olecţla ] Iată scopul acestor focurele din dimineaţa Sf. Alexie sau Alexiiî Românii cred că, prin fumul acestor focurele, mare parte de insecte, amfibii şi reptile îşi află sfirşitul aşa, şi la ivirea lor pe suprafaţa pămîntului. încă n-au apucat bine a vedea lumina şi iarăşi trebuie să dispară in lumea întunericului, de unde n-au să se mai întoarcă cît e Prutul şi pămîntul. Iar cele ce nu dispar, adecă cele ce nu pier, acelea se arată numai pînă acolo pînă unde ajunge fumul produs din acele focurele, iar mai departe nu se pot apropia.6 Cred mai departe, că facînd aceste focurele, pomii peste vară sînt mai roditori, mai mănoşi decît atunci cînd nu le-ar face.' O seamă de români, pe lingă focurelele despre cari am vorbit pînă aici, mai îndătinează de a afuma întreaga grădină, şi mai ales pometele, încă şi cu cîrţe şi cu potloage aprinse, şi a o tămîia cu tâmîie, asemenea ca să nu fie omizi prin pomete şi să le mânînce frunzele.8 49 Unele gospodine merg cu mina dreaptă plină de aluat In pomet şi ung pomii, iar gospodarii, venind în urma lor, îi leagă cu paie, anume ca să nu se urce omizile pe dînşii şi să le mănînce frunzele. în fine, românii din Transilvania adună în ziua de Alexie Omul lui Dumnezeu, ca şi fraţii lor din Bucovina, toate gunoaiele din grădină la un loc, fac foc dintr-însele si pe focul acesta pun apoi cuibarele omizilor, cari trebuie să ardă fumegind. NOTE 1. Dat. şi cred. rom. din Bâlâceana, corn. de G. Jemna: „în ziua de Alexii ies toate gujuliile din pămint. pentru că această zi le este lor hotârîtă spre a ieşi afară. De aceea se face foc pe sub pomi, ca să nu poată ele ieşi afară şi să nu strice pomilor-; a celor din Mitocu Dragomimei, dict. de Domnica Romnş, corn. de Alex. Romaş: .în această zi fac oamonii foc prin pomete, ca să nu fie multe gujulii." 2. Dat. şi cred. rom. din llişeşti, corn. do Berinţean: „în ziua de Alexii, se afumă pomii spre fugărirea gîngâniilor.* 3. Dat. şi cred. rom. din Corlata, corn. de G. Piersec: .Mai departe se povesteşte despre Alexii, că oamenii se scoală dimineaţă tare şi fac foc printre pomii din grădini, ca să nu se apropie de acea casă şi de acel pomet cujulii peste an, pentru că în ziua de Alexii ies toate cujuliile"; a celor din Pîrteştii de Sus, corn. de G. Baranaiu: „în ziua de Sf. Alexii Omul lui Dumnezeu, se afumă pomii şi anume: se face foc din gunoaie ca să iasă mult fum, şi se zice că pînă unde va tţjungo fumul atund, pînă acolo nu se vor apropia gîngăniile, precum şerpii, omizile, viermii, ş.a.“; a celor din Tfereblecea, dict. de Ana Nimigean şi corn. de P. Nimigean: „De Alexii se face foc în pomet, ca să nu se apropie şi să se facă gujulii pe pomi*; a celor din Udeşti, dict. de Zamf. Niculi şi corn. de Dar. Cosmiuc: „In ziua de Sf. Alexie se face în zori de zi foc prin pometo din rămăşiţele măturate, ca să nu se apropie gujuliile şi şerpii de pomete şi de case.* 4. Dat. şi cred. rom. din Băişeşti, corn. de Oct. Seretean: „în ziua de Alexie aprind oamenii focuri prin pomete să afume pomii, cu scop ca să nu se nădească şi să nu se facă multe gingănii şi gujulii, pentru că pe toate acestea lo trimite Sf. Alexie.'; a celor din B os and, corn. de TVofin Crupă: „în ziua de Omul lui Dumnezeu fac oamenii mai multe focuri prin pomete, spre a se lăţi fumul printre pomi, zicînd că nu se fac viermi (omizi).* 5. Dat. şi cred. rom. din Securiccni, corn. do G. Guşet: „în ziua de Alexii se face foc prin grădini spre pierderea viermilor de pomi.*; a celor din Volovăţ, com. de Uio Buliga: „Lo noi se zice că in ziua de Alexii ies toate gîngăniile din pămint, şi de aceea fac focuri prin pomete şi prin grădini, şi zic că prin fumul acela se stîrpesc toate gîngăniile şi nu strică atit legumele dt şi pomii.* 6. Cred. rom. din Pîrteştii de Sus, com. de Gavr. Baranaiu; a celor din Mitocu Dragomir-nei, com. de Amfil. Burac „în ziua de Alexie face fiecare român, des-dimineaţă, foc în pometul său din greblăturile din pomet, din frunzele picate, din cradi care ştiu câ-s de cu toamnă uscaţi, apoi, curăţind pomii dc frunzele rămase pe ei, unde şi-au pus fluturii şi alte insecte ouăle, şi cari le pun asemenea pe foc, crezînd că, mirosind insectele mai pe urmă pomii afumaţi, nu se apropie de pometul respectiv. Gîngăniile şi gujuliile, cari se trezesc tot în această zi din amorţirea lor de peste iarnă, părăsesc asemenea grădina respectivului, din cauza mirosului neplăcut produs din fumul ce se râspîndeşte peste toată grădina." 7. Dat. şi cred. rom. din Bâlâceana, dict. de Maria Ureche, com. de C. Ureche: „în ziua de Alexii, se face foc în pomi, ca să nu vie omide pe dînşii şi să facă poame"; tot de acolo, dict. de Ioan Grosariu, com. de Mih. Rusul: „Tbt în ziua aceasta se face şi foc prin pomete, ca să nu fie omide şi să dea mai bună roadă"; a celor din Lucăceşti. com. de 50 Iac. Paicu: .Oamenii fac foc prin pomete, ca ea se fpca multe poame in unul următor.*; a celor din Mitocu Drngomimei, corn. de Amfil. Bun»c: .Fumul produs din focul făcut in această zi prin pometc se zice câ ar avea o inriurinţâ asupra rodirii pomilor pentru anul respectiv"; a celor din Pătrâuţi, corn. de Sim. Holca: .In ziua aceasta fac oamenii foc prin pometc, ca să nu strice viermii pomii şi ca aceştia să rodească."; a celor din Cos tina, corn. de V. Huţan: .Oamenii fac in ziua de.Mcxii prin toate pometele şi pe sub toţi pomii foc, crezînd că dacă-i afumă, nu le mânlncâ omizile frunzele şi rodesc mai bine."; a celor din TVreblecea, dict. de Irind Bulbuc şi corn. de P. Scripcariu: .în ziua de Alexie se face des-dimincaţă focuri din gunoaie prin pomete, ca să rodească pomii şi să nu-i strice omizile."; a celor din Stroieşti, corn. de Petru Străinul: „în ziuu de Alexii se face foc prin grădini, cu scop de a se face şi rodi pometele.*; a celor din Buninţi. corn. de Vesp. Corvin: .Afară de focul de la Bobotează, se mai face încă in ziua'de Alexie şi Patruzeci dc Sfinţi, cu scop ca să fugă toate răutăţile de pe pine şi arborii să rodească bine."; a celor din lăuzi, com. de Dim. Bondarii!: .In ziua de Alexii fac oamenii foc prin pomâturi, ca acestea su rodească bine." 8. Dat. rom. din Şchoia, com. de S. Pop.; a celor din Gura Humorului, com. de Em. Netea; a celor din Crasna, com. de Ioan Iliuţ: .Oamenii incunjură casa şi grădina cu o petică aprinsă şi cred că nu se vor apropia gingăniile de casă.*; a celor din llişeşti, com. dc Vas. Botezat: „Oamenii fac in dimineaţa zilei acesteia foc prin pomete cu frunze uscate, ca să nu le mânince viermii peste an"; a celor din Volovăţ, com. de Ion Buliga: „în ziua de Sf. Alexie afumă oamenii pometele, ca să fie ferite peste tot anul de gujulii." 9. Dat rom. din Cupca, dict. dc Cas. Ţugui, şi com. de Them. Prelici 10. Din mss. d-lui 1 Pop-Reteganul. MIEZUL PÂR ESI I Miezul Păresii, numit altmintrelea, atît în Bucovina cit şi in Moldova, şi Miază Pâresime, Miază Pârese1, Miezii Păresii2, Miezul Păreţii, Miezul Păreţi lor'5, Miez Păreţi, Miezii Păreţii şi Miez-post4, iar in Banat Miezul Pârcsimilor5 sau Paresimilor şi Mijlocul Postului'’, cade totdeauna la mijlocul Postului Mare şi anume miercurea.' Postul Mare, numit astfel pentru că este mai lung decît toate celelalte posturi de peste an, apoi şi Post de primăvară8, pentru că cade la începutul primăverei, se compune in genere din 40 de zile, plus Săptămîna mare sau Sâptămîna patimilor. Cele 40 de zile de la începutul postului acestuia se postesc întru amintirea celor 40 de zile cari le-a petrecut şi le-a postit Domnul nostru Iisus Hristos în pustia carantană înainte de începerea învăţăturii sale, iar restul întru amintirea patimilor sale. Deoarece insă zilele din Săptămîna patimilor, deşi sînt de post, nu fac parte din numărul celor 40 de zile cari se postesc intru amintirea postului de 40 de zile al lui Iisus Hristos. de aceea postul înainte de învierea Domnului sau înainte de Paşti s-a numit dintru început ca un cuvînt lat. quadragesima. Din ruvîntul lat. quadragesima românii au format cuvfntul românesc Paresimi. şi cu acest cuvînt au numit ei apoi postul înainte de înviere prin un timp mai îndelungat şi tot aşa îl mai numesc unii şi in timpul de faţă. Începînd insă mai tîrziu a se întrebuinţa în vorba de toate zilele cuvîntul Postul mare mai mult decît cuvîntul Paresimi, acest din urmă a început pe încetul a se da uitării, astfel că în timpul de faţă in cele mai multe părţi locuite de români, şi cu deosebire în Bucovina, s-a păstrat numai cuvîntul Pârese,-care e contras din Pâresime. Dar şi cuvîntul acesta încă a început în timpul din urmă a se da uitării şi a se înlocui prin cuvîntul Păreţi Cauza e următoarea: Poporul român de pretutindenea, uitînd însemnarea cea adevărată a cuvîntului Paresimi şi intrebuinţînd mai mult cuvântul Postul mare, înţelege sub numirea din urmă nu numai cele 40 de zile ale Postului dinaintea Paştilor, adecă adevăratele Paresimi, ci toate zilele începînd de la Lăsatul secului şi pînă la Paşti Iar mijlocul sau centrul acestui post îl numesc Miezul Păresii sau Miezul Păreţii. După calculul poporului, întreg Postul mare constă din 48 de zile. Deci, dacă începem a număra de la Lăsatul secului, adecă din ziua cind dăm în acest post, in sus sau înainte, iar de la Paşti in jos sau înapoi, aflăm atît de o parte cît şi de alta cîte 24 de zile sau două jumătăţi egale. Ziua in care se întrunesc 52 aceste două jumătăţi egale şi care e totdeauna o miercure, nu numai că formează mijocul sau miezul Postului, ci ea este considerată de către popor totodată şi ca un fel de părete sau ca păreţi, cari despart Postul mare in două jumătăţi egale, cîte din 24 de zile una. De aici apoi şi numirea zilei acesteia nu numai Miezul Păroşii9 ci şi Miezul Păreţii10, Miez Păreţi11, Miezii Pâre-ţii1 “ şi Miezul Păreţilor13, care e uzitată, după cum am amintit şi mai sus, nu numai în Bucovina ci şi în Moldova.14 Româncele din cele mai multe părţi ale Bucovinei ţin ziua aceasta ca şi duminica, şi mai ales nu ung păreţii caselor1 nu torc, nu reşchie, nu perie, nu urzesc, nu ţes, nici nu cos. Unele dintre dinsele se abţin de la lucru în această zi, spre păstrarea sănătăţii, şi anume ca să nu le doară mînurile şi picioarele peste an16; altele ca să le meargă bine şi tot lucrul ce-1 vor începe să le iasă cu spor17; iar cele mai multe ca să nu nebunească18, fiindcă ziua aceasta, după credinţa şi spusa lor, este o zi foarte primejdioasă. 9 Care femeie lucrează in această zi, aceea nu mai isprăveşte niciodată lucrul, ci dă numai dintr-un părete in alt părete, pină ce-i trece ziua20, sau umblă peste tot anul tandalău, adecă nu apucă bine a începe un lucru şi se apucă de altul, încă şi pe acela fără a-l mîntui.21 Tot cam aşa cred despre cei ce lucrează în această zi şi românii din Moldova.22 Şi dacă şi lucrează ceva in această zi, nu-i Doamne-iţjută, căci pe cît a lucrat şi a cîştigat mai înainte pe atita pierde acuma23; sau, după cum cred şi spun românii din Banat, nu numai că n-are nici un spor peste tot anul, nu numai că merge tir înainte, tîr înapoi, dar chiar şi ceea ce lucrează se strică.24 Mai departe, crede poporul că fem'eile, cari lucrează în această zi, acelea se bolnăvesc de dînsele, adecă începe mai Sntîi şi întîi a le durea mînile şi picioarele, apoi oasele, şi la urmă prinde a li se usca carnea de pe lîngâ oase şi mai ales cea de pe lîngâ încheieturile degetelor, pînâ ce le înţepenesc degetele. * în fine, se crede că femeile, cari lucrează în ziua de Miezul Păresii, acelea nebunesc sau, dacă nu nebunesc ele singure, apoi de bună seamă unul din membrii familiei.26 Şi spre întărirea acestei aserţiuni, mai fiecare femeie ştie să-ţi istorisească cîte o întîmplare. Aşa istorisesc unele: „Odată a tors o femeie în ziua de Miezul Păreţii. Şi fiindcă nu e bine de tors in ziua aceasta, de aceea femeia ce s-a încumetat a toarce a nebunit. Şi cum a nebunit a şi început a se poticni Cind încolo, cind încoace.^ Cind in Miezul Păreţii. •Altă femeie să fi urzit în ziua de Miezul Păreţii şi din pricina aceasta s-a invîrtit apoi şi ea, ca şi urzitoarea, încolo şi încoace tot anul, rostind cuvintele: Tind încolo, tînd încoa' Tind in Miezul Păreţii.**28 53 „O femeie şi-a fost propus să urzească Sn ziua de Miezul Păreţii plnzâ. Dumnezeu, văzînd ce are de gînd să facă, i s-a arătat cu trei zile înainte de aceasta in vis şi i-a spus să nu lucreze, căci de va lucra, n-are să fie bine de dînsa. însă femeia. încâpăţinată şi îndărătnică, n-a ascultat, ci cum a sosit Miezul Păreţii s-a şi apucat de urzit. Dar abia a început a urzi şi iată că îndată şi-a ieşit din minte şi a început a da: Tind încolo, tind încoace. Tind în Miezul Păreţii." Şi tot aşa a dat ea pînă ce a murit. Şi de atunci serbează femeile Miezul Păreţii."29 O variantă: fost odată o femeie. Şi femeia aceea a început a lucra, adecă a urzi. în ziua de Miezul Pâresii. Ce socotiţi insă c-a putut urzi? Nicidecum, căci Miezul Pâresii n-a lăsat-o să lucreze, ci dnd mergea cu tortul pe urzitor tot se încîlcea, şi încîlcindu-se zicea: Tinda nainte, tinda napoi, Tinda-n Miezul Pâresii! Şi tot aşa a făcut ea pînă ce a murit."30 A doua variantă: «O femeie a urzit pînzâ in ziua de Miezul Pâresii. N-a apucat insă bine a sfirşi de urzit şi-a şi nebunit. Şi cum a nebunit, a început a alerga pe drum şi a etriga cit o lua gura: Tinda sus, tîndn-n jos, Tînda-n31 Miezul Păresii! De-atunci femeile, cari au văzut sau numai au auzit de păţenia acestei femei, nu lucrează in astă zi defel, tomîndu-se ca nu cumva să nebunească şi ele.“32 Mai departe se zice că : „într-un Miez al Postului mare a urzit o femeie pinză, şi pentru că a urzit a nebunit şi a început a umbla nebună prin casă şi a striga. Toanta-ncoa, Toanta-ncolo. Toanta-n Miezul Pâresii! Şi de-atunci se cheamă ziua aceasta Miezul Pâresii şi o ţin oamenii, ca să nu păţească şi ei aşa."33 Iarăşi se zice că : 54 „O femeie a urzit In ziua de Miezul Pâreţii, cu toate că ea prea bine ştia că ziua aceasta e o zi de sărbătoare. însă n-a apucat bine a urzi şi-a şi nebunit. Şi din minutul acela înainte a început a striga şi a zice : Miez, miez, miez Păreţi, Buf cu capul de păreţi! Şi cum rostea ea cuvintele acestea, se izbea cu capul de păreţi. De-atunci cam mai ba să urzească vreo femeie în ziua de Miez Păreţi."34 în fine, spun unele că: „O femeie a ţesut în ziua de Miez Păreţi şi din pricina aceasta şi-a ieşit din minte şi-a început a striga necontenit: Tînd înainte, tînd înapoi, Tînd în Miezul Păreţii! Şi tot aşa a strigat ea pînă ce-a murit."35 Din cele ce s-au înşirat pînă aici rezultă, după credinţa şi spusa românilor şi mai ales a româncelor de pretutindenea, că nu e defel consult a lucra în ziua de Miezul Păresii, şi cu deosebire nu e bine de uns păreţii, de tors, de periat fuioarele, do reşchirat, de urzit, de ţesut şi de cusut; cu alte cuvinte, nu e bine nimic de lucrat privitor la începerea şi terminarea unei pînze. Unica ocupaţiune, care e permisă femeilor în această zi şi pe care o şi execută ele cu cea mai mare stricteţă, e numărarea ouâlor. în această zi, româncele din Bucovina adună toate ouăle de prin cuibare, şi apoi atît pe acestea cît şi pe cele ce le-au strîns înainte de aceasta în decursul postului, le numără, ca să vadă cît au strîns pînă în ziua aceasta şi ori de vor mai putea strînge pe atîtea pînă la Paşti, precum şi pentru aceea ori de le vor ajunge pentru sărbătorile Paştilor sau vor trebui să mai cumpere.36 Tot în această zi îndătinează ele de a număra şi călepele de in, de cînepă şi cele de lîneţe, ca să vadă cît au sporit, adecă cît au tors şi reşchiat în jumătatea trecută a postului.3' Datina aceasta de a număra călepele şi mai cu seamă ouăle în ziua de Miezul Păresii e uzitată nu numai la româncele din Bucovina ci şi la cele din Moldova38, Muntenia39 şi Banat.40 O seamă de românce însă, atît din Bucovina cît şi din Banat, au datină de a număra ouăle în ziua de Miezul Păresii, nu numai din cauză ca să vadă cîte au adunat pînă în această zi şi de-or avea de ajuns pentru sărbătorile Paştilor sau vor trebui să mai adune ori chiar să cumpere, ci încă şi de aceea fiindcă, după credinţa lor, numârînd în această zi ouăle, găinile se ouă mai multe ouă, adecă se poartă cu ouatul.41 Altele iarăşi le numără, după cum spun ele, de aceea pentru că toate ouăle cîte le-au strîns pînă în ziua aceasta nu sînt bune de clocit, ci numai acelea ce le strîng din ziua aceasta începînd înainte. Deci toate cele ce le-au strîns pînă în această zi le pun deoparte şi le întrebuinţează pentru sărbătorile Paştilor, iar cele ce le strîng de acuma înainte le pun sub cloşte sau, dacă le mai întrec, le vînd.42 55 în fine, trebuie să mai amintesc încă şi aceea că, dacă codobatura vine înainte de Miezul Păreţilor, nu-i semn bun, căci atunci, după credinţa românilor din Moldova, se vremuieşte a vînt, viscol şi chiar a zăpadă; iar dacă codobatura vine după această zi, atunci va fi vreme bună, călduroasă şi frumoasă.'13 NOTE I. Grigore Ureche, in Domnii Ţârii Moldovei (Cronicele rom., 1, p. 233): „Petru-Vodâ îndată după aceea au slrins oaste turcească şi ungurească şi muntenească şi au incungiurat pre Alexandru-Vodâ in curte în Iaşi şi au bătut pregiur curtea din Cişlegi pin-la Minzâ-Pâresime. Ibid., p. 469: .Din Cişlegi pinâ la Miază Pârese." 2.1. Creangă, Opere complete, II. Iaşi, 1892, p. 27: .Am dus-o noi aşa pinâ la Miezii Pâresii." 3. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 73. 4. Dim. Dan, Corn. Straja, p. 36: .Miezul Postului sc numeşte Miez-post. atunci numără femeile, demineaţa, mai intii ouăle şi apoi abia se apucă de cusut sau ţesut, însă nu torc.” 5. Sim. Mangiucn, Calend. pe an. 1882 şi 1883. 6. Corn. de Ios. Olariu: .Miezul P&rosimilor se zice şi Mijlocul Postului sau tir nainte, tir napoi.” 7. Pretutindenea în Bucovina, Moldova şi Banat. Vezi şi Gheorghiu, op. cit., p.73: „Miezul Păreţilor (Sfintele Păresimi) cad la jumătatea Postului Mare, adecă trei sâptâmini şi jumătate de la Lăsatul secului şi anume totdeauna miercurea.”; Mangiuca, Calend. ciL: „Miezul Pâresimilor cade totdeauna pre miercuri in mijlocul Păresimilor, socotind 48 de zile intre duminica lăsatului de brinzâ şi intre Paşti.” 8. Biserica ortodoxa română, an.II, Bucureşti, 1875, p. 393. 9. După spusa rom. din Pirtoştii de Sus, com. de Gavr. Baranai: „Miezul Pâresii cade tocmai la mijlocul Postului mare. şi din cauza aceasta se numeşte ziua aceasta Miezul Pâresii.”; n celor din Ilişeşti, com. de G. Berinţan: „Miezul Păroşii împarte Postul mare în două părţi asemenea de mari, «tund ii jumătate postul.”; a celor din Lucâceşti, com. de lacob Paicti: „Miezul Pâresii se numeşte aşa pentru că cade tocmai in miezul Postului mare.”; apoi şi a altor români din Bucovina, precum a celor din Securiceni, Bâlâceana, Măzănăeşti şi Şiret. 10. După spusa rom. din Gura Humorului, com. de Em. Netea: „Miezul Pâreţii este mijlocul sau culmea Postului mare; din această zi Postul merge cit înainte cit înapoi”; a celor din Broscâuţul Vechi. dict. de Palag. Onriul: „Miezul Păreţii pică tocmai la nylocul Postului mare.”; apoi şi u celor din Mitocu Dragomimei, Pătrăuţi, Mihoveni şi Costinn; N. Sulică, Elimolopizarea poporană, publ.in Gazeta Transilvaniei, an. LXI, Braşov, 1898. no. 111: „Postul Paştelor îl numeşte poporul nostru Păresimi (lat quadragesima). Miezul Pâresii sc nude şi in forma Miezul Păreţii. Etimologizarea poporală e evidentă şi s-a format prin alăturarea la grupul cuvîntului părete.” II. După spusa rom. din Cireş-Opaiţ, com. de Const. Dugan. 12. După spusa rom. din Volovăţ, com. de Ioan Buliga: „în ziua de Miezii Pâreţii zic oamenii câ-i mijlocul Postului mare.” 13. După spusa rom. din Suceava, com. de Dim. Vasilovid: „Miezul Păreţilor se numeşte de aceea pentru că atund e jumătate de post.”; a celor din Şcheia, com. de C. Lucadu: „Miezul Păreţilor e in mijlocul Postului mare.” şi a celor din Rus- Plâvâlari, com. de N'ican. Bumbu: „Miezul Păreţilor se numeşte de aceea astfel fiindcă pică tocmai in mijlocul Postului mare.” 14. C. D. Gheorghiu, op. cit., p.73: „Miezul Păreţilor (Sfintele Păresimi) cad la jumătatea Postului mare, adecă la trei sâptâmini şi jumătate de la lăsatul secului”; din Răsp. la 56 Cest. d-lui Nic. Densusianu, com. Valea Glodului, jud. Suceava; poporul serbează în lunn lui martie Patruzeci dc Sfinţi, Alexi-Boji şi Miezi PAreţi." 15. Dat. rom. din Volovdţ, com. de I. Bulign: .Femeile au datină de a nu unge pâreţii caselor in această zi, zidnd câ-i păcat dacă o fac aceasta." 16. Dat. rom. din Rus, com. de Nican. Bumbu: „Femeile nu urzesc nici nu ţes in această zi. ca să nu zacă şi sâ dogească de mini şi picioare"; apoi şi a celor din Ilişeşti, com. de G. Berinţan şi Şiret, com. dc Dim. Popovici. 17. Dat. rom. din Pâtrăuţi, com. de Vict. Morariu. 18. Dat. rom. din Pirteştii de Sus, com. de Gavr. Baranaiu: .Miezul Pâresii se serbează pentru nebuneală, şi mai ales femeile nu lucrează nimic in această zi in casă"; a celor din Cupca, dict. de Casandra Ţugui: .Miezul Păresii se serbează ca să nu nebunească." 19. Cred. rom din Rus, com. de Nican. Bumbu; şi a celor din Lucâceşti, com. de lacob Paicu: .Femeile serbează ziua aceasta (Miezul Pâresii) ca şi oricare altă sărbătoare, din cauză că multora cari au lucrat in această zi li s-au intimplat felurite primejdii." 20. Cred. rom. din Reuseni, com. de V. Pop. 21. Cred. rom. din Udeşti, dict. de Zamf. Niculi. 22. Din Răsp. la Cest. d-lui Nic. Densusianu, com. Valea Glodului, jud. Suceava: .Cei ce îndrăznesc a lucra in ziua de Miezu-Păreţii vor fi buimnd tot anul. adecă vor umbla tînd încoace, tind încolo."; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 73: .în această zi nu se reşchireazâ, pentru că sc încurcă iţele şi minţile aceleia care nesocoteşte pe Sf. Pâresimi.*; El. Sevastos, Sărbătorile poporului, publ. în Gazeta săteanului, an. VIII, Rimnicu Sărat, 1891, p.151: .La treisâptămîni şi jumătate din post femeile zic Miezul Păreţilor, Sf. Pâresimi, şi le serbează, că de vor lucra in ziua aceea umblă tot anul nebune de cap, bezmetice; 'Să nu lucrezi, cumătro, Doamne fereşte, că de nu, umbli tînd în ici, tind încolo, tînd in Miezul Pâreţii, că una a lucrat odată şi a umblat tot anul cind încolo cind încoace, şi nu i se mai alegea de lucru şi nu ştia ce face, şi încotro se duce*." 23. Cred. rom. din Pâtrăuţi, com. de Sim. Holca: .Femeile serbează ziua aceasta, dc aceea, pentru că cu rit au lucrat In post pînă în această zi, cu atîta dau înapoi, adecă pierd."; a celor din Mâzânăeşti. com. de I. Butnariu: .Femeile ţin ziua aceasta, pentru că dacă n-o ţin. cît au dat înainte atîta dau înapoi." 2-1. Com. de dl. Aurel Iana: .Miezul Păresimilor cade pe miercuri a patra sâptâminâ din post şi se serbează dui partea poporului cu nolucrare. Se crede că due m cuteza să lucreze in această zi, nu numai că n-are spor peste întregul an, dar că ce se lucrează se strică, şi se zice tîr nainte, tir napoi, (rit înainte atita şi înapoi). Cu deosebire muierile se feresc de lucru şi anume; nu piaptănă fuioure, nu se perie pe cap." 25. Cred. rom. din Ilişeşti, com. de G. Berinţan; a celor din Şiret, com. de Dim. Popovici; şi a celor din Tereblecea, dict. de Axenia Nimigean. 26. Cred. rom. din Tereblecea, dict. de Axenia Nimigean: .Femeile nu lucrează în această zi ca sâ nu nebunească nimene din familie." 27. Din Costînn, com. de Vas. Huţun. 28. Din Broscăuţul Vechi, dict. de Pal. Onciul. 29. Din Mihoveni, dict. de Mihai Cojoc 30. Din Lucâceşti, com. de Iac. Paicu. 31. Cuv. tinda, după cum se poate foarte lesne cunoaşte din cele ce s-au înşirat pînă aici. e format din tind, iar acesta, la rindul său, e sinonim cu cind. De la cuv. tinda cred că vine numele Tanda, fratele de cruce al lui Manda, precum şi cuv. tandalâu, tândălău şi tindâlâu, amintit mai sus, care însemnează un om ce umblă încolo şi încoace fură nici un scop. Cuv. tandalâu insă nu este de a se cufunda cu cuv. tantalău sau tântâlău, fem. tantalaucâ sau tăntâlaucă, care însemnează: prostălan - prostâlnnâ - prostălaucă, mutâlău - mutălaucă, hăbăuc - hăbăucă, tont - tontălău şi toantă - tontălaucâ. Tbt dc la tinda cred că deriva şi numirea Tandalâ sau TSndalâ, fratele de cruce al lui Păcală sau Pepelea. 57 32. Din Bălăceana, com. do G. Jemna. 33. Din Horodnicul de Jos, com. do G. Toleagâ. 34. Din Cireş-Opaiţ, com. de Const. Dugan. 35. Din Liuzi, dict. de Mana Ştefănescul şi com. de Dim. Bondariu. 36. Dat. tuturor rom. din Bucovina. 37. Dut. rom. din Suceava, com. de Dim. Vasiloviri. 38. C.D. Gheorghiu, op. cit., p. 73: .Miezul Păreţilor cade totdeauna miercurea, atunci se face numărătoarea ouâlor, pentru ca să nu se strice”; El. Sevastos, Sărbătorile pop., publ. ziar cit., p. 151: .Miezul Păreţilor cade totdeauna miercuri in a patra săptumină din post, atunci se numără ouăle, ca să se ştie citc ouă au putut aduna în jumătate de post, pe atita are să mai siringă pinăla Paşti, şi atunci gospodina îşi face socoteală de-i ajung ouăle, ori do trebuie să mai cumpere.” 39. Laurian şi Massim, Dicţ., I, p. 305: .La ziua din mijlocul Păresimilor Paştilor, adecă la miercurea din a patra săptâmină a ajunului Paştilor la Paresime, cu acest din urmă înţeles, româncele au datină de a număra ouăle ce-au strins in timpul jumătăţii scurse a Păresimilor.”; G.S. Ioneanu. op. cit., p. 49: „La jumătatea postului celui mare se face numărătoarea ouâlor, ca să nu se strice pinâ la Paşti.”; E. Baican, op. cit., p. 16: „Im Pâresimi, in ziua unsului, adecă drept la jumătatea Postului mare, toate femeile îşi numără ouăle cite au putut avea de la păsările de casă." 40. Sim. Mangiuca, Cuierul, cit., Miezul Păresimilor. .Numărătoarea ouălor dte au ouat găinile pină aci”; com. de dl. Ios. Olariu: „La miezul Păresimilor se numără ouăle in cuiburi şi se mai fac Încă şi unele farmece “ 41. Din Rus, com. de Nican. Bumbu, şi din Maidan in Banat, com de dl. Aur.Iana: .în această zi (Miezul Păresimilor) sc numără ouăle de prin cuiburi, şi dt a ouat găinile pină acuma, mai o dată aşa de multe au să ouă pină la Paşti.” 42. Dat.rom. din Volovăţ, com. de Ilie Buliga. 43. C. D. Gheorghiu, op. ciL, p. 73. BUNAVESTIRE I. BUNA-VESTIRE Buna-Vestire, numită altmintrelea şi Blagoviştenie, cade totdeauna la 25 martie. Buna-Vestire, după credinţa celor mai mulţi români din Bucovina, e o sărbătoare tot aşa de mare ca şi învierea sau Paştile. Dacă n-ar fi Buna-Vestire, n-ar fi nici Paştile. Şi cum că întru adevăr Buna-Vestire e o sărbătoare tot aşa de mare şi de însemnată ca şi Sf.Paşti. ne putem încredinţa din următoarea întîmplare: „Zice că într-un an au picat Paştile în ziua de Buna-Vestire. Preoţii, după cum e datina, s-au sculat foarte de noapte, şi mergînd la biserică au început să cetească liturghia Paştilor, însă despre Buna-Vestire n-au amintit nimic. După ce au sfîrşit rugăciunile învierii, aşteptau acuma ca să se facă ziuă. în zadar le era însă toată aşteptarea, căci ziuă nu se mai făcea. De la o vreme, văzînd că nu se mai face ziuă. au început a sta pe gînduri: care să fie oare cauza? Şi cugetînd ei. cît vor fi cugetat, îşi aduc în urmă aminte că în ziua aceea nu-s numai Paştile, ci şi Buna-Vestire şi că pentru Paşti s-a făcut slujbă iar pentru Buna-Vestire nu. S-au pus deci îndată şi au făcut slujba cuvenită şi pentru Buna-Vestire, şi cum au făcut rugăciunile şi pentru aceasta, îndată s-a ridicat întunericul, s-a însâninat şi s-a făcut ziuă; dar, spre cea mai mare mirare a lor. văzură că nu e dimineaţă, ci că soarele a fost ajuns acuma la amiazi. De atunci nu mai pică Paştele deodată cu Buna-Vestire. ci totdeauna mai pe urmă."1 Cît de marc sărbătoare e Buna-Vestire şi cît de marc e păcatul celui ce lucrează în decursul ei se poate cunoaşte încă şi din acea împrejurare, că dacă macină cineva în ziua aceasta, şi din făina măcinată face mămăligă, şi mămăliga aceea o aruncă apoi în apă, peştii nu o mănîncă; iar dacă ia faină de aceasta şi o presură pe vreun pom, pomul respectiv nu face poame în anul acela. Aşa de mare e păcatul de a lucra în ziua de Buna-Vestire.2 Iar dacă va rişni în ziua aceasta cu mîna îndărăt şi dacă va lua astfel faină rîşnită şi va presura cu ea vreun pom sau copac, atunci pomul, sau ce este, pe loc se şi usucă.3 Mai departe, spun românii din Bucovina că Buna-Vestire e aşa de sfintă, că dacă iese vreun pui în decursul ei. nu-i nimic dintr-insul.4 Ba, ce este încă şi mai mult, dacă in această zi se ouă vreo găină, gîscă sau raţă, atunci ouăle acestea nu sînt bune de pus sub cloşte, pentru că nu ies pui cumsecade dintr-însele.5 59 Drept aceea, româncele din Bucovina niciodată nu îndătinează a pune sub cloşte ouă ouate de păsările domestice în ziua de Buna-Vestire, prea bine ştiind că, în loc de pui ca puii, ies nişte monştri.6 Tot din cauza că Buna-Vestire e o zi foarte mare şi sfintă, românii nu duc în decursul ei vacile sau juncile la buhai ca să se alunge, pentru că, conform credinţei lor, viţeii ce-i vor fata acestea vor fi calici, schimosiţi.7 Asemenea nimeni nu trebuie să caute gîlceavă în această zi, că e rău.8 Buna-Vestire se serbează cu cea mai mare sfinţenie, mai ales de către femei, pentru vestea cea îmbucurătoare, care a adus-o Arhanghelul Gavril Preacuratei Fecioare Maria, că va naşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii. Mai departe se zice că, precum va fi timpul in ziua de Buna-Vestire, aşa va fi el şi în ziua de Paşti.9 Dacă va fi frumos în ziua de Buna-Vestire, va fi frumos şi în ziua de Paşti; dacă soarele iese dimineaţă, va fi şi timpul devreme; dacă iese pe la amiază, va fi şi timpul la vreme; iar dacă iese soarele de către seară, va fi şi timpul tîrziu.10 Dacă în ziua de Buna-Vestire se arată soarele de dimineaţă, atunci păpuşoii cei mai dintîi semănaţi vor fi frumoşi; dacă se arată cam pe la amiază-zi, atunci cei mijlociu semănaţi vor fi frumoşi; dacă se arată de către seară, atunci cei mai tîrziu semănaţi vor fi cei mai frumoşi.11 Dacă in ziua de Buna-Vestire se ia ceaţa înainte de-a răsări soarele, cum mai iute de dimineaţă, aşa de timpuriu are să fie şi primăvara.12 Dacă în ziua de Buna-Vestire bolboroseşte oaia în iarbă, e semn că vara va fi mănoasă.13 în ziua care poartă numele zilei în care a căzut Buna-Vestire în anul curent, oamenii să se ferească de a semăna păpuşoi, căci, semănînd, vor fi slabi.14 în ziua de Buna-Vestire se ia, înainte de a răsări soarele, o baligă de vită şi se lipeşte la coşerul cu păpuşoi, anume ca în vara ce urmează să fie păpuşoii buni, roditori, precum este şi baliga.15 Cei mai mulţi români din Bucovina cred că din ziua de Buna-Vestire începînd înainte va fi mai cald şi mai frumos, de aceea se suie ciobanii în ziua aceasta pe stogul de fin şi melinţă16 cu toporul asupra iernei ca să fugă, că iarba-i înverzită şi ei au acuma unde paşte turmele lor.1' Drept aceea, în ziua de Buna-Vestire e datină de a bea apă cu frunză de brustur, spre a arăta mărimea câldurei de primăvară18 şi a scoate la păscut toate vitele, boi, cai, porci, etc.19 Şi se zice că de ar fi un porc aşa de slab, ca să nu se poată trage pe picioare, ci să-l tîrîieşti în toloacă, el tot nu piere, ci se îndreaptă 20 Şi tot in această zi se scot şi stupii, cari nu s-au scos in ziua de Alexii; iar înainte de a se scoate trebuie să umble un copil mic în pielea goală cu o lumină din ziua de Paşti împrejurul lor, ca să le meargă bine.21 în zorii zilei de Blagoveştenie se încunjură casa cu tâmîie, anume ca să nu se apropie nici o dihanie (şearpe) de casă.22 Tot în această zi se face prin unele locuri şi focuri prin pomete, ca şi în ziua de Alexii, însă mai rar, anume ca să rodească pomii.23 60 Românii din unele părţi ale Transilvaniei afumă In ziua de Buna-Vestire, dimineaţa, pînă a nu răsări soarele, pomii cu tâmîie şi pleavă de dnepă, căci prin aceasta cred ei că vor fi scutiţi de insecte peste an/4 în alte părţi, tot din Transilvania, fiecare familie se provede în preseara Bună-Vestirii cu nişte clopoţele, apoi cu chibrite şi cu tămîie. în zori de zi, membrul de familie care se trezeşte mai de timpuriu, ia o oală cu jar, pe care punind tâmîie, iese afară spre a incunjura de trei ori clădirile şi a afuma vitele. în timpul acesta lârmuieşte cu clopotele legate la picior. După acestea merge la pomi şi, fădnd sub ei focuri slabe, cearcă doară care va da semne de rodire. Pe pomul ce i se pare că n-ar rodi îl atinge de trei ori cu tăişul securei, zicînd: „dacă nu rodeşti, te tai!“ Pomul respectiv, înfricoşîndu-se de consecinţele admoniţiunii, se crede că ar rodi cu siguritate. Credinţa e că focul din oală atrage căldura verei, tâmîia alungă şi depărtează şerpii de pe lîngă casă, iar focul de sub pomi dezmorţeşte şi readuce în fire organele nutritive deja pierdute.25 Tot atund dnd se face foc în grădină şi se afumă pomii, se afumă în unele locuri din Transilvania şi plugul şi vitele dejug.26 Unele femei din Bucovina fac în dimineaţa acestei zile foc în ogradă înaintea uşei şi pun alăturea pîne şi sare şi o cofă cu apă ca să se încălzească îngerii, să mănînce şi să bea apă. Pînea şi sarea o dau apoi de pomană.27 în unele părţi din Banat e uzitată în ziua de Buna-Vestire nu numai umblarea şi afumarea împrejurul caselor şi moşiilor, spre alungarea şerpilor şi omizilor, ci şi baterea fiarelor.28 în alte părţi, tot din Banat, în preseara şi dimineaţa zilei de Blagoveştenie, găzdăriţa casei aprinde o rîzâ şi afumă cu ea casa şi toate corlatele29, ca să nu se încuibeze şerpii în ele.30 Unele femei păstrează rîza sau dărza, cu care au spălat vasele - uneltele de mîncare - luni dimineaţa după zapostitul de Paşti, şi cu acea dărză afumă corlatele.31 Tot atunci ac scot şi vitele afară de prin grajduri şi se lasă la soare, pentru ca să fie sănătoase peste tot anul. în unele case se scot şi toate hainele, straiele, cojoacele prin curte la aer, ca să se cureţe de miesmele de iarnă şi apoi să se pună bine peste vară, ca să nu mucezeascâ.32 în ziua de Blagoveştenie string femeile omăt şi întrebuinţează apa dintr-Snsul ca leac pentru durere de cap şi pentru de dînsele.33 Bolnavul se spală cu această apă şi posteşte (ţine) trei miercuri, anume: miercurea întîia din Postul mare, cînd se împrăştie ielele sau cînd îşi pun milostivele teara34, miercurea întîia după Paşti şi miercurea întîia după Duminica Mare sau Rusalii.35 în Banat, toţi casnicii îşi spală în ziua de Blagoveştenii corpul cu apă de pe neauă contra puricilor.36 în unele părţi însă, tot din Banat, se stropesc mai înainte de aceasta casele cu apă din neauă topită, ori şi cu apă neîncepută de la rîu şi după aceea se începe a mătura şi, îneît va fi cu putinţă, în pielea goală. Iar măturînd cu un dărab de piele de vită crepată, muierea deseîntă: 61 - Hei, boi negri! - înţelegindu-se Şi departe v-am aruncat: puricii - Sub brăduţi mărunţi, Că eu m-am sculat, Sub poale de munţi! Cu mătura v-am măturat Şi făcînd aceasta, se crede că puricii, ce se află peste vară sub brazi, sint puricii minaţi de farmecâtoare.3' De la această zi începînd, muierile din Banat se duc la codru şi aduc lemnuşele38 cari se păstrează apoi pentru Joi marele (Joi mari).39 în multe comune din Banat, numeroase familii sintuiesc Buna-Vestire de patroană a casei.40 în fine, in ziua de Buna-Vestire se dezleagă limba pasărilor şi peştele pentru mîncare. însă despre aceasta mai pe larg în capitolele ce urmează. NOTE 1. După spusa rom. dc Stroioşti, com. de P. Străinul; a celor din Mihoveni, dict. do Mih. Cioful şi com.de Vesp. Corvin; a color din Măzânâeşti, com. do 1. Butnariu; şi a color din Cireş-Opaiţ, com. de C. Dugan. 2. Cred. rom. din Cupca, dict. de Casandra Ţugui şi com. de ITi. Prelici. 3. Cred. rom. din Broscâuţul Vechi, dict. de Maria Neagul şi com. de G. Palamarciuc. 4. Cred. rom. din Crasna, com. de Em. lliuţ. 5. Cred. rom. din Broscâuţul Vechi. dict. de Maria Neagul şi com. do G. Palamarciuc. 6. Cred. rom. din Cupca, dict. de Casandra Ţugui. com. de Them. Prelici. o celor din Cireş-Opaiţ, com. de Const. Dugan: „Ouăle ouate in această zi nu se pun sub cloşcă, pentru că ies pui cu două capuri dintr-însele." 7. Dat. şi cred. rom. din Cireş-Opaiţ, com. de C. Dugan; a color din Broscâuţul Vechi, dict de Maria Neagul, com.de G.Palamarciuc. 8. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 72. 9. Cred. rom. din Udeşti, com. de Gavr. Rotariu; a celor din Bosunci, com. de Sim. Şuţu: „Se zice că cum va fi vremea în ziua de Bima-Vestire, aşa va G şi in ziua de Paşti"; a celor din Mitocu Dragomimei, com. de Amfil. Burac: „Ce vreme este de Buna-Vestire, aceea trebuie să fie şi in ziua de sf. Paşti"; Dim. Dan, Credinţe pop. buc., publ. in Gazel o Bucovinei, an. IV. nr. 97, p. 2: „Se crede că cum o timpul in ziua de Buna-Vestire. aşa va fi el şi in ziua de Paşti". 10. Cred. rom. din Udeşti, com. de Gavr. Rotariu. 11. Cred. rom. din Mitocu Dragomimei, com. de Amfil. Burac. 12. Cred. rom. din Straja, com. de I. Dan. 13. Telegraful rom., Sibiu, 1872, nr. 26. 14. Cred. rom. din Mitocu Dragomimei, com. de Amfil Burac. 15. Dat. rom. din Mitocu Dragomimei, dict. de Eufrosina Romaş, com. de Alex. Rbmaş. 16. Mclinţâ = amerinţă. 17. Dat rom. din Volovăţ, com. de Ioan Buliga. 18. Idem. din Horodnicul dc Jos, com. de dl. Prelipcean. 19. Dat. rom. din Bosanri, com. de Sim. Şuţu. 20. Cred. rom. din Crasna, com. de Em. lliuţ. 21. Dat. rom. din Bosanri, com de Sim. Şuţu; a celor din Horodnicul de Jos. com de G. Tbleagâ: „Oameni cari au ştiubeie scot în ziua asta roii (albinele) afară". 22. Din Broscâuţul Vechi. dict. de Palaghia Onriul, com. de G. Palamarciuc; tot de acolo, com. de Nistor Costaş: .în această zi se afumă cu tămîie împrejurul casei (in zori de zi) ca in Joia Maro. spre acelaşi scop." 62 23. Dat. rom. din Tfcrcblccca, dict. de Axenia Nimigonn, com. do P. Nimigean; a celor din Bişeşti, com. de V. Botezat: „Oamenii fac foc de dimineaţa prin pomete ca să rodească." 24. Credinţe deşerte, auzite de la pop. rom. din Boereni şi jur. publ. în Gazeta Transilvaniei, an. LVIII, Braşov, 1895, nr. 102. 25. Vasile Rebreon, Datine poporale, publ. in Ungaria, revistă socialâ-ştiinţifică-litcrară. Cluj, 1892, p. 288. 26. Gazeta Traiusilvaniei, an. LI, Braşov, 1888, nr. 142. 27. Dat. rom. din Tereblecca, dict. de Varvara Mintioan şi Irina Bulbuc, com. de P. Scripca-riu. 28. Sim. Mangiuca, Calendarul po an. 1882 şi 1883. 29. Corlate = cele aparţinătoare de casă şi sălaşul cu marva afară la cîmp. 30. Com. de dl. Aurel Iana şi Iosif Olariu. 31. Com. de dl. Ios. Olariu: „Dărza de la zapostitul mare ornai păstrează româncele noastre şi ca să afume copiii mici pentru năprâcit - spaimă." 32. Com. de Aur. Iana şi Ios. Olariu; Sim. Mangiuca. Calend. cit.: „Pe ziua de Buna-Vcstirc cad următoarele datine şi credinţe: scoaterea afară din casă şi punerea in curte (nvlie, obor) a veştmintelor, păturilor, straielor şi a tuturor hainelor, spre a se aera (pe alocurea la Florii)." 33. De dlnsele, după spusa Virvarei Mintioan, le cauzează ielele, cori sini închipuite ca nişte vintoase şi, dacă Sl ating pe cineva ielele, atunci respectivul se bolnăveşte la încheieturi, şi această boală se numeşte de dlnsele. 34. Cred. rom. din Frătăuţul Vechi, com. de Em. Isopescu: „A treia zi după lăsatul secului de vară să nu se lucreze, căci ntUnci se împrăştie ielele, cari pot aduce multe nenorociri celor ce lucrează in ziua aceea"; Gazeta Transilvaniei, an. LVIII, Braşov, 1895, nr. 102: .în miercurea intîia din postul marc (Părosimi) nu lucrează femeile, căci milostivele îşi pun teară." 35. Cred. rom. din Tcreblecea, dict. de Varvara Mintioan. com. de P. Scripcariu. 36. Com. de dl. Aurel Iana. 37. Com. de dl. Ios. Olariu. 38. Beţe de alun uscate, frinte şi nu tăiate, aduse pe cap şi nicidecum tîriite după ele. 39. Com. de Aurel Iana. 40 Şim Mangiuca. Calend. eiL II. DEZLEGAREA LIMBEI PĂSĂRILOR în ziua de Buna-Vestire sau Blagoveştenie, după credinţa românilor de pretutindenea, se dezleagă limba tuturor pasărilor cîntătoare spre a putea cînta1, şi cu deosebire a cucului2, care toată iarna a fost uliu, iar la Buna-Vestire se preface iarăşi în cuc.3 Drept aceea, fiecare român, mic şi mare, tînâr şi bâtrin, aşteaptă cu cea mai mare nerăbdare sosirea acestei zile şi dimpreună cu dînsa şi a cucului.4 însă ca nu cumva cucul să-i surprindă nepregătiţi, de aceea fiecare poartă pijă ca să aibă totdeauna bani la sine şi să nu fie flămînzi sau supăraţi, căci în cazul contrar tot anul vor duce nevoie de bani şi vor fi flâminzi şi supăraţi.® Şi cucul, cum a sosit şi i s-a dezlegat limba îndată începe a cînta, şi cîntă necontenit de la Buna-Vestire şi pînă la Sînziene6 sau pînă la Sîn-Petru7, iar atunci se îneacă cu orz şi, ne mai putînd mai mult cînta, se preface iarăşi în uliu, şi astfel petrece el apoi peste iarnă pînă la Buna-Vestirea viitoare.8 63 Iar cînd îl aud întîiaşi data cîntînd, atunci toţi fără deosebire il întreabă, zicînd: Cucuie, Puiuculc! Cîţi ani îmi vei dărui Pînă ce eu voi muri?9 Iar feciorii cei holtei şi fetele cele mari, bune de măritat, mai adaog, pe lingă aceste cuvinte, încă şi următoarele: Cucuie, Voinicule! Cîţi ani îmi vei da Pîn’m-oi însura? Cucuie, Bucule! Ciţi ani îmi vei da Pin’m-oi mărita? Şi apoi, numărind glasurile, fiecare glas e socotit drept un an.10 Iar cînd îi rine timpul ca să plece de la noi, atunci mai ales recruţii ce au să se ducă la miliţie, adresîndu-se către dînsul, zic: Cîntâ cuce Cînd te-i duce, Cu trei zile mai nainte, Ca să-mi gat şi eu merinde, Să mă duc şi eu cu tine, Cucuie, în ţeri străine. Tb-i merge pe sus cîntînd Şi eu pe jos lăcrămînd Şi la părinţi cugetînd!11 Dar să lăsăm cucul şi să ne întoarcem pe un moment şi spre celelalte pasări călătoare. Precum cucul, aşa şi cele mai multe dintre celelalte pasări călătoare, precum rîndunelele, cocostîrcii şi altele, încep a veni, după spusa românilor, asemenea de pe la Buna-Vestire înainte şi tot din această zi celor cîntâtoare li se dezleagă glasul şi prind a cînta de se răsună pometele, luncile, dumbrăvile şi codrii de cîntecele lor.12 Ce se atinge de cocostîrci, se zice că, dacă vin mai mulţi deodată, atunci primăvara va fi furtunoasă şi ploioasă. Iar despre rîndunole zic românii din Bucovina că dacă, vezi intîia oară numai o singură rîndunică. atunci peste toată vara eşti numai singur; dacă vezi mai multe deodată, atunci peste toată vara eşti întovărăşit de cineva. Şi iarăşi mai zic că atunci cînd vezi întiiaşi dată rindunele e bine să te speli iute pe obraz cu apă sau cu lapte, ca să nu capeţi pe faţă pete, bureţi sau alunele.13 Drept aceea, fetele cari au alunele pe obraz, cînd văd rindunele întîia oară, aruncă ţărnă în sus sau se spală pe obraz zicînd: Ducâ-se alunelele mele Pe penele tale.14 Românii din unele părţi ale Transilvaniei insă cred şi spun că cîte rîndu-nele vezi mai întîi cu atîţia oameni vei fi pe ceea lume laolaltă, se înţelege că 64 in rai. Iar cînd vezi rîndunele prima oara, e bine să stai în loc şi să sapi sub piciorul drept, că vei afla un cărbune, cu care te poţi apoi scăpa orişicînd de friguri, dacă îl bei cu apă.15 NOTE 1. Cred. rom. din Stupea, corn. de Onufr. Căilean „în ziua de Blagoveşte se dezleagă limba la toate pasările spre a dnta.* 2. Cred. rom. din Gura Humorului, corn de Km. Netea: „Buna- Vestire se serbează pentru deschiderea glasului la păsările cele cintătoare şi mai ales a cucului-; a celor din Bălăceana. dict. de llie Bandul, com. de C. Ureche. 3. Cred. rom. din Tereblecca, dict. de Const. Scripcariu, com. de P. Scripcariu; 7hbuna poporului, an. II, Arad, 1898, nr. 90, p. 908. 4. Cred. rom. din Crasna, com. de Em. Iliuţ: „Blngoviştenin o aşteaptă toţi oamenii cu mare bucurie, ca să audă cucul cintînd." 5. Cred. rom. din Tereblecea, dict. de Const. Scripcariu. com. de P. Scripcariu. 6. C. O. Gheorghiu, op. cit., p. 72: .Din această zi (adecă din ziua de Blagoveştenie], i se dezleagă limba cucului şi cîntâ neîntrerupt pînă la Sinzieno La Sinzicno iar i se leagă limba şi nu mai poate rinta pină la altă Blngovcştcnii*.*: S. FI. Marian, Ornitologia pop. rom., tom. I, Cernăuţi, 1883, p. 17 şi 37 - 38. 7. Gazeta Transilvaniei, an. LX, Braşov. 1897, nr. 67: .Cucul cam pe la Buna-Vestirc pînă la Sîn-Petru avea multe misiuni de împlinit; el trebuia să ne spună viitorul sau să ne aducă ştiri despre iubiţii şi iubitele noastre...* 8. Cred. rom. din 'Ibreblecea, dict. de Const, Scripcariu. 9. Pretutindenen în Bucovina. 10. Com. de dl. Grigore Sima al lui Ion, din Bucium- Poieni în Transilvania. Vezi şi Gazeta Transilvaniei, an. LX, cit. 11. Com. de Gr. Sima al lui Ion. 12. După spusa rom. din Volovăţ, com. de llie Buliga, şi a celor din Mihoveni, dict. de Paroschiva Cimpoeş, com. de Vesp. Corvin. Vezi şi Sim. Mangiuca, Calend. pe an. 1883: Jji Buna-Vestirc să sosească rîndunelele.* - din mss. d-lui I. Pop-Roteganul: .Bunavestire e zi însemnata, ca atunci sosesc rindunelele." 13. Cred. rom. din Volovăţ, com. de llie Buliga; a celor din Mihoveni, dict. de Paroschiva Cimpoeş, com. de Vesp. Corvin: .Cînd văd numai o rindunicâ intîia oară. zic fetele că au să trăiască singure; cînd văd mai multe, atunci au să trăiască mai mulţi Ia un loc cu dinsele.* 14. Dat rom. din Mihoveni, dict. de Par. Cimpoeş, com de Vesp. Corvin. 15. Telegraful român. Sibiu, 1872, nr. 26. III. DEZLEGAREA DE PEŞTE E fiecăruia prea bine cunoscut că poporul român de pretutindenea nu mânîncă niciodată in Postul mare bucate de frupt sau de dulce, ci numai de post sau de sec. Ba, afară de Florii şi de Buna-Vestire, nici chiar peşte nu se încumetă a mînca in decursul acestui post, şi aceasta din cauză că aşa stă scris in cărţile bisericeşti. în ziua de Florii insă, şi mai cu seamă în ziua de Buna-Vestire, fiind în aceste două zile dezlegare de peşte, adecă fiind încuviinţat a mînca şi peşte, 65 fiecare român, pînă chiar şi cel mai sărman şi mai nevoiaş, caută să aibă şi de acesta de mîncat1 şi aceasta nu numai pentru ca să se nutrească, ci şi ca să fie sănătos ca peştele în decursul anului." De aici vine apoi că în aceste două zile se trece foarte mult peşte. Dar nu numai românii sint aceia cari se bat aşa de tare, şi mai ales în ziua de Buna-Vestire, după peşte, ci chiar şi ţiganii. însă deoarece aceştia nu prea au pe ce să-şi cumpere peşte românesc, se mulţumesc şi cu peşte ţigănesc, adecă cu broaşte.'5 De aici rine apoi şi următoarea satiră, prin care sînt ţiganii luaţi de către români in ris şi batjocură: într-o zi de Balgoveşte Toţi românii aveau peşte, Numai dada băt rinul N-avea încă nici unul. 5 Dar avea, dada, avea, Avea doisprezece cai: Cu ochii boldiţi, Cu dinţii rînjiţi, Cu ochii 10 Ca steclele, Cu dinţii Ca greblele, Cu copitele Ca sitele... 15 Şi mai avea, dada avea: O leancă lencată în pod aruncată, De cloşte lucrată, Pe de cătrâ soare 20 C-o răsufiătoarc, Pe de cătrâ lună C-o gaură bună, Pe de cătrâ stele Borţi mai mărunţele 25 Iar de cătrâ ţara ungurească Numai singur dracul ştie Să le potrivească Şi să le cîrpească. Şi mai avea încă 30 Ciobote de săftian, Cum ii place la ţigan, Cu câputa Fără talpă, Cu tureatcâ 35 Nici oleacă. Şi s-a pus dada pe treabă Şi şi-a scos leanca degrabă Şi cu dînsa s-a-mbrâcat Şi-n ciobote s-a-ncălţat 40 Şi s-a dus apoi la halta Balta, Ca să prindă peşte Să aibă de Blagoveştc. Şi la halta 45 Balta Cum a sosit Dada, îndat-a şi zărit Stînd pe malul belţilor Crancoriţa peştilor, 50 Şi cum sta Şi se-nholba Dada singur se mira De-atîţia peşti ce era. Şi-acasă mi s-a-nturnat, 55 Şi pe loc a şi luat Căruţa cea-nforecată, Cu aţă de buci legată, Şi la ea caii i-a prins Şi după peşte s-a dus. 60 Şi mergea dada, mergea. Lumea de se 9păria, La deal tot cu opintele Şi la vale cu poprele, Iar pe şes 65 Tot pe jos, Că-i mai sănătos Şi nu prea primejdios. Şi-ntr-o zi de vară, Din zori pînâ-n 9ară, 70 A ieşit din ograd-afară, Şi cînd a fost ziua gata A ajuns la halta Balta, Şi la halta 66 75 Balta Cum a sosit A şi vîrit Câruţa-n lata Balta 80 Să ia peştii cu rădicata. Dară n-a apucat bine A-ntra-n lata Balta Şi-o ştiuculiţă, 85 In patru brincuţe. De pe schiţă Pe schiţă Ţup la dada în căruţă. Dada, cum a zărit-o, 90 Spre casă a şi tulit-o. Şi-a adus-o Acasă Şi-a pus-o Pe masă, 95 De pe masă Pc vatră. Unde n-a fost foc niciodată De cind era mama fată. Şi cum a pus-o pe foc. 100 Ştiucuţ-a şi făcut mniorc. - Ia-o, dadă, că s-a copt!... Atunci dada a luat-o Şi cu pil-a despicat-o Şi-a-mpărţit-o-n două 105 Şi ne-a dat şi nouă, Să mincăm şi noi peşte De Blagoveşte. Şi-am început a minca. Dar care cum gusta, 110 Din ochi se-nholba, Din dinţi că crîşca, Pe loc şi crăpa, Dracul mi-1 lua. Numai dade-i mergea bine, 115 Câ-i trecea verde prin vine.4 Afară de aceasta, e de însemnat că, dacă vrea să fie cineva în decursul anului pescar bun, să poată prindă mult peşte, se zice că e bine să se ducă în ziua de Buna-Vestire la biserică, să ia de-acolo anaforă şi să meargă după aceea Ia peşte. Şi care peşte îl va prinde mai întîi, să-i pună o fărâmătură de anaforă în gură şi apoi să-i zică: - Du-tc! Şi cu cîţi te vei intîlni, spune-le la toţi să vină la mine! Şi cu acestea sâ-1 lase iar în apă. Făcind aceasta, se crede ca, peste tot anul, cînd va merge a pescui, va ti foarte norocos... totdeauna va veni cu straiţa plină.5 în fine, in ţinutul Reghinului săsesc din Transilvania circulă credinţa că cine vrea să fie vînător bun să se ducă la biserică în ziua Bunâ-Vestirii şi, după ce va lua o fărâmătură de anaforă. să meargă cu dînsa, să facă într-un pom o gâurice şi să o pună acolo şi apoi să ţintească din depărtare asupra ei. Puşcătura negreşit va nimeri in anaforă, din care va curge singe. în tot anul apoi va fi puşcaş foarte bun. Dar asta e păcat mare şi de aceea nu cearcă nimeni.6 NOTE 1. Datina tuturor rom. din Bucovina; in special a celor din Volovăţ, com. de Ilie Buliga: „In ziua de Blagoviştenie zic oamenii câ este voie de mincat peşte, şi cine inghite atunci un peşte viu întreg, acela va prinde peste tot anul peşte“; din rass. d-lui I. Pop-Rcteganul; dr. G. Crâiniceanu, Igiena ţăranului român, Bucureşti, 1895, p. 224: „Peşte se mânincă numai la Buna-Vestire şi Florii, incolo nici măcar scrumbiile nu sint permise, cum sfat in postul Crăciunului; pină şi untul-dc-lcmn este oprit in pnma şi ultima siptamlnâ a Postului mare'. 67 2. Din msa. d-lui I. Pop-Retcganul. 3. După spusa românilor din Volovâţ, com. de llic Buliga: JSc zice că In ziua de Blagoveşte se dezgheaţâ peştele ţiganilor - adecă broaştele - şi începe a rinta"; iar după spusa rom. din unele părţi ale Transilvaniei, vezi telegraful român, Sibiu. 1872, nr. 26: „Broaştele de la Buna-Vestire nu-s mai mult bune de mincat, pentru că inccp a cin ta. “ 4. Din Ilişcşti, dict. de Nicolae Botezat; vezi şi S. FI. Marian. Satire poporane române. Bucureşti, 1893, p. 253-283. 5. Telegraful român. Sibiu. 1872, nr. 26. 6. Idem, loc. cit. IV. BLAGOVEŞNICUL Sub Blagoveşnic, după cum cred şi spun cei mai mulţi români din Bucovina, se înţelege Arhanghelul Gavril. care a fost trimis de Dumnezeu ca sâ ducă Preacuratei Fecioare Maria vestea cea bună şi îmbucurătoare că va naşte pe Domnul Nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.1 Blagoveşnicul. numit altmintrelea şi Gavril Blagoveşnicul2 cade totdeauna a doua zi de Blagoveştenie sau Buna-Vestire.3 Blagoveşnicul se serbează mai cu seamă de către femei4: a. Pentru că a adus Buna-Vestire despre Naşterea lui Iisus Hristos5; b. Pentru ca să fie curate la faţă6; c. Pentru ca să nu li se calicească copiii'; d. Pentru ca sâ fie scutite vitele de jivine8; e. Pentru câ-i o zi cu primejdie9. Sărbătoarea aceasta este mai mult pentru partea femeiască, de aceea deoarece se zice că lucrul femeiesc este mai gingaş decît cel bărbătesc. De aici şi vine apoi că femeile nu lucrează în această zi, şi mai ales prin casă, pe cîrui pe afară bărbaţii lucrează.10 Pe lîngâ Gavril Blagoveşnicul, se mai serbează a doua zi de Buna- Vestire încă şi amintirea unora dintre Sfinţii Apostoli, şi aceasta asemenea pentru primejdii. Despre aşezarea acestei sărbători se istorisesc următoarele: „Se zice că aşezîndu-se sărbătorile, unii dintre Sfinţii Apostoli n-au fost de faţă. Venind ei acasă şi auzind despre cele aşezate şi neaflînd puse zile şi pentru dînşii, s-au deplîns la ceilalţi apostoli. Aceştia deci le-au aşezat a doua zi de Buna-Vestire, de Sîn-Ilie etc., cari zile să se ţină întru amintirea lor, şi au ameninţat pe cei ce nu le vor ţinea cu primejdii.11 în această zi, ca şi în ziua de Buna-Vestire, nu e bine a se lăsa vacile şi juncele sâ se alunge, pentru că viţeii lor vor fi calici. Dacă gîştele şi găinile se ouă în această zi, atunci aceste ouă nu sînt bune sâ se puie la clocit, pentru că nu ies pui cumsecade dintr-însele, ci ies numai nişte calici.12 în fine, mai e de observat încă şi aceea, că precum în ziua de Buna-Vestire, aşa şi în ziua de Blagoveşnic, oamenii îndătinează a mînca peşte. 68 r Deci, precum în ziua premergătoare, aşa şi in această zi îndătinează românii de a lua pe ţigani în rîs şi batjocură, că aceştia, în loc de peşte, au prins şi au mtncat broaşte. NOTE 1. După spusa rom. din Frătuuţul Vechi, dict. de Eudoehiu Isopescul; a celor din Bălâcea-na, eoni. dc G. Jemna: «A doua zi de Blagoviştenie se aflu Gavril Blagoveşnicul, care se serbează mai cu seamă de către femei, pentru că a adus Buna-Vestire despre naşterea lui Iisus Hristos, şi de aceea se cheamă Blagoveşnic." 2. Din Crasna. corn. de Em. Iliuţ: „Blagoveşnicul se mai cheamă şi Gavril Blagoveşnicul şi pică a doua zi după Blagoviştenie"; a celor din Mihoveni, dict, de Mih. Cioful, corn. de Vcsp. Corvin: _A doua zi de Blagoviştenie pică Gavril Blagoveşnicul”; a celor din Pâtrâuţi, corn. de Sim. Ho lac jSub Blagoveşnic se înţelege Arhanghelul Gavril." 3. Din Securiceni, corn. de G. Guşet: .Blagoveşnicul este Sf. Gavril, care se serbează a doua zi după Buna-Vestire"; din Horodnicul de Jos, corn. de G. Teleagă; „A doua zi de Blagoviştenie pică Blagoveşnicul, căruia ii mai zic oamenii şi Gavril"; din Măzânăeşti, corn. dc 1. Butnariu: „Blagoveşnicul este Gavril. El pica a doua zi de Blagoviştenii"; din Tereblecea, dict. de Varvara Mintioan, corn. de P. Scripcariu: „Blagoveşnicul se serbează a doua zi de Blagoviştenie." 4. în Crasna, com. de Em. Iliuţ. 5. In Bălăceana, com. de G. Jemna. 6. In Pirteştii dc Sus, com de G. Barunuiu 7. în Tereblecea, dict. de Axcnia Nimigean: „Blagoveşnicul este intiia zi după Blagoviştenie. Sărbătoarea aceasta se ţine ca să nu se calicească copiii." 8. în Straja, com. de I. Dan: „Blagoveşnicul se serbează a doua zi de Blagoviştenie, ca să fie scutite vitele de jevenii." 9. In Ilişeşti, com. de V. Botezat „Blagoveşnicul pică a doua zi de Blagoviştenie şi-l serbează femeile, pentru că-i sărbătoare cu primejdie."; Dim. Dan, Comuna Straja, p. 96: „A doua zi de Buna-Vestire se ţine pentru primejdii." 10. Dat. rom. din Tereblecea, dict de Virvarn Mintioun, com. de P. Scripcariu; a celor din Bălăceana. dict de Ilie Bandul. com. de C. Ureche: „Blagoveşnicul pică a doua zi de Blagoviştenii şi el este mai mult pentru partea femeiască; femeile nu lucrează, d-l serbează"; a celor din Lisaura, sat in distr. Sucevei: „Blagoveşnicul ii un sfint, care cade a doua zi după Blagoviştenie. Acest sfint se numeşte Gavril. Oamenii şi mai ales femeile serbează această zi, ba chiar in foarte mult© părţi nu se lucrează deloc. Ei zic că această zi e pe roşu şi de aceea trebuie s-o serbeze." 11. Dim. Dan, Comuna Straja, p. 96. 12. Din Broscâuţi, com. de Nistor Costaş. 69 FLORIILE I. StMBÂTA LUI LAZAR Sîmbăta dinaintea Floriilor se numeşte Sîmbâta lui La/.ăr. Şi ea se numeşte de aceea aşa, pentru că în această sîmbâtă românii serbează amintirea a trei Lazâri şi anume: a) a lui Lazâr cel sărac, despre care c vorba şi in evanghelia lui Luca XVI, 19-31; b) a lui Lazăr din Vitania, fratele Martci şi al Măriei, pe care l-a înviat Domnul Nostru Is. Hr. înainte de Duminica Floriilor, ziua în care a intrat in Ierusalim; şi c) a unui Lazâr numit altmintrelea şi Lăzârel sau Lăzârică, care a murit de dor de plăcinte. Tot in această zi româncele de pretutindenea fac şi coc felurite copturi şi mai cu seamă plăcinte, cari le impârţesc apoi sărmanilor de pomană, anume ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazâr, care a murit de dor de plăcinte, sau ca avutul care n-a voit să dea lui Lazâr cel sărac nici măcar o singură fârmâturâ de pine de pe masa sa ca să-şi potolească foamea. In ziua aceasta e bine de dat de pomană încă şi de aceea că dacă fratele lui Lazăr cel sărac n-a fost bun la inimă şi îndurat, măcar că era destul de bogat, atunci cel puţin noi sâ fim mni înduraţi şi să dăm pentru cei sărmani, căci, fâcînd-o aceasta, Lazăr cel sărac cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.1 în Sîmbăta lui Lazăr nu e păcat de lucrat, numai de tors nu e bine, pentru ca sâ nu se imbăleze morţii, să nu li se dea bale, căci în această zi toţi morţii fără deosebire aşteaptă la poarta raiului.2 Drept aceea, nevestele, afară de tors, fac toate celelalte lucruri. Aşa, unele dintre dînsele merg in pădure şi aduc o buruiană numită ţiţa vacei. pe care o dau apoi vacilor, ca să dea lapte.3 Iar fetele răsădesc în această zi florile, crezînd şi zicînd că le va merge bine, pentru câ-i Sîmbăta lui Lazăr şi a Floriilor.4 Româncele din Banat îndătinează de a scoate în această zi vestmintele, straiele şi hainele din casă afară spre a se aerisi în curte.5 Mai departe, atît fetele din Banat cit şi cele din Transilvania îndătinează in preseara Floriilor de a scoate şi a pune câutâtoarea (oglinda) împreună cu cămaşa curată, care e menită spre îmbrăcare in ziua de Florii, sub un păr altoit, ca dimineaţa să răsară soarele peste ele. Cu oglinda şi cămaşa aceasta se fac apoi fermecătorii pentru dragoste şi sănătate.6 70 Românii din uncie părţi ale Munteniei, precum bunăoară cei din comuna Rîjleţu-Vieroşi, jud. Olt, nu plantează In sâptămîna dinaintea Floriilor nici un fel de pom, nici nu pun semănături şi zarzavaturi, crezîndu-se că nu vor face fructe, ci numai flori.7 în alte părţi, tot din Muntenia, este datină ca sîmbâtâ înainte de Duminica Floriilor, şi anume dimineaţă, să se adune toţi copiii şi copilele de şcoală la casa şcoalei, unde rine şi preotul cu cîntăreţii şi cu icoana Domnului nostru Iisus Hristos. După ce s-au adunat cu toţii la un loc, cîntăreţii şi preotul, care e îmbrăcat bisericeşte, adecă în epitrahil şi felon, iau icoana Domnului, încep a cînta: „Arătatu-s-au ale adîncului izvoare" , şi dimpreună cu dînşii cîntă copiii şi copilele. Astfel apoi, „avînd fiecare în mină ramure de finic"8, „se duc în rind şi cînttnd pînă la biserică". Ajungînd la biserică, pun ramurele în „pridvorul biscricei şi, după ce intră toţi în biserică, ceteşte preotul" rugăciunea de iertare (îngenunchind toţi) şi apoi miruieşte pe toţi la iconostas. NOTE 1. Dat. şi cred. rom. din Cupca, dict. de Casandra Ţugui, com. de Thcm. Prelici. 2. Dat. şi cred. rom. din Bâluceana, dict. de Vas. Rusul şi com. de Const. Ureche; şi a celor din Cupca, dict. de Cas. Ţugui:“ în Simbâta lui Lazăr femeile nu torc defel.” 3. Dat. rom. din Mitocu Drugomimei, dict. de Amfilochi Romaş şi com. de Alex. Romaş. 4. Dut. fetelor din Crasna, com. de Em. lliuţ. o. Sim. Mangiuca, Calend. pe an. 1883. 6. Sim. Mangiuca, Calend. pe an. 1883; din mss. d-lui I.Pop-Reteganul, com. Păuceneşti: „în scara de Florii se pune oglinda şi cămaşa curată a aceluia cui vrem a face de dragoste, sub un pâr oltoit, ca soarele să răsară pe ele. Acelea sint upoi bune de făcut pe dragoste.” 7. Din Răsp. la Cest. d-lui Nic. Densusianu. 8. Ori stilpâri, ori mlţişoare, ori ramurele de plop îmbobocit, care tot acelaşi lucru este, cu numirile aici arătate. 9. E. Baican. Obiceiuri la români, p. 16-17. II. LAZAR cel sârac Despre Lazăr cel sârac există la românii din Bucovina următoarea legendă; „Zice că era odată doi fraţi: unul foarte bogat, iar altul, anume Lazăr, foarte sărac. Şi pe cind cel bogat era sănătos şi-i mergea în toată privinţa foarte bine, pe atunci lui Lazăr nu numai că-i mergea foarte rău, nu numai că sărăcise şi ajunsese la sapă de lemn, ci a mai fost dat peste dînsul încă şi o boală foarte cumplită şi urită, adecă nişte bube rele, cari i se făcură peste tot trupul şi din pricina cărora mai toţi oamenii se fereau de dînsul. Ba, ce este încă şi mai dureros, nici chiar soţia sa, căci Lazăr era însurat, nu-1 suferea; chiar şi 71 aceasta s-a fost lepădat de dinsul şi nu-i mai da ajutorul trebuincios, ci, părâsindu-1, se purta acuma cu gindul ca să se mărite după un alt bărbat. Dar nici frate-sâu cel bogat nu era mai bun. Acestuia încă nu-i păsa de dinsul. ca şi cînd nu i-ar fi fost frate. Dimpotrivă, fiind holtei, gindurile lui. ca şi ale cumnatei sale, ii zburau cu totul in alte părţi şi anume: unde şi-ar putea afla o mireasă frumoasă şi avută ca şi dinsul. Şi n-a trecut mult timp la mijloc şi, aflîndu-şi mireasa dorită, făcu nuntă şi pofti la dînsa pe toţi oamenii şi boierii cei mai avuţi şi mai însemnaţi. Lazăr, auzind că frate-sâu se însoară şi c-a poftit o mulţime de lume la nuntă, şi-a luat inima în dinţi, s-a dus şi el la nunta şi i-a zis frăţine-său: - Frate! primeşto-mâ şi pe mine la masă! însă frate-sâu, cum il văzu, a început a striga pe dinsul şi a zice: - Ce fel de frate imi eşti tu!... tu nu-mi eşti frate, ci un calic şi jumătate!... marş afară! Lazăr, văzînd cit dc-mpietrit şi rău la inimă e frate-sâu, l-au umplut lacrimile, a ieşit afară şi. puindu-se lingă o grămadă de gunoi, a început a plinge cu hohot de ruşinea ce o păţise, de durere şi năcăjit ce era. Cînii bogatului, cari alerga încolo şi încoace prin ogradă, apropiindu-se de Lazăr şi vâzindu-1 că-i mai mult moft decît viu de durere şi foame, merserâ în casă şi, aflînd sfărâmături de pine şi ciolane aruncate sub masă, le luară în bot şi, scoţîndu-le afară, le duseră lui Lazăr. Lazăr, rupt în coşi de foame, cum era, începu a mînca sfărmăturile de pine şi a suge măduva din ciolane, iar cînii ce i le adusese sta împrejurul lui şi-i lingeau bubele. Bogatul, ieşind afară şi văzînd cele ce se intîmplă, porunci slugilor să prindă cînii şi să-i lege. Slugile ... ce era să facă... de voie, de nevoie, se supuserâ, prinseră cînii şi-i legară. De Lazăr însă nu se atinseră, una că le era milă de dinsul, şi al doilea temindu-se să nu se umple şi ei de bube. Nu mult după aceasta, sftrşindu-se nunta şi masa, cîntârile şi veselia şi prinzînd nuntaşii a se depărta, ies şi lăutarii afară şi vâzîndu-1 pe Lazăr stînd ghemuit lingă grămada cea de gunoi, ii zise: - Ce faci, Lazăre, aice? ... eşti bolnav? - Da, - răspunse Lazăr. oftînd, - sînt bolnav, şi încă. după cum vedeţi şi singuri, foarte rău! - Ştii ce, Lazăre! - ziseră mai departe lăutarii, - noi pinâ acuma am cîntat frăţine-tău. iar acuma voim să-ţi cîntam şi ţie, doară-ţi mai trece din cea durere şi suferinţă! - D-apoi bine. cum să-mi cîntaţi, ca eu n-am cu ce vă plăti! - Noi iţi vom cînta şi aşa degeaba, pentru că tu, cînd erai sănătos şi bogat, nu o dată ne-ni dat de cîştigat! Şi cum rostiră cuvintele acestea lăutarii deauna şi începură a-i cînta. Auzind bogatul că lăutarii cînta, a ieşit afară să vadă cui îi cînta. Şi văzînd el că-i cintă lui Lazăr, a început a-şi bate joc de dînşii şi a le zice: - Halal de voi!... ştiu că v-aţi aflat omul cui sâ-i cîntaţi! Nu vedeţi că-i sărac lipit pămintului?... cu ce să vă plătească? ... doară să vă dea nişte bube, că alta n-are ce vă da!... însă lăutarii nu-i băgară cuvintele în seamă, ci cintară mai departe! 72 Lazâr, după ce au gătit de cîntat, lc mulţămi din toată inima şi apoi, luind un pumn de coji de pe bubele sale, cari le avea de mai nainte strânse în poala cămeşii, şi dindu-le, zise: - Să nu vă fie cu supărare şi bănat, primiţi drept răsplată această spuză de pe bubele mele, că alta n-am ce să vă dau! Lăutarii nu ştiau ce să se facă de ruşine, dar n-au zis nimic, luară cojile şi se porniră apoi mai departe cu gîndul că îndată ce vor ieşi in drum, să le arunce jos. însă cind ajunseră in drum şi voirâ să arunce cojile căpătate, văd, spre cea mai mare mirare a lor, că acestea s-au prefăcut în galbeni. Şi vâzînd ei aceasta, pe cît de tare erau mai nainte ingrijaţi ca să nu se umple şi ei de podoaba ce o avea Lazâr, pe atît de tare se bucurară acuma; şi de bucurie mare s-au dus să cînte şi soţiei lui Lazâr. Soţia lui Lazâr însă, cum îi văzu că vin, se răsti câtrâ dînşii şi-i întrebă, 7.icîrtd: - Cine v-a trimis şi ce căutaţi la mine? - Am cîntat lui Lazâr, soţul dumitale, şi el ne-au dat pentru aceasta cîte-un pumn de galbeni, şi acuma am venit să-ţi cintâm şi dumitale! - răspunseră lăutarii. Şi cum rostiră cuvintele acestea, se puseră şi-i cintară şi ei vreo cîteva cintece, şi apoi, fără să mai aştepte vreo plată sau mulţâmitâ, se duseră în treabâ-şi. Soţia lui Lazâr, cum au sfîrşit lăutarii de cîntat şi se duseră de la dînsa, ce-i plesneşte prin minte?... se pune şi face de mincare, se îmbracă frumos, ia mincarea ce a făcut-o şi, dueîndu-se cu dînsa unde era Lazâr, i-odete acestuia s-<> mânince, zicînd: - Na, mânîncă şi te satură!... tu zici că n-ai bani, iar lăutarilor ai de unde să le dai galbeni ca să-ţi cînte, mie însă nu! - Eu le-am dat bube, iar nu galbeni! - răspunse Lazâr. - Bine!... zise mai departe nevasta mînioasă - dacă-i aşa, cum spui, atunci să ştii că de acuma nu mai vin mai mult sâ-ţi aduc de mincare, căci de azi inainte te părăsesc pentru totdeauna şi mă mărit! - Despre mine - zise Lazăr - mâritâ-te sănătoasă, că eu nu te opresc, dar la una totuşi te fac luâtoare de seamă: cînd te vei pomi cu noul tău mire din ogradă, sâ-ţi faci cruce în cele patru părţi ale pămintului, adecă la răsărit, apus. amiază şi miazănoapte, şi apoi să te porneşti! După aceasta se despărţiră. Lazâr se duse ca să-şi caute de nevoile sale, iar soţia sa se întoarse acasă şi aştepta cu nerăbdare sâ-i vie iubitul. Iată că nu mult după aceasta soseşte şi iubitul ei într-o trăsură cu şase cai, şi cum soseşte zice: -t Haide!... sui în trăsură, că de acum eşti a mea! Nevasta, vâzînd cît e de tînăr şi cit de frumos i se şade ca mire, nu stete mult pe gînduri, ci se sui iute în trăsură, uită insă in graba cea mare să-şi facă cruce, după cum a fost invâţat-o Lazâr. N-a apucat insă bine a se urca şi a se aşeza in trăsură, şi caii prinseră a fugi aşa de repede că nu se vedeau satele şi oraşele de iuţeala cea mare cu care fugeau. Văzînd ea cît de iute fug caii. îşi aduse abia acuma aminte de cuvintele lui Lazâr şi începu a-şi face cruce. Şi cum îşi făcu ea cruce, se trezi deodată în 73 nişte ţinuturi străine, unde nu fusese niciodată în viaţa ei, iar căruţa şi iubitul se făcură deodată nevăzuţi, ca şi cînd ar fi intrat în pămînt. Se vede că tinărul cu care se iubise şi voia s-o ia de soţie, nu era om ca toţi oamenii, ci însuşi Dracul in chip de om. De aceea, cît a mers ea in cinci sau şase minute, i-au trebuit trei ani de zile ca să se întoarcă înapoi. în răstimpul acosta însă. pînă cînd s-a întors ea, Lazâr a murit, şi nu l-a mai aflat. Iar înainte de moarte, zise Lazăr către frate-sâu: - Frate! Fie-ţi milă de mine!... teme-te de Dumnezeu şi de moarte şi nu mă lăsa să mor! Iar bogatul zise: - Eu nu mă tem de Dumnezeu şi de Moarte nici atîta, pentru că eu am gratii de fier la fereşti şi uşa încă mi-i tare, n-are pe unde intra şi veni Moartea la mine!... Şi-apoi chiar şi dacă ar şi veni, eu am puşcă şi-o împuşc!... Bine! bine - zise Lazăr - fie şi-aşa cum crezi şi spui tu! Şi rostind cuvintele acestea, slăbi şi-Şi dete sufletul. Şi cum a răposat Lazăr, îndată s-au făcut doi stilpi de luminări din cer şi pînă-n pămînt, şi venind îngerii, i-au luat sufletul şi i l-a dus in rai. Nu mult timp după aceasta muri şi bogatul, şi venind dracii, îi arserâ mai intîi toată averea, de nu se alese numai scrum şi cenuşc dintr-însa. Iar după aceasta un drac, înfigind o furcă în coastele bogatului, îl luă pe sus ca pe un snop şi astfel îl duse in iad, şi cînd au ajuns şi l-a izbit în fundul iadului, tot iadul s-a cutremurat. însă bogatul, fiind gras. trăit foarte bine pe pămînt, cînd a fost izbit a sărit ca o minge in sus şi a ieşit deasupra celorlalte suflete, cari se aflau de mai nainte in iad. Şi stând el deasupra şi uitîndu-se in toate părţile, vede pe frate-său in rai, şi cum îl vede ii zice: - Lazâre! Lazâro! fii bun şi roagă-te lui Dumnezeu ca să mă ierte şi să mă scoată din văpaia In care mă aflu. căci de-acuma n-oi mai face mai mult ceea ce am făcut. Şi dacă nu voieşti tu să-l rogi, zi-i Morţii ca aceasta să se puie pentru mine pe lingă Dumnezeu ca să se îndure de mine şi să nu mă lase aici ca să mă chinuiesc! - Tu singur ai zis că nu-i Dumnezeu, iar de Moarte că nici nu-ţi pasă, deci ce mă mai rogi acuma pe mine ca să mă pun eu pe Ungă cine nu-i şi pe lîngă aceea de care nici nu-ţi pasă! - Lazâre! - zise mai departe bogatul - dacă nu vrei să te rogi pentru mine, apoi udă-ţi degetul în apă şi picură-mâ măcar o dată, că tare ard! - Dar tu mie ce bine mi-ai făcut pe pămînt ca să-ţi fac şi eu binele ce mi-1 ceri acuma! ... Cum ţi-a fost fapta, aşa ţi-i acuma şi răsplata!... Şi cum rosti Lazâr cuvintele acestea, bogatul se cufundă înapoi în iad şi mai mult nu mai ieşi deasupra.*11 NOTE 1. Din Bosanci, com.di1 Trofin Crupă şi Partenie Daminn, stud. gimn 74 III. LAZAR din vitania Despre Lazâr din Vitania. fratele Măriei şi al Măriei cel de patru zile mort, care a fost înviat de Domnul nostru Iisus Hristos, n-am aflat pină acuma nimic alta, fără numai următorul cintec de stea, care l-am auzit in anul 1874, pe cind eram încă teolog, de la o româncă din Poiana Stampii sau Pilugani, sat in munţii Bucovinei, ţinutul Domei: Viftanie, frumos nume. Poţi să te lauzi in lume C-a dobindit omul bine Cu trei raze dintru tine, 5 Trei raze de resmarac, Le-a primit Domnul cu drag. Smirna-Chira numele Arde ca luminele, Ziua, noaptea, ne-ncetat 10 Viu lumea o luminat. Ce lumină să-ngrăiesc Numele lor să-l găsesc? Sint trei fraţi din doi părinţi. Cu bun nume-mpodobiţi: 15 Lazâr. Marfta şi Maria Din satul din Viftania. Domnul făcînd o minune Luă pe Lazâr la sine Şi-l duseră la mormint 20 Şi-l puseră in pâmint. Iară după patru zile Domnul făcător de bine Călători cale bună Cu-apostolii dimpreună, 25 Pîn-la Marfta şi Maria, Pinâ-n satul Viftania. Da ele, cind l-au văzut. La picioare i-au căzut Şi plingind plinsoare mare 30 Uda sfintele picioare Şi cu lacrimi se ruga. Lui Iisus aşa zicea: - Doamne, prea dulcele nostru, A murit fratele nostru! 35 - Nu-i mort Lazâr. numai doarme, Şi iarăşi vrea să se scoale! - Ştim, Doamne, că s-a scula Cind toţi morţii-or învia! Da Iisus a întrebat: 40 - Unde-i Lazâr îngropat? La mormint s-au adunat, Iisus tare s-a rugat. Pe Lazâr de l-a sculat: - I^azâre, mai ieşi afară 45 Şi mai ieşi la lume iară! Lazâr, cit l-a auzit, El îndată c-a ieşit. Tot cu giulgiuri învălit Treizeci de ani a trăit, 50 Dar în lume n-a mai ris, Aducindu-şi el aminte De-a iadului munci cumplite. Slava Domnului să fie Pe la toţi cu bucurie 55 Şi nouă de veselie! După cit îmi este mie insă cunoscut, chiar şi cintecul acesta nu este un product al poporului, ci el e un product de origine cărturărească, care abia mai pe urmă a intrat în sînul poporului. lată şi originalul acestui cintec, după care cred eu că s-a râspindit în popor: Viftania, frumos nume. Se poate lăuda-n lume C-au dobîndit omul bine Cu trei raze dintru tine: 5 Trei raze de rozmaragd Au primit Domnul cu drag. Rozmarad e numele Şi alţi ca luminile. Ziua, noaptea, ne-ncetat 10 Luminează ne-ncetat. 75 Sunt trei fraţi din doi părinţi Cu bun nume-mpodobiţi: Lazâr, Marta, Maria, Din satul Viflania. 15 Din cetate tot dorea în toată vremea pururea Cum să se învrednicească Şi lui Ilristos să-i sltţjeascâ. Făcu Domnul o minune, 20 Luă pe Lazăr din lume. Şi-l duseră la mormînt Şi-l ingroparâ in mormint Iară după patru zile, Domnul făcător de bine, 25 Călătorind cale bună, Cu ucenici dimpreună, Pînă la Viflania, La Marta şi la Maria, Iar ele dacâ-1 văzură, 30 Chiar la picioare căzură, Plinseră mare plinsoare, Udind sfintele picioare. Şi atunci plîngînd iale Au grăit cu mîngâiare: 35 - Dacă ai fi fost de faţă. Lazăr ar fi in vieaţă! O variantă: Viflania, frumos nume, Poate-se lăuda-n lume C-au gîndit omului bine Tot trei raze dintru sine, 5 Trei raze de Agmărag, Le-au primit omul cu drag. Marac le-au zis numele, Că ard ca luminile. Sunt trei fraţi din doi părinţi, 10 Cu bun nume-mpodobiţi, Lazăr, Marta, Maria Din satul Viflania, Care ne-ncetat dorea, în toată vremea, pururea, 15 Cum ei să se-nvrednicească Ca Domnului să slujească. Făcu Domnul o minune, Chemă pe Lazăr la sine Şi-l duseră la mormînt Atunci Domnul a-ntrebat: - Unde-i Lazăr îngropat? Iar dacă l-au arătat 40 Cătră mormînt s-au plecat. Jidovii s-au adunat Să vază lucru minunat. Pe cel ce l-au îngropat C-un cuvînt l-au înviat. 45 - Vină, prietine, afară Şi mai ieşi la lume-afară! Atunci Lazăr s-a sculat, Pe surori le-au mingâiat. Fiind patru zile în iad 50 Tare s-au fost spăriat; Ce au văzut întru sine N-au putut spune la nime, Făr’cu lacrimi încurcat Puţintel au cuvintat 55 Pînă iarăşi s-a mutat în raiul cel desfătat, în cetatea cea frumoasă, O, cită-i de luminoasă! O, milostive Doamne sfinte. 60 Adu-ţi şi de noi aminte, în rai ne învredniceşte, Cu Lazăr ne sălăşluieşte.1 20 Şi-l îngropară-n pâmint. Iar după patru zile, Domnul făcător de bine Călători cale bună, Cu ucenicii-mpreunâ, 25 Pînă la Viflania. La Marfla şi Maria. Ele, dacă îl văzură, Lu picioare îi căzură, Plinseră mare plînsoare, 30 Udind sfintele picioare, Şi aşa grăiră ele, Fiind cuprinse de jele: - O, Hristoase, Domnul nostru, Au murit fratele nostru. 35 Iar tu de-ai fi fost de faţă Lazăr ar fi cu vieaţă. Şi Iisus a întrebat: - Unde-i Lazăr îngropat? 76 40 I-au mers pînă la gropiţă. Cînd la mormînt au ajuns, Ochii-au rădicat in sus: - Părintele meu ceresc, Eu ţie îţi mulţămesc, Şi cu mare sîrguinţă Şi ce-au văzut întru sine N-au putut spune la nime 45 în toată vremea har ţi-am dat, Pururea m-ai ascultat! După ce au cuvintat, Cu glas mare au strigat: - Vino, Lazăre. afară 55 Pînă la Viftania, La Mar fia şi Maria. Şi a mai trăit cu ele Spre mai mare mîngăiere O viaţă îndelungată, 50 Şi mai ieşi la lume iară! Atunci Lazăr s-a sculat, Pe surori le-au mfngăiat, 60 Dar n-a rîs niciodată. Pururea de rai gîndea, Cu mare grijă trăia, Cum el să se-nvredniceascâ. Ca iarăşi să-l dobîndeascâ. 65 Şi de-acum pînă-n vecie, Oh, Hristoase, slavă ţie!2 NOTE 1. Revista pentru istorie, arheologie fi filologie. Buc., an. I, voi. II, 1883, p. 326-327. 2. Cărţile săteanului român, an. XI, cartea IV, Bl«y, 1886, p. 59. în unele localităţi din Muntenia, şi cu deosebire prin suburbiile Bucureştilor, este datină ca in Sîmbâta lui Lazăr sau a Floriilor să umble cîte 3-5 copile din casă în casă şi să cînte pe o arie monotonă un fel de cîntec, care descrie moartea nefericită şi înmnrmînt.area unui june anume Lazăr. Această datină se numeşte Lâzârel sau Lâzărică, iar acţiunea ei a umbla cu Lăzdriţâ sau cu mireasa. Una dintre copilele cari s-au decis a umbla cu Lâzâriţa, şi anume cea mai tînără şi mai frumuşică, cum s-a făcut ziuă, se îmbracă în costum de mireasă, adecă în alb, cu beteală pe cap şi cu floare de lămîiţâ în păr, peste care aruncă apoi un gaz de mâtasâ albă, sau, dacă e mai sărmană, un bariş, mai pe scurt cu tot alaiul pitoresc al unei mirese fecioare; iar celelalte, 2-5 la număr, se îmbracă simplu, ca şi în toate zilele. După ce s-au îmbrăcat în chipul cum s-a arătat, se pornesc pe la case. Şi cum au ajuns la o casă şi sînt primite, se postează dinaintea ferestrelor intr-un cerc, şi fetiţa îmbrăcată ca mireasă, care se numeşte Lâzăriţă, prinde a se preumbla printre celelalte cîte doi-trei paşi înainte şi cîte doi-trei paşi îndărăt, fără a rosti vreun cuvînt, iar tovarăşele sale, numite cîntâtoare1, încep a cinta următorul cîntec, care descrie moartea nefericită a lui Lazăr, adecă cum a cerut acesta mamei sale sâ-i facă azimâ şi ea n-a voit, cum a plecat apoi cu oile la pădure, cum s-a suit pe o cracă de copac ca să scuture frunze oilor, şi apoi cum, bătînd vîntul, craca s-a rupt, a căzut jos şi, podidin-du-1 sîngele pe nas şi pe gură, a murit, iar surorile sale, trei la număr, văzînd IV. LAZĂRE LUL 77 că nu mai vine cu oile, s-au dus să-l caute şi aflîndu-1 mort l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi apoi l-au înmormîntat: Lazâr mă-sa 1-a făcut, Lazâre, La zare!2 La o mare Sărbătoare, 5 Lazâre, Lazâre! - Scoală, maică, mâicuşoarâ, De-mi fă albă turtişoară! Mă-sa degrab’ s-a sculat. Pe ochi negri s-a spălat 10 Şi lui Lazâr ce i-a dat? Mina mâ-si-a sărutat. Oiţele au pornit, Oiţele-au flâminzit. La pădure mi-a plecat, 15 Mugur verde-a scuturat Mieilor Şi oilor. Vînt de vară mi-a bătut, Copaciul s-a cletinat: 20 Din copaciu că mi-a căzut, Sîngele l-a podidit Şi pe nas şi pe guriţă... Lazâr avea trei surori, Trei surori pe trei cărări: 25 A mai mare Mai domoalâ, A mai mică Mai voinică. L-au cătat pîn’l-au găsit 30 Pe mini dalbe l-au adus 'n lapte dulce l-au scăldat 'n lapte dulce cu juniţâ.3 Sus pe masă mi l-au pus Şi frumos mi l-au gătit 35 Cu-antiriu de cununie Şi cu brîu de salomie4. Şi lâturile-au vărsat Sub umbrar'ulucilor în calea voinicilor, 40 Unde-i dragul fetelor, în mărul bătrinilor, în ardeiul grecilor, în piperul sîrbilor, în vinul boierilor, 45 în jimbla cucoanelor, La anul Şi la mulţi ani!6 O variantă a acestui cîntec sună precum urmează: Fecior mă-sa câ-şi avea, Lazâre, Şi cu drag mi-1 îngrijea, Lazâre, 5 Pinâ mare câ-1 făcea, Lazâre. Simbătâ de dimineaţă, Cînd e anul cu dulceaţă, Pe ochi negri s-a spălat, 10 în pădure mi-a plecat Şi-n copaciu că s-a urcat, Ramura s-a cletinat, Feciorelul mi-a picat: Sînge roşiu că i-a dat 15 Şi pe nas şi pe guriţă, Şi i-a curs pe chiculiţâ. Are Lazâr trei surori. Trei surori pe trei cărări. Dimineaţa pînâ-n zori, 20 Cată-1 de cîte trei ori. Mort pe Lazâr de-1 găseau. Tot pe braţe-1 ridicau, Acasă câ-1 aduceau, Cu lăcrămi calde-1 stropeau. 25 Cu flori mi-1 împodobeau Şi pe masâ-1 aşezau. După ce-n lapte-1 scăldau, în foi de nuc 1-înfaşiau, Şi laptele că-mi vărsau 30 Tot subt umbra nucilor, în calea voinicilor, în pofida fetelor, în ciuda nevestelor, în tâmîia babelor, 35 în ardeiul sîrbilor, în piperul grecilor. 78 La biserica de din vale, Se aude-o mare jale, Câ mi-1 plîng surorile 40 Cu toate plînsorile, De-neacă inimile. Dar mai mult cine mi-1 plinge Vărsind lacrime cu singe? Fată mare logodită. 45 Cu toată zestrea gătită, Cu perniţe prinse-n ace Şi mai mari şi mai boboace; Cu perdele prinse-n cuie Şi-n ferestre cu gutuie. 50 La anul şi la mulţi ani. Cu bine, cu sănătate!' A doua variantă, care ne spune câ Lazâr, suindu-se pe o cracă subţire şi tăind-o singur cu securea, anume ca sâ cadă cu el şi să moară, sună aşa: Lazâr mâ-sa l-a făcut, Lazâre, Lazâre; Cum l-a făcut, l-a pierdut, Lazâre, Lazăre; 5 Lazâr mi s-a minicat, Dimineaţă s-a sculat, Pe ochi negri s-a spălat, Toporaşiul mi-a luat, în pădure mi-a plecat, 10 Ca să taie muguraşi Oilor Şi mieilor. Copaciul s-a cletinat, Lazâr de sus mi-a picat; 15 Sîngele l-a podidit Şi pe nas şi pe guriţă. Lazâr are trei surori. A treia variantă: Sîmbătă de dimineaţă, Lazâre, Lazârel mi s-a sculat, Lazâre, 5 Pe ochi negri s-a spălat, O secure şi-a luat, La pădure mi-a pornit Şi-n copaciu mi s-a suit. Ramura nici c-a tăiat, 10 Trunchiul mi s-a cletinat, Lazâr jos că mi-a picat. Sîngele l-a podidit Şi pe gurii şi pe nas, Mort pe iarbă c-a rămas. 15 Are Lazâr trei surori: Trei surori pe trei cărări, Trei surori pe trei cărări: A mai mare 20 Mai domoală, A mai mică Mai voinică. ’n lapte dulce l-a scăldat. Sus pe masă l-aşezat, 25 • ’n foi de nuc l-a înfăşat, Lăturile le-a vărsat în calea voinicilor, în piperul grecilor, în ardeiul sirbilor, 30 în jimbla cucoanelor, în franzela doamnelor, în vinul boierilor. La anul şi la mulţi ani!8 L-au cătat pin' l-au găsit Şi cu lacrămi l-au jelit. Pe mini dalbe că l-au dus 20 Şi pe masă mi l-au pus ’n lapte dulce l-au scăldat, ’n foi de nuc l-au înfăşiat, ’n haine noi l-au îmbrăcat. Iar lăturile-au vărsat 25 Pe sub umbra nucilor, în calea voinicilor, în panglica fetelor, în ardeiul sirbilor, în piperul grecilor, 30 în tâmîia babelor. De la Belul9 mai la vale Se aude-o larmă mare 79 Do boieri şi de cucoane, C-a murit o fată mare: 35 Fată mare, logodită Şi cu zestrea pregătită, Pentru Lazăr podobită. Cu perdele prinse-n cuie, La ferestre cu gutuie; 40 Cu perdele prinse-n ace. Ui ferestre cu boboace. La anul Şi la mulţi ani!10 A patra şi cea din urmă variantă sună precum urmează: Simbâtâ de dimineaţă, Lazăre. Lazăr din pat s-a sculat, Lazăre, 5 Pe ochi negri s-a spălat, La icoane s-a-nchinat, Toporaşul a luat, La pădure mi-a plecat, în copaciu mi s-a urcat, 10 Copaciul s-a clătinat Iar Lazăr jos a picat, Singele l-a podidit Şi pe nas şi pe guriţă. Avea Lazăr trei surori, 15 Trei surori pe trei cărări, L-au cătat pin’ l-au găsit, ’n lapte dulce l-au scăldat, ’n foi de nuc l-au înfăşat, Lăturile le-au vărsat 20 Subt umbrarul nucului, în calea voinicului, în ardeiul slrbilor, în piperul grecilor, în panglica fetelor... 25 De la Belu mai la vale S-auzit un zgomot mare De boieri şi de cucoane, C-a murit o fată mare. Fată mare, logodită, 30 Cu toată zestrea gătită, Cu perdele prinse-n ace, Parc-ar fi nişte boboace, Cu perdele prinse-n cuie, Parc-ar fi nişte gutuie. 35 La anul şi la mulţi ani!11 Acesta e cîntecul lui Lazăr şi variantele sale cite-mi sînt mie pinâ acuma cunoscute. Femeile de prin mahalaua Bisericii Sărace din Bucureşti insă istorisesc cu totul altfel povestea lui Lazăr de cum reiese din cîntecele reproduse. Zice-se adecă că Lazăr era mititel. într-o zi scîncea, cerînd mamei sale sâ-i facă plăcintă. Mamâ-sa torcea la gura sobei. Lazăr se ducea la dînsa, o întindea de mină ca să se scoale să-i facă plăcintă, iar dînsa îl respingea şi cu mina şi cu vorbe bune, împăciuitoare. Lazăr se îndîrjca mai rău: plîngea, se trintea de pămînt, pină ce se trînti in fusul pe care mama sa îl scăpase din mină. De aci încolo povestea e la fel, cu surorile, cu scăldatul etc.12 Copilele sau fetiţele cari umblă cu Lâzăriţa sînt de obicei de o vîrstă mai mică, şi anume de la 6-12 ani. Şi ele umblă adeseaori în grupe numeroase, ca şi colindătorii la Crăciun. Iar după ce şi-au isprăvit cîntecul, primesc de la cei de casă, drept răsplată că le-au cintat, vreo cîteva ouă sau vreo cîţiva gologani.13 Datina descrisă pinâ aci e uzitată şi la aromânii din Peninsula Balcanică, care o numesc Lazar şi la cari se face, ca şi în Muntenia, în ajunul Duminicii Floriilor, tră vaiu. 80 în această zi fetele aromânce pînă la etatea de 12 sau 15 ani, după ce se imbracă în haină de sărbătoare, iau tfte un coşuleţ în mînâ şi pornesc de cu dimineaţă, colindînd din casă în casă şi cîntînd următorul cîntec: Lazăre, Lazăre, Pâzare, Nefericitule, Cînd va z-vîinâ Păştile? Cind vor veni Paştile? - Mine, - Mine, i Poimîne, Poimîne, Alantâ duminică. Cealaltă duminică Feâtilc s-cuminică, Fotele se cu mi ni că, Afendul dă t6acă, Preotul toacă. Priflâasa s-încliină. Preoteasa se-nchinâ 1 Cu pescui tu firină, Cu peştele-n iarină, Astarâ văardă hîarte. De seară cu verzi fierte, Poimîne ftaââ aroşi Poimîne ouă roşii. Sau: Lăzăre, Lazăre, Pazare, Pazare, Cind va z-vîinâ Păştile? Cînd vor sosi Paştile? - Mine, - Mine, Poîmîne, Poimîne, Duminică alantă. Duminica cealaltă Fdtile va z-glăacă Fetele vor juca, Maşî aţ£d mică Numai cea mică La6a z-dinîică Biata se va dumica.14 Sau Lazăre, Lazare, Pâzare, Nefericitule, Cînd va z-vîinâ Păştile? Cînd vor veni Paştile? - Mine - Mîne, Pdîmîne Poimîne, £a-le, 6a-le, dupu uşe Iatâ-le, iată-le după uşă Cu nîelu di guşe. Cu mielul de gît. Coşuleţul ce-1 duc in mină este îmbrăcat în flori naturale pe cari fetele le adună în ajun de prin văi şi livezi, mergînd mai multe împreună şi cîntînd diferite cîntece pe tot timpul culesului. Aceste flori sint păstrate in apă cu îngrijire pînă în ziua următoare. Se cere totodată ca fetele înseşi să-şi împodobească coşuleţul. La fărşeroate, fetele, după ce se adună mai multe la un loc.-iau un maliu, lemn cu care se bat hainele de lină la spălat, şi-l îmbracă în haine de voinic, sau de băiat. Ele caută să-l facă cît se poate de frumos. Apoi una dintre ele îl poartă în braţe şi cu el merg din casă în casă, cîntînd pe Lazare - pazare şi 81 povestind în glumă, - altădată poate în serios, - cum frumosul Lazâr a fost omorît, împuşcat sau străpuns de vreo fiară sălbatică, pe cînd păştea turma în pădure, sau invocînd diferite alte motive. Fata, care îl poartă în braţe, cînd intră in casa cuiva, face pe întristata, dacă este vreuna mai glumeaţă şi care nu se ruşinează, fiindcă cei care primesc pe Lazarine - aşa se numesc fetele cari umblă cu Lazâr - o tachinează, zicîndu-i câ frumos mire şi-a ales, facînd aluziune la malilu din braţe-i. Apoi ii mai spun: tăra malilu s-nîinti cu un gioni aleptu, acuma cu malilu şi la anul cu un fât-frumos, şi altele de acestea. Pentru aceasta fetele aleg o fată mai mică, care n-ar avea vîrstă de măritat, ca să poarte malilu, şi pe care prin urmare să nu o atingă aşa direct urările, ca şi împunsăturile glumeţilor. Aromânii din Tesalia obişnuiesc a face o păpuşă, care reprezintă un băiat şi pe care o poartă de mină două fete sau doi băieţi, fiindcă aci umblă şi băieţii cei mici cu Lazarul. Fiecare Lazarină sau Lazarin poartă rite un coşuleţcu flori naturale. La Vlaho-Clisura umblă singură fiecare fată. Iar celor ce umblă de-a Lazâr li se dau ouă, fructe şi uneori bani. Obiceiul acesta este practicat în Peninsula Balcanică, în toată splendoarea sa, mai cu seamă de către ţigăncile turcoaice. Acestea se îmbracă cu flori la cap, pe corp, şi apoi cîte 3-4 umblă din casă in casă. Una dintre ele, cea mai bătrînă, cîntă cu daireaua şi din gură, pe cînd celelalte două sau trei dansează, avînd pe piept şi pe cingătoare diferite obiecte sunătoare, asemenea celor atîmate de căluşari de-a lungul piciorului. Cele din Bitolia cîntă, în limba ţigănească, românească, turcească şi mai des in cea bulgărească, pe la creştini. Desigur că ţiganii au împrumutat obiceiul acesta de la popoarele creştine din Peninsula Balcanică. Ele se numesc Lazarchii, Lazareti şi Lazarini. Li se dă bani sau pine şi orice pofteşte fiecare. Tot aşa de răspîndit este obiceiul acesta şi printre bulgarii şi grecii din Macedonia şi Tesalia. în unele orăşele aromâneşti însă acest obicei nu se practică deloc.15 „Tema recitativului, după cum observă dl.G.Dem.Teodorescu, este moartea nefericită, chiar din preziua nunţii, a tînărului Lazâr, a cărui mireasă e reprezintată printr-o copilă, spre a înduioşa mai mult pe spectatori."16 Din descrierea de mai sus a acestui obicei la românii din Muntenia şi din colindele referitoare la Lăzărcl, se vede o mare asemănare cu Lazârul aromânesc aşa cum se practică la fărşeroţi, căci în colindele româneşti despre Lazăr se povesteşte că Lazăr, cerînd mamei sale să-i facă azimă şi aceasta nevoind, el a plecat la pădure cu oile, s-a suit pe o cracă, ca să scuture frunze oilor, dar bâtînd vîntul tare, craca s-a rupt, sau, câ s-ar fi străpuns cu fusul, pe care mama sa îl scăpase din mină.1. NOTE 1. G.Dem.Teodor eseu, Poezii pop., p. 202; corn. de dl. P. Dulfu. prof. in Bucureşti. 2. Refrenul Lazăre se repetă după f’ecare vers. 82 3. Poate cu c a se înţelege jinti[â. 4. în alto variante !>c zice colilie. 5. Inversiune poporală, căci ardeiul aparţine, ca o cultură proprie şi ca plantă de prcdilec-ţiune, mai mult sirhilor, iar piperul grecilor. 6. G. Bem. Tc-odorescu, Poezii pop., p 204. 7. G. Dem. Teodorescu.Poeziipop., p 205-206. 8. Ibidem, p. 204-205. 9. Numele unui cimitir din Bucureşti. 10. G. Dem. TVodorescu, Poezii pop., p. 205. 11. Corn. de P. Dulfu şi culeasă Sn suburbia Foişorul din Bucureşti in 26 martie 1896. 12. G. Dem. Teodorescu, op. cit., p. 202-203. 13. Corn. de dl. P. Dulfu. 14. Adecă se va rupe de plinset. 15. P Papahngi, op. cit., p. 733-736. 16. G. Dem. Teodorescu, Poezii populare, p. 203. 17. P Papahagi, op. cit., p. 736 şi G. Dem. Teodorescu, loc. cit. V. MOŞII DE FLORII Se zice că în vremea de demult o femeie avea un băiat, şi băiatul acela se numea Lazăr, şi era slab şi dorea să mănînce plăcinte. însă mama lui n-avu cînd să facă şi sâ-i dea plăcinte de mincat, şi Lazăr muri de dorul plăcintelor. Şi ziua în care a murit el era o zi de simbătâ. Mama lui, văzînd aceasta, se intristă şi începu a plînge şi a zice: - Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea care nu va face în sîmbăta lui Lazăr plăcinte! Şi de atunci fac femeile totdeauna în sîmbăta lui Lazăr plăcinte.1 Insă plăcintele ce le fac ele nu le fac numai pentru sine şi pentru familianţii lor, ci cele mai multe dintre dînsele le fac pentru cei sărmani, cari nu sint în stare a-şi face singuri plăcinte, şi acelora le trimit apoi ca moşi de sufletul morţilor, care aşteaptă în ziua aceasta la poarta raiului.2 Şi Moşii aceştia se numesc Moşi de Florii, una pentru că cad nemijlocit înainte de Florii şi al doilea pentru că ei se trimit celor sărmani, şi cu deosebire unde sînt copii mici, nu numai in sîmbăta lui Lazăr, ci şi în ziua de Florii. în multe comune din Bucovina însă nu se trimit în aceste două zile numai plăcinte ca moşi, ci şi alte obiecte. Aşa, bunăoară, în satele Buninţi şi Frătăuţul Nou este datină de a se trimite pe la case cîte o ulcică plină cu miere, deasupra gurei cu un colac sau franzolă iar la toartă cu o lumină lipită.3 Româncele cele mai cu stare din unele părţi ale Transilvaniei, precum bunăoară cele din comuna Rcteag, fac în această zi nişte pinişoare de grîu împletite în forma spiralelor de la orologiu. Pînişoarele acestea, cari au mărimea cam de două ouă'1 de prescură lipite laolaltă, sau ca două jemble cîte de doi bani, se numesc florii sing.floric. Floriile acestea le dau apoi băieţilor săraci din vecini de sufletul morţilor. 83 De regulă cheamă clte un băiat din casa unde vor să trimită florii, şi-l întreabă: - Cîţi fraţi sau cîţi copii sînteţi? Băiatul întrebat spune 2-3-4-S, adecă cîţi sînt, iar muierea care l-a chemat îi dă apoi atîtea florii cîţi copii sînt ei la părinţi, ba uneori cîte două pe deasupra pentru mama sa şi tatâ-său, iar dacă sînt în acea casă şi moşnegi, trimite şi pentru aceia cîte o florie.6 în Banat este datină ca in toate casele să se coacă ntîtea pîni de griu, cîţi membri arc familia, dar pînile nu sînt de una şi aceeaşi mărime, ci variază conform etăţii membrilor de familie. Aceste pîni se împletesc din aluat de griu cu multă grijă şi pe deasupra se înfrumuseţează cu cununi, cruci, ori alte figuri tot din aluatul acela/ în fine, atît in Transilvania cît şi în Banat, este datină de a se pune în această zi apă şi salcă verde sau alte ramuri verzi la crucile şi pe mormintele morţilor.8 în Dobrogea este obiceiul de a se aduna in Sîmbăta lui Lazâr trei fete mici ca de 12 ani, dintre cari una se împodobeşte pe cap cu tel (beteală), facîndu-se că este mireasă, a doua se leagă la cap cu un tulpan şi a treia ţine un paner cu ouă în mînă; astfel merg apoi pe la case şi dau ouăle de pomană.9 NOTE 1 riin Tereblecea, dict. de Marin Luncan şi corn. de P. Scripcariu; şi din Liuzi, dict. de Mari a Ştefnncsail şi corn. de Dim. Bondariu 2. Dat. rom. din Bălăceana, dict. de Va». Rusul şi com. de Const. Ureche. 3. Com. de Vesp. Corvin şi Vesp. Reuţ. 4. Ouă = bobine. 5. .Jemblc = jemne - franzole - bulei. 6. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul. 7. Mangiucu. Calend. pe an. 1833. 8. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul; Mangiuca, Calend. cit. 9. Rurada, O călătorie tn Dobrogea, pag. 25. VI. FLORIILE Sub cuvântul Florii şi Duminica Floriilor, după cum se spune pretutindene in Bucovina, sau Duminica Florilor şi Staurile Florii, după cum se spune în unele părţi din Transilvania, precum bunăoară în comuna Reteag1, ori Staulele Florilor, după cum se spune în comuna Văleni din Moldova2, se înţelege dumineca cea de pe urmă din Pâresimi sau Postul mare. Ea se numeşte, după unii, Florii şi Duminica Floriilor sau şi Duminica Vlnstărilor. de aceea pentru că poporul a întîmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos, cînd a intrat ultima oară în această duminecă în Ierusalim, cu ramure de finic precum şi cu alte flori.3 După alţii se numeşte Dumineca Floriilor de aceea pentru că în această zi se scot pretutindenea la toate bisericile sălcii de se sfinţesc4, precum şi pentru 84 aceea fiindcă din ziua aceasta incepind înainte încep toţi pomii şi toate florile a înmuguri şi a înflori.5 Şi iarăşi după alţii pentru că in această zi se umple ciubâraşul cu florile, adecă cu Gertura scoarţei de pădureţ, a sovîrvului şi a frunzelor de pădureţ, cari servesc spre înflorirea ouălor pentru Paşti 6 Afară de sfinţirea şi împărţirea miţişoarelor, despre cari vom vorbi mai pe larg în capitolul ce urmează, se mai observă în ziua de Florii încă şi alte datine şi credinţe, şi anume: Pe la 12 ore de noapte spre Florii, fierb apă cu busuioc şi cu fire de la canafurile ce se află la prapuri şi pe cari le fură la vreo inmormîntare a unei fete mari. După aceea, in ziua de Florii, iau ele şi se spală cu această apă pe cap, ca să aibă păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri şi să fie plăcute ca şi cum se bat flăcăii după busuioc. După ce au făcut aceasta, toarnă apa ce a rămas la rădăcinile unui pâr, rostind următoarele cuvinte: - Cum îi pârul cînd îi înflorit de frumos, aşa să fiu şi eu de frumoasă; cum se uită oamenii la un păr înflorit, aşa să se uite şi la mine! Mai cred că cel ce se cuminecă in ziua de Florii, inainte de a se apropia de preot ca să se cuminece, ori ce va gindi în acel moment', Dumnezeu ii va îndeplini dorinţa. în ziua de Florii e bine să se culeagă tot felul de flori de primăvară şi să se ducă la biserică, pentru că aceasta e ziua florilor. Cum va fi in ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşti.® în unele părţi din Muntenia nici un om nu se spalăpe cap in ziua de Florii, nici nu se rade, de frică că înfloare (albeşte) ca pomii. Românii din Banat, din contră, zic că nu e iertat a se spăla pe cap în sâptămîna Floriilor, ca să nu încărunţească.10 în ziua de Florii însă îşi spală capul cu apă descintatâ, anume ca să le crească şi să li se conserve pârul. Iar după ce s-au spălat, toarnă apa la rădăcina unui păr altoit.11 în Muntenia, în Duminica Floriilor se începe şi scrînciobul sau dulapul pe la locuri cu verdeaţă şi ţine în fiecare duminecă cu cele trei zile ale Sf. Paşti pînâ la înălţare (Ispas) şi se face horă mare, mese întinse şi cu ciocnire de ouă roşii.12 în fine, merită a fi amintit şi aceea că in ziua de Florii e pr^utindenea, în toate ţările locuite de români, datină ca să se mânîncc peşte.13 NOTE 1 2 * 4 1. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul. 2. Sim. Mangiuca, Calend. cit. 3 După spusa rom. din Stroieşti, com. de D. Gememuc; şi a celor din Frâtâuţul Vechi, dict. de Eudochia Isopescu: .Floriile se numesc aşa, pentru că locuitorii din Ierusalim l-au intimpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos cînd a intrat in acest oraş cu crenguţe înflorite”. 4. După spusa rom. din Frâtăuţul Vechi. com. de I. Covaşâ; şi acelor din Lucăceşti, com. de Iacob Paicu: .Oamenii duc în ziua de Florii la biserică miţişoare, pe cari preotul le sfinţeşte şi apoi le Smpărţcşte iar oamenilor, ndudndu-se prin aceasta aminte de intrarea Domnului nostru lisus Hristos in oraşul Ierusalim, cind i-a ieşit tot poporul cu 85 ramure do finic in mtnâ, bucurindu-se de sosirea lui. Şi de aceea se numeşte această sfint/i zi Florii.* 5. Com. de dl. Orest Dlujanschi: .Poporul credo că ziua aceasta se numeşte Florii, pentru că fiecare pom mugureşte"; din Mitocu Drogomirnci, com. do Alox. Romaş: „Florii se numeşte pentru că acuma Înfloreşte bărbânocul şi alte plante " 6. Dim. Dan. Comuna Straja şi locuitorii ei. Cernăuţi. 1897, p. 96: jn ziua Floriilor se umple riubăraşu! cu fertura scoarţei de pădureţ, ceea ce stă aşa pină joi inuintea Paştilor, cind se fac cu ea ouăle cele «roşi» in felurite desemnări." 7. Dat. şi cred. din Putna. dict. de Irina Creţan, com. de Nic. Goraş. b Dini. Dan, Comuna Straja, p. 97; Şezătoarea, an. I, Fălticeni, 1892. p. 192. 9. Din Răsp. la Cest. d-lui Nic. Densusinnu, com. Andreeşti, pi. Gilort.jud. Gor] 10. Com. de dl Aurel lana din Maidan. 11. Sim. Mangiuca. Calenil. cit. 12 K Baîcan, Obiceiuri la români, Bucureşti, 1884. p. 17. 13 Dr. G. Crâiniceanu. Igiena ţăranului român. Bucureşti, 1895, p. 224; P. Papahagi, op. cit., p. 734: „Se obirinuieşte In Duminica Floriilor să se servească la masă peşte, la prinz, iar seara din ajunul Duminicci Floriilor, la cină, verdeţuri gătite cu untdelemn * VII. MÎŢIŞOARELE Sub cuvintul miţişor pl. miţişori. miţişoară. pl. mîţişoare şi motănaş pl. motânaşi, înţeleg românii din Bucovina floarea sălciei. Evanghelistul Luca (21, 1-11) ne spune că Domnul nostru lisus Hristos, cind a intrat, după învierea lui Lazâr, in Ierusalim, a fost de către partea cea mai mare a locuitorilor acestui oraş fntîmpinat cu ramure verzi de arbori şi mai ales de finic. Amintirea acestei intrări sărbătoreşti a Domnului nostru Iieue Hrictoa in Ierusalim, biserica noastră ortodox-orientalâ o serbează cu o deosebită solemnitate în fiecare an în ziua de Florii. Deoarece insă in părţile noastre nu cresc finici, de aceea românii întrebuinţează. in loc de ramure de finic, rămurele verzi de salcie, lat.Salix alba L„ care înfloreşte tocmai jx? timpul acesta şi ale cărei flori se numesc mîţişoare.1 Cauza de ce întrebuinţează la această ocaziune numai ramure de salcie, adecă mîţişoare, şi nu şi de alţi arbori, se vede din următoarea legendă din Muntenia, com.Raş», jud. Ialomiţa: „Pe cind era lisus Hristos răstignit pe cruce. Maica Domnului a auzit şi a încălţat opinci de fier, a luat in mină toiag de oţel şi a plecat plingind ca să găsească pe lisus. în cale. plingind. a întîlnit o broască, care a intrebat-o de ce plînge. Iar Maica Domnului i-a spus că a avut un băiat şi i l-au răstignit jidovii. Broasca i-a spus că şi ea a avut nouă pui mititei şi frumuşei, cu ochii băşicăţei, şi i-a omorit un car pe toţi şi tot nu se mai boceşte aşa. Maica Domnului, auzind aceasta, i-a zis că, murind, să nu se mai impută. Apoi mergînd mai departe a dat peste o apă. la marginea căreia se afia o salcie, şi i-a zis să se facă punte peste apă. 86 Salcia a ascultat, s-a prefăcut în punte, şi Maica Domnului, trecind peste dînsa. a binecuvîntat-o ca să nu se poată face cărbuni din ea şi să se ducă în toţi anii în ziua de Florii la biserică. Şi de atunci se duc în ziua de Florii râmurele înflorite de salcie la biserică."2 în ajunul Floriilor, pâlimarul, dimpreună cu vreo cîţiva bâietani sau şi alţi oameni, se duce, şi aducînd mai multe braţuri de mîţişoare, le pune in biserică, unde le lasă apoi pînă a doua zi dimineaţă. A doua zi dimineaţă preotul ce liturghiseşte, nemijlocit după ce a cetit Sfinta Evanghelie la utrine, sfinţeşte mîţişoarele aduse şi le predă apoi iarăşi pâlimarului, ca să le impărţească poporului. Pălimarul, luînd mîţişoarele sfinţite, pune o parte dintre dinsele lingă tetrapod. ca fiecare creştin care vine la biserică şi sărută icoana intrării lui Iisus in Ierusalim să-şi poată lua cite un rămurel de acestea, iar restul îl păstrează în altar pînă după sfîrşitul liturghiei, anume ca să aibă ce împărţi şi celorlalţi credincioşi, cari nu şi-au putut lua singuri sau cari au venit ceva mai tîrziu la biserică. Fiecare creştin, cum intră în biserică şi sărută icoana de pe tetrapod, ia una, cel mult două sau trei râmurele de acestea şi le ţine cu cea mai mare evlavie în mină pînă după liturghie. După liturghie, fiecare se duce cu dinsele drept acasă. Iar după ce au ajuns acasă, cei mai mulţi inşi au datină de a se duce mai întîi la ocolul sau în grajdul vitelor şi a păli cu dinsele pe toate vitele, anume ca să crească3 iar vacile şi juncele să se alunge mai degrabă1, să înflorească cum înfloresc mîţişoarele.0 După ce au atins vitele, intră in casă şi ating cu dinsele pe copiii cei mici, anume ca şi aceştia să crească şi să înflorească ca şi mîţişoarele. Iar după ce au atins şi copiii cu dinsele, le pun după icoane sau în alt loc din casă. Cei mai mulţi inşi insă nu le vîră in casă, ci le acaţă deasupra uşii sub streaşină.' sau în alt loc undeva, ca să nu umble nimeni cu dinsele8, şi aceasta din cauză că, dacă le-ar vîri în casă, atunci ar trebui să moară cineva din acea casă9, sau pentru că nu le merge bine la vite.10 Unii iau vreo cîteva mîţişoare de pe rămurelele aduse şi le pun pe stupi, în credinţă că, făcînd aceasta, stupii se sfinţesc, le merge mai bine şi string mai multă miere peste an.11 Iar alţii pun vreo cîteva mîţişoare pe straturi, anume ca să nu mănînce viermii legumele.12 Mîţişoarele se păstrează în locul unde s-au pus peste tot anul şi se întrebuinţează ca leac contra mai multor boale, precum contra gîlcilor, frigurilor, durerii de grumaz şi a jigului la oameni, precum şi în contra ariciului la vite. Cei ce capătă boalele sus-amintite înghit cîte una pînă la trei mîţişoare şi le trece13, iar vitelor le dau în târîţe şi se afumă cu dinsele.14 Mulţi inşi însă cred că, dacă înghit trei mîţişoare sfinţite în ziua de Florii, nu se prinde nici un fel de boală de grumaz în decursul anului de dînşii, iar dacă unul sau altul a întîrziat de a o face aceasta, apoi trebuie să înghiţă o mîţişoarâ, insă numai spre trecerea gîlcilor.ir’ Drept aceea, mai cu seamă tinerii şi tinerele cari voiesc să nu-i doară gîtul peste an, cum ies in Duminica Floriilor din biserică, sau nemijlocit după ce au ajuns acasă, înghit cîte un mîţişor întreg.16 87 Tot aşa fac şi cei ce voicsc să n-aibâ gfIci1' şi să nu-i taie jigul.1H Mulţi inşi îndătinează a înghiţi cîtc o mîţişonră in ziua de Florii nu numai ca să fie scutiţi contra boalelor sus-amintite. ci totodată ca să fie uşori şi sănătoşi ca florile peste an.19 Mîţişoarele sfinţite se consideră de către popor şi ca un mijloc de apărare in contra grindinei, precum şi în contra furtunilor. Drept aceea, unii, vara, la vreme de zloată, tunete, fulgere, trăsnete şi grindină, pun miţişoare pe foc, trezind că fumul ieşit dintr-insele împrăştie zloata, fulgerul, tunetul şi grindina.20 Alţii, cînd este vreo cumpănă foarte mare, iau mîţişoarele de sub streaşină, le afumă cu tămfie sfinţită in ziua de Paşti şi apoi încunjură de mai multe ori casa cu dinsele.21 Şi iarăşi alţii, cînd văd că se apropie vreo grindină mare de sat. oraş, sau ce este, spun că e bine să iei miţişoare sfinţite, să ieşi cu dînsele înaintea grindinei, pînă ce nu apucă aceasta a trece pe hotarul satului sau al oraşului, şi să rosteşti cuvintele întrebuinţate la ajunuri, cînd postesc, ca să se poată opri grindina şi. cum ai făcut aceasta, grindina îndată apucă în alte părţi.22 Dacă nu e cu putinţă de a ieşi înaintea grindinei afară de sat, atunci se zice că e de ajuns şi numai atîta dacă o femeie castă se dezbracă şi dă in dosul casei mina cu mîţişoarele, atunci norii şi piatra (grindina) imediat după aceasta se duc peste hotare.23 Românii din unele părţi ale Transilvaniei cred asemenea şi spun că mîţişorii cei aduşi de la biserică în Duminica Floriilor sînt buni să-i aprinzi şi să afumi casa cu ei cînd e tempestate21, vreme grea.25 în Banat, sîmbătă înainte de Florii, preotul cu copiii şi poporul scot la vecernie litia şi aduc ramure de salcă, cari, sfinţite in ziua de Florii, se împart tuturora cari vin la biserică. Din aceste sălcuţc dau frunze tuturor vitelor, iar unele le păstrează in casă pentru sănătate şi, cînd se intîmplă Ho ar bato piatra, aruncate afară, se opreşte grindina. Iar românii din unele părţi ale Munteniei merg cu toţii in ziua de Florii la biserică, cu scop ca să ia cîtc o nuia, zicînd că au noroc să crească cînepa. Iar după ce o aduc acasă, o pun colac la icoane in casă şi, în timpul grindinei (pietrei), o aprind $i afumă cu dînsa, sau o pun pe acoperişul casei, ca să înceteze grindina.2' Mai departe, mîţişoarele sînt bune de pus în lâutoare. Şi dacă este uns în casă, se aduc in casă, iar de nu se lasă afară, fiindcă dacă le-ar aduce in casă neîngrijită, casa aceea ar răminea neîngrijită peste tot anul.28 Iar dacă în ziua de Florii umbli încins cu salcie dusă la biserică, atunci se crede că nu te mai doare mijlocul.29 în fine. mîţişoarele se mai întrebuinţează încă şi la negoţ. Aşa bunăoară, dacă duce cineva la tîrg un porc, un cal. o vacă, o păreche de boi sau vreo citcva oi de vîndut şi atinge cu mîţişoarele vitele ce voieşte să le vândă, atunci neguţitorii se îngrămădesc la dinsele, tocmai după cum se îngrămădesc oamenii in ziua de Florii ca să ia miţişoare.30 88 NOTE 1. După spusa rom. din Stupcu. com. de Onufr. Cdiloun .In Dumineca Floriilor merg oamenii şi femeile la biserică, unde capătă fiecare dto o crenguţă do miţişoare. Acea crenguţă de miţişoare însemnează ramul de finic, care l-a ţinut fiecuro in mini cind l-au Întâmpinat pe Hristos intrând călare pe asină in Ierusalim."; a celor din Volovâţ, com. de llie Buliga: „Sub miţişoare înţeleg oamenii la noi acele ramure do copaci, cu cari l-au întâmpinat pe Iisus Hristos cind a intrat în Ierusalim." 2. Din Răsp. la Cest. dlui. Nic. Densusianu. 3. Dat. rom din Krătăuţul Nou, com. de Iul. Sidon .Cind se aduc miţişoarele de la sfinta biserică, se pălesc cu dinsele tonte vitele şi din familie pe cei mai mici, ca să crească." 4 Dat rom. din Frătâuţu) Vechi, com. de I. Covaşâ: Jn ziua de Florii se aduc motânaşi sfinţiţi de la biserică, cu cari se bat vacile, crezindu-se că se vor alunga mai degrabă"; u celor din TVreblecea, dict de Maranda Nimigean, com. de PanL Nimigean: .în Dumineca Floriilor sau a Vlăstărilor, aduc miţişorii din biserică şi se duc mai întâi in grajd la vite, se pălesc vacile cu ele, ca să se alunge mai degrabă, şi abia după aceea se duc in casă." 5. Dat rom. din Straja, com. de 1. Dan: .Tot atunci se ating vitele cu o crenguţă de mlţişoare, ca vitele peste an să fie înflorite cum înfloresc miţişoarele." 6. Dat rom «lin Mitocu Dragomirnei, com. de Ainf. Burac „Tata sau mama, cind vin de la bisencâ in ziua de Florii, aducind totodată şi miţişoare, pălesc cu dinsele copiii peste cap. rostind la această ocaziune următourele cuvinte: «Nu te pâlosc eu,-ci miţişoarcle, ca să nu uiţi că de azi într-o săptămână e Paştele.»"; a celor din Şcheia, com.de C. Lucaciu : „Cind vin oumenii in ziua dc Florii de la biserică, lovesc pe toţi băieţii cu miţişoare." 7. Dat. rom. din Ilişeşti, com. de V. Botezat: „Fiecare creştin ia cîte o miţişoară şi o duce acasă. Acasă duse, nu le viră in casă, ci le acaţă deasupra uşei, sub streşină."; a celor din Stupea, com. de Onufr. Căilean. „întorcindu-se oamenii de la biserică cu miţişoarele, nu le bagă in casă, ci lc bagă undeva sub streşină la casă"; a celor din Tereblecea, com. de P. Scripcoriu: „Miţişoarele sfinţite se păstrează in casă la grindă sau după căprior, la streşina raspi afară. Unii insă zic că nu-i bine de adus miţişoarele in casă, ti le pun sub streşina casei, sub un căprior.'; a celor din Mitocu Dragomirnoi, dict. de Domnica Hostiuc şi com.de Alcx.Komaş: „Miţişoarele nu se bagă in casă." 8. Dat. rom. din Crasna, com de Em. Iliuţ: „Oamenii aduc miţişoarele acasă, insă nu le bagă in casă, d le pun intr-un loc undeva ca să nu umble nimeni cu ele"; din Horodnicul deJos.com. de dl P. Prelipcenn: „La Florii, dnd aduci stilpările (miţişoarele cele sfinţite de la biserică), să nu le bagi in casă, ci să le laşi afară sub streşina casei sau in alt loc undeva." 9. Dat . şi cred. rom. din Udeşti, dict. de Zamfira Niculi şi com. de Darie Cosmiuc „Miţişoarele, cari se sfinţesc în ziua de Florii, cred oamenii că, ducă le aduc şi le pun în casă, atunci moare cineva din casa aceea, de aceea le pun afară, dinaintea casei." 10. Dat rom. din Buninţi, com.de Vesp.Corvin: „Miţişoarele. cum le aduci, să nu lc bagi in casă, pentru că nu le merge bine vitelor, a să le pui sub streşina casei"; Dim. Dan, Credinţe poporale bucovinene, publ. in Gazeta Bucovinei, an. V. Cernăuţi, 1895, nr. 12: .Miţişoarele Floriilor nu e bine a le aduce în casă, ci a le pune sub streşina grajdului, şi numai cind tună şi fulgeră, a afuma in casă cu ele, şi apoi fulgerul nu va atinge acea casă." 11. Dat. rom. din Volovâţ, com. dc llie Buliga: „După ce ies oamenii dc la biserică, este datină la noi ca oumenii să puie miţişoare pe stupi, spunind că stupii se sfinţesc, le merge mai bine şi string mai multă miere peste an." 89 12. Dnl rom. din Bas anei, com. do Sim. Şuţu: „Mîţişorii să fie puşi pe straturi, căci viermii nu mânfncă legumele*1; a celor din Securiceni, com. de Gavril C.uşet: „AJţii le pun pe straturi, cu scopul că atunci nu ar roade viermii legumele, fiindcă ele înfloresc întii şl nu le mănincă nimic." 13. Dim. Dan. Credinţe poporale bucovincne, publ. în Gazeta Bucovinei, an. V, Cernăuţi, 1895. nr. 2, p, 2: „Se crede că este bine a înghiţi in Dumineci Floriilor miţişoare sfinţite şi apoi acela va fi scutit de gilci“; dat. rom. din Crasna, com.de Vas. Iliuţ: „Se zice că dacă are cineva durere de git şi va înghiţi o mîţişoară se vindecă"; a celor din Pătrăuţi. com. de Vict Morariu: .Cine are friguri să înghită trei miţişoare, şi-i trece."; a celor din Şcheia, com. de C. Lucaci. „Mîţişoarele le string peste an. căci se crede că acei cari pătimesc de friguri se vindecă dacă înghit miţişoare." 14. Dat. rom. din Crasna. com de Vas. Iliuţ: .Oamenii spun că mîţişoarele sfinţite ce le aduc de la biserică sint bune de lene, afumă vitele cu dinsele"; tot din Crasna. com de Em. Iliuţ: .Mîţişoarele se întrebuinţează pentru boale de vite. punindu-se In tăriţe."; a celor din Bosanci.com.de Sim. Şuţu: .Mîţişorii trebuie apoi do leac pentru vite"; a celor din Mitocu Dragomimei. dict.de Domnica Hostiuc şi com.de Alex. Romaş: .Mîţişoarele se întrebuinţează la vite şi anume la o boală care se numeşte arici"; a celor din Threblecea, dict. de Maranda Nimigean: .Vlăstarele de salcie sau mîţişorii îs buni de afumut vitele cind se bolnăvesc." 15 Dat. şi cred rom. din Horodnicul de Jos. com. de Gheorghe 'Ibleagă. 16. Dat. rom. din Tercblecea, com. de P. Scripcariu; a celor din Straja, com. de I Dan.; „In ziua de Florii se înghit miţişoare ca să fie scutiţi de durere de grumaz," 17. Dat. rom. din Pătrăuţi. cojii, de Vict. Morariu: .Cine înghite in ziua dc Florii un miţişor sfinţit, fără să-l atingă, acela va fi ferit dc gilci tot anul"; a celor din Volovâţ, com. de Ioan Buliga: „în ziua de Florii cred oamenii, că dacă vor înghiţi un miţişor de pe beţişorul adus de la biserică, n-ar avea tot anul gliei"; a celor din Tereblecea, dict.de Maranda Nimigean: „Cine voieşte înghite miţişori, ca sa nu facă gilci şi anume doi. pentru că gilcile sc fac pe amîndouă părţile'; n celor din Horodnicul de Jos. com. de P. Prelipcean: „Pe la Florii e bine să înghiţi trei miţişoare, insă să le ici cu mîna dreaptă după cap şi aşa să le îmhuci. căci atunci eşti scutit peste tot anul de gilci." 18. Dat. rom. din Stroieşti, com. dc* D. Gemeniuc: .La Florii nu oamenii datină că venind de la biserică iau miţişoare sfinţite, pe cari le înghit po inima goală, zicind că nu-i taie jigul toată vara şi-s mai uşori." 19. Dnt. ţi cred rom. din Stroieşti. com. dc I) Gemeniuc; a celor din Crasna, com. de Em. Iliuţ: „Oamenii in ziua de Florii se duc la biserică şi-şi iau miţişoare şi, înghiţind o mîţişoară, zic că vor fi peste an sănătoşi ca florile." 20. Dat. rom. din Straja, com de 1. Dan: a celor din Ilişeşti, com. de V. Botezat: „Mîţişoarele se întrebuinţează în contra furtunilor do pintră. Cind vine vreo furtuna, cind fulgeră şi trăsneşte, le aprind in casă şi afumă cu ele"; a celor din Liuzii Humorului, com.de Em Tăutu: „In ziua de Florii sc aduc miţişoare In biserică şi sc sfinţesc, iar după ce s-au sfinţit se aduc acasă şi se păstrează peste toată vara, iar in timp de pericol, d.e., cind este ploaie cu gheaţă, se pun in foc şi se ard ca jertfă lui Dumnezeu şi se roagă ca să înceteze ploaia "; a celor din Şiret: „Cu mîţişoarele afumă o seamă de românce dnd tună"; şi a celor din Gura Humorului, com.de Emilian Netea: „Mîţişoarele do la Florii sint bune de aprins pentru grindini mari." 21 Dat. şi cred. rom din Mihoveni, dict de Parnschiva Cojoc, com. de Vesp Corvin. 22 Dnt şi cred. rom. din distr Râdâuţului, com. de dl. P. Prelipcean. 23. Din Şiret, com. de dl. Or. Dlujanschi. 24. Com. dc dl B. Iosof. 25. Din mss. d-lui I. Pop-Retegonul: „La Florii aduc oamenii de In biserică miţişoare slujite, cari se păstrează pe In icoane peste tot unul şi se aprind cind e vreme grea." 26. Com dc dl. Aurel lana. preot in Maidan. 90 27. Din Râsp. In Cest. d-lui Nic. Densusinnu, com. Andreeşti. pl. Gilort, jutl. Goij; I. N. Constantinescu, Supvrstifii din Ciulni{a, lulomiţn. publ. in Şezâtoana, an. III, Fălticeni. 1895. p. 122: .Salcie de la Horii făcută cercuri şi pusă la icoane e bună să se aprindă cind fulgeră şi trăsneşte şi este cineva singur in casă." 28. Dat. şi cred. rom. din Sccuriceni, com. de Gavr. Guşct. 29 C. Gheorghinescu. Superstiţii, publ. in Şezătoarea, an. IU. Fălticeni. 1895, p. 120. 30. Dat. şi cred. rom. din Sccuriceni, com de Gavr. Guşct: JDespre inîţişoare se mai crede că, dacă are cineva o vită de vinzare şi o bate cu miţişoare, atunci se string şi se bat atiţin neguţitori după dinsa. cum se bat oamenii după miţişori." JOIA MARE I. JOIA MARE Sub cuvîntul Joia Mare1, numită altmintrelea şi Joi Marele. Joi Mari2, Joia Patimelor3, Joia Neagră4 şi mai rareori Joimărică5. se înţelege Joia cea de pe urmă din Păresimi sau Postul mare, adecă Joia cea din Săptămina Patimelor sau dinaintea Paştilor. Joia aceasta, după credinţa şi spusa românilor din Muntenia, este termi-nul cel de pe urmă pînă cînd au femeile şi cu deosebire fetele să-şi toarcă lîneţele şi mai ales cînepa. Femeile şi fetele cele leneşe, cari nu şi-au tors pină în această zi toate lîneţele şi cînepa, precum şi acelea ce nu cos cămăşi nouă de Paşti, o păţesc foarte râu, căci Joimâriţa sau Joimărică, care are datină de a umbla in ajunul acestei zile pe la toate casele, pe care femeie sau fată o află că nu şi-a tors toate cele ce a avut să le toarcă în decursul Pâresimilor sau n-a cusut cămăşi nouă de Paşti, nu numai că o batjocoreşte şi o mustră foarte aspru pentru aceasta, ci-i aprinde şi arde încă şi toată cînepa rămasă netoarsâ. Ba nu o dată şi nu j>e o femeie sau fată o bate peste degete sau o arde, iar pe fetele cele mai leneşe le răpeşte şi. ducindu-le cu sine acasă, le frige şi le mănîncă 6 După credinţa şi spusa românilor din Bucovina şi a celor din Moldova însă. Joia Mare eslo începutul joilor ce urmează pînă la Ispas sau înălţarea Domnului, în cari româncele nu lucrează mai nimic, şi mai ales nu torc, nu cos şi nu fierb cămăşi, anume ca să nu le bată piatra' pometele şi semănăturile, apoi pentru ca să nu se întoarcă ploile şi să se facă secetă8, precum şi pentru rodirea pomilor şi a semănăturilor.9 Româncele din Banat serbează asemenea Joi Marele, după cum o numesc ele, insă şi acestea mai mult numai cu nelucrare în casă10, ca şi cele din Moldova şi Bucovina. Cele mai multe românce din Bucovina însă au datină în Joia Mare de a umplea borş, crezînd şi zicînd că borşul umplut în această zi nu se strică tot anul.11 Tot în această zi, o seamă de românce dau huşte la boboci de mîncat ca să nu piară de hîrcâ.12 Iar dacă va fi cineva bătut în Joia Mare, atunci spun bucovinenii că are să aibă tot anul buboaie pe trup.13 Pasca - scrie W. Schmidt cu privire la românii din Transilvania - se coace miercuri in săptămina mare, iar în Joia verde, adecă în Joia Mare, se sfinţeşte. Deci românul, care şi de altă dată nu împrăştie, nici nu aruncă înadins nici o fârmătură de pîne, toată fărmâturica de pască o consideră ca 92 sfîntă şi, adunînd-o cu o îndoită îngrijire, o dă vitelor în nutreţ spre mîncare, anume ca binecuvîntarea lui Dumnezeu să fie cu dînsele.1 * * * * * * * * * * * * * *'* Tot în Transilvania există credinţa că, dacă se pune în Joia Mare o cloşcă, scoate mai numai cocoşei.15 Mai departe, atit in Transilvania cit şi în Banat există credinţa că în ziua de Joia Marc nimărui nu-i este iertat să doarmă, căci cine doarme în ziua aceasta, acela râmine puturos, leneş şi netrebnic un an întreg pînâ la anul următor16, şi cu deosebire dacă doarme vreo femeie în această zi, atunci, după credinţa românilor din Moldova, venind Joimăriţa sau Joimărica şi aflînd-o dormind, o face leneşă şi incapabilă de lucru peste tot anul.17 în Banat. corn. Maidan, se ia in dimineaţa Joii Mari o cămaşă şi o oglindă din casă şi se pun la un pom verde şi tinâr, şi mai cu seamă la un pâr (că e mai bine), să răsară soarele peste ele, anume ca să facă cu dînsele peste an farmece şi descîntece.18 Tot în Banat, în preseara Floriilor, a Joimarelor şi a Paştilor, fetele cele mari şi nevestele cele tinere, cari voiesc să fie căutate şi jucate de feciori în sărbătorile Paştilor, duc cîte o zgardă din banii de la grumaz la un izvor ori la o fîntînâ, de unde se bea multă apă peste an şi, ascunzînd-o bine, o lasă peste noapte ca să stea acolo. Iar în sărbătorile Paştilor, mergînd şi luînd-o de unde au ascuns-o o pun iarăşi la grumaz. Făcînd aceasta, cred că vor fi căutate şi jucate de ajuns.19 în fine, atît în Banat rit şi în Transilvania este datină de a se face cununi pentru fiecare persoană din familie şi a se arunca apoi pe acoperămîntul casei, spre a se vedea, după veştezirea şi căderea lor. cine are să moară în decursul anului.20 Afară de cele înşirate pînă aci, mai cad în Joia Mare încă şi următoarele datine şi credinţe: focurile morţilor, Moşii de Joi Mari, pomenirea morţilor, roşirea ouălor, nunta urzicilor şi privigherea. însă despre acestea mai pe larg în capitolele ce urmează. NOTE 1- Pretutindenea în Bucovina. 2. Din Răsp. la Cest. d-lui Nic. Densusianu, com. Mădei, jud. Suceava, în Moldova; com. Buneşti. jud. Olt şi com. Ialomiţa, pl. Cemn, jud. Mehedinţi, in Muntenia; In Banat, com. Maidan, com. de dl. Aurel Iann; vezi şi Sim. Mangiuca, Calcnd. pe an. 1882 şt 1883. 3. Pretutindenea in Bucovina. 4 Din. Răsp. la Ceat. d-lui Nic. Densusianu, com. Saran, jud. Constanţa, in Dobrogea. ">. Idem, com. Ghergani, jud. Dîmboviţa şi Usa do Jos, jud. Argeş, în Muntenia. 6. Din Râsp. la Cest. d-lui Nic. Densusianu. 7. Piatră = gheaţă, grindină. 8. £ttâroarea( an. III, Fălticeni, 1894, p. 48: .Din Joi Mari (Joiu dinaintea Paştelui), şi pînă la Ispas (înălţarea Domnului), nu se toarce, coase, fierbe cămăşi etc., joile. că bate piatra, ori so intom ploile şi se face secetă." 9. Dat rom. din Mitocu Dragomimei, com. de Alex. Romaş: .Din Joia Mare nu se lucră 9 joiuri după olaltâ, pentru rodirea pometelor şi a semănăturilor." 10. Com de dl. Ios. Olariu. 93 11. Cred- rom. din Horodnicul de Jos, corn. do G. Teleagă; Dim. Dan, Credinţe poporale bucovinene, publ. in Gazeta Bucovinei, an. V, Cernăuţi, 1895, nr. 44, p, 2: .în Joia Marc este bine a umplea borş. cnpoi borşul se ţine bun tot anul.1* 12. Idem, com de G. Teleagă Sub cuv. hircâ se înţelege o boală care o capătă bobocii, cind beau must de pe lingă gunoi. 13. Cred rom din Bosanci, com. de Sim. Şuţu. 14. Dos -Jahr und seine Tage, p. 7 15. Com. de dl. B. losof. 16. \Y. Schmidt, op. cit., p. 7; Sim. Mangiuca, Calcnd. pe an 1882 şi 1883 17. Dim. Cantemir, DescriptioMoldaviae. Bucureşti, 1872, p. 142; C. D.Gheorghiu,op. cit., p.74. 18. Com. de dl. Aurel Iana. 19. Com. de dl. los. Olnriu. 20. Sim. Mangiuca, Calend. cit.; W. Schmidt, op cit., p. 7. II. FOCURILE MORŢILOR Joia Mare e considerată de către români ca o zi binefăcătoare şi apărătoare a morţilor.1 De aceea, după credinţa şi spusa românilor din cele mai multe părţi ale Munteniei, morţii vin in fiecare an in această zi pe la vechile lor locuinţe, unde adastă2 pînă la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor, adecă pînă sîmbătă înainte de Rusalii sau Dumineca Mare, cind se fac apoi împărţeli de plecarea sufletelor, adecă cind se dau colaci şi oale de pomană, şi morţii pleacă cu colacul şi cu oala ce au câpătat-o.'f în acest răstimp unii morţi, sau mai bine zis unele suflete se aşază pe streaşină casei, iar alţii in alte locuri, unde stau apoi pînă la întoarcere.-1 Deoarece însă în Joia Mare, cînd sosesc morţii, nu e pînă întru atîta de cald ca aceştia Să poată petrece în orişice loc fără ca eă le fie frig, de aceea c pretutindenea datină în Muntenia de a se face în dimineaţa şi seara acestei zile în curtea casei sau în bătătură focuri anume pentru morţi, ca să aibă la ce se încălzi şi sta la lumină.5 Iar focurile acestea unii le fac din surcele5, alţii din boji sau bozi, sing. boz. lat. Sambucus Ebulus L., uscaţi şi cît se poate de mari' şi iarăşi alţii din lemne, de regulă de alun. aduse din pădure anume spre acest scop în ziua premergătoare. E de observat încă şi aceea, că lemnele acestea nu se taie cu securea sau cu barda, ci numai se rup cu mina, şi aducătorul lor nu le pune deloc jos pînă acasă, iar după ce a sosit acasă le pune pe un gard sau pe un alt obiect, unde le lasă apoi să stea pînă a doua zi dimineaţa, cînd se face apoi foc dintr-înselc.s Unii, după ce au făcut focul, pun lingă dinsul unul sau şi mai multe scaune, pe cari aştern pături", iar alţii le tâmiiazâ şi toarnă apă pe lingă dinsclc pentru morţi.1" Făcind aceasta, toţi românii fără deosebire şi mai ales româncele sînt de părere că, venind morţii, se aşază împrejurul focului aprins, şi anume unii pe scaune iar alţii pe jos, căci in unele locuri se aştern pături nu numai pe scaune ci chiar şi pe jos11, şi se încălzesc şi beau apă.12 94 După ce s-a făcut şi s-a aprins focul, unele românce indătineazâ de a face o turtă de făină, crestată pe margini, cari se numeşte pinea uitaţilor13, iar altele un colac in forma unei lopeţi, care se cheamă uitată şi care se dă de regulă celui ce se scoală în această zi mai dimineaţă şi face focul1'1, sau unui băiat, ca sâ-1 mânînce.15 O seamă de femei insă nu fac numai un singur colac, ci ele spun că Joi marele este ziua în care trebuie să facă şi să dea colaci de pomană pentru toţi morţii familiei.16 tn fine, după credinţa unora, tot din Muntenia, in Joia Mare fiecare femeie >au fată trebuie să care cu două cofe trei cobiliţe1' de apă şi să stropească iarba, parte pentru morţi şi parte ca să fie anul mănos.18 O seamă de sătence insă se scoală in ziua de Joi Mari, des-dimineaţă, se duc şi varsă vreo citeva vedre ori ciuturi de apă jos lingă fintînâ; iau apoi un vas cu apă şi merg de il varsă pe mormintele morţilor, căci, zic ele, cu apa aceasta se spală şi beau din ea şi ei in ziua de Paşti.19 în Moldova este asemenea datină de a se face focuri de gunoaie şi de vreascuri pe lingă case, însă nu numai în ziua de Joia Mare de dimineaţă, ci şi seara în ajunul acestei zile, iar pe scaunele de lingă focuri se pun cîte-o cofă cu apă şi o litră, pentru ca sufletele morţilor să se încălzească şi să bea apă.20 în TVansilvania se face în Joia Mare foc la tăietori, şi după aceasta se scoate afară o pîne întreagă, apoi un cuţit şi o cofa cu apă. Aceasta însemnează: nutrirea şi încălzirea sufletelor celor răposaţi.21 în unele părţi din Banat, cum se face ziuă. îndată încep a umbla copiii cu toaca prin sat şi a vesti Joimarele, tocind şi cîntînd: Toaca tocânelele, Pe toate ogaşele22. Joi Joimărelele, Pe toate socacile23, Paşte popa vacile Duminicâ-s Paştile! Iar muierile, fiind încă întuneric, fac mai întîi acasă luminişche şan luminiciche, adecă atîtea focuri cîţi morţi au24, cu lemnuşe aduse anume spre acest scop mai înainte, incepînd de la Blagoveştenie, şi stind între ele (lumi-nişche), le menesc, zicind: - Asta să fie lui X., asta lui P. etc. După ce s-au stins luminişchele sau focurile acestea, se duc la morminţi, şi acolo fac iarăşi la crucea fiecărui mort cîte-o lumină. Iar pînă ce ard luminişchele acestea, împart intre copiii veniţi cu toacele, precum şi intre cei săraci, colaci făcuţi din făină de griu, pe cari ii iau şi-i aduc anume spre acest scop de-acasă, dîndu-i peste groapa fiecărui mort deosebit de pomană. Prin facerea luminişchelor acasă se crede că morţii trezindu-se şi avînd lumină, vin acasă, iar prin cele făcute la morminţi se reîntorc pentru odihnă. Drept aceea se consideră de un mare păcat pentru următorii aceia cari la -Joimari nu fac luminişche şi nu dau de pomană pentru cei morţi. Întorcîndu-se de la morminţi ncasâ, iau un vas şi, mergind cu dînsul la o fintînâ, îl umplu cu apă şi apoi, cu el plin de apă, cum este, se duc la un loc cu iarbă verde, fac un cerc de pietre pe iarbă şi slobod apa morţilor, adecă toarnă apa din vas adusă de la fintînâ în mijlocul cercului, în semn ca izvorul să le fie slobozit. Apoi, luind o glie de iarbă din locul unde s-a slobozit apa, o aduc 95 acasă şi o pun după uşă lingă prag. De pe glia aceasta iau apoi toţi casnicii paştele în ziua de Paşti pentru sănătatea familială Ce se atinge de cenuşa de la luminişfchele de acasă, rfnd s-au dus la morminţi, se mătură cu îngrijire şi se aruncă pe o apă curgătoare, ori se păstrează in casă şi se pune in grădină pe legumi in contra insectelor.”5 în alte părţi, tot din Banat, „în noaptea spre Joi-mari, in vărsatul zorilor, purced muierile, mai vîrtos matroanele familiilor, alţii acasă în avlic (curte) aprind morţilor focuri numite «focurele» ori «luminiciche» ori «luminuşie», făcind pentm tot mortul din familie o luminicică, sau anumind. menind mai mulţi morţi la o lumină. Cu acea ocaziunc se sacrifica, adecă se dă pomană colaci, numiţi şi sîmbe-tioare, de la ziua sîmbătaa, copiilor săraci, cari vin spre a se încălzi la luminiciche. „Cu colacul se dă şi o lumină împreună cu o olcuţă de apă (alţii dau şi vin), menind colacul moşului cutare (spunînd numele celui mort din familie), adeseori însă punînd ori anumind la un colac şi mai mulţi moşi (unde sînt mulţi răposaţi în familie). Luminicichele se fac numai cu surcele de alun sau de boz uscate, cari se frîng, nu se taie, şi cari, după ce sînt culese, se aduc in case şi nicidecum nu se aşază la pămint, ci se păstrează pe masă ori altunde, fără coatingere cu pămîntul. în locurile unde intru apropiere nu se află surcele de alun, se fac focurele cu boz uscat cules de pe cîmp. Matroana familiei, care tâmiiază morţii, îşi face luminicichele la mormint. şi se cîntă după morţi acolo; cînd pleacă acasă, strigă sufletele morţilor pe nume, zicînd: Sculaţi, sculaţi, Şi-acas, aidaţi! in acea credinţă cum că sufletele morţilor pleacă de la mormint cu dinsa acasă, şi acasă, aşezîiulu-se tn chilie după uşă, aci petrec pinâ la Rusitori, a şeaptea, pe alocurea a noua zi după Rusale (cînd în vărsatul zorilor pînă în răsăritul soarelui se duc de acasă iară în mormint). Acum la Rusitori, în vărsatul zilei, iar se da pomană morţilor, căci dacă nu li se dă des-dimineaţâ pomană, atunci sufletele, luînd cenuşă ori nisip în gură, se îndepărta minioase din casa familiei. Dacă pentru lucrul timpului muierea din casă de la Join Mare pînă la Rusitori nu poate în toată ziua mătura chilia, atunci mătură numai locul după uşă, aşternind o pînzâ albă, un măsâiel acolo, spre se a aşeza sufletele pre el. Se crede cum că de la doi Mari pinâ la Rusitori este cerul, raiul şi iadul deschis, pentru aceea pot veni sufletele acasă spre a petrece la familie."2' Românii din Bucovina fac asemenea focuri în Joia Mare spre acelaşi scop ca şi fraţii lor din ţările amintite mai sus, adecă spre încălzirea morţilor, şi anume cite 1-3, pe cari le fac aşa şi îndată după miezul nopţii2*, iar alţii seara înainte de a pleca la denie29, şi anume din diferite gunoaie si buruiene uscate, şi nu în curtea sau ograda casei, ci de regulă prin grădini.'*0 Tot in Bucovina există datina şi credinţa de a nu se vărui defel în Joia Mare, pentru că femeia care văruieşte în această zi. aceea spun ei că stropeşte morţii cu var.31 96 Iar in Muntenia, jud. Buzău, nu se spală in ziua nceasto cămăşile, căci Ia morţi. în loc să se ducă pomana ce li se dă, se duc zoile din spălătură.32 NOTE 1 Din Răsp. In Cest. d-Iui Nic Densusianu, com. Doduleşti, jud. Rimnicu Sărat. 2 Adastă = aşteaptă. 3 Din Răsp. la Cest. d-lui Nic Densusianu, com. Netoţii de Jos. jud. Teleorman; com. Roşia. pl. Cilnic, jud. Gorj; I. St Negoescu, Credinţe pop,, publ. in Lumina pentru toţi, an III. Buc., 1888, p. 475; Idem de cădem, publ In Caseta poporului, an. IV, nr. 17, p. 5; .Sufletele morţilor vin in fiecare an de se aşază pe streaşină casei şi aceasta o fac in ziua de Joi mari, de aceea atunci se fnc împărţeli de plecarea sufletelor (pomană)." 4.1 St Negoescu, Joc cit. 5. Din. Răsp. la Cest. d-Iui Nic. Densusianu, com. Bărăştii de Vede. jud. Olt; com. Roşia, pl. Cilnic, jud. Gorj: Sufletele răposaţilor vin in această dimineaţă pe la vechile lor locuinţe şi trebuie să se încălzească la foc, crezind că le e frig." 6. Idem, com. de Teleşti, jud. Goij 7. Idem, com. Piatra, jud. Tbleorman; com. Cernăteşti, jud. Gorj; com. Crovu.jud. Dîmboviţa. 8. Idem, com. Roşia, pl. Cilnic, jud. Gorj. 9. Idem, com. Roşia şi Teleşti, ambele din jud. Gorj. Pături = un fel de vclinţe. 10.Idem. com. Crovu.jud. Dîmboviţa. 11. Din. Răsp. la Cest. d-lui N. Densusianu, com. Crovu, jud. Dîmboviţa. 12. Idem, com. Teleşti,jud. Gorj; com CematcşU. jud. Goij; şi com. Crovu.jud. Dîmboviţa. 13. Idem. com. Crovu.jud. Dîmboviţa. 14. Idem, com. Bărăştii de Vede, jud. Olt. 15. Idem, com. Crovu.jud. Dîmboviţa. 16.Idem, com. Cemăteşti,jud. Gorj. 17. Cobiliţă = coroinislă. 18. Din. Răsp. la Cest. d-lui Nic. Densusianu, com. Săraţi, jud. Buzău. 19. T Bâlâşel, Ugende populare, publ. in Şezătoarea, an. III. Fălticeni. 1895. p. 105. 20. Din. Răsp. la Cest d-lui Nic. Densusianu, com. Bahna, jud. Roman: Joi-mnri, dimineaţă, aprind oamenii pe la casele lor focuri de gunoaie sau vreascuri. I.a acest foc, zic ţăranii că vin sufletele morţilor de se încălzesc Zanne. Prav. rom., I. p 42: .înspre Joi-mnri se dă foc la gunoaie şi se pune pe un scaun o cofă cu apă şi o litră, pentru ca sufletele morţilor să se încălzească şi să bea apă "; com. Câineşti, jud. Suceava. 21. Vasile Rebrean, Patine poporale, publ. in Ungaria, on. I, Cluj, 1892, p. 288. 22. Ogaş = pirău. 23. Drumuri laterale din sat. 24. Pentru cei mai bâtrini se face numai rite un o singură luminişcâ. adecă numai citc un singur foc pentru toţi. 25. Com de dl. Aurel luna şi los. Olariu, amindoi din Maidan. 26. Ţigancele locuitoare intr-un pătrar al Ciclovei Montane poartă mile îndepărtate in spate şi pe măgari, inninte de Joi-mnri. surcele de alun spre vinzare. 27. Sim. Mangiuca, Calend. pe an. 1882, p. 137-138. 28. Dat. rom. din com. Voloca, distr. Ccmăuţului. 29. Dat. rom. din Rroscâuţul Vechi, dict. de Palaghia Onciul; şi a celor din Breaza, com. de Nic Prelici. 30. Dat. rom. din Breaza şi Voloca. 31. Dat. rom. din Bălâceann. com. de Vas. Jcmna. 32. G. S. loneanu, op. rit., p. 50: Joi. in Săptămina Patimelor, să nu se spele rufe, căci la morţi, in loc să se ducă pomana ce li se dă, seduc lături din spălătură"; C. D. Ghcorghiu, 97 op. cit, p. 74: Jn aceasta zi sâ nu se spele rufele (cămăşile), c&d la morţi, in loc si se duca pomana ce li se dă, se duc zoilo, lăturile din spălaturi.* III. MOŞII DE JOI-MARI în Bucovina, şi anume în orăşelul Boian şi în satul Mahala, precum şi în alte sate de peste Prut, se trimit în Joia Mare pe la case, şi mai ales pe la cei săraci, ca Moşi, sticle sau ulcele pline cu apă proaspătă, cu cîte un colac sau bulcă şi o lumină deasupra gurei; uneori însă dăruiesc şi cîte una sau mai multe garniţe şi gărnicioare, adecă cofe şi cofiţe. Tot aşa fac şi românii din Mănăstirea Humorului, distr. Gura Humorului, cu acea deosebire numai că aceştia pun în ulcele nu numai apă, ci şi vin, iar deasupra gurei, pe lîngâ colac şi lumină, încă şi cîte-o năframă. în Fundu Moldovei, distr. Cîmpulungului, Moşii, cari constau din ulcele, olcuţe şi sticluţe pline cu apă, iar pe gură cîte c-un colac şi o lumină, nu se trimit pe la case, ca în alte sate din Bucovina, ci băieţii vin singuri de-i iau. în oraşul Cimpulung se duc în această zi cofiţe şi cane mai mari la biserică, şi acolo se dau apoi, după liturghie, umplute cu apă şi legate pe la gură cu strămăturâ, iar deasupra cu un colac şi o lumină de ceară, mai cu seamă copiilor1, de sufletul morţilor. în Transilvania, cum se zăreşte de ziuă, se împart între neamuri şi între săraci fierturi, precum: poame, curechi, mazăre, fasole, baraboi, pe cari le pun în ulcele nouă, frumoase şi împodobite cu un fel de floricele numite brebeni.2 în Banat, şi anume în Oraviţa montană, se dau de pomană olcuţe nouă cu apă ori şi cu vin, şi la mănuşa oalei se leagă flori precum: brebenei (lat. Corydalis bulbosa, germ. hohlwurzeliger Lerchensporn)? Iar în alte părţi, tot din Ranat, se dau olcuţe nouă cu apă tămîiată şi cîte cu un colac pe dînsele, apoi cu flori, şi anume cu priboiu (lat. Geranium macrorhizum, germ. grosswurzeliger Storchschnabel) legat la mănuşă şi cîte cu o lumină de ceară lipită de ele.'1 în unele părţi din Muntenia există credinţa că în Joia Mare se satură morţii, fiindcă în această zi se împart colaci şi se varsă multă apă pentru ei.5 în alte părţi, tot din Muntenia, se obicinuieşte în Joi Mari a se da de sufletul morţilor nu numai de-ale mîncării ci şi de-ale îmbrăcămintei, cîte un costum de haine, precum: şubă, iminei, căciulă, sau o cămaşă, izmene, bete şi altele, cari se împart adesea săracilor, mai adesea însă familiei, după ce toate acestea au fost mai întîi sfinţite de preot.6 în fine, româncele din unele părţi ale Bucovinei îndătinează în Joia Mare de a duce, în loc de Moşi, după cum s-a arătat în şirele de mai sus, pe la case, şi mai ales pe la vecini, cîte o cofa plină de'apă proaspătă, asemenea pentru sufletele celor răposaţi.' 98 NOTE 1. S. FI. Marian, Inmormlntarva la români, p. 385. 2. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul. 3. Sim. Mangiuca. Calcnd. cit., p. 137. 4 Idem de cădem, la ziua Joi-mari. 5. Din Răsp. la Cest. d-lui Nic. Densusianu, com. Piatra, jud. Teleorman. 6. D. Stânescu, Obiceiuri religioase, publ. in Biserica ortodoxă rom., an. IX. Buc., 1885, p. 329. 7 Dut. rom. din Bălâceana, com. de Vas. Jemna. IV. POMENIREA MORŢILOR Toate slujbele şi pomenele, toate sorocoustele şi parastasele, cari s-au început în sîmbăta cea dinţii a Postului mare a se purta pentru sufletele celor răposaţi, durează numai pînă in Joia mare, iar în ziua aceasta ies, adecă se sfirşesc şi mai mult nu se poartă. Drept aceea, româncele din cele mai multe părţi ale Bucovinei duc în Joia mare la biserică pentru sufletele celor răposaţi pomene şi un pom sau pomişor încărcat cu tot felul de mere, poame, colâcei şi turte dulci. Tot la această ocaziune şi spre acelaşi scop plătesc ele şi liturghii.1 Preotul pomeneşte pe cei morţi atit în decursul liturghiei care se ţine in această zi. cît şi mai pe urmă, după ce se sfirşeşte liturghia, la care ocaziune se face parastas pentru toţi cei răposaţi. Iar după pomenirea morţilor se împarte între funcţionarii bisericeşti atit jertfa ce s-a adus în Joia mare. cît şi sorocoustele cari s-au adus in sîmbăta cea dinţii la biserică. în unele comune, tot din Bucovina, este datină in Joia mare, nu numai de a se duce pomene şi pomi la biserică, ci totodată de a se face aci şi praznice pentru cei răposaţi, adecă de a se împărţi celor ce au luat parte la serviciul dumnezeiesc mîncări şi băuturi.2 După părerea unor românce, e tare bine, dacă de astă dată, pe lingă mîncările şi băuturile uzitate la asemenea ocaziuni, se dau de pomană şi ouă roşii.3 în Transilvania, distr. Năsăudului, e asemenea datină de a se face în Joia mare un ospăţ formal în curtea sau ţinterimul bisericei, unde se fac felurite mîncări şi băuturi.4 în unele părţi din Moldova şi Muntenia însă e datină de a se duce la biserică in Joia mare pentru pomenirea morţilor colaci şi colivă.5 în scurt zis, Joia mare este ziua cea de pe urmă din Păresimi, in care se pomenesc morţii, din care cauză se şi numeşte ea in unele părţi ale Bucovinei şi Ziua morţilor.6 99 NOTE 1. Dat. rom. din Stupea, corn. du Oufr. C'âilean. a celor din Bosanci, com. de Sim. Şuţu; n celor din Mâzânâeşti, com. de I Butnariu: .De la Sin-Tonder duc oamenii la biserici lumini ţi colaci şi poarta parastase pentru morţi.”;... a celor din Gura Humorului, com. do Em. Ne ten: Jn ziua aceasta sc face slujbă in fiecare biserică şi se sfirşesc şi parastasele”; a celor din Frătăuţul Vechi. com. de I. Covaşă: .în Joia mare ies toate slujbele şi pomcnclc pentru cei morţi, cari s-au inceput a se purta in ziua de Sin-Toader sau siinbâtu cea dinţii a Postului mare." 2. Dat rom din Tereblecea, com. de Scripcnriu. 3. Dat. rom. din Cupca, dict. de Cnsandra Ţugui 4.S. FI. Marian, op. cit., p. 38G. 5. Din Răsp. Ia Cest. d-lui Nic. Densusinnu, com Minzăleşti. jud. Buzău şi Bâseştii de Vede. jud. Olt; Vezi şi 1. St Negoeacu, Cn:din(e pop. din Mâţâu, jud. Muscel, publ. in Lumina /x-n/ra (nfi. an. III, p. 475. 6. Dat. rom din Stupea, com. de Dim. Rotuşan. V. ROŞI REA OUÂLOR întrebuinţarea de ouâ roşii în sărbătorile Paştilor c o datină prea bine cunoscută şi pretutindenea uzitată, prin urmare şi in Bucovina. Deci româncele din cele mai multe părţi ale acestei ţâri îndătinează de a împetri ouăle trebuincioase pentru Paşti, adecă de a le da coloare galbenă, apoi de a le impestri şi a le roşi şi pe urmă de a le fierbe, mai pe scurt de a le pregăti astfel după cum au apucat din moşi-strămoşi totdeauna în Joia Mare. Şi aceasta n fac ole de regula în Joia Marc dc nccca pentru că, după credinţa şi spusa lor, ouăle împetrite, roşite şi fierte în această zi nu se strică defel în tot decursul anului ce urmează; ba după cum spun unele, nu numai in decursul anului, ci chiar şi in anii următori, cu alte cuvinte nicicînd.1 în Muntenia, din contră, este pe alocurea datină, precum bunăoară în jud. Vlaşca. dc a se duce în Joia Mare la biserică ouâ roşii, cari au fost făcute in ziua premergătoare, adecă miercuri. Aceste ouă se lasă apoi in biserică pînă in ziua de Paşti. Făcîndu-se aceasta, se crede că aceste ouâ nu se strică niciodată. Mai departe, tot în jud. Vlaşca din Muntenia, există credinţa că, dacă se îngroapă din aceste ouă ta hotarele unei moşii n-o să bată piatra pe acea moşie. La românii din Macedonia, din contră, este datină ca în timp de furtună să se puie sub streaşină casei - sum streahâ - o pirostie pe dos. iar deasupra acesteia un ou roşu din Joi Mari. din Joia patimelor, în credinţă că, faeîndu-se aceasta, furtuna încetează.3 100 NOTE 1. Dat. şi cred. rom. din Şcheia, eom. de Const. Lucoci; n celor din Buluccana, corn. do G. Jemna; n celor din Frătâuţul Vechi. com. de I. Covaşă: a celor din Crasna, com. de I. iliuţ; a celor din Cireş-Opaiţ, com. de Const. Dugan; şi a celor din Horodnicul de Jos, com. de Ghcorghe Tfeleagă: .Se zice că ouăle, cnn se impestresc in Joiu Mare nu se strică tot anul “ Vezi şi Dim. Don, Comuna Straja, p. 96-97. 2. Foaia pentru toţi, an. I. Buc., 1897, p. 130. 3. P. Papahagi, op. cit., p. 339. VI. NUNTA URZICILOR Sub nunta sau măritarea urzicilor se înţelege înflorirea acestora şi încetarea lor de a mai fi apoi bune de mîncat.1 Nunta urzicilor cade, după spusa unora, în ziua de Florii, iar după a altora în ziua de Buna-Vestire.2 Cei mai mulţi insă susţin că ea cade in Joia Mare.'* Urzica, şi cu deosebire cea mică sau creaţă, numită altmintrelea şi urzică crăiască, urzică iute, urzicea şi oieşea, lat. Urtica urens L.4. se consideră de către poporul român de pretutindenea nu numai ca o bucată bună de mîncat, ci totodată şi foarte sănătoasă. De aceea primăvara, cind încep urzicile a creşte, fiecare român, cu deosebire insă sărăcimea, căreia i s-au sfirşit mai toate bucatele de sec5, şi nu ştie ce să mai înceapă şi să facă ca să poată ieşi teafărâ din Postul mare, care e cel mai lung şi mai greu post6, se simte foarte fericită cind află şi poate mînca urzici. .Urzica se dă în gura foamei", zice un proverb poporal, adecă sărăcimea îşi stimpără cu ea foamea, duşmanul ci cel mai mare, mai cumplit şi mai neîmpăcat.7 ' Din Joia Mare insă începînd înainte biata sărâcime nici de această plantă nu mai are parte, căci în această zi, după spusa românilor din Banat, e nunta sau măritarea urzicilor, adecă din această zi urzicile încep a înflori şi a nu fi apoi mai mult bune de mîncat.* Şi deoarece ne e vorba despre nunta şi mîncarea urzicilor, cred că nu va strica dacă la această ocaziune voi aminti măcar ciş-ceva şi despre modul culegerii şi preparării acestora de către româncele de la ţară înainte de măritarea lor. Mai fiecare româncă, atit din Bucovina cit şi din Banat, cind se duce să culeagă primăvara urzici, ia o sită sau un ciur şi o pereche de foarfeci cu sine şi apoi, începînd a le tăia cu foarfecele sau a le rupe cu unghiile degetului mare şi ale celui arătător, a le scutura şi a le pune in obiectul luat cu sine9, zice: Urzică, Burzică, Nu mă muşca Câ-i mam-a fata Toată te-n mînca! 101 După ce, în chipul arătat, le-au cules şi le-au adus acasă, româncele din Banat le spală mai întii Intr-un şofei cu apă curată, apoi toarnă pe dînsele apă fiartă şi după aceea le fierb. După ce au fiert de ajuns, le freacă cu mătca10 şi apoi le scrobesc. Se pune adecă intr-un blid apă curată, se cerne făină de cucuruz11 prin sită, şi bâtînd-o intr-un tăier12 cu apă, se toarnă, după ce s-au spart toţi cocoloşii1,1 de făină, intr-o oală ca să dea undă. iar după ce s-a făcut şi aceasta, se ia înapoi şi, râzîndu-se hirean14 nesărat şi neacrit, se pune în blid şi se mănîncâ.15 Tot cam în chipul acesta se prepară urzicile şi în Bucovina. în această ţară asemenea se spală în apă, ca să fie curate, şi apoi, opârindu-se cu uncrop, se pun intr-o oală cu apă, ca să fiarbă. După ce au fiert de ajuns, scurgîndu-se apa din oală, se mestecă şi se freacă sau facâluiesc cu o lingură de lemn pînă ce se fac chisăliţă. Iar după ce le-au făcâluit le deşartă intr-o strachină . pun puţină făină de grîu şi mujdei sau oloi ori untdelemn intr-insele şi apoi, sărîndu-le şi mestecîndu-le din nou, Ie mănîncâ cu mămăligă sau cu mălai.16 Iar cînd mănîncâ prima oară dintr-însele, luînd şi ducînd prima îmbucătură la gură, zic: bucate nouă in gură veche. O seamă de românce din Bucovina, pe lingă urzicile preparate în chipul cum s-a arătat, mai fac încă şi un fel de borş de urzici cu crupe, în care pun uneori, dacă au, şi hribi1' uscaţi. E de observat insă că şi urzicile din cari se face borşul de urzici încă se spală şi se opăresc înainte de a se pune în borş la fiert, căci neopărindu-se nu se moaie defel, ci râmîn tari ca şi cînd n-ar fi fost deloc fierte, atît numai că nu urzică. în Muntenia, urzica, care este foarte căutată de săteni, căci, ca plantă tinârâ şi în cîtva gustoasă, în timpul rigoarei Postului mare, fiind un adevărat deliciu, se mănîncâ ca ciorbă cu cîteva fire de orez şi ca urzici sleite cu hrean ras pe râzătoare.18 în fine, cauza de ce culeg româncele urzicile în ciur şi mai cu seamă în sită, ne-o arată următoarea legendă din Bucovina, corn. Udeşti: „Zice că in timpurile vechii oamenii nu mîncau urzici ca în ziua de astăzi, spuind că sînt afurisite de Dracul, nu numai ca să urzice, cînd Ie va prinde cineva în mină, ci totodată şi umplute de dînsul cu fel de fel de boale, şi cine le mînca acela îndată se umplea de boală. Mai pe urmă însă, înmulţindu-se omenimea şi lipsindu-i nu o dată pe la începutul primăverii cele trebuincioase de rindul gurei, a început de la un timp. vrind-nevrind, a culege şi a mînca şi urzici. Dar, ca nu cumva să se umple de vreo boală, a prins a le rupe cu degetele sau a le tăia cu foarfecele, a le scutura şi a le pune apoi în sită anume ca, precum se strecură făina prin sită, cind se cerne, aşa să se strccure printr-însa şi toate boalele cari s-ar afla în urzici. Şi tot de atunci e obiceiul, cînd se mănîncâ şi se duce întiia îmbucătură la gură, de a se spune: bucate nouă in gură veche!19 102 NOTE 1. Com. de dl. En. Hodoş: „La Joia Maro înfloresc urzicile şi nu mai sint bune de mincat-- 2. Sim. Mangiuca, Calend. cit.: „La 21 Mărţişor, nunta urzicilor (pe alocurea la Buna-Vcs-tirc. Joi marele).-; Idem de cădem: „25 Mărţişor nunta urzicilor (pe alocurea la Florii)." 3. Idem de eadem: „La 25 Mărţişor, mâritarea urzicilor (pe alocurea la Florii şi Buna-Ves-lire)."; com. de dl. En. Hodoş: „Nunta urzicilor o uzitată la Joia Mare." 4. Dr. D. Brindzâ. Prodromul florei României, Bucureşti, 1879-1883, p. 110; Dr. D. Grecescu. Conspectul florei române, Bucureşti, 1898, p. 517. 5. Dr. G. Crâiniceanu, Igiena (ăranului român. Bucureşti. 1895, p. 223: „Pe Postul mare al Paştilor, din care se zice că e rupt şi al Sintâ Măriei, legumele păstrate peste iarnă se cam Isprăvesc; varza acră, de ar fi, se moaie şi se strică in primăvară.- 6. Idem de eadem. p. 223: „Acesta - adecă Postul mare - este cel mai greu post, şi e rezonabil sârutatul de la Lăsatul secului, ce se obişnuieşte pe la ţară, sub cuvlnt că cine ştie care va mai ajunge Paştcle.- 7. Com. de dl. Aurel Iana. 8. Com. de dl. En. Hodoş. 9. Pretutindenea in Bucovina şi Banat. com. de dl. Aurel lana. 10. Matcă = un lemn al cărui vîrf e crengurat. 11. Cucuruz = porumb, păpuşoi. 12. Tăier = talger, farfurie. 13. Coco!oş = boţişor. 14. tn Bucovina se rosteşte hrean. 15. Com. de dl. Aurel lana. 16. Un fel de pine din faină de păpuşoi, porumb. 17. Hrib, pl. hribi, lat. Boletus edulis. 18. Dr. N. Manolescu, Igiena (ăranului, Bucureşti. 1895, p. 286. 19. Com. de M. Mihăescul. VII. PRIVIGHEREA în decursul Pâresimilor sînt trei privigheri sau denii sing. denie, numite in Transilvania rugi sing. rugă1, adecă servicii divine, cari se fac în timpul nopţii, şi anume: cea dinţii joi seara din sâptâmîna a cincea, a doua sîmbătă seara din aceeaşi sâptămînâ iar a treia şi cea de pe urmă în Joia Mare spre Vinerea seacă. Cea mai însemnată dintre toate privigherile sau rugile acestea este cea care se face în Joia Mare seara spre Vinerea seacă, cînd se cetesc cele douăsprezece evanghelii ale Patimelor Domnului nostru Iisus Hristos. în această seară deci se adună o mulţime de lume la biserică, care stă şi ascultă pînă la sfirşit cu cea mai marc atenţiune şi evlavie întreg serviciul dumnezeiesc şi cu deosebire cetirea celor 12 evanghelii. în decursul cetirii acestor evanghelii însă se observă pe alocurea şi unele datine şi credinţe. Aşa românii din unele părţi ale Moldovei cred şi spun că cei ce se duc în seara acestei zile la biserică, cînd se cetesc cele 12 evanghelii, e bine să facă 103 cite un nod in baieră după cetirea fiecărei evanghelii, şi cu acea baieră cu 12 noduri, dacă se va încinge cine are friguri, ii va trece numaidecît.1 2 în alte părţi, tot din Moldova, fetele cari merg in seara acestei zile la biserică iau o şfară şi, după ce fac cele 12 noduri, cînd se întorc acasă să se culce pun şfara sub cap. încredinţate fiind că în vis trebuie să-şi vadă partea care li-i lăsată de la Dumnezeu.3 în Muntenia, corn. Bolintinul din Vale, jud. Ilfov, iau, mai ales femeile, un bulgăre de tăinîie nefărimat, îl aprind pe rind rit se cetesc cele 12 evanghelii şi restul zic că e bun de aprins in casă cînd tună, ori trăsneşte, şi de afumat pe copiii spărinţi.'1 în alte părţi, tot din Muntenia, precum bunăoară in jud Vlaşca, femeile au obiceiul de a duce în Miercurea mare la biserică făină, untdelemn şi prune uscate pe losniţă, pe cari le lasă apoi acolo pină joi seara, după ce se isprăveşte denia. Făcînd aceasta, cred că faina este bună de friguri, dacă se afumă cu ea; untdelemnul îl pun surzii in urechi ca să le vie auzul, iar cu prunele se deseîntă de durere de urechi, care in termin poporan se zice nâjit. Tot in jud. Vlaşca este credinţa că, dacă veun om are vreun nărav de care nu se poate dezbăra, de merge joi seara, cînd s-a lcpădut Petru de Hristos, în faţa icoanei Maicei Domnului şi pune pe altul cineva să-l întrebe: „Te lepezi de cutare nărav", şi el răspunde: „mă lepăd-, atunci lepădat este.b în Bucovina se crede că dacă cel ce are negei, ducindu-se în Joia Mare la biserică şi luînd cu sine un băţ şi un cuţitaş şi după fiecare evanghelie face o crestătură pe băţ, şi ieşind apoi din biserică îl aruncă undeva, atunci cel care-1 ridică mai intîi, de acela se prind negeii.1 6 7 La românii din Epir, „cînd se obicinuieşte a se ceti cele 12 evanghelii, se determină o persoană care să anunţe sfirşirea fiecărei evanghelii, lovind cu un instrument pe un taler de aramă sau argint, dacă se găseşte. Sfirşindu-se cu toate evangheliile, persoana însărcinată cu aceasta aruncă talerul de-a dura în biserică, şi femeile mai cu seamă se năpustesc să vază cum are să caza. Dacă talerul cade cu fundul in jos, o mare bucurie se produce in inimile tuturor, fiindcă cred că au să se întoarcă in curind cei duşi în străinătate. Dacă se intimplă insă ca el să cază cu fundul in sus, o întristare adîncâ le coprinde, fiindcă aceasta se explică prin neintoarcerea celor înstrăinaţi de căminul părintesc, şi nu arareori se întîmplă să vezi femei ştergindu-şi lacrimile in acest caz."8 în sfirşit, fiindcă ni-i vorba despre serviciul divin, trebuie să mai amintesc la locul acesta incâ şi aceea, că din Joia Marc începînd înainte şi pină in ziua de Paşti nu se mai trag clopotele la biserică, ci numai se toacă cu toaca.9 NOTE 1. Din mss. d-lui I. Pop-Ketegnnul 2. C. D. Ghcorghiu, op. cil., p 7-1; G. S. lonoanu, op. cit., p. 50. 3. C. D. Ghoorghiu, op. cit., p. 74: Şezătoarea, an. I. Fălticeni, p. 153. 4. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 75. o. Foaia pentru toţi, an. I. p. 130. 6. Ibulem, p 130. 7. Ibidem, p. 131. 104 8. P. Pnpahagi, op. cit., p. 309-310. 9. Protutindenea in Bucovinu şi Transilvania, vezi mss. d-!ui I. Pop-Reteganul şi W. Schmidt, Das Jahr tind seine Taf!t\ p. 7 VIII. STRIGAREA PESTE SAT Sub Strigarea peste sat se înţelege o datină care e uzitată, după cSte ştiu eu pinâ acuma, numai la românii din Muntenia şi la cei din Transilvania, şi anume la cei dintîi îndată după trecerea Lăsatului de sec, cînd intrăm în Pâresimi1. iar la cei din urmă în seara spre Joi Mari2 şi in seara Sîmbetei Paştilor.3 Al. Pelimon descrie datina aceasta in următorul mod: „Noi avem un obicei bătrînesc şi care, după părerea mea, e prea bun, pentru că. să ştii, părinţii noştri au venit odată cu Negru Vodă aici şi ţinură nişte datine din vechime. îndată ce trece Lăsatul secului, cînd intrăm în Pâresimi, se urcă dintre oameni şi flăcăi deasupra unei rîpe şi încep a striga in gura mare, numind pe fiecare din fete, care sînt harnice şi care sînt nevoiaşe, fiecare cum se poartă şi ce omenie are, fiecine ce face şi ce săvîrşeşte, care fată a rămas nemăritată şi care a îmbătrînit aşa.“4 Tot aşa se întîmplâ Strigarea peste sat, cum a descris-o Pelimon, şi în unele părţi ale Transilvaniei, precum bunăoară în comuna Sîncel din jurul Blajului şi în Păuceneşti.5 Iar in Valea Haţegului se întimplă in modul următor: „Miercuri seara, adecă in seara spre Joia Paştilor, se adună feciorii şi copilandrii din sat toţi pe dealul din apropierea satului. Iar copiii mai mici, cum sînt cei de şcoală, se suie prin arbori în grădinile părinţilor. Coi Ho pp deal fac motoşini de paie. le pun în bite şi le aprind şi fac diferite jocuri de foc. Cei mai mari îmbracă cîte o roată stricată cu paie, o aprind şi-i dau drumul de pe deal la vale. în timpul acesta strigă din răsputeri cîte unul ori toţi laolaltă vorbele acestea: - Aure - maure, e e! Iar ceata de feciori, ce-i postată pe alt deal. îi răspunde: - Ce ţi-e maure, ce ţi-e?! - M-a îndires!6 - - Cine te-o îndires? M-a îndires Pătru Plopenilor să-i fac un pod de aur pin’ la Firuţa Păuneştilor. Asta-i o strigare măgulitoare, semn că Pătru cu Firuţa îşi sînt dragi şi s-or lua după Paşti. Dar vin altele batjocoritoare la adresa celor ce au făcut ceva rău Aci se strigă publice toate defectele orişicui sătean, bunăoară ca: - Aure-maure, e e! - Ce ţi-e, maure, ce ţi-e? - M-a îndires! - Cine te-a îndires? - M-a îndires Istode al Toteştilor să abat apele pe la Mâriuca lui, să se spele de cenuşă. 105 Aci dau în Mâriuca că umblă cu ţoalele' nespălate ori că ea-i tot cănită.8 Ori: - Aure-maure, e e! - Ce ţi-e maure, ce ţi-e? - M-a îndires! - Cine te-a îndires? - M-a îndires Sofica Silvâşenilor să duc de prînz la Todica ei, că ea nu ştie unde-i. - Tu ştii unde-i? -Ba! - Du-te la jupînul Iţig şi întreabă, că de nu-i acolo, atunci de bună seamâ-i la jupînul Ştrol! - Aci precum vedeţi, bate în Todicâ, că-i beţiv. Ori: - Cine te-a îndires? - M-a îndires popa, mă, să merg la Nastasia Ursuţului să-i gat cusuturile, că şuba n-are mîneci. cămaşa n-are spate, oprcgul nu-i deloc! Aci bate-n fata leneşă. Ori: - M-a îndires popa, mă, să merg la Ionul primarului să-i spun să steie cu furceriul de-a îndemînâ, că rine Rusalina ai strigoaie şi-i duce laptele de la vaci şi de la oi! Atunci strigoaiele, la cari li se strigă numele, nu mai pot de năcaz pe feciori şi aleargă după ei, dar atunci nu au putere. Nici o strigoaie nu râmîne cruţată atunci. Nenumărate sînt batjocurile ce se strigă atunci preste sătenii cunoscuţi ca cuprinşi de ceva patimă: beţie, lene, lux, fudulie, neghiobie, cămătărie, avariţie etc. Dar junii pentru aceasta nu sînt traşi la nici o răspundere, nu sînt pedepsiţi ca calumniatori. Toate strigăturile se incep cu -Aure-maure e e!» în timpul din urmă însă a început a se cam părăsi această datină, parte că trecuse în abuz, de strigau vorbe proaste fără cumpăt preste persoane nevinovate, parte că s-au amestecat oficialii administrativi şi i-au înţărcat pe feciori de la aceste datini. Dar pe ascuns, colo noaptea tirziu, tot practizeazâ această datină, ci mai cu băgare de seamă şi mai cu rezervă ca de altă dată.**9 în Ormenişul de Cîmpie din comitatul Clujului se practica această datină mai înainte de aceasta cu cîţiva ani astfel: „ Fiecare fecior şi fiecare fată avea dreptul a denunţa vaivodei ţiganilor din sat orice scădere observată la colegii ori colegele lor in decursul Postului mare. Vaivoda îşi încreşta pe răvaş toate cele auzite, pentru ca în seara sîmbetei de Paşti să le descopere in public prin procederea aşa-zisă -Strigarea peste sat-. Strigarea peste sat se făcea cu anumite formalităţi. Tinerii, după ce însera bine, se adunau înaintea bisericei, unde in sunetul clopotelor şi baterea toacei aşteptau sosirea vaivodei ţiganilor. Vaivoda, după ce venea, se suia într-un păr pădureţ mare şi foarte bătrîn, ce era înaintea bisericei şi din al căruia vîrf se vedea peste tot satul, fiindcă locul era mai ridicat. 106 Cînd Vaivoda ajungea în vîrful pârului, clopotele încetau a se mai trage, toaca nu se mai bătea şi toţi oamenii din sat ascultau cu curiozitate sâ audă denunţările Vaivodei, care cu glasul său puternic începea să strige mai întîi cu cuvintele obicinuite: - Vai de mine, măi! Tinerii răspundeau de jos: - Ce-ţi e ţie, măi? - Da mă doare capul! - Pentru ce te doare? Vaivoda începea de exemplu aşa: - Pentru că Constantinu Nuţului s-a îmbătat la făgâdâu (circiumă), şi-a pierdut vreo haină în drum, a umblat la peţite în post; sau că: nu ştie ara, nu ştie semăna, pămîntul i-a rămas nearat, vitele la timp nu şi le-a adăpat; sau că d.e. Fironica lui Tănase din Suseni (partea din sus a satului) nu ştie urzi, adoarme la furcă, a jucat ori a mîncat de dulce în post; sau că: a rămas cu cinepa netoarsă, umblă cu hainele destrăbălate, cu cămaşa nespălată, cu pârul nepieptănat, cutare a aflat-o demineaţă nesculată, cu casa nemăturată, Paştile au ajuns-o cu grădina nelucrată, cu pocmolul (prispa) nespoit, cu casa nevăruită şi alte multe de asemenea, pe cari Vaivoda le ştia înşira de-a rostul şi încă de multe ori se silea a le spune chiar in poezie. Finea o făcea cu cuvintele: «mi-a zis ca s-o trezesc», sau: «mi-a zis ca s-o îmbrac», sau: «mi-a zis ca s-o ajut», dar: Ajuta-i-va dracul, Că mă doare capul! Un ris general cu hohot se auzea după aceasta din toate părţile satului, unde fetele tremurind ascultau tupilate prin grădini... Iarăşi se bătea apoi toaca şi se trăgeau clopotele, după care Vaivoda iarăşi începea cu altă persoană, şi aşa lua feciorii şi fetele de-a rîndul, îneît de strigătul peste sat nu răminea cruţată nici o fată şi nici un fecior din sat, dacă nu cumva purtarea lor a fost atît de exemplară îneît nici într-o privinţă să nu dea pretext la critică. Era mare onoare pentru un fecior, ori mai virtos pentru o fată, care în Sîmbăta Paştilor a rămas nestrigată peste sat. Dar cu atlt mai mare era ruşinea pentru acela care în mai mulţi ani de-a rîndul, ori din cauza prea multelor scăderi a fost în aceeaşi seară de două ori sau în cazul extrem chiar şi de trei ori strigat peste sat. O fată. care în aceeaşi Sîmbâtă de Paşti a fost de trei ori strigată peste sat, nu putea spera curînd la măritiş. Cu strigarea peste sat, ce-i drept, de multe ori se făceau şi unele abuzuri. Era un tribunal prea aspru şi pe mulţi feciori şi fete ii făcea să n-aibă tignă de sîntele sărbători; dar nu se poate nega că in multe privinţe obiceiul acesta avea o inriurinţă binefăcătoare asupra tinerimei, care cel puţin in decursul celor şapte sâptâmini ale Postului mare se nizuia din răsputeri să emuleze printr-o purtare exemplară. Altmintrelea, obiceiul acesta, ca oricare alt obicei strămoşesc, este, cu puţină deosebire, foarte generalizat intre români, mai virtos in comunele cari sint curat româneşti. 107 Pe Valea Mureşului, d.e., precum şi mai preste toată partea sudică a Transilvaniei se află multe comune în cari şi astăzi se practică obiceiul acesta, numai cit nu in Simbăta Paştilor, ci mai virtos în ultima zi a carnevalului. Pentru încunjurarea abuzurilor eventuale, in unele locuri se practică aceste bune obiceiuri numai sub controla şi după o anumită programă. La compunerea programei ia parte de regulă toată inteligenţa satului: preotul, învăţătorul, notarul, judele etc., se înţelege -sub rose». La timpul său, aceştia însărcinează apoi cu executarea programei pe unii încrezuţi ai lor. Este şi bine aşa. pentru că in conservarea tuturor obiceielor vechi, cari nu ating doctrina religiunei şi nici nu stau in contrazicere cu cultura şi educaţiu-nea poporului preste tot, nu se poate nega că e de lipsă un control, care în toate acţiunile tinerei generaţiuni mai cu seamă să păzească a nu pierde din vedere echivalentul moral."10 Afară de strigarea peste sat. care s-a descris pînă aci şi care, după cum am văzut, se referă la fete şi feciori, mai există in Transilvania incă şi o altă strigare, care se referă la unele animale domestice. Aşa românii de pe lingă Mureş au datină ca, dacă li se fură vreo vită, bunăoară vreo vacă, sau dacă numai li s-a pierdut şi nu mai dau de ea, orişiunde şi orişicât o caută, recurg la ajutorul vrăjitorilor. Iar vrăjitorul care a fost chemat întru ajutor merge la casa celui cu paguba şi, după ce mormîie nişte cuvinte numai de el înţelese, se urcă pe hornul casei şi strigă pe nume vita, care a dispărut, in modul următor: Nea, nea, nea, Mârtuţâ,11 Din nouă hotare Vi n-acasă iară, Din fundul pâmintului Pe aripa vîntului, Prin fundul pădurii, Pe coada securii, Nea. nea. nea, Mânuţă! Această strigare se repetă de patru ori in cele patru părţi ale lumii, stînd cu faţa spre răsărit, spre miazăzi, spre apus şi spre miazănoapte.12 NOTE 1. Al. Pclimon. Imprvsiuni de câ/âfone In România, Bucureşti, 1859. p. 58-59. 2. Din mss. d-lui I. Pop-Retcganul; Revista ilustrată, an. I. Bistriţa. 1898, p. 70. 3. Caseta TYansilai'aniei. an. L, Braşov, 1887. nr. 75. 4. Al. Pelimon, op. cit. o. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul 6. îndires = îndemnat, mi-a poruncit. 7. Ţoale = haine, vestminte. 8. Cănită = nespălată 9. Revista ilustrată, an. 1. 1898, p. 70. 10. Caseta Transilvaniei, an L, Braşov. 1887, nr. 75 şi 76. 11. Numele vucii fătate in lunu Iui murtie. 12. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul. 108 VINEREA SEACĂ I. VINEREA PAŞTILOR Vinerea cea de pe urmă din Pâresimi sau Postul mare se numeşte atît în Bucovina cît şi în celelalte ţâri locuite de români Vinerea Paştilor, Vinerea patimelor. Vinerea mare şi Vinerea seaca. Ea se numeşte Vinerea Paştilor de aceea pentru că e cea din urmă vineri din Pâresimi, adecă pentru că cade nemijlocit înainte de Paşti. Vinerea patimelor, pentru că în această zi, in această vineri a pătimit şi s-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc.1 Vinerea mare, pentru că cade in Săptâmina mare, precum şi pentru aceea fiindcă are însemnătate de douăsprezece vineri.2 Iar Vinerea seacă se numeşte de aceea pentru că în această vineri cei mai mulţi români, atît din Bucovina cît şi din Transilvania, au datină de a xy'una, a posti aşa-numitul Post negru, adecă de a nu minca' nici a bea absolut nimic toată ziua.3 Ţinerea postului negru sau abţinerea de la orişice mîncare şi băutură în decursul acestei zile urmează de aceea pentru ca prea bunul Dumnezeu sâ-1 ferească pe cel ce ajunează în această zi de toate boalele4, să-i dăruiască mulţi ani cu sănătate, să-i meargă bine peste tot anul şi să-l sprijinească şi ajutoreze în nevoi şi necazuri.5 Mai departe, se zice că e foarte bine de postit în această zi încă şi de aceea pentru că cel ce posteşte nu-1 doare niciodată capul şi ştie cu trei zile înainte cînd are să moară.6 Românii şi cu deosebire româncele respectează totdeauna vinerile şi pe cele mai multe dintre dînsele le şi serbează ca şi o zi de sărbătoare. Ele nu umplu borş în ziua de vineri, pentru că Necuratul rine şi se scaldă intr-insul. Nu cos, pentru că orbesc8, nu ţes, nu torc, nu fac lăutoare, nu se Iau, nu fac leşie, nu albesc cămăşi, fiindcă Sf. Vineri le-ar căşuna mare daună. O poveste foarte răspînditâ în Bucovina, care ne arată ce avea să păţească o nevastă care a făcut leşie şi voia să zolească cămăşile intr-o vineri, sună precum urmează: „O nevastă a îndrăznit într-o vineri să facă leşie spre a fierbe cămeşile. Iată însă că pe cînd turna ea leşia în ciubărul cu cămeşile a sosit la dînsa o babă, care nu-i spuse nimic, ci sta ca un stan de piatră lîngă ea şi se uita cum toarnă leşie pe cămeşi. 109 Nevasta, văzînd-o, s-a speriat şi, fără sa rostească vreun cuvînt, a ieşit din casă afară, s-a dus la o vecină şi i-a istorisit din fir în păr toate cum s-au fntîmplat. Vecina, cum a auzit ceea ce i-a spus, ii zise: - Vai, draga mea, aceea nu e babă, cum spui şi crezi dumniata, ci aceea e de bună seamă Sf. Vineri!... a venit să te pedepsească pentru că ai îndrăznit să faci leşie şi să fierbi cămeşile in ziua ei!... dar n-avea frică, fă ce te-oi învăţa eu şi vei scăpa de dînsa! Şi-i spuse vecina tot ce avea să facă. Iar la urmă zise: - Şi acuma intoarce-te degrabă îndărăt şi, cum te vei apropia de casă, începe a striga in gura mare: Sus pe vîrful dealului. Cu para pînă la soare, Dealul Galileului, De se vede-n lumea largă Arde straşnic un foc mare Şi se miră lumea-ntreagă! Nevasta făcu aşa, cum a învăţat-o vecina sa; se întoarse tot într-o fugă pînă acasă şi. cum a intrat in ogradă, a început a striga: Sus pe vîrful dealului, Cu para pînă Ia soare, Dealul Galileului, De se vede-n lumea largă Arde straşnic un foc mare Şi se miră lumea-ntreagă! Baba venită, adecă Sf. Vineri, cum a auzit cuvintele acestea a şi ieşit din casă afară, zicînd: «Para aceea arde copiii mei», şi fără a mai sta mult pe ginduri, a început a alerga ca să vadă ce-i. Nevasta, la rindul ei, cum a văzut că s-a depărtat baba, s-a vîrît în casă, şi, după învăţătura vecinei sale, a încuiat uşa cu retezul, a astupat fereştile şi apoi a răsturnat toate vasele, cîte le avea în casă, cu gura in jos. N-a apucat însă bine a fi gata, şi iată că Sf. Vineri se şi întoarce îndărăt cu o falcă in cer şi cu alta în pămînt, şi văzînd că uşa e încuiată şi nu poate intra înăuntru, a început a striga sâ-i deschidă, că de nu. e vai şi amar de capul ei. însă nevasta se făcu că n-o aude şi nu voi să-i deschidă. Atunci Sf. Vineri a început a chema vasele pe nume ca acestea să- i deschidă. Dar vasele, întoarse fiind cu gura în jos, încă nu-i deschise, pînă ce în urmă opaiţul, care nu era cu gura în jos, a sărit de pe prichiciu unde sta şi a voit să-i deschidă, insă ajungind lingă prag şi împiedieîndu-se de acesta căzu jos şi se sparse. Şi aşa nici el nu-i putu deschide. Nemijlocit după ce s-a spart opaiţul, nevasta a zărit o mulţime de cruci în pragul uşei şi un glas nevăzut se auzi vorbind: - Cuminte a fost cel ce te-a învăţat să faci aşa după cum ai făcut, că dc nu făceai astfel, rău ai mai fi păţit! Şi după aceasta nu se mai văzu, nici nu se mai auzi nimic.*9 Deci ca să nu li intimple vreo daună, neplăcere, sau chiar nefericire din partea Sfintei Vineri, româncele serbează cele mai multe vineri, şi mai ales Vinerea mare dinaintea Paştilor. Ba unele dintre dînsele în vinerea aceasta nu se încumetă nici măcar a face foc ca să fiarbă sau să coacă ceva.10 110 Dacă cineva s-ar încumeta sâ coacă pine in Vinerea mare, atunci se zice că, de-ar zvîrli pînea aceea în mare, nici peştii n-ar minca-o.11 Toată ocupaţiunea femeilor din această zi se mărgineşte mai cu seamă la facerea de ouă roşii şi pregătirea paştei pentru ziua de Paşti.12 Iar bărbaţii serbează ziua aceasta mai cu seamă prin aceea că nu seamănă nimic în decursul ei. Şi aceasta din cauză că tot ce ar semăna s-ar usca şi n-ar creşte nimic, şi dacă ar şi creşte ceva, n-ar fi cumsecade.13 Iar de ţinut, atît bărbaţii cit şi femeile o ţin de aceea pentru ca sâ se usuce şi să se treacă bubele.1*1 Mulţi, atît dintre bărbaţi cit şi dintre femei, ţin Vinerea mare încă şi pentru dihănii, crezînd şi spuind că cum lucrează cineva în această zi, îndată i se intîmplă din partea fiarelor o daună.15 Tot din cauza dihăniilor, precum şi a gîngăniilor, există în cele mai multe părţi din Bucovina datină de a se încunjura de trei ori în zorile acestei zile casa, ba pînâ şi pometele, şi tot de atîtea ori a se afuma cu tămîie sau, în lipsa acesteia, măcar cu o petică aprinsă, în credinţă că dacă se face aceasta, nici o-dihanie sau gînganie nu se apropie de casă, respective de pomi.16 încunjurarea de trei ori a casei e uzitată şi in Moldava. Iată ce ne spune în privinţa aceasta dl. Const. D. Gheorghiu: „în seara de Vinerea Paştilor, după ce ies de la biserică, e bine sâ se ducă fiecare cu luminarea aprinsă pînă acasă; unde, dacă va fi îţjuns, Iară să se stingă luminarea vreodată, se încunjură casa de trei ori, fâcînd cruce cu luminarea pe păreţi. în cele patru părţi ale casei, pentru ca sâ fie ferită acea locuinţă de foc, de trăsnet, de boale etc.u1' Atît bărbaţii şi femeile, cît şi băieţii şi copilele din unele părţi ale Bucovinei, cărora le creşte guşă sau vreo bolfa, merg în această zi înainte de răsăritul soarelui pe imaş sau în grădină şi caută ciolane. Şi cum află vreun ciolan, îl iau încet de jos, îl duc cu mina la guşă sau bolfâ şi, încunjurînd cu el guşa, o pălesc o dată, zicind: Vinerea seacă. Guşa seacă! Sau: Vinerea seacă, Bolfa seacă! După aceasta, pun ciolanul înapoi de unde l-au luat şi cum a fost cînd l-au luat şi caută alte două ciolane, cu cari fac tot aşa ca şi cu cel dinţii. în urma acestei proceduri se zice că guşa sau bolfa seacă şi mai mult nu creşte.18 Românii din Moldova, cari au guşă, îndătinează de a lua apă neîncepută în Vinerea seacă, inainte de a răsări soarele, şi a se spăla pe guşă, în credinţă că făcind aceasta scapă de dînsa.19 Tot în Vinerea seaca se sparge şi cordiugul (broasca) de pe limba vitelor, crezîndu-se asemenea că va seca.20 Afară de datinele şi credinţele înşirate până aci, mai există în Vinerea Paştilor încă şi următoarele: Cînd te scoli, să ai o bucăţică de fier pe ce sâ calci, că apoi nu te păleşti tot anul. 111 Daca plouă în Vinerea seacă, anul va fi mănos; iar de nu plouă, va fi neroditor.21 Şi - în fine - scăldatul în contra diferitelor boale şi bube, precum şi scoaterea aerului. Dar despre aceste două mai pe larg in capitolele următoare. NOTE 1. Protutindenen in Bucovina. , 2. Dat. şi cred. rom din I.ucâceşti, distr. Gura Humorului, corn. de lucob Paicu; Sim. , Mangiuca, Cnlend. pe an IS83- .în Vinerea Paştilor şi a Rusaliilor se cuprind 12 vineri." 3. Dat. rom din Suceava, corn de Alox. Romaş: .Ea se numeşte de aceea Vinerea seacă, pentru că unii oameni postesc toată ziua. nici nu mânincâ, nia nu beau nimic."; a celor din Şcheia, com. de Const Lucaciu: .în Vinerea mare sau seacă se ajuna"; a celor din Stupea, com. de Onufr. Căilean: .în vinerea seacă nu mânincâ oamenii nimic, ci se reţin dc In orice mSncare pinâ seara, din care cauză se numeşte această zi Vinerea seacă."; a celor din Lucâccşti, com. de Iac. Paicu: „In Vinerea seacă au oamenii datină de a posti cu post negru, adecă a nu minca nimic toată ziua."; a celor din Frătăuţul Vechi, dict. de Axenia Sofroni şi com. de I. Covaşâ: .Vinerea Patimelor se numeşte de către popor şi Vinerea seacă, pentru că de regulă mulţi postesc in această zi post negru."; a celor din Şiret. com. de Dini Popovici: .Vinerea Paştilor se numeşte şi Vinerea seacă mai cu seamă de aceea, pentru că in ziua aceasta nu mânincâ oamenii nimic.*; a celor din Broscăuţul Vechi, dict. de Palaghia Onciul, oom. de G. Palamarciuc: „Vinerea aceasta se numeşte Vinerea seacă de uceea pentru că postesc foarte mulţi, fără ca să bea măcar apă. Sint mulţi cari nu mânincâ de joi seară şi pînâ duminecă după înviere."; din mss. d-lui I. Pop Keteganul: „Vinerea Paştilor se petrece in nelucrare, rugăciune şi ajun. Unii nu mânincâ de joi scară pinâ-n ziua de Paşti, ca ziua învierii să-i afle deplin curaţi. Chiar in Reteag şi jur sint astfel de oameni evlavioşi “ 4. Dat. rom. din Cupca, dict. de Casandra Ţugui, com. de Them. Prelici: .în ziua de Vinerea seacă este tare bine de postit, că dacă vei posti, Dumnezeu te va feri de boale."; a celor din Gura Humorului, com. de Einilion Netea: .Ea se numeşte Vinerea seacă, fiindcă ajunează oamenii pentru multe folosun"; Gheorghiu, op. cit., p. 75: „Vinerea din Săptâmina patimilor se mai numeşte şi Vinerea seacă; in această zi e bine să nu se mânînce nimic: pentru boale." 5. Dat. şi cred. rom. din Volovâţ, com. de llic Buliga: „La noi se numeşte Vinerea seacă de aceea pentru că de regulă cei mai mulţi oameni postesc nşa-numitul post negru, adecă nu mânincâ nimic toată ziua. Şi aceasta o fac ei ca bunul Dumnezeu să le dăruiască mulţi ani cu sănătate, să le meargă bine tot anul şi sâ-i sprijineascâ in nevoi şi necazuri." 6. Dat. şi cred. rom. din Broscăuţul Vechi, dict. de Palaghia Onciul şi com. de G. Palamarciuc. 7. Credinţă foarte lăţită in Bucovina. 8. Calendarul poporului pe anul comun 1889. Sibiu. p. 72: „Femeile nu cos vinerea, căci altcum au să orbea'scâ." 9. Din Tereblecea, com. de P. Scripcariu. - O variantă a acestei poveşti vezi-o la St Ştefureac, Scrieri, Suceava, 1896, p 212-215. 10 Dat şi cred. rom. din Tbreblecea, dict. de Irina Bulbuc şi com. de P. Scripcariu: Jn Vinerea mare e păcat mare dc a coace pine, colaci. etc.“; şi a celor din Broscăuţul Vechi, dict de Pal.Onciul şi com. de G Palamarciuc „în această zi unii nu lucră, ba chiar nici foc nu fac." 11- Cred. rom. din Tereblecea, dict de Irina Bulbuc, com, de P. Scripcanu. 112 12. Dat- r°m. din Stupea, com. de Onufr. CAilean; a celor din LucAceşti. com. de lacob Paicu; „fn aceasta zi foc femeile ouă roşii sau In alte colori.”; n celor din Frătăuţul Nou. com. de Iul. Sidor .In această zi se fierb ouăle, ca sa nu se strice.*; şi a celor din Şcheia, com. de Const. Lucaciu: .In Vinerea seacă se aleg ouăle.” 13. Dat şi cred. rom. din Mâzânneşti. com. de Victor Moldovan; u celor din llişeşti, com. de I Paşcnn şi V. Botezat: .Vinerea seaca o ficrhează femeile, iar bărbaţii nu seamănă, cn se face pînea seacă ”; a celor dm Şiret, com. «le Dlm. Popovici: Jn ziua aceasta oamenii nu seamănă nimic, căci zic că se face pînea seacă”; şi a celor din Stroieşti, com. dc Petru Străinul: .Vinerea Paştilor se numeşte şi Vinerea seacă, de aceea oamenii nu seamănă nimic.* 14. Dat şi cred. rom. din Tereblecea, dict. de Toma Nimigcan. com. de P. Nimigcnn: .Vinerea patimelor. Paştilor, sau Vinerea seacă se cheamă seacă de aceea pentru că se !ine cu să se usuce şi să se treacă bubele* n mai multe părţi din Bucovina. 16. Dat. rom. din Broscăuţul Vechi, dict. de P. Onciul. com. dc G. Palamarciuc: jn această zi. pină in ziuă, in zori de zi, se incunjură casa cu tămiie, ca să nu se apropie nici o dihanie de casă. Ba chiar şi pometele se incunjură. ca şi dc acestea să nu se apropie şerpii”; a celor din Reuseni. com. de Vas. Pop: Jn noaptea din Vinerea seacă se ia cămaşa in dinţi, intr-o mină foarfecele, iar in alta o petică aprinsă şi se incunjură de trei ori casa* 17. Op. cit., p. 75. 18. Dat. rom. din Buninţi, com. de Vas. Strachină. 19. M. Lupescu, Medicina poporului, publ. in Şezătoarea, an. 11, Fălticeni, p. 72. 20. Dat. rom. din Frătuuţul Nou. com. de Iul. Sidor. 21 Dat. şi cred rom. din Bosanci, com. de Sirn. Şuţu. II. SCĂLDATUL O buna parte de români îndătinează a se mărturisi şi a se împărtăşi de mai multe ori peste an. O parte însă, şi mai ales tineretul, numai o singură data, şi anume în Păresimi. însă acesta, şi de astă dată, rar cînd se mărturiseşte la începutul Pâresimilor, ci dc regulă către sfîrşitul acestora. Ba unii dintre feciori şi fete, lăsînd pe cei mai înaintaţi în vfrstă, ca aceştia să se mărturisească şi curăţească mai întîi de păcate, se lasă chiar pînă în ziua ultimă. Iar aceea e Vinerea Paştilor. Dovadă despre aceasta avem, între altele, şi următoarea doină de pe Tirnava în Transilvania: La fîntinâ mol şi tină, Supţirica spală lină Cu doi pui de cuc in braţe. Vine badea, prindc-un pui Adecă în Vinerea Paştilor, la mărturisire, voi fi necesitată să spun că nu nu-ai dat pace, că m-ai ciupit de sîn. însă românii, şi mai cu seamă iarăşi tineretul, tot în această vineri, are datină nu numai să se mărturisească şi curăţească de toate păcatele, şi - Lasâ-I, bade, că te spui, C-o veni Vinerea mare Şi de pui va fi-ntrebare! 113 totodată să se şi scalde în atare apă curgătoare, ca sfinta înviere să-i afle deplin curaţi atlt In privinţa sufletească cit şi în cea trupească. Afară de aceasta cei mai mulţi români din Bucovina cred că cel ce se cufundă de trei ori în vreo apă rece în Vinerea seacă şi poate răbda ca să se scalde măcar cit de puţin intr-insa, acela va fi totdeauna sănătos1, iar dacă din întîmplare are vreo boală oareşicare sau atari bube pe trup, atunci bubele seacă, şi in chipul acesta nu numai că s-ar vindeca şi mîntui de dînsele2, ci şi de orişicare altă boală ar fi cuprins.3 Cei mai mulţi inşi insă se scaldă in această zi nu atita pentru ca să se curâţească de boalele şi bubele ce-ar avea, ci mai cu seamă pentru ca să nu se prindă in decursul anului nici un fel de bubă. friguri, sau alte boală rea de dînşii.4 * O scamă, spre acelaşi scop, care s-a arătat in şirele premergătoare, nu se scaldă exclusiv numai în Vinerea Paştilor, ci mai în toate zilele de pe urmă ale săptămînii mari, incepind de miercuri înainte.'’ Ba unii chiar şi in ziua de Paşti.6 * In fine, trebuie să mai amintim încă şi aceea că datina de a se scălda în Vinerea seacă e uzitată nu numai la românii din Bucovina, ci şi la cei din Moldova1, Transilvania8 şi Banat.9 Iar românii din Muntenia, cari pătimesc de scurgeri de singe din nas, au datină de a se rade în această zi, crezînd că le va trece; iar acei cari au dureri de cap, sâ se spele pe el, crezînd că li se va potoli durerea.10 NOTE 1. Dat şi cred rom. din Cupca, com. de Them. Prelici; a celor din Cireş-Opaiţ, com. de Const. Popescul, stud gimn.: „In Vinerea Paştilor se scaldă oamenii pinâ nu răsare soarele, zirfnd că peste an h-i mai uşor trupul."; a celor din Breaza, com. de N. Prelici: „In Vinerea seacă, înainte de scoaterea aerului, fiecare om ie scaldă. Ei zic că. dacă se scaldă in Vinerea seacă, atunci tot anul vor fi sănătoţi"; Dim. Dan, Credinţe pop. bucovinenc, publ. in Gateta Bucovinei, an. V, Cernăuţi. 1895, nr. 40. p. 1: „Se zice ca cel ce se scaldă in Vinerea mare sau Paşti este sânuto^ peste tot anul." 2. Dat. şi cred. rom. din Ilişeşti, com. de I Paşcan: „Oamenii se scaldă in Vinerea seacă, ca să sece bubele de pe trup peste an şi trupul să fie totdeauna curat.”; a celor din Bosanci, com de Partenie Damian: „Vinerea cea de pe urmă din Pas tul marc se numeşte Vinerea seacă, pentru că seacă toate boalele şi bubele la acela ce se scaldă in această zi.“; tot din Bosanci, com. de Sim. Şuţu: „Dacă te scalzi în această zi înainte de răsăritul soarelui, nu ai bube tot anul.”; a celor din Pirteştii de Jos. com. de Const. Andronic: „în Vinerea seacă merg oamenii, mai ules femeile, dos-dimineaţâ, pinâ a nu răsări soarele, şi se scaldă, crezind şi zicind că, dacă are unul sau altul vreo buba. apoi se curâţeşte, de aceea se şi numeşte Vinerea seacă.” 3. Dat. şi cred. rom. dinŞcheia.com. de Const. Lucaciu: „în ziua de Joia mare spre Vinerea seacă, seara, se duc fetele şi flăcăii de se scaldă la izvor. Ei cred că. dacă se scaldă in seara aceasta, se curăţesc de toate boalele. şi mai cu seamă de boalele «‘le umplâcioa- se ”; a celor din Securiceni, com. de G. Guşet: „Dacă se scaldă cineva, care are vreo boală, in Vinerea seacă, atunci se mintuieşte in curind”; a celor din Bosanci, com de P. Damian: „Oamenii şi femeile spun că in Vinerea mare este tare bine de scăldat intr-un iaz, riu ctc- Ei spun că. dacă sc scaldă in această zi. se curăţesc de toate boalele ce le au şi sint apoi curaţi peste tot anul ”; a celor din Friităuţul Vechi. com. 1. Covoşn: „Se crede că e bine sâ se scalde bolnavii in ziua asta (Vinerea seacă), că apoi se curăţesc de boale.” 114 •1. Dat. ţi cred. rom. din Udeşti, com. do Darie Coamiuc «Cine se scaldă in ziua de Vinerea mare Înainte de răsăritul soarelui, se crede că acela nu va avea peste an bube, nici nu-1 vor scuturu frigurile.-; a celor din Calafindeţti: .în Vinerea seacă din sâptămina do pe urmă a Postului marc se scaldă fetele des-dimineaţâ, ca să nu fie bolnave peste an.-; a celor din Reuseni, com. de Vas. Pop: .în noaptea de Vinerea seacă se duc oamenii şi se scaldă, ca să nu se umple de bube.-; Idem: .în vinerea seacă, înainte de Paşti, cred oamenii că, dacă s-ar scălda noaptea prin întuneric, ca să nu-i vadă nimene, upoi nu se prinde de ei nimic, nici bubă, nici friguri, nici altă boală rea.-; a celor din Şiret, com. de Dim. Popovid: .Oamenii se scaldă in ziua aceasta, căci zic ei că vor scăpa peste an de bube.” 5. Dat. şi cred. rom. din Udeşti, com. deGavr. Rotariu: .Miercuri, Joia mare şi in Vinerea seaca au oamenii obiceiul de a merge la scăldat şi a se scălda in fiecare zi dte o dată piuă a nu răsări soarele. Şi ei cred că, dacă se spală, nu se vor umplea de niri un fel de bube ţi vor fi curaţi tot anul.-; a celor din Calnfindeşti, dict. de M. Molociu: .în Miercurea seacă, Joia mare şi Vinerea seacă se scaldă femeile des-dimincaţâ şi spun că se curnţesc de toate boalele.-; vezi şi Dim. Dan: Credinţe poporale bucovinene, publ. In Gazeta Bucovinei, an. IV. Cernăuţi, 1894, nr. 99, p. 2: .Se crede că daca se scaldă cineva In Joia patimelor, va fi scutit de riie; iar dacă are, apoi se va curaţi.'; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 73-74: Jn Sâptămina mare dinaintea Paştilor oamenii se duc la piriu, ori la fintină, dimineaţa piuă in ziuă, pină a nu răsări soarele, şi-şi toarnă fiecare dteva cofe de apă in cap, pentru ca să fie curaţi şi sănătoşi Foaia pentru toţi, an. I, Bucureşti, 1897, p, 131: Jn Vinerea mare e bine de a se scălda in riu înainte do răsăritul soarelui, că ci aşa te speli de orice boală, mai ales de riie, bube şi de tot felul de răni, rămiind curat ca apa - peste tot anul. Unii sc scaldă şi in Joia mare şi Simbăta mare.- 6. Dat şi cred. rom. din Frătăuţul Nou, com de Iul. Sidor .Oamenii cari au oareşicari boli se scaldă in Joia mare şi Vinerea seacă, crezind că vor seca toate boalele. Ba unii se scaldă şi duminecă, in ziua de Paşti.- 7. M. Lupe seu, Superstiţii, publ. in Şezătoarea, an. 1, Fălticeni, p. 126: .Cine se scaldă in Vinerea seacă (vinerea dinaintea Paştilor), înainte de a răsări soarele, acela nu mai are boalc In oase.“ 8. Din mss. d-lui 1. Pop-Reteganul, de pe Jiul ardelean: .Cine sufere de ceva boalc urite să so scalde in Vinerea de Paşti, înainte de apunerea soarelui, într-o apă ce curge spre răsărit, că oe va vindeca şi vn rămincu sănătos peste lot sinul.- 9. Sim. Mangiuca, Calend. pe un 1882 şi 1883: .Tbt in această vinere (Vinerea Paştelor) se scaldă oamenii bolnavi şi lincczi, dar se scaldă şi cei sănătoşi, spre a dobindi sănătate peste tot anul.- 10. Const. D. Gheorghiu. op. cit., p. 75; G. S. Ioneanu, op. cit., p. 50: .Vineri, Sâptămina Patimelor, cei cari au scurgere de singe din nas să se rază, că le va trece, iar cei care au durere de cap să sc spele pe el, căci ii va scădea durerea.- III. AERUL Sub cuvintul aer, despre care ne e vorba in capitolul acesta, se înţelege o pînzâ pe care se află zugrăvită înmormîntarea Domnului nostru Iisus Hristos. Icoana aceasta de regulă este întinsă pe cadre de lemn şi stă in decursul anului, in cele mai multe biserici, aninată pe păretele de lingă proscomedier, in sf. altar. în Vinerea patimelor însă preoţii iau sf. aer de pe locul unde a stat pină în această zi şi, încunjurind sfinta masă cu dinsul, îl scot din altar afară, îl pun 115 pe un postament sau piedestal in despârţitura bărbătească, respective in mijlocul bisericei, şi acolo îl lasă apoi pînă în ziua de înviere, adecă pînă in ziua de Paşti. în ziua de înviere, des-dimineaţă, preoţii îl ridică din acest loc şi, vîrîndu-1 prin uşile împărăteşti iarăşi in altar, îl aşazâ pe sfinta masă, unde rămîne apoi pînă miercuri înainte de înălţarea Domnului la cer. în intervalul acela, cit stă aerul in mijlocul bisericei, partea cea mai mare de creştini merge la biserică anume ca să-l sărute şi ca să se petreacă pe sub dinsul, crezînd că toţi cei ce se petrec de trei ori după olaltă pe sub dînsul, nu-i doare capul1 şi mijlocul sau şolole în decursul anului2; iar dacă îşi şterg ochii cu marginile sale. cred că vor fi scutiţi şi de durere de ochi.3 în unele părţi din Bucovina, la scoaterea şi nemijlocit după scoaterea aerului, adecă vineri după amiază, se duc şi se petrec pe sub dînsul mai cu seamă copiii, iar oamenii cei mai înaintaţi în virstă se duc mai cu seamă vineri seara şi stmbătă dimineaţa, cînd se inmormîntează. adecă cînd se scoate din biserică afară şi, incunjurîndu-se biserica cu dinsul. se bagă iarăşi înăuntru şi se aşază în mijlocul acesteia. La această ocaziune atît bărbaţii rit şi femeile se petrec pe sub dînsul rite de trei ori cu luminările aprinse, şi mai ales atunci cînd preoţii ajung cu dînsul lingă uşa bisericei.'1 în acelaşi timp cînd se petrec, fiecare caută ca să treacă după un om deplin sănătos, nicicînd după unul bolnav, căci crede poporul că numai atunci cînd trece după un astfel de om va fi sănătos; iar din contră, dacă trece după unul bolnav, atunci capătă boala aceluia şi acela se însănătoşează.0 După ce s-au petrecut, atît românii din Bucovina cit şi cei din Moldova cearcă a merge de la aer pînă acasă cu luminarea aprinsă, crezînd că, dacă nu se stinge, e semn bun/’ Iar dacă au ajuns acasă, fără ca luminarea să se fi stins vreodată, încun-jurâ de trei ori casa cu dinsa, fac apoi cruce cu dînsa pe păreţi, precum şi în cele patru părţi ale casei, pentru ca să fie locuinţa respectivă ferită de foc, de trăsnet şi de boale.' Luminarea de la aer, care a fost aprinsă la înviere, e foarte bine ca să se stingă şi s-o aprindă cînd e ploaie grozavă cu piatră, fulgere şi trăsnete, pentru că ea are darul de a alunga pe Dracul.8 în unele părţi din Muntenia românii, şi mai cu seamă româncele îndătinează de a duce in Vinerea Paştilor la biserică tot felul de fiori primâvăratice, insă mai ales ghiocei, cu cari împodobesc apoi epitaful, adecă aerul. După ce au trecut pe sub Domnul Hristos, adecă pe sub aer, fiecare româncă ia din aceşti ghiocei, cari s-au sfinţit prin şederea lor in biserică, şi ducindu-i acasă, ii pune de se usucă, iar la vreme de trebuinţă afumă cu dînşii pe copiii care se bolnăvesc.9 în alte părţi, tot din Muntenia, vineri de cu zi, cînd se scoate epitaful în mijlocul bisericei, se duc flori şi se pun pe epitaf. Seara, florile, după isprăvi-rea prohodului, cind epitaful e luat spre a se ocoli cu el biserica, sînt împrăştiate de preot. Intre aceste flori sînt unele aduse cu rădăcini; ele sînt puse in ghiveciuri şi sint bune de multe leacuri. 116 Asemenea se află busuioc, a căruia săminţâ, dacă se seamănă, busuiocul ieşit este bun de friguri. Vineri seara, cind se ocoleşte biserica cu epitaful, femeile lipesc de cruci la morminte luminări de ceară curată şi apoi încep a se boci. Luminările acele se lasă acolo pinâ se trec de tot. Femeile tinere, ori fetele mari obicinuiesc să fure asemenea luminări Sint două credinţe: una că cu ceara acelor luminări işi pot face de dragoste, să se lipească de ele acela pe care il iubesc cum se lipeşte ceara; iar altă credinţă este că, dacă se pune asemenea ceară in uleiele cu albine, se face ceară multă in anul acela. Pe alocurea este obiceiul ca vineri noaptea să răminâ dintre oamenii bătrini să vegheze in biserică. Ei inchipuiesc pnn aceasta pe ostaşii cari au străjuit mormintul lui Hristos.1 2 3 4 5 6'1 in fine, mai e de observat şi aceea că in Vinerea şi Simbăta Paştilor, şi anume nemijlocit după ce s-a scos aerul, nu se trag mai mult clopotele pină duminică dimineaţa in ziua de înviere, ci se bate numai toaca. Aceasta, după credinţa şi spusa românilor, se intimplâ de aceea că, după cum după tnmormintarea unui mort nu se trag mai mult clopotele, aşa nu se trag ele nici după tnmormintarea Domnului Iisus Hristos.11 Excepţiune de la această regulă generală fac numai o seamă de fote cari, voind să aibă multă cinepă, se suie anume în Vinerea Paştilor in clopotniţă şi trag clopotele12. NOTE 1. Dai şi cred. rom. din colc mai multe părţi ale Bucovinei; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 76: Jn Vinerea Paştilor fiecare creştin e dator să se ducă la biserică şi să treacă pe sub aer.** 2. Foaia pentru toţi, an. I, p. 131 .După ce s-a pus in mijlocul bisericei icoana .punerii lui Hr. in mormlnt" aerul, - trec creştinii pe sub ea. prin care, după credinţa lor. se amină durerea de mijloc (durerea de şale) de peste tot anul." 3. Foaia pentru tofi, an. I. p. 131: .l-a sf. aer, in Simbăta htare, trec credincioşii sub acesta, la uşa bisericei, după ce au incunjurat biserica, şi aşa depărtează durerea de cap şi sărută şi şterg ochii cu marginea aerului, pentru a fi scutiţi de boale de ochi." 4. Dat. şi cred. rom. din Stupea, corn. de Onufr. Câilenn; vezi şi Foaia pentru toţi, an. I, p. 131. 5. Dat. şi cred. rom. din Volovâţ, corn de Ilie Buligo: .Despre aer se zice la noi că este mormintul lui Îs. Hr., şi cmc se petrece pe sub dinsul, zic că se insănătoşeazfl, dacă a trecut după un om sănătos, iar dacă a trecut după un om bolnav, atunci capătă boala aceluia şi acela se insânâtoşează." 6. Foaia pentru tofi, an I, p. 130 şi 131; C D. Gheorghiu. op. cit., p. 75: .în seara de Vinerea Paştilor, după re ies de la biserică, e bine să se ducă fiecare cu luminarea aprinsă pină acasă." 7 (' D. Gheorghiu.op. cit,, p. 75; Foaiapentru toţi, an. I.p. 130: .Mai este obiceiul ca unii. după ce tţjung acasă de la biserică, vineri noaptea, cu luminarea ce au avut-o in biserică, aprinsă, fac cruce cu ea pe pereţii odăilor, şi casu aceea este ferită de rele in tot unul acela."; G. S. loneanu, op. cit., p. 50: .în seara de Vinerea Paştclui, lumea, care vine de la biserică, vine cu luminările aprinse, sosiţi, ocolesc casa de trei ori şi fac cruce cu luminarea pe pereţi in cele patru părţi, ca să fie ferită de foc, boale şi trăsnet." B. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 75-76. 117 9. Com. de mult regretatul meu coleg academician Dr D, Brindzâ. 10. Foaie pentru toţi, an. I. p. 130. 11 Cred. rom. din cele mai multe părţi ale Bucovinei. 12. S. Mihăilescu, Superstiţiidinjud. Suceava, publ. in Şezătoarea, an. 11. Fălticeni, p. 196: .In Vinerea Paştilor se suie fetele in clopotniţa bisericei şi sună clopotul, ca să crească cinepa." SĂRBĂTORILE LA ROMÂNI iii CINCIZECIMEA PREFAŢĂ Volumul de faţă cuprinde în sine loate sărbătorile cari cad in decursul Cinci zecimii, adecă in răstimpul de la Paşti şi pinâ la Rusalii sau Duminica mare. Că am fost in stare de a scoate şi acest volum la lumină, am de a mulţumi numai Academiei Române, care a avut şi de astă dată deosebita bunăvoinţă de a lua asupra sa spesele tiparului. Primească deci atît această înaltă corporaţiune, cit şi toţi acei P. T. Domni, cari m-au ajutat la adunarea materialului cuprins in acest volum, mulţumirile mele cele mai sincere şi mai călduroase. Suceava, la 17 (30) iunie 1901. S. FI. Marian PAŞTI LE I PAŞTILE Cea mai mare. mai însemnată, mai sfîntă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an. după spusa românilor de pretutindene, e sărbătoarea Paştilor. Paştile sau învierea Domnului, întîi, pentru că în această zi „Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcind şi celor din morminte viaţă dăruin-du-le“. iară pre cei vii râscumpărindu-i de sub jugul păcatului strămoşesc şi împăcindu-i cu Dumnezeu; şi al doilea, pentru că ea cade totdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos şi mai plăcut, cînd toate în natură învie. Drept aceea, românii nu numai că aşteaptă sărbătoarea aceasta, şi mai ales după un post atit de îndelungat şi de greu cum c Postul mare sau Paresimilc, cu cel mai mare dor şi bucurie, ci ei caută in acelaşi timp ca locuinţele lor să fie cit se poate de bine grijite şi curate şi a se pregăti cu toate cele trebuincioase astfel că, sosind sfintele Paşti, toate să se afle In cea mai bună rinduialâ. Bărbaţii, cari pinâ în Joia mare din Sâptâmina patimilor lucră de regulă la cîmp, dacă e timp călduros, din ziua aceasta incepind, înainte şi pinâ după Paşti, nu ec duc mai mult la cimp, ci rămîn acasă, parte ca să curăţeascâ şi să grijească pe lingă aceasta; să măture curtea, să stringă toate gunoaiele şi să le ardă sau să le pună grămadă intr-un loc îndosit ca să putrezească, să repareze gardurile, cari sînt stricate şi să are in grădină; şi parte ca să stea muierilor intru ajutor, să le aducă apă şi să le taie lemne; să junghie mieii şi purceii de Paşti şi să aducă băuturile trebuincioase. Femeile, tot din Joia mare, sau cu vreo cîteva zile şi mai înainte de aceasta, incep a deretica şi a griji prin case, a unge şi a vârui, a spăla toate albiturile şi a zvînta celelalte haine, a roşi şi a împiestri oua, a coace pască precum şi alte copturi; in scurt zis. a se ingriji şi a pregăti toate cele trebuincioase-pentru ziua de Paşti Fetele cele mari, precum şi multe dintre nevestele cele mai tinere. încep acuma c-o sâptămînă sau. după împrejurări, chiar şi cu două mai înainte de Paşti, a-şi coase cîte o cămeşă nouă cu pui şi cu altiţe, precum şi alte haine, atit pentru dinsele cît şi pentru părinţii, fraţii şi surorile lor. respective pentru bărbaţii şi fiii lor; căci fiecare ţine foarte mult la aceea ca să aibă pentru ziua de Paşti, dacă nu se poate tocmai toate hainele, apoi măcar una, măcar o cămeşă nouâ-nouţâ.1 122 Fetele din Macedonia au datină, cînd iese lună noua înaintea Paştilor, de-a se stringe în curte cu un „ghium"2 plin cu apă, cu o pine întreagă „crăvealie4*, pe care o pun pe cap, şi cu un inel sau cu un „minghiuşu3 de argint şi a zice: Lună, lună nao! Dă-mi cămaşe nao, S-ţi dau patru uao, S-ţi li bagi tu fraşe,4 S-ţi li mînci ti5 Paşte.6 Sau: Lună, lună noauă, Dâ-ni cămeaşi noauă, Să-ţi dau patru oauâ, Să-ţi li bazi du minicâ. Să li miţi duminică; Să-ţi li bazi tu fraşi, _ Tra s-li miţi la Paşti;7 S-li bazi tu tăpsie, S-le-ai (sau: s-li mîţi) tră Stămărie.8 Făcînd aceasta, se crede că Paştile vor fi cu „birichete44 şi toamna cu abundenţă în cereale.9 Afară de aceasta însă, din versurile reproduse rezultă şi aceea că la românii din Macedonia este asemenea datină, ca şi la cei din Dacia Traianâ, a-şi face haine şi cu deosebire cămeşi nouă de Paşti. Feciorii, băietanii şi băieţii, pe lingă aceea că stau necontenit întru ajutor părinţilor săi, alergind în dreapta şi stînga după cele trebuincioase, se mai prepară incă şi pentru petrecerile ce se dau în decursul sărbătorii Paştilor, fâcind, unde este datină, scrînciobc şi tocmind lăutari. în scurt zis, fiecare are partea sa de ocupaţiune şi grijire, fiecare caută a nu rămînea în urma altora, ca nu cumva mai pe urmă să fie luat în rîs şi batjocură, iar Sfintele Paşti să-l surprindă ca pre un neom intre oameni. De la casa celui mai cuprins şi mai mare bogătan şi pînă la bordeiul celui mai de pe urmă sărman, se cunoaşte apropierea acestei mari sărbători, căci in ajunul ei sînt toate acuma curăţite şi îndreptate, toate sint unse şi văruite, hainele zvîntate şi curate, bărbaţii bărbieriţi şi spălaţi, iar femeile lăute şi chitite. Iar simbătă seara, cînd începe a se ingina ziua cu noaptea, fiind acuma toate pregătite gata pentru a doua zi. precum şi pentru zilele următoare, orişice lucru de mină înceată. Nu înceată însă şi datinele şi credinţele. Din contră, tocmai cînd încetează lucrul de mină, atunci se încep acestea şi se ţin lanţ una de alta pînă luni după Duminica Tomii.10 Şi deoarece scopul nostru este tocmai descrierea acestora, de aceea ne vom şi ocupa in capitolele ce urmează mai cu de-amăruntul numai de dînsele. Vom incepe deci mai intii cu descrierea paştei, de la care vine numele acestei sărbători, vom continua apoi cu descrierea datinelor şi credinţelor despre ouăle roşi, caracteristica sărbătorii Paştilor, şi in urmă vom descrie pe rind toate celelalte datine şi credinţe, cari cad in decursul Paştilor şi cari le-am putut pînă acuma aduna. 123 NOTE 1 Pretutindeni in Bucovina şi Banat; vezi şi Sim. Mangiuca, Calend. pe an, 1882, mărţişor 28: Jn ziua de Paşti se îmbracă cămeşă nouă ţesută şi cusută in Paresimi" 2. Ghium = cană de metal, pe turceşte ibric. 3. Minghiuş = cercel. •I. Tu froşe = in făraş. 5. Mici ti = minei-mănind de Paşti. 6.1. Neniţescu, De la românii din Turna Europeană, Bucureşti, 1895, p. 525-526. 7. Să le mănind la Paşti. 8. P. Papuhagi, Din literatura poporană u aromânilor, voi. 1, Bucureşti, 1900. p. 754-755; Stămărie - Sintă Mărie. 9.1. Neniţescu, op. cit,, p. 526. 10. Datina tuturor românilor din Bucovina şi a celor din Transilvania; cf. ms. d-lui 1. Pop-Keteganul, care se aflu in păstrarea Academiei Konuine; El. Sevastos, Sărbătorile poporului, publ. in Gazeta săteanului, an VIII, R. Sărat, 1891, p. 151 şi 154. II. PASCA Cea mai însemnată coptură, pe care o mănîncă atît românii din Bucovina cit şi cei din Moldova în decursul sărbătorii Paştilor, este pasca pl. paşti, dim. păscuţă pl. păscuţe.1 Originea acestei copturi, după cum ne spune o legendă din Bucovina, e următoarea; „Zice că, călătorind odată Domnul nostru Is. Hr. cu apostolii săi prin mai mult© sat© şi oraşe spre o face oamenilor bine, şi «jungind intr-un sat, se abătură la un gospodar ca să poposească puţin şi apoi să plece mai departe. Gospodarul, un om de omenie şi foarte prevenitor, i-a primit şi i-a ospătat cu ce a avut şi cum a putut mai bine, iară la pornire le-a mai pus merinde şi prin desagi. După aceasta, mulţămind Is. Hr. cu apostolii săi gospodarului pentru primire şi luindu-şi rămas bun de la dînsul, se porniră mai departe şi mergind ei. cit timp vor fi mers, ajunseră intr-o pădure. Mergind şi prin pădurea aceea, l-au intrebat apostolii pre Is. Hr.: - «Cînd vor fi Paştile?» - -Cînd veţi găsi pine de griu in traistele voastre, atunci vor fi Paştile!» -răspunse Is. Gospodarul, la care au poposit, le-a fost pus pine de griu în desagi. Deci câutind ei in desagi şi aflind pînea au spus lui Iisus că au. - «Bucuraţi-vă, căci acuma sint Paştile!» - le răspunse atunci Iisus. Şi de atunci îndătinează şi creştinii a face pască După altă legendă, tot din Bucovina, pasca se face de aceea, pentru că Iisus Hristos. inainte de a fi prins şi răstignit pe cruce, zise învăţăceilor săi, că pină atunci au mincat cu toţii in decursul Paştilor copturi nedospite şi nesărate, 124 adecă turte sau azime, de acuma înainte insă vor mînca copturi dospite şi sărate cari se vor numi paşti.3 Pasca se face în cele mai multe părţi din Bucovina numai din făină curată de grîu flles. cernută prin sită deasă-1, care mai înainte de aceasta se plămădeşte şi, după ce se pune în plămădeală aluat, se lasă ca să dospească pină ce creşte şi dă să iasă din chiersinul sau covata în care s-a frămîntat, afară. O seamă de românce însă, şi anume cele mai sărmane, o fac din făină de gnu cernută prin sită deasă şi amestecată cu făină de păpuşoi, cernută asemenea prin sită deasă.5 Cauza de ce se face pasca pretutinde mai numai din făină de gnu e următoarea: Cea mai mare şi mai însemnată sărbătoare do peste an e Paştile, deci şi coptura cea mai însemnată, ce se face pentru această sărbătoare este pasca. Şi fiindcă această coptură e cea mai însemnată, fără de care, cel puţin în Bucovina, nici nu i-ar veni cuiva a crede că sînt Paştile, de aceea trebuie ca să se şi facă numai din pinea cea mai aleasă. Iar pinea cea mai aleasă, după credinţa şi spusa românilor, este griul, pentru că el e cinstea mesei. De aceea se şi face pasca mai ales din faină de grîu. Se mai face pască, după cum am amintit ceva mai sus, din faină de griu amestecată cu făină de păpuşoi. Şi asta numai din cauză că, pe cînd griul este cinstea mesei, pe atunci păpuşoiul e hrana casei. Din alt fel de făină însă nu se face nici chiar de cătră cei mai sărmani şi mai nevoiaşi oameni. Cea mai îndătinată şi mai răspindită formă care i se dă paştei e cea rotundă6, pentru că se crede şi se zice că scuticele cu cari a fost Domnul Is. Hr. înfăşat încă au fost rotunde; apoi în patru cornuri sau mai bine-zis patrunghiulare, pentru că şi mormîntul în care a fost Domnul nostru Is. Hr. înmormîntat încă a fost pătrat sau patrunghiular.' Grosimea paştei e cel mult de un lat de deget, adecă tocmai ca şi azima, ce-o fac româncele la diferite ocaziuni, cu acea deosebire numai că, pe cînd azima se face totdeauna din aluat nedospit, pe atunci pasca se face numai din aluat bine dospit, in care se pune sare şi lapte dulce de vacă, apoi, după împrejurări, şi capete pisate de cuişoare, scorţişoară pisată şi rfteodatâ şi şofran.8 Atît pe de laturi sau margini, cît şi la mijlocul ei, se pun un fel de sucituri sau împletituri, asemenea din aluat, simple sau împodobite la distanţe anumite cu nişte steluţe, şi anume sucitura sau împletitura primă sau lăturaşă in formă rotundă sau pătrată, după cum e şi pasca, iară cele de la mijloc în formă de cruce, care însemnează crucea pe care a fost Mîntuitorul lumii răstignit.9 Se fac însă şi paşti simple, adecă fără de împletituri şi fără de cruce la mijloc, ci numai cu zimţi pe margine. Acestea se numesc paşti cu zimţi10 sau paşti simple, iară cele cu cruci se numesc paşti cu cruce sau paştile Paştilor, sing. pasca Paştilor.11 Intre împletiturile sau suciturile acestea, adecă intre zimţi, sau împletiturile mărginaşe şi între cruce, se pune de regulă brînzâ de vaci, mai rar de oi, sărată şi frămîntată cu gălbănuş de ou, unsă şi netezită pe deasupra cu un 125 felcsteu sau penel, făcut din pene de găină, care se întinge în gălbănuş de ou, şi împodobită cu strafide şi cu bucăţele mici de frunză verde de leuştean.12 Unele femei insă, pe lingă ouăle pe cari le bat in brfnză, şi pe lîngă strafide, mai pun incâ în aceasta scorţişoare şi zahar. Femeile cele sărmane, cari nu au brînză, cumpără oleacă de mălai mărunţel sau pîsat, îl fierb în lapte dulce şi cu acesta fac apoi paştile.13 Paştile Paştilor, adecă celea ce se înfrumuseţează cu o cruce diametrală împletită sau simplă, după cum e şi cercul, sint menite de regulă să se ducă in ziua de Paşti la biserică, ca să se sfinţească; cele simple ca să le mănînce familianţii, iar cele micuţe, numite păscuţe, se fac anume spre bucuria copiilor, unde sînt de aceştia, sau spre a se da săracilor, cari stau şi cerşesc la uşa sau poarta bisericii.14 Gâocile ouălor, cari s-au întrebuinţat la facerea paştilor, nicicînd nu se ard, nici nu se aruncă în fiece loc, ci ele se strîng toate cu cea mai mare băgare de seamă intr-un vas anumit, iară după ce s-a făcut acuma pasca se duc şi se aruncă toate pe o apă curgătoare, anume ca peste vară să nu apuce uliul găinile şi puii acestora15, însă mai cu seamă ca să se ducă pînă in ţara rocmanilor sau blajinilor şi să le dea acestora de ştire că au sosit Paştile şi să le serbeze şi ei.16 Asemenea şi făina de păpuşoi, ce se presură pe lopata cu care se bagă paştile in cuptor ca să se coacă şi care împiedică lipirea paştilor de lopată, după ce s-au copt paştile, nu se şterge de paşti şi se aruncă in orişice loc, ci se rade frumuşel şi stringîndu-se toată se presură pre răsadul de curechi, anume ca să nu-1 mănince pre acesta puricii.1 ‘ O seamă de românce fac pasca în Joia mare, altele însă în Sîmbăta mare sau Sîmbăta Paştilor, adecă fiecare cînd poate şi cînd ii vine mai bine la socoteală.18 în Vinerea sacâ rar care, iar înainte de Joia mare nici una. De regulă insă cele mai multe o fac în Sîmbăta Paştilor, şi asta din cauză ca peste sărbătorile Paştilor să nu se strice, căci fiind făcută cu brinzăşi cu ouă şi stînd mai multe timp şi mai ales la căldura, inucezeşte şi se strică. Aici merită a fi amintit şi aceea că o seamă de românce fac pască nu numai de Paşti ci şi de Sîn-Georgiu, de înălţare sau Ispas şi de Duminica mare sau Rusalii. După Duminica mare însă şi pînă la Paştile viitoare nu se mai face.19 Afară de pasca despre care ne-a fost pînă aici vorba, cele mai multe românce şi cu deosebire cele mai avute mai fac de Paşti încă şi alte copturi, precum: babe. moşi sau moşnegi, cozonaci rotunzi şi lungăreţi, învîrtite, plăcinte simple şi plăcinte in tavă20, colaci rotunzi şi in unele locuri, precum bunăoară in Boian, şi cite o prescură.21 Cozonaci, şi mai ales cei de formă lungăreaţă, se zice că se fac de aceea pentru că sicriul în care a fost îngropat Domnul nostru Is. Hr. a avut forma aceasta.22 Dintre fripturi cea mai însemnată e un miel, numit mielul Paştilor23, sau un purcel, cari. după ce s-au junghiat şi curăţit, se frig întregi, şi cari se duc in ziua de Paşti dimpreună cu pasca la sfinţit. în multe locuri am observat, şi mai ales pe la oraşe că, neputînd afla un miel viu ca să-l poată tăia şi sfinţi, fac un mieluţ de unt şi pe acela îl aşază pe masă in locul celui adevărat. Iară purcelului, pretutindene unde este datină a tăia purcei de Paşti, ii pun o bucăţică de hrean în gură. 126 Mielul însemnează Domnul nostru îs. Hr., iar cc va fi însemnînd purcelul, pină acuma nu-mi este cunoscut. în Banat, unde asemenea se taie un miel de Paşti, numit mielul Paştilor, este datină ca oasele şi celelalte rămăşiţe ale acestuia să se îngroape la un olton (ultuoanfi) de măr sau păr sănătos, anume ca şi familia aceea să fie tot anul sănătoasă.24 în fine, sîmbătă seara, şi anume după ce s-au dereticat şi grijit toate odăile cum se cuvine, toate copturile şi fripturile, despre cari ne-a fost pină aici vorba, se aşazâ pe o masă, şi cu deosebire la ţară, unde locuinţele românilor constau de regulă numai din două odăi, una mai mică şi alta mai mare, pe masa din casa cea mare. Tot atunci se pregăteşte şi blidul cu pasca, care are a doua zi, des-diminea-ţă, să se ducă la biserică, ca să se sfinţească. NOTE 1. Datina tuturor românilor din Bucovina şi îndeosebi a celor din Mânâstioara sau Sf. Onufrei, distr. Şiretului, corn. de Const. Ursachi. stud. gimn.: „Copturei acesteia i se dă numirea de pască dini. păscuţă.*; a celor din Ilişcşti, distr. Gura Humorului, corn. de Gheorghe Miluiţi, stud. gimn.: .Coptura de căpetenie pentru Paşti e pasca, dim. păscuţi.’'; a celor din Capu Codrului, distr. Gura Humorului, com. de Ştcf. Bodnarascul, stud. gimn.: «Dacă pasca c mică se numeşte păscuţă* 2. Din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescul. 3. Din Tişăuţi, sat in distr. Sucevii, com. de Tbader Sologiuc, stud. gimn.; cred. rom. din Bosanci, com. de Simeon Şuţ\i, stud. gimn.: .Coptura cea mai însemnată de la Paşti sc cheamă pască, pentru că însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a numit-o aşa.“ ■1. Dat. rom. din Bosanci, com. de Mihai Ivaniuc, stud. gimn.: .Pasca pe In noi se face din făină degriu cernută prin sită deasăa celor din Brucşti, sat in distr. Gura Humorului, com. de loan Pohoaţă, stud. gimn.: .Făina din care sc face pasca este pretutindenea mai cu seamă de griu"; a celor din Ilişeşti. com. de G Mihuţă: „Pasca dim. păscuţă cc face numai din făină de griu.*; a celor din Sf. Onufrei, com. de Casian Brcabăn, stud. gimn.: .Pasca se face numai din făină de griu. şi se numeşte după mărime pască şi păscuţă."; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de George Macovei, stud. gimn.: .Pasca trebuie să fie făcută din făină albă de griu.*; a celor din Coniâneşti, sat in distr. Sucevii. com. de Titus Ghcorghinn, stud. gimn.: .Pasca trebuie să se facă din făină de griu şi să aibă formă rotundă.*; u celor din Zahareşti, sat in distr. Sucevii. com. de Arsenic Băiţan, stud. gimn.; „Pasca se face din făină curată de griu* 5. Dat. rom. din Bosanci, com. de Mih. Ivaniuc. 6. Dat. rom. din Bosanci, com. de Mih. Ivaniuc: „Pasca pe la noi este rotundă.*; a celor din Sf. Onufrei, com. dc Cos. Breabân: „Forma paştei e rotundă şi e înfrumuseţată cu cruce.*; a celor din Răişeşti, sat în distr. Gura Humorului, com. de Vasile Lucan. stud. gimn.; „Pasca-i rotundă şi se face din făină de griu.* 7. După spusa rom. din Tişăuţi, com. de T. Sologiuc; a celor din Zahareşti, com. de Ars. Băiţan: „Pasca are forma rotundă sau lungăreaţă şi se înfrumuseţează pe deasupra cu strachire-strafide*. 8 Com. de d-1 Vasile Turturean, preot. 9. Dat şi cred. rom. din Brâeşti, com. de I. Pohoaţă: „Cea mai obştească formă de pască e cea rotundă cu două împletituri puse la mijloc in forma crucii, închipuind moartea Mint viitorului, mai arareori formă patrunghiulară, dar nu tocmai in forma pătratului.*; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovei; „Pasca are formă rotundă şi în patru corauri şi este in mijloc înfrumuseţată cu o cruce, care ne aduce aminte de crucea 127 pe care n fost răstignit Mintuitoni) nostru, şi cu strafide.";« celor din Sf. Onufrei. corn. de Const. Ursnchi: .Pasca trebuie să fie făcută din faină de griu. Ea are formă rotundă şi se înfrumuseţează cu nişte învirtituri din aluat, cari se pun pe margini şi la mijloc In forma crucii.-; a celor din Capu Codrului, corn. de Ştef. Bodnarescu .Pasca are formă rotundă şi trebuie să fie făcută din făină de griu aleasă şi spre înfrumuseţare se fac şi crud de aluat peste mijlocul el*; a celor din Roian, distr. Sndugurei, corn. de d-1 Vas. Turturean: .Pasca se fuce de regulă din făină de griu şi are formă rotundă împrejur se lipeşte un cerc împletit sau simplu, care înăuntru se umple cu brinză de vad, mai rar cu de oi. Una sau două paşti, cari au să se sfinţească, se înfrumuseţează cu o cruce diametrală împletită sau simplă, după cum e şi cercul; apoi peste tot se unge cu un felesteu sau penel de pene cu gălbănuş de ouă * 10. Dat. rom. din Bosand, corn. de M. Ivaniuc: „Pasca, care se pune la sfinţit, se face rotundă cu zimţi şi cu cruce." 11. Dat. rom. din Capu Codrului, com. de Şt. Bodnurescu: „Coptura, pe care se face crucea Paştilor, se numeşte pasca Paştilor." 12. Dat. tuturor rom. din Bucovina, îndeosebi insă a celor din Brăeşti, com. de I. Pohoaţâ: «Aceste copturi, numite paşti, se înfrumuseţează, după starea şi împrejurările oamenilor. cu strafide şi cu frunză verde de leuştenn*. 13. El. Scvastos. Sărbătorile pop., publ. in ziar. cit., p. 151. 14. Com. de dl. Vas. l\irturean 15. Dat. şi cred. rom. din Crasna, sat in distr. Storojineţului, com. de Onufrei German, stud. gimn.: „Cojile de ouă. pe cari le pun in pască le dau pe apă, pentru ca să nu apuce uliul peste vară găinile.**; a celor din Bâlâceana, sat. în distr. Sucevii, com. de Vasile Jemna, stud. gimn 16. Vezi despre aceasta mai pe larg in cap. Pastile rocmanilor. 17. Dat. rom. din Tbreblecea, sat in distr. Şiretului, com. de Pavel Scripcariu, stud. gimn. 18. Dat. rom. din Bălăceana, com. de V. Jemna; „Ui noi pasca se coace simbătă înainte de Paşti, şi cojile de pe ouăle ce se pun in pască le dau pe apă, crezind că uliul nu va minca puii peste vară.*; a celor din Cindreni, sat in distr. Vatra Domei, com. de Leon Poenariu, stud. gimn.; „Pasca o fac femeile simbătă. Tot atunci fac ele şi ouă roşi. precum şi alte bucate, ca să aibă pentru ziua de Paşti.**; a celor din Pojorita. sat. In distr. Cîmpulun-gului, com. de Ilie Klocea, stud. gimn.: „Pasca se face joi sau simbătă înainte de Paşti." 19. Dat. rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovci: „Pască se mai face pe la Sf. George, Ispas şi Duminica mare.11; a celor din Sf. Onufrei. com. de Cas. Breabăn: „Pască se mai face încă la Sf. George şi la Duminica mare, altă dată nu se mai face."; a celor din Ilişcşti, com. de G. Mihuţă: „Pască se face nu numai In Paşti, ci unele femei fac şi la Sf. George. la înălţarea Domnului şi la Duminica mare."; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescul: „Pască şi ouă roşi se fac şi la Duminica mare."; a celor din Zahareşti, com. de Ars. Băiţan: „Pască nu se face numai la Paşti, ci şi la Duminica mare"; a celor din Boian, com. de d-1 Vas. T\irturean: „Pască se mai face la Sf. George, Ia Ispas şi la Rusalii sau Duminica mare. Împreuna cu pasca bo fac şi ouă roşi."; a celor din Buişeşti. com. de Vas. Lucan: „Pască se mai face In Sf. George, la Ispas şi la Duminica mare."; a celor din Comăneşti, com. de Tit Georgian: „Pască se face nu numai de Paşti, ci şi la Duminica mare." 20. Dat. rom. din Tişăuţi, com. de T. Sologiuc „Copturile cari se fac pentru Paşti sini intii: paşti, apoi: cozonaci, babe şi alte copturi."; a celor din Stupea, sat in distr. Gura Humorului, com de Nech Jauca, stud gimn.: „Femeile coc de Paşti felurite copturi, precum: cozonaci, plăcinte, babe, invirtite, insă mai cu seamă pască."; a celor din Sint-Ilie, sat în distr. Sucevii. com. de La zar Flociuc, stud gimn.: „De Paşti se face pască, apoi cozonaci, şi cari sint mai bogaţi fac şi babe.'; a celor din Pojorita, com. de Ilie Floccn: „Femeile coc felurită pască, apoi babă, şi altele cari n-au numire"; a celor din Capu Codrului, com. do Ştef Bodnarescu: „Afară de pască şi colacii numiţi cozonaci, nu se fac pe la Paşti."; a celor din Sf Onufrei. com. de Cas. Breabăn: „Pe la noi se fac, 128 w afară de pască, in că şi alto copturi cari »c numesc moşi sau moşnegi şi babe.”; a color din Cras na, com. de Onufr. German: ..Joi sau simbâtâ coc femeile pască, colaci, cozonaci, plăcinte, mai pe scurt face fiecare ce poate" 21 Corn. de d-1 Vas. Tbrturean: .Afară de pască, se mai coc încă şi cozonaci. în aluatul cărora se toarnă lapte dulce, se pune zahăr, scorţişoară, cuişonn?. strafide. Se mai fac încă şi colaci rotunzi şi dte o prescura” 22. Dat. şi cred rom. din Tişeuţi. com. de T. Sologiuc. 23. Dat. rom. din Brâeşti, com. de I. Pohoaţâ: .Sub mielul Paştilor inţelege poporul un miel, care se frige şl ducindu-se la biserică deodată cu pasca, se sfinţeşte şi se mânincă intru înmulţirea şi sănătatea celor ce au rămas.”; Gazeta Transilvaniei, an. L, Braşov, 1887, nr. 76; .Mesele lor sint astăzi (in ziua de Paşti) împodobite cu ouă roşii, puiul fript nu lipseşte. Mielul Paştilor s-a înjunghiat şi din carnea lui gustă acum toţi împreună, lâudind pre Dumnezeu.” 24. Com de dl Tos. Olnriu, învăţător în Maidan 111. OUĂLE ROŞII Mulţi s-au întrebat şi se mai întreabă şi acuma: de unde au provenit şi ce însemnătate au ouăle roşii sau mai bine zis ouăle colorate, ce sînt obicinuite Ja sărbătoarea Paştilor, şi nimeni nu şi-a dat şi nici nu-şi poate da un răspuns pe deplin mulţâmitor. .Ba încă unii au întrebuinţat timp şi îndelungate osteneli in a scrie cărţi voluminoase sub numirea originea onălor roşit; şi in urmă, cetindu-le la lumina raţiunii, n-au mai crezut nici ei înşişi in cele ce au scris. Iar alţii, înzestraţi cu simţul bunului gust, au luat de obiect acest simbol şi la facla religiozităţii Iui au creat opere pline de talent şi moralitate." Noi insă, cari ne-am propus a scrie numai ceea ce cred şi spun românii despre aceste ouă, nu vom merge aşa departe, ci vom face numai o mică schiţă asupra celor ce ne spune istoria şi uzul deosebitelor popoare în privinţa acestui subiect. Din timpurile cele mai depărtate sau mai bine zis din copilăria omenirii, toate popoarele lumii, şi cu deosebire cele .ale Asiei şi Europei, celebrau sărbătoarea Anului Nou la echinocţiul primăverii, epocă in care modernii celebrează sărbătoarea Paştilor. Şi în acea zi, în loc să dea cofeturi alese, zaharicale şi alte lucruri, cum sc oferă astăzi, ele îşi trimiteau ca simbol de fecunditate şi afecţiune reciprocă ouă colorate in diferite colori şi mai cu seamă în roşu, coloarea favorită a mai multor naţiuni Mai tîrziu însă, mutindu-se, prin progresul civilizaţiunii, sărbătoarea Anului Nou la solstiţiul iernii, epocă în care găinile nu ouă sau ouă prea puţin, oamenii nu născocit ca semn de afecţiune reciprocă alte obiecte de oferit, rămînind ouăle a se distribui tot la vechea lor epocă, în care astăzi perşii şi alte popoare ale Asiei celebrează sărbătoarea Anului Nou la solstiţiul solar, şi între alte daruri îşi trimit şi ouă multicolore. Chiar în Rusia, şi mai cu osebire în Moscva. se serbează Anul Nou printr-o distribuţii!ne de ouă colorate, pe care se vede adesea înscripţiunea Hristos a înviat. Acest obicei, care s-a transmis creştinilor de la pagini sau evrei, este insă mult întrebuinţat în Italia. Spania şi chiar în oarecari părţi ale Franci ei, şi 129 mai cu osebire în Provonce. Şi ceea ce ne face a crede şi mai mult în această transmisiune e obiceiul ce ne constată istoria, că femeile evreie la sărbătoarea pascală puneau pe o masă ouă tari, ca simbol al pasării mitologice numită Ziz, despre care s-au povestit atîtea mii de fabule fantastice şi bizare. La străbunii noştri romani tinerii colorau ouă in roşu şi, pe lingă alte daruri ce-şi făceau la sărbătoarea lui Janus, întrebuinţau aceste ouă şi in oarecari jocuri. Ouăle figurau incâ la Roma şi in nişte ceremonii religioase, precum era a expiaţiunilor. Oul se zice că reprezintă pro Creatorul lumii, care produce tot şi conţine in sine totul La perşi, egipteni, greci, gali, şi la primele popoare ale Italiei, oul era emblema universului, opera divinităţii supreme. Egiptenii, cari numărau mai tot atîtea divinităţi cîte animale şi plante, aveau un zeu numit Koref, nume care In limba lor însemna bun şi binefăcător, şi pe care-1 reprezentau sub figura de om. purtînd pe cap un acupitcr (pasăre răpitoare), spre a însemna activitatea, şi cu un ou ieşindu-i din gură, simbol al fecundităţii. La începutul lumii, ziceau perşii vechi, nu se alia nimic afară de Dumnezeu. Noaptea haosului domnea peste spaţiu In fine apăru un ou. noaptea il acoperi cu aripele ei, şi oul fecundat se deschise: Soarele şi Luna ieşiră din el şi se ridicară sus, iar Pămintul, fiind mai greu, se lăsă in jos cu toate dependinţele lui. Această noapte, oul. soarele şi luna, ce ieşiră de aci. rămaseră neşterse în mintea acestor popoare primitive, cari le făcură obiectul sacrelor lor imnuri, pâstrindu-le suvenirea prin aceste ouă colorate, ce făceau parte in toate sărbătorile lor pînă la jocurile circurilor, in cari figurau din distanţă in distanţă ouă sculptate în lemn sau in piatră De la perşi poate că a împrumutat Moisi versiunea din geneză, care zice: ••la început Dumnezeu fecundă apele, planînd asupra lor, precum găina cloceşte oul său-. Călătorii globului nc mai spun câ In popoarele din sudul Americii, la sărbătoarea Anului Nou, se golesc ouăle şi li se umple coaja cu ape mirositoare, şi-şi aruncă aceste ouă unii asupra altora prin ferestrele caselor, precum îşi aruncă italienii conferi in epoca carnevalului Străinii aleargă atunci din toate părţile spre a se bucura de privirea plăcută ce prezintă animaţiunea stradelor pline de o mulţime de lume galantă, veselă şi zgomotoasă, care se împresoară de ouă umplute cu lichide mirositoare, şi care pe jos, care călare sau iu trăsuri resping cu aceleaşi arme toate aceste atacuri, sub forme de proiectile cu mii de profume, plecate din balcoanele şi ferestrele fiecărei locuinţe a oraşului... Astfel a fost dar la toate popoarele celebra origine a ouălor roşii.1-1 La noi românii ouăle roşii sint intr-o stimă aşa de mare. că in ultimele zile din l'aresimi. cari preced sărbătoarea Paştilor, nu se găseşte nici o singură casă romanească in care ele să nu fie obiectul de prima preocupaţiune. Şi deoarece scopul nostru este tocmai de a arăta ceea ce cred şi istorisesc românii despre ouăle roşii, de aceea in şirele următoare ne vom şi restringe numai la expunerea legendelor, datinelor şi credinţelor române despre aceste ouă. Vom începe deci mai intii cu legendele. 130 Prima legendă din Bucovina, comuna Frâtăuţul Nou, distr. Rădăuţului, sună precum urmează: „Zice că, după ce a născut Maica Domnului pre Is. Hr.. jidovii voiră numaidecît să puie mina pe dinsa şi pre fiul său, anume ca să le curme firul vieţii. Maica Domnului, auzind despre aceasta, luă pre fiul său Iisus in braţe şi prinse a fugi cu dinsul încotro o duceau ochii şi picioarele. Jidovii... după dinsa, şi cit pe ce s-o ajungă şi s-o prindă. Maica Domnului însă, ca să n-o poată prinde, face ouă roşii şi le aruncă in urma sa jos. Jidovii, ajungind la ouă şi văzind că sînt roşii, se opreau, le ridicau de jos, se uitau la dînsele şi nu se puteau destul mira de frumuseţea lor. Şi aşa Ie tăie Maica Domnului calea, şi în timpul acesta atit ea, cit şi fiul său Is.. scăpară cu viaţă de dînşii. Şi de atunci obicinuiesc oamenii noştri a face ouă roşii.1*2 A doua legendă, tot din Bucovina, comuna Bălăceana, e aceasta: „Zice că intr-o zi, pe cind se afla Domnul nostru Is. Hr. intr-un templu şi predica cuvîntul lui Dumnezeu, jidovii, cari nu-1 puteau suferi şi cari îl prigoneau de un timp mai îndelungat, voiră să pună mina pe dinsul şi să-l omoare. Domnul nostru Is. Hr. însă, cunoscîndu-le gindurilc şi planurile, ieşi din templu afară şi se porni in altă parte. Jidovii, văzind că a ieşit din templu, ieşiră şi ei in urma lui. şi luind pietre prinseră a zvirli intr-insul. Domnul nostru Is. Hr. insă, in loc să fugă de dînşii, rosti nişte cuvinte tainice, în urma cărora toate pietrele cari le zvirleau jidovii se prefăceau in ouă roşii. Jidovii, văzind această minune, se băgară in toate râcorilc, încetară de a mai zvirli, şi în loc sâ fugă Is. de dînşii, începură ei a ftigi care încotro il duceau ochii şi picioarele. Şi de atunci au început oamenii a face, spre aducere-aminte de această intimplarc, ouă roşii."3 A treia legendă, din orăşelul Boian, sună aşa: „După ce a fost Domnul nostru Iisus Hristos inmormintat, învăţaţii şi mai marii jidovilor, de bucurie că s-au mintuit de dinsul, se adunară cu toţii la un loc, se aşezară la o masă, pe care se afla un blid cu zeamă şi carne de cocoş, precum şi mai multe ouă fierte, şi prinseră a minca, a bea şi a se veseli. Iată insă că pe cind stau ei la masă şi se aflau in culmea veseliei, îşi aduce unul dintre dînşii aminte de cuvintele lui Iisus, pe cari le rostise el înainte de a fi prins şi răstignit, că adecă a treia zi, după ce va fi inmormintat, are să invie, şi le-o spuse aceasta şi cclorlaţi. Atunci cel ce se afla in capul mesei începu a rîde şi a zice: - Cind va învia cocoşul ce-1 mincăm noi acuma, şi cind se vor preface aceste ouă fierte şi curăţite din albe. cum sînt, in roşii, atunci va învia şi Hristos! N-a apucat insă bine a rosti cuvintele acestea, şi iată că, prin puterea lui Dumnezeu, toate ouăle se făcură îndată roşii, iară cocoşul din blidul cu zeamă invie şi. bătînd din aripi, începu a cînta. 131 •Jidovii, vâzînd aceasta, se băgară în toate râcorile şi. de spaimă, săriră ca fripţi de la masă şi voiră s-o taie la fugă. Cocoşul insă, înainte do ce apucară a spăla ei putina, îi improşcâ pe toţi cu zeamă, şi pre cari i-a ajuns zeama, i-n împestriţat şi le-a umplut tot capul de riie. Şi de atunci jidovii îşi tund şi rad capul, pe unde i-a ajuns stropeala, şi numai pe de inainte, pe unde nu i-a ajuns zeama din pricina urechilor, lasă părul să crească şi poartă aşa-numiţii perciuni. Şi tot de atunci îndătinează şi oamenii noştri a face ouă roşii de Paşti.4"1 A patra legendă sună astfel: .Domnul nostru Iisus Hristos. încă inainte de ce a fost prins de jidovi, muncit şi răstignit pe cruce, spusese mai multora că a treia zi, după ce va fi înmormîntat, are să învie . •Jidovii, cari ii purtau acuma de mult simbetele şi cari ar fi voit să se cotorosească pentru totdeauna de dinsul, prea bine o ştiau aceasta. De aceea puseră ei, nemijlocit după ce l-au luat de pe cruce şi l-au înmormîntat, păzitori lingă mormintul său. ca nu cumva, venind in decursul nopţii apostolii sau alţi învăţăcei de ai săi să-l fure. şi apoi să zică că a înviat. Păzitorii, mergtnd la mormint şi voind a-şi implini cumsecade datoria, luară pietre rotunde in sin, anume ca, intfmplindu-se să vie apostolii sau alţi inşi ca să-l fure pre Iisus, să azvlrle cu pietre in dinşii şi in chipul acesta să-i fugărească. Pogorîndu-so nu mult după aceasta îngerul Domnului din cer şi apropiin-du-se de mormintul Domnului Iisus Hristos. ca să răstoarne piatra de pe acesta, păzitorii, cum il văzură că se apropie de mormint, îndată îşi băgară minile in sin. ca să scoată pietrele şi să arunce cu dinsele într-însul. însă n-au apucat bine a pune minile pe pietre şi iată că acestea s-au prefăcut în ouă roşii, iară ei împietriră. Şi d«* atunci păzitorii, cari au fost puşi de jidovi ca să păzească mormintul lui Iisus Hristos, stau şi astăzi impietriţi lingă mormintul acestuia, şi cînd e lună nouă se foc tineri, iar la lună veche se fac bătrini. Şi tot de atunci se trage şi datina creştinilor de-a împiestri şi a face ouă roşi de Paşti intru aducerea-aminte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos. de împietrirea păzitorilor săi şi de prefacerea pietrelor in ouă roşi.**5 A cincea legendă sună aşa: .Zice că pe cind se afla Domnul nostru Is. Hr. răstignit pe cruce şi pe cînd neîmpăcaţii săi duşmani il necăjeau şi-l batjocoreau in tot chipul, Maica Domnului, ca maică, făcindu-i-so milă de fiul său, luă o coşarcă plină de ouă, sc duse cu dinsa la jidovi şi închinindu-lc-o îi rugă să înceteze a-1 chinui şi năcăji mai mult. Răutăcioşii şi neinduraţii jidovi insă, in loc s-o asculte, să li se facă şi lor milă de Is şi să înceteze. începură a-l batjocori şi mai tare. iar cînd Is. ceru ca să-i dea apă de băut, ei ii deterâ în batjocoră oţet şi urzici. Maica Domnului, vâzind aceasta, puse coşarca cu ouăle Ungă cruce şi incepu a plinge in hohot de se cutremura cămeşa pe dinsa. Stind coşarca lingă cruce şi curgind din minile şi picioarele lui Is. sîngele -iroi. in scurt timp o parte din ouăle cîte se aflau intr-însa se improşcară şi se 132 împestriţară, iară o parte se umplură aşa de tare de sîngc că se făcură toate roşii, ca şi tind ar fi fost văpsito. Domnul nostru Is. Hr., văzînd că ouăle s-au umplut de singe, işi aruncă privirile sale cătră cei ce se aflau de faţă şi le zise: - De acuma înainte să faceţi şi voi ouă roşi şi împestriţate intru aducere-aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi! După ce a înviat Domnul nostru Is. Hr., Maica Domnului a fost cea dinţii care a făcut ouă roşi şi pască şi mergind plină de bucurie cu dinsele ca să-l vadă prc fiul său, fiecărui om pre care îl intiinea ii zicea: «Hristos a înviat!» şi-i dăruia cîte un ou roşu şi cite o păscuţă. Şi de atunci încoace au început apoi oamenii n face ouă roşi şi împestriţate de Paşti.-6 A şasea legendă sună precum urmează: „Zice că pe timpul învierii Domnului nostru Is. Hr., stătea ojidaucă pe piaţă cu două coşerci pline cu ouă albe de vânzare. Intre mai mulţi alţi negustori, cari cercetară ouăle, veni şi Mana Magda-lena cam iute şi c-o faţă veselă zise jidaucei: - Hristos a înviat! Jidauca insă, auzind-o, ii răspunse c-un fel de dispreţ: - Da, cum nu!... o fi înviat!... Atunci va învia Hristos cînd se vor face ouăle din coşercile mele roşi! N-a apucat insă bine a rosti ea cuvintele acestea şi iată că ouăle cele albe din coşerci se făcură prin minunea lui Is. Hr. roşi, şi cînd dete jidauca de minunea aceasta nu se putea destul mira. Maria Magdalena a luat vreo citcva ouă de acestea şi Ie duse Domnului nostru Îs. Hr., in cinste, iar cu vreo cîteva se duse la împăratul Tavreri', a cărui soţie era oarbă, şi. atingind de vreo cîteva ori ochii împărătesei cu dînsele, împărăteasa îndată se vindecă şi începu a vedea, cum a văzut şi mai nainte. Şi aşa mai multe minuni s-au făcut cu ouăle acestea, drept dovadă că Is. Hr. a înviat. Şi spre aduccre-aminte a minunilor acestora de pe timpul învierii îndătinează poporul nostru a face ouă roşi de Paşte.8 A şaptea legendă e aceasta: „Zice că nu mult după ce a înviat Domnul nostru Is. Hr., trecea ojidaucă cu o coşarcă plină de ouă albe pe cap. Un ţăran, întîlnind-o, a strigat: - Hristos a înviat! Jidauca insă nu voi să creadă şi de aceea zise: - Nu-i adevărat! Ci atunci va fi inviot Hr.. cînd se vor preface ouăle, cari se află in coşarca de pe capul meu. din albe, cum sint, in roşii! Rostind ea cuvintele acestea şi căutind la ouăle din coşarcă, vede, spre cea mai mare uimire şi mirare a ei, că toate pînă intr-unui sint roşii. Şi de atunci s-a obicinuit a se roşi ouă; care datină se păstrează şi pînă in ziua de astăzi.-9 O variantă a acestei legende sună precum urmează: „Trecind odată în ziua de Paşti pe strada cea mare ojidaucă cu o coşarcă plină de ouă pe cap şi întîlnindu-se cu o româncă, aceasta îi zise: 133 - Hristos a înviat! Jidauca. in loc să-i mulţămească şi să zică: -Adevărat c-a înviat-, ii răspunse in batjocură, că atunci va învia Hristos cînd se vor face ouăle ei din coşarcă roşi. N-a apucat insă a rosti cuvintele acestea şi. câutind în coşarcă, vede, spre cea mai mare mirare a ei. că ouăle sînt roşi. De atunci şi pînă in ziua de azi se fac ouă roşi.**1" A opta legendă sună aşa: .Zice că precum se adună oamenii in zilele noastre in timp de iarmaroace şi sărbători mari prin oraşe mai mari şi mai mici, tot aşa era datină de-a se aduna şi in timpurile vechi Astfel se adunară intr-un an şi in oraşul Ţarigrad, in ziua de Paşti, o mulţime de bărbaţi şi femei creştine, turcoaice şi jidauce pe piaţă, şi fiecare femeie avea două sau şi mai multe coşârci de ouă de vîndut, iară bărbaţii felurite alte mărfuri Iată acuma că una dintre femeile creştine salută pre alta tot creştină, zicîndU'i cuvintele, precum se spune la Paşti. 7 Hristos a inviat! în vorba aceasta se amestecă şi o turcoaică şi zice: - Dacă a înviat Hristos al vostru, atunci de bună seamă că şi ouăle mele dintr-amindouâ coşercile s-or face roşi! După aceasta, întorcîndu-se şi aruncîndu-şi privirea la coşercile sale, vede. spre cea mai mare a ei uimire şi mirare, că toate ouăle din amîndouă coşarcele, cîte erau acestea de mari. se făcură roşii ca sîngele. Văzind turcoaica minunea aceasta, zise ruşinată: - Mărturisesc şi eu că cu adevărat a inviat Hristos al vostru! Şi de atunci, de cînd s-a Intîmplat această minune, fac creştinii ouă roşii de Paşti!4*11 în fine, a noua şi ultima legendă, şi anume din Moldova, sună precum urmează: „Atunci cînd a înviat Hristos. o fată ducea ouă in poale. Auzind de vestea aceasta, în drumul ei spunea la oricin'e întîlnea ceea ce a auzit. Iată câ-i iese înainte un inimic al lui Hristos, căruia ea de asemenea ii spuse: - Hristos u înviat! - N’u-i adevărat! - zise acesta. Dacă-i adevărat, ouăle din poalele tale să se facă roşii! Şi pe loc ouăle s-au făcut roşii."12 Din toate legendele acestea, cite s-au înşirat pină aice. rezultă că oamenii au început a face ouă roşii de pe timpul Domnului nostru Is. Hr. şi mai cu seamă incepind de la învierea sa încoace13, şi anume, parte intru amintirea vărsării sîngelui său pentru răscumpărarea neamului omenesc de la osinda păcatului1 *. parte intru amintirea învierii sale15, şi parte intru amintirea prefacerii prin puterea sa cea dumnezeiască a ouâlor celor albe. despre cari ne amintesc legendele de mai sus, in roşi. De aicea vine apoi că şi românii de pretutindene îndătinează a face ouă roşi numai de Paşti sau de Învierea Domnului. 134 Zilele menite de români sau mai bine zis de românce pentru prepararea acestui soi de ouă sînt cele din Săptâmina Patimilor, începind de marţi înainte16, cu deosebire insă Joia mare1', Vinerea saca şi Simbâta Paştilor1®, iară alegerea lor se poate intîmpla cu vreo cîteva zile şi mai nainte. Ba, unele românce îndătinează a le alege chiar şi cu trei şi jumătate de săptămîni mai nainte, şi anume in ziua de Miezul Păresei1', adecă pe la mijlocul Păresimilor şi a le păstra apoi pinâ in .Joia mare. Iar alegerea se face in următorul chip: Se iau toate ouăle cele de găină, căci ouăle cele roşi se fac mai ales numai din ouă de găină20, şi se cearcă de au bănuţi ori nu. Cele cu bănuţi se păstrează pentru prăsilă, iară celelalte, şi anume cari sînt mai frumoase, mai curate şi mai tari. se întrebuinţează spre colorare Sînt insă unii cari întrebuinţează spre acest scop nu numai ouă de găină, ci şi de pichere21, precum şi ouă părăsite sau pârâsituri de gîscâ şi de curcă22. în legendele de mai sus. precum şi în vorba de toate zilele, se face amintire numai de ouă roşi. Românii însă întrebuinţează do Paşti nu numai ouă roşi, ci şi de diferite alte culori. Prin urmare şi colorile în cari se colorează ele sînt de mai multe feluri, şi anume: galbine, roşi, verzi, albastre şi negre. Iar terminii tehnici pentru fiecare din aceste cinci colori sau vâpsele sînt: Gălbineală, gâlbânare, gălbineaţâ pl. gâlbănări, gălbinele şi gălbineţe. Iar termenul cel mai uzitat e pl. gălbinele. Roşalâ, şi roşaţâ, pl. roşele, ruşele şi roşeţe Iar termenul cel mai uzitat e pl. roşele. Albăstreală, pl. albăstrele. Verdeaţă, pl. verdeţe şi verdele. Negreală şi negreaţă, pi negrele şi negreţe sau negreţuri 23 Toate colorile acestea se prepară, după cum vom vedea mai la vale, numai în vase nouă şi anume din cauză că ouăle, co sc colorează întT-însele, să nu se păteze, ci să iasă cît se poate de curate. Dar nu numai atîta, ci pentru fiecare coloare sc cerc un vas deosebit.24 Gălbinelele se fac din următoarele plante, şi anume: din scoarţă sau frunză de pădureţ acru2 ’, lat Pyrus sylvestris, o specie de mâr sălbatic, ale cărui pădureţe au o coloare roşie şi sînt foarte acre: laptele cînelui26. lat. Euphorbia Cyparisias; răchiţică2'. lat. Salix purpurca; drobiţâ28, lat. Gen ista tinctoria; coajă de ceapă29, loză, lat. Salix Vitclina, un fel de răchită de luncă30, şi. în fine, din romăniţâ, lat. Matric.aria Chamomilla şi din ţiţa vacii.31 Gălbinelele din scoarţă sau coajă de pădureţ se fac în următorul mod: Se pune coajă de pădureţ într-o oală nouă cu apă curată la foc, ca să fiarbă bine pină ce iese toată zeama dintr-însa. După ce a fiert de ajuns, se scurge zeama in altă oală, asemenea nouă, sc pune piatră acră sfârmată intr-însa şi apoi se mai lasă un răstimp ca să fiarbă. Se ia apoi oala cu zeama aceasta de la foc, se pune de o parte pe vatră, ca să se răcorească puţin, şi pe urmă se pun ouăle cele albe intr-insa Se caută insă ca zeama să nu fie nici prea fierbinte, ca să nu se topească ceara de pe ouăle cele împietrite, nici prea rece, căci în cazul acesta gălbinelele nu s-ar prinde de ouă. După ce s-au pus ouăle, se lasă in oală pinâ ce s-au prins gălbinelele de dînsele, şi apoi se scot afară galbene. 135 Ouăle galbene se pun apoi în roşele şi se fac roşi. iar din roşu se fac negre, căci numai aşa se prinde culoarea cea neagră de ou.'52 Tot cam aşa se fac gălbinelele din scoarţă de pădureţ acru sau din loză şi in alte părţi. Se taie adecă una sau şi mai multe ramuri tinere de pădureţ sau de loză, se jupeşte scoarţa de pe dinsclc şi se pune intr-o oală nouă umplută cu apă curată la foc ca să fiarbă. După ce a fiert de ajuns, adecă pînu ce s-a scurs toată puterea dintr-însa şi apa s-a făcut galbărui, se ia oala de Ia foc, se scurge zeama dintr-insa in altă oală. asemenea nouă, şi în zeama aceasta se pune piatră acră şi aşa se lasă apoi pină ce piatra acră se topeşte iar zeama se răcoreşte atita pină ce devine ceva tnai caldă docit apa cea de vară.'3,5 Procedura din urmă, adecă punerea pietrei acre, se numeşte a împietri gălbinelele. Uncie femei insă împietresc gălbinelele nu numai cu piatră acră, ci totdeodată şi cu zer sau cu zarâ din lapte de vacă.34 După ce s-au împietrit acuma gălbinelele, se pun intr-insele ouăle cele albe, căci toate ouăle, fără deosebire, se fac mai întîi din albe galbene35 şi se lasă apoi intr-însele ca la o oară, altă dată chiar o oară şi jumătate, şi după aceea se scot afară, se lasă să se usuce bine, cari după ce s-au uscat se pun ori in roşele, ori in negrele, adecă in care coloare voiesc mai departe să le coloreze.36 Şi ouăle de aceea se fac mai întii clin albe galbene, pentru că in cazul acesta toate celelalte colori se prind mai bine de dînsele.3. Cele mai răspindite şi mai uzitate gălbinele la această ocaziune sînt, după cum rezultă din notiţele sublimare de mai sus. acelea ce se fac din scoarţă de pădureţ acru. Şi asta clin cauză că pădureţul se poate orişicînd şi mai in fiecare grădină afla. Din contră însă, toate celelalte plante, afară doară de laptele cînelui. trebuie să se adune în decursul verii, cînd sint in floare, şi să se păstreze apoi peste an. însă nu fiecare femeie e in stare s-o facă aceasta, mai ales că culegerea şi păstrarea tuturor plan toi or acestora 'trebuie sâ se facă cu mare prccauţiune, ca să nu se păteze, pentru că in cazul acesta coloarea ce iese dintr-însele nu e curată. Din laptele cinelui se fac gălbinelele astfel: Se stringe laptele cînelui aşa verde, cum se află pe cîmp, şi se pune intr-o oală nouă cu apă curată la foc să fiarbă. După ce a fiert de ajuns, se pune piatră acră înlăuntru, apoi se ia de-o parte de la foc şi se lasă pină ce râmîne numai abia cald, şi abia atunci se pun ouăle, mai ales cele închistrite, ca să nu se topească ceara de pe dînsele. Româncele din Banat, aducând laptele cînelui sau nriul. după cum îl mai numesc ele, din pădure sau de pc şes, il pun joi seara spre Vinerea Patimilor să fiarbă in apă de rîu, pină cînd se face moale. După aceea strecură ariul, răminînd numai coloarea galbenă. Pun apoi piatră acră in căldarea sau oala în care s-a fiert ariul şi o lasă apoi acolo la foc, pină ce se topeşte in apă. Aceasta serveşte spre împietrirea ouălor Acest vas serveşte apoi şi la colori re. dacă nu le mai trebuieşte apă de împietrit. Ouăle înainte de împietrire se spală intr-o trocuţă cu apă rece. ca să fie frumoase. Astfel spălate, se pun apoi in impietreli. de unde se scot afară şi se aşazâ in vasul cu colorile, aci apoi se fierb şi se colorează. Femeia care doreşte să aibă ouă frumoase le bagă în ariu. Şi după aceea in lemnuş.39 136 Tbt cam in acest chip se fac gălbinelele şi cu drobiţă, precum şi cu toate celelalte plante, cari s-au amintit mai sus, cu acea deosebire numai, după cum am mai spus. că celelalte plante se «adună de cu vară şi se păstrează peste iarnă pini in Săptămina Patimelor.40 Koşelcle sau roşeţele se fac din: sovirv41, lat. O riga num vulgare; scoarţă de arin roşu ‘Viat. Ălnus glutinosa; scorţiţă roşă sau scorţişoară, numită in Banat lemnuş43. adecă surcele de lemn de Brazilia, care se cumpără din tirg de pe la dughene; băcan roşu41 şi din pojamiţâ, lat. Hypericum perforatum, despre care se crede că e stropită cu sîngcle Domnului nostru Is. Hr. şi de «aceea zeama ei e roşie.4u Fiecare dintre plantele acestea se fierbe intr-o oală nouă, in care, pe lingă apă curată, se pune şi puţină piatră acră.46 Iar după ce în chipul acesta s-au făcut roşeţele, se pun intr-însele ouăle cele galbene şi se fac roşii. Ouăle albe insă niciodată nu se pun in roşeţe.47 Se mai fac însă roşelele şi în următorul chip: Se ia peste o mină de frunză de pădureţ şi două mini de frunză de sovirv şi se pun intr-o putinică, in care se toarnă zeamă de scoarţă de pădureţ, şi aşa se lasă să stea apoi trei zile. După trei zile se toarnă frunza şi zama din putinică într-o eovăţică şi se freacă bine la un loc Fâcfndu-se aceasta, se iau ouăle cele galbene şi se pun intr-o oală cu apă caldă, in care se toarnă totodată şi olecuţă din amestecătura sus-numitâ. adecă din frunz.ă de pădureţ şi sovirv, şi aşa se lasă apoi ouăle să fiarbă, şi astfel se fac roşii.48 Din roşii se pot face negre, şi anume luindu-se, după ce s-au scos din roşele şi s-au uscat, şi punindu-sc în negrele.4*' Negrelele sau negreţele se fac: din scoarţă de arin negru50, lat. Alnus glutinosa, coajă de nuc'11, şi din surcele sau surceluţe pentru negru, cari asemenea se fierb in apă şi se împietresc cu piatră acră52. în negrele se pun numai atunci cînd voiesc să le coloreze mai departe, iar de nu. se fierb şi. scoţindu-le. se şterg de ceară cu un petic Ouăle negre se fac numai din cele roşii53. Verdelele sau verdcţclc se fac: din dediţă54. lat Anemone pulsatila; sâminţâ şi sîmburi de floarea sau soarea-soarelui55, lat. Helianthus annuus, brinduşă, lat Crocus vernus, ruja neagră1’5, lat. Paeonia officinalis Grec. şi din urzici5'. Dediţa, care pe la Paşti e de regulă înflorită, se stringe de pe cîmp şi se pune aşa verde, cum este. intr-o oală nouă cu apă curată la fix: să fiarbă. Totodată, se pune intr-insa şi piatră acră, şi pe urmă se pun ouăle şi so fac verzi.58 Săminţa de floarea sau soarea-soarelui se freacă cu un macahon intr-un macorteţ in apă caldă şi se pun ouăle înăuntru 50 Româncele din Moldova, dacă voiesc să aibă ouă verzi, moaie soarea-soarelui cu borş dm putină Gu Unele femei îndătinează, t ind voiesc să facă mai multe feluri de ouă verzi, a fierbe săminţa de soarea-soarelui într-o oală cu gălbenele la un loc.1'1 Sîmbuni de floarca-soarelui se înmoaie în apă caldă şi in apa aceasta se pune apoi piatră acră. După ce s-a desfăcut piatra acră, se pun ouăle galbene sau albe, mai ales însă galbene, şi se fac verzi Mai frumoase se fac insă acelea ce au fost mai înainte galbene.62 137 Albăstrelele se fac din dediţâ63, floarea-soarclui64, din sămînţâ de floarca-soarelui65, şi din aceleaşi surcele din cari se fac şi negrelele, cu acea deosebire numai că toate plantele acestea la prepararea coloarci albastre se fierb, in loc de apă curată, cu borş acru, în care se pune piatră acră şi piatră vînătă.6r> Cea mai frumoasă coloare albastră insă se produce din săminţă de floarea-soarelui, fiartă la un loc cu borş şi piatră acră.6. Româncele din Moldova moaie soarea-soarelui cu apă caldă şi, punindu-se ouăle în această apă, se fac albastre, pe urmă le pun în flori şi ies pembe ori trandafirii frumoase, sau albastre-deschise dacă ouăle numai se moaie şi îndată se scot din soarea-soarelui; iar de vreau să fie mai închise le lasă mai mult6* Ouăle albastre se tac de regulă din cele albe. Acestea sint toate colorile cari le prepară româncele şi cu deosebire cele din Bucovina, pentru colorarea ouălor de Paşti. intr-însele se fac ouăle galbene, roşi, negre, albastre şi verzi. Iar termenii tehnici poporali pentru colorarea lor sînt şi anume pentru producerea coloarei galbene: a îngălbeni şi a împietri; pentru producerea coloarei roşii: a roşi; a celei negre; a negri; a celei albastre: a albăstri; şi a celei verzi: a înverzi.'1 Iar oul cel dinţii, care se colorează pentru probă, ca să vadă cum va ieşi coloarea, bine sau rău, se numeşte in Banat „cearcă-. Acest ou, numit „cearcă-, se împarte în ziua de Paşti, dimineaţa, intre pruncii de casă, în succesiunea următoare: se aduce o glie de pămînt verde in casă, in jurul căreia se întorc copiii şi mincă oul, însă fără de a zice ceva. După aceasta, găoacea oului „cearcă- se pune pe grindă, in el aluat din făină de griu, care e bună de noroc peste an. Iar glia folosită deja se aruncă afară.'2 Dintru început se zice că toţi creştinii făceau numai ouă roşi. De aceea românii şi astăzi fac şi aşteapă sfintele Paşti mai mult cu de aceste ouă, şi tot de aicea vine apoi şi datina de a se vorbi in vorba de toate zilele numai despre ouă roşi. Datina de a se face de Paşti ouă albastre, verzi şi negre, pe lingă cele roşi, a aflat loc cu mult mai tirziu, spre plăcerea oamenilor şi mai ales spre bucuria copiilor. De aicea apoi şi datina de a se vorbi despre aceste ouă numai atunci cind se fac. Unii zic că ouăle negre însemnează chinul şi durerea cea suferit-o Domnul nostru ls.Hr., cind a fost răstignit pe cruce."1 Pe lingă aceste cinci feluri de ouă. numite în cele mai multe părţi din Bucovina merişoare, fiindcă au numai o singură coloare, faţă sau floare, cele mai multe românce mai fac încă şi alte două feluri de ouă, şi anume impies-trite. numite altmintrelea şi scrise, picate şi*încondeiate, şi în urmă muncite.'4 Cele mai râspindite şi mai uzitate impiestrituri sau inchestrituri, adecă desenuri, cari le fac româncele din Bucovina, afară de puii sau picăturile, şi afară de briul care se trage împrejurul şi de-a lungul sau de-a curmezişul oului10, sint următoarele: crucea Paştilor sau crucea paştii, in forma crucii de la Paşti; crucea nafurei: crucea românească, in forma unei cruci simple; crucea rusească, în forma crucii, insă la fiecare capăt incâ cite o formă de 138 cruce; paştile sau pasca, în forma do pască; ouăle roşii; briul popii; desagii popii: urzitoarea; vîrtelniţa, în două feluri: cu roată şi colac; virtelnicioara; suveica; suveicuţa; oala in peteică; furca de tors; furca de lucrat; grebla; hirleţul; scara; scâruţa; bolobocul cercuit; roata carului; mineca sucită; floarea Paştilor; cioboţica cucului; brăduţul; frunza stejarului; cercelul doamnei; ruja; lintea; garoafa; frunza nucului; frunza bradului; floarea garoafei; ghiocelul. ce-1 poartă fetele la git: simburii de nucă; măgheranul; pom uşorul; grîul cimpului; trandafiraşul; fluturul; porumbaşul; albina; peştele; costiţele; ber-l>ocele; cornul berbecelui; coamele berbecuţului; unghia caprei; cornul ţapului, coamele ţapului; urechile iepurelui; creasta cocoşului; laba găinii; laba broaştei; racul; laba racului; piciorul racului; coada racului; coarnele cerbului; laba cîrtiţii; laba gîştei; paingânul; bâlţatul; aripioara; cirligul sau caţa ciobanului; inelul ciobanului; fluierul ciobanului; cfrja ciobanului; steaua ciobanului; fierul plugului; pălăria; pălăria neamţului; scorţari romănesc; scorţari unguresc; rătăcitul sau cel rătăcit.'6 Patruzeci de clini sau clinişoare. Acestea se fac foarte rar. Oul se împies-ircşte foarte măiestru in 40 de clinişoare, cari capătă coloare diferită şi fac oul foarte frumos.'7 Oala legată este o împiestritură, ale cărei capete se aduc (prind) toate laolaltă, şi-şi are numirea de la peteică sau piceica, in care se pune o oală cînd se duce intr-insa mincare în ţarină.'8 Calea rătăcită sau calea rătăciţilor. Aceasta se deduce de la o femeie, care, fiind sărmană, s-ar fi dus în pădure să-şi aducă vreo cîteva lemne de foc. Ea să fi intrat în pădure şi, rătâcindu-se prin aceasta, nu se putu întoarce mai mult înapoi, neaflind nici un drum pe unde să iasă. Acest fel de împiestritură e cel mai frumos dintre toate.'9 Acestea sini toate impiestriturile. cite mi le-am putut eu pînă acum însemna. E însă de presupus că trebuie să existe cu mult mai multe decît atitea, deoarece acestea sint adunate numai din 14 sate. şi acelea numai din Bucovina. Cite deci nu vor mai fi existind în celelalte sate româneşti din Bucovina precum şi in celelalte ţări locuite de români? Unele din impiestriturile acestea, cari îşi au numirile lor. după cum c foarte lesne de cunoscut, de la desenul făcut pe ou. sint mai răspîndite şi mai des uzitate, iar altele mai puţin Cele mai răspîndite ş> mai uzitate, cari le întîlnim mai in fiecare sat, sint; crucea paştii; calea rătăcită: frunza stejarului; frunza bradului; cîrligul ciobanului; oala legată in peteică. şi patruzeci de clinişoare. Iar cea mai cu măiestrie lucrată şi totodată şi cea mai frumoasă e calea rătăcită şi patruzeci de clinişoare Ouăle impiestrite sau scrise se fac de aceea ca să fie mai frumoase şi ca să însemneze pe dinsele nu numai lucrurile cele ce le sint mai cunoscute, ci totodată şi cele ce le plac mai tare.80 Cel mai răspîndit termin tehnic poporal pentru producerea acestui fel de ouă e a impiestri sau a inchiestri şi Inchistri, iar mai puţin întrebuinţat e a scrie şi a pica. în Transilvania: n incondia; acţiunea: impiestrire. închiestrire; 139 rezultatul acţiunii: tmpiestritură şi tnch iest rit ură; iar instrumentele cu cari se impiestresc sint: chibiţa sau bijara81', matuful82 sau motocul 83 şi felesteul.81 Chişiţa, numită in unele părţi şi tcişiţă85, pdşiţă86 şi pişiţă8', e un beţişor subţire, rotund şi lung ca de un lat de mină, care e la un cupât bortit de-a curmezişul cu sula sau cu un drotişor. în borticica aceasta e băgată şi întărită o ţevişoară de alamă ca de un lat de deget de lungă, făcută de regulă dintr-un capac de lulea, fiindcă capacurile de la lulele (pipe) sint foarte subţiri şi ca atari foarte lesne de îndoit. Tinicheaua de alamă, din care se face ţevişoara, se taie în formă de patrunghi, se învîrteşte în jurul unui ac subţirel, şi apoi se bate bine cu un ciocănaş. anume ca să fie cit se poate de simetrică şi burticică ţevişoarci nu prea largă. După ce in chipul acesta s-a făcut ţevişoara şi s-a întărit in beţişor, se bagă inlâuntru ei un păr de porc, care se prinde şi se leagă bine cu spăgmă sau cu altfel de aţă de mănunchiul chişeţii. anume ca să nu se mişte din loc, nici să nu iasă afară.88 Felesteul sau motocul e un simplu beţişor subţire şi rotund, lung asemenea ca de un lat de mină, care e la un capăt învâiit cu puţini cîlţişori sau şi buci.89 Afară de aceste două mici unelte, trebuie fiecare femeie să se mai îngrijească ca să aibă încă şi ceară curată, ceară bună de albine, căci ouăle se impestresc numai cu ceară.90 Ceara cea de pămint sau de naftă nu e bună, pentru că e mai moale şi se topeşte şi lăţeşte mai uşor nu numai la împestriţat ci chiar şi la picat, şi în cazul acesta puii şi florile nu ies curate, ba chiar şi cîmpul oului iese adeseori tăvălit. Mai înainte de ce se apucă de împestrit, flecare femeie spală ouăle, ca să fie cît se poate de curate şi frumoase, apoi se cere ca să fie destui cărbuni aprinşi în vatră; pe marginea vetrei se aşterne o bucată de pinzâ sau petică albă de fuior sau de in, pe care se înşiră ouăle înaintea focului, ca să se usuce şi să se încălzească puţin, spre care scop se tot învirtesc pe o parte şi pe alta. ca să se păstreze tot călduţe, căci numai astfel se prinde ceara de dinsele. Totodată, se pune in şperlă91 un hirb9” in care se topeşte ceara şi se ţine fierbinte, cit. timp voieşti să împuieşti sau să impestreşti ouăle.93 Femeia care impestreşte ia oul călduţ de pe pinza unde e pus. întinge chişiţa in ceara din hirb şi prinde apoi cu aceasta a-1 pica şi împestri, adecă a face pe dinsul una dintre împestrit urile înşirate mai sus. Tot cam aşa se fac ouăle muncite sau necăjite, cu acea deosebire numai că pe cînd ouăle picate şi cele impestrite au numai două colori, adecă cea a timpului şi a picăt urii sau impestriturii, pe atunci cele muncite au mai multe feluri de colori, precum: albă, galbenă, roşie, albastră, verde şi neagră.9 '' Femeia care voieşte să facă ouă muncite ia un ou alb curat şi-l pică sau impestreşte mai întii pe alb, după aceea il pune în gălbinele ca să se facă galben. După ce s-a îngălbenit şi s-a uscat, il impestreşte pe galben şi apoi il pune in roşele ca să se roşească. Roşindu-se şi scoţindu-î din roşele, il impestreşte din nou pe roşu. şi tot aşa mai departe pe verde, pe albastru şi pe negru, piuă ce ajunge la coloarea din urmă. Alungind la coloarea din urmă. nu le impestreşte mai mult, ci punindu-le in această coloare ca să se coloreze, tot intr-insa caută să le şi fiarbă măcar cit de puţin. 140 m A fierbe ouăle muncite ca merişoarele sau ca cele picate ori împestriţe e peste putinţă, din cauză că înfierbintindu-se coloarea, in care se află, prea lesne ar putea să se topească ceara de pe dinsele şi să se muruiască sau chiar să dispară impestriturilc, şi atunci toată munca ar li zadarnică. De aice vine apoi că ouăle muncite sînt de regulă mai mult nefierte decît fierte. Şi tot de aice vine că acest soi de ouă nu se prea mânincă. ci se fac şi se ţin mai mult de frumuseţe. După ce s-au colorat şi totodată s-au şi fiert puţin in coloarea ultimă, se scot afară şi, pe cînd sint încă călduţe, se şterge c-o petică curată ceara de pe dinsele, astfel că ies la iveală colorile pe cari au fost impestrite. iar cîmpul le rămîne aşa după cum a fost şi coloarea ultimă.95 Unele femei însă, ajungind la coloarea din urmă, nu le lasă ca cîmpul să le fio de coloarea aceasta, ti împestrindu-le şi pe această coloare, le pun în uşte sau huş te de borş, în cari le lasă pînă a doua zi ca să mocnească. A doua zi dimineaţă le scot din huşte. le freacă cu minile pinâ ce coloarea din urmă dispare, şi în locul ei apare cea originală, adecă cea albă, râmînînd numai unde sînt picate sau impestrite cu ceară coloarea de mai nainte, din cauză că ceara de pe dinsele. cu care au fost impestrite, împiedică acţiunea acrelii. După procedura aceasta se pun iarăşi la foc ca să se încălzească puţin şi apoi se şterge c-o petică curată şi ceara de pe dinsele.96 în genere se zice că ouăle muncite, ale căror împestrituri vin pe cîmp deschis, alb sau galben, sînt cele mai frumoase.9' O seamă de femei însă fac ouăle muncite astfel: le impiestresc mai întîi pe alb şi apoi le pun în gâlbinele; după ce le scot din gălbinele, le picură sau le impiestresc din nou cu ceară şi apoi le freacă cu brînduşi, cu rujă sau cu alte plante şi iarăşi le impiestresc şi le pun apoi în roşeaţă. După ce le scot din roşeaţă, le picură iarăşi cu ceară şi le freacă cu huşti de borş, pînă ce se fac albe, şi pe urmă le bagă in gălbinele sau şi în alte colori. în cari n-au mai fost incă băgate, dar cari se prind de coloarea galbenă, adecă după cum voieşte cineva să le fie cîmpul.Ds Ouăle acestea se numesc muncite de aceea pentru că ele trec prin mai multe colori si se poartă de mai multe ori prin mina celeia ce le colorează şi impestreşte , sau mai bine zis, pentru că ele se muncesc tocmai aşa, după cum a fost şi Domnul nostru Is Hr. muncit.100 Drept aceea, ouă muncite, după credinţa celor mai mulţi români din Bucovina, nu-i bine a se face, fiindcă prin muncirea ouălor acestora se închipuieşte munca lui Is. Hr., care a suferit-o din partea iudeilor, şi cel ce face asemenea ouă face un păcat de moarte.101 „De aceea, dacă dai un ou muncit de pomană nu e primit la Dumnezeu, ci numai cele roşii, «merişoarele**, sînt primite.*102 Şi dacă cu toate acestea se fac şi ouă muncite, atunci se fac ele mai ales în Sîmbăta mare, numai nu în Vinerea mare sau Vinerea seacă; pentru că în această vinere a fost Domnul nostru Is. Hr. muncit şi răstignit pe cruce, şi de aceea este un păcat foarte mare de a munci în ziua aceasta ouăle.103 în fine, se mai zice că, dacă se începe de la mijlocul Postului mare a se împestri un ou astfel, ca in fiecare zi pînă la Paşti să se facă citc o trăsătură pe el, şi dacă un astfel de ou muncit in chipul acesta se pune simbătâ seara înaintea Paştilor pe gunoi şi se leagă acolo cu o funie, atunci, stînd cineva 141 lingă dinsul şi pâzindu-1, va vedea că intr-o vreme de noapte vine un cine sau o alta arătare şi voieşte sâ-1 ia Şi dacă omul cc-1 păzeşte nu-1 lasă să-l ia, atunci cel ce a cercat a-1 lua se duce supărat de acolo şi vine a doua oară şi cere oul Iar dacă vede că nici de astă dată nu voieşte să i-1 dai. iVi promite orişice voieşti, bani sau altceva, şi ceea ce ţi-a promis îţi şi aduce şi apoi îşi ia oul şi se duce.104 Şi acuma, după ce am spus tot ce am avut de spus şi in privinţa ouălor muncite, să ne întoarcem iarăşi la ouăle cele picate sau împiestrite. Fiecare ou. după ce s-a picat sau împiestrit, se pune ceva mai de-o parte de foc, ca nu cumva să se topească ceara de pe dinsul Iar după ce s-au împiestrit acuma toate ouăle, ce au avut să se împiestreas-că şi după ce s-a răcit ceara de pe dînsele, respective impestritura, se pun in coloarea, in care au mai departe să fie colorate. Prinzindu-se coloarea respectivă de dînsele, se scot afară şi se pun asemenea lingă foc ca să se usuce, şi anume pe aceeaşi petică sau pînzăturâ pe care au fost mai nainte, iar dacă pe această pînzăturâ mai sint ouă albe. atunci pe altele. în fine, dacă n-au ce să mai impiestrească sau să mai coloreze in alte colori, atunci in coloarea ultimă, în care s-au pus, nu numai se lasă ca să se coloreze, ci totodată se şi fierb. Căci nici un ou, fie el merişor, împestrit sau muncit, nu se lasă nofiert. După ce au fiert toate, fără deosebire, adecă cele unicolore cit şi celelalte, se şterg de ceară, precum şi de rămăşiţele de coloare, încă pe cind sint fierbinţi10 ', cu petica sau pînzăturâ pe care s-au încălzit sau uscat lingă foc, şi apoi, după ce din nou se usucă, se ung cu slănină sau cu untură de porc, ca să aibă luciu, şi pe urmă se şterg iarăşi şi pentru ultima oară cu petica sau cu pînzăturâ pe care au fost puse. 06 Petecă sau pînzăturâ aceasta insă, care e muruită de colorile în cari s-au colorat ouăle şi unsă de ceara cu care s-au împiestrit acestea, nu se arde nici nu se aruncă afară ca un obiect netrebuincios, ci ea, din contră, se ţine pînă in ziua de Paşti, şi atunci unele femei o pun in blidul cu pască şi o duc dimpreună cu aceasta la biserică ca să se sfinţească. După ce s-a sfinţit, o păstrează peste tot unul spre a o aprinde şi a afuma cu dînsa pe cei ce au durere de dinţi10' de măsele10®, de urechi109, de grumaz110, de beşica cea rea111, de roşaţă11', cind se umflă pulpa la vreo vacă113 sau cind boii ce umblă la jug capătă tragăn114, precum şi de multe alte boale115. l’ncle femei insă păstrează nu numai petica, in care s-au şters ouăle, ci chiar şi gălbinclele în cari s-au împietrit şi roşelele în cari s-au roşit acestea, asemenea pentru unele leacuri. Aşa gălbinclele le dau la porci ca să nu capete brincâ116, iar roşelele le întrebuinţează contra roşeţei11', precum şi spre a se spăla cu dînsele, anume ca să fie frumoase ca oul roşu şi iubito de toţi ca acesta.118 Am spus mai sus că ouăle se colorează şi se impiestresc in Sâptâmma marc şi mai ales în Joia mare. Vinerea saca şi în Sîmbăta Paştilor. De fiert însă se fierb numai in cele trei zile din urmă şi cu deosebire in ultima zi, anume ca să se poată conserva peste întreaga Săptămînă luminată.119 142 După ce s-au fiert şi s-au şters, acuma se pun într-o nouă oală sau intr-o strachină mare, în care se păstrează apoi peste toate sărbătorile Paştilor, şi anume pină ce, după cum vom aminti mai pe urmă. se săvîrşesc de ciocnit şi de mîncat. Sosind Paştile. atit cei ce merg la înviere, cît şi ceilalţi casaşi, de la cel mai înaintat in virstă pină la cel mai mic băieţel, se spală într-un legean sau strachina mare, în care se află de regulă, pe lingă apă proaspătă şi curată, încă şi unul sau mai multe ouă roşi. precum şi cîţiva bani de aur sau de argint. Oul roş. cu care se spală. însemnează ca să fie uşori, roşi şi sănătoşi ca oul, iar banii, ca să le meargă bine peste tot anul. să fie curaţi cn argintul şi ca aurul şi să aibă bani de ajuns.1- 1 După ce s-a spălat şi s-a îmbrăcat fiecare, care voieşte să meargă la înviere, in hainele cele mai nouă. mai bune şi mai frumoase ce le are, ia unul blidul cu pasca pe care se află totdeauna şi vreo cîteva ouă roşi şi se duce la înviere. După sfirşirea învierii, a leturghiei şi a sfinţirii paştei, unul sau două dintre ouăle sfinţite se dau preotului, care le-a sfinţit, iară restul se aduce . joi acasa. Sosind acasă, atit cei ce au fost la înviere cît şi ceilalţi, se pun cu toţii la masă şi. gusttnd mai întîi din pască, din ouă şi celelalte obiecte sfinţite împreună cu pasca, încep a minca apoi şi din celelalte bucate pină ce se satură. După ce s-au săturat de mîncat, prind a ciocni cu ouă roşi. şi anume mai intîi soţii intre olaltă. apoi copiii cu părinţii şi părinţii cu celelalte neamuri, amici şi cunoscuţi. Fădnd-o aceasta, cred că toţi cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe cealaltă lume.122 Mai departe se crede şi se zice că al cărui ou se strică sau se sparge mai intîi, acela e mai slab. prin urmare are să şi moară mai degrabă sau i se iartă păcatele.123 Părţile ouâlor. cu cari se ciocneşte, sint capul şi dosul sau curul, numit acest din urmă şi huscâ, şi anume partea cca ascuţită se numeşte cap, iară cea mai groasă dos.12 , în ziua dintîi, adecă în ziua de Paşti se ciocneşte numai cap cu cap. A doua zi, adecă luni după Paşti, se poate ciocni şi cap cu dos. iară in cele următoare chiar şi dos cu dos sau huscă cu huscâ şi coastă cu coastă.12'* Cel mai mic de ani ţine oul cu capul in sus, iar cel mai mare ciocneşte cu oul său. şi anume tot cu capul, zicind: „Hristos a înviat!", iar cel mai mic răspunde: „Adevărat c-a înviat!1*. Unii. înainte de ciocnire, cearcă ouăle în dinţi şi in frunte, adecă le ciocnesc puţin de dinţi sau de frunte, ca să vadă şi să aleagă cari îs mai tari. Şi se zice că ouăle ce sună mai deschis sint mai groase la găoace, prin urmare şi mai tari.126 Timpul, pină cînd se poate ciocni cu ouă roşi e, după unii, din ziua de Paşti şi pină a treia zi, adecă pină marţi12', după alţii pină in ziua de Ispas12* şi iarăşi după alţii pînă la Duminica mare 12‘ De la Duminica mare insă şi pînă la Paştile viitoare nu e mai mult iertat a ciocni cu ouă roşii Fiecare ciocnitor, căruia i s-a spart oul, este obligat a-1 da celui ce i l-a spart, celui cu oul mai tare, adecă învingătorului.130 143 Cel ce nu voieşte a da oul celui cc, ciocnindu-l, i 1-a spart, acela se zice că-1 va mîncn pe cealaltă lume împuţit131 sau cu păcură.13- De aicea vine apoi că cei ce au ouă mai tari ciştigâ de la ceilalţi o mulţime dc ouă roşii. Sînt însă o seamă şi de aceia cari nu se mulţâmesc numai cu ouă ruşii de găină, ci întrebuinţează spre ciocnire şi alte ouă, precum părăsituri de raţă. gîscâ şi curcă. Ba unii. pe lingă acestea, întrebuinţează încă şi ouă de pichere sau chiar de lemn. Despre aceşti oameni lacomi la cîştig se zice nu numai că sînt nişte înşelători mirşavi133, nu numai că umblă cu ouă pe pichere, cari sînt cu mult mai tari decît cele de găină, ca să înşele şi să cîştige mai multe de cele de găină, cari sînt mai slabe, ci se crede că respectivii au foarte mare păcat13'1 şi toate ouăle ciştigate in acest chip le vor minca in cealaltă lume împuţite 13°. cu viermi şi cu venin136. Merită a fi amintit aicea incă şi aceea că o seamă de românce îndătinează a scoate albuşul şi gălbănuşul prin o burticică mică dintr-o seamă de ouă roşii şi împiestrite, cari sint mai frumoase, găocilc acestora insă le păstrează pînâ la Paştile viitoare şi le Întrebuinţează apoi la felurite lucrări, precum spre a împiestri alte ouă de pe dînselc, apoi spre înfrumuseţarea odăilor, înşirîndu-le pe-o aţă şi atîrnîndu-le pe la icoane sau puindu-le in cuie ca podoabe.13. Se zice insă că nu e bine de ţinut aceste gâoci goale în casă, fiindcă se ascunde dracul intr-insele.138 Alte românce, din contră, scoţind din ouăle cele împiestrite albuşul şi gălbănuşul afară, fac din găocile acestora porumbi, adică pun fiecărei găoace aripi şi coadă de hîrtie şi cap de ceară, şi porumbii aceştia servesc asemenea spre înfrumuseţarea casei, aninindu-sc unii la grindă, iară alţii deînaintea icoanelor.139 în fine, mai e de observat incă şi aceea că o seamă de fete şi femei din Bucovina string ouă roşii de pichere, cu cari au ciocnit in sărbătorile Paştilor, şi le întrebuinţează «pui in decursul anului, parte in contra muşcăturii de şarpe şi parte la o seamă de farmece de dragoste.140 Aceste sint toate legendele, datinele şi credinţele românilor despre ouăle roşii! Aşa s-au făcut ouăle roşii de cind au apucat oamenii a le face şi tot aşa s-or face ele şi de acuma înainte. Iar cind nu s-or mai face. atunci va fi sfirşitul lumii, căci iată cc ne spune in privinţa aceasta o legendă din Bucovina: Jiice că Necuratul, pe cind nu căzuse incă din mărirea sa, voi să rămlie singur domnitor şi stăpînitor peste tontă lumea. Spre a-şi ajunge insă scopul acesta, trebuia să-l prindă mai întîi pe Dumnezeu şi să-l lege în lanţuri Şi ca să-l poată mai degrabă şi mai uşor înşela şi lega. făcu un scaun de aur, care se putea inchide şi deschide, şi apoi pofti pe Dumnezeu ca să se suie pe scaunul acela. Dumnezeu insă. in atotştiinţa sa, înţelese şiretenia Diavolului şi de aceea îi zise să se suie el mai întîi şi să-i arate cum are să se suie şi ce are după aceea să facă, că el nu ştie. Diavolul, nebânuind nimic, nu aşteptă să-i mai zică încă o dată, ci cugetînd in mintea sa că şi-a ajuns acuma scopul se şi sui pe scaun. Dar n-a apucat bine să sc suie. şi iată că uşile scaunului se şi închiseră şi el rămase acolo prins. 144 Văzîndu-se înşelat, începu a se văieta şi a întreba pe Dumnezeu cînd va scăpa el din prinsoarea aceea. - Cînd nu vor mai face femeile ouă roşii şi pască! - răspunse Dumnezeu. Deci atunci va ieşi Diavolul din prinsoarea care a fost pregătit- o el lui Dumnezeu, şi va fi domnitor şi stâpînitor peste pămînt, cînd nu vor mai face femeile ouă roşii şi pască.-141 După o altă legendă, tot din Bucovina, „zice că la Paşti întreabă Faraon, mai-marele dracilor, ori de sint ouă roşii. Faraon să fie legat în lanţuri, şi el ar scăpa din ele, dacă i s-ar da un răspuns negativ. Răspunzîndu-i-se însă că în acel an sînt mai multe ouă roşii, decît în anul trecut, lanţurile lui s-ar ingroşa din nou.1*142 Românii din Munţii Apuseni ai Transilvaniei însă spun că este un om, anume Antecrist. care are de ros un lanţ mare, şi cînd l-a gata de ros, atunci s-a potopi lumea. Şi el tot roade pînă în ziua de Paşti, atunci ii mai gata. Dar copiii umblă atunci cu ouă roşi, şi el se uită la ei şi-şi uită de muncă, iar intr-aceea lanţul iar se îngroaşă şi lumea mai scapă un an de potop. Cînd însă oamenii n-or mai înroşi ouă la Paşti, atunci şi lumea se va potopi.143 NOTE 1. M. C. Florenţiu, Originea ouălor roşii, publ. in Gazeta Transilvaniei, Braşov, an. L, nr. 88, 22 apr. (4 mai> 1887, p. 2 şi 3. 2. Com. de Iulian Sidor, stud. gimn. 3. Com. de Vasile Jemna, stud. gimn. 4. Com. de dl. Vas. TWturean, preot. 5. Din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu, şi din Buluccana. dict. de Mihai Boca, şi com. de Mihai Rusu, stud. gimn. 6. Din Mănăstirea Humorului, com. de repauzatul învăţător George Avram;din Mihoveni, dict. de Mihai Ciofu şi com. de Vesp. Corvin, stud. gimn; din Frătăuţul Vechi, dict. de Kudnehia Isopescu. 7. Tavreri - Tibcriu? 8. Din Mănăstirea Humorului, com. de George Avram 9. Din Brăeşti, com. de I. Pohoaţâ. 10. Din Cindreni, com. de Lcon Pocnaru. 11. Din Ropcea, sat in distr. Storojineţului, com. de Emnnuil de Cuparencu, stud. gimn. 12. Elena Voronca, Pastile Blajinilor, publ. in Românul literar. Bucureşti, 1891. nr. 17, p. 130. 13. Cred rom. din Gura Humorului, com. de Emilian Netea, stud. gimn.: „Oamenii uu început a face ouă roşii de la învierea lui Is. Hr. încoace"; a celor din Cupca, sat in distr. Storojineţului, dict. de Casandra Ţugui: .De cînd a dat Domnul nostru Is. Hr. legile, de atunci se fac ouă roşii."; a celor din Bălăceana, dict. de Ana Ureche, com. do Const. Ureche, stud. gimn.: „Ouăle roşi se fac de la moartea lui Îs. Hr.*; a celor din Tbreblecea, com. de P. Scripcariu; „Ouă roşi se fac de atunci de cind au zvirlit jidanii cu pietre după Is. Hr., care înviind şi ieşind din mormint se înalţă la cer, şi pietrele câzînd jos se prefăcură in ouă roşi."; a celor din Pătrăuţi de lingă Suceava, com. de V. TUrturean: „Pe la Pătrăuţi se crede că ouăle roşi se fac spre aducerea-aminte a unei minuni intimplato la învierea Domnului. Înmormîntindu-se adecă Mintuitorul, toţi jidovii cari treceau din urmă către dinsul aruncau cu pietre asupra mormîntului. Duminecă dimineaţă, după înviere, pietrele se prefăcură în ouă roşi." 145 14. Cred. rom. din Ilişeşti, corn. de G. Mihuţâ: .Ouăle roşi lc fac spre aducerea-ammtc de I*. Hr.. care şi-a vărsat singcle său pentru răscumpărarea noastră de la osindn păcatului."; u celor din Breaza, sat In distr. Câmpulungului, corn. do Nic. Preliri, «tud. gimn.: .Ouăle roşi se fac de aceea pentru că ele însemiicuză singcle Donuiului nostru Is Hr., cure a curs cind u fost st răpuns cu suliţa in coastă."; n celor din Sf. Onufroi, corn. de Cotişi Ursachi: .Datina de a roşi şi a munci ouă să vio de la nimicirea Domnului nostru Îs. Hr., că, precum l-au muncit jidovii pre !s., aşa au luat şi creştinii datina de a face ouă roşii spre aducere-aminte de muncirea Domnului nostru Is. Hr." 15. Cred. rom. din Udeşti, dict de Maria Boiculc-sei şi corn. de Darie Cosmiuc, stud. gimn.: „Ouăle roşi se fac intru amintirea învierii Domnului nostru Îs. Hr., carele cind a ieşit din mormlnt a ieşit cu steag roş şi cu vest mint roş.'; a celor din Tişâuţi, com. de T. Sologiuc: .Ouăle se fac mai cu seamă de aceea roşi pentru că pre Is. Hr. cu haină roşie l-au îngropat." 16. Com. de dl. V. Turturerni. „Ouăle se pică (pop. chică=picură=so fac pete sau pui (puncte) tnari de cearâl şi se împietresc şi boiesede regulă in Sâptâmina Patimilor, cu deosebire joi, vineri şi simbâtâ.”; a celor din Crasna, com. de Onufr. German: .Femeile impiestrcsc ouăle marţea şi miercurea din Săptămâni Patimilor, iar joi le fierb, zi cind că dacă le fierb in această zi nu se strică degrabă. Altele insă le fierb şi in alte zile.' 17. Dat rom. din Comăneşti, com de Tit Georgian: .Ouăle roşi se fac in joia Paştilor in oale nouă.”; a celor din Sf. Onufrei, com de Cas. Breabăn: „Aceasta (coloarea) se face mai ales joi şi vineri in Sâptâmina Patimilor." 18. Dat rom din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu: „Ouăle se colorează numai in vase nouă şi anume: joi, vineri şi simbâtâ înainte de Paşti."; a celor din Bâişeşti, com. de Vas. Lucan: .Ouăle roşi se fac simbâtâ înainte de Paşti.", a celor din Ilişeşti, com. de G. Mihuţâ: .Cele mai multe femei fac ouăle roşi vineri înainte de Paşti, iar simbâtâ lc fac poate de aceea câ n-au avut vineri timp, insă aceasta nu-i iertat. Ele se fac vinerea deoarece se zice câ Hristos vineri a vărsat sîngele său pe cruce.'; a celor din Sf. Onufrei. com. de Const. Ursachi: .Ouăle se colorează joi şi vineri înainte de Paşti, şi anume intr-un vas nou de lut."; a celor din Znhareşti, com. de Ars. Băiţan: „Ouăle se fac roşi vineri şi simbâtâ înainte de Paşti."; a celor din Banat, com. Secaş, lingă Oraviţa, com. in 10 mai 1886, de dl. Valentin Dioniu, învăţător: „După datina veche ouăle se roşesc in vinerea Patimilor." 19. El. Voroncu. Pastele Blajinilor, puhl in star. cit., no. 17: „în ziun dc Miczu-Păieţii, in post. femeile numără ouăle pentru Paşti, incepind cu cuvintul o mie in loc de unul. Din această zi încep încetul de a scrie ouăle ce sint destinate a fi muncite; aceste ouă, deşi scrise in mai multe colori, râmin albe sau alta coloare delicată." 20. Datina tuturor românilor din Bucovina. 21 Dat. rom. din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu: „Ouăle cari se (ropiestresc sint numai de găină şi foarte puţine şi de pichere.'; u celor din Bâişeşti. com. de Vas Lucan: „Ouăle pot să fie de găină, de pichere şi de raţă." 22. Dat. rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovei: „Ouăle cari se roşesc sint de găină, de pichere, de raţă, şi o seamă fac şi de gîscâ."; a celor din Brâeşti, corn. de 1. Pohoaţâ: „Nu numai copiii, ci şi cei bătrini obicinuiesc a alege ouăle cele mai tari, şi de aceoa caută ci pârâsituri fsing pârusitură), adecă ouă părăsite de giscâ şi de curcă, precum şi ouă de pichere .'; a celor din Zahareşti, com. de Ars. Băiţan: „Afară de ouă de găină, =c mai roşesc încă şi ouă de pichere, in scurt de tot felul de galiţe.*: a celor din Ilişeşti, com. de G. Mihuţâ „Ouăle, cari se roşesc, sint de găină, de raţă. de giscâ şi de pichere "; a celor din Sf. Onufrei, com de Const. Ursachi: „Ouăle cari se roşesc sint nu numai de găină, ci şi de raţă şi de pichere"; a celor din Pâtrăuţi, com. de d-1 Vas. Turturean: „Se colorează şi se impiestrese ouă de găină, mai rar de raţă, şi foarte rar şi de picheră."; a celor din Banat, com. Secaş, com. de d-1 Val. Dioniu: „Ouăle de roşit pot fi de găină, giscâ, raţă şi găină de mare" 146 m 23. Dat. rom. din Sf. Onufrei, corn. de Const. Uraachi: .Colorile Îndeosebi, in cari se colorează ouăle, se numesc gâlbinâri sau gălbinele. roşeaţi, verdeaţă şi negreaţă"; a celor din Băişeşti, corn. de Vas. Lucan: .Sint gălbinele. roşele şi negrele."; a celor din Capu Codrului, corn. de Ştef. Bodnarescu: .Colorile in cari se colorează ouăle se numesc vâpsele, indeosebi insă se numesc ele: gălbinele, roşeaţi şi verdeaţă.*; a celor din Banat, corn. Se caş. corn. de d-1 Val. Dioniu: .Colorile cu cari se colorează ouăle se numesc ruşele, fie apoi şi galbine*. 24. Dat. rom. din Pâtrăuţi, corn. de dl. Vas. 'IXirturean: .Oalele să fie nouă, şi pentru fiecare coloare altă oală."; a celor din Broscăuţul Vechi, dict. de Ilinca Bahnu: .Tbate colorile se fuc In oale nouă "; a celor din Banat. corn. Secaş, corn. de d-1 Val. Dioniu: .Pentru fiecurc coloare se întrebuinţează de regulă un alt vas." 25. Dat. rom. din Mănăstirea Humorului, corn. de G. Macovei: .Ouăle se fac mai Intii galbene, adecă se fierbe coajă de pădureţ şi in zeama acestei coarjc se fac galbene, iar după aceea se bagă in băcan şi se fac roşii.*; a celor din Cupca, dict. de Cas. Ţugui: .Ouăle se fac galbene in frunză de pădureţ şi piatră acră.*; a celor din Pâtrăuţi de lingă Suceava, corn. de d-1 Vas. Turturean: .Gălbinclcle se fac din scoarţă de pădureţ, care se fierbe in apă, tumindu-se şi puţină piatră intr-insa"; a celor din Comâneşti, corn. de Tit Georgian: .Din scoarţă de pădureţ, amestecată cu piatră acră se fac ouăle galbene.*; a celor din Bălâceona, corn. de Const. Ureche: .Galbun se face din scoarţă de pădureţ şi piatră acră."; a celor din Tc-reblecea, corn. de P. Scripcariu; a celor din Broscăuţul Vechi, dict. de Ilinca Bahriu şi corn. de George Palamarciuc, stud. gimn.; a celor din Frâtăuţul Nou, corn. de Iul. Sidon .Gălbinelele se fac din frunză de pădureţ şi din laptele cinelui." 26. Dat. rom. din Sf. Onufrei. corn. de Cas. Breabân: .Ouăle se fac galbine in laptele cinelui sau in coajă de pădureţ, unde se mai pune şi piatră acră, şi aşa galbine le pun apoi in roşeaţă.*; tot de acolo, corn. de Const. Ursachi: .Gălbinelele se foc din următoarele plante: laptele cinelui, drobiţâ şi coşjâ de pădureţ, şi anume: se fierbe una din plantele acestea, se pune inâuntru şi piatră acră ca gălbinelele să se impestrească, şi apoi se pun ouăle intr-însele."; a celor din Bosanci, corn. de Sim. Şuţu: .Coloarea cea galLănă - căci ouăle se fac mai intii galbene - se face din laptele cinelui, din crenguţe de măr şi de pâr sălbatic şi din zer de vacă."; a celor din Banat. corn. Secaş. corn. de Val. Dioniu: .Laptele cânelui sau ariui, din care se face coloarea galbânâ, se află pe dmp in abundanţu." 27. Dat. rom. din Băişeşti. com. de Vas. Lucan: .Ouăle se pun vineri seara intr-o oală nouă cu gălbinele, iar gălbinelele se fac din râchiţică şi din piatră acră." 28. Dat. rom. din Sf. Onufrei. com. de Const. Ursachi; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu: .Gălbinelele se fac din laptele cinelui. din drobiţâ. rostită almintrelea şi drobgiţâ şi drobghiţă. şi din cotţjâ de mlâdiţe de pădureţ." 29.1)at. rom. din Pâtrâuţul de lingă Suceava, com. de Victor Morariu, stud. gimn.: .Coloarea galbânâ se face din pădureţe şi din coaje de ceapa." 30. Dat. rom din Ilişeşti, com. de G. Mihuţâ: .Ouăle galbine se fac mai ales din frunză şi scoarţă de loză, mai departe din scoarţă de pădureţ sau măr ocru." 31. Dat. rom. din Băişeşti. com. de Octavian Se re te an. stud. gimn.: .Femeile Împietresc ouăle cu felurite culori, pre cari le fac ele din româniţi, ţiţa vacii şi din coajă de măr acru." 32. Dat. rom. din Tbreblecea. com. de P. Scripcariu; a celor din Broscâuţu Vechi, dict. de D. Bahnu şi com. de G. Palamurciuc. 33. Dat. rom. din Ilişeşti, corn de G. Mihuţâ; a celor din Pâtrăuţi p. S., com. de d-1 V. Turturean: .Gălbinelele se fac din scoarţă de pădureţ, care se fierbe in apă tumindu-se şi puţină apă intr-insa. Voind a îngălbeni ouăle, se scoale scoarţa, iară gălbinelele se lasă pină se mai răcesc şi apoi sc pun ouăle înăuntru, pentru că altmintrelea s-ar topi ceara do pe dinscle."; a celor din Broscăuţi, com. de Nistor Costaş, stud gimn. 34. Dat rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovei: .0 seamă de femei le împietresc cu zări*; a celor din Zahareşti, com. de Ars Băiţan: .Ouăle se împietresc cu 147 tor*; n celor din Capu Codrului, com. de Ştof. Bodnarescu: JSc mai face gnlbăn cu cotyă şi mlâdiţă de pădureţ şi cu zer acru de vaca, care încă se fierbe şi sc puno iarăşi piatra acră"; a celor din Pâtrăuţi, com. de Victor Morariu: .Ca să iasă ouăle fără pete. curate, se Împietresc, se pune adecă in zer proaspăt piatră acră şi se lasă pinâ se topeşte piatra acră Apoi se pun ouăle in el, şi stînd ca la vreo două ore. se curăţă de orice pată"; a celor din Rosand. com. de Sim. Şuţu: .Coloarea cea galbână se face din crenguţe de măr. de păr. din laptele cinelui, şi din zor de vacă. cari toate sc fierb intr-o oală nouă". 35. Dat. rom. din Pâtrăuţi p. S.. com. de dl. V. Turturean: .Ouăle se fac mai intii galbene din albe.“; a celor din Bosanci. com. de Sim. Şuţu: .Ouăle se fac inai intii galbene."; a celor din Horodnicul de Jos, distr. Râdâuţului, com. de St. TXirturean, stud. gimn.: .Ouăle le fac mai intii galbene, apoi le picuri cu ceară şi pe urmă le pun in roşeaţă. Şcoţîndu-se din roşeaţă. iarăşi le picură şi apoi le pun in negreţe, şi după ce le scot din negreţe le fierb. Astfel capătă ouăle colori felurite." 36. Dat. rom. din Ilişeşti, com. de G. Mihuţă; a celor din Brâeşti. com. de 1. Pohoaţâ: .Coloarea ouâlor se începe vineri In Săptâmina Patimilor şi anume vineri dimineaţă se pune intr-o oală nouă coajă de pădureţ foarte acru cu piatră acră sau ai zer şi aşa se împietresc ele. După împietrire se scot, se lasă să se usuce, şi apoi se pun in altă oală. iarăşi nouă. în care se află băcan roşu sau negru, după cum voiesc să le coloreze, şi ceva coloare roşie. în acest mod se colorează ouăle de Paşti." 37. Com. de G. Mihuţă. 38. Dat. rom. din Capu Codrului, com. de Şt. Bodnarescu. 39. Dat. rom. din Secaş. com. de dl. Val. Dioniu. 40. Dat. reni. din Tbreblecea. dict. de Maranda’Nimigean, com. de Pavcl Nimigean, stud. gimn.: „Drobiţa se stringe de cu vară şi se usucă peste iama. La Paşti se fierbe şi in zeama ei se pune piatră acră şi apoi se pun ouăle şi se fac galbene." •11. Dat. rom. din Bălăceana, dict. de Ana Ureche, com. de Const. Ureche: .Roşu se face cu şovin1 şi cu arin."; a celor din Băişeşti, com. de Vas. Lucan: »La coloritul ouâlor roşi se întrebunţează sovîrv şi scoarţă de pădureţ". 42. Dat. rom. din Ilişeşti, com. de G. Mihuţă: .Coloarea roşie sau roşeţele sc fac din scoarţă de arin roşu." 43. Dat. rom. din Secaş, com. de d-1. Valont. Dioniu: Xemnuşul se procură de la neguţitorie. El se fierbe pină ce iese roşealn din el, şi poate râminea şi nestremrat." 44. Dat. Kom. din Pâtrăuţi p. S., com. de V. Morariu: Jtoşelcle se fac din băcan, un fel de lemn mărunt, care se fierbe in apă."; a celor din Horodnicul de Sus, com. de Ştef. Turturean: .Roşaţa sc face din băcan şi soorţiţâ roşă."; a celor din Capu Codrului, com. de Şt. Bodnarescu: .Roşelele se fac cu aşa-numitul băcan, nişte surcele roşii, cari se fierb in oală nouă şi in care iarăşi se pune piatră acră."; a celor din Zahareşti. com. de Ars Bâiţan: .Colorile cu cari se roşesc ouăle se fac din băcan": a celor din Sf. Onufrei, com. de Const. Ursachi: .Colorile cu cari se roşesc ouăle se fac din scorţişoară şi băcan"; a celor din Tereblecea. com. de P. Scripcariu: .Roşul se face din băcan. Cînd se pun ouăle in roşu, nu se pune băcanul tot deodată, ci se pune pe rind, şi se dă seama ca ouăle să nu se facă prea întunecate." 45. Dat rom. din Ilişeşti, com. do G. Mihuţă. 46. Dut rom. din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu. 47. Dat rom. din Sf. Onufrei, com. de Cas. Brcabăn: .Spre a roşi ouăle se fierbe Sntr-o oală nouă băcan şi dintru acesta şi face roşaţa înainte insă de a se pune în roşaţâ şi a se roşi, se fac galbene. Nicicînd insa albe nu se pun deodată in roş". 48. Dat. rom. din Tbreblecea. dict. de Maranda Nimigean. com. de P. Nimigean. 49. Com. de d-1 Vas. Turturean: .Ouăle roşii se fac din cele galbene, iar din roşii se pot face negre, şi anume luindu-se din roşele şi punîndu-se in negrele." 50. Dat. rom. din Ilişeşti: „Negrcţile sau negreţurile se fac din arin negru." 51. Dat. rom din Pâtrăuţi, com. de Vict. Morariu: .Coloarea neagră se face din coajă de nuc." 148 I 52. Dat. rom. din Pătrâuţi, corn. do d-1 Vas. Turturean; a celor din Sf. Onufrei, corn. do Ca». Breabăn: .Negru se face in negreaţă, iar negreaţă sc face fierbindu-se cu apă surceluţo, adecă nişte surcele de un fel de lemn negru"; a celor din Tereblecea. corn. de P. Scripcariu: „Negrul se face in scorţiţă neagră sau surceluţe negre."; El Sevastos, Sărbătorile pop., publ. in ziar cit., p. 154: „Negru se face cu lemn negru strujit mărunţel şi fiert bine. De pe boiaua cea roşie poţi să-l pui (oul) in negru, că iese mai frumos. Lilă se face tot cu băcan negru, numai il scoţi repede." 53. Corn. de d-1 Vas. Turturcan. 54. Dat.rom. din Bâlâceanu, dict. de Ana Ureche, corn. de Const. Ureche; a celor din Pătrâuţi, corn. de d-1 Vas. Turturean; a celor din TVreblccea. dict. de Mar. Nimigean, corn. de P. Nimigean: „Floarea de dediţă se fierbe, se pune in zeama ei piatră acră şi inlăuntru se fac ouăle verzi." 55. Corn. de d-1 Vas. Turturean şi Şt. Bodnarescu. 56. Dat. rom. din Pătrâuţi p. S., com. de Vict. Morariu; a celor din Capu Codrului, corn. de St. Bodnarescu: „Colorile cu cari se colorează ouăle in diferite feluri se fac mai cu seamă din următoarele plante: brinduşâ, rujă neagră şi sovirv; insă acuma se Întrebuinţează spre scopul acesta colori cumpărate din tirg." 57. Dat. rom din Sin-llie, sat in distr. Sucevii, com. de Lazăr Klociuc, stud. gimn.: „Colorile cu cari se colorează ouăle se fac, şi anume cele galbine din lăptiugăşi din ochiul-boului; cele roşii din pojamiţă şi băcan roşu; cele ulbastre din dediţă; iară cele verzi din urzici." 58. Dat. rom. din Pătrâuţi, com. de d-1 Vas. Turturean. 59. Dat. rom. din Pătrâuţi, com. de d-1 Vas. Turturean; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu: „Verde se face din săminţâ de floarea-soarelui fiartă in apă cu calacan şi cu piatră acră." 60. El. Sevastos. Sărbătorile pop., publ. in ziar. cit., p. 154. 61. Dat. rom. din Capu Codrului, com de Ştef. Bodnarescu. 62. Dat. rom. din Tbreblccea, dict. de Mar. Nimigean. com. de P. Nimigean. 63. Dat.rom.din Bosanci, com.de Sim. Şuţu. 64. El. Sevastos, Sărbătorile pop., publ. in ziar. cit., p. 151 şi 154. 65. Dat. rom. din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu: a celor din Bosanci, com. de Sim. Şuţu. 66. Dat. rom. din Pătrâuţi, com. de dl. Vas. 1\irturean; a celor din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breaban. 67. După spusa rom. din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu. 68. El. Sevastos, Sărbătorile pop., publ. in ziar. cit., p. 151 şi 154. 69. Com. de dl. Vas. Turturean. 70. Dat. rom. din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabăn: „Pe lingă roşi, se mai colorează ouăle incâ şi galben, negru, verde şi albastru": n celor din Zahareşti, com. do Ars. Băiţan: „Ouăle se fac nu numai roşi, ci şi negre, albastre, verzi şi impiestrite"; a celor din Tereblecea, com. de P. Scripcariu: „Colorile ouălor roşi sint: galbene, roşi, negre, verzi şi albastre"; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescul: „Ouăle se colorează nu numai roşu. ci şi gălbui, negru, verde şi albastru " 71. Com. de G. Mihuţă şi Const. Ursachi: „Pentru cuv. a colora se întrebuinţează terminii a îngălbeni, a roşi, a înverzi, a înnegri şi a inălbăstri."; a celor din Banat, com. Secaş, com. de Val. Dioniu: „Pe la noi terminul a roşi e termen generic, pe care il înlocuiesc câteodată şi cu a fărbui sau a farba, luat de la nemţi." 72. Dat. rom. din Secaş, com. de dl. Val. Dioniu. 73. Cred. rom. din llişeşti. com. de G. Mihuţă. 74. Dat. rom. din Tereblecea, com. de P. Scripcariu: „Ouăle împiestrite se numesc ouă scrise, iar cele neimpiestrite menşoare."; a celor din Pătrâuţi, com. de Vict. Morariu: „Ouăle sint scrise (inchcstrite) sau netede, adecă fără nici un desemn. Cele din urmă so numesc merişoarc"; El. Voronca. Pastile Blajinilor, publ. in Românul literar. Bucureşti. 1891, nr. 17: „Ouăle se fac de trei feluri: menşoare. împiestriteşi muncite. După felul colorării 149 se impărţesc ouăle roşii In: merişoure, ouă impicstrite sau ouă picate şi in muncite"; Petru Boeriu. Din obiceiurile de In Paşti ale românilor din com. Grid, publ. in Gazeta Transilvaniei, an. LIX. Braşov, 1896, nr. 68. 75. Com. de dl. Vas. Turturean. 76. 'Ibato desenunle acestea s-au adunat din următoarele comune din Bucovina: Tereble-cca, Broscâuţul Vechi, Boian, Pătrăuţi pe Suceava. Zahareşti. Bălăccona, Sf. Onufrei. Crasna. Sint-Ilie, Brâeşti, Capu Codrului. Ilişeşti, Cindreni şi Suceava. 77. Com. de Vict. Mornriu. 78. Com. de G. Mihuţâ. 79. Com. de I. Pohoaţă. vezi şi Gazeta săteanului, an. XV, H Sărat. 1898-99. p. 90. 80. Com. de G. Mihuţâ. 81. Ibid. 82. Dat. rom. din Pătrăuţi, com de Vict. Morariu: „Ouăle se scriu cu ceară topită, se fac adecă flori şi felurite alte figuri, sau se picură cu ceară cu ajutorul unui matuf de bud." 83. Dat. rom. din Crasna, com. de Vasile Iliuţ, stud. gimn. 8*1. Dat. rom din Pătrăuţi, com. de dl. Vas. Turturean. 85. Dat. rom. din Bâişeşti. com. de Vas. Luam: „Beţişorul cu care se impistresc ouăle, se numeşte tdşiţâ"; a celor din Crasna, com de Vas. Iliuţ: „Unealta cu care se impieslresc ouăle se numeşte tdşiţâ. Ea este făcută din bleah, şi mai ales de acela care se întrebuinţează In capacul lulelei." 86. Com. de G. Mihuţă. 87. Dat. rom. din Cupca, dict. de Casandra Ţugui: „Pişiţa, care serveşte la impiestrirea ouălor se face din arama de Iu capacul de lulea*; a celor din Capu Codrului, com. de Şt. Bodnarescu: „Pişiţa constă dintr-un bleah mai cu seamă de la lulea, care se învlrteşte in jurul unui ac şi după ce se bate bine cu ciocanul, se scoate acul afară şi in locul lui se bagă un pâr. Pişiţa se păstrează pinâ lu anul viitor.*; a celor din Sf.Onufrei, com.de Const.Ursachi: „Ouăle se impestresc cu pişiţa. care este făcută din bleah foarte fin. udecâ se invîrte bleahul împrejurul unui ac. şi de acolo se scoate acul şi se pune un fir de pâr de porc. şi-i face codiţă şi-l bate acolo." 88. Dat. rom. din Putrăuţi. com. de Vict. Morariu; a celor din Brâeşti, com.de 1.Pohoaţă; a celor din Ilişeşti, com de G.Mihuţă; a celor din Comăneşti, com. de Tit Georgian: .Ouăle se impics trese cu aşu-numita chişiţâ. Aceasta constă dintr-un băţ, care ore la capăt o bucăţică de bleah bortit. In bortitura aceea se pun vreo doi pori do porc şi cu aceasta se îiupiestresc ouăle"; a celor din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabân: „Ouăle se impiestresc cu chişiţa, un băţ, la al cărui capăt se află un bleah invirtit pe un ac. acul se scoate şi in locul lui se pune un păr de porc, şi aceasta se moaie după aceea in ceară topită." 89. Dat. rom din Pătrăuţi. eoni. de dl. V. Turturean; a celor din Crasna, com. de Vas. Iliuţ: „Unealta cu care se fac puncte se numeşte motoc. Acesta e făcut din bud invăliţi pe un beţişor." 90. Datina tuturor românilor din Bucovina. 91. Şperlă = cărbuni pe jumătate stinşi şi amestecaţi cu cenuşă. 92. Hirb = fund de oală. 93. Dat. rom din Pătrăuţi com. de dl Vas. Turturean; a celor din Tbreblnceu. corn. de P. Scripcariu: „Ouăle se impestresc astfel: se spală frumos, se usucă, se pun pe o petică curată aproape de foc. ca să fie calde. Se pune lu foc intr-un hirbuşor ceară ca să se topească, şi cu chişiţa se impestresc ouăle in mai multe feluri." 9-1. Dat rom. din Frătăuţu Vechi. dict. de Eudochia Isopescu: „Pe oul munrit se află de regulă toate colorile cu cari se impestresc ouăle, precum: galben, roşu, verde, albastru şi negru, iar cimpul este în genere alb."; a celor din Băişeşti, com. de Vas. Lucan: „Ouăle impestrite pe alb şi puse in gâlbinele şi apoi pe gulbinele şi puse in roşele, şi tot aşa mai departe impestrite şi puse in albăstrele, verdele şi negrele, se numesc muncite."; a celor din Boian. com. de d-1 Vas. 'Birturean: „Dacă ouăle se impestresc sau sc pică pe alb, pe galben şi pe roşu. şi voim să le colorăm cimpul albastru sau verde, apoi le munrim “; a 150 celor din Gura Humorului, com. do Em. Netea: „Ouă muncite ae numesc acelea cari sc impcstresc pe mai multe colori, ţi anume: pe galben, pe roş. pe albastru, pc verdo ţi pe altele*. 95. Dat. rom. din Pătrăuţi, com. de Vict. Morariu: „Dacă voim să facem un ou muncit. 11 impestrim mai intii pe alb ţi după aceea II punem In coloare galbenă ca să se facă galben. După ce s-a ingâlbimt, il scriem sau il picurăm cu ceară şi apoi îl punem in roşu. Oul se face roşu, iar sub ceară râmino galben. Aoim scriem iarăşi cu ceară şi-l punem in verde. Şi tot aşa mai departe pină la sfirşit. In sfiiţii, voind u-i da oului bunăoară cîmp negru, il punem in coloare neagră cam fierbinte. Cirnpul oului e negru, topindu-se insă ceara de căldura colorii şi ştergindu-se cu o peticuţă curată, ceara se duce; iar desenurilo de pe colorile pe cari s-au scris rămin aşa cum s-au scris.* 96. Dat rom. din Boinn, com. de dl. Vas. Turturean; a celor din Pătrăuţi. com. de Vict. Mornnu: _La ouăle aşa-numite muncite se procede ca şi la celelalte. După ce s-au scris insă pe mai multe colori, cum e oul cu ceară, se pune în huşto de borş de mocneşte, iar dimineaţa se freacă, aşa că răminc dmpul alb. După aceea se pune in apă caldă, se depărtează ceara, şi rămino desenul pe dmp alb.*; a celor din Comâneşti, com. de Tit. Georgian: „Ouăle muncite se picură mai intii cu ceară in formă de împestritură pe alb. apoi se pun in galben, şi după ce s-au ingâlbinit, se picură pe galben şi se pun in roşeţi şi se picură pe roşu, şi in fine se fierb in negru, ori in upă. ducâ-s negre, iar de slnt roşii, atund se fierb in roşeţi. De multe ori insă ouăle astfel Impestrite şi munrite se pun in huşte, uşn că devin iar albineţe. rămiind colorile numai pe acolo pe unde au fost picate.*; a celor din Crnsna, com. de Onufr. German: „Ouăle muncite se impiestresc mai intii pe alb, şi apoi le pun în gdlbincle şi iarăşi le Impiestresc pe galben şi le pun in albăstrele, iară in urmă le pun in borş şi apoi le freacă. Şi aceste ouă, ce-s impestrite şi spălato mai de multe ori, se numesc muncite.*; o celor din Cupca, dict. de Casandra Ţugui: „Ouăle muncite sau năcăjite se fac astfel: se pun In galben, şi se chicură pe galben, se fac apoi roşi şi se chicură pe roş, se fac negre şi se chicură pe negru, in urmă se pun in huşti şi se face oul alb, dar rămin semnele.*; a celor din Tereblecea, com. de P. Scripcariu: „Ouăle muncite se fac astfel: se pun ouă in galben şi pe galben se picură şi se impestresc apoi in roşu şi sc picură cu mai nainte şi se impestresc pe roşu; apoi se pun in huşte şi se lasă să mocnească pină a doua zi. A doua zi. scoţlndu-sc din huşte, se şterge coloarea roşie şi oul râmine alb. Aceste ouă au dmp alb şi Impestrituri galbine şi roşii. Dar se pol impestri şi pe albastru, verde şi negru şi in cazul acesta oul are felurito colori.* 97. După spusa rom. din Pătrăuţi. com. de Vict Morariu. 98. Dat. rom. din Capu Codrului, com de Şt Bodnărescu. 99. După spusa rom. din Boian. com. de dl. Vas. Turturean: „Muncite se numesc ouăle acestea pentru multul lor purtat.*; a celor din Broscâuţu Vechi, dict. de llinca Bahriu, com. de G. Palamnrciuc. 100. Cred. rom. din Uişeşti, com. de Vasilc Botezat, stud. gimn.: „Muncite se numesc ouăle acestea, pentru că le muncesc ca pe Is. Hr.“; a celor din Suceava, com. de Ciudin, stud. gimn.: „Ouă munrite sint acelea cari sint foarte mult lucrate. Ele sini foarte frumoase şi ne aduc aminte cum l-au munrit jidovii pe Domnul nostru Is. Hr Se zice că cele dinţii ouă munrite le-ar fi (acut Mari» Magdaiina* 101. Cred. rom. din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnărescu; a celor din Uişeşti, com. de G. Mihuţâ: „Se mm fuc şi ouă munrite. Oul alb. adecă se scrie cu ceara albinei, după aceea se pun in gâlbinele. adecă se fac galbine. din gălbinele se pun in roşele şi după aceea in negrele. Ouă muncite insă nu-i bine să se facă, pentru că Hr. a fost muncit. Şi dacă se fac. se fac mai ales de aceea ca să aibă copiii bucurie.*; El. Voronca. Poştele Blajinilor, publ. in Românul literar, Bucureşti, 1891, nr. 17, p. 130: „A munci ouăle e insă păcat*. 102. El. Voronca. Poştele Blajinilor, publ. ziar. cit, p. 130. 103. Cred. rom. din Brâeşti, com. de 1. Pohoaţă. 104. Cred. rom. din Bâlăceana, com. dc G. Jemna. 151 105. Dat rom. din Pâtrăuţi, com. do d-1 Vas. Turturoan. 106. Dat rom din Pâtrăuţi, corn. do Vict. Morariu; u celor din Brăioşti, corn. do I. Pohoaţâ: „După ce se scot ouăle din roşele, negrele, verdele şi altele asemenea, se şterg cu o peticuţâ, in care se află un pic do unt sau untură, ca să nu se şteargă boinla de pe dinsele*. 107-108. Dat. rom. din Pâtrăuţi, corn de d-1 V. TVirturean; a celor din Bosanci. corn de Sini Şuţu: «Peticul, cu care so şterg ouăle, se ţine de leac pentru dinţi şi măsele* 109. Dat rom din Pâtrăuţi, corn. de d-1 V. T\irturean; a celor din Capu Codrului, corn. de Şt. Bodnarescu. „Petecele, cu cari se şterg ouăle, se întrebuinţează spre afumarea in urechi pe cine il sâgeutâ.*; a celor din Tbreblecea, corn. de P. Scripcariu: „Petica, cu carese şterg ouăle roşi de ceară, se sfinţeşte şi se ţine ca leac pentru durere de cap. durere de urechi şi pentru beşică.** 110. Dut. rom. din Cupca, dict. de Cas. Ţugui: „Cu obidele, cu cari s-au şters ouăle, se afumă oamenii cari ii dor măselele, urechile şi grumazul “ 111. Dat. rom. din Brâeşti.com. de Vas. Lucan: „Peticele, cu cari se şterg ouăle, so întrebuinţează In beşica cea rea şi Ia alte bube.*; a celor din Sf. Onufrei, com. de Const. Ursachi: „Peticele cu cari se şterg ouăle, se întrebuinţează la descintocul de beşică." 112. Dat. rom. din Ilişeşti, dict. do Marioara Frunză: .Roşaţa este o boală de gură din cauza căreia te dor ginginele, dinţii şi citeodatâ şi capul. Femeia care poate deseînta de roşaţâ uprindc petica cu care s-au şters ouăle şi. învîrtindu-se împrejurul feţei bolnuvului, rosteşte dc trei ori următorul duseîntec Roşaţâ albă, Roşaţâ roşă, Că eu ani ieşit Afar‘ asudat Şi ra-am răcit ' Şi roşaţ' iun căpătat Prin creştetul capului, Prin faţa obrazului a celor din Brneşti, corn. de 1. Pohoaţâ: „Peticuţâ, cu care s-au şters ouăle, se păstrează de cutrâ cei mai mulţi inşi şi se întrebuinţează la un fel de boală, numită roşaţâ. şi anump se afumă respectivul eu ea rostind cuvuitele: -Precum au fost ouăle cele roşii, cari s-nu şters cu această petică: uşoare, sănătoase, roşii şi frumoaso, aşa să se facă şi cel bolnav sănătos, uşor, frumos şi roş!»* 113 Dat. rom din Sf. Onufrei, com. de Cus. Broabân: „Petecele, cu cari se şterg ouăle după ce s-au colorat, se sfinţesc şi apoi se întrebuinţează la afumat, cind il doare pre cineva vreo ureche sau cind se umflă pulpa Io vreo vacă* 114. Dat. rom din Cupu Codrului, com. de Şt. Bodnarescu: „La roşirea ouălelor se umblă totdeauna cu vase şi cu mini curate. Chiar şi petica, cu care se şterg ouăle, trebuie să fie curată fiindeu-i de leac. Cu petica aceasta adecă se afumă la mai multe boale locul cel bolnav întii se întrebuinţează ea la tragăn, o boală care o capătă vitele la grumaz. La descintarea boalei acesteia trebuie şi luminii Învierii, slănină şi tâmiie sfinţită. Luminarea se aprinde, cu slănina se unge cel bonav, iară cu petica, care asemeneu trebuie să fie sfinţită, şi cu tâmiie se afumă şi se zic următoarele cuvinte: -Tragănul s-a făcut prin deochi, prin strigare, prin foame, prin sete, prin frumuseţele ei au rupt-o in deochi, cu strigarea s-a răsuflat şi cu lumina am fript-o, cu petica am afumat-o şi cu slănina ani uns-o, şi cu tâmiia am afumat-o şi ani depărtat toate relele şi toate farmecele de la dînsn, şi vita noastră ii mai frumoasă şi mai grasă de cum a fost!*” 115. Dat rom din Pâtrăuţi, com. de Vict. Morariu: „Petica, cu care se şterg ouăle, o duc femeile ca şi pasca la sfinţit şi apoi o păstrează peste an intrebuinţind-o ca leac la rime, şi anume afumindu-se cu dînsa in genere toate cele sfinţite la Paşti se consideră ca nvind oarecare putere binefăcătoare, astfel lumina, ce se ţine la Paşti in biserică, se Şi ginginele m-au durut Şi pe niine n-ani aflat Să-mi alineze durerea. Şi s-o nemerit o babă Bună, cinstită, de treabă Şi ea că m-o desdntat Şi durerea mi-a-ncetat!; 152 păstrează, crezind că aprinzindu-se po timp de furtună, casa respectivă e ferită de tunet şi do fulger"; El. Voroncn. Pactele Blajinilor, publ. in ziar. cit: „Peticuţa unsă cu unt, cu care se şterge, o păstrată pentru leacuri; in unele părţi, ca in Bucovina, o sfinţesc de Paşti împreună cu celelalte, cind trimit blidul la sfinţit." 116. L)nt. rom. din Bâişeşti, corn. de Vas. Lucan. 117. Dat. rom. din Ilişeşti, com. de Vas. Paşcan, stud. gimn. 118. Dat. rom. din Bălâceana. com. de G. .Jemna: „Boialn rămasă de la ouăle roşi unele femei o întrebuinţează spre spălat şi anume se duc la un pariu şi se spală şi apoi o aruncă in upâ. Aceasta o fac ele spre a fi frumoase ca oul cel roşu şi iubite de toţi ca acesta." 119. Com. de d-1 Vas. Turturean. 120. Datina tuturor rom. din Bucovina, îndeosebi a celor din Sf. Onufrei, com. de Const. Ursachi: „Românii se spală in ziua de Paşti cu apă proaspătă, in care se află ouă roşi. bani de aur şi argint, anume ca să fie rumeni la fuţâ. sănătoşi şi curaţi, adecă să nu fie plini de rane."; a celor din Breaza, com. de Nic. Prelici: Jn Duminica Paştilor se spală oamenii cite cu un ou roş şi cîte cu un puişor, anume ca să fie aşa de roşi ca oul şi aşa de curaţi ca puişorul."; a celor din Sînt-llie, com de L. Flociuc: .In ziua de Paşti, des-dimineaţă. se scoală şi se spală cu apă curată pusă intr-o strachină, in care se află un ou roş şi un puişor. Oul însemnează ca să fie peste tot unul roşi la faţă şi să aibă buni In pungă"; a celor din Cindreni. com. de L. Poenariu: „in ziua de Paşti se ia un blid curat cu upă, se pune intr-insul un ou roş şi un ban de argint şi de acolo se spală toţi căsenii. Oul se pune ca să fie sănătoşi ca oul. iar banul cu să aibă mulţi bani."; a celor din Comăneşti, com. de Tit. Georgian; „La Paşti se spală cu ouă roşi şi cu bani, pentru ca să fie roşi şi sănătoşi ca oul şi să aibă peste an mulţi bani."; a celor din Pojorita, com. de llie Flocea: „Cind se spală, pun intr-un blid mare apă, un ou roş in apă şi unul sau mai mulţi bani de argint."; a celor din Brâieşti. com. de 1. Pohoaţâ: Jn dimineaţa Paştilor se obicinuieşte a se spăla cu ouă roşi şi cu bani, crezind că vor fi sănătoşi ca oul şi vor avea bani in tot decursul anului."; a celor din Bâişeşti, com. de Vas. Lucan: „în Duminica Paştilor se spală cu ouă roşi şi cu bani. anume ca să fie avuţi şi uşori ca oul.*; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu: „Pe la Paşti este datină de a se spăla cu apă proaspătă, in care se pun ouă roşi şi bani de aur sau de argint ca să fie peste tot anul sănătoşi ca oul şi să le meargă bine."; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovei: „In ziua de Paşti de aceea se spală oamenii cu apă in care se pun ouă roşi şi bani de argint, ca să fie sănătoşi ca oul şi să aibă totdeauna bani la sine."; a celor din Bâlăccana. com. de G. Jemna: „fn ziua de Paşti e datină de a se spăla cu un leu de argint şi cu un ou roşu spre a fi peste tot anul roşu şi uşor ca oul şi spre a avea bani mulţi.*; Dim. Dan, Comuna Straja şi locuitorii ei. Studiu istoric, topografic, şi folcloric. Cernăuţi, 1897, p. 97: Jn ziua de Paşti des-dimineaţă, înainte de a merge la biserică, se spală sătenii cu un ban de argint, ca să fie albi ca argintul şi să aibă bani peste an, şi cu un ou roşu, ca să fie roşi ca oul cel roşu."; El. Voronca, Poştele Blajinilor, publ. in ziar. cit.: „Cu un merişor şi cu o para de argint puse intr-un vas curat cu apă te speli in ziua de Paşti pe faţă şi eşti tot anul alb şi frumos": Avram Ignn, Credinţe poporale din com. Sabolciu in Bihana, publ. in Familia, an. XXXII, Oradea Mare, 1896, p. 56: „La cele trei sărbători mai mari: Crăciun, Paşti şi Rusalii să te speli cu apă după bani şi vei fi bănos." 121. Dat rom. din Ilişeşti, com. de G. Mihuţâ; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu; „Ouăle cari sini sfinţite in ziua de Paşti se păstrează pinâ la anul spre a putea face de pe ele o asemenea impestriturâ, căci acestea nu se stncâ, ci din contră albuşul lor se face ca stecla, iar gâlbânuşul ca chilimburul."; a celor din Bâişeşti, com. de V. Lucan: „Ouăle se pot ţinea pinâ la anul viitor."; a celor din Băluccana, dict de Ana Ureche, com. de Const. Ureche: „Se zice că dacă se scoate gâlbânuşul din ou şi se lasă pinâ la Ispas, se face sticlă." 122. Cred. rom. din Stupea, com de George Brătcan, stud. gimn.: Jn satul Stupea oamenii, cind ciocnesc, cugetă că prin ciocnirea ouălor se văd unul cu altul in cealaltă lume.'; a 153 color din Suceava, dict. de Ileana Saghin: „Oamenii ciocnesc crezind că se vor vedea pe cealaltă lume.”; a celor din Dânila, com. do Vas. Nahaiduc, stud. gimn.: Jn suptâmina mare inchistresc femeile ouă cu felurite colori, cu cari ciocnesc copiii, zicind că dacă ciocnesc unul cu altul, upoi se vor vedea pe cealaltă lume.”; a celor din Tervblecea. dict. de Irina Bulbuc, com. de P. Scripcariu: „în ziua 1, 2, şi 3 de Paşti se ciocneşte cu ouă roşii şi totodutâ se crede cn cei ce ciocnesc se vor vedea pe cealaltă lume.”; a celor din Boian. com. de d-1. Vas TUrturean: „Căci cei ce ciocnesc unul cu altul se intiinesc pe ceealnltâ lume. De aceea cuută să ciocnească unul cu altul cei ce se iubesc mai tare şi sini inmdiţi mai de aproape. Apoi. dacă se poate şi cu alţi prieteni şi cunoscuţi. De regulă ciocneşte mai iutii fiecare gospodar, sosind ai puşca de la biserică, cu soţia sa şi cu copiii săi. Mai pe urmă şi in celelalte zile cu alţii." 123. Cred. rom. din Crasnu, com de Onufr. German; a celor din Bosanci. com. de Sim. Şuţu _A cui ou se strică intii, acela moare mai înainte “; a celor din Boian şi Pâtrâuţi, eoni de dl. Vas. Turturean. 124. Dut. rom. din Zahareşti, com. de Ars. Băiţan: „Părţile cu care se ciocneşte se numesc: cap cu cap, cur cu cur. şi coastă cu coastă"; a celor din Capu Codrului, com. do Ştef Bodnarescu: „Părţile ouălelor, cu cari se ciocneşte, se numesc cap şi cur”; a celor din Bâişeşti. com. de Vas. Lucan: „Partea cu care se ciocneşte se numeşte capul.”; a celor din Sf. Onufrei. com. de Cas. Breabân: „Părţile ouălor cu cari se ciocneşte se numesc cap. adecă partea cea mai ascuţită, şi dos sau, cum zic oamenii, cur. partea opusă.”; a celor din Costina, com. de Vas. Huţan: „Părţile oului roşu se numesc cap şi huscă. în ziua de Paşti se ciocneşte numai cap cu cap, a doua zi cap cu huscă, iar a treia zi şi huscă cu huscă.”; a celor din Banat, com. Secaş, com. de Val. Dioniu: „Părţile de ciocnit sint capul, extremitatea cea mai ascuţită, iar cealaltă extremitate se cheamă cur.” 125. Dat. rom. din Bălăceana, com. de Vas. Jemna: „Duminică, luni şi marţi după Paşti, trag clopotele şi ciocnesc cu ouă roşi. şi anume in ziua intiin numai cu capul, iar de luni încep a ciocni cu capul şi cu curul.”; a celor din Tereblecea. dict. de Ir. Bulbuc, com. de P. Scripcariu: Jn ziua intîia ciocnesc numai cu capul (partea cea mai ascuţită), in ziua a doua şi a treia insă cu umindouâ capetele oului.”; a celor din Brăeşti, com. de 1 Pohoaţă: „în ziua de Paşti se ciocneşte cu capul, in ziua a doua şi a treia cu capul şi cu dosul”; a celor din Bâişeşti, com. de Vas. Lucan: „Cu capul se ciocneşte pinâ miercuri A treia zi se ciocneşte şi cu dosul.”; a celor din Sf. Onufrei. com. de Cas. Breabân: Jn ziua do Paşti se ciocneşte numai cu capul, iară îu zilele următoare cu amindouă părţile”; a celor din Uişeşti, com. de G. Mihuţă: „în ziua de Paşti se ciocneşte numai cap cu cap. A doua zi se ciocneşte cap cu cap. dos cu dos, coastă cu coastă. De luni mai ales incepind in tonte trei felurile”; a celor din Boian. com de dl. Vas. Turturean: „în ziua intîia se ciocneşte numai cu capul oului, in celelalte cu capul şi cu dosul.”; a celor din Cândreni, com. de L Poenariu: Jn ziua de Paşti ciocnesc oamenii cu capătul cel mai ascuţit, a doua zi cu celălalt capăt”; a celor din Tişăuţi, com. de T. Sologiuc: „Ouiile intiia zi se ciocnesc numai cu capul, iară a doua zi şi in cele următoare cu amindouă capetele.” 126. Com. de dl. Vas. Turturean. 127. După spusa rom. din Sf. Onufrei. com. de Cas. Breabân „A ciocni este iertat numai de la înviere şi pinâ marţi după Paşti.”; a celor din Boian. com. de d-1 Vas. Turturean: „Ouăle se ciocnesc în cele trei zile dinţii ale Paştilor.” 128. Dut. rom din Bâişeşti, com. de Vas Lucan: „Se ciocnesc pinâ la Ispas.”; a celor din Banat, com. Secaş, com. de d-l Val. Dioniu: „Ciocnitul durează din ziua Paştilor pinâ la Sin- Georgi, dar se poate şi pinâ la Ispas.” 129. Dat. rom. din Sf. Onufrei, com. de Const. Ursachi: „Cu ouă roşii este iertat a ciocni din ziua de Paşti şi pinâ la Duminica nmre “; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de G. Mncovei: „Iertat de a ciocni este din ziua de Paşti şi pinâ Iu Duminica mare ” 130. Dat. rom. din toată Bucovina. 131. Cred rom. din Suceava, dict. de Ileana Saghin. 154 132. El. SevastOfl, Sărbătorile poporului, publ. in ziar. cit., p. 155: «Colo trei zile, dt ţin Paştile. copiii ro strîng pe toloacă şi acolo ciocnesc ouăle roşii. Şi aşa-i legea că cine strică oul altuia li câştigă oul, şi de cumva nu vrea să- 1 deie, atunci 11 sperie că pe cealaltă lume are sâ-1 mănince cu păcură ." 133. Dat. rom. din Sf. Onufrei.com. deConat. Ursachi: „Despre oamenii cari docnesc cu ouă de pichere şi cu de lemn, se crede că sint înşelători.**; a celor din Boian şi Pătrăuţi. corn. de d-1 Vas. Turturean: „Ouăle de pichera sint nesuferite de catru ciocnitori, pentru că ele se întrebuinţează cu mirşavul scop de a face dştig cu ele. Un singur ou de picheră poate să zdrobească pînu la 100 şi mai multe ouă de găină sau de raţă. A ciocni cu ouă de picheră se ţine de mare păcat, dacă se face cu scop de a înşela. încă mai mare păcat e a docni cu ouă de lemn sau alt material. Aceasta nu o fac derit cei mai răi ai satului." 134. S. FI. Marian. Ornitologia, t. II, p. 274-275. 135. Cred. rom. din Capu Codrului, corn. dc Ştef. Bodnarescu: „Despre cel ce docneşte cu ouă de pichere se zice că toate ouăle cite le dştigâ cu acest ou le mânincă pe cealaltă lume împuţite". 136. Cred. rom. din Frătăuţul Nou, corn. de Iul. Sidon „Cine docneşte cu ouă de lemn sau dc pichiură, acela se vede că le va minca in ceea lume cu viermi şi cu venin." 137. Dat. rom. din Bnişeşti, corn. de Vas. Lucan: „Gâodle impestrite se pun de frumuseţe la icoane"; a celor din Sf. Onufrei, corn. de Cas. Breabăn: „Găocile de ouă roşii colorate frumos se păstrează prin mai mulţi ani."; a celor din Ilişeşti, corn. de G. Mihuţă: „Din o seamă de ouă se scoate miezul şi găoacea şi sc întrebuinţează la felurite lucruri, cari se înfrumuseţează cu ele." 138. Cred. rom. din Capu Codrului, corn. de Ştef. Bodnarescu: „Găod de ouă frumos impiestrite se pun, după ce s-a scos dintr-insele albuşul şi gălbănuşul, prin o bortidcă mică, pe cuie ca podoabă. Ciţiva bătrini insă mi-au spus că nu-i bine de ţinut aceste gâoci goale in casă, fiindcă s-ar ascunde dracul intr-însele." 139. Dat. rom. din Ilişeşti, com. de G. Mihuţă; a celor din Capu Codrului, corn. de Ştef. Bodnarescu. 140. S. FI. Marian, Ornitologia, t. II, p. 275. 141. Din Stroieşti, distr. Sucevii, com. de George Birtoiu, stud. gimn. 142. Dim. Dan, Comuna Straja, p. 98. 143. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul IV. VEGHEREA Sf. Scriptura ne spune că după ce au scoborit Nicodim şi cu Iosif din Arimatea pre Domnul nostru Is. Hr. de pe crucea pe care a fost răstignit, şi după ce l-au înmormintat, mai-marii iudeilor puseră aşişi in aceeaşi zi ostaşi să-i vegheze mormîntul, temindu-se ca nu cumva venind învăţăceii săi peste noapte să-l fure şi apoi să se laude c-a înviat. Deci, precum au vegheat ostaşii, puşi de iudei, pre Domnul nostru Is. Hr., cînd acesta a fost luat de pe cruce şi înmormintat. tot aşa este şi acuma datină, dacă nu tocmai pretutindene, în toate ţările şi satele locuite de români, apoi de bună seamă că în cele mai multe părţi, de a i se veghea toată noaptea spre ziua de înviere acrul sau epitaful, adecă icoana care reprezintă înmorminta-rea Domnului nostru Is. Hr. şi care se scoate in Vinerea seacă din altar şi se pune in mijlocul bisericii pe un postament anume făcut pentru acest scop. unde stă apoi pînă duminecă dimineaţa, adecă pînâ la înviere.1 155 Deoarece insa învierea Domnului nostru Is. Hr. pică de regulă in luna lui martie şi prier, cînd nopţile sint încă destul de mari şi timpul foarte schim-bâcios şi friguros, de aceea e pretutindene datină de a se face sîmbătă seara un foc mare in apropierea bisericii, care arde toată noaptea pînă a doua zi după înviere” şi care serveşte celor ce stau şi veghează, parte spre încălzire şi parte spre iluminare. în multe părţi insă, şi mai ales la munte, unde casele sint foarte depărtate unele de altele, este datină de a se face nu numai un singur foc, ci mai multe, şi anume unele în nemijlocita apropiere a bisericii, iară altele prin sat, pe dealuri sau pe lingă case.3 La munte sau în acele părţi unde sint păduri multe şi prin urmare şi lemne de întrecut, focurile acestea sint foarte lesne de făcut şi toată noaptea de întreţinut. La ţară însă, unde pădurile sînt rari şi prin urmare şi lemne puţine şi încă şi acelea cit se poate de scumpe, este datină ca juratul sau unul dintre juraţii satului, ori mai mulţi feciori, să umble sîmbătă după amiazi pe la case, să ceară şi să stringă cile un lemn, anume pentru facerea focului spre ziua de Paşti, şi abia după ce au strîns ei lemne de ajuns le duc la biserică unde fac numai un singur foc, care durează asemenea pînă duminecă in ziua învierii.4 Partea cea mai mare de săteni dau din toată inima lemnele ce li se cer. Sint însă o seamă de oameni aşa de zgirciţi şi de împietriţi la inimă, că nu vreau să dea nimica. Dar pentru aceasta sint, atît in Bucovina cît şi în Moldova, şi feciori de aceia, cari puindu-i pe astfel de oameni la rebuş nu se pot răbda de a nu le veni mai pe urmă de hac, prin aceea că, nu mult după ce inserează bine, se duc şi le fură porţile, portiţele sau proptelele de la gard şi le pun pe foc, astfel că pînă dimineaţa nu se află numai cenuşă dintr-însele^ în Basarabia este datină de a se face spre ziua de Paşti un fel de grămezi sau movile de ogrinji, ciucleji sau ciocleji, beldii, strujeni, frunze şi alte uscături mai mărunte şi apoi a le aprinde. Focul acesta ar fi sa se întreţină toată noaptea, ceea ce se şi face pe alocurea. Deoarece însă nu se poate totdeauna privighea, de aceea intr-un tirziu se stinge, spre a se aprinde iarăşi pe la mînecate şi a arde apoi pînă ce se săvîrşeşte învierea. Această datină se observă foarte strict in Basarabia, unde mai fiecare casă arc focul său, aşa că, de fumăria cea mare mai că nu se văd casele. în partea Bucovinei insă datina aceasta se observă mai rar. în Boian şi în împrejurime, este chiar oprit de a se întreţinea focul toată noaptea, din cauză că la această ocaziune se făceau mai nainte. ca şi în celelalte părţi ale Bucovinei de la ţară, prea multe abuzuri, arzindu-se de cătră feciori gardurile, porţile, ba pînă chiar şi unele acareturi de ale gospodarilor. în părţile muntoase din Bucovina, unde oamenii dispun de multă cetină şi lemn răşinos, fac pe înălţimi clăi întregi de acest material şi le ţin apoi aprinse toată noaptea.6 în Transilvania, şi anume în unele locuri de pe valea Jiului, este asemenea datină de a se face înspre ziua de Paşti un foc mare lingă biserică.' în alte părţi, tot din Transilvania, este din contră datină de a se aprinde o roată şi a-i da apoi drumul de pe vîrful unui deal la vale * 156 r Iar după co s-a făcut acuma focul, despre care se crede câ ar fi insemnind focul ce l-ar fi avut şi la care s-ar fi încălzit ostaşii cari vegheau mormîntul Domnului nostru Is. Hr., şi după ce a înserat acuma cumsecade, prinde a se stringe lîngâ dinsul o mulţime de popor, mai ales însă tineretul, băictani şi feciori, cari stau şi veghează toată noaptea lîngă dinsul, in credinţă câ cel ce veghează toată noaptea, spre a putea fi treaz şi a lua parte la ridicarea epitafului şi serbarea învierii, acela are foarte mare merit.”9 în acelaşi timp, unii istorisesc fel de fel de intîmplări şi poveşti sau legende10, iară alţii caută cu cea mai mare încordare şi atenţiune cînd şi cum se va deschide cerul sau in ce parte va arde vreo comoară, căci în această noapte, după credinţa românilor de pretutindene, cerul se deschide şi o voce necunoscută întreabă pre cel ce l-a văzut deschizîndu-se: ce doreşte şi voieşte. Şi dacă respectivul cere atunci de la Dumnezeu iertarea păcatelor sau altceva, dorinţa i se împlineşte.11 Iar dacă vede vreo comoară arzînd, ponte să meargă la dînsa să-şi însemne locul, ca a doua zi s-o poată dezgropa. Mulţi inşi, tot spre acest scop, adecă spre a vedea cum se deschide cerul şi unde ard comori, fac focuri sau pălălăi în seara spre Paşti, pe lîngâ case sau şi prin alte locuri, din fin stricat sau din nişte gunoaie. în cari pun usturoi sau coji de usturoi, unde stau toată noaptea şi pîndesc. 2 Iar alţii nu dorm, ci veghează toată noaptea, pentru că aşa au apucat din moşi-strâmoşi, şi aşa este bine.13 Poveştile sau legendele, ce le istorisesc cei ce stau şi veghează lingă focul de lîngă biserică, se referesc de regulă la prigonirea Domnului nostru Is. Hr. din partea iudeilor; la patimele, moartea şi învierea sa; apoi la luna lui martie şi prier şi, in urmă, la arderea şi dezgroparea comorilor. Unele dintr-aceste legende le-am reprodus în capitolul premergător despre ouăle roşi, iar celelalte, cari îmi mai sînt cunoscute, le reproduc în şirele următoare: „Zice că chiar în noaptea cea dintîi, după ce a fost Domnul nostru Is. Hr. înmormîntat. străjerii, cari erau puşi de jidovi ca sâ-i păzească mormîntul, porunciră unui bucătar ca să le facă de mincare: pine de griu, ouă albe fierte şi zeamă de cocoş, dar cocoşul astfel să fiarbă, ca toată carnea să-i pice de pe ciolane. Fiind cele poruncite gata, se adunară toţi străjerii la un loc într-o casă şi se puseră fără grijă la masă ca să mânince. N-apucară însă bine a se aşeza la masă, şi iată că deodată şi pe neaşteptate intră Caiafa înăuntru şi le zice într-un ton răstit: - Cum de nu staţi voi să păziţi mormîntul, după cum vi s-a poruncit?... au doară nici unuia dintre voi nu i-a plesnit prin minte câ peste noapte poate să vie cineva şi să-l fure pre Is., şi atunci învăţăceii săi pot să se laude şi să zică c-a înviat! Auzind străjerii cuvintele acestea, începură a rîde cu dispreţ şi a zice: - Cînd va răsări din pinea aceasta griu. cînd vor ieşi din ouăle acestea pui, şi cînd va învia cocoşul din strachină, atunci va învia şi Is. însă n-apucară bine a vorbi cuvintele acestea, şi deodată răsări grîu din pine, ieşiră pui din ouă, iar bucăţelele de carne se strînscră la un loc şi învie cocoşul. 157 Şi cind ieşi cocoşul din strachină începu a bate din aripi şi a-i stropi cu zeamă. Şi de atunci sînt toţi jidovii pestriţi, de atunci au ei alunele pe faţâ.“14 O altă legendă despre Is. Hr., care asemenea se istoriseşte la această ocaziune, sună precum urmează: „Zice că, pe timpul cind prigoneau jidovii pe Domnul nostru Is. Hr., merse fiul unei văduve la o fintină cu cofa ca să aducă apă. Ajungînd el la fintina aceea şi luind apă se întoarse pe încetul înapoi pînă pe vîrful unui deal şi acolo se puse un pic ca să se odihnească. Iată însă că, pe cînd sta el acolo şi se odihnea, vede că vine un om tot intr-o fugă asupra lui, şi cum ajunge ii zice: - Fiule! lasâ-mâ să mă ascund in cofa ta, ca să scap de prigonirea jidovilor! - Bucuros!... poftim ascunde-te! - răspunse băiatul, făcîndu-i-se milă de dînsul, cînd îl văzu cît e de obosit de fugă şi de înspăimîntat. Atunci Domnul nostru Is. Hr., căci omul acela nu era nime altul Iară însuşi Is. Hr., se băgă degrabă în cofă, zicînd: - Dacă vor veni pe aici jidovii, cari mă prigonesc şi te vor întreba: «Vâzut-ai vreun om trecînd pe aici?», tu să zici că n-ai văzut pre nime! - Să n-ai nici o grijă, că ştiu eu ce să le spun! - răspunse băiatul, şi cum se ascunse Domnul nostru Is.Hr., îndată se şi rezimă cu cotul minei drepte pe cofă, şi aşteptă cu nerăbdare să vadă ce se va întîmpla. N-a apucat însă bine a se ascunde Is. Hr. şi băiatul a se rezima cu coatele de cofa, şi iată că o mulţime de jidovi, înarmaţi unii cu suliţi, iară alţii cu alte arme, se apropie de locul unde se afla băiatul, şi-l întreabă: - Mă băiete! n-ai văzut tu un om aşa şi aşa îmbrăcat trecînd pe aici? - Dar cine-i omul pre care-1 căutaţi d-voastră şi ce vă trebuie? - Omul acela e Iisus Nazarineanul, şi dacă l-am putea prinde, atunci ai vedea şi tu la ce ne trebuie. - îmi pare foarte rău că nu vă pot da nici o desluşire, căci un nstfel de om n-am văzut să treacă pe aci. Poate c-o fi trecut prin altă parte şi eu n-am băgat de seamă! Jidovii, văzînd că băiatul nu poate să le dea nici o desluşire, se duseră mai departe. După ce s-au dus jidovii. Domnul nostru Is. Hr. ieşi din cofă şi zise cătră băiat: - Pentru că m-ai scăpat de astă dată de la moarte, mare dar vei căpăta de la mine. Drept aceea, cînd te vei afla în vreun năcaz foarte mare şi ai voi să scapi teafăr şi cu obraz curat dintr-însul, sau cînd vei avea vreo dorinţă oareşicare şi vei voi ca să ţi se împlinească, să te rogi numai aşa: -Doamne! omul cel din cofă!» şi atunci orice dorinţă vei avea ţi se va împlini! Şi după ce rosti Domnul nostru Is. Hr. cuvintele acestea îl binecuvîntâ pre băiat, şi apoi se duse mai departe în treabâ-şi, neurmărit şi nesupărat de nimeni. Dar şi băiatul nu stete mult acolo, ci mulţâmind Domnului nostru Is. Hr. pentru darul şi binele ce spuse că i-1 va face, şi intipârindu-şi adînc în inima sa cuvintele ce i le spuse, se întoarse bucuros spre casă. Şi cum a spus Is. Hr. aşa s-a şi întîmplat, căci băiatul, adueîndu-şi după aceea aminte de dînsul, ori de cîte ori avea vreo dorinţă sau trebuinţă, 158 f Domnul nostru Îs. Hr. îi şi împlinea dorinţa, astfel câ, la urma urmelor, fiul văduvei cel sărman, nevoiaş şi năcqjit, ajunse a Fi chiar împărat."15 Iată acum o legendă şi despre luna lui aprilie: „Zice că erau odată doi fraţi: unul bogat, iar altul sărac. Şi amîndoi fraţii aceştia erau megieşi. Celui bogat ii mergea foarte bine, pentru că avea de toate cite-i trebuia. Cel sărac însă, neavînd mai nimic, o ducea de pe o zi pe alta ca vai de dînsul. într-un an, şi anume in revărsatul zilei de Paşti, s-a sculat cel sărac şi a ieşit afară, ca să-şi caute vreo cîteva vreascuri spre a-şi aţîţa focul şi a-şi face o ţirâ de mămăligă, fiindcă copiii săi erau flămînzi şi el n-avea nici măcar o bucăţică de pîne în casă. Ieşind afară şi umblind încolo şi încoace, a găsit vreascuri, dar după ce intră cu ele în casă şi vrea să facă foc, dă peste altă nevoie: n-avea cu ce să le aprindă. Ce să facă el acuma? ... de unde să ia foc? ... Iată însă că pe cînd sta el aşa dus pe ginduri, zăreşte deodată pe fereastră un foc mare arzind pe vîrful unui deal. Cum zări el focul acela, bucuria lui, iese din casă, se porneşte degrabă spre dînsul, şi cînd ajunse acolo, dă de 12 oameni, cari stau lingă foc şi se încălzeau. Bună dimineaţa, şi Hristos a înviat, oameni buni! - zise el după ce se apropie de dinşii. - Mulţâmim d-tale! - răspunse oamenii. Da ce vînt te-a abătut pe la noi aşa de dimineaţă şi tocmai în ziua de Paşti? - întrebă unul dintre dinşii. - D-apoi iacă cum şi iacă cum! - răspunse săracul - am venit să-mi daţi un pic de foc. ca să-mi fac şi eu o ţîră de mămăligă pentru copiii mei, că iată ceilalţi oameni s-au pregătit cu pască, cu ouă roşii, şi cu multe altele de Paşti, insă eu, fiind sărman lipit pămîntului, n-am nimică! Atunci zise unul dintre dînşii: - Ţi-om da, dragul meu, dar spune-ne mai întîi: care lună-i cea mai rea peste an? - Apoi de. - răspunse săracul - unii oameni zic câ luna lui Prier ar fi cea mai rea, dar mie tonte mi-s totuna de bune! Atunci îi zise omul: - Ţine poala cămeşii să-ţi dau foc! Săracul, auzind cuvintele acestea, începu a tremura de frică, temîndu-se că-i va arde şi cămeşa şi va rămînea gol ca napul. Cu toate acestea însă nu se puse de pricină, ţinu cămeşa, şi omul îi puse o lopată de jăratic în poală, zicîndu-i că, după ce va ajunge acasă, să-l împrăştie prin ogradă şi prin grădină. Săracul făcu aşa, după cum i se spuse. Ajungind acasă, partea cea mai mare de foc o împrăştie prin ogradă şi prin grădină, iară cu rămăşiţa întră în casă şi-şi făcu foc. Nu mult după aceasta, iată că o copilă a sa, care ieşise afară, se întoarce repede în casă şi plină de bucurie zice: - Tată! tată! vai ce de vite mai avem noi! Toată ograda şi grădina e plină de tot felul de vite! 159 Ieşind omul afară, văzu şi el că toată ograda şi grădina e plină de boi, vaci, cai, oi şi de tot felul de vite. Şi se bucură, cînd le văzu, căci el ştia acuma că toate vitele acestea sînt ale sale. Văzînd aceasta şi o copilă de a frăţine-său merse în casă şi zise tătine-său: - Tată! oare de unde are uncheşul meu atîtea vite, că e plină ograda şi grădina? Ieşind cel bogat afară şi văzînd şi el vitele, îl întrebă pe frate-său: de unde are atîtea vite? cine i le-a dat? Fratele cel sărac spuse că le-a căpătat de la un om, care se află lîngă focul cel de pe virful dealului. Şi-i arătă totodată şi focul. Bogatul, auzind aceasta, ce-i plesneşte prin minte? ... luă o manta mare în spate şi se duse şi el la focul de pe deal. Iar cînd ajunse la starea locului, fără a da -bună dimineaţa», zise: - Oameni buni! daţi-mi o ţîrâ de foc, că mi s-a stins! - Ţi-om da, de ce nu, dar mai intîi să ne spui: care lună-i cea mai rea de peste an! - zise unul dintre cei 12 oameni. - Apoi de - răspunse bogatul - toate lunile de peste an îs bune, dar luna lui Prier, vai Doamne, că scîrnavă-i, amuş plouă, amuş o pîclă, amuş ninge, şi mai toate oile pier. Nu degeaba a zis cine a zis că: Prier prieşte. Da şi jupeşte. Atunci se sculă Prier mînios, căci oamenii aceia erau cele douăsprezece luni de peste an, şi-i zise răstit: - Ţine poala de la manta! Bogatul întinse poala şi Prier îi puse două lopeţi do foc într-insa. - Mai pune una, zise bogatul. Prier îi mai puse o lopată. Bogatul, bucuros dc ccca cu a primit, se întoarse cu focul acasă, îl duse şi-l turnă prin grădină, ogradă, grajd, şură şi in tot locul, şi apoi se băgă in casă in bună nădejde că şi el va căpăta, dacă nu mai multe, apoi măcar tot atîtea vite ca şi frate-său. Iată însă că nu mult după aceasta, intrind copila sa în casă, îi spuse că casa. şura, grajdul şi toate celelalte acareturi de pe lingă casă ard. Şi aşa a păţit bogatul cel lacom şi mîndru!-1*’ O variantă a acestei legende, şi anume despre luna mărţişor, sună precum urmează: „Trăiau odată intr-un sat oarecare doi fraţi, unul era putred de bogat, iar celalalt sărac lipit pămîntului. Bogatul era scump şi scurt la mină, iar săracul era darnic cu ce avea şi cu inimă bună. Era chiar în ziua de Paşti, cînd săracul, pomenindu-se din somn, voi să-şi aţîţe foc in cămin, să se premeneascâ şi apoi să meargă şi el, ca toţi creştinii, la sfinta biserică. Dar ia cremene şi amnar, dacă ai dc unde! Cearcă în spuză, nici vorbă de vreo seînteie. Ce să facă? Să meargă la frate-său, care îi era mai la îndemînâ, îi era oarecum ruşine, căci se temea că frate-său va cugeta că doară el numai pentru aceea merge la el, chiar in ziua de Paşti, că vrea să-i 160 ceară ceva, ori aşteaptă ceva de pomană, deşi el avea lipsă mare numai de foc. lese afară, căci altă nu ştia ce să facă, se uită în toate laturile, şi numai ce vede intr-un vîrf de deal un foc, ştii colea ca in pădure. Nu se cugetă mult omul nostru, ci o ia pe picior într-acolo. Roată pe lingă foc şedeau doisprezece feciori, unul mai făcut ca altul, şi vorbeau ei intre ei mai de una, mai de alta. Hristos a înviat şi bună dimineaţa să dea Dumnezeu, oameni buni! - zise omul nostru, apropiindu-so de foc cu sfială. - Adevărat c-a înviat Domnul nostru Îs. Hr.! - răspunseră cei doisprezece ca dintr-o gură D-apoi, omule - adnuseră ei - ce cauţi tu pe aici în vremea asta. dnd ar trebui să mergi la biserică să te închini? - Apoi iacă. oameni buni, sînt om sărac şi am venit să vă rog de puţinei foc, căci cineva mi-a dus amnarul şi cremenea, iar focul din vatră mi s-a stins; în sat nu am îndrăznit sâ merg, căci drept să vă spun, la noi nu e obiceiul a merge in o zi mare ca astăzi prin vecini, şi încă aşa de demineaţâ, după foc. - Foc o să-ţi dăm bucuros, - zise unul din cei doisprezece, - numai cît tu să ne spui nouă: cite luni sint intr-un an şi care dintre ele e cea mai bună? Toate lunilc-s lăsate de Dumnezeu şi toate-s bune, numai cit dintre toate douăsprezece cea mai bună mi se pare a fi Mărţişor, pentru că atunci se deschide lumea şi omul muncitor şi sărman capătă lucru din belşug, şi apoi cind ai lucru, ai de toate - zise săracul. - Drept ai şi la rind vorbeşti; apropie-te şi-ţi adă incoaci pălăria să ţi-o umplu cu jăratic! - zise una din cele douăsprezece luni. căci ele erau cei doisprezece feciori înşiraţi in jurul focului din deal. - Doamne apără şi fereşte! - răspunse săracul. - dar cum poate sâ ţină pălăria mea focul! Aşa n-am pomenit! - Apropie-te numai, - zise iară şi Mărţişor, căci el era cel ce vorbea cu săracul. Omul se apropie, ncştiind ce sâ facă alta, îşi ţinu pălăria iar Mărţişor i-o umplu de jar; îşi luă apoi rămas bun de la cei doisprezece feciori şi mulţumin-du-le de foc o porni cu grabă cătră casă. Mare-i fu însă mirarea cind văzu ca pălăria era chiar aşa ca şi cind n-ar fi fost foc in ea. dar mai mare-i fu bucuria, cind vărsind jarul din pălărie in vatra focului, văzu că se făcu tot aur şi argint. Plin de bucurie, lăsă toate la o parte şi grăbi şi el la biserică să mulţumească lui Dumnezeu de darul său cel mare. După Paşti, omul nostru îşi cumpără vitişoare, ca sâ aibă şi copiii lui de ce îngriji. Cind îl văzură oamenii venind de la tîrg cu vitele, începură a vorbi în tot chipul de el, ba că a aflat undeva bani, ba că a mers a lotri, şi cîte şi mai cite. Dintre toţi insă mai cu părere de rău era pe el frate-sâu. El nici nu se lăsă pinâ nu ştirici de la el, că de unde şi cum a putut căpăta atîta sumedenie de bani. Săracul ajuns acum cu stăricicâ bunişoară ii povesti toate cu de- amănuntul şi nu ascunse nimic de frate-sâu; aceea insă că ce şi cum a vorbit el acolo in pădure cu cei doisprezece feciori uită a-i povesti, şi nici aceea nu-i spuse că cine erau acei feciori, căci aceasta nici el nu o ştia curat. Cind fu în alt an, fratele cel bogat lăsă sâ i se stingă focul pc ziua de Paşti şi pinâ in ziuă ieşi afară şi se uită cătră dealul unde-i spusese frate-sâu că a mers după foc, şi spre bucuria lui cea mare. iată focul ardea şi incă doară mai 161 cu putere ca in anul trecut. Iute o pomi într-acolo, căci nu mai ştia ce sâ facă de năcaz, cum frate-său din sărăntoc, ce era, să ajungă la stare bună ca el. iac-aşa din senin. Ca şi in anul trecut, aşa şi acum, pe lingă foc şedeau doisprezece feciori voinici şi spâtoşi, de-ţi era drag să te uiţi la ei. - Bună dimineaţa, oameni - zise bogatul. Mi s-a stins focul şi am venit să-mi daţi şi mie foc dintr-al vostru, cum aţi dat şi fratelui meu, chiar acum e anul. - adause el întruna fără a da vreme celor doisprezece sâ-i mulţumească măcar. - Da bine, omule! Nu ştii tu că azi e ziua de Paşti, şi că creştinii in ziua de azi îşi dau bineţe mai întii cu «Hristos a înviat*, numai no! noi toţi îţi dăm focul ce l-ai cerut, dacă ne ştii spune: cîte luni îs într-un an şi care e cea mai bună dintre ele - zise unul din cei doisprezece, adică Mărţişor, căci tot el vorbea şi cu bogatul. - Apoi de! într-un an îs douăsprezece luni, şi de bune-s toate bune, numai singur Mărţişor e cea mai afurisită şi mai blăstâmatâ dintre toate, căci aci te ninge, aci te plouă, apoi pe deasupra te sleieşte cu vînturile! - Bine, fătul meu, apropie-te încoaci şi ţine pălăria! - zise Mărţişor. Bogatul, ştiind că şi frate-său a adus focul în pălărie, nu se îndoi nimic, ci ţinu pălăria, iar Mărţişor i-o umplu cu vîrf de jar. Bogatul, fără a zice un cuvînt de mulţămită, plecă în fugă cătră casă şi în grabă aruncă focul în vatră. Dar ce să vezi! focul se făcu o flacără aşa de mare, incit în puţine clipite îi mistui: casă, şuri, grajduri, vite şi tot ce numai avea. Din ziua aceea, bogatul sărăcea văzînd cu ochii, pînâ la urmă ajunse cel mai sărac om in tot satul.-1' în Ofenbaia şi în Muncel din Munţii Apuseni ai Transilvaniei, mai este datină, pe lîngâ cele arătate în şirele de mai sus, de a lua în noaptea Paştilor toaca de la biserică, a o pune în cimitir şi acolo a o păzi apoi feciorii. Şi dacă li se întîmplă ca să li oc poată fura şi ascunde toaca, atunci cei ce au fost destinaţi ca s-o păzească sint puşi la pedeapsă de a da a doua zi după amiazi un ospăţ, adecă mincări şi băuturi pre cari le mănincă şi le beau amîndouă părţile. In caz însă să n-o poată fura, sînt obligaţi cei ce s-au încercat s-o fure ca sâ poarte toate cheltuielile ospăţului respectiv.18 în alte părţi tot din Transilvania, precum bunăoară pe Valea Jiului, unde există asemenea această datină, fătul sau crîsnicul trebuie foarte bine sâ păzească toaca pentru că, dacă i-o fură cineva în dimineaţa Paştilor, trebuie s-o ocolească cu ouă roşi, adecă s-o răscumpere cu ouă roşi.19 NOTE 1. Corn. do Vaailc Nahaiciuc, stud. ginm.: „Unii creştini îndătinează de a nu dormi toată noaptea spre duminecă, ci veghează precum au vegheat şi ostaşii la mormintul lui Is. Hr.“; a celor din Breaza, corn. de Nic. Preliri: „Sîmhâtă seara, cam pe la şeapte ore. se duce dascălul, pălimarul şi încă vreo cîţiva oameni la biserică şi fac foc, parcă ar avea să se puie la pază. ca să păzească mormintul Domnului nostru Îs. Hr.“ 162 2. Dat. rom. din Zahareşti, com. de Ar». Băiţan: .în noaptea spre ziua de Paşti se face foc împrejurul bisericii.*; a celor din Bâlâceana, com. de Vas. Jemna: .Sîmbătâ spre duminecă nu dorm oamenii pinâ la înviere, ci fac foc pe dealul din apropierea bisericii, care ţine pinâ după miezul nopţii. De la miezul nopţii merg la biserică spre a serba Sf. înviere." 3. Dat rom. din Breaza, com. de Nic. Prolid: .Oamenii de prin sat umblă toată noaptea cu făclii aprinse de la un foc la altul, cari sint aprinse in tot satul la toată casa.*; a celor din Dânila, com. de V. Naliniduc: „Simbătâ seara e datină ca să se facă foc lingă casă. în cele mai multe părţi insă focul acesta se face lingă biserică.*; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu: Jn noaptea spre Paşti se fac focuri la toată casa.* 4. Dat. rom. din Tişâuţi, com. de T. Sologiuc: „Simbătă seara spre Paşti îndătinează flăcăii a fuce foc la biserică cu lemne cari le-au strins de pe la case ziua. Focul acesta arde atita, pinâ ce iese popa afară din bisencă la sfinţit pasca*; a celor din Sf. Onufrei, com. de Const. Ursachi: Jn noaptea spre Paşti fac feciorii foc la biserică cu lemne ce le aduc din sat, care durează toată noaptea." 5. Dat, rom. din Tişăuţi, com. de T. Sologiuc; a celor din Moldova, com. de d-1 Gerasim Buliga, prof. gimn.: Jn Moldova au în unele locuri datină că, în Simbăta cea mare, seara, string lemne cit ce pot şi fac un foc mare. Mai ales feciorii fură de pe la jidani porţile, tarabele şi ce apucă, spre a le întrebuinţa la susţinerea focului." 6. Com. de d-1 Vas. Turturean. 7. Din ms. d-lui I. Pop-Reteganul. 8. Gazeta săteanului, an. XV, R. Sărat, p. 90. 9. Com. de d-1 Vas. Turturean. 10. Dat. rom. din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabăn: „De cu seară spre Paşti, fac feciorii sub biserică un foc mare. care durează pinâ în ziua de Paşti, cind răsare soarele, şi feciorii stau tontă noaptea lingă acest foc, punind neîntrerupt lemne aduse din sat pe dinsul şi spunind poveşti." 11. Dat. şi cred. rom. din Suceava, com. de Alexandru al Preotesei, stud. gimn.: „înainte de Paşti, adecă simbătâ noaptea, unii oameni veghează toată noaptea, fâcindu-şi puţin foc, căci ei au credinţă că in această noapte se deschide cerul, şi o voce întreabă pe cel ce veghează ce voieşte, şi cl cere ori unele, ori altele: -lâ i ierte Dumnezeu pâcatelo, ote.*; W. Schmidt, Das Jahr und seine Tage in Meinung und Brauch der Romanen Siebenbur-gens, Hermannstadt, 1866, p. 8; Tribuna poporului, an. II, Arad, 1899, nr. 50 (llh Jn noaptea de Paşti se deschide cerul, şi dacă vei putea fi tocmai în acel moment afară, vei avea foarte mare noroc." 12. Dat. rom. din Pojorilu, com. de Ilie Flocea. 13. Dat. rom. din Crasna, com. de Onufr. German: „Simbătă seara, spre ziua de Paşti, nu dorm o seamă de oameni toată noaptea, şi pe la miezul nopţii, dnd trag clopotele, se pornesc la biserică, iară unii împuşcă ca să dea de ştire şi altora"; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef Bodnarescu: „Unii români au datină de a nu dormi în noaptea spre Paşti şi a arde luminarea toată noaptea."; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovei: Jn noaptea spre Paşti ard oamenii toată noaptea lumină şi aşteaptă timpul învierii.*; a celor din Căndreni, com. de L. Poenariu: „O seamă de oameni stau toată noaptea şi privegheazâ, şi apoi se duc la înviere, de regulă la trei oare după miezul nopţii." 14. Din Volovâţ, distr. Rădâuţului, com. de Ilie Buliga, stud. gimn. 15. Din Vatra Domei, com. de Grigore Mesdrea, fost stud. gimn. 16. Din Tereblecea, dict de Grigore Scripcariu. com. de P. Scripcariu. 17.7Yibuna poporului, an. IV, Arad, 1900, nr. 58 (13). 18. Com. de dl. Tbofil Frâncu. 19. Dim ms. dlui. I. Pop-Reteganul. 163 V. SCĂLDATUL Fiecare român caută ca învierea sâ-I afle curat nu numai sufleteşte ci şi trupeşte. Prin urmare, cei mai mulţi inşi. cu deosebire insă feciorii şi fetele, se scoală in dimineaţa acestei zile pînâ a nu răsări soarele, se duc, unul cîte unul. la un riu sau la o altă apă din apropiere, şi în rîul sau apa respectivă se scaldă apoi astfel ca nimene să nu-i vadă cînd, cum şi unde s-au scăldat. Făcînd aceasta, cred nu numai că se curăţcsc de toate boalele şi răutăţile, de toate aruncăturile, făcăturile şi uriciunile, ci totodată şi că vor fi peste tot anul scutiţi de orice boale şi că se vor face iuţi, sprinteni, uşori, harnici, sănătoşi şi iubiţi.1 O seamă de fete insă nu se mulţâmesc numai cu atîta că. scâldîndu-se, îşi curâţesc trupul, şi că vor fi sănătoase şi ferite de boale în decursul anului, ci in acelaşi timp îşi fac încă pe dragoste şi pe ursită. Drept aceea, cum ajung la apă şi se scaldă sau, in caz de mare grabă, numai se spală, rostesc următoarele cuvinte: Duminică demineaţâ M-am sculat, Duminică demineaţă M-am suiiminicat 5 Şi ni-am dus la o apă Mindrâ şi curată, Care curge Din crierul munţilor, C-am auzit 10 Că c hună de folos, Şi m-am plecat Şi m-am rugat La Maica Preacurată. Şi Maica Preacurată 15 M-a ascultat Şi m-a întrebat: - Ce te plingi N., ce te vaieri? - Da eu cum nu m-oi cînta Şi cum nu m-oi văiera 20 Dacu*s de picioare-mpedicată Şi de ininuri sint legată. Cu ochii nimic nu văd. Cu urechile n-aud, Cu nasul nu pot sufla, 25 Cu gura nu pot grăi! Maica Domnului Din poarta ceriului M-a auzit, Scară de aur a făcut. 30 La mine s-a coborît. De cămeşă neagră M-a dezbrăcat, De mina dreaptă M-a luat, 35 în apa Garnleului De trei on m-a cufundat. De tot untul m-a spălat. De picioare m-a deschiedecat, De mînuri m-a dezlegat, 40 Viderile mi le-a dat. Cu ochii văd, Cu urechile aud. Cu nasul pot sufla Şi cu gura pot grăi. 45 Şi-am rămas mai curată Şi mai luminată Ca de Maica Domnului lăsată. - Bună demineaţa mieni de rău Cu prundu de grâu, 50 Cu ţimorma2 de busuioc. Să-mi dăruieşti noroc, Să fiu de-acuma mai văzută Şi cu mult mai căutată Ca firu de griu, 55 Ca vinu, ca auru Şi ca argintu Intre tot norodu!3 164 r in Transilvania şi Banat e asemenea datină ca feciorii şi fetele să se ducă in ziua de Paşti, des-de-dimineaţâ, la un riu ca să se scalde, respective să se spele cu apă neîncepută 4 Deosebirea constă numai Intru aceea, că in aceste două ţâri caută să se ducă la riu tocmai cind trage arângul - clopotul - sau cînd aud toaca des-de-dimineaţâ intiia oară la biserică. Dacă nu curge nici un riu sau pâriu prin satul lor, atunci merg la un pariu de pe hotar, dar cu grijă ca să fie la starea locului cind va suna arângul la biserică. Apoi, la primul sunet de arâng, feciorul sau fata îşi face de trei ori semnul crucii şi zice: Bună demineaţa, Riu mare Domn mare! Apoi el sau ea răspunde: Să fii sănătos N., nume frumos! Dar ce te-ai sculat Şi ai minocat 5 Aşa de dimineaţă Pe rouă, pe ceaţă? - Că eu m-am sculat Şi am mînecat, Că Maica Maria 10 M-a îndemnat Să mă eurâţcascâ. Să mă limpezească 15 De făcături. De aruncături, De minciuni Şi de uriciuni. Să fiu mindru şi curat, 20 Cum Maica Maria m-a lăsat! După aceea, luind apă cu pumnii de trei ori şi aruncind-o tot de atîtea ori pe obraz faţa zice: Cum e de plăcut Şi de ascultat Sunetul arangului. Aşa să fiu şi eu 5 De plăcut Şi ascultat (De plăcută Şi ascultată) Preste sat, 10 Preste Banat! Tot cu mina aruncă apă de trei ori peste umărul drept şi cel sting şi zice: Nu leapăd apa, Farmâcâturile Ci eu leapăd de pe mine Şi uriciunilc!... Toate făcăturile, Dacă fata sau junele care se spală la riu se cred fermecaţi cu uriciuni de la atare duşman ai lor. atunci pomenesc şi numele aceluia cînd leapădă apa peste umeri. 165 In urmă aruncă cîteva boabe de cucuruz ori de grîu în riu, ca pentru leac. După aceea fac iară semnul crucii şi se pornesc spre casă, fără însă ca să caute îndărăpt.6 O seamă de fete din Bucovina, pe lîngă scăldatul şi spălatul, despre care ne-a fost pînâ aicea vorba, mai îndătinează încă de a se duce în noaptea spre Paşti la clopotniţă şi a spăla limba clopotului cu apă neîncepută. Cu apa aceasta apoi se spală ele în ziua de Paşti, des-dimineaţâ, pe faţă, anume ca să fie frumoase în decursul anului, şi precum aleargă oamenii la înviere, cînd se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la dînsele.' NOTE 1. Dat. rom. din Bălăccana, com.de Vas. Jcmna: .In ziua de Paşti, tare dimineaţă, înainte de ce răsare soarele, se scaldă unii oameni, crezînd că peste an nu fac bube"; a celor din Drâgoieşti, corn. de dl. George Forgaciu: .în ziua învierii se scaldă in pîriu atit feciorii, cît şi fetele, se înţelege cu fiecare deosebit, ustfel ca să nu-i vadă nimene, şi anume des-dimineaţâ pină nu răsare soarele, crezind că vor fi uşori şi sănătoşi peste tot anul”; a celor din Brâoşti, corn. de Ioan Pohoaţâ: „So crede că toţi aceia cari se scaldă în ziua de Paşti, des-dimineaţă, pină a nu răsări soarele, fie feciori, fete sau copii, so curăţesc de orişice boală şi sînt sănătoşi şi iuţi peste tot unul"; a celor din Capu Codrului, com.de Ştefan Bodnarescu: .în Vinerea mare şi In ziua de Paşti, dimineaţa, so scaldă o seamă în apă curgătoare, anume ca să nu se prindă de dînşii nid o boală peste an, şi mai ales riia"; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de George Macovei: .0 sumă de fete merg in ziua de Paşti des-dimineaţă şi se scaldă in pariul rece. anume ca să se curăţească de toate răutăţile şi să fie sănătoase şi harnice tot anul"; a celor din Pirteştii de Jos. com.de Const. Andronic Jn ziua de Paşti, des-dimineaţâ, pină a nu răsări soarele, se scaldă, fiindcă apa in această zi e foarte curată şi vindecătoare"; a celor din Pojorfta, com.de llie Flocea: .Duminică dimineaţă, se scoală o seamă la o oră sau mai tîrziu, cînd împuşcă la biserică din sacaluş, şi ducindu-se la o apă din apropiere, se scaldă, dar nu oc scaldă ca de altă dată, a numai se bagă in apă, se udă bine peste tot corpul, şi apoi ies afară După aceea, intordndu-.se acasă, se gătesc şi se duc la biserică. Şi aceasta o fac mni ales fetele." 2. Probabil că sub cuvlntul acesta e de a se înţelege ţermura. 3. Dat. fetelor din Capu Codrului, com.de St. Bodnarescu. 4. Dat. rom. din Maidan, com. de d-1 Ios. 01ariu;‘a celor din Secaş de lingă Oraviţa, com. de d-1 V'alentin Dioniu: .Fetele şi nevestele, ca să fie drăgăstoase peste an, merg in Duminica Floriilor, in Joia mare. şi in ziua de Paşti, des-dimineaţâ, la riu, unde, dezbrâcindu-se, se aruncă in apă şi sc scaldă, măcar că afară e frig şi apa c foarte rece." 5. Dat. rom. din Banat, com. Maidan, com. de d-1 los. Olariu; a celor din Transilvania, com. de d-1 Domeţiu Dogariu, învăţător în Satulung: .In ziua de Paşti pe aici nu e datină să se scalde oamenii; prin împrejurime insă da, şi anume cei bolnavi, cu deosebire cei ce sufer de riie se duc la miezul nopţii la o girlâ din apropiere, şi cînd aud toaca se aruncă in apă, in credinţă că se tămâduiesc de boala lor" 6. Com de d-1 Ios. Olariu. "- Dat. fetelor din Tereblecea, dict de Irina Bulbuc, şi com. de P. Scnpcariu. 166 VI. ÎNVIEREA Cînd cintâ cucoşii de miezul nopţii, atunci unul dintre veghetorii de lingă biserică, care se pricepe mai bine la împuşcat, începe a împuşca de mai multe ori după olaltâ din sacaluşurile cari sînt de cu seară aduse şi aşezate într-o depărtare anumită de biserică, şi a da prin aceasta de ştire sătenilor ca să se scoale şi să se adune cu toţii la biserică spre a asista la sfînta înviere.1 Sătenii, cum aud săcâluşurile sunind, pe loc se scoală cu toţii, iar sculîn-du-se, calcă pe ceva aşternut, ca peste vară să nu-i usture tălpile2, şi apoi spălindu-se fiecare intr-un lighean sau strachină mare, in care se află apă proaspătă şi curată, un ou roşu, una sau mai multe monede de argint sau de aur şi un fir de busuioc3, se îmbracă în schimburile şi hainele cele mai nouă, mai scumpe, mai bune şi mai frumoase ce le au. După ce s-au spălat şi îmbrăcat şi după ce a spus fiecare rugăciunile, ia unul dintre câseni, de regulă capul familiei, legătura sau blidul cu pască menită pentru sfinţire, şi astfel gătiţi se pornesc apoi cu toţii la biserică, de ar fi afară orişirît de întuneric şi timpul de împotrivi tor, rămîind acasă numai oamenii cei bolnavi şi neputincioşi, moşnegii şi babele cele mai bătrine şi copiii cei mai mici,cari nu sînt în stare a se duce. Şi asta o fac ei nu numai ca să-l laude şi să-l preamărească pre Dumnezeu, nu numai ca să-i mulţâmeascâ acestuia din adincul inimei lor, pentru că i-a învrednicit a petrece cu sănătate Postul cel mare şi a ajunge voioşi ziua cea mult dorită şi aşteptată a învierii, ci totodată şi din cauză că cine nu merge la învierea lui Hristos la biserică, acela se bolnăveşte şi petrece apoi întreg anul pînâ la Paştile viitor în tot felul de boli. neajunsuri şi nevoi.4 La o oară după miezul nopţii soseşte şi preotul local, care are să facă învierea. în unele comune insă, şi mai ales în cele mai răspîndite, în cari locuitorii săi nu se pot aşa degrabă aduna la biserică, vine preotul cam cătră două oare sau ceva şi mai tîrziu.5 Sosind preotul şi aflînd biserica deja plină de popor intră în altar, se îmbracă în ornatele cele mai scumpe şi mai frumoase, scoate uşa împărătească sau uşa raiului din ţîţîni şi o aşază de o parte lîngâ un părete şi apoi ieşind în naus sau despărţitura bărbătească ia aerul de pe postamentul unde a stat pină atuncia, îl scoate afară, încunjurâ cu dînsul biserica, şi după încunjurare îl duce în altar şi-l pune pe masa cea sfintă, unde râmîne pînâ miercuri înainte de înălţarea Domnului la cer. După aceasta, luînd sf. cruce şi sf. evanghelie, iar epitropii bisericii sau şi alţi bărbaţi cu vază din comună luînd o cruce mare, praporele şi sfeşnicele cu făclii aprinse şi mergînd cu acestea, ca şi la incunjurarea bisericii cu aerul, ies din biserică afară şi se postează de înaintea acesteia, unde se află pus ceva mai de înainte analogionui cu icoana învierii lui Is. Hr. pe dînsul. în urma preotului, iese şi poporul afară dimpreună cu cantorii bisericii, cari cintâ stichirea: „învierea ta, Hristoase Mîntuitorule, îngerii o laudă în cer, şi pre noi pre pâmînt ne învredniceşte, cu inimă curată să te mărim*', avînd fiecare, pînă chiar şi cel mai mic copil, cite o lumină de ceară aprinsă în mină, pre care în multe părţi îndatinează a o aprinde de la lumina preotului , şi cum au ieşit cu toţii afară şi s-a închis după dînşii uşa din afară a bisericii, 167 în care a rămas numai pâlimanul sau fătul ca să aprindă candelele şi luminile din biserică, se postează împrejurul preotului. După aceasta, lutnd preotul cădelniţa şi cădind de trei ori Icoana învierii, începe serviciul învierii cu cuvintele: .Mărire sfintei şi cei de-o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor", şi apoi cintind tropanul: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte câlcind, şi celor din mcrminturi vieaţă dăruindu-le". Tot atunci, cînd începe preotul a cinta tropanul învierii, încep şi cei ce s-au suit cu puţin mai înainte de aceasta în clopotniţă a trage toate clopotele şi a toca prin un timp mai îndelungat ca de obicei, iar puşcaşii a împuşca din sacaluşuri sau şi din puşti.' Intrind nu mult după aceasta iarăşi cu toţii in biserică şi continuind preotul actul învierii, precum şi serviciul sfintei liturgii, după tipicul prescris la această ocaziune, fiecare stă şi ascultă cu cea mai mare atenţiune şi evlavie, ţinind lumina aprinsă in mini. pină ce s-a încheiat întreg serviciul dumnezeiesc.8 în multe părţi, atit din Bucovina cit şi din Banat, este datină ca după înviere, precum şi in decursul acesteia, toţi familianţii, precum şi toţi anticii şi cunoscuţii coi mai de aproape, cari se intilnesc pentru prima oară în ziua de Paşti, să se sărute şi anuir.t- bărbaţii cu bărbaţi, femeile cu femei, feciorii cu feciori şi fetele cu fete. C'.teodată însă. dacă sini înrudiţi sau dacă sînt foarte bine cunoscuţi şi trăiesc in intimitate, chiar şi între ambele sexe. ceea ce de altă dată ar putea să se privească de o necuviinţă 9 în Transilvania, şi anume pe Valea Jiului, cînd cîntâ preotul şi cintăreţii in decursul învierii: „şi unii pe alţii se îmbrăţişează", atunci toţi cei ce sint de faţă se îmbrăţişează şi-şi dau unul altuia mina.10 în alte părţi, tot din Transilvania, precum bunăoară in ţinutul Făgăraşului, sărutarea şi îmbrăţişarea aceasta se consideră nu numai ca un semn de bucurie, ci totodată şi de pace. pre care şi-o dau oamenii păşind în părechi de înaintea altarului, pentru că pnntr-insa nu o duşmănie se delâtură dintre vecini.11 în Banat această datină delicată înseamnă: iubire, frăţietate, uitarea oricărei supărări, ce ar fi existat mai înainte, şi asigurarea bunei armonii in viitor, chiar şi dincolo de mormint, şi se reduce la înviere. Se zice adecă, că cei ce se îmbrăţişează şi se sărută in ziua de Paşti se intilnesc pe cealaltă lume. La poporul român aceasta e o credinţă fermă.12 Prin învierea Domnului nostru Îs Hr. din morţi, crede mai departe poporul. că raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului, incepind de la strămoşul nostru Aclam şi pină la venirea Mintuitorului, şi deschis râmîne el apoi, după unii. de la înviere pină la Duminica Tomei, adecă prin şapte zile de-a rindul , după alţii pînă la Ispas sau înalţarea Domnului la cer11 şi iarăşi după alţii chiar pină la Dumineca mare sau Rusalii.15 Şi cum că intru adevăr în acest interval e raiul deschis, ne poate servi ca dovadă, după credinţa poporului, şi datina cea veche de a scoate in ziua de înviere uşa cea din mijloc a altarului, adecă uşa raiului din ţiţîni şi a o pune deoparte, unde stă apoi toată s.iptâmlna Paştilor sau Sâptămîna luminată.10 Deci cine moare în acest interval, şi mai ales in ziua de Paşti şi in sâptămîna cea dinţii după Paşti, numită prelutindeno Săptămina luminată, 168 pentru că lumina raiului străluceşte fiecăruia care moare în această săptâminâ şi pentru că în timpul acesta uşile raiului sint deschise, iară ale iadului închise, acela merge de-a dreptul in rai. unde este de bună seamă primit, de ar fi făcut el orişicit de multe păcate, căci toate i se iartă.1' Sufletul fiecărui om năzuieşte, după despărţirea sa de trup, a intra în rai. Deoarece insă raiul peste an este inchis şi păzit, de aceea trebuie să se întoarcă înapoi plîngind. Deschizîndu-se insă raiul in ziua de Paşti prin învierea lui Is. Hr. şi rămiind el astfel deschis pină la înălţare, fiecare suflet merge intr-insul, fie el orişicit de păcătos.1'' Dar nu numai cel ce moare in ziua de Paşti este fericit ci şi cel ce se naşte in această zi. şi mai cu seamă cind trage clopotul intiia oară la biserică, se priveşte de un om norocos pentru toată viaţa. 9 Paştile şi cu deosebire învierea e cea mai mare dintre toate sărbătorile de peste an. Deci spre a-şi manifesta bucuria cea mare ce o simte fiecare şi spre a arăta solemnitatea actului liturgic al învierii, se cuvine fiecăruia de a avea la săvirşirca lui o lumină aprinsă in mină. Cei fără de lumină se consideră de cei mai ticăloşi şi nevrednici.20 Datina de a ţinea poporul lumini aprinse in mină se observă şi la alte acte liturgice mai solemne, precum la cetirea sfintei evanghelii, la încunjurarea cu sfintele daruri, la procesiuni, etc, numai cu acea deosebire că la aceste ocaziuni se aprind mai puţine lumini. în ziua învierii însă fiecare gospodar sau gospodină, fiecare ins, mic sau mare. tînăr sau bâtrin. care ia parte la înviere, trebuie să aducă cu sine şi o lumină, pe care o aprinde şi o ţine aprinsă în tot timpul sâvîrşirii sfintei învieri de câtră preot. După înviere, mai fiecare se întoarce cu lumina aceasta, numită în cele mai multe părţi lumina învierii, aprinsă acasă. Iară după ce ajung acasă şi păşesc peste pragul tinzii, încep a se închina, apoi intrind in casă sting luminarea in grindă, afumind-o pe aceasta in semnul crucii. Tot aşa fac ci şi in anii următori la fiecare Paşti cîtc o cruce, şi după numărul acestor cruci obicinuiesc apoi a socoti numărul anilor, de cînd e casa sau ciţi ani au trăit intr-insa.21 După ce fac cruce cu dînsa, o strîng şi-o păstrează apoi cu cea mai mare sfinţenie peste tot anul. spre a o avea din demină şi a o putea aprinde la intimplări primejdioase, precum cînd e teamă de vreo vărsare mare de apă, de ruperea vreunui nor, de grindină sau piatră22, de vreo furtună mare23, de fulger, tunet şi trăsnet 21 Afară de aceasta, se mai întrebuinţează lumina învierii încă şi spre a afuma vitele cu dinsa, cind au acestea johnâ25, sau tragân.26 Rumânii din Banat, la cari este asemenea datină de a aduce fiecare in ziua de Paşti cîte o lumină şi a o ţinea aprinsă pină ce se face afară slujba învierii şi se ocoleşte biserica, aducind-o acasă această lumină, o păstrează peste tot anul spre a o avea din demină şi a o aprinde, cind ar fi să năvălească asupra casei duhuri rele. Atunci, aprinzînd-o şi ocolind casa cu dinsa, zic: Fugiţi necuraţi, De casa noastră Fugiţi, voi spurcaţi. Nu v-apropiaţi!2. 169 Tot în Banat este datină ca să se folosească lumina aceasta şi de câtrâ fetele cele mari, cu scop ca să fie bine văzute, şi anume cind se duc la jocuri, o aprind şi petrecînd-o printre cămeşa îmbrăcată zic: Cum a fost ziua învierii Aşa să vină şi să tragă De văzută, Şi la mine Luminată, 10 Orişicine; Preţuită Să fiu văzută, 5 Şi iubită, Preţuită Cum au tras oamenii atunci Şi iubită La biserică, Şi eu in toată vremea!'43 O seamă de femei din Banat insă atît lumina aceasta, care s-a întrebuinţat la încunjurarea bisericii in timpul învierii, cit şi lumina care a fost aprinsă la cele trei privighenii (denii), le păstrează peste an în casă. anume pentru ca, mergînd muierile la tirg, să încunjurc lucrurile de vîndut (tîrgovina) cu ele aprinse, in semn de noroc la vînzare.29 Ce se atinge de originea acestei lumini, o legendă din Bucovina, şi anume din comuna Brăieşti, ne spune următoarele: „Zice că a fost odată o biserică creştină, şi la biserica aceea se stringea tot poporul noaptea spre Dumineca Paştilor, însă nime nu intra în biserică, ci numai preotul. Acest preot intra cu o lumină stinsă în mînă, şi se ruga la masa cea de piatră din mijlocul altarului numai singur un timp anumit. Şi după ce se ruga el în decursul timpului hotărît, cit avea să se roage, se despica piatra şi se arăta o lumină. Atunci preotul îşi aprindea lumina sa de la lumina ce se arăta din piatră şi ieşind afară la poporul adunat striga: - Hristos a înviat! Iar poporul adunat răspundea: - Adevărat c-a înviat! Şi apoi îşi aprindeau toţi luminile lor de la ceea a preotului. Poporul numea piatra aceea Mormîntul Mîntuitorului, despicarea ci: scularea din morţi sau învierea, iar lumina ce se arăta lor o numeau însuşi Mintuitorul, căci ei ştiau că Is. Hr. este lumina vieţii. Şi de atunci s-a păstrat datina pînă în ziua de azi de a aprinde lumini la înviere. Mai departe, tot despre arătarea luminii acesteia, se istoriseşte că, vâzînd şi auzind armenii despre lumina aceasta, au rugat pre creştini să le încuviinţeze şi lor o dată această încercare, şi li s-a încuviinţat. însă ei nu făcură ca creştinii, ci intrară cu toţii inlâuntrul bisericei, iar poporul rămase şi de astă dată afară şi, deşi acuma era mai supărat, tot se ruga ca şi de alte dăţi. lată insă că se desfăcu deodată un stilp, ce se afla in apropierea bisencei, şi lumina cea obştească li se revărsă lor în stîlpul acesta. Iar armenii stau şi se rugau în biserică, aşteptînd lumina învierii, şi lumina dorită nu li se mai arăta. 170 Şi se mai zice câ stilpul acesta să fie si acum despicat, dacă se va mai fi aflînd."30 în fine. mai e de observat încă şi aceea, că din momentul cînd preotul a rostit pentru prima oară cuvintele: „Hristos a înviat- la înviere, de atunci şi pînâ la Ispas sau înălţarea Domnului, românii de pretutindene, cînd se întîlnesc unii cu alţii, nu se salută altmintrelea dccit numai cu „Hristos a înviat" şi „Adevărat c-a înviat".31 Iar fetele cele bâtrîne, cari nu se pot mărita şi cari asistă la înviere, cînd rosteşte preotul întiia oară cuvintele „Hristos a înviat", şoptesc: „eu să ioc înainte", anume ca în viitor să fie jucate şi să se poată cît degrabă mărita. 2 Tbt atunci vînâtorii, cari sint vajnici după vînat, zic: „vînat prind", iar pescarii: „peşte prind", în credinţă că rostind cuvintele acestea, vor avea în decursul anului spor la vînat şi pescuit.33 NOTE 1. Dat. rom. din Stupea, oom. de Nichita Iauca, stud. gimn.: „Duminecă, cind aud oamenii câ rintâ cucoşii de miezul nopţii, se duc cu toţii la înviere cu pască cu tot."; a celor din Breaza, corn. de Nic. Prelici: „Cind rintâ cocoşul intiiaşi dată. străjerii de la biserică împuşcă de patru ori din săcăluş." 2. Dim. Dan. Comuna Straja, p. 97: „Sculîndu-se ei atunci din aşternut nu calcă pe pămintul gol. ci pe ceva aşternut, ca peste vară să nu-i usture tălpile." 3. Vezi despre aceasta mai pe larg in cap. Ouăle roşi. 4. Cred. rom. din Putna, com. de Nic. Goraş, stud. gimn.; a celor din Dunilu, corn. de Vas. Nahaiciuc: „După miezul nopţii, fie rit de Întuneric, merg toţi creştinii la biserică durind pască, ouă, brinză, unt. slănina, usturoi şi hrean, ca să Ie sfinţească."; a celor din Banat, comuna Maidan, com. de d-1 Aur. Iana: Jn ziua de Paşti este bine ca fiecare să meargă la biserică şi cu deosebire la înviere. Cel ce nu cercetează in ziua de Paşti biserica este peste tot anul bolnăvicios"; Sim. Mangiuca, Cale rul. pe an. 1882, mărţişor 28: „Care nu merge la învierea lui Hr. la biserică se bolnăveşte, lincezeazâ peste tot anul pină la Fâşiile viitor."; W. Schmidt, op. cit., p. 8: „Absentarea de la biserica In noaptea Paştilor cauzează beteşug şi ameţeală prin tot anul." 5. Dat. rom. din Boian şi împrejurime, com. de dl. V. Turturean: Jn părţile acestea se începe învierea pe la 2 oare după miezul nopţii, aşa câ pe la 6-7 1/2 oare dimineaţă ies oamenii din biserică şi se duc pe acasă." 6. Dat. rom. din Brâeşti, com. de I. Pohoaţâ: „Oamenii adunaţi îşi aprind luminele de la lumina preotului."; a celor din Comăncşti, com. de Octavian Georgian, stud. gimn.: „Oamenii se scoală la o oară după miezul nopţii şi merg cu cea mai mare bucurie la biserică cu lumini, pre cari le aprind in tinda bisericii, şi intrind in biserică se închină, insă nu bat metane ca de altădată. După ce s-a adunat mai mult popor, merg toţi cu preotul înaintea uşii bisericii şi fac învierea. Apoi cintind dascălul -Hristos a înviat», iară unii oameni trăgînd clopotele şi împuşdnd din sacaluş, merg iarăşi cu toţii in biserică." 7. Pretutindene in Bucovina. 8. Idem; Dim. Dan. Comuna Straja, p. 97 9. Com. de dl. Vas. Turturean. 10. Din ms. d-lui I. Pop-Reteganul. 11. W. Schmidt, op. cit., p. 8. 12. Alexandru Onaciu, Pactele, publ in Familia, an. XI, Budapesta, 1875, p. 184. 13. Cred. rom. din Pătrâuţi şi Boian, com. de d-l Vas. T\jrturean. 171 14. Cred. rom. din Brucşti, corn. de I. Pohoaţă: .Oamenii cred că de In înviere şi pinii la înălţarea Domnului nostru Is. Hr la cer. adecă de la facerea învierii şi piuă la Ispas, stă raiul deschis aşteptind intrarea Mânuitorului." 15. Din ms d-lui I. Pop-ReleganuL 16. Cred. rom. din Pâtrnuţi şi Boian, com. de dl Vas TVirturean, a celor din Brâeşli. cum de I Pohoaţă: „Sosind şi intrînd preotul in ziua de Paşti In biserică, scoate uşa cea din mijloc a altarului din ţiţini. de unde se întăreşte şi credinţa poporului cum că aceasta e o dovadă că raiul e deschis " 17. Cred rom din Pâtriuţi şi Boian, com de dl. Vas 1\irturean; a celor din Mihoveni, dict. de Pavel Cioful, şi com. de Vesp. Corvin: „Săptămina cea dinţii după Paşti se numeşte Săptămina luminată, pentru ai in timpul acesta uşile raiului sint deschise, iar ale iadului închise, şi cine moare in săptămina aceasta merge de bună seamă In rai, deşi poate ai a făcut păcate."; a celor din Putna, com. de Nie. Goraş: „Cine moare in ziua de Paşti, aceluia ii iartă Dumnezeu toate păcatele ce le-a făcut in viaţa sa şi merge in rai"; a celor din Capu Codrului, cum. de Ştef. Bodnarescu: „Cel ce moare in ziua de Paşti, sau in Săptămina luminată, se zice că este foarte fericit, pentru că el dobindeşte împărăţia cerului, nefiind oprit de păcatele sale, cari prin învierea lui Is. Hr ii sint iertate."; tot de acolo: „Cel ce moare în ziua de Paşti sau in zilele următoare, se zice că merge de-a dreptul in rai, pentru că prin învierea Domnului s-a deschis raiul, pe cind iadul s-a închis."; a celor din Znhoroşti, com. de Ars. Bâiţan: „Omul care moare in ziua de Paşti este de aceea fericit, fiindcă raiul stă deschis pînâ la înălţarea Domnului şi omul intră deodată in rai.', a celor din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovoi: „Omul care moare in ziua de Paşti merge fără stinghereală in rai. pentru că raiul din ziua de Paşti şi pinâ la Ispas ii deschis; şi omului aceluia i se iartă păcatele, precum u iertat şi Is. Hr. {idovilor, cari l-au bătut pe el.“; a celor din Băişcşti, com. de Vas. Lucan: „Din ziua de nviere şi pinâ la Ispas riuul e deschis. Dcd aceluia ce moare in ziua de Paşti i se iartă toate păcatele şi raiul ii stă dcsclii- Ba şi cei morţi munciţi aşteaptă sfintele Paşti, ca să le ierte şi lor păcatele şi muncile iadului Morţii se roagă mai mult de sosirea Paştilor dvdt cei vii, pentru că de la înviere şi pinâ la Ispas muncile is iertate."; a celor din Brâeşli, com. de I Pohoaţă; „Oamenii ce mor de la Înviere şi pinu la Ispas merg fără judecată «le-a dreptul in roi."; a celor din Sf. Onufrei. com. de Cas. Breabăn: „Se crede că nu numai cel ce moare in ziua de Paşti, ci şi toţi cei ce mor de la Paşti şi pînâ la înălţare merg in rai, pentru ca de la înviere şi pînâ la înălţare porţile raiului sint deschise şi Dumnezeu tuturor, cari mor in acest răstimp, le iartă păcatele şi de aceea se pot duce in rai"; a celor din Frâtâuţu Nou, com de Vesp. Reuţ: „Care moare in săptămina intiia după Paşti i se iartă toate păcatele şi merge in rai "; a celor din Banat, com. Maidan, com. de d-1 los. Olariu: „Cine moare in ziua de Paşti sau in oriairo zi pinâ la Dumineca Tomei, ucelu merge de-a dreptul In rai, pentru că in zilele acelea şi uşile raiului stau tot deschise, întocmai după cum stau deschise şi uşile împărăteşti la biserici "; Sim. Mangiuca, Caiend. pe an 1S82, mărţişor 28: „Cine moare in ziua Paştilor este om norocos, capătă iertarea păcatelor şi purcede de-a dreptul in rai."; n celor din TYonsilvania, după ms. d-lui I Pop-Rcteganul: „Cel ce moare in ziua de Paşti merge de-a dreptul in rai, că din ziua de Paşti şi pinâ in ziua de Rusalii raiul este deschis." 18 Cred. rom. din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnurescu; C. D. Gheorghiu. Calendarul femeilor superstiţioase, Piatra-N., 1892, p. 88: „Cine moare in răstimpul ce se scurge de la înviere şi pinâ la Ispas se duce de-a dreptul in rai." 19 Cred. rom. din Putna, com. de Nic. Goraş: „Cine se naşte in timpul tragerii clopotelor la !n viere este un om norocos in toată viaţa sa."; a celor din Mănăstirea Humorului, com de G. Macovei: „Cel ce se naşte in ziua de Paşti se crede câ-i norocos": a celor din llişeşti, com. de G. Mihuţâ: „Cei ce se nasc in ziua de Paşti sint in toată viaţa lor foarte fericiţi", a celor din Sf. Onufrei. com. de Cas. Breabăn: „Băieţii cari se nasc in ziua de Băşti se numesc Pascal, şi despre un astfel de băiat se crede că o norocos prin toată 172 r viaţa*; W. Schmidt, op. ciL, p. 8: .Cel ce se naşte in ziua de Paşti, cind este salutat de sunetul tuturor clopotelor, ce sc trag in unele locuri necontenit pină marţi după Paşti, se priveşte de către toţi ca un copil cu noroc; cine moare insă in această zi. se priveşte în unele locuri de omul cel mai fericit, iar in alte locuri il depling ca pre ccl mai nofcridt om"; din ms dlui I. Pop-Rotcganul: .Cine se naşte in ziua de Paşti e un om norocos"; a celor din Banat, corn. de dl. los. Bariu: .Cine sc naşte in ziua do Paşti, şi mai cu seamă cind trage arăngul = cămpana - intiia oară la biserică, acela 5e priveşte de om norocos pentru toată viaţa sa*; Sim. Mnngiucn, Calmă, pe an.1882. Mărţişor 28: .Cine se naşte in ziua Paştilor sub timpul trngerii clopotelor In biserică este om norocos In toată viaţa sa". 20. Corn. de dl. Vas. Turturean şi G. Macovei: .Despre acel om care n-are lumină la înviere se crede câ-i fără credinţă, şi poate şi vrăjitor"; a celor din Bâişeşti, corn. de Vas. Lucan: .Oamenii cari nu au lumină in ziua de Paşti, se zice că nu cred in învierea lui Is. Hr., sînt necredincioşi*. 21. C. D. Ghcorghiu, op. cit., p. 78; El. Sevastos, Sărbătorile poporului, publ. in ziar. cit, p. 154. 22. Corn. de dl. Vas. TXirturean. 23. Corn. de G. Macovei: .Lumina de la înviere se ţine peste an şi se aprinde in casă, dnd fulgeră, tună şi bate piatra, anume ca să inceteze, să nu detune casa şi oamenii cari se află intr- insa"; a celor din Capu Codrului, com.de Ştef. Bodnarescu: .Luminarea de la înviere se aprinde vara, cind fulgeră şi tună tare, şi sc arde tămiie sfinţită de la Paşti cu pască la un loc". 24. Dat. rom. din Tişăuţi, com. de T. Sologiuc: .Luminarea, cu care se duc la înviere, o aduc acasă şi o ţin, nu o ard. a numai dnd este vreo furtună mare de ploaie, atunci o aprind*; a celor din Ilişeşti, com. de G. Mihuţâ: .Lumina de la Înviere şi cea de la denii o string oamenii, şi anume cind vine o furtună mare, o grindină, o ploaie mare, atunri o aprind şi arde.* 25. Dat. rom. din Sf. Onufrci, com. de Const. Ursachi: .Luminarea de la înviere este întrebuinţată spre a afuma cu dinsa vitele, dnd au johnâ, şi a o aprinde in casă, dnd fulgeră tare şi trăsneşte". 26. Dat. rom. din Băişeşti, com. de Vas. Lucan: .Cind sînt vremi grele şi dnd se face tragân la vite, sc Întrebuinţează lumina din ziua de Paşti “ 27. Com. de dl. Aur. Iana. 28. Com. de dl. Io*. Olariu şi Aur. Iana. 29. Aur. Iana, Din rreăinfele poporului român. publ. in Luminătoriul. an. X. Timişoara. 1889, nr. 65. 30. Com. de I. Pohoaţă. 31. Dar. rom. din Bucovina; a celor din Banat, com. de dl. Ios. Olanu: .Din ziua de Paşti pină la Ispas poporul din Maidan se salută cu -Hnstos a înviat- şi -Adevărat c-a înviat», in loc de bună dimineaţa, bună ziua, bună seara, sau bun lucru"; din ms. dlui I. Pop-Rcteganul: .Oamenii se salută cu «Hristos a înviat- şi -Adevărat c-a inviat-*. 32. Dat. şi cred. rom. din TVreblecea, dict. de Irina Bulbuc, cora.de P. Scripcariu. 33. C. D. Ghcorghiu. op. cit., p. 77-78. 173 VII. SFINŢIREA paştei Nemijlocit după ce s-a sfîrşit sfînta liturgie, şi anume cam intre şapte şi opt oare dimineaţa, flecarele care a dus pască de sfinţit îşi ia legătura sau blidul său cu pască de pe locul unde a stat pînă atunci şi, ieşind din biserică afară, se înşiră cu toţii în curtea acesteia, de regulă in două rînduri sau în formă de elipsă, cari la un capăt sînt împreunate, iar la celalt capăt, care vine spre uşa bisericii, deschise. După ce s-au înşirat cu toţii faţă in faţă unii de alţii, fiecare, puindu-şi pasca dinaintea sa jos, o descopere şi apoi, aprinzînd o lumină şi înfigind-o în pască deasupra, aşteaptă cu cea mai mare evlavie sosirea preotului ca s-o sfinţească.1 în acelaşi timp aduce şi aşază palimarul intre rînduri, şi anume la capătul închis, o mescioară sau analogionul, iară alăturea cu mescioara, şi anume spre răsărit, pune un vas cu apă proaspătă. în care toarnă puţină agheasmă păstrată de la Iordan sau Bobotează, iară pe una din marginele vasului un struţ de busuioc. Fiind toate gata, iese şi preotul cu evanghelia şi cu crucea din biserică afară şi dueînd-o pînă la mescioară le pune pe aceasta. Ia apoi cădelniţa şi tămîind mescioara în cruciş, iară pre poporul înşirat în dreapta şi în stînga, prinde a ceti rugăciunile prescrise pentru sfinţirea paştei, cum arată eucho-logiul. Sfirşind rugăciunile de cetit, ia struţul cel de busuioc şi, muindu-1 in agheasmă, prinde a stropi cu dînsul pasca, începînd din capătul unde se află şi sfirşind la celalt capăt sau stropind mai întîi o parte şi apoi cealaltă, le părîndează pe amîndouă astfel că, cind are să sfirşească, soseşte iarăşi la locul de unde a început. în acelaşi timp, cînd începe preotul a stropi pasca cu agheasmă, încep şi cîntăreţii a cînta „Hristos a înviat", puşcaşii a împuşca din săcăluşuri, iară cei cei se află în clopotniţă a trage necontenit clopotele.2 Sosind iarăşi la locul de unde s-a pornit, adecă lingă mescioară sau analogion, ţine celor de faţă o scurtă cuvîntare, dorindu-le tuturor sărbători fericite şi plăcute, şi cu aceasta se încheie apoi întreg actul sfinţirii. Aici e însă locul să observăm că cei mai mulţi inşi nu duc la biserică numai pască de sfinţit, ci dimpreună cu aceasta mai duc şi o mulţime de alte obiecte, precum: vreo cîteva ouă roşii şi vreo cîteva ouă albe fierte şi curăţite, apoi slănină, brînză nouă sau caş, cîrnaţi. unt, sare, hrean, usturoi, busuioc şi săminţă de busuioc, tămîie, smirnă, o prescure, făină, cuişoare, piper, potbal, sineală, precum şi o bucăţică din petica cu care s-au şters ouăle cele roşii.3 Iar unde este datină de a se tăia un miel sau un purcel de Paşti, nu unul ii duce şi pre aceştia la sfinţit, şi anume purcelul totdeauna cu o bucăţică de hrean în gură.4 Temindu-se insă ca nu cumva preotul să-i mustre, pentru că aduc şi alte obiecte, pe lingă cele îndeobşte îndătinate, sau ceilalţi inşi să-i ia in batjocură sau ris, de aceea blidul celor ce aduc şi de aceste obiecte spre sfinţire se pregăteşte de cu seară astfel: se pune mai întîi o pască mare dedesupt, care e menită pentru cei de casă, pe pasca aceasta se aşază apoi toate obiectele cele 174 mai bătătoare la ochi, deasupra acestora alte două pâşti, şi anume una pentru preot şi alta pentru sărmani5, iar deasupra acestora prescurea, numită prescurea Paştilor, care constă numai din patru bobiţe in forma crucii6, apoi luminile, tămiia şi ouăle roşii. Nemijlocit după ce a sfîrşit preotul de sfinţit pasca, după ce a luat evanghelia şi crucea de pe analogion şi s-a întors cu dinsele în biserică, începe şi pâlimariul, dimpreună cu doi epitropi, a lua de la fiecare ins cîte o pască, o lumină, şi cîte unul sau două ouă roşii, drept răsplată pentru sfinţire. în unele locuri, pe lingă pască, lumină şi ouă roşii, mai este obiceiul de a lua de la fiecare încă şi cîte 2-5 cr.7 Atit păştile şi ouăle acestea, cît şi banii adunaţi, se împart pe urmă între preotul liturgisitor. cantorii bisericeşti şi pâlimariu, şi anume: două părţi preotului, iar a treia parte intre cantorii bisericeşti şi pâlimariu. Mulţi însă au datină de a tăia una dintre paştilc cele cu cruce în patru părţi egale, a o pune intre alte două paşti şi aşa tăiată a o duce apoi la biserică. Deci după ce a sfirşit acuma pâlimariul de luat, fiecare îşi ia legătura sa şi după ce impărţeşte pasca cea tăiată sau vreo cîteva păscuţe pe la oamenii cei sărmani, cari se adună în ţinterimul bisericii8, se întorc cu toţii acasă şi se pun la masă. înainte însă de ce încep a mînca din bucatele ce se află pe masă, gustă mai întii din toate obiectele, cîte s-au sfinţit împreună cu pasca, cîte o bucăţică mică, iară restul, afară de miel şi purcel, cari se mănincă tot în decursul sărbătorii Paştilor, se păstrează peste întreg anul, întrcbuinţîndu-se spre felurite leacuri9, şi anume: Nafura. Din nafura sau anafura căpătată în ziua de Paşti se pune în sarea vitelor, în credinţă că atunci vacile sau oile vor fata mai multe viţele, respective micluţe, decît viţei sau berbecuţi.10 Crucea paştei. Cînd se apropie vreo furtună mare amestecată cu grindină de sat. se ia crucea aceasta şi dîndii-se în cruciş cu dînsa asupra grindinoi, oc zice: - Precum s-a schimbat aluatul în cuptor şi a luat altă formă şi faţă, aşa să se schimbe şi furtuna care vine, şi precum cu crucea se pot apăra toate relele, aşa să se apere şi piatra care vine! Aceste sînt cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Is. Hr. s-a răstignit pe cruce! Fâcînd-o aceasta, se crede că furtuna cu grindină se depărtează de sat.11 Dacă se bolnăvesc vitele peste an, se ia crucea aceasta, sau şi o altă bucăţică de pască sfinţită, se sfarmă mărunţel, se pune în tărîţe şi astfel se dă apoi vitelor de mîncare, iar vitele mîncînd-o, se zice că se însănătoşează.12 Lumina. Cu aceasta, aprinzîndu-se, încunjură de trei ori vitele, ce au johnă13; iar cînd c vreo furtună mare, cînd fulgeră, tună şi trăsneşte, se aprinde si, punîndu-se de-naintea icoanelor, se lasă acolo să ardă pînă ce trece furtuna. 4 Tămiia. Cînd sînt cumpene grele, cînd fulgeră şi tună adese sau cînd plouă tare, atunci se aprinde tămîie de aceasta şi se afumă cu dînsa pe la icoane. Mai departe, toţi cei ce se sperie peste an. dacă se afumă cu tămîie de aceasta, le trece.16 Ouăle curăţite. Cel ce mănîncă ouă de acestea întîiaşi dată in ziua de Paşti, acela se zice că este uşor peste an.11 175 Afară de aceasta, unii usucă albuşul acestor ouă sfinţite şi. cînd capătă vreun om sau vită albeaţă, atunci pisează albuş de acesta şi i-1 suflă în ochi 18 Slănina. Aceasta se întrebuiţează spre mai multe leacuri, precum: dacă face vreo vită sau vreun om vreo rană, atunci se unge cu slănină de aceasta şi-i trece.19 Dacă peste an se bolnăveşte vreun om sau vreo vită şi dacă mânîncâ sau se unge cu slănină de aceasta, ii trece.20 Dacă i s-a sclintit cuiva vreun picior sau vreo mină şi se unge cu slănină de aceasta, asemenea îi trece.21 Dacă este cineva bolnav de friguri sau de altă ceva. se pune pe o lespede tâmiie albă şi neagră şi slănină, şi se afumă bolnavul.22 Dacă este cineva bolnav de gît sau il doare altceva, se unge cu slănină de aceasta.23 Dacă vreo vită singerâ sau pătimeşte de vreo altă boală, i se dă slănină de aceasta de mîncat.24 în fine, se mai întrebuinţează slănina aceasta încă şi la boala de dînsele.25 Hreanul. Cine mânîncâ hrean de acesta, cînd vine de la biserică acasă, acela se zice că este iute şi sănătos peste tot anul ca hreanul.26 Iar dacă se pune prin cofele cu apă, precum şi în fintîni, apa se curâţeşte de toate aruncăturile ce se dau prin fintîni de către muierile cele pizmuitoare, iar cea miloasă capătă un gust mai curat şi mai plăcut Mai departe se taie şi se dă in tărîţe la vite tot cu această presupunere, cugetind că cam pe timpul acesta umblă mai multe boale, precum mai cu seamă guşatul oilor şi altele.2' în fine, hreanul acesta se întrebuiţează şi contra frigurilor.28 Untul se pune in urechea unei vite, care are pohoială sau pe care o doare vreun picior.29 Sarea se aruncă în apă spre întocmirea gustului şi mai cu seamă o păstrează şi o întrebuinţează la sfinţirea fintînilor. în loc de altă sare.30 O seamă insă o dau amestecată prin mincarea vitelor31 sau o întrebuinţează şi ca leac contra frigurilor şi de albeaţă.32 Sineala, şi anume de ceea ce se întrebuinţează la văruit, zice câ e bună de ceas râu, şi anume cînd il apucă uri pe cine boala aceasta, atunci i se dă de băut sineală de aceasta în apă sau in alte băuturi, şi bînd-o îi trece.33 Brînza nouă de primăvară şi caşul se pun de aceea cu pasca la sfinţit, ca să nu se mânince dintru-ntîi nesfinţite, ci să fie sfinţite. Afară de aceasta, caşul se întrebuinţează şi ca leac contra frigurilor.35 Fotbalul, lat. Tussilago farfara. Acesta se pune în mulgâtoarea vacilor cu apă, şi cu floarea lui se spală apoi mulgâtoarea, anume ca vacile să dea lapte mult şi bun şi să fie untul galben ca floarea potbalului.36 Zahărul. Dacă are cineva albeaţă la ochi, atunci se sfarmă zahărul acesta şi se suflă în ochiul cu albeaţă, atit la oameni cit şi la vite.3' Cuişoarele sînt bune de pus pe măsele, cînd acelea te dor.18 Făina. Cînd se face la vreo vită albeaţă pe vreun ochi, i se freacă ochiul cu făină de aceasta sfinţită in ziua de Paşti şi apoi albeaţa se trece.39 Usturoiul. O seamă de femei pun în blidul cu pască mai mulţi căţei de usturoi, din cauză câ usturoiul sfinţit, după credinţa lor, punîndu-se in pămint, nicicind nu se strică, adecă nu putrezeşte.40 Afară de aceasta, usturoiul serveşte spre alungarea strigelor de la casă.41 De aceea se şi ung uşorii de la uşile grajdurilor cu usturoi dc acesta, anume ca să nu se apropie strigele de vite şi cu deosebire de vacile cele mulgătoare, ca să le ia mana.42 în fine. 176 r usturoiul acesta e bun de frecat pe oamenii cei bolnavi'*3, şi cu deosebire cei ce au vătâmătură.44 Săminţa de busuioc se sfinţeşte dimpreună cu pasca, de aceea ca busuiocul. caro va răsări şi creşte dintr-însa, să înflorească mai frumos şi să miroase mai tare şi mai plăcut ca de obicei.4r> Iar cu firele de busuioc, cari se sfinţesc, se afumă de regulă cei ce au durere de urechi.46 „Busuiocul e inspiratorul dragostei, după cum se ştie; usturoiul, scutul cel mai puternic în contra strigoilor, pociturilor şi diochiturilor, precum şi apărător de boale; iar de mirosul tămîiei dracul fuge şi nu se poate lipi de om. Toate acestea puteri, întărite cu puterea lui Dumnezeu, devin un zid de apărare în jurul omului şi nici un duşman nu se poate apropia. înarmat cu aceste trei scuturi, chiar nesfinţite, dar sorocite, afară de usturoi, care e singur puternic, nu ai frică de nimic. Pe la miezul nopţii, poţi merge oriunde ai vrea, pe cîmpii sau prin pădure, căci orice ţi-ar ieşi înainte nu-ţi poate face nici un rău. Mai sînt şi alte buruiene bune de purtat la sine. precum mătrăguna, cinsteţul etc.. pentru dragoste, cinste şi noroc. Ţărancele din Bucovina, ce poartă cîrpă, pun usturoiul, cinsteţul, busuiocul şi celelalte într-o peticuţă şi le poartă în cîrpă in cap toată vr ţa, iar cele din România le poartă in sîn, in briu sau în buzunar. Tîrgoveţele fac lucrul mai cu calcul, mai tivilichiu. după cum vom vedea că fac cele din Şiret. Acestea insă sint secrete ce nu se spun la nimeni; trebuie să ai multă trecere şi încredere ca să le poţi afla. Aşa de Paşti, puind în blid busuioc, usturoi, smirnă şi tâmîie4', le soroceşti anume şi zici: - Cum se bucură păsările cerului şi crengile pomilor şi toată creştinătatea pe lume de învierea Domnului, aşa să se bucure de faţa mea oricine m-a vedea! Inr cînd morgi la o petrecere, întrobuinţîndu-le, zici: - Mirositoare să fiu ca busuiocul; să se depărteze de mine tot răul şi tot cugetul cel râu şi să piară, cum piere tot fumul de smirnă şi tămîie! Cu busuiocul se freacă pe mini. pe obraz, pe cap şi pe trup; cu tămîia şi smirna se afumă; iar cu usturoiul fac cruci pe mănuşi, înlâuntrul mănuşilor, în cioboţică, pe căpută. pe tălpi; mai face cruce pe spate, pe piept; şi cînd odată a închis astfel de toate părţile drumul râului, boala, farmecele şi duhul cel rău nu mai au pe unde intra, nici cum să dea în om rahna, gura, deochitura şi pocitura, căci de! multe feluri de oameni sînt la o petrecere: pot să fie de cei întorşi de la ţîţâ şi atunci te deoache, pot să fie strigoi şi atunci te pocesc; unuia îi placi, dar zece te-ar înghiţi într-o lingură de apă... dar aşa n-au ce-ţi face. Toată rahna şi gura lor, toate săgeţile otrăvitoare pornite din ochi, gînduri şi guri rele cad fără putere la atingerea zalei de fier ce te înconjoară; iar duhul cel necurat ce din umbră pîndeşte vreun moment de slăbiciune nu se poate nici el apropia. Fără grijă petreci admirată şi fericită, strălucită de frumuseţe şi veselie, sub protecţia drăgălaşului busuioc, pe cînd cei răi crapă de ciudă. Usturoiul cel sfinţit şi busuiocul il sameni anume intr-un loc curat şi ferit în grădină, ca să se înmulţească, şi apoi ce minuni la descîntece şi leacuri nu 177 poţi face cu el! Pe oameni de la moarte ii poţi scoate şi pe fată sau femeie ca soarele o poţi face şi de toate urile şi făcăturile o poţi spăla!"'18 Petica, cu care s-au şters ouăle roşii de ceară şi care se pune sub pască şi aşa se sfinţeşte, se întrebuinţează atit la băşica cea rea, cit şi la durerea de cap şi de urechi. Aşa, dacă are cineva băşica cea rea sau il doare capul, se afumă cu neticâ de aceasta, iar de-1 dor pe cineva urechile, se leagă cu ea peste urechi. NOTE l in undo comune din Bucovina, precum bunăoară in Pojorim. după cum mi-n comunicat Ilie Flocca, este datină ca palimariul sau şi alţi oameni să siringă toate luminările de pe la oameni la un loc. să facă trei împletituri dintr-inselc, să le aprindă şi astfel să le puie apoi in picioare pe pămint ca să ardă. 2. Dat. rom. din Ilişeşti, corn. de G. Mihuţâ: .Pasca se sfinţeşte cam pe la şapte oare dimineaţa"; a celor din Boian. corn. do dl. Vas. T\irturean; a celor din Sf. Onufrei, corn. de Const. Ursachi: .Pe la noi se sfinţeşte pasca cam pe la opl oare dimineaţa în următorul mod: oamenii se pun in rind împrejurul bisericii, descopăr pasca, preotul o sfinţeşte şi stropeşte cu agheasmă, iar feciorii împuşcă şi trag clopotele"; a celor din Capu Codrului, corn. de Şt. Botnarescu: . Pasca se sfinţeşte cam pe la opt oare, căci mergind oamenii foarte dimineaţă la biserică, preotul pe timpul acesta sfirşeşte liturghia. şi ieşind oamenii nemijlocit după aceasta din biserică în ogradă şi punindu-se toţi rind cu pasca, dinaintea lor, preotul !e-o sfinţeşte"; a celor din Danila, corn de Vas. Nahaiciuc: .După serviciul învierii, poporul iese cu pasca din biserică afară şi nemijlocit după dinsul iese şi preotul, care-i sfinţeşte pasca"; a celor din Zahareşti. corn. de Ars. Băiţan: .Pasca se sfinţeşte cam pe la şase oare şi anume in următorul mod: toţi oamenii formează două rinduri fuţâ în faţă. După aceea vine preotul tâmiind cu cădelniţa şi cîntind Hristos a înviat. După aceea stropeşte cu agheasmă şi rintă iurâşi Hristos a înviat.”; a celor din Sint-Ilie, corn. de Lazăr Flociuc: .In zori de ziuă iese preotul împreună cu oamenii din biserică afară şi cu dinşii dimpreună mai scot şi o cruce şi două prapure. După ce iese preotul, sfinţeşte pasca stropind legaturile cu pască cu agheasmă"; a celor din Mănăstirea Humorului, corn. de G. Macovei: .Pe la noi se face învierea cam pe la trei oare, iară pasca se sfinţeşte pe la opt oare dimineaţa"; a celor din Pâtrâuţi, corn de Vid. Mornriu: .Duminecă se scoală pe la miezul nopţii şi grijesc un blid in care pun la sfinţit ouu, pască, slănină, brinzâ şi altele, apoi merg la biserică. După ce s-a făcut ziuă, ies afară din biserică, se înşiră in două şire şi apoi preotul sfinţeşte pasca." 3. Dat. rom. din Zahareşti. corn. de Ars. Băiţan: .Dimpreună cu pasca se mai sfinţeşte incă şi usturoi, unt. sare, slănină şi ouă roşii, cari obiecte le întrebuinţează peste nn spre leacuri"; a celor din Bosanci. corn. de Mih. Ivaniuc: .Lucrurile ce se mai pun dimpreună cu pasca la sfinţire sint: mai multe ouă roşii precum şi vreo riteva curăţite, apoi o bucată de slănină, o jumătate de huscâ de sare. tămiie de 2 cr., hrean şi «ăminţă de busuioc"; a celor din Brâieşti. corn. de I. Pohoaţă: .De la fiecare casă se duce la sfinţit cite două paşti, patru ouă. hrean, slănină, sare, unt, usturoi, sincală, precum şi altele"; a celor din Sf. Onufrei, corn de Const. Ursachi: .Cu pasca dimpreună se sfinţesc încă şi următoarele obiecte: ouă, usturoi, hrean, slănină, sare, unt, zahăr, caş, brinzâ, tămiie, cuişoare şi petica cea cu care s-au şters ouăle"; a celor din Tişăuţi. com. de P. Sologiuc .Copturile cari se duc in ziua de Paşti la sfinţire sint: două paşti, apoi ouă roşii, o bucată de slănină, tămiie, hrean, zahăr şi brinzâ sau caş"; a celor din Bâişeşti, com.de Vas. Lucan: „Deodată cu pasca, care se sfinţeşte după slujbă, se mai sfinţesc încă: ouă roşii, slănină, sare şi purcel fript"; a celor din Comăneşti, com. deTit Georgian: .Tbtodatâcu 178 ■ pasca, se sfinţesc ţi ouă, slănină, sare, luminări şi tâmiie*; a celor din Danila, com. de V. Nahaiciuc: .După miezul nopţii, fie cit de Întuneric, merg toţi creştinii la biserică, ducind pască, unt, brinzâ, ouă, slănină, usturoi şi hrean ca să le sfinţească"; a celor din Stupea, com. de G. Brâtean: .Cind se duce pasca la sfinţit, se pun pe dinsa următoarele: usturoi, sare, unt, slănină şi ouă roşii*; a celor din Sint-Ilie, com. de L. Flociuc: .După ce s-au spălat, iau o strachină mare, in care se pune: tâmiie, hrean, slănină, brinzâ nouă şi nişte ouă curăţite. După aceea pun o pască pe care se află cruce şi o taie de râmine numai crucea, şi mai pun încă două paşti. Apoi merg Ia biserică cu pasca aceea ca s-o sfinţească"; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de G. Macovei: .Cu pasca deodată se sfinţesc şi alte obiecte, precum: slănină, ouă, usturoi, sare, chiperi, şi multe altele"; a celor din Crasnu, com. de Onufr. German: „Sîmbâtâ seara fac blidu, in care pun trei paşti şi o luminare deasupra. Pe pasca cea de dedesubt pun: usturoi, slănină, cimaţ, unt, caş, ou, sau măcar unele din acestea." ■1. Dat. rom. din Bălâceana, com. de Vas. Jemna: .Pe pască mai duc la sfinţire încă şi ouă roşii, apoi slănină şi sare. iară cei mai bogaţi încă şi un purcel fript, căruia ii pun o bucată de hrean în gură. Cele mai multe dintre acestea lo ţin foarte bine şi le Întrebuinţează la felurite boale." 5. Dat. rom. din Bosanci, com. de Mih. Ivaniuc. 6. Dat. rom. din Boian, com. de dl. Vas. T\irturean: .Prescurea se pune deasupra paştei pentru sfinţire. La stringerea îndătinută u paştei şi a ouălor pentru preot se iau şi trei bobiţe şi numai una se lasă, care, aducindu-se acasă, se impârţeşte la câseni ca anaforă.” 7. Dat. rom. din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabân: .O pască şi o lumină se dă preotului.*; a celor din Danila, com. de Vas. Nahaiciuc „După sfinţirea paştei sau înainte de aceasta, pălimariul cu dascălul string cile o pască, cîte o luminare, cîteva bobiţe de tâmiie şi cîte 2 cr. de la fiecare."; a celor din Sint-llie, com. de L. Flociuc: .După ce s-a sfinţit pasca, merge păliinnriul şi stringe de pe la fiecare om cîte o pască, dtc un ou roşu, cîte o lumînure şi cite 4-5 cr.“; a celor din Cândreni, com. de L. Poonariu: .Oamenii iau pască şi două ouă roşii şi impestrite şi le duc la biserică, şi după ce le-au sfinţit, o parte o duc acasă, iar cealaltă o lasă acolo." 8. Dat. rom. din Pojorita, com. de llie Flocea: JDupâ aceea fac o pască cu cruce, adecă sucesc aşa aluatul şi-l pun in cruciş deasupra paştei. Această pască o taie în formă de cruce şi o pun in mijlocul blidului mire alte două păşti, dintre cari cea deasupia o ia preotul, iar bucăţelele ce rămin. cind o taie in forma crucii, le dau la săracii cari se aduncă acolo in ţinterim." 9. Dat. rom. din. Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabân: .Sfinţirea paştei se face aşa: Se pun intr-o coşarcă de o mină vreo trei paşti, vreo cîteva ouă roşii, două lumini, după aceea busuioc, brinzâ, unt, slănină, usturoi, hrean, sare şi altele, cari toate se sfinţesc spre felurite scopuri, cam pe atunci când zic oamenii că soarele e de o prăjină. O pască şi o lumina se dă preotului, iar celelalte paşti se mănincă dimineaţa ca nafuru."; a celor din Ihşeşti, com. de G. Mihuţâ: .Cu pasca deodată se mai sfinţesc încă şi ouă roşii, slănină, sare, usturoi şi hrean, cari le întrebuinţează după aceea de leac."; a celor din Sint-Ilie, com. de. L. Flociuc: .Tâmiin, hreanul, ouăle cele curăţite, slănina şi brinzâ cea nouă se păstrează peste an şi se întrebuinţează la felurite leacuri."; a celor din Crnsnn, com. de Onufr. German: .Din obiectele acestea se ţine câte o bucăţică pentru feluritele leacuri "; a celor din Cândreni. com. dc L. Poenariu: .După ce se întorc acasă iau şi mănincă intîi pască sfinţită şi apoi din celelalte bucate." 10. Com. de dl. Ios. Olariu. 11. Dat. rom. din Horodnicul de Jos, sat in distr. Râdăuţului, com. de dl. Petru Prelipcean. 12. Dat şi cred din Sint-Ilie, com. de L. Flociuc: .Din crucea aceea, care au tăiat-o din pască, se lasă o bucăţică şi se dă la vite. cind sint bolnave."; u celor din Ilişeşti, com. de G. Mihuţâ: .Pasca sfinţită se întrebuinţează la mai multe leacuri. Ducă se bolnăvesc vitele, se sfarmă pască de aceasta, se pune in tăriţe şi se dă la vite de mincarc." 179 13. Dat. rom. din Sf. Onufrei, corn. do Cos. Breabân. 14. Dat. rom. din Comnneşti, corn do Titus Georgian: „Lumina şi tămiia dc la Paşti se aprind la vremi rele, precum: la fulRer, la grindină, la ploi, ş. aa color din Sint-llie, corn. de L Flociuc: „Cind tuna sau fulgeră adese, atunci se aprinde lumina şi se ţine aprinsă." 15. Dat. rom din româneşti, corn. do T. Georgian; a celor din Sint-llie, com de L Flociuc; a color din Capu Codrului, com. do Ştef Bodnârcscu: „Tămiia se aprinde in casă. cind fulgeră sau tună tare."; a color din Sf. Onufroi. com do Const Ursnchi. 16. Dat. şi cred rom. dinTişâuţi, com deT Sologiuc: .Dacă cineva sesparicşi dacă-1 afumă cu tâmiie do aceasta, apoi ii trece."; tot de acolo, com. de acelaşi: „Cu tămiia, care Însemnează tămiia cu care s-a dus mama lui Îs. şi sora sa la mormîntul lui Is. Hr. să-l afume, se afumă oamenii ca să nu se spnrie peste an." 17. Dat. rom din Sint-llie, com. de L Flociuc: „Ouăle curăţite şi sfinţite, dacă le mnnincâ omul, este uşor peste an."; a celor din Tişâuţi. com de T Sologiuc. 18. Dat rom. din Mân. Humorului, com de G. Mnoovei 19. Idem; a celor din Sf. Onufrei, com. de Const. Ursachi: „Slănina e bună de răni, şi la vite, dacă au vreo rană." 20. Dat rom. din Tişâuţi, com. de T Sologiuc. 21 Dat rom. din Stupea, com. de G Brntean. 22. Dat rom din Ilişeşti. com. G. Mihuţă. 23. Dat. rom. din Sint-llie, com. de L. Flociuc. 24 Dat rom. din Capu Codrului, com. de Şt. Bodnârcscu 25. Dat. rom. din Bâişeşti, com de Vas. Lucan. 26 Dat rom din Tişâuţi, com. de T. Sologiuc; a celor din Tc-reblecea, dict. din Irina Bulbuc: „Oamenii mai sfinţesc şi hrean şi gustă din el îndată după ce au gustat din pasca sfinţită mafură), ca să fie peste un sănătoşi şi iuţi ca hreanul.*; a celor din Sint-llie, com. de L, Flociuc. 27. Dat. rom din Brâeşti. com. de I Pohoaţâ. 28. Dat rom. din Sf Onufrei. com. dc Const. Ursachi 29 Dat. rom din Stupea, com de G. Brătenn 30. Dat. rom din Brăeşti. com. de 1. Pohoaţâ 31. Dat. rom din Sint-llie, com. de L. Flociuc. 32. Dat rom din Stupea, com. de G. Brătean 33. Dat rom. din Brăeşti, com. de 1 Pohoaţă 34. Dat. rom. din Sint-llie, com. de L Flociuc. 35. Dat, rom. din Sf Onufrei. com. de Const Ursachi. 36. Dat. rom. din Drâgoieşti, sat in distr Gura Humorului, com. de dl. George Forgari, învăţător. 37. Dat. rom. din. Sf Onufrei. com. de Const. Ursachi. 38. Idem. 39. Dat rom. din Stupea, com. de N Jauca: *De cu seară, aşază fetele toate copturile pe masă, iară intr-o legătură pun vreo riteva paşti In sfinţit: pe pasca cea deasupra pun ouă roşu şi vreo cîtevn curăţite, apoi slănină, cimnţ, precum şi ca la o mină de făină, zicînd că aceasta o bună de leac. şi anume cind se face Ia o vită albeaţă pe ochi, atunci se freacă ochiul cu albeaţă cu făina cea sfinţită din ziua de Paşti şi apoi albeaţa se trece." 40. Dat rom. din Crnsna, com. de Onufr. German: „Unele femei pun de aceea mai multe căciulii de usturoi, ca să se sfinţească, pentru că usturoiul sfinţit, după credinţa lor, punindu-se in pâmint nu se strică, nu putrezeşte “ 41 Dat şi cred. rom. din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnârvscul 42. Dat rom. din Mân. Humorului, com de G. Mncovei: „Usturoiul se întrebuinţează ca să fugărească strigele de pe lingă casa şi se unge uşa grajdului, ca să nu se apropie strigele de vite." 43. Dat rom din Stupea, com de O. Brătenn. 180 44. Dat. rom. din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabăn. 45. Dat. rom din 'I'ereblecea, dict. de Irina Bulbuc. 4d. Dat. rom. din Sf. Onufrei, com de Cas. Breabăn. 47. Cind se trimite de Paşti blidul cu pască la sfinţit, femeile ştiutoare tirgoveţe din Şiret pun in blid sub pască, ca şi cele de la ţară, mai multe lucruri pentru a fi sfinţite, cu cari ele apoi îşi săvîrţesc fard greş leacurile şi descintecelc lor Aşa pentru dragoste, putere şi sănătate, intre alte, pun busuioc, usturoi, smirnă şi tâmiie, cari sînt bune pentru multe rele. 48. Elena Voronca, Dale poporului, credinţe din Bucovina, publ. in Românul literar. Bucureşti, 1891, nr. 15, p 114 49. Dat. rom. din Tcreblccea, dict. de Ir. Bulbuc, corn de P. Scripcariu; a celor din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabăn. Mai pe larg vezi despre această petică in cap. Ouăle roşii. VIII DAREA PAŞTILOR Pe sub poalele Munţilor Apuseni din Transilvania este datină ca, în duminicile şi sărbătorile din Paresimi, preotul, după terminarea serviciului divin, să anunţe oral, din uşa împărătească, că aceia dintre săteni cari doresc să dea paştile, adecă pînea şi vinul cu cari au să se cuminice poporenii in ziua de Paşti, să facă de timpuriu cunoscut preotului. Cu darea paştilor, care se face de cătră unul sau şi mai mulţi asociaţi, sînt in părţile amintite, şi mai ales pe la Benic, împreunate mari cheltuieli. Persoana adecă, care dă paştile, trebuie să cumpere două sau trei ciubere şi donicuţe nouă, frumos sculptate şi increstate. Aceste ciubere se umplu în Miercurea mare, seara, cu vin curat şi apoi, acoperindu-se bine, se duc în dimineaţa Joii mari la biserică, unde se aşazâ în altar dimpreună cu 7 sau 14 pînişoare de griu curat, frămintate şi coapte de prescurăriţa parohiei. Se cumpără 2 sau 3 oale mari cu cite două torţi smălţuite şi linguri de pacfon, un cuţit nou şi un cărpător (scîndurea).pe care se taie pînea in bucăţele pătrate in forma zahărului cubic. Pînea amestecată cu vin, întocmai ca cuminicâtura, se aşază în oale acoperite cu nâfrămi mari de păr (lină) sau de mătase, cumpărate nouă-nouţe din tirg. Toate aceste articole le procură cu cheltuiala sa acela care dă paştile şi care pe deasupra mai plăteşte cu bani gata şi rugăciunile de dezlegare cari se cetesc de preot după terminarea serviciului divin, în zorile zilei de Paşti. Paştile, adecă pînea şi vinul, se sfinţesc sau, cum zice poporul, se slujesc de preot, in Joia mare, la amiazi, cu cca mai mare solemnitate. Învierea împreunată cu liturghia şi cetirea rugăciunilor de dezlegare se face des-de-noapte, incit cînd se revarsă de ziuă preotul începe să dea paştile din uşa altarului, cantorul mai la o depărtare şi fătul său, cum ii zice, crîsnicul, din tinda bisericii, ţinind fiecare in mină oala aşezată pe năframă, ca să nu cadă jos vreun miez de pine sau picătură de vin. Cei ce au asistat la serviciul divin iau paştile la biserică, iar pentru cei ce au rămas acasă le duc în pahare sau ulcicuţe înfăşurate în merindeţe sau batiste. 181 Cei ce iau paştile în biserică sau le duc acasă dau persoanelor, cari dau paşti le, cîte un ou roşu sau cîte un criţar A doua zi de Paşti, după ieşirea din biserică, gazda care a oferit paştile dă prinzul Paştilor, la care sînt chemate feţele bisericeşti şi dignitarii comunali, precum şi finii, cumnaţii şi alte neamuri de ale gazdei, şi care ţine numai pinâ la vecernie, cînd pleacă apoi cu toţii la biserică. A treia zi de Paşti, se împart obiectele Paştilor intre preot şi cantor, fâcindu-se oarecari părţi şi diecilor (rintâreţii la strană), fătului şi clopotarului. în Ofenbaia. Abrud, Buciumam, şi în special in Valea Albă şi Muncel, se dau paştile. după ce se sfinţesc, amestecate cu vin şi cu apă, ca şi in Munţii Apuseni, cu acea deosebire numai că pînişoarele sau prescurile din aceste comune sînt mai numai ca nişte cruceri de mari.1 în alte locuri, precum bunăoară in Satulung, darea sau împărţirea paştei nu se face in vin ca prin celelalte părţi ale Transilvaniei, ci ea se face simplu. în această comună, după ieşirea cu învierea, îndată ce s-a cîntat canonul învierii, se sistează serviciul divin şi preotul împarte poporului pasca, fără ca să plătească cineva vreun ban, deoarece sfinţirea paştei acesteia o plăteşte mai nainte cîte un credincios evlavios în mod tainic. Poporul, după aceasta, merge acasă de se spală şi se îmbracă în haine curate de sărbătoare, şi pe la oarele cinci sau şase, cînd aude toaca, se adună din nou la biserică la s-ta liturghie.2 Pe la Reteag, paştile acestea se coc miercuri din Sâptămîna Patimilor, iară vineri din aceeaşi săptâmînă se sfinţesc, dar numai în ziua de Paşti se dau credincioşilor de mîncare. Pe unele locuri se dau în vin, se dumică adecă mărunţele în oale nouă. ciubere, ori alte vase nouă, se pune vin în ele şi se dă apoi credincioşilor cîte o linguriţă în gură; de regulă se dau cu lingură de lemn. Pruncilor, cari nu putură veni la biserică, li se duc paşti acasă în pahar de sticlă ori de lut: asemenea şi celorlalţi membri ai familiei, cari nu putură veni la biserică. Sfărimâturi de paşti sfinţite se dau şi animalelor celor curate, adecă celor rumegătoare. în nutreţ spre mîncare.3 în Valea Jiului «se asociază 10-12 fruntaşi din sat, ca sâ dea paştile. Aceştia pe spesele lor procură făină de grîu (2-3 saci) necesară, din care se pregăteşte pînea numită paşti. Apoi, tot ei cumpără, după mărimea satului, 10-20 vedre de vin, pe care în .Joia marc. dimpreună cu pînea. îl duc la biserică spre sînţire. în zilele Paştilor apoi, meşterind pînea cu vin. o mincâ din oale nouă de lut.--1 Paştile insă, despre cari ne-a fost vorba pînă aici, sînt uzitate nu numai în Transilvania, ci şi în unele părţi din Muntenia. Iată ce ne spune in privinţa aceasta dl. D. Eleflerescu: „Cind vorbim despre datina Paştilor în biserica românească, nu înţelegem sărbătoarea cea mare a învierii Mintuitorului Iisus, ci înţelegem datina ca. in duminica învierii Mintuitorului, fiecare creştin sâ priinescă mai intii in biserică pîine şi vin binecuvîntat de preot, şi numai după aceea să mănînce alte bucate. Această datină la cei mai mulţi li se pare curioasă, fiindcă nu se poate zice nicidecum că este generală în biserica Răsăritului, şi astfel nu se poate considera ca aparţinătoare de ritul ortodox răsăritean. Din cauza aceasta 182 r mulţi au considerat-o de o datină specială românească, ba încă specială numai a românilor ardeleni şi munteni; de aceea in Ardeal au şi început a-i cerceta originea. Datina de a lua in duminica învierii Mîntuitorului înainte de mîncare piine udată in vin, sub numele de Paşti, este o datină, despre care ritul bisericii Răsăritului nu conţine nicăieri nici o rugăciune de binecuvintare; de altă parte. între toate popoarele de ritul grecesc, nu se observă la nici unul, afară de români, şi numai la românii din Ardeal şi Muntenia, căci la românii din Moldova. Bucovina, Basarabia şi Macedonia nu există această datină. Ritul bisericii Răsăritului prescrie rugăciune pentru binecuvântarea bucatelor de dulce în ziua de Paşti; însă nicăieri nu se află nici cea mai mică amintire despre binecuvintarea paştilor. în faţa unei datini de o parte atît de singulară, iar pe de altă parte atît de asemănată cinei Domnului celei calvi-neşti. cu tot dreptul se întreabă omul: oare nu este ea o amintire tristă a domnirii principilor calvini în Ardeal şi a suferinţelor de pe atunci ale bisericii româneşti din Ardeal? Istoricul Petru Maior a fost cel dintîi care a susţinut părerea că Paştile acestea nu sînt altceva decît cuminecătura calvinească rămasă la românii din Ardeal din timpurile acelea de tristă memorie, cînd principii calvini ai Ardealului au făcut încercări cu diverse mijloace de a calvini pre români. Iată ce zice Petru Maior în Istoria bisericii românilor, din 1813: «La 1643, fiind ales episcop al Ardealului Ştefan Simion Pap, principele George Racoţi a dat un hrisov episcopului Simion, împreună şi cu un catehism în limba românească foarte blestemat. Acel hrisov poartă data de 1684 august 19, în care se prescrie 15 puncte sau instrucţiuni; care la numărul 4 al acelei instrucţiuni se bagă între români cominecătura cea calvinească, care se află pină astăzi şi la uniţi şi la neuniţi în Ardeal, măcar că numai ca o ceremonie se ţine. Este adică datina şi în biserica grecilor şi in a românilor, oricînd se slujeşte sfinta liturghie, preotul slujitor, după sfirşitul liturghiei, să împartă Ia oamenii cei ce nu s-au cuminicat piine de aceea, din care fu scoasă partea aceea, ce s-a jerfit; care obicei între toate neamurile ce sînt de legea grecească, precum şi între românii din Ardeal, osebit se ţine in ziua de Paşti. Ci creştinii altor neamuri de legea grecească, părticica aceea o iau neumezită; iar românii din Ardeal o iau întinsă în vin, sau mai bine să zic o sorb cu vin, şi nu numai celor de vîrstâ, după cum se porunceşte in zisa instrucţiune, ci şi pruncilor sugători încă se dă. Pentru aceea şi pe înşişi copiii cei sugători, spre ziua de Paşti, de la miezul nopţii pînâ la vremea cînd se împarte zisa pîine întinsă în vin. cu tiranie ii silesc la ajun; ba drumarul de nu va putea ajunge în ziua de Paşti la vreo biserică, unde să se împărtăşească din zisa pîine întinsă în vin, nu cutează a lăsa postul Paştilor, ci pînă atunci îl tot ţine, pînâ cînd se face părtaş pfinci aceleia. Ba şi aceia cari se cuminicâ cu sfinta taină a Euharistiei in ziua de Paşti nu se odihnesc pînă nu se împărtăşesc din zisa pîine ceremonialâ. Deci nefiind nicăieri afară de Ardeal în bisericile cele de legea grecească obiceiul de a lua in ziua de Paşti anafora întinsă in vin. şi socotind cele ce mai sus, am spus despre lucrul acesta; nu poate fi îndoială cum că ceremonia aceea de a băga piinea in vin în ziua de Paşti este urmă a cinei sau a cuminicăturei calvineşti. şi aceasta atunci cînd se făcea silă cunoştinţelor românilor in Ardeal, fu acolo intre români băgată.» 183 Ritul oriental, ce este drept, nu ne arată nicăieri datina Paştilor chiar in forma aceea in care se află la românii din Ardeal şi din Muntenia. După cercetările ce am putut face la românii din Moldova, Bucovina, Basarabia, Macedonia, la greci, sîrbi şi bulgari, asemenea şi la ruşi, nu exista această datină, care există numai la românii din Ardeal. Cînd zicem românii din Ardeal, înţelegem pe toţi românii din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş; şi la românii din Muntenia. Acum este un lucru curios: cum această ceremonie s-a introdus numai la românii din Ardeal şi Muntenia? Calvinii, cînd au introdus cuminicătura lor la români, nu s-au îngrijit să delâture mai întîi cuminicătura cea veche; căci cuminecătura cea veche a rămas in biserică la români neschimbată. Românii, cuminecătura aceasta n-au numit-o niciodată cuminecătură, ci Paşti; ba in unele locuri în Muntenia ii mai zice şi - Paşti de cel mic»; de unde se vede că atunci cînd s-a introdus nu s-a introdus ca cuminecătură, ci ca altceva. Mai adăogăm la acestea şi împrejurarea aceea câ timpul persecuţiunilor principilor calvineşti a fost prea scurt, pentru ca la un popor să se introducă şi înrădăcineze aşa tare o datină ca Paştile; şi mai cu deosebire la românii de nici din Muntenia, cari nu au avut cituşi de puţin persecuţiuni din partea calvinilor. Deci această datină la românii de peste munţi, după probabilitatea ce ne-o dă Petru Maior, putem zice câ este urmă din cuminecătura calvinească; dar pentru Muntenia este o enigmă, nici o rază de lumină nu ne-o poate explica.-5 NOTE 1. Com. dc dl. T. Frîncu. 2. Com. de dl. Domeţiu Dogariu. 3 Din ins», d-lui Pop-Keteganul. 4. Simeon Zehan, Trăsături din vieafa poporului român din Valea Jiului, publ. in Gazeta TYansilvaniei, an. LVI, Braşov, 1893, nr. 143, p. 2; com. de S. Sa I Muntean, preot in Sighişoara: „Paştile In noi se dau fără de vin. numai pine pregătită anume, şi se împarte pentru fiecare persoană o bucată, ca d. e. anaforn." 5. Albina, nn. II. Bucureşti, 1899, p. 930-933. IX. STRIGOAICELE Strigoii, numiţi în Banat şi strigoni. şi strigele, strigoaiele sau strigoaicele, numite în Banat şi strigoanc, sînt, după credinţa şi spusa românilor de pretutindeni, de două feluri, şi anume: unii mitici, iar alţii reali. Cei mitici sînt un fel de spirite necurate şi rele, cari numai rar cind se arată oamenilor in clup omenesc; cei reali insă au chip omenesc, ca toţi oamenii, şi petrec împreună cu aceştia pină la moarte, iar după ce mor se prefac şi ei in strigoi şi strigoaice adevărate, adecă in spirite rele, dacă, cînd se înmormînteazâ, nu 184 se implintâ în mormîntul lor un par, care să ajungă pînă in corp şi să le străpungă inima. Strigoii şi strigoaicele in chip omenesc se pot cunoaşte dintre ceilalţi oameni pe aceea că au coadă, adecă vîrful spinării lor e prelungit în formă de coadă.1 Strigoaicele cu chip omenesc se destinează încă înainte de naştere, ca să fie strigoaice. „Sînt însă şi astfel de strigoaice, pre care moaşa le rădică la acest rang de loc după naştere, rostind simplaminte cuvintele: -Tu să fii strigoaicâ de lapte, tu de furcă, tu de sapă, de mătură, de secere», şi aşa mai departe. Şi pre care a făcut-o moaşa strigoaicâ, strigoaicâ râmine in veci pururea. Cele mai primejdioase însă dintre strigoaice sînt cele furâtoare de lapte.“2 Atît strigoii-spirite cit şi strigoii-oameni, mai ales însă strigoaicele, fac omenimii foarte multe neplăceri, neajunsuri şi daune. Ba, nu o dată şi nu unul t rebuie să-şi râpuie chiar şi viaţa din cauza lor. Dar nici o faptă fără răsplată! Fac strigoaicele multe neplăceri şi daune oamenilor, dar şi aceştia încă le vin uneori de hac, cînd pun mina pe dinsele. Iar aceasta se poate întîmpla mai ales în ziua şi a doua zi de Paşti. Aşa, dacă luăm în ziua de Paşti lingura cu care s-a mestecat oala cu roşclele ouălor şi o punem după curea (şerpar) şi apoi. cînd se scoate ciurda la pâscătoare, ne suim tntr-un pom înalt, atunci vedem pre toate strigoaiele cum merg nevăzute cu ciurda spre a lua laptele de la vaci. Cea mai mare strigoaie e călare pe taurul satului. Ele, cum se apropie, te simt. Deci se grăbesc la tine şi ameninînţînde-te ca nu cumva să spui cuiva cele văzute, te îmbie să te dai din pom jos. Dar tu să nu te dai înduplecat, că apoi poţi pune mina pe ele şi faci cu dînsele ce vrei.3 Mai departe, dacă prinzi un şarpe înainte de Paşti, dacă i toi capul cu un ban de argint, şi apoi îi bagi trei fire de ai în gură şi astfel îl ţii în ziua de Paşti in sin la biserică, atunci încă vezi strigoaiele.4 în fine, care petrece lunea Paştilor stînd pe un pod, acela asemenea vede toate strigoaiele ce trec pe acolo. Şi precum se pot vedea strigoaiele sau strigoaicele-spirite în ziua de Paşti, tot aşa se pot cunoaşte în ziua aceasta şi strigoaicele-femei, precum şi toate vrăjitoarele, cari nu-s cu mult mai bune decit strigoaicele adevărate, ba uneori chiar şi mai rele. Aşa, oamenii cari mănîncă brinză în Săptămina albă, string brînza de pe dinţi într-o hîrtiuţă în lunea întiia din Postul mare şi o păstrează pînă in dumineca Paştilor. în dumineca Paştilor, luînd şi dueîndu-se cu hîrtiuţă la înviere, pot cunoaşte toate strigoaicele şi vrăjitoarele şi cunoscindu-le şi le însemnează bine, ca peste an să se poată feri de dinsele, căci numai în ziua de Paşti le poate cunoaşte, mai pe urmă însă nu.;* Vrăjitoarele cari, după cum am spus, se pot cunoaşte numai în dumineca Paştilor, sînt foarte palide la faţă şi au ochii foarte roşii; se cîntâ foarte tare de durere de picioare şi le cuprinde necontenit fiori şi o frică grozavă, mai ales cînd aud clopotele şi impuşcind la înviere.6 185 NOTE 1. Cred. rom. din Bălâcoana. com. de G. Jemna: „Strigoaicelc sint nişte femei cu coadă, cari umblă numui la miezul nopţii prin sat şi iau laptele de la oi şi de la vite." 2. V. P Sala. Datinepoporale, publ. Sn Gazeta poporului, an. II. Timişoara, nr 1, 1887, p. 5. 3. Din mss. d-lui I. Pop-Reteganul; W. Schmidt, op. cit., p. 8: .Cine pune astăzi (.in ziuu de Paşti) in briu lingura, ce a stat in oalu cu colori, in care s-au fiert ouăle de Paşti, şi se suie apoi pe un arbore la cea mai de aproape minare la timp a vitelor, cunoaşte toate strigoaicele, dintre can cea mai bâtrinâ şi mai rea merge călare pe tăunii satului Rugindu-se şi ameniuţind vin ele apoi şi voiesc a sili pe acel om, ca să nu le descopere “ 4. Din mss. d-lui I Pop-Reteganul. 5. Dat. şi cred. din Bâişeşti, com. de Vas Lucan; Sim. Mangiuca, Calcnd. pe an. 1882, mărţişor 28. 6. Cred. rom. din Capu Codrului, com. de Ştcf. Bodnarescu X MASA Cei mai mulţi români din Bucovina, cari se întorc cu pasca de la sfinţit, ajungind acasă, nu intră dc-a dreptul înăuntrul acesteia, ci seduc mai întîi în grajdul, poiata sau ocolul, in care se află vitele, şi pun cîte de trei ori legătura cu pască pe capul fiecărei vite, dacâ-s puţine, iar dacâ-s mai multe, apoi numai pe capul unora dintre dînsele.1 Ieşind din grajd sau ocol, se duc unde se află cînii legaţi, le dau tuturora cîte o bucăţică do nafurâ de mîncat, in credinţa că nu turbă, şi după aceasta îi slobod din lanţ.2 Şi abia după ce au făcut aceasta intră în casă şi, puind fiecăruia legătura sau blidul cu pasca pe cap, zic: Ilristos a înviat. Iară cei de faţă răspund: Adevărat că a înviat.•* Apoi, mulţumind lui Dumnezeu din adîncul inimii lor pentru c-au ajuns sfintele Paşti cu bine şi sănătate, se pun cu toţii la masă, gustă mai întîi cîte o bucăţică de nafurâ şi pască sfinţită, precum şi cîte o fâlioară din obiectele celea ce s-au sfinţit împreună cu pasca, apoi încep a mînca şi din celelalte bucate cîte se află pe masă. Pentru cei ce sînt departe prin munţi pe la vite şi prin urmare nu pot lăsa vitele singure ca să meargă in ziua de Paşti la înviere şi după aceasta acasă ca să stea cu ceilalţi membri ai familiei Ia masă, se aduce şi li se trimete nafură sfinţită sîmbătă seara sau chiar şi mai nainte, anume ca in ziua de Paşti să mănînce mai întîi nafurâ şi apoi pască, precum şi alte bucate de frupt, cari li se trimet asemenea sîmbătă seara.4 în unele părţi din Bucovina, precum bunăoară in Boian. cînd se întorc cei ce au fost la biserică acasă, se aşterne un lăicer de la uşă pinâ la masă, şi cel ce vine cu pasca merge pe aşternut pînă la masă, pune pe aceasta paşti le, taie dintr-una, şi anume din cea cu cruce, mai multe bucăţi, cîte socoate că se vor mînca, şi apoi pune cuţitul jos şi îl calcă. După aceasta vin şi ceilalţi căsaşi şi ii calcă şi aceştia cu toţii pe rînd. Sfîrşindu-se ceremonia aceasta, capul familiei impârţeşte fiecăruia din bobiţa de prescure şi din pasca sfinţită cîte o bucăţică, pre care o mănincă cu toţii ca anafurâ. Apoi se pun cu toţii la masă şi încep a mînca şi din celelalte bucate, cari se mai află pe aceasta, şi anume după ce au gustat mai nainte din toate cele sfinţite cîte-o bucăţică.5 în Moldova, după ce ies de la înviere şi vin după sfinţirea paştei de la biserică acasă, dau Hristos a înviat, şi apoi cei tineri sărută mîna la tată, la mamă, la socri, precum şi la cei mai bătrini. Pe urmă femeia sărută mîna bărbatului, care este stîlpul casei, iară el o sărută pe amîndoi obrajii. Şi asta din cauză că, amăsurat datinei apucate din moşi-strămoşi, în timpul celor trei zile ale Paştilor, acela căruia i se sărută mina să sărute pre celălalt pe amîndoi obrajii. Şi apoi, fiind masa curat şi frumos pregătită, se aşază cu toţii împrejurul ei, gustă mai întîi pască sfinţită şi ou sfinţit şi apoi mănîncâ şi din celelalte bucate, beau şi se veselesc.6 în Transilvania, precum bunăoară în Reteag, e asemenea datină ca, după ieşirea de la biserică, să mănînce mai întîi pască slujită şi slănină slujită, care se slujesc în biserică', cu acea deosebire numai că sub pasca românilor din unele părţi ale Transilvaniei, după cum am avut ocaziune a ne încredinţa cînd ne-a fost vorba despre Darea Paştilor, se înţelege cu totul altă coptură decît cea a românilor din Bucovina şi Moldova. Mai departe, tot în Transilvania, e datină ca tatăl familiei, după ce s-a gustat din pasca şi slănina slujită, să ia un ou slujit, sâ-1 spargă, sâ-1 taie în atîtea bucăţele, cSţi căseni are, şi apoi să dea fiecăruia cîte o bucăţică din el. Această împărţire de ou însemnează că. rătăcindu-se cineva peste an pe căi necunoscute sau in alt loc undeva, şi neputind nimeri calea, dacă numai se gfndeşte la aceia cu cari au mîncat ou in ziua de Paşti, îndată i se deschid ochii şi nimereşte calea.8 în Bucovina şi Moldova se mănîncâ ouă curăţite şi astfel sfinţite, mai mult pentru ca să fie cu toţii în decursul întregului an sănătoşi ca oul.9 Iar după ce mănîncâ ouă e bine, după credinţa celor mai mulţi români, atît din Bucovina cît şi din Moldova şi Transilvania, să mănînce, înainte de alte bucate, peşte proaspăt, ca toată vara să fie vioi ca zvîrluga.10 Asemenea se crede şi se zice că în decursul mesei din ziua de Paşti nu e bine ca omul să bage mîna în solniţa cu sare, că atunci i se vor năduşi, asuda, mînile peste tot anul.11 Românii din unele părţi ale Transilvaniei, precum bunăoară cei din Oha-ba-Mîtnic, „cred că dacă strîngi toate oasele de la o găină tăiată în ziua de Paşti, şi le arunci peste casă zicînd: «Uliule! iacâ-ţi partea ta!*, apoi uliul nu se mai atinge, în anul acela, de găinile şi puii acelei case.-.12 în fine, mai e de amintit încă şi aceea, că în ziua de Paşti cei mai mulţi români au datină în decursul mesei, nu numai să mănînce şi să bea cu un fel de lăcomie, după un post aşa de îndelungat şi greu, cum e Postul mare, care ţine şapte sâptâmîni neîntrerupt şi în decursul căruia n-au mîncat defel de frupt, ci totodată caută să fie cît se poate de veseli, căci zic ci, şi cu toată dreptatea, că numai o dată pe an e Paştile.13 După ce au mîncat acuma şi s-au săturat, sau ceva şi mai nainte de aceasta, fiecare gospodar ia un ou roşu şi ciocneşte cu soţia sa, apoi cu copiii 187 şi pe urma cu toţi ceilalţi pe rind, zicînd fiecăruia: Hristos a înviat! iară ceilalţi râspunzînd: Adevărat c-a înviat!1'1 Şi asta se face, parte de bucurie, pentru că au ajuns Paştilc sănătoşi15, parte pentru că, după credinţa generală, toţi cei ce ciocnesc unul cu altul ouă roşii în ziua de Paşti se întîlnesc pe cealaltă lume.16 De ciocnit ciocneşte fiecare, de mincat însă rar unde şi rar cine mănincă ouă roşii în ziua de Paşti, şi mai ales în Moldova şi Banat, crezindu-se că celui ce mănincă i se fac peste tot anul buboaie pe corp 1' „Şi cine va minca ouă roşii, să le mânînce nesărate, căci altfel i se vor înroşi minile, şi mai înainte de a începe a mînca cel dinţii ou roşu, e bine să se frece cu el pe obraz, pentru ca să fie rumeni peste tot anul, apoi le ciocnesc.**18 Sfîrşind de mincat şi de băut. se scoală cu toţii de la masă, îşi fac cruce, mulţumesc încă o dată din adincul inimii lor lui Dumnezeu, pentru că i-a învrednicit a ajunge sfinta înviere, şi apoi se duce fiecare in treaba sa. Aşa, feciorii şi fetele, băietanii şi copilandrele, toţi gătiţi în hainele cele mai nouă, mai scumpe şi mai frumoase ce le au. se duc la biserică, ca acolo să petreacă restul zilei, ciocnind şi trăgînd clopotele; băieţii şi copilele se duc pe la vecini şi neamuri, parte ca să capete Moşi şi parte ca să ciocnească şi ei, iar gospodarul şi gospodina rămîn acasă, căci cei căsătoriţi au datină ca in ziua de Paşti să nu se depărteze după înviere şi pînă la vecernie nicăieri de acasă. Şi pe cînd gospodarul iese din casă ca să mai vadă cum şi ce mai este pe afară, pe atunci gospodina se dă şi stringe toate obiectele cele sfinţite, punfndu-le într-un loc anumit şi păstrindu-le acolo cu cea mai mare grijă, ca la timp de nevoie să le aibă din demînă, căci toate obiectele acestea, după cum am arătat deja in cap.VII, au o însemnătate deosebită, mai cu seamă pentru felurite leacuri.19 Cu toate însă că gospodarul şi gospodina rămîn acasă şi cu toate că, afară de cele arătate, nu mai au alta nimic de făcut, căci in ziua de Paşti nici măcar foc nu este iertat a face20, totuşi în această zi mare nimeni nu se culcă să doarmă21, afară de oamenii ce mai hatrîni.22 Cine doarme în ziua de Paşti, acela nu numai că va fi tot anul somnoros şi leneş, nu numai că-i va ploua ploaia pologul (finul), ci vine totodată şi Iuda de-i fură paştile.23 Afară de aceasta, se mai crede că dacă plouă in ziua de Paşti, tot timpul pînă la Rusalii va fi ploios24, iară dacă bate grindina atunci va fi mănos. în fine, se mai zice că în ziua de Paşti nu c bine să plătească omul datorii, dar nici să dea ceva împrumut, căci atunci tot anul va da, iar de luat sau căpătat nicicînd nu va lua sau căpăta.26 Ba chiar şi ceea ce s-a împrumutat mai înainte nu e bine ca peste Paşti să rămiie prin sat. ci toate lucrurile să fie acasă.2* NOTE 1. Dat rom. dui Dânila, com. de Vas. Nahaiciuc. 2. Dat şi cred. rom. din Crasna, corn. de Onufr German „Dimineaţa, după ce a sfinţit preotul pasca, se duc cu toţii pe acasă. Înainte insă de ce intră in casă cu blidul, dau o bucăţică de nafurâ şi la cine. zicind că nu turbă, şi apoi ii dau drumul din lanţ.* 188 a a 3. Dnt rom din Dânila, com. de Vns. Nahniciuc; a color din Crasna, corn. de Onufr. German; a color din Băişeşti. com. do Vas. I.ucan: .Pasca sfinţită se măntncă ca nnfură."; a color din Sint-Uie, com. de L. Flociuc: .După acooa. adecă după sfinţire, se întorc acasă şi toată familia sc pune la masă şi ospătează." 4. Dat. rom. din munţii Bucovinei, com. de Ilie Flocoa. 5. Com. de dl. Vas. Tiirturean. 6. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 78; El. Sovastos, Sărbătorile poporului, publ. in ziar. cit, p. 155. 7. Din. mss. d-lui I. Pop-Reteganul. 8. Idem, com. Vama. 9 C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 78 şi 79; El. Sovastos. Sărbătorile poporului, publ. tn ziar. cit., p. 155. 10. C. D. Gheorghiu. op. cit., p. 79; com. de dl. Domcţiu Dogariu: Jn multe părţi din Transilvania se susţine că in ziua de Paşti e bine să aibă la prinz şi peşte proaspăt, in credinţa că au să fie iuţi ca peştii peste tot anul." 11. Com. de dl. Ios. Olariu; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 80: .In ziua de Paşti cine va pune mina pe sare. toată vara i se va înăduşi minele fva asuda f. 12. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 80. 13. Dat. rom. din Sint-Ilie. com. de Lazâr Flociuc: .După ce a sfinţit preotul pasca, merg oamenii pe acasă, şi cum ajung şi intră in casă zic: Hristos a înviat! Iar cei din casă răspund: Adevărat c-a Înviat' După aceea se pun cu toţii la masă şi ospătează, cinstesc şi se veselesc, pentru că numai o dată pe an e Paştile"; a celor din Pojorita, com. de Ilie Flocea. 14. Dat. rom. din Boian, com. de dl. Vns. Turturean; a celor din Stupea, com. de N. Jauca. 15. Cred. rom. din Banat, com. de dl. Ios. Olariu: .In ziua de Paşti ciocnesc românii noştri ouă roşii de bucurie c-au ajuns Puştile sănătoşi”. 16. Com. de dl. Vas. Turturean şi Nech. Jauca. 17. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 78*79: .înuinto de-a minca din bucate (după ce s-au sărutat şi hiritisit), e bine ca mai intii să mântnce ouă albe, căci cel ce va minca intii ouă roşii va face buboaie"; com de dl.Aur. Iana: .Se ciocneşte cu ouă, iar in ziua primă nu*i bine 30 mânincc, căci i ac fac omului buboaie pe corp.” 18. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 79. 19. Cred. rom. din Brăeşti, com. de 1. Pohoaţă. 20. Dnt. rom. din Bucovina şi Moldova. Vezi El. Sevastos. Sărbătorile poporului, publ. în ziar cit., p. 155. 21. Pretutindeni in Bucovina. Moldova, Transilvania şi Banat. . El. Sevastos, Sărbătorile poporului, publ. in ziar. cit., p. 155. . Cred. rom din Breaza, com. de Nic. Prelici: .In ziua de Paşti nu doarme nimeni, căci dacă ar dormi tot anul ar fi leneş”; a celor din Maidan, in Bunat, com.de dl.Ios.OIariu: .Cine doarme in ziua de Paşti se zice că tot anul va fi lenos-trindav"; din mss. d-lui I.Pop-Reteganul: Jn ziua de Paşti nu e bine să dormi, că vine Iuda şi-ţi fură paştile şi eşti somnoros peste tot anul.” 24. Cred. rom. din Banat. c. Maidan, com. de dl. Ios. Olariu: .De va ploua in ziua de Paşti, se zice că tot timpul va fi ploios pinâ la Rusalii*. 25. Cred. rom. din Putna, com. de Nic Goraş. 26. Com. de dl. Ios. Olariu. 27. Cred. rom. din Sf. Onufirei, com. de Cas. Breabăn 189 XI. FARMECELE Cînd vin sărbătorile cele man. precum: Crăciunul. Paştile şi Rusaliile, dar mai cu seamă cînd vin Paştile, „fiecare fată de ţăran se îngrijeşte ai să-şi gătească vreo cămăşă sau alt vestmint lucrat după o formă (model) mai nouă, precum n-are nime în sat. Cămaşa trebuie cu deosebire să o coasă cu mare băgare de seamă, ca să râminâ cit se poate de curată, căci după ce o găteşte nu o spală cite trei săptâmîni, ca să rămină tot nouă**, căci „spălindu-se odată cămaşa încetează de a mai fi nouă"1. Dar pentru aceasta numai în sărbători şi duminica o îmbracă. Gătind-o de cusut, o împătureşte frumos şi o pune într-o ladă sau in alt loc undeva, ca să nu se tăvălească- Sosind Paştile, fata care şi-a cusut o astfel de cămaşă ia in presără acestei mari sărbători o cofa sau un canceu, după cum spun românii din unele părţi ale Transilvaniei, şi trei fire de busuioc, iese cu obiectele acestea afară, merge la riul ce curge prin apropiere, umple cofa cu apă, o pune pe cap, şi apoi se întoarce spre casă, rostind următoarele cuvinte: 20 25 Una stea, bostea, La toţi aipi tonii Două stea, bostea. 30 Şi la toţi hatmanii. Trei stea, bostea, De la împărăţie Patru stea, bostea. Pin’ la birăie, Cinci stea, bostea, De la vlădicie Şase stea, bostea, Pinâ la popie Şapte stea. bostea, 35 Perindează-i toţi. Opt stea. bostea, Fă tu tot ce poţi. Nouă stea. bostea, Şi-apoi ie-le lor 0 stea, '•teluţa mea! Dragostele lor. Eu oi durmi. TV>ată vîlfa lor, Tu nu-i durmi. 40 Omenia lor, Eu m-oi culca. Diată cinstea lor Tu nu te-i culca! Şi frumuseţea lor. Eu m-oi odihni, Te du la vaci cu viţei Tu nu ti-i odihni! Şi la oiţe cu miei, Şi deseară, 45 La capre cu iezi. Cît c vară. Colo prin livezi, Să te duci mereu La toate dughenele. Spre norocul meu, La toate şetrele, Şi in sărbători Ln toate fluierele, Pinâ-n cîntători; 50 La toate bănzile. La împăraţi cu împărătesc, Şi apoi ie-le lor La crni cu crăiese, Din dragostea lor. La maiori cu maiorese, Din cinstea lor, La preoţi cu preoţesc Din vîlfa lor. Şi la generări, 55 Tbate mi le adună Cari ar fi mai mari. Cînd e vreme bună 190 Şi le pune do cu seară Cit o vară, Pină-n zori 60 Şi cintâtori, în canccul ost cu flori. Cum din apa-i m-oi spăla. Toţi feciorii m-or juca. Fir de busuioc. 65 Eu oi intra in joc, TU să-mi dai noroc! Ajungind la uşa casei, bea de trei ori apă din cola sau canccu şi apoi încheie zicînd: Cum nu poate popa face agheasmă Fâr'de busuioc, Aşn să nu poată începe feciorii Fâr’de mine nici un joc! A doua zi de dimineaţă, adecă in ziua de Paşti, pe cind cîntâ cocoşii a treia oară, iese din casă afară şi. ducindu-se în partea de cătră răsărit, şopteşte următoarele: Si necai, Nouăzeci şi nouă păsărele. Minecai, Mindru cînta. Dimineaţa mă sculai 35 Mindru salta, înaintea cîntătorilor, Mindru ciripea 5 înaintea zorilor. Dragostea mea, înaintea bounrilor, Dragostele mele, înaintea clopotelor. Blîndeţcle mele. înnintea toacelor, 40 .Jocurile mele. înaintea fetelor. Iar cind m-am uitat înapoi 10 înnintea nevestelor, M-am văzut rău imbotitâ Pe roaua nestrecurată. Şi rău gîrbovită. Pe cărare neumblată, De picioare-mpiedecată. La nul Iordan am alergat, 45 De gură legată, Apa de dragoste mi-am luat. De nas cîrnitâ, 15 La riul de riu, De urechi asurzită, Cu stropii de mir. De ochi înholbată. Cu unda de vin, De pâr inodată, Cu bicâşeii de tnrniie, 50 Butuc făcută. Cu ţârmurii de hirtie. Jos căzută... 20 Apă de dragoste mi-am luat, începui a mă rinta înapoi m-am înturnat: Cu glas mare pină-n ceri, Voioasă, Cu lacrimi pină-n pâmînt: Sănătoasă, 55 Cinem-auzi De toţi jucată. Doar mi-a folosi! 25 De toţi lăudată. Nimeni nu m-aude, Cind am fost la miez de cale, Toate parcă-s surde. De cărare, Numai Maica Domnului, înainte mi-au ieşit. 60 Sus din poarta ceriului, Pe loc m-au oprit: De cit loc m-a auzit. 30 Nouăzeci şi noua merişoare. înainte mi-a ieşit, Nouăzeci şi nouă frunzişoare. Haine albe-ntinsu-mi-o Nouăzeci şi nouă rondunele, Şi calea cuprinsu-mi-o: 191 65 - O. copila mea frumoasă. Tu Săfiicâ drăgăstoasă! Nu te cinta. Nu te văieta, CA curînd înapoi m-oi intuma, 70 Un canceu cu flori in mînă oi lua Şi mindru te-oi descînta, Mîndru te-oi intuma, în dragoste te-oi băga! Cuc viu în cap 75 Scrie-ţi-oi Şi pune-ţi-oi Pe umerele Două luceferele, Scrie-ţi-oi 80 Şi pune-ţi-oi In haine stele Mărunţele, Scrie-ţi-oi Şi pune-ţi-oi. 85 In cosiţa Ilenei Cosinzenei Sui-te-oi... Pe uliţa satului te-oi lua, Calul s-a sumuţa, 90 Cucu viu din cap va cinta, Pe toţi feciorii va deştepta, Pe garduri s-or aburca, Pe coteţe s-or înălţa, Toţi la tine s-or uita, 95 Toţi or întreba: Ce doamnă? ce crăiasă? Nu-i doamnă, nici crăiasă, Câ-i Săftica cea frumoasă. Aid. feciori, să o luăm, 100 Aideţi toţi să o jucăm, înaintea danţului Şi înaintea jocului! După aceasta îşi face de rîteva ori cruce şi incepe a recita următoarele: - Cum e mai ales griul de săminţâ din toate buruienele, aşa să fiu eu mai aleasă şi mai frumoasă dccit toate fetele! - Cum e mai ales păunul decît toate paserile, aşa să fiu eu mai aleasă şi mai frumoasă decît toate fetele! - Cum nu poate popa face agheasmă făr-de busuioc, aşa să nu poată incepe feciorii fără de mine nici un joc! Apoi îşi face din nou cruce, se închină spre răsărit, şi merge iarăşi la rîul la care a fost de cu seară, ia cu mina dreaptă apă şi-o aruncă peste cap. recitind următorul farmec: Mă uitai pe rîu în sus, Nu văzui nimic; Mă uitai pe rîu în jos, Nu văzui nimic; 5 Văzui trei sori, Trei surori A sîntului soare. De cît loc m-au văzut De cit loc m-au auzit, 10 La mine au alergat, în sfintă haină m-a îmbrăcat, în scaun de aur m-a înălţat, în cosiţă fir de-argint pusu-mi-a, în dreapta bucin de aur pusu-mi-a, 15 în mina stingă trîmbiţă Şi m-am luat pe uliţă, Cu trimbiţa trîmbiţînd, Cu bucinul bucinînd. Toate doamnele, 20 Toate crăiesele Copiii în scaldă şi-au lăsat Şi la mine a alergat Şi din gur-au cuvîntat: - Ce doamnă, ce crăiasă? 25 - Nu-i doamnă, nu-i crăiasă, Ci-i Săftica cea frumoasă! La casa jocului am stat, Din trîmbiţă am trimbiţat, Din bucin am bucinat, 30 Toţi feciorii m-au luat, Toţi m-au jucat, Tot în fruntea jocului, Tbt in fruntea danţului!2 192 După acestea, umplindu-şi cofa cu apă proaspătă, neîncepută, se întoarce acasă ca să n-o vadă nimeni, precum a făcut şi cînd a mers la riu. Ajungînd acasă, ia o strachină mare nouă. toarnă apă intr-insa, ia apoi cele trei fire de busuioc, cu cari a fost de cu seară la riu. le pune şi pre acelea in strachina cu apă dimpreună cu un ou roş şi cu vro citcva monede de argint sau de aur şi apoi începe a se spăla pe obraz, invirtind in acelaşi timp oul în umerii obrazului, anume ca să fie sănătoasă şi roşie la faţă cu oul; plăcută, iubită şi atrăgătoare ca busuiocul; curată ca argintul sau aurul; să aibă bani mulţi peste an; să fie jucată în duminicile şi sărbătorile ce urmează, şi să se poată in curind mărita.3 După ce s-a spălat şi închinat şi după ce a spus rugăciunile, se schimbă în cămaşa cea nouă, care a cusut-o înainte de Paşti, se îmbracă apoi şi în celelalte haine, cari le are mai nouă. mai bune şi mai preţioase. Înainte însă de a se schimba în cămaşa cea nouă, petrece prin ea un cărbune aprins, zicînd; - Precum este cărbunele acesta aprins şi viu, tot aşa să fiu şi eu sprintenă, şi precum pică cărbunele de iute şi nu se opreşte în haină (cămaşă), tot aşa să fiu şi eu văzută şi băgată in seamă de toţi!4 O seamă de fete insă, in loc de cărbune aprins, petrec prin cămaşă lumina de la înviere, asemenea aprinsă, zicînd: Cum a fost ziua-nvierii De văzută. Luminată, Preţuită 5 Şi iubită, Cum au tras oamenii-atunci La biserică, Aşa să vină şi să tragă Şi la mine 10 Orişicine, Să fiu văzută, Preţuită Şi iubită Şi eu in toată vremea!5 Fata ce face aceasta e sigură că în sărbătorile ce urmează de bună seamă va fi iubita şi stimată do toţi, va fi bine văzută şi jucată do feciori şi că în scurt timp se va putea chiar şi mărita. Insă ea nu se mulţumeşte numai cu atîta, ci stind după înviere la masă, dimpreună cu ceilalţi căseni. cind se scoală de la masă şi dă să iasă din casă afară. îşi face cruce şi zice: Sînt în paus! înaintea mea vă duceţi, La toţi feciorii umblaţi. Pe umărul drept îi călcaţi, 5 La inima lor vă băgaţi, Pe toţi îi întumaţi Cu vorbe bune. Cu cuvinte bune. Nici unul să nu poată păşi 10 Pîn’la mine n-a veni. De mina dreaptă m-or lua, în fruntea jocului m-or juca. După ce a ieşit din casă afară şi a păşit trei paşi de la pragul casei, îşi desprinde puţin catrinţa şi apoi, prinzind-o iarăşi şi uitîndu-se la soare, zice: Sfinte soare, Sfint domn marc! Eu nu rădic vînt De la pâmint, 5 Ci cercul tău în capul meu, Razele tale în genele mele. 193 Sfinte soare. 10 Sfint domn maro! .•Vi 44 de răzişoare, Patru mi le dă mie Şi patru ţinc-le ţie, Două să mi Ie pun 15 în sprinccnele melc Şi două în umerii obrazului. La toţi feciorii sn le par Cireş de munte înflorit Cu mărgăritar ingrndit!'’ Rostind şi aceste cuvinte, se duce apoi la adunarea sau petrecerea unde se afla feciorii şi celelalte fete de seama ei. E de însemnat aicea încă şi aceea, că fiecare fată mare, nu numai in ziua de Paşti, ci şi mai pe urmă, pregâtindu-şi hainele pentru joc. are datină, după ce le-a scos din locul unde au fost păstrate, să le acaţc pe uşă. pentru că, precum este uşa umblătoare şi fiecare care vrea să intre in chilie (casă) trebuie să o atingă, tot aşa să fie şi fata văzută, căutată de feciori, netrecind-o nimeni cu vederea.' Iar înainte de ce pleacă la joc cele mai multe fete au datină de a-şi freca minilc şi toate hainele cu busuioc, parte ca să fie plăcute şi să fie întocmai ca busuiocul de căutate de toţi feciorii şi parte ca să miroase.8 O seamă de fete insă îşi fac in ziua de Paşti de dragoste nu numai după cum s-a arătat pină aici, ci totodată şi prin legături de flori, numite flori de dragoste şi culese din patru dealuri, ori patru cimpuri, cari caută faţă in faţă. Afară de aceasta, îşi mai fac încă şi pe parte sau pe ursită, şi anume nu numai ele singure, ci şi prin fermecătoare sau vrăjitoare, şi in acelaşi timp îşi dezleagă drumul spre căsătorie cu tort tors de o fetiţă de şapte ani. Pe lingă cele înşirate pină aici, o seamă de fete mai îndătinează, cind merg în ziua de Paşti la biserică, de a-şi pune un ou roşu in sin, ca să fie totdeauna roşii.10 Iar peste zi, tot in ziua de Paşti, lipesc găoci de ouă roşi la uşile caselor lor, anume ca să le vie mai degrabă peţitori.1 Mai departe sc pune în ziua de Paşti o glie cu iarbă verde lîngă pragul uşii, ca toţi casnicii să calce pe iarbă verde, anume ca să fie sănătoşi, plăcuţi şi frumoşi ca iarba verde. în Transilvania, corn. Orlat. se pune in ziua de Paşti fierul plugului sub pragul uşii, unde stă trei zile; iar meşterii pun foarfecele şi calcă pe ele spre a avea spor la lucru.13 In Bucovina, se pune in ziua de Paşti o glie verde după uşă, unde râmine trei zile după olaltă. iar a treia zi se ia de acolo, se usucă şi pe urmă se afumă cu dinsa cei ce sint bolnavi de junghiuri 11 In fine, tot în Bucovina, e datină in unele părţi, ca toţi oamenii dintr-ocasă să puie cite un pahar cu apă şi pe pahar o bucăţică de pine, şi cind se întorc de la înviere fiecare caută la paharul său. şi care pahar a secat, acela om, cred ei. că are să moară peste an. insă al căruia nu scade, acela om. cred ei. că va trăi peste an.15 NOTE I I. B. Muntenesc!!. Ţărancele române din sărbătorile mari. Dfttine pop. din Transilvania, publ in Familia, an XI. Budapesta, 1875, p. 63. 194 2. Ibid. p. 63-66. 3. Dnt fetelor din Bucovina, corn. do dl. Orcst Dlujaaschi: „Fetele, in ziuu de Paşti, dimineaţa, se spală cu un ou roşu şi cu bani. in credinţă că vor fi sănătoase ca oul, vor avea buni mulţi peste an şi că in sărbătorile de după Paşti se vor mărita. După ce s-au spălat, invirtesc oul in obraz"; a celor din Drdgoieşti. corn. de dl. G. Forgaci: „Fetele pun un ou roşu şi o monedă de argint intr-un vas cu apă, din care se spală atit ele rit şi ceilalţi căseni. crezind că vor fi anul acela roşi şi sănătoşi ca oul, şi vor avea mulţi bani”; a celor din Boian şi Pătrăuţi. com.de dl.Vas. Turturean: „In ziua de Paşti, dimineaţa, fiecare se spală cu apă proaspătă dintr-o strachină, in care se pune un ou roş şi se aruncă un ban de argint sau de aur, dacă este Unii. şi mai ales fetele, pun in apă şi busuioc. Cu acestea se spală, ca să fie peste an sănătoşi şi rumeni ca oul, curaţi ca argintul snu aurul, şi plăcuţi ca busuiocul." 4 Aur. latin. Din credinţele poporului român, publ. in Luminatorul, an. X. Timişoara. 18S9, nr. 25; corn. de dl los. Olariu: „Pentru ziua de Paşti se grijesc româncele noastre ca toţi membrii familiari să se îmbrace cu cămăşi nouă, prin cari cămăşi se petrece un cărbune de foc uprins bine.” 5. Dat. rom. din Maidan, corn. de dl. Aur lana şi los. Olariu: „Pentru fete mari şi feciori juni se păstrează lumina de duminecă dimineaţa, adecă rind s-a ocolit biserica cu învierea Domnului, şi apoi acea lumină aprinsă se petrece prin cămeşa nouă"; Sim. Mangiuca. Caietul, pe an 1882, mărţişor 28: „Luminarea aprinsă la cele trei privighiuri (denii) şi la învierea Domnului, petrecută prin cămeşă nouă, îmbrăcată la Paşti, dă sănătate şi este bună de dragoste." 6.1 B. Muntenescu. op. cit., p. 66. 7. Aur. lana. Din credinţele pop. rom., publ. in Luminâtoriul, an. X, nr. 25. 8. Idem, de eadem. 9. Sim. Mangiuca, Calcnd pe an. 1882, mărţişor 28. 10. Avram Igna, Credinţe pop. din corn. Sabolciu in Btharia, publ. in Familia, an. XXXII, p. 56: „La Paşti, cine merge In biserică să-şi pună un ou roş in sin ca să fie totdeauna roş." 11. Dat. fetelor din Putna, com de Nic. Gornş; Sim. Mangiuca, Calerid. pe an. 1882, mărţişor 28: „In ziua Puştilor, ghioacele de ouă roşii se lipesc de usciorii uşii". 12. Com. de dJ. los. Olariu şi Aur lana: „Se mai aduce, in ziua dc Paşti, iu Gecaie casă şi cite o glie de pâmint cu iarbă verde pentru sănătate"; Sim. Mangiuca Calend. pe an 1882, mărţişor 28: „Glia verde se pune la Paşti pe pragul uşei, ori după uşă, şi pruncii se întorc in giurul ei." 13. Komul Simu, Monografia satului Orlat, publ. în Foaia poporului, an. III, Sibiu, 1895, nr. 32. p. 128. M. Dat. rom din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescu. 15. Dat. rom. din Bâlâceana. com. de Vas. Jemna. XII. MOŞII DE PAŞTI in unele părţi din Banat este datină de a se da în ziua de Paşti ca Moşi de sufletul celor repauzaţi: colaci (simbecioare) cu miel, cu ouă roşii, precum şi alte bucate cc se atlă atunci in casă. Pe alocurea insă se dă caş sau olcuţe pline de apă.1 Moşii aceştia sau se trimit prin vecini2, sau cei cărora li se dau umblă singuri pe la case dc-i primesc. 195 în cazul din urmă, femeile se îngrijesc ca să le vină mai intîi un copil cu părinţi în casă, .şi aceluia îi dau apoi ouă roşi şi colaci.3 în alte părţi, tot din Banat, precum bunăoară în comuna Secaş de lîngă Oraviţa, este datină ca în ziua de Paşti să se ducă şi să se împărţeascâ ca Moşi pe la vecini, rudenii şi oameni săraci cîte două ori patru ouă roşii şi cite un colac. Iar joi după Paşti se duc şi se împărţesc colaci, lingă cari se pune pasulă (fasole) şi nectar, adecă miere de prună.4 în Transilvania, şi anume pe la Rodnn, cum se zăreşte do ziuă, prind a umbla băieţii cu ouă roşii pe la neamuri şi vecini, şi cînd intră în casă zic: „Hristos a înviat!" Iar gazda casei, răspunzindu-le: „Adevărat c-a înviat!", le dăruieşte ouă roşi ori turtuţe de la turtari De aici vine apoi că cele mai multe femei de prin părţile acestea, avînd de dat ouă roşi la băieţi, precum şi de pregătit prînzul pentru cci duşi la biserică, nu merg la înviere, ci rămin pe acasă. în alte părţi din Transilvania, precum bunăoară în Săcele, este obiceiul ca femeile, in noaptea Paştilor, şi anume înainte de înviere, să plingă la morminte, crezind că sufletele morţilor se depărtează în această noapte de la locul lor, venind în apropierea caselor, unde stau pribegite pină in ziua dc Rosale, cînd iarăşi se aud pe la morminte plînsetele în tot decursul serviciului divin. După ieşirea din biserică insă încep să împartă la femeile tinere, măritate in decursul anului curgător, colaci şi diferite vase de bucătărie, cari în timpul serviciului divin le-au ţinut pe morminte.6 în Moldova femeile, cari n-au copii sau cari au copii morţi, dau de pomană copiilor megieşi cite un ouţ şi cîte o pâscuţâ.' în Ţara Românească se dau în ziua de Paşti ouă roşi peste mormînt, pronunţind numele celor pentru cari se dă acel ou. Tot in Ţara Românească există credinţa că toţi morţii cei păcătoşi, din ziua învierii, adecă de la Paşti, se scot din iad la odihnă pină la Rusalii. în aceste zile deci fetele cară apa pc la vecini de pomană în contul moi ţiloi.H în Bucovina, şi anume pc la oraşe, este datină de a se da ca Moşi, şi mai ales băieţilor, asemenea ouă roşi9, iară la ţară. pe lingă ouă roşi. li se mai dă încă şi cîte o pâscuţâ. în unele părţi insă, tot din Bucovina, o seamă dc femei, luind cu sine pască, lumini şi ulcele, se duc a doua zi de Paşti la ţinterim şi acolo le împărţesc apoi oamenilor celor săraci de pomană pentru sufletul celor repauzaţi.10 NOTE 1 1 Sim Mnngiuca. Calerui. pc an. 1882, p. 138; corn. de dl los Olnriu: „în ziua de Paşti dau de pomană morţilor colncişi ouă roşii”. 2. Corn. de dl. Aur lami: .în ziua de Paşti se împart ouă roşi cite cu un colac prin vecini pentru iertarea păcatelor celor morţi”. 3. Corn. de dl los. Olariu: .Pentru ziua de Paşti se gnjesc femeile române ca să vină mai intîi un copil cu părinţi in casă. pe care il dăruiesc cu ouă roşi şi colaci." •1. Com. de dl. Valentin Dioniu. 5. Din mss. dlui I. Pop-Rctegonul. W. Schmidt, op cil., p. 9. 6. Com. de dl. Domeţiu Dogariu. Învăţător. 196 9 7. C. D. Ghoorghiu, op. cit., p. 79; El. Sevaatos. Sărbătorile poporului, publ. in ziar. cit., p. 155. 8. Sim. FI. Marian, înmormintarva la români, p. 387; Gazeta săteanului, an. XV, R. Surat, p. 90; *Din cultul strămoşilor incâ trebuie să fie destule rămăşiţe la nişte sărbători atit de însemnate cum sint cele de primăvară. Din acest cult avem Moşii de F’aşti, venirea sufletelor acasă de pe cea lume, cari stau din Joia mare pinâ la Duminica mare". 9. Dict. de Mârioara Corjan, oghielnriţâ din Suceava. 10. Com. de Vas Nahaiciuc. XIII. LA TOACA Paştile, după credinţa şi spusa românilor de pretutindeni, este o sărbătoare aşa de mare şi de sfîntă, că nu numai a lucra, ci chiar şi a face jocuri cu lăutari şi a juca la auzul muzicii, după cum se joacă în celelalte sărbători mai mari de peste an, este păcat.1 Ba nici măcar a întreprinde vreo călătorie sau a încheia vreo căsătorie nu-i iertat." Drept aceea, mai tot tineretul, cit se află într-o comună, şi cu deosebire feciorii şi fetele cele mari, băietanii şi copilandrele. îmbrăcaţi în hainele cele mai nouă, mai preţioase şi mai frumoase ce le au, şi provăzuţi cîte c-un număr mai mare sau mai mic de ouă roşi, se duc în ziua aceasta nu mult după leturghie la biserică, ca in ograda sau curtea acesteia să petreacă restul zilei, parte ciocnind ouă roşi şi parte trăgind clopotele şi tocind.3 Scopul adunării şi intîlnirii în curtea bisericii, al petrecerii şi al ciocnirii de ouă roşii aici este că. după credinţa celor mai mulţi, toţi cei ce se adună in ziua de Paşti la biserică şi ciocnesc ouă roşi unii cu alţii se vor întîlni şi în cealaltă lume4, iară scopul tragerii clopotelor şi tocării este, după unii, vestirea învierii lui Is. Hr.. ca toată lumea să ştie şi să tresalte de bucurie că Mântuitorul nostru a înviat5, după alţii pentru că c Săptămina luminată, şi cine moare in decursul acestei sâptămîni. cînd cerul e deschis, acela să fi făcut ori şi cîte păcate, nu merge la întuneric, ci se duce de-a dreptul in raifi; şi iarăşi după alţii, că trăgînd clopotele, vor fi scutiţi de foc, grindină, trăsnet, rupere de nori şi alte cumpene mari'. Iar fetele şi nevestele le trag in credinţă că va creşte cînepa şi inul mare8, iar curechiul nu-1 vor mînca omizile.9 Deci, cum au sosit la biserică, lucrul cel dinţii ce-1 fac este că unii încep a ciocni, iar alţii a se sui in clopotniţă, a trage clopotele şi a toca, de se răsună întreaga comună. Şi cînd încetează unii de tras clopotele sau de tocat, încep alţii. Şi tot aşa durează tragerea aceasta a clopotelor trei zile de-a rîndul, adecă din ziua de Paşti, nu mult după ce au ieşit de la sfinta liturghie, şi pînă marţi seara, incetind numai pe timpul cît durează vecernia.10 în ziua întiia, adecă in ziua de Paşti, petrece, după cum am spus, tot tineretul la biserică. A doua şi a treia zi insă petrece mai mult numai o parte, şi mai ales băieţii şi copilele, pe cînd cealaltă parte merge dimineaţa de udă unii pre alţii, şi anume luni udă feciorii pre fete, iară marţi fetele pre feciori, iară după amiazi cei mai mulţi inşi se duc Ia joc, căci in multe locuri în aceste două zile după amiazi se face şi joc.11 E de însemnat şi aceea că toţi cei ce merg la biserică, unde se trag clopotele sau prin alte locuri, unde se adună tineretul 197 în sărbătorile Paştilor, precum bunăoară la scrinciob, înainte de a se porni de acasă, îşi aleg de regulă nu numai ouăle cele mai frumos împiestrite. ci totodată şi cele mai tari.12 în Moldova, „fetele şi flăcăii in ziua de Paşti se suie In clopotniţă şi toacă toată ziua pinâ in sară, ca să crească cînepa frumoasă şi moale ca mătasa; iar se mai coboară în ograda bisericei, iar se mai suie în clopotniţă, şi aşa toată ziulica vorbesc şi şuguiesc in de ci. Fetele iau in sin pască şi ouă roşii, se închină pentru dînselc, dar ele mai mult ca să schimbe ouăle cu flăcăi şi să le deie pască; căci flăcăii îşi aduc de acasă numai ouă roşii.“13 în Transilvania, şi anume în Ormenişul de pe Cîmpie, toţi feciorii şi toate fetele se adună după prinz înaintea bisericii: fetele frumos gătite, iar feciorii cu flori în pălărie. Toţi au ouă roşii. Şi unii rid. glumesc şi îşi petrec, iar alţii ciocnesc împreună: oul cel tare cîştigâ pe cel mai slab. Mulţi ciştigă pe calea aceasta o mulţime de ouă, vezi bine sparte, dar., multe.14 în alte părţi, tot din Transilvania, mulţumesc pre feciorii cari le joacă cu ouă roşii. Mai fiecare fată dă cîte două sau trei perechi de ouă roşii aceluia cu care a jucat. Preferinţă au şi aici cei mai drăguţi. Aşa bunăoară, dacă Măriei ii place de Florea, atunci ca i-a încondeiat cît s*a putut de frumos patru ouă de găină şi două de giscă Iar feciorul, la rindul său, ii mulţumeşte intr-un limbaj simplu, dar poetic. Complezenţa, se înţelege, că nici aici nu lipseşte.15 NOTE 1. Dat. şi cred. rom. din Bucovina. 2. Din mss. d-lui 1. Pop-Reteganul .In ziua de Paşti nu-i iertat a sc căsători, nici a întreprinde vreo călătorie-; W. Schniidt, op. cit., p. 8: .Pentru sfinţenia zilei nu se poate face nuntă in această zi, nu se întreprinde vreo călătorie, ba nici un lucru vajnic-. 3. Dat. rom. din Ilişeşti. corn. de G. Mihuţă „în ziua de Paşti, după liturghie, se adună flăcăii şi fetele In bisoricâ ca sâ ciocnoascu ouă roşi, să tragă clopotele şi eâ toace”; u celor din Pojorita, com.de Ilie Flocea: „După amiazi se duc iarăşi cu mic ai marc la biserică In clopotniţă”. 4. Cred. rom. din Ilişeşti. corn. deG. Mihuţă: .Scopul pentru care se string in ziua de Paşti la biserică e spre a ciocni ouă roşi, crozind că cu care ciocneşti in ziua de Paşti te intilneşti in cealaltă lume." 5. Dat. şi cred. rom. din Brăieşti, corn. de Vas Lucan: .Kcaorii şi fetele se adună in ziua de Paşti la clopotniţă şi trag clopotele, vestind prin nevasta învierea lui Is. Hr“; a celor din Ilişeşti. corn. de G. Mihuţă: „Datina de a trage clopotele in ziua de Paşti este uzitată şi in Ilişeşti. Iar credinţa. îmbinată cu această datină, este ca toată lumea să răsune de laudă şi bucurie că a Înviat Hr.; iară alţii zic că aceasta se face spre sănătate şi spre creşterea cinepei* 6. Cred rom. din Tişâuţi, corn deT Sologiuc: „După înviere se trag clopotele trei zile după olaltă, anume pentru că este Săplâmina luminată, şi atunci se zice că cerul este deschis, şi oricine moare in acest răstimp se duce de-a dreptul in rai”; a celor din Boian şi Pâtrâuţi, corn. de dl Vas Turturean: .Cine are fericirea de a muri In săptămina intiia după Paşti. acela e primit in rai, fie el şi cel mai mare păcătos, căci i se iartă orişice păcate ar fi făcut De aceea se şi numeşte săptămina aceasta Săptămina luminată, pentru că in decursul ei nu merge nime In întuneric"; a celor din Hâlăceana. corn. de Vas. Jemna: „Oamenii cred că cine moare in Săptămina luminată, de duminică pină in Duminica Tomii, acela merge in rai"; a celor din Sf. Onufrei, corn de Const. Ursachi: 198 „Omul ce moare in /.iun de Paşti sau in zilele următoare e norocos, pentru că in ziua de Paşti raiul este deschis, şi omul merge de-a dreptul in rai* 7 Corn. de dl. Vas. Turturean. 8. Dat. şi cred. rom. din Zahoreşti, corn. de Ar> Bdiţan: „Fetele, cari trag clopotele pe la Paşti, cred cu creşte cânepa mare"; a celor din Tişăuţi, corn de T. Sologiuc: „Ţăranii cred că dacă trag clopotele in ziua de Puşti, mai ales partea femeiască, apoi creşte cinepa"; a celor din Capu Codrului, corn. de St. Bodnarescu: „După leturgie se adună feciorii şi fotele Ia biserică, unde trag clopotele neîntrerupt pină la vecernie. Şi se zice că dacă trag femeile in ziua de Paşti, atunci se face cinepa frumoasă*; a celor din Mănăstirea Humorului, com. de G Macovci: „Şi pe la noi se adună feciorii şi fetele in ziua de Paşti la biserică şi trag clopotele pină pe timpul vecerniei, şi dacă trag clopotele, atunci se crede cu se face cinepa frumoasă”; a celor din Frătăuţul Nou, com. de dl. Sam. V. Isopescu, prof. gimn „în Frătăuţi trag nevestele şi fetele clopotele in cele trei zile ale Paştilor, ca să crească bine cinepa şi inul.* 9. Dat. şi cred. rom. din Conuineşti, com. de Tit. Georgian: „După sfirşirea leturghiei, se începe u trage clopotele. Şi despre cei ce trag clopotele se zice că le creşte cinepa sau că curechiul nu-1 mănincâ omizile.* 10. Dat. rom din Fundu Sadovci. com. de Gavril Gliga: „In ziua Învierii este obiceiul ca oamenii bâtrini sa stea pe ucasâ, iar tinerii se duc la biserică, in ograda căreia fac toate petrecerile in decursul celor trei zile dinţii ale Paştilor. Luni şi marţi insă, cu mic şi mare petrec in ograda bisericii, dacă timpul e frumos. Cei tineri trag clopotele iar cei bâtrini povestesc”, a celor din Sf. Onufrei, com. de Const. Ursachi: „Şi la noi se adună feciorii şi fetele in ziua de Paşti, apoi a doua şi a treia zi de Paşti, adecă luni şi marţi, la biserică, nemijlocit după leturghie şi trag clopotele şi toacă pînă pe timpul vecerniei. Iar dacă trag fetele clopotele, apoi se zice că creşte cinepa şi inul mare*: a celor din Pojorita, com. de Ilie Flocea: „în ziua de Paşti se trag necontenit clopotele. A doua zi se face tot aşa, ca şi in ziua intiia se trage mai mult clopotul şi se face joc înaintea bisericii, iar de cătră seară jntră cu toţii in biserică unde se face vecernia*; a celor din Crasna, eoni. de Onufr German: „După ce ies din biserică, merg mai ales flăcăii şi fetele la clopotniţă, unde se duc la ciocnit şi fac petreceri aşa pină seara. După amiazi merg şi oamenii cu toţii lu vecernie. Tbt aşa fac şi petrec şi a doua zi şi a treia zi"; a celor din Cândreni, com de I.. Poenariu: „în ziua de Paşti se trag toată ziua clopotele, a doua zi şi a treia zi asemenea"; a celor din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabăn: „Clopotele se trag prin trei zile. Se crede că trăgând fetele clopotele, utunci se face cinepa şi inul mare. Feciorii şi fetele trag clopotele, iar băieţii bat toaca neîntrerupt. Şi cind il cheamă unul pre altul la biserică zic: -hai la toacă-.* 11. Dat. rom. din Comăneşti, com. de Octavian Giorgiair „După cităvn vreme incep flăcăii şi fetele a ciocni şi a trage clopotele piua la •! 1/2 oare seara. De acum Începe vecernia şi durează pină la 5 oare De acolo stau iarăşi flăcăii pină ce inserează. A doua zi trag iarăşi clopotele şi ciocnesc, ca şi in ziua intiia. numni că acuma se joaca In joc şi se udă fetele, şi merg finii la ninnşi cu pască, cu ouă roşii şi cu slănină. A treia zi tot aşa. numai că a doua zi sc udă fetele, iar a treia zi flăcăii"; a celor din Tişâuţi. com.de T. Sologiuc „Feciorii, u doua şi a treia zi de Paşti, fncjoc. Petele duc hi joc pască şi ouă şi dau unul la altul, lu feciori şi la fete. A doua zi de Paşti, dimineaţa, umblă feciorii pe la fete cu udatul şi fetele le dau ouă şi pasai de mincat “ 12. Dut. rom. din Boion şi Pătrăuţi, com. de dl. Vas. Turturean. 13. El. Scvastos, Sărbătorile poporului, publ. in ziar. cit p 155. 14 Gazeta Transilvaniei, an. L, Braşov, 1889, nr. 76 15. Petru Booriu, Din obiceiurile de la Paşti ale românilor din comuna Grid, publ. in Gazeta TYansilvantet. an. LIX, Braşov, 1896, nr. 68. 199 XIV. BR1CELATUL Sub Bricelat, brişcălit. şi prişcălit sau Alogoroa craiului, sc înţelege alegerea feciorului care a ieşit intiiaşi dată primăvara cu plugul la arat, de crai şi invrednicirea lui cu dreptul şi puterea de a judeca şi a bricela, bricilui, sau a prişcăla, adecă de a pedepsi pre toţi ceilalţi feciori, cari au comis in decursul Postului mare vreo necuviinţă sau altă faptă rea.1 Datina aceasta, după cit ştiu eu pînă acuma, e uzitată numai în Transilvania, şi. după cum ne vom convinge din cele ce se vor înşira mai la vale, nu e alta decît un fel de Strigare peste sat“, cu acea deosebire numai că cei vinovaţi nu numai că se strigă pe nume şi Ii se descoperă faptele cele rele, ci totodată se şi briciluiesc pentru «linsele.3 Bricelatul sau Alegerea craiului se practică, pretutindenea unde e uzitată această datină, numai in ziua de Paşti după vecernie şi numai de câtră feciori Aşa în unele părţi din ţinutul Nâsăudului, mai toţi feciorii, cîţi sc află intr-o comună, se adună în ziua de Paşti după vecernie la biserică şi aici aleg apoi craiul. Signalul adunării acesteia e de regulă baterea toacei. Feciorul care a fost ales de crai se ia, îndată după alegere, de câtră alţi patru sau şase feciori pe braţe şi se duce cu alai pină la riul sau valea ce se află în comuna respectivă. Ajunşi aici, feciorii ce l-au adus vreau să-l arunce in apă. Şi dacă craiul nu le promite o cantitate oareşicare de rachiu sau vinars, după cum si- numeşte in unele părţi din Transilvania băutura aceasta, il şi aruncă şi-l scaldă cumsecade, iar dacă le promite, atunci nu-l aruncă, ci luîndu-l iarăşi pe braţe se întorc cu dinsul înapoi Ia biserică. Ajunşi la biserică, ii dau un scaun, numit scaunul judecătoriei, ca să şadă pe dinsul. invitîndu-1 in acelaşi timp să judece şi să pedepsească pre toţi feciorii, cari au comis ceva rău in decursul Postului marc, bunăoară: dacă mergînd ia plug n-au băgat seama şi an pierdut cuiul de la rotiţe şi «lin cauza aceasta una dintre rotiţe a căzut, sau. dacă n-au arat cum se cuvine, dacă au muncit prea tare boii sau i-au desprins de Ia tinjea mai nainte de a sosi timpul, dacă au purtat struţ ori au jucat în cursul Postului mare, dacă s-au îmbătat, au suduit ori s-au certat cu părinţii săi, mai pe scurt dacă au făcut ceva ce nu s-a cuvenit să facă. Craiul, aşezindu-se pe scaunul ce i s-a dat. şi avînd în jurul său pre cei patru sau şase feciori, cari l-au dus la rîu ca să-l ude. prinde a întreba in auzul tuturor celor de faţă cine ce a făcut. Dacă acuma unul sau altul dintre feciorii adunaţi este pirit de câtră cineva că a comis cutare faptă rea în decursul Postului mare. at unci craiul porunceşte celor patru adjutanţi ai săi să-l ia pe sus, să-l ducă şi să-l pedepsească, ca de altă dată să se ferească şi să nu mai facă aşa ceva. Cei patru adjutanţi, cum li s-a dat porunca aceasta, îndată il şi iau pe cel vinovat pe umeri, il duc împrejurul bisericii, şi stind cu dinsul la fiecare corn de biserică, il briciluiesc4 sau prişcâlesc. adecă il lovesc peste tălpile picioarelor cu un fel de bătâlăutbăţ)numit bricela sau prişcalâ. rostind in acelaşi timp următoarele cuvinte: 200 Nu te bate bricela. Că te bate vina ta. Asta-i de la mine, Asta ţi se vine. Suta, mia, na! Să nu faci altdat’aşa! în chipul acesta sint pedepsiţi de-a rîndul toţi cei ce se află vinovaţi, cari au comis vreo faptă rea, ori s-au purtat necuviincios faţă de crai, sau nu s-au mulţumit cu pedeapsa căpătată din partea acestuia. După ce s-nu judecat şi s-au pedepsit toţi ciţi s-au aflat că nu s-au purtat bine în decursul Postului mare, se duc cu toţii acasă la craiul şi aici petrec apoi atît restul zilei cit şi cele două zile ce urmează, adecă luni şi marţi, niincind. bind şi jucind. Ajunşi la casa craiului, aleg alţi doi feciori din mijlocul celor de faţă şi-i trimit ca să meargă prin sat, unde sînt fete mari. să le poftească şi pe acestea la petrecere. Feciorii aleşi, pornindu-se prin sat şi invitînd pre toate fetele cele mari, ca să ia şi ele parte la petrecerea lor, capătă din fiecare casă cite un dar, care constă mai ales din ouă albe şi roşii. După ce au părindat acum tot satul, se întorc cu darurile căpătate iarăşi la casa craiului, unde din ouăle cele albe fac papă, iar cu cele roşii ciocnesc. Astfel îşi petrec şi se veselesc tustrele zilele acestea, bind din vinarsul ce l-a dat craiul, mineînd din bucatele ce le-au căpătat ca dar de la fetele cele mari, şi jucind cu acestea, cari, după ce au fost invitate, iau asemenea parte la această petrecere dimpreună cu părinţii sau cel puţin cu maicele lor.0 în alte părţi, tot din ţinutul Năsăudului, precum bunăoară in comuna Mocod, Bricelatul sau alegerea craiului se face in următorul chip: Se adună feciorii satului, îndată după vecernie, înaintea bisericii, şi aici, in prezenţa întregului popor adunat, după mai multe consultări serioase, se aleg doi inşi dintre flăcăi, pe cari ii cugetă de mai vrednici între toţi, cari sînt cu purtări mai alese şi bravi in toată privinţa. După ce i-au ales. îi roagă să primească slujba de crai şi să se declare dacă voiesc şi pot primi ori ba. Dacă careva, din o cauză ori alta. nu poate primi, ceea ce rar se intîmplă, atunci de sine se înţelege că urmează altă alegere, pînă cînd junii au crai noi, a căror domnie durează un an dc zile, adecă pînă la Fâşiile viitoare. Noii crai. după ce primesc onorificul oficiu de crai, sînt ridicaţi de mulţime in sus. iar de cite ori îi ridică, strigă mulţimea : „Crai noi în ţeară!" Apoi, după repeţirea de trei ori a acestor cuvinte, îi pun pe tronul crăiesc, care este un scaun lung, ca să poată încăpea amindoi craii pe dinsul. După pontul acesta, se suie un flăcău in turnul bisericii şi de acolo strigă răspicat de trei ori Crai noi in ţară! Griu de primăvară. Mierţa de secară Cu 80 de parale, Mierţa de griu Cu un fiorin, Cupa de vinars Cu un cinceri Şi tabacul cu cinci zloţi! 201 Şi, după ce sfirşeştc aceasta strigături de trei ori, aruncă de acolo din turn un suman jos. care însă este prins şi sprijinit de flăcăi, că nu-i iertat să atingă pâmîntul. După aceasta începe Bricelatul, care se intîmplâ in modul următor: Craii stau pe scaunul lor de onoare, Ungă fiecare crai doi juni voinici ca brazii stau in picioare, gata de ascultat şi împlinit porunca crailor Stînd aceşti patru juni, cari nu sînt aleşi, ci numiţi din partea crailor, ocoliţi de tot poporul din comună, un crai întreabă: - Cine ce are de dat înainte? Atunci unul dintre flăcăi, care ştie despre altul că a comis ceva faptă rea, d.e că a pierdut ceva de la car, a bătut rău vitele, şi-a uitat toporul ori altă unealtă acasă, cind ar fi trebuit să o ducă la cimp, a rupt Ceva la car ori plug, din lene ori nebăgare de seamă, ori doară a răsturnat carul, a suduit de cele sfinte, ş.a., această faptă o aduce înaintea crailor cam in modul următor - înălţaţi crai! N.N. a răsturnat pe loc neted ca palma carul încărcat cu griu curat; ori N.N. a plecat la fin cu gîndul la drăguţă, şi in loc de furcă şi greblă şi-a luat numai toporul şi merindea; ori N.N. a bătut boii, fiindcă nu voiră să treacă cu car cu tot peste gard; ori N.N. trecind pe lingă ograda lor s-a aburcat pe gard şi şi-a umplut minecele sumanului de poame şi le-a dus in şezătoare, etc. Pre acest june poruncesc craii de mi ţi-1 prind cei patru slujitori şi mi ţi-1 ridică pe sus, doi de mini şi doi de picioare, aşa că acuzatul vine cu faţa in jos şi corpul întreg întins, iar de supsuori mai ridicat, ca corpul să aibă poziţiune costişă. Aceşti patru flăcăi au misiunea ca să poarte o dată pe sus pre cel vinovat in jurul bisericii, iar cei doi cc-1 ţin de picioare, avînd nescai lopăţele de lemn, cu acelea dau la tălpile picioarelor celui vinovat mai multe lovituri la fiecare corn de biserică, numărate după versul următor. Nu te bate bricela. Asta ti se cuvine. Ci te bate vina ta. Pentru ce n-ai făcut bine! Asta-i de la mine. Numărătura se intîmplă după modul cum numără pruncii pinâ la 15 pe versul: Toacă, popă. toacă, Cinci, popa, cinci, Toacă de alun, Cinsprezece aici. Botă de gorun. După finele acestei ceremonii, duc pe cel bătut înaintea crailor. Craii apoi il întreabă de este mulţumit ori ba cu pedeapsa primită . nu cumva l-a pedepsit prea aspru, adecă nu cumva careva fecior a dat prea tare, ori prea încet. Atunci pedepsitul spune tot ce are de s, is, şi de cumva aievea careva din flăcăi a dat fără milă în cel judecat, atunci respectivul flăcău, care a abuzat de? încrederea crailor noi. capătă pedeapsă, şi adecă capătă atitea lovituri cîte primise cel dinaintea lui. 202 Şi aşa se repeţeşte judecata şi pedeapsa aceasta pină nu mai vin de nicăieri acuze. Dar nepedepsit nu râmlnc nimeni din cei acuzaţi publice înaintea crailor şi a tot poporul. Acesta-i Bricelatul. După sfirşitul Bricelatului, se duce tineretul la locul de joc, numit prin fostul district al Năsăudului Bere. unde sint strinse toate fetele şi se începe jocul. A doua zi de Paşti, tot după vecernie, se pun craii pe un scaun lung şi, astfel şezind, îi rădică patru flăcăi pe sus şi-i duc pină la riul ori valea cea mai de aproape şi-i aşază pe ţărmure, unde apoi îi întreabă că ce vor să plătească celor ce i-au purtat pe sus atîta loc. Craii, prima dată, zic că aşa li se cade să fie purtaţi, dacă sint crai, dar apoi şi flăcăii zic că tocmai fiindcă-s crai trebuie să-i cinstească mai bine. Aşa se tot mânîncă în vorbe unii una, alţii alta, pînă flăcăii vreau să arunce pe crai in apă, dacă nu-i cinstesc cu ceva. Atunci craii promit o cantitate anumită de băuturi. Flăcăii se dau la tirguite, ba o cupă, ba o ferie, ba două cupe, ba şapte cupe, şi aşa unii tot pun, alţii tot lasă, pînă ce se unesc. După procedura urmată cu craii, se intimplă şi cu oamenii însuraţi. Pre cela ce-1 ştiu că a ieşit mai intîi cu plugul dau sâ-1 moaie, sâ-1 scalde, îl pun pe un scaun ca pe crai, ridică scaunul şi-l avtntâ, ca şi cînd aievea ar voi a-1 arunca. Acesta, fireşte, n-ar avea gust de scăldat chiar în sărbătorile Paştilor, şi cu hainele cele mai bune cu tot, deci prinde a promite şi acesta băutură, numai să-l sloboadă. Tîrgul se face lesne şi cu acesta, după zicala: „Darea Trece moarea". Uneori se duc de gustă din băutura promisă ca răscumpărare pentru scaldă, alteori merg de-şi continuă jocul, ştiind că promisiunea n-o mănîncă lupul. Locul de petrecere, adecă Berea, mai totdeauna este la unul dintre crai. A treia zi de Paşti, fiecare fată are să ducă la Bere de ale mîncării, îndeosebi au să ducă fiecare cel puţin cîte-o pască, un ou alb nefiert şi altul fiert roşu. Iar feciorii au să ducă băutura, de regulă vinarsul. De sine se înţelege că craii au să premeargă cu exemplul: ei dau cîte o mierţâ de griu curat pentru pine şi o ferie de vinars. După ce s-au întrunit toţi, flăcăii şi fetele se pun cu toţii la ospăţ, mănîncă şi beau, iar mai pe urmă se pune pe masă papa cea mare, făcută din toate ouăle cele albe nefierte ce le adusese fetele. Din aceasta mănîncă împreună toţi. ca semn de iubire şi pnetinie ce este intre tineret. După ospăţul acesta se începe jocul, care durează pină seara pe murgit. Atunci fiecare fecior şi fiecare fată mulţumeşte crailor pentru petrecere şi se duc apoi pe la casele lor. 203 Aşa se petrec Paştile în Mocod. aşa se întimplă Alegerea crailor, Bricclatul şi simbolizarea priotiniei.0 in comuna Ciobănea, feciorii se adună asemenea în ziua de Paşti, după vecernie, dinaintea bisericii, unde îşi aleg craiul ca şi cei din satele amintite mai susdin ţinutul Năsăudului. Iar craiul. In rindul său. îşi alege patru ostaşi şi două străji. A doua zi după alegere, adecă luni de dimineaţă, ciţiva dintre feciori merg cu ccteraşi după craiul nou ales, ca să-l invite la Vergel. în streaşină deasupra uşii, de la tinda casei unde e Vergelul, se înfige un steag făcut din năfrămi, cam aşa de suscior ca un om înalt să poată ajunge la el. Ciţi vin la Vergel, tineri şi bâtrîni, sini obligaţi a-şi lua pălăriile dinaintea steagului. Nu o dată insă se află cite unul dintre cei mai îndrăzneţi cari se încearcă să răpească steagul. Iar răpirea constă intru aceea că, apucind repede steagul, il aruncă în focul din casă. pe o fereastră, care în tot decursul Vergelului stă anume spre acest scop deschisă. Iar după ce a făcut aceasta merge însuşi răpitorul şi acuză craiului pre străji, zicînd că au fost leneşe, că au dormit sau altceva au făcut şi n-au păzit steagul. Craiul dictează, in urma acestei denunţări, străjilor pedeapsa cuvenită, care pe loc o şi capătă. Rar cînd se întîmplâ răpirea steagului. Cu atita mai dese însă sînt încercările. Dar şi acestea încă se pedepsesc. Pre cel ce încearcă adecă a răpi steagul, străjile, cari stau de pîndă, deauna îl şi prind. îl iau pe sus şi, ducindu-I înaintea craiului, il acuză, spuindu-i că s-a încercat să răpească steagul. Craiul, ascultind acuza şi văzînd că cel adus e vinovat, dispune ca să-l ducă la închisoare. Străjile il iau acuma şi-l duc intr-un unghi al casei, al tindei sau al cămării, il ţin acolo o minută, două şi apoi iarăşi il duc dinaintea craiului. Craiul porunceşte acuma ca să fie lovit peste tălpi cu o mie de brişcalc. Cum a rostit craiul sentinţa aceasta, îndată il şi înhaţă ostaşii dimpreună cu alţi feciori şi. ţinîndu-l in poziţiune orizontală, intors cu faţa în jos, unul dintre ei ia o brişcală, făcută anume pentru acest scop, şi-i dă cu dinsa ca la 7-8 lovituri, in care timp tot numără din gură pe sărite, astfel că ajunge pinâ la o mie. In tot decursul, cit ţine Vergelul, craiul ascultă necontenit la pîri şi pedepseşte d e. pe cutare, care e acuzat că şi-a pierdut oticul, pe altul că, murgind la grăpat, a uitat rirligul de grapă acasă, etc. Astfel trece ziua de luni şi de marţi de după Paşti şi vine Dumineca Tomei. După serviciul dumnezeiesc din această duminecă, feciorii iau un car cu doi sau şi cu patru boi. se suie intr-insul dimpreună cu două fete. cu două neveste tinere şi cu ceteraşi, şi astfel se duc apoi pină la casa craiului. Ajungind la casa craiului, îl iau şi-l suie şi pre acesta în car şi apoi se duc cu toţii pină la preotul, pre care asemenea il invită ca să se suie in car dimpreună cu preoteasa. 204 Suindu-se şi aceştia în car, trec cu carul de-a lungul satului pină ce ajung la cîmp şi de aici se întoarnă iarăşi înapoi la casa craiului, unde-i aşteaptă o masă gătită Ajunşi aici, se pun cu toţii la masă şi, după ce ospătează de ajuns, tineretul merge la Vergel şi continuă jocul, iar preotul şi cu preoteasa, dacă au luat şi aceştia parte la conduct şi la masă, se întorc acasă. Mai demult era datină in Ciobanca, precum şi în alte comune de prin împrejurime, ca la Vergelul acesta să se bea bere, puindu-sc dinaintea fiecărui fecior cîte o cană de bere de Turda, de unde vine apoi că in unele locuri petrecerea aceasta a început a se numi, pe lingă Vergel, încă şi Bere, pentru că se bea numai bere, iar de mincare puţin ce se punea. în timpul de faţă insă berea e inlocuitâ prin rachiu. Din cauza aceasta apoi, fiindcă rachiul costă foarte mult. rar care fecior primeşte a fi ales ca crai. Şi tot din această cauză, sau poate că şi din multe altele, Alegerea craiului a început de un timp_încoace a se da cu totul uitării, astfel că nu peste mult se va stinge cu totul.' în comuna Grid din Ţara Oltului, datina aceasta, numită Plugarul, se manifestează astfel: Feciorul ce iese mai întîi primăvara la arat se numeşte Plugar. Ceilalţi feciori se duc la dînsul şi-l înştiinţează despre aceasta, ceea ce el o şi ia la cunoştinţă A doua zi de Paşti, dimineaţa. Plugarul se ascunde, ca să nu-1 poată găsi curînd feciorii, cînd vor veni să-l caute. Aceştia insă se prezintă şi-l caută in toate locurile, pină ce-1 găsesc. După ce l-au găsit, patru dintre cei mai voinici feciori, cari sînt aleşi, îl iau pe sus, îl pun pe o grapă cu colţi de lemn, şi apoi cu grapă cu tot îl duc pe umeri pînâ la vale (riu), însoţiţi fiind de lăutari. Costumul lui e simplu Peste hainele din zi de lucru se îmbracă cu o zecho şi asta o încinge cu holdă verde. Tot aşa îşi încinge şi pălăria. Şi aşa stă în picioare pe grapă şi, spre a-şi ţinea echilibrul, se razimă de un furcoi. După ce a îţjuns conductul la vale, pune pe Plugar cu grapa pe ţărmuri. De aici Plugarul intră in vale, zice un „Hristns a înviat", apoi un „Tatăl nostru", şi în loc să-şi facă cruce cu mina, o face aceasta lăsindu-se cu tot corpul în apă, mai întîi spre răsărit, apoi in celelalte părţi ale orizontului. După acensta Plugarul iese din vale spre a-şi trage grapa in vale, pentru că el numai la aceea se năzuieşte, ca să aibă grapa lingă sine şi spre scopul acesta începe a stropi pre cei de primprejur, şi aşa îşi trage grapa. Cei patru feciori sar la ol şi il trintesc în apă, dacă il pot, iar dacă nu, atunci se luptă crincen. pină ce-l cufundă in apă. După aceasta feciorii ies afară, şi după ei Plugarul, care apoi se suie pe grapă, şi astfel se reîntorc acasă. Şi acuma toţi feciorii se duc la Plugar unde, după mai multe urări, se pun la masă. în fine. merită a fi amintit şi aceea că Plugarul, descris în şirele de pînă aici, e uzitat mai in toate comunele din Ţara Oltului, cu acea deosebire numai că în unele locuri intr-un fel, iar în altele intr-alt fel Aşa în Fîntina, bunăoară, in loc ca Plugarul să*şi încingă pălăria cu holdă, pune un colac şi in vîrful lui un ou roşu, iar după el pocneşte unul dintre feciori cu un bici mare.'s în Comana inferioară, tot din Ţara Oltului, alegerea Plugarului se face in următorul mod: în Săptămîna patimilor, doi feciori tocmesc lăutari (diplaşi, ceteraşi) şi totodată acei doi feciori sint şi chizeşi (garanţi) pentru Plugar. în noaptea spre a doua zi de Paşti, Plugarul pitula grapa, oriunde va voi, numai să nu iasă afară din curte, de regulă o ascunde in grajd sub vite, ori prin şopurile cu fin. se înţelege că o grapă fără colţi. După aceea se pitulă şi el unde voieşte, dar să nu iasă din beiul lor. ci cam prin şopuri, ori prin gropi in pămint, on in buţi. in urloaie, sau prin lăzile cu haine. A doua zi de Paşti, toţi feciorii merg la biserică, iar cînd trage la axion (de ieşit), ies apoi cu toţii ca să caute pre Plugar. Şi caută de pun toate cu fundul in sus. în caz că nu-1 găsesc, atunci e silit a se face Plugar unul dintre cei doi chizeşi, ceea ce nu se prea intimplă. căci la caz că nu-1 găsesc pre cel ce-1 caută, atunci chizeşii promit ceva cinste celui ce va spune unde e pitulat, şi apoi e trădat. După ce l-au găsit şi după ce au găsit şi grapa, fac sucit uri de paie şi-l leagă la fiecare picior pe din jos şi pe din sus de genunche. Asemenea îl leagă la mini şi peste mijloc Apoi trec două legături, una pe sub umărul sting, iar una pe sub umărul drept, formind la piept o cruce. Tot cu o legătură îi incunjură şi pălăria, formind in vîrful ei o cruce stind in sus. Pun apoi pe grapă un corman de la pluguri din vechime, iar plugarul ia în mină un furcoi şi se pune şi el pe grapă. După aceasta, apucă de fiecare cap al grapei cite un fecior şi, ridieîn-du-1 pe umere, pleacă astfel cu el la vale ca să-l moaie. Ajungînd la vale îl pun jos, iar Plugarul îşi trage grapa şi cormanul în vale, şi începe a bate cu furcoiul in apă, că sar stropi in toate părţile, avind grijă totodată să nu-1 poată muia. Dar cu toată grija ce o are, garanţii sar la el, unul de pe ţărmurul sting, iar cclalt de pe ţărmurul drept, şi-l bngă cu cnpul In nfund, dacă îl pot; dnr c-e intimplă nu o dată de-i bagă plugarul pre dînşii. dacă nu sînt mai tari ca el După ce-1 moaie bine, îl pun iar pe grapă şi pleacă acasă cu el, tot strigind: Cit e uliţa de largă Pe partea de cătrâ vale, Numai pe-o parte mi-i dragă, Că m-alină und’ mă doare! Ajunşi acasă, mănincă bine. Apoi merg prin sat pe la feciorii însuraţi in acel an. unde ii cinstesc cu mincări. băuturi şi ouă roşii. Şi pe urmă merg cu jocul în prundul satului, unde joacă toată ziua. Fetele ce sînt jucate la această petrecere le dau pentru fiecare joc cite două ouă. Seara, se despart, mulţumind şi strigind fetele, ca semn de mulţumire şi iubire, chemindu-le totodată şi pe a doua zi la joc.9 în Ormenişul de pe Cimpie, toţi feciorii şi toate fetele se adună in ziua de Paşti, după prinz, înaintea bisericii: fetele frumos gătite, iar feciorii cu fiori in pălărie, unde, avind fiecare ouă roşii la sine. ciocnesc împreună, rid, glumesc şi-şi petrec 206 Actul cel mai celebru însă pentru tineret din această zi urmează după vecernie. Cum s-a sfîrşit adecă vecernia, se prezintă ceteraşii (lăutarii) înaintea bisericii. N-au insă voie să cînte din violină, nici tinerilor să joace în ziua aceasta nu le e iertat. Feciorii se aleg la o parte, fetele de altă parte. Ochii tuturora sint aţintiţi asupra aceluia dintre feciori, care mai intîi ca toţi din sal a ieşit in decursul primăverii cu plugul la cîmp. Acesta e eroul zilei. El se aşază departe, la o anumită distanţă, ceilalţi feciori se înşiră îndărătul lui, stînd gata de fugă, îndărătul acestora se află ceteraşii, cari cu arcul pe strună aşteaptă darea semnalului. Un bărbat mai bătrin stă cu mina pe funia clopotului şi, cînd tinerii s-au aranjat de ajuns, el loveşte de trei ori clopotul într-o ureche. Atunci feciorii incep la fugă. în urma lor merg ceteraşii în paşi lini şi cîntînd o melodie unică şi caracteristică pentru ocaziunea aceasta. Fetele se duc după ceteraşi şi ieşind din sat se preumblă din deal în deal, urmărind cu atenţiune mersul junilor fugari. Feciorii au să prindă pre Plugar, şi pînă cînd l-au prins satul e ca pustiu; nu se face joc, nu este voie bună în sat, fetele sînt în cîmp cu ceteraşii, cari cintă un cîntcc duios. Iar feciorii aleargă prin pădure ca să afle pre plugar. Nu este iertat nimărui să stea Plugarului în cale. El poate să stea ascuns o zi, două şi citeodată şi trei zile, se duce în anumite locuri, unde precum i-a spus aleasa inimii sale, va afla mincarea ce i-a pus-o ea într-un loc pe unde avea el să fugă, şi o şi află. Pîndeşte pînă cînd poate găsi ocaziune ca să se poată întoarce in sat fără a fi prins. Ajungînd in sat, mai intîi se duce la clopotniţă, loveşte de trei ori clopotul şi îndată după aceasta toţi tinerii aleargă cu voie bună spre biserică. Plugarul fugar are drept in ziua aceasta să mince, să bea şi să trateze cu băutură pe cine-i place, în contul feciorilor. Dacă însă feciorii l-au prins şi l-au adus cu sila în sat, este el dator să le plătească acestora băutură în cinste. După întoarcerea fugarului în sat, se începe apoi şi jocul, care, afară de zile de post, se continuă in fiecare duminecă şi sărbătoare. Şi e foarte fericită fata, pe care, în jocul prim. o joacă mai intîi Plugarul fugar. 0 NOTE 1 Al. Viciu, Glosariu de cuvinte dialectale. Blaj. 1899. p. 21: „Brişcâlitul (Valea Almaşului, jurul Jiboului, Dragului) v. prişcâlitul'; p.47: ..Prişcâlitul (pe aiuri bnşe, v. la b.) pe la Girişul rom., S. Petru de Cimp. $. a., un joc al feciorilor in ziua de Paşti, cind adunaşi lingă biserică bat la tălpi pre feciorii cari s-au purtat râu, necuviincios, in Pâresemi. Lopăţica, cu care dau, se zice prişcală: Nu te bate prişcala. Că te bate vina taî vozt prnşt ilâ = şindilă. şisă (Haţeg), de unde s-a corupt vorba prişcală." 2. Sini. FI. Mnrinn, Sărbătorile la români, voi. II. Bucureşti. 1899, p 286 207 3.1. Pop-Keteganul, Bricelatul sau alegerea de Crai nou In (ară, publ. in Revista ilustrată, an. 1. Bistriţa, 1898. p. 73: «Bncelatul o mai vechi dedt Strigatul presto sat. ori barem deodată După a noastră părere a fost mui intli Bricelatul ori Vârgelatul, iar numai cu timpul s-a modificat respective muiat in Strigarea presto sat. Scopul era unul şi acelaşi la amin două: păstrarea tineretului in stare de moralitate, hărnicie, cruţare, numai cit Bricelatul il admonia in mod simţitor corporulmente, pre cind la Strigarea preste sat sufere numai simţul pudoarei." 4 Dat. rom. din Ilva Mare, corn in fostul district al Nusăudului. publ.in Gazeta 1Yansil-vaniei. an. LV, Braşov. 1892. nr. 207: «în ziua de Paşti, dimineaţa, copiii umblă după ouă. După vecernie trag clopotele, bat toaca, se briciluieşte in ţinterim tineretul, şi bătrinii povestesc despre vremile trecute şi bătălii, nu merg la circiuma, nici nu dorm in această zi, zicind că nu este hine " 5. Corn. de mai mulţi conşcolnri. pe cind mă aflam ca student de u Vll-a cl. la gimnaziul romăn din Năsăud. 6.1. Pop-Retegunul, Bricelatul. publ. in ziar cit., p. 73-74. 7. Corn. de dl. Grigorie Crăciunaş, paroh in Ciobănea. 8. Petru Boieriu, Din obiceiurile de In Paşti ale românilor din comuna Grid. publ. in Gazeta Transilvaniei, an. LIX, Braşov, 1896. nr. 68. 9. loan Popa, Plugarul, un obicei din Comnna inferioară (Ţara Oltului), publ. in Foaia poporului, an. VIII, Sibiu, 1900. nr 8. p. 85. 10. Gazeta Transilvania, an. L. Braşov. 1887. nr 76 XV UDATUL în unele locuri, atît din Bucovina cit şi din Transilvania, este datină ca luni, a doua zi de Paşti, feciorii sâ ude pre fete şi băieţii pre copile. Iar marţi după Paşti udă fetele pre feciori şi copilele pre băieţi.1 Datina aceasta e uzitată in Bucovina atît pe la oraşe cit şi prin sate. Udatul pc la oraşe se face în următorul chip: Fiecare june ia un şipuşorcu apă neîncepută sau cu parfum şi, mergînd pe la casele unde se află fete mari şi copile, respective domnişoare, cam pe timpul acela cind presupune el că se vor fi sculat şi îmbrăcat, cum intră în casă se duce de-a dreptul la dînsele şi le stropeşte. Fetele, după ce au fost in chipul acesta udate invită pre cei ce le-au udat la masă. ii cinstesc şi primesc cu fel de fel de copturi şi. dacă sînt înrudiţi sau mai de aproape cunoscuţi, le dau. drept suvenire, şi cîtc un ou care e mai frumos. Nu tot aşa insă se intîmplâ Udatul pe la sate. Aici se scoală flăcăii des-dimineaţâ şi mergind, cîte c-o cofiţă plină de apă neîncepută pc la casele pe unde ştiu că se află fete mari. pre care fată o surprind sau o găsesc dormind o udă cumsecade.2 în alte părţi insă udatul acesta se face intr-un mod şi mai brutal. Flăcăii adecă pindesc cind ies fetele de prin casc. le prind, şi, aşa îmbrăcate şi gătite, cum sînt. le duc pînă la o fîntînă, părîu, baltă sau şi la un eleşteu din apropiere, şi acolo toarnă apoi cîte vreo două-trei cofe de apă pe dînsele, ori le cufundă cu haine cu tot înăuntru şi le udă. Iar după cc le botează astfel le dau drumul.3 208 Cu toate acestea însă, fiecare fată care e astfel udată nu se supără, ci din contră se bucură, crezînd că, întimplindu-i-se aceasta, în decursul anului de bună seamă se va mărita.4 Originea acestei datine ne-o arată următoarea legendă din Bucovina: „Zice că o fată de creştin, luînd a doua zi după învierea Domnului nostru Is. Hr, nişte ouă albe intr-o coşărcuţă. se duse cu dînsele la tîrg să le vîndă. Pe drum se Sntîlni cu o fată de păgîn şi aceea voi să-i cumpere ouăle, dar nu avea destui bani la sine. Deci după ce negoţie ouăle, o rugă să meargă acasă la dînsa ca să-i dea şi ceilalţi bani Fata de creştin se învoi şi se porniră apoi amîndouă spre casa fetei de păgîn. Pe drum, din vorbă in vorbă, veni vorba şi despre Domnul nostru Is. Hr., precum şi despre legea creştinească. Fata de creştin începu a-i istorisi celei de păgîn că nici o lege din lume nu e aşa de bună ca legea creştinească, şi în urmă o îndemnă ca să treacă şi ea la aceasta lege. Fata de păgîn insă nu voi să creadă şi de aceea zise: - Numai atunci voi crede, cînd se vor preface ouăle cele albe, ce mi le-ai vindut, in roşii! N-a apucat insă bine a rosti cuvintele acestea şi iată că - minunea minunelor - toate ouăle se făcură roşii. Fetele, cînd văzură minunea aceasta, leşinară amîndouă de spaimă. Nişte băietani însă, cari din intimplare se aflau în apropiere, vâzîndu-le că au leşinat, alergară repede la o fintînă, scoaseră apă dintr-însa şi le udară, şi fetele in urma aceasta se treziră. Atunci fata cea de creştin, drept recunoştinţă şi mulţumită, luă mai multe ouă roşii şi le împărţi bâietanilor spre aducere-aminte de cele ce s-au întîm-plat. Şi de atunci a rămas datina ca băietanii să ude fetele a doua zi de Paşti, şi ca răsplată pentru aceasta să capete de la dînsele ouă roşii.UJ NOTE 1 Dat. rom. din. Sf. Onufrei. com. de Const. Ursachi şi Cas. Breabăn: Jn lunea Paştilor umblă feciorii cu Udatul pe la fete, iar oamenii unul la altul cu pască. Marţi, udă fetele pre feciori, pre cari ii găsesc încă dormind, iar oamenii umblă iar cu pască şi se veselesc.*; din ms. d-lui I. Pop-Rctcganul: «Lunea, a doua zi de Paşti, pe unele locuri se udă cu apă. Copiii merg la naşi şi primesc domn. de regulă ouă roşii. Pe unele locuri se udă la Ispas.*; W. Schmidt. op, cit., p 9. 2. Dat. rom. din Sint-Ilie. com. de Lazăr Floduc. 3. Dat. rom. din Boian, com. de dl. Vas. Turturean, şi a celor din Bosanci, com. de M. Ivaniuc. 4. Com. de dl. V. T\irturean. 5. Din Fundu Moldovei, com. de Gavril Glign. stud. gimn. 209 XVI. UMBLAREA CU PASCA Bărbaţii însuraţi şi muierile măritate, respective soţii căsătoriţi, (lin cele mai multe comune româneşti din Bucovina, au datină de a nu se duce in ziua de Paşti nicâiri de acasă, ci numai dimineaţa la înviere şi după amiazi la vecernia cea mare, iar restul zilei il petrec de regulă acasă. Pentru aceea insă servitorilor şi servitoarelor, cine are de acestea, nu numai că li se încuviinţează a sta cu stâpînii la una şi aceeaşi masă şi a mînca din aceleaşi bucate, ci totodată li se acordă deplină libertate, adecă se lasă ca să se ducă de acasă unde voiesc şi cind voiesc, şi nu li se porunceşte nimic.1 Ba in multe locuri, atît din Bucovina cit şi din Banat, li se dă unor servitori, şi cu deosebire ciobanilor, dacă aceştia peste vară au fost ascultători, priin-cioşi, buni şi de omenie, încă şi cîtc un miel gras şi frumos ca dar.“ Dar nu numai senatorilor, ci chiar şi vitelor cornute, precum şi altor animale domestice se dă în ziua de Paşti deplină libertate, aşa viţeii se lasă să sugă tot laptele de la mamele lor, căci vacile mulgătoare în această zi mart* nu se mulg defel, iar cînii se slobod din lanţ şi se lasă, fie orişiclt de răi ar fi. să alerge pe unde le place.’1 în unele părţi din Transilvania, precum bunăoară în Vama, vitele au libertate de a paşte şi pe holde, unde voiesc. pînă după ieşirea din biserică, iar pe unele locuri chiar ziua întreagă.4 A doua şi a treia zi insă, adecă luni şi marţi după Paşti, este datină ca cei căsătoriţi să se ducă cu pască pe la neamurile cele mai de aproape, şi anume totdeauna cei mai tineri la cei mai înaintaţi în vîrstă, precum fiii la părinţi, nepoţii la moşi. fraţii şi surorile cele mai mici la fraţii şi surorile cele mai mari. finii la nănaşi, ginerii la socri, şi cumetrii la cumetri.5 Originea acestei datine, după credinţa şi spusa poporului bucovinean, datează tocmai de pe timpul învierii Domnului nostru Is. Hr. Căci precum umblau atunci creştinii şi vesteau că Îs. IIr. a înviat, aşa obicinuiesc şi in ziua de astăzi oamenii noştri a umbla cu pască a doua şi a treia zi de Paşti şi a vesti şi ci învierea Mântuitorului.6 Drept aceea, a duce sau a umbla cu pască pe la neamurile cele mai de aproape şi a le vesti învierea Mintuitorului este o datorie. O intrelăsare sau o ncîmplinire insă conştiinţioasă a acestei datine se priveşte de o necuviinţă şi detragere a cinstei, mulţămitei şi supunerii ce se datoreşte celor mai mari ' Cei ce merg cu pască pun de regulă 2-6 paşti una peste alta intr- un testimel şi cu ea 6-12 ouă roşi!\ adecă fiecare după cum ii iartă împrejurările materiale, şi cu legătura aceasta de pască şi ouă roşii se pornesc apoi la cei ce au de gînd să meargă cu pască. Iar cind ajung la starea locului şi int ră în casă, nu dau bineţe ca de altă dată in decursul anului, ci spun: „Hristos a înviat** Cei de casă, intimpimndu-i şi râspunzîndu-le „Adevărat c-a înviat", le mulţumesc pentru că n-au uitat de dinşii. ci au venit, şi apoi ii poftesc să ocupe loc. Atunci nou-veniţii sărută mina color de casă, dacă aceştia sînt părinţi, moşi sau nănaşi, iar de nu. dau numai mina unul cu altul sau se sărută, şi apoi cel ce a adus pasca se apropie de masă şi o pune pe aceasta 210 După ce 8-a pus pasca pe masă. gospodina de casă o ia cu legătură cu tot de pe masă şi o pune în alt loc undeva, unde stă plnă ce cei ce au venit cu dînsa voiesc să se întoarcă acasă. Apoi se aşazâ cu toţii la masă şi încep a mînca, a ciocni unul cu altul ouă roşii, a bea şi a se veseli împreună pînâ de către seară 9 Cind începe a se ingina ziua cu noaptea sau. dacă cei veniţi au de glnd să meargă şi in alt loc, atunci şi mai degrabă se scoală cu toţii de Ia masă; gospodina de casă se duce şi schimbă pasca şi ouăle din legătură, punînd intr-insa. în locul celor aduse, alte de ale sale. şi anume: dacă s-au adus trei pune două. iar dacă s-au adus şase nune patru, adecă cu una sau cu două mai puţine. Tot aşa face ea şi cu ouăle.19 Întimplîndu-sc insă ca pasca adusă să nu fie cuviincios făcută şi coaptă, adecă dacă e ieşită din mină rea, sau prea mică, ceea ce vădeşte o nepăsare, o zgircenie, sau numai o mergere ca să fie mers, atunci li se înapoicşte, după numărul adus. una sau mai multe paşti din cele aduse, ceea ce va să zică că altă dată pot să o primească îndărăt, dacă cinstea nu le va fi mai cuviincioasă.11 Cînd se duce cineva intiiaşi dată cu pască, atunci nici nu i se ia nici nu i se dă nimic in schimb, ci cum a dus legătura cu pască, aşa i se şi dă înapoi. De primit însă sînt şi aceştia foarte bine primiţi.12 Şi acuma, după ce li s-a schimbat pasca, gospodina de casă îmănuează legătura cu pască bărbatului ce a adus-o. Apoi. dorind unul altuia sărbători fericite, cei ce au venit cu pască se întorc acasă. In unele comune, tot in aceste două zile, precum şi in celelalte zile ale Sâptăminei luminate, este datină de a se face şi Colăcime13, adecă de a merge finii la naşi şi cumetrii la cumetri, nu numai cu pască, ci şi cu colaci.14 în Banat numirea de pască e cunoscută mai mult de bătrini, pe cînd generaţiunea mai nouă începe a o da cu totul uitării. De aici vine apoi că datina de umbla cu pască, ca in Bucovina, in această ţară. şi mai ales în Secaş de lingă Oraviţa. nu e defel cunoscută. Este însă şi in Banat datină ca a doua zi de Paşti să meargă naşii la fini şi să le ducă cite o lopaliţă de porc (omoplatul) şi un colac mare de griu. Finii apoi ii tratează cu mîncare şi băutură destulă. Scopul acestei datine este: aderenţă şi dragoste reciprocă.15 NOTE 1 2 * * * * * 1. Dat. rom. din Sf. Onufrei, corn. de Cas. Breabân: .Libertatea acordată senatorilor constă intru aceea că ei pot să mănincc cit vor vrea şi ce vor voi la o masă cu slăpinul. şi pot face ce vor voi. că nimeni nu le porunceşte nimica tot de acolo, corn. de Const. Ursnchi: .Libertatea acordată servitorilor in ziua de Paşti constă întru aceea, că ci fac ce voiesc, şi stă pinii nu le poruncesc nimica; mânincâ şi beau la o masă cu stâpînii.* 2. Dat. rom. din Cindreni.com. deG. Mihuţâ; Sim. Mongiuca. Calcnd.pean. 1882. martie 28: .Păcurarii capătă un miel gras. drept dar de răsplătire ’ 3 Dat. rom. din (’rasna, corn. de Onufrei German jn ziua de Paşti nu fac foc, nu umblă desculţi, ca să nu li se facă ceva la picioare peste vurâ, şi nici nu mulg vacile, iar dnilor le dau drumul din lanţ.* 4 Din nu», d-lui 1. Pop-Retcganul. 211 5, Dat. rom. din Boian şi Pătrăuţi, corn. do dl. Vaa. TUrturean; a celor din llişeşti, corn. de G. Mihuţă: „De luni după Paşti încep a umbla cu pască, şi anume: mers rnai intii fiii la părinţi, apoi nepoţii la moşi, şi finii la naşi."; n celor din Crasna, corn. de Onufr. German: „Luni iarăşi petrec pe acasă pină după turnări, şi apoi merg finii cu pască la minaşi."; a celor din Tişăuţi, corn. de T. Sotogiuc: „A doua şi a treia zi de Paşti inerg oamenii ai pască unul la altul, mai cu seamă insă neamurile "; a celor din Comăneşti, corn. de Tit Georgian: „Pe la noi umblă cu pască u treia zi după Paşti, şi anume finii la naşi şi cumetrii la cumetri"; a celor din Sf. Onufrei, corn de Const Ursachi: „Luni după Paşti merg unii la alţii cu pasca. Marţi tot aşa."; a celor din Capu Codrului, corn. de Ştef. Bodnărescu: „Cu pască umblă a doua şi a treia zi de Paşti, şi anume numai neamurile, dar mai ales dintre neamuri finii la naşi."; a celor din Pojorita, corn. de dl. II. Flocea: „A doua zi de Paşti merg cu pască in ospeţie, şi mai ales finii la naşi."; a celor din Stupea, corn. de G. Brătean: jn timpul Paştelui merg finii la naşi, ginerii la socri şi cumetrii la cumetri cu pască."; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 79-80: „A doua şi a treia zi de Paşti se duc pe Iu neamuri; acolo mănincă pască şi cozonacul lor, iar la plecare le pun alţii in loc."; El. Sevastos, Sărbătorile poporului, publ. in ziar. cit., p. 155. 6 Cred. rom. din Brâieşti, corn. de I Pohoaţă: „Despre umblarea cu pască zice poporul, că precum umblau creştinii şi vesteau c-a înviat Hr., aşa obicinuiesc şi poporenii noştri a umbla şi a vesti învierea Mlntuitorului, şi mai cu seamă finii la nănaşi, ginerii la socri şi cumetrii la cumetri Această datină se începe a doua zi de Puşti şi durează pină a treia zi." 7. Corn. de dl. Vas. TUrturean. 8. Dat. rom. din Boian şi Pătrăuţi, corn de dl. Vas. 'I\irturean; a celor din Capu Codrului, corn. de Ştef Bodnărescu. 9. Dat. rom. din Bosanci, corn. de Mih. Ivaniuc. 10. Dat. rom. din Boian, com. de dl. Vas. Turturean: „De regulă se duce unu sau mai multe paşti, citcodatâ şi rite un cozonac, apoi patru sau mai multe ouă roşi. Unde merg ai pască afiâ totdeauna bună primire, şi de regulă nu se întorc cu mina goală, ci Ii se pune rite o pască şi dteva ouă roşii proprii "; a celor din Bosanci. com. de M. Ivaniuc: „A doua şi a treia zi de Paşti merg finii la nănaşi, ginerii la socri, şi cumetrii la cumetri cu pască, unde petrec, mincind, bînd şi veselindu-se pină de către seară. Iar scara, cind se duc acasă, li se schimbă pasca."; a celor din Dănila. com de Vas. Nahaiciuc: „Luni după Paşti merg finii la ninaşi cu pască, petrerind acolo foarte bine. Dar cind voiesc acuma finii să se ducă acasă, schimbă nânaşa pasca şi apoi se pornesc acasă." 11. Dat. rom din Boian şi Pătrăuţi, com. de dl Vas. Turturean; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef Bodnărescu: „Aceştia merg cu 2 paşti şi cu 6-12 ouă roşi. dintre cari paşti naşa le dă una înapoi." 12. în cele mai multe părţi din Bucovina. 13. Vezi datina aceasta mai pe larg in opul meu: Nunta la români. Bucureşti, 1890. p. 766-771 şi Naşterea la români, Bucureşti, 1892, p. 291-307. 14. Dat. rom din Bălăceana. com de G. Jemna: „în Săptămina luminată este datină la românii noştri de a merge finii la naşi şi cumetrii lu cumetri nu numai cu pască, ci şi cu colua precum şi cu alte daruri. Şi dacă nînaşului i-a murit finul, atunci merge tatăl pruncului mort la cumâtrul său nu numai cu colaci, ci şi cu un pom încărcat şi înfrumuseţat cu felurite mărunţişuri."; a celor din Stupea, com. de N. Jauca: „N’înnşii string a doua şi a treia zi de Paşti la sine pre toţi finii, precum şi alto multe neamuri dintre cari finii vin nu numai cu pască, ci aduc încă şi colan Iar după ce au sosit cu toţii se pun la masă, mănincă. ciocnesc, cinstesc şi se veselesc pină de către seară “ 15. Com. de dl. Val. Dioniu. 212 XVII. SCRÎNCIOBUL Scrîndobul, după credinţa şi spusa românilor din Moldova şi a celor din Bucovina, e făcut întru amintirea spînzurătoarei lui Iuda Iscarioteanul, care, mustrindu-1 cugetul pentru fapta cea nelegiuită ce o făcuse vînzînd pre Is. Hr., s-a dus de s-a spînzurat de o creangă şi, nedînd oamenii trei zile de dînsul, vintul îl batea şi-l clătina dimpreună cu creanga de care era spînzurat încolo şi încoace.1 Scrîndobul, după mărimea sa, e de două feluri: unul mare şi altul mic, iar după forma construcţiunii sale de mai multe feluri şi se numeşte în Bucovina şi Moldova: scrînciob dim. scrinciobaş; în Muntenia: dulap, leagăn şi ţiţeche2; în Transilvania, şi anume în Munţii Apuseni scrînciob3, iar în Ţara Haţegului: ţuţul şi ţuţuluş , în Ungaria: sdrincă5; iar in Banat: scrînciob, leagăn, le-gânuş, ţuţuluş. vîrtej, vîrtij, şi virtiloi®. Scrinciobul mare se face astfel: Se iau două bîrne cam rite de patru metri de lungi şi, cioplindu- se în patru muchi, se dăltuicsc la un capăt cu dalta în formă de furcă, de unde le vine apoi şi numirea de furci, sau se sfredelesc c-un sfredel mare şi din cauza aceasta se numesc stîlpi. După ce s-au cioplit furcile, se îngroapă amîndouâ cu capătul cel nedâltuit sau nebortit in pămînt şi anume drept în sus şi cam de trei metri departe una de alta. Se ia apoi un tumurug, numit grindei sau sul, care e la un capăt încrestat sau provâzut cîte cu un cui gros de fier şi se aşază cu încrestâturile în dăltuiturile furcilor sau se vîră cu cuiele în borţile acestora. La mijlocul grindeiului sau sulului, care stă in direcţiune orizontală, se vîrâ prin patru borţi pătrate patru grindişoare sau căprioraşi, ciopliţi asemenea in patru muchi şi în depărtare co la un metru unul de altul, astfel ca Să formeze două cruci. în capetele acestor patru grindişoare, numite săgeţi, fuse sau dreve, cari sint tot una de lungi şi prinse la capete cîte c-o chingă sau stinghie pl. stinghii, se află asemenea cîte o bortă rotundă, în care se vîră cîte un grindeieş sau grindeuţ. De fiecare din aceste patru grindeieşe sau grindeuţe. cari nu se învîrtesc împrejurul osiei lor, ci numai se mişcă într-o lăture şi intr-alta, atîrnă cîte un scaun, care, la rîndul său, e compus din cîte două braţe sau spiţe, numite alminterea şi holobe sau hloabe, apoi dintr-un spătariu, două ţiitori şi dintr-o punte, pe care şed cei ce se dau în scrînciob. în fine, după ce s-au îngropat furcile in pămînt şi după ce s-a aşezat grindeiul cu scaunele în dăltuiturile sau borţile lor, nu numai că se întăresc bine în pămînt, ci li se pune totodată la amîndouă, atît de o parte cît şi de cealaltă parte, cîte o proptea sau propea, anume ca. puindu-se scrînciobul in mişcare şi dîndu-se mult timp intr-insul, să nu se poată defel clătina. Fiind scrînciobul astfel construit gata, se suie în fiecare scaun cîte două sau trei persoane, şi apoi se pune in mişcare de către doi sau patru bărbaţi, numiţi scrinciobari, cari stau unul de o parte iar altul de cealaltă parte, la capătul săgeţilor îndreptate spre pămînt şi. prinzînd săgeţile de vîrf, le avintă 213 in dreapta sau stingă, adecă in care direcţiune voiesc ei să se invirteascâ scrînciobul. Puindu-se în mişcare, grindeiul cu săgeţile se invîrtesc in jurul osiei sale, iar scaunele de la capetele săgeţilor, ureîndu-se in sus şi scoborindu-se in jos, se invîrtesc roată împrejurul grindeiului, de unde vine apoi că scrinciobul acesta se numeşte şi scrinciob cu roată.' Pe lingă acest scrinciob, care se invîrteşte roată, mai este incă şi un alt fel de scrinciob, asemenea mare, care se invîrteşte ca vîrtelniţa. Acest din urmă se deosibeşte de cel dinţii prin aceea că grindeiul sau sulul, in care sint întărite săgeţile sau pirghiile cu scaunele, nu se aşază în direcţiune orizontală cu capetele în dăltuiturile furcilor, ci in direcţiune verticală, şi anume cu un capăt într-o costoroabă, care e întărită in vîrful furcilor, iar cu celălalt capăt într-o tigaie sau broască aşezată intr-o talpă, drept la mijlocul furcilor. Acest scrinciob are numai patru săgeţi, nu opt ca cel dinţii; iar la capătul săgeţilor acestora, cari sînt sprijinite cite cu o chingă sau ţiitoare, se află asemenea cite un scaun de aceeaşi construcţiune şi mărime ca şi cele ale celui dinţii. Scrînciobul acesta, după cum am amintit din capul locului, se invîrteşte ca o vîrtelniţă, şi prin urmare e mai puţin periculos pentru cei ce se dau intr-insul decît cel dinţii.8 Scrinciobul mic e compus dintr-o scindură cam de o palmă domnească de lată şi cam de un metru de lungă, care e prinsă la capete cite c-o rudiţă perpendiculară, iar acestea sînt întărite cu partea sau capătul deasupra intr-un sul orizontal, ale cărui capete sint vîrite în cîte o bortă făcută în doi stilpi, cam de doi metri de înalţi şi îngropaţi in pămint, în depărtare cam de un metru şi 2 d. m. unul de altul. Punîndu-se scrînciobul acesta, numit şi scrinciob intre stilpi, in mişcare, cel ce şade pe dinsul umblă încolo şi încoace, ca şi cînd s-ar legăna, de unde se vede că-i vine în unele părţi şi numirea de legănuş sau ţuţuluş. O seamă dintre aceste scrincioabe au şi spătare, adecă sint făcute in forma unui scaun cu spătar, anume ca cei ce se dau intr-insele să se poată răzima cu spatele şi să fie mai siguri că nu %'or cădea. De multe ori însă acest fel do scrinciob se face şi numai dintr-o funie cam de vreo trei metri de lungă, care se leagă cu capetele de creanga unui pom. iar la mijlocul ei, care spinzură in jos, se pune o perină, un lăicer sau un suman, şi pe obiectele acestea aşezîndu-se apoi cel ce voieşte a se da in scrinciob, se scrinciobă 9 Afară de aceste două scrincioabe mici, mai este încă şi un al treilea fel. numit scrinciob in copaci. Acesta constă dintr-un cîrlig firesc, care se anină de un crac potrivit de copaci, şi la al cărui capăt de jos este întărită o scindurică numită şi punticică. Cel ce se dă in acest scrinciob stă cu un picior pe un capăt al scinduricăi. iar cu unul pe cealălalt capăt, şi aşa, stînd in picioare şi ţinindu-se cu amindouă mînile de cîrlig, se leagănă încolo şi încoace, mai repede sau mai încet, după cum se şi avintă.10 La scrîncioabeie, despre cari ne-a fost pînă aici vorba, se mai numără incă şi invîrtitoarea. 214 Învîrtitoarea constă dintr-un ţeruş, bătut bine in pămînt şi râtunzit la capătul de sus în forma unui ou, şi dintr-o pîrghie. numită durubaţâ, care e drept la mijloc găurită în forma unei jumătăţi de ou, şi cu care se pune apoi pe vîrful ţeruşuîui astfel ca să poată sta orizontal. Cei ce vreau să se dea în aceasta invîrtitoare se suie călare pe capetele duruboţei, şi anume: unul de o parte, altul de cealaltă parte, şi dindu-şi apoi avînt cu picioarele, cari le ajung in pămînt, se cumpenesc şi se invirtesc cum şi încotro le place.11 Ca şi învîrtitoarea românilor din Bucovina, c compus şi vîrtejul, vîrtijul sau virtiloiul românilor din Banat, adecă dintr-un pociumb sau ştiomp, cum se spune în părţile Caransebeşului, în vîrful căruia se aşază o grindă numită bilă. Pociumbul sau ştiompul e bătut in pâmint, iar bila stă orizontal şi se ponte invirti. Pe un capăt al bilei se urcă cineva calare, băiat, fată, nevastă sau bărbat, tot aşa şi pe al doilea capăt al bilei, care astfel stă în echilibru. Iar alţi doi oameni invirtesc bila din vîrful ştiompului şi aşa petrec.12 La aromânii din Macedonia acest fel de scrînciob se numeşte drimbală şi vîrticoniţă şi se face aşa: „se înfige în pămînt un par de mărimea taliei copiilor", cari vreau să se dea într-însul. „Uneori parul e ceva mai mic. După ce se ascute puţin la vîrf, se aduce o prăjină mare“. numită grcndă, al cărei mijloc este pe jumătate găurit „şi se pune cu partea semi-găurită pe vîrful parului. La cele două capete ale prăjinii, care se numeşte drimbală, se pun doi băieţi, şi prin vintul ce-şi dau fiecare pe rînd, drîmbala, cînd se rădică in sus, cind se lasă în jos. râdicînd şi scoborind astfel pe rind pe cei doi copii, cari se dau în drimbală. Cind e să se dea jos cei doi copii, ca să nu cază vreunul dintre ci prin dezechilibrarea drimbaloi, cînd unul in momentul ce se găseşte jos ar părăsi-o, ceilalţi jucători se râped la par şi opresc drîmbala." în comunele româneşti de la Pind, drîmbala se face de regulă din pin tînăr şi se găureşte la mijloc prin ajutorul cărbunilor.1,1 Pe lingă scrîncioabele şi învîrtitoarea, descrisă mai sus, mai există în Bucovina încă şi un al patrulea soi do scrînciob, numit huţa, huţanâ, huţină, huţunătoare, huţuţătoare, cumpănă şi cumpenitoare, cu care se huţănă, huţină, huţunâ, sau huţuţă, mai cu seamă băieţii şi copilele. Huţa sau huţunătoarea constă dintr-o seîndură, numită punte sau cumpănă, care se pune cu mijlocul peste un tumurug sau butuc gros sau şi peste un alt obiect înalt şi îngust, şi punindu-se apoi un băiat, ca şi cînd ar sta călare, pe un capăt al seîndurii, iar al doilea pe celălalt capăt, îşi dau avînt şi se huţuţă. Şi dacă unul, cînd ajunge jos, sare de pe seîndură, atunci celălalt trebuie numaidecît să cadă, şi lesne poate să se vulnereze. De aceea, cînd vor să înceteze de a se huţuţă, nu-şi dau mai mult avînt, ci lasă ca seîndură să-şi vie în echilibru, şi atunci se scoboarâ apoi amîndoi pe încetişorul jos.14 Unii băieţi, cînd se dau in acest fel de scrînciob, zic şi următoarele versuri: Huţa, huţa, cu căruţa Pin' la lelea Măriuţa!15 sau: Dura, dura, cu căruţa Pin’ la lelea Măriuţa. Mâriuţa nu-i acasă. Numai fata cea frumoasă Cu cercei de ghiocei Cu salbă de nouă lei!,fi 215 Datina dc a se da Sn scrinciob, sau de a se scrincioba există mai ales în Bucovina, nu numai într-o zi sau sărbătoare anumită, ci am putea zice că ea este uzitată mai in toate duminicile şi sărbătorile de peste an Cu toate acestea insă. sint unele zile şi sărbători peste an, in cari tineretul nu petrece altfel decit numai dindu-se in scrinciob, iar altele, precum e bunăoară ziua de Paşti. în care scrinciobul nu umblă defel.1' Aşa românii din unele părţi ale Banatului îndătinează a se da in scrinciob in lunea primă a Paresimilor , alţii in ziua de Sîn-Toader19, si iar alţii, atît din Banat cit şi din Transilvania, în tot decursul Paresimilor.20 în Munţii Apuseni ai Transilvaniei însă, precum bunăoară in Satulung, se scirciumâ numai in Sâptâmina luminată, şi chiar şi atunci numai copiii, cari dau proprietarului scrinciobului cîte un ou roşu.21 în Moldova ţine scrinciobul cele două zile ale Paştilor, adecă luni şi marţi, şi după aceea toate sărbătorile şi duminicile pină la Ispas.22 în Muntenia şi Macedonia însă mai cu seamă în ziua de Sîn-Georgiu.23 Românii din unele părţi ale Bucovinei încep a face scrincioabe în Vinerea seacă din Sâptâmina mare24 şi se dau intr-însele, şi anume în cele mari în toate duminicile şi sărbătorile de peste vară, incepînd din lunea Paştilor înainte, mai ales de la Paşti şi pină la Rusalii sau Dumineca mare25, iară în cele mici, cari sint făcute mai cu seamă pentru băieţi şi copile, chiar şi în zile de rînd, fireşte că dacă timpul şi împrejurările le încuviinţează s-o facă aceasta, chiar şi în zile de lucru. în unele părţi din Muntenia, precum bunăoară in comuna Zânoaga, jud. Romanaţi, flăcăii fac ţiţeche sau leagăn in ziua de Sîn-Georgi, şi se scîr-ciumă26 in dumbravă sau chiar şi în sat, dacă se găseşte vreun copaci mare, dud sau salcîm. de unde ar putea să atîme leagănul. Aci vin apoi flăcăii şi fetele spre a se da in leagăn. „Copiii încă do la Paşti au mare grijă de a păstra cîte un ou roşu. pe care să-l ţină in sin cînd s-ar da in leagăn la Sf. Gheorghe. Cînd soarele este la chindie, băieţii şi feţele merg pe la casele lor, ca să se gătească de horă, unde petrec pînâ seara."2, Scrincioabe mici. în cari se dau numai băieţii şi fetiţele din Bucovina, se fac mai multe intr-un sat. Scrincioabe mari insă in fiecare sat se face de regulă numai cîte unul sau cel mult două, şi anume totdeauna pe un loc deşert sau tăpşan frumos din marginea sau mijlocul satului, ori oraşului, unde obici-nuieşte tineretul a se aduna duminicile şi in zi de sărbătoare la joc sau la horă. în scrincioabele cele mici orişicine voieşte să se scrincioabe se scrincioabă singur. Pentru cele mari insă, in can se dau de regulă mai multe pârochi de fete şi feciori sau neveste tinere şi bărbaţi, se năimesc anume doi sau patru bărbaţi tari, numiţi scrinciobari, cari le invîrtesc şi cari capătă pentru munca lor. după împrejurări, cîte 10-20 bani de persoană. Mai demult, după cit imi este mie cunoscut, nu exista mai nici un sat mai mare in Bucovina şi Moldova în care să nu se fi aflat cîte un scrinciob mare. în timpul de faţă insă încep şi acestea a se da pe încetul uitării şi a se înlocui cu alte petreceri mai puţin inocente. 216 Scrînciobul cel mare, la care ia parte mai întreg tineretul unui sat, iar cînd sint hramuri chiar şi tineretul de prin satele învecinate, pentru mulţi inşi e un mijloc de petrecere şi distragere foarte plăcut. Această împrejurare se vede că a inspirat pre V. Alecsandri de a compune următorul pastel, intitulat Paştile: De Paşti in satul vesel căsuţele nălbite Lucesc sub a lor malduri de trestii aurite. Pe care cocostîrcii, înfipţi intr-un picior, Dau gîtul peste aripi tocind din ciocul lor. Un scrinciob mai la vale pe lingă el adună Flăcăi şi fete mindre ce rid cu voie bună; Şi-n sunet de vioare, de cobze şi de nai Sc-ntoarce hora lină. călcînd pe verde plai. Bătrîni cu feţe stinse, români cu feţe dalbe, Românce cu ochi negri şi cu ştergare albe Pe iarba răsărită fac praznic la un loc. Iar pe-mprejur copiii se prind la luptâ-n joc. Şi scrînciobul se-ntoarce purtind in legănare Pârechi îmbrăţişate cu dulce înfocare. Ochiri seînteietoare şi gingaşe zîmbiri Ce viu răspind in aer electrice luciri.2* Pentru cei slabi de fire insă nu o dată poate fi el şi neplăcut, şi mai ales acela ale cărui scaune se suie în sus şi se lasă cu repeziciune in jos, adecă al celui cu roată, chiar periculos. Şi iată de ce! Mulţi inşi. învîrtindu-se repede sulul şi suindu-se şi scoborindu-se tot atît de repede scaunele cu dinşii in jos, nu o dată se intimplâ că se ameţesc de cap, cad fără conştinţă jos, şi râmin pe loc morţi. Această împrejurare l-a inspirat tot pre V. Alecsandri de a compune un alt pastel, intitulat Scrînciobul, care sună aşa: în scrînciobul din culme se dau flăcăi şi fete, Copile, fiori de aur, voinici cu negre plete. - Iubito, zice unul, pe faţă-ngălbineşti. Şi ochii tăi in zare cu dor ii aţinteşti? - O! dar privesc, iubite, colo in depărtare La cele dealuri nalte, la cea cîmpie mare. Cum se-nvirtesc de iute, şi cum se limpezesc. Unind a lor verdeaţă albastrului ceresc! - Privirea ta, iubito, se-ndreaptă către soare? - Dar, urmăresc cu ochii cei vulturi şi cocoare, 217 Cum se întrec cu norii, cum se-nvîrtesc în zbor Sub cerul ce se-ntoarcc rotiş deasupra lor. - în ochii tai, iubito, o flacără s-aprinde? - Dar, simt că a! meu suflet aripelc-şi întinde... Eu zbor... ah! zbor... Deodată copila sare-n viat, Şi vrînd la cor să zboare, ea cade in mormint!2* în cele mai multe comune din Bucovina şi Moldova, in apropierea scrîncio-bului mare se face de regulă şi joc, astfel că. pe cînd unii se dau in scrinciob, pe atunci ceilalţi joacă, şi aşa îşi petrec ziua întreaga.30 în Macedonia, unde scrinciobul, după cum am amintit mai sus. este asemenea uzitat, fiecare aromân se grăbeşte în dimineaţa Sfintului Gheorghe „a se imbrâca bine, a merge apoi la biserică, şi pe urmă a se îndruma spre casele acelora cari posedă pomi mai mari şi mai bâtrini, cu crâcile cele mai întinse, pentru ca să lege funiile de crăcile lor şi să facă legendarul leagăn." Leagănul, pe care se dau aromânii, este un fel de scrinciob sau dulap, adecă „o funie trecută pe după crăcile unui pom şi legată la ambele capete. De nod se leagă o altă funie, numită currnu, care se serveşte la minarea omului aşezat în leagăn. Cu ajutorul curmului, cel din leagăn e mişcat cu putere din dreapta înspre stingă, şi viceversa. Fata ori flăcăul, care voieşte a se da pe leagăn, trebuie să aibă flori in mină, o mică pietricică pe cap şi un ou roşu în buzunar. Credinţa poporului despre aceste trei lucruri sună astfel florile reprezintă simbolul primăverii, pietricica sănătatea, ca să fie omul ca piatra, iar oul veselia (haraoa). Tot despre acest ou. credinţa aromânilor mai vrea să zică şi următoarele: Acel ou trebuie să fie încondeiat în ziua de Joia mare, tot In acea zi inroşit, mergînd la înviere cu el şi tot cu el dfndu-sc cineva pe leagăn in ziua de Slîntul Gheorghe. Aşa că cine posedă un atare ou in casa lui, acea casă focul nu o arde, apa nu o Îneacă, hoţii nu o atacă (calcă) şi este ferită dc orice boală. Cum am zis, avînd aceste trei lucruri şi aşezindu-te pe leagăn, cei de primprejur, aşezaţi in două grupuri, clntă următorul cîntec: şi anume dacă e fată: - Acul ie feata di pri leagăn? - A mi-sai co-a tatâ-sui. Ş-cama multu a gioniluf Altă formă: Nargn feata lingânâţî-nî-u Că i lunta putrizitâ, Câ-i lumachia viirminoasâ, Că i locul multu surpu. Dacă e băiat: - A cui e gionle di pri leagăn? -Gionle aestu nveastâ n6-are - Care nb-are, va sâ-li dăm. - A cui e fata de pe leagăn? - A mamei sale şi tatălui său Şi mai mult flăcăului. încet legânaţi-mi-o fata. Căci e funia putrezită, Că ci e ramura viermănoasă, Căci e locul prăpăstios. Va să-l» dăm. si-1 hărisim, Va s-lî-u lom, s-lu nvirinâm. 218 - A cui e junele de pe leagăn? - Junele acesta mireasă n-are. Dacă n-are. ii vom da. ii vom da ca sâ-l înveselim, l-o vom lua. ca să-l întristăm. După ce termină cintecul, fata ori flăcăul se dă jos, cei asistenţi îi urează la mulţi ani. pe urmă urmează un flăcău ori o altă fată. Este foarte caracteristic cheful care se face de către asistenţi şi mai cu deosebire din partea celor cari cintă cintecul leagănului, pentru ca, pe lingă cîntece şi urări, imediat trebuie să ia parte satira şi comedia, şi uite cum: Cum am zis. după ce s-au schimbat mai mulţi flăcăi, fete, neveste, etc., la urma urmelor vine şi rindul babelor bătrine a se da pe leagăn. Aci e totul. îndată ce se suie vreo babă a se da pe leagăn, şi intimplarea va face ca să fie soacră a mai multor nurori, şi ştiind-o anume că cu cutare noră nu prea trăieşte bine, atunci cucoana soacră o pate cit de bună. Păţania babei constă din următoarea farsă. îndată ce s-a cocoţat baba pe leagăn, începe cintecul şi zicerea de: cine e baba de pe leagăn, ... este a fiilor, a nepoţilor, a surorilor şi mai mult a cu tarei noră, adică tocmai a aceleia cu care cucoana soacră trăieşte ca pisica cu şoarecele. Astfel că toată lumea de primprejur, care cunoaşte viaţa întinsă a acelei familii, ride de se prăpădeşte de bobîrnacul bătrînei. Iar soacra, cu toată autoritatea ei la aromâni, cam înroşită la faţă, după ce se dă jos, o tuleşte fără paşaport, ceea ce excită şi mai mult rîsul asistenţilor. Avem de observat că, în Vlaho-Clisura şi prin celelalte sate aromâneşti, oul roşu se pune ca cineva să fie la faţă, în cursul anului pînâ la Sf. Gheorghe, roşu ca oul.- Şi că la o nevastă se cîntă aşa: - A cure-i fcata di pe l&agân? - Aestâ filată glone ş-are, Gionle aliel fugât to-axdane; Tora agonia va si-li vfină, S-umplâ casa di lumină. Va II-ul dăm. si-u hîrisim. Va li-ul lom, sî-u virinăm. - A cui e fata de pe leagăn? - Această fată bărbat îşi are, Bărbatul ei e plecat in streinâtate; Acuma curind va veni Şâ umple casa de lumină, îl vom da ei, să o veselim, îl vom lua. să o întristăm. La o bâtrînâ: - A cure-i teta di pe leagăn'* - Este a hîililor ş-a nipoţlor. - Si-li băn&a^ă şi z-bânea îngerii se veselesc. Pentru Sfinta înviere Au cu toţii mingiiere Şi zic cu toţi dimpreună, 20 Toţi cîntă cu voie bună: Hristos a înviat din morţi Mintuindu-ne pre toţi, Cu moarte moartea călcind, Lumii vieaţâ dăruind, 25 Paştile cele frumoase Pre toţi din robie scoase, Prin lumina ta, Hrisloase, La verdeaţă mingăioasă. Doamne, te mii os tiveşte 30 Şi pre noi ne-nvrcdniceşte Ca raiul să-l dobindim, în veci să te preamărim!3 Altul: îngerul a alergat Şi feciorii a strigat: O, tu cea plină de dar. Nu te-ntrista cu amar; 5 Bucură-te, iţi vestesc. Bucurâ-te, iţi grăiesc. Că fiul tău cel prea sfint A înviat din morinint, Şi pre morţi i-a înviat 10 Mîntuindu-i din păcat. Acum să ne veselim. Noule Ierusalim. Că mărirea lui Hristos. Ca un soare luminos. 15 Preste tine-a răsărit Minunat şi preamărit. Saltă acuma voios. Glăsuieşte mingăios 222 Iară tu curata eşti, 20 Maica luminii cereşti. Vcseleşte-te curat, Că fiul tău a-nviat. O, cc zi luminoasă, O, ce Paşti prea frumoase. 25 O, ce zile vestite, O. Paşti nouă şi sfinte. O. Paştilc prea frumoaso Pre Adam din iad il scoase. Paştile cele de iarnă, 30 Paştile fără prihană. Paştile Mântuitorului, Hristos rescumpărătorului. Altul de pc Tîmava Mare: Astăzi cel prea luminat îngerul marelui sfat, Care Hristos s-o numit Şi din iad ne-o mintuit, 5 Sfătuind Dumnezeirea, Vrind a-şi mintui zidirea, Moartea crucii-o suferit. De păcat ne-o mintuit. lisus, cind vreme-o sosit, 10 Ca om în lume-o venit Alegîndu-şi slugi prea bune. Puindu-i mai mari pe lume, Vrind cina să o gătească, Ştiind c au să-l răstignească, 15 Cind ci n-n blagoslovit, Pe Iuda atunci l-o vădit. Iuda, iubitor de bani, Grăi cătr-ai săi duşmani: - Daţi-mi treizeci de arginţi. 20 Şi vi-1 dau să-l răstigniţi! Luînd Iuda banii sus, A mers şi el la lisus, Şi cind sărutare-o dat, Pe lisus greu l-o legat, 25 NTu ca pe un impârat. Ci ca pc un vinovat. I)at-a sâmn de sărutare, Împrumutînd spinzurare. Iuda, apostol stricat, 30 De Hristos s-o lâpâdat, -Jidovii il apucară, Pălmi peste obraz ii dară; Paştile, ce nc-au deschis Raiul ce a fost închis. 35 O. ce Paşti de bucurie Şi cu mare veselie, Că David sărea jucind, Naintea umbrii săltind. Iar noi poporul cel sfint. •10 Plinirea legii vâzind, Cu cintări ne bucurăm, Dumnezeieşte serbăm Paştile cu bucurie, întru mulţi ani să ne fie. 45 La mulţi ani s-aveţi folos De-nvierca lui Hristos!3 L-au dus pînă la Pilnt, Pentru jidovi mare sfat. 35 Pi lat. văzînd pe Hristos, Strigă cu glas mînios: - De unde-ai venit aice, De faci între oameni price? Hristos răspuns nu i-o dat •10 Pilat iară a strigat: - Nu ştii câ puteri mi-au dat, Ca să-ţi iert al tău păcat, Putere de slobozire, Sau te dau la răstignire! 45 Hristos a răspuns plecat: - Puterea tatăl mi-a dat. Să iert al lumii păcat! Atunci jidovii strigară: - Dă-ni-l, dâ-ni-1, dâ-1 afară! 50 - Eu să fiu nevinovat - Pilat iar a strigat, C-am dat om neîntinat! De-acolo toţi vin mereu I^a Ana la arhiereu, 55 Care tare a strigat. Că-i de moarte vinovat, Ostaşii l-au pălmuit, Şi la Caiaf-au venit. Acolo crucea i-o pus, 60 Sus in Golgota l-o dus, Pe brad că l-au răstignit Cu cuie l-au ţintuit. Soarele s-o-ntunecat, 65 Luna-n sînge s-o-mbrăcat, 223 Stelelc-s cu întristare, Pâmintul cu tremurare, îngerii-ncepurâ-a plînge, De vărsare-acestui sînge. Atunci unul din ostaşi, 70 Ascultînd de ceialalţi, Cu suliţa l-a împuns Pe Dumnezeul Iisus. Domnul capu şi-o plecat, Cu glas mare a strigat: 75 - Acum, Părinte ceresc. Pentru neamul omenesc Cite s-au fost prorocit, Toate, Doamne, s-o-mplinit, Scosu-l-am de la robie 80 Să te laude-n vecie. Sufletu-n sfirşit şi-o dat Mielul cel nevinovat. Scoborindu-se in iad Altul: Astăzi cel inmormintat Din mormînt a înviat Şi la iad s-a pogorit, Pre Adam l-a mintuit. 5 Astăzi e-nvierea! Acum Hr. l-a izbăvit. De chinuri l-a mintuit. De muncă l-a izbăvit, L-a i Vilcelelc Rele de pe Valea Haţegului 9 Com. de dl T Frincu. 10. Din ni'- d-lui I Pop-Reteganul: .ba noi in Reteag de mai mulţi ani sînt păstori tot oameni sărmuni unguri Iar oi, deşi sint unguri, iubesc mai tare sărbătorile româneşti, dorit pre cele ungureşti, căci atunci se-ndulccsc şi ei, deşi nu e nimeni obligat a-i cinsti cu ceva, pe clnd la sărbătorile ungureşti numai două-trei gazde du unguri, cari ţin mai ture la sărbătorile românilor, decit la ale lor, fac păstorilor o mică bucurie, dăniindu-i rite cu ceva, afară de plata îndatorată.- 11 Com. de dl. Ios. Olanii. 226 XIX. SERBAREA JUNILOR Feciorii români din oraşul Braşov, in Transilvania, au în decursul sărbătorii Paştilor un fel de petrecere sau serbare particulară, care, după cit îmi este mie pînă acuma cunoscut, nu provine nicâiri în alt loc la români. Această petrecere, numită Serbarea sau Sărbătoarea junilor, se face in următorul mod: Toţi feciori» din sus-numitul oraş, cari doresc şi voiesc să ia parte la această petrecere sau. după cum se mai zice. să se puie cu junii, se adună intr-o zi anumită, înainte de Paşti, cu deosebire insă in ziua de Buna-Vestire sau Duminica Floriilor, pe Prund, adecă înaintea celei dinţii biserici româneşti, din suburbiul Şchei, şi aici aleg pţ membrii serbării, iară aceştia aleg din mijlocul lor: un vătav. un armaş mare şi un armaş mic. Vâtavul şi cei doi armaşi sînt. conducătorii sau diregătorii serbării, iar toţi ceilalţi clţi s-au pus cu junii sînt membrii acesteia. între toţi junii insă cel mai mare e vătavul; el conduce întreaga serbare, el se îngrijeşte de toate, şi tot el caută ca toate să fie în cea mai bună ordine, iar ceilalţi trebuie să-l asculte. Vătavul poartă, spre destingere de ceilalţi juni, trei cocarde naţionale la pălărie şi o panglică lată de coloare roşie peste umăr şi înnodată subsuoară; urmaşul mare poartă două cocarde şi o panglică vînătâ; nrmnşul mic însă numai o singură cocardă şi o panglică galbenă; iară toţi ceilalţi - panglici înguste şi asemenea naţionale. Pe lingă aceasta, atit vâtavul cit şi armaşii mai au încă şi cite un buzdugan cam de vreo trei laţi de mină de lungi şi de două kilograme de grele, a căror măciulie e de aramă, partea de unde se prinde cu mina de plumb, iar mijlocul de lemn înfăşurat cu sîrmâ şi peste sirmă invâlit cu piele. După co s-au pur. cu junii şi s-nu ales conducătorii, şi după ce şi-au tocmit lăutari şi surlaşi, cari au se le cînte in decursul serbării şi s-au înţeles la care oară şi unde au să se adune în ziua de Paşti, cind se începe serbarea, se întorc cu toţii pe acasă. Sosind Paştile. toţi cei ce s-au pus cu junii se adună cam pe la trei oare după amiazi Ia biserică, unde iau parte la vecernie. Iar cînd iese preotul de la vecernie, atunci ies şi ei şi se duc asemenea cu toţii la protopopul. Sosind şi intrînd in curtea protopopului, cintâ: „Hristos a înviat1*, iar acesta, după ce au sfirşit junii de cîntat, scrie intr-o listă anume, spre acest scop făcută, pre toţi cei ce s-au pus cu junii, adecă pro toţi membrii serbării de-a rîndul, începind mai intîi cu vâtavul şi cu armaşii, după cum au fost înscrişi şi în anii trecuţi. Sfirşindu-i pre toţi de scris şi cetindu-lc numele, întreabă protopopul: ori de nu vrea să se mai înscrie cineva. Şi dacă mai sînt feciori cari nu s-au scris In cumpanie, ii scrie şi pre aceia la urmă, pentru că toţi junii, cîţi sînt scrişi in lista protopopului, afară de vătav şi de armaşi, se numesc juni (le cumpanie. Feciorii, cari au fost deja juni de cumpanie, murind peste an sau însurîn-du-se. se şterg din listă, şi in locul lor înaintează cei ce vin după dînşii. Dacă vreun june de cumpanie nu voieşte să se puie mai mult cu junii, sau e împiedicat de a se pune, fiind luat in cătane, ori din altă cauză oareşicare, 227 atunci trebuie să-şi plătească junia, adecă să ţie şi el parte dreaptă la cheltuielile junilor. în caz însă că nu-şi plăteşte junia, işi pierde rîndul, şi cind vrea iarăşi să se pună, e scris la urmă. încheind protopopul lista junilor, se apropie vreo ciţiva inşi pe neaşteptate de vâtav, iar vreo cîţiva inşi de armaşi şi-i ridică pe toţi trei cîte de trei ori in sus. După aceasta formează, aşa cum sint scrişi pe listă, o roată mare. îşi iau pălăriile din cap şi cintâ „Hristos a înviat", ca şi la început cind au sosit, apoi sfîrşind de cîntat, prind a juca o horă numită Hora junilor. Şi pe cind joacă hora aceasta, vâtavul iese din jurul jucătorilor, işi lasă pălăria unui alt june. merge în mijlocul horei, şi aci lărgindu-se hora, aruncă de trei ori buzduganul său în sus. şi tot de atitea ori, dacă vrea. îl prinde, iar de nu. îl lasă să cadă jos, mai ales dacă nu ştie să-l prindă. După vâtav, aruncă buzduganul armaşii, iar după aceştia toţi ceilalţi juni de-a rîndul, cum sint scrişi in lista protopopului, şi cum se şi prind totdeauna la horă. Cum au stirşitde aruncat buzduganul, încetează şi lăutarii de cîntat, şi se duc acuma cu toţii pe rînd de sărută mina protopopului raulţumindu-i pentru că i-a scris in listă. Protopopul, la rîndul său, le ţine acuma o oraţiune scurtă, prin care le dă poveţe cum au să se poarte şi ce au să facă, zicîndu-le: să fie de treabă, să umble pe cale bună, să nu se bată nici să nu se puie împotrivă cu nimeni, ci din contră să asculte cu toţii de vâtav, ca de unul ce e căpetenia lor, iar în lipsa acestuia să asculte de cei doi armaşi. Iar vâtavului îi dă de grijă ca să fie cuminte şi să ţină intre juni cea mai bună rînduialâ. După această scurtă povăţuire, junii, luîndu-şi rămas bun de la protopopul, se duc cu lăutarii şi cu toată lumea, care venise să se uite cum se pune cu junii la Crucea din Prund, unde cintâ iarăşi „Hristos a înviat", şi apoi prind a juca şi a arunca buzduganul pină ce inserează, iar pe la înserate se duc cu toţii pe acasă. A doua zi de Puşti, toţi junii, frumos îmbrăcaţi, se adună cam pe la 11 oare dimineaţa iarăşi la un loc şi apoi, impărţindu-se in trei cete, şi avînd fiecare ceată cîte o bandă de lăutari cu sine, se duc pe la casele româneşti, unde se află fete mari, ca să adune bani şi ouă roşii pentru masa junilor. Vâtavul, care asemenea merge cu una dintre aceste trei cete, pe lingă lăutarii de rînd, mai ia cu sine încă şi un surlaş. Astfel apoi, cîntîndu-le lăutarii Marşul junilor cind vin după ouă, umblă ei de la casă Ia casă pină cam către patru oare după amiazi. Şi in fiecare casă sînt bine veniţi şi primiţi. Cu deosebire insă fetele mari se grăbesc a-i primi şi a-i cinsti nu numai cu ouă roşi, ci şi cu vin, iar in timpul din urmă chiar şi cu dulceţ. ha patru oare se adună «la vâtavul şi de aici se duc apoi cu toţii intr-o grădină foarte frumoasă de lingă biserica de pe Tocile, numită Grădina lui Cimcn sau Ţimân, unde se adună şi o mulţime mare de popor de tot felul, şi aici işi petrec pină în seară, stind şi mineînd la masa junilor, jucînd şi aruncind buzduganul, horind şi impuşcind neîntrerupt din pistoale. E de însemnat şi aceea că in ziua aceasta aruncă buzduganul nu numai junii, ci şi alţi inşi, cari nu s-au pus cu junii; ba chiar şi unii dintre streini, cari asemenea iau parte intr-un număr destul de mare la serbarea junilor. însă toţi aceştia, ca să li se încuviinţeze a arunca buzduganul, trebuie să plătească 228 p cîte vreo cîţiva crucori pentru fiecare aruncătură, almintrelea nu le e încu%'iin-ţat să arunce. Şi deoarece nu fiecare c deprins a arunca buzduganul, de aceea se nasc la această ocaziune fel de fel de glume şi rfsete pe seama celor ce nu ştiu sau nu pot cumsecade sâ-1 arunce. A treia zi de Paşti se duc pe un deal. numit Coasta Prundului, unde petrec şi se veselesc, ca şi în ziua premergătoare, pinâ seara. Ziua cea mai însemnată însă este ziua a patra după Paşti, adecă miercuri, cind junii formează un conduct mare şi frumos. în dimineaţa acestei zile se duc adecă toţi junii călări şi îmbrăcaţi cît se poate de frumos într*o luncă, care înconjurată fiind de stînci se numeşte între pietre. Aici se adună asemenea o mulţime mare de bărbaţi, neveste şi fete, cari îşi petrec pînă către patru oare după amiazi. Pe la patru oare insă se pun cu toţii in ordine bună şi apoi conductul se pune în mişcare spre oraş. în fruntea conductului merg mai mulţi băieţi călări; după aceştia urmează lăutarii. întonind un marş românesc, care însă de abia se poate auzi de nenumăratele împuşcături; după lăutari urmează surlaşii; acestora le urmează purtătorii de brazi împodobiţi cu spumă de aur, cari după conduct se implintă in pămînt dinaintea porţilor, unde locuiesc conducătorii serbării, şi aici rămin pinâ ce se veştezesc cu totul. După purtătorii de brazi urmează junii, îmbrăcaţi toţi într-o formă, avînd fiecare mai multe pistoale la brîu, pe cari le încarcă şi le descarcă mereu spre cetate, iar in urma acestora vin o mulţime de alţi călăreţi şi de căruţe cu femei vesele, şi trecînd astfel pe partea despre apus a oraşului, se-duc pe un deal frumos, unde iarăşi se veselesc cu toţii pînă ce înserează. în fine, e de însemnat şi aceea că joi după Paşti şi în ziua de Duminica Tomei, cind toţi românii ies sub Tîmpă, unde se ospătează şi se veselesc la auzul cîntârii lăutarilor şi răsunetul pistoalelor, junii joacă şi aruncă buzduganul sau acolo sau înaintea şcoalelor româneşti. Iar duminică seara, dupit ce au petrecut acuma destul, toţi junii se duc iarăşi pe Prund, unde se mai joacă încă o dată hora şi se aruncă buzduganul pînă ce s-a întunecat cu totul, şi după aceea se despărţesc pentru anul curgător cu salutarea obicinuită: Hristos a înviat!1 NOTE 1 După G. I. Pitiş, Sărbătoarea junilor la Paşti, obicei particular al românilor din ŞcJiei, Braşov, Braşov, 1890; şi Petru Oprişiu, O datină frumoasă a românilor braşoveni la Paşti. publ. in Amicul poporului, an. I, Pesta, 1867, p. 210-212. 229 PAŞTI LE MICI I.JOILE VERZI Joia primă după Paşti, adecă cea din Sâptâmina luminată, se numeşte atît de către românii din unele părţi ale Bucovinei cit şi de către cei din Banat, pe lingă Joia Paştilor. încă şi Joia nepomenită, Joia necurată şi Joia rea.1 Joia aceasta, cea din Săptămîna albă, precum şi cea dinţii de după Rusalii, formează o treime nefastă, nenorocoasă, fiindcă tustrele joile acestea sint de asemenea natură, adecă necurate şi nepomenite.2 Joia din urmă se mai numeşte in unele părţi încă şi Joia iepelor, iar ceea ce-i urmează Joia verde.3 Atît aceste trei joi cit şi toate cele dintre dinsele, adecă cele ce cad între Paşti şi Rusalii, numite in Bucovina joimâriţe4, iar in unele părţi din Transilvania joi verzi5, se serbează do românii de pretutindeni, şi mai ales de către femei, cu cea mai mare stricteţă, prin nelucrare pentru tunete, trăsnete, grindină sau piatră şi vifore6, crezîndu-se că color ce le serbează le merge bine, pe cind. dincontrâ, celora ce nu le serbează le merge rău, căci le bate piatra sau gheaţa, adecă grindina, pometele şi sămănăturile.' Unii insă le serbează nu numai pentru piatră, ci şi pentru foc şi apă, pentru că cumpenele sau zloatele cele mari vin de regulă nu numai eu piatră caro bate, ci şi cu trăsnete cari aprind şi ard. precum şi cu pohoaie. cari mină tot ce le stă in cale6; apoi pentru boala cea rea9, pentru ameţeală , pont nu-i joace Nepomenita11, şi in urmă pentru sănătatea vitelor . şi înflorirea şi rodirea pomilor.13 Mai departe e do observat şi aceea că nu toţi românii serbează ioile acestea deopotrivă, ci unii serbează numai trei14, alţii şase15, alţii şapte16, şi alţii pre toate, adecă nouă.1. Ba unii Ic serbează chiar pinâ la Sîn-Petru de vară.18 Partea cea mai mare însă, după cit m-am putut pinâ acum convinge, le serbează pre toate cele ce cad intre Paşti şi înălţare. După credinţa şi spusa românilor din unele părţi ale Bucovinei şi Moldovei. începutul joilor ce urmează pinâ la Ispas sau înălţarea Domnului este Joia mare din Paresimi în toate joile acestea, româncele nu lucrează mai nimic, şi mai ales nu torc. nu cos şi nu fierb cămăşi, anume ca să nu le bată piatra pometurile şi semănăturile, apoi pentru ca să nu se întoarcă ploile şi să nu se facă secetă, precum şi pentru rodirea pomilor şi a semănăturilor.26 în fine, trebuie să mai amintesc incâ şi aceea că în Munţii Apuseni ai Transilvaniei este datină ca bâtrînii sau fruntaşii satului să se adune in Duminica Toinei, după prinz, la casa curatorului primar (epitrop) şi să hotărască dacă joile între Paşti trebuie ţinute De aici pleacă apoi cu toţii către ntru ca să pentru 230 preotul local spre a-i aduce la cunoştinţă hotârirea luată, rugindu-1 sâ-şi dea şi sînţia sa părerea, pentru sau contra. Hotârirea luată se aplică apoi cu cea mai mare sinceritate şi severitate.21 NOTE I. Uut rom. din Sf. Onufrei, eoni de C. Ursachi: Joia intiia după Paşti se numeşte necurata şi nepomenită, pentru că dacă lucră oamenii in joia aceasta, atunci bate piatra"; a celor din Banat, corn. Secaş de lingă Oraviţa. corn. de dl. Valentin Dioniu, învăţător. „Joia intiia după Puşti se cheamă şi pe uici Joiu necurată sau Joia rea"; Sim. Mangiuca, Caietul, pe an 1883: Joia pnmă după Paşti, necurată, nepomenită-. 2 Sim Mangiuca, Caietul, pe an 1883. iunie 9: Joia necurată, nepomenită, care stă în legătură cu joia de asemenea natură din săptăinina albă, şi cu prinui joi după Paşti; ea cade totdeauna după Rosalii in joiu primă* 3. C. D. Gheorghiu, op. cit., p.82; Asemenea Poştelor mai sint cele nouă joi consecutive Învierii, dintre cari a opta, numită şi Joia iepelor, şi a noua, numită şi Joia verde, au primordialitatea celorlalte şapte, sărbătorite mai puţin. O parte dintre femei ţin vinerile in locul joilor*; Revista pentru ist. arh. şi filolog., an II, voi. III, p. 388; «Nouă' joi după Paşti ţin ca duminica. Joia a opta se numeşte Joia iepelor, joia a noua Joia verde; o ţin ca in ziua de Paşti*. 4 Dict de llie Frunză, răzeş din Igeşti, sat in distr. Storojineţului: Joile cele după Paşti se numesc Joimăriţe*. 5. Corn. de dl. Domeţiu Dogariu. învăţător in Satulung 6. Sim. Mangiuca, Calend pe an 1883, aprilie 20 „Prima joi după Paşti de trăsnete, tunete, grindină şi vifore, se serbează cu nelucrare. De caracterul acestei joi se serbează şapte joi piuă la Rusalii*; mai 5: Joia a treia după Paşti de tunete, trăsnete, grindină şi vifore; se serbează cu nelucrare*. 7 Dat. tuturor românilor din Bucovina, îndeosebi a celor din Reuseni, com. de Vas. Pop: Joile de după Paşti se serbează ca să nu bată grindina Unii serbează nouă joi, iar alţii numai şase*; a color din Buninţi, com. de Vesp. Corvm: „După Paşti se serbează nouă joi, incepind cu joia din Sâptâmina luminată. Joile acestea se serbează pentru alte cumpclli muri*; El Sevastos, Sărbătorile pop., publ. in ziar. cit., p 156: Joile după Paşti le serbează femeile pentru piatră. Căci atit Joia mare cit şi Ispasul is tot joi, şi-s peste piatră cu puterea şi stâpinirea.* 8 Dat rom din Volovâţ, com de llie Buliga: „La noi serbează oamenii nouă joi după Paşti, şi anume pentru ca să nu bată grindina şi pentru ca să-i ferească Dumnezeu de foc şi de apă* 9 Com. de dl lo<. Olnriu; Joi după Paşti serbează femeile române toate joile pină joi după Rusalii, nu numai pentru vifore şi grindină, ci şi pentru boala cea rea 10. Com. de dl. Val. Dioniu: „Această zi (joia intiia după Paşti) se serbează cu stricteţâ. cu deosebire din partea femeilor Nu lacră nici la cimp nici acasă. Care calcă serbarea acesfbi zile. acela va fi ameninţat de ameţeală (delir)." II. Com. de dl Aur. lana: Joi după Paşti nu se lucrează, căci ii joacă Nepomenita, ca şi joi in Sâptâmina albă şi joi după Rusalii “ 12. Dat rom. din Tişâuţi, com. de T Sologiuc: „Românii de la noi ţin nouă joi după Paşti; nu lucră nici nu ară, doară numai de clacă, altmintrelea nu. pentru sănătatea vitelor*; (' D Gheorghiu, op. cit, p. 82: „Cine lucrează in Joile de după Paşti (in zilele de Filipi), Dumnezeu porunceşte lui Sîn-Petru să trimeuţu din căţeii săi (lupi) şi să le spircuie cite-0 vită două din ogradă." 13. Dat rom de Frătâuţul Vechi, com. de I Covaşâ: Joile după Paşti se serbează pentru zloată, piatră; ele sint şase la număr, iar nuniui trei le ţin oamenii, ca să înflorească şi să rodească pomii." 231 14. Com. de Vesp. Reuţ: .In tot locul, unde am întrebat, mi s-n spus că se serbează trei joi după Paşti, pentru ca su nu bată piatra.a celor din Krălăuţul Nou. cont. de Iul. Sidor „Poporul crede că cine va lucra in aceste joi. aceluia ii bute piatra rodurile. Unii oameni ţin 9 joi, alţii insa numai 3*. 15. Dat. rom. din Tereblecea, corn. de 1*. Nimigean: .După Paşti se serbează şase joi, şi anume cu su nu bată piatra* 16. Dat rom. din Tereblecea. com. de P. Scripcariu: „După Paşti se ţin şapte joi"; a celor din Transilvania, com. de dl. Dom. Dogoriu: „După Paşti femeile ţin şapte joi. numindu-le joi verzi, crezind că vor fi feriţi de trăsnet cei ce nu vor lucra in aceste joi"; Sim. Mangiuca, Calend, pe an 1883. aprilie 20. 17. Vezi notiţele de mai sus 18. Dat. rom. din Bâlnceanu. com. de G. Jemna: .După Paşti se serbează joilo, şi anume pină ce ies căpiţele pc cimp, adecă pină la Sin-Petru de vară. Aceste joi le serbează poporul nostru pentru grindină sau gheaţă."; a celor din Gura Sadovei, com. do L. Latiş. .Toate joile. incepind din Joia mare şi pină la Sin-Petru, se ţin din vechime, căci se crede că dacă se vor ţinea, vor fi ferite ţarinele do grindină şi de orice zloată". Dim Dan. Comuna Straja, p. 99: .Joile de la Paşti şi pină la Sf Onufrei de după Duminica mare se serbează de românii din loc, do bărbaţi şi femei, curi atunci nu torc, nici zolesc, ca sâ fio feriţi de zloate"; Gr. Sima al lui Ion, Credinţele şi obiceiurile noastre pop., publ. in Felioara, an I, Sibiu 1886, p. 77: .Poporul nostru, credincios strămoşeştilor sale obiceiuri, ţine joile din Puşti pină in Rusalii, pe alte locuri pină văd clăi pe cimp." 19 Com. de dl Vas. Turturean «In Boian se ţine mai tare joia intîia după Paşti, in care intru adevăr nu se lucră nimic. In celelalte se mai îndrăzneşte, cum se zice, cel puţin cu claca. în Pâtrâuţi. distr. Sucevei, se ţin joile pină la Ispas, şi nu se lucră decit cu claca"; dat. rom din Tereblecea. com. de P. Scripcariu. Joile de la Paşti pină Ia Ispas se serbează, pentru ca sâ nu bată piatra"; a celor din Udeşti, dicl. de Zamfira Niculi, com.de Dar. Cosmiuc: .Oamenii serbează toate joile de la Paşti pină la înălţarea Domnului, pentru ca su nu bată piatra"; a celor din Transilvania, ţinutul Suliştei, com. de dl. B. B. Iosof: .Din Joia Paştilor şi pină In Ispas, femeile nu torc joia. iar de la Ispas nu torc vinerea, că se tem de Sf. Vinero"; Sim. Mangiuca, Calend pe an 1883, iunie 2: Joia a şaptea după Paşti de tunete, trăsnete, grindină (piatră! şi vifore, se serbează cu nolucrare, şi eu nccusta ?c Încheie serbarea joilor de peste an" 20. Sim. FI. Marian. Sărbătorile la români, voi. 11. p. 288. 21. Com. de dl. Teofil Frincu. II IZVORUL TĂMĂDUIRII Săptămîna intiia după Paşti se numeşte, atît in Bucovina cit şi in«elelalte ţări locuite de români, Sâptâmina Paştilor, pentru că cade nemijlocit după Paşti, şi Săptămîna luminată1, pentru că înviind în ajunul ei Domnul nostru Is. Hr toată lumea a luminat-o prin învierea sa din morţi2, apoi şi pentru aceea fiindcă in această sâptâminâ toate se luminează, adecă toate încep sâ înflorească şi să se înnoiască.3 Deci fiindcă săptămîna aceasta se deosebeşte de toate celelalte sâptâmim de peste an. fiindcă e luminată, de aceea partea cea mai mare de români, aţii din Bucovina, cit şi din celelalte ţări. serbează nu numai cele două zile de la începutul ei, adecă luni şi marţi, cari sînt legate de biserică, ci şi pre celelalte. 232 Cu alte cuvinte, ea se serbează întreagă pentru diferite boalc4, precum şi pentru semănături, ca să nu le strice frigul, gerul şi grindina sau gheaţa.5 îndeosebi marţea se serbează, şi mai ales de către femei, cu nelucrare în casă pentru boala cea rea, tocmai ca şi marţea întîia după Rusalii şi marţea intîia după Crăciun.6 Miercurea se serbează pentru boala de picioare, numită în genere de dinsele? Joia se serbează pentru tunete şi trăsnete şi mai ales ca să nu bată grindina semănăturile.8 Iar vinerea se ţine „pentru ca roadele pămîntului să poată lega (urzi) şi să nu le bată grindina."9 Deci in decursul întregii Săptămini luminate, şi mai ales in decursul vinerii din această săptăminâ, nu e bine de lucrat, şi mai cu seamă: Nu se ţese, căci precum se trînteşte cu vatalele in bătătura pînzei, aşa va bate şi piatra; Nu se deapănă, căci cum se învirte vîrtelniţa, astfel se vor învîrti şi vînturile şi vor aduce ploi şi furtuni; Nu se coase, căci precum sparge acul pînza, aşa va sparge şi piatra holdele; Nu se zoleşte, căci precum clocoteşte uncropul în zolniţă, astfel va clocoti şi piatra10; Nu e bine să arunci apă cătră uşă, pentru că uzi sufletul morţilor din acea casă şi nu le place.11 Unicul lucru ce se poate face in această săptăminâ este că se pot pune găini, raţe, precum şi alte gobâi la clocit, ca să iasă bine puii.12 Tot în vinerea din Săptăminâ luminată cade şi se serbează şi Izvorul tămăduirii, cind, după datina românilor din Moldova, „preoţii trebuie să scoată icoanele şi să facă slujbe la cimp pentru ploaie şi boale grele-1,1, iar după a celor din Transilvania, cind toate apele sînt sfinţite, şi cine bea apă şi se spală in această zi pe părţile bolnave ale corpului, acela devine sănătos. O seamă de femei din Moldova insă fac in această zi pască şi ouă roşi, iar a doua zi, adecă simbăta, numită Simbăta Tomei. le duc la biserică pentru morţi, unde pun pe fiecare mormint cite o pască şi cîte un ou, iar lingă cruce aprind cîte o luminare. Nu mult după aceasta, ieşind preotul din biserică, face panachidâ, pomenind morţii fiecăreia, după care femeile îl cinsteşte, atît pe dinsul rit şi pe dascăl.15 „Cu un cuvînt in Simbăta Tomei femeile fac bucurie morţilor câtîndu-le Îşi lori de rinduialai1'16 în unele părţi din Bucovina este asemenea datină ca. in Simbăta Tbmei, să meargă oamenii, mai cu seamă insă femeile, la ţinterim cu pască şi ouă roşi, cu acea deosebire numai că toate obiectele acestea nu se dau, ca in Moldova, preotului, ci ele se dau celor sărmani de sufletul morţilor, pre cari i-a pomenit preotul, iar pre acesta il remunerează pentru rugăciunile şi osteneala sa băneşte.1 ‘ 233 NOTE 1 Dat. rom. clin Sf. Onufrei, com. de Const Ursachi: .SăptAmina intiia după Paşti se numeşte şi pe la noi Suptâmina Paştilor şi Snptâininn luminată”; a celor din Rosanci, com. de M Ivoniuc „Sâptâminn intiia după Paşti se cheamă Sâptâminn luminată, pentru că in decursul ci nici mâtanu nu se cade să Fad“ 2. Dat. şi cred. rom. din Bulaceana, com. de G. Jemna. 3. Dat. şi cred. rom din Terebltcea, clici, de Mana Bulbuc, com. de P. Nimigean: „Săptămi-na intiia după Paşti se cheamă Sâptâminn luminată, pentru că atunci toate se luminează, adecă toate înfloresc şi se înnoiesc.” 4. Dat. rom. din Bâlâceana, com. de Vas. demna: .Femeile serbează începind de duminică din ziua de Paşti şi pinâ In Duminica Tomei." 5. Din ms. d-Iui I.Pop-Retegnnul: „Sâptâminn luminată ide la ziua Paştilor pînâ la prima duminică după Paştii se serbează pentru semănături, ca să nu Ie strice gheaţa şi grindina”; W. Schmidt, op. cit., p. 9. 6 Corn. de dl. Ios. Olnriu. 7. Dat. rom din Udeşti, dict de Zamlira Niculi, şi com de Dnr. Cosniiuc: .Miercurea după Paşti se serbează pentru boala de picioare, numită de dinsele”; a celor din Sf. Onufrei, com. de Cas. Broabân: „Miercuri după Paşti, cred oamenii cu nu e bine de lucrat prin casă, bunăoară de ţesut, de tor-, de cusut, dară pe afară lucră mai toţi”; a celor din Ibreblecea, dict. de Irina Bulbuc şi com de P. Scripcariu: „Miercurea din Suptâmina luminată se ţine pentru de dinsele”; tot de acolo, dict. de Marin Bulbuc şi com. do P. Nimigenn: „Intiia miercuri după Paşti se ţine anume pentru do dinsele. Tot uşa miercurea intiiu din Postul mare, şi miercurea intiia după Rusalii, adecă trei miercuri presto tot anul”; n celor din Frâluuţul Nou. com. de Vesp Reuţ: „Femeile nu torc in Săplâtnina luminată, pentru că se tem de dinsele lu mini şi la picioare"; tot de acolo, com.de Iul. Sidor. „In Sâptâminn luminată nu se lucrează pentru de dinsele = durere de picioare”. 8. Pretutindeni in Bucovina. Vezi mai pe larg in capitolul premergător şi la Sini. Mnngiu-ca. Calcnd. pe an ISS2 şi 1883. 9. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 82 10. Dat. şi cred. rom. din Teroblecea. dict de Ir. Bulbuc. 11. Credinţe deşerte auzite la pop rom. din Boenni, publ. in Gazeta Transilvaniei, an. LVni. Braşov. 1895. nr. 96- „De In Paşti pinn la Rusalii rai e bine să arunci apă câtră uşă. pentru că uzi sufletul morţilor din acea casă şi nu le place “ 12 Dat. şi cred. rom. din Teroblecea, dict de Irina Bulbuc şi com. de P. Scripcariu. 13. C. I). Gheorghiu, op. cit., p. 87. 1-1 Com. de dl. Dorn. Dognriu: „Vinerea iuliiu după Paşti serbează Izvorul tămăduirii, crezind că in ziuu aceea toate apele sînt sfinţite. Alt obicei n-au decit că beau apă şi se spală pe părţile bolnave ale corpului”. 15. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 88; El. Sevastos. Sărbătorile pop., pubţ., in ziar. cit., p. 156. 16 El. Sevastos. op. cit. 17 Dat rom din Sf. Onufrei, com. de Cas. Breabân. III. DUMINICA TOMEI Duminica intiia după Paşti se numeşte pretutindeni Duminica Tomei, pentru că in această duminică s-a arătat Domnul nostru Is Hr. pentru prima oară. după învierea sa, şi apostolului Toma care, îndoindu-se de cuvintele 234 celorlalţi învăţăcei, cc-1 văzuse mai înainte pre Is. Hr., că a înviat din morţi, zise că el, pînă ce nu va fi văzut în minile lui semnul cuielor, şi pînă ce nu va fi pus degetul său in semnul cuielor, şi pină nu va fi pus mina sa in coasta lui, nu va crede, din care cauză a şi fost ci mai pe urmă numit şi Toma necredinciosul. în unele părţi din Transilvania însă, precum bunăoară în Brazova şi Mîţeşti, se numeşte Duminica Tomei şi Paştile mici1, iară în părţile Beiuşului sau Beinşului din Ungaria se numeşte Droaşte sau Druşte. în Banat, din contră. Paşti mici se numeşte Mâtcălăul. care cade luni sau marţi după Duminica Tomei şi care. după credinţa românilor din astă ţeară, e frate mai mic cu Paştile. * în această duminică e datină în unele părţi din Ungaria ca tot omul să pună pe mormintele morţilor ce-i are vase, şi celor înaintaţi în vîrstă, cari se află de faţă, să le dea cîte un colac şi o lumină de sufletul celor răposaţi, iar băieţilor ouă roşii şi colăcei, numiţi pe la Beiuş şi Drăgâncşti pupi. Această pomană se împărţeşte de regulă celor prezenţi, după ce-a slujit preotul toate pomenirile. Sfirşindu-se pomana de împărţit, se adună cu toţii lingă biserică şi acolo se ospătează apoi la o masă comună pînă cam de câtrâ seară Iar in răstimpul cit ţine ospăţul acesta băieţii trag necontenit clopotele. în părţile Beiuşului şi ale Coului insă asemenea vase se pun luni după Paşti şi luni după Duminica Tomei.4 NOTE 1. Din ins. d-lui 1. Pop-Reteganul. 2. Com. de dl. Vas. Salu. 3. Com de dl. Ios. Olnriu ■l Com de dl Vas. Sula Vezi de acelaşi: Glosanu din comitatul Bihor in Ungarul, publ. in Bi-uista eritică-litemra, an IV, laş», 1896, p. 143: „Droaştclc sau Druştcle, lu Duminica Tomei. cind pun vase pentru răposaţi, in părţile Beiuşului şi ale Coului. luni după Paşti şi luni după Duminica Tomei." IV. PROHOADELE în Moldova şi Muntenia, săptămina întîia după Duminica Tomei, sau a doua după Paşti se numeşte Săptămina purtătoarelor de mir. Săptămina mironosiţelor şi Săptămina negrilor. Numirea din urmă sâ-i vie de acolo, pentru că cele mai multe femei o postesc.1 în unele părţi din Bucovina, precum bunăoară în Boian, în ziua cea dinţii, adecă luni, din această săptămînâ. se serbează prohoadele spre a se scuti de diferite primejdii, cărora ar fi cineva expus peste an, dacă s-ar intîmpla că, din ştiinţă sau neştiinţă, s-ar înfrupta in vreo zi de post Sînt mulţi inşi cari cred că nu numai in zilele cele de sec. ci chiar şi lunea, dacă se înfruptă cineva o cu primejdie. Aşa. dacă i se bolnăveşte şi primej- 235 duieşte cuiva vreo vită sau dacă dă peste dinsul însuşi vreo boală sau atare primejdie, zice că nu i s-a arătat, pentru că n-a postit lunea, ci a mîncât de frupt. De aceea mulţi postesc şi în această zi, chiar in zile în cari biserica opreşte postul, respective prescrie dezlegare la toate.2 După „o credinţă veche şi foarte lăţită la românii din Bucovina, că cel ce se apucă să postească lunea, aceluia in multe privinţe ii merge bine. Orice-şi propune duce la un bun sfirşit. Aşa nevestele, cari n-au copii şi doresc să aibă, dacă postesc douăsprezece luni după olaltă, cred că vor naşte copii. Asemenea mulţi şi dintr-aceia cari capătă dureri crincene de ochi, că nu mai pot vedea nimica, incâ se apucă a posti mai multe luni, unii chiar şi toată vieaţa. Alţii iarăşi se prind a posti lunea, din cauză că li se bolnăvesc şi pier vitele. Mai pe scurt, fiecare pentru ce voieşte şi pentru ce îl doare inima, şi zic că de cind s-au apucat a posti lunea, de atunci şi-au ajuns scopul dorit. E de însemnat şi aceea, că cei ce s-au apucat să postească toată viaţa lor. postesc chiar şi în lunea Paştilor, iar ceilalţi cari se prind a posti numai un număr anumit de luni, nu mănîncă defel pînă în ziua următoare. Şi clacă fiind apucaţi, se înfruptă in vreuna din aceste zile, atunci spun ei că nu li se arată, adecă le merge rău. De aceea fiecare apucat observă cea mai mare stricteţă în postirea acestor zile.**3 O excepţiune de la această regulă generală se face de cătrâ unii numai in lunea de după Duminica Tomei din Săptămina negrilor, in care se înfruptă mincînd pască şi slănină sfinţită şi păstrată de la Paşti. Şi fiindcă paştile cari se mănîncă in această zi sint ultimele ce au rămas de la Paşti, de aceea se şi zice că ele se prohodcsc, de unde apoi şi numirea acestei datine de Prohoade.4 NOTE 1. C. I) Ghcorghiu, op. cit., p. 88; Revista pentru ist., arh. şi filolog., an II. voi. III. p. 388. 2. Corn. de dl. Vas. Turturenn. 3. Sim FI. Marian, Proverbe poporale române, publ. in Familia, an. XIII. Budapesta, 1877, p. 434. 4. Com. de dl. Vas. T\irturcan. V. LUNEA MORŢILOR în Ungaria şi in Banat, lunea intiia după Duminica Tomei se numeşte Lunea morţilor şi Paştile morţilor, din cauză că nu ca în alte părţi in cele două zile premergătoare, ci în această zi se fac rugăciuni şi sacrificii la morminte pentru sufletele tuturor morţilor familiei.1 în unele părţi din Banat, precum bunăoară în comuna Agadici, care e mărginaşă cu comuna Maidan, e datină în această zi, ca preotul să iasă cu litia in ţearină şi să facă rugăciuni pentru grindină şi vifore.2 236 în unele părţi din Bucovina este asemenea datină de a merge în această zi la ţinterim cu procesiunea, adecă cu cruci, cu prapure şi cu icoane, ducînd cu sine diferite obiecte de mincare, cari. după ce au sosit la starea locului, le aşază pe mormintele celor repauzaţi, mai ales însă ale copiilor unde, venind preotul şi făcînd panachidă pentru cei repauzaţi. le binecuvântează. Iar după ce le-a binecuvîntat, le dau de sufletul morţilor celor ce s-au pomenit.3 NOTE 1. Sim Mangiuca, Calend. pe an. 1882. aprilie 5: com. de dl Vas. Sala; At. M. Marienescu, Moşii. publ. în Familia, an. X. Budapesta. 1874, p. 566. Notă: „Luni. săptâmina a doua după Paşti, ce se numeşte Paştile morţilor, e asemenea cult familial; merg familii la morminte şi ari dau de pomană, dar in ziua aceasta sînt nu numai Moşii, ci toţi morţii familiei.” 2. Corn. de dl. Ios. Olnriu. 3. Dat. rom. din Tişuuţi, com. de T. Sologiuc. VI. PAŞTILE ROCMANILOR Rocmani1, numiţi altmintrelea şi rogmani2, rochmani3, rohmani'1 şi blajini’. sint. după credinţa şi spusa românilor din cele mai multe părţi ale Bucovinei, un popor creştin, care locuieşte intr-o ţearâ depărtată.6 Insă cum se numeşte ţeara aceea şi in care parte de lume se află ea, nimeni nu ştie cu siguritate. Aşa românii din Volovâţ şi cei din Mînâstirea Humorului cred şi spun că rocmanii, numiţi de cei din urmă rochmani şi blajini, locuiesc lingă apele cele mari, în cari se revarsă toate rîurile, pîraiele şi pîrâiaşele1; cei din Boian şi Comâneşti zic că trăiesc intr-o pustietate foarte mare de pe ţărmul mării8, cei din Suceava, Rădăuţi şi Fundu Moldovei spun că trăiesc in ostroavele mărilor11; cei din Ilişeşti spun că trăiesc intr-o ţearâ pâgînească, şi că paginii nicicînd nu-i lasă să se înfrupte pină ce nu capătă de la ceilalţi creştini cu ce se înfrupta10; cei din Marginea zic că ar fi undeva intr-o ţearâ foarte depărtată do la răsărit nişte închisori mari, in cari se închid creştinii pe vieaţă, şi fiindcă in închisorile acelea n- are cine să le spună cînd sînt Paştile. de aceea ştiu şi cunosc ei că trebuie să fi trecut Paştile numai atunci cînd văd prin ferestrele închisorilor, în cari se află. plutind pe apă găoci de ouă cari au fost aruncate de câtră ceilalţi creştini pe rîuri şi pîraie11; cei din Mihalcea spun că „rohma-nii sînt români ca noi, ba încă mai buni chiar şi decît cei din Moldova", că „ei trăiesc foarte departe peste marc, tocmai acolo de unde-s jidanii, la Ierusalim, dar mai încoace de ei“. Alţi români, tot din Mihalcea, spun că ei „trăiesc sub pâmînt pe cea lume, unde sînt oraşe şi sate, ca şi la noi”12; iar cei din Băişesţi cred şi spun că trăiesc in hotar cu Raiul şi că in ţeara lor e totdeauna cald. ' Rocmanii, respective blajinii, nu locuiesc în case, ca noi, pentru că ei n-au case, ci trăiesc sub umbra pomilor1’1, umblă goi şi se nutresc din poamele pustiului. 237 Ei se trag din seminţia lui Şift, feciorul lui Adam16, şi sînt nişte oameni foarte buni. evlavioşi şi blajini 1‘>. din care cauză s-au şi numit ei mai pe urmă de cătră ceilalţi oameni, pe lingă rocmani, încă şi blajini, şi tot aşa se numesc ei şi acuma in cele mai multe părţi ale Bucovinei. Tot din cauza aceasta, pentru că rocmanii sint nişte oameni foarte buni, blajini şi evlavioşi, sînt ci şi înaintea lui Dumnezeu foarte buni şi plăcuţi.1, Ocupaţiunea de căpetenie a rocmanilor constă în rugăciuni pe cari le înalţă cătră Dumnezeu.1'' Iar unica lor sudalmă e: „Du-te Ia Domnul şi vino la Domnul!"19 De aceea se şi zice apoi că ei sînt feriţi de orişice păcat, că sint sfinţi, şi că după moarte merg de-a dreptul în rai, unde petrec apoi dimpreună cu sfinţii. Mai departe ei sint şi nevinovaţi, pentru că numai o singură dată pe an se întilnesc cu muierile lor, cu cari petrec numai vreo cîteva zile împreună, şi apoi iar se despârţesc20, şi toată cealaltă parte a anului o petrec deosebi, şi anume partea bărbătească într-o parte, iar cea femeiascâ in altă parte.21 Timpul întilnirii rocmanilor cu soţiile lor sînt Paştile lor22, iar timpul cît petrec laolaltă nu e deplin cunoscut. Aşa românii din Băişeşti spun că ei trăiesc laolaltă cu muierile lor numai şase săptămtni, şi anume din Joia mare şi pină la Ispas23, iar cei din Brâeşti zic că petrec şi mai scurf, adecă numai treizeci de zile. şi anume începînd din ziua Paştilor lor înainte. în rcstimpul acestor zile, cît petrec împreună, se însoară şi se mărită Cum trec însă aceste zile hotărîte, iarăşi se despârţesc de laolaltă, şi nu se mai întîlnesc mai mult pînâ în anul viitor.24 Postul înainte de Paşti, adecă Postul mare al rocmanilor sau blajinilor ţinea dintru început, după credinţa şi spusa românilor din Rrăeşti, zece săptămtni. Mai pe urmă însă. văzînd Dumnezeu că prea mulţi dintre dinşii mor din pricina acestui post. l-a scurtat şi a lăsat să fie numai de opt săptămini.25 Românii din Ilişeşti şi cei din Stupea însă, şi cu deosebire cei de prin satele in cari se susţine că Paştile rocmanilor pică a patra zi după Paştile noastre, spun că Postul cel mare al lor durează nouă săptămini după olaltâ. şi că el se începe cu două săptămini înainte de al nostru. 6 Alţii iarăşi spun că ei postesc tot anul2', şi dacă n-ar vedea plutind pe apă găoci de ouă roşii şi albe. cari se aruncă de cătră ceilalţi creştini pe rîuri şi pîraie in simbăta Paştilor, atunci ei nicicând n-ar serba Paştile. pentru că in alt chip niciodată nu ştiu dnd pică Paştile.28 Cind ajung gâocile de ouă in ţeara lor, ştiu că ceilalţi creştini au serbat deja Paştile, şi atunci serbează şi ei Paştile , abia atunci se înfruptă cu ceea ce a rămas pe gâocile acestor ouă.30 Drept aceea, voind româncele de pretutindeni din Bucovina ca rocmanii sau blajinii să ştie cind au să serbeze Paştile şi să aibă şi ci măcar ciş ceva cu ce se infrupta, îndatinează in fiecare an a strînge toate gâocile ouălor. atît ale celor albe, cari le-au întrebuinţat la prepararea diferitelor copturi sau prăjituri şi mincâri de Paşti, şi mai cu seamă ale celor ce se întrebuinţează la pască, cît şi de Ia cele roşii, cari prin nebăgare de seamă s-au spart, a le păstra intr-un obiect anumit, precum: intr-o covăţicâ, într-o sită. sau intr-o coşarcă, iar in simbăta Paştilor31, şi anume după ce au sfirşit de copt toată pasca. 238 precum şi celelalte copturi, citc au avut să le coacă, şi după ce au strîns şi doriticat prin case, a le duce şi a le arunca pe o apă curgătoare, adecă pe un rîu. pîrâu sau pirăiaş, şi anume ca plutind pe apă să poată merge pînâ in ţeara rocmanilor sau blajinilor şi să le vestească că a sosit timpul ca să serbeze şi ei Paştile32. Despre femeia care nu strînge gâocile de ouă la un loc şi nu le aruncă pe o apă curgătoare, se crede că face un păcat foarte mare.33 Gâocile aruncate pe apele curgătoare, începind a pluti şi a se duce pe apă in jos pinâ ce dau in apa Sîmbetei, şi cu aceasta ajung apoi în ţeara rocmanilor, după spusa unora la o săptâmînă după Paştile nostru, adecă in Duminica Tomei31, după a altora însă abia marţi intr-a treia săptâmînă după Paşti, sau chiar şi mai tirziu, şi anume pe la Rusalii 35 Iar după ce au ajuns la dinşii se fac iar întregi, cum au fost dintru început, şi dintr-un ou se infruptâ douăsprezece suflete, şi atunci sint Paştile lor. 6 Rocmanii, cum văd gâocile de ouă plutind pe apă, bucuria lor. Şi fiindcă, după cum am amintit şi mai sus, ei nu trăiesc laolaltă cu soţiile lor şi cu celelalte femei, de aceea incep ei acuma a se aduna cu toţii la un loc şi a serba iindcă de la aruncarea găocilor pe apă şi pinâ la ajungerea acestora în ţeara rocmanilor trece, după cum am văzut mai sus, un timp mai îndelungat, de aceea şi rocmanii serbează Paştile lor. cari se numesc în unele părţi ale Bucovinei Paştile rocmanilor sau Paştile rochmanilor, iar in altele Paştile blajinilor, cu mult mai tirziu decit noi românii. De aceea vine apoi că unii români din Bucovina cred şi spun că Paştile rocmanilor, respective Paştile blajinilor, se serbează a patra zi, adecă joi după Paştile noastre18, alţii spun că ele se serbează la o săptâmînă după Paştile noastre, adecă în Duminica Tomei39 şi durează pînâ marţi'10, alţii spun că se serbează la două sâptămîni după Paştile noastre41, şi iarăşi alţii că s-ar serba la trei sau chiar la patru sâptămîni după ale noastre, şi în această eăptăminâ din urmă totdeauna intr-o miercuri.42 Cea mai mare parte a românilor din Bucovina insă e de părere că rocmanii îşi serbează Paştile lor luni după Duminica Tomei.43 Ziua in care cad Paştile rocmanilor, fie aceea orişicare zi ar fi, o ţin şi o serbează şi românii noştri, şi mai cu seamă româncele, sub acelaşi nume. adecă de Paştile rocmanilor sau Paştile blajinilor. în această zi. adecă în ziua de Paştile rocmanilor, care se serbează mai cu seamă pentru durere de picioare şi de mini, precum şi pentru rodirea ţearine-lor44, ies românii şi cu deosebire româncele prin lunci şi dumbrăvi, în cari se află poieni ierboase, cu fel de fel de mîncări şi băuturi, precum: pască, ouă roşii, miei fripţi, slănină, rachiu fiert cu miere şi vin. în luncile sau dumbrăvile in cari ies petrec apoi toată ziua aceea mincînd, bind şi veselindu-se.45 Unele femei, cari sint mai avute, şi cu deosebire cele de pe la oraşe, iau şi lăutari cu dînsele, cari le cîntă, ca sărbătoarea aceasta să fie cu atîta mai Ce se atinge de fârimâturile de mincâri ce cad şi rachiul sau vinul, care se varsă la această ocaziune în iarbă, se crede că nu sint pierdute, ci cei omorîţi de hoţi, cei împuşcaţi, cei spinzuraţi, precum şi cei înecaţi, mânincă şi beau plăcută şi ele mai vesele.40 239 dintr-însele şi se înfruptă şi ei măcar cu atîta. Deci cu cît mai multe farîmâturi cad şi cu cît mai multe picuşuri se varsă, cu atîta e mai bine şi mai plăcut la Dumnezeu.4, Românii din Boian şi cei din Pâtrâuţul Sucevei serbează Puştile rocmani* lor totdeauna miercuri intr-a patra sâptâmînâ după Paştile noastre, fiindcă după credinţa lor, în această zi serbează şi rocmanii Paştile lor. Insă in aceste două comune Paştile rocmanilor nu se serbează, ca în comunele mai sus amintite, prin lunci şi dumbrăvi, sau prin ţinterime, cum se serbează uneori de către româncele din Suceava, ci ele se serbează numai în casă şi numai de către femei, cari se vizitează una pe alta. Sau dacă, din întimplare, se află şi vreun fel de băutură in casă, cinstesc cîte un pahar împreună intru amintirea fericiţilor blajini Ce se atinge insă de bărbaţi, aceştia nu serbează şi lucrează pe afară şi la cimp.48 Tot aşa face partea cea mai mare a bărbaţilor şi prin celelalte comune de la ţearâ. Acestea sint toate credinţele şi datinelc românilor din Bucovina, cîte le-am putut eu aduna pînă acuma, despre rocmani sau blajini şi despre Paştile lor. însă rocmanii sau blajinii şi Paştile lor sint cunoscute nu numai românilor din Bucovina, ci şi celor din Moldova şi Basarabia. Ba ele se amintesc şi de către românii din Maramureş, precum şi de către cei din fostul district al Năsăudului in Transilvania. Un semn că ele sint cunoscute şi acestora. Să vedem deci mai intîi ce cred şi istorisesc românii din Moldova despre acest popor şi despre Paştile sale. „Blajinii - scrie d-1 M. Lupescu-sîntun soi de oameni, cari trăiesc pe lingă npa Sîmbetei la marginea pămintului, ascunşi de lumea noastră, ascunşi de minciunoasa vieaţâ ce o ducem noi. Cum vor fi ei: nalţi ori mici, proşti ori cuminţi, diştepţi ori nu, nu se ştie, se spune câ-s oameni supuşi, ascultători, plecaţi întru Domnul, religioşi şi buni la inimă. De le-ai zice orice, nu se supără. Ei jxistesc mult. Nu ştiu cind sint Paştile, decit numai dacă văd coji de ouă. lucru ce face pe gospodinele românce ca, la Paşti, cojile de ouă să le zvirlc pe ape curgătoare. Cind ei văd cojile ştiu că creştinii au avut Paştile şi încep a le serba şi ei; desigur că în credinţa lor sint bum creştini. Paştile blajinilor cad totdeauna luni după Duminica Tomei. Această zi. sărbătorită de blajini ca Paşti, româncele o serbează postind.“ Iar intr-o notă subliniară. în care explică însemnarea cuvintului -„blajin*1, zice că acesta însemnează: supus, ascultător, bur. la inimă, căruia nu-i place a se pune râu cu nimeni.49 Iar El. Sevastos scrie următoarele: „Cind femeile strică ouăle pentru pască şi cozonac, cojile le dau pe pîrâu, care le duce spre ţara blajinilor, unde ajung de-abia a doua zi după Duminica Tomei, şi de abia atunci află şi blajinii c-au venit Paştile, şi fac şi ei pască, cozonaci şi ouă roşii şi serbează Paştile. Şi de femeile n-ar da cojile de ouă pe pirău, blajinii n-ar mai avea in veci Paşti, că n-ar avea altfel de unde afla. Fanarii chiar zic zilei acesteia: Paştile blajinilor. Blajinii iştea-s un neam tare bun de oameni. înstrăinaţi cu totul de celelalte popoare, nu fac stricăciune nimâruia şi nimenea nu-i supără nici pe ei. Şi chiar între ai lor. femeile stau de-o parte şi bărbaţii de alta. neimilnin-du-se decit o singură dată pe an, cind părinţii îşi însoară copiii. Pe fete le cresc 240 femeile, iar pe băieţi bărbaţii, luîndu-i de la mamele lor dindatâ ce au inceput n umbla şi a minca singuri. în fine, d-na El. Voronca, atîl cu privire la credinţele românilor din Moldova, cit şi ale celor din Basarabia, scrie precum urmează: .Cojile ouălor, ce au fost întrebuinţate de Paşti, se aruncă pe pîrău, şi cine n-o face aceasta are mare păcat. De pe pîrău, merg tot in jos pînâ ce ajung peste mări la blajini, aşa le zic în Moldova, fiindcă erau tare buni şi blajini, iar în Bucovina lc zic rohmani. Aceştia. în depărtarea lor de lume, nu ştiu cînd sînt Paştile; tocmai cind văd găocile noastre, cari ajung, după unii bucovineni, vineri de Rusalii, după alţii marţi in a treia sâptăniînă după Paşti, atunci iau ştiinţă despre aceasta, şi numai cu atita se înfruptă cu cit a rămas în găoace... în Moldova însă şi în Basarabia se zice că Paştile blajinilor sînt luni după Duminica Tomei. Această zi în Basarabia se serbează cu piositate de popor in amintirea blajinilor; iar în Moldova. în această lună, bunicile noastre adunau toate ouâlo râmase de la Paşti şi mergînd în grădină sau in ogradă le dădeau de pomană dîndu-le de-a dura pe iarbă verde, de unde trebuia să le ia copiii sau şi femeile, cărora erau date. Aceasta se făcea pentru blajini, căci. săracii, atîta-i al lor!"51 Ce se atinge do credinţa românilor din Maramureş despre rocmani, dl. Tit Bud, vicarul acestei ţări, scrie următoarele: .Cu această ocaziune aşi întreba pe aceia, cari se ocupă cu datincle poporale, să binevoiască a ne da desluşire: ce sînt aşa-numitele Paştile răgmanilor? De multe ori m-a întrebat poporul, cind vor fi Paştile răgmanilor, şi nu am ştiut să-i dau răspuns. Poporul zice că acele Paşti sînt după Paştile noastre şi pină la înălţare. Ce înseamnă şi cînd se ţin acele Paşti pînâ acuma încă n-am putut afla. Aşi fi mulţumitor aceluia care m-ar deştepta."52 Iar G. Burcutean, stud. gimn., tot despre credinţa şi datina acestor români, mi-a scris: „Româncele din Maramureş împiestresc ouă pe Ia Paşti de aceea, crczînd că dacă azvîrlâ cojile în apă merg pină la rogmani, un fel de creştini cari, dacă le află, abia atunci ştiu că sînt Paştile şi le ţin." în fine, dl. G. Coşbuc scrie cu privire la românii din distr. Nâsăudului în Transilvania, următoarea legendă despre rocmani şi Paştile acestora: „Pe dinaintea locaşului Sîmbetei trece un rîu, şi rîul acela e apa Sîmbetei. Iar pe lingă riu trăiesc rugmanii, cari sînt oameni ca noi românii, dar mici de făptură şi puţintei la minte. Şi sint şi ci creştini, dar n-au învăţătură creştinească de la Hristos, ca noi, ci de la fiul oii, cum avem noi de la fiul Măriei. Şi cred şi ei in Hristos şi ţin Paştile şi Crăciunul, dar precum sint aşa despărţiţi de lume, nu ştiu nici cind e Crăciunul nici cînd sint Paştile. Şi numai noi cei de aici le dăm de veste, cînd au să ţie rugmanii sărbători. Că la Crăciun azvârlim coji de nuci pe rîuri, ca să ie ducă rîurile pină în apa Sîmbetei, şi să ştie rugmanii că la noi e Crăciunul şi să-l ţie şi ei. Şi tot aşa ştiu ei că la noi sînt Paştile, după cojile de ouă roşii, pe care le azvîrlim noi în rîuri ca să meargă la ei. Şi cică apa asta a Sîmbetei ocoleşte de trei ori pămîntul. ca un şarpe făcut de trei ori colac. Iar în urmă se bagă în pămint şi merge pînâ în iad şi duce 241 acolo sufletele păcătoşilor. Aşa e scris, ca sufletele păcătoşilor să s-adune pe faţa apelor, iar apele să le ducă spre apa Sîmbetei. Şi de aceea e bine să faci cruce şi să sufli peste apa din nuri. cînd te scalzi, şi să sufli peste apa din doniţă şi să verşi puţin din ea. pină nu bei,ca să fugă şi să se scurgă sufletele păcătoşilor, cari s-au adunat pe faţa apei.“S3 în celelalte ţân locuite de rom&ni, precum: in Ungaria, Banat. Muntenia şi restul Transilvaniei, credinţa despre rocmani sau blajini şi despre Paştile lor nu e defel cunoscută. Cel puţin eu. de cind mă ocup cu adunarea şi studiarea literaturii poporane române, n-am auzit niciodată de la nimeni, nici n-am cetit nicâiri că ar fi existind undeva în aceste ţâri o asemenea credinţă. E deci dar mai mult decît sigur că credinţa şi datinele amintite mai sus sint cunoscute numai românilor din partea nord-csticâ a Transilvaniei, Maramureş, Bucovina, şi celor din Basarabia şi Moldova nordică. Iar românii din celelalte ţâri n-au nici o cunoştinţă despre dînsele. în Bucovina insă credinţa în existenţa rocmanilor şi datina de a serba Paştile acestora se află nu numai la români, ci şi la ruteni şi huţani, cu acea deosebire numai că poporul din cestiune e numit de către cei din urmă numai rachmani, nicicînd insă şi blajini, iar Paştile lor Rachinanskij welyk-den Paştile rachmanilor. Iată ce scrie in privinţa aceasta L. A. Staufe Simiginovicz: „Români ori ruteni, tot una-i* amindouâ seminiţiile acestea istorisesc despre poporul rachmanilor, cari locuiesc la gura riurilor bucovinene. Rach-inanii sint de un caracter nobil şi excelează prin toate virtuţile. în rangul fiinţelor stau ei intre zei şi oameni. Cu toate acestea, nu ştiu niciodată acurat cind au să serbeze Paştile; aceasta e negreşit un mare neajuns, şi aceasta li se întimplâ lor in fiecare an numai de aceea pentru că locuiesc intre pagini. Totuşi, ca să aibă ştiinţă despre calendarul creştin, fiecare ţărancă română sau ruteanâ adună gâocile acelor ouă, cari le-au întrebuinţat la mîncârile şi copturile de Paşti, şi le aruncă in pirâu. De aceea pe timpul Paştilor fiecare apă curgătoare din Bucovina c mai toată acoperită cu gâOCi de OUâ.51 Pirăul duce înştiinţarea aceasta aurelului, aurelul riului celui mare şi la gura acestuia primesc rachmanii vestea dorită. Aceştia se grăbesc apoi şi se pregătesc din răsputeri, aşa că sint in stare în miercurea a patra după Paşti a aranja Paştile lor. în onoarea lor însă pretutindeni in Bucovina se serbează asemenea a patra miercuri după Paşti. Cine nu ia parte la serbarea aceasta, pe acela îl ajunge mînia cerului. Căci cum a fost, nu mai departe decit în anul trecut?... Un ţăran din Petriceanca nu voi să ţie sărbătoarea aceasta şi declară că existenţa rachmanilor a iscodit-o numai un cap sec, ca să mai muţească pe oamenii cei nebuni. Oare n-ar fi drept şi cu cale şi binemeritat ca toată lumea să rîdâ de închipuirea ţăranilor9... Insă abia a rostit omul cuvîntul şi deauna a şi trăsnit pe un finaţ. Iar cîteva minute după aceea aduseră nişte ciobani în cea mai marc ploaie pe o femeie lovită de fulger. Era femeia hulitorului, şi fulgerul pedeapsa lui Dumnezeu.'*0' în aceste şire, după cum prea lesne se poate fiecare încredinţa, t» vorba nu numai despre credinţa şi datina rutenilor, ci şi a românilor. Numai despre ruteni insa aflăm următoarele: „Gâocile acelor ouă, cari s-au întrebuinţat la coacerea pâştii, se aruncă in vinerea patimilor şi în simbâta Paştilor pe pâraie şi nuri. La gura acestor 242 rîuri locuiesc adecă rachmanii, cari sînt jumătate om şi jumătate peşte. Pinâ ce ajung găocile ouălor in ţeara acestor rachmani. se prefac iarăşi în ouă depline; cu fiecare ou insă se împârţesc doisprezece rachmani şi cu toate acestea ei au de ajuns. însă cind au ajuns ouăle în ţara rachmanilor şi s-a mîncat dintr-insele, atunci serbează şi rutenii, cari au dăruit aceste ouă, iarăşi o sărbătoare. Aceasta se numeşte Rachmanskij wclyk den - Pastile rachmanilor, şi cade totdeauna miercuri, a patra săptămînâ după Paşti.“°6 în fine. despre credinţa huţanilor sau huţulilor din Bucovina asupra acestui popor, aflăm următoarele: .Douăzeci şi cinci de zile după duminica Paştilor, aşadar totdeauna miercuri in săptămînâ a patra după Paşti, se serbează Paştile rachmanilor -Rachmanski welek-dyn. Rachmanii locuiesc departe in jos la gura riurilor şi sint prin virtuţile lor un model pentru oameni. Lor le trimit huţanii pe păraie şi riuri găocile ouălor sfinţite, pentru că oul n-ar ajunge la rachmani. găoacea insă ajunge acolo. După părerea altora, rachmanii sînt titirezi (pitici), cari locuiesc pe depărtatul ţărm al mării, şi can sint aşa de mici, că doisprezece inşi din dînşii ar putea să imblătească intr-un cuptor. Aceia însă nu ştiură cînd nu să serbeze Paştile. Deci hotărîrâ oamenii ca să-i înştiinţeze despre aceasta. De aceea se aruncă găocile ouălor. cari serv iră la prepararea mincâri-lor de Paşti, pe păraie şi riuri. ca acestea să le dea titirezilor de ştire. Deci ajungind găocile la dînşii. rachmanii serbează Paştile. De atunci încoace se serbează acestea in toţi anii. şi dimpreună cu titirezii le serbează şi oamenii, în ziua de Paştile rachmanilor se ţine în Kuty un tîrg (iarmaroc) mare. care poarta in genere numele de Iarmarocul Rachmanilor = Rachmanski jerma-rok.w:" Acestea sint toate credinţele şi datinele rutenilor şi ale huţanilor din Bucovina despre rocmani şi despre Paştile acestora, cite mi-s mie cunoscute pinâ în momentul cind scriu aceste şire. Ascmănînd acuma credinţele şi datinele rutenilor şi ale huţanilor, din citatele reproduse, cu credinţele şi datinele românilor descrise mai sus, orişicine se poate lesne încredinţa că ele consună foarte mult între sine. Singura deosebire mai esenţială, ce există între dînsele, e aceea că, pe cînd unii români numesc poporul, despre care ne e vorba, rocmani, rochmani, răgmani, rogmani şi rugmani, iară alţii blajini, pe atunci atit rutenii cît şi huţanii îl numesc constant rachmani. Se naşte acuma întrebarea: cine de la cine a împrumutat aceste credinţe şi datine? Românii de la ruteni sau huţani, ori rutenii şi huţanii de la români? înainte de a răspunde la această întrebare, să amintim mai întîi o împrejurare. care, după părerea noastră, nu trebuie trecută cu vederea. Am văzut mai sus că românii numesc poporul din cestiune rocmani, rochmani, rogmani. răgmani, rugmani şi blajini. Rocmani şi rochmani insă se numeşte poporul acesta mai cu seamă de către acei români cari locuiesc în partea nordică şi nord-vesticâ a Bucovinei, adecă în părţile mărginaşe cu rutenii şi huţanii. pe cind cei ce locuiesc în sate mixte, adecă parte române şi parte rutene, ii numesc schimbător, cînd rocmani sau rochmani, cînd blajini, iar cei ce locuiesc in partea despre amiazi a Bucovinei, adecă in satele curat româneşti, precum şi de către românii din Basarabia şi Moldova nordică se numesc blajini. 243 Stînd astfel lucrul şi fiind amîndouă numirile, cari se dau poporului, despre care ni-i vorba, de origine streină, şi mai ales cel din urmă, care e incontestabil de origine slavă, lesne s-ar putea presupune că românii au adoptat cultul rocmanilor de la ruteni sau de la huţani. Contra acestei presupuneri insă se opune împrejurarea, că numirea „blajini". întrebuinţată de partea cea mai mare a românilor, măcar că vine de la cuv. siv. blaăenO = fericit sau blazinu = bun, blind, ascultător, nu e defel cunoscută rutenilor nici huţanilor. iar numirea rachman, întrebuinţată de dinşii, e şi limbii lor streină, ca şi celei româneşti. După părerea lui Hanusch, numirea rachman. care e uzitată la ruteni şi huţani, ar fi o schimosire a numelui brachman sau braman. lată ce scrie el în privinţa aceasta: „Gâocile ouâlor roşii se aruncă intr-o seamă de comune din Galiţia încă şi astăzi in rîu, crezîndu-se că abia atunci, cind ajung aceste găoci de ouă in ţara rachmanilor, ţin ei sărbătoarea lor. Cine sînt rachman ii aceştia, nimenea nu ştie s-o spună ( poate că e o schimosire a numelui brachmani, bramani).*oS Iar Kaindl scrie: „Tradiţiunea îi străpune pe rachmani departe spre sud-est; deci de acolo trebuie să se tragă şi cultul lor. Amicul meu. Dr. W. Hein, mă face atent că rachmin însemnează în limba arabică «îndurat», ceea ce consună cu descrierea din tradiţiuni a fiinţei rachmanilor. De alminterea sînt ei răspîndiţi nu numai la huţani, ci si la rutenii din Galiţia şi cei din Bucovina, şi la românii din ţara din urmă. Din aceste două citate rezultă foarte răzvedit că cultul rachmanilor nu e nicidecum o moştenire străbună a rutenilor. Prin urmare e foarte probabil că ei au adoptat acest cult de la români, ca de la unii ce locuiesc spre sud-ost de la dinşii sau, ce este încă şi mai probabil, poate că cultul rochmanilor a fost adus de către huţani, cind au venit aceştia de s-au aşezat in munţii despre nord-vest ai Bucovinei şi în cei mărginaşi din Galiţia şi de la dînşii l-au udoptnt apoi atît românii cît şi rutenii. In presupunerea din urmă ne întăreşte intru citva şi împrejurarea că cultul rochmanilor c cunoscut, după cum am văzut şi mai sus, numai românilor din partea nord-ostică a Transilvaniei, celor din Maramureş şi Bucovina, şi celor din Basarabia şi Moldova nordică, adecă celor ce se află în nemijlocita apropiere a huţanilor, pe cind celorlalţi români, şi cu deosebire celor ce locuiesc in Basarabia şi Moldova de jos, precum şi celor din Muntenia, Banat, Ungaria şi partea vestică a Transilvaniei, după cît ştiu cu pînâ acuma şi după cum am arătat şi mai sus, nu le e defel cunoscut. Dar să lăsăm deocamdată cestiunea aceasta la o parte şi să vedem cine-s, sau mai bine zis cine anume au fost rocmanii sau blajinii. Hanusch, după cum am văzut mai sus, presupune că numirea lor ar fi o schimosire a numelui brachman, braman. Fost-au ei un popor real sau mitic? Kaindl însă zice că presupunerea aceasta nu e admisibilă.61 Iar d-na Voronca scrie: „Blajinii sau rocmanii se cred a fi un popor din cele emigratoare. ce au trecut peste poporul nostru şi care prin bunătatea şi blindeţea lor li s-au făcut simpatic. însă deoarece poporul spune că locuinţa lor e peste mare, e mai 244 posibil ca blajinii să fio un popor, pe care ai noştri l-au trecut în emigrarea lor încoace, ori că l-au avut ca vecin sau frate şi l-au lăsat acolo peste mare, de unde ai noştri au venit, de nu cumva vom fi avînd şi acuma rămăşiţa unor mituri vechi.“ Iar ceva mai departe, şi anume după ce ne împărtăşeşte credinţa românilor din Mihalcea, care i-a fost comunicată de ţăranul Pintelie Lâpuşneanu, că adecă „rocmanii trăiesc foarte departe, peste mare, tocmai acolo de unde-s jidanii, dar mai încoace de ei“, d-na Voronca se exprimă astfel: „Poate tocmai aici să fie adevărul. Rocmanii să fie romani din Asia, mai încoace de unde stau jidanii, colonişti înainte de a fi primit creştinismul, căci la ei nu sînt ouă, sau romani «de peste marc»*, de la Roma, îmbinată fiind ideea cu creştinismul, deşi el distinge destul de clar naţionalitatea de religie, spuind că rocmanii sînt mai buni români chiar decît cei din Moldova. Dar romanii nu erau blajini?!- Tot presupuneri peste presupuneri şi nimic pozitiv! Deci, neavînd plăcere de a mai prelungi şi eu şirul presupunerilor acestora prin o nouă presupunere proprie, mă opresc aici, sporind că istoricii şi filologii noştri îşi vor da în scurt timp toată silinţa ca să studieze mai de aproape şi să descoasâ cît mai degrabă: cine au fost rocmanii sau blajinii, despre cari am vorbit eu în acest capitol, şi de la cine au adoptat românii cultul lor. NOTE 1. Sc numesc astfel in: Boinn, Minăstioara sau Sf Onufrei, Ropcca, com. in distr. Storoji-neţului, Horodnicul de Jos. Pojorita, Căndreni şi Breaza 2. In Fundu Moldovei şi Cirlibaba, comune în distr. Câmpulungului. 3. In Comâneşti. Minâstioara şi Ropcea. •t. în Bnlăceana şi in Mihalcea, com. in distr. Cemâuţului. Vezi şi Românul literar, Bucureşti. 1891, nr. 17, p. 130. 5. In oraşele Suceava şi Rădăuţi, apoi In Pâtrâuţi. Tişăuţi şi Bosonri, com. in distr. Sucevii; Uişeşti, Stupea, Brâeşti. Bâişeşti, Berchişeşti, şi Mănăstirea Humorului, com in distr. Gura Humorului; Marginea, com. in distr. Rădâuţului şi in Comâneşti. 6. Unii insă cred şi spun câ sub rochmani s-ar înţelege copiii cari se nasc vii, dar după naştere nu trăiesc numai vreo dteva minute şi apoi mor. 7. Cred. rom. din Volovâţ, com. de Ilie Buhga: .La noi se crede câ rocmanii sint un popor pierdut, care trăieşte pe lingă ape. Şi fiind lipsiţi de toate cele trebuincioase, nu au co să pregătească de Paşti. De aceea se dau toate găocileşi spălaturile înfruptate pe o apă, cn măcar din acelea să se înfrupte şi ei.‘ - Com. de George Avram, fost învăţător. 8. Com. de dl. Vas. Turturean şi Octavian Georgian. 9. Com de dl. Or. Dlujanschi, preot, şi Gavril Gliga. 10. Dict. de Vasile Ungurean, agricultor. 11. Com. de dl. Ştef. Bodnarescu, jurist; Orbis lacteus, germ. Milchstrasse, se numeşte de către unii români din Bucovina Calea robilor, iară de către alţii Drumul rocmanilor Oare nu stă cumva numirea din urmă in oareşicare legătură cu credinţa reprodusă in şirele de sus? 12. Vezi Românul literar, nr. dt. 13. ('om. de Vas. I.ucan 14. Cred. rom din Băişeşti. com. de Vas. Lucan 15. Cred. rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Avram. 245 16. Cred. rom. din Stupea, corn. de George Brătean; Românul literar, nr. cit.: .Blajini, aşa Ic zic in Moldova, fiindcă erau tare buni şi blajini, iar in Bucovina le zic rohmani.“;cred. rom. din Pirtcştii de Jos, com. de Const. Andronic: „Găocile se aruncă pe apă, fiindcă ele merg intr-o săptăinină pinâ In blajini, şi acolo înştiinţează găocile pe oamenii cei de acolo, cari sint nişte oameni foarte blinzi.“; a celor din Bosanci, com. de Sini Şuţu: „Este un fel de oameni, cari se cheamă blajini, fiindcă sint mui buni şi mai blajini derit noi “ 17. Cred. rom. din Bâlâceana, com de Vas. Jemna; a celor din Stupea, com. de G. Brătean; şi a celor din Marginea, com. de Ştef. Bodnărescu. 18. Cred. rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Avram. 19. Cred. rom. din Bâişeşti, com. de Vas. Lucan. 20. Cred rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Avram. 21 Cred. rom din Brâeşti, com de I. Pohoaţâ. - De aicea se vede că vine şi credinţa românilor din Boiun, care spune, după cum mi-a scris dl. V. Turturean, că „Rocmunii sint nişte călugări, cari petrec in pustie-, precum şi a celor din Udeşti, cari cred că „Blajinii sint nişte pustnici, cari postesc opt săptămini, şi au Paşti abia atunci cind văd că vin coji de ouă pe riuri.” 22. Cred. rom. din Brâeşti, com. de I. Pohoaţâ. 23. Cred. rom. din Bâişeşti, com. de Vas. Lucan. 24. Cred. rom. din Brâeşti, com de I Pohonţâ. 25. Com. de V. Lucan; cred. rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Avram; şi a celor din Udeşti, com. de Dar. Cosrniuc: „Blajinii postesc opt săptămini.- 26. Dict. de V. Ungurean şi com. de G. Brătean. 27. Cred. rom. din Marginea, com. de Ştef. Bodnârescu; a celor din Horodnicul de Jos, com. de dl. P Prclipcean: „Se zice că blajinii, cari nu mânincâ niricit de frupt, sint sfinţi. Şi numai atuncea cind fac creştinii răsăritului Paşti, şi ghiocile ouălor celor întrebuinţate la facerea paştilor le aruncă pe o apă curgătoare ca să ajungă la acei sfinţi, se înfruptă şi ei cu ceea ce a rămas in ghioaco.- 28. Cred. rom. din Comăneşti, com de Tit Georgian; a celor din Boian, com. de dl. V. TVirturean: Jn Simbâta Paştilor, cind se face pască şi se bat in brinzu ouă, găocile acestora se pun intr-o coşarcă şi se duc apoi de se toarnă in pîrău sau in altă apă curgătoare mai mare Găocile se mină de apă in ţeara rocmanilor şi, cind ajung acolo, atunci fac şi rocmanii Paştilo. căci abia atunci ştiu şi ei c-au sosit Paştile.*; a celor din Suceava şi din Fundu Moldovei; vezi şi Romanul literar, nr. at. 29. Cred. rom. din Fundu Moldovei, com. de Gavr. Gliga; a celor din Comăneşti, corn. de T. Georgian, a celor din Breaza, com. de N. Prelici; a celor din Tişâuţi, com. de T. Sologiuc; şi a celor din Suceava. 30. Cred. rom. din llişeşti, dict. de V. Ungurean; a celor din Sf. Onufrei, com. de Const Ursachi şi Cos. Breahân; „Oamenii zic că rocmanii se infruptâ la Paştile lor numai cu găocile ouălor, cari se strică in pască.-; „Rocmanii numai cu atîta se infruptâ, rit râmine in acele gâori."; a celor din Comăneşti, com. de T. Georgian; „Rocmanii n-au cu ce se înfrupta, decit numai cu albuşul ce a rămas in cojile de ouă.*; a celor din Stupea, com. de G. Brătean; „Blajinii nu au uita nimica pe la Paşti, decit găocile de ouă ce se duc pe apă,” 31.0 seamă de românce îndatinează a le arunca in Vinerea mare sau Vinerea patimilor, cele mai multe insă numai in simbâta Paştilor. „Româncele au datina că in simbâta Paştilor, după ce au făcut pasca şi au întrebuinţat ouăle, string cojile acestora intr-o covâţicâ sau intr-o sită, şi le aruncă apoi pe o apă curgătoare, şi ajungind acestea Iu rocmani, atunci fac aceştia Paştile, căci pinâ atunci nu ştiu cind sint Paştile-. „Este o superstiţiune şi datină la romârti, că in simbâta Paştilor aruncă coji de ouă roşii pe apă şi acelea merg cu apa pinâ ce ajung la un popor mic numit blajini, şi cind ajung acestea acolo, ştie şi acel popor că sint Paştile.* „Ca să meargă Iu blajini semne de la Paştile noastre, îndătinează româncele totdeauna in Simbâta Paştilor de a arunca cojile de ouă. ce le-au întrebuinţat spre facerea paştilor şi a cozonacilor, pe o apă curgătoare.* 246 32. Dat. şi cred. rom. de pretutindeni din Bucovina, şi anume din toate comunele, dte s-au amintit pînă aici şi s-or mui aminti in decursul acestui studiu. 33. Cred. rom din Sf. Onufrei, corn. de ConsU Ursachi şi Cas. Brenbân. Vezi şi Românul literar, nr. cit: .Cojile ouâlor ce au fost întrebuinţate de Paşti sc aruncă pe pîrău şi cine n-o face ucenstn are mare păcat." 34. Cred rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. Avram; a celor din Bâişeşti, corn. de V. Lucan; a celor din Comâneşti. com. de T. Georgian: .Poporul credo că se aflu departe, pe nişte ţărmuri de apă, un fel de oameni, numiţi blajini, şi oamenii aceia tiu ţin Paştile, pinâ ce, tocmai după o sâptâminâ, merg de la noi pe valurile apelor coji de la ouă roşii şi alte semne şi rămăşiţe de ale Paştilor creştine, şi tocmai atunci ştiu şi ei că au sosit Paştile şi la dinşii, şi apoi inccp şi ei a le serba, şi aceste sărbători ale acelor oameni se numesc Paştile Bltyinilor"; a celor din Băişeşti, com. de V. Lucan: .Găocile ouâlor, cu cari s-au uns puştile, se dau pe apă de merg, pinâ ce in Dumineca Tbmei ajung la blqjini, şi atunci serbează şi c-i Paştile." 35. Cred. rom. din Ilişeşti. dict. de V. Ungurean; a celor dm Breaza, com. de N. Preliri. 36. Cred. rom din Mihalcea, vezi Românul literar, nr. cit.: .Ouăle, pe cari le aruncăm noi pe apă, ajung la blajini, după alţi bucovineni, marţi in a treia săptămină după Paşti, după unii merg patru săptămini pinâ acolo, şi tocmai miercuri după patru săptâmini ajung, şi iarăşi ajung la Rusalii."; Dim. Dan, Credinţe pop. bucovinene, publ. în Gazeta Bucovinei, un. IV. Cernăuţi, 1894, nr. 97: .Cojile de oua întrebuinţate la Paşti se string şi apoi se dau pe apă curgâtonro, crozîndu-se că ele la 40 de zile ajung la rocmnni, cari apoi trăiesc dintr-inselo."; cred. rom. din Frătâuţul Nou. com. de Iul. Sidor: .Rocmanii. cari ţin stilpii pămintului, mânincâ rite doisprezece dintr-un ou." 37. Românul lit., loc. cit.: „Pinâ ncolo ele Igâocilel se fac iară întregi, şi numai cu acele ouă se înfruptă ei la Paşti, acolo nefiind nici un fel do pasări"; cred. rom. din Boian, com. de dl. V. Turturean: „Unii cred că ajungind găocile la rocmani se prefac in ouă întregi, alţii cred-că ei postesc vecinie şi se înfruptă numai cu dt rămînc în găoci."; a celor din Ropceu, com. de Em. de Cuparencu: „După ce se aruncă cojile de ouă pe apă, se zice că atunci au rocmanii Paştile lor, clnd cojile cele stricate se adună iarăşi laolaltă şi formindu-se ouă ajung pe apă pinâ la rocmani, unde sînt ei. Iar aceştia, luind ouăle cele formate din cojile stricate, serbează cu ele Paştile."; Idem: „Se zice că se află o ţeară, cine ştie unde. In care locuiesc blajinii, şi zvirlind noi cojile pe apă, se duc tocmai acolo la blajini. Blajinii se bucură foarte de ele şi luiudu-le setbeuzâ Fuştile cu dinsele." 38. Credinţă comună in Bucovina. 39. Cred. rom. din Stupea, com. de G. Brâtean. 40. Cred. rom. din Bâişeşti, com. de dl. V. Lucan; a celor din Bălăceana, com. de V. Jemna; a celor din Berchişeşti, com. de G. Mihuţâ: .Paştile blajinilor pică întotdeauna la o sâptâminâ după Paştile noastre." 41. Cred. rom. din Bosanci, com. de M. Ivuniuc. 42. Cred. rom. dm Suceava şi a celor din Ilişeşti, dict. de V. Ungurean: .Blqjinii ţin Paştile la două săptâmini după Paştile noastre"; a celor din Tereblccea, dict. de Paraschiţa Scripcariu, com. de P. Scripcariu: „Paştile rochmnnilor pică miercurea din săptâmîna a patru după Paşti. Rochmanii sînt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos peşte, şi trăiesc intr-un pîrău; femeile şi fetele lor cîntâ foarte frumos, incit răsună văile de cintecele lor melodioase. Ei se nutresc cu ceea ce râmine in găocile ouâlor, pe cari le aruncă femeile, şi mânincâ 40 dintr-o găoace. De aceea femeile aruncă găocile ouâlor, pe cari le sparg orişidnd, iar mai ales in ziua de Paştile rochmanilor, in pârnie sau in şanţuri, că apoi le duce apa pinâ la rochmani. şi ei apoi se nutresc cu ele. în Paştile rochmanilor nu se lucră, pentru că e cu primejdie " 43. Cred. rom din Sf. Onufrei. com de Const. Ursachi; a celor din Comâneşti, com. de Octav. Georgian; a celor din Marginea, com. de Ştef. Bodnarescul: vezi şi Românul literar, nr. cit; a celor din Stroieşti, com. de George Birtoiu: J5e crede că departe undeva sînt nişte oameni, numiţi blajini, cari nu ştiu cind sînt Paştile. Cojile de ouă, date de 247 temei pe apă, merg pinâ la dinşii pini luni la o snptămină după Paşti, şi pe aceasUi cunosc ei dnd sint Puştile. De aceea serbează ei Paştile In o sdptăminn după Paştile noastre, şi anume luni." 44 Cred. rom. din Fundu Moldovei, corn, de Gavr. Glign; a celor din Când reni, corn. de L Poc-nariu; a celor din RâdâuVi. eoni. de dl. Or. Dlujanschi; şi a celor din Stupea, corn. de G. Brătean. .Paştile blajinilor se serbează joi după Paşti de către femei de aceea, fiindcă unele dintre dinsele cugetă ca se face roadă mai bună in ţearină." 45. Dat. rom. din Comăneşti, corn. de Oct. Georgian; a celor din Suceava. Şiret şi Rădăuţi, corn. dc Alex. al Preotesei şi Or. Dlujanschi. 46. Corn de dl. Or. Dlujanschi. 47. Cred. rom din Suceava, corn. de Alex. al Preotesei 48. Corn. de dl. V. Turturean. 49. Şczâăxirva. an. II, Fălticeni, 1893, p. 28 şi 29; Idem, Superstiţii, publ. in Şezătoarea. an. I. Fălticeni. 1892, p. 128: .Cojile de ouă. cu cari se fac paştile, să le dai pe vale (pe apă), ca să se ducă să dea de ştire şi blajinilor că sosesc Paştile. Blajinii se crede că sint nişte oameni buni şi drepţi." 50. Careta Săteanului, an. VIII, K. Sărat. 1891. p. 151. 51. Românul literar, nr. cit 52. Revista criticâ-literară, an. II, Iaşi. 1894. p. 407. 53. Albina, revistă enciclopedică populară, an. I. Bucureşti, 1897, p, 675. 54. Mai e incă şi o a doua cauza. I^a această ocaziune işi aduce fiecare aminte şi de cei ce s-au înecat in ape Sufletelor acelora, cari rumin credincioase apelor şi vieţuiesc intr-insele, li se aduce asemenea aminte despre Paşti. 55. Volkssagen aus der Bukoivina, Czemowilz, 1885, p. 95. 56. R. Fr. Kaindl und Alex. Manaslvrski. Die Rutenen in der Bukowtna, II Th., Czernowitz. 1890, p. 20-21. 57 Dr. R. Fr. Kaindl, lluzulen. Ihr Leben, ihrr Sitten und ihre Volksuberlieferunu, Wicn. 1894. p. 76 şi 78. 58. Dr. Ign. Joh. Hunusch, Die Wissenschaft des slawtschen Mythus im weitextcn, des allpreussisch-lithauschen Mythus nulumfassenden Stnnc. Lemberg, 1842, p. 197. 59. Din lluzulen. p. 76, nota 2. 60. Se zice că rocmanii au fost odinioară un popor, care acuma poate că nu mai este. Noi îndatinăm, mni nles la Paşti, după co batem ouă in par-câ, n arunca cojile dc ouă pe apă După ce aruncăm cojile pe apă, se zice că atunci să aibă şi rocmanii Paştile lor, cind vor ajunge cojile la dinşii. Cred rom, din Ropcea, corn. de Em. de Cuparencu. 61. Die Rutenen in der Bukoivina. II. Th. p 21 N'olu 1: _Eine genugende Erklarung des Mythus des Raclimanen ist noch nicht gefunden. Die Vermutung von Hunusch (Rach-manen, Brachmanen. Bramanen) ist sichcr nicht haltbar". VII MATCALAUL Mâtcâlâul, după credinţa românilor din Banat, e o fiinţă parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sîntoaderii şi Rusalele, dar pre carele oamenii nu-1 pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi. Mâtcâlâul e frate mai mic cu Paştile. Sub Mâtcâlâu, numit şi Paştile mici1, se înţelege şi o sărbătoare care se ţine de către unii luni după Paşti2, de către alţii marţi după Paşti3, iar de către cei mai mulţi inşi luni’1 şi marţi după Duminica Tomci5. 248 în această zi, bărbaţii nu lucrează nimic la cimp, pentru că Mătcâlâul viorcază6 bucatele semănate şi se aduce trăsnet. Tbt din această cauză nu lucrează nici femeile nimic în casă, anume: nu torc, nu ţes, nu cos în ziua aceasta.' Pentru feciori şi fete insă Mătcălăul este nu numai o zi de serbare, ci totodată şi o zi de înfărtăţic şi insurâţie. în ziua de Mătcălău adecă, pretutindeni în Banat este datină de a se aduna mai multe fete la un loc şi a se mâteuţa, adecă a se prinde măteuţe, vâruice, surori8, a se însuraţi9, după cum se înfârtăţesc feciorii, adecă după cum se prind aceştia fărtaţi sau fraţi de cruce. Precum la prinderea feciorilor ca fraţi de cruce, aşa şi la mâteuţarea fetelor, se pun 3, 5, 7, sau şi mai multe persoane, cu acea deosebire numai că intre fraţii de cruce se iau şi femei, pe cînd la mâteuţarea fetelor se iau numai fete. însurăţirea sau mâteuţarea fetelor, se face de comun numai la Mătcălău, pe cînd feciorii mănincă cruce, adecă se înfrăţesc, nu numai în această zi, ci în orişicare altă sărbătoare de peste an. Mai departe e de observat şi aceea că intre ceremonialul înfrăţirii feciorilor şi intre ceremonialul insurăţirii sau măteuţârii fetelor e puţină deosebire. în şirele ce urmează noi vom vorbi mai întii despre însurăţirea sau mâteuţarea fetelor, şi apoi despre infartăţirea sau infărtăţia feciorilor. Cum s-a făcut înţelegerea pentru măteuţare, îndată se şi pregăteşte o turtă din făină de grîu curat. Iar făina pentru turta aceasta se cerne şi se plămădeşte de regulă de către o muiere iertată sau de o fată curată. După aceasta, toate persoanele invitate la măteuţare se pun împrejurul mesei şi dacă unul dintre fraţi ştie să facă crucea, despre care ne va fi îndată vorba, o face, iar de nu, se cheamă altă persoană ştiutoare, bărbat sau femeie, dar care le convine tuturora, şi persoana respectivă plineşte apoi tot ceremonialul. De observat e şi aceea că persoana care plineşte ceremonialul măteuţârii se priveşte ca tată sufletesc al fetelor măteuţate şi ca atare nu numai că trebuie, ci chiar se şi respecteazâ totdeauna de către fetele insurăţite. Tatăl sufletesc pune turta - pogacea, - după ce aceasta mai întii s-a copt, pe masă, şi pe turtă pune apoi o lingură de sare albă. în acelaşi timp, toţi cei de faţă, cu deosebire însă fetele, cari vor să se mătcuţească, îşi fac cruce şi zic: Doamne ajută, Maică Mărie, De bine şi de noroc să ne fie! După aceasta, tatăl sufletesc trage sarea la o parte şi cu cea mai mare grijă scoate din locul unde a fost sarea coaja de la turtă in forma unei cruciuliţe. Scoţînd cruciuliţa aceasta, picură pe dinsa atîţia picuri de vin roşu, rite persoane numără la însurăţire, iar după ce a picurat vinul, taie cruciuliţa picurată cu un ban de argint în atîtca bucăţele, cîţi picuri de vin a picurat pe dinsa. Din bucăţelele tăiate cu banul de argint mânîncâ fiecare mâtcuţâ cîte o bucăţică, închină apoi toate cîte un pahar de vin şi se sărută pe rînd întreo- 249 laltâ, mărturisindu-se că se vor privi în toata viaţa lor de surate sau surori adevărate, şi rostind în acelaşi timp următoarele cuvinte: Mâtcălău! Mâtcălău! Roagâ-te lui Dumnezeu Să ne ferească de rău. Că şi noi, cit vom trăi, 5 în tot anul te-om cinsti, Te-om cinsti cu chiţi de flori10 L-aste mîndre sărbători, Te-om cinsti şi pomeni, Că mătcuţe ne-ora numi 10 Pînâ-n lume vom trăi! Din banul de argint, care se taie in 3, 5, etc. părţi, primeşte fiecare cîte o bucăţea cu îndatorirea ca să-l păstreze bine pînă la moarte. Cine pierde bucăţica cea de ban, pe aceea Sin-Petru nu va primi-o in rai, căci şi-a călcat credinţa de la insurăţire. Cele ce şi-au păstrat bucăţica de ban, de cînd au mîncat cruce, acelora cînd mor li se pune acea bucăţică în sin, anume ca să nu le oprească Sin-Petru la uşile raiului, ca pre unele ce au fost fără credinţă faţă de surorile lor de cruce. Sfirşindu-se ceremonialul descris in şirele de pînă aici, mătcuţele sau surorile de cruce dimpreună cu părinţii lor, ori şi cu alte neamuri invitate la această ceremonie, se ospătează cu mîncâri pregătite anume spre acest scop. Iar ospâtarea aceasta se părindează cu toate suratele la anumite sărbători de peste an. De observat e încă şi aceea că, din ziua in care s-au măteuţat, mătcuţele merg in tot anul cu pomene frumoase unele la altele, ducînd totodată şi cîte o chită de mătcuţe.11 în alte părţi din Banat, mâteuţarea se face in următorul chip: Una dintre fetele, cari s-au adunat ca să se mătcuţească, aduce o tigaie, iar celelalte fiecare cite 2-3 ouă, unsoare, pine şi o chită de flori, cu deosebire mătcuţe. Apoi mergînd sub un măr, fac foc, pun tigaia cu unsoare pe foc, sparg într-însa ouăle şi fac din ele caiganâ12. După ce s-a fript caigana, ocolesc cu dinsa toate mătcuţele, cite se află de faţă, mărul de trei ori după olaltâ, rostind in acelaşi timp, tot de trei ori, următoarele cuvinte: Tot mâteuţă să ne zicem Pi n-o fi lumea şi ţara! Fac apoi cununi de flon şi sărutindu-se prin ele rostesc iarăşi cuvintele de mai sus. în fine se aşază jos şi mânincă din tigaie în semn de frăţie, bună înţelegere, dragoste şi credinţă una faţă de celelalte, şi de aici încolo onunde, orişicind, cînd se strigă sau vorbesc unele cu altele, îşi zic ori măteuţâ sau văruicâ, ori soră.13 Am spus la început că Mătcâlâul cozi în care se mâtcuţesc mai cu seamă fetele. Nu o dată însă, tot in această zi se infărtăţesc şi feciorii. Iar fărtăţia aceasta se face in cele mai multe părţi din Banat mai tot aşa ca şi măteuţarea descrisă în şirele de pînă aici. 250 ■ Feciorii şi fetele adecă, cari s-au convorbit de mai nainte ca să se înfrăţească sau să se insurăţeascâ, se îmbracă în ziua de Mătcălâu în haine de sărbătoare, iau apoi cu sine ouă roşii sau pestriţe, păstrate anume din ziua Paştilor, şi se duc la un loc anumit, ales de mai nainte, într-o grădină sau la cimp, unde este un pom înflorit (măr, păr, cireş, vişin, etc.), şi aici se întîlnesc unii cu alţii. Aici fiecare îşi face o cunună de flori din acel pom şi şi-o pune pe capul său, şi apoi, luindu-se de mină unul cu altul, pornesc spre dreapta şi ocolesc pomul de trei ori. După aceasta îşi iau cununile de pe cap, feciorii laolaltă şi fetele laolaltă, alătură cunună lingă cunună şi prin ele se sărută de trei ori, schimbă ouăle iarăşi prin cununi şi feciorii zic: - Să fim fârtaţi pină la moarte! Iar fetele zic: - Să fim surate pină la moarte! Iar la sfirşit se ridică unul pe altul şi una pe alta în braţe, şi după aceasta mănincă ouăle roşii cu pine şi cu sare. După aceasta se face o ospâtare şi se petrec fărtaţii ei intre ci, iar suratele ele între ele, şi din ziua aceasta apoi feciorii se numesc unii pe alţii: fârtaţi, iar fetele unele pe altele se numesc surate, soruice sau mâtcuţe, şi au datorinţa ca pină la moarte să trăiască sinceri şi cu credinţă unul către altul şi una către alta14, mai departe să se ajute unii pe alţii nu numai la lucrurile lor economice, ci să se ajute frăţeşte şi la ridicarea unei cruci, săparea unei fintîni, mai pe scurt la orişice întreprindere. Iar cel ce nu-şi ţine cuvintul, cel ce nu ajută frăţeşte pe fratele său de cruce, acela are păcat înaintea lui Dumnezeu şi se face de rîs şi batjocură înaintea consătenilor săi. Şi precum fac mătcuţele, tot aşa şi fraţii de cruce, conştiinţioşi fiind de jurământul pus la înfrăţirea lor, merg cu pomană unii la alţii in sărbători mari.15 însurâţitul şi înfartâţitul, despre care ne-a fost vorba pină aici, e uzitat nu numai în Banat ci şi in Muntenia, şi anume in Severin. „în prima zi după Duminica Tomei, adecă luni", locuitorii români din acest oraş, „fără deosebire de clasă, ies la aşa-numitul loc, la cîmp“, care e „cîmpie întinsă in marginea oraşului" şi care „se continuă pină in pădurea Chrihala", unde sînt aşezate din timpul zilei cîteva barace, „unele cu băuturi, iar altele cu mici lucruri pentru distracţiunea copiilor. La ora 3, muzica regimentului începe a cînta, la depărtare de cîţiva metri se găsesc bande de lăutari, in jurul cărora se încep sirbi şi hori naţionale, cari durează pină seara tîrziu. Spre marginea locului de petrecere se văd grămezi de copii cu cîte un ou roşu şi cu cîte o cunună de salcie pe mină; acolo se petrece înfârtâţitul pentru băieţi şi însurâţitul pentru fete. Cîte doi copii, sau cîte două fetiţe, cu cununile pe mină se învîrtesc de trei ori unul in jurul altuia, apoi îşi trec braţurile drepte unul peste altul şi cu ele ridicate ambii îşi fac pe rînd întrebările şi răspunsurile: - îmi eşte firtat pină la moarte? 251 - îţi sint firtat plnă la moarta! Aceste întrebări se repet de trei ori. Fetele înlocuiesc cuvintul de firtat prin surată, apoi ei se sărută printre cununi de două ori, adică prin cununa fiecăruia o dată. braţele fiind ţinute ca la început, apoi îşi schimbă între ei ouăle şi cununa, şi de atunci sînt firtaţi sau surate şi copiii infirtâţiţi cresc cu un fel de dragoste frăţească intre ei.“ De aici vine apoi şi „desul nume fărtat şi surată, întrebuinţat in acele locuri chiar de către oamenii maturi.”1' Tot fraţi de cruce se privesc intre sine şi cei ce despărţc-sc pe un frate viu de un alt frate mort. Un exemplu: Lucreţia a născut pre Victor la 20 mai 1884, pre Silviu la 20 iunie 1886 şi pre Livia la 15 iunie 1888. La naşteri ca acestea. Victor şi Silviu sint zilatici intre sine, din cauză că s-au născut in acelaşi dat al zilei; iar Silviu cu Livia sînt lunatici într-olaltă, pentru că s-au născut în una şi aceeaşi lună. Zilatici se privesc şi acei fraţi cari s-au născut într-o luni sau intr-o marţi, etc. Deci dacă moare Victor, care e zilatic cu Silviu; ori dacă moare Silviu, care e lunatic cu Livia, mai înainte de înmormintarea celui mort se face despărţirea intre aceşti doi fraţi, ca să nu moară şi cel ce a rămas în viaţă. Iar despărţirea aceasta se face prin adoptarea unei persoane, plăcute părinţilor, de sexul celui mort. Pentru această despărţire a fraţilor se face acelaşi ceremonial ca şi la fraţii de cruce, adecă cu turtă de grîu, cu vin şi cu ban de argint, la care ceremonial persoana adoptată primeşte toate cîte sînt de primit în locul celui mort. Pe unele locuri, la despărţirea fraţilor se mai fac şi cele următoare: Persoana adoptată ca frate între cel viu şi cel mort leagă cu un lănţuşoi pre frate-său cel viu de mina dreaptă, iar cu celălalt capăt de lanţ leagă mortul de mina stingă, unde pune o lacătă şi o (închide) încuie cu cheia. Astfel legat stă fratele cel viu pînă s-a gătat cu ceremonialul. Bucăţelele din cruciuliţă şi din banul de argint, precum şi paharul cu vin destinat pentru cel mort. se pun in sicriu şi se îngroapă cu ele. După ce s-a gătat cu tot ceremonialul, fratele adoptat descuie lăcata, trage lanţul jos şi, dezlegînd şi pre fratele cel viu, aruncă lănţuşorul într-o depărtare anumită, zicind: Doamne ajută, Sintă Mărie, De bine şi sănătate să fie. Cum am lepădat eu lanţul, Aşa să fie lepădat, Şi după ce a rostit cuvintele acestea, fratele adoptat îmbrăţişează şi sărută pre fratele viu al celui repauzat.18 Lepădat şi depărtat Şi lunaticul sau zilaticul De la fratele meu NL. NOTE 1. Com de Ios. Olariu, învăţător pensionat în Maidan. 2. Sim. Mnngiuca. Calend, /*• an. 1883: .18 april (luni). Mâtcălău. Acesta se serbează in multe locuri in lunea Paştilor, dar mai lăţită este serbarea lui luni după Duminica Tomei.“ 3. Urm. de cădem: .19 april «marţi), in unele locuri se serbează marţi după Paşti Mătcălăul; mai lăţită este Insă serbarea Mătcăluului in lunea după Duminica Tomci.” 4. Idem. de cădem: J2o april i luni). Mâtcălău (lunea morţilor). Aceasta cade totdeauna luni după Duminica Tomei.“ 5. Com. de dl. Ios. Olariu; com. de dl. Valentin Diomu, învăţător in Secaş lingă Oraviţa: „Mătcălăul se serbează pe aici marţi după Duminica Tbmei."; Dr. At. M. Marienescu. Mntcălăul sau Infărtăţia şi insurăţia. publ. in Familia, an. XXX, Oradea Mare, 1894, p. 126: .Mătcălăul e o sărbătoare poporală românească, care se ţine marţi după Duminica Tbmei*; - şi mai departe:... la Const. Ungurean: .ziua sărbătorii se pune pe a opta zi după Paşti, la toţi ceilalţi e marţi după Duminica Tbmei.”; Aurel lana, Din credinţele poporului român din Maidan de: lin^ă Oraviţa, publ. in Familia, an. XXVI, Oradea Mare, 1890, p. 6. 6. Probabil că verbul acesta vine de la vihor, vifor. 7. Dr. At. M. Marienescu, Mătcălăul, publ. in ziar. cit., p. 127; com. de dl. Valentin Dioniu: „Mătcălăul se observă cu deosebire din partea femeilor, căci cine lucrează atunci va fi trăsnit,* 8. Com. de dl. Ios. Olariu; Aurel lana, Din credinţele pop. rom., publ. in ziar. cit., p.6: „La Mâtcălău (marţea 1 după Paşti) este datină de fetele se adună mai multe laolaltă spre a se prinde măicuţe, văruice, surori.” 9. Dr. At. M. Marienescu, Mătcălăul.publ. in ziar. cit., p.126: „Iară fetele se tnsurăţesc, adecă se prind surori.” 10. Chita, pl. chiţi, chite — buchet. 11. Com. de dl Ios. Olariu; Sub cuv. măicuţă pl. măicuţe din această propoziţiune se înţelege un fel de floricica, care creşte primăvara numai in jurul apelor şi izvoarelor. 12. Caiganâ - papă, scrob. 13. Aurel lana, Din credinţele pop. rom. publ. in ziar. cit., p. 6; com. de dl. Valentin Dioniu: „insurăţirea şi înfrăţirea ocură pe aici sub numirea de mâteuţă, în ziua cînd se ţine Mătcălăul (morţi după Duminica Tomei), fetele se fac mâteuţe «se însoţesc) aşa că ies in grădină două, trei, sau rite se tnsurăţesc, acolo prinzindu-se de mini se întorc in jurul unui altoi mare de mâr sau pâr, de trei ori. fără ca să rostească ceva. După asta împart un colac şi un ou de la Sf. Paşti şi, mincindu-1 în oomun, de aci încolo se numesc măteuţe. înfrăţirea acestora, de mi-i permis astfel a o numi, se face chiar numai în marţea după Duminica Tbmei, iar altădată nicicînd.” 14. Dr. At. M. Marienescu, Mătcălăul, publ. in ziar. cit., p. 126. 15. Com. de dl. Ios. Olariu. 16. Foaia pentru toţi, an I. Bucureşti. 1897, nr. 18, p.139: „înfârtăţitul c unul din obiceiurile severinenilor, zic severinenilor căci acest obicei nu numai că nu-l mai găseşti în nici un loc al ţârii, dar nici in împrejurimile Severinului.” 17. Foaia pentru toţi, an. I. p. 139; Cf. I. G. Bibicescu. Poezii populare din Transilvania, Bucureşti, 1893, p. 403- 406. 18. Comunicată de dl. Ios. Olariu. 253 SFÎNTUL GEORGE 1 I. SÎN-GEORGIU ŞI SÎ-MEDRU între toţi sfinţii, ale căror zile se serbează in decursul anului, cei mai distinşi şi mai veneraţi de români sînt: Sfîntul George sau Sîn-Georgiu şi Sfintul Dumitru sau Si-Medru1, căci iată ce ne spune o legendă in privinţa aceasta: „Văzînd Dumnezeu că neamul creştinesc dă cinste cuvenită acestor doi sfinţi mucenici şi că ziua serbării şi aducerii-aminte de faptele şi virtuţile lor creştineşti au pus-o: a celui dinţii in capul primăverii, iar a celui de al doilea la sfirşitul toamnei, ca să se uşoare pe sine de o sarcină de o parte, iar de altă parte să le deie şi el lor cinste, le-a zis: - Iacă de acuma vă încredinţez vouă cheile vremii, şi la porunca mea aveţi să închideţi, de vreme ori mai tirziu, vremile omului, după cum adecă voi vedea purtarea oamenilor! Sfinţii au primit cu mulţumită cheile şi au plecat unul în dreapta, altul în stingă, depârtîndu-se la locul lor Cind se aude croncănit de broaşte, Sîn-Georgiu întinde mina şi ia cheile din mina lui Sî-Medru. şi mereu închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, deschide vremile bune, rări prin glasul hroaştei a primit veste şi poruncă de la Dumnezeu. Cind toate pasările călătoare sînt duse de la noi, cînd nu se mai vede pui de broască pe afară şi cînd viscolul turbat se desprinde, scuturînd şi dez-brăcind codrul de haina sa, tremurind Sî-Medru întinde mina şi primeşte cheile din mina lui Sîn-Georgiu, apoi cu grabă închide vremea bună cu o cheie şi cu cealaltă deschide iarna, care cade ca un potop asupra lumii. Şi Sîn-Georgiu şi Si-Medru, la rindul lor. poartă cheile tot cu sine, la briu, ca nu cumva să le fure cineva din uşile vremii şi să se joace cu vremea cum îi place.**2 Atît după legenda aceasta, cît şi după credinţa generală a românilor, Sîn-Georgiul e capul primăverii, şi ca atare inverzitorul întregii naturi şi semănătorul tuturor seminţelor, iar Si-Medru e sfirşitul toamnei, şi ca atare culegătorul şi stringătorul tuturor pinilor şi al fructelor.'’ De la Sîn-Georgiu şi pînă la Si-Medru e jumătate de an, şi anume jumătatea cea mai frumoasă, mai plăcută şi mai călduroasă. Iar de la Si-Medru şi pînă la Sîn-Georgiu e cealaltă jumătate a anului, cea mai friguroasă şi mai neplăcută. Deci cei mai mulţi români, cari au case de închiriat, moşii de arendat şi bani de dat pe camătă, îndatinează a-şi închiria casele, a arenda moşiile şi a 254 da bani pe camătă de regulă de la Sîn-Georgiu şi pînâ la Sî-Medru, şi de la Sî-Medru şi pînâ la Sîn-Georgiu. Şi tot la aceşti doi sfinţi îndatinează ei de a-şi incasa chiria de pe case, cîştiul de pe moşii şi camâta de pe bani. Afară de aceasta, e pretutindeni datină, cel puţin în Bucovina, ca comunele să năimească ciobanii, cîrlănarii, văcarii, herghelierii şi porcarii, cari au să pască oile. rirlanii, vacile, caii şi porcii peste vară, asemenea pe răstimpul de la Sîn-Georgiu şi pînă la Sî-Medru De la Sî-Medru insă începînd înainte, fiecare agricultor trebuie să îngrijească singur de vitele sale. Cu fiecare din aceşti doi sfinţi însă, pe Ungă cele arătate pînă aici, mai sînt îmbinate încă şi o mulţime de alte datine şi credinţe. în capitolele ce urmează însă noi vom înşira numai pre acelea ce cad în ajunul şi in ziua de Sîn-Georgiu. iar pre celelalte le vom înşira la timpul său, cind ne va fi vorba despre Sî-Medru. Vom începe deci mai întîi cu Rugul. NOTE 1.1). Stâne*cu. Obiceiuri pop. la sărbătoarea Sf. Gheorghe, publ. în Educatorul, an. I, p. 90. 2. Publ. de tî. Bodnariu in Tribuna poporului, an. II. Arad, 1898, nr. 201, p. 980. 3. Laurian şi Massim, Dicf., I. p 1.288: „Sintu Oeorgiu, agricultorul sanctificat, care se serbează în miezul primăverii (23 aprilie), precum culegătorul, Sint-Demetriu, se serbează in miezul toamnei (26 octobre).* II. RUGUL Pretutindeni în Bucovina e datină ca in seara spre Sin-George să se puie pe vîrful stîlpilor de Ia porţi şi portiţe, precum şi pe conturile streşinelor de la case, înaintea uşilor de la acestea, lîngă uşorii uşelor şi prin tinzi, cîte o glie sau brazdă verde în forma unui pătrat, in care se află implîntată cîte o ramură verde de rug sau de răchită.1 Atît glia aceasta cît şi ramura dintr-însa însemnează, după unii, că în ziua de Sîn-George descuie Dumnezeu pâmîntul, care rămîne apoi descuiat pînă Ia Sî-Medru2, după alţii însă ca semn cum că a sosit şi s-a început mult dorita şi aşteptata primăvară3, şi iarăşi după alţii că în dimineaţa acestei zile porneşte Sfintul George călare de încheie toţi codrii, toate finaţele şi tontă verdeaţa cîmpului4, iar de către seară să ştie unde are să tragă de mas.6 în Muntenia, comuna Zănoaga, jud. Romanaţi, se duc în ajunul Sf. Gheor-ghe flăcăi, bărbaţi, tineri, fete şi femei Ja cîmp şi taie crăci de tufan, şi cu deosebire de păr” şi, aducîndu-le acasă, „le pun sus la uşa casei sau a bordeiului, la pătul. Ia magazie, la staul, la poartă, în sfîrşit caută astfel ca să nu mai rămîie nici un loc neîmpodobit cu verdeaţă."6 Tot aşa şi spre acelaşi scop. ca semn de primăvară, fac şi românii din Moldova.' 255 în Macedonia, printre diferite alte obiceiuri, cari se practică în ziua de Sf. George, se caută cu mare scrupulozitate a se împodobi casele cu verdeaţă. Astfel, la uşi şi la fereşti se atîrnă ramuri verzi de pomi şi de salcie, ierburi şi ferigă, iar la poarta casei se pune svolio (brazdă verde). In Transilvania e datina de a se pune rug verde şi leuştean la poartă, la uşi şi Ia fereşti, precum şi la uşile şi obloanele (fereştile) grajdurilor, nu numai ca semn că a sosit primăvara , ci totodată şi ca să nu se apropie strigoaiele şi să ia laptele de la vaci.10 Tot spre acest scop se aduce şi se pune rug. sau frunză de fag ori de gorun, şi de cătrâ românii din Banat11, precum şi de către cei din Ungaria.1-’ Dacă cineva a uitat a pune rug verde şi leuştean la porţi, uşi şi fereşti, se crede că vin strigoaiele. se pun călare pe vaci cu faţa către coadă şi le iau laptele.13 în fine, mai e de amintit şi aceea că o seamă de românce din Bucovina, atît gliile cit şi rămurelele cele verzi dintr-însele le string şi le păstrează peste an. Râmurelele le întrebuinţează ca leac contra frigurilor sau. tâindu-le mărunţel le pun in hilbe şi le dau vacilor mulgătoare ca să le mânîncc, parte ca să dea lapte şi parte ca să nu se apropie strigoaicole de dinscle.14 Gliile insă le pun în cuibarele doştelor spre apărarea puilor, ca aceştia să nu piară in găoace cînd tună.10 NOTE 1. Dat. rom. din llişeşti: „Băieţii sapă glii verzi pătrate, implintâ intr-insele ramuri înflorite de răchită şi astfel le uşază pe vlrful stilpilor de la porţi şi portiţe, precum şi pe cornul streşinilor de la casă*; a celor din Horodnicul de Jos, corn. de dl. P. Prelipcean: „Seara. înainte de Sf. George, se pun brăzdiţe de pâmint cu iarbă înaintea uşii casei şi in tindă ca sâ calce cind vor ieşi din casă, pe iarbă, in care brăzdiţă se află înfipte rămurele de răchită sau şi de alt arbore; de asemenea se pun şi pe dinaintea pragului tinzii lot brăzdiţe cu iarbă şi ni rronfn>ţe verzi; do cuomonea pe stîlpii porţilor, dacă sc află zaplaz, sau pe parii gardului, care închide ograda din partea gradinei sau a drumului.- 2. Dut. şi cred. rom. din Buninţi şi Mihoveni, dict. de l’avel Ciotul şi corn. de Vesp. Corvin: „Seara, spre ziua de Sfintul Georgo, se pune o brazdă verde pe virful stilpilor de la porţi, şi in brazdă cîtc o mladă de răchită implîntată, pentru că acuma in ziua aceasta descuie Dumnezeu pomintul, care rămine descuiat pinn la Si Medru * 3. Dat . şi cred. rom. din llişeşti: „în seara spre Sin-George pun glii înverzite şi împodobite cu ramuri de răchită pe stîlpii porţilor şi a portiţelor. Aceasta înseamnă sosirea primăverii.-; a celor din Bâlăceana. corn. de G. Jcmna: „In seara spre Sf. George îndatinează poporul nostru a pune brazde ai iarbă verde pe stilpii porţilor ca semn de primăvară.-; a celor din Minâstirea Humorului, corn de G. Macovei: „Pe la Sf. George se pune glie verde, adecă se bucură că au ajuns sănătoşi mult dorita primăvară,-; a celor din Volovăţ, corn. de llie Buliga; „în ajunul Sfintului George se pune la noi brazde cu ramuri du răchită pe stilpii porţilor şi pe la uşorii uşilor ca semn de primăvară.-; acelaşi: „Zice că Sf. George a avut 12 minuni, şi cele mai multe dintre aceste minuni le-a suferit el in timpul primăverii. De aceea so serbează şi astăzi Sf. George in timp de primăvară şi se pun pe stîlpii porţilor şi la uşorii uşii brazde cu crenguţe verzi de răchită sau de altceva.-; a celor din Frătăuţul Nou, com de Vesp. Rcuţ. „Brazdele, cu crenguţe de răchită in ele, le pun ca semn de începutul primăverii.- 256 4. Dat. şi cred. rom. din Marginea, con», de Ştef. Bod nane* cui; a celor din Pâtrăuţi, corn. de dl. Vas. Turturean. 5. Dat. ţi cred. rom. din Tereblecca. dict. de Ana Nimigean. corn. de P. Nimigean: „Spre Şf. George se pun brâzdiţc la porţi, ca acesta sâ ştie unde sa tragă de mas* 6. D. Stânoscu, Obiceiuri pop In sărbătoarea Sf. Ghcorghe, publ. in Educatorul, an. I. Bucureşti. 1883, p. 90; B. P. Hasdeu, Etyrn. Magn., t. I. p 1.108; G. I Ionean, op. cit., p. 52: „In dimineaţa zilei de Sf George sc pune pe la case verdeaţă, spre semn de primăvară* 7. C. D. Gheorghiu. op. at., p. 89: „Se pun brazde verzi pe casă şi pe stilpii porţii, spre semn de primăvară* 8. P. Papahagi, op. cit., p. 739; 1. Neniţescu, op. cit., p. 526: „La Sfintul George se pun ramuri de salcie verde pe la uşi şi svolie (brazdă verde) la poarta casei." 9. G. I. Pitiş, Comori, publ. in Revista nouă, an 1, Bucureşti, 1888, p. 434: „La Sfintul Gheorghe mai e obiceiul de a se duce şi aduce din pădure frunză verde de fag de o pune in poartă; alţii aduc şi mărăcine înflorit de-1 pun in poartă, la ţiţina porţii, apoi alţii mai aduc şi ato o gludit* de pâmint cu iarbă de o pun in curte in pragul tinzii, că se zice că e bine, că aşa s-au pomenit oamenii că e bine, şi numai la o casă pustie nu pune nimenea nimic. Şi apoi Sf. Ghcorghe e sfint mare, că omul vede că a ieşit frunza verde şi ştie că de atunci a ieşit şi el în vară din iarnă, a ieşit deasupra necazului şi trage nădejde să sc mai înainteze.* 10. Din ms. d-lui 1 Pop-Reteganul; Romul Simu, Monografia comunei Orlat. publ. in Foaia poporului, an. III, Sibiu, 1895, nr. 32. p. 128: „în ajunul Sf. George se pune frunză de fag la ferestrele caselor, grajdurilor şi la poartă contra strigoilor Tot atunci păzesc după comori.* 11. Corn. de dl. Ios. Olariu; Sim Mangiuca, Calend. pe an. 1882. Aprilie 23: „Punerea de iarbă verde, rug ori ramuri verzi de fag ori de salcie in poartă, in ferestre şi in uşa caselor şi a staulelor cu vite.* 12. Corn. de dl. Vas. Sala: „La toată casa şi la grajduri se pune in preseara de Sin-Georgiu rug şi frunze de fag ori de goron." 13. Din ms. d-lui I. Pop-Reteganul. 14. Corn. de dl. Or. Dlujanschi. 15. S. FI. Marian, Descintece, p. 257: „înainte de a aşeza ouăle sub cloşcă, româncele pun mni intii in cuibare un cui dc fier şi o brazdă de sub plug eau o glio de colo ce 80 pun in dimineaţa Sflntului George pe streşinele caselor, pe stilpii porţilor şi ai portiţelor. Cuiul, brazda şi glia au să apere puii. ca să nu pian! în găoace cind tună." III. SÎNGIORGIUL VACILOR Ajunul sau ziua, care nremerge Sf. George, se numeşte în unele părţi din Banat Slngiorgiul vacilor', din cauză că în această zi, de cum înserează bine şi pină după miezul nopţii, sau mai bine zis pină la cîntători. umblă spiritele cele rele, cu deosebire insă strigoii şi strigoaicele, pe la casele oamenilor ca să ia mana. adecă laptele de la vitele mulgătoare şi mai ales de la vaci * Strigoaicele sau strigele însă, după credinţa şi spusa romanilor din Banat, nu merg pe jos, ci ele zboară prin aer. foarte pe sus, incit abia se aud. călărind pe anumiţi cai făcuţi din oameni, cari din nenorocire au ieşit în capul gol afară in preseara Sîngiorgiului vacilor. Drept aceea, fiecare om trebuie să se păzească, ca in această seară să nu iasă afară cu capul gol. fără pălărie, căci lesne i se poate intimpla ca strigele 257 să-l prindă şi sâ-1 facă cal do strigi; vreo strigă adecă poate pindi la uşa celui ce iese cu capul gol, şi cînd iese, se trezeşte că i-a pus friul in cap, şi atunci respectivul caută să fugă aşa de tare cum îi porunceşte ea, şi să meargă acolo unde-1 duce ea, iar cind îl lasă, e aşa de ostenit, de nu mai ştie de capul său. Strigele se fac din femei bătrine şi fărmecătoare, şi apoi, de vreau ori nu vreau, trebuie să meargă in seara de Singiorgiu după mană. căci căpetenia lor nu le suferă acasă defel. Nu merge insă şi trupul, ci numai duhul cel rău vrăjitoresc Trupul râmîne culcat acasă, şi dacă st* întimplă ca cineva să strămute trupul rămas ca mort aşa. ca picioarele să fie unde a fost capul, cînd a plecat duhul din el, apoi a gătat şi striga cu viaţa, căci duhul nu mai ştie intra înapoi şi trupul mort râmîne pe veci.3 înainte însă de a merge şi a lua laptele de la vaci, strigoaicele, după credinţa şi spusa romanilor din Bucovina şi a celor din Transilvania, se adună in locuri singuratice, in vizuinile codrilor, în case părăsite, şi între hotare, unde se hotărăsc moşiile mai multor comune. Acolo se apucă apoi la bătaie cu limbi de meliţe şi meliţonie şi se bat necontenit pînă la miezul nopţii. Sosind miezul nopţii, încalecă fiecare cîte pe o mcliţă sau meliţoi şi astfel se duc apoi pe la casele oamenilor de iau laptele de la vaci.4 Din cauza aceasta cele mai multe femei, şi mai ales cele ce au vaci cu lapte, ascund in noaptea spre Sf. Gheorghe toate meliţele şi mcliţoaielesau cel puţin limbile acestora, ca să nu le poată afla şi lua strigoaicele, cînd vin după dînsele.5 Altele din contră ung atît meliţele şi meliţoaielc cît şi limbile acestora cu usturoi sau, cind sfîrşesc de meliţat, lasă puzderie in meliţâ ca şi cînd ar mai avea încă de meliţat. şi atunci strigoaicele nu se mai pot apropia de meliţe şi a le lua limbile.6 Modul cum se bat strigoaicele, în timpul acela, cînd se adună între hotare, se poate întru cîtva cunoaşte din următoarea întâmplare: „Zice că un om. venind in noaptea spre Sîn-Giorgiu de la moară, văzu pe hotarul satului său nişte lumini, cari se jucau una cu alta. şi se ciocneau deolaltâ, adecă se bateau şi răcneau, după cum li-i datina strigoaicelor in această noapte, zicind: «eu dau şi nici prea!- Omul cum le văzu, zise: - înmulţi-s-ar norodul vostru! - Iar ţie - răspunseră strigoaicele - să ţi se înmulţească pînea in saci, pină ce nu vei spune nimârui despre aceasta! Şi rostind cuvintele acestea, începură a se bate mai departe. Iar omul îşi căută de drum. Ajuns acasă. îşi cără sacii din căruţă in tindă şi după ce cină se culcă fără să spuie cuiva vreun cuvint despre cele văzute şi ii.cimplate. •Soţia sa ia făină din saci azi, ia mine, ia zi după zi şi face pîne, şi face de toate, şi sacii tot plini râmîn, şi nici nu se cunoaşte de unde a luat. De la o vreme insă, nomaiputindu-se răbda. îi spune bărbatului şi-l întreabă: ce să fie aceasta? Bărbatul dintru început nu voi sâ-i spuie, ca insă alîta că l-a cingănit 'cincârit) pină ce i-a spus. Şi din minutul acela iarăşi a început a se cunoaşte de unde ia făină, ca şi de altădată.-1 258 Dar nu numai strigoaicelc sint acelea cari iau in noaptea spre Sf. George laptele de la vaci, ci şi o seama de vrăjitori şi vrăjitoare. Aşa bărbatul sau femeia vrăjitoare, care voieşte să ia mana de la vite, se scoală in ziua de Sf. George, „înainte de răsăritul soarelui, se dezbracă în pielea goală, ia strecurâtoarea de strecurat brînza, o anină de un picior şi se duce prin iarbă de o tiriie pinâ ce se umple bine de rouă", rostind în acelaşi timp următoarele cuvinte: - „Laptele, brinza şi untul de la vacile (cutâruia) să vie la vacile mele, să se strîngă cum se stringe apa în iaz. şi să curgă laptele din ţîţele vacilor mele cum curge apa pe lâptoaceic morilor!" „După ce s-a umplut strecurâtoarea de apă, în trei rînduri tot o storci bine intr-un vas, după care, cînd beau vacile apă. să le dai să bea, sau o amesteci cu târiţe şi acestea le dai apoi ca să le mânince.“H în alte părţi, precum bunăoară în comuna Şotrile, jud. Prahova din Muntenia, vrăjitoarea care voieşte să ia mana se dezbracă in noaptea de Sf. Gheorghe în pielea goală, şi apoi cu o oală nouă in mină şi cu o pinzătură de pînzâ nouă lucrată noaptea, înaintea cîntârii cocoşilor, adecă meliţatâ, toarsă şi cusută, iese pe izlaz, ogrăzi, livezi, tîriind pinzătură, adună rouă, o stringe in oală, vine acasă, udă tărîţele şi sarea, şi le dă apoi vitelor sale, stropindu-le cu apă de rouă. Şi care vite vor păşuna pe unde a strins vrăjitoarea rouă, acelea pierd laptele şi untul, iar la vitele vrăjitorului sau ale vrăjitoarei sporeşte.9 în jud. Mehedinţi, tot din Muntenia, vrăjitoarea, care are de gînd să ia mana de la vite, pleacă pe la două orc din noaptea Sf. Gheorghe din sat la cîmp, mută, fără să scoaţă un cuvînt din gură. „Ajungînd la cîmp, unde ştie ca că are să vină copiii (cutâruia) cu vacile să le pască, îşi leagă de piciorul sting un senic şi începe să umble prin iarbă, pînă cînd se umple senicul de rouă, şi atunci zice următorul descîntcc: Plecai de dimineaţă Pe rouă nepăscutâ, Cu rouă in picioare. Cu ceaţa în spinare. 5 Cu senicul legat La picior ăl sting Tur. Pur La mine, 10 La Opriţa. Ţure, Pure. Câ-1 strinsei cu senicul, îl strinsei 15 Şi lapteie-i adunai. Nu luai rouă pe senic, Ci luai laptele (cutârei). La ea apătos Şi zeros, 20 Dar la mine untos. La mine lapte gros Şi la ea uscat." După ce rosteşte aceste cuvinte, „se întoarce iar mută acasă". „Stăpinii vitelor, de frică ca să nu li se ia laptele de la vaci, se duc chiar ei înşişi cu ele la cîmp să Ie pască pe la 10 ore seara, şi după ce le satură se întorc înapoi cu ele."10 Femeile strigoaice din Ungaria, and voiesc să ia mana de la vite, iau rite un băţ de singer şi cu acesta se duc apoi la cîmp, unde pasc vacile, sau şi pe stradă, ori în grajd şi. fâcînd „cu băţul semn către vacile bune de lapte, zic: 259 - De aci puţin, de aci mai mult. de aci tot!*1 Şi apoi fac cu cuţitul pe băţ atîtea semne, de la cîte vaci au luat laptele. „Merg acasă. îşi despletesc chicelc, şi încunjurâ vaca, căreia vreau să-i dea laptele furat de la celelalte, de nouă ori. rostind următoarele cuvinte: - Nu incunjur cu băţul acesta vaca mea (sau vaca lui N. N.), ci mana de la vacile însemnate pe răvaşul meu! Să vină laptele de la ele la vaca aceasta, să fugă laptele de la ele, precum fug oile de lupi şi găinile de uliu!“ După aceasta, strigoaica atinge cu băţul vaca pe spinare şi începe din nou vraja, repeţind-o de nouă ori. „După această ceremonie încunjurâ strigoaica casa de trei ori, şi de este fintinâ în curte şi fintîna. Se înţelege că băţul de singer nu-i lipseşte din mină. Oînd vine apoi turma de vaci seara acasă, strigoaica ia un bruş de sare şi-l pune in calea vacilor sub o piatră, ca vacile să treacă peste el. După ce au trecut toate vacile, ia sarea de sub piatră şi o dă vacii pe scama căreia voieşte să ciştige laptele, în tăriţe ori şi goală. Se zice (însă) că strigoaicele furătoare de lapte totdauna, după ce isprăvesc cîte o operaţiune de acestea, cad bolnave la pat şi zac cîtcva zile." Voind strigoaicele ca să nu se păcălească una pe alta, furind laptele de la vacile proprii, urmăresc procedura aceasta: „Cînd fată vaca, trei zile o ţin încuiată în grajd, sau chiar în casă sub lăcată. Cînd o scot pentru prima oară afară din grajd, o fată curată de 14 ani trebuie să încunjure vaca de trei ori cu viţelul în braţe. Cine face astfel, să nu-1 mai doară capul, că strigoaicele o să-i fure laptele de la vaci, că nu mai au putere."11 Strigoaicele. respective fărmecătoarele şi vrăjitoarele din Bucovina, iau mana de la vaci sau de la oi în următorul mod: Leagă o strecurătoare de un picior şi tirîindu-o pe pămînt. se duc pină la grajdul unde se află vaci cu lapte. Sosite aici ating pulpa vacilor cu strecură-toarea şi zic: Şovîrv, şovîrv. Doniţa cu vîrv. Şi cum rostesc cuvintele acestea, îndată se şi întorc înapoi, ca să nu le apuce miezul nopţii, pentru că in cazul acesta toată munca şi alergătura lor este zadarnică, căci miezul nopţii nu le lasă mai mult să ia laptele.*2 în alte părţi, tot din Bucovina, strigoaicele. respective fărmecătoarele, se scoală în ziua de Sin-Giorgiu, des-dimineaţă. pină a nu răsări soarele, se dezbracă in pielea goală, iau o străcătoare, se duc cu dinsa pe imaş, unde umblă vitele la păscut, şi acolo, tîrîind-o pe iarbă şi rostind in fugă mai multe cuvinte de vrajă, iau in chipul acesta laptele de la vacile streine şi ii dau la ale lor. cari în urma aceasta, fie oricit de hitioane, dau înzecit mai mult lapte decît cele mai bune vaci ale altora, căci fărmecătoarele spală strâcâtoarea cea tiriită pe imaş sau toloacă într-un ciubăraş, din care le dau apoi vacilor sale tăriţe, precum şi altele de mincare. Mai departe pun fărmecătoarele din Bucovina, pe undo trec vacile vecinilor şi ale altor oameni, încă şi sare in pămînt şi, trecînd vacile streine peste sarea cea îngropată, fermecătoarele o dezgroapă şi o dau apoi vacilor sale ca s-o lingă. Şi in chipul acesta încă iau laptele de la vacile streine.13 260 Vacile cărora li s-a luat laptele, zice că in scurt timp dau înapoi, hitionesc şi slăbesc mai rău ca iama, părul li se zbîrleşte, pare că ar fi bolnave, iar după o lună, cel mult două, stîrpesc cu desâvirşire. Din contră însă vacile vrăjitoarelor pe zi ce merge se fac tot mai grase şi mai frumoase, şi dau lapte una cit zece. *‘l Din cauza aceasta apoi românii de pretutindeni întrebuinţează, atît în ajunul cit şi in ziua de Sîn-Giorgiu, fel de fel de mijloace, ca strigoaicele şi vrăjitoarele să nu se poată nicidecum apropia de vacile lor Mai nainte de toate se pun la pîndă, doară le pot prinde şi răsplăti după cum merită. Deoarece însă pe strigoaicele spirite nu fiecare om le poate vedea, de aceea caută mai întîi mijloacele necesare, prin cari li se poate face posibil de a le vedea, şi apoi cearcă să le prindă. Aşa se zice că, dacă dă cineva înainte de Sîn-Georgiu de un şarpe şi prinzindu-1 îi taie capul cu un ban de argint, iar după ce l-a tăiat ii bagă în gură un căţel sau fir de ai (usturoi) şi banul cel de argint, căţelul în scurt timp răsare. Deci luind capul cu căţelul acesta şi punîndu-1 în pălărie şi apoi ieşind in ziua de Sîn-Georgiu, des-dimineaţă, pe cind văcarii scot ciurda din sat la păşune, cu pălăria în cap. şi suindu-se intr-un loc înalt, atunci vede pe toate strigoaiele cum merg călare pe vite, iar pe mai-marea strigoaielor mergînd călare pe taurul satului, şi văzîndu-le îndată le cunoaşte. Se cere însă ca respectivul să fie la un loc cit se poate de sigur, căci mai-marea strigoaielor, cum dă cu ochii de dînsul, face pe taur ca să se repeadă cu cea mai mare furie asupra lui, şi numai dacă va fi în stare, sâ-1 omoare. Atunci, fiind la loc sigur, taurul, deşi se repede cu o nespusă furie asupra lui, nu poate nimic să-i facă, el insă foarte lesne poate să pună mina pe mai marea strigoaielor. şi după ce o are odată pe aceasta in mină, nu e greu a pune mina şi pe supusele sale, căci unde merge stăpîna, acolo merg şi celelalte, şi atunci poate să facă cu dînsele orişice voieşte. Un alt mijloc, prin care se pot prinde strigoaicele, e acesta: Se pune o grapă cu colţii în poarta de la drum sau în uşa grajdului, se anină apoi de colţii grapei un brâcinar de la o părcche de izmene nouă, adecă cari n-au fost încă spălate niciodată, şi ţinînd cel ce voieşte să prindă strigoaiele brăcinarul do amîndouă capetele cu mîna, stă astfel toată noaptea şi păzeşte. Venind strigoaicele şi dînd să intre în ogradă sau grajd, trebuie numaidecît să se atingă de brâcinar. Atingîndu-sc, brăcinarul se mişcă, şi atunci cel ce stă de pîndă n-are alt nimic ca să facă decît să tragă numai cu toată puterea de capetele brâcinarului, şi strigoiul sau strigoaica, prinzîndu-se ca şi cu un laţ de grumaz, poate să o ţie acolo pînă în ziuă, să o bată cît ii pofteşte inima, că nu zice nici cîrc. şi să o întrebe orice voieşte, că toate, vrînd-nevrind. i le 16 ' spune.1 Dar nu fiecare om e în stare s-o facă aceasta, de aceea cei mai mulţi inşi işi iau refugiul mai mult la mijloace de apărare decît de atacare Aşa românii din unele părţi ale Moldovei şi Munteniei cari au vite, cu deosebire insă flăcăii şi băieţii, cîntă din gură. buciumă din bucium sau fac zgomot cu ţeava de la cazan, anume ca strigoaicele şi vrăjitoarele să nu se poată apropia de vaci şi de oi. a vrăji şi a lua laptele.1 ‘ 261 Şi se zice cu numai pînâ unde ajunge şi se aude vocea lor. şi cu deosebire sunetul buciumului, pînâ acolo ajung şi strigoaicele şi vrăjitoarele cu vrăjile lor. iar mai departe nu se pot apropia ca să ia mana de la vaci. şi prin urmare toată osteneala lor este zadarnică.18 Tineretul din Transilvania îşi face în seara de S fi ritul Gheorghe buciume şi fluiere din coajă de răchită şi de alun şi cu acelea părindează satul facind larma.19 Românii din Banat, cari au vaci şi oi mulgătoare, scot in 21 aprilie seara „ţevile de aramă din cazan, şi peste noapte suflă in ele, sau in bucinuri mari“, astfel că fac un urlet aşa de „grozav, de răsună satul şi cîmpul, şi după tot urletul zic: - în cit se aude sunetul acesta, ba şi mai departe, să râminâ halele de vitele mele şi mana lor!** Tot aşa fac ei şi a doua zi. adecă in seara spre Sin-Georgiu 20 Suflarea din bucin în această seară insă se consideră de către românii din Banat nu numai ca un mijloc de apărare contra spiritelor rele şi a vrăjitoarelor, ci şi ca un mijloc de „curăţire a locuinţelor, a staulelor (grajdurilor) şi a aerului".21 Tot în Banat e datină de a se împodobi in preseara Sîn-Georgiului toate ferestrele şi uşile de la casă şi de la grajduri, precum şi poarta şi portiţa de la stradă cu crengi de rug sălbatic, cari se aduc de prin locuri depărtate, de unde nu se aude cîntatul cocoşului, asemenea spre a se apăra în contra strigoilor şi a strigoaicelor, cari umblă în această noapte ca să ia mana de la vitele cu lapte, şi mai ales de la vaci22; sau a se descînta leuştean (lat. Levisticum vulgare), pelin şi boz, care astfel descîntat in seara spre Sin-Georgiu se pune în staul la picioarele vitelor şi ale oilor, asemenea ca să nu le ia laptele sau să li se întlmple alte rele.23 în alte părţi din Banat se pune, în preseara Sîn-Georgiului vacilor, în ferestrele şi uşile staulului şi ale grajdului vitelor, rug de mâcieşe. „cite o ramură în fiecare fereastră ori uşă, asemenea şi la ferestrele caselor, in jurul vasului in care se mulg vitele, adecă in jurul şuştarului, ca strigele cari umblă in această noapte să ia mana de la vitele cu lapte, să nu poată intra in staul ori grajd. Dacă ai uitat să pui rug în ferestrele vitelor, atunci ai gătat cu laptele in acel an." La ferestrele caselor se pune rugul mai ales de aceea, pentru ca femeile ce lăptează să nu-şi piardă laptele. Mulţi români din Banat, pe lingă rug. mai pun încă şi hodolean şi rosto- pastă. De aicea vine apoi că cei ce nu dorm in noaptea Sîn-Giorgiului vacilor toată noaptea, foarte lesne pot auzi cum cîntâ strigele, cînd pornesc după mana vitelor: De n-ar fl hodolean, Fire-ar lumea toat-a noastră. Hodolean şi rostopastâ. Mulţi oameni spun că le-au auzit cîntînd aceste cintcce în noaptea Sin-Giorgiului vacilor, şi do aceea au dat vitelor lor în tot anul pe acest timp hodolean şi rostopastâ, şi strigele nu le-au mai putut face nimic.2-1 262 in Biharia se pun in seara spre Sf. Gheorghe spini la poarta şi la ferestre, iar vacile se ung ia uger cu mujdei, asemenea ca să nu se apropie strigoii25, şi strigelc sau strigoaicele.26 In Transilvania este datină a se pune pe la ferestre, uşi şi porţi, spre acelaşi scop, pe lingă rug verde, încă şi leuştean. Fâcîndu-se astfel, strigoii şi strigoaiele nu se pot apropia ca să ia mana şi puterea vitelor şi a oamenilor. Din contră insă, dacă cineva a uitat a pune rug verde şi leuştean la ferestre, uşi şi porţi, atunci vin strigoaicele, se pun călare pe vaci, cu faţa către coadă şi le iau laptele.2, Ba unii români din Transilvania nu se mulţumesc numai cu punerea de spini - rugi - pe la porţi spre acelaşi scop, ci ei veghează toată noaptea sau pe lingă vitele din grajd sau prin alte locuri. Prin grajduri veghează ei cu scop de a prinde strigoaicele, cari iau laptele de la vaci, căci ele îşi aleg noaptea Sfintului Gheorghe spre a face aceste vrăji. Vai insă de acela care adoarme aşteptind, culcat sub iesle, momentul cind se pune vrăjitoarea îndărăt călare pe vacă. Neapărat se face el obiectul feluritelor batjocuri ale vrăjitoarelor.25 în Macedonia mai toţi românii, „cîţi posedă oi. capre şi vaci, veghează" In ajunul Sf. Georgiu asemenea „toată noaptea pc calea vitelor, şi anume: unii să păzească ca să nu li se fure laptele vitelor lor. iar alţii ca să fure lapte de la vite străine"29 în Moldova se pune rugul nu numai contra strigelor, ci şi contra ielelor, şi nu numai ca acestea să nu ia laptele de la vaci şi de la femei, ci totodată şi ca să nu fure somnul copiilor, visul fetelor şi norocul flăcăilor, căci iată ce ne spune în privinţa aceasta M. Eminescu: „încă în după amiaza ajunului, fetele, flecâii şi copiii ies în ţarină ori seduc la pădure şi se întorc acasă încărcaţi cu iederă şi cu crengi de rug. Din iederă se împletesc cununi verzi, iar crengile de rug se pun în cruci pc la portiţe, pe Ia fereşti, pe deasupra uşilor, şi mai cu deosebire pe la grajdul in care se adăpostesc caii şi vitele. Aşa e bine; altfel, intră ielele şi strigele, fură laptele de la vaci, fură somnul copiilor, visul fetelor şi norocul flăcăilor. Acolo unde intrarea c închisă prin rugii inghimpaţi, nici iele nici strige nu intră, pentru că văd semnul pe care nu au putere de a-1 trece, şi vacile dau lapte, copiii dorm duşi, fetele se pierd in visuri plăcute, iară flăcăii râmin harnici şi cu noroc. Astfel toate casele, toate curţile se încarcă de podoaba primăverii."30 Iar cei ce voiesc şi doresc ca vacile lor să aibă multă mană, le mulg în ajunul Sf. Gheorghe, scara, şi după ce le-au muls, lasă doniţa afară, in grădină.31 în Bucovina se pune, înspre scara Sf. George, pe stîlpii sau tomurlucii porţilor şi ai portiţelor, „apoi pe la grajduri, brazde cu iarbă verde şi crengi de răchită, crezindu-se că fâcindu-se aşa", strigoaicele nu pot lua laptele vacilor, iar ielele nu pot strica somnul copiilor, visul fetelor şi norocul flăcăilor.32 în alte părţi din Bucovina se pune cîte o glie verde în tindă, pe care se aşazâ doniţa, in care se mulg vacile; apoi două sau mai multe glii pe stilpii porţilor şi ai portiţelor, una sau şi două la uşile casei şi ale grajdurilor sau staulelor de vite. în fiecare glie se înfige de regulă cîte o mlădiţă de răchită.33 263 F'c* lingă aceasta, mulţi inşi fac un fel de unsoare, compusă din usturoi, găinaţ de găină şi păcură sau dohot, şi cu unsoarea aceasta ung apoi in formă de cruce ramurile Cereştilor şi uşorii şi pragurile uşilor de la grajduri şi poeţi, iară vacile precum şi celelalte vite le ung tot cu de această unsoare sau şi numai cu usturoi ori dohot, asemenea in formă de cruce pe şoldurile de dinapoi şi pe coarne.34 Alţi inşi, din contră, fac mai intii foc viu. Iau apoi vreo ciţiva căţei de usturoi şi fac dintr-inşii mujdei (usturoi sfârmat şi amestecat cu apă). După aceasta, iau puţin jăratic din focul cel viu şi starimindu-l şi pe acesta bine îl amesticâ şi mestică cu mujdeiul şi cu puţin dohot. şi aşa fac un fel de unsoare cu care ung apoi crucile de la fereşti şi uşile de la case şi de la grajduri, ca să nu se apropie strigoii şi strigoaicelc de oameni şi de vite. Tot cu de această amestecătură sau unsoare şi spre acelaşi scop. se face semnul crucii pe şelele dinapoi, pe genunchi şi pe crucile vitelor.3-’ Mai departe afumă atit grajdurile cit şi vitele cu tâmiie, iar (jupă ce au băgat vitele in grajd, pun in uşa acestuia o grapă cu colţii in sus.31’ Cei ce nu au din intîmplare grapă împrăştie prin grajd mac. in credinţă că, dacă vin strigoaiccle şi întră înăuntru, nu pot lua laptele de la vaci, pină ce nu culeg mai întîi tot macul, şi aşa foarte uşor poate să le apuce ziua şi toată munca să le fie apoi în zădar.3' Iar a doua zi. adecă in ziua de Sf George, des-dimineaţă, cînd duc oamenii pentru prima oară vitele la păscătoare, se pune un băiat pînă la vîrsta de 10 ani cu un picior pe un stilp al portiţei, iar cu celălalt picior pe al doilea stîlp, şi aşa se lasă apoi să treacă vacile pe sub băiat, in credinţă că facindu-sc aceasta, strigoaicele nu se mai pot apropia de vaci ca să le ia laptele.38 O seamă de femei iau in seara spre Sf. Gheorghe rădăcini de toaie şi, sfărmînd-o la un luc cu usturoi pe prag cu muchia toporului, fac dintr-însa copiilor crucea cea mare pe piept şi pe spate, anume ca să nu se apropie Samca (râul copiilor) dc dinşii. Această crucesc compune din două trăsături incrucişe de la degetele minei drepte pină la degetele piciorului sting, şi de la degetele minei stingi pină la degetele piciorului drept. Dacă, in urma acestei cruci, nu s-a insănâtoşat copilul, i se leagă o bucăţică di; toaie la grumaz.39 Sfîrşind de uns crucile fereştilor, uşorii uşilor şi vitele în chipul cum s-a arătat in şirele de pină aici. cele mai multe femei iau fel de fel de flori, precum: calce, bulbuci sau bulbucei, cioboţica cucului, precum şi multe altele, cari sint pe timpul acesta înflorite şi pe can le-au cules des-dimineaţâ pe rouă. şi fac dintr-însele o cunună, leagă cununa aceasta cu stramâtură roşie împrejurul doniţei in care se mulg vacile, umplu doniţa cu apă neîncepută, taie apoi o brâzdiţâ verde cit fundul doniţei de mare. o împodobesc şi pre aceasta cu calce, cu rămurelo verzi de răchită precum şi cu alte flori, pun doniţa împănată pre brâzdiţâ şi dimpreună cu aceasta o aşazâ apoi in tindă intre uşi '", sau o duc >i " pun afară in partea aceea de unde are să răsară soarele in ziua de Sf. Gheorghe şi acolo o lasă apoi pină a doua zi, des-dimineaţă, anume ca vitele mulgătoare să aibă mult şi bun lapte peste an şi untul să fie galben ca floarea de calce, precum şi pentru aceea ca fermecătoarele să nu se poată apropia de vaci ca să le ia laptele.41 264 A doua zi, adecă în ziua de Sf. Gheorghe, dimineaţa, se duc şi iau doniţa de unde au pus-o de cu seară, varsă o parte de apă dintr-insa la rădăcina pomilor, şi apoi se duc cu dinsa astfel împodobită cum este, ca să mulgă vacile intr-însa, un semn că precum cresc şi înfloresc florile, aşa să crească şi să se înmulţească şi laptele în ugerele vacilor.42 O seamă de femei împănează nu numai doniţa, in care se mulg vacile, ci şi găleata în care se mulg oile, untăriţa in care se alege untul, apoi berbinţele şi berbincioarele, putina şi putinica in care se pune laptele sau se bate brinza, mai pe scurt toate vasele cari se întrebuinţează la mulgerea laptelui şi păstrarea fruptului alb, precum şi cofele cu cari se aduce şi din cari se bea apă Iar florile, cari se întrebuinţează pentru împănarea acestor vase, sint: cioboţica cucului (lat. Primula offlcinalis), căldăruş, potbal, zarnacodea, laba broaştei sau leuşteanul broaştei (lat. Rununculus acris), cimbru, calce, brea-băn şi o crenguţă de răchită, de mar sau de rug. Toate plantele acestea se leagă cu o aţă sau cu strâmătură roşie jur împrejurul părţii de asupra, adecă despre gură, a vaselor, apoi, ducîndu-se vasele lingă fintînă sau in grădină ori lingă un pîrău din.apropiere şi umplîn-du-se pină sus cu apă, în care asemenea pun unele din florile mai sus amintite, le lasă să stea acolo pînă a treia zi dimineaţă, adecă pînă în ziua de Marcu boilor. A treia zi, dimineaţă, varsă apa dintr-insele la rădăcina pomilor, anume ca aceştia să fie roditori, iar florile le string şi le dau mai pe urmă vitelor în târiţe ca să le mănînce. Tbate acestea se fac cu scop ca vitele lor să aibă mult şi bun lapte, unt, smîntînă şi brinză, apoi ca să nu le strice strigoaicele şi vrăjitoarele. şi in urmă ca să nu fie peste vară muşcate de şerpi, helgi şi de alte jivine.43 Alte femei iau tot în această seară pine şi sare sub brîu şi se duc în pădure după mutătoare şi untişor. Ajungînd la starea locului sorocesc plantele acestea cu pînea şi sarea adusă cu sine şi apoi, sâpindu-le, se întorc cu dînsele acasă. După ce le-au dus acasă, le taie mărunţel şi, punîndu-le la rouă, unde le lasă pînă a doua zi dimineaţă, zic: O stea Obistele. Obistea, 15 Opt stele Două stele Obistele, Obistele, Nouă stele Trei stele Obistele, Obistele, Cari sînteţi a Floricei44 mele, Patru stele 20 De pe toate hotarele. Obistele, De pe toate ogoarele, Cinci stele Mana ei s-o aduceţi Obistele, Şi-n pulpă să i-o puneţi. Şase stele Din pulpă in ţiţe, Obistele, 25 Şi din ţiţe în doniţă! Şapte stele A doua zi, adecă în ziua de Sf. Georgc, dimineaţa, se duc şi le iau de unde le-au pus de cu seară, le amestecă cu tărîţe şi le dau apoi la vaci de mincare, anume ca acestea să dea mult lapte.45 265 întimplindu-se insă, cu toată paza şi cu toate mijloacele de apărare, cite s-au înşirat pînă aici, ca stigoaicele sau vrăjitoarele totuşi să ia intr-un chip oareşicare mana de la vaci, atunci îşi iau refugiul la felurite descintece. prin cari cred ele câ li se poate întoarce mana înapoi. Aşa femeia, care voieşte să întoarcă laptele vacilor sale, ia o covăţicâ de tăriţe şi, mestecîndu-le cu un cuţit, descintă: S-a pornit Rujana46 de acasă, Grasă şi frumoasă, în zorii zorilor, în calea vinătorilor 5 Şi-a-ntîlnit fărmecâtoarea Cu strâcătoarea Şi o a farmecat, Laptele i-n luat. Rujana-nceputn râncălui 10 Şi-a se stiglui. Nime n-a auzit-o, Nime n-a văzut-o. Numai Maica Domnului Din poarta cerului, 15 Numai ea a văzut-o, Numai ea a auzit-o, Şi cum a auzit-o La dins-a sosit Şi din gură i-a vorbit: 20 - Ce răncăluieşti, Ce te stigluieşti? - Cum n-oi răcni. Cum n-oi stiglui. După ce a rostit cuvintele acestea, focului de trei ori. zicînd: Că eu m-am pornit de-acasă 25 Grasă şi frumoasă, în zorii zorilor, în calea vinătorilor. Şi m-a-ntîlnit fărmecâtoarea Cu strâcătoarea 30 Şi in-a farmecat, Laptele mi-a luat. Pulpa mi-a veştezit. Pârul mi-a zburlit, Coarnele mi-a ciungărit.48 35 Maica Domnului a zis Şi din gură aşa i-a spus: - Nu râncălui. Nu stiglui, Cn cine laptele tău 40 Fără dreptate a luat Inima-n el a crăpat Şi mana-napoi s-a-ntumat, Dulce ca mierea, Galbănă ca ceara, 45 Groasă ca mămăliga! ia cu virful cuţitului spuză din vatra Cum se stringo cenuşa in vatră. Aşa să se stringâ şi mana Rujanei! Apoi ia din gunoi iarăşi de trei ori şi zice: Cum se stringe gunoiul în casă, Aşa să se stringă mana Rujanei! Şi după aceasta dă tărîţele vacii să le mânfnce.'19 Alte femei descintă pentru întoarcerea laptelui astfel. Luatu-s-au strigele 5 Pe cărare necălcată. Şi scorpiile, îniutate Sîmbâtă des-dimineaţâ, Şi-nfocate, Pe cărare rouratâ, Cu cuţite 266 Ascuţite, 10 Să ia de Ia vaci hrana Şi mana. Nimo-n lume nu le vede, Nimc-n lume nu le-aude, Numai Maica Domnului, 15 Ce stă-n turnu cerului, Numai ea că le-a văzut, Numai ea le-a auzit. Cergă albă a întins. Calea lor că le-a cuprins 20 Şi din gură că le-a zis: -Unde mergeţi, încotro vă duceţi. Voi strigelor Şi scorpiilor, 25 Iniutate Şi-nfocate, Cu cuţite Ascuţite? - Noi mergem 30 Să luăm De la vaci hrana Şi mana. Să le lăsăm numai zeru, Să nu le piară viţelul 35 - Voi strigelor Şi scorpiilor, înapoi vă întoarceţi Şi-n mure să vă duceţi, Duceţi-vă voi în mare, •10 C-acolo-i un peşte mare. De acela să v-apucaţi Şi aceluia să-i luaţi Hrana Şi mana!... 45 Simbătâ des-dimineaţă S-au luat vacile Pe cărare rouratâ. Pe cărare necălcată. Supărate şi scîrbite 50 C-au fost de strigi pingărite. Sau aşa: întunecatu-s-a, Înmînecatu-s-a Lunaia51 pe cale. Nime-n lume nu le vede, Nime-n lume nu le aude, Numai Maica Domnului Şade-n turnu cerului, 55 Şi ea cum mi le-a văzut, Din gură că le-a vorbit: - Unde mergeţi vacilor, Supărate şi scîrbite? - Mergem după hrană 60 Şi după mană. Că strigele Şi scorpiile Ne-au luat hrana Şi mana 65 Cea-ndulcită Şi zăhărită, Ce ne-a fost de la Dumnezeu dăruită, Şi ne-a lăsat numai zeru, Să nu ne piară viţelu! 70 Maica Precista a răspuns Şi din gură aşa le-a zis: - înturnaţi-vâ voi înapoi, Că eu hrana 75 Şi mana Din toate părţile voi lua Şi vouă voi da. De-a fi în codru rătăcită De n fi n cornu gardului oprita, 80 De-a fi-n cuptoarele strigelor băgată, De-a fi-n oalele strigelor turnată, De-a fi-n legăturile lor legată. Eu din toate părţile voi lua Şi vouă voi da. 85 Şi voi pune-o-n coarne, Din coarne-n piele, Din piele in vine, Din vine-n ţîţe Şi din ţiţe-n doniţă.50 Pe cărare, 5 Pe rouă ncscuturatâ. Cu mana scuturată, 267 La izvoare cu lapte. La fintini. Cu smîntîni, 10 La livezi Cu pomete verzi; Acolo să s-adape. Acolo sâ pască, Acolo să se hrănească. 15 Cînd a fost la miez de cale, De cărare, înainte ieşitu-i-a, înainte sositu-i-a O rea diochitoare, 20 O rea farmecâtoarc, Cu ochii diochiatu-a, Cu mina mana luatu-i-a. Lunaia a prins a răncălui Şi-a boncălui. 25 Nime n-o vedea, Nime n-o auzea. Numai Maica Domnului. Sus din poarta cerului, Bine sama că-i băga 30 Şi din gur-aşa-i zicea: - Taci Lunaic, nu răncălui, Nu boncălui. Nu te-ntrista, Nu te văicăra, 35 Că din trimbiţ-om trimbiţa, Din bucium om buciuma Şi mana-napoi ţi-om da, De-ar fi-n tîrgvindută. Şi-n putini bătută, •10 Sub laiţâ ascunsă, De babe bătrîne strinsă. De acol-om lua-o Şi ţie-napoi ţi-om da-o. S-aibă viţelul ce suge 45 Şi femeia ce mulge, S-aibă copiii ce mînca, Casa cu ce se sătura! Descîntecul acesta se deseîntă totdeauna in zile de frupt într-o covăţică cu făină de păpuşoi, rostindu-se de trei ori după olaltă şi mestecind în acelaşi timp făina cu un cuţit şi cu un ac. Iar după ce a sfîrşit de deseîntat, făina în acest chip descîntatâ se dă vacii de mincare.52 Românii, respective româncele din unele părţi ale Moldovei, precum bunăoară cele din jud. Roman, cari au vite şi cred că le-a luat cineva mana, caută o ragilâ, scot un dinte dintr-insa şi-l bat in fundul doniţei cu fundul în sus. După aceasta se duc şi mulg vacile in doniţa; bat „cu laptelo ce-1 strecoară din ţiţa vacii în vîrful dintelui de ragilă, şi atunci acel care a luat mana nu mai poate sta în loc, îl mănincâ trupul, nu poate dormi, nici mînca, nici lucra, aşa că de la o vreme trebuie să se întoarcă mana. ori să moarâ.uo3 în alte localităţi, tot din Moldova, jud. Botoşani, întrebuinţează spre acest scop următorul dcscîntec: Bună dimineaţa S-au sculat. S-au minecat. Iar cimpi verzi au alergat; 5 La cimpi de mâtasâ. Ca să fie grasă Şi frumoasă. Iată s-au intilnit Joianusl Cu fermecătoarele, 10 Cu pocitoarele, De păr au zburlit-o. Coarnele ciuntatu-i-o, Ochii pâinjinitu-i-o. Coada scurtatu-i-o, 15 Laptele luatu-i-o. Iar ea s-a-ntîlnit Cu Maica Domnului Şi-a întrebat-o: - Tu Joiano, ce boncâluieşti, 20 Ce răcneşti? Şi tu nu boncălui. Nu răcni. Că eu ochii ţi-oi despaianjini. Pârul ţi-oi netezi. 268 25 Coamele ţi-oi adăugi, Mai frumoasă Coada ţi-oi prelungi. Mai mănoasă, Ţi-oi trimite pe fata zînă 50 Şi i-a zis dobitocului: Cu Sf. Gheorghe dimpreună Tu nu mai răcni, Şi ţi-o căta Nu mai boncâlui, 30 Mana ta Să fii blîndă şi blajină. Prin toate cămările, Sâ laşi pe stâpină Prin toate pivniţele, 55 Să te mulgă Şi ţi-a afla-o. Şi viţelul să te sugă; Şi Sfintul Gheorghe au alergat Că Maica Domnului 35 Şi au găsit într-un fund de beci îi izvorul laptelui înfundat Şi a tuturor Mana vacii, 60 Bunătăţilor. Cu 99 de cercuri cercuitâ. Descîntecul de la noi, Cu 99 de lacate încuietâ. Leacul de la Maica Domnului, Sfintul Gheorghe a dat cu Că orişicine a alergat, securea Ori pe cine a auzit 40 Şi-au sfarîmat cercurile 65 Ea l-a miluit, Şi lăcăţele Ori pentru ce-a dorit, Şi mana au luat-o Fiindcă Maica Domnului Şi au dus-o Folositoare-i. La Maica Domnului. Sâ alergăm la folosinţele ei 45 Maica Domnului 70 Şi să-i mulţâmim Au pus-o înapoi la vacă, Pentru daruri şi folosinţă!55 Ce era pătrunsă sâ se facă Româncele din Biharia, cari ştiu sâ întoarcă laptele la vaci, merg la un rîu ducînd cu sine şi urma vacii. Aici se pleacă spre apă şi zic: - „Mărie, Maică sfintâ, tu-mi ajută! că nu întorc urma vacii aici în rîul acesta, ci întorc laptele (numele vacii), de unde e dus, să nu aibă putere a şedea acolo, precum nu are putere apa Iordanului sâ stea pe loc şi nici rîul acesta! Laptele dus să vină îndărăt şi N. să fie lăptoasă precum a fost! După aceste cuvinte, aruncă urma vacii în rîu, vine acasă şi ia patru drobuţe de sare şi patru de pine, le ţine în mîna cea stîngă, iar cu mina dreaptă prinde de un colţ măsaiul de pe masă şi-l tîriic după dînsa pînă la un furnicar mare. Ajungînd aci zice: - Bună seara, împăratul furnicilor! Venii la d-ta sâ mă asculţi, să mă slujeşti, că rău am umblat şi nu dau de leac; mi-au dus laptele de la vacă N. şi numai d-ta mi-1 poţi aduce îndărăt. Eu te cinstesc cu pine şi cu sare, dar să mi-1 aduci, că d-ta umbli peste şapte hotare, baţi toate căile şi cărările; să mi-1 aduci de unde va fi încuiat, din podişor, din cămară, din blid, din oale, de unde se va afla, că bună cinste vei căpăta!" După rostirea acestor cuvinte, „se închină de trei ori, aruncă pine şi sare şi pleacă apoi cu măsaiul după ea la al doilea furnicar, apoi la al treilea şi la al patrulea." După ce a finit şi aci ceremonia, se întoarce acasă, Jncurţjură grajdul de trei ori, şi se duce din nou la rîu; aci aruncă măsaiul, tot tras după ea în apă, îl scoate iară, şi apoi pleacă cu el către casă. unde intră de-a dreptul la vacă, 269 şi o loveşte cu măsaiul ud pe spinare de trei ori, spală apoi ugerul vacii cu apă sfinţită de la Botezul Domnului, şi intră în casă stringînd măsaiul ud în mini şi aruncindu-1 pe masă cu cuvintele: - Aşa să fie dc azi înainte untul de la N. tot! Ajută Mărie, Maica sfîntâ, ca de azi înainte să nu mai aibă putere strigoaicelc a duce laptele de la N. mea. Laptele să-i vină, cum vine apa pe rîu Amin. .Aşa să fio, aşa! Descîntecul acesta se fiice miercurea şi vinerea, dar in secret, adecă pc inserate Pe lingă aceasta, „mai este datină a se pune seara târiţe sub cerul liber care apoi se dau dimineaţa vacii, zicindu-se: Ciţi stropi de rouă pe târiţe, Atitea litre de lapte in olcuţe!50 în fine, mai e de însemnat şi aceea că, dacă Sîn-Giorgiul vacilor cade intr-o zi de sec, adică miercuri sau vineri, „atunci în acel an de bună seamă vacile, rit oile şi caprele puţin lapte vor da. NOTE 1. TYibuna poporului, an. IV. Arad, 1900, nr. 94. 2. Cred. rom. de pretutindeni:*, îndeosebi însă a celor din Volovăţ, com. de Ilie Buligu: „La noi spun oamenii câ in sara Sfintului George fură strigoaicole şi fărmoeătoareloluptele de la vaci."; a celor din Tereblecea. com. de P. Nimigean .înspre ziua de Sf. Gheorghe umblă mai ales strigoaicole ca să ia laptele de la vad"; a celor din Şiret, com de dl O rest Dlujanschi: „în noaptea spre Sf. Gheorghe umblă strigoaicole şi strigoii."; din ras. d-lui 1 Pop-Reteganul: „în ziua de Sin-Georz Încă umblă strigoii şi strigoaicole." 3. Tribuna poporului an. IV, nr 94. 4. Cred. rom. din Şiret, com de dl. O rest Dlujanschi; a celor din B&lâceona, com. de G. demna; a celor din Frâtâuţul Nou. com do Tul Sidor; W. Schmidt, op. cit., p. f). 5. Cred. rom. din Bâlăccana, com. de G. Jemna, şi a celor din Frătăuţul Nou. com. de Iul. Sidor. 6. Cred. rom. din Horodnicul de Jos, corn. de dl. P. Prelipcean 7. Din Tereblecea, dict. de Inna Bulbuc, şi com. de P. Scripcariu S. Dim. P. Lupaşcu, Medicina babelor. Bucureşti, 1890, p. 51-52: El. Sevastos, Sărbătorile poporului, publ. in ziar cit., p. 156: „în ziua de Sf. Gheorghe, des-de-dimineaţă, pină in ziuă. înainta de răsărirea soarelui, cine ştie iu mana de la vaci... cu strecâtoarea aninată in degetul cel mare de la piciorul cel drept înconjuri aşa ocoalele oamenilor, punînd o vărguţă inrirjoiatâ la gura strecătoarei şi potrivind aşa ca rouă să se siringi în «trecătoare, şi tot aşa mergi cu strecâtoarea după tine şi cu doniţa intr-o mină şi siringi surcele şi le zvirli in doniţă, şi aşa poţi lua mana de la vaci. spunind şi descîntecul de luat mana." 9. Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, an. II. voi. III, Bucureşti, 1884, p. 386; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 91. 10. Petru Girboviceanu, Obiceiuri poporane la sărbătoarea Sf Gheorghe. publ in Educatorul, an. II. Bucureşti, 1884, p 155. 11. Vas. P. Sala. Da ti ne poporale, publ. in Gazeta poporului, an 111, nr. 1. Timişoara. 1887, p.5. 12. Cred. rom. din Mihoveni. dict de Pavel Cioful şi com. de Vesp. Corvin. 13. Cred rom. din Horodnicul de Jos. com. de dl. P. Prelipcean 270 14 Pretutindeni in Bucovina; H Girboviccanu, Obiceiuri pop., publ. in ziar. cit.., p.155; C. I). Gheorghiu, op. cit. p. 92; Revista pentru ist., archeotog. ţi filolog., an. H, voi. III, p. 386. 15. Cred. rom. din Transilvania, corn. de dl. B. B. losof. 16. Dat şi cred rom din Toreblecea, dict. de Irina Bulbuc şi corn. de P. Scripcariu; tot de acolo. dict. de Ana Nimigean şi corn. de P. Nimigean; a celor din Reuscni. corn. de Vas. Pop. 17. R Girboviccanu, Obiceiuri pop., publ. In ziar. cit., p. 155; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 89. 18. C. D. Gheorghiu. op. cit., p. 89 şi 91-92: „Spre Sf. Gheorghe se ia mana (laptele) vitelor. Ciobanii, ca să apere oile de vrăji şi de luatul manei, se scoală in ziua de Sf. Gheorghe in zori de ziuă şi buciumă dt pot. căci ei cred că numai pină unde s-aude sunetul buciumului, numai pină acolo merg vriyile. (In unele jud. din Moldova.P 19. W. Schmidt, op. cit., p. 11. 20. At. M. Marienescu, Alesul, publ. în Familia, an. IX. Pesta. 1873, p. 238-239. 21. Sim. Mangiuca, Calend, pe an 1882. Aprilie 22. 22. Din ms. d-lui I. Pop-Keteganul, corn. Mădcrat. 23. Sim. Mangiuca, Calend. pe an. 1882. Aprilie 22. 24. Tribuna poporului, an. IV, Arad, 1900, nr. 94. 25. Avram Igna, Credinţe pop. din comuna Sabolctu fn Hi harta, publ. in Familia, an. XXXII, Omden Mare. 1896, p. 92. 26. Iosif Stanca. Credinţe pop., publ. in Familia; an. XXXV, Oradea Marc, 1899, p. 570: „In seara Sf. George, dacă vei unge vacile pe la uger cu mujdei de ai (usturoi), nu se apropie strigele (strigoaiele) de ele * 27. Din ms. d-lui I. l’op-Reteganul; Credinţe deşerte, auzite de la pop. rom. din Rou-rvni, publ. in Gazeta Transilvaniei, an. LVU1, Braşov, 1895, nr. 102: „înspre ziua de Sin-Geor-giu, unge uşa grajdurilor şi coteţelor cu leuştean, iar in fereşti pune spini, câd de vei face aşa, strigoii nu vor putea lua puterea vitelor şi a oamenilor" 28. W. Schmidt, op. cit., p. 9. 29. P. Papahagi, op. cit., p. 321. 30. M. Eminescu, Novele, Ed. Şoroga, Iaşi. p. 137-138. 31. M Lupe seu. Superstiţii, publ. in Gazeta săteanului, un. XV, R. Sărat, 1898, p, 58. 32. Dim. Dnn, Credinţe poporale bucovine ne, publ. in Gazeta Bucovinei, an. V, Cernăuţi. 1895, nr. 2, p. 2. 33. Dat. rom. din Boinn şi Patrăuţi, corn. de dl. Vas. Turturean. 34. Dat. rom. din Bălăceana. corn de G. Jemna; a celor din Boian şi Pătrăuţi, com. de dl. Vas. Turturean: „Pe lingă aceasta mulţi fac pe uşa staulelor dto o cruce cu păcură sau cu dohot şi se ung uşile şi ferestrele cu usturoi, ca să nu se poată apropia strigoaicole. cari tocmai spre ziua Sf George umblă de fură mana de la vite (vaci şi oiF; a celor din Şiret. com. de dl. Dlujanschi: „Românii, spre a evita apropierea strigoaicelor, ung in noapteu spre Sf. George coamele şi şoldurile vacilor şi ale boilor cu usturoi (ai), iar unii le ung cu dohot “; a celor din Frătăuţul Vechi, com. de Em. Isopescul: „La Sf. George se ung uşile cu dohot, ca să nu vie ielele şi fârmecâtoarele şi să strice vacile, adecă să le ia laptele sau. fiind a (ata, să le omoare viţeii, şi apoi să lepede."; a celor din Toreblecea, dict. de Ana Nimigean, com. de P. Nimigean: „Pe lingă acestea se mai ung. scara. înainte de Sf. Gheorghe, uşa de la grajd şi vacile cu usturoi."; a celor din Frătăuţul Nou, com. de Vesp. Reuţ: „.-Viţii iarăşi fac o cruce cu dohot pe şoldul drept şi de dinapoi al vitelor şi al oilor." 35. Dat. rom. din Toreblecea, dict de Maria Ciopci, com de P Scripcariu. 36 Dat. rom. din Mihoveni, com de Vesp. Corvin: „fn seara spre Sf. Gheorghe, ca să nu ia stigoaicele mana (laptele) de la vaci sau de la oi. se ung acestea cu usturoi sau se afumă grajdul cu tâmîie şi se pune o grapă cu colţii in sus in uşa grajdului. Cu acest leac scapă vacile de strigoaice."; a celor din Frătăuţul Nou. com. de Vesp. Reuţ: „Oamenii ung spre Sf. Gheorghe fereştile, uşile şi pragurile de la grajduri cu usturoi sau se afumă cu 271 tâmiie. Fâdnd aşa, stngoaicele nu se pot npropiu de vite.*; tot de acolo, com. dc Iul. Sidor „La Sf. Andrei fac cruce pe uşa grajdului cu dohot şi cu mujdei, iar la Sf. Gheorghe afumă vadle cu tâmiie." 37. Dat. rom. din Tereblcceu. dict. de Anii Nimigean, com. de P. Nimigean. 38. Dat. rom. din Frătâuţul Nou, com. de Vesp. Reuţ. 39. Dat. rom. din TVrcblecea, dict. do Mnria Ciopei, com. de P. Scnpcanu. 40. Dat. rom. din Calafindeşti, dict. de M. Molociu: Jn seara spre Sf. Gheorghe.se înfloresc doniţele pe a doua zi dimineaţă, se leagă adecă pe la gură cu aţă roşie şi se împodobesc cu calce şi ni alte flori. Se taie apoi o brâzdiţâ cit e fundul doniţei de mare, se împănează şi aceasta cu calce şi cu râmurele de răchită, şi apoi punindu-se doniţa pe dinsa, se aşază dimpreună cu aceasta in tindă intre uşi." 41. Dat. rom. din Bosanci. com. de Sim. Şuţu: jn seara spre Sf. Gheorghe, doniţele frumos grijile, umplute cu apă, împodobite pe împrejur cu bulbucei şi legate cu strâmâturâ roşie, se pun afară unde răsare soarele in ziua de Sf. Gheorghe. pentru vad ca să se facă untul galben.*; u celor din Frătâuţul Nou. com. de Vesp. Reuţ: „Altoie iarăşi pun in seara spre Sf. Gheorghe in vasele, in cari se mulg vadle. calce şi cioboţica cucului, spre împodobirea Sf. Gheorghe şi pentru ca vacile să uibă peste an belşug.*; a celor din Frătâuţul Nou, corn de Em. Isopescul: jn ajunul Sf. Gheorghe. des-dimineaţâ, pe rouă, se culeg flori, cari se pun apoi in doniţa de muls, ca să fie bun laptele.* 42. Dat. rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G. MacoveL 43. Dat, rom. din Horodnicul de Jos, com de dl. Petru Prelipcean; a celor din Straja, com. de Nic. Cotos; a celor din Gura Sadovei, com. de L. Latiş: „în seara spre Sf. George se umplu berbinţelc cu apă şi se ţin aşa pline de apă pinâ a treia zi, ndecâ pină in ziua de Marcu boilor, in care zi încă nu se lucrează nimic, d numai se st ring berbinţole cari erau umplute cu apă din seara Sf. George. Borbinţele insă nu se umplu in casă suu in ogradă, d totdeauna lingă o fintînă sau lingă un piruu, sau chiar şi lingă un riu. Şi ele se umplu in seara Sf. George de aceea ca să fie in decursul întregului an tot pline cu lapte şi cu brinzâ. Iar lingă apă se umplu ele de aceea ca să mulgă oamenii atita lapte de la vite cită apă izvoreşte din pămint.* 44. Numele vădi. 45. Dat. rom. din Tereblecea, dict. de Marin Ciopeiu, com. de P. Scripcnriu. 46. Numele vădi. •17. A stiglui - .i rage lung şi sus. 48. A dungări - a rupe. 49. Dat. rom. din Crnsna. dict. de Anisia Iliuţ. 50. Din Mitocu Dragomimei, com. de Vas. Greriuc. 51. Numele vădi. 52. Dat. rom. din Pătrâuţi. com. de loan Puiul, stud gimr. 53. C D. Gheorghiu, op. cit., p. 92. 54. Numele vădi. 55. El. Sevastos, Sărbătorile pop., publ. in ziar. cit., p. 157. 56. V. P. Sala, Patine pop., publ. în Gazeta poporului, a. III. Timişoara. 1887, nr. 1, p. 5 57. Tribuna poporului, an. IV, 1900, nr. 94. IV. RODUL GRIULUI O seamă de vrăjitoare din Ţara Românească nu se mulţumesc numai cu luarea laptelui de la vaci, ci ele iau, tot in noaptea spre Sîn-Giorgiu, şi rodul griului. 272 „Femeile cari ştiu astfel de solomonii, după cum le numesc ele, şi cari au de gînd să ia rodul griului, trebuie să aibă dinainte pregătite riteva ouă clocite, un sul, un friu, un bici, o aţă roşie, un săculeţ cu busuioc, ceară şi unt de cămilă, pe care îl cumpără de la ţigani. Pe la miezul nopţii, vrăjitoarele îşi iau cele pregătite şi se duc la cîmpnl sau la locul acela, de unde şi-au propus să ia rodul. îndată ce ajunge aci, îngroapă două ouă la capul locului şi zic că ouăle sâ-i fie de noroc, şi leagă săculeţul de piciorul drept, înfrineazâ sulul, şi despleteşte părul, se dezbracă pînă în brîu de cămaşă, încalecă pe sul şi, bâtîndu-1 cu biciul, fuge de-a lungul locului, ce vreau sâ-i ia rodul, zicînd: - De la moş Ion - numele stâpînului holdei - la mine! Aceste cuvinte le zice de 12 ori, nici mai mult. nici mai puţin, căci altfel nu au noroc. Cînd au sfirşit de zis de 12 ori, se întorc spre răsărit şi zice: Bogăţia cîmpului, Sporul avutului. Rodul griului, Să meargă, să treacă, 5 Grămadă să facă în locul arătat, Cu sulul însemnat, Şi din loc în arie, Din arie în (groapă) 10 Şi de aci sâ-i fac lăret. Că dă dimineaţă m-am sculat Şi la cimpuri am plecat. Cu Maica Domnului m-am întîlnit Şi de loc m-am spovedit, 15 Ca să iau Şi să nu dau Bogăţia cîmpului,... Sporul avutului, Rodul cîmpului. Sfirşind aceste cuvinte, iar începe să fugă călare pe sul, bătindu-1 cu biciul şi recitind cuvintele: «De la moş Ion la mine!» Cînd isprăveşte de zis de 12 ori, iar se opreşte şi zice versurile: Bogăţia cîmpului. Sporul avutului. Astfel face pinâ de trei ori, băgfnd bine de scamă să nu greşească, căci atunci nu mai are leac. După ce isprăveşte de vrăjit, iese la capătul locului, se îmbracă sulul şi-l ascunde în griul ei, şi cu cea mai mare iuţeală fuge apoi acasă în această cale trebuie să nu vorbească cu nimeni. Dacă au împlinit toate acestea fără să greşească, atunci ii merge bin', adecă iau rodul griului, iar de nu, în zadar s-au căznit."1 NOTE 1. D. Stănoscu, Obiceiuri pop. la sărbătoarea Sf. Gheorghe. publ. In ziar. cit., p. 90-91. 273 V. FOCUL VIU Focul viu sc face astfel: în ajunul Sf. Cîeorgc, se freacă două lemne uscate unul de altul atîta, pînâ ce înfierbintîndu-sc se aprind şi încep a arde Acest foc viu sc păstrează apoi cu cea mai marc băgare de seamă, ca să nu sc stingă niciodată peste tot anul, crezindu-se că casa la care se află un asemenea foc are mare noroc, şi anume că nu se poate nimic rău apropia de dinsa.1 în alte părţi, mai mulţi feciori, cari s-au pus mai dinainte în cale să facă foc viu, duc in seara spre Sin-Giorgiu. intr-un loc anumit din sat, cite o bucată de lemn, astfel ca să nu ştie unul de altul cind şi cum le-a dus. ci care cum merge şi aşazâ lemnul adus, îndată se şi întoarce îndărăt. Sfîrşind de dus şi de aşezat toate lemnele, după cum le-a fost vorba, se strîng cu toţii la o oră anumită, lingă lemnele adunate, şi care cum vine începe a se mira. ca şi cind n-ar şti cine le-a adus şi pus acolo. Apoi zice unul dintre dinşii: De haram s-au adunat, de baram deci să şi meargă! Şi cum rostesc cuvintele acestea, prind a face foc viu. in chipul cum s-a arătat mai sus, şi a aprinde apoi cu dînsul grămada cea de lemne, pe care au strîns-o puţin înainte de aceasta. Iar cind lemnele au început a arde cumsecade şi para focului a se înălţa, atunci încep şi ei a juca împrejurul focului şi a sări peste dînsul, zicînd: Sai Gheorghiţă, sai Gheorghiţă, Una mie, Din ocol pin-la portiţă. Una ţie, Şi-mi apucă o oiţa, Să ne fie De-i putea şi-o mioriţă. Pentru-a noastră veselie! Săturindu-se dejucat şi de sărit, aşteaptă pinâ ce focul începe a se stinge, iar după aceea, luind fiecare puţin jăratic şi cite un tăciune, so întorc acasă şi afumă vitele, mai ales insă mieluşeii, cu tăciunii din focul viu.2 în cele mai multe părţi din Bucovina însă, focul viu se face In următorul mod: Se sfledereşte sau se scobeşte o bortă mică in unul dintre usciorii uşii grajdului în depărtare cam de jumătate de metru de la usciorul bortit, se îngroapă in pămînt o seîndură, in care se află asemenea o bortă mică, astfel ca borta dintr-însa să vie in dreptul borţii din uscior. Se ia apoi un fusceu tare, adecă o bucată de lemn subţire şi rotundă, ceva peste un metru de lungă, care se despică la un capăt in cruciş, şi în dcspicătura căruia se pune o bucăţică de iască După aceasta, bagindu-se fusceul cu capătul cel despicat in borta usciorului. iar cu celălalt capăt în borta seîndurii, se împrejură o singură dată pe la mijloc cu o funie, astfel ca capetele acesteia să spinzure în jos Făcîndu-se şi aceasta, prinde unul de un capăt de funie, iar altul de celălalt capăt şi apoi, postindu-sc faţă-n faţă, încep a trage de funie cind Intr-o parte, cind în alta, aşa ca şi cind funia ar umbla pe scripeţi şi prin tragerea funiei a invirti fusceul. Tragerea şi invirtirea aceasta insă se face cu o iuţeală aşa de mare. incit că in scurt timp capetele fusceului, şi mai ales cel despicat, înfîerbintin-du-se se aprind şi încep a arde dimpreună cu iasca. Vâzînd cei ce au invîrtit 274 fusceul că iese fum şi ştiind prea bine câ acuma iasca e aprinsă, scot degrabă fusceul din burţile in cari a fost întărit, se duc repede cu dinsul in mijlocul ocolului, sau şi în alt loc din apropierea grajdului, unde petrec vitele, scot iasca aprinsă din fusceu şi o viră intr- o movilă de paie sau de ogrinji, care e anume spre acest scop tăcută şi căreia ii dau în chipul acesta foc ca să ardă. Movila de paie şi gunoaie insă trebuie să fie astfel potrivită ca, aprinzîndu-se, măcar o parte din fumul ce iese dintr-însa să poată ajunge şi străbate în grajdul vitelor. După ce s-a aprins movila de paie, atit feciorii ce-au făcut-o cit şi băieţii cari asistă la arderea ei încep a sări peste dînsa, anume ca tot anul >â fie uşori . Tot atunci, punind mai intii pozderie, dacă este, sau paie ude peste movilă, încep ei a fugări vitele şi a le face ca şi acestea să sară peste acest foc viu. Iar dacă focul e prea mare. atunci le fac să treacă numai prin fumul său. Afumarea aceasta a vitelor, a ocolului şi a grajdului cu fum de foc viu se face cu scop ca vitele şi oile să fie ferite de toate relele şi boalele, de toate dihăniile şi pocitoarele, să nu se poată nimeni apropia de dînsele ca să le ia mana şi să le strice, să fie frumoase şi mănoase, şi pentru ca să crească şi să se înmulţească ca puzderia, respective ca gunoaiele cele de pe foc.3 în părţile muntoase ale Bucovinei, se face focul viu de regulă cind scot oile prima oară la munte, adecă cînd se aleg mieii de la dînsele. Atunci se freacă două lemne uscate unul de altul, pină ce se aprind. Iar după aceea, punîndu-le lîngă spătariu şi aruneînd peste dînsele cetină de brad şi de molid, fac un foc mare, pnn fumul căruia petrec apoi toate oile, in credinţă că oile cari se petrec prin acest foc viu sînt ferite în decursul verii de orişice primejdie Tot cu foc de acesta se aprinde şi focul cel dintîi în stînă.4 Păcurarii din unele părţi ale Transilvaniei acuma, la 21 aprilie, des-dimi-neaţâ, adecă cu două zile înainte de Sin-Georgiu, punindu-şi cununi in cap, încep a stropi pâmintul cu ramuri de laur muiat în aiasmă. După aceea „fac foc de brad. rosmarin, şi laur, în fumul cărora îşi curâţesc apoi turmele .* Iar după ce şi-au curăţit turmele, aduc ca jertfă, dau adecă de pomană plăcinte, brînză şi lapte. După jertfire urmează un ospăţ pe iarbă verde, la care iau parte toţi cei ce * se află de faţă. Sfirşindu-sc ospăţul şi odihnindu-sc puţin, se îndeamnă unul pe altul ca să sară peste focurile ce ard dinaintea lor. le sar de trei ori după olaltă şi apoi, după ce le-au sărit şi s-au curăţit pre sine, îşi curâţesc şi turmele, trecîndu-le şi pe acestea prin aceleaşi focuri, asemenea de trei ori. Această curăţire sau purificare este considerată de către cei mai mulţi inşi „ca biruinţa luminii şi a căldurii de primăvară asupra întunericului şi frigului de iarnă “J în Banat, unde curăţirea păcurarilor şi a turmelor ce le păstoresc aceştia este asemenea foarte uzitată , se face astfel: în 22 aprilie, de către seară, păcurarii mină oile la strungă ca să le afume. Unii le afumă in strungă cu untura de oi. cu care le-au uns la uger şi în care se află următoarele plante: ai (usturoi), arieu (laptele cînelui), boz, leuştean, pelin, scai (scaiete mare) şi frunze de salcie cu miţişoare; punînd jar intr-o oală şi aruneînd cîte o bombă de untură pe jar, poartă oala pe lîngă ugerele oilor. 275 Afum ar ea aceasta se face de aceea, pentru că trecînd oile preste vreo vale sau riurel, să nu-şi piardă laptele pe la apele pe unde se fac fârmecătoriile şi umbla halele, deoarece fumul din plantele amestecate in untură are putere de a opri fărmecătoarele şi de a alunga halele cu mirosul lui. De aceea, ajungînd păcurarii în această zi la vreo apă curgătoare sau la vreun izvor, încunjurâ apa şi mină oile în sus pe deal. Alţii afumă şi-şi curâţesc oile astfel: Păcurarii păzitori se dezbracă de tot, pun foc intr-o oală şi aşchii de la 9 cruci de morminte părăsite, adecă la cari nu mai merge nimeni în Joia mare ca să afume mormintele, şi cu oala fumegătoare ocolesc de trei ori oile. Păcurarii păzitori, îmbrăcaţi, atîţâ cu eşchiile (aşchiile) de la 9 cruci părăsite două focuri, unul arzind de o parte, altul de alta, şi mină, adecă petrec oile de trei ori printre acele două focuri mari. din tot ce s-a putut stringe de pe lingă strungă, şi apoi păcurarii mergînd după oi, cind ajung la focuri, implintă bila păstorească in foc, şi rezemaţi pe ea fac o săritură pînă dincolo de foc. cîte de trei ori. Această petrecere a oilor printre focuri e in contra strigoilor, cari atunci îşi arată puterea, cînd oile mor, fără ca să fi ştiut câ-s bolnave, şi dacă oile sînt petrecute se curăţesc şi nu se prinde răul de ele.' NOTE 1 Dat rom (lin Rădăuţi, com de dl Or. Dlujanschi. 2. Dat rom. din Volrineţ, com. de V. Jijie. 3. Dat rom. din Cireş-Opaiţ, com. de T. Burla; a celor din Crasna. com. dt> N. S. Pleşca; a celor din Straja, com. de Nic. Cotos; Dim. Dan, Comuno Straja, p. 98: „In preseara Sf. George se aprind focuri vii la fiecare gospodar, iar mai ales pe la grajdurile vitelor. Focurile vii st* fac nşa, că se freacă un băţ intre două srinduri atita timp. pinâ ce se apnndo. Unii poartă atunci vitele lot ptiu foc, ca să nu fie muşcate de gingânii.* 4. Dat. rom din Cimpulung, com de llie Piticariu, stud. gimn. 5. G. Popa, Datinestrămoşeşti, publ. in Albina, an. I, Bucureşti. 1898, nr. 37. p. 1156-1157. 6. Sim Mangiuca, Caietul, fx-an. 1882. aprilie 22; „Curăţirea vitelor, oilor şi a păcurarilor prin foc şi apă (lustrntio per ignem et aquam’C, 7 At. M. Marienescu. Alesul, publ. in Familia, un. IX. Pesta, 1873, p. 238 şi 240-241. VI. ALESUL Alesul e o sărbătoare a păcurarilor sau ciobanilor români, care se serbează totdeauna in ajunul Sintului George, adecă în 22 aprilie, calend. vechi, cu pregătire in 21 şi încheiere in 23 aprilie, adecă in ziua de Sîn-Georgiu. Alesul e timpul cind poporul iese afară la cimp şi începe viaţa păstorească, cînd se fac strungile şi colibele pentru anul curgător. în înţeles strîns, Alesul e începutul economiei cu oile, intîia mulsoare a acestora, intiiul ales al mieilor de la oi şi al iezilor de la capre, si sărbătoarea de la acest ales - odîrnire sau înţărcare - şi-a căpătat numele. în 21 aprilie se înţeleg oierii, adecă stâpînii 276 cit* oi, cîtc 2-5 inşi, cari vreau să se însoţească cu turmele şi inţelegîndu-se, fiecare însoţeşte oile sale, cîte 20-50 sau 100, într-o turmă comună. în 21 aprilie se aleg sau se tocmesc şi păcurarii pe timpul de la Ales şi pinâ la Sim-Medru, adecă pinâ la 26 octomvrie, st.v. Şi tot in această zi se alege şi locul unde-are să se facă strunga şi stinaşi, înţelegîndu-se, unii păcurari mină oile la păşune, iară alţii aduc pari şi nuiele pentru facerea strungii şi a colibei. Stâpina turmei, iar dacă oile sint ale mai multora, atunci stupinele acestora, fac in 21 aprilie după amiazi unsoareasau untura de oi, pe dosul scaunului sau pe o scindură curată şi, invâlind-o într-un petic de pinză, o trimet păcurarilor ca s-o aibă pe la apunerea soarelui, pentru că atunci pornesc fârraecâtoarele ca să ia laptele de la oile neunse, şi tot in această scară începe şi puterea halelor şi a tuturor relelor asupra oilor. Unsoarea aceasta se face din mai multe obiecte adunate in decursul anului trecut, şi anume: din untură de porc negru, tăiat in ziua Sfintului Ignat, 20 decemvrie2, şi străjuit peste noapte pinâ la cintarea cocoşului, fiindcă această untură e cea mai bună3; untura e de lingă inimă, netopită şi sârîndu-se se invâleşte cu marginile înăuntru, se leagă în cruciş şi se afumă pe coş; mai departe se face din nişte plante rupte seara înainte de Tudorusale - a 25-a zi intre Paşti şi Rusalii - uscate şi sfărâmate mărunt şi amestecate cu tămâie şi untură de porc. Plantele pentru unsoare sint: ai (usturoi), areu sau arieu (laptele cînelui), boz, leuştean, pelin, scai (scaiete mare), urzică şi frunze de salcie sau salcâ cu miţe.4 Unele din aceste plante se crede că au însuşiri bune, şi pentru aceasta, prin uns. oile să fie sporitoare, să aibă mult lapte, sâ-1 ţină şi să fie sănătoase; alte plante au putere mare de a depărta halele şi toate relele de la turmă şi a o păzi.5 In cele mai multe părţi locuite de români, cu deosebire însă în Banat, pînă in ziua de 21 aprilie oile nu se mulg. nici nu se face caş.ci tot laptele se lasă pinâ in această zi numai pentru miei. Începînd insă în ziua de 21 aprilie, pe la apunerea soarelui, puterea fărmecătoarelor şi a fiinţelor celor rele, care ţine pînă a treia zi. adecă pînă în ziua de Sîn-Gcorgiu seara, de aceea păcurarii mînâ în această zi oile cu mieii in strungă la mulsoarea de seară, parte ca să nu fie laptele la oi şi făcăturile să aibă intiia putere peste lapte, şi parte ca pe a doua zi să se adune lapte destul. Un păcurar şade pe o „piatră în uşa strungii şi petrece oile, adecă le mulge, şi după muls le lasă afară din strungă. Alt păcurar primeşte oile una cîte una, şi cu untura de oi, ce a trimis-o stăpina turmei, le unge la uger“6, anume ca fărmecătoarele să ia puterea unsorii, iar nu mana oilor.' Dacă sînt mai mulţi ortaci sau sîmbraşi8, atunci fiecare şade pe piatra sa de dinaintea uşii, îşi mulge oile şi, sau însuşi sau iar alt păcurar, le unge. Mulgindu-se toate oile, mieii râmin singuri fără de oi in strungă, râmîn aleşi de către oi. şi peste noapte sau se închid în cetate, adecă strungă, sau se păstoresc deosebit. Oile peste noapte pasc asemenea singure, şi se păzesc foarte bine ca să nu li se intimple ceva. Din cauza aceasta păstorii le păzesc toată noaptea stînd în picioare, buciumind din buciume şi cintînd din gură sau din fluier.9 277 în 22 aprilie, păcurarul cel mai mare (după numărul oilor sale) sau cel mai bătrîn, numit vatav (vatau, vataş), aduce des-dimineaţâ ramuri verzi de salcie sau de fag şi rug. şi le pune la uşă şi pe gardurile strungii, iar la uşă rupe ramurile ei. aşa ca pe creangă să se poată pune cîte ceva să stea, spre ex. straiţe.10 Tot atunci sau chiar şi mai des-dimineaţâ, merg şi păcurarii cu oile la păşune şi nu se întorc cu ele la strungă pînă ce n-au venit găletâriţcle sau gâletâresele, adecă stâpînele turmei, de acasă ca să le mulgă Iar alţi păcurari se duc cu mieii la păşune, de unde nu vin cu ei pinâ ce nu sînt gâletâresele gata cu mulgcrea oilor 1 Cam în acelaşi timp, cînd ies păcurarii cu oile şi cu mieii la păşune, se scoală şi gâletâresele şi pregătesc găleţile menite pentru mulgerea oilor, precum şi de mincare şi băutură pentru păcurari. Găleţile le pregătesc astfel: toarnă apă curgătoare, adecă din rîu. într-în-sele. şi dacă nu este apă de rîu. apoi apă neîncepută din fintinâ, smulg puţină iarbă verde şi o aruncă pe apa din găleată, şi aşa se spală apoi curat. După ce le-au spălat, leagă de fiecare găleată fire de salcie, ocolindu-le ca şi cu o cunună subţire, care rămîne apoi pe găleată pînă se pierde. La urechea dreaptă a găleţii leagă un chituş din plantele ce se întrebuinţează la untura de oi şi de chituş un ban de argint găurit, iar sub urechea găleţii lipesc puţină untură de oi.Chituşul rămîne la găleată pînă a treia zi, adecă pînă după Sîn-Giorgiu, şi atunci, aruncindu-1 într-o fîntînă, zic: Aşa să izvorească laptele în pulpa oii, ca apa in fintinâ! Tot atunci, adecă în ziua de Ales, fac gâletâresele încă şi cîte un colac mare de grîu curat numai cu apă şi cu sare şi deasupra uns cu gălbenuş de ou in forma cununei, adecă gol la mijloc, şi cit gura găleţii, care se numeşte colacul oilor l'nde nu este făină de griu.se face o turtă de mălai şi se pune deasupra pe găleată. După ce s-au pregătit acuma gâletâresele cu toate cele de trebuinţă, dau de ştire una alteia că pot pleca lai stîrtâ şi. luind găleţile pe cap. se întîlnesc toate la un loc anumit şi zic: ..Bunii dimineaţa!" apoi işi dau rninile spre semn de înfrăţire şi adaogă. ..Aideţi, surorilor, la oi, fie Dumnezeu cu ele şi cu păcurarii noştri!" şi aşa se duc la strungă, ca să le mulgă la niulsoarea de la ampror, adecă cătrâ 8-9 ore dimineaţa. Păcurarii cari păzesc oile. cum văd că gâletâresele au sosit la strungă cu felurite mincâri alese şi cîte cu un colac mare şi frumos pe gura găleţii, întoarnă oile către strungă ca să le mulgă, şi ajungînd la găletârese le dau „bună dimineaţa- şi poftesc noroc oilor.13 Tot atunci vine şi vâtavul in fruntea turmei cu ramuri verzi în mină, pe cari le pune la uşa strungii şi cari înseamnă că şi oile lui să fie vesele şi plăcute ca verdeaţa.14 După aceasta, toţi ciţi vreau să mulgă oile îşi spală rninile in găleţi, asemenea şi gâletâresele. apoi varsă apa peste oi. şi pe urma se udă păcurarii şi gâletâresele unii pe alţii, şi zic: Să fie mana pentru oi ca şi apa! Cum curâţeşte apa. aşa să se cureţe oile de toate spurcăciunile şi făcăturile!15 I nele găletârese aduc şi apă pregătită, adecă apă desdntată, şi cu apa aceasta se stropesc apoi oile şi păcurarii în contra diocheatului. 278 După ce s-au udat. păcurarul cel mai bătrin unge cci doi stilpi din uşa strungii, pe unde trec oile. altul împlintă cuţitul în pămint în uşa strungii şi zice: - Aşa să stea laptele la oi, neluat de nimeni! După acestea, vătavul aruncă un ban de argint în fundul găleţii, începe a mulge in găleată, şi descintâ: - Cind va mai putea lua fărmecătoarea smaga şi puterea de la banul acesta, atunci şi nici atunci să nu poată lua laptele şi puterea de la oile mele! Dacă turma e a mai multora, atunci şi alţi păcurari şi gâletărese mulg toate oile şi de tot, şi cari nu mulg stau cu ramuri verzi de salcie sau de rug şi de spini în mînă şi înapoia oilor nemulse. După muls, fiecare oaie se unge la pulpă cu untură de oi, dar nu se unge peste toată pulpa, ci păcurariul, muind uşor degetul în untura de oi, trage o dată cu degetul uns peste pulpă Sfirşindu-se oile de muls, li se dă sare măcinată şi amestecată cu tăriţe sau făină de cucuruz, atîta cit fiecare oaie barem o dată să-şi bage gura în tărîţe.16 Ceea ce rămine din această sare. numită sarea oilor, se dă mieilor, anume ca să nu capete boală Cind au ajuns gălctăresele la strungă, au pus colacii şi mîncările pe creanga cea mare, care s-a împllntat în uşa strungii. Iar acum, după ce li s-a dat oilor sarea, îşi pun gălctăresele găleţile in rind in uşa strungii. „Vătavul îşi pune clabeţul jos pe iarbă. îşi face cruce, ia un colac din creangă, îl înmoaie cu trei părţi in găleata aceluia a cui e colacul, scoate cuţitul implîntat în pămint şi taie trei bucăţele de colac din locurile înmuiate in lapte şi le aruncă în găleată, zicînd: - «Acestea le dăruiesc!» - sau: «aceste bucăţele le jertfesc». Alţii nu înmoaie colacul, ci băgînd virful cuţitului în spuma laptelui, udă colacul cu lapte în trei părţi. Cind sînt mai mulţi ortaci şi s-nu adus mai mulţi colaci, vătavul ia pe rind toţi colacii şi înmoaie sau udă şi taie bucăţelele în găleata fiecăruia. Găletâresele îşi scot aceste bucăţele, le duc acasă şi le usucă, apoi le păstrează peste an, şi, de cîte ori se dă sare oilor, totdeauna se pun cîteva sfarimături din bucăţele, ca fărmecătoarele şi halele să nu poată strica oilor." Vătavul se postează apoi în uşa strungii, stăpînul ori gâletăreasa afară şi între ei găleţile. „Vătavul ia colacul adus de acea gâletăreasa, îl întinde peste găleţi. Gâletăreasa apucă de colac cu mina dreaptă şi, trăgînd amindoi de colac, unul zice: cuc! iar altul răspunde răscuc! şi, repeţind acestea de trei ori, fring colacul aşa ca să râmînă in mina dreaptă a unuia o parte mai mare, şi cui i se fringe mai mult, se crede că aceluia (pâcurariului ori stăpînului) îi place mai tare de oi şi are noroc de ele. Dacă sint mai mulţi colaci, se trag toţi colacii pe rind, şi sc schimbă la tragere păcurarii cu stăpînii." După aceasta, „fiecare gustă puţin din colac, gaiganâ şi alte mincâri." Bucăţile de colac „ce şi le-au frînt păcurarii, sînt ale lor, celelalte însă ale gâletâreselor, şi dacă se află prunci la strungă, li se fringe şi lor cite un darabel de colac."1. 279 întreagă procedura aceasta cu fringcrea colacului, sau mai bine zis a colacilor, se numeşte răscucuirea oilor şi se face anume ca acestea sâ nu-şi piardă laptele.18 Fiind gata cu ruperea colacilor şi cu răscucuitul oilor, se slobod mieii la mamele lor, cari vin alergind şi zbierînd cit pot, iar cînd se apropie de oi, vătavul aruncă înaintea lor un cuţit, zicind: -Să fie mieii aceştia aşa de sănătoşi ca fierul, şi numai de voie şi de cuţit să piară!19 După ce s-au slobozit micii la oi, ii lasă sâ pască împreună cu acestea pînă după amiazi, cam către cinci ore, cînd iară se aleg. Făcîndu-se şi aceasta, se adună laptele din toate găleţile intr-o căldare, se pune la fiert, se face dintr-insul întîiul caş, şi se taie in bucăţele mărunte. Se adună apoi din nou laptele din toate găleţile în căldare, şi cînd fierbe se aruncă în ea bucăţele de caş şi după ce a fiert îl scoate sub numirea de balmaş sau balmaj20 şi îl pun pe şuba unui păcurar, ca sâ se răcească şi stoarcă. Dacă Alesul cade într-o zi de post, trebuie cu toţii sâ postească, şi mânîncă de regulă pasulâ şi peşte sărat cu mălai. Dacă e zi de frupt, găletăresele aduc de acasă mîncări, mai cu seamă gaigană (caigană), adecă ouă fripte în unsoare, sau fierte întregi şi tari, carne afumată şi cirnaţi de porc afumaţi sau lard fript pe jar. Fiind toate acestea gata, se pun şi prînzesc cu toţii, şezînd pe iarbă verde lîngă olaltâ, şi dînd unul altuia ce-au adus de mincare şi băutură. Iar la fiecare mîncare şi băutură zic: - Sâ fie in sănătatea oilor şi a păcurarilor! Şi astfel se petrec glumind şi cu bucurie. Unii stâpîni fac in această zi o petrecere mare cu ospâtare, muzică şi jocuri la strungă. Cei mai mulţi însă fac petrecere a doua zi, adecă în ziua de Sin-Georgiu, la care invită neamuri şi cunoscuţi. E de însemnat şi aceea că toţi cari au venit la strungă trebuie să fie încălţaţi şi îmbrăcaţi ca şi în zi dc sărbătoare, şi păcurarii asemenea schimbaţi cu cămeşi spălate. După ce au mîncat, băut şi s-au petrecut, şi anume către apunerea soarelui, păcurarii mină oile la strungă, unde le afumă, sau după cum se mai zice, le petrec şi le curăţesc prin foc.21 Pe la 5-6 ore seara, mieii iar se aleg dintre oi, şi oile se mină singure la păşune, şi peste noapte se păzesc foarte bine. Stăpînii şi găletăresele sau găletăriţcle, luîndu-şi noapte bună, pleacă spre casă, iar păcurarii îi petrec o bucată bună de loc, cîntînd din fluier sau din cimpoi, iar găletăresele din gură. A doua zi, adecă în ziua de Sîn-Giorgiu. dimineaţa, găletăresele iară vin pregătite cu mîncare şi băutură. Păcurarii, cum le văd că rin, mină oile la strungă pentru mulsoarea de la ampror. Un păcurar toarnă de astă dată apă neîncepută şi pregătită cu sare într-o găleată şi pleacă înaintea oilor, rupînd iarbă şi aruneînd-o în găleată şi, răsturnîndu-se înaintea oilor, zice: - Cum s-a născut oaia curată şi neatinsă, aşa sâ rămînâ oile ferite de fârmecâtoare şi de hale! 280 După aceasta se bagă oile în strungă, unde se începe mulsoarea şi ungerea, ca şi în ziua premergătoare la ales. Gătindu-se cu mulsul, un păcurar mină mieii către strungă ca să sugă la oi. Vătavul, sau cel ce a păzit oile, păşeşte înaintea turmei de miei şi, aruneînd un cuţit înaintea lor, zice: - Numai de cuţit să pieriţi! Iar ceilalţi răspund: - Cuţitul să le fie moartea! Cel ce a aruncat cuţitul sloboade acuma un pistol cu plumbi asupra mieilor, ca să nemereascâ unul. iar ceilalţi descarcă mai multe pistoale în aer şi hurezează ca să fugă relele de la turmă. Vătavul, Smpuşcind mielul, zice: - Numai atita rău să vi se întîmple între oi! Slobozindu-se mieii la oi, se bagă împreună In strungă, apoi se stropeşte strunga, turma, păcurarii şi gâletâresele cu apă pregătită, adecă deseîntată, şi se afumă turma in strungă cu untură de oi şi cu tâmîie. De la îmbinarea aceasta pînâ la Rusalii, mieii rămîn îmbinaţi cu oile, şi atunci se opresc de la supt. Din ziua aceasta, adecă din ziua de Sîn-Georgiu şi pînă la oprire, găletâre-sele merg mai in toată ziua la strungă, ca să mulgă oile la ampror. Mielul care s-a împuşcat cu puţin mai nainte de aceasta - căci de tăiat nu e bine să se taie - se pregăteşte de prinz şi de regulă se frige întreg, tras printr-un băţ, şi cînd e gata, gâletâresele aştern mîncârile şi băuturile. Toţi se aşazâ pe iarbă verde în roată, şi păcurarii prinzesc cu stăpînii laolaltă. Cei cu turme mai mari cheamă şi neamuri şi cunoscuţi. Se închină in sănătatea oilor, ca să scape de lupi, de strigoi, hale, farmecâtoare şi de gălbează, şi în sănătatea păcurarilor şi a stăpinilor. După amiazi urmează petrecere cu muzică şi jocuri. Păcurarii adecă încep a cînta doine, hore şi balade şi apoi a zice, care în ce ştie, anume în fluieră, fluieroni, surlă, cimpoi şi cavale, cari sînt instrumentele de muzică ale păcurarilor români. Pe urmă încep jocul (saltul) cu câlucenii, şi joacă, după cum se zice căluceneşte, un joc deosebit al păcurarilor, şi pentru ziua de azi în acest mod: Păcurarii se pun cu toţii in şir drept, se apucă unii de alţii cu mînile peste umeri şi, cînd păcurarul muzicant stînd înaintea lor începe a cînta, toţi deodată încep a juca cu piciorul drept înainte, facind figuri cu el, sărind şi păşind spre muzicant. Acesta stă cu faţa către ei, îi îmbărbătează prin tact cu piciorul şi mişcarea instrumentului de muzică şi deodată, dînd un semn prin muzică, toţi jucătorii se retrag îndărăt , jucînd mai încet şi urmărindu-i muzicantul cu o muzică mai lină. Muzicantul reîncepe cu însufleţire, jucătorii saltă de nou, dar cu piciorul sting înainte, şi apoi se retrag. Pornind a treia oară, joacă mărunt cu amîn-două picioarele, in asemenea mod se duc după muzicant şi reîntoreîndu-se se încheie jocul.22 După aceasta se joacă şi alte jocuri îndatinate la toate ocaziunilc. 281 în joc intra stâpinii şi cunoscuţii, şi după ce s-a început jocul numai prin bărbaţi, p.e. la hură, intră şi gâletăreselo în joc, între acei bărbaţi unde voiesc ele. Aşa se petrece pină seara.23 „Pe la inserate, păcurarii scot oile şi mieii din strungă şi mină turma la păşune; iar stăpinii, oaspeţii şi gâletăreselo, lăsind sănătate şi noapte bună la păcurari, se duc acasă cintînd şi urezînd pină in sat.-24 Ca încheiere mai amintesc încă şi aceea, că Alesul se serbează în aceleaşi zile şi de către românii din Bucovina şi cei din Transilvania şi, cu puţine abateri, mai tot aşa ca şi la românii din Banat.25 NOTE 1 At. M Maricnescu, Alesul, publ în Familia, an. IX, Budapesta, 1873. p. 237; Sofron Liuba şi Aur. Inna, Tbpografia satului şi hotarului Maidan, p. 108-109. 2. At. M. Marienescu, Alesul, publ. In ziar. cit., p. 238. 3. Com. de dl Ios. Olariu. 4. At. M Marienescu, Altoiul, publ. in ziar. cit., p. 238; Sofr. Liuba şi Aur. Iana, op. cit., p. 109. 5. Plantele cu însuşiri bune sint: salcia, care se prinde şi creşte uşor şi care are ramuri multe, aşa ca oile să conceapă uşor şi să aibă mulţi miei; scaiul, numit şi turcos, care e încins cu briu de apa adecă la noduri, In încheieturile frunzelor conţine picături de rouă şi de ploaie, şi creşte ori in co pămtnt slab, anume ca oile sâ ţină aşa umezeală de mimă, şi să aibă lapte din orişice păşune; leuştean, care e plantă răsărită în urma luceafărului, făcut din feciorul Leuştean (Vezi povestea Sărilă şt Zorită), anume că precum luceafărul luminează şi străluceşte totdeauna, aşa şi oile să ţină totdeauna lapte mult Plantele cu putere aminâtoare sau ulungâtoare sint: aiul, numit alminterea şi usturoi,în contra strigoilor; ariou sau laptele rinelui, care are mult suc alb ca şi laptele, dar veninos, e in contra fnrmocâtoarelor, ca sâ ia laptele de ia ariou şi nu de lu oi; bozul şi pelinul In contra balelor şi u altor fiinţe rele. cari, neputind suferi mirosul plantelor acestora, nu se pot apropia de turmă După unele românce, se pune în untură şi praf de puşcă cu cărbuni de lemn. că este bun in contra deocheatului oilor. 6. At. M. Marienoscu, Alesul, publ. înziar. cit., p. 238 7. Com. de dl Ios. Olariu. 8. Sofr. Liuba şi Aur. Inna, op. at., p 109: „Simbraş, aşa se zice celui cc*şi dă in pază ultuia spre păzire oile sale." Şi tot aşa se numeşte şi în Bucovina. 9. Vezi despre aceasta mai pe larg în cap. Sin-Giorgiul i'acitor. 10. At. M. Mnrienescu. Alesul, publ. în ziar. cit., p. 239. 11. Com. de dl. Ios. Olnriu. 12. At. M. Marienescu, Alesul, publ. in ziar. cit., p. 239. 13. Idem, de t'adem, p. 239; şi com. de dl Ios. Olnriu. H. Corn. de dl. Ios. Olariu. 15. At. M. Marienescu, Alesul, publ. în ziar. cit., p. 239; Aur. Iana, Sin-Giorgiul, publ. in Familia, an. XXVII, p 411: „Femeile şi îndeosebi fetele şi nevestele frumos gătite in huine de sărbătoare, pină ce gâzdâriţa casei curăţeşte şi rinduie casa. ele in cete se duc la zâcâtoare (locul unde se mulg oile), ca să mulgă oile. Bucuria păcurarului este nedescrisă, adevărata lui sărbătoare, căci în această zi de peste an i se dă lui ocnziune de a fi cercetat de gloate împodobite şi frumos gătite, în această zi are norocirea de a glumi cu ele stropindu-le cu apă. în această zi are el fericirea de a primi din minile lor găleata frumos împodobită cu flon. îndeosebi legată la mînuşe cu buruienile desrintate 282 urzică, leuştenn, ai (usturoi), naică. pelin, «caiete şi areu şi un taior (ban de argint) cu coadă, iar în o cirpşoarn bine legată unsoarea gătită dc gâzdnriţn casei la Ibdorosale (24 de zile Înainte dc Rusule), constătătoarc din buruienile sus-amintite, afară de areu, dar adăugindu-sc puţină unsoare de porc. Păcurarul ia de la găleată banul şi de bucurio stropeşte pe gălotăriţă cu apă din găleată. Adună apoi toate oile In strungă .aruncă apă din găleţi peste ele cu un strigăt do «Să deic Dumnezeu noroc!», apoi începe la uşa strungii a le mulge şi in fine să tragă colacul, care colac asemenea este împodobit cu flori şi făcut din făină de griu bine cernută, şi din care apoi se împarte şi găletăriţelor (gloatele ce au venit cu găleţile) dte o bucată."; Sofr. Liuba şi Aur. lann, Tbpoxrafia satului şi hotarului Maidan, p 109. 16. in ajunul Crăciunului, stăpinul dc oi pune un bruşi marc de sare invâlit bine, sub pragul casei, pe unde se umblă, tn 7.iua de Ales, scoţindu-se şi mâcinîndu«se. ae amestecă cu târiţe şi se dă apoi oilor de mlncare. 17. At. M. Marienescu, Alesul, publ. in ziar. cit., p. 239-240. 18. Corn. de dl Dim. Recean. înv. in Ciudnnovăţ: jn acest mod so ruscucăiesc (râs-cuc) oile ca să nu piardă laptele. Se crede că cucul are putere asupra oilor, cari nu fătat, cînd a cintat el, şi poate lua laptele de acele oi.-; corn. de dl. los. Olariu: .Petrecîndu-se acuma toate oile pe strungă, cind s-a gătat cu mulsoarvu lor, vâtavul păcurarilor ia pe rind colacii tuturor găletăriţelor, ung fiocare colac pe margine în trei locuri cu lapte din găleata proprie, de unde scoate apoi cite o feliuţă din coaja colacului, pe care i-o pune in găleată, ca s-o dea in sarea oilor. După ce a gătit cu tăierea bucăţelelor din toţi colacii, ciţivu păcurari, chiar şi din gâletăriţe, merg in strungă, iar vâtavul şi alţi păcurari râmin afară de strungă Acum vâtavul cu ceilalţi păcurari se pun in uşa strungii, dc unde ia pe rind toţi colacii, îi întinde po uşă la păcurarii din strungă şi strigă: cuc, iar cei din strungă răspund: răscuc, de trei ori. La urmă trag toţi, cum pol, de se rupe colacul in mai multe părţi. Răscucuirea oilor se face în credinţă ca oile fătate, după ce a venit cucul, nu pot aven laptele lor natural, din cauză că după venirea cucului farmecătoarele pot să farmece oile mai uşor " 19. Corn. de dl. los. Olariu. 20. în Bucovina se numeşte balmoş sau balmuş şi se face cu totul altfel. 21. Vezi despre aceasta datină mai pe larg in cap. Focul viu. 22. Jocul acesta, după cum rezultă din descrierea lui, nu e alta decit Arcanul sau Arcannua românilor din Bucovina. 23. Aşa se petrec şi la Nunta berbecilor, in părţile Almnşului Nunta oilor, care e asemenea o sărbătoare păstorească şi care sc ţine toamna intr-un timp nehotârît. 24. AL M. Marienescu, Alesul, publ. in ziar. cit., p. 240-242. 25. Dat. rom. din Bucovinn, eoni. Gura Sadovei, com.de Leon Latiş: »fn ziua de Sf. Gcorge se mulg oile pentru prima dată in anul curgător. Aceasta se face in următorul mod: seara, spre Sf. Gcorge, se aleg mieii şi dimineaţa oile se mulg prin strungă. Aceasta sc face crezind că, dacă se face in modul acesta, atunci dau oile mult lapte in decursul anului."; a celor din Cândrcni. corn. de Petea Ursul, fost cant. bis.: .Din ziua de Sf. George începem a alege mieii mai intii pină la prinz. şi aceasta se cheamă improornrea oilor. Aceasta durează o sâptâminâ, pînâ sc dedau mieii cu răbdarea de a suge. Apoi se începe a-i alege pină la amiază-zi, care alegere durează pînâ In 27 mai, adecă pînâ în ajunul Duminicei mari sau Rusalii. în această zi se aleg apoi mieii de tot şi nu se dau mai mult să sugă. Tot in 27 mai sc adună toate oile la un loc, cite au să fie la acea stînâ, căci in 29 mai se măsoară, iar din 27-29 se face caşul pentru sarea cîtâ trebuie pentru toată vara la oi. şi în 29 mai se dă una maja de caş pe una de sare."; W. Schmidt, op. cit., p. 11. 283 VII. COMORILE Sub cuv. comoară pl. comori so înţelege un număr considerabil de lucruri preţioase, făcute din aur şi argint şi adunate la un loc, însă mai cu seamă o cantitate mare de bani îngropaţi în pămint. Comorile din urmă, căci numai despre acestea ne-am propus să vorbim in şirele ce urmează, sînt. după credinţa şi spusa poporului român de pretutindeni, de două feluri şi anume: curate şi necurate. Curate sînt acelea ce s-au îngropat cu scop bun, adecă ca să le poată afla şi dezgropa nu numai cel ce le-a îngropat, ci şi alţi oameni. Necurate însă sînt acelea ce s-au îngropat cu scop râu, adecă ca, afară de cel ce le-a îngropat, nimeni altul să nu le poată dezgropa. Comorile curate sînt de regulă îngropate, de teamă ca să nu vie şi să le răpească duşmanii sau hoţii. Pe cînd, din contră, cele necurate sînt de regulă îngropate de către oameni zgîrciţi, iubitori de argint, cari mai bine şi-ar da viaţa decît să vadă că banii lor au căzut pe mini străine. Drept aceea, ei le îngroapă nu numai de frica duşmanilor şi a hoţilor, ci de frica orişicui, chiar şi a neamurilor celor mai de aproape, căci ei nici după moartea lor nu vor ca să aibă cineva parte dintr-însele. Şi ca nimeni să nu le poată dezgropa şi lua, cînd le îngroapă, le închină diavolului, prea bine ştiind că acesta nu va lăsa pe nimeni ca să se apropie de dînsele şi să le fure. Şi într-adevăr că nemijlocit după ce s-a dat în paza necuratului, acesta îndată le şi ia sub scutul său, şi de acolo înainte numai el singur are treabă cu dînsele, apărîndu-le in toate chipurile contra celor ce se încumetă a se apropia de dînsele cu scop ca să le dezgroape şi să le ia.1 De aicea vine apoi că toate comorile acestea sînt nqcurate, pentru că necuratul şi-a pus codiţa pe ele. Toate comorile îngropate ard spre zilele cele mari, mai ales însă spre Sf. Vasile, Paşti. Sin-Giorgiu, Ispas sau înalţarea Domnului şi spre Duminica mare.2 Unii însă spun că ele ar arde joi noaptea din Sâptămina mare.3 Deci atît comorile cele curate cit şi cele necurate se cunosc atît de pe timpul cînd ard, cit şi de pe para cu care ard. Comorile ce ard de la amiazi şi pină la miezul nopţii sînt necurate. Iar comorile ce ard după miezul nopţii, şi anume după ce au cintat cocoşii de miezul nopţii, şi pînâ la amiazi, acelea sint curate'1, căci se ştie că după cîntâtori, adecă după ce au cintat cocoşii de a doua oară, toate duhurile cele necurate se fac nevăzute.5 Para comorilor, sau mai bine zis a banilor celor curaţi, e albăstrie, iar a celor necuraţi e cam albie sau gâlbie 6 Banii ce ard cuj>arâ sau flacără albie sînt de argint, iar cei ce ard cu pară gâlbie sînt de aur.' Flacăra care arată locul unde ard banii se urcă atît de sus in aer, cit de adine e îngropată în pămint comoara ascunsă."'' 284 însă flacăra sau para aceasta nu e deloc fierbinte, de aceea nimic nu se poate aprinde de la dînsa, ba nici măcar omătul, dacă e iarnă, cînd ard banii, nu se topeşte.9 Am spus mai sus că comorile ard de regulă în ajunul sau in dimineaţa zilelor celor mari. însă ele nu ard în fiecare an, ci tot numai după şapte ani. 0 Orişicărui om c dat de la Dumnezeu să vadă comori sau bani arzînd.11 Nu-i e insă fiecăruia dat ca să le şi dezgroape, ci numai acelora cari sînt buni înaintea lui Dumnezeu.12 Cele curate, tocmai pentru că-s curate, fiecare, dacă e bun la Dumnezeu, poate fără frică şi cutremur, numai dacă şi-a însemnat locul, să meargă la dinselc şi să le dezgroape, fără să i se intîmple ceva. Nu tot aşa însă se poate face şi cu cele necurate, căci acelea, fiind de regulă menite dracului, dracul îndată cum s-au îngropat îşi şi pune codiţa pe dînsele, şi-apoi om trebuie să fie acela, nu ceva. care se încumetă şi poate să le dezgroape şi să le scoată din ghearele sale. Dar nu numai singur dracul, căruia i s-au menit, e acela care apără comorile şi nu lasă pe nimeni ca să le dezgroape, ci şi ştima banilor, care, ca şi necuratul, se preface în mai multe chipuri, încît nici nu te taie prin cap, precum: in cine, mîţă, cocoş, găină, neamţ, pinâ chiar în frunză, care zboară suflată de vînt. Dracul sau ştima, cum vede că se apropie vreun om de comoara ce-o păzeşte, cu scop ca s-o dezgroape, o trage cu căldarea, cu oala sau ulcica, în care e îngropată, în fundul pâmîntului, ca să nu poată da de dînsa sau, prefâcîndu-se in chipurile arătate mai sus, îl bagă în toate boalele şi-l alungă în toate părţile, lovindu-1 peste cap, peste gură, etc., astfel că-i trece tot dorul de a o săpa.13 Aşa se zice că o seamă de oameni, cari au văzut comori arzînd şi s-au dus ca să le dezgroape, necuratul, duce-s-ar pe pustii, i-a purtat toată noaptea în toate părţile, iar dimineaţa tot în acel loc au iţjuns de unde o au pornit. Altora lc-a luat cîte o mînă sau cîte un picior, astfel că n-au mai putut cu ele nimic lucra.14 Cu toate acestea însă că comorile sînt foarte greu de dezgropat şi de luat, totuşi, fiind banul foarte lacom, nu unul şi nu o dată îşi cearcă norocul. însă cei ce voiesc să vadă comorile arzînd trebuie să stea şi să vegheze toată noaptea, spre zilele cele mari, cu o luminare aprinsă şi cu foc în vatră şi să fie pregătiţi cu o batistă sau cu o petică albă.15 Iar cînd văd banii arzînd, atunci să nu fugă de către ei, ci să arunce batista sau petica sau şi un alt obiect oareşicare de pe sine jos, căci atunci banii ard necontenit pînâ ce merge şi ajunge omul la ei, atunci banii ies în sus şi se opresc atît de aproape de faţa pămîntului, cît de înalt e obiectul aruncat. Aşa bunăoară, dacă aruncă o opincă, atunci să se ştie că nu va săpa mai mult decît un lat de mînă; dacă aruncă un papuc sau o cioboată, atunci se zice că banii sînt asemenea foarte afară; dacă aruncă cureaua sau brîul, atunci pînâ la brîu de afund; dacă lasă pălăria sau cuşma, atunci sînt ei rit un stat de om de afunzi în pămînt. Iar dacă nu face aceasta, adecă dacă nu aruncă nimic ca semn, atunci banii fug în fundul pămîntului şi nu poate da de dînşii.16 După ce a aruncat unul dintre obiectele sus-arâtate şi după ce a ajuns la starea locului, trebuie să împlînte pe locul acela unde ard un băţ sau să pună 285 un alt semn, anume ca să cunoască a douu zi locul, cind va merge sâ-i dezgroape, căci atunci cînd i-a văzut că ard nu e bine do dezgropat, pentru că foarte lesne poate au se schimosenscâ.1' Băţul, care se implintâ ca semn. nu e bine să se tmplinte tare afund, pentru că banii de comun se ridică pînă acolo, pinâ cit de afund e băţul, şi in altă zi poate foarte lesne să-i dezgroape.18 Un alt mijloc de a-şi însemna locul, unde ard comorile, şi chipul cum se pot săpa e acesta: Cel ce a văzut undeva arzind bani să ia un semn de acolo, de-i aproape, iar de e departe para, sa ia ceva de la briu, să împlînte in pâmînt unde se află, şi apoi para stă pinâ ce ajunge la ea, dară semnul să nu-l mai ia. După ce a luat semnui, sâ caute buricul pâmîntului19 şi agheasmă din nouă case vecine, cari nu sînt adăogite, nici stâpinii lor căsătoriţi de a doua oară, sâ meargă la locul unde-s banii îngropaţi, sâ incunjuro locul şi sâ-l stropească cu agheasmă, zicînd următoarele cuvinte: - Acesta e buricul pâmîntului, vă incunjur şi vă poruncesc, banilor, sâ ieşiţi afară, precum a poruncit Dumnezeu în Dealul Vnvilonului de au ieşit multe feluri de hrană pentru cei cinci cuconi şi mai multe suflete, aşa poruncesc şi acestui loc sâ iasă banii afară! Fină acuma aţi fost ai pâmîntului, dar de acuma înainte sfnteţi ai noştri, cari sîntem aici, şi vă stropesc cu apă de la casa lui Dumnezeu, strinsâ de la nouă locaşuri, ca sâ fugă ce este pe lingă voi, banilor, pinâ nu stropesc, dar de n-a fugi, il nimicesc! După rostirea acestor cuvinte, sâ vie acasă, sâ facă metane in cruciş, să se culce, şi apoi se arată schima banilor şi-i spune cum să-i sape şi ce să facă cu dinşii, după ce i-a săpat 20 Cel ce a văzut bani arzind şi şi-a însemnat locul, rar cind poate singur să-i sape. De aceea trebuie să meargă mai mulţi inşi ca sâ-i sape, însă sâ nu fie cu soţ, ci fără soţ; adecă trei. ori cinci, şi sâ fie toţi intr-un gind, să nu gîndească unul una şi altul alta, căci atunci n-au noroc. 1 încercindu-ae unul, care n-are noroc, ca să dezgroape banii aceia, il pedepseşte Dumnezeu, schunosindu-1 in tot felul.22 Asemenea se zice că oamenii ce voiesc să-i sape trebuie sâ fie cu inimă bună la Dumnezeu, să nu aibă inimă şi gind râu unul asupra altuia, căci dacă au inimă rea, atunci banii se cufundă in pămint cu vuiet mare şi nu le mai pot apoi da de urmă 23 Dacă oamenii sînt intr-un gind şi cu inimă bună unul asupra altuia, şi dacă banii sînt curaţi, atunci pot sâ-i sape in voia cea bună, căci nimic râu nu poate sâ li se intîmple. Dacă Insă banii sînt necuraţi, adecă dacă sint in stâpinirea celui necurat, atunci nu se pot scoate decit prin jertfirea unei vite oarecare pentru cel ce i-a ascuns. Ba. citeodatâ. se cere chiar şi jertfă de om. Şi cel ce vrea să sape comoara trebuie sâ juruiască un copil, sau de nu. moare însuşi. Deci fiecare comoară din cele necurate cere acela lucru pentru care s-a menit celui ce o va afla şi o va scoate.24 Cel ce află o comoară necurată şi voieşte sâ o sape. aude un glas care il întreabă, cu sâ-i dea vin suflet de om, că altfel nu i se va da, ci-1 va preface în cărbuni suu altceva.25 286 Cei ce nu voiesc să asculte de acest glas, ci fără sâ dea ceea ce li se cere, se ating de comori necurate, nu li se arată, căci îndată li se primejduieşte una sau mai multe vite, sau lor însuşi li se strimbâ gura sau li se ia o mină sau un picior, sau altă boală grea dă fără veste peste dinşii.26 Mai departe se zice, că cel ce a aflat o comoară şi a scos-o să se ferească de a astupa locul oalei sau al căldării, in care a fost îngropată. Asemenea se cere ca, în locul unde a fost comoara, să se lase, după ce s-a săpat aceasta, măcar vreo cîţiva bani din cei săpaţi, dacă nu voieşte să fie omorît de ştima banilor, căci ştima banilor ii numără in toată ziua şi, dacă nu are ce număra, apoi merge la omul respectiv şi nu-1 lasă în pace, ci i se arată in felurite chipuri, şi aşa îl necăjeşte pînâ ce trebuie să moară. 7 Acestea sînt credinţele românilor din Bucovina despre comori, despre aflarea şi dezgroparea lor Dar credinţa in comori se află nu numai la românii din Bucovina, ci şi la românii de prin celelalte ţâri. „Cine petrece noaptea spre Sf. George afară, scrie W. Schmidt cu privire la românii din Transilvania, şi-şi încordează ochii, acela vede arzind comorile ascunse in sinul pămîntului, iar de acestea are Transilvania mai multe decît orişicare altă ţară de sub cerul lui Dumnezeu, fiindcă prin ea au trecut multe popoare. Pentru că tocmai în această noapte trebuie sâ se curăţească comorile de cotleala lor sau să înflorească, după cum spun miturile germane. însă mai este mare deosebire, ori de se observă focul înainte sau după miezul nopţii. Focul înainte de miezul nopţii arată că comorile sînt păzite de spirite bune, iar cele după miezul nopţii că dracul păzeşte mamonul şi arareori cutează cineva, agimbat de dorinţa de avere, a săpa o atare comoară. Pentru ca să aibă necontenit nevoie, este de qjuns la oamenii de rînd ca să se pună în ziua de Sf. George pe pîntece lingă un iaz sau apă curgătoare şi sâ se uite neclintit în apă, pînă ce vor vedea un peşte. Săpătorul de comori trebuie însă ca sâ vadă in apă un şarpe alb; in contra muşcăturii lui ajută chiar apa in care se mişcă el; trebuie sâ-i taie capul cu o monedă de argint, sâ-1 îngroape in pămint şi să sădească usturoi pe el. Dacă mănîncă săpătorul de comori din acest usturoi copt, nemijlocit înainte de ziua Sf. George, apoi nu numai că cîştigă darul de a vorbi cu toate, pe cite le-a făcut Dumnezeu, ci poate auzi chiar cum creşte iarba. El cîştigă prin aceasta şi puterea de a săpa comori observate. Numai trebuie, îndată cînd observă para, sâ înfigă in locul indegetat de foc o furcă de fier sau chiar numai cuţitul său; insă cu mult mai sigur este dacă lasă iute să cadă cuţitul.indreptat cu virful in jos, de trei ori pe obiala piciorului drept şi sâ-1 ridice asemenea de iute, aruncîndu-l apoi in foc. Dacă face el aceasta dimpreună cu un al doilea, apoi sâ păstreze tăcere, şi anume tăcerea cea mai profundă. Dar încă şi mai mult să se ferească de neonestitate, pentru că, precum in tot locul, aşa bate ea şi aici pe însuşi stăpinul său, aduce în casă pe dracul, ca păzitor al comoarei astfel cîştigate, iar acesta împărtăşeşte apoi numai singur foarte puţin din comoara păzită, aducind astfel daună nu numai celui neonest, dar şi tuturor casnicilor. De asemenea, are şi aicea coloarea albă un farmec atit de silitor şi de învingător asupra reprezentanţilor întunericului. incit ei trebuie să jertfească comorile lor... Văi insă şi de acela care astupă 287 o groapă, din care s-a scos o comoară. El îşi pierde viaţa sa şi viaţa săpătorului de comori. Bani îngropaţi poate vedea însă arzînd şi-i poate scoate afară pe timpul Sf. George şi acela care a mîncat multă pine mucezită. Zmeii joacă de asemenea rolul de păzitori de comori şi povestea spune: Unui om din Meregyo ii promiseseră zmeii comori mari, dacă va veni la ei cu un tovarăş priincios. Omul merse cu femeia sa. Cind se apropie de locul destinat, era omul trudit şi adormi cu capul pe poalele femeii sale. Atunci veniră zmeii şi-i plăcură femeii atit de mult, incit ea le făcu semn ca să se apropie şi să taie capul bărbatului, pentru ca să se poată apoi tiini cu ea. Dar zmeii treziră pe bărbat, ii descoperiră cele intimplate şi-l respinseră cu cuvintele, ca să aducă o fiinţă mai priincioasă decît femeia sa. Omul merse acasă şi aduse curind după aceea cinele său. Zmeii il atacară acum in şagă, dar cinele îl apără cu curfţj; ei îşi împliniră apoi promisiunea şi-i deteră omului comorile.»28 „Sînt multe comori ascunse în păinint - cred şi spun mai departe românii din Transilvania - şi toate se pot căuta şi afla, dacă Ie pindeşti spre zilele cele mari29 şi mai ales spre ziua de Sîn-Georz, căci atunci ard ele; şi dacă ard cu pară albastră, atunci sînt buni şi-i poţi lua, iar dacă nu ard cu pară albastră, atunci nu-i poţi lua. Numai cit şi banii, cea mai mare parte sînt cu boboane, şi atunci şade dracul pe ei, şi acela care umblă la acei bani nu-i poate folosi, căci diavolul nu-1 Iasă. însă îndată se pot cunoaşte cari bani sînt buni şi cari nu, şi anume: cînd flacăra lor e albastră şi se arată după miezul nopţii, atunci sînt buni, iar cînd flacăra lor se arată de cu seară, atunci banii nu sînt buni, ci închinaţi diavolului, şi din cauza aceasta nu-i poţi lua, căci vine diavolul şi te trînteşte.*30 Cu toate acestea însă, se află unii oameni, cari şi pre aceştia îi pot lua, şi anume: dacă un băiat din gemeni îşi unge unghiile de la degetele cele groase ale ambelor mini cu mir sfinţit, se duce apoi peste locul unde se află comoara şi se uită prin unghiile cele unse, vede comoara, şi atunci, fie ea ori şi de cine păzită, o poate lua.31 „Cine stă în noaptea de Sf. Gheorghe, de nu doarme - scrie d-1 G. I. Pitiş tot cu privire la românii din Transilvania - se zice că păzeşte comorile, că în noaptea de Sf. Gheorghe şi în noaptea de Ispas se zice că joacă comorile şi se arată la oameni, şi cine are noroc le găseşte şi tot insul crede să-şi încerce norocul... Comori s-au întimplat de le-au găsit oamenii, că comori sînt multe îngropate in pămînt din vremuri vechi, de era războaie şi venea turcii ori muscalii, şi omul nu ştia unde să-şi puie banii şi ce să facă cu ei, ca să nu-i piarză, şi-i venea in minte sâ-i îngroape; apoi ori îi îngropa în vatra focului, ori în casă, sub pat, ori sub pragul uşii, ori în grajd sub iesle, ori în dosul casei, ori in altă parte. Alţii iară era de avea bani şi n-avea cui să-i lase, ori nu vrea ei să-i lase nimârui moştenire şi mai bine zicea că să-i găsească al cui va fi norocul şi îi îngropa în pămînt în cîtc o grădină de făcea groapă şi băga banii şi apoi deasupra semăna cîte un pomişor, ori îi îngropa lingă cite un pom mare. la rădăcina lui, ori ii băga în cîte o scorbură, ori îi ascundea în altă parte, după cum credea. 288 Alte comori sînt puse de pe vremurile cind era haiduci şi hoţi de codru, dc-şi băga banii în pâmînt prin păduri ori prin peşteri, şi dacă se intimpla să se prăpădească, rămînea acolo. Şi banii se punea într-o oală ori intr-o căldare, ori în altceva de aramă, că in oale de pămînt nu se prea punea.se punea numai in vase de aramă. Şi după ce-i punea in vas, săpa in pâmint cit se gindea ca sâ-i bage, altu mai înăuntru, mai adine, altu mai afară. Şi cind ingropa comoara, dacă nu o lăsa la noroc să o găsească cui i-o fi dat, atunci o ursea. Comoara se ursea aşa, că zicea că să o găsească, după atîţi şi atiţi ani, să o găsească cutare ori cutare, să fie băiat ori fată, să fie om mare ori bătrîn, ori să fie neam, că mai ales se ursea să se găsească din neamuri, şi aşa o ursea, adecă Si spunea că atunci să joace cînd va fi ori o rudă, ori vreun nepot, ori cine vrea să o găsească; şi cînd se întimplă după cum e ursită, atunci iese din pâmint flacără ca de foc, da numai cît iese cum sînt şi banii, adecă în mai multe feluri: dacă c argint, iese flacără verjie-albastră; cind e aur, iese flacără galbenă. Şi unde se vede flacăra, se zice că joacă comoara. Locul unde joacă comoara se cunoaşte, că vine locul de e ca pîrlit, da omul, dacă nu vede flacăra şi vede numai locul pîrlit. nu ştie dacă e pîrlit de comoară, ori poate să fie pîrlit că au jucat acolo ielele... Alţii mai spune că e comoară şi în locul unde se înverzeşte pâmintul şi e crăpat; ori dacă într-un loc găseşti bani, de sînt banii muceziţi şi îi găseşti pe pâmînt, aşezaţi cumva, atunci iară în locul ala e comoară. Şi cind vezi că joacă comoara să-ţi fie ochii într-acolo, ca să nu o pierzi, că flacăra se înalţă pînă de trei ori, şi dacă te duci să pui semn, joacă pînâ te apropii de ea, şi dacă îţi e dat de la Dumnezeu şi dacă e comoară bună şi ai pus semn unde o ai văzut că joacă, atunci o poţi scoate oricînd, că comoara bună o păzeşte îngerul, şi cînd o vezi că joacă, el ţi se arată în haine albe, de se zice că se arată omul ăl alb; şi te cheamă şi-ţi arată unde e, şi dacă nu vrei să te duci, atunci vine el la tine şi-ţi cere semn şi pune în locul unde e comoara. Dar comorile bune nu joacă numa la Sf. Gheorghe şi in noaptea de Ispas: ele se arată şi în noaptea de Paşti şi in noaptea de Rusalii, şi în zile mari se poate să se arate; ba se arată şi ziua cui e dat să o scoaţă. Şi dacă ţi se arată, să laşi ceva semn, ceva din picior ori ceva de pe tine: o cizmă ori o haină; da tot e mai bine să laşi ceva din picior, că pînâ unde îţi vine pe trup ce laşi, atîta sapi in pâmînt pînă să dai de comoară. Şi comoara, dacă o sapi şi o scoţi, locul să nu-1 laşi gol. că nu e bine; e bine ca în locul comorii să pui griu ori porumb, să nu laşi groapa goală, că cine o lasă destupată se zice că moare. Şi cînd începi să cheltuieşti din bani, se zice că e bine să faci mai întîi o pomană, şi popii să-i cumperi un patrafir şi sâ-i faci şi o haină. Comorile, cari nu sînt bune, de sînt rele, se zice că sînt comori închinate răilor, ori că sînt vrăjite, ori afurisite, ori legate, şi atunci ele se scoate mai cu greu, că peste ele e stâpin necuratul. Comorile rele le-au pus oameni răi. oameni zgîrciţi, de era siliţi de vremuri să se despârţească de bănişorii lor, şi cînd ii îngropa, îi ingropa cu gîndul de a-i scoate iară, de aia ii afurisea ca oricine îi va găsi şi-i va scoate înaintea lor să-i fie şi sâ-i paţâ aşa şi aşa, şi apoi ei se intimpla de mureau şi banii râmineau juraţi în pâmint. Alţii iar, cînd vedea că li se apropie sfîrşitul şi avea bani şi de răutate nu vrea să-i lase nimărui, mai bine îi ingropa in pămînt şi-i afurisea, de găsit să 289 se găsească, da numai după atîta şi atîta vreme să se poată scoate, şi cine va vedea comoara mai intii, ori cine se va atinge mai intîi de ea. iară să-i fie şi sâ-i paţă aşa şi aşa. Comorile legate se zice câ nu s-arată în orice vreme; se zice că ele joacă numai in puterea nopţii de Sf Gheorghe şi de Ispas. Se întîniplă de vede comoara unul cui nu e dăruită, da ori o vede de departe şi atunci nu o poate găsi, ori dacă vrea să o scoaţă, comoara fuge de odorogeşte şi face zgomot, ca cum ar umbla neşte care, da de văzut nu vede nimica. Că de multe ori aude omul odorogind in tindă, aude troznind mesele, scaunele şi grinzile de la casă, face feştanie şi tot trozneşte şi odorogeşte. şi atuncea ştie de bună samă că e comoară, şi se duce şi la cârturâreasâ de-i dă cu cărţile, ori îi caută în păscâlie şi-i spune verde câ în casă la el, ori in grădină la el, ori in curte la el e comoară, dar dacă e. n-are ce-i face, dacă nu-i e dată. Şi dacă işi face intr-adins să o scoaţă, cind e să dea de ea, atunci îi piere, de se mai bagă încă pe atîta in pămint. La unii li s-a intimplat de au săpat comoara şi au dat de ca, şi au văzut şi galbinii, da n-au putut să-i ia, că erau bani dăruiţi âlui din bolovani, şi cind da să-i apuce, ii luneca printre degete, că pe banul dăruit ucigaşului nu se poate face nimeni stâpin. Alţii iar, cind li s-au arătat şi au inceput să sape şi auzea câ sună a comoară, cum vrea să o scoaţă mai iute, au pomenit pe Ucigâ-1 Crucea şi atunci numaidecit comoara a început să odorogeascâ ca cum tună Sint Ilie, şi sâ fugă pe sub pămint. Câ nici o comoară nu se poate scoate, dacă pomeneşti pe necuratul; şi cind începi sâ sapi gindul numai la Dumnezeu să-ţi fie şi să-ţi faci sfinta cruce şi altceva sâ nu vorbeşti decît tot de Dumnezeu. Alţii iar, dacă li s-a arătat comoara şi au văzut-o unde e şi au pus şi semn, cind s-au dus s-o sape, s-au dus noaptea prea tîrziu. şi cum săpa şi nu mai dase de ea, i-a apucat cintatul cocoşilor, şi atunci au şi pierdut-o, pentru câ cit au dat cocoşii in cintat, dracul nu mai are putere, da atunci nici comoara nu se mai arată. Dacă ţi s-a arătat comoara şi n-ai băgat bine de samă locul, atunci zice că să te duci să iei pămint de acolo şi să-l vezi, câ se cunoaşte câ e mai altfel decît în alte părţi. Ori dacă nu. sâ te duci şi pe unde ai văzut flacăra, să iei şi să preseri cenuşă şi sâ laşi noaptea aşa. iar dimineaţa sâ te duci şi sâ vezi, că se intimplă sâ calce ori om ori lighioană, ori ceva. şi unde se intîmplă să calce, acolo e comoara. Comoara rea, dacă o vede cui e dăruită şi se duce şi pune semn. cind se duce sâ o sape sâ o scoaţă i se arată spurcatul şi-i spune din gură pe ce e jurată şi ce sâ-i dea ca sâ o scoaţă. Unele comori sint jurate pe cite un suflet şi nu le poate scoate pinâ nu-i dă un suflet; apoi ori ii dă o lighioană: o găina, un cîine, ori un purcel ceva, ori îi da un om. dacă cere suflet de om. Şi cind il dă. il dă peste groapa de unde vrea sâ scoaţă comoara şi zice ca a lui sâ fie. Cite unul işi dăruieşte din copiii lui, dacă cere suflet de om, numai ca sâ poată scoate, câ zice câ - dacă va muri. l-oi ingropa cu». Da nu moare totdeauna ăl dăruit, câ uneori nebuneşte ori se poceşte, de ajunge de chilă (chin), ajunge neom. Şi numai după ce-i dă râului ce a cerut, numai atunci o poate scoate; şi o poate scoate numai noaptea, câ zice câ-i ia norocul. 290 De obicei şi comorile bune tot noaptea le sapă, câ se fereşte oamenii unii de alţii, se fereşte vecinul de vecin, ca să nu-1 vază şi sâ nu-1 plrascâ câ a scos comoară. Şi cind e la scos, mulţi se fereşte să puie şi mina pe bani, că mulţi, cînd au dat de comoară şi au văzut atîţia bani şi au vrut să-i ia, au nebunit ori au rămas morţi acolo lingă comoara. în fine, d-l S. Teodorescu-Chirileanu scrie, după credinţa şi spusa românilor din Moldova, următoarele despre comori: „Banii se pun pe la locuri însamnate. Aşa sub un copac, lingă o stincâ dintr-un virf de munte, lingă o stincă de lingă o carare sau drum mare. Dacă comoara-i lingă o stincâ şi in apropiere este .un copac, atunci se găseşte semn in copac, sau de-i comoara sub un copac, atunci ii cioplaş în copac, sau îs tâiete cîtcva cepuri. Cind pune cineva bani in pâmint, face o groapă. Banii mai întîi se pun intr-o căldare, ceaun, balercâ, găleată. Omul îngenunche lingă groapă şi zice: - Cum i-am luat, aşa să-i ieie de aici cel ce i-a găsi!33 Aceste vorbe se zic numai cînd s-a luat banii «cu moarte de om.» Cind nu-s luaţi bani cu moarte de om, atunci se zice: - Cine a lua banii aceştia, să facă: milostenie (sărindare) la biserici, minăstiri; sau sâ facă o fintînâ lingă un drum. să cumpere nişte vaci; să facă case la nişte vâdâni Sâ cumpere pâmint pentru copii găsiţi ori orfani. Tot atunci spune la ce vreme trebuie sâ ardă banii. Banii ard la vremea hotâritâ de cel ce i-o pus în pâmint. Para comorilor e albastră şi nu arde întruna, ci zbucneşte în rinduri 34 Banii cei buni ard totdeauna după ce cintâ cocoşii, şi ziua. Mai ales cînd ard in zori de ziuă, şi in aceea zi e sărbătoare mare, acel ce-i vede are noroc de aceştia. Banii cei răi ard totdeauna după ce inserează, pinâ la miezul nopţii. Cel ce vede arzind o comoară, şi e departe de dinsul, sâ împlînte un cuţit în pămint, căci comoara arde pinâ ce ajunge ca să însemne unde arde comoara, pentru ca mai pe urmă s-o săpe. Dacă văd mai mulţi oameni arzind o comoară şi se duc îndată ca s- o săpe, aceluia ce i se va arăta pe comoară un lucru oarecare de aur,3,1 argint sau aramă, acela are noroc la comoara aceea. Cind ard banii, pămîntul de comoară se face zguros şi de o coloare cenuşie-deschisă, iar pietrile de coloare ruginie. Cind te duci sâ sapi o comoară, să-ţi iei: sapă, hirleţ, cazma şi încă următoarele lucruri: luminare din ziua de Paşti, smernă din cădelniţa popei şi usturoi. De ai luminare de paroi, nu-ţi mai trebuie alt nimic, poţi să te duci cu pieptul deschis, câ n-ai de ce sâ te temi. Cu usturoiul se unge în cruciş pe faţă, cind se apropie de comoară şi zice nişte cuvinte pe care nu le-am putut afla. în timpul cînd sapi comoara, ştima banilor - dracul - iese mereu, umblă in jurul omului, prefăcîndu-se in: iepure, vulpe, lup, urs. la urmă se face om şi se apropie de cel ce sapă comoara, ca de trei paşi36, şi zice: - Ce cauţi aici? - Vreu să sap şi să ieu banii! - Ce ai să faci cu banii? - Am să dau milostenie (sărindare) pe la monăstiri, etc., ca mai sus. 291 Dacă banii au fost puşi în pâmînt cu condiţiunele acestea, atunci ştima zice: - Fie după cum ai zis, numai să te ţii de cuvînt! Dacă cel ce-o pus banii in pâmint, o zis: -cum i-am luat eu, aşa să-i ieie cel ce i-a găsi *, atunci ştima zice: - Să-mi dai cap de om şi ţi-oi da banii! Dacă cel ce sapă e lacom de bani, ii dă ştimei pe unul din familia lui. Dar vai de sufletul care-i dat ştimei pentru aşa fel de lucru! Un om din satul Păltiniş, corn. Neagra Şarului, a sapat o comoară şi ştima banilor i-a cerut cap de om. Dintr-intîi, mai mai nu-i venia la socoteală condiţiunea aceasta, dar îndoindu-1 lăcomia de bani, i-a dat ştimei pe o nepoata a lui ce o infiase el. Nepoata omului era de 8 ani, şi după ce a dat-o uncheşu-său ştimei, în timp de 4 ani, copila s-a făcut hîdâ şi închircise de era ca una de 3 ani. Ea ştia din ce pricină i s-a întîmplat aceasta, şi mereu se ruga lui Dumnezeu să-l hrănească de bani pe uncheşu-său. Copila o murit in chinurile cele mai îngrozitoare. Dar Dumnezeu a lucrat de nici uncheşul copilei n-a avut moarte bună... în Transilvania (nu ştiu anume în ce localitate) era o comoară. Şi o umblat oameni de toate naţiile: unguri, secui, nemţi, ca s-o sape şi să ieie banii, dar ştima banilor le cerea -cloşca lor cu pui». Şi fiindcă nu înţelegeau ce vrea să zică ştima cu vorbele acestea, n-au putut să ieie banii în ruptul capului. Amu s-a dus un român, a sapat comoara, şi numai ce vine ştima banilor: - Ce-ţi trebuie, mâi? - a zis răstit ştima. - Bani, alt nimic! - Dacă vrei să-ţi dau bani. să-mi dai şi tu cloşca ta cu pui! Cloşca cu pui nu era alta, femeia cu copiii. Şi românul avea nevastă cu 4 copii. - Ţi-oi da-o, da întâi să duc o păreche de dasagi de bani cu calul acasă şi, cind m-oi întoarce, am să-ţi aduc cloşca cu pui, şi atunci mi-i da şi banii uceştialalţi. - Bine! - şi l-o lasat pe român de şi-o împlut o păreche de dasagi, şi s-o dus cu ei acasă. Românul se întoarce înapoi fără să aducă pe nevastâ-sa. - Ei, n-ai adus cloşca? - Ţ-am adus-o ş-am lasat-o in cutare loc!... Şi românul dă să împle iar dasagii. - Să nu pui mina pe nici un ban, întâi să-mi aduci cloşca aici şi pe urmă ie-ţi-i! - Eu aşa-ţi dau cloşca, dacă mi-i face turtă de cenuşă şi, după ce-i coace-o, să mă văd printr-însa ca in oglindă! Ştima s-o năcăjit fel şi chip. da de unde să facă una ca asta. Ei vezi cum nu poţi să faci tu aceasta, aşa nici eu nu pot să-ţi dau cloşca! Cind o auzit ştima aşa, o sărit de o palmă de la pâmînt, s-o miniet foc şi se lăsa de tot la român. Atunci românul a scos bricinarul de la bernevici, o rupt cheotoarea de la gura cămeşoi şi o legat cu bricinarul degetul lui cel mic la rădăcină (falanga a 3-a) şi cheotoarea de virful aceluiaşi deget. Strîngea de deget şi cu bricinarul şi cu cheotoarea. Ştima se vinjolea pe jos, să moară, şi tot nu se da. Românul n-o slăbea, ci mereu strîngea de deget. 292 Ştima, vâzînd câ nu-i chip, i-o zis românului: - Ie-ţi banii şi femeia fie a ta, numai dă-mi drumul, câ tu eşti mai a dracului şi decît mama dracului! Românul Intîi o umplut dasagii de bani, s-o dus cu dînşii acasă şi iar s-o întors, până i-o gătit. Pe ştimă o tot chinuit-o, pînâ ce i-a zis iar: - Mă rog de toţi Dumnezeii, care-i ai, lasă-mă, că nu ţ-oi face nimic, nici ţie nici la urmaşi de urmaşii tăi! Şi de abia mai putea sufla. Românul i-o dat apoi drumul ştimei, de s-o dus pe pustii. După ce se ieu banii, totdeauna se lasă un ban in comoară, nu se astupă; cel ce o astupă chioraşte. Cînd se intimplă de găseşti o comoară astupată, să iei piatră roşie-ruginie de pe comoară, căci aceasta e arsă de para banilor, şi să te duci la un vrăjitor, şi el ţi-a şti spune, îs luaţi banii din comoară ori ba. între bani, de se găsesc măsele de ciumă, atunci acei bani nu-i poţi lua, căci mori de ciumă. Totdeauna să nu se ducă mulţi ca să sâpe o comoară, căci banul e dracul. Trei oameni, fraţi, nu ştiu ce-or fi fost, ştiau o comoară şi s-o dus s-o sape tustrei. înainte de-a începe a sapa, o zis unul: - Să fim oameni cumsecade, cîţi bani ne-a dat Dumnezeu amu să-i im-părţim frăţeşte! - Da, să-i îrnpărţim frăţeşte! - au zis ceilalţi într-un glas şi s-au dus cu toţi la sapat. O sapat ei şi o scos banii şi amu era să-i împarţască. Unul o zis: - Mâi, lăsaţi să mă duc eu acasă să aduc ceva de mîncare, că eu tare-s flămînd şi poate-ţi fi şi voi. Tot i-am spus nevestei să facă nişte plăcinte! - Dă, du-te, numa să nu zăbăveşti! - o zis ceialalţi. Şi o plecat în sat. Ce gîndea el? Am să spun nevestei să facă nişte mîncare otrăvită şi am să le duc, ca să mânînce cei doi, şi după ce-or mîncn ei, îndată au să moară şi toţi banii au să-mi rămiie mie. Cinci o ajuns acasă, i-o spus nevestei cum să facă mîncarea, şi el o mîncat alta mîncare, ncotrnvitâ. Nevasta îndată i-a făcut şi el s-o întors vesel înapoi, ca şi cînd ar fi pus mîna pe comoară. Cei ce au ramas la comoară ce s-o gîndit? - Măi. ce să mai îrnpărţim banii in trei părţi? Mai bine cînd o veni celalalt cu mîncarea, sâ-i tragem amîndoi cîte un glonte în piept! - Măi, câ bine ai zis - răspunse celalalt. Şi-o încărcat puştile, căci aveau puşti cu ei, şi cînd l-o zărit viind, i-o şi ars cîte cu un glonte in piept. Cela o şi căzut la pâmint. Unul s-o dus de i-o luat mîncarea ce-o aducea şi o mîncat bine amîndoi. N-a trecut insă mult şi o închinat şi ei steagul.1 2'3' Şi aşa-i cu aflarea şi dezgroparea comorilor. NOTE 1. După spusa rom. din Bucovina, com. llorodnicul de Jos, corn de dl. Petru Prelipcoan; a celor din Banat, corn Secaş.com. dedl.Valentin Dioniu: „Se crede că spiritele nocurate zac pe comoară şi nu se depărtează de acolo, pină la miezul nopţii* 2. După spusa rom din Boian şi Pâtrăuţi, com. de dl. Vas. T\irturean; a celor din Capu Codrului, com. de Ştef. Bodnarescul: „Se zice că în noaptea spre Paşti ard comorile.-; a celor din Horodnicul de Jos, com de P. Prelipcean: „Banii cei îngropaţi se văd nrzind Ia 293 Sf. Vasile. !a Paşti, la Sin-Giorgiu şi la Înălţarea Domnului.*; a color din Pâuceneşti. in Transilvania, după ms d-lui I Pop-Reteganul: .In ziua do Sin-Giorgiu joacă toţi banii coi buni; cei curaţi atunci sc pot mai uşor afla.*; G. I. Pitiş, Comun, publ. in Reusia nouă, an. I, Bucureşti, 1888, p. 434 şi 435. 3. Cred. rom. din Banat, corn. Sec aş. eoni. de dl. Val. Dioniu. 4. Cred. rom. din Boian şi Pâtrăuţi, eoni de dl. Vas. TUrturean; a celor din Băişeşti, corn. de V. I.ucan: .Banii curaţi ard după ce cintâ cocoşul de miezul nopţii, iar cei necuraţi înainte dc cintarea cocoşului."; a celor din Pirteştii de Jos. corn. de C. Andronic .In simbâta Paştilor stau oamenii pe dealurile cele mai înalte lingă foc şi acolo păzesc ei peste noapte că poate vor vedea undeva nrzind bani. insă numai acei bani sint buni cari ard după miezul nopţii către Paşti a celor din Băişeşti, corn de I. Puhoaţâ: .Acei bani, cari ard înainte de miezul nopţii, sint necuraţi, iar coi cari ard după miezul nopţii sint curaţi.*; a celor din Horodnicul de Jos. corn. de dl. P Prelipcean: .Dacă ard banii înainte de Sf Vasile sau in simbâta Paştilor seara, sau spre Sf Goorgc, ori alte sărbători mari, nu-s buni. îs necuraţi, iar dacă ard ei in zori de zi a sfinţilor numiţi sau a altor sărbători mari, să ştii câ-s buni şi poţi merge fără sfială şi frică sau tremur, căci ii vei lua, numai dacă vor fi sa fie ni tăi.* 5. Cred. rom. din Horodnicul de Jos. corn. dc dl. P. Prelipcean: .Comorile ce se vad nrzind de la miezul nopţii In jos nu sint menite nici dracului nici altor duhuri necurate, şi de aceea le poate săpa cel ce le vede, căci se ştie ca după ce cintâ cocoşii de a doua oară. toate duhurile cele necurate dispar. Comorile însă cari ard de la umiazi şi pînâ la miezul nopţii nu le poate săpa nimeni, căci acelea sint menite duhurilor celor necurate şi acelea nu te Iasă a le dezgropa.* 6. Com. de dl P. Prelipcean. 7 Com. de dl. Va». Turturean. 8. După spusa rom. din Băişeşti, com. de V'. Lucan. 9. Com. de dl. V. Turturean. 10. După spusa rom. din Brâeşti. com. de 1 Pohoaţă 11. După spusa rom. din Băişeşti, com. de V. I.ucan. 12.1)upâ spusa rom. din llişeşti, com. de G. Mihuţă. 13. După spusa rom. din Horodnicul de Jos. com. de dl. P. Prelipcean. 14. După spusa rom. din Mănăstirea Humorului, com de G. Mac ovei. 15. Dat rom din Capu Codrului, com de Ştef. Bodnârescul; a celor din Mân. Humorului, com. de G. Macovei. 16. Com. de dl. Vas. T\irturean; după spusa rom. din Brâeşti. com. de I Pohoaţă; a celor din Mănăstirea Humorului, com. dc G. Macovei. 17. După spusa rom. din Băişeşti, com. de V. Lucan. 18. Cred. rom din Mănăstirea Humorului, com de G. Macovei 19. Sub buncut pămlntului se Înţelege un fel de burete care se intrehuinţenzâ şi ca leac contra tăieturilor. 20 Dnt şi cred. rom din Horodnicul de Jos. com. de dl P. Prelipcean. 21. Cred. rom din llişeşti, com de G. Mihuţă, şi a celor din Brâeşti. com. de I. Pohoaţă. 22. Cred. rom. din llişeşti, com de G. Mihuţă. 23. Cred. rom. din Mănăstirea Humorului, com. de G Macovei 24 Com. de dl. Vas. T\irturean. 25. Cred. rom. din Brâieşti. com. de I. Pohoaţă 26. Com. de I. Pohoaţă. 27. Com. de dl. Vas. Tbrturean şi I. Pohoaţă. 28. Dos Jahr urni semt' Tagc, p. 9-11. 29. Din ms d-lui I. Pop-Reteganul, după cred rom. de pe Jiu: .Spre zileleccle mari, precum spre Paşti, Sin-Giorgiu, înălţare şi Rusalii, pindesc onmenu după comori, căci atunci »e văd nrzind, dur in acea noapte trebuie şi scoase Înainte de toate insa se caută numai 294 ziua, şi dacă vezi flacăra lor pe cimp, te dud acolo, tmpltnţi un băţ pe locul unde ai văzut comoara arzînd şi intr-altă zi te duri cu sapa şi scop banii." 30. Corn. de dl. B. B. losof. 31. Din mg. d-lui I. Pop-R/:teganul. cred- rom. de pe Jiu 32. O I Pitiş, Comori, publ. în revista cit., p. 434-137. 33. Clnd zice vorbele la punerea hanilor, dracul se află aproape de cel ce pune banii şi nude totul. 34. Para comorilor nu-i arzătoare, e rece, căci s-a intimplat de au trecut nişte o» prin pară şi n-au ars. 35. Lucrul poate să fie masă, scaun, etc. Cind va fi lucrul de nur. atunci in comoară vor fi numai bani de aur. do-i lucrul i.obiectul) de urgint, in comoară e numai argint 36. Ştima banilor are numai chip de: vulpe, lup etc., nu poţi insă sa zid ca-i adevărat lup sau vulpe. Ştimu banilor nu se poate apropia mai mult de 3 paşi de cel ce sapă comonra. 37. Şezătoarea, voi V, Fălticeni, 1899, p 107-111 VIII. SFÎNTUL GEORfîE Sfintul George, ca cap al primăverii e, după credinţa poporului român de pretutindeni, nu numai inverzitorul naturii şi semănătorul tuturor seminţelor. precum am arătat mai sus (cap. I), ci totodată şi stîrpitorul balaurilor, adecă al acelor fiinţe prin cari sînt personificate iezările, mlaştinele, mocirlele, precum şi orice altă umezeală. Drept dovadă despre această credinţă foarte lăţită la români, avem următoarea legendă din Bucovina: „Zice că era odată intr-o ţară un balaur cu douăsprezece capete. Şi era mînia lui Dumnezeu, nu alta, ce făcea balaurul acela. Nu era vietate, nu era om. nu era nimeni in lume, care să treacă prin apropierea lui, şi să nu-l prindă şi mănînce. Ba. ce este încă şi mai mult şi mai îngrozitor, ol nu so îndestula numai cu stîrpirea vitelor omeneşti, ci pretinse de la o vreme ca aceştia sâ-i dea in fiecare zi şi cîte o fată de mincare, că de nu-i dau, e vai şi amar de capul lor! Şi oamenii?... ce era să facă?... se supuserâşi-i deteră şi cîte o fată spre hrană, căci nimeni nu se afin în toată ţara aceea care să-i scape de bala cea spurcată şi nesăţioasă, însă de la o vreme se gătiră şi fetele, şi veni acuma rîndul la fata împăratului. împăratul, văzind aceasta, se băgă în toate râcorile, şi ştiind prea bine că alt chip de scăpare nu e, dete veste prin toată ţara, că cine se va afla şi-i va scăpa fata din ghearele balaurului, aceluia i-o dă do soţie, iar după moartea sa îi lasă şi toată împărăţia, să fie el mai departe împărat. Şi s-a dus vestea aceasta ca fulgerul dintr-un capăt pină în celălalt capăt al împărăţiei. Şi mulţi feciori aleşi, mulţi voinici, cind au auzit de dînsa, bucuroşi şi cu dragă inimă s-ar 11 dus să răpuie viaţa balaurului, căci tînără şi foarte frumoasă era fata împăratului, şi fericit ar fi fost acela care ar fi putut-o lua de soţie. Dar nimeni nu se încumeta, căci balaurul nu numai că era foarte grozav, ci şi foarte tare, şi om. nu nimic, trebuia să fie acela care ar fi voit sâ-1 omoare. Dar iată că, pe cind era cea mai mare nedumerire, tînguire şi jale în toată împărăţia, că nu se află nici un cap de om care să scape pe fata împăratului, 295 ce ca mine avea să fie dată balaurului spre hrană, se iveşte prin părţile acelea, unde se afla balaurul, un Fât-Frumos călare pe un cal alb ca spuma laptelui şi înarmat cu o suliţă lungă şi ascuţita. Şi cum aude despre starea lucrurilor, întreabă pe unul şi pe altul, unde se află lighioaia cea do balaur, care a căşunat atita supărare şi tinguirc în întregul cuprins al împărăţiei. Iar după ce i se spuse, nici una. nici doua, dă pinteni calului şi se duce ţintă la dînsul. Balaurul, cînd prinse de veste că vine cineva spre dînsul, ieşi din (întina, unde se adăpostea şi stătea, cu o falcă in cer şi cu alta în pămint, gata numai să-l apuce şi să-l înghiţă. însă voinicul nostru, care nu era nimeni altul, fără numai Sfintul George, nu se sperie, ci cum dă cu ochii de dînsul, se repede cu calul asupra lui, şi cît ai clipi din ochi ii înfige suliţa în git şi-l răpune, cu toate că avea douăsprezece capete şi era mînia lui Dumnezeu de îndrăcit şi tare. împăratul, cum auzi de aceasta, se bucură cum numai poate să se bucure tot omul cînd scapă dintr-o primejdie foarte mare. Şi voind a-şi împlini făgăduinţa, cheamă pre Sf. George la sine şi-i spuse că-i dă. drept recunoştinţă şi mulţumită, fata de soţie, iar după moarte îi lasă şi împărăţia. Insă Sf George ii răspunse că lui nu-i trebuie nici fată nici altă răsplată, fiind deplin mulţumit cu ceea ce a putut face pentru binele ţării şi a locuitorilor ei. Apoi, luindu-şi rămas bun de la dînsul, se duse in treabă-şi de unde a venit."1 O variantă a acestei legende, şi anume din Banat, sună aşa: „Zice că era odată un împărat nmre şi bogat. Şi împăratul acela avea multe câtane frumoase şi viteze, şi intre cele mai viteze se număra şi Sf. Gheorghe. Odată se ceru cătana noastră, adecă Sf. Gheorghe. la împăratul ca să-l sloboadă acasă la părinţi împăratul nu zise ba. Şi Sf. Gheorghe plecă către casă. Dar mergind el prinţ r-o pădure dete de o peşteră mare, la gura căreia sta un bnlaui giuiav de mare, care se zvlrcolea cum şi cum sâ înghiţă pe o fată frumoasă, care se pierduse de surorile ei culegind flori şi pe care ar fi prins-o balaurul cel grozav. Sf. Gheorghe. văzînd că fata e atit de tinără şi de frumoasă şi încă nevătămată, scoase suliţa şi o viri cu toată puterea in gura balaurului, care se şi lungi mort la pămint Fata. trezindu-se din leşinul care o cuprinse, şi văzînd pe Sf. Gheorghe că c un fecior atit de frumos, ii plăcu de el. Şi apoi, dueîndu-se acasă, povesti părinţilor ei toate cele ce i s-au intîmplat şi cum a scăpat împăratul, căci fata aceea era chiar fata împăratului, auzind cele ce i s-au intimplat fiicei sale, trimese numaidecit soli in toată împărăţia ca să caute pe mintuitorul fiicei sale şi să-l aducă la dînsul, ca să-i dea fata de nevastă şi sâ-1 facă împărat in locul său. Un arap insă, auzind de porunca aceasta, ce-i plesneşte prin cap?... Se duse de tăie limba balaurului, şi mergind apoi la împăratul cu dinsa şi arâtindu-i-o, zise că el i-a scăpat fata de la moarte împăratul, necunoscind mişelia arapului, ce era să facă?... începu a pregăti toate cele trebuincioase de nuntă, căci aşa i-n fost făgăduinţa, să dea fata de soţie celuia ce a scoate-o din gura balaurului. 296 Dar iată că tocmai atunci cînd era să se cunune arapul cu fata împăratului in biserică, soseşte şi Sf. Gheorghe cu vîrful limbii, ce-1 tăiase de la balaur, şi mărturisi tot adevărul. Atunci împăratul cunună pe fiica sa cu Sfintul Gheorghe iar pe arap l-a legat de coada unui cal parip şi i-a dat drumul în lume.-2 O altă legendă, din Bucovina, care ne arată cum a nimicit Sf. Gheorghe pe diavolul, stâpînul întunericului, sună precum urmează: „Zice că pe la sfirşitul unei ierni, s-a pornit Sf. Gheorghe într-o dimineaţă la drum, şi a călătorit toată ziua aceea pînă ce colea de către seară a ajuns intr-un sat. Ajungind el in satul acelaşi neavînd gust să meargă mai departe, se abătu la cea dinţii casă, opri calul, şi cum sta călare, prinse a bate la uşă şi a se ruga ca să fie primit de mas. în casa aceea locuia din intimplarc o vădană cu trei copii mici. Şi nu vru să-i dea drumul, zicindu-i că in apropiere se află un duh necurat şi se teme ca să nu-i răpească copiii. Sf. Gheorghe îi spuse atunci cine-i, şi-i zise să nu se teamă, că dintre dinsul duhul cel necurat nu poate să-i răpească copilaşii. Vădana, la cuvintele acestea, nu se mai puse de pricină, ci-i dete drumul. Diavolul insă, care tocmai atuncia sosise şi auzise ce a vorbit Sf. Gheorghe, se prefăcu într-un grăunte şi se sui pe copita calului, şi aşa intră şi el, fără să fie văzut, în ogradă şi de aici in casă. Iar pe la miezul nopţii, cînd Sf. Gheorghe ostenit de drum şi vădana ostenită de munca de peste zi dormeau duşi, fură copiii şi se duce cu dinşii în peştera sa. Dimineaţa, se scoală vădana şi văzînd că-i lipsesc copiii, începe a se tîngui şi a plînge de-ţi era mai mare mila de dinsa. Sf Gheorghe, văzînd cum se tinguieşte biata vădană după copiii săi, îl umplu jalea şi-i zise să nu se mai tinguiascâ, că el îi va aduce copiii îndărăt. Apoi, ştiind de mai înainte unde e peştera diavolului, incălecă repede pe cal şi se duse ţintă la dînsul. Iar după ce ajunse la starea locului, unde nu mi ţi-1 înhaţă pe Scaraoţchi cel bălos de toarta capului şi atita ce mi-1 scarmănâ şi butizează pînă ce acesta nu-i dă copiii înapoi. însă Necuratul, din intîmplare sau cum, destul că mincase un copil, şi prin urmare n-avea cum şi de unde să-l întoarcă. Sf. Gheorghe, văzînd aceasta, nici una, nici două, înfige suliţa într-însul, îl ridică ca pe un snop în sus, şi hai cu dînsul la vădană în locul copilului celui mincat. şi arătindu-i-1 zice: Iacă ţi-am adus înapoi doi copii, iar în locul celui de al treilea ţi l-am adus pe însuşi Necuratul, care ţi l-a răpus. Şi de acuma înainte să nu mai ai frică de dinsul, că l-am săturat eu de a mai mînca copii omeneşti! Şi cum rosti cuvintele acestea, unde nu începu a mi ţi-1 dumica pre Ducă-se pe Pustii cu suliţa, pînă ce-1 făcu tot chisăliţă. Apoi mulţumindu-i vădanei, pentru că l-a primit de mas şi luindu- şi rămas bun de la dinsa, se duse în treabâ-şi încotro era pornit.-3 A treia legendă, tot din Bucovina, care ne arată cum a fost Sf. George martirizat de împăratul Vicleţian, sună precum urmează: „Sf. Gheorghe a fost ginerele împăratului Vicleţian. impăratul Vicleţian insă era păgîn şi osindea pre creştini 297 Sf. Gheorghe umbla la şcoala, şi cind se întorcea de la şcoală acasă făcea chipul lui Hristos şi se închina lui. împăratului Vicleţian însă nu-i plăcea aceasta. Şi de aceea, fâcîndu-i-se ciudă pe dinsul, ii zise intr-o zi: - Gheorghe, cum crezi tu că acela, căruia te închini, are mai mare putere decît mine? Sf. Gheorghe ii răspunse că acela căruia i se închină are mai mare putere nu numai decît împăratul, ci chiar decît toată lumea. Atunci împăratul Vicleţian. făcîndu-i-se şi mai mare ciudă pe dînsul, a început a-i da munci. Sfîntul Gheorghe, cum a văzut că-1 munceşte, a fugit de la dinsul. împăratul, dacă a văzut că a fugit, s-a luat după dînsul şi l-a ajuns intr-un sat. Sf. Gheorghe, văzînd că l-a ajuns, a fugit pe o margine de sat, iar împăratul pe cealaltă margine de sat, şi in capătul satului a ieşit împăratul Sfintului Gheorghe înainte într-un ţinterim foarte vechi. Şi cum i-a ieşit îi zise: - Ce fugi de mine. Gheorghe? - Eu fug de aceea, răspunse Sf. Gheorghe, pentru că voiesc să mă închin celui mai mare decît tine! Atunci a zis împăratul: - Dacă crezi tu că acela căruia te închini are mai marc putere decît mine, ia-n arată-mi sâ-i văd puterea! Acolo unde vorbeau ei era un mormint. Sf. Gheorghe a ingenunchiat lingă mormîntul acela, a ridicat apoi minile in sus şi a zis: - Doamne milostive, arată puterile tale împăratului Videţian. Şi cum a rostit cuvintele acestea, iată că trăsnind odată a ieşit din mormîntul, lîngă care vorbeau, un moşneag cu barba pinâ la briu. Şi cum a ieşit s-a şters cu mîna pe barbă şi a zis: - Doamne, greu somn am dormit eu! împăratul Vicleţian l-a întrebat: - De mult ai adormit, moşule? - Am adormit cu 600 de ani înainte de naşterea Domnului Hristos! Atunci a zis împăratul Vicleţian către Sf. Gheorghe: - Gheorghe, să ştii că de acuma înainte mă închin ţie. Hai înapoi la mine. căci de acuma nu te-oi mai prigoni! Întorcîndu-se ei înapoi prin satul acela, cam pc la mijlocul satului era o casă mititică şi la casa aceea plîngea un băiat. împăratul Vicleţian, auzindu-1 că plînge, zice către Sf. Gheorghe: - Gheorghe, ia du-te şi cheamă băiatul acela încoace! Sf. Gheorghe s-a dus şi l-a chemat. împăratul, cum a venit băiatul, l-a întrebat: - Măi băiete, de ce plîngi tu? - M-a bătut mama - răspunse băiatul. - Cîţi ani ai tu, mâi băiete? - întrebă împăratul mai departe. - Trei sute, cei mulţi înainte! - răspunse băiatul. După aceea a chemat pe mama băiatului şi a întrebat-o: - Al tău e băiatul acesta? 298 - Al meu! - Cîţi ani are? - Trei sute, coi mulţi înainte! - Da tu cîţi ani ai? - Cinci sute cincizeci, cei mulţi înainte! După aceea a zis să-l cheme pe bărbatul femeii acolo. Şi venind bărbatul, l-a întrebat şi pe acesta: - Al tău e băiatul acesta? - Al meu! - Ciţi ani are? - Trei sute, cei mulţi înainte! - Da femeia asta e a ta? - A mea! - Ciţi ani are? - Cinci sute cincizeci, cei mulţi înainte! - Da tu cîţi ani ai? - Şase sute cincizeci, cei mulţi înainte! După aceea a luat împăratul şi pe aceşti trei inşi cu dinsul şi s-au întors acasă. Sosind insă împăratul acasă, tot nu s-a ţinut încrezut despre minunile Sf. Gheorghe, şi de aceea a început din nou a-i da munci, zicîndu-i: - Ştii tu, Gheorghe, ce ţi-oi spune eu ţie acum? Dacă crezi tu că acela căruia te închini are mai mare putere decît mine, apoi să te scoată din muncile care ţi le-oi da eu ţie acum, şi dacă te-o scăpa, apoi oi crede ţie! Şi cum a rostit împăratul Vicleţian cuvintele acestea, a poruncit la un covaci ca să facă o păreche de papuci de fier, astfel că punînd picioarele intr-inşii să se facă fierbinţi şi să sară seîntei dintr-înşii şi fiecare seînteie să conţină cinci oca. După aceea a poruncit la doi doftori să facă pentru Sf. Gheorghe un pahar de venin, astfel că, puindu-1 pe masă de piatră, să treacă printr-însa, aşa sa fie de veninos. Şi după ce au fost acestea gata, a poruncit ca Sf. Gheorghe să se incalţe cu papucii şi să ia paharul cel de venin în mînă şi să se preumble prin ogradă pină la poartă şi de la poartă înapoi şi să bea paharul cel de venin tot. Atunci dacă nu i-or arde picioarele, şi dacă n-a muri de paharul cel de venin. împăratul i se închină, şi mai mult nici un păr din cap nu-i clinteşte. Sf. Gheorghe nu spuse nimic, ci s-a încălţat cu papucii şi a luat paharul cel de venin în mină, şi s-a dus pină la poartă şi înapoi, şi a băut tot paharul. Dar pe unde mergea, crăpau pietrele de fierbinţeală şi rămineau ca cărbunele de arse. Iar după ce s-a întors înapoi, a voit să dea mina cu împăratul. Dar pe cînd era încă zece paşi de departe de dinsul, împăratul a murit de duhoarea ce ieşea din gura Sf. Gheorghe. Şi aşa a scăpat Sf. Gheorghe de prigonirile şi muncile împăratului Vicleţian. Şi unul dintre cei doi doftori, cari au făcut paharul cel de venin, se chema Cosma, iar celălalt Dam ian. Şi au zis acei doi doftori: - Mare putere are acela căruia i se închină Sf. Gheorghe, deci hai să ne închinăm şi noi lui cu toată inima! Şi inchinindu-sc. Dumnezeu i-a făcut şi pe ei sfinţi ca şi pe Sf. Gheorghe." 299 A patra şi ultima legendă despre Sf. Gheorghc, asemenea din Bucovina, sună astfel: „Zice că jidovii aveau foarte mare ciudă pe Sf. Gheorghe, fiindcă era creştin şi sfînt. De aceea nu o dată căutară ei toate chipurile şi mijloacele, cum ar putea pune mina pe dinsul ca sâ-i curme firul vieţii. lată insă că intr-o noapte ce făcură şi ce dreseră ei. destul atita câ-1 căptuşiră şi, legindu-l fedeleş, ca să nu le scape din mină, ii ziseră: - Dacă eşti tu sfint. vino de ne sfinţeşte casa noastră, şi de ne-i sfinţi-o cum dorim noi, iţi dăm drumul, iar de nu, să ştii că unde-ţi stă capul, ţi-or sta picioarele şi unde-ţi stau picioarele are să-ţi stea capul! Casa insă, in care se închinau jidovii, era plină de ulcele ce stau înşirate pe păreţi, şi in fiecare ulcea se afla cîte unul sau mai multe duhuri necurate. Sf. Gheorghe, cind i-au spus jidovii ca să le sfinţească casa, a luat o cădelniţă pe care i-a dat-o Dumnezeu din cer şi a prins a cădi cu dînsa. însă cum a inceput el a cădi, toate ulcelele căzură de pe păreţi şi se siarimară, iar hîrburile se strinse grămadă in mijlocul casei. Jidovii, văzînd aceasta, se siatuirâ de ce moarte să moară Sf. Gheorghe. Şi in urmă se hotărîră: să fie legat cu picioarele de picioarele dinapoi ale unui cal sălbatic, şi apoi să dea drumul calului. însă, în loc să-l lege jidovii de picioarele calului, Sf. Gheorghe, care era deprins a umbla cu caii, se aruncă cit ai bate din palme pe cal, şi de acolo înainte: noroc şi sănătate, lasă pe jidovi cu buzele umflate şi cu gura căscată, uitîndu-se la dinsul cu ochi mari. cum se duce şi nici nu-i pasă/0 Acestea sint toate legendele despre Sf. Gheorghe. cîte ne-au venit pînă acum Ia cunoştinţă! Fiind deci Sf. Gheorghe, atit după legendele sale, reproduse in şirele de mai sus, cit şi după credinţa generală a romănilor de pretutindeni, unul dintre sfinţii cei mai însemnaţi şi mai veneraţi de popor, de aceea şi există la români, pe lingă legendele reproduse, încă şi o mulţime de datine şi credinţe, cari sint uzitate parte in ajunul şi parte în ziua «a onomastică, care cade totdeauna la 23 aprilie. Unele dintre datinele şi credinţele acestea le-am reprodus deja in capitolele premergătoare, altele se vor reproduce în cele ce urmează, iar cele ce n-au putut încăpea in cadrele acestor capitole le reproducem în şirele următoare. Aşa se crede că dacă Sîn-Giorgiu cade intr-o zi de post (sec), adecă intr-o miercuri sau vineri, atunci laptele vitelor, cu deosebire cel al vacilor şi oilor, are să fie peste tot anul slab. fără mană.1' Tot aşa cred in privinţa aceasta şi românii din Macedonia. Ei zic: „Dacă Sin-Giorgiu cade miercurea sau vinerea, se crede că în acel an măcsulea (laptele, productul vitelor) va fi neînsemnată, căci are să o mânînce Sintul şi bieţii păstori nu-1 venerează, ci din contră îi zic: Simte ţe n-adrhşi. Mixulea niu mâchşi. Orfani n-alâsâşi Ca oile nâ stricurâşi? Sinte. ce ne-ni făcut, Productul (de vite» ni l-ai mincat. Săraci ne-ai lăsat. Ca pe oi ne-ai strecurat!**' 300 Şi tot aşa va fi şi cu roadele cîmpului şi ale pomctclor.8 Daca în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă, ori va fi piclă, o semn de an bogat.9 Cine fuge în ziua de Sf. Gheorghe înainte de răsăritul soarelui o bucată bună de loc neîntrerupt, acela va putea fugi cit va vrea Iară să se obosească, căci va fi sprinten.1 Cine doarme in ziua de Sf. Gheorghe. acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.11 Cine doarme in ziua de Sf. Gheorghe pe malul unui riu şi vede un şarpe alb fugind pe apă, acela are să aibă mari supărări.12 Şarpele aflat pină în Sf. Gheorghe se bagă in oţet, şi oţetul dat la o vită bolnavă e cu leac.12 Primăvara, pină la Sin-Giorgiu, nu e bine a se culca şi a dormi în şură14, sau orişiunde afară, „căci atunci umblă mai cu nădejde vintoasele şi uşor te poţi bolnăvi, ba îţi poţi perde şi graiul, şi uneori capeţi boală, din care nu mai scapi cu viaţă.-1 Cine stă în ziua de Sf. Gheorghe culcat pe pintece pe malul unui rîu şi vede în apă un peşte, acela e norocos peste tot anul.16 Nu e bine ca in ziua de Sf. Gheorghe să dai ceva din casă, că dacă dai, apoi tot dai întreg anul.1. Gunoiul din ziua de Sf. Gheorghe e bine să-l lepezi la rădăcina pomilor, că rodesc bine pe urmă.18 „La Sf. Gheorghe se cintăresc oamenii, întîi, pentru ca să fie sănătoşi tot anul, şi al doilea, pentru ca să nu se lipească farmecele de ei.-19 Ca şi la românii din Banat şi Muntenia, aşa şi la cei din Macedonia, în această zi. adecă în ziua de Sf. Gheorghe, bărbaţii, copiii şi femeile se cîntâresc. Armânii însă pun în buzunar un ou şi o piatră, iar pe cap o altă piatră cu urzici.211 în ziua de Sf. Gheorghe nu c bine a mina vacile la păşune, deoarece se zice că in această zi femeile răuvoitoare le iau laptele; şi luîndu-le laptele rămîn pentru totdeauna sterpe. Iar dacă cineva, cu toate acestea, totuşi ar voi să le scoată la păşune, e bine ca, cu o zi înainte de Sf. Gheorghe. să culeagă dumbravnic, care dîndu-se vacilor, se crede că acele muieri răuvoitoare nu mai au putere de a le lua laptele.21 în ziua de Sf. Gheorghe, des-de-dimincaţă, pină a nu răsări soarele, se retează virful cozii de la toate vitele, şi pârul retezat se îngroapă apoi într-un furnicar de cei mari. sau se pune Sntr-o scorboră de răchită, anume ca vitele să se înmulţească ca furnicile şi să crească ca răchita.22 în ziua de Sf. Gheorghe se înseamnă oile şi mieii, anume ca ieşind oile la cimp la păscut să nu se piardă, iar mieii să crească şi să se înmulţească.23 De la Sf Gheorghe pînă la Rusalii trebuie numaidecît să se tundă oile, „căci după Rusalii întră mustăreaţa din lina bătrină in carnea oii, şi apoi pute carnea, dar afară de aceasta, pornind lina nouă, aşa e de tare lina. îneît nu se poate tunde.**24 în ziua de Sf. Gheorghe mulţi români îndatinează a minca căpşune, lat. Fragaria colina, precum şi alte pirgi sau noiţe de fructe, ce au crescut şi s-au copt pînă in această zi. apoi şi pui de pasere (avis) pentru sănătate." 301 în ziua dc Sf. Gheorghe, in unele părţi din Banat, este datină de a se împărţi la biserică iorgovan, ilileac sau liliac, lat. Syringa vulgari*, iară pe alocurea se împarte leuştean, lat. Levisticum vulgare 2** Atît in biserica gr. orient cit şi în cea apuseană din Banat, este datină ca de la Mioiu = Sf. Mioiu - Mihai - Mihail. pină la Sf. Gheorghe. să se tragă zvonurile (clopotele) la biserică seara la 7 ore. iar de la Sf Gheorghe şi pină la Mioiu la 8 ore.2' La Sf Gheorghe lăstarul este crescut de un cot.2"' în ziua de Sf Gheorghe româncele din Banat mină vacile la văcar cu ramuri verzi in mină.29 în fine, Sf. Gheorghe se prăznuieşte de către foarte multe familii române ca patron al casei, iar in comunele, unde Sf Gheorghe e patronul bisericii, se face şi hram sau. după cum zic bănăţenii, rugă ori nedeie.30 NOTE 1. Din Volovuţ, com. do Mie Buliga. 2. Dict. de llie Roşu, şi com. de dl los. Olanu. 3. Dict. de Vas. Ungurean, agricultor in llişeşLi 4. Dict. de Grigore Croitoriu, agricultor din Ruseni, şi com. de Vas. Pop. 5. Dict. de Tbader Ibfan. agricultor din Mihoveni, şi com. dc Vesp. Corvin. 6. Sim. Mangiuca, Calend. /*’ an. 1882. Aprilie 23: Aurel Iana. Stn-Giorgiul, publ. in Familia, a. XXVII, p. 411. 7. P. Papahagi, op. cil., p. 321. 8. M. Lupescu, Superstiţii, publ. in Gazeta săteanului, an. XV, R. S., 1898, p. 58: „Cînd Sintui Gheorghe cade în zi de post, anul acela nu merge cimpului şi roadelor." 9. Şezătoarea, an. VI, Fălticeni, 1900, p. 21. 10. Cred. rom. din Udeşti. dict. de Zamfira Niculi şi com. de Dar. Cosmiuc 11. Cred rom. din Frăt-âuţul Vechi, corn. de 1. Covaşă; u celor din (.'nlafindeşti. dict. de M. Molociu; C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 89: .In ziua de Sf Gheorghe nu trebuie să doarmă nimeni, că acela ce măcar vu uţipi dtuşi de puţin şi va da ochii in gene. ia somnul mieilor, şi peste tot anul va fi somnoros."; El. Sevastos, Sărbătorile pop., publ. in ziar. cit., p. 156. 12. Cred. rom din Udeşti. dict. de Z. Niculi, com. de D. Cosmiuc. 13. Avram Igna, Credinţe pop. 1 mai se serbează sintul Ieremia. Serbeşte leremiev-dan.paleo-slavic leremnnu-dini, -Ziua lui Ieremia». Do aci romAneşte Arminden din Ernundon. cu trecerea iniţialului cr in ar. ca in arici. Ardeal etc.“; corn. de d-l los. Olana- .Armindenii sint mai bine cunoscuţi sub numele din calendar leromie, care se serbează in tot anul Ia prima mai." 5. Sim. Mangiuca, Calend cit: _Armenden i Bauiu, Pauiu), pe alocurea cade Armindenul pre ziua Ispasului.*; com. de d-I Domoţiu Dogariu, invâţâtor in Satulung; Armindeni se pun in două rlnduri. şi anume; a) in presoara de Sf. Gheorghe, frunză verde de fag, şi bi in preseara zilei de Ispas, frunză de rosar sălbatic.* 6. Corn. de dl. los. Olariu 7. T. Frincu şi G. Candrea, op. rit., p. 130; Hasdeu, Etym. Magn., t.ll. p. 1709: „La Arminden se aduce din pădure o prăjină cit se poate de marc, cu puţine clence in vîrf, şi se implintâ dinaintea casei (R Simu. Transilvania, c. Orlat.).*; din ms. d-lui I. Pop-Reteganul: „Ivi prima mai se pune armindenul in tot Ardealul "; R Simu, Monografia comunei Orlat, publ. in Foaia poporului, an. III, nr. 32, p. 128: ,U Arminden se punea mai nainte la case arminden, adecă o prăjină lungă adusă atunci din pădure.* 8. Din ms. d-lui I Pop-Retoganul: „La Armingion pun un stejar, salcie ori rudă înaltă de la alt arbore in poartă şi-l leagă bine. unde stă pină ce pică de sine* 9. Frincu şi Candrea. op. cit., p.130; Hasdeu. Etym. Magn., t. II, p. 1710: .Ivi Arminden pun la poartă un arbore nalt, cu frunze numai in virf şi-l lasă acolo pină ce se face mai intii pine nouă; atunci face din el jiruitoriu de cupluri, cu restul arde coptoriul. Acel arbore se zice arminden.*; Sim. Mangiuca, Calend. pe an. 1883: „Arborele verde, numit arminden, răminc pe alocurea plantat in pâmint dinaintea casei, pină dnd vine griul nou, atunci, tăind arborele, se face foc cu el şi se coace pinca nouă; această pine serveşte in casă de noroc.*; com. de d-l los. Olanu: „Mulţi poporem ţin pomul de mai in locul unde a fost pus la Irimie pină la seceratul griului. Atunci numai taie pomul cu care apoi se coace prima pogace şi din care trebuiesc să guste toţi casnicii, pentru ca să fie sănătoşi." 10. Frincu şi Candrea, op. cit., p. 130. 11. Com. de dl. los. Olariu 12. Frincu şi Candrea. op. cit., p. 130; din ms d-lui I. Pop-Reteganul: „Românii din Reteag zic că atunci cind îl căutau jidovii pre lisus Hristos. s-a intimplat de la fiecare casă a răsărit lingă stilpul porţii dte un astfel de arbore, de aceea la fiecare casă se pune armindenul* 13. Hasdeu, Etym. Magn., t.ll, p. 1710. 14. Din ms. d-lui 1 Pop-Reteganul; W. Schmidt, op. cit., p.11-12: „In ziua Înălţării la cer se împodobesc casele şi mormintele cu fiori, cari se aduc uneori acasă de la sfinţirea holdelor din rimp, iar fiăcăii ridică arbori înalţi pe la ferestrele copilelor virstnice. Acest arbore era acuma la inzi imaginea abundenţei crescătoare a vieţii şi simbolul degetului îndreptat in sus al zeului vieţii Şiva; de nu cumva era in sfirşit acest arbore un simbol jignitor pentru simţul general de moralitate, in insămninţa sa mai profundă neînţeles de către poporul de rind. Conform învăţăturii creştine, pare că acest arbore serveşte ca amintire a arborelui plantat ca semn dinaintea casei. în care era închis apostolul Filip. pre care voiau iudeii să-l decapiteze, precum au fost decapitat pre apostolul lacob, a cărui sărbătoare cade la intii mai; dar scopul lor fu zădărnicit prin aceea că aflarâ in ziua următoare arbori crescuţi pe la toate uşile Ierusalimului. Unii dintre aceşti arbori nrmindeni-au tulpină netedă şi curăţită de coajă, iar la vîrf obiecte de preţ pentru ncâţâtorul îndrăzneţ şi iscusit. Aceia cari au dorinţă de a riştiga onoarea şi aceste odoare atrăgătoare, işi ung palmele şi tălpile ai răşina şi poartă cenuşă in buzunare * 15 Balade şi idile, Bucureşti, 1893, p. 30-32. 16 Vas. Sala, Credinţe, eresuri, obiceiuri de la Beiuş şi V'aşcou In Bihor. publ. in Familia. an XXXVI. Oradea Mare, 1900, p. 103. 17 Hasdeu. Etym. Magn., t. II. 1710-1711. 319 18. Poezii. Iaşi, 1893. p. 162-163. 19. C. D. Gheorfjhiii, ap. cit., p. 95. 20. Sim. Mangiuca, CalencL pe an 1882 şi 1883. Mai 1. 21. Corn. de dl. los. Olariu. 22. Dat. §i cred. rom. din Bălăceana, corn. de G. Jcmna; a celor din Gura Sadovei, corn. de L. Latiş: Jn /.iun de întâi mai sau Armindin. se reţin oamenii de la lucru. In această zi seamănă numai dt femeile pepeni, straturile însă trebuie să fie făcute din ziua premerjfătoare, pentru că cred că dacă se seamănă in ziua aceasta, apoi pepenii cresc foarte frumoşi şi nu-i mănîncâ viermii." REPOTINUL Ropot inul pl. Repotinii sau Repotina pl. Repotinele,1 numit altmintrelea Ripotin,” Ropotin * şi Ccrinăpl. Cerine4. e, după spusa poporului, o sărbătoare mare intocmai ca şi Paştilc’. Repotinul se sărbătoreşte, după unii, în marţea a treia adupă Paşti6, precum şi in cele două ce urmează una după alta', iar după alţii în miercurea întîia după Paşti sau în ziua de Todoruse, adecă miercuri în a 24 zi după Paşti.8 In această zi femeile lasă deoparte lucrul obicinuit, furca, meliţa, războiul sau stativele, şi adunindu-se vecină cu vecină, fac, din humă şi paie, capace de astupat gura sobei, dar mai cu seamă acele renumite ţesturi, cuptoare mobile, sub cari coc, prin râscoacere, prin refractarea căldurii primite, turte, plăcinte, mălai, azme sau azime, şi diferite alte mîncări. Forma acestor ţesturi e ca a scuturilor antice, o scmisferă cavă: simpla variaţiune constă în ascuţirea mai mult sau mai puţin pronunţată a virfului de care s-apucă. După ce le-au modelat, le lasă să se zvînte puţin, apoi le spoiesc frumos pe toate părţile şi înfigindu-le in creste ramuri verzi şi flori de cîmp, le înşiră pe foi de lipan, expuindu-le arşiţei soarelui ca să le usuce. După terminarea acestei munci nu puţin obositoare, contribuiesc fiecare, cumpără vin şi. pe alocurea le stropesc. în semn de abundenţă, ca ţestul să fie norocos, avînd mereu parte să tot coacă pîne şi mîncări. Restul îl beau pe rînd între dînsele. Tradiţiunea spune - şi o spun şi femeile - că aceasta e ziua consacrată în care au dreptul de a se purta mai aspru cu bărbaţii, ca răzbunare pentru orice neplăceri ar fi avut din parte-le.9 Odată cu cele trei marţi, în cari se sărbătoresc Repotenii, se mai sărbătoresc în unele locuri încă şi alte şase marţi, tot după Paşti, in total nouă marţi, „ce urmează consecutiv, pentru a înlătura Dumnezeu răzmeriţele, războaiele şi vărsările de sînge. cari aduc multă pagubă, multă scîrbă şi multe lacrimi pe capul bieţilor oameni.**10 NOTE 1. G. Dom Teodorescu, încercări critice asupra unor credinţe, datine şi moravuri ale poporului român. Bucureşti. 1874. p. 124. 2. C. Alexandrescu. Dicţionar geografic al judeţului Micea, Bucureşti, 1893, p. 532: .Serbările .superstiţioase au mai pierit. Circovii. Marinii. Ripotinii, Filipii, Ziua Lupului. a Ursului se ţin mai mult in comunele de pe lingă munte”. 321 3. Revista pentru istorie, arheologie şt filologie, sub redacţ. d-lui Gr. G. Tocile*cu. an. II, voi.III, Bucureşti, 1884, p. 388; Const. D. Gheorgluu, op. cit., p. 80; Noua Revistă Română, voi. II. Suplimentul I, Bucureşti, 1900, p, 55: .Vai, lele Mărie, mor unul după altul, fiindcă au făcut păcatul să lucreze in Ropotini. şi ştii bine cum ii cinsteau pe ei bătrinii lor.“ 4 Sini Mungiuco, Calend. pe an IS82, mărţişor 31 - şi pe an. 1883. Aprilie 20: „Facerea Cerinelor I Repotinelor).- 5. Const. 1). Gheorghiu. op. rit., p. 80. fi. G. Dom. Teodorescu. încercări, p. 124 _A treia marţi după Paşii sint Râpotmii sau mai bine Răpotinele." - Revista pentru istorie, p. 388: .Trei morţi după Paşti nu lucrează nimic iar a treia marţi este zi mare ca in ziua de Paşti şi se cheamă Ropotinul. Stau gătiţi şi fac hore. jocuri mari “ 7. Const. D. Gheorghiu, op. cit., p.80: .Marţi după Pnşti sint Ropotinolc. sărbătoare mare întocmai ca şi Paştele. şi so sărbătoresc in cele trei marţi ce urmează una după alta «începutul se face cu a treia marţi după Paşti)." tt. Sini. Mangiuca, Calend. pe an. 1882 şi 1883, loc. cit: .Facerea Cerinelor (Repotinelor); pe alocurea se fac la Todoroaale arudâ Se adună, Dă ploaie, Dă ploaie. Ca să crească recoltele, Variantă: Pîrpirună Sarandunâ. Dă plfiaie, dă. Dacoromâneşte: Paparudă, Sarandunâ, Dă ploaie, dă, A doua variantă: Pirpiră Saragă, AruvinSadă dgărle. Agârle şi măgărie. 9 Dacoromâneşte: Paparudă Sarago (!) Stropeşte ogoarele, Ogoarele şi slăbitele, A treia variantă: Pirpirânâ, Oî dodule, Oî bojulc; Sdragdra, 5 Oi dodule, Oî bojule Dă nâ plfiaie, plftaie mare, Dacoromâneşte: Paparudă, Oi dodule. Oi bojule,40 Saragara. 5 Oi dodule, Oi bojule, Dă o ploaie, ploaie mare. Recoltele şi viile. Viile şi ierburile, Ierburile şi pădurile, Pădurile şi verdeţurile. S-crdascâ agârle, Agârle ş-avnniile, Ierghiile ş-livâ