TEODOR MAZILU iuuuw-Q**.'' ^V0 «c^- JjadCv--. Vr-r CJS>^ vAJ-^Sr0 şi icre negre - Schiţe satirice - « REMEMBER: Radu BeUgan Fănuş Neagu ulegere îngrijită şi Înotată de: Gh. Zoltan-Gheorghiu şi George Mihalache SHţ^etalatâ în librăriile bucureştene, o t sub semnătura lui ^Teodor Makilu - Se^e atie^peiîngâ păcatul devenit banal - ^el de' fost publicata de către Editura CARR0 fără nici un acord al celor în drept - cel, mult mai grav şj inadmisibil, de ă constitui un adevărat săbotaj literar. în text s-au operat imixtiuni grosolane, în-/cepînd c^ refrene de Aiuzicâ uşoară, proverbe de genul - citez: „Casa fără femeie, e ca broasda fără cheie6*, şi sfîrşind cu reflecţii aparţinând ne^lngri-jitorilor 4© ediţie, d-nii Zoltan Qbfeorgftiu şi George Mihalache (ex: femeia ageră la -minte care e tatcredînţată 'de atu-ul frumuseţii sale, se îmbracă cu bună cuviinţă...**). Şi ca şi cum înjosirea textului mazilian, obligat la o searbădă vecinătate a tuturor acestor! clişee vulgare, hu ar fi fost suficientă, d-nul Carpi Roman, director al editurii, adaugă un apendice monstruos acestei cărţi (?!) - un necrolog liiazilu semnat de Eănuş Neagu (a cărui dezicere Oianex-ez), intitulat: „...Adio, Micul mqu Napoleon**, din care amtfista obligaţie să citez:; „.„Şi totuşi de ffecare dată, pe unde atribut, a lăsat to urmâ baze sportive „model**, clădite pe betonul valorii şi tenacităţii sale.** Sau: : ~ . ' n - . „Am ştiuta mărturisea el, ca. pentru adevărul ' profesiei mele, de misionar ăi focalului, lupta mă â va ţine doar ea, în picioare...44 < ^ Tîrziu, cu greu şi durere, am înţeles, întru lămurirea acestor rinduri, halucinante de inepţie şi impudoare, că Editura CARRO îl confundă pe Mazilu cu Teaşcă... Pîf*â ce, toţi cei ce au lucrat în bandă la această batjocură a ideii rie carte, de identitate literară, de profesionalism editorial, să fie chemaţi la judeca- ^ ta de apoi a oamenilor de litere, să fie măcar livraţi judecăţii cititorilor... Ioana Mazilu Declaraţie Subsemnatul Pănuş Neagu declar că articolul^ „Adio, Micul meu Napoleon4* nu-mi aparţine. Nu* l-am gîndit, nu l-am scris, nu-mi place. Gîndesc v că dl. Carol Roman e un ins grosolan, care-şi permite obrăznicii ordinare la adresa marelui seriilor care a fost Teodor Marilu. ' Fănuş Neaga Bucureşti, 13 aprilie 1998 Tandreţe ş: icre negre 3 PENTRU CEI CE NU-L CUNOSC (ÎNDEAJUNS) PE TEODOR MAZILU... A văzut lumina zilei la 11 august 1930, într-o căsuţă modestă din cartierul Grant. Tatăl său, „Nea Viţu44, cum i se spunea, oltean, din comuna Redea, era muncitor la STB, iar mama, Maria, clujeancă, se născuse în comuna Gherla. Copilăria lui Teodor se va desfăşura în cartierul Rahova, unde familia se va muta curând după naştere şi unde băiatul va termina şcoala primară. La 15 ani, „în pantaloni scurţi64, tânărul vlăstar al familiei Mazilu intră pe uşa redacţiei „Tinereţea44 oferindu-i colaborarea cu câteva... caricaturi. Peste un an e angajat ca ziarist la „Scânteia tineretului44, publicând primele sale articole şi schiţe. Printre colegii de redacţie: Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Radu Cosasu, Nicolae Tic, Ion Hobana, Carol Roman, Mirel Ilieşu... Absolvă cursurile liceului comercial „N. Bălcescu44, la „fără frecvenţă44 în 1950 şi se înscrie la Facultatea muncitorească. La 20 de ani rămâne fără tată, consolat însă că a început să-şi facă drum în literatură, primind peste câţiva ani (1956) primul său premiu pentru volumul „Insectar de buzunar44 apărut la ESPLA. Trei ani mai târziu este angajat la „Gazeta Literară44, iar în 1960 devine membru al Uniunii Scriitorilor. Astfel se dezlănţuie „avalanşa maziliană44. Sute şi sute de schiţe şi foiletoane publicate în numeroase publicaţii, numeroase romane şi piese de teatru fac din Mazilu un preferat al cititorilor care îi urmăresc cu asiduitate ascensiunea sa spre piscurile literaturii ironice, dominate până atunci de Caragiale sau Tudor Muşatescu... Apare romanul „Bariera44 (1959), urmat de „Aceste zile şi aceste nopţi44 (1962), „O plimbare cu barca44 (1964), „Vara pe 4 Teodcr M - zdv craudâ" ' ." ..Proza satir .-.V* {XEviccc de jici-i.mis;" versuri d-EVh .Ipocrizia disperări*". „r elbaiui n-a !t>i arca: 4a diavol", JnmofmX.uirc pc teren uccuicaur', „Este corida o Suptă ••.. moartea?" *1975», .Intr-o casă străini". „Iub:ri contemporan..". „O s.ngiiîă noapte eterni" * W;5j, ,JEIeg:c ia pomana porculur (19X). „Doamna Volfaire" Hv79i. „Pekv.nai ia ruinele unei vechi iubiri" f 1980). ' . în tot acest timp MaziSu nu neglijează întâlnirea cu luminile rampei. Ei va dărui teatrului prima sa piesa. „Proştii sub clar de lună", în decembrie S9*2s primind -premiul î ia Festivalul naţional de dramaturgie. Vor urma „Somnoroasa aventură4' (1964). „O sărbătoare princiară4" (1965), „Tandieţe şi abjecţie'. „Don Juan moare ca toţi ceilalţi4*, „Frumos e în septembrie la Veneţia", „Aceşti nebuni făţarnici" şi „Mobilă şi durere". Anul 1980 pare a fi anul de glorie al scriitorului, romaneie se reeditează în tiraje impresionante, iar piese i se joacă pe mai toate scenele ţării... Din păcate, implacabila „Doamnă în negru'4 îşi cerc tributul, nemiloasă... Teodor Mazilu părăseşte această lume a himerelor pline de tainele iubirii şi suferinţei, într-o zi de octombrie a anului 1980, lăsându-ne în inimi amintirea unor versuri ale sale care oglindeau întreaga sa „somnoroasă aventură": „.Nu pot să mor sub cei albastru Nici să trădez în zilele cu soare Când frumuseţea zorilor triumfa Ticăloşia mea mai rău mă doare Zorile-s biciul, soarele e cnutul însângerat. îmbrăţişez splendoarea Sub care îmi târăsc urâtul.. d Gh. Zoltan-Gheorghiu George Mihalache 1 Ltndreţe si icre negre L OAMENÎ SUNTEM... MAZILII (remember): NU MĂ CONSIDER MAI BUN DECÂT existenta oamenilor, cu propria mea existenţă de fapt Nu mă consider mai bun decât ceilalţi şi, în orice caz, nu mă hrănesc de dimineaţa până seci a cu iluzii asupra superiorităţii mele etice. Singurul lucru care-1 ştiu despre mine e că sunt poate ceva mai VtU. Şi rnai e ceva!... Eu nu sunt atât de înţelept pe cât de înţelepte sunt ideile mele. în plus, mă consider un om viu! Ce înseamnă a fi un om viu? Un lucru destul de simplu şi totodată îngrozitor de greu de realizai. înseamnă a nu trăi după clişee stabilite dinainte, a nu trăi în trecut, a nu te hrăni cu amintiri, a nu dormi niciodată, a nu te sprijini pe idei care ne-au fost date cu împrumut de către alţii, a nu trăi prin intermediari. Mă cred, deci un om viu pentru că nu socot că viaţa e absurdă. Pot să admit că. din când în când. eu sau altul putem comite mi gest absurd, (.iar viaţa nu poua. a aosurdă. ea au suportă categorii estetice, ea se descurcă foarte bine şi fără ALŢII...** ♦♦♦ r trebui să existe multă vanitate în mine ca să mă. consider un moralist. Nu este vorba aici ■de morală, ci de o îngrijorare în legătură cu 6 ! e jdor Maziiu adjectivele mele. Eu mă mânii adesea, e adevărat, dar mânia mea nu e cea a urnii om care se crede el nedreptăţii şi frustrat, ci mânia unui om îngândurat. Una este când te îngrijorezi de soarta omului pentru că ţie nu-ţi merg pur şi simplu afacerile -- revolta aceasta este mediocră, meschină şi încetează exact în clipa în care-ţi rezolvi cu folos treburile - şi alta e acea durere plină de emoţie faţă de om, care nu poate în nici un caz fi temperată cu recompense. Sunt dezbrăcat de orice vanitate de pedagog, un om nu poate deveni virtuos luând de la alţii lecţii de virtute. Fiecare trebuie să fie propriul şi primul său dascăl. OAMENI, OAMENI... MINUNAŢI (?!?:) - refren dintr-o melodie de Marius Ţeicu, interpretată de regretatul Aurelian Andreescu - (n.a. - Dacă n-aţi aflat, încă, ar fi bine să ştiţi câte ceva despre OM... Că „e ur animal sociabil" cum atestă filozofii... că „om fără prihană găseşti numai la icoană" sau „fără oameni > ar fi întâmplări"... în rest lăsăm bisturiul disecţiei în mâinile chirurgului Teodor Maziiu) P.S. - .. .Munca l-a creat pe om, dar nici LENEA n-a omorât pe nimeni! (Proverb arab). în fond, ce suntem oi oamenii? Nişte jucării aruncate într-o lume alandala, a himerelor.. Omul care promite T are o înfăţişare dintre cele mai agreabile şi, în afară de asta, e oricând gata să-ţi facă un serviciu... Chiar dacă nu-i ceri nimic, el nu te lasă să pleci până nu-ţi promite un colţ de paradis Te supune la un adevărat control te scotoceşte prin toate ungherele, prin toate buzunarele şi, până la urmă, Y găseşte un mod de a se face util. Tandreţe şi icre negre Adevărul es*e că lui Y îi face o reală plăcere să promită în dreama - n siânga cu dărnicia unui nabab. E cu atât mai darnic cu cât n~arc o ieţcaie în buzunar... Nici nu-i trece prin cap să-şi ţină tagăduiala şi. din această pricină, se arată foarte generos... Dacă ţi-a promis ceva - i se pare suficient.. Cu femeile e desigur cei mai simplu... Imediat le promite fericirea, imediat le propune o căsnicie bazată pe stimă şi interes reciproc... Imediat ie propune - o dată cu iubirea veşnică - o călătorie prin O.N.T.-Carpaţi . Când e vorba de promisiuni, Y nu e de loc zgârcit... Si tocmai vidul interior îl face atât de darnic... Dar Y promite tuturor oamenilor câte ceva... Te asigură că, o dată ce se ocupă el de iucru, orice problemă dispare. - Nu te îngrijora, băiete... Se rezolvă.,. Y nu promite oricum. EI transformă toată tărăşenia intr-un adevărat ceremonial. El promite în mod solemn. El promite în mod ferm... Şi nu pentru un viitor îndepărtat şi echivoc. Nu. Imediat. Chiar mâine dimineaţă. Dă şi garanţii. Pe cuvântul lui de om. Pe cuvântul lui de contabil. Pe cuvântul lui de onoare... La nevoie se şi jură cu mâna t.. mimă... Să n-aibă parte de... etc., etc. Bineînţeles, ca să facă atâtea promisiuni, Y lasă impresia că ar fi un fel de Dumnezeu atotputernic, capabil de orice, nimerit, nu se ştie cum, prii.irr aci. muritorii. E! asigură orice - de la butelia de aragaz până la iubirea veşnică. De la permis de pescuit până la viaţa viitoare... Y n are absolut nimic. Goliciunea lui n-are nici o fisură. De aceea îi dă mâna să fie atât de generos. Omu! de hârtie Aşa - de la depărtare - pare şi el un om ca toţi ceilalţi. Se pare că nimic nu-i lipseşte. De mers, merge. De tuşit tuşeşte. De întrebat cât e ceasul, întreabă Foarte straniu, are toate obiceiuri1 o unui om urai. Inima acestui manechin bate ca orice inimă omenească. îşi duce mâna la frunte şi toată lumea are impresia că gândeşte - altfel de ce ar fi facuî-o...? N- 8 Teodor Mazdu arc cuitură, dar arc în schimb oboseala in fata culturii, nobila plictiseală a om”, lui care a zăbovit prea mult în Iau cărţilor... Nu ba ciut pe Tolstoi, dar se arată deja plictisit de atâta Tolstoi .. Asemănările lui cu un om adevărat., în carne şi oase, merg foarte departe... Se spală pe dinţi şi are păreri proprii. Uneori chiar râde la câte o glumă idioată. înainte de a fi un om autentic, bietul om de hârtie a avut nefericita idee, catastrofala idee de a căuta să semene cu un om. Ei a crezut că viaţa e o suită de obiceiuri pe care trebuie să ic copiezi şi să le imiţi. El nu râde decât după ce râde altcineva, dm proprie iniţiativă nu e-n stare să facă nimic. El trebuie să examineze îndelung un alt om care râde. să-i copieze timbrul şi să-i imite buna dispoziţie. De aceea omul de hârtie caută cu disperare modele pe care să le imite... Imitaţia c- ia fel de importantă pentru el cum e pentru noi respiraţia. Dacă nu imită, moare... Copiază tot ce-i iese în cale. Până şi păcatele le copiază dc la alţii ~ în fondul iui propriu n-are nimic, nici măcar vicii... Ca să fiu drept, trebuie să recunosc că omul de hârtie e-n stare să c piczc, să fure de la alţii chiar şi acte de curaj... E drept că demnitatea o imită ceva mai prost, dar de străduit se străduieşte... Omul de hârtie e totuşi foarte activ... Foşneşte încontinuu... Se agita, se zbenguie şi o să vi se pară curios dar hârtiuţa noastră si tină câteodată. Omul de hârtie e într-un fel desăvârşit... Nu-i lipseşte nimic... Are totul, în afară de viaţă. în rest - totul e-n regulă. Omul-marfă A fost şi el cândva un om, dar această stare i se părea cu totul nesatisfacătoare. Idealul său ascuns, pentru care se zbătea cu o amarnică încleştare, era să devină si k\ urî om-marfa. Chiar de pe timpul provizoriei lui purităţi, invidia pe omul-marfă, pe omul care putea să fie cumpărat sau vândut. Era chiar indignat că, deşi se simţea la fel de ticălos ca şi ceilalţi, pe el nu venea nimeni să-l cumpere. întunericul care-i stăpânea sufletul nu Tandreţe şi icre negre putea să fie comercializat. «Adică, eu de ce să nu pot fi corupt cum sunt corupţi atâţia alţii, chiar mai puţin ticăloşi decât mine?» Făptui că nu venea nimeni să-l cumpere, să-i evalueze financiar întunecimea sufletului, i se părea o nedreptate strigătoare la cer. «Vreau să fiu şi eu vândut!» în sfârşit, a reuşit şi el să intre în diverse combinaţii, a reuşit şi el să fie mituit, a reuşit şi el să fie cumpărat. Preţul cu care fusese mituit nu era destul de mare; asta îl jignea puţin, dar începutul se făcuse totuşi. Devenise şi el o marfă. Visul tainic i se împlinise. De-abia când devenise o marfă, socotea şi el că este, în sfârşit, un om, că are o anumită valoare. Devenind marfă, numai marfă vedea în jurul' lui. Tot ce vedea, marfă era, tot ce simţea, marfă era. Nu mai existau nici oameni, nici peisaje, nici cărţi, nici idei, ci numai obiecte care pot fi cumpărate, împrumutate sau rechiziţionate. Şi a început să ducă' o viaţă de om care vinde şi care cumpără. îşi vindea ticăloşia la preţuri cât mai mari şi încerca.să cumpere, cu banii astfel căpătaţi, mobilă şi femei, idei şi apusuri de soare. Nici nu-şi închipuia că există ceva care să nu poată fi cumpărat. Tot ce vedea, căuta imediat să aprecieze financiar. «Asta cât face?» Imediat căuta să stabilească preţul, să se târguiască puţin, ca orice negustor, şi să obţină ceea ce dorea. în interiorul ticăloşiei lui avea şi el o anume morală. «Totuşi, am trăit şi am murit ca un negustor cinstit». Bineînţeles, pe omul-marfa l-a năpădit singurătatea. Căci, deşi este o marfa, simte şi el nevoia unei atmosfere de linişte în jurul negustoriei lui. De aceea a încercat să-şi cumpere o nevastă. E drept însă că întâi şi-a cumpărat un apartament şi de-abia după ce şi-a cumpărat apartamentul s-a gândit să-l mobileze cu mobilă florentină şi cu o fiinţă încântătoare. Mobila a găsit-o relativ uşor, fiinţa încântătoare ceva mai greu. Căci deşi e un bărbat-marfa, este foarte exigent în ceea ce priveşte farmecele Evei. A găsit o fiinţărîntr-adevăr încântătoare, o fiinţă într-adevăr gata să-i lumineze mobila şi existenţa dar, vai, nenorocire, nu s-au înţeles la preţ. Nici dânsa, intransingentă, n-a vrut să lase nici o centimă, nici el, grijuliu cu banii strânşi la ciorap, nu s-a hotărât să adauge ceva peste preţul stabilit iniţial. Din această cauză, omul-marfa trăieşte clipe de deznădejde IO Teodor Mazilu sufletească. Din această pricină, omul-marfa a rămas burlac, plimbându-şi singurătatea printre mobile florentine. Qar tot e convins că o dată şi o dată va găsi o fiinţă încântătoare la un preţ convenabil. Nu se poate. Trebuie să existe undeva, în lumea asta mare, o fiinţă suavă, la un preţ convenabil. O va cumpăra, o va iubi şi va fi fericit. Omul-monopol Ştiam că de multă vreme există monopolul chibriturilor, al băuturilor, dar nu ştiam că există monopolul ideilor * generoase. Uite că există totuşi... Printr-o mişcare bruscă şi violentă, el a monopolizat, a pus sechestru şi a rechiziţionat toate bunele intenţii... A pus mâna pe întreaga gamă a valorilor etice, culturale, şi nu vrea să le împartă cu nimeni... Cum vede ceva frumos, o frază inteligentă, o vorbă de duh, un gest spontan, şi le atribuie cu multă graţie, căci i se pare logic ca tot ce e sublim pe lume să-i aparţină lui şi numai lui. îşi înghesuie valorile în suflet cum îşi înghesuie geambaşul banii în chimir. A pus monopolul până şi pe sentimentul generozităţii. Şi din această pricină nu mai dă voie nimănui să fie generos... Dacă vrei să nu te ia la harţă, n-âi decât să fii meschin şi egoist. Eşti meschin, eşti omul lui, nu păţeşti nimic... Dacă însă te prinde că faci un act de generozitate devine galben de ciudă, de parcă i-ai fi călcat moşia... Generozitatea e moşia lui şi nimeni nu mai are voie să fie generos... Inteligenţa e de asemenea moşia lui şi nimeni nu are voie să mai fie inteligent. Seriozitatea e pământul lui şi nu dă voie nici unui plug străin să-l are... încetul cu încetul se chinuieşte să acapareze totul, să devină proprietarul tuturor valorilor etice şi culturale... De sublimul în muzică nu te mai poţi atinge... Sublimul în muzică îi aparţine Iui pentru veşnicie. Dacă te vede că admiri natura, iarăşi se supără... Până şi frumuseţea naturii a devenit un fel de monopol. Căci deşi se arată foarte sensibil, are o sensibilitate de rechin. înghite imediat pe cei care se dovedesc la rândul lor sensibili. Tu nu trebuie să admiri un apus de soare, asta e treaba iui şi tu eşti dator să nu te amesteci... Tandreţe şi icre negre 11 îşi păzeşte cu străşnicie tezaurul etic şi estetic, nici nu doarme noaptea; îi e teamă că în timp ce ei doarme să nu cumva să vină altul şi să-l asculte pe Bach... Cum vede un om dornic să-l asculte pe Bach, rechinul sensibil se pregăteşte de atac. Bach e al lui şi nu vrea să-l împartă cu nimeni. Bineînţeles, a monopolizat şi adevărul... Nu putea să lase iocmai adevărul pe seama altora... De aceea crede că în toate problemele el are dreptate, că unde se mută el se mută şi adevărul. Adevărul e un fel de lacheu pe care-1 trage după el în toate vizitele, pe care le comite. O dată ce el a monopolizat tot adevărul, e limpede că celorlalţi colegi le-a rămas numai eroarea... E limpede că o dată ce el a sechestrat toată politeţea lumii, celorlalţi le-a rămas numai vulgaritatea şi grosolănia. Cu copita lui exigentă izgoneşte pe toţi ceilalţi şi în toate domeniile îşi întinde atotputernic coada lui dornică de sublim. Dacă eşti greu de cap, creşti imediat în stima lui, te invită la masă, te plimbă cu. maşina, n-are nimic ce să-ţi obiecteze, nu reprezinţi nici un pericol. Dar tot sublimul pe care l-a rechiziţionat în dreapta şi-n stânga, nu-i foloseşte la nimic... Toate bunurile etice şi culturale pe care le-a adunat cu japca au început să degenereze. Bach nu mai e Bach... Politeţea pe care şi-a însuşit-o prin fraudă s-a transformat în bădărănie. Superbul apus de soare în munţi a devenit o jalnică şi meschină băltoacă. Iar adevărul rechiziţionat, un lacheu ca oricare altul... Mincinosul ^^ adevărat că literatura modernă se ocupă de păcate mai subtile, din această pricină defecte dintre cele mai răspândite sunt trecute cu vederea pe motiv că simt prea bătătoare la ochi... Analizăm abisuri sufleteşti, metode noi de abilitate şi uităm astfel tocmai defectele cele mai primejdioase. Avarul, ipocritul, meschinul ni se par astăzi figuri prea simple, păcate prea evidente. u Teodor Mazilu Desigur, ipocrizia progresează şi ea o dată cu tehnica, dar şi stările de spirit clasice mai prezintă totuşi interes. Cunosc de pildă pe cineva care n-are nici un păcat complicat. Din punct de vedere literar nu prezintă nici o noutate. Viciul său a fost condamnat de mult de literatură. Omul de care ne ocupăm minte. Minte de îngheaţă apele. Minte, desigur, când are interes s-o facă. Minte şi când n-are interes s-o facă. Minte pur şi simplu din plăcerea de a minţi. Nu urmăreşte întotdeauna ceva cu minciuna lui. Dar minciuna a devenit stilul lui de viaţă. Nici măcar prin cap nu-i trece să spună adevărul. Minte pe toată lumea. Si pe cei străini, si pe cei apropiaţi. Şi pe cei care-i iubeşte, şi pe cei care-i urăşte. Minte chiar şi-n privinţa lucrurilor lipsite de orice însemnătate. Nici când întrebi cât e ceasul nu poate să-ţi răspundă cu exactitate. Şi aici simte nevoia să mistifice realitatea; altfel nu se simte bine. N-are somn şi linişte. Dar ar fi o greşeală să credem că minciuna lui e totuşi dezinteresată, că face artă pentru artă. Minciuna a devenit pentru el a doua natură, posibilitatea de a rezolva fiecare problemă a vieţii. I se pare foarte comod să mintă, adevărul i-ar cere un consum prea mare de energie. Dacă a lipsit de la serviciu, el îţi spune cu aerui cel mai firesc din lume că a fost grav bolnav. Ăsta e marele lui avantaj. Dar el crede în minciuna lui. Crede mai mult în minciună decât în orice adevăr posibil. Minciuna devine un crez, o idee, o religie, ceva foarte sacro. Adevărul i se pare suspect... El e chiar convins că a fost bolnav. Din pricina acestei mari convingeri intime, poate chiar să-i crească temperatura. Dacă te îndoieşti de minciuna lui, suferă, se plânge de condiţia umană, protestează şi se lamentează. Minciuna e el, e viaţa lui. Dacă nu-i crezi minciuna, înseamnă că nu-1 respecţi. . O dată ce a comis o minciună, el are impresia că a şi construit ceva real, de aceea la el minciuna se confundă cu starea de creaţie. Minciuna i se încorporează firesc în datele existenţei, nici el nu mai ştie ce este adevărat sau nu... Cu timpul, individul nostru a progresat. Nu mai trebuie să mintă. A devenit chiar el o imensă şi sinistră miheiună... Aşa că, Tandreţe şi icre negre B chiar când se mărturiseşte la un pahar de vin, tot minte de îngheaţă apele. Chiar dacă sondează în adânc, tot minciună scoate la suprafaţă. aşa cum nimeni nu se naşte soldat, asta sc învaţă cu timpul. El a fost însă un elev sârguincios şi a reuşit ca intr-un timp record să se transforme dintr-un om de treabă într-un zid de piatră. Nu-1 interesează decât ceea ce se întâmplă cu el, toată ziua stă de gardă durerii lui de măsele. Dacă i se anunţă moartea cuiva, ridică din sprâncene. - A murit? Ei, nu vorbi... Interesant, interesant... Durerea, şi aşa făţarnică, nu şi-o duce până la capăt. Imediat, în coada oftatului făţarnic se şi nasc grijile pentru vila de la Comarnic. El crede că e singurul om viu din univers, singurul om în came şi oase, restul, inclusiv soţia sunt doar nişte sărmane abstracţii. E o adevărată nebunie să-i cen omului-zid un ajutor, chiar dacă ai fi pe patul de moarte; el nu te aude, el nu te vede, Dacă-i ceri o bucată de pâine, omul cu zâmbet de piatră îţi povesteşte cu lux de amănunte impresiile nostime ale unei escapade nostime. Orice necaz al altui om îl consideră o jignire adusă tabieturilor sale. - De ce s a îmbolnăvit X tocmai când eu eram aşa de bine dispus? Ca să nu-mi fac eu partida de table, de aia s-a îmbolnăvit... Omui-zid ţine la sacrele lui tabieturi. Chiar dacă planeta s-ar prăbuşi, el n-ar renunţa la partida lui de table. Urăşte oamenii fiindcă aceştia îi ameninţă C3feluţa şi căscatul. - Cum o să mă duc duminică la spital? Duminica e^ziua mea de odihnă... Duminica e ziua mea de pescuit... Omul-zid pare un om tare, de piatra. Aparenţele nu înşală de multe ori, dar de data aceasta înşală cu adevărat. O jl-zid e un om slab, care se clatină, în ciuda înfăţişării lui magnifice, la cea mai firavă atingere. Când interesul lui este lovit direct, omul-zid umblă pe Omul cu zâmbet de piatră u e atât un om cât mai curând un zid, şi încă un zid de piatră. Desigur, cândva a fost şi el un om, a iubit, a .suferit, s-a plimbat cu barca; nimeni nu se naşte zid, tot 14 Teodor Mazuu străzi ca un om beat. Şi deşi e de piatră, deşi are o înfăţişare atât de copleşitoare, la cea mai plăpândă lovitură se scurge şi se stinge picătură cu picătură. Dacă vedeţi undeva o Daltă stătută, să ştiţi că ald şi-a dat sfârşitul, neputincios şi ridicol, omul cu zâmbet de piatră. Taruirete şi icre negre ii. PROŞTII NU SUNT NUMAI-CEI DE SUB CLAR DE LUNĂ - Prostia care î;-:. provoacă cea mai mare tristeţe este prostia oamenilor inteligenţi, cea care s-ar părea că seamănă cu inteligenţa. Mimarea adevărului pare uneori mai eală ca adevărul însuşi. Adevărul nu este nici în adânc, nici la suprafaţă - cum ar crede psihologii - ci este acolo unde este. adică peste tot, şi-ţi trebuie puterea şi harul să-l descoperi. Literatura mea pare dură pentru că eu nu accept o contradicţie între adevăr şi frumuseţe. Un lucru care nu există, care e un fals, nu are cum să fie frumos, deşi există o întreagă literatură a minciunii pline de poezie, a amăgirii pline de farmec, în care fuga de realitate e romanţată iar eroii sunt duşi pe malul mării sau tolăniţi rustic într-c căpiţă de fân. Nu-mi plac oamenii care aduc oloaie pentru o singură zi şi pe urmă îşi fac bagajele şi nu-i mai vezi niciodată. Frica mea de prostie e la fel de mare ca şi frica de moarte. Prostia, despre care s-a scris atâtea cărţi, nu este decât o incapacitate de a trăi. Tu nu cred că există oameni inteligenţi şi oameni proşti. Exi- 4ă numai oameni vii şi oameni morţi. (n.a.: - într-adevăr. alambicul „mazilian'1 distilează în profunzime nerozia şi prostia omenească. El se ghidează, de altîei, după vechi cugetări înţelepte rămase din bătrâni: - Pentru cap câi un dovleac, nu s-a găsit leac... - Cerc lână de la broască şi minte de !a un nri«*"-rvi»... - Greu unui om sa-i scoţi din cap prosu». degrabă H scoţi un... cui! ărturiseşte Maziiu, la o ceaşcă de cafea: 16 Teodor Mazilu - Are cap ca să poarte pe el căciulă! - Cu alifie nu se vindecă prostia. ~ Pune prostul să facă mătănii şi-o să spargă podeaua etc.). Prostul cocoţat pe-ur» vârf de munte Sunt proşti care adoră inâiţimile, £ o prejudecată să credem că proştii se descurcă numai în realitatea imediată şi că resping orice avânt filozofic. Nu este adevărat... Există o categorie *de idioţi care; şontâc-şontâc, ba prin eforturi, ba prin contrabandă, ba pnn învârteli, ajung pe-un vârf de munte şi de acolo se uită de sus la oameni. Chiar dacă s-au cocoţat prin fraudă, ei nu încetează să-şi manifeste superioritatea. N-aţi văzut proşti ironici? Când nici nu te aştepţi, ei te iau peste picior, te strivesc c-un zâmbet ai dracului de maliţios. Nu e chiar aşa de greu să fii ironic, prostul a împrumutat câteva fraze şi cu aceste fraze de împrumut se socoteşte urmaşul lui Voltaire... Orice-ai spune, el e ironic... Are câteva formule: «Ei, nu mai spune», sau «Interesant», sau «Nu e prea original», şi cu aceste formule trece drept un individ cu mintea iscusită.. Dacă îl întrebi unde vine strada cutare, el, sărăcuţul de el, tot ironic e: «Nu e prea originală întrebarea»... Mulţumit de ironia lui, nu-ţi mai răspunde la întrebare. N-aţi văzut proşti cu aptitudini metafizice? Sigur că aţi văzut! Proştii de esenţă cerească sunt la fel de amert:>şi ca şi prostii de esenţă terestră. Sunt proşti cu chip şi probi ornau eâ de îngeri... toată ziua bună-ziua îţi vorbesc despre teoria reîncarnării... Suni convinşi că au un nimb deasupra frunţii şi se necăjesc cumplit dacă observându-le stupiditatea nu le observi în acelaşi timp şi aureola... N-aţi văzut idioţi exigenţi? Mereu nemulţumiţi? Nemulţumiţi de femei, de restaurante, de peroanele gărilor, de cinematograf, de absolut orice... Ei nu ştiu decât să strâmbe din nas; în faţa unui apus de soare - se strâmbă; în faţa unei fripturi - se strâmbă: uite-aşa, o duc într-o strâmbătură, cum alţii o duc într-un bairam. . Nimic nu ie place. Nimic nu se ridică până la exigenţele lor. Nici un apus de soare nu le satisface dorinţa lor de frumos. Nici o femeie nu e demnă să se plictisească in braţele lor ambigue. Nici un resucir. u n-a mers pani acolo cu desăvârşirea încât să fie demn de a ie oferi o ciorbă de peşte... Nu s-a născut încă viaţa pe care ei, exigenţii, rafinaţii, educaţii, să merite s-o trăiască. De aceea preferă să se suie pe-un vârf de munte, să se hrănească acolo cu hrană rece şi excelenta lor părere despre ei înşişi... Ei se dau jos numai să-şi încaseze salariul, pe urmă, cu banii în buzunar, se întorc înapoi - stupizi, leneşi şi mândri. Ah, ce mai derbedei... Despre prostia demnă xistă şi o prostie demnă, aproape maiestuoasă, plină de conştiinţa forţei. îi auzi pe scări de marmură paşii ei greoi şi demni. O asemenea prostie ţanţoşă îşi face intrarea elegant, ca o tânără fecioară la primul bal de la curte. Prostul demn crede în prostia lui. O ţine morţiş pe-a lui. In ciuda evidenţei, în ciuda logicii, el nu-şi trădează prostia. Mai curând şi-ar trăda mama decât prostia. Are toate păcatele din lume - în afară de ipocrizie... Cade în străchini cu multă convingere. Spune inepţii cu ochii dilataţi de patimă. Prostul demn îşi apără prostia precum o cioară puii. N-o lasă la voia întâmplării. E-n stare să se bată pentru ea - s-o apere cu preţul vieţii. Are şi el dreptatea lui. Bună, rea - e prostia lui... Căci prostul demn simte că prostia e a lui şi numai a lui. Chiar dacă ideea e o tâmpenie - el e mândru că are o idee;.. De aceea, faţă de toate inepţiile îşi exercită toate privilegiile unui stăpân. Spre deosebire de alţii, prostul demn n-are «capul gol»... Dimpotrivă - îşi umple mereu capul cu câte o idee, cum şi-ar umple o gospodină perna cu fulgi. Mereu fură câte o idee şi şi-o îndeasă în cap. Din pricina acestor neroade aglomerări capul s-a umplut până ia refuz, e nevoie de mari eforturi ca să mai încapă o idee... Ideea. săraca, nici nu mai poate să răsufle, zace ticsită lângă alte idei, gata să se asfixieze. 18 Teodor Mazi'lu Din pricină că nu-şi aeriseşte creierul, ideile au început să se degradeze. Lips"» de oxigen se face simţită. Tot din, pricina acestei aglomerări, eapui, miţiul rotund, se iadreapiă vertiginos şi implacabil spre o indiscutabilă formă pătrată. f! nu vrea să-şi aerisească de loc capul. Ii e frică, săracul, că dacă deschide puţin fereastra ii zboară ideile. Că deşi n-arc idei - că alea numai idei nu se pot numi îi e teamă să nu i se facă concurenţă. N-are nimic în cap şi cu toate astea îşi apără «nimicul». E ca o femeie în toată firea, căreia îi e teamă să nu-i fure cineva fecioria. Melancolia proştilor ( 1^\ e o vreme, în domeniul gingaş al artei, proştii nu se v| 1 mai înţeleg între ei. Proverbiala solidaritate a * proştilor, emoţionanta lor întrajutorare reciprocă, începe să se ducă de râpă. Pe cât de mult s-au iubit cândva, pe atât de mult se urăsc acum. Prostul găsea în celălalt prost un prieten, un frate de cruce gata să-i dea oricând un pahar cu apă şi calificativul de «genial»; acum fiecare prost vede în fratele său la fel de greu de cap un duşman, un rival. Era o vreme când prostia singură ajungea să reuşeşti în viaţă, era chiar o greşeală s-o mai îndulceşti sau s-o mai îmblânzeşti puţin, îi răpeai din puterea ei de granit. Cum de a început războiul proştilor? Cum au început proştii să se demaşte între ei, să se calomnieze, să se condamne, să se masacreze? Drama s-a născut în fiecare prost, luat individual; el nu s-a mai recunoscut ca atare, s-a dezis de el, cel dinainte, convins că şi-a găsit capul pe care nu-1 avusese niciodată. Prostul s-a hotărât peste noapte să fie inteligent, şi atunci fratele lui de cruce i s-a părut, inevitabil, prost. A pornit ia această cruciadă de la ideea sănătoasă că «cine strigă primul, ăla e». S-a grăbit să-i demaşte prostia fratelui, ca nu cumva să-i demaşte fratele prostia lui; totul e cine se scoală mai devreme. De aceea toţi proştii au început să se scoale cu noaptea-n cap, s-o ia înainte, să fie primii indignaţi de mediocritate. De aici dueluri sângeroase: «Tu eşti mediocru». «Ba tu eşti mediocru». «Tu Tatidreţc fi iert* nif.gr. cşî* .schematic». «Ba tu eşu schcrnaiK» «Tu-! ne Amontcm . «.Ba tu-1 copiezi pe Antonioni». Prostul devenit deştept peste noapte urăşte mediocritatea m:u cumplit ca Voitairc. Simte că se sufocă. «Nu >c mai poare trăi de ari ta impostură. Prostia ar rrehui pedepsită prin Tge» Totuşi c bine că proştii se ru/boic^c mtre ei. Din această încleştare tot mai cade un prost mu? debil sau un idiot cu nervn ma: slabi. Am văzut insă un spectacol emoţionant, Un prost ‘ viguros, cruce de voinic, pansa cu grijă maternă rănile nare le căpătase în luptă un prost mai firav. Voia să-l însănătoşească, să-l pună pe picioare. Până la urmă, tot or să se împace între ei. Prostul în pribegie —^ unul din proştii cărora nu ie place să stea pe aca^ă. li V V* Place mercu se plimbe de colo până colo. să schimbe locurile, să discute, să comenteze. El e convins că, cu fiecare carte citită, cu fiecare film văzut, va progresa. Dar ceea ce este specific prostului de care ne ocupăm acum e dorinţa lui de a pribegi. Sau, mai exact, de refugiu. E un prost care, spre lauda lui, spre gloria lui, se plictiseşte cu prostia lui. Alţi proşti se mulţumesc cu prostia iur, se simt bine cu ca, dar omuî nostru e altfel făcut. El nu ştie unde să rnai fugă cu ei însuşi, se îngrozeşte de propria lui personalitate. Ca orice om ameninţat de primejdie, caută refugiul. Cine caută, găsesie. Si prostul nostru a căutat, şi iarăşi, spre gloria lui, a găsit. A găsit nişte adăposturi derizorii dar destul de plăcute. într-un asemenea adăpost poate să ningă, poate să curgă apa, dar trebuie totuşi să fie plăcut. Aşa că amicul nostru şi-a găsit un refugiu plăcut în jocul ue table, căruia îi dedică chiar şi 14 ore pe zi. Nopţi întregi e în stare să nu părăsească masa, să depună toată pasiunea într-un asemenea ;c . Dar, tot spre slava lui, după cum vedeţi, e un prosr căruia ?i nduan mereu osanale el se refugiază chiar si în lucruri frumoase spectacole şi expoziţii, audiţii de muzică şi discuţii metafizice, r stare să înghită frumosul până cade jos de oboseală. Aleargă oue Tandrele şi iae negre 21 Cucerindu-şi faima de idiot, individul şi-a cucerit, in aceiaşi timp, si securitatea. Nimeni nu-i reproşează nimic ce .>ă-i reproşezi unui om cu mintea de pasăre? E a ut de Încântat de avantajele pe care i lc-a adus faima de nătărău, încât, n-are niciodată obsesia inteligenţei. Prostia i ac pare un teren sigur - lipsit ac riscuri, poate zbura şi pe ceară, nu păţeşte niciodată nimic. De aceea îşi iubeşte aprig prostia, cu patima comercială :u care numai curtezanele îşi mai iubesc trupui Nimeni n-are nici o pretenţie de la el, nud trage de mânecă şi prost ui-benevol zburdă şi cântă ca un cintezoi. Dar obişnuinţa c a doua natură... Tot făcând pe prosti» , a devenit prost cu adevărat. Această constatare nu l-a îndurerat... E fericit că poate fi idiot fără să se prefacă. Prostul-supraetajat Aţi auzit de blocuri supraetajate... Supraetajarea e un termen obişnuit în construcţie, cu toţi l-am întâlnit cel puţin o dată în viaţă. Dar de idiotul-supraetajat aţi auzit mai puţin... Cu toate astea, există... Prostul-supraetajat e prostul care lăsând prostia de la parter intactă îşi construieşte încă un etaj, pe o bază. crede el, nouă. El crede că poate să fie idiot la parter şi inteligent ia primul etaj. Ei crede că poate să fie nătărău ia subsol şt Kant pe terasa pnmuiui etaj... El nu ştie că cine e prost la subsol e prost şi ceva mai sus. Cu toate astea, idiotul cu pricina şi-a pus mari speranţe în supraetajare... La subsol - n-a schimbat nimic. A lăsat intactă mobila. A lăsat intactă stupiditatea. Făcând abstracţie dc această mizerie, ei vrea să zboare. Vine o vreme când proştilor le cresc aripi. Vine o vreme când idiotul îşi pune problema metafizică. Dar idiotul cu pricina vrea să zboare cu subsol cu tot. El vrea să zboare, dar nu vrea să-şi părăsească nici afacerile, nici tabieturile. Peste toată murdăria, el încearcă să arunce un strop de lumină şi de metafizică. îşi acoperă mobila cu întrebări despre existenţa lui Dumnezeu. Aruncă peste culmea potlogăriei o întrebare chinuitoare, în aşa fel încât porcăria să nu se vadă... Are şi superstiţii. Crede că 22 Teodor Mazilu dacă îşi pune problema metafizică, miliţia economică o sa-s uibuiască mai greu... Dar adevărul e cel ştiut. Cine c pro.,-. carter ni; poate îi Kan? la primul etaj. Progreseie prostiei f j o greşeală să se creadă câ prov :••• stă pe loc. Prostia -prin natura ei - are o mare putere de adaptare... JL-*' Uneori se adaptează atât dc bine încât se confundă cu inteligenţa. Una e prostia de pc timpul locomotivei cu aburi şi una c prostia din epoca rachetelor cosmice. Se.poate spune că prostia bate pe loc? Nu, Nicidecum, în primul rând - ceea ce e extraordinar de comic - prostul azi gândeşte mai mult decât prostul de ieri. Prostia a căpătat evident, o nuanţa mai meditativă... Desigur, tot inepţii, numai că in anumite condiţii inepţiile sunt spuse cu mâna la tâmplă... înainte, prostul îşi debita imediat inepţia. Acum, prostul s-a rafinat. înainte de a arunca în lume gugumănia, prostul se concentrează. Ăsta e progresul! Prostia nu mai e spontană, ci elaborată, cu alte cuvinte e o prostie gândită, chiar foarte gândită. Nu-i de glumă cu prostia. Proştii - dacă observaţi - au devenit foarte exigenţi. în primul rând, proştii urăsc prostia. în mintea ier dc pasăre s-a cuibărit ideea că prostia e o primejdie. Şi de aici un adevărat lanţ de consecinţe. Mediocrii urăsc mediocritatea. Vicioşii urăsc viciul... Prostul poate la un moment dat să fie bine informat. Ei, ei, s-au dus vremurile de aur când prostia putea fi confundată, simplu si tinereşte, cu ignoranţa. Avem acum şi proşti culţi. Avem idioţi la curent cu toate noutăţile. Chiar mai mult decât asta. Idiotul erudit te va teroriza întotdeauna cu argumentul «ultimei informaţii». - Cum, n-ai citit pe cutare? O, teza asta e deja depăşită... Apoi, ceea ce e radical deosebit, ceea ce istoria prostiei n-a cunoscut până acum sub nici o formă, am fost binecuvântaţi şi cu prostul «tragic». Până acum tragedia şi prostia erau incompatibile. Ei, s-a sfârşit şi cu această ultimă iluzie. Am trăit s-o vedem şi pe-asta. Tandreţe şi icre negre 23 Prostul care-şi pune probleme. Prostul care se zbuciumă. Prostul care sc îndoieşte. Prostul îragic. Avantajul prostiei c că - tragică sau veselă - nu-şi trădează mo «ouară substanţa. Prostul, tot prost rămâne. întâlnirea dintre prostia groasa şi prostia subţire şi festivităţile care au avut ioc era wr prost cu inima deschisă, puţin cam din topor, dar nu făcea din idioţenia lui o taină, ce-i în guşă şi-n căpuşă. Detesta orice formă de subtilitate, detesta aluzia şi paradoxul, ei nu se sfîa să mărturisească inepţiile, prin cuvinte simple, accesibile tuturora. Mintea - care era de fapt un fel de panou era pavoazată cu fel de fel de lozinci şi citate pe care le scotea la suprafaţă ori de câte ori avea nevoie, de sărbători şi în situaţii critice. Avea câteva fraze în sacoşă, ca de pildă «trebuie să vedem fenomenele mai adânc» sau «nimic nu e întâmplător», pe (are le lipea, ca pe un timbru fiscal sau ca pe un bacşiş pentru lăutari, pe tâmpla tuturor problemelor. Departe de individul cu prostia groasă, intr-un ungher de provincie, trăia individul cu prostia subţire. El avea un nivel, de trai incomparabil mai scăzut decât amicul său cam din topor, nu primise casă, şedea la un prieten, logodnica î! părăsise cu un acrobat de circ si se încălzea cu lemne. Pe cât de directă şi frustă era prostia confratelui din metropolă, pe atât de ambiguă, subtilă, anevoioasă şi încărcată era cea a individului care locuia mtr-un târguşor uitat de Dumnezeu. La început se urau. Polemicele dintre cei doi deveniseră celebre. Provincialul îl decretase «rigid», iar rigidul îl decretase decadent. Provincialului îi era greu să ierte tezele simplificatoare şi faptul că se bucura de încălzire centrală. Celălalt îi reproşa ideile conftiz exprimate şi faptul că, deşi greşit orientat ideologic, fusese trimis într-o călătorie de studii la Paris Deşi se urau, dar această urâ îi ajuta pe amândoi să trăiască, ceilalţi confraţi uitaseră de mult de existenţa şi de divergenţele lor. Tandreţe şi icre negre 25 - Eu sunt idiot... Recunoaşteţi că e nevoie şi de unul care să dea din cap mecanic. E absolut o nevoie. Eu sunt ăla... Mai mult decât atâta. Are convingerea că el - prin prostia lui -duce tot greul. - Dacă n-am fi noi, ăştia, grei de cap, ce v-aţi face voi, ăştia* inteligenţii? în orice caz Z e un idiot care-şi caută un loc sub soare. Nu neapărat un loc magnific. Nu neapărat un loc foarte bine retribuit. Nu. Căci Z e un idiot modest, un idiot care-şi vede lungul nasului. El îşi caută, mai curând un locşor. Un locşor în care să se facă util. Că Z nu vrea să mănânce pâinea de pomană. Nu. El vrea să şi-o câştige cinstit De aceea se străduieşte să-şi ofere serviciile. Adică, mai exact, micile l\n servicii. Cu cât sunt mai mici. cu atât e mai bine. O recenzie de careva rânduri, o butelie - orice - c gata să-ţi asigure. Ai nevoie să-ţi manifest! superioritatea? El e oricând gata să se lase ironizat... Ai nevoie să ţipi ia cineva? El e oricând gata sâ se lase umilit. Umilinţa e pentru el o meserie, el se i Tniesre cu veselie fiindcă ştie că din umilinţă îşi câştigă pâinea. Şi totuşi acest idiot modest e singurul care are ceva de diavol în el Idiotul cu viziuni cosmice /HVŢ u-i adevărat, e o prejudecată ideea că prostia e tot una cu mărginirea minţii. Există, desigur, idiotul mărginit. V^ramponat într-o realitate îngustă şi meschină, dar există şi idiotul superb, idiotul cu mişcări măreţe de profet, idiotul sacru ca o statuie de marmură, idiotul cu o viziune largă asupra universului. Deşi e prost ca noaptea, el vede departe, dincolo de lumea materiei, dincolo de sistemul nostru planetar. Pe cât e de strâmbă mintea fratelui său de cruce, pe atât de amplă, vastă, sonoră ca o orgă măreaţă, ca o catedrală, e mintea idiotului cu viziunea clară asupra lumii. El nici n-are minte în sens::" obişnuit, ci un fel de altar sacru, unde se înghesuie o dată cu florile aduse de admiratori, jertfe măreţe, tot fdul de idei, viziuni. 26 Teodor Kiazilu ameninţări, profeţii şi anateme. Mizeria e aceeaşi, numai că idiotul cu viziune vastă asupra lumii o scoate la aer cum scot femeile rufele pe frânghie la uscat. Când ţi-e lumea mai dragă - aşa hodoronc-tronc - se întreabă dacă există oameni pe planeta Marte şi toată lumea îi ascultă, cu veneraţie, ultimele noutăţi ştiinţifice culese dintr-o revistă de popularizare a ştiinţei. Nimeni nu-i mai pune la îndoială inteligenţa, oare poate fi prost un om care se întreabă dacă există viaţă pe planeta Marte? Aşa se explică şi admiraţia pe care i-o poartă de ani de zile fratele lui de cruce, idiotul mărginit. Toate mişcările lui au ceva de ritual, domoale şi bine gândite, îl privim cu admiraţie chiar când bea un banal pahar de bere, în tot ce face se observă un împărătesc echilibru, o dulce împăcare cu legile firii şi o excelentă părere d .spre sine însuşi. Idiotul cu vederi largi urăşte prezentul, nu-1 înţelege - şi din această privinţă, tema lui favorită e viitorul. Cum vom iubi peste 400 de ani, cum vom dana peste 6000 de ani şi cum vom lua micul dejun în viitoarele opt milenii. Aici, la mâncare, devine şi profetic: - Domnilor, şunca va dispărea... Din cauză că e incapabil de cel mai mic efort practic are numai planuri .grandioase. Vrea o artă mare, bineînţeles. Cine nu vrea o artă mare când bea un pahar In plus? Ce-ar fi acea «artă mare» habar n-are, dar asta nu-1 împiedică s-o ceară cu toată căldura. Ascuns când în Marte, când în Venus, e convins că, de aici, de pe pământ, nu i se mai vede prostia. Idiotul şi destinul / i A e câte ori Y face câte o porcărie - eveniment care nu v I 1 se întâmplă prea rar - mulţi îl privesc cu un amestec 'JL*/ de ironie şi nemărginită înţelegere. - Aşa e el... Nu-1 ştiţi pe Y? Consecvenţa ticăloşiei i-a adus un fel de imunitate: - Ce pretenţii poţi să ai de la ei? Tandreţe şi tare negre 27 Porcăriile trecute i-au creat un fel de autoritate morală, o bază temeinică pentru cele viitoare. Ca şi cum prin potlogăriile curente şi-ar ispăşi pedeapsa pentru cele mai vechi. Orice ar face Y, nimeni nu se miră. Ticăloşia lui e confundară cu destinul, cu huriile oarbe ale naturii. N-ai cum să le prezici. N-ai cum să le împiedici. Trebuie doar să te resemnezi. Nimeni nu-i spune nimic. Nimeni nu-1 ameninţă cu ceva. în cel mai bun caz se dă din umeri, iar cei mai evlavioşi îşi fac cruce. Aşteaptă cuminte ca taifunul să se potolească. Unii vor să-l îmblânzească puţin, ca pe un monstru sacru. I se aduc jertfe şi sacrificii, doar, doar o să comită mai puţine potlogării... Dar. degeaba sunt sacrificaţi berbecii, Y îşi vede de' treaba lui. De la o vreme şi Y a început să-şi îmbrobodească şmecheriile iii armura sacră a destinului. £1 crede ca are dreptul sfânt de a trăi ca un parazit. Că dreptul de a bate apa în piuă i i-a dat o forţa ocultă şi nimeni mare voie să i-î ia. . El crede că plăcerea de a comite mici gămării sau mici escrocherii ue valoarea unor prerogative regale. Pe ticăloşia lui se «surite suveran, b ticăloşia Iui si face ce vrea cu ea... El nu vrea să se schimbe... Chiar sfidează pe cei care îndrăznesc să-i aducă aminte In o- hume traiste. Ticăloşia Iui e destinul lui. Are aerul că vrea să spun-V d?u n-s*-* mei o vina că sunt ticălos Asta e destinul meu...» Când se îmbată îi da nemernicie* şi mai nu ^rauooare. - Natura mi-a dai acest caracter... Asîrete m>au decis felul de ah... Asta e crucea care mi-a fost dat s-o cuc... Cred însă că până îa urmă ar putea fi con drz» să-şi schimbe crucea. idiotul Indispensabil desigur prost, dai- spre deosebire o*; afu proşti, o recunoaşte cu mănânc. La au tace âiu această ■ ^ infirmitate un secret. «Ce, dacă sunt prost etî n-am voie 5v fhtâdu! problemei, dar Andreescu ar fi vrut să fie şi cv c? prăjită - Cu ceapă, dragă, cu ceapă... Nu ştiu cu cât de mul* îfi place tic ceapa prăjită si tocată mămnn . 36 Teodor Mazjiu ~ Andreescu luă un aer neîncrezător din teama de a nu alunga, printr-un optimism exagerat, fericirea care i se înfăţişase. Cunoştea şi el superstiţia potrivit căreia bucuria prea mare alungă fericirea. Fasolea cu câmaţi născuse în nepot o acută nevoie de comuniune* nevoia de a transmite şi altora bucuria care-1 copleşise. De abia aştepta să iasă după aceea in lume, să fie întrebat ce-a mâncat la prânz şi el să spună ce a mâncat la prânz. Lucru foarte curios, Andreescu avea impresia că toată grandoarea evenimentului o dădeau nu fasolea şi câmaţii, cum ar fi fost logic de altfel, ci ceapa prăjită, tocată mărunt. Sub povara acestei fericiri copleşitoare, funcţionarul deveni un om mai bun şi mai drept, mai înţelegător cu oamenii Şi, tot sub presiunea fasolei şi câmaţilor, şi poate a cepei prăjite, descoperi în mătuşa Rely calităţi pe care înainte le trecuse cu vederea. < a născut şi până va mini. Chiar spre moarte va alerga ca aii nebun, îngrozit ca ai* putea să întârzie, va ofta în pripă, va suferi în pripă şi va muri cu aceeaşi grabă frenetică şi inexplicabilă. Se învârte iot timpul, pentru nimic nu are răbdare, totdeauna aude voci misterioase carc-1 trag în altă parte. Din cauza c& «uc&xga u;i mnpui, n- axe ump sa trăiască. brici pentru toate îşi face timp, chiar în viteză, dai pentru viaţa timpul se subţiază intr-un mod ireparabil Veşnic e în criză de timp. Ca şi cum timpul ar fi un sac de bani pe care trebuie sări cheltuiască până la ultima centimă De aceea toate relaţiile lui cu oamenii se fac sub semnul acestei demonice viteze. Repede, repede, repede de tou De aceea el nu citeşte, ci mai mult înghite cărţile. în ultimul timp a renunţat chiar şi la digeratul cărţilor şi preferă să cumpere de la alţii conţinutul lor. «Spune repede despre ce e vorba în Răzbea şi pac?:». Cere tuturor oamenilor să i se dezvăluie numai sub prisma interesului strict necesar. Nimic în plus, nimic cnr? ar putea sări răpească, acest ump absurd, cu care n-arc d*. fapt ce face. *Nhn:m desene serile tale sufleteşti, spune-mi repede dacă mă iubeşti sar mu 40 Teodor Mazilu că pierd trenul de Constanţă». Gâfâind, ajunge la Constanţa. Gâfâind, se întoarce de la Constanţa. Tot timpul e pus pe drumijri. Din această stare de frenetică agitaţie nimeni nu reuşeşte să-l oprească, trece prin viaţă ca un bolid, înzestrat cu o viteză cosmică. Câţiva prieteni apropiaţi l-au rugat să se oprească măcar o clipă. «Mai stai puţin locului». Dar el nu poate sta locului, el trebuie să se agite, sa zburde. De fapt, acestui om atât de agitat îi este frică de viaţă, n-are curajul să dea ochii cu viaţa şi de aceea fuge ca bezmeticul de câte ori simte că viaţa aleargă după el. Frica l-a ajutat să capete o viteză aproape cosmică, şi viaţa nu reuşeşte să-l ajungă din urmă. Dar o dată şi o dată viaţa îl va ajunge din urmă şi atunci amicul nostru zburdalnic va fi silit să dea ochii cu ea. Celui ce veşnic corăbiile i se îneacă... IA e la treizeci de ani s-a hotărât să se acrească, deşi e, VI 1 slavă Domnului, sănătos. Dar are o mutră veşnic VJ—^ suferindă. Nimic nu-i mai place, nimic nu-i mai spune nimic. Când discuţi despre un lucru sau altul, te loveşte drept în moalele capului cu acrul înihlazat: «Am fumat-o şi pe asta». A famat şi pictura, a fumat şi economia, a fumat şi iubirea, a fumat şi medicina. Acritul nostru şi-a făcut din nenorocita lui de acreală o superioritate evidentă, pe care o scoate duminica la plimbare cum îşi scot alţii căţeluşii. El confundă acreala cu suprema înţelegere. Din faptul că Tolstoi îl plictiseşte, se socoate superior lui Tolstoi. Faptul că Bach îl adoarme, îl obligă să pună la îndoială geniul muzicianului şi să se convingă de măreţia plictiselii sale. A fi acrit, plictisit, lezat, blazat, i se pare o chestie de modernitate, de civilizaţie; se uită la oamenii care râd ca la nişte troglodiţi. Acritul priveşte cu aceeaşi totală şi uzată superioritate relaţiile dintre oameni. Dacă un amic se îndrăgosteşte, dă din umeri, vădit nemulţumit. «Cum mai pot unii să iubească?» Moartea însă nu-1 mira, i se pare mai aproape de acreala lui. «A murit X? Nu mă miră. Era şi timpul. Nu mai avea ce aştepta de la viaţă». i andrele si icre negre 41 Nu-i adevărat că acritul nu mai aşteaptă nimic de ia vvuL Ceva tot mai speră... Speră ca toţi oamenii să-i semene. Pentru noi. o lume de acriţi ar fi o lume de coşmar... Pentru el, paradisul... Dar acritul nu se mulţumeşte să fie acrit. El ţine să înăcrească şi pe alţii. Unde se duce se străduieşte sâ aducă o atmosferă de coşmar. De aceea oamenii au început să-l ocolească. A devenit o primejdie, cum se aşazâ într-un loc cu oameni. Fug de lângă el. A început să fie asemuit cu o urgie a naturii. - Plecaţi de acasă, vine acritul să vă facă o vizită... Cu toate acestea, acritul susţine că e fericit... Derbedeu! dinamic f f espre Y se spune că c un individ «iute ca argintul V 1 1 viu», duce o activitate neobosită, noaptea nu doarme, mereu ş<; agită, mereu telefonează, mereu interesează, mereu aranjează. Din cauză că nu stă niciodată locului, i s-a uns ia mia de a fi «un tip dinamic». Despre dinamismul iui se vorbeşte cu evlavie, aproape cu religiozitate - Mai rar un individ atât de viu ca V* Priviri-'1 Admirator Dacă îl privim mai cu atenţie -dern ca n-avem ni a. un motri de -admirau,e. Cu cât îl privim mai cu iua**e aminte, cu atât motivele noastre de entuziasm se duc pe .ma V este atât de dinamic au: cm za binecuvântate? si sistematicii iui trândăvii. Lenea e cea care ii -mpiuge încolo si încoace, incapabil să facă un anume lucru, el c dispus să facă de toate. îi e imposibil să se concentreze într-o singura duecţie, de aceea aleargă ca nebunul în toate direcţiile. Lenea îi dă sugestii, lenea îl învaţă să se ocupe cu tot felul de nimicuri. Spre aceste nimicuri Y se repede cu o îndârjire atât de mare, încât dă multora iluzia unui om clocotind de energie. De fapt, Y intuieşte cu o mare precizie terenurile scutite de muncă şi se grăbeşte să se instaleze acolo cu cafeluţă cu tot. în primul rând, Y vorbeşte Toane mult. Şi numai un cataclism poate să-i oprească avaran>u verbală. V orbeşte de unui singur, dacă n-are cm ţme predici. Vorbescc timpul şedinţelor, vorbeşte în timpul somnului, vorbeşte ‘-.r. T_ TiMizziiu •mpUv.iceîc dc transport in con.cn. Orice ine idem. oricât de mie, el e capabil v:-i imn-voniic ir ierna unei conferinţe. De aceea, oricând rlşfi O ic ire/eşt; pe ...;p cu Y. gata să-ţi dna conferinţă. Y nu munceşte, care o oricând dispus să aibă ide: despre munca iui. Y nu sc ocupă dc "vMrm mei urnii om. dar c oricând dispus sa-ţi lină o ampiâ corderinrâ ;a teme dintre ccic mai umaniste. .-Ucusră iCPrilă inacuvitarc. această trândav ic agitată, i-a adus udu:\ pe obraz şi cearcăne la ochi. In orice caz. Y are o mina ioane . silă Trândăvia !-a înrobit mut Je mult încât j-a vlăguit toate cutcn'-c. Dar \ nu gândeşte să muncească. îi c teamă să-şi ptarde .sug: ui de '•ude ar a inamic h e teamă >ă-$i piardă aureola de bărbat cmc . ‘ :orsş?e dv-urgia. h o "camă să-şi piardă nimbul dc oârhat activ. i)s aceea, ea conşîir* c curată, preferă să trândăvească. Trândavul care trage ia galere CE ; sc târâie prin viată, dar se târâie vesel ş: treneuv Puirezievunea lui are pe undeva şi ceva Teer;. Deşi dc lup: sc pctcazu. îiiOriTiâic şi niuţâic. da nnp* c. ur:r-:; extraordinare a giraţi; abia mai are timp să râsutlc. p: -.-r.---lui ii e ihcă de muncă si seriozitate altora Ic c fiică ie moarte. Adulmecă primejdia în cer ca un câine dc vânătoare şi cum simte că e ros- de ceva serios fuge de înghite pământul . Decât muncă, rnai bine chinurile iadului... Ca să nu ’ se observe trândăvia, aruncă în luptă toate DorA cheltuind în acest scop o energic comparabilă cu cea a iui Na. av, Bonaparte... Se vântură de cote până colo cu un aer teribil dc preocupat. Duduie, zumzăie. chiuie , închide şi deschide uşue Comentează fiecare apariţie; <'Vai, ,:e te-a; mgrAxilD -au -Vai. ce~u; slăbit!» -- dc la caz !a caz. Se -isază pe scaun a se ridică d» pc vcm.m. tuşeşte să fie orrui cel mai ocupa: d;n Ave. Nv:odaia -$ »\Y> i’-'di* nv/-rrî. c ne Hn^'n: rr- rr- _»r*/ ev Tandrele şi icre negre 4j punct, de clarificat, mereu joacă table sau aspiră ia ceva nobil... Trândăvia îi dă o faţă congestionată, spiritul trândav e gata să fie chiar şi sincer... decât muncă, până şi sinceritatea i se pare mai convenabilă. De aceea e oricând dispus să-şi povestească viaţa, prin ce a trecut, cum nu s-a înţeles el cu nevasta de-a doua... Ce inimă curată a avut el şi ce meschină a fost dumneaei etc., etc. Cum te vede. te cheamă şi-şi pune sufletul pe masă... Când te ţii de spovedanii, nici nu ştii când trece timpul... E aşa de plăcut şi, după toate, mai chiuleşte, având conştiinţa curată. Căci aşa e el: orice ar comite, conştiinţa tot curată îi rămâne, ca şi cum ea nici n-a auzit şi n-a văzut nimic... îşi umple timpul având grija altora. Cu mare plăcere se ia cu mâinile de cap, indignat când de morala lui X, când de virtutea lui Y. Te indignezi, mai bei şi-o cafeluţă, şi nici nu ştii când trece timpul. Decât să muncească, preferă să fie chiar şi gentil. Oferă graţios servicii. Ascultă cu răbdate ultimele decepţii. Devine şi filozof la o adică şi-şi expune pe larg, î i timpul producţiei, părerile lui asupra condiţiei umane. Oftează, comentează, se lamentează, mai bea o cafeluţă, iar mai oftează şi, gata, a venit ora plecării. Când a epuizai toate posibilităţile de a ucide timpul. începe să aspne ia o aiiâ viaţă... Efi dacă urma el arhitectura, unde ar f fost el acuma? Dacă ai ii găsit Ci o iemcic de caracter, alia ar fi fosi vuita lui. £i, ci..., toate ar fi alt fel. Ei, nud nimic, îşi face ei rest de un ideal si o scoate ei ia capăt... Intre moarte şi seriozitate, spiritul trândav ar alege fără îndoială moartea. Decât să fie serios, preferă eă-şi pună ştreangul de gât şi să exclame patetic: «Această viaţă nu merită să fie trăită». Dar şi asta i se pare totuşi incomod. Ar Însemn: să privească moartea drept în faţă, şi nu prea e el obişnuit cu aşa ceva. Idealul lui secret e să nu facă nimic în viaţă, sa putrezească şi să moară în somn. 44 Teodor Mazilit Cap de împrumut upă cum bine se ştie există magazine care oferă sub formă de împrumut - contra cost - tot felul de obiecte, începând cu lenjerie şi sfârşind cu rochii de mireasa. Intr-adevăr, de rochia de mireasă sau de costumul dc ginere n-ai nevoie toată viaţa... Soarta acestor simbolice veşminte e foarte scurtă. O zi de strălucire le este îndeajuns. De aceea e foarte rezonabil să nu-ţt cumperi un costum de ginere, ci numai să-l împrumuţi Pornind de la această realitate, amicul W a ajuns la concluzii similare în ceea ce privesc capul. Şi-a dat seama, din propria lui experienţă, că n-are nevoie de cap toată ziua, bună-ziua. Ar putea să numere pe degete zilele în care capul îi este cu adevărat necesar. Au unei, pentru aceste câteva ceasuri dintr-o viaţă de om, merită oare sâ-şi permită luxul de a avea un cap permanent? Un cap, după cum se ştie, cosiă foarte scump. A înţeles că n-are nici un rost au ţină pe umeri, să hrănească şi să justifice ceva de care are nevoie doar din an în paşte. Aşa că W a ajuns la concluzia că ideea unui cap permanent e cu desăvârşire lipsita de sens. De ce să transporţi în fiecare zi pe umeri ceva de care ai nevoie atât de rar. Aşa că W a renunţat să mai aibă un cap permanent. Când are nevoie de cap, W împrumută. îl împrumută cu ora, cu ziua, după cum are nevoie. După ce-1 foloseşte, îl înapoiază în cea mai bună stare. Dornic să facă economii, W încearcă să aibă nevoie de cap cât mai puţin cu putinţă. Banii hărăziţi acestui lux îi pune la ciorap. Aşa că se duce să împrumute un cap numai în caz de forţă majoră. Alteori, caută să utilizeze capul prietenilor care duminica se duc ia pescuit şi-! lasă acasă. In felul ăsta nu-î costă mai nimica.. "raridreţe şi kre negre 45 Cu timpul au dispărut insă şi cazurile de forţă majoră. W s-a • -bot':uit atât de mult să trăiască fără cap, încât nu-i mai simte nici o;-meiHa, nici absenţa. E fericit. Necruţătorii Sunt oameni care iubesc înălţimile spiritului numai pentru ca de la această sacră inaccesibilă înălţime să-şi ironizeze semenii. Ei se cocoaţă cât mai sus cu pu-inţă, pentru ca pietrele pe care le azvârlă de la această magnifică mLurne să lovească drept în creştetul capului.E ştiut că cu cât e mai mare înălţimea de îa care se aruncă o piatră, cu atât şi durerea pe care provoacă e mai intensă. Deci, călăuziţi de aceste idei nefericite, rnnlîi oameni îşi părăsesc iocuî lor modesr, Îşi pun superioritatea într-gentuţâ de damă ş; de acolo de sus ne privesc îngrozitor de critic. . au apărut aceşti indivizi pe care-i putem numi «necruţătorii». *UCiiilCiea, diiiOl u* acCiux • anaun se punea cu de ia sine putere în rândul judecătorilor, în rândul coi o? capabili să disceamâ cu o divină exactitate ce e prostia şi ce e inteligenţa. Autorul acelor rânduri care luase, cum e şi firesc în . , a menea împrejurări, un prea mare avânt socotea că şi lipsa de v minunate ia fainiceeie naturi] trebuie pedepsită prin lege. Nu prin vcdmţc. nu prin discuţii., ci pur şi simplu prin iege. Dacă într-o buna zi. u Le-a tulburat răsăritul soarelui, nsti să înfunzi puşcăria, ca să nu vai spun ce poţi să păţeşti dacă gingăşia unui trandafir te-a lăsat indiferent. La drept vorbind, asemenea fraze sublime \ care se vor 'uUiuic, bu>"u meii wuiâiiu .-^nistic. me unde di aia nccrulare şi sacră mleranţă? De ce atâta cruzime faţă de bieţii oameni şi convingerea Teodor Manjlu 4fi cu Tu eşti monopolul desăvârşirii? Oupâ cum vedem, sunt oameni care >j In numele frumosului pot conulc cesturi condamnările. baru •m.-ncni care şi in numele subiimulie po:. să fi A. < două pudr ; de să nu rc \ c :fi in cred c.i dacă .01 mârcLn n c*.-p sau c-eea ce . :en e- -..a măreţie. pot să tacă te=v ceea cc ve-. r. cred eu tVumnseter: unui mAof de soa'ş honfku orice mvsoiâok. Mă vad luat Ia iCst de un mcnicrun -ccrum-:. - ia ascultă, demnuie... L uni iţ: pemuti A m. ;e lUmm.. răsăritul soarelui? îţi dau un uitirn avertisment. Dacă te mm prind si .du da-â â uu-t-: dau lacrimi ie când răsare soarele, o să ci ue-a fiice ■ d nou JerredcuUu De aceea aceşti necruţători sun, puţin cam primqdmş-;. Oamenii trebuie lăsaţi să admire soarele cât icnesc ci. si nu Lemne s* uncm nici o evidenta în act. stă privinţă. Escrocii visători Când numţi de escroci visători, când au:un de eşec A vp.-c plutcs-- cu capul In nori. nu trebuie să vă a .. a prea ' num Am cunoscut chiar si asasini timizi. .as-j.ur: •••tare roşeau e. ,.- Aci iu-iic. Am cunoscut un criminal timid care c .ture să a; iaw -spui dar mar îl fost In stare să comită un gest ue neroi u rc Am cunoscut escroci capabili sa-t* uea foc casei, uar irxaodc-i: să întârz''- măcar o secunda ia o întâlnire. Aşadar, n-arc nici un ros. se vă minţi pp-cn ro Ji... livb.â escroci romantici, escroci ■'■■■;'*:■ piurcsc ■’roo lume de paradis si care aterizează pe pământ numai sAm ;oca.ş ;.7.e benoricrk*. îşi umflă buzunarele şi* cu interesul in cioc. se miere dir. nou in sîereie ioc incite şi absincte. Li au wnv unor oameni pe care nimic din ce-i omenesc nu-i interesează, plutesc, plutesc dar nu ştiu cum dracu’ fac că întotdeauna sunt cei .mai aproape de ciolan, ca să ne exprimăm intr-un limbaj care le-ar displăcea profund.. Aşa se «nîâmplă că întâlnim multe femei nebune, romantice, care visează o singuA. mhre si care aterizează cu o -onnua <■£*.-*Liniă oc pământul sigur ai unui mteres mdiscuriou.Gâiirn bărbap care se laudă că au focul vacru. că duc ne umerii lor metafizici o voinici uznăreie şt icre negre 47 crucea îiKojcgcrii. si nana una-alta se ţin de coţcării şi de cuplete Ei ni i.;\c se ea ni sie păsări de pradă şi de acolo, din Înălţimea lor încărcată de -tele şi abstracţii, se reped spre interes cu o diavolească exactitate. Ei a:.: insă. -r-ereu un aer abulic, sunt traşi la faţă. au o privire pierdută, tron cc le mai aduce, in afară de salariul tarifar, şi farmec personal Dirure toţi escrocii, escrocii visători, escrocii meditativi mi se pa: cern ai pnmejdioşi. Căci escrocii visători ştiu să se apere mai bine tiecâ* confraţii lor, escrocii realişti. Ştiu să-şi ia din timp măsurile de apărare, să-şi. găsească adăposturile cele mai sigure. Când vrei să pui mâna pe ei, să-i iei de guler pentru ultima coţcărie înfăptuită, fragedele pramatii se refugiază în stele şi abstracţii. Ca să pui mâna pe o asemenea lichea trebuie să te sui până la stele, ceea ce deocamdată e destul de greu. Ticălosul provizoriu 1 nu vrea să moară ticălos, e chiar convins că bătrâneţea îl va găsi cu sufletul curat, înconjurat de stimă şi de nepoţi; are toate motivele să nutrească o asemenea speranţă eensiderându-se un ticălos provizoriu. Ticălosul provizoriu are si ei o morală, urăşte din toată mima pe ticăloşii permanenţi, pe ticăloşii care nu-şi iau vacanţă, pe ticăloşii care nu-şi menajează .•^năuiiea. Pentru un asemenea individ măgăria e accident, o etapă oarecare în drumul spre ridicarea nivelului de trai. Ca să-şi cumpere o silă Ia Slănic e în stare să-şi lase şi mama fără o bucată de pâine, dar o data vila cumpărată ticăloşia s-a şi epuizat Instalat în vilă, ticălosul provizoriu devine un om cumsecade, animat de nobile aspiraţii. Dar ticălosui provizoriu e şi lacom în acelaşi timp. Josnicia pe care o comite i se pare totdeauna ultima, beţia pe care o face este, evident, ultima. Peste ticăloşiile sale planează sceptrul apropiatei desăvârşiri morale. De aceea se grăbeşte să fie ticălos până nu-! năpădeşte virtutea. Virtutea e ca o boală care poate veni oricând "Mai fac şi măgăria asia şi devin om de treabă>• Dar totdeauna . egenerarea Iui murală c legau ac o ultimă măgărie... «încă doi-tra ani de duplicitate si pe urmă mă apuc de sinceritate». Spre deosebire 48 Teodor Mazilu. de ticălosul permanent, ticălosul provizoriu îşi ia din când în când câte o vacanţă morală. Atunci înghite virtutea cu hapca precum alţii înghit sarmale şi cozonaci. Are convingerea că şi-a făcut suma, casa e gata, maşina e gata. n-are de ce să mai fie ticălos. Căci spre deosebire de ticălosul permanent, ticălosul provizoriu nu face nimic gratuit. Nu face artă pentru artă, e un practician mărunt. Ticăloşia e mai mult o metodă şi mai puţin o trăsătură de caracter. Când «şi-a făcut plinul», când se simte în siguranţă şi confort, virtutea apare imediat. Dacă o ticăloşie nu i se pare rentabilă, devine curat ca lacrima: «De ce să-l lucrez pe X? Nu câştig nimic din asta.» în timpul vacanţelor morale ticălosul provizoriu nu mai face nici o combinaţie. Dar ticălosul provizoriu, spre nefericirea iui, e lacom. îşi fixează mereu noi obiective şi, după o clipă de răgaz, după ce se opreşte la umbra unui copac să se mai odihnească, o ia de la capăt. Trage aer în piept şi iar pune la cale ceva. Trebuie spus că şi ticălosul provizoriu îşi stabileşte anumite oaze de linişte şi virtute. El nu e ticălos în toate împrejurările şi în toate mediile. Are oazele lui de virtute, unde ronţăie meditativ şi autocritic oasele adunate. El confundă digestia cu virtutea. Are oameni pe care nu-i înşală, câţiva la număr, pe care-i conservă ca pe nişte simboluri ale virtuţii sale. Dar după cum bine spun moraliştii francezi, provizoratul e cei care durează. Ticălosul provizoriu nu-i decât înfăţişarea mai abilă a ticălosul permanent. Ticălosul anonim —1 are chiar modestia ticăloşiei lui. El nu râvneşte la cununi de lauri. El nu caută să se evidenţieze cu orice preţ. Ei duce o viaţă ascetă, de sihastru. Nu apare în lume decât dacă are de făcut o măgărie... După aceea se întoarce în peştera lui şi-şi vede de viaţa lui anonimă. Nimeni nu ştie cum arată la faţă. Nimeni nu l-a văzut. Mulţi au suferit din pricina lui, dar nimeni nu ştie ce fel de ochi are. Tandreţe şi icre negre 49 fel n-are curajul ticăloşiei lui. Nu vrea să-şi ia nici un risc. De aceea el lucrează numai prin scrisori anonime... Trimite scrisori anonime în dreapta şi-n stânga. în peştera lui numai de asta se ocupă, se hrăneşte cu vreascuri şi scrie scrisori anonime. Cum cineva nu-i place, cum inventează pe seama bietului om tot felul de ticăloşii. Chiar dacă omul nu păţeşte nimic, tot e mulţumit câ l-a pus pe drumuri, l-a tracasat, l-a necăjit. Se mulţumeşte şi cu puţin. Bineînţeles, îşi justifică anonimatul. Şi-l justifică foarte convenabil... El arată că, din pricină că iubeşte prea mult dreptatea, amenii îl urăsc... Şi se teme de ura oamenilor... Pe aceste considerente filozofice, semnează cu iniţiale. Pe urmă, din prudenţă, a r enunţat până şi la iniţiale. Desigur, o dată cu anonimatul, i-c crescut şi curajul. Cu cât e mai anonim, cu atât e mai curajos... Ştiind că n-are nici un risc, spune toi ce crede... Ştiindu-se la adăpost, sfidează întreaga lume... Dar fiecare ticăloşie îş are felul ei de a fi... Deşi e anonimă, ticăloşia dumnealui a început să fie cunoscută de la distanţă. Vrând-nevrând, anonimatul s-a spulberat. Nu mai are nevoie de semnătură... Chipul lui se recunoaşte după ticăloşia lui care-i seamănă leit, şi viceversa... .. .Şi aşa a devenit cunoscut. r-N .. * - r ^- ... . . tL i.~a ivjcn Uiiva, ii-ct «Uvapal. Licheaua bine informată ^ o lichea cu totul specială: e o lichea informată, o lichea y la curent cu toate, cu alte cuvinte, o lichea care nu bate pasul pe ioc. Sunt, desigur, şi lichele care stagnează, lichele conservatoare, ticăloşi de structură academică, lichele sclerozate, lichele mărginite, incapabile să-şi schimbe mijloacele. Există chiar şi lichele tragice, inadaptabile: ele nu pot manevra, decât în anumite condiţii; când condiţiile se schimbă, se sufocă precum rfele ne uscat. 50 Teodor Mazilii Dar atât lichelele academice, cât si lichelele tragice nu au o mare vocaţie; adevăratele lichele sunt cele care ştiu sa se adapteze, nu se pierd în fleacuri, miros schimbările. O asemenea lichea renaşte la fiecare conjunctură cu atâta vigoare, încât îi uiţi imediat trecutul. Cu flecare măgărie ia viaţa de la început; ultima ticăloşie e, în acelaşi timp, şi prima. Când i s-a părut că e la modă să fii încuiat, rigid, şi să baţi cu pumnul în masă, nu s-a sfiit, a bătut cu pumnul în masă. Desigur, se laudă că ei bate cu pumnul în masă din convingere; oricum, ţipă ca din gură de şarpe. Cerea o artă făcută din câteva lozinci puse cap la cap. Pentru el universul e o imensă tarabă, o vastă şi inimaginabilă piaţă, de aceea e totdeauna atent la ceea ce i se pare că «se cere». El crede că ştie «situaţia bursei». De aceea dă sfaturi sau, mai bine zis, vinde sfaturi. «Acum se cere asta - nu se cere asta». «A venit momentul n-a venit momentul». Pe urmă, cu aceeaşi graţie, a trecut de la lozinci la Kafka. e fapt, n-a trecut - ar nsemna să-l simplificăm aducându-i o asemenea imputare mediocră. A uitat de lozinci şi s-a îndrăgostit de Kafka. «Băieţi, angoasa, asta se cere acum. S-a dus cu optimismul... Nu mai fotografiaţi realitatea - nu se mai cere. Licheaua cu urechi atât de fine a mers până acolo su subtilitatea încât s-a indignat, tot din asemenea motive strategice, de laşitatea unui amic. - Dragă, laşitatea nu mai e bine văzută. Ce dracu, nu simţi pulsul? Mergi pe demnitate... Şi, din aceleaşi motive strategice, licheaua a devenit demnă. Evident, în perimetrul îngust al lichelismului său. Nu admite să fie jignit chiar când e prins cu ocaua mică. - Sunt totuşi om... Un escroc la început de drum... Cred că n-avea mai mult de douăzeci-douăzeci şi ceva de ani. Era încă un copil. Bineînţeles, lăsa impresia unui om timid şi mai ales a unui om capricios, foarte respectuos cu femeile şi bătrânii. Tandreţe şi icre negre 5 J ------------------------------------------------------------------1----- Voia însă ~ în ciuda timidităţii lui funciare şi a înfăţişării atât de copilăreşti - să devină escroc. A spus cuvântul escroc cu multă claritate, fără nici o ezitare. Nu ştia cum, nu ştia în ce fel, nu ştia nici dacă va reuşi... El însă se simţea dator să încerce. Cine ştie - poate reuşeşte?... Ceea ce m-a uimit era că tânărul cu pricina vorbea de dorinţa de a deveni escroc cu acele fierbinţi izbucniri de romantism cu care alţi tineri vorbesc de meseria de aviator sau de fizician. Căci a fi escroc era pentru el o meserie ca oricare alta... Nici mai bună, nici mai rea... Chestie de gust. Unora le place navigaţia, altora le place •scrocheria. Deşi încă timid şi încă feciorelnic, avea pe undeva încredere în vocaţia lui. - Cred că voi putea reuşi până la umilă.. „ Meseria de escroc i se părea o predestinare, o vocaţie firească, implacabilă. încă de mic avea capacbatea de a trage oamenii pe sfoară. Escrocheria n-are «raţiuni» abisale. Ştiam asta dar mititelul mi-a confirmai-o cu o limpezime de cristal. - Domnule, nu-mi place munca... Simplu ca bună ziua.... Escrocheria e un destin. Ca desti o. ui de poci sau de fizicam... Nimeni nu s-a născut cu obligaţia sacră de a tră* spinarea altora... Ei bine. daacu-draeuîui, tânărul, cu pi-cina ^ocolea -..a a u s un iei ue obligaţie, mai mult chiu., o calorie... - Nu mă las pernă ce nu dau câteva lovituri... Mă simt născu: pentru o mare lovitura... Avea până şi obsesia originalităţii. - Trebuie lucrat altfel. Mult mai fin... Ca orice tânăr în plină putere creatoare, se uita cam de sus la escrocii mai în vârstă. Era limpede cari dispreţuia şi cari socotea nişte impostori. - N-au stofa... Adică nu sunt escroci, ci găinai':... Avea pian uri mari, băieţaşul Ochii-i străluceau de pasiune. Se înflăcăra si-mi demonstra... Eu erarr. însă mai puţin oprimat 52 Teodor Mazilu Şi daca nu reuşeşti, ce bici? Alunei m’ a răspuns ca un personaj de-al meg dintr-o schiţă scrisa acum zece am de zile, când tânărul cu pricina începea joaca în praf sau înălţa zmeul. - Dacă nu reuşesc, mă fac om de treabă, mă duc undeva şi lucrez... Pentru el munca era o capitulare, o pedeapsă pe care şi-o acorda singur... Să sperăm că înainte de a-1 pedepsi alţii, o să se pedepsească singur. Bădăranul bine-crescut ceea ce se numeşte un individ din calc-afară de ( ' delicat .. Să iud atingi nici cu o floare... Toată ziua nu JL^ face decât să demonstreze cât e d de Jdicat în comparaţie cu bădărănia alteia. Dacă cineva îi cere ajutor, individul nostru binecrescut ?: ;espinge graţios fot sub mantia delicateţei. - N-am vrui să te jignesc. . Mi-era foarte jenă ... Si aşa, sub pretextul delicateţei nu mişcă un deget pentru nimeni. Nu oferă nimănui nici un buchet de flori fiindcă el, în marea lui U-?iOU--' gr h 0- "0 p'f<-•''«> tr.g-ţ _ A ,-p p;r :\;w " bc preferă să nu ofere mei unui.. Nudi oferă nici măcar an pahar cu apă fiindcă ei. in marea iui generozitate, ar fi dorit să-n dăruiască un automobil.. Cum n-are atâţia bani câtă sensibilitate are, preferă să te lase să-ţt crape buzele de sete. N-ar face o vizită în spital fiindcă pe eî, atât de gingaş şi de fragil, atmosfera spitalului îl demunC F ?rc-i sensibil ca să poată suporta spectacolul suferinţei fizice Aşa cu ia să facă vizita promisă stă în faţa televizorului şi bea cafele... Du; pricina sensibilităţii stă mai mult pe acasă. Delicateţea îl scuteşte de orice grijă. Din pricina delicateţei a avut posibilitatea să strângă ia ciorap o sumă frumuşică. Din pricina delicateţei individul nostru nici nu munceşte... E prea gingaş ca să mp-me povara de se îrrri T fiecare dimineaţă. Familia îi înţelege gingăşia şi delicatul nostru trăieşte vesel pe spinarea altora, asa câ pentru Individul nostru r^ndreie şi icre negre 55 oc; cateiea e o afacere grasă, n-ar renunţa la ea pentru nimic In iunie... Ticăloşie şi orgoliu Când i-am adus ia cunoştinţă că prin oraş circulă insistent zvonui că dumnealui ar fi o canalie, am crezut că se supără foc, trânteşte pahare’ şi pleacă de la masă. Nu s-?. Întâmplat nimic din toate astea. Nici n-a '.riiuit paharul, nici n-a plecat de la masă. Dimpotrivă, se părea că tocmai atunci se trezise, câ-şi recapătă gustul pentru viaţă... - Se spune în oraş că sunt o canalie? Cine spune asta...? Nici n-a mai aşteptat precizările de rigoare, atât de grăbit era să-şi guste triumful.Avea sentimentul că primise o decoraţie la care nu se aştepta. Era fericit că ticăloşia lui era cunoscută, apreciată la justa ei valoare. Se îngrăşase de atâta fericire. Aproape ca nu-i venea să creadă ochilor. . - Chiar se spune că sunt o canalie? * Da. Aşa se spune... Se uita cu duioşie ia mine, îmi mulţumea pentru vestea cea hună. - Rându! ăsta de palincă îl dau eu. Suni am; oameni .ore devin fericit; când le sunt recunoscute păcatele... Au devenii şi ei cineva... Păcatele nu-i jignesc, mai curând îi flatează... Ei socot. vă rog să nu vă mire paradoxul, că ticăloşia e tot ceva cu inteligenţa. Eşti canalie, înseamnă că ai ceva în „cp .. «Buni»? Numai oştii sunt «bum». Socot bunătatea o jignire ia adresa orizontului lor cultural. - De-aia mi-aro pierdut eu tinereţea prin biblioteci, ca să devin m om de treabă? De-aia arn citit şi-am studiat? Recunoscut oficial drept «canalie», individul era cu adevărat fericit... Ticăloşia îi era înregistrată şi analizată. Meritele îi erau OTcenesciimo nimeni nu-i va mai pune la îndoială vo-- iţia. ...D.;- de '*ip neom* să fii ca .•oo;uuzi o înjurătură :u o decoraţie. TecJor Mazda <4 Derbedeul tulburat de mireasma florilor... Ca X e un derbedeu i> ur fi cine ştie ce. Cazuri dc acest ici s-au mai văzut. Dar X e un -...erbedeu cu pretenţie Si mcă un derbedeu cu preiemu morale. După cc te trage pe sfoară, te obligă să-I şi stimezi. Arc nevoie nu numai de banii tăi, ci de stima ta... în egală măsură, daea-i dai gologanii şi nu-i dai stima, se supără. Uita pungăşia pe care a comis-o şi te somează, ca un bandit de drumul mare, sâ-i acorzi pe ioc un împrumut, evident ncrambursabii. şi-o consideraţie plină de evlavie. Toate pe loc - şi stimă, şi bani gheaţă. Dacă eşti mai slab de înger, îi dai dracului banii numai să scapi de mutra lui. Dar el rămâne pe loc şi te priveşte dojenitor; mai aşteaptă ceva... îi dai banii, h aruncă în buzunar cu aerul ca-ţi iâce ţie un hatâr, dar tot nu pleacă. Nu i-ai dat tot ce avea nevoie. Vrea şi stima ta. Vrea să-l apreciezi, sâ-i. irviţi la masă şi să-l socoteşti un um dintr-e bucata. Chiar dacă te vinde, trebuie să te mărturiseşti iui ca num frate. Dacă mi-i acorzi stima ta. se simte jignit şi. la un moment dat. începi să ai iluzia că, intr-un acces de demnitate, iţi va da banii înapoi... Nu, până aici nu merge cu nebunia. îţi ia banii şi aşteaptă plin de înţelepciune sâ-ţi revizuieşti concepţiile. îţi acordă el suma lui, arc încredere in tine... E indignat când o femeie, pe care a părăsit-o, nu-i poartă o amintire de neşters. E! vrea să n-aibă nici o bătaie de cap şi să rămână o amintire frumoasă. Chiar dacă derbedeul te-a tras pe sfoară ia modul cel mai ordinar, când te zăreşte pe stradă, se repede spre tine şi te îmbrăţişează ca un vechi prieten. El iţi cere sâ-ţi aminteşti de toată porcăria ca de-o întâmplare de basm iţi mai aminteşti? Era o zi. aşa de frumoasă, un soare atât d* plăcut, liliecii înfloriseră... T/xndreţe şi icre negre 55 El uita că-n ziua aia în care liliecii înfloriseră te-a tapat de doua mii de lei.,. De ce o mai fi având nevoie şi de amintiri frumoase? De ce o mai fi având nevoie şi de mireasma liliacului? De ce nu ia banii şi nu tace dracului din gură? Nemernicie şi modestie Sunt desigur aventurieri care lucrează în stil mare. Sunt desigur aventurieri care pun la cale lovituri năprasnice sortite celebrităţii. Multe dintre aceste lovituri intră, intr-un fel, în arhivă şi în memorie şi se numesc când «lovitura secolului», când «o adevărată capodoperă de furt în plină zi». Dar nu toţi nemernicii, nu toţi aventurierii lucrează pe picior mare. Sunt şi unii cu planuri ceva mai modeste. Ei u visează sa dea «lovitura secolului», ci ,cautâ doar să se aranjeze. Ei trăiesc din ceea ce în limbajul comun se numeşte «găinării». Din pricină că nu dau o dată pe an o lovitură magistrală, ei sunt siliţi să facă zi de zi şi aproape oră de oră mici asemenea lovituri, mici asemenea gheşeftari. Cu cât sunt mai mediocri cu atât trebuie să muncească mai mult Desigur, sc gândesc şi ei cu nostalgie să dea «lovitura vieţii lor», dar pentru aşa ceva n-au vocaţie. Aşa că, striviţi de modestie, frică şi •^diocritcte, sc ţin din mici afaceri. De aceea n-au nici un scrupul De aceea înşaiă de câte ori au prilejul.Qrice găinărie, oricât de modestă, oricât de neînsemnată, c binevenită. N-au nici un orgoliu în această materie, chiar dacă te însalâ cu cinci lei tot sunt fericiţi. Nici nu-şi imaginează să ducă o zi fără să-şi treacă la activ un asemenea gheşeft. Sunt siliţi să şi facă mereu planuri, să le urmărească metodic, şi la capătul atâtor energii dezlănţuite se aleg cu o găinărie în plus. Atâta energie, atâta zbatere pentru o neînsemna găinărie! Aceşti nemernici îşi iau drept aliat modestia. Ei critică pe aventurierii în stil mare şi socot această modestie a ticăloşiei loc ca un fel de virtute. Virtutea de a nu lucra în stil mare. . Totuşi, din aceste mici afreeri făcute metodic, aproape pe nesimţite, fără ca victimele să aibă măcar ocazia să bage de seamă, 56 1 eorior Maziiu apar deodată limuzine fastuoase si tot felul de alte bunătăţi. E; sun* liniştiţi sufleteşte, modestia ticăloşie: ii împiedică să aibă grija de conştiimă. Ei au sentimentul că nici măcar nu fura, ci că iau de :b;v ct împrumut nişte sume atât de derizorii... Victimele nu trăiesc drame din cauza lor, nimeni nu- şi zboară creierii din pricină că a fost jefun cu zece lei. Cineva, plictisit de aceşti nemernici modeşti şi febrili, harnici si insalubri, mediocri şi perseverenţi, mărturisea cu melancolie: - M-am săturat de lichele. Mi-e dor de-o canalie. Ca să fim drepţi, nu împărtăşim întru totul acest sentiment. Nu ne e dor nici de canalii în stil mare, nici de lichele modeste şi anonime. Cred că ne-am putea descurca şi tară unii, şi iară alţii. Licheaua sentimentală xistă desigur şi lichele sentimentale. Există lichele care v w* plâng foarte uşor, există chiar lichele care, sătule de JLrf întunericul lor, încearcă să se sinucidă. Nu reuşesc niciodată să-şi ducă până la capăt bunele intenţii, dar, gestm contează. O asemenea lichea te îmbrăţişează de cum te vede. Că din această îmbrăţişare vei pierde o sută, două sute de lei, este i :răşi un fapt de netăgăduit. Dar la ei neapărat escrocheria trece prin îmbrăţişări şi efuziuni sufleteşti. El nu te jefuieşte cu răceală. El nu te jefuieşte cu răutate. El te jefuieşte şi te îmbrăţişează cu duioşie. După ce te-a jefuit, nici măcar nu-ţi poartă pică. îţi iartă cu mărinimie faptul că te-a lăsat fără nici un ban în buzunar. E foarte generos şi nu vrea să poarte ură nimănui. După ce te-a jefuit, îşi pune sufletul ia dispoziţie. Din banii pe care i-a luat de la tine e în stare chiar să-ţi facă cinste. Te asigură de stima şi de dragostea lui şi-ţi propune la al treilea pahar să-ţi fie frate de cruce. Dacă cumva rămâne fără bani, iar te îmbrăţişează, iar îe evaporează de câteva sute de lei. îi. place chiar să-s? ceară iertare. Aşa cum sunt unii oameni care devin demni din cauză că n-au ce face şi îşi mai omoară astfel timpul, tot asa si amicul, nostru când are o pauză pe care n-o poale umple cu Tandreţe ţi icre negre 57 anecdote tâmpite, o umple cu o spovedanie sinceră. Numai timpi morţi să nu fie. Totdeauna înainte de a-ţi face o măgărie are grijă să te întrebe cum o duci cu sănătatea, ce-ţi mai fac soţia şi copilaşii. Are şi el ritualul lui. Desigur, el te jefuieşte chiar dacă te-ai îmbolnăvit. Dar i se pare o datorie elementară să te întrebe cum o mai duci cu sănătatea şi să-ţi ureze un an bun. Când nu te mai poate jefui în nici un fel începe să te urască, sau, mai exact, să te dispreţuiască. Cum nu mai ai aptitudini de victimă, cum devii un om cu inimă de piatră. Atunci nici măcar nu te mai salută pe stradă. Atunci nu mai eşti demn de stima lui.Are driar impresia că l-ai trădat. Că datoria ta e să te laşi tras pe sfoară şi nerespectând această datorie te-ai dovedit om de nimic. Totuşi el nu disperă. Nu te părăseşte în întregime. îţi mai dă din când în când un telefon. îţi trimite oricum o felicitare de Anul nou. El speră că în cele din urmă îţi vei băga minţiie în cap, vei deveni din nou victima naivă de altădată si-atunci te va putea iarăşi îmbrăţişa cu duioşie şi jefui cu şi mai mare duioşie. Veşnicul nemulţumit t « /OTJ ineînteles, e veşnic nemulţumit. Asta n-ar fi, desigur, v|\ mare nenorocire, dar mai face şi eforturi în această privinţă. Face pe dracu’ în patru ca să ajungă la mare, şi o dată ajuns la mare îşi dă seama cât de mult îi place muntele. Pe urmă face pe dracu’ în patru ca să ajungă la munte, şi o dată ajuns în creştetul muntelui îşi dă seama că nu poate trăi fără briza mării şi vuietul valurilor. Când era burlac, detesta burlăcia, tabieturile de burlac, şoşonii şi ceaiul de muşeţel, şi o dată căsătorit îş aduce aminte cu nostalgie de frumoasele vremuri de altădată... ~ Tot ce are îl plictiseşte, nu-1 interesează, îl scoate din sărite şi de aceea trăieşte numai în viitor, dintr-o dorinţă într-alta. Ar vrea să meargă în Deltă. Ar vrea să-şi cumpere maşină. Ar vrea să doarmă intr-o căpiţă cu fân. Dar când ajunge, în sfârşit, cu chiu cu vai să doarmă în mult visata căpiţă şi în mult doritul fân, nimeni nu-i mai 58 Teodor Mazilu trist ca el. Abia atunci îşi dă scama că de fapt ar vrea să meargă la un cules de vii. îşi făcuse din automobil un ideal, realizând în acest sens economie de bani şi de tandreţe. O dată ajuns însă la volanul mult aşteptatei maşini se simţea străin de acest ideal împlinit pentru care atât de amarnic se zbătuse. Dar nu stă multă vreme locului.Mereu doreşte câte ceva, mereu aspiră spre ceva. A visat şi iubirea cea mare, şi când iubirea cea mare a dat peste el nu ştia cum să mai fugă de ea. Ceea ce până atunci reprezentase un ideal poetic devenise o cumplită pedeapsă. «Iubire veşnică îmi trebuie mie, om în toată firea?» îngrozit de măreţul ideal care i se împlinise se întorcea cu duioşie la vechile escapade grăbite şi frivole. Dar, bineînţeles, o dată ajuns în braţele unei asemenea escapade grăbite şi frivole, iar începea să-l macine dorul după o mare iubire. De aceea trăieşte într-o stare de veşnică contradicţie şi veşnică nemulţumire. Ceea ce are i se pare derizoriu şi numai ceea ce doreşte să aibă i se pare cu adevărat măreţ. Chiar dacă ar avea un palat, numai prin faptul că-1 are l-ar plictisi de moarte şi ar dori mereu altceva, altceva. Cu alte cuvinte, aleargă după necunoscut. Când întâlneşte ceva jalnic se consolează cu ideea că «e altceva». Mereu vrea altceva, mereu vrea ceva nou. Tot alergând după necunoscut, tot alergând de la mare la munte, de la munte la mare, tot zburând de la burlăcie la căsătorie şi de la căsătorie la burlăcie, de la automobil la bicicletă şi pe urmă iar la automobil, prietenul nostru a obosit. De fapt, între noi fie vorba, el nu mai vrea nimic. Nici bicicletă, nici frivolitate, nici briza mării, nici creştetul munţilor. Ghiftuitul „- „ de o lăcomie feroce... Oricât ar avea, tot nu-i ajunge... C ws Nimic nu i se pare destul: oricâr ar avea, tot ar vrea să JL/ mai aibă. încă... Şi încă... Trăieşte singur într-un apartament de patru camere şi e profund nemulţumit. Se simte persecutat. Eu, la valoarea mea, numai patru camere...? Tmireţtţi icre negre 59 ' 't'r '"1' ■— ----------— ----*■ .....:---- *Ar vrea o viiă Cu şapte camere, să aibă pentru stupiditatea lai greoaie un spaţiu mai larg... Să aibă unde se târî, şă aibă unde să se ţesale. Nu se poate scărpina decât într-o cămară largă, cu vedoe Ia mare. O cameră pentru sughiţ. Uua pentru scărpinat, alta pemni râgâit. înciudaprimitivismuluiatroce şi teluric — mereu caută să adune câte ceva. Şi adună Cum fiice, nu ştiu. Ds adună—Ca acei şobolani care-şi fac continuu provizii, până ce mor Jn pricina abuzahii de prevedere. Adună mice. De la stofe la icoane ţărăneşti De la ciorapi de damă - el, care n-a iubit niciodată o foneie - pâră la tablouri ^ obiecte de artă —el, care nu poate deosebi un stâlp de o cate. EI nu trăieşte, se aprovizionează. Pentru el lumea e o piaţă. Universal întreg e un:magazin... Ştie unde se găseşte peşte proaspăt. Ştie unde se pot cumpăra icoane ţărăneşti la un preţ rezonabil... E mereu la pândă şi presimte instinctiv apropierea mărfii, tropăitul mărfii Cumpără cu bani-gheaţă, cumpără pe veresie, cumpără fără să aii» o clipă de odihnă... Tot timpUl bea aldămasuri. Tot timpul se zbate să obţină un preţ mai bun... De la o vreme îl bate gândul să-şi lărgească negustoria. Vrea să cumpere şi sentimente nobile pe care să le înghesuie şi pe ele printre baloturile de stofă şi lăzile cu măsline... Vrea să-şi cumpere şi probleme metafizice; i s-a făcut lehamite să mănânce bine şi să nu mediteze la sensul vieţii. Totul vrea să cumpere... Dacă ar avea bani destui, ar cumpăra şi-un apus de soare, să-l aibă acolo, să fie numai al lui * Birocratul binevoitor / Tv espre birocraţii înăcriţi, repeziţi, nepoliticos!, s-a. scos v I 1 destul de mult; a venit timpul să ne ocupăm de-o specie ceva mai rară şi ceva mai nouă, birocratul binevoitor - birocratul binecrescut, birocratul amabil, birocratul cu surâsul veşnic pe buze. 60 Teodor Mazilu Birocratul binecrescut nu te lasă să aştepţi săptămâni întregi până să te primească în audienţă. Te primeşte imediaţ, te invită să iei loc şi-ţi oferă chiar o cafea. Numai că birocratul binecrescut nu te ascultă. Se gândeşte la ale lui, se chinuie să nu-i cadă zâmbetul de pe faţă. Zâmbeşte politicos, dar nu te ascultă. Nu-ţi rezolvă problema, dar te roagă să transmiţi salutări soţiei şi întregii familii. Daca vii la el cu o problemă, caută să te convingă că problema nu e chiar atât de importantă, că n-are rost să te chinuieşti din pricina ei, viaţa e frumoasă, natura e minunată, soarele strălucitor, şi n-are rost să pui totul la inimă. Birocratul binecrescut te cheamă el la telefon, acasă, şi te anunţă că problema nu s-a rezolvat. El amestecă birocraţia cu delicateţea. O face cu atâta tact încât ai impresia că respingându-te îţi aduce un sincer omagiu. Cil el nu respinge pe oricine... Că numai pe oamenii pe care îi stimează... etc. De fapt birocratul binecrescut s-a transformat cu timpul într-un amfitrion perfect. El caută să convingă oamenii că problemele care-i preocupă nu sunt probleme de viaţă şi de moarte. - Dar nu trebuie să vă necăjiţi... - Cu timpul se rezolvă totul... - Nu vă agitaţi... într-un fel, tot o să se rezolve. - N-are rost să vă frământaţi atâta... De fapt, pe birocratul binecrescut nu-1 interesează nimic. Totul îi este cu desăvârşire indiferent. Viaţa lui e o siestă perpetuă. Singura lui grijă e să nu-şi păteze zâmbetul, să şi-l păstreze intact. E singura lui avere. Politeţea e arma cu care-şi ascunde indiferenţa. De aceea are totdeauna un zâmbet pe faţă, aşa cum pungaşii au un pistol în buzunar. Zâmbetul plin de politeţe e arma cu care-şi ucide victimele. Chiar de ţi-ai da duhul în faţa lui, el n-ar schiţa nici un gest de milă sau îngrijorare, ar zâmbi şi ţi-ar oferi o cafea. Tandreţe şi icre negre 61 Eternul descurcăreţ » Tişi face cu plăcere analiza vieţii. De câte ori bea un păhărel, eveniment care nu se întâmplă prea rar, e dispus să treacă la generalităţi. Alcoolul îl ajută să arunce o privire iucidă asupra situaţiei, să înjghebeze o judecată de sinteză. Toate concluziile ia care ajunge sunt favorabile. E încântat de felul In care şi-a trăit viaţa, şi dacă ar lua-o de la început ar proceda la fel. Cu alte cuvinte este mulţumit de sine, trăieşte într-o perfectă armonie. Ce motive îl fac pe amicul nostru să fie atât de fericit? Ce motive îl fac să privească oamenii cu fruntea sus? Amicul nostru e convins că, spre deosebire de mulţi oameni ai săi, el s-a descurcat In viaţă. A fost ceea ce se numeşte un individ descurcăreţ. Şi-a trăit viaţa din plin şi a gustat din toate plăcerile, desfătările şi aromele ei. Amicul nostru e încântat mai ales că a reuşit să-i păcălească pe col alţi, să-i ducă de nas. întreaga viaţă e un asemenea şir de păcăleli reuşite pe care le-a administrat contemporanilor săi, în şcoală, în facultate, în armată, la serviciu. Pe toţi i-a păcălit. Pe toţi i-a dus de nas. Tuturor le-a tăcut fel de fel de şotii. E încântat că şi-a păcălit profesorul. E foarte încântai că a reuşit copieze ia examen şi să promoveze cu succes, in ciuda ignoranţei sale totale. E mândru de ignoranţa lui totală, de faptul că în ciuda acestei sălbatice şi multilaterale ignoranţe a reuşit să termine şi şcoala primară, şi liceul, şi facultatea, «l-am dus pe profesori. Cât erau ei de sa vanţi, eu am reuşit să-i duc». E de asemenea foarte fericit că a reuşit sa şi păcălească şi colegii de slujbă. E o performanţă de care se mândreşte în mod deosebit. - Domnilor, o să credeţi că mă laud, dar vă spun adevărul... Eu n-am muncit niciodată şi am fost întotdeauna evidenţiat Niciodată nu m-am omorât cu firea şi am fost socotit un entuziast, un om cu iniţiativă. [şi soarbe paharul cu alcool si constată încă o dată nebun de fericire: Teodor Mazdu - Pe toţi i-am păcălit... Unu! n-a rămas nepăcăiit... Dar lanţul seccesclor lui nu se opreşte aici. A .repurtai succese la fel de importante şi în viaţa particulară. - N-am iubit niciodată pe nimeni, şi toată lumea mă socotea un om cu suflet... Aiurea, am un suflet de piatră, n-aş mişca un deget, pentru nimeni... Şi cu toate astea am trecut drept un om de omenie... Pe mine toţi oamenii m-au iubit... Eu i-am păcălit şi ei m-au iubit... Treaba lor dacă sunt fraieri... Şi amicul nostru e convias că a păcălit pe toată lumea, pe întreg pământul. Se gândeşte acum cum ar putea să păcălească moartea. N-are încă nici o idee, dar e convins că, cum e el băiat şmecher şi descurcăreţ, o să păcălească şi moartea. Nefericitul cu reacţie întârziată 1 micul nostru X nu reacţionează niciodată la faţa locului şi la timpul potrivit. Dacă-i povesteşti o anecdotă ^trebuie să aştepţi un an de zile ca el să izbucnească în râs. Aşa se întâmplă că adeseori râde cu gura până la ureci,*, aşa, din senin. Are o bună dispoziţie retroactivă. Şi-a amintit pesemne o anecdotă grozavă. Dacă cineva îl jigneşte, se întâmplă şi de astea în viaţă, amicul nostru îşi aminteşte de amorul său propriu peste multă vreme. Când e pus în faţa unei situaţii decisive fuge cât îl ţin picioarele şi de-abia după un an de zile se întoarce. Bineînţeles, atunci nu mai e nimic de făcut. Una dintre plăcerile lui e să fie jignit, bagatelizat şi subapreciat. Aşa cum alţii au patima pescuitului, el are patima demnităţii.Nu trece o zi în care să nu se simtă jignit şi minimalizat. Dar niciodată nu se supără imediat şi operativ. Nici nu s-ar putea spune că înghite jignirea. Canibalii au convingerea că mâncând carnea celor învinşi le mănâncă în acelaşi timp şi calităţile acestora şi că toate aceste calităţi devin astfel ale lor. Amicul nostru are senzaţia că cu cât înghite mai multe jigniri cu atât devine un om mai deosebit. Se miră şi el de câte poate răbda. Tandreţe şi icre negre 63 Dar cl ştie cu o admirabilă măiestrie să riposteze indirect. Dacă nu l-ai salutat în timpul facultăţii, îţi aminteşte această ofensă după ani de zile, când tu eşti bătrân, cu un picior în groapă, şi ai uitat c-ai ofensat pe cineva. Reproşurile târzii sunt unele din plăcerile lui cele mai rafinate. Mai ales femeilor îi face plăcere să le adncă imputări tardive, cu desăvârşire inutile. «Dacă acum 20 de ani ai fi venit la întâlnirea aceea, ai fi fost soţia mea, am fi avut împreună un cămin*.s Vă daţi seama că după 20 de ani reproşul c cu adevărat mu3i, nu se mai poate face nimic. Cu toate acestea ţine să aducă mereu asemenea reproşuri inutile, care nu-i dau nici o bătaie de cap şi-l pun înîr-o postură de om delicat şi superior. Cu alte cuvinte împuşcă doi iepuri dintr-o dată. Mai are apoi tactica reproşurilor indirecte. Se uită trist în odm tăi şi nu spune nimic Are un fel de suferinţă mută, cum se spune. Te lasă pe tine să-ţi dai seama de crima care ai Scut-o. Aleargă mereu după tine cu mutra lui jignită, plină de o suferinţă atât de demnă. Ţi-0 scoate la drumul mare, la spectacol, pe stradă, ţi-o pune până şi în farfurie. Te prinde parcă în cercul de fier al demnităţii hri pioase şi apatice. £ atât de mută suferinţa lui, e atâta jale în tăcerea lui regală, încât îţi vine să-l iei de gât şi să-l rogi în genunchi să te blesteme. Nu, el nu se coboară până aici. îi place să te pună pe jăratec şi el să treacă nefericit şi imperial mai departe. Oaia exigentă f espre lupul moralist s-a vorbit adeseori. Ferocitatea VI 1 lui nu l-a împiedicat niciodată să aibă-principii morale dintre cele mai severe... Că pentru unii oameni morala e ceva abstract, «oi deh», în schimb viaţa în care urlă şi sfişîe e infinit mai concretă... La abstract sunt morali, 1& can&tt, ţipă şi sfâşie... Şi muşcă... Au şi ei dreptate... Ca să stasii ceva, trebuie să existe în came şi oase:.. A apărut, acum, mai recent, o altă vieţuitoare b L^ră, pe care aş numi-o, fără şovăire, «oaia exigenta». Scăpata ca prin minune din ghearele lupului, oaia s-a apucat de cultură. Şi se pare că de fapt 64 Teodor fcuiztlu cultura e mai aproape de condiţia ei. Oaia - se ştie - poate îi simbolul nevinovăţiei, dar al inteligenţei n-a fost nici în cele mai negre timpuri... Ignorantă şi prostuţă, oaia e totuşi exigenta... Chiar când paşte, mocneşte planuri mari... De bucurie câ n-a mâncat-o luin l vrea o artă mare. Ea acasă se hrăneşte cu iarba verde şi muzică uşoară, dar cum părăseşte ţarcul ţipa după Bach. îi e frică să n-o mănânce lupul, dar tot nu se iasă... Ea iubeşte tot ce-o plictiseşte. Dacă ar rî după ca ar paşte tot timpul iarbă şi texte de revistă - cu toate astea se plictiseşte de ceea ce paste... Şi ce-o plictiseşte pe ea, recomandă altora cu multă căldură. Nimic nu-i place... La orice strâmbă din nas. Se întoarce în ţarc foarte dezamăgită. Nu există o artă mare. Nu există suficientă exigenţă. Şi deşi nu e în firea ei, oaia noastră exigentă cade pe gânduri... Nimic n-o mulţumeşte. Nici o carte nu-i place. Nici un film n-o satisface. Nici o muzică n-o tulbură. Nici un desen animat n-o face să râdă. Şi de fapt nimic nu-i place în afară de plăcerea metafizică pe care i-o dă păscutul... O apucă din această pricină amocul şi îi vine să se ducă în gura lupului, să se lase sfâşiată, şi să termine o dată cu viaţa asta in care nu există o artă mare. E drept că este foarte exigentă. Dar ea nu uită, că înainte de toate, înainte de artă, înainte de orice, este şi rămâne oaie... îngerul de meserie (1ST -aş fi crezut că a fi un individ angelic poate deveni ia ^ I \ un moment dat o meserie la fel de bănoasă ca oricare V_alta. Individul de care mă ccup acuma e înger şi nimic altceva. N-am să mă refer la ochii lui întotdeauna albaştri şi nici la privirea lui, în mod sistematic curată. Am să mâ ocup de viaţa pe care o duce acest înger. Căci gura de om, gura de înger, tot cer de mâncare. Ce face acest înger? Cu ce se ocupă? Din ce trăieşte?. . Tandreţe şi icre negre 65 îngerul şi-a ales o meserie pe măsura exactă a ochilor lui albaştri şi în mod constant curaţi. Puritatea. Cu aste se ocupă, din asta trăieşte. Unii trăiesc din muncă, alţii - din pensii, o parte - din ceea ce le dau părinţii; ei bine, individul nostru trăieşte din puritate. Şi nici măcar nu trăieşte prost. Când îl vezi atât de elegant, de îngrijit îţi vine să spui că puritatea asta cântată de poeţi pe toate drumurile e a aracului de rentabilă. în primul rând, îngerul caută puritatea cu limba scoasă. Trebuie să recunosc că în acest* domeniu aruncă în luptă o energie şi-o fantezie de care puţini escroci s-au dovedit apţi. Caută puritatea şi-n piatră seacă. în materie de amor, deşi îngerul nostru e trecut binişor de patruzeci de ani, n-a obosit căutând puritatea. E foarte exigent - mereu e nemulţumit şi de aceea îşi ia calabalâcul şi sună la uşa altei garsoniere unde speră să găsească şi mai multă puritate. Nu găseşte nici acolo atâta puritate cât consumă dumnealui şi atunci - lacom şi abil - se mută în altă parte. Dacă e nevoie se duce şi-n provincie, numai puritate şi bani de buzunar să fie. Cu meseriile procedează la fel de gingaş şi de îndurerat ca şi cu femeile.Tot puritate, bat-o Dumnezeu s-o bată, caută şi aici. îşi caută vocaţia. De treizeci de ani o caută, şi tot de treizeci de ani n-o găseşte... Mereu e ceva care nu-i place. Mereu îşi dă seama că el nu dă totul, că el ar putea mai mult... Tot din cauza purităţii, n-are nici un prieten. Toţi prietenii l-au dezamăgit. Nici unul n-a corespuns înaltelor lui exigenţe. A rupt toate relaţiile. Vrea o relaţie foarte pură, şi în vălmăşagul acestei metafizice zbateri a uitat să dea înapoi banii pe care i-a luat cu împrumut Stă singur cu puritatea Iui şi şi-o ronţăie de ani de zile... Stă singur şi se hrăneşte cu excelenta părere pe care şi-a făcut-o despre sine... Cum Dumnezeu nu i se face lehamite de atâta puritate? îngerul şi cazierul lui... ebunia nu este, orice s-ar spune, un motiv de laudă. Cu n\Tet K±\ î0 X-nebunia lui. Bineînţeles, W socoaîe nebunia lui un de boală sacră, accesibilă numai fiinţelor alese. Ei se recomandă ca u toate astea W se laudă, în orice împrejurare. 66 Teodor Mazilu înger, un om făcut din abur şi inocenţa, străin de orice patimi omeneşti. Bineînţeles, nu este vorba de-o maladie fizică: W se bucură de-o sănătate de fier. E vorba de-o boală abstractă, de-o trăsătură de caracter care-1 situează deasupra contemporanilor. W afişează totdeauna o splendidă detaşare. El nu se ocupă de nimicurile vieţii. El nu doarme, nu bea, nu mănâncă. El pluteşte suveran deasupra tuturor problemelor. De aceea priveşte cu supremă şi aristocratică ironie pe toţi muritorii de rând care nu se iau la trântă cu problemele existenţei. W zboară tot timpul. Pluteşte în discuţii abstracte, cu preocupări cosmice. Zboară ce zboară şi imediat ce aterizează pe pământ nimereşte - asta e culmea - tocmai acolo unde e mai uşor, la postul cel mai comod, la slujba cea mai bine retribuită. Zboară ce zboară în înălţimi şi aterizează direct în farfurie. E un nebunatic - aşa îi place domniei-sale să se dezmierde - umblă fără nici o noimă, e un zăpăcit, habar n-are de viaţă, rătăceşte mereu drumul. Rătăceşte drumul şi culmea, ajunge pe aceste căi ocolite şi nesigure exact unde interesul îl împinge să ajungă. Se trezeşte făcând fel de fel de afaceri şi combinaţii dubioase, şi el e primul care se miră că a ajuns să facă aşa ceva. El are mutra omului care nu se ţine de coţcării, dar nu ştiu cum se face că tot în mijlocul coţcăriilor nimereşte. Am impresia că înălţimea la care pluteşte îl ajută tocmai să vadă mai exact şi mai limpede locul unde merită să dea lovitura... înălţimile lui abstracte nu sunt decât o metodă de a pleca în recunoaştere, de a tatona terenul şi de a pregăti temeinic lovitura. Dacă-1 întrebi de unde are atâta bănet - te priveşte drept în faţă cu ochii lui curaţi şi albaştri şi dă din umeri, nedumerit. Nici el nu ştie. Habar n-are cum de-a făcut atâtea învârteli şi cum de i-au reuşit toate atât de bine... Trebuie să recunoaştem că e un escroc destul de timid... Privirea lui e întotdeauna deschisă, nu se ascunde de oameni, după ce te-a tras pe sfoară îţi întinde mâna cu toată simpatia... Ţine să sugereze că el e un «inadaptabil», un romantic, un abur aruncat fără voie în mijlocul matrapazlâcurilor. Dacă n-ar avea cazier, l-ai putea lua drept un înger. i andreţe şi icre negre A. *7 W Adormiţii - _ xprtsia atât de cunoscută «doruri în picioare» nu este, f Ln din nefericire, o gingaşă metaforă, ci o implacabilă realitate. Se doarme foarte mult... Se doarme mult şi bine... Se doarme în toate împrejurările, fie ele lirice, fie ele administrative. După un somn bun, urmează un somn şi mai bun, şi aşa mai departe/ Deşi medicii protestează şi aduc argumente ştiinţifice, în picioare se doarme foarte bine. Nu-i adevărat că-n picioare nu se poate dormi; am văzut oameni dormind în timp ce, aparent, alergau pe un teren de fotbal....Terenul de fotbal, în ciuda vacarmului general, se dovedeşte a fi un excelent dormitor. Un cunoscut fotbalist îmi mărturisea că niciodată mi are un somn mai adânc ca in timpul unei partide, cu condiţia ca partida să fie oficială. Multe dintre activităţile obişnuite au devenit admirabile somnifere... In primul rând \ Balzac ţine loc de carbaxm... Auzim adeseori această mărturisire: - Eu dacă nu citesQjD pagină, două, nu pot să dorm... Insoimiîifenu se^mai vindecă prin tablete, ci prin bdetnstică. - Nu pot să închid ochii. N-ai cumva un roman poliţist? Idealul e desigur un roman poliţist, dar în lipsa de aşa ceva, omul se mulţumeşte cu orice - Dacă nu citesc ceva, nu dorm... Dă-mi orice... Fie şi... «Război şi pace»... Pentru aceşti oameni scopul întregii vieţi devine somnul Cum să ajungem cât mai repede în pat şi, m orice caz, cum să închidem cât mai grabnic ochii... Somnul devine idealul suprem pentru care se zbat, îşi iau diplome, se agită. - De-abia aştept să închid ochii... De aceea socot trezirea o barbarie. - Cum de ai îndrăznit să mă trezeşti? Fu dacă nu dorm 24 d<: ore din 24 de ore nu mă simt om. ... Inexplicabil totuşi, veşnic n-ar vrea să doarmă... 68 Teodor Mazdu VIAŢA E UN TALCIOC: ÎMI IEI, ÎTI DAU!!! * ■ ~â uimească, usui-s situaţia, prin sângele îui rece... Chiar când dârdâie de frică el, săracul -•V w A ? »tv x pvw xikWM VI* pi WUJiiUi WA VOU4W iuu«nu 70 Teodor Manlu arate stăpân pe situaţie...Vorba aia: nu poţi să fii diavol şi să te pierzi cu firea. Nu mai ai nici un haz. r I-au căzut dinţii. Tot demonic a rămas. I-a căzut părul. Tot demonic a rămas. Ce să facă şi el? Să se reprofileze la bătrâneţe? Altă meserie nici nu ştie. nu v ?a să fie un ticălos de cursă lungă sau nu mai poate, inima îi face griji... El nu vrea să moară nemernic, el vrea să fie nemernic numai pe o perioadă anume şi numai până la un punct. El vrea să se şi bucure de roadele ticăloşiei lui, nu să muncească aşa, ca un robot. Deci X a avut un scop. şi-a atins scopul şi o dată scopul atins n-are de ce să mai refuze virtutea, regretă, în momentele de acalmie, chiar noile combinaţii care apar. - Nu mă mai amestec în nici o porcărie. Ce-a fost a fost. Eu mi-am făcut suma... Are chiar o categorie de ticăloşii pe care le face şi altele pe care nu. De aceea în braţele amantelor care-i inspiră încredere, declară cu solemnitate: - Eu nu fur din banii statului. Eu fur numai din buzunarele particulare... De aceea el crede că jefuind cetăţenii, respectă statul... Uită potlogăria şi îi rămâne numai respectul. Chiar şi cu buzunarele particulare nu se comportă egal. Şi aici are principii. Nu păcăleşte niciodată pensionarii şi femeile cu trei copii minori... Uneori ai impresia că acest borfaş are mai multe principii etice decât omul cel mai de treabă. E plin de principii ca o curtezană bătrână de riduri. Nu-şi jefuieşte în nici o împrejurare colegii de şcoală şi rudele de gradul întâi şi doi. - Pe unchiul nu l-am minţit niciodată... Bineînţeles, el crede că o dată ce nu-şi minte unchiul are liberă trecere să mintă pe toată lumea... De câte ori face un cadou unei rude de gradul întâi, are impresia că poate să dea cu ceva în cap unei rude de gradul al treilea. Vacanţa animalelor de pradă e când şi-a făcut suma şi şi-a pus ceva deoparte, X are impresia că a devenit un om de treabă. Apartamentul, în sfârşit luxos mobilat, i se pare totuna cu virtutea. El i andrzţe şi icre negre 7i E un ticălos care într-un fel se respectă - din când în când îşi ia chiar şi o mică vacanţă. Se bronzează şi meditează. în timpul vacanţei e în stare să respecte pe toţi oamenii şi să ajute unei bătrâne să treacă strada... Vacanţa e vacanţă... Mănâncă, se relaxează şi se gândeşte numai la lucruri frumoase... Acum arată ca un hipopotam sătul care a devorat totul... Şi-a făcut suma şi din această pricină priveşte cu blândeţe în jur. După o scurtă perioadă de digestie îşi propune un alt obiectiv şi începe să se mişte greoi şi lacom în căutarea prade*. Nu sunt un gurmand /^|\Ţ u sunt un gurmand şi metafizica presărată ps nişte \ CTăbioare în loc de mujdei mi-a fost totdeauna străină VX>ar, indiferent de înălţimile abstracte la care se ridică, omul trebuie să mănânce dimineaţa, la prânz şi seara. în ziua de 11 mârtie, la orele 8 dimineaţa, am vrut să iac nucul dejun în vagonul restaurant care se alini ază'la Sibiu acceleratului intemaţional de Curtici. N-are rost să dăm o prea mare solemnitate acestei fireşti îndeletniciri, şi n-am să susţin Că din pricina unui dejun prost servit existenţa mi s-a părut deodată searbădă şi mi-am pierdut încrederea în om. O normei vorbă de aşa ceva. In duda proastei deserviri am continuat să cred în oro şi-n măreţia hii Cei doi ospătari apărură sumbru şi mototoliţi ca nişte supravieţuitori ai unui cumplit dezastru. Halatele dau foarte murdare şi, la drept vorbind, puteau să le spele... Mi se pare că există chiar şi o obligaţie de serviciu în această privinţă, dar parcă pentru a te spăla nu-i nevoie chiar de dispoziţie precisă, se mai spală omul şi aşa, din instinct. Ce, neapărat trebuie să se spună în şechnţă că trebuie să te speli? Dar cum am spus ia început, nki aceste halate murdare ou m-au făcut să-mi pierd încrederea în esenţa divină a omului şi continuam să caut-tot ce e frumos şi nesupus eroziunii. In timp ce eu le căutam esenţa divină, descoperii printre halatele murdare \m zâmbet sarcastic, cam mototolit, dar autentic rut- vc Cum a aterut acest zâmbet satanic aşa de dimineaţă nu ştiam; unul dintre cet doi 72 Teodor MazAu mototoliţi mi-au oferit pentru micul dejun un peşte oceanic. Nu. mă gândeam să mănânc dimineaţa un peşte oceanic, m$ gândeam că-i mai normal să iau un ceai. Un ceai, uşor de zis... Degeaba voiam eu ceai, când mototolitul ţinea să-mi vândă peştele oceanic. El avea planul lui şi ţinea să nu facă nici o concesie. Abia mai târziu am aflat că vagonul restaurant putea servi un ceai cald, dar drama se săvârşise. Cu aceeaşi încredere în om, străin de orice ură, l-am întrebat pe unul dintre ei, pe cel al cărui halat mai puţin mototolit arăta că este superiorul ierarhic al celui mai mototolit, deci tot există o dreptate în lume, l-am întrebat deci de ce nu afişează o listă de bucate. S-a uitat la mine cu o„ superioritate imensă, pe care nici măcar murdăria halatului să o atenueze. Şi atunci am aflat un răspuns senzaţion^fl^tf afişează listele fiindcă se fură. Cui dracu’ i-ar trece prin cap să fure o listă de bucate? M-am uitat în restaurant şi n-am văzut nici o figură care să poată fi stăpânită de un asenienea viciu. Dar responsabilul se grăbise să-şi arunce lenea, că de ce să complicăm lucrurile, despre lene era vorba, s-a erăbit deci să-şi arunce lenea pe seama celorlalţi oameni. Aici am avut o oarecare şovăială în legătură cu esenţa divină a responsabilului... Că halatele erau murdare, treacă-meargă. Că feţele de masă erau într-un hal fără de hal. Dumnezeu cu mila. Că ţi se oferea peşte oceanic la micul dejun, mă rog, o obişnuinţă în competenţa negustorească... S-au mai văzut de-astea. Dar să faci pe alţii hoţi numai ca. să justifici halatele murdare şi competenţa, asta-i prea de tot. în fond poţi să ai halatele murdare fără ca vecinul să fie hoţ. Le ai murdare şi gata... E mai sănătos aşa. Purcel de lapte r IA omnul X e, desigur, un om de treabă, dar, ca mulţi VI 1 oameni de treabă, stă în pat până la zece dimineaţa şi se hotărăşte cu greu să părăsească dulceaţa principiilor şi căldura patului. în timp ce nemernicul se trezeşte cu noaptea-n cap, ticălosul pune întotdeauna ceasul să sune, iar prietenul nostru Tandreţe p icre negre 73 îşi amână de pe o zi pe alta aventurile generoase. în orice caz, deşi foarte loial, individul cu pricina nu socoteşte cinstea o chestiune urgentă, presantă, ,ci un fel de lux care, nefîmd de prima necesitate, mai poate să aştepte. în adâncul sufletului e convins că cinstea e, în fondul lucrurilor, o chestiune de snobism. Deşi toată ziua bună ziua vorbeşte despre puritate, demnitate şi cinste, deşi trage după el toate principiile din lume, domnul X nu mişcă un deget pentru nimeni şi pentru nimic. Convingerea că d e un om de treabă îi ajunge şi nu mai simte nevoia s-o demonstreze: doarme cu cinstea de-a-n-picioarele. E atât de comics de nobleţea principiilor încât.nu mai simte nevoia să le aplice... Se gândeşte la aceste principii de bază cu voluptate, aşa cum alţii se gândesc la varză cu came. Cel mai mirat e domnul X când i se cere să facă ceva pentru un om. Tace atât de confortant în moliciunea principiilor încât de câte ori e solicitat de cineva se mişcă greoi şi capătă o privire de om beat Domnul X e din categoria acelor oameni de treabă incapabili să se îndurereze de ceva, să întreprindă ceva; dacă ai un necaz, mai uşor te înţelege un hoţ de cai decât dumnealui. Convins că până la urmă iese la suprafaţă, domnul X îl lasă în plata Domnului şi-şi îngrijeşte cinstea. Domnul X se poartă foarte delicat cu cinstea iui, o spală, o ţesală, o îndoapă cu noi principii, o scarpină cu idei frtmoase, o aranjează şi-o dichiseşte. Domnul X nu-şi foloseşte cinstea, are numai grijă de ea să nu păţească ceva, să nu răcească, să nu se strice. De atâta hrană bună şi atâta lâncezeală, cinstea domnului X a început să se îngraşe. Societatea domnului X îi prieşte atât de bine încât s-a îngrăşat, s-a rumenit şi a început să semene c-im purcel de lapte. E atât de rumenă încât mi-e teamă că într-o clipă de exaltare o s-o pună la cuptor, o s-o frigă şi-o s-o mănânce. Când aştepţi un autobuz retenţia mea e din cale-aară de rezonabilă. Nu iubiţi când furaţi brânză. Nu vă îndrăgostiţi când luaţi bacşişuri... Aveţi timp şi după aceea. 74 Teodor M a devenit modest şi a plecat în grabă, ca un câine plouat... Aşa că, nu vă mai intimidaţi. Dacă cineva vă întreabă plin de măreţie: - Ştii cine sunt eu? Răspundeţi calm: - Da. Ştiu cine eşti... Şi din clipa asta persoana importantă se dezumflă ca un balon de săpun. Căldura T adoră căldura. încă de pe băncile şcolii adora căldura. Nu era mulţumit de câtă căldură dăruia soarele. Mai dădea şi de la el, adăuga şi el câte ceva la binefacerile naturii. Vara - umbla în palton. Nici în luna lui cuptor nu se de^nartra de căciula iui de blană. Dar îi plăcea nu numai căldura soarelui ci şi căldura sobei. Acolo trăia, lângă sobă. Acolo dormea1, acolo muncea, acolo gândea, iângă sobă. Simţea o atracţie aproape magnetică pentru căldură. Căldura era idealul vieţii lui. De aceea şi folosea cu tandreţe diminutivul «căldurică». Cum vedea o sobă, cum se lipea de ea. Acolo rămânea mult şi bine - trebuia să foloseşti forţa ca să-l convingi să părăsească soba. Dar nu-i plăcea numai căldura sobei şi a soarelui. Adora, în aceeaşi măsură, căldura sentimentelor. Mereu era într-o stare de incandescenţă. Mereu se agita, mereu punea ceva la cale. Dar si agitaţia asta îşi avea dimensiunile ei restrânse. Se muta de la o sobă la Tandreţe şi icre negre 81 alta. Chiar şi planurile de viitor erau legate de aceste posibile mutaţii. Cum să ajungă de la o sobă caldă la una şi mai caldă. Să-i fie cald, tot mai cald - asta era deviza care-i călăuzea paşii. E ştiut că prea multă căldură adoarme. în toiul pasiunii, Y se pomenea adormind. încărcase soba peste măsură... Dar el adora nu numai căldura sobelor. Nu numai căldura sentimentelor. Adora - în acelaşi timp - căldura posturilor uşoare şi bine retribuite. Dacă avea o sobă caldă, voia ceva şi mai cald - trăgea, cu alte cuvinte, la căldurică. Era cald - şi nu muncea. Era cald - şi leafa mergea... Fluturii sunt atraşi de ispita luminii. De multe ori plătesc cu viaţa această cutezanţă. Y a plătit la fel. Atras de ispita căldurii, s-a trezit într-o zi scrum şi cenuşă. îi părea sincer rău, dar n-avea ce să mai facă... Să-ţi proci ri singur iaurtul... Gnu vede oamenii aşa cum sunt, ci cum ar vrea el să fie sau, ca să fim mai ciari, cum i-ar conveni iui să fie. El socotea că fiecare om de pe acest glob este - cel puţin ; eoretic - un salariat al său, de ia fiecare aşteaptă tot felul de servicii De aceea priveşte oamenii în perspectiva serviciilor pe care ie aşteaptă de la fiecare. Un prietem care să-i achite telefonul, un alt prieten care să-i facă rost de-o piesă la maşină, fiecare prieten îri are sarcina lui foarte precisă. Câte servicii, atâţia prieteni. G nu cunoaşte ideea unei prietenii gratuite. De fapt, în conştiinţa lui întâi există serviciul - şi apoi - mai târziu, ca o concluzie logică - apare şi prietenul drag, hărăzit de soartă să facă serviciu. El aplică in viată legea biologiei care susţine că «funcţia creează organul». DecL serviciul naşte amiciţia... Când se uită la o femeie o şi vede curăţindu-i hainele si pregătindu-i regimul dietetic de care are atâta nevoie. Imeda. cântăreşte serviciile pe care le-ar putea obţine îndrăgostindu-se. Căci 82 Teodor M azilu Dispariţia unui frumos sentiment o observă tot pornind de Ia aceste mici, blestemate şi inepuizabile servicii. r - Dacă Luiza mă iubea, azi aveam iaurt la masă. Sau: - Dacă Maricica mă adora, aveam pantofii lustruiţi. Dispariţia acestor frumoase sentimente î! loveşte direct. Trebuie să-şi cureţe singur pantofii. Trebuie să-şi facă singur rost de iaurt... Să-ţi procuri singur iaurtul... Ce viată... Nostalgia pensiei lin om încă tânăr, bolile nu l-au asaltat, părui nu i-a căzut, dantura arată ca o reclamă convingătoare, cu toate JL astea gândurile, toate, spre pensie îi zboară. Pensia i se pare nu încununarea unei vieţi de muncă, ci apogeul vieţii, de aceea fiecare zi care-i desparte de pensie i se pare o adevărată pedeapsă a destulului. Y nu mai trăieşte de ia o vreme. Şi-a amânat trăirea pentru mai târziu. Y nu mai trăieşte, îşi aşteaptă pensia. Aşa ca a lCUşu să-şi u'âiisformc viaţa Intr-r sală de aşteptare. Croşetează creste mm fereastră, se scarpină în urechi şi aşteaptă ca poarta de aur a pensiei să se deschidă şi pentru el. Desigur, Y are şi el dreptul la- pensie. Nimeni nu-i contestă acest drept. Dar Y a început încă de pe acum - cu aproape douăzeci de ani mai devreme - să ducă o viaţă de pensionar. N-are boli, dar îşi îngrijeşte cu fanatism boli imaginare. Voltaire, dacă nu mă lesei, spunea că dacă Dumnezeu n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Y aplică acest paradox flumeţ în materie de boii. acă bolile nu există, eie trebuie inventate. Şi cu oarecare bunăvoinţă, Y a reuşit să-şi confecţioneze câteva. îi e teamă ca pensionarea să nu-! găsească nepregătit, de aceea caută să se antreneze, să se acomodeze din timp. Şi toată viaţa şi-o transformă în aeeste exerciţii de aclimatizare. Caută să-şi erate Tandreţe şi icre negre 83 energia. Dacă ar fi după el, s-ar închide într-o cutie de sticla, ar sta acolo amorţit şi n-ar învia decât în ziua pensiei. Şi-a făcut rost de galoşi şi tabieturi de om bătrân... Pensia i se pare supremul examen la care va fi supus, de aceea ia conspecte, învaţă, dornic să reuşească şi el la un examen în viaţă. El s-a autoamorţit - dar timpul se încăpăţânează, nu vrea să treacă. Galoşii şi tabieturile stau şi aşteaptă clipa în care se vor putea răsfăţa în voie. Mai are încă douăzeci de ani de muncă şi-l apucă groaza când se gândeşte că timpul nu-i vine în ajutor, îl lasă să aştepte. El s-a autoîmbătrânit, şi pensia nu vine. nu este încă pensionar, deşi este un om încă în puterea vârstei, şi-a făcut rost de o psihologie de pensionar. Deşi vârsta amintirilor e încă foarte departe, Y s-a hotărât să trăiască în amintiri. Pentru Y; amintirile m devenit trena preferată. N-are nevoie de aer şi de apă, în schimb, are nevoie de amintiri. Trăieşte numai în trecut, prezentul îi plictiseşte de moarte. Meditând sau, mai exact spus, confundând meditaţia cu trândăvia, Y îşi ronţăie amintirile cât e ziua de mare. Ironia soartei face ca Y nici să nu aibă un număr suficient de amintiri. De aceea e nevoit să ronţăie aceeaşi amintire de câte două-trei ori în aceeaşi zi. Bietele amintiri aproape că s-au scorojit de atâta înverşunată folosire. Tot lipsa suficientă de amintiri îl sileşte pe Y să inventeze fel de fel de amintiri, fel de fel de întâmplări senzaţionale, care au păcatul capital de a nu se fi întâmplat niciodată. El amesteca cu bună-ştiinţă întâmplările reale cu cele inventate, numai şi numai să-şi asigure hrana cea de toate zilele. Y se şi vede eroul unor Hrană si amintiri e multă vreme Y nu mai trăieşte de fapt Nu ştiu anume ce s-a întâmplat cu dânsul, dar este în afară de orice îndoiala că şi-a luat adio de la viaţa activă. Deşi Teodor Kiazilu >4 întâmplări extraordinare şi adr^eon povesteşte prietenilor prin câte a trecut ei în viaţa Idealul său e să-şi îmbogăţească energic colecţia de amintiri. Unii îşi fac colecţii de tablouri, de timbre, de cutii de chibrituri, Y caută să-şi pună la punct o frumoasă colecţie de amintiri. Pentru el amintirile sunt un produs de larg consum, de aceea se străduieşte să se aprovizioneze din belşug. Vrea să nu ducă niciodată lipsă de un asemenea delicat produs, să aibă întotdeauna ce ronţăi la gura sobei. Dacă ar fi după el, ar cumpăra amintiri cu bani gheaţă. Din pricina acestui cult al amintirilor,. Y s-a cam prăfuit. El nu mai e în stare să-şi amintească ce a făcut ieri, în schimb e capabil să-şi amintească imediat, cu o precizie halucinantă, ce a făcut acum zece ani de zile. Dacă are de făcut o treabă urgentă se simte stingher ca un somnambul se plimuă prin realitatea imediată ca un om picat din Lună. Când ajunge insă la amintiri, chiar şi cele inexistente, Y simte că trăieşte, începe să capete chef de viaţă. Cu timpul, Y 3-a înfundat în trecut ca într-o mlaştină, nu mai ştie cum să iasă la suprafaţă. Cu timpul a devenit şi el o amintire... Falsă sau reală, Dumnezeu ştie... Când să le fad pe toate? n vechi escroc, destul de celebru la vremea lui, CY | mărturisea într-o clipă de sinceritate: - Aştept să-mi fac o avere uriaşă. După aceea o să devin şi eu un individ moral... Sunt unii indivizi pentru care morala este o chestiune de viitor şi niciodată de prezent. Morala este întotdeauna ceva care va fi cândva, într-un viitor înceţoşat, şi, bineînţeles, niciodată o realitate imediată. Pentru această categorie de indivizi morala pare o treabă destul de puţin urgentă, niciodată presantă, o treabă care oricând se mai poate amâna. N-au intrat zilele în sac... Afacerile, în schimb, distracţiile, combinaţiile, ipocriziile, bacşişurile nu suferă amânare, Tandreţe şi icre negre 85 nu admit nici o întârziere de o secundă, ele trebuie să aibă ioc imediat, cu precizia unui ceasornic. Numai că viitorul acesta de aur etic nu prea sose^ niciodată. Morala este lăsată să aştepte mult şi bine, nimeni nu se grăbeşte să renunţe la impostură şi bacşiş. Morala pare o inevitabilitate funebră, asemenea morţii; de ce să ne forţăm să fim morali, când până la urmă tot vom fi siliţi să devenim oleacă mai curaţi? De ce să ne grăbim? Morala tot ne ajunge din urmă... Nu iiebuic să părăsim viciile, tot o să ne părăsească ele pe noi. Până la acea morală ipotetică şi viitoare, aceşti impostori îşi văd liniştiţi de negustoriile prezente. Se grăbesc să se asigure ca nu cumva virtutea, asemenea unei boli cumplite, să-i lovească Intr-o bună dimineaţă, pe nepusă masă, fără să-i întrebe, să devină oameni de treabă împotriva voinţei lor. în orice caz, ei caută să împingă cât mai departe zilele virtuţii. Şi-a pus la punct casa, şi-au pus la punct garderoba, şi-au reparat dantura, şi-au schimbat mobilierul, şi-au reparat garajul, dar problemele de conştiinţă le amână la nesfârşit. - Când să te mai ocupi, domnule, şi de conştiinţă, când? Aşa că sărmana conştiinţă e mereu amânata şi tărăgănată de pe o zi pe alta. A venit şi moarte a, şi individul nostru tot n-a avut timp să se dedice conştiinţei... Când să le faci pe toate?... Iubire şi resemnare ■ jryr w -y- a ajuns intr-o dimineaţă ia concluzia că este un om Vj\A / rău, acrit şi meschin. Această concluzie l-a îndurerat. ▼ ▼ W nu vrea să fie nici rău, nici acrit, nici meschin. «De ce să fiu meschin, când pot foarte bine să fiu generos?... Cu alte cuvinte, tot banii ăia îi dau...» Şi fără să se întrebe de unde-i vine acreala şi meschinăria, W s- a hotărât să fie generos. Mai bine spus şi-a băgat în c... să fie generos. De câte ori cineva avea o nenorocire, W se trezea compăfcmmdu-L 86 Teodor Mazilu Daca cumva întârzia să-şi manifeste compasiunea intra in alarmă, uldiotule, fii generos, du-te la om si strânge-i mâna». „ \V se chinuia săracul de el să fie cai mai cumsecade, mereu îşi fixa această idee pe care se străduia s-o ducă ia capăt. în fiecare zi îşi dădea dispoziţii dintre cele mai severe. «Astăzi trebuie sâ-i priveşti pe oameni fără urmă de invidie şi răutate. Astăzi o să te duci să-i faci o vizită perietenului tău bolnav. Astăzi o să-ţi strălucească ochii de bucurie». Dar W se chinuia, bietul de el, degeaba. Degeaba îşi propunea eî să fie cumsecade, nu prea r-euşea. El ducea în adâncul sufletului dorul acelei meschinării în care se recunoştea şi în care se simţea ca în sânul lui Avram. Dar călăuzindu-se de ideea că trebuie să fie generos se comporta ca atare, răspândea, scrâşnind din dinţi, bunătate în jurul lui. Asta până cân^ i-a ajuns cuţitul la os. De atâta bunătate forţată, lui W i s-a acrit. Şi-a dat seama că nu poate să se mai siîuiască atâta vreme. De altfel după fiecare faptă mai rezonabilă pe care o făcea, W stătea la pat de oboseală, îi părea rău de fapta bună pe care o făcuse într-o clipă de necugetare. De atâta cumsecădenie se simţea obosit şi terorizat. Nu mai ştia cum să scape din această închisoare a generozităţii în care intrase de bunăvoie. Dar până la urmă tot el şi-a spus că dacă a jucat pe carte.; iubirii, trebuie să joace pe ea până la urmă. N-are rost să se mai schimbe. N-are rost să se mai apuce acum, cu slaba lui pregătire profesională, să urască oamenii. Orice schimbare implică anumite riscuri. Dacă m-am hotărât să iubesc damenii, hai să-i iubesc, ce-o fi o fi. Şi aşa nu mai aştept prea multe de la viaţă... ...Şi aşa din oboseală şi din frică W s-a resemnat, sărăcuţul de el, ca ideea iubirii de oameni. Orgoliul urii Tk se mândreşte cu duşmanii lui. ’E convins că numărul mare de rivali, reali si imaginari, pe care-i are, e cea mai bună dovadă a capacităţii iui, în once caz, pana una-.•itasta ar fi cam singura dovadă. Tmdreţe şi icre negre - Toată lumea mă urăşte... ţine să precizeze Y, foarte încântai de duşmăniile pe care le are pe piaţă... Cuvântul «piaţă» e, totuşi, cel mai propice. Duşmăniile lui Y sunt un adevărat capital etic şi financiar, pe care are grijă să-l îmbogăţească permanent. - Toţi mă invidiază... Declaraţia lui Y, ca să fiu sincer, mă nedumereşte. Nu prea văd pentru ce naiba ar putea fi invidiat Y. Pentru calităţile lui?! Nu prea sunt... Pentru situaţia lui?! E destul uc şubredă... Pentru sănătatea lui? Şi aşa e pe drojdie... Pentru păcatele lui? Şi alea sunt mediocre, meschine şi şterse... Pentru talentul cu care improvizează diverse distracţii folosind ca materie primă beţele de chibrit? Sincer vorbind, nu văd în asta un motiv de invidie... Cu toate astea, îşi etalează mereu inamiciţiile, ca o duduie rochiile aduse de la Paris. - W se face galben de ciudă când mă vede. - Z face alergie numai când aude numele meu. - V m-ar ucide cu mâna lui, dacă ar putea... Stau şi mă uimesc de acest şir de ură imaginară pe care Y a reuşit să-l clădească ani şi ani de zile... E foarte mândru de ura pe care o stârneşte în jurul lui. - Tuturora le stau ca un ghimpe în ochii... Dacă ar şti Y cât de mult îl iubim, cred că s- ar sinucide. Din solduri trăieşte din solduri şi visează solduri. H caută mereu v să obţină o reducere. O reducere în ceea ce priveşte cămeşile, o reducere în ceea ce priveşte sentimentele. Totul caută să obţină ia un preţ cât mai ieftin. Ideal ar fi să obţină totul şi să nu dea nimic, dar aşa ceva e totuşi mai greu. De aceea, X vânează toată ziua ocazii, ocazii mici, ocazii mari, aşteaptă mereu o situaţie favorabilă, pândeşte mereu o conjunctură norocoasă. De aceea ţelul existenţei lui este «ocazia». Mereu aşteaptă asemenea ocazii şi mereu te întreabă dacă nu şti tic ocazie. Dacă se întâmplă să piardă aşa ceva, e m norocit zile în şir. - Cc s-a întâmplat? De ce eş*i atât <1e abătut? 8S Teodor Maziiu - Cura să nu fiu amărât? Am pierdut o mare ocazie.. După ce a pierdut o mare ocazie devine ţnai prudent. Se informează mai metodic. El ştie întotdeauna unde şi când poţi să găseşti o maşină mai ieftină şi o nevastă mai puţin exigentă. El ştie întotdeauna.unde poţi să găseşti pantofi la un preţ foarte rezonabil şi amici care nu-ţi pretind .nimic. Toi căutând asemenea ocazii, X intră fără să vrea şi pe tărâmul aventurilor. Dacă găseşte un obiect la un preţ Suspect de ieftin nu se întreabă de unde îl are cel care vrea să-l vândă, şi se grăbeşte să-l cumpere, călăuzindu-se după ideea că «nici o ocazie nu Se ratează». Nu-1 interesează decât să obţină o reducere de preţuri, să adune în magazia lui cât mai multe asemenea «chilipiruri». El nu ratează ocazia de a face o beţie zdravănă. Chiar dacă n-are chef să bea, chiar dacă se simte prost cu sănătatea, ocazia i se pare atât de ispititoare încât n-o poate evita. Nu rezistă nici la ispita de a face o mică aventură sentimentală chiar dacă femeia cu pricina e urâtă ca muma pădurii. Asta n-are importanţă. Important e ca ocazia să nu se rateze. Nu pierde niciodată ocazia de a spune glume idioate chiar şi într-o atmosferă de înmormântare. Nu pierde ocazia să ia cuvântul la şedinţe deşi n-are nimic de spus. Asta fiindcă nu poate să piardă ocazia de a fi remarcat şi de a-şi auzi glasul şi capul. ...Şi aşa individul nostru care n-a scăpat nici o ocazie şi n-a ratat nici o ocazie a reuşit să-şi rateze viaţa şi să piardă ocazia de a trăi împărăţia micilor servicii S e spune că escrbdi se înţeleg între ei. Da, asta-i adevărat, rar mi-a fost dat să văd escroci care să se bată până la sânge. Se simt de la distanţă, au ei nişte semnale magice cu ajutorul cărora se recunosc imediat Eu sunt escroc, tu eşti escroc, hai să trăim împreună, n-are nici un rost să ne certăm... Şi micii escroci se înţeleg între ei, stabilesc o adevărată mafie. Şi aşa se tace că aceşti escroci reuşesc să organizeze un fel de împărăţie a micilor servicii... Ei n-au planuri mari, nu vor să dea cine ştie ce lovituri, ei vor numai ca afacerea cu micile servicii să meargă ca pe Tandreţe şi icre negre roate. Am văzut chiar frumoase clipe de comuniune sufletească între un mic escroc de la Alimentara şi un mic escroc de la o librărie de centru. S-ar părea că, dat fiind natura meseriei lor, să domnească oarecare neînţelegere sau măcar puţină stînjeneală. Ei bine, nu, domnea cea mai gingaşă dintre înţelegeri... Micul escroc de la Alimentara îi furniza ouă ceva mai proaspete, iar celălat, în schimbul ouălor ceva mai proaspete, îi furniza hrană sufletească. Aceşti mici escroci confundă locurile lor de muncă cu un fel de moşie unde-şi pot face interesul şi unde pot oferi casă şi masă tuturor amicilor. De aceea toate relaţiile dintre ei se fac sub imperiul acestor mici servicii. îmi faci un serviciu, îţi fac un serviciu. Relaţiile dintre ei sunt destul de necruţătoare. Cum nu mai eşti în situaţia de a le face un mic serviciu, te dau afară cu bagaje cu tot. De aceea ei aleargă numai după cei care pot oferi şi ei, la rândul lor, asemenea mici servicii. Şi astfel s-a creat această împărăţie a micilor servicii unde nu pătrund decât cei hotărâţi să ofere aceste blestemate mici servicii. Cum nu faci parte din această împărăţie ţi-e mai greu să ofc ii un lucru sau altul. După ce o tânără vânzătoare de librărie mi-a oferit cartea pe care de mult şi zadarnic o căutam, dânsa aştepta ca ia rândul meu să-i ofer un mic serviciu. Numi cerea nici un suprapreţ, nu-mi cerea nici măcar să o invit seara la un local. îmi cerea să am încredere în talentul ei de poetă, s-o ajut să publice. Asia mi s-a părut cam prea mult. Ca în locul unei cărţi, fie ea şi o capodoperă, să ţi se ceară încredere estetică, e prea mult Ce-o să se mai întâmple când o să ceri nişte ouă proaspete? Dacă la o carte există asemenea pretenţii exorbitante... ?! Ridicolul răzbunător vrea să se răzbune. v JN-a suferit el prea multe, dar totuşi-vrea să se ^-^răzbune. Şi-a confecţionat şi o mutră în această direcţie, o expresie plină de ură şi dispreţ. Şi o dată mutra confecţionată, s-a pus pe treabă. A avut şi el o nefericire în amor, în anii studenţiei, şi de atunci a tras concluzia că toate femeile sunt rele, frivole şi mârşave. în amintirea acelei nefericiri din prima tinereţe, X 90 Teodor Mazilu a hotărât să se răzbune pe toate femeile care îi vor ieşi în cale. E foarte ispitit să aducă nefericire în jurul său, - i se pare o mare performanţă bărbătească - de câte ori o femeie suferă din cauza lui, se simte răzbunat. întâi se simte flatat, şi după aceea, răzbunat. Colindă prin viaţă ca un vânător fanatic prin pădure. «împuşcă» victimele şi se simte răzbunat. Dar"X se simte foarte jignit dacă cineva nu vrea să sufere din pricina lui. I se pare că i se ia un drept sacru, stabilit prin lege. Oamenii vor fi obligaţi să sufere din pricina lui, să-i ofere această plăcere. Pe cei care nu vor să sufere din cauza lui îi socoteşte insensibili, oameni lipsiţi de gingăşie sufletească. De fapt, rana din prima tinereţe s-a cicatrizat de mult. A şi uitat cum arăta fata care i-a respins iubirea. Dar ura i-a rămas intactă. îşi îngrijeşte ura cu grijă, îi e teamă să nu se stingă, să nu se domolească. De aceea are grijă s-o alimenteze cu tot felul de argumente, s-o hrănească şi s-o îndoape. Din această ură şi-a făcut un stil de viaţă care crede că-i sade bine, aşa cum alţii sunt convinri că le sade bine cu pălăria pe ureche. A devenit un tip. Un tip dur. Şi-a făcut şi o filozofie cu care o duce de azi pe mâine. Şi această ură îi ţine de urât... Penibilă viaţă trebuie să fie aia pe care numai ura o ţine în picioare. Plagiatorul y/^“*t)t ceea ce realizează X o face din nevoia de a imita, /^)I dorinţele lui nu sunt decât fotocopii ale dorinţelor altora. De fapt, el n-are probleme şi aspiraţii proprii - se mărgineşte să le plagieze pe ale altora... Dar, după ce ie plagiază, are impresia că sunt problemele lui, copia se dovedeşte mai aprigă decât originalul. X nu doreşte ceea ce el are nevoie, ci doreşte ceea ce au alţii; mereu se află în competiţie, mereu gâfaie să nu piardă ultimul tren. Nu-i place să conducă maşina, nu-i piace să se plimbe, dar şi-a cumpărat maşină ca să nu rămână în urma vecinului de bloc... Tandreţe şi icre negre 91 Tot din dorinţa de a imita şi-a cumpărat şi o căsuţă la ţară, ia Snagov. Nu se duce niciodată acolo, nici,măcar yara, dar se simte m al nouălea cer gândindu-se că nu se află mai prejos decât alţi colegi de facultate. Ideea că şi-a cumpărat o căsuţă la ţară îi ajunge; el de idee avea nevoie, şi această idee l-a costat o grămadă de bani. Pe plan sentimental X e o fiinţă destul de liniştită şi echilibrată - cu toate astea şi-a înşelat soţia tot din dorinţa de a imita pe alţii, de a nu rămâne cumva în urmă şi-n acest gingaş domeniu. în realitate n-a făcut decât să plagieze până în cele mai mici amănunte aventura stupidă a unui coleg de birou. Nici măcar în scena despărţirii n-a fost original, şi pe aia nefericitul a copiat-o cu indigoul dintr-un film italian. Aventura nu i-a adus nici o bucurie, l-a plictisit de moarte, dar e fencit că «a avut şi el povestea lui», «şi-a trăit şi el experienţa lui». X n-are personalitate; de tot ce are nevoie copiază de la alţii, i'ucepând cu modelul pardesiului şi sfârşind cu trăsăturile de caracter. Cum vede o cravată frumoasă, îşi cumpără şi el una la fel. Cum aude o idee care a avut oarecarf succes în societate, o încorporează organic, devine ideea lui. El nu râde cum îi vine lui să râdă, până şi aici plagiază cu neruşinare, de aceea ai impresia ciudată că l-ai mai văzut odată, că nici cravata şi nici ideile nu le vezi pentru prima oară. X fură de la alţii până şi problemele sufleteşti. Copiază chiar şi angoasa şi neliniştea altora*.' Le copiază şi le trăieşte. în acest domeniu e deosebit de gelos. «Adică, alţii să aibă angoasă şi eu să n-am?»... I se pare ca angoasa şi automobilul sunt la fel de necesare în societate, o dovadă că e un individ respectabil. «Dă-o încolo, trebuie să am şi eu nelinişti metafizice din când în când... » Şi tot plagiind automobilul şi metafizica altora, tot copiind aspiraţii şi probleme străine, X a uitai de el, X a pierit de mult... Dar şi-aşa, c-un picior în groapă, tot mai plagiază pe alţii. în perspectivă S. este ceea ce se numeşte un băiat cu perspectivă. To&t?. lumea îl numeşte aşa şi toată lumea s-a obişnuit cu această idee. De ce are S. perspective, în ce constă 92 Teodor Mazilu aceste perspective, bineînţeles nimeni nu ştie. Nimeni nu ştie şi de fapt nici nu vrea să ştie. E suficient că S. e un băiat ^un, ce-i aia un băiat bun iarăşi nu-i prea clar nimănui, şi că acest băiat bun are mari perspective. în ce domeniu, nu se ştie. De aceea el trăieşte cu ce are, Adică cu perspectiva. Adică cu nimic. El^nu trăieşte decât la viitor. Prezent nu are şi nici nu-1 interesează să aibă. Cum să te intereseze prezentul când ai în faţa ta perspective atât de luminoase? S. este greu de cap dar e convins că în viitor va fi foarte inteligent. Cti gândul la inteligenţa sa viitoare se resemnează uşor cu ideea că în momentul de faţă este cam greu de cap. S. este incult dar e convins că în câţiva ani va ajunge un erudit, şi din această pricină, analfabetismul lui actual nu-1 îngrijorează, S. n-are nici o meserie dar e convins că peste câţiva am va ajunge un strălucit om de ştiinţă, ceea ce-1 face să suporte cu voie bună mizeria lui profesională prezentă. Dar chiar şi în domeniul etic el se bazează tot pe perspectivă. Minte de îngheaţă apele, dar e convins că în viitorii cinci ani va spune numai adevărul. în momentul de faţă e un taler cu două feţe. dar are convingerea că în viitorii 3-4 ani, dacă nu mai devreme chiar, va reuşi să urască duplicitatea. în momentul de faţă e stăpânul unei inimi reci şi meschine, dar e convins că viitorul îi va rezerva printre alte surprize plăcute şi o inimă plină de duioşie şi sensibilitate. Aşa că pe S. îl aşteaptă un viitor de aur . E drept că nu se prea grăbeşte să ajungă la acele zile minunate. E prea satisfăcut de prostia lui prezentă ca să ducă dorul inteligenţei viitoare. E destul de satisfăcut de ticăloşia lui actuală ca să fie măcinat de dorul viitoarei lui purităţi. Dar îi face plăcere să se gândească la acele minunate perspective care-1 pândesc. în felul acesta prostia prezentă i se pare mai uşor de suportat. Dar în numele acestor perspective i se iartă toate păcatele. - E într-adevăr superficial în momenţul de faţă. Dar peste câtăva vreme va fi un individ foarte profund... E destul de ticălos dar peste câţiva ani o să fie un caracter atât de integru încât n-o să-l mai recunoaştem. Tandreţe fi icre negre 93 Până una alta băiatul nostru e foarte mulţumit de prezentul lui meschin şi nu doreşte să ajungă în acel viitor strălucit. Singurătate făţarnică e câte ori are prilejul X se lauda cu singurătatea hă. v I I Nu scapă niciodată prilejul să vorbească cu lux de JLy amănunte despre miraculoasele binefaceri ale singurătăţii, ca şi cum această singurătate ar fi un fel de croazieră pe Mediterană. Vorbeşte de această singurătate luxuriantă ca despre o fericire pe care a cucerit-o cu greu. A luptat ca să fie singur, s-a străduit să fie singur şi ~ reuşit să-şi pună pe umeri galoanele singurătăţii. Y declară că se plictiseşte cu ceilalţi oameni, că el rămâne singur ca să se poată distra în voie. Numai singur poate să râdă cu gura până la urechi, numai singur poate dansa în voie, numai singur poate discuta lucruri interesante şi chiar în contradictoriu. Cum apare o altă fiinţă omenească, Y se întunecă la faţă. I se pare chiar ciudat că pe această imensă planetă mai există încă o fiinţă omenească în afară de el. Y vorbeşte despre mirifica lui singurătate ca despre o insulă izolată de restul unamităţii, aşezată foarte departe de prostie şi birocratism. De fapt, amicul nostru s-a retras din pricina vanităţii. Vanitatea a fost cea care l-a împins spre singurătate, vanitatea a fost aceea care 1-a silit să-şi facă bagajele şi să se mute în superba lui izolare. Era convins că oamenii trebuie să-i dea mai mult, trebuie să-l preţuiască mai mult şi, îngrijorat că recompensele nu apar imediat, a hotărât să fuga de lume. De fapt, pe insula lui pitorească amicul nostru se cm plictiseşte. Desigur că poţi să găteşti de unul singur, dare maigrcu si dansezi de unul singur. Toată această mizerie amicul reuşeşte s-o coloreze. De acolo, din imensa lui singurătate, el aşteaptă cu răbdare câte un semnal din-afară. Doar-doar o veni cineva care i-ar chema în altă paţte. El de-abia aşteaptă să refuze o asemenea invitaţie. Deşi se plictiseşte amarnic singur, ţine să-şi păstreze cu ghearele şi cu «iinţii o 4 Teodor Mazilu aureola tui de om singuratic. Cu acest prilej laudă din nou singurătatea şi-şi manifestă suveranul lui dispreţ faţă de semeni. Spre disperarea lui, de la o vreme e cam lăsat în pace. Nimeni nu-1 mai tulbură. Nimeni nu se mai chinuieşte să-i zdruncine liniştea. Nimeni nu-I mai asediază cu dorinţe şi invitaţii. Atunci amicul nostru se plictiseşte groaznic. Ar da oricât ca să fie invitat undeva, iar ei să poată refuza invitaţia plin de dispreţ. Dar o asemenea invitaţie nu mai vine şi amicul nostru simte îngrijorat că nu-şi mai poate exploata dispreţul. Stă cu dispreţul în el şi nu-1 mai poate arunca asupra nimănui. Complicitatea Sunt anumiţi oameni care n-au chef de viaţă. N-are rost să analizăm aici cum de au ajuns în această stare, asta e situaţia. Dar, ca mulţi oameni care vor să moară, nu vor să moară singuri. Dacă ei sunt neliniştiţi, vor să fie şi alţii neliniştiţi. Dacă lor le e lehamite de viaţă, vor să le fie şi altora lehamite de viaţă. Dacă ei se plictisesc de moarte, vor ca şi alţii să se puctisească de moarte. De aceea aceşti indivizi suspecţi şi siniştri umblă mereu în căutare de victime. Caută mereu oameni de care se agaţă, oameni pe care să-i ducă acolo unde vor să meargă ei. Ei sunt convinşi că nefericirea lor e şi nefericirea ta. N-au nici o îndoială în privinţa asta. - Nu-i aşa că şi ţie îţi vine să te sinucizi? E foarte mirat când află că nu, tu n-ai chef să te sinucizi. E foarte mirat că alţi oameni vor să trăiască, n-au problemele şi ambiţiile lor. - Cum? Tu nu vrei să te sinucizi? Au convingerea că în acest fel i-ai trădat, de parcă ai fi stabilit cu ei un pact secret de a muri împreună sau de â te plictisi împreună. - Mă miră foarte mult. Aveam o părere mai bună despre tine. i anăreie şi icre negre yo Pe cât sunt de sumbri, pe atât sunt de neobosiţi. în căutarea de noi victime, nu disperă niciodată. Sunt convinşi că până la urmă tot vor găsi un nefericit care o să vrea să plângă împreună cu ei. Toate proiectele lor de programe comune se fac sub semnul acestei totale şi negre nefericiri. - Nu vrei să ne plictisim împreună? Chiar şi legăturile amoroase pornesc de la necesitatea de a uni două plictiseli într-una singură. - Tu te plictiseşti singură? De ce nu vrei să ne plictisim împreună? E mult mai plăcut aşa. Propuneri asemănătoare fac şi în ceea ce priveşte uciderea timpului. - Hai să ne omorâm timpul împreună... Că ei vor să moară şi să lâncezească, îi priveşte... dar ar fi frumos din partea lor dacă ar avea curajul să lâncezească singuri, prin propriile lor forţe. Nefericitul generos ■y-e un individ ceva mai ciudat. Adică, să fim mai il expliciţi, un derbedeu cu o viaţă sufletească oleacă mai agitată. Dar înîr-un fel e generos, Chiar prea generos, chiar suspect de generos. Atât de generos încât te pune pe gânduri şi nu mai ştii cum să fugi din calea mărinimiei lui. Dacă-i cai împrumut o sută de Iei, generosul se arată foarte mirai de modestia rugăminţii tale. O socoate aproape jignire personală. Imediat îţi oferă o mie de lei împrumut şi invitaţia de a petrece vacanţa de vară la o mătuşă de-a lui de prin părţile Sibiului. De fapt, ca să intrăm mai repede în miezul problemei, amicul nostru e generos ca să îe aibă la mână. După ce-ţi face fel de fel de servicii pe care nu i le-ai cerat niciodată începe să-şi ceară şi ei drepturile. Iţi atrage respectuos atenţia că ţi-a împrumutat o mie de tei d că în schimbul acestei sume îţi cere ca măc?.t ~ . izitezi din când în când. Straniu e că în schimbul acestor avantaje materiale pc care Ie oferă, ei cere o recompensă de ordin moral şi spiritual. Intr-adevăr, ţr 96 Teodor Mazdu invită câteva zile la o mătuşă de prin părţile Sibiului, dar iţi vere !a sfârşitul vacanţei să recunoşti cât e de talentat. Nu-ţi cere altceva nimic. E drept că, din când în când, te duce cu maşina până ia Sinaia, dar odată ajuns pe la Câmpina, la Înapoiere, îţi cere să 1 dai un certificat de nobleţe morală. S-ar părea că activitatea lui e destul de dezinteresată. S-ar părea că e chiar dezavantajos să împrumuţi o mie de lei şi să ceri în schimbul acestei sume aprecieri estetice. Dar individul nostru duce şi o activitate secretă febrilă şi suspectă şi are nevoie să facă o impresie bună. De aceea, când e vorba să obţină o apreciere pozitivă, estetică sau morală nu se uită la ban. E oricând gata să scoată câţiva bani de la C.E.C. pentru a cumpăra calificativul de inteligent, e oricând gata să renunţe sâ-şi cumpere o pereche de pantofi ca să-şi procure cu aceeaşi sumă calificativul de sensibil. Eram şi eu într-o vreme puţin îngrijorat... Oare de ce cheltuieşte omul ăsta atâţia bani ca să-şi cumpere stimă? Oare de ce e dispus să achiziţioneze oricând cu bani gheaţă aprecieri elogioase? Eram convins că această negustorie abstractă o să-l aducă h sapă de lemn. Mi-a zâmbit însă cu o superioritate care mi-a spulberat toată neliniştea, - N-avea nici o grijă... îmi scot eu banii... Eternul spectator fs^?***r iîozofiâ lui pricăjită, dacă teoretizarea laşităţii sau r y sinteza mizeriei se poate numi filozofie, e să stea pe tuşă. Nu se bagă, nu se amestecă, n-aude, nu vede. Prima lui datorie e să fie orb şi surd. Nu-i orb şi surd din naştere ci, ceea ce e şi mai grav, din convingere. El nu participă la viaţă, e numai un veşnic spectator. îşi pune ochelarii de soare şi priveşte amuzat: ia să vedem ce se mai petrece în continuare şi în sufletul altora? Aşa cum alţii trăiesc din leafa altora, omul nostru trăieşte din sufletul altora. Asistă, instalat comod într-un fotoliu, chiar şi la propria Iui viaţă; când îi place ceva aplaudă, când nu-i place ceva ţipă. Tandreţe şi icre negre 97 Decât să iubească, el personal preferă să vadă un film pe această temă. E şi mai comod, e şi mai plăcut, şi nici nu plăteşte pensie alimentară. Numai în calitate de spectator reuşeşte să se încălzească; iar când el însuşi, împins de împrejurări e obligat să trăiască, se plictiseşte. De-abia aşteaptă să scape de ghearele realităţii şi să se oprească într-o carte care tratează aceeaşi temă. Nu-i place să facă sport, îl apucă groaza numai la această idee, dar, bineînţeles, ar comenta o viaţă întreagă un 11 metri tras de Pîrcălab şi apărat de Voinescu. Plăcerea lui cea mai mare e să comenteze. Pentru aşa ceva e gata oricând. La serviciu - discuţii pe marginea muncii, Nu-i place să muncească, dar îi place să comenteze treburile pe care le are de făcut. Totul pe margine. Pe marginea unui film, pe marginea unei cărţi, pe marginea unui stadion. Totdeauna pe margine şi niciodată în centrul vieţii. Nu înţelege să fie decât spectator, şi orice încercare de a-1 sili să trăiască i se pare o impietate. De aceea îşi apără cu sălbatică energie dreptul sacru de a rămâne pe tuşă. El nici măcar nu vrea să progreseze. îi e teamă că progresul l-ar obliga să renunţe la meseria de spectator. îi e teamă ca nu cumva o femeie să se amorezeze de eL să i se răpească plăcerea sfântă de a comenta şi de a nu trăi. Fără îndoială că şi vestea morţii o va primi prin poştă. El va primi vestea şi se va conforma destinului. «Ce băiat bun a fost... Ieri am băut o bere cu el şi astăzi nu mai e». O să-i fie ciudă că alţii îi vor comenta moartea. Veşnicul copil r f \ eşi a trecut energic de 40 de ani, X a fost şi a rămas un VI 1 copil. îi e foarte greu să părăsească scutecele de dragul unei haine la două rânduri. Şi mai ales îi place să fie dădăcit şi stăruit, îndrumat şi alintat. Nimic nu face până nu întreabă pe alţii. - Aş vrea să văd un film muzical. Tu ce părere ai? 98 Teodor Mazilu întreaga societate îi apare ca o dădacă menită să-l educe, să-l alăpteze şi să-l ridice Când cade jos. li e lene să-şv rezolve singur problemele, îi e lene să-şi ducă singur lingura la gură - de aceea cerşeşte sfaturi în dreapta şi-n stânga. - Aş~vrea să-mi întemeiez un cămin fericit. Nu cunoşti cumva o fată frumoasă, sinceră şi cultă? E atât de neajutorat, încât aşteaptă să i se aducă totul de-a gata pe tavă. Aşteaptă şi ca Moş Gerilă să-i aducă, în loc de jucării, o femeie pe care s-o ia de nevastă. De agitat nu se agită, de îndrăgostit nu se îndrăgosteşte, el stă şi aşteaptă ca un băiat cuminte. Are şi-un anume farmec personal, căci şi-n probleme destul de gingaşe reacţionează ca un ţânc răzgâiat. - Vreau şi eu o primă! Vreau şi eu o primă! N-are încredere în părerile lui, i se par cu desăvârşire neserioase, în schimb se dă în vânt după părerile altora. Are convingerea că numai alţii pot gândi cu adevărat în interesul lui. De aceea, dacă cumva îi trece o idee prin capul lui de ţânc, o afară, o alungă cum alungă o muscă de pe obraz. Când cade jos, nu se ridică multă vreme. Nu că n-ar putea să se scoale în picioare - la 40 de ani aşa ceva nu mai constituie o problemă - dar îi place să fie ajutat. - Ce-i cu tine, băieţaş? ii place să fie mângâiat, răsfăţat şi alintat. Dacă nu vine numeni să-l ridice, preferă să stea pe jos, să miaune şi să protesteze. Dacă nu i se aduce o femeie - aşa cum doreşte - preferă să rămână burlac. Din cauza acestui veşnic miorlăit de pisică bătrână şi greoaie, multora le-a devenit simpatic. Ţâncul a devenit escroc. Şi atunci a început să se răsfeţe. La serviciu - când îl văd atât de plângăreţ şi de nepriceput - li se face milă de el. Din această milă n-are decât de câştigat. Alţii muncesc în locul lui. într-un fel se poate spune că ţâncul nostru răzgâiat «trăieşte Tandreţe şi icre negre 99 prin procură». Dornic să n-aibă nici o bătaie de cap, da altora «mandat» să se descurce în locul lui. E interesantă însă dârzenia cu care amicul nostru îşi apară dreptul de a purta scutece. Pentru nimic în lume n-ar renunţa la scutece. A îmbătrânit, a căpătat riduri, dar tot merge de-a buşiiea. A chelit, dar tot nu renunţă la scutece. A căpătat burtă, dar tot merge în patru lăbuţe. Dacă renunţă la scutece, înseamnă să dea ochii cu viaţa. Or, el nu vrea aşa ceva. El vrea să moţăie şi să se alinte. Galben de invidie ®e fapt, V. are ciudă pe toată lumea. Pe toţi oamenii, pe toţi bărbaţii, pe toate femeile, pe întreg universul. Invidia lui e vastă şi multilaterală. Pe unii îi invidiază pentru tăria lor de caracter, iar pe alţii pentru banii strânşi la ciorap. Pe unii pentru statura lor incită, pe alţii pentru gingăşia şi modestia lor. Tot ce nu-i aparţine, i se pare demn de invidiat. Invidia îl roade sistematic, cum roade apa mării stâncile, dar el nu renunţă la invidie, în ciuda acestor eroziuni, nu abandonează lupta. Ciliii vede că un om e, dintr-un motiv sau altul, fericit, tremura de ciudă; i se pare că s-a comis o nedreptate, că legalitatea a fost călcată în picioare. Faptul că cineva are o bună dispoziţie, i se pare cu totul inadmisibil. Cum îşi permite cineva să zâmbească, când el nu zâmbeşte? Unde ne trezim? Are o traistă imensă şi mereu şi-o alimentează cu tot felul de invidii negre sau galbene, mereu are grijă să-şi asigure materia primă. Invidia e pâinea lui cea de toate zilele. Din pricina invidiei s-a îmbolnăvit. Dar şi pe paîul de sufeintă - c-un picior în groapă - continuă să invidieze pe toată lumea. Era gelos până şi pe bolile altora. Invidia e oxigenul lui. Dacă n-ar invidia pe nimeni, ar avea impresia că s-ar sufoca. Dar neagra invidie a început să-l înghită încetul cu încetul. 100 Teodor Moţiiu A început să-i înghită într-o zi urechile, în altă zi convingerile estetice. Se simte din ce în ce mai prost; se miră sincer că i-a dispărut urechile. El a pierit într-o bună zi, dar invidia a supravieţuit. El e de mult oale şi ulcele, dar invidia care l-a devorat ca pe-un pui de găină bleg şi neajutorat, trăieşte şi astăzi. Patronul Are UI re un aer protector de Meccena generos şi durduliu şi, când ţi-e lumea mai dragă, îţi aminteşte că te-a făcut El te-a făcut om. El ţi-a dat stimă şi apartament, nevastă şi carieră, prestig'u moral şi concediu la Sinaia, cu alte cuvinte, el te-a făcut om. - Hă, dacă nu eram eu şi acum zăceai într-un fund de provincie... Bineînţeles, tu n-ai vrut să fii om. Dar el te-a silit, te-a împins şi te-a zgâlţâit, cu el nu merge să te eschivezi. Te-a scos din noroi, te-a curăţat, ţi-a pus o floare la butonieră şi ţi-a dat o slujbă onorabilă. Bineînţeles, nu poţi să devii om, în accepţia domniei-sale, dacă nu-i plăteşti o anume taxă. Pe gratis, nu scoate pe nimeni din marasmul moral. Desigur, admite să-i achiţi recunoştinţa în rate, dacă eşti băiat bun îţi asigură anumite facilităţi. îţi ridici fruntea spre soare, dar pentru această demnitate impozitul de recunoştinţă e absolut şi obligatoriu. Asta e meseria lui. Să facă oameni. Să te înainteze pe schemă. Să modeleze caractere. Mereu îşi laudă activitatea. Pe mulţi i-a făcut el «oameni». Nu precizează ce erau aceştia înainte de a-i atinge el cu bastonul magic. înainte nu erau nimic - acum simt oameni. El i-a scos de la naftalină, ei i-a făcut oameni. Cere însă tuturora recunoştinţă veşnică - toţi aceşti oameni îi devin argaţi. Mereu le aminteşte taxele la care sunt obligaţi. - Să nu uiţi că te-am făcut om. - Să-mi aduci vin de sărbători, că te-am făcut om. Tandreţe ţi icre negre 101 - Să vii să-mi repari televizorul, eu te-am făcut om... Fiind atât de generos, a scăpat definitiv de grija întreţinerii apartamentului. Când i se deranjează instalaţia electrică, nu plăteşte din buzunarul lui, îşi aminteşte de un individ pe care l-a făcut om, şi-l pune la muncă... Pentru nici o treabă nu se deranjează. Şi de biletele de tren are grijă tot un individ pe care l-a scos din mocirlă... Trebuie să-şi cureţe parchetul. Stă şi se întreabă cine ar fi demn de această nobilă sarcină... Plăcerile disperării /"VT trăieşte mereu in drame. Nu trece zi de la Dumnezeu v. să n-aibă o dramă. Chiar în zilele cu soare îşi face ^^rost de-o dramă... Fiecare fleac se transformă într-o problemă încărcată de cele mai negre abisuri. Chiar şi cumpărarea unui bilet de cinema îi creează numai dil^er coşmaruri, întrd)ări... Să mă duc la cinema? Să mă duc singur sau cu soda? Are rost să mă duc la cinema? E cinematograful o artă? N-a spus Malraux că cinematograful nu este o artă? Şi, în general, are arta vreo valoare? Bineînţeles, că după îndelungi chinuri se duce la două fihne. .. Are impresia că se afundă într-o prăpastie... După prăpastie apar, bineînţeles remuşcănle;;. Cum am putut să mă duc la două filme? Dacă nu şe ducea la nici un spectacol, nici aşa nu era bine. «Am început să mă abrutizez, nu mai văd un spectacol, nu mai citesc o carte»... Dar adevărul e că, în adânc, se mândreşte cu problema luL E fericit că are probleme, e încântat de angoasa lui cum sunt alţii încântaţi de maşina lor. I se pare că această problemă îi şi dă anumite drepturi, drepturi pe care cei lipsiţi de angoase nu le merita. Chiar şi-n restaurant păşeşte înăuntru cu conştiinţa foartelimpedea zbuciumului său interior. Pe baza acestui zbucium, cere să fie servit mai repede. Toată familia trebuie să-i menajeze conştiinţa lui zbuciumată, să nu facă zgomot, să nu dea drumul la radio şi să fie oricând să-i asculte spovedania. Toată familia, toţi prietenii stau de garda la căpătâiul acestei mari sensibilităţi E în stare să te trezească din soma, 102 Teodor Mazdu ia trei noaptea, ca să te oblige să-i asculţi nu ştiu ce mărturisire. Dacă spui că ţi-e somn, te acuză de lipsă de sensibilitate şi nu te mai salută... Toată lumea trebuie să facă drepţi în faţa zbuciumului său interior. Asta e distracţia lui... Până într-o zi, când o să se apuce de pescuit... Mortul şi desaga lui face mereu liste. Căci din liste trăieşte. Liste cu toate v cele. Liste sexuale. Liste morale. Liste financiare. ^~iiste de cărţi citite. Liste de idei filozofice. Liste de filme văzute, comentate şi recenzate. Liste de oameni de încredere. Tot felul de liste. Cu cât ar^ mai multe liste, cu atât se simte mai bine. £1 consideră viaţa ca un fel de desagă, unde trebuie să îndesi, claie peste grămadă, principii, femei, oraşe, prieteni, cărţi, aforisme, icfe negre şi cugetări asupra morţii. El îndeasă acolo şi tot îndeasă, înghesuie şi tot înghesuie, convins că la un moment dat, după moarte, o să desfacă desaga, iar femeile şi aforismele se vor trezi dai morţi Şi vor sări de gâtul lui. £1 nu trăieşte cu o femeie pentru că o iubeşte sau măcar fi place, el o seduce ca s-o poată bifa, să nu piardă ocazia, să nu-i lipsească-un mume gen, s-o treacă pe listă. Plăcerea lui cea maFe-fi cea idioată e s-o trecă pe listă, atunci se umflă în pene, restul, de fapt, nici nu-1 prea interesează. El nu trăieşte, el bifează. El nu se duce la mare fiindcă e cuprins de vraja mării, el se duce la mare ca să poată spune c-a fost la mare, să poată bifa şi un apus de soare la marginea mării. El nici nu se bronzează macar, ci se bifează. De aceea, el trăieşte cu intensitate numai clipa înregistrării pe tabel, păstrează aceste amintiri aşa cum păstrau primitivii capetele prizonierilor ucişi. Când trece pe cineva pe listă, are convingerea că l-a ucis, căci numai morţii încap în desagă. Despre tot ce a simţit şi a gândit ţine o evidenţă foarte strictă, să nu cumva să-şi cheltuiască gingăşia de doua ori în aceeaşi direcţie. El priveşte viaţa ca un colecţionar, se ocupă numai de ce-i lipseşte din colecţie, ceea ce e o raritate, umblă mereu să şi-o completeze. Chiar dacă-i place o femeie» pu i o dată trecută pe listă, femeia e moartă din ] admiră de două ori un apus de soare, l-a admirat o dată, l-a trecîfcpî listă, l-a bifat, gata, merge mai departe* Nici la Eforie n-ar merge de două ori, a fost o dată, gata, se întreabă însă cum ar putea «să împuşte o Poiană Braşov», s-o treacă şi pe ea pe listă. • ; Chiar si lenea exista 9 vorbind de tot felul de păcate noiT mai moderne şi r}1 mai subtile, uităm de cele vechi. E ştiut că scriitorii tot vl/ scormonind în adâncurile sufletului omenesc descoperă nuanţe noi, şi în acest fel se uită cele vechi. Aşa se face că, ocupân-du-se ba de una, ba de alta, am uitat că există lenea, păcat simplu, vechi de când lumea, dar poate cel mai odios dintre toate. Nu meschinărie, nu duplicitate, nu carierism, ci lene, lene pur şi simplu. Lenea de a te mişca diiitr-un loc în altul. Lenea de a deschide gura şi a spune două vorbe omeneşti. Lenea de a gândi, lenea de a sta de vorbă cu oamenii. Lenea de a te îngriji de soarta copiilor. Lenea de a închide uşa. Lenea de a zâmbi. Lene, pur şi simplu, înfricoşătoare şi totală. Şi atunci, în acest caz, individul zace intr-o stare vecină cu somnolenţa sau chiar cu moartea El n-are nici un păcat, dar e incapabil să se mişte măcar doi paşi. El zace tot timpul înfr-o stare.deLaparie. Nici nu zâmbeşte, măcar din ipocrizie, căci şi ipocrizia cere un oarecare efort. El nu face nici un efort, zace molâu şi suveran în întunericul şi moleşeaia lui atât de atotcuprinzătoare. Dar noi suntem dispuşi să vedem cauze mai adânci şi să nu vedem că individul e pm şi simplu un puturos, incapabil să se spele, incapabil să gîndească. El ar vrea ca întreaga societate să se ocupe de el, numai ca el să poată zăcea liniştit. Alţii să-l pieptene. Alţii să gândească în locul lui. Vă daţi seama ca pentru un asemenea om a gândi înseamnă o adevărată nenorocire. Alţii să-i iubească nevasta. Alţii să muncească în locul Im. Trebuie să recunoaştem că leneşul are pretenţii modeste de la El nu vrea de fapt nimic. El nu vrea decât să zacă şi, din când în când, muştele care se aşează pe obrazul indiferenţei lui să fie date ia o parte. Teodor Mazilu 104 De aceea visul acestui parazit puturos, greoi şi molâu e să moară în somn. Atâta vrea şi nimic mai mult. Să zacă şi să moară în somn. O inscripţie de neînţeles f J A rin magazine şi frizerii întâlnim adeseori inscripţii greu de înţeles. Ele se refuză înţelegerii noastre mai anevoie decât abstracţiile lui Kant. Există o asemenea inscripţie care în aparenţă pare simplă ca bună-ziua, dar care, de fapt, ascunde o mare taină - dacă nu a sufletului omenesc, cel puţin a comerţului omenesc. Inscripţia cu pricina este următoarea: «Unitate cu deservire exemplară». Deci există o unitate cu totul specială unde ţi se dau garanţii că ospătarul n-o să te dea pe uşă afară. Logica ne spune că toate unităţile ar trebui să asigure o deservire exemplară, nu unele anume create în acest scop, ca nişte muzee singulare. Când intri intr-un magazin te aştepţi numai la o servire exemplară, nu la una aşa şi aşa. Dacă magazinele unde ţi se asigură deservirea exemplară sunt tot atât de rare ca nişte temple de artă, ar trebui ca şi îr. celelalte magazine să apară inscripţiile de rigoare: «Aici se asigură o deservire aşa şi aşa», «Onorata clientelă este asigurată că nu va fi dată afară». Altele trebuie să aibă curajul să mărturisească adevărul, oricât de crud ar fi acel adevăr: «Aici nu se asigură o deservire exemplară», «Aici ospătarii noştri sunt obraznici... » ~ N-am înţeles niciodată aceste oaze ale comerţului perfect. N-am înţeles cum de se pot împărţi unităţile comerciale în unităţi în care clientul e primit cu plecăciuni până la pământ şi în altele în care este pur şi simplu dat afară. Deservirea exemplară, care este de fapt obligaţia elementară, devine astfel un eveniment cu totul şi cu totul ieşit din comun. Aşa se ajunge că păstrăm până la adânci bătrâneţi amintiri despre ospătarii care s-au purtat frumos cu noi. Aşa se face că ajungem să ţinem minte pînă în ceasul morţii chipul de neuitat al unei vânzătore care n-a ridicat tonul. Aşa se face că povestim şi altora evenimentul, cu totul senzaţional, sublim şi de neînţeles, despre vânzătoarea care nu s-a înghesuit să ia bacşiş... Aşa se vor naşte Tandreţe ţi icre negre m şi balade despre vânzătorii care pur şi simplu îşi fac n&se&i| se vor'naşte cântece nemuritoare despre ospătarii eare-şi văd de treabă si nimic mai mult. ~ :• 106 Teodor Maziju E O VITEJIE UNEORI SĂ TRĂIEŞTI!!! (Din însemnările unul pesimist de profesie} Mortul cu parale multe , I este omul care a reuşit în viaţă, de aceea se uită la noi, ( ^ cei fără zeci de mii de lei la ciorap, cu o imensa superioritate. A reuşit îri viaţă, fiindcă poate să cumpere orice. Crede că falimentul moral poate fi recompensat de un dever bun, «Pe femei, eu le cumpăr cu amintiri cu tot». De câte ori are nevoie de ceva, cuceritorul cumpără. Vidul sufletesc l-a ajutat să aibă succese doldora. Nu se dă în lături de la nimic cînd e vorba de ceva caie-i face plăcere. E interesant că, deşi sentimentele le plăteşte cu bani gheaţă, el pretinde sentimente dintre cele mai gingaşe. «Eu ofer sume fabuloase dar cer în schimb sentimente frumoase». Cu alte cuvinte, pentru banii lui cere o marfa pe alese, nu vrea să fie trişat. Să ofere mătase naturala şi să primească sentimente făţarnice! Deşi are studii de specialitate, â preferat să se facă gestionar; prin această modestie făţarnică ajunge mai uşor la câştiguri fabuloase. Pe ţoţi cei care muncesc îi priveşte cu nemărginit dispreţ. «Uite, eu nu-mi câştig pâinea cu sudoarea frunţii şi pâinea mea este mai dulce decât a vostră». Pur şi simplu, el nici nu înţelege cum de se istovesc oamenii pentru un salariu când, cu mai puţine eforturi şi oarecare viclenie, poţi obţine câştiguri mult mai mari. «N-am înţeles niciodată cum poţi să trăieşti o singură dată şi să şi munceşti în acelaşi timp». De aceea^ pe toţi cei care nu sunt şmecheri îi priveşte cu compătimire, ca pe nişte infirmi. «Săracii oameni de treabă, habar n-au ce este viaţa». El confundă viaţa cu câştigurile pe care le face, cu tangourile pe care le cere lăutarilor, cu femeile pe care le'cumpără, cu mobilele pe care le înghesuie alandala în încăpere, el crede că toate astea se numesc viaţă. Tandreţe fi icre negre 107 De fapt, cuceritorul nostru este mort. Mort de-a binelea. Numai ca el nu-şi dă seama. A murit de multă vreme, şi chiar când cere lăutarilor să-i cânte ceva de inimă albastră la ureche tot mort este. El crede că sumele înghesuite în sobă şi în fundul bibliotecii, între tartajele unei broşuri, sunt dovadă că trăieşte. Când cineva i-a replicat gloriosului cuceritor că-i de fapt un modest cadavru, cuceritorul s-a grăbit să demonstreze în plină stradă că încă n-a dat ortul popii. «Sunt mai viu ca oricând. Am o sută douăzeci de mii în rezervă şi trei femei care mă adoră. Am două maşini şi doi prieteni care ar muri Oră mine». El nu ştia, sărmanul, că toate acestea pledau pentru moartea lui Se spune că despre morţi trebuie să vorbeşti numai de bine. Dar nu cred că întotdeauna moartea absolvă pe om de păcatele lui; de aceea există şi morţi care trebuie vorbiţi de rău. Plăcerile suferinţei /^VT nu se simte bine decât în dramă. Drama e viaţa lui v A Nenorocirea e singura lui plăcere.. Sesmte în ^^suferinţă ca la mama acasă... Ar tot suferi o viaţă întreagă... X n-are o zi liniştită - o zi fără dramă... Nu l-am văzut o singură dată xalm şi împăcat. Intr-un fel îl invidiez, dacă mă pot exprima aşa... De unde scoate omul ăsta atâtea drame? De unde are puterea asta de a se văita încontinuu? Cum de nu oboseşte, pentzu numele lui Dumnezeu? Capacitatea lui de a suferi e cu adevărat inepuizabilă^ X e mereu la datorie... Cum îi deschizi uşa, cum îl găseşti oftând sau blestemând... Chiar când mănâncă oftează... Chiar dacă îl întrebi unde e strada cutare, întrebare neutră după cum se vede, îţr răspunde cu acelaşi aer de veşnică suferinţă. - Strada aia?... De unde vrei să ştiu eu... ? Când are o întâlnire cu o femeie, iarăşi suferă. Se bărbiereşte m suferă. — Eu ştiu dacă o să vină la întâlnire? Parcă poţi sa ştii... ? 108 Teodor Maz&u Dar dramele - asta e ironia vieţii - îl cam ocolesc pe amicul nostru... Totuşi reuşeşte să se descurce.. Transformi în dramă chiar întâmplările plăcute... îţi vorbeşte despre o excursie la Poiana Braşov ca despre o catastrofă cosmică... - Am ajuns acolo la opt seara. Ne-au dat camere de un singur pat... ^ Unde e drama, nu pricep... în fiecare zi X are o problemă de conştiinţă. Şi-a făcut din procesele de conştiinţă un adevărat tabiet. - Am făcut bine că mi-am cumpărat televizor? Am auzit că televizorul abrutizează. El nu ştie de fapt cum stau lucrurile. A auzit... A auzit că televizorul abrutizează, a auzit că iubirea aduce - odată cu plăcerea -şi suferinţă A auzit că... Mai suferă omul,. . Dar nici chiar aşa. . • Cerşetorul 1 nu umblă bl zdrenţe, dimpotrivă, e ceea ce se* numeşte un tip elegant, chiar cu floare la butoniera şi cu părul pomădat. Cu toate acestea, toată lumea se fereşte de ei ca de un cerşetor. Domnul acesta elegant cerşeşte tot timpul, de la sentimente eterne până lă bani de o ţuică. Nuriptaeesătanbledecât în cârje. Elegant, dar în cârje. Chiar teoretizează această oroare de umbla pe picioarele lui ca un om normal. «Omul are nevoie de cârje». Cerşeşte cârje în dreapta şi în stângă. Are mai. multe cârje decât picioare. El nu crede în nimic şi cere altora să-i dea o credinţă, după ce aceştia i-au plătit şi o ţuică bătrână. «Daţi-mi, mă, ceva în care să cred». Şi aşa mergând în cârje, cerşeşte tot felul de sentimente, încontinuu umblă cu cheta şi cere fiecăruia să lase câte un bănuţ în cutia milostiveniei. Cade cu plăcere în genunchi, căci plăcerea lui cea mare e umilinţa şi cerşeşte femeilor sentimente alese. «Iubeşte-mă şi pe mine, că doar n-o fi moarte de om». Ca orice cerşetor, se mulţumeşte cu puţin, dacă cere o mie de lei şi i se dau cinci lei, el este fericit, «tot a ciupit ceva». Dacă cere iubire eternă şi i se oferă o săi părintească pe frunte, n*03i bună şi asta. Ca să obţină câte un bănuţ în tina dimineaţa până seara, cerşetorul dă şi un fel de? şi-a stabilit cu timpul, tot practicând cci^etoria^ uii^ anumit repertoriu. Bineînţeles, e convins, ca şi femeile ajung principiile din urmă la bătrâneţe, că viaţa lui e im suferit mult şi, bineînţeles, n-a fost înţeies. 'Dar imediat dupăcesaferă cere ca suferinţa Iui să fie răsplătită, ori printr-un muşchi la grătar, ceea ce e întotdeauna cel mai indicat, ori printr-unsentnxienr dm cele mai alese. Dar cerşetorul te obligă ca, după cc-i asculţi suferinţa;să pui mâna în buzunar. Dacă nu-i oferi^ nimic, mârâie. Căci cerşetorul care trăişte din cerşit nu admite să nu fie plătit cu bani gheaţă sau cu sentimente curate. Ai ascultat, trebuie să plăteşti. Şi din această suferinţă, pe care şi-o cultivă cum îşi cultivă alţii răsachtrile de roşii, cerşetorul şi-a făcut un costum elegant şi o duce (testul de binişor, hrănindu-se din mila tuturora. De fapt îi e lene să meargă pe picioarele lui, de aia cere tot timpul câije. ti e lene să creadă în el, de aceea preferă să creadă în alţii. «Tu ai fost pentru mine ca un Dumnezeu. M-ar ajutat să trăiesc. Nu mă dezamăgi, că înrămau fără un sprijin în viaţă». Să te ferească Dumnezeu să-i aduci cerşetorului vreo dezamăgire. Gum e dezamăgit, cum bea de stinge. Totdeauna cerşetorul echivalează depresiunea sufletească in cantităţi de alcool. Pentru o dramă în amor, e în stare să (test pe gât patru chilişoare de vin, pe care le plăteşte, bineînţeles, cri cd care a produs nenorocirea, ori martorul întâmplător al dezastrului. De aceea nu-i bine să aduceţi cerşetorului vreo dezamăgire.* Asta vă poale ruina. Nimfe O să vi se pară ciudat, dar există oameni care. deşi simt încadraţi, deşi semnează condica !? ?. ^ stabilită cu o punctulitate magnifică, deşi uneori sunt chiar evidenţiaţi şi bătuţi pe umăr de şeful ierarhic, nu fac nimic. Absolut nimic. 110 Teodor Mazilu Sunt unii care muncesc mai de mântuială, sunt unii care jumătate din timn bârfesc, jumătate din timp trudesc,>Jar şi unii care nu fac nimic. Opt ore sunt trecute în program, opt ore le risipesc. Din faptul că niciodată n-a făcut nimic, n-a rezolvat nimic, nu i-a trecut nici cea mai palidă idee prin cap, n-a avut - culmea - decât de câştigat. Trândăvia asta sistematica şi modestă i-a adus un nimb de seriozitate, de om integru, căruia nu i se poate reproşa nimic. Nespunând niciodată nimic, X n-a spus nici o prostie* deci X e un individ inteligent. X n-a luat nici o hotărâre niciodată, deci X e un tip cumpănit, «care nu ia hotărâri pripite». De fapt, e un individ corect. Singurul lucru care i se poate reproşa e că «nu este nimic» şi că «nu face nimic». în rest - ce pretenţii poţi să ai? Câteodată, când instituţia e aglomerată, dumnealui e invitat ca, după ce n-a făcut nimic în cele opt ore, să nu facă nimic şi după-amiaza, să-şi irosească timpul şi-n ore suplimentare... ^ Nu se poate spune că omul nostru bârfeşte. N-are un asemenea păcat. Dimpotrivă - avem de-a face cu un taie-frunză câinilor plin de bun-simţ. Nu ţi-ar părăsi pentru nimic în lume biroul ca să c^a o fugă la bufetul «Oituz». Mai mult decât atât, bravul nostru amic e un fel de «om al datoriei»; îî găseşti oricând la masa de lucru. El pierde timp chiar şi din iniţiativă proprie. Adeseori vine şi noaptea la birou, stă de gardă măreţiei lui, doarme şi nu face nimic, E incapabil să rezolve ceva^e incapabil, să citească o hârtie care i se adresează, e incapabil să_ ia o hotărâre; îi place, pur şi simplu, să dormă. Atunci, în loc să doarmă acasă, s-a hotărât să doarma la serviciu. Bineînţeles, nu doarme la modul grosolan, mai curând aţipeşte. Acasă e, într-adevăr, mai comod, se doarme mai bine, dar nu te plăteşte nimeni. Te odihneşti, dar leafa nu merge. Pe când aşa, având o slujbă, gingaş plătită, doarme buştean în contul statului. Nu numai că doarme în timpul producţiei, dar mai e şi veşnic prezent la datorie. Se gândeşte cu bucurie Ta vremurile de aur ale pensionării... Atunci va dormi acasă, în patul lui comod, şi va fi şi plătit... De aceea, fiecare an care se duce i se pare un dar al naturii. Tandreţe ţi icre negre Iii Mult prea fericitul... ntr-un fel, X e un individ care merită să fie invidiat El nu I vede în viaţă decât ceea ce îi convine. Chiar dacă îi cade X o cărămidă în cap, se lasă dus la spital, dar nu recunoaşte că i-a căzut o cărămidă în cap. O femeie îl refuză dar el nu observă refuzul femeii şi în schimb îşi face probleme cum să scape de ea. Mereu se simte asaltat de tot felul de femei divine* cum s-o liniştească pe Brigitte Bardoţ ca să nu se supere Monica Vitti, ciHii să-i spună lui Antonella Lualdi că n-o mai iubeşte fără ca biata femeie să sufere. Din acestă grandomanie se naşte chiar şi un fel de delicateţe. «Nu vreau să sufere nimeni din cauza mea». Toate problemele lui sunt problemele gloriei. «Dacă dau un articol la o revistă nu se supără cealaţă revistă? Cum dracu* să le împaci pe toate?» In critica cea mai violentă el vede latura pozitivă a lucrurilor. .. «Numai marile personalităţi sunt controversate». Aşa că lui, prea fericitului, nu i se pot întâmpla decât lucruri plăcute. Dacă o femeie l-a părăsit, l-a părăsit fiindcă îl iubea prea mult.;. Dacă se tace în jurul unei cărţi scrise de el înseamnă că oamenii sunt atât de tulburaţi încât n-au găsit cuvintele cu care să^şi exprime admiraţia. Oricum ai lua-o, nefericirea n-ajunge până ta el. Viaţa îi dă prea mult şi atunci încearcă să se arate plictisit. Âre prea mulţi prieteni. Are prea mulţi bani... Are prea mulţi admiratori. E convins că natura a exagerat dându-i atâtea calităţi şi vede în aceste calităţi o mare primejdie... Se socoate prea inteligent... Se socoate prea sensibil. Se socoate prea talentat Se socoate prea frumos... «Măcar mai urât să mă fi făcut natura». Ei bine, maica natura n-a vrut să-i facă nici un rabat... Nu i-a refuzat nici o calitate... I-a dat de toate. Din această pricină x foarte trist uneori. Ar vrea şi el un necaz, o problemă, un eşec, o femeie care să-l refuze, mă rog, ceva... - Când te gândeşti că nimeni nu mă persecutăm Toţi mă apreciază... 112 Teodor Maz&u - De prea mult bine, geme şi oftează... Binele l-a încercuit, şi înăuntrul acelui ţ îrc prietenul nostru oftează... Aşteaptă o nenorocire care să-l scoată dm impas... Dar chiar dacă ar veni o nenorocire el tot n-ar realiza-o, ar crede că e o scrisoare de la Brigitte Bardot. N-are a face, sărăcuţul... îi e scris să moară fericit! La înălţimea guvizilor /HV T iciodată n-am crezut că guvizii, ştiucile, păstrăvii, nici ^măcar deliciosul somn, nici măcar superbul morun, nici Vchiar admirabilul şi-n veci adoratul nisetru, pot ajunge criterii după care un om ar putea fi supus judecăţii. N-am crezut niciodată că un peşte - fie el banala ştiuca sau aristocraticul nisetru -poate recompensa activitatea unui om... - Ai muncit, ţi-ai făcut datoria, ţi-ai iubit meseria şi familia. N- ai minţit, n-ai furat, n-ai înşelat, ţi-ai câştigat pîinea cu sudoarea frunţii. Pentru toate acestea vei primi drept răsplată o ciorbă de peşte. Acest sentiment de infern î-am trăit în ziua de 9 august 1968 într-un frumos restaurant din localitatea climaterico-balneară Eforie-Nord. Acest sentiment l-am trăit cu atât mai acut cu cât nu sunt de loc un gurmand şi o porţie de nisetru nu-mi schimbă viziunea asupra lumii. Am cunoscut în spital oameni care şi cu cîteva zile mai înainte de a muri îşi aminteau, recapitulând, datele majore ale existenţei, fripturile mâncate şi vinurile sorbite. Am pătruns deci în infern cu ochii nevinovaţi ai unui copil. Ospătarul cu pricina te cântărea dintr-o privire şi dădea imediat sentinţa: «Ăsta merită peşte. Ăsta merită ştiuca, ăsta merită nisetru». Mă uitam la cei care mâncau peşte cu un sentiment de profund respect. Cine ştie ce descoperiri ştiinţifice grozave a făcut bărbatul care mănâncă peştele cu atâta justificată poftă şi mândrie,.. Fără îndoială, cel căruia i s-a înmânat saramura de crap este autorul unei nemuritoare capodopere. Apoi, m^au năpădit remuşcările. Poate că ospătarul are dreptate.*. Poate ca ospătarul ăsta e chiar justiţia implacabilă. Poate că n-am făcut tot ce puteam să fac, poate că nu sunt demn de guvizii care sfârâie atât de picant în tigaia aia sacră... Tandreţe fi icre negre 113 Cu acest sentiment am părăsit restaurantul din Eforie-Nord, restaurant care m-a obligat să-mi cercetez necruţător întreaga viaţă... Cândva, poate, mă voi ridica şi eu la înălţimea ameţitoare a sublimilor guvizi. Avantajul de a fi vierme Sunt oameni care vor să treacă neobservaţi mi atât din modestie, ci din viclenie... Nu se sfiesc să-şi recunoască mediocritatea -«ce, dacă sunt prost n-am dreptul la viaţă?» Gura de geniu, gura de idiot, tot pâine cere... în discuţie foloseşte adeseori fraze cucernice «după modesta mea părere», sau «după umila mea părere». îşi refuză fără regrete marile satisfacţii. «O femeie frumoasă nu-i de nasul meu». «Eu nu fac capodopere, eu îmi văd de treaba mea». Dacă modestul qu pricina se ocupă cu scrisul, ţine să precizeze că el e un scriitor mediocru, dar care îşi face, acolo la locui lui, datoria. Are şi următoarea convingere, cu cât vor fi mai mulţi scriitori mediocri, cu atât mai repede va apărea scriitorul de geniu. Geniul este în concepţia lui apogeul mediocrităţii. El nu face decât să-i pregătească terenul, să-l ajute să aterizeze în bum condiţii. «Eu scriu lucruri slabe, dar necesare». E convins de necesitatea operei lui în aceeaşi măsură ca şi de mediocritatea lm. De fapt, în sinea lui socoate că oamenii de valoare au într-adevăr «har», dar nu prea sunt necesari. Cine are nevoie de Homer? Ce,«dacă eu l-am citit pe Shakcspeare, am păţit ceva?» Epigramele lui nenorocite i se par indispensabile, aşa se explică de ce doarme tun, fără să aibă vreodată insomnii. Modestia, vicleana lui modestie, îl face să suporte loviturile vieţii. Dacă i se respinge o lucrare, nu dez irmează, îşi recunoaşte cu plăcere limitele. ' ~ “ - Eu nu sunt Tolstoi. Sau 1 - Nu putem fi toţi Balzac... Dacă e părăsit în amor nu suferă, i se pare logic să fie părăsit. Modestia îi ajută să o scoată bărbăteşte la capăt. 114 Teodor Mazilii - Are dreptate să mă părăsească. Eu nu sunt Balzac... Când e admonestat pentru o eventuală porcărie găseşte in limitele caracterului său alinarea suferinţei şi energia necesară pentru alte porcării. - Ce_yreţi de la mine? Nu sunt un sfânt... în stupiditatea vieţii pe care o duce vede o mare certitudine. - Duc o viaţă atât de tâmpită încât am avantajul că nu mă invidiază nimeni. El nu este decât un biet om. Mereu ţine să precizeze că «nu este decât un biet om» - precizare evident inutilă - nimeni nu l-a confundat cu Pascal. - Am primit filodormă. Nu sunt decât un vierme. Cu cât potlogăriile pe care le comite sunt mai mari, cu atât devine mai modest Nu se sfieşte să se numească vierme şi - la nevoie - chiar păduche. Simţindu-se vierme, se simte în siguranţă; de aceea nu ţine să-şi depăşescă condiţia. E convins că nimeni nu o să se coboare să strivească un vierme. Cum a ajuns virtutea certificat de boală e un individ care din punct de vedere etic «şi-a făcut vjV sima». A strâns atâtea virtuţi, a ghemuit atâtea ^—principii încât crede că poate să-şi permită riscul de a le risipi. X socoate că şi-a făcut datoria, a fost un salariat conştiincios, a fost un soţ exemplar şi acum poate să-şi facă puţin de cap. El susţine teoria că acum este rândul altora să fie funcţionari incoruptibili şi soţi ideali. în ceea ce priveşte virtutea lui, el şi-a încheiat socotelile. - Domnilor, nimeni n-are ce să-mi reproşeze nimic. Am fost curat ca lacrima. Acum, dacă mai fac şi eu o trăsnaie, nimeni n-are ce să-mi obiecteze... Virtutea pe care nefericitul a strâns-o într-o viaţă întragă i se pare un capital de care acum vrea să profite. Tandreţe ţi icre negre 115 - Eu n-am greşit niciodată. Am şi eu dreptnl să calc în străchini... De ce alţii să aibe acest drept şi eu sănu-lam? Eu mi sunt om? Virtutea trecută, săraca virtute trecută, nefericita virtute trecută devine astfel o frumoasă bază etică pe granitul căreia se clădesc măgăriile prezentului. Ai impresia că el a adunat atâta virtute ca să poată practiva viciul cu conştiinţa curată. - Domnilor, un om nu poate să fie toată viaţa un sfânt. Pori să fii sfânt o perioadă, dar nu poţi să fii stan; o viaţă întreagă. Eu nri-am făcut datoria faţă de morală, e rândul să o focă şi alţii... X foloseşte chiar virtutea trecută ca un fel de legitimaţie menită să-i deschidă toate porţile. - Eu în 1962 n-am lipsit niciodată de la serviciu... Eu în timp de trei ani de zile nu mi-am înşelat niciodată soţia, pe care n-o iubeam. Săracă virtute trecută, a devenit un fel de certificat de boală. De câte ori i se atrage atenţia ci minte în 1968, el îţi precizează ca în 1962 n-a minţit niciodată. De câte ori i se atrage atenţia că în 1968 lipseşte de Ia serviciu destul de des, el îţi aminteşte că în 19S7 dormea şi noaptea pe biroul institutului. Cum îi aduci o acuzaţie prezentă năvăleşte asupra, ta cu trecutul lui glorios. Pe baza acestui trecut glorios îşi poate permite şi să bea până ajunge sub masă. - Ce vă uitaţi aşa ia mine? Eu timp de zece ani n-am pus alcool în gură! După atâţia ani de muncă onestă, X are sentimentul că şi-a câştigat dreptul de a trăi cum îl taie capul, că şi-a câştigat prin virtuţile trecute dreptul de a se bucura de desfătările viciului. El şi-a câştigat, după opinia lui, prin muncă cinstită dreptul de .anunţi de îngheaţă apele... .. .Şi aşa, în mintea nefericitului X viciul apare ca singura şansă de aspiraţie profundă, ca un drept sacru pe care l-a cucerit prin luptă. - Lăsaţi-mă în pace... Eu am dreptul să decad... Eu mi-am cucerit acest drept prin muncă... 116 Teodor Mazilu Latura negativă hrăneşte latura pozitivă sau peştele cel mare înghite pe cel mic e un tip foarte nervos... Deşi înfăptuieşte tot felul de v drăcovenii, ne asigură că nu-1 reprezintă. îţi lasă ^--impresia că propriul lui caracter nu-i aparţine. Caracterul domniei-sale, destul de odios, între noi fie vorba, i-a fost făcut, parcă, cadou, or, după cum se ştie, calul de dar nu se caută la dinţi. Caracterul îl trage în tot felul de beţii şi... întâmplări abjecte, deşi individul se împotriveşte. EI n-are nici un amestec. Caracterul e de vină. Anturajul, educaţia, lectura greşit aleasă, o decepţie sentimentală precoce... - M-ai văzut ieri beat mort... Află că beţia nu mă reprezintă, nu e ceva tipic în viaţa mea... Dar, deşi nu-i tipic, bea de stinge. - Ai auzit despre mine că l-am turnat pe X... Afi ~ că nici delaţiunea nu mă caracterizează... Nici nu ştiu cum am ajuns în situaţia asta penibilă. Nimic din ceea ce face nu-1 caracterizează. -M -ai văzut luând filodormă - cunosc cazul. Nu eram cu ăla. Nu eu luam filodormă, ci partea mea slabă şi interesata. Intrând în miezul discuţiei descppăr că X are o latură pozitivă şi o altă latură negativă. Numai că, spre deosebire de alţi oameni, X îşi exploatează la sânge latura negativă. - Dragul meu prieten - hotărăşte X să mă ridice la rangul de amic ca să se poată destăinui mai în voie - cu latura mea negativă mă descurc în viaţă. îmi fac cu ea treburile de bucătărie, mizeria vieţii diurne. Iau filodorme, strâng bani la ciorap, sucesc capul femeilor... - Şi latura pozitivă a caracterului dumitale ce face? - Am şi o asemenea latură, n-are nici un rost să-mi neg complexitatea. Cu latura mea pozitivă regret ceea ce comite latura negativă. Tandreţe ţi icre negre 117 — Doar atât? - Visez la o viaţă mai frumoasă..*. Visez să fiu mai bun, mai cult, mai corect, mai inteligemt... Că doar nu poţi să visezi să ajungi hoţ de drumul mase?! Latura pozitivă - dacă se poate numi aşa - zace nefolosită. Ea nici nu există. E numai o plăsmuire a imaginaţiei. Chiar dacă a existat vreodată s-a veştejit din pricina nefolosirii ei... Şi aşa, cu timpul, din latura pozitivă a Iui X n-a mai rămas nimic. Şi iarăşi se adevereşte că peştele cel mare înghite pe cel mic. Zidul bunăvoinţei ^ ntr-un fel, zidurile de piatră sunt mult mai convenabile. Cel puţin ştii la ce să te aştepţi. Ştii că vei bate cu X disperare şi ştii că nu ţi se va desdjide. Un zid de piatră te sileşte să te lupţi, să te baţi şi până la urmă chiar să-i dărâmi. De aceea, dintre toate zidurile posibile, zidul de piatră e cel mai convenabil. Când e vorba de un zid de piatră ştii că ai în faţa ta un om plin de cele mai rele intenţii* ştii că te aşteaptă o bătălie îndelungată. Ce te foci însă când zidul nu este din piatră? Aproape că n-ai senzaţia că este un zid. Chiar trecijiesfo^eLai desiguriloziacă treci peste el. Zidul e moale şi plăcut, o plăcere să te războieşti cu el. Cum să dobori un zid care-ţi vrea binele? Dar daca de la un zid-de piatră mai pori obţine ceva, lovindu-1 şi crăpindn-1, de la un zid blând, de la un zid plin de bunăvoinţă şi cele mai generoase intenţii eşti sigur că nu vei obţine niciodată nimic. Bunăvoinţa se transformă într-o masă amorfa şi cleioasă care înghite totul cuun şurâs de cea mai nobilă calitate. Zidul de bunăvoinţă e plin de înţelegere. De aici începe sinistra confuzie. El ascultă până la capăt nenorocirea ta, se declară întru totul de acord şi, colac peste pupăză, chiar te compătimeşte. Zidul plin de bunăvoinţă e uimit la culme că cererea ta, întru totul egală şi întru totul îndreptăţită, mi a fost aprobată. Zidul merge până acolo cu gingăşia încât se şi indignează: «Cum, domnule, e “ osioil aşa ceva?» Zidul ţdin de bunăvoinţă te înţelege într-adevăr, se declară de acord cu tine, te întreabă dacă te-ai mutat într-o locuinţă nonă, te întreabă 118 Teodor Mazilu cum o duc cu sănătatea soţia şi copiii, dar de făcut nu face nimic. Zidul plin de bunăvoinţă nu mişcă un deget. Dar nu-ţi. spune că nu va face nimic, asta te-ar obliga să te înfurii, să-l confunzi c-un zid de piatră, el ţine să te asigure de toată consideraţia lui. Aşa că până la urmă nu te alegi cu nimic, poate doar cu respectul şi stima lui, dacă de astea duceai lipsă. Zidul plin de bunăvoinţă nu respinge cererea nimănui. Oricine găseşte la el cea mai deplină înţelegere. Chiar dacă ai vrea să-i dai cu ceva în cap, este imposibil. Cui să-i dai? Prea se uită la tine cu o privire de copil speriat. Chiar dacă ai vrea să-ţi aperi cauza e imposibil. E imposibil fiindcă el e de aceeaşi părere cu tine şi-atunci te simţi pur şi simplu prizonierul acestei bunăvoinţe amorfe şi cleioase. Zidul plin de bunăvoinţă nu ţi-e nici prieten, nici duşman. De aceea, în adâncul sufletului preferi ca acest zid moale să se transforme într-un zid de piatră. Cel puţin să ştii că ai în faţa ta un om care ţi se împotriveşte. Dacă ai avea în faţă un zid de piatră ar fi dumnezeiesc de simplu. Zidul de bunăvoinţă îţi dă iluzia că totul se rezolvă, te târăşte de azi pe mâine, şi capeţi abia la bătrâneţe sentimentul că ai fost tras pe sfoară. Orice s-ar întâmpla, acest zid moale şi sălciu nu renunţă la înfricoşătoarea lui bunăvoinţă. Chiar după ce te poartă pe drumuri luni şi ani întregi, el tot îţi strânge mâna cu^eeeaşi^timă. Că de stimă nu te poţi plânge. Zidurile moi, zidurile cleioase , zidurile amorfe, zidurile pline de bunăvoinţă sunt cele mai insuportabile. O, dacă ar fi mai multe ziduri de piatră ce bine ar fi ... Sărmanii zei , xistă indivizi care, aşa, într-o bună dimineaţă, s-au (Lr> hotărât să se situeze deasupra semenilor. Având o JL excelentă părere despre ei şi o* foarte proastă părere despre ceilalţi, nici nu le-a fost prea greu. Bineînţeles, n-au pretenţia să fie socotiţi nemuritori, în această privinţă sunt ceva mai modeşti şi mai realişti decât colegii lor din vechime, dacă nu se socot nemuritori, Tandreţe fi icre negre 119 în schimb îşi atribuie atâtea alte multe calităţi care compensează din plin vremelnicia. Aceşti nefericiţi zei, căci nimeni n-are de ce să-i invidieze, şi-au extirpat cu o îndârjită pedanterie tot ce-au avtrt şi ei cândva cât de cât omenesc. Nu mai au sentimente, nu mai au îndoieli, nu mai au dodnţe, nu mai cântă, nn mai rianya-zft nw rpai nu se mai odihnesc, nu mai respiră, numai oftează, nu se mai bucură. Au reuşit cu chiu cu vai să alunge toate aceste omeneşti trăsături şi să-şi improvizeze o măreţie m care se ascund. Nefericitul lor subiira e un fel de adăpost pentru zile grele. Cum cineva îi jigne^e cât de cât îşi iau măreţia de coadă şi se zăvorăsc în adăpostul lor. Trebuie spus că aceşti zei sunt.foarte susceptibili. Cum îi critici, cum se jignesc şi nu te mai salută toată viaţă. De altfel ei se simt destul de bine aşa jigniţi şi subapreciaţi, aceste situaţii neplăcute le măresc complexul de superioritate. Am avut plăcerea să stau puţin de vorbă cu un asemenea bărbat-zeu, bată-1 Dumnezeu să-l bată. Aceşti zei se plictisesc de moarte, nimeni nu le mai calcă pragul casei, oamenii i-an lăsat singuri cu măreţia, lor. Or, dacă stai toată ziua bună ziua cu aureola pe cap te plictiseşti până la urmă, om eşti şi tu. Aşa că, spre surprinderea mea, m-a primit cu bucurie. De mult nu-şi mai arătase superioritatea în făta unui biet muritor, aşa că vizita mea l-a bucurat nespus. Cu un gest regal mi-a oferit chiir ’o dulceaţă de vişine. h- Pa îirmâ, ra» orice beţiv sentimental (oricât ar părea de ciudat, între zei şi beţivani este o mare asemănare) a început să fadî mărturisiri. Asta m-a decepţionat puţin. Nu mă aşteptam ca un ditamai zeu să-mi facă confidenţe. Totuşi mi-a făcut Cum întotdeauna supraoamenii şi orfanii mi-au inspirat mila, l-am ascultat. • Mi-a spus că a devenit zeu tocmai fiindcă meseria de om e prea grea. Mi-a dat o explicaţie care m-a uimit - E aşa de comod să fii zeu. N-ai aici o bătaie de eap:.. Intr-adevăr, trebuie să fie foarte comod. Numai că se plictisesc săracii tot zăcând în măreţia lor. Fie-vă milă de bieţii supraoameni! Mai treceţi din când în când pe la ei şi aduceţi-le c vorbă bună sau înjuraţi-i de mamă... Se plictisesc demoaite. 120 Teodor Mazdu Pe uşa din spate xistă oameni care din instinct urăsc lumina şi reacţiile directe, de aceea ei preferă întotdeauna uşa din spate. Scara de serviciu e cea care le inspiră încredere. Cu cât e mai insalubră, cu atât încrederea e mai mare. De aceea ei nici nu se chinuiesc să trăiască, ci preferă să se furişeze, să se strecoare. De aceea ajung în viaţă pe uşi dosnice, şi tot ce fac seamănă cu afacerile unor borfaşi. Să ne oprim o clipă să vedem de ce aceşti indivizi iubesc cu atâta patimă scara de serviciu, de ce şi-au făcut din intrările lăturalnice un adevărat crez de viaţă. Ei au încercat, ce e drept e drept, în prima lor tinereţe, să intre ca toţi oamenii, prin uşa din faţă. Dar uşa din faţă li se părea grea ca o lespede de piatră, li se cerea, pentru a o deschide, un anume efort. Li se cerea să gândească, li se cerea să muncească, li se cerea, cu alte cuvinte, să fie oameni. Or, pentru această categorie de indivizi, tocmai existenţa de om loial h se pare o povară insuportabilă. Aşa că au renunţat să mai forţeze intrarea din faţă. S-au lăsat păgubaşi, nici măcar nu le-a părut rău. Şi atunci, cu o energie sporită, au început să ducă o viaţă de noapte, ca a păsărilor de pradă. De cum îi vezi, din depărtare, îţi vine să fugi. Niciodată nu ştii ee gândesc aceşti oameni, şi ei nu fac mărturisiri decât când sunt siguri că mint de îngheaţă apele. Spovedania lor cea mai adâncă e în acelaşi timp minciuna cea mai crâncenă. Tot ce fac, fac pe ocolite, în cel mai deplin mister. Nu ştii pe cine iubesc şi pe cine urăsc. Duc o viaţă cu adevărat misterioasă. Dar ce fac ei de fapt în această viaţă misterioasă în care mereu şuşotesc şi pun la cale tot felul de drăcovenii? Răspunsul este mult mai simplu şi n-are nimic tainic în el. Misterul lor e numai de suprafaţă, ca o pelerină romantică menită să acopere găinării din cele mai banale. Aceste misterioase personaje învăluite în taină şi discreţie, aceste personaje care urăsc lumina zilei nu sc ţin decât de ciubucuri. în ciuda mutrei lor satanice şi a privirii lor mereu la pândă, Tandreţe şi icre negre 121 s-au dedicat cu trup şi suflet unor banale ciubucuri. Şi viaţa lor întreagă e consumată de un şir de asemenea găinării pe care n-au curajul să le comită ziua-n amiza mare. Trăind num^i în mistere, printre scări insalubre, printre şuşoteli şi taine ridicole, ei au început să semene cu păsările de pradă. Au început să aibă aceleaşi ticuri, şi n-ar fi de mirare dacă Intr-o buna zi nu le-ar apare drept pe faţă tradiţionalul cioc de pradă. S-au obişnuit atât de mult cu întunericul încât când un asemenea individ a fost silit să dea ochii cu lumina zilei şi să intre pe uşa din faţă, pur şi simplu a murit. Printre picături r T\ eşi individul e vânzător, nu filozof, şi e plătit tocmai V | 1 în acest scop, îţi laşă impresia că dacă te serveşte îţi face o. concesie. Şueta i se pare sacră şi odce întrerupere echivalează cu o barbară profanare. Zâmbetul lui, acru şi jignit, pare să spună: «Te servesc, dar e pentru ultima oară cîndîţi fac hatârul ăsta»........ .... . . ... ...— De aceea mă îndrept spre această categorie de vânzători cu mare emoţie, îmi pare rău că sunt silit să-i deranjez. Curios e că de cîte ori sunt siliţi să- muncească se simt jigniţi; pentru ei trândăvia e tot una cu demnitatea. Se poartă atât de grav incit îmi dă convingerea că este un savant adâncit în cine ştie ce complicate probleme de cunoaştere, şi dacă-1 întrerup, opresc programul ştiinţei. Asta mă intimidează: niciodată n-am vrut să barez calea progresului. Mă priveşte cu un aer abulic şi superior, ca omul obligat să.coboare din lumea abstracţiilor aici, pe pământ Mă examinează rece, ca pe un pigmeu care a cutezat să intre în templu) zeilor. : - Ce vrei dumneata ? - — - într-adevăr, cum tun cutezat să tulbur sacra pălăvrăgeală a unui vânzător?! Unde nii-â fost capul? . Dintr-o dată te simţi mărunt şi meschin. Nici nu-ţi mai vine să_-mărturiseşti că vrei o pereche de pantofi. Acest vânzător intră in categoria oamenilor care reuşesc ca tocmai datoria lor de bază, pentru 122 Teodor Kjazilu care sunt retribuiţi şi bătuţi ne umăr, să o facă printre picături... printre altele, dacă au timp. Fiecare comportare, cât de cât civilizată, îi cere un efort supraomenesc. Dacă e politicos, îţi face o concesie, ca şi cum normal ar fi să-ţi dea cu ceva în cap. Dacă te serveşte, îşi calcă pe inimă, ea şi cum normal ar fi să te dea pe uşă afară... dacă vorbeşte amabil, o face chinuindu-se şi stăpânindu-se, ca şi cum normal ar fi să rânjim şi să urlăm unii la alţii. Când s-a hotărât, cu chiu cu vai, să-mi vândă o pereche de pantofi, mi-am dat seama ce eforturi a făcut bietul de el. A trebuit să renunţe la toate principiile neghioabe pe care le agonisise o viaţă întragă. Cuprins de un curaj nebunesc, l-am sfidat şi am respins prima pereche de pantofi. A rânjit ameninţător şi mi-a arătat încă o pereche de pantofi. îl vedeam cum suferă, cum se stăpâneşte să nu mă dea afară. îi tulburasem tabieturile, grandorea, acreala şi liniştea. Părea să-mi spună: «Cu ce drept vii dumneata într-un magazin de încălţăminte şi ceri o pereche de pantofi?» într-adevăr, cu ce drept? îmi dădeam seama că dacă îi cer să-mi arate şi a treia pereche d.e pantofi mă ucide acolo în magazin... Abuzasem de imperiala lui indulgenţă, trebuia să înţeleg că, dacă insist, se întîmpla o nenorocire... îl aştepta partida de table şi n-aveam dreptul să-i răpesc această divină relaxare. Am preferat să trăiesc şi să umblu într-o pereche de pantofi care mă strâng. Martorii mincinoşi ra o vreme când - la o adică - dacă aveai nevoie de un martor ţi-1 puteai cumpăra. Totul era să-l plăteşti bine M J şi omul respectiv credea cu sfinţenie în ceea ce nu văzuse în viaţa lui. Devenise chiar şi o meserie, dacă termenul de meserie nu e cumva prea pretenţios, în orice caz, un fel de a-ţi câştiga pîinea. N-am văzut martori mincinoşi care să moară de foame. Ei umblau prin preajma tribunalelor şi ofereau cauzelor pe care nu le cunoşteau credinţa lor fanatică. Ei se ofereau a fi martori oculari ai unor realităţi de care habar n-aveau. Contra bani credeau în 123 Tandreţe fi icre negre orice. N-aveau clienţii atâţia bani câta credinţă aveau martinii de meserie. ’ '‘J' Meseria asta păcătoasa de martor mincinos n-a dispărut cu desăvârşire. E şi greu să dispară. Ispita de a depune motorie despre lucrurile pe care nu le-ai văzut e prea mare... întâlnim încă oameni care sunt dispuşi, la orice oră din zi sau din noapte, să certifice cu mâna pe inimă, sub stare de jurământ, evenimente pe care nici în vis nu le-au văzut. Cu cât au^văzuţ mai puţin, cu atât cred mai mult Dacă n-au văzut nimic - depun mărturie că au văzut absolut totul. «Martorul mincinos» nu se amestecă numai în pTdden. tenebroase. îl întâlnim şi-n discuţiile abstracte. îl întâlnim chiar şi-n şedinţe, unde - cu o mare degajare - inventează realităţi inexistente. Dar în bazaconiile pe care Ie inventează - crede... «Martorul mincinos» îşi oferă ticăloşia spre vânzare, sub toate formele. Iese în faţa tarabei şi-şi aşteaptă clienţii Are şi zile mai negre. Zilele în care rumeni nu vrea să-i ceară nici măcar o minciună insignifiantă... v . Atunci ar scădea şi din preţ. Ar minţi şi pe mai puţin. Ar minţi şi pe gratis. Numaisămmtă..; ~ — Cadouri de ziua onomastică curios să vezi cum vom obligaţiile profesionale pentru care,sunt plătiţi, intr-un ' • fel de cadouri pentru ziua ta onomastică. Ei sunt plătiţi ca să te servească, dar au grijă să-ţi lase impresia că, mdeptiniiidu-şî obligaţiile, îţi fac ţie un mic serviciu... Sunt ospătari care-ţi aduc o supă caldă nu fiindcă asta le e meseria, ci fiindcă le-ai devenit simpatic. Am fost uimit când un funcţionar, căraia ^i cerasanrdecât să-şi respecte obligaţiile şi programul, mi-a răspuns aSi zâmbet jucăuş. - Aveţi noroc că mi-a plăcut ultimul dvs. articol... ’ Această glumeaţă precizare m-a făcut să îngheţ... Şi dacă nu-i plăcea? Mă ţinea în stradă... 124 Teodor Mazdu Din cauza acestei blestemate mentalităţi unii funcţionari îţi lasă impresia că de cate ori se comportă civilizat îţi fac un hatâr, îţi fac o concesie, un cadou, ca şi cum normal ar fi fost să se comporte ca nişte bădărani... Zâmbetul lor recent civilizat e un serviciu pe care ţi-1 fac, asta să:ţi intre bine în cap... Din această pricină, relaţii dintre cele mai normale pot să se preschimbe în relaţii de serviciu-contra serviciu. Chiar când ceri o supă de fidea - trebuie să faci cu ochiul. Ei, asta e prea de tot... Atâta mister pentru o supă cu fidea... Trebuie să admiţi că funcţionara care ţi-a precizat la ce oră pleacă acceleratul de Cluj ţi-a făcut - prin această binevenită informaţie - un cadou. Trebuie să admiţi cruzimea vieţii, cadourile nu se primesc în fiecare zi; trebuie să aştepţi ca altă dată să-ţi trântească receptorul... Şi tot din această pricină - relaţii dintre cele mai oficiale - relaţii dintre client şi ospătar, dintre un solicitant şi un funcţionar, capătă un gen misterios de te apucă râsul... - Ce doriţi dumneavoastră? - O salată de vinete... Ospătarul te priveşte cu aerul unui contrabandist. - Haideţi după mine. Nu mai vorbiţi cu numeni... Luaţi loc la masa asta... Vă fac eu rost de o salată.Dar - gura... Mormânt... Mănânci o salată de vinete, mai pui puţin oţet deasupra şi te-ngrijeşti să nu divulgi misterul!... Exagerez? Eu ştiu? Măcar de-aş exagera eu şi n-ar exagera alţii... Nu chiuKti cu fruntea sus * rVT îşi prezintă toate micile tărăşenii ca pe nişte v \ probleme grave, de interes obştesc. îţi lasă impresia ^^că toată naţiunea e vital interesată ca el să-şi schimbe cauciucurile de la maşină în cel mai scurt timp şi în cele mai bune condiţii. Dacă el nu-şi schimbă cauciucurile, toţi ne simţim "trişti şi palizi în acea zi. Tandreţe ţi icre negre 125 Ai impresia că tot ce face şmecherul nostru - şi face, slavă Domnului, suficiente găinării - e-n interesul societăţii.,. Pagubele pe care le pricinuieşte ar fi un fel de ajutor pe care el, în mărinimia lui, îl acordă societăţii. - Am lipsit vteo trei zile de la serviciu... Mă simt cam deprimat... M-am pus pe picioare... Mă gândesc că societatea noastră are nevoie de oameni perfect echilibraţi... El n-a chiulit fiindcă şi-a pus în cap să chiulească. Nu, el nu chiuleşte gândindu-se la interesele lui meschine, cum fac alţii. El chiuleşte de dragul societăţii. Prea muit iubeşte societatea ca să nu încerce s-o tragă pe sfoară - pe masm posibilităţilor... Fiecare interes meschin şi imediat caută să-l pună pe şcama societăţii şi a prograsului. Că prin faptul că el se îngraşă, societatea merge înainte..., - Nu mă gândesc că eu am să fiu mai puţin ocupat Mă gândesc că întreprinderea va avea numai de câştigat. Şi începe să-ţi demonstreze cât e de necesar pentru progresul instituţiei ca el să se îngraşe ca un porc. Merge până acolo cu subtilitatea încât' micile învârteli pe care le comite se transformă intr-un gest de' sacrificiu... Preschimbă bacşişul într-un act de eroism, trebuie să recunoaşteţi că e o performanţă. Că numai din spirit de abnegaţie a reuşit s-o ducă aiâi de bine... Tocmai spiritul lui dezinteresat l-a ajutat să se descurce de minune... Te pomeneşti că dacă era mai interesat, mai materialist, s-ar fi ales cu praful de pe tobă... \ X nu doarme din pricina problemelor mari ale societarii; de când s-a dat jos din pat şi şi-a încălţat papucii, se întreabă de soarta omenirii... Şi întrebându-se azi, întrebându-se mâine, a ajuns să se căpătuiască. Omenirea s-a mai îmbogăţit -c-un obra2 rotofei,'.. Nu chiuliţi cu fruntea sus. Nu chiuliţi cântând marşuri mobilizatoare. Dacă vreţi să chiuliţi, chiuliţi pur şi simplu... 126 Teodor Maziiu Vai, ce s-au îngrăşat ofensaţii Sunt mulţi oameni care se piâng că n-au ajuns să-şi manifeste talentul lor incomparabil din pricina mediului înconjurător. - Ah, câtă mîncătorie e-n teatre - se plîngea zilele trecute un actor care nu reuşea să fie firesc nici când - în uniformă de ofiţer tăcea chitic. E strident când duce şi tradiţionala tavă - şi cu toate astea se simte persecutat. El e convins că nu i-a jucat pe Hamlei din pricina combinaţiilor mârşave, a comploturilor tenebroase care s-au urzit împotriva lui. Făptui că are o voce de lemn, nu i se pare important. Faptul că nu poate să deosebească o bucată de brânză de o carte, i se pare iarăşi un amănunt lipsit de orice semnificaţie. Faptul că în loc să se ocupe de teatru s-a specializat în gastronomie - iarăşi, n-are importanţă... Impostura şi-a ales totdeauna drept aliat ideea de nedreptate... Cred şi eu. O lume în care impostorul nu-i joacă pe Hamîet, i se pare o lume nedreaptă. Dar să nu credeţi că jigniţii ăştia o duc prost. Vai, ce s-au ingrăşai oi casau i. i>e iiicrat nu pica lucicază, icafa ... i s ~ peste pupăză, mai au şi sentimentul grandios că lumea nu-i apreciază. Curios lucru, asemenea jigniţi de meserie aceşti ofensaţi cu leafa, sunt foarte leneşi. Când, printr-un capriciu soiţii, au şi ei de lucru, se simt îngroziţi. Repetiţiile îi împiedică să pescuiască. Teatrul îi sileşte să ardă friptura. Şi, mai ales, teatrul îi obligă să demonstreze că n-au un pic de talent. Cui să se mai plângă? Cui să mai bată cu pumnul în masă? Meseria lor nu e să joace, meseria lor este să se vaite. Cum li s^au luat jalbele şi vaietele, cum nu mai au nici un scop. Tandreţe şi iae negre 127 Secretul succeselor C1T\ mrnu^ sPre succes c uneori foarte simplu, alteori vj 1 foarte complicat, X e o taină pentru mine... Mi-a demonstrat, prin întreaga lui viaţă, zâmbet si apartament, că drumul spre succes e din cale-afară de simplu. Ros de invidie, i-am rugat să-mi explice şi mie > um de-a reuşit atât de lesne şi de glorios. Cum gloria aduce - printre alte avantaje - şi maniere elegante, X mi-a dat toate explicaţiile de rigoare. - Important e să nu faci o singură prostie. Dacă faci o singură prostie, scapi repede în anonimat. Dacă ai călcat o dată în străchini, e foarte bine să nu aţipeşti, e foarte bine să mai calci o dată strâmb, până nu te uită oamenii. Dar, în orice caz, e mai bine să debutezi cu un eşec. Eşecul impresionează mai iriult decât o realizare. Realizările se uită, eşecurile însă nu. Eşecurile se asociază cu personalitatea, cu spiritul de iniţiativă. Adu-ţi aminte de ce prestigiu s-a bucurat aed care a pierdut o partidă cu 7-0!... Prestigiul s-a consolida: când acelaşi antrenor, la scurt timp, a mai pierdut o partidă cu 6-0, sau aşa ceva. Toată iumea a căzut pe gânduri: «Domnilor, cu ăsta e ceva. Are idei!» Că aceste idei au dus la un dezastru, n-are importanţă. Autorul unor eşecuri repetate devine, inevitabil, o personalitate Cine calcă ie multe ori în străchini, până la urmă se impune. Totul e să nu dezarmeze. Ceva dreptate are miraculosul mau pneten. Un regizor care a făcut un singur film prost nu înseamnă nimic. Dar un regizor care a făcut şapte filme proaste, devine, vrând-nevrând, cineva. Consecvenţa în idioţenie se confundă cu focul sacru... Deci, dacă vreţi să călcaţi în străchini, nu vă opriţi, insistaţi, mai călcaţi odată, şi încă o dată, ţineţi-o aşa. şi gloria vă va surâde. 128 Teodor Mazilu r Ignoranţă plină de viaţă Yse străin de cultură şi el pune această atroce ignoranţă pe seama dragostei de viaţă. £ prea doldora de sănătate ca să mai aibă nevoie de Shakespeare. îi sunt prea roşii obrăjorii ca să mai fie silit să-l citească pe Hegel..... — Când o să-mi cadă dinţii o să-l citesc şi eu pe Hegel... Până atunci prefer să trăiesc... Crap de sănătate, n-am nevoie de cultură... Şi ignoranţa îşi continuă veselă masul... Are impresia că ştiinţa şi cultura l-ar împiedica să răsufle şi să se mişte degajat. Lasă impresia că Bach i-ar fina oxigenul. Dă să se înţeleagă că înţelegerea tui Pitagota l-ar duce în mod fatal la devitaminizare. Bineînţeles, Y iubeşte mai mult vitaminele decât cultura. Are impresia că inteligenţa îl oboseşte. De aceea Y se deconectează tot timpul. Nil munceşte, dar se odihneşte din belşug, ;. După o relaxare caută o altă relaxare. Şi uite-aşa o ţine dintr-o relaxare în alta - plin de o neobosită şi tâmpă energie. Ignoranţa lui e voioasă. E mândru de ignoranţa lui şi ţi-o aruncă mereu în faţă, ca. o dovadă de forţă şi hemogramă perfectă. - Mă crezi că de zece ani de zile n-am citit nici o carte?!... —- Mereu are impresia că Bach şi Tolstoicrzese, înumbfâ,*» complot împotriva siestei lui. De aceea se apără de cultură cum se apără alţii de boli. - Domnule, a venit cineva la mine şi a vrut să mă ia la un concert. Pe mine, om sănătos tun, cu dantura perfectă... L-am dat afară... S-a vaccinat împotriva culturii. A devenit imun. Dar tot mai crede că Bach şi Cervantes au ceva cu el... dar a hotărât să-şi păstreze ignoranţă cu toată energia... Ignoranţa e singura lui avere... Tandreţe ţi icre negre 129 Meseria de scamator / r\ eşi are o meseire cu totul obişnuită, X se bucmi de v I 1 prestigiul unui autentic scamator... Aşa rotofei cum vL/ l-a făcut maica natura, tot timpul dansează pe sârmă... Cu servieta sub braţ se plimbă pe sârmă mai degajat decât pe Calea Victoriei. Mai mult decât atât, ca toţi acrobaţii de meserie, de acolo, de la înălţimea aceea primejdioasă, X are curajul şi tupeul de a zâmbi, sfîdându-te. Tot timpul X se ţine de combinaţii. Tot timpul X se ţine de scamatorii. Amestecă, învârte, adună, scade, scrie, coboară, şi tot el iese bine. Sau chiar dacă iese prost are curajul să zâmbească pe sârmă. Realizează o adevărată minune... Crezi că moare şi înviază când nu te aştepţi. E dat afară din slujbă şi-şi găseşte alta mai bună. E condamnat pentru delâpidare şi după ce iese din închisoare 3 găseşti gestionar, dornic s-o ia de la început. ....._ X e ceea ce s-ar putea numi un escroc optimist, fi prinzi cu ocaua mică - râde. îl prinzi cu cioara vopsită - râde... dar sarcinile lui de scamator sunt foarte diverse - fără aceste daruri nici n-ar fi reuşit" să supravieţuiască. --------- ---------- ---------- într-adevăr, X apare şi dispare... El - trebuie să-i recunoaştem acest merit - ştie cînd să .iasă la suprafaţă şi câţtd să se arunce la fund. Duce O'vreme o existenţă mediocră într-un colţ de provincie, se însoară c-un cadru didactic, devine la nevoie chiar şi tată. Şi, deodată, îi zăreşti triumfător şi holtei pe Calea Victoriei. X se şterge de arma potlogăriilor în fiecare seară, cum se şterg de fard actorii. A doua zi e din nou cu obrazul curat—de înger. Singur îşi mânjeşte obrazul. Singur îşi spală obrazul. EI nu se simte lezat de prostia pe care a facut-o cu o zi înainte - vesel, merge mai departe... Numai că de la o vreme i-a dispărut bietului de el râsul ăla cu care te sfida... 130 Teodor Mazdu ' - r' Sfânta aparenţă care înşală... rima grijă a acestei categorii e să-şi facă rost de ticuri, înainte de toate, aparenţa - sfânta aparenţă... Că aparenţele înşală... dar ei de asta au nevoie. înainte de a fi scriitori, de pildă, au grijă să aibă ticuri de scriitori... Cărţile - or să le scrie măi târziu. Asta nici nu li se pare atât de important Important e să aibă ticuri de scriitori, - sau mai exact ceea ce cred ei că înseamnă a fi scriitor - adică să pară detaşaţi, să vorbească plictisiţi la telefon, să aibă stări de angoasă metafizică, să spună că Tolstoi îi cam plictiseşte iar că pe Balzac îl găsesc cam nesărat Cu asemenea*ticuri ies în lume, dornici s-o cucerească... Sunt convinşi că având câteva paradoxuri în cioc şi câteva tabieturi în creier toată lumea va fi la picioarele lor. Dacă sunt fotbalişti, încep şă mormăie că fotbalul e prea dur, că aur e bine plătit încep să bea rom cu halba... Nu-şi f'c nici o problemă din faptul că nu ştiu să lovească mingea. Ei seamănă cu fotbaliştii? Seamănă. Toată zbaterea lor e să-semene, nu să fie... Aparenţa să fie, că de esenţă mai fac ei!rost... Ei cred că e suficient si ^fîe pfbştf ca să pară inteligenţi... In orice Caz, gonesc după ticuri. Rechiziţionează ticuri. Ticuri de om de treabă... Ei sunt nişte terchea-berchea, dar şi-au făcut rost, ba cumpărând, ba milogindu-se, de nişte ticuri de oameni dintr-o bucată. Proşti ca noaptea, şi-au cumpărat din economii ticuri de oameni inteligenţi. Grei de cap ca plumbul, s-au învăţat să râdă sardonic de prostia altora. Ura îi domină şi îi sfâşie, dar se comportă -la suprafaţă - ca cei mai de treabă oameni... Au zâmbete de oameni de treabă. Au şi gesturi pline de trandeţe.- Numai cuţitul pe care-1 au întotdeauna lâ îndemână demonstrează exact contrariul... Dar ei zic că, de fapt, cuţitul e acolo din întâmplare... Tandreţe ţi icre negre 131 O figură pitorească u ,TJl e' un individ care ştie' să se răsfe^-'E foarte încântat de această situaţie şi n-ar Sdiii&tâ^ îu" lume. . • /’V " "r‘* ' - Viaţa trebuiesăfieo joacă!.. Şîttt pentru X viaţa e o joacă, un şir nesfârşit de aventuri/distracţii şi vacanţe. Tot timpul pune la cale câte o aventură erotică sau o vacanţă într-un loc cât mai pitoresc cu putinţă, depistat de el după limgi cercetări. Ştie o mulţime de jocuri de societate- a devenit în această privinţă un fel de expert. Dacă vrei să te distrezi bine, neapărat trebrae să-i ceri o consultaţie. De când şi-a cumpărat automobil, activitatea lui X a luat amploare. Mărturiseşte cu mândrie că urnii bărbat care are automobil nu-i mai trebuie nimic... E&că mai are şi conversaţie,* lui e lumea... - Ca să reuşeşti în viaţă trebuie să fii un tip... Şi X-a reuşit să -devină un fipro-figtiriipitorească, & 6gu»a-originală, un om cu o mie de relaţii şi cu o mie de anecdote la îndemână.... X ştie că succesul lui vine din faptul că e o figură pitorească, de aceea se îngrijeşte de asta, se ăprovirioneaZâ cu glume şi idei de~ distracţie, îi e teamă să nu rămână în urmă, să nu-i facă concurenţă o figură şi mai pitorească. X e foarte sever cu alte figuri pitoreşti, devine aproape moralist, fiica de concurenţă se transformă în principii etice. : ' El vrea să fie un «tip trăsnit, singurul tip trăsnit», şt atumn e foarte atent, e convins că dacă ar apărea încă mulţi asemenea juipb» s-ar devaloriza, n-ar mai avea nici un hazl.. - — , : ; £ foarte atent să nu-şi piardă hazul, cum sunt alţii atenţi să nu-şi piardă părul..'. Pentru X hazul nu este o glumă... PentmXhazui este o chestie de viaţă şi de moarte... Hazul aduce succes în societate., îi dă iluzia tinereţii şi a puterii. De aceea, înainte de a lansa o glumă o experimentează acasă, în faţa oglinzii, vrea să fie sigur de succes. 132 Teodor Maţttu Chiar şi «trăsnăile» a început să le calculeze... Nu mai e atât de tânăr încât si le facă spontan... Aşa că le pregăteştp cu grijă, să se ducă vestea în târg, dar îşi ia şi măsuri de prevedere... E foarte încântat de faima lui de «bărbat teribil» şi-i e frică să n-o piardă.^. De aceea, deşi reumatismele îi dau târcoale, el merge înainte, şontâc-şontâc, dar merge... Sărmană figură pitorească... Numai el ştie câte eforturi face ca să mai stoarcă un zâmbet sau o privire de admiraţie... De la o vreme a devenit însă mai modest. Se mulţumeşte şi c-un zâmbet fals... filme de ginere luate de împrumut... espreX nu ştii niciodată nimic. Nu ştii pe cine iubeşte şi pe cine dispreţuieşte. Nu ştii dacă e însurat sau burlac, dacă e aviator sau gestionar/.. Toată existenţa lui e acoperită de cel mai plin şi mai unsuros mister. Orice întrebare pe care i-o pui moare de moarte bună. El nu-ţi va răspunde decât printr-un mârâit, incoerent şi confuz ca orice mârâit Totce ajunge la el dispare, sesurpă.seUestramă. A» impresia că X e o groapă unde toate lucrurile se duc şi nu se mai întorc niciodată. O floare dacă-i dai de ziua lui, floarea se ofileşte brusc, dar el nu-ţi răspunde numic... Dacă-i ceri o părere ou descoperi pe faţa lui unsuroasă~şi' ambignădecâto nemărginită uimire. Dacă ît făcrtr vizită nu ţi-e clar dacă vrea să-ţi ofere o cafea sau să-ţi dea cu ceva în cap... După felul în care se comportă, toate alternativele sunt posibile. . Pe X nu reuşeşti niciodată să-l înfurii... Până şi blestemul tău se prăvăleşte în groapă, dispare brusc de parcă l-ar înghiţi şi nu te alegi decât cu aceeaşi expresie tâmpă şi confuză. Domnul X e ca şi moartea, cine ajunge acolo, nu se mai întoarce... Nimic din ce oferă el nu este real... Cafeaua pe care ţi-o dă observi că este surogat. Mâna pe care ţi-o întinde din când în când e, dacă te uiţi cu atenţie, din material plastic. Zâmbetul cu care uneori te cinsteşte e luat cu împrumut, aşa cum alţii-împrumută costumul de Tandreţe fi icre negre 133 ginere... Numele cu care se recomandă, apatic şi ceremonios, e Ură îndoială un pseudonim. în afară de mâna din material plastic, X insinuează că mai are şi o mână adevăraţi, o mână din came şi oase. In afară de surogat lasă să se înţealeagă că are în bucătărie şi cafea de cea mai bună calitate, în afară de zâmbetul luat pe veresie, lasă să se înţealeagă că are şi zâmbetul lui propriu, autentic şi fermecător. Dar cafeaua veritabilă şi zâmbetul autentic le păstrează cu ghearele şi cu dinţii, nu le scoate în lume. • Nu vrea sate arunce aşa, fără un scop precis__One ştie când o _ să-i folosească...- Cel care vânează felurite «ocazii» are într-adevăr o psihologie de vânător. Mereu stă la . şi aşteaptă. ° .Mereu cercetează depărtarea şi tresare la fiecare zgomot Are, indiscutabil, un nas foarte sensibil. X aşteaptă mereu ocazii mai mult sau mai puţin fericite, cât mai mari său'mâi mici. ' ~ ^ ' '' ' Toată viaţa i se pare un şir de ocazii care nu trebuie «ratate». Şi, într-adevăr,'X stîlă pândă cu ochii în patru, avid să nu piardă nici o ocazie. Ocazia de a câştiga un ban în plus, ocazia de a acosta o femeie, ocazia de a admira valurile mării pe banii statului. Nici o ocazie nu vrea să piardă... Bucuria lui supremă e să pândească o «ocazie», tristeţea lui supremă e să rateze «o ocazie». - Domnule, ce ocazie am ratat! Aveam delegaţia şi totul s-a dus de râpă... Dar nu dezarmează niciodată. Cade la pământ, se răneşte puţin, ia o aspirină şi-o porneşte din nou în lunga şi stupida hn vânătoare.. Idealul ar fi ca'ocaziile să apară din senin. Dar nu se întâmpla mereu aşa. Atunci X îşi pregăteşte vânatul, caută să-şi organizeze.-ocaziile. Culege tot felul de informaţii, descoperă tot felul de fisuri. 134 Teodor Mazdu întreţine o armată întreagă de relaţii. îşi face planuri de bătaie. Se înverşunează. f - Ocazia asta nu trebuie.s-o pierd... Câteodată - aşa cum se întâmplă adeseori şi cu vânătorii sau pescarii - aşteaptă zadarnic luni întegi fără ca la orizont să apară o cât de plăpâqdă ocazie. între două ocazii nu faco nimic, aşteaptă şi tot aşteaptă, cu o feroce încăpăţânare. Ce aşteaptă el? Aşteaptă, bineînţeles, «ocazia cea mare». $pcazia cea mare» care l-ar face brusc mai tânăr, mai bogat, mai inteligent. De la o vreme a început să devină mai exigent; nu mai aşteaptă decât «ocazia cea mare». Restul, nu-1 mai interesează. Nu mai vrea să vâneze decât cerbi... Bineînţeles, «ocazia cea mare» întârzie să apară... Cu toate acestea X nu face nimic, tresare la fiecare zgomot şi aşteaptă «ocazia cea mare». A învăţat să rostească şi fraze patetice: - Ori totul, ori nimic... .. ..... Şi uite-aşa, va muri ridicol, cu psşcâ în mână. Cel care Confundă poezia cu somnul l descoperit că realitatea -mr ştia- de ce— e un lucru-care-1 supără din cale afară. Admite orice, în afară de evidenţă... Şi atunci a devenit o fiinţă mai poetică... ’ e pare că realitatea caută să-l jignească, de aceea fuge cât mai departe. Se socoate net superior realităţii, aşteaptă ca realitatea să-l ajungă din urmă. Cum apare o problemă, cum îl apucă un fel de spaimă. Dacă la serviciu, ca la oricare serviciu, apar unele probleme,Y caută să dispară. . în acest timp. nu vede şi nu aude nimiQ. Dacă cineva încearcă să-l pună la curent, Y se apără cu înverşunare. -Nu ştiu. Nu vreau să aud nimic... Din această pricină, Y nu vrea sa auda nici o veste proastă. Se baricadează şi protestează; Tandreţe fi icre negre 135 - Nu vreau să ştiu nimic. Nu mă interesează... Nu-mi spune nimic... Nu vreau să ascult... • Pe el nu-1 interesează lumea reală. El ane «lumea Iui)». .. Pe el nu-1 interesează stelele, el are «stelele lui». , De aceea, chiar dacă ţie ţi .s-a întâmplat o nenorocire, Y te roagă să nu i-o divulgi. Mai mult decât atâta, te imploră să-i povesteşti ceva vesel.- . - Spune-mi mai bine turn ai petrecut la Sovata... Chiar dacă lui i se întâmplă vreo nenorocire, încearcă să n-o recunoască. După ce soţia l-a părăsit, continuă să zâmbească. Dădea impresia că nimic nu s-a întâmplat. Continua să facă planuri de viitor. - Anul ăsta mă duc cu soţia la mare... x Soţia dispăruse, dar el continua să-şî facă planuri de viitor, îi era lene să admită evidenţa. . . A căzut după aceea la un examen unde urina să obţină un titlu; mei acest eveniment iţu l-a înregistrat. Se comporta ca şi cum ar fi reuşit printre primii." Are aproape 45 de ani, dar când se uită în oglindă, îşi descoperă - Dumnezeu ştie cum - un chip de adolescent. El crede că ignorarea realităţii e o dovadă de «sensibilitate poetică»... - Aşa sunt eu... O fire de poet... Sunt dincolo de realitate... Realul mă înspăimântă... Am universul meu... Caut ceva mai frumos... ' " ~ ....— De fapt, Y nu caută ceva mai frumos. Caută un loc unde să doarmă adânc, fără să-l tulbure măcar o muscă. A trăi... Tsvrea să trăiască. N-ar fi primul caz: Toţi oamenii vor sa trăiască. Dorinţa lui Y e mai mult decât legitimă. Dar Y, se pare, vrea să trăiască într-un mod deosebit, să trăiască din plin, cu vârf şi îndesat. De aceea ne şi informează plin de importanţă şi de dramatism: - Mă, eu vreau să-mi trăiesc viaţa... 136 Teodor Mazitu ■ € ... Această concluzie evidentă, Y o spune însă cu o agresivitate care reuşeşte să vîre groaza în tine. , - Mă, daţi-vă la o parte din oalea mea, eu vreau să-mi trăiesc viaţa... Y are impresia că toţi ceilalţi îl împiedică să-şi trăiască viaţa -de aceea ţipă să se facă loc când trece el. Y susţine că are o singură viaţă. Că poate să facă ce vrea cu ea... Că -în fond -« viaţa Iul Aşa şi este. Nimeni nu snsţine că viaţa lui Y e viaţa lui X. Dacă, într-un restaurant,* Y provoacă un scandal, are o mare satisfacţie interioară, simte că n-a făcut degeaba umbră pământului, că existenţa capătă un sens. Simte că trăieşte, asta da, viaţă... înjură şi simte că uu-şi iroseşte timoul de pomană, că nu degeaba i-a albit părul. -Când i-am dat lui ăla o directă, am simţit că trăiesc... Deci până la scandal Y era mort. De-abia după scandal a simţit şi el că «trăieşte». Numai în aceste aspecte derizorii simte Y că trăieşte, înrest — neantul. Mai înţelege Y că trăieşte şi când bea pârii cade sub masă. Ajuns în această stare jalnică, descoperă, în sfârşit, miracolul existenţei. — - Am băut trei zile în şir. Simţeam şi eu căitrăifisc,.,, ..... ... Şi când mai trăieşte Y? Mai trăieşte Y şi când pune la cale o mică escrocherie, financiară sau sentimentală, nu are importanţă genul. O asemenea mizeră reuşită îi dă o senzaţie de plenitudine. - L-am tapat de 300 de lei. Simţeam că trăiesc. întinerisem cu zece ani... Alcoolul îl animă. Escrocheria îl regenerează. Minciuna îi dă de asemenea iluzia vieţii, îl face să se simtă mai tânăr şi mai frumos... Dar Y cred că se înşală când îşr închipuie că trăieşte. E doar un mort ceva mai glumeţ. Tandreţe ţi icre negre 137 MAZILU: («MĂRTURISIRI COMPLETE») «Na! Na nu semăn nici ca Eugene Ionesco nici cn Caragiale!!!» «- Am tot respectul, toată modestia şi cuviinţa faţă de Caragiale, dar a spune că eu descind din el e mai tău decât o nedreptate, e un lucru inexact. Un scriitor adevărat nu se trage din nimeni, fiindcă arta nu e o formă de adaptare a unor idei sau formule generale la alte condiţii sociale concrete; e o nebunie să crezi că poate exista un Caragiale, un Eminescu, un Rebreanu al zilelor noastre (dacă aprecierea nu are la bază un criteriu al valorii ci unul al similitudinii de gen). în artă nu există «continuitate» în sensul mult bătut al cuvântului; în ’artă există numai descoperirea vieţii, de fiecare dată unică, cu ochiuL, cu suferinţa proprie numai respectivului scriitor. De aceea resping şi unele aprecieri'măgulitoare care mbi făcut între unele tehnici ale inimitabilului maestru Eugene Ionesco şi modesta mea persoană! Şi când spun asta nu exprim decât recunoştinţa şi umilinţa mea totală-faţă deviaţarcare m-anăscut pe mine şi faţa de viaţa care i-a născut pe ei - pe Caragiale sau Ionesco. Eu am trăit din suferinţa mea proprie, .şi a trăi din suferinţele altora e o escrocherie.» Dorinţa mea cea mai vie? Să fiu fericit şi SĂ NU-MI FIE FRICĂ DE MOARTE!» .. .Dar, adăugăm noi, moartea asemenea soarelui n-o pttem privi în faţă!, ' Teodor Ma&hi 138 RADUBEUGAN «SINGURĂTATEA FLORILOR» Şl SINGURĂTATEA LUI MAZILU... Mazilu era o fiinţă fragilă, timidă; vulnerabilă. Debutase senzaţional cu «Proştii sub clar de lună», în regia lui Pinblie. Un debut retezat violent de Ceauşescu. Era descumpănit, speriat ca un pui de găină luat în răspăr de un vânt duşmănos. L-am chemat şi i-am comandat o nouă piesă pentru Teatrul de Comedie. Avea probleme Cu locuinţa şi l-am invitat să stea la mine. Lucra cuminte, ca un şcolar conştiincios. Omuleţul acela mărunt şi şters, uşor ridicol cu pălăria lui cu boruri prea largi, inventa cu o forţă satirică nebănuită personaje şi situaţii de o dimensiune uriaşă. ___ Scrisul lui eră o„ răzbunare ..pentru . toate'' frustrările,., toate experienţele sentimental-erotice eşuate ale ciudatei lui existenţe. Aşa s-a născut «Somnoroasa aventură» şi extraordinarul personaj întruchipat genial de Gheorghe Dinică. L-am întâlnit apoi pe platourile de la Buftea, ca scenarist al filmului «Singurătatea florilor». Eroul lui plimba de-a lungul filmului un buchet de flori pe care nu avea cui să le dăruiască. Această poveste mi s-a părut teribil de simbolică pentru destinul amar al lui Teodor Mazilu. 139 Tandreţe fi icre negre i— 1---" —■—'r — : FĂNUŞNEAGU MAZILII: UN ÎNVINGĂTOR CU CAPUL JOSH Mi-a fost dat - mărturisesc cu uimire neînţeleasă — să scriu despre Teodor Mazilu stând într-olandă între Ostende fi Broges. De unde până unde!? Cât a trăit, m-am jenat să-l povestesc. Şi-am lucrat împreună, ani de zile, la Scânteia tineretului, apoi am fost vecini de masă, la Mogoşoaia, o veşnicie mică. Ar fi trebuit să-l iubesc, n-am putut, ar fi meritat să-l preţuiesc, m-am mărginit doar să-i fiu aproape când nutrea convingerea că prostia poate fi scoasă la mezat pe toate tarabele, lucru care nu se întâ mplă nicăieri. Mazilu, dinîr-un blestem necunoscut, a fost itn învingător cu capul în jos. Am convingerea că Timpul îl va aşterne între patru ţăruşi de argint şi-i va pune o brăţară de aur la glezna pe care i-a frânt-o cu prefăcută, blajină ferocitate, schimbându-1 dintr-q mască hăituită de singurătăţi informe într-o efigie de copil posedat de sinistrul dar al ironiei intolerante şi mai ales ochilor în vestimentaţie ponosită. Asta era ţinuta lui de hamal al scrisului, s-o ştiţi, pentru că Mazilu a fost un artist chinuit, un cardinal al supliciului,-el nu ordona şi nu le poruncea muzelor intrare în pagină, nu! - e singurul dintre scriitorii de talent care cicălea muzele ca pe nişte femei ce-au greşit în dragoste sau numai în preferinţe a caută cărarea îndreptării şi nu vor s-o calce, fiindcă inştjncâuLie spune că acolo sarea n-are gust, cimbrul face confuzii între lut şrcame, iar drumul se sfârşeşte bleg. Imbecilii care i-au stârnit apetitul pentru proză l-au dărâmat. Acel „nea Viţu“ din ,JBariera“ e cea mai stupidă fantoşă creată de generaţia noastră! Mazilu e un foarte bun dramaturg. Ţineţi-vă de pereţi, e şi un bun poet. Triplat de un pamfletar ce se iubeşte prea mult pe sine. 140 Teodor Mrq&t Smintitul regizor care e Lucian Pintilie l-a citit cu buricele deştelor şi coamele unei inteligenţe diabolice. Luntraşul printre galaxiile sincerităţii, care e Octavian Cotescu, l-a iubit. Ăştia din teatru joacă şotron pe coridoare strânse între vitralii pictate de renascentişti Ştiu ce fac şi nu vor să dea socoteală nimănui. Sau îşi închipuie că aşa e bine, şi atunci chiar că nu mai e nimic de făcut, chiar că nu mai pot fi întorşi pe dos. Pe Mazilu l-am văzut purtând mănuşi galbene, papion şi borsalipă. Era în ţinuta pentru femei. S-a întâmplat lucrul ăsta, în treizeci de ani, cel mulfc de zece ori. Copilul sărac din bariera Rahovei cucerea (veşnicul Gemi Zamfirescu) scăfârlia Bucureştilor. Zău că, îmbrăcat astfel, mirosea sau trezea în mine mirosul unui pogon de orz pârguit şi tăvălit de ploaie. Un pogon de orz tăvălit de vânt şi mirosind a trăznet e mirosul lui Dumnezeu când îi trimite pe oameni să îndruge prostii filozofice (pentru Mazilu, uneori, Platon era egal Plotin), să aştepte cu sufletul la gură (eram la Madrid, la conida) ca să vadă cui va fi azvârlită urechea taurului răpus şi să se plimbe cu trăsura pe Via del Corso, la Roma, noaptea, sări plătească împărăteşte pe birjar (cu banii ăia trebuia să aiungem în Brazilia, pe care n-am mai văzut-o) şi şă întrebe şţaţuia lui Marc Ăureliu: bătrâne, înfrângerile ne fac mai blânzi? în clipele bune, Mazilu şi cu mine am trăit cu picioarele sub masă, ca şi cum le-am fi ţinut sub boltă de tejghea. Fără să ne sinchisim de ipocrizia lumii, am avid curajul vinului bun şi al- coniacului franţuzesc. Pentru reuşite vremi, neînmugurite remuşcări. Două suflete devorând fluturi extatici. Mazilu a fost fericit numai când juca fotbal (juca pătimaş şi prost) şi când povestea despre femei. O corrida şi o femeie de azur. Bâiguieli nesăţioase sau poveşti orientale. Ninsori în pahare de cristal. Şi Mogoşoaia. La nesfârşit Mogoşoaia. Când era cu capsa pusă, când era mizantrop, înjura scurt, cu cămaşa smulsă din pantaloni, stropită de vin roşu sau de sosim şi pleca în livadă. Se întorcea repede. Ca vântul în landă. Care nu pleacă niciodată prea departe. Venea, se aşeza la masă şi aştepta să ningă în pahare de'cristal. Şi fiindcă fusese o clipă rău, minţea de îngheţa vinul în pahare. Despre femei. Şi despre proză. Dar prozatorul Mazilu poate spune oricând despre dramaturgul Mazilu: hoţul de păgubaş.- Pentru că în proza lui, spre deosebire de Tandreţe şi icre negre 141 teatru, e o îngrămădire de stânci artificiale. Citită cu ochi critic e neadevărată. Şi totuşi aglomerarea de artificii iscă şi înfiripează iluzia că în curând se va produce nu ştiu ce, o scăpare, un suspin, ceva, un prag de trecut - iluzia; şi ce e arta dacă nu mai înainte de toate: Moulins-ă- Vent. Moulin Rouge... ? Finuş Neagu ...ADIO, „Micul meu Napoleon" ...Şi acum, când „Piticul" nu mai îmi bate lansă, în toiul iernii, ca să mai schiumbăm o vorbă la „gura sobei" mă doare gândul că fotbalul nostru a pierdut un om care şi-a dăruit întreaga viaţă „balonului rotund". Un „pitic"... dar poate, cel mai mare pitic al lumii noastre fotbalistice. ^ . Un om care nu ştia ce-i odihna, care nu-şi vedea familia decât la Paşte sau Crăciun, aciuindu-se prin tot felul de cotloane străine, dormind uneori şi pe băncile vestiarelor, un robot care căuta cu înfrigurare noi soluţii tehnice, care se războia cu toată lumea ca să asigure condiţii jucătorilor, care îşi spiona noaptea căţărat în pomi, javrele şi cheflii din ecTiîpă, primind uneori cu nonşalanţă bniftuielile şi „veninul" galeriilor care îl decretau „ţap ispăşitor", un om adâncit noaptea printre vrafurile de reviste sportive, un om a cărui existenţă pe lume avea o singură şi unică motivaţie: FOTBALUL. N-a fost totdeauna o uşă de biserică. S-a dovedit uneori prea dur, l-a luat gura pe dinainte, devenind tot mai orgolios, coleric şi încăpăţânat, un cal nărăvaş, dacă vreţi... Dar adevărul şi mai adevărat e că de cele mai multe ori nu numai haita dezlănţuită a jucătorilor „borfaşi", l-a torturat şi i-a scurtat zilele cu hărţuielileşrmaciriave-lismele de rigoare, ci şi ghinioanele care s-au ţinut ca scaiul de eL Vorba unui proverb indian: „e atât de ghinionist, încât dacă ar pioira cu ciorbă şi toată lumea ar avea o lingură, el ar ave? o... furculiţă"... _ Şi totuşi dc fiecare data, pc unde a trecui, a lăsai în urmă baze sportive „model", echipe clădite pe betonul valorii şi tenacităţii sale, a 142 TeodorTtfaz&u propulsat în arenă tineri care - cei mai mulţi dintre ei - nu l-au uitat şi-i păstrează şi acum respectul şi dragostea... Le-a cerui tuturor ce dăruiaşi el cu generozitate fotbalului: truda neobosită dusă până la fanatism şi onestitate profesională... Crezul „Micului Napoleon" va rămâne întipărit în inimile tuturor celor care iubesc fotbalul şi înţeleg să-L slujească, cu credinţă până la capăt: „Am ştiut, mărturisea el, că pentru adevărul profesiei mele, demisionar al fotbalului, lupta mă Va ţine - doar ea - în picioare, că de la amatorism la profesionism drumul este lung şi nu poate fi străbătut decât cu talent, cinste şi cultură. Că trebuie să fii pregătit pentru victorii dar şi pentru înfrângeri, că doar apărându-ţi convingerile, trăiesc cu adevărat. Că încetând lupta, mor sau rămân un cadavru viu". ... Jar copacii, adăugăm noi, mor în picioare!" 143 Tandreţe ţi icre negre Post faţă Prin modesta noastră contibuţie, n-am făcut decât să decantăm din uriaşul zăcământ aurifer al «minei maziliene» unele dintre micile bijuterii care se pot adăuga glorioasei panoplii a umorului românesc unde strălucesc nemuritoare nestemate semnate de-a lungul anilor de Anton Pann, Ion Creangă, Caragiale, Muştaescu, Păstorel, Brăescu, A. de Hertz, Bacalbaşa, Peltz, Neagu Rădulescu, Baranga, Băieşu, Valentin Silvestru şi mulţi, mulţi alţii care au demonstrat In filele lcr că românul nu se naşte numai poet ci şi irezistibil umorist! în acest redutabil escadron al hazului care a ştiut să şarjeze cu floretele umorului şi a ironiei baricadele prostiei, incompetenţei, lenei sau trufiei, Mazitu - ca şi Băieşu sau Baranga, de altfel - poate căpăta «Legiunea de onoare». pentru iscusinţa diabolică cu cârc a făcut slalom printre capcanele şi obstacolele cenzurii într-o perioadă în care fiecare cuvânt apărut într-o revistă trebuia să treacă printre furcile caudine ale temnicerilor literari ai «Epocii de.aur»... E un ffierit de necontestat pentru care, suntem siguri, Mazihi a meritat truda noastră de căutători de diamante înlr-un labirint straniu şi fascinant:.. Mazilu a izbutit să facă haz In paginile sale cu o lacrimă poate, ascunsă între rânduri... El ne-a învăţat însă dmhou că «a rade este singura posibilitate de existenţă a omului... a râde de infera şi aparentul paradis... » Gbeorgbe Zoltan Gheorgbiu 144 Teodor Maztfu CUPRINS PENTRU CEI CE NU-L CUNOSC (ÎNDEAUJUNS) PE TEODOR MAZILU........______________..____________________________3 I. OAMENI SUNTEM.................................................5 Omul care promite....;..........;.........................6 Oului de hârtie...........................................7 . Omul marfă................................................8 Omul monopol..............................................10 Mincinosul................................................11 Omul cu zâmbet de piatră.....................:............13 H. PROŞTII NU SUNT NUMAI SUB «CLAR DE LUNĂ»......................15 Prostul cocotat pe-uii vârf de munte......................16 Despre prostia demnă..................'...................17 Melancolia proştilor......................................18 Prostul în pribegie.......................................19 ... Prostul benevol..................................................20 Prostul supra etajat......................................21 Progresele prostiei.......................................22 întâlnirea dintre prostia groasă şi prostia subţire şi festivităţile care au avut loc.................... ....23 Idiotul care îşi caută un loc sub soare...................24 Idiotul cu viziuni cosmice................................25 Idiotul şi destinul .....................................2 6 Idiotul indispensabil........s...........'...........„...27 Stupidul.............................................’....29 Tandreţe şi icrenegre m m. i Interesul are ochi paştii.... Tandreţe şi icre negre Despre minUnatulFiat-1300 case a Seta sărenască o iubire sortită pieirii ..............- reciproca——.—..--------- IV. 1KAGEDIA UMANĂ Cel pare nu se opreşte niciodată... Celui ce veşnic corăbiile i seîncacâ Trândavul’care trage la galere u Cap