Colecţia FONTES TRADITIONIS este coordonatată de prof. univ. dr. Eugen Munteanu Editat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetarea Ştiinţifică Eugenia Dima, cercetător ştiinţific principal. A făcut studiile la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, unde şi-a susţinut şi doctoratul în filologie, cu teza Limba traducerilor laice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din Muntenia. Este autor, în colaborare, la Dicţionarul limbii române (DLR) al Academiei Române (literele E, L, V). Redactor şi revizor la Dicţionarul enciclopedic ilustrat (DEI), coordonator ştiinţific şi revizor la Dicţionarul enciclopedic junior, ale Editurii Cartier; coordonator ştiinţific şi coautor la Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române (DEXI) (Editurile Arc şi Gunivas). A participat la editarea Bibliei de la 1688 în cadrul proiectului Monumenta linguae Dacoromanorum, fiind coautor la volumele V, VI, XI. A publicat în reviste de specialitate studii de istorie a limbii române literare, de filologie şi literatură română veche; a stabilit paternitatea mai multor traduceri anonime din veacul al XVIII-lea, atribuindu-le unor cărturari români precum Şerban Bodeţ, Mihai Cantacuzino, Ienăchiţă Văcărescu, Alecu Văcărescu, Iordache Slătineanu, Răducanu Greceanu, Grigore Rîmniceanu. Pe copertă este reprodusă fila 2V a manuscrisului 91 de la ANR-Iaşi în care este reprezentat călugărul Meletie discutînd cu musulmanul Sampsatin. Redactor: Dana Lungu Coperta: Manuela Oboroceanu Tehnoredactori: Luminiţa Răducanu, Gabriela E. Dima, Mădălina Andronic ISBN 978-973-703-554-7 © Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", 2010 700109 - Iaşi, str. Pinului, nr. IA, tel./fax: (0232) 314947 http:// www.editura.uaic.ro e-mail: editura@uaic.ro IOAN CANTACUZINO Patru apologii pentru religia creştină Şi Patru oraţii Traduse în limba română la mijlocul secolului al XVU-lea de Nicolae Spătarul (Milescu) _/V_ Ediţie critică, studiu introductiv, notă asupra ediţiei, note şi comentarii, glosar de Eugenia Dima EDITURA UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA" IAŞI 2 0 10 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CANTACUZINO, IOAN Patru apologii pentru religia creştină şi patru oraţii traduse în limba română la mijlocul secolului al XVTI-lea de Nicolae Spătarul (Milescu) / Ioan Cantacuzino ; ed. critică, studiu introductiv, notă asupra ed., note şi comentarii, glosar de Eugenia Dima. - Iaşi: Editura Universităţii "Al. I. Cuza", 2010 Bibliogr. Index ISBN 978-973-703-554-7 I. Dima, Eugenia (ed.) 811.135.1 281.95 Omagiu Domnului Profesor N.A. Ursu STUDIU INTRODUCTIV ISTORICUL CHESTIUNII Ioan al VI-lea Cantacuzino (cca 1292-15 iunie 1383) a fost împărat al Bizanţului în anii 1347-1354. A abdicat de la tron, călugărindu-se cu numele Ioasaf Cristodulos şi dedicîndu-se activităţii cărturăreşti. Încă din perioada de domnie, „se mîndrea mai mult cu ortodoxia şi cu dogmele apostolice şi strămoşeşti decît cu purpura şi cu coroana imperială"1. Deşi călugărit şi avînd o predilecţie aparte pentru Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos, monahul Ioasaf, fostul împărat, nu e atestat de nici un izvor la Athos, în cei aproape 30 de ani cît a mai trăit, pînă în 1383, fiind în schimb prezent în repetate rînduri la Mistra, unde în aceeaşi perioadă au domnit succesiv cei doi fii ai săi, Manuel (f1380) şi Matei (f1383), precum şi la Constantinopol2. A scris o Istorie a Bizanţului din perioada 1320-1356 şi lucrări de susţinere a isihasmului. În atenţia noastră se află scrierea sa de polemică religioasă, consacrată apărării creştinismului şi combaterii islamismului, a cărei primă ediţie a fost publicată la Basel (Basilea, 1543). Textul a fost reprodus de către J.-P. Migne în tomul 154 din Patrologiae cursus completus. Series graeca, coloanele 372- 692, Paris, 18663, şi conţine Patru apologii pentru religia creştină împotriva sectei mahomedane şi Patru oraţii împotriva lui Mahomed. Scrierea lui Ioan Cantacuzino a fost transpusă din greaca bizantină în neogreacă, varianta populară (dhimotiki), de către cărturarul grec Meletios Syrigos (1585-1663). Acesta, care făcuse studii de logică la Veneţia şi de retorică la Padova, a scris ori a tradus mai multe lucrări teologice, unele rămase în manuscris, şi a avut o strînsă relaţie cu Moldova. În anul 1632, la 23 septembrie, a ţinut cuvîntul de salutare la întronizarea ca mitropolit al Moldovei a lui Varlaam. Îl regăsim la Iaşi în 1635 pentru a efectua traducerea lucrării religioase menţionate a lui Ioan Cantacuzino, comandată de domnitorul moldovean Vasile Lupu. 1 Philotheos Kokkinos, apud Gabriel Roman, Tradiţie şi înnoire în Bizanţul Paleologilor, http://www.rocsir.usv.ro/archiv/2004_1-2/3Gabriel%20Roman2004.htm. 2 Ibidem. 3 Volumul consultat, care se găseşte într-un număr redus în bibliotecile din Europa, se află la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, sub cota IV-1173. Pentru trimiteri la această ediţie vom utiliza sigla pg, după care indicăm cifra coloanei. VIII Eugenia Dima Teolog recunoscut ca o autoritate în probleme canonice şi liturgice, Meletios Syrigos a participat la Sinodul panortodox de la Iaşi, organizat de Varlaam, în anul 1642 , traducînd opera lui Petru Movilă, Orthodoxa confessio, din latină în neogreacă, adoptată ca text de bază al ortodoxiei. Mitrofan, viitorul episcop de Buzău, a lucrat cu Antim la imprimarea cărţii de polemică a lui Meletios Syrigos, Intîmpinarea la principiile calvine şi la chestiunile lui Ciril Lucaris, publicată la Bucureşti în 1660, în limba greacă, împreună cu o altă lucrare religioasă, un manual al lui Dosithei, patriarhul Ierusalimului, îndreptat împotriva rătăcirii calvinilor4. Scrierea lui Syrigos este amintită şi de Radu Popescu în Predoslovia dedicatorie către domnitorul Constantin Brîncoveanu, care i-a finanţat tipărirea traducerii sale, Mărgăritarele, Bucureşti, 1691. In Predoslovie se precizează că domnitorul a contribuit şi la publicarea lucrărilor lui Syrigos şi Dosithei: „Cartea lui Meletie Sirig împrotiva eresiilor calvineşti şi întrebărilor lui Chiril Lucari, Patriarhului, oarecînd Ţarigradului ce au fost. Şi adaosele ce Dosithei, patriarhul Ierusalimului, iară împotriva acelor calvineşti eresii de ici de colea au adunat, încă cu voia-ţi, şi bucuros a să tipări greceşte ai fost. Care toate acestea nu cu mici sau cu puţine cheltuiele ale Măriii Tale s-au tipărit şi s-au făcut"5. Virgil Cândea, în studiul Une version roumaine du XVII siecle d'Apologie contre Mahomet de Jean Cancatuzene6 ne informează că versiunea neogreacă a operei lui Ioan Cantacuzino efectuată de Syrigos, numită de filologul român Apologia contra lui Mahomed, a fost copiată de mai multe ori şi că unele copii se află în mai multe biblioteci publice din Europa (la Paris, la Muntele Athos, la Viena, la Bucureşti) sau în biblioteca particulară a prinţului Eugen de Savoia7. Autorul semnalează şi faptul că într-o traducere românească din greceşte a lui Nicolae Spătarul (Milescu) cu titlul Cartea cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinţei noastre, efectuată în anul 1661 şi păstrată într-o copie din 1699 în ms. 494 de la BAR, care conţine două scrieri atribuite episcopului Atanasie al Alexandriei, se află o interpolare în care există precizarea că Spătarul va fi tradus şi din Ioan Cantacuzino o scriere religioasă: „cuvine-se dară ce au grăit dumnezeescu împărat Ioan Cantacozino a asculta unde zice la al 4 Vezi Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei, Bucureşti, 1979, s.v. Varlaam, redactat de Algeria Simota; Gabriel Ştrempel, Antim Ivireanul, Editura Academiei, Bucureşti, 1997, p. 67; cf. şi C. Erbiceanu, Scrierea lui Meletie Sirigul contra calvinilor şi a lui Chiril Lucaris, compusă prin ordinul Sinodului ţinut la Iaşi la 1642, în „Biserica Ortodoxă Română", XVIII (1894-1895), p. 6. 5 Vezi M. Gaster, Chrestomaţie română. Texte tipărite şi manuscrise (sec. XVI-XIX), dialectale şi populare, cu o introducere, gramatică şi un glosar româno-francez, vol. I. Introducere, gramatică, texte (1550 -1710), Leipzig-Bucureşti, 1891, p. 290. 6 In REESE, IV, 1966, nr. 1-2, p. 233-237. Cf. şi Zamfira Mihail, Nicolae le Spathaire Milescu ă travers ses manuscrits, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009. 7 Vezi Virgil Cândea, Une version..., p. 236-237. Studiu introductiv IX treilea răspuns ce să face către Samsatin persul, care iaste tălmăcit pre limba runească şi să cheamă Mehmet..." (s.a.)8. Virgil Cândea reproduce (la p. 235), din lucrarea amintită, fragmentul care conţine relatarea unor minuni petrecute la Ierusalim, la mormîntul lui Iisus Hristos, cînd creştinii sărbătoresc învierea Domnului, pe baza căruia face următoarele observaţii: „Le texte reproduit par nous ci-dessus atteste donc l'existence d'une version roumaine d'apres l''Apologie contre Mahomet de Jean Cantacuzene, en reproduisant un fragment du chapitre III, 8. La reference n'indique pas s'il s'agit d'une traduction integrale de l'Apologie qui s'appelle Mehmet «ou seulement de la troisieme reponse faite ă Samsatin le Persan» (Mehmet etant l'abreviation du titre de l'oeuvre integrale). Quelle est la date de cette traduction et qui en est l'auteur? Le simple fait que ce texte se trouve interpole dans une traduction de Milescu ne saurait suffire â prouver la paternite de l'humaniste moldave, car son interpolation n'est que l'erreur du copiste. Du reste, les informations interpolees dans le ms. 494 n'ont aucun rapport avec la traduction de Pseudo-Athanase, ce qui ecarte la supposition qu'elles y auraient ete inserees par Milescu lui-meme. L'unique date qui pourrait servir pour l'instant comme un terminus ante quem est celle indiquee par le manuscrit 494, c'est-â-dire 1699. La traduction de cet ouvrage de Cantacuzene semble donc avoir ete faite durant la seconde moitie du XVIIe siecle - ce qui coinciderait avec l'epoque ou une version en grec vulgaire de l'oeuvre redigee par l'empereur byzantin avait beaucoup circule dans les pays roumains egalement"9. Comentînd la rîndul său Cartea cu multe întrebări şi interpolările considerate a fi un grupaj de texte din mai multe surse, Alexandru Mareş apreciază valoarea informaţiei referitoare la traducerea cărţii numite Mehmet: „Referinţa traducătorului român este deosebit de preţioasă. Ea probează, fapt remarcat de Virgil Cândea, că la o dată anterioară anului 1699 Apologia contra lui Mahomed sau, poate, numai un fragment din această scriere (reprezentat de al treilea răspuns adresat lui Samsatin persul) cunoscuse o traducere în limba română; denumirea Mehmet pe care i-o atribuie traducătorul versiunii din ms. 494 reprezintă o abreviere a titlului scrierii integrale"10. Rămăsese aşadar neclar dacă Nicolae Spătarul va fi tradus în întregime lucrarea bizantină sau dacă relaţia sa cu scrierea lui Ioan Cantacuzino s-a redus numai la fragmentul citat. Este meritul deosebit al filologului ieşean N.A. Ursu de a fi elucidat această dilemă. Domnia Sa, care s-a ocupat în studii ample de lucrările în limba română şi de trăsăturile lingvistice ale lui Nicolae Spătarul (Milescu), rezolvînd şi o serie de probleme legate de paternitatea unor texte pe care i le-a 8 Ibidem, p. 235. 9 Ibidem, p. 236. 10 Alexandru Mareş, „Interpolarea" din Cartea cu multe întrebări a lui Nicolae Spătarul (Milescu). O chestiune de paternitate, în SCL, XL, 1989, nr. 2, p. 152. X Eugenia Dima atribuit acestuia11, a descoperit o scriere teologală cu caracter polemic, aflată la Arhivele Naţionale ale României, Serviciul Judeţean Iaşi (în continuare, ANR-Iaşi), într-un manuscris chirilic, sub cota nr. 9/. Cercetînd manuscrisul prin metodele care îi sînt recunoscute în filologia românească, a observat asemănările lingvistice şi stilistice între traducerea anonimă şi lucrările cunoscute ale Spătarului, care l-au condus la concluzia că şi această versiune românească, păstrată într-o copie de pe la 1700, este rezultatul trudei aceluiaşi cărturar. Din demonstraţia filologică, publicată cu titlul Incă o traducere necunoscută a lui Nicolae Spătarul (Milescu): Apologia contra lui Mahomed a împăratului bizantin Ioan Cantacuzino, vom face trimiterile după studiul reprodus în URSU, CONTRIB., p. 342-353. Scrierea aceasta vine astfel să se adauge altor traduceri religioase ale lui Nicolae Spătarul, cunoscute recent prin contribuţia unor filologi români de prestigiu: Virgil Cândea, Liviu Onu, N.A. Ursu, Al. Mareş. DESCRIEREA MANUSCRISULUI 91 I. Manuscrisul nr. 91, de la ANR-Iaşi a fost prezentat în amănunţime de către N.A. Ursu, din a cărui descriere reproducem un fragment: „Ms. 91 de la Direcţia Iaşi a ANR, intitulat Cartea blagocestivului şi bun credinciosului împărat Ioan Catacuzino, scrisă cu adeverite şi drepte dovădz împrotiva legii lui Mahmet...(f. 3r), conţine 161 de foi scrise, format 17 / 14 cm, numerotate recent cu creion negru de o funcţionară a instituţiei, dintre care numai foile 2-160 aparţin structurii lui iniţiale. Nu are paginaţie originală sau o paginaţie mai veche. Provine de la un profesor Fotescu. Legătura mai veche i-a fost restaurată în atelierul Arhivelor din Iaşi, în anul 1961, cu care prilej i-au fost legate greşit unele foi de la început, care trebuie citite acum în ordinea 3, 4, 7, 8, 5, 6, 9 şi urm. Pe f. 2v are un desen reprezentîndu-l pe Meletie, inspirat de Dumnezeu, 11 Din nou despre paternitatea traducerii Istoriilor lui Herodot şi despre revizia Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în LR, XXXIV, 1985, nr. 1, p. 30-45; O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu, în „Cronica", XXI, 1986, nr. 44, p. 5, vezi şi nr. 45, 68, 87, 112; Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos, în SCL, XLIV, 1993, nr. 5, p. 417-432 (I), nr. 6, p. 489-502 (II), şi XLV, 1994, nr. 3-4, p. 173-186 (III); Noi informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în LR, XXXVII, 1988, nr. 5, p. 445468 (I), nr. 6, p. 521-534 (II), şi XXXVIII, 1989, nr. 1, p. 31-46 (III), nr. 2, p. 107-121 (IV), nr. 5, p. 463-470 (V); Incă o traducere necunoscută a lui Nicolae Spătarul (Milescu): Apologia contra lui Mahomed a împăratului bizantin Ioan Cantacuzino, în „Cronica", XXXIV, 1999, nr. 9, p. 11. Cele mai multe din articolele menţionate au fost incluse în volumul Contribuţii la istoria culturii româneşti în secolul al XVII-lea. Studii filologice, Editura Cronica, Iaşi, 2003, care va fi citat în continuare cu sigla Ursu, Contrib. Studiu introductiv XI discutînd cu Sampsatin. Textul traducerii se află pe foile 3-160, fiecare pagină avînd de regulă cîte 18 rînduri. Pe f. 57r jos -58r sus nu a fost copiat un pasaj din text, locul rămînînd gol (este posibil ca acest gol să fi fost în manuscrisul autograf al traducătorului), iar între foile 155-156 lipseşte textul corespunzător celui de pe două coloane şi jumătate din original (după ediţia din Patrologie), foile respective fiind probabil pierdute, căci manuscrisul a fost deteriorat şi în partea de la sfîrşit. Nu se poate şti dacă a avut sau nu foaie de titlu. Textul aflat în acest manuscris este în mod evident o copie, nedatată şi nesemnată de copist pe foile existente. Grafia manuscrisului este o chirilică semiuncială îngrijită, care ar putea data din a doua jumătate a secolului al XVII-lea sau din primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Particularităţile lui lingvistice arată că atît traducătorul cît şi copistul erau moldoveni. Pe f. 57v, rămasă albă (vezi mai sus), se află o interesantă însemnare privitoare la unele evenimente militare şi politice petrecute în Moldova în anul 1769, probabil a posesorului de atunci al manuscrisului. De aceeaşi mînă sînt scrise şi notele marginale de pe foile 50r, 53r, 89r, 95r, 96v, 99r, 108r şi 153r. Pe marginea de jos a foilor (în ordinea actuală) 3, 4, 7, 8, 5, 6, 9-13 se află însemnarea de posesor a medelnicerului Constantin Veisa, diac la Vistierie, datată 13 ianuarie 1812, în care spune că manuscrisul i-a fost dăruit de pah[arnicul] Iani. Pe f. 161r se află o altă însemnare, privitoare la cuprinsul şi însemnătatea textului, datată 18 ianuarie 1824 şi semnată Şărban Buhăescu. Acesta scrie şi notele marginale de pe f. 154v-155r. Pe marginea din dreapta a f. 53r se află o ştampilă mare, slab imprimată, în care abia se distinge cuvîntul Socola. Este probabil ştampila seminarului de la Socola din Iaşi, unde a ajuns manuscrisul la o dată necunoscută"12. II. La observaţiile de mai sus, făcute de N.A. Ursu, adăugăm constatările noastre în urma transcrierii integrale a textului, în vederea editării lui: 1. Notele de la filele 3r-13r, infrapaginale, scrise de către Costandin Veisa, citite, ca urmare a intervertirii filelor, în ordinea stabilită de N.A. Ursu, compun următoarele fraze: 3r Această carte ci esti cu răspunsuri // 4r împotriva legii lui Mahmet, fiind a dumisali // 7r poi Iane mi-au dăruit-o mie, lui // 8r Costandin Veisa, diac de visterii. // 5r Şi cine s-ar tîmpla să o ia ca să cetească // 6r pe dînsa şi n-ar da-o înapoi // 9r să fie blăstămat de Domnul Hristos, şi // 10r şi de Sfinţii Apostoli, şi de 318 // 11r Sfinţi Părinţi ai Soborului de la Nikeea // 12r în veci iertare să nu aibă, de nu va da-o // 13r înapoi. Şi am însămnat ca să să ştie, la 1812 ghen[arie], 13, Costandin Veisa medelnicer. La f. 50r se află o notă marginală a aceluiaşi: Pentru pati[mile] Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi la f. 53r: Cele ce au prorocit ci-i pintru Hristos, f. 89r: Pentru lege şi lege, f. 95r: Pentru j[ărt]fă, f. 96v: Pentru obrezanii, f. 99r: Pentru buca[te], ultima silabă fiind tăiată la legat, f. 108r: Pentru Mehmed cînd este, f. 153r: Vită Barac. 12 Ursu, Contrib. p. 345-347. XII Eugenia Dima 2. Filele 57v şi 161r, rămase albe, conţin note scrise de o altă persoană, şi anume Şărban Buhăescu, identificabilă ca urmare a existenţei la f. 161r a semnăturii autorului lor. La f. 57v acesta relatează cîteva evenimente istorice petrecute la sfîrşitul secolului al XVIII-lea: La veleat 1769, sculatu-s-au turcii asupra moscalilor ca să-i scoată din Ţara Leşască şi să pui craiu ii în Ţara Leşască, şi noi am fost în bejănii la mănăstire la Săcul, mulţi boieri şi niguţitori, şi am şăzut noi din lune patimilor pănă la octomvri şi am ieşit, căci au vinit Mărie Sa ghenarari maior cneaz Prozoroski la Botoşăni şi cu cîtva samă di oaste, călărimi şi pedestrimi. Şi la Ieşi iar este oaste, un bragadir şi un polcovnic, pedestrimi şi călărimi, şi la Focşani13 polcovnicu Nazarii iar cu cîţiva cazaci şi volintiri, şi la Folcei, cătani şi volintiri, iar la Ţara Muntinească au mers căpitanul Ilii Miticaşi cu 30 volintiri şi au prins pi Grigorii Ghica Voievod, fiind domn în Ţara Muntinească, şi cu toţ boierii lui, iar pi domnul Costantin Mavrocordat l-au prins la Galaţi, şi i-au14 adus la Ieşi, la ghinariul Ştiufil, fiind la Ieşi. Nota de la f. 161r, are următorul conţinut: Fericiţi să rămîneţi, şi de la mini nevrednicul pri[...]cu binecuvîntari, adică monaşilor Ioani Cantacozoani şi cu luminatul cu veşmentul credinţii Melenti. Iacă că m-am îndemnat de am cetit şi eu toate filonichiile cîte să cuprind în cărticica aceasta între temeiurile creştinătăţii şi între musulmanul Samsatin Sfahani sau între toată rătăcire musulmanilor. Şi aşa, îndeletnicindu-mă cu cetire, iată dar astădz de este sară, de astăzi vineri trecute, acum în 18 gh[narie], anul 1824. Şărban Buhăescu. Pe verticala aceleiaşi file, pe marginea dinspre cotor, se află următoarea notă: Binecuvîntat să fii şi cari au scris cartea aceasta. Alte note ale lui Şărban Buhăescu: f. 154v: Insuşi credincioşi a lui Muhamet s-au împotrivit, f. 155r: Mai mult de sini să anerisăşti mincinoasa vedenii ce-au zis că au fost. 3. După verificarea textologică cu PG, putem afirma că, din punctul de vedere al ordinii capitolelor şi al paragrafelor, versiunea românească respectă sucesiunea din original. Analiza pe care am întreprins-o asupra custodelui fiecărei pagini relevă faptul că acesta este, de obicei, plasat în partea din dreapta jos şi este reprezentat de un grup de cuvinte, un cuvînt, un grup de litere, o silabă sau o literă; uneori lipseşte la sfîrşitul unui capitol sau al unui paragraf (f. 17r, 38r, 65r, 83r, 141r); nu mai este reluat la începutul paginii următoare la f. 99r:...şi încă mai vîrtos lui Dumnădzău // 99v: şi-şi aducea aminte..., precum şi la fila 110r:... toţi prorocii au prorocit pentru Hristos şi pentru jidovi, şi pentru altele // 110v: multe încă au arătat... (custodele a fost marcat cu caractere italice bold, n.e.). 13 În text urmează, la sfîrşit de rînd, pol, care se repetă la începutul rîndului următor în cuvîntul polcovnicu. 14 În text urmează cuvîntul trimis, tăiat cu o linie. Studiu introductiv XIII Neconcordaţa între custode şi începutul paginii următoare a relevat, în trei situaţii, faptul că avem a face cu întreruperea textului, ca urmare a lipsei din manuscris a unor file: • Finalul f. 17v este: Iară pentru căci dzisă ca şi mine, arată cum în ce chip v-am scos eu dintru toa //, iar la începutul filei următoare nu se mai regăseşte custodele, dar, împreună cu silaba // tă de la începutul filei 18r, este posibilă lecţiunea: toată, că fu şi om. Se poate constata însă că fraza rezultată ca urmare a unei lecţiuni continue este obscură. Comparînd fragmentele citate cu textul din PG, constatăm că ultima parte a f. 17v are corespondenţă în PG în primele rînduri ale coloanei 396, după care urmează, în versiunea românească, o întrerupere de mai mult de 3 coloane din PG (restul coloanei 396, coloanele 397, 400 şi trei sferturi din coloana 401), ce ar coincide cu textul românesc de pe două file, care probabil s-au desprins, pierzîndu-se. • Finalul f. 20v este: Deci ori cîţi au audzit cuvîntul Evangheliei lui Hristos, toţi //, care coincide textual cu rîndul 35, coloana 405 din PG, iar fila următoare, 21r, începe cu textul: // împăratului alta nu arată numai pre Dumnădzău Impărat şi pre Fiul său, pre Hristos... , care coincide (parţial) cu textul din PG, de la începutul coloanei 408. Fragmentul lipsă din traducerea românească ar corespunde conţinutului unei file pierdute din manuscrisul 91. • Finalul f. 124v este: Pentru acesta lucru arată cum după moartea lor vor avea fămei multe, şi altele fără cale //, reprezentînd o traducere comprimată a textului grecesc pînă la mijlocul coloanei 621 din PG; textul se întrerupe, lipsind jumătate a doua a coloanei 621, iar fila următoare, 125r, începe astfel: // ca să nască fieştecine după feliul său... , care coincide în PG cu textul care începe pe rîndul 14, coloana 624. Fragmentul lipsă din traducerea românească ar corespunde conţinutului unei file din manuscrisul 91, care s-a pierdut. În afara filelor lipsă din manuscris semnalate de N.A. Ursu (155v-156r, v. mai sus), am descoperit aşadar că s-au mai desprins şi alte file, a căror pierdere a putut fi depistată mai ales prin compararea textului românesc cu originalul grecesc. 4. Fila 2v conţine o ilustraţie care îi reprezintă pe călugăr şi pe musulman stînd de vorbă. Virgil Cândea a utilizat pentru scrierea lui Ioan Cantacuzino titlul românesc Apologie contra lui Mahomed, care a fost preluat şi de alţi cercetători. Titlul ediţiei de faţă a ms. 91 a fost refăcut de noi prin traducerea titlului din PG, deoarece manuscrisul nu are un titlu propriu-zis, iar pe filele 3r, 3v, deteriorate, se face o scurtă prezentare a conţinutului: Cartea blagocestivului şi bun credinciosului împărat Ioăn Catacozino, scrisă cu adeverite şi drepte dovădzî împrotiva legii lui Mahmet, carea o au dovidit din toate scripturile Legii Vechi şi aceştii Noauă, împreună//cuMelentie [...]pers, şi cunoscîndade [... ]. În introducerea manuscrisului 91 se află două texte: primul conţine argumentul cărţii şi prezentarea călugărului Meletie (în versiunea românească, Melentie), avînd titlul incomplet (şi neinteligibil) ca urmare a deteriorării filei (3v), al doilea este scrisoarea musulmanului Sampsatin (în versiunea românească, Samsatin) Sfahani, la f. 7v, cu titlul: Cartea carea au scris persul cătră Melentie. Musulmanul Sămsatin XIV Eugenia Dima Sfahani persul cătră călugărul Melentie, întru numele lui Dumnădzău celui milostiv şi miluitori15; în scrisoare Samsatin încearcă, prin cîteva argumente, să-l readucă pe monah la islamism. Răspunsul călugărului şi argumentaţia acestuia se constituie în patru apologii urmate de patru oraţii, care reprezintă substanţa lucrării. Fiecare apologie este precedată de o scurtă prezentare a temei teologice dezbătute. Textul începe la f. 5v: Aicea sint răspunsuri creştineşti pre rînd pentru Domnul Hristos, urmînd prezentarea rezumată a primei Apologii, f. 6r: Răspunsul împăratului cel dintăi, cum Hristos este Fiul lui Dumnădzău, şi Dumnădzău deplin, şi fiind Dumnădzău, fu şi om, după cum şi prorocii propoveduiesc. III. Relaţia traducerii româneşti cu textul grecesc: 1. În această chestiune, N.A. Ursu afirmă: „Confruntînd textul traducerii cu textul original aflat în volumul menţionat din Patrologie, am constatat că au fost traduse toate părţile componente ale scrierii: prefaţa (f. 3-4 şi 7r), scrisoarea lui Sampsatin către Meletie (f. 7v- 8 şi 5), cele patru apologii cu răspunsurile date de Meletie lui Sampsatin (f. 6 şi 9-107r) şi cele patru oraţii împotriva lui Mahomed şi a Coranului (f. 107v-160r), dar nu toate sînt traduse integral. În numeroase locuri traducătorul a redus textul, eliminînd sau comprimînd unele comentarii prea lungi ale autorului făcute pe marginea anumitor texte biblice. Această reducere sensibilă a textului original rezultă şi din simpla raportare a versiunii româneşti din cele 160 de foi de format mic ale manuscrisului la cele 160 de coloane in-cvarto şi tipărite cu caractere relativ mici ale originalului editat în Patrologie. Nu este locul să discutăm aici felul în care a fost făcută traducerea, nici dacă ea reprezintă textul ediţiei princeps, din anul 1543, ori pe cel al versiunii lui în greaca populară, dată de Meletios Syrigos. Problemele acestea, foarte importante sub aspect filologic, pot constitui obiectul unui studiu special sau pot fi discutate în aparatul critic al unei eventuale ediţii a traducerii, care merită să fie publicată"16. 2. Din comparaţia textologică a ms. 91 cu originalul grecesc a lui Ioan Cantacuzino din PG, am constatat că traducătorul român a operat, faţă de textul din limba-sursă, mai multe tipuri de transpuneri: există fragmente care reproduc exact originalul, dar şi fragmente comprimate, rezumate sau omise; uneori textul grecesc este suplinit de comentariile proprii, ample, ale cărturarului român. Această manieră de traducere, cu intervenţii semnificative în textul original, a fost remarcată de către N.A. Ursu şi în alte lucrări ale Spătarului: „Omiterea sau comprimarea unor pasaje din textele originale şi motivări ale acestui fapt [...] se întîlnesc şi în alte două traduceri atribuite în ultimul timp lui Nicolae Spătarul"17, făcînd referire la Istoriile lui Herodot şi la Mîntuirea păcătoşilor. 15 Intervertirea primelor file ale manuscrisului a fost semnalată de N.A. Ursu în lucrarea citată, iar în cuprinsul ediţiei s-a precizat ordinea lecţiunii textului în notele de subsol. 16 Ursu, Contrib., p. 347. 17 Ursu, Contrib., p. 255. Studiu introductiv XV Diferenţele faţă de textul grecesc din versiunea românească sînt observabile uneori pe aceeaşi coloană din PG, fiind specificate în următoarea prezentare paralelă: coloana din PG fila din traducerea românească col. 372 3v text prelucrat şi fragmentar, filă deteriorată col. 373 4v, 7r, 7v, 8r col. 376 8r, 8v, 5r col. 377 5v, fragment omis, 6r col. 380 6v, 9v col. 381 fragment omis, 11r text comprimat, col. 384 11v, 12r, 12v col. 385 12\ 13v, 14r col. 388 14v text comprimat, fragment omis, 15r col. 389 15r, 15v text comprimat col. 392 16r, 16v col. 393 fragment omis, 17r text comprimat, 17v col. 396 17v, text lipsă, filă pierdută col. 397 text lipsă, filă pierdută col. 400 text lipsă, filă pierdută col. 401 text lipsă, filă pierdută, 18r text prelucrat, 18v col. 404 19r, 19\ 20r col. 405 20r, 20v, text lipsă, filă pierdută col. 408 text lipsă, filă pierdută, 21r text prelucrat, 21v, 22r col. 409 22v, fragment omis, 23r col. 412 23v, 24r, 24v col. 413 24v, 25r, 25v col. 416 26r, 26v, fragment omis, 27r col. 417 27r, 27v, 28r, 28v col. 420 28v, fragment omis, 29r, fragment omis col. 421 fragment omis, 29r, 29v text prelucrat col. 424 29v, 30r, 30v, 31r col. 425 31v text prelucrat, fragment omis col. 428 31v, 32r text comprimat col. 429 32v, 33r, fragment omis, 33v col. 432 34^ 34v col. 433 35r, 35v, 36r col. 436 36r, 36v, fragment omis, 37r text comprimat col. 437 fragment omis, 37r, 37v, fragment omis, 38r text prelucrat col. 440 38r, 38v, 39r col. 441 39v, 40r, 40v XVI Eugenia Dima col. 444 41r text comprimat col. 445 41v, 42r col. 448 42v text prelucrat, 43r col. 449 43v text comprimat, 44r, 44v col. 452 44v, 451", 45v col. 453 45v, 46r, 46v, fragment omis col. 456 fragment omis, 46v, 47r text comprimat col. 457 47r, 47v text rezumat col. 460 481", 48v col. 461 49r text prelucrat, 49v col. 464 49v, 50r text comprimat, 50v col. 465 50v, 51r, fragment omis, 51r, 51v col. 468 51v, 52r, 52v, 53r col. 469 531", 53v col. 472 54r, 54v, 55r col. 473 55r, 55v col. 476 56r, fragment omis, 56v, fragment omis col. 477 57r text comprimat, 57v, fragment omis col. 480 fragment omis, 58r col. 481 59r text comprimat col. 484 59v text comprimat, 60r, fragment omis col. 485 60r text comprimat, 60v, fragment omis col. 488 61r, fragment omis, 61v col. 489 61v, fragment omis, 62r, fragment omis col. 492 62r, 62v, 63r text prelucrat col. 493 63v, 64r col. 496 fragment omis, 64v, 65r col. 497 65r, fragmente omise col. 500 65v, 66r, 66v, fragment omis col. 501 fragment omis, 67r col. 504 67r, fragment omis, 67v col. 505 67v, fragment omis, 67v, 68r col. 508 68r text comprimat, fragment omis col. 509 68v text comprimat col. 512 fragment omis, 68v, 69r col. 513 69r, 69v col. 516 69v, 70r col. 517 70r, 70v col. 520 71r, 71v, 72r col. 521 72r, 72v, 73r col. 524 73r, 73v col. 525 73v, 74r, 74v col. 528 75r, 75v Studiu introductiv XVII col. 529 75v text comprimat, fragment omis, 76r col. 532 76v, 77r col. 533 77v, 78r, 78v col. 536 79r text comprimat, 79v col. 537 79v, fragment omis, 80r text prelucrat col. 540 80r, 80v, 81r, fragment omis col. 541 81r text comprimat, 81v, fragment omis col. 544 fragment omis, 81v, 82r, 82v col. 545 82v, 83r, 83v col. 548 fragment omis, 84r, fragment omis col. 549 fragment omis, 84v col. 552 85r, fragment omis col. 553 85v, 86r col. 556 86v, 8/, 87v col. 557 87v, 88r, 88v col. 560 89v, 90r, 90v col. 561 911", 91v, 92r col. 564 92r, 92v, 93r, 93v col. 565 93v, 94r, 94v col. 568 95r, 95v, 96r text amplificat, 96v col. 569 97r, 97v, 98r text prelucrat, text amplificat col. 572 98v, 99r, 99v text prelucrat, 100r text prelucrat, 100v col. 573 100v, 101r col. 576 101v, 102r, 102v col. 577 102v, 103r, 103v, 104r col. 580 104r, 104v, 105r col. 581 1051", 105v, 106r, 106v col. 584 107r, fragment omis col. 585 text omis col. 588 text omis col. 589 fragment omis, 107v, 108r, text amplificat, 108v col. 592 109v, 110r col. 593 110 text prelucrat, 110v, 111r, 111v col. 596 111r, 111v, 112r, fragment omis col. 597 fragment omis, 112v, fragment omis col. 600 fragment omis, 112v, 113r col. 601 fragment omis, 113v, fragment omis, 114r col. 604 114r, 114v, 115r col. 605 115v, 116r col. 608 116v, 117r col. 609 fragment omis, 117v text prelucrat, 118r col. 612 118v, fragment omis, 119r col. 613 119v, 120r, 120v XVIII Eugenia Dima col. 616 121r, 121v, 122r col. 617 122v, 123r col. 620 123v, 124r, 124v col. 621 124v text prelucrat, text lipsă, filă pierdută col. 624 text lipsă, filă pierdută, 125r, 125v, 126r col. 625 126r, 126v, 127r col. 628 127v, 128r, fragment omis col. 629 fragment omis, 128r, 128v, 129r col. 632 129\ 1301", 130v col. 633 130v, 131r, fragment omis, 131v text comprimat col. 636 132r, fragment omis col. 637 133r text comprimat, 133v, 134r col. 640 134r, fragment omis, 134v col. 641 135r, 135\ 136r col. 644 136r, 136v, 137r, 137v col. 645 137v, 138r text prelucrat, fragment omis, 138v col. 648 138v, 139r text prelucrat, 139v text prelucrat, 140r col. 649 140v, 141r col. 652 141r, 141v text prelucrat, 142r col. 653 142v text comprimat, 143r, diferenţe textologice col. 656 fragment omis, 143v text comprimat, 144r col. 657 144v text comprimat col. 660 145r text prelucrat, 145v col. 661 145v, 146r, 146v col. 664 146v, 147r col. 665 147\ 148r col. 668 148v text prelucrat, 149r col. 669 149r text prelucrat, 149v, 150r col. 672 150r, 150v, 151r col. 673 151v, 152r, 152v col. 676 152v, 153r, 153v col. 677 154r, 154v, 155r col. 680 155v text comprimat, text lipsă, filă pierdută col. 681 text lipsă, filă pierdută col. 684 text lipsă, filă pierdută, 156r, 156v text comprimat, prelucrat col. 685 fragment omis, 157r, fragment omis col. 688 157 text prelucrat, 157v, 158r col. 689 158r, 158v, 159r text prelucrat col. 692 159r, 159v, 160r Pentru a ilustra diferenţele între original şi traducerea românească, reproducem 3 coloane din PG, textul grecesc, în paralel cu textul românesc. Studiu introductiv XIX m no;, ov ive).i6ito 8 Ti6{ xal Ai'jof tou 8sou [ieri-xr;; unojxdau.); auxou, xaOio; «pousxuverto xal iy âp/Şj napa tSv iyYiiwv. Kal EitV (iiv xŞ 'ASip. xoGxo dSuvrasK • «xiirji f*?- Staţiopoy pssov SeiiaStou Xal oouXou • i%\ Si tou avOptinou, ou dvEXa6sxo 6 Vio; xal Aoyo; mu Seou, xa\ npenoy, xal Sfxatoy, xal aytoy esţ»; xal oTov, t!>; Iv napa-S6tT[ia« e[bosu.£v, 16 otj {laatXE'to; au>p.a cuu.npoi-xuyâtxat Cino xtoy ooiiXuiy (jtETa xr>; xo0 pastXiw; 4"JX'if> 3 *li t*iv (Jiu^îj TtpoaxuysÎTai 5 jJaaiXEu;, tm acuuaTt 6i oiiSapuiţ. Kal ti; outu napaypwy, coste ifiî ^Ytais, xal O'Jwsi, xal stilu^e, xal ev Ssijiî tgO Oeou xat lîarpi; E/.dtWsv aij-zriy> xaQaj; EpirpoiCev. aiteSst^Ti, xal oOtw; eysvsxo, <»>î cpOi-oavTE; EtnopEv. "Hyouv toonEp 6 cîSrjpo; «J'uxpb; ps*v esti T^v oO^iv xal fi^Xa;, EvwOslţ 8e Trjpl, tb (isy Ttcp îijv x^u oiSrjpou t^iJ$'.v ^ [iEÂavîav oOx sSiţato, 6 6a ai87]pi; toO luupcţ âvwast Tiiv u.ev oizEtav «ufftv oix âTîsXâ6£xo, o\oţ 8â aixb^ eyeveto «Op, ).a6wv Ttjv tou H'jplţ Ospjir.v te xa\ Xayttpi-Tirixa * o&xw xal lirt tou Xpiaroo. 0e6; Siv nph xwy aiâi'rtjlv, avQpto^oţ jj-sta; -ţauxa eye'vsxo, xat pi] EXaxxw6£t;, pâ).Âov psy 6Bv xf] auxou eE(SxrjXi x6v 5v9po>7tov xip^aa?, âxâQtTSv Ivâa auxig 6 T(6; xa\ Aoyoc tou ©«ou. Ka\ Sta toîjxo ayjiTrpoaxuvîîxat 6 uTtsp tptitriv 0£o; te xal avOpuiroj irapi te xtîtv dYY«Âo>y, ixapa te toiv âvOptu-wv. 'o 8s 'ASap. EpasLva; x% tou ©eoy fîiaxâ§:( xal âvxoiîj, ăX/.a ţaYiiv 4îî6 tou ŞJÂou.(«ti tîj; Yuvatx''? «uxou T?i{ Eua;, xal lw.8up.^ffavT£î yEveaQa: Osol, i-cI>a=oay xal Sv e!/ov ^apâSEtaov, xal £}.a6ov xaTapav dvx* eOXoYîa;, xal, Avxl Cw^s alwvîou odvarov. 'I8u)y 8e xov 6.â6o).ov 6 @E6ţ a8io*pfto)xoy xal a.u.sxavoiixoy, aixE^it^27 aixbv, d>; axpTjaxov .oxeuo;. Kal Ttspl auxou fj xuxouaa jxvît'a, % 6 tijxwv ăoyo; oux eye-veto. T6v Ss 'Aoâjjt. xal Ti]y EOav w; ®so; :o(by oti o16ev l7CTatoav (!>; 6 6tâ6oXo; uni x£yo5o;îx; xal u-£ptj9av£a;f AXX' 6n6 996vou xal a7tâxr\; xou 8ia6oXou, xal ort 7iâXtv 8 avQpojixoş pexa xatpcv Sî^î^Qat [AsXXst £iti8i8p6o)oiy, si xal xaXŢjpâoaxo 8 ®£b; xoj xs 'ASâp xal x^ EGa 81a nai8£uaiy, dXX' opw; TuEpmaxujv, cl>; Xeyei Mwar,;, 8 6e?'; Ey xă) napa8E£s(jj x8 SstXtvov, f,pdjxTjasv auxoy xal Elitsv, i 'A8â(a, nou £î; > Oux a^SOMV ^pwxr,-oev aixou, anaYE xti; pXaayT][xîa;! napâ y-*P TliJ 0ei;j tî âarty âyvooupşyoy, eixeI xâ nâvTx i^'aTitat xat itply pliata; auxiv; iXXa xouio îrj'/ojvxo; ţmţÂmi. fm(41ţ««l ' fl»«- y / «1 11. . Tti itrMMAm*. aMtitm ^*ijs«»|it. nituit fKa^fO 1114 ^YMHXjtnţrr!. UHen«cmAj(i«^iri|i«v'ii* itumfâmt it uin^^Mjjî/. nfmjV^i-f* iiW^ci»m* lUM/f^rtincnu mvAYH Avnjţc , j.m^t iu» «« uin^4 «f^rx^f^t Mtifam$*V mm»fp nft^uiiV. 14^*^1(^*11)3*11 ™ cicn*fii|»'p* . iii»n(m«i«eiM • jliir iit(l^înt*iHt[K . uium mvcssjI nalţ*n ^n*^*cn ^fmorm a m»H» "Iii^Â\ itîi»Kiiiii tcmf'^«*»«4f. --«""TOt^ . 4Y«c/4'i<^: ui«/Mi.f*n* «'««gVrai. ui^T~fK*X Ms. 91, f. ' 41r XX Eugenia Dima 477 CONTRA MAHOM dvTl tou Xfuj-ou ESTaupiojav ol louoaîoi, ipowa-oOsvTEţ oTtauT<5{ iattv oXptJTd;. Kâv yip xaOoXou ini tou XptsTou oi So5i{Tj« ţavTaatav, 4XX' JireV inwaoDv XsyETE rapl sutou oti iylvETO âXXo napi Tijv aX^Ssiav, 4napa!T^.u>î xat otuîj e!ţ ţijv au-Ti)v jtspmÎjtTEts nXavr,v. "Opu{" cinsp avvftStjtt pst' ixefviov c!ţ Xoyouţ, xat exsivoi plv eEraixsiv &ti tovteXS; iyivsTo 8 XpiaT6{ xaţa ipavT«o£av av8po>w>,-, opsis 6J avTiXEfovte; elxrps oti oux !««v outw;, 4XX4 xaxi dXfjOsiav piv iysvSTO Sv-6pnojv. "AvOpwnoj iv nXr.yji ov, xal e!8w; ţplpstv paXaxiav, otc dnloTpanxai t6 npSoroinov auxou, ^TipicOi), xal oOx UoyirtTi. Oîtoţ i4{ ipapTi'aj ijptov flpc, xal «Epl ^ptov 83yv5îat. Kal ^pe?5 EXoytoipEOa autiv sîvaî iv n8'j

v năoxtt Si' dXXou 4papTia< jrap4 6eo0; DavTiu; ooÎeî;. Kal Tivot toiv 4v6piun ' ^fin oi»4«.mli(/(f«mor. 1 f . /V' fUlţl SfiKI j BlHitl «rBo cignit 411% . HMn ni-£^i ii'îiv (' » ^ — v' W ' I itt itva^rs*^ cp«cm OIHCJ, WHfiMHS* ^ffl/lrt . ^ţHVtţt^ţo, ' .. ..' ,ârxet v} exsÎvqu Siavosa. Kal oj fJisv Saîftove? xiy Kupiov ISovteţ, Osoo Ytov atofcv w.UoXtJyîicav xal xpuijv ăxovxeţ * ou. yip aXr,6£Î£ «poffxuvţ-taA toutov (LtxoXiyi^v» dW- ^ (xt) Suvafisvot xpu-<£at x^v aXifjQstav, oytwţ etirov, « Ti f|f*îv xal sol, Yi= tou (fkou; ?}X6sc npb xaipou paer«v£aou ^[*as; * 6 6s McoipcO xal x^fpwv Satpidvwv dvaşafvstat, Inel jitite ®sou Ytov,, jx^tg xptTT,v tov Xpisxov X£*yec eîvat, 'AXX* sîiîot otv 'Haaîa; ixpo<; aCitov, ott t Metâ tou ŞtaSoXoo e^SapTj ^ stu Xal Xoirrov fiixatwc av şXr.oi %i$ mpi te to5 MwâjxsQ, 7cspî te twv axoXouQTjaâvtwv «uttjf», otc I9voî dTroXtoXexos ŞouXrjv £stt, xal oux Saxtv Iv auxy £TctcTT)jjtirj. 'Hjieîţ 6e Xeyofiev outw?, 3ti eav -fj iti-crxîţ ăvfu twv IpYuiv vexpd £jtc xati, X^tov, icoXXa» jAaXXov vsxpot elat fi ^PVat ofi.Ţijţ wf" ffîsu)_. "E^Ga Se oîjts TcEcxiţ q5te Spya, xl xpij vop..-Cetv extTje; wtJTtEp yip t6 oţo^a vexptfv sccTiyfiveu ^uX*î?* ^»X^1 «vsu tc^'eswî xal Spywv. ODsti>; y«p îcIffTSţoţ, EtTîsp 8£|£Ta. Tpau^axa -iî (|^X% ^X£i ■cpoirou^ iâaew? 6:â ts y.sxavotaţ xal ttpywv. Mi) oOr^î Se TeEaxşw?, «Su» îcpaft^ xal ităaa. vo(it.o-ţiivjj ap«TÎ] [iaTa'O; xalituXo;, Di£cT£wţ yap otiaij. 2lT[ Xal 4p£TTJ, £CTiy oţs xsil âp£TT\î ă.TtinTOJa.lţ, ToutiiaTw AjiapTia. "Oto'J ^îaxi? oux Sotjv, oi8' âpsT't}.. Kal ^vOa ipexi] oux ^5Tţv, ouo' âpETijţ aiitS-■nTojstc. "Apa IvOa ntoTis oOx Sottsv, o&t' dpsTrţ eoTiy, 0&6* â^apxta» âXXa yujivi) xal fjtdvî] 4ffi6£ta. Aia tot touto xa* 'Hsataţ'^Tiffţv, 1 'Eoţv ittffteO-fTirjxc, ou jjltj ouv^te. » Totvvv fj wfati.ţ xal ^ IXitlţ twv [iî] ŞXt1tO(JlivXlKt\ Tt^, tt xal eXici^et; xal 8 pXiwţt, Ti xal ntsţetiet; 'AXX' SjAwţ ui3irsp 6 xo.61 f|/j,.a? Î^Xioţ Ta itâvta oca. p;sti-X«tv aâţou Siivatai ^taxiţei, xat ■jzto-fircXoipiivov to 90JC sEg ixâvTa tb*j 6pat6v x^jjaov 5vw ts xal xâTw, ti_ taiv oixEt'cov âxxfvwv aOyot$ s^anXwv • xal et tivi ou ^.«T£(jTt, touto oii xti$ âcrâ=vEÎa? wti; (pta-xioxiXTJţ 5uvdjj.Etoţ aixou ejtev, aXXct xtuv 6t* avem-TflSeidTTjXa^ xvjţ 6pâaewţ, xal TtoXXa twv outwţ ex«5v-twv i) axxii; 6ta6a:'vouaa "ou cpomCct, ta §k jjLet' exetva «wtifst ■ outw xal 6 voijiog ijXto; tt\? Si- uînrs^v rfTfCrnli'A dmjţ H^Afmî <^*i.jtjH*« n*n$ânx. nlimti^n Od^tHIM CIHVIÎf" lîfXS* • Jf A (TUI ^IM /Wff^/WHrj* JflH^AIH5X <^/-. -J * v / .

' 1 ' ^ ?" ^ Ms. 91, f. 144v "- - ■ • < ». ... ■ .. / #»'j u,a ^A^nmf AtmiAiMin» . ^jjni.jia-amuţun» . Aips iţSt |w . „ O* «y- # -V ^ v . , r h Vis* 1 tttiVi.îth t^îAtnu jrpî^ni^s. I /f(mC an 4* «"k ct- . -(ţi If^î Hv*(mf îfi-i-^Hi^». , Hv^fTnf ah! Ms. 91, f. 145r Atmt . TiîmfY AUtmi^tm un iui a «i^S HifEîJi, «jif^t hv TrEJfîMfln «f^r}*M[K*. jttintT^r humar ttti^î, Amil/ • ff' :' ,r " » ' / ... » ' Ms. 91, f. 145v XXII Eugenia Dima 3. Faţă de textul grecesc, în versiunea românească se constată un mai pronunţat caracter polemic în probleme de dogmă, cu accente mult mai dure şi chiar cu invective. De exemplu, în ms. 91: ■ F. 9v: Aceasta sint toate cuvintele tale, o, nebune Samsatine; textul grec, corespunzător fragmentului subliniat, este: tv KaĂs Zafiii/arifv „o, bunule Samsatin" (PG, coloana 380). ■ La f. 116r: arătarea nebuniii lui; termenul nebunie este folosit pentru traducerea cuvintelor ţiaxaioxnxa Kai 'aaOsvsiav „deşertăciune şi slăbiciune" (PG, coloana 605). ■ La f. 115r: acest dascal becisnic (cu referire la Mahomed) traduce fragmentul grec: o Ksvâg SiâăoKaĂog „acest dascăl uşuratic" (PG, coloana 604). ■ Pentru fragmentul de la f. 130r: Ce zici, becisnice omule?, textul grec corespunzător este: TiĂsysig,"avOpwns „Ce zici, omule?" (PG, coloana 632). 4. După cum am demonstrat, traducătorul român a intervenit foarte mult în text. Intervenţiile şi comentariile sînt făcute cu competenţă, de către un cărturar stăpîn pe cunoştinţele teologice. Am avut posibilitatea să consultăm la BAR, la cota nr. 13001S, un manuscris miscelaneu grecesc, de teologie polemică, în care, între f. 1-50v, se găsesc cele Patru oraţii împotriva lui Mahomed, traduse de Meletios Syrigos în greaca populară, copiate în anul 1765 de Ioan Diamandi Dimarios din comuna Conţeştii Bucure ştiului. Titlul tradus în limba română de Mihai Carataşu (în catalogul său) este: Carte polemică împotriva capitolelor din Coran, adică a legii date de Mahomed, împărţită în patru cuvîntări şi alcătuită de preacucernicul şi iubitorul de Hristos, împăratul nostru Domnul Ioan Cantacuzino, care, îmbrăcînd shima monahală şi-a schimbat numele în Ioasaf monahul. Comparînd mai multe capitole din versiunea românească aflată în ms. rom. 91 de la ANR-Iaşi cu textul versiunii din greaca populară a lui Meletios Syrigos, păstrată în ms. gr. 1300 de la BAR, am constatat că există diferenţe notabile în ceea ce priveşte modul de traducere al Spătarului şi cel al teologul grec, acesta din urmă transpunînd riguros şi fără modificări substanţiale textul original (bizantin) al lui Ioan Cantacuzino. Se poate admite că Spătarul va fi cunoscut şi scrierea lui Syrigos, cei doi cărturari întîlnindu-se la Iaşi la curtea lui Vasile Lupu, dar îi va fi fost mai comod să parcurgă originalul tipărit pentru a-şi realiza lucrarea. Prestigiul lui Nicolae Spătarul în faţa contemporanilor săi nu se datora doar rangului înalt pe care îl ocupa în ierarhia dregătorilor moldoveni, ci mai 18 Vezi Mihai Carataşu, Catalogul manuscriselor greceşti din Biblioteca Academiei Române. Volumul III. Ediţie îngrijită de Emanuela Popescu-Mihuţ şi Tudor Teoteoi, prefaţă de Acad. Gabriel Ştrempel, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004. Studiu introductiv XXIII ales abilităţilor diplomatice, erudiţiei vaste, preocupărilor cărturăreşti.19 El a tradus primul text filosofic în limba română, tratatul Despre raţiunea dominantă20, s-a preocupat de orientalistică, hermeneutică, teologie, fiind astăzi considerat un reprezentant de frunte al umanismului românesc21, un adevărat enciclopedist22. Scrierea sa teologică, în limba latină, Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali Splendens, este prima lucrare a unui român tipărită în Franţa, la 1669. Textul a fost reeditat recent, însoţit de o versiune nouă în limba română, de către Traian S. Diaconescu, la Institutul European, 1997. În acelaşi volum a fost reprodusă şi Cartea cu multe întrebări..., în paralel cu originalul grec, cu versiunea latină şi cu o altă traducere românească, a lui Gherontie şi Grigorie, din secolul al XVIII-lea. În lumina profilului conturat de cercetările ultimelor decenii, apreciem că este posibil ca traducerea Spătarului să fi fost făcută, la fel ca cele mai multe traduceri ale sale, în urma unei comenzi, venită eventual din partea unui membru al familiei Cantacuzinilor, ramura moldovenească. Aceştia ocupau funcţii importante în organizarea administrativă feudală a ţării. Astfel, doi fraţi Cantacuzini, Iordache şi Toma, erau cumnaţi ai domnului Vasile Lupu după prima soţie. Iordache a fost mare spătar şi mare vistiernic (1635-1654) sub Vasile Lupu23 şi sub fiul acestuia, Ştefăniţă (1659-1661), funcţia fiind preluată de fiii şi de nepoţii lui Iordache; Toma, fratele lui Iordache, a fost mare stolnic şi mare sluger (1634-1644)24. Cantacuzinii au acces la funcţia de domnitor după plecarea din ţară a Spătarului. Dumitraşcu Cantacuzino a fost domn al Moldovei în mai multe rînduri: noiembrie 1673, februarie 1674-noiembrie 1675, ianuarie 1684-iunie 168525, Antonie Ruset (Rosetti), care a domnit în perioada noiembrie 1675-noiembrie 167826, era fiul lui Lascăr Rosetti şi a surorii lui Andronic Cantacuzino, anume Bella27. 19 Vezi P.P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708). Versiunea românească de Silvia P. Panaitescu. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Ştefan S. Gorovei, Editura Junimea, Iaşi, 1987. 20 Vezi Virgil Cândea, Raţiunea..., p. 172-214. 21 Ibidem. 22 Vezi Zamfira Mihail, Nicolae Milescu, le spathaire - un „encyclopediste" roumain du XVIF siecle, în RESEE, 2/8, 1980, p. 265-285. 23 Vezi Nicolae Stoicescu, Sfatul Domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968, p. 100. 24 Ibidem. 25 Vezi Documente privind istoria României. Introducere. I, Editura Academiei Române, 2B6ucureşti, 1956, p. 492. 26 Vezi Documente..., p. 492. 27 Vezi Ion Mihai Cantacuzino, 1000 de ani în Balcani, Editura Albatros, Bucureşti, 1966, p. 454. XXIV Eugenia Dima DATAREA ŞI LOCALIZAREA MANUSCRISULUI 91 Cartea cu multe întrebări, din ms. 494 de la BAR, a fost tradusă în anul 1661 şi copiată în 169928. Al. Mareş a stabilit că textul ms. 494 de la BAR, care conţine Cartea cu multe întrebări, tradusă de Nicolae Spătarul în anul 1661, include şi fragmentul din Apologie amintit de Virgil Cândea, şi că toate fragmentele inserate în text îi aparţin aceluiaşi cărturar29. În studiul citat al lui N.A Ursu se apreciază că ms. 91, care conţine traducerea integrală a scrierii lui Ioan Cantacuzino, poate fi datat către sfîrşitul secolului al XVII-lea. Acesta reprezintă o copie a traducerii efectuate de Spătar înainte de anul 1661. Deoarece protograful versiunii româneşti nu s-a păstrat, sau nu avem mărturii în legătură cu existenţa vreunui alt manuscris care să conţină eventual autograful lucrării discutate, rămîne să analizăm informaţiile pe care ni le poate furniza textul pe care îl avem la dispoziţie. I. Conform unei cutume din perioada veche, care a fost comentată cu mai multe ocazii, atunci cînd în text se fac referiri la anii în care au avut loc evenimente istorice, geofizice sau religioase din trecut, şi acestea sînt raportate la perioada în care a fost tradus sau scris textul, se observă încercarea traducătorului sau a copistului de a le actualiza prin modificarea cifrelor care indicau distanţa în timp faţă de un eveniment. Acelaşi lucru se petrecea şi atunci cînd se transcriau lucrări care conţineau calcule pascale; în original exista o dată, iar aceasta era adusă la zi, fiind astfel diferită de cea din original. Ş i în ms. 91, atunci cînd se fac referiri la unii ani, se întîlnesc modificări faţă de original, sau, acolo unde nu s-a intervenit, este lăsat loc gol, traducătorul propunîndu-şi probabil să recalculeze anul. De exemplu: 1. F. 15v: şi după ce greşiră greşala aceasta cătră DomnulHristos sint [...] de ai, şi încă credinţa o ţin foarte bine. Se observă locul gol lăsat de traducător; în ediţie a fost completat de noi [1360], conform datei din PG, coloana 389. 2. a. F. 78r: Una aceasta, alta nu vor putea dovedi ei cum altul au pomenit de legea lor pănă la Mahmet, căci de la Avraam pănă la Mahmet au trecut 2717 ani, şi după aceea fu arătat Mahmet. Deci nu este de la Avraam credinţa musulmanilor. În manuscris este perioada de 2717 ani, iar în PG, coloana 533, este indicată o perioadă de 2582 (rezultînd o diferenţă de 135 de ani). Este o încercare de actualizare a datei, deşi în acest caz nu se punea problema unei aduceri la zi. Dacă adăugăm la anul apariţiei ediţiei greceşti de la Basel (1543) diferenţa de 135, rezultă anul 1678. La acea dată Syrigos nu mai trăia, deci presupunem că 28 Vezi Virgil Cândea, Raţiunea... , p. 84-88. 29 Vezi Al. Mareş, Interpolarea... , p. 145-158. Studiu introductiv XXV modificarea i se poate atribui unui cărturar român, cifra indicînd astfel anul unei copii (şi al unei eventuale revizii) a traducerii făcute înainte de 1661. 2. b. F. 118r: In ce chip să fie apostolii la legea ta, cînd ei fusese mainte decît tine cu şese sute de ai, au şepte, că tu eşti de curund, şi aceia sint cu doauă mii şi şepte sute de ai, cum este Avraăm, şi acmu să fie de o credinţă cu tine? Aici apare indicaţia de 2700 de ani de la Avraam, care lipseşte din PG, coloana 609, dar este întîlnită în versiunea neogreacă a lui Syrigos (ms. gr. 1300 de la BAR, f. 14v), în timp ce, după cum am arătat mai sus, la f. 78r din ms. 91 este indicată perioada de 2717 ani. 3. F. 86v: Deci, de la Hristos pănă unde începu Mahmet a să arăta trecură 600 de ai. Deci, de are fi fost scris numele lui în Evanghelie, cu adevărat că într-acele 600 de ai, cînd nice să ştiia de Mahmet, s-are fi propoveduit şi numele lui, ca şi alte minuni şi lucruri multe minunate ca acele ce toate să arătară. Aici credem că este o încercare greşită de actualizare, o neglijenţă legată de conţinutul textului, deoarece data se referă la diferenţa în timp între naşterea lui Iisus Hristos şi cea a naşterii lui Mahomed. În PG, coloana 556: 500. Traducătorul român va fi avut în vedere faptul că între data apariţiei ediţiei de la Basel şi perioada în care s-a făcut traducerea era o diferenţă de cca 100 de ani. 4. F. 113r: Pentru aceea tot trebuieşte a dovedi şi lucrul acestuia proroc şi să videm de unde este învăţătura lui. Intru [1210] ani după Hristos, după împeliţarea Svinţiii Sale, veni un călugăr frînc, dintru ceata celora ce fac cazanii, ădecă dascalilor, anume Ricăld. În manuscris, cifra este întreruptă, fiind parţial ştearsă în mijloc (sînt scrise numai literele chirilice care reprezintă cifrele 1000 şi 10); în ediţie anul a fost completat de noi [1210], după originalul grec ( PG, coloana 601). Probabil că şi asupra acestei cifre s-a intervenit, iar copistul nu a ştiut care este lecţiunea corectă. II. Principalele trăsături lingvistice ale ms. 91 sînt următoarele30: 1. Fonetică ■ ă se păstrează: fămei 124v, fămeia 43v, năsip 13v, rădica 15r, răsipi 15v; ■ ă nu trece la e prin asimilare în părete 132r; ■ dintăi 43v, pănă 31v, 127v, fonetism moldovenesc; ■ e medial aton se păstrează: ceti 3V, 86v, 98r, 105v, 112v, 123r, 141r, 157r, cetire 12r, cetitor 24v; ■ e medial aton trece la i: prietin 24v, prietinie 91r, şidere 20r, triidzeci 50v, videi 25r, viniră 25r; ■ e trece la i în finalul cuvintelor: [el] mărturiseşti 67r, să fii = să fie, 24v, le ştii = le ştie, 25r, fonetism moldovenesc; ■ Lipsa sincopării: au dires 116v; ■ î se păstrează: îmbla 46v, împle 15v, 33v, întra 33r; 30 Exemplele din text nu sînt exhaustive ci selective, ele avînd caracter ilustrativ pentru anumite fonetisme, forme flexionare, lexeme, construcţii etc. XXVI Eugenia Dima ■ Lipsa epentezei lui i în pîne 42r, 129v; ■ Păstrarea hiatului e-i: streinătate 30v; ■ u nesincopat: surupa 4V, 25v; ■ ş se păstrează în deşchide 39v, 153v; ■ j moale: grije 4V, 101v, jelui 86v; ■ l moale: feliul 43r, feliuri 64v; ■ r moale: ardzători (sg.) 126r, ascultători (sg.) 35r, 91v, ceri 28v, 30r, mărgăritariul 140v, păstoriul 30r, portariul 153v; ■ ş moale: aşe 129v, aşeşi 52r, cămeşe 51v, cenuşe 12v, înşelăciunea 114r, şede 20r, şerpe 75r, uşea 138v; ■ ţ moale: despărţit 7r, dreptăţii 4V, lăţiră 3V; ■ b dur: iubăsc 64v; ■ d dur: odănăoară 13r; ■ j dur: grijaşte 125v; ■ m dur: marsă 73r, mărs 126v, tocmală 29v; ■ n dur: dumnădzăiesc 60r, să răstignască 51v, răstignără 55r; ■ r geminat (r forte): rrea 45r, 109v, pl. rrele 83v, 145r; ■ r dur: comoară (pl.) 10r, izvoară 43r, să omoară 128v, tătarîi 122v, ţărîi 32r; ■ s dur: asămănare 20r, 142v, pusără 52r, rupsă 25v, sămn 79v, 129r, strînsără 45r, 53r; ■ ş dur: greşală 15r, înşălăciunea 41r, să şadză 19v, scriş 76v. ■ ţ dur: înmulţască 43v, păţîră 135r; ■ v dur : ivală 39r ; ■ z dur: păzască 52r; ■ Trecerea lui n intervocalic la r: nemărui 19r, 50r; n se păstrează în: amănuntul 86r; ■ Păstrarea africatei g: agiunge 127r, agiuta 136r, agiutori 146r, gios 20v, 75r, giucăree 123v, giudeca 21v, 29v, giudeţ 127r, 134v, giug 136r, giura 123v, giurămînt 123v; ■ Africata dz, caracteristică graiurilor nordice, are o rostire dură, dar şi muiată: amiadzădzi 32v, 33r, audzit 8v, boteadză 34v, dumnădzăire 20r, dzile 4r, iedzi 95v, încreadză 81r, slobodzim 9r, triidzeci 50v; ■ Palatalizarea: her 19v, 62v, hierberea 89r, hiarăle 132v, hiere 52r; chept 25r, şchiopi 51r; ■ Păstrarea grupului consonantic mp: rumpe 151r. Inovaţii în fonetică: ■ Sincoparea lui e prin disimilare vocalică: drept 12v, drepţi 12v, dreptate 21v, îndrepteadză 95v, 122r; ■ Trecerea lui ă la o prin asimilare vocalică:folos 81v, 84r, folosi 44r, 58v, noroc 10r; ■ î trece la u: umbla 153v, dar se păstrează în îmbla 46v, împle 15v, 33v; ■ Forma vicleşug (prin hipercorecţie) 41r; ■ Propagarea lui n: îngenunchia 154r; ■ h trece la f• poftă 30v, 125r. Studiu introductiv XXVII 2. Morfologie Trăsăturile morfologice specifice limbii vechi sînt predominante; alături de acestea apar şi unele inovaţii, dar cu o ocurenţă redusă. a. Grupul nominal ■ Substantivul obraz la neutru, cu pluralul obraze, are sensul „persoană" 8V, 45v; ■ Forme vechi de plural: boale 69v, 98r, mînule 22r, 44v, 55r, 75r, odihne 140r, palme 67v, sfade 90v, talpele 20r, 32r, trebele 97v, umere 26v, 154r, năpăşti 84v, patriarşi 140v, gurămînturi 90r, suspini 34r; ■ Substantivele feminine care au pluralul în -i, la genitiv-dativ au terminaţia -ei: crucei 44v, 58r, 59v, 151v, înţelepciunei 27r, legei 117r, a lunei 130r, mîntuirei 124v, morţei 116r, 120v, în raport de variaţie liberă cu inovaţia de tipul morţii 47r, 51r, 58v, 114r, 120v, dreptăţii 84v, 145v; ' ■ La plural genitiv-dativ: mînulor 43r, (lipsa alternanţei fonetice) persilor 32v; ■ Construcţii cu dativ adnominal: feciori lui Avraam 16r, fii lui Avraam 16v, au fost lui David fată 31v, fii lui Dumnădzău 138v, înger Svatului Celui Mare 26v; ■ Exprimarea genitiv-dativului într-un grup nominal în care adjectivul este tot sau mult: făcători a toate lucrurile făcute şi nefăcute 10v, giudecători a tot Misiriul 44v, a tot pămîntul este Impărat Dumnădzău 67v, este Impărat a tot pămîntul 104v, Dumnădzău făcători a tot ceriul şi pămîntul 141v, te-am pus părinte a multe limbi 13v, să să descopere a multe inimi gînduri 56r; ■ Substantivul cu radical neregulat urmat la genitiv-dativ de un adjectiv posesiv este specific limbii vechi şi populare: tătîne-tău 31v; ■ Forma invariabilă (mai veche) a articolului posesiv alternează cu forma variabilă acordată în gen şi număr: nu ştiu a cui feciori sint 36v, cei mari a lui Dumnedzău 68v, soarele cel luminos a dreptăţii 145v - al doilea 136v, al patrule ceri 154v, visuri de ale sale 42r, tocma pre ale lor 84r, nu sint ale faptului lui Dumnădzău 85r, ale Mele sint toate jiganiile cîmpului 95v; ■ Vocativ masculin în -e: proroce 34v, extins şi la nume proprii : Vitleeme 30v. ■ Forma accentuată de acuzativ singular a pronumelui reflexiv apare numai în forma sine, ca în limba modernă; ■ Pronumele relativ care este articulat la nominativ-acuzativ cu articolul hotărît acordat în gen şi număr: carele 11r, 12v, 15r, 27v, 159r, carea 11r, 24r, carii 11v, 20r, 22r, 46r; aceste forme alternează cu forma invariabilă care 8v, 9 v, 10v, 22r, inovaţie în limba literară a epocii, păstrată în limba română modernă; ■ Demonstrativele care au pătruns în limba literară modernă sînt aceasta şi acele: greşala aceasta 15v, toate acele 15v; ■ Demonstrativele feminine au genitivul singular specific limbii vechi: aceştiia 74v, 83v, 93v; ■ Specifică limbii vechi şi populare este folosirea adjectivului pronominal acest cu particula deictică -a, cînd precedă cuvîntul determinat, întîlnită frecvent în textul cercetat: într-acesta chip 31v, acesta lucru 27r, 35r, acesta proroc 31v, acestea daruri 33r; XXVIII Eugenia Dima ■ Comparativ construit cu adverbul mai: te veri odihni mai bine 9V, veţi şti mai pre lesne 11v, mai vîrtos pentru plecarea cea desăvîrşită 13v, era mai puţini 14v, mai mari dintru ruda aceea 15r, prorocii mai luminate decît soarele 27v; superlativul absolut se realizează cu adverbele foarte, mult, prea: foarte cu cale 7r, pare-mi şi mie foarte rău 8r, foarte dau laudă ţie 9r, trebuieşte foarte să te iei aminte10r, foarte mare este taina împeliţării 10r, credinţa o ţin foarte bine 15v, un om foarte viclean 17v, întru-ntunerec mare foarte 21v, viderea lui era foarte înaltă şi straşnică 25r; mult este îngăduitori 8r, să rugă mult 45r, mult îl siliră să să închine bodzilor 68v, s-are cădea să fie mult cinstiţi 77v; prea înţeleptul 6r, prea desăvîrşit 18v, prea svînt 107r, cinurile cele prea sus 126r, deplin şi prea desăvîrşit 144r, un viteaz prea bun 151v; observăm că, în afara valorii de formant al superlativului, adverbele foarte şi mult apar şi ca determinant al verbului şi exprimă ideea de superlativ, avînd adesea o topică liberă. Utilizarea adverbelor mult şi prea, ca formanţi ai superlativului, caracterizează limba veche, limba modernă selectînd superlativul absolut cu foarte + adjectiv; ■ Formaţie premorfologică: ori fie ce suflet 17v, ori fie ce cuvînt 88r. b. Verbul ■ La prezent indicativ persoana a treia, verbele de conjugarea a IV-a au sufixul flexionar -eşte: curăţeşte 126v, îngăduieşte 58v, trebuieşte 36v, 87r; ■ Verbul a păţi are la prezent indicativ desinenţa „zero": trupul pate la nevoie, iară nu sufletul 118v, cf. 62r; ■ Indicativ imperfect de tip vechi, fără -u la persoana a 3-a plural: păstori ce-şi păştea turmele 28v; era şerpi mulţi 74v; ■ Fenomenul de diereză la imperfectul indicativ al verbelor de conjugarea a IV-a: grăiia 59r, mărturisiia 67r, omorîia 43r, pogorîia 28v; ■ Verbul a da are la perfect simplu indicativ (paradigma tare) formele: dediu 50v, dede 27r, 44v, 50r, 59r, dederă, 51r, 139r, 151v; ■ Formele tari la verbele de conjugarea a III-a, perfect simplu indicativ sînt: ascunş = ascunsei, 40r, 41v; să desfeceră = se desfăcură, 105v ; dziş = zisei, 59v, 149r, 153r; fece = făcu, 5v, 6v, 25v, 38r, persoana a 3-a plural feceră = făcură, 15v, 25v, 44v; puş = pusei, 54v, 59v, 154r; ■ Dubla utilizare a auxiliarului la perfectul compus: au fost-au 143v; ■ Iotacizarea: apuind 33r, să-i desparţă 99v, 152r, să paţă 16r, supuind 34v. Semnalăm şi forme deiotacizate (cu n analogic) la persoana a 3-a plural, prezent indicativ: ţin 15v, 80v, 107v, şi la gerunziu: vinind 34r, 111v, ceea ce reprezintă o inovaţie31; ■ Forme de viitor cu topica auxiliarului inversată: veni-va 29r, videa-vor 118v; 31 Vezi Ion Gheţie, Baza dialectală a românei literare, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1975, p. 345, care semnalează acest tip de inovaţie la sfîrşitul secolului al XVII-lea, la Axinte Uricariul şi la Miron Costin. Studiu introductiv XXIX ■ Paradigma asigmatică la mai mult ca perfect indicativ persoana 1 plural: fum 8r, vădzum 55v, 57r; ■ La conjunctiv perfect forma auxiliarului acordat este fie: cu adevărat acesta lucru să-l fie spus 126r; ■ La condiţional prezent analitic şi perfect este utilizată forma auxiliarului are: are fi fost 5v, n-are avea 5v, are fi putut 12v, s-are cădea 77v, s-are întoarce 68r, s-are fi cuvenit 126r 32; ■ Imperativul verbului a sta: stă = stai, 13r, 29v, 153v; imperativ precedat de interjecţia ia: ia-mblă 34v. c. Prepoziţiile şi conjuncţiile ■ Prezintă forme vechi: cătră 4V, 6r, 7V, 9r, 10r, 11v, 12r, 13r ş.a., iară „dar", „însă", 3V, 4r, 4V, 46r, 48r, 48v, 49r ş.a.; ■ Unele forme vechi alternează cu inovaţiile: căce 24r, 43v, 44r, 88v - căci 4V, 5r, 5V, 7r, 8r, 9r, 9V, 10r, 11r, 11v, 12r, 12v, 13r, 13v, 14r, 14v, 15r ş.a.; nice 10r, 14r, 20r, 58v, 98r ş. a. - nici 8r, 100r, 142r, 143r, pre 7V, 10r, 10v, 26r, 26v, 27r ş.a. - pe 3V, 71v, 83r, 86v, 90r; preste 37r, 50r, 50v, 59v, 61r ş.a. - peste 137v. 3. Sintaxă ■ Verbul a tînji intranzitiv „a pofti, a duce dorul": le dede Dumnădzău mană pentru toate bucatele, şi ei tot tînjiia 45r apare şi construit cu dativul: le viniia în toate dzile mană din ceri, şi ei tot tînjiia lui Moisei 99r; ■ Unele verbe utilizate cu valoare reflexivă sînt construite cu pronumele personal în dativ, forma neaccentuată: toate i să pot 16r, să nu ţi să supere 27v; ■ Utilizarea infinitivului lung precedat de prepoziţia a cu valoare verbală este specifică limbii vechi: Fiul nu avea putere a-i supunere 20v; nu-s harnici a ştire lucruri pementeşti 38r, păcate preste fire, carele şi a le pomenire nu să cuvin omului înţelept 42v; infinitivul lung este articulat: părăsi de a grăirea 12v, cf. 94r ; ■ Lipsa acordului verbului cu substantivul: lucrurile ce nu li să cuvine 73v, cf. 65r ; ■ În construcţii cu semiauxiliarul a putea, forma neaccentuată a pronumelui personal de acuzativ apare şi la semiauxiliar: nu le pot să le cunoască 10r, nu le pot să le priceapă 12r, nu le pot să le ştie 36v; ■ Dislocări morfosintactice33: în ce chip am noi şti 8r, acesta lucru l-are fi şi Hristos putut face 66r, s-are fi şi mai întărit eresul lor 71r, fieşte pre ce om 92r, foarte lucruri multe împrotivă 122r, fieşte la ce lucru 125v; 32 Vezi Dana-Mihaela Zamfir, Morfologia verbului în dacoromâna veche (secolele al XVI-lea - al XVII-lea). Partea a doua. Timpurile din sfera trecutului. Viitorul. Condiţionalul, Editura Academiei, Bucureşti, 2007, p. 324-328; Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521-1780), Casa editorială Demiurg, Iaşi, 2009, p. 121. 33 Cf. Dragoş Moldovanu, Dimitrie Cantemir între umanism şi baroc, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", Iaşi, 2002, p. 65, 66. XXX Eugenia Dima ■ Polisindeton, figură sintactică frecventă mai ales în scrierile religioase: Cum Fiul lui Dumnădzău, fiind Dumnădzău, întru dzilele de apoi Să fece om, şi Să împeliţă pentru mîntuirea omenească, şi muri pre cruce, şi Să îngropă, şi învise, şi Să înălţă 38r; Şi Iosif, cunoscînd pre fraţii lui, îi hrăni, şi nu-şi aduse aminte de răul carele-i feceră, şi chemară depreună şi pre tatul lor, pre Iăcov, şi aceasta fu pildă lui Hristos 44v; Şi după ce fu om 30 de ani îngădui, şi apoi începu a învăţa oamenii şi a-i îndrepta pre calea dreptăţii, şi învăţindu-i, cîte-i învăţa le şi făcea, şi făcîndu-le depliniia lucrul cu multe minuni şi ciudese 46v; ■ Conectori transfrastici folosiţi frecvent: aşijdirea 21v, 36v, 46v, căci 45v, 57r, 63r, ce 27r, deci 42r, 50v, iară 28r, 32v, 45v; ■ Construcţii negative în care nu mai apare adverbul nu în propoziţia negativă introdusă prin nici: Căci nice Iuda, nice altul are fi avut putere a face ceva împrotiva lui Hristos, fără numai Hristos Dumnădzău 50r alternează cu construcţii care prezintă dubla exprimare a negaţiei: un giurămînt carele nice dănăoară nu-l strică 123v. 4. Lexic ■ În domeniul lexical se întîlnesc numeroase cuvinte şi forme specifice limbii vechi şi populare (lexemele citate se regăsesc în glosarul acestei ediţii cu ocurenţele din text): acmu, apucător, basne, becisnic, blăm „să mergem", borî, cămeşe, cerca, ceti, chiar „clar", chiti, cuvîntareţ, dănăoară, a deplini, desfătăciune, dodei, dosădi, fecior „copil, fiu", frînge, galbeni, găta, grobniţă, hălădui, hulă, iani (interj.), iscusenie, iznoavă, îmbla, împle, împrotiva, încailea, îndărăpt, lepăda, meser, muieri, năpaste, năsilnic, nemilostiv, nemulţămitori, nescare, nevoinţă, nice, pedestru, pîntece, prici, primbla, răposa, spăsenie, sudui, şagă, şerb, tăgădui, tălmăci, tustrele, urgie. ■ Cuvinte şi forme care atestă caracterul regional (moldovenesc) al textului: aiurile, amintrile, amistui, asin, buhai, chept, despui, dodei, feredeie, găvozdi, îmbla, jac, lut, mamcă, mişel, mîlcom, numere „nume", odoară, omăt, pară (de foc), porumbi „porumbei", pripoit, prostire „cearşaf", răşchira, silţă, smidă, videa. ■ Împrumuturi din greceşte: anathema, apocalipsis, astronomi, chesari, chiparis, chir, cristal, criteni, epilipsie, eretic, finici, marghiol, organ, sarachini, teologhi, teologhie. ■ Împrumuturi din slavonă: azbuchi, Bîtie, blagocestiv, bodzi, capişte, devestăvnic, dvori, jărtăvnic, liubov, obrezanie, otroci, pocaanie, pobedi, poclon, podobnic, pravoslavnic, preaditeci, preaobrajenie, spăsenie, stepenă, văleat, văznesenie, zavistnic; din rusă: sotnic. Din analiza structurii lexicale a textului se poate constata că, deşi greaca este limba-sursă a traducerii, se înregistrează relativ puţine împrumuturi din greceşte, dar sînt prezente numeroase cuvinte de origine slavonă deoarece acestea Studiu introductiv XXXI erau în circulaţie mai ales în scrierile religioase ca urmare a faptului că în cultura română primele traduceri s-au făcut din slavonă. Traducerea conţine, în marea lor majoritate, elemente fonetice şi morfologice specifice limbii vechi şi populare, fapte de limbă regionale, caracteristice graiurilor nordice, mai ales din zona Moldovei (izbavască, şidere videi, vinire, [el] mărturiseşti, chept, imperfectul făce), dar şi forme din Moldova care s-au păstrat în limba literară (amănuntul, viclean, pluralele ochi, picioare) sau inovaţii precum: drept, folos, noroc. Inovaţiile în morfologie sînt relativ puţine şi adesea alternează cu forme sau fenomene mai vechi. Considerată a fi o caracteristică sudică34, forma variabilă a articolului posesiv, acordată în gen şi număr, se întîlneşte şi în acest manuscris, şi probabil o analiză diatopică pe mai multe texte din această perioadă ar putea schimba opinia referitoare la distribuţia acestei realizări morfologice în vechea română literară. Alte inovaţii sînt : formele deiotacizate (cu n analogic) ţin, vinind şi forma invariabilă a pronumelui relativ care. Analiza trăsăturilor lingvistice ale manuscrisului confirmă aserţiunile legate de datarea şi localizarea textului: ms. 91 este o copie de pe la 1700, făcută de un moldovean. PATERNITATEA TRADUCERII Pentru a stabili paternitatea traducerii din ms. 91, N.A. Ursu a pornit de la informaţiile oferite de Virgil Cândea în legătură cu interpolarea din Cartea cu multe întrebări şi, presupunînd că manuscrisul de la ANR-Iaşi ar putea conţine versiunea românească a lui Nicolae Spătarul, a întreprins o analiză lingvistică şi stilistică a acestui text, comparat cu traducerile cunoscute ale cărturarului: Cartea cu multe întrebări, Mîntuirea păcătoşilor (cele trei părţi, păstrate în ms. 494 şi 2517 de la BAR), Vechiul Testament păstrat în copia din ms. 45 de la Cluj, şi a prezentat mai multe lexeme, sensuri din domeniul terminologiei religioase, sintagme, locuţiuni, construcţii specifice limbii Spătarului, care se regăsesc şi în Apologie (URSU, CONTRIB., p. 347-353). Demonstraţia Domniei Sale ne-a determinat, atunci cînd am hotărît să ne ocupăm de acest manuscris, să considerăm că vom publica o scriere inedită a lui Nicolae Spătarul (Milescu)35. 34 Vezi Ion Gheţie, Baza... , p. 161, 162. 35 Adresăm pe această cale mulţumiri conducerii Arhivelor Naţionale ale României, Serviciul Judeţean Iaşi, care ne-a pus la dispoziţie manuscrisul şi ne-a permis reproducerea fotocopiei acestuia în ediţia de faţă. XXXII Eugenia Dima Pe măsură ce am parcurs textul, am găsit noi elemente care susţin atribuirea făcută de N. A.Ursu, pe care le vom expune în continuare, considerînd că ele prezintă interes şi pentru mai buna cunoaştere a trăsăturilor lingvistice ale cărturarului, pentru stabilirea practicilor de traducere ale acestuia, dar şi pentru a putea individualiza ce îi este specific lui şi care este dimensiunea intervenţiilor făcute în scrierile sale de către revizori (sau copişti)36. I. Verbul a zavistui este construit cu dativul: ms. 91: Deci jidovii, zavistuind lui Hristos, altă greşală nu-i aflară, fără numai ce-i dziseră: „Nu Ţi să cade Ţie să faci acestea lucruri în dzuoa simbetei" 98r. Această construcţie se întîlneşte şi în traducerea Istoriilor lui Herodot37, cap. VII [236]: O, împărate, văzu că asculţi pre un om carile binelui tău zavistuiaşti, au doară iaste şi viclean. Pentru că grecii, făcînd acesta lucru, le pare bini, că nărocului zavistuiesc şi urăscu binile (p. 397); cap. IX [79] Care lucruri să cuvin a face varvarii, iar nu grecii, şi acelora încă le zavistuim noi pentru acesta lucru, şi-i ocărîm (p. 462). II. Verbul a naşte intranzitiv are sensul „a lua fiinţă, a veni pe lume, a căpăta viaţă": după ce născu Hristos 15r; cînd născu fiul său Ioăn 27r; Fiul lui Dumnădzău celui Bun, carele este Dumnădzău deplin, carele au născut dintru Preacurata Fecioară Măria 28r; aflatu-l-am în cîmpii codrului, pentru căci au născut în peşteră 31v; să arătară întăi dumnădzăirea şi omenia, apoi şi locul unde născu încă-l arătă 31v; să priceapă naşterea lui 36 Pentru comparaţie am utilizat ediţia Bibliei de la 1688 în seria Monumenta linguae Dacoromanorum, publicată la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", Pars I, Genesis, Iaşi, 1988 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Capro şu, Elsa Luder, Paul Miron, Mircea Roşian, Marietta Ujică); Pars II, Exodus, Iaşi, 1991 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caproşu, Corneliu Dimitriu, Elsa Luder, Paul Miron, Mircea Roşian, Marietta Ujică); Pars VI, Iosue, Iudicum, Ruth, Iaşi, 2004 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Ileana Câmpean, Eugenia Dima, Doina Grecu, Gabriela Haja, Gustavo Adolfo Loria Rivel, Elsa Luder, Paul Miron, Mioara Săcrieru Dragomir, Stela Toma. Consultant ştiinţific: N.A. Ursu); Pars XI, Liber Psalmorum, Iaşi, 2001 (autorii volumului: Al. Andriescu, Eugenia Dima, Gustavo Adolfo Loria Rivel, Elsa Luder, Paul Miron. Consultant ştiinţific: N.A. Ursu); Pars VII, Regum I, Regum II, Iaşi, 2008 (autorii volumului: Tamara Adoamnei, Mădălina Andronic, Mioara Dragomir, Gabriela Haja, Elsa Luder, Paul Miron, Alexandra Moraru, Mihai Moraru, Adrian Muraru, Veronica Olariu, Elena Tamba Dănilă. Consultant ştiinţific: Eugen Munteanu). Vom folosi sigla MLD. 37 Herodot, Istorii, ediţie îngrijită de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu, cu prefaţă, studiu filologic şi glosar de Liviu Onu, indice întocmit de Lucia Şapcaliu, Bucureşti, 1984. Studiu introductiv XXXIII Dumnădzău, cum au născut Fiul lui Dumnădzău 36r; Hristos născu dintru Svînta Fecioară Măria fără de bărbat 37v; Copilul iarăş trasă mîna în lontru, şi născu pre urmă fratele lui Făres 102v; la 609 de ani de la Hristos, după împeliţarea Svinţiii Sale, născu un om rău dintru firea lui şi nebun 108r; Sampson încă este Cuvîntul lui Dumnădzău, şi alţii mulţi cîţi născură dintru făgăduinţa lui Dumnădzău? 142v. Acelaşi sens intranzitiv al verbului a naşte se regăseşte şi în ms. 45, Ps. 86.4: Şi iată cei striini de feli, şi Tiros, şi nărodul arapilor, aceştea au născut acolo. III. Dezacordurile. Ca şi în alte scrieri ale sale, Spătarul reţine din limba-sursă valori gramaticale diferite de cele din limba română şi face acordul în limba română după valoarea gramaticală a unui cuvînt din original (grecesc). De exemplu, în ms. 91, f. 131r: Pentru aceea, la // 131v vremea chinurilor, Să ruga pentru ceia ce L-au răstignit, şi liubovul cătră neprietinii Lui ieşi la arătarea tuturor, şi o cunoscură toţi, pentru ca să ia pildă foarte bună. Liubovul traduce din pg, coloana 633, rîndul 13 de jos, substantivul feminin gr. 'aydiTi lat. charitas, -atis, iar acordul se face la feminin: o cunoscură. La f. 139r: ce ei sint ca neşte bice şi vergi daţi de cătră Dumnădzău spre certare. În pg, coloana 648, rîndul 23 de sus, [s.f.] maorii x«i [s.m.] ĂtSpoq. Dezacordul în gen a fost invocat de către N.A. Ursu ca unul dintre argumentele pentru stabilirea paternităţii lui Nicolae Spătarul asupra traducerii părţilor I şi a II-a ale Mîntuirii păcătoşilor2* sau a cărturarului care a efectuat traducerea Istoriilor lui Herodot. Cităm exemplul din Herodot, I 194, comentat de N.A. Ursu: „Şi mulţi buţiplini de vin de finici, adj. pl. mulţi, care nu este acordat în gen cu s.f. pl. buţi, nu este o grafie coruptă, ci reprezintă o particularitate de traducere a lui Nicolae Spătarul, şi anume: dezacordul în gen al unor substantive cu articolele, pronumele, numeralele sau participiile aferente, el menţinînd adeseori acordul în gen din limba greacă, în cazul unor substantive traduse în româneşte prin cuvinte corespunzătoare de gen diferit. În cazul citat mai sus (poate şi adj. pl. plini este în aceeaşi situaţie), dezacordul se explică prin faptul că subst. i3iko<; «amforă pentru vin», tradus prin s.f. bute, este de genul masculin. Dezacorduri similare se găsesc şi în alte locuri"39. 38 Vezi Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos, în Ursu, Contrib., p. 320-322. 39 Traducerea Istoriilor lui Herodot atribuită lui Nicolae Spătarul (Milescu) a fost remaniată de traducătorul cronografului numit „tip Danovici". Anexă. Observaţii pe marginea ediţiei din anul 1984 a traducerii Istoriilor lui Herodot, în Ursu, Contrib., p. 267. XXXIV Eugenia Dima IV. Genitivul construit fără articol. Această particularitate morfologică se regăseşte relativ frecvent în ms. 4540 şi reprezintă o construcţie specifică limbii greceşti (a Septuagintei), care a influenţat modul de traducere a genitivului în limba română. De exemplu: MLD VI, Judicum 3.2. Pentru săminţiile fiilor Israil, ca să-i înveţe pre ei război; 3.27. Şi fu cîndu veni Aod la pămîntul Israil; 4.6. Şi au trimis Devorra şi au chemat pre Varac, ficiorul Avineem, de la Chedes Nefthalim şi au dzis cătră el: «N-au porîncit Domnul Dumnedzăul Israil ţie »; 4.23. Şi au smerit Dumnedzău pre Iavin, împăratul Hanaan, întru dzua aceea înaintea fiilor Israil; 6.5. Căci şi ei şi dobitoacele lor să suia şi corturile lor purta şi veniia ca lăcusta în mulţime şi lor, şi cămilele lor nu era număr, şi mergea la pămîntul Israil; 6.8. Acestea dzice Domnul Dumnedzăul Israil; 7.8. Şi au luat bucatele nărodului întru mîna lor, şi buciunile lor, şi pre tot omul Israil au trimis om la lăcaşul lui; 8.28. Şi să înfrînse Madiam înaintea fiilor Israil şi n-au mai adaos a rădica capul lor şi au odihnit pămîntul 40 de ani întru dzilele Ghedeon; 11.27. Să judece Domnul cela ce judecă astădzi, întru mijlocul fiilor Israil şi întru mijlocul fiilor Ammon; 14.4. Şi tatăl lui şi maica lui n-au cunoscut că de la Domnul iaste, căci el izbîndire cere dentru ceia striini de neam. Şi întru vremea aceea, cei striini de feli stăpîniia fiilor Israil. MLD VII, Regum I 1.17 Pasă întru pace, Dumnedzăul Israil să-ţi dea ţie toată cererea ta carea ai cerşut de la el; 2.28. Am dat casei tătîne-tău toate ale focului fiilor Israil întru mîncare; 2.30 Acestea dzice Domnul Dumnedzăul Israil; 4.2. Şi greşi om Israil înaintea celor striini de feli; 5.7 Nu va şedea chivotul lui Dumnedzău Israil împreună cu noi; 5.8. Ce vom face săcriiului lui Dumnedzău Israil?; 5.10 Ce aţi întorsu săcriiul lui Dumnedzău Israil cătră noi; 5.11. Trimiteţi săcriiul lui Dumnedzău Israil, şi să să aşedze la locul ei, şi să nu omoare pre noi şi pre nărodul nostru; 6.3. De veţi trimite voi săcriiul făgăduinţei Domnului Dumnedzăului Israil; 7.11. Şi ieşiră bărbaţi Israil den Masifath; 8.4. Şi să adună oamenii Israil; 9.21. Neamul cel mai mic dentru tot buzduganul Veniamin şi moşiia mea mai mică decît toate moşiile Veniamin; 10.18. Acestea dzise Domnul Dumnedzăul Israil; 11.3. Vom 40 Vezi Noi informaţii..., în Ursu, Contrib., p. 374. Studiu introductiv XXXV trimite poslaneţi la tot hotarul Israil; 11.7. Hotarul fiilor Israil; 11.7. Preste tot nărodul Israil; 11.15. Şi să veseli acolo Samuil şi toţi oamenii Israil cît de tare; 12.1. Şi dzise Samuil cătră tot omul Israil; 13.1. Dentru oamenii Israil; 13.19. Şi faur de fier nu să afla întru tot pămîntul Israil; 14.12. Sui-te denapoia mea, căce i-au dat pre ei Domnul în mîinile Israil; 14.22. Şi tot omul Israil; 14.37. Au da-i-vei pre ei în mîinile Israil?; 14.40. Şi dzise la tot omul Israil; Domnul Dumnedzăul Israil; 15.17. Povăţitor a buzdugan feliului Israil?; 15.30. Ce măreşte-mă dară înaintea bătrînilor Israil. MLD XI, Liber Psalmorum 45.7. Domnul puterilor cu noi, sprăjenitor noao Dumnedzăul Iacov; 67.9. (Strigare) Pămîntul să cutremură, pentru că şi ceriurile picară de cătră faţa lui Dumnezău al Sinaei, de cătră faţa lui Dumnedzău Israil; 67.38. Minunat Dumnedzău întru sfinţii lui, Dumnedzăul Israil; 102.7. Cunoscu căile lui Moisi, fiilor Israil voile lui; 105.47. Binecuvîntat Domnul Dumnedzăul Israil, den vac şi pănă în vac; 145.4. Fericit căruia Dumnedzăul Iacov ajutor lui, nădejdea lui pre Domnul Dumnedzăul lui. Acest tip de genitiv se întîlneşte şi în Comentariile de la Psalmi41, unde se face trimitere la originalul grec; astfel, la Psalmul 23.6 este citată construcţia: 7tp6acQ7tov tou 0sov Iaiccbp, care în ms. 45 a fost tradusă : Aceasta-i ruda celora ce cearcă pre Domnul, celora ce cearcă faţa Dumnedzăului Iacov. În ms. 91 apare aceeaşi construcţie genitivală după model grecesc: f. 31r Nu voi da somn ochilor miei, sau adormire genelor mele, // 31v şi odihnire tîmplelor mele, pănă cînd voi afla locul lui Dumnădzău, şi petrecerea Dumnădzăului Iacov, în PG, coloana 425: aKT|vcQ(j,a tu OsUu Iaiccbp?2. V. Aspectul grafic al propunerilor de modificare a sintaxei prin litere roşii suprascrise, din ms. 91, este identic cu acela din ms. 45. Vezi în prezenta ediţie, la capitolul Note şi comentarii, nota nr. 6, la f. 9r: „În manuscris se propune modificarea topicii prin literele a şi w (chirilice) suprascrise cu cerneală roşie, astfel: în Legea Veche şi în Legea Noauă" , precum şi nota nr. 156, la f. 79r: „În 41 Vezi MLD XI, p. 378; comentariile din acest volum sînt semnate de Elsa Luder, Paul Miron şi Gustavo-Adolfo Loria-Rivel. 42 Această particularitate a limbii lui Milescu, de a traduce prin lipsa indicării genitivului printr-un element conector specific (articol, prepoziţie, adverb ş.a.), după model grec, este discutată în Comentarii la ms. 45 semnate de Adrian Muraru, Elsa Luder şi Paul Miron, în MLD VII, Regum I, Regum II, p. 229, 264. XXXVI Eugenia Dima manuscris se propune modificarea topicii prin literele b şi w (chirilice) suprascrise cu cerneală roşie, astfel: toate un Dumnădzău" . Intervenţii identice în sintaxa textului se întîlnesc frecvent în ms. 45, de exemplu, în Lib'er Psalmorum: 12.1, 43.27, 48.12, 75.9, 77.5, 93.12, 103.28, 135. 3-5, sau în Regum I: 3.13, 5.4, 10.1, 12.18, 13.7, 15.2, 20.27. VI. Virgil Cândea, cînd a analizat traducerea aflată în ms. 494 de la BAR a Cărţii cu multe întrebări a lui Nicolae Spătarul (Milescu), a transcris interpolarea ce reprezintă un fragment din lucrarea lui Ioan Cantacuzino, care face obiectul acestei ediţii. Reproducem şi noi acest fragment, respectînd transcrierea grafiei chirilice aparţinînd lui Virgil Cândea, în comparaţie cu textul similar din ms. 91: _Ms. 494, f. 259r - 259v_ Aşa scrie acolo pentru minunea ce să face în toţi anii la Ierusalim, la grobniţa Domnului: «In vremea aceia ci părăznuim noi creştinii înviiarea lui, cum şi tu singur ştii, poţi să zici au răspunzi ceva de acest lucru? foarte bine să ştii cum locul acela iaste acum pre mîna voastră turcilor pentru mare judeţul dumnezeesc // - la vremia învierii lui Hs bună şi multă socotinţă au turcii ca se nu se afle acolo nicăirea lumină, acesta lucru pururea să face. Iară la vremia aceia ci cîntă grecii tropariul învierii lui Hs, pogoră-se lumină den ceriu şi să aprindea acele 3 făclii ci sînt la grobniţa lui Hs înaintea domnului turcesc; de la acel loc să fac toate acestea. Acum ce poţi zice de aceasta?»43. Ms. 91, f. 70r Aşijdirea şi pentru minunea ce să face în tot anul la Ierusalim, la groapa lui Hristos, unde noi creştinii prăznuim învierea Svinţiii Sale, în ce chip ştii şi tu singur. Oare ce vei putea dzice de acesta lucru tu? Ştii bine cum ţara aceea este supt mîna musulmanilor şi sint ei mai mari. Poate să fie că aşe este voia lui Dumnădzău. In dzua învierii lui Hristos pun multă socotinţă toţi musulmanii ca să nu se afle acolo lumină, şi acesta lucru pre tot anul îl fac. Iară în ceasul ce cîntă creştinii cîntarea învierii lui Hristos, să pogoară lumină din ceri şi aprinde pre cele trie făclii ce sint la grobniţa lui Hristos, înaintea musulmanului vostru, domnul locului aceluia. Acmu, spune-mi ce-ţi pare ţie, fost-au Hristos Dumnădzău, au ba?_ Asemănarea vizibilă dintre cele două fragmente ne duce la concluzia că în ms. 464 se află un fragment reprodus probabil după protograful traducerii româneşti a scrierii lui Ioan Cantacuzino, făcută de Nicolae Spătarul, care se regăseşte şi în copia din ms. 91. 43 Apud Virgil Cândea, Une version..., p. 235. Studiu introductiv XXXVII VII. Pentru a evidenţia apropierile şi diferenţele lingvistice şi stilistice între ms. 45 şi ms. 91, traduse de Nicolae Spătarul (Milescu), influenţa ms. 45 asupra Bibliei de la 1688 sau influenţa protografului aparţinînd Spătarului asupra versiunii lui Daniil Panoneanu din ms. 4389, prezentăm paralel fragmentele similare din mai multe texte biblice (citate după MLD) şi din ms. 91. Facerea, 18.20- 33. Ms. 91, f. 12v Dzice Dumnă-dzău: „Glasurile Sodomului şi a Gomorului să înmulţiră cătră mine. Şi să mă pogor ca să vădz". Şi Avraam sta înaintea lui Dum-nădzău. Şi apropiindu-se dzise: „Nu strica pre cel drept depreună cu cel păgîn, pentru căci va fi şi cel drept ca şi cel păgîn. Şi de vor fi 50 de drepţi în cetate? Ms. 45 Şi dzise Domnul: „Strigarea Sodo-mului şi Gomor-rei să înmulţiră cătră mine, şi păcatele lor mari foarte. Deci, pogorîndu, voi vedea au după strigarea lor ce vine cătră mine să facă, iar de nu, ca să ştiu". Şi întorcîndu-să de acolo, bărbaţii veniră la So-dom, şi Avraam încă sta înnain-tea Domnului. Şi aprăpiindu-să, Avraam dzise: „Nu pierde împreună pre cel dreptu cu cel necurat, şi va fi cel dreptu ca şi cel necurat. Să vor fi 50 de drepţi în cetate, pierde-i-vei pre ei? Nu vei lăsa tot locul pentru acei 50 de drepţi să vor fi întru însă? [■■■■1_ Ms. 4389 Şi zise Domnul: „Gîlceava Sodo-mului şi a Gomo-rului se-au înmulţit cătră mine, şi păcatele lor sînt foarte mari. Deci mă pogor să văz au doară după strigarea lor carea vine cătră mine să să săvîr-şască ei, iar de nu, să ştiu". Şi întorcîndu-se bărbaţii d[eaco]lea, merseră în So-dom, iar Avraam încă era stînd înaintea Domnului. Şi apropiindu-se Avraam zise: „Nu pierde pre cel [dirept] cu cel necredincios, şi să fie direptul [ca] necredinciosul. De vor fi 50 de di[repţi] în cetate, pirde-i-vei? Dară nu vei lăsa cetatea pentru 50 de direpţi de vor fi? Biblia de la 1688 Şi zise Domnul: „Strigarea Sodo-mului şi a Gomo-rului să înmulţi cătră mine, şi păcatele lor mari-s foarte. Decii, pogorînd, voiu vedea de dupre strigarea lor ce vine cătră mine facu, iară de nu, ca să ştiu". Şi întorcîndu-se de acolo bărbaţii veniră la Sodom, şi Avraam era încă stînd înaintea Domnului. Şi apropiindu-se Avraam zise: „Nu pierde împreună pre cel derept cu cel necurat, şi va fi cel dirept ca şi cel necurat. De vor fi 50 de direpţi în cetate, pierde-vei pre ei? Nu vei lăsa tot locul pentru acei 50 de direpţi de vor fi într-însa? Nice într-un chip să XXXVIII Eugenia Dima Ms. 91, f. 12v Nu o veri lăsa cetatea, să nu faci acesta lucru, tu carele giudeci tot pămîntul". Şi dzisă Dumnă-dzău: „De voi afla 50 de drepţi, voi lăsa aceasta cetate pentru aceşti 50 de drepţi". Iară Avraăm dzisă: „Acmu am început a grăi cu Domnul mieu, iară eu sint pămînt şi cenuşe. De să vor afla 45 de drepţi?". Şi răspunse Dum-nădzău: „De să vor afla 45, voi lăsa". Şi grăind Avra-ăm, s-au pogorît pănă la 10. Apoi scrie Moisei şi dzice cum „Purcese Dum-nădzău, după ce părăsi de a grăirea cătră Avraăm". Ms. 45 Nice într-un chip cela ce giudeci tot pămîntul nu vei face lege!". Şi dzise Domnul: „De voi afla la Sodom 50 de drepţi în cetate, voi lăsa tot locul pentru înşii". Şi răspundzîndu Avraam dzise: „Acum încep a grăi cătră Domnul mieu, iară eu sînt pămîntu şi cenuşe. Iară de să vor împuţina cei 50 de drepţi în 45, pierde-vei pentru acei 5 toată cetatea?". Şi dzise: „Nu voi pierde să voi afla acolo 45". [... ] „Dară de să vor afla acolo 10?". Şi dzise: „Nu voi pierde pentru 10". Şi să duse Domnul, după ce au părăsit grăindu cu Avraam, şi Avraam s-au în-torsu la locul lui. Ms. 4389 Nicicum t[u, giu-decă]toriul a tot pămîntul, să nu faci jude[cata aceasta!]". Şi zise Domnul: „De se vor afla 50 de direpţi tot hotarul voiu lăsa pentru [...]. Şi răspunzînd Avraam zise: „Acum încep a grăi cătră Domnul mieu, şi eu sînt pămînt şi ţărînă. Dar de vor lipsi den cei 50 de di-repţi 5, pentru 45 de direpţi pier-de-vei cetatea toată?". Şi zise: „Nu voiu pierde, de voi afla acolo 45". [... ] „Dară de să vor afla acolo dentr-înşii 10?". Şi zi-se: „Nu-i voiu pierde nici pentru 10". Şi se duse Domnul, că sfîrşi grăind cu Avraam, şi se întoarse Avraam la locul său._ Biblia de la 1688 nu faci tu ca cuvîn-tul acesta ca să ucizi pre cel direptu cu cel necurat, şi va fi şi cel dirept ca şi cel necurat. Nice într-un chip cela ce judeci tot pămîntul nu vei face judecată!". Şi zise Domnul: „De voiu afla la Sodom 50 de direpţi în cetate, voiu lăsa tot locul pentru dînşii". Şi răspunzînd Avraam, zise: „Acmu începui a grăi cătră Domnul mieu, iară eu sînt pămînt şi cenuşă. Dară de să vor împuţina cei 50 de direpţi în 40 şi 5, pierde-vei pentru acei 5 toată cetatea?". Şi zise: „Nu voi pierde de voiu afla acolo 40 şi 5". [... ] „Dară de se vor afla acolo 10?". Şi zise: „Nu voiu pierde pentru cei 10". Şi se duse Domnul după ce au părăsit grăind cu Avraam, şi Avraam s-au întorsu la locul lui. Studiu introductiv XXXIX Ms. 91, f. 23v-24r Marele Moisei, stînd la măgura Sinaiei, vădzu un rug ardzind cu pară de foc. Şi vădzind rugul acela, în multe dzile ardzind, şi nemică neveşte-dzindu-să, soco-tiia singur întru sine într-acesta chip: „Ce va să fie aceasta? Rugul atîtea dzile să aprinde şi nemică nu arde. Să merg să vădz această minune mare şi ciudată". Şi mergînd acolo, // aproape de rug, el audzi glas ce viniia acolo din ceri şi-i dzisă: „Moisi, Moisi! Dezleagă-ţi încălţămintea de la picioarele tale, pentru căci locul unde stai tu este loc svînt"._ Ieşirea, Ms. 45 Şi Moisi era păscîndu oile lui Iothor, socru-său, popei Madiam. Şi aduse oile supt pustii, şi veni la muntele lui Dum-nedzău, Horiv. Şi i să arătă lui îngerul Domnului în pară de foc den căpină; şi văzu cum căpina ardea cu foc şi căpina nu să topiia. Şi dzise Moisi: „Mergîndu mai nainte, voiu vedea aceasta videnie mare, că ce nu să topeşte căpina". Şi dacă vădzu Domnul că să apropie să vadză, îl chemă pre însul Domnul den căpi-nă, dzicîndu: „Moi-si, Moisi!". Şi el dzise: „Ce iaste, Doamne?". Şi el dzise: „Să nu te apropii acii! Dezleagă încălţămintea den picior, pentru că locul întru carele tu stai pămînt svînt iaste"._ 3.1- 5. Ms. 4389 Şi era Moisei păscînd oile so-cru-său, ale lui Iothor, popa al Madiamului. Şi duse oile în pustie şi merse în muntele lui Dumnezeu, în Horiv. Şi se arătă lui îngerul Domnului în văpaie de foc în rug; şi văzu că ardea rugul cu foc şi nu se pîrjoliia. Şi dzise Moisei: „Merge-voiu mai nainte şi voiu vedea ce minune şi arătare mare iaste aceasta, că rugul nu ardea". Şi deaca văzu Domnul că se apropie să vază, îl strigă Domnul den rug şi zise: „Moi-sei, Moisei!". El zise: „Ce iaste, Doamne?". Domnul îi zise: „Nu te apropia încoace! Dăzlea-gă-ţ încălţămintea ta de la picioarele tale, că locul pre carele stai tu iaste pămînt sfînt"._ Biblia de la 1688 Şi Moisi era păscînd oile lui Iothor, socru-său, popei de Madi-iam. Şi aduse oile supt pustiiu şi veni la muntele lui Dumnezeu, Horiv. Şi se arătă lui îngerul Domnului în pară de foc den rug; şi văzu cum rugul arde cu foc şi rugul nu ardea. Şi zise Moisi: „Mergînd mai nainte, voiu vedea această videnie mare, că ci nu arde rugul". Şi deaca văzu Domnul că să apropie să vază, îl chemă pre dînsul Domnul den rug, zicînd: „Moisi, Moisi!". Şi el zise: „Ce iaste, Doamne?". Şi el zise: „Nu te apropiia aicea! Dezleagă încălţă-mintele tale den picioarele-ţi, pentru că locul întru carele tu stai pă-mînt sfînt iaste". XL Eugenia Dima Psalmul 44.12 Ascultă, fiică, şi vedzi, şi-ţi pleacă urechea ta, şi uită oamenii tăi şi casa tătîne-tău. Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită nărodului tău şi casei tătîne-tău. Ascultă, fecioară, şi vezi, şi pleacă urechiia ta, şi uită oamenii tăi şi casa tătîne-tău. Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită norodul tău şi casa tătîne-tău. Psalmul 46.1- 9 Ms. 91, f. 67v-68r Aşijdirea şi Da-vid arată dzicînd: „Toate limbile, bateţi în palme, strigaţi lui Dum-nădzău cu glas vesel. Pentru căci Dumnădzău Cel Inalt, Impărat mare este preste tot pămîntul. Ms. 45 Ms. 4389 Biblia de la 1688 Cîntaţi Dumnă-dzăului nostru, cîntaţi; cîntaţi Im-păratului nostru, cîntaţi,_ Toate limbile bateţi mîinile, clicuiţi lui Dumnedzău cu glas de bucurie. Căce Domnul prea înalt, straşnic, împărat mare preste tot pămîntul. Supuse năroade noauo, şi limbi supt picioarele noastre. Alese noauo moştenirea şie, frîmse-ţea lui Iacov, carea au iubit. (Strigare) Suie-să Dumnedzău cu clic, Domnul cu glas de trîmbiţă. Cîntaţi Dumnedză-ului nostru, cîn-taţi; cîntaţi împăratului nostru, cîntaţi._ Toate limbile plesniţi în palme, chiuiţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie. Că Domnul cel prea înalt, împărat înfricoşat, mare preste tot pămîn-tul. Plecat-au năroa-dele noaoă, şi limbile supt picioarele noastre. Ales-au noaoă mo-şiia sa, ghizdăviia lui Iacov, carea o au îndrăgit. Suitu-se-au Dumnezeu în chiuire, Domnul în glasul trîmbitei. Cîntaţi Dumnezeului nostru, cîn-taţi; cîntaţi împăratului nostru, cîntaţi._ Toate limbile bateţi cu mînile, clicuiţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie. Căci Domnul e prea înalt, înfricoşat, împărat mare preste tot pămîntul. Supuse noroade noao, şi limbi supt picioarele noastre. Ales-au noao moştenirea lui, frumuseţea lui Iacov, carea au iubit. (Strigare) Să sui Dumnezeu cu clic, Domnul cu glas de trîmbiţă. Cîntaţi Dumnezeului nostru, cîn-taţi; cîntaţi împăratului nostru, cîntaţi._ Studiu introductiv XLI Ms. 91, f. 67v-68r pentru căci a tot pământul este Impărat Dumnă-dzău, cîntaţi cu minte şi cu înţelepciune. Impărăţi-va Dum-nădzău la limbi, Dumnădzău şede în scaunul lui cel drept şi svînt. Boierii năroa // delor s-au strîns depreună cu Dum-nădzăul lui Avra-ăm, pentru căci vitejii lui Dumnă-dzău foarte să rădicară de la pămînt"._ Ms. 45 Căce împărat a tot pămîntul Dumne-dzău; cîntaţi înţe-lepţeşte. Impărăţi Dumne-dzău preste limbi, Dumnedzău şade pre scaunul cel sfînt al lui. Boierii năroadelor s-au adunat cu Dumnedzăul lui Avraam, căce a lui Dumnedzău cei tari ai pămîntului foarte să rădicară. Ms. 4389 Că împăratul a tot pămîntul Dumnezeu; cîntaţi înţe-lepţeşte. Impărăţit-au Dumnezeu preste limbi, Dumnezeu şade pre scaunul său cel sfînt. Boierii năroadelor se-au adunat cu Dumnezeul lui Avraam, că puternicii dumnezeilor pămîntului foarte se-au înălţat. Biblia de la 1688 Căci e împărat a tot pămîntul Dumnezeu, cîntaţi în-ţelepţeşte. Impărăţit-au Dum-nezău preste limbi, Dumnezău şade pre scaunul cel sfînt al lui. Boierii noroadelor s-au adunat cu Dumnezăul lui Avraam, căce ai lui Dumnezău cei tari ai pămîntului foarte să rădicară. Psalmul 50.17- 18 Ms. 91, f. 96r De ai vrea jărtve, eu Ţ-aşi da; ce Tu giunghituri şi arsuri de dobitoace nu le priimeşti. Ce jărtva cea adevărată cătră Dumnădzău este suflet înfrînt; şi inimă înfrîntă şi smerită Dumnă-dzău nu o va lepăda._ Ms. 45 I Ms. 4389 I Biblia de la 1688 Căce dă ai fi vrut Că de ai fi vrut Că de ai fi vrut jirtvă, datu-aş; arderi de tot nu vei binevrea. Jirtvă lui Dumne-dzău, duh înfrînt; inimă înfrîntă şi smerită Dumne-dzău nu va dă-făima-o. jărtvă, fire-aş dat dară; arderea cea de tot nu o pofteşti. Jărtva lui Dumnezeu, duhul cel sfă-rîmat; inima cea sfărîmată şi cea smerită nu o va urgisi Dumnezeu. jîrtvă, aş fi dat; arderi de tot nu vei binevoi. Jîrtvă lui Dumne-zău, duh zdrobit; inimă înfrîntă şi smerită Dumne-zău nu o va defăima. XLII Eugenia Dima Psalmul 68 compilaţie Ms. 91, f. 54r " Şi sudălmile ce-lora ce te suduia pre tine cădzură asupra mea. Şi să înmulţiră mai mult decît perii capului mieu ceia ce fără pricină mă urîse. Şi să întăriră neprietinii miei, ce cu năpaste mă goniia, şi celea ce nu le eram datori, pentru căci nu le-am jecuit, ădecă păcatele, le plătiiam._ din mai multe versete, în ordinea din ms. Ms. 45 Căce pentru tine am suferit ocară, acoperit-au ruşine obrazul mieu. Inmulţiră-să mai mult decît perii capului meiu ceia ci mă urăsc în dar. Intăriră-să vrăjmaşii miei, ceia ci mă goniia pre mine cu strîmbul; carele nu jăfuia, atuncea plătiia. Ms. 4389 Că pentru tine am suferit înfruntare, ruşinea au acoperit faţa mea. Inmulţiră-se ceia ce mă urăsc în zadar mai mult decît perii capului mieu. Intăritu-se-au vrăjmaşii miei ceia ce mă gonesc fără de direptate; cele ce n-am jăfuit, am întors atunci. 91: 9, 5, 6 Biblia de la 1688 Căci pentru tine am suferit ocară, acoperit-au ruşinea obrazul mieu. Inmulţiră-se mai mult decît perii capului mieu cei ce mă urăsc în dar. Intăriră-se vrăjmaşii miei, cei ce mă goniia pre mine cu strîmbă-tate; celea ce nu jăfuiam, atuncea plătiiam. Psalmul 131. 4- 7 Ms. 91, f. 31r-31v Nu voi da somn ochilor miei, sau adormire genelor mele, // şi odih-nire tîmplelor mele, pănă cînd voi afla locul lui Dumnădzău, şi petrecerea dum-nădzăului Iăcov. Ms. 45 Dă voi da somn ochilor miei, şi genelor mele ador-mitare, Şi odihnă tîmplelor mele, Pănă unde voi afla loc Domnului, sălaş Dumnedzăului Iacov. Ms. 4389 De voiu da somn ochilor miei, şi genelor mele aţipire, Şi răpaos tîmplelor mele, Pînă ce voiu afla loc Domnului, sălaş Dumnezeului lui Iacov. Biblia de la 1688 De voiu da somnu ochilor miei, şi genelor mele adormitare, şi odihnă tîm-plelor mele, Pînă unde voiu afla loc Domnului, sălaş Dum-nezăului lui Ia-cov._ Studiu introductiv XLIII Ms. 91, f. 31r-31v Şi iată că audzim că este la Efră-tha, ădecă ca unde este Vitle-em, aflatu-l-am în cîmpii codrului, pentru căci au născut în peşteră. Să întrăm şi noi întru petrecerile lui, şi ca să ne închinăm la locul unde stătură picioarele lui._ Ms. 45 I Ms. 4389 I Biblia de la 1688 Iată am audzit pre Iată l-am auzit în Iată, am auzit pre ea în Efratha, aflăm pre ea întru cîmpii dumbrăvii. Intra-vom la lăcaşurile lui, închina-ne-vom la locul unde au stătut picioarele lui. Efratha, aflatu-l-am în cîmpii dumbrăvii. Intra-vom în săla-şăle lui, închina-ne-vom în locul pre care au stătut picioarele lui. ea în Efratha, aflăm pre ea în cîmpii Dumbrăvii. Intra-vom la lăcaşurile lui, în-china-ne-vom la locul unde au stătut picioarele lui._ Se poate costata că textul revizuit al ms. 45 este mai apropiat de Biblia de la 1688, şi mai îndepărtat de cel din ms. 91. În ms. 91 sînt lexeme şi construcţii care se întîlnesc şi în ms. 4389, dar nu se regăsesc în ms. 45, ceea ce confirmă opinia că asupra autografului lui Nicolae Spătarul s-a produs o „revizie substanţială", după cum a apreciat N.A. Ursu (Noi informaţii..., passim), spre deosebire de traducerea scrierii lui Ioan Cantacuzino, păstrată în ms. 91, care va fi avut probabil alţi revizori şi a păstrat mai multe trăsături lingvistice specifice cărturarului român. Unele din asemănările lingvistice dintre ms. 91 şi ms. 4389 constituie un argument în plus pentru faptul că Daniil Panoneanul a utilizat protograful versiunii Spătarului. Credem că prezentarea comparativă a acestor fragmente facilitează analiza relaţiilor dintre scrierile Spătarului şi alte lucrări care au utilizat traducerile sale, precum şi a intervenţiilor revizorilor sau ale copiştilor asupra autografelor cărturarului. În acelaşi timp remarcăm că în ms. 91 există mai multe lexeme apreciate a constitui un fond comun scrierilor lui Nicolae Spătarul, prezentate în studiile citate referitoare la tăsăturile lingvistice ale traducerilor în limba română ale acestuia: aşeşi, cuvîntareţ, despuitor, divă, divi, dodei, dovedinţă, dvori, feredeie, găvozdi, genune, sfadă, silţă, sudalmă, şagă, şerb, ştopi ş. a. XLIV Eugenia Dima O ALTĂ TRADUCERE ÎN LIMBA ROMÂNĂ A LUI NICOLAE SPĂTARUL (MILESCU) Ca urmare a sugestiei venite din partea lui N.A. Ursu să edităm undeva şi Cîntarea lui Leon Înţeleptul, aceasta fiind de asemenea un text bizantin important şi tot o traducere necunoscută a lui Nicolae Spătarul, am publicat această traducere în numărul omagial al revistei „Limba română" dedicat Domniei Sale (LR, L, 2001, nr. 1-2, p. 45-57). Considerînd-o necesară pentru completarea imaginii cărturarului moldovean şi apreciind că textul reprodus în revistă este mai greu accesibil, reluăm mai jos partea studiului intitulat Cîntare pentru a doua venire a lui Hristos, poema împăratului bizantin Leon înţeleptul, tradusă de Nicolae Spătarul (Milescu) în care este prezentat sub aspect filologic acest text, precum şi textul propriu-zis. Analiza limbii Cîntării oferă noi dovezi privind asemănările dintre scrierile recunoscute (scrieri-martor) şi cele a căror paternitate a fost stabilită recent, mărind totodată şi numărul lucrărilor în limba română aparţinînd lui Nicolae Spătarul (Milescu). Poema lui Leon conţine 31 de strofe a cîte trei versuri, iar în acrostih are alfabetul grecesc, reprezentat de litera cu care începe primul vers al fiecărei strofe. Diferenţa dintre numărul strofelor (31) şi cel al literelor alfabetului grecesc (24) se explică prin faptul că unele litere apar în acrostih la două strofe (S, 9, m, p, u), sau la trei (w). Tema poemei şi multe dintre imaginile ei sînt luate, în mod firesc, din Apocalipsă şi din alte texte ale Noului Testament cu referinţe la a doua venire a lui Hristos şi la Judecata de apoi. Pînă în prezent se cunosc trei versiuni în limba română ale acestui text. Prima este cea pe care am editat-o, traducere în proză datorată lui Nicolae Spătarul, aflată în traducerea Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos din ms. 2174 şi 2517 de la BAR. A doua, tot în proză, este tradusă după o versiune similară în neogreacă, apărută la Iaşi în anul 1846. Broşura respectivă, publicată anonim, cuprinde la început prefaţa autorului versiunii neogreceşti, datată Iaşi, 31 ianuarie 1846, o scurtă biografie a împăratului Leon cel Înţelept, textul original al Cîntării lui Leon şi textul versiunii ei în neogreacă, iar în partea a doua traducerea în limba română a prefeţei menţionate, a biografiei lui Leon şi a versiunii neogreceşti a poemei, intitulată aici Jalnică cîntare şi rugătoare a împăratului Leon celui Inţălept pentru sfîrşitul lumii în scurt, pentru a doua venire a Domnului nostru Is. Hs. şi pentru negrăitele chinuri a vecinicei munci44. A treia traducere este în 44 Un exemplar din această broşură se află la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, cota II-12010, şi altul la Biblioteca Academiei Române. Vezi Bibliografia românească modernă. (1831-1918), vol. III, Bucureşti, 1989, p. 74. Studiu introductiv XLV versuri şi se află în ms. 4352 de la BAR; a fost făcută de monahul Chiril Lambrino, la Athos, în anul 186845. După ce face precizarea importantă că prima traducere românească a Cîntării lui Leon s-a păstrat numai în cele două manuscrise menţionate (2174 şi 2517), L. Onu presupune că „ceilalţi copişti au renunţat la acest text fie din cauza caracterului abscons al versiunii româneşti, versiune absolut neinteligibilă, fie din alte motive"46. Aprecierea aceasta categoric negativă a traducerii este însă contrazisă de mai buna cunoaştere a textului. Este adevărat că, traducînd poema lui Leon mai mult literal, aşa cum a tradus el şi Vechiul Testament, acolo fiind stăpînit de teama de a nu altera prin traducere sensul adevărat al textului biblic, iar aici de grija de a transpune cît mai exact imaginile poetice din original, multe tot de sorginte biblică, Nicolae Spătarul nu a reuşit să realizeze peste tot o versiune clară şi cu calităţi estetice. Lectura mai atentă a traducerii sale arată însă că textul este totuşi inteligibil şi, în multe locuri, conţine imagini cu adevărat frumoase. Deşi a tradus poema în proză, Nicolae Spătarul s-a străduit să realizeze în textul românesc acrostihul ei din original, folosind în această operaţie dificilă următoarele procedee: modificarea topicii unor fraze (în strofele 5, 6, 12, 14, 20), traducerea unor cuvinte greceşti prin cuvinte româneşti cu alt sens (adv. eu „bine" prin curat, în strofa 10; interj. "lSou „iată" prin lasă, în strofa 11), folosirea unor cuvinte româneşti care nu au corespondent în textul original (dară în strofa 4, iată în strofa 7, iani în strofa 9, mare în strofa 12, toate în strofa 23, foarte în strofa 26), menţinerea sau introducerea în textul românesc a unor cuvinte greceşti care au litera iniţială cerută de acrostih (troieşte, scris cu e, în strofa 9, xen în strofa 17, pos în strofa 19). Fireşte, la fel ca în acrostihul din original, unele litere apar în acrostihul din textul românesc la două strofe (n, T), la trei (w) sau la patru (N). Traducătorul nu a putut găsi în limba română cuvinte care să înceapă cu literele u (în strofa 25) şi \|/ (în strofa 28). Acest text reprezintă deci o interesantă mostră a modului de a traduce al lui Nicolae Spătarul, care merită să fie scoasă din anonimatul şi necunoaşterea în care se afla în cele două copii ale traducerii Mîntuirii păcătoşilor. El poate constitui, de exemplu, dovada că Spătarul nu se încumeta să traducă în versuri. Prin urmare, este posibil ca versiunea românească reuşită, în metru antic, a epigramei intitulată Stihuri la dumnezeiescul David, inserată între psalmii 76 şi 77, în ediţia Frankfurt, 1597, a Bibliei în limba greacă, după care a tradus Nicolae Spătarul Vechiul Testament aflat în copia revizuită din ms. 45, să nu îi aparţină lui, cum a crezut Virgil Cândea47, ci să fie opera lui Dosoftei, care a revizuit această traducere, cum a susţinut N.A. Ursu48. 45 Este semnalată de Liviu Onu, în articolul Ce a tradus Nicolae Spătarul (Milescu) din Mîntuireapăcătoşilor a lui Agapie Landos?, în SCL, XLVI, 1995, nr. 2-6, p. 147. 46 Ibidem, p. 146. Sublinierile noastre. 47 Vezi Virgil Cândea, Raţiunea dominantă, p. 215-221. 48 Vezi Dosoftei, Opere, vol. I, Versuri, ediţie critică de N.A. Ursu. Studiu introductiv de Al. Andriescu, Bucureşti, 1978, p. 504-507. XLVI Eugenia Dima Reproducem mai jos textul aflat în copia din ms. 2517 de la BAR, f. 390r -392v, aplicînd principiul transcrierii fonetice interpretative a slovelor chirilice şi normele ortografice actuale. Literele care alcătuiesc acrostihul poemei au fost transcrise cu caractere aldine. Nu am avut posibilitatea să comparăm copia din acest manuscris cu cea din ms. 2174. La stabilirea punctuaţiei ne-am orientat după cea aflată în manuscris, precum şi după logica frazelor respective, căci în originalul grecesc este convenţională şi uniformă. Pentru a identifica mai uşor strofele la care am făcut trimiterile în comentariile noastre, am notat între paranteze drepte, pe marginea din stînga a textului editat, numărul de ordine al fiecărei strofe, iar la sfîrşitul textului corespunzător de pe fiecare pagină din manuscris, indicat prin două bare oblice, am menţionat în paranteze rotunde numărul filei pe care se află textul respectiv. În notele la text sînt semnalate greşelile (sau presupusele greşeli) de copist aflate în manuscris, sînt definite unele cuvinte sau sintagme mai rare, se fac scurte comentarii privitoare la etimologia sau la circulaţia în epocă a unor cuvinte, sînt explicate unele procedee ale traducătorului pentru a avea literele cerute de acrostih. Cîntare a lui Leon cel Înţelept împărat la a doaoa venire a lui Hristos, după azbucari49, prin stihuri [1] OAre neştine, rădicîndu-mă întru volbură de austru, să m-aducă într-un ceas cătră a plîngerii rîpă50, ca celea ce mă aşteaptă văzînd muncile să plîng? [2] Vai, vai, cum va huieta51 pămîntul în doao spărgînd, cu voia silii52 de sus straşnicele arătînd locuri cele ce-s acum ascunse! Vai de vederea aceea! [3] Grobniţe53 prea împistrite54, pline de pîclă şi nor, fund ca alt fărădefund55 şi propastie peşteroasă56 întru ascunsuri să cruţă la toţi cei ce rău trăiesc. [4] Dară acolo grozav caută cel rău băutori de sînge, geme, muge, bate-ş coada şi hrăpind57, că aşteaptă ca să înghiţă amarul vierme pre cei ce-s ca eu greşiţi. 49 Azbucar s.n. „alfabet". Nu este înregistrat în dicţionarele limbii române. 50 Rîpă s.f. „vale adâncă şi prăpăstioasă". În DLR nu este consemnată sintagma rîpa plîngerii, nici s. v. plîngere, nici s. v. rîpă. 51 Huieta vb. I „a răsuna, a face zgomot". Nu este înregistrat în dicţionarele limbii române. 52 Silă s.f. „putere". Sintagma sila de sus „puterea divină". 53 Grobniţă, variantă fonetică a s. f. gropniţă „mormînt". 54 Impistrit,-ă adj. „ornamentat; zugrăvit sau sculptat". 55 Fărădefund s.n. „genune, hău, abis", calc după gr. ' ocnu9|mavToţ. 56 Peşteros,-oasă, adj. „cu peşteri, bogat în peşteri". Vezi DLR, unde sînt citate atestări tîrzii, din dicţionarul lui Laurian şi Massim şi din cel al lui Barcianu. 57 Prin hrăpi vb. IV este tradus vb. Kexhvwţ formă a lui calvw „a deschide, a căsca gura". Studiu introductiv XLVII [5] Ertătoriul58 cel pre lesne al lui Dumnezeu Cuvinte, ploi de lacrămi dăruieşti, pănă groapa nu mă ascunde strein şi gol de ce-s bune, mai nainte ce răi vameşi îmi vor cerca faptele rele. [6] Zioa de lacrămi şi plînsuri, acolo e scrîşnire de dinţi, tartar departe e de cald, nici e soare, ci tot (f. 390r) // umbră, acolo e jale şi suspini. [7] Iată e cumpănă de fapte, cumpănesc şi ispitesc, îngreuiază, uşurează, au nu ce-s rele şi bune carele eu le-am făcut dintru obiceaiul rău. [8] Troieşte59 vîntul iute60 şi sunetul ce e prin vihor, cea întunecată ceaţă, şi izbituri de zid, tunet, trăsnet neales61, şi groaza a fulgere mari. [9] Iani62 caută ce spaimă este, şi încă a gîndi cu tremur rîul cel prea mîncăcios de foc, şi încă e şi genune, clocoteşte, duduieşte să mă arză, că mie vina. [10] Curatul sorţ63 omenesc, cea Dumnezeiască Maică Maria, scut creştinesc, nădejdea celor greşiţi şi lumii veselie, scoate-mă din rîu de foc! [11] Lasă, suflete ticăloase, în cugetul gîndind! Scrisu-ţi-am ce e cu groază şi munci ce-s la judecată. Stăi, nu dormi, ce gîndeşti să te mîntuieşti de acestea! [12] Mare judecători vine, înscăuiat64 e în nori, lumea toată scuturînd din temeiele de afund, valuri făcînd, şi văzduhul, cu puterea cea vîrtoasă. [13] Noian de vînt vîntura-va măguri şi va sparge rîpe, şi (f. 390v) // cu foc nedomolit încenuşa-se-va65 pămîntul de cătră faţă de Domn, lumea judeca-va viind. [14] Numaidecît să vor stinge razele cele de stele, şi mulţimea de luceferi cădea-vor ca nişte frunze. Dară tu, suflete sărace, cum tu suferi aceasta! [15] Nu te îndura, Împărate ca din fire milostiv, cu rugile Maicii Tale, a oştilor nevăzute, a sfinţilor tuturor, de faptele mînii66 Tale! [16] Noian de mare cît se cade că de frig va răbda, şi rîurile să storc, cei ce izvorîia întins. Tu, suflete, ce vei face, acestea groaznice cînd se fac! 58 Am transcris Ertătoriul, nu Iertătoriul, conform regulilor ortografice actuale, pentru a menţine litera E în acrostihul poemei. 59 Troi vb. IV, în ms. cu e. Este o adaptare a formei verbului 9pow „a face zgomot (înspăimîntător)", din versul respectiv, pe care traducătorul a menţinut-o pentru a avea astfel litera e în acrostihul poemei. 60 Prin sintagma vîntul iute este tradus s. f. KaTociyfţ „furtună; uragan". 61 Neales,-easă adj. „nedefinit, nedesluşit; necontenit". 62 Iani interj., variantă a lui ia. 63 Prin sintagma curatul sorţ este tradus s. f. euKArpfoc „sorţ fericit, şansă", atribut al Maicii Domnului. Adv. eu din acest compus a fost tradus prin curat, pentru a avea astfel litera K în acrostihul poemei. 64 Inscăiua, formă analogică a vb. I înscăuna. 65 Incenuşa vb. I „a (se) acoperi cu cenuşă". 66 În ms. mîniei, greşeală de copist; în original: twv ceipwv aou. XLVIII Eugenia Dima [17] Xen67 şi striin că este a vederea ceriul tot să arză întru tot ca nişte pădure multă, şi iarăşi să se învălească, ca un val68 din pargament. [18] O, cum nu bagi seamă acestea, suflet ticălos, ci decît năsipul mării uiţi păcate făcînd fără de ştire. Săvîrşitul iată dară vine ţie! [19] Pos69 cît mi-ş70 cîntă de dulce trîmbiţa, şi cum suferi! Pămîntul tocma din fund pre morţi va împrăştiia, şi încă marea pre ai săi, tot den groaznică poruncă. (f. 391r) // [20] Puterea mea tu, Fecioară, te fă în ceasul de apoi, straşnic paznic, păzitori şi iertători, şi scuteală, din fapte eu neavînd nădejde de ca iertare! [21] Rumpe-să-vor toate gropi a morţilor însemnaţi la judeţ, întimpinare şi sîrguind, şi înger pre toţi un ceas să-i aducă din vînturile cîte patru. [22] Să iei aminte după aceasta, suflete, cum scaune pun şi cărţile să deşchid, dvorind71 toţi cu mare frică, şi îngeri, şi încă şi oameni. [23] Toate acestea cîte-s munci arăta-se-vor cîte am zis, ca să priimească zarac72 însetînd pre cei greşiţi, din carii sus mai dintăi şi mai de apoi decît toţi eu, ticălosul de mine! [24] Tot cu linişte grăind judecători celor direpţi, şi pre nevrednici iarăşi de la divan izgoneşte, pre unii în bine îi trimite, iară pre alţii la plîns. [25] De73 multă milă ce ai plecîndu-te, o, Hristoase, nu la slugi care-s straşnice şi la îngeri neîmpăcaţi (f. 391v) // pre cela ce dîn74 pruncie ţie au greşit ca să-l dai! [26] Foarte mare îndurare75 cădea-vor toţi cei ce-s trufaşi judecători, şi încă76 domni, şi încă împăraţi, călugări şi încă şi preoţi, vai, călugăriţe multe. 67 Xen adj. „străin", adaptare a adj. Xevoţ din original, pe care traducătorul l-a menţinut pentru a avea astfel litera X în acrostihul poemei. L-a glosat însă printr-un procedeu obişnuit în epocă: „Xen şi striin". 68 Val s.n. „sul (de materiale flexibile)". Pentru literatura veche, DLR citează la acest sens al cuvîntului o singură atestare, din Biblia de la 1688. 69 Grafia Pom din manuscris este greşeală de copist, în loc de Pos, adv. nwţ „cum, în ce fel" din original, pe care traducătorul l-a menţinut pentru a avea astfel litera P în acrostihul poemei. Adv. pos este glosat prin cît următor ca şi în cazul lui „xen şi striin" (vezi nota 67). 70 Forma mi-ş, apare în ms. 2517 şi la f. 169r: Mai apoi de toate au murit pre cruce gol de tot, neavînd unde să mi-ş plece capul. 71 Dvori vb. IV „a fi de faţă, prezent; a sluji, a îndeplini anumite servicii". 72 Prin zarac este tradus adv. 'etoiijw" „îndată, cu promptitudine". Cf. tc. zoraki adv. „cu 7f3orţa". 73 La începutul acestei strofe traducătorul nu a avut posibilitatea să folosească un cuvînt românesc care să înceapă cu litera u, cerută de acrostihul poemei. 74 În ms. dînd, probabil greşeală de copist, în loc de dîn, pronunţarea sudică a prep. din. 75 Prin sintagma foarte mare îndurare este tradusă forma de genitiv $iAav9pwnfaţ „de la iubirea de oameni, de la mărinimie". 76 În ms. cînd, probabil greşeală de copist, în loc de încă. Studiu introductiv XLIX [27] Har77 nu este între fraţi, părinţi, feciori şi prieteni. Cine gîndind nu va plînge şi cine va ţinea jalea, că nu vor vedea pre sine întru vecii fără de număr! [28] Socoteşte78, al mieu suflet, cum odată să vor băga în muncă fără milă de îngeri tot înfocaţi, ce suspină pănă ai vreme tocma dintr-adînc din suflet79! [29] O80, căce comoara beznei, şi încă jgheaburile din ceri cum ai deşchis, înecînd, Doamne, pămîntul la Noe, aşa şi acum să îneci pîcla păcatelor mele. [30] O, despuitori81 de veacuri, Părinte, Fiiul şi Duhul, ce în cîte trele una şi neîmpărţită eşti fire, dă-mi vreme de pocăinţă cătră iertare de păcate! [31] O82, despuitoare mare, lui Dumnezeu Născătoare, sîrguieşte, mîntuieşte, cît degrabă mă scuteşte, pentru (f. 392r) // că topor ascuţit ca pre un sec83 să mă spari, şi cela ce e vînturători84 zi să [nu]85 mă arză ca pre nişte pleve rele! (f. 392v). Şi în acest text se regăsesc unele lexeme întîlnite în alte scrieri ale cărturarului moldovean, comentate în lucrările de filologie ale lui N.A. Ursu citate mai sus: despuitoare, dvorind, genune, grobniţe, împistrite, jgheaburile, săvîrşitul. Semnalăm şi un dezacord rezultat din păstrarea genului masculin al substantivului grecesc norajuoi „rîuri" (pl. de la nora^oq): rîurile să storc, cei ce izvorîia întins. Pentru comparaţia traducerii româneşti cu textul original, am folosit ediţia Mîntuirii păcătoşilor apărută la Veneţia în anul 1681, din care reproducem în continuare prima pagină (p. 285) a poemei în limba greacă a lui Leon. 77 În ms. Şi har, cu Şi adăugat probabil de copist. Prin sintagma har nu este a fost tradus vb. XwplZw „a sta deoparte, a fi separat". 78 Ca şi în cazul strofei 25 (vezi nota 73), traducătorul nu a avut aici posibilitatea să găsească în româneşte un cuvânt care să înceapă cu litera y, cerută de acrostihul poemei. 79 În ms., s.n. suflet este glosat marginal prin cuget. 80 Interj. O de la începutul strofelor 29 şi 30 este scrisă în manuscris cu W, cum cere acrostihul poemei. 81 Despuitor,-oare s.m. şi f. „stăpân, -ă". 82 Interj. O lipseşte în ms., probabil printr-o greşeală de copist. Ea exista desigur în textul autograf al traducătorului, aşa cum există în original. 83 Sec adj. este aici substantivat: un sec „un pom neroditor". 84 Vînturător s.m. „cel care separă, prin vînturare, grăunţele de pleavă" are aici sens figurat. Se referă la Iisus Hristos, care la Judecata de apoi va separa pe cei buni de cei răi. 85 În ms. a fost omisă, probabil prin greşeală de copist, negaţia nu, aflată în original: Se. L Eugenia Dima tip A'tyâfinrw. NiuVrt wc vŢrepSw , Q&xtifeK îmfyowiirx. EV . fyoxKfJuuuâ «■«ww'pJtofj ^ xt^îua^ Caftim.- Tlejs oî 7rizf>oi<ţoţ>o%6yci, gtrma-oue-ÎMOv rai epa'?e#* Tapratot; austpoc Şipiunţ j *»»A/<Î? Kff\ miti^tK -^ A'mxcuţifa Bapupm, tu ra. l£f A o?, xa «ft paSAa » Tov mS^(Mp« •nic^<'AA»c, ţpy ^ii^aw^Wv Kffli Jtoa-jtt/M Stimat» , fvtra* vrvpoţ dwa^H/xţ. NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI 5 Problema editării de texte vechi şi interpretarea grafiei acestora au provocat dificultăţi numeroase cercetătorilor, dezbaterile, adesea cu un pronunţat caracter polemic, s-au referit la modul în care o ediţie modernă transpune grafemele chirilice sau chiar latine din perioadele în care normele de scriere nu erau consolidate. În ultimele decenii, ca urmare a intensificării activităţii de editare a textelor scrise cu alfabet chirilic, a crescut numărul studiilor în care au fost analizate valorile fonologice ale slovelor chirilice într-un grup mai numeros de texte şi pe o perioadă mai mare. Problema transcrierii textelor chirilice continuă să fie discutată în funcţie de atitudinea editorilor faţă de litera scrisă, pe de o parte, dar şi faţă de realităţile fonetice prezumate ale unui singur grafem care poate avea mai multe valori. În legătură cu acest aspect reproducem un fragment dintr-o recenzie a lui Iorgu Iordan. Astfel, Iorgu Iordan, comentînd o ediţie care conţine versuri ale lui Mihai Eminescu, Poezii, Bucureşti, Cultura Naţională, 1924, alcătuită de G. Bogdan-Duică, constată critic faptul că editorul, evitînd ceea ce el considera o „modernizare" a limbii, menţine grafii precum riu, sin, resare, ţerm pentru rîu, sîn, răsare, ţărm, şi apreciază că formele păstrate de editor reprezintă o confuzie între limbă şi imaginea ei grafică86. În continuare Iorgu Iordan afirmă: „Nu e, cu adevărat, o falsificare respectarea unei ortografii care şi atunci, cînd a luat naştere, era etimologică, adică neconformă cu realitatea lingvistică? [...] Între modul cum vorbeau Eminescu şi contemporanii lui şi modul de a le reda în scris vorbirea exista o mare deosebire, care ducea la prezentarea limbii sub un aspect fals. Respectarea strictă a ortografiei epocii în ediţiile ulterioare are o singură explicaţie, aceea că filologii manifestă o încredere exagerată şi nejustificată în „literă"87, pe care o apără, la nevoie, invocînd primejdia subiectivismului în cazul cînd cineva... îndrăzneşte să interpreteze grafia, nu s-o accepte orbeşte. Cunoştinţele noastre de fonetică istorică sînt şi numeroase şi precise, pentru a ne putea da seama, fără riscul de a greşi, despre aspectul real al limbii, mai 86 Cf. Iorgu Iordan, Despre ediţiile de texte, în Studii de limbă literară şi filologie, I, Editura Academiei Române, p. 263. 87 Ibidem: „Dragostea lor pentru cuvînt - asta înseamnă filologie - este, în realitate, dragoste pentru forma scrisă", p. 264. LII Eugenia Dima cu seamă în cazul unor texte atît de apropiate, în timp, de epoca actuală. Dar şi pentru epocile mai vechi ne putem conduce tot după aşa-zisele legi fonetice ale limbii române, pe care, de astă dată, le utilizăm cu o siguranţă, într-un anumit sens, chiar mai mare, datorită faptului că scrierea cu alfabetul chirilic era fonetică în cel mai înalt grad"88. În ultimele decenii, distinsul filolog ieşean N.A. Ursu, care a parcurs zeci de mii de pagini din secolele XVI-XIX, în special manuscrise, a constatat că evoluţia unor realizări fonetice s-a produs mai curînd decît este de obşte acceptată de către unii lingviştii români şi a insistat pentru interpretarea mai flexibilă a grafiei chirilice, pornind de la faptul că în textele manuscrise (în special laice) şi în documente sau scrieri administrative, copiştii erau mai puţin tributari unei tradiţii grafice, păstrate însă riguros în tipăriturile religioase, mai conservatoare şi din acest punct de vedere. Domnia Sa şi-a demonstrat aceste opinii în studii speciale89, şi-a expus punctul de vedere în notele asupra ediţiilor unor scriitori90, în studiile de filologie publicate în mai multe volume care conţin contribuţii legate de literatura română veche91 sau în calitate de consultant ştiinţific la proiectul Momunenta linguae Dacoromanorum. Biblia de la 1688. N.A. Ursu a apreciat că formele grafice paralele din texte, 8898 Ibidem, p. 263-264. 89 Vezi Problema interpretării grafiei chirilice româneşti din jurul anului 1800, în LR, IX, 1960, nr. 3, p. 33-46; Contribuţia Academiei Române în domeniul editării critice a textelor vechi româneşti, în LR, XV, 1966, nr. 5, p. 531—547; Din nou despre interpretarea grafiei chirilice româneşti, în LR, XXV, 1976, nr. 5, p. 475—489. În legătură cu interpretarea grafiei chirilice, vezi şi Mioara Avram, Florica Dimitrescu, Principii de transcriere a textelor româneşti vechi, în LR, XI, 1962, p. 653—660; D. Strugaru, Contribuţii la interpretarea grafiei chirilice. Problema dispariţiei lui u final în limba română, în LR, XI, 1962, p. 582—594; Andrei Avram, Contribuţii la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte româneşti, în SCL, XV, 1964, nr. 1—5. 90 Dimitrie Eustatievici Braşoveanul, Gramatica rumânească. 1757. Prima gramatică a limbii române, ediţie, studiu introductiv şi glosar, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969; Gheorghe Asachi, Opere, ediţie critică şi prefaţă, Editura Minerva, Bucureşti, vol. I. Versuri şi teatru, 1973, vol. II. Nuvele istorice. Varia, 1981; Dosoftei, Psaltirea în versuri, ediţie critică, cu textul original reprodus în fotocopie, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1974; Dosoftei, Opere, vol. I. Versuri, ediţie critică, Editura Minerva, Bucureşti, 1978; Dosoftei, Dumnezăiasca Liturghie, ediţie critică, cu textul original reprodus în fotocopie, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1980. 91 Contribuţii la istoria literaturii române. Studii şi note filologice, Editura Cronica, Iaşi, 1997; Contribuţii la istoria culturii româneşti. Studii şi note filologice, Editura Cronica, Iaşi, 2002; Contribuţii la istoria culturii româneşti în secolul al XVII-lea. Studii filologice, Editura Cronica, Iaşi, 2003. Notă asupra ediţiei LIII atestate încă de la sfîrşitul secolului al XVI-lea (de exemplu ecTe — -kcTe), demonstrează că acestea reflectă prezenţa unor evoluţii fonetice care încă nu se generalizaseră şi că în secolele următoare ele s-au extins pe o arie tot mai largă şi au avut o circulaţie mare, astfel încît multe deveniseră generale pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, deşi de multe ori tradiţia scrisă menţinea grafemele dorespunzătoare unor fenomene fonetice mai vechi. De un real folos pentru compararea şi interpretarea anumitor grafii chirilice sînt considerate textele scrise cu caractere latine, mai ales din secolul al XVII-lea, de către vernaculari sau de străini care au învăţat limba română : „Spre deosebire de grafia tradiţională a textelor chirilice, ale cărei norme ortografice au început la un moment dat, în anumite situaţii, să nu mai corespundă realităţii fonetice sau fonologice pe care o reprezentaseră iniţial, grafia textelor româneşti scrise în alfabet latin, cu ortografie maghiară sau amestecată (maghiară, germană, polonă, italiană), consemnează, în limita posibilităţilor oferite de sistemul ortografic respectiv, pronunţarea literară sau dialectală din epoca şi regiunea cărora le aparţine un atare text"92. Discuţiile privitoare la utilizarea metodei transliterării sau interpretarea fonetică a slovelor chirilice pornind de la analiza evoluţiei limbii române continuă şi astăzi, deşi criteriile după care se poate stabili valoarea fonetică a unui grafem chirilic sînt acceptate de mai mulţi cercetători ai vechii limbi literare. Fiind întru totul de acord cu punctul de vedere al lui N.A. Ursu, punct de vedere verificat prin parcurgerea, la rîndul nostru, a unui număr mare de pagini (de manuscris) din secolele al XVII-lea şi mai ales al XVIII-lea, ne-am străduit în ediţia de faţă, în care punem în circulaţie un text inedit al lui Nicolae Spătarul (Milescu), şi anume traducerea în limba română a unei scrieri de polemică teologică a împăratului bizantin Ioan Cantacuzino, să stabilim care va fi fost realitatea fonologică reprezentată de un grafem, în funcţie de anumite criterii. Versiunea românească a lucrării împăratului Ioan Cantacuzino, scrisă cu caractere chirilice, păstrată în manuscrisul nr. 91 de la Arhivele Naţionale ale României, Serviciul Judeţean Iaşi, reprezintă o copie făcută de un anonim moldovean pe la 1700. Stabilirea valorilor fonologice ale fiecărui grafem chirilic s-a făcut prin aplicarea principiului transcrierii fonetice interpretative, ceea ce însemnează că valoarea prezumată a unui grafem este rezultatul analizei particularităţilor lingvistice specifice limbii vechi personalizate în funcţie şi de locul unde s-a făcut traducerea/copierea, de data efectuării traducerii/copierii, de influenţele exercitate în epocă asupra limbii de cultură, de cunoştinţele şi de apartenenţa diatopică a cărturarilor care au trudit la lucrarea respectivă. 92 N.A. Ursu, Din nou despre interpretarea grafiei chirilice ... , p.484. LIV Eugenia Dima Desigur că fiecare text inedit pus la dispoziţia cercetătorilor într-o ediţie ştiinţifică lărgeşte orizontul cunoştinţelor, oferind posibilitatea alcătuirii unei imagini cît mai exacte a vechii române literare, dar această activitate este încă la începuturi, fondul de manuscrise care nu au fost încă studiate rămînînd considerabil93. În această Notă asupre ediţiei vom face descrierea grafiei manuscrisului 91: caracterele de literă, semnele diacritice, abrevierile, tipurile de suprascriere, punctuaţia ş. a. GRAFIA I. Inventarul slovelor din ms. 91 a = a H n ş B =b o o ă, î B = v n p ¥ i r =g P r h i, zero A =d c s 4 = ea, ia, e e =e T t » iu * = j U = u a ia, ea, e = dz 8 = u ia, ea, e 3 =z f = f ă, î H =i X h ps I* = i w o, uo th, t, ft K =c w = şt u, i l =l c ţ î, în, îm, ă m =m M ci gi Din inventarul slovelor utilizate de copistul ms. 91, le vom analiza numai pe acelea care ridică probleme dificile de interpretare, ca urmare a valorilor multiple ale unui grafem, a ezitărilor în privinţa valorii fonologice a unui grafem etc.94 93 Este suficientă o privire asupra inventarului de manuscrise de la Biblioteca Academiei Române, şi avem în vedere în primul rînd valoroasele cataloage publicate de către Acad. Gabriel Ştrempel, dar şi din alte biblioteci universitare, arhive, mănăstiri, muzee etc., pentru a constata numărul impresionant al acestor texte care încă îşi aşteaptă editorii, cercetătorii. 94 Exemplele din text privitoare la utilizarea unui grafem şi la valorile lui fonologice sînt selective. Notă asupra ediţiei LV II. Vocalele, diftongii 1. 0 (ius) — poziţia grafemului este medială sau finală şi are valoarea fonologică ă sau î. • A fost transcris ă: - în mijlocul cuvîntului: AAeB0pATh 11r, 12r, 14v, 26r, 35r, 45v = adevărat, AAeB0p8ih 12r, 17r = adevărul, AAvc0p0 33r, 51r, 64v = adusără, k0a4 20v = cădea, k8p0C0CKh 149v = curăţăsc, a8mh^s08 11r = dumnădzău, npHA\0BApa 25v = primăvara, npoci0BHT 29v, 137v = proslăvit, p0cn8nAe 9r, 9V = răspunde, P0ahka 15r = rădica, p0ahkaba 17v = rădica-va, 39v, 41r, 44r, 51v = rău, B0s8 16r, 23v, 78r = vădzu. - în finalul cuvîntului: aat0 29r, 29v, 30r, 33v, 44r = altă, ApAT0 4V = arată, b8h0 9r, 12r, 18r = bună, Ktsvp0 42v, 43v, 54r = cădzură, KtTp0 6r, 11v, 12r, 13v, 15v = cătră, Kpesvp0 44v, 55v, 66v, 67v, 96v = credzură, aak0 17v, 39v, 50v, 69r, 76v = dacă, Aap0 29v, 36r, 42r, 63r, 80r = dară, a8p0 9r, 11r, 12v, 14v, 16v, 19r, 33v, 45v = după, r©HiacK0 14v, 80r = gonească, iap0 5r, 10v, 23r, 29v, 31r = iară, ^T8neK0 78v = întunecă, 180 4V = luă, avmhh0 40r, 55r, 61v, 70r, 122r = lumină, caa\0 123r = samă, t©ka\aa0 29v, 39v, 77r, 116v = tocmală, B0s8p0 28v, 46r, 127r = vădzură. - în mijlocul şi la sfîrşitul cuvîntului, repetat: Ap0T0 13v, 16r, 26r, 31v = arătă, B0pBT4cK0 28r, 28v = bărbătească, p0AHK0c 46v= rădică-ţi, B0svp0 32v, 46r, 47v, 56r = vădzură. - conform pronunţiei din graiul moldovenesc, grafiile ^ht0w 9v, 12v, 16r, 22r, 33v, n0p0vi 83v au fost transcrise întăi, părăul. • A fost transcris ă sau î, atunci cînd grafemul este repetat în acelaşi cuvînt, pornind de la aprecierea valorii lui în limba literară din perioada în care s-a scris textul sau conform ortografiei actuale: f0p0me 25v = fărîme, n0g0H0TATe 42v, 43v, 95v, 111r = păgînătate, n0M0HT8i 12r, 13r, 23r, 27r, 29r = pămîntul, p0CHnHT0 15v = răsipită, T0mnA0Hd8c0 28v = tîmplîndu-să. • A fost transcris î în următoarele grafii: at0ta 12r, 16r, 32r, 43r, 68v = atîta, k0ha 14v, 18r, 23v, 33r, 45r = cînd, K0HTAp4 70r, 153r = cîntarea, k8b0ht8a 10v, 16r, 16v, 19v, 103v, 106r = cuvîntul, AeK0t 14v, 17r, 19r, 22v, 41v, 52r = decît, A0hcva 41r, 44v, 49r, 78r = dînsul, shk0ha 12r, 13v, 17v, 22r, 26v = dzicînd, a\0ha 43v, 48v, 74v, 100v, 128r = mîna. • Nu are valoare fonologică în grafii precum: ct shk0 mah Bine 117r = să dzic mai bine. 2. t (ierul tare) — poziţia grafemului este medială sau finală şi are valoarea fonologică ă sau î. • A fost transcris ă în următoarele grafii: AAeKt 39r = adecă, Kt 4V, 7r, 8r, 58r, 59v = că, KtM 10r, 11v, 128v, 129v = căci, Kttpt 7V, 9r, 13v, 15v, 18v = cătră, Kvcttvp0 51v = cusătură, •fA\ntp0CHe 64v = împărăţie, ct 3V, 4V, 85v, 86r, 88v = să; LVI Eugenia Dima - grafia ntnt 12v, 14v, 18r, 19v, 31v, 44v a fost transcrisă pănă, avînd în vedere că traducătorul, ca şi copistul sînt moldoveni şi am respectat pronunţia acestora. • A fost transcris î în următoarele grafii: KtTe 26v, 35r, 39r, 47v, 65r = cîte. • A fost transcris ă şi î, atunci cînd grafemul se repetă în acelaşi cuvînt, conform ortografiei actuale : wKtptcH 65r = ocărîţi. Frecvenţa sau distribuţia celor două grafeme 0 şi t este aleatorie. De exemplu în unele cuvinte sînt utilizate mai multe slove pentru acelaşi fonem, în cazul aceluiaşi cuvînt, uneori pe aceeaşi pagină: la f. 15v, cătră este scris KtTp0, dar şi KtTpt, iar la f. 13v, 14r, apare grafia K0Tp0. Situaţiile de acest fel sînt frecvente, din manuscris neputîndu-se deduce o anumită regulă în privinţa valorii fonologice ă sau î a celor două grafeme, stabilirea acesteia făcîndu-se prin interpretarea grafiei chirilice conform apartenenţei dialectale a traducătorului român sau a copistului, a perioadei în care a fost scris textul, dar şi în funcţie de evoluţia limbii române literare. 3. h (ierul moale) — poziţia grafemului este finală şi nu are valoare fonologică: Ap0TATh 13r, 16v = arătat, K0HAh 7r, 15r = cînd, ct Kvp0C0cKh 149v = să curăţăsc, k8b0ht8aia 7V, 10v, 17v = cuvîntul, sHK0HAh 29v, 47r, 51r = dzicînd, focTh 8r, 9r, 13r = (au) fost, c0 r0HAecKh 103v = să gîndesc, t^H-fepeKb 40r, 86v, 106v, 111r = întunerec, omenecKh 11v, 13r, 19v, 29r = omenesc, n0M0HTh 12v, 23r, 27r = pămînt, ca8 nvch 116v = s-au pus, am cKpich 95r, 106r = am scris, Mei cmepHTh 7V = cel smerit, TitmtMecKh 71r = tălmăcesc, 8pch 82v = urs, B0SHHAh 3v, 145r = vădzind, vts8Th 7V, 8V, 10v = vădzut, BHT-fe3h 151v = viteaz. 4. -t — poziţia grafemului este mai ales iniţială, unde are valoarea în, îm sau î. • grafiile -ti 109v, 114v, 118v, *mn0p0CHe 25v, 26r, 125r, 1^01^ 3V, *kaha4 5r, 125v, 128v, *m8icHp0 3V, 12v, -tu/iH 24v, 28v, 33v, -tTpeBApe 10r, 11v, 63r, 110v, *TvneK0 52r, 55r, *b0cach 11r, 105r au fost transcrise îl, împărăţie, împărăţiei, încailea, înmulţiră, înşii, întrebare, întunecă, învăţaţi. • -t apare, mai puţin obişnuit în tradiţia grafiei chirilice a epocii, şi în finalul sau la mijlocul unor cuvinte, avînd valoarea (u)ă. Grafii ca AM0HA©-t 7r, i8t 19v, H8tpiH 51r, 64v, 78v au fost transcrise amîndouă, luă, nuării. 5. a (ia) — poziţia grafemului este iniţială, medială sau finală şi are multiple valori fonologice. • A fost transcris ea în următoarele grafii: am4a 4r, 6V, 10r, 17r = aceea, am4aa 14v, 17r, 26r, 35v, 36v = acelea, ane-w* 40r, 42v, 51v, 52v, 62v, 66r, 67r, 71r = acestea, atvhma 72v, 73r = atuncea, KApA 13r, 20r, 21v, 23r = carea, Aecn8iT0ApA Notă asupra ediţiei LVII 160r = despuitoarea, tH0icHmA 49v, 96v = înălţimea, a8ma 5r, 15v, 17r, 18r, 55r, 62v = lumea, mapUhha 13v, 36r = marginea, mhh8ha 74v = minunea, h0wa 28v = năştea, n0w* 28v, 108v = păştea, p0phaa98 13v, 59r, 112r, 148v = aiurilea, at8hma99 15r, 17v, 21v, 24v, 39v = atuncea, tHtemeA 134v = întemeia, conform ortografiei actuale. 95 Dar şi KpiAem 10v, 11r, 35v, 42r. 96 Dar şi mvfepce 50r, 52r, 52v, 60r. 97 Vezi Alexandru Mareş, În legătură cu o traducere românească a lui Nicolae Milescu, în LR, XXVIII, 1977, nr. 3, p. 253—265. În aceleaşi fragmente olografe există şi grafii precum MeTewe, mii8ewe (ceteşte, miluieşte), ceea ce indică faptul că adesea cărturarii se îndepărtau de normele ortografice specifice culturii vechi, tributare unor realităţi fonetice depăşite, şi scriau conform pronunţiei reale. 98 Dar şi AwpHA-fc 65v, 72v, 116v. 99 Dar şi at^nm-e 19r, 44v, 58v. LVIII Eugenia Dima • A fost transcris a, conform normelor ortografice actuale; wmeHiA = 31v, 38r, 40v = omenia, A\0pT8piA = 20v mărturia, boahhmia 88v = volnicia. 6. E (iati) — poziţia grafemului este medială, finală, mai rar iniţială, şi are multiple valori fonologice. • A fost transcris e în următoarele grafii: am-Ea 6v, 10r, 15r, 17r, 25r, 35v, 134v, 135r, 138v, 139r, 143v = aceea, amEcta 4r, 13v, 18r, 36r, 49r = acestea, AmicTeK0100 109v, 135r = amestecă, modice101 14v, 45r, 47r, 81r, 119r = ciudese, KpiAe 26r, 28v, 36v, 37r, 52v = crede, KpiAemb 10v, 11r, 35r, 38v, 42r, 45v, 57r = credem KpiAei4H 37r, 46r, 67r, 80r = credeţi, Aide 92v, 97v, 99v, 101v, 124r = dede, f-feiiopH102 1 54r = feliuri, fepiwe 106v, 109r, 151v = fereşte, t^nipeK 9V, 40r, 42v, 86v, 94v = întunerec, lovi-we 151v = loveşte, miie 31v, 48r, 54v, 75v, 95v, 121v, 154r = mele, mipce 4r, 24v, 39v, 50v, 52r, 124r = merse, HeAi^Ae 15r, 23r, 50r, 119v, 145r = nedejde, c0 niime 31v = să plece, npimine 11r, 37v, 115r, 145v = pricepe, mpripe 47r, 53r, 64v = putere, pime 159v = rece, ppiie 83v, 90v, 107v, 123r, 124v = rrele, cK0Aipe 36v, 37v, 145r = scădere, ctiie 13v, 24v, 59v, 127v = stele, miAe 41r = şede, TOKmiwe 18v, 111v, 156v, 157v = tocmeşte, yp^ka 31v = urechea, vike 4V, 15r, 35v, 66r, 77r, 88r, 94r = veche, vide103 72v, 94v = vede, bEmh 16r, 18v, 26r, 28v, 65r, 99r = veci, BidiNie 13r, 154v, 155r = videnie, BHdipe 64v, 65r = videre, vpime 7r, 11v, 15v, 29r, 36r, 41v, 55r = vreme. • A fost transcris e-a, i-a (prin sinereza diftongului) în următoarele grafii: dipe 38v, 55r = de-are, Him 52r = ne-am, tEh 6v, 8v, 102v = te-ai, Timh 13v, = te-am. • A fost transcris ea (diftong) în următoarele grafii: ahm-E 7v, 22r, 23r, 59v, 73r, 98r = aicea, AWHJKdHp-fe 5V, 16r, 21v, 33r, 47v, 62r, 76r = aşijdirea, avi 19r = avea, Kapi 7V, 11r, 20v, 24r, 25r = carea, K0di 20v = cădea, sini 16v, 45v, 72v, 145r = dzicea, fipi 18r, 20r, 22r, 145r = firea, tKAHii 5r, 125v, 128v = încailea, tueA0M8Hi 8r, 52r, 114r = înşelăciunea, tTpib0 36r, 55v, 63r = întreabă, npi 68r, 88v, 106v, 126r, 144r = prea, BHdii 25v = videai. - În acelaşi cuvînt, grafemul i apare de mai multe ori şi s-a transcris e sau ea, în funcţie de valoarea interpretată a acestei slove: amicTi 38v, 47r = acestea, n8Tipi 50v, 104v = puterea. Din exemplele date se observă alternanţa slovelor a şi i, ocurenţa lor fiind relativ egală în unele forme. Deşi în text se regăsesc grafii care ilustrează şi pronunţarea moldovenească, normală dacă avem în vedere faptul că traducătorul, 100 Dar şi amecTeK0 135r. 101 Dar şi modece 18r, 46v, 69v, 81r. 102 Dar şi fAiiopH 8V, 64v, 98r, 109r. 103 Dar şi vede 42r. Notă asupra ediţiei LIX ca şi copistul manuscrisului 91 erau vorbitori ai graiurilor nordice (amecT^e 11v, AKpHie 61r, 119v, AT8Hme 29r, 39v, 56r, 84r, 117r, f0me 14v, ba tvie 52r, ct -tTemee 17v, transcrise acestuie, aiurile, atunce, făce, va învie, să întemeie), am considerat că într-un text scris pot alterna forme specifice graiurilor cu cele care reflectă influenţa limbii literare din alte arii lingvistice, şi deci tendinţa de alcătuire a unei norme supradialectale, astfel încît în grafii precum amecT8A, K0di, SHM-fe, ak>phaa-AKpHii, at8hma-at8hm™ nu am riscat o refacere a formei moldoveneşti şi grafiile respective au fost transcrise: acestuia, cădea, dzicea, aiurilea, atuncea. 7. a (iaco) — poziţia grafemului este iniţială, medială sau finală. • A fost transcris prin diftongii ea, ia, conform normelor ortografice actuale: - ia la începutul cuvîntului: ad^i^H 58r, 59v = iadului, aT0 9r, 14r, 15v, 16v, 17v, 26r = iată, ap0 4r, 5r, 9V, 21v, 24v, 29v, 32r, 33r, 35v = iară, ap0iii 34r, 36v, 42v, 46r, 50r, 53v = iarăş. - ea, ia în mijlocul şi la sfîrşitul cuvîntului: Kam0 12v, 26v, 110r, 112v, 121v = cheamă, Kpas0 40v = creadză, diavoi^i^H 109r, 144v, 150r, 151r = diavolului, fepacK0 87r, 90r = ferească, r0HdacK0 21r, 49r, 55v = gîndească, roHacK0 14v, 80r = gonească, tT0d\"acK0 87r, 88v, 90v = îngăduiască, m0HT8acK0 5V, 6V, 21v, 62r = mîntuiască, omeHacK0 18r, 19v, 25v, 36r, 108v, 150v = omenească, nemeTAYacK0 52r, 60r = pecetluiască, cnopackt 7V = sporească, veceiacK0 29r = veselească. • A fost transcris e-a, i-a (prin sinereza diftongului) în următoarele grafii: iay 49r, 71r, 78r, 83v, 99r = le-au, a8 14r, 15v, 120r, 124r = i-au, nam 6r, 7V = ne-am. 8. k> — poziţia grafemului este iniţială, medială sau finală. • În poziţie iniţială sau medială reprezintă un diftong şi a fost transcris iu: 10EH14H 106v = iubiţi, loE-fewe 140v = iubeşte; ak>phaa 59r =aiurilea, kpaka8h 7v = craiului, fAAiopH 8V, 64v =feliuri, yKdec8i8i 89r, 118v =giudeţului, mHHMKHHie 4V = minciunile, p0T8NljK>Ne 159v = rătungiune, 8hpka8h 151v = unghiului. • În finalul unor cuvinte, de obicei substantive terminate în r muiat sau forme verbale flexionare (perfect indicativ), unde este vorba doar de păstrarea unei tradiţii grafice, a fost transcris i: mepio 12r, 24r, 30r = ceri, dATopio 117v = datori, ahnt0k> 43v = dintăi, -tLLeH8HK-feio 154r = îngenunchiai, mha8htopk> 7v = miluitori, oiapio 51v = olari, paio 88r, 124r, 150r = rai, p8raio 153v, 154r = rugai, b0s8k 154v = vădzui, BHcT-fepio 51v = visteri. Numele propriu Moise are grafia .woHceio 38v, 39r, 74v, dar şi moicei 45r, 80v, moice^ sau, cu chendima, moice* 45r, 74v şi a fost transcris Moisei. - Forma voi din paradigma verbului a vrea, la prezent indicativ, sau ca auxiliar la formarea viitorului, are în scrierea chirilică din ms. 91 două variante LX Eugenia Dima grafice, într-un raport de variaţie liberă: bok - boh; acestea au fost transcrise peste tot voi: e8 bok fi 79r = eu voi fi; la fila 5r: bok Ap0TA — boh ^b0ca, boh cKpie ; la fila 66r: bok rp0H — boh rp0H; la fila 139v: bok a8a — boh cokoth ; alte exemple : boh da 31r — bok da 13v, 156v, boh rp0H 130v, bok -fm-tne 9V; • În grafia fHK 21r, 22v, 112r, k a fost transcris u: fiu, stabilind astfel o diferenţă între forma de singular şi cea de plural104; şi în p8cthk 39r, k a fost transcris u: pustiu. 9. 8 — poziţia grafemului este iniţială, medială sau finală. • Slova are valoarea u. Grafiile 8iTATe 117v, 8Hde 118r, 8h8a 7v, 8pikA 114r, 8ckat 74r; i8kp8 117v, n0m0HT8i 5r, 12r, p8dA 79r, 80r, 105r, p0cn8nc 4V, 38r, p0t8hLkh™ 159v; dHHTp8 4V, 7V, neHTp8 7V, 8V, 10r, ca8 10v au fost transcrise uitate, unde, unul, urechea, uscat; lucru, pămîntul, ruda, răspuns, rătungiune; dintru, pentru, sau. • 8 nu are valoare fonologică în finalul unor cuvinte; grafiile de npocT8 106r, 108v, Titk8 32r au fost transcrise de prost, tîlc. 10. y — poziţia grafemului este iniţială, medială sau finală. • A fost transcris u în următoarele grafii : yckat 47v = uscat; typa 54v, 108r = gura aykpyph 111v = lucruri, ayh 112r, 113r = lui, mYATe 23v, 25v= multe, nYce 39r, 93v, 108r=puse, 23v= rug; aka\y 28r, 29r, 31r= acmu, m0HY 47r = mînu, neHTpY 47r= pentru, 47v, cay 48r, 68r =sau. • Nu are valoare fonologică în finalul unor cuvinte, în următoarele grafii: r0HdecKY 83r, 142r = gîndesc, aacy 85v = las, TpesYecKY 105r = trebuiesc. • Uneori grafemul y are valoarea lui i în moYcei, transcris Moisei. 11. «f— poziţia grafemului este iniţială sau medială. Grupul de slove « este utilizat tot pentru sunetul u; grafiile batLok«ph 50r, deucesiA 58r, «MHde 89r, «ha 58r au fost transcrise batgiocuri, deusebiia, ucide, una. Ca şi în cazul altor grafeme duble (sau triple) pentru acelaşi fonem, pentru slovele 8 şi y, U nu se poate stabili o regulă în privinţa utilizării lor. 12. Alte situaţii : • Pentru sunetul i se mai folosesc următoarele slove: - h la mijlocul şi la sfîrşitul cuvîntului: sHHe 7V = bine, mHHe 25r = mine, bEmh 99r, 107r = veci. 104 Vezi N.A. Ursu, Despre interpretarea grafiei..., p. 483, care consideră că în limba veche a apărut alternanţa între formele fiu şi fii pentru evitarea omofoniei formei de singular cu cea de plural. Notă asupra ediţiei LXI - u în poziţie medială sau finală: >kHdoBbi 45v = jidovi, okuh 134r = ochii, 3emuciHCH 88v = zemisliţi, m0pTYpicicu 28r = mărturisiţi. - 'i la mijlocul cuvintelor: ct fie 18r = să fie, mie8 18v = mieu, wiH 7V, 12r, 25r = ştii. • o accentuat în interiorul cuvîntului, în anumite situaţii, s-a transcris oa; grafiile mHjkAome 27v, cKpicopeH 103v s-au transcris mijloace, scrisoare. Grafia MHjkAome 28r, cu o neaccentuat, a fost transcrisă tot mijloace după modelul celorlalte grafii din text ale acestui cuvînt, pornind de la presupunerea că avem a face cu o omitere la copiere a accentului. • S-au aplicat normele ortografice actuale grafiilor care conţin vocala e la început de cuvînt sau după o vocală plenisonă: amecTYe 11v, KYeiop 60r, e,H 20v, epT0 84v, p03Boae 61r, ct cYnYHe 60v, TpesYe 67r au fost transcrise acestuie, cuielor, ieşi, iertă, războaie, să supuie, trebuie. III. Consoanele 1. ® a fost transcrisă th, ft, t: • S-au transcris cu th grafiile care reprezintă cuvinte de origine greacă ; efpa&a 31v, şi AHA®ema 42r, 45v au fost transcrise Efratha şi anathema. • Grafiile do®op 110r, no&eie 43v, no®ei 44r au fost transcrise cu t : doftor, poftele, poftei. • Grafiile BH&ieem 31r, ha®ahaha 146v au fost transcrise cu t : Vitleem şi Natanail. 2. Grafemul q a fost transcris dz. Apare în cuvinte moştenite din latină, în cuvinte autohtone, dar şi în împrumuturi tîrzii, mai ales de origine slavă; grafiile Kpeas0 59r, p0cnYHSH 59v; EYSHie 96r, rp8masH 97r; caoeosh 59r au fost transcrise creadză, răspundzi; budzile, grumadzi; slobodzi. 3. Consoanele duble se păstrează atunci cînd geminarea consoanei în unele cuvintele corespunde unei particularităţi fonetice, în cazul de faţă graiurilor nordice; în textul analizat, femininul singular şi plural al adjectivului rea: ppA 45r, 48r, 52r, cu pluralul ppiie 83v, 90v a fost transcris rrea, rrele. 4. Metatezele grafice (reduplicări sau triplări consonantice) au fost transcrise avîndu-se în vedere formele din limba literară veche şi/sau din limba literară actuală. De exemplu, grafiile -fnpoTHBA 4V, npoTHBA 14v au fost transcrise împrotiva, protiva; grafiile rpbsoBHTe 16r, >kptTB0 43r, >kptT0BHHK 89v, HecvptmHT 30r, cKptbHCH 8r, cTitnYA 33r, cvptmHT 160r, TitK 32r, TitmtmewH 32r, BptcaT 107r, BptToc 13v, au fost transcrise gîrbovite, jărtvă, jărtăvnic, nesvîrşit, scîrbiţi, stîlpul, svîrşit, tîlc, tălmăceşti, vărsat, vîrtos. LXII Eugenia Dima IV. Hipercorecţia Au fost reproduse ca atare formele: cădzind, credzind, întrestară, întunerec, întunerece învăţindu-se, nedejede, nedejdui, osindă, osindi, pementeşti, pemintesc, simbetei, singe, sint şi sintem, sinteţi (forme flexionare ale verbului a fi la prezent indicativ), sirg, sirgui, sirguială, spentecat, sprejineală, Svinta, ţiţă, vădzind, zemisli. Considerăm că în acest stadiu al cercetărilor de fonetică istorică, este dificil de precizat dacă asemenea forme au apărut ca urmare a influenţei pronunţiei din graiuri (din Banat şi Transilvania) sau reprezintă o hipercorecţie aparţinînd cărturarilor, în speţă traducătorului sau copiştilor, care considerau că anumite forme sînt mai apropiate de uzul limbii literare; de asemenea se poate admite, în anumite cazuri, şi intervenţia analogiei lexicale, morfologice sau a unor transformări fonetice (asimilare sau disimilare). Într-un amplu studiu intitulat O problemă controversată: literarizarea, inclus în volumul Limba română literară. Studii şi articole1105, p. 72-121, profesorul Gavril Istrate analizează fenomenul literarizării (hipercorecţiei) în limba literară din secolul al XIX-lea. Autorul constată prezenţa unor forme precum reu, sin, singe, zimbet la Eminescu, dar şi la Coşbuc, la Creangă sau la alţi scriitori şi apreciază că pentru perioada dintre 1840—1880 astfel de fenomene ar putea fi explicate prin influenţa lui Eliade, prin influenţa latiniştilor, dar şi a graiurilor populare (p. 101). Domnia Sa crede că este posibil să se fi exercitat şi o influenţă a limbii textelor din secolele anterioare, şi aminteşte existenţa acestor forme în Codicele Voroneţean, în Psaltirea Scheiană sau la Miron Costin, afirmînd că ele nu reprezintă numai o problemă de ortografie. Dintre explicaţiile oferite în acest studiu, reţinem una care are legătură cu formele întîlnite în ms. 91: „Pentru explicarea satisfăcătoare a acestor fonetisme [din secolul al XlX-lea, n.e.] va trebui să plecăm de la limba veche, pe care se sprijină atîţia scriitori, mai mari sau mai mărunţi"106. Situaţia comportă discuţii mai ample, aplicate pe un număr mare de texte de la sfîrşitul secolului al XVI-lea pînă la începutul secolului al XIX-lea, cînd cărturarii români şi-au propus alcătuirea unui sistem unitar de norme care să consolideze limba literară modernă. Prezenţa acestei particularităţi (fonetice) în texte din mai multe provincii româneşti ne determină să apreciem că răspîndirea fenomenului va fi fost mai mare la nivel diatopic107. Afirmaţia noastră se bazează pe faptul că, cercetînd mai multe texte din secolul al XVIII-lea, traduse (şi copiate) 105 Volumul a fost publicat la Editura Minerva în anul 1970. 10(5 Gavril Istrate, op. cit., p. 120. 107 Cf. şi Alexandru Gafton, Hipercorectitudinea. Abordare fonetico-fonologică din perspectivă diacronică şi cu aplicare la palatalizarea labialelor şi la velarizare, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", Iaşi, 2000. Notă asupra ediţiei LXIII de cărturari din Ţara Românească, am înregistrat numeroase lexeme care prezintă astfel de forme. De exemplu : Matei Fărcăşanu108 frăţini-său 161v, 177r, fringhie 206v, întimpina 135r, întimpinare 290v, jalnec 243r. Costandin Cocorăscul109 adeogînd 45r, 91r, bătrinime 155v, înstrimtoraţi 240r, lineşte 50r, 84r, 113r, 226r, margene 8v, 63r, neravuri 3V, să pletească 111r, 143v, 260v, stredui 183r, 227r, priveleşte 8r, sarcene 108r, silnecii 336r, strejuitor 31r, stremoş 366r, strenepoţi 6v, strimtă 32v, a strimta 70v, 303r, strimtoare 124r, 139r, 186v, 221r, 350v. Şerban Bodeţ110 să crepe 125v, întimpina 74v, 85v, întimpinare 4r, 4v, 12r, 39r, miloserdă 232r, seteni 149v, sufer 167v, 150r, zimbind 56r, 230v. Mihai Cantacuzino111 tomul III : groaznec 27v, puternec 14r, 27v, sălbatec 33r, sfetneci 24v, straşnec 33r, vecinec 27v; tomul IV: ceasornec 67r, datornec 60v, duhovnec 151r, falnec 121r, 144v, grabnec 93r, groaznec 4V, 20v, 54r, 74v, 100v, 101v, 167r, 220v, ibovnec 105v, 108v, 163v, jalnec 134r, 173v, nestatornecă 106v, obraznec 188v, pazneci 40v, 95r, 141r, piersec 250r, puternec 90r, sfetneci 184v, 257r, 266r, silnec 75r, 98r, 293r, straşnec 7V, 10v, 47r, 78r, 107r, 265r, statornec 20v, 49r, 96v, strimt 9r, 40v, 123r, 157v, 205v, 220r, 240r, 309r, strimta 19v, strimtoare 40v, 48r, 211r, 75v, trainec 205r, volnec 266r, vretnec 15v, 68v, 86v, 124r, 173v, 272v, zadarnec 48v, 71v, 88r, 125v, 134v, 165r. 108 Viaţa Marelui Petru a lui Antonios Katiforos, traducere din neogreacă (tomuri I—IV) de Matei Fărcăşanu la 1749, copiată în 1755 de Rafail de la Hurez, ms. 2353 de la BAR. 109 Istoria veche a lui Charles Rollin, traducere din neogreacă (tomul I) de Costandin Cocorăscul în anii 1767—1768, ms. 5846 de la BAR; autograf al traducătorului. 110 Halima, carte populară, traducere din neogreacă de Şerban Bodeţ înainte de 1778, ms. 2587 de la BAR. Vezi Eugenia Dima, Primele traduceri din Halima în limba română, în ALIL, XXXI, 1986-1987, A, p. 39—64. 111A toată lumea călătorie a scriitorului francez Joseph Delaporte, traducere din limba rusă de Mihai Cantacuzino (tomurile I—IV) între 1780—1786, ms. I-40 de la Biblioteca Patriarhiei Române Ortodoxe (tomul III), ms. 2586 de la BAR (tomul IV); autograf al traducătorului. Vezi Eugenia Dima, Mihai Cantacuzino, traducătorul în limba română al Voiajorului francez al lui Joseph Delaporte, în volumul In honorem Gabriel Ştrempel, Satu Mare, Editura Muzeului Sătmarean, 2006, p. 214—229. LXIV Eugenia Dima Ienăchiţă Văcărescu112 puternec 44r, 45r, strimte 32r, sufer 29r, teptil 49r. Alecu Văcărescu113 păminte 166r, scrişnind 108r, sfetneci 27v, zine 81r. Ioan Cantacuzino114 CNP: bătrineţile 28r, 87r, cledeşte 41v, a derui 4r, 26v, groaznec 5v, 6v, 26v, 142v, îmbrăţişind 61r, lacreme 142r, lineşte 1v, 14v, lineşti 86v, 112r, 138r, lineştirea 74v, 89v, 134v, neravuri 11r, nevezute 53v, praznec 2r, prededi 43v, remase 38r, sfetuieşte 10r, 17r, slebiciune 85v, stremoşi 36r, 37v, strenepoţi 43r, strimtorind 47v, tăbăriţi 40r ; CC: nedejde 19r, prebuşi 4v, 9r, zemislitoare 23r. Iordache Slătineanu115 SM: bătrineţe 93, îmbrăţeşez 61, împăretiştii IV, răspletire 22, 33, resipi, respunde 33, 36, singurăteţii I, stremoşi 91; SF: tată-seu 100; MT: sufer 3v, 10r, zizănii 8v; MS: să crepe 49r, strejeri 43r. Răducanu Greceanu116 bunăteţile 16v, împărteşire 20r, lineşte 28r, margene 21v, pogorirea 7r, zimbind 39r. 112 Ienăchiţă Văcărescu, Istorie a preaputernicilor împăraţi otomani, partea a doua, cca 1788—1794, ms. 2906 de la BAR. 113 Erotocritul lui Vincenzo Kornaros, traducere din neogreacă de Alecu Văcărescu înainte de 1787, ms. 1391 de la BAR. Vezi Eugenia Dima, Alecu Văcărescu, traducător al Erotocritului, în LR, XXXIII, 1984, nr. 6, p. 492—502; 114 Numa Pompilius a lui Florian, traducere din franceză de Ioan Cantacuzino, la începutul secolului al XIX-lea, ms. 1550 de la BAR; autograf al traducătorului (siglă CNP); Cercare asupra omului a lui Alexander Pope, traducere din franceză de Ioan Cantacuzino în 1807, ms. 6002 de la BAR (siglă CC). 115 Ahilefs la Schiro a lui Metastasio, traducere din neogreacă şi Florian, Sofronim, Greaca noao, tipărite la Sibiu, 1797 (sigle SM, SF), Milostivirea lui Tit, Siroiu, piese de teatru ale lui Metastasio, traducere din neogreacă de Iordache Slătineanu, pe la 1800, ms. 3454 de la BAR (sigle MT, MS); autograf al traducătorului. Vezi Eugenia Dima, Traduceri necunoscute ale lui Iordache Slătineanu din teatrul lui Metastasio, în ALIL, XVIII, 1981-1982, A, p. 121—127. 116 Cuvîntările filosofului Fontenel astronomul [...]pentru mulţimea lumilor şi învîrtejirile lor [...] de Fontenelle, traducere din neogreacă făcută de Răducanu Greceanu pe la 1800, ms. 1383 de la BAR; autograf al traducătorului. Vezi Eugenia Dima, Prima traducere din Fontenelle în cultura românească, în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi", secţiunea III e. Lingvistică, tomurile XLIX-L, 2003-2004, p. 169—182. Notă asupra ediţiei LXV V. Semne diacritice 1. Accentul. Este deasupra cuvintelor, plasat de obicei cu regularitate. Este folosit accentul ascuţit plasat deasupra vocalelor tonice: am6ct8a 18v, apoh 46r, KtTe 66r, r0NdHp0 47v, toât0 30r. Accentul grav marchează vocalele tonice din silaba finală a unui cuvînt: Ap0TA 11v, epA 19r, rp0M 12v, NemepH 63v sau apare pe vocalele din monosilabe: ma 12r, fă 11r, ta 42r, f 37v. Accentul lipseşte uneori la cuvintele prescurtate (iepcAHm 60v, cbncih 46v), la monosilabe (ujh 4v, k8 7r) sau atunci cînd un cuvînt prezintă litere suprascrise (k0m 63r, KpedHNca 42v, chY8p 42r). Unele erori de accentuare au fost semnalate în notele de la subsolul ediţiei. În ediţie s-a marcat accentul în următoarele situaţii: ■ cînd este indicat în manuscris şi este diferit de cel al românei standard de azi, cînd prezintă oscilaţii în text ori în limba literară a epocii: acelora 43v, acolo 45r, 70r, 73r, 156r, adecă 21r, 92v, 115v, 155v, altora 149v, apostol 72v, 119v — apostoli 86r, 104v, 118r, 119v, aripi 61v — aripile 61v, bolnavi 129v, dâscal 46r, 67r, 93v — dascâl 3V, 96v, 119v, jidovi 109r, 110r, 112v, mijloc 4r, 20v, 45v, 59r — mijloc 11r, 44r, numai 5V, 14v, 15v, 17r, 19r, 20v — numâi 6V, 8V, 11v, 13r, 16v, 21r, pricină 63r, 72r, 83r, 98v — pricină 103v, 124r, 155v, scîrnâv 43r — scîrnav 83v, 155r, spurcată 100r, zavistie 9r, 47v, 115v —zavistie 91r, 150r; ■ cînd există posibilitatea unor confuzii semnatice în cazul unor forme flexionare, a unor omonime, derivate etc.: âflă 81r — află 45r, amestecă 51v, âpără 92r, ascultă 43v, astupă 114r, clevetituri 75v, dederă 50v, fâpturi, 131r, împreună 149v, închină 100r — închină 104r, lumină 48v, molime 137v, sloveni 93r, stâturi 20v, strică 114v, ţârină 51v, urmă urma 4r; ■ la numele proprii care prezintă accentul diferit faţă de cel consacrat în limba română sau la nume proprii mai puţin cunoscute: David, Ierocliu,Mâria, Moisei, Zlatoust; ■ la neologisme (din greacă, slavonă etc.): anâthema 42r, 45v, 62v, 72r, anghelii 40v, coneţ 38r, epilipsie 109v, eretic 34r, 56v, 62v, 103v, 114v, filosof 110r, 128v—filosof 66v, liubov 4r, 53v, 91v, 121r, 125v, 131V, otroci 140r, podnojia 75v, priceavi 37r, slobode 82v, stepenă 93v, teologhie 147r ; ■ la cuvinte mai puţin cunoscute (regionale): jâcăş 82r, ţîrcălâm 153v. 2. Chendima ( * ) are două reprezentări grafice, este suprascrisă, utilizată mai ales deasupra slovei finale a unui cuvînt şi are valoarea i; grafiile Ap0c" 6r, e* 14v, fiioA8* 22v, a8" 31v şi aS* 36r, ma* 22v,oawav* 40v, ct 32v, uT 82r, au fost transcrise arăţi, ei, fiului, lui, mai, omului, să-i, şi. 3. Spiritul lin ( ) apare notat mai ales deasupra vocalei iniţiale a unui cuvînt: AdeK0 41v, AcTe 97r, -twi 29v sau pe slova-vocală a unor cuvinte monosilabice : A mvcvamanhaop 37r. Nu are valoare fonologică şi nu a fost reprodus în textul transcris. 4. Paiericul ( *) plasat deasupra unor consoane care închid silaba, nu are valoare fonologică şi nu a fost reprodus în textul ediţiei : aAt0 29v, k8pTA 4r, -fc8A 4r, foapte 27v, cbat* 26v. LXVI Eugenia Dima 5. Titla (" ™ ) are mai multe reprezentări grafice, a fost utilizată de copist deasupra slovelor suprascrise, deasupra cuvintelor prescurtate şi deasupra cifrelor: mep 14r = cer, dBdb 31r = David, neNTp8 17r = pentru, xc 12r = Hristos, cBNTb 24r = svînt ; m = 40, me = 45, N = 50 . Nu apare deasupra literelor suprascrise pe două caturi. 6. Vrahia ( " ) timbrează slova h: KtHie 27r, K0pTvpApYH 30v, ^kama^ 133r, mai 92r, nvmah 24v, tahn0 24r, 7. Isonul ( " ) marchează vocala iniţială a unui cuvînt AdeK0 31r, iap0 28r, wpi 29v, o vocală în interiorul unui cuvînt : denpe8N0 12v, hnha\Yh 97r, npieTeNie 92r, sau slova-vocală unui cuvînt monosilabic : Ah 10r. 12v, 13v, 8. Trema este plasată în slova i': niHNiA 4r, ijjTh 7v. VI. Suprascrierea slovelor În manuscrisul studiat, slovele suprascrise, de obicei consoane, prezintă mai multe situaţii: 1. Suprascrierea unei singure slove în interiorul cuvîntului sau suprascrierea slovei finale (suprascrierea prin poziţie); 2. Suprascrierea a două slove (diferite), vocală şi consonă sau două consoane; 3. Suprascrierea prin contragere (supresiune), la sfîrşitul unui cuvînt; 4. Suprascrierea a două slove pe două nivele (caturi). 1. Suprascrierea unei singure slove în interiorul cuvîntului sau suprascrierea slovei finale (suprascrierea prin poziţie). a. Vocale ■ 0: i08dAT 6V, transcris: lăudat. ■ h: slova nu apare suprascrisă, fiind înlocuită de chendimă. ■ o: npopomHT 12r, transcris: prorocit. ■ 8: 10^0 7V, în mijlocul cuvîntului, transcris: laudă; 8r, la sfîrşit de cuvînt, transcris: eu. b. Consoane ■ b: ak>eob 4r, transcris: liubov. ■ r: po^ 8r, p0cTHrNHTb 15v, BHKieuj8r 53r, transcrise: rog, răstignit, vicleşug. ■ d: Kped Jr, npHme^di-HHAe 140v, transcrise: cred, primejdiile. ■ w: omH^dHpe 8r, Bp0jv\Aiue 16v, transcrise: aşijdire, vrăjmaşe. ■ k: mHwioK 64v, NopoK 10r, shk 36v, transcrise: mijloc, noroc,, dzic. ■ a: ack8ach 10r, MeiAAAATb 7r, erineT8A 81r, i8kp8A 10v, m8AcH 18r, m8c8AmANH 5V, Temeio1 3V, 8n8a 7v, transcrise: asculţi, celalalt, Eghipetul, lucrul, mulţi, musulmani, temeiul, unul. ■ m: Kpedem 10v, ^ceie^em 8V, om 6V, camcATHNe 9V, cKHmBATb 8V, transcrise: credem, înţelegem, om, Samsatine, schimbat. Notă asupra ediţiei LXVII ■ n: di 9, di Tp8 4 , Atc0 dyi 3 , mi Miinocb 3 , pah whn0 4, n0g0 10 , n0Nr0pHTb 134r, ciNr8p 4r, ciNTb 9V, transcrise: din, dintru, lăsîndu-i, mincinos, painjină, păgîn, pîngărit, singur, sint. ■ n: dpenT8ib 8r, km" 5", transcrise^ dreptul, chip. ■ p: KtiYr0p 113r, K0pcHie 6V, mepKA 10v, KpeijjHNiiAo1' 38v, a\ack8p 7r, p0ctoph 31r, nepc8i 4V, 8prici 15r, transcrise: călugăr, cărţile, cerca, creştinilor, mascur, păstori, persul, urghisi. ■ c: \8iejkb 5V, Tpimic 8r, transcrise: hulesc, trimis. ■ t: a8sht 10v, i8miNAT 39r, BtA-kT 3V, transcrise: audzit, luminat, văleat. ■ x: maxmeT 144v, transcris: Mahmet. ■ c: kon6c 5v, transcris: coneţ. ■ uj: p0mKip0 15r, a fost transcris răşchiră; MHNem 12r, iap0UJ 11v, •fNdAT0UJ 18r, au fost transcrise: cineş, iarăş, îndatăş; în cazul fricativei ş, în aceste grafii apare numai litera suprascrisă în finalul cuvîntului, şi reprezintă pronunţarea dură a consoanei, specifică graiurilor nordice; de asemenea pronunţarea dură a acestei consoane se întîlneşte şi la perfectul simplu persoana a doua singular f0k8u 23r, f 8c0u 22v, b0s8u 26v, transcrise:făcuş, fisăş, vădzuş. ■ m: decToiNHM 36v, transcris: destoinici; grafia nhm a fost transcrisă nice deoarece în rînd se întîlneşte această formă cu un număr mare de ocurenţe şi doar de cîteva ori, la f. 8r, 100r, 142r, 143r, apare, în rînd, grafia nhmh, transcrisă nici; K0M a fost transcris căci de asemenea pe baza numărului mare de ocurenţe ale grafiei k0mh în rînd. Excepţiile se întîlnesc, în rînd, la filele 43v, 88v, k0mh, transcrise căci, şi în construcţia Ktmei 13v, 24r, 44r, 88v, transcrisă căce-i. 2. Suprascrierea a două slove (diferite), vocale şi consoane. ■ la distanţă, în acelaşi cuvînt: meWd 3V, K8vtNT8A 14v, doSrâ1 15v, r0Nd8" 32r, ^ceienT8A 6r, maxmeT 37r, m0pT8picim 10v, m8c8AmaN 8V, n0m0NT8A 12r, n0Nr0pHT 137v, npABociABNHK 83v, p0cn8Nce 12v, au fost transcrise cercînd, cuvîntul, domnul, gîndul, înţeleptul, Mahmet, mărturisim, musulman, pămîntul, pîngărit, pravoslavnic, răspunse. ■ două slove diferite alăturate, la sfîrşitul unui cuvînt: focT 33r. 3. Suprascrierea prin contragere (supresiune), la sfîrşitul unui cuvînt. În situaţia suprascrierii prin contragere, cuvîntul a fost întregit pe baza formei care apare scrisă în rînd: dAp 44r, ftp 44r, iap 68v, n0pHNTeA 11r, cap 72v au fost transcrise dară, fără, iară, părintele, s-are (condiţional); grafiile nemeTA8ip 60r, cpyc0p 29r au fost transcrise pecetluiră, spusără. În cazul africatei ţ, observăm că aceasta apare suprascrisă în finalul unor cuvinte precum: ac (fi) 47r, Kemac 16r, K0c 17r, mac 47v, p0T0MHc 11r, toc 107r, grafia interpretată fiind aţi (fi), chemaţi, cîţi, m-aţi, rătăciţi, toţi, deoarece, atunci cînd sînt scrise în rînd, grafiile LXVIII Eugenia Dima respective prezintă forme cu ţ moale (au,h mstht 50r = aţi cetit, N-kc» chaht 37v = ne-aţi silit)111. 4. Suprascrierea a două slove pe două nivele (caturi). Suprascrierea a două slove pe două nivele (caturi) se întîlneşte, la sfîrşitul unui cuvînt, în mai multe cazuri, de exemplu: TpeKs"4 6v, ks"4 14v, nscks"4 42v au fost transcrise: trecînd, cînd, născînd (în grupul nd suprascris, slova d este plasată deasupra slovei n; în acest caz nu am avut posibilitatea tehnică de a reproduce exact poziţia în manuscris a slovelor respective). VII. Abrevieri Au fost completate tacit şi automat toate prescurtările utilizate de copist, lista lor fiind următoarea: ancAb apostol ic xc Iisus Hristos eaTVhbSaSh blagocestivului a\acthbh milostivi bacb6nh6 blagoslovenie a\acthb8a milostivul bacbh blagoslovi MMNKb mucenic BAcBHTb blagoslovit np"qcTd Precista dlBdb David PppKb proroc 4AuIL, domn np°pM6CK prorocesc drtuiAiijTe domneşte c7ic6nh6 spăsenie 4a\nss8 Dumnădzău ctuh svetii dAuissewH dumnădzăieşti CBNTb svînt dAuissHpA dumnădzăirea Tp°c0 Troiţă 6y-rAH6 Evanghelie Cpb ţar H6pcAmb Ierusalim U^nmVh ucinicii VIII. Semnele de punctuaţie În manuscris sînt utilizate următoarele semne de punctuaţie: punctul, virgula, punctul şi virgula, două puncte; folosirea lor este în general arbitrară şi adesea nu coincide cu regulile actuale. Punctuaţia textului transcris s-a stabilit în funcţie de normele ortografice actuale, de logica frazei, de comparaţia cu textul grecesc după care s-a făcut traducerea. S-a avut în vedere şi stilul traducătorului român, aşa cum a fost descris pe baza altor lucrări. 111 S-au transcris cu ţ dur grafiile cam apsTaT 34v, u<\8 focTb 6r = ţ-am arătat, ţ-au fost, deoarece forma pronominală neaccentuată de dativ este scrisă în rînd şi atestă pronunţarea dură a consoanei în aceste structuri morfologice. Notă asupra ediţiei LXIX 1. Alternanţa stilului direct cu cel indirect, fiind caracteristică acestui text, s-a procedat astfel: a. În cazul discursului direct legat de un verb dicendi, s-au pus două puncte, de exemplu: ■ f. 8V, Iarăş stau de mă mir şi-ţi dzic: Ce ai vădzut de te-ai înşelat şi te-ai împreunat cu legea lor? În cazul cînd după două puncte urmează fragmente din textele sacre (Biblia şi Coranul), acestea au fost reproduse utilizîndu-se caracterul de literă italic, de exemplu: ■ f. 8r, Şi iarăş i-au iertat, în ce chip şi singur cu rostul Său cel svînt arată dzicînd: Gata sint a priimi pre cela ce să va pocăi; ■ f. 14r, Dzisă Dumnădzău lui Avraam: Scoate roaba cu feciorul ei, pentru căci nu va urma feciorul roabei cu feciorul volnicei. ■ f. 20v, Dzice iarăş David mai gios: Toiag de putinţă îţi va trimite Dumnădzău din Sion şi cu acela vei supune pre vrăjmaşii tăi. La fel s-a procedat şi atunci cînd discursul inserat nu conţine expresii dicendi, de exemplu: ■ f. 23r, Iară şi minunatul Solomon, fiul lui David, într-acesta chip arată: Şi acmu Tu, Doamne Dumnădzăul lui Izrail, încredză-să cuvîntul Tău, carele ai grăit cătră robul tău, tată-mieu David, de va lăcui Dumnădzău depreună cu oamenii asupra pămîntului? ■ f. 23v, Şi vădzind rugul acela în multe dzile ardzind şi nemică neveştedzindu-să, socotiia singur întru sine într-acesta chip: Ce va să fie aceasta? Rugul atîtea dzile să aprinde şi nemică nu arde. Să merg să vădz această minune mare şi ciudată. ■ f. 91v, Aşijdirea, arată Legea Veche: Să iubeşti pre aproapele tău, şi să urăşti pre neprietini. ■ f. 135v, Atuncea dzice şi răutăţile ce li s-au tîmplat lor apoi, adecă: Fie masa lor înaintea lor întru silţă şi întru izbîndire, şi vrajbă. b. În cazul vorbirii indirecte, discursul inserat prin conectori-conjuncţii, că, ce, cum, care se referă la textele religioase, a fost reprodus tot cu caracter italic, dar fără două puncte, de exemplu: ■ f. 21v, Domnul Hristos arată la Evanghelie cum Eu n-am vinit să giudec lmea, ce am vinit ca să mîntuiesc lumea. ■ f. 44r, Care lucru vădzind, şi prorocul David dzise că Om fiind, la cinsti nu cunoaşte, şi protivnic fu ca dobitoacele cele fără minte. c. Cînd într-un discurs inserat este inclus un alt discurs se utilizeză semnele unghiulare ale citării («...»), de exemplu: ■ f. 47v, Cînd audziia pre Hristos dzicînd celora ce credea întru Însul cum Iertate să fie păcatele voastre, ei îndatăş: Dumnădzău dzice numai «Lasă păcatele», dară tu ce putere ai? LXX Eugenia Dima 2. Teonimele, pronumele şi construcţiile substitute ale acestora, precum şi sintagmele asimilate lor au fost scrise cu majusculă, de exemplu: Acela, Cuvîntul, Duhul, Dumnădzău, El, Eu, Făcătoriul, Fiu, Împărat, Întrutotţiitor, Maică, Precista, Sufletul, Suflarea, Svînta, Tu, Tău; Cel Înalt, Cel Vechi de dzile, Dumnădzău Cel Viu, Părintele Cel Ceresc, Părintele Cel de Veci, Părintele Ziditor, Singur Născut, Svinţia Sa, Svînta Precista. Tot cu majuscule au fost scrise numele cărţilor sacre sau ale capitolelor din acestea: Biblie, Bîtie, Coran, Evanghelie, Legea Noauă (Noul Testament), Legea Veche (Vechiul Testament), Scrisoare, Scriptură ş.a. APARATUL CRITIC Textul manuscrisului este însoţit de două tipuri de aparate critice, unul infrapaginal şi unul plasat după textul transcris, cu titlul Note şi comentarii. I. Secţiunea infrapaginală, marcată prin cifre romane la umăr, cuprinde precizări privitoare la: erori de grafie aparţinînd copistului, emendate în textul ediţiei (silabe, cuvinte, fragmente de propoziţie repetate din greşeală la copiere); completări sau corecturi făcute de copist, plasate în rînd, interliniar sau marginal; indicarea filelor intervertite şi ordinea lor în legătura manuscrisului; semnalarea omisiunilor făcute de copist în text şi introducerea fragmentului care lipseşte în paranteze drepte; motivarea utilizării parantezelor drepte care conţin puncte de suspensie; semnalarea petelor, a umezelii, care au determinat deteriorarea cernelii, a ştersăturilor şi consemnarea lecţiunilor nesigure sau probabile; semnalarea filelor deteriorate care conţin textul fragmentar sau a filelor scrise parţial; identificarea întreruperilor de text ca urmare a desprinderii unor file. II. Prin cifrele arabe aflate la umărul unor cuvinte se face trimitere la capitolul Note şi comentarii de la sfîrşitul textului. Acesta conţine: trimiteri la versetele sau la capitolele din principalele scrieri religioase, Biblia şi Coranul, discutate în textul editat118; referiri la originalul bizantin utilizat de traducătorul român, precum şi la versiunea neogreacă, aparţinînd teologului Meletie Syrigos; semnalarea unor diferenţe faţă de original şi a intervenţiilor traducătorului român în textul din limba-sursă (informaţii sau comentarii datorate cărturarului român, interpolări); explicarea unor forme corupte şi a unor confuzii în text; propuneri pentru alte lecţiuni ale unor cuvinte. 118 Nu am avut întotdeauna posibilitatea să facem trimiterea exactă la paragraful comentat deoarece intervenţiile în text, fragmentarea sau parafrazarea citatelor de către traducătorul român a făcut mai dificilă identificarea surselor. Manuscrisul 91 de la ANR - Iaşi IOAN CANTACUZINO [Patru apologii pentru religia creştină împotriva sectei mahomedane] traduse în limba română la mijlocul secolului al XVII-lea de Nicolae Spătarul (Milescu) 3r 1 Cartea blagocestivului şi bun credinciosului împărat Ioan Catacozino2, scrisă cu adeverite şi drepte dovădzî împrotiva legii lui Mahmet, carea o au dovidit din toate scripturile Legii 3 Vechi şi aceştii Noauă, împreună // cu Melentie [...]I pers, şi cunoscîndade [... ]n . După ce să întăriră şi [să înmulţiră]In eresurile prorocului mincinos, lui Mahmet, mulţi urmîndu-i şi credzind, să înmulţiră şi să lăţiră, pentru păcatele noastre lăsîndu-i Dumnădzău ca să pedepsască şi să supuie pe creştini. Şi cuprindzind cu mare tirănie multe ţărî şi cetăţi din stăpînirea împărăţiei greceşti: Eghipetul, Sinaia, Ierusalimul, Antiohia, Damascul, Capadochie şi alte ţărî di-mpărăţia creştinilor, iară la văleat [...]IV, fiind unul din boierii lui Amira, fiind învăţat dascal şi ştiutori legii lui Mahmet, numele lui în legea persască era [...]V. Acesta, cetind şi foarte cercînd temeiul legii lui Mahmet, şi din Legea Vechi, de la Moisei şi de la David, şi Evanghelie lui Hristos, şi din Coranul lui Mahmet, şi vădzind şi adeverind 4r precum legea lui Mahmet // este painjină şi amăgitură, şi luminat cu radzele credinţei creştineşti, şi ocărîtă fu legea lui de însul, şi întru tot supusă, şi aşe cunoscu pre Cela ce este singur Dumnădzău. După acestea lăsă-şi toate lucrurile pementeşti, şi aşe sirgui de merse cătră pravoslavnicul împăratul creştinesc chir Ioan CatacozinoVI, şi cu mult liubov şi dragoste fu priimit de acesta împărat, şi aşe cinsti-l ca şi pre alţi boieri din curtea lui. Iară după aceea vru Dumnădzău de chemă pre împăratul acesta la ceata călugărească, şi el încă urmă urma împăratului şi fu şi el călugăr, premenindu-şi numele, şi-i dzisără Melentie3. Acestuia în toate dzile împăratul, unde era amîndoi la călugărie, îi lumina ochii cu învăţătura creştinească, şi el cu multă îngăduinţă pliniia voia împăratului. Acestea toate vădzind cel cumplit şi zavistnic diavol, socoti de rădică război mare asupra lui Melentie, şi aşeşi află bun mijloc pre un pers şi-l I Fila deteriorată, text fragmentar. n Idem. m Fila deteriorată; lecţiune probabilă. IV În manuscris nu este indicat anul, fiind lăsat loc gol. V În manuscris nu este indicat numele, fiind lăsat loc gol. VI În manuscris, greşit: „Catazino". 4 Ioan Cantacuzino 4v îndemnă ca // să scrie cărţi ca acelea cu multe înşelăciuni, ca să-l scoaţă iarăş dintru calea dreptăţii şi să-l întoarcă iară la legea cea dintăi. Iară Melentie vru ca să-i facă răspuns la cărţile ce-i scrisese persul, ce socoti că nu va fi destoinic ca să-i răspundză la toate. Şi aşe alergă la împăratul de-i arătă cărţile, cercînd agiutori de cătră dînsul. Iară împăratul lăudă firea lui cea bună şi luă asupra sa grijea aceasta, şi împrumută rostul său lui Melentie. Iară acesta răspuns stînd împrotiva cărţii persului, surupă toate învăţăturile turceşti, arătînd şi dovedind legea pravoslavnică şi supuind şi răşchirînd toate minciunile turceşti, să nu să divască neştine, de vreme ce cuvîntul acesta arată mărturii dintru Svînta Scriptură cea Noauă şi cea Veche şi cu acestea dovedeşte legea pravoslavnică, căci şi turcii singuri arată dzicînd că toate cîte arată Legea Veche, şi prorocii, şi Svînta 7r Evanghelie sint cuvinI // te svinte şi de credzut. Aceste toate le poate neştine dzice şi împrotiva jidovilor, şi foarte cu cale, căci multe lucruri sint depreună întru legea turcească şi jidovască. De vreme ce amîndouă legile acestea cred un Dumnădzău într-un stat, iară nu în trei staturi, şi nunte multe iartă ca să fie, şi de carne de mascur să feresc, şi obrezanie au amîndoauă legile, şi aşijdire fac carte de despărţit bărbatul de fămeie cînd le este voia lor, şi murind un frate ori la fie carii, poate să ia celalalt frate fămeia fratelui celui mort, socotim că, deII are dzice neştine legii turceşti lege jidovască, rătăcită şi scurtată, nemică nu are greşi. Pentru acesta lucru şi Svîntul Ioan la Apocalipsis, prorocind de legea aceasta, dzise că Arată pre sine că sint jidovi, şi jidovi nu sint4. Pentru aceea, la multe lucruri sint răspunsurile şi împrotiva legei jidoveşti, ca să să ştie.m // 7v Cartea carea au scris persul cătră Melentie. Musulmanul Sâmsatin Sfahani persul cătră călugărul Melentie, întru numele lui Dumnădzău celui milostiv şi miluitori. Frate iubite, priimeşte sănătate, laudă şi rugă de cătră noi, smeriţii fraţii tăi, şi caută să pricepi dintru scrisoare pofta carea avem cătră tine. Să ştii că eu, fratele tău cel smerit şi nedestoinic, de multă vreme am venit în I Manuscrisul este legat greşit. Textul de la f. 4v se continuă la f. 7r. Vezi Studiul introductiv, p. X. n Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „de". III Textul de la f. 7v este în continuarea celui de la f. 7r. Vezi Studiul introductiv, p. X. Patru apologii pentru religia creştină 5 ţara a marelui crai Amira, căruia dreptatea singur Dumnădzău să o sporească. Bine ştii că unul pre altul nu ne-am vădzut, iară de altă parte am înţăles lauda ta, şi cuvîntul, şi înţelepciunea ta dintru oamenii tăi şi dintru fraţii şi prietinii carii ai aicea, şi atîta dragoste au cătră tine cît, de cîte ori mă văd, tot mi să roagă pentru tine ca să mă rog craiului să te aducă iarăş la 8r cinstea carea // I ai fost. Socotind şi eu atîţia prietini ai tăi scîrbiţi, pare-mi şi mie foarte rău căci nu fum cunoscuţi şi tot mă rog lui Dumnădzău ca să-ţi dea năstav să te întorci di-ntunerec şi din înşelăciunea ce ai cădzut. Rogu-te şi eu, frate, întoarce-te, plînge, suspină, pentru căci Dumnădzău este milostiv, şi acesta rău nu numai tu singur ai greşit, ce şi proroci, şi svinţi, şi mari oameni alţii au greşit lui Dumnădzău. Şi iarăş i-au iertat, în ce chip şi singur cu rostul Său cel svînt arată dzicînd: Gata sint a priimi pre cela ce să va pocăi. Aşijdire şi prorocul aşe grăieşte, că De să va pocăi neştine cătră Dumnădzău de cîte păcate au făcut, va fi ca şi unul fără de păcate. Să ai greşit şi tu ca un om, nu este nici o divă, ce iarăş te pocăieşte şi curăţeşte inima ta, pentru ca să te priimască Dumnădzău, că mult este îngăduitori. Socoteşte că de n-am şiII greşi lui Dumnădzău, în ce chip am noi şti că Dumnădzău este milostiv cu dreptul? Cărţi ai scris şi ai trimis de 8v ai defăimat // III pre prorocul, ce n-au fost după gîndul tău. Şi l-ai năpăstuit mult, după cum şi tu singur cunoşti. Credzi, ştii cum scrie scrisoarea de la Dumnădzău pentru prorocul, că Toate lucrurile pentru tine le-am făcut, şi pre tine pentru mine? Rog pre Dumnădzău să nu te afle moartea întru această înşălăciune. Pentru Dumnădzău, arată-mi ce bine ai vădzut între creştini? Ei aşe gîndesc că pre Hristos îl cinstesc, şi ei îl suduiesc, şi dzic aşe că este Dumnădzău, şi Fiu lui Dumnădzău. Cu adevărat pierdut-au calea cea dreaptă şi să împiedică într-o parte şi într-altă, cădzut-au în boală nevindecată. Nu să cuvine, cine este musulman pravoslavnic, să-i blastămi, numai să să roage pentru dînşii, în ce chip arată Dumnădzău şi prorocul. Iarăş stau de mă mir şi-ţi dzic: ce ai vădzut de te-ai înşelat şi te-ai împreunat cu legea lor? Ei dzic că să închină la trei obraze: Părinte, şi Maică, şi Fiu. Cine au vădzut sau cine au audzit, sau care proroc au învăţat, sau care svînt au vădzut la videnia sa? În ce chip înţelegem că în multe feliuri s-au schimbat I Textul de la f. 8r este în continuarea celui de la f. 7v. Vezi Studiul introductiv, II p. X. II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „şi". III Textul de la f. 8v este în continuarea celui de la f. 8r. Vezi Studiul introductiv, p. X. 6 Ioan Cantacuzino 5r şi s-au împărţit, şi // I unii dzic dumnădzăi mulţi, alţii dzic puţini. Pentru aceea, în toate dzilile să şi pricesc pentru povestea aceasta, încailea pentru acesta lucru nu-i cunoscut, vai de omenia lor, vai de nebunia lor! Pentru căci au lăsat Făcătoriul de Veci şi să închină la dumnădzăi, şi pre Hristos, Cuvîntul lui Dumnădzău, îl viclenesc, cum să fie dzis că este Fiu lui Dumnădzău. Credzi, jidovii întrebatu-l-au: Tu eşti Fiul lui Dumnădzău?, iară el s-au tăgăduit şi au dzis cum Voi dziceţi acesta lucru. Ce vom să mai dzicem noi acestea lucruri ce-ţi voi scrie, ce te voi învăţa, ce-ţi voi arăta că este un Dumnădzău, carele au făcut ceriul şi pămîntul, după cum şi singur au dzis: Eu sint Dumnădzău, şi soţie nu am la dumnădzăirea Mea. Ştim că fără minte nu eşti, nice prost, după cum am înţeles, iară de birui pofta trupului, bine ştii că lumea să petrece, şi destulu-ţi este pănă acmu. Celui înţelept destul este aceasta. Acestea toate cu scrisoare i-au 5v arătat, iară şi fără scrisoare i-au poroncit. În ce chip este pu // II tinţă Dumnădzău să aibă Fiu fără de fămeie? Şi de va avea Dumndzău Fiu, poate să fie şi sfadă între dînşii, şi deusebire. Şi cum poate să fie Dumnădzău om? Şi cu ce mijloc să să facă om? Şi de are fi fost Hristos Dumnădzău, şi Fiu lui Dumnădzău, cum n-au mîntuitm pre om cu cuvîntul numai? Ce cum n-are avea nice o putere, să fece om pentru ca să mîntuiască pre om, după cum dzic creştinii. Şi de vreme ce fu Dumnădzău, în ce chip au păţit? Pentru căci Dumnădzău nu pate. Şi cum creştinii, de vreme ce n-au viclenit legea lui Moisei, pentru căci-i hulesc, ce şi ei încă hulesc pre musulmani, carii sint de laudă, aşijdirea şi numele lui Mahmet, cum este scris în Scriptura Veche, şi la Evanghelie, şi Hristos încă-l laudă. Iară creştinii au scos cuvintele acestea. Şi nu numai într-acestea cărţi au fost scris, ce încă şi în na dreapta parte a scaunului lui Dumnădzău să află scris din veci, şi legea lui Mahmet cum să pogoară de la Avraam. Coneţ cărţii persului. I Manuscrisul este legat greşit. Textul de la f. 5r este în continuarea celui de la f. 8v. Vezi Studiul introductiv, p. X. II Manuscrisul este legat greşit. Textul de la f. 5v este în continuarea celui de la f. 5r. Vezi Studiul introductiv, p. X. III În manuscris, greşit: „mîntutuit". Patru apologii pentru religia creştină 7 Aicea sint răspunsuri creştineşti pre rînd pentru Domnul Hristos5. // Răspunsul împăratului, cel dintăi, cum Hristos este Fiul lui Dumnădzău, şi Dumnădzău deplin, şi fiind Dumnădzău, fu şi om, după cum şi prorocii propoveduiesc. Mare este Dumnădzăul creştinilor. De la mine, smeritul călugărul Melentie, la tine, prea înţeleptul şi cu bun cumpăt Sâmsatin Sfahani Luat-am scrisorile tale ce mi-ai trimis şi am înţeles cîte ţ-au fost voia ca să-mi arăţi, de ne-am fi putut împreuna. Ce acesta lucru tîmplarea vremii oprindu-l, şi de nevoie ai scris cîte ţ-au fost voia ca să-mi arăţi, eu încă am răspuns cu scrisoare, cîte am putut, după putinţa mea, cătră cîte mi-ai scris. 6v Îngăduit-am şi răspunsul cu scrisoarea de că // tră tine, ce nu mi-au mai vinit. Iară trecînd vreme multă, veniră îndărăpt cărţile mele ce ţ-am scris, şi fără nice o scrisoare de la tine sau poroncă din rost. Ce mult m-am mirat de acesta lucru, gîndind întru mine multe de toate. După aceea veniră dintr-acolo nişte oameni şi-mi spusără cum te-ai căit mult, pentru care lucru mi-ai trimis cărţile îndărăpt. Şi aceia din rost mi-au arătat într-acesta chip cum să fii dzis: „Cum poate Dumnădzău ca să aibă Fiu fără de fămeie? Şi de are avea Dumnădzău Fiu, are fi şi svadă între înşii. Şi cum poate fi să fie Dumnădzău om, şi cu ce mijloc să facă acesta lucru? Şi de are fi Hristos Dumnădzău, şi Fiu lui Dumnădzău, cum nu spăsi pre om numâi cu cuvîntul său, ce, cum nu are avea putere, să fece om şi muri pentru ca să mîntuiască pre om? Şi fiind Dumnădzău, în ce chip au păţit? Că Dumnădzău nu pate. Şi cum noi, creştinii, am stricat legea lui Moisei şi vă hulim pre voi cum sinteţi înşelaţi. 9r Şi cum Hristos au arătat mainte de Mahmet şi l-au lăudat, // 11 şi cum au fost scris numele lui şi în Legea Noauă, şi în Legea Veche6, ce creştinii l-au scos pentru zavistie". Şi altele încă mi-au arătat aceştea oameni. Cum ai îngăduit ca să-ţi răspundz mai ales şi mai curat, eu acesta lucru înţelegînd, foarte dau laudă 1 Manuscrisul este legat greşit. Textul de la f. 6r este în continuarea celui de la f. 5v. Vezi Studiul introductiv, p. X. n Manuscrisul este legat greşit. Textul de la f. 9r este în continuarea celui de la f. 5v. Vezi Studiul introductiv, p. X. 8 Ioan Cantacuzino ţie. Căci cine cerceteadză pre amănuntul1 adevărul, îl află. Iară musulmanii contenesc şi nu lasă ca să să pricească din carte cu creştinii; acesta lucru poate să fie că-l fac pentru ca să nu să întoarcă vrunul spre creştinătate, dintru dovedinţa legii. Iară noi, creştinii, ştiindu-ne curaţi şi lege bună, pre nime nu oprim de acesta lucru, ce slobodzim pre toţi să să pricească din carte, nedejduind pre temeiul legii noastre. Deci iată că eu, după putinţa mea, îţi răspundz cătră toateII pre larg şi pre amănuntul, ca să te poţi pricepe la toate lucrurileIII cele bune. Aicea începe ales a răspunde. // 9v Aceasta sint toate cuvintele tale, o nebune7 Samsatine, ce eu mă mir de unde voi începe şi ce-ţi voi arăta întăi. Şi aşe mi-aduc aminte ca să nu să tîmple şi la tine lucrul acela ce pat ceia ce au durere de ochi, pentru căci aceia, avînd durere la ochii lor, fug de lumina soarelui, şi să depărteadză, şi să odihnesc mai bine întru întunerec. Într-acela chip şi tu, audzind cuvintele legei şi a dreptăţii, ştiu că vii fugi de dreptate şi vii urî lumina dreptăţii, şi te veri odihni mai bine întru întunerecul cel înşelători. De care lucru mă rog lui Dumnădzău ca să nu şiIV fie. Iară pentru aceea nedejduind şi întru minte cea din fire ce ţ-au dăruit Dumnădzău, şi dintru învăţătura ta, socotesc cum cîndai te veri întoarce cătră lumina credinţei creştineşti, şi mă rog lui Dumnădzău ca să-mi deşchidză ochii sufletului să-ţi poci răspunde toate pre cale, ca să te poci întoarce cătră legea cea aleasă, despre legea voastră cea încîlcită. 10r Pen // tru aceea foarte te rog ca să mă asculţi cu multă îngăduinţă şi socotinţă, pentru căci eu nu voi dzice cuvinte de la mine, nice dintru cărţile careleV voi nu le priimiţi, ce aşeşi dintru cărţile acelea ce toţi musulmanii le priimăsc cum sint adevărate şi svinte, pentru căci sint scrisori date de cătră Dumnădzău. Deci trebuieşte foarte să te iei aminte pentru ca să nu paţi în ce chip pat ceia ce stau asupra unor comoară, şi ei pre ce stau nu ştiu, şi ce este lîngă dînşii, şi pentru aceea să scoală de fug de pre acela noroc, pentru căci nu ştiu unde stau. Deci, de vreme ce ţi să dau cuvintele lui Dumnădzău, carele păgînii nu le pot să le cunoască, trebuieşte cu multă cercetare să le cerci, pentru ca să-ţi plineşti gîndul de frica dumnădzăiască, pentru căci mare este credinţa creştinilor, şi foarte mare este taina împeliţării Fiului Dumnădzăiesc. I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „nun". n Scris iniţial: „ate", adăugat la începutul cuvîntului, suprascris: „to". m În manuscris, accentuat: „lucrurile". IV Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „şi". V Omis în text, adăugat marginal, de aceeaşi mînă: „carele". Patru apologii pentru religia creştină 9 10v Întrebare. // Ai dzis aşe: „Cum poate Dumnădzău ca să aibă1 Fiu fără de fămeie? Şi cum poate omul să fie Dumnădzău? Şi carele dintru toţi svinţii au arătat lucrul acesta? Sau care proroc au vădzut la videnia sa taina aceasta?". Tu aşe11 ai dzis, iară noi aşe răspundem cum Domnul Dumnădzău este făcători a toate lucrurile făcute şi nefăcute, şi nevădzute, acesta lucru îl cunoaştem şi-l şi credem, iară ce este Dumnădzău nice am audzit, nice am învăţat, nice am cunoscut, nice pre inima noastră s-au suit gîndul acesta. Ca să cercăm un lucru ca acesta într-acela chip şi Hristos cum este Fiul lui Dumnădzău,111 şi Cuvîntul, şi este singur Dumnădzău, acesta lucru încă l-am învăţat, şi-l cunoaştem, şi-l credem, şi-l mărturisim. Iară în ce chip L-au născut, nice noi, nice altă zidire omenească nu este vrednică ca să poată şti acesta lucru, şi păgîn lucru şi strein de legea 11r credincioşilor creştini este a cerca acesta // lucru. Ce aşe socotim cum nu numai noi pementenii, ce şi tocma îngerii nu ştiu lucrul acesta carele este preste fire. Într-acesta chip şi la împeliţarea Lui ştim şi cunoaştem, şi credem cum fu om, iară mijlocul acesta în ce chip fu este nepriceput. În ce chip nu putem pricepe naşterea aceea dintru Părintele Ceresc, într-acela chip nu putem pricepe nice naşterea dintru maică-Sa, Preacurata Fecioară Măria. Iară voi, de vreme ce ştiţi ce nu poate să facă Dumnădzău, şi ce poate face Dumnădzău, de vreme ce dziceţi cum în ce chip poate Dumnădzău ca să aibă fiu, cu adevărat dintru cuvintele voastre vă arătaţi cum puteţi cunoaşte şi ce poate să facă Dumnădzău. Pentru carea, de vreme ce sinteţi voi aşe învăţaţi, trebuieşte să ne învăţaţi şi pre noi, pre cei proşti, ce este firea lui Dumnădzău, şi ce poate şi ce nu poate, ca să facă Dumnădzău, pentru ca să ne spăsiţi şi pre noi, căci noi sintem rătăciţi, după cum ne dziceţi voi. Iani spune-mi tu mie ce este Dumnădzău şi ce este firea lui Dumnă // 11v dzău, şi eu îţi voi spune ţie în ce chip au născut Dumnădzău pre Fiul şi Cuvîntul Său. Iară să să va ispiti neştine, om ca acela fără socotinţă, ca să-mi răspundză ce-i va vini la gura lui, eu nu voi îngădui lucrul lui acestuie8, ce fără nice o ruşine voi arăta cum noi creştinii aceasta întrebare nu o putem şti, pentru căci covîrşeşte tot gîndul omenesc. Iară pentru aceea răspunde-mi la un cuvînt şi laIV o întrebare ce te voi întreba: Pentru care lucru voi, carii dziceţi în ce chip poate să aibă Dumnădzău fiu fără de fămeie, veţi şti mai pre lesne în ce chip fu născut I În manuscris, greşit: „ibă". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „aşe". III În manuscris urmează: „acesta lu" , şters cu mai multe linii, copiat din greşeală de mai jos: „acesta lucru". IV Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „la". 10 Ioan Cantacuzino Hristos dintru fămeie fără de bărbat? Şi alta-mi spuneţi mai pre lesne: „Adam în ce chip fu om fără de fămeie, şi fără de bărbat, şi iarăş Eva în ce chip fu născută fără de fămeie dintru bărbat, şi nu după obiceiul firei omeneşti ce să nasc astădzi, ce într-alt chip?". Care lucru de cătră noi, de cătră creştini, este nepriceput, număi singur Dumnădzău ştie lucrul acesta. Ce, de vreme ce lucrurile acestea sint nepricepute, în zadar grăiesc musulmanii şi ne silesc cu întrebarea la lucrurile acelea ce nice le pricep, 12r nice le cu // nosc, ce atîta sint depărtaţi de adevăr, ca şi pămîntul de ceri. Căci necercînd scrisorile, au cădzut la o groapă ca aceasta. Şi de o parte arată dzicînd cum toate sint svinte, şi drepte, şi bune cărţile lui Moisei, şi Psaltirea lui David, şi scrisoarea prorocilor, şi Evanghelia lui Hristos, în ce chip şi adevărat sint, şi de altă parte au nu ştiu ce scriu scrisorile, au numai cu rostul grăind, iară cu faptele să tăgăduiesc. Şi în ce chip arată de îngeri cum sint cu multă dulceaţă şi laudă pre Dumnădzău, iară ce dzic nu le înţeleg, într-acela chip şi în toate cărţile svinte, cîte sint scrise, le laudă, iară ce dzic nu le pot să le priceapă. Ş i să vedem pentru ce, căci nu vor să le înveţe, nice să le cercetedze. Iară noi, creştinii, ori să strîng unii la beserici, ori cineş la casa lui ceteşte carte dumnădzăiască, şi aşe cu cetirea cea multă şi cu ispita cea bună au cunoscut adevărul. Iară de vreme ce nu ştii lucrurile lui Hristos şi gîndeşti cum nice unul dintru svinţi n-au grăit pentru Însul, nice proroc au 12v prorocit, şi-ţi este voia ca să înţelegi, de cătră noi socotind cum // nu vom avea răspunsul acesta, ascultă bine ce-ţi grăiesc. Moisei, prorocul cel mare, la cartea ce să cheamă Bîtie, într-acesta chip scrie: Dzice Dumnădzău: «Glasurile Sodomului şi a Gomorului să înmulţiră cătră Mine. Şi să Mă pogor ca să vădz». Şi Avraam sta înaintea lui Dumnădzău. Şi apropiindu-se dzise: «Nu strica pre cel drept depreună cu cel păgîn, pentru căci va fi şi cel drept ca şi cel păgîn. Şi de vor fi 50 de drepţi în cetate? Nu o veri lăsa cetatea, să nu faci acesta lucru, Tu carele giudeci tot pămîntul»9. Şi dzisă Dumnădzău: «De voi afla 50 de drepţi, voi lăsa aceasta cetate pentru aceşti 50 de drepţi». Iară Avraam dzisă: «Acmu am început a grăi cu Domnul mieu, iară eu sint pămînt şi cenuşe. De să vor afla 45 de drepţi?». Şi răspunse Dumnădzău: «De să vor afla 45, voi lăsa». Şi grăind Avraam, s-au pogorît pănă la 10. Apoi scrie Moisei şi dzice cum Purcese Dumnădzău, după ce părăsi de a grăirea cătră Avraam110. Socoteşte de unde au început întăi pre cătinel a să arăta lucrurile lui 13r Hristos. Pentru căci ochii dreptului are fi putut cunoaşte // pre Dumnădzău, macar că era şi în chipul şerbului său. Deci, stă şi te ia foarte aminte cum Părintele şi Dumnădzăul nice odănăoară nu s-au arătat în vro videnie ca un om, pentru căci nice om era să fie, ce uneori într-un chip s-au arătat, alteori într-alt chip. Şi îngerii încă după vremea şi prilejul slujbei lor într-acela chip s-au arătat în feliul omenesc. Patru apologii pentru religia creştină 11 Deci trebuieşte să cercăm videnia aceasta, cine este acesta ce s-au arătat lui Avraam? Cu adevărat că Părintele n-au fost, de vreme ce s-au arătat în feliul omenesc, nice înger putea să fie. Pentru căci nu să cuvine, că unde să arată la Svînta Scriptură ca să fie vădzut, au Moisei, au alt proroc, înger şi să-i fie dzis „Domn" sau „Giudecători" sau „Dumnădzău"? Cine giudecă tot pămîntul fără număi Dumnădzău? Deci, de vremeI ce să arată cum n-au fost Părintele, nice au fost înger, pentru pricinile ce am arătat, cu adevărat altul n-au fost fără număi Fiul şi Cuvîntul lui Dumnădzău, carele este şi Dumnădzău, şi om deplin. Pentru căci arătîndu-se în chip de om 13v cătră Avraam, au arătat împeliţarea carea era să ia. Şi a // rătîndu-l iarăş Avraăm Dumnădzău şi Giudeţ, îl arătă că este Dumnădzău deplin, pentru căci aceasta-i dată lui Dumnădzău a giudeca şi a certa, şi a milui, iară nu este dată omului. Şi dzicînd „50 şi 40 de drepţi în cetate", arată putinţa lui, iară tu încă te ia aminte şi aiurilea, căci înţelegînd cum dzice Dumnădzău cum să va pogorî şi să va sui, să nu gîndeşti vrun lucru smerit dumnădzăirii lui, pentru căci pentru neputinţa oamenilor să dzic cuvintele acestea cătră Dumnădzău, şi mai vîrtos pentru plecarea cea desăvîrşită ce era să facă pentru rodul omenesc. După acestea, arătă Dumnădzău lui Avraăm patru părţi a pămîntului şi-i dzisă: Ţie îţi voi da pămîntul acesta, şi semenţiii tale, şi înmulţind voi înmulţi semenţia ta ca stelele ceriului, şi ca năsipul de pre marginea mării, pentru căci te-am pus părinte a multe limbi, şi întru tine să vor blagoslovi toate limbile11 n. Acestea sint cuvintele lui Dumnădzău cătră Avraăm, deci 14r trebuieşte să cercăm acestea // ce dzic. Pentru căci iată că Dumnădzău au făgăduit, în ce chip dzice Moisei, să-i dea lui Avraăm şi semenţiii lui tot pămîntul; şi celealalte cuvinte să videm, că cuvintele lui Dumnădzău sint neclintite, nice dănăoară nu să petrec. Deci să videm unde s-au plinit cătră Avraăm cuvintele acestea12. Avraăm au avut doi feciori: unul dintru roaba sa Agăra, carele îl chema Izmail, şi altul dintru fămeie-sa cea volnică, dintru Sărra, ce-l chema Isaăc. Să socotim întru carele să cuvine a să blagoslovi toate limbile, în cela din roabă, au înţelegînd în cela chiar şi adevăratm fecior? Nu poate să fie întru cel din roabă, pentru căci dzisă Dumnădzău lui Avraam: Scoate roaba cu feciorul ei, pentru căci nu va urma feciorul roabei cu feciorul volnicei. Şi după poronca lui Dumnădzău, goni pre Agăra cu pruncul Izmail, feciorul ei, şi fură goniţi dintru casa lui Avraam. Iară şi singur dreptul acesta, înţelegînd de cătră Dumnădzău făgăduinţa ce i-au dzis, cum toate limbile să I Scris la margine: „vre", completat, în afara rîndului, cu silaba: „me". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „limbile". III În manuscris, greşit: „aderat". 12 Ioan Cantacuzino vor blagoslovi întru însul, şi el fecior altul nu avea, răspunse de dzise: 14v Ce-mi vei da, Doamne, căci eu voi peri fără de fecior, că // acela dintru trupul mieu vedzi acmu?13, că şi mainte, pănă a nu scoate pre Agăra, tot nu-l socotiia pre Izmail fecior adevărat. Căci, de l-are fi ţinut în loc de fecior adevărat, n-are fi cerşut alt fecior de cătră Dumnădzău. Aşijdire şi cuvîntul lui Dumnădzău încă-l arată pre Izmail gonit, cînd învăţă pre Avraăm să-l gonească depreună cu maică-sa. Deci iată că acesta n-are nice o parte dintru blagoslovenia limbilor, de vreme ce fu gonit de cătră Dumnădzău şi de tată-său. Acmu să socotim să vedem pentru Isaăc, oare dzice cuvîntul acesta că să vor blagoslovi toate limbileI întru însul, au ba? Cu adevărat că nice pentru Isaăc dzice, căci dintru semenţia lui Isaăc alţii nu sint, fără numai jidovii. Deci jidovii, şi cînd era ei în bine şi cu împărăţie, cu mult era mai puţini decît alte limbi multe, de abia de era de protiva unii limbi numai. Macar că cun puterea dumnădzăiască marele Moisei făce ciudese ca acelea la Eghipet, şi apoi Isus a lui Naviin iarăş, ce tot singur Dumnădzău le agiuta, pentru căci să chema oamenii lui. Aşijdire şi după aceea, pănă la 15r naşterea lui Hristos, tot jido // vii avea putinţă, iară apoi, îndatăş după vinirea lui Hristos, începură a să strica şi a să împuţina jidovii. Şi fu plinită prorocia lui Iăcov, unde dzice: Nu va lipsi Domn dintru ruda Iudei, şi mai mari dintru ruda aceea, pănă cînd va vini Mesia, carele este nedejdea limbilor14. Aicea fu plinită şi prorocia prorocului Isăiei, unde dzice: Va vini vremea cînd rădăcina lui Iesei, şi cela ce să va rădica pentru ca să domnească limbile, acesta va fi întru carele vor nedejdui toate limbile15. Pentru căci pănă la naşterea lui Hristos avea şi jidovii şi împăraţi, şi arhierei dintru ruda lor. Iară după ce născu Hristos, lipsiră şi arhiereii, şi împăraţii, şi fură suptm alţii. De multe ori, greşind mai înainte multe greşele, ierta-i Dumnădzău, iară făcînd aceasta greşală amară, de atuncea Dumnădzău-i părăsi, şi-i urgisi, şi-i răşchiră prin toate limbile. Multe greşele şi multe păcate făcură jidovii cătră Dumnădzău, în ce chip să arată la Legea Veche, şi mult mîniară pre Dumnădzău, iară pentru aceea şi la Eghipet, // 15v ce să dzice la Misiri, şi pentr-alte locuri părăsi-i de să certară, şi apoi iarăş i-au iertat. Îmbla prorocii de le prorociia cîtă vreme vor petrece nevoie aceea, iară acmu toate acele să încheiară, şi după ce greşiră graşala aceasta cătră Domnul Hristos sint [1360]IV de ai, şi încă credinţa o ţin foarte bine. I În manuscris se repetă, din greşeală: „întru", primul fiind tăiat. n Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „cu". m Şters parţial cuvîntul: „supuşi", înlocuit cu: „supt". IV Loc gol lăsat de copist; completat după pg, coloana 389. Patru apologii pentru religia creştină 13 Iară pentru aceea Dumnădzău nu va să-i mai ierte pentru păcatu cel mare ce feceră cătră Domnul Hristos, ce răşchiraţi fură şi ocărîţi prin toată lumea, şi cu adevărat nice proroc mai fu între dînşii după Svetii Ioan Preaditeci, feciorul Zahariei. Acesta lucru este adevărat, căci după ce vini Domnul Hristos, de-aciia înainte prorociile toate să împlură. Ce va să mai prorocească prorocul şi alta iarăş pentru căci fură osindiţi de cătră Dumnădzău, pentru păcatele ce au făcut cătră Hristos Dumnădzău. Pentru căci n-au răstignit numai om, ce şi Dumnădzău şi om, macar să dzicem cum dumnădzăirea n-au păţit, iară numai omenia. Deci iată că să dovedi cum dintru Isaâc, feciorul cel drept a lui 16r Avraam, încă fu răsipită // ruda jidovască. Căci în ce chip s-are fi cădzut să să cheme ruda jidovască ruda lui Avraam, cînd fusese prorocită de cătră David ca să fie tot supuşi şi urgisiţi, după cum dzice: Intunece-să ochii lor ca să nu vadză, şi spatele lor întru tot gîrbovite16, adecă să fie pururea robi? Deci prorocul acesta, cu ochii prorociei lui acesta lucru vădzu şi cunoscu. Aceasta osindă o arătă şi prorocul Daniil, de vreme ce întăi jeluind cîte vor să paţă ei, apoi întoarce dzicînd cum Pănă în veci vor păţi şi vor fi robi17. Aşijdirea şi la Svînta Evanghelie este scris cum, fălindu-se jidovii şi dzicînd cum au părinte pre Avraam, dzisă Ioan18 cătră dînşii ca să nu dzică întru sine cum sint feciorii lui Avraam, căci Dumnădzău poate şi din pietri ca să rădice semenţia lui Avraam, şi arată cuvîntul acesta cum Adecă voi nu aveţi nice un bine asupra voastră, iară atîta vă este nedejde, căci vă chemaţi «feciori lui Avraăm». Şi cum Poate Dumnădzău să facă oameni din piatră? 16v Poate să facă, că lui Dumnădzău toate I să pot. Ce // numai acmu cuvîntul acesta arată cum în ce chip sint pietrile vrăjmaşe, într-acela chip şi inimile limbilor fiind vrăjmaşe, fură chemate cătră credinţă, carele toate s-au închinat lui Hristos, după cum le-au făgăduit Hristos. Căci Hristos, netocma să le dzică jidovilor „fii lui Avraam", ce încă mai vîrtos le dzicea „fiii diavolului", de care lucru să arată cumu-i depărteadză de tot. Acmu, după cum cred jidovii şi musulmanii, cuvintele lui Dumnădzău au rămas întru deşert. Ce acela lucru nu poate fi, căci iată că s-au dovedit cum pentru Hristos au dzis Dumnădzău cătră Avraam, întru însul s-au blagoslovit toate limbile, carele iarăş dintru semenţia lor fu născut, aşijdirea şi alteleI multe vederi şi arătări îl arătară şi Dumnădzău şi om deplin, după cum am şi arătat, şi încă vom şi mai arăta. Macar că vor şi dzice ei cum n-au credzut toate limbile întru Hristos ca să ia blagoslovenie, pentru aceea iată numai musulmanii şi jidovii n-au credzut, carii sint împrotiva credincioşilor lui 17r Hristos, iară alte lim // bi toate cred în Hristos, numai aceştea ce au rămas întunecaţi. Să dzicem şi soarele lumineadză pre toţi oamenii cîţi în lume sint; I În text urmează: „multe", repetat; prima formă a fost tăiată. 14 Ioan Cantacuzino acmu, de este neştine orb şi nu-l poate videa, ce vină are soarele? Vină au ei, căci sint cu ochii stricaţi. Aşe şi Evanghelie lui Hristos, în toată lumea fu arătată, şi mai luminoasă de o mie de ori decît soarele. Cîţi au vrut să o priimască, să vor spăsi, iară cîţi n-au vrut, vor peri. Nice iarăş cîţi au credzut, şi nu vor avea fapte bune ca acelea vrednice credinţei, nu vor fi spăsiţi. Iară pentru aceea trebuieşte iarăş să ne întoarcem, să grăim pentru Hristos şi să arătăm mărturiile. Însă nu toate, căci mulţi scriitori are trebui cu multă trudă ca să poată cuprinde toate arătările şi mărturiile. Iară pentru aceea, pentru ca să dovedim adevărul, dintr-însele tot vom arăta pre scurt. // 17v Moisei prorocul dzisă cătră rodul jidovăsc: Rădica-va Dumnădzăul nostru un proroc dintru fraţii noştri ca şi mine; şi ori fie ce suflet nu va asculta de prorocul acela, va fi perit19. Socoteşte socotinţa prorocului acestuia, de vreme ce, vrînd să arete că va fi om acesta ce să va arăta, dzisă cum va ridica Dumnădzău proroc, şi cum va fi de la Dumnădzău, adecă nu să fie vrun proroc mincinos. Şi dzicînd „dintru fraţii noştri", arată cum iarăş dintru limba jidovască, nu dintru altă limbă, adecă de să va rădica neştine să dzică cum de la Dumnădzău este proroc, şi va fi dintru altă rudă, ceI să nu-l creadză, ce să-l socotească ca pre un om foarte vicleanII la firea lui. Ce singur acesta Moisei întăi luă mărturiile de cătră Dumnădzău, făcînd atîtea minuni pretitinderea. Şi atuncea dacă să întemeie, el dede şi pravila lui Dumnădzău. Deci iată că pentru Hristos arătă Moisei cuvîntul acesta: Iară pentru căci dzisă ca şi mine, arată cum în ce chip v-am scos eu 18r dintru toa20 //tă că fu şi om. Căci la oameni să pun dzile, iară la Dumnădzău acesta lucru nu să poate dzice, şi Dumnădzău dzile nu are nice odănăoară. Şi dzicînd iarăş: Pănă cînd va peri luna, arată cum omul acesta este Dumnădzău carele face acestea ciudese, căci firea omenească nu este vrednică ca să poată sta pănă la stricarea lunii. Ş i acesta lucru ştim cum şi luna va vini vremea de să va strica, iară dumnădzăirea în veci va sta, iară neavînd la noi între oameni altă pildă mai bună şi mai îndelungată decît aceasta, pentru aceea dzice prorocul aceasta, şi arătînd cum toţi împăraţii lumii i săIII vor închina lui, arătă întoarcere tuturor limbilor spreIV credinţa lui. Ce socotind prorocul să nu gîndească neştine cum este vrun împărat pementesc, căci cum era Avgust şi alţi împăraţi mari de li să închina lor I În manuscris: „ca". II Cuvînt şters parţial, dar lizibil: „viclean". III În manuscris, greşit: „si ". IV Cuvînt şters parţial, lecţiune probabilă. Patru apologii pentru religia creştină 15 mulţi, să nu dzică neştine că este vrunulI de aceia, îndatăş răspunsă arătînd puterea dumnădzăirei lui cea mare, cum blagoslovit să fie numele lui în veci, şi în veci de veci, pentru căci lauda fieştecărui om pănă cînd va sta 18v lumea, pănă atuncea va şi sta, // iară de-aciia să petrece, iară lauda dumnădzăiască în veci este neclătită. Deci iată că să tocmeşte prorocia aceasta cu cît au prorocit pentru Domnul Hristos Isaia şi Iăcov, carii l-au arătat cum este nedejdea limbilor. Acestea toate socotindu-le prorocul şi adunîndu-le într-o parte atîtea smerenii prea desăvîrşit, şi socotind supunerea celui vrăjmaş şi cumplit diavol de cătră Domnul Hristos, în ce chip cu mare bucurie s-are veseli arată de dzice: Blagoslovit Domnul Dumnădzăul lui Izrail, carele singur face minuni21. Oare trebuie şi cuvîntului acestuia vrun tîlc ca acela, au singur să cunoaşte cît este luminos şi curat decît toate lucrurile pementeşti? Iată că pre Domnul Hristos îl arătă prorocul David şi om deplin, şi Dumnădzău nelipsit, după dovedinţa de Sus. Deci, de vreme ce singur David îl arată, cine este aşe nebun ca să nu-l creadză, şi ca să nu să închine acestuia ca unui Dumnădzău deplin. După acestea iarăş dzisă prorocul David cum Dzisă Domnul Dumnădzăului mieu: «Şedzi în na dreapta mea, pănă cînd voi supune 19r vrăjmaşii // tăi supt talpele tale. Şi Dumnădzău-ţi va trimite ţie din Sion un toiag de putinţă. Şi cu acela despuieşte asupra vrăjmaşilor tăi. Cu tine este începătura şi împărăţia la dzua putinţei tale, întru luminile svinţilor tăi, căci din pîntecele mieu te-am născut mainte decît soarele»22. Socoteşte iarăş prorocia aceasta a lui David, oare carele socotiţi să fie Dumnădzăul prorocului şi împăratului? Să nu fie vrun împărat de cii mari pementeşti? Nu poaten să fie, căci atuncea jidovii nu era supt ascultarea nemărui, ce era numai de Dumnădzău împărăţiţi. Iară aşe mai mare întăi avură pre Moisei, apoi pre Isus Naviin, şi apoi giudeţele ce avea. Şi după aceea au cerşut singuri împărat de cătră Dumnădzău să li să dea. Şi le dede Dumnădzău pre Saul, feciorul lui Chis, dintru semenţia lor, ca să fie lor împărat, după acesta le dede pre David, feciorul lui Iesei, pentru carele dzise Dumnădzău cătră Samuil: Găsit-am om ca acela după inima mea, carele va face toată voia mea23. Deci jidovii era împărăţiţi, iarăş dintru rudeniile lor era împăraţii 19v lor, // nu era supuşi supt nime, pănă la naşterea lui Hristos. Şi de are fi dzis alt proroc, să nu fie dzis David aceasta prorocie, carele era împărat, am putea dzice cum au dzisIII pentru vrun împărat pementesc. Iară de vreme ce dzisă cuvîntul acesta un împărat volnic, cu adevărat că de I În manuscris: „vrunnul". II Idem: „puate". III Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă: „dzis". 16 Ioan Cantacuzino Domnul Hristos au dzis cuvîntul acesta, de vreme ce-i era Stăpîn şi Domn pre partea dumnădzăirei. Deci, cătră carele să fie dzis Dumnădzău cum să şadză în na dreapta Sa, fără numai cătră Fiul Său Cela ce să împeliţă cu trup omenesc, căci Fiul di-nceput era depreună cu Părintele Ceresc, mai înainte de veci, ca un Dumnădzău deplin. Iară apoi luînd trup omenesc, să svinţi şi să cinsti de Părintele, căci vrînd să arate prorocul cum dumnădzăirea este neîncepută, iară firea omenească are începătură, arată cuvîntul acesta: „Şedzi în na dreapta mea", aşijdireaI şederea aceasta arată întemeierea şi cinstea ce luă firea omenească a lui Hristos. Şi în ce chip cînd să împreună focul cu herul, focul nu priimeşte 20r răceala herului, iară herul să faci tot foc, nice negreaţa herului ia // focul, iară herul ia lumina focului, într-acela chip şi la Fiul şi Cuvîntul lui Dumnădzău socoteşte că s-au făcut. Căci dumnădzăirea, împreunîndu-să cu omenia, nu păţi nemică, nice să amestecă ca să nu să cunoască carea este firea dumnădzăirei şi carea esten firea omeniei24. Ce dumnădzăirea neclătită rămasă, şi omenia o svinţi şi o curăţi, şi o lumină cu lumina dumnădzăirei Lui. Şi cinstindu-o, o pusă în na dreapta Părintelui şi Dumnădzăului Său. Ş i să nu gîndeşti cum Dumnădzău are în na dreapta, au în na stînga, pentru căci acestea lucruri sint pementeşti şi trupeşti, iară Dumnădzău trup n-are, ce în ce chip cu şiderea au arătat cinstea, într-acela chip şi cu în na dreapta au arătat cum este de o protivă şi de o asămănare Fiul cu Părintele Ceresc. Pentru căci Dumnădzău nice stă, nice şede, nice este vrun lucru deşert, ce toate sint pline de Mărirea Lui. Dzice mai gios David: „Pănă voi supune vrăjmaşii tăi sup talpele 20v tale". Oare carii sint // vrăjmaşii Fiului lui Dumnădzău? Ceia ce nu să închină lui, ce bodzilor, şi apoi singur diavolul. Şi nu dzisă acesta cuvînt Părintele „pănă voi supune vrăjmaşii tăi", adecă pentru căci Fiul nu avea putere a-i supunere, ce numai ca să arate cum una este într-o dumnădzăire şi în trei staturile dumnădzăirei toate putinţele. Pentru căci în ce chip dzice Hristos la Evanghelie cum Nime nu poate să margă la Părintele Mieu, numai cu mijlocul Mieu, într-acela chip şi Părintele dzice cum Cu mijlocul Mieu vor cădea vrăjmaşii sup talpele Tale. Dzice iarăş David mai gios: Toiag de putinţă îţi va trimite Dumnădzău din Sion şi cu acela veiIII supune pre vrăjmaşii tăi25. Carele este oare toiagulIV acesta? Altul nu este fără numai crucea, carea fu trimisă la omenia Fiului Părintesc. Şi în ce chip toiagul are putinţă de păstorit, şi are I În manuscris, greşit: „ajdirea", adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „şi". n Omis în text, introdus interliniar, de aceeaşi mînă: „este". III În manuscris, greşit: „va". IV Idem: „toagul". Patru apologii pentru religia creştină 17 putinţă a goni şi pre prietinii oilor, într-acesta chip şi cinstita cruce are putere de la Hristos ca să să pascăI oile şi turma lui, cu mărturia Svintei Evanghelii, în ce chip şi prorocul Isaia arată dzicînd că Din Sion va ieşi legea, şi cuvîntul lui Dumnădzău de la Ierusalim26. Deci, ori cîţi au audzit 21r cuvîntul Evangheliei lui Hristos, toţin [...]27 // Împăratului, alta nu arată numai pre Dumnădzău Împărat şi pre Fiul Său, pre Hristos, carele va giudeca mişeii oamenilor, şi va spăsi pre cei meseri, şi va smeri pre cel viclean, să nu gîndească neştine cîndai grăieşte de vrun boierin sau de vrun silnic ca acela, sau de vrun împărat drept28. Căci dzice cum Depreună cu soarele stă şi va sta, adecă pănă cînd şi soarele va lumina, pănă atuncea va sta şi el, şi cum El este mainte de naşterea lunii29. Pot acestea lucruri ca să încapă la vrun om, au este vrun om ca acela să aibă asupra sa acestea lucruri? Cu adevărat numai de Domnul Hristos arată aicea, pentru căci, arătînd cum va giudeca pre cei meseri, arată dreptatea lui şi socotinţa cătră oameni. Şi dzicînd cum Este numele lui mainte decît soarele30, arată cum este fără începătură, şi dzicînd cum Va sta iarăş cu soarele31, arată cum n-are săvîrşit. Dzice iarăş că Să va pogorî ca ploaia pre lînă32, adecă cu mare linişte şi plecare, şi smerenie, în ce chip au pogorît Domnul Hristos cu mare plecare pre pămînt şi să sălăşlui 21v întru Preacurata Fecioară Maria, // dintru carea născut fu întru o iesle sărăcească. Pentru căci n-au vinit să giudece lumea, ce ca să mîntuiască lumea, iară cînd va vini să giudece lumea, atuncea depreună cu toţi îngerii lui cu mare mărire va giudeca, în ce chip singur Domnul Hristos arată la Evanghelie cum Eu n-am vinitIII să giudec lumea, ce am vinit ca să mîntuiesc lumea. Aşijdirea dzicînd prorocul, cum în dzilile lui va străluci dreptatea şi mulţime de pace, aceasta închipuieşte: mare strîmbătate şi nedreptate au făcut oamenii cătră Dumnădzău, de vreme ce să închina bodzilor şi altor lucruri de nemică, şi pre Făcătoriul lor l-au părăsit. Şi era ca întru-ntunerec mare foarte, pănă cînd vini Domnul Hristos, şi iarăş-i aduse la dreptate şi la cale ca aceea de cunoscurăIV pre Dumnădzău. În ce chip arătă şi prorocul David cum Ferice^ de ceia ce li s-au iertat păcatele lor, şi li s-au acoperit greşelele lor. Ferice de omul cela ce nu-i va socoti Dumnădzău păcatul33, şi 22r arătînd cum în dzilele lui va fi dreptatea, cu aceasta iarăş le arată // întru I Lecţiune probabilă: „pască". II Textul este întrerupt, ca urmare a lipsei unei file. III Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „vinit". IV În manuscris, greşit: „cu + ră", completat pe margine, de aceeaşi mînă: „noscu". V În manuscris, urmează cuvintele: „de omul acela", tăiate cu mai multe linii, fiind copiate din greşeală din fraza următoare. 18 Ioan Cantacuzino multă pace, în ce chip arată şi Solomon, şi scrie şi la Evanghelie cum vor lumina ca şi soarele. Şi în ce chip la celalalt psalm arată dumnădzăirea şi omenia prorocul acesta, într-acesta chip şi aicea. Căci arătînd întăi împeliţarea omenească, arată cum este şi Dumnădzău, dzicînd cum cu dînsul este putinţa. Acesta cuvînt are fi destul ca să dovedească dumnădzăirea lui. Ce arătă mai ales lucrul acesta, dzicînd mai gios: Din pîntece mainte de luceafăr te-am născut, cum ai dzice: „Mainte decît soarele"34. Oare ce om poate să fie născut mainte decît soarele sau decît luceafărul? Şi iarăş, pentru ca să nu gîndeascăI neştine cum dzice cuvîntul acesta pentru vrun înger, pentru căci îngerii încă sint născuţi mainte de soare, îndatăş dzisă cum „Dintru pîntecele mieu", care lucru n-au dzis, adecă cum Dumnădzău are pîntece, numai pentru ca să arate cum dintru firea lui fu născut, şi nu ca pre îngeri, carii, dintru voia lui, cu cuvîntul fură făcuţi. În ce chip iarăş prorocul acesta arată dzicînd cum Mînule tale mă 22v făcură şi mă zidiră35, pentru // ca să arate puterea dumnădzăiască, şi cum Ochii lui Dumnădzău sint asupra drepţilor36, vrînd ca să arate socotinţa lui Dumnădzău, într-acesta chip şi la psalmul acesta, vrînd să arate firea dumnădzăiască de o protivă, dzisă „că-l născu". Pentru căci, în ce chip toţi copacii nasc iarăşII de protiva lor, într-acela chip şi dobitoacele, iară mai vîrtos decît toate omul, născînd fiu carele iarăş este la asămănarea părintelui său, cu mult mai vîrtos să arată lucrul acesta că este la dumnădzăire, cum Fiul Dumnădzăiesc să fie de o fire şi de o protivă depreună cu Părintele CerescIII. Socoteşte şi înţelepciunea prorocului, căci dzicînd: DomnulIV întăi, arătă pre Dumnădzăul şi pre Părintele, apoi iarăş dzicînd: Dumnădzăului mieu şi Şedzi în na dreapta mea, acestea toate şi cîte dzic mai gios, toate arată împeliţarea cea preste fire a Fiului lui Dumnădzău. Şi vrînd iarăş să-l arate Dumnădzău deplin, dzisă cum „Dintru pîntecele mieu fusăş născut", 23r iarăş // singur David la alt psalm dzice cum Şi tu, Doamne, nedejdea mea, pre Cel înalt făcuş scăpare ţie31. Ia aminte ce scrie aicea, pentru căci dzicînd prorocul cum „Tu, Doamne, eşti nedejdea mea", arătă pre Fiul lui Dumnădzău. Şi iarăş dzicînd: „Pre Cel Înalt", arătă pre Părintele şi Dumnădzăul, şi dzicînd iarăş: „Făcuş scăpare ţie", arătă firea omenească carea o priimi de luă Fiul lui Dumnădzău, căriia îi trebuia scăpare dumnădzăirea. Iară dumnădzăirei nemică nu-i trebuie, nice o scăpare sau I În manuscris, greşit: „gîdească". II În manuscris, şters parţial, lecţiune probabilă: „iarăş". III În manuscris, urmează, greşit, repetarea unei părţi din finalul frazei: „şi tot să fie de o fire şi de o protivă". IV În manuscris, şters parţial, lecţiune probabilă: „Domnul". Patru apologii pentru religia creştină 19 vrun agiutori. Iară şi minunatul Solomon, fiul lui David, într-acesta chip arată: Şi acmu Tu, Doamne Dumnădzăul lui Izrail, încredză-să cuvîntul Tău, carele ai grăit cătră robul tău, tată-mieu David, de va lăcui Dumnădzău depreună1 cu oamenii asupra pămîntului?338, în ce chip şi Ieremia proroc dzisă cum Dumnădzăul nostru acesta nemică nu să protiveşte cu alţi dumnădzăi, nice să socoteşte alt dumnădzău înaintea Lui. Iară apoi pre pămînt S-au arătat, şi cu oamenii S-au împreunat39. Într-acela chip şi 23v minunatul Solomon dzisă: Doamne, // încreadză-să cuvîntul Tău, adecă arate-să, dovedească -să, ca să lăcuieşti depreună cu oamenii. Care lucru iată că şi fu, căci depreună cu oamenii Să sălăşlui. Acmu ce-ţi pare? Nu-ţi este destul cîte mărturii să arătară şi-ţi descoperiră pentru Hristos Dumnădzău? Noi am gîndi într-acesta chip cum sint destule atîtea mărturii ca să poată dovedi dumnădzăirea, şi omenia Fiului lui Dumnădzău, însă cînd va fi numai vrun om ca acela ce nu va cunoaşte şi nu va vrea să creadză, iară pentru aceea, fiindu-mi mie prietin, iarăş voi începe a-ţi dovedi lucrul acesta şi într-alt chip, pre amănuntul. Marele Moisei, stînd la măgura Sinaei, vădzu un rug ardzind cu pară de foc. Şi vădzind rugulII acela în multe dzile ardzind şi nemică neveştedzindu-să, socotiia singur întru sine într-acesta chip: Ce va să fie aceasta? Rugul atîtea dzile să aprinde şi nemică nu arde. Să merg să vădz 24r această minune mare şi ciudată40. Şi mergînd acolo, // aproape de rug, el audzi glas ce viniia acolo din ceri şi-i dzisă: Moisi, Moisi! Dezleagă-ţi încălţămintea de la picioarele tale, pentru căci locul unde stai tu este loc 41 svînt . Acesta rug altă ce închipuieşte fără numai pre Svînta Fecioară Maria, carea născu pre Fiul şi Cuvîntul lui Dumnădzău trupeşte. Pentru căci, în ce chip rugul ardea şi nu să veştedziia, într-acela chip şi Preacurata Fecioară Maria, sălăşluindu-se întru însă Fiul lui Dumnădzău, nu fu arsă de lumina dumnădzăirei, ce fu cruţată de cătră Dumnădzău, de vreme ce acesta lucru nu era pre putinţa omenească. Iară pentru căce-i dzisă să dezlege încălţămintea, altă nu închipuieşte fără numai în ce chip este încălţămintea piele de dobitoc mort, într-acela chip şi ceia ce sint supuşi supt păcat sint morţi. Deci va să arate cu cuvîntul acesta cum cîţi vor creşte şi vor vrea să cunoască aceasta taină trebuieşte nemică lucru mort şi păcătos să n-aibă, ce să fie întru tot curaţi şi luminaţi, întru nemică să nu fie întunecaţi. // 24v Aşijdirea pre lîngă acestea toate, împăratul persilor, Navuhodunosor, vădzind un vis întru somnul său, uită visul acela. Şi strînsă toţi vrăjitorii I În manuscris, şters parţial, lecţiune probabilă: „depreună". II În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „rugul". 20 Ioan Cantacuzino haldeenilor şi pre toţi cetitorii de stele şi-i întrebă ce au fost visul ce-au vădzut şi ce-au închipuit. Iară aceştea, neputînd ca să ştie nice visul, nice dezlegarea visului, foarte strica voia împăratului. Şi foarte era scîrbit asupra lor. Deci le dede slobodzenie într-atîtea dzile ca să poată afla dezlegarea şi visul acela ce l-au vădzut, şi de vor putea ca să-l dezlege, multe daruri vor avea de la dînsul, iară de nu, certarea lor moartea va fi, şi certarea aceea nu numai pre înşii să fii, ce şi pre toţi feciorii lor, şi pre toţi prietinii lor. Deci, neputînd să dezlege lucrul acesta, altă nemică n-au rămas, fără numai ce-şi plîngea moartea lor. Atuncea prorocul Daniil să afla în ţara Vavilonului, supus supt robie, depreună cu alţi jidovi mulţi42. Deci înţelegînd povestea aceasta şi poronca împăratului, merse la Arioh, boierinul persesc carele era pus ca să 25r o // moară pre înţelepţii Vavilonului şi-i dzise aşe: Nu omorî pre înţelepţii Vavilonului, ce să mă duci pre mine înaintea împăratului, şi eu voi spune împăratuluiI şi vederea carea au vădzut, şi încă ce închipuieşte videnia aceea carea au vădzut43. Atuncea Arioh cu multă sirguială dusă pre Daniil înaintea împăratului. Şi împăratul dzisă cătră însul: Poţi, Daniile, să dezlegi visul şi videnia carea am vădzut?44 El răspunsă: O, împărate, taina carea Măria Ta întrebi nu este dată ca să o ştie înţelepţii şi vrăjitorii, numai singur Dumnădzău, carele este în ceri, Acela le ştii şi le descopere tainile acestea. Ş i-i dzise aşe: împărate, ţie-ţi arătă Dumnădzău ce vor să fie întru dzilele de apoi; gînduri întru aşternutul tău viniră, ce va fi după urma ta. Pentru aceea tu, împărate, videi şi-ţi părea un chip mare stînd înaintea ta, şi viderea lui era foarte înaltă şi straşnică, şi capul chipului era aur curat, şi mînule şi cheptul şi braţele de argint, pîntecele şi şoldurile de aramă, şi 25v pulpele de heri, picioa // rele o samă de heri, o samă de lut. Şi videai, împărate, pănă unde să rupsă o piatră dintr-o măgură, fără de mînă omenească, şi lovi chipul la picioarele cele de heri şi de lut, şi aşe întru tot fu surupat bucăţi cîte bucăţi mănunţele. Şi să feceră atuncea mici fărîme toate: aurul, herul, lutul, arama, argintul, şi să feceră ca şi pravul de asupra unii feţe de arie11, cînd este primăvara. Şi le luă mulţime de vînt, şi nu şi să află locul lor. Iară piatra aceea ce lovi chipul să fece un munte mare şi împlu tot pămîntul. Acesta este visul tău, şi dezlegarea lui vom arăta-o înainte111 împăratului45. Şi după ce tălmăci prorocul împărăţiile ce era să fie întru carele să arăta aurul, argintul, arama, herul, lutul, atunceIV şi dzise împăratului: I În manuscris, greşit: „împăratatului", silaba: „ta", fiind tăiată ulterior. II În manuscris, greşit: „are". III Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă: „împăratului". IV În manuscris, greşit: „atuce". Patru apologii pentru religia creştină 21 Rădica-va Dumnădzăul ceriului şi a pămîntului o împărăţie carea în veci nu să vaI strica, şi împărăţia aceea la altul nu va rămînea, şi va sfărîma în multe fărîme şi va vîntura toate împărăţiile lumii, şi împărăţia aceasta va 26r sta în veci, în ce chip ai vădzut cum s-au tăiat piatra // din măgură, fără de mînă omenească, şi sfărîmă toate trupurile acelea Dumnădzăul cel mare46. Arătă împăratului ce vor să fie acelea la dzilele de apoi, şi adevărat este visul, şi trebuieşte a să crede dezlegarea lui. Atuncea împăratul cădzu cu faţa şi să închină lui Daniil, şi-i dzisă: Cu adevărat, Dumnădzăul vostru, a jidovilor, este Dumnădzău adevărat, şi este Dumnădzău dumnădzăilor, şi Domn împăraţilor, pentru căci descopere taine ca acestea, căci mi-ai descoperit lucruri ca acestea41. Deci pentru aceea trebuieşte a socoti ce împărăţie este carea în veci nu să vaII strica? Acesta lucru mintea omenească nu-l poate încăpea. Deci iată că-ţi voi tălmăci eu şi-ţi voi tîlcui cu adevărat lucrul acesta. Măgura este Svînta Precistă, ce au născut pre Fiul şi Cuvîntul lui Dumnădzău trupeşte. Iară piatra ce să tăie din măgură, fără de mînă omenească, arată cum dintru însă fu născut, însă fără de bărbat. Şi aceea piatră carea împlu lumea este singur Domnul Hristos, şi împărăţia lui în veci nu să va clinti, 26v şi au supus toa // tă putinţa şi împărăţia diavolului, şi au pus-o supt ascultarea lui. Cătră aceasta şi prorocul Isaia arată dzicînd: Iată Fecioara în zgăiu zămisli, şi va naşte Fiu, şi-i vor pune numele lui «Cu noi Dumnădzău»448. Şi iarăş prorocul acesta dzisă: Iată Prunc să născu noauă, şi Fiu ni să dede noauă, căruia este împărăţia pre umerele lui, şi numele lui să cheamă «înger a Svatului celui Mare, Sfetnic minunat, Dumnădzău puternic, Despuitori, Domn păcei, Părinte vacului ce vine», şi va aduce pace între boieri, pace şi sănătate lor. Mare este împărăţia lui . Vădzuşi cum l-au pomenit „Prunc şi Înger Svatului celui Mare", şi după ce dzisă toate cîte să cuvin omeneniei, atuncea începu a arăta şi cîte să cuvin firei dumnădzăieşti, arătînd „Înger Svatului celui Mare", cu care lucrul arată cu o fire cu Părintele Ceresc? De vreme ce la Dumnădzău svat 27r nu încape, ce numai vrînd să arate cinstea Fiului cătră Părin // tele Său, pentru aceea Îl arată, deci şi aceasta prorocie Îl arată Dumnădzău deplin şi om desăvîrşit, într-o voie cu Părintele Ceresc. Aşijdire prorocul Zaharia, cînd născu fiul său Ioan, el îndată dzise: Şi tu, pruncule, te veri chema proroc acelui înalt Dumnădzău, căci vei merge înaintea feţei lui Dumnădzău, să-I gătedzi căile Lui, şi să dai la oamenii Lui minte de spăsenie, pentru ca să să ierte păcatele lor, pentru îndurarea I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „va". II Idem. 22 Ioan Cantacuzino Dumnădzăului nostru50. Cu adevărat Ioan, feciorul Zahariei, mare proroc este, în ce chip şi toţi musulmanii arată acesta lucru, ce altă n-au prorocit, numai pentru Hristos, în ce chip să arată poveste. Ce şi prorocul Ieremia arată dzicînd: Acesta Dumnădzăul nostru nu să va socoti altul cătră însul. Află toată calea înţelepciunei şi o dede lui Iăcov, fiului său, şi lui Izrail, iubitului său. Şi apoi s-au arătat pre pămînt şi 27v s-au amestecat cu oamenii. Aceasta carte este poroncile // lui Dumnădzău. Vădzuşi prorociiI mai luminate decît soarele, pentru căci toţi prorocii grăiesc cu multe mijloace şi cuvinte, ce toţi să tocmesc la o poveste, căci un Dumnădzău grăieşte dintru rostul tuturor. Ce acesta lucru este dovedit de cătră toţi prorocii. Isaia proroc şi Ieremia arătară taina lui Hristos cu cuvinte puţine şi pre scurt, însă sint foarte adevărate şi curate, şi Isaia dzicînd cum Pruncul fu născut şi dat noauă. După aceea dzice cum Este Dumnădzău tare?, iară Ieremia dzice întăi dumnădzăirea, căci dzice: Acesta Dumnădzăul nostru, şi apoi arată şi omenia, dzicînd: Pre pămînt s-au arătat, şi cu oamenii s-au amestecat. Şi prorocii încă nu numai pentru Domnul Hristos au prorocit, ce şi pentru Fecioara Maria, maică-Sa, carele pentru mulţime le lăsăm, să nu ţi să supere. Deci iată că să arătă cuvîntul ce ai dzis că „N-au vădzut nice un svînt, nice un proroc la videnia lui acesta lucru", întru tot deşert şi de nemică să arătă. Ce iată că toţi prorocii şi svinţii mărturisesc acesta lucru, cu multe // 28r mijloace şi cu multe chipuri întăresc şi dovedesc acesta lucru deplin şi desăvîrşit. Acmu să cuvine a socoti cum Arhanghel Gavriil fu trimis la Preacurata Fecioară Maria, de-i dede veste bună pentru zămislire, cum au zămislit întru sine Cuvîntul lui Dumnădzău. Acesta lucru şi voi singuri încă-l mărturisiţi, macar că nu credeţi drept acesta lucru, pentru căci dziceţi c-au născut numai om, iară n-au născut şi Dumnădzău, şi urmaţi învăţătura lui Nestorie, şi cum Hristos au fost om, ce aun fost om mare şi svînt, şi foarte mărit, şi înalt, cît altul de protiva lui n-au fost svînt ca Hristos, nice va fi, şi cum el este mai svînt decît toţi oamenii. Iară noi credem şi mărturisim, şi dzicem cum acesta este Fiul lui Dumnădzău celui Bun, carele este Dumnădzău deplin, carele au născut dintru Preacurata Fecioară Maria, fără sămînţă bărbătească, şi este Dumnădzău mainte de veci, şi luă trup dintru însă, carele-L credem cum este om deplin şi Dumnădzău desăvîrşit. Acesta lucru l-am apucat şi l-am 28v învăţat // de la prorocul Moisei, şi de la toţi prorocii şi svinţii, şi de la toţi svinţii cîţi au fost mainte de Hristos, ca să puteţi şi voi crede dintru atîtea mărturii ce v-am arătat întru tot lucrul dintru Svintele şi dumnădzăieştile I În manuscris, greşit: „prorociei". II În manuscris, şters, lecţiune probabilă: „au". Patru apologii pentru religia creştină 23 Scripturi. Tîmplîndu -să a să zămisli întru fecioară fără sămînţă bărbătească, veni şi vremea naşterei, şi aşe să dusă la Vitleem, şi acolo născu pre Hristos, şi-l pusă într-o iesle sărăcească, iesle de cai. Atuncea fu plinită prorocia prorocului Isaiei, unde dzice: Aşe dzice Dumnădzău: «Cunoscu boul pre stăpînu-său, şi măgariul ieslea mai marelui său, iară Izrail pre Mine nu mă cunoscu»51. Iară într-acela ceas ce Hristos să năştea, mulţime de îngeri pogorîia din ceri şi lăuda dzicînd: Mărire lui Dumnădzău întru înaltul ceriului, şi pre pămîntpace, şi între oameni bună voie!52 Tîmplîndu-să acolo păstori ce-şi păştea turmele lor, vădzură videnia îngerilor, înţelesără cîntări dumnădzăieşti, cu multă frică să întrestară. Iară un înger dzisă cătră înşii: Nu vă temeţi. Căci iată veste bună dau voao, 29r carea // în toată lumea va fi. Sămnul acesta este: Afla-veţi Prunc micşor înfăşat, într-o iesle53. Şi mersără şi spusără în tîrgul lor de unde era ei. Acmu trebuieşte a socoti cuvintele îngerilor ce-au grăit ce vor să dzică. De vreme ce dzic: „Mărire lui Dumnădzău!", aceasta altă nu închipuieşte, numai fiind multă vrajbă între oameni şi între Dumnădzău, fiind tot rodul omenesc în urgie de cătră Dumnădzău, pentru multe păcate ce-au făcut împrotiva lui Dumnădzău. Şi atunce şi îngerii, vădzind cum luă trup omenesc şi să împăcă cu firea omenească, foarte cu mărire mulţămiră lui Dumnădzău. Pentru aceea dzisără: „Pre pămînt pace". Şi atuncea să plini glasul lui David, unde dzice: Veselească-să ceriurile, şi să să bucure pămîntul, adecă oamenii şi îngerii!54 Şi iarăş dzice: Vestiră ceriurile dreptatea lui Dumnădzău, şi toţi oamenii vădzură mărirea Lui. Şi vă închinaţi Lui toţi îngerii lui Dumnădzău55, şi aiurilea dzice: Măgurile să vor bucura de cătră faţa lui Dumnădzău, pentru căci va vini, veni-va să giudece 29v pămîntul, // să giudece pre toată lumea cu dreptate, şi pre oameni cu dreptate56. Socoteşte tocmală bună între oameni şi între proroci, şi stă singur de te miră. Ca un organ de cîntare, prorocii dzisără: „Să să bucure îngerii", iară îngerii dzisără: „Mărire lui Dumnădzău!". Dzise prorocul: „Bucure-se pămîntul!". Îngerii dzisără: „Pre pămînt pace". Şi Moisei încă dzisă: Să să bucure ceriurile cu Insul, şi Lui să să închine toţi îngerii lui Dumnădzău! Şi ei cu adevărat că s-au închinat, şi au şi proslăvit, dară oare pentru căci îndoi cuvîntul acesta şi dzise de doauă ori: Veni-va, veni-va? Altă nu este, fără numai cu o venire arătă vinirea carea au vinit întăi cu multă smerenie, şi cu îngăduinţă57 mare, iară cu ceealaltă vinire arătă cum va vini ca să giudece tot pămîntul; şi aicea încă să tocmeşte cu cuvîntul lui Hristos, unde arată dzicînd cum Cînd va vini Fiul Omenesc întru mărirea Lui, şi toţi svinţii, îngerii Lui, depreună cu Dînsul, atuncea va şedea întru 30r scaunul Său şi a Mărirei Sale, şi să vor strînge toate // limbile înaintea Lui, 24 Ioan Cantacuzino şi-i va despărţi în ce chip desparte păstoriul oile de capre, şi va pune oile din naI dreapta, iară caprele din na stînga, şi va plini tuturor după faptele lor58. Adecă, celora ce-au stătut împrotiva Evangheliei le va da muncă neîncetată în veci, iară celora ce vor fi îmblat precum au poroncit da-le-va viaţa de veci, şi raiul, şi binele cel nesvîrşit. Vădzuşi firn adînc a graiuri dumnădzăieşti? Carele ca un lanţuh să ţin una cătră alta, în ce chip are fi un lanţuh din ceri pripoit şi să să ţie de pămînt. Într-acela chip toate învăţăturile şi prorociile să ţin una de altă, şi toată Svînta Scriptură pre o urmă grăieşte, în ce chip are fi grăit tot dintru rost, aşe prorocesc pentru Hristos. Acestea aşe sint. După aceea, la naşterea lui Hristos, neşte vrăjitoriIII de la Persida cunoscură dintru vrerea lui Dumnădzău cum va naşte un Împărat preste fire, Dumnădzău şi om. Şi vrăjitorii aceştea nu era oameni mici, ce crai şi domni. 30v Deci cunoscînd acesta lucru, socotiră întru sine să margă să să închi // ne acestui Împărat, şi să-i aducă şi daruri. Gîndind acesta lucru, socotiră în ce chip vor putea afla pofta lor, fiind oameni foarte depărtaţi cu streinătatea, şi nu avea povaţă. Deci îndatăş să ivi lor o stea carea-i îndrepta şi dzua şi noaptea. Iară şi ei foarte cu bucurie mare urma urma stelii aceiia, pănă cînd sosiră de la Persida la Palestina, şi agiungînd ei la Palestina, îndatăş steaoa să ascunsă de cătră înşii; pentru căci, pentru ca neavînd povaţă, să şi întrebe de Hristos, şi aşe naşterea lui fu la ivală tuturor. După ce lipsi steaoa vrăjitorilor, întrebară: Unde este împăratul jidovilor, Cela ce să născu, căci I-am vădzut steaoa la răsărit, şi am vinit să ne închinăm Lui?59 Acesta cuvînt înţelegîndu-l Irod, împăratul ce s-au întîmplat atuncea, mult s-au întrestat, şi toată ţara Ierusalimului depreună cu însul. Şi strînsă pre toţi arhiereii şi cărturarii lor de-i întreba: Unde scrie Scriptura că va naşte Hristos? Ei au răspuns: In Vitleemul ţărîi jidoveşti, pentru căci aşe este scris şi de prorocul Mihei unde dzice: «Şi tu, Vitleeme, 31r pămîntul Iudei, // nu veri fi mic întru împărăţiile Iudei, pentru căci dintru tine va ieşi un păstori carele va paşte pre Izrail, şi ieşirea lui din dzilele de ■ 60 veci» . Vedzi că lucrurile lui Hristos au fost scrise mainte dentru toţi prorocii? Pentru căci nu numai pentru Hristos au grăit, ce tocma şiIV pentru locul unde va naşte. De vreme ce-l arată acest proroc, adecă: Mic ai fost mainte, iară de acmu nu vei fi mic, că întru tine va naşte Hristos. Iară pentru căci dzice mai gios că Va paşte oamenii miei, nu arată pentru jidovi, de vreme ce am arătat cum jidovii au fost goniţi de cătră Dumnădzău şi I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „na". II În manuscris, greşit: „făr". III În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „vrăjitori". IV Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „şi". Patru apologii pentru religia creştină 25 urgisiţi. Ce aicea socoteşte pentru limbi, de vreme ce ei au priimit legea lui Avraam şi a lui Isaac şi a lui Iacov, de vreme ce altul mai mare dintru Vitleem n-au ieşit, fără numai Hristos, după cum să plinesc şi alte cuvinte a prorocului ce arată pentru dumnădzăirea lui, căci pre Fiul pururea îl naşte Părintele deplin, în ce chip am dzice că naşte soarele lumina pururea. Pentru aceasta ce era să să nască la Vitleem dzice David, prorocind: 31v Nu voi da somn ochilor miei, sau adormire genelor mele, // şi odihnire tîmplelor mele, pănă cînd voi afla locul lui Dumnădzău, şi petrecerea Dumnădzăului Iăcov. Şi iată că audzim că este la Efrătha, adecă ca unde este Vitleem61, aflatu-l-am în cîmpii codrului, pentru căci au născut în peşteră. Să întrăm şi noi întru petrecerile lui, şi ca să ne închinăm la locul unde stătură picioarele lui62. Ia aminte cuvintele prorocului, în dzilele lui şi cuvintele lui să arătară întăi dumnădzăirea şi omenia, apoi şi locul unde născu încă-l arătă. Altele multe ce vom mai grăi, şi pentru Precista, încă într-acesta chip arată: Ascultă, fiică, şi vedzi, şi-ţi pleacă urechea ta, şi uită oamenii tăi şi casa tătîne-tău63. Pentru căci Svînta Maria au fost lui David fată. Şi pentru căci au fost să audză graiul lui Gavriil, i-au dzis ca să-şi plece urechea ca să asculte. Şi pentru căci au fost să rămîie toată Legea Veche întru nemică, cătră această Noauă, pentru aceea îi dzice: „Şi uită oamenii tăi". Acesta proroc toate le mărturisi, şi arătă şi cuvîntul acesta ce mai sus 32r dzisăm. Iară acesta cuvînt ce dzicem, cum arătă prorocul: // Să ne închinăm supt talpele picioarelor lui, şi unde i-au stătut picioarele lui64, de cătră mine ce tîlc aştepţi? Că eu pre tine te voi întreba: Cui să să fie închinat acest proroc mare şi vestit? de carele, după cum am dzis şi mainte, cum dzisă Dumnădzău că Am aflat om după inima mea, acesta nu numai locul unde s-au născut, s-au închinat acolo, ce încă unde i-au stătut picioarele. Aceasta o las ca să o tălmăceşti tu singur, căci mie-mi pare aşe cum are fi destul cătră tine atîta tîlc. Mulţi proroci alţii arată de Vitleem, ce noi pentru multe cuvinte fugim şi facem precum am făcut şi mainte, lăsăm acestea toate şi începem de unde am lăsat şi mainte poveste. Atuncea şi Irod înţelegînd de Hristos, cum naşte Hristos în Vitleemul ţărîi Iudei, adecă jidoveşti, chemă la sine pre ascuns vrăjitorii, şi dzisă: Păsaţi şi cercaţi cu socotinţă pentru pruncul acesta, şi daca-l veţi afla, iară voi să viniţi să-mi daţi ştire, ca să mărg şi eu să mă închin lui65. Care lucrul 32v lui i-au fost gîndul într-alt chip, că vrea să omoară // pruncul de tot. Ce nu ştiia el cu adevărat în ce loc a Vitleemului să va naşte, pentru aceea amăgiia pre vrăjitori să margă să-i spuie de prunc. Audzind ei cuvîntul împăratului, purceasără şi să dusără. Şi aşe vădzură steaoa de la răsărit, cea de mainte ce să ascunsese, şi era atuncea povaţă lor, şi vini de stătu asupra unde era pruncul. Iară înţelegînd cum au dzis vrăjitorii pentru steaoa lui Hristos, cum 26 Ioan Cantacuzino au vădzut-o la răsărit, nu te gîndi că este fieştece om Hristos. Căci astronomii, adecă dascalii stelelor, aşe dzic, cum toţi oamenii au stelele lor, şi deusebi iarăş împăraţii au stelele lor toţi, întru carele să arată cine ce va petrece întru toată viaţa sa, carea, macar că este minciună mare, iară noi acmu nu putem sta ca să dovedim minciuna aceea, ce trebuieşte a ne păzi treaba noastră. Să vedem steaoa ce poate să fie, oare poate să fie fost o stea ca şi alte din ceri? Aceasta nu poate fi, pentru căci toate stelele, şi luna, şi soarele le este calea a merge de la răsărit spre apus, iară aceasta stea era-nI calea despre miadzănoapte spre amiadzădzi. Căci ţara persilor este la ră // 33r sărit, iară Palestina este spre amiadzădzi. Încă de are fi fost o stea de rînd, n-are fi stînd cînd sta şi vrăjitorii, ce are fi apuind. Aşijdirea de are fi fost stea, dzua nu s-are fi vădzut, ce are fi fost întunecată de cătră lumina soarelui, ca şi alalte, iară ea dzua mai luminoasă era, şi nu putea soarele să întunece lumina ei. Care lucru iată că n-au fost stea, ce au fost înger carele să arăta şi în ceri şi pre pămînt, în ce chip oarecînd îndrepta şi pre jidovi stîlpul cel de foc şi cu nuărul; acela era înger, şi acesta încă era înger. Iată că întăi să arătară vrăjitorii cunoscători de Dumnădzău şi de Hristos dintru toate limbile. Deci, după ce stătu steaoa, întrară vrăjitorii în lontru, şi găsiră pre Hristos prunc micşor depreună cu maică-sa, şi aşe-i închinară pocloanele, aur, şi tămîie, şi zmirnă. Şi socoteşte ce apropietate au întru însăle acestea daruri; cine le va videa nemică în samă nu le va socoti, iară cu tîlcul sint foarte minunate. Căci Hristos, fiind Împărat, îi adusără aur 33v şi, ca unui om pementesc, // îi adusără zmirnă, căci aşe era obiceiul la jidovi, de-i îngropa cu zmirnă, şi ca unui Dumnădzău îi închinară tămîie, pentru căci aşe era obiceiul de da tămîie la Dumnădzău, cu zmirnă şi mai vîrtos cu tămîie. Vădzuş că şi vrăjitorii aceştea încă cunoscură pre Hristos Dumnădzău deplin, şi om desăvîrşit. După aceea, după ce să închinară vrăjitorii lui Hristos, îndatăş veni îngerul trimis de la Dumnădzău cătrăII înşii, dzicîndu-le să nu să întoarcă cătră Irod. Drept aceea să întoarsără pre altă cale la ţara lor. Şi îngerul marsă şi dzisă lui Iosif: Ia-ţi fămeia şi pruncul şi fugi la Eghipet, pentru căci va să cerce Irod să ia sufletul pruncului66, şi aşe să dusără la Eghipet, ce să dzice la Misir. Atuncea să împlu glasul prorocului unde dzice: De la Eghipet chemai Fiul Mieu61. Atuncea Irod, vădzind cum s-au înşelat de cătră vrăjitori, foarte s-au scîrbit tare, şi trimisă îndată de omorî toţi pruncii, pre cei de doi ani şi mai mici, cîţi au fost în Vitleem, mii multe. Ş i pentru care lucru fu povestea aceasta? Întăi pentru ca să să arate I În manuscris, greşit: „erai". II Idem: „că întră". Patru apologii pentru religia creştină 27 34r cum Hristos fu Dumnădzău deplin, după cum şi // prorocii îl arătară, şi încă om deplin întru tot, de nemică lipsit, nu cum dzic o samă de eretici, carii dzic cum la arătare au fost numai om. Şi apoi pentru ca şi glasul prorocului Ieremiei să fie plinit, unde dzice: Glas în Răma să înţelesă, ce este un loc la Vitleem,68plîngere şi suspini, şi lacrămi multe, plîngîndRahilfeciorii săi, şi nu vrea să să mai mângîie, pentru căci nu mai avea69. Şi a treia iarăş pentru ca să să arate pre încetul lucrurile lui Dumnădzău şi să nu afle nice o vină oamenii cei răi, căci cîte s-au făcut la Hristos şi cîte pilde s-au plinit, nice la unul di-nceput nu s-au arătat. Iară după ce vini la vrîstă deplină pruncul, vini la Ioan, feciorul Zahariei, şi el vădzînd pre Hristos vinind cătră însul, el dzisă cătră jidovi: Iată mieluşelul lui Dumnădzău, Cela ce rădică păcatele lumii170, iară în ce chipI L-au arătat miel, şi oaie, apoi îl vom arăta mai încolo. Iară a rădica păcatele lumii, altul nu este fără numai singur Dumnădzău, şi de cela ce mainte dzicea cum nu este vrednic a-I dezlega încălţămintea, acmu Îl arată 34v şi Dumnădzău. Deci Hristos // îi dzise: Proroce, ia-mblă de Mă boteadză! Iară Ioan răspunse: Mie mi să cade a mă botedza de la Tine, şi Tu vii la mine? Socoteşte şi cuvîntul acesta. Prorocul cel mare, ce fu născut dintru făgăduinţă, în ce chip dziceţi şi voi cum fu trimis de Dumnădzău ca să botedze, cerea botedzu de la Hristos. Poate să fie ca de la un om prost numai, au ca de la un Dumnădzău? Ce, ce om are fi fost Ioan de are fi cerşut de laII om botedzu? Ce poate că pricepîndu-L că este Dumnădzău, pentru aceea cerea botedzu. Ce poate să ne întrebe neştine în ce chip este aceasta, căci iată că şi Hristos cerea botedz de la Ioan. Cu dreptul, aşe era, ce într-alt chip cerea botedzul Ioan, şi într-alt chip îl cerea Hristos. Şi socoteşte bine: Ioan Îl mărturisi Dumnădzău şi om, arătînd cum nu este harnic a-I purta încălţămintele Lui, şi cum rădică păcatele lumii. Şi arătîndu-L aşe, dzise: „Mie mi să cuvine a mă botedza de Tine, şi Tu vii la mine?". Iară Hristos într-alt chip, domneşte, ca un stăpîn cerşu botedz şi dzise: „O, proroce, ia-mblă de Mă boteadză!", iară Ioan întăi să arătă cum 35r nu este vrednic, apoi fu // ascultători de cîte-i poronci. Şi vini la Iordan, şi botedzindu-Se Hristos, să deşchisără ceriurile, şi ieşi un glas din ceri, dzicînd: Acesta este Fiul Mieu cel iubit, Cela ce de Sine bine vrui12. Vădzuş mare minune? Pănă acii prorociia prorocii, iară acmu începu singur Părintele şi Dumnădzăul Ceresc a-L arăta întru tot Fiu iubit. Poate să fie că dintru atîtea videri şi cuvinte ce ţ-am arătat, putem dzice, cum şi tu şi fieştecare musulman poate, însă carele va fi înţelept a să pricepe cum au fost oameni svinţi carii au vădzut multe videnii pentru I În manuscris, greşit, se repetă: „chip". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „la". 28 Ioan Cantacuzino Domnul Hristos şi cum prorocii au prorocit de acesta lucru, au iarăş pre noi ne veţi ţinea înşelaţi şi ne veţi dzice cum nu ştim ce credem, dovedind legea noastră cu atîtea mărturii. Iară poate să fie că în ce chip arăţi tu cum noauăI ni să cade rugă a să ruga neştine pentru noi, pentru aceea şi noi mărturisim cum Hristos, Fiul lui Dumnădzău, este Dumnădzău adevărat şi deplin. Şi tu încă scrii întru cartea carea ne-ai trimis într-acesta chip, deci cu 35v adevă // rat de acesta lucru s-au înşelat elinii, s-au înşelat jidovii, s-au înşelat musulmanii. Pentru aceea nu priimăsc acestea ce le arătăm noi, ce noi toate lucrurile dintru Legea Veche şi dintru Svînta Scriptură arătăm, iară pentru aceea elinii, neavînd scrisori şi scripturi, nu foarte sint supt pricina defăimatului, în ce chip sint jidovii şi musulmanii. Cu adevărat că sint mult de ocară mare, cînd toate cărţile le cinstesc, şi ce scrie în cărţi nu cearcă şi nu cred, pre proroci-i pomenesc în loc de fericiţi, şi pre cela ce ei prorocesc întru nemică nu-l cred. Pentru care lucru, mai vîrtos decît toţi sint huliţi musulmanii, pentru căci aceştea au luat depreună cu alte cărţi multe, cum Evanghelia este svîntă şi deplină, şi de cătră Dumnădzău dată, şi de-aciia numai cu cuvîntul o cinstesc, iară cu faptele departe lipsesc de cătră însă, ca şi pămîntul de ceri. Ş i lăsară calea dreptăţii, şi urmară gîndurile şi cugetele cele înşelătoare a 36r elinilor, şi celea ce mintea lor nu le încăpea, acelea nu le priimăsc. // Şi vrînd să dovedească lucrul acesta, cu socotinţă din firea omenească, aşe să înşală fugind de adevăr, şi numai ce îmblă lunecîndu-se, dzicînd: „În ce chip poate Dumnădzău să aibă Fiu fără de fămeie?". Şi aceasta naştere a lui Dumnădzău iarăş cine o cerceteadză? Ceia ce nu ştiu cîte stele sint în ceri, cîte vedre de apă sint în luciul mării, cîtă arină este pre marginea mărei, şi alte lucruri multe ca acestea sint de protiva acestora! Iară pentru aceasta mulţi oameni sint carii cred şi nu cearcă lucruri ca acestea, iară pentru ceştea ce întreabă pre toţi naşterea Domnului Hristos, adecă Fiul lui Dumnădzău în ce chip este, trebuieşte a-i întreba pentru naşterea lor în ce chip este, în ce chip să zămisli sămînţa întru zgăul mîne-sa, şi în ce chip întrăII sufletul la trup, şi cînd întrăIII, şi unde lăcuieşte şi petrece sufletul pănă a întra în trupul omenesc. Deci, de vreme ce acestea nu le pot să le priceapă, dară cu cît mai vîrtos să priceapă naşterea lui Dumnădzău, cum au născut Fiul lui Dumnădzău, şi ceia ce nu ştiu pănă mîne fi-vor vii? 36v Cearcă de naşterea Fiului lui // Dumnădzău, care lucru nice îngerii nu-l cearcă. Ei singuri nu ştiu a cui feciori sint, şi cearcă lucruri ca acestea minunate! Pentru acesta lucru nu sint destoinici ca să priceapă taina aceasta preste firea omenească. Şi nu socotesc, oamenii de nemică, cum Hristos, pre I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „noauă". II În manuscris, accentuat greşit: „întră". III Idem. Patru apologii pentru religia creştină 29 carele dzic musulmanii „Cuvînt lui Dumnădzău", şi „Suflet lui Dumnădzău", şi „Duhul lui Dumnădzău", de o mie de ori dzisă cum este Fiul lui Dumnădzău, şi de vreme ce singur din rostul său au arătat cuvîntul acesta, unde Hristos în deşert nu grăieşte, trebuieşte fără alte întrebări şi mărturii a crede cuvîntul acesta, deci trebuieşte a crede ce-au dzis Dumnădzău. Iară pentru acesta lucru îndoit-au rău musulmanii, una pentru căci nu cred cum Hristos este Fiul lui Dumnădzău, şi alta pentru căci defaimă pre creştini, pentru căci cred de lucrurile acelea ce musulmanii nu le pot să le ştie. Aşijdirea dzic: „În ce chip poate să fie, cum să aibă Dumnădzău Fiu fără de fămeie?". Şi cine va vini iarăş la atîta nebunie şi scădere ca să dzică cuvînt ca acesta şi cum singur DumnădzăuI, cel fără de trup şi fără apipăire 37r omenească, să nască Fiul // Său cel necuprins cu mijlocul fămeiein bine are fi de are crede fără de cercetare lucrul acesta. Iară de vreme ce ne silesc foarte de acesta lucru, noi vom mai dzice: poate să fie că nice pre unul dintru proroci nu cred. După cum dzice şi Isaia: De nu veţi cunoaşte, nu veţi crede13. Vedzi că după credinţă este cunoştinţa, şi iarăş după necredinţă nebunia, căci la lucrurile ce să văd cu ochii nu trebuie nice o dovadă. Deci, nice cătră voi s-are cădea vro dovadă ca aceasta, ce să credeţi ce scrie Svînta Evanghelie, de vreme ceIII şi Mahmet, prorocul vostru, a musulmanilor, arată cum este svîntă. Iară de vreme ce tot nu credeţi, arăta-vă-voi oarece pre scurt ca să credeţi. Însă pildele omeneşti nu să vor putea să să protivască lucrurilor celora dumnădzăieşti, căci sint preste firea omenească, iară pentru aceea tot vom odihni oarece gîndul priceavilor. Naşte-să Fiul dintru Părintele ca şi cuvîntul din minte, şi radza din soare. Ce vă pare acmu? Oare cu fămeie naşte gîndul cuvîntul, şi soarele 37v radza, au pentru căci naşte soarele radza, şi gîndul cuvîntul, // cum ai dzice mintea, cuvîntul, să face vro scădere au vro price întru înşii? Iată că de vreme ce naşterea acestora n-are nice o gîlceavă, nice o scădere, cu mult mai vîrtos va fi mai minunată naşterea Fiului lui Dumnădzău, şi nepricepută, şi va fi depărtată de toate întrebările voastre cîte dziceţi. Acestea toate le-am dzis pentru arătarea voastră, pentru căci ne-aţi silit. Iară de acmu acestaIV lucru nu ni s-are fi cădzut nice a grăi cătră voi, ce n-am avut ce ne face căci ne-aţi silit. Iară pentru acesta lucru şi Mahmet şi toţi musulmanii arată şi mărturisesc cum Hristos născu dintru Svînta Fecioară Maria fără de bărbat, şi cum fecioară îl născu, şi iară după naştere fecioară rămasă, şi cum I Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă: „Dumnădzău". II În manuscris, greşit: „ fămeie ". III Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „ce". IV În manuscris, greşit: „aceta ". 30 Ioan Cantacuzino pururea va fi fecioară. Deci, de vreme ce arată adevărul acesta, trebuieşte să ne arate şi adevărul naşterii cum au fost, iară de vreme ce acesta lucru nu să apucă a-l arăta, cum să înşală a pricepe şi a cerca naşterea cea fără de ceas a Domnului nostru, lui Iisus Hristos, a Fiului lui Dumnădzău, cea mainte de 38r veci şi fără // începătură? Dzic ei multe, să-i întrebăm noi puţine: Unde sint maţele ţinţarilor, şi unde le este glasul, şi unde sint crierii furnicei, unde este inima ei, sau unde are atîta minte de face atîtea lucruri înţelepte? Deci, de vreme ce nu-s harnici a ştire lucruri pementeşti, trebuieşte a să părăsi şi a crede cum Dumnădzău Hristos este Fiul lui Dumnădzău, şi Dumnădzău deplin, şi om desăvîrşit. Coneţ pervîi otveat. Patru apologii pentru religia creştină 31 Răspunsul al doile, cum Fiul lui Dumnădzău, fiind Dumnădzău, întru dzilele de apoi Să fece om, şi Să împeliţă pentru mîntuirea omenească, şi muri pre cruce, şi Să îngropă, şi învise, şi Să înălţă. Şi dumnădzăirea nu păţi, numai omenia. Şi cum El este carele va să giudece tot pămîntul. // 38v De vreme ce dovedim toate lucrurile pentru Hristos, şi-ţi arătăm de la Avraam, şi de la Isâac, şi de la Iacov, şi de la Moisei, şi de la David, şi pre urmă de la toţi prorocii, şi mai vîrtos de la singur Dumnădzău, Părintele de Veci, fu dovedit acesta lucru, vremea au venit ca să cercăm şi pentru celealalte întrebări, au să dzic mai mult pentru hula creştinilor, să răspundem carele dzici tu. Şi sint acestea: „Cum poate Dumnădzău să fie om, şi cu ce mijloc să fie om? Şi cum de-are fi Hristos Dumnădzău, şi Fiu lui Dumnădzău, cum n-au spăsit pre om numâi cu cuvîntul, şi cu poronca lui, şi în ce chip nu are putea aşe să fece om, şi păţi, pentru ca să mîntuiască pre noi, în ce chip dzic creştinii? Şi fiind Dumnădzău, în ce chip au păţit? Căci Dumnădzău nu pate". Acestea ce dzici tu, şi ne huliţi pre noi, pre creştini. Iară noi dzicem aşe cum nu putem ca să ştim ce poate Dumnădzău să facă şi ce nu poate, şi cum Dumnădzău poate să facă toate, şi nemică nu-i ca să nu I să poată. Şi credem cum toate le poate face, iară noi ce nu poate fi agiuns de firea omenească nu 39r ne apucăm să dovedim. Iară // pentru împeliţarea lui Dumnădzău, noi vom răspunde după putinţă. Şi tu ascultă cu multă îngăduinţă. Domnul Dumnădzău, neavînd lipsă nice de un lucru, numai pentru binele Său cel fără de număr, făcu şi zidi toată lumea vădzută şi nevădzută, adecă îngerii, ceriul, pămîntul, şi toate cîte sint cuprinse de însă. Zidi şi omul, luînd lut de pre pămînt şi puind întru însul suflet viu, şi-l făcu după chipul Său. Şi dintru coastele bărbatului zidi femeia. Şi-i puse în rai, şi le dede învăţătură ca să mănînce din toate lemnele ce sint în rai, numai den lemnul ce le arătă, cunoştinţa binelui şi a răului, dintru acela lemn să să ferească să nu mănînce dintr-însul, căci în ce dzi vor mînca, vor muri cu moarte, după cum scrie marele Moisei la Svînta Scriptură. Iară unul dintru boierii îngereşti, vădzind pre sine luminat şi minunat, nu gîndi întru sine cum este rob şi zidit de Dumnădzău, şi cum l-au adus 39v dintru nemică la fiinţă, şi ca un rob să să închine // stăpînului său şi să-l cinstească, ce ca un nebun ce era dzisă: Pune-mi-voi scaunul mieu asupra noărilor, adecă asupra îngerilor, şi voi fi într-un chip cu Cel înalt14. Şi gîndind el întru sine această tocmală, îndatăş pre urma lui şi toată ceata lui urmă după însul. Şi într-acela ceas cădzu din ceri cu toată oastea sa şi să făcură toţi draci. 32 Ioan Cantacuzino Atuncea dracul, pre om vădzind în rai şi zavistuind pre însul, merse şi află pre fămeie, şi ca pre o parte mai slabă, nedejdui cum curund o va înşela, şi-i dzise: Pentru care lucru v-au dzis Dumnădzău să mîncaţi din toate lemnele1 din rai, şi dintru lemnul din mijlocul raiului ca să nu mîncaţi, căci apoi îndatăş veţi muri? Ce voi nu veţi muri cu moarte, ce ştie Dumnădzău cum dacă veţi mînca dintru lemnul acela, îndatăş nu veţi muri, ce să vor deşchide ochii şi veţi fi ca nişte dumnădzăi, cunoscînd şi rău şi bine15. Acesta lucru înţelegînd fămeie, să înşelă şi mîncă dintru lemnul acela, şi dede şi lui Adam, bărbatului ei, de mîncă, poftind ca să fie dumnădzăi. Şi mîncînd din lemn, îndatăş cădzură dintru darul lui 40r Dumnădzău. Atunce-i dzisă Dumnădzău, îmblînd în rai, în na // prîndz: Adame, Adame, unde eşti? Şi el răspunse: Audzii glasul Tău cînd îmblai în rai şi mă ascunş, pentru căci eram gol. Şi Dumnădzău îi dzise: Cine ţ-au spus cum eşti gol? Fără numai dintru lemnul ce ţ-am dzis Eu să nu mănînci, dintru acela ai mîncat tu? Atuncea S-au mîniat Dumnădzău pre însul, şi-l scoasă cu mare urgie afară din rai76. Ia aminte ce scriem noi. Diavolul, pentru simeţia lui, înălţindu-şi gîtul ca un mîndru ce era ca să fie dumnădzău, de protiva lui Dumnădzău, cădzu din ceri cu toată ceata lui, şi pentru lumină ce era să fece întunerec şi drac. Pentru căci pentru simeţia lui îl lepădă Dumnădzău, şi nu cum dziceţi voi că i-au dzis Dumnădzău să să închine lui Adam, şi n-au vrut, cum au făcut alţi îngeri. Pentru care lucru căci s-au închinat, pentru aceea s-au şi spăsit, şi stau la ceata lor pănă astădzi îngeri, iară diavolul, nevrînd să să închine lui Adam, luă urgie şi fu gonit. Socotiţi, oamenilor, ce cuvinte înţelepte sint acestea, sau la ce scriptură sint scrise? Nice la Moisei, nice la proroci, nice Hristos arată. Şi 40v de vreme ce nu să arată de aceştea cuvîntul acesta, iată că este // minciună mare adevărată, şi nu să cade ca să creadză cineva cuvîntul acesta. Căci în ce chip poate să să închine lucrul cel ceresc celui pementesc, îngerul omului? Nice dănăoară nu poate să fie acesta lucru. Iară poate să dzică neştine în ce chip să închină lui Hristos îngerii, fiind om deplin întru tot, iarăş poate să fie dintru voi, cătră carele noi, creştinii, răspundem cum Fiul şi Cuvîntul lui Dumnădzău, fiind Dumnădzău mainte de veci, pururea I să închină Lui îngerii în ceri şi Lui şi Părintelui, şi acmu după ce s-au împeliţat, iarăş I să închină Lui toţi îngerii şi trupului carele-L poartă, închină-să anghelii, adecă îngerii în ceri, statului Fiului depreună cu omenia. Iară la Adam nu poate să fie lucrul acesta, în ce chip este la Hristos, căci să punem noi o pildă: Oare cînd să închină robii împăratului, numai 1 În manuscris, cuvîntul şters parţial, lecţiune probabilă: „lemnele". Patru apologii pentru religia creştină 33 trupului să închină, au şi sufletului? Acesta lucru fieştecine poate să-l priceapă. Unde va fi o haină împărătească să să vîndză, fieştecine să va feri de aceea haină de-aciia înainte a să îmbrăca cu dînsa, pentru căci au 41r îmbrăcat-o // împăratul. Într-acela chip şi firea omenească, fiind supţiată de cătră partea dumnădzăiască cu darul acela, şi fiind luminată omenia de dumnădzăire, şede în na dreapta dumnădzăirei şi să cinsteşte depreună cu Părintele şi Dumnădzău. Pentru aceea I să închină şi îngerii statului lui Hristos. Într-acela chip şi Adam, neîngăduind mila lui Dumnădzău cîtă era pre înşii, vrură să fie dumnădzăi şi să simeţiră, şi pentru simeţie şi mîndrie fură la osinda de veci. Vădzind Dumnădzău şi pre diavolul cum este un vas rău şi de nemică, şi cum nu să va pocăi, îl părăsi de tot şi nice Îşi aduse aminte de dînsul. Iară pre Adam şi pre Eva, vădzind cum greşala nu le este ca şi a diavolului, dintru simeţia lor, ce dintru înşălăciunea şi vicleşugul diavolului, şi cum iarăş omul să va pocăi, macar că l-au şi urgisit pentru greşala, şi iarăş primblîndu-Se prin rai, îl întreba unde este. Nu căci nu-l ştiia, căci aceasta este o greşală mare, ce pentru ca să-l întrebe âdecă în ce cinste era mainte şi la ce au agiuns acmu, şi la ce rîpă au cădzut. Iară Adam încă-I // 41v răspunsă: „Glasul Îţi audzii că îmblai prin rai, şi mă ascunş eu". Pentru căci, trecînd multă vreme, voi vini şi Eu, âdecă Dumnădzău, să să sălăşluiască întru firea omenească. Raiul încă pre pămînt să âflă, după cum arată Moisei, căci atîta este a dzice, cum au întrat în rai ca şi pre pămînt. Iară să videm ce este vremea acea multă ce mai sus dzicem. Dintru începutul lumii pănă acmu sint vro 7000 de ani, şi Hristos Dumnădzău la 5000 de ani fu împeliţat. Pentru aceea arată la vremea de apoi, pentru acesta lucru au dzis svinţii şi prorocii că în vremea de-apoi să va împeliţa Hristos. Socoteşte cum dintru dzilele lui Adam au început a să arăta taina aceasta a Fiului lui Dumnădzău, şi încă mainte decît Adam. Căci cătră cine dzise Dumnădzău: Să facem om? Dumnădzău este neusebit, ce trebuieşte să vedem cătră cine să sfătui Dumnădzău şi au dzis: Să facem om. Cu adevărat cătră altul cătră nime, fără numâi cătră Fiul Său. Pentru căci Părintele şi Fiul Unul sint, după cum arată şi singur Hristos la Evanghelie cum Eu şi 42r Părintele sintem Una şi Ci // ne Mă vede pre Mine au vădzut şi pre Părintele. Şi noi, creştinii, încă dzicem cum să fie anâthema, âdecă „lepădat de Dumnădzău", cine arată doi dumnădzăi, numai un Dumnădzău credem, făcătoriul cerului şi a pămîntului77. Deci urgisind Dumnădzău pre Adam, din rai îl scoasă şi-i poronci să lucredze pămîntul, şi atuncea sămăna şi făcea grîu şi alte seminţe. Vedzi acmu cum cela ce v-au învăţat pre voi de au dzis că pomul ce au mîncat Adam au fost spic de grîu, acela n-au ştiut ce v-au învăţat, ce numâi ce i să părea aceea şi grăiia. În ce chip şi la altele multe să arată acesta lucru, cum numâi dintru gîndul lui învăţa visuri de ale sale. Pentru căci spicul grîului 34 Ioan Cantacuzino s-au arătat apoi după căderea lui Adam, şi după urgie, căci dzisă Dumnădzău lui Adam: Cu sudoarea obrazului tău vei mînca pînea ta78, şi cu multă trudă şi sudoare ca aceea sămănă grîul. Şi Adam, dintru lemnul ce mîncă, cunoştea şi răul şi binele, după cum dzisă Moisei. Dară acela rai, sau ce au fost lemnul acela, nice Moisei n-au arătat, nice alt proroc, nice singur Hristos. Ce tot este ca o taină acoperită, ca şi mainte. Iară Mahmet unde au 42v aflat acesta lucru de l-au arătat, cum să fie fost spic de grîu? // Eu nu ştiu ce poate să fie, că sint visurile lui. Căci aflînd oameni neînvăţaţi, şi mujici, carii era ca nişte dobitoace, de vreme ce era toţi arapii păstori, pre aceştea-i învăţă minciunile gîndului său, carele le supunem supt tăcere acmu deodată. Căci ne era gîndul acmu întăi să dovedim păgînătatea musulmanilor, iară mai cu cale este întăi să propoveduim credinţa creştinilor, cum este svîntă şi dreaptă, şi bună. Ce trebuieşte să întoarcem unde am lăsat. După acestea născînd Adam fii şi fete, şi aceia iarăş născînd fii şi fete, să înmulţi ruda omenească pre pămînt. Şi depărtîndu-să dintru adevăr, cădzură la multe lucruri fără de cale, şi la păcate preste fire, carele şi a le pomenire nu să cuvin omului înţelept. Şi nu numâi aceasta făcură, ce mai vîrtos greşiră, de vreme ce pre Făcătoriul lor îl părăsiră, âdecă pre Dumnădzău, şi să închina ziditelor, şi nu Ziditoriului. Alţii să închina lunii, alţii să închina soarelui, alţii stelelor, şi le punea nume „dumnădzăi". Şi cum ceia ce îmblă întru întunerec nu văd, într-acela chip şi ei nu putea să 43r cunoască pre făcătoriul lor. // Misirlinii să închina boului şi apei, levieţii oii, indienii vinului, alţii la apă curătoare, alţii la izvoară, alţii făcea bodzi şi să închina la fapturileI mînulor omeneşti. Şi pentru ca să nu rătăcesc cuvîntul, voi lăsa înşelăciunile oamenilor de atuncea. Şi nu fu destul pănă într-atîta să să aşedze nebunia lor, ce încă la tătarî era obicei scîrnav, căci cînd să vrea tîmpla nescare oameni streini să scape din vro corabie, ei îi omorîia şi făcea jărtvă la dumnădzăoaie a lor. Iară de are fi fost cădzind la robie, număra-i şi dintr-o sută făcea jărtvă pre unul. Vădzuş oameni crudzi şi fără lege, mai vîrtos şi decît jiganiile! Căci fieştecare fiară pre ceia ce este de feliul ei nu o dodeieşte întru nemică, ori fieştece jiganie va fi. Şi alţii nu numai pre cei streini îi omorîia, ce critenii şi finicii pre rudele lor şi pre fetele lor le făcea jirtvă la dumnădzăii lor, în ce chip are fi cu inima de piatră, nemilostivi. Iară şi mainte de-aceste fu potopul, în dzilele lui Noe, şi muri tot ce 43v fu viu de potopul apei aceiia, pentru păcatele oamenilor // acelora, şi numâi ce rămasără opt suflete întru corabia aceea a lui Noe, âdecă Noe şi cu fămeia sa, şi cu trei feciori ai săi, şi cu trei fămei a feciorilor săi. Şi atuncea Noe adusă cu sine în corabie de toate lucrurile ce au suflet şi sint vii, pentru I În manuscris, accentuat greşit: „fapturile". Patru apologii pentru religia creştină 35 ca să nu piară de tot zidirea dintăi. Şi după aceea să milostivi Dumnădzău şi poronci să să înmulţască şi să să sporească ruda omenească79. Şi iarăş fu plin pămîntul, şi de oameni şi de dobitoace, iară oamenii iarăş cădzură la păgînătatea carea am şi mai arătat mai sus. Iară Melhisedec, ce să dzice împăratul dreptăţii, şi Avraam, şi Lot, nepotu-său, să arătară şerbi lui Dumnădzău Celui Înalt. Iară alţi oameni să închina diavolului şi idolilor. Care lucru vădzind Dumnădzău cum supune diavolul atîtea suflete supt mîna lui, mult îngădui, ce nu mai putu. Şi aşe să milostivi şi luă trup pentru ca să ne mîntuiască. Şi ascultă1 cu multă frică cum fu şi aceasta. Omul şie singur să-şi agiute nu putea, una căci nu-şi vrea, alta căce-i 44r părea că este mai bine a petrece întru poftele // trupului, şi nu cunoştea ei pre Dumnădzău, ce aşe gîndiia cum binele cel deplin altă nu este fără numai plinirea poftei cei rele. Să dzicem şi aminterea: lasă să fie şi priceput oamenii să să întoarcă dintru răutăţile lor, dară cu ce mijloc şi în ce chip are putea face lucrul acesta, ca să să mîntuiască dintru mîna diavolului, avînd ei asupra lor osinda lui Adam, pentru căci aceea îi supunea tare. Deci, au nesocotind omul în ce rău este, au neputînd el să-şi folosască, iată că are fi fost păcatul pururea, şi nice dănăoară nu s-are fi fost izbăvit. Care lucru vădzind, şi prorocul David dzise că Om fiind, la cinsti nu cunoaşte, şi protivnic fu ca dobitoacele cele fără mintem. Iară milostivul Dumnădzău nu să îndură, ce vru ca să mîntuiască chipul său de supt mîna diavulului. Şi începu aşeşi de la Avraam iarăş a chema pre om cătră însul, pentruII căce, născînd Avraam pre Isaac, şi Isaac pre Iacov, şi Iacov pre cei 12 feciori ai săi, cei unsprădzece feciori a lui Iacov zavistuiră asupra lui Iosif, fratelui lor. Şi aşe îl legară şi într-o groapă // îl aruncară, şi aflînd nişte oameni de la Misiri, îl şi vîndură. Iară aceia, 44v ducîndu-l la Misiri, agiunsă şi pănă la mînule lui Faraon, şi de dînsul fu pus mai mare şi giudecători a tot Misiriul. Şi după ce să fece foametea ceaIII mare acolo, atuncea fraţii lui să pogorîră acolo să cumpere de mîncat. Şi Iosif, cunoscînd pre fraţii lui, îi hrăni, şi nu-şi aduse aminte de răul carele-i feceră, şi chemară depreună şi pre tatul lor, pre Iacov, şi aceasta fu pildă lui Hristos. Căci în ce chip Iosif află rău de la fraţii săi şi le dede bine, într-acesta chip şi Domnul Hristos era să să omoară dintru neamul lui, dintru jidovi, şi să să puie întru mormînt, ca şi pre Iosif în groapă. Şi în ce chip Iosif, după ce să cinsti la Eghipet, mîntui pre tată-său şi pre oamenii săi de foame, într-acesta chip şi Domnul Hristos surupă porţileIV morţei şi I În manuscris, şters parţial, lecţiune probabilă: „ascultă". II Idem: „pentru". m Omis în text, adăugat suprascris: „cea". IV În manuscris, greşit: „morţile". 36 Ioan Cantacuzino împărăţia diavolului, mîntui pre cîţi jidovi îl credzură, şi limbile, şi pre strămoşul Adam. Şi viind Iacov la Eghipet cu 75 de suflete, acolo lăcui şi pănă la moarte, şi după dînsul toată ruda lui, slujind lui Faraon 430 // de ani, 45r tot slujbă cumplită şi rrea. Trimisă apoi Dumnădzău pre Moisei de-i scoase de-acolo, şi multe minune şi ciudese fece acolo, şi cîndu-i trecu prin Marea Roşie, despică-o în doauă şi înecă pre Faraon într-însă, cu toată oastea lui. Şi cînd să afla jidovii la pustiu, de le dede Dumnădzău mană pentru toate bucatele, şi ei tot tînjiia, iară Moisei totu-i învăţa pre înşi. Şi cînd să sui Moisei la măgura Sinaei, ca să ia legea de la Dumnădzău, atuncea jidovii să feceră păgîni. Şi cerşură de la Aron, fratele lui Moisei, să le dea dumnădzău, şi dzisără: Să ne facem dumnădzăi carii vor merge înaintea noastră, căci acesta povaţa noastră nu-l ştim ce s-au făcut*1. Şi strînsără tot aurul şi argintul lor, şi-l băgară în foc, şi să află la mijlocul focului o căpăţină de bou; deci o şi luară şi feceră jărtvă ei, ca şi cătră un dumnădzău, şi să veseliia. Şi daca vini Moisei, află atîta răutate şi să mînie foarte, şi strică legea ce-i dede Dumnădzău. Şi Dumnădzău încă-i dzise să strice legea aceasta şi ruda aceasta: Şi pre tine să te fac împărat la multă şi mare lege şi limbă*2. 45v Iară Moisei nu vru, ce să rugă mult // pentru dînşii lui Dumnădzău, şi nu fură supăraţi. Ascultă acmu cu multă ascultare, căci vedzi cum nu dzise Dumnădzău cătră Avraam pentru dînşii cum Să vor blagoslovi toate limbile*3, ce pentru Hristos. După aceasta iarăş să rugă Moisei lui Dumnădzău, şi li să dede altă lege. Atuncea dzise Dumnădzău cătră înşii, cu mijlocul lui Moisei, cum Eu sint Dumnădzău dintăi, şi Eu pănă în cea de apoi voi fi, şi după Mine nu va fi alt Dumnădzău*4. Acesta cuvînt adevărat şi cunoscut este. Iară la scrisoarea ce mi-ai scris tu pui acesta cuvînt în loc de hulă mare cum au dzis Dumnădzău: „Eu sint singur Dumnădzău, şi nu am soţie la dumnădzăirea Mea", şi noi încă dzicem lui Hristos „Dumnădzău", şi „Fiul lui Dumnădzău", şi nu ne închinăm la mulţi dumnădzăi, căci fie anathema cine să închină la doi dumnădzăi sau la mulţi. Căci şi Dumnădzău, învăţind pre jidovi să nu creadză bodzii, le dzicea să nu creadză dumnădzăi mulţi, iară noi creştinii, credzind pre Părintele şi pre Fiul Său, credem un Dumnădzău adevărat, Făcătoriul lumii, căci aceste 46r doauă obraze n-au nice o deusebire // întru însele nice la un lucru, ce sint un Dumnădzău, în ce chip ne învaţă şi singur Hristos la Evanghelie cum este una cu Părintele. Iară voi, necetind Scriptura, altele audziţi, şi altele ştiţi, şi altele credeţi. Atuncea iarăş Dumnădzău iertă pre jidovi şi nu-i omorî; iară pentru aceea tot nu vădzură pămîntul cel făgăduit, ce ca nişte oameni rătăciţi să învăluia într-acele pustii 40 de ani, pănă cînd toţi aceia s-au svîrşit, pentru ca să nu vadză pămîntul ce li s-au făgăduit. Şi atuncea, după moartea lor, viniră feciorii lor la pămîntul acela, şi mult bine vădzură. Atuncea le trimise Patru apologii pentru religia creştină 37 Dumnădzău proroci şi dâscali, dintru carii pre unii i-au ucis cu pietri, şi i-au omorît, şi pentru ca să laudeI pre Dumnădzău, ei încă să închina bodzilor, pentru aceea la multe robii îi dede. Şi iarăş pentru mila lui cea deplină îi izbăviia; pentru aceea şi întru dzilele de apoi vru să vie Fiul şi Cuvîntul lui Dumnădzău întru lumea aceasta, ca să mîntuiască lumea. Deci, pogorînd Fiul lui Dumnădzău dintru ceri şi luînd trup dintru Precurata Fecioară Mâria, fu om deplin, în ce chip am arătat şi mainte, la // 46v celealalte cuvinte dintru proroci. Şi după ce fu om 30 de ani îngădui, şi apoi începu a învăţa oamenii şi a-i îndrepta pre calea dreptăţii, şi învăţindu-i, cîte-i învăţa le şi făcea, şi făcîndu-le depliniia lucrul cu multe minuni şi ciudese, nu le făcea cum le făcea svinţii pre numelen Lui, ce ca un stăpîn le făcea. După cum dzise şi celui stricat: Voia mi-i curăţeşte-te*5, şi îndată să curăţi. Şi celui slăbănog iarăş-ii dzise: Rădică-ţi patul tău şi îmblă*6, şi îndată fu aşe. Pretutindirea într-acesta chip făcea. Orbii făcea cu ochi, şchiopii însănătoşea, slăbănogii vindeca, morţii învia, îndrăciţii izbăviia ca un stăpîn, şi pentru ca să arătăm pre scurt, toate ca un Dumnădzău le făcea. În ce chip şi povestea orbului, că fiind el fără de vasele ochilor, pentru căci era din naştere orb, vrînd să arate cum El au făcut şi omul di-nceput, luă lut de gios şi-i fece ochii, şi-i dzisă să creadză întru Fiul lui Dumnădzău, şi întrebîndu-L El cine este?, El dzisă: Eu sint Acela*7, şi îndatăş credzu orbul. Aşijdirea şi cînd hrăni atîtea mii de oameni cu cinci pîni şi cu doi 47r peşti, vrînd să arate cum el au // hrănit părinţii lor în pustiu cu mană. Alta iarăş şi pre Lâzar, a patra dzi fiind îngropat, îl învise dzicînd: Lăzare, ieşi afară**. Şi fiind legat de mînu şi de picioare, după obiceiul jidovăsc, şi fu ciudesă preste ciudese, căci îl şi învise, şi încă şi îmbla. Acesta giudeţ l-au făcut Dumnădzău pentru ca să vadză toţi oamenii cum El este dătător morţii şi vieţii. Şi cîndu-L vor videa şi pre Însul din groapă învis, să-L creadză că este El, de vreme ce poate învie pre alţii, cu mult mai vîrtos pre Sine. Pentru aceea dzicea şi cătră ucinicii săi cum Nime viaţa Mea de la Mine nu o va lua, şi cum Am putere să o aduc la moarte, şi iarăş să o înviu*9. Pentru minunile acestea ce făcea Hristos, şi pentru cum să întorcea de credea mulţime de oameni, şi pentru cum sta împrotiva lui arhierei şi cărturarii, acesta lucru şi prorocul Isaia îl arată dzicînd: Ochi au, şi nu văd, urechi au, şi n-aud90. Şi să plini prorocia aceasta, şi ei feceră ca şi aspida, cînd aude cîntînd îşi astupă urechile ca să n-audză. Şi iarăş Hristos îi mustra 47v cum De aţi fi de // la Dumnădzău, pre Mine M-aţi iubi91. Ce întru nemică nu putea să le plece gîndul lor cel năsilnic, şi pentru aceea ei cerca prilej pururea ca să-l poată omurî. I În manuscris, şters, lecţiune probabilă: „laude". II În manuscris: „nume". 38 Ioan Cantacuzino Multe sint şi nenumărate minunile cîte arătă Hristos la rodul jidovăsc. Iară pentru aceea, fiind îndemnaţi pentru zavistia cea dintru firea lor, cerca ca să afle vină asupra Lui. Deci altă nemică nu putură ca să afle, fără numâi căci să dzicea pre Sine Fiu lui Dumnădzău, şi fiind El om, să face că este Dumnădzău. Şi mai vîrtos cînd audziia pre Hristos dzicînd celora ce credea întru Însul cum Iertate să fie păcatele voastre92, ei îndatăş: Dumnădzău dzice număi «Lasăpăcatele», dară tu ce putere ai? Ş i nu socotiia orbii şi nebunii cum cîteşi făcea toate, cu puterea dumnădzăirei le făcea. Nu vădzură pre Petră cînd cu cuvîntul Lui îmblînd pre apă nu să afundă, ce să împreună cu Însul. Nu gîndiră dintru aceasta, cum acesta va fi Cela ce-i trecu prin Marea Roşie şi fece uscat pre unde soarele nu mai vădzuse. 48r Aşijdirea şi altă dată îmblînd // ucenicii lui pre mare, şi de furtună înecîndu-se vasul întru carele era, atuncea să rugară lui Hristos ucenicii ca să să potoale marea, şi ca un stăpîn îndatăş dzise mării: Taci, conteneşte-te! Aceasta audzind jidovii, atuncea să mira: Cine-i acesta, căci şi marea, şi vîntul ascultă de însul?93 Acestea toate minuni vădzindu-le jidovii, întru nemică nu să mai încredea. Uneori le dzicea Hristos: Eu sint uşea94, uneori: Eu sint Adevărul95, uneori: De nu mă credeţi pre mine, credeţi faptele mele96. Acestea le dzicea Hristos pentru ca să cunoască cum nice un proroc sau alt svînt n-au arătat cu atîta mărire cuvintele acestea, ce ei să arăta pre sine slugi numai lui Dumnădzău. Iară Domnul Hristos cu învăţăturile şi minunile acestea multe şi nenumărate năroade de oameni întorceaI cătră credinţă, iară dintru cărturarii şi dintru farisei foarte puţini. Acestea minuni toate în trii ani le făcu, şi cîndu-i învăţa, aducea mărturie de la toţi prorocii; nu pentru vro lipsă făcea Hristos acestea lucruri, ce pentru ca să-i îndemne mai vîrtos spre credinţă. Altă dată le pomeniia pentru Avraam şi de alţii, ce tot nemică 48v nu putu face, pentru căci rrea // limbă şi năsilnică era. Pentru aceea începu a spune cătră ucenicii săi cele ce li să vor tîmpla lor, şi ce să va tîmpla în toată lumea. Iară mai apoi dzisă şi aşe: Iată că noi ne suim la Ierusalim, şi Fiul Omenesc Să va da pre mîna arhiereilor, şi a cărturarilor, şi-L vor da la limbi, şi-L vor bate, şi-L vor batgiocuri întru tot, şi-L vor şchiopi, şi-L vor omorî, şi iarăş a tria dzi va învie97. Înţelegînd acesta lucru ucenicii Lui, mult să întristară şi-şi făcură voia rrea. Iară Hristos îi luă şi-i dusă pre înşi la măgura Tavorului, şi lumină faţa Lui mai vîrtos decît soarele, şi hainele lui mai albe fură decît omătul. Care lucru vădzind ucenicii Lui, şi nesuferind lumina aceea, cădzură cu faţa la pămînt. Şi atuncea vădzură pre Moisei şi pre Ilie vorovind cu Hristos, cu chip de smerenie. Acesta lucru îl fece I În manuscris, greşit: „întoarcea". Patru apologii pentru religia creştină 39 Hristos întăi pentru ca să arate ucenicilor Săi lumina dumnădzăirei Lui, şi cum de bună voia Sa Să dă la moarte, şi nu de vro nevoie, şi apoi pentru ca să-i mîngîie cu acesta lucru pentru voia lor cea rrea. Şi încă vădzind pre Ilie şi pre Moisei vorovind cu Însul, să să încreadză cum El Singur este Dumnădzău. Pentru căci şi cînd să botedză Hristos, veni glas ca acela din 49r ceri, de dzisă: // Acesta este Fiul Mieu cel iubit, Cela ce de Sine bine vrui. Ş i acii iarăş într-acela chip vini glas dintru ceri: Acesta este Fiul Mieu cel iubit, Cela ce de Sine bine vrui, de Dînsul să ascultaţi. Acestea toate mai vîrtos le-au făcut pentru căci apostolii era nişte oameni proşti şi de gios, şi Hristos era atuncea curund să moară, şi ei era să să trimiţă în toată lumea pentru ca să arate numele lui Hristos. Deci, pentru ca să nu să întristedză, şi să gîndească atuncea altul făcu minunea aceasta, şi ca să înţeleagă cum unul este Fiul şi Părintele Cel Ceresc. Aicea fu plinită prorocia prorocului David, unde dzice: Tavor şi Ermon întru numele tău să vor veseli9*. Iară şi prorocul Moisei dzisă, după cum am arătat şi mainte, cum Dumnădzău va rădica proroc dintru fraţii voştri ca şi mine. Şi ori fieştece suflet nu va asculta de acela proroc va fi perit99. Moisei atuncea aşe au arătat, iară şi aicea Hristos Dumnădzău fu mărturisit de Părintele Său, şi le dzise: „De Dînsul să ascultaţi". Socoteşte căci în ce chip soarele nu să iveşte odată, de pripă, ce pre 49v încetul să arată luminos, într-acela chip // şi Domnul Hristos întăi pre cătinel să arătă, iară mai apoi lumină ca şi soarele cătră inimile celora ce să încredzură întru Însul. Sosi Hristos şi la Ierusalim, pentru ca să priimască chinurile, după cum arătă şi apostolilor. Şi întrînd în Ierusalim toţi jidovii, şi mai vîrtos copiii jidovilor, începură a striga: Blagoslovit Cela ce vine întru numele lui Dumnădzău, mîntuieşte1 dintru Cel înalt împărat a lui Izrail, pace pre pămînt şi mărire întru înălţimea ceriului. Atuncea să împlură de mînie cărturarii şi fariseii şi dzisără lui Hristos: Dzi-le să tacă, iară Hristos răspunse: Nu aţi cetit prorocul unde dzice: «Din rostul pruncilor şi a celora ce sug ţiţă întăriş cîntare?»100. Ascultă şi aicea, la naşterea lui Hristos îngerii dzisără: Mărire lui Dumnădzău în ceri, şi pre pămînt pace, şi între oameni bună voinţă, iară aicea pruncii dzisără: „Blagoslovit Cela ce vine întru numele lui Dumnădzău, Ţar Izrailev, Împăratul lui Izrail". Cine asupra pămîntului să cheamă „Domn", fără unul Dumnădzău? Iară de să şi cheamă, depreună cu numele să cheamă, cum dzisă şi Isus, feciorul lui Nâviin: „Domnul 50r mieu Moisei", // altul iară dzisă: „Domnul mieu David". Şi pănă astădzi tot acela obicei este. I Idem: „mîneşte". 40 Ioan Cantacuzino Dzisă Hristos cum N-aţi cetit prorocul?, şi apoi dzisă cum Şi pietrile încă vor striga de vor tăcea aceia101, arătînd inimile cele împietrite a limbilor, carele era să să întoarcă cătră credinţa lui Hristos. Atuncea şi dzisă HristosI: Acmu ne suim la Ierusalim, şi să vor plini la Fiul Omenesc toate cîte au scris prorocii, căci după ce-L vor batgiocuri, îl vor omorî şi va învie în a treia dzi102. Şi la cină unde au făcut cu ucenicii săi, le arătă dzicînd cum Unul dintru voi mă va da, deci ori fieştecarele dintru dînşii arăta: Cîndai să nu fiu eu?, şi el nemărui nu răspunse. Dzisă şi Iuda, de vreme ce era şi el ucenic: Să nu fiu eu?, iară Hristos îi dzisă: Tu ai dzis. Preste puţin, iarăş-i dzisă: Ce vii să faci, fă mai curund103. Căci nice Iuda, nice altul are fi avut putere a face ceva împrotiva lui Hristos, fără numai Hristos Dumnădzău. Şi iarăş dzisă: Apropie-să vremea, deci să nu vă întristaţi104, şi le dede nedejde şi îndrăznire, şi iarăş le dzisă: Acmu veţi scîrbi, şi iarăş vă veţi veseli, şi 50v veselia voastră nime nu o va putea // lua de la voi105. Şi dzise: Să ne ducem de aicea. Deci să dusără unde le era obiceiul lor a merge. Iară cărturarii şi fariseii, şi cu arhiereii, şi cu tot svatul lor s-au strîns într-un loc şi au dzis: Ce vom face?, acest om face nişte minuni multe. Şi de-L vom lăsa, cu adevărat că vor vini rîmlenii şi ne vor lua şi ţara noastră. Mai bine să piară pentru toată ruda; decît să piară toată ruda, mai bine să moară un om106. Iară Iuda din Scariot merse cătră arhierei şi cătră cărturari şi le dzise: Ce-mi veţi da mie, şi eu vă L-oi da voauă?101 Şi aşe-i dederă triidzeci de arginţi. Şi preste puţin luă Iuda mulţi oameni şi merse acolo unde era Iisus, şi dacă sosiră acolo, le dzise Hristos: Pre cine cercaţi? Dzisără: Pre Iisus Nazarineanul. Dzise-le Iisus: Eu sintII Acela. Înţelegînd ei acesta lucru, îndatăş cădzură la pămînt. Aceasta poate cunoaşte fieştecine cum are fi putut face şi alte minuni, ca să nu Să dea lor, ce nu vru El aşe. Deci le dzisă iarăş: De mă cercaţi pre mine, lăsaţi pre aceşte să să ducă. Şi lăsară pre ucenicii lui, şi luară pre Hristos. Vădzuş căm acmu să dede de bună voie şi-Şi arătă şi voia, şi 51r puterea. Pentru aceea dzisă şi David: Mă dediu, şi de bună voia // mea mă duş. Luară pre Iisus la arhierei. Iară ucenicii lui, vădzindu-L prins, să înspăimară şi fugiră. Iară arhiereii, prindzind pre Iisus, foarte să bucurară, şi începură a aduce mărturii minciunoase, şi împrotiva lui nădiia cîte minciune le era voia lor. Iară Iisus tot tăcea mîlcom. Deci arhiereul îi dzisă: Giuru-te I Pe margine, notă aparţinînd lui Costandin Veisa, proprietarul manuscrisului. II În manuscris, greşit: „a sint". III În manuscris urmează: „de", şters de copist. Patru apologii pentru religia creştină 41 întru Dumnădzău, să ne arăţi, Tu eşti Fiul lui Dumnădzău Celui Blagoslovit, Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnădzău? Dzisă Hristos: Eu sint, iară de astădzi înainte veţi videa Fiul Omenesc şedzind în na dreapta puterei lui Dumnădzău, şi vaI să vie cu nuării ceriului. Atuncea arhiereul îşi rumsă hainele, dzicînd cum Au grăit blăstăm cătră Dumnădzău, şi dzisă ce Ni-s mai bune mărturiile, voi aţi audzit ce au dzis singur, acmu ce vă pare voauă? Ei dzisără: Acesta este vrednic morţii110*. Şi unul dintru aceia ce sta acolo dede o palmă lui Iisus, şi-L măscări, şi-L şchiopi, şi aşe-L adusără şi-L dederă la Pilat. Iară Iuda, vădzind cum fără vină Îl giudecară de moarte, el să dusă la arhierei şi dzisă: Greşit-am, căci am dat singe nevinovat!, şi aruncă arginţii în beserică, şi aşe 51v să duse de săn spîndzură. Iară arhireii luară arginţii // şi dzisără: Nu să cuvine ca să-i punem în visteri aceştea bani, căci este preţ de singe109. Şi aşe cumpărară o ţarină a unui olari, pentru ca să să îngroape streinii acolo. Deci slujitorii lui Pilat, vrînd să aibă mulţămită de cătră jidovi, Îl dezbrăcară şi-L îmbrăcară în haine de ocară, şi-L aduseră la Irod Împărat. Şi vădzindu-L Irod, iarăş Îl trimisă la Pilat. Iară Pilat întrebă pre jidovi: Ce dziceţi de acest om? Ei dzisără: Răstigneşte-L, iară Pilat dzisă: Ce rău v-au făcut voauă?, iară ei răspusără căci Stă împrotiva chesariului, şi pre Sine să face „Fiul lui Dumnădzău". Ş i aşe tulburară pre Pilat, iară el vrînd să le arate cum nu să amestecă, luă apă înaintea lor şi să spălă, dzicînd: Curat sint, şi nu sint vinovat la singele Acestui Drept, voi ştiţi. Iară ei dzisără: Singele Lui să fie asupra noastră, şi asupra feciorilor noştri. Atuncea dede pre Hristos la slujitori să-L răstignască, şi luîndu-L aduseră-L la locul Capului celui Săc, şi după multe bătăi şi sudalme, Îi împărţiră hainele Lui. Şi avea şi o cămeşe carea nu era nice cu o cusătură, ce era ţesută de sus pănă gios, şi aceea nu o împărţiră, ce 52r pusără sorţi cine o va lua // întreagă. Şi răstignindu-L, dederă-I oţăt cu hiere amestecat de bău110. Şi aşeşi întunecă soarele de la şese ceasuri pănă la noauă; iară la noauă ceasuri stătu mort, şi la cruce acolo sta maică-Sa, şi un ucenic al Său, singur Ioan. Iară ceialalţi toţi s-au ascuns de frică. Iară un slujitori vini cu o suliţă şi-L lovi în coaste. Şi unul dintru boieri, anume Iosif, merse la Pilat şi cerşu trupul lui Iisus; şi-L pogorî de pre cruce, încă cu altul ce-l chema Nicodim. Şi-L învăli într-o prostire cu zmirnă, mai 100 de litre, căci aşe era obiceiul jidovăsc. Şi-L îngropară într-un mormînt de piatră cioplită, întru carele nime nu să îngropase, şi pusără şi o piatră foarte mare asupra grobniţei111. Şi în ceealaltă dzi viniră cărturarii şi fariseii cătră Pilat, şi-i dzisără: Doamne, noi aşe acmu încă ne-am adus aminte cum acel înşelători au dzis, I În manuscris, greşit: „ca". n Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „să". 42 Ioan Cantacuzino încă pănă era viu, cum să va învie din morţi a treia dzi. Ce să dai învăţătură să-L foarte păzască bine, şi grobniţa să o pecetluiască, ca să nu-L fure ucenicii Lui, şi vor dzice cum au învis din morţi; şi va fi mai rrea 52v înşelăciunea cea de apoi, decît cea dintăi. Iară Pilat dzise: Voi aveţi //straje pre mînă; şi păsaţi de puneţi să-L păzască foarte bine112. Deci merseră şi pusără straje foarte tare şi pecetluiră grobniţa foarte bine. Iară în a treia dzi mare cutremur să fece; şi aşe să răsturnăI piatra de preII groapă, şi slujitorii de frică rămasără ca nişte morţi. Iară Hristos învise din groapă. Iară slujitorii mersără şi dzisără arhiereilor şi cărturarilor toate cîte să feceră. Iară arhiereiiIII mulţi bani dederă-le şi le dziserăIV: Dziceţi voi cum noi am adormit, şi au vinit ucenicii Lui şi L-au furat, şi de va înţelege domnul acesta lucru, noi îl vom potoli113. Aceştea luară banii şi după cum îi învăţară, aşe grăiră. Şi Iisus merse la ucenicii Săi şi-i află ascunşi de frica jidovilor, şi le dzisă: Pace voauă! Şi ei vădzindu-L, foarte le păru bine. Şi şedzind cu dînşii patrudzeci de dzile, şi învăţindu-i, şi arătîndu-le toate lucrurile, le dzise: în dzua cea de apoi, păsaţi în toată lumea şi mărturisiţi Evanghelie în toată lumeaV, şi cine va crede şi să va botedza, să va spăsi, iară cine nu va crede, să va osindi. Şi minunile ce veţi face vor fi acestea: întru numele 53r Mieu veţi // scoate diavoli, şi veţi grăi în toate limbile, şi veţi călca pre şerpi, şi ce veţi bea, macar otravă, încă nu va strica. Şi voi şedeţi la Ierusalim pănă unde va vini putere din ceri114. Şi dzicîndu-le aşe, îi blagoslovi şi Să duse de la dînşii, şi Să sui în ceri, şi şedzu în na dreapta lui Dumnădzău. Şi apostolii să întoarsără la Ierusalim, îngăduind puterea din ceri. Acestea toate, de vom vrea să le arătăm cu Scriptura, multă vreme ne trebui şi prilej ca să aducem mărturiile de la proroci, ce, macar că voi Scriptura nu o ştiţi, tot vom sili dintru proroci să vă arătăm ceva, macar cît de puţinVI . Adunară-să împrotiva lui Hristos împreună Irod şi Pilat, arhiereii şi cărturarii, pentru carii dzisă David: Pentru care lucru cugetară întru deşert, şi gîndiră întru înşelăciune oamenii? Stătură împăraţii pămîntului şi boierii I În manuscris, greşit: „sturnă". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „pre". III În manuscris, greşit: „arhieii". IV În manuscris, urmează: „Cum noi am adormit", greşeală de copist, tăiată cu mai multe linii. V Omis în text, adăugat infrapaginal, de aceeaşi mînă: „şi mărturisiţi Evanghelie în toată lumea". VI Pe margine, notă aparţinînd lui Costandin Veisa, proprietar al manuscrisului. Patru apologii pentru religia creştină 43 împreună, să strînsărăI împrotiva lui Dumnădzău şi Miruitului Său115. Dede 53v Iuda pre Hristos jidovi // lor. Ş i iarăş dzisă David: Pentru însul neprietinii miei dzisără rău împrotiva mea: «Cînd va muri şi să-i piară numele lui?». Şi el întra în lontru şi căuta ceasul. în deşert grăiia inima lui, ieşiia afară şi iarăş acelea grăiia. Pentru căci omul liubovului mieu, ce mînca pînea mea, înmulţi spre mine vicleşug116, Pune, Doamne, asupra lui diavol păcătos, el să stea din dreapta lui. Cînd să va giudeca, să iasă urgisit, şi ruga lui să fie în loc de111 păcat. Puţine să-i fie dzilele lui, şi socotinţa lui ca să o ia altul. Ca să să stingă numele lui într-o rudă. Şi ca să să pomenească greşala părinţilor lui înaintea lui Dumnădzău, şi păcatul mîne-sa să nu să stingă. Iubi urgia, şi-i va vini; nu vru blagoslovenia, şi să va depărta de cătră însullfi. Luară jidovii pre Hristos şi-L dusără la arhierei. Deci Isaia dzice ca despre partea lui Hristos: Iară Eu ca un mieluşel prost Mă trăgea la giunghere119. Luă Iuda 30 de arginţi şi iarăş-ii lepădă, şi cumpărară ţarina olariului. 54r Şi îndatăş dzise Zaharia: Pusără treidzeci de arginţi preţul // Celui preţuit, carele L-au preţuit dintru feciorii lui Izrail. Şi i-au dat la ţarina olariului, în ce chip au învăţat Dumnădzău1220. Mărturisiră mărturii minciunoase, şi iarăş dzisă David, ca de cătră partea lui Hristos: Rădicară-să marturi năpastnici împrotiva mea, şi celea ce nu ştiia mă întreba. Pentru binele ce le-am făcut mi-au dat rău121. Măscăriia pre Hristos slujitorii la casele lui Irod. Iarăş dzisă David: Mă încungiurară funi multe, şi tauri mari mă ţinea122, Şi sudălmile celora ce te suduia pre tine cădzură asupra mea. Şi să înmulţiră mai mult decît perii capului mieu ceia ce fără pricină mă urîse. Şi să întăriră11 neprietinii miei, ce cu năpaste mă goniia, şi celea ce nu le eramIII datori, pentru căci nu le-am jecuit, adecă păcatele, le plătiiam1Y 123. Pentru căci Adam, mîncîndV din lemn, cu cale şi muri. Iară Hristos, necunoscînd păcatul, muri şi El moartea aceea. Dederă pre Hristos la Pilat, şi Pilat Îl dede slujitorilor. Slujitorii-L dezbrăcară şi-I împărţiră hainele Lui, şi aruncară sorţi pentru haina cea 54v necusută. // Şi acii rostul lui David proroci, unde dzice: împărţiră întru dînşii hainele mele, şi pentru îmbrăcămintea mea aruncară sorţi124. I În manuscris, greşit: „sstrînsără". II În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „întăriră". III În manuscris, greşit: „era". IVV Idem: „plătiia". V În manuscris, greşit: „mîcînd". 44 Ioan Cantacuzino Şi iarăş Îl îmbrăcară cu haine de ocară. Şi dzisă David: Cînd mă dodeia, eram1 îmbrăcat cu sac125. Bătură-L pre Hristos, dederă-I palmă, ştopiră-I în obraz. Dzice Isaia126, despre partea lui Hristos: Eu nu11 sint neascultători, nice stau împrotivă. Spinarea Mea la bătaie, şi fălcile Mele la palme, şi obrazul Mieu nu să întoarsă îndărăpt de ruşinea ştopitului. Şi Dumnădzău agiutoriu-Mi fu, pentru aceea nu Mă ruşinai, ce-Mi puş obrazul Mieu ca şi o piatră tare, şi cunoscui cum nu Mă voi ruşina. Dederă-I oţăt şi hiere. Dzise David: Dederă-mi la mîncarea mea hiere, şi la setea mea mă adăpară cu oţet127. Luară pre Hristos să-L răstignască. Dzice Isaia: Ca o oaie să duse la giunghiat, şi ca un mieluşel înaintea celuia ce-l tunde, într-acela chip nu-Şi deşchide gura Sa. Şi cu smerenia Lui să face giudeţul Lui. Iară ruda Lui cine o va arăta? Pentru căci de pre pămînt rădică-să viaţa Lui12*. 55r Dede-L Pilat să-L ră // stignească pre cruce. Iarăş dzisă David: Săpară mînule mele şi picioarele mele. Şi numărară toate oasele mele129. Ş i-L loviră cu suliţa. Şi dzice Zaharia proroc: Videa-vor la cine au 130 împuns . Întunecă soarele cînd răstignără pre Hristos. Dzisă Zaharia: Dzua aceea va fi cunoscută la Dumnădzău, şi nu va fi nice dzua, nice noapte, şi sara va fi lumină. Şi va fi Dumnădzău întrat în toată lumea; într-aceea vreme va fi un Dumnădzău, şi numele Lui unul va fi131. Şi socoteşte di-nceputul lumii că pururea vine noapte după dzuă, şi dzua după noapte. Iară la răstignirea lui Hristos nu fu aşe, ce dzua să întunecă soarele şi fu noapte, şi iarăş de cătră sară fu dzuă, că de-are fi fost în ce chip este de bogati ori lipsire soarelui, şi iarăş să lumineadză, nu are fi dzis prorocul acesta într-acesta chip. Ce lipsa aceea să face cînd soarele cu luna stau împrotivă unul cătră altul şi în 14 dzile a luminei nice dănăoară lucru ca acesta nu să face, nice poate să fie. Pentru aceea prorocul acesta ca 55v un lucru mi // nunat arată mainte acesta lucru, pentru ca să cunoască şi ei cum pentru chinul lui Hristos întunecă soarele, mare lucru de nu vrură să creadză. Pietrile să despicară, acoperemîntul besericii să despică de sus pănă gios, şi pentru ca să nu gîndească neştine cum au prinsu-o în mînă omenească de gios, de au spentecat-o, pentru aceea dzisă că de sus în gios să despică. Şi multe trupuri a răposaţilor svinţi învisără, după cum scrie Svînta Evanghelie, şi întrară în Ierusalim, şi la mulţi să arătară; iară oamenii cei nebuni nu credzură, ce orbiră. Muri Hristos. Întreabă pre Isaia, că dzice: N-are frîmseţe, nice chip. Şi-L vădzum, şi n-avea chip, nice faţă. Ce faţa Lui era necinstită şi moartă I Idem: „era". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „nu". Patru apologii pentru religia creştină 45 mai mult decît a tuturor oamenilor132. Iară prorociile carele arată de cruce, vom mai îngădui oarece şi le vom arăta. La crucea lui Hristos sta maică-Sa, şi Ioan. Şi pentru căci să fece acesta lucru, ascultă-mă: Un om era la Ierusalim, anume Simeon, om drept şi svînt, carele era orînduit de cătră Dumnădzău să nu vadză moartea pănă 56r nu va videa pre Hristos Dumnădzău. // Cînd era Hristos prunc şi-L duse la beserecă maică-sa, atuncea şi Simeon îl priimi în braţele sale, căci era preut, şi dzisă: «Acmu, Doamne, mîntuieşte pre robul tău cu pace, că vădzură ochii mii mîntuirea ta carea ai gătat înaintea tuturor limbilor, lumină cătră descoperirea limbilor şi mărire omului Tău, lui Izrail». Şi atunce să întoarsă cătră Fecioară de-i dzisă: «Acesta, feciorul tău, să va cruţa pentru căderea şi rădicarea a mulţi cătră Izrail, şi la un sămn de price, şi prin sufletul tău va trece o sabie, pentru ca să să descopere a multe inimi gînduri»133. Socoteşte ce vor să dzică cuvintele acestea. Acesta Simeon, vădzind şi cunoscînd pre Hristos cum El este Mesie, şi-şi cerea iertăciune de moarte. Iară pentru cuvîntul cel de pricină ce au dzis Simeon este cînd cei doi tîlhari să răstigniră cu Hristos, unul din na dreapta şi altul din na stînga, şi unul Îl defăima pre Hristos, iară altul dzise aceluia: Nu te temi tu de Dumnădzău, 56v pentru căci eşti întru osindă? Şi noi //pre dreptate parte păţim, iară Acesta nice un păcat n-au făcut. Şi dzise cătră Iisus: Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, cînd vei vini la împărăţia Ta134. Acesta să spăsi, iară celalaltI peri. Iară cuvîntul ce dzise Simeon cum va trece sabie prin sufletul Precistei, altă nu este, ce numai mulţi eretici dzicea că Hristos era Dumnădzău deplin, iară om numai la ivala oamenilor, iară nu era deplin. Deci pentru ca să cunoască că-i este fecior adevărat îşi făcu voie rrea Precistaa, ca pentru un fiu din trupul său, şi apoi pre urmă, ştiind învierea ce era să facă, iarăş să veseliia întru tot. Socoteşte cum cîte să arătară la Hristos toate era scrisă mainte de proroci, şi macar că voi musulmanii nu dziceţi în ce chip dzic aceia, cum să fie fost Hristos om numai la arătare, ce-I dziceţi om deplin, iară pentru aceea tot vă asămănaţi la un lucru cu aceia, pentru căci dziceţi cum pre acesta Hristos nu L-au răstignit, ce vrînd adecă să-L cinstiţi, dziceţi cum pre altul au răstignit jidovii, gîndind cum este Hristos, iară de vreme ce dziceţi 57r şi voi la aceasta înşelăciune, iată că şi voi // sinteţi ca şi aceia. Căci să dzicem şi alta. Veţi vini la price cu aceia oameni, deci ei vor dzice cum au fost Hristos la arătare om, voi veţi dzice: Ba n-au fost aşe, ce au fost om deplin, numai n-au păţit el, ce altul. Deci îndatăş de aceasta te vor pobedi întru tot, căci de vreme ce la una au fost arătare unde s-au cădzut I În manuscris: „celalt"; silaba: „la", omisă în text, adăugată suprascris, de aceeaşi mînă. 46 Ioan Cantacuzino mai vîrtos, deci şi la altele, la toate, într-acesta chip va fi fost. Vedzi că nu v-au învăţat pre voi, pre musulmani, bine, iară noi nu vom să dzicem aşe, căci credem cum cu adevărat au fost şi om şi Dumnădzău deplin. De nu ne credzi, ascultă ce dzice Isaia prorocul: Il vădzum, şi nu avea faţă şi chip, şi chipul lui era ca de mort şi fără cinste, mai mult decît a tuturor fiilor omeneşti135. 57v Om ce este // // 58r De ne va întreba neştine: Cum poate să fie aceasta că oamenii tot mor şi diavolul tot dodeieşte pre oameni şi-i îndeamnă spre rău?, noi aşe vom răspunde. Doauă putinţă au avut moartea: una cătră trupurile oamenilor cele stricate, de le deusebiia sufletele, şi alta iarăş asupra sufletelor, de le ţinea la robie în mijlocul iadului, şi depărtate de lumina dumnădzăiască. Deci Hristos supuse o putinţă a morţei de scoasă sufletele, iară moartea trupului tot o lăsă, pentru căci să nu dzică neştine că pentru aceea cred într-aceasta credinţă pentru ca să nu moară, macar că moartea credincioşilor nu să cheamă moarte, ce să cheamă somn. De vreme ce nedejduim iarăş la învierea lui Hristos, iarăş să să învieII sufletul acela, să află întru multă bucurie cătră lăcaşurile dumnădzăieşti, aşteptînd şi trupul să să învieIII, pentru ca să ia amîndoauă bucuria acea fără de număr. 58v Şi cînd să vor împreuna amîndoauă, atun // ce va fi surupată şi împărăţia ceastalaltă, a morţii, de nu va mai putea omorî pre nimerile, în ce chip n-are putere, nice pre trupul lui Hristos carele învise, nice pre alte trupuri creştineşti ce înviseră, ce îngăduiesc toate trupurile învierea aceea ce va să bucine atuncea să să scoale toţi morţii. De nu are crede musulmanii şi învierea, noi am dovedi şi acesta lucru, iară de vreme ce cred, noi îi vom lăsa, numai atîta vom dzice cum moartea lui Hristos şi învierea Lui au folosit tuturor cîţi au credzut întru Însul, şi i-au scos de supt ascultarea diavolului. Aşijdirea şi pentru diavolul aşe arătăm, că macarIV că nu s-au giudecat să vie la certarea unde i să cade, pentru căci încă n-au giudecat Hristos legea cea nefăţarnică, şi atuncea giudecîndu-se, să va da cu totul focului nestins. Ce aşe-l socoteşte ca şi mort, ca şi un ucigaş cînd aşteaptă pentru graşala sa moarte. Căci de cînd Hristos învise, el ştie certarea lui şi o îngăduieşte, macar că mult fu scădzut dintru putinţa ce avea, căci acmu 59r nime nu i // să închină. Şi cîte poate face numai cu meşterşuguri, cu înşelăciune le face asupra oamenilor. Pentru aceea acmu şi el ispiteşte pre I Textul întrerupt, s-a lăsat albă jumătate din f. 57r şi în întregime f. 57v, pe care altcineva a scris ulterior diverse note. Vezi Studiul introductiv, p. XI, XVI. II În manuscris, accentuat greşit: „învie". IIIVI Idem. IV În manuscris, se repetă din greşeală: „măcar", tăiat. Patru apologii pentru religia creştină 47 om în tot chipul. Deci, carele să va pleca cătră însul, el îl priimeşte, iară carele nu, el fuge şi merge aiurilea, iară cînd află şi el suflet slab şi inimă, atuncea să şi sălăşluieşte acolo şi-şi plineşte voia cea rrea. Iată că ţ-am arătat acmu pentru Domnul Hristos, căci cît să apropiia naşterea lui mai vîrtos, aşe şi prorocii mai ales grăiia. Iară după ce vini Hristos, atuncea dede minte şi cheile pravoslaviei1 cătră creştini, şi slobodzi cîte cuvinte sint alese toate la mijloc, pentru căci nu-i va fi voia să şi creadză. Iară noi iară trebuieşte să întoarcem la cuvîntul unde am lăsat. După aceasta muri Hristos, şi arătăm toate mărturiile la voi ce dzisără prorocii pentru însul. Şi la Iov încă grăieşte aşe: Incinge-ţi ca un bărbat 59v mijlocul tău, // şi Eu te voi întreba, şi tu să-Mi răspundzi! Unde ai fost cînd am întărit pămîntul? Spune-Mi, de ştii înţelepciune, cînd să făcură stelele toate? Atuncea cu glas mare Mă lăudară toţi îngerii MieiII. Ingrădii marea şi-i puş porţi şi hotar. Şi-i dziş: «Pănă aicea să vii, şi întru tine ca să să înfrîngă valurile tale». Spune-mi: «Tu ai luat lut şi l-ai făcut ca să fie viu, şi l-ai făcut să grăiască asupra pămîntului? Au tu ai îmblat asupra beznei? Au ţie să deşchisără porţile morţei, şi portarii iadului vădzindu-te să întrestară?»136. Atuncea Iov socotind, dzise cătră Dumnădzău: Ştiu că toate lucrurile Ţi să pot, şi nice un lucru nu este preste putinţa Ta. Mainte de mult Te-am audzit cu urechile, iară acmu cu ochii Te-am vădzut137. Socoteşte unde vii afla mai ales mărturie decît aceasta, cînd ales arată, adecă Eu, Dumnădzău, ce am făcut ceriul şi pămîntul, Eu iarăş voi 60r merge la iad şi voi deşchide porţile lui, arătînd moartea lui Hristos. // Aşe este şi aceasta adevărată foarte şi aleasă mai mult decît toate, ce poate să fie iarăş să întoarcem cuvîntul. Acesta lucru ce făcu atuncea Pilat, foarte cu socotinţă dumnădzăiască făcu, pentru căci de are fi dat pecetea sa să pecetluiască, mult are fi prepus jidovii, iară aşe pecetluiră ei şi rămasără la atîta ruşine. Şi nu putură ascunde acesta lucru întru nemică. Ce cum era Hristos învălit cu zmirnă şi cu altele multe, aşe învise şi să şi duse la ucenicii săi şi le dzise: Pace voauă! Şi ucenicilor săi foarte le păru bine. Şi unul dintru ucenicii săi, netîmplîndu-se atuncea acolo, anume Toma, el nu credzu învierea aceasta, ce dzisă: Pănă nu voi videa, nu voi crede13*. Deci şedzind ei iarăş strînşi într-un loc, şi închise fiind uşile, merse Hristos şi stătu în mijlocul lor şi le dzise: Pace voauă! Atuncea poronci ucenicului şi vini de-şi pusă mîna de vădzu unde era locul cuielor, şi unde era în coaste lovit cu suliţa. Şi dacă vădzu, el // 60v strigă: Domnul mieu şi Dumnădzăul mieu!, iară Hristos dzise: Tu ai vădzut şi ai credzut. Iară ferice de ceia ce nu au vădzut şi vor crede139. 1 În manuscris, ortografiat: „pravo slaviei". n În manuscris, greşit: „mii ei" [în gr. fiov; cf. pg, coloana 484]. 48 Ioan Cantacuzino După înviere, învăţă Hristos pre apostoli 40 de dzile, şi-i întări pre lege şi le dede putinţă ca aceea ca să supuie toate lucrurile cîte vor fi împrotiva lor, şi nu numai lor, ce şi altor următori ai lor, au arătat acesta lucru şi l-au dăruit. Iară după ce să împlură 40 de dzile, la dzua de apoi luă Hristos pre ucenicii săi şi să duse la măgura Eleonului, adecă a MaslinilorI, aproape de Ierusalim, şi-i blagoslovi pre înşi, şi-i învăţă. Şi să sui în ceri şi şedzu în na dreapta Părintelui. Şi musulmanii încă dzic pentru Hristos că Să află în ceri, ce nu ca un Fiu a lui Dumnădzău, ce ca un om singur, şi cum este mai svînt decît toţi oamenii. Şi aşe dzic numai cum este în ceri, iară alte taine a lui Hristos toate le lase şi tăgăduiesc. De aceasta şi David proroceşte dzicînd: 61r Inalţă-te în ceri, // Dumnădzăule, şi preste tot pămîntul mărirea Ta!140 Cu adevărat că aceasta înălţare arată prorocul, iară şi aiurile mai ales arată: Rădicaţi porţile, boierii cereşti, şi vă rădicaţi uşile cele de veci şi va întra împăratul Mărirei. Iară îngerii cei mai de gios dzicea celora mai de sus, ceia ce ţinea pre Hristos: Boierii noştri, deşchideţi porţile să între în lontru împăratul Mărirei. Răspunsără cinurile îngereşti de sus: Cine este acesta? Ei dzisără: Dumnădzău puternic şi silnic, Dumnădzău puternic la războaie. Şi acele iarăş dzisără cătră celea mai de sus: Rădicaţi porţile, boierii noştri, şi vă rădicaţi uşile cele de veci, ca să între în lontru Impăratul Mărirei. Şi iarăş întrebară şi celea cete îngereşti: Cine este acesta? Celealalte, ce era mai sus, şi răspunsără: Dumnădzăul puterilor este Acesta141. Ce vă pare de prorocia aceasta? Mie aşe-mi pare că destul are fi aceasta prorocie a arăta aceasta taină a lui Dumnădzău. De vreme ce mare lucru este, că îngerii încă să mirară şi întrebară: „Cine este Acesta?". // 61v Pentru căci-L întreba? Căci videa trup omenesc şi în ceri să suia. Mare minune este aceasta, şi cu adevărat arată suirea în ceri a Domnului Hristos. Dintru carea are fi destul să cunoască fieştecine lucrul acesta, cum Hristos fu şi om deplin, şi Dumnădzău deplin. Şi aşe să sui în ceri. Cătră aceasta şi Iezechiil prorocul încă arată dzicînd: Eu eram11 la apa lui Hovăr111, la robia Vavilonului, şi să deşchisără ceriurile, şi vădzui vedere dumnădzăiască. Şi vini la mine mîna lui Dumnădzău. Şi vădzui un nuăr foarte mare, şi lumină era împregiurul nuărului, şi foc strălucind. Şi în mijlocul nuărului, în chipul a patru dobitoace, şi fieştecarea dintru înse avea cîte patru aripi şi scotea scîntei, în ce chip are străluci nişte aramă frumoasă. Şi ăripile lor iuşoare era, şi asupra capetelor dobitoacelor era în chip de ceri şi să arăta în chipul cristalului, şi de asupra ceriului aceluia I În manuscris, accentuat: „maslinilor". II În manuscris, greşit: „era". III Idem: „Horav". Patru apologii pentru religia creştină 49 era în chip de scaun, şi în scaunul acela şedea un chip de om. Şi vădzui ca 62r un chip de //foc deasupra142. Şi cum prorocia aceasta este minunată, cu adevărat aşe este, ce o lăsăm pentru căci este foarte mare, ce trebuieşte a socoti, aceste patru dobitoace ce vădzu pot să fie numai serafimii, în ce chipu-i vădzu, şi cu adevărat în scaunul acela carele şedea, altul nu a fi fost, fără numai Fiul lui Dumnădzău cel adevărat, ce am arătat pănă acmu. Aşijdirea tu, împreună cu alţi musulmani, dziceţi: De vreme ce Hristos este Dumnădzău, cum dzic creştinii, cum au păţit? Că lui Dumnădzău nu-i este firea să paţă. Şi nice n-au spăsit pre om numai cu cuvîntul, ce în ce chip n-are fi putut, să împeliţă şi luă trup omenesc, şi muri pentru ca să mîntuiască pre om. Acesta lucru eu încă dzic că Dumnădzău nu pate, şi tu singur încă acesta lucru îl mărturiseşti. Şi omul, ori fie cînd să tîmplă a muri, ori de sabie, ori de năpaste, ori de moarte bună, atuncea numai trupul pate şi moare, iară sufletul rămîne fără de moarte. 62v Şi la Hristos, cine este aşe fără // minte, cînd păţind omenia, să dzică că pate şi dumnădzăirea? Iară pentru aceea nu lăsă diavolul şi acesta lucru nedodeit. Pentru căci şi armenii dzic cum Hristos este Fiul lui Dumnădzău, şi Dumnădzău adevărat. Iară dzic şi aceasta cum în ce chip au păţit omenia, aşe au păţit şi dumnădzăirea, şi nu socotesc becisnicii cum, cînd soarele este pre vrun copaci şi-l lumineadză, iară neştine loveşte copaciul de o mie de ori cu toporul, copaciul să taie şi cade, iară soarele nepăţit şi netăiat rămîne. Ş i cînd herul cel înruşit de foc de este tot foc îl bate pre her ciocanul, iară focul nu are nice o patimă, macar că sint întru una împreunate, într-acela chip şi la Domnul Hristos. Macar că păţiia omenia, iară dumnădzăirea încă era tot depreună, iară pentru aceea nemică nu păţiia. Pentru aceşteaI armeni ce dzic aşe, toţi armenii sint anathema, şi eretici şi lepădaţi de lege. Iară pentru acesta lucru ce dziceţi, cum pentru căci nu mîntui Dumnădzău lumea numai cu cuvîntul, ce în ce chip n-are fi putut, să fece om şi muri, eu acesta lucru neputînd să-l arăt cu înţelepciunea mea şi să-l agiungă cu firea mea, 63r nu // poci cunoaşte aceasta pricină. Şi într-acesta chip te sfătuiesc cîte sint de credinţă să le credzi şi să nu cerci mult cît este preste firea omenească, căci cine poate şti pentru căci vru Dumnădzău aşe, şi nu vru amintrile. De bogate ori să dă o poroncă a unui împărat pemintesc şi o credem, şi o facem, şi numai cercăm mai încolo să ştim pentru care lucru este poronca aceea, dară încă aicea, la Împăratul Cel Ceresc, cine poate să cunoască poronca şi tocmala Lui? Numai Singur îl ştie acesta lucru. Căci are fi putut Dumnădzău cu alt mijloc să mîntuiască lumea, au cu îngeru, au cu cuvîntul, ce nu vru, căci nu cîte poate să le facă Dumnădzău le şi va, ce I Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă: „aceştea". 50 Ioan Cantacuzino cîte I-i voia să facă. Căci cîte I-i voia poate să le facă, ce nu cîte poate face I-i şi voia să le facă. Căci are fi putut Dumnădzău să facă o mie de lumi, şi alte lucruri minunate, ce nu-I fu voia. Pentru aceea nu cerca mai înainte. Căci de vii începe a întreba numai o întrebare fără de cale, de-acia multe să vor scorni. Căci cine îndrăzneşte 63v de întreabă acestea întrebări, poate // întreba cum de vreme ce-au ştiut Dumnădzău pre diavolul că va greşi, căci l-au făcut, şi dac-au greşit, căci nu l-au prăpădit, să nu mai amestece şi să tulbure oamenii? Şi altele multe întrebări fără de cale poate întreba omul nebun, iară pentru căci te îndoieşti şi nu-ţi place acesta răspuns, iată cum eu îţi răspundz şi cu o pildă. De-mi va agiuta Dumnădzău de voi nemeri, laudă lui Dumnădzău căci ne arătă tainele, de nu voi nemeri, iarăş rămîie la acela ce o au făcut, şi să ştii şi pricina. Scrie Moisei, ş i mai bineI voi dzice cum Dumnădzău cu mijlocul lui Moisei, cum Să iubeşti pre aproapele tău ca pre tine. Ce să începem dintăi. Scrie aşe: Să iubeşti pre Domnul Dumnădzăul tău dintru tot sufletul tău, şi dintru tot cugetul tău, şi dintru toată putinţa ta. Dzise şi Hristos la Evanghelie: Cine Mă va iubi pre Mine să va iubi de Părintele Mieu. Dzise şi Isaia: Aşe dzice Dumnădzău: «Au doară va uita vro fămeie copiii săi? Iară de va uita fămeia, iară Eu nu te voi uita»143. Dzise Dumnădzău, şi 64r acesta lucru este adevărat, că Dumnă // dzău iubeşte pre om mai vîrtos şi decît maică-sa, şi decît părintele său, nu cu o parte, ce cu o mie de părţi. Pentru aceea şi fieştece om datori este a iubi pre Dumnădzău mai vîrtos decît pre tată-său şi pre îmă-sa, şi pre toată ruda sa, şi decît viaţa sa. Şi cîtu-l va iubi pre Dumnădzău mai mult, atîta să va iubi şi el de Dumnădzău mai mult. Deci acmu întăi trebuieşte să socotim dintru ce faptă să îndeamnă omul mai mult a iubi pre Dumnădzău şi a face cuvîntul deplin ce scrie la Biblie: „Să iubeşti pre Dumnădzău", nu poate să-l îndemne mai tare decît lucrul acesta, cîndu-şi va aduce aminte ori fieştece om pentru Dumnădzău, cum s-au împeliţat, şi au luat trup, şi cu trupul muri, şi învise iarăş pentru mîntuirea noastră. Cu adevărat că, ştiind atîta milă de cătră Dumnădzău, fieştecine să pleacă mai vîrtos cătră lauda lui Dumnădzău şi face poroncile lui, şi cuII acesta lucru să plinesc cuvintele Scripturii ce mai sus arătăm şi să spăseşte şi omul mai pre iuşor. Una aceasta este pricina, alta iarăş în 64v multe // feliuri să arăta la proroci şi la svinţi, cătră unii ca un văzduh, cătră alţii ca un nuăr, cătră alţii ca un foc, în ce chip şi cătră Ilie. Iară acmu vru să să arate fără de nice un mijloc cătră ceia ce-L iubăsc pre Însul şi să grăiască cu înşii fără de nice o oprelişte, în ce chip va grăi şi la învierea depreună cu I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „ne". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „cu". Patru apologii pentru religia creştină 51 iubiţii săi svinţi, cînd va vini să giudece viii şi morţii, şi va despărţi într-o parte pre cei drepţi şi într-altă pre cei păcătoşi, în ce chip şi prorocul Daniil arată dzicînd: Vădzui pănă unde să pusără scaunele şi Cel Vechi de Dzile şedzu; şi scaunul Lui, ca para focului, şi roatele lui, foc ardzători, şi apă de foc curătoare înaintea Lui. Cu miile de mii Ii slujiia, cu întunerecele întunerecelor Ii dvoriia. Giudeţ stătu, şi cărţile să deşchisără. Vădzui întru aceea videre, şi vini unul cu nuării ca un1 Fiu Omenesc. Şi agiunsă pănă la Cel Vechi de Dzile şi înaintea Lui să adusără. Şi Lui să dede domnie şi cinste şi împărăţie, şi toate limbile şi rudele oamenilor Ii vor sluji. Şi putere 65r Lui va fi // în veci, carea nu să va clăti. Să întrestă sufletul mieu, lui Daniil, întru aceasta videre, şi videniile capului mieu să spămîntară144. Iani cearcă cu socotinţă cine este „Acest Vechi de Dzile" şi cine-I sta înainte, şi cine era aceia ce sta înaintea Lui şi cine fu Cela ce sămăna a om şi vini, şi i să dede putere, şi ce este apa focului? Acestea toate poate fieştecine a le cunoaşte ce închipuiesc, şi cînd vor fi. De care lucru, de vreme ce prorocul Daniil dzice că să spămîntă duhul lui întru însul, de acesta lucru dară musulmanilor cum nu le este ruşine a dzice că ştiu cîte nu li să cuvine a le şti? Pentru aceea sint ocărîţi. Coneţ al doile răspuns a lui Melentie. // I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „ca un". 52 Ioan Cantacuzino 65v Răspunsul al triile a lui Melentie cătră pers, cum după văznesenia lui Hristos apostolii învăţară, şi propoveduiră în toată lumea, şi întăriră cu minunile credinţa, şi pentru Preacurata Fecioară Măria, şi pentru întrebarea ce au întrebat Pilat pre Hristos de este Fiu lui Dumnădzău, şi-i răspunse cum „Tu dzisăş", şi pentru cruce, şi pentru icoane. Pentru Fiul lui Dumnădzău, cum să arătă Dumnădzău şi Om deplin, arătăm după putinţă dintru proroci şi de aiurilea tot deplin şi desăvîrşit. Acmu trebuieşte să cercăm şi pentru lucrurile ce s-au urmat apoi, pre urma aceea, după ce să văznesi, adecă să înălţă Hristos, şi dzise ucenicilor Săi să îngăduiască la Ierusalim pănă le va vini putere de Sus. Atuncea ei I să 66r închinară, şi cu mare bucurie îngăduia // acela dar să le vie. Deci, şedzind apostolii depreună, să fece un sunet mare ca un vînt tare şi să pogorîră limbi ca şi de foc. Şi şedzind cîte pre unul, îi împlurăI de darul dumnădzăiesc. Şi acesta lucru l-are fi şi Hristos putut face pănă unde era pre pămînt, ce nu vru pentru ca să arate cum una este cu Părintele şi cu Duhul Svînt, şi una este putinţa. Socoteşte cum şi Hristos au avut putere cînd dzise El ucenicilor Săi să calce pre şerpi şi pre scorpii. Deci, împlîndu-se apostolii de darul dumnădzăiesc, toţi ştiia toate limbile cîte sint supt ceri. Căci de vreme ce lor li să dede toată lumea a o îndrepta, cu cale au fost ca să ştie şi limbile, să nu le trebuiască necăiuri nice un tălmaci de nemică. Şi întăi începură de la Ierusalim, căci aşe dzise Isaia: Aşe dzice Dumnădzău: «Din Sion va ieşi legea, şi cuvîntul lui Dumnădzău din Ierusalim». Deci jidovii, fiind tot orbiţi, nu priimiră aceasta, şi îndatăş fu plinită ce scrie la Legea Veche cum Cu alte limbi voi grăi cu înşii, şi cu alte budze voi grăi cătră însul şi cătră 66v aceştea oameni145. Şi // nice cu chipul acesta îmi dzise cum Nu vor putea să mă asculte, dzise Dumnădzău, iară alte gloate de oameni credzură mulţi şi mărturisiră pre Hristos Fiu lui Dumnădzău adevărat. Făcea şi minuni mare apostolii, cu carele întăriia şi credinţa. Iară nu le făcea cum le făcea Hristos, ca un stăpîn, ce ca nişte slugi a lui Hristos, cu numele Lui făcea multe minuni. Şi într-acesta chip multe minuni întorceaII cătră credinţa lui Hristos. Şi mulţi oameni creştini periia pentru numele lui Hristos, şi cît periia atîţia, mai mulţi să întorce cătră credinţa lui Hristos. Şi I În manuscris, greşit: „plură". II În manuscris: „întoarcea". Patru apologii pentru religia creştină 53 de multe ori şi cîte cincidzeci de mii de oameni într-o dzi să creştina. Şi apostolii încă îmbla pentre păgîni ca oile pentre lupi, şi Dumnădzău totu-i feriia, cu ce mijloc şi cu ce agiutori, fără numai cu agiutoriul Domnului Hristos. Şi nime nu le putea sta împrotivă, nice vrăjitori, nice filosofi, şi să arătară ca neşte1 peşti fără de glas. Şi aşe să mărturisi toată Evanghelia în toată lumea, şi să plini glasul prorocului David, unde dzice cum In tot pămîntul ieşi glasul lor, şi în marginile pămîntului cuvintele lor146.// 67r Acmu să cuvine ca să credeţi că toate acestea cuvinte cîte am grăit, toate sint de cătră Dumnădzău şi de la proroci arătate, carele şi voi musulmanii să cade să le credeţi întru tot, căci sint svinte. Şi singur Mahmet, carele este dascal tuturor musulmanilor, acela încă nu putu ca să ascundză adevărul, ce şi el încă mărturiseşti, toate cîte sint svinte el încă le arată. Deci, de vreme ce era aşe, trebuie a crede şi voi nu numai cărţile, ce şi cuvintele carele scriu încă trebuie a le crede. Deci trebuieşte să socotim pentru care lucru nu vor să creadză cîte scriu cărţile cu adevărat, că mult s-au înşelat aceştea oameni. Mulţi tirani să închina apostolilor şi credea pre Hristos, şi mărturisiia numele lui Hristos, şi ei încă să arăta propoveduitori numelui lui Hristos. Şi pre dînşii nu-i foarte dodeia, în ce chip munciia pre ceia ce era mainte păgîni şi-i făcea ca să să întoarcă iarăş la legea lor, şi cu multe cazne 67v socotiia să-i supuie. Iară Dumnădzău le agiu // ta şi era de toate mai sus şi mai înalţi, şi cu acesta lucru să arăta putinţa lui Hristos. Acestea lucruri minunate socotind toţi împăraţii şi craii, să întoarseră cătră credinţa lui Hristos şi credzură toţi cum Hristos este Fiul lui Dumnădzău. Şi plinită fu prorocia prorocului David şi altora, unde grăiesc cum toate limbile-i vor sluji. Şi acesta lucru să arată cu dovedinţa căci cîţi vor crede, aceia vor avea şi breaslă la împărăţia lui, iară cîţi nu vor crede, aceia încă vor videa. Aşijdirea şi David arată dzicînd: Toate limbile, bateţi în palme, strigaţi lui Dumnădzău cu glas vesel. Pentru căci Dumnădzău Cel Înalt Împărat11 mare este111 preste tot pămîntul. Cîntaţi Dumnădzăului nostru, cîntaţi; cîntaţi Împăratului nostru, cîntaţi, pentru căci a tot pămîntul este Împărat Dumnădzău, cîntaţi cu minte şi cu înţelepciune. Împărăţi-va Dumnădzău la limbi, Dumnădzău şede în scaunul lui cel drept şi svînt. 68r Boierii năroa // delor s-au strîns depreună cu1Y Dumnădzăul lui Avraăm, pentru căci vitejii lui Dumnădzău foarte să rădicară de la pămînt147. Socoteşte rogu-te acestea cuvinte cu multă socotinţă. Dzice cum toate limbile, nu numai pre jidovi sau pre izmailteni, ce pre toată lumea cheamă I În text: „ne", adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „şte". II În manuscris, copiat din greşeală: „a toată", şters cu mai multe linii. III În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „este". IV În manuscris, greşit: „cum". 54 Ioan Cantacuzino la aceasta bucurie, şi toate neamurile omeneşti. Să are dzice neştine: "O, fericite Davide, şi cînd n-au fost Dumnădzău înalt de-l faci tu acmu înalt!" şi el iarăş ne dzice: „Cîntaţi lui Dumnădzău, cîntaţi; cîntaţi Împăratului nostru, cîntaţi", în ce chip are dzice neştine cînd s-are întoarce biruitori de la un război cum au biruit pre neprietini, iară de l-are tot întreba altul ce veste este şi în ce chip au fost vrun lucru de a războiului, el tot să dzică: „Am biruit pre neprietinii într-acesta chip". Şi prorocul David, socotind înainte lucrurile acestea cum limbile să vor întoarce, iară el cu multă bucurie lăuda şi proslăviia pre Dumnădzău, şi tot îndemna să-I cînte şi să-L laude. Pentru care lucru toate cuvintele acestea au laudă mare, prea 68v desăvîrşit, şi arată pre Hristos Fiul lui // Dumnădzău adevărat şi deplin, carele pentru mulţime le vom lăsa, nesocotind acesta lucru că va fi cu greşală. Căci de veţi fi cu minte, destul va fi şi atîta a vă întoarce cătră credinţa creştinească. Iară dzise David prorocul cum „Să să înalţă cei mari a lui Dumnădzău de pre pămînt", alţii nu sint fără numai ucenicii lui, carii mainte era smeriţi şi puţini, şi apoi să măriră şi să înălţară. De vreme ce toţi împăraţii şi domnii, după Dumnădzău, pre apostoli au mijloace şi rugători cătră Dumnădzău, de vreme ce mult fură minunaţi şi lăudaţi apostolii, căci pre mulţi întoarsără cătră Dumnădzău şi cătră credinţa lui Hristos, şi oameni mari şi de cinste, în ce chip dintru cei mulţi este şi marele mucenic a lui Hristos Gheorghie, pre carele îl cinstiţi şi voi musulmanii şi-i dziceţi „Hedir Iliaz", pre acesta mult îl siliră să să închine bodzilor. Iară mult îngădui la multe chinuri şi suferi multe, şi nu-şi vru întru nemică să fie ascultători. Şi într-o dzi dzise mucenicul cătră muncitoriul: Blăm să-ţi vădz dumnădzăii tăi! Şi lui foarte-i păru bine, 69r gîndindu-se // că doară să va închina bodzilor. Iară dacă întrară în capiştea lor, stătu şi dzise: Spuneţi-mi voi, bolovanilor, cine este Dumnădzău adevărat? Şi îndatăş răspunseră: Unul este Hristos, Fiul lui Dumnădzău cel adevărat. Şi iarăş dzise Gheorghie: Cădeţi dară de vă zdrobiţi, daca nu vă este locul aicea, şi îndatăş cădzură gios de să surupară. Şi rămasără păgînii ruşinaţi întru tot. Ce vom altă mărturie, cînd singuri diavolii îl arătară că este unul Hristos, Fiul lui Dumnădzău? Aşijdirea şi cînd era Hristos pre pămînt, aduseră părinţii un copil îndrăcit, şi era mulţi draci într-însul, ca să-l izbavască. Iară dracii îndatăş strigară: Ce-i noauă şi Ţie, Hristoase, Fiul lui Dumnădzău, de ai vinit mainte de vreme să ne cerţi pre noi? Iată că şi Satana Îl arătă Dumnădzău, şi Fiul lui Dumnădzău. Pentru aceea, vai de aceia ce nu vor crede întru Hristos; mai bine să nu-şi fie născuţi aceia oameni pre faţa pămîntului. Amar va fi 69v acelora! Şi după moarte svinţilor încă la grobniţele lor multe // ciudese să Patru apologii pentru religia creştină 55 fac şi să arată, şi pre mulţi de multe, de boale-i izbăvăsc. Şi astădzi mulţi sint în pustii lăcuitori şi au putinţă ca aceea de vindecă toate boalele. Acmu, ce vă pare voauă de acesta lucru, fost-auI Dumnădzău adevărat, deplin Hristos, au ba? În ce chip s-are fi îndrăznit a să dzice că este Dumnădzău, de nu are fi fost Dumnădzău, de vreme ce de toate lucrurile şi păcatele să scîrbeşte Dumnădzău. Iară mai vîrtos pentru cela ce să face pre sine Dumnădzău. Căci mulţi, şi la Scriptura Veche, numai pentru căci să atinsără de lucrurile dumnădzăieşti ce nu li se cuviniia, într-acela ceas îi loviia urgie şi mînia lui Dumnădzău, şi-i prăpădiia. Deci trebuieşte a crede cum au fost adevărat Hristos Fiul lui Dumnădzău, şi Dumnădzău adevărat şi deplin, căci, de n-are fi fost Dumnădzău deplin, îndatăş simeţindu-se are fi păţit cum au păţit şi diavolul, şi Adam. De care lucru şi Mahmet al vostru, şi toţi musulmanii arată pentru Hristos cum este 70r „Cuvîntul lui Dumnădzău", şi „Duhul lui Dumnădzău", şi // „Sufletul lui Dumnădzău", deci datori sint toţi musulmanii a crede fără cercetare cum au dzis Hristos pentru sine. 148Aşijdirea şi pentru minunea ce să face în tot anul la Ierusalim, la groapa lui Hristos, unde noi creştinii prăznuim învierea Svinţiii Sale, în ce chip ştii şi tu singur. Oare ce vei putea dzice de acesta lucru tu? Ştii bine cum ţara aceea este supt mîna musulmanilor şi sint ei mai mari. Poate să fie că aşe este voia lui Dumnădzău. În dzua învierii lui Hristos pun multă socotinţă toţi musulmanii ca să nu se afle acolo lumină, şi acesta lucru pre tot anul îl fac. Iară în ceasul ce cîntă creştinii cîntarea învierii lui Hristos, să pogoară lumină din ceri şi aprinde pre cele trie făclii ce sint la grobniţa lui Hristos, înaintea musulmanului vostru, Domnul locului aceluia. Acmu, spune-mi ce-ţi pare ţie, fost-au Hristos Dumnădzău au ba?149 Au mintII creştinii căci dzic aşe acesta lucru? Pentru aceea arată Domnul Hristos, ca să credeţi cum sint adevărate toate lucrurile cîte sint la credinţa 70v creştinească. Aprindzin // du-se luminile la grobniţa lui Hristos, în ce chip şi odănăoară, cînd să botedză Hristos, arătă-L Părintele cum este Fiul Lui, într-acesta chip şi acmu mărturiseşte aceasta lumină, ca să credză toţi cum Hristos au fost Fiu lui Dumnădzău şi Dumnădzău adevărat. Pentru aceea, carele este aşe de nemică şi prost ca să nu creadză şi să nu-L mărturisască Dumnădzău deplin întru tot? Macar că turcii dzic într-acesta chip cum creştinii, pentru ca să cinstească pre Hristos, Îi dzic cum este Fecior lui Dumnădzău. Iară Hristos s-au tăgăduit de acesta lucru, cînd L-au întrebat jidovii, şi dzisă: Voi dziceţi. Acesta lucru vrînd Domnul Hristos să-l arate, iată că nu într-un loc, ce într-o mie de locuri arată la Svînta Evanghelie cum este şi Dumnădzău deplin, şi om desăvîrşit, şi singur născut este. Căci III Idem: „fot-au". II Idem: „mînt". 56 Ioan Cantacuzino şi Evanghelia încă aceasta sileşte să arate, cum toţi să să întoarcă despre lucrurile cele rele şi să să arate la toate lucrurile bune, şi bine // 71r credincioşi lui Hristos, şi pentru aceasta Evanghelie mulţi svinţi au murit şi au păţit pănă în svîrşit. Aşijdirea şi o samă de eretici dzic pentru Hristos cum adevărat au fost nainte decît toată lumea. Şi El este făcătoriul îngerilor, şi lui Adam, şi a pămîntului, şi a toată lumea, iară acestea toate le-au făcut, ce Fiu lui Dumnădzău n-au fost. Aceştea eretici mult rău făcură între toţi creştinii, căci împăratul carele s-au tîmplat la aceea vreme acolo încă au fost de un gînd ca dînşii şi foarte sta nevoitori de le întăriia eresul lor întru tot. Pentru care lucru şi aceştea, de n-are fi la Evanghelie scris cum Hristos este Fiul lui Dumnădzău, şi Singur dzice, şi prorocii arată de multă vreme, s-are fi şi mai întărit eresul lor. Ce ei fac într-alt chip, căci tălmăcesc într-alt chip, ei strîmbă cuvintele Evangheliei. Ce şi acestora puţină le este putinţa, pre carii acmu adevărat i-au surupat, numai ce au rămas la Misiri unii ce să dzic 71v arieni, unii iacoviţi, alţii nestorieni. // Întrebaţi şi pre aceştea ce vor dzice. Dzic c-au fost Hristos Dumnădzău, au ba? Macar că ne sint şi neprietini, căci nu vor putea dzice cum noi am scos şi am pus ceva la Evanghelie decît au fost di-nceput şi s-au scris. Aşijdirea dziceţi cum noi, creştinii, credem trei obraze: Părinte şi Maică şi Fiu. Ce poate să fie că puţină ştiinţă ai de lucrurile creştineşti. Pentru aceasta, de te înşeli şi la aceasta, ca şi la altele, ascultă-mă pre mine. Noi creştinii credem un Dumnădzău, Părintele Cel de Veci, ce au făcut lumea, şi un Fiu, Singur Născut mainte de veci, Dumnădzău deplin, iară pre Precista Svînta Maria o ţinem în loc de fapta lui Dumnădzău, şi roabă lui Dumnădzău. Şi aşe credem cum nu poate să fie născut om de protiva Svintei Preciste, din bărbat şi din fămeie. Şi încă cît este om, după firea omenească, o socotim mai gios decît îngerii. Iară pentru căci au născut pre Fiul şi Cuvîntul lui Dumnădzău trupeşte, care lucru îngerii nu-l feceră, o ţinem mai sus decît îngerii, şi la cinste, şi la svinţenie. Şi toţi o rugăm şi o 72r avem mijloc cătră // Fiul ei, şi pururea să roagă pentru păcătoşi, şi face minuni mare şi minunate, şi ne închinăm ei, nu ca lui Dumnădzău, ce ca unii maice trupeşte Fiului lui Dumnădzău. Şi anathema să fie cine să închină la trei dumnădzăi, au la mulţi. Pentru căci noi un Dumnădzău credem, făcătoriul ceriului şi a pămîntului. Aduceţi mărturie aşijdirea asupra noastră şi ne defăimaţi, dzicînd cum pre Hristos Îl întrebară au este Fiu lui Dumnădzău?, şi El dzisă: Voi dziceţi, iară nu Eu. Şi acesta lucru împrotiva noastră îl arătaţi pentru ca să vă întăriţi cuvîntul. Ce acesta lucru îl faceţi neştiind Scrisoarea. Căci de aţi fi ştiut Scrisoarea, nu v-aţi fi înşelat într-acesta chip. Şi ne grăiţi de rău la lucrul ce nu ştiţi. Ce noi acmu nu vom să mai aducem altă mărturie pentru Hristos, de vreme ce nu ne este şi vremea, iară mărturii avem multe, fără de număr a le arăta, dintru carele o samă am şi arătat. Ce iată că voi arăta. Patru apologii pentru religia creştină 57 Jidovii, pentru altă pricină, pre Hristos nu-L răstigniră fără numai ca să-L 72v omoară, căci să făcea pre Sine // Fiu lui Dumnădzău. Căci uneori dzicea: Cine vede pre Mine vede şi pre Părintele Mieu, altădată iarăş cum Eu şi cu Părintele una sintem, şi aiurilea iarăş: Iertate să fie păcatele tale. Carele toate vădzindu-le jidovii dzicea cătră însul: Cine te faci pre tine?1 Tu eşti om, şi dzici cum eşti Dumnădzău? Iară Hristos le răspunsă că Cine va crede întru Mine, de va şi muri, tot va trăi, şi In ce chip Părintele învie pre morţi şi le dă viaţă, într-acela chip şi Fiul, şi cum Nimerilea pre Părintele nu ştie, fără numai Fiul, nice pre Fiul, fără numai Părintele. Deci Hristos, de vreme ce arată acesta lucru, ce vom altă mărturie, căci pentru acestea cuvinte L-au şi răstignit. Vedzi cum fără de nice o cale sint întrebările voastre? Credzi, cînd întrebă pre apostolii săi dzicînd: Cine dzic oamenii că sint Eu?, atuncea alţii dzicea pre unul, alţii pre altul. Iară Petră apostolul, el dzise: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnădzău Celui Viu. Atuncea s-are fi cădzut lui Hristos, de n-are fi fost aşe, să dzică lui Petră că Dziseş tu, Petre, Eu sint Fiul lui Dumnădzău, în ce chip arătaşi tu lucrul acesta? Rău ai 73r făcut! Cum să fiu // Fiul lui Dumnădzău? Iară Hristos ce răspunsă lui Petră: Fericit eşti tu, Petre, căci nu-ţi descoperi ţie acesta lucru trup omenesc, ce Părintele Mieu Cel Ceresc. Şi nu întrebă Hristos pre Petră pentru aceasta lucru neştiind de vreme ce şi cînd. Muri Lazar, îl ştiu Dumnădzău cum muri, iară cînd marsă acolo la groapă, întrebă unde l-au pus, în ce chip nu l-are şti150. Într-acesta chip şi aicea întrebă Hristos, pentru ca să arate pre sine şi Dumnădzău, şi om deplin. Şi Toma apostolul iarăş, ce dzise după ce apipăi pre Hristos după înviere: Domnul mieu, şi Dumnădzău mieu151, iară Hristos nu-i dzise să tacă, sau într-alt chip, ce-i dzisă: Pentru căci M-ai vădzut, ai credzut. Ferice de ceia ce nu M-au vădzut şi au credzut!152 Iară şi la începutul învăţăturii lui Hristos, ce dzice Natanail apostol, carele era mainte învăţători de legea jidovască, şi vini la Hristos, şi arătîndu-I toate tainile inimii sale, atuncea dzise Natanail: Tu eşti Fiul lui Dumnădzău, Tu eşti Impăratul lui Izrail, iară Hristos îi dzisă: Credzi, mai mari încă vei videa. Ş i cînd Hristos dzise cătră Pilat, cîndu-L întrebă de este Fiul lui 73v Dumnădzău, şi El // dzise: Tu ai dzis acesta cuvînt, nu este nice de o tăgadă, ce încă mai vîrtos adevereşte cuvîntul acesta. Şi în ce chip, cînd întreba la cină pre ucenicii Săi şi le dzisă cum Unul dintru voi Mă va da, şi ei să întreba unul pre altul, într-acesta chip şi acmu, căci atuncea dzicînd Iuda: Cîndai să nu fiu eu, iară Hristos şi dzise: Tu ai dzis! Şi cu cuvîntul acesta mai mult Îl dovedi şi-L arătă cum El este, pentru căci era un cuvînt ca acela ce era obicei a să dzice într-aceea ţară. Pentru acesta lucru îl dzise şi I Idem: „sine". 58 Ioan Cantacuzino Hristos. În ce chip şi acmu este obiceiu între musulmani, cînd să svătuiesc unul cu alt şi vor să facă un lucru, dzice unul cătră altul: „Tu ştii", şi tot este una în ce chip are dzice cum să facem acesta lucru, într-acela chip şi Domnul Hristos. Aşijdirea şi altă dată, cînd întreba iarăş pre Hristos Pilat Împărat este?, iară Hristos dzise: Tu dziseşi acesta lucru. Iată şi aicea iarăş într-acesta chip este ca şi mai sus. Vădzuş că musulmanii hulesc pre noi, pre creştini, la lucrurile ce nu li să cuvine. Deci, de-ţi este voia a cunoaşte, 74r cunoaşte adevărul, iară de nu, fă ce ştii. Căci // nu este vina adevărului, ce a celora ce fug de însul. Deci, de vreme ce-am făgăduit noi pentru cruce ca să arătăm, trebuieşte să şi arătăm, căci în ce chip s-au fost arătînd lucrurile toate a lui Hristos, într-acesta chip şi a Svintei Cruci, ascultă-mă: Ieşind jidovii cu mijlocul lui Moisei de la Misiri, viniră eghiptenii după dînşii şi, gonindu-i, agiunsără pănă la Marea Roşie. Iară jidovii înspăimîndu-se, şi de viaţă să lăsară. Iară Moisei rugă pre Dumnădzău, şi Dumnădzău îi dzise: Pentru ce strigi1 cătră Mine? Dzi fiilor lui Izrail să să rădice să margă. Şi tu rădică toiagul tău şi bate marea, şi aşe o vor trece fiii lui Izrail ca şi pre uscat. Deci lovi Moisei marea cu toiagul său cu lovitură dreaptă, şi fu ruptă apa mării în doauă şi stătu ca un zidiu de îmbe părţile, şi în na dreapta şi în na stînga, şi trecură toţi pre uscat. După aceea, gonindu-i misirlinii, şi întrînd după înşii într-apă, dzise Dumnădzău cătră Moisei să bată marea, şi el o lovi nu ca mainte, ce în 74v curmedziş; // într-acesta chip să întoarsă apa iarăş îndărăpt şi-i înecă pre toţi, şi pre Faraon, împăratul Misiriului, şi toate carăle lui, şi pre toată oaste lui. Şi atuncea aceasta închipui Svînta Cruce, şi cu minunea Crucei să fece un lucru mare ca acesta. Căci în ce chip Moisei cu lemnul şi cu marea spăsi jidovii de supt mîna păgînilor, într-acesta chip şi Domnul Hristos cu crucea şi cu botedzul spăsi pre om dintru munca cea mare a năsilnicului diavolului. Aşijdirea şi altădată Moisei merse într-un loc unde să chema Mera, şi nu avea apă să bea, căci apele era foarte amară. Deci arătă lui Moisei Dumnădzău un lemn, şi aşe îl puse într-apă şi să îndulci, şi să săturară toţi de apa aceea. Aceasta închipui crucea carea întoarsă amărăciunea lumii aceştiia şi a diavolului întru multă bucurie. Aşijdirea şi Moisei altă dată merse într-un loc unde era şerpi mulţi, 75r deci muşca oamenii şi muriia mulţi. De-a // ciia învăţă Dumnădzău pre Moisei de fece un şerpe de aramă şi-l puse într-un par înalt, şi cine videa şerpele acela el nu muriia. Acesta lucru altă nu închipuia fără numai pre Hristos pre cruce. Şi în ce chip acela chip de şerpe era, ce otravă nu avea, într-acesta chip şi acesta Domnul Hristos om era şi păcat nu avea, şi cine va crede întru Însul nu va muri cu totul, ce va avea viaţa de veci. I Idem: „strige". Patru apologii pentru religia creştină 59 Altă dată iarăş război era între jidovi şi între amalichiteni, şi avînd Moisei mînule lui întinse cătră Dumnădzău, biruiia oamenii lui, şi cînd le punea gios, atuncea biruia amalichitenii. Deci învăţă pre doi Moisei de-i ţinea mînule, pănă unde supuse de tot pre amalichiteni, şi acesta lucru iarăş crucea închipui. Aşijdirea şi fericitul Iacov, blagoslovind pre nepoţii lui, pusă-şi feciorii lui pre feciorii lor să-i blagoslovască. Şi aşeşi puse mînule în cruciş, închipuind crucea, şi blagoslovi. Şi mai ales decît toate arată cu prorocul 75v Isaia, dzicînd // cum Limbile şi împăraţii, ce nu-ţi vor sluji, să vor strica, şi limbile cu pustiitate să vor pustii, şi locul mieu cel svînt îl voi mări cu chiparis, şi cu brad, şi cu chedru depreună, şi locul picioarelor mele îl voi cinsti153. Socoteşte acmu lucru minunat, căci în ce chip arătară prorocii de alte chinuri a lui Hristos de toate, într-acesta chip şi de cinstita cruce au arătat cu adevărat, iară Isaia arată şi feliul lemnului de ce era, căci de aceste trei lemne era şi crucea: Unul drept, altul în curmedziş, altul gios, la picioare. Şi David dzice: înălţaţi pre Domnul Dumnădzăul vostru, şi vă închinaţi supt podnojia picioarelor Lui, căci este svînt154. Iată că şi pentru cruce multă dovedinţă avem a-ţi arăta. Şi toţi prorocii îl închipuia şi-l săruta de departe, ca şi noi de aproape astădzi. Aşijdirea, într-alte multe clevetituri, ce ne dzic musulmanii, este şi aceasta, căci ne dzic pentru căci ne închinăm la icoanele svinţilor. Şi dzic că ne închinăm la lemne, şi la văpsele, şi la pietri, ce în ce chip şi la altele. 76r Cine // au dzis, n-au ştiut ce au dzis, într-acesta chip şi la acesta lucru, şi ascultă. Singur Dumnădzău la Svînta Scriptură învăţă pre jidovi cum toateI minunile ce au făcut Dumnădzău cu înşii să le ţie scrise în mînule popilor lor şi să le vadză în toate dzile jidovii, pentru ca să-şi aducă aminte de Dumnădzău. Şi vădzindu-le acelea, cum au bătut atîtea războaie şi cum au vinit la atîta bine, să dea laudă lui Dumnădzău, într-acesta chip şi noi zugrăvim naşterea, butedzul şi alte sărbători, chipul Svintei Preciste şi alte minuni multe, carele vădzindu-le, ne aducem aminte de mila lui Dumnădzău şi-L proslăvim. Aşijdirea şi icoanele mucenicilor şi a tuturor svinţilor ne aduc cătră aducerea aminte a chinurilor lui Hristos. Şi într-acela chip şi la Rîm au fost făcînd multe chipuri omeneşti, şi împărăteşti, şi domneşti şi, puindu-le sus, aduce-şi aminte de faptele lor şi-i cinstiia, care lucru noi încă pentru aducerea aminte facem acesta lucru şi pănă unde sint noauă ne închinăm şi noi, iară daca să vechesc, atuncea nu ne mai închinăm. 76v Pentru căci, pănă unde // este chipul scris, atîta le şi cinstim, iară dacă să vechesc, atuncea le şi uităm şi nu le mai cinstim. Căci nu pentru văpsele şi I În manuscris, urmează: „scripturi", tăiat cu mai multe linii. 60 Ioan Cantacuzino pentru lemn ne închinăm, ce pentru cîte sint scrise într-însăle. Şi socoteşte şi alta: fie ce lemn, pănă unde este în chipul crucei făcut, ne închinăm, iară după ce să strică chipul crucei, atuncea este iarăş lemn. Socoteşte şi alta: de multe ori în bani sint scriş şi svinţi, şi Domnul Hristos, şi Precista, şi crucea. Iară pentru aceea, nefiind făcuţi de închinat, nu ne închinăm lor, ce-i lepădăm fieşteunde, şi-i călcăm, şi-i cheltuim, pentru căci nu sint făcuţi de închinat, iară la alte chipuri ce sint făcute într-alt chip, nu facem acesta lucru nice dănăoară. Pare-mi aşe că are fi destul atîta mărturii cătră arătarea acestora lucruri. Iară pentru căci nu credzi, să-ţi mai spunem încă una de la Svînta Scriptură. Dumnădzău dzise lui Moisei de fece Cortul Mărturiei şi altele multe lucruri dumnădzăieşti, de care lucru îi dzise să facă şi chipurile heruvimilor şi să le puie asupra 77r Chivotului. Şi acesta lucru // încă dovedeşte cum este lucru creştinesc şi dumnădzăiesc a să închina icoanelor. Vădzuş acmu, turcule, cum toate lucrurile cîte fac creştinii, toate cu socotinţă sint făcute? Şi nice un lucru nu poate fi făcut fără tocmală şi fără dovedinţă, ce toate sint aşedzate după cum li să cade. Coneţ al treile răspuns. Patru apologii pentru religia creştină 61 Răspunsul al patrule a lui Melentie cătră pers, cum Mahmet multe au învăţat greşite şi rele, şi cum Hristos n-au stricat Legea Veche şi făgăduinţa, şi încă mai vîrtos au întărit-o, şi cum neputinţa Legei Vechi au deplinit-o Evanghelia. Pentru toate lucrurile cîte ne defaimară musulmanii, de toate-i arătăm 77v cum sint de nemică şi // covîrşim preste toate întrebările lor cu răspunsurile noastre. Acmu trebuieşte a socoti şi pentru cestealalte, carele sint acestea: cum Dumnădzău dzise lui Mahmet cum Toate lucrurile le-am făcut pentru tine şi pre tine pentru Mine, iară creştinii acesta lucru nu-l priimăsc, şi cum numele lui Mahmet au fost scris la Evanghelie, pentru căci Hristos au dzis jidovilor cum Eu vă arăt, pentru ca să ştiţi cum după Mine apostolul şi prorocul. Aşijdirea este scris şi la Legea Veche a lui Moisei, iară creştinii, zavistuind, au scos acesta cuvînt de la Evanghelie, şi cum nu numai aicea este scris numele lui Mahmet, ce încă şi în na dreapta scaunului lui Dumnădzău este scris, şi cum legea musulmanilor este de la Avraâm, şi cum creştinii, lăsînd Legea Veche, sint ocărîţi, şi încă ei hulesc pre musulmani, carii s-are cădea să fie mult cinstiţi. Aceste toate le dzicem noi şi le arătăm cum ne defaimă musulmanii 78r pre noi, pre creştini, iară şi noi în // că răspundem într-acesta chip. Un Dumnădzău ce va fi lipsit de cevaI, acela nu este Dumnădzău. Iară Domnul Dumnădzău carele au făcut ceriul şi pămîntul, şi toate lucrurile, acela pentru nice o lipsă făcu lucrul acesta, de vreme ce numâi pentru necuprinsă bunătatea Lui făcu toată lumea. Deci, de vreme ce este aşe, rău au făcut şi rău au grăit Mahmet cum să fie dzis Dumnădzău că toate lucrurile le-au făcut pentru Însul, şi pre Dînsul pentru Dînsul, căci Dumnădzău n-are lipsă nice de un lucru. Iară cum legea lui Mahmet n-au fost de la Avraam, ce de la singur Mahmet, acesta lucru să va arăta, căci el singur este învăţători legii lui. Una aceasta, alta nu vor putea dovedi ei cum altul au pomenit de legea lor pănă la Mahmet, căci de la Avraam pănă la Mahmet au trecut 2717155 ani, şi după aceea fu arătat Mahmet. Deci nu este de la Avraam credinţa musulmanilor. Iară dziceţi voi pentru obrezanie, âdecă să fie de la Avraâm, iară nu este aşe, căci iată că vom arăta aceasta. 78v Avraâm socoti întru sine şi vădzu toate lucrurile lumii: // soarele, ceriul şi stelele, şi gîndi poate să fie şi acestora vrun făcători şi mai mare. Deci socotind, să mira şi gîndiia cum acestea sint dumnădzăi, în ce chip I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „ceva". 62 Ioan Cantacuzino gîndiia şi părinţii lui, şi toţi închinătorii bodzilor. Deci, cum Dumnădzău, ce au făcut toate lucrurile sale bune, şi cu acestaI mijloc ne suim spre laudă lui Dumnădzău, adevărat este, iară oamenii lăsară Făcătoriul şi să închinară faptelor. Iară Avraam nu vru să facă aşe. Ce socotind toate lucrurile cum nu sint fără socotinţa altora, socoti cum ceriul nu stă, ce pururea să învîrteşte, şi iarăş să lumineadză de lumina soarelui, de-l lumineadză şi pre însul, şi pre tot văzduhul ce este dedesupt. Şi iarăş, soarele uneori este preste pămînt, uneori să ascunde supt pămînt, şi cum de multe ori nuării îl întunecăII, şi cum luna, cîtă-i de frumoasă, cînd scade, cînd să adaoge, şi cum stelele să ivăsc cînd nu este soarele, iară cînd vine soarele, atuncea toate pier şi să întunecăm, şi vîntul să gioacă cu marea, şi cum pămîntul să udă să nască 79r iarbă, pentru acesta lucru socoti cum toate acestea trebuieşte // să aibă un stăpîn, căci singure nu vor putea sta. Şi iarăş, gîndiia ca să nu fie un Dumnădzău toate156, ce iarăş socotiia cum un lucru este împrotiva altuia, şi focul să stinge de apă. Şi acestea toate chitindu-le, gîndi întru sine cum unul va fi Dumnădzău cel adevărat. Deci îndatăş cădzu şi să închină Aceluia cu faţa la pămînt. Şi aşe Dumnădzău, Cela ce dzise cu prorocul Isaia cum Incă cuvîntul nu vei săvîrşi, şi Eu voi fi înaintea Ta, acela îndatăş Îl priimi şi să fece prietin lui Dumnădzău. Pentru căci noauă creştinilorIV ne trebuieşte tuturor agiutor de cătră Dumnădzău pentru neputinţa noastră. Iară precum era atuncea aceia, Noe, Avraam şi alţii, acelora cartea nu le trebuia, căci era rădăcinată toată frica lui Dumnădzău întru înşii. Atuncea-i dzise Dumnădzău: Să nu se mai chieme numele tău Avram, ce Avraăm să fie numele tău, căci te-am făcut părinte a multe limbi. Atuncea îi făgădui şi Dumnădzău, căci-i făgădui şi alte cuvinte multe-i arătă, carele şi mainte le-am arătat toate. Aşijdirea îi arătă cum va 79v agiunge ruda lui să fie robită 400157 de ani şi vor fi // cu eghiptenii într-un loc atîţia ani. Socotind Dumnădzău limba jidovască cum este slabă şi de nemică, atuncea, pentru ca să nu să amesteceV întru obiceiele faraoniţilor, învăţă-i să să obrezuiască, ca să aibă un sămn deosebit de altele de toate cîte limbi era. Şi alta iarăş, pentru ca să le arate să fie opriţi de cătră curvie şi de cătră pofta trupului, căci obrezania nu s-au dat în loc de credinţă, ce pentru pricinile ce mai sus arătăm. După ce vini Domnul Hristos, rămase şi Legea Veche, şi obrezania. Şi ascultă să vedzi. Botedzul, fiind învăţat ca să-l facem de Domnul Hristos, I În manuscris, urmează: „lucru", tăiat cu mai multe linii. n În manuscris, accentuat: „întunecă". IIVII Idem. IV În manuscris, greşit: „creştilor". V Idem: „ameste". Patru apologii pentru religia creştină 63 este dat de lucru de credinţă mare, ca să-l facem cătră Hristos, pentru aceea şi fămeile, şi bărbaţii, cu toţii ne botedzămI. Iară obrezania nu obrezuieşte şi fămeile. Deci, de are fi lucru de credinţă, atuncea are fi şi fămeile obrezuite, iarăII aşe fămeile sint toate păgîne. Vădzuş că într-alt chip este socotinţa 80r obrezaniei, şi într-alt chip socotiţi voi musulmanii. Căci aşe dziceţi // că cine este neobrezuit este păgîn, deci toate fămeile voastre sint păgîne. Ce videm că nuIII au numâi la acesta lucru, ce la multe vă grăiţi voi împrotiva voastră, carele neputîndu-le înşira, să arătăm una. Hristos dzise la Evanghelie că Cine nu să va botedza acela nu să va putea mîntui şi să să spăsască. Deci Mahmet mărturiseşte Evanghelie Svîntă, şi ce dzice Evanghelie crede. Pentru aceea are trebui să credeţi şi aceasta, iară musulmanii dzic botedzaţilor păgîni, şi obrezuiţilor creştini. Deci, de vreme ce dziceţi şi credeţi cîte dzice Mahmet, trebuieşte să credeţi şi aceasta ce dzice de Evanghelie Mahmet, şi de credeţi, iată că iarăş voi împrotiva voastră grăiţi, şi nu aveţi nice un cuvînt adevărat. Aşijdirea, de vreme ce Izmail, carele dzic musulmanii că le este strămoş, nu au pogorît cu ruda lui Avraâm la Misiri, pentru căci el n-avea lipsă ca jidovii, nice s-au socotit dară cu următorii lui Avraam. Căci Dumnădzău aşe învăţă pre Avraam cum să scoaţă pre Agâra cu Izmail de 80v acolo, să o gonească; // şi fu gonită şi Agâra, şi Izmail dintru casa lui Avraam. Iară apoi, de au şi vinit la Avraam, au vinit numâi să-l vadză, iară nu să-l urmedză, căci pre un următori, pre Iâcov, au avut Avraam. Deci, de este aşe, musulmanii mă mir de unde ţin legea, căci aceasta lege nu-i de la Avraam, ce-i de la Mahmet, şi nu-i de Dumnădzău dată, ce-i din pîntecele lui Mahmet. Aşijdirea, pentru care lucru dzic musulmanii cum numele lui Mahmet au fost scris la Evanghelie, şi Hristos au dzis pentru dînsul cum Iată că vă arăt voauă cum voi trimite alt proroc şi apostol, căruia numele lui este Mahmet, iară creştinii au zavistuit şi l-au scos de la Evanghelie acesta cuvînt? Trebuieşte a socoti şi pentru acesta lucru, şi ştim cum adevărul nu să va ascunde. Deci ascultă cu îngăduinţă. Trei legi s-au dat întru toată lumea: întăi Moisei, căruia urmă tot rodul jidovăsc; apoi Hristos, căruia I să închinară toate limbile, şi din jidovi încă I să închinară mai mulţi, pentru căci puţini au fost de nu I s-au închinat 81r lui; al treile, Mahmet, după carele urmară musulmanii. Şi fără // aceşti trei nime nu dede altul lege. Deci, Moisei di-nceput fu mărturisit cum îl trimise Dumnădzău. Şi făcu multe minuni şi ciudese, bătînd Eghipetul cu multe I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „botedzăm". n În manuscris, urmează: „aşe", repetat din greşeală la copiere, tăiat cu mai multe linii. III Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „nu". 64 Ioan Cantacuzino certări. Şi mîntui rodul jidovăsc de supt mîna lui Faraon. Şi apoi prin pustiu mult îmblă şi multe ciudese făcu, pentru ca să-i încreadză pre jidovi la vro 48158 de ani prin pustiu. Vini Hristos, fiind dovedit dintru toţi prorocii şi di-nceput şi fece minuni multe, mai multe decît Moisei şi mai minunate. Şi atîta era minunate şi mai alese decît a lui Moisei, cît are deosebire sluga de stăpîn. Iară apoi, după mărturiile cele multe şi minunate, cele mari, după ce să dede legea Evangheliei, credzură toate limbile, şi toată lumea credzu pre Hristos şi pre Evanghelie. Iară acesta de unde luă mărturiile de fece lege la musulmani? Cu adevărat de la nime de la altul fără numâi de la sine. Şi singur să mărturiseşte pre sine. Căci în toată Svînta Scriptură de dînsul nu să âflă 81v mărturie, şi încă mai vîrtos împrotivă-i // grăieşte. Pentru căci Moisei au dzis pentru Hristos cum Va rădica Dumnădzău proroc şi altele multe. Şi nu numâi Moisei, ce toţi prorocii arată aceasta poveste. Iară şi Domnul Hristos dzise cum Toţi prorocii sint pănă la Ioan. Iară de-aciia să încheie. Şi încă dzise cum Să vă feriţi, căci mulţi proroci mincinoşi vor vini în vremea de apoi, carii sint den afară cu pieile de oaie, şi din lontru sint lupi apucători. Acmu trebuieşte a socoti ce este şi folosul legei lui Mahmet, şi dacă vom socoti, iată că vom afla. Dzise Mahmet: Eu n-am vinit cu minuni să dau legea, ce am vinit cu sabie şi cu paloş. Şi carii nu să vor supune supt legea ce-i dată de cătră Dumnădzău, să moară cu moarte, sau să dea bir, şi rămîie la legea lor. Alta să dzicem iarăş, de vreme ce Evanghelie este svîntă şi dreaptă, pentru care lucru au mai trebuit altă lege să mai înveţe. Iară de are fi fost şi vro lipsă într-însă, să fie fost plinit neştine, iară de vreme ce şi Mahmet şi voi toţi arătaţi cum este svîntă şi dreaptă Evanghelia, şi deplină, s-are fi 82r cădzut să nu fiţi mai priimit altă lege. // Au ce au fost alta mai bună trebuind, de vreme ce dziceţi cum poate fi mai bună? Pentru aceea în zadar au fost legea lui Mahmet. Căci nice un lucru nu să poate da mai drept şi mai desăvîrşit, decît cela ce este drept şi deplin, şi întru nemică lipsit, în ce chip este Svînta Evanghelie. Deci trebuie a socoti acesta lucru să videm ce au dzis şi acesta dătători de lege. Socotind el cum el nu este harnic a face minuni, şi vrînd ca să-şi ascundză neputinţa lui, să nu-l hulească oamenii, el şi dzise: „Eu n-am vinit să dau legea cu minuni, ce cu sabia". În ce chip au învăţat şi cînd să vor prici din cărţi, âdecă cine să va prici cu înşii din credinţă şi din carte, să-l omoară, pentru ca să nu să pricească cu creştinii ucenicii lui, şi următorii lui. Acesta lucru cine nu-l cunoaşte pentru ce l-au făcut el, pentru ca să nu să arate nebunia lui întru tot. Şi acesta lucru ce dzice altă nu este fără numâi ce-i învaţă ucigaşi de oameni şi jâcăşi. O, Doamne, unde s-au vădzut 82v sau s-au audzit aceasta, cum să creadză neştine // cu sila? Noi ştim că credinţa să face din minte şi din suflet. Deci Dumnădzău făcu mintea şi Patru apologii pentru religia creştină 65 sufletul slobode şi nesupuse, şi apoi iarăş să stea împrotiva faptelor sale să le supuie cu altă pravilă. Ş tim cum credinţa să face de bună voie. Căci trupul pate nevoie şi să leagă, şi uneori face multe şi de nevoie. Iară sufletul nice odănăoară, ce de bună voie crede, cînd socoteşte că-i de credzut, şi Dumnădzău încă iubeşte şi este Dumnădzău celora ce giudecă cu socotinţă lucrurile credinţei, pentru căci cerceteadză inimile omeneşti, Dumnădzău la inimă şi om la faţă. Iară Mahmet, celea ce şi dobitoacele nu le fac, el acelea le învaţă, căci cine au vădzut leu să mănînce pre leu, sau urs să mănînce pre urs? Nime n-au vădzut. Iară acesta învaţă să ucigă om pre om. Deci, cine a crede acesta lucru sau cine va priimi legea aceasta, şi alta, iarăş schimbă un rău pre alt rău. Căci dzice: „Sau să moară sau să dea bir". Schimbă ucidere pre lăcomie. Ce nu ii destul răutatea lui pănă într-atîta, ce încă înainte sporeşte, 83r pentru căci ce lucru poate să fie mai // cu năsilnicie decît acesta? Pentru căci cînd musulmanii mărg la război, şi să va tîmpla de va peri vrunul dintru dînşii acolo, atuncea ei nu gîndesc cum sint ei pricină războiului aceluia, ce asupra trupului celui mort giunghe oamenii vii, cîţi poate fieştecarele; şi cîţi va omorî mai mulţi, atîta socotesc cum mai mult folosesc trupului şi sufletului mortului. Cumpără creştini de află, şi asupra mortului îi giunghe, de nu este încă îngropat, iară de este îngropat, asupra grobniţei lui. Deci, cine-i învăţă aceasta lege în ce chip va fi de la Dumnădzău? Aşijdirea, arată cum cine va plăti pre vro curvă şi să va culca cu însă nu greşeşte, iară cine va sili fecioară greşeşte, iară cine va dormi cu însă de bună voia ei nu greşeşte. Şi cine va lua roabă la război are putere a face ce ii voia cu însă, şi păcat nu are. Deci socotiţi cine învaţă curvia şi răpirea cum să fie de la Dumnădzău? // 83v Alta iarăş mai rea, că dzice cum ceia ce vor petrece bine pre viaţa lumii aceştiia, şi cum place lui Dumnădzău, le făgăduieşte în ceea lume după moarte feredeie, case frumoase, şi fecioare multe, fămei fără samă cum li să vor da de cătră Dumnădzău. Şi acelea lucruri, ce nice elinii nu le-au arătat sau le-au gîndit, acelea au arătat el, Mahmet, cu nice o ruşine. Căci aceia dzic: Ceia ce vor petrece bine într-această lume, şi cumI să cuvine, aceia după moarte lor mărg sufletele lor curate la dumnădzăii lor şi petrec cu dumnădzăii la ostroavele fericiţilor, şi cu dînşii să veselesc. Iară aceia ce au petrecut rău mărg în locuri întunecate la părăul cel de foc. Deci elinii ce să închina bodzilor dzic aşe. Iară Mahmet al vostru să face pre sine pravoslavnic şi dzice cum este lîngă Dumnădzău. Şi de-aciia neşte lucrure scîrnave ca acestea învaţă, şi nu-şi aduce aminte cum acestea sint cuvintele cele rrele? Pentru căci, mainte de greşala lui Adam, unde au I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „cum". 66 Ioan Cantacuzino fost feredeie, unde au fost case, unde au fost fămei? Iară după greşală să 84r ridică ca un neprietin mare trupul asupra sufletului // şi-l aduse la poftele lui. Deci în ce chip va fi acesta lucru? Cînd nu vor avea altă viaţă mai bună în ceealaltă viaţă cerească, dară ce folos va fi? Vai de aceia oameni ce cred aşe! Şi încă, căci nu este stătătoare fericirea lui Mahmet întru această viaţă de acmu, carea este rea, ce încă mai vîrtos covîrşeşte. Deci fără de obraz foarte învăţă şi Mahmet, căci dzice cum sint feredeie acolo, şi fămei, plata drepţilor. Cu adevărat mare nebun este cine crede acestea lucruri, cum lucrul cela ce să încarcă asupra păcatului atunce să să facă plată dreptului. Cu ce cale are fi aceasta? Dzisă şi Moisei pentru Noe, cînd întră în corabie, cum Intră Noe şi cu feciorii lui, şi cu fămeile lor, iară apoi, la ieşitul lor, dzise cum Ieşi Noe cu fămeia sa şi apoi feciorii159. Vedzi cum Scriptura este vreme de opreşte şi întrarea bărbatului cătră fămeia sa. Nu numai într-acesta chip fămei curve, cum dzice el, să oprească, ce şi tocma pre ale lor. Acesta Moisei iarăş, suind la Măgura Sinâiei, şi poronci jidovilor 84v cum să să curăţască pre sine postind // pănă a treia dzi, spălîndu-şi hainele, şi să nu să atingă de fămei160. Iară şi Adâm încă dzise pentru Eva: Acesta este os din osul mieu, şi trup din trupul mieu. Pentru însă lasă omul pre tată-său161. Şi altele ce dzice Adam, iară nu dzice cum să aibă fămei multe, ce numai o fămeie. Iară pentru care lucru au iertat Moisei la jidovi de lua fămei multe? Acesta lucru l-au făcut ca cătră o rudă rrea ce era, pentru ca să nu ia fămei dintr-alte limbi şi să-şi strice şi credinţa, în ce chip au învăţat să să facă şi jărtvele, pentru căci limbile făcea jărtve cu feciorii lor. Iară Dumnădzău le îngădui lor ca să facă cu dobitoace, să greşască mai puţin decît cum greşiia limbile. Iară Mahmet acesta lucru îl iertă foarte ca un lucru de folos. Socotind şi cu calea dreptăţii însăI, bine fu plinit aicea cuvîntul prorocului unde dzice că Să laudă păcătosul întru păcatele sale şi a sufletului său. Şi cela ce face năpăşti să blagosloveşte. Drept aceea nevindecată este greşala lor, căci nice ei nu-şi cunosc greşala, nice vor să 85r priimască învăţătură de cătră alţii, // pre o parte pre pofta trupului. Iară Mahmet foarte sili tare ca să facă învăţătură spre sporiuln şi spre folosul trupului şi a pîntecelui, căci cu acesta lucru au socotit cum pre maiIII mulţi va trage cătră legea lui. Aşijdirea, dzise cum Dumnădzău numâi ce poartă grije bărbaţilor, căci sint faptele lui, iară de fămei nice o grije nu poartă, căci nu sint ale faptului lui Dumnădzău. Pentru aceea bărbaţii vor avea acesta bine de cătră Dumnădzău, iară fămeile nu vor avea? Socotiţi acmu înşelăciune, în ce chip I În manuscris, şters, puţin lizibil: „însă". II În manuscris, greşit: „poriul". III Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „mai". Patru apologii pentru religia creştină 67 poate să fie lucrul acesta, credzi. Tot o fire este fămeia cu bărbatul, şi ea încă este om, şi într-un chip să vor giudeca, şi într-un chip vor lua şi plata, careleşi după faptele sale, adevărat aşe va fi, căci toţi de o fire sint, şi fămeile şi bărbaţii, şi un giudeţ vor avea. Iară de vreme ce este cum dzice Mahmet, cădea-s-are să să dea şi fămeilor celora bune dară cîte mulţi bărbaţi, şi acesta lucru îi ruşine a-l dzice, pentru aceea l-au lăsat. Bine are fi 85v fost // să socotească şi de aceasta ce dzice cum este necuviitori. Alta iarăş, pentru ceea ce dzice că numele lui Mahmet este scris în na dreapta parte a scaunului lui Dumnădzău. De acesta lucru socotesc ce răspuns să mai fac cu cuvîntul? Pre cei înţelepţi las să giudece, ca pre nişte înţelepţi, iară pre cei nebuni şi neînţelegători îi lăsăm să giudece cum le este voia şi să socotească. Poate să fie scris slove trupeşti la scaunul lui Dumnădzău, carele este fără trup. Unde stau pin pregiur îngerii? Deci eu acmu n-am scris pentru Mahmet în ce chip aş fi uitat cuvîntul carele am grăit mainte, ce numai eu dzic atîta, căci acmu nu-mi este voia a grăi împrotiva musulmanilor această dată, şi să arăt ce grăiesc de bine şi de rău. Ce mi-i voia atîta, cum fără cale să clevetesc creştinii de dînşii. Care lucru de am grăit ceva de rău de Mahmet, povestea cuvîntului ne-au adus la aceasta, iară, de-am vrea să grăim de învăţăturile lui cele rele, nu ne-are sosi 86r multe a grăire împrotiva lor. Iară pentru numele lui, // nu să arată necăiurilea să fie scris întru nemică. Ce pentru aceea să va arăta şi mai ales lucrul acesta înainte, pre amănuntul. De vreme ce lucrurile acelea ce au vădzut şi au înţeles svinţii apostoli dintru rostul lui Hristos, acelea au arătat şi au propoveduit, şi dintru dînşii patru au scris şi Evanghelie. Unul, Matei, şi au tălmăcit-o în limba jidovască, la Ierusalim, altul, Marco, şi au scris lătineşte în ţara mării şi au dat-o la Rîm, şi în ţara frîncească, şi la tot Apusul, altul iarăş, Luca, au scris elineşte, şi au dat-o la toată Asia, şi la Arăpie, şi la Persia, şi la India, iară celalalt, Ioan, o scrisă elineşte şi el şi o dede la Evropa, şi la ostroave la greci. Şi aşe să împărţi în patru părţi a lumii Svînta Evanghelie, nu cu vro silă ca aceea, nice cu sabia sau cu vro frică, ce cu multă smerenie arătă şi învăţă Hristos apostolii săi, şi ei iarăş aşijdiri învăţa pre alţii. Şi lucrurile apostolilor într-alt chip să făcea. Bătea-i, 86v goniia-i, iară Dumnădzău tot înmulţiia credinţa, şi carii era // mai năsîlnici şi mai răi muncitori, aceia să arăta mai pe urmă închinători poroncei lui Hristos, şi mult jeluia pentru cîtă vreme au fost într-atîta întunerec nepriceput. Iară milostivul Dumnădzău îndatăş priimiia pocăinţa lor. Şi pre cei gonitori ai lui, şi a Evangheliei lui, pre aceia-i făcea apoi de era marturi cuvîntului lui întru tot. Şi toţi luară Evanghelia şi o scrisără de o avea pre limba lor, de o cetiia şi să lumina, şi cu multă nevoinţă siliia pre ceia ce nu ştiia şi nu înţelegea, de o arăta şi o tălmăciia, atîta cît dintr-o margine a lumii pănă într-altă margine fu mărturisită Evanghelia lui Hristos. 68 Ioan Cantacuzino Deci, de la Hristos pănă unde începu Mahmet a să arăta trecură 600162 de ai. Deci, de are fi fost scris numele lui în Evanghelie, cu adevărat că într-acele 600 de ai, cînd nice să ştiia de Mahmet, s-are fi propoveduit şi numele lui, ca şi alte minuni şi lucruri multe minunate ca acele ce toate să arătară. Iară aceasta nu. Şi apoi, după trecerea ailor şi vinirea lui, cine are fi 87r îndrăznit au să scoaţă, au să adaogă ceva la Svînta Evan // ghelie? Căci la noi cine are face aşe, de-aciia înainte nu s-are mai chema creştin. Alta să dzicem. Cum să va fi tîmplat un om sau un feli de oameni de va fi scos numele lui, iară cea lume multă toată în ce chip are fi vrut să urmedze pre urma acelora, de vreme ce, precum arătăm mai sus, Svînta Evanghelie în toată lumea fu arătată? Deci iată că să dovedi cum nu poate să fie fost numele lui Mahmet scris. Aşijdirea, de are fi fost numele lui Mahmet la Evanghelie, au va fi fost mărturisit de bun au de rău, şi de l-are fi mărturisit de bun, i-are fi îngăduind toţi împăraţii lumii, toţi domnii, toţi creştinii, de vreme ce are fi fost mărturisit de Hristos bun. Iară de nu a fi fost mărturisit de bun, iarăş s-are fi fost cădzut să fie fost însămnat, pentru ca să-l cunoască şi să să ferească de însul. Iară de l-are fi fost îngăduit şi ca pre un bun, încă nu s-are fi cădzut să-l îngăduiască, de vreme ce la Evanghelie n-au fost însămnat. Aşijdirea, trebuieşte să arătăm cum nice un om nu este ca să zavistuiască 87v pre neştine mainte de naştere. Deci // socotiţi cine are fi zavistuit pre Mahmet mainte de naştere? Adevărat cum nimerilea. Iarăş să dzicem cum l-au zavistuit vreun om ca acela, că în ce chip s-are fi fost protivit toată lumea omului aceluia? Cine este fără socotinţă ca să creadză lucrul acesta? Iată că să dovedi cum n-au fost scris la Evanghelie, şi fără acesta lucru iară pot să dzică musulmanii cum este scris la Scriptura Veche numele lui Mahmet. Ce noi mai tare-i oborîm aşe, pentru care lucru lasă că laI Evanghelia creştinilor era scris şi l-au stînsu-l creştinii, dară de la Legea Veche? Bine, că creştinii l-au stînsu-l, dară jidovii pentru care lucru îl stînsără? Credzi, musulmanii să tocmăsc cu împreunări de lege multe. Acmu să arătă adevărat cum nice la Legea Veche n-au fost scris numele lui Mahmet, nice la Evanghelia lui Hristos. Acestea toate destule sint să aducă cătră cunoştinţa dumnădzăiască pre fieştece om înţelept. Alta ne defaimă musulmanii, şi la aceasta între altele multe, cum noi, 88r lăsînd legea carea dede Moisei, sintem // harnici de multă defăimare, şi noi fiind huliţi, hulim pre musulmani, carii sint de multă laudă. Destul este întru cît am arătat mainte de sint de laudă, au ba musulmanii, iară acmu trebuieşte să socotim în ce chip am stricat noi au Evanghelia. Legea Veche a lui Moisei stricatu-o-am oare, au întăritu-o-am? Noi aşe socotim cum I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „la". Patru apologii pentru religia creştină 69 neputinţa Legei Vechi plinită fu de Svînta Evanghelie a lui Hristos. Pentru căci ori fie ce cuvînt şi scrisoare pentru vrun săvîrşit să face şi să arată. Şi în ce chip mainte decît tot plodul copacilor să face floare, într-acesta chip decît toate scrisorile ce să scriu mainte încă gîndul scrisoarei să arată, iară de nu la toţi, iară la cei înţelepţi tot este. Şi foarte cu socotinţă multă ascultă ce voi eu să dzic. Dumnădzău fece pre Adam şi-l puse în rai, carele greşind poronca dumnădzăiască, urgisit fu, şi urgia aceasta fu ca să să întoarcă iarăş la pămîntul cela ce-l născu. Care lucru iată că şi fu, căci îl lovi moartea apoi, şi aşe fu dus în iad, şi acolo era oprit foarte tare. Şi după aceea tot rodul omenesc cădzu la multe 88v răutăţi şi // fapte ca acelea fără de cale şi, mai rău decît toate alte, lăsară pre Făcătoriul şi să închinară faptelor, şi să închina diavolului şi altor jiganii, în ce chip am arătat şi mainte pre amănuntul. Iară milostivul Dumnădzău nu vru să mai îngăduiască şi să-şi lase faptul său ca să să muncească de diavolul, şi vru să mîntuiască pre om. Iară de vreme ce-l fece volnic întru tot, şi volnicia lui nu i să luă cu moartea, ce era pururea volnic, vru ca să-l mîntuiască iarăş cu vrerea omului, şi întru nemică cu vro silă, în ce chip arată Mahmet. Iară daca să feceră oamenii prea zemisliţi întru toate păcatele şi întru toate răutăţile, nu era putinţa deplină ca să să premenească întru bine din răul ce deprinsese. Pentru aceea şi Dumnădzău, ca un vraci foarte bun şi doftor, cu încetul începu a-l vindeca. Şi întăi începu a face bine cătră rodul jidovăsc, pentru căce arătă pre un om svînt şi drept, pre Moisei proroc, şi începu a învăţa pre toţi jidovii şi le arăta cuvintele lui Dumnădzău. Deci, de vreme ce cîte sint toate în Scriptura Veche şi în Evanghelie // 89r arătate nu le putem noi acmu să le arătăm toate, la acest puţin răspuns voi aduce unele dintru însăle la mijloc. Şi în ce chip dintr-un vas de vin cît de mare bînd un păhar să cunoaşte tot vinul, într-acesta chip şi dintr-aceste puţine să va cunoaşte carea este Legea Veche şi gîndul ei, şi ce este Evanghelie. Acmu iată că te voi lăsa pre tine, deci cearcă şi pune la o protivă lucrurile amîndoauă şi la o socotinţă.I Dzise Moisei: Nu ucide. Dzise Hristos: Cine să scîrbeşte fără cale pre fratele său este vinovat giudeţului lui Dumnădzău. Dzise Dumnădzău Hristos: „Nu te scîrbi", iară Moisei dzise: „Nu ucide". Deci pricepi-te că întăi să face hierberea singelui pen pregiurul inimii omului, şi apoi mîniindu-se, îmblă şi vine uciderea. Iară cela ce-şi va înţărca mînia cu toată socotinţa nu va cădea nice dănăoară la ucidere. Vădzuş şi aicea că nu este nice un lucru împrotivă unul cătră altul. Şi dzicînd Moisei de acesta lucru // 89v cum Să nu ucigă163, făcu pre om ca să lipsască de rău şi de păcat, iară nu făcu lucrul deplin, căci nu este destul la om atîta ca să lipsască numai de I Pe margine, notă aparţinînd lui Costandin Veisa, proprietar al manuscrisului. 70 Ioan Cantacuzino păcat, şi atuncea să fie deplin, ce să lipsască de păcate şi să facă bine. Pentru acesta lucru şi Hristos n-au dzis: „Nu ucide", ce: Cine să va scîrbi pre fratele său în zadar164, şi cu acesta lucru dezrădăcină deI tot păcatul, şi Legea Veche, strică roada, pentru căci roada mîniei este uciderea, iară Hristos strică copaciul păcatului, âdecă mînia şi urgia. Şi Moisei dzicînd: „Nu ucide", stătu de-aciia, pentru căci mainte nemică nu dzise. Iară Hristos merse înainte, pentru căci dzicînd cum Cela ce să scîrbeşte pre fratele său, iarăş dzise cum Este greşit de matca focului1165, âdecă de aceea certare, şi îndatăş dzise cum De vei duce darul tău la jărtăvnic, şi acolo îţi vei aduce aminte cum fratele tău este scîrbit ceva asupra ta, pasă întăi şi fă pace cu fratele tău, şi atuncea pasă să-ţi aduci darul tău166, socotind cum este mai 90r de folos pacea decît jărtva. Şi nu dzise cum „De ai tu // ceva asupra fratelui tău", căci acesta lucru cu cuvîntul cel mai de sus îl conteni, ce dzise cum „De are fratele tău ceva", pentru căci îl învăţă cum nu numâi pre sine să să ferească de rău, ce încă şi pre altul să-l vindece şi să-l scoaţă de la rău. Aşijdirea, cătră acestea iarăş dzise Moisei la Legea Veche: Să nu faci giurămînt strîmb, ce să plineşti giurămînturile11 tale cătră Dumnădzău167. Cu acesta lucru contenind giurămîntul mincinosIII, iară iertînd a să giura oamenii. Iară Hristos la Svînta Evanghelie arată cum Nemică să nu te giuri, ce întru voi să fie acesta cuvînt: «Aşe, aşe, ba, ba»1668. Deci ce arată cuvîntul acesta? Adecă pentru ca să fim cu toţii drepţi şi buni, şi credzuţi, să avem credinţă între toţi şi fără giurămînt. Şi cela ce să giură şi pe dreptate, de multe ori să scapă de să giură şi strîmb, iară cela ce nu să giură nice dănăoară, nu va giura pre strîmbul. Aşijdirea, dzice Moisei: Ochi să scoaţă 90v pentru ochi, şi // dinte pentru dinte169, nu pentru alt, ce pentru ca să contenească pre oameni de sfade şi de alte răutăţi ce fac între dînşii. Iară Hristos la Evanghelie dzice: Cine te va lovi în na stînga falcă, tu întoarce şi dreapta. Şi cela ce va vrea să să giudece cu tine şi să-ţi ia haina ta, aceluia lasă şi cămeşea ta să o ia. Şi cine te va pune la călătorie o milă, iară tu să mergi doauă cu dînsul170. Voi să te întreb care poroncă dintru amîndoauă plineşte gîndul lui Dumnădzău, care lucru este a să potoli şi a să stîmpăra vrajba şi pricea între toţi oamenii? Adevărat că acesta glas a Svintei Evanghelii să plineşte. Căci de i să va scoate ochiul cuiva pentru ochiul altuia, atuncea îndatăş va ţinea mînie întru sine pentru ca să izbîndească împrotiva lui, iară cela ce este gata a starea şi a suferi toate nemică nu socoteşte, nice să sieşte de nimerilea, nice să mînie pre cineva sau să zavistuiască. Mare lucru este acesta! I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „de". n În manuscris, greşit: „giumînturile", adăugat suprascris, probabil de altă mînă: „ră". m În manuscris, greşit: „mincios". Patru apologii pentru religia creştină 71 Cine va vrea să îngăduiască lucrurilor celora rrele şi să sufere multe, // 91r acela mult răneşte pre diavolul, şi cumplit i să arată, căci diavolul este începători lucrului acestuia şi a vrajbelor. Pentru căci pre diavolul întăi simeţia l-au supus şi l-au pogorît de la ce-au fost mainte, şi de la aceea cinste l-au pogorît. De unde era înger, să şi fece diavol, şi pentru zavistia sa au păţit acesta lucru. Pentru căci diavolul n-are nice un sămn de prietinie cătră om. Şi nu numai cătră om are scîrbă mare diavolul, ce şi încă unul cu altul să zavistuiesc, şi iubeşte unul stricarea altuia, iară covîrşind acesta lucru vrajba ce au întru sine, pentru aceea să arată cum să împreună. Şi în ce chip are fi doi neprietini şi mare vrajbă are avea între dînşii, şi are iubi unul stricarea altuia, într-acela chip, cînd s-are tîmpla iarăş un neprietin amîndurora şi să-l vadză ei, atuncea uită vrajba carea au între dînşii şi să apucă asupra aceluia. Iară pentru aceea tot rămîn ei la acela neprieteşug, însă unul dînd altuia stricarea şi perirea cea desăvîrşită. Într-acela chip să 91v arată şi prietinia carea au între dînşii diavolii, // carea o fac pentru stricarea oamenilor, şi nu cu adevărat. Căci ce adevărat va să fie la părintele minciunilor? Să socotim, oare cela ce va îngădui palma celuialalt, oare nu va orbi pre diavolul? Iată că să smeri acela înaintea fratelui său, şi încă înaintea diavolului foarte fu viteaz, şi mare să arătă înaintea lui Dumnădzău. Iubi pre fratele său, şi cu aceasta smerenie supus fu întru tot meşterşugul diavolului. Deci, cine nu va fi ascultători poroncei lui Dumnădzău, şi cine le va priimi acestea toate, în ce chip să va sfădi cu altul? Aşijdirea, arată Legea Veche: Să iubeşti pre aproapele tău, şi să urăşti pre neprietini111. Iară Hristos dzice: Să veţi iubi pre ceia ce vă iubăsc pre voi, ce folos veţi avea? Trebuieşte să iubiţi pre neprietinii voştri, şi să faceţi bine celora ce vă urăsc pre voi, şi vă rugaţi pentru ceia ce vă dosădesc pre voi112. Cine dintru amîndoauă oare întăreşte liubovul, Legea Veche, au pravila Svintei Evanghelii? Pentru căci aceea întăreşte întăi prie // 92r tenia între oameni, şi după prietenie apoi iarăş iartă şi cătră nepriiteşug, şi cătrăI ura neprietinilor. Iară Hristos, dzicînd cum „Să iubiţi pre neprietinii voştri şi vă rugaţi pentru dînşii", scoase cu acesta cuvînt toată vrajba dintru toţi oamenii pementeşti. Pentru căci ori fie ce om ce va iubi pre neprietinul său, dară încă pre fratele său, şi pre prietinul său, în ce chip nu-l va iubi, sau fieşte pre ce om? Dzice Legea Veche: Să nu precurveşti173. Iară Hristos dzise cum Fieştecarele ce va videa o femeie într-adins şi o va pofti pre însă, atuncea au preacurvit întru inima lui174. Socoteşte învăţătură dumnădzăiască. Nu numai faptul cel rău îl opri, ce încă şi viderea cea rrea mai vîrtos, şi gîndul inimii. Deci, cine să va feri pre sine şi pănă la viderea ochilor, în ce chip nu I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „tră". 72 Ioan Cantacuzino să va feri mai tare de alt păcat? Ce în ce chip la multe jiganii să dederă 92v multe lucruri spre agiutori, de să âpără, şi la altele iarăş // s-au dat puterea de sprejineală, âdecă leului putinţă şi mînie, gliganului dinţii, boului coarnele, iepurelui ageriia, şi căprioarei şi cerbului aşijdirea, şi la toate putem dzice cum să dede simţire ca să să ferească de toate lucrurile cele rele, de nu mănîncă fieştece, într-acela chip şi omului i s-au dat de cătră Dumnădzău minte, ca să poată alege răul de bine şi să să ferească de toate lucrurile cele rele carele strică sufletul. Şi de vro poftă rrea ca aceea de va vini vrun gînd rău ca acela la inima lui, poate mai curundI decît o căprioară gîndul acela să-l gonească de la sine. Aşijdirea şi pentru alte lucruri rele, cînd să tîmplă într-un loc de asupresc pre om, atuncea încă şi cu mînie poate să le răşchire toate şi să le împraştie. Ce vom dzice acmu, oamenii au lăsat învăţăturaII cea bună şi darul acela, şi acmu să apropie să facă mai mult rău decît bine, deci au început a 93r face multe lucruri fără de lege. Pentru // care lucru iată că nu ne va îngădui mult, ce-şi va arăta giudeţul cel drept. Pentru aceea trimise întăi Dumnădzău pre Moisei cu Legea Veche, pentru ca să mîntuiască pre om, ca un dascal foarte bun şi povaţă. Şi în ce chip la pruncii cei mici întăi nu le dau bucate vîrtoase, ce le dau bucate foarte moi, pentru ca să le poată amistui, şi apoi, pre încetul, totu-i întăresc cu mîncarea, într-acela chip apoi vin şi agiung şi ei de mănîncă fie ce mîncare, aşijdirea şi încă la copiii cei fără vrîstă nu le dau învăţătură de filosofie, ce întăi arată-i slovele tot cîte una, apoi şi a sloveni, apoi şi la cuvinte, apoi şi la întreg, şi dacă creşte copilul de este de vrîstă deplin, atuncea îl învaţă şi filosofie, şi alte învăţături şi taine filosofeşti. Într-acesta chip socoteşte pentru Pravila Veche. Căci pentru neputinţa oamenilor fu dată întăi, şi în ce chip are fi o povaţă cătră bine, iară pentru căci încă nu era oamenii deplini la minte, nu avu putinţă Legea Veche ca 93v să-i întoarcă deplin şi să plinească binele, ce numai au înce // put ca cu laptele la prunci. Şi în ce chip suindu-se neştine ca pre o scară, macar că îndatăş ce să suie pre stepena cea dintăi să cheamă cum s-au despărţit de pre pămînt, iară pentru aceea tot nu agiunsă în vîrvul scării, ce mult este încă a sui pănă la vîrvul scării, într-acela chip şi la Legea Veche, svîntă era şi de la Dumnădzău dată, şi Legea, şi Evanghelia. Iară mai apoi, iară pentru căci era încă oamenii fără putinţă şi slabi, era ca şi un dâscal, mai pre dedesupt, dintăi într-acesta chip au început a-i învăţa şi a-i rădica de la pămînt, ca şi pre o stepenă a scării, şi-i rădică întăi de la lucrurile cele rele, şi de la răutăţile cele mari, pănă unde-i sui la svîrşitul scării aceiia. Ce Svînta Evanghelie îl sui pre om şi-l puse tocma la vîrvul scării aceştiia, carea I În manuscris, greşit, corectat suprascris: „nd", rezultînd: „curund". II În manuscris, greşit: „învătura". Patru apologii pentru religia creştină 73 agiunge pănă în cer, şi-l sui pre om de şedzu şi-l cinsti. Şi ce nu putu să facă Legea Veche, plini Evanghelia. Căci mainte de Evanghelie, mare om era acela ce nu avea mulţime de muieri curve, iară după Evanghelie să înălţă şi să cinsti lucrul fecioriei, şi află fără număr mulţime de fecioare şi 94r de feciori devestăvnici, şi voi // părăsi de a grăirea pentru cei prin multe laturi. Pentru să nu mai lungim cuvîntul, acmu multe gloate de creştini petrec îngereşte. Într-acesta chip este şi legea aceasta carea s-auI dat de la Moisei Vechi, şi de la Hristos Nou. Şi în ce chip un împărat are fi trimis unii slugi a sale 5 galbeni şi să-i dzică: „Pasă de îmblă neguţitorind, pănă cînd voi vini şi eu", şi el să-i priimască cu mulţămită, şi să îmble neguţitorind, şi cînd va vini împăratul acela să-i mai dea încă o sută de galbeni, atuncea sluga aceea nu fu lipsită de acei 5 galbeni, ce numai ce lipsi numele acelora cinci, pentru căci acei cinci să trec, numai ce rămîne acea sută, iară pentru aceea şi acei cinci de multe ori să arată cu numărul cum sint întru suta aceasta. Şi cînd să dzice numărul sutei, întru suta aceea de multe ori să arată că este numărul cincilor, şi cînd să grăieşte suta, atuncea într-alt chip nu poate să fie, fără numai ce să înţelege şi numărul cincilor, cu suta aceea. Aceasta pildă este şi laII Legea Veche, şi la Evanghelie. Legea Veche 94v rămase la nume stins, iară întru // Evanghelie să arată şi aceasta Lege Veche şi să plineşte mai bine în Svînta Evanghelie decît atuncea. Iară pentru căci să trecu şi să strică, nu să stinse, pentru căci era stinsă, şi nu era rrea, ce numai nu era deplină, şi nesăvîrşită era pănă cînd vini aceasta lege la Svînta Evanghelie, şi atuncea plini credinţa de tot. Şi în ce chip cînd are fi un întunerec foarte mare la un miedz de noapte, şi atuncea are răsări o lună frumoase, deci atuncea întunerecul îl goneşte, iară văzduhul tot este luminos, iară cînd răsare soarele într-acesta chip străluceşte cu radzele lui, cît şi pravul de pre pămînt, cît este de mic şi de supţire, şi să vede, şi luna încă nu-şi pierde lumina, pentru lumina cea mare a soarelui nu să vede, într-acesta chip s-au tîmplat şi la Legea Veche, tîmplîndu-se a străluci Evanghelia. Legea Veche goni întunerecul necunoştinţei dumnădzăieşti şi închinăciunea bodzilor, iară pentru aceea nu putea să luminedze inimile oamenilor cu credinţă ca aceea bună, iară Svînta Evanghelie au luminat şi au învăţat, şi au îndreptat, şi au suit pănă în ceri oamenii, şi raiul, carele // 95r strămoşul Adam îl pierduse, încă-l dărui. Deci, carele este aşe de nemică ca să lase Evanghelia şi să să întoarcă la Legea Veche, şi în ce chip are face altă începătură de viaţă, să lase mîncarea cea deplină şi desăvîrşită şi să să întoarcă iarăş la pruncie, să mănînce lapte ca un prunc, şi să lase filosofia cea desăvîrşită şi deplină şi să I În manuscris, repetat din greşeală: „carea s-au", tăiat cu mai multe linii. II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „la". 74 Ioan Cantacuzino înceapă iarăş azbuchile, sau să fugă de lumina soarelui şi să margă la lumina lunei? Acestea toate cîte am scris pare-mi cum vor fi destul ca să poată cunoaşte fieştecine adevărul acestuia lucru. Iară de te îndoieşte firea ta încă, şi este şchioapă, pentru jărtvă şi pentru obrezanie, şi pentru sărbătoarea simbetei, şi pentru nescare lucrure de mîncat, şi acestea să nu cumva dziceţi cum le ferim, iată că le arătăm pre scurt, de vreme ce de cele lucruri mari cît ne-au fost putinţa am arătat. Oamenii, după cum am şi arătat, făcea jărtvă pre oamenii lor la idoli, 95v şi nu numai streini, ce // şi tocma pre feciorii lor. Şi în ce chipI, cînd să tîmplă vrun lemn strîmb şi va neştine să-l îndreptedze, nu-l va întoarce într-aceea parte îndatăş de pripă, că apoi îndatăş îl strîmbadză de tot şi-l frînge, ce pre încetul şi cu linul meşterul îl scoate din strîmbătatea cea dintăi, şi apoi aşe-l îndrepteadză de bine, cîtu-l face şi îndreptari, şi pas cătră alte lucruri, într-acela chip şi Dumnădzău fece întăi să facă jărtvă boi, şi oi, şi ţapiII, pentru ca să-i scoaţă dintru păgînătatea ce-şi făcea jărtvă feciorii, de vreme ce [ce]m lucru putea să fie mai rău decît acesta, cînd om pre om giunghia, au ce laudă lui Dumnădzău cu acesta lucru să făcea? Pentru acesta lucru-i iertă ca să facă aceasta jărtvă cu dobitoace, pentru ca să o rădice şi aceasta preste puţină vreme, şi să aducă pre oameni la minte, şi ca să-i facă pre oameni să facă jărtvă de laudă. În ce chip şi David arată singur de dzice: Nu voi priimi dintru casa ta viţei, nice dintru turmele tale 96r iedzi, pentru căci ale Mele sint toate jiganiile cîmpului, // şi jiganiile ce sint la munţi, şi pasările™ ce zboară prin văzduh eu le ştiu unde sint. De-Mi va fi foame, nu-ţi voi dzice să Mă hrăneşti, pentru căci a Mea este lumea şi toate cîte să cuprind întru însă. Au doară voi mînca carne de buhai, sau voi bea singe de ţap? Fă jărtvă lui Dumnădzău jărtvă de rugă, adecă laudă dintru budzile tale cu dreaptă şi curată inimă, şi plineşte cătră Dumnădzău ruga carea eşti datori. Şi atuncea Mă cheamă la dzua nevoii tale, şi te voi izbăvi, şi tu Mă vei proslăvi115. Acesta lucru iată că-l dzise Dumnădzău, nesuferind jărtvăle dobitoacelor. Iară prorocul David dzice de la sine: De ai vrea jărtve, eu Ţ-aşi da; ce Tu giunghituri şi arsuri de dobitoace nu le priimeşti. Ce jărtva cea adevărată cătră Dumnădzău este suflet înfrînt; şi inimă înfrîntă şi smerită Dumnădzău nu o va lepăda116. Credzi, de ai vrea tu să cunoşti bine, vedzi cum pentru toate lucrurile 96v au grăit prorocii, de la cel mic, pănă la cel // mare. Iată că arătară şi pentru I Pe margine, notă aparţinînd lui Costandin Veisa, proprietar al manuscrisului, tăiată parţial la legat. II În manuscris, urmează, repetat din greşeală: „pentru", tăiat cu mai multe linii. m Omis în text, probabil greşeală de copist: „ce". IV În manuscris, accentuat: „pasările". Patru apologii pentru religia creştină 75 jărtve cum nu sint priimite la Dumnădzău. Numâi odănăoară le îngădui oarece puţină vreme, pentru neputinţa oamenilor, în ce chip am şi mai arătat. Ce lauda cătră Dumnădzău să fie cu gura şi cu inima curată. Care lucru aşe fu, pentru căci muncitorii creştinilor ce era mainte, şi păgînii aceia să feceră propoveduitori şi dascâli Svintei Evanghelii a lui Hristos în toată lumea, şi muriră pentru Hristos, şi să făcură pre înşi pildă şi pravilă celora ce credzură întru Hristos pre urma lor, în ce chip am şi mai arătat. Iară pentru obrezanieI, am grăit şi mainte destule cătră arătarea acestuia lucru, şi pre amănuntul am arătat. Iară şi acmu aşe dzicem cum obrezania este tăiere inimii, şi nu tăiere trupului, pentru căci fieştece om datori este să-şi taie înălţimea şi prisosul inimii sale, iară nu trupului său. Căci prisositul inimii este păcatul carele îl făcu diavolul, şi-l adaose cu poftele trupului. Iară ce fu zidit de cătră Dumnădzău la om nu este mult şi 97r de prisosit, // ce numâi ce este deplin. Deci, de-şi va tăia omul prisositul inimii, acela este obrezuit, căci-şi taie păcatele de tot. Iară de va fi laII trup obrezuit, şi la inimă va fi păcătos, nice un folos nu-i va fi de aceea obrezuire, şi acela nu-i obrezuit. În ce chip şi prorocul Moisei dzice: Intru aceasta dzi tăiaţi năsilnicia inimii voastre, şi grumadzii voştri nu-i mai îngreuiaţi. Pentru căci Domnul Dumnădzăul vostru, acesta este Dumnădzău dumnădzăilor şi Domn domnilor, Dumnădzău cel mare şi puternic111. Vedzi ce obrezanie socoteşte Moisei? Nu-i adevărat cumm nu a trupului, ce a inimii? Iară şi Stefan, mucenicul lui Hristos, grăind cu jidovii, le dzicea: Voi, grei la grumadzi şi neobrezuiţi la inimă, carii aţi luat legea, şi nu o aţi păzit-o. Iară pentru simbătaIV, iată că vom arăta căci nu s-au pus fără cale aceasta sărbătoare la jidovi, căci zăbava aceasta a simbetei ce bine are aduce? Ce numai atîta este căci jidoviiV, fiind oameni răi şi năsilnici, pentru 97v aceea să da cu totul spre lucrurile trupului şi pentru acelea grijiia, iară // de Dumnădzău nemică nu-şi aducea aminte. Pentru acesta lucru, lăsă Dumnădzău osebită simbăta, o dzi ca aceea întru carea de toate lucrurile trupeşti şi pementeşti să să lase, şi numâi să le fie a merge la beserecă să să roage lui Dumnădzău, să păzască treaba sufletului. Acesta lucru era dovedit, pentru căci şi preutul încă făcea îndoit lucrul său simbăta, şi îndoite jărtve da cătră Dumnădzău. Iară pentru aceea jidovii nice cu acesta lucru nu-i putu îndrepta, ce tot făcea ei ca neşte oameni răi şi năsilnici, şi să da la trebele I Pe margine, notă aparţinînd lui Costandin Veisa, proprietar al manuscrisului. II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „la". III În manuscris, text deteriorat parţial, dar lizibil: „Nu-i adevărat cum". IV În manuscris, accentuat: „simbătâ". V În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „căci jidovii". 76 Ioan Cantacuzino trupului şi la pofta lor. Pentru aceea şi prorocul, arătîndu-le lucrurile şi hulindu-i, dzicea: Vai la aceia ce vin la dzua cea rrea, ce să apropie şi să ating de simbetele cele minciunoase17*. Deci la jidovi să dede simbăta pentru pricina ce mai sus arătăm. Iară la noi, la creştini, într-acesta chip ne este orînduit ca să mergem în toate dzile la beserecă, pentru ca să ne rugăm şi să aducem jărtva cea fără de singe cătră Dumnădzău. Şi aşe şi facem, căci în toate dzile ne rugăm, unii mai mult, alţii mai puţin, şi în toateI dzile să face jărtva cea fără de singe 98r cătră Dumnădzău a Svin // tei Leturghii. Şi în ce chip la toate poroncile Legii Vechi tot nu era lucrul deplin, într-acesta chip şi aicea Legea Veche dzise numai simbătaII să margă la beserecă să să roage lui Dumnădzău, şi Evanghelia dzice întru toate dzile. Iară cui va fi voia margă şi în toate dzile. Iară de-ţi va fi voia, eu ţi-arăt că la noi, la creştini, nu este oprită besereca nice dănăoară. Aşijdirea îţi voi dovedi şi mai ales cuvîntul acesta. Jidovii, aducînd înaintea lui Hristos mulţime de bolnavi, simbăta îi aducea, şchiopi, orbi, slăbănogi, îndrăciţi şi alte multe feliuri de boale, într-acela ceas Domnul Hristos îi vindeca pre toţi. Deci jidovii, zavistuind lui Hristos, altă greşală nu-i aflară, fără numai ce-i dziseră: Nu Ţi să cade Ţie să faci acestea lucruri în dzuoa simbetei179. Şi fariseii, vădzind ucenicii lui Hristos cum culegea spice şi le mînca, iarăş aşe le dzisără: Să vedem acmu, şi Hristos ce le răspunsă: Nu aţi cetit voi cînd au trecut David pre lîngă casa lui Dumnădzău în dzua simbetei, şi fiind foarte flămînd întru tot, şi el şi oamenii lui, întră în casa lui Dumnădzău şi mîncă pînea beserecei şi el111, // 98v şi alţi tovarăşi ai lui?1180 Pentru căci simbăta s-au făcut pentru om, iară nu s-au făcut omul pentru simbătă. Este şi altă pricină pentru povestea jidoveştii simbete. Pentru căci în şese dzile fece Dumnădzău lumea şi a şeptea dzi fu răposat de toate lucrurile ce fece în lume. Ce vineri încă fece lucru, căci mîntui pre ucigaş, ce era răstignit cu Însul. Şi duminecă iarăş lucră, şi învisă întăi trupul Svinţiii Sale a treia dzi, duminecă, ca şi un Dumnădzău, şi altor trupuri încă le învise. Al doile rînd Să arătă şi apostolilor Săi şi i-au întărit întru tot, şi pre lîngă dînşii şi pre alţii mulţi. Închipuieşte simbăta iarăş cum, după ce să vor plini şepte vacuri, adecă şepte mii de ai de la începutul zidirei lumii, să să săvîrşască toţi oamenii. Şi pănă atuncea este vreme a face omul şi rău, şi bine. Şi atuncea să va face învierea morţilor şi giudeţul faptelor, şi plata căruia după faptele sale. Şi aceia carii au petrecut bine să va da împărăţia de veci, şi viaţă I În manuscris este omisă, din greşeală, la sfîrşit de rînd, silaba finală a cuvîntului: II „toa". II În manuscris, accentuat: „simbăta". m În manuscris urmează: „şi toţi", înlocuit cu: „şi alţi"; este tăiat: „toţi" cu o linie, dar: „şi" a rămas, din greşeală. Patru apologii pentru religia creştină 77 nesfîrşită, şi bucurie şi veselie, carea nice ochiul au vădzut, nice ureche au 99r au // dzit, nice întru inima omului s-au suit gîndurile acestea carele au gătat Dumnădzău celora ce-L iubăsc pre Însul; aşijdirea iarăş celora răi certare şi muncă în veci neclintită şi nesăvîrşită. Deci acmu socoteşte gîndul simbetei şi sărbătoarea simbetei, şi cum jidovii, becisnicii, ca şi laI altele multe fură înşelaţi, ca nişte urgisiţi de cătrăn Dumnădzău. Alta pentru bucateIII, căci noi le mîncăm toate, iată că răspundem: Dumnădzău, Svinţia Sa, toate cîte au făcut, le-au făcut foarte bune. Deci, de vreme ce le-au făcut bune, pentru căci au vrut, tu ce ai învăţat legea ca să nu mîncăm ci ne va fi voia? Şi încă Dumnădzău singur au arătat cum Iată că le-am dat toate voauă să le mîncaţi, ca şi iarba de pre cîmplsl. Ce numai ce este aceasta, fiind întăi rodul jidovăsc cel năsilnic şi cumplit, încă în pustiu le trimitea Dumnădzău de le viniia în toate dzile mană din 99v ceri, şi ei tot tînjiia lui Moisei, şi încă mai vîrtos lui Dumnădzău, // şi-şi aducea aminte de carnea ce mînca la Misiri, şi de alte bucate, iară mai vîrtos au fost poftind carne de mascur. Şi pentru acesta lucru dătătoriul de Legea Veche, Moisei, conteni multe lucruri de acestea ca să nu mîncăm, ce au făcut acesta lucru pentru jidovi, pentru ca să-i desparţă de tot dintru pofta Misiriului, să nu-şi mai aducă aminte de acolo, pentru căci că, macar că toţi oamenii pre atuncea au fost daţi cătră credinţa bodzilor, iară eghiptenii mai vîrtos decît toate limbile s-au fost închinînd dobitoacelor şi altor jiganii, şi-i ţinea în loc de dumnădzăi, şi celea ce ei ţinea dumnădzăi, pre acelea bine învăţa Moisei de le giunghea şi le făcea jărtvă lui Dumnădzău, âdecă dintru dobitoace, bou, vacă, capră, iară pre mascur îl opri şi de jărtvă, şi de mîncat, pentru căci foarte l-au fost cinstind tare, iară dintru paseri turturele, porumbi. Aşijdirea şi jidovii, învăţindu-se de aceia, făcea pre urma acelora. Deci, socotind Moisei să schimbe obiceiele lor ce au învăţat la Eghipet, dede învăţătură ca să giunghe acelea dobitoace ce ei le ţinea dumnădzăi, 100r pentru // ca să cunoască cum sint nişte oameni de nemică şi să închină la lucruri de nemică. Şi lucrurile celea ce ţinea eghiptenii mai scumpe şi mai alese de treaba hranei trupului, în ce chip era şi mascurul, învăţă-i să nu-l mănînce, pentru tăierea poftei lor, pentru căci nemîncîndIV mascur, să nu-şi aducă aminte iarăş de EghipetV , cînd au fost, au ei, au feciorii lor, să nu-şi aducă aminte ca să să întoarcă iarăş la Eghipet. I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „la". n În manuscris, şters parţial, lecţiune probabilă: „cătră". m Pe margine, notă aparţinând lui Costandin Veisa, proprietar al manuscrisului. IV În manuscris, greşit: „nemîcînd". V Idem: „Eghipep". 78 Ioan Cantacuzino Iară Domnul Hristos şi apostolii Svinţiii Sale nici un lucru nu-l opriră de mîncat, ce toate le slobodziră, iară de sint niscare lucruri şi dobitoace carele nu le mîncă creştinii astădzi, acesta lucru îl fac dintru obiceiul vechi, şi nu s-au deprins a le mînca, au de bună voia lor, au de vro învăţătură a Svintei Evanghelii, au altor dâscali. Căci la Legea Veche era acestea învăţăturiI, iară la Evanghelie nu era, ce acmu sint la voia omului. Ce iarăş vom dzice, dintru obiceiul vechi multe dobitoace nu vom să mîncăm, şi în ce chip şi călugării noştri să feresc de toată carnea, ce nu pentru căci este 100v carnea spurcâtă nu vor să mănînce, ce pentru căci le este voia // să petreacă viaţă mai aleasă decît noi şi petrecere mai curată. Pentru aceea să feresc de carne, pentru petrecerea şi folosul trupului să feresc. Deci iată că dintru cît am scris şi am arătat poţi să pricepi cum nu este Legea împrotiva Evangheliei lui Hristos, nice iarăş Evanghelia cu Legea Veche, pentru căci la toate lucrurile să tocmesc la un gînd, numâi atîta că neputinţa Legii Vechi o plineşte Evanghelia. Alta, de-ţi este voia să vedzi cum Legea Veche n-au fost deplină, ascultă ce dzice Dumnădzău dintru rostul prorocului Ieremiei: Iată dzile vor vini, dzise Dumnădzău, şi voi plini întru casa lui Izrail o făgăduinţă noauă. Nu după făgăduinţa ce am făcut cătră părinţii lor întru aceea dzi ce i-am luat la mîna Mea, pentru ca să-i scoţ din pămîntul Eghipetului. Pentru căci ei n-au stătut întru făgăduinţa Mea, şi Eu încă i-am părăsit dzise Dumnădzău. Şi aceasta va fi făgăduinţa ce voi face cu fiii lui Izrail, apoi 101r după acelea dzile, dzice Dumnădzău: Dînd legile Mele întru //gîndul lor, şi le voi scrie întru inimile lor, şi le voi fi lor Dumnădzău, şi ei vor fi oamenii miei. Şi nu va mai învăţa fieştecarele pre fratele său, şi pre de aproapele său, ca să-i dzică: «Cunoaşte pre Dumnădzău», pentru căci toţi Mă vor şti atuncea, dintru cel mic pănă întru cel mare. Pentru căci voi fi milostiv şi îngăduitori la nedreptăţile lor, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de nedreptăţile lor şi de greşelele lor1182. Rogu-te acmu cerceteadză acestea cuvinte cu multă socotinţă. Dzise Dumnădzău: „Iată că vin dzile, şi voi plini la casa lui Izrail, şi la casa Iudei făgăduinţă noauă". Dzicînd cum va plini, arată cum ceealaltă n-au fost plinită, şi dzicînd „noauă", arată pre ceealaltă „veche", şi cum nu să va mai băga nice într-o samă. Şi încă mai ales arată cum „Nu după făgăduinţa ce-am făcut cu părinţii voştri, şi n-au ţinut, pentru căci n-au vrut să stea întru aceea, şi m-am ferit de cătră înşi", dzise Dumnădzău. Deci de acesta lucru să alege cum s-au vechit cea veche şi s-au dat alta noauă. Apoi iarăş dzice cum „Voi fi lor Dumnădzău, şi eiII vor fi mie oamenii miei", şi cum 101v „Mă vor cunoaşte toţi pentru // căci nu-Mi voi aduce aminte de nedreptăţele I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „învăţături". II În manuscris, şters, lecţiune probabilă: „ei". Patru apologii pentru religia creştină 79 lor, şi de păcatele lor 183. Vedzi cum au lepădat pre rodul jidovăsc şi-i goni departe, şi pre limbi la carele să dede făgăduinţă noauă şi Evanghelia, pre acestea le pusă numele cum sint oamenii lui, şi casa lui Izrail şi a Iudei, şi limbilor dzise şi socoti să le fie Dumnădzău, iară jidovilor nu. Pentru căci pre ceia ce Hristos le dzise „fiii diavolului", cum Dumnădzău şi Părintele să le dzică cum sint fiii lui, şi cum să le dzică cum sint oamenii lui? Aşijdirea şi cu mijlocul Isaie arată dzicînd: Aşe dzice Dumnădzău: «Din Sion va ieşi legea şi cuvîntul lui Dumnădzău de la Ierusalim»1184. Deci ce lege alta au ieşit de la Ierusalim sau de la Sion, fără numai învăţătura lui Dumnădzău Hristos şi Svînta Evanghelie? Pentru căci Legea Veche a lui Moisei s-au dat la măgura Sinaiei cătră cei nemulţămitori jidovi, iară Cazania şi Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim fu ieşită. Ce ascultă de vedzi. Ori fie ce om ce face o colibă, el nu pune grije ca aceea să o facă cu toată socotinţa, iară cînd face casă, atuncea cu toată 102r putinţa lui sileşte să o // facă mai iscusită şi să-i puie temelie bună, să fie întărită cît mai bine, şi o acopere foarte bine, pentru căci va să lăcuiască într-însă. Într-acesta chip s-au tîmplat şi la Legea Veche, şi la Evanghelie. Pentru căci Evanghelia, ştiind Dumnădzău cum să va odihni într-însă, au făcut-o deplină şi desăvîrşită, şi svîntă, şi dreaptă. Iară la Legea Veche n-au făcut aşe, ce vrînd preste puţină vreme să o facă să rămîie de nemică, pentru aceea au dat-o cum are fi o arătare, şi apoi au dat Svînta Evanghelie cu carea plini neputinţa Legii Vechi. Iară în ce chip pentru Domnul Hristos au arătat prorocii şi alte lucruri cu cuvinte, altele cu arătările le arată şi pentru Hristos, şi pentru ucenicii lui, într-acela chip şi pentru Legea Veche arată, înţelege tainele amîndoauă, amîndurora făgăduinţelor. Isac vrînd să blagoslovască pre fiul său cel născut dintăi, pre Isav, Dumnădzău nu vru aşe, ce şi fără de voia lui încă blagoslovi pre Iacov, carele era mai apoi fecior. Deci Isav era tocma pilda Legei Vechi a jidovilor şi a Legii Vechi jidoveşti, iară Iacov era pilda Evangheliei şi a limbilor. Iară Iuda, fiul lui 102v Iacov, născu pre Fares şi pre Zara. // Şi viind Zara să nască, numai ce-i ieşi mîna, iară trupul n-au ieşit. Şi-i legă mîna mamca cu mătase roşie. Copilul iarăş trasă mîna în lontru, şi născu pre urmă fratele lui Fares. Socotind mamca acesta lucru, ea dzise: Pentru căci să strică gardul pentru tine?, deci gardul de toţi prorocii să dzice Legea Veche. Deci cine învăţă pre mamcă cum sint doi cuconi, şi pentru căci legă acea aţă roşie la mîna pruncului, şi pentru căci-i dzise acesta cuvînt „pentru căci s-au stricat gardul pentru tine?", adecă tu aiI fost pildă Legii Vechi? În ce chip întăi te-ai arătat puţin lucru, şi apoi te-ai ascuns, şi fratele tău, ce era să iasă apoi, au ieşit întăi, şi într-acela chip şi gardul, adecă Legea Veche, să va arăta întăi puţin, şi de-aciia să va ascunde, I În manuscris, greşit: „a". 80 Ioan Cantacuzino căci va covîrşi pre însă Svînta Evanghelie, şi va ieşi mai1 înainte decît toate altele. Deci, de unde ştiu mamca cuvinte ca acestea de le11 arătă? Cu adevărat că de la Dumnădzău îi vini năstavul acela, şi tot Svîntul Duh, carele au grăit şi cu mijlocul prorocilor, au grăit şi cu însă. Ce mai vîrtos la prorocul Ieremia arătă Dumnădzău mai ales cuvîntul 103r carele // îl grăi cum Vor vini dzile ca acelea ce să111 vor trece făgăduinţele vechi. Vedzi cum şi cu prorocii şi cu arătări închipui Dumnădzău acestea lucruri, şi cum va rămînea Legea Veche ca o umbră, iară Evanghelia pururea foloseşte, de vreme ce este deplină şi întru nemică lipsită. Ce jidovii, becisnicii, nice pre Legea Veche nu caută, nice îmblă după învăţăturile acelea, ce în toate dzile fac cu miile greşele, şi păcate păgîneşti. Şi pentru păcate nu am ce le dzice, căci cine este acela ce nu face păcate? Ce dzic pentru căci fac preste legea lor multe lucruri păgîneşti. Iară de vor şi vrea să plinească legea aceea, putinţă nu este, pentru căci Dumnădzău au răspuns cum Ierusalimul să fie mitropolie şi cap tuturor cetăţilor jidoveşti, şi acolo era şi besereca jidovilor carea au făcut-o împăratul Solomon. Şi-i învăţă Dumnădzău acolo să facă jărtvele, şi tămîile pentru păcatele lor, iară afară din aceea beserecă şi dintru acela loc jărtve ca să nu să facă. Şi de vreme ce cetatea aceea s-au stricat, şi preuţie nu este, 103v nice au loc de jărtvă, ce mai au de acmu // înainte? Iată că toate să trecură. Pentru acesta lucru, şi pentru alte pricine multe, ei acmu nice creştini sint, pentru căci Evanghelia nu o cred, nice eretici, căci nice unui eretic n-au urmat, nice musulmani, căci n-au ascultat pre Mahmet, ce sint ca nişte vite, nice ştiu ce cred, nice ştiu în ce sint, ce sint nişte oameni periţi. Vedzi că ceia ce să gîndesc cum sint drepţi şi îmblă drept, aceia să află în fundul mării, şi în fundul iadului? Acmu eu socotesc cum este destul atîta. Aşijdirea, acmu au vinit vremea ca aceea şi şi pentru toate acestea cîte ne-ai scris noi a-ţi răspunde n-am făcut preget, ce de toate pre rînd ţ-am răspuns, şi ţ-am arătat, şi de cîte ne-ai scris cu scrisoarea, şi de cîte ne-ai poroncit, toate le-am răspuns pre rînd, făcînd voia ta întru tot. Adu-ţi aminte acmu şi tu de cuvîntul tău, că la svîrşitul scrisoarei tale aşe dzici că „La omul înţelept puţin trebuieşte, şi un cuvînt este destul", care lucru aşe este adevărat. Deci, de vreme ce un cuvînt este destul la 104r un // înţelept, cum mărturiseşti tu, şi adevărul arată, de va audzi înţeleptul cuvinte multe şi bune, şi adevărate, şi nu le va crede, nice va avea vrun folos dintru însele, oare nu este vrednic de multă hulă şi I Idem: „ma". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „le". III Idem: „să". Patru apologii pentru religia creştină 81 sudalmă? Deci, de vreme ce ţ-am trimis cărţile acestea, te poftesc să le socoteşti cu multă nevoinţă, şi tot cîte un cuvînt alege ca să înţelegi. Şi vei afla odoară multe întru aceasta carte, căci noi nu le-am scris dintru gîndul nostru, sau dintru inima noastră, ce dintru toate cărţile lui Moisei, de la proroci, dintru Psaltirea lui David şi din Evanghelie, carele Mahmet şi toţi musulmanii le mărturisesc cum sint svinte şi adevărate, şi drepte. Deci dintru acestea cărţi arătăm noi pre Hristos Fiul lui Dumnădzău adevărat, şi om deplin. Şi acestuia să închină Avraâm ca unui Dumnădzău, şi-L fece giudeţ a toată lumea. Acesta este pre carele îngerii Îl lăudară, şi-L ţinea asupra capetelor sale, carele Îl vădzu Daniil de viniia cu nuouării ceriului pentru ca să giudece toată lumea. Acesta este Celuia ce-I slujeşte 104v toată lumea, vîntul, marea, şi altele // toate. Acesta este pre carele, vădzindu-L iadul, îşi pierdu împărăţia, daca audzi glasul lui Hristos: Lazăre, ieşi afară, carele au fost de patru dzile mort, şi într-acesta chip să plini poronca Lui. Ce voi mai dzice altă? Iată că pre Însul Îl mărturisi David, şi întăi Părintele Ceresc de atîtea ori, iară şi David dzise: Toate limbile bateţi în palme şi cîntaţi lui Dumnădzău cu glas de bucurie. Pentru căci este împărat a tot pămîntul Dumnădzău. Cîntaţi cu înţelepciune. Dumnădzău împărăţi la limbi, în ce chip am arătat mai pre larg mainte. Pentru căci aicea nu grăiia David pentru Părintele Dumnădzău, nice pentru dumnădzăirea Fiului Său, căci că mainte era Dumnădzău, ce numai pentru împeliţarea ce fece apoi Fiului lui Dumnădzău, pentru căci toate limbi I să închinară Lui. Ş i după ce I să închinară, mai vîrtos după naşterea Lui, I să dede toată cinstea şi mărirea, în ce chip şi Daniil, şi David au arătat. Şi Domnul Hristos, încă după învierea Svinţiei Sale, arătă dzicînd, şi încheind toate prorociile, şi aşe dzise cătră apostoli: Datu-Mi-S-au toată puterea şi în 105r ce // riu, şi pre pămînt. Păsaţi de învăţaţi toate limbile întru numele Mieu! Cine va crede şi să va botedza să va spăsi; iară cine nu va crede va peri1'5. Vedzi acmu cum să arată cu adevărat, cum prorocii grăiesc, şi singur Hristos, pentru împeliţarea ce fece Fiul lui Dumnădzău dintru Preacurata Fecioară Maria, şi pentru Dînsul sint toate mărturiile pentru neputinţa oamenilor? Iară Lui, de vreme ce este Dumnădzău, nu-I trebuieşte nice o dovadă de acestea. Pentru căci ce mărturii trebuiesc lui Dumnădzău? Ce, în ce chip au arătat prorocii pentru împeliţarea lui Dumnădzău, pentru naştere, pentru văznesenia Lui, pentru multe lucruri ce au făcut, şi pentru legi, încă s-au arătat multe videnii, şi multe prorocie s-au grăit de multe ori, acmu trebuieşte a arata şi dintru însele. Moisei cel mare, de nu are fi trecut ruda jidovască prin Marea Roşie, iată că are fi perit de Faraon, şi Isus, fiul lui Naviin, de nu are fi desfăcut 105v Iordanul în doauă, // nu are fi trecut jidovii la pămîntul cel făgăduit; căci apropiindu-se de Iordan Chivotul, să desfeceră apele, şi trecură pre uscat. 82 Ioan Cantacuzino Carea era pildă Svintei Preciste, ce au făcut Fiul lui Dumnădzău trupeşte. Ilie, făcînd un jărtăvnic şi puind lemne şi jărtva deasupra, nu puse foc întru însele, ce încă împlînd jărtăvnicul de apă, făcu rugă, şi să pogorî foc din ceri şi arsă jărtva. Vedzi cum toate lucrurile cîte sint la noi, la creştini, cinstite dintăiaşi dată, au fost pildă altele acestora dintru Legea Veche? Acestea toate şi altele ca acestea au fost pildă botedzului, pentru căci fără botedz nu poate să fie om să să spăsască. Pentru acesta lucru şi Hristos dzise: „Cine va crede şi să va botedza să va spăsi, iară cine nu va crede să va osindi". Deci, de vreme ce este aşe lucrul acesta, cu adevărat de mult rîs vă sint toate isprăvile voastre, de vreme ce cărţile le cetiţi, şi pre Dumnădzău, ce-i scris în cărţi, nu-L cunoaşteţi, şi nu-L cinstiţi, întru care 106r cărţi să arată // Dumnădzău, dzicînd cum au fost Dumnădzău deplin, şi om desăvîrşit. Deci, macar că nu nice am vrut să lungim cuvîntul, una pentru să fugim de vina cuvintelor celora multe, alta pentru neputinţa ta, ce pentru aceea şi cîte am scris destule sint ca să arate ce este adevărul fieştecine, cît va fi de prost şi neînvăţat. Pentru aceea foarte să te iei aminte, pentru căci la tine fu plinit acesta cuvînt. În ce chip au urmat cuvîntul acesta şi la rodul jidovăsc, căci lor le-au dzis Dumnădzău cum Vor avea foamete, nu de pîne şi de apă, ce foamete de înţelepciunea lui Dumnădzău1*6, care lucru s-au şi plinit, pentru căci de cînd muri Hristos, de atuncea luară aceasta urgie mare asupra lor şi toate învăţăturile lor şi svinţeniile fură lipsite. Acesta lucru fu şi la tine. Căci n-ai fost învăţat, nice ai audzit învăţătura lui Hristos, nice a lui DumnădzăuI, pentru aceea ai îmblat întru întunerecul acesta. Iară acmu, de vreme ce ţi s-au trimis cuvintele 106v dumnădzăieşti şi dăscăliile svinţilor proroci, socoteşte-le cu // bună socotinţă şi cu minte deplină, şi te fereşte, nu mai îmblaII întru întunerec, căci să să plinească la tine cuvîntul cela ce scrie David: Fii omeneşti, pănă cînd veţi fi cu inimi grele? Pentru căci iubiţi deşertul şi cercaţi minciuna? Cunoaşteţi cum Dumnădzău au făcut minunat pre prea podobnicul său1*1, adecă pre Hristos, sau alt cuvînt, a lui Solomon, unde dzice cum Intru suflet rău nu va întra înţelepciune să să sălăşluiască, nice la trup ce va fi supus supt păcat1**, nice te asămăna ca şi un pămînt ce este pustiu şi naşte tot spini şi ciuline, ce te fă ca un pămînt cu bun rod, care pămînt dă roada sa în treidzeci de părţi, şi şesedzeci, şi o sută. Aşe şi tu priimeşte cuvîntul lui I În manuscris, din greşeală, se repetă: „pentru", primul fiind tăiat cu mai multe linii. n Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă: „îmbli", în loc de forma corectă: „îmbla". Patru apologii pentru religia creştină 83 Dumnădzău şi te arată cu roadă bună înaintea Lui. Şi aşe, mă rog lui Dumnădzău, Celuia ce au făcut ceriul şi pămîntul, Acela singur ca să-ţi deşchidză inima ta şi să înfrîmseşedze sufletul tău, ca să faci lucrurile spăseniei şi să moşteneşti raiulI şi binele cela ce este 107r într-însul, şi împără // ţia de veci carea au gătat-o Dumnădzău celora ce-L iubăsc pre Însul, căruia I să cuvine mărire depreună cu Fiul Său, Cela fără de început, şi Cela prea svînt şi dătătoriII de viaţă a lui Duh Svînt, acmu şi pururea şi în veci, şi în veci de veci, amin! Sfîrşitul al patrule răspuns a lui Melentie cătră pers. I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „raiul". II În manuscris, greşit: „dădătători", silaba: „dă", repetată, este ştearsă cu două linii. Manuscrisul 91 de la ANR - Iaşi IOAN CANTACUZINO [Patru oraţii împotriva lui Mahomed] traduse în limba română la mijlocul secolului al XVII-lea de Nicolae Spătarul (Milescu) Cuvîntul întăi asupra lui Mahmet Fieştecare om ce va să grăiască împrotiva altuia are doauă gînduri: unul întăi să-şi arate gîndul său cum este adevărat şi poronca lui chiară şi 107v adevărată, şi alta să supuie cuvîntul celuia ce supune poronca lui // şi i să pune împrotivă. Deci fie carele ce grăieşte din lege cu altul aşe face. Deci, de vreme ce şi noi am arătat destul pentru credinţa lui, şi încă voi dzice eu şi alta, mie aşe-mi pare cum mai bine să nu poată fi decît acesta răspuns ce am făcut acmu, nedejduind şi eu la aceasta treabă cu mijlocul Svîntului Duh, carele ei nu-L cinstesc, ce-L ţin fără cinste, iară noi, ca unui Dumnădzău ne închinăm. Să socotim carele sint cuvintele ce au căscat de au vărsat fiul pierdzărei, Mahmet, împrotiva lui Dumnădzău Celui Înalt, şi Adevărului. Şi nu facem noi acesta lucru, adecă uitînd ce am dzis mainte, cum nu vom sta a dovedi cum sint rrele toate cuvintele lui Mahmet, ce numai vom arăta de vom socoti pre amănuntul toate blăstămurile ce au arătat Mahmet împrotiva lui Dumnădzău, şi au sămănat şi toţi următorii lui, şi asupra lui Hristos, şi a împeliţării Svinţiii Sale, luînd pricinile de cătră Însul. Deci, ca să nu ne 108r arătăm cum nu putem răspunde pentru vro proştime, ce ne // ferim, vremea este acmu, cu agiutoriul lui Dumnădzău, ca să folosim celora ce cearcă adevărul.I Întru dzilele lui Iraclie, împăratului grecesc, ce împărăţiia la Ţarigrad, la 609 de ani de la Hristos, după împeliţarea Svinţiii Sale, născu un om rău dintru firea lui şi nebun, carele puse gura lui în ceri şi grăi împrotiva lui Dumnădzău Celui Înalt, suduind tot binele, pre carele, de l-are chema neştine fiul pierdzării şi tată minciunei, nemică nu are greşi; numele lui era Mahmet; ruda şi feliul lui era arapi, la minte rău, la suflet camai rău. Acesta, cădzind la mînule unui eretic, să învăţă de însu şi priimi seminţele aceluia, carele le-au sămănat diavolul întru inimile lor amîndurora. Şi el, adăpîndu-le cu vicleşugurile lui, le adaose de fece una într-o sută de părţi, ce altă nu răsăriră fără numai ghimpi şi ciuline, căci el întăi sămănînd într-acesta chip acestea minciune şi îm // 108v preunîndu-le toate cu altele multe visuri ale sale şi minciune, fece o otravă deplină şi curată, cu carea otrăviia sufletele inimilor proaste. Şi atuncea, aflînd pre neşte oameni proşti ca nişte dobitoace, întăi la dînşii I Pe margine, notă aparţinînd lui Costandin Veisa, proprietar al manuscrisului. 88 Ioan Cantacuzino borî otrava aceasta. Aceştea era nişte oameni proşti de păştea dobitoace, şi altă nemică asupra lor nu avea, fără numai căci păştea vitele şi trăiia depreună cu însele. Iară socotinţă omenească întru înşii nu era, nice minte, unde cazanie, unde învăţătură, unde cărţi? Nice gîndiia ei sau să ştie cum sint de acestea într-aceasta lume, pentru căci, ca nişte jiganii sălbatece, carele nice dănăoară nu să îmblîndzăsc, să afla prin munţi, şi pre la păşune, pentru care lucru cu cale are dzice neştine, dobitoace cu grai numai, iară nu cu minte, pentru căci aşe este dat între toţi oamenii de cătră Dumnădzău, cum mai rău lucru altul nu este fără de omul carele nu are învăţătură asupra sa. Ce pentru aceea, fieştecare om, cît de prost, tot cîte oarece ştie, nu este de tot pedestru, căci apoi are fi cădzut şi fieştece om, cum au cădzut şi 109r becisnicii arapii, căci ei // să gîndiia cum este bine, şi aşe cădzură la rău, şi cercînd cale de spăsenie, cădzură în mare rîpă. Pentru căci acesta Mahmet, înşelîndu-i întru înşelăciunile lui, i-au pus prin pustii şi prin munţi, şi prin locuri ca acelea ce Dumnădzău le vede. Acestora li s-are cuvini să dzică: „Fereşte-ne, Doamne, dintru silţa ce ne-au pus, şi dintru vrajbele ce fac păcatul", şi cum „Pune, Doamne, giudeţ pre înşii". Iară pentru acesta lucru tot nu să îndrepteadză ei, pentru căci întru tot pămîntul s-au înţeles glasul apostolilor, şi în toată lumea s-au propoveduit Svînta Evanghelie, la jidovi şi la toate limbile, întru mărturiile lor. Şi ce este mărturia limbilor? Singură Evanghelia şi mărturia apostolilor, ce au arătat în toată lumea Evanghelia, dintru carii alţii s-au închinat lui Dumnădzău, alţii n-au priimit, şi alţii au priimit, ce au priimit puţin, şi iarăş s-au întors la rău, macar că nu s-au închinat bodzilor, iară pentru aceea au cădzut la multe erese. Acesta om protivindu-să diavolului, diavolul iarăş şi el fiind carele 109v cădzu ca un fulger din ceri, carele nu lase // nice un om să să aşedze într-un loc, ce tot sileşte de-i amestecă în multe feliuri, pentru ca să-i desparţă de cătră Dumnădzău, carele acela ce pofteşte să facă pre toţi următori matcei focului189, şi streini de cătră Dumnădzău. Iară de este aşe, ca să dea fieştecine samă de păcatele sale la dzua de giudeţ, ce-ţi pare că va răspunde acesta om de nemică, carele au înşelat pre atîţia oameni şi i-au înstreinat de cătră Dumnădzău? Iară macar cum nime nu poate să scoaţă pre cel drept din mîna lui Dumnădzău, iară pentru aceea, mişel de acesta, vai de el, că acesta este neprietin lui Dumnădzău şi cere ca să ia pre ai săi, macar cum n-are nice o putere. Acesta om avea epilipsie, boala cea rrea, ce să dzice rumâneşte „cea nevoie"190, deci cînd îl loviia boala aceea, el să tăvăliia şi aspuma pre la gură. Deci socotiţi ce marghiol fu acesta cîne Mahmet? Meşterşugui şi dzise că nu este îndrăcit, ce aşe dzicea el că-l apucă Dumnădzău. Pentru căci dovediia că vine arhanghel Gavriil la dînsul, deci neputînd suferi videnia, el cade gios ca un mort; iară după ce ia învăţătura dumnădzăiască, Patru oraţii împotriva lui Mahomed 89 110r iarăş să întoar // ce la sine. Deci dzicea cum fu poroncit de cătră Dumnădzău ca să arate toate cîte au vădzut şi cîte au audzit de la Dumnădzău, şi au învăţat de cătră însul. Întăi pre sine să dzice că este proroc şi apostol dumnădzăiesc. Al doile au scris o carte şi-i puse nume Coran, aşijdirea alta ce să cheamă Legea lui Dumnădzău de mîntuire, iară arăpeşte să cheamă Din ele salem. Eu încă stau de mă mir în ce chip îşi puse numele lui „proroc". Căci uneleI numere închipuiesc şi arată moşia omului, cum am dzice: greciII şi machidoneni, şi altele iarăş, pre obraz au statul omului, cum am dzice: Petrea, Pavel, altele arată ruda, cum am dzice: Catacozini, Paleologi, altele meşterşugul, adecă: doftor, căpitan, filosof; altele iarăş arată şi alte puteri omeneşti, cum am dzice: apostol, dascal, proroc şi altele. Deci putem dzice noi că, de ş-are fi pus numele „apostol" numai, s-are fi ascuns minciuna lui. Iară dzicînd proroc, să dzise deci pre ce sămn să-l cunoaştem cum este proroc. Pentru căci toţi prorocii au prorocit 110v pentru Hristos, şi pentru jidovi, şi pentru altele // multe încă au arătat, carele foarte curund s-au fost plinind, şi altele iarăş cu zăbavă multă. Ce pentru aceea, toate prorociile să pliniră, iară acesta, nesocotind acesta lucru rău şi minciuna cum o va coperi, să şi fece pre sine proroc, fără de nice o omenie, carele era aşe departe de darul prorocesc, cît netocma să fie proroc, ce încă nice ca prorocii cei mincinoşi nu era, carii era atuncea de înşela oamenii, ce numai aşe, fără socotinţă, îşi puse numele lui „proroc" şi „apostol". Putea-are neştine a întreba pentru acesta lucru: în ce chip, fiind ei proroci mincinoşi, să încredea oamenii cătră înşii, şi cum să înşela întru învăţăturile lor? Aceasta întrebare nu este foarte afară de cale, ce putem să o dezlegăm. Dumnădzău scoţind rodul jidovăsc de la Eghipet, cu multă putere şi mărire-i scoase afară şi le dărui, pre lîngă alte daruri, şi proroci, pentru ca să prorocească întru înşii cuvintele dumnădzăieşti. Deci uneori dzice: De 111r mă viţi asculta, veţi mînca binele pămîntului, iară de nu mă veţi // asculta, cuţit va mînca pre voi191, şi aceasta învăţătură are împreunare cu milostenie şi cu dreptate, şi cu spaimă. Altă dată arăta prorocii mînia lui Dumnădzău, cumu-i va da pre mîna limbilor cu multe robiiIII şi războaie. Deci nu vrea să asculte de cuvintele cele drepte a prorocilor celora drepţi, ce căsca şi credea în gura prorocilor celora mincinoşi, carii dzicea: Aşe dzice Dumnădzău: «Paace, paace!»192. Şi ei nu credea prorocii cei adevăraţi, ce să afla întru multă păgînătate. Pentru acesta lucru să feriia de Dumnădzău, şi întra întru I În manuscris, greşit: „une". n În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „greci". III În manuscris, greşit: „robei". 90 Ioan Cantacuzino prorocii aceia duh de înşelăciune şi, macar că de un întunerec de ori tot minţiia ei, iară cîteodată lăsa Dumnădzău şi pre înşii de grăiia, cu dreptul, pentru folosul oamenilor ce credea întru înşii, în ce chip şi unul dintru dînşii, Sedechie, au fost făcut coarne de her şi au fost îndemnat pre Ahav, împăratul jidovăsc, să margă asupra Siriei, dzicînd că: Au dzis Dumnădzău cum «Cu acele coarne vei1 împunge Siria»)193. Ce apoi să duse şi peri. Ca acestea multe să făcea atuncea spre învăţătura altora. Iară acesta păgîn 111v Mahmet le făcea // toate pentru stricarea oamenilor ce să afla atuncea şi cîţi au urmat lui. Pentru care lucru acesta Mahmet fece cartea aceasta, şi-i puse numele Legea lui Dumnădzău cea de mîntuire şi adunare poroncilor dumnădzăieşti, în ce chip vom arăta şi înainte. Şi tocmeşte cartea aceasta cu trei lucruri: întăi cu muncă şi cu năsilnicie, a doa cu minciuni, a treia cu prepus bun, împreună cu poftele trupului, pentru carele am arătat şi la al patrule răspuns, şi acmu iarăş nu ne vom feri ca să nu dzicem cît ne va da Dumnădzău întru rostul nostru. Moisei acel mare şi fericit fu trimis de cătră Dumnădzău pentru ca să scoaţă fiii lui Izrail de la Eghipet; deci întăi îi dede arme multe, minuni şi înfricoşeri, apoi, scoţindu-i de acolo şi vinind în pustiu, iarăş cu multe minuni petrecea acolo. Şi grăiia cu Dumnădzău, nu în vrun unghi sau pre ascuns, ce la arătarea tuturor, şi aşe luă legea de la Dumnădzău; deci luînd 112r legea aceea, toţi o priimiră, de vreme ce ştiia cu // adevărat cum au fost pogorîtă din ceri. Şi după aceea iarăş multe minuni făcea şi arăta, după moartea lui iarăş, cîţi proroci au fost, Isus Naviin, şi Ilie, şi Elisei şi alţii. După aceea iarăş, în dzilele de apoi, pogorîndu-se Hristos ca un Dumnădzău, dovedindu-se de cătră toţi prorocii, după cum să cuvine, dumnădzăieşte, şi nu pentru căci trebuieşte lui Dumnădzău a să mărturisi, ce pentru slăbiciunea oamenilor şi proştimea lor să arăta şi cu prorocii, căci cu adevărat mare lucru este împeliţarea Fiului Dumnădzăiesc. Deci luînd mărturiile, după cum arătăm mai sus, de laII Adam, şi de la Noe, şi de la Avraam, şi de aiurilea, şi aşe să feceră multe minuni, carele nu le putem să le arătăm pre amănuntul, şi văznesenia, şi preaobrajenia şi altele întru carele fu dovedit de cătră Părintele şi Dumnădzăul Cel de Veci, şi aşe fu dovedit şi Fiul lui Dumnădzău. Ce pentru aceea trebuieşte iarăş să întoarcem cuvîntul de unde 112v l-am lăsat. Moisei, după cum dzicem mai sus, luînd // mărturiileIII de cătră Dumnădzău, singur aşijdirea şi din minunile cele multe ce făcea de multe ori încă să arătă. Aşijdirea şi Domnul Hristos, iarăş unele luă de I În manuscris: „va". n Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „la". III În manuscris, urmează : „mai sus ", repetat la copiere, din greşeală, din propoziţia anterioară. Patru oraţii împotriva lui Mahomed 91 cătră proroci, altele de cătră sine, în ce chip să arată la Svînta Evanghelie. Pentru căci Mahmet arată cum toate cărţile dumnădzăieşti sint svinte şi alese decît toate altele, arată cum este dreaptă şi aleasă, şi adevărată, nu numai într-un loc, ce întru o mie de locuri, şi dzice că sint însămnări dumnădzăieşti, în ce chip şi la capul lui Iona ce să cheamă la Coran dzice aşe: De veţi vrea să vă îndoiţi pentru cîte lucruri v-am descoperit eu, cercaţi de la aceia ce mainte au cetit cărţile decît noi, şi aşe veţi afla adevărul. Deci socotim cine sintI aceia ce au cetit mainte cărţile decît Mahmet? Fără numai jidovii, ce au priimit legea de la Moisei şi de la proroci, şi apoi creştinii, carii apoi au luat învăţătura de cătră Moisei şi de la Evanghelie, şi de cătră învăţăturile apostolilor. Iată că vedzi cum întru acestea mărturii să dovedeşte cum Mahmet arată pentru creştini. Să-i 113r întrebaţi voi, // musulmanii, căci aşe vă dzice, în ce chip să arată şi la capul lui Elmaida194, ce a să dzică „masă", care cap arată toate pre amănuntul. Acmu să vedem Mahmet dintru ce să îndemnă, şi ce duh l-au învăţat a arăta aceasta lege, au să dzic mai bine aceasta păgînătate. Ce adevărat de la tată-său, de la diavolul, căci de-aiurilea mărturiile nu le-au luat, nice de la Scriptura Veche, nice de la proroci, nice de la Evanghelie, numai pentru căci le era tuturor un neprietin mare, de cătră toţi era gonit şi asuprit, şi toţi nu-l priimăsc. Şi Moisei dzise cătră fiii lui Izrail cum Va rădica Dumnădzău proroc, ca şi mine, dintru fraţii miei195, adecă pre Hristos, în ce chip am arătat şi mainte. Şi Hristos încă dzicea apostolilor: Să vă feriţi de cătră prorocii mincinoşi196. Pentru aceea tot trebuieşte a dovedi şi lucrul acestuia proroc şi să videm de unde este învăţătura lui. Întru [1210]n ani după Hristos, după împeliţarea Svinţiii Sale, veni un călugăr frînc, dintru ceata celora ce fac 113v cazanii, adecă dascalilor, anume Ricald, şi aşe vini // la Vavilon, unde era deşchisă şcoala păgînătăţii, şi mult trudindu-se, învăţă deplin limba arăpască, carele învăţind toate legile turceşti şi izmaileşti, şi le tălmăci din limba arăpască pre lătinie. Aceasta lege ce să cheamă Coran, carea s-au dat de cătră Mahmet, nu fu scrisă numai de dînsul, ce şi de cătră alţii, de Ală, gineri-său, şi încă de alţii, de şepte, cărora numerele sint acestea: Nafe, Eon, Orna, Elrisar, Asir, feciorul lui Hedir, Omra, şi feciorul lui Amer. Şi luînd unul o lege, altul alta, şi vrînd fieştecarele a întări legea sa, după moartea lui Ală şi a lui Mahmet, să feceră multe războaie şi vărsări de singe între ceia ce urmară lor. Iară acmu să potoliră toate războaiele întru înşii, iară să întări I Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă: „sint". n În manuscris, cifra este întreruptă, fiind parţial ştearsă în mijloc (sînt scrise numai literele chirilice care reprezintă cifrele 1000 şi 10), refăcută după originalul grec; vezi pg, coloana 601. 92 Ioan Cantacuzino întru înşii eresul lor şi vrajba ce avea, ce unii priimăsc pre unul, alţii pre altul. Ce legea ceea ce s-au dat afară fu dată şi învăţată de cătră un diavol. Căci fieştece păgînătate are cîte pre un diavol agiutori, iară aicea nu fu aşe, 114r ce // aşeşi gura diavolului grăiia la urechea scriitoriului, cît şi ceia ce sint acmu la Vavilon încă nu ascund adevărul, ce-l arată, iară cătră ceia ce îndrăznesc, ei arată şi în voroavă cum credinţa carea ţin ei nu este de cătră Dumnădzău dată, în ce chip socotesc ei, ce numai pentru frica morţei n-au ce face. Şi alta iarăş au sporit păgînătatea lor şi aceasta lege, pentru căci nu ştie acolo nime credinţa creştinilor. Însă şi dintru acei dascali ai lor, unul anume Halifa, s-au aflat la moartea lui de au avut cruce. Care lucru vădzindu-l, socotiră cum au fost creştin pre ascuns, şi nu l-au îngropat în locul Halifalelor, ce într-alt loc deosebit. Pentru căci foarte ştiu bine învăţaţii şi cărturarii lor adevărul, şi înşelăciunea lor, ce pentru frica morţii, şi alta pentru cinstea pementească, căci iubiră mai vîrtos cinstea omenească decît cinstea lui Dumnădzău, şi aşe astupă ochii sufletului şi îmblă întru întunerec, şi pentru frica morţii pementeşti vor muri în veci. Iară la creştini nu este aşe, ce pentru lege sint bucuroşi să moară, pentru căci departe este credinţa creştinilor de cătră aceştea. 114v Deci legea aceasta de Satana să în // văţă şi, cădzind la alţi mulţi eretici, să şi mai înmulţi. Pentru căci de la un Iacov a lui VaenraI învăţă toate învăţăturile ereticului Nestorie, pre carele preste puţine dzile îl şi omorî, şi de la neşte jidovi, de la Finies şi Avdiu, cărora şi numerele le-au premenit, dzicîndu-le Abdula şi Salom, ori Perselem, învăţă legea jidovască, iară şi dintru alţi nestorieni feceră movilă răutăţilor, pentru acesta lucru la Coranul lor să află scris multe dintru acelea erese, pentru căci de vremen ce amestecăturilem rele strică feliul bun, dară cu cît mai vîrtos cînd să va tîmpla şi feliul rău? DupăIV aceea, dacă luă Mahmet lege de la părintele său, de la diavolul, altă ce au socotit să facă fără numai învăţăturile lui iarăş? Deci în ce chip acela văznesindu-se îndatăş cădzu şi să apucă de minciuni, într-acela chip şi Mahmet începu a să făli şi a săV simeţiVI, şi dzicînd, şi scriind într-acesta chip cum De s-are strînge toţi oamenii şi toţi îngerii şi 115r toate duhurile, nu are putea să facă un Coran ca // acesta, în ce chip îl fac I În manuscris, probabil lecţiune greşită a copistului: „Veaira". II În manuscris, urmează: „ce ame", tăiat cu mai multe linii. III În manuscris, greşit: „ametecăturile". IVV Idem: „du". V În manuscris, urmează: „lăţi", tăiat cu mai multe linii. VI Idem: „şi scriind", tăiat cu mai multe linii. Patru oraţii împotriva lui Mahomed 93 eu. Şi la capul ce să cheamă Elasiar el dzice de cătră faţa lui Dumnădzău aşe cum De am trimite acesta Coran la o măgură, s-are spinteca în doauă de frica şi de umilinţa lui. Şi nu numai într-acestea cuvinte să făleşte şi să laudă, ce şi într-altele multe, în ce chip vom arăta mai înainte, pentru căci dzise cum Singur Dumnădzău dzice cum pricepe Coranul, iară om nu poate. Deci trebuieşte acest dascal becisnic să ştie cum învăţătura aceasta nu este de cătră Dumnădzău, ce este pementească. Pentru căci David dzice cum Dumnădzău va îndrepta pre cei smeriţi întru giudeţ, şi va învăţa pre cei smerini şi pre cei supuşi căilor Sale191. Dzice şi Solomon cum Celora smeriţi Dumnădzău le va da dar, şi celora simeţi le stă împrotivă1998. Deci, de vreme ce este într-alt chip celora simeţi şi mîndri, cine le va da învăţătură spre calea dreptăţii? Cătră aceasta iarăş, pentru minciuna ceea ce pune temelie la toate lucrurile lui, ce vom să dzicem pentru acesta lucru? Căci nice un lucru 115v nu este să nu fie minciună, au de tot, au de giu // mătate, au o parte, şi uneori apucîndu-se de un lucru mic, de un sămn de dreptate, de-aciia grămădeşte cu miile de minciuni pentru căci în ce chip nu este minciună. Întăi, în ce chip este cuvîntul acela ce dzice mai sus cum au dzis Dumnădzău pentru Coran, şi vicleneşte pre Dumnădzău cum au dzis Dumnădzău că să va despica muntele de frica Coranului, şi pentru marele Gavriil cum mergea la dînsul cînd l-au fost prindzind ceasul rău. Ş i iarăş, pentru numele lui Mahmet cum este scris în na dreapta scaunului lui Dumnădzău, încă mai den sus, şi cum prorocind pentru dînsul cătră fiii lui Izrail, Hristos dzise: Cu veste bună voauă Mă arăt, arătînd voauă pre apostolul lui Dumnădzău, carele va vini după Mine, anume Mahmet. Iară de vreme ce nu este scris nice la Legea Veche, nice la cea Noauă, ce este minciună ce au zidit cum adecă pentru zavistie au scos creştinii numele lui. Ce acesta lucru l-am dovedit la locul său, unde s-au cădzut. Alta dzice acest măscărici cum Eu n-am vinit cu minuni, ce cu sabie 116r şi cu paloş, şi celora ce nu să vor supune supt // învăţătura mea moartea le va fi certarea, sau să dea bir aceia. Cu adevărat, căci vrînd să-şi acopere becisnicia lui, pentru căci n-are de unde dovedi nice un lucru, pentru aceea arătă cuvîntul acesta. Deci meşterşugui moarte, pentru ca să fugă arătarea nebuniii lui, pentru căci de frica morţei nu să arată nebunia lui. Pentru care lucru şi următorii lui, cînd fac cazanie, golesc sabia, şi aşe învaţă şi dzic despre partea lui Mahmet cum aşe au dzis prorocul: Pănă unde va sta sabia, va sta şi legea mea, iară luîndu-se sabia, să va lua şi legea. Aicea să plineşte cuvîntul lui David, unde au dzis cum Sabie au scos păcătoşii, şi-şi împlură arcul să săgete pre oamenii cei drepţi la inimă199, iară apoi să va plini şi ce mai dzice prorocul cum Sabia lor va întra întru inimile lor, şi arcele lor să vor frînge. Pentru căci braţele păcătoşilor să vor strica, şi păgînii să vor goni, şi cei fără de lege de tot să vor pobedi200. Pentru căci 94 Ioan Cantacuzino puţini sint de mor pentru bine, pentru aceea au mare cinste măcenicii lui Hristos. 116v Aşijdirea învaţă Mahmet cum nice unul dintru soţiile lui // să nu să pricească cu vrun creştin, căci să teme de blăstămăţia lui, macar că aiurilea iarăş dzise cum să nu se pricească cu oameni de alte erese, carii vor fi năsilnici, nice cu mînie, ce cu multă milă şi îngăduinţă, pentru căci nu este dată omului a agiunge pre om, numai lui Dumnădzău este dată, şi fieştecine pentru sine va da samă numai, iară nu pentru altul. Şi aşe, nu numaiI într-acesta chip să arată nestătători întru cuvîntul său, ce aşeşi întru toată legea lui tot aşe s-au arătat, şi la unele el singur grăieşte împrotivă şi mustră. Căci au dires, şi ca un nebun nu ştie de unde au început şi unde va să săvîrşască, şi cu multe trude s-au pus cuvintele lui la o aşedzare, şi s-au făcut capete, pentru ca să să puie pre cale pricinile lui. Pentru căci acesta ce învaţă să nu se pricească cu om năsilnic, în ce chip dzice la capul la Eltenium201, şi laudă pre sine şi dzice cum nu este de aceia ce îndeamnă pre alţii a să prici, şi la capul ce să cheamă Elbacăra202, ce dzice „bou", dzice cum La legea lui Dumnădzău nu este silă, pentru căci dreptatea s-au pus la tocmală dintăi. 117r Acesta ce singur dzise cum celora ce nu vor // vrea să să închine legei lui le va fi moartea certarea, sau să dea bir, credzi el dzice mainte aceasta poveste. Deci mai mare silă decît aceasta este alt lucru în toată lumea? Şi cum este de la Dumnădzău legea aceea ce schimbă rău pre alt rău? Şi pentru căci cu lăcomia birului vor să-şi potoale mînia să nu omoară pre oameni, şi de nu le vor da, să-i omoară. Şi Firea, au Dumnădzău, să dzic mai bine, pentru acesta lucru au făcut pre om şi s-au dat întru sufletul lui, depreună cu altele multe, pofta şi mînia, şi graiul. Căci pentru pofta să priimască răul au binele, ce mai vîrtos binele cel mare, adecă pre Dumnădzău, şi tot binele. Şi aşe ca pre o scară să să suie sufletele la Dumnădzău, şi de să va luneca sufletul despre acesta lucru, despre bine spre rău, atunce să să biruiască de mînie pofta şi să fie supusă, şi să să arate biruitoare tuturor poftelor, iară de nu va vrea mînia, atuncea să înceapă cuvîntul, adecă mintea să fie povaţă. Pentru acesta lucru au pus Dumnădzău pofta la plumîni, supt inimă, şi mînia, de vreme ce este mai tare, la inimă, şi la crieri mintea, carea este 117v asupra tuturor, // ca o povaţă şi îndreptătoare, pentru acesta lucru fie ce om datori este ca să aibă mînie asupra poftelor trupului, şi asupra a fie ce lucru ce desparte de cătră Dumnădzău, iară Mahmet acmu împrotiva omului grăieşte şi adaoge mînie mai tare. Numai atîta că cuII lăcomia banilor o potoale. Aşijdirea, acesta la capul ce să cheamă Em, în ce chip are fi toate uitate, într-acesta chip arată, dzicînd: Nu eşti cercetători au grijitori celora I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „nu numai". n Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „cu". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 95 ce priimăsc alt dumnădzău fără de acesta, de vreme ce acesta lucru numai pentru sine l-au oprit Dumnădzău. Deci cine altul poate să fie aşe hulitori lui Mahmet, decît el singur pre sine defăimîndu-se? Pentru căci, vrînd să să arate împrotiva celora Svinte Scripturi, ce le dzice svinte şi drepte, nu numai acelora stă împrotivă, ce încă mai vîrtos singur el la toate cuvintele lui stă împrotivă. Pentru căci, la capul ce să cheamă Elmesa203, adecă „fămei", dzice cum De nu are fi Coranul dat de cătră Dumnădzău, s-are afla într-însul multe lucruri împrotivă. Deci, pentru căci nu poate să dea 118r răspunsul din scrisori, // de nevoie fuge la minciuni, cum adecă cîte dzice el sint toate de la Dumnădzău. Deci o slugă a dracului, cum să fie de la Dumnădzău, cîte dzici tu? Unde sint minciuni, în ce chip să fie Dumnădzău? Iară de va fi Dumnădzău, departe cu iuţi picioare fuge minciuna. Pentru căci nu poate întunerecul a sta împrotivă luminei, în ce chip şi boala la sănătate. Cătră aceasta dzicînd pre sine „dascal" şi „începători" legii aceştiia a Coranului, carele au dat cătră alţi păgîni, nu-i este ruşine, becisnicul, dzicînd pre Avraam şi apostolii, şi alţi svinţi au ţinut aceasta lege. Socotiţi! În ce chip să fie apostolii la legea ta, cînd ei fusese mainte decît tine cu şese sute de ai, au şepte, că tu eşti de curund, şi aceia sint cu doauă mii şi şepte sute de ai, cum este Avraam204, şi acmu să fie de o credinţă cu tine? Iară de eşti tu începători acestuia lucru, bîrfeşti dzicînd cum aceia să fie fost învăţători lucrului acestuia, şi la aceasta credinţă. Iară de vor fi avut ei aceasta lege, bîrfeşti tu, căci dzici că eşti începători legii aceştiia. Căci nu 118v poate un izvor să scoaţă apă şi dulce, şi amară, // adecă şi adevărul, şi minciuna. Iară lucrul cela ce dzici tu fără de ştiinţa ta, acela este cu adevarat cum credinţa nu este de vro silă şi de vro nevoie, ce este de bunăvoie. Căci trupul pate la nevoie, iară nu sufletul, carele fiind volnic, face ce-i este voia lui. Iară ce să face cu sila, acela nu să priimeşte, nice este dintru firea lui, şi ce este cu sila nu să cruţă mult, ce piere foarte curund. Iară legea Svintei Evanghelii, fiind în veci întemeiată întru inimile creştinilor, pentru căci de bună voie îl priimiră pre Domnul Hristos, carele au dzis: Cine va priimi cuvîntul Mieu, priimăscu-l şi Eu, şi să să tăgăduiască pre sine, şi să-şi rădice crucea, şi să urmască Mie. Iară legea lui Mahmet nu are nice un lucru adevărat, pentru căci cu sila să face legea lui şi tot cu sabia. Ce poate să fie că au îngăduit Dumnădzău de i s-au lărgit legea lui pentru giudeţul carele singur Svinţia Sa ştie? Iară în ce chip lipseşte ceriul de pămînt, într-acela chip lipsăsc svaturile omeneşti de svatul dumnădzăiesc, în ce chip arată Dumnădzău cu mijlocul Isaiei prorocului, de care lucru videa-vor ei la 119r dzua giudeţului, căci // li să va stinge atuncea lumina lor. Alta iarăş dzice acesta Mahmet cum Eu n-am vinit să fac legea să fie dată cu mijlocul minunilor şi cu ciudese, ce cu sabia am vinit să o dau. Deci aicea grăi cu dreptul, căci facerea minunilor acestora este darul de cătră Dumnădzău. Deci ce amestecătură are răul cu binele? Ce în ce chip 96 Ioan Cantacuzino răul nu este dat de cătră Dumnădzău, ca să fie lucru stătători, ce este lipsa binelui începătura răului, şi cînd lipseşte binele, atuncea să începe răul, într-acesta chip să socoteşte şi la învăţăturile lui Mahmet, căci, lipsind învăţăturile dumnădzăieşti, să arată o lege foarte de nemică şi streină întru tot de cătră tot adevărul şi de cătră Dumnădzău. Şi în ce chip răul să arată cînd lipseşte binele, şi boala cînd lipseşte sănătate, iară singură întru sine nu poate fi, într-acesta chip şi legea lui Mahmet i să pare cum este adevărată după o tîmplare lîngă Legea Veche, iară cu adevărat este un lucru de nemică şi boală sufletului, şi moarte. Atîta bine are numai, cît gîndeşte cela ce l-au 119v făcut cum este bun, // căci nime lucrul său nu-l defaimă. Deci socotind neputinţa lui, îndatăş să îmbracă cu minciuna şi dzice cum aceea lege este de cătră Dumnădzău dată, şi dzice ce-i pare lui şi ce-i miroseşte, de vreme ce de aiurile de necăiuri nu are vro nedejde sau să arate să facă vro minune sau alte lucruriI ca acelea, ce numai întru întunerec îmblă. Ce voi mai dzice alta. Mai puţin dar decît toate altele ce era la apostoli, fără numai ştiinţa limbilor, şi acesta lucru le-au trebuit ca unor dascali a toată lumea, pentru ca să nu le trebuiască tălmaci nice într-o ţară, nice într-o împărăţie. Deci acesta, ce să laudă pre sine şi să face apostol, nice cel mai puţin dar a apostolilor încă nu-l are, căci el dzice pentru sine cum altă limbă nu ştie, fără numai cea arăpască. Pentru aceea şi Coranul arăpeşte l-au scris. Pentru acesta lucru îndatăş fuge la ucidere, şi nu i să cuvine a face lucru ca acesta, pentru căci părintele său, diavolul, din început fu ucigaş de oameni, şi întru adevăr nu fu stătători, căci răul diavolului este a face lucru fără minte, în ce chip şi sufletului este a face un lucru preste 120r fire. Care lucru să ara // tă adevărat întru învăţăturile lui Mahmet. De vreme ce foarte bine să cunoaşte minciuna şi adevărul, şi întunerecul gîndului întru acesta lucru, şi socoteşte cum şi preste fire arată aceasta, deci socoteşte în ce chip. Firea singură nu să învăţă pre sine ca să ucigă, ce macar că este fără socotinţă, iară pentru aceea singură dintru sine să învaţă a să purta cu cale şi cu socotinţă bună. Iară acesta Mahmet lucrurile celea ce nice dobitoacele nu le fac, el acelea învaţă ca să facă. Pentru căci cine au vădzut vrun dobitoc ca să mănînce pre altul, de un feli fiind amîndoauă? Iară acesta învăţă om pre om ca să omoară fără nice o îngăduinţă, carele fu făcut de Dumnădzău, în ce chip şi el fu făcut. Pentru aceea să arată că este mai năsilnic decît toate jiganiile lumii, în ce chip şi mai ales îl arată ce vom să dzicem de acmu. Dzic musulmanii să fie adus tată-său pre unchiu-său înaintea lui, şi i-au dzis: Ce mi să va tîmpla, nepoate, de nu voi urma legea ta? Iară el îi răspunsă cum Altă nemică, uncheşule, fără număi, de vei face aşe, cu moar // I În manuscris, greşit: „lucru". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 97 120v te te voi omorî. Deci îiI dzise uncheşu-său: Dară altă certare nu mai este? Iară Mahmet răspunsă: Alta nu mai este. De-aciia răspunsă unchiu-său cum Iţi voi urmă urma ta, însă cu limba numai, iară nu şi cu inima, pentru frica sabiei. Iară şi Omar, feciorul lui Cadimbladi, îndemnîndu-se de cătră Mahmet, dzise cătră Dumnădzău: Doamne, tu ştii bine că de frica morţii aceştiia mă fac ascultători poruncii acestuia. Şi feciorul lui Embiastaa, şi acesta dzise cum De frica sabiei şi a morţei mă fac de aceasta lege. Şi apoi au trimis cărţile pre ascuns la tîrg la Mechea, să nu să înşele şi ei, ce să să păzască în ce chip vor hălădui de frica sabiei. Acestea toate le-am scos de la Coran şi de la alte cărţi. În capul ce să cheamă Boul205, iată să fac şi păcate preste fire, cele fără de lege, carele şi a le grăi neştine încă este păcat. Pentru căci mult strică păcatul unde merge. Deci altă nu socoti cu iertarea poftelor acestora, fără numai pentru ca să tragă pre toţi oamenii spre învăţăturile lui. Care lucru foarte îl nemeri. Coneţ cuvîntului întăi asupra lui Mahmet. // 121r Cuvîntul al doile asupra lui Mahmet Adevărul este unul şi încă singur, iară minciuna în multe să împarte, şi cu cuvinte multe, şi cine îmblă cu adevărul, îmblă în lumină, iară cine alege de ia minciuna, să împiedecă şi îmblă [în]n întunerec. Aşe şi Mahmet supusă adevărul şi nice un cuvînt adevărat nu vru să arate, nice de folos cătră spăsenia omului, numai au socotit în ce chip va putea trage oamenii cei proşti cătră sine. Pentru acesta lucru nemică n-au grijit pentru ca să grăiască pentru bunătăţi, adecă pentru smerenie, pentru post, pentru pace, pentru liubovul cătră de aproape, nice au scris nemică de folos. Şi pentru ca să nu se arate minciuna lui, au adus cuvinte la acesta mijloc şi de la Legea Noauă, şi de la Legea Veche, uneori şi de la elini, carii pre atuncea n-au 121v avut nice o credinţă, macar că şi de multe ori, // în ce chip l-are bate o putinţă dumnădzăiască, într-acesta chip nu putea ca să ascundză, ce arăta cum cărţile lui Moisei şi a prorocilor, şi Svînta Evanghelie, toate sint bune, după cum am şi mai scris, şi le dzice cum sint pomenirile lui Dumnădzău la Coran. Deci neputînd să ascundză adevărul, aşe grăieşte cum Eu păzăsc cîte au grăit aceia şi le fac. Deci, de vreme ce el arată cum sint svinte şi alese cărţile acelea, iată că singur să face datornic ca să priimască toate cîte sint scrise acolo, iară el nu-şi vrea nice de un bine de cîte scriu acolo ca să III Idem: „el". n Omis în text, probabil greşeală de copist: „în". 98 Ioan Cantacuzino pomenească, carele pot să apropie pre om cătră Dumnădzău, să-l facă ceresc, ce ce gîndeşte, aceea şi învaţă, aceea-i pare bună, şi uneori dzice să nu priimască nice Legea Veche, nice Legea Noauă, uneori să o priimască, în ce chip este şi la capul ce să cheamă Elmaida206, ce va să dzică „masă". Acolo aşe dzice cum Soţiile mele, adecă următorii lui, nu vor putea nemică, nice vor fi vrednici întru nemică, de nu1 vor plini întru tot şi Legea Noauă, şi Legea Veche. Aşijdirea şi pentru ceia ce urmadză după însul încă arată // 122r cum să vor despărţi în 73 de părţi, şi dintru acestea numai o parte să va spăsi, iară celealalte să vor băga în foc. La cuvinte nebune ca acestea, cine să nu stea împrotivă? Numai atîta să dzică neştine cătră înşii cum şi acea parte ce o fac ei bună, de nu să va întoarce, şi aceea încă va fi a focului nestins, şi să va munci în veci, însă fără ceia ce să vor întoarce la credinţa noastră. Aşijdirea, el pururea să bate cu sine dzicînd în ce chip dzice şi la capul ce să cheamă Elmesa207, ce va să dzică „fămei", el dzice cum De nu are fi dat de cătră Dumnădzău Coranul, multe lucruri împrotivă s-are afla într-însu. Şi noi videm că sint foarte lucruri multe împrotivă, căci dzice în multe locuri cum Dumnădzău pre cel pierdut nu-l îndrepteadză; şi iară el dzice: Rugaţi-vă pentru ca să îndreptedze Dumnădzău oamenii, să-i scoaţă dintru întunerec la lumină şi dintru calea cea rrea la cea bună. Alta iarăş dzice pentru sine cum el fu foarte meşter de înşelăciune, 122v pentru căci era mainte închinători el bodzilor, proroc // ca acela au făcut Dumnădzău, cînd l-au chemat să să suie pănă în al şeptele ceri şi să afle un înger mai mare decît toată lumea de o mie de ori, şi au fost plîngînd păcatele lui Mahmet, şi-i cerea iertăciune de cătră Dumnădzău cu mijlocul lui. Aşijdirea dzice cum s-au suit la Dumnădzău cu Gavriil, şi acolo au aflat alt înger, mai mare decît toată lumea de dzece mii de ori, şi acesta iarăş plîngea păcatele lui Mahmet, şi să ruga lui Dumnădzău pentru Mahmet să-l ierte. Aşijdirea dzice pentru sine cum el este pecetea şi tăcereaII tuturor prorocilor, şi istovul, şi pentru acesta lucru nu este nime dator după însul să prorocească, iară cine va proroci să moară cu moarte. Şi dzic aşe cum apoi să să fie rădicat la Vavilon un om oarecarele, anume Solim, şi au fost dzicînd cum este proroc. Numele lui să tălmăceşte „scară". Pre acesta vavilonenii l-au priimit ca pre un proroc, iară tătarîi de acolo s-au rădicat şi l-au ucis şi pre însul, şi pre toţi cîţi urma lui. Cine are putinţă ca aceea să poată cuprinde să scrie 123r minciunile şi me // şterşugurile lui Mahmet? Pentru căci atîtea sint de multe, şi cuvinte multe, cît şi dascalii lor, ce să cheamă îlfocaa, adecă „cei aleşi", I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „nu". n În manuscris, greşit: „tăce", ultima silabă fiind omisă la capăt de rînd. Patru oraţii împotriva lui Mahomed 99 n-au putut să să tocmască întru sine la tălmăcirea Coranului, nice să vor mai tocmi în tot vacul. Pentru căci unii dzic şi să află cu Mahmet şi alţii cu Ală, alţii cu alţii, iară pentru aceia nice întru înşii, nice cătră alţii să să tocmască. Şi acesta cîne Mahmet, vrînd să-şi acopere meşterşugurile, dzice la capul ce să cheamă Urăm2008 cum Nimerea nu ştie tălmăcirea Coranului, fără număi singur Dumnădzău, pentru căci, cunoscînd cum este plin de toate minciunile, Mahmet pentru aceea au acoperit pre sine cu acesta ţol. Iară carii sint învăţaţi şi dintru aceia, şi au învăţat carte lătinească, şi unii dintru înşii au cetit şi la Evanghelie, aceia le ţin acestea toate ca nişte poveşti rrele şi nice într-o samă nu le bagă. Pentru acesta lucru este pravilă la dînşii cum, de să va îndoi cineva la Coran întru ceva, să moară de moarte îndatăş. Aşijdirea dzice: Nu jecuiţi, nice ucideţi, nice giuraţi cu strîmbul, de 123v vreme ce lui Dumnădzău sint grele acestea. // Iară de veţi face, Dumnădzău este milostiv şi va ierta. Aşijdirea şi la capul ce să cheamă Elmaida209, adecă „masă", dzice cum Dumnădzău nu va socoti întru nemică de vom înşela cu giurămîntul pre neştine, şi pentru greşala aceasta este destul să hrănească neştine dzece mişei, şi să îmbrace pre atîţia, sau să răscumpere un rob, şi cui nu-i dă mîna, să postească de trei ori. Şi aceştea încă au un giurămînt carele nice dănăoară nu-l strică; iară unii-l strică şi acela. Aşijdirea, acesta Mahmet dzice cum s-au giurat să nu se împreune trupeşte cu o fămeie dintru ruda lui Iacov, anume Maria, iară apoi dzise cum Dumnădzău l-au iertat să să împreune şi cu aceea, şi să nu ţie giurămîntul, în ce chip şi la capul la Elmetăre dzice cum marturii de iertarea aceasta au fost Mihail şi Gavriil, şi toţi îngerii. Aşijdirea arată cum de multe ori singur Dumnădzău, grăind cu însul, i-au dzis cum lumea au făcut-o Dumnădzău pentru o giucăree a sa, pentru ca să gioace şi el ceva cu însul. Deci, fie cine ce are în capul său minte trebuieşte să socotească acesta lucru în ce chip // 124r este, în ce chip dede toate slobodzeniile pentru ca să tragă cătră însul pre toţi proştii. De care lucru singur Hristos dzice cum Calea carea aduce la bine este foarte strîmtă, iară ceea ce aduce la perire este largă210, carea o merse acesta Mahmet. Aşijdirea şi capul la Bacăra211, ce va să dzică „vacă", dzice cum jidovii şi creştinii toţi să vor spăsi. Şi la capul la Amrăm212 iarăş dzice cum nime nu să va spăsi, fără numai ceia ce cred în legea lui Izmail. Şi încă iarăş, în rai altul nime nu va putea întra mainte de însul. Şi iarăş, preste puţin, în ce chip are fi uitat ce au dzis, dzice cum l-au luat Dumnădzău, şi l-au luat într-un rai, şi i-au arătat acolo bărbaţi şi muieri multe. Şi întrebă pre Dumnădzău: Ce este acesta, Doamne? Deci Dumnădzău dzise cătră însul: Nu te mira, că aceştea toţi protivnici ţie sint. Cuvîntul carele dzice cum Dumnădzău i-au dzis că au făcut lumea pentru ca să gioace, îl dzice Mahmet pentru doauă pricine: întăi să arate 124v cum Dumnădzău nu poartă gri // je mîntuirei oamenilor, şi pentru aceea să facă fără frică ce-i va fi voia fie carele, şi a doa pentru ca să strice împeliţarea Domnului Hristos. Pentru căci gîtul lui este groapă căscată, şi 100 Ioan Cantacuzino cuvintele lui sint viclene, şi otrava aspidei este supt budzele lui. Şi fiind vas îndrăcit, grăieşte cuvinte îndrăcite. Şi toate cîte-s rrele va să dovedească, toate dzice cum sint de cătră Dumnădzău arătate lui. Pentru căci cu adevărat unii oameni sint aleşi, vase ca acelea priimitoare milei lui Dumnădzău, şi alţii iarăş priimitori răului şi diavolului, şi să cheamă vase ale lui. Iară acesta Mahmet împreună toată otrava lui depreună cu a dascalului său, a diavolului, şi făcu o băutură foarte rrea şi năsilnicăI, cu carea adapă pre toţi pre ceia ce-l ascultară pre îns. Pentru căci toate dragostele aceştie lumi sint găvozdite cătră însul, pentru acesta lucru toate le-au lăsat, şi le-au iertat toate să le facă toţi oamenii, şi nu numai într-această viaţă le slobodzi, ce şi mai vîrtos întru ceea lume cum le vor avea şi după moarte. Pentru acestaII lucru arată cum 125r după moartea lor vor avea fămei multe, şi altele, fără cale213 // ca să nască fieştecine după feliul său. Iară de vom lăsa noi şi acesta lucru să fie aşe în ce chip, de să va omorî moartea de cătră Dumnădzău, cum ai dzis tu mainte, iarăş să va scula şi va avea putere a omorî, să facă pre feciorii celora fără de moarte ca să moară. Vedzi că nu numai împrotiva Scripturei Svinte, ce şi tocma împrotiva lui încă grăieşte? Aşijdirea iarăş dzice cum învierea va fi numai într-o dzi. Deci, de vor naşte feciori ca aceia, cei fără moarte ca să fie cu moarte, iată că vor muri cu adevărat. Deci apoi dacă nu va mai fi altă înviere, atuncea şi ei vor fi în veci morţi. Deci în ce chip poate să fie moartea fericire şi împărăţia de veci? Deci, de vreme ce este aşe, sufletele drepţilor, de vreme ce sint sufletele numai, şi fără trupuri, într-aceea vreme nu pot să simţă poftele trupeşti, pentru aceea poate să fie că nu vor fi nice la împărăţie, după cum scrie Mahmet. Şi încă nice îngerii fac acesta lucru, de vreme ce trupuri n-au. Iară acestea lucruri aşe nu sint, nu, ce înşelă inima lui cea blăstămată şi de nemică, şi părîndu-i cum să fie înţelept decît toţi, mai nebun fu arătat. Pentru căci nu poate să fie poftele şi lucrurile omeneşti plinirea lucrurilor 125v dumnădzăieşti, ce este // cînd omul, după putinţa lui, să va asămăna lui Dumnădzău, şi va cunoaşte pre Dumnădzău, şi va petrece cu Însul cu liubov ca acela dumnădzăiesc, şi să să veselească întru Însul cu bucurie ca aceea neîncetată; aceasta este fericirea îngerului şi a omului. Iară Mahmet, neştiind ce dzice, cu tot adevărul stă împrotiva poroncei dumnădzăieşti. Pentru căci dreptatea aceea împarte toate lucrurile după cum să cuvine a le împărţi, şi lucrurile cele fără de moarte le cruţă în veci de veci, şi fieştecarea după orînduiala sa le poartă şi le grijaşte. Şi întăi împarte pre la svinţii îngeri ce li să cuvine după cinstea lor, şi al doile la suflete şi la trupuri, şi apoi lumii ce să cuvine, adecă frîmseţele şi iscusenia, după cum să cade şi I În manuscris, accentuat: „năsilnică". II Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „acesta". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 101 fieşte la ce lucru. Şi încailea nice ca filosofii n-au cunoscut, căci macar că dzic ei bogate fără de cale, iară tot dau samă oarece cum fericirea este agiungerea minţii omeneşti, şi aşe-mi pare că fură înşelaţi şi aceştea, căci socotiră că nu este nice o deosebire întru minte şi între gînd, şi n-au ştiut cum între acestea este singur Dumnădzău, carele este mintea cea deplină, şi 126r este întru tot fericit. Ce eu mă mir cum n-au dzis // cum după înviere nu vor fi ucideri şi jacuri. Pentru căci, de vreme ce toate războaiele să fac pentru poftele trupului, şi pentru lăcomia banilor, s-are fi cuvenit cu adevărat acesta lucru să-l fie spusI, căci unde sint mai multe pofte, acolo vor fi mai multe războaie, şi cînd sint mai multe fămei, atuncea va fi şi mai fericit. Aşijdirea iarăş el dzice, la capul la Sad214, cum îngerii s-au zidit din foc, iară omul este zidit din lut, şi în ce chip este trupul din lut, din pămînt, într-acesta chip socotesc cum sint şi îngerii de foc ardzători. Eu dzic cum aceasta înşelăciune au luat de la David, unde dzice: Cela ce fece îngerii Săi duhuri, şi slugile Sale pară de foc215, şi nu gîndi, vai de el, căci îngerii să cheamă „pară de foc" pentru iuţimea lor şi pentru căci sint fără trupuri, şi „parăn de foc" să cheamă pentru căci luminadză ei şi de sirg îmblă, şi cîte dănăoară şi strică. Pentru aceea şi cinurile cele prea sus, ce văd fără mijloc lumina aceea cea luminoasă, să cheamă de cătră jidovi serafimi, adecă ardzători şi încăldzitori, pentru căci pururea îmblă la 126v trebe // le dumnădzăieşti fără de încetare. Deci, de vreme ce focul acesta, cest pemintesc, are putinţă de curăţit, de curăţeşte aurul şi ia zgura toată, cu cît mai vîrtos va fi la svinţii îngeri acesta lucru, ca să luminedze în ce chip au luminat pre proroci şi pre apostoli, şi ca să strice şi să surupe, în ce chip pre Sinaherim, împăratul haldeilor? Deci acesta lucru nepricepînd becisnecul, el gîndi cumm îngerii sint făcuţi de foc. Acmu trebuieşte să le lăsăm acestea, iară ce folos, că minciunile şi basnele acestuia sint ca şi celea ce grăiesc babele cînd să adună la un loc, şi încă mai multe lătrăturisind? Şi pentru căci dzice la capul ce să cheamă Numele216, adecă „muscă", cum Solomon strîngînd multă oaste îngerească şi omenească, şi dobitocească, şi aşe au mărs de au aflat ca şi o apă curătoare de muşte. Şi aşe dzise o muscă: «O, muştelor, întraţi în lăcaşurile voastre, pentru ca să nu vă strice împăratul Solomon şi oastea lui». Şi musca rîsă. Aşijdirea la capul ce să cheamă Rumesa217 dzice că viermele au arătat 127r la diavoli moartea lui Solomon, carii nu-l ştia, şi a // colo arată tîlc, cum Solomon, rădzimîndu-se în toiagul său, îl agiunsă atîta durere cît îndatăş fără I În manuscris, greşit: „pus". n În manuscris, urmează: „foc", tăiat cu mai multe linii, fiind repetat din greşeală. III În manuscris, repetat din greşeală: „cum". 102 Ioan Cantacuzino veste au murit, iară din voia lui Dumnădzău n-au cădzut. Deci diavolii carii slujiia lui, vădzindu-l aşe, să gîndiia cum este viu. Deci un vierme ieşi din pămînt şi mîncă toiagul, şi frîngîndu-se, cădzu Solomon. Şi alergînd diavolii, îl vădzură mort, şi de atuncea începură a amesteca şi a supăra rodul omenesc. Aşijdirea la cartea ce să cheamă Arătările încă dzice acesta Mahmet pentru care lucru este oprit vinul ca să nu-l bea. Deci dzice că Dumnădzău au trimis doi îngeri pre pămîntI pentru să fie ca nişte domni şi ca nişte stăpîni, şi să facă giudeţ drept. Şi numerele acestor doi îngeri era a unuia Marot, şi altuia Arot. Şi o fămeie vini la dînşii, carea avea pîră, şi aceea îi chemă la masă, şi le dede vin de băură, carele Dumnădzău poroncisă să nu-l bea. Deci ei îmbătîndu-să, au vrut să curvască cu însa, şi ea n-au vrut, ce s-au suit în ceri, şi au spus lui Dumnădzău tot lucrul şi povestea în ce chip au fost. Deci Dumnădzău cunoscînd tot lucrul şi vădzind giudeţul ei, o fece 127v stea, carea să vede întru toate dime // neţile, ce să cheamă Luceafăr, pentru ca să fie iarăş în ceri frumoasă între alte stele, în ce chip au fost şi pre pămînt între alte fămei. Şi pre îngeri, ce feceră aceasta greşală, chemă-i şi le dzise să-şi aleagă, aicea în ceastă lume, au în ceealaltă lume să vor certa? Deci ei alesără să să certe mai bine întru această lume, pentru aceea le răspunsă certare ca aceea cum să fie legaţi în fîntîna Vavilonului pănă la dzua giudeţului. Aşe visadză şi dzice cum ceriul acesta este făcut din fum. Pentru căci poate să fie că el ştie alt ceri nefăcut, şi pentru [căci]n nimerile nu l-au cunoscut, numai el arată acesta lucru pentru căci poate să fie, altul nime fără însul nu l-au vădzut, şi dzice cum fumul acesta s-au făcut din aburul mării. Şi marea este dintr-o măgură ce să cheamă Kaf, carele încinge toată lumea şi întăreşti şi ceriul. Alta dzice că soarele şi luna o lumină au şi o putinţă, şi într-unIII chip sint, şi nice o deosebire nu este dintru noapte pănă în dzuă, ce 128r numai zburînd cîte o dată Gavriil, // cu aripa lui atinge luna şi o întunecă. Aşijdirea dzice cum Gavriil l-au chemat îns şi l-au suit, şi au pus Dumnădzău mîna lui asupra spinării lui, şi atîta răceală au simţit, cît au trecut şi pănă la măduha oaselor lui. Acesta lucru cine nu-l cunoaşte cum este minciună? Deci acestea le dzice urmînd celora ce dzicea cum Dumnădzău este cu trup, şi încă chip de om, neştiind becisnicul cuvîntul lui Dumnădzău ce dzice la David cum Gîndiş păgînătate cum voi fi eu de protiva ta. Aşijdirea iarăş acesta Mahmet, la capul lui Sad2118, arată dzicînd cum diavolii au fost îngeri. Deci le dzise Dumnădzău să să închine lui Adam, şi n-au vrut să facă acesta lucru, în ce chip au făcut alţii. Pentru ceea fură şi I În manuscris, greşit: „mînt". II Omis în manuscris, la copiere: „căci". III În manuscris, greşit: „întru". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 103 draci. Deci aceasta minciună este a lui. Alta dzice cum la svîrşitul lumii va să ucigă Dumnădzău toate firile, şi omeneşti, şi îngereşti, şi nice un lucru nu va rămînea viu, fără numai Dumnădzău, şi moartea încă va rămînea, care moarte este un înger anume 128v Adrail. Deci atuncea va poronci Dumnădzău lui // Adrail să să omoară pre sine. Deci atuncea, dacă va face acesta lucru, va striga Dumnădzău: Unde sint craii lumii şi boierii? Şi atuncea pre toţi îi va învie. Eu mă mir ce va dzice neştine de atîtea minciuni? Nu într-alt chip, ce iarăş pre acesta Mahmet să-l ia mărturie, pentru căci dzice cum au avut o carte carea au scris el, şi au avut 12000 de cuvinte ca acelea minunate. Care lucru, rugîndu-se ucinicii lui să-i înveţe, el le-au răspuns lor cum Numai trii mii sint cuvinte drepte, iară celealalte sint minciuni. Cît şi cînd să tîmplă a grăi cu turcii, şi dacă să arată minciună ce grăiesc ei, îndatăş răspund fără de ruşine cum sint dintru cuvintele cele minciunoase carele scrie Mahmet, iară nu sint dintru cele adevărate. Şi încailea să să fie protivit lui Luchian filosoful, carele scriind, el dzice pentru sine singur cum, de cîte scrie, nu esteI nice una adevărată. Numai atîta este adevărat cum cîte sint în Coran, toate sint neadevărate şi minciunoase. Deci, de are fi dzis aşe, am putea dzice să-l şi credem, în ce chip şi Luchian, r şuguind, arată poveştile minciunoase adevărate. Căci începînd a scrie 129r cartea, // într-aceasta pildă începea cum Numai un lucru adevărat scrie, cum cîte scrie sint toate minciuni. Şi atuncea începea a scrie lucruri de şagă, iară acesta a le dzice minciunile fără ţol. Mare lucru este că nice de oameni să ruşineadză, nice de cătră Dumnădzău să teme, vai de el, becisnicul! Aşijderea la cartea ce să cheamă Camar219, ce să înţelege „luna", aşe grăieşte cum Următorii lui Mahmet, vădzind luna apropiindu-se să să împle, îi dzisără: «Arată-ne noauă ceva sămn». Şi atuncea el fece lunei cu doauă degete sămn. Şi fu împărţită în doauă părţi, şi o bucată au cădzut la măgura Elicasului, ce este o parte de ţara Mechelei, şi altă bucată întru ceealaltă măgură, ce să cheamă Roşie, şi să află întru ceealaltă parte a ceştiia ţără, ai Mechea. Deci împărţindu-să în doauă părţi luna, întră în cămaşa lui Mahmet, şi aşe o tocmi şi o fece ca şi mainte întregă. Deci la acestea lucruri de nemică şi învăţături diavoleşti, cine va avea atîtea vremi să aibă a le răspunde? Deci, pentru acesta lucru trebuieşte să ştie fieştecarele cum toate minunile nu să fac pentru ca să să arate în lume 129v svinţii ceia // ce le fac, pentru ca să să închine lor, ce să fac pentru folosul sufletesc, în ce chip fece Hristos la Natanail, căruia Hristos, arătîndu-i toate tainele căte au avut la inima Lui, îl trase cătră credinţa Lui întru tot, şi-I dzise „Împăratul lui Israil", adecă Dumnădzău şi om. Altele să fac şi pentru I În manuscris, se repetă, greşit: „nu este", tăiat cu mai multe linii. 104 Ioan Cantacuzino folosul lumii, în ce chip făcea Hristos la bolnavi, altele pentru amîndoauă, pentru suflet şi pentru trup, în ce chip fu ceea cu cele cinci pîni, şi la slăbănogul cela ce-i iertă şi păcatele, aşijdirea şi la orbul cela dintru naştere, pentru căci după vindecarea lor cunoscură şi pre singur Dumnădzău. Şi alte multe minuni să feceră pentru multe trebe şi minuni, în ce chip fece Moisei la Eghipet, şi fiul lui Naviin cătră soare la război, şi cei şepte preuţi ce oborîră zidiurile Ierehonului, întorcîndu-se de şepte ori. Iară aceasta minune a lunei pentru ce să fece cu adevărat? Că nice pentru un folos, numai pentru căci le-au părut aşe, de au grăit următorii lui MahmetI. Deci cu adevărat minciuni sint toate cîte grăiesc, numai un lucru fac la dreptate. Pentru căci 130r tot întins latră, şi pentru aceea acesta lucru îl plinesc, // de vreme ce acesta este cela ce dzice cum „Nu am vinit să dau legea cu minuni, ce cu sabia". Deci, de este adevărat acesta lucru, în ce chip îl vom crede cum să fie făcut aceasta minune a lunei? Deci toate cîte am arătat, iată că sint toate minciuni cîte dzic ei. Căci trăind cu vicleşugul, slujesc nebuniii, în ce chip îmblă la nebunie şi la lucrul cel fără de cale. Alta iarăş dzice la capul la Elezap220 cum Dumnădzău şi cu îngerii lui pururea Să roagă pentru Mahmet şi pentru protivnicii lui. Ce dzici, becisnice omule? Dumnădzău să Să roage pentru alţii? Deci de Să roagă, au pre Sine Să roagă, au pre altul. Iară de vei dzice cum Să roagă pre Sine, este un lucru ciudat. Căci pentru acesta lucru, ce Să roagă şi nu-Şi face voia Sa? Iară de Să roagă, altui dumnădzău mai mare decît Dînsul Să roagă? Pentru căci ori fieşteunde cel mic să roagă celui mare. Deci iată, Mahmet, că după cuvintele tale doi dumnădzăi sint: unul mai mic, cela ce să roagă, şi altul mai mare, celuia ce să roagă şi priimeşte ruga celuialalt. Deci tu dzici cum 130v te închini lui Dumnădzău ce au făcut // ceriul şi pămîntul, eu încă mă mir ce dumnădzău este acesta? În cea de apoi voi grăi ca Moisei cum Dumnădzăii carii n-au făcut cerul şi pămîntul să piară pănă în săvîrşit. Pot să ne dzică ei, turcii lui Mahmet: „În ce chip voi creştinii dziceţi lui Hristos cum este Dumnădzău, şi vă închinaţi Lui întru tot, carele Să ruga pentru ceia ce L-au răstignit?, pentru căci întru silţa ce siliţi să ne prindeţi, întru aceea vă şi prindeţi voi întru tot, şi fără voia voastră. Pentru de va fi Dumnădzău Hristos, în ce chip dziceţi voi pentru care lucru n-au iertat cu voia Lui păcatele celora ce-L chinuia? Dară de nu este Dumnădzău, în ce chip vă închinaţi Lui ca lui Dumnădzău? Iară de este Dumnădzău şi Să roagă de acesta lucru, cum să arată povestea, El încă Să roagă altui dumnădzău mai mic. Deci iarăş, după cuvintele tale, este şi dumnădzău mic şi dumnădzău mare". Acmu să cade cu multă înţelepciune să asculte ceia ce au început a ne I În manuscris, şters parţial, lecţiune probabilă: „Mahmet". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 105 grăi cuvîntul acesta. Dumnădzău Hristos dzise cătră apostoli la Svînta 131r Evanghelie cuvintele acestea: Intru şederea lui // Moisei, şedzut-au cărturarii, şi fariseii. Deci cîte vor dzice să le faceţi, să le faceţi; iară ce fac ei să nu faceţi, pentru căci ei dzic, şi nu fac221. Acesta cuvînt altă nu arată, fără numai cum cuI numele sint cărturari şi farisei dascali, şi nu şi cu faptul. Iară Domnul Hristos toate lucrurile Svinţiei Sale şi faptul le pliniia. Deci uneori întăi făcea, apoi învăţa, uneori învăţa, apoi făcea. Şi uneori dzicea ca Să luminedze lumina înaintea oamenilor, să vă11 vadză făpturile cele bune şi să să vadză lucrurile voastre înaintea oamenilor222, altădată dzicea Să nu ştie dreapta ta ce face stînga223. Şi altele multe cîte sint însămnate la Svînta Evanghelie, carele pentru mulţimea le părăsim. Şi iarăş le dzicea cum De veţi iubi pre prietinii voştri, ce har veţi avea? Iubiţi neprietinii voştri, şi vă rugaţi pentru ceia ce vă dodeiesc pre voi224. Deci, de vreme ce toate lucrurile le făcea întăi şi apoi le arăta, şi faptele arăta şi adevărul, iară prietinia neprietinilor numai cu cuvîntul au fost arătat-o, iară nu şi cu faptul, căci au fost acesta lucru încă 131v ascuns. Pentru aceea, la // vremea chinurilor, Să ruga pentru ceia ce L-au răstignit, şi liubovul cătră neprietinii Lui ieşi la arătarea tuturor, şi o cunoscură toţi, pentru ca să ia pildă foarte bună, de vreme ce Luca dzice cum Au început Domnul Iisus a face şi învăţa. Deci Să rugă Hristos pentru ceia ce-L răstigniră, nu ca un Dumnădzău cătră Părintele Său, ce ca un om. Deci omenia altă nu cunoaşte mai mare decît Sine, fără numai dumnădzăirea, şi să roagă aceiia. Căci macar că s-au împreunat dumnădzăirea cu omenia şi fu întru stat, iară firile rămasără carea cum au fost şi nu să premeni una întru alta. Pentru aceea omenia ce păţiia să ruga dumnădzăirei Părintelui, carea este una cu a Fiului, de vreme ce este unul Dumnădzău. Deci pentru acesta lucru nu este împrotivă nemică, pentru căci alte minuni făcea Domnul Hristos, ca şi ceea: Voia Mi-i curăţeşte-te, carea arăta dumnădzăirea Lui, şi încă: Iertate să-ţi fie păcatele tale. Alte iarăş ca şi acelea ce arăta numai omenia, în ce chip S-au arătat flămînd şi 132r însătat, şi au plîns; altele iarăş arăta şi dumnădzăirea şi omenia, // în ce chip vindecă pre orbul dintru naşterea lui. Şi fata sotnicului aceluia o vindecă. Deci cu atingerea ce făcea, Să arăta cum este om, căci-i apipăia, iară cu cuvîntul de învăţătură ce dzicea: „Voia-Mi este" arăta dumnădzăirea, de vreme ce nu era nice singur om, după cum dziceţi voi şi Nestorie, nice singur Dumnădzău, şi numai la arătare să fie om, ce om deplin şi Dumnădzău desăvîrşit. Şi acesta lucru de rugă era faptul omeniei I În manuscris, urmează: „cuvîntul", tăiat cu mai multe linii. n Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „vă". 106 Ioan Cantacuzino Lui, pentru ca să arate cătră oameni dragostea carea are cătră înşii, căci în ce chip dzice şi Singur: Nu este mai mare dragoste a arăta neştine, în ce chip îşi va pune viaţa lui pentru prietinii lui225. Iară Hristos Dumnădzău, nu numai pentru prietinii Săi dede la moarte viaţa Lui, ce şi pentru neprietinii Lui, şi pentru ceia ce L-au răstignit, şi pentru toţi jidovii, în ce chip şi prorocii au arătat, macar că aceia nemică nu săI folosirăII dintru ruga lui Hristos. Iară mila Svinţiii Sale să arătă mai mult decît soarele. Şi în ce chip are arunca neştine o piatră spre un părete tare foarte, deci neputînd piatra 132v aceea ca să găsască loc slab să rămîie acolo, vîrtoşimea păretelui aceluia // o întoarce iarăş îndărăpt cătră cela ce o au aruncat, într-acela chip şi Domnul Hristos, aflînd ruga Sfinţiii Sale, sufletele acelora păgîni mai tare decît toate pietrile şi hiarăle să întoarsă iarăş îndărăpt la Hristos. În ce chip şi prorocul David arată dzicînd: Sculară-să cătră mine mărturie năpastnice, şi mă întreba dzicînd celea ce eu n-am ştiut. Şi-mi da rău pentru bine, şi nenaştere sufletului mieu. Şi eu, cînd mă dodeia, mă îmbrăcam111 cu sac, şi cînd îmi făcea aşe, îmi smeriia cu post sufletul mieu, şi ruga mea să va întoarce întru sinul mieu226. Iată să întoarsă ruga lui Hristos întru sinul Său. Pentru că ce? Pentru ce n-au aflat sălaş de pocaanie întru suflete acelora păgîni ce l-au răstignit. Căci de s-are fi aflat pocaanie, iată că s-are fi spăsit şi ei, în ce chip nu are fi făcut nemică. Într-acela chip învăţă şi pre ucenicii Săi, cîndu-i mînă la învăţătura lumii. Pentru acela lucru dzicea cum Intrînd în casă, vă închinaţi. Deci de va fi destoinică casa aceea spre priimirea voastră, vie pacea voastră spre însă. Iară de nu va fi harnică de voi, întoarcă-să pacea 133r voastră la voi. Şi cine nu va asculta învăţătura voastră, // ieşiţi afară, şi vă scuturaţi pravul de la picioarele voastre pentru mărturia lor, ori la casă, ori la cetate. Şi IV iată că vă dzic voauă că mai puţină certare vor avea Sodomul şi Gomorul, la dzua giudeţului, decît cetatea aceea221. Deci iată că nu numai pacea să luă de la dînşii, ca de la aceia ruga, ce încă să pusără şi la certarea sodomleanilor. Vădzuş că ruga lui Hristos au fost prorocită ca să fie, în ce chip şi la alte fapte ale Lui, într-acesta chip este şi la alte întrebări. Cine va vrea să cerce adevărul iată că-l va şi afla, pentru căci den afară faptele lui Hristos să văd mici la ceia ce nu le pot cunoaşte, iară la ceia ce cu multă poftă le cerceteadză, mari să arată, căci-L arată Dumnădzău deplin, în ce chip şi toate faptele Lui îl arată, Bun Ziditori şi Dumnădzău. De care lucru dzicea şi Domnul Hristos cum De nu Mă credeţi pre Mine, I Idem: „să". II În manuscris: „fulosiră". III În manuscris: „îmbrăca". IV Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „şi". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 107 încailea credeţi întru faptele Mele2228. Cătră acestea toate, la capul ce să cheamă Elmaida229, ce va să dzică „masă", dzice acesta Mahmet că creştinii sau jidovii nu sint fii lui Dumnădzău, sau prietini ai Lui, pentru căci să ceartă pentru păcatele lor. 133v Iară eu voi dzice într-alt chip. Că // un părinte cînd are un fiu al său şi-l ceartă, pentru căci i-i drag, pentru aceea îl şi ceartă. Pentru căci pre carele pre altul va învăţa neştine pre altul mai drag decît pre fiul său? Iară pentru jidovi foarte bine au grăit, macar că ne ştiind au grăit, iară foarte drept au grăit, de vreme ce nu ştie a alege el cel curat de cătră cel necurat. Iară şi jidovii de bogate ori lua de cătră Dumnădzău urgie, ce nu aşe neîncetată, pentru căci tot mai avea proroci, şi preuţieI, şi svinţănii, cu adevărat căci-i certa trupeşte, iară sufleteşte tot nu-i părăsiia, şi le arăta cum n-au lipsit de cătră înşii dragostea Părintelui, şi cum ca pre nişte feciori ai Săi îi are. Iară după naşterea şi moartea lui Hristos, să surupară de tot jidovii, pentru căci-i întru tot îi lăsă Dumnădzău, şi trupeşte şi sufleteşte, şi-i izgoni de cătră Însul şi departe-i lepădă şi-i depărtă întru tot, în ce chip are fi ucis pre tată-său, carele păcat este mai mare decît toate, şi ca pre nişte ucigaşi de dumnădzăire, ce este păgînătate mare, şi aşe fură părăsiţi şi supuşi supt toate limbile ca nişte robi. Aceasta este părăsirea trupască. Iară pentru sufletele 134r lor // cum sint urîte de Dumnădzău şi luate de dracul, şi acmu, şi întru celalalt vac, avem a mărturisi foarte multe. Pentru căci beserecă n-au şi preuţie, şi svinţănie, şi jărtvă, lepădaţi fură de cătră Dumnădzău toţi jidovii, lepădaţi ca un vas rău şi pîngărit. Care lucru, vădzindu-l mainte David, răspunsă dzicînd: Fie masă lor înaintea lor întru silţă, şi întru izbîndire, şi vrajbă. Intunece-să ochii lor ca să nu vadză, şi spatele lor pururea le pleacă. Varsă cătră11 înşi mînia Ta, şi urgia mîniei Tale ca să-i prindză pre înşi. Fie stîna lor pustie, şi întru lăcaşurile lor să nu fie sălăşluitori! 111 230. Aceasta prorocie ce va să arate oare? Cade-ni-să noauă ca să o arătăm. Fericitul David vădzind, şi vrînd să arate, dzice tocma aşe: Certare mare dă Dumnădzău păcătoşilor. Dumnădzău este giudeţ, şi pre unul smereşte, şi pre altul înalţă, pentru căci păharul este întru mîna lui Dumnădzău, plin de vin limpede, şi plin şi de amestecături, şi vărsă dintru unul într-alt, iară drojdiile lui nu să deşertară. Bea-vor toţi păcătoşii pămîntului231. Şi într-alt 134v psalm aşe dzice: Dumnădzău este giudeţ drept, şi puternic, şi // mult îngăduitori, şi nu aduce urgie întru toate dzilele. Şi de nu vă viţi întoarce, sabia lui o va luci232. Deci cu socotinţă ascultă. Dzise prorocul cum „Dumnădzău este I În manuscris: „preuţiei". n În text, numai prima silabă:„că"; suprascrisă ulterior, de aceeaşi mînă, silaba: III „tră". III În manuscris, cuvîntul: „sălăşluitori", şters parţial, dar lizibil. 108 Ioan Cantacuzino giudeţ drept", pentru căci că multe sint şi giudeţe strîmbe. Deci arătîndu-L drept, Îl scoase dintru toată strîmbătatea, iară dzicîndu-I „puternic" Îl arată cum este puternic a-Şi întemeia giudeţul Său, iară dzicînd „mult îngăduitori", Îl arată cum Dumnădzău nu-Şi face giudeţul cu vro scîrbă, ce cu multă milă. Pentru aceea nu aduce urgie la cei greşiţi întru toate dzilele. Pentru ce? Pentru căci îngăduieşte pocăinţa păcătoşilor. Iară de nu să vor pocăi, luci-va sabia Sa, adecă certarea Lui, la aceia ce de la păcat nu să vor întoarce spre pocăinţă. Şi iarăş dzicînd cum „Dumnădzău este giudeţ", pune alt cuvînt pre urmă cum „Pre cesta smereşte, pre cela înalţă", şi apoi dzice cum „Păharul este întru mîna lui Dumnădzău plin de vin chiar, şi vărsă dintru unul întru altul, ce drojdiile lui nu să deşertară". După cum am dzis şi mai sus, cum „Sabia lui o va luci", într-acesta chip şi aicea păhar de mînie 135r plin, iară şi de milostenie, acesta // lucru închipuieşte „amestecăturile". Adecă cum amestecă mînie cu milă, pentru căci de cătră partea păcătoşilor este plin de mînie, iară de cătră partea dumnădzăirei este plin de milă, pentru căci îngăduieşte pocăinţa păcătoşilor, ca şi la cetatea la Nineva, că au biruit mila lui Dumnădzău păcatele lor cele multe şi pocăinţa carea au făcut, iară la jidovi foarte cumplită certare pentru robia ce păţîră de doauă-trei ori. Iară pentru aceea drojdiile nu să deşertară, adecă mînia cea adîncă, acestea sint drojdiile. Iară, macar că pentru căci să închina bodzilor, cădea la robie, ce pentru aceea iarăş îi întorcea Dumnădzău de-i socotiia şi-i aşedza. Deci cu adevărat bea dintru păharul lui Dumnădzău, iară nu vin lamură, ce amestecat cu mila lui Dumnădzău. Iară drept ce feceră aceasta îndrăznire păgînii, de răstigniră pre Domnul Hristos, şi-I feceră atîtea de multe, să arătară ucigaşi dumnădzăieşti, atuncea luci sabia Sa Dumnădzău, şi nu-i tăie pre toţi, ce-i îngădui 40 de ani ca să să întoarcă. Deci luciia sabia Sa şi întindea arcul Său 135v dintru dzilele lui Uespisian împărat şi a lui // Tit. Iară nepocăindu-să pănă atuncea, păţiră răul de pre pămînt. Şi să plini prorocia prorocului David, unde dzice cîte feceră lui Hristos, şi cîte li să tîmplă lor, căci după ce au dzis toate cîte s-au făcut, adecă: înaintea Ta, Doamne, toţi ceia ce mă dovedesc pre mine 233, şi alte cuvinte, şi Sufletul mieu suferiia sudalma şi răutatea ce-mi da, şi Ingăduia să vie neştine să-şi facă voia rea cu mine, şi nime n-au vinit, sau mîngîietori, şi nime n-au vinit, de vreme ce toţi apostolii au fost fugit. Iară ei îmi dederă la mîncarea mea hiere, şi la băutura mea îmi dederă oţet 234. Atuncea dzice şi răutăţile ce li s-au tîmplat lor apoi, adecă: Fie masa lor înaintea lor întru silţă şi întru izbîndire, şi vrajbă 235. Masa are asupra sa bucate pentru plinirea mîncării trupului, iară are bucurie multă şi desfătăciune. Deci prorocul arătă bunătăţile jidoveşti toate şi le dzise Patru oraţii împotriva lui Mahomed 109 „masă", şi le dovedi într-acesta chip cum toate bunătăţile lor să vor întoarce spre rău. Şi în ce chip une jiganii să prind în mreje, deci cînd merge vînătoriul de le omoară nu pot să-şi agiute nice şie, nice altora, într-acesta chip şi jidovii. Înaintea lor să vor giunghia părinţii lor şi fraţii lor, şi oame // 136r nii lor, şi ficiorii lor, şi nime dintru înşii să fie destoinic a le agiuta lor. Aceasta arată silţa şi, arătînd şi primejdiile, aceasta dzice cum întru izbîndire, adecă pentru căci au făcut lui Hristos atîtea răutăţi, adecă: Să să întunece ochii ceia ce n-au vrut să vadză pre soarele dreptăţii, pre Domnul Hristos1, şi să li să plece spinarea pentru ca să fie pururea supt giug11 şi supt robie neîncetată236. Şi mai rău decît toate este ceea ce dzicea cum Varsă la dînşii urgia Ta şi mînia urgiei Tale să-i prindză pre înşi231. Deci mînia să porneşte de la inimă pentru un lucru împrotivă, care pornire o potoale alt lucru, adecă pocaania, în ce chip am arătat cum fu la Ninevi. Şi urgia este săvîrşitul mîniei şi drojdiile, în ce chip fu la sodomleani. Şi socoteşte cuvîntul prorocului, pentru căci nu dzise „varsă mînie şi urgie", ce dzisă: „Varsă urgia Ta şi mînia Ta", arătînd mînia cea mare a lui Dumnădzău, adecă părăsirea cea deplină, şi a sufletelor, şi a trupurilor, atîta la voi, ca şi la aceia ce vor urma mai apoi după învăţăturile voastre. Şi aceea ce dzice cum Să 136v le fie stîna lor pustie, // şi să n-aibă cine să sălăşlui în sălaşurile lor s-au săvîrşit. Cînd besereca să va pustii, şi ţara lor, acesta lucru ce arată prorocul nu este osindă, ce este plinirea prorociei. Pentru căci unde mai este acmu Ierusalimul? Unde este jărtvă? Unde este prorocie sau preuţie? Întru acesta chip toate lucrurile lor să petrecură, în ce chip nu ş-are fi fost din loc. Deci de le-are fi fost voia lor, aşe dzic ei că are fi făcut de iznoavă Ierusalimul, adecă besereca lor. Ce pentru acesta lucru, de trei ori s-au ispitit la acesta lucru, ca să-l zidească de iznoavă, şi nu ş-au vrut locul să-i priimască. Întăi au silit ca să facă besereca în dzilele lui Adrian, împăratul Rîmului, al doile rînd în dzilele lui Costantin celui Mare, deci de amîndoi fură certaţi jidovii pentru nebunia lor. Iară neprietinul lui Hristos, cîinele Iulian cel viclean, netocma să-i oprească, ce încă mai vîrtos îi îndemna111, că fece cheltuială multă, şi strînsă meşteri mulţi de pretiutinderea, şi dede bani, şi toate lucrurile făcea 137r acest ne // prietin a lui Hristos, numai ca să facă cuvîntul lui Hristos mincinos, ce au dzis cum nu va rămînea piatră pre piatră, şi cum nu să va mai zidi besereca aceea. Iară Dumnădzău, carele pre cei învăţaţi şi înţelepţi îi prinde cu învăţătura lor, acela îndatăş arătă şi cu faptul acesta lucru, căci îndatăş ce începură să zidească acolo şi a pune temelie, şi întinsără ciocanele a zidi, foc ieşi din temelieIV întăi şi pre mulţi arsă, şi întoarsă îndărăpt mînia I În manuscris, urmează: „şi pentru", tăiat cu mai multe linii. II În manuscris, adăugat suprascris, din greşeală: „n". III În manuscris, greşit: „demna", IV Idem: „telie", adăugat suprascris, probabil de aceeaşi mînă, silaba: „me". 110 Ioan Cantacuzino lor şi nebunia. Iară nebunul împărat, vădzind aşe, cu multă fugă sirgui de fugi, temîndu-să de Dumnădzău, iară nice într-acesta chip socoti giudeţul lui Dumnădzău să să plinească. Ce să mai îngăduim puţinel la aceasta poveste a jidovilor şi să videm ce dzic şi alţi proroci pentru înşii. Isâia prorocul dzice: Cunosc că eşti năsilnic, şi vînă de hier este gîtul tău, âdecă nu eşti supus, nice te pleci, şi fruntea ta este de aramă23*, âdecă n-ai ruşine. Şi Daniil dzise: Viniră la noi răutăţi carele nu ş-au fost // 137v în toată lumea, peste tot pămîntul, în ce chip fură la Izrail239. Oare carele sint celea? Ce Moisei au arătat, şi Ieremia au învăţat, unde unul dzice cum Ierusalimul cel moale, carele n-au fost învăţat a i să sui picioarele pre scări, pentru molimea lui, va tinde masă de păgînătate, şi va tinde la feciorii ei să mănînce240, iară Ieremia iarăş arătînd premenirea vremii, arată dzicînd cum Mînă de fămei cu milă întinsără feciorilor săi. Iară şi Malahie dzice, ca de cătră partea lui Dumnădzău: «Spuneţi-mi de voi mai face Eu pentru obrazul vostru», dzise Dumnădzău cel Intrutotţiitori. «Pentru căci de la răsărit pănă la apus este proslăvit numele Mieu, şi jărtvă curată. Iară voi aţi pîngărit numele Mieu» 241. Dzicînd acesta lucru cu adevărat că pentru răstignire, şi cînd s-au răstignit, pentru care lucru nu să laudă numele lui Dumnădzău numai la Ierusalim, ce în toată lumea unde vede soarele. Acesta lucru închipuieşte Malahia, şi nu fu destul 138r prorocului atîta cît dzise, căci are dzice jidovii că ei încă sint // răşchiraţi de la răsărit pănă la apus, ce îndatăş arată: Lăudat este numele1 Mieu întru limbi, şi întru tot locul să dă tămîie şi jărtvă întru numele Mieu. Iară voi o faceţi necurată242. Deci nu dzice acesta lucru Dumnădzău, âdecă jărtva jidovilor, cum jărtva jidovilor este necurată, ce pentru ceia ce făcea jărtvă cum era necuraţi. Iară de are şi dzice neştine cum acesta lucru s-au făcut pentru asămănarea cătră jărtvă, ce să dzice fără de singe, âdecă trupul lui Hristos, ce să faci astădzi, pentru căci de vei socoti acesta lucru, multă deusebire este întru jărtva aceea, şi întru ceastalaltă. Şi în ce chip îngerii, macar că sint fără trup, de i-ară asămăna neştine cătră Dumnădzău, s-are arăta cu trup, într-acesta chip şi jărtva aceasta este, pentru căci mult covîrşaşte fiinţa lui Dumnădzău preste fiinţele noastre. Într-acesta chip şi aicea, acolo era singe de ţap şi de bou, iară aicea este Fiul lui Dumnădzău, şi singele lui Hristos. Socoteşte cîtă deusebire este. 138v Şi David de cătră faţa // lui Dumnădzău au arătat dzicînd cum Nu voi priimi viţei dintru casa ta243, şi alte cuvinte cîte urmadză într-acesta psalm. Vădzuş cum jărtva aceea di-nceput nu fu priimită, şi pre ceea ce este de laudă, pre aceea o priimeşte. Iară şi Sofonie prorocul dzice: Arăta-să-va I În manuscris, urmează: „lui", tăiat cu mai multe linii. Patru oraţii împotriva lui Mahomed 111 Dumnădzău la limbi, şi va surupa dumnădzăii dumnădzăilor, şi I să vor închina toţi de la locurile lor 244. Iată că şi prorocul acesta lăsă Ierusalimul şi aduse la mijlocul acesta toate limbile cum să vor închina fieşteunde lui Dumnădzău. Deci macar că fu aşe, iară pentru aceea deşchisă este uşea pocăinţei cătră ceia ce vor năzui la însă, nice la jidovi, nice la alt cineva să va închide. Deci pentru jidovi arătă Mahmet, macar că nu dintru mintea lui, cum dzicem mai sus. Iară pentru creştini nu este cum gîndeşte el, că pentru păcatele lor să ceartă, şi pentru aceea nu sint fii lui Dumnădzău sau prietini. El altă socoti, ce departe de ţintă săgetă, căci gîndi pentru căci o samă de creştini sint supuşi supt turci, pentru aceea să fie ei de laudă, şi ca nişte 139r prietini şi fii // lui Dumnădzău ceartă ei pre creştini, şi creştinii sint foarte depărtaţi de cătră Dumnădzău. Nu este aşe, Mahmete, nu este. Ce mulţimea creştinilor şed mîlcom, iară de are da Dumnădzău să să rădice asupra păgînilor cu oaste ca aceea, cu adevărat că mai slabe are fi lucrurile turcilor decît painjinile. Deci arăt eu cum pentru păcatele noastre s-au dat o samă de creştini supt ascultarea lor, pentru certarea acelora şi învăţătură, şi înţelepciune altora iară nu să gîndească că pentru bunătatea lor s-au dat creştinii supt mîna lor, ce ei sint ca neşte bice şi vergi daţi de cătră Dumnădzău spre certare. Iară nu-i iubeşte pentru aceea pre înşi Dumnădzău, ce mult sint urîţi şi goniţi. Iară ce-ţi pare ţie, lăcusta şi omidele, şi trăsnetul, şi smida, şi alte certări cîte le dă Dumnădzău spre certare, oare prietini sint lui Dumnădzău? Au feciori să socotesc şi oamenii carii ceartă pre alţi oameni? Cela ce este nebun a socoti acesta lucru. Acesta lucru este la creştini, să dederă şi ei nu ca neprietinii lui Dumnădzău, ce pentru căci sint 139v fii lui Dumnădzău şi pentru că // ci-i sint prietini, pentru aceea face acesta lucru. Iară la lucrurile credinţei şi a besericii tot înfloreşte, ca şi mainte, cînd era întru cinstea lor. Pentru acesta lucru să cunoaşte cum nu fură părăsiţi de tot de cătră Dumnădzău, în ce chip dzise şi singur cu mijlocul lui David, pentru feciorii Mesiei, adecă următoriiI lui Hristos, dzicînd: De vor11 lăsa fiii lui Dumnădzău giudeţele Mele să nu le facă, şi de nu vor păzi poroncile Mele, cu toiagul voi socoti păcatele lor. Iară mila Mea nu o voi lua de cătră înşi, căci făgăduinţa Mea nu o voi lua de cătră înşi, iară lucrurile legii ■ ~ i ■ 245' nemică nu le ştiu . Iară poate să fie să dzică neştine de ceia ce n-au gard întru gura lor, cum şi ceia ce au fost mainte şi au tăgăduit legea creştinească, şi au priimit legea lui Mahmet să fie fii şi prietini lui Dumnădzău. Cătră carii cuvîntul adevărat le răspunde cum Dumnădzău toate lucrurile le ştiiIII mainte de naşterea lor: «Pre lăcov am iubit, iară pre Isăv l-am urît»246. Într-acesta I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „următorii". II În manuscris, urmează cuvîntul: „lua", tăiat cu mai multe linii. III În manuscris, şters, lecţiune probabilă: „ştii". 112 Ioan Cantacuzino 140r chip şi ceia ce s-au tăgă // duit de Hristos şi au urmat lui Mahmet, mainte de naşterea lor s-au făcut vas diavolului. Deci sau la noi are fi, sau la alţii, tot sint luaţi de dracul. Într-acesta chip poate să dzică neştine şi pentru ceia ce să nasc în robie. Iară de multe ori şi dintru ceia ce să tăgăduiesc de Hristos să fac oameni svinţi şi mari, în ce chip şi dintru păgîni să fac mucenici. Şi de aceştea destul este atîta. Iară pentru ceia ce-şi păzăsc creştinătatea întru păgîni ce vom dzice? Mult sint de laudă aceia. Căci aceştea carii sint întru păgîni sint foarte lămuriţi, ca şi aurul cel bun, cu multe primejdii, iară ceştealalţi sint întru odihnele lor, în ce chip şi cei trei otroci fură lămuriţi la Vavilon. Pentru care lucru, neagiungînd singură credinţa spre spăsenie, să nu va fi cu fapte bune împreunată, căci arată şi Scrisoarea cum Arată-mi credinţa ta dintru fapturile tale, şi eu îţi voi arăta credinţa dintru faptele mele, să videm a cui sint mai priimite faptele cătră Dumnădzău, şi carii ş-aduc aminte mai curund de Dumnădzău. Oare ceia ce sint întru tot 140v binele, // aceia ce sint în rău? Căci Isaia dzice: De au nu întru primejdii ne adusem aminte de Tine, Doamne?241 Şi David: Ceia ce samănă cu lacrămi, cu veselie vor săcera24*. Şi iarăş dzice: Multe sint primejdiile drepţilor, iară moartea păcătoşilor este rea249. Acesta lucru este în ce chip are fi neştine lăudat de vitejie, şi de înţelepciune, iară altul încă s-are făli cum este gras şi plin de trup, într-acesta chip şi ei, săracii, să laudă căci sint măriţi, şi au cinste mare. Pentru acesta lucru lasă Svintele Scripturi şi îmblă [înjI întunerec, şi lasă mărgăritariul cel scump, pre Hristos, şi strîng pietri. Deci unde vor pune ei cuvîntul prorocului, ce dzice cum Pre cine iubeşte Dumnădzăul îl ceartă? Deci creştinii nu sint supt mîna lor, cum socoteşte Mahmet, ce pentru căci-i iubeşte Dumnădzău, să să lămurească ei, pentru căci toţi creştinii cîţi sint supt ascultarea limbilor, toţi au patriarşi şi mitropoliţi de-i îndrepteadză spre legea lui Hristos. Deci iată că nemică n-au scădzut de cătră fecioria lui Dumnădzău, nice de cătră liubovul său. 141r Deci trebuieşte să ştiţi // voi, musulmanii, că, măcar că să dau creştinii pre mîna păgînilor, nu să dau să să certe, ce să să lămurească, ca şi aurul. Pentru căci ce le voi dzice pentru Iov, şi pentru patriarhul Avraam? Ce mai mult iau ei pilda lui Iov, ce au păţit. Oare pentru aceea prietin era dracul lui Dumnădzău, pentru căci-i făcea certare? Cum sint ei învăţaţi, vor dzice şi aceasta, cu alte minciuni. Acmu trebuieşte a cerca ce gînd are Mahmet pentru dracul şi pentru Dumnădzău şi pentru legea ce au dat, adecă pentru Coran, pentru carele dzice aşe cum diavolii, audzind cetind Coranul acesta, să mirară foarte mult, I Omis în text, probabil greşeală de copist: „în". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 113 şi pentru acesta lucru să veseliră, şi o samă credzind într-însul, să mîntuiră. Deci, cum poate să să spăsască pănă nu să va pocăi neştineI întăi, şi să facă lucrure foarte bune, şi atuncea va fi prietin lui Dumnădzău? Gînduri ca acestea are Mahmet pentru părintele său, pentru diavolul. Deci macar că nu vru să îndrăznească atîta lucru, iară pentru aceea tot să cunoaşte de oameni ce au dzis el. Svîrşitul al doile cuvînt asupra lui Mahmet. // 141v Cuvîntul al treile asupra lui Mahmet De vreme ce o samă am arătat dintru cîte dzice Mahmet fără cale, trebuieşte acmu să videm ce crede acesta om de nemică pentru Domnul nostru Iisus Hristos, au ce-i pare lui, macar că noauă încă nu ni s-are cădea să grăim cuvinte ca acestea, iară pentru folosul a mulţi trebuieşte a le arăta. Fiul lui Dumnădzău, fii milostiv şi îngăduitori noauă! Cu adevărat plinit fu cuvîntul prorocului, unde dzice: Dzise nebunul întru inima lui cum «Nu este Dumnădzău!»250. Pentru căci acesta păgîn Svînta Troiţă nu o crede, şi crede un Dumnădzău făcători a tot ceriul şi pămîntul, iară Fiu nu are. Căci în ce chip să fie acesta lucru, să facă fecior fără de fămeie? Şi urmă urma unui 142r eretic, anume Carpocrati, carele socotiia cum naşterea Fiului este // trupască dintru Părintele, pentru acestea sint multe amestecături întru Fiul şi întru Părintele. Deci, de vreme ce dzic aşe, lasă să dzică cum n-au făcut Dumnădzău dară ceriul şi pămîntul dintru nemică, în ce chip gîndesc elinii. Deci, de vreme ce nu poate meşterul să facă din nemică lucru, într-acesta chip dară nice făcători este Dumnădzău a lumii. Deci iată la ce te pogoară, la cîtă încîlcitură. Alta şi la capul la Elmoniim încă dzice cum Dumnădzău, de are avea Fiu, are fi price întru înşii. Deci noi, pentru acesta lucru am şi răspuns întăi, iară şi acmu încă ne este voia să grăim. Ascultaţi voi, ucenicii lui Mahmet! Acesta cîne Mahmet, nici Dumnădzău-L crede pre Hristos, nici Fiu lui Dumnădzău, iară om deplin numai, ce mai svînt decît toţi oamenii, fără nice o asămănare. Şi urmadză aicea lui Nestorie. Şi la capul Elmesa251, ce va să dzică „fămei", dzice cum Hristos Iisus, Fiul Mariei, este Cuvîntul lui Dumnădzău, şi Suflet lui Dumnădzău, şi Suflarea lui Dumnădzău. Deci trebuieşte întăi să începem 142v dintru // mărturia lui Mahmet. De vreme ce toţi voi veţi dzice cum pentru aceea este Cuvîntul lui Dumnădzău, pentru căci au grăit cuvîntul lui Dumnădzău, ca şi toţi prorocii ce-au grăit, pentru aceea este Cuvîntul lui I În manuscris, şters parţial, dar lizibil: „neştine". 114 Ioan Cantacuzino Dumnădzău?, eu voi răspunde, dară pentru carea lucru merse Gavriil de dede veste bună Svintei Mariei cumu-L va naşte, pentru aceea este Cuvîntul lui Dumnădzău? Credzi, şi la Sampson încă au mers, ce dară şi Sampson încă este Cuvîntul lui Dumnădzău, şi alţii mulţi cîţi născură dintru făgăduinţa lui Dumnădzău? Pentru acesta lucru nice fu pentru căci merse îngerul de-i grăi, nice fu iarăş pentru căci au arătat Cuvîntul lui Dumnădzău numai. Pentru căci nu ştiia Mahmet acesta Cuvînt, şi trebuieşte să-l arătăm, căci el nu cunoscu acesta lucru, ce numai ce vădzu unde dzice la Scriptură cum Hristos este Cuvîntul lui Dumnădzău, iară Cuvîntul îl credzu, iară gîndul Cuvîntului nu fu priceput, pentru căciI nu-şi vru să-l mărturisască Dumnădzău. Căci el să temea să nu creadză doi dumnădzăi, temîndu-să unde s-au cădzut să nu să teamă, iară Hristos să pomeni de cătră însul 143r Cuvînt, nu numai pen // tru căci este dătători de minte, şi înţelepciunea şi cuvîntul, ce încă mai vîrtos pentru căci ţine întru Sine tot lucrul şi toate videniile omeneşti. Deci dintru acesta cuvînt au toţi, şi îngerii, şi oamenii cuvîntul de-l grăiesc, deci dintru acesta lucru să dzice Cuvînt, căci este întru tot cuvîntareţ şi el săvîrşeşte la toate lucrurile desăvîrşit, şi aşijdirea este Cuvînt, pentru căci covîrşeşte toate lucrurile omeneşti preste fire. Deci, de vreme ce-am arătat mai sus acesta lucru cum fu pentru făgăduinţa lui Gavriil cătră Precista cuvînt, nici pentru căci este arătători cuvintelorII dumnădzăieşti, di ce iată că este adevărat Cuvîntul lui Dumnădzău. Deci pentru acesta lucru iată că este Fiu lui Dumnădzău. Căci în ce chip cuvîntul să naşte dintru minte, într-acela chip şi Domnul Hristos fără de mijloc şi fără chip fu născut mainte de veci dintru Părintele Său. Căci nu poate să fie să nască după vac acesta lucru, de vreme ce Fiul lui Dumnădzău, El fece pămîntul şi ceriul, deci nicem fu mainte decît Părintele, nice mai apoi. Căci în ce chip are fi putut să fie Părintele fără de Fiu? 143v Pentru căci Fiul este înţelepciunea dumnădzăiască, // tocma un izvor fără de apă. Pentru aceea îţi dzic cum au fost-au mainte, pănă a nu naşte pre Fiul, fără de înţelepciune, au au fost dintruIV început născut întru fără de vreme, deci de va fi născut mai apoi, iată că pănă atuncea au fost Părintele fără înţelepciune? Deci, de vei scoate dintru lucrurile trupeşti un lucru, tot rămîne iarăş trup, iară dintru aceste fără trup de să va scoate, nemică nuV rămîne, macar cît de puţin vei scoate. Deci de este la îngeri aşe, cu cît mai vîrtos la Dumnădzău, şi de n-au I Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă, silaba: „căci". II În manuscris, greşit: „cuvintele". III În manuscris, scris iniţial: „nime", corectată ultima silabă: „nice". IV În manuscris, greşit, se repetă: „dintru", al doilea fiind tăiat cu mai multe linii. V Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „nu". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 115 avut mainte cuvînt şi apoi l-au dobîndit, cum l-au dobîndit, poate să-l şi piardză. Deci pentru acesta lucru în zadar grăieşte Mahmet cum nu poate fi fără de fămeie fiu, pentru căci nemică nu poate să grăiască împrotiva acestora cuvinte. Ce poate să fie că au gîndit pre Dumnădzău cum este cu trup. Pentru acesta lucru socotiia şi aceea naştere cum este trupeşte, deci în ce chip să-şi dovedească lucrul, întru nemică nu avu putinţă. Iară pentru aceea, de vreme ce Mahmet arată preI Hristos Sufletul lui Dumnădzău, lasă 144r să lăsăm şi aşe să fie cum dzice el. // Deci, de vreme ce este Suflet lui Dumnădzău Hristos, şi fu zidit apoi şi făcut, iată că pănă a-l face fu fără suflet Dumnădzău Părintele, şi apoi să plini dintru faptul său? Deci socoteşte ce cuvinte necuviitoare sint acestea toate. Deci, de vei dzice iarăş cum au avut pururea suflet di-nceput Dumnădzău Părintele, şi cu suflarea, iată că au fost şi Hristos tot deplin Fiu lui Dumnădzău, di-nceput ca un Dumnădzău. Deci ori în ce chip vei dzice, tot să arată Dumnădzău Hristos, împreunat cu Părintele Dumnădzău mainte de veci. Căci de are avea Dumnădzău suflet, iată că sufletul lui are fi Dumnădzău Hristos, carele este mai ales decît toate alte. Deci iată că-l dovedim pre Hristos cum este Fiu lui Dumnădzău, deplin şi prea desăvîrşit. Că aşeşi dintru cuvîntul lui Mahmet arătăm acesta cuvînt şi cum este Părintele lui Dumnădzău mainte de veci, cum au dzis şi singur la Evanghelie cum Eu şi cu Părintele Mieu una sintem252, adecă la fire, şi nu la obraz, după cum dzice Savelie ereticul. Iară pentru aceea multe mărturii de la toţi prorocii sint, întru carele să arată şi să dovedeşte acesta lucru deplin. Şi dintru Svînta Evanghelie apoi s-au arătat, pentru căci era ca un 144v întunerec mainte, pănă // cînd vini Domnul Dumnădzău de lumină şi răşchiră cu lumina Sa întunerecul, şi atuncea fu arătată toată putinţa Svintei Troiţe: Părintele, şi Fiul, şi Duhul Svînt. Şi să surupară şi să astupară toate gurile cele rrele, şi să dovedi dreptatea întru tot. Aşijdirea acesta Mahmet arată pre Hristos cum este născutII dintru fecioară, iară nu este Dumnădzău şi Fiu lui Dumnădzău. Şi iarăş merge pre urma lui Arpocrat253, şi doauă răspunsuri arată el aicea: una cum Hristos pentru sine nice dănăoară n-au arătat acesta lucru să să dzică Dumnădzău, alta iarăş căci dzice cătră toţi jidovii cum Inchinaţi-vă Domnului Dumnădzăului Mieu şi al vostru. Şi gîndul acestuia altă nu este, fără numai ca să facă pre toţi oamenii să nu creadză cum Hristos este Fiu lui Dumnădzău şi Dumnădzău deplin, ce proroc mai svînt decît toţi prorocii. Şi cu acesta lucru meşterşugui de să asămănă diavolului, căci şi acela mult îmbla să facă pre fieştece om să-l desparţă de cătră Dumnădzău şi să-l aducă la rău. Într-acesta chip şi Mahmet foarte sileşte cu tot adevărul ca să I Idem: „pre". II În manuscris: „nuscut", 116 Ioan Cantacuzino 145r poată să dezlipască pre toţi // oamenii de cătră Dumnădzău. Şi el învaţă pre oameni să creadză un Dumnădzău carele-i pare lui cum este mai bine. Iară nu vădzu cum diavolii, vădzind pre Hristos, îl mărturisiră Fiu lui Dumnădzău, şi de nevoia lor, şi nu putură să ascundză adevărul. Bătîndu-i putinţa lui Dumnădzău, pentru aceea dzicea: Ce este noauă şi Ţie, Fiul lui Dumnădzău, căci ai vinit mainte de vreme să ne cerţi pre noi?254 Iară Mahmet mai rău este şi decît dracii, căci el nu-l arată întru nemică. Cu cale-i să dzică neştine pentru Mahmet cum ş-au ieşit dintru firea lui, şi sfat n-are, iară noi dzicem: de vreme ce credinţa fără fapte este moartăI, dară cu cît mai vîrtos faptele fără credinţă nu vor hi mai rrele? Că unde nu este nice o credinţă, nice fapte, acolo ce bine va fi? Pentru căci, de are fi credinţa bună, şi lucrurile proaste, tot este nedejde, dară cînd nu este credinţă, toate sint întru nemică, şi să socotesc cîte are face omul lucruri bune şi multe întru nemică sint, şi în zadar. Pentru căci unde este credinţă, acolo este şi faptă bună, deci unde nu este credinţă, nu este nice scădere de 145v bine, deci unde nu este scădere de bine, nice vrun bine // este. Pentru aceasta dzice şi Isaia că De nu veţi crede, nu veţi pricepe255. Deci credinţa este o nedejde a unorII lucruri ce nu să văd, ce credinţa creştinilor este deusebită de cătră altele, carea are cătră Svînta Troiţe. Pentru căci ce vede omul cu ochii, ce va să mai nedejduiască? Şi ce vede, ce va mai crede? Întru acesta chip cum şi soarele lumineadză tot pămîntul, şi de să tîmplă vrun loc ca acela să nu-l luminedze soarele, nu este despre neputinţa soarelui, ce este de răutatea locului aceluia, într-acesta chip şi soarele cel luminos a dreptăţii lumineadză pre toţi oamenii, pre cîţi-l pot priimi întru inimile lor, şi sint harnici, iară la cîţi nu-l priimăsc, să depărteadză departe foarte. În ce chip au dzis şi Domnul Hristos cum Eu sint Lumina, şi cine va crede întru Mine nu va fi întru întunerec, ce va avea lumina Vieţii256, şi altele cîte scrie, şi le vom arăta mai înainte. Deci în ce chip am arătat mai sus, Mahmet arată doauă lucruri împrotiva lui Hristos, arătîndu-l cum nu este Dumnădzău, după cum am şi 146r mai scris întru cuvîntul ce am // grăit. Deci întăi să socotim pentru cea dintăi întrebare, şi de-aciia vom arăta şi pentru a doauă, cu agiutoriul lui Dumnădzău. Deci trebuieşte să începem dintru arătarea lui Mahmet, şi dintru graiurile lui să arătăm acesta lucru. Căci acesta dzise pre Hristos Cuvîntul lui Dumnădzău, şi Sufletul lui Dumnădzău, şi Suflarea lui Dumnădzău, în ce chip am şi mai dzis, şi cum toate lucrurile cîte sint făcute de Hristos şi de apostolii Lui sint toate lucrurile svinte şi drepte, şi alese, acesta lucru adevărat îl grăieşte. Căci adevărul lui Dumnădzău în veci va fi. I În manuscris, greşit, se repetă: „dară cu cît mai vîrtos", tăiat cu mai multe linii. II În manuscris: „unur". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 117 Căci atîta este să dzică neştine cum nu este Dumnădzău, în ce chip are dzice cum adevărul este minciună, aşe este şi aceasta. Deci Mahmet, vădzind acesta lucru, îndatăş fugi la minciuna aceasta, şi dzise cum Hristos n-au dzis nice dănăoară cum El este Dumnădzău, iară noi am arătat destul întru cîteI cuvinte am scris şi am arătat întăi257. Destul este să înţelegeţi dintru toţi prorocii, şi singur Hristos de Dînsul arată dzicînd într-acesta chip, macar că cu gura Lui aşe, adecă să dzică cum este 146v Dumnădzău, n-au dzis ades, iară cu faptele Lui să arată // dumnădzăirea, nice au contenit pre vrunul ca să nu-I dzică Dumnădzău. Pentru căci, dzicîndu-I Natanail: Tu eşti Fiul lui Dumnădzău2558, nu fu grăit de rău, în ce chip fu cînd Pavel apostol, şi Varnava, era la Licaonia, deci le dziseră dumnădzăi, şi vrea să le facă jărtvă, iară ei întru nemică nu priimiră acesta lucru, ce arătară cum sint oameni; şi-şi sparsără hainele apostolii audzind acesta cuvînt. Iară Hristos priimi acesta cuvînt şi-l lăudă încă, şi mai vîrtos cînd întrebă Hristos pre apostolii săi, oare pentru ce-i întrebă pre înşii? Nu pentru altă, ce pentru ca să-L arate cum este Fiul lui Dumnădzău. Şi cîndu-i răspunse Petră: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnădzău Celui Viu259, nu-i dzise cum Greşit-ai tu, Petre, şi n-ai dzis bine, ce încă-i dzisă: Fericit eşti tu, Simone, pentru căci Părintele Mieu Cel Ceresc ţ-au descoperit ţie aceasta260. Şi-i dărui pentru aceea cheile împărăţiii cereşti. Şi cîndn îl cercă iarăş Toma şi-i dzise: Domnul şi Dumnădzăul mieu261, iarăş ce-i dzise? Iarăş ferici pre ceia ce nu vor videa, şi vor crede. 147r Cuvine-să acmu a căuta pentru care lucru ni să cade // să videm unde dzice Domnul Hristos pentru sine cum este Dumnădzău. Dzice la Ioan: Adevăr grăiesc voauă, că va vini ceas şi acmu este, cînd morţii vor audzi glasul Fiului lui Dumnădzău, şi ceia ce vor audzi, vor trăi262. Pentru căci în ce chip are Părintele viaţă întru sine, într-acesta chip are şi Fiul dat de cătră Părintele. Şi putere Îi dede, şi giudeţ să facă, şi iarăş cum Cine va crede întru Mine va avea viaţa de veci263. Acmu ce-ţi pare, dzice Hristos aicea pre Sine Fiul lui Dumnădzău, au ba? Şi Dumnădzău adevărat, cu adevărat că întăi au arătat pre Sine Fiul lui Dumnădzău, şi apoi Să arătă şi Dumnădzău, şi cum are putinţă a morţiei şi a vieţiei, şi arătă învierea carea va să facă, şi giudeţul acela. Cu acestea cuvinte singure, fără alt tîlc, să arată pre Sine şi Fiu lui Dumnădzău adevărat, şi om deplin. Pentru acesta lucru Legea Veche să cheamă teologhie, şi ceastă Noauă iarăş teologhie, pentru căci grăiesc cuvintele lui Dumnădzău. Iară să cheamă Legea Noauă şi faptele dumnădzăieşti, ce le arătă întru însă cîte grăiră prorocii, şi le plini toate lucrurile şi tainele cele 147v ascunse de cătră toţi prorocii. Pentru aceea // cu cale ni să cuvine a cînta: I Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „cîte". n În manuscris, urmează: „îl chemă", tăiat cu mai multe linii. 118 Ioan Cantacuzino Foarte să măriră lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut264. Pentru acesta lucru, de vreme ce noi am arătat acesta lucru întru tot, ori dintru proroci, ori dintru videnii, ori dintru rostul lui Hristos, toate le-am arătat pre amănuntul. Deci apoi acmu am arătat şi cuvîntul acesta carele dzice Hristos cum cine crede întru Însul are viaţă în veci. Deci deusebi i viaţa cea sufletească şi viaţa cea trupască. Pentru căci viaţa trupului curund foarte să întoarce, iară viaţa sufletului în veci rămîne, în ce chip este şi moartea ei. Iară pentru aceea şi trupul acest stricat încă nu-l va lăsa Dumnădzău aşe, ce-l va îmbrăca cu fir de moarte pre însul, în ce chip arată dumnădzăiasca Scriptură, vom fi cu Dumnădzău. Deci dovedit-am cum Hristos acesta lucru dintru rostul Lui îl arătă, şi să cunoscu şi Dumnădzău, şi om deplin, în ce chip am arătat şi mainte, întru celelalte cuvinte ce am grăit, cum Hristos la multe minuni ce au făcut tot S-au arătat şi Dumnădzău, şi om deplin. Iară acesta Mahmet defaimă pre oameni şi dzice cum unii, neînţelegîndu-ne 148r cuvinte // le, au lepădat cîte nu le-au înţeles, şi el singur este acela şi au păţit aceasta. De vreme ce el tăgădui preI Hristos întru tot, nice au putut să înţeleagă el acestea cuvinte. Pentru căci în ce chip dzisă David: Să minună mintea ta de cătră mine, şi foarte este tare şi nu poţi cătră însu a socoti265. Deci altă nu este, fără numai mintea ceea ce poate pricepe pre Dumnădzău, carea aşeşi să protiveşte necunoştinţei, pentru căci dzicem noi necunoştinţă la Dumnădzău şi dzicem întunerec, nu dzicem spre partea dumnădzăiască, ce spre partea noastră, de vreme ce covîrşeşte firea noastră. Şi încă-i dzic întunerec luminei ceea ce nu să poateII apropia omul dumnădzăieşte. Ce acesta lucru fieştecînd de teologhi s-au dzis împrotivă, cu carele arată pre Dumnădzău, căci pre Dumnădzău nime ce este nu-L ştie, numai ce nu este Îl ştim, căci nu este lumină, ce-i mai mare, şi altele multe ca şi acestea. Pentru aceea şi împeliţarea Domnului nostru Iisus Hristos, carea o fece pentru mîntuirea noastră Hristos, i-au dzis teologhii „deşertare", pentru căci este foarte minunată. Deci pentru aceea toţi să părăsiră ca să poată să 148v cu // noască acesta lucru în ce chip au fost. Deci, de vreme ce de la teologhii cei mari şi învăţaţi, şi preacuraţi fură nepricepute acestea lucruri, dară dintr-un becisnic şi blăstămat ca acesta, în ce chip să poată fi ştiute acestea lucruri? Iară putem dzice cum numai ce au închis ochii şi s-au întunecat întru tot, de n-au cunoscut acesta lucru, ce au făcut tulburare întru Svînta Troiţă. Căci ori fie carele nu va avea un stat dintru tustrele a Svintei Troiţe, atuncea să ştie foarte bine cum este perit. Deci, de vreme ce este aşe, iată că Mahmet este de tot luat de dracul, căci au dzis cum I În manuscris, urmează: „tot", tăiat cu mai multe linii. II Idem: „omul", tăiat cu mai multe linii. Patru oraţii împotriva lui Mahomed 119 Hristos n-au dzis pentru Sine cum este Fiu lui Dumnădzău, şi Dumnădzău deplin. Vinit-au acmu vremea ca să arătăm cum şi pentru a doa, ce lătră Mahmet cum Hristos, cînd au dzis cătră jidovi să să închine lui Dumnădzău, şi a lui, şi a lor dzis-au, şi aiurilea cum acesta Mahmet pune minciună acoperită, iară uneori o dzice şi goală, în ce chip este şi acii, căci aşe latră 149r fără obraz şi acii cum să fie dzis Hristos aşe, căci Hristos n-au dzis // nice cătră ucenicii săi. Hristos n-au dzis întru nemică aşe. Numai după înviere într-acesta chip dzise cătră ucenicii săi, pentru ca să le arate mergerea ce au mărs cătră Părintele Său, dzicînd: Mă sui la Părintele Mieu şi la Părintele vostru, şi Dumnădzăul Mieu şi Dumnădzăul vostru266. Şi de sint şi alte cuvinte carele arată pre Dumnădzău Hristos Dumnădzău, iară şi acestea încă-l arată şi Dumnădzău, şi om deplin. Căci dzicînd Hristos acesta cuvînt, cum să suie cătră Părintele Său, să arătă cum este Dumnădzău Părintele Său, şi este Fiu lui Dumnădzău, pentru aceea au dzis „cătră Părintele" şi „cătră al Mieu" şi „cătră al vostru". Căci de are fi dzis „cătră Părintele nostru", aşe are fi fost. Iară într-acesta chip, dzicînd deusebit „cătră Părintele Mieu", deci arătă pre Părintele Cel Ceresc. Apoi dzise „cătră Părintele vostru", căci arătă cum într-alt chip este Hristos Dumnădzău Fiu; şi într-alt chip sint alţii. El este Fiu dintru fire, şi ceştea dintru dar. În ce chip este şi cuvîntul de la David cum Eu dziş să fiţi dumnădzăi, şi fii Celui înalt toţi261, într-acesta chip 149v închipuieşte şi la // acela cuvînt carele am arătat pentru Dumnădzău, căci dzise „Dumnădzăul Mieu", dzicînd arătă pentru omenia lui ce avu. Căci la toţi oamenii svinţi, cîţi sint svinţi, tot să dzice Dumnădzău, Dumnădzăul lor, în ce chip să dzice Dumnădzăul lui Avraam şi altora a mulţi. Pentru căci întăi să curăţăsc şi să fac harnici ca să fie fii lui Dumnădzău, şi apoi să cheamă şi iau numele acesta. Iară la Hristos nu este aşe, căci Dumnădzău este Părintele Lui deplin, o fire, o dumnădzăire, pentru căci să dzice Dumnădzău lui Hristos, pentru căci să împreună cu omenia într-un stat, nu ca svinţii. Pentru acesta lucru încă arătă într-acela chip cum să suie cătră Dumnădzăul lor. Deci dintru acestea cuvinte carele Mahmet le arătă rău, iară Hristos bine le-au făcut, să arătă Dumnădzău deplin, şi întru nemică nelipsit. Cătră aceasta să tăgăduieşte Mahmet pentru Hristos cum nu este nice Fiu lui Dumnădzău, nice Dumnădzău. Noi altă ce vom mai răspunde, de vreme ce mult am şi răspuns întru celealalte cuvinte de am arătat. Căci 150r pentru acesta lucru // iarăş să grăim nu ne pare cu cale. Ce pre cît ne pare, destul este cîte am scris pentru acesta lucru. Deci iată că să dovedi cum Hristos au fost şi Dumnădzău, şi om deplin şi desăvîrşit. Aşijdirea arată Mahmet cum Hristos nu fu omorît de cătră jidovi, ce pre altul răstigniră, carele sămăna lui Hristos; acesta lucru îl dzic şi maniheii. Pentru căci, în ce chip sileşte el ca să stingă acesta lucru cum să 120 Ioan Cantacuzino fie Hristos Dumnădzău şi Fiu lui Dumnădzău, într-acela chip sileşte şi împeliţarea aceasta a o arăta stinsă de tot, şi moartea Lui, şi altele toate. Acesta lucru l-am arătat la al doile răspuns ce am făcut pre amănuntul. Ce acmu încă şi dzicem cum Adam, fiind chipul lui Dumnădzău dintru darul Lui, şi pentru căci lăsă poronca dumnădzăiască, pentru aceea luă osindă de cătră Dumnădzău, pentru zavistia diavolului, şi aşe ieşit fu din rai, şi urmă moartea. Iară Fiul lui Dumnădzău, fiind chip dintru firea lui Dumnădzău, să îmbrăcă cu chipul cel de dar, adecă cu omenia, şi aşe o mîntui şi o sui la 150v cinstea ceea ce au fost şi // mainte. Şi în ce chip gîndurile gîndului le arată cuvîntul, într-acela chip şi Cuvîntul lui Dumnădzău şi Părintele Lui cu mijlocul trupului arătă voia Părintelui Său şi dumnădzăirea Lui. Şi încă în ce chip un împărat, lăcuind într-o petrecere a unii cetăţi cu oameni mulţi, atuncea cetăţenii aceia, neprietinii împăratului, toţi prind de veste şi ştiu, într-acesta chip şi Fiul lui Dumnădzău întră în trupul omenesc şi să arătă foarte straşnică cătră diavolul firea omenească. Deci iată că să dovedi acesta lucru, pentru căci nu-şi bagă în samă moartea ca şi un lucru de nemică, şi le părea ca un somn, şi aşe poronciia diavolilor ca unor slugi ale sale. Deci, în ce chip sileşte să ascundză dumnădzăireaI lui Hristos, într-acela chip sileşte să ascundză şi omenia, ca să nu să ştie moartea şi răstignirea Lui, pentru care lucru este o minciună mare aceasta. Căci de nu s-are fi răstignit, pentru care lucru are face creştinii o moarte ocărîtă asupra lui Hristos? Pentru căci de ocară era la jidovi moartea de cruce. Pentru 151r acesta lucru au omorît pre Hristos cu moarte ca aceea, vai de ei, // jidovii carii-L răstigniră. Deci trebuieşte să ştie cum cu mijlocul crucii să surupară toate întunerecele diavolului, şi fură ruşinate lucrurile diavolului pănă în săvîrşit, cît să stinsără şi fu biruită moartea, şi nu mai este între creştini moarte. Deci trupul lui Hristos fu mort, iară dumnădzăirea Lui n-au murit. Pentru căci în ce chip să va scrie întru o hîrtie cuvîntul împăratului şi hîrtia să va rumpe, iară cuvîntul împăratului nu să rumpe, ce rămîne întreg, într-acesta chip şi trupul lui Hristos păţi, iară nu să strică întru nemică, iară dumnădzăirea Lui întru nemică nu fu lipsită. Ş i fără aceasta, toţi jidovii arată moartea lui Hristos, ce dzic cum ca pre un vinovat L-au omorît. Căci n-au murit în vrun unghi, ce la arătarea tuturor fu moartea lui. Şi mai vîrtos să fece acesta lucru pentru să să arate la mai mulţi, cu vrerea lui Dumnădzău, de să fece la Paşti, pentru căci atuncea să aduna jidovii toţi, după obicei, toate 12 semenţii, pentru ca să-L ştie toţi cum au murit şi au învis, să n-aibă nime ce dzice pentru 151v acesta lucru, în ce chip este şi acesta Mahmet. Şi încă nu muri moar // te 1 În manuscris: „irea"; „dumnădză" omis în text, adăugat suprascris de aceeaşi mînă. Patru oraţii împotriva lui Mahomed 121 din fire, ce-i lăsă de-I dederă ce moarte le fu voia lor. Ca un viteaz prea bun ce nu să mai fereşte de nimerilea la război, ce cu toţi să loveşte, într-acesta chip şi Hristos, credzi, întăi cu cuvîntul îi pusă la pămînt pre toţi, cînd vrea să-L ia, iară apoi de bună voia Sa S-au dat. Şi aşe socotiră ca să-L răstignească, nesocotind, amărîţii, că să va plini cuvîntul prorocului, unde dzice: Piatra ceea ce o lepădară ziditorii, aceea fu în capul unghiului2668. Deci ce este aceasta prorocie? Fără numai arată că, în ce chip unghiulI împreună doi păreţi, într-acesta chip şi Domnul Hristos împreună Legea Veche cu cea Noauă, limbile cu rodul jidovăsc, şi-i fece o casă a lui Dumnădzău. Deci întindzindu-Şi mînule pre cruce, strînsă toate limbile într-un loc, şi le aduse la o credinţă. Iară şi văzduhul, carele diavolul l-au fost pîngărit, şi pre acela încă l-au svinţit, suindu-se în vîrvul crucei. Dzis-are fi neştine căci nu muri Hristos, ca şi Ioan, de sabie sau cu altă moarte, în ce chip alţii. Deci arată cum în ce chip au rămas trupul întreg, într-acela chip şi credinţa 152r este întreagă şi nelipsită, deci pentru // aceea nu să cuvine nime întru nemică să nu o desparţă. Alta, dzice Mahmet cum Dumnădzău au trimis de au luat la sine pre Hristos în ceri, şi apoi iarăş, la svîrşitul lumii, să va arăta ca să omoară pre Antihrist, şi apoi va muri şi Hristos. Deci acesta acmu urmadză ereticului Donat, şi sileşte cu acesta mijloc cum Hristos n-au fost Dumnădzău adevărat, căci dzice şi el cum Hristos s-au suit în ceri, şi cum va vini iarăş, ce nuII ca un Dumnădzău să giudece, ce ca Ilie şi Enoh. Iară de vreme ce multe am dzis în multe locuri şi chipuri pentru Hristos, şi l-am arătat dintru atîtea de multe, poate să să pobedească şi aceasta minciună întru tot. Acmu trebuieşte să videm în ce chip dzice el pentru Preacurata Fecioară Maria, cum creştinii o fac Dumnădzău. Deci pentru acesta lucru am şi mai grăitIII la răspunsul al treile. Acmu ce vom mai dzice? Agiunge cît am dzis. Întru capul ce să cheamă Amram269, dzice pentru Precista cum au fost 152v fată lui Amram, carele au fost tată lui Moisei // şi lui Aaron. Deci cum să fie fost Amram tată lui Moisei şi lui Aaron, aşe au fost, iară pre Precista o ştiu iarăş toţi a cui fată au fost. Căci aceea Marie, sora lui Moisei, au murit în pustiu, iară aceasta după 1500 de ani născu după aceea. Iară în ce chip la toate lucrurile să zămisleşte cu minciunile, într-acesta chip şi aicea să arată de nemică. Svîrşitul al treile cuvînt asupra lui Mahmet. I În manuscris, greşit: „ungul". n Omis în text, adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „nu". III Idem: „grăit". 122 Ioan Cantacuzino Cuvîntul al patrule asupra lui Mahmet Minunatul împărat Solomon arată dzicînd cum Păgînul daca agiunge la fundul răului, atuncea să lasă, şi-i vine lui tot răul, şi-şi pierde 153r mîntuirea270. Deci oare ca // rele poate să fie mai păgîn decît acesta? Pentru căci multe au visat, mai multe au lătrat, şi încă mai multe îl învăţă părintele lui, diavolul. În ce chip arată şi o videnie ce au vădzut el, carea este de tot păgînă şi fără lege, carea aşe să începe întru capul fiilor lui Izrail: Laudă lui Dumnădzău, pentru căci au făcut la şerbul Său ca să treacă într-o noapte pre la rugătoare, besereca lui Elaram, unde este casa lui Mechea, pănă la ceealaltă beserecă de rugă, carea este foarte departe de aceea, şi să cheamă «Casă Svîntă a Ierusalimului», carea o blagoslovi Mahmet într-o dzi, după ce-şi cîntă ceasul cel de demineaţă. Dzise cătră oameni: O, voi oamenilor, socotiţi că ieri, daca m-am sculat de la voi, au vinit la mine Gavriil, după cîntarea cea de sară, şi mi-au dzis: «O, Mahmete, Dumnădzău îţi poronceşte să mergi acolo să-l vedzi», şi eu îi dziş: «Vai de mine, unde să mărg eu să-l vădz?». Şi dzise Gavriil: «în locul unde este». Şi-mi aduse o vită mai mare decît un măgari şi mai mic decît un asin, şi numele lui, Barac1. Şi-mi dzise: «Sui-te pre acesta şi aleargă pănă la Casa cea Svîntă». Deci în ce chip socotii eu să mă 153v sui // pre vita aceea? Ea fugi, iară Gavriil dzise: «Stă bine, căci Mahmet va să te încalece». Şi răspunsă vita: «Oare pentru acesta fui trimis?». Şi dzise Gavriil: «Pentru acesta». Atuncea dzisă vita: «Nu-l voi lăsa să mă încalece, de nu să va ruga lui Dumnădzău întăi pentru mine». Şi eu mă rugai lui Dumnădzău pentru vită, şi o încălecai, şi umbla ea lin foarte, şi eu călare pre însă, şi-şi întăriia unghea piciorului său pre ţîrcălămul ochiului său, şi aşe vini la Casa cea Svîntă mai curund decît are arunca neştine o piatră. Şi era cu mine Gavriil, şi mă aduse într-o poartă în Casa cea Svîntă, la Ierusalim. Şi-mi dzise: «Pogoră-te, pentru căci pre într-aceasta piatră te veiII sui în ceri». Deci Gavriil întări vita aceea într-acea poartă, pre Barac, cu un ţîrcălăm, şi mă ţinu în umerele sale pănă în ceri. Şi dac-am agiuns în ceri, lovi la poartă Gavriil, şi-l întrebară: «Cine eşti tu?». El răspunse, şi dzise: «Eu sint Gavriil». Şi iarăş îl întrebară: «Cine este cu tine? ». El dzise: «Mahmet este». Deci portariul dzise: «Pentru dînsul te-au trimis Dumnădzău?». Gavriil dzise: «Pentru dînsul». Şi aşe deşchisără poarta, şi I Pe margine, notă aparţinînd lui Costandin Veisa, proprietar al manuscrisului. II În manuscris, greşit: „ve". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 123 154r vădzui strînsoare de îngeri, // şi îngenunchiai, şi-mi făcui ruga mea în doauă rînduri. Şi atuncea mă luă Gavriil şi mă duse în al doile ceri, şi era departe un ceri de altul cale de 500 de ani. Şi în ce chip bătu în uşea dintăi şi ce i-au răspuns, într-acela chip fu şi la toate uşile pănă la al şeptele ceri, şi acolo vădzui gloată multă de îngeri, şi era fieştecarele dintru înşii de o mie de ori mai mare decît lumea, dintru carii unul avea 700 de capete, şi la tot capul avea cîte şepte sute de dzeci de mii de guri, adecă cîte şepte întunerece de guri, şi la toată gura avea cîte 1700 de limbi, carele lăuda pre Dumnădzău cu şepte sute de dzeci de mii de feliuri. Şi vădzui un înger de plîngea, şi întrebai ce este pricina plîngerii lui? Şi-mi arătă cum este păcatul. Deci mă rugai pentru însul. Şi Gavriil mă dede pre mînă altui înger, şi acela apoi la altul, pănă mă puseră înaintea lui Dumnădzău, înaintea scaunului Lui. Şi-Şi întinsă Dumnădzău mîna şi o puse între umerele mele, şi aşe era de rece mîna cît auI trecut şi prin măduha spinării mele răceala. Şi-mi dzise Dumnădzău: «Puş la tine 154v şi la oa // menii tăi rugi». Şi pogorîndu-mă la al patrule ceri, mă svătui Moisei să mă întorc, pentru ca să uşuredz oamenii miei de atîta rugă, pentru căci nu o vor putea plini. Adecă aceasta lege grea nu o vor putea să o ţie, şi la ceasul ce m-am întors întăi îi slobodzii de dzece ruge, aşijdirea şi pănă în na patra oară, iară în al cincile am vinit la puţine rugi, cît au rămas foarte puţine. Şi Moisei mi-au dzis cum nu vor putea nice atîta să rădice oamenii miei, numai să mă întorc să mă rog să mai uşuredze Dumnădzău, iară mie-mi fu ruşine să mă sui de atîtea ori, căci m-am ruşinat, şi nu vrui să mă sui, ce vinii la Barac şi încălecai, şi merş la casa lui Mechea. Şi vremea ce au trecut întru atîta ce am îmblat de abia de au fost mai puţină parte decît a dzecea parte de noaptea toată. Iară dînd aceasta videnie cătră oamenii lui, multe mii de oameni să feceră haini dintru legea luiII, şi-i dzisără: «Sui-te dzua în ceri să te videm şi noi, şi să videm îngerii ce te îngăduiesc, oare nu sint adevărate 155r minciuni // le tale?». Iară Mahmet răspunsă: «Laudă Dumnădzăului mieu. Au doară sint alt lucru, fără numai un om şi apostol al lui? Ceia ce au fost mainte de voi n-au credzut minunile; nice voi le credeţi, nice veţi crede nice dănăoară, fără numai cu sabia». Acestea sint cuvintele mincinosului Mahmet. Deci ce va să dzică neştine pentru aceasta videnie scîrnavă? Iară el singur o arată că este mincinoasă, căci el, cîndu-l prindea cea nevoie, aşe dzicea cum vine la dînsul Gavriil, fiind trimis de cătră Dumnădzău, deci nesuferind lumina lui I În manuscris urmează: „în", tăiat cu mai multe linii. II Pe marginea din dreapta, jos, notă scrisă pe verticală, care conţine un comentariu, referitor la text, al lui Şărban Buhăescu. 124 Ioan Cantacuzino şi videnia îngerului, cade ca un mort, şi cuvintele îngerului le audziia ca şi un clopot ce sunăI. Deci el, de vreme ce nu putea suferi să vadză a unui înger videnie, în ce chipn putu de vădzu atîţia îngeri? Şi încă le numără şi capetele, şi limbile ce era în gură, şi toate cîntările dumnădzăieşti. Pentru căci el aşe dzice cum nu numai decît Gavriil este mai mare, ce decît toţi aceia întru carii Gavriil nice merge. Ce atîta este mai mic decît aceia, cît da 155v pre Mahmet la alt înger, // de-l ducea altul mai mare pănă să sui la mulţimea îngerilor, şi apoi şi mai sus, la Dumnădzău. Şi aşe vorovi cu însul, şi nu numai să arată pre sine că este mai mare, ce încă cum s-au şi rugat pentru înşii. Lasă pentru acel fericit Moisei, ce dzice cum l-au vădzut în ceri, şi era la al patrule ceri, şi el să sui pănă în al şeptele ceri, şi mai sus încă pănă la Dumnădzău, şi vorovi. Şi iarăş să pogorî la Moisei de atîtea ori de-şi uşură ruga, după [cum ]m scrie mai sus, şi iarăş vini la locul unde au fost mainte. Socotiţi oameni, socotiţi! Credz, el singur pre Dumnădzău L-au arătat Dumnădzău deplin, ce au făcut cerul şi pămîntul, şi cum este fără trup. Şi acmu Îl face cu trup. Unde s-au vădzut să Să cuprindză Dumnădzău într-un loc şi să aibă mînu? Care lucru dîndu-i o pricină trupască numai, toate altele vor urma. Şi patriarhul Avraam, cînd vădzu pre Dumnădzău, dzise pre sine „cenuşe şi pămînt". Şi Daniil, vădzînd un înger, să întoarsă şi dzisă: Mărirea lui Dumnădzău întru stricăciune, adecă puţin au fost să moară. Şi David dzice: 156r Cela ce căută asupra™ [...]271 // lui ce are fi trebuit dobitocul acela să-l rădice şi să-l ducă? Şi cine i-au spus cît au îmblat, şi cît este de departe, şi cum s-au suit el cu trup acolo? Şi cînd s-au suit, l-au suit Gavriil şi alţi îngeri, iară apoi s-au pogorît pre Barac, de au vinit îndărăpt. Acestea toate le socotiţi cît sint de nebune. Deci cine nu va fi cu minte să le creadză? Pentru aceea toţi următorii lui contenesc, şi nu lasă să să pricească din lege nimerilea, căci să tem, ştiind minciunile lui Mahmet, dascalului lor. Ce şi ei încă să pricep272 mulţi, ce de frica morţiei, ei încă îmblă unul după altul. Deci şi ei cunosc, ce unii pentru cinstea, alţii pentru părinţii lor să opresc, alţii pentru multe pricine să află întru întunerec ca acela blăstămat şi de nemică, şi pier şi trupeşte, şi sufleteşte întru tot. Pentru I Pe margine, în dreptul cotorului, notă scrisă pe verticală, care conţine un comentariu, referitor la text, al lui Şărban Buhăescu. II În manuscris, urmează: „nu", tăiat cu mai multe linii. III Omis, din greşeală, în text: „cum". IV Text întrerupt; în pg, aproximativ două coloane şi jumătate. Vezi Studiul introductiv, p. XI, XVIII. Patru oraţii împotriva lui Mahomed 125 aceea nu vor să-i lasă nice să cetească la Svînta Scriptură, pentruI ca să nu se înşele vrunul dintru dînşii. Şi la capul lui Oram273 dzice: Cine va sta împrotiva Coranului, ori fieştece om va fi, certarea-i va fi moartea. Şi încă la Amram274 dzice: Să 156v nu creadză altul numai pre cela ce va urma legea lui. Macar că au ui // tat că au dzis mainte că Este Evanghelia bună şi cum Sarachinii nu vor fi în loc de nemică de nu vor face legea mea, şi Legea Veche şi Evanghelia. Şi iarăş, într-acela ceas dzice întru acela cap cum Acesta lucru eu nu voi da samă de cîte faceţi voi, nice ei de cîte face el sint vinovaţi, şi cum la voi fie pravila voastră, şi la mine a mea. Deci cine este nebun numai grăieşte cuvinte ca acestea, ce el nice întru sine nu să tocmeşte, necum cu altul. Iară la noi nu este aşe cum dziceţi, ce este aimintrile. Căci să tocmeşte Legea Veche cu Legea Noauă întru tot, fără nice o îndoire. Iară şi eu pentru acesta lucru încă îţi arăt, după cum dzice David şi prorocul Isaia cum Doamne, pentru care lucru lucrul păgînilor să înmulţeşte şi să cinsteşte?, şi alte cuvinte multe de prorocie arată prorocii aceştea. Pentru care lucru sint cu adevărat şi de credinţă. Altă ce vom să mai dzicem? Destul este că să înşelară întru gîndurile lor. 157r Aşijdirea dzice Mahmet cum Diavolii să vor spăsi. // Şi acii urmă unui eretic Orighen. Pentru căci dzice şi el cum mulţi diavoli, cetind Coranul, să mirară, şi-l lăudară, şi să spăsiră, în ce chip am arătat noi şi mainte. Iară acmu nu dzice aşe, ce aşeşi răspunde cum toţi diavolii să vor spăsi. Deci, de vreme ce unul să poate vindeca dintru aceştea, într-acesta chip şi ceialalţi toţi încă să vor spăsi. Iară pentru aceea noi arătăm de tot lucrul, căci Hristos le răspunsă cum să margă toţi în locul, în matca focului cei rele275. Deci, de vreme ce fură mînaţi acolo, cine-i va mai scoate de acolo, pentru căci trebuieşte întăi să fie pocăinţă, şi apoi să fie iertare. Dară diavolul cînd să pocăieşte? Deci în zadar grăi rău Mahmet, de vreme ce fu într-acesta chip, şi dzisă cum „Diavolii să vor spăsi", şi acesta lucru nu-l dă vreme să fie276. Aşijdirea şi pentru acesta lucru dzice Mahmet singur, Coranul nice el singur, nice un om îl ştie ce scrie, nice îl înţelege, fără numai Dumnădzău 157v singur. Deci, de vreme ce este // aşe, ce este bun Coranul? Sau de ce folos este, cînd nu să înţălege, de vreme ce nu ştie nemică ce scrie? Deci altă dovedinţă ce-ţi trebuieşte fără aceasta, cînd singur el îl defaimă şi dzice cum nu-l înţeleg ca să ştie ce scrie? Deci iată că nu este făcut Coranul de cătră Dumnădzău, ce este dintru gîndul lui cel rău. Deci să şi arată într-alt chip cum Coranul încă nu să tocmeşte, nice cu Legea Veche, nice cu Evanghelia, macar că dzice şi Mahmet cum cine nun va ţinea Evanghelia, nu-i va fi întru nemică. Iară să dzicem cum este şi de I În manuscris, în rînd: „pe", adăugat suprascris, de aceeaşi mînă: „ntru". II Omis în text, adăugat pe margine, de aceeaşi mînă: „nu". 126 Ioan Cantacuzino cătră Dumnădzău Coranul, dară pentru căci într-atîtea locuri să împrotiveşte Coranul singur întru atîtea părţi? Deci ce este de cătră Dumnădzău nu poate să fie fără de cale, sau de are fi fost întru vrun loc vro minune să să dovedească Coranul, acesta lesne are fi. Iară acesta lucru Coranul este un lucru fără ispravă, şi-i plin de minciuni şi strein de cătră Dumnădzău. Şi încă acesta lucru Coranul este tot silnic foarte, şi vrăjmaş, pentru căci şi voia aceasta dumnădzăiască ce au dat, încă au supus-o de cătră oameni, şi întru nemică fu stricată cu Coranul acesta. // 158r Alta, iarăş pentru căci Dumnădzău nu este Dumnădzău de nesocotinţă şi fără cale. Iară Coranul este plin de toate minciunile, şi înşelăciunile, şi visurile lui Mahmet. Iară este mai rău decît toate acestea. Sint lucrurile lui tot minciuni de cele drăceşti, pentru căci singur dracul îl învăţă Coranul acesta, macar că mult strigă ei şi dzic cum Dumnădzău l-au datI. Ce eu încă mă mir în ce chip s-au înşelat cătră învăţăturile lui Mahmet, şi lăsară pre Dumnădzău. Pentru căci Coranul aşe dzice cum Hristos să născu dintru veste bună a îngerului cătră maică-sa, şi cum cu Duhul Svînt s-au zămislit dintru Preacurata Fecioară Maria, şi cum era mai aleasă decît toate femeile. Aşijdirea la capul lui Enesan211 dzice: O, soţiile mele, adecă credincioşii miei, nu dziceţi pentru Dumnădzău alt lucru fără numai adevărul, cum Hristos Iisus este fiu Măriei, şi cum este apostol dumnădzăiesc, şi cum cu Duhul Svînt Il puse întru însă, întru Preacurata Fecioară Măria. Iată că el, becisnicul, au grăit de Svînta Troiţă, şi nu au 158v vrut să-şi deşchidză ochii ca să creadză, căci el într-a // cesta chip nice un lucru bun au putut cunoaşte, ce tot lucruri rele, în ce chip are fi fost un dobitoc orb dintru zgăul mîne-sa, pentru acela lucru întunecat ca şi părintele său, diavolul. Pentru căci de multe ori îşi aduce aminte la Coranul lui de Svîntul Duh, cum dzice la capul la Embia2178, şi la alte capete, de cătră partea lui Dumnădzău cum Intru Măria am suflat dintru Svîntul Duh. Deci acesta Duh nu este îngeresc. Ce pentru Hristos acestea lucruri dzice Mahmet şi Coranul lui. Să vedem şi pentru Mahmet ce dzice Coranul? Altă nu dzice, numai cum au fost om sărac şi strein, şi îmbla din loc în loc, pănă unde l-au strîns Dumnădzău. Iară pre Hristos îl scrie „Duhu lui Dumnădzău", şi cum au fost mai mare decît toţi prorocii, iară Mahmet, proroc numai. Iară pre Hristos îl laudă cum este dintru ruda lui Avraam, dintru făgăduinţă, iară Mahmet este dintru Izmail, cel gonit de cătră Avraam, fecior dintr-o roabă, şi gonită era de la casa lui Avraam. Aşijdirea, Hristos n-au greşit, căci nu poate să greşască 159r Cuvîntul lui Dumnădzău, // iară Mahmet toate răutăţile le-au avut, şi scîrnăvii multe, pentru care lucru, cum dzic ei, Dumnădzău le-au iertat. Aşijdirea I În manuscris, greşit: „lăudat". Patru oraţii împotriva lui Mahomed 127 Hristos au făcut minuni multe, cum dzice la capul la Elmaida219, iară Mahmet n-au făcut nice una de acestea, fără numai a lunei ce am mai dzis, şi altele foarte grozave, carele le-am părăsit pentru grozăvia lor. Aşijdirea, după cum scrie Svînta Evanghelie, Hristos Să răstigni, şi învise, şi Să înălţă, iară la Coran dzic musulmanii, adecă vrînd să-L cinstească pre Hristos, cum n-au murit, ce S-au văznesit. Deci ori aşe, ori într-alt chip, iată că Hristos este viu, iară Mahmet şi el, ca şi alţi oameni, muri, iară nu mai învise. Pentru aceea s-are fi cădzut să să închine lui Hristos, şi nu lui Mahmet, pentru căci mai bine decît să creadză cuvintele omeneşti, mai bine cele dumnădzăieşti, carele sint mai bune. Iară lucrurile lui Mahmet să protivăsc întru tot cu lucrurile diavolului. S ă-i protivim pre amîndoi, să-i videm, mîndru-i diavolul, mîndru-i şi 159v Mahmet, că cum nu-i mîndru, // cînd dzice că s-au suit în ceri, şi celea alalte minciuni ce dzic ei că au făcut Mahmet, şi încă el pentru sine mai vîrtos. Diavulul ucide oameni, iară şi dracul Mahmet dzice să ucigă pre ceia ce nu vor crede Coranul. Diavolul este înşelători, Mahmet camai înşelători. Diavolul mincinos este, dară diavolul Mahmet unde nu latră în Coran? Şi altele multe încă răutăţi să protivăsc întru Mahmet şi întru diavolul, ca şi întru părintele şi feciorul lui. Căci toate sint amîndurora învăţăturile împrotiva lui Dumnădzău, pentru căci Mahmet să închină unui dumnădzău rătund şi rece, cu trup, carele nice s-au născut, nice au născut; şi nu socoti, becisnicul, cum să închină la trup, şi nu la Dumnădzău. Ce să închină la rătungiune, pentru căci rătungiunea arată şi răceală, trup împeliţat, şi i să închină în ce chip i să închină hotarăle păgînilor. Pentru căci de rîs este acesta lucru, ca să fie soare, şi lumină să n-aibă, şi izvor să fie, şi apă ca să n-aibă. Care 160r dumnădzău trupăsc, ce dzice el, // să să strice. Iară Dumnădzău carele este mainte de veci, ce ne închinăm noi, toţi creştinii, este unul şi mainte de toate, şi ne închinăm Lui în trei feţe: întru Părintele, şi Fiul, şi întru Duhul Svînt, un Dumnădzău în trei obraze, şi trei obraze în trei feţe, împreunatăI, fără amestecătură şi despărţită, neîmpărţită, Ea singură este Una, şi Trei: Întrutotţiitoriu, Părintele fără începătură, nu numai fără ani, ce încă şi fără pricină, ce este pricină şi izvor, şi rădăcină dumnădzăirei, ce să dovedi întru Fiul şi întru Svîntul Duh Dumnădzău deplin. Carele milostiv să fie cătră noi şi cătră toţi creştinii întru dzua giudeţului cea straşnică, cu ruga a Preacuratei Fecioarei Mariei, Despuitoarea noastră şi a tuturor svinţilor ce s-au început dintru veci, amin! Svîrşit şi lui Dumnădzău laudă! I În manuscris, cuvînt pătat, lecţiune refăcută: „împreunată". NOTE ŞI COMENTARII 1 Titlul propriu-zis al lucrării lipseşte. Vezi Studiul introductiv, p. XIII. 2 În original: „Cantacozino". Vezi pg, coloana 372. 3 În original: „Meletios". Vezi pg, coloana 372. 4 Vezi Apoc. 2.9. Am utilizat Biblia sau Sfnta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a prea Fericitului părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfîntului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti 1988. 5 Probabil explicaţia traducătorului român. 6 În manuscris se propune modificarea topicii prin literele a şi e suprascrise cu cerneală roşie, astfel: „In Legea Veche şi în Legea Noauă". Sugestii identice în privinţa sintaxei textului se întîlnesc frecvent în ms. 45, de exemplu: 1 Reg. 3.13, 5.4, 10.1, 12.18, 13.7, 20.27; Ps.: 12.1, 43.27, 48.12, 75.9, 77.5, 93.12, 103.28, 135.3-5. Vezi şi nota 156. Acest tip de indicaţii pentru schimbarea ordinii unor cuvinte, se pot datora revizorilor traducerilor lui Milescu din anturajul lui Dosoftei (episcopul de Huşi, Mitrofan, ieromonahul Atanasie) care în 1686 au plecat cu traducerile Spătarului în Muntenia, în timp ce Dosoftei pleca în Polonia. Vezi şi nota 156. 7 În original, ngr. kaĂs „bunule" (vezi pg, coloana 380). Modificarea aparţine, probabil, traducătorului român. 8 În loc de: „eu nu voi îngădui lucrul lui acestuie", o altă lectură posibilă: „eu nu voi îngădui lucrului acestuie". 9 Vezi Fac. 18.20, 21. 10 Vezi Fac. 18.20-33. 11 Vezi Fac. 12.1-2. 12 Cf. Fac. 17.4, 8; 22.17-18. 13 Cf. Fac. 21.10, 12. 14 Vezi Fac. 49.10. 15 Vezi Is. 11.1, 10. 16 Vezi Ps. 68.27. 17 Vezi Dan. 9.26. 18 În manuscris, greşit: „Iisus". 130 Eugenia Dima 19 Vezi Deut. 18.15. 20 Din manuscris lipsesc două file care s-au pierdut; cf. pg, coloanele 396, 397, 400, 401. Vezi Studiul introductiv, p. XIII, XV. 21 Vezi Ps. 71.19. 22 Vezi Ps. 109.1-3. 23 Vezi 1 Reg. 9.17. 24 În manuscris: „firea omenirei"; forma omenirei este scrisă de copist probabil prin atracţie cu dumnădzăirei din sintagma firea dumnădzăirei, care se întâlneşte în aceeaşi frază; în întregul manuscris este utilizat numai lexemul omeniei, cu alte 18 ocurenţe (vezi Glosarul). 25 Vezi Ps. 109.2. 26 Vezi Is. 2.3. 27 În manuscris s-a desprins o filă care s-a pierdut; cf. pg, coloanele 405, 408. Vezi Studiul introductiv, p. XIII, XV. 28 Cf. Ps. 71.4. 29 Vezi Ps. 71.5. 30 Vezi Ps. 71.17. 31 Vezi Ps. 71.5. 32 Vezi Ps. 71.6. 33 Vezi Ps. 31.1, 2. 34 Vezi Ps. 71.17. 35 Vezi Ps. 118.73. 36 Vezi Ps. 33.14. 37 Vezi Ps. 90.9. 38 Vezi 3 Reg. 8.26, 27. 39 Vezi Bar. 3.36, 38. 40 Vezi Ieş. 3.3. 41 Vezi Ieş. 3.1-5. 42 Cf. Dan. 2.1 ş. u. 43 Vezi Dan. 2.24. 44 Vezi Dan. 2.25, 26. 45 Vezi Dan. 2.27-36. 46 Vezi Dan. 2.39, 40. 47 Vezi Dan. 2.47. Note şi comentarii 131 48 Vezi Is. 7.14. 49 Vezi Is. 9.5. 50 Vezi Luc. 1.76-78. 51 Vezi Is. 1.3. 52 Vezi Luc. 2.14. 53 Vezi Luc. 2.8-13. 54 Vezi Ps. 95.11. 55 Vezi Ps. 96.6, 8. 56 Vezi Ps. 97.10, 11. 57 În manuscris: „îngînduinţă". Forma „îngînduinţă" este o greşeală de copist. În text se întîlneşte de mai multe ori subst. îngăduinţă (f. 4r, 10r, 29v, 39r, 80v, 116v, 120r). 58 Vezi Mat. 25.31 ş. u. 59 Vezi Mat. 2.1-6. 60 Vezi Mih. 5.1. 61 Pentru toponimul Efrătha, traducătorul român intervine în textul biblic cu o explicaţie: „adecă ca unde este Vitleem". 62 Vezi Ps. 131.4-7. 63 Vezi Ps. 44.12. 64 Vezi Ps. 131.7. 65 Vezi Mat. 2.8. 66 Vezi Mat. 2.13, 14. 67 Vezi Osea 11.1. 68 Interpolare a traducătorului român în interiorul citatului biblic, cu scopul de a explica locul unde se află cetatea lui Samuel, Rama: „ce este un loc la Vitleem". 69 Vezi Ierem. 31.15. 70 Vezi Ioan 1.24. 71 Vezi Mat. 3.14, 15. 72 Vezi Mat. 3.17. 73 Cf. Is. 6.9; 7.9; 8.20. 74 Vezi Is. 14.14. 75 Vezi Fac. 3.1-5. 76 Cf. Fac. 3.7-24. 132 Eugenia Dima 77 Fraza: „Şi noi, creştinii, încă dzicem cum să fie anathema, adecă «lepădat de Dumnădzău», cine arată doi dumnădzăi, numai un Dumnădzău credem, făcătoriul cerului şi a pămîntului", reprezintă probabil o intervenţie, cu caracter explicativ, a traducătorului român. 78 Vezi Fac. 3.19. 79 Cf. Fac. 9.1. 80 Vezi Ps. 48.21. 81 Vezi Ieş. 32.1. 82 Vezi Ieş. 32.10. 83 Vezi Fac. 22.18. 84 Vezi Deut. 32.39. 85 Vezi Mat. 8.3. 86 Vezi Mat. 9.6. 87 Vezi Ioan 9.1 ş.u. 88 Vezi Ioan 11.43. 89 Vezi Ioan 10.18. 90 Vezi Ps. 113.13, 14. 91 Vezi Ioan 8.42. 92 Vezi Mat. 9.2. 93 Vezi Marc. 4.41. 94 Vezi Ioan 10.9. 95 Vezi Ioan 14.6. 96 Vezi Ioan 10.38. 97 Vezi Mat. 16.21. 98 Vezi Ps. 88.13. 99 Vezi Deut. 18.18, 19. 100 Vezi Mat. 21.9-16. 101 Vezi Luc. 19.40. 102 Vezi Luc. 9.21 ş.u. 103 Vezi Ioan 13.21-27. 104 Vezi Ioan 14.27. 105 Cf. Ioan 14.28-31. 106 Vezi Ioan 11.47-50. Note şi comentarii 133 107 Vezi Mat. 26.15. 108 Vezi Mat. 26.65- 68. 109 Vezi Mat. 27.6. 110 Cf. Ioan 19.23. 111 Cf. Mat. 27.26-60. 112 Vezi Mat. 27.62-65. 113 Vezi Mat. 28.13. 114 Vezi Marc. 16.15-19. 115 Vezi Ps. 2.1, 2. 116 Vezi Ps. 40.5-7. 117 Probabil, prin confuzie s-a utilizat locuţiunea prepoziţională: „ în loc de" pentru: „întru". 118 Vezi Ps. 108.5-7, 12, 13, 16. 119 Vezi Is. 53.7. În pg, coloana 469, se face trimitere la un text similar din Ierem. 11.19. 120 În text, greşit: „Ieremia", corect Zah. 11.13, cf. pg, coloana 472; trimiterea din text la prorocul Ieremia reprezintă o confuzie, probabil a traducătorului român, cu versetul 18, Vasul olarului şi neascultarea poporului. 121 Vezi Ps. 34.10, 11. 122 Vezi Ps. 21.17. Pentru comparaţie, reproducem versetul 21.17 din ms. 91, ms. 45, Biblia de la 1688 şi ms. 4389. Ms. 91, f. 54r: Mă încungiurară funi multe, şi tauri mari mă ţinea, conţine o confuzie de traducere; icvvsq noXXoi, din PG, coloana 472, a fost transpus prin: „funi multe". Acelaşi verset a fost tradus în ms. 45 astfel: Căce m-au încungiurat cîini mulţi, adunare a celora ce viclenesc mă cuprinse; în Biblia de la 1688: Căci m-au încunjurat cîini mulţi, adunarea celor ce mă viclenesc mă cuprinseră; în ms. 4389: Că au încunjurat cîini mulţi, şi gloata celor hicleni m-au cuprins. O posibilă analogie făcută, probabil, de traducătorul român, cu Ps. 118.61, de exemplu, ms. 45: Funi a păcătoşilor să încîlciră la mine. 123 Vezi Ps. 68.9, 5, 6. 124 Vezi Ps. 21.20. 125 Vezi Ps. 68.13. 126 Corect: Is. 50.5-7. În manuscris este greşită trimiterea la Ieremia. Vezi şi pg, coloana 573. 127 Vezi Ps. 68.25. 128 Vezi Is. 53.7, 8. 134 Eugenia Dima 129 Vezi Ps. 21.18, 19. 130 Vezi Zah. 12.10; cf. şi Ioan 19.37. 131 Vezi Zah. 14.7, 9. 132 Vezi Is. 53.2. 133 Vezi Luc. 2.25-35. 134 Vezi Luc. 23.33, 39-42. 135 Vezi Is. 53.2. 136 Vezi Iov 38.3 ş. u. 137 Vezi Iov 42.1, 2, 5. 138 Vezi Ioan 20.25. 139 Vezi Ioan 20.27-29. 140 Vezi Ps. 56.7. 141 Vezi Ps. 23.7-10. 142 Vezi Iez. 1.1 ş. u. 143 Vezi Is. 49.15. 144 Vezi Dan. 7.9-15. 145 Vezi Is. 28.11. 146 Vezi Ps. 18.4. 147 Vezi Ps. 46.1 ş.u. 148 Urmează fragmentul corespunzător celui reprodus de Virgil Cândea (Une version roumaine.., p. 235) din manuscrisul 494 de la BAR (Carte cu multe întrebări..), tradus de Spătarul Nicolae (Milescu). Fragmentul comentat de Virgil Cândea este o interpolare a unui pasaj din lucrarea lui Ioan Cantacuzino care face obiectul acestei ediţii. Vezi şi Studiul introductiv, p. VIII-IX, XXXVI. 149 Aici se încheie fragmentul corespunzător celui citat de Virgil Cândea. 150 Vezi Ioan 11.34. 151 Vezi Ioan 20.28. 152 Vezi Ioan 20.29. 153 Vezi Is. 60.12, 13. 154 Vezi Ps. 98.5. 155 În manuscris, anul 2717, în PG, coloana 533, este indicat anul 2582. 156 În manuscris se propune modificarea topicii prin literele a şi b (chirilice) suprascrise cu cerneală roşie, astfel: „toate un Dumnădzău". Vezi şi nota nr. 6. 157 În pg, coloana 537, cifra: „ 430" (de ani). Note şi comentarii 135 158 În original, corect: „ 40" (de ani). 159 Cf. Fac. 7.1, 16. 160 Cf. Ieş. 19.10, 15. 161 Vezi Fac. 2.23, 24. 162 În pg, coloana 556: „ 500". 163 Cf. Ieş. 20.13. 164 Vezi Mat. 5.22. 165 Ibidem. În manuscris: maica focului. Este posibilă o confuzie a copistului român, locuţiunea matca focului traduce gr. yssvvav rov nvpoq (vezi pg, coloana 560). Termenul grecesc rssvva înseamnă „infern; iad". Acelaşi fragment din Mat. 5.22 a fost tradus astfel, în Noul Testament de la 1648: „Vinovat este focului Gheenului", în Biblia de la 1688: „Vinovat va fi la matca focului". În versiunea Anania: „Cel ce-i zice: Nebunule!, vrednic va fi de gheena focului"; Gheena (focului) este explicată astfel în subsolul paginii: „Gheena: veche vale a lui Hinom, în care păgînii canaaneeni îşi ardeau copiii ca jertfă zeilor Baal şi Moloh. Situată la marginea Ierusalimului, în ea se depozitau şi ardeau în permanenţă gunoaiele oraşului. Metaforă pentru chinurile veşnice ale păcătoşilor. În textul de faţă: instanţa ultimă şi irevocabilă, după cea a judecătoriei simple şi după cea a sinedriului (tribunalul suprem)" (Biblia sau Sfînta Scriptură. Ediţie jubiliară a Sfîntului Sinod [...], redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Bucureşti, 2001, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, p. 1465). În al său Dicţionar al Noului Testament, publicat la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1995, p. 195-196, pr. Ioan Mircea face următorul comentariu, s.v. Gheena: „Aceasta este o vale adîncă aflată în sudul Ierusalimului, între muntele Sion şi muntele „sfatului celui rău", unde în vechime - pe vremea regilor idolatri din Iuda - se aduceau ca jertfe, zeului Moloh, copii (cf. Ier. 7.31, 19.6, 32.35). De atunci ea era socotită de evreii credincioşi ca spurcată şi aruncau în ea, în semn de dispreţ, tot felul de gunoaie şi necurăţii din Ierusalim, cărora li se da foc şi se răspîndea un miros urît. Şi fiindcă focul ardea continuu, se considera ca un iad, în care se credea că arde focul nestins. De aceea s-a şi numit acel loc „Gheena focului" sau „Valea iadului", a „Focului nestins" sau şi „Valea plîngerii". [...] Gheena se confundă cu iadul sau tartarul (II Petru 2.4), locul de chin al celor păcătoşi care nu s-au pocăit în această viaţă de faptele lor". La f. 109v se repetă aceeaşi greşeală, gr. rov nvpoq ysswqq (vezi pg, coloana 592) fiind tradus maicei focului: „Pofteşte să facă pre toţi următori maicei focului". În alt loc apare, corect, sintagma matca focului: „Hristos le răspunsă cum să margă toţi în locul, în matca focului cei rele" (ms. 9/, f. 157r). 166 Vezi Mat. 5.23, 24. 167 Ieş. 20.16; cf. şi Mat. 5.33. 136 Eugenia Dima 168 Vezi Mat. 5.33. 169 Vezi Ieş. 21.24. 170 Vezi Mat. 5.39- 41. 171 Vezi Lev. 19.18. 172 Vezi Mat. 5.43, 44. 173 Vezi Ieş. 20.14. 174 Vezi Mat. 5.28. 175 Vezi Ps. 49.10-16. 176 Vezi Ps. 50.17-18. 177 Vezi Deut. 10.16, 17. 178 Vezi Iez. 20.24; 22. 26. 179 Vezi Mat. 12.1. 180 Vezi Mat. 12.3, 4. 181 Vezi Fac. 1.29. 182 Vezi Ierem. 31.31-34. 183 Vezi Ierem. 31.34. 184 Vezi Is. 2.3. 185 Vezi Marc. 16.16, 17. 186 Vezi Am. 8.11. 187 Vezi Ps. 4.2, 3. 188 Vezi Sol. 1.4. 189 Vezi comentariile de la nota nr. 165. 190 În fragmentul: „epilipsie, boala cea rrea, ce să dzice rumâneşte «cea nevoie»", se află o glosare a traducătorului român pentru neologismul epilipsie. 191 Vezi Deut. 28.2 ş. u. 192 Vezi Ierem. 8.11. 193 Vezi 3 Reg. 22.11. 194 Vezi Coran 5. Surat Al-Maida „Sura Mesei întinse sau servite". Am utilizat versiunea editată de Liga Islamică şi Culturală din România pe baza traducerii lui George Grigore, disponibilă online la adresa: http://www.islam.ro/coran.pdf. 195 Vezi Deut. 18.15. 196 Vezi Mat. 7.15. 197 Vezi Ps. 24.10. Note şi comentarii 137 198 Vezi Sol. 3.34. 199 Vezi Ps. 36.14. 200 Vezi Ps. 36.15, 17. 201 Vezi Coran 2. Surat Al-A'la „Cel Preaînalt" 202 Vezi Coran 2. Surat Al-Baqara „Sura vacii". 203 Titlul are o formă coruptă; în pg, coloana 609: „Elnesa". Vezi Coran 4. Surat An-Nisa „Sura femeilor". 204 Aici apare perioada de 2700 de ani de la Avraam, care lipseşte din pg, coloana 609. 205 Vezi Coran 2. Surat Al-Baqara „Sura vacii". 206 Vezi Coran 5. Surat Al-Maida „Sura Mesei întinse sau servite". 207 Vezi Coran 4. Surat An-Nisa „Sura femeilor". Forma „Elsana" din text, probabil greşeală de copist. 208 Vezi Coran 3. Surat Al-Imran „Sura familiei Imran". 209 Vezi Coran 5. Surat Al-Maida „Sura Mesei întinse sau servite". 210 Vezi Mat. 7.13. 211 Vezi Coran 2. Surat Al- Baqara „Sura vacii". 212 Vezi Coran 3. Surat Al- Imran „Sura familiei Imran". 213 În manuscris s-a desprins o filă care s-a pierdut; cf. pg, coloanele 621- 624. Vezi Studiul introductiv, p. XIII, XVIII. 214 Vezi Coran 38. Surat Sad. 215 Vezi Ps. 103.5. 216 Vezi Coran 27. Surat An-Naml „Sura furnicilor", vers. 17, 18: Şi au fost adunate la Solomon oştile sale de djinni, de oameni şi de păsări şi au fost ele aranjate în cetate. Şi cînd au sosit ele din Valea Furnicilor, a zis o furnică: «O, voi furnicilor! Intraţi în casele voastre, ca să nu vă strivească Solomon şi oştile sale, fără ca ei să-şi dea seama!». El a surîs, veselindu-se de vorbele ei. Textul corespunzător din ms. 9/, f. 126v este următorul: Şi pentru căci dzice la capul ce să cheamă Numele, adecă „muscă", cum Solomon strîngînd multă oaste îngerească şi omenească şi dobitocească, şi aşe au mărs de au aflat ca şi o apă curătoare de muşte. Şi aşe dzise o muscă: «O, muştelor, întraţi în lăcaşurile voastre pentru ca să nu vă strice împăratul Solomon şi oastea lui». Şi musca rîsă. 217 Vezi Coran 34. Surat Saba vers. 14. 218 Vezi Coran 38. Surat Sad. 219 Vezi Coran 54. Surat Al-Qamar „Luna", vers.1. 138 Eugenia Dima 220 Vezi Coran 33. Surat Al-Ahzab „Aliaţii". 221 Vezi Mat. 23.2, 3. 222 Vezi Mat. 5.16. 223 Vezi Mat. 6.3. 224 Vezi Mat. 5.44. 225 Vezi Ioan 15.13. 226 Vezi Ps. 68.13, 14, 16. 227 Vezi Mat. 10.12-15. 228 Vezi Ioan 10.38. 229 Vezi Coran 5. Surat Al-Maida „Sura Mesei întinse sau servite", vers. 14, 64. 230 Vezi Ps. 68.26-29. 231 Vezi Ps. 74.7, 8. 232 Vezi Ps. 7.12. 233 Vezi Ps. 68.23. 234 Vezi Ps. 68.23-25. 235 Vezi Ps. 68.26. 236 Vezi Ps. 68.27. 237 Vezi Ps. 68.28. 238 Vezi Is. 48.4. 239 Vezi Dan. 9.13. 240 Vezi Ierem. 5.17. 241 Vezi Malach. 1.11. 242 Vezi Malach. 1.11, 12. 243 Vezi Ps. 49.10. 244 Vezi Sofon. 2.11. 245 Vezi Ps. 88.30-34. 246 Vezi Rom. 9.13. 247 Vezi Is. 26.16. 248 Vezi Ps. 125.5. 249 Vezi Ps. 33.20, 21. 250 Vezi Ps. 13.1. 251 Vezi Coran 4. Surat An-Nisa „Sura femeilor". 252 Vezi Ioan 10.30. Note şi comentarii 139 253 În pg, coloana 657, genitivul gr. Rapnoicpărsu 254 Vezi Mat. 8.29. 255 Cf. Is. 7.9. 256 Vezi Ioan 8.12. 257 Vezi Coran 5. Surat Al-Maida „Sura Mesei întinse sau servite", vers. 116. 258 Vezi Ioan 1.49. 259 Vezi Mat. 16.16. 260 Vezi Mat. 16.17. 261 Vezi Ioan 20.28. 262 Vezi Ioan 5.28, 29. 263 Vezi Ioan 6.47. 264 Vezi Ps. 103.25. 265 Vezi Ps. 137.6. 266 Vezi Ioan 20.17. 267 Vezi Ps. 81.6. 268 Vezi Mat. 21.42. 269 Vezi Coran 3. Surat Al-Imran „Sura familiei Imran", vers. 12, 36. 270 Vezi Pr. 18.3. 271 În manuscris s-au desprins probabil două file care s-au pierdut; cf. pg, coloana 680 (ultima treime a paginii), coloana 681 şi 684 (primele 9 rînduri). Vezi Studiul introductiv, p. XI, XVIII. 272 Altă lectură posibilă: „pricesc". 273 Vezi Coran 30. Surat Ar-Rum „Romanii. 274 Vezi Coran 3. Surat Al-Imran „Sura familiei Imran". 275 Cf. Mat. 25.41. Vezi şi comentariile de la nota nr. 165. 276 Pentru fragmentul: „şi acesta lucru nu-l dă, vreme să fie", o altă lectură posibilă: „şi acesta lucru nu-i dăvreme să fie". 277 Vezi Coran 4. Surat An-Nisa „Sura femeilor". Forma „Enesan" din text este probabil tot o formă coruptă. Vezi şi nota nr. 207. 278 Vezi Coran 21. Surat Al-Anbiya „Profeţii". 279 Vezi Coran 5. Surat Al-Maida „Sura Mesei întinse sau servite". GLOSAR* Abrevieri absol. = absolut neg. = negativ acc. = accentuat nehot. = nehotărît adj. = adjectiv, adjectival num. = numeral adv. = adverb, adverbial ord. = ordinal art. = articulat partic. = participiu card. = cardinal perf. indic. = perfect indicativ colect. = colectiv perf. smp. = perfect simplu condiţ. = condiţional pers. = persoană conj. = conjuncţie, conjuncţional person. = personificat conjunct. = conjunctiv pl. = plural constr. = construit prep. = prepoziţie, prepoziţional dat. = dativ prez. = prezent dem. = demonstrativ pron. = pronume expr. = expresie refl. = reflexiv ext. = extindere refl impers. = reflexiv impersonal gen.-dat. = genitiv-dativ refl. pas. = reflexiv pasiv ger. = gerunziu refl. recipr. = reflexiv reciproc imper. = imperativ rel. = relativ imperf. = imperfect sec. = secol impers. = impersonal s.f. = substantiv feminin indic. = indicativ sg. = singular inf. = infinitiv sinec. = sinecdocă intr. = intranzitiv s.m. = substantiv masculin invar. = invariabil s.n. = substantiv neutru loc. = locuţiune subst. = substantivat m.m. ca perf. indic. = mai mult ca perfectul tr. = tranzitiv indicativ vb. = verb * Glosarul cuprinde o mare parte dintre lexemele din ms. 91, selectate după următoarele criterii: cuvinte şi forme vechi, populare, regionale, specifice limbajului bisericesc, împrumuturi, inovaţii fonetice, morfologice; se precizează valoarea gramaticală şi, acolo unde este necesar, valorile semantice, construcţiile fixe, variantele lexicale sau fonetice, unele forme flexionare ş.a., cu trimitere la fila din manuscris. În cazul prepoziţiilor şi al conjuncţiilor, care se regăsesc aproape pe fiecare pagină, sau al altor cuvinte cu ocurenţă mare, s-a redus numărul atestărilor. 142 Glosar A acii adv. = aici, 35r, 49r, 54v, 148v, 157r. Expr. De-aciia (înainte) = de acum (înainte), 15v, 18v, 35v, 40v, 81v, 83v, 87r, 89v, 102v, 115v, 120v, 146r. acmu adv. = acum, 5r, 12v, 14v, 15v, 16v, 17r, 23r, 23v, 28r, 29r, 31r, 32v, 34r, 35r, 37r, 37v, 40v, 41r, 41v, 42r, 42v, 45v, 50r, 50v, 51r, 52r, 56r, 58v, 59r, 59v, 62r, 64r, 64v, 65v, 67r, 68r, 69v, 70r, 70v, 71r, 72r, 73v, 75v, 77r, 77v, 81v, 84r, 85r, 85v, 87v, 88r, 89r, 92v, 94r, 96v, 98r, 99r, 100r, 101r, 103r, 103v, 105r, 106r, 107r, 107v, 108r, 111v, 113r, 113v, 114r, 117v, 118r, 120r, 126v, 130v, 134r, 136v, 141r, 141v, 142r, 146v, 147r, 147v, 148v, 150r, 152r, 155v, 157r. acoperemînt s.n. „înveliş", 55v. acoperi vb. IV. tr. 1. „a pune acoperiş", 102r. 2. „a ascunde, a tăinui", 21v, 116r, 123r. acoperit, -ă adj. „ascuns, tăinuit", 42r, 148v. adaogă vb. IV., pers. 3. de la adăogi. 1. refl. „a creşte", 78v. 2. tr. „a pune ceva în plus", 86v, 96v, 108r,117v; prez. indic., conjunct. adaoge, 78v, 117v. afla vb. I. 1. tr. „a descoperi, a găsi", 4r, 9r, 12v, 24v, 27r, 29r, 31v, 32r, 34r, 39v, 42v, 44v, 45r, 47v, 52v, 83r, 93v, 98r, 104r, 108v, 122v, 126v, 132v, 133r; refl. pas. 25v. 2. refl. impers. „a fi, a se găsi într-un loc, într-o poziţie oarecare", 5v, 25v, 45r, 70r, 103v, 108v, 111r, 111v, 114r, 114v, 117v, 122r, 123r. 3. tr. „a lua cunoştinţă de...", 30v, 42r, 44v, 59r, 59v, 81v, 112v, 132v. afunda vb. I. refl. „a se da la fund", 47v. agerie s.f. „ agerime", 92v. agiunge vb. III. = a ajunge. 1. intr. „a sosi, a veni", 30v, 64v, 74r, 93v, 153v. 2. intr. „a fi sau a se vedea într-o anumită stare, situaţie; a avea parte de...", 41r, 44v, 79r, 93r, 152v. 3. tr. „a cuprinde, a atinge", 39r, 62v, 116v. 4. tr. „a întîlni venind din urmă". Fig. 127r. 5. intr. „a fi suficient", 140r, 152r. agiungere s.f. = ajungere; „cuprindere", 125v. agiutori s.n. = ajutor, 4v, 54v, 66v, 92r, 108r, 113v. aiurilea adv. = aiurea; „în alt loc, în altă parte, altundeva", 13v, 59r, 61r, 72v, 116v, 148v. Loc. adv. De aiurilea = din alt loc, din altă parte, 65v, 112r, 113r, 119v; var. aiurile, 61r, 119v. Glosar 143 alalte adj. dem. pl. „celelalte", 33r, 159v. amalichiteni s.m. pl. „neamul lui Amalic", 75r. amăgi vb. IV. tr. „a înşela", 32v. amăgitură s.f. „amăgire", 4r. amănuntul s.n. Loc. adv. Pre amănuntul = amănunţit, minuţios, 9r, 23v, 86r, 88v, 96v, 107v, 112r, 113r, 147v, 150r. amesteca vb. I. 1. refl. „a pătrunde unele printre altele", 20r, 27r, 27v. 2. refl. „a participa la ceva, a interveni", 51v, 79v. 3. tr. „a provoca dezordine, a încurca", 63v, 109v, 127r. 4. tr. Fig. „a pune laolaltă, a reuni", 52r, 135r. amestecătură s.f. „amestec", 114v, 119r, 134r, 134v, 142r, 160r. amiadzădzi adv. = amiazăzi; „amiază", 32v, 33r. aminte adv. Expr. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a băga de seamă, 23r, 31v, 40r; Să te iei aminte sau te ia foarte aminte = să fii foarte atent, 10r, 13r, 13v,106r. A-şi aduce aminte = a-şi aminti, 9V, 41v, 44v, 52r, 56v, 54r, 76r, 83v, 89v, 97v, 99v, 101r, 101v, 140r, 140v, 158v. amintrile adv. = altminteri, 63r; var. aminterea, 44r, aimintrile, 156v. amistui vb. IV. intr. = a mistui, 93r. an s.n. „interval de timp care cuprinde 12 luni", 33v, 41v, 45r, 46r, 46v, 48r, 70r, 78r, 79r, 79v, 81r, 113r, 135r, 152v, 154v, 160r; pl. şi ai, 15v, 86v, 98v, 118r. anâthema s.f. Expr. A fi anăthema = a fi blestemat, 42r, 45v, 62v, 72r. angheli s.m. pl. „îngeri", 40v. apipăi vb. IV. tr. = a pipăi, 73r, 132r. apipăire s.f. = pipăire, 36v. apocalipsis subst. = apocalipsă, 7r . aproapele s.m. art. „persoană care se află în vecinătatea, în anturajul cuiva, semen", 63v, 91v, 101r. apropietate s.f. = proprietate, 33r. apuca vb. I. 1. refl. „a se angaja la ceva; a iniţia, a începe", 38v, 114v, 115v. 2. refl. „a ataca pe cineva", 91r. 3. tr. „a trăi", 28r. apucători adj. pl. „lacomi, hrăpăreţi", 81v. aramă s.f. „cupru", 25r, 25v, 61v, 75r, 137r. 144 Glosar arap s.m. „arab", 42v, 108r, 108v. arăpască adj. Limba arăpască = limba arabă, 113v, 119v. arăpeşte adv. „arăbeşte, în limba arabă", 110r, 119v. arătare s.f. 1. „înfăţişare", 34r, 56v, 57r, 132r. 2. „vedere", 111v, 116r, 131v, 151r. 3. „lămurire", 37v, 76v, 96v. 4. „explicaţie", 146r. 5. „halucinaţie, vedenie", 102r. arcele s.n. pl. „arme de aruncat săgeţi", 116r. ardzători adj. = arzător, 64v, 126r. arhanghel s.m. „spirit situat deasupra îngerilor în ierarhia cerească", 28r, 109v. arhiereu s.m. „sacerdot antic de rang înalt", 15r, 30v, 47r, 48v, 50v, 51r, 52v, 53r, 53v. arieni s.m. pl. „adepţi ai doctrinei religioase a lui Arie", 71r. arină s.f. „nisip", 36r. armeni s.m. pl. „populaţie de origine indo-europeană care s-a stabilit în sec. VI î.Hr. în podişul dintre munţii Caucaz şi Taurus", 62v. asămănare s.f. = asemănare, 20r, 22v, 138r, 142r. ascultare s.f. „supunere; dependenţă", 19r, 26v, 45v, 58v, 139r, 140v. ascultători adj. = ascultător; „supus, obedient", 35r, 54v, 68v, 91v, 120v. ascunş vb. III. tr., perf. smp., paradigma tare de la ascunde = ascunsei, 40r, 41v, 52v. asin s.m. „măgar", 153r. aspidă s.f. „viperă, năpîrcă", 47r, 124v. aspuma vb. I. intr. „a spumega", 109v. astronomi s.m. pl. „astrologi", 32v. asupri vb. IV. tr. „a oprima, a nedreptăţi", 92v, 113r. aşe adv. = aşa, 4r, 8r, 8v, 9v, 10v, 11r, 12r, 17r, 18v, 19r, 25r, 25v, 28v, 30r, 30v, 32r, 32v, 33r, 33v, 34v, 38v, 43r, 43v, 44r, 46v, 48v, 49r, 50v, 51r, 51v, 52r, 52v, 53r, 55r, 57r, 58r, 58v, 59r, 60r, 60v, 61r, 61v, 62r, 62v, 63r, 63v, 66r, 66v, 67r, 70r, 70v, 71v, 72v, 74r, 74v, 76v, 78r, 78v, 79r, 79v, 80r, 80v, 83v, 84r, 85r, 86r, 87r, 87v, 88r, 90r, 95r, 95v, 96v, 97v, 98r, 101v, 102r, 103v, 104v, 106v, 107v, 108v, 109r, 109v, 110v, 111r, 111v, 112r, 113r, 113v, 114r, 115r, 116r, 116v, 117r, 117v, 120r, 121r, 121v, 122v, 125r, 125v, 126v, 127r, 127v, 128v, 129r, 129v, 133v, 134r, 135r, 136v, 137r, 138v, 139r, 141r, 142r, 143v, 144r, 146r, 147v, 148r, 148v, 149r, 149v, 150r, 150v, 151v, 152v, 153r, 153v, 154r, 155r, 155v. aşeşi adv. „aşa, astfel", 4r, 10r, 44r, 52r, 75r, 114r, 116v, 144r, 148r, 157r. Glosar 145 aşijdirea adv. = aşijderea, 5v, 16v, 19v, 21v, 24v, 33r, 36v, 46v, 47v, 58v, 62r, 67v, 69r, 70r, 71r, 71v, 72r, 73v, 74v, 75r, 75v, 76r, 77v, 79r, 80r, 80v, 83r, 85r, 87r, 90r, 91v, 92v, 93r, 98r, 98v, 99v, 101v, 110r, 112v, 116r, 117v, 121v, 122r, 122v, 123r, 123v, 124r, 125r, 126r, 126v, 127r, 128r, 129v, 143r, 144v, 150r, 154v, 156v, 157r, 158r, 158v, 159r; var. aşijdire, 7r, 8r, 14v, 27r, aşijdiri, 86r. azbuchile s.f. pl. art. „literele alfabetului", 95r. B ba adv. „nu", 147r. basne s.f. pl. „povestiri, relatări mincinoase", 126v. bate vb. III. 1. tr. „a lovi pe cineva repetat şi violent", 48v; „a pedepsi", 121v. Fig. refl. 122r. 2. tr. „a lovi repetat (cu ciocanul) pentru a da o anumită formă", 62v. 3. intr. Expr. A bate în palme = a aplauda, 67v, 104v. 4. tr. „a lovi în ceva", 74r. batgiocuri vb. IV. tr. = a batjocori, 48v, 50r. becisnic s.m. „om ticălos, nemernic", 62v, 99r, 103r, 108v, 118r, 128r, 129r, 130r, 148v, 158r, 159v; adj.115r. becisnicie s.f. „nemernicie, ticăloşie", 116r. beserecă s.f. = biserică, 56r, 97v, 98r, 103r, 134r, 136v, 137r, 153r; var. beserică, 12r, 51r, 55v, 139v. beznă s.f. „întuneric", 59v. bice s.n. pl. „obiecte alcătuite din curele sau din împletituri legate de cîte un băţ, folosite ca instrument pentru aplicarea de lovituri corporale", 139r. bir s.n. „tribut, taxă", 81v, 82v, 116r, 117r. birui vb. IV. tr. „a învinge, a mfrînge", 5r, 68r, 75r. Fig. 135r, 151r; refl. 117r. bîrfi vb. IV. intr. „a flecări, a îndruga verzi şi uscate", 118r. Bîtie s.f. = Bitie; „Geneza", 12v. blagocestiv adj. „evlavios", 3r. blagoslovenie s.f. „binecuvîntare", 14v, 16v, 53v. blagoslovi vb. IV. „a binecuvînta", 13v, 14r, 14v, 16v, 18r, 18v, 45v, 49v, 53r, 60v, 75r, 84v, 102r, 153r. blastămi vb. I. tr., prez. indic. pers. II = blestemi, 8v. 146 Glosar blăm vb. I. intr., imper. pl. de la blema = să mergem, 68v. blăstăm s.n. = blestem, 51r, 107v; pl. blăstămuri, 107v. blăstămat s.m. = blestemat; „ticălos", 148v, 156r. Fig. 125r. blăstămăţie s.f. = blestemăţie; „ticăloşie", 116v. boale s.f. pl. = boli, 69v, 98r. bodzi s.m. pl. = bozi; „zei păgîni, idoli", 20v, 21v, 43r, 45v, 46r, 68v, 69r, 78v, 83v, 94v, 99v, 109r, 122r, 135r. bogate adj. pl. Loc. adv. De bogate ori = adesea, 55r, 63r, 133v; subst. „vorbărie", 125v. boieri s.m. pl. „persoane influente într-o ţară, conducători", 3v, 4r, 26v, 39r, 52r, 53r, 61r, 67v, 128v. boierin s.m. „boier", 21r, 24v. bolovan s.n. „chip cioplit", 69r. borî vb. IV. tr. „a vărsa", 108v. botedz s.n. = botez, 34v, 74v, 79v, 105v; var. butedz, 76r. botedza vb. I. refl. (pas.) = a se boteza, 34v, 35r, 48v, 52v, 70v, 79v, 80r, 105r, 105v. botedzat s.m. = botezat; „persoană care a primit botezul, devenind creştin", 80r. breaslă s.f. „meserie". Fig. 67v. bucate s.f. pl. „hrană; mîncare", 45r, 93r, 99r, 135v. bucina vb. I. intr. „a cînta, a suna din bucium", 58v. budze s.f. pl. = buze. 1. „părţile cărnoase care mărginesc, din afară, deschizătura gurii şi acoperă dinţii" 66r, 124v. 2. „gură", 96r. buhai s.m. „taur", 96r. bunătate s.f. 1. „însuşirea de a fi bun", 78r, 139r. 2. (la pl.) „fapte bune, binefaceri", 121r, 135v. C cale s. f. Loc. adj., adv. Fără (de) cale = (în mod) nepotrivit, (pe) nedrept, 42v, 63r, 63v, 72v, 85v, 88v, 89r, 97r, 124v, 125v, 130r, 157v, 141v, 158r. Cu cale = (în mod) potrivit, cuviincios, 7r, 42v, 54r, 66r, 120v, 145r, 147v, 150r. camai adv. „încă", 108r, 159v. Glosar 147 cap s.n. 1. „extremitatea superioară a corpului omenesc sau extremitatea anterioară a corpului la numeroase animale", 25r, 51v, 54r, 61v, 103v, 153r, 154r. 2. „vîrf", 151v. 3. „şef, conducător", 103r. 4. „capitol", 112v, 113r, 115r, 116v, 117v, 120v, 121v, 122r, 123r, 123v, 124r, 126r, 126v, 128r, 130r, 133r, 142r, 152r, 156r, 158v, 159r; pl. capete, 116v, 154r, 158v. capişte s.f. „templu păgîn", 69r. cară s.f. pl. = care, 74v. careleşi pron. rel. „care", 85r. carte s.f. 1. „scrisoare", 4v, 5v, 6v, 7v, 10r, 35r, 104r. 2. „scriere religioasă; fiecare dintre părţile Bibliei sau ale Coranului", 3r, 5v, 9r, 12r, 12v, 27r, 35v, 64v, 67r, 79r, 82r, 104r, 105v, 106r, 108v, 110r, 111v, 112v, 120v, 121v, 127r, 128v, 129r. 3. „act scris", 7r. cazanie s.f. „carte religioasă care cuprinde predici sau meditaţii în care se comentează lecturile evanghelice duminicale", 101v, 108v, 113r, 116r. caznă s.f. „tortură, supliciu, chin", 67r. cădea vb. II. 1. intr. „a se prăbuşi, a se prăvăli", 20v, 26r, 39v, 40r, 48v, 50v, 69r, 79r, 109r, 129r. Fig. 12r. 2. intr. „a ajunge din întîmplare sau pe neaşteptate într-un loc ori într-o situaţie oarecare", 8v, 41r, 42v, 43v, 54r, 58v, 88r, 89r, 108v, 109r, 114v, 127r, 135r. 3. refl. impers. „ a se cuveni; a fi permis", 16r, 37r, 37v, 72v, 77v, 81v, 87r, 115v, 141v, 159r; perf. smp. cădzu, 26r, 39v, 79r, 88r, 109r, 114v, 127r; partic. cădzut, 8r, 8V, 12r, 16r, 37v, 41r, 57r, 58v, 72v, 81v, 87r, 108v, 109r, 115v, 127r, 129r, 142v, 159r; ger. cădzind, 43r, 108r, 114v. căi vb. IV. refl. „a-i părea rău, a regreta", 6v. călca vb. I. intr. „a pune piciorul pe ceva sau undeva, a păşi", 53r, 76v. călugăr s.m. „bărbat care, prin legămînt, duce o viaţă religios-ascetică într-o comunitate mănăstirească", 4r, 6r, 7v, 100r, 113r. călugăresc, -ească adj. „care aparţine călugărilor care se referă la călugări; monahal", 4r. călugărie s.f. „viaţă de călugăr", 4r. cămeşe s.f. = cămaşă, 51v, 90v. căpăţină s.f. „cap", 45r. căpitan s.m. „comandant al unei oştiri", 110r. cărturar s.m. „învăţat", 30v, 47r, 48r, 48v, 49v, 50v, 52r, 52v, 53r, 114r, 131r. căsca vb. I. 1. tr. „a vorbi", 107v. 2. intr. „a deschide gura pentru a vorbi", 111r. 148 Glosar căscat, -ă adj. „care are o deschizătură mare", 124v. cătinel adv. Loc. adv. Pre cătinel = încet, 12v, 49v. cătră prep. = către, 4r, 4v, 6r, 7v, 8r, 9r, 9v, 10r, 11v, 12r, 12v, 13r, 13v ş.a. ceas s.n. 1. „oră, moment, vreme", 28v, 39v, 52r, 69v, 70r, 98r, 147r, 153r, 156v. 2. „timp dinaintea sau din cursul unui eveniment", 53v, 154v, Expr. Ceas rău = moment considerat nenorocos, 115v. ceastalaltă adj. dem. = aceastălaltă, 58v, 138r. ceată s.f. 1. „grup (neorganizat)", 39v, 40r,61r, 113r. 2. „cin", 4r. celalalt pron dem., adj. dem. = celălalt. 1. pron dem. 56v; gen.-dat. celuialalt, 91v, 130r. 2. adj. dem. 7r, 22r, 56v, 86r, 134r. celealalte pron. dem., adj. dem. = celelalte. 1. pron. dem. 61r, 122r, 128v. 2. adj. dem. 14r, 38v, 46v, 149v. cenuşe s.f. = cenuşă, 12v, 155v. cerca vb. I. tr. 1. „a cerceta, a examina", 3v, 10r, 10v, 13r, 13v, 36r, 37v, 62v, 63r, 65v, 141r; absol. 63r, 112v; intr. 32r, 38v. 2. „a iscodi", 146v. 3. „a căuta", 4v, 47v, 50v, 109r, 133r. 4. „a încerca", 10v, 33v, 106v. cerceta vb. I. tr. 1. „a observa cu atenţie", 9r, 12r, 36r, 82v. 2. „a studia, a analiza", 101r, 133r. cercetare s.f. 1. „examinare, observare", 10r. 2. „control, verificare", 37r, 70r. ceri s.n. = cer, 5r, 12r, 13v, 24r, 25r, 25v, 28v, 29r, 29v, 30r, 32v, 33r, 35r, 35v, 36r, 39r, 39v, 40r, 40v, 46r, 48v, 49r, 49v, 51r, 53r, 59v, 60v, 61v; pl. ceriuri, 29r, 29v, 35r, 61v. cerşut vb. IV. tr., intr., perf. indic. 19r, condiţ. 14v, 34v de la cerşi = cerşit; imperf. indic. pers. 3 sg., pers. 3 pl. cerşu, cerşură = cerşi, cerşiră, 35r, 45r, 52r. certa vb. I. tr. „a mustra, a dojeni", 13v, 15v, 127v, 136v; refl. 141r. certare s.f. „mustrare, dojenire", 24v, 58v, 81r, 89v, 99r, 116r, 117r, 120v, 127v, 133r, 134r, 134v, 135r, 139r, 141r, 156r. cest, cesta pron. dem., adj. dem. = acest, acesta, 126v, 134v. ceştea pron. dem. = aceştia, 36r, 149r. ceştealalţi pron. dem. = aceştilalţi, 140r. cetate s.f. „oraş; fortăreaţă", 3v, 12v, 13v, 103r, 133r. cetăţean s.m. „locuitorii unei cetăţi", 150v. ceti vb. IV. tr. = a citi, 3v, 12r, 46r, 49v, 50r, 86v, 98r, 105v, 112v, 123r, 141r, 156r, 157r. Glosar 149 cetire s.f. = citire, 12r. cetitori s.m. pl. = cititori; Cetitorii de stele = astrologi, 24v. chedru s.m. = cedru, 75v. chei s.f. pl. Fig. „ceea ce permite accesul la ceva; dezlegare, soluţie", 59r, 146v. chept s.n. = piept, 25r. chesari s.m. = cezar; „împărat roman", 51v. chiar, -ă adj. = clar; „limpede", 14r, 107r, 134v. chip s.n. 1. „faţă, obraz, figură", 55v, 57r, 76r, 76v. 2. „înfăţişare", 13r, 39r, 61v, 75r, 128r, 143r, 150r. 3. „sculptură, pictură care reprezintă o persoană, o figură etc", 25r, 25v, 76r, 76v. 4. „persoană, făptură", 44r, 61v. 5. „mod, fel", 5v, 6v, 8r, 8v, 9v, 10r, 10v, 11r, 11v, 12r, 12v, 14r, 15r, 16r, 16v, 18v, 19v, 20r, 20v, 21r, 21v, 22r, 23r, 23v, 24r, 27r, 28r, 30v, 66v, 71r. chiparis s.m. = chiparos, 75v. chir s.m. „domn", 4r. chiti vb. IV. tr. „a analiza", 79r. Chivot s.n. „ladă în care vechii mozaici păstrau tablele legii şi toiagul lui Aron", 76v. cin s.n. „ceată", 61r, 126r. cină s.f. „masa de seară", 50r, 73v. cincile num. ord. = cincilea, 154v. cincilor num. card., gen. pl. de la cinci; subst. 94r. cineş pron. nehot. „fiecare", 12r. cinste s.f. 1. „respect, stimă, consideraţie", 7v, 19v, 20r, 26v, 41r, 44r, 64v, 68v, 71v, 91r, 104v, 107v, 116r, 125v, 139v, 140v, 150r. Fig. 57r. 2. „prestigiu, privilegiu", 114r, 156r. cinsti vb. IV. tr. „a respecta (pe cineva sau ceva), a elogia, a slăvi", 4r, 8v, 20r, 35v, 39v, 56v, 68v, 70v, 75v, 76r, 76v, 77v, 93v, 99v, 105v, 107v, 159r; refl. (pas.) 19v, 41r, 44v, 156v. cinstit, -ă adj. „sfînt", 20v, 75v. ciocan s.n. „unealtă folosită la bătut sau prelucrat materiale rezistente", 62v, 137r. cioplit, -ă adj. „sculptat", 52r. 150 Glosar ciudesă s.f. „miracol"; (mai ales la pl., în legătură cu minuni) 14v, 18r, 45r, 46v, 47r, 69v, 81r, 119r. ciuline s.m. pl. = ciulini, 106v,108r. cîmpi s.m. pl. „cîmpuri", 31v. cîndai adv. „cumva, doar", 9v, 21r, 50r, 73v. cîteşi pron. nehot. „cîte", 47v. cleveti vb. IV. refl. pas. „a ponegri, a defăima", 85v. clevetituri s.f. pl. „ponegriri, defăimări", 75v. codru s.n. „pădure mare", 31v. colibă s.f. „casă mică şi sărăcăcioasă", 101v. coneţ s.f. „sfîrşit", 5v, 38r, 65r, 77r, 120v. conteni vb. IV. intr., tr. „a înceta, a (se) opri", 9r, 90r, 99v, 100r, 146v, 156r; refl. 48r. copaci s.m. = copac, 62v. Fig. 89v; pl copaci, 22v, 88r. coperi vb. IV. tr. „a acoperi". Fig. 110v. Coran s.n. „carte sfîntă a religiei musulmane, reprezentînd cuvîntul lui Alah", 3v, 110r, 112v, 113v, 114v, 115r, 115v, 117v, 118r, 119v, 120v, 121v, 122r, 123r, 128v, 141r, 156r, 157r, 157v, 158v, 159r. cort s.n. Cortul Mărturiei = cortul în care se păstra Chivotul Legii, 76v. covîrşi vb. IV. tr. „a copleşi; a depăşi în măsură, în număr, în forţă, ca valoare etc", 11v, 77v, 91r, 102v, 138r, 143r, 148r; absol. 84r. crai s.m. „împărat, rege", 7v, 30r, 67v, 126v, 128v. creştin s.m. „adept al creştinismului", 3v, 5v, 6v, 8v, 9r, 10r, 10v, 11v, 12r, 36v, 38v, 40v, 42r, 42v, 45v, 59r, 62r, 66v, 70r, 70v, 71r, 71v, 73v, 77r, 77v, 79r, 79v, 80v, 82r, 83r, 85v, 87r, 87v, 94r, 96v, 97v, 98r, 100r, 103v, 105v, 112v, 114r, 115v, 116v, 118v, 124r, 130v, 133r, 138v, 139r, 140v, 141r, 145v, 150v, 151r, 152r, 160r. creştinătate s.f. „totalitatea creştinilor, lumea creştină", 9r, 140r. creştinesc, -ească adj. „care aparţine creştinismului sau creştinilor, care se referă la creştinism sau la creştini", 4r, 5v, 9v, 58v, 68v, 70r, 71v, 77r, 139v. crieri s.m. pl. = creieri, 38r, 117r. cristal s.n. „corp solid omogen, cu formă geometrică definită, mărginit de suprafeţe plane, care poate lua naştere cînd o substanţă lichidă sau gazoasă trece în stare solidă", 61v. Glosar 151 criteni s.m. pl. „locuitorii insulei Creta", 43r. cruce s.f. 1. „obiect format din două bucăţi de lemn, de piatră, de metal etc., aşezate perpendicular, simetric una peste alta, are reprezintă simbolul religiei creştine; gener. creştinism", 20v, 65v, 74r, 74v, 75r, 75v, 76v, 114r. 2. „lemnul în formă de cruce purtat pe umeri de către Iisus Hristos şi pe care a fost răstignit", 38r, 52r, 55r, 55v, 118v, 150v, 151v. cruciş adv. Loc. adv. În cruciş = în formă de cruce", 75r. cruţa vb. I. tr. 1. „a păzi, a feri", 24r; refl. 56r. 2. „a respecta"; refl. 118v. cuget s.n. „gînd, idee, părere", 35v, 63v. cugeta vb. I. intr. „a gîndi", 53r. cumpăt s.n. „judecată dreaptă, cumpătare", 6r. cumplit, -ă adj. „care este groaznic, crîncen, teribil", 4r, 18v, 45r, 91r, 99r, 135r. cuprinde vb. III. 1. tr. „a pune stăpînire, a cuceri", 3v. 2. refl. „a ocupa un spaţiu", 155v. 3. tr. „a înţelege, a cunoaşte", 17r, 122v. 4. tr. „a include în sine, a îngloba", 39r; refl. pas. 96r. curat, -ă adj., adv. 1. adj. „care este fără vină", 51v, 83v. 2. adj. Fig. „care este pur, inocent, fără de păcat", 18v, 27v, 96r, 96v, 100v, 137v; subst. 133v. 3. adj. „neamestecat", 25r, 108v. 4. adv. „în mod clar, sincer", 9r. curătoare adj. = curgătoare, 43r, 64v, 126v. curăţi vb. I. 1. tr. „a înlătura impurităţile, a face să fie curat", 126v. 2. refl. „a se vindeca de o boală", 46v, 131v. 3. refl. „a se mîntui, a se purifica", 84r, 149v; tr. 8r, 20r. curmeziş s.n. Loc. adv. În curmeziş = în lat, în diagonală, 74r, 75v. curund adv. = curînd, 39v, 49r, 50r, 92v, 110v, 118r, 118v, 140r, 147v, 153v. curvă s.f. „prostituată", 79v, 83r; adj. 84r, 93v. curvi vb. IV. intr. „a avea relaţii sexuale în afara convenţiilor sociale", 127r. curvie s.f. „desfrîu; prostituţie", 79v, 83r. cuvînt s.n. 1. „vorbă; afirmaţie", 4v, 5v, 6v, 7v, 11v, 14v, 16v, 17v, 18v, 23r, 24r, 29v, 30v, 31v, 32v, 35v, 36v, 37r, 45v, 56r, 131r, 132r, 134v, 137r, 139v, 140v, 143r, 144r, 146v, 147v, 149r, 149v, 150v, 151v. 2. „oraţie, 141r, 141v, 152v. 3. „învăţătură", 5r, 14v, 19v, 20v, 22r, 23v, 27v, 30r, 38v, 151r. 4. „a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul", 10v, 11v, 13r, 20r, 24r, 26r, 28r, 142r, 143r, 146r, 158v. cuvîntâreţ adj. „cuvîntător, raţional", 143r. 152 Glosar D da vb. I. refl. Expr. A se da supt mîna cuiva = a se supune cuiva, 139r. dacă prep. 17v, 39v, 50v, 60r, 69r, 76v, 81v, 93r, 114v, 125r, 128v; var. daca 32r, 45r, 60r, 69r, 76r, 88v, 104v, 152v, 153r. dâscal s.m. = dascăl. 1. „învăţat", 32v, 96v, 100r, 110r, 113r, 114r, 115r, 123r, 131r. 2. „îndrumător într-un anumit domeniu", 46r, 67r, 93r, 93v, 118r, 119v, 124v, 156r; accentuat şi dascăl, 3v, 96v, 119v. dănăoară adv. v. odănăoară. dăscălie s.f. „îndrumare", 106r. dătători s.m. = dătător; „cel care dă, oferă ceva", 47r, 82r, 99v, 107r, 143r. dedesupt adv. = dedesubt, 78v, 93v. defăima vb. I. tr. „a ponegri, a calomnia", 8r, 36v, 56r, 72r, 77r, 77v, 87v, 119v, 147v, 157v; refl. 117v; var. defaima, 77v. defăimat s.n. „bîrfă, calomnie, defăimare", 35v. din prep. 3v, 4r, 5v, 6v, 8r, 9r, 9v, 14r, 16r, 19r, 24r, 26r, 28v, 30r, 31r, 32v, 35r ş.a.; var. den, 39r, 81v, 115v, 133r. deplin, -ă adj., adv. 1. adj. „întreg; desăvîrşit, perfect", 6r, 13r, 13v, 16v, 18v, 19v, 22v, 27r, 28r, 31r, 33v, 34r, 35r, 35v, 38r, 40v, 44r, 46r, 56v, 57r, 61v, 64r, 65v, 68v, 69v, 70v, 71v, 73r, 81v, 82r, 88v, 89v, 93r, 94v, 95r, 97r, 98r, 100v, 102r, 103r, 104r, 106r, 106v, 108v, 125v, 132r, 133r, 136r, 142r, 144r, 144v, 147r, 147v, 148v, 149r, 149v, 150r, 155v, 160r. 2. adv. „de tot, în întregime", 93r, 113v, 144r. deplini vb. IV. tr. „a îndeplini", 46v, 77r. depreună adv. „împreună", 7r, 12v, 14v, 19v, 21r, 21v, 22v, 23r, 24v, 29v, 30v, 33r, 35v, 40v, 41r, 44v, 49v, 62v, 64v, 66r, 68r, 75v, 107r, 108v, 117r, 124v. desăvîrşit, -ă adj., adv. 1. adj. „care este deplin, complet; care este îmbunătăţit calitativ", 13v, 68r, 91r, 95r, 102r. 2. adj. „care este perfect, ideal", 27r, 28r, 33v, 38r, 70v, 106r, 132r, 144r, 150r. 3. adv. „în mod deplin", 18v, 28r, 65v, 82r, 143r. desfătăciune s.f. „desfătare", 135v. desfece vb. III. refl., m.m. ca perf. indic. pl., paradigma tare de la desface, să desfeceră = se desfăcuseră, 105v. Glosar 153 despărţi vb. IV. 1. tr. „a împărţi, a separa", 30r, 64v; refl. 122r. 2. refl. „a se îndepărta, a părăsi (vremelnic)", 93v. 3. refl. „a divorţa", 7r. despărţită adj. „care este separată", 160r. despica vb. I. 1. tr. „a despărţi, a separa", 45r. 2. refl. „a crăpa", 55v, 115v. 3. refl. „a se spinteca", 55v. despui vb. IV. intr. = a despuia, 19r. despuitor, -oare s.m., s.f. „stăpîn", 26v, 160r. destoinic, -ă adj. „vrednic, capabil de ceva", 4v, 36v, 136r. Fig. 132v. deşchide vb. III. = a deschide. 1. refl., tr. „a (se) da la o parte", 35r, 59v, 61r, 61v, 138v, 153v. Fig. 9v, 59v. 2. tr. Expr. A deschide ochii = a înţelege, 39r, 158r. A nu-şi deşchide gura = a nu vorbi, 54v. A deşchide inima cuiva = a face pe cineva să aibă un suflet bun, 106v. 3. refl. „a se desface la o anumită pagină", 64v. 4. tr. „a înfiinţa, a face să funcţioneze", 113v. deşert adj., s.n. 1. adj. „care este lipsit de siguranţă, de statornicie; nefolositor, zadarnic", 20r, 27v. 2. s.n. „ceea ce este fără substanţă, van", 106v. Loc. adv. În (sau întru) deşert = în van, zadarnic, 16v, 36v, 53r, 53v. deşerta vb. I. refl. „a se goli, a curge", 134r, 135r. deşertare s.f. „substanţializare, întrupare", 148v. deusebi vb. IV. tr. = a deosebi; „ a face diferenţă, a distinge", 58r. deusebi adv. = deosebi; „mai ales, mai cu seamă", 32v, 147v. deusebire s.f. = deosebire; „ diferenţă, distincţie", 5v, 45v, 138r, 138v. deusebit, -ă adj. = deosebit; „diferit", 145v; adv. 149r. devestăvnic adj. „pur, nevinovat", 93v. dezbrăca vb. I. tr. „a scoate îmbrăcămintea", 51v, 54r. dezlega vb. I. tr. 1. „a desface, a deznoda", 24r, 34r. 2. „a găsi soluţia, a rezolva", 24v, 25r. dezlegare s.f. „aflare a înţelesului unei taine, a unui vis etc.", 24v, 25v, 26r, 110v. dezrădăcina vb. I. intr. „a se îndepărta, a se desprinde", 89v. diavol s.m. „drac, satană" (şi fig.), 4r, 16v, 18v, 20v, 26v, 40r, 41r, 43v, 44v, 53r, 53v, 58r, 58v, 63v, 69r, 69v, 74v, 88v, 91v, 96v, 101v, 108r, 109r, 113r, 113v, 114r, 119v, 124v, 126v, 127r, 128r, 140r, 141r, 144v, 145r, 149v, 150v, 151r, 151v, 153r, 157r, 158v, 159r, 159v; var. diavul, 44r. dintăi adj. invar. = dintîi, 4v, 6r, 43v, 45v, 52r, 93v, 95v, 116v, 146r, 154r; adv. 63v, 102r. 154 Glosar dintăiaşi adj. invar. „dintîi", 105v. dintru prep. 4v, 7v, 9r, 9v, 10r, 10v, 11r, 11v, 12r, 14r, 14v, 15r, 15v, 16v, 17v, 19r, 21v, 22r, 22v, 26r, 27v, 28r, 28v, 30r, 31r, 33r, 34v, 35r, 35v, 37r, 37v, 39r, 39v, 40r, 40v, 41r, 41v, 42r, 42v, 44r, 44v, 46r, 46v, 47v, 48r, 49r, 49v, 50r, 51r, 52r, 53r, 54r, 58v, 60r, 61v, 63v, 64r, 65r, 65v, 68v, 72r, 73v, 74v, 80v, 81r, 83r, 86r, 89r, 90v, 91v, 92r, 95v, 96r, 99v, 100r, 100v, 101r, 103r, 104r, 105r, 105v, 108r, 109r, 111r, 113r, 114r, 114v, 116r, 118v, 120r, 122r, 123r, 123v, 128r, 128v, 129v, 132r, 134r, 134v, 135r, 136r, 138v, 140r, 141v, 142r, 142v, 143r, 143v, 144r, 144v, 145r, 146r, 147v, 148v, 149r, 149v, 150r, 152r, 154r, 154v, 156r, 157r, 157v, 158r, 158v, 160r. dires vb. III. intr., perf. indic. pers. 3 sg. de la direge = au dres; „au ticluit", 116v. divă s.f. „ (lucru de) mirare", 8r. divi vb. IV. refl. „ a se mira ", 4v. dobitoc s.n. „animal", 22v, 24r, 43v, 61v, 62r, 82v, 84v, 95v, 96r, 99v, 100r, 120r, 156r. Compar. 42v, 44r, 108v, 158v. dobitocesc, -ească adj. „care aparţine dobitoacelor, de dobitoc", 126v. dodei vb. IV. tr. „a supăra; a zădărî", 43r, 54v, 58r, 67r, 131r, 132v. doftor s.m. = doctor, 88v, 110r. domneşte adv. „ca un stăpîn", 34v. dosădi vb. IV. tr. „a nedreptăţi, a supăra; a ocărî", 91v. dovedi vb. IV. tr. 1. „ a face dovada, a atesta, a certifica, a demonstra, a proba", 4v, 17r, 22r, 23v, 27v, 28r, 32v, 35r, 36r, 38v, 42v, 58v, 73v, 77r, 78r, 81r, 97v, 98r, 107v, 109v, 112r, 113r, 115v, 116r, 124v, 135v, 143v, 144r, 147v; refl. (pas.), refl. impers. 15v, 16v, 23v, 87r, 87v, 112r, 144v, 150r, 150v, 157v, 160r. 2. „a întrece pe cineva; a răzbi", 135v. dovedinţă s.f. „mărturie, dovadă, dovedire", 9r, 18v, 67v, 75v, 77r, 157v. drăcesc, -ească adj. „care aparţine dracilor, specific dracilor", 158r. drept, dreaptă adj., s.m. 1. adj. „care merge de la un punct la altul fără abatere, fără ocol", 75v; „care are o poziţie verticală faţă de un punt de reper", 67v. 2. adj. „care este cinstit, corect, integru", 21r, 55v, 88v, 103v, 134r, 134v. 3. s.m. „om care este cuvios, cinstit, cumsecade", 12v, 14r, 22v, 51v, 84r, 109v. 4. adj. „care nu se abate de la adevăr, care este just, întemeiat, adevărat", 3r, 12r, 28r, 82r, 93r, 104r, 111r, 1v17v,v 127r, 128v, 146r; adv. 103v, 133v. Drept aceea = prin urmare, deci, 33v, 84v. Loc. adv. Cu dreptul = cu dreptate, pe merit, 8r, 34v, 111r, 119r. Loc. conj. Drept ce = doar că; dar, însă, 135r. 5. adj. „care este legat de cineva din legături directe de sînge; adevărat, bun", 15v. Glosar 155 dreptate s.f. „adevăr, corespondenţă a unor afirmaţii cu realitatea", 4v, 7v, 9v, 21r, 21v, 29r, 84v, 111r, 115r, 115v, 116v, 125v, 129v, 135r, 144v, 145v. Loc. adv. Cu dreptate = conform adevărului, fără părtinire, 29v. Pe (sau pre) dreptate = în mod întemeiat, 56v, 89v. drojdie s.f. „substanţă dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas", 134r, 134v. Fig. 135r, 136r. dulceaţă s.f. „blîndeţe", 12r. dumnădzăiesc, -ească adj. = dumnezeiesc, 10r, 12r, 14v, 18v, 22v, 41r, 58r, 60r, 61v, 66r, 69v, 76v, 77r, 87v, 88r, 92r, 94v, 109v, 121v, 143r, 147v, 148r, 150r, 157v. dumnădzăire s.f. = dumnezeire, 5r , 13v, 15v, 18r, 19v, 20r, 20v, 22r, 22v, 23r, 23v, 24r, 27v, 31r, 31v, 38r, 41r, 45v, 47v, 48v, 62v, 104v, 131v, 132r, 133v, 135r, 146v, 149v, 150v, 151r. dumnădzăoaie s.f. „divinitate", 43r. dvori vb. IV. intr. „a sluji". Fig. imperf. indic. dvoriia, 64v. dziş vb. III. tr., perf. smp. indic. pers. 1, paradigma tare de la zice = zisei, 59v, 149r, 153r. E eghiptean s.m. = egiptean, 74r, 79v, 99v, 100r. elini s.m. pl. = eleni, 35v, 83v, 121r, 142r. elineşte adv. „în limba greacă veche", 86r. epilipsie s.f. = epilepsie, 109v. eres s.n. „concepţie falsă, rătăcire, păcat", 3v, 71r, 109r, 113v, 114v, 116v; pl. eresuri, 3V, erese, 109r, 114v, 116v. eretic s.m. „propovăduitor sau adept al unei erezii religioase", 34r, 56v, 62v, 71r, 103v, 108r, 114v, 141v, 144r, 152r, 157r. F falcă s.f. „maxilar", 54v, 90v. făpturi s.f. pl. = făpturi, 43r, 140r. faraon s.m. „rege al Egiptului antic", 44v, 45r, 74v, 81r, 105r. 156 Glosar faraonit s.m. „egiptean", 79v. farisei s.m. pl. „membri ai unei grupări politico-religioase din Iudeea, apărută în sec. 2 î. Hr., care punea un accent exagerat pe formele exterioare ale ritualului religios", 48r, 49v, 50v, 52r, 98r, 131r. făgădui vb. IV. tr. „a promite, a se angaja", 14r, 74r, 83v; absol. 16v, 79r; refl. 46r. făgăduinţă s.f. „făgăduială, promisiune", 14r, 34v, 77r, 100v, 101r, 101v, 102r, 103r, 139v, 142v, 143r, 158v. făgăduit, -ă adj. Pămîntul cel făgăduit = numele biblic al Palestinei, 46r, 105v. făli vb. IV. refl. „a se lăuda, a se mîndri", 16r, 114v, 115r, 140v. fămeie s.f. = femeie, 5v, 6v, 7r, 10v, 11v, 14r, 39v, 43v, 63v, 71v, 79v, 80r, 83v, 84r, 84v, 85r, 117v, 122r, 123v, 124v, 126r, 127r, 127v, 137v, 141v, 142r. fece vb. III. tr., refl., perf. smp. indic., paradigma tare de la face, pers. 3 sg. = (se) făcu ; tr. 5v, 6v, 25v, 38r, 38v, 40r, 44v, 45r, 46v, 47v, 48v, 52v, 55v, 62v, 66r, 74v, 75r, 76v, 79r, 81r, 88r, 88v, 95v, 98v, 104r, 104v, 105r, 108r, 108v, 111v, 127r, 129r, 129v, 136v, 143r, 148r, 151r; refl. 74v, 79r, 91r, 110v; pers. 3 pl. feceră = (se) făcură, 15v, 25v, 44v, 45r, 47r, 52v, 71v, 88v, 96v, 112r, 113v, 114r, 127v, 129v, 135r, 135v, 154v. fecioară s.f. „fată", 93v. fecior s.m. „fiu, copil", 14r, 14v, 15v, 16r, 19r, 24v, 27r, 34r, 36v, 43v, 44r, 46r, 49v, 51v, 54r, 56r, 56v, 70v, 75r, 84r, 84v, 95v, 100r, 102r, 113v, 120v, 125r, 133v, 137v, 139r, 139v, 140v, 141v, 158v, 159v. feciorie s.f. „calitatea de a fi cast; virginitate", 93v, 140v. feli s.n. = fel, 8v, 13r, 43r, 64v, 75v, 87r, 89r, 108r, 109v, 114v, 120v, 125r, 154r; pl. feliuri, 8V, 64v, 89r, 109v, 154r. feredeie s.n. pl. „băi; căzi pentru îmbăiat", 83v, 84r. ferice adj. invar. „fericit", 21v, 60v, 73r. fericit, -ă adj., s.m. 1. adj. „care este plin de bucurie, de mulţumire sufletească", 68r, 73r, 75r, 111v, 125v, 126r. 2. s.m. „sfînt", 35v, 83v. fieştecare adj. nehot. „fiecare", 35r, 43r, 107r, 109r; gen.-dat. fieştecărui, 18r; art. fieştecarele, fieştecarea pron. nehot. 50v, 61v, 92r, 83r, 101r, 113v, 125v, 129r, 154r. fieştece adj. nehot. „fiece", 32v, 43r, 64r, 87v, 92r, 96v, 108v, 113v, 125v, 144v, 156r; pron. nehot. 92v. fieştecine pron. nehot. „fiecine", 40v, 50v, 61v, 64r, 65r, 95r, 106r, 109v, 116v, 125r. fieştecînd adv. „oricînd, totdeauna", 148r. Glosar 157 fieşteunde adv. „oriunde, pretutindeni", 76v, 130r, 138v. filosof s.m. „persoană care se ocupă cu studiul filosofiei; spec. astrolog", 66v, 125v, 128v; accentuat şi filosof 110r. filosofeşti adj. pl. „filosofici", 93r. filosofie s.f. „ramură a culturii spirituale, constituită dintr-un ansamblu de noţiuni, de idei etc. care reflectă şi interpretează realitatea sub aspectele ei cele mai generale şi care sînt formulate prin categorii, teze şi principii; domeniu distinct al cunoaşterii", 93r, 95r. finici s.m. pl. „fenicieni", 43r. fire s.f. „caracter, natură", 4v, 9v, 11r, 17v, 20r, 22r, 41r, 145r, 150r. Loc. adv., adj. Preste fire = a) (care este) de esenţă divină sau extraordinar în cel mai înalt grad, 11r, 22v, 30r, 143r; b) (care este) nelegiuit, anormal, 42v, 119v, 120r, 120v. flămînd adj. „înfometat", 98r, 131v. foamete s.f. „lipsă mare şi de lungă durată de hrană", 44v. Fig. 106r. frîmseţe s.f. = frumuseţe, 55v, 125v. frînc adj. „care este occidental de origine latină", 113r. frîncesc, -ească adj. „franţuzesc", 86r. frînge vb. III. tr. „a rupe", 95v; refl. (pas.) 116r, 127r. fum vb. IV., m.m. ca perf. indic., formă asigmatică de la fi, pers. 1 pl. = fuserăm, 8r. furnică s.f.; gen.-dat. furnicei, 38r. G galbeni s.m. pl. „monede de aur, de valori variabile, care au circulat în trecut", 94r. gard s.n. 1. Fig. „margine, limită", 139v. 2. „Legea Veche", 102v. găta vb. I. tr. „a aranja, a pregăti", 27r, 56r, 99r, 107r. găvozdi vb. IV. tr. „a bate în cuie; a ţintui", 124v. ghimpi s.m. pl. „spini", 108r. gios adv. = jos, 46v, 51v, 55v, 69r, 75r, 75v, 109v. Loc. adv. Mai gios = în continuare (într-un text), 20r, 20v, 22r, 22v, 31r. Loc. adj. De gios = de condiţie inferioară, 49r, 61r. giuca vb. I. tr. = a juca, 123v, 124r; refl. 78v. 158 Glosar giucăree s.f. = jucărie; „faptul de a se juca", 123v. giudeca vb. I. = a judeca. 1. tr. (despre Dumnezeu) „a aprecia şi a decide intrarea în rai sau în iad în funcţie de faptele, de credinţa etc. oamenilor", 12v, 13r, 13v, 21r, 21v, 29r, 29v, 38r, 58v, 64v, 82v, 104r, 152r; refl. pas. 53v, 58v, 85r. 2. tr. „a condamna, a osîndi", 51r. 3. intr. „a trage concluzii, a hotărî", 85v. 4. refl. „a fi în litigiu cu cineva", 90v. giudecători s.m. = judecător, 13r, 44v. giudeţ s.n., s.m. 1. s.n. „judecata lui Dumnezeu", 13v, 19r, 47r, 54v, 64v, 85r, 89r, 93r, 98v, 109r, 109v, 115r, 118v, 127r, 127v, 133r, 134v, 137r, 139v, 147r, 160r. 2. s.m. „Dumnezeu, ca judecător al lumii", 64v, 104r, 134r, 134v. 3. s.n. „îndreptăţire; dreptate", 127r. giunghere s.f. = junghiere; „înjunghiere", 53v. giunghia vb. I. tr. = a junghia; „ a înjunghia", 51r, 54v, 83r, 95v, 99v; refl. pas. 135v. giunghituri s.f. pl. = junghieturi; „jertfe ale unor fiinţe ucise prin înjunghiere", 96r. giura vb. I. refl. = a se jura, 51r, 90r, 123v; tr. absol. 123r. giurămînt s.n. = jurămînt, 90r, 123v; pl. giurămînturi, 90r, 123v. gîlceavă s.f. „ceartă", 37v. gîrbovit, -ă adj. „încovoiat", 16r. glas s.n. 1. „voce", 24r, 35r, 38r, 39r, 41v, 48v, 49r, 59v, 66v, 67v, 104v, 147r. 2. „murmur sau vuiet produs de unele persoane (care vorbesc concomitent); strigăte", 12v, 34r. 3. „cuvînt, învăţătură", 29r, 33v, 34r, 66v, 90v, 109r. gligan s.m. „porc mistreţ", 92v. gloată s.f. „mulţime (de oameni)", 66v, 94r, 154r. goni vb. IV. tr. 1. „a alunga", 14r, 14v, 20v, 31r, 40r, 54r, 80r, 80v, 86r, 101v, 113r, 139r, 158v; refl. pas. 116r. Fig. 92v, 94v. 2. „a urmări în fugă (pentru a prinde)", 74r. gonitori s.m. pl. „persoane care constrîng, asupresc pe cineva", 86v. grai s.n. 1. „vorbă, cuvînt", 30r, 31v, 146r. 2. „facultatea de a vorbi", 108v, 117r. grăi vb. IV. 1. intr. „a spune, a vorbi", 8r, 11v, 12r, 12v, 17r, 21r, 23v, 27v, 29r, 30r, 31v, 36v, 37v, 42r, 51r, 52v, 53r, 53v, 59r, 64v, 66r, 67r, 67v, 78r, 81v, 85v, 94r, 96r, 96v, 97r, 102v, 104v, 107r, 107v, 108r, 111r, 111v, 116v, 117v, 119r, 120v, 121r, 121v, 123v, 125r, 128v, 129v, 130v, 142r, 143v, 146r, 150r, 157r, 158r ; tr. 103r, 124v, 126v, 128v, 141v, 142v, 143r, 147v, 156v; refl. (impers.) 80r, 105r. Expr. A grăi de rău (sau bine) = a spune lucruri rele (sau bune) despre cineva, 72r, 85v, 146v. Sinec. 114r; constr. cu inf. lung, 12v, 85v, 94r. 2. tr. „a se adresa cuiva", 147r. 3. intr., tr. „a scrie", 31r, 59r, 59v, 129r, 152r. Glosar 159 grămădi vb. IV. tr. „a îngrămădi", 115v. grecesc, -ească adj. „care aparţine grecilor", 3v, 108r. greci s.m. pl. „locuitori ai Greciei Antice", 86r, 110r. greşală s.f. = greşeală. 1. „abatere de la un adevăr, de la un principiu, de la o normă", 15r, 15v, 21v, 84v, 98r, 101v, 103r, 127v. 2. „păcat", 41r, 53v, 68v, 83v, 84v, 123v; pl. greşele, 21v, 15v, 101r, 103r. greşi vb. IV. intr., tr. 1. „a comite o greşeală, a face ceva greşit", 7r, 8r, 15r, 15v, 42v, 51r, 63v, 83r, 88r, 108r, 146v. 2. „a păcătui", 84v, 158v. greşit, -ă s.m., s. f., adj. 1. s.m., s. f. „persoană care a greşit; faptă rea", 77r, 134v. 2. adj. „care a făcut un rău, care a păcătuit", 89v. greu, grea adj. „rău, neplăcut, apăsător", 97r, 106v, 123r, 154v. grije s.f. = grijă, 4v, 85r, 101v. griji vb. IV. tr., intr. „a avea grijă de cineva sau de ceva", 97r, 121r, 125v. grijitori s.m. = grijitor; „îngrijitor", 117v. groapă s.f. 1. „gaură (adîncă) în pămînt", 12r, 44r, 124v. 2. „mormînt", 47v, 52v, 70r, 73r. grobniţă s.f. = gropniţă; „mormînt", 52r, 52v, 69r, 70r, 70v, 83v. grozăvie s.f. „lucru, faptă, situaţie îngrozitoare", 159r. grumadzi s.n. pl. = grumaji, 97r. H hain, -ă adj. „trădător", 154v. haldeeni s.m. pl. „caldeeni", 24v. haldei s.m. pl. „caldeeni", 126v. halifâle subst. pl. „membri ai familiei Halifa", 114r. harnic, -ă adj. (mai ales constr. cu prep. „de" sau cu inf.) „capabil, vrednic (de...)", 34v, 38r, 82r, 88r, 132v, 145v, 149v. hălădui vb. IV. intr. „a fugi de cineva sau de ceva", 120v. heruvimi s.m. pl. „îngeri din imediata apropiere a lui Dumnezeu, înzestrat cu ochi mulţi şi cu sabie de foc, superior arhanghelului", 76v. hulă s.f. „ocară, ponegrire", 38v, 45v, 104r. 160 Glosar huli vb. IV. tr. „a ocărî, a defăima", 5v, 6v, 35v, 38v, 73v, 77v, 82r, 88r, 97v. hulitori adj. = hulitor; „defăimător", 117v. I iacoviţi s.m. pl. „adepţi ai vechii biserici creştine din Malabar şi India, în care se săvîrşeşte Liturghia Sfîntului Iacov în limba siriană", 71r. iani interj. „ia", 11r, 65r. icoană s.f. „imagine pictată sau sculptată, care reprezintă chipuri de sfinţi sau scene cu temă religioasă şi care serveşte ca obiect de cult", 65v, 75v, 76r, 77r. ierta vb. I. tr. 1. „a absolvi de păcate, a acorda mîntuirea cuiva care a greşit şi s-a pocăit", 8r, 15r, 15v, 46r, 47v, 72v, 122v, 129v, 130v, 131v, 159r; absol. 123v; refl. pas., impers. 21v, 27r. 2. „a permite, a fi de acord cu...", 7r, 84v, 90r, 95v, 124v. iertare s.f. „absolvire de păcate a cuiva care a greşit şi s-a pocăit", 120v, 123v, 157r. iertăciune s.f. „iertare", 56r, 122v. iesle s.f. „grajd", 21v, 28v, 29r. indieni s.m. pl. „locuitorii Indiei", 43r . iscusenie s.f. „iscusinţă, pricepere", 125v. ispită s.f. „cercetare", 12r. ispiti vb. IV. tr. „a ademeni, a momi, a trage (spre rău)", 59r; refl. 11v, 136v. istov s.n. „sfîrşit; moarte", 122v. iuşor,-oară adj. = uşor, 61v. Loc. adv. Pre iuşor = cu uşurinţă, 64r. ivală s.f. = iveală, 30v, 56v. izbăvi vb. IV. tr., refl. „a (se) mîntui", 44r, 46r, 46v, 69v, 96r. izbîndi vb. IV. intr. „a fi victorios", 90v. izbîndire s.f. „victorie", 134r, 135v, 136r. izgoni vb. IV. tr. „a alunga", 133v. izmaileşti adj. pl. „care aparţine ismailiţilor", 113v. izmailteni s.m. pl. „ismailiţi", 68r. Glosar 161 iznoavă s.f. Loc. adv. De iznoavă = din nou, de la capăt, 136v. izvoară s.f. pl. = izvoare, 43r. Î îmă-sa s.f. = maică-sa, 64r. îmbe num. colect. = ambele, 74r. îmbla vb. I. intr. = a umbla. 1. „a se deplasa dintr-un loc în altul, a merge", 15v, 36r, 46v, 47r, 47v, 66v. 2. „a se plimba", 39v, 40r, 41v. Fig. 89r. 3. „a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera", 81r, 94r, 154v, 156r, 158v. Fig. 42v, 59v, 106r, 106v, 114r, 119v, 121r, 126r, 140v. 4. „a se lua după...", 103r, 121r. 5. „a se comporta într-un anumit fel", 30r, 103v, 126r, 130r. 6. „a căuta, a se sili, a încerca", 144v; var. umbla, 153v. îmbrăca vb. I. refl. Fig. „a se justifica", 119v, 150r; tr. 147v. împărăţi vb. IV. 1. intr. „a domni ca împărat", 67v, 104v, 108r. 2. tr. „a conduce ca împărat", 19r. împeliţa vb. I. refl. „a se întrupa, a se încarna", 19v, 38r, 40v, 41v, 62r, 64r; tr. 41v. împeliţare s.f. „întrupare, încarnare", 10r, 11r, 13r, 22r, 22v, 39r, 104v, 105r, 107v, 108r, 112r, 113r, 124v, 148r, 150r. împeliţat adj. „întrupat, încarnat", 159v. împle vb. III. = a umple. 1. tr. „a face să fie plin", 105v, 116r. Fig. refl. 66r. 2. refl. „a se scurge, a trece un timp", 60v. 3. tr. „a ocupa, a acoperi", 25v, 26r. 4. tr. „a face să fie întreg, a întregi, a completa", 129r. 5. refl. „a se realiza, a se împlini", 15v, 33r. 6. refl. Fig. „a se simţi cuprins, apăsat, copleşit de un sentiment, de o senzaţie etc.", 49v. împregiur prep. = împrejur, 61v. împreuna vb. I. refl. 1. „a se uni, a se combina", 23r, 62v. Fig. 8v, 20r, 47v, 58r, 62v, 124v, 131v, 149v. 2. „a se alia, a se face părtaş", 91r; refl recipr. 6r. 3. „a se întîlni", 6r. 4. „a avea relaţii sexuale", 123v. împrotiva prep. = împotriva. 1. „contra", 3r, 4V, 7r, 16v, 29r, 30r, 47r, 50r, 51r, 51v, 53r, 53v, 54r, 60v, 72r, 79r, 80r, 81r, 82v, 85v, 89r, 90v, 100v, 107v, 108r, 117v, 118r, 125r, 125v, 143v, 145v, 156r, 159v. 2. „în locul, în schimbul...", 118r. împrotivă adv. = împotrivă; „în contra, contrar", 54v, 55r, 66v, 107v, 115r, 116v, 117v, 122r, 131v, 136r, 148r. 162 Glosar împrotivi vb. IV. refl. = a se împotrivi, 157v. împunge vb. III. tr. Fig. „a învinge", 111r. împuţina vb. I. refl. „a se reduce ca număr", 15r. încailea adv. = încaltea, 5r, 125v, 128v, 133r. începători adj., s.m. = începător; „(persoană) care începe, iniţiază ceva", 91r, 118r, 118v, 160r. începătură s.f. „început; origine", 19r, 19v, 21r, 38r, 95r , 119r, 160r. închinători s.m. pl. „adoratori", 78v, 86v, 122r. încinge vb. III. tr. 1. „a-şi înfăşura mijlocul cu o cingătoare, cu un brîu", 59v. 2. „a înconjura, a cuprinde", 127v. încîlcit, -ă adj. „care este neclar, confuz", 9v. încîlcitură s.f. „neclaritate, confuzie", 142r. încungiura vb. I. tr. = a înconjura, 54r. îndatăş adv. „îndată, imediat", 15r, 18r, 22r, 30v, 33v, 39v, 46v, 47v, 48r, 50v, 53v, 57r, 66r, 69r, 69v, 79r, 86v, 89v, 90v, 93v, 95v, 114v, 119v, 123r, 127r, 128v, 137r, 138r, 146r. îndărăpt adv. = îndărăt, 6v, 54v, 74v, 132v, 137r, 156r. îndoi vb. IV. refl. „a fi nesigur de ceva, a nu avea încredere în cineva sau ceva", 63v, 95r, 112v, 123r; intr. 36v. îndoire s.f. „neîncredere, nesiguranţă; îndoială", 156v. îndoit adv. „dublu", 97v. îndrăcit, -ă adj., subst. „(persoană) care este posedată de diavol", 46v, 69r, 98r, 109v, 124v. îndrăzni vb. IV. 1. tr. „a cuteza, a avea curaj", 63r, 86v, 141r; absol. 114r. 2. refl. „a se făli", 69v. îndrăznire s.f. „curaj; faptă îndrăzneaţă", 50r, 135r. îndrepta vb. I. tr. 1. „a face să devină drept, să revină la forma normală", 95v. 2. „a face să-şi corecteze purtările, sau să renunţe la vicii", 97v; refl. 109r. 3. „a îndruma", 30v, 33r, 46v, 66r, 115r, 122r, 140v; absol. 94v. îndreptătoare s.f. „ceea ce îndreptează, corectează pe cineva sau ceva", 117v. înflori vb. IV. intr. Fig. „a-şi face apariţia (ca o floare)", 139v. Glosar 163 înfricoşeri s.f. pl. = înfricoşări; „fapte înfricoşătoare", 111v. înfrîmşeţa vb. I. tr. = a înfrumuseţa, 106v. înfrînge vb. III. refl. „a se opri", 59v. îngădui vb. IV. tr., intr. „a da voie, a permite; a accepta", 6r, 9r, 11v, 43v, 46v, 53r, 55v, 58v, 68v, 84v, 87r, 88v, 90v, 91v, 93r, 96v, 118v, 134v, 135r, 135v, 137r , 154v. îngăduinţă s.f. „îndurare", 4r, 10r, 29v, 39r, 80v, 116v, 120r. îngăduitori adj. = îngăduitor; „milostiv", 8r, 101r, 134v, 141v. îngenunchia vb. I. intr. „a se aşeza în genunchi", 154r. îngeresc, -ească adj. „care aparţine îngerilor, care este este alcătuit din îngeri, de înger", 39r, 61r, 126v, 128r, 158v. îngereşte adv. „ca îngerii", 94r. înruşi vb. IV. tr. = a înroşi, 62v. îns, însă pron. pers. „el, ea", 4r, 12r, 14r, 15r, 16v, 24r, 25r, 27r, 29v, 31r, 34r, 39v, 40r, 44r, 47r, 47v, 48v, 49v, 53v, 58v, 59r, 64v, 65r, 66r, 69r, 72v, 74r, 75r, 78r, 78v, 83r, 84v, 87r, 92r, 96r, 98v, 99r, 102r, 102v, 104v, 106v, 107r, 107v, 108r, 110r, 121v, 122v, 123v, 124r, 124v, 125v, 127r, 127v, 128r, 132v, 133v, 138v, 142v, 147r, 147v, 148r, 153v, 154r, 155v, 158r; pl. înşii, înşi, însele, 6V, 24v, 28v, 30v, 33r, 33v, 37v, 41r, 45r, 45v, 46r, 48v, 60v, 61v, 64v, 66r, 74r, 76r, 79r, 82r, 89r, 96v, 101r, 104r, 105r, 105v, 108v, 109r, 110v, 111r, 113v, 122r, 123r, 132r, 133v, 134r, 136r, 137r, 139r, 139v, 142r, 146v, 154r, 155v. însă conj. „totuşi, dar", 26r. înspăima vb. I. refl. „a se înspăimînta", 51r, 74r. înstreina vb. I. tr. = a înstrăina, 109v. înşelăciune s.f. 1. „înşelare, amăgire", 4v, 41r, 43r, 52r, 53r, 56v, 59r, 85r, 111r, 114r, 122r, 158r. 2. „eroare", 8r, 8v, 109r, 126r; var. înşălăciune, 8V, 41r. înşelători, -oare s.m., adj. = înşelător. 1. s.m. „persoană vicleană, care înşeală pe cineva", 52r. 2. adj. „care înşeală, trădează", 9v, 35v, 159v. întemeia vb. I. 1. refl. „a se împuternici, a căpăta temei, fundament", 17v. 2. tr. „a pune temelii durabile; a consolida", 118v, 134v. întemeiat, -ă adj. „fixat, consolidat", 118v. întemeiere s.f. „temei, justificare, motivaţie", 19v. 164 Glosar întoarce vb. III. 1. refl. „a reveni într-un loc, a se înapoia ", 53r, 68r, 74v, 100r, 129v, 154v. 2. refl., tr. „a (se) îndrepta către... , a(-şi) schimba direcţia iniţială (îndreptîndu-se în altă parte)", 54v, 56r, 90v, 132v, 155v. 3. tr. „a răsuci în sens invers poziţiei în care se află", 95v. 4. refl., tr. „a-şi schimba sau a determina pe cineva să-şi schimbe părerea, hotărîrea; a se întoarce sau a readuce pe cineva la credinţă", 4v, 8r, 9r, 9v, 16r, 33v, 44v, 47r, 48r, 60r, 66v, 67r, 67v, 68v, 70v, 93v, 95r, 109r, 110r, 122r, 132v, 134v, 135r, 135v, 137r, 147v. 5. tr., refl. „a relua un subiect, o idee etc. sau a se ocupa din nou de...", 17r, 17v, 42v, 59r, 112r. întoarcere s.f. „schimbare", 18r. întra vb. I. intr. = a intra, 31v, 33r, 36r, 41v, 49v, 53v, 55r, 55v, 61r, 69r, 74r, 84r, 106v, 111r, 116r, 124r, 126v, 129r, 132v, 150v. întrare s.f. = intrare, 84r. întresta vb. I. refl. = a se intrista; „a deveni trist", 28v, 30v, 59v, 65r. întrutotţiitori adj., s.m. = întrutotţiitor; „atotputernic(ul)", 137v, 160r. întunerec s.n. = întuneric. 1. „lipsă de lumină, beznă; fig. lipsă de credinţă", 9v, 40r, 42v, 86v, 94v, 106r, 106v, 114r, 118r, 119v, 120r, 121r, 122r, 140v, 144r, 145v, 148r, 151r, 156r. 2. „zece mii", 64v, 111r, 154r; var. întunerece, 64v, 151r, 154r. învălui vb. IV. refl. „a se mişca de colo pînă colo", 46r. învis vb. I. intr., tr., partic. de la învia = înviat, 47r, 52r, 151r; perf. indic. pers. 3 sg. învise = învie, 38r, 47r, 52v, 58v, 60r, 64r, 98v, 159r, pers. 3 pl. înviseră = înviară, 55v. J jac s.n. = jaf, 126r. jâcăş s.m. „jefuitor", 82r. jărtăvnic s.n. = jertfelnic, 89v, 105v. jărtvă s.f. = jertfă; „ceea ce se aduce ca dar divinităţii; ofrandă", 43r, 45r, 84v, 89v, 95r, 95v, 96r, 96v, 97v, 99v, 103r, 105v, 134r, 136v, 137v, 138r, 138v, 146v; var. jirtvă, 43r. jecui vb. IV. tr., intr. = a jefui, 54r, 123r. jelui vb. IV. tr., intr. „a deplînge, a compătimi; a regreta", 16r, 86v. Glosar 165 jidov s.m. „evreu", 5r, 7r, 14v, 15r, 15v, 16r, 16v, 19r, 24v, 26r, 30v, 31r, 32r, 33r, 33v, 34r, 35v, 44v, 45r, 45v, 46r, 48r, 49v, 51v, 52v, 53r, 53v, 56v, 60r, 66r, 68r, 70v, 72r, 72v, 74r, 74v, 75r, 76r, 77v, 80r, 80v, 81r, 84r, 84v, 87v, 88v, 97r, 97v, 98r, 99r, 99v, 101v, 102r, 103r, 105v, 109r, 110r, 112v, 124r, 126r, 132r, 133r, 133v, 134r, 135r, 135v, 136v, 137r, 137v, 138r, 138v, 144v, 148v, 150r, 150v, 151r. jidovesc, -ească adj. „evreiesc", 30v, 98v, 102r, 103r, 135v; var. jidovăsc, -ască, 7r, 16r, 17v, 47r, 47v, 52r, 73r, 79v, 80v, 81r, 86r, 88v, 98v, 99r, 101v, 105r, 106r, 110v, 111r, 114v, 151v. jiganii s.f. pl. „animale, dobitoace", 43r, 88v, 92r, 96r, 99v, 108v, 120r, 135v. L lamură adj. „neamestecat, pur", 135r. lanţuh s.n. = lanţug; „lanţ", 30r. lăcaş s.n. = locaş, 58r, 126v, 134r. lăcui vb. IV. intr. = a locui, 23r, 23v, 36r, 44v, 69v, 102r, 150v. lămuriţi adj. „purificaţi, curăţaţi", 140r. lătinească adj. = latinească, 123r. lătineşte adv. = latineşte, 86r. lătinie s.f. = latinie; „limba latină", 113v. lătra vb. I. intr. „a vorbi mult, fără rost", 129v, 153r, 159v; tr. 148v. lătrăturisi vb. IV. tr. „a lătra, a flecări", 126v. lemn s.n. 1. „pom fructifer; copac", 39r, 39v, 40r, 42r, 54r. 2. „bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore sau arbust, folosită ca material de construcţie, drept combustibil etc.", 75v, 76v, 95v, 105v. Spec. „toiag", 74v. lepăda vb. I. tr. 1. „a arunca, a azvîrli", 53v, 76v, 151v. 2. „a părăsi, a abandona", 40r, 42r, 62v, 96r, 101v, 133v, 134r. 3. „a renunţa la ceva considerat nefolositor", 148r. lesne adv. Loc. adv. Pre lesne = pe îndelete, 11v. leturghie s.f. = liturghie, 98r . levieţi s.m. pl. = leviţi, 43r. 166 Glosar limbă s.f. 1. „sistem de comunicare specific oamenilor, alcătuit din sunete articulate", 53r, 66r, 86r, 86v, 113v, 119v. Concr. „vorbă, cuvînt", 120v. 2. „organ musculos, mobil şi alungit, situat în cavitatea bucală, cu rol în masticaţie, în perceperea gustului", 154r, 155r. 3. „flacără alungită", 66r. 4. „popor, neam", 13v, 14r, 14v, 15r, 16v, 17v, 18r, 18v, 30r, 33r, 44v, 45r, 45v, 48v, 50r, 56r, 64v, 67v, 68r, 75v, 79r, 79v, 80v, 81r, 84v, 99v, 101v, 102r, 104v, 105r, 109r, 111r, 133v, 138r, 138v, 140v, 151v. lin s.n. Loc. adv. Cu linul = încet, în mod calm, 95v. lipsire s.f. „eclipsă", 55r. liubov s.n. „dragoste", 4r, 53v, 91v, 121r, 125v, 131v, 140v. lontru adv. = înăuntru, 33r, 53v, 61r, 81v, 102v. luci vb. IV. tr. Expr. A luci sabia = a face să strălucească sabia ridicată ameninţător, 134v, 135r. luciu s.n. „suprafaţa unei ape", 36r. lucruri s.n. pl. 1. „elemente sau obiecte materiale", 4r, 36r, 37r, 95r. 2. „situaţie, fapt; probleme", 6r, 6v, 7r, 8v, 9v, 10v, 11r, 11v, 12r, 12v, 13v, 15v, 16r, 18r, 21v, 26r, 36v, 38r, 38v, 42v, 83v, 141r; var. lucrure, 83v, 95r, 141r. luneca vb. I. refl. „a se înşela, a păcătui", 36r, 117r. lut s.n. „argilă", 25v, 39r, 46v, 59v, 126r. M macar adv. = măcar, 13r, 14v, 15v, 16v, 28r, 32v, 41r, 53r, 56v, 58r, 58v, 62v, 70v, 71v, 93v, 99v, 106r, 109r, 109v, 111r, 116v, 120r, 121r, 125v, 131v, 132r, 133v, 135r, 138r, 138v, 141r, 141v, 143v, 146r, 156r, 157v, 158r; var. măcar, 141r. machidoneni s.m. pl. = macedoneni, 110r. maică s.f. „mamă", 8v, 11r, 14v, 27v, 33r, 52r, 55v, 56r, 64r, 71v, 72r, 158r; pl. maice, 72r. mainte adv. = înainte, 6v, 14v, 19r, 21r, 22r, 28r, 28v, 31r, 32r, 32v, 34r, 37v, 40v, 41r, 41v, 43r, 46r, 49r, 55v, 56v, 59v, 67r, 68v, 69r, 71v, 73r, 74v, 79r, 83v, 85v, 87r, 87v, 88r, 88v, 89v, 91r, 93v, 96v, 104v, 107v, 112v, 113r, 117r, 118r, 122r, 124r, 125r, 129r, 134r, 139v, 140r, 143r, 143v, 144r, 145r, 147v, 150v, 155r, 155v, 156v, 157r, 160r. mamcă s.f. = mancă; „doică", 102v. mană s.f. „pîine făcută din licheni comestibili bogaţi în amidon", 45r, 47r, 99r. manihei s.m. pl. „maniheişti", 150r. Glosar 167 margă vb. III. intr., prez. conjunct., imper. de la merge = (să) meargă, 20v, 30r, 32v, 74r, 95r, 98r, 111r, 157r; pers. 1 să mărg = să merg, 30r ; perf. indic. pers. 3 pl. au mărs = au mers, 126v, 149r; perf. smp. pers. 3 sg. marsă = merse, 33v, 73r. marghiol adj. „şiret, viclean", 109v. martur s.m. = martor, 54r, 86v, 123v. mascur s.m. „porc; carne de porc", 7r, 99v, 100r. matcă s.f. Matca focului = sediul focului veşnic; iad, 89v, 109v, 157r. măduhă s.f. = măduvă, 128r, 154r. măgură s.f. „munte", 23v, 25v, 26r, 29r, 45r, 48v, 60v, 84r, 101v, 115r, 127v, 129r. mănunţele adj. pl. = mărunţele, 25v. mărgăritari s.n. = mărgăritar; „perlă", 140v. mări vb. IV. 1. refl. „a se făli, a se măreţi", 68v, 147v. 2. tr. „a slăvi, a cinsti", 75v, 140v. mărire s.f. 1. „măreţie, glorie", 20r, 21v, 61r, 155v. 2. „slavă", 28v, 29r, 29v, 49v, 107r. 3. „laudă, cinste", 48r, 56r, 104v, 110v. mărturie s.f. 1. „dovadă, probă, semn", 4v, 17r, 23v, 28v, 36v, 48r, 51r, 53r, 54r, 59r, 69r, 72r, 72v, 76v, 81r, 105r, 112r, 113r, 133r. 2. „învăţătură, lege morală, precept", 17v, 20v, 35r, 109r, 112v, 142v, 144r. 3. „martor", 128v, 132v; pl. mărturii, 4V, 17r, 17v, 23v, 28v, 35r, 36v, 51r, 53r, 54r, 59r, 76v, 81v, 105r, 109r, 112r, 112v, 113r, 144r, mărturie, 48r, 132v. mărturisi vb. IV. 1. tr. „a recunoaşte ca adevărat", 10v, 27v, 28r, 31v, 34v, 35r, 37v, 49r, 53r, 54r, 62r, 66v, 67r, 80r, 81r, 87r, 104r, 104v, 134r, 145r. 2. tr. „a propovădui, a predica", 52v, 70v, 86v. 3. refl. „a se destăinui, a se confesa", 112r. măscări vb. IV. tr. „a ocărî, a batjocori", 51r, 54r. măscărici s.m. „om neserios, ridicol", 115v. mătase s.f. „aţă de mătase", 102v. mergere s.f. „venire, deplasare", 149r. meseri s.m. pl. „săraci, mizeri", 21r. meşter s.m. „persoană care are şi practică o meserie", 95v, 136v, 142r; adj. „priceput, abil", 122r. meşterşug s.n. = meşteşug. 1. „meserie", 110r. 2. Fig. „ tertip, viclenie", 59r, 91v, 122v, 123r. meşterşugui vb. IV. 1. intr. „a se purta, a acţiona cu viclenie", 109v, 144v. 2. tr. „a pune la cale", 116r. 168 Glosar miadzănoapte s.f. = miazănoapte, 32v. micşor adj. „micuţ", 29r, 33r. miedz s.n. = miez, 94v. mieluşel s.m. „mieluţ", 53v, 54v. Mieluşelul lui Dumnădzău = Iisus Hristos, 34r. mijloc s.n. 1. „centru", 60r, 61v. 2. „ceea ce serveşte la realizarea unui scop, la desfăşurarea unei activităţi etc.; procedeu, cale", 4r, 5v, 6v, 11r, 27v, 28r, 38v, 44r, 63r, 63v, 64v, 66v, 71V, 74r, 78v, 101v, 102v, 118v, 119r, 121r, 122v, 126r, 139v, 143r, 152r; accentuat şi mijloc, 11r, 44r. milă1 s.f. 1. „graţie divină, îndurare", 64r, 116v, 124v, 132r, 134v, 135r, 139v. 2. „compătimire, înţelegere", 137v. milă2 s.f. „unitate de măsură pentru lungimi", 90v. milostenie s.f. „milă, îndurare", 111r, 134v. milostiv adj. „milos, îndurător, iertător", 7v, 8r, 44r, 86v, 88v, 101r, 123v, 141v, 160r. milostivi vb. IV. refl. „a se îndura; a-şi arăta graţia divină", 43v. milui vb. IV. intr. „a salva sufletul cuiva, a mîntui", 13v. miluitori adj. = miluitor; „darnic, îndurător", 7v. mincinos, -osă adj. 1. „care minte", 3v, 17v, 81v, 110v, 111r, 113r, 155r, 159v. 2. „care conţine o minciună, care reprezintă o minciună", 51r, 90r, 97v, 128v, 137r; var. minciunos, -oasă, 51r, 54r, 97v, 128v. minciună s.f. 1. „neadevăr", 4v, 32v, 40v, 51r, 91v, 106v, 108r, 108v, 110r, 110v, 111v, 114v, 115r, 115v, 118r, 118v, 119v, 120r, 121r, 122v, 126v, 128r, 128v, 129r, 129v, 141r, 146r, 148v, 150v, 152r, 154v. Fig. 119v. Person. 118r. 2. „născocire, plăsmuire", 42v, 108r, 152v; pl. minciuni, 4V, 42v, 91v, 111v, 114v, 115v, 118r, 121r, 126v, 128v, 129r, 129v, 141r, 152v, 154v, minciune, 51r, 108r, 108v. miroseşte vb. IV. tr., prez. indic. de la mirosi, pers. 3. „ simte, bănuieşte", 119v. Miruitul s.m. art. „Iisus Hristos", 53r. misirlini s.m. pl. „egipteni", 43r, 74r. mişel s.m. 1. „om ticălos, nemernic", 21r, 109v. 2. „om sărac", 123v. mitropolie s.f. „capitală", 103r. mitropolit s.m. „persoană din ierarhia Bisericii Ortodoxe care deţine rangul inferior patriarhului şi care conduce o mitropolie", 140v. mîlcom adv. = molcom, 51r, 139r. mîna vb. I. tr. „a trimite", 157r. Glosar 169 mîne-sa s.f. „maică-sii", 36r, 53v, 158v. mîngîietori s.m. = mîngîietor; „persoană care îmbărbăteză, alină pe cineva", 135v. mînia vb. I. refl., tr. „a (se) supăra foarte tare, a (se) înfuria", 15r, 40r, 45r, 89r, 90v. mîntuire s.f. „iertare a păcatelor, obţinută prin pocăinţă", 38r, 56r, 64r, 110r, 111v, 124v, 148r, 152v. mînu s.f. pl. = mîini, 47r, 155v; art. mînule, 22r, 25r, 44v, 55r, 75r, 76r, 108r, 151v; gen.-dat. mînulor, 43r. molime s.f. „moliciune", 137v. mormînt s.m. „cavou", 44v, 52r. moşie s.f. „proprietate, domeniu", 110r. mreje s.f. pl. „curse de prins animale sălbatice", 135v. mucenic s.m. „persoană care a îndurat chinuri mari sau moartea, apărînd ideile religiei creştine la începuturile creştinismului", 68v, 76r, 97r, 140r; var. măcenic, 116r. muieri s.f. pl. „femei", 93v, 124r. mujici s.m. pl. = mojici; „oameni de rînd, prost crescuţi, fără instrucţie", 42v. mulţămită s.f. „mulţumire, recunoştinţă", 51v, 94r. muncă s.f. „chin", 30r, 74v, 99r, 111v. munci vb. IV. tr. „a chinui", 67r; refl. pas. 88v, 122r. muncitori s.m. = muncitor; „persoană care chinuieşte, torturează pe cineva; torţionar", 68v, 86v, 96v. mustra vb. I . tr. „a certa, a ocărî, a dojeni", 47r; absol. 116v. musulman s.m. „mahomedan", 5V, 7V, 8V, 9r, 10r, 11v, 16v, 27r, 35r, 35v, 36v, 37r, 37v, 42v, 56v, 57r, 58v, 60v, 62r, 65r, 67r, 68v, 69v, 70r, 73v, 75v, 77r, 77v, 78r, 79v, 80r, 80v, 81r, 83r, 85v, 87v, 88r, 103v, 104r, 113r, 120r, 141r, 159r. N na prep. „la, a", 39v, 154v. Loc. adv. Na dreapta (sau na stînga) = (la) dreapta sau (la) stînga 5V, 18v, 19v, 20r, 22v, 30r, 41r, 51r, 53r, 56r, 60v, 74r, 77v, 85v, 90v, 115v. nainte adv. = înainte, 71r . nădi vb. IV. tr. „a pune nadă". Fig. 51r. 170 Glosar năpaste s.f. = năpastă; 1. „nedreptate, asuprire", 54r, 84v. 2. „suferinţă", 62r; pl. năpăşti, 84v. năpastnic, -ă adj. „nedrept, abuziv", 54r, 132v. năpăstui vb. IV. tr. „a asupri, a oprima", 8v. năroade s.n. pl. = noroade; „popoare", 48r, 67v. năsilnic, -ă adj. 1. „neîndurător, crud", 47v, 48v, 74vv 86v, 97r, 97v, 99r, 116v, 120r, 137r. 2. „care este puternic, care are forţă", 124v; var. năsîlnici, 86v. năsilnicie s.f. „brutalitate, neîndurare", 83r, 97r, 111v. năsip s.n. = nisip, 13v. năstav s.n. „îndrumare, povăţuire", 8r, 102v. năzui vb. IV. intr. „a se îndrepta către..., a ţinti", 138v. neadevărate adj. pl. „mincinoase, false", 128v. necăiuri adv. = nicăieri, 66r, 119v; var. necăiurilea, 86r. necerca vb. I. tr. „a nu cunoaşte", 12r. necinstită adj. „batjocorită", 55v. neclătit, - ă adj. „permanent, constant, veşnic", 18v, 20r. neclintit, -ă adj. „etern, veşnic", 14r, 99r. necum adv. „nicidecum", 156v. necunoştinţă s.f. „lipsă de cunoaştere", 94v, 148r. necuprins, -ă adj. 1. „infinit, vast", 78r. 2. „care nu poate fi înţeles de mintea omenească", 37r. necusută adj. „care nu are cusături", 54r. necuviitori, -oare adj. „necuviincios, imoral", 85v, 144r. nedejde s.f. = nădejde. 1. „speranţă", 16r, 50r, 119v,145r, 145v. 2. „persoană care oferă speranţă, certitudinea că cineva sau ceva va fi favorabil; ceea ce este un prilej de speranţă", 15r, 18v, 23r. nedejdui vb. IV. tr., intr. = a nădăjdui; „a avea speranţa sau convingerea că ceva este realizabil; a se încrede în...", 9r, 9v, 15r, 39v, 58r, 107v, 145v. nedestoinic adj. „care nu este vrednic, merituos", 7v. nedodeit adj. „nesupărat", 62v. nefăcut adj. „creat", 10v, 127v. Glosar 171 negreaţă s.f. „culoarea neagră", 19v. neguţitori vb. IV. intr. = a negustori, 94r. neîngădui vb. IV. tr. „a nu accepta", 41r. nemărui pron. neg., gen.-dat. de la nimeni = nimănui, 19r, 50r. nemeri vb. IV. tr. = a nimeri, 120v; absol. 63v. nemică pron. neg. = nimic, 7r, 20r, 23r, 23v, 24r, 24v, 31v, 33r, 34r, 35v, 38v, 39r, 43r, 47v, 48r, 60r, 62v, 68v, 82r, 86r, 88v, 89v, 90r, 90v, 95r, 97v, 103r, 108r, 108v, 120r, 121r, 121v, 123v, 131v, 132r, 132v, 139v, 140v, 142r, 143v, 145r, 146v, 149r, 149v, 151r, 152r, 157v. Loc. adj., adv. De nemică = (care este) fără valoare, neînsemnat; (care este) josnic, ticălos, 21v, 27v, 36v, 41r, 66r, 70v, 77r, 79v, 100r, 102r, 109v, 119r, 125r, 129r, 141v, 150v, 152v, 156r, 156v. nemilostivi adj. pl. „nemiloşi", 43r. nemulţămitori adj. = nemulţumitor; „nerecunoscător", 101v. nenaştere s.f. „moarte", 132v. neobrezuit adj. „care nu a fost circumcis", 80r. Fig. 97r. nepăţit adj. „care nu păţeşte nimic", 62v. nepocăindu-să vb. IV. refl., ger. „cînd nu se pocăieşte", 135v. nepriceput adj. „care nu este sau nu poate fi priceput, înţeles", 11r, 11v, 37v, 86v, 148v. neprieteşug s.n. „neprietenie", 91r; var. nepriiteşug, 92r. neprietin s.m. = neprieten, 53v, 54r, 68r, 71v, 83v, 91r, 91v, 92r, 109v, 113r, 131r, 131v, 132r, 136v, 150v. neputinţă s.f. „lipsă de putere", 13v, 77r, 79r, 82r, 88r, 93r, 96v, 100v, 102r, 105r, 106r, 119v, 145v. nesăvîrşit, -ă adj. „care este fără de sfîrşit", 94v, 99r. nescare adj. nehot. = niscai, 43r, 95r. nesocotinţă s.f. Loc. adj. De nesocotinţă = nesocotit, 158r. nestătători adj. = nestătător; „nestatornic", 116v. nestorieni s.m. pl. „adepţi ai nestorianismului", 71r, 114v. nesuferi vb. IV. tr. „a nu suporta, a nu accepta", 48v, 96r, 155r. nesvîrşit, -ă adj. = nesfîrşit; „etern", 30r. 172 Glosar neştine pron. nehot. „cineva, careva, oricare", 4V, 7r, 8r, 11v, 17r, 17v, 18r, 21r, 22r, 34v, 35r, 40v, 55v, 58r, 62v, 68r, 81v, 82r, 87r, 93v, 95v, 108r, 108v, 110v, 120v, 122r, 123v, 128v, 132r, 133v, 135v, 138r, 139v, 140r, 140v, 141r, 145r, 146r, 151v, 153v, 155r. netîmplîndu-se vb. I. refl. impers. = neîntîmplîndu-se, 60r. netocma adv. neg. „nicidecum", 16v, 110v, 136v. neusebit adj. „nedespărţit", 41v. nevădzut, -ă adj. = nevăzut, 10v, 39r. neveştedzindu-se vb. IV. refl. = neveştezindu-se; „neuscîndu-se", 23v. nevindecat, -ă adj. 1. „care nu s-a vindecat", 8V. 2. Fig. „care este ireparabil", 84v. nevoie s.f. 1. Expr. A petrece nevoie = a suferi, 15v. 2. Loc. adv. De nevoie = fără voie, constrîns, 6r, 82v, 118r. 3. „boală", 82v. Cea nevoie = epilepsie, 109v, 155r. nevoinţă s.f. „trudă, stăruinţă", 86v, 104r. nevoitori s.m. = nevoitor; „stăruitor", 71r. nice conj. 5r, 5V, 6V, 6r, 10r, 10v, 11r, 11v, 12r, 13r, 14r, 14v, 15v, 16r, 17r, 18r, 19v, 20r, 23r, 24v, 27v, 28r, 34r, 36v, 37r, 37v, 39r, 40r, 40v, 41r, 42r, 44r, 45v, 46r, 48r, 50r, 51v, 54v, 55r, 55v, 56v, 58v, 59v, 62v, 64v, 66r, 66v, 72v, 73v, 76v, 77r, 78r, 80r, 82r, 82v, 83v, 84v, 85r, 86r, 86v, 87r, 87v, 89r, 90r, 90v, 91r, 95v, 97r, 97v, 98r, 98v, 99r, 100v, 101r, 103r, 103v, 104r, 104v, 105r, 106r, 106v, 108v, 109v, 110v, 113r, 115r, 115v, 116r, 116v, 118v, 119v, 120r, 121r, 121v, 123r, 123v, 125r, 125v, 127v, 128r, 128v, 129r, 129v, 130r, 132r, 132v, 135v, 137r, 138v, 140v, 142v, 144v, 145r, 146r, 146v, 148r, 149r, 149v, 154v, 155r, 156r, 156v, 157r, 157v, 158v, 159r, 159v; var. nici, 8r, 100r, 142r, 143r. nime pron. neg. = nimeni, 9r, 19v, 20v, 41v, 47r, 50r, 52r, 58v, 66v, 81r, 82v, 109v, 114r, 119v, 122v, 124r, 127v, 135v, 136r, 148r, 151r, 152r; var. nimerea, 123r. nimerile, nimerilea pron. neg. „nimeni", 58v, 72v, 87v, 90v, 127v, 151v, 156r. niscare adj. nehot. = niscai, 100r. nişte art. nehot. 6V, 39v, 42v, 44v, 45r, 49r, 50v, 52v, 61v, 66v, 85v, 99r, 100r, 103v, 108v, 123r, 127v, 133v, 138v; var. neşte, 30r, 66v, 83v, 97v, 108v, 114v, 139r. nuăr s.n. = nor, 33r, 51r, 61v, 64v, 78v; var. pl. noări, 39v. numerele s.f. pl. „numele", 113v, 114v, 127r. O oarecarele adj. nehot. = oarecare, 122v. oarece adv. „puţin, cîtva", 37r, 55v, 96v, 108v, 125v. Glosar 173 obicei s.n. 1. „rînduială, tradiţie", 11v, 43r, 50r, 50v, 73v, 79v, 99v, 100r. 2. „practică religioasă", 33v, 47r, 52r, 100r, 151r; pl. obiceie, 79v, 99v. oborî vb. IV. tr. „a doborî, a culca la pămînt", 129v. Fig. „a îndepărta", 87v. obraz s.n. 1. „fiecare dintre cele două părţi laterale ale feţei; faţă, chip, înfăţişare", 42r, 54v, 144r. Expr. Fără (de) obraz = neruşinat, 84r, 148v. 2. „rang, condiţie, stare socială", 110r. 3. „persoană, ins"; spec. fiecare dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi", 8v, 45v, 71v, 137v, 160r; pl. (3) obraze, 8V, 45v, 71v, 160r . obrezanie s.f. „circumcizie", 7r, 78r, 79v, 95r, 96v, 97r. obrezui vb. IV. refl. „a se circumcide", 79v; tr. 79v. obrezuire s.f. „circumcizie", 97r. obrezuit adj. „care este circumcis", 97r; subst. 80r. ocară s.f. Loc. adj. De ocară = jignitor, ruşinos, 35v, 51v, 54v, 150v. ocărî vb. IV. tr. „a defăima, a dispreţui", 4r, 15v, 65r, 77v. ocărît, -ă adj. „vrednic de dispreţ, ticălos, nemernic", 150v. odănăoară adv. = odinioară, 13r, 18r, 70v, 82v, 96v; var. dănăoară,14\ 18r, 40v, 44r, 55r, 76v, 89r, 90r, 98r, 108v, 123v, 126r, 144v, 146r, 155r. odoară s.f. pl. = odoare, „obiecte preţioase", 104r. omăt s.n. „zăpadă". Compar. 48v. omenenie s.f. „omenie", 26v. omenie s.f. „fire, natură omenească", 5r, 15v, 20r, 20v, 22r, 23v, 27v, 31v, 38r, 40v, 41r, 62v, 110v, 131v, 132r, 149v, 150r, 150v. omide s.f. pl. „larve de fluture, dăunătoare pomilor", 139r. omorî vb. IV. tr. „a ucide", 25r, 33v, 46r, 48v, 50r, 58v, 83r, 114v, 120v, 150r, 150v, 151r; refl. pas. 125r; imperf. indic. omorîia = omora, 43r; var. omurî, 47v. oprelişte s.f. „interdicţie", 64v. organ s.n. „harfă, liră". Compar. 29v. orîndui vb. IV. tr. „a hotărî, a stabili", 55v, 97v. orînduială s.f. „regulă", 125v. osebită adj. „care este lăsată deoparte", 97v. osindă s.f. = osîndă; „condamnare, pedeapsă", 16r, 41r, 44r, 56r, 136v, 150r. osindi vb. IV. tr. = a osîndi, 15v; refl. pas. 52v, 105v. 174 Glosar ostroave s.f. pl. „insule (în mare)", 86r. Fig. 83v. otravă s.f. „venin", 53r, 75r. Fig. 108v, 124v. otrăvi vb. IV. tr. „a da otravă". Fig. 108v. otroci s.m. pl. „mucenici, martiri", 140r. otveat s.n. „răspuns", 38r. oţăt s.n. = oţet, 52r, 54v. P painjină s.f. = păianjen, 139r. Fig. 4r. paloş s.n. „sabie cu două tăişuri, adesea încovoiată spre vîrf", 81v, 115v. pară s.f. (cu determinarea „de foc") „flacără, văpaie", 23v, 126r. paşte vb. III. tr. „a păstori". Fig. 31r. pate vb. IV. tr. (absol.), prez. indic. pers. 3 sg. de la păţi = păţeşte, 5V, 6V, 38v, 62r, 62v, 82v, 118v, pers. 2 sg. paţi = păţeşti, 10r, pers. 3 pl. pat = păţesc, 9V. patimă s.f. „suferinţă, necaz", 62v. patriarh s.m. 1. „persoană care deţinea cel mai înalt grad în ierarhia bisericească înainte de conciliul de la Niceea", 140v. 2. „fiecare dintre capii unor mari familii gentilice ebraice, care i-au precedat lui Moise, conducători ereditari ai poporului evreu", 141r, 155v; pl. patriarşi, 140v. patrule num. ord. = patrulea, 77r, 107r, 111v, 152v, 154v, 155v, 197v. păgîn s.m. „nume care este dat de creştini celor care sînt de altă religie decît cea creştină; ateu", 10r, 10v, 12v, 45r, 66v, 67r, 69r, 74v, 79v, 80r, 96v, 111r, 116r, 118r, 132v, 135r, 137v, 139r, 140r, 141r, 141v, 152v, 153r, 156v, 159v. păgînătate s.f. 1. „mulţime de păgîni, neam păgîn", 113v. 2. „fel de a gîndi, de a trăi al cuiva care nu crede în Dumnezeu; ext. greşeală gravă", 42v, 43v, 95v, 111r, 113r, 113v, 114r, 128r, 133v. păgîneşti adj. pl. „care sînt specifice păgînilor, care aparţin păgînilor", 103r. păhar s.n. = pahar, 89r, 134r, 134v. pămînt s.n. Pămîntul cel făgăduit = ţara pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o evreilor, 46r, 105v. părăsi vb. IV. 1. tr. „a lăsa, a abandona", 12v, 15r, 15v, 21v, 41r, 42v, 94r, 100v, 131v, 133v, 139v, 159v. 2. refl. „a renunţa la...", 38r, 148v. Glosar 175 părete s.n. = perete, 132r, 151v. păsa vb. I. intr. „a încerca să... , a căuta ...", 52v, 89v, 94r, 95v, 105r; prez. indic. pers. 2 sg. pasă, 89v, 94r, pers. 3 pas, 95v, pers. 2 pl. păsaţi, 32r . păstori s.m. = păstor, 30r, 31r; pl. păstori, 28v, 42v. păstorit s.n. „creşterea vitelor", 20v. păzi vb. IV. tr. Expr. A-şi păzi treaba = a-şi vedea de treabă, 32v. pecete s.f. „aprobare, hotărîre întărită de o pecete", 60r. Fig. 122v. pecetlui vb. IV. 1. tr. „a sigila", 52r, 52v. 2. tr. absol. „a hotărî, a aproba", 60r; refl. pas. 60r. pedestru adj. „prost", 108v. pementeni s.m. pl. = pămînteni, 11r. pementesc, -ească adj. = pămîntesc; „pămîntean", 4r, 18r, 18v, 19r, 19v, 20r, 33r, 38r, 40v, 92r, 97v, 114r, 115r; var.pemintesc, 63r, 126v. pentre prep. = printre, 66v. peri vb. IV. intr. = a pieri. 1. „ a dispărea; a muri", 14r, 17r, 17v, 49r, 56v, 66v, 83r, 105r, 111r, 124r. 2. „a se întuneca", 18r. perire s.f. = pierire; „dispariţie; distrugere", 91r, 124r. perit adj. = pierit; „distrus", 103v, 148v. pers s.m. „persan", 3v, 4r, 4v, 5v, 7v, 24v, 32v, 65v, 77r, 107r; pl. persi, 24v, 32v. persesc, -ască adj. „persan", 3v, 24v. pervîi num. ord. (adj.) „primul", 38r. petrece vb. III. 1. intr. „a trăi", 15v, 32v, 36r, 43v, 83v, 94r, 98v, 100v, 111v, 125v. 2. refl. „a dispărea, a pieri", 14r, 18v. 3. refl. unipers. „a avea o anumită desfăşurare, evoluţie; a se desfăşura, a se întîmpla", 5r, 136v. petrecere s.f. „vieţuire, trăire; locul unde cineva a trăit (la un moment dat)", 31v, 100v, 150v. pierdzare s.f. = pierzare; „pierdere a vieţii veşnice ca urmare a căderii în păcat", 107v, 108r. pildă s.f. 1. „model, exemplu", 18r, 37r, 40v, 96v, 102r, 102v, 105v, 131v, 141r. 2. „maximă, sentinţă, proverb", 34r, 63v, 94r, 129r. pîngări vb. IV. tr. „a întina, a murdări", 137v, 151v. pîngărit adj. „ticălos, nemernic", 134r. pîntece s.n. „abdomen, burtă", 22r, 22v, 25r, 85r. Fig. 19r, 80v. pîră s.f. „plîngere, reclamaţie", 127r. 176 Glosar pleca vb. I. 1. refl. „a se apleca, a se înclina", 136r, 137r. Expr. tr. A-şi pleca urechea = a asculta cu atenţie, 31v. Fig. 59r. 2. tr. „ a se îndepărta, a se duce în altă parte", 47v. plecare s.f. 1. „înclinaţie, atracţie", 13v, 21r. 2. „smerenie, umilinţă", 21r. plină adj. Fig. „desăvîrşită, deplină", 20r, 96r. plini vb. IV. 1. tr. „a îndeplini; a împlini", 4r, 10r, 15r, 28v, 30r, 34r, 49r, 59r, 66r, 67v, 81v, 84v, 88r, 90r, 93r, 93v, 94v,100v, 101r, 102r, 103r, 106r, 114r, 121v, 129v, 131r, 141v, 147r, 154v. 2. refl. „a se realiza, a se adeveri", 14r, 29r, 31r, 47r, 50r, 64r, 66v, 90v, 94v, 104v, 106v, 110v, 116r, 137r, 151r. 3. refl. „a atinge un anumit termen", 98v. plinire s.f. „îndeplinire, realizare", 44r, 125r, 135v, 136v. plînge vb. III. 1. intr. „a vărsa lacrimi (de durere, de jale)", 8r, 24v, 154r; tr. 34r. 2. tr. „a avea milă de cineva sau de ceva, a compătimi", 122v. plîngere s.f. „plîns, jeluire", 34r, 154r. plod s.n. „rod, fruct", 88r. plumîni s.n. pl. = plămîni, 117r. pobedi vb. IV. tr. „a învinge, a supune", 57r; refl. 116r. Fig. 152r. pocaanie s.f. = pocaianie; „pocăinţă; penitenţă", 132v, 136r. pocăinţă s.f. 1. „căinţă pentru păcatele săvîrşite, regret", 86v, 134v, 157r. Fig. 38v. 2. „dezlegare de păcate, iertare", 135r. pocloane s.n. pl. = plocoane, 33r. podnojie s.f. „scăunel pus sub picioare", 75v. podobnic s.m. „cel care este asemănător cuiva", 106v. poftă s.f. 1. „dorinţă, năzuinţă", 7V, 30v, 99v, 117r, 120v, 125r. Loc. adv. Cu poftă = manifestînd multă plăcere, 133r. 2. „dorinţă, plăcere de a mînca", 100r. 3. „dorinţă sexuală; patimă; viciu", 5r, 43v, 44r, 79v, 84r, 85r, 92v, 96v, 97v, 117v, 125r, 126r; pl. pofte, 43v, 84r, 96v, 111v, 125r, 126r. pofti vb. IV. tr. 1. „a dori, a rîvni", 39v, 109v. 2. „a dori o mîncare, o băutură", 99v. 3. „a avea o dorinţă, un impuls sexual", 92r. 4. „a ruga pe cineva ceva", 104r. pogorî vb. IV. = a coborî. 1. refl., intr. „a se da jos", 12v, 13v, 28v, 105v, 112r, 153v, 154r, 154v, 155v, 156r; tr. 52r. Fig. 46r. 2. refl., intr. „a veni în jos dintr-un loc mai înalt; a descinde", 44v, 69v, 80r. Fig. 5v. 3. refl. „a se lăsa, a se deplasa în jos", 21r, 70r. 4. tr. Fig. „a înjosi, a umili", 91r; imperf. indic. pers. 3 pogorîia, 28v. Glosar 177 popi s.m. „preoţi", 76r. poroncă s.f. = poruncă. 1. „dispoziţie, ordin", 5r, 6v, 24v, 63r, 107r. 2. „lege morală sau religioasă; precept", 14r, 27r, 38v, 64r, 86v, 88r, 90v, 91v, 98r, 104v, 111v, 125v, 139v, 150r; gen.-dat. poroncei, 86v, 91v, 125v. poronci vb. IV. tr. = a porunci; „a da poruncă, a ordona", 5r, 30r, 35r, 42r, 43v, 84r, 103v, 110r, 127r, 128r, 150v, 153r; absol. 60r; imperf. indic. pers. 3 poronciia, 150v. porumbi s.m. pl. „porumbei", 99v. post s.n. „restricţie la alimente prescrisă credincioşilor în anumite zile, perioade etc", 121r, 132v. posti vb. IV. intr. „ a respecta posturile prescrise de o anumită religie", 84r, 123v. potoli vb. IV. refl., tr. „a (se) domoli, a (se) calma", 48r, 52v, 90v, 113v, 117r, 117v, 136r; prez. indic., conjunct. pers. 3 sg. potoale, 48r, 117r, 117v, 136r. potop s.n. (în Biblie) „revărsare mare de ape, care a devastat pămîntul şi a ucis vieţuitoarele, cu excepţia celor de pe arca lui Noe", 43r. povaţă s.f. 1. „îndrumător, călăuză", 30v, 32v, 93r. Fig. 117r, 117v. 2. „sfat, îndemn", 45r, 93r. prav s.n. = praf, 25v, 94v, 133r. pravilă s.f. „regulă, îndatorire, normă", 17v, 82v, 91v, 93r, 96v, 123r, 156v. pravoslavie s.f. „ortodoxie", 59r. pravoslavnic, -ă adj. „care ţine de dreapta credinţă", 4r, 4v, 8v, 83v. prăpădi vb. IV. tr. „a distruge, a omorî", 63v, 69v; imperf. indic. pers. 3 prăpădiia, 69v. pre prep. = pe, 4r, 6V, 7r, 7V, 8V, 9r, 10r, 10v, 26r, 26v, 27r, 27v, 36v, 37r ş.a. Loc. adv. Pre încetul sau pre cătinel = încet, 13r, 34r, 49r, 93r, 95v. Pre lesne = uşor, fără dificultate, 11v; var. pe, 3V, 86v, 90r. Preacurata s.f. „Fecioara Maria", 11r, 21r, 24r, 28r, 65v, 105r, 152r, 158r, 160r. preacurvi vb. IV. intr. „a comite adulter, a trăi în desfrîu", 92r. Preaditeci s.m. „Antecesorul", 15v. preaobrajenie s.f. „schimbarea la faţă", 112r. preget s.n. „întîrziere", 103v. pregiur adv., prep. = împrejur, 85v, 89r. premeni vb. IV. refl., tr. = a (se) primeni; „ a înlocui sau a fi înlocuit cu altceva, a (se) modifica", 4r, 88v, 114v, 131v. 178 Glosar premenire s.f. = primenire; „schimbare, modificare", 137v. prepune vb. III. tr. „a bănui", 60r. prepus s.n. „bănuială", 111v. preste prep. 11r, 22v, 30r, 36v, 37r, 42v, 47r, 50r, 50v, 59v, 61r, 63r, 67v, 77v, 78v, 95v, 102r, 103r, 114v, 119v, 120r, 120v, 124r, 138r, 143r; var. peste 137v. pretiutinderea adv. = pretutindeni, 136v; var. pretitinderea, 17v. preut s.m. = preot, 56r, 129v. preuţie s.f. = preoţie; „preoţime", 103r, 133v, 134r, 136v. price s.f. „neînţelegere, ceartă", 37v, 56r, 57r, 90v, 142r. priceavi s.m. pl. „beţivi", 37r. pricepe vb. III. 1. tr. „a înţelege, a pătrunde ceva cu mintea, a-şi da seama", 7v, 11r, 11v, 12r, 36r, 36v, 37vv 40v, 44r, 89r, 100v, 115r, 142v, 145v, 148r. 2. tr. „a constata, a vedea", 34v. 3. refl. „a avea cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu", 9r, 35r. prici vb. IV. refl. (recipr.) „a se certa, a se afla în conflict", 5r, 9r, 82r, 116v, 156r. prietin s.m. = prieten, 7v, 8r, 20v, 23v, 24v, 79r, 92r, 131r, 132r, 133r, 137r, 138v, 139r, 139v, 141r. prietinie s.f. = prietenie, 91r, 131r; var. prietenie, 92r. priimi vb. IV. tr. = a primi, 4r, 7v, 8r, 10r, 17r, 19v, 23r, 31r, 35v, 49v, 56r, 59r, 66r, 77v, 79r, 81v, 82v, 84v, 86v, 91v, 94r, 95v, 96r, 96v, 106v, 108r, 109r, 111v, 112v, 113r, 113v, 117r, 117v, 118v, 121v, 122v, 136v,138v, 139v, 140r, 145v, 146v. priimire s.f. = primire, 132v. priimitori, -oare adj. = primitor, 124v. prilej s.n. 1. „ocazie, împrejurare", 47v, 53r. 2. „motiv", 13r. primbla vb. I. refl. = a se plimba, 41r. prin prep. 15r, 15v, 41r, 41v, 45r, 47v, 55r, 56v, 81r, 94r, 96r, 105r, 108v, 109r, 154r; var. pin, 85v, pen, 89r. pripă s.f. Loc. adv. De pripă = iute, rapid, 49r, 95v. pripoit adj. = priponit, 30r. prisos s.n. „ceea ce depăşeşte o anumită cantitate sau o anumită limită, reprezentînd un plus", 96v. prisosit s.n. „prisos", 96v, 97r. Glosar 179 propovedui vb. IV. tr. = a propovădui; „a predica", 42v; absol. 6r, 65v, 86r; refl. pas. 86v, 109r. propoveduitori s.m. = propovăduitor; „persoană care propovăduieşte", 67r, 96v. proroc s.m. „persoană care este interpret al voinţei lui Dumnezeu, capabilă să prezică viitorul", 4V, 6r, 8r, 8V, 10v, 12r, 12v, 13r, 15r, 15v, 16r, 17v, 18v, 19r, 19v, 20v, 21v, 22r, 22v, 23r, 24v, 25v, 26v, 27r, 27v, 28v, 29v, 30v, 31r, 31v, 32r, 33v, 34r, 34v, 35v, 37r, 38v, 40r, 41v, 42r, 44r, 46r, 46v, 47r, 48r, 49v, 50r, 53r, 55r, 56v, 57r, 59r, 61r, 61v, 64v, 65r, 65v, 66v, 67r, 68r, 68v, 71r, 75r, 77v, 79r, 80v, 81r, 81v, 88v, 96r, 97r, 97v, 100v, 102r, 102v, 104r, 105r, 106r, 110r, 110v, 111r, 112r, 112v; vocat. proroce, 34v. prorocesc adj. „de proroc", 110v. proroci vb. IV. intr. „a prezice voinţa divină", 7r, 12r, 15r, 15v, 16r, 18v, 27r, 27v, 31r, 35r, 54v, 60v, 110r, 115v, 122v, 133r. prorocie s.f. „prorocire", 15r, 15v, 16r, 18v, 19r, 27r, 27v, 28v, 30r, 47r, 49r, 55v, 61r, 62r, 67v, 103r, 104v, 105r, 110v, 134r, 135v, 136v, 151v, 156v; pl. prorocii, 27v, 30r, 55v, 103r, 104v, 110v, prorocie, 105r. proslăvi vb. IV. tr. „a slăvi, a preamări", 68r, 76r, 96r,137v; absol. 29v. prost, proastă adj., s.m. 1. adj. „care este simplu; de condiţie socială modestă", 34v, 49r, 106r, 108v, 145r; „care este nevinovat", 53v. 2. adj., s.m. „(om) care este lipsit de inteligenţă", 70v, 108v, 124r. 3. adj. „care este fără (multă) ştiinţă de carte, de învăţătură; ignorant", 5r, 11r, 108v, 121r. prostire s.f. „cearşaf", 52r. proştime s.f. = prostime; „prostie", 107v, 112r. protivă s.f. = potrivă; „asemănare". Loc. prep. De protiva (cuiva) = asemănător cu..., 14v, 22v, 28r, 36r, 40r, 71v, 128r. protivi vb. IV. = a potrivi. 1. refl. „a fi în concordanţă cu cineva sau ceva", 37r, 148r, 159v. 2. tr. „a compara pentru a stabili însuşirile comune", 23r, 159v. 3. refl. „a se lua după cineva, a da crezare cuiva", 87v, 109r, 128v. protivnic s.m. = potrivnic; „duşman", 124r, 130r. prunc s.m. „copil", 14r, 26v, 27r, 27v, 29r, 32r, 32v, 33r, 33v, 34r, 49v, 56r, 93r, 93v, 95r, 102v. pruncie s.f. „copilărie", 95r. psalm s.m. „imn religios biblic", 22r, 22v, 23r, 134r, 138v. psaltire s.f. „carte din Vechiul Testament care conţine o culegere de 151 de psalmi", 12r, 104r. 180 Glosar purcede vb. III. intr. „a porni la drum, a pleca", 12v, 32v. pururea adv. = pururi; „mereu, necontenit; totdeauna, veşnic", 16r, 31r, 37v, 40v, 44r, 47v, 55r, 72r, 78v, 88v, 103r, 107r, 122r, 126r, 130r, 134r, 136v, 144r. pustiitate s.f. = pustietate; „deşert", 75v. pustiu s.n. „deşert", 45r, 47r, 81r, 99r, 111v, 152v; pl. pustii, 46r, 69v, 109r. pustiu, -ie adj. 1. „care este lipsit de vegetaţie", 106v. 2. „care este lipsit de animale", 134r, 136r. puş vb. III. tr., perf. smp., paradigma tare de la pune, pers. 1 sg. = pusei, 54v, 59v, 154r. putinţă s.f. „putere", 6r, 9r, 13v, 15r, 19r, 20v, 22r, 24r, 26v, 39r, 58r, 58v, 59v, 60v, 63v, 65r, 66r, 67v, 69v, 71r, 88v, 92v, 93r, 93v, 95r, 101v, 103r, 121v, 122v, 125v, 126v, 127v, 143v, 144v, 145r, 147r. puţinel adv. „puţintel", 137r. R rai s.m. „copac", 42r. rădăcinat, -ă adj. „înrădăcinat", 79v. rădăcină s.f. 1. Fig. „origine", 160r. 2. „neam, familie", 15r. rădica vb. I. tr., refl. = a (se) ridica, 4r, 15r, 16r, 17v, 25v, 34r, 34v, 46v, 49r, 54r, 54v, 61r, 68r, 74r, 81v, 93v, 95v, 113r, 118v, 122v , 139r, 154v, 156r. rădicare s.f. = ridicare, 56r. răpire s.f. „jaf, abuz", 83r. răposa vb. I. intr. „a muri", 98v. răposat adj. „mort", 55v. răsipi vb. IV. tr. = risipi, 15v. răstigni vb. IV. tr. „a crucifica", 15v, 51v, 52r, 54v, 55r, 56v, 72r, 72v, 98v, 130v, 131v, 132r, 132v, 135r, 150r, 151r, 151v; refl. pas. 56r, 137v, 159r. răstignire s.f. „crucificare", 55r, 137v, 150v. răşchira vb. I. tr. „a răspîndi, a împrăştia, a risipi", 4v, 15r, 15v, 92v, 138r, 144v. rătăci vb. IV. tr. „a uita", 7r, 11r, 43r. Glosar 181 rătăciţi adj. „pribegi", 46r. rătund adj. = rotund; „gras, rotofei", 159v. rătungiune s.f. „trup gras", 159v. rîmleni s.m. pl. „romani", 50v. rîpă s.f. „mal, ţărm abrupt, alunecos, povîrniş". Fig. 41r, 109r. roabă s.f. „sclavă", 14r, 71v, 83r, 158v. robie s.f. 1. „stare, condiţie de rob; captivitate, prizonierat", 24v, 43r, 61v, 79r, 135r, 136r, 140r. 2. „muncă grea, chin", 46r, 58r, 111r. rod, roadă s.n, s.f. 1. s.n. „neam, seminţie", 13v, 17v, 29r, 47v, 80v, 81r, 88r, 99r, 101v, 106r, 110v, 127r, 151v. 2. s.f. „produs vegetal al plantelor cultivate; fruct", 106v. Fig. 89v. rost s.n. 1. „gură (ca organ al vorbirii)", 6V, 8r, 12r, 27v, 30r, 36v, 49v, 54v, 86r, 100v, 111v, 147v. 2. „gînduri exprimate prin cuvînt", 4v. rrea adj. = rea, 45r, 48r, 48v, 49v, 52r, 56v, 59r, 84v, 92r, 92v, 94v, 97v, 109v, 122r, 124v; pl. rrele, 83v, 90v, 107v, 123r, 124v, 144v, 145 r. rudă s.f. „neam, familie; popor", 15r, 17v, 42v, 43r, 43v, 44v, 45r, 50v, 53v, 54v, 64r, 64v, 79r, 80r, 84v, 105r, 108r, 110r, 123v, 158v. rug s. m. „mur", 23v, 24r. rugători, -oare s.m. pl., s.f. 1. s.m. pl. „cei care se roagă", 68v. 2. s. f. „lăcaş de rugăciune", 153r. ruge s.f. pl. = rugi, 154v. rumâneşte adv. = româneşte; „în limba română", 109v. rumpe vb. III. tr., refl. = a (se) rupe, 151r; perf. smp. pers. 3 sg. rupsă 25v, rumsă, 51r = rupse. ruşina vb. I. refl., tr. „a fi sau a face să fie cuprins de ruşine", 54v, 69r, 129r, 151r, 154v. S sabie s.f. „armă albă formată dintr-o lamă lungă de oţel, ascuţită la vîrf şi pe una dintre laturi, fixată într-un mîner; lovitură dată cu această armă", 56r, 56v, 62r, 81v, 82r, 86r, 115v, 116r, 118v, 119r, 120v, 130r, 134v, 135r, 151v, 155r. 182 Glosar samă s.f. = seamă, 25v, 33r, 34r, 71r, 72r , 83v, 101r, 109v, 116v, 123r, 125v, 138v, 139r, 141r, 141v, 150v, 156v. sarachini s.m. pl. = sarazini, 156v. să conj. „dacă", 8r, 11v, 140r. săcera vb. I. intr. = a secera; „a culege, a recolta", 140v. săgeta vb. I. 1. tr. „a lovi, a răni cu săgeata", 116r. 2. intr. „a trage cu săgeata", 138v. sălaş s.n. „locuinţă, cămin, adăpost", 136v. Fig. 132v. sălăşlui vb. IV. refl. 1. „a locui", 23v, 136v. Fig. 41v, 59r, 106v. 2. Fig. „a se adăposti", 21r, 24r. sălăşluitori s.m. = sălăşluitor; „locuitor", 134r. sămînţă s.f. (şi sămînţă bărbătească) „spermă", 28r, 28v, 36r. sărăcească adj. „săracă", 21v, 28v. săvîrşi vb. IV. 1. tr. „a sfîrşi", 79r, 116v, 143r; refl. 136v. 2. refl. „a muri", 98v. săvîrşit s.n. „sfîrşit", 21r, 88r, 130v, 136r, 151r. scădere s.f. 1. „umilire, înjosire", 36v, 37v. 2. „pierdere", 145r. scîrbă s.f. „duşmănie", 91r, 134v. scîrbi vb. IV. refl., tr., intr. „a (se) mînia, a (se) înfuria", 33v, 50r, 69v, 89r, 89v. scîrbit adj. „supărat, mîniat", 8r, 24v. scîrnâv, -ă adj. „josnic, mîrşav", 43r, 155r; acc. şi scîrnav, 83v. scîrnăvie s.f. „josnicie, mîrşăvie", 159r. scorpii s.f. pl. „scorpioni", 66r. scriptură s.f. 1. (şi Svînta Scriptură) „Biblia; (la pl.) Vechiul şi Noul Testament", 4V, 5V, 13v, 28v, 30r, 30v, 35v, 39r, 46r, 53r, 64r, 69v, 76r, 76v, 81r, 84r, 87v, 88v, 113r, 117v, 125r, 140v, 142v, 147v, 156v. 2. „scriere sacră", 3r, 35v, 40r. scrisoare s.f. 1. „comunicare scrisă trimisă cuiva", 5r, 6r, 6v, 7v, 45v, 103r. 2. „scriptură; epistolă (creştină)", 8V, 10r, 12r, 35v, 72r, 140r. 3. „text scris", 88r, 117v. semenţie s.f. = seminţie; „neam, popor, spiţă", 13v, 14v, 16r, 16v, 19r, 151r. serafimi s.m. pl. „îngeri de rang superior, situaţi ierarhic între arhangheli şi heruvimi", 62r, 126r. sfadă s.f. „ceartă", 5V, 90v; pl. sfade, 90v; var. svadă, 6V. Glosar 183 sfădi vb. IV. refl recipr. „a se certa", 91v. sieşte vb. IV. refl. să sieşte = să sfieşte, 90v. silă s.f. „constrîngere, presiune", 86r, 88v, 116v, 117r, 118v. sili vb. IV. tr. 1. „a obliga", 37r, 37v, 68v, 82v. 2. „a încerca, a se strădui", 11v, 53r, 69v, 85r, 86v, 101v, 109v, 130v, 136v, 144v, 150v. 3. „a silui", 83r. silnic adj. 1. „neîndurător, crud", 157v; subst. 21r. 2. „puternic, cu forţă", 61r. silţă s.f. „cursă, capcană; laţ", 109r, 130v, 134r, 135v, 136r. simbetei s.f. gen.-dat. = sîmbetei, 95r, 97r, 98r; simbete s.f. pl. = sîmbete, 97v, 98v. simeţi vb. IV. refl. = a se semeţi, 41r, 69v, 114v. simeţi s.m. pl. = semeţi, 115r. simeţie s.f. = semeţie, 40r, 41r, 91r. singe s.m. = sînge, 51r, 51v, 89r, 96r, 97v, 113v, 138r. sint vb., prez. indic. pers. 1 sg., pers. 3 pl. de la fi = sînt, 7r, 8r, 14r, 51v, 66r ş. a.; pers. 1 pl. sintem = sîntem, 11r, 72v ş.a.; pers. 2 pl. sinteţi = sînteţi, 6v, 11r, 57r. sirg s.n. = sîrg. Loc. adj. De sirg = în grabă, 126r. sirgui vb. IV. tr. = sîrgui; „a se sili, a se grăbi", 4r, 137r. sirguială s.f. = sîrguială; „silinţă, grabă", 25r. slăbănog s.m. „om bolnav, neputincios", 46v, 98r, 129v. slobodzenie s.f. = slobozenie; „permisiune", 24v, 124r. slobodzi vb. IV. tr. = a slobozi; „a permite; a elibera", 9r, 100r, 124v, 154v. slove s.f. pl. „litere", 85v, 93r. sloveni vb. IV. intr. „a silabisi, a citi", 93r. slugă s.f. „servitor", 48r, 66v, 81r, 94r, 118r, 126r, 150v. slujbă s.f. „faptul de a sluji pe cineva; funcţie", 13r, 45r. smerenie s.f. „evlavie", 18v, 21r, 29v, 48v, 54v, 86r, 91v, 121r. smeri vb. IV. 1. refl. „a se arăta plin de cucernicie; a fi cucernic", 91v. 2. tr. „a umili", 21r, 132v, 134r; imperf. indic. pers. 3 sg. smeriia, 132v. smerit s.m., adj. „(om care este) cucernic", 6r, 7v, 68v, 115r. Fig. adj. 13v, 96r; var. smerini, 115r. smidă s.f. „grindină", 139r. 184 Glosar socoti vb. IV. 1. tr. „ aprecia, a crede", 4V, 7r, 9V, 11r, 12r, 18r, 26r, 36v, 41v, 47v, 56v, 66r, 78v, 79r, 79v, 85v, 89v, 99v, 103v, 109v, 112v, 114r, 119v, 120v, 121r, 123v, 125v, 136r, 137r, 138v, 140v, 141v, 143v, 144r, 146r, 148r, 151v, 156r, 159v; refl. 119r. 2. tr. „a analiza, a chibzui", 4r, 12v, 14r, 14v, 18r, 22v, 23v, 27r, 28r, 29r, 30r, 30v, 31v, 33r, 40r, 49r, 55r, 56r, 62v, 64r, 67r, 75v, 76v, 80v, 81v, 82r, 90v, 92r, 93r, 97r, 99r, 102v, 104r, 106r, 107v, 114v; absol. 59v, 77v, 78r, 78v, 84v, 87v, 88r, 91v, 118r, 148r. 3. tr. „a considera", 14v, 17v, 20r, 21v, 29v, 58v, 62r, 71v, 79v, 82v, 85r, 120r, 120v, 138r; absol. 153r, 155v; refl. 139r. 4. tr. „a admite că ceva e real, posibil, a avea impresia că...", 23r, 34v, 67v, 101v, 126r; refl. 27r. 5. refl. „a ajunge la o înţelegere cu cineva asupra unei obligaţii", 80r. 6. tr. „a număra", 135r. Fig. 139v, 145r. socotinţă s.f. 1. „atenţie", 10r, 21r, 32r, 65r, 68r, 70r, 88r, 101r, 101v, 106v, 134v. 2. „judecată, chibzuinţă", 11v, 17v, 22v, 36r, 53v, 60r, 68r, 77r, 78v, 79v, 82v, 87v, 89r, 108v, 110v, 120r. sodomleani s.m. pl. „locuitori ai cetăţii biblice Sodoma", 133r, 136r. sorţi s.f. pl. Expr. A pune (sau a arunca) sorţi = a hotărî prin procedeul sorţilor o împărţire, 51v, 54r, 54v. sotnic s.m. „comandant al unei sotnii", 132r. soţie s.f. „tovarăş, părtaş, asociat", 5r, 45v, 116r, 121v, 158r. sparge vb. III. tr. „a sfîşia, a rupe", 146v. spate s.n. „spinare", 16r, 134r. spămînta vb. I. refl. „a se înspăimînta", 65r. spăsenie s.f. „mîntuire; pocăinţă", 27r, 106v, 109r, 121r, 140r. spăsi vb. IV. tr., refl. „a (se) mîntui", 6V, 11r, 17r, 21r, 38v, 40r, 49r, 52v, 56v, 62r, 74v, 80r, 105r, 105v, 122r, 124r, 132v. spenteca vb. I. tr. = a spinteca, 55v. spin s.m. „ghimpe, mărăcine", 106v. spîndzura vb. I. refl. = a se spînzura, 51r. spori s.n. = spor, 85r. spori vb. IV. tr. „a extinde, a lărgi, a mări", 7V, 82v, 114r; refl. impers. 43v. sprejineală s.f. = sprijineală, 92v. spurcată adj. „care contravine preceptelor religioase", 100r. stat s.n. 1. „fiecare dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi", 7r, 20v, 40v, 41r, 131v, 148v, 149v. 2. „stare, condiţie socială", 110r; pl. (1) staturi, 7r, 20v. Glosar 185 stă vb. I. intr., imper. de la sta, pers. 2 sg. = stai, 13r, 29v, 153v. stătători, -oare adj. = stătător; „statornic, stabil", 84r, 119r, 119v. stepenă s.f. „treaptă", 93v. stins adj. „care nu mai arde", 87v, 94r, 150r. stîlp s.n. „coloană", 33r. stîmpăra vb. I. refl. = a se astîmpăra, 90v. stînă s.f. „aşezare păstorească de vară la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc oile şi ciobanii şi unde se prepară podusele din laptele oilor", 134r, 136r. stînge vb. III. tr. = a stinge. Fig. 87v. straje s.f. „pază", 52v. straşnic, -ă adj. „înfiorător, înspăimîntător, cumplit", 25r, 150v, 160r. strein, -ă adj., s.m. = străin, 10v, 43r, 51v, 95r, 109v, 119r, 157v, 158v. streinătate s.f. = străinătate, 30v. strica vb. I. tr. „a schimba în rău, a face să piardă din calităţi, din valoare", 6v, 12v, 24v, 45r, 53r, 77r, 84v, 88r, 89v, 92v, 120v, 124v, 126v, 157v; refl. 15r, 18r, 25v, 26r, 75v, 76v, 94v, 102v, 103r, 116r, 151r. stricare s.f. „distrugere, degradare, corupere", 18r, 91r, 91v, 111v. stricat, -ă adj. „bolnav", 17r, 58r; subst. 46v. stricăciune s.f. „boală", 155v. strîmb, -ă adj. „care este contorsionat, deformat", 95v, 134v; subst. în loc. adv. pre sau cu strîmbul = fals, necinstit", 90r, 123r. strîmba vb. I. tr. „a deforma", 95v. Fig. 71r. strîmbătate s.f. „greşeală", 21v, 95v, 134v. strînge vb. III. 1. tr. „a pune la un loc, a face grămadă", 45r, 140v. 2. tr., refl. „a (se) aduna, a (se) reuni", 4v, 12r, 24v, 29v, 30v, 50v, 60r, 68r, 126v, 136v, v51v. Expr. A-l strînge Dumnădzău = a muri, 158v. 3. refl. „a se uni", 53r, 114v. strînsoare s.f. „adunare", 153v. sudalmă s.f. „înjurătură, ocară", 51v, 104r, 135v; pl. sudalme, 51v, sudălmi, 54r. sudoare s.f. „transpiraţie", 42r. sudui vb. IV. tr. „a înjura; a ocărî, a mustra", 8v, 54r, 108r. 186 Glosar suflet s.n. 1. „latura spirituală a omului, psihic", 9v, 56r, 56v, 58r, 59r, 62r, 65r, 82v, 83r, 83v, 84v, 92v, 96r, 97v, 108r, 108v, 114r, 117r, 118v, 119r, 119v, 125r, 125v, 129v, 132v, 133v, 135v, 136r, 147v. Loc. adv. Dintru tot sufletul = cu pasiune, cu toată convingerea, 63v. Expr. A lua sufletul cuiva = a omorî, 33v. 2. „Sfîntul Duh",70r, 142r, 143v, 144r, 146r. 3. „persoană, om", 17v, 44v, 49r, 43v, 106v. sufletesc, -ească adj. „care aparţine sufletului, referitor la suflet", 129v, 147v. sufleteşte adv. „din punct de vedere sufletesc", 133v, 156r. suliţă s.f. „armă de atac, lance", 52r, 55r, 60r. supt prep. = sub, 15r, 19r, 19v, 24r, 24v, 26v, 32r, 35v, 42v, 43v, 44r, 58v, 66r, 70r, 74v, 75v, 78v, 81r, 81v, 106v, 115v, 117r, 124v, 133v, 136r, 138v, 139r, 140v; var. sup, 20r, 20v. supţiată adj. = subţiată. Fig. „rafinată", 41r. supţire adj. = subţire, 94v. supune vb. III. tr. „a birui, a aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa", 18v, 20r, 20v, 42v, 43v, 44r, 107r; refl. 81v, 115v. Expr. A supune supt tăcere = a trece sub tăcere, 42v; constr. cu inf. lung, a-i supunere, 20v. supunere s.f. „învingere, dominare", 18v. surupa vb. I. tr., refl. = a (se) surpa. 1. „a (se) dărîma, a (se) nărui", 25v. Fig. 44v. 2. Fig. „a (se) distruge", 4V, 58v, 69r, 71r, 133v, 138v, 144v, 151r; absol. 126v. svadă s.f. = sfadă; „ceartă", 6v. svat s.n. = sfat, 26v, 50v, 118v. svătui vb. IV. = a sfătui. 1. tr. „a da un sfat", 154v. 2. refl. recipr. „a face schimb de opinii, de păreri", 73v. svinţenie s.f. = sfinţenie, 71v, 106r; var. svinţănie, 133v, 134r. svinţi vb. IV. tr. = a sfinţi, 20r, 151v; refl. 19v. svinţie s.f. = sfinţie, 70r, 98v, 99r, 100r, 104v, 107v, 108r, 113r, 118v, 131r, 132r. svînt, -ă adj., s.m. = sfînt. 1. adj. „care se caracterizează prin sfinţenie; care este de esenţă divină, care aparţine divinităţii", 7r, 10r, 12r, 20v, 35r, 67r, 71v, 74r, 76r, 86r, 90v, 91v, 96v, 97V, 104r, 105V, 106r, 112v, 117v, 118v, 121v, 125r, 125v, 126v, 140r, 140v, 142v, 144v, 146r, 148v, 149v. 2. s.m. „persoană recunoscută ca un exemplu desăvîrşit al vieţii creştine şi consacrată ca atare, după moarte, de către biserică; persoană canonizată de biserică", 8r, 10v, 12r, 19r, 27v, 28v, 29v, 41v, 46v, 55v, 64v, 69r, 71r, 75v, 76r, 76v, 118r, 129r, 149v; pl. svinte, 67r, 70v. Glosar 187 svîrşi vb. IV. refl. = a se sfîrşi, 46r. svîrşit s.n. = sfîrşit, 70v, 71r, 93v, 103v, 128r, 141r, 152r, 152v, 160r. Ş şagă s.f. „glumă", 129r. şchiop, şchioapă s.m, s.f. „persoană care are un picior bolnav, paralizat, mutilat", 46v, 98r. Fig. 95r. şepte num. card. = şapte, 98v, 113v, 118r, 129v, 154r. şeptele, şeptea num. ord. (adj.) = şaptelea, şaptea, 122v, 154r, 155v. şerb s.m. „rob, supus (al lui Dumnezeu)", 13r, 43v, 153r. şerpe s.m. = şarpe, 53r, 66r, 74v, 75r. şese num. ord. = şase, 52r, 98v, 118r. şie pron., formă de dat. a pron. refl. sine = sineşi, 43v, 135v. şolduri s.n. pl. „coapse", 25r. ştopi vb. IV. tr. , intr. „a scuipa", 54v; var. şchiopi, 48v, 51r. ştopit s.n. „scuipat", 54v. şugui vb. IV. intr. „a glumi", 128v. T taină s.f. „ceea ce rămîne nepătruns de mintea omenească; mister, enigmă", 10r, 10v, 24r, 25r, 26r, 27v, 36v, 41v, 42r, 60v, 61r, 63v, 73r, 93r, 102r,129v, 147r; pl. art. tainele, 63v, 129v, 147r, tainile, 25r, 73r. talpe s.f. pl. = tălpi, 19r, 20r, 20v, 32r. tatul s.m. = tatăl, 44v. tăgadă s.f. „tăgăduială", 73v. tăgădui vb. IV. tr. „a nega, a contesta", 60v, 139v, 148r; refl. 5r, 12r, 70v, 118v, 140r, 149v. tălmaci s.m. „traducător", 66r, 119v. tălmăci vb. IV. tr. „a traduce; a explica, a interpreta", 25v, 26r, 32r, 71r, 86r, 86v, 113v, 122v. tămîie s.f. „substanţă răşinoasă folosită în ceremoniile religioase", 33r, 33v, 138r; pl. tămîi, 103r. 188 Glosar tătarî s.m. pl. = tătari, 43r, 122v. tătîne-tău s.m. „tată-tău", 31v. tăvăli vb. IV. refl. „a se rostogoli pe pămînt"; imperf. indic. tăvăliia, 109v. temei s.n. „fundament", 3v, 9r. temelie s.f. „fundaţie", 102r, 137r. Expr. A pune temelie = a înfiinţa, a funda, 115r. teologhi s.m. pl. = teologi, 148r, 148v. teologhie s.f. = teologie, 147r. tinde vb. III. tr. „a întinde", 137v. tirănie s.f. = tiranie, 3v. tîlc s.n. „înţeles, sens; explicaţie", 18v, 32r, 33r, 127r, 147r. tîlcui vb. IV. tr. „a interpreta, a explica", 26r. tîmpla vb. I. = a se întîmpla. 1. refl unipers. „a se produce în mod întîmplător; a se petrece", 9v, 28v, 43r, 48v, 83r, 92v, 94v, 102r, 114v, 120r, 135v. 2. refl. „a apărea, a se ivi, a interveni", 87r, 91r. 3. refl. „a se nimeri să fie într-un anumit fel", 28v, 30v, 71r, 145v; condiţ. să vrea tîmpla, 43r, s-are tîmpla, 91r; var. întîmpla, 30v. tîmplare s.f. = întîmplare, 6r, 119r. tînji vb. IV. intr. „a duce dorul"; imperf. indic. pers. 3 pl. tînjiia, 45r, 99r. tîrg s.n. „localitate, oraş", 29r. tocma adv. = tocmai, 11r, 31r, 84r, 93v, 95v, 102r, 125r, 134r, 143v. tocmală s.f. = tocmeală. 1. „învoială, acord", 29v, 77r. 2. „normă, regulă, lege", 39v, 63r, 116v. tocmi vb. IV. 1. refl. „a se potrivi, a se asemăna"r 18v, 27v, 29v, 100v, 123r, 156v, 157v. 2. tr. „a alcătui, a compune", 111v, 129r. toiag s.n. 1. „băţ lung şi drept folosit la sprijinit sau la apărare", 20v, 74r, 127r, 139v. 2. Fig. Toiag de putinţă = sprijin, 19r, 20v. tovarăşi s.m. pl. „camarazi, parteneri", 98v. trage vb. III. tr. „a atrage", 85r, 120v, 121r, 124r. treabă s.f. 1. „trebuinţă", 97v,100r. Expr. A(-şi) păzi treaba = a se ocupa atent de ceva, 32v, 97v. 2. „situaţie, rost; obicei", 107v, 126r, 129v; pl. trebe, 97v, 126r, 129v. troiţă s.f. Svînta Troiţă = Sfînta Treime, Trinitate, 141v, 145v, 148v, 158r. trudă s.f. „efort", 17r, 42r; pl. trude, 116v. Glosar 189 trup s.n. 1. „corp al unei fiinţe", 5r, 14v, 19v, 20r, 26r, 36r, 36v, 40v, 44r, 56v, 58r, 61v, 62r, 64r, 73r, 79v, 82v, 83v, 84v, 85r, 96v, 97r, 97v, 100r, 100v, 102v, 106v, 117v, 118v, 125r, 125v, 126r, 128r, 129v, 135v, 136r, 138r, 140v, 143v, 147v, 150v, 151r, 155v, 159v. Expr. A lua trup = (despre Iisus Hristos) a se întrupa, 19v, 28r, 29r, 43v, 46r, 62r, 64r. 2. „cadavru", 52r, 55v, 58v, 83r, 83v, 98v, 151v. trupesc, -ască adj. „care ţin de trup, care se referă la trup", 20r, 72r, 125r, 142r, 143v, 147v, 155v, 159v; var. trupăsc,-ască, 133v, 142r, 143v, 147v, 155v, 159v. Fig. „corporal, fizic", 85v, 97v. trupeşte adv. 1. „din punctul de vedere al trupului, fiziceşte", 133v, 143v, 156r. 2. „cu trup, întrupat", 24r, 26r, 71v, 105v. 3. „sexual", 123v. tulbura vb. I. tr. „a face să-şi piardă liniştea, camul", 51v, 63v. tulburare s.f. „dezordine", 148v. tustrele num. colect. „toate trei", 148v. tuturor adj. nehot., pron. nehot. pl., gen.-dat. de la toţi, toate. 1. adj. nehot. 18r, 55v, 56r, 57r, 67r, 76r, 103r, 117r, 122v, 160r. 2. pron. nehot. 27v, 30r, 30v, 58v, 79r, 111v, 113r, 131v, 151r. T 5 ţar s.m. „împărat", 49v. ţarină s.f. „teren", 51v, 53v, 54r. ţinţari s.m. pl. = ţînţari, 38r. ţiţă s.f. = ţîţă, 49v. 5 5 1 1 ~ ţîrcălam s.n. „contur în formă de cerc", 153v. ţol s.n. „ţesătură groasă, folosită ca pătură, covor etc.", 123r. Fig. 129r. U ucenic s.m. 1. „fiecare dintre cei doisprezece bărbaţi care l-au urmat pe Iisus Hristos, devenind apostoli după învierea acestuia", 47r, 48r, 48v, 50r, 50v, 51r, 52r, 52v, 60r, 60v, 65v, 66r, 68v, 73v, 98r, 102r, 132v, 149r. 2. „discipol, urmaş", 82r, 142r; var. ucinic, 47r, 128v . ucidere s.f. „omor, asasinat", 82v, 89r, 89v, 119v, 126r. ucigaş s.m. „criminal, asasin", 58v, 82r, 98v, 119v, 133v, 135r. 190 Glosar ucigă vb. III. tr., prez. conjunct. pers. 3 de la ucide = să ucidă, 82v, 120r, 128r, 159v; absol. 89v. umere s.n. pl. = umeri, 26v, 153v, 154r. uncheş s.m. = unchiaş, 120r, 120v. unghe s.f. = unghie, 153v. unghi s.n. 1. „colţ", 111v, 151r. 2. „punct, colţ în care se întîlnesc două laturi", 151v. urgie s.f. „pedeapsă divină", 29r, 40r, 42r, 53v, 69v, 88r, 89v, 106r, 133v, 134r, 134v, 136r. urgisi vb. IV. tr. „ a alunga", 15r, 16r, 31r, 41r, 42r, 88r, 99r. urgisit adj. „alungat", 53v. urmască vb. I. tr., prez. conjunct. = să urmeze, 118v. următori s.m. = următor. 1. „urmaş", 80r, 80v. 2. „discipol", 60v, 82r, 107v, 109v, 116r, 121v, 129r, 129v, 139v, 156r. uscat s.n. „pămînt", 47v, 74r, 105v. uşe s.f. = uşă, 48r, 138v, 154r. uşura vb. I. tr. „a scuti, ierta", 154v; absol. 154v. V vac s.n. = veac, 26v, 98v, 123r,143r. vadră s.f. „cantitate de apă care încape într-o vadră", 36r. vas s.n. 1. „navă", 48r. 2. „recipient în care se păstrează lichide", 89r. 3. „persoană înzestrată cu har divin sau cu însuşiri malefice", 41r, 124v, 134r, 140r. 4. „formaţiile tubulare închise prin care circulă sîngele în interiorul organismului", 46v. vădzum vb. II. tr., m.m. ca perf. indic., formă asigmatică de la vedea pers. 1 pl. = văzuserăm, 55v, 57r. văleat s.n. = veleat, 3v. văpsele s.f. pl. = vopsele, 75v, 76v. vărsa vb. I. 1. tr. „a face să curgă dintr-un vas", 134r, 134v. 2. intr. „a da la iveală", 107v. vărsare s.f. Expr. Vărsare de singe = ucidere în masă, 113v. văzduh s.n. „aer, atmosferă", 64v, 78v, 94v, 96r, 151v. văznesenie s.f. „înălţarea lui Iisus Hristos la cer", 65v, 105r, 112r. Glosar 191 văznesi vb. IV. refl. „a se înălţa la cer", 65v, 114v, 159r. vechi vb. IV. refl. „a se învechi", 76r, 76v, 101r. vedere s.f. 1. „aspect, înfăţişare", 25r, 61v. 2. „privelişte, scenă, întîmplare interesantă", 25r, 35r, 92r. 3. „viziune", 64v, 65r; var. videre, 25r, 35r, 64v, 65r, 92r. venire s.f. „sosire", 29v. vergi s.f. pl. „beţe lungi şi subţiri, flexibile, folosite ca instrument pentru aplicarea de lovituri corporale", 139r. vesel adj. „bucuros", 67v. veseli vb. IV. refl. (recipr.), „a se bucura, a se distra", 18v, 29r, 45r, 49r, 50r, 56v, 83v, 125v, 141r; imperf. indic. pers. 3 sg., pl. veseliia, 45r, 56v. veselie s.f. „bucurie, fericire", 50r, 98v, 140v. veştedzi vb. IV. refl. = a se veştezi; „a se usca", 24r. viclean, -ă adj. 1. „lipsit de sinceritate, perfid", 17v, 136v. 2. „care se caracterizează prin viclenie", 124v; subst. 21r. vicleni vb. IV. tr. „a pîngări, a necinsti", 5r, 5v, 115v. vicleşug s.n. „viclenie", 41r, 53v, 108r, 130r. videa vb. II. tr. = a vedea. 1. „a percepe cu ajutorul văzului", 17r, 33r, 47r, 51r, 60r. 2. „a avea o viziune", 25r, 25v. 3. „a analiza, a cerceta", 14r, 41v. videnie s.f. = vedenie; „viziune", 8V, 10v, 13r, 25r, 27v, 28v, 35r, 65r, 105r, 109v, 143r, 147v, 153r, 154v. visteri s.n. „vistierie", 51v. vită s.f. „animal domestic", 103v, 108v, 153r. vîntura vb. I. tr. „a cutreiera, a străbate", 25v. vîrtos, -oasă adj., adv. 1. adj. „solid, dur", 93r. 2. adv. (la comparativ) „mai ales, în special", 13v, 16v, 22v, 33v, 35v, 36r, 37v, 38v, 42v, 43r, 47r, 47v, 48r, 48v, 49r, 49v, 57r, 59r, 64r, 69v, 73v, 77r, 81r, 84r, 92r, 99r, 99v, 102v, 104v, 114r, 114v, 117r, 117v, 124v, 126v, 136v, 143r, 143v, 145r, 146v, 151r, 159v. vîrtoşime s.f. „duritate", 132r. vîrv s.n. = vîrf, 93v, 151v. voie s.f. Voie rrea sau voia (cea) rrea = supărare, durere; faptă rea, 48v, 56v, 59r. volnic, -ă adj. „slobod, liber", 14r, 19v, 88v; subst. 14r. Fig. 118v. volnicie s.f. „libertate", 88v. 192 Glosar voroavă s.f. „vorbă, vorbire", 114r. vorovi vb. IV. intr. „a vorbi", 48v, 155v. vrajbă s.f. „neînţelegere, discordie", 29r, 90v, 91r, 92r, 109r, 113v, 134r, 135v. vrăjitori s.m. pl. „persoane care ghicesc viitorul, care practică divinaţia", 24v, 25r, 30r, 30v, 32r, 32v, 33r, 33v, 66v. vrednic, -ă adj. 1. „care este demn de...", 10v, 18r, 34r, 34v, 51r, 104r. 2. „corespunzător, nimerit", 17r, 121v. vrîstă s.f. = vîrstă, 34r, 93r. vrun(ul) adj., pron. nehot. = vreun(ul), 9r, 13v, 17v, 18r, 18v, 19r, 19v, 20r, 21r, 22r, 23r, 23v, 62v, 68r, 78v, 83r, 88r, 92v, 95v, 104r, 111v, 116v, 120r, 145r, 145v, 146v, 156r. Z zavistie s.f. „ură, invidie", 9r, 47v, 115v; acc. şi zavistie, 91r, 150r. zavistnic adj. „invidios", 4r. zavistui vb. IVr. tr. „a invidia; a urrî", 39v, 44r, 87r, 87v; absol. 77v, 80v, 90v; refl. recipr. 91r; constr. cu dat. 98r. zăbavă s.f. „odihnă; tărăgănare", 97r, 110v. zămisli vb. IV. 1. tr. „a procrea", 26v. Fig. 88v. 2. refl., tr. „a (se) naşte", 28v, 36r, 158r. Fig. 152v; var. zemisli, 88v. zămislire s.f. „procreare", 28r. zgău s.n. „pîntece", 36r, 158v; var. zgăi, 26v. zgură s.f. „reziduri solide rezultate din topirea sau prelucrarea minereurilor, metalelor", 126v. zidi vb. IV. tr. 1. „a construi", 136v; refl. pas. 137r. 2. Fig. „a crea, a plăsmui", 22r, 39r, 96v, 115v, 126r, 144r; refl. pas. 126r. zidire s.f. „creare; operă creată de Dumnezeu", 10v, 43v, 98v. ziditele s.f. pl. art. „ceea ce a fost creat, realizat", 42v. ziditori s.m. = ziditor. 1. „zidar", 151v. 2. (în forma Ziditoriul) „Dumnezeu", 42v, 133r. zidiu s.n. = zid, 74r; pl. zidiuri, 129v. zmirnă s.f. = smirnă, 33r, 33v, 52r, 60r.