ACADEMIA ROMÂNĂ
FUNDAŢIA NAŢIONALA PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ Colecţia „OPERE FUNDAMENTALE"
Coordonatorul colecţiei: acad. EUGEN SIMION
TITU MAIORESCU
OPERE
III. Discursuri parlamentare
(1866-1899)
Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi bibliografie de D. VATAMANIUC Introducere de EUGEN SIMION
II O
Fundaţia Naţională univers enciclopedic
pentru Ştiinţă şi Artă
Bucureşti, 2006
DISCURSURI PARLAMENTARE
1866-1913
ÎN VOLUM
DISCURSURI PARLAMENTARE
cu
PRIVIRI ASUPRA DEZVOLTĂRII POLITICE A ROMÂNIEI
SUB
DOMNIA LUI CAROL I
VOLUMUL I (1866-1876)
[INTRODUCERE]
întrunind în publicarea de faţa discursurile parlamentare ţinute în timpul de 25 de ani, de când am intrat în Cameră, şi adăogându-le câteva priviri asupra Istotiei noastre contimporane, nu pot justifica o asemenea luctare decât prin interesul covârşitor ce-1 are dezvoltarea politică a României de la 1866 încoace.
Deosebitele faze ale acestei dezvoltări petrecute într-un stat constituţional au avut neapărat răsunetul lot în dezbaterile parlamentului, şi dacă se reproduc aici discursurile, cu care am participat la acele dezbateri, ele vor să servească numai ca nişte documente vii pentru caracterizarea mai exactă a unei întregi ttansformări a opiniei publice.
Ceea ce în adevăr trebuie să ne atragă o deosebită luare aminte, este tranziţia ţării noastre de la starea precară a unor Principate elective, spre consolidarea unui Regat hereditat, şi mai ales îndrumarea spiritelor conducătoare în politică de la uşurinţa răsturnării lui Cuza-Vodă şi de la pornirile antidinastice din întâia parte a domniei lui Carol I, spre deplina recunoaştere a autotităţii Regelui de către toţi bărbaţii politici din ziua de astăzi.
Ce deosebire între 1866 şi 1896, ce schimbare a cugetelor în decursul a 30 de ani, şi ce îndreptăţire a încrederii în viitor!
8
TITU MAIORESCU
A urmări această evoluţiune internă a stării noastre politice la sfârşitul secolului al 19-lea este o problemă de mare interes, şi tot ce e în stare să contribuie la lămurirea ei, fie şi indirect şi numai pentru o mică parte, va găsi poate câţiva cititori, cărora să nu Ie pară de prisos.
De alrminteri, dacă este greu a scrie o istorie contimporană fără părrinire, nu este totuşi cu neputinţă; şi în orice caz, exactitatea faptelor se poate controla mai uşor, când autorii lor sau martorii oculari sunt încă în viaţă.
I
O SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA SITUAŢIEI POLITICE A ROMÂNIEI
De la 11 fevruarie 1866 până la 11 martie 1871
în urma abdicării silite a lui Alexandru loan I (Cuza) la 11 /23 fevruarie 1866, guvernul rrece de fapt asupra Locotenentei Domneşti Lascar Catargi - general N. Golescu - colonel N. Haralambie, iar ministerul numit în aceeaş zi este astfel compus:
Ion Chica, prezident şi externe,
Dimitrie Chica, interne,
Ion C. Cantacuzino, justiţie,
Petru Mavrogeni, finanţe,
C. A. Rosetti, culte,
Maior Dimitrie Lecca, răsboi,
Dimitrie A. Sturdza, lucrări publice.
Numirea maiorului Lecca la departamentul răsboiului este semnul caracteristic al noului ministet şi totdeodată cel mai periculos precedenr.
însâş răsturnarea lui Cuza-Vodă a fost un fapt greu de justificat. Liber ales de naţiunea din cele două Principate, Cuza merita o soartă mai bună, şi nu era lucru cuminte ca să arătăm Marilor Puteri, sub a căror garanţie ne aflam puşi prin tractatul de la Paris din 30 martie 1856, că naţiunea se înşelase în persoana alesului ei. Unirea Principatelor cu înlătutatea Comisiei centrale din Focşani, legea rurală, chiar dobândită
12
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
13
1866, cârma guvernului în mâna unei locoteninţi domneşti şi a Ministerului ales de popor.
Alexandru Ioan."
Cine va fi redactat acest act silnic cu frazeologia „Minis-tetului ales de popor", e indiferenr. Ministerul a fost aşa de puţin ales de popor, că în acelaş număr al Monitorului se publică decretul, prin care noua Locotenentă Domnească „ordonă şi numeşte" ministerul Ion Ghica.
In acest minister, precum am arătat, maiorul Lecca, comandantul batalionului de vânători, cătuia îi era încredinţată în acea noapte garda Domnului Ţării, era numit ministru de râsboi.
O asemenea numire însemna nesiguranţa armatei şi nesiguranţa tronului.
Şi pentru ca să nu rămâie îndoială asupra acesrei însemnări, ziarul autorizat al partidului, care de acum înainte era chemat să aibă un rol mult mai pronunţat în conducerea politicei române, se grăbea să publice chiar a doua zi, într-un articol de fond plin de laude pentru ofiţerii conspiratori şi mai ales pentru maiorul Lecca „acesr brav şi patriot oştean, căruia îi datorăm recunoştinţă", următoatea profesiune de credinţă asupra armatei: „Opiniunea acestei foi în privinţa datoriilor unui militar se ştie că esre cu totul opusă aceleia ce este în genere admisă în oştirile permanente. Nu înţelegem şi nu ştim cine poate înţelege, cum un militar poate fi îndatorat a-şi ţine jurământul său către un guvern, care ar călca el jurământul său şi când acea călcare ar fi recunoscută prin o aclamaregenerală".
Iar maiorul Lecca publica în acelaş număr al Românului, o scrisoare către un căpitan din batalionul de vânători, în care zicea: „Actul ce am făcut este un fapt istoric, şi vânătorilor le va rămânea o glorie eternă penrru devotamentul ce au avut
către patrie, iar eu mă voi făli pururea că am fost instrumentul patriotismului lor"1.
Şi ce este tot aşa de semnificativ, Românul din ziua turnătoare (numărul de la 14 şi 15 fevruarie 1866) se arată solicitat de ofiţerii conspiratori ca să nu-i treacă sub tăcere, cel puţin pe cei „care au dat adesiunca lor mai nainte de 11 fevruarie", şi astfel laudă în prima linie pe colonelii Crezzulescu şi Tănase Călinescu, pe căpitanul de artilerie Alexandru Candiano, şi pe mai mulţi alţii, al căror nume se vede publicat acolo2.
*
Sub asemenea auspicii guvernul de la 11 fevruarie, după o încercare neizbutită cu Contele Pilip de Flandra, procede în zilele de la 2 pană la 8 aprilie 1866 la plebiscitul, care cu 685 969 de voturi pentru şi 224 contra consacră alegerea Principelui Carol din Casa suverană de Hohenzollern. La l0/22 mai noul Principe, de-abia în vârstă de 27 ani, prin o spontană hotărâre, soseşte în capitala ţării şi înaintea Adunării constituante, prezidate de Manolache Kostake (Iepureanu),
1 Chiar peste 22 de ani, într-o scrisoare de la 1 fevruarie 1888, fiul lui Vodă-Cuza explica astfel alegătorilor săi din colegiul III de Mehedinţi, pentru ce nu poate primi mandatul de deputat, ce i l-au încredinţat: „Nu-mi este permis să iac parte dintr-o Adunare, care desigur va fi iarăş prezidată de acel nelegiuit, care a trădat pe Domnitorul încredinţat pazei sale". Scrisoarea a fost publicată în Epoca.
2 O scrisoare a răposatului Dimitrie Cariagdi, datată din Neapol de la 12 ianuarie 1872 şt adresată detronatului Domnitor Cuza la Florenţa, cuprinde următoarele rânduri: „Aici am găsit o colonie de rumâni, Si. Sihleanu, N. Rosetti, N. Negri, Candiano, care zice că face studii de drept. Candiano mi-a arătat că a venit la Florenţa să implore iertarea Măriei Voastre".
14
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
15
depune jurământul, iar noua Constituţiune, sancţionată la 30 iunie, e promulgată la 1 iulie 1866.
Cel dintâi minister al Principelui Carol 1(11 mai 1866) este astfel compus:
Lascar Catargi, prezident şi interne,
P. Mavrogeni, externe,
General Ion Gr. Ghica, răsboi,
Ion C. Cantacuzin, justiţie,
Ion C. Brătianu, finanţe,
C. A. Rosetti, culte,
Dimitrie A. Stutdza, lucrări publice.
Dar după 2 luni L. Catargi, Brărianu şi Rosetti părăsesc ministerul. La 15 iulie se formează cabinetul Ion Ghica cu Mavrogeni la finanţe, apoi la 2 martie 1867 cabinetul C. Krezzulescu, şi aşa mai departe în mai puţin de 5 ani se schimbă 10 cabinete şi se fac vro 30 de modificări ministeriale parţiale, pană când de la 11 martie 1871 înainte, de la al doilea cabinet L. Catargi, începe era ministerelor serioase cu o mai lungă durată.
Situaţia, totdeauna grea la începutul domniei unui Principe străin, devenise în cazul nostru excepţional de grea prin întâmplările arătate mai sus.
Relativ uşoară era admiterea faptului îndeplinit din partea celor 7 Puteri garantate, cu toată opoziţia fotmală a reprezentanţilor lor, care în conferenţa de la 2 mai 1866, convocată adhoc, declaraseră alegerea plebiscitară nevalabilă. Fiindcă, după articolele 22 şi 27 ale tractatului de la Paris, nici una din puteţi nu avea dreprul să intervie singură în contra noastră, ci trebuia să dobândească încuviinţarea celorlalte, în chiar această multiplicitate şi divergenţă de interese sta putinţa liberei noastre dezvoltări. Principele Carol, la sosirea sa în ţară, avea aprobarea lui Napoleon III şi nu mai puţin importanta aprobare a lui Bismarck, dacă nu direct a Regelui Prusiei. Şi, printr-o fericită coincidenţă istorică, pe când tocmai de pe la
1866 prestigiul lui Napoleon începea să scadă şi a scăzut treptat până la desăvârşita lui pierdere la Sedan, prestigiul regelui Prusiei şi al marelui său cancelar creşteau şi deveneau prepon-derante în Europa, iar o parte a acestui prestigiu se resfrângea fireşte şi asupra Principelui nostru din casa Hohenzollem.
Prin urmare relaţiile externe ale nouei Domnii, orcât de grea a fosr dobândirea recunoaşterii ei din partea înaltei Porţi în octomvrie 1866, aveau să se consolideze din an în an, şi astfel una din prevederile divanului ad-hoc, când îşi formulase cerinţa principelui străin, se dovedea pe deplin îndreptăţită.
Şi raportul întte Carol I şi Constituţiunea noasttă de la 1866, cu prematurul ei liberalism, nu purea pricinui mari greutăţi. Principele Carol, deşi până atunci ofiţer în armata prusiana şi trăind în atmosfera Curţii de la Berlin, unde democraţia liberală era foarte rău văzută, rămăsese independent în judecata sa politică, se afla în relaţii mai intime cu moştenitorul tronului Prusiei, ale cărui aspirări constituţionale erau cunoscute, şi nu se sfiise a se pune în contact cu societatea burgheză din Berlin, duşmana natutală a reacţionarismului arisrocratic. în iarna 1865-1866, cercurile bine informate de acolo vorbeau chiar de întârzierea intenţionată a înaintării Prinţului Carol la rangul de căpitan, tocmai din cauza înclinaţilor sale liberale. - în asemenea împrejurări este lesne de explicat, că Ion Brătianu, cel dintâi bărbat politic din România, cu care s-a întâlnit Principele Carol (19/31 martie 1866, la Diisseldorf) şi care i-a vorbit despre chemarea sa la tron, să-i fi lăsat o impresie aşa de simparică. - Prin urmare noua noastră Constituţiune se putea aştepta la o sinceră aplicare a ei, în marginile puterilor date tânărului Domnitot, şi de altminteti ea însăş prevedea putinţa reformării, tot pe cale constituţională, dacă o asemenea necesitate se ivea.
Nici vreo accentuare a spiritului separatist între munteni şi moldoveni nu era de remur, cu toată ocrotirea ce ar fi aflat-o din partea Rusiei. Răscoala de la 3 aprilie 1866 fusese energic
16
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
17
năbuşită de Locotenentul Domnesc Lascar Catargi, sosit cu o zi mai nainte în Iaşi; şi chiar faptul că acea mişcare a fost înscenată, cu ajutorul Cneazului Moruzi, de nişte oameni fără însemnătate, ca N. Roznovanu, Teodor Boldur-Lăţescu şi N. Ceaur-Aslan, cărora li se asociase uşorul la minte mitropolit Calinic Miclesu, dovedea că epoca deosebirii exploatate între moldoveni şi munteni ajunsese acum pe sfârşite. în toată liniştea Principele Carol, înainte chiar de inrrarea sa în capitală, de la moşia Goleştilor, unde a fost găzduit în sara de 9 mai 1866, a putut să facă din gradarea mitropolirului Calinic primul act al domnirii sale.
Dar greutatea cea mare, adevărata greutate a situaţiei interne, era lipsa orcărui simţimânt dinastic în poporul român, deprins de atâtea generaţii cu domniile efemere, indiferent la desele schimbări ale indivizilor de pe tron, mai indiferent acum în urma răsturnării lui Cuza-Vodă, şi în care popor totuş, dacă noua monarhie constituţională avea să-i garanteze viitorul, trebuia înrădăcinat acel cuger trainic de credinţă în persoana Domnitomlui şi în perspectiva succesiunii hereditare la tron. Şi cum să se nască şi de unde să crească acest cuget, când una din cele mai manifeste reprezenrări ale lui, armata, fusese izbită tocmai în simţimintele de fidelitate şi de disciplină prin cele petrecute la 11 fevruarie 1866?
Dacă o regenerare a spiritului public avea să se producă în această privinţă, ea nu era de închipuit decât printr-o îndelungată şi stăruitoare acţiune. Ea presupunea din parrea tânărului Domnitot o rară împreunare de calităţi: multă prudenţă, şi mai multă îngăduinţă, o răbdare dusă până la limitele suflerului omenesc şi cunoaşterea de oameni. Iar din partea bărbaţilor politici ai ţării, ea presupunea hotărârea de a sprijini dinastia ce şi-o aleseseră şi de a avea totdeauna luarea-aminte aţintită asupra acestui punct cardinal.
Căci situaţia creată ţării prin înălţarea pe tron a unui principe dintr-o casă suverană a Europei cuprindea - ce e
drept - o mare garanţie pentru existenţa statului, însă putea fi în altă privinţă şi un mare pericol. Tocmai faptul, că acea casă suverană ajunsese în scurt timp la atâta prestigiu în Europa, deschidea perspectiva întăririi noastre în viitor, dacă ştiam să respectăm pe noul Ales, dar ne putea periclita chiar existenţa, dacă prin depărtarea lui loveam în acel prestigiu. Cu un Principe de Hohenzollern după 1866, necum după 1870, noi nu puteam face nepedepsiţi ceea ce au făcut grecii la 1862 cu un Principe de Wittelsbach. Nu pentru prima oară în al 19-lea secol ţara noastră s-ar fi înfăţişat în gândul celor ce conduceau politica Marilor Puteri ca un simplu obiect de compensaţie teritorială1.
însă toate aceste griji erau mai mult ale viitorului, precum nici nu se puteau înlătura decât în viitor, şi, pentru o parte din ele, numai cu ajutorul soartei. Deşteptarea şi întărirea simţimântului dinastic atârna, în afară de însuşirile personale ale Principelui, de la o acţiune îndelungată a partidelor noastre politice, de la direcţia luptelor parlamentate, de la lucrarea prin presă şi prin întruniri publice, şi nu mai puţin, deşi mai latent, de la învăţătura dată tinerimii prin profesorii şcoalelor statului. Şi cât pentru îndreptăţea spititului armatei, aceasta nu se putea ptevedea cu oarecare temei decât în urma unui viitor răsboi, în care ofiţerii noştri să primească adânca impresie a misiunii lor hotărâtoare şi să simtă atunci de la sine necesitatea elementată a disciplinei şi a credinţei neclintite; iar provocarea răsboiului nu putea să vie de la noi, ci ttebuia aşteptată de la alte complicaţii eutopene.
Ce vădită acţiune caracteristică avea să întreprindă acum noul Principe la începutul domniei - iacă înttebarea cea mai apropiată, marele interes al momentului. în acest înţeles starea
1 încă la octomvrie 1869, cu prilejul călătoriei împăratului Francisc losif la Constantinopol, Aii Paşa propune lui Beust cedarea „Principatelor" către Austro-Ungaria.
18
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
19
economică a ţării se impunea atenţiei pe planul dintâi. Şi nu era aici vorba de obişnuita regulare a finanţelor statului, orcât de anevoioasă ar fi fost pană când s-a statornicit prin destoinicia lui P. Mavrogeni, dar era vorba de puternica impulsiune ce trebuia dată activităţii economice generale, prin o mult mai energă circulare a cunoscutei bogăţii din agricultură, prin descoperirea de bogăţii încă necunoscute, prin formarea elementelor unei viitoare industrii.
în călătoria sa prin Moldova (august 1866) Catol I dă o primă dovadă de tact politic, căutând să se întâlnească mai ales cu C. Negri şi cu V. Alecsandri, amicii intimi ai lui Cuza-Vodă, aceia care ştiau mai bine ce făcuse şi ce nu fusese în stare să facă fostul Domnitor. în convorbirile cu ei Principele Carol îşi arată gândul de a-şi inaugura domnia prin înfiinţarea unei întinse reţele de drumuri de fier1, gând de mare însemnătate, greu de realizat în starea înapoiată a ţătii de atunci, fără industrie proprie, fără ingineri, fără lucrători, fără credit pe pieţele Europei.
îndrăzneaţă întreprindere, precum era menită să fie de cel mai mate folos penttu deşteptarea economică a ţării, a şi fost una din ocaziile pentru izbucnirea inevitabilei crize a tinerei domnii. Căci astfel se întâmplă totdeauna: tocmai de fapta cea însemnată, care în cuget se înfăţişază sub aspectul cel mai ademenitor, e aninată cumpăna soartei.
Nu intră în cadrul acestor notiţe, al căror scop este înţelegerea atmosferei intelectuale în mişcarea noastră politică, de a stărui cu amănuntul asupra chestiilor economice. Atât numai trebuie să fie zis, că ideea căilor ferate, odată concepută în aşa mari dimensiuni, era mai lesne de realizat în anul 1868 cu ajutorul capitalului german şi cu cel mai cutezător concesionar prusian - Strousberg. Parisul, în urma izbândei prusienilor de la Sadova şi în perspectiva răsboiului contra
1 Notiţă de la V. Alecsandri.
Germaniei, se înstrăinase de noi; iar de celelalte pieţe ale Europei nu se putea aştepta o primire favorabilă pentru fînanţiarea unei asemenea întreprinderi. Austriacului Ofenheim i s-a încredinţat, de altminteri în condiţii prea grele, numai construirea fragmentului Iaşi-Roman-Iţcani. Preferinţa acordată propunerii prusiene pentru reţeaua principală se explică de la sine în modul cel mai firesc.
Tot aşa de explicabil este, că Principele Carol a început executarea planului său prin ministerul liberal de la 27 octomvrie 1867 cu Ion Brătianu la finanţe. în astfel de momente partidul liberal e mai comod la guvern decât în opoziţie.
Dar mobilitatea noastră parlamentară din acea epocă nu îngăduie nici unui guvern o durată suficientă. Ministerul liberal se modifică în parte prin demisionarea lui Ştefan Golescu şi înlocuirea sa cu generalul Nicolae Golescu la 1 mai 1868. Partidul liberal din Muntenia, la început lipsit de aderenţi în Moldova, se vede silit a se uni cu aşa-numita „fracţiune liberă şi independentă" din Iaşi, care însă nu se menţine în efemera sa existenţă decât prin ura în contra străinilor, mai ales în contta evreilor; şi astfel guvernul liberal de la 1867 tolerează fa contradictio in adjecto) izgonirea administrativă a câtorva familii israelite prin prefectul Lecca din Bacău, măsură izolată şi cu atât mai nechibzuită, cu cât, fără nici un folos, devine în ochii Europei Apusene o provocare tocmai în momenrul când ţara are trebuinţă de creditul din străinătate pentru drumurile ei de fier. încercarea minis-trului-prezident Ştefan Golescu de a-şi apăra administraţia din Bacău este făcută cu atâta nedibăcie, încât îl sileşte să se retragă, după ce a expus ţara la primele scuze faţă de Austria1. însă nici
' Vezi Cartea roşie austriacă Correspondenzen des K. K. gemeinsamen Ministeriums des Aeusseren 1868 No. 2, pag. 47-65. La pag. 61 nota de la 21 mai 1868, cu scuzele generalului Golescu; la pag. 64 nota de la 25 iunie 1868 cu asigurarea lui Ion Brătianu pentru despăgubirea isracliţilor.
20
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
21
sub prezidenţa generalului Golescu liberalii nu pot sta mai mult timp la putere, şi în 16 noemvrie 1868 se formează cabinetul Dimitrie Ghica, mai apropiar de „centru"; apoi, după o scurtă funcţionare a unui ministet Al. G. Golescu, spititualul Manolache Kostake încearcă la 20 aprilie 1870 guvernul cu „juna dreaptă" (G. Mânu, G. Gr. Cantacuzin, A. Lahovari, C. Grădişreanu, P. P. Carp), „cloşca cu pui" — cum i-a rămas numele după o vorbă glumeaţă a deputatului I. Negută.
în vremea guvernului junei drepte izbucneşte în Europa Centrală cea mai crâncenă luptă a secolului nosttu, răsboiul franco-german de la 1870.
Printre aceste evenimente, întreprinderea Strousberg înaintează cu vicisitudinile obişnuite în asemenea cazuri. Liberalii, trecuţi la sfârşitul anului 1868 în opoziţie, se folosesc de toate incidentele pentru a ataca guvernul şi în curând, fără nici un scrupul constituţional, tronul. De prin august 1869 ziarul Românul ia o pronunţată atitudine antidinasticâ; pană şi d. Hâjdeu, în curând Bogdan Petriceicu Hasdeu, cu foaia d-sale Traian, se amestecă în acest soi de agitare. Traian este şi cel dintâi ziar, care (11 octomvrie 1869) vorbind de răposatul profesor al Universităţii din Iaşi Simeon Barnuţiu, „adevăratul părinte al fracţiunii libere şi independente", caută să răspândească dincoace de Milcov ideile lui în contra principelui străin, idei despre care se vorbeşte mai pe larg în primul discurs parlamentat reprodus în volumul de faţă1. în ianuarie 1870 fostul Domnitor Cuza este ales deputat de Mehedinţi, însă refuză mandatul.
1 Micile criterii personale pot adeseori servi de măsură pentru constatarea unor evoluţiuni, d. e. a progresării dinasticismului la noi în ţară. D. Hasdeu, antidinasticul de la 1869, este astăzi (1898) stipendiatul Regelui Carol pentru Magnum Etymologicum şi, fireşte, cel mai fervent dinastic.
Cu câtva timp mai nainte ducele de Grammont, nenorocitul ministru francez de la 1870, care a declarat răsboiul Prusiei, pe atunci însă ambasador la Viena, provoacă o întâlnire cu Principele Cuza şi caută să-1 sondeze asupra unei reinstalări pe tronul României1.
Toate aceste permit să se întrevadă o întreagă acţiune combinată pentru răsturnarea Domnitorului Carol I.
Când la sfârşitul lui iulie 1870, în asemenea stare a spiritelot, soseşte ştirea despre începerea efectivă a răsboiului franco-german, agitatea creşte la culme. Nu atât comunitatea de rasă, cât faptul că cei mai mulţi oameni politici ai noştri şi-au făcut studiile în Franţa şi de această ţară leagă fericita aducere-aminte a tinereţei lor, produce un curent puternic de simpatie în favoarea francezilor. Prea puţin experimentaţi, precum erau, uitând că în politica internaţională nu sentimentalitatea, ci reflecţia cea mai rece trebuie să dicteze, mai toţi deputaţii şi ziariştii noştti doreau armelor franceze o victorie sttălucită, pe când evidentul interes al ţării, care îşi alesese un domnitor din Casa Hohenzollern, era din contră izbânda Germaniei asupra Franţei.
1 Din notele luate de Balligot de Bayne, secretarul lui Cuza, sub dictatul acestuia. (Scena se petrece la Doebling lângă Viena):
Grammont. Lagucrre, nous l'aurom avec la Prusse, elle est inevitable. Le moment est, peut-etreplusproche que vous ne le croyez... Nous aurons besoln d'avoir un point d'appui en Orient. Nous avons deja un dans Ies Hongrois qui voient de fort mauvais oeil Ies encouragements donnes par le gouvernement roumain aux Transilvains et certainesparoles imprudentes du Prince Charlespour la reunion de tous Ies Roumains sous son sceptre.... Nous en avons assez du Prince Charles, hien assez.
Couza. Mais enfin, quel est votre but? Avez-vous un projet arrete? Voulez-vousprovoquer un changement?
Grammont. Ce ne seraitpas difficile...
Couza. Quoiqu 'ilpuisse arriver, je ne consentirais jamais a rentrer en Roumanie par une intervention etrang'ere.
22
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
23
Dar în mişcarea, în care se afla atunci opinia publică la noi, ea nu putea fi accesibilă la asemenea teflecţii. Entuziasmul pentru Franţa creştea din ce în ce mai mult, şi în aceeaş măsură se exagera aversiunea în contra a tot ce venea din Germania. Ca un simptom al acestei stări sufleteşti trebuie înregistrată acţiunea fostului căpitan de artilerie, [a] d-lui Candiano-Popescu, care în ziua de 8/2Q august 1870, pune mâna pe prefectuta, pe cazarma, pe telegraful din Ploieşti şi proclamă detronarea Principelui Carol. Nechibzuita revoltă, ce de altminteri nu se poate închipui fără o înţelegere cu şefii partidului liberal, a fost îndată reprimată de guvernul junei drepte; iar d. Candiano-Popescu, tradus împreună cu complicii săi Radu Stanian, C. T. Grigorescu, Carada etc, înaintea juraţilor din Târgovişte, a fost achitat.
Nu putem vorbi de acest curios incident, fără a releva şi circumstanţele lui atenuante. Acţiunea din Ploieşti, ca idee politică, pornea de la presupunerea că Franţa va sfârşi prin a fi biruitoare, şi dacă această presupunere se realiza, Prusia ar fi fost aşa de crunt lovită, aşa de redusă în valoarea ei ca putere europeană, încât atunci prezenţa unui Principe de Hohenzollern pe tronul României putea să pară în opoziţie cu interesele ţării. Simţimântul dinastic nu se formase încă, de-abia de 4 ani fusese răsturnat popularul Cuza-Vodă, o schimbare de domnie mai mult sau mai puţin nu părea mare lucru. Adevărata absurditate a revoltei de la 8/20 august 1870 stă însă în presupunerea, de la care pornise. Fără nici o cunoştinţă a armatei prusiane şi a conducătorilor ei, fără nici o altă informare autentică, liberalii de la 1870, luând dorinţa simpatiilor lor drept realitate şi încrezându-se în ştirile false răspândite de crâmpeiul de guvern terorizat în Paris, escomptau izbânda francezilor tocmai în momentul, în care -după împrăştierea armatei lui Mac-Mahon la Woerth 27 iulie (6 august), şi după bătăliile de la Colombey, Vionville şi Gravelotte (2/14 - 6/lg august) armata lui Bazaine era aruncată
şi izolată în Metz, şi prin urmare trista soartă a Franţei inevitabil hotărâtă.
Cu atât mai caracteristică pentru starea spiritelor la noi rămâne însă fapta d-lui Candiano, cu achitarea sa cu tot, şi acest semn al timpurilor ne poate servi spre orientare în mişcarea politică din ţară până la 11 martie 1871x-
Din nefericire răsboiul franco-german de la 1870 se repercutează asupra afacerilor noastre şi în altă direcţie: în enorma zdruncinare a tutulor relaţiilor comerciale - o urmare neapărată a orcărui răsboi - marea întreprindere a lui Strousberg este periclitată; Strousberg însuş suspendă plătile, culpabila înstrăinare a titlurilor noastre din depozitul lui Ambron nu-i foloseşte, drepturile e silit să le cedeze societăţii acţionarilor, şi temerarul întreprinzător, căzut în faliment, îşi sfârşeşte viaţa câţiva ani după ce a ieşit din temniţa de la Moscova.
Cercurile noastre politice se cuvenea mai ales acum să încunjure tronul şi să scape creditul ţării; mai ales acum, când Germania era biruitoare şi când importanta lucrare a drumurilor noastre de fier, al cărei substrat finanţiar era pe piaţa Berlinului, trebuia cu orce preţ să fie scoasă din impas.
La noi din contra! în ziua de 18 decemvrie 1870 se formează cabinetul Ion Ghica, slab compus cu nişte membri ca:
Dimitrie A. Sturdza, la finanţe,
Dimitrie Cariagdi, la justiţie,
Nicolaus Racoviţă, la culte,
N. Calimachi-Catargi, la externe,
Dimitrie Berendei, la lucrări publice şi
Colonel Pencovici, la răsboi,
1 în înţelesul notelor precedente, de la pag. 9 şi 21 (ed. n. - p. 13 şi 20), se cuvine să adăogăm că acelaş d. Alexandru Candiano-Popescu, cu prilejul răsboiului de la 1877 împotriva Turciei, a fost reprimit în armată, ş-a spălat trecutul pe câmpul de bătaie, a slujit 12 ani la Palat ca adjutant, este astăzi general şi, fireşte, prea credinciosul supus al Regelui Carol.
24
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
25
toţi homines novi, afară de d. Dimirrie Sturdza, pe atunci numai umbra d-lui Ion Ghica, conduşi de un ministru-prezi-dent anume cunoscut pentru politica sa şovăitoare. Cum să poată stăpâni un asemenea ministet luptele din parlament, agitaţia din ţară? şi cum să voiască a le stăpâni presupuind că putea?
Sesiunea Camerei din iarna 1870-71 se deosebeşte prin cea mai mare confuzie şi cea mai neînfrânată violenţă a dezbaterilor. Şi în această stare de lucruri vine ministerul însuş şi depune pe biuroul Camerei (12 ianuarie 1871) întregul dosar al afacerii Strousberg, cu raporturile confidenţiale cu tot - „spre uimirea tutulor", cum nu se poate opti de a constata chiar raportorul acestei afaceri, d. Alexandru Holban, pe atunci fracţionist. Camera alege o comisie de 7 membri pentru a studia dosarul şi a-i face raporr, iar compunerea comisiei dă nota situaţiei şi descopere pe d. Ion Ghica: pe lângă un singur om de legi nepărtinitor, C. Bozianu, se aleg fracţioniştii şi liberalii I. Codtescu, A. Holban, N. Ionescu, C. F. Robescu, St. Sihleanu şi făţişul antidinastic N. Blaremberg.
La această fietbere a pasiunilor politice, pe când comisia era la începutul lucrării sale, iar prin culisele Camerei se răspândeau tot felul de revelări exagerate şi de comentarii false, se mai adaogă acum iritaţia produsă prin o scrisoare a Principelui Carol, publicată. în Augsburger Allgemeine Zeitung de la 15/27 ianuarie 1871, îndată tradusă şi răstălmăcită în ţaţă.
Iată cuprinsul acestei scrisori1:
1 care de altminteri nu a fost adresată lui Auerbach, precum se credea la noi, ci poate unei persoane fictive. Publicarea în Allgemeine Zeitung trebuie să fi fost intenţionată de însuş Principele Carol. Confuzia cu Auerbach provine din faptul că o altă scrisoare relativă la România, adresată în adevăr lui Auerbach, însă de Principele Anton de Hohenzollern tatăl, fusese publicată pe la mai 1868 în Neue Freie Presse din Viena prin indiscreţia acelui cunoscut novelist german.
„Prea stimate amice,
De mult nu ţi-am mai dat semn de viaţă. Dar aş vrea să fii măcar un ceas în locul meu, ca să te încredinţezi cât mi-e vremea de îmbucătăţită şi plină de muncă, de griji şi de dezamăgiri.
Au trecut aproape cinci ani de când am luat îndrăzneaţă hotărâre de a mă pune în capul ţării acesreia, aşa de bogat înzesrrară de natură şi totuş aşa de săracă sub alte raporturi.
Aruncând o privire asupra epocei ttecute, scurtă în viaţa unui popor, dar lungă în viaţa unui om care tinde spre progres, trebuie să-mi zic că puţin folos am putut aduce acestei frumoase ţări.
Adesea mă întreb: A cui este vina? A mea, care nu am cunoscut caracterul poporului, sau a poporului, care nu vrea să fie condus şi totuş nu e în stare să se conducă singur? Prin numeroasele melc călătorii în toate regiunile celor două Principate şi prin feluritele atingeri cu toate păturile societăţii, am dobândit înctedinţarea că vina nu este nici a mea, nici a poporului în înttegimea lui, ci mai ales a celor cc şi-au însuşit dreptul de a conduce Ţara în cate s-au născut. Aceşti oameni, care şi-au făcut educaţia lot politică şi socială mai mult în străinătate, uitând cu desăvârşite împrejurările patriei lor, nu caută alta decât a aplica aici ideile de cate s-au adăpat acolo, îmbtăcându-le în nişte forme utopice, fără a cerceta dacă se potrivesc sau nu. Astfel nefericita ţară, care a fost totdeauna îngenunchiatâ sub jugul cel mai aspru, a trecut deodată şi fără mijlocire de la un regim despotic la cea mai liberală Constituţiune, precum nu o are nici un popor din Europa.
După experienţa făcută, cted că aceasta e o nenorocire cu atât mai mare, cu cât românii nu se pot lăuda cu virtuţile cetăţeneşti ce se cer penttu o formă de Stat quasi-republicană.
De nu mi-aş fi legat tot sufletul de această ţară binecuvântată, care în alte împrejurări se putea aştepta la un viitor strălucit, de mult m-ar fi părăsit răbdarea. Acum însă m-am hotărât la o ultimă încercare, ce probabil mă va face să trec în ochii partidelor de aici şi ai conducătorilor lor ultra-sovinişti ca lipsit de iubire pentru ţară; dar eu am lăsat la o parte orice consideraţie personală, cu risicul de a-mi perde poate toată popularitatea. Căci ar fi o neiertată lipsă de la datotie, de a mai ascunde adevărata cauză a tăului şi de a lăsa fără împotrivire viitorul ţării pradă inttigilor de partid.
26
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
Ştiu bine că cel ce în unele împrejuraţi ate curajul adevărului şi spune lucrurile pe nume, este adeseori biruit, şi aşa mi se poate întâmpla şi mie, cu deosebitea însă, pe care o simt cu recunoştinţă, că eu sunt liber de a mă întoarce la o viaţă neatâmată şi lipsită de griji, plină de fericire în mijlocul familiei, şi să reintru în scumpa ţară, unde m-am născut şi al căţei magnet puternic n-a încetat de-a mă atrage în momentele cele grele, prin care a trebuit să trec.
îmi pare numai rău din toată inima, că bunele mele intenţii au fost aşa de puţin înţelese şi cu ingtatitudine tăsplătite. Dar fiindcă împărtăşesc aceasta soartă cu cei mai mulţi muritori, voi şti să mai aflu mângâiere, şi în societatea unor oameni inteligenţi, mai ales în cercul animat al D-tale, voi uita încetul cu încetul aspirările mele din trecut.
Carol"
Astăzi, când putem judeca acele evenimente cu oarecare nepărtinire, tocmai fiindcă prin progresele înfăptuite de atunci încoace ne-au devenit aşa de îndepăttate, astăzi scrisoarea ne va părea explicabilă, ne va părea îndreptăţită.
Principele Carol cunoştea starea spiritelor din ţară şi vedea cum i se surpă tronul. Cele mai bune intenţii ale sale erau denaturate; marea concepţie a deşteptării economice prin căile ferate, faţă de care micile greşeli (ca numirea lui Ambron) trebuiau să dispară, era anume obiectul celor mai înveninate atacuri; armata nu oferea destulă garanţie, slabele şi nu totdeauna nemeritele încercări de îndreptare (locotenent-colo-nelul prusian Krenski fusese silit să plece din ţară) nu izbutiseră şi nu puteau izbuti; chiar viaţa în familie, căsătoria cu Prinţesa Elisabeta de Wied (3/15 noemvrie 1869), care tocmai pe vremea aceea promitea să asigure directa succesiune la tron, nu era respectată în ziarele opoziţiei: gândul de abdicare se prezenta de la sine. Ce lucru mai firesc atunci, decât ca Principele să-şi apere demnitatea personală şi să arete cauzele, care zădărniceau misiunea ce i-o încredinţase ţara? — Era în dreptul sau omenesc de a o face.
Dar unde se ţin în samă drepturile omeneşti, cânfl pasiunile sunt deslănţuite! - Scrisoarea Principelui înveninează şi mai mult polemica ziarelor şi discuţiile parlamentare. In şedinţa Camerei de la 30 ianuarie 1871 Nicolae Blarembferg face o lungă interpelare asupra ei, în care aminteşte soarta' lui Maximilian la Mexico, şi propune o moţiune echivocă, semnată de Radu Mihai, Al. Sihleanu, Anton Arion, N. R. Locusteanu şi bizarul antidinastic Eugen Ghica-Comaneşd. Moţiunea, deşi slab combătută de ministrul-preziderit Ion Ghica, este înlăturată de Cameră, dar Românul ide la 11 fevruarie 1871 provoacă ţara să serbeze ziua de 11 februarie ca „o zi sfântă şi o adevătată serbătoate naţională", ,'fiindcă aminteşte tăsturnarea unui Domn călcător de Constituţiune, „risipitor al averii publice" - cu aluzii la afacerea Strousberg.
în vremea acestot frământări ale politicei noastre locale, marile evenimente din Occidentul Europei se desfăşura pe deplin. Napoleon III e detronat după Sedan, Bazaine capitulează la Metz, febrila încercare a lui Gambetta cu armatele improvizate se sfârşeşte prin catastrofa de la Pontarlier, Parisul cade, după ce a impus Franţei forma republicană, iar regele Prusiei Wilhelm e proclamat la Versailles împărat al Germaniei, 6/]8 ianuarie 1871.
Aceste evenimente, în loc să trezească prudenta reflecţie a oamenilor politici din România, îi exasperează; cei mai mulţi dintre ei simt înfrângerile franceze ca şi când ar fi lovituri îndreptate în contra lor. Românul de la 17 fevruarie (1 martie) 1871 apare încadrat în negru, fiindcă în acea zi intră armata prusiana în Paris, „ordele teutone calcă sacrul pământ adăpat cu sângele atâtor luptători ai libertăţii". (Pe frontispiciul Românului figurează pe atunci şi până la 1 aprilie 1871 d. Eugeniu Carada ca redactor.) însuş Ioan Brătianu, în lungul său discurs din şedinţa Camerei de la 4 martie asupra afacerii Sttousberg (căci această discuţie publică începuse în Cameră la 24 fevruarie şi s-a prelungit timp de unsprezece şedinţe, cu
28
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
29
toate violenţele, inctiminările şi confusiile, cu propuneri de dare în judecată a miniştrilor etc), însuş Ioan Brătianu nu se reţine de a exclama:
„Dacă din nenorocire puterea guvernului din Berlin va fi mai mare şi ne va impune cu forţa să plătim cuponul, atunci să se ştie, că nu plătim o datorie, ci plătim rechiziţiunea simpatiilor ce am avut şi avem pentru naţiunea franceză. (Aplauze.) Vom plăti, d-lor. însă chiar în sărăcie, chiar în zdrenţe, chiar zdrobiţi, simpatiile noastte pentru Franţa nu vor slăbi, din contră, ele vor creşte mai mult. (Aplauze.)"
Cu atâta nechibzuinţă se împleticise la noi discutarea chestiei căilor ferate, care reclama cea mai prudentă cumpănire juridică şi finanţiară, cu aprinderea simpatiilor şi antipatiilor faţă de evenimenrele din Franţa, şi când după câteva zile, în sara de 10/22 martie 1871, colonia germană din Bucureşti serbează ca în toţi anii, şi cu atât mai mult în acest an, ziua naşterii gloriosului ei împărat printr-un banchet privat în sala Slătineanu (astăzi Capsa), o ceată de pe uliţă, condusă de studenţi, pregătită cu îngăduirea poliţiei d-lui prefect Simion Mihălescu (deşi d. Ion Ghica, la o întrebare prealabilă a consulului general al Germaniei, garantase anume liniştea), încunjură localul, stinse lămpile de pe stradă, şi pe când unii trag clopotele de la Sărindar, alţii aruncă cu pietre în ferestre strigând „trăiască republica" şi se urcă pe scară pentru a năvăli în sala serbării, unde însă se văd respinşi de oaspeţii banchetului, cu reprezentantul Germaniei d. de Radowitz în frunte. D. Radowitz însuş este luat din mijlocul acestor brutalităţi şi condus la palat de ministrul de externe Calimachi-Catargi, sosit în grabă la faţa locului.
La palat Principele Carol, pe când o companie de soldaţi sub ordinile generalului Solomon împrăştie mulţimea de pe strade, convoacă noaptea târziu consiliul de miniştri şi exprimă d-lui Ion Ghica în termini aspri părerea sa de rău de a fi avut un asemenea minister, exceptând numai pe d-nii
Sturdza şi Calimachi-Catargi. în aceeaş noapte de 10 spre 11 martie Principele, faţă cu suprema insultă adusă lui şi originii lui, se horărăşre să părăsească ţara chiar a doua zi şi în mijlocul pregătirilor pentru plecare cheamă la palat pe foştii Locotenenţi Domneşti Lascar Catargi şi general Golescu (d. Haralambie era absent din Bucureşti) pentru a remite în manile, de la care primise stăpânirea cu 5 ani în urmă, actul de abdicare.
Actul de abdicare! Abdicarea Principelui Carol de Hohenzollern la 11/23 martie 1871, provocată de noi!
Dar unde ajunsesem noi? Mai exista o cugetare politică în România? Dispăruse orce patriotism luminat din ţara noastră?
Pentru cea mai simplă pricepere a relaţiilor politice era evident, că înfrângerea Franţei avea să producă o contralovitură în Orient, avea să deştepte în Rusia elementara pornire spre Constantinopol şi să aşeze un alt echilibru între puterile europene. încă la 3/15 noemvrie 1870, în mijlocul răsboiului franco-german, apăruse în jurnalul oficial din St. Petersburg circulara către Puterile semnate în tractatul de la Paris, prin care Rusia declara nulă şi neavenită clausa relativă la Marea Neagră, faimoasa clausă, care, sub eufemismul de neutralitate, testrângea până la paralizare puterea navală a Imperiului de la Nord; iar prorocolul din Londra de la V)3 martie 1871 consfinţise şi din partea Marilor Puteri această dezlegare unilaterală. Criza Orientului era dar reîncepută, noul răsboi al ortodoxiei ruseşti împotriva islamului îşi prevestea apropiata izbucnire.
Şi în acel moment al frământărilof istorice noi ne întreceam în declamări de simpatie pentru slăbită Republică franceză, insultam pe reprezentantul german, tindeam la abdicarea Domnitorului şi provocam răzbunarea atotputernicei Prusii!
Dar ce soartă voiam noi să ne pregătim în mijlocul luptei celor două state, întte care suntem intercalaţi? Nu ne luaseră ruşii la 1812 Basarabia prin pacea de la Bucureşti? Nu-şi
30
TITU MAIORESCU
stipulaseră atunci şi Valachia şi Moldova, pe care de-abia consimt a le „ceda şi restitui" Turciei? Nu erau districtele Bolgtad, Ismail şi Cahul, puse în tractatul de la Paris sub administraţia noastră, a doua umilire, pe care trebuia să o şteargă Rusia prin noul răsboi? Soarta Basarabiei era idealul, la care aspiram?
Asemenea gânduri, indiferent dacă ptin analiză clară sau printr-un fel de simţimânt instinctiv, trebuie să fi trecut prin conştiinţa d-lui Lascar Catargi în acea memorabilă zi de 11 martie 1871, când dinaintea Principelui Carol şi în prezenţa generalului Golescu, a lui Calimachi-Catargi şi a d-lui Dimitrie A. Sturdza, izbuteşte să îndepărteze ideea de abdicare şi inspiră destulă încredere Principelui pentru a-1 face să continue îndeplinirea misiunii ce o primise.
D. Lascar Catargi este însărcinat cu formarea ministerului, şi de la această zi datează o nouă epocă în dezvoltarea politică a statului român.
II
SUB MINISTERUL LASCAR CATARGI 11 martie 1871-3 aprilie 1876
Ministerul de la 11 martie 1871 este format de:
Lascar Catargi, prezident şi interne,
General I. Em. Florescu, răsboi,
General Christian Tell, culte şi instrucţiune publică,
Nic. Krezzulescu, justiţie şi lucrări publice,
P. Mavrogeni, finanţe,
G. Costaforu, externe.
Astfel compus, ministetul era cea mai tare expresie a ideei conservatoare în limitele Constituţiunii de la 1866.
Modificările parţiale ale cabinetului introduse în decutsul duratei sale de 5 ani (Manolache Kostake şi apoi Al. Lahovari la justiţie, B. Boerescu şi apoi I. Bălăceanu la externe, G. Cantacuzin şi apoi I. Strat la finanţe, Teodor Rosetti la lucrări publice, T. Maiorescu şi apoi P. Carp la culte) nu schimbă nimic în această direcţie, care în împrejurările date era singura indicată de interesul ţătii.
Datoria dintâi ce se impunea guvernului era liniştirea spiritelor şi, după trebuinţă, înfrânarea agitatorilor. Turcia ameninţa cu ocuparea, la caz de revoltă. Atât Lascar Catargi cu Costaforu, cât şi genetalii Tell şi Florescu prezentau în această privinţă garanţii de energie. Penttu a înlătura însă cauza sau pretextul de căpetenie al agitării, se cerea o regulare cât mai
32
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
33
grăbită, fie deocamdată şi numai provizorie, a afacerii Sttousberg. Regularea definitivă, la care ttebuia să tindă orce guvern prevăzător, era răscumpăiarea căilor ferate pe sama statului.
Dar pentru aceasta se cerea o adevătată echilibrare a budgetului şi stabilirea creditului statului, care presupunea ca o condiţie prealabilă iarâş liniştea internă, siguranţa tronului şi o politică externă bine cumpănită. Aici Mavrogeni, cu experienţa sa finanţiară şi cu fineţa inteligenţei sale, era omul situaţiei, şi dacă ar fi rămas pană la sfârşit în minister, cabinetul L. Catargi de la 1871 ar fi avut poate destulă cohesiune şi putere penttu a îndeplini mai toate cerinţele aici arătate. — Aşa cum a fost de la început şi în urma modificărilor sale parţiale, a izbutit totuş să scape ţara din pericolele imediate, să menţie tronul, să micşoreze bolnăvicioasa agitaţie a momentului, să consolideze finanţele, să dea chestiei Strousbetg o soluţie prealabilă; şi - solicitând în acelaş timp elementele sănătoase ale ţării - a deschis cel puţin drumul politicei în viitor şi a făcur posibilă acţiunea mai hotărâtoare a urmaşilor săi din partidul opus.
La Cameră apariţia unui asemenea minister trebuia să iriteze şi mai mult pe deputaţii agitatori. încă în şedinţa secretă de la 11 martie se ridică glasuri în contra Dinastiei. îndeosebi junele deputat Ion Câmpineanu salută abdicarea Principelui Carol, a cărui domnie ar fi o nenorocire penttu România'. în şedinţele de la 12, 13 şi 15 martie interpelări violente asupra formării noului cabinet, asupra scopurilor sale ascunse, asupra prezenţei armatei în curtea mitropoliei etc. în Românul excitare la revoltă. în zadar d. Lascar Catatgi declară Camerei
1 Asupra acelei şedinţe secrete a Camerei se află reprodusă, în Romanul Az la 2 octomvre 1871 o indiscretă dare de samă. Cuvântarea lui I. Câmpineanu, aşa cum este relatată aici, este confirmată de el însuş printr-o scrisoare din Românul de la 7 octomvrie acelaş an.
de la început (12 martie): „Vom aplica Constituţiunea cu toată sinceritatea în litera şi spiritul ei", dar, ce e drept, adaogă în şedinţa de la 13 martie „eu nu voi permite ca uliţa să ne facă legi"; opoziţia răspunde prin obişnuitele acuzări, că s-a violat Constituţiunea, că se pregăteşte o lovitură de stat etc.
Pentru a limpezi situaţia, ministerul face din închiderea nefolositoatei discuţii o chestie de încredere şi, rămâind în minoritate, dizolvă Camera (16 marrie 1871). Acum are ceva răgaz ca să-şi dea seamă de toată gteutatea sarcinei primite. Tezaurul public sleit; din Betlin depeşa d-lui Teodor Rosetti, comisarul guvernului, că în depozitul căilor ferate a aflat o hârtie fără valoare în locul obligaţiunilor statului; în ţaţă coaliţia opoziţiei pentru alegeri. Dar pe de altă patte turburătorii încep a fi descurajaţi; la alegerile municipale din Bucureşti nu iese nici un liberal; izbucnirea comunei de la Paris potoleşte entuziasmul republican, şi C. A. Rosetti anunţă prin Românul, că vrea să părăsească ţara şi să deschidă în Franţa un pensionat de băieţi.
Se putea prin urmare prevedea, că şi alegerile parlamentare vor da, ca de obicei, o majoritate în favoarea guvernului, şi că P. Mavrogeni, totdeauna fertil în idei finanţiare, va găsi mijlocul de a scăpa rezaurul din penibila strâmtorare a momentului. Nu mai puţin chestia Strousberg, în mâna unui guvern tare, trebuia să ajungă la o soluţie acceptabilă.
Dar greutatea cea mare, vechia greutate rămânea consolidarea tronului, fără de care nu era cu putinţă o direcţie mai sigură a politicei genetale; şi probabil că dintre miniştrii de atunci d. Catargi simţea greutatea, Mavrogeni îşi da samă de ea şi Costaforu avea o concepţie teoretică asupta niscaiva remedii legislative în contra ei.
înainte însă de a se lua vreo hotărâre în această ptivinţă, Principele cu Elisabeta Doamna întreprinde, după stăruinţa ministerului, o călătorie prin Moldova spre a se încredinţa de
34
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
35
starea spiritelor în ţara de peste Milcov şi a vedea pe ce elemente se putea sprijini ordinea monarhică. De altminteri tocmai în urma scrisorii din Allgemeine Zeitung şi în timpul zbuciumărilor din Cameră, Principele primise de la Iaşi o adresă de devotament, care îl conjura să nu părăsească ţara.
La 15 aprilie 1871 Curtea, însoţită de ministrul Costaforu, soseşte în Iaşi, unde stă zece zile, găzduită în casa N. Rosnovanu. Singur acest fapt dovedea că cel puţin de tendenţe separatiste nu mai era vorba. Primirea a fost caldă. Vechiul „leagăn al unirii" voia să dovedească în contra Bucureştilor, că în Moldova predomneşte alt cuget, cu toată agitarea „fracţionistă".
In chiar zioa sosirii, Costaforu, după indicaţiile amicilor săi politici, se adresează la un grup de bărbaţi mai tineri, care se aflau întruniţi într-un fel de societate fără statute, numită „Junimea", unde se ocupau de literatură şi publicau o revistă, Convorbiri literare, dar se abţineau cu desăvârşire de la orce acţiune politică. Având o întrevedere cu scriitorul acestor rânduri, Costaforu îndeamnă la intrarea în Cameră, în politica militantă. Lunga lui stăruinţă se rezumă în cuvintele: „La ce folos literatura, dacă prin pasivitatea oamenilor de ordine se periclitează tronul şi prin urmare ţara".
în prima întrunire a prietenilor „junimişti" din acea săptămână li se împărtăşeşte propunerea ministrului, şi asupra ei se încinge cea mai curioasă discuţie.
Cei ce pe atunci veneau regulat la adunările literare, erau -în afară de d. B. Pogor şi de autorul acestei scrieri, la care se ţineau alternativ întrunirile - d-nii Iacob şi Leon Negruzzi, Nicu Gane, Dimitrie Rosetti, N. Mândrea, I. Ianov, colonelul N. Skelitti, G. Racoviţă, colonelul Miluţă Cerchez, M. Korne, Gr. M. Buiucliu, T. Cerchez, G. Roiu, profesorii Culianu, Melik, St. Vârgolici, Naum, A. D. Xenonol, Creangă, şi din când în când asistau V. Alexandri, I. A. (Zizin) Cantacuzin,
C. Şuţu, A. Balş, N. Calimachi-Catargi etc.1 Şi d. Dimitrie A. Sturdza a luat parte la câteva şedinţe ale „Junimii" şi a publicat în Convorbiri cercetări numismatice şi studii asupra unei psaltiti. Doi din membrii fundatori ai societăţii lipseau la acea epocă din Iaşi: d. P. Carp, singurul dintre noi, care pe lângă literatură (traduceri din Shakespeare) se ocupa permanent de politică, şi d. Teodor Rosetti. Domnul Carp era agent diplomatic la Viena, Berlin şi St. Petersburg, iar d. T. Rosetti comisar al guvernului la Berlin.
Ce spirit domnea în întrunirile „Junimii", am încercat să arăt altădată într-o schiţă biografică asupra lui Leon Negruzzi {Critice, voi. II, p. 329). După ce în anii precedenţi citiserăm şi criticaserăm împreună o mare parte a literaturei române, tocmai în acel an 1871 erau din întâmplare la ordinea zilei studii istorice şi sociale. Istoria civilizaţiunii de Buckle, în legătură cu cercetări asupra vechilor culturi indice (Buddhaismul) şi egiptene, părerea lui Schopenhauer asupra istoriei, noua carte a lui I. St. Mill în contra subjugării femeilor, erau mult comentate în „Junimea". Discuţiile, totdeauna vesele în formă şi adeseori serioase în fond, ajungeau de regulă la o înţelegere asupra principiilor, din care să se judece materia literară şi istorică, şi deprindeau pe toţi la un fel de privire mai sistematică a chestiilor dezbătute.
Cine e în stare să-şi dea samă de asemenea întruniri libere ale unor oameni iubitori de artă şi de ştiinţă, dar şi accesibili la ceea ce s-ar numi esprit de boheme, îşi va putea închipui
1 Membri mai erau căpit. T. Şerbănescu, N. Burghele, Al. Farra, Caraiani, Paicu, Burla, Bodnărescu, Miron Pompiliu. Ceva mai târziu vin Eminescu, Slavici, Tasu, G. Panu, Lambrior, B. Conta, T. Nica, P. Missir, Al. I. Philippide, G. Vârnav-Liteanu, B. Bossy, colonelul Bengescu-Dabija, Chibici-Râvneanu, C. Leonardescu, Meissner, Volenti, A. C. Cuza, Strajan, T. Isttati, Ollănescu-Ascanio, Dr. Christea Buiucliu, Duiliu Zamfirescu, I. L. Caragiale.
36
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
37
efectul produs prin o gravă propunere politică. Primită la început cu un hohot de râs, însoţită de un cântec în cor, al cărui refren îl da d. Pogor, care la rândul său (după regula junimistă „anecdota primează") era întrerupt de povestirea lui Creangă, cum profesorul fracţionist Suciu justifica la o întrunire electorală taxa asupra „burlăcăritului", - propunerea a ajuns cu încetul la o discuţie serioasă, luându-se în considerare, nu ca un fapt izolat, ci în legătură cu întreaga mişcare a ţării, mai ales de la 1848 încoace.
în ce direcţie era îndreptată România de conducătorii ei cei mai luminaţi? De când şi de unde începea acea îndreptare? Puream noi merge spre republică? - Cu modul de judecată istotică ce predomnea întte noi, mai mult englezeşte evoluţionar, decât franţuzeşte revoluţionar, aşa-numita regenerare de la 1848 nu ne părea să aibă gradul de importanţă ce i-1 atribuiau liberalii din Muntenia. Fată îndoială, mişcarea de la '48 avusese însemnătatea ei, întrucât manifestase, cu oarecare răsunet în Europa, deşteptarea conştiinţei naţionale în românii din Principate şi voinţa lor de a se dezvolta în conexitate cu civilizaţia occidentală. Dat ca organizare politică, înlăuntrul acestei tendenţe genetale, oamenii de la '48 nu au lăsat şi nu au avut nici o concepţie reală. Constituţiunea din 15 iunie 1848, de pe „câmpul libertăţii" de la Filaret, cu cele 22 atticole ale ei, eta o operă de fantasie, fără valoare practică. A impune unei ţări, care pană atunci fusese în neputinţă de a progresa tocmai din pricina deselor schimbări de Domn, un Principe ales pe cinci ani (art. 5); a da unei ţări, geograficeşte intercalate între trei monarhii absolute, care îi ameninţau existenţa, o formă, quasi-republicană, declarând pe acel Principe de 5 ani încă şi responsabil; a acorda (art. 10) „dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii săi, drepr care purcede din dreptul popolului întreg de a-şi alege Domnul"; a decreta „emancipaţia israeliţilor şi drepturi politice pentru orce compatrioţi de altă credinţă" (art. 21); toate aceste erau
numai naiva aşternere pe hârtie a unui amalgam de idei nebuloase, cum mişuiau pe atunci în broşurele frazeologilor din alte ţări. - Şi în contra frazeologiei era mare despreţ în „Junimea".
Nu, aici nu putea fi izvoiul politicei române. Adevărarul îndreptar al dezvoltării interne şi externe, în direcţia căruia începuse regenerarea noastră şi care trebuia acum urmat până la sfârşit, erau cele 5 puncte fundamentale, fotmulate de divanurile ad-hoc din Iaşi şi din Bucureşti la 7 şi la 9 octomvrie 1857: respectarea capitulaţiunilor, unirea, dinastia hereditară dintf-o familie suvetană a Europei, neutraliratea garantată de Puteri şi sistemul constituţional.
Aici era expresia reală a cerinţelor ţării, conform cu faza vremelnică a evoluţiunii sale istorice, programul izvorât din toată experienţa trecutului şi cate trebuia păstrat cu sfinţenie pană la deplina lui înfăptuite, după care venea apoi timpul unei noue hotărâri şi formulări pentru regularea mersului în viitor.
Şi cum stăm în această privinţă la anul 1871? Unirea se realizase, Constituţiunea era promulgată, Domnitorul dintf-o Casă suvetană a Europei se afla pe tron: dar punctul principal, cheia bolţii, care sc ascundea sub cerinţa heredităţii dinastice, a respectării capitulaţiunilor şi a neutralităţii garantate, adecă independenţa României recunoscute ca stat liber în concertul Puterilor europene - aceasta mai rămânea de dobândit, şi, până nu se dobândea, programul divanului ad-hoc reclama încă toate opintirile noastre, şi orce şovăire de la el era o renegare a trecutului şi cea mai funestă eroare.
Fiind privită situaţia în această legătură cu trecutul şi cu viitorul, atitudinea opoziţiei liberale şi fracţioniste din Camera dizolvată (făcând chiar abstracţie de pericolul ei imediat faţă cu preponderenţa Germaniei şi cu ptetenţiile Rusiei) trebuia să apară condamnabilă şi prin urmare, guvernul Lascar Catargi îndreptăţit. Şi dacă pe de altă parte într-o ţară mică, precum e a noastră, şi încă aşa de puţin înaintată, lipsa de
38
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
39
oameni cu oarecare pricepere silea pe mulţi la o felurime de activitate şi nu le permitea o specializare de predilecţie: apelul ce ni-1 adresa guvernul de a sprijini singura politică raţională din acel moment, nu se putea respinge.
Astfel (şi pentru unii din noi cu părere de rău) ne-am văzut constrânşi să limităm exclusiva noastră ocupare de păn-acum şi să facem partea politicei militante. DD. Pogor, Negruzzi, Gane, Racoviţă, cu ei împreună autorul acestor rânduri, mai pe urmă fireşte şi dd. Carp şi T. Rosetti au intrat în Camera conservatoare de la 1871-1875.
Eram noi deodată conservatori? - Noi eram în prima linie susţiitorii programului hărăzit de la divanul ad-hoc. Şi fiindcă politica liberalilor din primăvara anului 1871 periclita realizarea lui, iar guvernul conservarorului Lascar Catargi lucra în sensul acestei realizări, noi eram datori din princip să susţinem guvernul conservator. — Ce avea să se întâmple după îndeplinirea cerinţelor de la 1857, rămânea o chestie deschisă şi nu avea interes pentru moment.
Dar şi în afară de aceasta, între fracţionişti şi junimişti se stabilise un fel de înstrăinare, nu din cauza politicei (devteme ce junimiştii pană atunci nu se amestecau în politică), ci din cauza diferenţei de cultură; iar liberalii din Bucureşti fiind uniţi cu fracţioniştii, înstrăinarea s-a întins pană la ei. Junimiştii, cu predilecţia lor pentru literatură şi ştiinţă, cu iubirea lor de artă, mai ales de arta antică, orcâr de simpli diletanţi ar fi fost de altminteri, nu puteau fi bine priviţi de nişte oameni, ale căror preocupări erau cu totul în altă direcţie. Cei mai mulţi fracţionişti se îndeletniceau mai ales cu ale vieţei practice, şi profesorii dintre ei, cum erau răposaţii Suciu, Miele, Gheorghiu, Lateş, pe lângă caietul lor de curs nu mai ceteau decât poate Tribuna d-lui N. Ionescu (el însuş profesor fracţionist, dar fără caiet) şi „Dreptul public al Românilor" de Simeon Barnuţiu, o carte remarcabilă prin lipsa totală de ştiinţă juridică. în ura lor împotriva străinilor, ei înglobau şi
literatura şi arta străină şi simţeau o firească aversiune în contra celor ce se ocupau cu atâta stăruinţă de ele; pe aceştia îi tratau, fără nici un temei, de cosmopoliţi şi îşi attibuiau sieşi exclusivul privilegiu al patriotismului naţional, semănând întru aceasta liberalilor din Muntenia. E caracreristică întâmplarea cu acel fracţionist, profesor universitar, care, auzind că a apărut partea I din Faust în traducerea română a d-lor Pogor şi Skelitti, a răspuns că nu intră în deprinderea d-sale să se ocupe de aberaţiunile străinilor cu dreptul pumnului (Faustrecht), crezând că acesta este obiectul lui Faust.
Ce legătură putea să existe între asemenea oameni şi junimiştii?
Şi fiindcă înrolarea sub diferitele steaguri ale partidelor politice se face adeseori prin raporturile sociale, era de la sine indicat ca junimiştii să se găsească şi în politică apropiaţi de Partidul Conservator, ai cărui membri erau fireşte mai deprinşi cel puţin cu suprafaţa elegantă a culturei occidentale.
De aici o nedreaptă îngreuiare a situaţiei junimiştilor în opinia publică, primitivă cum este încă la noi. în ochii multor oameni Partidul Conservator se confundă cu vechia boierime, şi adversarii săi, unii din neştiinţă, alţii ca manoperă de luptă, caută să întreţie această confuzie. Cu toate că principiile conservatoare în statul nostru constituţional nu au absolut nimic a face cu deosebirea socială între boieri şi burghezi, în ţară la noi înţelegerea unui principiu politic ca principiu politic se întâlneşte foarte rar şi se răspândeşte foarte cu anevoie; judecata celot mai mulţi e stăpânită numai de simţimintele de clasă socială, şi ura (poate şi invidia) democratică în contra vechei boierimi este încă o grea rămăşiţă a trecutului.
Dar ce înţeles mai poate avea boierimea în România de astăzi? - Lasă că şi în ttecut o boierime vremelnică, legată de înaltele funcţii ale statului (cel puţin în Muntenia), nu se putea asemăna cu nobilimea statornică din alte ţări; dar în fapt Constituţiunea noastră actuală a înlăturat aristocraţia
40
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
41
hereditară, şi nici nu există la noi partid politic, care să tindă a o introduce în viiror.
Iar dacă e vorba de originea socială a celor ce compun pattidele noastfe actuale, e probabil că am găsi în Partidul numit Naţional-Liberal tot atâţia descendenţi din familiile boiereşti şi mai mulţi fanarioţi decât în Partidul Conservator, care la rândul său cuprinde în aceeaş proporţie elemente burgheze şi ţărăneşti.
In orce caz, şi ca o urmare neapărată a întregei aspirări naţionale de la 1857 încoace, junimiştii au fost, de la intrarea lor în acţiunea politică, monarhici şi dinastici fără şovăire. In această privinţă toţi aceia, care din vechile întruniri ale „Junimii" au rămas grupaţi în jurul fundatorilor ei şi în viaţa politică (unii, ca dd. G. Panu, N. Cane, A. D. Xenopol, s-au despărţit), ca şi cei ce mai târziu s-au apropiat de noi, au fost şi sunt credincioşi acestui princip şi nu s-au abătut niciodată de la el, nici în fapte, nici în votbe, nici Ia guvern, nici în opoziţie. îndeosebi în opoziţie au susţinut orce act menit a întări monathia heteditară, deşi actul venea de la un guvern adversar, şi - părăsind obiceiul opoziţiilor de la noi de-a zice orbeşte nu, simplu numai fiindcă guvernul zice da, şi nepuind nici un preţ pe o eftină popularitate - s-au ferit de orce manifestare în contra presrigiului Dinastiei, fie cu prilejul domeniului Coroanei, fie cu prilejul acelor doleanţe electorale, care direct sau indiiect tind a arunca răspunderea mai presus de capetele miniştrilor.
Căci, în enorma complexitate a problemelor politice, la orce chestie mai însemnată sunt felurite principii în joc, care nu se pot împăca toate deodată; şi aici se impune omului de stat datoria - nu de a face paradă cu multiplicitatea principiilor, ci de a stabili hierarchia lor după împrejutările de fapt, de a-şi da samă care este ideea dominantă, căreia celelalre trebuie să i se subordoneze fără hezitare. Şi ideea dominantă întru conducerea statului român spre îndeplinirea marei sale
misiuni în Orient, este înrădăcinarea simţimântului dinastic în toate păturile poporului.
Că o asemenea observare scrupuloasă a unei linii de conduită politică, în toată consecinţa ei, avea să fie la început rău înţeleasă de opinia publică şi atacată după vremuri şi din stânga şi din dreapta, era din capul locului de prevăzut. Dat cu atât mai mult se impunea junimiştilof datoria de a persista şi de a contribui astfel, după puterile lor, ca viaţa noastră publică să tteacă odată peste periculoasa fază a copilăriei.
Aşadar în Camera conservatoate de la 1871 junimiştii erau deputaţi guvernamentali, şi principala raţiune de a fi a guvernului de atunci era menţinerea Domnitorului Carol I.
In această privinţă întrebarea importantă, care preocupa spiritele înainte chiar de deschiderea parlamentului, era: dacă după cele petrecute în vremea din urmă, Constituţiunea de la 1866 mai ttebuia păstrată fără modificare, cu acelaş mod de alegere a deputaţilor şi cu aceeaş libertate a presei degenerată în licenţă. De altminteri înttebarea fusese pusă şi printr-o aluzie din mult citata scrisoare a Principelui Carol.
Că nu putea fi vorba de o lovitură de stat, era evident. D. Lascar Catargi declarase în Cameră, că va respecta Constituţiunea în litera şi în spiritul ei; şi exemplele recente cu soarra lui Cuza-Vodă şi a lui Napoleon III erau de nartifă a îndepărta orce asemenea gând. Dar însăş Constituţiunea prevedea procedura modificării ci, şi o reformă constituţională putea fi ptin urmare concepută de orce partizan al ordinei legale.
în Iaşi conservatorii erau pe atunci conduşi de Manolache Kostake şi de „Beizadea" Gtigotie Sturdza; iat ptactica politică cerând un fel de disciplină de partid, junimiştii la intrarea lor în noua acţiune s-au aflat cu necesitate puşi în mai de-aproape contact cu aceşti conducători locali ai partidului guvernamental.
42
T1TU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
43
La ordinea zilei a primelor întruniri, convocate de Beizadea Grigorie, era chestia constituţională. O propunere de modificare a pactului fundamental a fost adusă sub forma concretă a unei adrese către Adunările legislative, care avea să fie subscrisă de cât mai mulţi alegători. întreaga adresă, cunoscută sub numele „petiţia de la Iaşi", este opera personală a lui Beizadea Grigorie Srurdza. Scrisă în stil lapidar, strâns legată în idei, curajoasă în exprimarea lor, ea constituie o dovadă de marea capacitate (ce e drept, inrermitentă) a acestei catactetistice figuri politice.
Iată cuprinsul adresei:
„Domnilor Senatori şi Domnilor Deputaţi,
Noi subscrişii, alegătorii Domniilor Voasrre, aflăm de a noastră datorie să vă propunem câteva măsuri, a căror neapărată trebuinţă este simţită de toată lumea.
Mai întâi ctedem, că veţi găsi foarte legitim pasul nostru; căci ca unia ce sunteţi mandatarii noştri, aveţi de datorie a ţinea samă de nevoile ţârei şi a lua măsurile legislative neapărate penttu vindecatea suferinţelor ei.
Sunt acuma cinci ani, de când se aplică noua Constituţiune. Acesta este un timp foarte scurt în teorie; iar în practică, când lucrurile merg rău, cinci ani de anarchie sunt în destul pentru a desorganiza şi a perde o ţară întreagă.
Cine ar putea zice, că aceasta este o exagetate? Oare nu am văzut momentul, unde Principele Domnitot era să părăsească tronul, fiindcă licenţa şi anarchia domneau în ţară?
Oare Puterile mari garante, cate au dat patriei noastre atâtea probe de bunăvoinţă, şi ne-au încuviinţat toate cererile noastre, oare aceste Puteri nu vor perde în fine răbdarea, văzând reaua întrebuinţare făcută de dreptutile ce ni le-au consacrat, şi nu vor hotărî ocuparea ţărei cu armate străine la cea întâi turburare care ar mai urma la noi?
Oare o asemenea state de lucruri nu pune în pericol chiar existenţa noastră naţională? Ar ttebui cineva să fie orbit de patimi sau trădător ţărei, ca să o tăgăduiască.
Noi, care nu avem altă ambiţiune decât de a trăi liberi ca cerăţeni români în patria noastră şi a vedea onoarea, viaţa şi averea fiecăruia
garancată prin instituţiunile ţătei: noi, cate ne-am sătutat de a vedea, că datotiile statului spotesc în aceeaş porpotţiune, în cate sporesc şi dările ce ne sunt impuse, suntem nu numai în tot dteptul a vă cete vindecarea răului, dar suntem totodată în posiţiunea cea mai favorabilă, penttu a vedea şi a judeca lucrurile cu nepăftinire, şi aceasta pentru următoarele cuvinte:
Adunările noastre legiuitoare pană acuma au consumat cea mai mare parte a puterilor lor cu lupte de pattizi şi cu ţintiri personale, care în adunarea din urmă şi sub ministerul, care avea încrederea majorităţii ei, au fost ajuns la un aşa grad de înverşunare, încât dacă nu urma disolvarea ci şi depărtarea acelui minister, se făcea în ţara noastră o răsturnare, a cărei consecuenţe ar fi fost în Bucureşti copiarea comunei din Patis, eat în Iassi separatismul.
în faţa unor împrejurări atât de grave, avem nu numai dreptul, dar şi daroria, de a vă propune, Domnilor Deputaţi şi Domnilor Senarori, noi alegătorii Domniilor Voastre, măsurile, care le judecăm neapărate pentru vindecarea răului, şi cerem de la Domnia Voastră să vă însuşiţi aceste propuneri şi să le prefaceri în legi, dacă voiţi a avea şi pe viitor încrederea noastră.
Penttu a propune remediul, trebuie mai întâi a constata răul. Să vedem dar, Domnilor, care sunt relele cele mai mari, care rod pană la oase ţara noastră.
Mai întâi ne aflăm faţă cu un fapt foarte grav, care trebuie să facă obiectul celei întâi a noastre propuneri. Vocea publică bănuieşte, că unii din foştii deputaţi au luat mită de la concesiunea diurnului ferar al d-lui Strousberg. O asemene inculpare loveşte în modul cel mai grav caracterul şi demnitatea representaţiunii noastre naţionale. Noi cerem dar de la Domnia Voastră să orânduiţi o anchetă parlamentară, care să cerceteze cu pătrundere, dacă în adevăr vreunul din foştii deputaţi a înjosit pană la aşa grad caracterul de mandatar al ţărei. Căci înaintea unei bănuieli atât de grele, sau trebuieşte dovedit că ea este neîntemeiată, sau dacă sunt culpabili, să fie supuşi la toată asprimea legii.
Să venim acum la răul cel mai mare, care desorganisează cu totul ţara noasttă: acest rău este lipsa de dreptate. Orcare societate civilisată, pentru a trăi, ate neapărată trebuinţă mai întâi de toate de două lucruri: de libertate, căci fără ea nu se poate desvolta, şi de dreptate, căci fără ea se disolvă. Egalitatea este o ramutâ a dreptăţii,
44
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
45
de aceea ea este bună numai întrucât este dreaptă, precum egalitatea înaintea legii; îndată însă ce este nedreaptă, este tea. Astfel este nedrepr, ca cel ce nu are nimica, să voteze impozite pe spinarea aceluia care are ceva, şi de aceea această egalicace este rea.
Aşadară nu ne trebuie faimoasa trilogie revoluţionară: libertatea, egalitatea şi fraternitatea, cu atât mai vârtos că atunci când s-a proclamat fraternitatea, s-au făcut despoierile cele mai neruşinate şi măcelurile cele mai crunte; ci ne trebuie mai presus de toate libertatea şi dreptatea. Acolo, unde dreptatea nu există, libertatea degenera în licenţă. Acesta este cazul la noi. Dreptatea înfrânătoate lipseşte şi impunitatea este garantată tuturor delictelor şi tuturor crimelor.
Astfel a ajuns la noi licenţa presei pănâ a fi un adevărat scandal. Noi nu zicem aceasta pentru a cere în contra presei vreo măsură preventivă, căci noi suntem penttu libertatea absolută a rostirii ideilot; dară o zicem pentru că voim, ca injuriile personale, defăimările, calomniile şi batjocurile făcute prin presă, să fie judecate nu de juriu, care le achitează totdeauna şi agravează prin aceasta încă injuria făcută persoanei atacate, ci să fie judecate de tribunalele corecţionale, ca în ţările civilizate.
Pentru ca să adoptaţi această măsură binefăcătoare, este îndestul să vă amintiţi atacurile infame făcute de o parte a presei noastre nu numai în contra persoanei Domnitorului, dar şi în contra familiei sale, până şi în contra copilului din faşă. Prin urmare propunem, ca aliniatul al 2-lea din articolul 24 al Constituţiunii, care rosteşte: „Delictele de presă sunt judecate de juriu", să fie interpretat în acest înţeles.
Să trecem acuma la delicte şi crime de o altă natură. Din 96 de delapidatori de bani publici, 92 s-au achitat de juriu. Prin urmare propunem, ca funcţionarii prevaricatori să fie judecaţi de Curtea de casaţiune.
Uciderile cele mai crunte, asasinatele cele mai sumeţe s-au înmulţit la noi într-un grad ameninţător pentru societate, de când s-a ridicat pedeapsa morţii şi de când juriul prin indulgenţa sa le asigură impunitatea. Astfel am văzut într-un sat aproape de Iassi o familie întreagă, tatăl, mama şi trei copii, între cari şi un copil de trei sau patru ani, ucişi cu topoml. Traupmann nu a făcut mai mult, însă la noi crima a rămas nepedepsiră.
Un membru al Clerului mai înalt, un archimandrit, vine la capul său spiritual, la Mitropolitul, cu un revolver în buzunar şi descarcă patru focuri în Preasfinţia Sa cu premeditaţia cea mai sumeaţă. Juriul achitează pe acest paricid, căci osânda la închisoare corecţională de doi ani nu se poate privi ca o pedeapsă serioasă pentru o aşa crimă; şi pentru a pune vârf inichităţii, îl achitează după ce asasinul a fost apărat în faţa juriului şi a publicului cu calomnii aruncare asupra victimei sale. Conştiinţa publică se revoltă în contra unor nedreptăţi atât de monstruoase.
Un fapt de o însemnătate foarte gtavă şi care vădeşte simptome foarte periculoase pentru Ţara noastră, este următorul: Un revoltam înceatcă cu arma în mână a face o lovire de stat şi proclamă la noi republica, pe când forma legală a statului nostru este monarhia constituţională. Acel criminal este achitat de juriu şi în urmă nu numai primit în sânul său de fosta Adunare, dar încă îngăduit de a o representa înaintea Domnitorului, ca membru al comisiunii însărcinate cu răspunsul la mesagiul Tronului. Ni se pare că impunitatea şi neruşinarea nu pot să meargă mai departe.
Pentru asemenea cazuri siguranţa statului şi a Constituţiunii reclamă neapărat dc a se proclama „Starea de asediu". De aceea cerem ca să se introducă în Constituţiune un asemenea articol, care să răspundă la această mare trebuinţă a orcării societăţi constituite.
De când s-a introdus juriul şi s-a ridicat pedeapsa morţii pentru asasini, prâdăciunilc şi omorurile au luat la noi o întindere înspăimântătoare şi se produc cu o sumetie neauzită. Astfel am văzut fotmându-se bande de douăzeci, treizeci de hoţi chiar prin rezidenţele ţinutale, şi ceea ce este încă mai grav, acele bande s-au recrutat în parte chiar printre agenţii puterii publice, care sunt chemaţi a apăra societatea în contra făcătorilor de rele.
în timpul principelui Mihail Sturdza, după ce s-au spânzurat câţiva hoţi, securitatea persoanelor a devenit absolută şi nu s-au mai produs nici o prădăciune, nici un omor. Experienţa este aci mai presus decât nişte teorii, a cărora consecuenţe la noi au fost omorârea celor buni şi asigurarea impunitâţei celor răi.
Şi apoi oare toate statele civilizate, Engliteta, Franţa, Germania, Italia, Belgia nu au astăzi pedeapsa morţii?
46
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
47
Şi dacă în viitor naţiunea română va cunoaşte că poate ridica cu totul pedeapsa morţii fără pericol pentru societate, oate nu poate să o ridice prin o anume lege, orcând va voi? - Insă până atunci propunem să se modifice art. 18 din Constituţiune în chipul următor: „Pedeapsa morţii nu se va putea reînfiinţa, afară de cazurile prevăzute în Codul penal militat şi pentru asasinat".
Cât penttu juriu, având în vedere răul ce 1-a produs la noi pană acuma, măsura cea mai raţională este de a-1 suspenda, pană când se va forma la noi un spirit public mai conştiinţios. Atuncea va fi uşor Adunărilor a reînfiinţa juriul prin o anume lege. Iar dacă nu s-ar hotărî acuma Adunarea la desfiinţarea timporară a juriului, apoi trebuie să adopte pentru îndreptarea lui cel puţin următorul corectiv: „Când Procurorul general apelează la Curtea de casaţiune în contra verdictului juriului, atunci această Curte are facultatea, sau de a casa verdictul numai în interesul legii, sau de a trimite causa spre o nouă judecare înaintea secţiilor unite a unei Cutţi de apel".
Să ttecem acuma, Domnilor Deputaţi şi Domnilor Senatori, la legea electorală înscrisă în Constituţiune. Acea lege, după ce sancţionează un principiu salutat, adică acela de a fi representate în Adunare toate interesele legitime şi vitale ale Ţărei, pentru care sfârşit împărţeşte corpul electoral în patru colegiuri, apoi în disposiţiunile sale falsifică acest principiu.
îl falsifică, fiindcă în colegiul întâi, cate trebuie să înttuneascâ pe marii proprietari, pune şi pe acei cu venit de trei sute galbeni, când este cunoscut de orcine, că la noi o moşie, cate dându-se în posesie aduce un venit de şapte sute galbeni, este o proprietate abia de mijloc.
Legea electorală mai falsifică încă acel principiu, fiindcă sub cuvânt de venit fonciar vâră între proprietarii de moşii şi pe acei, cari au un venit de la o bina sau de la o întreprindere industrială, când locul cuvenit al acestora nu este nicidecum între proprietarii de moşii. Pe de altă parte pe posesori, ale căror interese sunt strâns legate cu proprietatea, îi pune să voteze în colegiul oraşelor.
Pe urmă dă legea electorală din Constituţiune colegiului al treilea al oraşelor un drepr abusiv, fiindcă, nesocotind cu totul pe proprietarii şi industrialii mari şi de mijloc de prin oraşe, lasă toată alegerea în mâna celor mai puţin impuşi. Pentru a face o justă reparaţiune a drepturilor electorale de prin oraşe, ar trebui ca aceste trei clase de
contribuabili să aibă o deopotrivă înrâurire asupra alegerii deputaţilor oraşelor. Pentru acest sfârşit vă propunem mai jos măsuri, care le cunoaştem cu toţii că vor fi foarte eficace.
Vom mai observa, în ceea ce priveşte numărul de deputaţi ai otaşelot, că el este prea mate în proporţiune cu intetesele ce le tepresintă. Astfel at fi destul ca Bucureşti să dea patru deputaţi, Iaşii trei, Craiova, Galaţii, Focşanii, Bârladul şi Botoşanii câte doi; iar celelalte oraşe câte unul.
Pentru aceste cuvinte vă propunem următoarele modificaţiuni la legea electorală înscrisă în Constituţiune:
«Articolul 59. Fac parte din întâiul colegiu proprietarii de moşii, al cărora câşt anual este de la şapte sute galbeni în sus.
Articolul 60. Fac parte din al doilea colegiu proprietarii de moşii, al cărora câşt anual este de la şapte sute galbeni în jos până la două sute galbeni inclusiv.
Fac parte din acest colegiu şi toţi posesorii pământeni care, fără a avea vreo proprietate, ţin în posesie moşii, al cărora câşt anual este de la cinci sute galbeni în sus.
Articolul 61. Colegiul al treilea al otaşelor este alcătuit de trei clase de alegătoti.
Fac parte din clasa întâia toţi proprietarii de case, a cărora chirie ar fi de la una sută galbeni în sus. Asemene fac parte din această clasă şi toţi comersanţii şi industrialii, care plăresc patentă de clasa întâia.
Fac parte din clasa a doua toţi proprietarii de case, a cărora chirie este de la una sură galbeni în jos până la 20 inclusiv. în această clasa intră şi toţi industrialii şi comersanţii, cari plătesc patentă de clasa a doua.
Fac parte din a treia clasă comersanţii şi industrialii, cari plătesc către stat o date de 30 lei noi cel puţin. Sunt scutiţi de cens în această clasă toate profesiunile liberale, oficerii în rettagete, preoţii, profesorii şi pensionarii statului.
La oraşele, unde are a se alege numai un deputat sau doi, aceste ttei clase de alegători ale colegiului al treilea aleg fiecare câte un candidat; aceşti trei candidaţi convin în unanimitate, care din ei să fie deputatul colegiului acela; iar dacă nu se unesc, sorţul decide.
La oraşele, unde sunt de ales trei deputaţi, fiecare clasă din colegiul al treilea îşi alege deputatul său. Iar unde sunt patru deputaţi
48
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
49
de ales, a treia clasă alege doi deputaţi şi celelalte două clase fiecare câte unul.
Articolul 62. Aceste trei colegiuri aleg direct: Cele două dintâi câte un deputat fiecare, iar cel de al treilea, precum urmează:
Bucureştii pattu; Iaşii trei; Craiova, Galaţii, Ploieştii, Focşanii, Bâtladul, Botoşanii câte doi; iat celelalte câte unul; peste tot patruzeci şi patru.
Toate oraşele unui district formează un singur colegiu cu oraşul de residenţă.»
Să trecem acum la alcătuitea Senatului. In toate ţările constituţionale. Senatul trebuie să fie un corp conservator şi ponderator între Tron şi Adunare. Pentru a răspunde la acest scop, trebuie ca atât alegătorii, cât şi deşii să aibă o avere teritorială însemnată, şi un număr oarecare de senatori trebuie să fie numiţi cu anume condiţiuni de admisibilitate direct de cătră Domnul. Acest drept îl au şi suveranii din Englitera, care este ţara cea mai constituţională.
Penttu aceste cuvinte Vă propunem, Domnilor, următoarele modificaţiuni la secţiunea II din Constituţiune, care tratează despre Senat:
«Articolul 68. Membrii Senatului se aleg câte unul de fiecare judeţ de proprietarii de moşii, al cărora câşt anual este cel puţin de la una mie galbeni în sus".
Venitul se dovedeşte prin rolurile de contribuţiunc.»
Articolul 69, 70 şi 71 să se suprime ca unele ce nu mai înseamnă nimic, dar se modifică articolul 68, după cum îl propunem.
Articolele 73 şi 72 trebuie să rămâie cum sunt, iar la articolul 74 punctul al 5-lea, care hotărăşte ce avere să aibă cineva spre a putea fi ales la Senat, trebuie modificat în chipul următor:
«5) a fi proprietar de moşie cu câşt anual cel puţin de una mie galbeni.
Art. 75. Domnul ate dreprul de a numi direct şasesprezece senatori dintre persoanele care întrunesc însuşirile arătate la articolul precedent sau şi dintre persoanele mai jos însemnate, care sunr dispensate de acel cens:
a) Preşedinţii sau vicepreşedinţii vreunei Adunări legislative.
b) Deputaţii cari au făcut parte din trei sesiuni.
c) Generalii.
d) Colonelii, cari au o vechime de trei ani.
e) Cei ce au fost miniştri sau agenţi diplomatici ai Ţărei.
fi Cei ce vor fi ocupat în timp de un an funcţiunile de pteşedinte de Cutte, de procurori generali, de consilieri la Curtea de casaţiune.»
Să vă vorbim acuma, Domnilor, de un articol interesant penttu desvoltarea noastră agricolă.
Articolul 3 ar trebui modificat în chipul următor: «Nu se poate face nici o colonizare cu populaţiuni străine în teritoriul României, decât în puterea unei anume legi.»
Noi socotim că ar fi foarte de folos pentru sătenii noştri români, să aibe sub ochii lor exemplul salutar, ce l-ar da câteva colonii germane, precum sunt în Basarabia. Asemenea colonii laborioase şi iscusite în cultivarea pământului şi în calitatea vitelor, dacă ar fi aşezate pe unele din moşiile sterpe ale statului, ar produce un mare bine la noi.
Iar cât pentru pericolul de a se înmulţi prea tare la noi asemenea colonii cu populaţiuni de ginte străină, el nu există deloc, de vreme ce Adunarea şi Senatul au deciziunea în mâna lor la fiecare caz de colonizare.
Articolul 131, care desfiinţează Consiliul de stat, at trebui suprimat. Experienţa ne-a dovedit, că nici miniştrii nici Adunatea nu au liniştea trebuitoare pentru a elabora, după cum se cuvine, proiectele de legi. Prin aceasta noi nu voim a zice, ca să li se ia iniţiativa legislativă, ci din conttă acel mare drept ttebuie să le tămâie în toată întregimea sa; dat un Consiliu de stat compus din oameni capabili, cu misiunea specială de a elabora proiecte de legi presentate de guvern, at înlesni mult lucrările legislative şi ar produce un adevărat bine.
Acuma ne rămâne, Domnilor, să vă mai facem încă o propunere.
După legea comunală în vigoare, alegerile consiliilor comunale sunt date cu totul în mâna mulţimii. Acest sistem rău şi nedrept a produs la noi cele mai rele tesultate. Consiliile comunale de prin oraşe au devenit privilegiul unei elice şi au tras după sine demoralizarea şi feluri de abusuri. Iar consiliile rurale de prin sate, compuse numai din săteni fără învăţătură şi fără o posiţiune socială mai înaltă, sau sunt inerte, sau dacă voiesc a exercita o acţiune proprie, atuncea caută a lovi intetesele cele mai legitime ale proprietăţii mati. Această rea stare de lucruri decurge de la o nedreptate flagtantă.
Principiul equitabil, cate cete ca toate intetesele vitale ale Ţărei să fie representate, acest principiu salutat, care s-a tespectat în
50
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
51
compunerea Corpurilor legiuitoare, este încălcat în compunetea consiliilor comunale.
Penttu aceste cuvinte vă ptopunem, Domnilor Deputaţi şi Domnilot Senatori, utmătoarea disposiţiune legislativă:
«Consiliul comunal se compune în utmătorul mod: O treime se alege de cătte ptoptietarii de case, care ar justifica o chirie de cel puţin una sută galbeni. In această clasă inttă şi comersanţii şi industrialii, care plătesc o patentă de clasa întâia. A doua treime se alege de către proprietarii de case, cari justifică o chirie de la 99 galbeni până la 20 inclusiv. In această clasă intră şi comersanţii şi industrialii, cari plătesc patentă de clasa a doua. A tteia tteime se alege de cătte proprietarii, comersanţii şi industrialii, care plătesc statului o date de 30 lei noi cel puţin. Sunt scutiţi de cens în această clasă toate profesiile libetale, ofiţerii în tettageie, preoţii, profesorii şi pensionarii statului.»
In acest chip toate elementele vitale vot fi representate în consiliile comunale ca şi în Adunare.
Primarii trebuie să fie numiţi de-a dreptul de Domn, penttu ca să aibă şi guvernul tepresentantul sau în acest Consiliu, de la care arârnă atât de mult liniştea şi prosperitatea otaşelor.
Cât pentru comunele rurale, ca să fie representată în ele şi proprietatea mare, trebuie a se adopta următoarea disposiţiune.
«în comunele rurale acela, care are singur în proprietatea sa atât pământ, cât toţi ceilalţi locuitori ai comunei împteună, acela este de drept membru al Consiliului comunal. El se poate representa ptin delegaţiune.»
Domnilot Senatori şi Domnilor Deputaţi, noi Vă facem aceste propuneri cu deplina înctedete, că le veţi lua în serioasă considetaţiune şi le veţi introduce în instituţiunile şi legile noastre. Dacă însă ele nu s-ar admite, noi alegătorii vom face o propagandă activă pentru a nu mai fi rcalcşi pc viitorime acei deputaţi, care nu vor fi susţinut propunerile noastre. în acest chip sperăm, că vom dobândi în fine o Adunare care să răspundă la trebuinţele Ţătei.
Iar dacă veţi adopta aceste măsuti legislative, care singure pot scăpa Ţaţa noasttă de anarhie şi de peire, atunci veţi dobândi recunoştinţa publică pentru binele ce veţi fi făcut patriei noastte".
Am reprodus aici textual întreaga petiţie de Ia Iaşi, fiindcă ea a avut oarecare răsunet în discuţiile din presă şi din parlament. Cu uşurinţa, cu care se fabrică şi se lăţesc Ia noi legendele false, faimoasa adresă a fost atribuită junimiştilor, în special d-lui P. Carp, mai ales din partea numeroşilor politiciani, care nici nu o cetiseră sau nu-şi mai aduceau aminte de cuprinsul ei. în fapt, d. P. Carp a fost cu totul străin de chestie. Absent din Iaşi, precum era, d-sa nu a cunoscut adresa decât după prezentarea ei la Cameră şi, îndară ce a cunoscut-o, s-a pronunţat cu desăvârşire în contra ei, având convingerea, că nu prin reforme constituţionale se puteau îndrepta relele dc care suferea ţara.
Dar şi printre câţiva din junimiştii, care au luat parte la discutarea petiţiei în şedinţele de la Beizadea Grigorie, era împotrivire. Unii nu primeau ideea colonizării străine, alţii (îndeosebi d-nii Pogor şi Negruzzi) erau absolut în contra pedepsei cu moartea. Disensiunea ameninţa să producă o ruptură, când, pentru a o evita, autorul acestor rânduri a propus compromisul, care s-a şi adoptat: ca acei membri, care primeau toate ideile adresei, să o subscrie; iar deputaţii partidului (căci în răstimp alegerile pentru Cameră se terminaseră), care nu voiau să o subscrie în întregul ei, să se declare cel puţin uniţi cu tendenţa ei generală şi să se însărcineze a o prezenta Camerei.
Făcându-se această deosebire, adresa a fost direct subscrisă de: „Gr. M. Sturdza, D. Korne, P. Rosetti-Bălănescu, L. Cantacuzin, C. D. Sturdza, general G. Ghyka, I. Străjescu, general N. Mavrocordat, St. Mavrodi, C. Carp, Gr. Carp" etc, etc. Nici un junimist nu se află printre semnatarii adresei. Dar în josul semnăturilor urmează fraza: „subscrişii deputaţi, unindu-ne cu tendenţa acestei petiţii, o vom prezenta Adunării legislative", şi numai aici figurează iscăliturile: „C. D. Sturdza, B. Pogor, M. Kostaki, general N. Mavrocordat, Iacob C. Negruzzi, (colonel) G. Sturdza, G. Racoviţă, T. Maiorescu".
52
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
53
Astfel a fost depusă „petiţia de la Iaşi" în una din primele şedinţe ale Camerei de la 1871 şi — zace încă în cartoanele arhivei. Căci n-a avut nici măcar soarta de a fi cetită în patlament. îndată după sosirea noastră în capitală, am avut la „Beizadea" Dimitrie Ghica, prezidentul Camerei conservatoare, o consfătuire cu unii membri marcanţi ai partidului guvernamental din Bucureşti, printre care şi B. Boerescu. Aceştia, în contact mai intim cu ministerul, au fost de părere să se lase chestia in suspenso. Hotărârea guvernului, preocupat mai cu samă de afacerea Strousberg şi de situaţia finanţiară, era de a căuta îndreptarea lucrurilor fără revizuirea Constituţiunii.
înţeleaptă hotărâre - se poate! Dar ea reclama o cu atât mai chibzuită acţiune pe căile ordinare şi presupunea o lungă durată a cabinetului. Prin o mai strânsă disciplină ttebuia să dispară relaxarea organelor administrative, ce se simţea pretutindeni în urma efemerelor ministere de pân-atunci; prin o energică combatere a opoziţiei în parlament şi prin modificări parţiale în legile existente trebuia introdusă înfrânarea agitărilor sterile. Era de temut, că după vechiul obicei al pattidelor dominante încercarea de reformă va începe cu înăsprirea codului penal în materie politică1; era de dorit, că se va alege calea mai înceată, dar mai sigură, a îndreptării economice şi a unei mai bune direcţii în învăţământul public2.
precedente am căutat să ne dăm samă de mişcarea noastră politică de la fevruarie 1866 pană la iunie 1871, în paginele următoate ne vom mărgini în reproducerea discursurilor parlamentare, ţinute de autorul acestei publicări sub ministerul l.ascar Catargi pană la căderea lui în primăvara anului 1876, însoţindu-le numai de câteva note explicative.
In această mărginire reproducerea nu poate avea decât o valoare foarte modestă, presupuind că are vreuna. Discursurile ţinute se refer, fireşte, la chestii izolate, şi numai din când în când apare legătura lor cu stătea generală a ţării. Aşa cum sunt, ele rămân însă cel puţin mărturii imediate despre momentele politice, în care au fost rostite, şi pot servi drept elemente pentru înţelegerea mai exactă a unei interesante epoci de tranziţie.
După terminarea acestei prime serii şi înainte de reproducerea discursurilor ulterioare, vom încerca să dăm o privire generală asupra situaţiei politice la începutul ministetului Ion Brătianu de la 1876.
Aşa se înfăţişa starea spiritelor la începutul primei sesiuni a legislaturei de la 1871-1875. Şi după ce în paginele
' Vezi mai jos discursurile 9 şi 13 asupra libertăţii presei şi a reformei codului penal.
2 Vezi discursul 10 asupra creditului fonciar şi discursurile 1, 3 şi 7 asupra şcoalelor.
DISCURSURI PARLAMENTARE 1871-1876
Contra agitării politice la Universitatea din Iaşi. Pentru întinderea învăţământului primar. (Budgetul şcoalelor pe 1872)
(Şedinţa Camerei de la 27 iunie 1871)
Budgetul prezentat de ministtul cultelor şi al instrucţiunii publice, generalul Tell, cuprindea pentru anul 1872 la cheltueli 8 milioane lei noi. Anul budgetar începea pe atunci la 1 ianuarie. în budgetul votat de Cameră, înainte de punerea lui în lucrare, se mai introduceau apoi, sub titlul de budget rectificativ, modificări supuse unei nouă discuţii (vezi mai jos discursul 15). De aceea prima dezbatete şi votare a budgetului se făcea cu mai multe luni înaintea începerii anului budgetar.
D-lor, în privinţa direcţiunii, în care este conceput acest budget pe anul 1872, aş avea două obiecţiuni de făcut, şi fiindcă nu cred că este misiunea noastră de a face opoziţiune, voi avea totdeodată onoare să propun şi mijloacele de îndreptare.
Prima objecţiune este aceasta:
Nu văd pentru anul 1872 ce măsuri s-au luat, în limitele în care se puteau lua într-un budget, pentru stăvilirea unuia din cele mai mari rele care bântuie şcoalele de dincolo de
56
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
57
Milcov: înrâurirea ce fracţiunea liberă şi independentă cu tendenţele sale politice câştigă asupra acestor scoale, şi prin care, după apreţiarea mea, viţiază în mod radical spiritul tinerimii de acolo. (Aplauze.) Din contra, ni se cer şi penrru anul 1872 banii, cu care să se alimenteze izvorul, de unde porneşte această direcţiune. Ni se cere să votăm şi pentru 1872 suma, prin care să se susţie câteva catedre special politice de la Universitatea din Iaşi. (Aplauze.) A doua objecţiune este aceasta:
Mi-a pătut a vedea că prin o direcţiune, pe care nu o cred justă, în budgetul actual s-au suprimat sume afectate pentru învăţământul elementar şi s-au sporit sumele afectate pentru învăţământul superior, şi voi avea onoare a mă încerca să dovedesc onorabilei Camere, că în intetesul unei Camere conservatoare este astăzi de a face tocmai contrarul, de a suprima de la învăţământul superior şi de a susţinea fundamentul, învăţământul elementar. (Aplauze.)
în privinţa direcţiunii politice a şcoalelor din Iaşi. D-lor, nu voi fi eu acela care să contest deplina libertate a unui profesor în stat să-şi emită teoriile sale câte i se vor părea juste pe o lărgime de oscilaţie foarte întinsă, de la conservatismul cel mai mare până la cea mai mare libertate compatibile cu statul constituit după modul constituţiunilor din Europa civilizată; dar nu cred că trebuie să admitem a se introduce teorii, a căror tendenţa manifestă este sutparea orcării ordine de lucruri constituite în stat şi provocarea cestiunilor sociale într-un mod cum nu a venit încă timpul, şi cum poate nu va veni niciodată a se rezolvi. (Aplauze.)
Susţin însă, că fracţiunea liberă şi independentă prin acţiunea ce are în Universitatea din Iaşi, inttoduce principii răsturnătoare întt-un mod manifest. (Aplauze.)
Vă pun înainte, D-lor, în scurt, trei din ideile principale ce le introduce acest partid, de la înălţimea catedrei, la
Universitatea din Iaşi, şi pe care le insinue în mintea tinerilor studenţi ai acelei universităţi.
La 1867 s-a publicat manualul, evangelia, acestei scoale. Este ieşit din manuscriptele eminentului răposat profesor Barnuţiu şi poartă titlul: „Dereptulu publicu al Româniloru".
Este liber orcine să susţie orce teorie va voi şi orce principiu îi va plăcea, ca om privat; dat a le introduce în şcoalele noastre ca profesor salariat de stat, aceasta este inadmisibil.
Eată ce se zice aici. Prima teorie:
„Orce vot ce s-ar da de o Cameră constituantă în privinţa unui Principe sttăin, aşa ar fi de nul, încât un singur vot contra ar fi destul pentru a declara pe Principe de nul şi imposibil."
Această teorie, care excită cu drept cuvânt surâsul tutulot oamenilor cu minte (aplauze), este însă periculoasă când se introduce de pe catedtă, ca teorie de drept public, cu autoritatea unui nume celebru ca al lui Barnuţiu, şi se inculcă în mintea tinerilor, care nu pot să-şi însuşească din asemenea teorii decât o inimiciţie fanatică. (Aplauze.)
Şi dacă aţi auzit d-voastră vorbindu-se de direcţiune antidinastică, să ştiţi că izvorul este în această şcoală.
E. Ghica-Comăneşti. Eu n-am citit pe Barnuţiu, şi cu toate astea sunt antidinastic.
T. Maiorescu. Intru căt sunteţi d-voastră antidinastic şi întru căt aţi dobândit această credinţă, aceasta este o afacere cu totul privată, şi merirul ca şi răspunderea vă priveşte personal pe d-voastră; dar întru căt nişte ptofesori plătiţi de stat introduc în capul tinerimii asemenea teorii, întru atât este o afacere publică, şi statul constituit sub dinastia Măriei Sale nu poate tolera o asemenea tendenţa. (Aplauze prelungite.)
A doua teorie:
Toţi străinii trebuiesc daţi afară din stat, dacă par periculoşi, aşa reclamă suveraniratea poporului român. Şi dacă auziţi câteodată, că în şcoalele din Iaşi se petsecută ovreii, că
58
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
59
şcolarii îşi maltratează pe conscolarii de rit israelit, care se preumblă în grădina publică, să ştiţi că aceste apucături barbare provin din această teorie, teorie cu atât mai periculoasă cu cât, necunoscută încă pană acum la noi, s-a învestit cu cuvântul prea frumos de românism, pentru a masca sub el idei anticivilizatoare, nedemne de secolul al 19-lea, un chinesism la marginea Europei.
A treia teorie este, că proprietăţile actuale sunt rău împărţite, că statul român nu va face nici un pas de cultură înainte până când nu va lua toate moşiile din mâna proprietarilor actuali şi va institui tribuni plebeiani traianenzi, care să facă împărţirea pământului între toţi locuitorii; şi devenind astfel fiecare locuitor român proprietar, să fie el oprit de a transmite sau a vinde mai departe proprietatea.
Vedeţi, domnii mei, că aceasta este o teorie comunistă sui generis, pusă înainte ca o idee de regenerare a României.
Ce nechibzuinţă de a deştepta într-o ţară, unde sunt aşa de puţini locuitori în comparare cu teritoriul, unde proletariatul din norocire nu există, ce nechibzuinţă de a deştepta luptele acelora care nu au nimica, contra acelora care au ceva, şi a prejudeca într-un mod nefericit soarta viitorului, care poate niciodată sau abia până peste 200 ani, ne-ar duce acolo! Dar nu ne preocupăm de aceasra; ne preocupă faptul că o astfel de teorie comunistă se susţine într-o universitate ca mod de regenerare a statului român!
Domnii mei, o mai repet: libertatea de a-şi spune ideile în şcoală este în limitele statului constituit garantată; nu cred însă, că este de tolerat ca să se surpe chiar fundamentul acestui stat prin o instrucţiune rău dirigiată în şcoalele lui.
Eu sunt convins că domnii aceia din fracţiune sunt de bună-credinţă; sunt sigur, că în capul d-lor acesta e idealul viitor al României, că lucrează după cum pot spre acest ideal. Dar ce facem noi cu buna-credinţă a d-lor? Cu buna-credinţă ce au să publice cărţi în deplină libertate, să publice jurnale în
deplină libertate, să facă asociaţiuni private câte vor pofti, dară ca statul să aibă naivitatea a-şi plăti funcţionari cari să-i surpe temeliile, aceasta nu o înţeleg. (Aplauze.)
Ce aţi zice d-voastre, când guvernul francez ar numi dintre membrii comunei de la Paris, ca Assy, Cluseret, Bergeret şi alţii, prefecţi la Marsilia, la Lyon şi aiurea, sau profesori la Universitatea din Paris? între fracţiune sub această formă şi între stat, aşa cum este constituit, nu încape tranzacţiune, şi e cea mai mare greşală care se poate face de a tolera un moment mai mult această direcţiune.
închipuiţi-vă, d-lor deputaţi, că la 1867, când a apărut sub forma de sistem al dreptului public această tendenţa, chiar la 1867, când s-au ivit oameni, care îşi cunoşteau datoria de a denunţa răul, când eu însumi în „Convorbiri literare", în „Gazeta de laşi" şi prin o broşură, aparte am arătat unde merg lucrurile; în 1867, sub ministerul Brătianu, după ce s-a pus de acei domni această teotie antidinastică şi anticonstituţională înainte, domnii aceştia erau partidul guvetnamental al Principelui Carol, şi astfel, precum partidul fracţionist a fost inventat în teorie la universitatea din Iaşi, a fost patentat în practică de d. Ion Brătianu.
Cred, domnii mei, că este timpul să sfârşim cu această periculoasă teorie, şi nu ne este permis, dacă vedem cu ce ottavă se adapă şcolarii la noi, să mai remânem indiferenţi la această cestinne. (Aplauze.)
Voi avea dar onoarea a propune câteva măsuri, pe care le cred practice şi care vor face să se înblânzească isvorul, de unde emanează această teorie, universitatea din Iaşi. (Aplauze.)
A doua objecţiune, şi vă tog să fiţi indulgenţi pentru aceasta, este relativă la urcarea ce o cred neproporţională, a salarielor corpului profesoral superior şi mai ales la coborârea nemotivată a cifrelor alocate pentru şcoalele elementare.
Dacă a fost, domnii mei, un fel de regulă de conduită a partidului roşu, când era la putere, de a lovi în interesul clasei
60
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
61
de sus, cred că regula noastră de conduită va fi de a susţinea interesul claselor de jos. (Aplauze prelungite.)
Şi această Cameră conservatoare, care după apreţiarea mea este în momentul de faţă singurul partid liberal, va trebui să dovedească liberalismul său mai ales în această cestiune, căci ceea ce pe noi, tineri cu totul liberali, care în orce alre parlamente apusene am fi la extrema stângă (aplauze), ne-a făcut să fim la dreapta cu d-voastră, este convingerea că ceea ce la noi este stânga, iese afară din stat, şi prin urmare trebuie eliminat din stat (aplauze prelungite). Dar dacă este aşa, domnii mei, vă tog să susţineţi elementul de jos; să arătăm solicitudinea noastră mai ales pentru învăţământul elementar.
Voi avea dar onoare a face un şir de propuneri în privinţa aceasta, şi terminând, mă grăbesc a zice numai, că toate propunerile ce fac, deşi unele sunt ceteri de augmentări, se compensează cu altele care sunt cereri de reduceri, încăt nici un ban nu vi se cere mai mult decât ceea ce era alocat, şi astfel vă rog să binevoiţi a le acorda favoarea d-voastră. (Aplauze prelungite.)
In contra celor zise în discursul precedent vorbesc în aceeaş şedinţă a Camerei d. Nic. Ionescu, Cesar Boliac şi N. Blaremberg, cu aluzii la petiţia de la Iaşi. La sfâtşitul şedinţei mai adaogă:
T. Maiorescu. D-lor, voi fi foarte scurt. Regret numai că o cestiune de princip a putut să provoace o cestiune petsonală. Eu declar că nu am avut intenţiune să fac nici o critică acelor persoane, despre care onor. d. Nicolae Ionescu a vorbit aşa de mult, şi prin urmare, apărarea d-sale, adică trei pătrimi ale discursului, era de prisos.
în cât priveşte celealte spuse de d-sa, mă voi abţine de a-i tăspunde, fiindcă vă mărturisesc că din parte-mi mi-am făcut obiceiul încă de mai nainte, pe când aveam a face cu d-sa, de
a nu-i lua în serios cuvintele, cari mi s-au părut întotdeauna că nu sunt decât simple figuri de retorică fără valoare reală.
Singura observaţiune de relevat cred că este aceea a onor. d-lui Blaremberg, şi sunt dator să explic zisele mele.
D-lor, intenţiunea mea este ca să se lovească, atât aceia cari ar propune în scoale răsturnarea unei ordine de lucruri stabilită, cât şi aceia cari ar face orce fel de politică militantă în şcoală, adică să se lovească toţi acei cari s-au obişnuit să facă o arenă politică din instrucţiunea poporului. în contra acestei direcţiuni în general voi să mă ridic. Şi vă rog pentru un moment să vă puneţi în poziţiunea unui om, care vede că pe această cale toate şcolile noastre devin nişte cuiburi de intrigi politice, spre ruinarea instrucţiunii publice, şi atunci veţi înţelege, că mi-aş fi călcat datoria de deputat, dacă aş fi tăcut.
Este incontestabil că la noi în ţaţă s-a produs un fenomen ce nu s-a produs nicăieri în lume, adică de a vedea corpul profesoral de la noi, de exemplu, la Iaşi, la Roman, la Bârlad, formând focarul pasiunilor politice.
Eraclide. Nu e exact, protestez în numele gimnasiului din Roman.
T. Maiorescu. Nicăieti, nici în Ftanţa, nici în Englitera, nici în Germania, nu este permis ca în activitatea unui corp profesoral să predomnească agitaţiunile politice.
Această direcţiune falsă este intolerabilă. Fără să fac discuţiuni personale, pentru că ni se cerea prin acest budget de a vota salarii pentru nişte catedre, care cred că sunt izvorul agitaţiunilor politice la noi, am făcut un act de conştiinţă denunţând onorabilei Adunări o direcţiune periculoasă.
Nu era aci nici o cestiune de persoane, şi d. reprezentant de Roman să aştepte propunerea ce am anunţat, ca să se convingă de aceasta (aplauze).
DISCURSURI PARLAMENTARE
63
2
Pentru reducerea subversiunilor la societăţile de cultură din budgetul pe 1872
(Şedinţa Camerei de la 28 iunie 1871)
Amandament la budget: Să se teducă subvenţiunea acordată Societăţii academice române de la 20 000 la 10 000 lei pe an; iar celelalre subvenţiuni, acordate societăţilot de cultură din ţară, să se suptime. Semnaţi: T. Maiorescu, I. Negruzzi, A. Balş, C. D. Sturdza etc.
D-lor deputaţi, am avut onoare a vă propune ca subvenţiunea de 20 000 lei, acordată Societăţii academice române, să fie redusă la 10 000 lei, iar celelalte subvenţiuni, acordate societăţilor de cultură din ţară, să fie cu totul tăiate din budget.
Iată motivele:
Societatea academică română este o societate înfiinţată în anul 1866, penttu ca, după regulamentul ei, să se ocupe numai şi numai de gramatica şi dicţionarul român.
Această societate, din care fac şi eu parte, în loc de a se ocupa, conform regulamentului înfiinţării sale, de aceste două cestiuni, a crezut de cuviinţă, şi era în libertatea ei să o facă, de a lua alte dispoziţiuni şi a-şi da o întindere mai mare, şi imitând Institutul din Franţa, a făcut trei secţiuni foarte savante, secţiunea istotică, secţiunea ştiinţifică şi secţiunea
literară, cu hotărâre ca elaboratele ei asupra acestor materii, unde, cum ştiţi, la noi sunt grozav de multe lucrări de asemenea natură rămase needitate, a decis, zic, ca aceste elabotate să se tipărească şi să se trimită la celelalte academii din străinătate. La această tendenţa a societăţii nu este treaba noastră să ne opunem, nici să o controlăm; tot ceea ce trebuie să facem noi, este să constatăm, pentru ce 20 000 lei se dau acestei societăţi. Regulamentul de înfiinţare a fixat la art. 12 despăgubiri de drum considerabile, jetoane de prezenţă etc. în acest regulament însă s-a zis, că sesiunea d-lor va dura cel mult pentru prima dată două luni, dar cum are să se urmeze de aci nainte, nu s-a zis. De aceea d-lor şi-au fixat ţinerea şedinţelor anuale la o lună şi jumătate, şi astfel, dacă ar şedea toţi membrii acestei societăţi în Bucureşti după cum se fixează prin regulament, apoi cifra n-ar fi de ajuns; însă în fapt nu se urmează aşa. Numai la prima înttunire din întâiul an societatea a fost completă, şi de atunci şi pană astăzi nu s-a mai ţinut nici o şedinţă a societăţii în completul membrilor ei, ci numai cu majoritatea membrilor prezenţi. Dacă ar fi vorba să controlam regularitatea d-lor, n-am avea nimic de zis; însă fiindcă ni se cer mijloace finanţiare, este trebuinţa să spunem, că nici una din lucrările acestei societăţi, întru cât erau supuse la votul unei Adunări generale, n-au putut să întrunească acest vot, fiindcă prin nevenirea membrilor Ia societate, ea n-a putut să ţină o şedinţă generală completă. De aceea, d-lor, penttu că această samă a fost ptevăzută având în vedere completul membrilor societăţii, eu cred că prin necompletarea ce s-a urmat în cursul mai multor ani, ea este suficientă, chiat dacă va fi redusă de la 20 000 lei numai la 10 000.
In privinţa celorlalte societăţi din ţară, este de considerat că societăţile de cultură fac totdeauna bine de a se înfiinţa şi susţine cu propriele lor mijloace, şi că din contra, de câte ori printr-un mijloc direct sau indirect vin a cere subvenţiuni de la stat, această subvenţiune atacă independenţa lor. Când aţi
64
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
65
vedea, cum multe din aceste societăţi sunt constituite, v-aţi convinge şi mai mult de necesitatea de a li se şterge din budget subvenţiunea. Nu votbesc, d-lor, de timpul de astăzi; din contră, sunt dator să declar pentru onoarea actualului director al Ministerului Cultelor, că d-sa n-a intrat niciodată pe această cale; dar închipuiţi-vă, d-lor, un alt director al ministerului, care ar avea o predilecţiune fantastică de a fi inventatot şi care ar descoperi, când o societate de arme şi gimnastică, când un ateneu român, când mai ştiu ce, împodobindu-le cu cuvinte foarte frumoase, cari însă, ca să existe, trebuie să stea în legătură cu punga statului; un asemenea director, care este la izvorul alocaţiunilor budgetare, va lua dispoziţiuni ca, pentru o societate ce d-sa şi-a propus, să-i prevadă şi un paragraf în budget, din care să se susţină. Dară cu aceasta se introduce o procedere, pe care d-voastră n-o puteţi aproba; şi pentru aceste considetaţiuni, cred că ar fi un vot foarte raţional când d-voastră, cu ocaziunea acestui budget, aţi declara, o dată penttu totdeauna: că asemenea societăţi pentru darea la semn, ateneul român, Transilvania etc, foarte onorabile ca instituţiuni privare, nu ttebuiesc subvenţionate de stat.
In contta acestei propuneri de reducere vorbeşte d. Nicolae Ionescu, însuş membru al Academiei; îi mai răspunde în aceeaş şedinţă:
T. Maiorescu. D-lor, pentru societatea academică este destinat fondul Zappa; acest fond fireşte că nu s-a atacat întru nimic prin amandamentul ptopus şi nici nu se poate ataca. Iar cei 20 000 lei în chestie se dau din budgetul statului pentru diurne şi călătoria membrilor socierăţii. Această cifră este exagerată; nu se distribuie niciodată în total, fiindcă membrii nu vin, şi de aceea este o simplă măsură de economie raţională ca să fie suprimată pe jumătate şi redusă la 10.000 lei.
Cât pentru rancunele personali ce am în contra societăţii, după cum zice d. N. Ionescu, ca cestiune personală am onoare a vă spune, că atunci când am lucrat ca membru al societăţii academice, o singură propunere ce am făcut a fost primită de noi toţi. Când însă societatea şi-a dat aerul de a fi Institut de Franţa, mi s-a părut, că sub forma aceasta a trecut peste fondul ei intelectual, şi necrezându-mă destul de învăţat într-o asemenea societate, mi-am dat demisiunea pe acest motiv. (Demisiunea însă n-a fost primită, s-a declarat că un membru al Academiei este pe viaţă.)
Scuzaţi-mă, d-lor, dacă v-am întteţinut un moment cu o cestiune petsonală; dar nu puteam face altfel, fiindcă în faţa unui vechiu parlamentar, ca d. Nicolae Ionescu, credeam de cuviinţă a releva procederea d-sale.
Las la apreţiarea onor. Adunări dacă este just şi cuviincios ca la fiecate propunere ce face cineva, să se scruteze biografia sa şi pretinsele intenţiuni ascunse ale sale. (Aplauze.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
67
3
Contra reducerii învăţământului primar
(Şedinţa Camerei de la 28 iunie 1871)
Ministrul cultelor general Tell propune reducerea numărului învăţătotilot şi institutorilor, cerând pentru tratamentul lor pe 1872 numai 1 300 000 lei, în loc de 1 413 377 câţi erau alocaţi încă din anul 1870. Aici se aduce în discuţie amendamenrul: „Tratamentul personalului învăţătorilor şi institutorilor se menţine ca în anul 1870".
Semnaţi: T. Maiorescu, I. Negruzzi, C. D. Sturdza, G. Racoviţă, A. Balş, C. Suţu etc.
D-lor deputaţi, în discuţiunea generală de ieri am avut onoare a vă pune în vedere cauzele, pentru care rog ca această onorab. Adunare, în majoritate conservatoare, să nu încuviinţeze în primul budget pe care-1 votează, o suprimare făcută la învăţământul elementar. Dacă e vorba să facem suprimări, acele le putem face mai curând la învăţământul superior; dar nu ni se cuvine nouă să atingem bazele elementare, pe care este clădit acest edificiu. (Aplauze.) Vă tog dar ca, atât din considerări politice, cât şi pentru interesul scoalelor, să binevoiţi a menţine cifra învăţământului primar.
Dacă este vorba de a organiza, să binevoiască d. ministru să ne prezinte o lege; dar pe câtă vreme vor rămânea lucrurile în statu-quo, să nu ne atingem de învăţământul elementar.
Dacă voiţi să faceţi reduceri, le veţi face de la cei ce au mijloace, iară nu să atingeţi pe cei ce nu le au. Mai adaog pe lângă acest considerant, că în proiectul de budget se zice, că pentru a da o nouă organizare şcolilor primare se cere această sumă; şi legea pentru noua organizare nefiind discutată în secţiuni, am avea aerul de a lovi învăţământul elementar, şi din această cauză s-ar arunca o lumină rea asupra acestei Camere când ar vota reducerea. De aceea vă rog să nu admiteţi această reducere, şi să rămânem în rezerva de a vota reducerile ce voi avea onoare a propune pentru învăţământul superior, reduceri cari vor acoperi acest spor.
D. preşedinte al consiliului, L. Catargi. D-lor, d. Maiorescu cere 1 400 000, noi cerem numai 1 300 000, atât cât s-a cheltuit; aceasta o cerem până se va face legea.
Se pune la vot amendamentul d-lui Maiorescu şi se respinge.
T. Maiorescu. Cer cuvântul pentru a retrage amendamentele. După acest vot, prin care Camera a binevoit a admite o restrângere la învăţământul primar, eu din parte-mi nu voi mai propune augmentări sau reduceri, nici pentru învăţământul secundar, nici pentru internatele statului, pentru că s-au făcut teduceri acolo unde nu trebuia, s-a lovit învăţământul primar.
DISCURSURI PARLAMENTARE
69
4
Contra profesorilor fracţionişti
(Şedinţa Camerei de la 29 iunie 1871)
Se citeşte capitolul X şi utmătorul amendament:
„Propunem suptimarea catedrelor: a) de dreptul public constituţional; b) de economia politică şi finanţe, şi înlocuitea lor prin o catedră de dreptul civil şi o catedtă de dreptul roman, pentru care se va publica concurs.
Propunem suprimarea catedrei de geometria analitică şi ttigonometria sferică, ale cărei obiecre se împreunează cu catedta de agronomie, ca la facultatea din Bucureşti.
Se suprimă catedra de litetatura română şi se înfiinţează o catedră de istoria universală, cu privire specială la cea română, şi o altă catedtă de gramatică comparativă a limbelor romane, pentru care se vor publica concursuri.
Aceste modificări se vor pune în lucrare la 1 septemvrie al anului curent."
Semnaţi: T. Maiorescu, I, Negruzzi, A. Balş, C. D. Sturdza etc.
Domnilor deputaţi, propunerea mea se reduce la suprimarea a patru catedre, şi la înlocuirea lor prin altele patru. Nu vi se cere nici o sumă mai mare decât acea fixată; se cere
însă o remaniare a sumei fixate. Ne preocupă întâi întrebarea: dacă legal esre admisă o asemenea propunere, dacă se poate face de d-voastră printr-un vot cu ocaziunea budgetului, sau ar fi trebuit o reformă a legii. Susţin, domnii mei, că se poate face printr-un vot al d-voastră acum.
Ptin legea instrucţiunii publice se stabilesc obiectele, care trebuie să se aibă în vedere la formarea facultăţilor, dar nu se face o organizare sistematică pentru specificarea catedrelor şi a numărului lor; se Iasă o latitudine ptudentă, ca după „mijloacele şi trebuinţele ţărei" să se adaoge sau să scadă câteva catedre. Dacă eu sunt în contra unor caredre şi dacă d-voasttă veţi binevoi a aproba propunerea mea, le puteţi suprima şi le veţi înlocui cu altele din acele prevăzute în spiritul acestei legi, fără a o viola.
Care este motivul propunerii? Am avut onoatea a spune în discuţiunea generală, că motivul este a se lovi direcţiunea politică, care se dă şcoalelor de dincolo de Milcov. Am avut onoarea a vă spune atunci că sunt ptincipii periculoase, după părerea mea, cari se expun în aceste scoale. Voi veni acum a vă dovedi că aceste principii se lăţesc, şi dacă veţi recunoaşte d-voastră ca şi mine, că această lăţire nu se mai poate tolera, atunci veţi vota împreună cu mine îndreptarea în modul arătat.
Nu viu, domnii mei, penttu a face dintr-o cestiune de princip ca aceasta o cestiune personală, cum m-ar fi îndemnat a face onorabilul reprezentant de la Roman, d. Nicolae Ionescu. Nu viu să propun mijloace iritante de anchete, cari să constate ptin confruntări nedemne de studenţi şi de profesori ceea ce s-a vorbit. Am un mijloc sigut de a vă dovedi că acest spirit fals domneşte, şi d-voastră veţi aprecia dovada.
Am zis, domnii mei, că şcoala fracţionistă întru cât este la Universitate, se bazează pe teoria dreptului public al lui Barnuţ. Acest drept public al lui Barnuţ, rămas în manuscrisele răposatului magistru, a fost publicat la 1867 de către şcolarii săi. Aceşti şcolari, în marea lor majoritate, sunt astăzi profesori ai învăţământului public plătiţi de stat.
70
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
71
Iată ce zic aceşti profesori, în parte citaţi cu numele în prefaţa dreptului public al lui Barnuţ, pe care-1 publică ei:
„Provocăm mai ales pe profesorii români ca să îmbrăţişeze cu toată inima această întteprindere.
Putem asigura pe orişicine că în scrierile lui Barnuţ generaţiunea noastră şi cea venitoare vor afla rablele dreptului naţional al românilor, din care vor învăţa a trăi ca naţiune liberă (pag. VI a prefaţiunii).
0 voce. De cine e iscălită prefaţiunea?
T. Maiorescu. Nu este iscălită de nimeni. Voci. A! a!
T. Maiorescu. N-am tetminat, d-lor, dovada. Numele sunr cunoscute în Iaşi. Aceiaşi domni zic:
„Barnuţ în scurt timp îşi formă şcoală sa, din care ieşiră mai mulţi tineri luminaţi, cari asrăzi fac onoarea insritutului gimnasial şi universitat, propagând ca profesori principiile şi ideile naţionali şi liberali ale maestrului dascăl" (pag. XXV).
Se zice în fine de către profesorul actual de economie politică1, care a făcut panegericul lui Barnuţ, precum şi mai toţi cari sunt numiţi acolo sunt profesori actuali, se zice că:
„Prelegerile însă, pe care eminentele nostru profesore le făcea cu mai mare măestrie şi abilitate, etau mai ales acele de dteptul public şi constituţional al românilor. Aci era excelent magistrul ca în adevăratul său element. Claritatea şi preciziunea ideilor sale etc, ştia să ne captive atenţiunea, să ne deştepte simţimintele cele amorţite şi să se furişeze pană în adâncul inimelor noastre, imprimând acolo convicţiunile cele mai firme şi mai nedestructibili" (pag. XXXI).
Convicţiuni, domnii mei, cari tind a răstutna bazele ptoprietăţii, a declara nulă şi neavenită ideea unui principe străin, a propaga gonirea tutulor străinilor din România.
Aceste idei s-au susţinut de Barnuţ, s-au publicat la 1867 de către discipolii săi, profesori actuali, cari le profesează ca un
1 Al. Gheorghiu şi-a curmat viaţa pe Ia 1887 ca director al Creditului urban din Iaşi.
fundament unic de regenerare a României şi provoacă tinerimea română să meargă înainte pe calea lor.
Iată, domnilor, o dovadă directă că aşa e lucrul. Mă grăbesc însă a vă zice că acestor domni ca oameni privaţi, ca discipoli ai răposatului profesor Barnuţ, le face onoare că susţin teoriele profesorului lor.
Tor ce am voit să zic şi ce voi dovedi îndată, e că statul nu poate să tolereze pe aceşti profesori în această privinţă ca funcţionari rerribuţi ai săi.
Aţi văzut pană aci, pe ce întemeiez arătările mele. Vă voi da o a doua probă, prin care voi dovedi, că nu e numai o discuţiune de teorii în această carte, ci că ele au avut rezultate ptactice.
Ideile arătate s-au explicat şi s-au predat la facultatea din Iaşi, şi d-voastră ştiţi că o facultate este menită a da buni profesori de licee, de gimnasii, şi buni magisttaţi.
Ei bine, junii profesori de licee şi gimnasii cari au ieşit din învăţământul universitar din Iaşi, au dat dovezi că lucrează în această direcţiune opoziţională şi, după părerea mea, răsturnătoare pentru starea de lucruri actuală.
Corpul ptofesoral al gimnasiului din Botoşani, fiind compus în patte din asemenea juni studenţi, cu asemenea idei, aţi văzut că d. ministtu al cultelor a fost silit să destituie câţiva dintr-înşii, şi toţi ceialţi şi-au dat demisiunea.
S-a zis că acolo, şi era dreptul formal al d-lui ministru să o constate, este indisciplină şi agitate politică; s-a zis că profesorii, şi aci constat că ptofesorii cei destituiţi sunt în patte dintre elevii cei mai eminenţi şi cei mai silitori ce a produs şcoala din Iaşi, s-a zis că acei profesori, câteva luni după numirea lor în funcţiunile statului, s-a dovedit că sunt opozanţi şi că fac o agitare politică necompatibilă cu poziţiunea lor de profesori. Prin urmare, domnii mei, vedeţi îndată, ce rezultat au adus ţării teoriile predate în Universitatea din Iaşi.
Fac apel la onor. deputaţi respectivi să ateste, dacă profesorii liceului din Iaşi, în marea lor majoritate, dacă
72
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
73
profesorii din Bârlad, în mare majoritare, asemenea profesorii de la seminarul de Roman, dacă aceşti profesori nu fac politică militantă, dacă nu sunt agitatorii şi diriguitorii politicei. Constat dar faptul.
G. Vernescu. Pe ce vă bazaţi când afirmaţi aceasta?
G. Cantili. Acestea sunt numai aserţiuni.
O voce. Loja francmazonă.
T. Maiorescu. De aceea conchid că acest învăţământ teotetic, astfel cum s-a expus în şcoalele din Iaşi, a dobândit un rezultat practic în învăţământul nostru. Domnii mei, această direcţiune e primejdioasă penttu învăţământ. Nu e cu putinţă în nici o ţară, care aspiră la cultură, ca majoritatea corpului profesoral, în loc să se ocupe într-un mod dominant de activitatea ştiinţifică, să se ocupe de activitatea politică.
Lipsesc în ţara noastră cărţile şcolare; eu n-am văzut o majoritate de cărţi ieşit de la aceşti domni, dar am văzut majoritatea acestor domni participând la agitări politice, la jurnale politice şi la adunări. (Aplauze.)
S-a întâmplat, domnii mei, să aud, şi fac iarăş apel pentru aceasta la colegii mei din Iaşi, s-a întâmplat să aud şi să văd venind părinţi de familie, alegători, şi să roage pe deputaţi: Scăpaţi-ne de profesorii de politică. Aşa este?
O voce. Aşa este.
T. Maiorescu. Apoi unde aţi mai văzut d-voastră ca într-o ţară, care aspiră spre bine, să se nască această ură şi răsvrătire între părinţii de familie şi profesori? în orce ţară din lume părinţii de familie şi profesorii lucrează împreună în aceeaş direcţiune, şi sunt iubiţi profesorii din această cauză, şi unde această iubire nu există, învăţământul nu poate prospera. La noi s-a făcut ură de partide între părinţii de familie şi profesori, şi această state de lucruri nu poate să fie continuată. Şi când vorbesc aşa, d-lor, vorbesc în interesul învăţământului public, şi cred că vom consolida acest învăţământ public în ţara
noastră, când vom scuti şcoalele de aceste idei primejdioase, cari dau o falşă direcţiune tinerimii (aplauze).
Aşadară, d-lor, fiindcă ţara noastră, aşa cum a fost pană acum ţinută în scoale, s-a arătat în privinţa profesorilor (vorbesc pentru România de dincolo de Milcov, nu ştiu ce este aci) într-o falsă direcţiune, am propus suprimarea catedrelor politice de la universitatea de acolo, fiindcă cred că acolo este izvorul, unde se prepară aceasră reţea de profesori şi directori de licee şi gimnasii, cari au o atitudine incompatibilă cu misiunea lor, şi fiindcă în locul acestor suprimări am avut onoare a propune alte catedre (căci nu sunt eu acela, cate să cer împuţinarea sumei alocată în budget pentru învăţământul public), am totdeodată onoare a ruga pe d. ministru, şi am încredere că d-sa o va lace, că la toate numirile cele noui după concutsul ce se va depune, să binevoiască a se informa mai bine dacă persoanele, cari i se prezintă la confirmare pentru o catedră, sunt coptinse sau nu de idei aplicate spre agitări politice (murmure).
Această teorie a fost deja cualificată de eresie liberală de d. reprezentant de Roman; o susţin că este o teorie necesară, mai ales într-un stat liberal.
Nu voi să fac apel la circulara d-lui Jules Simon, care este o persoană foarte liberală, al cărui liberalism nu poate fi pus la îndoială, care în Franţa sub imperiu era la extrema stângă şi a cărui reputaţiunc europeană sc poate oatecum egala cu aceea a onor. reprezentant de Roman, d. Nicolae Ionescu (ilaritate). D. Jules Simon a susţinut în circulara sa, că nu poare tolera discuţiuni politice în corpul profesorilor. (Aplauze.) Dar nu apelez la acea autoritate, voiesc să argumentez, căci cestiunea este evidentă. S-a vorbit despre libertatea învăţământului de d. teptezentant de Roman. Libertatea învăţământului este absolută, o recunosc şi eu; cu cât însă ea este mai mare, cu cât se dă facultatea fiecăruia din d-lor să-şi fundeze şcoli private, să-şi lormeze societăţi, să deschidă jurnale şi să
74
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
75
scrie cărţi în cari au absoluta libertate să-şi profeseze ideile, cu atât mai mult, când e vorba ca statul să-şi plătească funcţionari, se cere ca statul să şi aibă ca putere executivă o garanţie în funcţionarii plătiţi de el în contra direcţiunilor ce nu-i convin. Căci, în momentul în care daţi toate libertăţile cetăţenilor, nu puteţi să refuzaţi şi statului libertatea de a-şi plăti numai pe acei funcţionari, cari lucrează în sensul existenţei sale. (Aplauze.)
Susţin, d-lor, că, mai ales într-un stat, unde toate libertăţile sunt garantate, statul însuş are dreptul de a se gatanta în contra direcţiunilor cari sunt răsturnătoare, şi cred că ideile şcoalei Barnuţ sunt răsturnătoate; prin urmare, că statul are dreptul a nu-şi plăti funcţionari cari le susţin; căci ar fi o adevărată ironie ca asemenea funcţionari pe de o parte să poată lucra sistematic la dărâmarea temeliilor statului aşa cum este constituit, şi pe de alta să se adreseze la acelaş stat penttu a-i cere mijloace pecuniare, garantându-se încă în contra acţiunii lui prin pretenţiuni de inamovibilitate.
Dar cted asemenea, că d-lor au dreptul să exprime principiile ce le au, unde vor voi şi cum vor voi, în afară de funcţiunile statului, şi le face onoare convicţiunea şi buna-credinţă cu care lucrează. Apreţiarea mea însă este, d-lor, că în momentul în care s-ar face o încercare a se pune în practică aceste idei, statul ar avea dreptul şi datoria să intervină chiar cu forţa publică, fiindcă atunci ar fi o luptă de viaţă şi de moarte penttu el.
Voiţi o comparare? Este înscris în Constituţiunea noastră principiul admirabil: libertatea absolută a conştiinţei. Este foarte frumoasă această libertate. Dat ar rezulta de aci, că un mitropolit al ţătei, presupunând că este sub autoritatea guvernului, poate veni să zică: fiindcă eu cred că nu este bună religiunea ortodoxă, ci cea catolică, voi face o propagandă la toţi preoţii să se facă catolici (aplauze)? Ar fi admisibilă această direcţiune, d-lor? Cred că nu. Niciodată nu se poate lua
libertatea unui om privat, să se facă catolic cât îi va plăcea, dar mittopolitul religiunii dominante în stat nu poate să propage asemenea idei fără voia statului.
Aşadar, d-lor, iată teoria constituţională foarte lămurită.
Dacă propunerea mea ar avea fericirea de a fi aprobată de majoritatea d-voastră, statul ar avea dreptul necontestat şi necontestabil de a zice: de la un funcţionar plătit, profesor al meu, nu voiesc politică în şcoală; statul, prin urmare, va avea dreptul a refuza alocarea budgetară pentru catedrele cu direcţiuni politice.
Astfel fiind, d-lor, cred că mi-am îndeplinit amândouă datoriile ce le aveam, de a vă dovedi direcţiunea periculoasă şi de a vă dovedi legalitatea propunerii mele.
Cestiunea a fost o cestiune simplă, de princip.
Eu din parte-mi nu primesc şi trimit la adresa lor cuvintele cu totul afară din cestiunea de princip ce mi le-a adresat d. reprezentant de Roman - nu e vorba de pasiuni, de incendieri, de uri personale etc; asemenea lucruri, după apreţiarea mea, trebuie să fie depărtate cu totul dintr-o discuţiune de idei.
Dacă d-sa crede că cestiunile de princip trebuiesc rezolvate şi restălmăcite în cestiuni personale şi discutate pe acest tărâm, eu cred din contra că aceasta tactică metge aşa de departe spre ultimele limite ale unei bune-cuviinţe parlamentare, încâr ne-am osteni cu toţii de a-1 urmări până acolo; de altminteri pe mine nu mă supără dacă d-sa vrea să-şi păstteze rolul de a face cestiuni personale unde eu îmi voi păstra rolul de a rămânea în cestiunea de princip. (Aplauze.)
Rezultatul discuţiunii este că, după un discuts al d-lui N. C. Aslan în contra amendamentului propus şi câteva cuvinte ale ministrului cultelor, declară:
76
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
77
D. A. Lahovari, raportorul comisiunii budgetare: „D-lor, comisiunea în unanimitate a respins propunerea făcută de d. Maiorescu, la capitolul Universităţii din Iaşi. Comisiunea budgetară în această privinţă a considerat că are mai mult misiunea de a stabili cifrele, cu cari se plăteşte învăţământul la acea facultate, decât a intra pentru moment în aceste cestiuni foarte delicate a organizării chiar a acestor catedre; ele în orice caz trebuiesc studiate cu maturitate şi cer o discuţiune mai lungă şi mai digerată. De aceea a respins propunerea d-lui Maiorescu. Insă majoritatea comisiunii n-a putut sta indiferentă în faţa faptelor foarte grave denunţate de d. Maiorescu, şi a adoptat următoarea propunere, pe care avem onoare a o supune deliberării şi votului d-voastră: „Faptele denunţate se recomandă serioasei arenţiuni a d-lui ministru al instrucţiunii publice".
T. Maiorescu. Mulţumit cu rezultatul dobândit, îmi tetrag amendamentul.
NOTA
Nu este poate fără interes pentru caracterizarea ziaristicei noastre de atunci (mult nu s-a schimbat nici astăzi), dacă reproducem din Curierul de laşi de la 13 august 1871 utmătoarea scrisoare, publicată ca răspuns la nenumăratele atticole apărute în ziatele de dincoace şi de dincolo de Carpaţi în contra discursurilor de mai sus.
„Domnule Redactor,
De la 27 iunie, de când am propus în Cameră câteva amendamente la budgetul pe 1872, foile române în majoritate îmi fac deosebita onoare a mă ataca unele după altele. «Defăimarea
1 Vezi mai jos discursul 10.
cultutei române, lovirea naţionalismului şi a şcoalelot, cosmopolitism, suprimarea subvenţiunii şcoalelor din Btaşov1, stârpirea a lot ce este românesc şi înlocuirea românilor prin străini şi evrei», este o parte din lucrurile ce mi se impută.
Aceste imputaţi nu sunt întemeiate şi sunt lipsite de buna-credinţă, fiindcă îmi atribuiesc lucruri ce nu le-am susţinut (şi nu le voi susţinea niciodată) şi mi le atribuiesc în împrejurări, în care adevărul era uşor de aflat.
Epitetele personale, cu care la această ocazie mă văd înzestrat, trebuiesc trecute sub tăcere, fiindcă în asemenea chestii persoanele sunt indiferente. Nu este însă indiferentă în nici o chestie constatarea adevărului, şi de aceea vă rog să publicaţi după Monitorul oficial discursurile din Cameră, la care se refer jurnalele menţionate.
Cum se vede din această publicate, amendamentele propuse urmăreau trei scopuri: 1) Susţinerea şi îmbunătăţirea învăţământului clementa! şi secundar; 2) Suprimarea cheltuielelor de lux; 3) Combaterea agitaţilor politice din sfera instrucţiunii publice, mai ales lovirea aşa-numitei «fracţiuni libere şi independente», întru cât se lăţeşte prin scoale sub forma teoriei lui Barnuţiu.
Pană când nu va fi dovedit că «chcltuielele de lux şi fracţiunea» sunt identice cu naţionalitatea noastră, pană atunci lovirea lor nu poate fi răstălmăcită ca o lovire a naţiunii; din contra chiar interesul naţional al românilor, dacă vor să existe constituiţi într-un stat liber, mi-a părut a reclama lăţirea învăţământului elementar, suprimarea budgetului de lux şi combaterea fracţiunii cu fanatismul ei şi cu primejdiosul ei comunism teritorial şi federalist.
Ti tu Maiorescu, deputat"
laşi, 10 august 1871
DISCURSURI PARLAMENTARE
79
5
Contra amestecului unui stat străin
(Şedinţa Camerei de la 18 noemvrie 1871)
Deputatul Dimitrie Văsescu dezvoltă o interpelare asupra veniturilor neîncasate de la moşiile noastre din Basarabia rusească, proprietăţi secularizate ale Mitropoliei din laşi. Episcopiei din Huşi, monăstirilor Neamţul, Văraticul, Pângăraţii etc, pe al căror procurator Rusia nu vrea să-1 recunoască sub cuvânt că mitropolitul din Iaşi, cate a dat procura, nu e ales după canoane. Cu această ocazie intetpelatorul propune moţiunea, ca guvernul, faţă de împotrivirea ortodoxei Rusii, să prezinte cât mai curând o lege pentru întronarea mitropoliţilor şi episcopilor conform canoanelor. D. Nicolae Ionescu susţine moţiunea. Camera însă trece la ordinea zilei după următoarele cuvinte, întărite şi prin asentimentul d-lui G. Vernescu.
Domnule preşedinte, în deosebire de d-nii preopinenţi, sunt de opinie, că moţiunea prezentată de onorab. d. D. Văsescu nu ttebuie votată, şi că este de demnitatea Camerei să tteacă pur şi simplu la ordinea zilei.
Este controversat, dacă un stat poate sau nu să puie în discuţie secularizarea făcută de alt stat; dar ceea ce nu este controversat după dreptul internaţional, este că Rusia nu a avut
dreptul a contesta procura dată de mitropolirul nosttu. (Aplauze.)
Nu este de demnitatea noastră de a face o moţiune, în care - cu ocazia acestui refuz nedrept al Rusiei - să ne preocupăm de chestia alegerii prelaţilor noştri. (Aplauze.)
Dacă principiile dreptului internaţional sunt în teorie bine stabilite, în practică însă ele variază după mijloacele ce are un stat faţă cu altul de a le pune în aplicare.
Noi, fiind mai slabi decât Rusia, n-o putem sili să recunoască o procură, cum ar ttebui să o recunoască după drept. Dar, precum a zis onorab. ministru de finanţe, ceea ce ni se cuvenea nouă să facem, am făcut. Agentul nostru diplomatic va fi accentuat totdeauna acest punct hotărât al dreptului internaţional, va fi zis Rusiei că procura dată de mitropolitul nosttu este bine dată şi că nu este dreptul Rusiei de a examina cu această ocazie, dacă mitropolitul nostru a fost ales după canoane.
Acum, dacă afară de chestia acestor moşii din Basarabia, penttu alte trebuinţe ale ţării ministtul prezintă un proiect de lege penttu modificarea alegerii mittopoliţilot şi episcopilor şi dacă în urma votării acestei legi se va aplana în Rusia în mod întâmplător şi chestia moşiilor din Basarabia, cu atât mai bine. Dar noi nu putem, din cauza refuzului Rusiei, să ne ocupăm acum de chesria alegerii mitropoliţilor. (Aplauze.)
In fapt ministrul cultelor, generalul Tell, a propus curând după aceasta „legea penttu alegetea mitropoliţilor şi episcopilor eparchioţi, precum şi a constituirii sfântului Sinod al sfintei Biserici autocefale ortodoxe române", care s-a votat şi s-a sancţionat în decemvtie 1872. Legea este o copie a organizării sinodale ruseşti, cu mica deosebire, că procurorul Sinodului din Rusia este un înalt funcţionar laic numit numai pentru aceasta (astăzi încă, d. Pobiedonoszef), pe când la noi ministrul cultelor după vremuri îndeplineşte rolul de procuror; şi
TITU MAIORESCU
cu marea deosebire, că în Rusia absolutistă ţarul este şi capul Sinodului, pe când Domnul nosttu constituţional nu este şi nu poate fi capul unei instituţii netesponsabile. Astfel Sinodul nosttu, exclusiv călugăresc şi lipsit de orce însufleţire populară, nu are destul contact cu statul civil, o anomalie, al catei pericol s-a simţit mai ales cu ocazia judecării mitropolitului primat Ghenadie (mai 1896).
6
Asupra profesorilor deputaţi
(Şedinţa Camerei de la 30 noemvrie 1871)
Genetalul Tell, ministrul cultelor, refuzase tutulor profesorilot din districte, care erau deputaţi, congediul cerut de ei pentru a veni la Cameră; iar pe cei ce au venit fără congediu, i-a considerat după o lună de zile demisionaţi, le-a publicat catedrele la concurs şi i-a înlocuit. în acest caz s-au aflat numai doi ptofesori ai Universităţii din Iaşi: d. Nicolae Ionescu (înlocuit prin d. Bonifaciu Florescu) şi autorul acestei scrieri (înlocuit prin d. C. Leonardescu).
în privinţa acesrei curioase măsuri administrative, deputatul 1. Boldur-Lăţescu, care o aptoba, face o interpelare spre a o vedea încuviinţată şi de majoritatea Cametei. Ministrul Tell răspunde, justificându-şi procedarea. Votbeşte apoi:
T. Maiorescu. Domnule preşedinte, eu găsesc procedarea ce a urmat-o onor. ministru al cultelor şi instrucţiunii publice inconstituţională şi incorecră; o găsesc primejdioasă, pentru chiar învăţământul public; şi, deoarece este încă timp a preveni răul, am cerut voia de a vorbi şi de a pune înaintea onor. Camere un alt punct de vedere în cestiune.
Dar mai întâi să terminăm cu relaţia personală, care mă priveşte. Cum v-a spus d. ministru al cultelor, eu nu mai fac astăzi parte din corpul profesoral. Zice d-sa, că i-am cerut
82
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
83
congediu. Să-mi dea voie să rectific aceasta. Eu am refuzat a-i cere congediu, fiindcă prin aceasta aş fi lipsit, cred eu, demnităţii de deputat, când Constituţiunea îmi dă dreptul de deputat şi nu pronunţă incompatibilitatea. Ce fel puteam eu ca deputat chemat a exercita controlul asupra actelot puterii executive să cer puterii executive favoarea de a fi aci! (Aplauze.) Aceasta mi-a părut atât de monstruos, încât nu mi-am permis nici a mă gândi un moment de a o face, şi nu am făcut-o, pentru demnitatea mandatului de teprezentant aJ ţărei.
înainte de a veni aci, am trimis d-lui ministfu o adtesă respectuoasă, în care i-am spus că d-sa, împreună cu ceilalţi miniştri, au convocat parlamentul şi au zis tutulor deputaţilor, şi mie, Maiorescu: Veniţi la Cameră. Chemându-mă d-voastră dar la Bucureşti, ştiind că voiu lipsi de la catedră, am onoare a vă pune la dispoziţiune salariul meu întreg, pentru a mă înlocui prin un suplinitor, şi opiniunea mea este a fi înlocuit prin cutare persoană. - D-sa a refuzat şi mi-a zis că nu acotdă congediul. I-am făcut atunci un tăspuns şi am zis că nu i-am cerut congediu, fiindcă ministrul nu e în poziţiune nici a-1 da nici a-1 refuza unui deputat. Mă mărginesc a vă ruga încă o dată ca să numiţi d-voastră un suplinitot. D-sa mi-a răspuns că a doua a mea adresă este necuviincioasă, - a accentua dreptul de deputat nu este cuviincios! - şi mi-a zis că mă consideră demisionat. Aşa am şi rămas. Prin urmare, d-lor, vedeţi că persoana mea nu mai este acum în cestiune.
Trebuie însă să votbim pentru ceialţi profesori. Cred, d-nii mei, deşi îmi pare că majoritatea acestei Carnete împărtăşeşte opiniunea că ar fi primejdios pentru învăţământul public ca să fie cineva profesor şi deputat, cred cu toate acestea, că această părere nu este justă, şi că din conttă este în interesul învăţământului public ca să fie din profesorii actuali şi deputaţi. Nu vorbesc din punctul de vedere constituţional, fiindcă niciodată, cotect vorbind, dacă incompatibilitatea nu este pronunţată în Constituţiune, nu s-at putea aplica vreo măsură oarecare contra unui funcţionar care vine în Cameră
părăsind postul său; şi, după lămuririle date de d-nii Blaremberg şi Agarici cu ocaziunea demisiunii d-lui Beloescu, cred că e de prisos a vorbi mai mult asupra acestui punct.
Voi vorbi dar numai de interesul Camerii şi al instrucţiunii.
în sistemul constituţional, interesul unei Camere este de a fi compusă din reprezentanţii tutulor ramurelor vieţei publice, şi pe cât vor fi acestea mai exact reprezentate, cu atât este mai bine pentru o Cameră. De aceea toate Camerile, unde a fost sistem constituţional, au căutat să deschidă cât se poate inai mult porţile lor ca să intre în sânu-le reprezentanţii vieţei publice actuale or de unde ar fi; căci, cum voiţi să se exercite control viu asupra actelor guvernului, cum voiţi să se prepare legile, cum voiţi ca ele să se poată îndrepta, când în Cameră nu vor fi reprezentanţi ai vieţei actuale, cari să aducă luminile lor în cunoştinţa de cauză?
Iată, domnii mei, motivele pentru care s-a admis în unele Camere chiar şi judecătorii, necum profesorii, şi orice reprezentanţi ai vieţei publice, destul că aceşti reprezentanţi să nu fie din ramura administrativă, ca să nu fie direct la ordinile ministrului.
Dar se face întrebarea: nu este un inconvenient, că lipsesc câţiva profesori de la catedrele lor? Fără îndoială este un inconvenient, nimeni nu o contestă; însă remarcaţi că sunt 3000 de profesori în ţară, şi între d-voastră nu sunt decât vreo 7. Acum ce este mai bine? ca aceşti şase, şapte profesori sâ lipsească pentru câteva luni de la posturile lor fiind înlocuiţi şi suferind câtva învăţământul, şi Adunatea să nu fie lipsită de lămuririle, de luminile ce i-ar putea da ei pentru specialitatea lor? sau este mai bine ca ei să fie înscrişi în Catalogul de prezenţă al şcoalei, fără a putea veni în Adunare lu dezbaterile legilor, în special la lămuririle necesare într-o sferă aşa de importantă ca aceea a învăţământului public? A pune O asemenea înttebare este a o şi tezolvi, şi toate Camerile au tis că este mai mic răul de a lipsi câteva luni profesorul de la Catedra sa decât de a lipsi Adunarea de luminile lor. Acesta a fost răspunsul celorlalte Camere din Europa.
84
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
85
Acum, dacă pe malul Dîmboviţei voim noi să introducem o teorie cu totul nouă; dacă, văzând cum celelalte Camere au recunoscut că ele nu sunt suficient luminate, că le mai trebuie şi profesori, noi vom zice că suntem pe deplin luminaţi şi fără concursul lor, şi d. Boldur-Lăţescu, care a binevoit a face această intetpelare, va fi competent ca, în lipsa profesorilor, d-sa să tranşeze cestiunile relative la instrucţiunea publică: atunci, domnii mei, nu am să zic nimic; noi suntem toţi născuţi geniuri şi putem să rezolvim fără cunoştinţă de cauză toate cestiunile, şi vom avea în favoarea acestei teorii, în lipsă de alt merit, cel puţin meritul originalităţii. Va veni mâine, poimâine legea instrucţiunii publice; ei bine, să dăm afară pe toţi profesorii şi să rămână militarii şi proprietarii ca să lămurească cestiunea instrucţiunii, şi desigut că va ieşi o lege admirabilă.
Nu se poate tăspunde, d-lor, că nu ne ttebuiesc profesorii actuali, căci ar fi din profesorii vechi care pot votbi. Ne trebuiesc profesorii actuali, fiindcă d-voastră voiţi să modificaţi legea de astăzi a instrucţiunii publice; voiţi să ştiţi cum este ea în aplicaţiunea ei zilnică de astăzi, voiţi să vedeţi care sunt lacunele ei, adică voiţi să îndreptaţi, nu istoria legislaţiunii trecute, ci legislaţiunea actuală, şi prin urmare nu încape îndoială, că intetesul Camerei este de a avea profesori actuali în sânul ei. Aşa de adevărat este aceasta din punctul de vedere constituţional, încât la Senat, unde, fiindcă este de tegulă ca să intte acolo oameni în poziţiune alta decât aceea de profesori, fiindcă nu s-ar fi putut presupune că vor intra şi profesorii pe calea regulară, la Senat, zic, s-a cerut anume obligatotiu ca să fie şi doi reprezentanţi ai univeisităţilor, doi reprezentanţi dintre profesorii actuali, pentru a nu lipsi nici pe Senat de luminile lor la dezbaterile legilor, şi mai ales a legii instrucţiunii publice. Pentru Cameră nu s-a făcut aceasta, fiindcă în toată lumea s-a presupus că profesorii vor putea în colegiul al 3-lea sau în alt colegiu să fie aleşi prin o acţiune regulară a lor, şi nici un sistem constituţional nu a putut ptesupune ingenioasa teorie a actualului d. ministtu de culte, care zice: Da,
poţi să fii deputat şi profesor, dar dacă vii ca deputat, te distitui. Aceasta este aplicaţiunea practică a teoriei d-sale.
Acum, domnii mei, permiteţi să accentuăm noi, cari nu avem acelaş motiv de tezervă pe care 1-a avut d. Lăţescu şi d. ministru de a nu numi persoane, daţi-mi voie de a vă întteba, cate este scopul nouei procedări? De ce, după ce atât timp a luncţionat Camera aceasta şi cu profesori, de ce deodată să ne vină acest interes arzător pentru instmcţiunea publică? De ce să vedem pe d. Boldut-Lăţescu reprezentând acest intetes şi crezând că, după ce toate merg aşa de bine în învăţământul public, a rămas numai cestiunea de tranşat, dacă profesorii actuali pot sau nu să fie deputaţi, şi de aci încolo toate vor merge bine, numai să lămurim aceasta?
D-nii mei, mi-a părut a vedea aci intenţiunea de a lovi cu această măsură în o opoziţiune incomoda, nu a mea, ci a altuia.
Dacă aceasta este intenţiunea, atunci daţi-mi voie a nu califica procedarea întrebuinţată pentru a ajunge la acest scop, căci o găsesc prea mică pentru a o califica mai de aproape, şi lexiconul parlamentar nu ne dă termini suficienţi pentru această calificare. Dacă este cineva, d-lor, de exemplu d. reprezentant de Roman, profesorul Nicolae Ionescu, care se află într-o opoziţiune cam neplăcută pentru guvern, atunci d-sa, în ceea ce priveşte poziţiunea sa din Cameră, este reprezentant al unui colegiu şi are dreptul de a susţine ideile sale în această Cameră, liberă fiind Camera de a le respinge sau a le primi. Dacă însă d. ministru îl găseşte pe d-sa periculos în instrucţiunea publică, atunci legea instrucţiunii va da măsurile necesare pentru a preveni asemenea pericol. Dacă ea nu le dă, atunci să se modifice legea. In nici un caz însă nu se poate, prin o cale deturnată, prin o falsă interpretare a principiilor constituţionale, prin o procedură, care ne aduce aminte că nu este destul de largă Dunărea care ne desparte de Bizanţ, nu se poate, zic, să procedem în asemenea mod contra oamenilor, cari în parlament ne sunt incomozi; nu găsesc, domnilor, că este demn de un guvern de a procede în
86
TITU MAIORESCU
asemenea mod în contra cuiva, care, conform cu sistemul constituţional, vine a-şi exercita mandatul său de deputat, aşa cum el crede că trebuie să o facă.
Şi când vorbesc astfel, d-lor, ştiţi că nu vorbesc în favoarea unei persoane, cu care sunt legat prin amiciţie, ci în favoarea unui adversar, nu penrru persoana d-sale, dar penttu justiţia şi demnitatea ptocedărilor noastre.
Sunt dar cu totul în contta măsurei luate de d. ministtu şi cred că Adunarea va face bine să decidă, că un profesor poate să-şi exercite mandatul de deputat şi că niciodată ministrul nu este în stare şi în drept, nu de a-i refuza pentru aceasta congediu, căci congediul nu e de trebuinţă, dar de a-i zice că este destituit, fiindcă a venit să-şi îndeplinească datoria de reprezentant al ţării. (Aplauze.)
După terminarea discuţiei, la cate au mai luat parte Manolache Kostake (penttu măsuţa ministerială), d. G. Vernescu şi N. Blaremberg (contta), Adunarea primeşte o moţiune a d-lor M. Kostake, A. Lahovari, C. Văleanu etc, penttu simpla trecere la ordinea zilei, şi cei doi profesori rămân depărtaţi de la catedrele lor. - în aprilie 1874 autorul acestei scrieri, de cutând numit ministru al cultelor, a reintegrat pe d. Nicolae Ionescu în profesura sa, anulând numirea d-lui Bonifaciu Florescu. Pentru sine personal nu a luat, fireşte, nici o măsură, nici că a reclamat vreodată în contra eliminării sale de la Universitate. De-abia după 13 ani, în octomvtie 1884, ministrul cultelor de atunci, d. G. Chiţu, găsind în dosarele ministerului acea deciziune a generalului Tell, a revocat-o ca nelegală şi a rechemat şi totodată transferat pe vechiul profesor de filosofie din Iaşi la Universitatea din Bucureşti.
7
Pentru restabilirea şcoalelor normale. — Asupra budgetului instrucţiunii publice pe 1873
(Şedinţa Camerei de la 12 martie 1873)
în proiectul de budget prezentat Camerei de ministrul cultelor generalul Tell se propunea sporirea salariului câtorva profesori universitari şi suprimarea alocaţiunii penttu şcoalele normale. Comisia budgetată refuză sporirea salarielor universitare şi primeşte suptimatea şcoalelor normale.
D-lor deputaţi, budgetul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice ni se prezentă astă dată în nişte împtej urări, care sunt mai favorabile unei discuţiuni serioase, decât erau împrejurările din anul trecut; atunci eraţi preocupaţi de o cestiune mai urgentă, astăzi acea cestiune a dispărut, şi avem locul liber pentru o discuţiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucţiunii publice, atât în conştiinţa d-voastră, cât şi în opiniunea publică, este obiectul unei preocupări serioase.
Ştiţi ce mişcare s-a produs în opiniunea publică prin măsura luată de a se suprima şcoalele normale, şi prin urmare veţi apreţia necesitatea de a discuta mai pe larg materiile budgetului instrucţiunii publice; căci atât în proiectul
88
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
89
guvernului, cât şi în elaboratul comisiunii acea suprimare este menţinută şi penttu anul 1873.
La o privire generală, domnii mei, asupra acestui budget, aş avea de relevat, ca şi în anul trecut, mai întâi direcţiunea greşită în care este conceput acesta ca şi cel precedent, direcţiunea de a nu ptevedea îndesrul nici ceea ce ar trebui să facem pentru învăţământul elementar prin sare şi oraşe, nici ceea ce ar tiebui să facem penttu învăţământul real şi de meserii. Toată direcţiunea de pană acum în această privinţă a fost primejdioasă şi a avut de efect a hrăni din veniturile statului ceea ce s-ar putea numi pentru noi o trebuinţă de lux, şi a lăsa la o parte ceea ce era neapărat necesar.
Deşi şcoalele reali sunt prevăzute prin legea instrucţiunii publice, nu vedem nici o sumă afectată pentru ele în acest budget; vedem însă din contta, că ni se cer credite penttu a augmenta cifrele de salarii ale profesorilor de universităţi, licee şi gimnazii. Intf-un budget, în care şcoalele săteşti nu sunt îndestul prevăzute, vedem că vi se cer să susţineţi şcoalele de muzică, de bele arte, expunerea artiştilor în viaţă etc, şi cted că este totdeauna datoria noastră de a releva acesr inconvenient, pană când se va forma odată o opiniune publică aşa de puternică, încât să fie silit ministerul de a prezenta un budget care să răstoarne acest sistem de a ptevede şi - pentru a mă servi de expresiunile d-lui raportator — să aducă piramida pe baza ei normală. Astăzi este pusă piramida pe vârf şi partea cea mai dezvoltată a ei este acea de sus; pe când luctul trebuie să fie invers.
Nu este vorba de a zice că nu sunt bune institutele de cultură mai înalte, că nu merită profesorii de la universităţi, licee şi gimnazii, dacă au făcut un serviciu mai îndelungat, să fie plătiţi după vârsta lor; dar este vorba de a ne întreba, dacă asemenea cestiuni se prezentă ca o teorie platonică de predilecţiuni, sau ca o trebuinţă practică a ţârei întregi. Cestiunea nu este, dacă nouă ne plac artele; căci cine ar îndrăzni a zice: nu? Cestiunea este aşa: Intt-un budget
mărginit de 8 milioane franci este mai bine ca să se prevadă o sumă mai mare pentru licee, pentru universităţi sau penttu instituţiuni de o cultură de lux, şi să lăsăm să se lipsească ţara de scoale reale şi săteşti; sau e mai bine, dacă cifra e mărginită, ca aceste mijloace mici să le destinăm în prima linie pentru învăţământul elemenrar, real şi de meserii? Şi astfel pusă întrebarea, lucrul ia cu totul altă faţă. Căci, domnii mei, pentru ec statul teguleazâ învăţământul public? înţeleg să se zică, cu sistemul englez, că este treaba comunei sau a iniţiativei private; dar când vine guvernul şi zice: Iau direcţiunea instrucţiunii publice în mână, eu destinez sumele pentru ea, atunci avem dreptul să facem pe guvern responsabil penrru direcţiunea în care dă aceşti bani.
Ne plângem cu toţii, că avem ptea mulţi funcţionari şi că ne lipseşte cu desăvâtşite burgesia, acea clasă a treia cate e sprijinul sistemului constituţional; ne plângem că se măreşte ceata de aspitanţi la budget; dar nu v-aţi întrebat vreodată, dacă Statul prin budgetul său nu vine tocmai în favoarea acestui tău social, acestot primejdii a vieţei publice? Noi am înfiinţat gimnasii şi licee multe, comparativ cu lipsa de scoale reale şi de meserii; şi nu se face nimic penttu a ne abate de la această direcţiune, care tinde a face pe toată lumea aspiranţi la funcţiuni. Dacă găsiţi că e primejdios să se mărească acest bizantinism al funcţiilor, această pânză de păianjen care ameninţă de a năbuşi vitalitatea din statul nostru — atunci, domnii mei, trebuie să încetăm de a hrăni păiajenul, care ţese această pânză tot mai departe. Avem atâtea institute în cari se învaţă latineşte şi greceşte, muzica şi pictuta, şi elevii cari le frequentă nu pot decât să aspire a fi susţinuţi de stat; - şi nu avem mai deloc scoale, unde să se înveţe aşa încât elevii ieşiţi din ele să poată îndeplini lacunele vieţei sociale, fără să mai aibă necesitatea de a se adtesa Ia stat. (Aplauze.)
în asemenea împrejurări, când văd că se măresc lefile profesorilor de la universităţi şi licee, când văd oratori
90
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
91
eminenţi şi simpatici Camerei, cum sunt dd. Boetescu şi Vernescu, când văd şi pe d. ministru al instrucţiunii publice susţinând acum ca şi în anul trecut aceasta: atunci cred de datoria mea să mă opun în contra acestei ditecţiuni, şi să accentuez încă o dată, că nu este vorba de a ne întreba, dacă este bine ca profesorii de sus să fie mai bine plătiţi, ci e vorba de a ne întreba dacă, în marginile date ale unui budget închis, e bine să rămânem nepăsători la foametea intelectuală ce bântuie cele mai multe sate ale României, şi să le luăm acestora resursele budgetare pentru a le întrebuinţa la mărirea salarielor profesorilor superiori? (Aplauze.)
Puind chestia pe acest tărâm, punctul impottant este de a vedea odată cu rigoare suprimate toate acele cheltuieli de lux şi susţinut învăţământul elementar, şcoalele reale şi şcoalele de meserii. (Aplauze.)
Aceasta însă nu s-a făcut în budgetul de faţă. Dar nu se poate imputa anume ministrului actual; căci d-sa a continuat numai tradiţiunile şi a primit moştenirea, fără beneficiu de inventar însă, a ministerelor vechi.
Când s-ar fi mărginit aci, discuţiunea ar fi foarte simplificată; dar a mers mai departe într-o direcţiune preparată cu mult timp înainte. Budgetul prezent lasă că nu a îndreptat piramida, nu a pus-o pe baza ei, ci a lăsat-o pe vâtf încât se clatină, dat a lovit în ea şi a ştirbit-o, şi budgetul pentru 1873 vă cere, precum v-a cerut şi cel rectificat pe 1872, suprimarea şcoalelor normale. Când se cheltuieşte averea statului pentru şcoalele de muzică şi de arte, când se cere augmentarea salarului profesorilor de la şcoalele înalte, atunci negreşit putem zice, cel puţin, că se fac cheltuieli pentru cultura poporului, deşi într-o direcţiune greşită. însă când vine acelaş budget şi şterge o cheltuială de cultură utilă fără a pune ceva bun în loc, atunci este timpul a ne întreba cu mai multă îngrijare, ce necesitate era de a se face aceasta? Şi nu ştiu, domnilor, dacă după o mai matură chibzuinţă nu va fi bine ca onor. Cameră să revie
asupra votului dat pentru suprimarea şcoalelor normale şi să Voteze suma de bani necesară pentru reînfiinţarea lor şi pentru 1872, precum asemenea să înscrie suma de bani ttebuincioasă pentru menţinerea lor pentru anul 1873 şi mai departe.
D-lor deputaţi, aceste şcoli normale, când vi s-a prezentat budgetul rectificativ pentru anul 1872, au avut o nefericire: nefericirea de a fi fost apărate de onor. domn Nicolae Ionescu. (Aplauze.) Eu cel puţin privesc aceasta ca o nefericire pentru ele; căci dacă ar fi fost altfel apărare, poate că Adunarea nu ar fi dat votul pentru suprimarea lor, poate că ar fi scăpat; fiindcă, domnilor, acei cari sunt obişnuiţi - şi este rareori folositot obiceiul - de a face opoziţiune sistematică, adică opoziţiune pe drept şi pe nedtept, pierd prin chiar aceasta înctedetea, când vin şi fac opoziţiune unde se cuvine. Ştiţi istotia omului din hibulă, care strigase de atâtea ori „vine lupul, vine lupul", fără ca să fi fost adevărat, încât odată când lupul a venit în adevăr, nu a mai fost ctezut, şi atunci a păţit-o. (Aplauze.) Aşa s-a întâmplat şi d-lui Ionescu cu şcoalele normale.
Dar, d-lor, afară de poziţiunea îndoioasă, în care au intrat aceste şcoli prin faprul că au fost apărate numai de opoziţiunea sistematică, mai era şi altceva. Era chiar punctul de vedere, din care onor. domn Ionescu a susţinut şcoalele normale, care le-a periclitat. Eu, domnilor, acel punct de vedete îl cred greşit, şi dacă nu aş vedea altă cauză, din care să pot susţinea aceste şcoli, atunci aş zice că foarte bine a făcut Adunarea de le-a suprimat.
înainte însă de a combate tendenţa domnului reprezentant al fracţiunii libere şi independente, sunt dator, pentru întărirea opiniunii conttare ce voi avea onoare a susţinea, să relevez lipsa de cunoştinţă de cauză, ce a arătat-o d. Ionescu în apărarea ce a făcut şcoalelor normale, ca în mai toate tezele susţinute de d-sa, deşi poate aici inexactităţile de fapt îi erau mai puţin îngăduite.
Vă aduceţi aminte, că o oră întreagă a Camerei a fost ocupată prin eroatea, în care se afla domnia-sa în privinţa
92
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
93
propunerii de desfiinţare, arătând conttazicerea, în care căzuse ministrul desfiinţând, după cum credea domnul Ionescu, şi seminarele clericale. Degeaba îl întrerupea domnul ministru, rectificându-1 întru aceasta. D. Ionescu combătea mereu o desfiinţare clericală, pe care nici nu-i trecuse prin gând guvernului să o propuie. Era cu putinţă a cunoaşte chestiunea mai puţin?
Chestiunea nu e nouă pentru Cameră. Deja la 1870 s-a prezentat şi s-a primit, tot cu ocaziunea unei discuţiuni budgetare, amendamentul d-lui general Florescu de a face numai pe preoţi învăţători rurali. E dar o vechie tendenţa reacţionară - căci numai reacţionară pot numi încercarea făcută de dd. generali Florescu şi Tell, care se formulează aşa: Seminarele de preoţi, departe de a fi atacate, trebuiesc din contta menţinute, şi numai prin ele să se alimenreze învăţământul din comune; numai preotul să fie învăţător sătesc, şi nu laicul; şi fiind trebuinţă de a se înmulţi salarul atât al preoţilor, cât şi al învăţătorilor săteşti, aceste două funcţiuni trebuiesc contopite în una, pentru a se putea face sporirea cerută într-un mod mai îndestulător, şi în acest caz laicii trebuiesc jertfiţi clericilor. Era dar stranie imputarea ce d. Ionescu făcea d-lui Tell, că ar fi încercat să desfiinţeze seminarele preoţeşti.
Tot aşa de neexactă a fost afirmarea, că şcoalele normale în chesriune sunt prevăzure în legea instrucţiunii publice, care este în vigoare. Cu asemenea combateri i se face prea uşoară poziţiunea d-lui minisrru, care la replică are astfel ocaziunea de a dovedi că este mai exact decât adversarul său. Nu aşa se poate combate d. Tell. Trebuie să-i admitem d-sale tot ce este exact în propunerile ce face, penrru a i le resturna apoi, dacă au un punct de plecare greşit, din chiar acest punct de plecare nefalsificat. Are dar drept d. Tell să zică: în legea instrucţiunii publice nu sunt prevăzute aceste şcoli. Şcoalele, care sunt numite acolo „notmali", tind numai a da profesori pentru licee şi universităţi. Pe lângă aceste şcoli legea instrucţiunii publice
în vigoare a prevăzut şcoalele normale primare în acest mod: In fiecare oraş o şcoală elementară cu cele trei sau patru clase primare se va declara de şcoală elementară model sau şcoală normală.
Aceste şcoli nu sunt de confundat cu şcoalele normale propriu-zise, de care vorbim în budget; acestea sunt o creaţiune alăturea cu legea, deşi nu în contra legii, sunt cteaţiune pentru a suplini lacunele legii, o alocare budgetară pentru o instituţiune de cultură, pe care legea, dacă n-o excludea, dar nici nu o admitea pană acum în organismul său, şi necesitatea de a prezenta un proiect pentru revizuirea legii instrucţiunii s-a simţit în această parte tocmai pentru ca şcoalele normale să fie mai bine ţesute în organismul învăţământului public.
Pe lângă aceste neexactităţi însă se adaogă o alta, care e mai gravă. S-a zis atunci de cătte domnul Ionescu:
„îmi pare foarte bine că din parrea aceea a Adunării (dreapta), la cuvântul politică s-au făcut oarecari crispaţiuni de nervi. Zic dar, domnilor, singura educaţiune, care este adevărata expresiune a sentimentelor naţionale şi bine făcătoare, nu este decât acea care va fi insuflară dc principiele cele sănătoase ale politicei naţionale...
Voci. Aceasta e totul.
N. Ionescu. Da, de principiele politicei sănătoase... O voce. Nu de cele revoluţionare.
N. Ionescu. Voi avea onoare de a spune, că în Belgia frageda tinerime învaţă a citi pe Constituţiunea ţărei, şi că în toate ţările unde este un învăţământ popular, tot aşa se urmează."
Ei bine, domnilor, această afirmare a d-lui Ionescu nu este exactă. D-voastră cunoaşteţi, cât este de puternică organizaţiunea Prusiei în învăţământul elementar, o cunoaşteţi cel puţin din rezultatele puternice ce le-a avut pentru mărirea acestui stat.
Nu este exact, că acolo copiii învaţă a citi pe Constituţiune. O asemenea afirmare, domnilor deputaţi, a trecut peste sublim, a trecut cu un pas peste sublim, şi acel pas ştiţi unde
94
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
95
conduce. încă o dată, în Prusia nu se învaţă a citi pe Constituţiune! Şi voi avea onoare a susţinea, că nici nu ttebuie în şcoalele normale să fie această direcţiune. Şcoalele normale trebuie să existe, însă în alt sens. Că vor coprinde în întregime elementul naţional, această se înţelege de la sine. Dat politiceşte scopul lor este ca să prepare învăţători, cari să dea clasei de jos oarecari cunoştinţe elementare, pentru ca în organizaţiunea mai ales a unui stat reprezentativ să nu fie lipsită teprezentarea de opiniunea alegătorilor dată în cunoştinţă de cauză, cel puţin de o opiniune pe cât se poate de dezvoltată prin dezvoltarea inteligenţei în genere.
însă dacă, pentru a avea într-o staţiune centrală telegrafică, ştiri sigure despre toate întâmplările din diferitele locuri de la periferie, am stabilit staţiuni telegrafice pretutindeni şi am trimis fite de inteligenţă pană la periferie, n-am ttebuit să prejudecăm şi însuşi coprinsuldepeşelor. Tot firul telegrafic e bine stabilit şi aparatul e fidel atunci când îmi transmite cu fidelitate ceea ce spune cineva din periferie: dar nu vreau ca cu această ocaziune să impun eu celui din periferie ce să spună. Prin urmare învăţământul elementar are să dea un şir de cunoştinţe, mai ales reale, prin cari să se dezvolte agerimea inteligenţei ţăranilor; iar aplicarea acestei inteligenţe la politica dată este treaba liberă a ţăranului ajuns la majoritate, şi nu face deloc obiectul unei preocupări în şcoală.
Cu această ocaziune, a face pe copii ca să primească nemistuite încă idei fie de orce politică, nu vorbesc numai de a d-lui Ionescu, fie şi reacţionară şi liberală, aceasta este o tendenţa lipsită de conştiinţă. Căci, domnii mei, în şcoală este o primă datorie: de a prezenta băieţilor numai ceea ce ei înţeleg, şi orce sistem, care tinde a prejudeca în capul copiilor chestiunile de politică, întroducându-le de timpuriu în această privinţă lucruri pe care nu le înţeleg, pentru ca astfel, când ajung în vârstă, să le găsească ca o reţea formată gata în mintea lor fără să fi fost mai întâi controlate de judecata lor,
orce sistem zic, care bate acolo, este o politică jesuită. Căci ce fac jesuiţii? Pun mâna pe instrucţiunea publică şi vor să inculce în capul tinerimii mecaniceşte, prin memorizare, într-un timp, unde judecata liberă nu este încă dezvelită, ceea ce le convine lot să găsească mai pe urmă de-a gata în capul oamenilor majori. Nu judec coprinsul politicei lor; sistemul este greşit, şi dacă este gteşit, puţin îmi pasă dacă este teoria jesuitică sau fracţionistă, sau altă teorie, care se predă tinerimii; greşala este de a se înttoduce în genere o idee politică în capul unor fiinţe care nu sunt încă în stare să o judece. Prin urmare nu voiesc să fie nici una din teoriile politice obiect de învăţământ sau de lectură în şcoalele săteşti, căci nu e nimeni care să poată zice cu drept, că un sistem politic, d. e. Constituţiunea de astăzi, este cel mai perfect pentru tot timpul şi astfel ttebuie să se introducă gata, chiar şi cu memorizare din obicei, în mintea copiilor; căci atunci s-at prejudeca toată viitorimea şi s-ar împedeca orce progres.
Domnilor, daţi-mi voie a spune că un asemenea sistem este chinezesc. Chinezismul consistă în a menţine statul în stătu quo, şi de aceea nici nu se mişcă chinezii mai departe; în educaţiunea lor ideile li se introduc în cap fără judecata liberă, într-un mod prematur, şi astfel se împedecă viaţa intelectuală. Noi râdem de mandarinii chinezi, când cred că statul lor este cel mai perfect; dar alţii râd de noi, când avem aceeaş credinţă pentru statul nostru. Greşala lor este că ideea lor de astăzi voiesc s-o introducă ca o bază neschimbătoate de viitot, şi greşala noasttă ar fi aceeaş, când am voi să prejudecăm ca o regula a viitorimii tot ce ne pate regulat acum. Nu este iettat ca actualitatea să monopolizeze viitorimea, şi cine ştie, dacă poporul ajungând la majoritate, la o cugetare independentă, nu ne va cete samă de ceea ce am făcut acum şi nu va voi să-şi facă altfel idealul statului său?
Rolul învăţământului în ceea ce priveşte asemenea chestiuni, este dar rolul unui tutot care administrează averea
96
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
97
ce i s-a încredinţat pentru pupilii săi; administtarea lui trebuie să fie aşa încât, când vor ajunge pupilii la majoritate, să poată ei dispune de averea lor cum gândesc. Esre oprit tutorului de a aliena imobilul minorilor, chiar într-un sens care îi pare lui mai bun, chiar când alienează de bună-credinţă... (Aplauze.) Tot aşa e de oprit, şi mai oprit încă, a propune copiilor teorii pe cari la vârsta lor nu le pot fireşte înţelege; căci atunci am dispune într-un mod adese definitiv de inteligenţa minorilor, am prejudeca idealul, am prejudeca viitorul copiilor noştri. La tutori aveam o alienare materială, aci avem o alienare... mentală.
Pe această cale ar fi primejdios a susţine şcoalele normale; din contta, tocmai aci vedem direcţiunea care a făcut din cestiunea şcoalelor, aşa de populară odinioară, o cestiune foarte grea şi neplăcută pentru acei oameni, înaintaţi în vârstă mai ales, de a cărora autoritate şi simpatică încurajare nu e bine a se lipsi generaţiunea rânără.
Era mai nainte, pană la 1858, un titlu de onoare pentru oamenii înaintaţi în vârstă, boieri din cei mai boieri, dacă voiţi, din rangurile cele mai înalte ale societăţii, ca şi pentru noi cestilalţi burgezi, era un titlu de onoare de a lua parte la administrarea şcoalelor, în eforie; ştiţi că eforia şcoalelor noastre era susţinută mai ales de bărbaţii cei în vârstă, în rang şi cu merite. De ce a dispărut aceasta? Pentru ce vedeţi că tocmai oamenii de cea mai bună ctedinţă din aceşti bătrâni s-au descurajat în privinţa învăţământului public? Tocmai fiindcă s-a înttodus politica în învăţământul public (Aplauze); fiindcă nu s-a înţeles că singura politică a instfucţiunii publice la noi este ca să nu fie politică în instrucţiunea publică, să nu se facă din şcoală un instrument de partid, de orce coloare ar fi.
In această privinţă dar, în opoziţi unea ce trebuie făcută în contra teoriilor fracţiunii, cel puţin ale d-lui Ionescu, despre şcoli, mă aflu cu majoritatea acestei Camere de aceeaş opiniune.
Să vedem dacă, odată admis aceasta, nu se poate dobândi pentru susţinerea şcoalelor normale alt punct de vedere.
Oare rezultă numaidecât că din extremul d-lui Ionescu, orator al fracţiunii, să ajungem la extremul d-lui Tell, ministru al cultelor? Trebuie oare să zicem: fiindcă e greşită direcţiunea, după care vor unii să meargă şi poate au şi mers pană acum şcoalele normale şi învăţămânrul primar, trebuie să le suprimăm?
Neapărat, domnilor, că pe cât de fals este exttemul cel dintâi, tot aşa de puţin admisibil este cel de al doilea.
Dacă sunt şcoalele normale rele, precum este adevărat, necesitatea este simţită de toţi de a le îmbunătăţi. Răul, ce e drept, nu se poate tăgădui. Nu se învaţă destul în aceste şcoli; nu se învaţă destul de bine; tinerii cari ies de acolo, în loc să fie, cum s-au numit, preoţii şi apostolii învăţământului, sunt adese răsvrătitorii şi pertutbatorii satelor, sau nu sunt nimic, nevoind să se ducă acolo. Aceasta o tecunoaştem cu toţii. Admiţând răul, să vedem cum se poate îndrepta. S-a zis: mai este un rău pe lângă şcoli: lipsesc preoţii; şi d. M. Kostaki a constatat că 1000 de biserice, îmi pare, din cele ce aveau preoţi sunt astăzi lipsite de ei. Foarte mare rău în adevăr, fiindcă ţăranii nu vor putea ajunge niciodată la gradul acela de cultură de a rezolvi cestiunile de cari se ocupă religiunea, într-un mod filosofic, - religiunea le ţine loc de această filosofie, de care în certe limite nu se poate lipsi o fiinţă cugetătoare. Este dat o preocupare legitimă de a se menţine această instituţiune la înălţimea ei. Dat nu rezultă de aci că putem să confundăm în ea instituţiunea şcoalelot.
Arta de a propune în şcoalele elementare este astăzi o specialitate. Nu se poate zice că, orcine a învăţat a scrie şi a citi, precum şi geogtafia şi istoria, este prin aceasta capabil de a le şi propune altora. Dacă este un merit pe care 1-a avut Prusia, ţi ştiţi cât de departe a ajuns cu acest merit, este acela de a fi înţeles la timp, că dezvoltarea inteligenţei în cetăţenii de jos
98
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
99
trebuie să fie cultivată şi tratată ca o specialitate, pentru care s-au introdus la ea mai întâi acele şcoli normale menite mai cu samă de a da învăţătura necesară, care să fie în stare a ageri, a deştepta şi a face independentă judecata altora. în Prusia învăţătorii se ocupă un timp foarte îndelungat cu această preparare. La noi însă mijloacele nu ne iartă, şi corpul didactic nu se va putea ocupa un timp atât de întins ca acolo, dar va trebui şi la noi să se ocupe un timp oarecare cu aceasta. A da o asemenea specialitate grea, mai grea decât credeţi, în mâna seminariilor preoţeşti, vasăzică a le impune o sarcină ce nu o pot lua asupră-le. Este foarte greu de a susţine învăţământul clerical în aceste seminatii; este o sarcină poate mai grea decât de a forma învăţători, aceea de a forma predicatoti cari să Insufle entuziasmul binelui şi al moralităţii în clasele de jos. A mai impune pe deasupra în seminarii sarcina artei de a ageri inteligenţa lumească, este imposibil. Pentru această imposibilitate s-a pronunţat toată practica pană acum în Prusia şi în statele care au primit şcoalele normale. Şi nu uitaţi că în Prusia, ca şi la noi, preotul protestant e tată de familie şi tată al satului său, şi dar se aseamănă protestanţii mai mult decât catolicii cu preoţimea noasttă în privinţa vieţei sociale a lor, şi cu toate aceste n-a trecut prin capul nimărui în Prusia de a zice că acestui preot care are sarcina grea de a înălţa simţimentele religioase, să i se dea şi sarcina exclusivă de a ageri inteligenţa lumească.
Ar fi a face o disertaţiune, când m-aş încerca a demonstra că este poate o incompatibilitate sufletească între aceste două lucturi, şi că dacă puneţi pe preot să-şi dezvolte mai cu samă inteligenţa lui în cestiuni reale, care interesează statul lumesc, pentru a le putea propune în şcoalele primare, aveţi să-1 stricaţi pentru biserică şi să faceţi din el ceea ce vă plângeţi că sunt astăzi învăţătorii din sate. Teama aceasta e legitimă, fiindcă simţirea religioasă şi inteligenţa pozitivă se separ radical una de alta. Dacă însă nu se primeşte această teorie şi alergăm
numai la practică, vom recunoaşte că tendenţa practică a statelor moderne este de a separa biserica de şcoală. Nu se poate om mai conservator decât principele Bismarck, şi toţi aţi citit, cu câtă energie s-a luptat acest geniu politic, nu mai departe decât în anul acesta, pentru separarea teritoriului laic de teritoriul eclesiastic în stat, înţelegând el ce primejdie ar aduce pentru statul ptusian încetcarea numai de a confunda aceste două sfere.
A! dar mi se va zice: Prusia este un stat înaintat în cultură, noi suntem înapoiaţi. Ar fi bine, d-lor deputaţi, să ne lămurim odată pană unde metge înapoirea noastră. înapoirea noastră are o epocă pentru comparare şi imitare. Suntem atât dc înapoiaţi, cât este un stat care penttu prima oară a primit sistemul reprezentativ. Din momentul însă în care aţi zis în statul nostru: Eu, stat, dau puterea legislativă în mâna oamenilor aleşi de mine, popor, ca ei să mă guverne, din acel moment nu mai este admisibil a zice că suntem aşa de înapoiaţi, încât să imităm statele europene dinnaintea epocei lor parlamentare; din ziua, când s-a dat cârma statului în mâna poporului, nu mai putem să ne sustragem în cestiuni de detaliu de la consecinţele unui sistem admis ca princip, nu mai putem refuza cea mai independentă cultură ce se poate da claselor de jos, căci altfel se dă în fapt cârma ţârei în mâna unor oameni, care prin ignoranţa lor sunt expuşi la fanatizm şi la toate manoperele celor ce ştiu să-i exploateze. (Aplauze.) Suntem dar siliţi a trage această limită. Nu admitem comparare de înapoiere cu timpurile vreunui alt stat, în care nu era încă sistem reprezentativ. Şi acum vă puteţi asigura, că îndată ce M introdus sistemul reprezentativ într-un stat, s-a Introdus (li cultura laică în scoale. Un exemplu, pe care nu-1 veţi recuza, îl avem în Serbia. Iată un stat, cu cate ne putem compara, dar Care s-a dezvoltat natural, şi o spun cu invidie, mai natutal decât noi, fiindcă s-au scos instituţiunile din inima şi înţelegerea poporului său şi nu s-au improvizat, ca la noi, din
100
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
101
idei şi din compromise teoretice. în acest stat sâtbesc, care sub Cara-George ş-a dobândit independenţa sa, la începutul secolului nosttu, ştiţi ce s-a făcut mai întâi? La 1806, 7 şi 8 după răsboiul crâncen al independenţei de Turcia, când s-a format Scupcina legislativă care şi-a ales deasupra sa un fel de sfat administrativ, unul din primele acte de regulare a administrării intereselor publice din partea acestui sfat a fost de a lua învăţământul din mâna preoţilor şi de a institui şcoli laice ptin sate, penttu că la ei era sistemul reprezentativ acum, şi nu se putea lăsa interesele statului în mâna cetăţenilor, fără ca cetăţenii să aibă o cultură pământeană, independentă de credinţa transcendentală. Acestea, domnilor deputaţi, sunt câteva exemple de compatare istorică în această materie.
Nu pot însă spera ca prin o discuţiune de o jumătate de oră să fi convins pe acei din dv., care au votat contra şcoalelor normale, că nu au făcut bine. Nu merge pretenţiunea mea aşa de departe. Un singur lucru doresc să fi produs prin cuvintele mele, să vă fi produs cel puţin convingerea că cestiunea este controversată, aşa de controversată, încât sunt atâţia oameni, cate împărtăşesc în alte cestiuni fundamentale punctul de vedere al dv. şi care se unesc totuş cu cei ce împărtăşesc opiniunea contrarie a minorităţii opozante pentru a vă zice, că nu este bine să suprimaţi şcoalele normale, nu este bine să puneţi principiul: numai preoţimea să conducă şcoalele săteşti. Şi dacă este aşa de controversată cestiunea, atunci ttebuie să ne întrebăm: era necesar, era oportun de a hotărî acum, mai ales prin o votare budgetară, o asemenea întrebare fundamenrală a învăţământului public? D-voastră ştiţi ce zice legea instrucţiunii în vigoare; ea mi-a părut mai prudentă decât extremele enunţate aici, ea nu zice ca d. Ionescu, să nu fie preoţii deloc învăţători, nici nu zice, ca d. ministtu de culte, numai preoţii să fie învăţători, ea zice: săteanul român are trebuinţă de învăţământ; primesc dar să fie învăţător în sate orcine este ptegătit; primesc să fie învăţător în sate atât preoţii
cât şi laicii. Dacă aceasta eta poziţiunea făcută de legea noastră, vă întreb, ce necesitate era de a schimba această poziţiune? De tt zice, cum se zice acum: nu sunt suficienţi laicii, să vină numai preoţii, sau de a zice: nu vreau să vină deloc preoţii; aceasta este o procedere pe care cu toată bunăvoinţă nu o veţi putea califica nici de folositoare, nici de bine chibzuită, nici de oportună.
Care a fost tradiţiunea la noi în această ptivinţă? A fost de ;l sc menţine şcoalele laice în sate. începeţi cu principele Grigorie Ghica, tatăl onot. nostru preşedinte, el a făcut primii paşi în această privinţă. Vedeţi un alt principe, care era un mare talent de administtaţiune, spre fericirea acestei ţări, şi penttu Care economia finanţiară ocupa cu drept cuvânt primul rang în gândirile sale de stat, principele Ştirbei; şi el a susţinut direcţiunea învăţământului laic. Voiţi o altă dovadă? Priviţi la mişcarea ce a produs-o ştergerea din budget a şcoalelor normale, nu numai la noi cei tineri care ne ziceţi că suntem teoretici, dar la oameni în vârstă, la cei din timpul lui Ghica şi Ştirbei. Toţi aţi văzut, cum un venerabil bărbat bătrân, d. Petre Poenaru, a venit şi a depus pe biuroul Camerei o petiţiune, prin care atâţia cetăţeni de onoare, cu dd. Poenaru ţii Arsachi în fruntea lor, vă roagă să restabiliţi aceste şcoli! Şi dacă a fost un bărbat venerabil în această ţară, dacă a fost bătrâneţe înconjurată de stima şi iubirea tutulor, dar mai ales a oamenilor de şcoală, este aceea a d-lui Poenaru, care şi-a consacrat toată viaţa sa învăţământului public în România şi rezumă în sine tradiţiunile statului nostru în această privinţă. Şi când asemenea bărbaţi vin şi ridică glasul lor în mijlocul nostru, vă întreb încă o dată, care este prudenţa, care este folosul de a depărta pe laici din şcoalele săteşti? (Aplauze.)
Dat de ce vorbim de tradiţiunile trecutului? Să vorbim de iradiţiunile de acum 5 sau 6 ani câte sunt pentru aceste şcoli. Cum s-a înfiinţat şi s-a susţinut şcoala normală din Bucureşti? Vă aduceţi aminte că avem un decret publicat în Monitor, în care se coprind cuvintele Principelui nostru domnitor cu ocazia
102
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
103
darului a 12.000 galbeni penrru şcoală normală. Aici se arată menirea şcoalei normale „de a îmbunătăţi şcoalele săteşti, care să ducă lumina, iubirea de patrie şi cunoştinţa datoriilor în cele mai îndepărtate unghiuri ale ţărei." Şi un institut, creat sub aceste auspicii, susţinut prin aceste tradiţiuni, l-am putea noi lovi cu ocaziunea unui budget? Judecaţi d-voastră dacă este cu putinţă.
Acum, în faţa acestor lucrări, recitind ceea ce s-a zis cu ocaziunea discutării budgetului rectificativ pe 1872, întâlnesc următoarele cuvinte ale d-lui ministru al insttucţiunii publice, care au fost punctul de plecare pentru suprimarea şcoalelor normale:
„Am spus şi spun opiniunea mea clar şi categoric, că sunt în contra acestot şcoli şi voiesc ca învăţătorii săteşti să fie preoţi. Iată o declaraţiune clară, îmi pare. Eu susţin şi mă pronunţ categoric, — şi binevoiţi a observa un lucru, că atunci când un ministru se pronunţă categoric în asemenea cestiuni, bravând toată popularitatea, toate criticele jurnalelor, toată opiniunea cate o numiţi publică, când acel ministru ştie că are să fie sfâşiat ca un persecutot al instrucţiunii publice, după cum mi s-a imputat pe toate tonurile, înaintea d-voastră am să dau eu samă de ceea ce fac şi dispreţuiesc toate calomniile şi bănuielele; când, repet, vin şi dedat acestea, când susţin înaintea d-voasttă că aceasta este părerea mea, că astfel trebuie să fie şcoalele săteşti: apoi binevoiţi, domnilor, a lua în consideraţiune ceea ce susţin. Puteţi, d-lot, să mă combateţi cât veţi pofti, acestea sunt ideile mele, şi am curagiul să le susţin înaintea teprezentaţiunii naţionale. Rămâne ca să hotărască cum va voi."
Când cetesc aceste cuvinte, când le aflu pronunţate în aceste împrejurări, atunci din parte-mi nu pot decât a ruga pe d. ministru al instrucţiunii publice: să nu persiste în asemenea afirmări. Căci, d-lot deputaţi, nu este în mijlocul nostru locul de susceptibilitate petsonalâ pentru d. Tell. Toţi cred că aţi avut în trecut, ca şi mine, aceleaşi simpatii pentru actualul
ministru şi aceeaş admiraţiune pentru energia, cu care lucrează, şi pentru virilitatea tânără, cu care a luat sarcine grele tisupra sa. Toţi, ca şi mine, veţi fi admirat în trecut un nume ca al d-sale, pteţios naţiunii tomâne. Dar esre cu atât mai mult o datorie ca să împedicăm, ca nu cumva sub bandiera acestor merite bine dobândite să se Introducă fără drept o măsură, care n-are a face cu ele, şi să se prejudece astfel o cestiune, pentru care - orcât de mare este autoritatea ministetului actual şi orcâr de categorică este afitmarea d-sale - autoritatea nu-i este suficientă pentru a hotărî. Când vine un minisrru şi spune: vă declar ceva categotic şi categoria mea de declarare rrebuie s-o luaţi de auroritate, se cade să ne întrebăm: pe ce se razemă această autoritate? Aci nu este vorba de autoritatea disciplinată, regulamentară, prevăzută în legea insttucţiunii faţă cu cei ce sunt supuşi administraţiunii d-sale; această autoritate este mare şi întinsă. In Cameră este vorba de autoritatea specială pentru cestiunea ttatată, şi când în Cameră se întteabă despre un ministru: care este autoritatea sa în această ptivinţă? eu răspund: atârnă, depinde, dacă în această materie, afară de poziţiunea de ministru, are o autoritate dobândită; şi când nu O are dobândită, atunci simpla funcţionare ca ministru nu i-o poate da: şi atunci aş ruga, ca acei care ştiu foatte multe, precum ştie multe actualul d. ministru al cultelor, să aibă şi ştiinţa despre limitele ştiinţei d-lot, pentru care în starea foarte înaintată a culturei de astăzi este uneori onoare a se pronunţa.
în cazul de faţă cu atât mai mult, cu cât, d-lor deputaţi, în toată această cestiune, cum s-a prezentat ea de pe banca ministerială, au fost hesitaţiuni şi contraziceri. în anul trecut, în iunie, primul cuvânt ce ni s-a pronunţat de chiar actualul ministru al cultelot şi instrucţiunei publice în proiectul de budget ce 1-a prezentat, era de a cere o sumă pentru îmbunătăţirea şcoalei normale laice din Bucureşti, vro şase mii ijii atâtea sute de franci. Pe urmă vi s-a cerut d-voasttă prin un proiect de decret, să autorizaţi a se cumpăra case pentru şcoala
104
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
105
normală din Bucureşti; aceasta, d-lot, în iunie anul trecut. Şi în martie anul acesta să ni se zică: tot ce s-a făcut atunci, era alt sistem, şi în vreme de opt luni vă prezint alt sistem: sunt rele toate aceste şcoli. Aceasta nu este o procedare, ce o putem noi sancţiona printr-un vot.
Dar, ni s-a spus, este un inconvenient: nu sunt bani destui pentru ca să plătim pe tinerii ce ies din şcoalele normale; sunt vro treizeci, patruzeci, ni s-a arătat, care nu vor să meargă în sate decât dacă li se va întregi leafa până la 111 franci, şi nu avem de unde.
D-lor deputaţi, cifra totală a acestot înttegiri penttu 30-40 de învăţători ieşiţi din acea şcoală este de 1500 sau 1600 de galbeni pe an. Acum vă aduceţi aminte, că în iunie anul trecut, când eta prevăzută în budgetul anului 1871 suma de peste 1 400 000 lei pentru învăţământul primar, ce este drept în otaşe, a venit ministtul actual şi ne-a cetut ca să suprimăm 114 000 şi să lăsăm numai 1 300 000, fiindcă după declaraţiunea d-sale făcută în comisiunea budgetară, la înttebatea d-lui col. Mânu, ministerul va putea îndeplini setviciul cu această sumă. M-am opus atunci şi v-am cerut să nu loviţi în învăţământul elementar; să nu admiteţi ca să zică un ministru în această materie: am destui bani; ţaţa nu vrea să aibă destui, când se mărgineşte cu prea puţin. în materie de scoale săteşti nu încap modestii ministeriale la budget; căci şi dacă mai este un prisos, trebuie să-1 întrebuinţăm tot penttu a lărgi serviciul acesta. Au fost degeaba toate ce am zis; aţi votat şi d-voastră sub presiunea aceasta. Acum, după ce la şcoalele elementare primare, în iunie, zicea d. ministru: nu am trebuinţă de 114 000, ştergeţi-i, vine tot d-sa şi zice: desfiinţaţi şcoală normală, fiindcă n-am 1500 de galbeni ca să plătesc pe învăţători. Aceasta fiind o contrazicere ce sper că vă frapează şi pe d-voastră ca şi pe mine, ea nu poate servi de motiv pentru a susţine o asemenea suprimare, şi cred că trebuie să ne unim
cu toţii penttu a ruga pe d. minisrru să părăsească rezistenţa ce face contra acestei înfiinţări şi să ne admită ceterea.
Remarcaţi, d-lor deputaţi, că este în interesul unui partid eonservaror de a nu lovi, nici măcar de a avea aerul de a lovi, în învăţământul din sate. Am avut onoate de a spune în anul trecut, a vă spune de atunci, că aduceţi pagubă învăţământului cu votul ce suprimă cifra din budget; mi s-a asigurat, că nu se loveşte interesul instrucţiunii, şi acum vedeţi din agitarea produsă că s-a lovit. Rolul Partidului Conservator îmi pare a li, permiteţi să v-o spun, de a coprinde în sine elementele liberale, ce nu ştiau pană acuma ce să facă în viaţa publică a acestei ţări; toate le aveam, numai partid liberal nu; căci nu «unt liberali, şi aci esre răul, nu sunt liberale partidele ce se dau de liberale pană acuma, nu sunt încă liberali roşii, şi niciodată Itactioniştii n-au fost liberali (aplauze). Prin urmare Partidul Conservator, având misiunea acum de a aduna spre sine elementele în adevăr liberale, care nu şi-au putut găsi locul în partidele vechi, face prudent de a evita şi aparenţa măcar de B lovi în intetese, pe care un partid libetal cu drept cuvânt şi Cil titlu de onoare le înscrie pe drapelul său. De aceea, d-lor, tiu este bine să lovim în învăţătura elementară, nici măcar să BVem aparenţa de a lovi în acest învăţământ.
Aşa fiind, d-lor deputaţi, am onoare a vă propune la discuţiunea generală ca o cestiune prealabilă (şi a vă ruga să Vedeţi, dacă este cu putinţă ca să votaţi aceasta acuma) ca : f coaiele normale să rămână în fiinţă şi să se invite d. ministru tll instrucţiunii publice a cere Camerei creditul necesar penttu restabilirea în budget a acestot scoale normale şi pe întregul an 1872, cum au fost pe anul 1871, bine înţelegându-se că va ţftlnânea definitivă aceasta (aplauze). La discuţiunea specială g budgetului pe 1873, când vor veni şcoalele normale, este greu H sc cere restabilirea şi pe anul 1 872; de aceea am propus de IIHii nainte aceasta, şi dacă d. ministtu declara, că primeşte propunerea şi că va veni d-sa să ne ceată creditul pentru festabilirea acestor scoale pe 1872, atunci nu mai este
106
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
107
trebuinţă să mai votăm partea II, căci se va face de la sine. Dacă însă d. ministtu va persista în opoziţiunea sa, atunci nu rămâne alt mijloc decât a provoca Camera, ca să invite ea pe ministrul cultelor de a veni cu un asemenea proiect în Cameră penrru anul 1872, şi atunci rog să se voteze moţiunea mea ca o cestiune prealabilă. Este o afacere de conştiinţă; sunt mulţi deputaţi, sau cel puţin câţiva, dintre care şi eu, cate ar avea dificultate de a vota luarea în consideraţiune a unui budget, unde cu ocaziunea înscrierii unei cifre se prejudeca o cestiune aşa de gravă, cum este aceea de a şti dacă laicii sau preoţii să aibă învăţătuta satelor în mâna lor. Ceea ce va facilita, d-lot deputaţi, revenirea asupra votului d-voastră este consideraţiunea că s-a prezentat, după ce deteserăţi votul, un proiect de reformare a întregei legi a instrucţiunii publice şi prin urmare, când aţi dat votul budgetar în contra şcoalelor, nu puteaţi să ştiţi ce se va face cu aceasra reformă organică. In asemenea împrejurări, când aveţi un proiect întreg de reorganizare, nu puteţi prejudeca, cu ocaziunea budgetului, o cestiune de princip, care trebuie să rămâie la matura şi întreaga dv. apreţiare atunci când veţi lua în cercetare însuş proiectul de reformă. Iată, d-lor, considerările, pentru care vă rog să primiţi moţiunea mea. (Aplauze prelungite.)
/. Văcărescu dă citire urmăroarei propuneri a d-lui Maiorescu:
„1. Şcoalele normale rămân în fiinţă.
2. Se invită d. ministru a cere Camerei creditul necesat pentru restabilitea în budget a şcoalelot normale pe întregul an 1872, precum au fost în 1871.
T. Maiorescu, I. Văcărescu, C. Grădişteanu, G. Gr. Cantacuzin, A. Lahovary, I. Agarki, P. Milo, Gr. N. Lahovary, A. Pascal, C. Blaremberg, G. Argetoianu, M. Kogălniceanu."
Ministrul cultelor general Tell. D. Maiotescu, terminând frumosul său discurs, a făcut apel la mine şi mi-a zis să nu fiu
susceptibil. Eu cedez invitării d-sale şi declar că nu sunt nicidecum susceptibil. Dorinţa ce o are d-sa o am şi eu cel puţin tot atât cât o are d-sa. Sunt gata să fac ce a zis d. Maiorescu; votaţi propunerea d-sale, şi nu sunt deloc susceptibil. (Aplauze.) Voiţi să vin eu cu o propunere? Voi Veni. Cum veţi voi, aşa votaţi; însă daţi-mi numai mijloace ca să execut votul d-voastră; aceasta vă cet. (Aplauze.)
- Şedinţa se suspendă pentru zece minute spre a se consulta comisiunea budgetară asupra propunerii d-lui Maiorescu.
La redeschiderea şedinţei se dă din nou citire acestei propuneri.
D. preşedinte. D-lor, fiindcă fac şi eu parte din comisiunea budgetară, pot să vă comunic că comisiunea budgetată primeşte propunerea d-lui Maiorescu, la care şi d. ministtu a aderat, şi prin urmare nefiind nimeni în contra, cred că ar fi t) pierdere de timp a mai asculta lungile şi ftumoasele discursuri ale acelor 15 d-ni deputaţi cari s-au înscris spre a susţine această propunere.
— Se pune la vot amendamentul d-lui Maiorescu, şi se primeşte.
DISCURSURI PARLAMENTARE
109
8
Contra sporirii salariului câtorva profesori universitari
(Şedinţa Camerei de la 13 martie 1872)
Se discută cifra de 16 848 lei propusă de ministrul cultelor Tell sub numele de gradaţie în favoarea numai a câtorva profesori universitari si suprimată de comisia budgetară.
D. G. Cantili votbeşte pentru menţinerea acestei sume. Urmează:
Titu Maiorescu. D-lor deputaţi, îmi pare bine că pot avea ocaziunea de a resrabili adevăratul înţeles al celor ce am avut onoarea a zice ieti, fiindcă din cuvintele d-lui Cantilli se vede că n-am fost bine înţeles. Fără îndoială aceasta este vina mea: nu m-am exprimat destul de bine pentru a fi bine înţeles.
D-lor, nu este opiniunea mea, că trebuie să se suprime învăţământul superior, cel din universităţi. Recunosc cu d. Cantilli că învăţământul superior din universirăţi este indispensabil; dar noi nu suntem chemaţi aci să facem teorii platonice despre frumuseţea învăţământului, ci ne aflăm faţă în faţă cu o cestiune de budget.
în budget se prevăd aproape 5 '/2 milioane pentru instrucţiunea publică, din care trebuie să se susţină toate ramurile instrucţiunii publice, şi din care universităţile nu trebuie să lipsească cu nici un preţ. Dar în ce proporţiune se
va distribui această ciftă? Iacă întrebarea practică. Este just ca, liind necesat învăţământul superior, să aibă o întindere proporţionată cu starea noastră budgerară. Vă rog dar să nu presupuneţi că aş fi în contra învăţământului superior, când nune în contra exageratei poziţiuni ce ocupă în budget. Căci cc folos am putea ttage dintr-o discuţiune, când ne-am răstălmăci unii altora înţelesul adevărat al cuvintelor!
Aşa pusă cestiunea, d-lor, să analizăm acum cele ce ne-a spus d. raportor în privinţa relaţiunii proporţionale a cifrelor alocare în budgetul insttucţiunii publice, o relevare statistică loatte importantă din toate punctele de vedere, şi mai cu seamă penttu că ne arată care este acum raportul diferitelor grade ale învăţământului public la noi.
Iată acest raporr: numărul şcolarilor la şcoalele rurale este în cifră rotundă 20 mii, fondul alocat pentru aceste scoale un milion; numărul studenţilor la universităţi şi şcoala de arte este 500, şi fondul alocat 750 000, adică 3/4 de milion.
Cu privire însă la populaţiunea noastră raportul ar trebui să fie altul; am trebui să avem la şcoalele rurale 200 000 de şcolari, adică de zece ori mai mult decât avem, şi să cheltuim pentru ei aproape 2 1 ln milioane; iar la universităţi şi la şcoalele de cultură esretică am trebui să avem numai de pattu ori mai mulţi studenţi şi chiar atunci să cheltuim cu 150 000 mai puţin decât cheltuim acum. Cu alte cuvinte, cheltuiala pentru universităţi este astăzi de cinci ori mai mare decât ar trebui să fie faţă cu frequentarea, adecă cu folosul lor.
lată proporţiunea, în care stă învăţământul primar cu învăţământul superior astăzi la noi. De aci rezultă că o direcţiune mai normală nu se poate da budgetului instrucţiunii publice decât căutând a întinde din an în an învăţământul elementar şi reducând sau lăsând cel puţin în statu-quo alocaţiunea budgetată pentru învăţământul superior, pană când vom ajunge la adevărata proporţiune, în care trebuie să fie aceste două ramure ale învăţământului public.
110
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
111
Pe acest tărâm punându-mă, d-lor, nu cred că este necesar şi util pentru moment de a da în budgetul statului o întindere şi mai mare învăţământului superior decât aceea pe care o are astăzi.
Mai vine însă o a doua considerare. E vorba aci ca să se înfiinţeze ceva catedre noue? Nu. Nu este vorba nici de aceasta măcar, ci de a se măti lefurile profesorilor astăzi în fiinţă.
B. Boerescu. Nu este aşa.
T. Maiorescu. E vorba de gradaţiune.
B. Boerescu. Nu cunoaşteţi cestiunea.
T. Maiorescu. Spuneţi-mi atunci ce este, ca să pot continua.
B. Boerescu. Vorbiţi d-voastră; eu voi vorbi la rândul meu.
T. Maiorescu. Atunci or nu mă întrerupeţi în zadar, or dacă mă întrerupeţi, arătaţi-mi în ce sunt greşit, pentru ca să nu pierdem vremea Adunării cu o discuţie nefundată.
După luminele pe care le am însă, aci nu este vorba decât de a se aplica gradaţiunea la profesorii universităţi, ale căror nume sunt citate în budget, adică de a se mări leafa d-lor Boerescu, Aristid Pascal, Stefănescu etc, pentru vechimea d-lor în serviciu.
Acum nu uitaţi, d-lor, că în privinţa liceelor aţi refuzat gradaţiunea. Apoi dacă penttu licee aţi refuzat, nu cted că veţi admite pentru universităţi; căci profesorii liceelor sunt mai lipsiţi de mijloace decât cei de la universităţi. Şi dacă este principiul de gradaţiune, atunci vă întreb, de ce nu Introduceţi acest princip şi pentru învăţătorii şcoalelor elementare? A venit cineva vreodată să ne zică: fiindcă învăţătorii din sate sau aceia din oraşe au servit 10 sau 20 ani tot cu aceeaş leafa, să li se mărească şi leafa lot? De ce nu veniţi să cereţi şi pentru aceştia, ci veniţi să cereţi numai pentru cursurile superioare? Oare fiindcă învăţătorii satelor sunt mai departe de locul unde se face budgetul, şi ceilalţi sunt mai aproape?
Spre neplăcerea mea am fost silit să iau cuvântul, pentru ca să motivez, de ce sunt în contra propunerii ce se face. D-lor, cred că dacă a discreditat ceva simpatiile ce le întâlneau pană acum profesorii în ţară, este tocmai tendenţa manifestă a
budgetului instrucţiunii publice, de a urca salariele celor de la universitate; această tendenţa nu se manifestă în toate cclealte budgete ale statului. Vă întreb, de ce nu s-au augmentat şi lefile în magistratură? De ce un supleant în niagistrarură primeşte tot aceeaş leafă care i s-a acordat acum 10 ani? Numai la profesorii universităţilor să se sporească? De ce? Dacă s-a scumpit viaţa, încât se simte necesitatea de a se îmbunătăţi lefile funcţionarilor, de ce să fie numai o certă categorie de funcţionari mai protegiată încât să alergaţi a-i augmenta lefile? Aceasta mi se pare că este o nedreptate; mi se pate că o asemenea măsură nu vine în favoarea unui corp, de la care aşteptăm mult penttu înaintarea naţiunii, care s-a bucurat până aci aşa de mult de simpatiile ţărei întregi şi a căruia chemare trebuie să fie mai ideală decât o arată budgetul.
Dacă cerem îmbunătăţirea lefilor profesorilor de universităţi, aceasta nu o putem face în virtutea legii instrucţiunii, căci în ceea ce priveşte poziţiunea legală a acestei cereri, ea nu există în lege. Legea insrrucţiunii publice are un articol, care zice că după 12 ani de serviciu învăţătorilor li se îndoieşte leafa. Legea aşa zice. Dar este alăturea cu legea un regulament, cate e pus în practică şi elaborat de eforia şcoalelor înaintea legii actuale a insttucţiunii publice, în care s-a admis gradaţiunea de lefi. Nu uitaţi însă, d-lot, că atunci când s-a promulgat legea instrucţiunii, prin articolul final s-a zis că toate regulamentele anterioare sunt şi rămân abrogate. Prin urmare şi acel regulament esre abrogat. Vasăzică legea instrucţiunii abrogând acel regulamenr, a admis în princip augmenrarea lefilor tutulor învăţătorilor numai după doisprezece ani de serviciu. Este dar lipsit de temei acest amendament şi mai ales este lipsit de proporţiune în faţa trebuinţelor învăţământului nostru.
Aşadar, fără a fi în conrra profesorilor de la universirăţi, sunt numai în contra augmentaţii unilaterale a lefilor lor. (Aplauze.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
113
9
Pentru libertatea presei
(Şedinţa Camerei de la 23 ianuarie 1873)
G. Costaforu, ministru titular la externe, fusese de la 8 iunie pană la 28 octomvrie 1872 şi ministru ad-interim la justiţie, unde a fost înlocuit de Manolache Kostake. în timpul menţionatului interimat, Costaforu elaborase un proiect de lege pentru modificarea mai multor articole din codul şi din procedura penală, pe care le-a şi susţinut din partea guvernului în lungile dezbateri ale Camerei din ianuarie 1873, deşi pe atunci Manolache Kostake era ministrul justiţiei. Intre modificările propuse, alineatul din urmă al art. 58 prevedea dreptul judecătorului de instrucţie de a sequestra ziarele şi teascul lor din tipografie, iar § 5 al art. 96 investea pe judecător cu dreptul de a da preventiv mandat de depunere în contra ziariştilor1.
Spre înlăturarea acestor dispoziţii s-a prezentat următorul amendament:
1 Spre înţelegerea încercării ministrului Costaforu e drept să amintim, că încă de pe atunci o parte a ziarelor noastre ajunsese cu „libertatea" presei la excesul, pe care îl vedem şi astăzi. Adevărul d-lui A. Bcldiman ataca Dinastia cu o violenţa şi o trivialitate de stil nemaipomenită în vreun alt stat monarhic. Trimis în judecata curţii cu juraţi din Roman, d. Beldiman a fost achitat - 18 martie 1872 -, deşi (sau fiindcă?) printre juraţi se afla şi d. Dimitrie A. Sturdza.
„Să se şteargă alineatul din urmă al art. 58.
Art. 96, § 5, să se modifice aşa: nu se va da niciodată mandat de atestare nici de depunete contra unei persoane prevenite de delict de presă.
Semnaţi: 71 Maiorescu, M. Korne".
Se citeşte art. 58.
T. Maiorescu. F.u aş propune, d-lor, ca odată cu discutarea articolului 58 să se împreune şi articolul 96, fiindcă amândouă aceste articole sunt relative la presă; unul priveşte sequestrele ţi altul atestătile.
Voci. Nu se poate!
D. preşedinte. Pentru a sprijini ideile d-sale, d. Maiorescu esic liber a face menţiune şi de alte articole.
T. Maiorescu. D-lor deputaţi, voi avea onoarea de a vorbi în contra articolului 58 din proiectul de faţă, fiindcă dispoziţiunea cea nouă, care admite ca măsuţă preventivă scquestrarea jurnalelor de judecătorul de instrucţiune, îmi pare că este o lovire adusă libertăţii presei, şi, libertatea presei fiind înscrisă în Constituţiunea noastră, este ptin urmare o lovire indirectă adusă Constituţiunii.
D-lor deputaţi, în Constituţiunea noastră este înscrisă libertatea presei. Cuvântul libertate a presei nu e un cuvânt, care să fi luat naştere în această latitudine geografică, ci a luat naştere în statele civilizate ale Apusului; şi prin urmare, când voim să ne întrebăm ce însemnează libertatea ptesei pe care o avem în Constituţiune, trebuie să vedem ce se înţelege în acele state, unde ea a luat naştere; şi nu este lăsat la arbitrul fiecărui din noi să zică „aşa înţeleg eu libertatea presei"; pentru câ libertatea presei e una.
La început, presa era sub autoritatea disciplinară a guvernului; dar cu timpul s-a văzut că nu totdeauna când se pedepseau jurnaliştii, avea guvernul dreptate, ci dimpotrivă; Ifi astfel s-a adoptat principiul de a se lăsa presa liberă, orcât
114
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
115
de mare ar fi primejdia acestei libertăţi. Libertatea ptesei va să zică dar mai întâi: liberarea ei de sub autoritatea disciplinară a guvernului, a puterii executive, dar nu va să zică niciodată şi nicăiri licenţa presei şi impunitatea ei.
Ptetutindeni, în orce stat european constituit, sunt legi care pedepsesc ziarele care comit un delict; însă otganele, cate sunt chemate a recunoaşte dacă este un delict de presă, aceste otgane sunt luate, când vorbim de libertatea presei, de sub autoritatea putetii executive. Acum, dacă judecă şi apteţiază tribunalele sau jutaţii, aceasta este o cestiune secundată; atât numai ca să fie o autoritate, care să nu atâtne de puterea executivă. Când însă prin Constituţiunea noastră s-a mai zis: avem libertatea presei, şi presa va trebui judecată pentru delictele sale de către jutaţi, s-a zis prin aceasta: nu am încredere în nici un alt otgan al statului penttu a recunoaşte care sunt delictele de presă, decât în jutaţi; nu voi nici poliţie, nici judecătorii obişnuiţi ca să judece, voi numai curţile cu juraţi.
înţeleg că acest sistem să nu pară raţional, şi aş găsi atunci consequent ca să vină cineva să zică: toată această idee este primejdioasă pentru noi, să o schimbăm. Aceasta va fi o schimbare a Constituţiunii, pe care Constituţiunea o permite pe calea indicată de dânsa penttu revizuire. Dar a veni şi a zice: deşi în Constituţiune este înscrisă libertatea ptesei şi jurisdicţiunea juraţilor, totuş voi să introduc prin judecătorul de insttucţie o măsuţă pteventivă contra ei, aceasta nu o înţeleg şi este o contrazicere. Pentru ce este contrazicere? Pentru că măsura, cum este prevăzură în articolul acesta 58 şi în art. 96, este o adevărată aplicare de pedeapsă din partea unor organe neprevăzute în constituţiune mai nainte de a se constata şi judeca delictul din pattea organelor prevăzute în constituţiune. Căci iată ce s-at întâmpla în practică: Un ziarist ar publica un articol, şi acel articol ar coprinde ceva, care după părerea judecătorului de instrucţie este un delict, de exemplu o incriminare mala fide contta guvernului; şi judecătorul de
Instrucţie este atunci în drept să sequestreze teascul întreg, să uprească publicarea ziarului şi să aresteze pe jurnalist în mod preventiv. Ce drept se dă jurnalistului în privinţa acestei măsuri? Se zice: Jurnalistul poate imediat să facă opoziţiune In camera de punere sub acuzare. Jurnalistul va face opoziţiune imediat. Dar camera de punere sub acuzare nu este ţinută să Judece imediat, şi este foarte cu putinţă ca ea să ia cestiunea In cercetare mai tâtziu, şi astfel să dureze aresrul preventiv două, trei luni şi mai departe.
D-lor, este adaos mai pe urmă că acest sequestru va putea fi ridicat, orcând judecătorul de instrucţiune va obţine convingerea că acuzarea nu este fundată. Acest aliniat mi se pure cu totul de prisos. Dacă judecătorul de instrucţie, bunăoară astăzi, citeşte un jurnal oarecare şi vede că acest jurnal coprinde un delict de presă şi—1 sequesttează, iar a doua zi dimineaţa, fiind mai treaz, zice: a! ieri am dobândit convingerea că în acest articol este un delict, astăzi văd că nu CSte nici un delict de presă: atunci aceasta ar ttebui să dea loc la o măsură disciplinară în contra judecătotului, iar nu la un drept al judecătorului în contra jurnalistului. Dar de obicei şi în mod normal este evident, că judecătorul de instrucţiune, care a sequestrat un jurnal, are să-1 ţie sequesrrat şi are să-1 ţie si camera de acuzare, instituita pe aceeaş cale, pe care este instituit şi judecătorul de instrucţiune.
Dar în cazul art. 96 se dă chiar dreptul de a se aresta jurnalistul; şi deşi în proiectul guvernului se zicea că nu este lîlandat de arestare în contra jurnalistului, însă văd că s-a modificat de comisiune şi a rămas ca să se poată da mandat dc arestare. însă şi guvernul, care zicea că nu este mandat de Hrcstare, am văzut că lasă mai jos un mandat mai primejdios, Uli mandat de depunere. Este mai ptimejdios, d-lor, penrru CA cl se face fără a se asculta procurorul, iar liberarea jurnalistului arestat nu se poate face decât sub concluziunile
116
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
117
procurorului, concluziuni care, dacă nu vor fi conforme, atunci jurnalistul se va ţine sub atest orcât de mult timp.
Vasăzică sistemul este acesta: este vorba întâi de a se obţine sequestrarea jurnalului din capul locului, şi dacă al doilea număr aduce acelaş fel de articol, se va sequestra şi acela, şi aşa mai departe, şi a treia şi a patra oară, încât este cu putinţă ca sequestrarea să se facă într-un mod continuu, şi astfel, înainte de a fi ajuns cazul la curtea cu juraţi, să se aducă jurnalistului o pagubă nereparabilă. Şi este vorba al doilea ca să se aresteze jurnalistul şi să fie ţinut arestat trei luni, pană la sesiunea curţii cu juraţi, şi după aceste trei luni se poate să se caute un defecr de formă, lipsa vreunui martur sau alte lipsuri, şi astfel să se mai amâne penttu altă curte cu juraţi, aşa încât jurnalistul să se ţină arestat 6 şi 9 luni de zile. De aci înainte judecătorul de instrucţiune, după facultatea ce are, sau curtea cu juraţi pot să-1 libereze, dar el a şezut în arest 9 luni de zile.
Cum vedeţi, d-lor, deşi în Constituţiune este scrisă libertatea presei, cu alre cuvinte, că jurnalistul nu va putea fi pedepsit şi nici judecat decât de curtea cu juraţi, prin legea de faţă se dau mijloace să se închidă, adecă în fapt să se pedepsească jurnalistul în mod preventiv, şi să i se sequestreze jurnalul, ceea ce nu poate fi decât o violare a Constituţiunii.
Acum, d-lot deputaţi, mărturisesc că nu aparţin acelei opoziţiuni dintte d-voastră, care îndată ce găseşte o asemenea măsură pusă în lege, admite intenţiuni rele guvernului, ci sunt convins că guvernul a propus şi comisiunea a înăsprit măsurile represive din cele mai pattiotice intenţii. Eu recunosc că presa a ajuns la noi într-o stare deplorabilă, deşi sunt câteva excepţii; tecunosc că, de regulă, jurnaliştii nu observă măsura pentru ceea ce este de tespectat şi pentru ceea ce este de atacat; recunosc că dacă a fost cineva în ţara aceasta, care a pus în pericol Constituţiunea, au fost acei cate au trecut peste limitele unui atac admisibil, şi au mers atât de departe încât au atacat instituţiuni  ce  sunt  inviolabile,   declarate  astfel de
Constituţiune, şi care ttebuie să fie puse mai presus de orce (aplauze). Aşa, când vine un jurnal şi atacă persoana Domnitorului ţărei, violează pactul constituţional. Recunosc aceasta.
Vasăzică este interesul nosttu, nu al unui partid, ci interesul tutulor, ca să scăpăm de acest defect al presei. Dar, d-lor deputaţi, totul este cum să procedem; căci nu rrebuie ca remediul să fie mai rău decât răul ce voim să vindecăm (aplauze). Răul care există, se poate măsura şi prin dispreţul universal ce l-au deşteptat asemenea otgane de publicitate, şi nimeni nu va putea zice, că presa noastră de asrăzi este mai respectată decât acea de acum 30 ani, care era lăsată la represiunea guvernului; vina este a presei, care prin defectele ei a comis atâtea gteşeli.
Recunosc aceasta.
Sunt dat cuvinte în contra presei. Dar când va veni guvernul şi va zice: iată un jurnalist care a insultat dinastia, a comis un delict, judecătorul de instrucţiune îl va închide, îi va sequestta jurnalul şi, după ce 1-a ţinut închis câteva luni de zile, îl va trimite înaintea juraţilor, şi apoi juraţii îl achită: atunci jurnalistul va veni cu mai multă gtavitate să arunce aceleaşi insulte, şi eu unul, care sunt dinastic şi conservator, n-aş voi să văd guvernul şi dinastia tratate aşa şi amestecate cu idei de injustiţie şi de arbitrar (aplauze).
De aceea zic că ar fi mult mai primejdios a se aduce lucrul acolo, decât calomnia de acum. Dar este ceva mai mult: de câte ori între ceea ce stă în constituţiunea generală şi între ceea ce se face înrr-o lege specială se vede o contrazicere, de atâtea oti acesta este unul din cele mai mari rele ce se poate produce într-o societate, şi nu este iettat cuiva, nepedepsit, să atace constituţiunea prin modificări indirecte. Ar fi mai bine să vie şi să zică: voi să modific câteva dispoziţii din constituţiune; căci constituţiunea însăş prevede cum se poate modifica, şi atunci iir fi un act legal din pattea aceluia, cate ar cere astfel
118
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
119
modificarea constituţiunii. Reformarea constituţiei pe calea constituţională este afirmarea ei. Totul este să nu fie procedura despotică. Prin urmare aş fi înţeles să se ceară o modificare la cutare dispoziţie din constituţiune, d. e. la judecarea presei prin jutaţi; însă aceasta prin mecanismul constituţional. Dar ceea ce nu pot admite niciodată este, că înttucât cineva nu ate curagiul sau nu găseşte oportun de a teforma ceva în constituţiune şi lasă să existe într-însa principiul general, apoi să vină prin legi deturnate şi să surpe acel principiu general, acel fundament pus în constituţiune. Otce lege deocamdată este o hârtie albă pe care sunt scrise litete negre; ceea ce face din această hârtie albă un fapt cetăţenesc este întipărirea ei, nu prin teascul Monitorului, ci intipărirea ei morală în sufletul cetăţenilor; şi este cu neputinţă ca atunci, când ai întipărit în sufletul cetăţeanului libertatea presei, să pui alături o măsură prin care să ucizi acea libertate, fiindcă ai produs atunci în sufletul cetăţenilor acea disarmonie, de care cu drept cuvânt se fereşte actualul d. ministru al trebilor străine, disarmonia juridică, şi ai făcut pe om indiferent pentru ceea ce este drept şi l-ai făcut să nu mai înţeleagă ce va să zică libertatea; ptin urmare ai şters din inima lui unul din puternicele elemente de cultură ce le avea. Aceasta nu este iertat, şi nici un om de stat, care ptocede pe o cale organică, nu poate să îngăduie a se introduce această contrazicere în spiritul cetăţenilor. Poate pentru un moment să se pară că este bine, poate ca cineva, exasperat de atitudinea ostilă a presei, să ia şi această măsură momentană, dar desigur comite o greşala pentru viiror, fiindcă este cu neputinţă ca să se admită asemenea conflicte în conştiinţele oamenilot (aplauze).
Vine însă ceva mai mult, d-lor deputaţi; aceasta ar fi o măsură inadmisibilă chiar atunci când magistratuta la noi ar fi inamovibilă şi independentă de guvern. La noi însă, unde magisttatura este amovibilă şi dependentă de guvern, această măsură mi se pare în orce caz de condamnat, chiar atunci când
în constituţiune nu ar fi scrisă libertatea presei. Şi dacă voiţi «fi traducem aceasta cu un cuvânt sttăin, fiindcă la mulţi dintre noi, din nenorocire, cuvintele străine le sunt mai clare decât Cele de aici, această măsură, pe care o vedem pusă la articolele 58 şi 96, s-ar traduce în Franţa aşa: poliţaiului îi dau dreptul de a sequestra jurnalul (aplauze), poliţaiului îi dau dreptul de tt aresta pe jurnalist şi de a-1 ţine atestat cât va voi (aplauze), fiindcă eu nu văd ce osebire este la noi în starea de astăzi între un poliţai şi un judecător de instrucţiune (aplauze). Pană când întt-un stat constituţional, şi pe aceste baze noi existăm, nu uvem o lege de inamovibilitate şi o lege de admisibilitate, cate Sfl facă independenta magistratura de puterea executivă, pană atunci judecătorul de instrucţiune este mai rău decât poliţaiul, şi ştiţi pentru ce? Mai întâi la noi poliţai poate să fie orcine şi să aibă calificaţiunea de a deveni mai târziu judecător de instrucţiune, după cum am şi văzut comisari de poliţie devenind judecători de instrucţiune. Am văzut: sunt în Iaşi, există şi acum. Şi tot asemenea se poate ca un judecător de instrucţiune să devie comisar de poliţie; căci în alte ţări se cere de la judecătorul de instfucţiune să aibă cunoştinţe juridice speciale, să-1 recomande alte autorităţi decât guvernul, şi apoi să fie inamovibil. Aceasta, în alte părţi distinge pe judecătotul de instrucţiune de comisarul de poliţie. Dar la noi necesitatea a adus-o aşa, şi toate guvernele au făcut-o, nu numai cel de faţă, ministrul justiţiei numeşte pe cineva ce i se prezintă ca un cunoscut sau i se recomandă prin o episrolă pentru un post, şi dacă postul este vacant la poliţie, îl numeşte acolo; dacă este în magisttatura, îl numeşte în magisttatută, fără ca persoana numită în postul de judecător de instfucţiune să aibă cunoştinţele speciale, fără să fi fost introdus şi recomandat printr-un alt organ şi apoi să fie inamovibil. Acolo, unde se numeşte cu modul acesta, acolo acest judecător de instrucţiune este cu totul la dispoziţia guvernului. Acolo, unde printt-o simplă adresă se numeşte şi printr-o simplă adresă se depărtează
120
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
121
judecătorii de instrucţiune, care nu ar voi să intte pe o cale ce li se indică, şi printr-o simplă adresă se pun alţii în loc, acolo judecătorul de instrucţiune este mai tău decât poliţaiul; pentru că în contta poliţaiului legea penală îmi dă dteptul de a-1 acţiona la tribunalele ordinare, şi pot să-i zic: eşti răspunzător pentru ceea ce mi-ai făcur, te chem la secţiunea a 4, cum se zice în Iaşi; pe când în contra judecătorului de instfucţiune nu am această măsură. (Aplauze.) Vasăzică garanţia ce-mi este dată mie în contra autorităţii administtative, este reală; dar în privinţa judecătorului de instrucţiune nu am nici această garanţie, nici garanţia morală care îl face pe el vrednic de această poziţiune. Prin urmare am un judecător de instrucţiune în teoria poliţiei administrative, dat fără nici o răspundere faţă de mine. Dacă majoritatea lor face excepţiune la aceasta, dacă magistratura noastră este mult mai bună decât at putea să fie după modul numirii, aceasta îi face onoare ei, dar nu sistemului (aplauze). Ea este în mare parte bună, deşi acest sistem este aşa de pernicios precum este, şi c o dovadă mai mult, că acolo unde este un element bun, el persistă chiat în mijlocul unui mecanism foarte pernicios, precum este acela de a lăsa să se numească magistraţii numai de putetea executivă (aplauze). Avem dat după dispoziţiunea acestei legi să dăm sechesttarea jurnalelor şi arestarea jurnaliştilor în mâna unei autorităţi, care se numeşte autoritate judiciară de drept, dar a cărei numire, înlocuire şi destituire atârnă în fapt de la arbitrul guvernului.
Acum recunosc că guvernul de azi, de exemplu, nu ar abuza prea mult de aceste dispoziţii (ilatitate). Dar cine mă garantează pentru guvernele viitoate? Poate să nu fie partidul acesta mult timp la guvern, poate să mai fie încă, dar în fine va veni altul; şi cine va fi acela? Legea nu se face pentru anume persoane. Când ar veni la guvern nişte oameni exageraţi în pasiunile lor, atunci ce armă am eu în contra unei exagerări
pasionate? Şi cine mă garantează că nu vor zice ei atunci: A!... acuma am să exploatez eu maşina guvernamentală! (Aplauze.)
De aceea, onorată Cameră, când s-a zis libertatea presei, S-a înţeles independenţa presei de puterea executivă. Nu se poate ca să daţi presa sub puterea executivă. S-au comis multe rele de către presă (aplauze); să se îndrepteze. Este în proiectul acesta de teforme şi reforma curţilor cu juraţi. Camera întreagă să se ocupe şi să vază ce este de legiferat, pentru ca o curtea cu jutaţi să facă dreptate unde trebuie să fie făcută dreptate, şi sunt convins că liberalii, chiar cei ultra-liberali, acei inteligenţi şi cu bun-simţ, vor fi cei dintâi, care în interesul presei chiar vor dori ca excesele de presă, calomniile, injuriile, să fie pedepsite. Care om cuminte s-at opune la aceasta? Şi dacă în constituţiunea noastră se zice că juraţii ttebuie să judece şi sS pedepsească pe aceşti jurnalişti, atunci instituţiunea juraţilor să fie reformată, juraţii se fie instituiţi astfel încât pedeapsa să fie o realitate, dar nu această instituţiune să fie un refugiu, în care culpabilii să scape de severitatea legilor, de pedeapsa ce merită.
La noi, d-lot, guvernul, după modul cum administrează, Bre în aparenţă mai multă putere decât otiunde. Să vă numesc statul cel mai disciplinat, cel mai milităreşte sever din Europa cultă... toţi vă gândiţi de îndată la Prusia. Fără îndoială, d-lor, că în Prusia un ministru are mult mai puţină putere legală decât la noi; credeţi că unui ministtu de justiţie din Prusia i-a trecut or îi trece vreodată ptin cap, ca de la sine, deodată, să trimită o hârtie unui judecător prin care să-i zică: de la 20 ale curentei luni eşti destituit or demisionat din ftmeţiune? Credeţi că în Prusia esre iertat unui minisrru Vreodată de a depărta un judecător după simpla sa voinţă, fără tit acel judecător să fi fost supus mai întâi cercetărilor disciplinare ale unei curţi speciale instituite pentru aceasta? Niciodată. Cu toate acestea, moraliceşte vorbind, guvernul prusian este foarte tare şi guvernul nostru, cu mai puternice
122
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
123
măsuri în mână, este foarte slab. De unde provine aceasta? Din faptul că la noi, în loc de măsuri generale, armonice, în loc de o constituţiune potrivită cu legi speciale, şi în loc de legi speciale potrivite cu constituţiunea, se iau măsuri de alături, care lasă la arbitriul guvernului schimbător ceea ce trebuie lăsat în paza legilor permanente. Căci astăzi, dacă ar fi un guvern care ar îndrăzni să aresteze prin judecătorii de instrucţiune pe toţi jurnaliştii ostili, peste câţiva ani va veni un alt guvern opus acestuia, care va face la rândul său să se aresteze toţi jurnaliştii favorabili guvernului trecut şi contrarii lui; astfel că am vedea, în timpul de 4 ani de exemplu, cum s-a văzut mai nainte, un şir de jurnalişti închişi şi de funcţionari persecutaţi de o parte şi susţinuţi de alta, şi apoi peste acelaş timp pe cei persecutaţi devenind puternici persecutând pe ceilalţi. Şi rezultatul care este? O perturbare completă în conştiinţa publică; şi funcţionarii pe care astăzi îi daţi afară întt-un mod arbitrar, şi jurnaliştii pe care îi închideţi astăzi printr-o presiune pe care o exercitaţi asupra judecătorilor de instrucţiune, în loc să simtă puterea guvernului, să se umilească şi să zică: altă dată nu mai fac, căci voi păţi mai rău, ei îşi zic: apoi aceştia nu au să ţie mult, mă duc să sporesc cifra opoziţiei, să strig mai tare decât toţi pentru ca să mă pun bine cu opoziţia; şi astfel peste 4 ani persecutaţii vin la putere, nu cu sentimente de cetăţeni chemaţi să facă cât mai mult bine, ci cu sentimente de răzbunare. (Aplauze.) Dar e evident, d-lor deputaţi, că statul român nu e nici alb nici roşu, statul român este alb şi roşu împreună, şi opoziţia ce se face de către un partid sau celălalt, este iertată pană la un punct, pană acolo unde nu se atacă chiar fundamentul existenţei statului. Ptin urmare nu este iertat să se persecute un partid de către celălalt într-un mod arbitrar, fiindcă trebuie ca existenţa tomânilor să meargă laolaltă, şi nu înţeleg care român poate să aibă dreptul să zică altui român: eu să exist în stat, dar tu să nu exişti. Aşadar ne trebuie o măsură egală pentru toţi, ne trebuie o lege care să fie
armonică în toate dispoziţiile ei, şi găsesc din partea mea, că cea mai primejdioasă armă, o sabie cu două tăişuri, ce poate întrebuinţa un guvern, este de a lăsa guvernului dreptul să desciplineze el presa prin asemenea dispoziţii; fiindcă atunci tocmai ceea ce voieşte guvernul, prestigiul dinastiei şi autoritatea guvernului, tocmai aceasta se periclitează; şi este mai presus autoritatea dinastică şi mai presus autoritatea guvernului în stat, încât să fie expuse la arbitrar, la măsuri prealabile şi în definitiv la un verdict al juraţilor care să zică: voi v-aţi înşelat, acuzaţii au dreptate.
Pentru aceste cuvinte, d-lor, conservator constituţional fiind, n-am putut să iau asupră-mi de a mă uni cu propunerea făcută de guvern în aceasta privinţă, fiindcă o cred pernicioasă pentru orcare guvern şi prin urmare şi pentru un guvern conservator. In sensul acesta am onoare de a vă propune amendamenrul, după care să se şteargă aliniatul din urmă de la art. 58, iar la arr. 96 să se zică: în această ţară eminent constituţională nu se va da niciodată un mandat de arestare nici de depunere în contra unui jurnalist. (Aplauze prelungite.)
După reproducerea lungei discuţii, la care iau parre ministrul Costaforu, M. Kogălniceanu, d.d. Alexandru Lahovari, G. Brătianu, G. Cantili şi M. Korne, procesul-verbal al acelei şedinţe a Camerei sfârşeşte astfel:
„Se pune la vot amendamentul d-lui Maiorescu, şi rezultatul este cel următor:
Votanţi..............75
Maj. regulamentară.....40
Bile albe pentru........42
Bile negre contta.......33
D. preşedinte. Adunarea a primit amendamentul d-lui Maiorescu. (Aplauze.)
TITU MAIORESCU
D. preşedinte al consiliului. Atunci, d-le preşedinte, noi tetragem proiectul. (Aplauze.)
D. preşedinte. Constataţi, d-lor, cum unii aplaudă şi se bucură că am pierdut 12 zile de muncă, şi între aceştia d. Vernescu se distinge. (Zgomot.)
D. Vernescu. Nu puteam să admitem ceea ce călca Constituţiunea. (Zgomot.)
Şedinţa se ridică la 5 ore şi 10 minute, şi cea 10 următoare se anunţă pe a doua zi 24 ianuarie".
Asupra creditului fonciar român
(Şedinţa Camerei de la 2 martie 1873)
Se discută legea pentru înfiinţarea creditului fondat. Guvernul, mai ales după stăruinţa ministrului de justiţie Manolache Kostake, voia la început să-1 înfiinţeze cu ajutotul capitaliştilor străini, care aveau în favoarea lor şi o parte din deputaţi. In şedinţa de la 1 martie 1873 ministrul de culte genetal Tell părea că face din aceasta chiar o chestie ministerială. Alţi deputaţi, sub conducerea d-lui B. Boerescu, cereau însă un credir fonciar pe baza asociaţiunii şi garanţiei proprietarilor teritoriali români cu oprirea pe cel puţin zece ani a asociaţiunii de simpli capitalişti. Faţă cu această propunere, primită şi de comitetul delegaţilor şi formulată la art. I al legii, guvernul în şedinţa de la 2 martie renunţă formal la chestia ministerială (cu toată împotrivirea lui Manolache Kostake), susţine însă prin ministrul de externe G. Costaforu un subamendament, prezentat de George Brătianu, col. Gr. Sturdza, N. şi A. Mavrocordat, care zicea că numai „în timp de doi ani să nu poată a se mai înfiinţa nici o societate de credit fonciar de capitalişti", ceea ce - cu o mică întârziere - revenea iarăş la capitalul străin.
Subamendamentul a fost apărat în Cameră de G. Brătianu, de ministrul de externe G. Costaforu, de d. N. Ciaur-Aslan. în contra lui se pronunţă discursul următor:
126
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
127
Voci. închiderea discuţiunii.
T. Maiorescu. Dacă onorata Cameră este dispusă a închide discuţiunea, în favoarea închiderii discuţiunii tenunţ numaidecât la cuvânt...
Voci. Nu, nu.
T. Maiorescu. D-lor, dacă îmi acordaţi cuvântul, îndrăznesc a vorbi careva minute în contra acestui amendament. Fără nici o altă autoritate, decât aceea a unui deputat nepărtinitor, să-mi permiteţi, domnilor, la cuvintele d-lui Brătianu, că nu este pattiotism în cestiune de credit fonciar, să răspund prin convingerea că această întreprindere este şi ttebuie să fie pattiotică. (Aplauze.)
Cu această ocaziune, numai din întâmplarea că sunt cel dintâi care vorbesc pentru amendamentul d-lui Boerescu şi contta amendamentului d-lui Brătianu, îmi iau libertatea să relev cuvintele zise de d. Aslan: că nu at trebui să voteze câţiva deputaţi în această cestiune. Trebuie să dorim toţi ca să nu planeze nici o bănuială măcar; şi să se ştie că noi nu facem decât o lege tipică, astfel cum credem că este mai bine penttu creditul fonciar român; dar nu dăm o concesiune. Prin urmare, nici un deputat nu poate fi pus în suspiciune şi nu se poate zice că at trebui să fie împedicat a vota.
Pentru ce, d-lor depuraţi, trebuie să fie patriorică o asemenea încercare? în teorie o voi spune în cuvinte foarte scurte, contta celor zise de o autoritate atât de mare cum este d. A. G. Golescu...
D. preşedinte. în discuţiune este numai amendamentul, prin care se propune terminul de doui ani.
L. Eraclide. D. Brătianu a atins cestiunea.
T. Maiorescu. D-le preşedinte, fiindcă aţi permis d-lui Brătianu de a vorbi contra ideei întregi, mi s-a părut că cei ce sunt contta ideei întregi a acestui credit, se ascund sub amendamentul de doi ani. Acest amendament, prin care se propune terminul de doi ani, mi s-a părut că are sensul următot; şi fiindcă m-aţi făcut atent, permiteţi-mi în apărarea
mea să spun un cuvânt cam popular: amendamentul ate aparenţa de a implanta un arbore naţional, însă toarnă apă fierbinte la rădăcina lui ca să se usuce. Aceasta, pe cât voi putea, voi căuta să o împedic şi eu.
D-lor, este foarte adevărat că banii sunt cosmopoliţi; dar cine a susţinut vrodată că munca este cosmopolită? Munca este naţională. Dacă este votba ca printt-un institut de credit să se aducă bani, ca prin ei să se irigeze, să se redeştepte munca naţională aplicată la pământ, atunci intetmediarul între munca naţională şi între bani, cine să fie: străinii sau proprietăţii naţionali? Aceasta este înttebarea.
într-o ţară unde nu este teamă, că atunci când se vorbeşte de capitalişti, se înţeleg străini, în acea ţară cestiunea nu este ardentă ca la noi; dar când s-ar prezenra în Germania sau în Franţa cestiunea astfel, de exemplu când în Franţa s-ar institui un credit fonciar şi germanii ar veni cu capitalul şi ar avea administraţiunea, va fi oare vreun frances care ar vota pentru formarea acelui institut de capitalişti? Nici unul!
Aşadat, în Germania şi în Franţa se prezentă cestiunea cu oarecare indiferenţă dacă trebuie să fie capitaliştii sau proprietarii; dar un moment dacă at fi fost bănuiala că vor fi mai toţi capitaliştii străini, niciodată un frances sau un german nu ar fi votat un credit sttăin. Căci dacă, pentru a solicita cu banii cosmopoliţi munca naţională, este vorba de a da unui consiliu de administraţiune străin dreptul de a apteţia cărui proprietar să-i dea credit şi căruia nu; dacă este vorba de a-i da lui dreptul ca să recunoască, care imobil trebuie Să fie expropriat şi care nu, să-i dăm lui dreptul ca să recunoască pe care imobil să-1 cumpere şi pe care nu, atunci este totdeodată vorba, onor. Cameră, de o întrebare eminent naţională şi cate trebuie în România să fie tezetvată românilor. (Aplauze.) Căci, fiind eminent naţională, ttebuie ca noi din capul locului să venim şi să arătăm că avem încredere în aceste asociaţiuni româneşti. Şi ceea ce îmi este teamă cu cei doi ani, este că, din contra, din capul locului aruncăm un văl de
128
TITU MAIORESCU
neîncredere asupra acestei încercări, şi nu cred că este bine să se facă aceasta. Eu din parte-mi am fost fericit, când am auzit guvernul că nu face cestiune ministerială pentru aceşti 10 ani, şi regretam incorecta declaraţiune a d-lui ministtu de culte, făcută ieri. Astfel dar, dacă cestiune ministerială nu este, şi dacă ministerul primeşte, nu înţeleg cum reprezentanţa naţională a României poate să zică în prima încercare solidă de economie politică: nu am înctedere că toţi proprietarii români vor putea constitui o bancă de credir fonciar naţional! D-lor, este o lege tip care o facem noi acum, şi dacă nu vă convine dobânda de 8 la sută, nu aveţi decât să o lăsaţi mai jos. Dacă nu vă convin 80 centime cheltuielile de administraţiune, reduceţi-le Ia 40 sau la cât veţi voi. Dar în fine, reprezentanţa naţională a României când face o lege tip, nu este bine să zică că nu are încredere nici în ea, nici în guvern, nici în proprietari că vor putea să aşterne bazele unui credit fonciar, care să ţină 10 ani. (Aplauze.)
Efectul lungei discuţii este următorul: Se pune la vot prin bile amendamentul d-lui G. Brătianu, şi rezultatul scrutinului esre cel următor:
Votanţi............ 104
Maj. absolută.........53
Bile albe.............38
Bile negre............66
D. preşedinte. Adunatea a respins amendamentul.
Şi astfel s-a putut înfiinţa creditul fonciar al proprietarilor români, cum există şi astăzi; iar ministrul de justiţie Manolache Kostake, când a văzut că şi la Senat a trecut legea în această formă şi că dintre colegii săi mai ales ministrul de finanţe Mavrogeni nu a stăruit în favoarea capitaliştilor străin i, s-a retras la 30 martie 1873 din cabinet şi a trecut în opoziţie, inttând după câtva timp chiar în aşa-numita coaliţie de la Mazar-Paşa, -curios exemplu de felul politicei din generaţia trecută.
11
în favoarea şcoalelor române din Braşov. - Budgetul instrucţiunii publice pe 1874
(Şedinţa Camerei de la 10 martie 1873)
Cer voie onor. Adunări să fac o singură relevare la discuţiunea generală în privinţa budgetului instrucţiunii publice. - Cu acest budget, aşa cum e prezentat, cred că foarte puţini deputaţi sunt mulţumiţi. Unii din noi at voi să vază remaniat întregul budget; alţii at voi să vază nouă creaţiuni. însă, d-lor deputaţi, trebuie să ne înţelegem bine în privinţa aceasta: aşa cum s-a prezentat budgetul, cred că nu se poate face nimic fundamental şi tadical pentru îmbunărăţirea instrucţiunii publice.
D. ministru al instrucţiunii are o procedare corectă de astă dată; d-sa zice: nu sunteţi mulţumiţi cu stătea instrucţiunii publice de asrăzi şi aţi voi să se facă îmbunătăţiri. Nici eu nu sunt mulţumit; şi eu aş voi să o îmbunătăţim. Şi pentru această îmbunătăţire, în sensul cum crede d. ministru, d-sa ne-a prezentat încă de doi ani un proiect de reformă a legii instrucţiunii publice.
Ceea ce trebuie să cerem noi acum este dar ca acele secţiuni ale noastre, care încă nu s-au ocupat de acel proiect, să bincvoiască a-şi numi delegaţii d-lor pentru ca cu o zi mai înainte, şi poate în timpul de vară, să vedem ce avem de făcut în ptivinţa aceasta. Altminteri toată dorinţa noastră, şi cea
130
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
131
exprimată de d. Leon Ghica pentru gradinele de copii şi alte dorinţe, ar rămânea fără nici un efect, cetând legi, iar nu numai voturi budgetare.
Dacă este un moment liber înainte de închiderea sesiunii, dacă ar mai trece Camera în secţiuni, aş ruga-o să binevoiască în acele secţiuni, unde nu s-a luat încă în cercetare proiectul de lege în privinţa modificării legii instrucţiunii publice, să numească delegaţii, ca, împreună cu cei ce sunt deja numiţi, să ne ocupăm de această importantă cestiune.
- Se pune la vot închiderea discuţiunii, şi se primeşte.
- Se pune la vot lucrarea comisiunii, şi se adoptă fără discuţiune pană la paragraful privitor la şcoala St. Nicolae din Braşov.
T. Maiorescu. D-lor, aş voi să atrag atenţiunea d-voastră asupra însemnătăţii acestui vot. Cifra de sporire, care vi se propune să binevoiţi a o acorda, este foarte mică, adecă 15 000 franci, în loc de 10 000; însă însemnătatea votului cred că va fi mare.
Şcoalele din Braşov sunt de la înfiinţatea lor susţinute prin ajutorul dat din ţara noastră; cine a avut ocaziune să treacă prin Braşov, ştie în ce stare înfloriroare se prezentă şi gimnaziul şi şcoalele celelalte române de acolo; cine a avut ocaziune de a cunoaşte de aproape cum se studiază în ele, ştie asemenea că învăţământul este foarte solid şi că a devenit un adevărat focar pentru luminele şi inteligenţa românilor din toate părţile ţării.
Pană la un timp acele şcoli au fost subvenţionate şi de guvetnul austro-maghiar. în timpul din utmă însă li s-au pus din partea acestui guvern oarecare condiţiuni pentru continuarea acelei subvenţiuni, pe care eforia şcoalelor de acolo a crezut de onoarea ei şi în interesul naţional a nu le primi. Astfel şcoalele în cestiune, formate din iniţiativă privată, au preferit să renunţe la subvenţiunea austro-maghiară pentru a-şi păstra neatins caracterul lor propriu de a fi scoale române. Cu această dreaptă preferire însă institutul este astăzi ameninţat
dr-a nu-şi mai putea continua studiile cele înalte, fiindcă nu arc destule mijloace.
Este depatte de la noi, fătă îndoială, de a voi să ne «mestecăm în ceea ce priveşte administrarea or modul de a guverna şcoalele într-un stat vecin. Dar nu este mai puţin adevărat că intetesul orcării politice române, de orce coloare Br fi, este ca acele institute de cultură solidă care există între români, chiar în interesul omenirii întregi, fără nici o nuanţă politică, să continue de a prospera şi de a forma între noi toţi adevărata legătură de înfrăţire.
D-lor, în tot timpul subvenţiunea aceasta a fost acordată; dc acum doi ani a fost redusă cu o neînsemnată sumă de aproape 100 de galbeni. în împrejurările de astăzi tugăciunea este ca să acordaţi vreo 300 galbeni mai mult pe an decât la 1871 şi să dovediţi prin aceasta că interesele de cultură ale românilor, orunde s-ar afla ei, au în d-voastră sprijinitori puternici.
Voci. Prea bine.
Se pune la vot cifra de 15 000, şi se primeşte1.
1 Despre şcoalele române din Braşov vezi mai jos şi discursul 21 cu n notă asupra încercării ministrului Orăscu de a le tăia subvenţia.
DISCURSURI PARLAMENTARE
133
12
Pentru Adresă
(Şedinţa Camerei de la 22 noemvrie 1873)
Ministerul din acel timp: Lascar Catargi, prezident şi interne, General Chr. Tell, culie, General I. E. Florescu, răsboi, N. Krezzulescu, lucrări publice, P. Mavrogeni, finanţe, B. Boerescu, externe, A. Lahovari, justiţie.
(G. Costaforu trimis ca agent diplomatic Ia Viena pentru încheierea convenţiunii cometciale cu Austro-Ungaria.)
Adresa cu răspunsul Camerei la mesagiul Tronului pentru sesiunea ordinară 1873-1874 a fost redactată de autorul acestei scrieri, ales raportor. Adresa era scurtă. Ea releva mai întâi faptul că pentru prima oară aceeaş Cameră îşi începea a treia sesiune în bună înţelegere cu acelaş minister; accentua punerea în lucrare a convenţiunii poştale cu Rusia şi dreptul nostru străvechiu de a încheia şi alte convenţiuni cu statele străine (se pregătea convenţiunea comercială cu Austria, deşi Turcia contesta acest drept al „vasalilor" săi); menţiona în fine participarea României la expoziţia din Viena.
Discursul următor este o întâmpinare la obiecţiunile făcute de Mihail Kogălniceanu în contra proiectului adtesei.
D-lor deputaţi, mă voi încerca să apăr proiectul de fa,spuns în contra observaţiunilor d-lui Kogălniceanu.
Eminentul bărbat de stat, care a venit să atace acest proiect, a început printr-o observare ce a numit-o filosofică şi mai mult platonică, în contra formei în care adresa este concepută. In materie de filosofie platonică mă declar necompetent de a urma discuţiunea cu d-sa, şi de aceea nu voi vorbi nimic în privinţa aceasta, ci voi trece la celelalte observări, cu care s-a lombătut lucrarea comisiunii.
S-a relevat întâi că nu ar fi just a accentua armonia şi «labilitatea de pană acum, fiindcă numai atunci ne-am putea felicita de aceasta, când un ministtu foarte distins at fi continuat un îndelungat timp administraţiunea sa, atunci ne-am putea felicita când am avea în mijlocul nostru un liismarck sau un Cavour, dar nu cu miniştrii de faţă.
Mai întâi, d-lor, proiectul de răspuns la discursul Tronului li u sc felicită numai pentru continuarea aceluiaş minister de aiâia timp. El nu relevează aceasta, ci relevează că înţelegerea îlitte această Cameră şi minister, că armonia între puterile Hatului, care a domnit astăzi pentru întâia oară în ţara noastră Bfâra timp, a fost salutară pentru noi, pentru prosperitatea ţărei. Şi noi şi ţara trebuie să ne felicităm cu atât mai mult de această armonie, cu cât ea nu s-a dobândit numai prin acte ale ministerului aprobate de Adunate fără nici o rezervă; căci d-voastră ştiţi, d-lor, că s-au agitat în sânul acestei Adunaţi CCStiuni foarte însemnate, în care Camera a dat probe de independenţă, găsindu-se în sânul său o majoritate hotărâtă, 0 majoritate care s-a declarat uneori în contra intenţiunilor guvernului. Dar, d-lor, ceea ce a fost mai îmbucurător în toate Ikcslea, şi ceea ce ne-a făcut pe noi a aminti această armonie, este că guvernul, în faţa rezistenţei Adunării la proiectele sale, nu a dizolvat-o, după cum au făcut alte guverne, ci s-a plecat înaintea voinţei independente a majorităţi sale. Vă întteb, d-lor, dacă în această împtejurare nu este penttu noi,
134
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
135
majoritate, un motiv de mulţumire, dacă noi nu avem dreptul de a ne bucura că a domnit această armonie între guvern şi puterea legiuitoare. Numai atunci, d-lor, când majoritatea acestei Camere s-ar fi purtat cu o servilitate, de care au fost exemple în analele noastte parlamentare... (Aplauze), numai arunci când în aceasră Adunare s-ar fi găsit, ca altădată, o majoritate compusă din oameni cari s-ar fi sculat şi ar fi şezut după comandă.... (Ilaritate, aplauze), numai atunci d-voastră aţi fi putut să ne imputaţi că vorbim de armonie, penrru că ea ar fi fost mai mult sau mai puţin bănuită.
D-lor, vă încredinţez că comisiunea d-voastră, când a redactat acest proiect de răspuns, a căutat să fie, după cum şi ttebuia, plină de respect pentru minoritate, a căutat să evite întt-însul tot ce at fi jignit fie cât de puţin opoziţiunea. De aceea când a vorbit de atmonia ce a domnit întte puterile statului, a zis că această atmonie a existat, penttu că Adunarea şi guvernul au găsit un tărâm pe care s-au înţeles, şi-au fixat nişte principii care au format pentru amândouă părţile baza înţelegerii. Asrfel, dacă oposiţiunea poate să-şi găsească alte principii asupra cărora să se înţeleagă, şi pe baza acelor principii să formeze o majoritate, atunci noi ne vom felicita din inimă că în fine vor fi în ţară două partide, care să lupte în mod egal pentru binele şi prosperitatea ţărei. Aceasta nu s-a văzut să fi existat pană astăzi, şi noi avem tot dreptul să zicem că, uniţi în principiele constituţionale pe cari ni le-am ales, sperăm că vom putea lucra şi de acum înainte în atmonie.
Vin acum la o altă obiecţiune a d-lui Kogălniceanu. Este adevărat, d-lor, ceea ce a zis d-sa, că noi nu avem nici Bismarci, nici Cavouri; nu este mai puţin adevărat însă că în raport cu modestele noastre puteri, cu micul nostru cerc, am avur şi avem şi noi eminenţi bărbaţi de stat. între aceştia, unul al cărui nume în ţara noastră este unit cu actele cele mai mari îndeplinite de câtva timp, este d. Kogălniceanu însuşi, pe care noi ca tineri am fost deprins de a-1 admira mai întotdeauna.
Dar este o deosebire de făcut, păstrând toată proporţiunea Cerută, între ce poate fi un Bismarck şi Cavour cu modestele noastre mijloace, şi un Bismarck şi un Cavour din sttăinătate. Deosebirea îmi pare că este aceasta: un Bismarck şi Cavour din Itrftinătate nu cred că numai penttu că ar fi în opoziţiune, ar lovi guvernul ţărei într-un moment în care este de interesul tflrci ca să fie menţinut şi sprijinit de reprezentaţiunea naţională. (Aplauze.) Nu cted că Bismarck şi Cavour, chiar în U cestiune de mai mică importanţă, dacă ţara lor ar fi fost reprezentată în străinătate, fie şi numai la o expoziţiune, ar fi găsit momentul oportun atunci când tronul prin o simplă politeţă se arată măgulit de medaliele ce a primit ţara, să vină «a zică, că pentru noi aceasta nu este o măgulite, că ţara nu Uierită aceste medalii.
Nu cred mai ales că atunci, când ni se citează o circulară a Sublimei Porţi, în care prin un termen incorect noi suntem numiţi vasali ai Porţii şi prin care într-un mod tot asemenea de incorect, după dreptul internaţional, ni se contestă nouă dreptul de a trata cu puterile sttăine; nu cred, zic, că un Bismarck sau un Cavonr din străinătate ar fi găsit tocmai Btunci momentul oportun ca să laude scutul Porţii. (Aplauze.) Scutul Porţii a putut, istoriceşte vorbind, să aibă valoarea sa; dar când vedem că ni se contestă drepturile noastre, nu ne rjlniâne alta de făcut decât să ni le accentuăm şi să ne felicităm dc rclaţiunile satisfăcătoate ce avem de-altmintrelea cu puterile garante.
Prin urmare voi avea onoare să susţin, răzimat pe aceste argumente, şi pasagiul care vorbeşte de relaţiunile noastre tnbucurătoare, şi să cred că noi suntem totdeauna tari atunci dlnd în mod independent ne dezvoltăm instituţiunile interne gj le aplicăm. Numai în această înctedere ne-am felicitat de rclaţiunile externe. (Aplauze.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
137
13
Asupra reformei codului penal
(Şedinţa Camerei de la 15 decemvrie 1873)
D-lor deputaţi, proiectul de reformă a codicelui penal, cum se prezentă de astă dată, şi raţiunea lui de a fi s-au expus de către d. ministru de justiţie. Ni s-a arătat, şi din parte-mi ţin a o constata, că anul trecut acest proiect de refotmă a codicelui penal era împreunat cu proiectul de reformă a procedurei penale; dar acum ni se propune votarea unui proiect de lege de teformă a codicelui penal fără procedura penală.
Acele dispoziţiuni din proiectul anului trecut, care priveau regulamentarea presei prin arest preventiv, sequestrare de teascuti şi jurnale etc, astăzi nu mai sunt în dezbaterea domniilor voastre, şi din partea mea sper că nu vor mai veni niciodată asemenea proiecte şi idei din nou în dezbaterea domniilot-voastre, fiindcă nu cred că este nici de demnitatea guvernului, nici de demnitatea Camerei ca, după ce s-a luat o hotărâre solemnă în o cestiune, să tevinâ din nou în dezbatere după zece luni.
Tot ce a zis onot. d. N. Blaremberg în privinţa presei şi a pericolului ce s-ar aduce cu toate aceste şi ptin actualul proiect de lege, îmi pare că este exagerat şi greşit. Presa are drept să ceară, în statul nostru liber două lucruri: să fie judecată de juraţi şi să nu existe în contra ei nici o măsură preventivă, fie din partea poliţiei, fie din partea judecătorului de instrucţiune.
Dar odată ce acestea îi sunt garantate, ptesa nu se poate plânge dacă sunt prevăzute mai multe articole de lege, care cuprind cazurile de delicte ce ar putea comite ea, dacă sunt penalităţi urcate sau scăzute; fiindcă judecatea lor atârnă acum de la juraţi, şi presa are în instituţiunea aceasta a juraţilor cea mai mare garanţie ce ar putea dori. Din contra, după desfacerea codicelui penal de procedură penală, eu din parte-mi sunt recunoscător guvernului, că ne-a prezentat cestiunea reformelor penale despărţită de orce preocupare de partid şi ne-a lăsat să discutăm cestiunea fără spirit de partizani absoluţi ai lui într-un sens, sau de opoziţiune sistematică în alt sens.
Din acest punct de vedete vă cet voie, d-lot, a examina întrucâtva unele din obiecţiunilc aduse de onor. d. Blaremberg acum, şi de alţii în anul ttecut.
D. Blaremberg, vorbind contta acestui proiect, zice că el nu ţine seamă de progresul doctrinei; că ştiinţa modernă, cate a făcut un alt fel de raţionament în această privinţă, nu este respectată în proiect.
Dacă am înţeles bine aceste cuvinte, ele însemnează că, pe când ştiinţa modernă în materie de drept ar dori să vază poporul participând pe cât se poate mai mult la distribuţiunea justiţiei, să vază că nu este o clasă de „ortodoxie socială" care distribuie justiţia, ci că naţiunea întreagă ia parre la dânsa; proiectul guvernului din contta vine în cazul de faţă şi sustrage de la competenţa juraţilor un şir de delicte, pe care le dă in judecata tribunalelor ordinare.
D-lor deputaţi, partea principală a acestui proiect îmi pare a fi în adevăr, că mai ales delapidatorii de bani publici şi bancrutarii frauduloşi să fie de acum înainte judecaţi de tribunalele ordinare, iar nu de curtea juraţilor. Să examinăm întrebarea. Fără îndoială principiul, ca pe cât se poate mai mult poporul întreg, sub formă de curte cu juraţi, să ia parte la distribuirea justiţiei, este un princip din cele mai salutare şi mai frumoase. Insă fiecare din d-voastră, care din viaţa teoretică
138
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
139
a trecut în viaţa practică, va fi făcut ca şi mine experienţa următoare: că nu este în viaţa statelor, tocmai fiindcă viaţa lor este aşa de felurită, nici un obiect, cate să se poată vreodată rezolvi cu ajutorul unui singur princip, ci că la rezolvirea orcărei probleme reale concurg mai multe principii. Tocmai aci se vede aptitudinea omului de stat de a înţelege, nu aplicarea unilaterală a unui princip, ci complicaţiunile principiilor şi mai ales subordonarea unui princip inferior la alr princip superior. (Aplauze.)
Domnilor, admiţând principiul acela ca un princip de progres, îmi cer voie a întreba pe domnii din opoziţiune, dacă este singurul şi unicul princip în această materie? dacă nu este încă un principiu, şi mai fundamental decât el? Când s-a format statul, când s-a luat fiecărui individ dreptul de a-şi face însuşi dteptate şi i s-a zis: Nu tu ai să-ţi cauţi ceea ce ctezi că e drept, ci eu statul voi hotărî dreptul tău, tu trebuie să-ţi impui această abnegaţiune în folosul tutulor, numai statul distribuie justiţia; când s-a zis aceasta individului, statul a luat obligaţiunea, atât de elementară încât fără dânsa nici nu există, obligaţiunea de a face ca justiţia să fie o realitate, ca viaţa şi averea cetăţenilor să fie sigură, mai presus de otce îndoială sigură în administraţiunea justiţiei sale. Acesta fiind principiul fundamental al orcărei întrebări ce se atinge de siguranţa şi averea cetăţenilor, eu îmi zic: instituţiunea aceea, care îmi îndeplineşte cu mai multă cerritudine misiunea justiţiei statului, aceea este cea mai bună. Dacă este cu putinţă cu aceiaş certitudine ca naţiunea întreagă să colaboreze la distribuirea justiţiei, să pedepsească pe făcătorii de rele, atunci voi fi cel dintâi a mă felicita de un asemenea progres la o naţiune. Dar când nu ajungem aci, când vedem statistica răspunzând cu cifre indiscutabile, că imensa majorirate a dilapidatorilor de bani publici sunt achitaţi de juraţi, atunci îmi zic cu cea mai adâncă patere de tău, că în conflictul a două principii contrare, acela de a admite naţiunea să distribuie justiţia şi acela ca justiţie să
se facă în realitate, trebuie să prefer pe cel din urmă, şi fiindcă justiţia s-a refuzat de o patte, mă adtesez atunci la altă parte, la tribunalele constituite. (Aplauze.) Au existat multe state fără juraţi şi au existat state cu o competenţă limitată de juraţi, dar nu a existat nici un stat fără siguranţa justiţiei. Şi unde siguranţa justiţiei lipseşte, acolo nici o teorie nu poate să o îndeplinească şi să-i ţină loc de realirate, ci trebuie schimbată. (Aplauze.)
Este o a doua obiectiune ce merită să fie examinată. Se zice: juraţii reprezenta conştiinţa publică. Dacă conştiinţa poporului nostru a achitat atâţia oameni, pe care noi dintr-un simţ tocmai prea ortodox îi credem vinovaţi, între ortodoxie şi popor cine are dreptate? Poate naţiunea recunoaşte că dilapidatorii de bani publici nu trebuie pedepsiţi în statul acesta. Nu putem noi să fim mai fini în sentimentele de justiţie decât e totalitatea naţiunii. Iată un princip republican democratic! Dar, d-nii mei, din partea mea cred această argumentaţiune radical greşită în statul nosttu, din următoarele motive: Dacă s-ar fi dat poporului român o dezvoltare reorganizatoare normală, aşa încât orce progres al lui să fie făcut din jos în sus, prin conlucrarea noastră a tutulot la realizarea lui, atunci aş fi în drept să aştept de la acest popor ca să înţeleagă cât mai iute şi la fiecare pas problema fie şi mai complicată a vieţei publice; şi dacă s-ar da în judecata lui dilapidatorii de bani publici, atunci verdictul lui de justiţie să fie obligator pentru mine, fie achitător fie condemnator. Din nenorocire însă la noi nu este aceasta condiţiunea vieţei publice. Noi, d-lor, din contra ne-am dezvoltat din sus în jos, şi în poporul nostru s-a încercat experimenrul foarte exttaordinar de a ne da, prin conferenţa de la Paris mai întâi şi prin încercările noastte mai pe urmă, o formă publică de stat, fată a ne fi întrebat dacă majoritatea poporului este aptă sau nu pentru dânsa. Ni s-a zis: vă dăm un ideal de civilizaţiune europeană apusană. Voi, care sunteţi o coloană de cultură în Orient, o coloană de
140
TITU MAIORESCU
cultură, nu orientală ci apusană, veţi înttoduce pe cât se poate mai degrabă formele cele nouă ale civilizaţiunii. Ei bine, d-lor, în acest chip s-a făcut unirea politică a ţărilor noastre, în acest chip s-au făcut legile noastre civile şi penale, s-a reformat administrarea, s-a făcut Constituţiunea noastră. Eu n-am găsit în asemenea împrejurări drepte observările onor. d. Blaremberg, care â propos de o lege specială întreabă pe d. minisrru al justiţiei, de ce vine cu un proiect de lege abstract, tradus din alte ţări; fiindcă d. Blaremberg nu s-a înttebat acelaş lucra, când s-a făcut Constituţiunea noastră. (Aplauze.) Această Constituţiune, fiind primită abstractă în ţară, toate legile următoare, prin o fatalitate grea, dar necesară, nu se pot face decât pe aceiaş cale abstractă, şi acum cerinţele adresate poporului nostru sunt: de a înţelege cât se poate mai iute, ce voiesc aceste legi.
Aşadar, când s-a introdus viaţa publică a statului din sus în jos, când mai toate formele noastre de viaţă sunt împrumutate din legile statelot de altă cultură, când la '48 am ars Regulamentul otganic şi n-am voit să-1 amendăm, să dăm la o parte principiile cele rele şi să păstrăm pe cele bune, ci am voit să primim în totul formele cultutei apusene, atunci nu-mi rămâne decât a zice acestui popor: Tu trebuie să îndeplineşti certe condiţiuni elementare ale acestei culturi, şi dacă nu eşti în stare să pedepseşti pe dilapidatorii de bani publici, fiindcă nu ştii încă pe deplin ce va să zică manipulare de bani publici şi funcţionari publici, atunci eu stat modern, care nu pot exista când dilapidatorii de bani publici nu sunt pedepsiţi, trebuie să-ţi ridic acest drepr şi să-1 dau juriştilor speciali. (Aplauze.)
Terminând, d-lor, mă grăbesc a declara că argumentaţiunea ce am încercat a o face înaintea d-voastră şi pe care o supun discutării opoziţiunii, este o argumentare lipsită de orce spirit de partid şi întemeiată numai pe raţiunea generală de stat. Pe baza ei voi vota penttu luarea în consideraţiune a acestui proiect. (Aplauze prelungite.)
14
Asupra reformei legii comunale
(Şedinţa Camerei de la 31 ianuarie 1874)
D-lor, nu pot să încep a combate pe onor. d. Ionescu fără a exprima părerea mea de rău, că a fost silit să-şi termine argumentaţiunea sa şi că nu s-a încuviinţat legitima d-sale cerere de câteva minute de repaos.
Acest omagiu adus adversarului meu, de altmintrelea aşa de neobosit în susţinerea ptincturilor d-sale de vedere, îmi iau curajul a-I combate şi a arăta ceea ce cred că este greşit în discursul d-sale.
D-lor deputaţi, sunt dator mai întâi, ca membra al majorităţii, să relev nepotrivitele atacuri ce d. Ionescu a adus şi cu această ocaziune onestităţii administraţiunii d-lui ministru de interne. Nu este potrivit ca într-o materie aşa de importantă ca aceea a instituirii colegielor electorale să se amestece blamuri generale în contra ministeţului actual, într-un mod aşa de uşot şi de vag. Şi dacă onor. d. Ionescu a citat pe lordul Brougham, care zice că în momentul când schimbăm o lege trebuie să o înconjurăm cu tot respectul, negreşit acelaş lord ar fi zis că pe când se discută asemenea legi de modificare, pe lângă respectul datorit lor, se datoreze respect şi autorităţii, reprezentanta actuală a legii, şi această autoritate legală în cazul nostru este guvernul. (Aplauze.)
142
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
143
Prin urmare este a viola într-un mod neiertat acel tespect, când se tratează cestiunea cum a tratat-o d. Ionescu, şi eu sunt dator a întâmpina că dacă este vteun prestigiu, care înconjoară numele primului-ministru actual, care reprezenta şi majoritatea noastră, este prestigiul unei onestităţi neatinse. (Aplauze.)
Aceste zise, d-lot deputaţi, fără a intra în multe şi lungi discuţiuni asupra teoriilor politice, fiindcă timpul este înaintat, îmi cer voie a lua în discutare singurul punct ptactic din observaţiunile d-lui N. Ionescu. întrebarea d-sale este aceasta: ce necesitate ne sileşte pe noi să schimbăm legea de astăzi? Şi cu această ocaziune d-sa se întreabă: ce este instituţiunea comunală? Şi ne spune că prin art. 2 din legea vechie instituţiunea comunală este o persoană juridică, care se administtează de sine etc; iar d. Cantilli ne-a zis ieri că instituţiunea comunală este o persoană juridică cu unitate de vederi şi simpatii etc. Deja d. ministru de externe a relevat vagul acestor idei. Eu voi insista asupra nehotărârii lor şi mă voi încerca a le substitui adevăratul fond real. Aşadar, d-lor, ce este comuna? Care este raţiunea, de la care plecând se poate judeca aptitudinea ei? Care este crireriul bunătăţii unui consiliu comunal? Şi atunci să vedem, dacă legea elaborată la 1864 de d. Kogălniceanu şi pusă în lucrare în timp de 10 ani, trebuie să fie schimbată sau nu.
Aci mă unesc cu d. Vernescu pentru a recunoaşte că nu este destul să se pună înainte ca argument neîndeplinirea tocmelelor agricole, pentru ca să se ceată schimbatea unei legi comunale; căci nu execuţiunea sau neexecuţiunea tocmelelor agricole face esenţa autorităţii comunale.
Ce este dar, d-lor, comuna? Unde este punctul de distincţiune practic? în legea actuală comunală, la capitul II, menţinut şi de proiectul modificator, se specifică anume, care sunt objectele de administraţiune ale comunelor. în privinţa lor dar am să examinez valoarea comunei cum a existat pană
astăzi. Pe acest teten nou pusă cestiunea, ea primeşte următoarea fitţă:
Datotiile comunelor sunt: întâi, ca fiecate să-şi păstreze şi să-şi susţie biserica; al doilea, ca fiecare comună să-şi susţie şcoala; al rreilea, ca fiecare comună să îngrijească de bolnavii şi invalizii ei; al patrulea, ca fiecare comună să se administreze conform trebuinţelot şi aspiraţiunilor ei. Mă mărginesc la aceste pattu obligaţiuni mai însemnate.
Ei bine, ce a făcut comuna de la 1864 pană astăzi penttu biserică?
N. Ionescu. Dar ce a făcut statul pentru biserică?
T. Maiorescu. Nu era chemat statul să îngrijască de biserică; şi d-voastră, care sunteţi oameni democraţi, parrizani de self-government, nu aveţi dreptul să ceteţi de la puterea centrală să întreţie biserica unei comune. (Aplauze.)
Repet dar întrebarea, d-nii mei: comuna cu legea de la 1864 în ce stare ne-a adus biserica în timp de 10 ani de zile? Această comună menţinut-a bisetica cel puţin în aceeaş state ca mai nainte, în timp de 10 ani de zile? Nu! Prin multe sate astăzi nu mai sunt bisericile ce erau înainte, şi chiar acolo unde sunt, se află în starea cea mai deplorabilă. Deplorabile sunt, d-lor, şi cimitirile, şi aspectul lot prezentă înlăţişarea unor locuri pentru animale, iar nu pentru rămăşiţele persoanelor iubite, care zac în pământ. Iacă stătea a două lucruri lăsate în îngrijirea comunei de astăzi!
Şi să nu se zică că aceasta provine dintr-o cauză de scepticism al locuitorilor noştri către religiune. înţeleg ca un asemenea scepticism, ca o asemenea indiferenţă pentru religiune să se producă în câţiva indivizi ai unui popor cu o inteligenţă mai dezvoltată, cu o forţă de argumenraţiune ştiinţifică, dar la noi, unde nu s-au arătat asemenea forţe de ştiinţe, lipsa de simţimânt religios este nemotivată, este un semn de slăbite, o amorţire continuată în mijlocul stagnaţiunii deja primejdioase a sătenilor noştri.
144
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
145
Comuna de la 1864 şi până astăzi n-a făcut nimic pentru a dezvolta biserica, nu a făcut nimic pentru a redeştepta simţirea religioasă, şi prin urmare a lăsat în decadenţă unul din cele mai imporrante fundamente ale moralităţii poporului nosttu şi orcârui popor.
Trec acum la punctul al doilea.
Ce s-a făcut pentru şcoalele comunale de la 1864 şi pană astăzi?... Nu vorbesc pentru şcoli în privinţa sistemului de învăţământ, acesta e rezervat statului; dar comunei i s-a dat prin legea instrucţiunii publice îngrijirea edificiului şcoalei, îngrijirea de cretă, de burete, de lucturi materiale, care intră sub domeniul pumnului. întteb: pentru aceste lucruri materiale, palpabile ce a făcut comuna cu „vederile unite" ale d-lui Cantilli? Sunt astăzi şcoalele îngrijite? Nu, unele şcoli s-au prefăcut în grajduri, şi astfel s-a arărar în ce mod procede acea mulţime democratică pentru îngrijirea ei sufletească. (Aplauze, zgomot.)
N. Ionescu. Comuna plăteşte împtumuturi şi dări. (Zgomot.)
T. Maiorescu. Ttebuia să plătească şi dări, să facă şi împrumuturi, dar trebuia să îngrijască şi de elementul intelectual, fără de cate nu există comună.
Ce a făcut, d-lor, de la 1 864 pană astăzi comuna şi acei reprezentanţi ai colegiilor comunale cu un alt ram de îngrijire, salubritatea publică, higiena?
D. Kogălniceanu, cu experienţa sa cunoscută şi cu autoritatea numelui său, când cu discuţiunea adresei la discursul Tronului, a zis: că populaţiunea la noi se împuţinează, că este teribilă starea în care au ajuns clasele de jos. Nu înţeleg numai, de ce d. Kogălniceanu a adresat guvernului această imputare; căci guvernul în doi ani nu putea să schimbe starea populaţiunii. Guvernul este dator să dea un ajutor pentru a împedica epidemiile şi să ia măsuri privitoare la interesele generale. Dar era de datoria proprie a comunei să ia măsuri cât mai practice locale, să se ocupe cu tot dinadinsul ca să stăvilească pierderea
crescândă a populaţiunii, întinderea boalelor contagioase, marasmul, malatia, hrana cea neîndestulătoare. Nimic însă nu a făcut comuna pentru toate acestea; nu s-a încercat măcar a face.
A patra întrebare: administtaţiunea finanţelor în comună este bună astăzi? Este mai onorabilă astăzi reprezentaţiunea comunală decât înainte de 1864? înaintea aplicaţii acestei legi cta lucrul ştiut că acei reprezentanţi vechi, fie şi ignoranţi, buni, răi, cum erau, erau cel puţin oameni cinstiţi, în vreme ce astăzi este lucru tot aşa de ştiut că prin formale complicate majoritatea autorităţilor comunale şi-a format din instituţiunile democratice ale d-voastră numai o cheie penttu a deschide pe furiş lăzile contribuabililor. (Aplauze.)
Iată, d-lor, în puţine cuvinre, criteriele pentru judecarea comunei de astăzi.
Şi onor. d. Ionescu mai întreabă: care este necesitatea să schimbăm legea comunală? Necesitatea este că toate interesele comunale încredinţare consiliului comunal şi primarului de pană acum, au fost omotâte de aceşti reprezentanţi şi că trebuie neapărat să ne îngrijim a le da o altă reprezentate.
Acum, dacă sub forma electivă mai democtaticâ nu s-a făcut nimic în această privinţă, dacă nu este adevărată propozi-ţiunea zisă de d. Stolojan, că oamenii care sufer sunt şi cei dintâi chemaţi a se îndtepta înşii, şi dacă se vede din contra, că ţăranul nostru este în stare de a suferi, dar nu ştie nici de ce sufere, nici nu ştie leacul cu care să se îndrepteze, atunci este dovedit pentru mine, că modul de a înăbuşi vorurile celor inteligenţi din comună prin voturile mulţimii este modul cel mai greşit penttu a susţinea interesele comunale în România, şi nu putem face alta decât a schimba sistemul: în locul voturilor mulţimii să primim o preponderanţă a voturilor celuilalt element, pe care ni-1 dă constituţiunea, stabilind colegiile după cens: să primim pe proprietatea cea mare, să sporim pentru o parte a voturilor condiţiunea censului atât, încât să avem speranţă că se vor îndrepta lucrurile şi că vom
146
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
147
găsi în proprietarii mari mai multă îngrijire şi inteligenţă decât am găsit-o în mulţimea ignorantă.
Onor. d. Vernescu întreabă: dar proprietăţii cei mari vor face oare acesta? Este sigur că ei se vor îngriji mai bine de comună? Am onoare a răspunde d-lui Vernescu că înttebatea îmi pare prea capţioasă. Un lucru este sigur: mulţimea de pană acuma nu s-a îngrijit de comună. în momentul în care d-voastră, proprietăţii mari, veniţi şi ziceţi: cerem noi în locul ei preponderanţa în comună, luaţi responsabiliratea asupra d-voasttă să faceţi de acum înainte ceea ce nu a ştiut să facă mulţimea. între siguranţa că nu s-a făcut nimica de cei cate sunt acum, şi între posibilitatea că se va face ceva de cei ce se creează de acum înainte, trebuie să mă adresez la aceasră nouă creaţiune. Iar dacă nici d-voastră nu veţi face nimic, atunci nu vor mai exista comune în România şi va veni timpul despotismului cesarian să ne regulamenteze pe toţi. înainte însă de a ajunge la acest exces, este o datorie a noastră liberalilor (liberali, nu însă democraţi-radicali) să chemăm un alt element de reprezentare a adevăratelor trebuinţe ale ţărei şi să-i dăm lui preponderanţa în comune.
Şi în această privinţă aş dori să combat un alt argument al d-lor Vernescu şi Ionescu, care au zis că nu se poate lua de bază expetienţa făcută în timp de 10 ani, căci alegerile nu s-au făcut libere; dacă s-ar fi lăsat alegerile libere, poare că ar fi dat consiliului comunal alte persoane. Să examinăm obiecţumea; ea merită un examen serios şi exprimarea sinceră a rezultatului. Declar mai întâi, că mă unesc cu d. Vernescu în a stigmatiza forţa brutală în alegeri. însă, d-lor, sunt o mică excepţiune cazurile, unde forţa brutală să fi dictat alegerile, poate din o mie de alegeri individuale făcute, să se fi întâmplat de-abia 30 cazuri, unde să fi domnit adevătata forţă brutală. Rămâne dar, d-lor, influenţa guvernului indirectă, înrâurirea morală -imorală. (Râsete.)
Sunteţi d-voastră oameni politici, când faceţi asemenea imputări generale? D-lor, nu puteţi cere de la un organism al
statului, fie cât de parţial şi de mic, cu atât mai puţin de la guvern sau de la Cametâ, nu puteţi cere ca princip de politică abnegaţiunea. Acesta este un princip negativ; pentru orce organism constituit în stat se cere din contta să se afirme, sâ se scoată afată din sine, să-şi întinzâ cercul său de acţiune. Este dar un impuls activ, o creştere a competenţei, care reşade şi trebuie să reşază în fiece organism; de aceea se şi vorbeşte de puteri în stat: puterea executivă, puterea legiuitoare etc.
întinzându-se acum mai multe puteţi în cercurile lor de lucru, se întâlnesc, inttă în coliziune, şi atunci se stabileşte linia de demarcaţiune a legalităţii. Ba este dar rezultanta unui concuts de puteri puse în mişcare reală. Acum, d-lor, rezultanta aceasta se îndreptează, nu după frazeologii, ci după tăria de fapt a organismelor. Şi orce putere a statului, îndeosebi guvernul în orce ţară din lume, are atâta înrâurire morală, cât îl lasă să aibă celelalte puteri.
Nu dat prin prescripţiuni de abnegare se întemeiază politica. Căci atunci în loc de constituţiune, ar fi de ajuns să avem catechismul creştinesc. Politica şi echilibrul puterilor se întemeiază prin actuala lucrare a tutulot, spte menţinerea limitelor de competenţă.
D. Vernescu a zis că atunci când un ministtu sau un subprefect va ingera în alegeri şi va îndemna pe un alegător să voteze după placul său, să se trimită acel ministru sau subptefect înaintea justiţiei ca să se pedepsească. Eu din contră aş zice: să se cenzureze acel alegător, pentru că s-a lăsat a fi influenţat. (Aplauze.)
Numai din această întărire a conştiinţei drepturilor celor chemaţi la alegere naşte putinţa unui sistem liberal; căci de altmintrelea orce stat a început prin cucerirea de sus în jos şi tinde la absolutism. Şi pană când nu vor şti a uza de dreptul lor alegătorii şi nu vot şti a face să li se respecte acest drept, pană atunci, cu toate teoriile, vor rămâne slabi, vor fi anulaţi prin puterea centrală a guvernului şi vor merita să fie anulaţi.
148
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
149
Dacă dar recunosc şi eu, d-lor, cu d. Vernescu, că în ţara noastră mai toate guvernele câte au trecut şi câte au avut alegeri în timpul lor, au făcut cel puţin cu alegerile comunale ce au voit, aceasta ce dovedeşte? Dovedeşte că sistemul d-voastră electoral n-a fost în stare a susţine voinţa comunei în faţa ingerinţei administtătii centfale. Apoi, d-lot, eu întreb: comuna, această putere fundamentală în stat, este şi trebuie ea să fie o fiinţă hibridă, o fiinţă atât de slabă încât cel dintâi subprefect, pe care d. Ionescu 1-a calificat cu o expresiune ce nu-mi pare destul de cuviincioasă, pentru a o repeta, să zic dar cel dintâi subprefect neonest, să fie în stare să strice tot eşafodagiul d-voastră, pe care voiţi să o întemeiaţi, să o urcaţi, să faceţi democraţie şi self-governmenti Cu aceasta d-voastră nu faceţi decât afirmaţi însuş incapacitatea mulţimii la noi pentru ideile democratice, pentru practicarea independenţei individuale. De aici ar rezulta însă condamnarea la moarte a comunei. Ei bine, eu fac ca d-voastră, eu nu cred aceasta în mod absolut; pot încă spera, că sunt în ţara noastră elemente ce au încă independenţa trebuitoare alegătorului; şi fiindcă experienţa a dovedit, că această independenţă nu se găseşte în mulţime, trebuie să o căutăm în un alt element, în proprietarii cei mari, şi eu sunt încredinţat că ei vor şti să rezolve mai bine problema comunei, pe care mulţimea nu a rezolvit-o.
Este dar bine, că s-au găsit în sânul acestei onot. Adunări membri care şi-au arătat cu francheţă opiniunea lor şi au propus într-un mod radical preponderanţa proprierarilor mari în autoritatea comunală. Dacă d-voastfă ctedeţi că amendamentul propus de d. Greceanu împlineşte această condiţiune, eu voi fi pentru dânsul. Şi de mi se va zice, ceea ce s-a mai zis de unii din oratorii ce m-au precedat, că ar fi ceva feudal de a da proprietarilor atâta autoritate şi chiar drept de delegaţiune, voi răspunde că prin orce cuvinte s-ar califica aceasta, lucrul nu se schimbă în sine şi cuvântul rămâne indiferent. Căci cu cuvintele frumoase de egalitate, democraţie, pe care le-aţi
aplaudat acum 10 ani, au ajuns comunele unde sunt; poate că cuvântul de feudalitate, care sună mai puţin frumos, să schimbe lucrurile şi să le facă a merge mai bine.
De esre întt-adevăt, d-lor, ceva ce caracterizează pe majoritatea de astăzi a Camerei, este lipsa de frazeologie. Aşa chiar în discuţiunea de faţă, pe când opoziţiunea ne-a ţinut ore întregi cu citaţiuni din Montesquieu, din Machiavel, Stein, Molinari, Prevost-Paradol, chiar şi din bietul Lamennais, noi le-am răspuns şi le răspundem cu obiectele reale de biserică, şcoală, higiena, finanţe oneste în comună. Acesta, domnilor, este şi singurul tărâm, pe care trebuie pusă chestiunea, şi în consideraţiunea aceasta eu vă rog ca să votaţi franc şi leal penttu noua şi adevătata încercare de a constitui comuna la noi cu preponderanţa celuilalt element de self-government liberal ce ne mai rămâne, cu preponderanţa proprietăţii celei mari. (Aplauze prelungite.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
151
15
Asupra budgetului rectificativ al Instrucţiunii publice pe 1875. Internatele statului
(Şedinţa Camerei de la 18 decemvrie 1874)
Ministerul din acel timp:
Lascar Catargi, prezident şi interne, General I. E. Florescu, răsboi, P. Mavrogeni, finanţe, B. Boerescu, externe, Al. Lahovari, justiţie,
G. Gr. Cantacuzin, agricultură, comerţ şi lucrări publice,
T. Maiorescu, culte şi insttucţie publică (numit la 7 aprilie 1874).
D-lor deputaţi, când am intrat în minisrer, ştiţi că am găsit votat atât budgetul pe 1874, cât şi acela pe 1875, şi cted că nu lipsesc întru nimic datotiei mele de colegialitate declarându-vă că de etam eu chemat a face budgetul pe 1875, îl făceam altfel de cum este, şi îndeosebi ceream un spor. însă budgetul l-am găsit făcut, dar v-am prezentat legea instrucţiunii publice, unde se prevede tot ce a crezut guvernul că va fi necesar pentru învăţământ şi unde d-voastră veţi putea hotărî deodată cu chestiunile de princip şi budgetul normal al instrucţiunii, d. e. pentru anul 1876. în această poziţiune aflându-mă faţă cu budgetul pe 1875 votat deja, şi înaintea
unei legi, pe care o veţi vota şi în urma căreia se va alcătui budgetul otganic, m-am văzut totdeodată faţă şi cu cerinţele fînanţiare ale ţărei penttu anul 1875. în princip, d-lor, după convicţiunea mea constituţională, de la care nu mă pot abate, un budget tectificativ nu este în dtept de a vă cere alte schimbări la budgetul deja votat decât acelea care prin forţa-majoră au intervenit de la data când s-a votat budgetul -martie 1874 - pană la ziua când se va pune în lucrare -1 ianuarie 1875 -, precum şi acelea, în privinţa cărora s-au sttecurar, ca în toate lucrurile omeneşti, scăpări din vedere.
Ţinându-mă cu stricteţă de aceasta regulă, v-am prezentat budgetul rectificativ, de care vă ocupaţi astăzi.
Prin urmare locul pentru îmbunătăţiri fundamentale va fi la budgetul pentru 1876, dar nu la un budget rectificativ pe 1875. Cu această ocazie daţi-mi voie a zice de pe acum, că odată cu punerea în lucrare a legii asupra învăţământului, care prevede mai multe augmentări la şcoli, va trebui să mai sporiţi îndată cu un milion şi jumătate pană la două milioane budgetul instrucţiunii, căci în legea nouă se cere înfiinţarea de mai multe şcoli normale, de şcoli reale, augmentarea şcoalelor secundare penttu fete şi sporirea învăţământului universitar, acestea însă nu se pot face fără mijloace băneşti; şi atunci va fi momentul să discutăm principii generale şi să votaţi sporiri. Pentru astăzi nu este cestiunea astfel, şi acum viu la cele trei puncte atinse de d. Boliac.
D. Boliac, deşi este membtu în comisiunea budgetară, v-a pus înainte câteva argumente, care sunt tocmai contrare împrejurărilor de fapt. D-lot, nu s-a tăiat nici un stipendiu, ci din contta se cere un spor de 37 sau 39 mii franci la bursele elevilor săraci. Vasăzică nu este exact ceea ce a zis d-sa. în internatele liceelor din Bucureşti, Iaşi şi Craiova de mai mulţi ani, după direcţiunea dată de comisiunea budgetară cu aprobarea predecesorului meu d. Tell, nu s-au primit deloc elevi noi. Legea instrucţiunii zice că se vor primi în internate
152
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
153
elevi, însă numărul lor nu este prevăzut în lege, şi ministrul avea dreptul să ptimească în internat 100 de elevi sau 40, după cum se va vota suma şi se vor găsi elevi. De vreo doi ani dar nu s-au primit în internate elevi noi, şi astăzi găsesc starea de lucruri astfel că, în internatul liceului din Iaşi d. e., nu se află decât 40 elevi. D-lor, cestiunea de princip, dacă trebuie să fie sau nu internare, o veţi dezlega cu ocaziunea votării legii celei nouă. Astăzi însă cestiunea stă aşa, că se găsesc în tealitate numai aţâţa elevi în internatele statului, câţi am prevăzut în budget, şi suma scăzută ce o vedeţi, este o cifră, care corespunde actualităţii, fără a se împuţina numărul internilor din ceea ce sunt. Nu eu dat am depănat vreun elev din internar. Numai că în budger era trecută o cifră mai mare decar se cere şi eu o reduc la adevărata cifră reală. Cifra, cu care se scad astfel cheltuielile, ar fi rămas de la sine la economii. Eu o relev în budgetul rectificativ numai pentru a ne apropia mai mulr - fie şi cu o cifră foarte mică - de echilibtarea budgetului real.
Frumoasa declaraţiune ce a făcut dat d. Boliac, mi-ar fi produs o mai adâncă impresie, dacă nu eram mai dinainte convins despre justeţea celor ce susţine d-sa. Şi eu m-am găsit în faţa acestei greutăţi de a vedea atâţia elevi săraci care, nefiind internaţi şi neavând mijloace, rămâneau expuşi la mizerie; şi de aceea în proporţie cu scăderea sumei alocate pentru internate şi neîntrebuinţate, vă cer ajutoare băneşti pentru elevii săraci. Se înţelege că aceste ajutoare se vor da celor mai silitori. Vasăzică nu este exact că s-au redus stipendiele celor săraci, din contta s-au sporit mijloacele pentru ei.
Un alt punct relevat de d. Boliac este: de ce nu s-au făcut sporiri la arhivă şi de ce s-au făcut la călugări? D-lor deputaţi, nu voi fi eu acela care voi face sporiri la călugări, dacă este vorba, cum se putea înţelege din cuvintele d-lui Boliac, de câştiguri materiale pentru persoanele lor. Nu cred că va fi vreun ministru în România, care să facă îmbunătăţiri pe această cale.
Dar maţi îmbunătăţiri vor fi de făcut penttu starea morală a călugărilor, pentru respectarea poziţiei lor şi mai ales penttu restaurarea monastirilor mai importante, care cuprind în sine o parte din istoria ţării şi sunt dovada simţimântului religios, ce trebuie menţinut în România, mai ales în timpul de faţă.
Dar de toate aceste nu e cestiune în budgetul rectificativ pe 1875. Ceea ce s-a făcut în budget, este altceva; s-a scăpat din vedere a se trece diurnele membrilor Sfântului Sinod pentru anii 1874 şi 1875, căci s-au pus numai 10 mii de franci şi ceva pe an; în fapt însă a trebuit să se cheltuiască mai mult, fiindcă Sinodul ţine două sesiuni pe an. Legea este de a li se plăti diurnă; scăpându-se din vedere cifra totală, la budgetul recrificativ vedeţi că era locul de a vă cere îndreptarea conform legii.
în cât priveşte arhiva, răspund, ca nu v-am putut cere îmbunătăţirea ei în acest budget rectificativ. Căci de la martie 1874 pană astăzi nu ştiu să se fi întâmplat ceva în privinţa arhivei, ce să reclame schimbarea votului d-voastră dat deja pentru anul 1875. Dar dacă voiţi sporiri la arhive, vă rog să le propuneţi şi să le votaţi în primăvara viitoare, cu ocazia budgetului pe 1876. Numai aşa cted că vom procede în mod corect.
în contra ministrului şi în favoarea tutulor internatelot statului votbeşte în aceeaş şedinţă d. Nicolae Ionescu, căruia îi răspunde ministrul cultelor T. Maiorescu:
D-lor deputaţi, în faţa unui discurs ţinut de un deputat cu o lungă experienţă de parlamentarism ca d. Nicolae Ionescu, îmi vine greu să zic ceea ce am de zis, dar trebuie să o zic: Oare parlamentarismul la noi nu este altceva decât arta de a interveni lucrurile? de a trece alăturea de adevăr? de a întrebuinţa timpul şi cuvintele pompoase pentru a ajunge la alt rezultat decât lămurirea şi dezlegarea exactă a chestiunilor? - Dacă ar fi aşa, domnilor, atunci după părerea mea orcine
154
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
155
întrebuinţează talentul său la asemenea lucruri, strică sistemul constituţional.
Nu este bine ca prin budgete recrificative să desfiinţăm internate, iacă rezumatul lungului şi violentului discurs al d-lui Ionescu. Dar de ce a mai ţinut acest discurs? Căci tot discursul d-sale este afată din chestie.
Nu se desfiinţează, domnii mei, nici un internat, nu a ttecut ptin capul guvernului niciodată a le desfiinţa cu ocaziunea budgetelor rectificative. Nu este exact că, dacă se va vota acest budget rectificativ, la 1 ianuarie, cum zice domnul Ionescu, se vor da elevii afară din internate. Nu se ia nici unuia bursa ce o ate.
N. Ionescu. Cer cuvântul.
D. ministru cultelor. Declar încă o dată, că nu se dă afară absolut nimeni. Astăzi starea internatelor o prezent în budget aşa cum există şi nu schimb nimic din ceea ce găsesc astăzi; prin urmare orce argumente înfrumuseţate despre importanţa intetnatelor trebuie să nu le ţinem în seamă pentru acum, fiindcă nu ating punctul în discuţiune. Alta ar fi dacă voiţi să sporiţi acum numărul elevilor în internate; atunci puteţi vota în modul cum zice d. Ionescu, adică să se menţie cifra. Cu alte cuvinte: cifra din budgetul pe 1875 nu corespunde realităţii; aţi prevăzut pentru internatul din Iaşi d. e. o sută elevi, dar astăzi nu sunt decât 40, şi prin urmare 8 luni din anul 1875 vor fi tot numai 40, căci a trecut începutul anului şcolar, unde se mai pot primi bursieri în internate. Voiţi însă să fie mai mulţi elevi? atunci menţineţi cifra din budget. Aceasta va însemna: Camera doreşte cu ocazia budgetului rectificativ să se primească, prin derogare Ia lege, mai mulţi elevi în internat cu începere de la 1 ianuar 1875 şi să nu se treacă suma la economii, nici să se distribuie în burse fie în ţară, fie în străinătate. Astfel prezentată chestiunea, mă sileşte a vă face declararea de ptincip, pe care nu din vreo temere nu o făcusem la început, ci nu o făcusem, fiindcă atunci nu era în chestie,
declararea: că sunt contra internatelor la liceele statului şi mă opun să se primească mai mulţi decât sunt astăzi.
Citaţiunea făcută de d. Ionescu din Engliteta nu se potriveşte aci, căci Englitera, dacă a revenit de la ideea „laissez faire, laissez aller", nu a făcut-o pentru şcoalele secundare, d. e. pentru licee, ci pentru învăţământul elementar. In învăţământul elementar, da, acolo statul ate datoria de a impune instfucţiunea, de a sancţiona obligativitatea şi ptin utmate de a veni în ajutorul acestui învăţământ. Pentru licee, unde este un învăţământ care prepară penttu studiile mai înalte dc Ia universitate şi de unde ies funcţionarii statului, pentru licee nu recunosc altă obligaţiune penttu stat decât acea de a da numai acest învăţământ. Căci luând statul şi obligaţiunea de a da educaţiunea liceenilor în internate, veţi admite că statul ia cu alte cuvinte îndatorirea următoare: Eu am să cresc în internatele mele pe elevii clin licee mai bine decât este ptobabil că sunt crescuţi în familie. Dar atunci întrebarea aceasta vine de la sine: liceele, cum au fost cu internatele lot, au produs o majoritate de elevi bine ctescuţi? Poate lua statul responsabilitatea asupră-şi de a ridica copii din sânul familiei lor şi de a-i creşte mai bine? După ştiinţa mea, răspund că statul a produs o majoritate de elevi tău crescuţi (aplauze). Şi eu nu pot să primesc asupra mea ca stat, ca să iau această răspundere, sau mai bine zis această culpabilitate. - Am fost director al internatului din Iaşi, şi ştiu ce se petrece acolo. Şi aluziunea ce făcea d-nul Ionescu la timpurile cele vechi, făcând şi o citare, care fără îndoială a trebuit să aibă un răsunet în inima mea, citând chiar pe răposatul meu tată, această aluziune şi această citare cred că nu sunt potrivite....
N. Ionescu. Nimic nu e potrivit astăzi.
Ministrul cultelor şi instrucţiunii publice. In adevăr cele mai multe lucruri ce le spuneţi d-voastră, nu sunt potrivite (râsete). In vremea când era tatăl meu în internat, cotpul profesoral eta mai liniştit decât astăzi... (Aplauze.) Atunci nu
156
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
157
pătrundeau în interiorul internatelot preocupările politice, ci numai instrucţiunea. Tatăl meu s-ar fi crezut degradat în profesiunea sa de profesor, dacă în şcoală ar fi făcut politică militantă (aplauze). Prin urmare dacă internatele atunci au produs oameni buni, cu care ţara cu drept cuvânt se poate făli, cauza a fost că erau conduse de oameni, care aveau spiritul îndreptat mai ales spre şcoală şi numai spre şcoală, care, dacă scriau ceva, scriau cărţi pentru şcoală, iar nu jurnale de politică militantă, şi aveam atunci 20 de volume sctise penttu şcoală, pe când astăzi avem 20 de folianre de jurnale politice scrise de profesori (aplauze). Eu unul nu am făcut un mister din această părere a mea, şi pentru prima oară, când am avut onoarea a vorbi în această Cameră, sunt acum aproape 4 ani, am spus sincer şi o mai repet şi astăzi, că direcţiunea unei părţi a corpului profesoral de astăzi este periculoasă; nu voiesc ca profesorii să facă politică militantă nici într-un fel, nici în altul; treaba lor în şcoală nu este politica, treaba lor este creşterea şi educaţiunea copiilor. In starea de astăzi, în care este societatea, şi cu aceasta nu fac imputare nici unui profesor, ei sunt de bună-credinţă, decât în starea de astăzi lucrurile merg rău, pentru că sunt prea mulţi profesori care, în loc de a se ocupa de creştetea copiilor, se ocupă de alte interese.
Iacă pentru ce cred că astăzi nu este în stare statul, având acest material, să crească în internatele de licee elevii aşa încât să nu aibă dreptul familia a-i zice înaintea ţărei: mi-ai luat copilul ca să-1 creşti mai bine, şi l-ai crescut mai rău decât eu, familia.
Pentru aceste motive v-aş ruga, domnilor, să lăsaţi aceste internate aşa cum sunt, şi puteţi cu inima liniştită să votaţi cifra cum este pusă aci, fiindcă, încă o dată tepet, nu se dă afară nici un elev, se menţine starea cum este astăzi.
Dar veţi voi să se înmulţească elevii, or să se tranşeze chestiunea în alt mod? atunci negreşit aceasta va fi cu
ocaziunea discutării legii instrucţiunii publice, iar nu acum, căci budgetul tectificativ nu schimbă legea.
în privinţa seminarelor nu a fost intenţiunea mea de a zice că elevii să fie externi, iar nu interni; căci sumele acelea, care se prevăd în budget, sunt penttu interni. Dacă se taie însă din seminare o sută de burse, aceasta cotespunde iarăş stafii de astăzi, fără să se dea vreunul afară.
în princip, este folositor de a fi numărul burselor mai restrâns în seminare. Avem astăzi 1200 bursieri în seminare, ceea ce întrece numărul tutulor bursierilor de la şcoalele normale şi din internatele liceelor împreună; şi din aceştia nu ies ca să se popească decât o minimă parte, încât cei mai mulţi dintfe internii seminarelor îşi greşesc vocaţiunea lor şi îmbrăţişează alre cariere. înţelegeţi bine, că statul trebuie să se preocupe de acest fapt şi să spuie acelora care voiesc să intre în seminare, că trebuie neapărat să se consacre la misiunea preoţiei. Astfel dar este mai bine să aibă mai puţini interni, dat să fie sigur că aceia se vor face preoţi. Iată, d-lot, lămuririle ce aveam să vă dau în această chestiune. (Aplauze.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
159
16
Despre încurajarea premiilor şcolare. -Jurnalul instrucţiunii
(Şedinţa Camerei de la 18 decemvrie 1874)
Ministrul cultelor, T. Maiorescu. D-lor deputaţi, mai înrâi mulţumesc d-lui Kogălniceanu pentru tărâmul pe care a pus cestiunea, făcând apel la guvern şi la Cameră de a nu se face luptă de partid, când e votba de instrucţiunea publică. Primesc cu plăcere observările făcute de d-sa şi patriotica exortaţiune pentru înălţarea şi încuragiarea picturei la noi.
D-lor deputaţi, dezvoltarea cultutei artistice la noi trebuie să o avem toţi ca o dorinţă, şi cu toţii să lucrăm pe cât vom putea mai mult spre a ei încuragiare. Dacă prin dezvoltarea culturei naţionale este vorba să descoperim şi să aşezăm rămăşiţele istorice şi arheologice din ţara noastră; dacă este vorba să lăţim pe cât se va putea mai mult litetatuta noastfă proprie, pentru aceasta cred că vom fi de acord cu toţii; şi în ceea ce priveşte muzeul nostru, acel muzeu, care este aşezat Ia universitate şi care este deschis şi se poate vedea de două ori pe săptămână, iar nu o dată precum a spus-o d. Kogălniceanu, şi chiar în toate zilele, fiindcă directorul lui se găseşte la postul său în toate zilele, de la orele 10 pană la 3; dacă este vorba de acel muzeu şi de antichităţile lui, atunci pentru acestea este prevăzută în budget suma de 15 000 lei, care nu s-a atins nici s-a tedus cu ceva prin acest budget rectificativ. Pe acest tărâm dar primesc toate observările aduse de d. Kogălniceanu. Dar
în ceea ce se atinge de galeria de tablouri, aci este altă chestiune. Eu nu am îndrăznir în privinţa aceasta, ca prin un budget rectificativ să proced într-un mod mai radical suprimând întreaga sumă, fără ca mai întâi să am asentimentul d-voastră: dar când trebuinţele ţării sunt aşa de mari, când este un deficit însemnat în budget, am crezut că nu este momentul de a ne întinde mai departe la cumpăraturi sau încărcări de tablouri sttăine, căci tablouri naţionale găsim foarte puţine penttu această galerie, fiindcă dezvoltatea artistică naţională cred că nu este încă ajunsă la momentul acela, unde at trebui să ne gândim la dânsa în budgetul statului. Rămâne ca societatea şi particularii să o încurageze. Deocamdată nu poate fi votba de o adevătată artă naţională, ci de cea străină, şi dacă este vorba de a cumpăra picturi sttăine pentru ca să facem un muzeu Ia noi în ţară, apoi poate că finanţele ţării, precum şi ţara întteagă nu at petmite aceasta.
Eu nu cred că aş putea fi aprobat ca ministru de contribuabilii noştri, mai cu seamă de cei de la ţară, care-şi plătesc cu atâta anevoinţă dările, când aş zice unui asemenea conttibuabil: din dajdie, din munca ta zilnică, îţi iau bani pentru ca să cumpăr tablouri. înţeleg când gradul de cultută artistică ar fi la noi îndestul de dezvoltat, ca statul atunci să fie dator a încuragia pe artişti; dar deocamdată nu este aşa, şi pană când nu vom avea mai multe şcoli elementare prin sate şi mai multe drumuri, pană atunci dezvoltarea culturei artistice trebuie să aştepte. Pentru aceste consideraţiuni dar, iar nu că şi eu nu aş privi artele cu acelaş intetes ca orşicare altul, dar zic pentru aceste considetaţiuni din punct de vedete al statului am crezut că ţifra de 3000 destinată pentru cumpărăroare de tablouri în anul 1875 este suficientă, iar pentru anul viitor puteţi da mai mult.
Eu aş primi cu bucurie orce ţifră veţi voi să votaţi, pentru că nimic nu este mai plăcut unui ministru decât să aibă de unde cheltui; dar pentru ca să nu alunecăm pe calea de
160
TITU MAIORESCU
cheltuieli de lux în statul nosttu, unde pânea de toate zilele în instrucţiune nu este de ajuns, m-am ferit de a cere mai mult.
In privinţa premielor s-a pus cifra de 10 000 lei şi 10 000 s-au şters, pentru că pană acum s-a exagerat darea acestor premii. în ţara noastră sunt atâţia oameni premiaţi, încât nici o altă ţară din lume nu esre unde s-ar putea găsi mai mulţi; când aţi vedea listele de premiaţi în România, v-aţi mira de suma lor cea mare; aţi rămânea încântaţi de câte străluciri intelectuale si materiale avem în ţara noastfă, căci aproape a treia parte din toţi şcolarii vor fi primit cu vremea premii pentru meritul lor. Insă prin această cantitate se depreţiază premiul. Pentru ca să fie un stimulant, trebuie să se dea cu mai multă discreţiune. Am crezut dar că numărul acestor premii să se reducă şi să se lase numai pentru aceia, care în adevăr îl vor fi meritat, şi astfel să devină un adevărat mijloc de încuragiare.
în privinţa jurnalului instrucţiunii, tot ce am a făspunde este că acest jurnal nu există, deşi ţifra este pusă în budget. Dacă d-voastră voiţi să-1 înfiinţez în cursul anului 1875, atunci trebuie să urcaţi ţifra, căci suma de 4000 lei nu este de ajuns. Cu această ţifră nu se poate înfiinţa un jurnal, care să aibă demnitatea unui jurnal literar şi de instrucţiune, căci trebuie să plătim un redactor, să renumerăm corespondenţii, şi dacă nu-mi veţi mai înmulţi banii, cu ţifra pusă în budget nu am ce face.
17
Pentru P. Mavrogeni
(Şedinţa Camerei de la 16 ianuarie 1875)
în fruntea Monitorului oficial de la 9 ianuarie 1875 apăruse următoarea scrisoare către ministrul-prczident d. L. Catargi, datată de la 6 ianuarie 1 875:
„Domnule preşedinte,
Am onoare a vă ruga să binevoiţi a supune la aprobarea Măriei Sale Domnitorului demisiunea mea de la Ministerul de Finanţe.
P. Mavrogeni".
Urma imediat decretul de la 7 ianuarie 1875, prin care demisiunea era primită şi se numea d. George Gr. Cantacu/.in ministru de finanţe, iar în locul acestuia d. Teodot Rosetti ministru al agriculturei, comerţului si lucrărilor publice. - Intr-un proces de înşelăciune, ce se judeca înaintea curţii cu juraţi din Viena în contra lui Ofenheim relativ la construirea drumului de fier Lemberg-Cernâuţi-laşi, se citiseră şi erau reproduse în ziarele vieneze câteva rânduri dintr-o corespondenţă privată întte de Hertz şi acuzatul, în care era vorba de banii cheltuiţi în România şi de o sumă dată d-lui Mavrogeni. Sosind în Bucureşti ziarele cu aceste notiţe, Mavrogeni şi-a prezentat demisia de mai sus.
162
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
163
La redeschiderea parlamentului după vacanţa Crăciunului, în şedinţa de la 11 ianuarie 1875, d. N. Ionescu anunţă o intetpelare asupra acelei demisii şi o dezvolta în şedinţa de la 14 ianuarie, vorbind de corupţiune, de darea în judecată a d-lui Mavrogeni şi conchizând deocamdată la numirea unei anchete parlamentare.
După răspunsul ministrului-prezident vorbeşte însuş Mavrogeni şi arată Camerei, cum încă de la 1859, sprijinit de capitalişti din străinătate şi dorind a vedea înfiinţându-se în România cât mai cutând primul drum de fier, a căutat pe faţă să obţie o asemenea concesie, că de-abia la 1868 (fiind ministru de finanţe 1. Brătianu) s-a dat simultan concesia Strousberg pentru linia Roman-Vârciorova şi concesia Ofenheim pentru linia Iţcani-Iaşi-Roman, că însă la 1868 el se retrăsese din consorţiu, că la dezbaterea şi votarea concesiunii era deputat, dar că s-a abţinut, spuind tutulor că era interesat în chestie şi că, fireşte, după acordarea concesiei a fost desdăunat pentru munca sa de mai nainte şi pentru sacrificiile făcute.
Vorbeşte apoi d. Al. Lahovari, ministrul justiţiei, şi zice între altele: „D. Mavrogeni nu a luat parte nici la discuţiune, nici la vot, fac apel la suvenirea tutulor acelora care au făcut parte din acea Adunare. Prin urmare, cred că susceptibilitatea cea mai delicată nu poate să se ofense pentru pattea ce a luat în întreprinderea Ofenhaim, cu atât mai mult că asociaţiunea d-sale eta anterioară şi neascunsă nimănui. Nu tot aşa însă se poate zice de deputaţii care au precupeţit votul lor', de funcţionarii cate au vândut serviciile lot. în asemenea situaţiune datoria guvernului era clară, precisă. Guvernul a constituit o anchetă pe calea judiciară. D. Hertz a fost chemat înaintea justiţiei pentru a da explicaţiune asupra scrisorii, ce a apărut sub numele său
1 Vezi mai sus petiţia de la Iaşi, pag. 54 (ed. n. — p. 42).
în jurnalele din Viena. Pot, domnilor, să vă cetesc, deşi instrucţiunea e secretă, partea din declaraţiunea d-sale, care priveşte pe d. Mavrogeni: „în acea scrisoare îmi aduc aminte că se vorbeşte de d. Mavrogeni, însă expresiunile întrebuinţate de mine cu acea ocasie au fost rău traduse de jurnalul Românul. Eu ziceam: afacerea Mavrogeni este de notorietate publică (iveltkundigj, iar nu «s-a dat pe fată», cum traduce Românul. Adaog că întrebuinţând cuvintele de notorietate publică, făceam alusiune la împrejurarea o oşteşte cunoscută, că d. Mavrogeni spera o tecompensă că fost concesionar asociat pentru cheltuielele, ostenelele şi lucrările sale. Prin cuvântul recompensă înţeleg rambursare, dcsdăunare." Aceasta este, domnilor, declararea d-lui Hertz în faţa justiţiei. Acum sunt câteva nume de alte persoane aici, însă ancheta se urmează, şi instrucţiunea fiind încă secretă, nu le pot divulga. Tot ce vă pot încredinţa, este că guvernul a dat toate ordinile spre a ajunge la descoperirea adevărului, şi cred că această afacere trebuie judecată nu de justiţia rătăcită a pasiunilor politice, ci de justiţia legilor şi de justiţia istoriei.
Vorbeşte apoi d. N. Blaremberg în contra cabinetului întreg; d. P. Carp pentru Mavrogeni; d. G. Brătianu pentru propunerea d-lui N. Ionescu; d-nii G. Mânu şi M. Korne pentru respectarea cercetării judiţiare; iar Manolache Kostake, fără nici o concluzie ad rem, pentru necesitatea liberelor alegeri, cu observări maliţioase la adresa fostului ministru de finanţe. (Vezi mai sus, pag. 1 92; ed. n. - p. 1 28). Urmează:
Ministmi cultelor T. Maiorescu. D-lor deputaţi, deşi foarte străin de dezbaterea aceasta, observările d-lui M. Kostaki mă silesc a spune câteva cuvinte; vă rog însă, dacă-mi este permis, să mă considetaţi nu vorbind ca ministru, căci mi-e încă puţin familiară această formă, ci ca deputat, şi nici ca deputat, ci ca simplu cetăţean al statului român.
164
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
165
Am auzit pe d. M. Kostaki vorbind, cu ocaziunea interpelării d-lui N. Ionescu, de răul sau de imperfecţiunile României, făcând aluziune la relele Constituţiunii şi intervenind pentru liberile alegeri. Dar, d-lor deputaţi, de ce e vorba? Un depurat, d. Ionescu, interpelează guvernul, pentru ce s-a retras d. Mavrogeni de la Ministerul de Finanţe. La aceasta se răspunde, că d. Mavrogeni s-a retras dintr-un sentiment de delicateţă faţă cu colegii săi şi faţă cu ţara, fiindcă numele său a fost citat într-un proces scandalos, care se tratează la Viena. Iată dar de ce s-a retras d. Mavrogeni. însă cu această ocaziune violenţa limbagiului d-lui Blaremberg, cuvintele d-lui Ionescu şi teoriile constituţionale şi de alegeri libere ale d-lui M. Kostaki au venit a îngreuia cestiunea, şi-mi pare că au dar o lovire grea demnităţii statului nostru.
D-lor deputaţi, ce este această emoţiune teribilă, care provoacă din partea d-lui Manolache Kostaki un apel la constituţiune şi la lege? şi care-1 face pe d-sa, om cu atâta autoritate, să ne citeze în această Cameră cuvintele unui străin: „că în România orce pas se plăteşte cu bani, şi noi avem destui bani"? De unde această deşteptare a întrebărilor celor mai intime ale unei ţări, şi în parte a celor mai înalte?
Vă mărturisesc că-mi lipseşte termenul parlamentar pentru a califica o asemenea procedare. Ce a stârnit furtuna? Este o notă diplomatică? A venit un bărbat de stat al vreunei puteri mari din Europa să spuie ceva în contra ţării noastre şi să ne ameninţe? Suntem la discursul ţinut cu vreo recepţiune solemnă din partea vreunui împărat, care ne periclitează? Ne aflăm înaintea unei hotărâri judiciare ce ne condamnă? Nimic din toate acestea! Este o frază a unui domn Ofenheim într-o scrisoare privată a d-sale către un alt domn de la o bancă, amic al d-sale. Şi aceasta pune România în mişcare? Aceasta face pc d. Iepureanu să vorbească de libertatea alegerilor? - Dar cine este d. Ofenheim, d-lor? Departe de la mine ideea de a zice un cuvânr în greutatea unui om, care se află astăzi înaintea tribunalelor penale. Dar atât îmi este cel puţin permis a zice că afacerea, pentru care se află
înaintea justiţiei din Viena, este o afacere de înşelăciune, comisă în administrarea drumului de fier.
Apoi dacă este aşa, atunci cred că nu este iertat - mă tog să mă scuze vârsta înaintată a d-lui Manolaki Kostaki, dacă i-o spun - nu este iertat ca cu acest Ofenheim să se implice teoriele constituţionale ale României, şi să se trateze despre libertatea în alegeri într-o interpelate, în care este vorba de expectotaţiile intime ale unui om, al cărui nume nici nu ttebuia să fie adus astăzi în Camera României (aplauze). Şi fiindcă mă ascultaţi cu atâta bunăvoinţă, permiteţi-mi, vă rog, să adaug încă un cuvânt.
D. Mavrogeni, orce opiniune aţi avea despre d-sa, este un bărbat de stat din cei mai însemnaţi ai României. în timpul din urmă mai ales a adus în privirea finanţiară servicii foarte mari acestei ţări. Şi chiar dacă nu aţi recunoaşte aceasta, d-voastră cei din opoziţie, rămâne totuş un fapt vederat: d. Mavrogeni a fost acum ministrul României în timp aproape de 4 ani, a fost ministrul României de atâtea alte ori; a fost bărbat de înctedere trimis la Londra, la Berlin ca să apere interesele acestei ţări; este unul din bărbaţii aceia, al cărui talent eminent este recunoscut şi în străinătate şi al cărui nume este poate cel mai bine cunoscut în străinătate.
în contra acestui bărbat vine d. Ofenheim şi publică o scrisoare către un d. cutare şi domnul cutare răspunde către d. Ofenheim. Şi simţimântul României care este? Este votba de bărbatul său de stat, de un om încărunţit în seivicii publice şi care era ministtul ţătei pănâ acum. Şi vine - cine? Vine d. de Ofenheim, cavalerul de Pont-Euxin, şi vorbeşte de el. Şi d-voastră ce faceţi? Şi ţara ce simte? Vă mărturisesc că am fost adânc mâhnit de lipsa de tact naţional a unora din compatrioţii noştri. Din parte-mi aş fi crezut că foile române, şi anume şi foile opoziţiunii, jurnale ca Românul şi Telegraful, ar fi trebuit sau să tacă, sau să apere pe ministrul României, dar să nu ne insulte mai mult şi să vie â la remorque deMr. Ojfenheim, acelui străin, care vrea să cucerească România întreagă prin drumurile de fier.
166
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
167
Citaţiunea d-lui G. Brătianu nu se potriveşte aci. Procesul Lobia era o afacere de discuţiuni intetne în Italia, şi aici italienii -permiteţi-mi expresiunea familiară - puteau să-şi spele tufele lor în familie. Dar aci, când străinătatea vine să acuze pe un membru al ţărei, lucrurile se schimbă - şi de aceea toate atacurile ce s-au făcut aci, toate implicătile de alte cestiuni decât cele telative la întrebarea pentru ce s-a retras d. Mavrogeni, mi-au părut o lipsă de patriotism. Aceasta tocmai arată că nu suntem la înălţimea maturităţii politice, iar nu greutăţile dfumului de fief de la 1868. Căci drumul de fier este o cestiune brută, materială; dar simţul de onoare naţională, simţul moral este mai ptesus decât orce. Cine nu-1 are pe acesta, poate să fie orcât de dibaci în drumuri de fier, tot nu va înainta ţara lui.
Acum noi ne înttebăm, ce trebuie să facă guvernul şi ţara sau Adunarea, şi dacă este una sau ceailaltă mai bună din cele trei propuneri? D-lor deputaţi, faceţi d-voastră orşice anchetă voiţi, primiţi orce moţiune, atâta numai să reiasă din hotăfârea d-voasttă, că este vorba de un bărbat de stat chiaf în patria Iui; şi dacă cuvântul „satisfăcuţi" din moţiunea d-lui Carp nu ar avea alt înţeles decât acesta de a zice: iată puntul de legătură, care aduce aminte d-lui Mavrogeni că este în ţara sa, care aduce aminte că această ţaţă nu-şi părăseşte un om de stat în ultimul moment al său faţă cu străinii, şi atunci acel cuvânt ar avea meritul său şi ar rezuma situaţiunea.
D-lor, iertaţi-mă că am spus aceste cuvinte: dar vă mărturisesc că poate sunt ptea tânăr spre a avea credinţa ce par a o avea alţii, că politica este un câmp, unde toate procedeurile sunt permise. Cred, din contra, că sunt momente, unde cineva are datoria de a lăsa frâu liber simţimintelor sale, fie şi de indignaţiune. (Aplauze prelungite.)
Vorbeşre apoi ministrul-prezident Lascar Catargi în contra lui Manolache Kostake. însă ceea ce caracterizează mai ales această tristă şedinţă, este un discurs al generalului Chr. Tell, acum în opoziţie, care
atacă şi el pe Mavrogeni, vorbind încă şi de nişte cheltuieli preliminare Ia darea monopolului tutunului şi la administrarea băuturilor spirtoase, în sfâtşit dintre multele moţiuni prezentate, Cameta primeşte pe aceea a d-lui Carp, care cere o anchetă parlamentară asupra bănuielelor de mituire. A doua zi Camera alege în comisiunea de anchetă pe d-nii G. Brătianu, P. Carp, Al. Ştirbei, G. Mânu şi în prima linie, după chiar cererea ministrului-prezident, pe Chr. Tell.
în şedinţa Camerei de la 6 fevruarie 1 875 se ceteşte şi se discută rezultatul anchetei (raportor Al. Ştirbei), care arată desăvârşita lipsă de temei a bănuielelor ridicate. D. G. Vernescu se încearcă să apere pe generalul Tell şi să menţie bănuielele, propuind simpla tfecete la ordinea zilei (pe care o susţine şi d. Nicolae Ionescu), iar d. P. Carp răspunde explicând înţelesul antic al cuvântului „sicofant", şi Camera primeşte (cu 72 voturi contra 31, Mavrogeni şi Tell se abţin de la vot) moţiunea d-lor V. Pogor, P. Carp, N. Gane, M. Korne, A. Balş, N. Calimachi-Catargi, M. Germani etc, prin care se admit concluziunile raportului şi se constată că „alegaţiunile aduse sunt lipsite de orce fundament şi nu pot fi atribuite decât unei neiertate uşurinţe".
în urma acestui vot s-ar fi cuvenit ca P. Mavrogeni să reintte în minister; însă d. Lascar Catargi nu i-a propus reintrarea (vezi pag. 38; ed. n. - p. 32).
în orce caz, după cele relatate aici, se va înţelege că între P. Mavrogeni, pe de o parte, şi d. G. Vernescu, Chr. Tell şi M. Kostaki, pe de alta, nu mai era posibilă o împreună-lucrare politică în viitor. Vom reaminti acest incident în expunetea celor petrecute în sânul Partidului Conservator pe timpul ministerului I. Brătianu, când M. Kostake - după Mazar-Paşa - reintră în partid, iar generalii Florescu şi Tell împing pe conservatori spre opoziţia-unită cu d. Vernescu.
DISCURSURI PARLAMENTARE
169
18
Restaurarea Bisericei Episcopale de la Curtea de Argeş
(Şedinţa Camerei de la 16 ianuarie 1875)
Răspuns la o interpelare a d-lui G. Brătianu în privinţa acelei restaurări
Ministrul cultelor, T. Maiorescu. D-lor deputaţi, în privinţa ideilor generale exprimate de d. Brătianu relative la tespectul ce statul datoreşte sentimentelor religioase şi la ocrotirea ce trebuie să dea bisericei, sunt cu totul de părerea d-sale, cu deosebire numai că eu cred că d-sa nu trebuia să vorbească astfel cum a vorbit despre un prelat al ţărei, fostul episcop de Argeş.
Acum în cestiune vă rog să vă aduceţi aminte că contractul cu d. Montaureanu nu este făcut de guvernul acesta, este făcut de guvernul de la 1870, care şi el găsise relaţiile cu d. Montaureanu legate de mai nainte. Din notocire lumea începuse să se neliniştească în privinţa stării acestui monument, şi trebuie să ne felicităm că guvernul acela s-a preocupat şi el şi a înscris o ţifră în budget. Atunci însă nu se prevedea destul de bine, ce era de făcut la monastirea de Argeş, şi astfel ne putem explica cum s-a încheiat contractul cu d. Montaureanu. D. Montaureanu era un arhitect şezător aci în ţară, şi s-a crezut că e bine a se adresa mai întâi la puterile din ţară pentru restauraţiunea monumentului şi aceasta din cauză poate că nu
se apreţia atunci îndestul însemnătatea lucrărilor. S-a încheiat dar un conttact, prin care se stipula un salatiu regulat d-lui Montaureanu încredinţându-i-se direcţiunea lucrării, fără să se prevadă în contract terminul, în care trebuia să se isprăvească această reparaţiune. Aşa în anul 1870 s-a înscris în budget o sumă de 40 000 lei, în 1871 tot atâta, în 1872 o sumă de peste 100 000, în 1873 peste 150 000 şi în 1874 iarăş o sumă de 150 000, peste tot o sumă de peste 400 000 lei. De atunci au trecut patru ani şi jumătate şi d. Montaureanu nu făcuse nimic alta decât o schelă foarte masivă, cu care a cheltuit 163 000 de lei noi, dar bisericei nu i s-a făcut nici o reparaţie. Atunci cu prilejul dezbaterii unei cestiuni de budget a venit, dacă nu mă înşel, onor. d. Ionescu, care printr-un discurs foarte elocvent, cum le face totdeauna d-sa, a atras atenţiunea asupra acestui punct, ceea ce a îndemnat pe guvern să cerceteze, dacă d. Montaureanu a făcut ceva în timp de patru ani. La această epocă nu mai era d. Tell la ministet, eta d. B. Boerescu. D-sa s-a grăbit a numi o comisiune din oamenii cei mai competenţi ce avem în ţară în această materie, cu îndatorire de a cerceta starea lucrărilor. Această comisiune era compusă din d-nii Orăscu, Berendei, Odobescu şi alţii, care mergând la faţa locului au văzut că era foarte puţin făcut, şi mai cu seamă au văzut cu surprindere, ceea ce trebuie să ne sutprindă şi pe noi, că în interval de patru ani d. Montaureanu nu găsise timpul să facă cel puţin o schiţă de plan asupra modului cum îşi închipuieşte d-sa că trebuie să fie restaurat acest monument unic. De atunci i s-a impus îndatotirea d-lui Montaureanu ca în cel mai scurt timp să aducă acel plan, pentru ca să ştim despte ce este votba; şi pe urmă s-a văzut, şi aci era punctul cel greu, că după ideea d-lui Montaureanu, împărtăşită poate şi de câţiva din membrii comisiunii, trebuia spre a se repara turnul din mijloc, cel octogonal, să se dărâme în întregimea lui şi să se reconstruiască; căci la un cutremur s-a întâmplat deslocarea îmbrăcămintei turnului, şi nu se ştie bine dacă chiar
170
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
171
sâmburile dinlăuntru, care e de cărămidă, nu va fi crăpat, încât să nu mai poată rezista altor accidente. înţelegeţi, d-lor, că dacă ajungea repararea pană acolo încât să se distrugă partea din mijloc a bisericei spre a face o reconstruire, responsabilitatea devenea cu mult mai grea, şi din toată lucrarea comisiunii foarte conştiinţioasă, pe care o am aci, dacă voiţi a o consulta, se vede multă îndoială în privinţa capacităţii d-lui Montaureanu de a putea duce această reparare la un sfârşit bun.
Când am intrat eu în minister, am găsit lucrarea aci: o deciziune a d-lui Boerescu, făcută pe baza raportului comisiunii technice (care există şi astăzi), deciziune care prescrie d-lui architect Montaureanu să facă planul în termin de două luni. D. Montaureanu ne făcea dificultăţi; zicea că nu poate în două luni să prezinte acel plan; zicea că-i mai trebuie alte ajutoare, şi ne-a cerut în loc de 500 franci leafă, cum avea pană atunci, 1000 de franci, şi să se schimbe şi contractul, căci numai astfel consimte a reîncepe să lucreze.
Vă mărturisesc, d-lor, că această cerere mi-a părut că trece peste răbdarea ce trebuie s-o aibă un om faţă cu d. Montaureanu, şi atunci luând avizul comisiunii l-am tugat să ne cruţe de aci înainte cu serviciile d-sale. Am făcut mai mult; văzând că s-au cheltuit sume mari fără a se face nimic şi că era şi un contract de angajament, i-am intentat proces pentru reziliarea contractului şi pentru despăgubiri.
După un aviz al unuia din membrii comisiunii, d. Odobescu, care zicea că lucrarea unei restaurări este o lucrare prea specială ca să poată fi încredinţată unui architect fie cât de bun, dacă acela n-a lucrar în astfel de specialitate; după acel aviz eu am crezut că este bine să ne adresăm, nu la o reputaţiune începătoare, ci la o reputaţiune stabilită prin operile sale de merit, şi atunci m-am adresat de-a dreptul la acel architect renumit, căruia Parisul i-a încredinţat restaurarea bisericei Notre-Dame-de-Paris, adică la d. Viollet Le Duc, care a avut amabilitatea de a răspunde că se simte fericit de
încrederea ce-i arătăm, dar că, neavând timp, ne trimite pe d. de Baudot, cel care 1-a ajutat în lucrarea ce făcuse şi care este architect al ministerului din Franţa, distins şi deprins cu asemenea restautări. D. de Baudot a venit în septemvrie şi a mers să vază monumentul; am fost şi eu acolo, ca să am mai multă cunoştinţă de cauză. După întoarcerea d-sale la Paris, d. de Baudot a şi trimis planul general în timp de două luni, plan pe care d. Montaureanu nu-1 făcuse în patru ani şi jumătate; ni 1-a trimis ilustrar cu frumoase desemnuri, atât pentru biserică cât şi penttu portale, şi a trimis totdeodată un deviz şi de toate cheltuielile ce at fi necesare. După acest deviz s-at cete 170 000 franci pentru repararea bisericei, însă în această sumă nu intră onorarul architectului; dar să presupunem că cu onorar cu tot are să se urce suma la 200 000 franci. Ei bine, după cum s-a cheltuit pană acum, vedem că, fără a se repara biserica, s-au cheltuit 187 000. Va să zică aproape cât se cerc acum pentru reparaţiunea întreagă. Cum vedeţi, aci este una din deosebirile, şi negreşir mai sunt şi altele, între d. Monraureanu şi d-nii Viollet Le Duc şi de Baudot. D. de Baudot ne-a promis, sub auspiciele d-lui Viollet Le Duc, să vină d-sa sau să ne trimită pe alt architect competent aci la primăvară, şi salarul ce-l cere este tot acela ca al d-lui Montautcanu. (Aplauze.)
Este evident că d. de Baudot, cum a şi zis-o, este împins numai de sentimentul ce i-a insuflar vederea acestui monument, care trebuie să inspire pe orce architect în adevăr artist, de a contribui la restaurarea unui edificiu, care umple inima de admiraţiune, care dă o idee despre urmele de artă ce sunt în România şi cate constituie un model original şi propriu ţărei noastre. Eu socotesc, d-lot, că şi comisiunea archeologică şi noi toţi vom fi mulţumiţi de aceasta, şi dacă se va completa şi ceea ce ttebuie să se mai facă şi ne vom gândi şi la palatul episcopal alătutea cu biserica, cred că restaurarea va fi perfectă şi vom ajunge la o combinaţiune, care să fie mai conformă cu vechile tradiţiuni ale ţărei.
172
TITU MAIORESCU
DISCURS URI PARLAM ENTARE
173
în ceea ce priveşte cestiunea budgetară, pentru anul
1875 sunt suficienţi cei 50 000 franci prevăzuţi. Pentru anul
1876 mi-am permis a înscrie 100 000 mai mult. Pană în toamna anului 1876 însă lucrul va fi săvârşit ca reparaţiune exterioară, şi în orice caz cred că ţara va fi de acum liniştită despre soarta acestui preţios monument. (Aplauze.)
NOTA
Viollet le Dac a trimis, ca în adevăr competent pentru acea restaurare, pe d. Andte Lecomte du Nouy, eminentul architect-archeolog, ocupat pană atunci în misiunea archeologică a d-lui Clermont-Ganaux prin Siria şi Palestina. D. Lecomte du Nouy a şi venit în 1875 şi s-a instalat la Curtea de Argeş, fiind formal însărcinat de ministrul cultelor cu repararea Bisericei. Odată lucrarea începută în aceste condiţii, s-a întins însă pană la o restaurare desăvârşită atât a interiorului, cât şi a baptisteriului şi a împrejmuirii, şi astfel cu mare întârziere, după biruirea a tot soiul de greutăţi şi cu alocaţiuni budgetare mult mai considerabile, s-a putut sfinţi reînfiinţată Biserică la 12 octomvrie 1886, mulţumită talentului, enetgiei şi răbdării d-lui Lecomte du Nouy. Căci, din norocire, d-sa şi-a continuat lucrarea pană la sfârşit, văzându-se menţinut şi sub ministerul I. Brărianu, mai ales prin stăruinţa d-lui Dimitrie A. Sturdza.
Importanţa acestui unic monument artistic al ţării noastre va justifica reproducerea notiţei istorice, cu care Alexandru Odobescu, în competenţa sa recunoscută, a anunţat în Epoca (13 septemvrie 1887) publicarea volumului oficial asupra restaurării şi sfinţirii Bisericei:
„Toată lumea ştie că numai din deasa-i încercare a scornit românul zicătoarea sa: Nu e pentru cine se găteşte, ci pentru cine se nimereşte'.
Noi, atât pentru limpezirea frazei, cât şi pentru mai buna potrivite a înţelesului, propunem să o scurtăm şi să zicem: Nu e pentru cine găteşte, ci pentru cine nimereşte."
Această îndreptare sintactică mi-a venit în gând răsfoind cartea luxoasă, ce cu ocaziunea sfinţirii Bisericei episcopale a monastirei Curtea de Argeş, în zioa de 12 octomvrie 1886, s-a tipărit în stabilimentul grafic al d-lor Socecu şi Teclu şi pe care ministrul cultelor (d. Dimitrie A. Sturdza) a împărţit-o numai la aleşii săi, dând exemplare de mâna întâia şi splendid legate celor ce stau azi în capul mesei, iar altele mai de rând plevuştei.
Acea carte nu s-a pus în comerţ, deşi ea conţine multe însemnări istorice curioase, multe gravuri şi fotolitografii interesante, ce n-ar displace poate publicului. Se pretinde că ea s-a redactat şi s-a tipărit din potuncă ministerială cu o aşa nespusă pripă încât numai acesteia - zice-se încă - trebuiesc imputate şi oarecare omisiuni sau lacune în text şi oarecare imperfecţiuni tecnice în reproducerea ilustraţiunilor.
Uitările de fapte despre care e vorba ne-au făcut să ne gândim la proverbul românesc cel de la început, şi fiindcă după a noastră părere nu este nici ruşine, nici păcar să-şi facă omul dreptate sie şi alor săi, atunci când în folosul altora alţii le fac nedreptate, am găsit aci prilej, semnalând publicului acea tipărire oficială, de a-i spune totdeodată unele lucruri, care privindu-mă pe mine personal în parte şi poate mai mult încă pe un stimat al meu prieten, nu ştiu, zău, cum s-a întâmplat de au rămas cu totul uitate şi afată din cartea guvernului.
Dat mai naintc de toate, ierte-mi-se a mă depărta cu vreo 32 de ani înapoi, spre a împărtăşi pe cât se poate publicului adânca întipărire ce a produs asupră-mi, încă de la prima vedere, minunatul nostru monument bisericesc de la mănăstirea de Argeş.
Când l-am zărit pentru întâia oară, pe la 1854, de pe un deal al şoselei, la cinci sau şase kilometti departe de episcopie, ţiu minte că cele patru turnuri ale bisericei mi-au apărut profilându-se fine şi elegante pe albăstreala cerului şi pe fundul mai întunecos al munţilot
174
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
175
din valea Argeşului. Acele graţioase şi cochete turnuri, deşi înnegrite de timp, prezentau un contrast nespus cu înalta şi greoaia clopotniţa pătrată ce sta pe atunci în faţa lor şi cu monotoanele ziduri de meterez ale clădirilor împrejmuitoare.
Curios lucru! S-ar zice că biserica de la Curtea de Argeş este menită a fi pururea, ca product al artei naţionale, cu multe graduri mai presus de tot ce există în acest cerc de activitate intelectuală peste tot întinsul ţării noastre.
In 32 de ani negreşit că gustul esretic s-a dezvoltat şi a dat oarecare roduri în sânul României. Dar şi biserica de la Curtea de Argeş s-a restaurat! Şi, când am revăzut-o pe deplin refăcută la 1887, ea mi s-a părut încă a sta mai presus de actualele producre artistice ale României tor cu atât, cu cât învechită şi în multe punturi alterată din primitivul ei caracter mi se păruse la 1854 mai presus de tot ce se afla pe atunci la noi.
Şi cu toate acestea, câte stricăciuni nu încercase dânsa! Timpul ştersese şi ofelise strălucitoarea înfăţişare a podoabelor ei de aur şi de colori; un giulgiu întinat de bătrâneţe cernise lespezile alburii cu care ea sta acopetită; crestată de cutremure şi zdrelită pe alocurea de vifore şi de trăsnete, ea fusese mânjită şi pătată cu schiloade meremeturi de manile grosolane ale unor meşteri nepricepuţi; alteori i se retezase cu totul serii întregi de ornamente, care întocmeau chiar perfecţiunile stilului ei.
Astfel, cântarul sau baptisteriul din faţa bisericei - un graţios accesoriu al tuturor vechilor catedrale bizantine de la muntele Athos -abia se mai ţinea pe stâlpii lui zdrobiţi şi cufundaţi; astfel, scara şi uşa templului ajunseseră a semăna cu intrarea unei mori sau a unui ambar; astfel, galeria sau balustrada de piatră de împrejur se răsese cu totul din faţa pământului; astfel, prin unele locuri de unde picase rosaţele şi brânele aşa de fin sculptate se înfipsese nişte grosolane cioplituri de piatră vânătă; astfel, în jurul învelitorii, deasupra aticului, se aşternuse nişte hidoase tenechele puse pieziş; astfel, ambele turnuleţe spirale din faţadă se despuiase cu totul de coronamentul lor compus din flori de peatră; astfel,.... nu putem înşira aci toate câte
lipseau şi toate câte se pocise din vechile forme şi amărunte ale minunatului monument.
Despre interiorul bisericei nici nu prea voim acum să ne atingem. Este bine ştiut că Neagoe Basarab n-a avut zile îndestule ca să pună a-1 lucra cu aceiaş îngrijire, cu aceiaş perfecţiune, cu aceiaş bogăţie ca exteriorul. Este învederat că după moartea Voevodului artist, urmaşii lui l-au ornat în pripă şi care cum a putut. Se cuvine dat să zicem că acum pentru prima oară, după mai mult de trei secoli şi jumătate de existenţă, biserica episcopală de la Curtea de Argeş s-a văzut înzestrata cu o podoabă interioară ceva mai completă şi mai armonioasă. Dar şi întru aceasta fatalitatea primitivă s-a arătat stăruitoare. Când a fost acum a se decora biserica pe dinăuntru, condiţiuni exrraordinare de economie şi de iuţeală au fost impuse artistului. Azi această biserică este, fără îndoială, edificiul eclesiastic din ţara noastră cel mai bine decorat şi mobilat, atât sub raportul stilului cât şi al materialului, şi cu toate acestea el este departe de ceea ce ar trebui să fie, ca să armonizeze perfect cu exteriorul. Desigur, biserica de la Curtea de Argeş merita să i se acorde pe dinăuntru mai multă sumptuositate: îi trebuia o decoraţiune mai adânc srudiatâ întru toate amănuntele ei, pentru ca să corespunză pe deplin cu corecţiunea planului şi a ornamentaţiunilor de pe din afară.
Care este însă causa de nu s-a făcut împodobirii sale dinlăuntru aceiaş parte ca restaurărilor exterioare? Cartea oficială nu ne spune nimic despre acestea. Nouă însă causa ni se arată învederat. Şi iat-o:
Proiectul de restaurare pentru exterior a fost mai întâi studiat sub toate laşele necesarii; apoi el a fost pus în aplicate fără de nici o reservă, fără de nici o restricţiune. Acestea le pot spune în cunoştinţă de cauză, şi mă cred chiar datot a le spune, deoarece, publicaţiunea ministerului a uitat a le declara.
într-însa se zice numai şi se repetă neîncetat că lucrarea restauraţiunii s-a făcur sub preşedinta d-lui Ion Brătianu şi sub ministerul d-lui Dimitrie Sturdza. Acesta chiar declară la un banchet solemn al târnosirii, că adresează ultima sa urare preşedintelui consiliului de miniştri, iubitului său Ioan Brătianu, a cărui muncă
176
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
177
neobosită şi cumpăneală neasemuită, a cărui devotament către ţaţă şi către Rege au dat în toate direcţiunile o impulsiune viguroasă activităţii noastre naţionale!.... Să trăiască, loan Brătianu!!"
Deci, pană la d. loan Brărianu, nimeni în ţară la noi n-a dat nici o bună impulsiune, nimeni n-a făcut nimic, nici măcar pentru restaurarea bisericei de la Curtea de Argeş. D-sale mai întâi i-a dat în gând şi aceasta; d-lui a dispus toate ca să se atingă scopul dorit. Şi într-adevăr, d-lui este citat chiar în inscripţiunea comemorativă din faţadă, aceea care stă de-a rândul cu a fundatorului Neagoe Voevod Basarab din 1517, unde se pomenesc numai Domnul şi Doamna; de-a rândul cu a primului restaurator Şerban Voevod Cantacuzino din 1682, în care stă scris că Domnitorul a trimis ispravnic pe boiariul d-sale Marco Pepano, împreună cu meşteri, de au dres toată stricăciunea.
In a treia şi cea mai nouă pisanie, în a Regelui Carol I din 1886, meşter şi ispravnic sunt architectul şi preşedintele consiliului.
Oare a lor numai a fost toată acea ispravă? Oare, pe când d. Lecomte du Nouy meşterea, numai d. I. Brătianu 1-a ispravnicii?
Cartea ministeriului zice doară că: «încă de pe la anul 1863 s-a simţit rrebuinţa unei restaurări radicale a bisericei şi s-a însărcinat un architect a studia şi a pregăti planuri».
Dar la minister pare a nu se mai ţine minte acum, cine a simţit această trebuinţă pe la 1863. Să-mi dea mie voie a mă lepăda de orce falşă modestie, spre a-i aduce aceasta aminte.
Ca tot românul, am trecut şi eu o zi prin minister, - suntem cel puţin vro sută în cazul acesta, de treizeci ani încoace. Pentru acea trecere efemeră eu nu reclam a mi se recunoaşte alt merit decât acela de a fi luat eu mai întâi această iniţiativă. Şi am luat-o fără de a fi isprăvnicit de nimeni.
Tot cartea ministerului mai zice, că pe la 1874 se începu a se cugeta serios la monumentul de Argeş, şi se consultă asupra resraurării lui ilustrul architecr francez Viollet Le Duc.
Dar la minister pare a nu se mai şti cine a cugetat serios şi cine a consultat pe vestitul restaurator din Franţa. Să le mai împlinesc, şi de astădatâ, lipsa de memorie.
La 1874 era ministru de culte d. Titu Maiorescu; d-lui, fără de a fi isprăvnicit de nimeni, a întocmit o comisiune ca să se ocupe serios de această cestiune. Rapottul acelei comisiuni, care este un studiu complet, atât istoric cât şi architectonic, asupra bisericei de la Argeş, a fost compus şi redactat de subscrisul, cu ajutorul, pentru părţile tecnice, al răposatului meu amic, architectul Dimitrie Berindei. Raportul acela a stabilit toate basele restaurării. Drept conclusiune a lui - osebindu-mă de colegii mei din comisiune - am propus ca să ne adresăm către Viollet le Duc, pentru ca el să ne recomande un executor capabil şi pe deplin devotat unei asemenea satcine. D. Maiorescu a aprobat această părere şi a pus-o îndată în aplicaţiune.
Raportul citat a servit pururea ca dreptar al întregei operaţiuni întru ceea ce priveşte prenoirile şi completătile exterioare. Distinsul architect, pe care Viollet le Duc ni 1-a recomandat, n-a simţit niciodată necesitatea de a se abate de la indicaţiunile conţinute în raport. El numai le-a dezvoltat cu un talent şi cu o scrupulositate admirabila. Dintr-aceasta - o spui nu fără de oarecare mândrie, - a rezultat lucrarea pe care, dreptul lui Dumnezeu, nu a fost dat nici d-lui Maiorescu, nici mie a o ispravnici.
Când a fost însă vorba de a închipui şi de a executa ornamentarea şi mobilarea interioară a bisericei, atunci nu s-a mai consultat nimeni din cei cari ar fi putut să dea idei competente înttu ceea ce priveşte archeologia eclesiastică a bisericei răsăritene. Architectul, om conştiinţios, plin de gust şi de bune intenţiuni, dar mereu înstrunat în avânturile sale artistice, s-a aflat numai singur faţă eu ministrul, carele, după obiceiul practicat acum de autorităţile noastte, i-a tot măsurat inspiraţiunele cu rupul şi i-a cântărit arta cu merticul. Deci, ceea ce ar fi ttebuit să fie cu totul demn de exterior, abia cu puţin a fost înălţat mai presus de o medioctă instalaţiune eclesiastică, cu catacter cam ambiguu, cam cutcit. Astfel cade acum sub ochi causa penttu ce nu s-a putut da ordonanţei şi amănuntelot din interior toată
178
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
17')
dezvoltarea artistică, toată cotecţiunea de stil, toate perfecţiunile corespunzătoare cu ale conceputului general al monumentului şi cu ale execuţiunii sale extetioare.
Ne resumăm constatând, că mai cu seamă restauraţiunea de pe dinafară s-a lucrat în deplină libertate; că aceasta s-a făcut după rostul aşezat de ministrul din 1874, şi că ea s-a lucrat pe temeiuti la a cător întocmire au concurs tot felul de cercetaţi în documentele locale şi străine, tot felul de compataţiuni cu edificii de pe aiurea, întrucâtva asemănate în stil cu monumentul nostru.
Această lucrare era temeinic înjghebată pe asemenea baze, când d. Maiorescu a părăsit ministerul. Unora din miniştrii ce i-au urmat, le revine meritul - de altmintrelea cu totul secundar şi pasiv - de a nu fi împedecat lucrarea. Intru atâta şi întru nimic mai mult ei au isprăvnicit-o.
Cu toate acestea, publicaţiunea oficială, pe care o lăudăm aci, nu pomeneşte în toată ţesătura şi ordonanţa ei solemnă decât despre cei care au tras turta gata după vatră. E o sistemă comodă de a se glorifica pe sieşi; ea este cunoscută de când cu pupăza fabulistului Lafontaine.
Deci după ce, sub formele cele mai apoteotice, cartea d-lor miniştri le atribuie tot meritul iniţiativei şi al execuţiunii, când este a termina, dânsa proclamă următoarele idei:
Monumentul de la Curtea de Argeş rămâne pentru toţi timpii izvor de cuvinte şi de idei. Istoria lui se oglindeşte în însăşi istoria poporului român, şi precum bătrânii cronicari rămâneau în uimire înaintea lui şi strigau:
«Fericit cel ce a făcut-o, fericit cel ce a lucrat-o! Vrednici sunt de laudă!»
Trebuie şi noi să zicem:
«Fericiţi cei ce din nou au restaurat-o, din nou au sfinţit-o! Mărire şi Glorie lor!»
Cât despre sfinţirea ei, rămână-le penrru vecie toată Gloria şi toată Mărirea, actualilor preşedinte de consiliu şi ministru de culte! Să le fie pentru iertarea păcatelor! Folosească-se în pace de această onoare, deoarece au nemerit, acolo unde n-au gătit.
Iar când este vorba despre restaurare, - osebit de Regele, care pururea a ocrotit această luctare artistică şi naţională, şi osebit de
meritosul architect d. Lecomte du Nouy, care cu inteligentă pasiune s-a devotat operei, - apoi cată să spunem curat: că s-ar fi cuvenit publicaţiunii oficiale a ministerului ca ea să nu nesocotească cu aşa presumpţioasă împăunare şi să nu tacă cu tot dinadinsul numele celor cărora le revine cea mai bună parte din acest merit, şi adică numele fostului ministru Titu Maiorescu şi acela al celui care, revendicând în cazul de faţă un drept al său, subscrie fără sfială rândurile de pană aci.
Odobescu."
Dacă Odobescu ar fi aşteptat vro 4 ani, şi-ar fi modificat imputarea de mai sus. După căderea ministerului Brătianu a început o luptă pe atât de violentă pe cât de nedreaptă în contra modului artistic al restaurării d-lui Lecomte du Nouy şi în contra cheltuielelor încuviinţate sub ministerul liberal. Atunci, la 1890, s-a publicat cu ajutorul d-lui Dimitrie A. Sturdza o dare de samă amănunţită asupra restautării, în care se arată cine 1-a adus pe d. Lecomte du Nouy în ţară, şi se cuprinde şi lucrarea comisiunii, din care făcea parte Odobescu.
în entuziasmul serbărilor uitarea se explică uşor; dar la vreme de nevoie şi de răspundere, memoria devine mai exactă.
DISCURSURI PARLAMENTARE
181
19
Repararea teatrului din Bucureşti, încurajarea artelor din partea statului
(Şedinţa Camerei de la 18 fevruarie 1875)
B. Boerescu, fiind ministru de culte ad-interim de la 9 ianuarie pană la 6 aprilie 1874, a prezenrat un proiecr de lege pentru repararea edificiului teatrului naţional din Bucureşti cu 700 000 franci plătiţi de stat. Comitetul delegaţilor Camerei 1-a modificat în sensul ca să se acorde numai un împrumut de 300 000 franci, garantat de stat, care să se achite treptat din sporul de prevăzut la încasările teatrului. Astfel vine proiectul în dezbaterea Camerei.
Ministrul cultelor T. Maiorescu. D-lor, proiectul de lege în chestiune, prin care s-a cerut ţifra de 700 000 lei, s-a prezentat de predecesorul meu. Atunci era gândul de a se face la teatru o reparaţiune radicală, de a se preschimba rândurile lojilor etc. Pe urmă s-a părăsit această idee şi s-a mărginit lucrarea la suma de 300 000 pentru a se face o reparaţiune completă, dar păstrându-se forma actuală.
La început propunerea era bazată pe ideea că guvernul să se împrumute cu această sumă de bani de la casa de depuneţi şi consemnaţiuni şi să o plătească prin anuităţi, iar anuităţile se spera că se vor putea acoperi din sporul de venituri ce însuş teatrul ar produce.
La întrebarea d-lui Văsescu: dar care este acest venit? nu se poate răspunde întt-un mod exact, fiindcă venitul este variabil. Dacă teatrul va fi vizitat de un numeros public în toate serile, atunci venitul va ajunge, iar dacă publicul va fi puţin numeros, atunci venitul va fi ptea mic.
Cu toate acestea, precum am văzut din comptul ce mi s-a dat de cătte comitet, venitul ar fi de 39 000 lei pe an. Cu această sumă s-ar putea plăti anuitatea pe fiecare an când s-ar lua de la casa de depuneri o sumă de 300 000 lei, şi s-ar putea achita în timp de 12 ani. Iată pe ce se bazează guvernul a crede că această sumă s-ar putea achita din spotul ce ar da teatrul reparat.
în ceea ce priveşte reparaţiunile, devizul este făcut, şi orcine ar dori să-1 vază împreună cu toate detaliele, îl poate găsi la minister.
La întrebarea d-lui Văsescu: dacă nu ar fi mai bine ca municipalitatea capitalei să se însărcineze cu facerea acestor reparaţiuni, îi voi răspunde că teatrul este al statului, şi pentru ca să facă cineva o donaţiune, după legile noastre se cer două fiinţe, una care să ofere şi ceailaltâ care să primească donaţiunea, şi eu în baza acestui princip am întrebat pe d. primar al capitalei, dacă primeşte, dat d-sa mi-a răspuns că nu primeşte, fiindcă sarcina ar fi foarte mare. Dacă d-voastră credeţi că Adunarea ar putea sili pe municipalitate să primească teatrul, atunci este altceva; eu însă nu cred aceasta. Deci nu ne rămâne decât să lămurim ceea ce este de făcut cu această proprietate a statului.
D. Văsescu. Se poate obliga municipalitatea.
Ministrul cultelor. După mine nu se poate obliga o municipalitate ca să iea un edificiu, care nu este al ei, nici zidit de dânsa, şi tog pe onot. d. Văsescu să întrebe şi pe alţi domni membri din partidul d-sale libetal, dacă aceasta at fi o faptă liberală, când Adunarea ar obliga municipalitatea capitalei să întteţie un edificiu, cate este proprietatea statului. Eu cted că este foarte natural, ca acest edificiu fiind proprietate a statului,
182
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
183
statul să-1 şi întreţie cu din mijloacele sale proprii. Iar când venitul teatrului nu ar ajunge pentru acoperirea acelor anuităţi, iarăş crez că statul urmează să iea asupră-şi partea ce va lipsi.
Acum, după ce am vorbir în ceea ce priveşte chestiunea materială a acestui edificiu, îmi voi permite să vă spui câteva cuvinte şi în privinţa chestiunii morale.
Teatrul s-a zis că este o şcoală, în care se cultivă arta şi se dezvoltă talentele artiştilor. Aceasta poate fi adevărat pană la un punct, dar iacă unde începe divergenţa de opiniune între d. BoIIiac şi mine în privinţa teatrului. Onor. d. Bolliac este din acel timp, în care Principele Ştirbei a clădit teatrul ce-1 avem, şi bine a făcut de 1-a clădit, căci în el a început dezvoltarea artistică la noi. Pe atunci, şi mai de mult încă, începuse cu mult entuziasm a se interesa societatea la dezvoltarea artelor. îmi aduc aminte, că la Iaşi dd. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi răposatul Constantin Negruzzi se interesau foarte mult şi cu un vădit succes pentru teatru.
Aci în Bucureşti era răposatul Heliade şi dd. Bolliac, fraţii Florescu, fraţii Golescu, răposatul Câmpineanu şi alţii, care puneau asemenea un mare interes pentru dezvoltarea artei dramatice în România şi erau gata a face sacrificii. Pe arunci se vedea şi un personal, care începea a fi atras de acel curent pentru dezvoltarea artelor, şi erau şi piese dramatice, care se lucrau sau se prelucrau.
Aş întreba pe onor. d. Bolliac, ce s-a făcut din toată această mişcate? Un singur actor s-a produs, n-am nevoie să-1 numesc; dar care sunt şcolarii, urmaşii lui astăzi? Unde sunt urmaşii lui Alecsandri, care ar putea da drept guvernului să se intereseze la dezvoltarea unor anumite talente?
Nici în tinerimea de astăzi nu există o mişcare artistică, nici societatea nu contribuie la încurajarea dezvoltării unei mişcări artistice, pentru ca statul să se creadă dator a veni în ajutorul acestei mişcări. Asupra acestui punct trebuie să fim lămuriţi. Statul nu poate prin o inscripţiune în budget să facă un actor,
când nu sunt talente probabile. Statul asemenea nu poate prin budget să producă piese dramatice. Şi dacă nu s-a înscris o ţifră în budget penttu arta dramatică, într-un timp când această artă începea a se dezvolta, se poate întâmpla ca înscriind-o astăzi, să vie exploatatori, care nu merită să poarte numele de scriitori dramatici, şi să profite de budgetul statului. După apteţietea mea, astăzi nu at fi justificată nici o înscriere în budget pentru încurajarea artei dtamatice, care nu există, nici pentru orce dezvoltate artistică, care mi se pare că lipseşte.
Dacă însă teattul poate singur să-şi creeze atâtea fonduti încât să se înfrumuseţeze această clădire devenită naţională, şi dacă el ar aduna aţâţi bani încât să poată ttimite câţiva tineri în străinătate, ca să înveţe mai bine arta dramatică, decât ar putea-o învăţa astăzi la noi; dacă societatea va da concursul ei pentru înflorirea artelor la noi, vom da şi noi ajutorul cât vom putea; dar ca să încriem în budgetul statului o cifră pentru arta dramarică, în starea în care este astăzi, cred că nu este necesitate. Dacă societatea înaltă din Bucureşti voieşte să aibă o operă italiană, numai pentru că nu poate călători iarna în străinătate, pe unde se duc mai toţi vara de cheltuiesc sume însemnate pentru a se distrage şi a admira operele de artă etc, nu are decât să conttibuie singură pentru a avea un local şi artişti mai buni (aplauze). Nu este interesul statului să încurajeze o operă străină în România.
Pe aceste considerante dar şi cu rezerva ce am făcut, vă rog, d-lor deputaţi, să primiţi acest ptoiect de lege cum l-am prezentat, căci e vorba numai de reparaţiunea teatrului, pe care nu-1 puteţi lăsa în detăpănare; şi cu mijloacele propuse în acest proiect cred că nu va fi în greutatea statului1.
1 Repararea edificiului şi noua decorare a interiorului teatrului s-au făcut după indicările lui Al. Odobescu, dar cu toată sporirea stalurilor şi a venitului, teatrul n-a fost în stare să restituie împrumutul, care mai pe urmă s-a achitat din budgetul statului.
DISCURSURI PARLAMENTARE
185
20
Asupra budgetului pe 1876. - Internatele liceelor. - Notă despre documentele Hurmuzaki
(Şedinţa Camerei de la 5 martie 1875)
Se discută budgetul prealabil al Ministerului Instrucţiunii Publice pe 1876, care este de 8 229 223 lei şi - faţă cu gteutăţile finanţiare de care vorbeşte mai jos discursul 24 - prezentă un plus numai de 88 941 lei peste budgetul precedent.
Acest spor e în favoarea şcoalelor normale, a unor burse pentru viitorii medici de plasă, a restaurării Bisericei episcopale de la Curtea de Argeş şi a publicării documentelor istorice Hurmuzaki. în discuţia generală vorbeşte d. Nicolae Ionescu în favoarea internatelor de la liceele statului, îi răspunde:
Ministrul cultelor T. Maiorescu. D-lor deputaţi, îmi pare rău să repet iarăş observaţiunea ce avui onoare a o mai face, că d. deputat Nicolae Ionescu a vorbit şi de astă dată în necunoştintă de cauză, sau cel puţin numai în jumătate cunoştinţă de cauză, şi nu ştiu ce este mai rău, deplina necunoştintă sau jumătatea necunoştintă. Nu mă miră aceasta cât pentru Englitera, dar sunt în drept a mă mira de necunoştintă d-sale câr pentru noi aci.
La St. Sava, d-lor, în budgetul pe 1876 aţi menţinut cifra de 60 elevi; vasăzică nu s-a redus nici o bursă, şi de aceea
chestiunea rămâne în stătu quo de la sine. Prin urmare dacă nu veţi schimba legea şi nu veţi desfiinţa printr-un vot internatele liceelor, cum vă propune proiectul meu, arunci la septemvtie 1875 se va publica concurs pentru locurile vacante după cum făceam mai înainte; şi chestiunea va rămânea dar deschisă penttu 1876, nefiind astăzi pusă deloc în discuţiune existenţa sau neexistenţa intetnatelor. Ceea ce a spus d. Ionescu era mai mulr o replică la ceea ce s-a tranşat de d-voastră prin un vor ce l-aţi dat la budgetul tectificativ pe 1875.
D. Ionescu mi-a adus acuzarea, că la septemvrie 1874 când eram ministru, nu am ţinut concurs pentru locurile vacante. Aceasta îmi dă drept a-i spune că aci are numai o jumătate de cunoştinţă. în adevăr, d-lor, în luna aprilie 1874 pe la mijlocul anului şcolar, când am avut onoarea să intru în minister, am găsit în budget aceeaş cifră care se prevedea în toţi anii, d. e. pentru liceul din Iaşi 105 intetni, dar în realitate în internatul din Iaşi nu erau decât vto 40 de elevi.
Prin urmare acea cifră era numai în budget, însă în realitate la aprilie 1874 erau 40 interni, şi comisiunea budgetată, pe care am întrebat-o, a răspuns că nu voieşte să dea intetnatelor o întindete mai mare, ci voieşte să menţie cifra minimală pană când se va tranşa chestiunea prin lege. Aşadar cifra în fiinţă de 40 elevi rămâne intactă; şi dacă din acest număr de 40 se va afla un loc vacant, atunci se va publica concurs; iar dacă în cursul anului şcolar nu se va face nici o vacanţă, atunci nu se va publica concurs; căci se poate întâmpla ca în clasa 7-a să nu fie nici un elev intern, şi astfel să nu se poată face nici un loc vacant, şi atunci va rămânea tot cifra de 40, însă fără nouă primiri prin concurs la septemvrie 1875.
D. Ionescu a voit să ne aducă la chestiunea de princip, care este a se tranşa prin lege. Ei bine, şi aci voi spune că d-sa are numai jumătate de cunoştinţă, şi dezminţirea, de care se plânge, i-o dau încă o dată.
186
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
187
In Englitera nu este nici un internat întreţinut de stat pentru licee. Prin urmare rău a cirar d. Ionescu Englirera în cazul de faţă, şi în cele mai mulre cazuri o citează fără a şti ce vorbeşte. Aceasta o ştim toţi, că şi în Englitera sunt internare, ca în toate ţările, întrebarea era, dacă sunt internatele în budgetul statului. Şi aci îi dau cea mai formală dezminţire: în Englitera nu există nici o livră sterling în budgetul statului pentru întreţinerea de internate corespunzătoare liceelor noastre. D. Ionescu a zis că eu am fost unul din aceia care au căutat să fundeze un internat privat, penttu ca să nu ne mai adresăm la stat în orce moment. Aşa este, am fundat împreună cu mai mulţi amici un internat în Iaşi, m-ara rettas însă demult din asociaţiune. Mă mir numai, cum din şcoala liberală modernă, la care aparţine d. Ionescu, cum să iasă tocmai de aci combaterea contra tendenţei de a se face societatea cât se poate mai independentă de guvern. Dar, d-lor, închipuiţi-vă că mai mulţi dintre noi ne-am constitui într-o societate privată pentru o casă de pensiuni, rente şi ajutoare muruale, pentru ca să nu mai venim cu cereri de pensiuni şi rente la stat: şi când un ministru, văzând această lăudabilă întteptindere, ar zice: e bine să încurajăm această societate privată, d-voastră liberalii aţi purea să vă opuneţi? Şi eu recunosc datoria pentru srat de a menţine obligaţiunea învăţământului primar, recunosc asemenea datoria statului pentru şcoalele normale pedagogice cu internatele lor, dar nu recunosc datoria statului pentru internatele liceelor; şi înttu aceasta mă sprijin chiar pe exemplul Engliterei, unde nu se cheltuieşte nici un ban pentru ţinerea în internate a elevilor din licee, din partea statului. Elevilor săraci din licee să li se dea subvenţiuni, dar nu cazarma internatelor.
NOTA
Publicarea documentelor Hurmuzaki, care s-a început în urma primei subvenţiuni înscrise în budgetul pe 1876 (vezi pag. 283; ed. n. - p. 184), merită câteva desluşiţi.
Documentele relative la istoria română, copiate printr-o favoare excepţională şi cu o neobosită stăruinţă de Eudoxiu Hurmuzaki din archiva imperială de la Viena, se aflau după moartea acestuia (29 ianuarie 1874) in păstrarea fratelui său Gheorghe la Cernăuţi. Fiind de temut că guvernul din Viena le va lua înapoi precum se zvonea (cu atât mai mult, cu cât se apropia anivetsara seculară a incorporării Bucovinei în Austria - 1775 -, şi tocmai asupra acestei încorporări colecţia Hurmuzaki cuprindea cele mai curioase documente), autotul scrierii de faţă, de-abia numit ministru al cultelor la 7 aprilie 1874, s-a dus fără de veste la Cernăuţi, s-a înţeles personal cu Gheorghe Hurmuzaki şi a pus să se trimită imediat lăzile cu preţioasele manuscripte la Bucureşti în primirea d-lui Dimittie A. Stutdza, pe care - în înţelegere cu Gh. Hurmuzaki - 1-a numit membru în comisiunea  creată ad-hoc, împreună cu Mihail Kogălniceanu, AI. Odobescu şi d. T. Rosetti, dând acestei comisiuni ca secretar pentru îngrijirea şi cercetarea imprimatelor pe d. Ion Slavici, care ocupă şi astăzi acest post. Şi d. B. P. Hasdeu fusese numit membru al comisiunii, însă a refuzat; comisiunea era onorifică, fără diurne; numai secretarul primea şi primeşte şi astăzi o retribuţiune. (D. Slavici ne fusese semnalar, de pe când era soldat în Viena şi suferea dc o crudă boală, ca un tânăr dc talent şi foarte muncitor. „Junimiştii" i-au venit fireşte în ajutor.) - De la 1880 publicarea documentelot Hurmuzaki a trecut sub auspiciile Academiei Române, care a luat buna dispoziţie de a intercala şi documente culese de alţii, în cea mai mare parte după însărcinarea
188
TITU MAIORESCU
Academiei. Cu această întindere, publicarea se urmează şi acum, fiind mereu subvenţionată de minister, şi a ajuns la al 25-lea volum cu o cheltuială de peste 400 000 lei. D. Dimitrie A. Sturdza, în calitatea sa de secretar general al Academiei Române, are meritul de a fi urmărit cu o deosebită îngrijire continuarea acestei opete de cea mai mare însemnătate pentru istoriografia română.
Mica parte ce a avut-o autorul scrierii de faţă înttu dobândirea documentelor Hurmuzaki şi înlesnirea publicării lor, a fost trecută sub tăcere în câteva dări de seamă de pe timpul ministerului I. Brătianu; dar a fost cu prisosinţă relevată mai pe urmă, la 1890 şi la 1894, când unii miniştri conservatori, bănuind că d. secretar general al Academiei Române introduce şi aici interese de partid (printre colaboratorii remuneraţi la publicarea documentelor se află d. e. şi d. 1. Skupiewski), voiau să reducă subvenţia acordată de guvetn. (Vezi pag. 275. ed. n. - p. 179).
21
Asupra legii pentru subvenţionarea şcoalelor române din Braşov1
(Şedinţa Senatului de la 6 martie 1875)
După stăruinţa autorului acestei publicări se adusese la 1872 în Cameră din iniţiativă parlamentară un proiect de lege pentru a se da gimnaziului şi Bisericei române din Braşov o subvenţiune anuală de 15 000 lei (peste cei 23 500 lei, care se dau în virtutea unei legi anterioare). Cu oarecare greutate proiectul a trecut prin secţiunile Camerei; dintre cei 7 delegaţi au fost 3 - N. Blaremberg, C. Văleanu şi Popovici - contra proiectului, iar majoritatea de 4 pentru - d-nii Greceanu, Chiţu, Boliac şi T. Maiorescu. Acest din urmă a fost ales raporror; dar proiectul n-a putut sttăbate la ordinea zilei decât la 31 ianuarie 1875, după ce raportorul fusese numit ministru al cultelor şi a insistat în favoarea proiectului. în acea şedinţă legea a fost combătută de D. Văsescu, C. Văleanu, P. Tufelcică, Gr. Balş, dar susţinută de M. Kogălniceanu, G. Chiţu şi fireşte de ministtul cultelor, şi a ttecut cu 70 voturi contra 26. Ajungând astfel în dezbaterea publică a Senatului la 6 martie 1875, ea este violent combătută de d. Deşliu, căruia îi răspunde:
Vezi mai sus şi discursul 11.
UiaCUKSUKi rAKLAMtlN lAKt
Ministrul cultelor; T. Maiorescu. D-lor senatori, provocarea ce a făcut-o d. Deşliu la jurnalele din străinătate şi invitarea adresată guvernului de a rettage acest proiect de lege, mă sileşte să zic câteva cuvinte. Vă spun dinainte că voi fi scurt, şi las la oratorii mai competenţi să vorbească în această materie. Zic mai competenţi, căci această lege este ieşită din iniţiativa Cametei, iar nu a guvernului, şi prin urmare este în ptoptia competenţă a d-voasttă să o susţineţi sau să o respingeţi. Esre în adevăr ieşită din iniţiativa Cametei, iar nu, cum lasă a crede d. Deşliu, numai ca un mijloc de procedare. Este aşa de adevărat că este din iniţiativa Camerei, încât a fost chiar contra voinţei ministrului, care era atunci, d-lui generai Tell; nu aveţi decât să vedeţi cine este subscris în propunerea primitivă, şi vă veţi convinge. Propunerea este făcută în 1872, şi este subscrisă între alţii de d-nii Kogălniceanu, Mânu, Balş, Vernescu, Vladimir Ghica, eu eram raportor, şi nu veţi presupune, că aceşti deputaţi erau la discreţiunea d-lui Tell. Era dar în toată esenţa lui un proiect ieşit din iniţiativa Camerei. Prin urmare tot ce adresează d. senator, care a vorbit înaintea mea, guvernului în această privinţă, guvernul nu o poate primi, căci nu el a făcut propunerea. Acum daţi-mi voie a vă spune penttu ce guvetnul nu s-a opus, căci tot rolul guvernului se mărgineşte în a nu se opune. D-lor senatori, biserica Si. Nicolae din Braşov o vedem totdeauna subvenţionată în budgetul României de când s-a început a se face budget la noi, şi totdeodată se mai prevede în budget o sumă şi pentru gimnaziul din Braşov. V-aş ruga mai întâi, d-lor, să nu confundaţi această sumă ce vi se cere prin proiectul ce este astăzi în discuţiune, cu suma ce este deja ptin o altă lege înscrisă în budget pentru gimnaziul din Braşov, sumă de 23 500 lei. Căci biserica Sf. Nicolae avea o moşie în România, şi o parte din ea era afecrată pentru întreţinerea unei monastiri, şi altă parte pentru biserica sau şcoală din Braşov.
/. Deşliu. Cum se numeşte moşia aceea?
Ministrul cultelor şi instrucţiunii publice. Nu-mi aduc aminte numele moşiei, şi m-aş fi pregătit de aceasta dacă aş fi ştiut că onot. d. Deşliu cu ocazia unei legi ce se discută, cete detaliuri asupra alrei legi ce e de mult votată. îmi va face însă onoare onor. d. Deşliu a nu se îndoi un moment de ceea ce îi spun, pană la probă contrară. Afirm dar, că între altele şi din motivul relaţiunilor pecuniare, ce derivau de la o moşie prerinsă de biserica Sf. Nicolae din Braşov şi situată în România, Camera Română de mult timp s-a văzut datoare a înscrie o sumă pentru gimnaziul şi biserica Sf. Nicolae din Braşov, şi s-a regulat prin urmare a se prevedea în budgetul fiecărui an două mii galbeni. Ceailaltă subvenţiune ce s-a prevăzut iarăş în budgetul ţării pentru gimnaziul St. Nicolae din Braşov, a fost dată tot din acele motive, însă adeseoti variabilă; a fost şi 13 000 lei şi 10 000 lei, în budgetul pe 74 s-a prevăzut 15 000 lei şi această cifră s-a menţinut şi în budgetul pe '75 şi '76. Să vedem acum ce a făcut pe onor. d-ni deputaţi, care au luat iniţiativa în Cameră, să ceară ca acest ajutor să nu mai fie numai o insctipţiune budgetară, ci să fie rezultatul unei legi. Cel dintâi motiv, după câte s-a zis în Cameră, a fost că dacă s-a acordat această subvenţiune acestui gimnaziu, a fost consideraţiunea că este un gimnaziu pur românesc ortodox. Astăzi el se vede în poziţie că cheltuielile necesarii să le aibă numai din modestele contribuţiuni ale locuitorilor comunei, care nu sunt îndeajuns, şi prin urmare este ameninţat acest institut de a cădea, dacă nu ar avea şi această subvenţiune din parrea României. România însă păstrează o deosebită recunoştinţă oraşului Braşov; căci în vremile rrecute, şi chiar la începutul secolului acesta, de câte ort ţara era bântuită de jafurile şi de măcelul turcilor, de câte ori Augustul nosttu suzeran permitea să se facă peste Dunăre zavera cu sabie şi foc, familiele române găseau un refugiu în Braşov, frumosul oraş al unui stat vecin, cult şi creştinesc; al 2-lea motiv al Camerii a fost că ptin budgetul pe 73
192
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
193
d. ministru de atunci, generalul Tell, a şters această subvenţiune şi numai comisia budgetară şi Camera au înscris-o la loc; şi pentru ca pe viitof să nu mai fie expus acest gimnaziu la asemenea întâmplări prea uşoare, Camera a hotărât să facă acest proiect de lege. Subvenţiunea se înţelege că se va da numai pe cât timp veţi avea mijloace, căci la caz contrar puteţi face un proiect de lege, sau din partea guvernului, sau din iniţiativa Corpurilor Legiuitoare, prin care puteţi tetrage subvenţiunea.
Iată dat motivele pentru care s-a făcut acest proiect de lege. Onor. d. Deşliu, cu această ocaziune, ne zice: propriele noastre şcoli sunt igrasioase. Ei bine, d-lor senatori, să ne înţelegem asupra acestui lucra; ştim că este încă mult de făcut în administraţiunea şi învăţătura noastră; sunt şcoli cate sunt igtasioasc, aceasta este trist, sunt conttacte de închiriere ale acelor şcoli, care nu se pot nimici din cauză că terminele nu sunt încă expirate; dar bine, dacă sunt case igrasioase în unele din şcolile noastre, astăzi când se cere a se da o subvenţiune şcoalei din Braşov de 15 000 lei, prin aceasta oare s-ar putea opri acel rău? Dacă nu s-ar vota această sumă, am ajunge oare la scopul nostru de a face să dispară igrasia? Vă cere Camera să ştergeţi 15 000 de la stârpirea igrasiei şi să le înscrieţi la şcoala din Braşov? Cum se pot întâlni aceste două elemente?
Acum, d-lor, să viu la cele zise despre unele foi străine, şi mai cu seamă de foile ungare. Le-am citit şi eu; dar daţi-mi voie, d-lor senatori, a vă spune, că guvernul este convins că nu este cea mai mică umbră de politică în acest proiect de lege. Sunt lucruri elementate de cultură, de instrucţiune şi de artă, în privirea cărora din fericire se pot întâlni toate statele şi toate popoarele fără altă gelozie decât gelozia de a se întrece unele pe altele în lupta paşnică a civilizaţiunii.
Cu prilejul discuţiunii făcute la Viena despre noua universitate din Cernăuţi s-a propus a se introduce şi limba şi litetatura română. Au fost deputaţi eminenţi, care au dat o
frumoasă expresie acelor simţiminte umanitare, care sunt cu tottd depărtate de otce politică agresivă. Au fost, ce e drept, şi alţi deputaţi, cate vorbeau de germanizarea Orientului, precum sunt astăzi foi ungate care vorbesc dc daco-români cu ocazia subvenţiunii noastre penttu Btaşov. Dat aceste sunt visuri izolate şi incoherente, de care nu pot fi răspunzătoare guvernele în politica lor prudentă. O tepet: dacă noi, stat tânăr, am învăţat un mare adevăr de la civilizaţia apuseană, a fost iubirea absolută a culturei, tendenţa de a o lăţi pretutindeni şi despteţul spiritului de cucerire brutală.
Iacă pentru ce cred că nu este ceva tău sau neobişnuit, ca un stat să subvenţioneze o şcoală privată confesională în alt stat, înttu cât rămâne exclusiv în marginile cultutei. Nu ştiu ce face Austtia în această privinţă, din întâmplare însă ştiu că pentru biserica şi şcoala protestantă din Iaşi vine regulat subvenţiunea de la împăratul Germaniei. Este o şcoală franceză la Atena, la Roma etc. Cine se poate împotrivi la aceasta? - Cum se dau aceşti bani? Ca o inscripţiune în budget; şi budgetul îl prezentă guvernul. Dar iată o iniţiativă a Camerei care zice, de ce să fie aceasta numai o inscripţiune budgetară făcută de guvern? Să se facă prin lege! Este adevătat că budgetul se votează de noi, Camera deputaţilor, dar să nu fie numai în atributul ministrului, ca să şi şteargă suma dacă ar voi, ci să fie guvernul obligat de a o menţine cât noi Corpurile Legiuitoare vom voi, să nu fim numai noi, Camera, ci să fie şi Senatul consultat, şi el să spună că asa să fie. Şi tocmai un d. senator, după ce guvernul primeşte lucrai din considerările arătate, se miră de ce vine chestiunea şi în Senat? Apoi vine în Senat, deşi cum v-am spus este trecută atât în budgetul pe 1875, cât şi în acel pe 1876, tocmai ca să vă pronunţaţi şi d-voastră. Nu vă va conveni? Din iniţiativa d-voastră propuneţi o lege ca să se şteargă, dar nu lăsaţi ca să se şteargă fără să ştiţi şi d-voastră. Mărtutisesc că pe această cale constituţională găsesc foarte straniu ca un senator să se mite de ce se face un
194
TITU MAIORESCU
proiect de lege. Ar fi consecvent d. Deşliu când ar zice: recunosc că este bine să se facă un proiect de lege în această ptivinţă, însă fiindcă sunt contra, cer să se respingă; dar să recunoască că e bine să se dea, însă nu prin proiect de lege, adecă să nu fie întrebat şi Senatul, este o procedare constituţională atât de înaltă, încât eu unul nu o mai înţeleg.
Mai votbeşte în contra proiectului Dr. Turncscu, dar îl apără C. Bozianu, şi în sfârşit legea se votează şi de Senat cu 31 bile contra 9. De atunci noua subvenţiune s-a asigurat şi este alocată în budgetul fiecărui an. După retragerea ministerului L. Catargi, ajungând Al. Orăscu ministru de culte pentru câteva zile (4-26 aprilie 1876), efemerul ministru se grăbeşte să ceară anulatea acestei legi, şi prin taportul No. 3334 din 22 aprilie 1876 (dosarul No. 220 din 1876 al divisiunii şcoalelor) propune chiar suspendarea vechiei subvenţiuni de 23 500 lei, voind astfel să suprime şcoalelor române din Braşov orce ajutor. Din norocire Al. Orăscu după 3 săptămâni cade din minister, iar succesorul său d. G. Chiţu menţine subvenţiunea din amândouă legile. -Ceea ce nu a împedecat pe „un bătrân" liberal să scrie în Voinţa Naţională de Ia 8 octomvrie 1894: „Ministrul sub conservatori, care a şters din budget subvenţiunea şcoalelor române din Braşov, a fost d. T. Maiorescu, actualul rector al Universităţii din Bucureşti"!
22
Asupra examenului de liberă practică a medicilor şi asupra unor stipendii
(Şedinţa Senatului de la 6 martie 1875)
Ministrul cultelot T. Maiotescu modificase, prin consiliul dc miniştri şi decret domnesc, att. 63 al Regulamentului Facultăţii de Medicină în sensul de a permite examenul de liberă practică al medicilor cu diplome străine nu numai în limba română, ci şi în limba latină, franceză sau germană. Acelaş ministru trimisese în sttăinâtate pentru studii istorice şi limbistice pe bursierii Gr. Tocilescu, Al. Lambrior, G. Panu şi G. Dem. Teodorescu fără concurs. La o interpelate dezvoltată de senatorul J. Deşliu în contra acestor două dispoziţii, răspunde:
Ministrul cultelor T. Maiorescu. D-lor senatori, d. interpelam a început prin declararea, că d-sa nu a făcut aceste interpelări din spirit de ostilitate, ci numai penttu că s-a crezut dator a veghea să nu se comită nici o ilegalitate din partea vreunui ministtu. îi mulţumesc de spiritul ce-1 animează şi cu atât mai mult îi mulţumesc cu cât mi se dă ocaziune de a răspunde la câteva cuvinte şi agitări, care s-au aruncat şi prin unele gazete. Guvernul, d-lor, nu poate totdeauna să răspundă la jurnale, dar e datoria sa de a răspunde Corpurilor legiuitoare.
196
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
197
Mă întreabă d. interpelam, mai înrâi, dacă s-a făcut modificarea art. 63 din regulamentul Facultăţii de Medicină din Bucureşti după consultarea facultăţii, şi dacă aceasta s-a făcut şi cu avizul consiliului superior de instrucţiune, sau numai prin consiliul de miniştri şi cu sancţiunea Domnitorului. - Răspund: modificarea art. 63 din regulamentul în chestiune am făcut-o numai prin consiliul de miniştti şi cu sancţionarea Domnitorului fără a aştepta o propunere formală a facultăţii şi fără avizul consiliului permanent al instrucţiunii.
D-lor, voi avea onoare a vă arăta justeţa acestei procedări, pe care o menţin în întregul ei. La Facultatea de Medicină din Bucureşti, ca la toate facultăţile, există un regulament pentru chestiile proprii ale facultăţii, pentru admiterea studenţilor la examene, pentru programa studiilor, împărţirea în ani etc.
Acest regulament rrebuie să fie elaborat de facultate şi trebuie să fie aprobat de ministru luând şi avizul consiliului permanent. Iată ce zice în această privinţă art. 288 din legea instrucţiunii publice:
„Consiliul facultăţii formează regulamentele sale. Măsurile regulamentare nu pot avea putere, pană nu se vor aproba de minister, după formele prescrise de legi".
Dar ştiţi d-voastră totodată că sunt şi regulamente, care nu se fac de corpul facultăţii, ci trebuie să se facă prin consiliul de miniştri, adică regulamente care nu prevăd însăş organizarea facultăţei înlăuntrul ei, ci regulamente care regulamentează un articol special din lege în putinţa lui de a se aplica în general la viaţa publică. Aceste două feluri de regulamente sunt foarte deosebite; ele au numai numele în comun.
în regulamentul Facultăţii de Medicină, aşa cum îl văd tipărit, s-a strecurat, după părerea mea, următoarea greşala de competenţă.
Pană la art. 56 din regulamentul facultăţii se prevăd afacerile interioare ale ei, examinarea studenţilor şi altele; însă de la art. 57 înainte pană la 80, şi în acest spaţiu intră şi art. 63
pe care l-am schimbat, în aceste articole, zic, este un apendice la acel regulament, care vorbeşte despre examenile pentru admiterea la libera practică.
Ce este aceasta? Ce însemnează libera practică permisă de o facultate? Este vorba despre o diplomă a chiar facultăţii, intrând în dezbatere facultatea proprie? Este dreptul de a practica o profesiune în facultate însăş? Nu, d-lor, este regulamentarea, nu a facultăţii, ci a art. 273 din legea instrucţiunii, care zice: „Diplomele câştigate la universităţile străine nu vor conferi nici un drept în România, fără un examen prealabil".
Este dar vorba de echivalenţa actelor dobândite în alte state, afacere a administtaţiei genetale, şi de dreptul de libetă practică în ţară, în afară de facultate.
Acum vă întreb pe d-voastră, acest examen prealabil pentru diplomele străine cine voiţi să-1 regulamenteze? Căci în tot modul ttebuie să se regulamenteze. Fiindcă e vorba pentru medicina practică, ar putea să vină ministrul de interne, care are serviciul sanitar, şi fără privire necesară la legea instrucţiunii să-1 regulamenteze prin consiliul de miniştri. Căci dacă nu este vorba de un regulament al facultăţii în sine, ci de regulamentatea unui art. genetal din legea instrucţiunii (art. 273), aceasta nu se poate face decât prin consiliul de miniştri şi fără avizul consiliului permanent de instfucţiune. Acest aviz se cere numai pentru chiar aplicarea unei norme legale, stabilite sau prin lege sau prin regulament de administraţie publică, dar nu pentru însăş crearea legii sau a regulamentului genetal.
Dacă este să vorbim un cuvânt mai mult în această materie, cred că este o călcare de competenţă de a se pune în apendicele unui regulament de facultate şi dreptul de liberă practică. Să vedem, cum se face la alte facultăţi. Facultatea juridică dă diplome de licenţiaţi sau doctori în drept; dar dreptul de a practica jurisprudenţa, de a fi advocat, îl dă facultatea juridică? Cine înscrie în lista avocaţilof, facultatea juridică? Niciodată şi nicăeri! Ci consiliul de advocaţi; căci alta
198
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
199
este a dobândi diplome şi alta este a exercita în ptactică o profesiune. Prin urmare dacă într-un apendice al regulamentului unei facultăţi se vorbeşte despte libera practică, aceasta nu este în virtutea însuş a dreptului facultăţii, ci este o delegaţiune ce o dă consiliul miniştrilor cui vrea.
Riguros vorbind, cred că nu trebuia dată facultăţii, era mai bine să se dea serviciului sanitar, fiindcă, d-lor, nu stă bine ca un înalt corp de învăţătură să-şi piardă acest caracter şi să aibă aerul de a monopoliza practica. Cum se poate ca profesorii Facultăţii de Medicină, a unei facultăţi tinere ca a noastră, care de-abia în timpul din urmă a scos câţiva doctori, ai cărei profesori înşii şi-au dobândit diplomele cei mai mulţi în Paris şi alţii în Germania, să vie să zică: noi suntem şi profesori şi medici practici, dar dacă ar mai veni cineva să practice medicina în această ţaţa, nu-1 admitem decât trecând examenul în româneşte înaintea noastră, încât dacă ar voi un bolnav să cheme un oculist din Franţa sau vreun alt medic însemnat ca Andral, nu ar putea să-1 aibă, pentru că s-ar cere să se examineze în româneşte? Cum se poate să vie o facultate de ştiinţă să apreţieze dreptul de liberă practică!
Aceasta mi se pare că poate ajunge a degrada un institut de ştiinţă, atingându-i caracterul de ştiinţă cutată şi coborându-1 pe tărâmul speculaţiunii. Alta este a face ştiinţă şi alta este a face liberă practică!
Art. 273, care este în lege şi care vorbeşte de diplome străine, în proiectul cel nou al insttucţiunii publice, care va ajunge sper în dezbaterea d-voastră aşa cum sunteţi compuşi, l-am regulamentat astfel încât am revocat tot apendicele, făcând dintr-acesta un articol deosebit de lege, spre a lua facultăţii ceea ce-i era atribuit pană acum, dreptul de a admite libeta practică.
Răspunsul meu dar este acesta: de câte ori un regulament nu este regulament al facultăţii însăş, ci este regulamentarea unui articol general din lege, d. e. de liberă practică cu diplome
străine, de atâtea ori numai prin un raport către consiliul minişttilot şi prin deciziunea lui cu aprobarea prin decret Domnesc se poate stabili o procedare corectă, şi dacă s-a amestecat consiliul facultăţii întru aceasta, atunci a făcut-o prin o procedare necorectă în privinţa competenţei, şi eu m-am ferit să cad în aceeaş greşeală şi să consult facultatea formal acolo unde numai consiliul de miniştri are competenţă.
D-lot, dacă inttu acum în fond, după ce în formă cred că am justificat procedarea, vă întreb: este cu putinţă ca într-un stat, în care profesiunile sunt libere, să legăm exercitarea profesiunii private de limbă? Dar puteţi d-voastră justifica măsura aceasta? Când s. e. o facultate, unde se vor pregăti ingineri şi architecţi, ar veni să facă regulament şi să zică: nu primesc architecţi şi ingineri străini nici pentru trebuinţele private, ci orcare să depună examen în limba română, aţi admite d-voastră aceasta? Oare ce însemnează acest monopol alta decât a specula chestiunile înalte, cate nu trebuiesc speculate? Atunci aţi face să se omoare prin un sistem prohibitiv orce concurenţă şi să se anuleze dreptul profesiunilor libere! Este de onoarea noastră aceasta? Nu este o procedare nedemnă întt-o facultate chemată de a da înaltă ştiinţă? Dacă suntem noi încă tineri în ştiinţe, ttebuie să lăsăm pentru libera practică privată porţile deschise pentru orce este solid în cunoştinţe! Nu putem să legăm libera practică de cunoştinţa limbei române! Funcţionarii statului, ce e drept, nu pot să fie străini în regulă generală, dar să fie ingineri, doctori ai oamenilor privaţi, dacă diploma este justă, aceasta mi-a părut aşa de elementar, aşa de indicat prin spiritul celui mai simplu liberalism economic şi social, mai ales într-un stat, care de-abia a început a păşi pe calea culturei, încât m-am grăbit a ridica acea prohibiţiune (aplauze).
Am să trec la al doilea punct al interpelării. D. interpelam mă întreabă de ce n-am păzit legea instrucţiunii cum o înţelege
200
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
201
d-sa, când am trimes 4 tineri în stfăinătate ca stipendişti ai statului?
D-lor senatori, legea instrucţiunii, în art. citat de d. intetpelant, nu se potriveşte aci. Ce zice ea?
„Art. 330. Statul nu va mai stipendia sub nici un alt cuvânt penttu învăţătura în scoale din străinătate decât numai în interesul instrucţiunii publice naţionale şi sub următoarele condiţiuni:
a) Ca aspirantele să fie născut român, să fie recunoscut fără mijloace proprii;
b) Ca din suma destinată prin budget pentru stipendii, să se afecteze două treimi în favoarea studenţilor ieşiţi din şcoală normală şi în lipsă etc..."
Dar unde este şcoala normală? Şcoala normală, în prevederea căteia s-au făcut toate art. citate de d. interpelam, nu s-a creat. Căci nu confundaţi: sunt aşa-numite şcoli normale penttu prepararea de institutori, acestea sunt o creaţiune budgetară, alăturea cu legea şi afară din lege, deşi nu în contta legii. lat şcoalele normale, de care se vorbeşte aci, sunt cele prevăzute la art. 311 şi următori care zic: se vor institui în Bucureşti şi Iaşi şcoli normale penrru formarea de profesori de licee si de facultăţi, internate înalte, unde să se trateze filosofia metoadelor şi a procedărilor, şi care să fie pepiniere pentru profesori.
Era natural, ca din momentul în care legea prevedea înfiinţarea în chiar ţara noasttă a unui înalt internat pentru prepararea profesorilor, adică aşa-numitele şcoli normale superioare, nu mai puteam trimite studenţi în străinătate cu stipendâi, şi trebuia să se populeze întâi toate şcoalele normale şi numai pentru lacunele ce va simţi statul, să mai trimită pe cineva în străinătate. Ei bine, aceste şcoli normale n-au existat încă, nu s-au înfiinţat, această prescripţiune a legii nu s-a aplicat şi nu se aplică. Nefiind dar realizată condiţia legii, ce rămâne? Ce fel de fonduri şi stipendii sunt aceste? Vedeţi, aceşti tineri n-au fost trimişi decât după ce a votat Camera budgetul
rectificativ pe 1875, şi în acest budget rectificativ s-a adăogat şi cifra de 38 000 franci, cu următorul titlu: „stipendii studenţilor din străinătate şi din ţară". Legea instrucţiunii nu prevede aceste stipendii în ţaţă; ea ptevede butse în străinătate pentru aceia numai, cate au absolvit şcoalele normale şi facultăţile, şi nu simplu pentru studenţii din ţară şi din sttăinătate. Eu intetpretez dar legea aşa: câtă vreme nu sunt şcoli normale superioare, nu este obligaţiune absolută de concurs impusă prin lege pentru bursierii din străinătate.
Cu toate acestea ministerul face bine, deşi nu este ţinut legal — răspund acuzării de nelegalitate — face bine, ca în multe asemenea chestiuni să publice concurs şi să ia avizul consiliului permanent, cel puţin de câte ori este vorba exclusiv numai de instrucţiunea în şcoalele publice. Dar aici chestiunea stă altfel.
Dacă d. interpelam îmi făcea onoarea să mă întrebe mai înainte într-un mod privat, îi spuneam împrejurările şi vedea că nu se potrivesc deloc acuzările ce-mi aduce.
D-lor, sub administraţia Ministerului de Culte şi Instrucţiune Publică sunt multe alte instituţiuni, nu numai şcoli. Sunt archivele statului; este teatrul; sunt muzeele, sunt monastirile etc. De unde ştie d. interpelam, pentru cate din aceste deosebite ramuri de administrare a ministerului meu au fost destinate aceste stipendii? Trebuie să-i spun d-sale, că de câte ori este vorba de archivă şi de cheltuielile pentru arhivă, nu se ia avizul consiliului permanent, cate este exclusiv mărginit la chestii şcolare. De câte ori este vorba de teatru, asemenea; de câte ori este vorba de biserică, por lua părerea sinodului, dar nu a consiliului permanent. Aşadat ce stipendii sunt acestea? Nu sunt stipendii, cate intră în categoria exclusivă a şcoalelor, penrru care se cere avizul consiliului instrucţiunii publice; ele se rapoartă mai mult la arhive sau la alte trebuinţe geneţakrşi ăsernenea.şţipendii se dau după libera deciziune a gttY^rdifliî'c Vedeţi ae'hrrj;, d-lor senatori, motivul
202
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
203
care m-a autorizat a procede aşa, cum am făcut, şi aşa aş ptocede şi de acum înainte la orce ocazie analoagă.
Dar permiteţi-mi, terminând cu chestiunea de formă, să vă adaog câteva cuvinte despre chiar interesul ştiinţific al stipendiilor astfel decise de minister.
D-voasrră, d-lor senatori, care sunteţi mai în vârstă decât mine, veţi fi remarcat mai bine decât mine, că de la o vreme încoace s-a răcit o foarte puternică, o foarte importantă activitate literată ce era înainte vie şi înflorită în ţaţa noastră. Ştiţi cu ce zel se interesau roţi din d-voastră la cercerările istorice naţionale. Era pe vremea, când Bălcescu publica împreună cu Laurian magazinul istoric al patriei noastre, când lucrau Heliade, Aron, când apărea „archiva" d-lui Kogălniceanu dincolo de Milcov, când din toate părţile se înmulţeau cunoştinţele istorice şi ne deşteptau pe toţi din acel fel de letatgie, în care eram căzuţi. Era aşa de frumoasă, aşa de însemnată viaţa pe acest tărâm în vremea de atunci, încât numai cu cea mai mare părere de rău putem constata acum, că nu ştim din ce motive, poate din schimbările repezi ale politicei, tinerimea de astăzi nu mai continuă tradiţiunile de atunci; s-a pus să scrie jurnale, dar nu mai scrie şi nici nu mai citeşte cărţi isrorice, nici de alt fel. S-a perdut zelul tinerimii române pentru adevărata ştiinţă naţionala.
Avem o atchivă a statului, comoti de documente sunt într-însa; s-a publicat oare ceva fundamental de când există ea? Şi zicem că aspirăm la cultură cu formele cele noue politice! Dar există oare cultură naţională fără tradiţiune istorică, bine înrreţinută în toată activitatea literară şi ştiinţifică? - Biete 2 volume de archivă s-au publicat acum vro 6 ani de d. Hasdeu, şi aicea s-a încheiat totul. - în monastiri sunt documente; este Ptea S. S. Episcopul Melhisedec, care a început să facă pe această cale un drum nou şi a publicat documentele telative la episcopia de Huşi şi de Roman; dar cine 1-a mai urmat?
Letopiseţii publicaţi odată de d. Kogălniceanu, au rămas neterminaţi; dar sunt în archivele din Viena o mulţime de acte importante pentru noi, sunt în Petersburg, în Veneţia, sunt comori din istoria noastră cea veche. Avem facultăţi de litere, sunt doi profesori însemnaţi de isrorie - nu-i numesc -: ce face profesorul de istotie de la Iaşi? Aţi văzut măcar o foiţă de carte istorică naţionala publicată de el? Eu n-am văzut. Ce face cel de aicea de atâta vreme? Ce fac alţii din licee? Unde sunt documentele istoriei naţionale? Unde este cel puţin începutul încercării de a continua opera lui Kogălniceanu? Un singur om se mai ocupă din nou de istoria ţării, d. Hasdeu, şi nu critic dacă scrierile sale sunt bune sau rele, dar şi acesta este un om afară din facultate şi din cercul oficial; de altminttelea pretutindeni a amorţit această parte a vieţei noastre naţionale.
Apoi, d-lor senatori, un lucru îmi pare vederat, deşi foarte trist: dacă n-avem sentimente de istorie în tinetimea noasttă, suntem pierduţi; căci nu poate să trăiască un popor când îşi uită mâine ceea ce a făcut ieri! (Aplauze.)
Din nenorocire am ajuns aşa de departe, încât azi cei mai mulţi tineri cu greu înţeleg documentele numai de acum vteo 40 ani, scrise cu slove vechi şi în limba veche, şi cred că poate nici unul sau de-abia vreunul de prin curţi şi tribunale este în stare a înţelege vteun document slavon, cate se tefere la un timp în care limba slavonă era limba oficială.
Credeţi acum că trebuie acuzat un ministru, dacă se preocupă de această cestiune? şi dacă, neliniştit de lipsa de interes, de zel, de cunoştinţe pe acest tărâm al archivei, al diplomaticei slavone, al manuscriptelor vechi, al comoarelor păstrate în bibliotecele şi archivele străine, a trimis 4 tineri cu misiunea specială de a se ocupa de archive, de archeologie, de anticităţi slavone, de limba veche, în care sunt scrise o mulţime de documente de ale noastre istorice? Dacă credeţi, atunci luaţi asupra d-voastră de a zice: nu voim a merge pe această cale; rău a făcut ministrul; să-i dăm un vot de blam,
204
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
205
primind moţiunea d-lui Deşliu, şi să lăsăm pe d. Deşliu să îndrepteze tinerimea română după chipul şi asemănarea d-sale.
Eu, d-lor, am spus Senatului, pentru ce am lucrat aşa cum am lucrat, şi iau toată răspunderea; dacă d-voasrră dezaprobaţi, o puteţi face; dar procedarea în formă şi în fond eu unul o cred corectă. (Aprobări, aplauze.)
Cine sunt acei 4 tineri, care s-au trimis? Am ales amici, rude? oameni de acelaş partid politic cu mine? sau puteam, pe de altă parte, alege aşa din întâmplare? Se putea publica concuts pentru studiul arhivelor şi limba slavonă? Dar cine să examineze pe concurenţi? După părerea mea, nu se putea. Fotma ar fi fost păzită fără îndoială, prescriptele verbale ar fi fost în regulă, şi pe hârtie era uşor lucru, dar ca rezultat practic nu at fi ieşit nimic. Am luat din parte-mi, şi permiteţi-mi a spune că, din când în când, mă ocup şi eu cu puţină literatură, am luat, zic, ceea ce s-a lucrat în timp de 10 ani încoace, şi am găsit 4 tineri ocupându-se cu istoria şi limba ţării lor în publicitate.
Permiteţi-mi a-i numi: E întâi d. Grigorie Tocilescu, care a scris între altele o carre despre doi istorici români. D. Hasdeu scrisese istoria sa; un altul, d. G. Panu, 1-a combătut. D. Tocilescu 1-a apărat, şi cu aceasta s-a arătat, că deşi a învăţat dreptul, nu s-a făcut advocat (ceea ce ştiţi, că este o profesie mai productivă), ci s-a făcut istoric. Atunci mi-am zis: iată un tânăt, care s-a ocupat de istorie, deşi putea să ia o meserie mai luctativă, a preferit istoria; bine a făcut, ttebuieşte încurajat. A fost în laşi un altul, d. Panu, care a scris asupra istoriei d-lui Hasdeu, şi d-sa om de talent şi cu un zel vizibil pentru istoria naţională. Mai este d. Lambrior, care a scris o diseraţie foarte instructivă. Poate cunoaşteţi pe răposattd lordache Golescu (afirmări). De la acesta au rămas multe lucrări interesante penttu noi; cu atât mai interesante, cu cât limba şi felul de a vedea erau altele pe atunci. Vă mărturisesc că mie unuia îmi
pare rău că am părăsit aşa de iute felul de atunci şi că am ptimit, fără nici o ttanziţie, o haină nouă, despre care nu ştiu dacă e mai bună penttu noi. Din aceste scrieri nepublicate ale răposatului Golescu, d. Lambrior a avut una la îndemână, a cercetat-o, a făcut un studiu limbistic asupră-i şi a dovedit cu această ocazie o predilecţiune aşa de mare pentru limba noastră veche şi penttu tot trecutul nostru istoric, încât mi-a părut şi d-sa demn de a fi încuragiat din partea statului român. Este în fine un al patrulea tânăr, d. G. Dem. Teodorescu; acesta a scris o carte asemenea interesantă despre datinele şi moravurile române; cartea este scrisă cu silinţă şi cu desvălirea întregului aparat ştiinţific, de care a putut dispune d. Teodotescu în ţara noasttă. Trebuie să vă spun, că acest tânăt era unul din colaboratorii Românului, foaia opoziţională în contra noastră. Poate că neavend cu ce să trăiască, ttăia cu jurnalistica; îl vedeam ia Cameră scriind importantele dezbateri politice, tachigrafiindu-le. Nu mă îndoiesc că aceasta 1-a înaintat foarte mult, numai desigur nu în şriinţă. Oare era bine, fiindcă noi suntem de alră coloare politică şi d-lui de alta, cel puţin aşa pare a fi (căci eu unul colorile politice ale celor prea tineri nu le cam iau în serios), era bine, zic, să rămână la o parte fără încercare de a fi încurajat tânărul literar? Eu cred că nu, şi mi-am zis: iată un om, care a scris şi el o carte istorică; dacă va merge să facă studiul atchivelor şi universităţilot străine, când va fi mai în vârstă şi va avea mai multă ştiinţă, va fi poate de folos istotiei patriei sale, şi chiar dacă va mai tace politică, o va face cu mai bogate cunoştinţe şi spte onoarea ţărei lui. Iacă, d-lor, acei patru tineri, care au fost trimişi de minister cu cheltuiala statului în străinătate, şi iacă tot ce aveam să răspund la interpelarea d-lui Deşliu. (Aplauze prelungite.)
Mai votbeşte în contra ministtului în acea şedinţă Dr. Turnescu, profesor la Facultatea de Medicină. („Medicul străin ttebuie să dea examenul în limba
206
TITU MAIORESCU
română, dacă vine să mănânce pâine la noi. - D. ministru ne-a vorbit de capacităţile ce ne pot veni din străinătate. Capacităţile cele mari, d-lc ministru, sunt românii, compatrioţii d-voastră. (Aplauze.) Aceasta este cunoscut de toţi. - Limba latinească nu o ştie nimeni afară de câţiva transilvăneni"). Iar d. Deşliu propune o moţiune de blam, care însă e respinsă de Senat.
Ideea susţinută aici de ministru, că nu se cuvine ca examenele de liberă practică să fie în atribuţiile facultăţii de medicină, s-a realizat în sfârşit prin regulamentul serviciului sanitar de la 1 iulie 1893, care atribuie încuviinţarea liberei practice pentru doctori, farmacişti şi veterinari în competenţa Ministerului dc Interne.
23
Asupra liberelor alegeri
(Şedinţa Camerei de la 4 iunie 1875)
Camera aleasă la 1871 îşi terminase legislatura de 4 ani, şi în mai 1875 s-a ales o Cameră nouă. Cu prilejul dezbaterilor adresei de răspuns la mesagiul Tronului, opoziţia coalizată (de la „Mazar-Paşa"), din care făcea acum parte şi Manolache Kostake, atacă guvernul cu violenţă, mai ales în privinţa alegerilor. La aceste atacuri răspunde între alţii şi
T. Maiorescu, ministrul cidtelor. D-lor deputaţi, de către doi din cei mai însemnaţi membri ai opoziţiunii, d. Ion Brătianu şi d. G. Vernescu, am fost tras în discuţie; de d. Brătianu am fost pus în chestie ca reprezentant al „junimii" sau, cum zice d-sa, cu un termen pentru mine mai puţin lămutit, al junei drepte; de d. Vernescu penttu ceea ce vorbisem ca deputat şi ca ministru în chestiunea presei. Sunt dator dat pentru poziţiunea ce am şi pentru respectul ce datoresc Camerei şi îndeosebi minorităţii, orcare ar fi, să răspund câteva cuvinte.
D-lor, în chestia presei vă aduceţi aminte că stă luctul aşa: s-a adus de d. Costa-Foru împreună cu d. M. Kostake Iepureanu, pe atunci ministru al justiţiei, un proiect de lege, prin care se introducea sechestrarea prealabilă a foilor şi
208
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
209
teascurilor şi arestul preventiv al jurnaliştilor. Ca deputat m-am opus, amendamentul meu s-a primit, proiectul de lege s-a retras. Am şi astăzi aceeaş patere; cred că după Constituţiunea noastră nu este admisibil arestul preventiv contra jurnaliştilor, nici sechestrarea jurnalelor. Am spus-o ca deputat, o repet ca ministru. Poate că vreunul sau altul din d-nii deputaţi sau din colegii mei de la minister să fie dc altă părere, aceasta nu-mi importă, întru cât părerea rămâne teoretică şi nu se traduce în fapt prin un proiect de lege.
Este vederat însă că nu aş mai sta pe această bancă, îndată ce un ptoiect legislativ s-ar face din partea consiliului miniştrilor, în care mi s-ar cere şi iscălitura mea şi care ar fi în conttazicere cu convingerea ce am în această cestiune de princip. Acest act însă nu s-a făcut; căci procedura penală, aşa cum o prezentase d. Costa-Foru, nu s-a mai prezentat înaintea dv. Iar ceea ce crede colegul meu de la justiţie în privinţa aplicării legii de procedură penală oarecum în simplă teorie, aceasta nu mă priveşte; fiindcă nici d-sa, nici eu nu suntem chemaţi a aplica şi a interpreta legile penale, ci numai tribunalele. Dacă însă tribunalele, dacă şi camera de punere sub acuzare, precum şi curtea de casaţiune au interpretat că arestul preventiv este admisibil în materie de presă cu toată Constituţiunea noastră, întreb pe liberalul d. Vernescu: ce să fac eu, ministru cultelor? Voiţi d-voastră ca d. ministru al justiţiei, or eu, or guvernul în genere să invalideze horărârile camerilor de punere sub acuzare şi a curţilor de casaţiune? Aceasta nu o puteţi cere. Prin urmare vă răspund la ceea ce aţi zis, că dacă d-voastră vă pare că nu este dreaptă acea interpretare, aveţi iniţiativa legilor, faceţi un proiect de lege, interpretaţi în sensul cel mai nemerit, dar vă rog scutiţi-mă de acuzări nedrepte. Sunt şi rămân răspunzător de orce act, care nu se poate face decât prin concursul meu, de orce proiect de lege prezentat de guvern de când am onoare a face parre din el, de orce deciziune a consiliului de miniştri de atunci încoace;
dar nu sunt răspunzător de interpretările legale în afară din resortul consiliului de miniştri. Acesta este adevărul, d-lor depuraţi, şi m-am grăbit a-1 spune, pentru a trece pe câr se poate de iute peste această chestiune prea individuală şi prin urmare prea puţin importantă.
Important este în discuţiunea noastră, după părerea mea, un singur lucru: starea spiritului public în urma alegerilor, atitudinea maiorităţii, direcţiunea opoziţiunii. Poate nu vor fi pierdute acele câteva minute, în care vă rog să-mi daţi atenţiunea d-voastră pentru o observare generală asupra acestui lucru important. Aţi venit adineaori, d-le Vernescu, şi vorbind de colegiul III, ca şi d. lepureanu - şi aceasta mă interesează, fiindcă eu sunt singurul dintre miniştri, care sunt ales de colegiul III şi aş vrea să ştiu dacă sunt valid sau nu - vorbind de acest colegiu, ziceaţi că s-au falsificat alegerile, că nu este Camera expresiunea sinceră a ţărei, că nu avem regim constituţional, ci numai forma lui. Aţi adăogat prin program, cu violenţa obişnuită a limbagiului d-voastră, ca am adus ţara la prăpastie.
D-lor, eu sunt tânăt între d-voastră şi vă mărturisesc că voiesc cu cea mai deplină bună-credinţă ca să învăţ de la aceia, pe care din copilărie am fost deprins să-i privesc ca pe înainte mergătorii şi luptătotii ţărei mele pe calea ei de cultură, precum sunt d-nii Kogălniceanu, M. Kostaki, Goleştii, Brătienii şi alţii. Ce lecţiune însă îmi daţi mie, membru al tinerimii, care vine după d-voasttă şi are fericirea de a fi încă împreună cu d-voastră, cu dorinţa de a se asocia, fie cu puteri cât de slabe, la continuatea operei de cultură ce aţi început-o? Ce povăţuire, ce exemplu îmi daţi? Voiţi oare să ziceţi că d-voastră, după ce aţi încoronat la 1866 lucrarea d-voastră tradiţională, după ce dorinţa divanului ad-hoc a fost îndeplinită, după ce am dobândit Principele străin şi o dinastie din cele dintâi ale Europei, după ce d-voastră, floarea României, la 1866 nu aţi primit, ca în tractatul de Paris, o organizare de pe masa verde a diplomaţiei străine, ci înşivă aţi elaborat în deplină libertate
210
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
'211
Constituţiunea ce avem, voiţi să ziceţi că astăzi am ajuns cu lucrarea dv. la ptăpastia peirii? De ce, d-lor?
S-au falsificat alegerile, afirmaţi d-voastră. Nu este exact, afirmă alţii. Daţi-mi voie a atinge punctul de căpetenie şi a face legistului Vernescu şi tutulor oamenilor mai deosebiţi din opoziţiune următoatea întrebare decisivă pentru orce stat constituit: cine să judece această contestaţiune? Aţi introdus sistemul constituţional cu Camera care validează alegerile. Ei bine, alegerile s-au validat de Cameră. Nu admiteţi instanţa? Foatte bine. Dar atunci spuneţi-ne: ce altă instanţă admiteţi ca să valideze alegerile făcute după legea electorală, luctată de d-voasttă? (Aplauze.) Aţi zis la 1866: fundamentul libertăţilor publice este întâi libertatea întrunirilor, aţi avut-o; este al doilea: libertatea presei, aţi avut şi pe aceasta. Eu, care citesc cu multă atenţiune Românul mă vedeam tratat în vtemea alegerilor de bandit; eram bandiţi toţi miniştrii, ttădători ai ţărei. Să fie şi aşa; căci libertatea ptesei aţi avut-o, aţi avut-o cum nu o ate nici o ţară a Europei într-un grad aşa de întins. Garanţie pentru confecţionarea listelor electorale aţi avut după Constituţiunea dv., pentru că ele s-au făcut de primar, iar nu de guvern. Garanţie pentru dreptul de înscriere în listele electorale aţi avut; erau după Constituţiunea d-voastră tribunalele şi curtea de casaţiune; unde v-aţi crezut nedreptăţiţi, aţi apelat sau aţi putut apela (şi dacă nu aţi făcut-o, este vina d-voastiă şi denotă lipsă de spitit cetăţenesc) la tribunale şi apoi la curtea de casaţiune, instanţa j udecătotească cea mai înaltă, inamovibilă, pe care guvernul nu o poate schimba. Aud că sub ministetul d-lui Brătianu s-a schimbat chiar şi ea, o secţiune întreagă a curţii de casaţiune a fost suprimată. Noi însă nu am atins acest înalt institut judecătoresc (aplauze). Această instanţă cuprinde într-însa floarea magisttaturei române şi este felurită, oarecum un mozaic de colori politice, după cum s-a completat vacanţele sub deosebitele ministere. Aţi recurs dar
şi la dânsa, şi cu toate acestea ziceţi că actuala Cameră nu este expresiunea ţărei. Ce însemnează aceasta? (aplauze).
Dacă este astfel, atunci permiteţi-mi a spune că eu nu sunt aşa de slab în expresiuni, precum este chiar programul d-voastră. Căci dacă declaraţi d-voastră, cu toată libertatea presei, cu toată libertatea întrunirilor, cu toate tribunalele ţărei, cu toată cuttea de casaţiune independentă, cu toate primăriile, care toate acestea constituiesc galanţii constituţionale penttu alegeri, că teprezentaţiunea naţională tot este falsificată, atunci declaraţi că ţara noastră este incapabilă de a avea o Constituţiune liberală ca aceasta.
Voci. Bravo, bravo (aplauze prelungite).
Ministrul cultelor. încă o dată, d. Vernescu să-mi răspunză, cine judecă afirmaţiunile d-voastră? Aţi prevăzut că se validează alegerile de Cameră; s-au validat - de ce le invalidaţi a doua zi? Din momentul când alegerile s-au validat de Cameră, singura autoritate competentă conform legii, nu mai este permis nimănui să vie a le contesta; şi, dacă totuş o face, atunci trece din statul normal consrituit în statul anarhic şi devine un revoluţionar (aplauze prelungite).
/. Brătianu. Trimiteţi-ne la puşcărie.
Ministrul cultelor. Noi nu trimitem la puşcărie pe nimeni dintre deputaţi, fiindcă avem libertatea cuvântului, inviolabilitatea deputaţilor Dar ironica întrerupere a d-lui loan Brătianu şi apelul d-sale la intoleranţă le găsesc puţin pottivite. N-am fost în Camera aleasă când eraţi d-voastră la minister, d-le Brătianu, dar mi se spune că era atunci o sttanie ne-toleranţă, că oratorii de alră părere decât d-voastră nici nu puteau să vorbească aci; pe când în Camera aceasta s-a văzut chiar ieri un domn, al căruia nume nu-1 mai citez, care, vorbindu-se de încercarea de la Ploieşti, a întrerupt şi în toată libertatea, a zis: Nu, n-am voit să fac republică, am voit să fac guvern provizoriu. Nu ne imputaţi dar tocmai toleranţa noastră pentru vorbele d-voasttă. Toleranţa este un adevărat metit parlamentar.
212
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
213
Dar mărturisesc că un alt fapt de necrezut m-a surprins mai mult: Am văzut pe d. Manolache Kostake şi pe d. Kogălniceanu, foşti ptezidenţi de consiliu, iscăliţi astăzi în programul de prin jurnale alături cu acel domn de la Ploieşti (aplauze prelungite), încă o dată: ce lecţiune îmi daţi mie tânărul?
Este adevărat, da sau nu, că în ţara aceasta, ca în orce stat constituit, trebuie să fie câteva lucruri, în privinţa cărora să fim cu toţii de aceeaş părere, pe care în comun să le aprobăm sau în comun să le despreţuim? Dar cum se poate ca d-voastră, oameni care voiţi ordinea constituită în statul acesta, să veniţi şi să ne daţi exemplu de răsturnare şi dezordine? D-voastră, d-le Vernescu, care ziceaţi adineaori că legea nu se interpretă după temperament şi după cum îi vine bine cuiva, ci că respectul ei se arată mai ales când o păzim chiar în contra arbitriului nostru individual, cum veniţi acum să ziceţi că această Cameră, care este aleasă pe toate căile legale, aşa cum este prevăzut în Constituţiunea de la 1866, dat nu v-a dat majoritatea d-voasttă, este o Cameră ilegală? Cine vă dă dreptul s-o judecaţi? (aplauze prelungite). Of manifestul d-voastfă nu arc nici un înţeles, or este o provocare la revoltă, şi aşteptaţi momentul favorabil (aplauze). Nu mai respectaţi ordinea legală; pentru d-voastră nu mai este Cameră, nu mai este primărie, nu mai sunt liste electorale, nu mai e nimic: este o stare de anarhie (aplauze prelungite).
Pentru a termina, permiteţi-mi a face şi eu o relevare din micul meu ttecut politic. Când, în urma regretabilului incident de la martie 1871, se vorbea pe la noi, provincialii din Iaşi, despre efectele acelui fapt şi păţea că s-au zdruncinat lucrurile aşa încât chiar chestiunea dinastică eta pusă pe tapet şi se zicea că poate să ne aflăm iarăş înaintea unei alegeri de Domn: aceasta ne-a neliniştit foarte mult, şi astfel noi mai juni, care până atunci nu inttasem în politică decât o singufă dată pe câteva luni, la 1866, când era vorba a apăra unirea în contra separatiştilor, am zis: poate este momentul venit ca să dăm şi
noi slabul nosttu glas în concertul comun al României. Atunci văzând că Constituţiunea, elaborată de d-voastră la 1866, adusese lucrurile din schimbare de ministet în schimbare de ministef, aşa încât, după cinci ani de funcţionare a ei, iarăş stam înaintea chestiunii dinastice, atunci, zic, noi provincialii, şi eu unul, în cercul mărginit al unui provincial, ne-am zis: tfebuie să schimbăm Constituţiunea şi să dăm mai multă stabilitate mefsului lucrărilor de stat în această ţară. Şi ne-am zis, să schimbăm Constituţiunea, dar nu prin o lovitură de stat, ci tot prin calea constituţională; şi d-voastfă ştiţi că schimbarea Constituţiunii prin canalul constituţional, departe de a fi o lovitură, este o afirmare a sistemului constituţional. Ne ziceam, noi burgezii liberali, să facem această Constituţiune, dacă se poate, în câteva dispoziţiuni ale ei fundamentale mai puţin democratică, mai mult protectoare pentru clasa avută, ca prin aceasta să garantăm independenţa şi liniştea votului electoral. Această programă a noastră cu aceste principii, elaborată de prinţul Grigorie Sturdza, am avut onoatea a o iscăli alăturea cu d. Manolache Costache - ce e drept nu alăturea cu d. Candiano Popescu — şi am prezintat-o onor. Camere1.
Am venit apoi în Bucureşti şi, se înţelege, am încercat să vorbesc despre ea cu d. Catatgi, preşedintele consiliului, pe care de-abia îl cunoşteam, nu-1 văzusem decât de două ori în viaţa mea. D. Lascar Catatgi însă mi-a tăspuns că nu crede că trebuie schimbară Constituţiunea, că şi cu Constituţiunea aşa liberală, cum este, poate să meargă ţara înainte. Ţafa este blândă, bună şi vrea o bună administraţiune. Lumea este sătulă de teorii şi frazeologii, voieşte justiţie şi o bună administrare în toate ramurile publice. Eu, d-lor, care ştiu, că acel care a apărat Constituţiunea şi s-a opus celor ce propuneau schimbarea ei, este d. Catargi, sunt în drept a respinge acuzaţiunile actuale ce i se aduc de călcaea Constituţiunii. Aşadar spuindu-ni-se nouă,
1 Vezi mai sus pag. 69 şi 70 (ed. n. — p. 51).
214
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
215
celor tineri, de oameni bătrâni şi cu experienţă, că ţara poate să meargă cu Constituţiunea aşa cum este, că însă după ce-am făcut Constituţiunea, după ce libertăţile publice sunt dobândite, apoi nu mai încap lupte aşa de înverşunate între liberali şi reacţionari, că în ţara aceasta nu mai există atistocraţie, că fiecare e considerar după talentul şi drepturile sale; că ţara astăzi n-are trebuinţă decât de o bună administrare, că fiecare ministru de resort să fie la locul său şi să facă încercarea administrativă; spuindu-ni-se, zic, nouă celor tineri toate acestea de oameni cu experienţă în afacerile statului, am primit, am lăsat reforma constituţională şi ne-am pus la lucru în cadrul vechei Constituţiuni. Atunci, d-lor, eram deputat din maioritate, şi poate îmi veţi face onoarea a mă crede că eram independent şi ţineam cu sinceritate hotărârea astfel luată.
De aceia, când am văzut pe d. Costa-Foru că vine cu o procedură penală, ptin care mi se părea că răstoarnă un ptincip stabilit de Constituţiunea noastfă, m-am ridicat, am combătut proiectul şi am zis că nu primesc să se restoarne un princip stabilit de Constituţiune prin o lege de alăturea. Dacă mergem cu Constituţiunea înainte, să mergem cu dânsa aşa cum este, dar nu să venim prin legi a o atinge într-un mod pieziş. Primindu-se amendamentul meu, proiectul a căzut şi d. Costa-Foru s-a retras mai târziu din minister.
Ce vedeţi d-voastră în aceasta de neconstituţional?
Tot în Camera trecută a venit un proiect de lege asupra creditului fonciar străin susţinut de d. Emanoil Kostaki lepureanu, Cameta nu 1-a primit, şi proiectul s-a retras împreună cu d. lepureanu.
Astfel vedeţi că s-a păzit Constituţiunea, şi din contră totdeauna, când un ministtu a fost în dizarmonie cu Camera, el s-a retras.
Ei bine, întru ce vedeţi d-voastră că ministerul nu a fost constituţional, nu este parlamentar?
Chestiunea este tot aşa astăzi ca şi atunci. In privinţa chestiunilor de princip puse în programul d-voastră, noi ne
declarăm uniţi; voim tot ceia ce voiţi şi d-voastră, voim alegeri libere, voim legalitate întru toate, voim confecţionarea listelot electorale de cătte primari, voim dreptul de contestaţiune la consiliul comunal, la tribunale şi recursul în casaţiune. Voim toate acestea. întinderea instrucţiunii publice o dorim din inimă. Voiţi finanţe bune, voiţi justiţie, le voim şi noi. într-un cuvânt: voiţi administraţiune bună şi constituţională în toate ramurile publice, o voim şi noi; şi dacă ctedeţi d-voastfă că este cineva din noi incapabil pentru aceasta, că eu sunt incapabil pentru a vă face şcoli bune, că d. Lahovari este incapabil pentru a vă face bună justiţie, şi aşa mai departe cu ceialţi, atunci aveţi precedentele din Camera trecută în curs de patru ani: când unul din miniştri nu avea încrederea d-voastră, primea un refuz asupra unui proiect important şi însuş se retrăgea. Tot astfel şi acum. Iată eu v-am prezentat legea pentru reorganizarea instrucţiunii publice, d-voastfă o veţi discuta, şi dacă nu voi avea asentimentul d-voastră relativ la dânsa în chestiunile de princip, atunci voi înţelege că nu sunt la locul meu după părerea d-voastră şi mă voi retrage.
Ei bine, ce vedeţi d-voastră nelegal în toate acestea? Pentru ce dar acest apel înverşunat? Pentru ce această programă? Pentru ce strigaţi că ţara a ajuns la prăpasrie, la ruină? Ţara a ajuns acolo, unde a dus-o regimul constituţional votat de d-voastră la 1866. De ce vă grăbiţi chiar d-voastfă, generaţiunea care aţi produs, ca rodul cel copt al muncii d-voastră, Constituţiunea de la 1866 şi aveţi să ne-o arătaţi nouă ca model, de ce vă grăbiţi a arunca piatfa în contra d-voastră înşivă şi a declara ţara în prăpastie? fiindcă aparatul d-voastră constituţional nu v-a procurat majoritatea?
Vă rog, mai păstraţi României o iluziune fericită, nu vă osândiţi d-voastfă cei băttâni înaintea noastfă celor tineri, că aţi fost necopţi când aţi făcut legea fundamentală din 1866. (Aplauze prelungite.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
217
24
La discutarea adresei Senatului pe 1875-1876
(Şedinţa Senatului de la 26 noemvrie 1875)
Budgetul rectificativ pe 1876 se prezenta echilibrat prin însemnate reduceri la cheltuieli, şi mesagiul Tronului penttu deschiderea sesiunii parlamentare, pe 1875-1876 accentua acest fapt, mai ales important în împrejurările, de care vorbeşte discursul următor. Adresa Senatului, într-un anume alineat, aproba procedarea guvernului de a fi echilibrat budgetul prin economii. La acest alineat C. Bozianu şi Al. Zisu propun amanda-mentul „pe cât va permite demnitatea naţiunii", iar 1. Deşliu subamandamentul, ca să nu se reducă apunta-mentele funcţionarilot şi să nu sufere serviciile statului. In contra acestor amandamente, care în urmă s-au şi respins de Senat, vorbeşte:
Ministrul cultelor T. Maiorescu. D-lor, şi amandamentul şi subamandamentul propus au aceeaş nuanţă, este vorba de a arăta un fel de neîncredere în contra guvernului, adică în contta reducerilor ce guvernul le propune Corpurilor Legiuitoare. Amandamentul face în privinţa reducerilor rezerva „demnităţii naţionale", pare că guvernul ar ameninţa-o; - subamandamentul mai face rezerva funcţionării regulate a administraţiei, pare că noi am voi să o distfugem,
pare că ar fi vorba, că d. general Florescu spre exemplu ar fi propus economii, care ar distruge armata, sau că eu să fi propus economii, care să distrugă instrucţia publică etc. Ce felurite -şi uneori ce surprinzătoare sunt căile opoziţiunii! Vă aduceţi aminte că anume când s-au deschis Corpurile Legiuitoare, cu o zi înainte, la 14 noemvrie, toată preocuparea publică era starea finantiară a ţărei; pană chiar în străinătate se arăta ameninţătoare starea finanţiară a ţărei; şi chiar la Paris, unde avem cursul unei rente române de susţinut, se zicea, în utma unor răuvoitoate inspiraţiuni, că la 1876 deficitul budgetului va fi de 20 milioane. Ei bine, guvernul s-a preocupat în prima linie de aceasta, am căutat să acoperim prin economii golul budgetar şi v-am prezentat un budget fără deficit, spre marea supărare a acelor prooroci neadevăraţi. Altfel, de am fi venit cu budgetul neechilibrat sau echilibrat numai prin sarcini nouă, s-ar fi zis: Iată ce administraţie aveţi, ruinaţi puterea economică a ţării! Nu sunteţi guvetn conservator! şi altele asemenea. Şi tocmai pentru că preocuparea generală şi aici şi în străinătate era aceasta (căci sunt în străinătate oameni care prin toate căile dau alatma) tocmai pentru aceasta, zic, guvernul a avut şi el pteocuparea de a face economii şi de a regula starea finanţiară fără să se pună impozite nouă. Am tăiat cheltuielile, care se puteau tăia penttu moment, şi am amânat îmbunătâţitile, care se puteau amâna, fără a distruge însă nimic. Şi când răspundem la un simţimânt general al naţiunii, restrângem cheltuielile administrative după putinţă şi facem act de adevărat guvetn constituţional, acum ni se zice: economii bine, dar să nu distrugeţi, să nu compromiteri demnitatea ţărei, să nu loviţi în funcţionari! Acum este mare grije penrru armată, pentru şcoli, pentru serviciile publice, pentru funcţionari, pentru tot. Ei bine, d-lor, daţi-mi voie a întoarce foaia şi a întreba: Dacă nu făceam economii, ce era să ni se zică? Era să ni se zică: aţi ruinat ţara, i-aţi sleit puterile vitale, i-aţi secat creditul, şi alte asemenea fraze stereotipe.
218
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
219
Atunci ce trebuie să facem pentru a vă mulţumi? Nici măcar economii nu voiţi să facem? (aplauze).
însă pentru a nu mai vorbi de argumentele d-lui Deşliu, se cuvine a reveni la amendamentul mai serios al d-lui Bozianu. într-însul este votba de demnitatea ţărei, şi preocupările d-sale sunt pentru situaţia internaţională a României. D-lot senatori, un punct era cel mai important tocmai pentru demnitatea internaţională a României in împrejurările de faţă; acesta era creditul ei! Ştiţi că avem acum pe piaţa Parisului renta, - şi daţi-mi voie a spune, că şi aici este demnitatea naţiunii în joc. După încrederea ce au aceste pieţe străine pentru noi, se poate măsura în parte valoarea statului nostru în criza orientală ce se prepară; căci încrederea nu se măsoară după ideea ce are fiecare de sine însuş, ci după aceea ce o au alţii de el.
S-a întâmplat însă în timpul din urmă un fapt de mult aşteptat de politicii prevăzători. înalta Poartă, puterea noastră suzerană, cu felul său de a administra finanţele, a adus situaţia finanţelor sale la catastrofă. Ştiţi ce lovitură a dat acest eveniment în poziţia internaţională a Turciei şi cât de mult Turcia, ca stat, a fost atinsă în demnitatea sa, fiindcă eta chiar vorba de a i se trimite o administraţiune străină care să-i reguleze afacerile. în acel moment era întrebarea cea importantă penttu creditul României: Cum suntem noi faţă cu această putere? Sunrcm noi un stat cate, deşi după capitulaţiuni are unele legaturi cu Înalta Poartă, dat în ptivirea administraţiunii sale este independent? Suntem noi un stat, pe cate îl zdruncină zdruncinarea Turciei sau nu? La această întfebare nouă ne era de datorie, de demnitatea naţională de a dovedi că finanţele noastre nu au să sufere nimic de vicisitudinile Turciei, deşi acestea sunt un semn greu şi prevestitor de alte complicaţiuni în viitor. La această întrebare noi am răspuns prin echilibrarea budgetului, şi guvernul a dat astfel un semn de tărie şi crede a fi păzit demnitatea naţională (aplauze). Iată pentru ce nu înţeleg, ca tocmai de la onor. d. Bozianu, care ştiu cu ce călduţă simte pentru binele ţărei,
să se ceară intercalarea frazei de „demnitatea naţională" într-un sens pare că ea ar fi periclitată prin budgetul nostru.
D. Bozianu mai zice că nu poate fi român cel care în asemenea momente imporrante atacă creditul nostru; că aceasta nu se poate întâmpla.
Apoi s-a întâmplat, d-lor senatori! s-a întâmplat, şi negătile noastre nu pot desfiinţa acest fapt ruşinos. S-au găsit unii patrioţi din opoziţie, care împinşi de ură şi de pasiune au lovit creditul ţărei noastre în străinătate. Aceste necalificabile fapte s-au petrecut la Paris prin jurnalul Tablettes d'un spectateur, s-au petrecut la Praga prin jurnalul Politik1. S-a atacat întregul credit al ţării, pentru ca să se ajungă la ce? Pentru ca să lovească în noi, şeapte petsoane, care suntem azi, dar mâine putem ceda locul acelot care s-ar bucura mai mult de încrederea Domnitorului şi a Cotputilor Legiuitoare (aplauze), şi nouă celor şeapte miniştri ni s-a făcut trista onoare de a se lovi creditul ţărei pentru a ni se da o lovitută nouă! Ce nefericită putere trebuie să aibă ura partidelot politice pentru a fi în state să covârşească iubirea de patrie! Oare aici nu eta demnitatea naţiunii în joc? Şi nu eta locul ca să răspundă budgetul prin o adevărată salvare a demnităţii ţărei? Aşadat, d-lor, pe când vedem cu toţii cum Turcia nu şi-a îndeplinit angajamentele sale: pe de altă parte pe când vedem cum unii pattioţi din opoziţia română s-au încercat a atunca discreditul pe pieţele Europei în contta finanţelor patriei lor, noi v-am prezentat un budget echilibrat. Senatul, accentuând acest fapt fără comentariele îndoioase ale d-lor Bozianu şi Deşliu, cred că este în adevăratul său rol constituţional. De aceea, d-lor, guvernul vă roagă să respingeţi aceste amendamente.
1 Articolele din Poliîik de la Praga, scrise de d. Dimitrie A. Sturdza sub pseudonimul „Erdmann von Hahn", au fost traduse şi publicate în Românulde la 8 şi 9 octomvrie 1875. Vom reveni asupra lor la începutul volumului al doilea.
DISCURSURI PARLAMENTARE
221
25
Pentru suprimarea unor catedre universitare
(Şedinţele Camerei de la 12 şi 18 dec. 1875)
In budgetul rectificativ pe 1876 ministrul instrucţiunii publice T. Maiorescu propune suprimarea uneia din cele două catedre de dreptul roman de la Universitatea din Bucureşti şi a catedrei de economia politică şi de filosofia dreptului de la Universitatea din Iaşi şi înfiinţarea unei catedre de limba română, care pană atunci nu exista în învăţământul superior.
Contra acestei dispoziţii se prezentă în Cameră următorul amendament:
„Propunem a nu se desfiinţa ptin budgetul rectificativ catedra de economie politică din Iaşi şi catedtă de dreptul roman de la Universitatea din Bucuteşti şi a nu se înfiinţa altele noui."
Semnaţi: A. Pascal I. N. Şoimescu, G. G. Meitani, D. Economu".
Amendamentul e mai întâi susţinut de B. Boerescu, a cărui demisie din Ministerul de Externe fusese ptimită la 7 noemvrie 1875. îi răspunde:
T. Maiorescu, ministru de culte. D-le preşedinte şi d-lor deputaţi, voi avea mai întâi onoarea a apăra guvernul în baza legii asupra instrucţiunii publice şi a vă dovedi că economia ce vi se propune de 21 000 lei nu violează legea, ci este o
economie petmisă şi, dacă împărtăşiţi modul meu de a înţelege învăţământul statului, o economie necesară.
Legea instrucţiunii de astăzi nu prevede deloc numărul catedrelor care trebuie să existe la fiecare facultate. Ea, fără a prejudeca chestiunea cantităţii catedrelor şi a numărului profesorilor, nu are în vedere decât studiile ce trebuie să se facă la facultăţi.
Vă voi citi articolele din legea instrucţiunii, cate privesc discuţiunea de faţă:
„Art. 251. Facultatea de drept va coprinde: 1) dreptul roman, 2) dreprul privat tomân, 3) dteptul penal", şi aşa mai departe.
„Art. 259. Facultatea de filosofie şi litere va coprinde: 1) Filosofia, Logica şi Metafizica, 2) Filosofia morală şi estetica", şi aşa mai departe.
în fine articolul hotărâtor:
„Art. 260. Fiecare facultate se va organiza prin regulamente speciali date în forma regulamentelor de administraţiune publică; aceste regulamente vot avea de obiect:
1. înfiinţatea gradruală după meziele ţărei a catedrelor necesare pentru cursurile menţionate în precedenţii articoli.
2. înfiinţarea de alte cursuri necesare pe lângă fiecare facultate după ttebuinţele ce s-ar ivi, în urma înfiinţării celor din precedentul paragraf.
Vasăzică nu sunt prevăzute prin lege numărul catedrelor şi al profesorilor ce trebuie să existe, ci aceste se fixează ptin regulamente speciale date în formă de regulamente de administraţie publică. Aceste regulamente se fac de ministerul întreg ca o lucrare a puterii executive, şi se promulgă de Domnitor. Prin urmare s-a putut înfiinţa o catedră la o facultate în asemenea mod, şi tot aşa cred că se poate desfiinţa o catedră de la facultate, rămânând numai ca o asemenea dizpoziţie budgetară Camera să o primească sau nu.
222
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
223
Chiar cu legea cea nouă, numărul catedrelor nu este anume prevăzut, sunt numai ştiinţele sau cursurile prevăzute. Este dar o deosebire fundamentală de făcut în spiritul legii actuale între ştiinţe sau cursuri şi între catedre sau numărul profesorilor. Ştiinţele le fixează legea, dar când pentru aceste ştiinţe să se înfiinţeze catedre şi câte catedre şi câţi profesori să fie, dacă să fie un singur profesor însărcinat cu două ştiinţe sau doi şi trei profesori însărcinaţi cu o singură ştiinţă, aceasta nu se regulează prin legea organică, ci prin regulament „după meziele ţării", şi prin regulament şi cu votul Cametei după mijloacele ţării se pot aici înfiinţa şi desfiinţa catedrele şi un număr oarecare de profesori.
Apoi, d-lor, vorbind în special de Facultatea de Drept din Bucureşti, cred nejustificată aflarea a două şi trei catedre, adică a doi şi trei profesori penttu acelaş curs, pe când nu se îndeplineşte măcar numărul de cursuri sau ştiinţe, care trebuie să se afle la celelalte facultăţi. Nu vedeţi că există astăzi trei catedre numai pentru dreptul civil şi două penttu cel roman înfiinţate toate prin regulament şi prin budget? Şi nu se poate ca tot prin regulament şi prin budget să se şi desfiinţeze? Ce contrazicere ar fi aceasra?
Cred dar a vă fi dovedit că primul argument al d-lui Boerescu în contra propunerii guvernului nu este valabil şi că propunerea noastră în ceea ce priveşte numărul catedtelor sau al personalului profesoral este în deplină legalitate după litera şi spiritul legii asupra instrucţiunii publice.
D. Boerescu aduce un al doilea argument, că profesorii universirari sunt inamovibili, şi că profesorii inamovibili nu se pot destitui decât prin o sentenţă. Dar este aici vorba de o destituire a vreunui profesor?
Ştiţi ce însemnează destituire? Ea însemnează, d-lor, o sentenţă penală şi luarea dreptului acelui om de a mai ocupa vreodată în toată viaţa lui vreo funcţiune în ramul învăţământului public.
Este o pedeapsă, care ca toate asemenea pedepse nu se poate înflige decât în virtutea unei sentenţe, fiindcă dânsa loveşte pe acel om în tot cursul existenţei sale civile în stat. însă, d-lor, aci e vorba nu de pedeapsă, nu de a li se lua celor ttei sau pattu profesori drepturile de a mai fi profesori, ci de a se reduce numărul catedrelor, de a se pune persoanele în disponibilitate, fiindcă serviciul lor personal este sau de prisos sau prea costisitor, rămâind ca d-lor să ocupe alte funcţiuni în ramura învăţământului otcând trebuinţa va cere şi mijloacele ţării vor permite.
La curtea de casaţiune, penttu a răspunde Ia exemplul adus de d. Boerescu, lucrurile erau şi sunt altfel. Acolo legea prevede anume numărul membrilor şi prin urmare prin un vot budgetar nu se poate desfiinţa un membru. Dar dacă legea curţii aceleia ar fi zis: curtea de casaţiune va avea un număr oarecare nefixat de membri câţi vor fi trebuitori, atunci vă întteb: la votatea budgetelor nu ar putea să vină colegul meu de la justiţie şi să zică: nu-mi trebuie mai mulţi şi mijloacele ţării nu permit de a plăti mai mulţi? Desigut, da!
D-lot, este un princip constituţional cate-mi păţea sigut. Dar dacă oameni de talentul şi experienţa d-lui Boerescu îl combat, atunci chestiunea pare a fi deschisă şi contraversată, iar Camera se va pronunţa.
Este principiul constituţional, că otcât ar sta un lucru în lege, el e pus în teorie, clar în privinţa banilor, Camera ate dreptul de a da sau refuza alocaţiunea bugetară, afară numai în statele, unde budgetul e despătţit în două: în budgetul fix, nesupus fluctuaţiunii anuale a votului budgetar, şi în budgettd mobil, supus pentru fiecare articol aprobării sau refuzării Camerii din an în an.
D-voastră aţi votat o propunere a d-lui ministru de justiţie, ca să se egaleze salarul procurorilor cu al preşedinţilor de secţiuni; aţi votat-o, şi când a venit cu cererea de înscriere în budget, nu aţi primit-o. Aceasta este legal?
224
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
225
Voci. Nu e încă promulgată legea.
Ministrul de instrucţiune. Chiat de ar fi promulgată, totdeauna Camera poate amâna alocaţiuni budgetare pentru cutare serviciu, se înţelege nu pentru totdeauna, ci pentru fiecare an budgetat dat, pană când se va face un budget nediscutabil alături cu un budget discutabil. Dar atunci când se cere să depuneţi în urnă bilă albă şi neagră, atunci îmi pare — iertaţi-mi expresiunea — că se face un simplu joc mecanic, dacă vi s-ar refuza dreptul de a pune bilă albă şi neagră unde voiţi.
Dar această controversă nu am trebuinţă a o mai întinde, şi recunosc chiar că este o întindere prea mare ce s-ar da votului budgetar, când s-ar pune cu rigoare în practică un asemenea sistem. Nu am trebuinţă de dânsul penttu suprimarea ce v-o propun. Căci, vă repet, aici însăş legea instrucţiunii ne spune anume, că nu este legal fixat numărul catedrelor şi al profesorilor, ci că aceasta este o afacere regulamentată şi budgetară.
D-lor, atât pentru a vă justifica legalitatea acestei măsuri. Mă voi încerca acum a vă justifica oportunitatea şi chiar necesitatea ei.
Să ne întrebăm însă: ce însemnează budgetul statului penttu învăţământul public?
Sunt state, de exemplu Englitera, chiar până după începutul secolului nostru, unde n-a fost un ban înscris în budgetul statului pentru instrucţiunea publică. Acolo se zicea şi se zice: comunele, particularii, acei care înţeleg lucrul, îşi vor face şcoli după cum vor crede că sunt mai bune. Aşa este, de exemplu, în mare parte şi în America. Chiar la noi, în timpul când era eforia şcoalelor, se poate zice, că era un fond, dacă nu tocmai privat, dar totuş nu al statului, care întreţinea şcoalele, şi atunci administratotii fondurilor, cu care s-au înfiinţat atâtea şcoli, le dau şi le-au dat direcţiunea care au crezut-o administratorii că este mai bună. Dar când d-voastră votaţi un budget public pentru instrucţiunea
publică a statului şi-1 daţi în mâna guvernului în sistemul reprezentativ, atunci guvernul împreună cu d-voastră este responsabil de direcţiunea ce o apucă instrucţiunea publică, fie în folosul fie în periclitarea statului. Onor d. Boerescu ne-a arătat care este numărul studenţilor de la facultăţile de aici. D-sa ne-a spus că sunt 116 studenţi la facultatea juridică, 21 de studenţi la facultatea de litere şi 40 la facultatea de ştiinţe.
Permireţi-mi, d-lor, să completez notiţele arătate de onor. d. Boerescu. La facultatea de litete sunt, ce e drept, înscrişi în numărul acesta studenţii, însă numai penttu că se dau atâtea burse la această facultate şi nici una la drept; dar marea majoritate a acestor 21 de studenţi de la litete iau numai inscripţiunile la facultatea de litere, penttu ca să se folosească de bursele ce li se dau de minister, şi urmează în fapt şi cu seriozitate la facultatea juridică, aşa încât, de când s-au înfiinţat facultăţile la noi, numai facultatea juridică a scos un număr mai însemnat de licenţiaţi (vro 70); cea de litete de-abia a produs câţiva (6); în laşi îmi pare nici unul şi cea de ştiinţe asemenea nici unul în Iaşi.
Vasăzică propensiunea în cultura tinerilor noştri este în o desproporţie aşa de mare în favoarea jurisprudenţei şi în contra celorlalte ştiinţe, încât putem zice că direcţiunea de fapt a studiilor de astăzi este spte funcţionarism, magistratufă şi advocatura, şi nu spre litere sau ştiinţe exacte.
Este bine ca statul să încurageze această diteeţiune? Este bine să înmulţim cifra nu atât a magistraţilor, cât mai ales a advocaţilor? Căci, d-lor, este un luctu, pe care cred că şi colegul meu de la justiţie îl va confirma: din nenorocire şi magistratura penttu cei mai mulţi din aceşti tineri este numai o altă şcoală, prin care trec câtăva vreme pentru a ajunge apoi, când se vor face mai cunoscuţi publicului şi vor cunoaşte şi ei legile mai bine prin practică, a fi advocaţi, şi cu cea mai mare nepăsare vedem pe unii tineri dându-şi demisiunea, uneori ca manifestate şi sub aer de sacrificiu, însă — permiteţi-mi a
226
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
227
zice - cu o generozitate cam ieftină, pentru a trece de la jurisprudenţa practică a magistraturei la resursele mai bune de câştig ale advocaturei. Aşa direcţiunea, care a luat-o tinerimea aceasta în majoritate, este de a-şi face practica sa pe spinatea justiţiabililor, privind tribunalul ca o a doua parte a învăţăturei dumnealor, şi ştim că învăţătura experienţei practice este - ce e drept - o şcoală bună, dar taxele de inscripţiune ale acestui fel de şcoli sunt cam scumpe şi se plătesc din nenorocire de publicul, care se judecă la tribunale.
D-lor, mă veţi întreba, din ce cauză provine acest îndemn către dtept, îndeosebi cătte advocatura? Cauzele sunt multe şi unele foarte grave. Este o cauză socială, este o altă cauză a statului însuş, care prin cea mai bruscă reformă a introdus deodată o codificaţiune sttăină, ttadusă din franţuzeşte. Dar este şi o altă cauză: încurajarea ce această propensitate periculoasă a aflat-o neîntrerupt din partea guvernelor şi a Camerelor succesive. Şi aici eu unul mă cred dator a mă împotrivi, întru cât atârnă de la administtarea instrucţiunii publice, şi a vă propune să aprobaţi împotrivirea şi prin votul dv. deocamdată bugetar. Daţi-mi voie a mă explica mai de aproape.
D-lor, este o onoare pentru universitatea noastră că a avut o facultate juridică aşa cum a fost şi este ea încă astăzi, a fost o onoare pentru dezvoltarea noastră juridică de a fi avut în această facultate oameni ca d. Brăiloiu, care este aici, ca d. Bozianu, ca d. Vasilie Boerescu şi fratele d-sale Constantin Boerescu, ca d. Costa-Foru, eminentul profesor de drept civil, ca d. Cantili şi ca d. Vioreanu. Dar această onoare a adus şi un pericol, însemnătatea profesorilor de la facultatea juridică a stat în prea mare disproporţiune cu aceea a profesorilor de la celelalte facultăţi, nu vorbesc de însemnătatea ştiinţifică, ci de însemnătatea lor ca oameni publici, ca oameni de stat, înalţi funcţionari, mulţi foşti miniştti, unul chiar prezident de consiliu. Aceasta a dat profesorilor facultăţii juridice multă
influenţă în stat. Influenţa lor a atras pe de o parte în mod legitim mulţimea studenţilor, pe de altă patte însă s-a tradus, într-un mod mai puţin legitim, prin budgetul statului, în cantitatea catedrelor ce şi le-au creat, în disproporţiunea numărului lor faţă cu numărul altor profesori de facultăţi. Vă întreb acum: este oate chemarea budgetului statului de a încuraja mai mult această disproporţiune? sau e de datoria noastră de a slăbi această propensitate pană va fi redusă la proporţiunea dreaptă cu celelalte facultăţi şi mai ales cu învăţământul elementar?
Eu unul sunt datot a vă declara din nou, ptecum am făcut-o şi mai nainte ca deputat, că direcţiunea, în care caut a administra instrucţiunea publică, este de a restrânge, pe cât o poate statul, curentul aproape exclusiv spre facultatea juridică şi de a întări mai ales învăţământul ptimaf şi secundar, îndeosebi pe cel real.
Cu aceasta sper că va renaşte în România vechia încredere în şcoalele ei, încrederea ce o avea când exista încă acea instituţiune a băttânilor boieri ce se numia eforia şcoalelor. Căci nu ştiu ptin ce nefericită întâmplate tocmai când poporul român a fost chemat a-şi da o reprezenraţiune constituţională, care s-ar fi presupus că are să reprezente mai bine interesele clasei de jos ca fiind mai drept ieşită din sânul popotului, nu ştiu prin ce nefericită întâmplare tocmai Camerele noastre, de când avem sistemul constituţional liberal, au redus cifra învăţământului primar mai jos, chiar cu jumătate mai jos, de ceea ce era sub vechii boieri ai eforiei şcoalelor. Aici avem un fapt, contta cătuia tot omul de stat trebuie să se revolte în conştiinţa lui. Căci dacă este ceva trist în o societate, este de a vedea o clasă prea încurajată întârindu-şi tot meteu mijloacele de cultută şi de putere, şi lăsând clasele de jos în ignoranţă şi în mizerie. Am scăpat de privilegiul boierilor vechi, dar tindem spre crearea acelei clase periculoase de oameni, care, deşi ieşiţi înşişi din clasa
228
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
229
poporului, devin exploatatori de ruinare ai aceluiaş popor (aplauze prelungite).
Văzând acest pericol, să încercăm a da studiilor statului, precum şi budgetului instrucţiunii o altă direcţiune, şi prin măsura ce vă propun şi care face obiectul lungei discuţiuni de faţă, eu am redus 21 000 franci de la facultăţile de drept şi am adăogat 96 000 franci la învăţământul de prin sate (aplauze).
D-lor deputaţi, m-am întins poate prea mult asupra direcţiunii generale în întrebarea de faţă. Numai aşa însă am crezut că este de demnitatea Camerei a ttata cestiunea oportunităţii, pe care a arins-o d. Boerescu.
Daţi-mi acum voie să resttâng tărâmul discuţiunii şi să mă cobor la propunerea noastră rectificativă în amănunte.
Este votba a se suprima, nu ştiinţele, ci numai catedrele de profesori deosebiţi pentru un al doilea titular de dreptul roman la Bucureşti, cea de economie politică şi de filosofia dteptului la Iaşi.
în Bucureşti cel dintâi profesor de dreptul roman a fost, după cum îmi aiată d. Brăiloiu, Moroiu şi apoi a venit d. Bozianu. în vremea lor fiecare era singurul profesor de dreptul roman, dar făceau cât zece tineri profesori de astăzi, când aceştia nu au vocaţiunea şi zelul lui Moroiu şi Bozianu. Astăzi pentru dreptul roman sunt doi profesori, care predau trei ore fiecare pe săptămână această ştiinţă, astfel că tinerilor studenţi li se predă, în fiecare din cei doi ani câte trei ore pe săptămână dreptul roman de câte un alt profesor. Apoi suntem noi întt-o situaţiune financiară care să permită astăzi un lux al profesorilor de la drept aşa încât unul să ptedea numai trei ore pe săptămână, iar penttu celelalte trei ore să fim siliţi a plăti un alt profesor? Nu, d-lor; eu cer de la profesorul dreptului roman ca un ceas pe fiecare zi să-I consacre pentru cursul d-sale. Este oare aceasta prea mult? N u are el timp să dea o singură oră pe zi? Dar ca să facă pe advocat are timp? Eu contest profesorului dreprul preponderant al advocaturei, şi-i
cer ca, nu numai trei ore, ci şase ore pe săptămână să le consacre Universităţii, şi numai în restul timpului, care este încă foarte mare, să se ocupe de trebile d-sale private. Cer dar, d-lor, de la un singur profesor de dreptul roman să facă ambele cursuri şi în toate zilele câte o oră, adecă: 3 ore pe săptămână în anul I şi 3 ore în anul al II-lea. Dacă însă pe d-voastră vă lasă inima a ţine acest lux de profesori juridici pentru a face d-lor cursul numai dc trei ori pe săptămână, făceţi-o! Dar eu cted că v-aţi atrage o gravă răspundere în situaţiunea finanţiară actuală şi în privirea direcţiunii învăţământului.
Acum, d-lor, încât priveşte Facultatea de Dtept din Iaşi, cu toate că ea nu dă doctotatul în drept, ci numai licenţa, s-au făcut alocaţiuni în budget penttu catedtă de filosofia dreptului şi pentru aceea de economie politică.
în Franţa, de la 1801 şi pană la 1864, în curs de 63 ani, n-au existat la facultatea juridică pentru licenţă catedra de economie politică şi cea de filosofia dteptului. Eu, d-lor, când am luat licenţa în Ftanţa la 1861, am făcut-o fără să fie vorba de economia politică. Dacă în Franţa a existat şi a putut să se dezvolte facultatea juridică în curs de 63 ani fără a avea o catedră de economia politică şi de filosofia dteptului pentru licenţă, apoi noi, care de abia putem imita metsul prudent spre progres al altor popoare, putem avea pretenţiunea să facem lux în dezvoltatea ştienţifică a noastfă, creând programe pentru licenţă, care n-au existat în alte ţări mult mai înaintate decât noi? Eu cred, o mai repet, că acestea sunt creaţiuni de lux. Dar e mai mult decât atât, eu cted, că mai ales la facultatea juridică din Iaşi ne lipsesc oamenii, care să ne inspire încrederea că vor da o bună direcţiune ştiinţei economiei politice şi filosofiei dteptului.
Acum, d-lor, să-mi permiteţi a face o mică digresiune şi, lără a pronunţa nume de persoane, a vorbi numai de actele oficiale ale unor profesori de la noi.
230
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
231
Domnul, care ocupă actualmente catedra de economie politică la Universitatea de Iaşi, a studiat câţiva ani în liceul de acolo fără a-1 termina, pe urmă a stat vreo doi ani în facultate, şi apoi, fără a avea bacalaureatul, fără a poseda măcar elementele culturei clasice, s-a dus în Italia şi după câtva timp a venit doctor în jurisprudenţă. Cum dar, aşa deodată, să i se încredinţeze într-un mod definitiv ditecţiunea tinerimii în privinţa unei părţi de ştiinţă juridică, care este cea mai gtea, a economiei politice? Sunt unii, care conresta chiat însuşitea de ştiinţă sigură economiei politice, şi aceasta, d-lor, pentru că sunt în ea chestiuni atât de mult controvetsate, încât ttebuie ca profesorul să fie un om cu o maturitate ştiinţifică consumată, cu o autoritate puternică, pentru a expune junimei ştiinţa sa cel puţin cu atâta prudenţă, încât să nu facă mai mult rău decât bine. Sunteţi d-voastră siguri că direcţiunea, sub care e pusă inteligenţa tinerimii române în privinţa economiei politice, e bună la facultatea din Iaşi? Eu unul nu sunt sigur, şi de aceea cer la onor. Cameră să suprime această catedtă ca o alocaţiune special destinată numai economiei politice. Şi tot cam aşa este şi cu filosofia dreptului. Eu cred că a fost nefericită instituirea acelor catedre la Universitatea din Iaşi, şi că este în genere o nefericire pentru tinerimea noastră de câte ori urmează un curs, care nu poate să-i dea decât cunoştinţe supetficiale, uneori false, totdeauna rău mistuite.
Tetminând, domnilor deputaţi, sunt surprins de a vedea atâta preocupare penttu persoana profesorilor, zicându-se că ce are să se facă din ei?
B. Boerescu. E vorba de princip.
Ministrul instrucţiunii publice. Da, de princip, dar în vederea persoanelor. Ce are să se facă profesorul, când i se va tăia acea cracă budgetară de sub picioare? Apoi n-are decât să-şi continue profesiunea lui de advocat (aplauze).
Dar o altă întrebare: D-lor, profesorul este pattea interesantă, or studenţii? (aplauze). Dar ce vă tot gândiţi la
profesori şi nu vă gândiţi odată şi la şcolari? (aplauze). Profesorul are mai multă putere în mijloacele sale private din care poate trăi, şi daca statul îl plăteşte, îl plăteşte numai pentru studenţi. Aşadar interesul studenţilor şi nu al profesorilor trebuie să fie obiecrul preocupării noastre.
Iată pentru ce guvernul vă cere să suprimaţi această cifră (aplauze).
Vorbesc apoi pentru propunerea ministrului d. Al. Catargi, contra ei şi pentru amendament dd. Aristid Pascal şi I. Agarici.
Acestora le răspunde:
Ministrul de culte T. Maiorescu. D-lor deputaţi, vă rog să nu ne facem noi înşine, prin cuvintele noastre, iluziuni asupra împrejurărilor de fapt; ci să hotărâm chestiunea aceasta în deplină şi sincetă cunoştinţă de cauză. D. Pascal revine din nou la cererea d-lui Boerescu de a se face prin lege, şi nu prin budget, propunerea de faţă. Contest că s-ar putea numai prin lege face propunerea guvernului. Cred că este corectă şi prin budget, înfiinţarea catedrelor conform art. 260 din legea instrucţiunii e făcută prin regulamentare şi budget, şi tot prin regulamentare şi prin budget se pot desfiinţa. In cazul de faţă se desfiinţează de exemplu o catedră de dreptul roman de la facultatea din Bucureşti din două ce erau, şi d-voastră, care aţi citit legea insttucţiunii publice, vă rog să-mi arătaţi un articol din acea lege, cate ar ptevedea că pentru catedra dreptului roman să fie doi profesori şi pentru catedra dreptului civil să fie trei profesori, adică mai multe persoane pentru unul şi acelaş obiect. Este oare o singură dispoziţiune în lege, care vă face să admiteţi această duplicitate şi triplicitate pentru acesre obiecte? Eu vă afirm că nu este niciuna. Legea vorbeşte de ştiinţele necesare, dar nicidecum de numărul catedrelor. Prin urmare nu primesc mângâerea ce-mi lăsaţi, că la ocaziunea legii instrucţiunii viitoare are să se modifice
232
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
233
numărul personalului. Cum are să se modifice, când nici în legea de astăzi, nici în cea viitoare nu se prevede să fie unul, doi sau trei profesori pentru o catedră de la o facultate, ci se prevăd numai cursurile? Eu nu ating în privinţa facultăţilor din Bucureşti obiectele de studiu, dar vă zic: catedra de dreptul roman la Bucureşti se ocupă de doi profesori; cu ce drept se face aceasta, când s-ar putea foarte bine ţine acelaş cuts de o singură persoană, predând o oră pe zi, iar nu numai 3 ore pe săptămână ca astăzi? Aci nu este vorba a se aştepta votarea nouei legi a instrucţiunii. Chestiunea celei de a doua catedre este o chestiune budgetară, şi amânarea care s-ar face nu semnifică altceva decât respingerea propunerii.
Dar, d-lor deputaţi, daca îndoirea catedrei a fost o creaţiune numai budgetară, întreb: sunt valabile argumentele aduse de d. Pascal pentru susţinerea catedrei? D. Pascal a spus că profesorii au o muncă foarte mare, încât 3 ore pe săptămână chiar sunt prea mult; căci ei trebuie să se prepare, au conferinţe şi examene aşa încât de abia îi iattă timpul să se ocupe la două zile odată de cursul lor. Eu aş răspunde d-lui Pascal, că la Iaşi aceeaş catedră se ocupă de un singur profesor, şi încă două ore pe fiecare zi. în Germania celebrul profesor Gneist predă câte două ore pe fiecare zi, şi la noi un profesor să nu poată pteda o oră pe zi? Dar ce face în tot timpul liber? Aţi văzut vreo publicaţiune ştiinţifică din partea d-lui Daniileanu, de când este profesor? în genere, afară de d-nii Boerescu, Costa-Foru şi Strar, a publicar vreunul din d-lor cursurile ce le ţin, ca să se ia de pretext „munca" d-lot ştiinţifică în afară de orele prelegerilor publice? Degeaba se sileşte d. Pascal a îmbrobodi adevărul, el nu se poate ascunde. Şi adevărul este că interesele d-lor private le consumă ptea mult timp în comparare cu datoria oficială de profesori.
Nu primesc aluziunea d-lui Pascal la adresa unui membru din curtea de casaţiune, care ar fi periclitat prin această suptimare a unei catedre de drept roman. Nu ştie d-sa, dacă
va fi acela sau celălalt. Din momentul ce Cameta va primi suprimarea, rămâne la guvern să aleagă între cei doi. Iar în alegerea sa guvernul se va îndrepta numai după interesul studenţilor, după cerinţa unui curs regulat pentru dreptul roman, căci, d-lor, din nenorocire, sunt şi neregule foarte mari uneori în frecventarea cursului universitar din partea profesorilor. Sunt profesori, care, oricât de eminente ar fi de altmintrelea cunoştinţele domniei lor, urmează cu atâta negligenţă în îndeplinirea datoriei lor oficiale, încât aceasta periclitează toată valoarea învăţământului care se predă. Este, d-lor, de notorietate publică între toţi studenţii Facultăţii de Drept din Bucureşti, şi când o spun aceasta, este evident, că iau răspunderea pentru ce afirm. E ştiut, d-lor, şi în capitală şi poate în toată ţara, că nu c cu putinţă la Facultatea de Drept din Bucureşti să se ţină totdeauna examenele şi în zilele determinate, când e vorba de dreptul roman; de câte şeapte ori se amână uneori examenele din cauză că nu vine profesorul respectiv, ca să le ţină. Ei bine, d-lor, ce însemnează aceasta? Studenţii se ptegătesc şi dv. ştiţi că este un moment însemnat în viaţa studentului, când îşi trece examenul; studenţii se pregătesc pentru ziua determinată, vin la şcoală şi cu inima neliniştită aşteaptă să-şi treacă examenul; profesorul nici nu-şi dă osteneala de a fi exact, nici nu se gândeşte să vie la şcoală. Atunci se amână pentru altă zi. Se gtăbesc din nou studenţii şi vin iarăşi d. e. peste 5 zile; profesorul nu vine, şi nu este unul, d-lor, ci sunt şi câte 10 studenţi; ei bine, nici în ziua aceea profesorul nu vine, pentru că or pledează la tribunal, or dă consultaţii clienţilot (aplauze). Se amănă, d-lor, pentru alte 5 sau 7 zile; profesorul nu vine, se amână din nou. Şi după ce se amână aşa uneori pană la 7 ori şi poate şi mai mult examenul, spuneţi-ne ce concluzie morală se mai produce în inimile studenţilor? (Aplauze.)
Nu credeţi, d-lor, că un studiu de universitate este important numai prin ceea ce ne expune ca ştiinţă; el este mai
234
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
235
ales important prin direcţiunea, ce dă spiritului studenţilor. In şcoală nu învăţăm ceva definitiv, învăţăm mai ales pentru ca să putem invăţa mai depatte în viaţa practică. Şi când am spus ieri, ceea ce v-a părut poate exagerat, că un profesor ca Bozianu şi ca Brăiloiu erau mai buni decât 10 din cei noi de astăzi, aceasta nu însemnează că cunoştinţele profesorilor de astăzi sunt mai slabe decât acelora de atunci. Nu, d-lor. Se poate ca cunoştinţele profesorilor de astăzi să fie mai întinse, mai felutite. Dar nu e chestiunea de cunoştinţe, şi puţin importă, daca un profesor este erudit, când el îşi expune studenţii la netegularităţile de care am vorbit. Dacă am zis că învăţătuta profesorilor de mai înainte era mai folositoare decât cea de astăzi, este pentru că cei vechi o făceau cu inima mai caldă, ei erau mai păttunşi de îndeplinirea datoriei şi tocmai prin aceasta dau acea ditecţiune morală, care prin punctualitate, prin iubirea de studiu şi prin zelul îndeplinirii datoriei ridica nivelul culturei şi moraliza tinerimea întreagă (aplauze). Ministrul, când vede că astăzi unii profesori, de la o facultate de dtept de exemplu, nu-şi îndeplinesc cu exactitate îndatorirea lor, ce poate să le facă? Să le dăm avertismente ca la băieţii din şcoală? Să mă expun astfel poate la un tăspuns nepoliticos? Căci legea nu dă guvernului alte mijloace pentru a sili pe acei profesori la îndeplinirea datoriilot (aplauze). Toate pedepsele mai simţitoare sunt lăsate unui juriu de pairi, tras la sorţi tot dintre profesori.
Pentru aceste motive, d-lor, pentru a curma luxul de prisos a 2 catedre de dreptul roman, când unul din titularii acestor catedre este ca şi cum n-ar fi, ba este chiar stticăcios prin lipsa sa de zel la îndeplinirea datoriilor, vă rog să primiţi propunerea budgetară a guvernului, primită şi de comisiune, şi să nu vă încredeţi iluziunilor produse de d. Pascal în privinţa profesorilor de dreptul roman de la Universitatea din Bucureşti.
în contra celor zise aici ţine B. Boerescu un al doilea discurs, Ia care mai răspunde:
Ministrul instrucţiunii publice T. Maiorescu. D-lor deputaţi. Sesiunea de faţă este pentru Camera aceasra cea dintâi sesiune ordinară a legislaturei ei.
După înălţimea discuţiunii, la care trebuie să recunosc că a adus chestiunea d. Boerescu, aţi înţeles, sper, cu toţii că discuţiunea aceasta are o însemnărate; ea este hotărâtoare pentru direcţiunea învăţământului public şi va fi o manifestare a modului cum această Cameră, în majoritate, înţelege să fie administrată instrucţiunea publică în România.
Din acest punct de vedere discuţiunea ate o însemnătate specială şi pentru poziţiunea guvernului, cel puţin pentru aceea a ministrului cultelor. Vă rog dar să nu regretaţi puţinele momente ce vă mai iau în continuarea acestei controverse întte sisremul d-lui Boerescu şi sistemul nostru.
D-lor deputaţi, sunt de aceeaş părere cu d. Boerescu, că nu se poate niciodată prin budget schimba o lege; sunt de aceeaş părere cu d-sa, că nu se poate niciodată prin arbitriul guvernului să se lovească un profesor inamovibil.
Unde mă deosebesc de d-sa, este însă aci: Eu susţin tocmai că nu se atinge deloc legea, că nu se schimbă nici un articol din lege prin propunerea guvernului. Unde mă deosebesc al doilea, este aci: eu susţin că din momentul când pentru propunerea guvernului se cere consimţimântul d-voasrră, nu mai poate fi vorba de arbitriul ministerului în lovirea unui profesor inamovibil, ci de toată garanţia sistemului constituţional prin Cameră.
Regret că d. Boerescu a întrebuinţat aci chiar cuvântul de capriţiu ministetial. Nu poate fi capriţiu acolo, unde va fi votul d-voastră, şi fiindcă votul d-voastră hotăreşre, iar nu ministrul, aş întreba pe adversarul meu, dacă primeşte ca cuvintele pe cate le-a zis d-sa la adresa guvernului să se substituie la adtesa Cametei? Atunci d-sa at fi zis că soarta profesorilor atârnă de
236
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
237
la arbitriul şi de la capriţiul reprezentaţiunii naţionale! O primeşte aceasta d. Boerescu? Ar trebui să o primească, căci instanţa decisivă în propunerea mea este tocmai Camera. Profesorii însă nu pot fi decât mulţumiţi, dacă vor vedea că soarta lor este pusă în mâna cui? în mâna a chiar reprezentaţiunii ţărei.
Reviu dar la chestiunea legalităţii, pusă pentru a doua oară de d. Boerescu.
D-lor deputaţi, legea insttucţiunii publice - şi în privinţa aceasta remarcaţi, că d. Boerescu îi doreşte modificarea, va să zică simte că este o lacună - nu prevede numărul catedrelor, şi nu prevede nicăiri nici numărul persoanelor, care au să fie însărcinate a preda cursurile. Ce zice ea? Zice că studiile, ce vor fi la universitate, vor fi acestea, şi că înfiinţatea catedrelor pentru aceste studii se va face prin regulamente ale puterii executive, după mijloacele ţării. Insă ministerul face regulamente, dar nu este numai în arbitriul său îndată ce regulamentele se leagă cu o cerere finanţiară, cu un vot budgetar al Camerei.
Eu, d-lor, răspund la apelul d-lui Boerescu, primesc discuţiunea pe tărâmul pe care a pus-o d-sa. Când o lege fixează ceva ca princip şi apoi lasă la „meziele ţării", la mijloacele sale de a se aplica treptat şi după împrejurări acel princip, poate fi ceva mai clat decât aceasta? Principul este hotărât, este fix; aplicarea e mobilă după împrejurări. Acele împrejurări prin ce mijloace se pot apreţia, cine poate să le apreţieze? Le apreţiază pe de o parte guvernul prin regulamentele ce i se dă dreptul a le face, le apreţiază pe de alta Cameta, reprezentaţiunea naţională, cu ocaziunea votării budgetelor. (Aplauze.) Iată mijloacele legale, prin care se poate lăţi sau restrânge o ramură universitară a instrucţiunii publice la noi.
B. Boerescu. Nu s-a dat niciodată de nimeni legii o asemenea interpretare.
T. Maiorescu. Atât mai rău, d-lor. Eu regret că nu s-a făcut aceasta, după cum nu s-a făcut multe altele ce trebuiau să se
facă; eu regret că astfel s-a lăsat în părăsire învăţământul public la noi de mai mult timp, şi găsesc că este momentul de a se schimba această stare de lucruri, de a se da odată o ditecţie sigură politicei învăţământului, care să fie supusă judecării Camerei şi să se ştie pe ce bază se dă sau nu se dă înctedete unui ministru al Cultelot.
Ştiţi că mai nainte la noi în ţară era o Eforie a şcoalelor însărcinată cu îngrijirea învăţământului public, un consiliu de vteo 5 oameni, care înfiinţau şi desfiinţau catedre după împrejurări, o autotitate care da o ditecţie insttucţiunii publice în ţara noastră. După aceasta, la confecţionarea legii de faţă - care preschimba starea de lucruri de mai nainte - s-a văzut de legiuitor că noi nu etam încă un popor în care cultura să fie foarte tăspândită, un popor cu experienţă în ceea ce priveşte învăţământul public; s-a văzut că noi eram un popor care de-abia de vreo 20 sau 30 de ani începuse a avea în ţara sa lumina ştiinţei şi că, astfel fiind, nu puteam să avem un sistem complet şi sigur asupra instrucţiunii publice, nu puteam să introducem prin urmare deodată o fixitate în instrucţiune, luctu pentru care ttebuie mult studiu, multă experienţă, ceea ce noi nu avem. Aşadar legiuitorul cu multă înţelepciune a zis prin legea azi în vigoare: eu cred că studiile, că cursurile care ttebuie să se predea în facultăţi şi în celelalte şcoli publice să fie acestea, dar rămâne la mijloacele ţării şi la chibzuinţă acelora, pe care îi însărcinez să regulamenteze legea, de a modifica într-un sens restrictiv sau extensiv ceea ce pun eu aci ca princip; rămâne ca guvernul ţărei, prin regulamente, şi Corpul Legiuitot prin bugete să compună organizarea catedrelor pentru acele studii. Legiuitorul astfel a introdus o mobilitate oarecare pe lângă principiul fix coprins în lege. Şi bine a făcut legiuitorul; căci dacă poate fi permis unui popor ca după mai multe silinţe, după experienţe nenumătate, să fixeze un sistem de învăţământ public, de la care să nu se mai poată depărta un timp mai mult sau mai puţin îndelungat,
238
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
239
aceasta nu poate fi permis unui popot aşa de începător în ceea ce priveşte cultura. Este permis Englitetei să fixeze pentru un period de 40 sau 50 de ani un sistem de învăţământ public, de Ia care să nu se depărreze nimeni, este permis Germaniei, este permis Franţei de a face aşa, pentru că acolo au fost lupte crâncene pană să se ajungă la realizarea unui princip, au fosr discuţiuni publice timp îndelungat, au fost martiri pentru o idee de cultură, s-au văzut oameni murind pe eşafod pentru că au susţinut o opiniune de ştiinţă. Înţeleg fixitatea relativă într-o asemenea ţară, în asemenea condiţiuni; dar la noi, unde nu avem încă nici o experienţă în materia aceasta, la noi, unde nu s-a întâmplat nimic din câte s-au petrecut în acele ţări culte, la noi fixitatea prea mare ar fi un princip vătămător din toate punctele de vedere, căci el nu ne-ar conduce la altceva decât Ia retrogradarea învăţământului prin retrogradarea profesorilor.
Insă o repet, fixitatea nici nu tezultă din actuala lege, legiuitorul ei din contră a lăsat - după ce a prevăzut oarecate studii - a lăsat ca după mijloacele ţărei şi după chibzuinţă guvernului să se înfiinţeze şi altele sau să se desfiinţeze unele. Acest princip a fost admis cu multă prudenţă, el este binefăcâtot, şi nu cted că ar fi în avantagiul instrucţiunii ca ea să fie înlănţuită într-un mod prea tare de un personal fix şi că ţara să nu poată schimba după împrejurări, fie chiar budgetare, direcţiunea ce ar voi să dea învăţământului public.
Ce poate împiedica pe această Adunare de a hotărî ca astfel să se urmeze, iar nu altfel?
Cine poate opri pe Cameră de a zice, când astfel înţelege ea legea, cutare şi cutare catedră să fie suprimată? Dv., d-lor deputaţi, sunteţi legiuitori în această materie, suverani de a apreţia şi a decide cum credeţi că e mai bine. Şi când legea zice în art. 260: regulamentele date în forma regulamenrelor de administraţiune publică vor avea de obiect înfiinţarea „după meziele ţărei" a catedrelor necesare pentru ştiinţele enumărate
mai nainte, ea lasă întinderea numărului profesorilor la apreţierea Camerei şi a guvernului. B. Boerescu. Şi dv. îi destituiţi?
Ministrul de instrucţiune. D-le Boetescu, sunt mai tânăr decât dv.
B. Boerescu. De aceea nu aplicaţi bine legea.
Ministrul de instrucţiune. Sunt mai tânăr decât dv., nu faceţi, vă rog, prin înrreruperile dv. conrinue ca să apar eu mai răbdător decât dv.
B. Boerescu. Avem experienţa instrucţiunii, pe care nu o ai d-ta, şi vă asigur, d-le Maiorescu, că de când există legea instrucţiunii, nici unul nu a aplicat această lege aşa cum ceri d-ta.
Ministrul de instrucţiune. îmi permiteţi, d-le Boerescu, să continuu? (Ilaritate.) Aşadar cantitatea profesorilor este dispoziţiune numai tegulamentară şi budgetată; şi nici că putea fi altfel, d-lor. Dacă ar veni astăzi d. Bozianu şi s-ar oferi de a reprimi catedtă de drept roman (eu l-am rugat la vreme, d-sa nu a primit) eu aş fi cel dintâi a vă fuga să teînfiinţaţi orce catedră în budget, pe cafe ar voi d-sa să o ocupe, fiindcă am încrederea că va fi în folosul învăţământului.
Trec acum la celălalt argument. Inamovibilitatea unui profesor este dreptul său după lege de a nu fi pedepsit cu destituire ptin arbitriul ministrului şi cu oprirea de a mai putea ocupa în toată viaţa sa funcţiune în instrucţiunea publică. Dar ceea ce vă propune guvernul prin budgetul rectificativ nu este nici pedeapsă, nici suspensiune, ci este numai punerea în disponibilitate, declararea că nu este după mijloacele ţărei de trebuinţă de a mai avea un cutare număr de personal didactic pentru cutare ştiinţe. Cine însă are o idee de dreptul statului, ştie deosebirea totală ce există între destituire şi o asemenea disponibilitate.
Ca să vedeţi că această interptetare e dreaptă, duceţi şi interpretarea adversarului pană la capăt şi veţi vedea că această ducere pană la capăt este o ducere ad absurdum.
240
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
241
Profesorii inamovibili nu se pot destitui decât cu formele prevăzute în legea instrucţiunii, adică prin tragere la sorţi a cinci dintre dânşii, care să chibzuiască daca e bine sau rău a se destitui persoana.
Apoi eu vin cu o lege organică şi desfiiinţez, d. e. un şir de ştiinţe şi introduc altele. Dv. discutaţi. Atunci ar veni d. Boerescu şi ar zice: nici priit legea organică nu se pot atinge persoanele profesorilor, căci numai un juriu de 5 profesori traşi la sorţi se poate pronunţa.
B. Boerescu. Aceasta e altceva, şi vom vedea când vom discuta acea lege.
Ministru de culte. Ce scumpă îngrijire pentru intetesele petsonale ale profesorilor!
Nu e vorba, onorabile adversar, pentru a discuta acum ultimul punct, de economia făcută cu această mică sumă de 21 000 fr. Oportunitatea măsurei propuse este cu totul altundeva. Am avut onoarea a vă spune că de când cu sisremul constituţional, s-a produs faptul foarte straniu, care ar arăta - dacă s-ar continua - că nu-1 realizăm în adevăratul său sens; faptul foarre straniu de a vedea că atunci când naţiunea a zis că nu mai vrea să fie guvernată în mod despotic, prin Domnitorii şi prin boierii vechi, ci prin reprezentanţi scoşi din sânul poporului, că de atunci de când se votează bugetele de către reprezentanţii ei şi cu sistemul constituţional, tocmai de atunci şcoalele săteşti s-au înjumătăţit din ceea ce erau când erau administfate de boieri (aplauze); adică sunt mai puţine şcoli săteşti şi mai multe facultăţi. (Aplauze.) Eu cred primejdioasă această direcţiune şi este timpul ca odată să se oprească (aplauze).
In vara aceasta aţi votat un credit extraordinar, cu care să se întindă învăţământul rural, şi eu am înfiinţat în septemvrie al acestui an 177 şcoli nouă ptin sate. Trebuie acum să daţi dar mijloace pentru întreţinerea acestor şcoli. După cum ştiţi, este un timp de restrângere, este deficit în buget, şi într-o astfel
de restrângere mare finanţiară, vroiţi să continuăm ca pană acum, voiţi să avem pentru aceeaş învăţătură, pentru acelaş obiect câte doi profesori, şi să nu daţi mijloace necesare pentru întreţinerea învăţământului de jos? Eu cred, că nu! în tot cursul vieţei noastte parlamentare, de câte ori era vorba de şcoalele din sate, de îmbunătăţirea învăţătorilor inferiori şi chiar secundari nu se ridica nici un glas (aplauze). Cum venea însă vorba de profesorii de pe la universităţi, şi mai cu seamă pentru facultăţile juridice, glasuri puternice se ridicau, nu pentru catedrele de cultură naţională (limba română nu există nicăieri ca o catedtă specială în organizaţiunea sistemului nostru de învăţământ), ci pentru catedrele de jurisprudenţă.
în decursul legislaturei trecute, s-a văzut cazul extraordinar cu ocaziunea votaţii budgetului, că, atunci când a venit budgetul pentru profesorii primari, pentru profesorii gimnaziilor şi ai liceelor, au tăcut toţi în privirea sporirii lefilor lor, şi cum a venit budgetul la profesorii de la Universirăţi, s-a cerut să li se sporească lefurile. S-a respins de Cameră, dar cererea s-a făcut, şi această cerere era caracterisrică.
Este acum chestiunea aci: voiţi dv. să se continue aceeaş disproporţiune budgetară la cheltuielile instrucţiunii publice ca pană acum? Atunci veţi respinge propunerea guvernului; va fi atunci bine ştiut, că deşi suntem în greutăţi finanţiare, deşi este vorba să creăm aceste 177 şcoli nouă elementate, pentru care v-am cerut alocaţiunea în budget, deşi vedem cu toţii că este o prea mare preponderanţa în partea juridică şi prea mică în partea cealaltă, totuş se menţin catedrele de lux de la facultăţi juridice şi se suprimă şcoalele săteşti. Atunci voi şti şi eu ce-mi tămâne de făcut.
Vă pate însă, precum e convins guvernul, că această direcţiune este primejdioasă, atunci vă rog să primiţi alocaţiunea pentru şcoalele rurale aşa cum vi s-a propus şi să primiţi şi suprimarea la facultăţile juridice. Cu modul acesta ţara se va pronunţa odată în sistemul constituţional contra
242
TITU MAIORESCU
luxului claselor de sus, care, sub aparenţa de cultură, este contrar învăţământului în popot (aplauze prelungite).
Se pune la vot amendamentul d-lui Pascal şi rezultatul scrutinului este cel următor:
Votanţi...............98
Majoritate absolută......50
Bile albe penttu.........26
Bile negre contra........72
D. vicepreşedinte. Adunarea a respins amendamentul d-lui Pascal, şi prin aceasta a încuviinţat articolul din budget.
26
Răspuns la o interpelare personală a d-lui Aristid Pascal
(Şedinţa Camerei de la 17 ianuarie 1876)
Propunerea ministrului cultelor, dezvoltată în discutsul precedent şi primită de Cameră cu aşa mare majoritate, prin care se izbeşte negligenţa la cursuri şi examene a unor profesori universirari şi luxul creaţiunilor de personal didactic la facultăţile de dtept în dauna celorlalte facultăţi şi mai ales în dauna învăţământului elementat şi real, deşteaptă fireşte o mare animozitate la unii profesori şi advocaţi din parlament. îndată după vacanţa Crăciunului începe un şir de atacuri combinate şi susţinute în Cameră de d-nii Aristid Pascal, B. Boerescu şi G. Meitani, iar în Senat de Al. Orăscu, I. Bozianu şi I. Deşliu, cărora li se asociază deputatul Geotge Brătianu. în scurtul timp de 12 zile, se fac alternativ în contra ministrului patru interpelări, trei propuneri de neîncredere şi o moţiune de blam. Cea din urmă izbuteşte în Senat la 28 ianuarie 1876, având ca urmare demisia ministrului cultelor şi a întregului cabinet, care însă se reconstituie şi se modifică a doua zi tot sub ptezidenţa d-lui Lascar Catargi, mai trăind astfel vro două luni, pană la definitiva retragere în 3 aprilie 1876.
In acea luptă parlamentară de 12 zile chestia personală a ministtului cultelor, întru cât este simplă
244
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
245
chestie personală, nu are nici o însemnătate. Ea merită să fie relevată numai întru cât este un simptom al situaţiei parlamentare şi precursorul căderii întregului regim conservator din acel timp. în paginele următoare vom reproduce dar numai acele părţi ale discursurilor ministrului atacat, care pot prezenta un interes mai general.
Atacul începe în mod caracteristic. La ordinea zilei a Camerei este înscris noul proiect de lege asupra învăţământului public. Cu 5 zile înainte de discuţia generală d. Aristid Pascal, în şedinţa de la 17 ianuarie 1876, sub cuvântul unei interpelări, face ministrului cultelor o chestie personală, cetind o lungă sentenţă a juriului profesoral din Bucureşti, dată în contra lui în anul 1870, pe când ocupa catedra de filosofie la Universitatea din Iaşi. Urmează în aceeaş şedinţă d. Meitani cu moţiunea „Camera, declarând că d. Maiorescu nu are încrederea ei, trece la ordinea zilei. Semnaţi: G. I. Meitani, A. Pascal, N. Filodor, T. Marioţeanu, Cezianu", pe care însă Camera o respinge, fără ca să fi răspuns cineva d-lui Meitani. Numai la interpelarea d-lui Pascal răspunde ministrul, şt nu putea altfel. Iată răspunsul:
Ministrul de culte T. Maiorescu. D-le preşedinte, interpelarea d-lui deputat Pascal a avut două puncte: unul era de a mă întteba pentru ce nu pedepsesc, conform cu legea instrucţiunii, pe profesorii negligenţi, şi altul de a da câteva notiţe biografice asupra mea.
Voi răspunde la punctul întâi:
D-lor deputaţi, în orce discuţiune este mai nainte de toate important să se precizeze exact punctele discuţiunii, căci altfel ar fi cu neputinţă a da un tezultat dezbaterilor noasrre.
D. Pascal a zis că într-o discuţiune a Camerei ministrul instrucţiunii publice a aruncat asupra profesorilor în general bănuiala, acuzarea, că nu-şi îndeplinesc îndatoririle lor.
Aceasta, d-lor deputaţi, nu este exact! Dezbaterile Camerei sunt aci în Monitor în înttegul lor.
Discuţiunea în Cameră şi afirmarea mea a fost aceasta: pe când mai înainte la facultatea juridică din Bucureşti era un singur profesor de dreptul roman şi acel singur profesor era în stare să-şi îndeplinească misiunea foarte bine, în timpurile din urmă s-au inrrodus doi profesori, sub pretext că este o jertfă prea mare să se facă acel curs numai de un profesor; însă unul din aceşti doi profesori urma aşa de neregulat, încât patcă nici nu ar fi fost. Ptin urmare faptul de a avea doi profesori penttu dreptul roman era numai un lux, şi nu era nici un rău, dacă s-ar fi desfiinţat.
D-lot, acestea le-am spus atunci pentru ca să motivez suprimarea unei cateclte, care era de prisos.
Fără îndoială d. interpelam Pascal are dreptul să îmtebe pe un ministru: „Bine, când auzi d-ta că un profesor de dreptul roman, d. Daniileanu, căci de d-lui era vorba, nu urmează regulat, penttu ce nu ai luat măsutile ce ti le dă legea?"
într-adevăr, d-lor, puteam să iau şi alte măsuri, puteam să-i dau un avertisment, puteam să-1 trimit în judecată; dar totdeodată puteam să viu înaintea Camerei să zic: catedra aceasta este de prisos şi esre mai bine s-o desfiinţăm.
Din aceste trei diferite căi, care erau deschise pentru îndreptăţea răului, eu am ales pe cea din urmă şi d-voasttă aţi aprobat această măsură prin votul d-voastră asupra budgetului rectificativ.
Eta în drept d. Pascal să mă întrebe: ce se întâmpla cu d. Daniileanu, când Camera neprimind măsura propusă de mine, d. Daniileanu ar fi continuat mai departe în funcţiunea sa. Dar Camera a primit această propunere şi astăzi chestiunea d-lui Daniileanu este stinsă. D-lui nu mai face patte activă din corpul profesoral, şi eu pot afirma d-lui Pascal că ceilalţi profesori de la facultatea juridică din Bucuteşti vor continua cu tegularitate. Este oate teamă d-lui Pascal că ministrul va fi
246
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
247
prea slab în privinţa profesorilor celor răi? Mai are această teamă şi după măsurile ce-am luat în timpul din urmă? Crede că nu este destulă energie din partea aceasta? In această privinţă aş ruga pe d. Pascal să se liniştească. Enetgia este cea din urmă calitate care va lipsi guvernului.
Iată în ceea ce priveşte întrebarea privitoate la ministru.
Insă d. depurat Pascal a făcut o a doua patte în interpelarea sa şi a introdus în deplină lectură înaintea Camerei o sentenţă, casată pe urmă, dată în lipsa mea, în contra mea ca profesor de filosofie de la Universitatea din Iaşi, care eram profesor nu în timpul ministerului meu, căci de când sunt eu numit ministru, profesorul de la facultatea din Iaşi nu mai era în funcţiunea de profesor.
Acum ce voieşte d. interpelam? Şi aci aş ruga să-mi vie în ajutor autoritatea d-lui preşedinte, autotitatea sa patlamentară; voieşte d-sa ca eu, de pe banca de ministtu, reprezentant al puterii executive, susţinut aci cu încrederea majorităţii parlamentului; aci, unde nu am persoana mea privată în joc, nici funcţiunea mea ca profesor, nici biografia mea trecută, ci unde sunt în chestiune numai faptele mele ca ministru, voiţi ca de pe această bancă de ministru să mă cobor în discuţiunea detaiurilor biografice ale persoanei mele? Mi s-ar cuveni aceasta? (Aplauze.) Ar fi de demnitatea ministrului să facă aceasta? O pot face? Şi dacă nu o pot, dacă nu-mi e permis ca ministtu aci să vă dau detaiuri biografice, atunci în ce poziţiune pune un deputat chiar Camera aceasta, când interpelează pe un ministru al ei într-un mod în care-i face cu neputinţă de a răspunde? Este asta procedură parlamentară? Ce folos poate să nască în discuţiunile noastre cu un asemenea mod?
Ce? Oare vă puteţi închipui d-voastră că la ceea ce a citit d. Pascal nu aş fi putut să răspund şi eu ceva? Poate va fi vreunul sau altul din d-voastră, care va gândi că dacă mi se zice că nu merit de a mai ocupa vreodată o funcţiune în
învăţământul român, că aş avea şi eu să zic ceva în apărarea mea. Dar pot să o fac? Faţă cu acuzarea cetită de d. Pascal, nu rămâne ministrului decât să deplângă situaţia în care este pusă toată chestia, şi nu o deplâng pentru mine, ci pentru demnitatea întregului parlamentarism de-abia întemeiat în ţaţa noastră. (Aplauze.)
Aceeaş sentenţă profesorală s-a mai cetit după câţiva ani de d. Meitani în Senat şi de d. Emil Costinescu în Cameră. Atacul d-lui Meitani în Senat s-a făcut în absenţa atacatului, care nu era pe atunci nici senator, nici ministru. Dar la atacul d-lui Costinescu în Cameră a putut răspunde aurorul acestei publicări, fiind deputat al opoziţiei. Răspunsul se va publica în volumul II. Toată chestia nu metită atenţie decât pentru caracterizarea mijloacelor de luptă întrebuinţate uneori în politica noastră internă.
DISCURSURI PARLAMENTARE
249
27
Parlamentul şi Sf. Sinod. Răspuns la interpelarea lui G. Brătianu asupra adunării religioase de la Bonn
(Şedinţa Camerei de la 19 ianuarie 1876)
Două zile după dezbaterea precedentă d. G. Brătianu adresează ministrului cultelor o nouă interpelare şi prezentă o nouă moţiune indirectă de neîncredere. Era vorba de participatea a doi prelaţi români la adunarea religioasă, ţinută în vara anului 1875 la Bonn în urma iniţiativei celebrului profesor de teologie Dollinger din Miinchen, care, combătând dogma infalibilitâţii papale, voia să răspundă la această acţiune a jesuiţilor prin împăcarea tutulor Bisericelor creştine şi se adresase la ortodoxii ruşi, greci şi români. (Scrisoarea lui Dollinger către noi este datată din Miinchen, 20 iulie 1875.) Asupra acestei participări a prelaţilor noştri, d. „Geogio" Brătianu, cunoscut pentru predilecţiunilc sale catolico-papale, dezvoltă în contra ministrului cultelor interpelarea menţionată mai sus, în care zice între altele următoarele cuvinte, pe care le cităm textual ca o curiozitate specială a dezbaterilor noastre parlamentare din acel timp:
„Cât pentru cl. ministru de culte, puţin îi importă d-sale dacă religiunea noastră se slăbeşte; d-sale nu-i importă chiar dacă ea se distruge, aceasta îi e chiar scopul
d-sale poate, ca liber cugetător, ca darvinian şi ca mason.
Aceasta o zic, d-lor, căci în această calitate d-v. ştiţi că principiele şcoalei, la care d. Maiorescu aparţine, fiind materialiste, d-sa tinde a înlocui spititul religios-dogmatic cu acela al liberului examen, al moralei independente. Totul fiind materie, religiunea e indiferentă, precum şi parcea psihică a naturei umane. Pentru d-sa virtuţile şi viriurile sunt fapte materiale, tendinţe particolare ale organismului. Ceea ce noi numim amor de parrie, virtuţi sociale, credinţe religioase, toate acestea sunt chestiuni de mai mult sau mai puţin sânge în vinele noastre, de mai multe sau mai puţine umoti în ficatul nostru, de mai multe sau mai puţine atome de fosfor în oasele noastte. Ceea ce noi credem imortalitate, suflet etc, e iluziune după d. Maiotescu şi şcoala la cate aparţine. Singurul lucru, care e real şi pozitiv, e moartea. De aceea istoria umanităţii nu e decât o lungă procesiune de umbre, cari ttec între ziuă şi noapte, penrru a cădea toate succesivamente în acel abis obscur, vag, insondabil cate se numeşte noian, singura atmosferă a universului". La aceste şi alte asemenea cuvinte răspunde:
Ministrul de culte T. Maiorescu. D-lor deputaţi, vă tog să-mi petmiteţi a restabili faptele aşa cum au fost, nu însă într-un mod aşa de larg cum a făcut-o d. interpelam. Pe urmă voi avea onoarea a vă atrage atenţiunea asupra unui punct de dtept constituţional al Camerei faţă cu Sinodul, care cred că e cel mai greu în discuţiunea de faţă.
La Bonn s-a ţinut în vata aceasta o adunare fără nici un caracter oficial, compusă din persoane atât laice, cât şi bisericeşti, ortodoxe şi catolice. Această adunare a dezbătut asupra modului cum s-ar putea îndeplini una din rugăciunile zilnice ale bisericei creştine, adecă împreunarea bisericelor de
250
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
251
credinţă creştină, şi n-a fost nicidecum vorbă de a se trece de la biserica ortodoxă Ia cea catolică, sau de la cea catolică la cea ortodoxă. Au luat parte la adunare un archiepiscop grec, Licurg, delegaţi din partea Patriarhiei din Constantinopol, mai mulre persoane laice şi clerice din partea Rusiei, şi anume din pattea unei societăţi penttu menţinetea spiritului religios — societatea este, dacă nu mă înşel, prezidară de Marele Duce Constantin, care se interesează mai ales de chestiunile bisericeşti. Din partea noastră, înainte de a se trimite cineva, s-a dezbătut chestiunea trimiterii de către Sf. Sinod al Bisericei Române, şi Sf. Sinod în şedinţa de la 27 iulie 1875 a hotărât, ptecum vedeţi din prescriptul verbal ce vi-1 prezent, să trimită pe P. S. S. episcopul Melchisedek şi pe arhiereul Ghenadie-Argeşiu1, spre a lua parte şi a referi apoi Sinodului despre cele petrecute acolo, fără însă a lua vreun angajament de orce natură ar fi.
După aceea, precum îmi comunică oficial preşedinrele Sf. Sinod, înalt Prea S. S. Mirropolitul Moldovei în absenţa mitropolitului-primat, athiereii trimişi din partea Sf. Sinod şi-au dat relaţiunea către el. Raportul arhiereilor noştri s-a publicat în Monitorul oficial, la 23 decemvrie, şi s-a intitulat astfel: „Raport către Sf. Sinod" etc.
Aceşti arhierei n-au luat nici o hotărâre în privinţa chestiunilot discurate în acea adunare, şi nici erau chemaţi să ia vro hotătâre, pentru că acea adunare n-avea nicidecum un caracrer special, ci era o simplă întrunire de credincioşi creştini pentru a discuta oarecare chestiuni religioase.
Asupra celor zise de onorabilul interpelant mă cred dator să mai rectific ceva. Am cetit şi eu o carte despre cele ce s-au discutat în adunarea de la Bonn, şi am văzut că P. S. S. părintele arhiereu Ghenadie a luat patte la discuţiuni, dar o mai repet: n-a luat nici o hotărâre, ci s-a înţeles numai, ca în
' încetat din viaţă în noemvrie 1876.
viitor şi în alţi ani să se întrunească pentru ca să se sfătuiască mai departe. Aceşti arhierei n-au fost trimişi cu vreo retribuţiune deosebită pe socoteala statului, ci cu simplele diurne de membri ai Sinodului. Prin urmare vedeţi că luxul, ce pretinde d. Btătianu că am desfăşurat, n-a fost. - Iată, d-lor, cum e chestiunea întemeiată pe actele oficiale, ce am avut onoate a vă citi.
Acum naşte înttebatea mult mai importantă: Ce rol joacă în această chestiune Cameta, şi ce însemnează interpelarea adresată ministrului de culte făcându-1 responsabil de păstrarea dogmelor religioase, înttebându-1 dacă e creştin, dacă e liber-cugetător sau nu? Cu această întrebare mie-mi faceţi poziţiunea foarte frumoasă, căci, d-lor, când întt-un parlament modern s-ar da în contra unui ministru asupra unor asemenea întrebări filosofice vreun vot, ar fi mândru de acel vot, fie şi în contra lui.
Dar, d-lor, să examinăm lucrul din punctul de vedere legal. D-voasttă în 1872 aţi votat legea constituitoare „a Sf. Sinod al sfintei biserici autocefale române."
Această lege la art. 8 zice:
„Sfântul Sinod al Bisericei autocefale ortodoxe române, fiind membru al Sfintei Biserici a Răsăritului, al căruia cap este Domnul nostru Iisus-Christos, păstrează şi va păstra unitatea în privinţa dogmelor şi canoanelor ecumenice cu biserica din Constantinopole şi cu toate bisericele ortodoxe".
Vasăzică păstrarea unităţii canonice e o sarcină principală a Sfântului Sinod.
Şi în att. 1 1 al acestei legi se zice:
„Ministtul cultelor va asista la deliberările Sfântului Sinod numai cu voce consultativă.
La caz ca ministrul cultelor să fie de o altă religiune decar cea ortodoxă, el va fi înlocuit cu un altul dintre colegii săi ortodoxi".
252
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
253
Astfel la inttarea mea în minister prima înrrebare ce a trebuit să mi se pună, a fost dacă sunt de religiune ortodoxă, şi fără să mi se ceară, eu singur am prezentat actul meu de naştere, actul meu de botez în religia ortodoxă, săvârşit la biserica S-ta Troiţă din Craiova, şi s-a liniştit conştiinţele tutulor asupra ortodoxiei mele, şi prin urmare puteam să asist la deliberările Sf. Sinod, fără a vătăma nici macat gingaşa inimă drept-ctedincioasă a d-lui Brătianu. (Ilaritate.)
Acum, d-lor deputaţi, când prin legea constitutivă a Sf. Sinod aţi zis d-voastră, adecă ţara: unitatea dogmelor o despart de laici, o despart de constituţiunea statului laic şi o dau în mâincle Sf. Sinod, ministrului cultelor îi iau dreptul de a vota în Sf. Sinod, el are acolo numai vot consultativ; când aţi admis d-voastră, ţara, că ministrul cultelor poate să fie chiar heterodox şi atunci să meargă un alt coleg să-i ţie locul în Sf. Sinod; când este vorba de monastiri şi chinovii, unde nu are nici dreptul să se amestece ministtul cultelor pentru cele spirituale etc, ce înţeles mai are această interpelare? Voiţi d-voastră Camera să răsturnaţi drepturile Sf. Sinod? Voiţi să discutaţi Pidalionul? Voiţi ca noi să venim să întrebăm „dacă Sf. Sa episcopul Melchisedek şi Sf. Sa arhiereul Ghenadie erau drept-credincioşi, când au mers la Bonn?" Voiţi d-voastră să daţi un vot că, deşi mitropolitul, episcopii şi arhiereii, întruniţi în Sf. Sinod, au găsit de cuviinţă să trimeaţă o delegaţiune, care să ia parte la consiliul de la Bonn, noi Camera nu voim să recunoaşrem aceasta şi voim altfel? (Aplauze.) Apoi unde mergem pe această cale? Ce cereţi de la mine? (Aplauze.)
Termin, d-lor, protestând ca ministtu al cultelor, care formez între guvern şi Sinod o linie de ttanziţiune, protestez într-un mod formal în contra unor expresiuni aduse aci de d. inrerpelant.
Declar formal că nu-i recunosc dreptul de a vă vorbi, cum a făcut, de Sf. lot Părinţii Melchisedek şi Ghenadie. Dacă a cetit ceva fragmente din Pidalion, unde a găsit că episcopul
Melchisedek şi arhiereul Ghenadie s-au făcut culpabili de Afurisenie fiindcă au mers de au luat parte la consiliul de la Bonn, nu este locul aci de a o spune (aplauze), cu atât mai mult că aceşti membri ai înaltului cler sunt şi membri ai Senatului şi nu este bine, nu se cuvine ca aci în Cameră să se arunce asemenea cuvinte asupra unor membri din celălalt înalt corp al statului. (Aplauze.)
Ca o concluziune a acestei dezbateri se prezentă Camerei următoarea moţiune:
„Camera apreciind marea importanţa a consolidării bisericei noastre, roagă pe d. ministru al cultelor a chema atenţiunea Sf. Sinod asupta gravelor inconveniente ce rezultă din participaţiunea clerului nostru la adunările sectelor disidente şi trece la ordinea zilei.
Semnaţi: G. Brătianu, G. Exarhu, Popovici, C. Racotă, D. Panteli, C. Ciornei".
însă după ce mai vorbesc I. Sttat, ministrul lucrărilor publice, d. Teodor Rosetti şi d. Carp, cei mai mulţi subscriitori ai moţiunii declară că-şi retrag semnătura, şi astfel moţiunea, nemaifiind susţinută de numărul cerut de regulament, este înlăturată fără vot.
DISCURSURI PARLAMENTARE
255
28 şi 29
Asupra reformei legii pentru instrucţiunea publică
• la 21 şi 22 ianuarie 1876)
(Şedinţa Cam,
erei,
în sfârşit, după, dezbaterea celor 2 interpelări şi înlăturarea celor 2 moţiuni de neîncredere menţionate în paginele precedente, proiectul de lege asupra învăţământului public ajunge în dezbaterea publică a Camerei, şi discuţia lui generală ocupă şedinţele de la 21 şi 22 ianuarie 1876, iar discuţia pe articole mai multe şedinţe următoare. Nu ne vom opri în publicarea de faţă la toate discutsutile de amănunte ţinute cu prilejul dezbaterii pe articole, fiindcă, după căderea ministerului L. Catargi întreaga dezbatere a rămas fără rezultat imediat şi nu mai prezentă destul interes. Reproducem însă expunerea de motive şi cele două discursuri ţinute de autorul legii în discuţia generală, precum şi trei alte discursuri ţinute la dezbaterea pe articole, fiindcă unele din ideile dezvoltate acolo au fost în parte realizate, iar celelalte s-au mai dezbătut şi se vor mai dezbate la orce încercare de reformă a instrucţiunii publice în ţara noastră.
„EXPUNERE DE MOTIVE „la proiectul de lege asupra învăţământului public
„Constituţiunea prescrie în art. său 23 că o lege specială va regula tot ce priveşte învăţământul public.
Deşi legea asupra instrucţiunii, care este astăzi încă în putere, fusese decretată la 25 noemvrie 1864, i s-a cerut totuş schimbarea de-abia un an după punetea ei în lucrare, de către chiar Constituanta Ţării.
Au crecut însă alţi opt ani de atunci, şi în acest timp ministerul şi organele administraţiei subalterne, aplicând vechia lege în deosebitele ramuri ale învăţământului public, au putut constata la mai toate articolele ei, ce rezultate au produs, dacă au fost lesne de aplicat sau ptea complicate în forme, dacă a fost lămurite sau dacă au dat loc la neînţelegeri, dacă au înaintat instrucţiunea sau poate au împedicat-o. Experienţa astfel dobândită asupra fiecărui articol mai important se află depusă în archiva ministerului în numeroase acte, cate cuprind oarecum istoria administrării învăţământului de la 1865 încoace şi tezultatele acestei admintsttări.
Venind momentul de a îndeplini prescrierea Constituţiunii şi de a prezenta un nou proiect de lege asupta învăţământului public, subscrisul am luat mai întâi cunoştinţă de acele acte ale administrării şcoalelor şi am căutat a înţelege valoatea ptactică a legii din chiar aplicarea ei în ţara noastră. Pătruns de convingerea că orce lege este cu atât mai bună cu câr este mai mult întocmită după trebuinţele ţării, în care se face, şi că nici o lege străină nu se poate aplica întt-un stat fără a cauza o pertutbare în dezvoltarea lui notmală, am preferit a mă conduce după o experienţă, fie cât de mărginită, însă dobândită în chiat ţara noastră, decât a alerga la compilări din legislaţiile sttăine.
întemeiat pe aceeaş convingere am dezbătut fiecare articol al noului proiect cu membrii consiliului permanent de instrucţiune, alăturaţi pe lângă minister; iar asupra tefotmelor principale privitoate la ptepararea învăţătorilor rurali, la organizarea gimnasiilor reale şi la prefacerea a două facultăţi în şcoli pregătitoare pentru profesorii secundari, m-am crezut dator a cere părerea
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
257
consiliului general de instrucţiune, ca representant al întregului cotp învăţător din România.
Astfel luctat, noul proiect de lege cuprinde în rezumat următoarele modificări mai însemnate:
/. învăţământul în sate
Legea din 1864 a introdus instrucţiunea obligatorie pentru copii de la 8 pană la 12 ani, a prescris amendele pentru părinţii contravenienţi, a pus învăţământul rural sub paza întregului consiliu comunal şi a introdus pentru fiecare judeţ o inspecţie administrativă prin revisori. Cu toate aceste după 9 ani de aplicare instrucţiunea este mai puţin răspândită în sate decât era mai nainte, amendele nu s-au executat mai niciodată, consiliele comunale au rămas nepâsătoare şi tevisorii nu au avut destulă autoritate pentru a-şi îndeplini chemarea lor.
Noul proiect, ferindu-se a face din prescrierea legii o literă moartă, declară învăţământul elemenrar obligator numai acolo unde sunt şcoli (art. 31), mărgineşte penttu sate cursul obligatoriu la timpul iernei, lăsând ţăranului pentru timp de vară ajutorul copiilor săi (art. 64), însă în aceste margini sancţionează păzirea legii prin amende cu executare sigură (art. 36^40). O parte a îngrijirii şcoalelor o încredinţează câte unui patron alegător al colegiului I în fiecare comună, cu drept de inspectare şi cu obligaţia de a-şi da avisul asupra budgetului şcolar (art. 82-87). Iar inspectarea întregului organism o dă în mâna a 11 revisori alipiţi pe lângă prefecturele principale şi lucrând în numele şi cu autoritatea prefectului (art. 71-74). în fine pentru a interesa pe înşii ţărani la lăţirea învăţământului, art. 32 acordă celor ce au urmat la şcoală o scurtare de un an a serviciului militar.
Prepararea învăţătorilor se încredinţează şcoalelor normale anume destinate la acest scop (art. 212-225 şi art. 248).
77. învăţământul secundar
în locul gimnasiilor vechi, care erau numai licee cu o învăţătură clasică pe jumătate (art. leg. v. 93 - 95), se introduc gimnasii reale cu predarea cunoştinţelor complete trebuincioase vieţii practice (art. 136 - 143). Iar la liceele, care rămân, se întind studiile literare şi ştiinţifice prin programa votată de consiliul general al insttucţiunii în septemvrie al acestui an, şi se sporesc prin lege anii de studiu (art. 91, 93, 113).
în marginile restrânse, în care o lege poate înrâuri asupra unei stări sociale, aplicarea acesror îndoite măsuri va contribui a pune o stavilă în contra tuncţionarismului şi a da aspirărilor tinerimii o direcţie mai reală şi mai independentă.
Internatele statului pe lângă licee se suprimă; experienţa dobândită cu cei mai mulţi elevi crescuţi în asemenea institute nu încutajază a continua sistema mai departe. Lăsând dar părinţilor sarcina educaţiunii în familie, statul vine totuş prin creare de burse în ajutorul celor scăpătaţi (att. 132 şi 142).
Internatele se rezervă numai pentru cei ce sunt hotărâţi să fie învăţători rurali (art. 216).
în instrucţiunea fetelor se înmulţesc externatele secundare (art. 144-152); iar internatele aşa-numitelor «şcoli centrale» dc pân-acum rămân exclusiv destinate la creşterea institutricelor cerute de şcoalele elementare (art. 232).
Spre a înălţa gradul de cunoştinţe în corpul învăţătot, noul proiect, în deosebire de legea vechie, cere de la toţi profesorii titluri academice (art. 271).
Totdeodată se introduce pentru şcoalele secundare o inspecţiune regulată (art. 153-157), care lipsea până acum.
III. învăţământul superior
în starea de astăzi a învăţământului superior trebuie constatat mai întâi un fapt regretabil: lipsa de frecventare
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
259
a facultăţilor filosofice şi de ştiinţele exacte alăturea cu frecventarea comparativ foarte însemnată a facultăţii de drept. Numărul advocaţilor creşte pe fiecare zi, iar numărul aspiranţilot la profesură cu preparare academică suficientă scade.
Una din cauzele acestui fapt este chiar legea insttucţiunii, care, după ce înfiinţează facultăţile filosofice şi de ştiinţele exacte, le face oarecum inutile pentru otganismul şcoalelor, necerând pentru nici una din catedrele învăţământului public titluri academice; din contfă, prin art. 367 cere d. e. de la profesorii şcoalelor secundare numai absolvirea a chiar acestor şcoli, aşa încât un elev de-abia ieşit din liceu ate astăzi dreptul de a se prezenta la concurs pentru a fi profesor de liceu.
Noul proiect de lege încearcă două mijloace de îndreptare: pe de o parte pretinde de la toţi profesorii secundari titluri academice şi-i obligă astfel a frecventa facultăţile filosofice şi de ştiinţele exacte, organizate potrivit cu acest scop (art. 162,164, 165, 271); pe de altă patte măreşte durata studiilor la facultatea de drept şi încearcă a le da o direcţie mai înaltă, adâogând la facultatea din Bucureşti pe lângă cursurile special juridice un curs de ştiinţele de stat, a cărui absolvire este impusă celor ce vor să dobândească doctoratul în drept (art. 159, 174, 183).
Pentru a pune facultăţile filosofice şi de ştiinţele exacte în state de a răspunde la acea chemare a lor, proiectul de lege prevede întâi o singură facultate de filosofie şi litere şi anume în Bucureşti. Ţara nu are astăzi destui profesori cu înaltă cultură cerută pentru a ocupa catedrele a două facultăţi de filosofie şi litere organizate într-un mod suficient (art. 164, 174). Proiectul prevede însă totodată, spre compensare, o întindere a facultăţii de ştiinţele exacte la Universitatea din Iaşi spre a o transformam înaltă şcoală politechnică (art. 162, 2, 175) şi creează, tot la Universitatea din Iaşi, noua facultate teologică (art. 157, 175).
IV. Drepturile şi datoriile corpului învăţător
Inamovibilitatea începută prin vechia lege cu profesorii definitivi de facultăţi, se întinde prin noul proiect şi la profesorii definitivi ai şcoalelor secundare (art. 318). Dar în acelaş timp prescrierile disciplinare se fac mai sigure în aplicarea şi efectul lor (art. 323, 324, 331, 340, 341); iat privilegiul profesorilor de a fi judecaţi de «pairi» se suprimă şi se instituie o anume curte disciplinară, precizându-i-se şi procedura (art. 343-361).
Recribuirea corpului învăţător se fixează prin un stat normal anexat proiectului. Iar dreptul la sporirea salarului după vechime se hotărăşte prin aplicarea unei gradaţiuni moderate (art. 336).
V. Administrarea
Noul proiect de lege, aplicând principiul cuprins în art. 332, 1 al Constituţiunii, introduce în administrarea învăţământului public o deplină decentralizare. Trimiterea candidaţilor la şcoalele normale (art. 220, 221), numirea învăţătorilor rurali (art. 250), publicarea şi ţinerea concursului pentru ei (art. 256, 258), procedura la ocuparea catedrelor vacante în şcoalele primare urbane, precum şi în şcoalele secundare (art. 266, 267, 279), procedură mijlocită ptin comitetele şcolare (art. 280-291), încuviinţarea celor mai multe congedii (art. 317), toate aceste lucrări se fac prin autorităţi locale, fără intervenirea administraţiei centrale.
VI. Învăţământul privat
Se aplică aici libertatea învăţământului proclamată de Constituţiune, rezervându-se Ministetului numai dreptul de inspectate şi de păzirea intereselor de ordine publică (art. 365, 367).
260
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
261
Aceste sunt principalele reforme ale învăţământului, ce prin noul proiect de lege se supun deliberării Corpurilor Legiuitoare.
Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii publice Titu Maiorescu ". Discuţia generală asupra acestui proiect de lege începe în şedinţa Camerei de la 21 ianuarie 1876 prin discursul ţinut în contra lui de d. Aristid Pascal. îi răspunde:
T. Maiorescu, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice. D-lot deputaţi, concluziunea d-lui deputat, care a vorbit acum în contra proiectului guvernului, este că era mai bine să nu se aducă deloc un ptoiect de reformă al învăţământului public.
Mai înainte însă să-mi permireţi a desluşi o chestiune, care m-ar împedeca în cursul răspunsului meu, chestiunea cuvântului învăţământ. D. Pascal a zis că eu numesc învăţământ ceea ce s-ar numi în vechia lege instrucţiune, şi că era mai bine să fi zis instrucţiune, căci predilecţiune de gust nu încape aci.
D-lor, Constituţiunea de la f 866 la art. 33 zice:
„învăţământul este liber. Libettatea învăţământului este garantată".
Apoi, d-lor, când Constituţiunea, care prescrie ce să facem pentru instrucţiunea publică, introduce terminul technic şi legal de învăţământ, nu este permis ministrului, cate vine cu o lege conform Constituţiunii, să schimbe terminul.
Iată, d-lor, penttu ce am zis învăţământ şi nu instfucţiune.
Acum, după ce am rectificat aceasta faţă ctt d. Pascal deputatul, permiteţi-mi să regret ca ministru, că d. Pascal profesorul la Facultatea de Drept nu o ştia de mai nainte. (Aplauze.)
O altă întrebare a d-lui Pascal, profesor al Facultăţii de Drept, este: ce face pe toţi miniştrii ca să vină cu modificarea legii instrucţiunii publice?
La această întrebare a d-sale, d-sa îşi răspunde singur, că toţi miniştri trecuţi, d. Strat, d. Carp, d. Tell, au cerut modificarea acestei legi - din amor-propriu, din deşertăciune! Generalul Tell, în vârsta în care se afla, a venit cu legea instrucţiunii publice pentru vanitate?! D-lot, eu găsesc nepotrivită procedura de a scruta sentimentele intime, intenţiunile private, care îndeamnă pe un om public de a face un act public.
Poate că este vanitate; dar poate că nu este vanitate, ci alt sentiment mai bun.
Ce fel de amoi-propriu ar fi penttu un ministru ca să se expună la câte vedeţi că am fost expus eu? Dacă at fi vorba numai de vanitate, orce ministru ar trebui să stea liniştit pe banca aceasta, să nu vie cu legi nouă, care au o direcţiune hotătâtă. Atunci ar ttăi în bună înţelegere cu mai toţi, şi, în faptul că este ministru, ar găsi satisfacţiunea amorului-propriu. Cred că aceasta mi-o va confirma şi d. Pascal. însă, d-lor, aici este chestiunea? Dar chiar din stăruirea tutulor miniştrilor de a aduce o lege modificatoare a învăţământului trebuie să vedeţi că au fost alte motive puternice care să îndemne pe fiecare să ceară modificarea legii instrucţiunii publice.
Şi ştiţi cate e motivul? E Constituţiunea; căci vedeţi ce zice acelaş att. 23 din Constituţiune: „O lege specială va tegula tot ce priveşte învăţământul public".
Ei bine, legea instrucţiunii este de la 1864, şi Constituţiunea noastră este din 1866; ea ne impune dat datoria de a prezenta o lege specială asupra învăţământului public, modificând pe cea actuală de la 1864. Atunci pentru ce mă mai întreabă onor. legist şi deputat Pascal pentru ce prezent această lege, şi scrutează vanitatea şi amorul-propriu al meu, pe care poate nu le am în actele publice? Pentru ce se miră, de ce generalul Tell a fost aşa de deşett? A fost datoria constituţională, care a silit pe fiece ministru de culte de a prezenta o asemenea lege, şi dacă mai vorbim de deşertăciune, atunci deşert nu a fost ministrul care a propus legea, ci deşert este argumentul d-lui Pascal.
262
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
263
Astfel, d-lor deputaţi, chestiunea hotărâtoare în această discuţiune generală este aproape deslegată; nici nu mai poate fi controversă, dacă ttebuie sau nu trebuie să viu cu proiectul de lege, despre care vorbim astăzi. Eram dator să vin cu el; însăşi Constituţiunea noastră ne sileşte ca să modificăm legea veche şi să venim cu un nou proiect de lege pentru învăţământul public.
Onot. d. Pascal mai găseşte apoi câteva puncte de detai, pe care se bazează spre a combate acest proiect de lege. Punctele însă, pe care se sprijineşte d. Pascal, nu prea au greutatea lor. Cel dinrâi punct este că prin legea nouă se cere ca toţi profesorii de gimnazii să fie numai doctori în filosofie, şi că eu, care am o prea mare predilecţiune pentru filosofie, dacă nu voi găsi în ţară destui doctori în filosofie, atunci am să fiu silit ca să-i aduc de la Blaj.
Aceste din urmă cuvinte le-a zis d-sa cu oarecare ironie. Eu unul găsesc ironia deplasară, când vorbim de români şi de şcoalele lor din alte ţări. Dar Iasă că la Blaj nici nu se dă titlul de doctor în filosofie, dar toată critica d-lui Pascal asupra acestui punct are un alt defect: ea nu este exactă. Nu este adevărat că cer de la profesorii de liceu numai titlul de doctot în filosofie. Vedeţi art. 272 din proiect. El zice:
Nu poate fi numit ptofesor de liceu decât cel ce ate gradul academic de licenţiat sau doctor, cu alte cuvinte un grad academic. După ţara şi după specialitatea studiilor acest grad va fi sau de licenţiat în ştiinţele exacte, sau în litere, sau de doctor în litere, în filosofie, unele universităţi dau şi doctoratul în matematici.
Vedeţi dat că nu vom fi siliţi să aducem profesori de la Blaj, ci ne vom resrrânge numai de a cere mai multă garanţie de la aspiranţii la profesură prin titluri academice.
Oare este o măsură rea, dacă am cerut ca să aibă un profesor de liceu un mai mare grad de învăţătură decât astăzi? Eu cred că nu, şi în orce caz, îmi pare lucru neobişnuit, ca tocmai un profesor să combată o propunere, a cărui scop
vederat este înălţarea gradului de cunoşrinţe cerute pentru corpul profesoral.
Cum vedeţi, d-lor deputaţi, primul argument al combaterii făcute de d. Pascal, cel cu „instrucţiunea" în Ioc de „învăţământ" era abătut de la regula formulării legale a terminilor rehnici; al doilea argument despre motivul propunerii legii de faţă era în contra unei dispoziţiuni formale a Constituţiunii; al treilea argument era în contra exactităţii. în asemenea stare de lucruri nu-mi veţi lua în nume de rău, dacă las pe d. Pascal cu argumentele d-sale la o parte şi, luând chestiunea mai de sus, mă voi încetca să vă arăt care este esenţa proiectului de lege, ce am avut onoare a-1 supune deliberărilor d-voastră, care este opottunitatea lui şi, mai înainte de toate, care sunt principiile noului proiect, la care trebuie să ţin şi fără a căror aprobare eu, în ceea ce mă priveşte, nu aş putea primi răspunderea nouei legi asupra învăţământului.
Chestiunile de princip, d-lor, sunt minatoarele ttei: este întâi introducerea şcoalelor normale în organismul învăţământului primar şi corpului didactic destinat pentru aceasta. Este al doilea introducerea şcoalelor reale şi a înaltei Scoale Politehnice în învăţământul secundar şi superior. Este al treilea cererea condiţiunilor mai înalte penttu admiterea aspiranţilor la profesură.
Asupra punctului dintâi am puţine de zis, căci nu cred că voi avea a învinge vreo greutate în privinţa aceasta aci în sânul Adunării.
îmi aduc aminte că ptedecesorul meu, d. general Tell, când a propus şi a obţinut suprimarea acestot şcoli, a fost prin al doilea vot combătut de marea majoritate a Camerei conservatoate precedente, care a primit atunci propunerea mea de a se restabili şcoalele normale în toată întinderea lor şi a primit-o în urma unei lungi expuneri şi în deplină cunoştinţă de cauză.
Cu cât sunt dar de însemnate şcoalele normale, prin care ,se pregâresc în special învăţătoti din sate şi institutorii primari din oraşe şi care pentru sate ttebuiesc astfel organizate,
264
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
265
încât fii de săteni potriviţi pentru această misiune să intre uşor în acea şcoală şi după terminarea studiilor să reinrre tot aşa de uşor în satul lor ca învăţători, cu atât era mai neapărat trebuincioasă îndeplinirea lacunei neiertate ce legea veche a instrucţiunii publice o lasă în această privire.
Al doilea princip al noului proiect de teformă, la care ţine guvernul, este introducerea şcoalelor reale sau, cum se exprimă proiectul pentru a se acomoda mai mult nomenclaturei deja existente la noi, a gimnaziilor reale.
Domnul deputat, care a vorbit întâi, a zis aici că şi în legea vechie sunt şcoalele teale, şi de ce nu ne-am conformat acelei legi pentru ca să le introducem, fără a veni pentru aceasta cu o modificare în parte.
Aşa este, d-lot, şi în legea veche există numele de şcoli reale, pe care se înţelege că nu eu le-am descoperit. Dar observarea d-lui Pascal, că legea veche era îndestulătoare penttu aceasta, dovedeşte că d-sa nu şi-a dat nici o seamă despre înţelesul şi aplicarea practică a legii vechi, nici despre deosebirea radicală ce o introduce aici noul proiect.
în legea vechie se zice aşa: art. 199 „şcoalele reali au de scop etc." Şi apoi, când ne aşteptăm la fundarea şi introducerea lor în organismul învăţământului statului, ne spune articolul următor 200: „Municipalităţile sau orce altă persoană pot funda şcoalele teali".
Ba bine că nu! Atât ar mai fi lipsit, să se şi oprească persoanele private sau publice de a funda şi de a subvenţiona şcoli reale. Dar aceasta însemnează oare a introduce şcoli reale în stat? Sau numai a arunca un cuvânt fără folos practic? -Vedeţi din contră ce se zice pentru gimnaziile latine şi greceşti:
„Art. 93. Se vor institui gradat şi cât se vor putea mai repede gimnazii şi licee, în următoarele oraşe şi în numărul ce aci mai jos se arată, adică:
în Bucureşti două licee şi ttei gimnazii.
In Iaşi şi în Craiova câte un liceu şi două gimnazii.
în Botoşani, Buzău, Focşani, Ismail şi Bârlad câte un liceu, în Ploieşti două gimnazii.
în toate celealte capitale de judeţe câte un gimnaziu."
Vasăzică legea vechie cere în prima linie înfiinţarea a vreo 40 de gimnazii latine şi greceşti prin toate districtele, în unele capitale chiar câte două, trei şi cinci; ea voieşte mai întâi să vază aceste gimnazii şi licee fundate, şi apoi după fundarea lor, să se vază dacă mai trebuie şi mai poate să se fundeze şi şcoalele reale.
Cu alte cuvinte legea cea vechie împedecă introducerea de şcoli reale; căci, dând toate mijloacele pentru gimnazii latine şi greceşti, ea nu lasă nimic penttu şcoalele reale. Din cele 40 gimnazii cerute nu sunt astăzi nici macat pe jumătate înfiinţate, deşi au ttecttt 11 ani de atunci. După acest sistem ar trebui dar să mai pierdem vreo 20 de ani, să îndoim şi să întreim personalul didactic secundar şi să îndoim mijloacele budgetare, şi încă nu am ajunge prin aceasta la o singură şcoală reală, ci deocamdată numai la prescrierea legii pentru şcoalele latineşti şi greceşti.
Aici însă este un adevărat pericol, şi acum, d-lor, îmi veţi permite să examinăm împreună cu d-voastră pentru ce trebuie, care este scopul şi care sunt foloasele pe care le poate trage societatea din fundarea şcoalelor reale.
Voi combina această expunete cu al treilea punct şi al treilea princip, la care ţine guvernul în proiectul de faţă, cu înăsprirea condiţiilor de admitere pentru aspiranţii la profesorat.
Domnilor deputaţi, noi, precum ştiţi, pană acum douăzeci de ani eram sub tegimul Regulamentului otganic şi mai nainte sub un regim şi mai oligarchic, dacă nu mai absolut.
Sub Regulamentul organic era, cum ştiţi, clasa privilegiată a boierilor şi clasa ţăranilor. Aceasta din urmă plătea impozitul statului, pe cât timp cea dintâi era scutită de această plată; iacă primul semn caracteristic al privilegiului boierilor vechi în statul nostru.
266
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
267
Această nedreptate pe de o parte, pe de alta suflarea întreagă a timpului de la 1830 încoace au adus şi la noi -îndată ce am fost puşi în contact cu ideile civilizaţiunii apusene - schimbarea statului vechi şi prefacerea în srarea ce o avem astăzi. Şi dacă îmi e permis să zic un cuvânt, nu ca ministru, ci ca simplu cetăţean, ca om care judecă asupra lucrurilor petrecute în ţara sa, vă spun sincer că eu regret că s-a făcut schimbarea Regulamentului organic aşa de grăbită, aşa de bruscă şi nu s-au modificat numai acele principii vătămătoare, care nu puteau să existe alăturea cu cerinţele unui stat modern, dar lăsându-se ţărei obiceiurile ei, lăsându-i-se beneficiul schimbărilor treptate şi timpul de a se deprinde cu libertatea. Dar în fine aceste păreri de rău acum sunr prea târzie. Acea schimbare bruscă s-a făcut, şi prin forma de stat ce am adoptat, ne-am dezbrăcat de vestmântul public de mai nainte, am rupt, am ars haina sub care ne înfăţişam în srarul nostru mai nainte şi, ca să nu rămânem goi, am luat alta de împrumut, vestmântul constituţional. Domnilor deputaţi, a spus-o un bărbat de stat al nostru (d. Ion Ghica) de la tribuna aceasta: dacă am avut fericirea sau nefericirea de a ne da o constituţiune liberală fără vărsare de sânge şi fără lupre sociale ca în alte ţări, apoi avem să plătim această uşurinţă cu multe suferinţe.
Intrebaţi-vă odată, d-lor, ce înţeles are sistemul constituţional modern Ia orce popor şi trebuie să-1 aibă şi la poporul nostru? între boierii vechi, numiţi-i cum veţi voi, aristocraţi, feudali etc, şi între ţărani s-a introdus o altă clasă de mijloc care, venind mai pe urmă, în al treilea rând Ia puterea statului, s-a numit tiers etat. Această mişcare socială, care s-a tradus apoi în o preponderanţa în stat, o puteţi urmări în Germania, dar mai ales în Franţa spre sfârşitul secolului trecut.
Acest tiers etat se compune din comercianţi, din mari fabricanţi, manufacturieri, din industriali, din literaţi, care prin mişcarea lor puternică, prin cultura, prin ştiinţa, dar mai ales
ca rezultat al acestora prin avuţia lor, câştigaseră o putere efectivă aşa de mare, încât statele moderne au trebuit să le dea în chiar constituţiunea lot de stat o formă expresivă de viaţă publică. Se introduse astfel, alăturea cu mulţimea de mai nainte şi cu aristocraţia de naştere, acea clasă influentă a burghezimii, oarecum o aristocraţie a talentului, a muncei oneste şi a averii. Rezultatul acestei mişcări a fost forma constituţională. S-a dat dreprul tutulor claselor, însă după censul averii, de a-şi alege reprezentanţi, care să controleze budgetul statului şi să facă legi.
La noi însă, d-lot, s-au copiat, s-au introdus reforme consrituţionale în viaţa publică fără să se înrrebe, fără să se dea bine seama, dacă la noi există un adevărar tiers etat, care să simtă necesitatea unei asemenea reforme şi să aibă preponderanţa meritată în stat. Dacă sunt unele lucruri în reformele acelor srate care s-ar putea aplica şi la noi, nu e mai puţin adevărat că nouă ne lipseşte în numărul suficient, ba în parte ne lipseşte încă de tot acea clasă a comercianţilor avuţi şi luminaţi, a industriaşilor independenţi, a fabricanţilor celor mari, a căror preponderanţa să fie simţită în societate şi a căror avere, prudent agonisită, să fie o garanţie a stabilităţii neapărat trebuincioase unui stat.
Din cadnirile astfel goale ale lui tiers etat, la noi s-au găsit în număt proporţional cu al altor state numai literaţii şi profesorii.
Să vedem acum în politica practică, ce rezultat a avut acel gol. Locul natural pentru cei ce reprezenta tiers etat ar fi în legea noastră electotală colegiul al 2-lea şi al 3-lea, preponderanţa numerică însă o are la noi - după exemplul altor state -colegiul al 3-lea. în alte state aceste colegii sunt deschise în esenţă avuţiei de mijloc dobândite prin o muncă economiceşte productivă, şi numai alăturea, în rând secundar, în număr mai mic intră aici şi profesiunile libere, literaţii şi profesorii.
La noi n-a fost aşa şi s-a deschis în fapt colegiul al 3-lea -cui?   Oare   industriaşilor,   comerciului, fabricanţilor,
268
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
269
manufacturilor celor mari? Dar nefiind toate aceste, nici industriaşi, nici meseriaşi mari, nici fabricanţi, nici destui comercianţi bogaţi, în golul, ce era în mijlocul societăţii noastre, s-a umflat corpul profesoral şi 1-a îndeplinit cu o preponderanţa artificială, nenaturală. Aşadar din momentul în care a venit constituţiunea cea nouă, aţi văzut deodată lupte politice militante iscate, provocate şi susţinute de corpul profesoral.
Şi când mă încerc a explica acest fapt, o fac pentru că şi eu am fost profesor şi vreau să scuz pană la un punct corpul profesoral, arătând împrejurările, care l-au împins fatal în acea poziţie falsă, dar totodată să vă rog, dacă înţelegeţi şi d-voastră ca şi mine răul, să chibzuim împreună cum trebuie să-1 îndreptăm.
Un semn caracteristic al împrejurărilor acelora a fost că profesorii nu din iniţiativa lor singură s-au aruncat în agitaţiuni politice, ci ei au fosr provocaţi la aceasta de chiar guvernele de mai nainte.
Şi pentru ca să cunoaşteţi cum s-au petrecut aceste lucruri, cum s-a întins acest sistem viţios, despre care eu cred că suntem cu toţii datori să-1 stăvilim, să-mi permiteţi a vă ceti aici câteva acte ministeriale, şi încep mai întâi cu circulara de la 1864 a d-lui ministru de culte Bolintineanu - fericită este memoria acestui bărbat ca om de litere, dar ca om de stat îl veţi judeca îndată. De la d. Bolintineanu păstrez caracteristicul apel către corpul profesoral făcut la 1864. Iacă ce zice:
„ Către profesori
Domnule! Camera s-a dizolvat etc. Noua lege electotală vă este cunoscută etc, etc. (Pană acum) instrucţiunea publică a trebuit ea însăş să sufere în desvoltarea ei progresivă şi binefăcătoare ca toate celelalte instituţiuni. Astfel inima voastră, chiemată a se vărsa în inimele cele tinete, a ttebuit să aibă momente de amare încercări, văzând că sămânţa divină a instrucţiunii, ce semănaţi neîncetat pe tătâmul patriei, este îndată spulberată.
Guvernul a fost neîncetat acuzat de amicii oligarchiei, că nu îmbunătăţeşte soarta şcoalelor, şi aceasta pe când acest guvetn, în budgetele prezentate în toţi anii Adunării, prevedea neîncetat sume pentru şcoalele poporului, pe când aceste budgete putrezeau nevotate de Adunare.
Instrucţiunea este un templu şi profesorii sunt pteoţii lui. Acest templu nu este încă terminat şi preoţii lui sunt încă risipiţi împrejurul său. Acest templu trebuie să se înalţe în toată strălucirea sa.
Noua eră, în care intrăm, este o garanţie pentru desvoltarea instrucţiunii publice.
Cu noua lege electorală, ce chiamă în Adunarea ţărei toate interesele, învăţământul nu va mai fi în societatea română un oaspete indiscret, când era cea nouă celot ce posed cunoştinţele le-a însemnat cu mândrie scaunele lor în Adunarea naţională.
Acum orce vorbă cată să se schimbe îndată în faptă."
Aceasta la 1864, de d. Bolintineanu.
La 1866 vine d. C. A. Rosetti şi printr-o circulară se adresează cătte revizorii şcoalelor elementare, adecă celor puşi de a inspecta mai ales pe învăţătotii din sate, şi le spune:
„Apostoli ai luminei, ai adevărului şi ai naţionalităţii, profesori, institutori şi învăţători! O ocaziune mai mult decât orcând a exercita marile misiuni, iniţiind pe delegaţii alegători direcţi veniţi astăzi în capitală la drepturile şi datoriile lor mari. Adunaţi tot corpul profesoral, invitaţi-1 în numele naţiei şi al patriei...." şi aşa mai departe.
Şi într-o altă circulară către corpul profesoral zice acelaş ministru de culte C. A. Rosetti:
„Fiind învăţători publici, simţiţi şi ştiţi că mai cu seamă în epocile de regenerare aveţi dreptul şi datoria să fiţi iniţiatotii nu numai ai junimii, ci ai naţiunii întregi. Vă invit şi vă conjur în numele iubitei şi frumoasei noastre Patrie, a ţine adesea conferinţe publice, în care să trataţi despte drepturile naţiunii noastre, despre starea de cădere
270
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
271
în care am fost, fără negreşit a lovi anume pe cei căzuţi, ci numai sistema, şi despre datoria imperioasă ce avem toţi a lucra şi a nu cruţa nici un sacrificiu pentru a dobândi din nou stima naţiunilor civilizate."
Europa ne priveşte, o ştiţi" etc, etc.
Aşa de bine a privit Europa pe aceşti d-ni, încât atunci când s-a auzit ca o sumă de greutăţi, ce se făceau ordinei în stat, proveneau din partea a chiat corpului profesoral; când s-a auzit agitaţiunea contra evreilor, pornită dintr-o adunare a profesorilor la Universitatea din Iaşi şi terminată cu aşa-numita „noyada" din Galaţi, când s-au auzit aceste despre corpul profesoral, câţiva români cu minte cate se aflau pe atunci în străinătate, se întrebau uimiţi: dar bine unde am ajuns? Ce sunt toate acestea? Acesta era întâiul semn al inaugurării ce se face Constituţiunii din partea corpului profesoral ca reprezentant al burghezimii din tiers etat?
D-lor, o repet, ca să scuz corpul profesoral am citit circulările ce le-aţi auzit, şi vedeţi că ei au fost provocaţi în parte, au fost îndemnaţi la asemenea acţiuni de politică militantă. Dar în fine, îndemnaţi sau nu, destul că această stare de lucruri corumpăndu-le propriul lor spirit pedagogic, a adus şi în spititul tinerimii o agitaţiune deşattă, o pornire spre lucruri, care sunt mult mai presus decât să le poată pticepe mintea lor necoaptă, şi în loc de a vedea pe băieţi în băncile lor de şcoală şi de a-i vedea învăţând odată a scrie limba română şi a şti latineşte, socoteala, istoria şi geografia măcar a ţărei lor, îi vedeţi în mare parte, mai ales în capitală, pe la adunări electorale ocupaţi a se chibzui despre drepturile naţiunii, despre misiunea lor viitoare de cetăţeni, despre pacrul fundamental al statului etc.
Şi astfel unii din profesori, în loc de învăţătură solidă, au vărsat în inima tinerimii veninul lor colorat cu coloarea partidei de care se ţineau, şi cu modul acesta majoritatea tinerimii
noastre este crescută în simţiminte de anarchie. Iată rezultatele acestei mişcări politice. (Aplauze.)
Dar acum să facem un pas mai departe şi, intrând de-a dreptul în chestiunea şcoalelor reale, să urmărim tinerimea aceasta în chiar direcţiunea studiilor ei. Când anarchia spiritelor tinerimii s-ar îndrepta, d-lor, numai la gândirile lor private, la activitatea privată, după ce vor fi intrat în viaţa practică, pericolul ar fi totdeauna mare, dar totuş am putea să stăm mai indiferenţi, aşteptând îndreptarea de la efectul salutat al muncei productive. Dar nefericirea alăruri cu aceasta este, că prin fondarea numai de gimnazii latine şi greceşti şi prin neglijarea completă a şcoalelor reale, noi creştem tinerimea de la 1864 încoa într-un astfel de sistem, încât ea, neavând mijloace de a putea îmbrăţişa mai pe urmă o activitate independentă, ca meseriaşi, ca fabricanţi, ca posesori, ca amploiaţi la o societate privată de drum de fier sau de bancă, ea se adresează la stat, vine la minister şi cere funcţiune, şi atunci, d-lor, se produce o presiune aşa de puternică într-o societate întreagă, încât mai ales într-un stat constituţional nu i se poate rezista şi se produce fttncţionarismul ca boală socială şi a statului.
Apoi dacă de la 1864 pană la 1876 am crescut această tinetime astfel încât să nu fi învăţat decât latineşte şi greceşte şi ceva jurisprudenţă, încât nu poate exista ca burghezi independenţi în afară de budgetul statului, dacă i-am învăţat numai să traducă pe Omer şi pe Tacit şi apoi să intre într-o lâcultate, unde învaţă a traduce institutele lui Iustinian, vă puteţi mira că pe urmă vin părinţii lor, rudele lor, toţi alegători, ca să ne ceară să le dăm vreo funcţie că mor de foame, că noi trebuie să ajutăm tinerimea, că români sunt şi ei, şi aşa mai departe? Şi aşa se face o atmosferă complexă, compusă din toată tinerimea şi toţi părinţii acestor rineri, din toate rudele ,şi toţi amicii lot, care împinge pe un stat constituţional pe de o parte la creare de funcţiuni, la exagerare de pensiuni, şi pe
272
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
273
de altă parte îl expune la lipsa completă de activitate individuală independentă, la lipsa de industriaşi, de arendaşi sau posesori, de fabricanţi, de comercianţi; şi apoi vă mai plângeţi că vin ovreii în Moldova, bulgarii şi grecii în România şi pun mâna pe activitatea economică a acestei ţări? (Aplauze.) Nu vedeţi că prin acest sistem statul nostru nu se poate ridica la înălţimea unui stat modern şi că tot edificiul constituţional este fictiv, lipsit de sprijinul său natural?
D-lor deputaţi, în asemenea stare de lucruri orce om de stat serios trebuie să caute în resorrul administrării sale, mijloace de îndreptare şi toţi împreună să conlucreze la acelaş scop. Eu unul, în ceea ce priveşte învăţământul, sunt două remedii ce vi le propun. Nu vă convine? Credeţi că sunt altele mai bune? Vă rog să le propuneţi; căci nimeni, în chestiuni de învăţământ, nu se va da îndărăt să nu adopte o măsură mai bună. Deocamdată eu vă propun următoarele măsuri: să îngreuiem studiile latineşti şi greceşti pe de o parte; pe de alta să deschidem şcoli reale adevărate şi să înlesnim o activitate mai independentă, să dăm cel puţin cunoştinţele care trebuiesc pentru viaţa reală, să nu facem prin instfucţiune un stat incapabil de a putea exista cu proprie activitate economică.
D. Pascal a zis că nici aceste măsuri nu vor fi destul de eficace. Mă tem şi eu de aceasta; dar cel puţin va fi un început de îndreptare prin introducerea tinerimii pe o cale mai sănătoasă, şi statul nu va avea să-şi impute cfima intelectuală de a fi împedecat prin legislaţiunea sa chiar şi în materie de învăţământ dezvoltarea firească a naţiunii.
V-am arătat, d-lor, pe cât am putut de scurt şi de lămurir, care este deosebirea radicală între proiectul ce am onoare a-1 propune şi legea de la 1864, şi ce însemnează cele trei principii ale noului proiect. Toate celealte chestiuni, care par mai ales a preocupa pe unii din d-voastră, sunt pentru guvern chestiuni secundate. Să fie facultatea de litere admisă la Bucureşti sau la Iaşi, să fie internatul, care l-am admis în
principiu, şi la licee sau numai la şcoalele normale, acestea sunt chestiuni de a doua ordine, a căror rezolvire guvernul o primeşte după hotărârea majorităţii.
Mă mir, permiteţi-mi a adaogă aceasta la adresa celor ce m-au combătut pană acum, cum s-a putut ca într-o materie aşa de însemnată să se ia lucrurile - iertaţi-mi exptesiunea -aşa de jos, să se vorbească de intenţiuni ascunse, de scopuri personale etc. Apoi se poate să ptesupuneţi d-voastră că întregul cabinet, în care aveţi încredere, se gândeşte la asemenea mici manopere? Dar cine v-a autorizat să credeţi că tocmai în o lege organică să se coboare un guvern pană la atâta?
Mi s-a aruncat de atâtea ori cuvântul de personalitate, de pasiuni etc. Dat dacă vorbim de pasiuni în discuţiunile urmate de trei zile încoace, vă întreb pe d-voastfă, care aţi asistat la ele, cine era pasionat? Cine a atacat personal pe cineva? Cine a uitat lucrul pentru a nu ţinti decât la o persoană, şi încă prin ce mijloace? Eu sau adversarii mei?
D-lor, este o dreptate în lumea aceasta. în viaţa publică rezultă totdauna un fapt mijlociu din toate discuţiunile, se formează o atmosferă rezultantă, ca să zic aşa, în afară din cei care se combat, atmosferă compusă din simţimântul şi din judecata fiecărui deputat nepărtinitor, care pană în sfârşit simte unde este curatul adevăr şi unde nu este. Căci dacă, d-lor, nu ar fi aşa, dacă nu ar fi asemenea oameni nepărtinitori, care să judece adevărul şi dreptatea, atunci ar trebui cineva să despere de a mai intra vreodată cu intenţii curate în viaţa constituţională a unui stat. Eu, d-lot, sunt însă înctedinţat, şi această încredere am avut-o totdeauna, că adevărul nu se poate ascunde. Timpul îl scoate totdeauna la lumină. Iar în ceea ce priveşte atacurile personale, este evident că cineva nu piere şi nu poate pieri prin ceea ce zic alţii despre dânsul, ci numai prin ceea ce zice şi ce face el însuş. Eu pot fi atins de vorbele şi de faptele mele, dar niciodată de vofbele altora asupra mea, şi cu cât acestea sunt mai violente, cu atât mai puţin.
274
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
275
Pentru aceste motive şi în aceste împrejurări v-am prezentat proiectul de lege asupra învăţământului public. (Aplauze prelungite.)
După ministrul instrucţiunii publice vorbeşte d. G. Meitani, care face cu acest prilej a tteia propunere de neîncredere în contta ministrului.
Discursul d-lui Meitani se rezumă în propriele d-sale cuvinte: „prin acest proiect de lege, prezentat de d. ministru Maiorescu, se corupe spiritul tinerimii în general şi în parte spiritul fiilor noştri. De aceea vă conjur, domnilor deputaţi, cu ocaziunea acestui proiect de lege să atătaţi ţârii o dată mai mult, că d. Maiotescu nu are încrederea d-voastră".
D-lui Meitani nu-i tăspunde ministrul. Discuţia generală continuă a doua zi. Vorbesc pentru proiect dd. G. Exarhu (Bacău), taportot, ministrul lucrărilor publice Teodor Rosetti, 1. Lahovati şi I. Sttat, iar contra proiectului dd. Aristid Pascal (pentru a doua oară), G. Mihăilescu (Galaţi) şi, într-un lung şi remarcabil discurs, B. Boerescu. Acestui din urmă îi mai răspunde:
T. Maiorescu, ministru de culte şi instrucţiune publică. D-lor deputaţi, mulţumesc d-lui deputat Boerescu, precum am avur onoarea şi plăcerea a-i mulţumi şi cu ocaziunea dezbaterii budgetului meu rectificativ în decemvrie trecut, pentru înălţimea la care a ştiut întotdeauna să menţie discuţiunea; îi mulţumesc asemenea pentru sprijinul ce 1-a adus tendenţelot proiectului meu. Are dreptate onot. deputat d. Boerescu. N-a putut Partidul Conservator să aibă aparenţa măcar de a lovi în vreo parte a instrucţiunii publice şi de a împuţina şcoalele în aceasră ţară. Are dreprare, şi mă unesc cu d-sa, că nu ttebuie să se atingă nici ideea universităţilor, nici alteţa întru ceva fundamentul învăţământului elementar şi secundar. Nu trebuie învăţământul superior să fie jignit de dv. ceea ce nici
nu este prin proiecrul de faţă; şi cu atât mai puţin ar fi drept de a se bănui că dv. voiţi răul şcoalelor, cu cât sub Camera conservatoate de cinci ani încoace s-a făcut o adevărată întindere şi o îmbunărăţire văzută în învăţământul public, menţi-nându-se şcoalele normale printr-un vot al d-voastră, sporindu-se învăţământul elementar cu 200 de şcoli prin sate peste cele ce erau. Acesta este titlul de onoare pentru Partidul Conservator în privinţa şcoalelor. Mulţumesc d-lui deputat Boerescu şi nu mă îndoiam că d-sa va veni în sprijinul proiectului meu pentru luarea lui în consideraţiune, căci d-sa, fiind coleg cu mine, a iscălit, alături cu mine, jurnalul prin care s-a propus acest proiect de lege în dezbaterea Camerei (aplauze, senzaţiune).
Prin urmare poziţiunea mea este foarte uşoată faţă cu d. Boerescu. Suntem pe acelaş tărâm în discuţia generală şi contribuim împreună pentru reuşita acestui proiect (ilaritate).
D-lor deputaţi, un luctu numai mi-a părut cam în contrazicere în ceea ce zice d. Boerescu. D-lui zice că în timpul în care d-sa, cu cea mai mare activitate şi cu mult succes, eta director al şcoalelor, în timpul Eforiei, când l-am văzut şi eu, îmi aduc aminte - era pe la 1859 sau 1860; în acel timp, zice d-lui, şi pană la 1864 şcoalele prin sate erau mult mai numeroase decât astăzi, adică de când s-a pus în lucrare legea cea nouă a insttucţiunii publice, legea actuală.
Apoi, d-lor, mai voiţi d-voastră o critică mai energică în contra legii actuale a instrucţiunii publice şi o dovadă mai tate că îi ttebuie o modificare? (Aplauze.)
Cum, d-lot! sub regulamentul vechiu, sub Eforia vechie, poporul nostru de jos avea mai multe şcoli cate deschideau mintea lui spre cultură, şi de la 1864, de când cu lovitura de stat, care ne-a dotat cu atâtea legi aduse prin concursul d-lui Boerescu, care era vicepreşedinte la Consiliul de Stat... (aplauze).
B. Boerescu. Nu eram atunci, ci după ce au intrat Camerele în lucrare; eu fără Camere n-am lucrat.
DISCURSURI PARLAMENTARE
277
Ministrul de culte şi instrucţiune publică. Fără îndoială, sub Camerele după lovitura de stat. Acest detai poate fi important pentru dv. personal, dar nu are importanţă în discuţiunea de faţă. Aşadar, d-lor deputaţi, de la 1864 încoace sub legea cea nouă ne-am împuţinat cultura poporului şi ne-am înmulţit... unde? în facultăţi, în oamenii cu cultură juridică, în advocaţi. Ei bine, d-lor, iată direcţiunea ce voim să o combatem. Iată pentru ce vă rog să chibzuim, să îndreptăm lucrurile aşa încât să se simtă de ţară că încrederea ce o pune în Parridul Conservator, că siguranţa ce o pune în Camera aceasta, are efectul de a face să prepondereze lumina în clasele poporului; să se ştie de cătte ţară că în sistemul constituţional în care trăieşte ea, a dobândit cultura maselor pe o scară mai înaintată, de aci mergând mai departe cu sistemul nostru să dobândim prin şcoalele reale o clasă socială care prin industrie, prin comerţ, prin fabrici, prin muncă onestă să susţie edificiul, deocamdată artificial, al sistemului nostru constituţional. Şi, d-lot deputaţi, eu puteam să zic aceasta, fiindcă eu însumi sunt un fiu ieşit din popor; aparţin şi eu acelei clase a treia; sunt însumi din aceia, care au beneficiat de răsturnarea formei celei vechi aristocratice, unde nu era decar poporul care plătea impozite, iar boierii nu plăteau nimic. Sunt unul din acei care am profitat şi pot profita de legile actuale; şi dacă d-voastră nu veţi primi legea ce propui şi veţi lăsa să continue modul cum au mers lucrurile pană acum, aş deplânge aceasta ca om de stat, ca om public, dar aş beneficia ca om privat de legea vechie, fiindcă m-aş face şi eu advocat ca ceilalţi şi aş avea şi eu beneficiile mele ca şi ceilalţi din viaţa publică. Prin urmare dacă eu am venit în contra acestei ordine de lucruri, lăsând foloasele mele ca persoană privată la o parte; dacă viu eu şi ridic această chestiune şi cer ca guvernul să aibă o acţiune hotătâtoare în stat; dacă voiesc ca noi burghezii să merităm a trăi ca stat al treilea şi să dăm poporului român legitima sa satisfacţiune, atunci ttebuie să credeţi că prin aceasta nu pot avea alt scop decât întărirea
natutală a ordinei sociale în această ţară şi a statului întemeiat pe ea.
Dar cum, o lege de instrucţiune poate ea singură să facă aceasta? Desigur nu. Este numai legea instrucţiunii cauza care a menţinut confuziunea vechie? Este ea aceea care a făcut de nu s-a format acea clasă? Desigur, nu este numai ea. Dar este în parte şi ea. Căci orce lege, cât de izolată ar fi în organiza-ţiunea unui stat, tot conttibuie pentru partea ei la ceva, şi prin urmare şi legea insttucţiunii a contribuit la ceva în acel înţeles. De aceea la cele ce mi-a spus onorabilul meu fost coleg, d. Boerescu, îi răspund că legea de astăzi care trebuie reformată, prin faptul că cere de la guvern să înfiinţeze în fiecare capitală a României şcoli de literatură latinească şi grecească, consumă putinţa finanţiară a României în aşa grad, dacă va rămânea în vigoare, încât nici peste 20 sau 30 de ani de aci înainte nu vom putea înfiinţa şcoli teale, de care ţara noastră are lipsă, din motivele arătate ieti.
Acum, d-lor, dacă vorbim despre îndreptarea stării sociale, apoi eu cred că ea în adevăr nu se va putea îndrepta decât prin o altă direcţiune a culturei ce se va da poporului. Vă rog să priviţi, dacă mai există în Europa vreun stat, care să prezente astă formă de cultută, astă formă de şcoli ce o avem noi în momentul de faţă. Apoi unde a fost stat constituţional în Europa, a fost şi o avere, şi o avere foarte însemnată câştigată în industrie şi în comerţ, pentru ca să se plătească cu dânsa luxul de a participa, într-un mod real la afacerile publice, luxul de a putea difige întt-un sens sau altul metsul vieţii publice. Fabricanţii cei bogaţi, comercianţii cei mari, industriaşii culţi aveau destulă avete, destulă putere şi autoritate în ţaţă pentru ca ei să ţină balanţa între puterile publice din stat. Noi, fără a avea asemenea oameni, care să fi ajuns prin munca lor, prin inteligenţa lor, la acea importanţă în stat încât să poată controla cu folos afacerile publice, am introdus în ţara noastră sistemul constituţional cel mai înaintat. Care a fost
278
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
279
rezultatul? Să-l controlăm un moment faţă cu schimbarea averilor particulate. O observare generală ce se poare face asupra averilor particulare în toate statele europene, este, că avuţia din zi ce merge se acumulează la clasa de mijloc, adecă la fabricanţi, comercianţi, industriali, iar averea teritoriala a clasei aristocratice scade, dacă cei ce fac parte din aristocraţie nu sunt prinşi de acelaş curent de muncă, fără de care astăzi nu se mai poate dobândi nici susţine averea. Acesta este curentul timpului. La noi ce s-a întâmplat? La noi a scăzut averea boierilor, şi a crescut averea... cui? Averea ţăranului? Aceea a dascălului? Aceea a comerciantului? Nu; clasa cea mai favorizată a actualei stări de lucruri, clasa care a prosperat pe seama ţărei întregi, clasă a cărei avere a cresctit într-o proporţie surprinzătoare în câţiva ani, este clasa advocaţilor. (Aplauze prelungite.)
B. Boerescu. Şi d-ta eşti advocat.
T. Maiorescu, ministru instrucţiunii publice. Da, şi tocmai de aceea am dreptul de a vorbi de advocaţi. (Ilaritate, aplauze.) De advocaţi în general; căci nu am nicidecum aci intenţia de a vorbi personal de nimeni, după cum sunt convins că nici d. Boerescu nu are o asemenea intenţie personală. Viind la chestie, voi întreba: ce au făcut aceşti, nu voi zice advocaţi, dar oameni special devotaţi la legiferare... Ce au făcut aceşti oameni? Au răsturnat în ţara noastră deodată toate formele de stat ale vieţii publice, toare legile sale, şi au înfiinţat faimoasa -iertaţi-mi expresia - fabrică de legi, care numai în decursul unui an de zile, de la 1864 Ia 1865, ne-a inundat cu codul civil, cu procedura civilă, cu codul penal, cu procedura penală şi cu o sumă de alte legi. A schimbat totul deodată; a făcut a se schimba toţi terminii obişnuiţi din legile noastre, a făcut ca nimic din acest nomol de legi să nu mai fie înţeles de poporul nostru. A participat clasa noastră de jos la această nouă stare de lucruri? Nu; numai d-voastră aţi venit deodată şi i-aţi votbit de fel de fel de lucruri necunoscute pentru el, i-aţi vorbit de
portărei, de somaţiuni, de institutori, de institutrice, de inspectori, de prefecţi, de subprefecţi, mai ales de perceptori şi de subperceprori, toate aceste cuvinte nouă, fiinţe nouă, instituţiuni nouă, care au ameţit poporul, creaţiuni de ocaziune importate cu gtâmada din ţări străine şi cu care îi era imposibil poporului de a se deprinde, de a şi le însuşi.
D-lor, în această state de lucruri, schimbându-ne Constituţia, codul civil, codul penal şi toate relaţiunile publice, şi imitându-le după regimul francez, în care şi-au făcut mulţi dintre noi studiile, şi eu însumi am făcur studiile de drepr la Paris, am adus societatea noastră în această stare, încât a fost silită să se adreseze pentru toate trebuinţele sale la noi cei cu cultura franceză ca să le explicăm, ce însemnează notatul şi perceptorul în comună, ce însemnează testamentul olograf şi mistic, cum să-şi facă un act sinalagmatic, cum să facă o tocmeală agricolă şi altele; aşa încât s-a întâmplat ca noi, această clasă care facem legile, să fim răspunzători în toată putetea cuvântului şi moraliceşte şi în fapt de toată viaţa românului de azi.
După ce i-am luat legile vechi şi le-am înlocuit cu cele nouă şi l-am silit să se adreseze la noi penttu a-i le explica, i-am pus şi condiţii gtele de plată pentru această explicare, un bir meşteşugit, cu care ne-am îmbogăţit noi şi l-am sărăcit pe el. Am închis poporul întt-o ladă întunecată, l-am lăsat fără lumina instrucţiunii şi nu i-am deschis decât o fereastră, care ne convenea nouă, şi acea fereastră a fost şcoalele latineşti şi greceşti, care apoi au umplut facultăţile de drept şi cifra advocaţilor şi postulanţilof de funcţiuni. (Aplauze.)
D-lor, după ce am făcut aceasta, după ce am devenit exploatatorii ţăranului (bravo!) sub forma cultutei, a ţăranului care şi azi trăieşte fără a beneficia de adevărata cultură, apoi voiţi să respingeţi şi această primă încercare de a modifica acest sistem, de a face învăţământul independent, de a îndemna să primească clasa de mijloc o cultură reală şi o existenţă în afară de budgetul statului? Faceţi aceasta, dacă voiţi; sunteţi liberi
280
TITU MAIORESCU
să o faceţi; însă eu aş deplânge-o pentru statul nostru, deşi pentru mine nu.
D-voastră, care vă împotriviţi într-un mod atât de violent, trebuia să veniţi, conform prescripţiunilor Constituţiunii pe care eu am păzit-o, să veniţi şi dacă vedeaţi că încercarea mea era slabă şi că eu eram neputincios de a concepe o asemenea luctate, dacă aveaţi temetea că eu sunt animat de personalităţi, ttebuia să veniţi cu un contraproiect, în cate să ptevedeţi toate intetesele şcoalelor elementare, toate intetesele şcoalelor reale şi apoi să respingeţi proiectul meu de lege. însă când viu eu şi vă declar că guvernul ţine numai la cele ttei puncte principale ce le-am arătat ieri, iar că restul îl puteţi modifica, atunci nu înţeleg pentru ce motiv sincer voiţi să respingeţi proiectul.
încă o dată, respingeţi dacă voiţi proiectul meu, dar răspunderea va fi a d-voastră. Cât pentru mine, sunt fericit că am putut, în această Cameră şi înaintea ţărei, să spui ceea ce am spus. (Aplauze prelungite.)
Rezultatul îndelungatei discuţii generale este următorul:
Se pune la vot luarea în considerare a proiectului de lege asupra învăţământului public.
Votanţi...............87
Majoritate absolută......44
Bile albe penrru.........55
Bile negre contra........32
Adunarea a luat în considerare proiectul de lege.
30
Răspuns la interpelarea din Senat în contra suprimării unei catedre. - Vot de blam
(Şedinţa Senatului de la 28 ianuarie 1876)
Pe când în Cameră dd. Pascal, G. Brătianu şi Meitani, susţinuţi de B. Boerescu, îşi dezvoltau în contra ministrului şcoalelor cele 2 intetpelări şi propuneau cele 3 moţiuni de neîncredere, despre care s-a vorbit în paginele precedente, dat care n-au ajuns la rezultatul aşteptat de opoziţie, în Senat le vin în ajutor alte 2 interpelări ale lui I. Deşliu şi o moţiune de blam propusă de Al. Orăscu şi sprijinită de C. Bozianu (vezi pag. 378 şi 379; ed. n. - p. 243-244).
în ziua de 22 ianuarie, în care ministrul şcoalelot este ocupat la Cameră cu discuţia generală asupra reformei învăţământului public, I. Deşliu anunţă în Senat următoarea interpelare:
„Interpelez pe d. prim-ministru, dacă colegul d-sale de la culte şi instrucţiune publică, d. Titu Maiorescu, fiul răposatului loan Maiorescu, supus austriac, a respectat la rândul d-sale instituţiunile ţărei cerând exercitarea drepturilor politice prin formele prescrise într-însele, singura condiţiune, care i-ar fi putut deschide uşa la minister, conform art. 97 din Constituţiune."
Această interpelare însă n-a mai fost dezvoltată, fiindcă i-a trecut înainte o altă interpelare a lui Deşliu,
282
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
283
despre care tratează paginele următoare şi care a avut în fine efectul dorit.
Curioasa încercare a răposatului Deşliu de a pune la îndoială calitatea de cetăţean român a autorului acestei publicări şi a tatălui său (care, întots în ţară din exilul de la 1848, fusese director al Eforiei şcoalelor şi murise la 5 septemvrie 1865 ca profesor de istorie la Universitatea din Bucureşti) stă în legătură cu o încercare anterioară, făcută de câţiva profesori „fracţionişti".
In fevruarie 1867, sub guvernul Golescu-Brătianu, când „fracţiunea" era în Iaşi partid guvernamental (vezi pag. 19 şi 80; ed. n. - p. 21 şi 61), consiliul comunal din Iaşi primeşte contestarea adusă de profesorii universitari Petru Suciu, G. A. Urechia şi Gr. Cobolcescu şi şterge din listele electorale pe colegul lor T. Maiorescu ca nefiind cetăţean român. însă tribunalul din Iaşi secţ. II prin sentenţă din 28 fevruarie 1867 reformează încheierea consiliului comunal şi ordonă înscrierea contestatului în listele electorale, întemeindu-se pe faptele, că cel contestat este născut la Craiova în 15 fevr. 1840, când tatăl sau era recunoscut cetăţean român, şi că a ajuns la majoritate într-un timp în care tatăl său era asemenea recunoscut cetăţean român, că prin urmare nu este drept de a-i tăgădui cetăţenia. în contra acestei sentenţe dd. G. A. Urechia, P. Suciu şi Gr. Cobolceacu au mai făcut recurs în casaţie cu 8 motive lung dezvoltate, însă curtea de casaţie le-a respins recursul prin decisiunea de la 27 octomvrie 1867.
De aşa ceva va fi auzit votbindu-se fără deplină cunoştinţă de cauză d. Deşliu, când şi-a anunţai interpelarea. Şi ce să ne mirăm de fostul senator Deşliu, când chiar nişte profesori-colegi, ca cei citaţi mai sus, dintre care unul, P. Suciu, era însuş născut în Transilvania, se trudiseră în 1867 pe la toate trei instanţele cu o asemenea contestare!
Ceailaltă interpelare a lui I. Deşliu este relativă la suprimarea budgetară a uneia din cele 2 catedre de
dreptul roman de la facultatea juridică din Bucuteşti şi se dezvoltă în şedinţa Senatului de la 28 ianuarie 1876, fiind susţinută prin atacul combinat al tutulor elementelot opoziţiei din Senat, care vedeau că la Cametă legea învăţământului public se luase în considerate cu relativ mare majoritate şi se dezbătea pe articole cu acelaş succes pentru guvern. Interpelantului îi răspunde:
Ministrul cultelor T. Maiorescu. D-lor senatori, îmi veţi da voie mai întâi de a vorbi despre un punct de înalt constituţionalism, care cred că trebuie să vă preocupe în prima linie, şi a lăsa în orce caz la o parte câteva aluziuni personale făcute de d. interpelatot. Numai în acest mod cted că pot corespunde demnităţii dezbaterilor, ce trebuie să domnească într-un parlament.
D-lor senatori, toate chestiunile pe care le-a atins onor. d. interpelatot înaintea d-voastră, au fost discutate şi în Adunarea Deputaţilor. Aşadar, Adunarea Deputaţilor nu a fost surprinsă în votul său; eu am propus chestiunea completă înaintea ei şi ea mi-a dat votul său. în budgetul rectificativ pe 1876 am cerut Camerei în adevăr suprimarea catedrelor de economie politică şi de filosofia dteptului de la facultatea de drept din Iaşi şi suprimarea uneia din catedrele de drept roman de la facultatea dc drept din Bucureşti; însă aceste suprimări nu le ceream pentru a face oarecare reducţiuni definitive în budget, fiindcă iui se ştergea din suma totală nimic, ci pentru a schimba destinarea acelor cheltuieli într-o direcţie mai folositoare. Vă voi ceti Monitorul ax dezbaterile Camerei, ca să vedeţi ce s-a zis în Cameră asupra chestiunii.
La aceste propuneri ale mele, a venit un amendament din partea d-lor deputaţi Pascal, Şoimescu, Meitani (toţi advocaţi), prin care ziceau: „propunem a nu se desfiinţa prin budgetul rectificativ catedra de economia politică de la Facultatea de
284
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
285
Drept din Iaşi şi aceea de drept roman de Ia Facultatea de Drept din Bucureşti".
A venit d. Pascal, jurist însemnat, cel puţin aşa mi se spune, şi a susţinut că at fi a se viola legea instrucţiunii publice; a venit un alt jurist şi mai eminent, d. B. Boerescu, şi a susţinut tot astfel că s-ar viola legea. Atunci într-un răspuns ce am dat, în Cameră, ziceam: D-lor deputaţi, sunt de aceeaş patere cu d. Boerescu, şi aici sunt de aceeaş părere cu d. Deşliu senatorul, că adică nu se poate niciodată, prin budget, schimba o lege. Sunt de aceeaş părere şi cu d. Boerescu şi cu d. Deşliu, că nu se poate niciodată prin arbitrarul guvernului să se destituie un profesor inamovibil. Ce declaraţiune mai lămurită voiţi? Dar iată unde este diferenţa cea mare dintre mine şi d. inrerpelant: eu am susţinut în Cameră şi susţin şi aci, că nu se loveşte legea instrucţiunii publice prin aceste dispoziţiuni budgetare. Susţineam în Cameră şi susţin şi aici, că nu este exact că se prevede ptin legea instrucţiunii publice numărul catedrelor la universităţile noastre, şi desfid pe orcine să găsească vreun vot al Senatului sau al Camerei, prin care să se fi înfiinţat vreo catedră prin o anume lege, încât să fie un ministru obligat să n-o desfiinţeze decât tot prin o anume lege. Iată ce susţineam atunci înaintea Camerei şi mă întemeiam pe art. 260 din legea instrucţiunii publice, pe care 1-a citit şi d. Deşliu. Să cităm dar mai întâi articolele legii insrrucţiunii: „Facultatea de drept va coprinde: dreptul roman, dreptul civil etc." Arată ştiinţele sau cursurile, fără a fixa numărul catedrelor, şi tot aşa la celelalte facultăţi. Art. 260 apoi zice: „Fiecare facultate se va organiza prin regulament".
Mai întâi să fac o înttebare: ce sunt regulamentele date în forma regulamentelor de administraţiune publică? Cum se dau regulamentele de administraţiune publică? Se consultă consiliul permanent pentru aceasta? Regulamentele de administraţie publică se dau numai de consiliul de miniştri şi se sancţionează de Domn. Apoi dacă este aşa, trebuia oare ca
pentru aplicarea legii instrucţiunii publice să consult consiliul permanent? Dar când se consultă însuş consiliul de miniştri, pentru ce să se mai consulte un consiliu subaltern lui? Vasăzică, regulamentele de administraţiune publică se fac prin consiliul de miniştri şi prin sancţiunea domnească!
în adevăr, d-lor senatori, la facultatea din Bucureşti sunt trei catedre pentru dreptul civil şi două pentru dreptul roman, şi la facultatea din Iaşi sunt catedre introduse fără a fi chiar prevăzute în lege, cum e de exemplu catedra de medicină legală. Niciodată, d-lor, nu s-a discutat în Senatul acesta vreun proiect de lege pentru înfiinţare de catedre. Cursurile ştiinţelor sunt determinate prin lege; iar catedtele se înfiinţează de consiliul de miniştri, înfiinţarea catedrelor este o alocaţiune budgetară şi numai astfel este de resortul Camerei şi numai al Camerei. Acum, fiindcă dreptul roman avea două catedte, la care profesorii dau numai câte trei ore pe săptămână, am zis că se poate însărcina numai unul, ca să predea încă alte trei ore şi să se desfiinţeze alocaţiunea budgetară. Aceasta eta ideea mea.
D-lot senatori, poate că această idee a mea a fost bună, poate că a fost greşită; însă eu, în bună-credinţă, aşa am interpretat legea, că dacă înfiinţarea catedrelor este de competenţa regulamentelor de administraţie şi de resortul budgetat, apoi şi desfiinţarea lot nu poate atârna decât tot de guvetn şi de un vot budgetar.
Apoi s-a mai pomenit, d-lor, ca să se facă o interpelare sau o moţiune în contra unui ministtu pentru ceea ce gândeşte el, penttu părerea lui? Nu, niciodată pentru părere, şi ori de câte ori a voit opoziţiunea, a făcut-o penttu fapte. Dar faptul meu este că, având o apreţiare, am venit şi am supus-o înaintea Camerei, şi acum dacă a apreţiat Camera ca şi mine, în ce sunt eu responsabil?
Şi apoi, d-lor, dacă eu am propus aceasta, nu am făcut-o pentru a desfiinţa o alocaţiune budgetară, care era afectată
286
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
287
pentru instrucţiunea publică spre a-i da o altă destinare, ci am propus-o pentru ca s-o întrebuinţez tot în dezvoltarea instrucţiunii publice; însă în dezvoltarea unei ramure mai esenţiale, aceea a învăţământului elementar, pe care trebuie să-1 dezvoltăm în proporţiune cu avântul facultăţilor. Aceasta a fost părerea mea pe care am supus-o Camerei, şi deşi esre anevoie a se măsura cineva cu elocuenţa d-lui Deşliu, totuşi în Cameră s-a desfăşurat multă elocuenţa din partea d-lui Boerescu şi a d-lui Pascal, şi după ce s-a făcut discuţiune suficientă, pro şi contra, Camera a aprobat cu o majoritate de 72 voturi contra 27, adecă aproape cu ttei pătrimi, opiniunea mea, şi numai după ce Camera şi-a dat votul, eu l-am executat.
Am vorbit anume şi de d. Daniileanu în Cameră şi iată ce ziceam:
„Fără îndoială, d. interpelator Pascal are dreptul să întrebe pe un ministru: «Bine, când auzi d-ta că un profesor de dreptul roman, d. Daniileanu, căci de d-lui era vorba, nu urmează regulat, pentru ce nu ai luat măsurile ce ţi le dă legea?»
Intr-adevăr, d-lor, puteam să iau şi alte măsuri, puteam să-i dau un avertisment, puteam să-1 trimit în judecară; dar totdeodată puteam să viu înaintea Camerei să zic că această catedră este de prisos şi este mai bine s-o desfiinţăm.
Din aceste trei diferite căi, care erau deschise pentru îndreptarea răului, eu am ales pe cea din urmă şi d-voastră aţi aprobat această măsură prin votul d-voastră asupra budgetului rectificativ."
Acum chestiunea constituţională este: ce vrea Senatul să facă cu mine? Să-mi voteze o moţiune pentru că am avut o părere? Apoi persoana mea a dispărut sub votul Camerei, şi din momentul, în care marea majoritate a acestei Camere conservative m-a autorizat să fac aşa, eu meritam acuzaţiunea d-voastră din contră numai dacă nu executam votul Camerei.
Dar nu pot ptimi acuzaţiunea pentru că l-am executat, pentru că atunci loviţi, după părerea mea, în Cameră.
Chestiunea este foarte lămurită. Rămâne acum ca d-voastră să chibzuiţi dacă este bine ca Senatul să producă un conflict de competenţă şi să dea contra ministrului un vot care se restrânge şi loveşte în majoritatea Camerei; dacă aceasta este misiunea cotpului celui mai înalt, care trebuie să mănţină cu prudenţă echilibrul între puterile statului.
Cum vedeţi, d-lor senatoti, cred că tărâmul ce ş-a ales d. interpelatot nu a fost fericit.
Se face prea multă onoare persoanei mele, dacă pentru a lovi în ea, se loveşte un princip mulr mai înalt decât persoana mea, principiul puterilor constituţionale în stat. Atât este răspunsul meu oficial la interpelarea d-lui Deşliu.
Dar, d-lor, daţi-mi voie să răspund în fapt, în apreţiarea lucrurilor, în motivarea măsurilor ce le-am propus Camerei.
D. senator Deşliu a venit şi ne-a spus că înainte vreme, când eraţi d-voastră şi din dv. la Eforie, boieri vechi, mergeau şcoalele mult mai bine decât acum, că era mult mai mare îngrijire decât este astăzi, şi ca să dovedească d-sa că este în interesul acelei tradiţiuni vechi, vine azi şi mă acuză pe mine că am suprimat trei catedte de la facultăţile de drept.
Dar era vorba de a face economii în detrimentul şcoalelor prin aceste măsuri? Dar se cuvine să se arate numai o parte a chestiunii şi nu chestiunea în total?
Tărâmul, pe care a fost pusă chestiunea înaintea Camerei şi pe care o pun şi înaintea d-voasttă, este că a trebuit să se întindă, cu toată restrângerea mijloacelor noastte băneşti, a trebuit să se întindă şi în anul acesta, precum a început să se întindă şi în anul trecut, învăţământul din sate. Era atâta greutate finanţiată, şi ctiza de astăzi vă dovedeşte că a fost atât de împovărate finanţele, încât, după ce ne ameninţau cu un deficit de 7 milioane aproape, guvernul a luat hotărârea nu numai de a nu înfiinţa cheltuieli nouă, dar a luat hotărârea a desfiinţa din chelruieli pană se va putea încât va echilibra budgetul. în această poziţiune mai toţi colegii mei au trebuit
288
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
289
să reducă din cheltuieli. în ceea ce mă priveşte pe mine, eu m-am împotrivit a reduce din cheltuielile esenţiale şcoalelor şi am voit din contră să întind învăţământul din sate ceva mai mult.
Se cereau 96.000 lei pentru a se introduce 200 şcoli nouă prin sate; şi când cineva mă acuză că voiesc a lovi în instrucţiune, să binevoiască a nu uita acest fapt, ca sub acest minister s-au înfiinţat 200 şcoli elementare nouă. Acum, d-lor senatoti, vine întrebarea, în ce proporţii rrebuie să fie răspândiră instrucţiunea?
Mai nainte erau sub boierii cei vechi, cum zice d. Deşliu, numai în România de dincoace de Milcov vro 2000 şcoli săteşti şi dincolo 1300, împreună aproape 4000; de când cu libertăţile constituţionale, de când cu legea din '64, care încântă pe d. Deşliu, cifra şcoalelor la venirea mea în minister nu era decât de 1900. Oare acesta era numărul normal al şcoalelor elementare din România întteagă, care avea să dea unui popor începător cultura modernă? (aplauze.)
împuţinându-se pe de o parte de la 1865 încoace într-un mod neiertat şcoalele săteşti, s-a înmulţit din contră numărul facultăţilor, mai cu seamă al catedrelor facultăţii de dtept, a căror profesori mai toţi sunt şi advocaţi, şi unii îşi dau mai puţină osteneală la catedrele ce ocupă.
Oare ar trebui lăsat să se continue această cale? Dar atunci ce ar însemna un ministru de instfucţiune publică, dacă el nu ar căuta să dea o direcţie hotărâtă întregului organism al şcoalelor şi să fixeze importanţa relativă a fiecărei părţi din învăţământ?
Pentru mine unul, vă spun sincer, opinia este de mult formată, că chiar întinderea facultăţilor, mai ales a celor de drept în paralelă cu descreşterea învăţământului claselor de jos de prin sate şi oraşe poate fi primejdioasă. Ea ar fi numai atunci bună, când vom avea în aceeaş proporţie relativă şcoli destule prin sate, apoi la învăţământul secundar şi superior şcoli politehnice mai cu seamă, mecanice şi industriale. Căci nu este
bine a înfiinţa numai şcoli de ştiinţe înalte teoretice fără a ne ocupa dacă ele sunt în pafalel cu celelalte ramuri mai reale ale instrucţiunii. (Aprobări.)
De aceia am crezut că era o datorie pentru mine de a veni să întind mai întâi şcoalele din sate şi de a acoperi golul budgetar pentru înfiinţarea lor, restrângând acel număr exagerar din catedrele facultăţilor de drept, care în proporţie cu şcoalele elementare se pot numi un prea mare lux. (Aplauze şi aprobări dintr-o parte.)
D-lot, viu acum la o chestiune personală a unuia din profesori, d. Daniileanu; şi aci aş putea să nu zic nimic alta decât că şi asupra chestiunii d-lui Daniileanu, cum am mai spus, s-a vorbit în Cameră, şi că în deplină cunoştinţă de cauză Camera a dat un vot în acelaş sens cu ministrul. Dar de ce să nu vă spun cum s-au petrecut lucrurile în detai? Erau două catedre de drept, una era ocupată de un suplinitof, d. Mândrea, şi ceialaltă de d. Daniileanu, care, ca mai toţi profesorii facultăţii de drept, era profesor definitiv. Trebuie să ştiţi că mulţi profesori de la alte facultăţi sunt încă profesori provizorii, la facultatea de drept însă, unde ştiu a interpreta legile, sunt definitivi şi au căutat să fie inamovibili.
Era inamovibil şi d. Daniileanu. Acum când era vorba a se desfiinţa din cele două catedre una, am cerur avizul facultăţii, ca să-mi spună: este oare bun profesor d. Mândrea, ca să ştiu dacă at putea d-sa să rămână pe urmă şi să ţie locul d-lui profesor Daniileanu când catedra d-sale ar fi desfiinţată; nu când d. Daniileanu ar fi destituit, căci nu era vorba de aceasta. Atunci facultatea - sunt subscrişi domnii: Boerescu Vasile, Pascal, Vioreanu, C. Boerescu, Vericeanu — şi-au dat părerea, că este în folosul instrucţiunii numirea d-lui Mândrea ca profesor provizor, a dat sfatul d-lof ca să trec peste concurs şi să numesc pe d. Mândtea, căci d. Mândrea făcuse deja un concurs, fusese mult timp profesor la Universitatea de laşi şi este şi membru la ctiftea de casaţiune. Această părere a
290
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
291
profesorilor facultăţii de drept, în privinţa d-lui Mândrea, am supus-o consiliului permanent, subalrernul meu, şi consiliul permanent, care lucrează sub prezidenţa mea, şi care are vicepreşedinte pe d. Orăscu....
Orăscu. Vicepreşedinte, însă nu subalternul d-tale niciodată.
Ministru de instrucţiune publică. D. Orăscu, nu subaltern, ci vicepreşedinte al comitetului permanent, însă sub prezidenţia şi autoritatea ministrului. D. Orăscu în consiliu a fost de o părere cu alţi doi din 5 membri, şi d. Zalomit a fosr de o altă părere cu un alt membru; d. Zalomit a fost de pătete că pe baza opiniunii celor mai competenţi oameni din facultatea de drept, să numesc pe d. Mândrea, fără alt concurs. D. Otăscu însă s-a împotrivit la aceasta, cerând stricta aplicare a legii, că deşi d. Mândrea a concurat o dată, însă acum trebuie să se facă un nou concurs orcât ar fi de favorabilă părerea în privinţa d-lui Mândrea.
Eu, ministru constituţional obişnuit a respecta mai mult majorităţile, m-am unit cu majoritatea consiliului permanent, am aprobat părerea emisă de d. Orăscu şi ceilalţi doi membri şi am lăsat ca regularea poziţiunii profesorului de dreptul roman să se facă la concurs. Vasăzică este încă deschis concursul, nu s-a făcut nici o numire nici provizorie, nici definitivă, deşi d. Mândrea putea avea drept la aceasta ca vechi profesor de facultate.
Dat de ce ţinea ministerul să fie d. Mândrea şi să nu fie mai bine d. Daniileanu?
Pentru următoarele motive: eu cred că profesorii faculrăţii de drept este mult mai bine să fie dintre magistraţi decât să fie dintre advocaţi.
S-a vorbit de intenţiunile mele personale. Iertaţi dacă cobor discuţiunea şi vă zic, fiind vorba de interes personal, că este mai mult interesul meu personal ca profesorii să fie şi advocaţi, căci eu am fost advocat şi poate să mai fiu, poate să mai fiu şi profesor, şi aşadar m-aş găsi foarte bine să pot
exploata o poziţiune privată şi totodată şi un paragraf din budget, cum fac d-lor, dacă aşa voiţi d-voastfă.
Prin urmare nu pentru interes personal, ci penrru binele lucrului credeam că ar fi mai nemerit, ca să se spună odată din partea ministrului de culte şi instfucţiune publică în direcţiunea ce trebuie să dea resortului său, că este mai bine să fie un înalt magistrat profesor decât un advocat. Şi ştiţi de ce? Dar se poate ceva mai gtav care să turbure mintea tinerimii mai mult, decât de a vedea, cum s-a întâmplat de atâtea ori la noi, ca într-un proces înaintea tribunalelor un profesor de drept să fie de o patte cu o teorie şi altul să fie de altă parte cu altă teorie contrară, de a vedea chiar unul şi acelaş profesor de drept că susţine o teorie în cursul său de la facultate, şi apoi teoria conttară înaintea tribunalelor în cauzele private! (Aplauze din o parte.)
Vă întreb: unde este moralitatea luctului? Dar ce rol trebuie să joace facultatea de drept întf-un stat? Trebuie să dea tinerimii principii nestrămutate de justiţie şi echitate. Si dacă din nenorocire sunt multe controvefse în ştiinţa dreptului, datoria profesorului însă este să le reducă pe cât se poate, astfel încât să dea sigutanţa învăţământului de dtept în inima tinerimii! (Aplauze.) Sunt atâtea lucruri nesigure la noi! Nu vedeţi în ce stare este opiniunea publică! Citiţi jurnalele noastte şi vă sfidez să vază cineva numai din ele, unde este dreptatea şi adevărul!
In această stare de lucruri noi, care voim să învăţăm tinerimea, care este rolul nostru? Ce trebuie să predea şcoala, care tocmai are să înveţe tinerimea de a cunoaşte şi aplica justiţia? Ştiinţa bazată pe principiele cele mai nestrămutate, încât să le serve în toată viaţa lor la cele ce vor face. Ce învaţă un băiat ieşit de pe băncile şcoalei juridice şi care din norocire se află membru la tribunal sau curte, când vede pe respectabilii săi profesori unul susţiind un lucru, şi celalt cu o sumă de autori susţiind alt lucfu şi vede că ştiinţa juridică
292
TITU MAIORESCU
este redusă la o frazeologie de ocaziune şi nu la principiile ererne de dreptate! Pentru aceea am crezut că este mai bine ca un magistrat să fie şi profesor, fiindcă profesorul explică teoria dreptului şi magistrarul aplică aceiaş teorie, şi nu se produce confuziune în mintea tinerimii. (Aplauze din o parte.) Iată ce aveam de răspuns la inrerpelarea d-lui Deşliu.
Mai vorbeşte în contra ministrului senatorul C. Bozianu, căruia îi răspunde ministtul lucrărilor publice d. T. Rosetti; apoi Al. Orăscu propune şi susţine moţiunea: „Senatul, ascultând pe d. ministru şi având în vedere abarerile şi călcarea legii instrucţiunii publice, declară neîncrederea sa în d. ministru al instrucţiunii publice şi trece la ordinea zilei".
Ministrul-prezident d. L. Catargi combate moţiunea, însă rezultatul final este astfel consemnat în Monitorul oficial:
„Se pune la vot moţiunea cu bile prin apel nominal.
D-nii senatori proced la vot, şi apoi se dispoaie scrutinul.
PreaS. S. Părintele Mitropolit primat, preşedinte. Rezultatul votului este:
Votanţi..........52
Bile albe pentru .... 31
Bile negre contra ... 21 Prin urmare moţiunea s-a adoptat. (Aplauze! Bravo! Bravo!)"
Fireşte că în aceeaş zi ministrul şcoalelor şi-a dat demisia şi împreună cu el cabinetul întreg, care însă s-a reconstituit la 30 ianuarie 1876 in modul arătat pe pagina următoare. Asupra acestei soluţiuni vezi observarea de la sfârşitul volumului de faţă.
31
Pentru desfiinţarea internatelor liceale. - Pretinsul cosmopolitism
(Şedinţa Camerei de la 5 fevruarie 1876)
Ministerul din acel timp: Lascar Catargi, prezident şi externe, General I. E. Florescu, răsboi, Al. Lahovari, justiţie, T. Rosetti, lucrări publice, P. Catp, culte, I. Bălăceanu, externe, I. Sttat, finanţe.
în Cameră se continua discuţia pe articole a proiectului de lege asupra învăţământului public cu toată căderea din minister a autorului ei. Căci ministrul următor d. P. Carp declarase câ-şi însuşeşte proiectul şi că va continua direcţia predecesorului său.
Ajungând discuţia la art. 132, care prevedea desfiinţarea internatelor liceale, deputatul I. I. Pală vorbeşte în contra articolului, menţionează „direcţia nouă" şi „cosmopolitismul" autorului legii, citeşte o protestate a vreo 150 de petsoane din Iaşi, care în numele „opiniunii publice ieşane, dureros mişcate de cele mai multe din măsurile propuse prin noul proiect, dar în particula! de suprimarea internatelot" cere respingerea proiectului
294
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
295
(d. profesor N. Quintescu scrisese o întreaga broşură în contra Iui) şi conchide la suprimarea articolului.
Acestor objecţiuni le făspunde discursul următot al autorului publicării de faţă, acum simplu deputat:
D-lor deputaţi, cea dintâi combatere a ideii de a se desfiinţa internatele de la licee a venit aici în Cameră din partea onot. d. Pală.
Noi, care împărtăşim ideea că trebuie suprimare internatele de la liceele statului, trebuie mai întâi să exprimăm recunoştinţa noastră d-lui Pală penrru tonul moderat, cu care a tratat chestiunea.
într-adevăr, d-lor, din toate dezbaterile noastre ce folos poate ieşi? Dacă sunt convicţiuni deja formate între câţiva dintre d-voastră, atunci otce discuţiune s-ar face, ea nu mai poate schimba părerea, atunci este vederat că vorbele sunt de prisos. Dar din modul cum a începur d. Pală discuţiunea, eu am câştigat speranţa că se vor putea lămuri toate întrebările fără prejudecare, că vom putea ajunge a ne înţelege între noi după cuvintele ce se vor preschimba fără nici un spirit pasionat, aşa încât să ieşim cu toţii din aceste discuţiuni într-adevăr mai luminaţi decât cum intrasem în ele, şi pe urmă să hotărâm aşa cum vom crede că este mai bine pentru şcoli.
Onor. d. Pală s-a referit la o declarare a mea când eram ministru. Daţi-mi voie a o repera (ea a fost făcută tot aşa şi de d. Carp, actualul ministru al instrucţiunii publice): Principiile actualului proiect de reformă sunt cele trei, ce am avut onoate a vi le spune atunci (pag. 408). Fără adoptarea lor proiectul este denaturat. Dat după încuviinţarea lor, noi primim orce hotărâre a majorităţii Camerei asupra celorlalte dispoziţiuni. De aci nu este drept a se induce, cum părea a o face d. Pală, că noi renunţăm de a combate ideile, care ni se par greşite pentru instrucţiunea publică. Totul este ca aceste combateri să nu fie aşa de decisive încât, dacă nu ar avea favoarea să fie
primite de majoritatea Camerei, să zicem că noi nu mai recunoaştem acest proiect de lege.
între asemenea puncte de a doua mână sunt şi internatele la licee. întt-adevăr chestiunea intetnatelor la licee este departe de a avea însemnătatea ce pare că i s-a dat în discuţiunile publice.
D-lor, la internatul central din Iaşi, adecă în toată România de dincolo de Milcov, căci numai un singut internat de liceu există acolo, sunt astăzi 40 de elevi interni, iar în genere în şcoalele secundare de gimnazii şi licee sunt dincolo de Milcov vreo 900 de elevi externi; vasăzică toată discuţiunea noastră cea mare este că, dacă 900 elevi secundari sunt crescuţi acolo ca externi, vreo 40 alţii care sunt astăzi interni, să mai fie sau să nu mai fie crescuţi în internatul statului.
Pentru România de dincoace de Milcov chestiunea stă cam tot aşa. în toate internatele liceale ale statului astăzi sunt vreo 100 elevi interni, iar în gimnazii şi licee vreo 2000 elevi externi. Vasăzică este chestiunea de a se şti, dacă în această parte a ţărei, când avem 2000 de elevi externi, mai ttebuie sau nu ca statul să crească cu cheltuiala sa pe acei 100 elevi interni?
în această proporţie înţelegeţi bine că guvernul nu putea Să facă altceva decât să vă zică: D-lor, chestiunea este mai puţin importantă decât pare. Credeţi să mai fie 40 elevi interni dincolo de Milcov şi 100 dincoace tot pe seama statului, pe când sunt 2700 elevi externi? Aceasta nu va schimba în mod radical direcţiunea învăţământului, şi poate să fie bine aşa. Prin urmare vedeţi că sunrem, cum am zice, în largul nostru şi putem trata chestiunea foarte liniştit.
în ceea ce priveşte o adtesă de la Iaşi, pe care a citit-o d. Pală, să-mi dea voie să-i spun că nu pui mult temei pe ea. Mai întâi se zice acolo că sunt 150 de semnături şi că acele 150 de persoane reprezenta opiniunea publică din Iaşi. D-lor, opiniunea publică este un lucru greu de analizat. In această privinţă aş fi şi eu tot atât de autorizat ca şi cei 150 ca să zic că eu reprezent opiniunea publică în Iaşi, căci aş găsi alţi 150
296
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
297
alăturea cu mine. Dar acestea sunt numai fraze populare. In drept, opiniunea publică a unui stat constituţional o reprezintă numai un singur corp: este Parlamentul electiv, d-voastră sunteţi opiniunea publică, sunteţi reprezentaţiunea legitimă a ţărei. Dacă majoritatea d-voastră va hotărî lucrul în un înţeles sau în altul, aceasta va fi întărirea ţărei, iar acele 150 de iscălituri din Iaşi reprezenta numai pătetea lor individuală.
In tot cazul, noi trebuie să depărtăm din discuţia de faţă tot ce nu se ţine de ea, şi nu cred că era în chestie, când d. Pală a venit şi v-a vorbit de aşa-numita „noua direcţie", făcându-mi onoarea de a zice că eu sunt şeful ei etc. Cuvântul „noua direcţie" s-a întrebuinţat odată de mine într-o chestie exclusiv literară şi ştiinţifică, care nu priveşte întru nimic discuţiile politice. Iar în ceea ce priveşte cosmopolitismul, fiindcă 1-a atins d. Pală, rog pe Adunare să-mi permită a răspunde aci câteva cuvinte.
Dacă sub cosmopolitism se înţelege dezvoltarea unui popor fără înfăptuirea ideii naţionalităţii, o dezvoltare comună a popoarelor aşa încât naţionalitatea lor să nu fie un element integrant, un substrat esenţial al acestei dezvoltări, atunci din partea mea şi din partea tutulor amicilor mei politici declar că nu am fost niciodată, că nu suntem şi că nu vom fi cosmopoliţi; că nu a ieşit niciodată nici din gura, nici din pana mea şi nici din gura, nici din pana vreunuia dintre amicii mei un singur cuvânt măcar, care să autotize pe cineva a zice că suntem cosmopoliţi; că toţi, fără excepţiune, am fost şi suntem partizani ai ideii naţionalităţii, şi orcine a susţinut că noi am fi contrari acestei idei, a susţinut o inexactitate.
Şi d-lui Pala, care în vorbele d-sale moderate şi prudente a avut tactul de a atinge acest lucru nu ca din partea d-sale, ci ca auzit de la alţii, îmi fac o datorie a-i afirma: că cei ce au întrebuinţat în contra noastră pentru prima oară strigătul de cosmopolitism, au mistificat opiniunea publică spunând un neadevăr.
Iată o declaraţie, care sper că este destul de lămurită pentru a mă autoriza de a nu mă mai opri la asemenea lucruri, ci a reveni la obiectul propriu al dezbaterilor noastre.
Internatele susţinute de stat au fost introduse în acele state, în care guvernul a voit să răpească tinerimii şi părinţilor dezvoltarea liberă şi să le impună direcţiunea lor guvernamentală.
Dacă aş fi eu cosmopolit şi aş voi să cresc tinerimea în ideiele cosmopolitismului, nu vă pate natural că tocmai eu aş cere internate, în care să se pună pedagogi din direcţiunea mea şi să impun astfel societăţii direcţiunea ce-mi convine mie? (Aplauze.) Este evident, că atunci când eu ptopun ca statul să nu crească tinerimea în internate, ci să o lase să crească în sânul familiei, este evident, zic, că atunci mi s-ar putea imputa o sumă de alte intenţiuni, dar numai intenţiunea de a impune tinerimii o anume ditecţiune a mea pentru cosmopolitism sau absolutism sau cum veţi voi, numai această intenţiune nu mi se poate imputa. (Aplauze.)
Vă rog dar încă o dară să nu complicăm chestiunea de faţă cu lucruri ce nu au a face cu dânsa, ci să o analizăm în un mod mai simplu şi mai de-a dreptul în legătură cu obiectul.
Analizată chestiunea în mod simplu şi fără preocupaţiuni de lucruri străine, iată cum să prezentă.
D-lor, vorbeam la discuţiunea generală, că în statul nostru este mai bine ca să împuţinăm întrucâtva direcţiunea spre şcoalele latineşti şi greceşti şi spre funcţionarism, şi să ne silim a înlesni cât mai mult producerea unei clase de cetăţeni independenţi, care cu munca lor, cu economia lor să-şi câştige înşii existenţa fără a se adresa la budgetul statului, şi că de aceea trebuie ca şcoalele teale să fie fondate şi înmulţite. Liceele fără îndoială trebuie păstrate ca o instrucţiune de înalta cultură; dar trebuie să fie rezervate numai pentru aceia, care vor să se destine la acea înaltă cultură clasică, şi mai ales spre a îmbrăţişa funcţiunile statului în limitele cerute de el.
298
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
299
Este dat aici o propofţiune de stabilit, şi în stătea noastră de astăzi nu pot decât să dau sfatul: nu lăţiţi peste măsură liceele pană când nu veţi avea mai multe şcoli reale.
Acum, dacă statul ar veni şi ar zice: la gimnaziile reale, la şcoalele reale creşteţi cum voiţi tinerimea, dar pentru şcoalele latineşti şi greceşti să viu eu anume în ajutor cu internate, vă dau butse ca să fiţi ctescuţi gratuit de mine, nu vedeţi d-lor, că ar continua eroarea primitivă? Adecă noi am scoate din sânul familiilor un număr de copii şi le-am zice: Vi-i ţin în internate pentru ca să înveţe latineşte şi greceşte, iar pentru alte trebuinţe ale statului faceţi voi cum ştiţi.
Pentru ce aceasta? Are obligaţiune srarul ca numaidecât să crească în internate pe elevi pentru latineşte şi greceşte? Nu are nicăieri şi niciodată această datorie.
In Franţa, precum a arătat foarte bine d. ministru al insttucţiunii, s-au introdus din partea statului, sub Napoleon I, internatele liceale cu intenţiunea foarte pronunţată, fiindcă murea cu 30, cu 40 de mii floatea tinerimii burgheze în răsboaiele nesfârşite, de a creşte pe seama statului pe nefericiţii copii rămaşi orfani de tată, şi totdeodată cu intenţiunea de a imprima acestei tinerimi o direcţiune absolutistă guvernamentală cu idei napoleoniane.
Dar tocmai experienţa dobândită în Franţa cu acest sistem al statului nu ne încurajază ca să mergem mai departe, căci s-a întâmplat ca tocmai acolo, unde statul a întins mai mult coarda, să se producă cea mai turbulentă tinerime, în comparare cu cea din Germania, din Anglia şi poate chiar şi din Italia. Iată, d-lor, rezultatul internatelor de acolo.
In Germania şi Anglia sunt internate, dar sunt de regulă fundaţiunii private, şi numai aşa se pot susţine bine. Este mai bună autotitatea privată în asemenea lucruri, cum merge mai bine Eforia spitalelor aici şi Eforia Sf. Spiridon din Iaşi, în privinţa averii ce o administrează, decât poate ar merge când ar fi sub autotitatea statului, şi tot aşa mergea mai bine Eforia
şcoalelor cu administtaţia ei de mai nainte decât poate să meargă sub ministetul cultelor de astăzi. Căci este ştiut că statul administrează în general mult mai rău decât administrează un particular.
Aşadar, d-lor, în loc de a cere întreţinerea intetnatelor din partea statului, prezentul proiecr de lege cere acordarea burselor; şi iată cum se prevede aceasta în art. 132:
„Elevii sărmani şi silitori vor fi ajutaţi prin burse. Bursele se dau de minister prin concurs conform unui anume regulament".
în realitate lucrurile se vor petrece aşa: Vom avea şcoli reale în Fălticeni, în Roman, în Botoşani, în Bacău, în Piatra etc, încât priveşte România de dincolo de Milcov; iar dincoace au să fie în Giurgiu, Ploieşti, Slatina, Târgu-Jiului etc. Cu înfiinţarea acestor şcoli reale, poate că 4 din 5 cazuri de trebuinţă pentru internare se vor împuţina. Căci dacă astăzi sunt aţâţi părinţi, care voiesc ca copii lor să studieze în liceele din Bucureşti, laşi, Craiova, şi solicită un loc în internatul statului, cauza este că în oraşul de unde este acel părinte nu sunt încă introduse şcoli secundare, şi prin urmare părinţii sunt siliţi a cere asemenea ajutor. Dar în ziua, în care vor fi şcoalele secundare înfiinţate în toate capitalele mai însemnate din district, în acea zi trebuinţele părinţilor de a alerga la Bucureşti, Iaşi şi Craiova vor fi mai mici; prin urmare din acest fapt numărul trebuitor de interni liceali se va reduce poate la o pătrime din ceea ce este astăzi. Vasăzică, dacă trebuinţa internatelot va fi redusă la această proporţiune, atunci rămâne statului a dezlega numai înrrebarea acelor tineri săraci, care au un talent deosebit pentru studiile clasice, şi care voiesc să urmeze mai departe aceste studii. Răspunsul este, că acestota li se vor da burse.
Dar se zice: dacă li se vor da burse, cine are să-i crească? Oare nu se vor duce în alte internate particulare? Poate! Dar eu, d-lor, sunt din parte-mi în contra şi a acestor internate
300
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
301
particulare, deşi aceasta nu mai priveşte pe stat, ci rămâne treaba părinţilor de a le apreţia. Sunt cu atât mai mult autorizat de a vorbi aici, cu cât eu însumi am contribuit a funda un asemenea institut privat la Iaşi pentru internii liceali. Această experienţă însă şi altele făcute pe urmă mi-au arătat că instrucţiunea este fără îndoială mai bună în aceste şcoli, dar grămădirea prea multor elevi în ele are multe inconveniente, educaţiunea nu este la înălţimea cerinţelor, şi în fine sunt expuse pericolului unui spirit exagerat de speculaţiune. Acest pericol l-am constatat mai ales la internatele private din Craiova.
Aşadar nu aceste internate sunt idealul meu. Eu sper din contra, că lucrurile se vor putea face şi la noi aşa precum se fac în Englitera, în Germania şi în parte chiar în Franţa, adecă părinţii elevilor bursieri sau stipendişti, dacă nu sunt din localitate, se vor duce şi vor căuta să găsească la locul liceului o familie, şi mai înainte de toate se vor duce la familiile a chiar profesorilor de licee, care nu mă îndoiesc că vor primi cu mulţumire în casele lor câţiva din tinerii eminenţi, care au stipendii, nu prea mulţi, dar 3 până la 4.
V-am spus, d-lor, că în toată România de dincolo de Milcov sunt astăzi 40 de elevi interni Ia licee, apoi dacă vor lua unele familii de profesori câte 4 sau 5 elevi ca să-i crească în mijlocul lor, nu credeţi oare că această creştere în familia unui profesor de liceu va fi o creştere mai bună şi mai morală pentru tineri decât creşterea lor în cazarmele internatelor celor mari? Dar chiar şi pentru profesori va fi mult mai bine; căci un profesor, care va avea elevi bursieri acasă la sine, pe lângă plata ce va primi de la dânşii şi care-i va uşura poziţia materială, va fi silit să ducă o viaţă mai casnică, va câştiga însuş mai multă demnitate în chiar viaţa sa familiară; în loc să se ducă la o cafenea, la ciub, la discuţiuni politice, se va gândi la familia cea sporită din casa lui, pentru care va simţi mai mult, mai imediat răspunderea morală; cu elevii săi din familie va repeta
lecţiunile şi va deveni un pedagog mai bun decât era până atunci din simplă teorie.
Aşa se petrec lucrurile în Englitera, în parte în Franţa, foarte adesea şi mai regulat în Germania. Cred dar că această viaţă introducându-se şi la noi, va da rezultate bune. Nu mă îndoiesc că şi d-voastră veţi împărtăşi această opiniune.
Ce întâmpinare mai aveţi în contra acestei încercări, care -după cele zise - trebuie să vă pară şi d-voastră aşa de folositoare pentru societate, încât desigur merită din capul locului o primire mai binevoitoare?
Am ascultat în această privinţă cu mare atenţiune coprinderea ptotestării din laşi, pe care ne-a citit-o d. Pală, şi am auzit între alte argumente contrarie şi pe acesta, că la noi înainte vreme aşa era, cu internate, şi că din internate au ieşit toţi oamenii noştti cei mari. Aşa este! Dar ce poate dovedi aceasta? Să vă dau un exemplu. Acum, când am introdus în ţara noastră drumurile de fier şi telegraful, mai putem veni să zicem: de ce nu trimiteţi şi acum ştafete şi nu ţineţi releuri poştale? Căci înainte vreme aşa era. Toţi cei ce au călătorit înainte vreme în această ţară, şi oamenii cei mai însemnaţi, au călătorit cu posta; şi cea mai grabnică şi mai importantă ştire se trimitea cu ştafeta. Fără îndoială; dar astăzi călătoresc cu drumul de fier şi se trimit ştirile prin telegraf. Şi nu este mai bine aşa? (ilarite, aplauze). Când nu era decât poşta şi ştafeta, întebuinţai poşta şi ştafeta. Dar când ai ceva mai bun? Poţi oare aduce argumentul în contra drumului de fier şi a telegrafelor că mai nainte toată lumea întrebuinţa numai poşta şi ştafeta?
Este evident, d-lor, că într-o ţară care tinde a se civiliza, totul progresează, se preface. într-o ţară, unde instrucţiunea liceală se făcea mai nainte mai ales prin internate, era neapărat ca toţi oamenii eminenţi trebuia se iasă din internate. Dar întrebarea noasttă este: oare dacă în ţară nu ar fi fost aceste internate, ci ar fi fost Msremul propus acum, ar fi ieşit toţi acei bărbaţi pe care^rf p&Sfettăastăzi.tara? Eu cred că da, şi încă mai
302
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
303
mulţi şi mai bine crescuţi. Prin urmare din toare câte se zic, că aşa a fost în vechime, nu se poate trage consecinţa că şi pentru viiror ar trebui să fie tot aşa; căci atunci at înceta orice progres.
Dar să intrăm puţin mai de-aproape în starea internatelor statului nostru.
Am fost şi eu câtva timp director al inrernatului central din Iaşi, şi vă pot votbi în cunoştinţă de cauză. D-lor, înainte de toate la noi ne lipsesc acei pedagogi, care ar trebui să dea o creştere bună elevilor din internat.
Este foarte uşor a zice, precum a spus-o d. Pală, că ministrul instrucţiunii, când va vedea că disciplina într-un internat nu esre bună, să o îndrepteze; dar este greu de făcut, cred chiar că este aproape cu neputinţă în starea de astăzi a şcoalelot noastre. Căci nu trebuie să pierdeţi din vedere, cât de puţin poate să facă un ministru. El poate să facă o adresă directorului acelui internat, prin care adresă să-i zică: strânge disciplina; şi cu toate acestea directorul nu va face mai nimic, pentru că nici el nu are prin cine, nu are pedagogi. Directorul are administraţiunea internatului, are grija şcoalei în genere, nu este el acela care poate fi în contact perpetuu, neîntrerupt cu elevii; în acest contact cu elevii sunt numai pedagogii. Şi aici este cheia lucrului: la noi toţi pedagogii sunt nişte tineri, care-şi fac studiile lor şi cari sunt numai de nevoie şi deocamdată într-un internat ca pedagogi; sunt acolo fără nici o tragere de inimă, lucrează mai mult de silă, aşteptând ora ca să termine repetiţiile lor cu elevii, pe care de regulă nici nu le fac, ci-şi caută de alte studii ale lor, şi sunt fericiţi când pot să iasă din acel internat.
Vă încredinţez că nu veţi găsi nici un pedagog care să fi stat zece ani de zile într-un internat de al statului; ci stau trei sau patru ani ş-apoi ies. Tinerimea însă nu se poate cteşte de nişte pedagogi fără tragere de inimă, care se grăbesc numai să facă orele de asistenţă lângă elevi cu cea mai mare răceală, fără
nici un interes, ocupându-se nu de a le face explicaţiuni asupra obiectelor lor, asupra temelor lor, dar ocupându-se cu cetirea institutelor lui Iustinian sau altă carte. Astfel totul se petrece într-un mod mecanic, lipsit de orce spirit de afecţiune pentru buna-creştete ce ttebuie să se dea tinerimii.
Această stare de lucruri se perrece zilnic în internatele noastte. Pe de altă parte băieţii, cel dintâi luciu care-1 fac în urma acestei lipse de creşteri, este de a studia paragrafele reglemenrului de disciplină; şi când pedagogul observă unuia vr'o incorectitudine în purtare, cum de exemplu, că nu s-a purtat cuviincios în clasă sau în dormitor, că a vorbir prea tare la masă, sau că a ieşit din institut fătă permisie, şi-i dă o pedeapsă, de exemplu un arest, atunci directorul se pomeneşte cu o petiţiune din partea elevului, prin care se plânge: că pedagogul 1-a pedepsit pentru cutare faptă cu cutate pedeapsă, în vreme ce regulamentul la articolul cutare zice: că pedeapsa pentru cutare faptă nu este aceea, ci este alta, şi că el protestează. (Ilaritate.) Iată, d-lor, cum se pettec lucrurile zilnic în internatele statului. Cu toate acestea nu vă miraţi, dacă şi din aceşti elevi au ieşit câţiva eminenţi. At fi fost ceva fenomenal, dacă n-ar fi fost aşa. însă aceasta nu vrea să zică cum că nemaifiind internate de ale statului, nu poate să iasă şi în alt mod asemenea oameni eminenţi, precum de exemplu din sânul familiilor de profesori, care s-ar însărcina cu creşterea acestor copii.
în starea actuală, după cum v-am spus, lipsindu-ne personalul pedagogic, va fi imposibil de a putea da tinerilor o bună-creştere în internatele statului. Eu cred, d-lor, că desfiinţându-se internatele, tinerimea noastră nu va fi lipsită de educaţiune, pentru că nu cu „pretinsele" burse, cum zice protestarea de la Iaşi, dat cu bursele efective ce sunt aici în lege prevăzute ca obligatorii, tinerimea noastră, care asrăzi este prin internate, va găsi în familiile profesorilor mult mai bună-creştere, mai mult interes penttu dezvoltarea simţimintelor lor
304
TITU MAIORESCU
decât găsesc astăzi din partea pedagogilot în internatele statului.
Iată în ce mod, d-lor, acel ce a făcut această lege ş-a închipuit că se pot concilia lucrurile.
Acum, dacă d-voastră credeţi, cu toate acestea, că internatele statului trebuie să rămâie aşa cum sunt şi să creşteţi pe tineri ca şi pană acum, negreşit că în contra majorităţii Camerei nu este nimic de făcut. Aceasta va fi atunci o dovadă că reforma ce vi se propune astăzi este prematură. însă mai târziu, eu unul nu mă îndoiesc, vă veţi convinge, că ea era salutară şi că era mai bine, atât pentru stat cât şi pentru societate, ca tinerimea să se crească în familie, iar nu cazarmată în internatele statului ca pană astăzi.
Iată, d-lor, care a fost motivul acestei dispoziţiuni din proiectul de lege.
După mai multe alte discursuri pentru şi contra, Camera respinge toate amendamentele şi votează suprimarea internatelot liceale cu 51 voturi contra a 24.
32
Pentru înfiinţarea Facultăţii de Teologie
(Şedinţa Camerei de la 6fevruarie 1876)
Continuând discutatea proiectului de lege asupra învăţământului public, Camera ajunge la art. 157, care prevede înfiinţarea Facultăţii de Teologie la Universitatea din Iasi.
D-lor, am auzit pe unii din d-voastră zicând: pentru ce trebuie să fie facultate de teologie? Motivul, care m-a îndemnat să introduc facultatea de teologie, este următorul:
Prin legea constitutivă a Sf. Sinod s-a prevăzut ca după 20 ani de la promulgarea ei, care s-a făcut la 1872, să nu poată să se numească archiereu în România decât cel ce va avea titlul de doctor sau licenţiat în teologie. Aceasta este o lege votată de d-voastră şi aţi pus fundamentul, pe care este clădită astăzi organizarea şi ierarchia noastră bisericească.
Au trecut de atunci 4 ani, mai tămân încă 16 ani, când va veni timpul ca nici un archiereu, nici un episcop, nici un mitropolir nu va mai putea fi numit fără de a avea titlul academic în teologie. Acum dacă vă închipuiţi că s-ar face facultatea de teologie peste un an, cursul ei fiind de 4 ani, atunci tocmai peste 5 ani ar putea să dea primii doctori în teologie, şi tinerii, care ar fi avut această aplicare, ar ajunge cu titlul lor academic la vârsta cerută pentru a putea să aibă
306
TITU MAIORESCU
înaltele demnităţi eclesiastice citate mai sus. Afară numai dacă sunteţi de părere că este bine ca, nefiind în ţară facultăţi de teologie, toţi prelaţii noştri să-şi facă studiile în străinătate. în cazul acesta, se înţelege că ei ar fi siliţi să se ducă în Rusia sau în Grecia, de regulă, însă în Rusia.
Eu, d-lor, cred că nu este bine ca o ţară să silească pe prelaţii săi, pe întregul său cler înalt, să meargă să-şi facă studiile numaidecât în ţări străine, mai ales în Rusia. Aceasta o cred chiar primejdios. De aceea, ca un corolar necesar la legea Sfântului Sinod, am fost datot să propui înfiinţarea unei facultăţi de teologie; şi toate ctiticele ce le-am auzit în contra înfiinţării acestei facultăţi, mi se pat foatte nefundate şi lipsite chiar de sentimentul naţional. (Aplauze.)
Articolul 157 se primeşte. Dar prin căderea cabinetului Catargi se zădărniceşte toată reforma învăţământului, iar facultatea de teologie se deschide de-abia după 8 ani (4 noemvrie 1884), prin deciziune ministerială, însă nu la Iaşi — cum propusese autorul acestei scrieri şi cum era mai nemerit -, ci la Bucureşti. După alţi 6 ani se întemeiază definitiv această importantă facultate prin legea specială de la 3 iulie 1890, fiind d. Teodor Rosetti interimar ministru al cultelor.
33
Pentru susţinerea ministerului L. Catargi în contra unei moţiuni de blam
(Şedinţa Camerei de la 9 fevruarie 1876)
Ministerul L. Catargi, reconstituit la 30 ianuarie 1876 în urma celor relatate la pag. 457 (ed. n. - p. 294), provoacă în aceeaş zi o şedinţă secretă a Camerei, în care primeşte cu mare majoritate un vot de încredere, anunţat apoi în şedinţă publică de prezidentul Camerei conservatoare d. Dimitrie Ghica. Cu toate aceste d. George Brătianu, care se asociase la acel vot de încredere, atacă chiar de a doua zi guvernul asupra numirii noilor miniştri. Iar în şedinţa Cametei de la 6 fevruarie 1876 d. Grigorie Ventura anunţă o nouă interpelare în contra guvernului „asupra situaţiunii sale anormale şi neconstituţionale faţă cu Adunarea", pe care şi-o dezvoltă în şedinţa de la 9 fevruarie, fiind ajutat în atacul său de dd. G. Brătianu şi Ar. Pascal.
Aceşti deputaţi prezentă după o lungă discuţie moţiunea de blam, în contra căreia se îndreptează discursul următor:
D-lor, moţiunea, asupta căreia dezbatem, este următoarea: „Camera, nemaiputând avea încredere în noua direcţiune politică, ce urmează ministerul, trece la ordinea zilei".
308
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
309
Subscrişi sunt dd. Ventura, Pascal, Meitani, G. Brătianu, mai este subscris şi d. Moruzi, adecă d. Moruzi de la Dorohoi, apoi d. Vericeanu,
Voci. Mai este şi d. Monteor.
T. Maiorescu. Ah, pardon! Uitasem pe d. Monteor. (Ilaritate.)
Voci. Mai e şi d. Marioţeanu.
T. Maiorescu. De două ori pardon. Uitasem şi pe d. Marioţeanu. (Ilaritate.)
Meitani. Deputaţi sunt şi d-lor.
T. Maiorescu. Incontestabil. Fiindcă au subscris o asemenea moţiune depusă pe biuroul Camerei, este o dovadă sigură că trebuie să fie deputaţi. (Mare ilaritate.)
In această moţiune este un singur cuvânt, care o accentuează şi o justifică înaintea d-voasttă, este cuvântul: noua direcţiune politică. Şi nu poate fi vorba, domnilor, de direcţiunea guvernului dinainte de zece zile, căci guvernul atuncea avea încrederea majorităţii, care s-a votat cu 68 bile contra 11.
Această încredere s-a manifestat nu numai în persoana prezidentului consiliului, ci pentru întregul minister aşa cum e compus din acei 7 minişrri, care astăzi stau pe acea bancă. Aşadar tendenţa acestei moţiuni este de a zice: că guvernul de 10 zile încoace a apucat o nouă direcţiune. Căci negreşit nu pot să imput acelor domni, care au iscălit moţiunea, că au vtoit să facă acestei Camere insulta de a zice: trebuie să te răzgândeşti după 9 zile. De aceea au şi introdus cuvântul: noua direcţiune. Nu puteau d-lor, în urma cuvintelor autorizate ale d-lui D. Ghica, prezidentul acestei Camere, care a zis în şedinţă publică: să susţinem acest guvern, nu putea, chiar având nemulţumiri în contra lui, să vie peste câteva zile şi să mai propună simplu o moţiune de neîncredere şi noi să o discutăm. Pentru onoarea Camerei dar a trebuit să se caute un nou motiv pentru a se justifica această schimbare peste 9 zile, şi astfel s-au introdus în moţiune cuvintele: noua
direcţiune. D. Ventura, autorul sau coautorul acestei moţiuni, ne-a explicat ce vrea să zică noua direcţiune. A zis: D. preşedinte al consiliului s-a inspitat de o nouă direcţiune susţinută de d. Maiorescu, dar fiindcă eu nu mai sunt astăzi în minister, acea nouă direcţiune e susţinută de d. Carp şi d. Rosetti. A zis d. Ventura că noua direcţiune reprezenta: nihilismul, cosmopolitismul, combaterea ideilor de naţionalitate, de religiune şi de familie; aceasta mai ales de 9 zile încoace. (Ilaritate.)
Domnilor, să lăsăm dar chestiunea de 9 zile la o parte, fiindcă este ca şi judecată ptin tasul d-voastră. Am onoare însă, trecând la lucruri mai serioase, a vă da o explicare şi a vă face o declaraţiune: cuvântul noua direcţiune căruia i se face onoarea de a figura într-o moţiune parlamenrară, este un cuvânt litetar, introdus de mine într-un articol literar, publicat în Convorbiri literare, şi se refere numai la chestiuni literare. Dacă însă unui cuvânt literar i se face onoare a i se da o semnificaţiune politică, vă declar: că noua direcţiune n-a susţinut niciodată oral, n-a scris niciodată nici un cuvânt nici în favoarea nihilismului, nici în favoarea cosmopolitismului, nici în contra familiei, că toţi membrii acestei direcţiuni nouă sunt partizani ai naţionalităţii, şi că nu este adevătat că ar fi susţinut dânsa nenaţionalitătea, cosmopolitismul şi cădetea religiunii noastre. Desfid dar pe orcine de a-mi arăta sau în gtaiu, sau în scrierile din partea vreunuia din direcţiunea nouă, vreun cuvânt care să-1 autorize a spune asemenea neadevăruri. Iată chestiunea nouei direcţiuni foarte lămurit pusă înaintea d-voastră. Dacă este cineva din d-voastră, care să poată cita în acest sens un singur cuvânt din partea vreunuia din noi, îl rog să-1 spună, şi atunci voi fi dezminţit. (Pauză.) Dacă tăceţi toţi, atunci n-am decât o rugăminte să fac, aceea că pentru demnitatea fiecăruia din noi să nu afirmaţi lucruri neexacte dinaintea ţărei. (Aplauze.)
Atâta penttu direcţiunea nouă.
310
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
311
Să venim acuma la direcţiunea veche a dezbaterilor noasrre obişnuite. Ce voieşte, d-lor, grupul cel tânăr din Iaşi, reprezintat acum prin dd. Carp şi Rosetti, şi mai înainte prin mine? El voieşte întemeietea ordinei monarhice sub dinastia ce avem astăzi, menţinerea libertăţilor aşa cum sunt înscrise în Constituţiune, pană când avem această Constituţiune, şi conştiincioasa lor practicare în organizarea internă a statului.
Acum, fiindcă este vorba de resturnarea acestui guvern, să cercetăm din nou cu toţii, sub ce împrejurări a venit la putere şi ce a făcut pană acuma. D-lor, la 1871 când ministerul actual a venit la putere, ştiţi ce zdtuncinare era în toata ţara; ştiţi cum umbla votba că nu se mai poate menţine stabilitatea; ştiţi, d-lor, cum se credea că dinastia actuală nu mai poate să dureze, şi se vorbea că şeful statului voieşte să părăsească ţara. Era vorba că, după ce ţara prin o luptă continuă de 20 de ani ajunsese a realiza dorinţa ca să avem un Principe străin dintr-o familie domnitoare din Europa; că după ce noi prin propriile noastre mijloace ne-am dat la 1866 o Constituţiune, în care am înscris ca articul fundamental menţinerea dinastiei actuale, era vorba zic, după 5 ani de; joc parlamentar sub o Constituţiune dată de noi înşine ţărei, să declarăm că această ţară este incapabilă de a-şi păstra dinastia ce şi-a ales-o. înţelegeţi bine ce primejdie era pentru ţară Ia martie 1871.
Veţi găsi dar natutal, că în asemenea momente toţi oamenii politici cu bun-simţ, chiar cei mai liberali, să-şi zică: acesta este un moment suprem; şi cu toate că după temperamentul nostru unii suntem mai liberali, totuş aceste dezbinări trebuie să dispară, să ne unim cu toţii şi să susţinem ordinea stabilită prin Constituţiunea de la 1866. Să susţinem dinastia, ce din fericire o avem astăzi, şi prin urmare să susţinem onoarea şi siguranţa acestui stat. (Aplauze.)
Acest sens, d-lor, 1-a avur susţinerea d-lui L. Catargi din partea noastră la 1871.
Acum, ceva mai în detai, împrejurările erau următoarele. Ne ameninţa mai nainte de toate o ruină finanţiară prin nepilduita uşurinţă, cu care s-a dat concesiunea Strousberg din partea ministerului I. Brătianu. Şi otcât s-ar vorbi, d-lor, de partidul ultra-democratic, eu nu cred că ţara aceasta a putut să uite lovitura cea mare ce i s-a dat de pattidul democratic prin afacerea Strousberg.
Criza finanţiară de unde provenea? D-lor, budgetul nostru în vechime se alcătuia de 40, de 50, de 70 milioane franci. Iacă deodată o afacere de 240 000 000 franci, care se contractă pe spatele ţărei. Uşurinţa, cu care s-a contractat, a trebuit să zdruncine toată starea finanţelor noastre. D. L. Catatgi, venind la minister, a introdus pe de o parte ordinea în finanţe prin chemarea d-lui Mavrogeni şi pe de altă parte liniştea în ţara, prin chemarea d-lui general Florescu, care a fost salutară pentru acel minister în acele împrejurări. întâi dar a fost regularea finanţelor: s-a regulat prealabil chestiunea Sttousberg într-un mod, care va rămâne totdeauna un titlu de recunoştinţă pentru membrii cabinetului de atunci, s-a regulat într-un mod aşa de prudent, încât recitind cineva astăzi dezbaterea chestiunii, trebuie să se mire şi să admire buna soartă ce a avut România în această privinţă pentru acel moment.
Când votbeşte d. G. Btătianu de opiniunea publică, de acele foi albe cu litete negte, care se numesc la noi ziare, şi dintre care cea mai mare parte se hrăneşte din mistificarea cetitorilor lor, aduceţi-vă aminte că mai unanimitatea acestui fel de opiniune publică de atunci zicea că trădăm ţara. S-au înşelat, ca mai totdeauna, sau au înşelat pe alţii şi au vorbit în necunoştintă de cauză şi prin rea-voinţă; căci, d-lor, nu era uşor lucru de a pune pe ţară o sarcină de 18 milioane anuitate numai de la Strousberg şi de a echilibra apoi un budget, care aproape pe jumătate era afectat la plată de anuităţi, şi numai ceailaltă jumătate conta la lucrările administrării interne.
312
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
313
Greutatea finanţiatâ a fost întâmpinată graţie d-lui Mavrogeni, orce s-ar zice de acea opiniune publică în contra d-sale. Acest merit va rămânea neşters în memoria generaţiunii noastre pentru ministrul de finanţe Mavrogeni. Meritul avea şi o altă însemnătate: el da semnul caracteristic ce trebuie să-1 aibă totdeauna Partidul Conservator la noi. Căci acesta este rolul Partidului Conservator, de a menţine ordinea şi de a regula finanţele. Prin operaţiuni finanţiare serioase s-a îndreprat stătea generală a ţărei. Aceasta nu este o frază goală. Vă voi dovedi adevărul şi coprinsul ei în mod foarre elementar, dar cu atât mai sigur.
Am trăit toţi în această ţară şi înainte de acum cinci ani, de la Vodă-Cuza încoace. în teorie se zice că în 24 ore, orce mandat al statului se plăteşte la casieriele lui, căci esre ca o poliţă; însă te duceai la casierie şi nu ţi se plătea mandatul nici în o zi, nici în două, nici în douăzeci, nici în două luni, nici în trei, şi uneori chiar nici în şase luni. Era o bancrură deghizată, în care se afla administraţiunea publică atunci. Pentru prima oară, sub acest guvern, când mergi cu mandatul care poartă semnătura ministrului, i se face onoare la casieria statului şi se plăteşte imediat. (Aplauze.)
Iacă ce însemnează, fără frazeologie, că a început ordinea a domni în finanţe, adecă acum este gospodăria elementară, şi orce minister va veni pe acele bănci, fie din orce partid, nu va mai putea sta nici şase luni acolo fără a păstra cel puţin această bună gospodărie a plăţilor regulate. Iacă importanţa lucrului şi pentru viitor.
Aşadar înlăunttu acest minister a mai regulat finanţele şi a păstrat liniştea în ţară.
în privinţa politicei exterioare a fost d. B. Boerescu, coleg cu d. Catargi, şi a ştiut să înalţe demnitatea ţărei mai sus decar era înainre. Orce părere aţi avea despre convenţia de comerţ, atât se poate admite ca sigur, că prin el România a purut să se introducă pentru prima oară în astfel de relaţiuni
intetnaţionale cu Europa apuseană, încât ne apropie de egalitatea recunoscută cu statele suverane. (Aplauze.)
Fără îndoială, retragerea d-lui Boerescu a fost o mare pierdere din acest punct de vedere şi nu pot decât să regret şi astăzi, ca şi în ziua retragerii d-sale, că nişte considerări de altă natută l-au putut face să părăsească în asemenea momente un minister de atâta însemnătate dobândită tocmai în timpul din urmă.
D-lor, d-voastră voiţi să răsturnaţi acum acel minister. Oare numai penttu că d. Aristid Pascal se nelinişteşte aşa de mult, când vede câte un ministru nou pe acele bănci? Apoi, d-le Pascal, nu e greu să ajungă cineva la minister; adecă pentru unii nu e greu, pentru alţii pare a fi cam greu. Lucrul de căpetenie este acesta: chestiunile ministetiale nu sunt chestiuni de persoane, ci sunt chestiuni de sistem. Aşa fiind, suntem în dtept a vă întreba, dacă răsturnaţi guvernul de astăzi, ce alt sistem voiţi să introduceţi? D-voastră, unii din cei subscris! în moţiune, v-aţi afirmat în acest parlament prin următoarele: întâi aţi venit cu ocaziunea răspunsului la discursul Tronului şi în număr de 17 aţi cerut ca să fâlfâie drapelul desfăşurat al României în contra Turciei şi, când a vorbit ministerul conservator de economii, d-voastră strigaţi că putem să dăm chiar 30 000 000 când e vorba despre armarea ţărei, şi aceasta cu o profusiune care ne-a pus în mirare...
Meitani. 20 milioane.
T. Maiorescu. Pardon, 20 sau 10 dacă voiţi. (Ilaritate.) Destul că nu voiaţi economii.
Apoi, d. Pascal spune chiar acum acelaş fel de lucru când vine şi face o imputare d-lui Rosetti că nu ne face drum de fier la Marea-Neagră; adecă zice d-sa că nu voim să mai cheltuim încă 200 milioane (aplauze), adecă o bagatelă, o cheltuială de vro 200 de milioane pentru a avea un port pe Marea-Neagră! Foarte frumos, foarte important lucru în viitor; dar de unde să luăm banii în acest moment? D. Meitani apoi la rândul său
314
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
315
venea să ne ceară ca şcoalele reale să fie răspândite deodată în toate capitalele districtelor fără excepţiune, adecă să mai cheltuim şi pentru acestea vro 3 sau 4 milioane mai mult pe an. Admirabil şi aceasta, foarte bine: dar de unde parale? Iată, d-lor, partidul sau mai bine oamenii ce se ofer a înlocui ministerul actual.
Meitani. Voi fi totdeauna mândru, că am propus acesre milioane.
T. Maiorescu. Mândrie pe fraze goale! E uşor a propune milioane din punga altora.
Dar, d-lor, ce ne ocupăm de aceşti d-ni? Noi toţi am auzit o voce autorizată, vocea onor. preşedinte al acestei Adunări, care a declarat că d-sa susţine guvernul actual, şi aceasta ne-a liniştit pe noi toţi; fiindcă în adevăr, dacă în momentele de faţă ar fi putut fi chemată la minister vro persoană, desigur că acea persoană ar fi fost onor. nostru preşedinte, prinţul Dimitrie Ghica, şi aci mă voi feri de a urma exemplul d-lui Aristid Pascal şi de a raporta cele ce s-au petrecut în şedinţa secretă, de a divulga ceea ce trebuia să rămână secret între noi.
O voce. Dar cele 66 de voturi de încredere, despre care aţi vorbit, nu au fost date în şedinţă secretă?
T. Maiorescu. Cele 66 de voturi au fost chiar a doua zi declarate în şedinţă publică de către prinţul Dimirrie Ghica, după cum a fost declarată şi încrederea preşedintelui Adunării în guvernul actual. Cetiţi Monitorul. Vasăzică eu eram şi sunt în drept a vorbi de aceasra; pe când lucrurile, despre care a vorbit d. Pascal, au fost zise numai în şedinţă secretă. însă şedinţa secretă este ca o scrisoare pecetluită adresată unuia, şi pe care altul vine de o rupe, o ceteşte şi o divulgă, fapt pe care eu nu am trebuinţă să-1 mai calific. (Aplauze.)
Aşadar, d-lor, onor. nostru preşedinte, care este în frunrea Adunării de atâţia ani şi care la caz de căderea acestui guvern ar fi venit natural chemat ca preşedinte al ministerului
următor, a declarat cu vocea sa autorizată că ate încredere în acest guvern.
Astfel fiind, cei care sunt oameni puţin mai serioşi decât d. Ventura, ne zicem: când avem această declaraţiune categorică a preşedintelui nostru, când ştim apoi că orcare ar fi opiniunea adversarilor săi în ţară - fie şi chiar opiniunea publică a d-lui G. Brătianu - un lucru este ştiut şi recunoscut de toţi, şi de adversari: acela că onor. nostru preşedinre este un om de o neîndoioasă lealitate: nu suntem oare în drept a întreba pe d. Ventuta, pe d. Moruzi de la Dorohoi, pe d. Pascal, pe d. Meitani: nu cumva vot dumnealof să compună cabinetul în locul prinţului Dimitrie Ghica? E uşor a răsturna; dar ce va fi la urmă? Puteţi să ne spuneţi?
Dar oare în ce poziţiunea cabinetului actual nu este regulată? S-a dat în adevăt un vot de blam de către Senat.... cui? îmi veţi permite ca să ştiu şi eu ceva despre aceasta. (Ilaritate, aplauze.) S-a dat acel vot de blam pentru legea instrucţiunii publice? S-a dat pentru direcţia nouă? Nu; aceasta a stat numai în capul d-lui Ventura, care se ocupă mult de artă şi litetatură. S-a dat votul de blam în contra suprimării din budget a unor catedre? Dar această ptopunete a mea a fost primită de această Cameră cu o maioritate de 3//} din 100 de voturi, şi nu ne este ieitat a presupune că un Corp aşa de matur, precum ttebuie să fie Senatul, a vrut, pentru a lovi în mine, să lovească în Cameră - lucru nepomenit în analele constituţionale - şi să producă un conflicr constituţional în chiar reprezentanţa ţării. Nu ne rămâne pentru a fi corecţi decât altă interpretate: după ce şi-a dat Camera votul pentru suprimarea câtorva catedre de prisos, între altele şi a uneia din cele 2 catedre de dreptul roman de la facultatea din Bucureşti, era vorba acum a se aplica acest vot de către mine ca ministru. Eu am suprimat catedra d-lui Daniileanu şi am lăsat pe ceailaltă să se ocupe prin concurs, nefiind mulţumit de d. Daniileanu. Este evident, d-lor, că eu unul nu retrag nimic din
316
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
317
ceea ce am făcut şi, dacă aş mai fi ministru, tot aşa aş face. Senatul însă s-a mişcat de aceasta, şi pentru a menţine o catedră, a atacat un fotoliu. Mi-a făcut onoarea de a se ocupa numai de persoana mea ministerială, nu de ceilalţi miniştri, şi mi-a zis: ai călcat legea instrucţiunii publice, trebuie să te duci. Prea bine. Eu, ministru constituţional, mi-am dat demisiunea. A doua zi însă după venirea d-lui Carp la minister, d-sa a reintegrat pe acel d. profesor în locul de unde-1 scosesem eu. Şi bine a făcut că a lucrat aşa: d. Carp a probat că este şi d-sa ministru constituţional. (Ilaritate.)
Acum pentru această procedere corectă voiţi d-voastră să răsturnaţi ministerul actual? în acest partid conservator sunt, după cum vedeţi, mai multe grupuri. Voiţi să răsturnaţi acest cabinet pentru a aduce alt grup la putere, presupuind că are mai întâi de toate şi încrederea Domnitorului, poate grupul d-lor Ventura, Pascal, Meitani şi Moruzi? Ştiţi d-voastră că ministerul Catargi s-a arătat mai econom în privinţa cheltuielelor. Dd. Meitani şi Pascal, din contra, s-au pronunţat pentru nişte cheltuieli, care ating - ca să nu exagerez - cifra de 300 milioane lei. Dumnealor vor drumuri de fier la Mărăşeşti şi port la Marea-Neagră; şi d. Meitani mai cu seamă doreşte să ducă militarismul foarte departe la noi. Serios vorbind, dacă e cu putinţă a lua în serios pe aceşti domni: un asemenea partid conservator, pe lângă că ar fi ruina sa proprie, dar ar fi încă ruina desăvârşită a acestei ţări! (Aplauze.)
Dar nu este vorba de acel grup, ziceţi d-voastră. Noi ne preocupăm de poziţiunea constituţional corectă, ce trebuie să o aibă cabinetul reconstruit. Să vedem şi aceasta. De unde afirmaţi d-voastră că nu este foarte corectă reconstruirea cabinetului? El s-a completat prin dd. Carp, Bălăceanu şi Strar.
Despre d. Carp cred că am vorbit destul; despre d. Rosetti, dacă-1 mai puneţi în chestie şi pe d-sa prin cuvântul „noua direcţie", a vorbit d-sa însuş spuindu-vă că nu primeşte drumuri de fier, care costă aşa de mult. Ne rămâne dar să
vedem acum şi poziţiunea constituţională a d-lui Bălăceanu, la care s-a referit onor. d. Pascal.
Domnilor, vă întreb mai întâi: este ori nu este adevărat, cu Constituţiunea noastră în mână, că Domnitorul şi numai Domnitorul are dreptul de a numi pe miniştri? Negreşit că nici un om de stat nu poate fi în contra acestei păreri. Constituţiunea este aici categorică. Apoi odată că este aşa, odată ce Domnitorul are prerogativa de a numi miniştrii, pentru ce dd. Pascal, Meitani, G. Btătianu, vin şi pun în discuţiune acest drept al Coroanei în privinţa d-lui Bălăceanu?
„Dar, zic dumnealor, este criză în Orient şi noi, deputaţi ai ţării, voim ca la afacerile externe să se găsească un bărbat, care să fie la înălţimea poziţiunii şi în stare de a face faţă unei situaţiuni critice".
Foatte bine, d-lor, ia să cercetăm puţin şi acest lucru. Admiţând dar îngrijirile sincere ale d-lui Pascal etc, vă întreb: nu se cuvine să se felicite dumnealor pentru venirea la Ministerul de Externe a unei persoane diplomatice? Apoi n-au cetit dumnealor decretul de numirea d-lui Bălăceanu, unde se zice curat: fost agent politic la Constantinopol şi la Paris? Nu văd dumnealor că tocmai un asemenea bătbat poate înlătura pe deplin preocupaţiunile ce au?
în momente de ctiză la cele externe voiţi să se ocupe ministerul numai cu satisfacerea celor ce fac complicaţii în interne? Cred că nici d. Pascal n-ar face mai mari servicii ţărei la Constantinopol şi nici d. George Brătianu la Paris.
O voce. Ba ar face, vă înşelaţi. (Mare ilaritate.)
T. Maiorescu. Ilaritatea d-voastră este răspunsul adevărat la adresa celor subscrişi în moţiune.
Aşadar cred că alegerea făcură în persoana d-lui Bălăceanu a fost din cele mai fericite, şi declar că din parte-mi îi voi da tot concursul meu ca deputat şi ca membru al majorităţii.
Dar d. Strat, zice încă d. Pascal, totdeauna preocupat de fotoliurile ministeriale, ce caută? A! Vedeţi, d-lor. Dacă ar fi
318
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARI AM EN TARE
319
permis să dăm astăzi o numire cabinetului actual, desigur că l-am numi: cabinetul Catargi-Strat. D. Strat este un conservator pronunţat; d. Strat s-a declarat franc în contra militarismului exagerat, - şi foarte bine a făcut d-sa, că a primit Ministerul Finanţelor în împrejurările de astăzi. Pentru mine ca membru al majorităţii este o liniştire venirea d-sale la minister, liniştire în ceea ce priveşte finanţele ţărei; ştiu că nu va fi cheltuitor, şi aceasta este important în situaţiunea grea în care suntem.
D. general Florescu, bărbat cu multă experienţă, om de stat cunoscut, militar înainte de toate, când a primit colegialitatea cu d. Strat, a făcut un act de abnegaţiune patriotică în ceea ce priveşte militarismul foarte ligitim în d-sa; şi acest spirit conciliator al generalului Florescu cată să liniştească Partidul Conservator. (Aplauze.) - Credeţi d-voastfă că d-nii Pascal şi Meitani au dreptul astăzi să fie mai Floreşti decât însuş generalul Florescu? (Ilaritate.)
încă o dată dar, d-lor, vă întreb: de ce am răsturna guvernul actual?
Un ultim cuvânt, şi am terminat.
Dacă vor veni alţi bărbaţi la putere, ei vor trebui neapărat să dizolve această Cameră, şi aţi auzit pe d. Ventura zicând că d-nealui ar fi mai bucuros ca d. Lascar Catargi, dacă este să cadă, să cadă în picioare şi nu pe.... brânci. Ce îngrijire are d. Ventura pentru d. Catargi! Mai vorbea d-sa, să nu aveţi teamă de acea... ştiţi cum o numea, dat mie terminul îmi pare prea puţin parlamentar pentru a-1 repeta (ilaritate), să zicem dar: de acea fantasmagorie a d-lui Catargi despre dizolvarea Camerei şi nouele alegeri (mare ilaritate).
Dar să ne înţelegem bine. După părerea mea acei care vorbesc mai mult la noi de libertatea alegerilor, întrebuinţează nişte cuvinte străine - fie-mi permis a zice - fără ca să le înţeleagă. Căci ce însemnează cuvintele: libertatea alegerilor şi din contră candidaţii oficiali, candi/Lnii guvernamentali m ţara
noastră? Cine a studiat ţările, de unde am împrumutat aceste numiri, ttebuie să ştie că, d. e., ultimele alegeri făcute la noi în 1875 au fost ceea ce se numeşte acolo alegeri libere şi că la noi nu au fost candidaţi oficiali. Sau atunci răstălmăcesc d-lor cuvintele.
însă d. G. Bfătianu vine şi zice: majoritatea Camerei, da, o aveţi; dar nu aveţi majoritatea ţărei!
Ei, d-lor, asemenea afirmări nu se fac într-un parlament serios! Ţara sunteţi d-voastră şi nu recunosc altei instanţe dreptul de a constitui o opiniune publică legală afară din această Cameră. (Aplauze.)
Ziceţi că această Cameră nu este adevărata reprezenrare a ţărei? Atunci făsturnaţi Constituţiunea ţărei. Verificarea titlurilor este lăsată la Cameră; Camera le-a verificat; altă instanţă de apel nu mai este, şi d-voastră ziceţi că această constituţionalitate este afară din lege? D-voastră aţi avut aici pe dd. Manolache Kostaki, loan Bfătianu, Kogălniceanu, Vernescu şi alţii, care au contribuit la verificarea titlurilor acestei Camere şi au lucrat multe şedinţe după aceea cu ea împreună; pe urmă însă, când s-au văzut fără speranţă de a sparge majoritatea, au ieşit din Camefă, după voinţa dumnealor de care sunt liberi, şi acum veniţi d-voastfă şi tăgăduiţi legitimitatea acestei Camere?! Iată un act de anarchie! (Aplauze.)
Dar nu vedeţi ce căi a apucat opoziţiunea sistematică afată din Cameră? Nu cetiţi, nu vedeţi încercările, care merg cu lipsa de patriotism pană a întfebuinţa foi străine precum: Les Tablettes d'un spectateurâ Prager Politik spre a răsturna ordinea publică de aici, insultând în străinătate ţaţa în guvernul şi dinastia ei? Şi ceea ce întristează mai mult, este că în faţa unor articole atât de injurioase, publicate de acele foi străine, foile de la noi în loc de a le combate, se gfăbesc de a le reproduce,... lucru nemaipomenit. (Aplauze.)
320
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
321
Era, de exemplu, în vara aceasta d. Boerescu ministru de externe pe la Londra şi pe la Paris, şi se zicea atunci prin unele foi că ar fi voit să se ducă la un ministru din Anglia sau din Franţa, şi că acel ministru l-ar fi dat afară. Orcine are o idee de relaţiunile oamenilor de stat întreolaltă, ştie că aceasta nu putea să fie adevărat. Dar adevărat sau nu, să fi văzut bucuria jurnalului Românul că un ministru al ţărei, care în acel moment reprezenta România în străinătate, fusese insultat. (Aplauze, râsete.)
La astfel de opiniune publică şi la astfel de patrioţi voiţi să încredinţaţi soarta ţărei în momentul de faţă? (Aplauze.)
Ceea ce face greutatea situaţiunii este că din momentul în care aceşti d-ni s-au pus în stare de anarchie, din acel moment jocul constituţional al partidelor a devenit unilateral şi nu se mai poate spre binele unei ţări constituite să se încredinţeze unei coaliţiuni anarchice guvernul ţărei. D-nii aceia vor fi în drept, şi poate va fi chiat bine, să caute puterea numai din ziua în care vor recunoaşte forma legală a ţărei şi vor intra în Cameră şi Senat pe cale normală. Partidul Conservator va trebui să-şi facă datoria pănâ la sfârşit; va trebui ca şi această Cameră să-şi sfârşească zilele legislaturei sale. Şi numai atunci, după ce Camera va înceta conform Constituţiunii, numai atunci va fi bine să ne gândim la opoziţiune; ne vom întâlni atunci cu dd. Kogălniceanu, lepureanu, Brătianu şi ceilalţi pe tărâm legal, şi atunci dumnealor să ajungă la putere pe căile constituţionale.
Pană atunci însă tocmai Partidul Conservator nu trebuie să dea exemplu că cineva poate să ajungă pe calea anarchiei la cârma statului, zicând opoziţiunii din afară de Cameră: lăsăm puterea pentru că ne e frică s-o ducem mai departe.
Ce e drept, când Cameta a rămas fără opoziţiune, atunci majoritatea a început a se despărţi. Dar cine ne-o impută aceasta? Vine d. Pascal şi zice: vedeţi că v-aţi despărţit!... Şi d. Meitani zice tot aşa!... (Râsete, aplauze.)
Cted că lucrul s-a lămurit, şi am onoare a vă propune să trecem simplu la ordinea zilei, votând în contra moţiunii acelor domni. (Aplauze prelungite.)
După acest discurs se închide discuţiunea, iar rezultatul final este astlel însemnat în Monitorul oficial:
„D. preşedinte. Moţiunea se pune Ia vor:
D. preşedinte al consiliului. D-le preşedinte, declar că întregul cabinet se abţine de la vot. (Aplauze.)
Al. Catarpu. Şi eu mă abtiu.
Se pune la vot moţiunea d-lui Pascal, şi rezultatul este cel utmătot:
Votanţi................89
Majoritate absolută.......45
Bile albe...............25
Bile negre..............64
D. preşedinte. Adunatea a respins moţiunea d-lui Pascal. (Aplauze prelungite.)"
DISCURSURI PARLAMENTARE
323
34
Pentru desfiinţarea catedrei de economia politică. In contra profesorilor agitatori
(Şedinţa Camerei de la 11 fevruarie 1876)
In continuarea discuţiei asupra învăţământului public, se produce în Cameră o întinsă dezbatere asupra art. 158 din proiectul guvernului, care prevedea obiectele de studiu la facultatea de dtept şi suprima de la licenţă economia politică şi dreptul politic şi administrativ. Cu această ocazie se redeşteaptă controversa asupra agitărilor politice în şcoală.
D-lor, mă voi încerca să reviu în scurte cuvinte la obiectul discuţiunii. Obiectul discuţiunii a fost formulat în două amendamente: în amendamentul d-lui Boerescu şi în amendamentul d-lui ministru al cultelor, subscris de d. Korne. Cât pentru critica făcută de d. Meitani, daţi-mi voie să o consider de mai puţină importanţă şt să o trec sub tăcere.
Chestiunea este aceasta: în proiectul guvernului se propune pentru licenţa în drept un şir de ştiinţe, din care este lăsată afară economia politică şi dreptul politic şi administrativ; dar acestea sunt lăsate la o parte numai pentru cursul de licenţă, fiindcă în art. 159 ele sunt obligatorii la doctorat. Pentru ce aceste ştiinţe se menţin la facultatea din Bucureşti şi se lasă la o parte pentru facultatea din Iaşi, am spus în o altă şedinţă. A venit
Insă d. ministru al justiţiei şi a zis că orice inconveniente ar avea dreptul administrativ, el este necesar pentru licenţă.
Din aceste păreri deosebite asupra dreptului administrativ H ieşit amendamentul mijlociu propus de d. ministru al cultelor ţi formulat de d. Korne, pe care voi avea onoare a-1 susţine, combărând pe acela al d-lui Boerescu. Amendamentul este că se introduce şi dreptul administrativ la licenţă, însă nu şi economia politică, rămânând aceasta nttmai pentru doctorat.
Este, în ceea ce mă priveşte pe mine, o concesiune ce mă văd silit a face, primind acel amendament. Dacă chiat d. ministtu al justiţiei mă combate şi susţine ideea d-lui Boerescu, înţelegeţi îngreuiarea poziţiei noastre şi necesitatea unui compromis. Eu nu pot pretinde că posed singur adevărul, eu nu pot decât să fac încercări pentru a produce convingerea unei majorităţi.
D-lor, motivul este şi rămâne totdeauna acesta: sunt ştiinţe, care oricâr de importante vor părea, uneori dau loc la exagerări, la interpretări false, la o falsă înţelegere în apreţierile lor, atât din pattea profesorilor, cât şi mai ales din partea şcolarilor.
Onor. d. Boerescu a întâmpinat două lucruri: întâi a zis că pericolul nu este aşa de mare, fiindcă partidul fracţionist, care susţine de pe catedră aceste teorii, este îndestul de neînsemnat, şi al doilea că dacă am admite luctul aşa, atunci o mulţime de lucturi ar ttebui să le dăm la o parte de prin şcoli, de exemplu istoria.
încep cu combaterea celui din utmă argument. D-lor, istoria universală prezentă în adevăr şi la licee şi la universităţi multe inconveniente, şi ar fi o imprudenţă din partea oamenilor de stat, care ar lăsa, în ceea ce priveşte învăţământul public al statului, frâul liber în această privinţă. De aceea sunt şi mijloace ce le-a luat statul totdeauna de a preveni acest rău. Ce se întâmplă de ex. în Austria cu predarea istoriei universale? Acolo în toate liceele nu este permis a se preda istoria decât
324
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
325
pană la anul 1815; şi nu este permis a se preda prin licee acea parte a istoriei moderne, care vorbeşte mai mult de politică. Statul nu vrea şi nu poate să lase în mâna unui profesor de liceu ca să explice şcolarilor săi nişte lucruri, pe care poate profesorul nu este destul de competent şi de imparţial a le explica, şi nici şcolarii nu sunt în state de a le înţelege cu matutitate ştiinţifică. Vă mai citez alt mijloc chiat în proiectul nostru. Aţi văzut un articol mai nainte, cate zice că pentru cărţile de şcoală şi de ştiinţele secundare va trebui să fie obligatorie aprobarea lor de cătte comisiunea instituită de guvern; mai mult: aţi aprobat amendamentul onor. d. colonel Mânu, care zice că trebuie să fie o singură carte pentru toate şcoalele din ţară, cel puţin la învăţământul primar. Vă întreb, ce înţeles au aceste dispoziţiuni? Au între altele şi acest înţeles, că nu poate să rămână ţara indiferentă la modul cum se predă învăţământul public în şcoalele sale, nici pedagogiceşte, nici politiceşte.
Este dar constant că fiind în propunerile unor obiecte pericole, statul caută a le împuţina prin roate mijloacele legale şi ptudente. Prin urmare argumentul tras de d. Boerescu din predarea istotiei nu dovedeşte ceea ce voia d. Boerescu să dovedească prin el.
Apoi, vă întreb pe d-voastră, însemnează oare prudenţa statului, cum au spus onor. dd. Boerescu şi G. Brătianu, o restrângere a libertăţii cugetării? Libertatea cugetării este şi rămâne deplină. Pentru cărţile de exemplu, pe care vrea să le publice cineva în această ţară, este deplină; nu se va plânge asemenea nimeni că se opreşte jurnalismul; vor scrie tot ceea ce vor voi, bine sau rău, adevărate sau neadevătate; aceeaş libertate şi pentru învăţământul oral, nu însă în şcoalele statului. Apoi aceasta însemnează ceea ce zicea d. Brătianu, a înăbuşi libertatea? Nu! Din momentul, în care aveţi învăţământul liber, este liber pentru orcine a face cărţi şi a scrie prin jurnale expuindu-şi opiniunile cum va voi. Ce rămâne însă? Rămâne că, atunci când este vorba de budgetul statului,
de şcoalele ce le plăteşte statul, de funcţionarii profesori ai statului, acolo tocmai într-un stat, care are toate celelalte libertăţi, nu se poate ca să aibă profesorii libertatea să profeseze teorii răsturnătoate, în contta statului pe care-1 servesc.....
B. Boerescu. Sunt de acord. Observaţi, controlaţi, dar nu opriţi cele bune din cauza celor rele.
T. Maiorescu. Este adevărat că trebuie şi control; dar pot să fie şi ştiinţe şi lucruri, care orcât de folositoare ar fi a se discuta într-un stat, totuş ttebuie bine cercetate înainte de orce control, dacă este mai folositor să le pui într-un program, ori este mai folositor să nu le pui deloc? Este, de exemplu, folositor să spui tinerimii ce a fost revoluţiunea de la 1848, şi ce însemnează partidul democratic-libetal sau altul? Şi apoi să controlaţi aceste lucruri? Sau este mai bine de a nu le expune nesigutanţei unui control totdeauna îndoios în asemenea materii, şi a nu le propune deloc, dacă nu sunt de o absolută necesitate? Am văzut că este o istorie română în şcoli, care merge pană la anul 1866 şi spune băieţilor ce a fost lovitura de stat, ce a fost răsturnarea lui Cuza etc. Sunt ştiinţe folositoate acestea penttu şcolari? Ş-apoi, d-lor, atârnă şi de la modul cum se ttatează aceste cursuri în şcoală.
Eu cred că aceste ştiinţe în stătea noastfă de astăzi sunt mai mult primejdioase pentru stat decât folositoare, şi pe de altă parte pentru şcolari nici nu sunt atât de importante. Ceea ce este important pentru şcolari este direcţiunea ce li se dă ca să înveţe ştiinţele, la care au a se aplica; cu cât această direcţiune li se dă mai curată, mai neamestecată cu pasiunile zilei, cu atât mai bine pentru ei. Poate şcolarul mai pe urmă, intrând în viaţa matură, să-şi completeze singur din cărţi ceea cc mai voieşte să ştie.
Proiectul dar a căutat să desfiinţeze predarea acelor cunoştinţe, care prin o prea falsă interpretare dau mai mult ocaziune la preocupări stricăcioase tinerimii, decât la o adevărată utilitate intelectuală. însemnează aceasta a împuţina ştiinţele? Nu este exact a se zice. Căci proiectul de faţă vă dă,
326
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
327
nu mai departe decât la art. 163, un şir mulr mai numeros de ştiinţe decât era mai înainte chiar la învăţământul superior, însă ştiinţele acestea nu sunt ştiinţe politice de partid.
Este pentru prima oară introdus la facultate un curs de agricultură şi de drenagiu; este apoi cursul de construcţiunea şi exploatarea căilor ferate; este exploatarea de mine, şi altele, şi altele, cursuri care nu erau până acum. Dacă s-ar primi acest proiect aşa cum este, atunci suma de ştiinţe în acest învăţământ ar fi mult mai mate decât eta înainte; aceasta o puteţi constata imediat. Prin urmare resping acuzaţiunea că acest proiect voieşte să împuţineze ştiinţa.
Este totdeauna bine să ne punem pe calea adevărului şi nu este bine să ne deprindem a combate un lucru prin neadevăr; trebuie să vedem ce susţine o parte şi ce susţine ceailaltă patte şi pe urmă să combatem în cunoştinţă de cauză şi în sincetitate. Aşadar încă o dată: Adevărul este, matematiceşte vorbind, fiindcă puteţi număra catedrele, că acest proiect înmulţeşte suma de ştiinţă ce se propune în şcoli, însă în loc să dea mai multă ştiinţă de advocatura şi ştiinţă de politică primejdioasă, acest proiect caută a înmulţi suma de ştiinţe tehnice, de care cred că are mai multă trebuinţă ţara aceasta.
Acum, d-lot, întrebarea care preocupă atât pe d. Boerescu, să fie sau să nu ne economia politică! Am susţinut să nu fie, fiindcă este unul din acele cutsuri care, oricât de folositor ar fi, a expus deja ţara la o direcţiune primejdioasă şi mi-e teamă că o va expune şi de aci înainte, tot aşa ptecum d. e. nu aş primi să se propuie istoria noastră politică de la 1848 pană astăzi în licee, fiindcă nu numai că nu ar fi folositoare, dar ar fi chiar primejdioasă şi ar da tinerimii idei necoapre, ce ea nu le-ar putea pricepe. Aşadar nu cred că este bine a se lăsa să existe mai departe la facultatea din Iaşi catedra de economie politică.
D. B. Boerescu a răspuns: apoi deşi ai arătat d-ta că sunt idei antidinastice, idei răsturnătoare de proprietate şi de
stabilitate, idei pe care şi eu, a zis d. B. Boerescu, le combat, totuş ceea ce a fost în partea de dincolo de Milcov, este de puţină primejdie, fiindcă acest partid nu se lăţeşte.
Vedeţi, d-le Boerescu, este cu neputinţă să judece cineva numai din centrul Bucureştilor ceea ce se petrece în provincie, şi fiecare dintre noi, dacă voim să fim oameni politici practici, am trebui să fim câtva timp prin Craiova şi prin Iaşi, ca să ştim ce se petrece în spiritul public de acolo.
Eu nu primesc afirmarea ce o faceţi dv. în privinţa fracţiunii din Iaşi. Eu, care sunt din Iaşi, vă voi dovedi, dacă îmi veţi permite, că acest spirit fracţionist s-a lăţit şi se lăţeşte prin şcoli.
V-am arătat că prima carte ce a ieşit de la acel cuts de drepr public şi de economia politică al Universităţii Iaşi este cu toată sinceritatea plin de idei răsturnătoare de proprietate, de monarhie şi de ortodoxie.
D. G. Btătianu a tăspuns că aceasta este o convicţiune intimă a unui profesor şi că nu prezentă greutăţi, fiindcă nu s-a manifestat în public. Dar apoi ce publicitate mai mare voieşte d-sa decât o carte de şcoală, unde se spune că acesta este cursul ce s-a profesat şi unde se îndeamnă tinerimea şi corpul profesoral a lăţi mai departe aceste idei, zicându-se că numai ele sunt în state să scape ţara românească? Dar apoi se poate să fie un profesor mai franc, mai leal, mai sincer şi mai public? Primesc sinceritatea d-lor, recunosc că este foarte bine, dacă aşa, cum au făcut, proced dintr-o sinceră convicţiune, dar cer de la stat să nu aibă naivitatea de a susţine el, cu mijloacele sale, un curs care sâ-i surpe propriile sale fundamente.
Poate vă este mai lămurir un exemplu din altă ţaţă. Daţi-mi voie să-1 iau din Franţa.
între teoriile lui Thiers şi ale lui Buffet este multă deosebire; dar în ordinea constitutivă a statului sunt amândoi în parlament şi pot merge alătutea în stat. Şi s-ar putea să fie de la o univetsitate a statului şi d. Jules Simon cu ideile sale, şi d. Dutuy cu ale sale, şi pe de altă patte Littre şi Renan. Dar
328
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
329
în ziua când un ministru la Paris ar permite a se încredinţa i
catedra de economie politică şi de drept public la o facultate I
de drept a statului francez d-lui Cluseret sau Delecluse sau lui I
Felix Pyat, vă întreb: stat at mai fi acela? Cu cât mai greu este I
lucrul la noi! |
Un srat care are învăţământul liber, care dă voie presei şi I
adunărilor publice să insulte totul, care dă voie de a se publica ţ
cărţi, prin care să se lăţească orce idei, fie antidinastice, fie \
republicane, fie destructive cum voiţi şi pe cât voiţi, acestui stat \
îi mai cereţi să-şi plătească profesori când îi surpă propria sa | existenţă? Unde mergem cu acest stat?
Toţi ziceţi că învăţământul merge greu; că tinerimea este t
adăpată de idei răsturnătoare a stătii de lucruri existente; că l
nu mai este disciplină; că este greutate de profesori. Dar bine, i,
cum vă închipuiţi că se pot îndrepta asemenea lucruri, când * cineva vă arată răul, arată cum se poate îndrepta, iat d-voastră
ziceţi: da! însă să nu se schimbe nici o catedtă. Apoi dacă nu i
schimbaţi nimic, cum să se facă mai bine? Dacă în adevăr nu '■ schimbaţi nimic, dacă lăsăm direcţiunea aceasta să meargă ca pană acum, vă rog atunci nu vă mai plângeţi în contra tinerimii; nu vă mai miraţi, de ce tinerimea vine cu idei răsturnă- '
toare; nu mai ziceţi că în loc să se întărească la noi ordinea f statului, este mai mult anarhie în spirite. Dv. aţi văzut-o, însă nu aţi primit să combateţi direcţiunea primejdioasă „laissez
faire, laissez aller", şi atunci Dumnezeu să ne păzească de tot f
ce vor face generaţiunile viitoare! (Aplauze.) ;
Reviu la dovedirea pericolului în fapt. Am zis că :
direcţiunea fracţionistă din Iaşi se lăţeşte prin şcoli. Nu este \
exact, a afirmat d. Boerescu. ţ
Vă voi pune în poziţiune de a controla dv. înşivă, care din aceste două afirmări vă pare mai fundată.
La 1867 eta d. loan Brătianu la putete şi în Iaşi erau
candidaţi guvernamentali, cei dintâi de asemenea candidaţi sub | domnia Principelui Carol, erau d. Suciu, d. Gheorghiu,
D. Lateş, d. Tacu, în fine de aceia care publicaseră carrea lui Barnuţ, şi care prin un singur vot al d-lor declarau nulitatea dinastiei ce o avem azi şi aspirau la republică.
Ce stranie aberaţiune! Ce lipsă de cugetare şi de matutitate politică! Dat pedeapsa pentru d. loan Brătianu a venit cutând. Cel dintâi efect al alianţei cu aceşti domni ttntidinastici, antimonarhici şi antisociali a fost, că ei au silit pe ministrul loan Brătianu, în contra voinţei sale, să înceapă peisecuţiunea în contta ovteilor într-un mod aşa de fals, încât să strice în restul Europei parte din simpatiile ce le puteam avea. Desigur încercarea făcută în contra ovreilor era cea mai mare greşala ce putea face Partidul Liberal. Asemenea încercări ori se fac şi atunci trebuie să reuşească, ori dacă nu reuşesc, este cea mai mare nedibăcie de a încerca să le faci. A da 12 ovrei peste Dunăre a fost o copilărie criminală, care din nenorocire
' a produs zgomotul ce s-a răspândit în toată Europa. Şi ţara noastră cea mai ospitalieră, cea mai toletantă, s-a aruncat în rangul unor naţiuni, printre care nu merităm să fim. Vasăzică la 1867 aceasta direcţiune nepricepută era direcţiunea
* guvernamentală de dincolo de Milcov; iacă primul semn al lăţirii ei în Iaşi. Venise pe atunci în Cameră şi d. Lateş, despre care d. Pascal într-o şedinţă trecută îşi bătea joc, crezând că ptin aceasta mă combate pe mine.
Aţi văzut, a zis d. Pascal, că în constituantă aţi avut doi filosofi: Cel dintâi a fost Lateş, care propunea ca fiecare comună să fie independentă de stat, să fie oatecum o mie de state în stat.
Ei bine, d. Lateş face parte din acea fracţiune şcolară, pe care noi o combatem.
Pascal. D. Lateş s-a făcut ridicol cu opiniile sale.
T. Maiorescu. Ridicol pentru noi, dar periculos pentru jcolari. Ş-apoi numai ridicol fiind, voiţi un corp profesoral cu direcţiune spre ridicol? (Aplauze.)
330
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
331
Dar să mergem mai departe. Dacă m-am oprit poate ptea mult la atitudinea acelor domni sub ministerul Brătianu, am făcut-o din utmătoarea cauză: am crezut că este foarte important pentru toată înţelegetea noastră despte obiectul discuţiunilor de faţă, dacă vă veţi convinge din acel exemplu al politicei practice, aşa cum s-a pettecut în ţara noastră, în ce strânsă legătură stau ptelegerile universitare, în genere şcoalele, cu direcţiunile politice ale unei ţări. Este bine să nu fie nici o politică în scoale; dar este neapărat ca să fie o politică hotărâtă în privinţa şcoalelor pentru orce partid ptevăzătot.
Continuu dar, d-lot, cu dovezile despre lucrarea Barnuţianilor în scoale şi în public.
Vă aduceţi aminte că d. Lascar Catatgi ca preşedinte al consiliului de miniştri şi ministru de interne a adresat în vara trecută o circulară prefecţilor săi, prin care a crezut că e bine să le explice vederile guvernului asupra situaţiunii inrerne, după terminarea sesiunii extraordinare a Camerei din vara trecută. * Nu se vorbea în acea circulară nici un cuvânt despte j învăţământ; era numai vorba despre alte legi, despte dfumufi de fiet, despre convenţia de comerţ etc. îndată după aceea am avut ocaziunea să citim în toate jurnalele opoziţiunii un fel de protestaţiune în contra acelei circulari a ministrului de interne. In acele protestaţiuni se zice între altele:
PROTESTAŢIUNE
„în Monitorul oficiala statului No. 150, d. L. Catatgi publică o circulară cu data de 10 iulie, însemnată atât ptin formă cât şi prin fond, fiindcă în ea ttatează chestiuni şi afirmă doctrine menite să aibă înrâurire asupra intereselor ţării.
D. Prim-ministru al Măriei Sale Carol de Hohenzollern se adresează prefecţilor administraţiunii statului şi le vorbeşte de cele trei legi, care au deşteptat atâtea îngrijiri
în spiritul public, şi se făleşte zicând că ele sunt titlurile cele mai legitime la încrederea şi recunoştinţa ţărei.
D. prim-ministru nu înţelege se vede opoziţiune la actele sale, nu voieşte să citească critici prin ziare şi să audă discuţiuni politice în întrunirile publice; d-sa caută să obţină prin intimidare pasivitatea poporului, nâbuşirea tutor reclamaţiunilor, paralizarea controlului politic.
Dacă această stranie circulară nu ar coprinde nimic mai mult decât atât, ar fi de ajuns ca să alarmeze pe toţi oamenii de bine, pentru că guvernul aruncă ţărei legale o cutezătoare sfidare în numele forţei şi al arbitrariului!
Ah! dacă guvernul d-lui Lascar Catargi n-ar fi suprimat toate garanţiile constituţionale în alegeri, ar avea cuvânt să se întemeieze pe voturile parlamentului. Dar când jumătate ciin ţară s-a abţinut ci-a participa la această parodie a Constituţiunii noastre, şi când... etc, etc".
Subscrişi, între alţii, sunt: d. Gheorghiu, profesor de economie politică la Universitatea din Iaşi, d-nii Ţony, Cobolcescu, profesori, d. Brăndză, fost profesor la liceu etc. Citiţi în Românul din 27 iulie 1875.
Apoi ce însemnează aceasta, d-lor? Oate nu poate primul-ministru să facă o circulară la adresa prefecţilor fără ca să se provoace din partea acestor d-ni profesori asemenea protestaţiuni scrise întf-un mod aşa de necuviincios, de provocator şi, în orce caz, de necompatibil cu poziţiunea d-lot de profesori?
G. Meitani. Să-i fi dat în judecată.
T. Maiorescu. înţeleg, trebuia să-i fi dat în judecată. Dat ce naivitate presupune d. Meitani guvernului; să ia un profesor de aici şi să-1 dea în judecata altor cinci domni tot profesori, traşi la sorţi, din Iaşi. După cum este astăzi încă spiritul maiorităţii cotpului, acel profesor dat în judecată va fi disculpat şi va profita din contra de un asemenea fapt pentru a-şi face un ttiumf. Dumnealor se află bine; cine sufere, sunt şcolarii şi părinţii.
332
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
333
Dar acum merg mai departe în darea probelor. D-lor, să vă citesc şi o demisiune dată de un d. ptofesot de la Senat. Era d. Cobolcescu, chiar reprezentantul Universităţii Iaşi, profesor de ştiinţe natutale, dat afectat de aceeaş atmosferă bolnăvicioasă,
D-lui preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte,
In urma votului dat de către Senat, în şedinţa sa din 2 iulie, prin care vot el recunoaşte convenţiunea de comerţ şi navigaţiune cu Guvernul Imperial al Austro-Ungariei, care transformă România într-o adevărată colonie a acestui imperiu, subscrisul, reprezintante al naţiunii în Senat, pierzând orce încredere în simţimintele naţionale ale maiorităţii Senatului şi neputând păstra mai mult nici cea mai mică ilusiune asupta patriotismului, de care ar trebui să se inspire maioritatea acestui înalt Corp Legiuitor, vin cu onoare a vă declara că conştiinţa nu-mi poate tolera d-a face parte un singur moment mai mult dintr-un corp, care a sacrificat cu atâta înlesnire cele mai sacre interese ale naţiunii.
Cobolcescu
Iaşi, 2 iulie 1875
Vedeţi în ce mod îşi da demisiunea un profesor de la Universiratea din Iaşi şi o da tocmai în acel moment, pe când şi-au dat demisiunile de deputaţi din Cametă şi d-nii lepureanu, Brătianu, Vernescu, Kogălniceanu şi alţii. Pană acum poate lucrul vă pare destul de indiferent. Dar iacă un simptom al efectului acestor procedări profesorale asupra tinetimii, şi aci cred că indiferenţa va înceta. în acelaş timp apărea prin jurnale şi o relegramă a clubului studenţilor Universităţii din Iaşi şi care iată cum sună (v-o cetesc din Românul de. la 4 iulie 1875):
„D-lui Manolache Kostaki lepureanu
Bucureşti
Actul patriotic ce aţi făcut în susţinerea intereselot celor mai vitali ale României a pătruns adânc în inimile studenţilor Universităţii din laşi, cari nu vă vor pierde niciodată din recunoştinţa. In numele comitetului clubului studenţilor, viu a vă felicita, spunându-vă totodată că junimea va da mâna celor ce luptă pentru ţară. Vă rugăm, fiţi interpretul mulţâmirilor noastre şi colegilor d-voastră ce v-au întovărăşit în această luptă naţională contra străinismului.
Trăiască România!
Nicolae Leonescu "
Eu vă mărtutisesc că din parte-mi înţeleg simpatiile tinerimii pentru d. Ion Brătianu. Pretutindeni studenţii în mate patte sunt cam toşii şi iubesc oamenii publici de felul d-lui loan Brătianu. Dat pe d. lepureanu? pe cel cate îl numea d. Boerescu duşmanul şcolilor? Iacă un act din pattea acelor studenţi pe cât rău în sine, pe atât puţin inteligent şi leal.
Iată, d-lor, cum se formează noua generaţiune de către acel corp profesoral. Dar trebuie să înţelegem bine efectul tutulor măsurilor şi să nu ne facem iluziuni. Asemenea tendenţe au fost şi vor fi totdeauna, şi niciodată statele n-au fost şi nu vor fi în stare a le stârpi cu totul. Dar dacă au fost şi sunt în toate ţările asemenea tendenţe, urmează de aci ca statul nostru să nu facă nimic penttu a le opti şi a le slăbi pe cât e cu putinţă? Din aceea că în ţara noastfă vor fi totdeauna oameni care să dorească republica, urmează ca d-voasttă să încurajaţi prin însuşi sacrificiele ţărei şi mai cu seamă prin şcoli întreţinute prin budgetul statului acea tendenţa?
Dacă d-voastfă credeţi că budgetul statului e făcut pentru a plăti profesori care să dea tinerimii prin învăţământul ce predau difecţiunea ce v-am atătat, făceţi-o. Dar atunci se va zice cu drept cuvânt, că nici această Cametă nu voieşte prin
334
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
335
învăţământul public să consolideze stabilitatea şi ordinea în stat, şi aceasta va fi un criteriu mai mult pentru a judeca sistemul constituţional la noi.
Mi s-a zis, d-lor, că combaterea mea provine din pasiuni personale. Ori nu înţeleg eu cuvintele, ot cuvântul este aici rău aplicat. Personalităţi comite acela care întrebuinţează poziţiunea sa publică şi oficială pentru interesul său individual ca persoană privată. Dar ce personalitate fac eu? Sunt eu monarhia? (Ilaritate.) Sunt eu proprietar? Dar n-am nici un petic de proprietate! Din contra, când s-ar împărţi proprietăţile d-voastră după comunismul teritorial al şcoalei Barnuţiu, aş fi şi eu unul care aş primi o avere mai mare decât ceea ce am asrăzi. Şi dacă s-ar face chiar republică, oare eu nu aş putea trăi şi în republică? N-aş putea vorbi şi în Camera republicană? De personalităţi dar nu poate fi vorba aici în ceea ce priveşte opoziţiunea mea în contta fracţiunii în şcoalele statului. Dar voiţi să ziceţi că între oamenii monarhici, dinastici şi liberali şi între socialiştii şi republicanii de felul acelor câţiva profesori există o adversitate? O, da, fără îndoială; însă nu o adversitate personală, ci o adversitate neîmpăcată de principii, de teotii sociale.
Eu cred acel soi de profesori periculoşi pentru siguranţa statului, pentru ordinea şi respectul dreptului fiecăruia, şi cât voi trăi şi voi lucra ca om public, îi voi combate precum i-am combătut.
Iată pentru ce cred că şi în ocaziunea de faţă nu e bine ca statul să întreţie prin budgetul său nişte oameni, cate prin mijlocul învăţământului ce ptedau, propagă idei primejdioase ordinei şi siguranţei sociale, insuflă tinerimii idei necoapte, care nu le pot fi folositoare în nici o privire. Eu aş dori ca tinerimea de dincolo de Milcov, în loc să se ocupe de cluburi politice şi să trimită depeşi de felicitare d-lui lepureanu, să meargă la înalta şcoală politehnică şi să înveţe metalurgia, exploatarea minelor, modul cum se construiesc drumurile de fier. Astfel
ei vor fi folositori lor înşile şi statului; iar noi nu vom avea pe conştiinţă faptul ca am încurajat prin şcoli cu banii ţărei ideile cele mai nepotrivite cu stătea României de astăzi. /. Agarici. Nu desfiinţaţi şcoala.
T. Maiorescu. Onor. d-nu Agarici, cu competenţa d-sale în materie de universitate, mă întrerupe.....
I. Agarici. Când e vorba de ceea ce trebuie să se înveţe în universităţile noastre, sunt competent mai mult decât d-ta, în aceea că nu voi închide eu o şcoală sub pretext că ies tepublicani dintr-însa.
T. Maiorescu. Fie şcoli cât de multe şi mai cu seamă secundare şi de sate, ceea ce şi face această lege, dar nu profesori primejdioşi ca aceştia cari, sub masca de învăţătură, propagă fanatismul politic şi prin urmare ignoranţa în ştiinţe.
Iată sensul amendamentului meu: că la Universitatea de Iaşi, unde se dă numai licenţa, poate să fie dreptul public şi administrativ, de cate vorbeşte amendamentul d-lui Korne, dar economia politică să nu fie.
La Paris, în curs de 63 ani, nu s-a propus pentru licenţă economia politică, de ce voiţi s-o predăm noi când mai cu seamă vă arăt inconvenientele, la cate a dat loc? Apoi nu dv. aţi primit prin budgetul rectificativ să nu fie aceste catedre la facultatea din Iaşi şi acum veniţi să le reînfiinţaţi? Când s-a suprimat aceste catedte, d. Boerescu zicea: nu la budget, ci la lege ceteţi suprimarea, acuma vă zice....
B. Boerescu. Şi cu drept cuvânt am zis aşa, pentru că d-ta ai venit să modifici legi prin budget. Atunci te-am combătut pentru că modificai legea instrucţiunii pe o cale neregulată; acum te combat pentru că suprimi din învăţământul universitar o ştiinţă folositoare şi indispensabilă...
T. Maiorescu. Eu nu suprim nimic, eu supun numai părerea mea majorităţii Camerei.
B. Boerescu. Negreşit, fiindcă la majoritate ne adresăm.
336
TITU MAIORESCU
T. Maiorescu. Atunci îmi faceţi prea mare onoare, dacă, sub pretext de a mă combate pe mine, combateţi majoritatea Camerei. (Aplauze.)
Acum, d-lor, ce se zice? se zice, să revenim asupra votului ce am dat, şi, după ce am recunoscur cu toţii că mijloacele de învăţământ ce trebuie să le dăm acestei ţări e mai bine să le dăm în altă direcţiune decât a facultăţilor de drept, să zicem acum: faceţi ce veţi voi cu ţara, numai de facultăţile de drept nu vă atingeţi.
Apoi binevoiţi a vedea, d-lot, că dacă e vteo greutate în toate chestiunile de stat, e greutatea financiară, şi când vin aceşti d-ni şi ne vorbesc de atâtea lucruri frumoase, nu uitaţi că o catedră se ţine cu sacrificii budgetare, şi când e vorba să facem sacrificii budgetate cu o catedră, trebuie să vedem dacă această catedră e mai folositoare şi nu alta. Iată cestiunea cea mare!
Când dai o sumă de 100 000 fr. poţi să zici să facem o şcoală; dar chestiunea este: care este mai folositoare decât toate? In sttâmtoarea noastră financiară e mai bine să prevedem mai mult pentru facultăţi exacte, ca acele cari se prevăd în această lege, pentru şcoala politehnică. Dacă avem mijloace, să le dăm pentru învăţământul real, penttu lăţirea învăţământului prin sate. Şi ca să nu fie o singură îndoială, în această privinţă, veţi vedea la dispoziţiunile tranzitorii, unde are loc un asemenea amendament, acolo voi propune însumi ca să nu se împuţineze numărul şcoalelor de azi. Dar să nu se zică atât la facultăţile de drept; căci, otcâtă însemnătate ar avea, au chiar prea mult prevăzut în budget.
Iată pentru ce vă rog să primiţi amendamentul d-lui Korne, care nu admite catedra de economie politică, dar admite catedra de dreptul public şi administrativ ca o concesiune de compromis. (Aplauze.)
35
Asupra legilor finanţiare propuse de ministrul I. Strat
(Şedinţa Camerei de la 26fevruarie 1876)
Reaua recoltă de la 1875 ptodusese un deficit de peste 5 milioane asupra budgetului acelui an. Penttu 1876 ministrul de finanţe I. Strat prevedea un deficit de peste 10 milioane. Totdeodată trebuia să se facă împrumutul de 42 milioane penttu plata drumului de fier Ploieşti-Predeal, care se construia conform odiosului contract încheiat cu Crawley. Sub aceste grele auspicii Ministerul de Finanţe fusese părăsit de d. George Gr. Cantacuzin şi primit de d. Strat. Noul ministru, de-abia orientat asupra situaţiei, o expune Camerei fără cruţare şi cere mijloacele pentru a face faţă necesităţilor urgente. în acelaş moment însă (16 fevruarie 1876) d. Dimitrie Ghica îşi dă demisia din prezidenţa Camerei şi trece împreună cu d. G. Gr. Cantacuzin în opoziţie, deşi nu în coaliţia de la Mazar-Paşa: iar Camera îşi alege prezident pe d. C. N. Brăiloiu.
D-lor deputaţi, din discuţiunile ce se urmează de patru zile, veţi fi remarcat fără îndoială două discursuri ca cele mai însemnate: discursul d-lui Mavrogeni şi acela al d-lui B. Boerescu.
D. Mavrogeni, ca totdeauna, a vorbit cu liniştea unui bătbat de stat şi cu deosebita competenţă ce o are mai mult
338
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
339
decât otcare altul din Camera noastfă în această materie. D-sa totdeodată a tratat chestiunea ferindu-se de orce personalitate.
Vă aduceţi aminte, cum, după dezbaterile prea violente de mai nainte, tocmai această demnitate a cuvintelor d-lui Mavrogeni a contribuit a le da şi mai multă atragere pentru dv. Căci este evident, că mai ales în materii ca ceea ce ne preocupă acum, personalităţile sunt lipsite de otce interes.
D. Boerescu pe de altă parre a fosr ca totdeauna foarte viu, foarte inteligent, şi discursul d-sale a fost în cele mai multe păfţi ale lui de multă fineţă, nu însă în totalitate. în totalitatea lui discursul d-lui Boerescu a fost aşa de lipsit de prudenţă, încât nu a luat nici măcar precauţiunea elementafă a fiecărui discurs de valoare: aceea de a-şi alege o bază necontestată sau puţin contestată. Din contra, cea mai mare parte a discursului d-sale s-a întemeiat pe o eroare radicală de procedare parlamentată, care, dacă voi fi în stare a v-o arăta şi dv. cti aceeaş claritate cu care o simt eu, va răsrurna tot ce a vorbit d. Boerescu şi va face anume din discursul d-sale cea mai mare întătire a poziţiunii guvernului în această Adunare.
D-lor, d. Mavrogeni ieri ne-a spus că după o discuţiune de câteva zile chestiunea s-a epuizat şi s-a lămurit. Desigur este lămurit pentru d-sa, care este cel întâi finanţiar întte noi.
Dar pentru noi ceialţi, cărora chestiunile finanţiare le sunt grele şi complicate, cred că lucrurile nu s-au lămurit deloc. Din contra, mi s-a părut uneori în parlamentul nostru, că în proporţia în care se continuă discuţiile, lucrul de care e vorba se întunecă tot mai mult (ilaritate), poate fiindcă una din armele parlamentare a câtorva deputaţi din opoziţie este tocmai negura ce o grămădesc pentru a împedeca vederea curată a obiectului. Aşa încât cel ce intră mai târziu în discuţie, precum sunt eu astăzi, trebuie să înttebuinţeze o parte a cuvintelor lui numai şi numai spre a împrăştia negura grămădită de alţii.
Daţi-mi voie, d-lor, să mă încerc întâi a ajunge împreună cu dv. la înţelegerea obiectului prin combaterea adversarilor
majorităţii. Aceşti adversari, câţi au vorbit pană acum, trebuiesc şi combătuţi în două grupuri, care au aerul de a nu se amesteca întreolaltâ, deşi în fapt dau acelaş rezultat.
Aţi văzut, d-lot, că a vorbit mai întăi un deputat, care face guvernului o opoziţie sistematică, şi care nici că a intrat mai de amănuntul în chestia specială ce ne ocupă, ci s-a mulţumit a veni să spuie că d-lor nu au încredere în ministerul de astăzi şi că în orce mod s-ar acoperi deficitul şi s-ar face împrumutul, d-lor nu vor vora mijloace acestui guvern.
Acesr grup a fost reprezentat de d-nii Pascal, G. Brătianu şi Meitani, fără ca să ştim câţi alţii sunt îndărătul d-lof.
Este apoi un alt grup, compus de un număr de deputaţi oratori, care în aparenţă nu au aceasta intenţiune de neîncredere făţişă în guvern.
Acest al doilea grup este reprezentat de prinţul Dimitrie Ghica, d. Grigore Cantacuzino şi d. Vasilie Boerescu. Nici că ar fi putut să facă d-lor aceeaş francă opoziţie, pe care au arătat-o dd. Pascal, G. Brătianu şi Meitani, căci principele Dimitrie Ghica a fost pfeşedintele Camerei conservatoare în timp de 5 ani; d-sa împreună cu guvernul a lucrat toate legile şi, prin urmare, este egal răspunzătot împreună cu guvernul îndeosebi de sitttaţiunea finanţiată de astăzi.
D. Vasilie Boerescu era chiar membru al acestui minister pană mai acum câteva luni, şi d. Grigore Canracuzino era pănâ mai acum câteva săptămâni. Este evident că nu puteau să zică nici unul din d-lor că nu au încredere în acest guvern. D-lor au ales altă cale, au înttebuinţat o procedare parlamentară mai fină; de intrat au inttat în dezbatetea propunerilor finanţiare, în loc însă de a se uni cu propunerea maiorirăţei comitetului delegaţilot, d-lor au făcut o minoritate, care face poziţia guvernului imposibilă.
îmi veţi permite acum să vorbesc despre argumentele acestor două diferite grupuri de opoziţie; să vedem ce au spus ele în discuţiunea aceasta, şi apoi să vedem noi, maiotitatea
340
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
341
deputaţilor, care nu voim să facem greutăţi guvernelor, ci să întocmim pe cât se poate mai bine situaţia finanţiară a ţărei, să vedem şi noi ce trebuie să alegem din lunga discuţiune de 4 zile. Voi începe, d-lor, prin grupul compus de prinţul Dimitrie Ghica, d-nii Grigore Cantacuzino şi Vasilie Boerescu, din cauza importanţei lui în sine şi din cauza modului eminent, cu care părerile sale au fost susţinute ieri prin discursul d-lui B. Boerescu.
D. B. Boerescu, în cele ce ne-a spus în şedinţa de ieri, a comis următoarea eroare fundamentală penttu orce discuţie folositoare într-o Cameră. D-sa ne-a vorbit o întteagă oră de împrumutul de 30 milioane, propus de d. ministru de finanţe, şi ne-a arătat care este defectul acestui împrumut, apoi a făcut câteva laude d-lui L. Catargi şi a conchis că la discuţiunea ce va urma asupra celuilalt proiect de lege pentru 42 milioane penttu plata construcţiunii drumului de fier Ploieşri-Predeal va propune şi d-sa un amendament, prin care afacerea împrumutului Crawley să fie iarăş hotărâtă de Cameră.
Dar ia să vedem, d-lor, este corectă procedarea aceasta?
Sunt 4 zile de când discutăm două proiecte de lege, unul propus de maioritatea membrilor comitetului delegaţilor, şi care zice să dăm guvernului 16 milioane bonuri de tezaur penttu deficitul momentan şi să facem împrumutul de 24 milioane în condiţiuni posibile, şi altul al minorităţii, care zice să dăm numai 12 milioane bonuri de tezaut şi să facem împrumut de 42 milioane după legea veche nemodificată, adecă în condiţiuni deocamdată imposibile, pe care însă guvernul să le încerce mai întăi penttu a avea o „experienţă".
Este oare vorba în discuţiunea noastră de 4 zile de vreun împrumut consolidat de 30 milioane, pe care 1-a combătut d. Boerescu timp de o oră? Nu uitaţi, d-lor, că ministrul de finanţe, care a avut această părere la început, după ce a discutat cu maioritatea delegaţilor în comisiune, 1-a scos însuş afară din discuţiunea noastră, unindu-se cu opiniunea acelei maiorităţi,
şi chestiunea de care ne ocupăm este împrumutul de 16 milioane cu bonuri de tezaur; sau, după opiniunea minorităţii, împrumutul de 12 milioane tot prin emisiune de bonuri de tezaur. Vă rog dar, d-lor deputaţi, să-mi spuneţi acum: este unul din dv., care să-şi fi însuşit teoria împrumutului de 30 milioane consolidat? Sau insistat-a guvernul asupra primei propuneri de împrumut consolidat? Nu. Guvetnul s-a unit cu opiniunea maiorităţii, care propune a i se acorda 16 milioane prin emitete de bonuri de tezaur. Dacă lucrul este astfel, de ce se mai combate împrumutul consolidat de 30 milioane, care nu mai este în chestiune? Şi ce trebuie să vedem noi în această procedare a d-lui Boerescu? Pentru ce faceţi o imputare guvernului, că a avut numai o altă părere acum 6 zile, din moment ce s-a unit cu proiectul de lege al maiorităţii?
Dar oare noi discutăm aci intenţiimile şi părerile platonice, sau discutăm proiectele de legi, supuse în realitate dezbaterii parlamentare? Cum? Voiţi se atacaţi pe ministrul de finanţe, pentru că nu persisră în părerea sa de mai nainte? Apoi atunci cum rămâne cu ridul de onoare ce de 5 ani aţi dat acestui ministei: că este ministerul maiorităţii dv.; că aceşti bărbaţi în cele mai multe cazuri nu ţin absolut la ideile lor decât înttu atâta întru cât acele idei sunt şi ale maiorităţii? Că ei discută cu noi împreună, în deplină libertate, se conving de adevăt şi când văd că maioritatea ate dreptate, primesc părerea ei? Apoi, d-lor, iată d. Strat care a venit la minister cu ideile d-sale, a propus un proiect dc lege, şi iată o maioritate care i-a zis: nu e bine să primim împrumutul consolidat aşa cum ni-1 propune d. ministru şi nu credem deocamdată că guvernul are trebuinţă de 30 milioane penrru a face faţă necesităţilor ţărei; noi credem că este de ajuns a-i acorda 16 milioane, şi aceasta nu prinrr-un împrumut consolidat, ci prin emisiune de bonuri de tezaur. Atunci d. Strat, ca şi întregul minister, s-a unit cu această opiniune a maiorităţii. De ce dar mai urmăriţi
342
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
343
stafia unui împrumut consolidat, a cărui realizare a dispărut sub proiectul maiorităţii?
Aşadar, d-lot, nu mai este votba de un împrumut consolidat, ci de părerea primită de d-voastră, de a se acorda ministerului împrumutul de 16 milioane prin emisiune de bonuri de tezaur, care datorie se va acoperi prin rămăşiţele ce se vor încasa. Mai este apoi în al doilea proiect vorba de împrumutul de 42 milioane pentru plata construcţiunii drumului de fier de la Ploieşti la Predeal, şi acest împrumut ttebuie în orice caz să se efectueze pentru că Statul este angajat prin însăş legea drumurilor de fier. Chestiunea cea nouă este dar redusă la simpla acoperire a greutăţii momentane de 16 milioane provenite din anul cel nefavorabil 1875, pănâ când se vor redeschide resursele venitului.
Ei bine, de ce atunci d. Boerescu a făcut această combatete învierşunată a discteditului prin împrumuturi consolidate, lucru neaşteptat de la un parlamentar vechi şi abil ca d-sa? De ce a vorbit o oră afară din chestie? - Ştiţi de ce, d-lor? Veţi fi observat cu toţii un lucru: toată discuţiunea noastră parlamentară, când e vorba de a se face opoziţie guvernului, urmează aşa: întâi se caută a se produce o atmosfera duşmană contra persoanei ministrului, de care e vorba, şi dacă oratorul crede că a izbutit a indispune o parte din Cametă în contra ministrului, revine apoi şi la chestiunea de care ne ocupăm, aceasta însă se tratează mai de-alătutea şi se tezolvă cum d-lui vrea. Lucru principal pare a fi persoana ministerială.
Piramida pe care a clădit-o d. Boerescu a fosr aşa: cinci carturi de oră a vorbit de ideile d-lui Strat, care nu mai erau deloc în discuţiune, şi după ce a indispus lumea prin primejdiile presupuse aduse de d. Strat, pe urmă a adus câteva laude d-lui L. Catatgi, ca să nu se crează de maioritate că oratorul aspiră la minister prin răsturnarea cabinetului actual. (Aplauze.) Nu, ci d. Boerescu a voit să crează maioritatea că d-sa continuă adevăratul sistem al d-lui Catargi, că d-sa e astăzi
mai Catatgi decât d. Catargi, lăsând a se înţelege că buni sunt toţi ceilalţi miniştri, dar rău e acum d. Strat. Iar vârful piramidei era: împrumutul Crawley să se hotărască tot în Cameră, ca şi afacerea din vara trecută.
Ei bine, d-lor, să vedem ce a făcut d. Strat, pentru ca să merite acest atac de neîncredere? S-a zis că d. Strat a fost prea mult timp în sttăinătate - şi-mi pate tău că principele D. Ghica nu este în acest moment aci, căci trebuie să relevez câteva cuvinte zise de d-sa la adresa d-lui Strat. Principele D. Ghica a zis d-lui Strat: ai fost în străinătate, te-ai plimbat, ai venit acuma între noi ca să ne turburi, şi te poţi duce iarăş în străinătate ca să te plimbi.
D-lor, trebuie să vă mărturisesc un lucru: un bărbat ca principele D. Ghica, consumat în parlamentarism, vechi preşedinte al acestei Camere şi al atâtor alte Camere, a fost pentru noi, tinerii, un fel de conducătot în viaţa parlamentată. Când noi cei tineri, viind în Cameră, precum am venit şi eu acum 5 ani, am văzut ca preşedinte al ei şi al Partidului Conservator pe principele D. Ghica, ne ziceam: de la d-lui trebuie să învăţăm parlamentarismul pentru că noi suntem nedeprinşi, însă el este recunoscut ca un înaintemergător al partidului nosttu. D-sa va fi maesttul nostru, noi suntem simpli ucenici. Dar acum mă întreb: oare mai trebuie să urmăm exemplul aceluia în care ne-am deprins să vedem un conducătot? Ce însemnează, d-lor, de a zice d. e. d-lui Strat: te-ai plimbat în străinătate, te-ai întors între noi şi poţi să te duci iarăş să te plimbi? Oare asemenea cuvinte sunt un exemplu bun de parlamentarism? Eu pui numai întrebarea, nu-mi permit a o rezolvi. Tot ce-mi permit este de a vă mărturisi: că maeştrii fac uneori prea grea poziţia ucenicilor. (Ilaritate, aplauze.)
Să venim acum la d. ministru Strat şi să vedem, cum d. Strat s-a plimbat în străinătate. Onot. d. Strat a fost trimis prin încrederea Domnitorului ca reprezentant al ţătei la Paris. Vă
344
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
345
aduceţi aminte că cel din urmă semn de deosebită favoare ce 1-a dat împăratul Napoleon al III-lea cuiva, înainte de căderea sa, a fost dat d-lui Strat, agentul României la Paris. Şi deşi astăzi este poate comod a lua uşor autoritatea lui Napoleon al III-lea, care acum e mort, dar vă aduceţi aminre că era un timp când ţara aceasta îl tespecta şi îi era recunoscătoare. Ei bine, când agentul României la Paris se bucura de disrinsa favoare a lui Napoleon al III-lea, aceasta însemna că acel agent a făcut cele mai reale servicii ţărei sale în poziţia, în care se afla. Se poate dar zice astăzi d-lui Strat: du-te şi te mai plimbă în străinătate? Aceasta este primirea ce trebuie să facem unui om, care din străinătate, unde a făcut servicii importante ţărei, revine în mijlocul nostru? D. Strar şi după căderea împăratului Napoleon a continuat a fi agent la Paris, după aceea a fost trimis agent la Constantinopol, apoi iarăş la Paris, şi când a demisionat din această poziţiune, guvernul, din care făceam atunci şi eu parte, 1-a însărcinat să meargă din nou la Paris pentru a negoţia renta.
Această rentă era combinată ca proiect de lege de d. Mavrogeni, a fost negoţiată de d. Strat şi a fost subscrisă de d. Cantacuzino. Mai suntem noi în drept să zicem d-lui Strat: te-ai plimbat în străinătate, du-te şi te plimbă încă? D. Strat după ce a ocupat servicii importante în străinătate, s-a reîntors în timpul nostru, şi în împrejurările grele în care ne aflăm, era natural să ocupe astăzi locul, la care îi dau dreptul luminile şi experienţa sa.
D. Sttat îmi pare şi mie că a comis o imprudenţă. D-sa, venind la minister, când era câteva zile pană să se închiză Camera, a fost silit a se orienta cu toată iuţeala în ministerul său şi, după raportul predecesorului său d. Cantacuzino, a constatat acest deficit. Asupra deficitului d. Strat, fără să vază poate bine care este şi atmosfera Camerei întregi, s-a grăbit a vă prezenta modul de a-1 acoperi.
Dar suntem noi, Camera, în drept de a ne plânge aşa de tare de un ministru de finanţe, care vine cu o sinceritate cam neliniştită a da pe faţă situaţia momentană a finanţelor? Colegii săi înţeleg să se plângă, fiindcă a lor poziţie devine mai grea. Dar noi, ţara plătitoare? D-lor, ia să nu răstălmăcim lucrurile! Care om produce nelinişte? Acela care voieşte să plătească datoriile sale?... - D-voastră toţi vorbiţi pare că d. Strat vine azi să vă zică: haide să facem de exemplu o nouă armatură, hai să adăogăm câteva regimente, haide să facem un nou drum de fier de la Buzău la Mărăseşti, or la Marea-Neagră, şi de aceea vă cer să faceţi o nouă datorie. Aceasta vă zice d. Strat? D-sa vă zice din contră: există un deficit, acest deficit (voi vorbi d-lor, cum s-a născut), acest deficit este recunoscut de d-nii Mavrogeni, Cantacuzin, Boerescu şi de toţi d-voastră, acest deficit trebuie să-1 plătim cât mai cutând; iar dc aci înainte să nu mai facem datorii, ci să restrângem budgetul cheltuielelor. Apoi omul, care voieşte să-şi plătească datoriile, nelinişteşte el aşa de mult? Şi dacă pentru această grabă d. Strat vă propune un mijloc şi d-voastră propuneţi altul şi d-sa îl primeşte, este acesta un motiv de a i se face o imputare? Dar d. Dimitrie Ghica a zis că d. Strat a aruncat o bombă între noi şi că a zdruncinat prin aceasta creditul statului.
D-lor deputaţi, să facem o deosebire: toate cestiunile în viaţa publică sunt aşa de complicate încât au mai multe însuşiri şi nu se poate şti uneori, dacă un fapt produs vine din una din acele însuşiri sau din alta. Cine vrea însă să judece trebile publice, trebuie să le deosebească cu toată stricteţa. Şi tocmai aci este una din greutăţile politicei în genere. în ceea ce a făcut d. Strat, sunt două elemente: întâi d-sa a arătat un deficit şi al doilea s-a grăbit a voi să-1 acopere. Oare, din aceste două elemente, care să fi înspăimântat ţara? Graba de a acoperi o datorie sau descoperirea unui deficit, la care mulţi nu se gândeau mai nainte? Mi se pare că dacă nelinişte s-a produs, a fost prin descoperirea deficitului, şi dacă în această nelinişte
346
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
347
ceva a putut să ne asigure pe noi şi pieţele sttăine, a fost din contră graba ministerului, care v-a descoperit deficitul, de a-1 şi acoperi. Şi fiindcă aţi comparat de atâtea ori pe d. Strat cu un proprietar, apoi permiteţi-mi să completez comparaţiunea. Un proprietat, care ate să facă o plată la mattie, îl vedeţi alergând în dreapta şi în stânga cu multă nelinişte. De ce? Ca să facă nouă chelruieli? Nu; ca să-şi plătească cu stricteţe datoriile. Apoi aceasta poate să neliniştească pe creditorii săi? Nu; ci, toţi au să zică: iată un om, care voieşte să facă onoare angajamentelor sale. Şi în cazul nostru se va zice: iată un ministru de finanţe, care vede că există o datorie în ţară şt sc grăbeşte a o plăti. Şi aceasta aduce discreditul asupra noastră? In ceea ce mă priveşte sunt de o altă pătete şi cred că acei, care au vorbit aşa, au confundat printre multele elemente complicate cauza adevărată a neliniştei.
Şi acum viu la o parte, care mi-a părut neexactă, care mi-a părut numai o fineţă, însă nu prea fină în ceea ce spunea d. Boerescu. Căci vedeţi, d-lor deputaţi, şi asemenea fineţe parlamentare au uneori soarta lor stranie. Ele sunt foarte bune, pană când nu se descoperi Dar odată fineţea descoperită, ea este o armă, care se sparge aşa de rău în mâna aceluia care a înrrebuinţat-o, încât îl nimiceşte şi întăteşte pe advetsarii săi. (Mare ilarirate.)
Sistemul cel vechi al d-lui Catargi era de a face economii, aşa zicea d. Boerescu, şi sistemul cel nou, cela în contra căruia se opune d-sa, este de a face împrumuturi drept mijloc normal de a echilibra budgetul. Spet că am reprodus exact zisele d-sale. Dar bine, d-lor, este oare adevărat, că acesta este sistemul cel nou al d-lui Strat? Mai întâi d. Strat a primit părerea majorităţii, vasăzică nu era sistemul d-sale de a face numai decât împtumuturi consolidate pentru echilibrarea normală a budgetului. Căci dacă era acesta adevăratul d-sale sistem, d. Sttat nu primea propunerea maiorităţii. O părere momentană nu e încă un sistem, sau atunci nu înţelegeţi ce însemnează
cuvântul sistem. Dar iată unde vine adevăratul sistem. D. Strat
Ivă zice: avem un budget, care la venituri are înscrise 96 milioane, ţara nu are însă regulat aceste venituri, reduceţi dar , budgetul la 85 milioane, nu faceţi cheltuieli decât penttu adevăratele venituri; şi aci vine teoria unui bun finanţiar, care vă zice că penrru cheltuielile otdinare nu poate să tecurgă în mod regulat la mijloace extraordinare, şi că din contta, penttu a nu face împrumuturi pentru echilibrarea budgetului, vă propune două lucruri: 1. să stingem orce umbră de datorie [' flotantă, căci aceasta este începutul unui împrumut consolidat, s şi al 2-lea, şi aceasta este partea importantă penttu cate noi t trebuie să susţinem pe d. Strat, să reducem budgetul nostru t normal la cifra veniturilor reale, pentru că nu putem merge 4      mai departe cu 96 milioane. Dar s-a zis: apoi sistemul vechiu
* al d-lui Catargi? Sistemul vechi al d-lui Catatgi, şi aci nu cred f' să fiu contrazis, este teprezentat prin d. Mavrogeni; d-sa însă f      ca finanţiar cunoscut al Partidului Conservator şi al ministrului
Catargi v-a zis de ieri: deşi nu primesc cifra evaluării d-lui Strat şi cred că deficitul pe amândoi anii nu este cum 1-a arătat d-sa, i   .   ci numai de 20 sau 19 şi jumătate milioane aproape, sunt totuş |       ca şi d. Sttat de părere să tiu-1 acoperim cu bonuri de tezaut,
* ci să-1 acoperim cvi un împrumut consolidat făcând în loc de f      42 000 000, 62 000 000 împrumut; iar de aci încolo să ne
mărginim la cheltuieli, mai ales atmata să nu coste mai mult de 15 milioane. Este aceasta părerea d-lui Mavrogeni exprimară prin grai şi exprimată şi în raportul ce 1-a făcut onor. nostru raportor? Da! Prin urmare, dacă asupra modului de a acoperi deficitul d. Mavrogeni şi d. Strat sunt de aceeaş patere, ce înseamnă toată fraza d-lui Boerescu, că direcţia veche a d-lui Mavrogeni era alta şi că direcţia nouă a d-lui Strat este alta? înseamnă, cum v-am spus, o fineţă parlamentară, şi a devenit acum o fineţă din cele descoperite.
S-a mai imputat d-lui Strat dc ce nu a venit cu budgetul pe 1877 de pe acuma în Cametă. S-a zis că daca nu veţi avea
348
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
349
budgetul de pe acum, nu va fi administraţie bună în finanţe. Bine, d-lor, budgetul pe 1876 este votat; şi dacă este vorba de budgetul pe 1877 şi voiţi ca el să nu fie decât numai o formalitate constituţională, atunci priviţi-I deja ca făcut şi iscălit, însă din timpul când era d. Cantacuzino la minister. Se luase atunci hotărârea, ca să vă dăm prealabil budgetul pe 1877 în cuprinderea celui rectificat pe 1876 şi rămânea ca la toamnă să-1 îndreptăm după starea adevărată. D. Strat însă nu vă face această formalitate de a depune budgetul pe 1877 aşa cum este cel rectificat pe 1876. Şi oate pentru noi deputaţii din maioritate, noi care nu suntem finanţiari mari, care nu voim să răsturnăm guvernele şi care nu avem pretenţiuni de ministere, noi care reprezentăm ţara plătitoare, pentru noi ce trebuie să însemneze aceasta, dacă judecăm cu mintea naturală? Iată un ministru de finanţe, care vine şi zice: evaluările noastre de pană acum, întemeiate pe anul 1872, au fost exagerate. D-voastră nu puteţi să cheltuiţi 96 milioane pe an, fiindcă nu aveţi atâta, ci numai 85 milioane, şi budgetul d-voastră, chiar cel redus, fiind de 96 milioane, vă rog să mă aşteptaţi cu prezentarea lui pentru anul viitor pană la toamnă. Apoi ce poate însemna aceasta alta decât că ministrul de finanţe cu colegii săi va trebui să chibzuiască, cum să reducă budgerul normal de la 96 milioane la cifra reală a venirurilor constatate? Şi din aceasta faceţi o imputare d-lui Sttat, şi aceasta este o lipsă de constituţionalism sau de procedură regulată constituţională din partea unui ministru de finanţe? Iată acuzările nedrepte, care ne fac să nu avem încredere în opoziţiunea ce le întrebuinţează. (Aplauze.)
Atât, d-lor, încât priveşte atacurile ce s-au încercat a se face în contra d-lui ministru de finanţe. Daţi-mi voie acum să reviu la însăş chestiunea, cum se prezentă înaintea noastră.
Avem două proiecte. Avem întâi proiectul majorităţii, cu care s-a unit guvernul, pentru care voi vota şi eu şi care zice: să facem împrumutul pentru drumul de fier Ploieşti-Predeal,
de 42 000 000 în condiţiuni posibile, dar pentru greutăţile j       finanţiare de acuma să ne înlesnim cu bonuri de tezaur în cifra î       de 16 000 000, prezentându-ni-se la toamnă, bineînţeles, I       budgetul normal pentru anul 1877, şi pe lângă acest budget |       şi legile organizatoare şi modificatoare; căci fără asemenea legi j       organizatoare nu se poate echilibra în definitiv situaţiunea |        noastră finanţiară. Ce aveţi de zis în contra acestor două propuneri? Nu voiţi să daţi 42 000 000? Dar aceasta e hotărâr de doi ani, şi trebuie făcut. Nu voiţi ca să înlesniţi guvernul, dacă este un deficit momentan în budget, cu 16 000 000 bonuri de tezaur? Dar aceasta trebuie s-o faceţi şi apoi să aşteptaţi pană la toamnă ca să regulăm în mod definitiv situaţiunea. însuş acest minister este obligat să prezente atunci budgetul echilibrat în mod real.
Este însă, al doilea, părerea minorităţii, şi atât d. D. Ghica, |        cât şi dd. Cantacuzino şi Boerescu au vorbit în favoarea ei. Iată ce zice această părere:
Art. 1. Pentru a face faţă la plăţile cele mai urgente ce sunt a se efectua în primele luni ale anului 1876, Ministetul Finanţelor este autorizat a emite bonuri de tezaur pană la suma de 12 000 000 (douăsprezece milioane).
Art. 2. Cheltuielele anului 1876 nu se vor angaja, nici efectua decât în limitele împlinitilot, spre a nu rezulta deficit la finele acestui an. Spre acest sfârşit guvernul este însărcinat a face reducerile necesarii în budgetele votate şi a mărgini completarea armatutei numai în comenzile contractate.
Ce însemnează aceasta?
Daţi-mi voie a vă releva o impresiune defavorabilă, ce o face din capul locului un fel de opoziţiune. Când opoziţiunea vine din partea unor deputaţi, despre care se ştie de mai înainte că sunt în contra guvernului, despre care se ştie că în sistemul d-lor, de-altmintrelea foarte legitim de a vedea lucrurile, ar fi mai bine ca d-lor să vie la guvern şi nu cei care sunt astăzi, atunci toate propunerile d-lor trebuie să fie întâmpinate din
350
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
351
partea noastră a majorităţii, care nu voim răsturnarea guvernului, cu oarecare neîncredere şi trebuie să nu uităm de a cerceta, dacă propunerea d-lor este un lucru bun în sine sau numai un mijloc de a face greutăţi guvernului? Dacă lucrul e j bun în sine, n-avem să zicem nimic; dacă însă este numai un : mijloc de a face greutăţi, atunci să ne daţi voie a-1 respinge, oricare ar fi autoritatea celor ce-1 propun. D-lor, 4 milioane l pentru armată - iacă ptima chestiune, unde domnii cu t opinia minorităţii...
D. Ghica. Vasăzică noi suntem opoziţiune sistematică şi doritori de minister?
T. Maiorescu. Nu cred că sunteţi opozant sistematic, şi dacă este ceva ce nu doriţi, este ministerul... (Ilaritate.) Reviu dar la cele patru milioane pentru armată. Dar ce sunt aceste patru milioane? în anul trecut aţi votat o lege prin care daţi cinci milioane ministrului de război pentru cumpărare de arme. Din aceste 5 milioane au mai rămas ca la 3 milioane, iar două sunt angajate penttu arme. în anul acesta s-a simţit trebuinţă de muniţiuni şi alte înzestrări pentru armată şi s-a cerut 5 700 000 franci. Aţi auzit ieri, cu câtă demnitate, cu cât adevărat parlamentarism fostul ministru de finanţe, d. Cantacuzino, v-a vorbit. însă, un singur lucru n-a fost atins de d-sa în vorbirea d-sale şi eu mă aflu tocmai în privinţa acestui punct în cea mai mare nedomitire. D. Cantacuzino, fiind încă ministru de finanţe, a cerut de la d-voastră să autorizaţi a se emite bonuri de tezaur în sumă de 5 700 000 franci pentru muniţiunile şi remonta armatei şi tocmai asupra acestei propuneri a d-lui Cantacuzino, d-voastră maioritate aţi zis: „nu dăm atăta pentru militarism"; din contta aţi mers pană a zice, că chiar din acele 5 milioane votate anul trecut şi din cate mai sunt disponibile ttei milioane, să se cumpere aşa-numitele harnaşamente şi muniţiuni, şi aţi mai adăogat numai 900 000 franci ca să se facă 4 milioane. Cererea creditului de 5 milioane şi 700 000 franci a făcut-o însuşi d. Cantacuzino fiind ministru de finanţe.
Vasăzică aceste 5 700 000 franci, sumă nouă, şi cele peste 3 milioane de mai nainte disponibile de la arme făceau aproape 9 milioane cerute penttu armată de d. Cantacuzino, în locul celor 900 000, adecă de zece ori mai puţin, încuviinţate de d-voastră. Iacă lucrul înainte cu 3 săptămâni, când era d. Cantacuzino încă ministtu şi colegul d-lui Lascar Catargi. Astăzi însă văz aci o hârtie albă, pe care este tipărită opinia minorirăţii. Vedeţi, hârtia are puţine litete; dar întte ele sunt vro câteva, care au o mare greutate penttu d-voastră şi penrru mine şi care îi dau propria ei valoare. Aceste litere coptind numele principelui Dimitrie Ghica şi al d-lui George Cantacuzino. Eu m-am ui tar de două, de trei, de patru ori pe această hârtie, şi când am văzut aceste două nume pe ea, am cătat să mă lămuresc, ca fiecare din d-voastră, pentru ca să ştim cum să ne hotărâm între cele două propuneri. Am găsit că d. Cantacuzino, în minoritate cu prinţul D. Ghica, difere astăzi de părerea maiorităţii comitetului delegaţilot, care zice: să se dea acele 4 milioane pentru armată, pe când d-nii Ghica şi Cantacuzino vot să se mărginească numai la comenzile deja contractate în momentul de faţă, şi fiindcă aceste, după declararea guvernului, sunr numai de aproape 200 000 franci, vor cu alte cuvinte să se suprime cele patru milioane.
Vă rog, d-lor, să-mi explicaţi acum d-voasttă acest lucru, fiindcă eu singur nu mă pot domiti. D. Cantacuzino cerea acum patru săptămâni 9 milioane, d-lui şedea atunci pe acea bancă ministerială. Astăzi d. Cantacuzino, care stă aci pe banca deputaţilor, zice, nu numai să nu daţi nimic din cele şease milioane cerute de d-sa, dar şi din cele trei milioane votate anul trecut să mai tăiaţi.
G. Cantacuzino. Evenimentele politice îmi impunea aceasta atunci.
T. Maiorescu. Evenimentele? Care evenimente politice? Dar în ce s-au schimbat evenimentele politice? în adevăr o parte a politicei noastre s-a schimbat: d. Cantacuzino, în loc
352
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
353
de a fi pe acel fotoliu, stă pe această bancă. Dar evenimentele politice externe unde vedeţi d-voastră că s-au schimbat?
Faceţi aluziuni la criza orientală? Da ia să vedem, dacă acest paravan nu e prea transparent. Vă aduceţi aminte, că a venit acum 4 săptămâni d. preşedinte al consiliului şi ne-a declarat, a venit asemenea d. ministtu de tesbel şi ne a spus: România nu poate să se gândească a juca un rol agresiv în politica Orienrului; dacă s-au cerut patru milioane, era numai pentru cea mai neapărată înzestrare a armatei cu harnaşamente şi muniţiuni trebuincioase în timp de pace, ca şi în timp de resbel, furnituri, fără care nici nu poate să existe o atmată. Cel mult la ce ne-am putut gândi, a fost; întăi, menţinerea ordinei înlăuntru, al doilea, dacă am avea nenorocirea să fim călcaţi de vreo putere sttăină pe teritoriul nostru, atunci, în virtutea tratatului de Paris, care vorbeşte anume de armata noastră, de drapelul nostru şi ne recunoaşte neutralitatea, am trebuit să ne gândim a ne apăta onoarea teritoriului.
Oare s-a schimbat ceva din aceste lucturi astăzi? Cum voiţi, d-le Cantacuzino, să insinuaţi că noi, guvernul de atunci, am avut idei ascunse? Voiţi să ziceţi astăzi: A! s-a pacificat Orientul, nu mai avem nevoie de muniţiuni? Prin urmare, voiţi să arătaţi Europei, că noi am mistificat atunci opiniunea publică şi făceam o armatură de resbel sub forma unei armaturi de pace? că noi, şi d-ta împreună, voiam să înşelăm pe acei care aveau să voteze armatura? D-lor, sau eu nu mai înţeleg nimic, sau acela, care a fost acolo pe acele bănci, nu ttebuia să iscălească acest proiect de lege al minorităţii.
Căci ce va să zică: s-au schimbat împrejurările? Va să zică: complicaţiunile orientale au diminuat? Ce pretext puţin chibzuit mai este şi acesta! Lasă că împrejurările orientale nu s-au schimbat în aceste 3 săptămâni aşa, încât dacă atunci eta din cauza lor necesară noua înzestrare a armatei, astăzi să nu mai fie; lasă că este ştiut că lupta continuă încă în Orient, şi nici un om de stat cu oarecare prudenţă nu poate zice astăzi
cu siguranţă ce se va întâmpla în decursul acestei veri în Turcia, cu toate silinţele de pacificare. Dar lucrul principal este că guvernul cu d. Cantacuzino împreună a declarat că armatura noastră nu era decât o atmatură pentru stătea de pace.
Şi această declarare era cu atât mai adevătată şi mai naturală, cu cât a fost explicată prin cuvintele d-lui general Florescu, că de era vorba pentru o preparare de război, apoi nu 4 milioane, ci 40 de milioane ar fi fost cerute. Este evident! Şi acum d. Cantacuzino vrea să ne facă să credem că intenţiunile guvernului erau altele? Şi admiţând că ar fi fost aşa (eu însă vă afirm că guvernul nu a avut alte întenţiuni cu armatura, decât cele declarate în public), dar admiţând că a fost, cum pare a zice d. Cantacuzino, era rolul d-sale de a veni, ttei săptămâni după ieşitea din minister, şi a face asemenea explicări?
Cum numiţi d-voastră o asemenea procedare? Eu nu am trebuinţă să o numesc, dar, mărginindu-mă în discuţia proiectelor finanţiare de faţă, mă crez autorizat de a şterge de pe această hârtie, dacă nu numele d-lui Cantacuzino, cel puţin efectul ce putea produce acest nume asupra vreunuia din d-voastfă. (Senzaţiune, aplauze.)
Cum rămânem acum cu cele 4 milioane acordate pentru înzestfările armatei? Vă rog, în hotărârea noastră să fim prudenţi şi să chibzuim luctul cu multă maturitate.
D-lor deputaţi, aţi dat acum un an armatei 5 milioane; după aceea aţi luat 2 din ele şi le-aţi afectat penttu altă destinaţiune tot a afmatei şi acum veniţi şi ziceţi: le luăm înapoi şi acele 3. Apoi ia puneţi-vă un moment în poziţiunea ofiţerilor armatei. Este uşor de a zice: suntem paftidul ordinei; însă trebuie să recunoaştem că armata este un element de ordine în stat. Ce? Vă pare d-voastfă că noi suntem aşa de liniştiţi încât nu mai avem trebuinţă de armată deloc? Vă pare oare că teritorul nostru este de o absolută siguranţă când criza Orientului continuă? Apoi nu vă pare d-voastră că
354
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
355
ar fi ceva greu, ar fi un fel de sentiment de neordine, ca să nu zic dezordine, ce aţi produce în armată, când această Cameră ar avea aerul - permiteţi-mi a o spune, aş vrea să întrebuinţez un cuvânt mai parlamentat, dar fiindcă s-a zis şi altă dată, să-mi fie permis a-I zice şi eu - ar avea aerul de a nu fi destul de serioasă, când votează o armată de 42 000 oameni, şi apoi să refuze a-i da echipamentul necesar. Ce fel? aţi votat anul trecut 5 milioane pentru arme şi apoi veniţi şi ziceţi: A! Nu-ţi dau decât cele 2 milioane care le-ai cheltuit penttu arme, iar trei milioane ţi le dau pentru muniţiuni şi înzestrări, şi apoi acum veniţi şi ziceţi iar: m-am răzgândit, vă iau şi aceste 3 milioane pentru muniţiuni? Dar, bine, ofiţerii aceştia ce o să gândească? Luaţi d-voastră răspunderea lucrului? Eu cred că nu poate Camera face una ca aceasta; căci ea este datoare să înconjoare armata română cu tot prestigiul ce i se cuvine. (Aplauze.)
Când veţi crede că această ţară nu poate supotta 42 000 oameni, atunci veţi teduce armata la 20 000 sau la altă cifră, însă pe calea legală, pe calea unor dezbateri serioase la modificarea legii organice din 1872.
însă a avea o armată de 42 000, a vota 5 milioane pentru trebuinţele ei, a veni apoi şi a reduce 3 milioane la altă destinaţie şi apoi a reveni acum şi asupra acestora, în faţa unot asemenea propuneri, vă rog să vă aduceţi aminte că sunt români şi acei oameni şi trebuie să respectaţi demnitatea fiecărei instituţiuni în ţară. (Aplauze.)
Acum s-a zis că guvernul să nu facă toate achiziţiunile de 4 milioane. Aceasta s-a exprimat de unanimitatea comisiunii ca dorinţă. Foarte bine, votaţi propunerea majoritâţei şi aveţi încredere că guvernul va face tot ce va fi posibil pentru economiile cerure.
Tot pe această hârtie a maiorităţii alăturea cu d. Cantacuzino, văd subscris numele principelui Dimitrie Ghica; şi d-sa cere a se mărgini completarea armaturei numai în comenzile făcute. Nu ştiu dacă fac o eroare, n-aş voi s-o comit,
ţi în orce caz sunt gata a o rectifica, dar mi se pare că atunci când venise din partea d-lui ministtu Cantacuzino cererea bonurilor de tezaur de aproape 6 milioane pentru acel scop, era şi principele Ghica unul din cei 7 delegaţi.
Acum să vă mărturisesc ceva, Ia care ne aşteptam mai mulţi dintre noi. Noi puneam multă spetanţă că se va reduce această cifră la 3 milioane. Această speranţă nu o puneam nici în onor. d. Boerescu, nici în onor. d. Meitani, care cu drept cu nedrept trec pintre noi ca cheltuitori. (Ilaritate.)
Noi puneam speranţa mai ales în prinţul Dimitrie Ghica; noi credeam ca autotitatea d-sale fiind aşa de mate eta suficientă de a teduce cifra la ttei milioane. Prinţul Ghica, dacă nu mă înşel, a propus deodată în comisiune ca să se dea 4 şi jumătate milioane.
D. Ghica. Nu este exact.
T. Maiorescu. Nu este exact? Dacă nu este exact, vă tog să mă scuzaţi, tetrag afirmarea.
D. Ghica. îmi daţi voie să vă întrerup?
T. Maiorescu. îmi faceţi totdeauna onoare când mă întrerupeţi.
D. Ghica. Când a venit mesagiul cu proiectul de lege al Ministerului de Resbel penttu acest ctedit, vă aduceţi aminte că am zis d-lui general Flotescu: în ce poziţiune aţi pus această Cameră? Să vă acordăm acest credit? ştiţi strâmtorarea tezaurului; să vă refuzăm? este a vă lăsa mai cu seamă în ochii Kuropei să treceţi ca un guvern cu veleităţi belicoase şi turburătoare, în vteme ce noi Camera am privit lucrurile mai cu sânge rece, şi de aceea v-am refuzat ceterea. In faţa acestor împrejurări ne-am întrunit la Ministerul de Interne şi am discutat proiectul şi atunci am găsit, am născocit, pot zice, pe de o parte un mijloc ca să nu refuzăm cele trebuitoate atmatei, iar pe de alta să nu împovărăm budgetul, şi acel mijloc ştiţi că consista în combinaţiunea ce am făcut de a nu acorda în realitate decât un credit de 950 000 lei, iar penttu restul de
356
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
357
3 000 000 să autorizăm un simplu viriment, deoarece acei bani erau încă disponibili, din cauza necesităţii ce era de a se căuta o armă mai perfecţionată.
T. Maiorescu. Mulţumesc prinţului Dimitrie Ghica de explicaţiunile ce a binevoit a-mi da. Dar lucrul tot nu este pe deplin lămurit. Aceasta o ştim cu toţii, că în definitiv din dezbaterile acelui comitet de delegaţi a ieşit propunerea numai de 4 milioane, pe care le-am şi votat împreună cu Senatul. Dar printre părerile delegaţilor mi s-a afirmat că aceea a prinţului Ghica era de 4 şi jumătate milioane, adecă ceva mai urcată (pauză)... Fiindcă nu am favoarea de a primi un răspuns mai lămurit asupra acestui punct, mă mărginesc a zice în mod dubitativ, dacă ar fi fost 4 şi jumătate milioane care se propuneau atunci de prinţul Dimitrie Ghica, înţelegeţi că m-aş fi rugat să mi se explice nedomirirea, cum după rrei săptămâni veniţi şi refuzaţi cifra cea redusă de 4 milioane?
Viu acum la al doilea articol al proiectului minorităţii, şi pe acela să-1 studiem puţin împreună.
Minoritatea zice ca guvernul penttu exerciţiul 1876 să nu plătească decar în limitele împlinirilor, şi totodată să facă reducerile necesare în budgetul ce este votat de dv. pentru acest an.
D-lor, v-aţi dat bine seama d-voastră, ce însemnează o asemenea propunere? Şi aci mi-ar părea bine ca d. Boerescu, care este o autoritate în materie de constituţionalism, să-mi vie puţin în ajutot. Apoi Camera a votat budgetul pe 1 876, în care a înscris cheltuelele şi veniturile. Acum minoritatea cere ca guvernul fără d-voastră să facă din chelruelele votate, nu numai câteva, ci pană la 7-8 milioane teducere. Dar d-voastră ştiţi cât este de greu în Cameră de a face o reducere; iertaţi-mă să o spui, dar noi suntem cam aşa deputaţii. îmi aduc aminte de d. Cezianu adineoară când zicea: vorbe, vorbe, dar ne trebuie fapte!
Apoi la fapte, d-le Cezianu, la fapte! Când a venit acum două luni d. Lahovari, ministru de justiţie, şi v-a spus că sunt de prisos vreo patru membri la curţile de apel, d. Boerescu, partizanul d-voastră, zicea ba nu, sunt necesarii, şi au rămas! Când ziceam eu în legea învăţământului, că sunt de ptisos câteva catedre la facultatea de legi, a venit iar d. Boerescu şi alţii şi au zis: ba nu, sunt necesate, şi au rămas. A venit d. ministru Rosetti şi a zis: este de ptisos să se dea subvenţiunea oraşelor Bucureşti şi Iaşi; ba nu, este necesar ziceau dd. Ganea şi Mânu, şi a rămas. (Ilaritate.)
Voi numai să vă spui că a zice „ştetge" este uşot, dat a face este foarte greu. Ministerul acesta a venit cu oarecare ştergeri în budgetul rectificativ pe 1876, şi d-voastră în loc să primiţi aţi mai adăogat, şi budgetul din Cameră a ieşit ceva mai mate decât cum ieşise din mâna guvernului. (Dezaprobări.)
D. Ghica. A ieşit mai mic.
T. Maiorescu. Ba vă înşelaţi, mai mare cu o sumă neînsemnată, dar în fine mai mare. Nu înţeleg cum puteţi contesta asemenea lucruti autentice.
Aşadar când vine minoritatea şi zice guvernului: fă tu guvern reducerile necesare în budgetul votat, ce însemnează aceasta? însemnează oare că renunţă Camera la fundamentalul drept ce-1 ate orce Camera de a vota budgetul? Spuneţi dat că abdicaţi d-voastră de la Constituţiune? Abdicaţi de la dreptul de a vota budgetul şi-1 daţi în mâna guvernului?
Dar o să răspunză d. Boerescu poate: a! nu este o abdicare normală; noi care am făcur legea budgetară, tot noi venim şi facem lege, în care punem budgetul numai penttu acest singur an afară din lege şi dăm guvernului dreptul de a face reducerile ce le va ctede necesare.
B. Boerescu. Dacă mi-aţi da voie să vă răspunz.
T. Maiorescu. Vă rog.
358
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
359
V. Boerescu. Când aş zice una ca asta, aş face un ce absurd. Eu zic să se facă aceea ce a făcut ministerul Catargi în timp de cinci ani.
T. Maiorescu. Numai aceasta? Dat atunci de ce daţi un anume vot? Dacă guvernul Catargi a făcut timp de 5 ani de la sine reducerile posibile, credeaţi că mai ales într-un aşa de greu moment nu le va face?
D-lor, ce însemnează aceasta? Pe de o parte însemnează, cum zice d. Mânu, că ministerul, văzând că i se refuză mijloacele votate mai nainte, o să sttângă veniturile cu mai multă asprime şi o să împlinească, mai mult decât implinise pană acum.
Dar i s-a răspuns d-sale, că dacă era o imputare de făcut pentru slabele încasări, nu se putea adresa d-lui Strat, care este numai de trei săptămâni la minister, ci altui ministtu, amicului d-sale domnului George Cantacuzino, dar eu crez că s-a urmat cu încasările destul de bine.
G. Manu. Este solidaritate între miniştri.
T. Maiorescu. Este solidaritate?
Adică eu, care eram la culte, să fiu tesponsabil pentru detaiurile administrării finanţiare a amicului d-tale, d-lui Cantacuzino?
Fie şi aşa, căci eu cred că s-au făcut încasările pe cât se putea de bine întt-un an aşa de greu.
Dar este altă obiecţiune în contra d-lui Manu, ca să lămurim plângerile, ce se lovesc unele cu altele. Aţi auzit, cum se zicea din altă parte a opoziţiunii în Cameră: ţăranului i-a ajuns cuţitul la os, cum se zice. Execuţiuni, numai execuţiunii
Apoi dacă cu împlinirile aşa de slabe precum pretinde d. Manu, totuş strigaţi în contra execuţiunilor, credeţi, că dacă îi veţi mai lua ţăranului pană şi elementele de hrană, veţi înainta mult statul acesta? Credeţi, că aceasta ar fi un mijloc nemerit?
Faceţi economii, zice d. Boerescu. Economii s-au făcut de 5 milioane; prin budgetul rectificativ să se mai facă în limitele încasărilor? V-aţi dat seamă de aceasta? Eu mi-am dat seama şi am luat budgetul rectificat pe 1876 şi m-am întrebat: ce însemnează cererea susţinută de d. Dimitrie Ghica, de d. Cantacuzino şi d. Boerescu? Să vă spui ce însemnează: Dacă iai toate budgetele, găseşti mai întâi cheltuieli care sunt prevăzute de legi anume, cheltuieli pe care nu le puteţi atinge fără a schimba legea.
Găseşti apoi cheltuieli, care nu sunt prevăzute prin legi speciale, ci sunt numai înscrieri budgetare.
Insă din discuţiunea ce s-a urmat aţi aflat că pe anul 1875 a fost un deficit real de 5 milioane, anul fiind greu. Apoi pe
1876, ca în toţi anii, din suma votată se încasează pană la 1 ianuarie 1877 cu 17 milioane mai puţin, iar pană la 1 iulie
1877, când se tetmină exerciţiul anului 1876, când adecă nu se mai ordonanţează nici o plată din 1876, pană la acel 1 iulie 1877 se mai încasează 10 milioane, dar rămâne un deficit neîncasat din exerciţiu] anului 1876 de 7 milioane. Aşadar sunt autorizat a vă zice că veniturile, ce desigur vor rămâne neîncasate, vor fi penttu acest an 1876 de cel puţin 6 milioane, iar adăogând la aceasta ceea ce s-a întâmplat în 1874, diferenţa între evaluări şi constatări, această lipsă în împliniri se poate urca pană la 10 şi 12 milioane.
Luaţi acum budgetul pe 1876 şi veţi vedea că nu găsiţi decât cel mult 5 şi jumătate milioane, care nu sunt prevăzute prin anume legi şi pe care aveţi cel puţin dreptul formal de a le tăia. Tăindu-le însă aceste 5 şi jumătate, dezorganizaţi cu desăvârşire serviciile, aţi trebui d. e. să reduceţi peste jumătate şcoalele elementare, tăiaţi şcoalele normale, să nu daţi un ban pentru remontă, să împuţinaţi numărul sergenţilor şi siguranţa publică. Dar chiar aşa fiind, o repet, dezorganizând serviciile, nu ajungeţi decât la 5 şi jumătate milioane reducere; este cu neputinţă, şi tegret că s-a afumat contrarul în părerea unor
360
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
361
minorităţi aşa de autorizate, este cu neputinţă a se tăia 7, 8, 10 sau 12 milioane din budget, fără a ataca legi organice, ceea ce nu se poate.
Aş fi fericit ca d. Boerescu, care este înscris după mine, să-mi dea un răspuns lămurit la această obiecţiune a mea.
Aşadar încă o dată: eu am cetit budgetul pe 1876 şi susţin că este o imposibilitate ceea ce cereţi d-voastră, şi că prin urmare nu se poate privi decât ca un mijloc parlamentar de a pune pe guvern în neputinţă de a administra.
Vă rog să dovediţi contrarul, dacă puteţi. Sunt cifrele faţă!
Din toate aceste mă cted în drept a conchide că proiectul minorităţii este o eroare parlamentată.
Ştiţi pentru ce? Pentru că orice procedură parlamentară poate fi permisă, dar nu este permis în politică sănătoasă a întrebuinţa un mijloc, care, dacă l-ar întrebuinţa adversarii tăi în contră-ţi, te-ar pune în neputinţă de a guverna. Nu este permis să ataci un guvern astfel, încât, dacă tu, care ataci, ai fi acolo pe băncile ministeriale, ar trebui să renunţi la putete, pentru că nu te poţi susţine cu mijloacele ce ţi se propun. (Aplauze.)
Ce suntem noi? Suntem oameni, care întrebuinţăm fineţe spre a ne ascunde unii altora intenţiunile? Voim să răsturnăm un guvern acuzându-1 de nişte fapte, pe care, venind noi în locul lui, le-am face îndoit? Or voim să îndreptăm finanţele ţărei, rămâind a hotărî chestiunile ministeriale mai pe urmă, Ia rimpul lor?
Am terminat, d-lor deputaţi, ceea ce voiam să zic în contra unuia din cele două grupuri de adversari ai proiectului majorităţii şi, prin urmare, de adversari ai guvernului. Sunt acum dator a vorbi şi de celalt grup de adversari, dar o voi face foarte pe scurr, căci v-am obosit prea mult. Sunt însă silit să o fac şi nu pot lăsa pe guvern, pe Partidul Consetvator, din care am avut onoare a face parte, sub acuzarea ce i s-a adus de aceşti domni, că este guvernul impozitelor şi al risipirilor.
Cine sunt deputaţii din al doilea grup şi prin ce s-au deosebit ei în această lungă dezbatete? Deputaţii sunt d. Aristid Pascal, d. Meitani şi d. George Brătianu, şi ei formează acel grup neîmpăcat în contra guvernului, grupul care refuză acestui minister orce mijloace de a lichida situaţiunea momentană a finanţelor ţărei, sub cuvânt că nu are încredere în ministerul L. Catargi.
Este şi un semn extetior, care a deosebit acest teribil grup în mijlocul celorlalţi câţi au luat parte la dezbatete: pe când ceilalţi mulţi vorbeau ca nişte simpli muritori de pe băncile lor, cum venea rândul d-lui Pascal, îl vedeai mişcându-se printre noi şi urcându-se sus pe tfibună! Şi d. George Brătianu la rândul d-sale sus pe tribună! Şi d. Meitani sus pe tribună! (Aplauze, ilaritate.)
St. Cezianu. Dar nu au d-lor voie să vorbească de pe tribună?
7" Maiorescu. Ba din contra, aceasta este o deosebită favoare ce ni se face nouă, şi din parte-mi le sunt foatte recunoscător de solemnitatea cu care se îngrijesc de a ne rosti discursurile d-lot sus de pe tribună, penttu ca nici unul din gravele d-lot cuvinte să nu scape auzului nosttu. (Mate ilaritate.) lat daca vorbesc de aceşti importanţi d-ni de-abia la sfârşit, este numai fiindcă între noi sunt alţii ceva mai importanţi decât d-lor, ca de exemplu d. Dimitrie Ghica, d. Boerescu şi d. Cantacuzino. Sper că nu fac ceva rău dacă zic că faţă cu aceşti d-ni ceilalţi trei d-ni sunt ceva mai mici. (Ilaritate.)
Aceşti ttei d-ni mai mici dar sunt opozanţi sistematici; ne-au declarat-o înşii, ne-au declarat-o chiar cam des. Căci, vedeţi, asemenea declarări slăbesc uneori efectul atacurilor: aci este chiar punctul cel mai gteu pentru eficacitatea d-lor. Căci acum pattu săptămâni, d-lor au început a declara în public, totdeauna sus de pe tribună, că n-au încredere în guvern, zicând: retrage-te, d-le Catargi. Sunt acum de-abia două săptămâni, când aceiaşi d-ni au prezentat, tot sus de pe tribună,
362
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
363
o moţiune de blam şi au zis: rettage-te, d-le Catargi! Şi acum vin iarăşi şi zic: retrage-te, d-le Catargi. (Ilarirate.)
înţelegeţi că dacă asemenea cuvinte amabile se repetă prea des în aşa scurte intervaluri, ele slăbesc oarecum forţa argumentelor d-lor, aşa încât pentru noi poate că nu ar mai fi necesitate să vorbim serios de opoziţiunea acesror domni. (Mare ilaritate.)
Căci Cametă a votat încrederea în guvern cu atâta majoritate tocmai cu ocaziunea moţiunei de blam, ce se prezentase de d-lor acum două săptămâni; i-a votat asemenea încredere, când acum 8 zile s-a rettas d. Dimitrie Ghica de la preşedinta Adunării tocmai asupta acestot legi finanţiare, a votat încrederea prin nealegerea d-sale, ci prin alegerea d-lui Btăiloiu de preşedinte al Camerei, din cate alegere ministerul făcuse chestie de cabinet. Aşa fiind, această majoritate a Camerei după 8 zile nu se poate schimba. (Aplauze.)
Dacă dar totuş vă mai cer indulgenţa d-voastră şi vă mai răpesc 2-3 momente, o fac penttu următoarea cauză: dezbatetea finanţiară de astăzi va fi poate comentată şi reprodusă în străinătate. Căci este vorba de creditul ţărei şi va trebui poate pentru cele 42 milioane împrumut al liniei Ploieşti-Predeal să ne prezentăm pe pieţele străine, dacă nu vom găsi o combinaţie mai fericită, ca să ne procurăm banii aici în ţară. Ceea ce se zice în asemenea împrejurări de deputaţii ţărei, ate importanţa sa în străinătate. In străinătate nu ştiu oamenii cine sunt d-nii cu opoziţiunea sistematică şi ce greutate relativă au? Ce-o fi acest d. Meitani? Numele Pascal sună frumos la urechia franceză (ilaritate), iar cât pentru d. Brătianu, este un celebru Brătianu, cunoscut în străinătate, şi acolo poate nu se ştie, ce deosebire mare esre uneori între numele de botez şi că nu e indiferent la noi, dacă se numeşte cineva Geotge sau loan. (Mare ilaritate.) Aşadat se poate ca în sttăinătate aceste cuvinte să aibă mai mult efect decât între
noi. De aceea cred că un membru din maioritare este daror să susţină opiniunea contrară, dacă o crede mai întemeiată.
G. Meitani. Vă rog, să nu mă susţineţi pe mine.
Maiorescu. Singurul omagiu ce vă pot face, este de a mă încerca să susţin opiniunea contrară.
„Ministeml acesta a înecat ţara în datorii", a zis d. Pascal, „şi după acestea a venit cu noi cereri. Aţi înecat ţara în impozite şi veniţi cu altele! Aţi ruinat puterea finanţiară a ţărei". Şi d. Pascal ca d. Pascal, dar ce este mai grav, este că am văzut în jurnalul Românulde ieri citate cam aceleaşi cuvinte şi atribuire principelui Dimitrie Ghica cu ocaziunea demisiunii d-sale. N-am fost la acea şedinţă, însă sunt convins că d-sa n-a putut să pronunţe aceste cuvinte de ruină, de înecare în darorii şi altele reproduse în Românul. D-sa, preşedintele de cinci ani al acestui parlament, care împreună cu guvernul a făcut toate legile finanţiare, încă o dată nu cred să le fi zis, dar acele cuvinte stau acolo.
Dimitrie Ghica. Am spus eu cuvintele acestea?
Maiorescu. Tocmai aceasta o cred, că nu le-aţi sptts.
Dar asemenea vorbe s-au zis de d. Pascal şi Bfătianu şi se repetă şi de alţii în ţară. De aceea este bine a lămuri încă o dată chestiunea.
în ziua când a venit maioritatea Partidului Conservator în Cameră şi d. Lascar Catatgi la minister, sunt acum 5 ani, a găsit situaţiunea astfel: drumul de fier Strousberg contractat pentru 240 000 000 şi prin urmare înscrişi în budget 18 milioane pe fiecare an ce trebuia să plătim d-lot de la Berlin pentru el. A găsit asemenea o datorie flotantă, care a trebuit să o soldeze cu împrumutul domenial de 78 milioane, penttu care s-a înscris iarăş în budget dobândă şi amortizare de 8 milioane pe fiecare an; aceste chiat în ziua intrării d-lui Lascar Catargi la minister şi a venirii majorităţii conservatoare în Cameră. Cum vedeţi, numai aceste 2 sume înscrise pe fiecare an în budget fac împreună 26 milioane franci pe an. Eu nu examinez acum, dacă aceşti bani s-au cerut pentru lucrări
366
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
367
D. preşedinte al consiliului. 34 milioane erau anuităţi de plătit şi 22 milioane noile dări.
T. Maiorescu. Aşa este în adevăr. Prin urmare, acest guvern şi această Cameră, aflându-se atunci în faţa unei situaţiuni atât de încurcate, nu putea decât să avizeze la resurse nouă pentru ca să plătească situaţiunea moştenită de la alţii. De ce dar spuneţi că acest guvern a înecat ţara în datorii? Aceasta nu este adevărat, nu este adevărat, şi încă o dată: nu este adevărar! (Aplauze.)
Guvernul acesta a fost nevoit să plătească anuităţile şi datoriile conttactate de predecesorii săi; şi acesta este rolul care face onoare Partidului Conservator în România.
Acum dacă guvernul actual se află în faţa unei nouă greutăţi finanţiare, voiţi să-i faceţi o imputare? Dar el chiar cu nouele impozite ar fi trebuit să aibă încă pe fiecare an un deficit de 12 milioane, deosebirea înrre sarcina moştenită de 34 milioane şi resursele create numai de 22 milioane. Dacă deficitul anilot trecuţi a fost mai mic, este meritul unei administfăfi mai bune şi al stabilităţii. Şi în ceea ce priveşte jena momentană, ea este în mare parte vina împrejurărilor, este vina că anul 1875 a fost rău, că nu s-au putut încasa veniturile prevăzute prin budget. Cu atât mai bine face un ministru de finanţe leal, care vine şi vă spune că, având în vedere dificultăţile întâmpinate în anii din urmă şi mai cu seamă în 1875, nu crede că venitul normal al statului putem să-1 evaluăm la 96 milioane cât e înscris în budget, după exemplul anului 1873, şi în consecvenţă vă propune reducerea lor la mai puţin pentru a produce o reală echilibrare în viitor.
Acum, d-lor, d-voastră maioritatea, cate susţineţi acest guvern, vă rog să nu uitaţi că votul ce-1 veţi da nu se mărgineşte numai la chestiunea de faţă. Negreşit, orce deputat înlăuntru unui partid are libertate de a vota cum va voi; însă, d-lor, nu uitaţi că un partid trebuie să fie disciplinat, şi un partid disciplinat înseamnă tocmai că, atunci când are să dea
un vot, se întreabă mai întâi ce efect va avea acel vot în privinţa intereselor generale ale ţării şi ale partidului, nu numai în privinţa unui obiect individual. Astfel se poate întâmpla ca unii \ din noi să aibă păreri deosebite în privinţa utilităţii vreunui ; proiect şi totuş în interesul general al maiorităţii, care astăzi i este şi al ţărei, să voteze într-un singur mod disciplinat. 1 Nu uitaţi că votând părerea minorităţii, faceţi situaţiunea
guvernului imposibilă, şi făcându-i-o imposibilă, îl răsturnaţi. Ei bine, o dată răsturnat guvernul d-lui L. Catargi, cine credeţi, că ar fi mai mult în interesul ţărei să vie la guvern, dacă va avea încrederea Măriei Sale Domnului? Va veni guvernul răsturnătot, al căruia oraror principal e d. Boerescu? Dacă sunreţi convinşi că d. Boerescu şi ceilalţi, cu care lucrează împreună, sunt mai economi decât d. Strat, atunci votaţi 1 opiniunea minorităţii. Dat poate aceştia nu vor veni la
putere. Ia să facem conjecturi mai departe, căci cunoaştem toţi ţara şi elementele ei de guvern, şi la asemenea voturi importante e bine să ptevedem toate posibilităţile.
Se poate ca Domnitorul să se adreseze la un alt gtup i reprezentat în Senat prin d. Bozianu. Apoi nu uitaţi d-lor, că
l        la ocaziunea discuţiunii la adresa Tronului, raportorul d.
Turnescu a voir să accentueze numai economiile televate în î Mesagiul Domnesc. Atunci d. Bozianu s-a sculat, a combătut
l pe d. Tutnescu şi a introdus un amendament, prin care se cere
: completatea mijloacelor de apărare, adecă în realitate o
întindere a cheltuelelor militate. Ei bine, dacă Partidul Conservator crede că mai este astăzi în interesul ţărei ca acel grup să vie la putere, voteze în contra guvernului actual. Sau d-lor, dacă, în fine, nu va veni nici unul din aceste grupuri, este permis în ipotezele noastte să gândim că va veni poate d. Brătianu.
Voci. Care Brătianu?
T. Maiorescu. D. loan Brătianu, se înţelege. (Ilaritate.)
368
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
369
Crede Partidul Conservator că este în interesul său şi în interesul ţărei să vie la putere în circumstanţele actuale un partid, care cu atâta nedrept s-a declarat contra legalităţii acestei Camere şi acestui guvern? Care fiind în minoritate, nu a avut prudenţa de a respecta forma constituţională, la care ar trebui să se deprinză o dată această ţară, fiindcă nu are alta?
Eu cred, d-lor, că în toate aceste trei cazuri e de datoria şi de onoarea Partidului Conservator a menţine guvernul actual, a-i acorda mijloacele, cu care să facă faţă trebuinţelor momentului.
Ceea ce mă întăreşte în această propunere este poziţiunea în care s-a pus guvernul însuş prin declarările sale, adecă necesitatea în care se află de a veni la toamnă cu toate acele legi organice reformatoare, care să ne pună în stare a reduce cheltuelele statului, a face o administraţiune mai modestă, după puterile noastre, şi a avea un budget echilibrat în realitate şi cu toată prudenţa. Dacă este aceasta noua direcţiune, apoi o primesc din toată inima. (Aplauze prelungite.)
In sfârşit, după 6 zile de dezbateri aprinse, Camera respinge propunerea opoziţiunii şi primeşte proiectele majorităţii delegaţilor, la care consimţise guvernul, cu 78 de voturi contra a 32.
Când vin însă proiectele la Senat, urgenţa cerută de ministrul de finanţe pentru discutarea lor se respinge cu 29 voturi contra a 25. în urma acestui vot, guvernul dizolvă Senatul şi închide sesiunea Camerei (3 martie 1876).
Noi credem că dizolvarea Senatului se făcea mai cotect la 30 ianuarie, asupra votului de blam în contra ministrului şcoalelor (vezi mai sus discursul 30 cu nota sa finală). Căci Senatul îşi dase votul în contra ministrului anume penttu faptul desfiinţării unei catedre prin budget; însă această desfiinţare propusă de ministru fusese aprobată de matea majoritate a Camerei, după o
lungă discuţie asupra dreptului budgetar al Camerei faţă cu legea insttucţiunii publice. Prin urmare Senatul, în a cărui competenţă nici nu intră budgetul, se pusese în conflict cu un vot budgetar al Camerei. Blamul dat ministrului s-a rezolvit uşor prin demisia acestuia; dar cum remânea cu blamul dat Camerei?
Dinaintea unui asemenea conflict inadmisibil, sau trebuia să se tetragă ministerul. L. Catargi şi să se formeze un alt minister, cate - întemeiat pe majoritatea Senatului - să dizolve Cametă; sau dacă la 30 ianuarie s-a reconstituit cabinetul tot sub prezidenţa d-lui L. Catargi - întemeiat pe majoritatea Cametei şi având ca ministru al şcoalelor pe d. Carp, identic în direcţie cu predecesorul său - trebuia dizolvat Senatul în aceeaş zi. Faţă de Cameră Cabinetul era în regulă, de aceea s-au şi respins în Cameră toate moţiunile de neîncredere; însă faţă de Senat Cabinetul nu era în regulă, de aceea s-a şi primit în Senat după de-abia patru săptămâni a doua expresie de neînctedete, ptin respingerea urgenţei. Şi acum ministerul tot s-a văzut silit să dizolve Senatul; numai că, în loc să-1 fi dizolvat asupta unui exces de putete al Senatului şi a unei chestii de instrucţie publică, ceea ce ar fi dat guvernului o mai bună platformă electorală, 1-a dizolvat asupra unei chestii finanţiare şi a unei cereri de împrumut, cea mai nefavorabilă situaţie pentru alegeri.
Orcum ar fi, dizolvarea unuia din Corpurile legiuitoare şi provocarea manifestaţii colegiilor electorale erau bine-venite. Membrii coaliţiei (sau mai exact: conspiraţiei) de la Mazar-Paşa, despre care vom vorbi ceva mai pe larg în volumul următor, pătăsiseră ostentativ Parlamentul şi începusetă o agitaţie nesănătoasă atât în ţară, cât şi în străinătate. Era dar cuminte să li se dea prilejul de a reintra în legalitate ptin participarea la alegeri.
Alegerea pentru Senat s-a săvârşit în ultimele zile din martie 1876. Pe atunci colegiile I erau ceva mai
TITU MAIORESCU
independente; nu se făcuse încă revizuirea pretinsă „liberală" a Constituţiunii. Membrii mai importanţi ai coaliţiei, C. A. Rosetti, fraţii Brătianu, Kogălniceanu, Manolache Kostaki, D. A. Sturdza, au fost ptetutindeni aleşi.
Lămutindu-se astfel situaţia politică, ministetul Lascar Catargi demisionează la 4 aprilie 1876.
8 ■
i
DISCURSURI PARLAMENTARE
cu
PRIVIRI ASUPRA DEZVOLTĂRII POLITICE | A ROMÂNIEI
SUB
■ DOMNIA LUI CAROL I
VOLUMUL II (1876-1881)
[INTRODUCERE ISTORICĂ]
III
CĂDEREA ŞI DAREA ÎN JUDECATĂ A MINISTERULUI LASCAR CATARGI LA 1876
In ultimele pagine ale volumului precedent s-a arătat, sub, ce împrejurări d. L. Catargi a fost adus la dizolvarea Senatului şi la alegerile din martie 1876, în urma cărora a rrebuit să se retragă de la guvern.
A fost căderea ministerului conservator justificată şi spre folosul ţărei în acel moment?
Noi credem că da.
A provenit ea din acţiunea opoziţiei crescânde în parlament şi a opoziţiei coalizate în afară de parlament? Noi ctedem că nu.
Cercetarea adevăratelor cauze ale acestei schimbări de guvern se impune oricui vrea să-şi dea seama de mersul politicei noastre contimporane.
Ministerul de la 11 mame 1871, în guvernarea sa de 5 ani, îşi îndeplinise cu succes prima misiune de a menţine ordinea monarhică şi de a inaugura epoca unei srabilităţi relative în afacerile publice. La meritele relevate mai nainte (voi. I, pag. 36-38) se adaogă crearea şi sporirea veniturilor din monopolul
374
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
375
tutunurilor, din licenţe şi din timbre spre a răspunde trebuinţelor militare şi întinderii căilor ferate, precum şi importanta Introducere a rentei române pe pieţele occidentale - semnul creditului nostru în afară. Această bună politică financiară este opera lui P. Mavrogeni. (Emisiunea efectivă a primei rente de 29 milioane se face însă în aprilie 1875 de succesorul său d. G. Gr. Cantacuzin. Vezi voi. I, pag. 541
Nu mai puţin efectiva juncţionare a drumului de fier la Vârciorova şi pregătirea juncţionării la Predeal dovedesc energia cu care ministerul L. Catargi ştia să mai susţie avântul economic al ţării. Ce e drept, concesia dată lui Crawley în 1875 pentru linia Ploieşti-Predeal a aruncat o pată asupra majorităţii conservatoare, înjghebate atunci sub conducerea lui Vasile Alecsandri, şi a format trista paralelă a concesiei Sttousbetg dată la 1868 de majotitatea liberală în urma aceloraş manopere condamnabile. Dar cel puţin la 1875 ministerul s-a împotrivit cât a putut în contra lui Crawley şi a majorităţii sale, şi din chiar sânul Partidului Conservator s-a format sub conducerea d-lui P. Carp opoziţia celor 44 deputaţi în contra acestui soi de concesii: vorba de Sultan-Mezat, cu care au fost stigmatizate în şedinţa de la 21 iunie 1875, e a d-lui loan Lahovari. De atunci încoace s-a şi părăsit sistemul întreprinderilor concesionate direct de parlament.
La activul ministerului L. Catargi (mărginindu-ne în politica lui generală şi fără a intra în resorturile speciale, unde
1 Menţionatele impozite indirecte sunt de mult obişnuite în alte state. Meritul regimului conservator stă în curajul de a le fi introdus în contra curentului de impopularitate, creat prin agitarea opoziţiei liberale, care promitea alegătorilor abrogarea lor şi acuza monopolul tutunurilor chiar de violarea art. 12 din Constituţiune, confundându-1 cu monopolul de clasă socială. Se înţelege că după venirea liberalilor la guvern nu a mai fost vorbă de abrogare; din contră, toată administrarea de aproape 12 ani a ministerului Brătianu, în ceea ce priveşte finanţele, s-a întemeiat mai ales pe creşterea succesivă a acelor venituri ale statului.
s-au făcut unele îmbunătăţiri durabile) se cuvine să mai adăogăm convenţia comercială cu Austro-Ungaria, negociată sub ministetul de externe al Iui B. Boerescu si semnată la>%, iunie 1875 de G. Costaforu, agentul diplomatic la Viena, şi de contele Andrassy, ministtul de externe al Austro-Ungariei. Or care ar fi fost valoarea economică a acestei convenţii, de altminteri limitată la 10 ani şi denunţată înăuntrul acestui tetmin, valoarea ei politică a fost din cele mai semnificative. Pentru a o înţelege, trebuie să ne aducem aminte că în chiar firmanul pentru învestituta principelui Carol din 23 oct. 1866 înalta Poattă pune anume condiţia ca statul nostru să nu încheie nici o convenţie directă cu vreo putere străină, şi că prin art. 7 şi 19 ale tractatului de comerţ din Constantinopol de la 3 februarie 1862 Turcia stipulase un drept vamal de 8% ad valorem de la toate articolele importate „în Principatele Unite Moldova şi Valahia", dispunând astfel de noi fără a ne întreba. Iar acum o mare putete occidentală, sub inspirarea unui adevărat om de stat, tecunoştea în mod ostentativ emanciparea economică a României de sub suzeranitatea Porţii şi prevestea recunoaşterea deplinei independenţe.
Faţă cu un asemenea pas făcut întru realizarea ultimei aspitări naţionale din programul divanului ad-hoc, împotrivirea opoziţiei coalizate şi demisionarea din Cameră a membrilor ei (M. Kostaki, Kogălniceanu, I. Brătianu, Vernescu, A. G. Golescu, Chiţu, Stolojian, Candiano-Popescu, Fusea şi Furculescu), Ia 30 iunie 1875, nu a putut însemna nimic, precum nimic nu au însemnat nici violentele expresii ale ziarului Românul ăm aceeaş zi („30 Cireşar-12 Cuptor"): „Ieri 29 iunie s-a înfipt cuţitul pană la mâner în pântecele României: cornul ei palpitând încă fu îmbrâncit la picioarele contelui Andtăssy. Contele Andtăssy este domn, suveran absolut al robitei Românii"1.
1 Şi acest număr al Românului este încadrat în negru, ca şi numărul de la 17 fevruarie 1871 când cu intrarea armatei germane în Paris (voi. I, pag, 32); amândouă datele se cuvine in adevăr să poarte doliul vechiului organ liberal ca semn a două mari erori politice ale partidului său.
376
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
377
După menţionatele merite ale cabinetului L. Catargi, părăsirea lui succesivă din partea unot foşti aderenţi pe motive nevalabile1 nu 1-a putut zdruncina. Ieşirea lui Manolache Kostaki din minister şi trecerea sa la liberali, fiindcă nu se primise ideea unui credit fonciar cu capitalişti stfăini, a fâmas în defavoarea demisionarului şi nu a ministetului. Atacul generalului Tell în contra d-lui Lascar Catargi pentru chestia Mavrogeni când cu procesul Offenheim s-a resfrânt asemenea asupra celui ce a atacat. Demisia lui Mavrogeni a slăbit - ce e drept - cabinetul în acţiunea sa de guvetn, dar Mavrogeni, consecvent în politică cum era, orcâte motive legitime de nemulţumire personală ar fi avut, a rămas un susţiitor credincios al ministerului pană la sfârşit. Nici trecerea în opoziţie a lui B. Boetescu nu putea fî o zdruncinare penttu guvern. Boerescu, pricepând foarte isteţ noua situaţie economică, ptectim stăfuise la înfiinţarea legii creditelor fonciare, îşi îndreptase acum activitatea şi spre alte întreprinderi (societatea de asigurare „Dacia") şi tindea să creeze „Banca de Bucureşti", din al cărei comitet dirigent voia să facă parte ca membru fundator împreună cu d. G. Cr. Cantacuzino, pe când amândoi erau încă miniştri. In contra acestei participaţi incompatibile s-au opus ceilalţi colegi din minister. D. Cantacuzin a avut atunci tactul de a părăsi banca de comerţ şi nu banca ministerială; dar B. Boerescu, în congediu la Paris, şi-a dat asupra acestui incident demisia din minister, iar decretul pentru funcţionarea „Băncei de Bucureşti" cu membrii fundatori principele Dimitrie Ghica, B. Boerescu, Ştefan Ioanid, Salomon Ascher etc, s-a publicat în Monitorul de la 25 noemvrie 1875. Fireşre că asa ceva nu putea să fie în defavoarea unui guvetn. Cu atât mai puţin îl puteau slăbi atacurile unor deputaţi, ca dd. Aristid Pascal, Meitani, G. Brătianu, Gr. Ventura, care nu aveau nici o
1 Vezi voi. I, pag. 186, 256, 568 (ed. n. - p. 125, 167, 364-365).
greutate. Şi dovadă pentru cele zise mai sus este că după demisionarea pro forma a cabinetului Catargi la 29 ianuarie 1876, în urma votului de blam în contra ministîului şcoalelor, „Beizadea" Dimitrie Ghica, prezidentul Camerei, nu a fost în stare să formeze un cabinet cu B. Boerescu, mai ales din pricina refuzului lui Mavrogeni de a participa, şi tot d. Lascar Catargi a mai continuat vro două luni. Iar când au trecut şi Beizadea Dimitrie Ghica şi d. G. Gr. Cantacuzin în opoziţie, fapta lot a fost numai semnul exterior că guvernul era ca şi căzut - din alte cauze, a căror cercetare rămâne să o facem îndată ce ne vom fi dat seamă de acţiunea opoziţiei extra-parlamentare.
Opoziţia extra-parlamentară, numită coaliţia „de la Mazar-Paşa", după locul unde se aduna (o casă din strada Biserica Ieni, pe atunci a englezului Lakeman, fost în serviciul turcesc sub numele de Mazar-Paşa şi căsătorit cu o româncă), se compunea în 1875-76 din C. A. Rosetti, M. Kogălniceanu, fraţii Brătianu, Man. Kostaki, I. Ghica, D. A. Sturdza, G. Vernescu, colonel Lecca, colonel Dabija, P. Grădişteanu, G. Mârzescu, E. Stătescu, I. Câmpineanu, A. Candiano-Popescu etc, etc.
Toate manifestările ei politice, întru cât nu s-au sfiit a se arăta în public, n-au avut vreo însemnătate reală. Plângerile în contra pretiuselof violări de Constituţiune şi în contra falsificării alegerilor erau încă de pe atunci armele tocite ele orcării opoziţii bogate în dorinţe şi sărace în idei. Combaterea convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria nu avea mai multă valoare, şi agitatea nechibzuită în contra a chiar promulgării convenţiei votate de Corpurile legiuitoare din amândouă statele s-a răzbunat îndată prin faptul că membrii coaliţiei ajunşi la guvern au promulgat-o ei înşii. Demisionarea colectivă din parlament a fost şi de astă dată, ca totdeauna, o greşala de procedare politică şi s-a răzbunat şi ea prin faptul că aceiaşi membri ai coaliţiei s-au văzut siliţi de împrejurări
378
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
379
să ia parte la alegerile din martie 1876 sub acelaş guvern şi să reintre în legalitatea constituţională.
Dar ieşirea din parlament eta poate numai simptomul exterior al unei alte acţiuni, care trebuia să rămâie mai secretă şi care schimba coaliţia de la Mazar-Paşa în conspiraţie. Acţiunea aceasta avea de scop răsturnarea principelui Carol şi înlocuirea sa printr-un domnitor indigen. Se pare chiar că bietul colonel Dabija era designatul succesor şi că d. Dimitrie A. Sturdza, prin anticipaţie, se şi purta înaintea lui ca un supus înaintea Suveranului1.
Rolul de a face plauzibilă această tendenţa prin publicitatea din ţară şi din Austria (căci în Germania ar fi fost în zadar şi în Franţa nu mai avea pe atunci importanţă, deşi se strecurau şi acolo articole antidinastice prin tablettes d'un spectateur şi prin alte ziare) şi l-au luat d-nii Dimitrie A. Stutdza şi Gheorghe Mârzescu, alături cu ziarele Românul, Alegătond Liber, Ghimpele etc. lat rolul declarărilor „sincere" pare a-1 fi avut loan Câmpineanu, care înrr-o şedinţă a Camerei (vezi şi voi. I, pag. 39; ed. n. - p. ) rostise cunoscutele cuvinte: „între Ţaţă şi Tron este un abis"2.
D. Sturdza scria în Politik de la Praga, organul important al feudalilor din Bohemia, sub pseudonimul Erdmann von Hahn, îşi traducea cele scrise acolo şi le republica prin Românul (8 şi 9 octombre 1875), le scotea apoi în broşură sub titlul Germania, România şi Principele CaroI.de Hohenzollern. Aicea zicea întte altele:
1 în casa colonelului Nicolae Iamandi la Iaşi, în prezenţa a vro 20 de coalizaţi, îl întitula cu „Măria Ta".
' Abisul lui Câmpineanu a fost destul de mic pentru a se acoperi cu cel dintâi portofoliu ministerial, atribuit d-sale la 27 ianuarie 1877. In sensul notelor din voi. I, pag. 9.21 şi 25 (ed. n. - p. 8, 16, 19 ) se cuvine să adăogâm că de atunci loan Câmpineanu şi-a schimbat simţimintele şi a fost pană la sfârşitul vieţei sale cel mai dinastic ministru, primar al Capitalei şi guvernator al Băncii Naţionale.
Un exemplu analog ni-1 va da mai târziu Nicolae Blaremberg.
„Când Principele Carol de Hohenzollern se urcă pe tronul României, orcine era convins că de aci înainte va prinde rădăcini în ţară cultura germană, sinceritatea germană şi simţul german pentru datoria, ştiinţa şi atta germană... Orcine va observa cu inteligenţă cele ce se „petrec în România, trebuie să mărturisească că din acele speranţe nici măcar una nu s-a împlinit şi că influenţa germană asupra poporului român s-a nimicit cu desăvârşire".
Fireşte, în Austria de atunci d. Sturdza trebuia să bată în struna germană pentru a ataca pe principele Carol, pe când în ţară Românul (26 noemvrie 1875) îl ataca ptin acuzarea că îmbrânceşte România „în prada lacomului vultur german" -două linii diferite, convetgente spre acelaş scop.
Şi d-nul Sturdza continua:
„De s-ar imputa românilor cât de mult pe drept sau nedrept, ttebuie să li se recunoască că nu ei singuri sunt vinovaţi de trista lor situatiune, ci că mai mult sunt responsabile relele apucături ale principelui Carol în prima linie".
Şi apoi vorbeşte e teaoa admintsttare a finanţelor de la 1871 încoace, de menţinerea la guvern a ministerului Lascar Catargi cu ajutorul oamenilor „celor mai necinstiţi şi mai pătaţi", deşi „Principele Carol ar putea găsi în România bărbaţi, a căror onestitate şi spirit de dreptate etc", şi menţionează îndeosebi cu laudă pe ministtu! de finanţe de la sfârşitul anului 1870, care era însuş d. Dimitrie A. Sturdza în cabinetul Ion Ghica. Apoi impută Domnitorului de a se fi înconjurat de o „camarilă nedemnă" şi sfârşeşte prin a declara: „Aşadar românii n-au găsit în Principele de Hohenzollern pe omul ce căutau"1.
1 în contra d-lui Sturdza-Erdmann von Hahn au apărut atunci paginele intitulate Asupra broşurii Germania, România şi Principele Carol de Hohenzollern (Iaşi, ] 875), scrise de autorul publicării de Iată.
380
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
381
Paralel cu d. Sturdza în atacul contra Domnitorului şi conrra „oamenilor necinstiţi şi pătaţi", scria d. Mârzescu pentru ţară cele 42 de pagine ale broşurei sale Spionul prusian sau Principele Carol de Hohenzollern, domn al României. Cruţăm pe ceritori cu extrase din aceasta broşură; titlul ei o caracterizează îndestul1.
Alături cu broşurile de calibru mai gros agitau în ţară micile articole din ziarele partidului. Românul combătea orce încercare de a regula chestia din nou pendentă a căilor ferate Strousberg, şi pe de altă parte, prevăzând izbucnirea crizei orientale, reproducea şi scria (2 şi 15 noemvrie 1875):
„In Europa nu mai este un secret pentru nimeni că principele Carol are veleităţi de glotie militată, de mărire politică, şi în aceste veleităţi Basarabia ar fi sacrificată în schimbul altor preţioase avantagii... Se înţelege ce „sorginte de leatdicare ni s-a redat prin Basarabia, ce bine imens este pentru noi această Basarabie. Basarabia
1 Fără temei s-a atribuit d-lui Dimitrie A. Sturdza paternitatea Spionului Prusian. Pe coperta roşie a broşurei figurează ca autor pseudonimul „Iordache Vulpescu". Inspirată de atmosfera de la Mazar-Paşa, scrisă în întregul ei de d. Mârzescu, broşura a fost adusă cu precauţiune în Bucureşti şi de aici pretutindeni împrăştiată, mai ales prin activitatea, întru toate neobosită, a d-lui Dimitrie A. Sturdza. - Deci paternitate nu, însă connivenţă da.
In sensul notei de la pag. 9 (ed. n. - p. 8) suntem datori să menţionăm că acelaşi d. Dimitrie A. Sturdza, mai ales de la reintrarea sa în ministerul I. Brătianu la noemvrie 1878, s-a distins prin dinasticismul său manifestant, s-a folosit şi se foloseşte de orce ocazie, la minister şi la Academie, spre a-şi arăta veneraţiunea pentru regele Carol şi regina Elisabeta Carmen-Sylva, şi - având fericita însuşire de a uita trecutul -declară în parlament: „Dinasticismul meu e foarte solid, dinasticismul meu este ca religiunea mea şi nu-mi este ruşine nici de Christos, nici de dinasticismul meu" (şedinţa Camerei din 30 noemvrie 1887).
Pe o treaptă mai jos şi d Mârzescu, astăzi ministru (martie 1897), a devenit credinciosul supus al regelui Carol, pe care îl recunoaşte acum ca pe cel mai înţelept domnitor al Europei.
este cheia propăşirii şi puterii României. Ce este aspitaţiunea de a ne emancipa de datul anual ce facem Tutciei; ce sunt vanitoasele preocupări ca şeful statului român să se întituleze prin imitaţiune I       străină Majestatea Sa Regele în loc de a-1 numi pe româneşte Măria I       Sa Vodă; ce sunt acestea! Deşertăciune - pe lângă măreaţa aspiraţiune
f        de a păstra Basarabia!".
I
{ Şi la 10 ian. 1876, vorbind de-a dreptul de schimbul
f Basarabiei pentru Dobrogea cu Constanţa - port la Marea :        Neagă, zice că dacă ar primi principele Carol aceasta, el „at
subscrie propria sa detronare".
Iar Alegătorul Liber, noul organ inspirat de liberali ca d-nii
E. Stătescu, M. Pherekide, I. Câmpineanu, scria (23 şi 27 fevr. i 1876):
„De la 1870 mai ales nu este demers în întru şi chiar în afară, care să nu se fi făcut spre a aduce de nu resturnarea, cel puţin prefacerea Constituţiunii, cerută chiar sub ameninţare de abdicare... Vina oposiţii, vina ţării este dar, dacă lupta din antiministerială se preface din zi în zi mai mult în luptă antidinastică?"
ţ Şi penttu cei mai de rând o foaie zisă umoristică, Ghimpele,
sub redacţia lui Orăşeanu şi cu colaborarea vremelnică a d-lui G. Dem. Teodorescu, publica poezii de batjocută în contra dinastiei şi da ilustraţii ca cea din numărul de la 9 noemvrie 1875, unde se insulta viaţa privată a Domnitorului1.
Din cele arătate mai sus se înţelege pe deplin program ui poliric al partidului liberal, coalizat la Mazar-Paşa cu alte elemente.
Primul punct al programului era aşadar răsturnarea principelui Carol şi înlocuirea sa cu un domn indigen, adecă iarăş surparea unuia din fundamentele politicei naţionale hărăzite de la divanurile ad-hoc.
1 Orăşeanu a primit şi purtat mai pe urmă Medalia Bene-Merenti, dată lui din iniţiativa Principelui. Iar d. G. Dem. Teodorescu este astăzi directorul „Fundaţiunii Universitare" a Regelui Carol 1.
382
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
383
Dar dacă ideea acestei răsturnări era absurdă la august 1870 când cu revolta de la Ploieşti, şi la martie 1871 când cu mişcatea de la sala Slătineanu, ea era şi mai absurdă, era politiceşte imposibilă în iarna 1875-1876. După dovada de stabilitate dată în ţară prin guvernul conservator de 5 ani, iar în privinţa situaţiei externe după înţelegerea dintre Rusia, Germania şi Austria (Drei-Kaiserbund) asupra chestiei orientale faţă cu revolta Bosniei şi Herzegovinei din vara anului 1875, soarta României era identificată cu domnia lui Carol I. Nici un om cu minte nu putea avea îndoială asupra acestui punct, şi de altminteri, în urma unei călătorii de informaţii a lui M. Kogălniceanu prin străinătate, însuşi capii coaliţiei de la Mazar-Paşa părăsiseră orce asemenea gând, şi d-nii Dimitrie A. Sturdza şi Gheorghe Mârzescu cu broşurele d-lor, precum şi cei ce mai scriau articole antidinastice prin ziarele menţionate, erau întrebuinţaţi numai ca nişte sperietori lipsiţi de conştiinţa scopului utmărit de adevătaţii conducători. De aceea coaliţia şi-a luat drept şef în acel moment pe Manolache Kostaki, semnul şi garanţia atitudinii schimbate, prin mijlocul căruia putea să ajungă la guvern.
Celelalte puncte din manifestările opoziţiei de la Mazar-Paşa erau tot aşa de puţin valabile. Şi combatetea promulgării convenţiei comerciale cu Austria, şi împotrivirea la noua soluţiune a chestiei drumurilor de fler, şi opunerea la ideea generală a unei revizuiri a Constituţiunii, şi repudiarea gloriei militare şi a Regatului pentru risicul de a pierde Basarabia... toate aceste idei, denunţate de coalizaţii de la Mazar-Paşa încă în primăvara anului 1876 ca trădare naţională, au fost realizate sub însuş Partidul Naţional-Liberal după ce a ajuns la guvern.
Este dar vederat că nu prin acea acţiune a opoziţiei din iarna 1875-1876 a putut să cadă ministerul Lascar Catargi. Un guvern cade de regulă prin propriile sale greşeli, dar nu prin greşelile adversarilor. Acţiunea opoziţiei în genere, necum acţiunea rătăcită a coaliţiei de la Mazar-Paşa cu toate atticolele
din ziare, cu toată violenţa expresiilor, cu toate neadevărurile răspândite, cu toate înttunirile zgomotoase, nu ajunge la nici un tezultat practic, câtă vreme guvernul nu comite însuş eroii sau nu dovedeşte însuş insuficienţă în chestiile mai importante ale politicei momentului.
Revenind acum la adevărata cauză a căderii ministerului Carargi în aprilie 1876, vom şti după cele zise mai sus că avem să o căutăm în vreo insuficienţă sau în vreo eroare a lui în privinţa unor chestii de însemnătate, a căror rezolvire era neapărat cerută de situaţia politică de atunci.
Aceste chestii erau două:
Era mai întâi noua complicaţie a vechei gteutăţi cu drumul de fier Roman-Verciorova. După insolvabilitatea concesionatului Strousberg, administtarea marei întreprinderi trecuse asupra societăţii acţionarilor din Betlin reprezentată mai ales ptin Bleichroeder şi Hansemann. Pentru terminarea construcţiilor şi darea înttegei linii în circulare (ianuarie 1875), societatea era silită să facă un nou împrumut de 78 milioane franci, şi spre garantatea obligaţiilor cu prioritate voia să obţie dreptul de inscripţie hipotecară asupra liniei. Acest drept nu i se putea concede, cu toată stăruinţa consiliarului intim Reinhard trimis la Bucureşti. Din partea guvernului nostru s-a dus la Betlin ministtul lucrărilor publice, d. Teodor Rosetti, pentru a discuta alte soluţiuni, precum şi modalităţile tăscumpârării cel puţin parţiale a liniei ferate (a trunchiului Roman-Galaţi sau Galaţi-Verciorova). Deocamdată era vorba să înainteze statul român suma de 78 milioane, scăzând-o din capitalul de 248 milioane. D. Teodot Rosetti ajunsese în Berlin la o înţelegere cu societatea, însă mandatul d-sale era numai ad referendum, şi când s-a întors în Bucureşti, majoritatea consiliului de miniştri nu s-a putut hotărî pentru nici o soluţiune.
Chestia se trăgănea într-un mod intolerabil. După o convorbire cu d-nii de Biilow şi de Radowitz în Reichs-Kanzleramt din Berlin, autotul acestei publicări face
384
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE.
385
d-lui Catargi o dare de seamă asupra necesităţii politice a unei
grabnice dezlegări (scrisoare de la 5 august 1875, citită mai pe j
urmă în Cameră de ministrul de externe al cabinetului i
Brătianu, şedinţa de la 12 ianuarie 1880). De la septembrie I
înainte numeroase discuţii în consiliul de miniştri se ocupă de |
această afacere. La 12 decemvrie 1875 agentul nostru diplomatic |
de la Berlin ne telegrafiază că în Reichs-Kanzleramt se vorbeşte f
chiat de ruperea relaţiilor diplomatice, dacă nu ajungem la o •
decizie. Toate în zadaf: mai ales ministrul de finanţe, d. G. Gr. \ Canracuzin, stă la îndoială, şi toată chestia rămâne în starea ei
ameninţătoare1. Această lipsă de hotărâre dovedeşte insuficienţa I
guvernului de a face faţă situaţiei în una din cele mai importante i
cerinţe ale ei. |
Un amănunt caracteristic: când cu citata misiune a d-lui |
Teodor Rosetti la Berlin, principele Bismarck, în decursul f
convorbirii asupra acelei afaceri, îl întrebă deodată dacă este i
înrudit cu C. A. Rosetti, relevând însemnătatea acestui om |
politic. Indiciul era clar, şi aici nu era vorba de presiune, ci de f
prevedere: dacă partidul d-lui Teodot Rosetti nu putea să |
rezolve chestia, rămânea să o rezolve partidul lui C. A. Rosetti. I
Căci rezolvită ttebuia să fie. I
Şi principele Bismarck avea dreptate în stăruinţa sa, atăt |,
pentru interesul ţării sale, cât şi penttu interesul ţării noastre. {
Nu numai marile angajări ale unor persoane influente din |
aristocraţia germană, ci şi micile capitaluri ale mulror burghezi |
din Berlin erau prinse în acţiile căilor ferate, tot creditul f
statului nostru era în joc, şi bunele raporturi dintre Germania l
şi România atârnau de la o convenabilă lichidare a afacerii f
tocmai în momentul în care se aştepta izbucnirea crizei §
orientale şi în care sprijinul puternicei Germanii era de cea mai l mare importanţă pentru noi.
1 Vezi şi memoarele Regelui, Aus dem Leben Konig Karh von Rumanien, voi. II. pag. 484.
Şi astfel chestia drumurilor de fier se complicase iarăş cu altă chestie, mult mai gravă, care apăsa asupra situaţiei politice din iarna 1875-1876: cu atitudinea statului nostru în războiul inevitabil dintre Rusia şi Turcia. Luptele din Bosnia şi Herzegovina, întreţinute cu mijloacele panslaviştilor, nu se mai potoleau. Concentrarea trupelor ruseşti la graniţa Basarabiei în noemvrie şi decemvrie 1875 nu era un secret penttu nimeni. Ignatiev îndtăznea să spuie agentului nosttu la Constantinopol că Rusia după împrejurări va putea fi silită să ocupe România ca zălog. Şi cu toată duşmănia cunoscută între Ignatiev şi cancelarul Gorciacov (cazuri analoage sunt frecvente în diplomaţia tuşească), direcţia reprezentată prin Ignatiev era pe atunci evident predomnitoare. Domnitorul nostru era în curent cu multiplele incidente în perspectiva resboiului, care însă nu avea să izbucnească decât mai târziu, în primăvara anului 1877, anul 1876 fiind ocupat cu zadarnicele ttatative diplomatice, cu mişcarea Softalelot pentru detronarea sultanului Abdul Aziz şi înlocuirea lui cu alienatul Murad II, căruia îi urmează în curând fiarele său Abdul Hamid etc.
Numai agentul nostru din St. Petersburg, d. G. Philippescu, pe la noemvrie 1 875 în congediu la Bucureşti, era de părere că deocamdată Rusia nu voia răsboiul.
De altminteri d. Zinoviev, consulul genetal al Rusiei, întorcându-se de la o întrevedere cu Ignatiev din Constantinopol (tot în noemvrie 1875), ne-a pus de-a dreptul întrebarea: ce atitudine va avea România în viitoarea criză orientală? In multe consilii de miniştri din ultimele săptămâni ale anului 1875 am discutat asupra gravei întrebări şi asupra gravei răspunderi. Ar fi de prisos să arătăm aici părerile individuale ale fiecărui ministru; penttu înţelegerea mersului politicei noastre şi a schimbării de guvern intervenite în curând, este de ajuns să consemnăm rezultatul discuţiilor: rezultatul a fost inacţiunea. A predominat vechea idee a neutralităţii.
386
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
387
Dar ce sens mai putea avea neutralitatea noastră în anul 1876? Neutralitatea garantată de cine? Şi cum respectată în poziţia noastră geografică? Cele trei imperii erau înţelese în contta Turciei, Franţa nu conta încă, Italia nu conta destul, Anglia sub isteaţa conducere a lui Disraeli se asigurase pană la oarecare punct prin cumpărarea majorităţii acriilor Canalului de Suez (noemvrie 1875), şi energica agirare în contra Turciei din partea opoziţiei liberale sub impulsiunea lui Gladstone nu putea tămâne fără efect asupta politicei engleze. Şi apoi nu eram noi un stat cu aspirări de independenţă? Şi care alt moment ni le putea îndeplini, dacă nu tocmai izbucnirea crizei orientale? Iar dacă independenţa trebuia să o dobândim, se cuvenea junelui stat să o aştepte în pasivitate smerită de la vreo combinare viitoare a diplomaţiei străine, care cine ştie cum ar fi ieşit, sau era datoria, onoarea şi dovada sa de vitalitate de a şi-o cuceri cu sângele armatei sale?
Evident, singura politică indicată de interesul nosttu naţional în anul 1876 era: ca - întemeiaţi pe sprijinul Germaniei şi al Austro-Ungariei — să ne înţelegem din vreme cu Rusia asupra participării noastre la răsboi.
Dar majoritatea ministerului Lascat Catargi nu se gândea decât la neutralitate; şi această eroare politică a fost al doilea fapt care a justificat căderea cabinetului conservator.
Şi poate a fost bine că s-a întâmplat aşa. Nu e vorbă, un minister conservator ar fi răscumpărat căile ferate probabil în condiţii financiare mai bune; şi cât penttu participarea la răsboi, armata condusă de domnitorul Carol ar fi fosr tot aşa de biruitoare sub ministerul Catargi, ca şi sub ministerul Brătianu. Dar dacă şi cu un guvern conservator se putea lua Plevna, numai cu un guvern liberal se putea pierde Basarabia fără o adâncă zdruncinare înăuntrul ţărei.
Şi aici se vede odată mai mult folosul alternării guvernelor întt-o monarchie reprezentativă.
în orce caz, rettagerea ministerului Catargi s-a produs constituţional corect în urma alegerilor senatoriale de Ia
sfârşitul lui martie 1876, la care s-a prezentat cu succes opoziţia coalizată, şi după un scutt minister de tranziţie (curios compus de generalul I. Em. Florescu cu Dim. Korne la Externe, generalul Tell la Finanţe, generalul Tobias Ghetgheli la Luctăti Publice, P. Vioreanu la Justiţie şi Al. Orăscu la Culte), în zioa de 27 aprilie 1876, în urma alegerii lui Manolache Kostaki la viceprezidenţa noului Senat, al cărui prezident era mitropolitul primat, vine ministerul opoziţiei coalizate, astfel format:
Manolache Kostaki, prezident şi lucrări publice,
M. Kogălniceanu, externe,
I. C. Brătianu, finanţe,
G. Vernescu, interne,
Colonel G. Slăniceanu, răsboi,
G. Chiţu, culte,
M. Pherekyde, justiţie1.
Noul ministet dizolvă Camera la 3 mai 1876, şi din alegerile de la începutul lui iunie iese o covârşitoare majoritate, aproape unanimitate liberală. Prezident al Camerei devine C. A. Rosetti.
Care eta să fie cei dintâi act al partidului liberal ajuns astfel la stăpânire?
Lunga durată de peste 5 ani a ministerului conservator -fapt unic pană atunci în tinerele noastre anale parlamentare -în loc să fi fost primită de toţi oamenii politici ca o dovadă de
1 D. Mihail Pherekyde, care la 27 iunie 1875, într-o adunare de la Alegătorul liber, propusese şi apoi prezentase Domnitorului o petiţie cu multe iscălituri în contra chiar promulgării convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria, nu se sfieşte de a contrasemna însuş această promulgare în decretul de la 20 mai 1876. Să fi luat măcar congediu pe câteva zile! -Acelaş d. Pherekyde ca deputat, când cu răscumpărarea drumurilor de fier, prezentă importantul amandament ca sediul interimarei direcţii a căilor ferate să fie de îndată la Bucureşti, şi după 3 săptămâni, în şedinţa Camerei de la 12 ianuarie 1880, tot d-sa susţine respingerea ămandamentului său. - Dar vezi şi nota de la pag. 28 (ed. n. - p. 20).
388
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
389
progres, nu făcuse decât să aprindă în majoritatea liberalilor setea de răzbunare, deşteptată încă din august 1870 şi din mattie 1871, de când cu năbuşirea turburărilor şi a veleităţilot republicane.
Dar setea de răzbunare este un rău sfătuitot: ea a îndemnat Camera Ia darea în judecată a tutulot miniştrilor de la 11 martie 1871 pană la 3 aprilie 1876, cu excepţia d-lor I. Bălăceanu şi I. Strat, şi fiteşte a lui Manolache Kostaki. In primul moment se exceptase şi d. Teodor Rosetti, numit de la 31 martie 1876 membru al Curţii de Casaţie. Dar după o scrisoare a d-sale către prezidentul Adunării Legiuitoare, prin care reclama „dreptul şi onoatea de a figura în acest proces" (scrisoarea e publicată în Timpul'de la 23 iulie 1876), Camera are naivitatea de a-i face pe plac şi de a hotărî şi acuzarea d-sale.
Astfel prin voturile de la 20, 21 şi 22 iulie 1876, după o propunere semnată de 80 deputaţi, în cap cu d. Eugenie Stătescu, citită de d. Stolojian în şedinţa de la 10 iulie, Camera liberală dă în judecată pe foştii miniştri în număr de unsprezece: Lascar Catargi, I. Em. Flotescu, P. Mavrogeni, Al. Lahovari, B. Boerescu, N. Krezzulescu, G. Costafotu, P. Carp, Teodor Rosetti, G. Gr. Cantacuzin şi T. Maiorescu, iar pe al doisprezecelea, pe generalul Tell, deşi cuprins în propunerea de la 10 iulie, îl scoate din proces.... Prea era de la 48!
Şi cu toate aceste, programul ministerului liberal cerit la 25 aprilie 1876 în Cameră şi Senar declarase anume:
„Venim la guvern fără recriminaţiuni, fără spirit de răzbunare, venim cu via dorinţă de a potoli patimele şi urile din tară".
Şi chiar în Mesagiul de deschidete al Camerei nou alese, cetit în prima şedinţă de la 20 iulie 1876, se zicea:
„Fac cu atât mai mult apel la patriotismul şi la moderaţiunea d-voastră în momentele actuale, cu cât la hotatele noastre agitaţiunile dutează şi orizontul politic este departe de a fi senin".
Şi în asemenea momente şi de-abia 20 de zile după asemenea declatare solemnă a guvernului susţinut de Cameră, ! ■  aproape unanimitatea Camerei cere şi apoi votează darea în I      judecată a minişttilor partidului advers. | în comitetul de acuzare se aleg (24 şi 25 iulie 1876), şapte
;      membri, dd. Dimitrie Brătianu (prezident), N. Voinov 1      (viceprezident), A. Stolojian, N. Fleva, D. Giani, Emil Costinescu şi G. Misail (secretat).
Asupta atribuţiilor acestui comitet parlamentar se nasc cele mai grele discuţii. Articolele 101 şi 102 din Constituţie ptescriu că fiecate din ambele Adunări, precum şi regele au dreptul de a acuza pe miniştri şi a-i trimite dinaintea Curţii ' " de Casaţie şi Justiţie, însă cer o lege specială, care să determine cazurile de responsabilitate şi modul de urmărire; iar pană atunci, tot Curtea de Casaţie să aibă şi puterea de a caracteriza delictul şi de a hotărî pedepsele. ! Legea specială asupra tesponsabilităţii ministeriale şi a
modului de urmărire nu era încă făcută (ea a fost promulgată i de-abia la 2 mai 1879), deşi Papiu-llarianu în calitate de procuror • general al Curţii de Casaţie o ceruse formal încă de la 16 august :       1866, sub ministeful Ion Ghica, ce e drept cu adaosul cuvintelor:
„Eu cred că simţul legalităţii peste puţin va deveni simţul României întregi în guvern şi în popor, şi nu voi să am cea mai mică îndoială, că sub domnia lui Carol I, Alesul Românilor, sabia lui Goliath va sta suspensă în templul justiţiei române spre a fi de-a pururea în vederea şi aducerea aminte a tuturor acelor ce se cuvine, dar că niciodată nu se va simţi nevoie de a o întrebuinţa".
Se vede că răposatul Papiu-llarianu nu-şi cunoştea partizanii, ptecum pare a nu fi cunoscut nici unele date istorice, când în citatul de mai sus confundă pe grecul Damocles cu filisteanul Goliat din Testamentul Vechi.
în stătea legislaţiei de la 1876 un Comitet de acuzare ministerială, ales de Cameră, avea fără îndoială dreptul şi datoria de a culege toate informaţiile, precum le poate culege
392
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
393
secretă a fostului guvern, primeşte 600 comunicări de la autorităţile publice şi persoane private" etc. (pag. 2).
Ce emoţie, ce teroare răspândită ptin toate disttictele! Căci mulţi erau adânc impresionaţi de procedura Comitetului de acuzare şi nu puteau împărtăşi ironica indiferenţă a unora din miniştrii daţi în judecată, cate aveau destulă cunoştinţă de oameni şi de împrejurări pentru a prevedea rezultatul lucrării d-lui Misail şi celor deopottivă cu d-sa.
In decufsul acestei lungi instrucţii comitetul ttebuie să se hotărască în sfârşit a da cu ochii şi de înşii miniştrii acuzaţi, şi Ia 7 decemvrie 1876, după 6 luni de la acuzare, le rrimite „mandate de înfăţişare" pentru terminul de 16 decemvrie. Spre ilustrarea acestui curios episod al Istoriei noastre contimporane, reproducem mandatul în facsimile.
ministru al lucrărilor publice, unde aveţi totdeauna o odaie care vă aşteaptă şi un tacâm la dejun şi masă. Vi se face totodată aspră luare-aminte la necuviinţa de a vă duce la crâşmă, în loc de a veni după datorie la superiorul d-voastră, care vă sărută dulce.
Ministru secretar de stat la departamentul Ticăloşiilor publice.
T. Rosetti
Această glumă prietinească se vede publicată la pag. 207 a marelui raport al d-lui Misail printre „actele" de acuzare cu titlul pompos de „ideea ce avea d. Teodor Rosetti de înalta poziţiune ce i se încredinţase ca ministru al ţărei"!
Despre percheziţia neizbutită la fostul prefect de Neamţ d. colonel Roznovanu, vezi mai jos.
ADUNAM* DEPUTAŢILOR
COMITETUL DE ACUZARE A FOŞTILOR MINIŞTRI DATI IN JUDECA TA
MANDAT DE INFACISIARE
W'k» raaU^ar AivtrA fi a art 101 <tf. ft»«fw.. «*»«■** M** °>
n&fu/u!, thiSmăm pe j
______de profesiune
>*. *J&.«.,<*,^ j compare titatntea nastră pentru de
domiciliat
«•„ earf «tt dat tojUm* p~ •»<«< -"«"M * <•        ««• d la aud,
wurmare se va da tn contrat mandai de aducere.
fHeut « pretori»! ™««r. din localul Adunării, c*i-dl la Ot>c*Su, /fS
in Bucureiă.
394
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
395
Se-nţelege, că niciunul din noi nu s-a înfăţişat, pentru motivele cuprinse în următoarea adresă, trimisă comiretului la 12 decemvrie 1876:
Domnilor,
La chemarea ce-mi adresaţi de a mă înfăţişa înaintea d-voastră în ziua de 16 ale curentei, mă grăbesc a întâmpina, că - în lipsa unei legi - nu vă pot recunoaşte drepturile şi attibuţiunile de judecători de instrucţiune şi că prin urmare sunt hotărât a nu răspunde la nici un fel de interogatoriu ce mi-aţi face.
Astfel fiind, este de prisos de a veni înaintea d-voastră. Voi răspunde şi mă voi apăra numai înaintea judecătorilor mei legali, adică înaintea înaltei Curţi de Casaţiune şi justiţie.
Primiţi, d-lor, încredinţarea deosebitei mele considerări.
T. MAIORESCU, fost ministru
Asemenea adrese au fost trimise şi de ceilalţi acuzaţi.
După câteva zile, la 21 decemvrie dimineaţa, se prezentă la autorul acestei scrieri comisarul „colorii de roşu", C. Vasilescu, însoţit de d. locotenent de gendarmi Fănuţă, şi-i dă următorul „mandat de aducete", adăogând în termini politicoşi invitarea de a se înfăţişa de bunăvoie, căci altfel ar fi obligat să întrebuinţeze forţa.
ADUNAREA DEPUTAŢILOR Comitetul de acuzare a foştilor miniştri daţi în judecată
MANDAT DE ADUCERE în baza resoluţiunilor Adunărei şi a articolului 101 din Constituţiune, mandăm şi ordonăm tutor agenţilor puterei publice, că în temeiul acestui mandat, să aducă înaintea noastră pe d-nul Titu Maiorescu, de profesiune
advocat, domiciliat în comuna Bucureşti, pentru a fi interogat asupra faptelor ce i se impută ca fost ministru de Culte.
Cetem de la toţi depositatii purerii publice de a da mână de ajutor la cas de necesitate, spre esecutarea mandatului de faţă.
Făcut în pretoriul nosttu din localul Adunatei astăzi la 16 decemvrie 1876, ora 3 p.m. în Bucureşti. Vicepreşedinte (semnat) N. Voinov Membrii (semnaţi) N. Fleva, D. Giani Secretar (semnat) G, Misail Pentru conformitate cu originalu: L.S. Corn. coloarea roşie, C. P. Vasilescu.
No. 527.
Totdeodată se cere subscrierea unei dovezi de primire astfel concepute:
Dovadă
Am primit copie după mandatul de aducere al Comitetului de acuzare a foştilor Miniştrii daţi în judecată a adunării Deputaţilor sub no. 527 din 16 dec. anul 1876 de la d. Comisar al Culorii roşie, atestată că este conformă cu originalul, şt mă oblig ca astăzi 21 dec. a. c. până la ora 3 după amiazi fix să mă present înaintea Comitetului adunaţii Deputaţilor din Curtea Mitropoliei, conform textului mandatului făcut pe persoana mea.
1876, Dec. 2_L Bucureşti.
Dar subsemnarea acestei dovezi se refuză de cel citat şi se înlocuieşte cu următorul text, scris pe aceeaş pagină:
Am primit copia, despte care se vorbeşte mai sus, iar obligaţia de a mă presenta înaintea sus-citatului
396
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
397
„Comicei" o iau numai faţă cu agenţii forţei publice, d. Comisar de roşu şi d. Locotenent de gendarmi Fănuţă, cedând puterii unei autorităţi constituite, de la care şi d-lor au primit ordin, adică Prefecturei Poliţiei Capitalei.
T. Maiorescu
21 decemvrie 1876
2 ianuarie 1877. ţ
Prefect al poliţiei d-lui G. Vernescu era pe atunci răposarul Proropopescu Pake.
Tot pentru acea zi şi cu forme identice a fost citat d. Lascar <
Catargi, şi pe la 3 ore ne-am dus împreună în aceeaş tfăsutâ la j
Cameră. Acolo ne-a întâmpinat deputatul locotenent-colonel |
Ghergheli, care, vestind pe membrii Comitetului despre sosirea |
noastră, a poftit întâi pe d. Lascar Catargi la Comitet. (Comitetul j
lucta într-un mic cabinet al prezidentului Camerei, în fundul sălii |
la srânga. Nu se făcuseră încă reparaţiile d-lui Dimancea.) |
După o jumătate de otă plecând d. Catargi, a fost introdus §
autorul acestei publicări înaintea Comitetului. A găsit prezenţi I
în odăiţă pe dd. Fleva, Giani, Costinescu şi Misail, şezând în 1
jurul unei mese. 1
Scurta scenă, ce se petrece acum, o reproducem după o f
consemnare făcută în aceeaş zi: |
t
N. Fleva (foarte politicos). Binevoiţi a şedea, dom- \
nule Maiorescu. *
T. Maiorescu (salută în tăcere şi face un gest de refuz). |
N. Fleva. Sunteţi dat în judecată de Adunarea I
Deputaţilor penrru mai multe fapte ce vi se impută împreună J
cu colegii d-voastră, şi mai întâi ci aţi falsificat alegerile, " lipsind pe cetăţeni de la liberul exerciţiu al dreptului lor electoral. Ce aveţi de râpuns?
T. Maiorescu. Precum am avut onoare a vă declara în scris, nu vă pot recunoaşte atribuţiunile unor judecători
de instrucţiune, fiindcă nu vi le-a dat nici o lege. Prin urmare nu voi răspunde la întrebările d-voastfă.
N. Fleva. Acesta este tot răspunsul d-voastră şi penttu celelalte capete de acuzare?
T. Maiorescu. Da.
N. Fleva. Atunci binevoiţi a scrie răspunsul pe această coală (îi prezentă un formular tipărit ca al judecătorilor de instrucţie).
T. Maiorescu. Scrieţi d-voastră, dacă vă interesează. Eu nu scriu.
N. Fleva (după ce a scris). Vă rog iscăliţi, dacă vă pare exact.
T. Maiorescu. Nu pot iscăli un act, a cărui legalitate o contest.
N. Fleva. Atunci se va face menţiune că aţi refuzat iscălitura.
T. Maiorescu. Faceţi cum credeţi. Pe mine nu mă priveşte.
N. Fleva. Vă puteţi retrage, domnule Maiorescu. T. Maiorescu (salută în tăcere şi iese).
Cam în acelaş mod se vor fi pettecut lucrurile şi cu dd. general Florescu şi Al. Lahovari, chemaţi cu trei zile înainte, şi cu d. Mavrogeni, chemat la 22 ian. 1877.
De-abia în ziua de 10 maftie 1877 (oare fiindcă era tocmai aniversara turburârilor de la sala Slătineanu?) se depun în sfârşit pe biuroul Camerei 3 volume din raportul final al Comitetului de acuzare şi la 15 martie se depune al 4-lea şi cel din urmă volum. Cu redactafea întregului raport a fost însărcinat d. G. Misail .
Cine a citit vreodată ceva de d. Misail (căci multe scrieri au ieşit din câlimările acestui autor) îşi poate închipui stilul şi mai ales lungimea raportului.
* Bună alegere, când era vorba de acuzarea d-lor Lascar Catargi şi Petru Mavrogeni, de vreme ce d. Misail fusese în copilărie adăpostit la curtea d-lui Costin Catargi din Mărăşeşci, tatăl d-nei Olga Mavrogeni!
398
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
399
„Vin astăzi", zice d. Misail, cu aceeaş imparţialitate, de care a fost dominat Comitetul în lucrările sale, a vă supune rezultatul laboarei noastre de 6 luni"...
„Mandatul comitetului dv. a fost onorator, însă greu şi plin de
răspundere.....Punând în practică nişte principii, nişte aforisme cu
totul noi pentru noi" etc.
„înainte de orce, permiteţi-ne a ne da seamă despre înalta idee de stat şi de conservare, care a dominat la darea în judecară a acestui minister" (pag. 3).
Cu „înalta idee de stat" şi cu „aforismele cu totul noi pentru noi" ale d-lui Misail, Comitetul de acuzare, după „laboarea" de 6 luni, ajunge la următorul rezultat:
Din cei 1 1 miniştri daţi în judecată, comitetul scoate de sub acuzare:
pe d. P. Carp, fiindcă în contra d-sale „nu a găsit nici un cap de acuzare",
pe G. Costaforu, fiindcă a murit,
pe N. Krezzulescu, fiindcă „descoperirile făcute în povara sa nu sunr de natură a provoca un verdict de condamnare".
Cât pentru d. G. Gr. Cantacuzino, pe care îl acuză de ingetinţe în alegeri, de călcarea Constituţiunii, de falsificarea budgetului şi de risipa banilor pubilici,
d. Teodor Rosetti, pe care îl acuză de ingerinţe în alegeri, de violarea Constituţiunii, de modificarea traseului drumului ferat Ploieşti-Predeal şi de acordarea unor subvenţiuni nepermise de lege, şi
B. Boerescu, pe care îl acuză de complicitate cu colegii săi „la crimele, delictele şi risipele enumerate":
Comitetul se refere la apreţiarea suverană a Adunării.
Definitiv se menţine acuzarea numai în contra celorlalţi 5 miniştri în ordinea următoare: L. Catargi, Al. Lahovari, I. Em. Florescu, T. Maiorescu, P. Mavrogeni, pentru călcare de Constituţiune, ingerinţe şi corupere în alegeri, vărsare de
sânge „al cetăţenilor bivolari din Giurgiu", risipa banilor publici ere, etc. (pag. 246, 247).
Camera în şedinţele de la 19 şi 21 martie menţine acuzarea acestot 5 miniştri, admite scoatetea celorlalţi, afară de a d-lui B. Boerescu, în privinţa căruia, după două votări nule, decide la al tteilea scrutin cu 49 voturi contra 17 să î       rămâie sub acuzare.
■i Iar Românul de la 13 martie 1877 laudă lucrarea partidului
liberal ca făcută „cu lealitate, cu dteptate şi cu cea mai rară şi j        nobilă moderaţiune".
f Dar de aci mai departe întreaga acţiune lâncezeşte. Actele
| instrucţiei terminate nu se înaintează Curţii de Casaţie, deşi i însuş prezidentul Camerei C. A. Rosetti o cere încă în • şedinţa de la 16 martie. însă în locul ptocedurei regulate se I aplică pe cale administtativă o altă ptocedutâ, o manoperă, t pentru a căţei calificare nici un cuvânt nu este prea tare. După
x propunerea d-lui N. Dimancea, rezumatul punctelor de f - acuzare, fără să se fi comunicat vreodată celor daţi în judecată, I se afişază pretutindeni pe la comunele din ţară, pentru ca
f militarii, şcolarii, sătenii să afle învinuirile aduse în contta i '     guvernului conservator
f Şi cu toate aceste înscenări de imitaţie jacobină, ţara, de
câte ori se poate manifesta în mod legal, se pronunţă fără şovăire în contra pornirilor de răzbunare ale partidului liberal. Căci pe lângă foştii miniştri se văd daţi în judecată şi unii din funcţionarii lor administrativi, aceştia în procedură regulată la tribunale şi la curţi. Insă toţi fără excepţie sunt dezvinovăţiţi.
Relevăm cazul d-lui colonel Roznovanu, fost prefect la Piatra-Neamţ, care, văzându-şi domiciliul călcat de deputatul Şoarec pentru perchiziţia ordonată de Comitetul de acuzare, a dat afară pe acel deputat „liberal" şi apoi, fiind acuzat pentru această rezistenţă, a fost achitat de Curtea de Apel din Iaşi prin
400
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
401
deciziunea de la 17 septembrie 1876, care a recunoscut perchisiţia nelegală şi prin urmare rezisrenţa îndreptăţită.'
Mai relevăm pe cei trei foşti prefecţi, dd. Iacovaki, Nicolaide şi Popescu, achitaţi în 1877 de curţile cu juraţi, şi pe fostul director al Imprimeriei Statului, d. I. A. (Zizin) Cantacusin, în favoarea căruia chiar judecătorul de instrucţie din Bucureşti, cu toată intimidarea magistraturei amovibile din acel timp, nu a putut decât să dea o ordonanţă de neurmărire (4 august 1877). Toţi patru au fost apăraţi de autorul scrierii de faţă, el însuş fiind încă sub acuzare (pentru d. Iacovaki a pledat şi d. Cantilli).
Cazul d-lui I. A. Cantacuzin merită să fie menţionat şi în altă privinţă. D-sa fusese dat în judecată de d. G. Vernescu, ministru de interne, sub grava acuzare de „delapidare de bani publici", fiindcă tipărise în Imprimeria Statului ziarele Curierul Bucureştilor şi Economiste Roumain, deşi d. Vernescu văzuse din chiar dosarul ministrului său, că această tipărire era executată din ordinul expres al ministrului de interne (jurnalul consiliului de miniştri no. 2 din 1875) şi deşi era evident că directorul Imprimeriei Statului nu avea cădere să examineze şi să refuze manuscriptele trimise la tipar de ministrul său. Fapta d-lui Vernescu era aşa de abuzivă, încât d. Cantacuzin, îndată ce a primit otdonanţa de neurmărire, a acţionat la rândul său pe d. Vernescu dinaintea Tribunalului Ilfov pe temeiul art. 298 din Codul Penal, care pedepseşte pe cel ce aduce o „acuzare mincinoasă".
1 Unul din judecătorii Curţii dc Apel, N. Casimir, precum şi prezidentul Tribunalului dc Roman, d. ti. Balş, care se pronunţase pentru condamnarea deputatului Şoarec, au fost îndată depărtaţi din funcţie de d. ministru Stătescu. Celălalt judecător de la Curte, E. Filipescu-Dubău, a dimisionat. Acelaş ministru a mai destituit pe judecătorul de instrucţie de la Tribunalul Piatra-Neamţ, luliano, care refuzase să facă împreună cu deputatul Şoarec perchisiţia la d. colonel Roznovanu.
; Plângerea a fost primită de primul-prezident al Tribunalului
Ilfov (dosar no. 1544 din 1876), trimisă spre judecare la secţia II şi sorocită pe ziua de 15 aprilie 1877, pentru care d. Cantacuzin a şi primit citaţia no. 8973. La ziua sorocită, d. Cantacuzin, însoţit de autorul acestei publicări, se prezintă la tribunal. Spre marea noastră mirare de pe rolul proceselor din acea zi lipseşte ptocesul Cantacuzin-Vernescu. La intrarea tribunalului în şedinţa publică, prezidentul ne spune că î       procesul este „scos din rol" după o adresă a primului-prezident (pe temeiul jurnalului no. 5432, încheiat de Trib. secţia I la ■       24 noemvrie 1876, în camera de consiliu, fără citirea părţilor i       şi cu toate că procesul aparţinea secţiei II). Protestarea i       noastră e întreruptă de prezident cu sunarea clopoţelului şi cu t       vorbele: „nu admit nici o discuţie".
f Pentru orce cunoscător de legi acest nepilduit incident nu mai
;        are trebuinţă de comentar; el dovedeşte starea în care ajunsese ■f       tânăra magistratută încurajată de partidul liberal din acele vremuri, după ce în aprilie şi mai 1875 - ca demonstraţie în contra alegerilor făcute sub ministerul L. Catargi cu d. Al. Lahovari la j        justiţie - vro 23 de magisttaţi, în cap cu prezidenţii Tribunalului |        Ilfov I. Pretor şi M. Poenaru-Bordea, cu procurorii Ciru Economii şi I. Vilacros şi cu asociaţii de la Curtea de Apel C. Nacu t        şi B. Arvenesso, îşi daseră demisia, fuseseră sărbătoriţi la un i        banchet public prin discursurile d-lor Ion Ghica, I. Brătianu, G. Vernescu, N. Blaremberg şi E. Stătescu, şi apoi toţi câţi au găsit de folosul lor să reintre în magistratură la venirea regimului liberal din 1876, înaintaţi de acest tegim, deşi chiar faptul demisionării lor sub forma unei manifestări politice dovedea că le lipseşte una din calităţile indispensabile ale magistratului. (Câţiva din ei, dd. Ciru Economu, M. Zenide, B. Arvenesso, M. Poenaru-Bordea sunt şi cei dintâi martori ascultaţi de Comitetul de acuzare ai foştilor miniştri conservatori.)
Fireşte, daca întreaga magistratura ar fi fost amovibilă şi - la dispoziţia gjtrcernrrlui, 4 curnv~-£usese în cazul d-lui
402
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
403
I. A. Cantacuzin, s-ar fi continuat şi procedura în contra celor 6 miniştri rămaşi sub acuzare. Dar Curtea de Casaţie, în judecata căreia ttebuiau să fie trimişi, era inamovibilă, şi guvernul liberal, cu toată presiunea ce a încercat-o, nu era sigur de verdictul ei. Ideea de a desfiinţa câţiva judecători, propusă în comisia budgetară a Camerei, sau de a alcătui o majoritate ad hoc prin adăogarea unei întregi secţii la Curtea de Casaţie, se părăsise ca prea greu de realizat, şi de altminteri d. Eugenie Stătescu, capabil de aşa ceva, fusese înlocuit la justiţie cu d. Câmpineanu (27 ianuatie 1877).
De aceea, după faimoasa afişare prin comune, nu se mai face nimic. în zadar stăruiesc acuzaţii să fie în sfârşit trimişi înaintea judecărorilor lor naturali, în zadar se adresează pentru aceasta chiar la Domnitor prin petiţia colectivă de la 21 mai 1877: partidul liberal nu îndrăzneşte să urmărească procesul mai departe. Din contră, membrii Comitetului de acuzare demisionează unii după alţii. încetează întâi mandatul d-lui Voinov, fiindcă nu mai e deputat, demisionează apoi formal dd. D. Brătianu, E. Costinescu, Fleva şi Misail, acest din urmă cu motivarea interesantă, că mai curând îşi dă demisia din Cameră decât să susţie acuzarea înaintea Curţii de Casaţie „având convingerea că nu e bine privit de unii membri de la înalta Curte" (şedinţa de la 21 martie 1877). Asupra acestor demisii Camera alege şi realege pe dd. E. Stătescu, G. Vernescu (amândoi acum simpli deputaţi), N. Fleva, G. Misail şi G. Danielopolu. Dar toţi (afară de d. Fleva) declară că nu primesc, şi atunci demisionează şi d. D. Giani. Camera nu-şi mai dă osreneala să aleagă pe alţii în locul lor, ci le respinge numai demisiile. însă ei de fapt refuză de a participa la o lucrare pe care declaraseră că nu vor să o ia asupră-le. Numai d. Anastasie Stolojian rămâne neturburat membru al comitetului ştirbit.
Astfel foştii miniştri daţi în judecată, după o instrucţie de 9 luni, mai rămân alte 10 luni în situaţia fantastică a unor
oameni definitiv acuzaţi, dar indefinit nejudecaţi. Nu acuzaţii, ci acuzatorii dosesc de la judecată, şi toată acţiunea, precum fusese începută în mod nechibzuit, se termină în mod ridicol. Guvernul liberal pândeşte cu nerăbdare prilejul de a scăpa din impas, nerăbdare cu atât mai explicabilă, cu cât la începutul anului 1878, precum vom vedea din capitolul următor, situaţia internaţională a ţării devenise îngrijitoarea şi răspunderea guvernului foarte grea.
Acest prileji i se dă în sfârşit, dar i se dă cum nu se aştepta: sub forma unei noue manifestări semnificative a opiniei publice. în ziua de 2 ianuatie 1878 aveau să se facă mai multe alegeri patţiale de deputaţi, printre care una la colegiul I din Iaşi şi alta la colegiul I din Romanaţi. în amândouă colegiile se aleg iarăş doi din foştii miniştti rămaşi sub judecată: la Romanaţi generalul Flotescu, la Iaşi autorul acestei scrieri, după ce încă în aprilie 1877 dd. Lascar Catatgi şi B. Boerescu (împreună cu dd. P. Carp şi G. Gr. Cantacuzin) fuseseră aleşi la Senat.
Dacă în spiritul şi litera Constituţiei, deputatul ales nu reprezenta numai colegiul său electoral, ci întreaga ţară, verdictul ţării era acum ptonunţat; şi imediat ministrul-pre-zident I. Brătianu, în şedinţa de la 26 ianuarie 1878, cere Camerei „să sfârşească odată cu această nenorocită cestiune", iar Camera, cu toată împotrivirea lui Pantazi Ghica, votează fără discuţie rettagerea acuzării miniştrilor conservatori. Votul se dă cu 55 bile contra 6, Monitorul constată aplauzele deputaţilor, aceloraş deputaţi, cate cu un an şi jumătate în urmă aplaudaseră darea în judecată.
DISCURSURI PARLAMENTARE
405
SUB MINISTERUL IOANBRĂTIANU RĂSBOIUL SI PROCLAMAREA REGATULUI
24 iulie 1876-14 martie 1881
Pe când înăuntrul ţării Camera liberală îşi pierde vremea cu incidentele acuzării ministeriale, în urma cărora Manolache Kostaki, prezidentul Cabinetului de la 27 aprilie 1876, după de-abia trei luni de slabă guvernare, cedează locul ministerului mai omogen format de I. C. Brărianu: evenimentele istorice din Orient se desfăşură cu necesitatea prevăzută.
Răscoala din Boznia şi Herzegovina se repercurează în primăvara anului 1876 pană în Bulgaria, unde se lăţeşte, cu toate sălbaticele încercări de năbuşite din partea turcilor (Gladstone: bulgarian atrocities). Marile Puteri, în scop de a preveni sau cel puţin de a localiza un eventual tăsboi regulat, încearcă acum obişnuita acţiune diplomatică asupra Turciei, uneori cu aparenţa deplinei înţelegeri întte ele, adeseori însă cu ttansparenţa diversităţii intereselor. După o primă intervenire formală, prezentată înaltei Porţi de contele Andrâssy în numele Austro-Ungariei, al Germaniei şi al Rusiei (ian. 1876), conferenţa celor „trei cancelari" Bismarck, Andrâssy şi Gorciacov, adunată în Berlin, stabileşte la '/13 mai 1876 aşa-numitul memorandum de la Berlin, primit şi de Italia
şi de Franţa, nu însă de Anglia, din cauza căreia se zădărnicesc cele 5 puncte de reforme împăciuitoare1.
în iulie 1876 Serbia şi Montenegrul, ajutate cu arme şi voluntari (generalul Cernaiev) trecuţi din Rusia prin România, încep şi răsboiul în contra Turcilor. Montenegrinii rămân biruitori, dar sârbii sunt îndată bătuţi la Timoc (24 iulie). Puterile propun un simplu armistiţiu, Turcia îl refuză, luptele continuă; însă în momentul peticolului unei desăvârşite nimiciri a Sârbiei, Rusia intervine la 16/2g octomvrie cu un ultimatum, în care cere Turciei armistiţiul necondiţionat pe 6 săptămâni. Guvernul englez, sub conducerea lordului Beaconsfield (Disraeli), ia o atitudine ameninţătoare în contra Rusiei; pentru a preveni conflagraţia generală, ambasadorii Puteriloi se adună în conferenţa la Constantinopol, 1decemvtie. De astă dată Puterile Europene ajung la o înţelegere, şi la 3/,5 ianuarie 1877 lordul Salisbury, al doilea trimis al Angliei, citeşte propunerile convenite în privinţa Montenegrului, a Sârbiei, Bosniei, Herzegovinei şi Bulgariei.
Dar înalta Poartă, sub noul sultan Abdul-Hamid, înscenează în acelaş timp curioasa Constituţie a lui Midhat-Paşa cu libertatea ptesei, a religiei, a întrunirilor (o ironie în contra Rusiei), cu un fel de Camera (Marele Sfat), compusă din 225 membri etc. şi o promulgă în chiar zioa deschiderii conferenţei ambasadorilor; iar propunerile
1 Autorul acestei scrieri (rrimis de ministerul L. Catargi în martie 1876 pentru negoţiarca convenţiei comerciale cu Germania, după a cărei încheiere prealabilă a demisionat la 2 iulie faţă cu situaţia schimbată în ţară) se afla în timpul memorandului ca agent diplomatic la Berlin. Felul primirii sale, în deosebire de primirea puţin simpatică făcută noului ambasador turcesc Edhem Paşa, era un simptom al bunelor dispoziţii pentru România în contra turcilor şi a fost şi astfel semnalat într-o scrisoare către ministrul de externe ca o prevestire a rolului nostru în răsboiul viitor.
406
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
407
diplomatice le supune acum „Marelui Sfat", care le respinge. Turcia acoardă numai Sârbiei şi Montenegrului un armistiţiu până la 19 fevruarie, în răstimpul căruia încheie pacea cu Sârbia, dar nu cu Montenegru.
Calculul politic al înaltei Porţi se arată greşit, fiindcă se bizuie prea mult pe antagonismul dintre Anglia, Rusia şi Austria, care tocmai în acest moment este îmblânzit, aproape înlărurat. Anglia, dezaprobând rezistenţa Turciei în contra diplomaţiei Puterilot, aşteaptă acum mai mari foloase de la slăbirea Rusiei şi a Turciei în urma unui răsboi între ele; iar Rusia, încredinţată de amiciţia Germaniei (Bismarck în şedinţa Reichstagului de la 5 decemvrie 1876: „câtă vreme vom sta noi la acest loc, nimic nu va putea atinge amiciţia noastră seculară cu Rusia"), îşi asigurase şi binevoitoarea neutralitate a Austriei prin înţelegerea secretă de la Reichstadt (8 iulie 1876), care încuviinţa viitoarea ocupare a Bosniei şi Herzegovinei de către Austria1.
Puterile Europene mai fac o ultimă încercare pentru a evita Turciei izbucnirea conflictului cu Imperiul de la Nord. Toţi
1 Probabil şi reluarea Basarabiei noasrre de către Busia. - Este de mirare, cum un diplomat consumat ca Benedetti, cu toată dubioasa reputaţie ce i-a rămas din timpul funcţionării sale ca ambasador la Berlin 1864-1870, a mai putut să scrie în Revue des deux mondes de la 1 ianuarie 1897 (ce e drept, la vârsta de 79 dc ani): Au congres de Berlin on se concerta pour limiter d'une facon derisoire Ies avantages stipules par la Russie h San-Stefano.... On a raviâla Porte la Bosnie etl'Herzegovine, donton conjia Vadministration temporaire a lAutriche... M. de Bismarck a ete, dans une pensie interessee, lepromoteur des avantages faits ă l'Autriche qui, pourprix deses bienfaits, noua l'anneesuivante une etroiteallianceavec PAllemagne. Bismarck a fost aşa de puţin promotorul acestui avantage, că din contră, prealabila înţelegere directă între Rusia şi Austria la Reichstadt trebuia, în intenţia Rusiei, să rămâie ascunsă Germaniei şi nu i-a fost descoperită decât ceva mai târziu, printr-o confidenţă din parrea Austriei, provocată de alte descoperiri curioase asupra planurilor ruseşti. (Vezi între altele şi Neueszur Bismarck'scben Politik, în N. Fr. Pressede la 4 noemvrie 1896.)
reprezentanţii lor, afară de cel otoman, se adună într-o nouă conferenţa la Londra, şi semnează acolo la 19/31 martie 1877 un „protocol", ale cărui condiţii însă Turcia le refuză iarăş, şi acum Rusia declară formal răsboiul.
Care este, în mijlocul acestot peripeţii diplomatice, atitudinea statului român?
Ministrul-prezident loan Brătianu, înălţat la guvern în fruntea unui partid numeros şi bine disciplinat, începe a-şi simţi şi a-şi dezvolta încetul cu încetul calităţile omului de stat, pe care în tot pattidul său el singur le avea. Părăsind în curând frazele şi apucăturile revoluţionare, cu care se deprinsese în tinereţea sa turbulentă, marele său simţ politic, cate adeseori i-a putut acoperi lacuna unei culturi mai aprofundate, îi înlesneşte înţelegerea situaţiei reale: el devine mai accesibil sfaturilor principelui Carol în chestiile internaţionale şi poate pentru prima oară îşi dă seamă de toată importanţa domnului hereditat dintr-o casă suverană a Europei.
Principele Carol, după 10 ani de domnie, ajunsese a cunoaşte oamenii şi lucrurile din ţară, şi precum îşi însuşise înţelesul istoric al limbei noastre în contra neologismelor pripite, se pătrunsese de toată aspitarea naţională a generaţiei divanului ad-hoc, şi în această privinţă devenise, a rămas şi este recunoscut ca cel mai Român dintre Români.
Pricepător al politicei europene, în poziţie de a afla amănuntele ei mai intime, el a avut din capul locului simţământul, că în această criză orientală România era chemată să-şi manifeste puterea ei militară şi valoarea ei de stat, prin care să-şi dobândească adevărata suveranitate a independenţei1.
' Această atitudine a Domnitorului merită cu atât mai mult recunoştinţa ţării, cu cât era în contrazicere cu sfaturile ce i le da însuşi tatăl său, principele Anton, din Sigmaringen şi marele strateg Moltke din Berlin. (Vezi Deutsche Revue, aprilie 1897, Zur Vorgeschichte des Krieges von 1877, pag. 49 şi 51.)
408
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
409
Insă domn constituţional precum era, el nu putea să impuie politica sa ca un autocrat, ci trebuia să caute a o inspira miniştrilor săi. In deosebire de prea prudenrul cabinet Lascar Catargi, la care întâmpinase credinţa în neutralitatea absolută, găseşte în ministerul liberal un guvern mai mlădios, şi loan Brătianu se identifică treptat-treptat cu noua şi curajoasa concepţiune.
Numai treptat, şi nu de îndată, şi nu cu toată energia. în primele 6 luni politica externă a lui loan Brătianu e prea şovăitoare, încă în decemvrie 1 876, la conferenţa ambasadorilor din Constantinopol, trimisul ţării, Dimitrie Brătianu, insistă cu tot dinadinsul asupra garantaţii neutralităţii noastre, pe care o ceruse în noemvrie şi memoriul lui Ion Ghica către guvernul englez. Precum era de aşteptat, cererea României întâmpina refuzul Puterilor.
Poate loan Brătianu sta la îndoială şi din cauza părerilor d-lor Ion Ghica şi Dimitrie A. Sturdza. Ion Ghica, fiindcă fusese câtva timp bey de Samos, trecea de cel mai bun cunoscător al intrigilor orientale, iar d. Dimitrie A. Sturdza era pe atunci simplul său adept, amândoi partizani hotărâţi ai neutralităţii şi văzând numai în această atitudine scăparea.
Poate era în defavoarea cabinetului liberal şi faptul că avea ca ministru de externe pe d. Nicolae Ionescu, care fusese primit cu gândul prea uşor că, deocamdată, nu vor fi interese mai grave de îngrijit. Locul era aici şi atunci indicat penttu Mihail Kogălniceanu, care însă nu reintră în cabinet decât la 3 aprilie 1877.
Cu asemenea dispoziţii nehotărâte, călătoria lui loan Brătianu la Livadia, în octomvrie 1876, nu pare a fi avut tot succesul ce poate l-ar fi avut în alte împrejurări.
La Livadia împăratul Alexandru al II era însoţit de cancelarul său Gorciacov, de ministrul de răsboi Miliutin şi de ambasadorul din Constantinopol Ignatiev. Pe loan Brătianu îl însoţeşte numai ministrul de răsboi, colonelul Slăniceanu, fireşte nu şi ministrul de externe d. Nicolae Ionescu.
Totuş faptul acestei întâlniri a lui Brătianu cu împăratul Rusiei dovedeşte începutul unei mai bune înţelegeri a necesirăţii politicei române în faţa crizei orientale.
Ce se va fi dezbătut la Livadia este greu de constatat în toate amănuntele. loan Brătianu nu era om de condei; raporturi scrise, necum memoare personale, nu a lăsat din timpul ministerului său. Suntem dar reduşi la simple conjecturi1. Că s-a stabilit un fel de înţelegere prealabilă asupra trecerii armatelor ruseşti ptin teritoriul nosttu, ne pare sigur: ieşirea la iveală a convenţiei formale de la 4 aprilie 1877 o mărtutiseşte. Dar care a fost contravaloarea cerută de Brătianu? A insistat el asupra unei alianţe întru deplina cooperare a armatei noastre alături cu cea rusească în contra Turciei? Sau o asemenea politică energică nu era încă hotărâtă în propriul lui cuget şi în orce caz nu fusese diplomaticeşte destul de pregătită pentru a avea şi sprijinul Germaniei şi al Austriei pe lângă ţarul Alexandru? S-a preocupat îndestul de soarta Basarabiei, a cărei pierdere o prevedea Românul încă din 15 noemvrie 1875? Sau - ceea ce ar fi mai grav - Brătianu s-a întors de la Livadia cu impresia că Basarabia rot era pierdută
1 De când ani scris aceste rânduri, au apărut în Deutsche Revue (aprilie şi mai 1897), câteva revelări asupra tratativelor premergătoare răsboiului de la 1877. Ele nu sunt de natură a modifica textul de mai sus. Extragem din ele următoarele: „La 16 oct. se întoarce Brătianu din Livadia şi raportează că răsboiul trece de inevitabil... Contele Ignatiev i-a explicat necesitatea neapărată a unei convenţii pentru trecerea armatei ruseşti prin România, el însă a răspuns evasiv... La plecare i-a zis prinţul Gorciacov: Dacă e răsboi, ne vom înţelege noi cumva, România nu poate decât să câştige, şi Brătianu i-a răspuns, că o înţelegere este desigur în interesul amândoror state şi că el este dispus a cerceta chestia mai de-aproape... în ministerul român d. Sturdza susţinea neutralitatea absolută ca cea mai bună politică, pe când Brătianu vedea din contră în înţelegerea cu Rusia cea mai înţeleaptă măsură. Principele Carol împărtăşea părerea ministrului-prezident".
410
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
411
penr.ru noi, şi redactarea cam vagă a convenţiei de la 4 aprilie 1877, despre care vom vorbi mai jos, şi declararea ulterioară a Parlamentului, că nu cedează Basarabia şi nu admite nici un schimb de teritoriu, erau numai nişte înscenări de ocazie pentru a scăpa aparenţele şi a-şi păstra popularitatea faţă cu periculoasa atitudine, ce o luase coaliţia de la Mazar-Paşa tocmai asupra acestei chestii (vezi mai sus pag. 13) (ed. n. - p. 10-11)?
După răspunsul ce un om nepărtinitor, cunoscând odată exact toate amănuntele, îl va da la aceste întrebări, va atârna judecata asupra meritului sau demerirului acţiunii politice a guvernului liberal din acest timp.
Orcum ar fî, realitatea evenimentelor, care este mai puternică decât închipuirile individuale, impune în curând lui loan Brătianu linia de conduită şi însăş Turcia se însărcinează să-i grăbească hotărârea, cel puţin în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Puterea suzerană.
Căci faimoasa Constituţie, plăsmuită de Midhat-Paşa şi promulgată la 11 decemvrie 1876, neţiind seamă de capitula-ţiunile, la a căror respectare înalta Poartă se angajase şi prin Convenţia de la Paris, vorbeşte în art. 1, 7 şi 8 de „provinciile" privilegiate ale Imperiului otoman şi, după cum declară ministtul de externe Savfer Paşa guvernului nostru, înţelege să supuie şi România sub această denumite.
Acum era destul! Pe de o parte sfaturile stăruitoare ale principelui Carol, pe de alta nevoinţa Marilor Puteri de a ne garanta neutralitatea şi în sfârşit nechibzuita vătămare a drepturilor noastre prin Constituţia lui Midhat produc în cugetul lui Brătianu hotătârea definitivă, şi de la 21 fevruarie 1877 înainte, politica guvernului liberal tinde spre ruperea relaţiilor cu Turcia şi spre cucerirea independenţei prin arme.
Fixăm data de 21 fevruarie 1877 după un termometru caracteristic pentru şovăirile anterioare ale lui Brătianu: acest termometru este d. Dimitrie A. Sturdza. D. Sturdza se apropia sau se depărta de guvernul liberal, după cum acesta
se apropia sau se depărta de Turcia. Intrat în cabinetul lui loan Brătianu la 24 iulie 1876, d. Sturdza îl părăseşte la 7 ianuarie 1877, reintră în cabinet după 20 de zile, dar îl părăseşte iarăş după alte 24 de zile, adecă tocmai la 21 fevruarie 1877, şi rămâne adversar al politicei partidului liberal în tot timpul răsboiului şi pană târziu după încheierea păcii de la Berlin.
D-sa, ca şi Ion Ghica sunt şi rămân partizani absoluţi ai neutralităţii, şi chiat pe la martie 1877, cu o lună înaintea începerii tăsboiului, d. Ion Ghica în broşura sa De cugetare politică, 1877 ne dă sfatul:
„Ideea, care ni s-ar părea mai nemeritâ, ar fi de a nu încuraja prin atitudinea şi prin cuvintele noastre nici pe turci nici pe ruşi, a nu arăta nici unuia nici altuia nici simpatii nici antipatie. A păstra, cum s-au rostit Corpurile legiuitoare, neutralitatea noastră, o neutralitate adevărată, iar nu o neutralitate cu meşteşuguri, a nu înlesni nici impedica trecerea, iar în caz de trecere fie a unuia fie a celuilalt să protestam sus şi tare înaintea Europei în contra violării teritoriului nosttu şi să ne rezervăm acţiunea pe viitot, retrăgând armata noastră din ochii trupelor sttăine; să ne manifestăm dorinţele şi speranţele ca să obligăm pe Europa să ne garanteze pe viitot acea neutralitate, de care avem atâta trebuinţă, şi care îi este chiar ei atât de necesară. Dat aci se deşteaptă un sentiment de cavalerism tău înţeles. Şi apoi să te mai ţii cuvintele cele mari! «Nu voiu să las ţara mea să fie umilită», zice unul. «Nu eu voiu consimţi ca după atâtea sacrificii ce am făcut cu brava şi iubita noastră armată să las pe străin»... zice altul. «Să protestăm cu sânge», strigă mulţi; şi o mie de alte cuvinte frumoase pe care le-ar invidia Racine şi Corneille, care atrag aplaude şi strângeri de mână patriotice, dar care din nenorocire nu por fi decât cuvinte".
Şi apoi mai adaogă - parcă în rândurile de mai sus nu era destulă smerenie:
„Cât pentru onoarea armatei, le răspundem că nu credem că onoarea unei armate, care se retrage dinaintea altei armate, cu care nu
412
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
413
se poate măsura în luptă, să fie compromisă, nici că ar fi mai umilitor de a se retrage dinaintea numărului decât de a fi bătută sau silită a depune armele dinaintea inamicului".
Ce slab sfătuitor, ce rău prooroc a fost Ion Ghica! Si această „cugetare politică" era pe atunci evanghelia d-lui Dimitrie A. Sturdza; şi aşa de înrădăcinat era d. Stufdza în credinţa sa, încât chiar mai târziu, pe timpul discuţiilor parlamentare pentru aplicarea Tractatului de la Berlin, rosteşte în şedinţa Senatului de la 28 septemvrie 1878 un discurs de opoziţie în contra guvernului lui loan Brătianu şi atribuie acestui act politic al d-sale destulă importanţă pentru a-1 scoate şi a-I răspândi în broşură deosebită sub titlul Bassarabia şi Dobrogea (Bucureşti, 1878)1.
Din norocire, loan Brărianu de pe la sfârşitul lui fevruarie 1877 îşi hotărăşte atitudinea politică în contra părerii d-lor Ion Ghica şi Dimitrie Stutdza, şi pentru a avea faţă de gravitatea situaţiei externe un parlamenr mai mlădios, dizolvă Senatul, ales încă sub ministerul Lascar Catargi, şi convoacă pentru zilele 21-26 aprilie colegiile electorale. însă evenimentele se
1 Un om public de însemnătatea d-lui Dimitrie A. Srurdza se cuvine să fie judecat după exacta constatare a diferitelor sale faze. De la 1 august 1882, când a părăsit pe Ion Ghica şi a reintrat în cabinetul lui loan Brătianu, sub a cărui influenţă a rămas, şi mai ales de la 1894, de când a ajuns în capul Partidului Naţional-I.iberal, d. Sturdza vorbeşte mereu de credinţa sa în loan Brătianu şi de scumpătatea, cu care îi păstrează tradiţia. Dar pentru respectul adevărului, fără a insista asupra vechiei scrisori, ce a publicat-o d-sa împreună cu d. Bălăceanu în conrra lui Brătianu la 15 martie 1869 (vezi Independance Roumaine de la 4 ian. 1887), este necesară amintirea că în una din acţiunile principale ale lui Brătianu, în care s-a manifestat valoarea acestuia ca om de stat, adecă în participarea la răsboiul ruso-turc, d. Dimitrie Scurdza i-a fost adversar hotărât şi că poate această ostilitate a d-sale şi a lui Ion Ghica a împiedicat parridul liberal de a apuca mai de timpuriu calea cea dreaptă în criza orientală şi de a dobândi pentru ţară mai multe foloase decât s-au dobândit după atâta şovăire.
precipită peste aşteptarea guvernului rău informat. De-abia se dizolvase Senatul la 23 martie, şi începerea răsboiului ruso-turcesc, prin urmare necesitatea trecerii armatei ruseşti peste teritoriul nostru, se anunţă ca iminentă. In toată pripa guvernul trebuie să dea acum o formă legală înţelegerii asupra intrării Trupelor de la Nord în România, despre care se vorbise la Livadia cu 6 luni înainte şi a căţei tedacţie se stabilise (la spatele titularului de la externe, d-lui Nicolae Ionescu) încă pe la sfârşitul lui noemvrie între loan Brătianu şi Nelidov. (Nelidov sosise în secret de la Constantinopol şi rămăsese ascuns la baronul Stuart în consulatul rusesc din Bucureşti.)
La 4 aptilie 1877 se subscrie formal convenţia cu Rusia de baronul Dimitri Stuart şi de Mihail Kogălniceanu, numit în ajun ministru de externe1.
1 Spre a-şi uşura răspunderea, loan Brătianu îndeamnă pe principele Carol la consultarea mai multor oameni politici din diferite partide, care însă constată numai predomnirea părerii d-lor Ion Ghica şi Dimitrie A. Sturdza penrru neutralitate (2 apr. 1877).
Caracteristică este recenta polemică iscată în ziarele noastre (mai 1897) asupra participării conservatorilor şi îndeosebi a d-lui Lascar Catargi la această consultare. Ea dovedeşte o slabă cunoaştere a celor petrecute în ţară si prea puţina judecară. D. Lascar Catargi nu a fost chemat la acea consultare, şi nici nu putea să fie chemat. De-abia cu 12 zile înainte Camera liberală votase acuzarea definitivă a celor şase miniştri conservatori pentru „crime şi delicte". Ar fi fost o monstruozitate constituţională ca în acelaş timp să fie chemaţi de guvern la o consultare politică! Dacă ar fi fost chemaţi, unii din ei, deşi nu d. Lascar Catargi, s-ar fi arătat desigur partizani ai răsboiului în contra turcilor. Este ştiut că generalul Florescu a făcut toate încercările putincioase ca să ia parte la acţiunea armatei, dar -cu o rară cruzime — s-a refuzat vechiului militar îndeplinirea acestei supreme datorii patriotice. - Uitat-au publiciştii noştri strigătul de indignare ce poetul naţional al românilor, Vasilie Alecsandi, 1-a adresat generalului Florescu?
„Din sânul Ţării noastre o mândră oaste-apare!
Menită ca să-ntreacă a lumii aşteptare
Prin fapte glorioase din timpi de altădată,
414
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
415
Reproducem aici textul oficial al memorabilului act:
„Lucrând în înţelegere cu celelalte Mari Puteri pentru a ameliora condiţiunile de existenţă ale creştinilor supuşi dominaţiunei sultanului, guvernul imperial al Rusiei a atras atenţiunea cabinetelor garante asupra necesitatei de a asigura într-un chip eficace executarea reformelor cerute de la Poartă.
Deoarece întărâtarea musulmanilor şi slăbiciunea învederată a guvernului otoman nu lasă a se speţa măsuri serioase de executare din partea autorităţilor tutce, o interveuţiune militară din afară poate deveni necesară, în cazul când dezvoltatea ulterioară a afacerilor politice în Orient ar sili pe Rusia să iea asupră-şi această sarcină şi a dirige armata sa spte Turcia din Europa, guvernul imperial, dorind a respecta inviolabilitarea teritorială a Statului Român, s-a înţeles de a încheia cu guvernul Alteţei Sale Domnitorul Carol I o convenţiune specială relativă Ia ttecetea trupelor ruse prin România.
Ea sboară-n foc şi iese cu fruntea-ncoronată!
Şi însă tu, victimă de-o oarbă prigonire,
Ai fost ca un netrebnic lăsat în părăsire!
Netrebnic, tu, netrebnic!... De când, o! Doamne-n lume
Lumina zilei poartă al nopţii negru nume?
De când netrebnic este acel ce cu iubire
Consacră-o viaţă-ntreagă 1-a patriei mărire?
De când netrebnic omul cu inimă măreaţă
Ce-n lupta pentru ţară oferă braţ şi viaţă?
De când netrebnic şeful ce, orcum bate vântul,
îşi apără stindardul şi-şi ţine jurământul?....
Acum, în loc de arme curate, lucitoare,
Eu văd că se preferă hulirea mânjitoare.
Orcine stâ-n arenă, de tină are parte.
Eu, nedeprins cu tina, mă ţin de ea departe
S-aştept se văd sub trăsnet hidoasa pocitură
Care-au sădit în ţară invidie şi ură."
Prin urmare au fost desemnaţi ca plenipotenţiari: Din partea Majestăţei Sale Imperatorul tutulor Rusiilor, baronul Dimirri Stuart, consilier de stat, agent diplomatic şi consul genetal al Rusiei în România, cavaler al Ordinului St. Vîadimir clasa III, al St. Anei clasa II, al St. Stanislas clasa II şi al ordinelor streine: Leul şi Soarele clasa II cu placă, Medgidie, clasa III, Muntenegru clasa II cu placă, şi al Crucei de ofiţer al Mântuitorului;
Din partea Alteţei Sale Domnitotul României, d. M. Kogălniceanu, ministrul său al afacerilor streine, mare Cruce al Ordinului St. Ana clasa I, al Vulturului roşu clasa I, al Medgidiei clasa I, al Coroanei de fier clasa I.
Cari, după ce şi-au preschimbat deplinele lot puteri, găsite în bună şi regulată formă, s-au învoit asupra articolelor următoare:
Art. 1. Guvernul Alteţei Sale Domnitorul României Carol I asigură armatei ruse, care va fi chemată a merge în Turcia, libera trecere prin teritoriul României şi tractarea eservată armatelot amice,
Toate cheltuelele, cate ar putea fi ocazionate de crebuinţele armatei ruse, de transportul său precum şi pentru satisfacerea tutulor trebuinţelor sale, cad bineînţeles în sarcina guvernului imperial.
Art. 2. Pentru ca nici un inconvenient sau pericol să nu rezulte pentru România din fapcul trecerei ttupelot ruse pe teritoriul său. Guvernul Majestăţei Sale Imperatorul tutulor Rusiilor se obligă a menţine şi a face a se respecta drepturile politice ale Statului român, astfel cum rezultă din legile interioare şi tractatele existente, precum şi a menţine şi a apăra integritatea actuală a României.
Art. 3. Toate amănuntele relative la trecerea ttupelot tuse, la relatiunile lor cu autorităţile locale, precum şi roate învoielile, cari ar trebui să fie făcute pentru acest sfârşit, vot fi consemnate într-o convenţiune speciala, care va fi încheiată de delegaţii ambelor guverne, şi
416
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
417
ratificată în acelaş timp ca şi cea de facă, şi va intra îu lucrare deodată.
Art. 4. Guvernul Alteţei Sale Domnitorul României se îndatoteazâ a obţine pentru Convenţiunea de faţă, precum şi cea menţionată la art. precedent, ratificarea cerută de legile române, şi a face imediat executorie stipulaţiunile cuprinse într-însele.
Drept aceea plenipotenţiarii respectivi au pus pe convenţiunea din faţă semnăturile lor şi sigiliul armelor lor.
Făcută în Bucureşti la 4 (16) aprilie anul mântuitei una mie opt sute şaptezeci şi şapte."
Pentru deosebita importanţă a articolului 2 de mai sus, dăm şi textul oficial al redacţiei franceze:
„Art. 2. Afin qu'aucun inconvenient ou danger ne resulte pour la Roumanie du fait du passage des ctoupes russes sur son territoire, le Gouvernement de Sa Măreşte l'Empeteur de toute Ies Russies s'engage â maintenir et â faire respecter Ies droits politiques de l'Etat Roumain tels qu'ils tesultent des lois interieures et traites existants, ainsi qu'â maintenir et â defendre l'integrite actuelle de la Roumanie."
Când recitim astăzi acest act şi ne aducem aminte de mărturisirea făcură de Kogălniceanu în şedinţa Camerei din 30 sept. 1878, că încă la iunie 1877, puţin după încheierea convenţiei şi înainte de ttecetea armatei noastre peste Dunăre în ajutorul Rusiei, cancelarul Gorciacov îi spusese la Ploieşti că ne cere Basarabia1: ne revin asupra acţiunii diplomatice a guvernului liberal toate îndoielile, de care am vorbit mai sus.
Prea este curioasă redactarea convenţiei de la 4 aprilie. Faimosul articol 2 zicea, că Rusia „s'engage a maintenir Ies droits
1 Vezi discursul 40 din acest volum.
politiques de l'Etat Roumain tels qu'ils resultent des traites ». existants (aşadar supunerea sub suzeranitatea Turciei?), ainsi . •   qu'a maintenir l'integrite actuelle de la Roumanie.
Acest text cuprindea pericolul unei reservatto mentalis din f     partea Rusiei şi putea da loc la o interpretare contrară celei presupuse de români. Căci Rusia, prin tractatul Pontului, ]      semnat în Londra la '/^ martie 1871 (vezi voi. I, pag. 35; ed. n. - p.) obţinuse anularea Tractatului de la Paris din 1856 în ceea ce privea Marea Neagră. Şi pe de altă patte noi înşine îl ştirbisem prin Unirea de la 1859 şi prin instituirea domnului hereditar străin de la 1866, amândouă aceste acte /:   fiind admise de Puteri în fapt, dar nu recunoscute în drept. ! -    în aşa stare de lucruri, mai era oare Tractatul de la Paris, pentru Rusia faţă de noi, un trăite existant? Şi l'integrite actuelle de la Roumanie, interpretată cu oarecare şiretenie, mai era integritatea cea de la 1 856 până la 1870, adecă cea conformă cu Tractatul de la Paris, care ne dase Basarabia? - De altminteri chiar art. 21 al Tractatului de la Paris zicea: Le territoire (en Bassarabie) cede par la Russie sera annexe a la I'riyicipaute de Moldavie, sous la suzerainete de la Sublime Porte. E semnificativă televaiea suzeranităţii în acest atticol. Cate e putetea jţ        suzeranului asupra teritoriului? Cuvântul, ca termin de drept \        internaţional, nu are înţeles precis. Ca precedent istoric, Austria ne luase la 1775 Bucovina şi Rusia la 1812 Basatabia prin înţelegcte directă cu Turcia. Gorciacov ne va aduce î        aminte de aceasta la 1 878.
f Dacă era vorba să se prcvie o aşa interpretare ingrată din
ţ        pattea Rusiei, atunci textul articolului 2 trebuia să cuprindă anume garantarea Basarabiei.
Iar dacă era vorba să rămâie redacţia aşa de vagă, fiindcă tot nu mai puteam păstra Basarabia faţă de pretenţiile puternicei Rusii, atunci trebuia din vreme pregătită compensaţia de bunăvoie, care ar fi fost incomparabil mai
418
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
419
mare, decât partea rău limirată din Dobrogea, pe care am primit-o mai Ia urmă cu de-a sila.
Şi un asemenea act guvernul lui loan Brătianu se vede nevoit să-1 încheie şi să-1 publice în lipsa Parlamentului; iar după 7 zile, la 11 aprilie, primele trupe ruseşti trec peste Prut şi intră în ţară.
Art. 123 din Constituţie prescrie că „nici o ttupă sttăină nu va putea trece pe teriroriul României decât în puterea unei anume legi". Cum să îndeplinească guvernul liberal această prescriere constituţională, când din lipsă de prevedere tocmai în acest moment Senatul era dizolvat şi epoca alegerilor fixată de abia la 21-26 aprilie ?
Pentru a reintra mai cutând în legalitate, cel puţin în această privinţă, ministerul comite o nouă violare de lege şi, scurtând tetminul minimal de 21 zile prevăzut de art. 46 din legea electorală, modifică prin decretul de la 3 aprilie 1877 convocarea colegiilor şi o fixează între 9 şi 13 aprilie.
Alegerile dau o mare majoritate guvernamentală, însă din foştii miniştri conservatori intră în noul Senat dd. Lascar Catargi, P. Carp, B. Boerescu şi G. Gr. Cantacuzin.
Parlamentul se deschide la 14 aprilie 1877, şi la 16 şi 17 aprilie amândouă Corpurile legiuitoare primesc convenţia cu Rusia şi dau ministerului un bil de indemnitate pentru violările de lege comise.
Atitudinea opoziţiei conservatoare în acest moment impottant al istoriei noastte contimporane merită să fie relevată. In organul lor recunoscut, Timpul, conservatorii publică la 26 aprilie următoarea declarare demnă:
„împregiurările sunt de o gravitate excepţională. Armatele ruseşti ocupă teritoriul nosttu. O convenţie iscălită de guvernul român şi aprobată de majoritatea Corpurilor legiuitoare, a fixat rolul, ce România este chemată a juca în situaţia actuală. Constatăm, că această convenţie a fost supusă Camerei şi Senatului, după ce
armata imperială a Rusiei trecuse Prutul şi ocupase o parte a ţării.
In faţa acestot fapte împlinite, în faţa unor împregiurări, de la care poate atârna viitorul statului nosttu, noi conservatorii credem că arfi şi nepatriotic şi inoportun de a crea guvernului, căruia evenimentele i-au încredinţat soarta ţării, dificultăţi în chestiile exterioare.
Opinia noastră despre acest guvern este cunoscută; ea nu s-a schimbat întru nimic. Pentru moment însă, ctedem ca o polemică în contta politicei sale din afară nu este la locul ei".
Cu toată convenţia de la 4 aprilie, relaţiile noastre cu Rusia sunt foarte precare.
Fratele împăratului Alexandru II, Marele Duce Nicolae, căruia îi era încredinţat comandamentul suprem al armatei, îşi permite a adresa la 11 aprilie un manifest către „locuitorii români", în care le zice între altele:
„Prin porunca Majestâţii Sale împăratului tutulor Rusiilor, armata Sa ce am sub a mea comandă, însărcinată a combate în contra turcilor, intra astăzi în ţara voastră, care nu pentru întâiaş dată a întâmpinat cu bucurie oştitile ruseşti.
Vestindu-vă aceasta, vă declar că venim la Voi ca vechi ptieteni şi voitori de bine; nădăjduiesc să găsesc la Voi aceiaş sufletească primire care au arătat străbunii Voştri oştirilor noastte în trecutele resbele ce le-am avut cu turcii.,.
Vă invit dar ptin aceasta a vă urma în pace îndeletnicirile şi a uşura armatei chipul de a satisface nevoile şi trebuinţele sale" etc.
Parcă suntem încă sub protectotatul de la Akierman şi Balta-Liman! Rusia şi de astă dată considetă Tractatul de la Paris din 1856 ca nemaiavând fiinţă.
420
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
421
Pe de altă parte Turcia vede acum în statul român un duşman, sileşte pe reprezentantul nosttu să plece din Constantinopol şi la 26 aprilie începe din Vidin bombardarea Calafatului, căreia îi urmează pană la 14 mai şi bombardarea Giurgiului, Olteniţei, Islazului, Bechetului şi Corăbiei.
In astfel de situaţie, Parlamentul nostru ia act de începerea ostilităţilor efective din pattea Turciei şi, după o discuţie prealabilă în şedinţa Camerei de la 29 aprilie care se termină cu primirea unei moţiuni de încredere, propuse de d. P. Grădişteanu (votează contra dd. Nicolae Ionescu, Pantazi Ghica, A. Vizanti), Adunarea legiuitoate hotărăşte la 9 Mai 1877 cu unanimitatea voturilor exprimate (se abţin dd. Nicolae Ionescu şi N. B. Locusteanu):
„Cametă ia act că resbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi Independenta absolută a României au primit consacrarea lor oficială".
In aceeaşi zi Senatul votează legea pentru instituirea Ordinului Steaoa României ca semn al suveranităţii, care lege se primeşte şi de Cameră şi se sancţionează a doua zi, 10 mai. La această serbare naţională (marţi în 10 Mai 1877) o deosebită solemnitate accentuează actul săvâtşit: ministrul-prezident loan Brătianu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei losif Naniescu, viceptezidentul Senatului Dimitrie Brătianu, prezidentul Cametei C. A. Rosetti, primul-prezident al Curţii de Casaţie Al. Creţescu şi ptezidentul Curţii de Conturi Em. Grădişteanu ţin discursuri înaintea domnitorului şi—1 felicită pentru independenţa declarată.
E de notat că această (cam acoperită) declarare a independenţei provoacă în prima linie nemulţumirea Rusiei, care se şi grăbeşte a o exprima prin o notă a d-lui de Nelidov. Politica tuşească faţă cu micile state era vederată: ţarul voia să le aibă în decursul răsboiului la dispoziţia sa şi, după izbândă, să le procure oarecare foloase ca rezultat al generozităţii sale.
j      La vreun ajutor din pattea armatelor acestor state (adecă a
!.,   României şi a Gteciei, căci sârbii erau bătuţi, şi montenegrinii prea puţini la număr) nu se gândea Rusia: încercările guvernului român de a face să se admită cooperarea regulată a armatei noastre le respinge cu trufie. Dar în curând soarta armelor aduce situaţia la expresia i      adevărată a valorilor reale. Căci Rusia se atată tău pregătită '      pentru un asemenea răsboi. Influenţată poate de iluziile lui Ignatiev, care faţă cu pretinsa decadenţă a Turciei vorbea de r      o simplă plimbare milirară, Rusia trimite la început pe
• câmpul de răsboi european, unde efectivul turcesc este de f aproape 400 000 luptători, numai 150 000, care cu vro 10 000 ' cazaci din aşa-numitul cotp combinat (svodny) şi cu personalul f technic însumează de-abia un efectiv de 170 000 oameni1; iar i.      intendenţa este concesionată unor întreprinderi private: pentru
transporturi lui Warschawsky, pentru aprovizionări consorţiului i      Horwitz, Gregr şi Kohan, a căror exploatate ajunge după
sfârşitul tăsboiului în cercerarea instanţelor criminale, ţ Cu mişcarea întâtziată prin ploile totenţiale din primăvara
| anului 1877 armata tuşească îşi face ttecerea peste Dunăte I      de-abia între 10 şi 15 iunie, iar la 16 iunie trece şi împăratul
• Alexandru cu Marele Duce Nicolae. Centrul armatei, sub ;       generalul Gurco, ocupă Târnova la 25 iunie, străbate cu o
surprinzătoare repeziciune Balcanii prin pasul Hainkioi şi ajunge la 5 iulie până la Cazanlâc. Insă tutcii se reculeg după
1 Ausdem Lcben KonigKarls von Rumdnien (voi. III, pag. 156; ed. n. — p.). Statul-major român dă cifra „de 135 la 140 mii oameni" (voi. I, pag. 54; ed. n. - p.). - Cartea statului nostru major este intitulata htoricidu Răsboiului din 1877—1878. Participarea României la acestu răsboiu. Lucrare făcută de mai mulţi ofiţeri. Partea I (Bucureşti, 1887). — Lucrarea cuprinde arâtea neajunsuri de ror felul, încât se înţelege, pentru ce se prezentă sub o formă anonimă şi oarecum neoficială. "Lotus esre de regrerar că, după 20 de ani de la răsboi şi 10 ani de la publicarea volumului întâi, n-a apărut încă volumul al doilea şi cel mai important, în care a rămas să se descrie luarea Plevnei.
422
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
423
prima ameţeală, Suleiman-Paşa bate pe ruşi la Eski-Zagra (18 iulie), şi la 23 iulie trupele lui Gurco se întorc iarăş laTârnova.
Dar îndrăzneaţă înaintare era şi fără de aceasta periclirată prin evenimentele întâmplate în acelaş timp la baza de operaţie lângă Dunăre. Spre a lărgi aceasră bază, aripa dreaptă a armatei sub generalul Kriidener, lăsând deocamdată Plevna la o parte (deşi principele Carol, într-un consiliu de răsboi ţinut la Marele Duce Nicolae în Ploieşti, atătase încă de la 20 mai necesitatea de a pune cât mai curând mâna pe acesr punct de înctucişare — uşor lucru pe la sfârşitul lui iunie, când era reocupat numai de puţine batalioane turceşti), se îndreptase spre Nicopoli şi după o scurtă bombardare, dar cu relativ mari pierderi, inttase la 3 iulie seara în această cetăţue. Insă în tâstimp Osman-Paşa, nemaiputând sosi de la Vidin în ajutorul Nicopolii şi înţelegând pe de altă patte marea importanţă strategică a Plevnei, concentrase aici toate trupele disponibile (de la început peste 1 5 000 oameni) şi în câteva zile de o activitate febrilă izbutise să facă din această poziţie, de la sine favorizată prin dealurile dimprejur şi prin văile latetale, cea mai sttaşnică întăritură. Statul-major tuşesc ordonă generalului Schilder-Schuldner să plece de la Nicopoli şi să ia Plevna. Nefericitul general o atacă la 8 iulie cu de-abia 8 000 oameni, fără recunoaşteri prealabile, fără trupe de rezervă, şi esre respins cu pierderea unei tteimi din soldaţii săi.
Pentru a restabili cât mai cutând prestigiid armelor ruseşti, generalii Kriidener, Şahovscoi şi Scobelev atacă la 18 iulie Plevna pentru a doua oată, de astă dată cu vtco 32 000 oameni infanterie, 3 bngade de cavalerie şi 186 tunuri; dar şi Osman-Paşa adunase pană atunci în întăriturile sale cam acelaşi număr de combatanţi cu 54 tunuri. Ruşii sufăr o a doua şi mult mai crudă înfrângere şi au să deplângă pierderea exorbitantă a vro 7 000 oameni cu aproape 200 ofiţeri.
Situaţia lor devine din cele mai critice; în aceeaş zi este bătut şi Gurco la Eski-Zagra în Balcani, toată soarta răsboiului e pusă la îndoială.
Acum încetează orce trufie. Marele Duce Nicolae intervine de-a dreptul pe lângă Domnitorul nostru şi-i cere ajutor prin memorabila depeşe de la 19 iulie 1877, al cărei text îl vom reproduce mai jos. Totdeodată se ordonă chemarea unui spot de peste 100 000 oameni din Rusia, şi ministrul rusesc la Atena ptimeşte însărcinarea de a provoca şi intrarea grecilor în răsboi. Chiar şi sârbilor, cu toată înfrângerea din anul precedent, li se adresează pe la sfârşitul lui octomvrie aceeaşi cerere. Iar montenegrinii reîncep de la sine lupta de-abia întreruptă'.
Ce făcuse pană atunci atmata română? Mobilizată în luna lui aprilie 1877, cu un efectiv de 50 000 oameni şi 180 tunuri (după ce în decursul iernei se construisetă
1 în contra grecilor Turcia aşezase un corp de observare la graniţa din Tesalia. în cazul unui atac efectiv din partea Greciei, acest corp trebuia întărit prin detaşarea de trupe din Sudul Balcanilor, şi astfel s-ar fi slăbit rezistenţa contra ruşilor din păsurile Şipca şi Hainkioi, Dar Saburov, pe atunci ministrul Rusiei la Atena, cunoscând starea deplorabilă a armatei greceşti şi temându-se ca aceasta să nu fie îndată nimicită şi atunci din contră trupele turceşti din Tesalia să poată spori contingentul din Balcani, a luat asupră-şi de a nu executa ordinul primit, ci de a sfătui pe greci să i'ămâie în pace. Inteligenta nesupunere, mărturisită mai târziu ţarului de însuş Saburov, i-a procurat înaintarea la ambasada din Berlin. - De-abia după încheierea armistiţiului de la 19 ianuarie 1878 între ruşi şi turci, când se stabiliseră şi bazele păcii, Grecia declară răsboiul şi intră cu 12 000 oameni în Tesalia, pentru a-şi da aerul de beligerant şi a putea reclama o sporire de teritoriu.
în ce priveşte Serbia, principele Milan (spre marea nemulţumire a împăratului Alexandru) nu sc poate hotărî la acţiune. Tocmai pe la decemvrie (6 zile după căderea Plevnei!) îşi pune armata în mişcare spre Sofia şi spre Vidin, ocupă la 11 decemvrie Adlie şi Mramor, la 16 Pirot etc.
Cât pentru montenegrini, ei continuă cu vechiul curaj micile atacuri locale în munţii greu accesibili de la graniţa lor şi silesc cetâţuia Antivari să capituleze (27 decemvrie). Antivari sc şi anexează Montenegrului prin Tractatul de la Berlin.
424
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
425
cu bună prevedere întăririle de la Bărboşi şi Calafat), armata noastră este împărţită prin ordinea de bătaie din 26 aprilie în două corpuri, fiecare cu câte două diviziuni, sub comanda supremă a domnitorului Carol, având ca şef al statului-majot general pe colonelul G. Slăniceanu1. Primul corp de armată este comandat de generalul G. Lupu, al doilea de generalul Al. Radovici, iar comandanţii celor 4 divizii sunt colonelii M. (Christodulo) Cerchez, I. Logadi, G. Angelescu şi generalul G. Manu (numit general cu câteva zile mai nainte, împreună cu N. Haralambie, căruia i se încredinţează comanda miliţiilor).
într-o consfătuire ţinută la Ploieşti (7 mai), Marele Duce Nicolae îşi exprimă personal dorinţa unei cooperări a armatei române; principele Carol se arată animat de aceeaş dorinţă, cere însă prealabila stabilire a condiţiilor militare pentru o asemenea acţiune şi în orce caz o bază proprie de operaţie în Bulgaria; deocamdată promite în princip ajutorul trupelor române la trecerea armatei ruseşti peste Dunăre.
însă între dorinţa Marelui Duce Nicolae, milităreşte foarte justificată, şi atitudinea diplomaţiei ruseşti este o mare deosebire, precum este, în dauna noastră, o deosebire şi între cuvintele mai rezervate ale Domnitorului şi acţiunea petulantă a ministerului său. Acesta insistă prea mult asupra cooperării armatei române şi se expune la nota d-lui de Nelidov de la 16 mai, care zice între altele:
1 Cifrele de 50.000 oameni şi ] 80 tunuri le luăm din cartea citată Aus dem Leben KonigKarls (voi. III, pag. 149), care evaluează întreaga putere armată a ţării din acel moment, cu miliţii, cu garda naţională cu tot, la 70 000. Publicarea statului nostru major (partea I, pag. 75) vorbeşte de un efectiv mobilizat de 58 700 oameni cu 190 tunuri, plus 14 000 oameni din contingentul anului 1877, plus 33 000 din batalioanele de miliţii, afară de garda orăşenească şi de depozitele trupelor de linie. Probabil cifrele statului-major erau pe hârtie, pe când relaţia asupra vieţei Regelui ne dă realitatea.
I Le Gouvernement Roumain avaitfait des demarches aupres
§     du cabinet Imperial pour temoigner de son deşir de cooperer â I     l'action de 1'armie Russe au delă du Danube, et poser Ies I     conditions, auxquelles cette cooperation serait possible. La \     Russie n'apas besoin du concours de l'armee Roumaine. f     Les forces qu 'elle a mises en mouvement pour combattre i     la Turquie, sont plus que suffisantespour atteindre ce but \      t'leve que l 'Empereur s 'estpose en commencant la guerre actuelle. .      D'autrepart la securite exterieure de la Roumanie ne l'obligeguere •      k attaquer la 'Turquie. Si donc, par des considerations personnelles \      d'une nature diferente, et que le Gouvernement Roumain tient |      h ne pas devoiler, mais qui ressortent assez clairement du \      kngage de lapresse locale, ilse croit tenu d'honneur a entreprendre une action offensive contre l'Empire Ottoman, cette action ne doit en aucun cas gener l'execution du plan genera des grandes operations de  l'armee Russe,   a   l'ombre desquelles exclusivement ontpu etre jetees les bases des distinees r     futures de l'Etat Roumain1.
Cu toate aceste, ajutotul făgăduit de noi pentru trecerea f armatei ruseşti peste Dunăre se dă cu prisosinţă. In acel moment armata română este astfel aşezată: divizia întâi la Calafat, i a doua la Cetate, a tteia la Băileşti, a patra la Corabia-Izlaz. După l înştiinţatea despre timpul şi locul trecerii (pană atunci ţinute f secrete), bateriile române de la Islaz pană la Calafat întreţin în zilele de 14-16 iunie un foc viu şi neîntrerupt, şi, ocupând astfel : trupele turceşti, apără transportarea materialului de pod (150 t pontoane şi 60 plute) din gura Oltului pe Dunăre în jos de l       Nicopoli spre Zimnicea-Siştov. Cu acest matetial sosit intact la
1 Când, unde şi cu cine? La Livadia cu loan Brătianu? Dar Basarabia? Şi dacă acolo, sau poate la Bucureşti, în timpul tratărilor cu Nelidov pentru convenţia de la 4 aprilie, s-au aşternut „bazele destinelor viitoare ale statului român", nu era atunci, înainte de a fi intrat ruşii pe teritoriul nostru, '. momentul de a hotărî şi cooperarea armatei române, penrru ca să nu se poată zice acum că viitorul României este pus exclusiv la umbra operaţiilor ruseşti?
426
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
427
destinaţie şi în asemenea împrejurări întregul Corp VIII al armatei ruseşti începe să treacă Dunărea chiar în noaptea de 14 spre 1 5 iunie şi poate să ocupe Siştovul în seara de 15, iar a doua zi trece şi împăratul Alexandru II în Bulgaria.
Dar în lungul raport, ce Marele Duce Nicolae îl adresează împăratului asupra înrâmplărilor de la începutul răsboiului pană la 15 iunie, nu se zice nici un cuvânt despre armata română, ci se aduc numai plângeri în contra căilor noastre ferate!
Când şi Corpul IX al armatei mseşti, părăsind Turnu-Măgurele, trece Dunărea, regimente române din divizia a patra se aşază aici, şi paza bateriilor ruseşti din această parte a malului stâng al Dunării le este încredinţată. Astfel armata română formează în fapt continuarea aripei drepte a armatei ruseşti. După înţelegerea avută la Măgurele între generalul rus Stolypin şi generalul Manu, trupele noastre urmează cu bombardarea Nicopolii încă pană Ia 30 iunie, penrru apărarea altor plute ruseşti, care trec din gura Oltului spre Zimnicea.
Şi la 3 iulie, atacul generalului Kriidener asupra Nicopolii este puternic ajutat din pattea noastfă ptin neîntrerupta bombardare de la bateriile din Flămânda, Măgurele şi Islaz şi prin focul de puşti al infanteriei române asupra celei turceşti dinspte râul Osma.
Insă când Kriidener după cucerirea Nicopolii, spre a-şi putea îndrepta toate trupele spre Plevna, cere de la generalul Manu să ocupe Nicopoli şi să îngrijească de transportul celor 7 000 de prizonieri turci, generalul român cu drept cuvânt refuză, neavând de la Principele nostru autorizarea de a intra în Bulgaria. La intervenirea Marelui Duce Nicolae şi chiar a împăratului Alexandru, principele Carol răspunde că, fără stabilirea unei baze proprii de operaţie pentru armară română, aceasta nu va trece Dunărea.
Astfel generalul Kriidener e silit să reţie o parte a trupelor sale la Nicopoli şi nu poate trimite în contra Plevnei decât acei
I      8000 oameni sub comanda lui Schildner-Schuldner, care sufăr î      înfrângerea de la 8 iulie, despre care am vorbit. | Matele Duce Nicolae aruncă vina asupra noastră şi se face
f că uită atitudinea diplomaţiei ruseşti. Dar după o nouă inter-S venire a sa şi a împăratului Alexandru şi după ce şi cancelarul | Gorciacov recunoaşte acum trebuinţa neapărată a cooperării : armatei române în Bulgaria, generalul Manu primeşte la !      12 iulie ordinul de a ocupa Nicopoli, şi la 17 iulie steagul
român se înalţă deasupra acestei cetăţui turceşti. « Cu toată considerabila sporire a trupelor de atac în contra
Plevnei, Kriidener mai cere de la generalul Manu trimiterea a patru regimente române în ajutorul lor. ceea ce - în lipsa autorizării Domnitorului - se refuză iarăş. Ruşii sunt pentru a doua oară bătuţi la Plevna (18 iulie), şi în sfârşit Matele Duce Nicolae adresează principelui Carol depeşa horărâtoare penttu i chemarea în ajutor. Depeşa este astfel concepută: i
1 „Mardi, 19/51 Jviillet 1877
PRINCE CHARI.ES DE ROUMANIE
|' A Tendroit ou se trouve le Quartier-General Roumain
r Les Turcs ayant amasse les plus grandes masses a
Plevna, nous abiment. Prie defaire fusion, demonstration et, si possible, passage du Danube que Tu desires faire. Entre le Jiul et Corabia cette demonstration est indispensable pour faciliter mes mouvements.
nicolas"1
• Un nou moment de grea cumpănă pentru politica
română! Chiat acum, prin inoportuna insistenţă anterioară a
1 îi mare deosebire între acest text autentic şi cuvintele apocrife traduse în publicarea statului major român, în cartea d-lui T. C. Văcărescu şi în prelegerile d-lui general Falcoianu asupra răsboiului. Expresiile exagerate, atribuite acolo Marelui Duce Nicolae („Treci Dunărea sub ce condiţiuni vei voi" „Cauza creştină este pierdută") erau din capul locului suspecte.
428
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
429
guvernului nostru întru cooperarea armatei române (insistenţă tardivă după încheietea convenţiei de la 4 aprilie şi prematută înaintea înfrângerilor de la Plevna), situaţia Romanii faţă de Rusia nu era atât de favorabilă, pe cât ar fi putut fi, şi depeşa Marelui Duce Nicolae către Principele Carol vorbeşte de passage du Danube que Tu desires faire, parcă ajutorul invocat ar fi mai ales o împlinire a dorinţelor noastre. Dar orcum ar fi redactată depeşa Marelui Duce, rămâne totuş constatat că ruşii cer acum formal conlucrarea armatei noastre în Bulgaria şi că, fiind zdrobiţi (abhnes) la Plevna, această demonstraţie este indispensabilă pentru a facilita mişcările lor.
Acţiunea militară ce ni se cerea era pentru noi din toate punctele de vedere de o importanţă suptemă. Ea se cuvenea să fie însoţită de cea mai prevăzătoare acţiune politică, mai ales după declatarea cancelarului Gorciacov din luna trecută în privinţa Basarabiei şi după nota d-lui de Nedilov cu destinces futures de l'Etat Roumain. Dar pe când principele Carol vrea să garanteze soarta ţării printr-un nou ttactat cu Rusia, înainte de a intra cu toată armata în Bulgaria, loan Brătianu stăruie să le dăm „simplu şi franc" ajurorul putincios, fiindcă România, la o respingere a ruşilor peste Dunăre, ar fi în pericol de a deveni teatrul răsboiului şi fiindcă un nou tractat at desfiinţa garanţiile şi foloasele (!) convenţiei de la 4 aprilie'.
Domnitorul cedează ministrului său, dar cel puţin asigură armatei române o situaţie cuviincioasă în contra multiplelor încercări ale generalilor ruşi de a dispune de ea ca de propriele lor ttupe. Cu o întârziere intenţionată şi cu neclintita hotătâte de a păstra comanda deosebiră asupra armatei sale, principele Carol mai aşreaptă câteva interveniri în partea Matelui Duce Nicolae, care i se şi adresează, şi răspunde în sfârşit la 10 august:
1 Aus dem Leben KiinigKarls (voi. III, pag. 213). - Vezi şi discursul 40 din volumul de faţă.
• Dans ses rapports avec l'armee Imperiale, l'armee Roumaine devra conserver, ainsi que Votre Altesse Imperiale a bien voulu le reconnaître Elle-meme dans Sa derniere lettre, son individualite et son unite de commandement, tout en operant bien entendu d'apres le plan general et les dispositions de V.A.I. — A cet effet je serai tres heureux de
I pouvoir mc rencontrer avec V.A. I. a Nicopoli ou ailleurs,
i afin de regler a titre definitifla marche de nos operations
t contre Plevna. Je prie V.A.I. dc vouloir bien fîxer le faur
I et l'endroil de cette entrevue.
| Inttevederea se hotăreşte penttu 16 august. In acea zi, spte
l      8 ore seara, Principele soseşte în cartierul imperial la
* Gornia-Studena, unde este întâmpinat de împăiatul Alexandru |      II şi de Marele Duce Nicolae. Pe faţa celui dintâi e întipărită
durerea pentiu pietdeiile suferite şi grija de viitor. Cu mare cordialitate împăratul îşi exprimă mulţumirea de a vedea pe Principele nostru în Bulgaria şi speranţa că, de acum înainte, h       toate greutăţile vor fi înlăturate. Iar Marele Duce întreabă îndată, dacă" Principele are intenţia de a comanda armata română în persoană. La răspunsul Principelui, că aceasta „se înţelege de la sine", Marele Duce întâmpină, că s-ar produce |       prea multe greutăţi, fiindcă principele Carol nu ar putea fi pus :-       sub ordinele unui general rus. - „Fireşte că nu", tăspunde :        Domnitoful nostru, „însă zece generali ruşi ar putea fi puşi sub ordinile mele". - împăratul Alexandru ascultă discuţia în tăceie, apoi conduce pe principele Carol la cortul ce-i era pregătit, el însuşi se retiage în simpla casă bulgărească, în care '        locuia. Peste puţine minute soseşte Marele Duce Nicolae în s        cort şi, în numele împăratului, oferă Principelui nostru comandamentul superior asupra tutulor trupelor ruseşti dinaintea Plevnei. - Mare onoare, şi mai mare răspundere!
După un timp de reflecţie, Principele primeşte, deşi numărul soldaţilor ruşi concentraţi la Plevna nu trece peste 30 000 şi din trupele române nu poate fi deocamdată adus în
430
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
431
ajutor decât acelaş număr de oameni - slab contingent faţă cu armata şi cu poziţia lui Osman.
A doua zi principele Carol pleacă înapoi şi, purând de-abia să se strecoare spre Şiştov prin nesfârşita mulţime de căruţe cu răniţii de la Sipca şi prin coloanele de tren, soseşte seara la Zimnicea, găzduit în aceeaş casă din cate - cu puţine săptămâni înainte — împăratul Alexandru pornise peste Dunăre plin de încrederea într-o grabnică izbândă.
In Corabia, la 19 august, Principele ţine un consiliu de răsboi, la care iau parte loan Brătianu, generalul Cernat, colonelii Ation, Cerchez, Barozzi, Dabija, Slăniceanu şi maiorul J. Lahovari. Conform părerii maiorului Lahovari şi a lui loan Brătianu, şi în contra părerii celorlalţi, Principele hotărăşte trecerea trupelor române peste Dunăre chiar pentru a doua zi.
Trecerea avea să se facă pe podul cel mare de 800 metvi, care cu învingerea atâtor greurăţi de-abia se construise de colonelul Eraclie Arion şi Ioc.-colonelul Anton Berendei la Siliştioara-Măgura lângă Corabia şi care acum, în înţelesul celor convenire la Gornia-Studena, trebuia desfăcut şi reconstruit la Nicopoli, precum şi toate căile de etape şi proviant ttebuiau alrfel stabilite conform nouei baze de operaţie.
O ordine de zi de la 23 iulie modificase organizarea armatei active prin împărţirea în armata de operaţiuni şi armata de observaţiune. Remâind intact Corpul II sub generalul A. Radovici (numai generalul Manu se numeşte comandant al attileriei armatei de operaţiuni şi este înlocuit la divizia a 4-a prin colonelul A. Angelescu), cele două divizii ale Corpului I, formând armata de observaţiune sub generalul Lupu, sunt încredinţate colonelilor Pencovici şi M. Holban, şi din trupele lor se mai formează o rezervă generală, având aici colonelul Cerchez comanda infanteriei, colonelul Creţeanu a cavaleriei şi colonelul E. Arion a artileriei.
In zioa de 20 august pe la amiaz, după serviciul divin celebrat sub cerul liber de episcopul Râmnicului, divizia de
rezervă şi o brigadă a diviziei a 3-a încep trecerea peste Dunăre pe la Siliştioara. La capul podului, în mijlocul emoţiei generale, sub arşiţa tropicală a soarelui, principele Carol, însoţit de ministrul-prezident I. Brătianu şi de prezidentul Camerei C. A. Rosetti, asistă ore întregi la marele eveniment.
Trupele au ordin să continue toată noaptea marşul lor spre Plevna.
In aceeaş zi generalul Cernat părăseşte Ministerul de Răsboi, înlocuit ad-interim de loan Bfătianu, şi este numit comandantul atmatei române de operaţiune sub ordinile imediate ale principelui Carol.
La 21 august Domnitotul nostru pleacă din Turnu-Măgiifele prin Nicopoli şi soseşre după-amiază în sătuleţul bulgar Poradim (40 kilom. spre sud de la Nicopoli, 7 spre răsărit de la şanţurile turceşti din Plevna), unde întf-o casă părăginită, fără uşi, cu hârtie lipită la ferestre, în aerul de putreziciune, ce-I răspândesc nenumăratele cadavre din jurul Plevnei pană la Gornia-Studena, îşi stabileşte cartierul general. Pe tot drumul este însoţit de bubuitul tunurilor în urma vigurosului atac de trei zile al lui Osman-Paşa în contra Pelişarului, la care însă ruşii pot rezista.
în aceeaş seară şi a doua zi primeşte taporturile generalilor Sotov, acum şeful statului său majot, Kriidener, comandantul Corpului IX fusese, Krylov, comandantul Corpului IV. în curând i se prezentă şi generalii Imeritinski şi Scobelev, sosiţi de la Lovcea, pe cate o luaseră la 22 august, întrerupând astfel comunicaţiile lui Osman-Paşa spre sud.
După sosirea armatei române, situaţia este considerabil îmbunătăţită. Cel puţin în contta celot 65 000 soldaţi turci din Plevna (pe care însă ruşii îi evaluau greşit numai la 40 -50 000) stă acum un efectiv de tot aţâţi oameni ai atmatei aliate ruso-române, dintre care 35 000 (cu 108 tunuri) sunt români şi 30 000 (cu 182 tunuri) ruşi, astfel aşezaţi în jurul Plevnei:
432
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
433
t
OSogot
I
©Lovcea î
t
În Vrbiţa, pe un platou dinaintea Griviţei, divizia 4 română; la spatele ei, în Calişovaţ, divizia 3; în Brislan, divizia ; de rezet-vă; cavaleria acestor divizii le acoperea la dreapta spre Vid. - în Pelişat Corpul IX rus, divizia de cavalerie Loşcarev t stabilea legătura cu divizia 4 română; între Pelişat şi Radişova f Corpul IV; la spatele lui, în Tuceniţa, detaşamentul Imeritinski.
Din primul moment al sosirii trupelor române, statul-major al Marelui Duce Nicolae, în cap cu Nepocoicitzki, insistă asupta unui nou atac în contta Plevnei. Principele Carol se împotriveşte. II faut attaquer absolument, întâmpină însă Marele Duce, înainte ca atmata lui Suleiman-Paşa să poată sosi de la sud-vest în ajutotul lui Osman. Şi astfel teîncepe la 26 august bombardarea întăriturilor turceşti, bine întteţinută de artileria româna. (Jls sont crânes, les petits Roumains, exclamă colonelul Gaillard, ataşatul militat francez1). A doua zi, 27 august, bombardarea e deosebit de vie, 400 guri de foc cutremură cerul, în partea românilor artileria diviziei 4 este împiedicată în acţiunea ei prin focul infanteriei turceşti dintr-un redan de lângă tabia Abdul-Kerim (numită de noi redura Griviţa), numai la 900 metri distanţă de poziţia noastră. Regimentul 13 de dorobanţi (Vaslui şi Iaşi), condus de loc.-colonelul Sergie Voinescu, porneşte la asalt sub ploaia de şrapnele din tabia Abdul-Kerim şi, luptându-se piept la piept cu duşmanul oţărit, izbuteşte să intte şi să se menţie în acel redan, ilustrând astfel botezul de foc al armelor române2. - Pentru 30 august (ziua împăratului!) se hotăreşte atacul general, cu toată părerea contrară a principelui
1 T. C. Văcărescu, Luptele Românilor în răsbelul din 1877—1878. (Ediţ. II, pag. 291 şi 292).
2 Vasilie Alecsandri, Peneş Curcanul:
„Plecat-arn nouă din Vaslui
Şi cu sergentul zece... Toţi dorobanţi, toţi căciulari,
Români de viţă veche. Purtând opinci, suman, iţari
Şi cuşma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume, Noi am schimbai lângă Balcani
Porecla în Renume!" Precum Alecsandri în poezie, aşa Grigorescu în pictură au făcut din dorobanţ tipul cel mai popular al ostaşilor noştri.
434
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
435
Carol, care arată puţinul efect al bombardării de patru zile şi găseşte armata aliată încă prea slabă pentru o asemenea acţiune; dar rămâind singur de părerea sa, trebuie să cedeze, pentru a nu face să se creadă că-i este teamă de valoarea tinerelor trupe române.
La 30 august se dă aşadar a treia bătălie înaintea Plevnei. Noaptea precedentă pioase şi dimineaţa mai ploa, toată încunjurimea Plevnei era în ceaţă. Atacul fusese hotărât pentru ora 3 după-amiazi. Dar cu mult înainte, pe la 11 ore, încep a se auzi de la aripa stângă dinspre Radişova violente împuşcături şi o canonadă, care ţine câteva ore. După felul nedisciplinat al generalilor ruşi, trupele lui Scobelev atacaseră înaintea orei hotărâte şi atrăseseră în luptă şi batalioane din cotpul lui Krylov. Pripita încercare este respinsă cu mari pierderi pentru ruşi.
Din punctul de observare deasupra satului Griviţa principele Carol dă la ora 3 ordinul pentru asaltul general. Ceaţa se împrăştiase, dar reîncepuse ploaia. De unde se află, Principele poate vedea o mare parte a câmpului de bătaie; însă pană la extrema stângă rusească sunt 16 kilometri. La dreapta, în partea română, obiectul de atac este reduta Griviţa. Cu cel mai mare avânt diviziile 3 şi 4 năvălesc asupra şanţurilor, dar focul turcilor le nimiceşte, granatele plesnesc în pământul de lângă Principe; de două ori trupele înaintează pană la şanţ, de două ori sunt respinse, lăsând drumul lor acoperit de morţi, printre care maiorul Şonţu şi căpitanul Valter Mărâcineanu, ale căror cadavre sunt înfipte de turci pe parapetul redutei ca trofee! — Pe Principe nu-1 mai rabdă la locul de observare; el se repede în mijlocul trupelor sale şi le îmbărbătează la un al treilea atac. Acum se înţelesese cauza neizbândei şi a marilor pierderi: nu o singură redută avea Griviţa, cum se părea şi cum arăra harta rusească, ci două, legate între ele printt-un şanţ formând un fel de cortină, dar a doua, mai spre răsărit, nu se putea zări decât după trecerea unei văi, de pe o înălţime
dinainte-i. — Sunt 5 ore ttecute; Principele se îndreptează spre |      primele ambulanţe, încă sub focul turcesc; aici primeşte ştirea f      că atacul este respins pe toată linia! O singură speranţă mai j      rămânea pentru un succes parţial: rezultatul ultimului atac al {      românilor asupra redutei no. 1 de la Griviţa. Pentru a patra ?      oară, în amurgul serii, trupele rămase din divizia 4, sub conducerea locot.-colonelului Voinescu şi a căpitanului Groza, se aruncă asupra teribilei redute, dinaintea căreia ruşii pierduseră a doua lor bătălie de la 18 iulie. După cea mai crâncenă luptă batalionul 2 de vânători (maior Al. Candiano-Popescu), regimentele 14 şi 16 de dorobanţi şi 5 de linie izbutesc să intre în redută, de unde turcii se retrag pas cu pas în reduta a doua, încercând în zadar să câştige poziţia pierdută. Un steag turcesc i       şi trei tunuri cad în manile românilor'.
i Onoarea zilei este scăpată, valoarea armatei române esre
=       de acum înainte dovedită în ochii nitulor; dar pierderile aliaţilor sunt enorme - peste 16 000 morţi şi răniţi, dintre care
'       în partea noastră 2600 cu 59 ofiţeri; mai ales brigada 1 a colonelului Ipătescu şi îndeosebi regimentul 8 (loc.-colonel
i       Poenaru) sunt decimate.
împăratul Alexandru e cuprins de descurajare. Dintr-un extrem în altul, şi Marele Duce Nicolae cu statul său major, generalii Nepocoicitzki şi Levitzki, propun retragerea tutulor trupelor dinaintea Plevnei pană dincolo de valea Osmei. Dar ministrul de răsboi Miliutin se împotriveşte, şi principele Carol stăruie cu energie, ca armata aliată să rămâie în poziţiile ocupate şi să le întărească prin şanţuri sistematice, pentru care cel puţin armata româna este înzestrată cu sape Liman şi le poate împrumuta şi soldaţilor ruşi. Altfel sunt acum ascultate sfaturile Principelui nostru; părerea lui prevalează, şi în consiliul de răsboi de la 1 septemvrie se decide în sfârşit, ca
1 Două din aceste tunuri sunt acum aşezate lângă statua lui Mihai Viteazul şi unul la garda Palatului din Bucureşti.
436
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
437
Plevna să fie învestită prin blocare regulată, să se aştepte cu j atacul final pană la sosirea trupelor din Rusia şi să se cheme îndată din Petersburg generalul Todleben, celebrul apărător al Sevastopolului de la 1854, pentru a dirige lucrările în contra noului Sevastopol turcesc de la 1877.
Luptele parţiale continuă neîntrerupt în jurul Plevnei. i Turcii încearcă de mai multe ori să ne ia înapoi reduta Griviţa, dar totdeauna în zadar. Reduta ocupată de noi fiind însă sub 't focurile turceşti din reduta no. 2, Principele ordonă pentru 6 septemvrie un nou asalt asupra celei din urmă, sub comanda colonelului Sachelarie; de patru ori trupele române (din |: regimentele 9 şi 15 de dorobanţi, 1 şi 7 de linie) năvălesc pană ; la glasiul redutei, dar sunt în definitiv tespinse cu pierderea a I 583 soldaţi şi 20 ofiţeri, morţi şi răniţi. 1
Timpul trece cu greu; armatele ruseşti din celelalte I câmputi de tăsboi stau pe loc: toate privirile sunt aţintite | asupra Plevnei. Aici, spre calamitatea trupelor aliate, plouă | mereu şi pe la sfârşitul lui septemvrie începe să şi ningă. Tru- | pele au mulţi bolnavi. Cel puţin aprovizionarea armatei noastre | este destul de bine îngrijită prin activitatea interimarului | ministru de răsboi loan Brătianu, dar şi Osman-Paşa primeşte | dinspre apus coloane de muniţiuni şi de proviant. Spre a-i tăia l comunicările în această parte, Principele trimite pe Krylov cu { cavaleria ruso-română peste Vid; dar generalul rus se arată f incapabil şi, după propunerea Principelui, este depărtat de la comanda sa.
La 15 septemvrie soseşte în sfârşit generalul Todleben şi este numit adlatus al principelui Carol, spre marea mulţumire • a amândora, iar prinţul Imeritinski şef al statului-major în locul lui Sotov. Acum începe blocarea întregei Plevne prin întărituri de pământ jur-împrejur, ceea ce însă, îndeosebi pentru a închide cercul spre Vid, mai reclamă sosirea mult aşteptatelor trupe din Rusia.
La 26 septemvrie încep a sosi şi aceste. Trupele puse sub comanda principelui Carol se sporesc pană aproape la 100 000 oameni, de-abia de ajuns pentru blocarea şi cucerirea Plevnei, cu toate iluziile Marelui Duce Nicolae.
De la 1 octomvtie vteme frumoasă, dar şi frig neobişnuit. La îmbolnăvirile de păn-acum se adaogă degerările. Ambulanţele noastre sunt însă telativ bine ţinute, mulţumită energiei lui Davila şi a medicilor militari de sub ordinile lui. Răniţii şi bolnavii ttansportabili sunt evacuaţi peste Dunăte, unde întâmpină deosebita îngrijire organizată de Elisabeta Doamna, despte care vom vorbi mai târziu.
în ziua de 7 octomvrie regimentul 7 de linie, batalionul 1 de vânătoti şi câte un batalion din regimentele 5 şi 13 de dorobanţi încearcă un nou arac în contra redutei a doua de la Griviţa, dar aracul este din nou respins cu pierderea a o mie soldaţi şi 22 ofiţeri, mai ales în urma nechibzuinţei colonelului Al. Angelescu, care şi este înlăturat de la comanda diviziei 4 şi trimis îndărăt la corpul de observaţie din Calafat1.
Spre închiderea cercului de blocadă la apus, se arată necesară luarea marei redute turceşti de la Gorni-Dubnic, de-a stânga Vidului. Principele Carol ordonă această acţiune importantă pentru 12 octomvrie şi, spre a o masca, o combină cu o bombardare generală în jurul Plevnei. Atacul principal este înctedinţat gardei ruseşti sub conducerea lui Gurco; românii participă la bombardare (colonelul C. Budişteanu e rănit în tranşee); ruşii se luptă învierşimat şi izbutesc seara tâtziu să puie mâna pe Gorni-Dubnic prin surprindere, făcând pe Ahmed Hifzi Paşa prizonier cu 2 300 oameni şi 53 ofiţeri. însă pierderile ruşilor sunt iarăş excesiv de mari, din
1 Ceea ce nu împiedică înaintarea lui la gradul de general şi chiar numirea de ministru al răsboiului în cabinetul loan Brătianu la 21 fevr. 1886! Culpabila lui administrare ministerială şi devine una din ocaziile căderii lui Brătianu la 1888.
438
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE,
439
pricina obiceiului de a înainta fără lucrări simultane de
acoperire şi îndeobşte din pricina lipsei de cruţare a trupelor !
din partea comandanţilor. |
Dar orcât de mari ar fi fost pierderile, rezultatul câştigat >
le covârşeşte; căci acum Plevna este în adevăr blocată, iar de l
la soarta Plevnei atârnă soarta întregului răsboi. |
Românii îşi întind liniile forrificate de dinaintea redutelor ţ
turceşri de la Opanez pană la Bivolar (unde comandează ■ colonelul Roznovanu), iar ruşii de la Etropol pană peste Gorni-Dubnic. Vreo 30 de întărituri, lunete, redane şi redure se construiesc de trupele noastre de geniu, sub conducerea
colonelului Berendei şi a maiorului Gheorghiu, în trei linii \
succesive de apărare între Griviţa şi Riben. Şi dincolo de Vid, pană J
aproape de Gorni-Dubnic, lucrează românii câteva întărituri, în I
care se adăpostesc apoi grenadirii ruseşti. Generalul Mânu, \
comandantul artileriei, recunoaşte mereu poziţiile bateriilor. I
Deprimatul împărar Alexandru se mută Ia Poradim, în casa f
de-abia reparată a principelui Carol, pe care i-o oferise acesta. ţ
Principele se instalează într-o colibă sub acoperiş de paie, având f
numai o odaie cu vatră şi o cămăruţă umedă, lipită cu pământ. |
Zilele de 21-22 octomvrie le întrebuinţează pentru inspecţii |
dincolo de Vid, sub focurile redutelor turceşti, pe şoseaua f
dinspre Sofia, de unde se vesteşte că o parte a armatei lui Suleiman j
sub Mehemed Aii Paşa vrea să încerce deblocarea Plevnei. Intre f
aceste griji mai are să se ocupe şi cu aplanarea neînţelegerilor dintre j
Marele Duce Nicolae şi generalul Todleben. \
în acelaş timp Gurco dezvoltă planul pentru a doua trecere ;
peste Balcani; însă Marele Duce Nicolae amână tot pană după f
căderea Plevnei. Deocamdată se formează, sub conducerea lui f
Gurco, un mare detaşament, căruia i se alipeşte brigada Cantilli I
din divizia 4, pentru a împiedica dincolo de Vid apropierea ' turcilor de la Orhanie sau o eventuală ieşire a lui Osman-Paşa,
şi se pregătesc în acelaş scop instrucţiile către trupele române j
pentru luarea Rahovei. 1
La 7 noemvrie trupele române (6000 oameni: regimentul 10 de dorobanţi, câte un batalion din regimentele 1, 4 şi 15, o companie din regimentul 6, o companie de geniu şi regimentele 2, 7 şi 9 de călăraşi cu 22 tunuri) sub comanda colonelului Slăniceanu încep acţiunea în contra Rahovei, ajutate dinspre apus şi sud de vreo 600 ruşi sub generalul Meyendorf, care comanda şi un regiment de ulani, o brigadă de roşiori şi câte o baterie română şi rusească, iar de pe malul stâng al Dunării de generalul Lupu cu regimenrul 3 de dorobanţi şi 2 baterii postate la Bechet. La 9 ore dimineaţa toate bateriile dimprejur încep un foc concentrat asupra întăriturilor Rahovei, care ţine trei ore; turcii răspund cu vioiciune; regimentul 10 de dorobanţi după mari pierderi ia cu asalr o mică redută înaintată, şi apoi reîncepe violenta canonadă, urmată de asaltul asupra celorlalte redute. Trupele înainrează până la şanţuri, dar nu pot rezisra ploaei de proiectile. Colonelul Slăniceanu ordonă retragerea şi o execută aşa de precipitat, încât lasă poziţiile turcilor fără observare. Generalul Meyendorf, întărit de un batalion din regimentul 1 de dorobanţi, se menţine însă în bună poziţie la râul Ogost, şi maiorul de marină N. Dimitrescu-Maican scufundă monitorul turcesc din faţa Canapei. (Un alt monitor, lângă Macin, îl scufundase maiorul Murgescu la începutul răsboiului.) A doua zi ceaţa împiedecă reluarea operaţiilor. Dar la 9 noemvrie, încă de cu noapte, turcii încearcă ieşirea năvălind în contra dorobanţilor de la Ogost. Aceştia rezistă cu tărie, şi după energica ofensivă a căpitanului Merişescu, care înlocuieşte pe rănitul maior Mateescu, turcii sunt siliţi să se abată în josul podului de la Skit, unde pierd jumătate din soldaţii lot; cealaltă jumătate scapă, neputând fi urmărită din pricina negurei. La amiazi românii intră în Rahova, primiţi cu entuziasm de populaţia bulgară.
Românii au pierdut înaintea Rahovei 200 soldaţi şi 5 ofiţeri, printre aceştia maiorii lene şi Giurăscu. Colonelul
440
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
441
Slăniceanu, care se arătase nedestoinic, e înlocuit prin colonelul Lecca1. De altminteri luarea Rahovei consfinţeşte în ochii ruşilor prestigiul atmatei române. Cu deosebită laudă sunt amintiţi în tapottul generalului Meyendorf colonelul Creţeanu, maiorul Mateescu, „eroicul" căpitan Merişescu (pe care principele Carol îl înaintează îndată la gradul de maior), căpiranul de artilerie Hepites şi locotenentul de stat-major Lambrino, „la care activitatea, agerimea şi bravura sunt ttecute în obicei". Iar Marele Duce Nicolae scrie Principelui Carol:
J'ai toujours etc beureux de reconnaitre la bravoure et les solides qualites militaires de l'armee Roumaine. Le succes de Rahova appartient tout entier aux armes Ruumaines.
Intt-uii consiliu de tăsboi, ţinut la împăratul, se hotăreşte (13 noemvrie) ca ttupele noastre să continue operaţiile în Bulgaria apuseană, şi Rahova cu Nicopoli să rămâie ocupate tot de noi pană la încheierea păcii. (Administtaţia civilă o păstrează ruşii.) Dar încercările lui Brătianu de a ne asigura participarea la viitoatele ttatări de pace nu primesc de la împăratul Alexandru nici un răspuns lămurit.
In urma acelui consiliu de răsboi se face o nouă împărţire a armatei române: diviziile 2, 3 şi 4 formează Corpul I sub generalul Cernat înaintea Plevnei, divizia 1 şi divizia de rezervă din Calafat Corpul II sub generalul Haralambie cu menirea de a opera în Bulgaria de la apus. Colonelul St. Falcoianu fusese numit încă din octomvrie şef al statului-major general în locul colonelului C. Barozzi, trecut ca director la Minisrerul de Răsboi.
Cu sosirea iernii comunicaţia spre România devine nesigută, podul de la Nicopoli e zilnic ameninţat de gheţuri, cel de fier (de mult comandat în Rusia) se întârzie prin obişnuita negligenţă a administraţiei ruseşti; trupele sufăr de lipsa lemnelor de foc. Pe de altă parte însă mijloacele de
1 Ceea ce nu împiedecă înaintarea lui Slăniceanu la rangul dc general şi revenirea sa la Ministerul de Răsboi în cabinetul loan Brătianu.
î     rezistenţă ale lui Osman-Paşa, de când i s-a tăiat orce legătură f     cu lumea din afară, sunt sleite şi predarea Plevnei sau o încercare de ieşire nu mai pot întâtzia.
De la 26 noemvrie tunurile turceşti îşi slăbiseră focul; la 27 îl încetară cu totul. : In sfârşit, în memorabila memorabila zi de 28 noemvrie
(10 decemvrie 1877, la 71/, ore dimineaţa, prin neguia deasă care împedeca vederea, bubuitul tunurilor din bateriile turceşti de pe înălţimele de lângă Vid semnalează începutul acţiunii finale. în curând coloane de trupe din armata lui Osman trec peste cele două poduri de lângă Opanez şi năvălesc asupra redutei de la Gorni-Ettopol. Odată cu ieşirea din |       Plevna, turcii părăsesc tabiile de la nord şi faimoasa redută I,      no. 2 de lângă Griviţa în care intră românii. Principele Carol '      dase dis-de-dimineaţă ordin generalului Cernat de a trimite [      4 batalioane cu 3 baterii ale brigadei Schelărie spre întărirea |      diviziei 4 peste Vid. Acum aleargă în a doua redută a Griviţei I      şi aflând aici că şi Bucova e evacuată (locot.-colonelul Algiu I .   intrase acolo), porunceşte diviziei 2 să înainteze pe toată linia. ? In acest timp grenadirii ruseşti de la Etropol nu pot rezista
|       surprinzătotului atac al turcilor şi pierd reduta cu 8 tunuri. \      Reduta urmăroare este de asemenea luată de asaltul turcesc. |       Dar peste puţin cele două divizii de grenadiri se reculeg, artileria începe a lucra cu putere, năvala turcilor este oprită. I       însă desperatele lor încercări de a-şi sparge drumul înainte aduc diviziile ruseşti în cea mai critică situaţie. Se făcuseră 10 ore. ,î:      în acest moment sosesc trupele române în flancul drept al duşmanului, pe când o brigadă a diviziei a doua de grenadiri îl atacă de la stânga. Turcii sunt siliţi să se apere din ttei părţi, iar alte cete ale lor, vro 12 000 oameni, coborându-se cu grămada din redute, îi înghesuie de la spate şi le împiedecă ţ       întoarcerea înapoi. Bătălia se învâtteşte în loc şi acopere câmpul îngheţat cu mii de morţi şi de răniţi. Măcelul continuă pană la amiazi. Trupele române din divizia 3 luaseră două redute
442
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
443
de la Opanez cu asalt (brigadele Borănescu-Sachelarie şi coloanele conduse de colonelii Sachelarie şi Dona şi de maiorul C. Pruncu, artileria comandată de generalul Mânu); j a treia redută de la Opanez se predă cu 7 000 oameni şi t 6 runuri. Iar divizia noastră 4, înaintând spre Vid, se întâlneşte ! cu brigada rusească de grenadiri, care încunjurase flancul stâng. { Astfel armata turcească se vede pretutindeni împresurată. Să înainteze nu mai poate, şi drumul spre Plevna înapoi îi este tăiat. Osman-Paşa, sărind de pe calul împuşcat sub el, e rănit la piciorul stâng şi transportat într-o căsuţă lângă podul de piatră peste Vid. La ora 1 după-amiazi apărărorul Plevnei, pierzând orce nădejde de scăpare, porunceşte să se ridice steagul alb şi trimite un sol la cel mai apropiat comandant al trupelor protivnice. -(
Acesta e colonelul Cerchez, care prin focurile turceşti înaintase de la Bucova spre Vid. Colonelul Cerchez, însoţit de colonelii Arion şi Berendei, urmează pe trimisul turcesc şi împreună intră în căsuţa de lângă pod, unde dau de Osman. Cu respect salută ofiţerii români pe marele ostaş; acesta le declară predarea sa şi a armatei, şi, oferindu-şi sabia, încredinţează mărinimiei biruitorilor pe soldaţii săi şi pe locuitorii din oraş. Colonelul Cerchez, adânc mişcat, refuză sabia eroului de la Plevna pană va hotărî principele Carol; dar sosind generalul Ganetzki împreună cu adjurantul împăratului, generalul Strucov, acesta cere lui Osman-Paşa sabia şi necondiţionata predare a întregei armate. în starea desperară în care se află, Osman sră câtva timp pe gânduri, apoi, fără a zice un cuvânt, îşi descinge sabia împodobită cu pietre scumpe - un dar al sultanului - şi o predă în manile ruseşti.
Principele Carol, la ştirea predării lui Osman, trece prin Opanez, unde e primit cu entuziasm de divizia a treia, şi îndreptându-se spre Vid, de-abia poate înainta prin învălmăşala neînchipuită a coloanelor de prizonieri cu escortele lor, a transporturilor de răniţi, a miilor de care cu locuitorii fugari
din Plevna. Aproape de pod se întâlneşte cu ttăsura păzită de călăraşi din regimentul 3, care ducea pe Osman spre oraşul pustiit; lângă el se afla Tevfic Paşa, iscusitul inginer-constructor al întăriturilor de pământ din jurul Plevnei. Osman, sprijinindu-se de coşul trăsurii, se ridică în picioare, iar Principele îi întinde mâna şi-i exprimă cu căldură admirarea sa pentru eroica apărare.
A doua zi, 29 noemvrie, Domnul României însoţeşte pe împăratul Alexandru II şi pe Marele Duce Nicolae la intrarea solemnă în Plevna şi primeşte din toate părţile felicitări pentru parrea ce a luat-o armata română la mult aşteptata cucerire. Osman-Paşa este adus înaintea lor. împăratul îi restituie sabia, şi numeroşii ofiţeri ruşi şi români, care umpleau curtea, îi fac ovaţiuni. Ilustrul prizonier este apoi escortat până la Bucureşti şi de aici spre Kiev în Rusia, unde rămâne pe timpul cât mai ţine răsboiul. La întoarcerea în Constantinopol (martie 1878), Padişahul, hărăzindu-i numele de Gazi, îi încinge sabia vechiului sultan Abdul-Hamid I, „biruitor ca tine".
Cu luarea Plevnei soarta răsboiului este ca şi hotărâtă, iar participarea armatei române se apropie de sfârşit. La 1 decemvrie 1877 principele Carol, printr-un ordin de zi cetit de prinţul Imeritinski, depune comanda peste armata rusească de la Vest, şi la 5 decemvrie împăratul Alexandru soseşte în Bucureşti, de unde îşi continuă dtumul spre Petersburg. în ultimele două consilii de răsboi, ţinute la împăratul între principele Carol şi Marele Duce Nicolae cu generalii Todleben, Miliutin, Obtucev şi Nepocoicitzki, se dispune pe de o parte reînceperea acţiunii lui Gurco şi a lui Radetzki în Balcani, lăsându-se în observarea Corpului Zimmermann din Dobrogea cvadrilaterul Rusciuc-Silistria-Şumla-Varna; pe de alta se menţine planul ca trupele române, care încă de la 17 noemvrie ocupaseră Lom-Palanca, să atace Vidinul spre a curaţi ţărmul drept al Dunării de rămăşiţele armatei turceşti.
444
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
445
Totdeodată se iau măsurile necesare pentru prizonierii de la Plevna: 40 000 de soldaţi cu 10 pasate şi 2128 ofiţeri căzuseră aici în manile aliaţilor. Dintre ei, 15 000 de oameni aveau să fie internaţi în România, ceilalţi să fie escortaţi de una din diviziile noastre pană Ia graniţa rusească.
Conform acestor dispoziţii principele Carol, după ce a înaintat generali pe colonelii M. Cerchez şi G. Anghelescu şi a distins pe generalul Mânu şi pe mulţi alţi ofiţeri pentru meritele lor în răsboi, ordonă la 7 decemvrie ultima împărţire a armatei române. Corpul de Vest, sub comanda generalului Haralambie, cu diviziile 1 şi 4 (colonel Lecca şi general G. Anghelescu, şefi de stat-major Baicoianu şi Argetoianu, artileria sub Horbaţchi), ceva mai târziu şi cu divizia 2 (general Cerchez), e destinat să opereze spre Vidin: o divizie de rezervă sub colonelul Slăniceanu rămâne în Calafar; iar divizia 3 sub generalul Racoviţă e întrebuinţată la escortarea prizonierilor până la Prut.
Acum în sfârşit Domnitorul se poate întoarce la Bucureşti. De 6 luni lipsea din capitala ţării. Dar tocmai în zilele de 7, 8 şi 9 decemvrie un nemaipomenir viscol acopere întreagă vale a Dunării, din Balcani pană în Carpaţi, cu dealuri de zăpadă. Gerul ajunge la 22 grade, şi precum aduce rutulor trupelor active cele mai grele suferinţe, pricinuieşte moartea multor răniţi şi prizonieri. Liniile de erape de la Plevna spre Bucureşti sunt însemnate cu cadavrele celor degeraţi.
De-abia la 10 decemvrie Principele poate porni din Poradim şi spre noapte ajunge până la Nicopoli. Cu primejduirea vieţei trece a doua zi Dunărea înrr-o şalupă (sloiurile de gheaţă rupseseră podul) şi nu soseşte decât târziu în sara de 14 decemvrie la Piteşti. Aici primeşte adresele Parlamentului, deschis de la 15 noemvrie (adresele erau să-i fie aduse pe câmpul de răsboi, dar delegaţiunea parlamentară se troienise în Caracal), şi la 15 decemvrie îşi face cea mai sărbătorită intrare în capitală.
Intre aceste, pe ţărmul drept al Dunării, armata română A înaintează spre Vidin. Divizia 1 ocupă la 10 decemvrie - Arcer-Palanca, şi la 12 decemvrie recunoaşterile regimenrului 2 de călăraşi se întind pană la Vitbol, aproape de Vidin. In aceeaş ; ,-. zi generalul Gurco cu 80 000 oameni soseşte la Orhanie: în timp de 9 zile, după grozave opintiri şi cu pierderea a mii de soldaţi, îşi termină faimoasa a doua trecere peste Balcani în mijlocul iernei şi ocupă Sofia. Si generalul Radetzki străbate pasul Şipca, silind pe Vezel-Paşa cu 25 000 oameni să capituleze, şi la 29 decemvrie intra în Cazanlâc. £       Tot la 29 decemvrie colonelul Lecca, după o luptă de două ore, alungă pe tutei din Nazir-Mahala şi Vitbol şi încinge astfel blocarea Vidinului, desăvârşită spre sud-vest prin ocuparea f      Adliei de către sârbi. Cetăţuia Belgradjic, la 50 kilometri în v   sudul Vidinului, inatacabilă în vârfurile ei de stâncă, rămâne •      sub observarea brigadei Cantilli.
In ziua de 12 ianuarie 1878, pentru a mai srrânge ; --   împresurarea Vidinului, apărar de 12 000 turci sub Izet-Paşa, se face un atac general asupra redutelot înaintate. Era iarăş o '    zi de ceaţă. Divizia 1 izbuteşte în curând să ia Rupcea şi
Î: 4 Rainovcea. Divizia 4 operează în contra Tatargicului şi Novoselei, dar brigada Cruţescu fiind slab condusă, numai Tatargicul se poate lua, Novosela rămâne în manile turcilor', însă cele mai importante obiecte ale atacului erau Smârdanul f şi Hinova. Aceste poziţii, întărite prin 3 redute împreunate cu ţ tranşee, alcătuiau cheia Vidinului. Dupâ-amiazi, în urma » acţiunii diviziilor 1 şi 4, generalul Haralambie dă ordin diviziei 2, f sub generalul Cerchez, să înceapă asaltul. Dintre rrupele de 1 atac, comandate de locot.-colonelul Cotruţ, regimentul 4 de linie, în cap cu maiorul Stoilov, năvăleşte la centru asupra celor 1        două redute de la Smârdan, pe când maiorul Teleman din
s 1 Ceea ce nu împiedică mai târziu înaintarea colonelului Cruţescu
la rangul de general.
446
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
447
regimentul 6 de linie ocoleşte poziţia şi soseşte în momentul cel mai critic pentru a întări lupta crâncenă a regimentului 4; atunci şi regimentul 8 de dorobanţi, dat de divizia 1 şi condus de locot.-colonelul Holban cu maiorul Stroja, se repede prin apa şi gheţurile pârâul ui Delena şi cu mari pierderi ocupă reduta Hinova. — La 6 ote seara succesul însemnatului atac este asigurat.
Aceasta a fost cea din urmă izbândă a armatei române. Căci deşi mai ales acum bombardarea Vidinului reîncepe cu energie, toată acţiunea este întteruptă prin încheierea armistiţiului. Luptele încetează la 19 ianuarie pretutindeni. După o convenţie încheiată între genetalul Manu şi Izet-Paşa, trupele române intră la 12 fevruarie în Vidin; la 13 fevruarie Suleiman-Elendi cedează colonelului Cantilli garnizoana Belgradjicului.
In contrast cu glorioasele fapre de răsboi, povestite în paginele precedente, acţiunea diplomatică, de care trebuie să ne ocupăm acum, aruncă o altă lumină asupra politicei guvernului nostru liberal.
încă de la 27 decemvrie ministrul de răsboi tutcesc deschisese cu ruşii vorba de armistiţiu. Dat Matele Duce Nicolae răspunde că fără stabilirea simultană a condiţiilor de pace nu poate trata. După ce la 8 ianuatie şi Adrianopolul cade în manile ruşilor, Turcia nu mai rezistă, şi în ziua de '"V^ ianuarie 1878 se semnează la Adrianopol protocolul „constatând acceptatea bazelor prealabile de pace şi convenţia de armistiţiu".
Guvernul român, neliniştit îndată ce află despre începerea tratărilor, stăruie din nou să participe la ele. Pentru aceasta trimite la 2 ianuarie pe colonelul E. Arion în cartietul genetal rusesc de peste Balcani, a cătui cancelarie diplomatică se afla sub direcţia d-lui de Nelidov. Dar la notificarea misiunii colonelului Arion, Nelidov răspunde (9 ianuarie) că dorinţele noastte trebuiesc adresate direct la Petetsbutg. Din Petetsburg însă ne telegrafiază agentul nostru diplomatic, generalul
I. Ghica că, după vederile ruseşti, România nu poate figuta la f • tratările de pace, nefiindu-i încă recunoscută independenţa din 't -■' partea Puterilor europene, şi că pană atunci datoria de a-i ;      reprezenta interesele cade în sarcina Rusiei.
Şi în adevăr, protocolul de la Adtianopol se semnează fără : ştirea, necum participatea noastfă, şi tot astfel se încheie între Rusia şi Turcia tractatul „preliminar" de la San Stefano (19 fevruarie 1878), care la art. 2 stipulează recunoaşterea independenţei României din partea înaltei Pot ţi, însă la art. 18 atribuie Rusiei „sandjacul Tulcea", cu rezerva facultăţii de a-1 r -   schimba contta Basarabiei noastfe.
'. ' în zadar mai intervine guvernul român pe lângă diplomaţia <\ ^_   rusească şi pe lângă reprezentanţii celorlalte Puteri. Nelidov
I..   răspunde colonelului Arion, cu oarecare ironie, că - după presupunerea sa - toate condiţiile românilor tfebuiau să fi fost stabilite de ministrul Brătianu în întrevederile cu împăratul 1       Alexandru la Poradim! Iar Gorciacov întâmpină, că
redobândirea Basarabiei e o chestie de demnitate penttu Rusia, că dealtminteri acel teritoriu nu fusese dat „României", ci
„Moldovei", şi că - în lipsa unei bune înţelegeri cu noi -stipularea definitiva o va face cu Puterea suzerană. (Vezi mai sus, pag. 68.; ed. n. - p. 47.)
Faţă cu atitudinea hotărâtă a Rusiei în această chestie, ce ne puteau folosi guvernele statelot mai îndepărtate? Austria se gândea la interesul său imediat şi aştepta îndeplinirea celor convenite la Reichstadt (Bosnia şi Hetzegovina); principele Bismarck se rezerva pentru rolul de „samsar cinstit" în viitorul congres; ambasadortd Angliei din Viena explica d-lui Bălăceanu că Puterile nu au obiceiul să intervie în certele dintre „aliaţi", şi Lordul Lyons spunea d-lui Calimah-Catargi la Paris că retrocedarea Basarabiei o crezuse de mai nainte aprobată de guvernul român.
Fireşte! Cine să-şi fi închipuit că, după cunoaşterea pretenţiilor ruseşti asupra Basarabiei, armata română trecuse
448 TITU MAIORESCU
Dunărea în ajurorul celor „abimaţi" la Plevna, fără o prealabilă înţelegere precisă asupra condiţiilor politice şi tetitoriale?
Aşa fiind lucrurile, nici rezoluţia unanimă a Parlamentului nostru de la 26 ianuarie 1878 în conrra orcării însrrăinări şi compensări teritoriale, nici plaronica ameninţare cu rezistenţa armată nu schimbă situaţia. Atât numai, că ne învrăjbeşte raporturile cu Rusia şi înlătură de la sine interesanta încercare făcută prin Ignatiev de a ne ademeni cu propunerea tronului Bulgariei pentru Domnitorul României.
Dar şi cu alte Pureri raporturile Rusiei ajung la oarecare tensiune. Partea ce şi-o făcuse Imperiul de la Nord în tractatul de la San Stefano era excesivă şi aringea interesele generale ale Europei. Crearea unui Principat Bulgar de o aşa mare întindere da puterea asupra peninsulei balcanice în manile panslavismului; iar îndărătul cedării Dobrogei şi a retrocedării Basarabiei se ridica întreaga chestie a Dunării.
în Austria creşte rezistenţa în contra tendenţelor ruseşti, şi ungurii se dedau la manifestări zgomotoase în favoarea Turciei. Anglia încurajază protestul grecilor în contra proiectatei preponderanţe bulgare, şi o notă a Lordului Salisbury (numit ministru de externe în cabinetul Beaconsfield) dă tutulor nemulţumirilor cea mai energică expresie (1 aprilie 1878).
Ruşii se văd siliţi să admită întrunirea unui congres al Marilor Puteri, în care să se revizuiască stipulările numai bilaterale de la San Stefano şi să se încheie pacea printr-un tractat european. De alrminreri Rusia prevăzuse însâş aceasră eventualitate şi calificase actul de la San Stefano din capul locului de preliminar. Astfel se deschide la 2/l4 iunie 1878 congresul de la Berlin.
înainte însă de a vorbi, în acest scurt rezumat istoric, despre cele petrecute la congresul din Berlin, trebuie să ne coborâm privirile spre Camera noastră din Bucureşti, pe care la sfârşitul capitolului precedent o lăsasem în momentul când îşi
I DISCURSURI PARLAMENTARE 449
i
retrăgea acuzarea în contra miniştrilor conservatori după
> alegerea de deputat a generalului Florescu şi a autotului acestei scrieri.
Ce soartă au avut cele două alegeri în Camera liberală, ar ,      fi de prisos să mai spunem, dacă incidentul nu ar fi cu deosebire caracteristic pentru nivelul intelectual al majorităţii guvernamentale de atunci: iar cunoaşterea acelei majorităţi ;      chemată să reprezente „ţara legală" în una din cele mai grele situaţii istorice, este necesară pentru explicarea celor întâmplate la noi în timpul Tractatului de la Berlin şi a aplicării lui. : ...        Generalul Florescu fusese ales la 24 ianuarie 1878 de colegiul I din Romanaţi. în şedinţa Camerei de la 13 februarie comisia de verificare propune proclamarea deputatului; dar î   .   majoritatea, cu toată împotrivirea d-lor Costinescu, Chiţu şi Vernescu, numeşte un comitet judiciar pentru cercetarea alegerii contestate. De-abia la 16 martie se prezentă raportul comitetului. Şi atunci Camera liberală, în acele excepţionale împrejurări politice, când Ţara după Terminarea răsboiului se •    afla în faţa complicaţiilor premergătoare congresului de la Berlin şi când, în urma retragerii acuzării minisreriale, era în drept să se aştepte anume la conlucrarea tutulor bărbaţilor ei i       de valoare, invalidează cu 57 voturi contra 17 alegerea f       generalului Florescu pe temeiul discursurilor unor deputaţi ca î,       dd. Andrei Vizanti, Pantazi Ghica şi FTiodor Vergati. f Ce însemnătate mai purea avea Cameta, dacă nici acele
t        grave împrejurări generale nu fuseseră în stare să-i dea un
> grăunte de simţ politic!
| Alegerea deputatului colegiului 1 din laşi ajunge în
i: dezbaterea Camerei la 6 fevruarie. Comisia de verificare propune şi aici proclamarea deputatului; însă Camera primeşte, cu 47 voturi contra 36, o propunere a d-lui Al. Holban (pe atunci tot fracţionist), care, începând cu fraza „contestez alegerea", sfârşeşte cu fraza „conchid la invalidare". în zadar dd. G. Vernescu şi P. Grădişteanu, în corect parlamentatism,
450
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
451
cer conform acestui vot proclamarea deputatului, deoarece invalidarea propusă nu întrunise cele două tteimi regulamentare. D-nii Holban, Dimancea şi Pantazi Ghica, în urma anunţării votului, schimbă sensul propunerii, şi Camera numeşte iarăş un „comitet judiţiar", compus din dd. Locusteanu, Pătărlăgeanu, Dimancea, Pantazi Ghica şi Etaclide. Comitetul trăgănează lucrarea; de-abia pe la martie se duce să facă „ancheta judiţiară" asupra alegătorilor din Iaşi. Rezultatul e un raport final, care se pronunţă fireşte penttu invalidare. La noua discuţie, în şedinţa de la 1 aptilie 1878, d. Holban atacă iatăş alegerea ieşană şi vorbeşte, ca şi în rândul trecut, în contra unot ptetinse teorii filosofice ale candidatului ales. Atunci însă intervine prezidentul Camerei, C. A. Rosetti, şi sfârşitul fenomenalei discuţii merită să fie teprodus din Monitorul oficial:
A. Holban. Domnilor, nu voi să ttec nici de filosof, nici de învăţat universal, dar ţiu să constat că tot ceea ce zic este exact, ţiu să probez că am dat o interpretate justă, veridică înaintea dv. în privinţa doctrinei acestei scoale funeste, care în Moldova se numeşte noua direcţie şi al caria d. Maiorescu este şi fundatorele şi marele profet. Eacă am aci evanghelia acestei scoale, „Convorbiri literate", unde sunt traduse şi propagate de d. Maiotescu principiile lui Schopenhauer...
D. preşedinte. Să-mi dea voie d. oratore a-i atrage atenţiunea că, dacă ne vom pune pe tărâmul acesta, ne-am putea pe toată ziua exclude unii pe alţii sub ptetextul opiniunilot ce profesăm. (Zgomot.)
Voci. Prea bine.
D. preşedinte. Nu este permis, mai cu seamă unui partid democratic, să atace o alegete pentru opiniunile filosofice ale candidatului, şi protestez din parte-mi.
A. Holban. înainte de toate, partidul naţional democratic şi liberal are de cea întâi datorie să apete proprietatea, onoarea şi castitatea familiei, patria... are de datorie să propage în popor onoarea, moralitatea,
virtutea, iar nu materialismul abjectului Schopenhauer, care propagă concubinatul, dreptul bătăii cu biciul, dispreţul amorului de patrie şi sentimentelor de onoare... Aceste lucrări sunt bune la selbatici, nu la noi...
D. preşedinte. Şi noi am fost acuzaţi că suntem contta proprietăţii, contta familiei, şi de multe altele, şi cu toate acestea faptele noastre au dezminţit acele acuzări. Eu protestez contta acestei discuţiuni, protestez penttu că se aduce la bara acestei Adunări opiniunile filosofice ale aleşilor! Cu toate acestea, dacă Adunatea primeşte discuţiunea pe acest tărâm, nu am decât a mă supune.
Voci. Nu, nu, protestăm şi noi.
D. preşedinte. Pun la vot, dacă Camera primeşte să se discute opiniunile filosofice.
A. Holban. Nu mai puneţi la vot, d-le pteşedinte, căci atunci renunţ la cuvânt.
- Se pune la vot închiderea discuţiunii şi se primeşte.
- Se pune la vot concluziunile raportului, şi rezultatul scrutinului este cel următor:
Votanţi.................71
Majoritate de două treimi... 48 Bile albe pentru concluzii ... 45
Mai lipsesc trei voturi penttu invalidate, când însuş prezidentul Camerei, coborându-se de pe scaunul său, pune ostensibil în urnă, o bilă neagră în contra raportului, ceea ce mai atrage câteva bile în acelaş sens; şi astfel autorul acestei scrieri este proclamat deputat al colegiului I de Iaşi, 68 de zile după alegere1.
1 în două articole, publicate în Timpul de la 8 fevruarie şi 9 aprilie 1878, Eminescu - redactorul ziarului - cu neîntrecuta virulenţă a stilului său, caracterizează acea discuţie a Camerei, precum şi ignoranţa celor ce falsificau pe idealistul Schopenhauer. - De atunci încoace au dispărut din Parlamentul nostru doctrinele filosofice. Numai d. Dimitrie A. Sturdza continuă tradiţia, pe care însuş d. Holban a părăsit-o de mult, şi ne mai atacă (şedinţa Senatului de la 22 decemvrie 1895) pe tema „pesimismului" lui Schopenhauer.
452
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
453
De la o asemenea Cameră ce ajutor putea primi guvernul în aşa grea situaţie internaţională?
Era fără îndoială om politic loan Brătianu, dar istoric era numai Kogălniceanu, iar C. A. Rosetti era agitator de idei revoluţionare; lor le lipsea pe arunci orce afinitate cu guvernele europene conduse de conservatori. Insă prin nefericita acuzare ministerială se deschisese un abis între liberalii şi conservatorii din România. Nici o consfătuire macat nu se încercase. Şi într-un moment, când conlucrarea tutulor capacităţilor ţării de-abia ar fi fosr de ajuns, guvernul era cu desăvârşire înstrăinat de o parte însemnată a lor. In chiar partidul său, ministrul-prezident în urma convenţiei cu Rusia se dezbinase de Dimitrie Brătianu, de Ion Ghica, de d. Dimitrie Sturdza. Ce e drept, în timpul tratărilor penttu convocarea congresului de la Berlin d. Sturdza a publicat în limba germană o broşură bine intenţionată, deşi scrisă cu prea multă ură în contra Rusiei. Şi d. Ion Ghica a fost înduplecat să primească o misiune în Anglia; poate îşi mai făcea iluzii asupra sprijinului englez. Dar ce ne putea folosi o broşură şi cum era să ne ajute Anglia? Isteţul Disraeli-Beaconsfield aflase despre pretenţiile Rusiei asupra Basarabiei încă din mai al anului trecut 1877 (înainte chiar de Kogălniceanu sau cel puţin înainte de epoca mărturisită de Kogălniceanu în Cameră), şi dacă în memorandul de la 18/^0 mai 1878 mai vorbeşte de Basarabia, este numai ca presiune în contra Rusiei, cu care ajunge îndată la o înţelegere secretă asupra modificării tractatului de la San Stefano în interesul englezesc. Şi cu Turcia încheie Beaconsfield la 4 iunie 1878 o convenţie secretă, şi-şi asigură insula Cipru. Cu aceste două tractate în buzunar, Englezul se duce liniştit la congres, fără a se mai preocupa de soarta României.
Şi astfel în faţa areopagului european guvernul nostru se află redus la insuficienţa partidului său. Sub asemenea auspicii, loan Brătianu şi Mihail Kogălniceanu sosesc la Berlin şi în preziua deschiderii congresului cer de la principele
Bismark, prezidentul designat, să fie admişi au sein du Congres, afin d'y exposer et defendre Ies droits de leurpays; înainte de a primi un răspuns, îi mai prezentă la 12/24 iunie un memoriu, ou sont resumes Ies points dont la Rournanie sollicite ' •'.  l'adoption par l'Europe.
Aceste puncte erau cinci. Patru se impuneau de la sine şi ar fi fost formulate de orce guvern român. Le cităm din memoriul delegaţilor noştri în ordine inversă: 1. Recunoaşterea sau „consacrarea definitivă" a independenţei. Memoriul mai adaogă aici cererea neutralizării teritoriului, deşi era de prevăzut, că nu ni se va acorda, şi Rusia ne declarase de mai nainte, că ar considera cererea ca o ofensă. 2. Indemnizarea pentru cheltuelele răsboiului. 3. Insulele din Delta Dunării şi Insula Şerpilor. 4. Oprirea armatelor ruseşti de a trece peste teritoriul român în timpul aproximativ de doi ani, ce Rusia şi-1 rezervase la San-Srefano pentru ocuparea Bulgariei. I Dar în privinţa punctului al cincilea, care în memoriu este
I . pus cel dintâi, exista pe atunci în ţară şi există şi astăzi în f "~ judecata oamenilor politici cea mai pronunţată controversă. 1 Era vorba de greaoa alternativă: sau de a refuza retrocedarea | , celor 3 districre din Basarabia, sau de a consimţi la inevitabilul ş fapt, primind însă o mare compensaţie teritorială şi financiară, ş Bismarck ne sfătuia să ne hotărâm pentru a doua parte a alternativei. (Tenez la drage'e hautel) în acest caz chiar Rusia, i scăpând de imputarea ingratitudinii şi a răstălmăcirii convenţiei I       de la 4 aprilie cu „integritatea teritoriului", ne ar fi ajutat să
• obţinem o foarte largă despăgubire (se vorbea de atribuirea ; Dobrogei cu reritoriul din sud-vest pană la Varna-Rusciuc şi '        de 200 milioane franci). Principele Carol pare a fi înclinat spre
această soluţiune; şi Kogălniceanu ar fi preferit-o. Dar loan , .     Brătianu a stăruit cu toată puterea în sensul celălalt, şi astfel
• memoriul cere de la Congres ca nici o parte a teritoriului actual să nu fie dezlipită de România. Aşa zicea şi moţiunea d-lui Vernescu, votată de Parlament la 26 ianuarie.
454
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
455
Aceste 5 puncte le mai susţin amândoi delegaţii noştri şi din viu grai înaintea Congresului, în unica şedinţă la care sunt admişi, în cea de la 19 iunie (1 iulie).
Şi rezultatul?
Când după multele deliberări reprezentanţii Puterilor europene semnează la V|3 iulie 1878 tractactul definitiv de la Berlin, care modifică pe cel preliminar de la San-Stefano, precum pe cel de la Paris din 30 martie 1856, ei prevăd în articolele 22 şi 43 pană la 56 dispoziţiile relative la România şi din cele 5 puncte cerute ne atribuiesc Delta Dunării cu Insula Şerpilor, ne impun retrocedarea districtelor din Basarabia, ne dau Dobrogea cu o linie de graniţă (mai pe urmă defavorabil fixată) de la răsărit de Silistria pană în sud de Mangalia spre nou-crearul Principat al Bulgariei, nu admit vreo altă despăgubire pentru cheltuelele noastre de răsboi, ne obligă să suferim trecerea trupelor ruseşti pe timp de un an, pană când aceste vor avea să evacueze Bulgaria; iar recunoaşterea independenţei statului nostru, penttu care ni sc admite acum în sfârşit numele de România, o supun - pe lângă condiţia retrocedării Basarabiei - şi la condiţia modificării articolului din Constituţia noastfă în sensul toleranţei religioase la exercitarea drepturilor politice.
Hotărârile congresului european produc o adâncă decepţie în ţară. La pierderea Basarabiei se aştepta lumea noastfă politică; dar că, după o aşa jertfă, nici independenţa nu ni sc recunoştea făfă condiţii prealabile, aceasta trecea peste temerile celor mai pesimişti. Nu e vorbă, influenţa ce o avusese fracţia „liberă şi independentă" asupra Constituantei de la 1866 întru nechibzuita redactare a articolului 7 trebuia să se pedepsească odată, dar în chiar acest moment, în mijlocul avântului general al ţării, după o glorioasă participare la răsboi, dispoziţia Tractatului de la Berlin ni se înfăţişa ca o umilire nemeritată.
Cu un asemenea rezultat al diplomaţiei sale, situaţia ministerului loan Brătianu devine foarte grea în ţară.
î Crescânda opoziţie îl face răspunzător de toată neizbânda
* politicei externe şi acuză partidul liberal pentru temeritatea de i t fi voit să conducă statul român, în cele mai grele momente, j cu excluderea desăvârşită a conservatorilor prin o acuzare | ministerială, care ea însăş după felul ei trebuia să slăbească 1 încrederea Puterilor străine în dezvoltafea noastră viitoare. X Brătianu însă se menţine cu orce preţ la guvern, nu numai I până la îndeplinirea condiţiilor Tractatului de la Berlin, ci şi f "mai pre urmă, caută deocamdată să arunce vina asupra lui \ ~ Kogălniceanu, care iscălise convenţia de la 4 aprilie (deşi o t cunoştea numai de câteva ore, pe când Brătianu o dezbătuse ' fi stabilise cu luni întregi înainte!), împacă elementele î recalcitrante din partidul liberal prin chemarea d-lui Stutdza ! tn   minister  şi   trimiterea  lui   Dimitrie   Brătianu la
* Constantinopol, ştie să ademenească pe foştii miniştfi acuzaţi j N. Krezzulescu şi B. Boerescu, pe care îi introduce în | tabinet, spre a obţine cu ajutorul lor cele două treimi ale | voturilor cerute pentru revizuirea articolului 7 din Constituţie, { |i împrospătând astfel - cu puţin scrupul, dar cu multă } abi litate - vaza partidului liberal, izbuteşte la 14 martie 1881
lă încoroneze aspirarea naţională de la divanurile ad-hoc
} . Încoace prin proclamarea Regatului.
>■ De aceea, orcâte întâmpinări se pot face şi le-am făcut şi lloi în paginele precedente în contfa acţiunii politice a guvernului liberal din acea epocă, meritul lui loan Brătianu
î de a fi participat la făsboi şi de a fi provocat proclamarea şi
i recunoaşterea Regatului, rămâne covârşitor. Numele său este
i pentru totdeauna împreunat cu cel mai mare eveniment al istoriei noastre contimporane.
întrerupând aici şirul acestei expuneri, pentru a-1 continua tn volumul al 3-lea pană la căderea ministerului loan Brătianu, ne mărginim cât pentru volumul de faţă la reproducerea discursurilor ţinute de noi în Cameră de la 16 mai 1878 pană
456
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
457
la 14 martie 1881, fiindcă din ele se vor înţelege mai bine diferitele faze ale mişcării politice, mai ales în ceea ce priveşte aplicarea Tractatului de la Berlin, primirea Dobrogei şi revizuirea articolului 7 din Constituţie.
Înainte însă de a termina, se cuvine să ne dăm samă de progresul ce 1-a făcut ţara după răsboiul de la 1877 întru consolidarea monarchiei bereditare, a cărei importanţă am încercat să o arătăm din primele pagine de inttoducete ale acestei scrieri.
Principele Carol, de-abia hotărât să-şi continue domnia în urma celor întâmplate la 10 martie 1871 se văzuse, după 5 ani de minister conservaror, din nou ameninţat prin conspiraţia de la Mazar-Paşa. Cu o rară prudenţă politică, în prevederea izbucnirii crizei orientale, Domnitorul îşi formează ministetul de la iulie 1876 din chiar mijlocul conspiratorilor şi încredinţează lui loan Brătianu şi lui C. A. Rosetti conducerea ţării. Dar prudenţa politică e o însuşire personală (şi însuşirile personale sunt o condiţie neapărată penttu prima înremeiere a unei dinastii), care nu bate la ochi, cate nu poate fi apteţiată în valoarea ei decât după o vreme mai îndelungată şi numai de un număr resttâns de oameni. Şi tenacitatea Principelui în urmărirea ţelului, răbdarea şi indulgenţa sa, înălţarea peste orice simţimânt de răzbunare, neobosita regularitate în îndeplinirea zilnicelor datorii, lipsa de orce intrigi, de orce camarilă, de orce amestec în relaţiile private, exemplara viaţă casnică - toate aceste semne de caracter, în aşa contrast cu unele domnii precedente, erau ptea intime prin natura lor pentru a produce un efect imediat în publicul cel mare. Pe de altă parte curentul economic al ţării nu avusese încă timp şi mijloace să se deştepte; răţeaoa căilor ferate era de-abia terminată în linia principală. Iar armata, deşi foarte mult sporită şi îmbunătăţită în organizarea şi înzestrarea ei, sta tot apăsată sub greutatea nopţii de la 11 fevruarie 1866. Nimic nu se întâmplase ca să-i tegenereze spiritul din fundament.
Raportul între Domn şi Ţară nu era dar închiegat. Lipsea ceva, ceva hotătâtor, ceva care să poată contopi cugetul poporului cu dinastia ce şi-o alesese de formă.
Atunci intervine răsboiul, şi deodată starea lucrurilor se schimbă. Ostaşi din toate unghiurile ţării, adunaţi sub conducerea Domnitorului, se întâlnesc cu el de la om la om. El le stă înaintea ochilor ca o pildă vie la grelele nevoi. împreună cu ei sufere şi el şi se îmbărbătează şi el. Sub acoperişul de paie al colibei de la Poradim, pe ploaie şi pe ger în câmpul liber, când »      mai bine când mai rău hrănit, mergând ziua şi noaptea în |      mijlocul lor, expunându-se la gloanţele duşmanului, căutând j      de răniţi, dar şi poruncind unei armate ruseşti şi stând alături de pravoslavnicul împărat, deopotrivă cu el: pe acest Domnitot Românul din popor îl simte pentru întâiaş dată ca domnitorul ;      său, la El se uită, de El este mândru, în El a prins încredere. Şi când se întorc de la răsboi, soldaţi şi ofiţeri, cu fala biruinţei smulse după atâtea jertfe, statul român are o armată şi un popot, care a început să-şi simtă misiunea, să se priceapă ca un întreg ■       şi să-şi împământenească pe Domnitorul pană atunci străin, iar -      de acum înainte întrupat cu aspitarea naţională ca o nădejde {       şi o chezăşie a viitorului.
; Şi pe când principele Carol devine în adevăr Domnul
!       României pe câmpul de răsboi, înăuntrul ţării principesa Elisabeta devine Doamnă. Mai nainte încă, Principesa se deosebise de toate semenele ei din Europa prin o neobişnuită \       îndeletnicire în ale litetatutei şi ale artelor frumoase. Sosită în I       ţară şi învăţând în curând limba română, ea contribuise prin \       numeroase traduceri să lăţească în străinătate cunoaşterea literaturei noastre, şi scrierile sale originale, al căror cuprins era adese luat din legendele române, atrăseseră intetesul oamenilor culţi, mai ales din Germania, asupra vieţei unui popor pană atunci prea ignorat. Dat, în starea în care ne aflam noi încă, activitatea literară era preţuită întt-un cerc foarte restrâns. Mai apropiată de ţară fusese o altă cugetare a Princesei, si aceasta
458
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
se şi răspândise pe alocurea în popor: îngrijirea de a face să se păstreze frumosul port naţional al ţărancelor române, care începea să dispară, stăruinţa de a-1 introduce la Curte şi de a obliga damele române şi străine să se împodobească la certe ocazii cu el. Şi gustul şi mica industrie casnică şi întărirea simţimântului etnic au câştigat prin buna iniţiativă.
Dar ceea ce în adevăr a pătruns în simţirea maselor celor mari şi le-a cucerit inima, a fost acţiunea personală a Doamnei întru căutarea răniţilor aduşi de pe câmpul de răsboi. Cea mai grea sarcină umanitară se impusese deodată unei ţări, pană atunci aşa de puţin pregătită. Căci unde era să ajungă pentru covârşitoarea mulţime a victimelor unui crâncen răsboi obişnuita organizare a serviciilor medicale militare, care de altminteri lucrau mai toate în Bulgaria? Cu miile soseau de peste Dunăre în România soldaţii răniţi, degeraţi, bolnavi, atât români şi ruşi cât şi turci, şi cu sutele se cereau oameni penrru îngrijirea lor în ambulanţele improvizate. Aici societatea civilă era chemată să dea ajurorul său în cea mai largă măsură, şi eforiile spitalelor din ţară, precum şi societatea Crucea-roşie (ptezident prinţul Dimitrie Ghica) au făcut tot ce au putut. Dar tot ce au putut ele, eta departe să fie de ajuns. Atunci Elisabeta Doamna, cu excepţionala sa putere de muncă, a organizat alături cea mai întinsă reţea de suplinire. Pe de o parte, folosindu-se de relaţiile ce avea la Curţile din Berlin şi din Dresda, ne-a adus de acolo medici militari şi surori de caritate, pe de alta a ştiut să deştepte in femeile române o activitate fără seamăn întru alinarea suferinţelor. Ce bine venea acum uşorul acces la Curtea noastră (în această privinţă cea mai democratică din Europa), prin care princesa Elisabeta se aflase de mult în contact personal cu întreaga societate! Dame şi domnişoare din toate treptele, dar mai ales şi mai neaşteptat din cele de sus, multe prin îndemnul compătimirii, altele prin măgulirea de a lucra alături de Doamna Ţării, se devorează celor mai grele îndatoriri.
Stăpânindu-şi aversiunea firească, asistă pe medici la operaţiuni, învaţă să schimbe pansamentele, se îngrijesc de măsurile higienice, dau doftoriile prescrise, se fac secretare pentru corespondenţa bolnavilor. Căci nu ca aparenţă de modă, ci în aspră realitate le deprinde Doamna la serviciul ambulanţelor. Ea însăş supuindu-se cea dintâi în baracele spitale, ce şi le alcătuise la Cotroceni sub conducerea doctorului Kremnit/., tutulor îndatoririlor. Cu nepilduiră abnegaţiune îmbărbătează pe cei supuşi la operaţiile chirurgicale, linişreşre în braţele ei proprii pe cei cuprinşi de tetanos, dă celor în agonie o ultimă mângâiere.
După un asemenea exemplu pornit de sus, damele române instituiesc ambulanţe în Iaşi, în Ploieşti, la Bufta, Ia Iepureni, în multe alte locuri, slujesc pretutindeni ca surori de caritate, unele însoţesc trenurile cu răniţii pe căile ferate, zi şi noapte, de la Turnu-Măgurele la Bucureşti, de la Bucureşti la Iaşi.
Cum să nu fi rămas neştearsă în amintirea ţării această faptă a Doamnei? Nu e sat locuit de români, în care să nu fi pătruns renumele ei şi să nu fie pomenită cu recunoştinţă „mama răniţilor".
In aşa chip Elisabeta Doamna, dacă n-a avut fericirea să nască pe urmaşul Tronului, a conrribuit totuş pentru partea sa la întemeierea Dinastiei în ţara noasrră. Şi când la 1881, ca rezultat al răsboiului şi al nouei situaţii create statului. România se proclamă Regac, coroana de oţel este în toată însemnătatea cuvântului o coroană populară.
DISCURSURI PARLAMENTARE
461
DISCURSURI PARLAMENTARE 1878-1881
36
Asupra legii comunale
(Şedinţa Camerei de la 16 mai 1878)
MINISTERUL DIN ACEL TIMP:
/. C. Brătianu, prezident şi interne, de la 26 mai lucrări publice în locul d-lui P. S. Aurelian. C. A. Rosetti, interne (de la 26 mai). M. Kogălniceanu, externe. General Cernat, răsboi. /. Câmpineanu, finanţe. Eug. Stătescu, justiţie. G. Chiţu, culte.
Precum se vede din însemnarea de mai sus, în greaoa situaţie, în care ajunsese ţara după tractatul preliminar de la Sau Stefano şi în timpul congresului de la Berlin, loan Brătianu formează cel mai tare minister ce-1 putea da partidul liberal la acea epocă, după ce participarea la răsboiul în contta turcilor îi înstrăinase o parte din aderenţi. Parlamentul rămâne deschis până târziu vara, şi pentru a nu-1 lăsa fără ocupare în mijlocul frământării generale, guvernul caută să-i dea un derivativ, prezentând Camerei reforma legii comunale. Se înţelege că în asemenea împrejurări discutarea unei legi, de-altminteri aşa de incisive, se face numai pe apucate. Opoziţia conservatoare era reprezentată în Cameră numai prin trei
membri, dd. D. Donici, Gr. Gâţă şi (de la aprilie) autorul acestei scrieri. Cei doi dintâi neavând obiceiul să vorbească în Parlament, cel din urmă ia singur cuvântul în contra proiectului de lege la discuţia generală.
D-lor deputaţi, cred că vă va părea lucru firesc, ca într-o materie aşa de însemnată să zică şi opoziţia cuvântul ei, opoziţie prea mică la număr, căci din întâmplare astăzi sunt singur de această coloare politică în mijlocul dv...
O voce. Cu atât mai mare merit.
Titu Maiorescu. Nu este meritul atât de mare, cât este greutatea de a vorbi în singurătate cu un singur vot, care se va număra. Insă poate, dacă argumentele vor fi tari, atunci unul sau altul din dv. va relua aceste argumente şi le va dezvolta într-un mod mai accesibil acestei majorităţi.
D-lot, pană acum nu am avut ocazie să vorbesc înaintea dv. Cestiuni mai importante, la a căror discuţie am asistat, au fost, pe cât ştiu, numai două: era o intetpelare făcută cu ocazia sosirii d-lui preşedinte al consiliului din străinătate, şi creditul de trei sau patru milioane cerut pentru armată. Opoziţia însă, având în vedere situaţia, în care se află ţara, şi simţind ca şi dv. că în aceste împrejuraţi guvernul, care reprezenta ţara în străinătate, or de ce coloare ar fi, are trebuinţă de tot prestigiul său, în interesul ţării, a crezut de datoria sa patriorică de a lăsa la o parte opoziţia, rezervându-şi să zică cuvântul său la un timp mai oportun. Rămâne însă cestiunea dinăuntru, şi aci având deplina libertate de acţiune şi de cuvânt, daţi-ne voie să spunem părerea noastră în materie.
D-lor, am ascultat cu multă luare-aminte ceea ce au vorbit onor. preopinenţi; am cetit mai cu seamă cu multă luare-aminte lucrarea d-lui raportor.
Un lucru nu l-am înţeles bine din acest raport: pentru ce schimbaţi legea de la 1864? Căci legea de la 1874 în acea parte, pe care d-voastră o numiţi quasi feudală, este schimbată, adică
462
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
463
în ceea ce priveşte comunele rurale aţi pus-o afară din aplicare şi aţi reînfiinţat legea din 1864. Va să zică pericolele aristocratice, de care se vorbea, nu mai sunt în joc.
Atunci care este pripa cea mare ce vă face să schimbaţi acum, în împrejurări aşa de grele, legea comunală, să remaniaţi fundamentul organizării statului român chiar acum, la mai 1878? D. raportor pune un cuvânt înainte: Constituţiunea, care cere să se facă o lege comunală mai descentralizâtoare şi să se dea independenţa comunei.
D-lor, scuzaţi dacă pentru un minut, când pronunţ cuvântul Constituţiunc, trebuie să vă fac o declarare, declarare care suni silit a o face, fiindcă, întemeindu-mă şi eu pe Constituţiunc, voiesc să dau toată tăria ce pot da argumentării mele.
Eu, d-lor, am avut onoare să subscriu o petiţie, care s-a relevat în această Cameră....
Holban. Celebră periţie.
Maiorescu. Da, în adevăr celebră. Am avut onoare să subscriu aşa-numita petiţie de la laşi,1 unde alături cu mine era subscris şi d. Emanoil Kostaki Iepureanu, primul preşedinte al coaliţiei, care a ajuns ca reprezentantă a dv. la guvern după căderea noastră din minister. în acea petiţie ceream reforma Constituţiunii.
Veţi admite, d-lot deputaţi, că atunci, când se cerea o reformă constituţională prin chiar calea, pe care însăş Constituţiunea o indică pentru reforma ei, se făcea un act, care este în sine constituţional, fie bune, fie rele părerile ce de almintrelea le coprindea o asemenea propunere. Numai constituţionalitatea acestei procedări nu se poate pune la îndoială. O zic aceasta pentru a avea dreptul de a vorbi în virtutea Constituţiunii, pe care ca pact fundamental tu genere voim şi noi să-1 respectăm şi să-1 vedem respecrat. Mai adaog încă la declararea mea:
1 Vezi voi. I, pag. 70 {ed. u. - p. 51-52).
Am cetit câteva foi de publicitate şi am auzit zicându-se că conservatorii ar fi în stare să-şi uite calkatea lor de patrioţi români pană într-atât, încât să se unească cu aspiraţiunile unei puteri străine pentru a răsturna Constituţiunea. Ei bine, am onoare a vă declara că aceasta este o calomnie, că nici unul din conservatorii ce-i cunosc, nici unul din aceia cu care stau în relaţie nu s-au gândit vreodată la un asemenea lucru; şi că deşi noi am fost aceia care am cerut reforma acesrei Constituţiuni în sens conservator, când ar veni cineva să o atace prin influenţe şi forţe străine, am fi cei dintâi alături cu d-voastră s-o apărăm aşa cum este. (Aplauze.) Voci. Foarte bine.
T. Maiorescu. Fiindcă o reformă constituţională noi trebuie să o facem, şi nu străinii. P. Ghica. Aţi fi, dar n-aţi fost.
T. Maiorescu. Dacă aud bine, onor. d. Pantazi Ghica zice: am fi, dar n-am fost. Apoi ştie onor. d. P. Ghica, că s-a făcut vro încercare publică să se răstoarne Constituţiunea prin străini?
P. Ghica. Era un răspuns la zisele d-voastră.
T. Maiorescu. Eu nu am cunoscut asemenea lucruri, căci dacă aş fi avut cunoştinţă, aş fi spus atuncea prin publicitatea de care puteam dispune, ceea ce spun acuma înaintea dv. Prin urmare nu primesc acest: aţi fi, dar n-aţi fost.
Aşadar, d-lot, să revenim la Constituţiunc Constituţiunea, pe cate o respectăm cu toţii, vă cere — ce? Descentralizarea, o lege comunală mai descentralizâtoare, o lege în care comuna să fie mai independentă. Apoi, d-lor deputaţi, prima întrebare: proiectul acesta de lege face comuna mai independentă? şi este mai descentralizămr decât legea din 1864?
în raportul d-lui Protopopescu-Pache să-mi fie permis a releva oarecare obscuritate de idei, pe care aş vroi să o înlăturăm din capul locului, căci în aceasta materie trebuie să aducem cea mai mare lămurire.
464
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
465
D-lor, raportul confundă tot mereu aristocraţie şi democraţie - un şir de idei, cu centralizarea şi descentralizarea -alt şir de idei, şi pare a admite un fel de identitate sau afinitate între centralizare şi aristocraţie şi înrre descentralizare şi democraţie.
D-lor, fac apel la aceia din dv., care cunosc puţin istoria, ca să sprijine aserţiunea mea, că această părere este cti desăvârşire greşită, şi aci nu încape controversă, căci este un fapt istoric cu totul sigur. Este o părere greşită, şi regret că o văd în acest raport, fiindcă dă o coloare prea stranie întregei lucrări. Ea este formulată astfel: penttu partizanii aristocraţiei centralizarea le asigură dominaţiunea; pentru partizanii democraţiei descentralizarea este adevărata garanţie...
Voci. Aşa este.
G. Cantili. Foarte exact.
T. Maiorescu. Este complet fals, că pentru partizanii aristocraţiei centralizarea le asigură dominaţiunea. (Denegaţiuni.) Pare că este vreo îndoială asupra acesrui puncr...
Voci. Sunt multe.
T. Maiorescu. Poate că voi fi în stare să conving pe vreunul din dv. Ei bine, d-lor, care este din Europa statul ce vă va servi dv. ca model de descentralizate? Gteşesc, dacă citez Anglia? Cum ştiţi, Anglia este statul eminent descentralizător. Şi care este statul mai centralizator, al Europei apusene cel puţin, căci pe Rusia am fericirea să nu o cunosc.
O voce. l-aţi făcut cunoştinţa acuma.
T. Maiorescu. Este Franţa. Apoi bine, d-lor, dacă este ceva sigur ştiut în toată dezvoltatea istoriei (şi unii din domnia-voastră, şi mai cu seamă dacă nu mă înşel d. D. 1. Ghica va putea mai bine să ne lămurească asupra acestui punct, căci cunoaşte Anglia) apoi este ştiut că în Anglia, ţara cea mai descentralizată, aristocraţia teritorială este fundamentul descentralizării administrative, şi este şi natural...
D. I. Ghica. Dar acolo este aristocraţia democratică. Cei mai mari aristocraţi sunt cei mai mari liberali.
7'. Maiorescu. Este aristocraţie democratică, ziceţi.
/). I. Ghica. Ideile cele mai libetale sunt ale aristocraţilor.
'/.' Maiorescu. Primesc aceste explicaţiuni ce binevroiţi a-mi da, d-le Ghica. Vrea să zică în Anglia aristocraţia este fundamentul descentralizării. Acum să revenim la partea raportului:
„Pentru partizanii aristocraţiei, centralizaţiunea le asigură dominaţiunea".
Pache Protopopescu. In ţară la noi.
T. Maiorescu. Vrea să zică este o aristocraţie - liberală şi o aristocraţie aristocratică.
D. I. Ghica. Arbitrară.
T. Maiorescu. Atunci raportul trebuia să o releve, fiindcă tocmai aceasta este esenţiala deosebire întte ceea ce vroiţi d-voastră, şi ceea ce vroim noi. Pentru noi sunt proprietarii teritoriali, precum foarte bine a zis d. Maniu, dar de arisro-craţie nu poate fi vorba în statul nostru. Pentru noi proprietatea teritorială este un element fundamental al descentralizării, si democraţia întru cât nu este fundată pe avuţii teritoriale, "4 credem noi că aduce tocmai pericolul centralizării, precum a adus în Franţa. In Franţa aţi avut stăpânirea democraţiei tocmai când s-a introdus cea mai mare centralizare. Vrea să zică, d-lor, în orce caz raportorul făcea mai bine să lase cestiunea aceasta de aristocraţie şi democraţie la o parte, şi să se vorbească de centralizare şi de descentralizare, fiindcă sunt state aristocratice foarte descenttalizate şi sunt state democratice foarte centtalizate. Aceste două lucturi se împacă împreună.
Un al doilea lucru, ce aş fi dorit ca d. raportor să nu-1 puie în raportul său, sunt aluziunile, al câtor tact mătturisesc că nu sunt în stare a-1 înţelege, aluziunile la legea de la 1874, întru cât cuprinde elementele conservatoare de care am avut onoare a vă vorbi: proprietatea teritorială. D-voastră, d-le raportor, ziceţi că este dorinţa unanimă a naţiunii, căreia îi cotespunde
466
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
467
proiectul d-voastră de lege. Au doară credeţi dv. că conservatorii, proprietarii teritoriali, care au făcut legea de la 1874, nu fac parte din naţiune? Ar fi de folosul nostru ca să afirmăm că naţiunea sunt toţi, afară de proprietarii de teritoriu din România? Şi dacă sunt proprierari mai mari decât dv., poate să fie o nefericire şi un ostracism pentru dânşii că au această poziţie? Desigur nu. Apoi dacă vroiţi să exprime legea acea dorinţă unanimă a naţiunii, care după apreţiarea mea, spre dauna acestei Adunări, nu este reprezentată suficienr; dacă o lege comunală are să reprezente interesele ţării, este bine ca şi acei, care s-au întâmplat să fie astăzi în aşa minoritate, să fie întt-un număr suficient reprezentaţi înaintea dv., şi dacă nu sunt, era bine să nu fie atacaţi în modul cum s-a făcut.
Vedeţi cuvintele: „crearea a două colegii în comunele rurale, adică colegiul proprierarilor mari cu impozit de 120 lei anual, care votez prin procurator, şi colegiul ţăranilor, este pasul spre înfeodare, este sistemă deja condemnată de această Adunare Legiuitoare. Dacă Constituţiunea a creat diferite colegii pentru Corpurile Legiuitoare, aceasta a făcut-o pentru cuvinte cari nu şi-au locul în privinţa alegerilor comunale, şi nicăeri Constituţiunea nu a prescris ca sistema electorală aplicată pentru Corpurile legiuitoare, să fie aplicată şi la comune şi Ia judeţ. Din contra la comune chiar e nepracrică, e absurdă putem zice".
Tcrminul fără îndoială esre parlamentat, dară este tocmai la graniţa parlamentarismului, şi cred că cu termini de la graniţă nu era bine a se lovi încercarea unei Camere, care a lucrat şi ea după ceea ce credea că este bine penttu naţiune, precum credeţi şi dv. că esre bine cum lucraţi asrăzi. Unde ajungem, d-lor, dacă pe fiecare an începem a califica cu asemenea termini lucrările reprezentanţilor antecedenţi ai ţării? Şi credeţi dv. că lucrarea, care o faceţi acum, când califică de absurdă Camera rrecută, va fi o lucrare care va rămânea? Apoi d. preşedinte al consiliului... cred că nu este o scădere pentru
li. l'rotopopescu Pake, dacă spun că d. preşedinte al consiliului !      arc ca om mult mai multă experienţă în ţara aceasta despre
asemenea lucrări decât d-sa... ieri sau alaltăieri am cetit în ;     dezbaterile Senatului, când era vorba, de ce? numai de
administrarea eforiei spitalelor din Bucureşti, a zis turnătoarele
foarte înţelepte cuvinte:
: ,,La Bucureşti se vede că am avut mâna mai fericită, când am
I   " numit administratori, care au rămas pană acum sub toate fluctuaţiunilc politice, şi aşa a prosperat înainte; la Iaşi n-am avtir «U'iaş mână fericită, s-au schimbat cei care îi numisem la 1868, dar '   . şi astăzi caut să numesc alţi oameni, care să fie afară din fluctuaţiunile j ţ aţ.; politice, ca să facă să prospere/x şi epitropia spitalelor din Iaşi."
' f      Dacă dar este foarte adevărat aceasta pentru spitale, nu va ,  fj oare foarte adevărat şi pentru comune, şi nu va fi bine ca
j -f lucrarea care o faceţi dv. să fie o împreună lucrare a tutulor?
'.      şi nu ar fi grozav când acum, după patru ani ai reformei de la
1      1874, aţi face dv. o reformă, şi peste alţi 2, 3 ani... pardon,
;      d-lor, câtă vreme credeţi d-voasttă că aveţi să rămâneţi cu regimul acesta? 4, 5, 10 ani, cât voiţi, dar înţelegeţi, că are să vie un timp, când acest regim va încera şi va veni alrul. S. Miclescu. Atunci va fi potopul. (Ilaritate.) T. Maiorescu. îmi pate că nu respectaţi constituţionalismul,
• sub egida căruia ne aflăm, onorabile d-le Miclescu. Este luctu natural al regimului constituţional ca partidele să patticipe alternativ la putere; se va întâmpla din nenorocire să vie la
\       putere un partid, care să nu aibă vederile Dv., aşa e jocul
| constituţional.
i B. Maniu. După 7 ani răi, 7 ani buni.
|- T. Maiorescu. După 7 ani fie, dar orcând ar fi, cred că era
| mai bine, dacă raportul se prezenta ca un rezultat al dorinţelor } unanime ale ţării şi nu se expunea prin cuvintele sale agresive. } Acum să-mi daţi voie să fac o altă critică, o ctitică mai
f      esenţială, şi aceea sper că va avea un echo în dezbaterile dv.
468
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
469
D-lor, ceea ce face comisiunea dv. nu este o descentralizare, aşa de puţin, încât eu unul m-am mirat când am văzut acesi proiect de lege dat acum ca rezultatul ideilot de descentralizare al partidului democratic din România şi ca ultima floare a acelui articol din Constituţiune, care cere ca să fie comuna mai independentă şi mai descentralizată. D-lor, v-aţi dat, desigur, seama în luminile şi cunoştinţele dv. profunde, foarte profunde, ce însemnează descentralizarea! în mod straniu, d-nul raportor ne dă numai definiţiunea unui francez Coquelin despre ce însemnează centtalizare, dar nu zice ce este descentralizarea. D-nul raportor zice după Coquelin:
„Grămădirea în mâna unui guvern unic şi central a tutuloi atribuţiunilor puterei publice".
Şi apoi spune acest domn Coquelin toate primejdiile, ce se întâmplă înrr-un stat, care are centralizarea.
Ce este însă descentralizarea? Descentralizarea voieşte lăsarea în mâna autotităţii locale a unei părţi din atributele puterii publice. Nu ministerul, nu prefectul să se amestece în lucrările comunei, ci ea însăş să exercireze câteva lucrări esenţiale. Aceasta va să zică descentralizarea în modul cel mai general.
Apoi, d-lor, care este chemarea comunei? De la art. 12 pană la art. 17 o spune tot aşa şi legea de la 74, o spune tot aşa şi legea de la '64, şi cu această conglăsuire admirabilă sunteţi toţi de acord a zice că aici este chematea comunei. Comuna, care se compune din atâţia locuitori, are următoarele sarcini: să aibă un loc de primărie, o biserică, o casă pentru şcoală de băieţi, o casă pentru şcoală de fete şi un cimitit, „toate aceste în bune condiţiuni igienice".
Aşadar, biserica, şcoala, salubritatea publică, şi la un ah articol se vorbeşte şi despre poliţia comunală. Apoi bine, d-lor deputaţi, le daţi acestea în sarcina consiliului comunal? Ia cetiţi: „fiecare comună trebuie să aibă cel puţin o casă pentru şcoala de băeţi şi o casă pentru şcoala de fete". Şi raportul vedem că zice: comunele trebuie să aibă un focar pentru instfucţiune, atât pentru băieţi, cât şi pentru fete.
Dar care este focarul de lumină pentru băieţi şi fete? Cele patru ziduri cu un acoperiş pe ele? Focarul de lumină pentru băieţi şi fete este învăţământul ce-1 dai între cele pattu zidufi, este învăţătorul care propune învăţământul, este revizorul care inspectează, este, în fine, totalitatea însufleţită a celor ce iau parte la şcoală. în manile cui dar lăsaţi şcoala? învăţământul in comună al cui este? Al puterii centrale! Apoi ce descentralizaţi la comună? Cele patru ziduri materiale pentru şcoală? Aceasta numiţi d-voastră o descentralizare în instrucţia publică? Dar unde mai găsiţi d-voastră o asemenea descentralizare? Alta este cestiunea, dacă ar fi bine sau nu să sc dea la noi o asemenea descentralizare, şi dacă veţi recunoaşte Că este primejdios de a o da, atunci să ştergem cuvântul de descentralizare din vocabularul nostru cât pentru şcoalele comunale. Daca voiţi însă în adevăr descentralizare în şcoală, , atunci daţi comunei care plăteşte sarcinele şcoalei, şi dreptul dc a decide ceea ce se petrece în şcoală; iar puterea centrală să aibă numai inspectarea superioară.
Şi fiindcă raportul vorbeşte de Englitera - punându-mă iarăs sub controlul colegului nostru d-lui D. I. Ghica - voi zice că nu este exact, că în Englitefa sunt cele mai multe şcoli, căci cele mai multe sunt în Germania, dar pentru un moment să admitem aceasta. Apoi ştiţi d-voastră, ce a făcut Englitera pentru şcoli?
Pană la 1834 n-a cheltuit statul englez o paf a pentru şcoli, cheltuelele le suporta comuna, districtele, mai ales instituţiunile ptivate, niciodată însă statul. Şi numai de la 1834 a început statul a da ceva, o jumătate de milion de franci pentru o populaţiune de 25 000 000, câtă era atunci (vorbesc numai de Englitera Europeană), şi a dat statul englez această subvenţiune numai pentru a veni în ajutor la construcţia localurilor în acele comune, care erau mai lipsite de mijloace, într-un stat descentralizat proporţia este inversă, sufletul învăţământului îl ate comuna, iar zidurile le plăteşte statul. De
470
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
471
atunci încoace s-au sporit subvenţiile statului, şi la 1863, mi se pare, a venit aşa-numitul cod revăzut în Anglia, care a introdus nişte subvenţii regulate pentru şcoli, dar totdeauna principiul a fost că numai şcoalelor, care exisra deja din iniţiativă privată, le dă statul ceva. Iată, d-lor, ce însemnează descentralizare. D-voastră însă prin acest proiect n-aţi făcut aşa. Aţi zis numai: comuna plăteşte casa, ca primul punct di' descentralizare. Insă aceasta este numai o nouă luare de bani de la comună, dar nu o independenţă a ei.
Al doilea punct de descentralizare al d-voasrră este: comuna îngrijeşte pentru cheltuielele bisericei. Dar cum îngrijeşte? Ea trebuie să suporte cheltuelele pentru reparaţia bisericei, pentru plata preotului, numirea acestuia însă o face autoritatea bisericească. Dar averea bisericei unde este? Cum, d-lor, statul a secularizat averile monastiteşti - şi în ceea ce privea relaţiunile lor cu străinătatea, bine a făcut că le-a secularizat; dar averile destinate pentru biserici şi şcoli, statul le-a vârât în casa sa, şi acum, după ce le-a cheltuit te miri pe ce, acum vine şi zice comunei: îţi dau descentralizarea, plăteşte la biserici, dar preotul de numit îl numesc eu, celealte regulari le voi face eu, banii rămaşi din vechime acestor aşezăminte îi iau şi-i administrez eu, tu comună plăteşte din alţi bani.
Aceasta e descentralizare în ale bisericei? Apoi descentralizare în ale bisericei însemnează că trebuie să lăsaţi bisericei averea destinată ei şi dreptul de a o administra ea.
Aţi mai lăsat comunei salubritatea publică prin frumoasa frază, care merită a fi citită: „Comuna mai contribueşte şi la întreţinerea serviciului sanitar", pe funcţionari însă, pe doctori îi numeşte Ministerul de Interne, comuna numai îi plăteşte. Voci. Nu Ministerul de Interne, ci judeţele. T. Maiorescu. Apoi consiliele judeţene sunt mai totdeauna în mâna prefectului. Dar, d-lor, ce însemnează descentralizarea? Avui onoarea să vă spun că acolo este descentralizare, unde cu un cuvânt rezumător lucrurile se petrec aşa: Tu care
«dai bani, numeşti pe acei care îi iau; adică tu dai bani pentru sfcoală, tu ai să numeşti pe învăţători şi eu statul controlez numai; ||u dai bani pentru biserică, tu să administrezi şi averile bisericei; pu dai bani pentru salubritate publică, tu să administrezi şi ^Veniturile destinate pentru aceasta şi să numeşti personalul. § Descentralizarea comunală este atunci, când comuna "singură administrează acolo unde dă bani; statul numai * controlează, dacă vrea. Dv. însă prin proiectul acesta aţi făcut v tot aceea ce era la 1864 şi 1874, aţi zis: descentralizare este în k ale caselor şcoalei, ale plăţilor bisericei şi higienei, iar încât ■% priveşte averile acestor aşezăminte mi le rezerv mie, stat, şi tot ~ mie şi numirile.
p     Iată, d-lor, ce descentralizare faceţi d-voastră. Aceasta este cu ? neputinţă, căci ar fi suprimarea acelei idei mari din Constituţiune, - dar foarte greu de realizat, care se numeşte descentralizare. |r      Dar, d-lor, se poate o lege de descentralizare în comună, fără ""*' ca alăturea cu dânsa să fie şi celelalte legi reformate pentru aceasta? Apoi ce însemnează o descentralizare comunală? r însemnează că am luar o parte din atribuţiunile puterei centrale I şi le-am dat comunei. O asemenea măsură trebuie să meargă t imediat paralel cu schimbarea celorlalte legi şi cu o reducere însemnată în budgetul general al statului şi prin urmare a impozitelor, încărcându-se budgetul comunei. Prin urmare, voiţi să daţi învăţământul la comună, descentralizaţi cheltuelile din budgetul statului. Voiţi să daţi higiena Ia comună, scădcţi pe cetăţeni din contribuţiuni cu această cheltuială către stat şi daţi-le la comună. Voiţi să daţi biserica la comună, scădeţi cheltuiala din budgetul statului şi daţi-o la comună, sau daţi din Domeniile Statului. Domnilor, reforma decenrralizătoare sunt convins că nu poate să meargă decât paralel cu o altă cestiune, care trebuie să vă preocupe pe dv., cu cestiunea Domeniilor Statului. Dar mă mărginesc a fi atins aceasta numai în treacăt.
La 1864 s-a făcut, cum ştiţi, o lege comunală. De la 1864 până acum metg mai bine oare serviciile ce s-au luat asupra
472
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
473
comunei, decât mergeau înainte? Şcoala este mai bună acuma decât în 1864? D-voastră de prin localitate vedeţi oare că biserica stă mai bine decât atunci? Vă pare că monastirile împuţinate merg mai bine? că sunt mai bune cimitirile? După experienţa mea răspunsul esre negativ. Biserica se află astăzi în mai rea state decât la 1864; şcoalele din sate, mai rău. D. Miclescu. S-au stricat la 1874.
77. Maiorescu. S-au stricat la 1874 în patte; s-au stticat şi la 1864 şi '68. In privinţa aceasta d. Miclescu trebuie să fie generos cu cifrele, căci de la 1864 încoace s-a stricat în fiecare an. Dar trebuie să ne întrebăm: care este cauza acestui rău? Lovitura de stat de la 1864 şi mai ales modul cum s-a făcut secularizarea monastirilor închinate luându-se averile din administrarea lor, luându-se Eforiei şcoalelor dreptul de dispunere a acestot averi, luându-se fondurile monastirilor şi înglobându-se toate aceste fonduri într-o casă centrală, fără servicii specificate, au lovit de paralizie toate instituţiunile independente.
Departe de mine ideea de a acuza măsura foarte justă de a se seculariza averile mănăstireşti; însă ceea ce rrebuie notat este că toate aceste averi secularizate s-au contopit în casa centtală a statului. De atunci trebuia ca fiecare mănăstire să-şi administteze avetea ei, de atunci şi şcoala şi comuna trebuiau să-şi aibă fondurile lor deosebite.
Când veţi aplica legea însurăţeilor şi veţi face descentralizarea învăţământului public, a bisericilor, a tutulor sarcinelor comunei, atunci binevoiţi a le da şi parte din avetea ce li se cuvine. Când îi daţi comunei şcoala, biserica şi higiena, daţi-i şi averea; nu cea ridicată prin taxe zecimale, ci avere din aceea care a luat-o statul din pământul României, avete destinată de strămoşii dv. tocmai Ia scoale, biserică şi salubritate publică. Atunci va fi comuna în adevăr descentralizată. Atunci va şti ce să facă.
Aşa cum este acest proiect, nu-1 pot consideta decât ca un mecanism al numirilor. Dar ce ne pasă nouă de titlul bârriilor şi modul de numire al primarului şi consiliului comunal? La 1864 se numeau vro 5 candidaţi; la 1874 s-a zis să fie şeapte; acum se propun 9; numirea primarului era făcută de ministru de interne dintre candidaţii ce au întrunit mai multe voturi; or era făcută de-a dreptul; sau era alegere din partea consiliului comunal - toate aceste sunt cestiuni de detai ale mecanismului administrativ.
Cestia cea mare este: de unde să ia comuna ca să plătească ceea ce puneţi în sarcina ei? Apoi bine, d-lor, nu v-aţi întrebat niciodată în ce relaţie stă budgetul statului cu acela al comunelor? Dacă facem calculul, ajungem la următorul rezultat: aproape jumătate din impozitele ce le cere statul de la ţărani, vine si comuna şi le cere; şi apoi a ajuns a fi un obicei introdus în guvernele noastre, că de câte ori voim să descărcăm budgerul statului, aruncăm greul în sarcina comunei; pare că ţăranul nu este tot aşa de simţitor dacă plăteşte comunei, sau statului, sau judeţului, pare că nu se ia din una şi aceeaş pungă a lui, pungă foarte sărăcită.
Dacă este adevătat principiul teoretic pus de d. raportot, că acolo unde se controlează întrebuinţarea banilor, acolo se solicită activitatea publică, atunci începeţi de puneţi în ptactică ideea descentralizării dând o adevărată fiinţă comunelor.
D-lor deputaţi, cum vedeţi, am terminat. Ceea ce aveam onoare de a spune contra acestui proiect, erau observări, care tindeau a arăta că el, aşa cum l-aţi făcut, nu corespunde ideilor de descentralizare întru nimic. Este un mecanism administrativ schimbat, dar nu este deloc descentralizarea voită de Constituantă.
Proiectul de faţă este un nou mecanism centralizator, care nu realizează cerinţele ţării acesteia. Apoi daca fără a voi înşelăm aşteptarea tutulor zicând: iată descentralizarea, în
474
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
475
realitate are să iasă absoluta mizerie a comunei. Cred că este greşită această cale de a reforma comuna; cred că ar fi mai prudent de a se schimba legea numai atunci când veţi putea veni cu un proiect descentralizător general, să se descenrralizeze şi administraţia cultului şi administraţia şcoalei, şi să se reguleze cestiunea Domeniilor Statului. Fără aceasta, toată lucrarea ce se face, se face în zadar.
D-lor, noi ne aflăm înaintea unor întâmplări hotărâtoare j azi; fie că n-ar fi răsboi, fie că n-ar fi pace, amândouă aceste vor avea o întâurire horărâtoare asupra noastră. Dacă soarta noastră se va limpezi în anul acesta şi daca va fi consfinţită f dorinţa noastră şi daca se va putea consolida într-un timp de { pace independenţa noastră, fără îndoială va trebui să vie o j Constituantă, care să legifereze acest nou pact. Iar daca nu va j fi pace şi va fi răsboi, atunci de la sine se înţelege că nu veţi { avea timp oporrun ca să puneţi în lucrare această lege. în | amândouă cazurile e mai bine să aşteptaţi. Pentru ce pripiţi lucrarea aceasta în mai 1878? Pentru ce voiţi să faceţi sub : drapelul democraţiei o lege, care nu corespunde ideilor | descentralizătoare? I
Pentru aceste diferite motive, atât de oportunitate, cât şi | de lipsă de temei descentralizător, eu cred să se respingă luarea | în considerare a acestui proiect de lege sau să se amâne dezbaterea lui pană la un timp mai bun şi mai liniştit.
P. Grădişteanu. Cer cuvântu în cestiunea de amânare ridicată de d. Maiorescu.
D. preşedinte. N-am auzit pe d. Maiorescu propunând amânarea.
T. Maiorescu. Ca opoziţiune şi minoritate, nu fac propuneri majorităţii. Părerea mea e să se respingă luarea în consideraţie sau să se amâne dezbaterea legii; şi las vreunuia din urmaşii, care vor lua cuvântul, să primească una sau alta din aceste două propuneri şi să o formuleze pentru majoritatea Camerei, dacă va voi.
La acest discurs răspunde între alţii şi minisrrul-pre-zident I. Brătianu, cu aluzii la nepotrivita reprezentare a „aristocraţiei" prin autorul acestei scrieri. Aluzia este relevată la sfârşitul şedinţei prin următoarele cuvinte în chestie personală:
Este o parre în cuvântarea d-lui prezidenr al consiliului, ce-mi este adresată mie personal şi pe care o cred nedreaptă. Iau cuvântul pentru a rectifica. Când am început să votbesc în mijlocul d-voastră, mi-am exprimat părerea de rău că sunt astăzi din întâmplate singur din Partidul Conservator, doi alţi colegi ai noştri lipsesc. Fiind singur, indiferent dacă persoana mea merită sau nu de a reprezenta în totalitatea lui acest partid, sunt prin forţa lucrurilor singur în mijlocul dv., care pot să zic ceva asupra lui. Si în privinţa celor ce se petrec în el, îmi iau voia să ştiu cel puţin atât cât ştie d. ministru-prezident, care nu este din acest partid. Ştiu, dar, că în partidul nosttu ca partid - criminali izolaţi pot fi în toate părţile, - ştiu însă că în partidul nostru nu este nici unul, care să nu considere ca insultă, când i se atribuie că vrea să răstoarne Constituţiunea ţării cu ajutorul străinilor. Declar şi afirm că, prin asemenea insinuări, calomniaţi pe aceia care nu sunt în mijlocul d-voastră.
Ce voiţi d-voastră? Ca să las asemenea bănuieli nerelevate? Voiţi să mă puneţi în poziţia, pe care eu n-o ocup şi n-o primesc, de a-mi aroga dreptul să votbesc în numele acelor ce-i numiţi dv. aristoctaţie? Apoi, d-lor, tatăl meu a fost profesor şi tatăl tatălui meu a fost ţăran, şi ţin de onoare a vă spune aceasta. Eu n-am primit şi nu primesc deosebirea între aristocraţie, cum o puneţi dv., şi democraţie. Cred că nu există această aristocraţie în statul nosttu.
/. C. Brătianu, preşedintele consiliului. Şi eu tot aşa înţeleg.
T. Maiorescu. Există numai deosebire între proprietatea teritorială şi neproprietate.
476
TITU MAIORESCU
/. C. Brătianu, preşedintele consiliului. Apoi toţi suntem proprietari.
T. Maiorescu. Afară de proletarii democraţi. De aceea cred eu, care sunt (dacă-mi permireţi o analogie străină) un membru din tiers etat, un burges conservator, cred că este mai bine ca să fie comuna aşezată pe baza proprietăţii...
loan C. Brătianu, preşedintele consiliului. Apoi aşa este aşezată.
T. Maiorescu. După părerea mea, nu este aşa aşezată. Eu dar vorbesc ca membru al Partidului Conservator, din care fac parte.
Prin urmare acest fel de aluziune nu-1 primesc de la d. preşedinte al consiliului şi-1 rog să binevoiască a fi - nu indulgent, căci nu-mi rrebuie indulgenţa d-sale - dar drept într-o Cameră, a cărei aproape unanimitate este pentru d-sa, faţă cu un adversar, care este singur, dar care scoate personalităţile totdeauna afară din joc. Eu am profesat pentru d-voastră cei în vârstă cel mai mare respecr personal, şi vă rog ca şi d-voastră să fiţi în această privinţă un bun model nouă celor mai tineri. Vă rog ca altă dată să nu mai puneţi persoana mea în joc.
După câteva cuvinte ale minisrrului-prezident se pune la vot luarea în considerare a proiectului de lege, şi rezultatul este:
Votanţi .....................58
Abţinuţi ..................... 3
Bile albe pentru ...............57
Bile negre contra .............. 1
37
Despre ancheta parlamentară în chestia Institutului Başotă
(Şedinţa Camerei de la 20 mai 1878)
Asupra unei interpelări a deputatului Scarlat Miclescu, care se plânge că „Institutul academic" de la Pomârla, prevăzut în testamentul lui Anastasie Başotă de la 1 869, nu este încă înfiinţat de executorii testamentari, : în contra cărora deputatul B. Calcăntraur adaogă cele
mai violente acuzări, se face o lungă discuţie, la care mai iau parte dd. G. Vernescu, R. Pătârlăgeanu, G. Danielopolu, şi se propune o anchetă parlamentară, deşi minisrrul de culte, d. G. Chiţu, răspunsese că va trimite acea administrare în cercetarea justiţiei.
I D-lor, între cele spuse de d. Danielopolu a fost un
| cuvânt, care cred că este bine să ni-1 amintim cu toţii cât se
| poate mai mult; este, că puterile publice nu fac bine de a nu-şi
' păzi limitele lor, fiecare se rămâie în limitele sale.
)' Nu ştiu dacă ne-am dat cu toţii bine seama de însem-
i nătatea unei anchete parlamentare.
I Pe mine nu mă preocupă cazul izolat de la Dorohoi, căci
f cred că multe din cele denunţate sunt exagerate, şi sunt convins
! că o serioasă cercetare vă va dovedi aceasta, că veţi găsi lucrurile
; mult mai în regulă decât vă par acum. Dar, vă repet, aceasta
478
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
479
nu mă preocupă. Pe mine mă preocupă un lucru de mare interes: care este rolul unei Camere şi care este rolul guvernului în asemenea chestii? A venit un deputat şi a făcut o denunţare, d. ministru a răspuns: denunţarea este gravă, prin urmare eu voi da cauza în cercetatea justiţiei. Era dator d-sa să facă aşa şi foarte corect a răspuns. Ce voiţi d-voastră să facem cu ancheta parlamentară?
Ancheta parlamentară asupra unei chestii politice este naturală, trebuie să se facă de câte ori credeţi d-voastră că este un interes politic în joc. Ancheta parlamentară pentru interesele generale ale ţării, agricole etc, este o chestie care priveşte ţara întteagă şi unde poate negreşit Adunarea să aibă cuvântul său. Ancheta parlamentară în contra funcţionarilor guvernului, cum aţi făcut cu prefecţii de sub regimul rrecut, da, este o chestie politică.
Dar cum voiţi să faceţi anchetă parlamentată într-o cauză privată? Sunt executori testamentari care nu-şi îndeplinesc datoria, ministerul v-a spus că-i va trimite la parchet; ce voiţi să faceţi d-voastră aci? Pe executorii testamentari când i-aţi întreba d-voastră, ei sunt în drept să vă răspundă: Nu vă dau nici un răspuns. Marrorii asemenea sunt în drept să vă zică: Nu vă răspundem nimic. Cum vă amestecaţi d-voastră în mersul justiţiei? Nu e votbă, în teorie generală se poate face anchetă pentru orce, dar în practică e netăgăduit, că nu s-a făcut niciodată şi nu este bine să se facă o anchetă patlamentarâ într-o chestie, unde există un testament privat. Aci, d-lor, sunt nişte oameni numiţi executori testamentari şi asupra cărora planează acţiunea procurorului. Cu ce autoritate şi cu ce drept veniţi d-voastră să vă puneţi cu ancheta parlamentară între procuror şi justiţie? Eu cted că nu este bine ca Adunarea să tindă a face acte, care sunt de atribuţiunea puterii executive sau a celei judecătoreşti, şi vă mărturisesc că am fost surprins mai alaltăieri când, cu ocazia unei interpelări făcute asupra numirii unui revizor şcolar, am auzit pe d. ministru zicând că
va depune dosarul la Cameră; pentru că numirea ş. nenumirea unui revizor fund de exclusiva atribuţiune a mimstrulm, el este responsabil ca ministru şi detahele acestea ale admmistraţium.
PnVCând rinTsutTv-a spus: voi da în mâna justiţiei cazul de la Pomârla, ancheta parlamentară nu era la locul ei şt va rog Să nu o primiţi.
DISCURSURI PARLAMENTARE
481
38 si 39
Despre numărul de contribuabili ai comunei şi despre numărul şcoalelor comunale.
(Şedinţa Camerei de la 2 iunie 1878)
Discuţia pe articole a legii comunale, mereu întrerupră prin introducerea altor chestii în ordinea zilei, ajunge la 2 iunie până la art. 6, în care se vorbeşte de numărul contribuabililor cerut pentru a forma o comună.
Aici comitetul delegaţilor propunea în princip un minimum de 300 (în legea d-lui Catargi de la 1874 era de 500). Domnii Misail, D. Giani, Cantilli, Fusea etc. propun, prin amendament, ca o comună să se poată forma de orce număr de contribuabili, îndată ce se constată că por îndeplini sarcinele comunale.
Domnilor deputaţi, am auzit, ca şi d-voastră, criticele ce se fac articolului 6 al comisiunii. însă, mi se pare că formula art. 6, aşa cum 1-a prezentat comisiunea, este cea mai nemerită. şi aci mă unesc întru toate cu părerea colegului nostru d. Sefendache.
D-lor, ce voieşre art. 6? şi regret că însuş d. raportor şi 1-a părăsit, am eu munca ingrară de a susţine lucrarea comisiunii.
Ce însemnează cifra aceasta de 300 de contribuabili? şi ce însemnează cifra de 500 locuitori ce era în legea d-lui Catargi de la 74? însemnează pericolul cel mare ce se poate aduce
săteanului de a fi exploatat de notat şi de primar, îndeobşte de funcţionatism. Aci este pericolul. Dv. aveţi aerul de a voi să îmbulziţi pe ţăran cu drepturi; parcă este o împărţire de bogăţii asupra comunelor. Apoi când la discuţia generală v-am întrebat eu: ce numiţi d-voastră descentralizare? este aceasta numai o încărcare cu sarcine asupra comunei fără să-i daţi nici un drept? la aceasta nu s-a răspuns nimic, se zicea că este o idee comunardă de a ctea o avere comunei. D-voastră n-aţi dat comunei nimic, îi luaţi numai contribuţiuni. Aceasta este descentralizarea d-voastră? Aci vedem la cap. II, satcinele comunei; dară aţi văzut un capitol în toată legea: drepturile comunei? Şcoală să-şi clădească, spital să-şi facă, biserică să ţină; frumos! Adică să dea fără ca să i se dea ceva în loc, şi de unde Să dea? şi cine să dea? să-şi plârească funcţionarii, să-şi plătească primarii şi norarii, dar de unde să plătească?
Credeţi d-voastră că sunt mulţi ţătani care să se îmbulzească, să ceară şi să zică: aide că voim noi să plătim biserica şi şcoala şi celelalte? Apoi, d-lor, să nu ne facem iluzii: în practică lucrurile se petrec aşa, că este foarte greu ţăranului de a plări tot ce-i cerem noi; prin urmare nu este îmbulzeală de a-şi plăti ei şcoala, biserica, primarul, notarul etc.
Ideea predominantă dar a fost aceasta: serviciile publice trebuie să le îndeplinească comuna, dar să le îndeplinească după măsura putinţei sale. De aceea în legea d-lui Catargi de la 1874, pentru a nu îngreuia pe ţăran prea mulr, cu aceste dări, pentru a nu înmulţi numărul funcţionarilor între ţărani, s-a zis să se mărească grupul contribuabililor, care poartă aceiaş sarcină. Acum dacă în realitate s-a executat bine sau rău acea lege, aceasra nu o examinez, sunr mulţi din d-voastră şi mulţi din partea noastră care zic că s-a executat rău; dar atunci se vede că n-a rost legea practică în privinţa numărului prea mare, însă ceia ce ştiu este că ideea predominătoare a fost aceasta, şi nu uitaţi că propriul d-voastră raportor vă zice în raportul său, care în privinţa centralizării şi descenttalizării, a
482
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
483
aristocraţiei şi a democtaţiei are idei nu prea lămurite, dar în privinţa altor cestiuni ate idei prea lămurite, vă zice: Pericolul descentralizării este mărirea funcţionarismului. Este adevărat că descentralizarea măreşte funcţionarismul, şi la ţărani dorinţa la funcţionarism este tot aşa de evidentă, adică voieşte fiecare să trăiască pe cât se poate din budgetul public. Dacă măriţi d-voastră numărul comunelor prea mult, aceasta însemnează că măriţi contribuţiunea săteanului prea mult, că se vor face prea multe budgete, în care vor fi prea mulţi primari, ajutoare de primari şi notari, care să fie plăriţi din punga ţăranilor, iată adevărul lucrului, şi atunci cestiunea este aşa: în practică cât poate să plătească ţăranul pentru ca să-şi susţie sarcinele? câţi primari, câţi notaţi să-i plătească ţăranul român? D-voastră vă grăbiţi roţi şi ziceţi: mai mulţi, mai mulţi, pare că ar fi binefacere pentru ţăran, dacă îi veţi da cât de mulţi primari, cât de mulţi notari...
O voce. Cât de multe scoale zicem noi.
T. Maiorescu. Scoale faceţi cât de multe, eu nu mă împotrivesc, şi binevoiţi a vedea că budgetul şcoalelor săteşti lăsat de mine era mult mai mare decât cel votat de d-voastră. Dar să revenim la subiect. Apoi cu cât puneţi sarcine mai multe comunei, cu atât trebuie să vă întrebaţi, unde sunt mijloacele de a suporta acele sarcine? Aşa fiind lucrul, comisiunea dv., foarte prudentă, şi-a zis: noi să punem o cifră mijlocie, penttu ca să nu înmulţim acea clasă a funcţionarismului în spinarea bietului sătean şi să zicem că 300 de contribuabili în comunele tutale să formeze comuna şi ei să-şi poatte toate sarcinele, să plătească pe primar, pe notar, biserica, spital, adică nu spital de-a dteptul, ci comuna să contribuiască la întreţinerea serviciului sanitar. După mine, prea mari sarcine le daţi şi aşa.
Dacă însă, şi foarte prudent arată aceasta comisiunea, dacă însă vor fi contribuabili, care, deşi mai puţini la număr decât 300, vor putea întreţine toate sarcinele comunei, atunci acel număr de contribuabili vor forma o comună. Ce rău vedeţi
d-voastră aci? Deosebirea este că, după cum propune proiectul, OU îngreuiaţi mult punga ţăranului, pe când, după cum propun amendamentele, o îngreuiaţi prea mult. Nu va putea un număr prea mic de contribuabili să suporte toate sarcinele comunei, 1    ifară numai dacă nu se va întâmpla să fie tot oameni avuţi. D. Misail zice: să constate că pot să suporte sarcinele; alţii XÎC să declare numai. Dacă veţi zice numai să declare, apoi veţi Vedea la Ministetul de Interne or Ia reşedinţa judeţului o dcclaraţiune subscrisă cu o sută de cruci zicând: putem să îndeplinim toate sarcinele, şi subscrise acele petiţiuni de un f ... număr oarecare de oameni care nu ştiu nici să scrie, nici să l - cetească, şi ptin urmare care nu ştiu ce au subscris, ce se zice tn acea petiţiune făcută de cel dintâi puiu de notar care vrea \ '■ iă se pună în comuna proiectată şi de cel dintâi aspirant la budgetul satului ca să se facă primar. Atunci se va zice: iată o : * sută de oameni, care s-au hotărât să poarte sarcinele comunei, i , »â plătească biserica, şcoala, primarul etc, şi atunci se va grăbi ţi subprefectul şi prefectul şi ministrul să aibă a da zece, douăzeci de funcţiuni mai mult prin crearea acelei comune. ' ■ ;Şi apoi se va zice: iată am făcut un mare progres în ;     descentralizare, căci comunele s-au înmulţit.
D-lor, fiindcă votbiţi de şcoli, vă întreb: unde sunt şcoalele din sate? Nu sunt şi nu au existat, pentru că nu pot să le facă |; : oamenii, nu există pentru că s-au înmulţit funcţionarii pe f spatele ţăranului, n-au existat pentru că în legea de la 1864, ca l şi în aceasta, dacă se va vota, şi spet că nu se va vota, pentru I că nu e timp, s-au făcut o sută de forme de administtaţie penttu 1 ţărani, dar ţărânii n-au beneficiar de dânsele. Pentru aceste I eonsiderante, vă rog să votaţi articolul proiectului, care e în i spiritul de a ocroti pe ţătan contta funcţionarismului, articolul f      comisiunii e făcut în spiritul practic al ţării acesteia.
I în aceeaş şedinţă se continuă discuţia până la
4 art. 12, în care este votba de şcoalele comunale şi unde
484
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
485
comitecul delegaţilor propune cel puţin doua localuri de şcoală pentru fiecare comună, fie şi rurală.
D-Ior deputaţi, câte comune rurale avem noi astăzi? Cted vteo 3000. Şi câte scoale de sat sunt? Vreo 2000, şi în realirate nici 2000.
Apoi legea din 1864 zice aşa: fiecate comună trebuie să aibă o şcoală, şi cu toate că au trecut 14 ani de când s-a pus în aplicate legea, în loc să avem mai multe scoale, mi-e teamă că avem mai puţine decât atunci... Onor. d. Grigorescu pare a rrage ca consecinţă din zisele mele, că nu prea doresc să avem scoale în toate satele. Dar, d-lor, eu nu cred să fie un român care să nu dorească să se lăţească cultura în ţara noastră. Deosebire între mine şi între d-sa în privinţa aceasta nu există. Modul însă de aplicare este care diferă. Căci nu este destul ca prin nişte cuvinte pompoase să propună cineva un lucru nerealizabil; prin asemenea legi vom produce o societate de oameni nepăsători şi pentru cele vechi şi pentru cele actuale.
In legea din 1864 se zice că fiecare comună trebuie să aibă un local pentru şcoală, o casă comunală şi să întreţină biserica. Apoi la 1865 a venit legea instrucţiunii şi la 1866 Constituţiunea, care a consfinţit principiul că instrucţiunea publică să fie obligatoare: fiecare copil, ajuns la o vârstă oatecare, trebuie să meargă Ia şcoală.
Ei bine, vă întreb: ce ne-au folosit toate acestea? De 14 ani am legiuit că în fiecare comună să existe o şcoală, şi cu toate acestea până astăzi şcoală nu există. De ce crede onor. d. Grigorescu că dacă noi şi astăzi legiuim tot aşa, vom avea negreşit scoale? Oare ţăranul nostru astăzi este mai bogat decât era acum 14 ani? Credeţi, oare, că pentru că s-a mărit budgetul statului, care pe atunci eta de 50 milioane şi astăzi s-a urcat la 100 milioane, ţăranul s-a îmbogăţit? Aş voi să mi se răspundă la aceasta. Nu este destul să venim numai cu cuvinte mari şi cu desăvârşire nepractice.
De aceea cred că ar fi bine să se adaoge în lege: fiecare comună, pe cât se va putea, se aibă scoale, sau şi mai bine, să se adauge următoarea frază: iar acolo unde comunele nu sunt în stare să-şi plătească aceste cheltuieli, va veni statul în ajutorul lor. Pentru ce statul? Pentru că statul a secularizat averile monastireşti, pentru că statul a luat banii Eforiei şcoalelor, pentru că statul a luat averea Brâncovenească pentru scoale, pentru că el a concentrat în mâna sa, în tezaurul său toate acele fonduri destinate de strămoşii noştri pentru şcoli, pentru spitale, pentru biserici, şi le-a chelruit mai ales în militarism şi în funcţionarism.
Dacă este să revenim pe acea cale şi să dăm comunei o viaţă proprie, trebuie să-i dăm mijloace pentru ca să-şi îndeplinească îndatoririle.
DISCURSURI PARLAMENTARE
487
40
Asupra Tractatului de la Berlin
(Şedinţa Camerei de la 28 septemvrie 1878)
Parlamentul, de-abia închis la 5 iulie 1878, se redeschide la 15 septemvtie. Congresul european îşi terminase lucrările şi la Vn iulie semnase Tractatul de la Betlin, pe care cancelarul Germaniei ni-1 comunică oficial la 4 august. Cabinetul loan Brătianu, în situaţia nefavorabilă în care ajunsese, prezentă Parlamentului corespondenţa sa diplomatică relativă la congres. Senatul şi Camera aleg comisiuni speciale pentru cercetarea ei, şi asupra raporturilor şi moţiunilor se încing cele mai vii dezbateri. Cu tot atacul d-lui Dimitrie A. Sturdza, despre care am vorbit în Introducerea istorică a acestui volum, majoritatea Senatului susţine guvernul şi votează în şedinţa de la 26 septemvrie următoare moţiune:
„Comisiunea d-voastră a studiat corespondenţa diplomatică relativă la Tractatul de la Berlin din 13 iulie 1878; ea a văzut, cu adâncă mâhnire, că Puterile europene, prin voinţa lor colectivă şi într-un interes al păcii generale, au impus României dureroase sacrificii. Comisiunea dv. propune însă ca guvernul să fie autorizat a se conforma Tractatului din Berlin în această privinţă; totodată comisiunea dv. este de părere a se autoriza guvernul ca să ia în posesiune Dobrogea şi a o administra prin regulamente de administraţie publică, până la convocarea Adunării Constituante. Comisiunea, în fine, angajazăpe guvern ca, atât pentru soluţiunea definitivă a ccstiunii
Dobrogei, cât şi pentru celelalte cestiuni cate rezultă din Tractatul de Berlin, să convoace cel mult în cutsul sesiunii otdinate de ttei luni o Adunare Constituantă de revizuire, conform art. 129 din Constituţiune".
în Cametă, comisia specială se împatte. Majoritatea ei propune următoarea moţiune (care a şi fost mai pe urma adoptată):
„Luând cunoştinţă de Tractatul de la Betlin, Camera, siliră de hotărârile puterilor şi nevoind a fi o piedică la consolidarea păcii, autoriză pe guvern a se conforma voinţei colective a Europei, retrăgând autorităţile civile şi militare din Basarabia şi luând în posesiune Dobrogea şi Delta Dunării. Celelalte cestiuni se vot regula pe cale constituţională".
Iar minoritatea, compusă din grupul G. Vernescu-N. Ionescu, propune:
„Camera n-are a consimţi la retrocedarea Basarabiei, dar invită pe guvern ca să retragă autorităţile civile şi militare din acea parte de pământ a României, spre a se înlătura orice posibilitate de conflict. Consecinţe voturilor sale anterioare, ia nu poate primi Dobrogea. încât priveşte celelalte disposiţiuni ale Tractatului din Berlin, Camera legiuitoare le va rezolva pe cale constituţională".
Faţă cu aceste două propuneri, care lăsau la o parte convocatea Constituantei, ptevăzută în votul Senatului, opoziţia prezentă următoarea moţiune:
„Având in vedere corespondenţa diplomatică depusă de guvern relativă la Tractatul din Berlin, Camera declară: Este cazul a se aplica imediat art. 129 din Constituţiune pentru convocarea Adunării legiuitoare de revizuire".
(Semnaţi) T. Maiorescu, D. Donici, Sc. Rosetti, G. Gâţâ.
Pentru susţinerea acestei moţiuni sc rosteşte în şedinţa de la 28 septemvrie următotul discurs:
488
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
489
Domnilor deputaţi. Când am auzit pe d. ministru de externe cerând cuvântul, mă aşteptam ca să ascultăm cu toţii expunerea acelei politice energice, sigure, înalte, pe care primul-ministtu al României independente era chemat să o indice ţării întregi. Ne aşteptam cu atât mai mult, cu cât acel ministru de externe este Mihail Kogălniceanu, a cărui întreagă viaţă publică a fost împletită cu soarta acestei ţări şi căruia desigur istoria noastră îi va păstra o memorie însemnată. (Aplauze.) In loc de aceasta, în situaţia gravă în care ne aflăm, am văzut că discursul său semăna, în cea mai mare parte a lui, cu apărarea unui ministru acuzar.
Voci. Era acuzat.
T. Maiorescu. Era acuzat, aşa este. Constat dar numai, că inaugurarea acesrei ere a noastră începe prin acuzarea ministrului, care a condus politica externă a ţării. Ministrul astăzi se vede acuzat în sânul aceleiaş Adunări, care pană acum cu unanimitatea sa însoţise actele lui. Şi la întrebarea guvernului: „Ce faceţi cu Tractatul din Berlin?" eu înrreb la rândul meu, văzând această disarmonie între d-voastră: Spuneţl-mi, d-lor miniştri, sigur şi lămurit, după părerea d-voastră, ce este bine să facem cu Tractatul din Berlin?
Răspunsul la această întrebare nu ni s-a dat încă pozitiv. Căci sunt multe păreri în discuţiune: pe care din aceste anume o primeşte guvernul şi o crede salurară pentru ţară?
Până alaltăieri îmi închipuiam că cestiunea s-a lămurit. în Senat am văzut guvernul primind o moţiune, şi atunci mi-am zis: fără a discuta cele petrecute în Senat, mă voi ţine de această moţiune, căci este primită de guvern, şi acum şriu unde stă părerea lui. Această moţiune, în drumul de la Senat pană la Cametă, şi-a perdut un alinear. (Ilarirare.)
In Senat se zicea că guvernul voieşte şi consimte să fie autorizat de Corpurile legiuitoare să se supună Tractatului din Berlin, să lase să i se ia Basarabia, se ocupe provizoriu şi administrativ Dobrogea, şi pentru cesriunea evreilor şi
regularea definitivă a Dobrogei să convoace singura competentă Constituantă, nu în un mod indefinit, ci s-o convoace i ■ înaintea sfârşitului sesiunii ordinare, adică până la 15 fevruarie să se înceapă lucrarea de convocare. Aceasrâ limită era importantă pentru o parte din Senat, şi asupra ei s-a făcut o i    tranzacţiune, sau, dacă acest cuvânt nu se ptimeşte, s-a făcut un compromis, sau poate o compromitere. (Ilaritate.)' Dar în orce caz aceasta era hotărârea. In Cameră s-a schimbat cestiunea. Noi ne aşteptam ca părerea acolo adoptată să fie şi aici adoptată, căci vedeam că |     majoritatea comisiunii noastre din Cameră este compusă din t     oameni care au încredere în guvernul de azi şi în care |     guvernul de azi are încredere, şi sper că mă exprim în modul ;   . convingerii domnului raportor Costinescu, dacă zic că acest cl. taporror al majorităţii este un om de înctedere al guvernului. Dar acum, din contră, ce se constată? Vedem că se lasă afară ,   ' o parte esenţială din acel compromis al Senatului, se lasă nehotărât terminul când să se convoace Constituanta; si din '•• compunerea majorităţii comisiunii noastre de delegaţi sunt l f autorizat a crede că această din urmă părere este pătetea ce o ; v. preferă guvernul.
: în faţa acestor schimbări şi acestor diferite moţiuni, să
ş     vedem care esre şi care trebuie să fie deciziunea noastră, cel ■   puţin după părerea opoziţiunii, din care fac parte.
D-lor deputaţi, d. N. Ionescu, fost ministru de externe al
acestuiaş guvern, antecesorul d-lui Kogălniceanu, a început
prin a lua în mână şi a vă ceti corespondenţa diplomatică
depusă pe biuroul Camerei. ; Ia să vedem şi noi aceste acte. Căci, după mine, fostul
ministru de externe a discutat numai partea neînsemnară a lor, f iar nu a luat partea cea caracteristică, cea decisivă pentiu i      discuţiunea noastră.
l ' B. Boerescu s-a apropiat cu această ocazie de guvern.
490
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
491
Tractatul de Berlin ni se notifică la 4 august al anului curent, prin Ministetul de Externe al Imperiului German. Acea notificare ne-a apucat, ne-a „sezisat", cum zic francezii, de hotărârile congresului din Berlin în privinţa noastră. Sc înţelege că guvernul trebuia să răspundă. Şi în adevăr, la 7 august încă, d. ministru de externe dă primul său răspuns la acea norificare, răspuns care, după părerea mea, este cu totul deosebit de un al doilea tăspuns ce-1 dete la 28.
La 7 august se trimite o circulară către agenţii diplomatici ai României pe lângă Curţile sttăine, în cate se zice:
„ Les modifications apportees par ce Trăite tantă la situaţian territoriale qu 'au regime politique de la Roumanie doivent etre presentees ii l'examen des Corps legislatifs.
L.es Chambres seront convoquees dans le plus brefdelai possible".
Ce însemnează aceasta?
Ultimele cuvinte ale dv., Cametă şi Senat, fuseseră un vot foarre categoric dat în materie. Se zisese mai nainte dc Tractatul de Betlin: voinţa ţării este să nu dăm Basarabia şi s.î nu luăm în schimb Dobrogea. Cu acest mandat s-au dus miniştrii noştri la Berlin.
Tractatul de la Berlin nu a primit acest vot, din contră a zis: să vi se ia Basarabia şt să vi se dea Dobrogea, şi să aboliţi şi arr. 7 din Constituţiunea voastră.
Ce face guvernul nosttu? Guvernul, ştiindu-sc constituţional responsabil, răspunde imediat: Eu am un mandat de la ţaţă; mandatul acesta este contrariu deciziunii congresului. Prin urmare, les modifications apportees par le Trăite doivent etre presentees ă l'examen des Corps legislatifs.
Insă guvernul nu ne convoacă la 7 august, sau îndată după aceasta, poate pentru a respecta timpul fiecăruia din noi, poate din alte motive. Ne convoacă de-abia după o lună, însă în interval îşi schimbă atitudinea cu totul.
I Iată la 28 august altă circulară a sa către agenţii diplomatici
ţi noştri, unde situaţiunea e cu totul modificată - şi vă attag lerioasa dv. atenţiune asupra acestei modificări, care este de ; j*. cea mai mare importanţă.
Un preopinent, pe care am avut deja onoarea a-1 cita, însuş .Onor. d. Ionescu, - şi părerile d-sale, totdeauna foarte preţioase pentru mine, au devenit îndeosebi preţioase de când l-am văzut ca ministru de externe al acestuiaş guvern, pe care avem fericirea să-1 avem încă pe banca ministerială, - acel fost ministtu de externe dară, d. Ionescu, iată ce ne zicea în şedinţa de ieri:
s „în relaţiunile internaţionale angajamentul guvernului este i î* totul; căci raporturile dintre guvern şi ţară sunt presupuse regulate.
î       Europa cea mare, care este arbitrul dispunător de statele cele mici,
v nu poate să presupună că în sânul său este vro ţară organizata întf-un 1 i mod politic, fără ca să aibă organele sale regulate. Prin urmare, când
-• un guvern constituţional din Europa vorbeşte, ţara a vorbit".
, t       Aşa este.
J       întru cât priveşte stfăinătatea, guvernul e angajar; şi, dacă ; î|' nu a făcut nici o rezervă, el a angajat şi ţara întru cât o poate ' angaja în relaţiile internaţionale.
Acest guvetn, care în 7 august scria prin agenţii săi :     diplomatici: modificaţiunile aduse prin acest tractat trebuie să î -    fie prezentate mai întâi examenului Corpurilor legiuitoare, acelaş :     guvern la 28 august trimite o altă circulară aceloraşi agenţi şi declară Puterilor semnate în Tractatul din Berlin, fără rezervă:
i „ Chielqucs douloureuses que soientpour la Roumanie quelques-unes
des condiţians du I raite de Berlin, et bien que, ă considerer I'ensemble I de ces conditions, l'attente de la nation roumaine qui avait manifesteses t> droits et ses voeux, soit par les votes de ses Corps legislatifs, soit par les actes i et les paroles de ses Delegues au Congres, n'ait pas ete remplie, le |      gouvernement roumain ne petit que se confomier aux resolutions
492
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
493
supremes de l'Europe et est decide a Ies executer dans un esprit d'entiere loyaute".
Ca o consecinţă a acestei declarări categorice de acceptare, fără altă rezervă decar rezerva simţiminrelor dureroase, vine apoi fraza finală pentru punerea în lucrare a acceprării:
„Legouvernement roumain procede des apresenta l'execution reelle du Trăite de Berlin et a pris toutes ses dispositions pour la reunion des Corps legislatifs au 15 (27) Septembre prochain ".
Două lucruri dar sunr de deosebir la un asemenea rractat internaţional: acceptarea si executarea. Acceptarea în principiu este o declarare că te supui. Executarea este numai punerea în lucrare a acestei declarări prin mecanismul intern al sratului: dacă e cestiune constituţională, prin mecanismul constituţional; dacă e cestiune simplu legislativă, prin mecanismul legislativ; dacă e cestiune administrativă, prin mecanismul administrativ.
Cred că am înţeles acum cu toţii deosebitea între cele două circulari. Am văzut că, pe când în cea dintâi guvernul nu prejudeca nimic, prin cea de-a doua guvernul a acceprat Tractatul de la Berlin şi ne-a convocat numai pentru a-1 executa. - Sau e alta păterea dv. în privinţa acestor circulari? Vă rog să mă întreruperi, dacă este altă părere. Căci, d-lor, n-aş voi ca în această cauză să facem o discuţiune dialectică pentru a susţine numai cu orce preţ un punct de vedere izolat şi contestat. Dacă aş fi, din nefericire, izolat asupra acestui punct capital, eu l-aş părăsi îndată. Şi stabilim dat acel punct, în care suntem siguri cu roţii.
întreb încă o dată: guvernul a primit sau nu Tractatul de la Berlin cu această circulară? A făcut un pas mai mult decât cel din circulara de la 7 augusr, care zicea că cestiunea are să se supună mai întâi examinării Corpurilor legiuiroare? Este sigur că la 28 august guvernul a declarat că ne supunem
Ttactatului, esre sigură acceptarea sau nu? - Tăcerea dv. generală este un semn de afirmare.
Aşadar, la întrebarea d-lui ministru de externe: ce faceţi cu Tractatul de la Berlin, îl primiţi sau nu? eu îi răspund: l-aţi primit dv., ce ne mai întrebaţi pe noi acum?
Prin urmare, guvernul a acceprat Tractatul din Berlin. Şi remarcaţi un lucru. Aci nu e vorba de un tractat sinalagmatic, unde şi o parte şi ceialaltă trebuie să consimtă, şi dacă o patte nu consimte, convenţiunea sau Tractatul nu poare exista. Convenţiunea comercială, de exemplu, încheiată întte Austro-Ungaria şi România, s-a făcut mai întâi de guvern. Dar se zicea în actul încheiat de miniştri: satif ratification. Este o încheiere suspensivă. Dacă Corpurile legiuitoare nu o primesc, convenţia e căzută.
Dar aci nu este aşa; aci este un areopag european, din care noi nu facem parte; un areopag, în privinţa căruia se putea mai înainte susţine că rezoluţiunile lui, dacă nu voim, nu le primim; dar în ziua de astăzi este mai greu de a o zice, fiindcă am trimes delegaţii noştri ca să prezente cererile înaintea acestui areopag. Am trimes şi astfel am recunosclit că este acolo o autoritate arbitrală supremă pentru relaţiile orientale în Europa. Şi guvernul, care era însărcinat de a spune acolo ce voim noi, guvernul vine şi, indiferent dacă a înttebat sau nu părerea Camerei, declară că primeşte Tractatul de Betlin şi pune oarecum subscrierea sa pe acea sentenţă a tribunalului din Berlin.
Dar acum ce însemnează moţiunea majorităţii dv.? Dacă aţi primit Tractatul de Berlin, dacă ne convocaţi penrru ca să-1 executăm, ce mai veniţi cu moţiunea? Ce înţeles să aibă? Este oate acceptaţiunea prealabilă? Apoi am acceptat, guvernul a acceptat! Or nu primiţi dv. acceptarea aceea, şi atunci daţi un vot de neîncredere şi daţi ministeiul în judecată; or dacă nu-i daţi un vot de neîncredere, apoi acceptarea esre deja făcută şi moţiunea rămâne un aer de prisos. Apoi poate d. ministru de
494
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
495
externe să facă astăzi, după ce aţi fi votat moţiunea aceasta, o nouă acceptare, să zică puterilor străine: Moi, gouvernemeni, qui vom ai deja declare queje me conforme aux decisions suprema de Berlin, sans reserve de ratification ulterieure, je viens vous declarer de nouveau que Ies Corps legislatifs m 'autorisent ăfaire cette declaration? Aceasta nu se poate. Dacă guvernul a făcut declaraţiune, esre presupus că are ţara în urma lui, cel puţin că are consimţimântul majorităţii dv.
Aşadar, cea dintâi critică ce-mi cer voie a face propunerii majorităţii este aceasta: moţiunea e de prisos. Este un aci, despre care bine s-a zis că nu poate să aibă alt înţeles şi alt scop decât de a fi un bil de Indemnitate pentru miniştri.
Apoi cestiunea personală a miniştrilor este aci în joc? Am fost noi convocaţi în pripă pentru un bil de indemnirate? Or am fost convocaţi ca să facem un pas mai departe în cestiunea cea mare? Guvernul când ne-a convocat, ne-a spus prin agenţii săi pentru ce, adică pentru ca să executăm Tracratul de la Berlin; căci, după ce acceptarea este făcută, vine execuţiunea reală.
Eu, d-lor, nu acuz pe guvern pentru că a acceptat; şi mi-a părut din contră rău de a-1 vedea acum şovăind, de a vedea că nu este aceiaş hotărâre, aceiaş tărie a guvernului spre a merge mai deparre, conform acestei circulari ce el însuş o făcuse. Căci, d-lor, se poate amâna mai mult o asemenea lucrare? Se poate lăsa în suspensiune o zi mai mult situaţia ţării, mai ales acum în urma circularii date de guvernul român după insistenţele Rusiei?
Cted că aci oratorul si apărătorul majorităţii, d. I'. Grădişteanu, a avut dreptate când a susţinut că nu poate ţara să srea într-o poziţie nehotărâtă cât pentru executarea Tractatului de Berlin. Am fost, d-lor, foarte surprins când am auzit ieşind din gura acelui domn ex-ministru de externe, a mult lăudatului d. lonescu, ale cărui cuvinte sunt totdeauna preţioase pentru mine, că dacă nu ne-am supune Europei, d-sa crede că nu am fi în nici un pericol.
Am auzit pe un alt deputat de aceiaş valoate, pe d. Misail, adept al aceleiaş teorii, zicând că şi alte ţări nu s-au supus deciziunii Europei, d. ex. Belgia şi Italia, şi că situaţiunea ţârii
• . • nu ar fi gravă, de nu ne-am supune.
Să examinăm puţin lucrul. Fiindcă cuvântul grav este o abstracţiune, daţi-mi voie a-1 coborî în realitate şi a atâta cel puţin una din gravirăţile ce cred eu că ne apasă. Deoarece sunrem în regim parlamentar, am convingerea că publicitatea si expunerea francă a tutulor opiniilor legitime în privinţa situaţiei ţării este unul din foloasele şi totodată din scuturile ce dă regimul constituţional. (Aplauze.)
Articolul 22, necetit pănâ acum din Tractatul de la Berlin, "   vă aduceţi aminte ce zice: voi ceti traducerea română, şi sunt
• \  dator să fac omagiele mele d-lui ministru de extetne sau '   biuroului său pentru buna traducere românească, ce ne-a dat.
Ministrul de externe. E foarte rea, vă înşelaţi. T. Maiorescu. Eu o găsesc foarte bună, şj îmi pare bine că ;.. a. sunt mai catolic decât papa în această cestiune. (Ilaritate.)
; £, „Art. 22. Corpul rusesc de ocupaţiune în Bulgaria şi Rumelia ' S  orientala se va compune din 6 divizii de infanterie şi din 2 de
cavalerie, neputând trece peste 50 000 oameni, şi va fi întreţinut pe ■  :   socoteala ţărilor ocupate. Trupele de ocupaţie nu vor comunica numai
prin România, după învoielile deja făcute între aceste două state, dar :.        si prin porturile Mării Negre, Vama şi Bnrgas, unde, pentru timpul
ocupaţiei, îşi pot stabili depozitele necesare. f Durata ocupaţiei Rumcliei orientale şi a Bulgariei, de cătră trupele
»       imperiale, este fixată la 9 luni, cu începere din ziua ratificaţii
prezentului tratat. Guvernul imperial rus se obligă a termina
trecerea trupelor sale prin România si evacuarea complectă a acestui
principat într-un termen ulterior de 3 luni".
| Tractatul de Berlin s-a subsemnat la 11x 5 iulie. Vasăzică trei
f        luni înainte de întâi iulie anul viitor va ttebui să fie deşertată
496
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
497
ţara de-a-dreapta Dunării, şi la întâi iulie viitot va veni ziua fericită, când va trebui să fie evacuată şi România de armata tuşească.
D-lor, nu ştiu dacă mulţi din d-voastră eraţi aci, când în anul trecut au venit ptimii soldaţi ruşi în apropierea capitalei; erau însă mulţi alţii din public, care s-au dus să-i vadă, şi mulţi dintre aceia, care împărtăşeau în totul politica guvernului, inaugurată prin convenţiunea de la 4 aprilie . Ei bine, domnilor, am văzut pe unii din aceştia chiar, care la apropierea primilor soldaţi ruşi au izbucnit în lacrimi, atât le venea de greu de a vedea semnul unei armate străine pe pământul României. D-lor, cea dântâi reintrare a noastră în noi înşine, cea dântâi siguranţă de pace pe teritoriul nostru va fi atunci, când nu va mai fi soldat străin pe acest pământ cu dreptul de a fi pe el. (Aplauze.) Mai înainte, d-lor, de la 1828 pană la 1835, ne-au ţinut ruşii ocupaţi în timp de aproape 7 ani, şi apoi la 1856 austriacii au stat mult şi le venea greu să iese de aci, o ştiţi bine aceasta. Când Franţa în urma războiului de la 1870 a rămas încă ocupată de germani şi s-au ţinut în această stare câteva departamente pănâ când se va plăti colosala sumă de miliarde, ce i se impusese prin tractatul de pace, cea mai mate năzuinţă a ei a fost de a scăpa cu o zi mai nainte de soldatul duşman, şi Thiers, dacă e astăzi binecuvântat de mai toată Franţa, e mai ales penrru silinţele patriotice ce şi-a dat, ca înaintea terminului prevăzut să scape Franţa de ocupaţiunea străină. Şi noi, d-lor, am putea oare să nu voim a scăpa cu o zi mai înainte de armata străină, de armata unui imperiu, cate în secolul acesta ne-a mai ţinut ocupaţi încă vteo 6 ani?
Desigur, cu toţii voim. Dat vă întreb: care e titlul, cu cate veţi cere Rusiei să ne părăsească la 1 iulie anul viitor? (Aplauze.)
Tractatul de Betlin nu a nuntit nici o comisiune executivă pentru totalitatea dispoziţiunilor sale; aceasra e lăsată la
|      iniţiativa şi hotătârea Puterilor pe care le priveşte, ca să-şi execute ele tractatul.
Ei bine, cine va executa clausa 22 din Ttactatul de Berlin? Rusia şi cu noi.
Apoi credeţi d-voastfă că Rusia va fi generoasă cu noi la 1 iulie anul viitor? Ne va servi în aceasta de dovadă modul cum ca a interpretat convenţiunea de la 4 aprilie . E sigur, dacă nu ne supunem Tractatului de la Berlin, ne lipseşte orice titlu de a cere evacuarea României la 1 iulie anul viitof. Voci. Aşa e!
T. Maiorescu. Apoi dacă este aşa, eu vă întreb: care va fi poziţia noastră, dacă nu vom primi Tractatul de la Berlin? Ei!
; 1  d-lor, am văzut că Rusia s-a grăbit a numi la noi un ministfu-rezident, deşi nu ne-a făcut onoatea a numi un ministru-plenipotenţiar; nu putem totuş, desigut, decât să fim -  recunoscători guvetnului imperial rus pentru această
' ' bunăvoinţă ce s-a grăbit a ne atăta. Am auzit chiar, că şi guvernul austro-ungar a numit la noi un ministru-plenipo-
\ -   tenţiar. E cutios lucrul acesta, e curios de a vedea gtaba, cu care
•     cele două puteţi vecine numesc miniştri-rezidenţi în ţara
; i noasttă, făfă să aştepte să vadă dacă noi executăm Tractatul din Berlin sau nu; şi cum puterile mai îndepărtate, care şi ele sunt scutul nostru, şi poate apărătorii mai fireşti ai noştri, Italia,
1 Franţa, Englitera, Germania, - după cum am aflat, refuză de a ne recunoaşte independenţa, pană ce nu vom executa în întfegul său ttactatul. Apoi dacă pană ce nu vom executa în total tractatul, acele puteţi, protectoare natutale, nu ne vor recunoaşte independenţa, nu ne vor susţinea drepturile
!■      noastre, la cine ne vom adresa oare la 1 iulie spre a cere ca să
i      se efectueze slobozitea teritoriului nosttu?
Nu pot adăoga nici un cuvânt mai mult pe acest tărâm. Cu toţii ne înţelegem. Trag numai concluziunea, că este neserios sl se zice că putem să nu executăm Tractatul de la Betlin, fiindcă situaţia ţării s-ar lămuri foarte bine şi fătă aceasta. Nu,
498
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
499
situaţiunea ţării va fi compromisă fără aceasta, şi, neexecutând complect tractatul, ţara e în pericol.
Acea gravitate abstractă anunţată mai nainte are dar o primă realitate, are o întrupare pipăită, şi acest corp real este îmbrăcat în uniforma soldatului rus, care ne stă pe teritoriul nostru.
Nu mai am trebuinţă să mai pomenesc şi alte pericole, pentru mănăstirile închinate d. ex. Intru în privinţa aceasta cu totul în vederile circularii guvernului de la 28 august.
Să tevenim dar la chestia noastră internă, la atitudinea noasttă faţă cu cele 3 puncte ale Tractatului din Berlin: Basarabia, Delta Dunăfii cu Dobrogea şi emanciparea evreilor.
Ce putem face noi acum? Putem să ne opunem la cedarea Basarabiei? Nu, nici nu suntem în realitate chemaţi azi a ne mai pronunţa în privinţa aceasta. Basarabia ne-a fost luată de congres, şi a fost o deciziune patriotică - eu o aprob în totul -aceea, pe care a luat-o guvernul nostru, de a o da Rusiei înainte de convocarea noastfă. Camera este încă în dezbaterea acestor chestii, şi Basarabia mâine la 1 octomvrie va fi deja predată de comisiunea noastfă ad-hoc, astfel că noi nici nu mai avem obiect de discuţiune. încă o dată, patriotic a lucrat guvernul, când s-a hotărât să proceadă astfel.
A doua chestie este modificarea art. 7. Voim să facem noi această modificare? Da sau nu? Guvernul amână dezlegarea, dacă am înţeles bine moţiunea, al cărei raportor este d. Costinescu. Dar dacă o amână, în ce situaţie se lasă această ţară? Fi-vom astfel recunoscuţi ca stat independent or nu?
Mai întâi o moţiune ca cea de faţă nu poate să suplinească niciodată - şi în aceasta suntem unanimi cu toţii - procedura constituţională indicată de art. 129. Niciodată. Competenţa negativă de a zice nu la toate, o avem negreşit, şi orce modificare a Constituţiunii urmând a ni se propune nouă spre a se vedea dacă consimţim în princip la modificarea cutărui anume articol din Constituţiune, este evident că suntem liberi
I     şi competenţi a ne pronunţa, cum credem mai bine. Dacă vom :     iîice din capul locului nu, atunci nu se vor convoca acele camere de revizuire; vasăzică competenţa negativă de a zice nu 0 aveţi. Aceasta vtea guvernul? Nu, pentru că el primeşte Tractatul de Berlin şi acum vrea ca să executăm acel tractat. Apoi atunci [     ce însemnează moţiunea aceasta? Ţine ea loc de declararea din [     15 în 15 zile, ca să ne dizolvăm pe urmă? Nu. Atunci ce este? Este amânarea executării, executarea aceea, pe care guvernul a spus că vrea să o facă şi penrru care ne-a convocat; este \      subtetfugiul acela de a voi să lase să se crează că se execută ceva, ce în realitate nu se execută (întreruperi, dezaprobări).
Ştiu că simţimintele multora din dv. sunt aici altele decât ale mele. Dar cu simţimintele nu înaintăm chestia; aici trebuie !     argumentare rece. Să revenim la argumentare. ; D-lor, am văzut odată la ce ne expune neexecutarea
'     Tractatului de Berlin. Eu unul - şi sunt dator a face această r     declarare personală - în chestia israeliţilor am vederi radical deosebite de acelea ale fracţiunii libere şi independente. ,      Le-am avut întotdeauna, le voi avea întotdeauna, şi cred că \ *■ sunt bun patiiot că le am aşa. Cu toate acestea tocmai eu mă văd chemat a vă declara că am fost foarte dureros atins, când am văzut Tractatul de Berlin amestecându-se în această chestie internă a noastră. Eu, care de almintfelea sunt de opinie că art. 7 nu era bine să figureze deloc în Constituţia noastră, îmi pate rău că au venit străinii să ne spună ce să facem cu acel §      articol. Voiţi dv., după ce această lovitură dureroasă ni s-a dat !      o dată, să se mai tepete încă o dată? Voiţi dv. să vie o notă ot 1      un răspuns la o notă a noastră, care să zică din nou: regulaţi |      chestia israeliţilor? Voiţi ca la cererile guvernului nostru {      repetate de a se recunoaşte agenţii noştri diplomatici ca j      miniştri-rezidenţi, să vie din nou un ministru de externe şi să I      zică: nu vă recunosc independenţa pană ce nu voi vedea ce aţi |      făcut cu o parte a Constituţiunii voastre? Voiţi ca cei ce ne vor I      rău să profite de această nerecunoaştere a independenţei?
500
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
501
Negreşit că nu puteţi voi aceasta. Atunci aştept de la guvern următoarea declarare: Luăm asupra noastră că vom fi recunoscuţi independenţi fără a ne supune şi acestei condiţii a Tractatului de Berlin.
Dacă guvernul ne poate da această declarare, fie în public, fie mai pottivit în mod confidenţial, atunci eu sunt cu dv. penttu amânarea chestiei.
D-lor, o spun cu toată sinceritatea: dacă guvernul răspunde că este sigut, că „asieta" noastră politică în mijlocul penculoaselor complicaţiuni orientale de astăzi va fi stabilită fără modificarea art. 7 din Constituţiune, atunci eu mă unesc s-o amânăm, fiindcă nu voiesc ca străinii să se amestece în chestiile constituţiunii noastre interne. Dar guvernul tace; nici confidenţial, nici public nu ne-a spus nimic în această privire. Apoi arunci, penrru morivele de pericol ce le-am arătat deja, convincţiunea mea este că patriotic ar fi de a ne supune imediat Tractatului de Berlin şi în acest punct, cu riscul de a atrage asupra noastră impopularitatea obişnuită în asemenea luciuti. Vom găsi tesplata într-un viitor mai luminat, o găsim deja în asigurarea poziţiunii noastre internaţionale.
Aşadar, d-lor, ca consecinţă a circularii d-lui ministru către agenţii diplomatici de la 28 august de a se executa Tractatul de Berlin, ar trebui imediata convocare a Constituantei, rămânând ca dânsa să decidă, dacă vrea să consimră la modificarea art. 7. Aceasta nu se face prin moţiunea majorităţii, ci se alunecă peste chestie, lăsând în nesiguranţă politică faţă cu stfăinătatea.
Vine acum chestia Dobrogei. în această chestie cum execută guvernul Tractatul de Berlin? Esre bine înţeles, d-lor, dacă nu voim să luăm Dobrogea, prin aceasta nu atătăm lipsă de respecr cătră Europa, precum am arăta cu celelalte 2 puncte, retrocedarea Basarabiei şi chestia evreilor. Aceste din urmă sunt obligaţiuni ce ni se impun; însă luarea Dobrogei este un drept ce ni-1 dă Europa, şi dacă cineva nu poate refuza o obligaţiune, poate însă să refuze acceptarea unui drept.
I Sunt departe de a voi să intru în fondul acestei discuţiuni foarte importante.
Din punctul nostru de vedere nu voim să prejudecăm întru
\ nimic chestia Dobrogei, ci voim ca ţara să fie consultată asupta ei. Nu cercetez controversa, pe care cu multe argumente şi cu
\ talentul său tecunoscut a susţinut-o d. Danieleanu într-o şedinţă (Ulterioară, dacă am fi sau nu am fi noi competenţi, conform art. 2 din Constituţiune, să facem acea rectificare de fruntarii.
i Ceea ce este statornicit, este că, fie în această Cameră, fie tn Camera de revizuire, o lege numai poate să facă o rectificate de hotar. Apoi, d-lor miniştri, aţi venit cu un proiect de lege pentru Dobrogea? Dv., care aţi avut patrioticul curaj de a declara că executaţi tractatul faţă cu străinii, penttu ce nu aţi venit cu proiectul de lege necesar faţă cu noi? Cum? O simplă moţiune?... Apoi primul pas constituţional al României independente ar fi astfel o netăgăduită violare a Constituţiunii, căci prin o moţiune at voi să înlocuiască o lege! Eu vă rog să mă domiriţi asupra acestui punct, fiindcă sunt foarte nedomirit. Poate că dv. vă este indiferent dacă e moţiune sau lege? Dat nici unui om public, nici unui membru al unei adunări legislative nu-i poate fi indiferent, dacă trebuie să vie guvernul cu un proiect de lege sau dacă este destul o moţiune, şi încă o moţiune care, după cum vedeţi, şovăieşte de la Senat la Cameră şi se modifică când aşa, când aşa. Aci esre roată legalitatea lucrării dv. în joc. îmi veţi da voie, d-lor, să ilusrrez chestia în practică şi să las teofiile. D-lor, este un punct, cate nu s-a atins încă în discuţia noastră...
D. preşedinte G. Vernescu înrrerupe, pentru a pune în vederea Camerei, că ora reglementară a sosit, şi o consultă, dacă voieşte să ptelungească şedinţa. După propunerea d-lui preşedinte al consiliului, se pune la vot permanenţa şi se primeşte.
T. Maiorescu. D-lor deputaţi, aţi văzut gtaba ce pune
i    guvernul, prin sywJJâticul s^au ministru d. loan Brătianu, ca să se hotărască crfe$t$ ft^q jz£- «nftiîrpmse. Mă felicit de aceasta,
502
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
503
fiindcă şi noi din opoziţiune voim tot aşa în toate privirile. Daţi-mi voie dar, d-lor, să ilusrrez o consecinţă practică a acestei moţiuni, şi dacă regulamentul ar permite, aş fi fericii, •■ când acei ce ar fi de altă părere m-ar întrerupe îndată, ca astfel i să ne putem lumina imediat. •
D-lor, o moţiune este o lege sau nu? Nimeni nu poate zice că este lege. Fără o lege se poate tectifica hotarul după , Constituţiunea noastră? Voiţi să ziceţi că este indiferent, dacă pentru aceasta vom vota o lege confotm Constituţiunii sau nu? Nimeni nu o poate susţine.
Acum dar, d-lor, întăriţi prin asentimentul tutulot, să venim la chestia ptactică. Ocuparea provizorie a Dobrogei, ce o doreşte majoritatea şi prin urmare guvernul, va reclama înfiinţarea unei administraţii, această administraţie va avea un f budget. Ei bine, budgetul acesta cum tămâne? Veţi da carte f blanche guvernului ca să facă orce cheltuieli în Dobrogea? Vă \ rog spuneţi ca să ştiu, dacă este altă părere, căci moţiunea \ d-voastră are acest sens, de a ocupa Dobrogea, şi prin urmare •? de a se înfiinţa o administraţie, de a se face cheltuieli. Ce c I drept, d-voastră ziceţi că Dobrogea să se ocupe numai    , 1 provizoriu; dar cheltuielile se fac definitiv. Apoi astfel o 1 Cameră constituţională autorizează cheltuieli? Prin moţiuni? • Dar d-voastră ştiţi că fundamentul constituţionalismului [ este încuviinţatea banilor publici, şi banii publici nu se pot f cheltui decât în virtutea unei legi constituţional date. Aşadar j guvernul în sesiunea viitoare, după ce va face cheltuieli, va f trebui să vie cu un bil de indemnitate pentru cheltuielile făcute % şi să vă prezente o lege budgetară. Apoi admiteţi d-voastră ca 1 accesoriul, care sunt cheltuielile, să se facă prin o lege, iar | principalul, care este ocuparea, să se facă numai prin o h moţiune? Acesta este primul pas ce-1 face • România independentă pe calea constituţională? (Aplauze.) E netăgăduit, ? d-lor, că este o greşeală de a lua Dobrogea cu o moţiune, şi rău a făcut guvernul că n-a venit cu un proiect de lege, dacă
pftrerea sa este să luăm Dobrogea. Acesta e, d-lor, al treilea şi gel din urmă argument din critica ce trebuiam s-o fac -{Jpiniunii majorităţii.
- ' Acum petmiteţi-mi a zice că noi, cei din opoziţiune, care flintem foarte puţini la număr şi care în tot timpul cât s-a
-petrecut această politică a guvernului, inaugurată ptin tonvenţia de la 4 aprilie, am tăcut, fiindcă nu puteam altfel,
:: Jfebuie să ne dăm şi noi părerea noastră.
Părerea noastră, penttu ca să fie un obiect clar de discuţiune, am depus-o aci înrr-o scurtă moţiune, care zice;
»■ „Având în vedere corespondenţa diplomatică depusă de guvern, " ţtlativă la Tractatul de Berlin, Camera declară că este cazul a se aplica
itnediat art. 129 din Constituţiune pentru convocarea Adunărilor
llpuitoare de revizuire".
Ştiu, d-lot, şi nu-mi fac nici o iluzie, că poate această j moţiune nu va întruni nici măcar acele 5 subscrieri, care se cer pentru a fi pusă la vot, şi desigur, chiar dacă va fi pusă la vot, nu va fi ptimită de majoritatea d-voastră. Noi totuş o depunem aci în discuţia d-voastră, fiindcă suntem convinşi că numai această moţiune rezultă din spiritul angajamentului ce
- a luat guvernul în numele ţării, şi că arată mijlocul legal prin care putem consolida mai curând situaţia României faţă cu Europa.
Esenţa propunerii noastre este ca să se facă imediat alegeri nouă, pentru ca ţara, şi nu numai d-voastră, să se pronunţe. Cum v-a spus foarte bine d. Grădişteanu, nu va fi vorba niciodată de o Constituantă, care să schimbe toată Constituţiunea; va fi votba în chestie numai de art. 7 supus unor Adunări legislative de tevizuire, Cameră şi Senat. Aceste Camere de revizuire, după ce ar fi terminat, într-un sens sau In altul, chestia constituţională supusă lor de dv., vor lucra mai departe ca nişte Camere ordinare, după interpretarea ce dăm noi art. 129 din Constituţie. Acestor două Camere atunci, fără
504
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
505
a intra mai departe în cercetarea competenţei asupra rectificării hotarelor» va fi bine să le supunem, în orice caz, şi chestii Dobrogei. Penrru ce?
D-lor deputaţi, un lucru, un fenomen neobişnuit până acum în politica română faţă cu străinăratea, s-a petteaii penrru prima oară sub guvernul de faţă. Mi-aduc aminre de cuvintele simpaticului d-lui ministru Brătianu, de la Lucrările Publice îmi pare?
Voci. Da, la Lucrările Publice.
T. Maiorescu. Pardon şi mulţumesc. Aşadar ministrul lucrărilor publice - căci d. Brătianu a trecut de la interne prin finanţe la răsboi şi acum îl vedem cu fericire ajuns şi hi Ministerul Lucrărilor Publice — d. ministru al lucrărilor publice zicea în Senat că e momentul să se uite pasiunile şi imputa pasiuni personale adversarilor săi. Căci trebuie să ştiţi, d-lor deputaţi, că numai adversarii au totdeauna pasiuni personale, ceilalţi niciodată. (Aplauze, ilaritate.) Să nu fie pasiuni personale, să se înfrăţească partidele, da! Faţă cu străinătatea este bine ca să fim totdeauna înfrăţiţi. F)ar când ne-o spuneţi aceasta? Acum, când politica de fericită inaugurare cu convenţiunea de la 4 aprilie v-a dus la Tractatul de la Berlin, acum cereţi înfrăţirea partidelor?
Dar în rot timpul de la 4 aprilie anul trecut pană după sfârşitul răsboiului, cum era?
Penrru prima oară s-a petrecut în istoria romană contimporanii fenomenul trist, că o mare chestie naţională în faţa străinilor să se rezolve de un singur partid, pe când capii unui alt partid etau ţinuţi sub acuzare, erau încătuşaţi, glasul lor era năbuşit.
D. preşedinte G. Vernescu. Vă rog, d-le, libertatea au avut-o toţi deputaţii aci, toţi au putut sâ intte, toţi au putut să vorbească, nimeni n-a fost încătuşat în Cameră. Fiecare deputat din fiecare parrid şi-a purut exprima părerile sale; c o singură deosebire, că unii care vorbeau erau ascultaţi şi alţii nu erau ascultaţi.
T. Maiorescu. Vă mulţumesc, d-le prezident, de cuvintele C8re le-aţi zis.
D. preşedinte. Sunt regulamentare.
T. Maiorescu. Sunt tegulamentare şi recunosc generozitatea |pr, mai ales în faţa unuia din cei acuzaţi de această Cameră. < La 4 aprilie, când s-a făcut convenţiunea, fostul guvern Conservaror era ţinut sub acuzare. Suntem în drept a zice că cel puţin conservatorii n-au nici o răspundere la ceea ce s-a făcut.
D-lor, fiecăruia meritul, dar şi responsabilitatea sa. După ce ne-aţi acuzat, permkeţi-ne a beneficia cel puţin de acea state, tn care d-voastră ne-aţi pus, şi a vă spune că n-am luat parte |i n-am putut lua nici o parte, am fost cu sila împiedicaţi de fl lua parte la toată politica d-voastră de la aprilie 1876 pană la ianuarie 1878.
Aşadar d-voastră singuri aţi făcut mai întâi convenţiunea de la 4 aprilie. Erau mulţi în ţară, d-lor, care erau foarte neliniştiţi de aceasta. Apăruse d. ex. pe atunci o broşură sub titlul: O cugetare politică, care se atribuia d-lui Ion Ghica. Prin acea broşură se sfătuia o atitudine cu totul contrară decar aceea ce o lua guvernul. Alţii credeau că era mai bine, înainte de a fi concentrat armata de-a lungul Dunării, să o fi concentrat de-a lungul Prutului; căci alte condiţii am fi dobândit atunci. Drcum ar fi aceasta, eu unul mi-am zis: cine conduce politica convenriunii de la 4 aprilie ? Bărbaţi, cu al căror nume ne deprinsesem noi cei tineri din copilărie; ştiam că sunt însufleţiţi de un sincer patriotism, ştiam că sunt conduşi de interesul ţării şi, deşi eram de altă coloare politică, îmi ziceam: o politică inaugurată de patriotismul d-lor Brătianu şi Kogălniceanu şi de inteligenţa d-iui C. A. Rosetti trebuie să fie o politică naţională, deşi eu nu o pot înţelege, şi astfel eu personal m-am liniştit întrucâtva.
Este totuş un lucru straniu, d-lor. Trebuie să se fi făcut această convenţiune într-un mod foarte misterios chiar în sânul partidului. Nu ştiu când a ieşit din minister d. ex-ministru
506
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
507
Ionescu, îmi pare pe la 1 aprilie, şi convenţiunea era la 4 aprilir iscălită, aşadar plănuită şi discutată mai nainte, şi d-lui se vede că nu ştia nimic despte ea. Ministrul de externe nu ştia nimici despre o convenţiune ce se negoţia cu o putere străinii! (Ilaritate.) Aşadar, se negoţia la spatele d-sale1. S-a iscălit la 4 aprilie de d. Kogălniceanu şi s-a pus în lucrare; s-a convocai Camera şi Senatul, au primit-o; nici că puteau să facă altfel, armata rusească inrrase deja în ţară.
Vine, după aceasta, actul al doilea, proclamarea indepen denţei. D. ministru de externe ne-a arătat în şedinţa de astăzi just şi patriotic motivele care au îndemnat pe guvetn să solicite această proclamare. Să fie dar aşa.
Vine apoi trecerea peste Dunăre, actul al treilea. Aci iertaţi-mă să fiu cu totul nedomirit şi să vă rog să mă domiriti d-voastră. Am văzut pe ex-colegttl de Ia externe acuzând ieri pe actualul d. ministru de externe, acuzându-1 grav pentru t faptul că d-sa a îngăduit trecerea armatei peste Dunăre, deşi ni se denunţase de Rusia convenţia de la 4 aprilie şi se repusesc pe tapet chestia Basarabiei.
D. ministru de externe a încercat să se justifice astăzi, ne-a spus că nu s-a denunţat convenţia şi că n-a fost guvern care să f se fi „anihilat" ca acesta înaintea Camerei. Eu unul - iertaţi-mi f parentesa - monarhic conservator precum sunt, regret totdeauna I când un guvetn se anihilează. Dat cted că nu este aşa. în aparenţă I da! însă în realitate toate se făceau de guvern, şi d-voastră eraţi I chemaţi numai ca să le consfinţiţi ca lucruri săvârşite. (Aplauze.)
Nu este vorba de denunţarea convenţiei de la 4 aprilie, d-lc \ ministru de externe, să nu ne jucăm cu cuvintele. Evident, dacă j ni se denunţa, atunci o spuneaţi. Denunţarea se face prin o î notă sau o altă comunicare oficială, care spune: îţi denunţ. Aceasta cred că nu s-a făcut. Dar nu e aci chestia. Chestia e
1 Vezi mai sus pag. 62 (n. ed. — p. 413).
£9 d. Kogălniceanu a mărturisit astăzi că în iunie 1877 ptinţul Gorciacov i-a vorbit de cedarea Basarabiei şi că d-sa a rămas înmărmurit. Este destul că la iunie, în Ploieşti, prinţul Gorciacov, câtva timp după subscrierea convenţiei de la 4 aprilie, pe care noi o credeam sfântă, să fi deschis vorba cu ministtul de externe al României în privinţa Basarabiei şi să fi manifestat dorinţa Rusiei de a ne-o lua înapoi, pentru ca d. ministru de externe al României să aibă datoria... la ce? După părerea mea, datoria simplă şi elementară de a vă fi spus şi d-voastră această vorbire a principelui Gorciacov. Atâta şi nimic mai mult. înainte de a vă îndemna ca să autorizaţi trecerea peste Dunăre... (întreruperi.)
în adevăr, d-lor, aveţi drept să mă întrerupeţi. Nu era autorizare pentru ttecerea Dunării, se zicea atunci numai ca să apărăm hotarele; dar guvernul a interpretat că are drept să treacă Dunărea cu votul d-voastră, acest guvetn „anihilat". (Ilaritate.)
Dar, în fine, atunci când s-a hotărât numai apărarea hotarelor la Dunăre, trebuia să vă spună d. ministtu de externe într-o şedinţă secretă (şi aici avea loc secretul), să vă spună: „D-lor deputaţi, să facem ce vom face, să apărăm hotarele sau să mergem în ajutorul Rusiei peste Dunăre; dar să ştiţi un lucru: chestia Basatabiei este din nou pusă pe tapet de aceeaş Rusie, care a încheiat convenţiunea".
D-lor deputaţi, mulţi din d-voastfă ar fi autorizat atunci trecerea armatei în ajutorul Rusiei?
Voci. Nici unul!
T. Maiorescu. Nici unul? Apoi atunci iată adevărata părere a ţării, d-lor miniştri anihilaţi.
Daţi-mi însă voie să vă spun, d-lor deputaţi, că din aceasta să nu facem o acuzare prea tare guvernului. Eu cred că el a făcut-o cu bune intenţiuni (Aprobări); aceasta poate că era visul de aur al unora din domnia-lor, ca să vază odată armata română vătsându-şi sângele penttu a dobândi un drept mai
508
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
509
mare pentru ţara lor. însă aici se vede tocmai marea deosebire între simplele bune intenţiuni şi între adevărara politici naţională inteligentă.
Când vorbesc de trecerea Dunării, sunr dator a releva un cuvânt zis iarăş de mult-lăudatul fost ministru de externe, d. Nicolae Ionescu, şi a-1 releva, afară numai dacă ziceţi că n-arc nici o autoritate ceea ce vorbeşte d-sa; dar autoritatea ce trebuie să o aibă, cel puţin fiindcă a fost ministru de externe, mă Hac totuş să relev acest cuvânt. Iată ce găsesc în Monitor, în reproducerea şedinţei noastre de ieri:
„Permiteţi-mi înaintea acestei Adunări şi în împrejurările aceste grave, să nu zic un singur cuvânr despre resbel, atât îmi place de muli pacea, atât de mult ne simţim bine în această stare de pace, că de-abi.i ne aducem aminte de Griviţa, pe care am luat-o deunăzi, dar muli ne aducem aminre de acei 22 de ani de pace".
Aşa a zis d. Nicolae Ionescu. Mă sfiesc a-i răspunde în multe cuvinte. Mă mărginesc a zice că nu aceasta poate li răsplata soldaţilot morţi înaintea Griviţei (Aplauze).
Eu am fost mândru, ca fiecare român, de izbânda armatei noastre (aplauze) şi i-am fost recunoscăror, că ne-a dar prilegiu să ararăm Europei că suntem un popor viu cu o armă puternică.
Numai un lucru să-1 luăm în băgare de seamă: să nu confundăm merirele, să nu exploatăm pentru noi, pentru un interes de parrid, bravura armatei, cate este a tutulor. Una este bravura armatei şi alta este politica guvernului de astăzi, şi s-au văzut ţări cu armare rele, dar cu politică bună, făcând izbânde strălucite, şi s-au văzut ţări cu armate bune şi cu politică rea, ajungând.... la Tracratul din Berlin. (Aplauze.)
Aşadar, onoare armatei! Dar ce a făcur guvernul ca să asigure armatei şi ţării roadele jertfelor aduse pe câmpul de răsboi? D-lor, este un lucru trist, când de la gloria armatei ne coborâm la politica guvernului. Nu ştiu, dacă nu vi se va părea şi d-voastră la toţi, că a fost o mare greşală a guvernului următoarea conduită. Guvernul, în urma acelei declarări a
prinţului Gorciacov de la iunie în Ploieşti, insistă pe lângă Rusia ca să ne ia armata. Aţi mai auzit, d-lor, despre un guvern tmbiind pe un stat, care nu vrea, ca să ne ia numaidecât armata, ca să-şi verse şi ea sângele său fără a stabili condiţiile?
Domnilor, era - nu zic de demnitatea noastră, dar de o elementară prudenţă politică de a menagia această glorioasă armată pană Ia momentul oportun, de a nu îmbia pe Rusia ca să ne ia şi de a nu ne expune la nota d-lui Nelidov de la iulie anul trecut, care ne spunea că Rusia n-are trebuinţă de ajutotul României. In ce situaţie ne pusese politica guvernului în acel moment? Din norocire, d-lor, soarra a fosr mai bună decât guvernul nostru, soarta ne-a răzbunat: căci s-a văzut mai pe urmă, dacă a avut sau nu trebuinţă Rusia de armata română. (Vii aplauze.)
Dar să lăsăm soarta şi să revenim la politica guvernului. Guvernul a avut dar un moment în politica sa, când îmbia Rusia: „Na soldaţi români"! Şi Rusia nu primea. D-voastră, aici, vă spunea că înşiră armata de-a lungul Dunării pentru conservarea ţării; şi, alături, prin note, îmbia să ni se ia armata noastră...
D-lor, exagerez, dacă zic că a fost greşeală aceasra? Dacă unul din d-voasttâ găseşte că a fosr bine, îl rog să mă conrrazică... O voce. A fost bine.
T. Maiorescu. O singură voce între toţi mă contrazice; este destul să o numesc: e a d-lui Teodor Boldur-Lăţescu.
D-lor deputaţi, aşa a fosr înainte de 6 august. La 6 august s-a cerut în fine ajutorul armatei române. A! atunci venise momentul... momentul la ce? Rusia cetea ajutorul nostru. Ei şi? Soldaţii români se grăbesc să vie în ajutorul ei. Da pentru ce? Şi vedeţi, d-lor, urmarea nefericită a acelei politice de îmbiare, că după ce guvernul nostru a îmbiat în timp inoportun, Rusia, primind acum, avea aerul a ne face o concesie de a ne primi să intrăm şi noi în foc.
Se poate o greşeală mai mare ca aceasta! A scăpa momentul, când erai în drept să-ţi pui şi condiţiile tale!
510
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
511
Ei, d-lor deputaţi, glorie armatei, da! Dar încă o dată: ce aţi făcut d-voastră, d-lor miniştri, când aţi trecut armata peste Dunăre, ca să-i asiguraţi jertfele? Nimic!...
O voce. Independinţa.
T. Maiorescu. Aud pe d. Fleva, zicând: „independinţa". Dară independenţa o aveam deja atunci declatată. Penttu ce am mai trecut Dunărea? Ca să o avem pe deplin recunoscută? Apoi nici astăzi nu e pe deplin recunoscută.
Iertaţi-mă, sunt mai tânăr şi îmi vine foarte gteu să vorbesc în contra unor oameni mai bătrâni, de o mie de ori superiori mie prin experienţa lor; îmi fac scuzele mele încă o dată, dar n-am ce face, sunt lucruri care trebuie odată spuse înaintea ţării... Apoi bine, d-lor, s-a mai văzut vreodată un guvern trimiţând armata ţării să-şi verse sângele, fără nimic? Fără o convenţie? Fără un act, ca să ne arete pentru ce? Şi dacă ne declaram independenţa, cum a zis d. Fleva, atât macat n-am dobândit să facem o încheiere faţă cu puternicul împărat al tutulor Rusiilor şi să-1 vedem pe el punând iscălitura sa alături cu iscălitura principelui Carol de Hohenzollern (aplauze), astăzi victoriosul Domn al României? Nici atât! Trecem armata peste Dunăre cu ordin ministerial. Atâta tot!... Numai cu o hârtie ministerială se trece atmata unui stat constituţional? Ei bine, iertaţi-mă să vă spun: în momentul trecerii ţara a fost anihilată! Nu se trece armata ţării peste Dunăre, fără ca să ştie ţara, cum şi pentru ce anume, cu ce condiţii şi sub care stipulaţii. Dar a ttecut... şi acuma ne întreabă guvernul ce să facem cu Tractatul de la Berlin!
D-lor, după acest fel de politică a guvernului cred că a venit în fine momentul să mai întrebăm odată şi ţara, să vedem ce mai zice şi ea.
Camera aceasta a avut un mate moment, cate va rămâne în istoria naţiunii. Ea este Camera, care a proclamat independenţa, şi atunci când Rusia păţea că ne ameninţă în primăvara aceasta, ea este Camera, care a dat votul curagios în faţa ei: Nu dau Basarabia şi nu primesc nimic în schimb!
;       Ei bine, d-lor, să nu veniţi cu o moţiune şi să loviţi în singurul !.      dv. prestigiu.
' Noi, domnilor, sfârşim sau prin dizolvare, sau prin
moartea natutală, conform Consrituţiei. Doi ani şi mai bine f i am trăit, mai avem un an şi câteva luni de sesiune ordinară. Nu cred că este bine ca penttu acest an şi câteva zile să desziceţi astăzi ceea ce aţi zis la ianuarie. Voiţi ca această Cametă \ română, care a dat independenţa ţării şi a dat răspunsul acela Ş în faţa Rusiei, să vie astăzi să-şi sfâşie titlul de onoare? Mie 7t ■ mi-ar părea foarte rău penttu începutul erei constituţionale a ' -   României independente! (Aplauze.)
Dacă a fost vreodată momentul ca să facem apel la ţară, | . cred că este momentul de faţă. Păterile sunt nedumerite asupra [ .' Dobrogei; sunt unii care zic în sinceritate, - să mă ierte d. [; .    ministru de externe de a releva în treacăt, că nu avea dreptul
să bănuiască sinceritatea deputaţilor, care nu sunt de părerea
d-sale. Sunt deputaţi, cate în sinceritate... T. Boldur-Lăţescu. Toţi sunt. ['% T. Maiorescu. Apoi da, toţi sunt, şi am relevat cuvântul
•       d-lui ministru de exrerne, tocmai ca să arăt că toţi sunt sinceri.
Aceasta nu e aşa greu de înţeles. (Ilaritate.)
Îmi pare că şi d. ministru de externe convine acum despre :       aceasta. Aşadară sunt deputaţi, cate în sinceritate cred că este
o primejdie Dobtogea; sunt alţi deputaţi, care cred că este un
folos, tot aşa de sinceri. Apoi oare apelul la ţară este numai aşa r ,     o ficţiune, care o spunem noi cărturarii constituţionali?
D-voastră, Cametă „liberelor alegeri", nu voiţi să vă „retrampaţi", i       cum ziceţi pe franţuzeşte, în sânul alegătorilor? Ce! este oare
numai o ficţiune opiniunea alegătorilor? Şi o întrebuinţăm
numai când este votba să tăstutnăm un guvern, care este de ; altă părere, care are d. ex. candidaturi oficiale? Ce? în practica i constituţională nu am avea niciodată să ne supunem cu I       sinceritate alegătorilor?
î Iată o chestie practică. Dacă a fost vreodată una, în care să
I        ne lumineze alegătorii, este aceasta, înainte de a lua d-voastră
512
TITU MAIORESCU
o măsură budgetară sau orce alte măsuri pentru Dobrogea, întrebaţi mai întâi pe marii proprietăţi şi comercianţi din Galaţi, din Brăila, din districtele vecine Dunării, care să vă spună şi ei, ce cred despre Dobrogea. Ce? nici acum nu voiţi să lăsăm României independente votul alegătorilor? S-o angajăm, să începem direcţiunea cea nouă a viitorului ţării, şi să n-o întrebăm? Şi guvernul, care a avut politica ce o descriserăm pană acum, tot el, fără nici vm apel la ţară, să meargă mai departe? Să vă facă el pe dv. să vă răzgândiţi şi să întoarceţi opiniunea ce aţi exprimat-o Ia ianuarie? Aceasta nu o cred, ar fi un pas nefericit cel dintâi pas în era legală a independenţei noastre.
Să se facă apel la ţară, d-lor, să se întrebe cetăţenii români, ce zic ei despre Dobrogea; şi dacă necesitatea va cere a se ocupa Dobrogea de mai nainte, fără a se putea aştepta rezukatul alegerilor, apoi aceasta, d-lor, este o măsură administrativă, şi administrarea este dreptul guvernului, al nostru este numai legiferarea. După părerea mea este, iertaţi-mi a o spune, o enormitate constituţională ca să vie Camera cu o moţiune administrativă şi nu legislativă. Dacă guvernul nu a crezut momentul venit ca să ne ptezente un proiect de lege, apoi pentru măsuri adminisrrative, pentru păstrarea intactă a Dobrogei pană la votul legal al ţării, este competent a îngriji, acest guvern, care a luat atâtea şi mai grave răspunderi, când era mai bine să consulte Camerele.
Iată penttu ce am avut curajul a vă cere să nu votaţi moţiunea majorităţii, să nu votaţi nici moţiunea minorităţii delegaţilor, ci să declaraţi că acea Cameră, care a proclamat independenţa României, acea Cameră, al cărei vot a fost: Nu dau Basarabia, nu primesc Dobrogia, să-şi sfârşească viaţa ei constituţională şi să lase prima direcţiune a viitorului României independente însuş poporului român, care să se exprime prin libere alegeri. (Aplauze.)
î I
41
Interpelare asupra neaplicării Tractatului de la Berlin şi a programului ministerial
(Şedinţa Camerei de la 7 fevruarie 1879)
MINISTERUL DIN ACEL TIMP: I. C. Brătianu, prezident şi interne I. Câmpineanu, exrerne D. A. Sturdza, finanţe Colonel Dabija, răsboi M. Pherekyde, lucrări publice Eug. Stătescu, justiţie G. Cantilii, culte
După ce guvernul, precum se vede la paginile de mai sus, izbutise prin moţiunea Camerei să suprime din moţiunea Senatului fixarea epocei pentru convocarea Constituantei şi modificarea articolului 7, întârzie şi acum îndeplinirea acestei a doua condiţii a Tractatului de la Berlin, iar la Ministerul de Externe Mihail Kogălniceanu este înlocuit prin loan Câmpineanu. Calculul ministrului-prezidenv loan Brătianu era de a amâna căt mai mult epoca alegerilor constituante, pentru a nu le face sub impresia prea recentă a pierderii Basarabiei şi prin urmare cu riscul de a rămânea în minoritate. Dar ce importanţă avea penrru interesul ţării o schimbare de guvern! Micul calcul ministerial avea marele inconvenient de a întârzia recunoaşterea independenţei din partea Puterilor străine şi totdeodată
514
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
515
de a da înăuntrul ţării prea mult timp pentru lăţirea periculoasei agitări în chestia evreilor, rămase acum singura platformă electorală.
încercarea opoziţiei din septemvtie 1878, menţionată în discutsul precedent, de a remedia la amândouă inconvenientele prin o grabnică întrunite a Constituantei atât pentru chestia Dobtogei, cât şi pentru revizuirea art. 7, fusese respinsă de Cameră. loan Brătianu o întâmpinase cu imputarea că este făcută „în interesul străinilor"! Pe atunci era obiceiul multor liberali de a suspecta patriotismul celor ce nu erau de părerea lor. (Vezi mai jos răspunsul lui Brătianu la discursul 48, precum şi discursul de la 16 ianuarie 1880.)
Cu toate aceste urgenta rezolvire a chestiei pendente era prea indicată de întreaga situaţie a ţării pentru a nu fi din nou cerută de opoziţie. De aci interpelarea următoate:
D. vicepreşedinte G. Hasnaş. Rog pe d. Maiorescu să binevoiască a veni la tribună.
T. Maiorescu. Domnule preşedinte, vă mulţumesc de îngrijirea d-voastră pentru mine. însă acest aparat pompos mă intimidează, şi de aceea voi vorbi de pe simpla bancă de deputat.
D-lor deputaţi, sunt dator mai nainte de toate să mulţumesc d-lui ministru pteşedinte pentru graba, cu care a binevoit să mă înştiinţeze încă de luni noaptea că va veni în mijlocul nosttu şi va răspunde la interpelarea ce am avut onoare a-i anunţa.
Interpelarea aceasta, cum vă aduceţi aminte poate, vtea să provoace un tăspuns din partea guvernului asupra stării generale a ţării, aşa precum a fost creată prin chiar politica acestui guvern, şi îndeosebi asupra timpului şi modului cum crede d. ministru-preşedinte că va trebui să se reguleze poziţia ţării în privinţa Tractatului din Berlin; şi ca cestiune internă: asupra modului şi timpului, când vom ajunge în fine să regulăm situaţia noastră bugetară.
i
D-lor, fac de mai nainte scuzele mele pentru generalitatea unei părţi a acestei interpelări, şi eu n-aş fi îndrăznit niciodată vă iau timpul d-voastră cu micile şi neînsemnatele mele 'observări, dacă ne-am afla întt-o state parlamentată mai normală. Dar mie mi se pare că suntem tocmai într-o anomalie parlamentară.
Am venit şi eu împteună cu dv. de la începutul sesiunii, cu cea mai mate dotinţă, ca să vedem cu o oră mai nainte regulate chestiile care sunt de ordinea naturală a preocupărilor noastre. Am venit şi aşteptam dintr-o zi în alta să vedem: este bugetul ţării făcut sau nu? Este sau nu tegulată acea procedare constituţională, ce ttebuie să urmăm în privinţa art. 7? Este sau nu regulată acea chestie de detai, care a rămas pendentă când ne-am despărţit unii de alţii ca să mergem în vacanţe, chestia monopolului tutunului? în contta aşteptărilor noastre, vedem că dintf-o zi în alta se amână lucrurile, că o zi după alta trece, o săptămână după alta chiar, şi iată-ne aproape la sfârşitul sesiunii ordinare, şi la toate aceste întrebări, naturale fiecăruia dintre noi fără deosebire de partid, nu ni se dă răspunsul. Cred dar că sunt autorizat a zice că această stare de lucruri lasă un fel de nelinişte, de incertitudine, de îndoială în inima noastră a tutulor.
Nu ştiu cu siguranţă ce se perrece în toată ţara, dar ştiu cu siguranţă că întf-o parte a ţării, anume aceea, pe care am onoarea a o reprezenta aci, această nelinişte este foarte mare, şi este dar cred de datoria mea ca să rog pe d. ministfu-preşedinte, dacă se poate, să contribuie cu vocea d-sale simpatică şi autorizată a împrăştia negura parlamentară, care ne apasă pe toţi.
Iată, d-lor, penttu ce am îndtăznit a vorbi de situaţia generală a ţării şi pentru ce vă rog să-mi acordaţi câteva minute atenţia d-voastră.
D-lor, suntem majori acum, vorbim aşa de mult de independenţa noastră, pe care am câştigat-o în adevăr cu atâtea sacrificii; suntem pe lângă aceasta în ajunul unor alegeri foarte
516
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
517
importante. De aceea este bine ca să ştim cu toţii unde ne aflăm şi cum stăm, guvern, Cameră, şi poate fiecate grup din Cameră îndeosebi.
D-lor, prima cauză a acestei îndoieli generale, a acestei incertitudini constituţionale, dacă voiţi, cted că provine dintr-un fapt mult mai înapoi, de la chiar prima apariţiune a acestui minister, şi eu n-aş vorbi de anul 1876, dacă n-ar fi în cea mai strânsă legătură cu ceea ce vedem că se pettece acum.
D-lor, la 1876 a căzut guvernul conservaror. Trebuie să vă spun că din parte-mi tecunosc aci în public, că era în momentul acela un curent de idei sau mai bine de simţiminte în ţară, care a făcut căderea ministerului conservaror naturală şi necesară. Este evident că în acel moment ideile conservatoare erau în minorirate în ţară; şi nimic mai legitim decât ajungetea la putere a acelei coaliţitini, care cu multă energie, deşi nu examinez în detai mijloacele foarte puţin legale, se lupta în contta ministerului conservaror.
Este folosul chiar al sistemului constituţional, ca îndată ce un partid şi un guvern, poate prin prea mult uz sau abuz al puterii sale, ajunge a nu mai fi pentru moment necesat ţării, să vie un alt partid, care să aducă mai mare folos decât guvernul căzut. Nici un om cu minte nu poate contesta acest adevăt, şi eu din parre-mi mă bucur, văzând că în mod pacinic se poate întâmpla şi la noi acel joc natutal al sistemului constituţional.
Insă, d-lor, aci nu sunt cestiuni de persoane, ci sunt cestiuni de princip. Personal vorbind, este indiferent dacă d. Lascar Catargi sau d. loan Brătianu sunt miniştri, diferenţa stă în ptincip şi în sistem. Sunt dat în drept, d-lor, eu, reprezentant al grupului de oameni din ţară învins în acele alegeri, şi recunosc că învingerea era naturală şi in parte constituţională, sunt în drept, zic, să întreb astăzi pe d-nii învingători: ce aţi adus ţării în loc? Şi înţelegeţi imporranţa acestei întrebări. O să ne aflăm înaintea alegerilor viitoare, şi rrebuie să ştim cum stăm cu principiile. Avem a face cu ceva
pozitiv şi cert? Să examinăm dar întrebarea, pe cât se poate examina cu sigutanţă.
Mi-ar fi greu să vorbesc de promisiunile date alegatorilor, de manifestătile făcute ptin adunaţi publice, de cuvintele pompoase de prin jurnale, căci guvernul ar putea să zică: nu sunt tesponsabil penttu toate părerile izolate şi neautorizate.
Cred dar că este bine să mă întemeiez numai pe declataţiunile solemne, subscrise de chiar d. prim-ministfu actual. Prin urmare să luăm aceste declaraţiuni în mână şi să ne întrebăm: cum rămâne cu aplicarea celor zise în ele?
D-lor, coaliţiunea, iertaţi-mă dacă o numesc aşa, căci nu ştiu cum s-o numesc altfel, coaliţiunea de la Mazar-Paşa a venit la putere în aprilie 1876, şi la începutul lui mai 1876 vedem în Monitor acea cuvântare solemnă, cu care s-a prezentat în aurora primăverii acest guvern, în aplauzele ţării. In acea cuvântare se zice (iau Monitorul no. 94, din 1877):
„Venim la guvern, fără recriminări, fără spirit de răzbunare, venim cu via dorinţă de a nu sfărâma partidele - căci fiinţa şi chiar lupta pacinică a partidelor este o consecvenţă a regimului constituţional - ci de a potoli patimele şi urele din fără".
Al doilea punct zice:
„Tari prin puterea morală ce întovărăşeşte pururea pe acei ce se reazămă pe legalitate, sprijinindu-ne pe concursul Corpurilor Legiuitoare, vom căuta mai nainte de toate a face să se bucure această naţiune, atât de încercară, de binefacerile păcii.
Politica noastră externă va fi pacinică, va fi plină de respect pentru trararele internaţionale, care statornicesc condiţiunea politică a României, care-i asigură independenţa, care-i garantează neutralitatea".
Al treilea punct zice:
„înăuntru politica noasttă va avea de ţintă, mai ales si mai cu deosebire, a aduce o deplină ordine şi reale economii în finanţele Statului, de a cruţa, pe cât cu putinţă, punga contribuabililor, dc-a
518
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
519
dezvolta prin legi finanţiare şi economice avuţia particulară, care este sorgintea avuţiei publice".
Al patrulea punct zice:
„Biserica şi şcoala constituie baza naţionalităţii noastre, constituie prima condiţiune a dezvoltării morale şi intelectuale a populaţiunilor noastre. Părinţii noştri niciodată, şi chiar în timpurile cele mai nefaste, n-au părăsit acest adevăr. La rândul nostru nu vom neîngriji ceea ce strămoşii noştri au respectat şi au iubit".
Al cincilea şi cel din urmă zice:
„Poziţiunea geografică a României, conservarea naţionalităţii noastre reclamă ca să fim puturea în stare de a ne apăra hotarele, de a face să ni se respecte neutralitatea. Imperios dar se cere, ca ţara să-şi organizeze bine forţele ei militare.
Proclamând acest adevăr, pe care naţiunea îl recunoaşte şi 1-a recunoscut în multe daţi şi cu facere de multe sacrificii, cu aceeaşi francheţă declarăm că nu înţelegem ca sub nume de înarmare să sc stoarcă în mod nefructuos şi nefolositor o mare parte din resursele ţării".
Aşadar, în năuntru înfrăţirea tutulor, depărrarea urei şi a pasiunii, politică pacinică, ordine în finanţe, biserica respectată, reorganizarea armatei, fără a se stoarce banii oamenilor sub pretext de înarmare. Admirabil program! Era narural ca toată ţara să se închine înaintea lui. Acest admirabil program este iscălit de mai mulţi miniştri, dinrre care unul numai, cel mai important şi cel mai simpatic, d. preşedinre al consiliului actual, d. I. Brătianu, îl mai vedem figurând pe acele bănci. A! Mă iertaţi, mai este şi d. Pherechyde, îl uitasem; dar d-sa în intervalul acesta a lipsit multă vreme de la guvern, şi penttu aceasta mă cred în drept a-1 prenumăra înrre miniştrii mai noi, între neofiţi. Rămâne dar d. preşedinte al consiliului, d. Brătianu. D-sa este petsoana cea mai importantă, în care s-a menţinut tradiţiunea aceea de la Mazar-Paşa, d-sa singur a mai rămas la guvern, şi de aceea sunt în drept a-1 ruga astăzi să binevoiască a-mi explica, cum stă cu acest program.
\
D-lor, din acest program, făcut la mai 1876, care vorbea la numărul întâi de potolitea patimilor şi a urelor din ţară, î partea aceasta sub no. 1 nu s-a realizat, pentru că, după cum > Ştiţi, puţine săptămâni mai în urmă a venit acuzarea foştilor J miniştri. Nu voi zice că acea acuzare era nici nedreaptă nici £ dreaptă, nu voi zice, asemenea, că era un moment în care j acuzatorii erau mai ambarasaţi decât acuzaţii. Un lucru % numai mă întreb: dacă era bine să se facă acea acuzare, de ce aţi început să votbiţi ţării că veniţi la guvern fără recriminări, fără spirit de tăzbunare, că veniţi ca să potoliţi patimile? (întretuperi.)
B. Lăţescu. Aţi fost graţiaţi!
4 T. Maiorescu. Dar aceasta nu împiedică faptul, că am fost
5 acuzaţi. însă eu nu fac nici o recriminare, este numai o simplă -;. întrebare ce o fac d-lui prim-ministru, şi dacă la aceasta nu va ţ? voi chiar să-mi răspundă, eu nu mă voi plânge, fiindcă vă * mărturisesc că toată acuzarea am crezut-o de la început şi o £ cred şi acum fără nici o importanţă.
Al doilea punct eta: pace şi respectarea Tractatului de Paris.
IPolitica dar a coaliţiunii era pacinică; intenţiunea d-voastră a fost respectatea tractatelor internaţionale şi menţinerea neutralităţii... şi câteva luni după aceea a venit călătoria d-lui jf ministru-preşedinte al consiliului, însoţit de d. ministru de î" răsboi, la Livadia.
î      Al treilea punct: otdine în finanţe.
Despre finanţe voi avea ocaziune de a votbi ceva mai târziu, dar pentru moment voi spune numai, ce ordine în finanţe este aceasta, când vedem azi, 7 fevruarie, că nu avem bugetul ţării pe 1879 (zgomot). Oare toţi acei d-ni, care mă întrerup, cred că-1 avem? Şi dacă nu-1 avem, oare, cred d-lor că este indifetent întt-un stat constituţional de a nu se vota bugetul sau de a nu se vota la timp?
Al patrulea punct al programului dv. era, că biserica va fi îndeosebi păzită şi scutită sub acest guvern liberal.
i
520
titu maiorescu
discursuri parlamentare:
521
Apoi, d-lor deputaţi, la cine să ne adresăm şi pe cine să întrebăm, dacă s-a realizat această promisiune. Negreşit şi desigur, că părerea mea individuală nu va putea fi ctezută în privinţa aceasta, precum nici aceea a orcărui dinrre noi cei laici, nici chiar aceea a unei autorităţi în ale bisericei ortodoxe, precum este fostul vicepteşedinte al acestei onor. Adunări şi acrualul preşedinre al comisiunii bugetare...
Al. Sihleanu. Cer cuvântul.
T. Maiorescu. Căci, d-lor, fiecare dintre noi are părerea sa individuală neautorizată, şi prin aceasta negreşit nu se va purea răspunde la întrebarea, dacă biserica a fost păzită aşa precum s-a promis de guvern prin programul său. Pentru ca să purem avea un răspuns valabil, nu avem decât un singur mijloc, acela de a ne duce la prelaţii, care reprezenta biserica ţării, căci prelaţii bisericei noastte nu sunt străini de popor, ci ei sunt după legile noastre aleşi de către ţară însăş.
Colonel Lecca. Apoi ştim şi noi ceea ce se petrece. Prelaţii se aleg după partidele politice.
T. Maiorescu. Nu ştiu, cine mă întrerupe?
Colonel Lecca. Eu.
T. Maiorescu. Ah, d-nul colonel Lecca! Aduc omagiile mele d-lui Lecca, şi este netăgăduit că d-sa, ca bărbat militar, este foarte competent de a se pronunţa şi în chestiile bisericeşri; acesta este un merit foarte mare al d-sale.
Colonel Lecca. Şi este mare merir, pentru că şi eu am zidit biserici.
T. Maiorescu. Apoi fără îndoială: competenţa d-voastră în cele bisericeşri este enorm de mare. Cu toate acestea, cred că nu este bine ca noi laicii să facem şi din biserica ţării o chestie de partid. Intru ale bisericei se cuvine să ascultăm pe înşii capii bisericei, şi eu, d-lor, am auzit pe un eminent prelat al bisericei române, am auzit pe P.S.S. Mitropolitul acelei părţi a ţării, a căreia capitală mi-a făcut onoare să mă aleagă deputat, am auzit, zic, pe Prea S.S. Mitropolirul Moldovei vorbind asupra modului cum acest
guvern a arătat respectul său pentru biserica noastră naţională. Nu examinez şi nu mi se cuvine mie să examinez, dacă are dreptate sau nu în această chestie; constat numai că un eminent prelat al bisericei noastre nu priveşre ca împlinite promisiunile date de d-voastră în privinţa bisericei.
în fine, pentru organizarea armarei şi pentru nestoarcerea resurselor ţării sub prerexr de înarmare, penrru acestea, d-lor, poate fiecare din d-voasttă să răspundă, fiindcă le cunoaşreţi, nu sunt în stare să le discut în detai. Constat numai că organizarea atmatei lipseşte încă; s-au schimbat mulţi miniştri de război şi astăzi ne aflăm în faţa unui ministru cu totul nou; d-sa are reputaţiunea de a fi foarte competent, şi nu mă îndoiesc, că în viitor se vor îndeplini prin silinţa d-sale multe lacune ale organizării armate. Dar până acum nu s-a îndeplinir nimic, şi cât pentru viiror, viitorul este un mare necunoscut; vom vedea, de vom trăi, ce va ieşi şi din aceasta.
Iată, d-lor, care a fost rezultatul programului solemn de la mai 1876. Permiteţi-mi acum o întrebare - şi acesta este folosul ce putem ttage din aceste ptea lungi discuţii: d-lot deputaţi, pentru ce ne-am bucurar toţi, că avem un sistem constituţional în tară? Penrru ce? Mai ales d-voasttă? d-voastră partid, care vă atribuiţi cu deosebire epitetul de liberali; poare sunt liberali şi alţii; dar să nu facem discuţia aceasra... (întreruperi); d-voastră, care credeţi că numai d-voasrră sunteţi liberali... (întreruperi), aşadar, d-voastră ca liberali insistaţi, şi insistăm poate şi noi, ca libertăţile publice să fie păzite; libertatea presei mai ales, libertatea întrunirilor... (înttetuperi, zgomot).
D. vicepreşedinte. Vă tog, d-lor, binevoiţi a face răcere că nu auzim.
D. preşedinte al consiliului. Lăsaţi-ne, d-lot, să auzim, căci avem să răspundem, şi cum vom răspunde, dacă nu auzim.
D. vicepreşedinte. Binevoiţi a face tăcere, căci nu auzim nimic.
522
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
523
T. Maiorescu. Mulţumesc din nou d-lui prim-minist.ru, că a intervenit în favoarea uneia din libertăţi, adică a libertăţii cuvântului mai ales în Parlament. (întreruperi, zgomor.)
D. vicepreşedinte. Vă rog faceţi tăcere, nu mai întrerupeţi.
Titu Maiorescu. Toate aceste libettăţi: libertatea întrunirilor şi libertatea presei au mai ales un scop, acela ca înaintea ţării să-şi expuie fiecine liber părerile şi convicţiunile sale, ca ţara să şrie totdeauna ce vor bărbaţii săi politici, ce gândesc pentru politica practică şi care sunt principiile lor polirice.
Şi este evident, d-lot deputaţi, că un corolar sau mai bine condiţia necesară a acestor folosiri de libertăţile publice esre acesta, că un program pus înainte, că un principiu profesat să fie o realitate politică, aplicată până la sfârşit. Căci dacă nu, atunci suntem siliţi să spunem că libertăţile publice nu aduc foloase practice pentru ţară, ci sunt numai un prilej de amăgiri. Dacă m-aş prezenta eu cu un program înaintea ţării şi venind la putete nu l-aş executa, atunci ce folos am adus ţării cu acest program? Şi permiteţi-mi a adăoga un lucru: noi suntem într-o ţară, care mai are trebuinţă de creşterea constituţională; nu esre pretutindeni pătruns spiritul adevărat al vieţei politice. Faţă de strarurile inculte ale ţării noastre, dacă îmi permiteţi comparaţiunea, noi suntem ca nişte tutori în faţa unor minori; şi trebuie să-i luminăm în calea ce au să o apuce în viaţa publică. Acesta este un rol din cele mai frumoase ale Camerelor, acela de a fi nu numai reprezenranţi ai ţării, ci şi în parte luminătorii vieţii publice a României. însă ce lumină aducem noi alegătorilor noştri, când ceea ce spunem la alegere este una, şi îndată că avem votul lor asigurat, or nu facem ceea ce am promis, or ce facem esre alra decât ceea ce am zis atunci?
Nu mă îndoiesc că d-voastră şi Senatul aţi avut cea mai ferbinte dorinţă, ca programul de la Mazar-Paşa să se îndeplinească. Dar nu Camerele au rolul acţiunii în srat. Putetea executiva stă pe acele bănci. Nu pe d-voastră vă poate
dar întreba cineva, de ce nu aţi făcut cutare şi cutare act, fiindcă sunt lucruri care privesc numai pe puterea executivă. Suntem însă în drept să întrebăm pe reprezentanţii puterii executive, pe miniştri, cum de nu s-a îndeplinit programul solemn al d-lor din 28 aprilie 1876? Şi vedeţi rezultatele. Pe când atunci ministerul în acest mesagiu ce am avut onoare a-1 ceti în parte, se prezenta în o compunere oarecare, pe când acest mesagiu era iscălit nu numai de d. 1. Brătianu, ci şi de d. Manolache Kostaki şi de d. Kogălniceanu şi de ti. Vernescu, azi pe aceşti d-ni, care au inaugurat eta cea nouă, îi vedem la o parte. D. Manolache Kostaki este în opoziţie, d. Kogălniceanu este în opoziţie; nu îndrăznesc a vorbi despre d. Vernescu, care esre faţă, dar cred că atât pot să afirm, că şi d-sa este mai rezervat faţă cu d-voastră, decât atunci când a iscălit împreună cu d-voastră acesr program.
Ei bine, d-lor, esre aceasra sistem constituţional? Este constituţional când un program nu se execută, ci se părăseşte, tocmai programul, în virtutea căruia venise un guvern la putere, răsturnând pe alrul? Este constituţional, când miniştrii j primitivi ai programului se retrag unii după alţii, fără a ni se spune pentru ce? Căci dacă ne-am întreba în conştiinţă, pentru ce s-au rettas, nu vom găsi nici un act constituţional, care să J| ne explice pentru ce. Pentru ce s-a rerras d. Kogălniceanu? i" Poate între culise se vorbeşte; noi nu ştim. Pentru ce s-a retras
I d. M. Kostaki? Pentru ce s-a retras d. Vernescu? Ce esre acest "î fenomen, că o coaliţie aşa de importantă şi salutată cu atâta entuziasm la început, se topeşte înaintea noasttă fără ca să ştim,
r de unde vine raza soarelui care o topeşte? Este oate un foc
f interior, cate o mistuie? Şi aceasta nu se spune pe faţă în sistem
t constituţional?
Iată, d-lot deputaţi, prima cauză de îndoială asupra situaţiunii noastre interne. Ţara, alegătorii nu ştiu să-şi răspundă la înttebarea, pe cine avem înainte? Cu un princip v-am ales; ca un grup v-am ales; rrei din patru părţi vă fac astăzi
524
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
525
opoziţie. Ce este acum adevărat, ce este neadevăr şi ce este eroare în promisiunile şi programele d-voastfă?
Dar, d-lor, să părăsim aceste timpuri prea trecute şi să venim la chiar mesagiul cu care s-a deschis sesiunea actuală.
La 15 noemvrie anul 1878 Adunarea aceasta s-a deschis prin alt solemn mesagiu, care ne zice:
„Grabnica şi oficiala statornicire a relaţiunilor diplomatice între aceste state şi România atârnă în parte şi de d-voastră.
în adevăr, în ultima sesiune extraoidinară, d-voastră, patriotic şi înţelept, aţi primit Tractatul din Berlin în toate dispoziţiunile sale privitoate la România.
Ceea ce era de competenţa d-voasttă aţi făcut, aţi îndeplinit. Mai aparţine însă d-voastră de a pune, conform cu Constituţiunea noastră, ţara în posiţiune de a-şi da acele Camere de revisiune, cărora singure revine modificarea articolelor constituţionale".
Ni se spune, cum vedeţi, că guvernul va veni cu un proiecr pentru modificarea unui articol din Constituţiune, adecă să declare Camera că este caz să se revizuiască articolul 7 pe calea constituţională.
Apoi, programul acestui mesagiu mmează:
„în intervalul împlinirii procedurei, ce Constituţiunea noastră prevede în această materie, activitatea d-voastră nu va rămâne zădărniciră. Din potrivă ea va fi reclamată de multe reforme, ce imperios trebuie a fi introduse în deosebitele ramuri ale serviciului public".
Ş-apoi ni se vorbeşte întâi despte regularea finanţiară, al doilea despre legea comunală, al tteilea despte judecătotiile de pace, al patrulea despre o foarte mare chestie, despte inamovibilitatea magistraturei pe toate treptele ei; al cincilea iarăş despte otganizarea puterii armate; al şaselea despre veşnic anunţata lege pentru cruţarea pădurilor şi exploatarea minelot, şi al şaptelea, în fine, chiar despre un nou drum de fier spre Cernavodă-Kiustenge. Foarte bine! Ca să nu rămâie zădărnicită
activitatea noastră de la 15 noemvrie înainte, ni se spune: grăbiţi-vă, căci aveţi să vă dizolvaţi, şi înainte de dizolvare, aveţi să vă ocupaţi încă de 7 deosebite legi, afară de buget.
Două s-au votat, celelalte nici în proiect n-au venit la j .     Cameră; bugetul nu este încă făcut.
Dar este altceva, asupra căruia v-aş atrage atenţiunea. Iscălit văd în acest program un minister compus numai din cinci persoane: D-nii Brătianu, Kogălniceanu, C. A. Rosetti, I       Câmpineanu şi Stătescu.
s D. Brătianu, care în adevăr rezumă în sine tot sufletul
ministerului, este şi capul ministerului. Uneori este chiar şi i       capul şi membrele în acelaş timp, este şi capul şi manile şi picioarele. De exemplu în acest mesagiu figurează ca preşedinte al consiliului, ca ministru de agricultută, comerciu şi lucrări ; î    publice şi încă şi ca ministru al cultelot şi instrucţiuni | i    publice. Foarte bine, foarte ftumos, nimeni nu s-a îndoit {       vreodată de aptitudinea universală a fiecăruia din miniştrii actuali, şi eu personal recunosc admirabila competenţă, cu care d-lor trec de la un resort la altul fără cea mai mică sfială, f        Dar un lucru trebuie să ne surprindă în acest mesagiu: ; m   lipseşte de aici ministtul de răsboi. Ni se anunţă de formă *   organizarea armarei tatii fără ministtu de răsboi! — Dat ce este, 1    domnilor, un mesagiu? Este sistem constituţional acela, de a ţ   scrie numai o coală de hârtie, fără a şri de mai nainte ce avem H   să facem? Unde este în acest guvetn acea ţesătură de idei şi de principii aplicabile, ca cel puţin să ştie ţara: iată ce avem de aşteptat, şi să se liniştească? O vedeţi, nici ministru de răsboi nu este. Vasăzică, organizarea armatei atinsă în mesagiu era numai o vorbă goală, fiindcă nu era conttasemnată de ministrul făsboiului? Astfel păzeşte guvernul de astăzi prestigiul coroanei?
Dar este alta, d-lot, şi mai stranie. Ni se vorbeşte prin acel mesagiu de Tractatul de la Berlin, adecă de modificarea art. 7 din Constituţiune. Chestia este dar pusă înaintea d-voastră,
526
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
527
şi această mare şi importantă idee frămânră în momentul de faţă toată ţara. Penttu dânsa văd aci în mesagiu iscălitura d-lui Kogălniceanu? Unde este d. Kogălniceanu astăzi? în opoziţie. De ce? Ce s-a întâmplat în privinţa Tractatului de Berlin, ca să se retragă d. Kogălniceanu? Nu mai esre astăzi momentul de a cere revizuirea art. 7? Constat un lucru: răspuns constituţional nu ni s-a dar până acum la o asemenea foarte legitimă preocupare.
Se poare ca alţii să cunoască motivele retragerii acestor miniştri; eu unul, care nu sunt dintre intimi, n-am auzit pomenindu-se de ele. Vedem ceva mai mult: lasă că vedem acum pe d. Kogălniceanu în opoziţie, dar am văzut în jurnalul Românul-şi aci vă rog să-mi daţi voie a vorbi de acest ziat, care ştiu că este sub redacţia venerabilului nostru preşedinte de Cameră.
O voce. Nu este adevârar!
T. Maiorescu. Nu este adevărat? Atunci rettag afirmarea aceasta şi o înlocuiesc cu următoarea: acest ziar Românul se află sub redacţia unor amici ai guvernului de astăzi, şi în asemenea condiţii este adeseori inspirat de guvern, ştie mai întotdeauna cele ce se petrec şi uneori publică acte oficiale mai nainte de Monitorul oficial. Sunt exemple pentru aceasta şi nimeni nu mă contrazice. Astfel fiind, am drept să votbesc de ziarul Românul ca de o foaie de publicitate, ale cărei păreri semnifică ceva, când avem pe acea bancă ministerul actual. Ei bine, am văzut într-unui din numerele trecute ale ziarului Românul zicându-se de d. Kogălniceanu, care a dus politica ţării în vremile cele mai grele alături cu actualul preşedinre al consiliului şi cu aprobarea şi susţinerea acesrei Camere, am văzut zicându-se de acest fost ministru - ierraţi-mi că mă alunec să zic acesre cuvinte, dar nu fac decar să reproduc zisele Românului — se zicea, că d. Kogălniceanu nu e tare în arirmetică decât în sustracţiune, şi că se păsrrează în arhivele Ministerului de Externe un act, care dovedeşte, cum a trădat
d. Kogălniceanu intetesul României în chestia evreilor. Eu aş întreba: dacă aceasta este adevătat, cine a dat ziatului Românul actele secrete din Ministerul de Externe, pentru ca să aibă cunoştinţă de actul, la care face aluzie? Şi ce siruaţie parlamenrară, constituţională este aceasta, ca atunci, când puneţi pe d. Kogălniceanu să iscălească mesagiu!, prin care se promite a se face cutate lucruri, d. e. revizuirea Constituţiunii, vine un organ al d-voasrră, al guvernului actual, şi vorbeşte acestui ministru de sustracţiune? El a fost acel ministru, d. Kogălniceanu? Acel ministru acuzat atât de grav de organul acreditat al foştilor săi colegi? - Nu mai înţeleg nimic din toate aceste procedări; nu înţeleg, cum a inrrat atunci d. Kogălniceanu în minister cu d-voastră, cum a fost ţinut şi ce a mijlocit apoi de a ieşit din minister.
A doua chestie însemnată, de care se ocupă mesagiul, sunt finanţele. La redeschiderea Camerei era la Ministerul de Finanţe d. Câmpineanu. înţelegeţi d-voastră, că atunci când în mesagiul Tronului ni se afirma că starea finanţiară este bună, că au să ni se propue mai multe legi finanţiare, eram în drept să ne aşteptăm ca în sesiunea aceasta ministrul, cate cunoştea bine starea finanţelor noastre, care îşi avea o idee stabilită despre ele, despre îmbunătăţirile lor, despre îndreptăţea situaţiunii, dacă ar fi fost mai mult sau mai puţin rea, sau dacă era bună, despre accentuarea şi împodobirea acestei bunătăţi cu explicările d-sale, ca acel ministru să lucreze împreună cu noi în această sesiune. Când colo ce se întâmplă? Se duce d. Câmpineanu de la finanţe şi vine d. Dimitrie Sturdza. Pentru ce? Nu ştiu! Caut în Monitorul oficial un act parlamentar, care să-mi explice ce s-a întâmplat, şi nu găsesc nimic.
D-lor, nu m-am mitat în genere de reinrrarea d-lui Sturdza în minister; căci îmi aduc aminte că d. Sturdza intrase, şi ieşise, şi apoi iar intrase şi iar ieşise, şi acum iar a inttat. Va să zică aceasta nu este lucru de mirare; dar este altceva, care este de mirar. D-lor, noi suntem oameni publici, şi ceea ce
530
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
531
mare urgenţă şi însemnătate, pentru că e vorba de pesre 8 milioane înscrise în budgetul statului. Ei bine, unanimitatea secţiunilor respinge acest prim şi însemnat proiect al noului ministru de finanţe. Iată o chestie constituţională. Chestia monopolului, urgentă atunci, se trâgăneşte de când a fost respinsă în secţiuni din zi în zi, nu se pronunţă nimeni asupra ei.
Mai înainte de toate permiteţi-mi întrebarea, pe care orcine este în drept să o facă. Cu ce autoritate vine acum acest d. ministru de finanţe şi susţine înaintea Camerei primul budget al României independente? Nu cumva şi aceasta e una din cauzele negutelor parlamentate, care ne întunecă situaţia? Poate eu nu înţeleg motivele secrere ale acesrei situaţii, şi voi fi foarte fericir, dacă voi avea un răspuns binevoitor din partea d-lui ministru-preşedinte asupra întrebării: poziţia parlamentară a actualului d. ministru de finanţe este ea corectă sau nu?
lată starea noastră patlamentară în năuntru. în mijlocul acestei situaţii vine guvernul şi ne pune în perspectivă două din cele mai importante chestii de dezlegat, revizuirea Constituţiunii în urma Tractatului din Berlin, şi în cele interne primul budget al României celei nouă. Să examinăm în scutt şi poziţia noastră faţă cu această perspectivă.
întreb dar: cum stăm cu chestia "Eractatului de Berlin? D-lor, poate vă aduceţi aminte unii din dv., câtă discuţie de mare importanţă s-a urmat în Cameră, atunci când vi se cerea să votaţi prima moţiune asupra Tractatului de Berlin, şi ştiţi că era un grup însemnat de deputaţi, cate nu voia ceea ce ni se cerea pentru Dobrogea, şi nici nu voia ca să ne pronunţăm prea curând pentru recunoaşterea Tractatului de Berlin; era alt grup, acela al neînsemnatei opoziţiuni în mijlocul dv., şi pentru care din întâmplare eu eram chemat să-i dau o slabă expresie. Acest grup zicea: este cazul a se aplica imediat art. 129 din Constituţiune pentru modificarea art. 7. Aceasta era moţiunea ce am depus-o pe bitirou şi despre care credeam atunci, că nu va întruni nici 5 iscălituri ca să aibă onoarea de a fi pusă la vot,
dar care prin bunăvoinţă a unora din dv. a fost îndestul de sprijinită, încât să ajungă la vot, şi se înţelege că a căzut. Ceea ce ceream noi atunci era dar: reforma constituţională imediată 1 pentru art. 7, şi ziceam, că este pericol în întârziere. Nu-mi & permit să citez textual cuvintele mele de atunci, căci sunt de ,. prea puţină însemnătate; eu citez textual numai însemnatele .  cuvinte ale simpaticului d. ministfu-preşedinte. '_•      Eu, d-lor, ziceam că dacă vom întârzia, ne expunem la pericole; ziceam, că o lovitură s-a dat deja demnităţii noastre j, naţionale, punându-se o chestie de constituţie internă întt-un î tractat internaţional făcut fără noi; ziceam să fim prudenţi,
* pentru ca să facem să nu se mai repete din nou o asemenea i lovitură - nu din partea unui congtes, ci acum şi mai rău din f partea fiecărui ministtu al guvernelor străine, care să se 4 creadă în drept a zice reprezentantului român: nu vă recunosc ^ formal până ce nu veţi modifica constituţia. Mărturisiţi şi -J d-stră, d-lor, că este o atingere a demnităţii noastre naţionale, & când un ministru străin vorbeşte astfel.
* Colonel Lecca. Aţi deschis dv. drumul la asemenea lovituri
Icu convenţia austro-ungara. T. Maiorescu. Nu înţeleg ce are a face convenţia M. austro-ungară cu această chestie. De altmintrelea sunt gata să Ş răspund la toate întreruperile, dar întreiupetile să fie făcute aşa •\   încât să fie accesibile unei simple minţi omeneşti. '       Astfel sta atunci chestia. Atunci d. preşedinte al consiliului mi-a răspuns într-un discurs cam viu, care, dacă nu era tocmai bogat în argumente, răscumpăra această lacună prin cea mai bogată fantazie. La început vin câteva binevoitoare observaţii făcute de d. ministfu-preşedinte asupra tatălui meu şi asupta 4  fiului său, adică asupta mea. Nu voiesc să intru în aceste detaiuri familiare faţă cu d. preşedinte al consiliului, şi trec înainte la singurele obiecte, cate pot intta în discuţia parlamentară. Singurul contra-argument la propunerea noastră
i
532 TITU MAIORESCU
este formulat de d. ministru-preşedinte sub figura unei întrebări oratorice.
„Ei bine, onor. d-le Maiorescu, ai vorbit d-ta cu inimă românească? Voeşti d-ta să pui Camera şi ţara într-o poziţie falşă înaintea Europei"?
Cerând noi executarea Tractatului de Berlin cu o zi mai înainte, făcând moţiunea, că este cazul a se aplica art. 129, voiam - zicea d. ministru - să punem ţara într-o poziţie falsă cu Europa. Nu înţeleg, d-lor deputaţi. Aceste erau zise în contra noastră la 1 octomvrie, şi la 15 noemvrie vine guvernul şi zice acelaş luctu, că adică este cazul a se modifica art. 7 din Constituţie. Ce s-a întâmplat de la 1 octomvrie până la 15 noemvrie aşa încât d. ministru, care zicea la 1 octomvrie că noi prin acea cerere creăm ţării o poziţie falsă, la 15 noemvrie însuş d-sa să vie cu aceeaşi cerere?
D-lor, îmi permiteţi să spui cu toată sfiala şi cu toată moderaţia în expresie, că regret încă o dată, precum am regretat şi atunci, întârzierea în această chestie. D-lot, eu înţelegeam părerile reprezentate prin d. Vernescu şi prin partidul d-sale. D-sa zicea: nu voim Dobrogea, şi chiar dacă n-am fi recunoscuţi de Puteri deocamdată, lăsaţi-ne timpul penttu reformarea Constituţiei mai târziu. - Acesta este un sistem; eu nu-1 împărtăşesc şi am avut onoarea a spune atunci, că-1 cted periculos; dar în sfârşit este un sistem. Insă, d-lor, a spune la 1 octomvrie, că prin modificarea Constituţiei se pune ţara în poziţie falsă faţă cu Europa, şi apoi a veni la 15 noemvrie şi a o cere ca guvern, aceasta n-o înţeleg şi vă întreb: ce este aci la mijloc?
în otce caz, întârzierea adusă în soluţia acestei chestii a fost şi este foarte regretabilă. D-lor, dacă să făcea atunci revizuirea, se cruţau ţării mai întâi multe zvârcoliri, şi faţă cu străinătatea cred că se dobândea în primul moment recunoaşterea independenţei noastre. Mi-e teamă că astăzi chestia să nu fie mai grea, şi această greutate este cauzată prin întârzierea
DISCURSURI PARLAMENTARE 533
guvernului, şi dacă mi-am permis a întreba pe d. prim-ministru: cum crede să rezolve chestia Tracratului de la Berlin, este penttu ca să avem vro liniştire în privinţa nouelot greutăţi, ce ni se pot •j opune acum chiar după ştctgcrca art. 7 din Constituţie. în loc de liniştire, în loc de vreo procedare corectă, văd cu totul altceva, cetesc în jurnale, în depeşele lui Havas, că venerabilul ■y nostru preşedinte al Cametei, d. C. A. Rosetti, este când la r Neapol, când la Roma, când la Paris, şi se vede din depeşi chiar '   că are convorbiri pentru recunoaşterea independenţei noastre; ba încă o corespondenţă oficioasă de pe acolo zice că d. Rosetti, preşedintele Camerei noastre, ar fi avut prevederea de a vorbi cu diferiţi deputaţi din Cametă italiană spte a face o presiune
* asupra guvernului italian, ca să ne recunoască independenţa.
* Sunt sigur însă că acea corespondenţă, deşi este cam oficioasă, este falsă, fiindcă at fi o mare lipsă de tact, când un teprezentat al nostru s-ar duce în state străine şi ar încerca prin asemenea moduri ca să exercite presiuni asupra guvernelor străine. Aceasta este ceva foarte periculos. Şi sunt sigur că d. Rosetti n-a
% putut s-o facă, şi prin urmare informaţiile nu sunt exacte.
Dat în treacăt, d-lor, ar fi bine să ne lămurim asupta unui
M, alt punct constituţional; căci, după cum vedeţi, constituţionalitatea procedimentelor acestui guvetn este foarte neguroasă.
.   Ce însemnează oare ca preşedintele Camerei noastre să fie în
A străinătate în timpul cel mai greu al situaţiei parlamentare? înţeleg, d-lor, am cetit că fostul preşedinte al Camerei
■* italiene, d. Crispi, în vacanţa Camerei s-a dus la Berlin să răsufle, şi din parte-mi nu aş îndrăzni să vorbesc nimica despre vacanţele şi răsuflările onoratului nosttu domn preşedinte. Dar
■- din momentul ce se deschisese la 10 ianuatie iarăş sesiunea noastră şi când sta în joc ce? primul act de reformă al pactului
n' nostru fundamental, Constituţia ţarii, ce caută preşedintele nostru în ţări străine? Şi cine în lume şi în statul acesta are dreptul să ne ia preşedintele nosttu şt să-1 trimită pe acolo? (llatitate.) Şi este d-sa acolo ca preşedinte al Camerei? Eu aşa
mu MAIORESCU
i
DISCURSURI PARLAMENTARE
537
Asupra răspunsului ministrului-prezident loan Brătianu, autorul scrierii dc faţă adaogă în aceeaş şedinţă următoarele c
e cuvinte:
D-lor deputaţi, permiteţi-mi mai întâi să înlătur din discuţie careva expresii, pe care d. ministru-preşedinte din scăpare din vedere, care însă la d-sa să repetă cam des, mi le-a adresat în răspunsul ce a binevoit a-mi da. N-aş vorbi de acele expresii nicidecum, dacă nu mi s-ar întâmpla pentru a rreia oară, adecă de câre ori am avut onoare de a lua cuvânrul în acest parlament, să fiu întâmpinat cu asemenea cuvinte de cătrfi d. miniştrii. Le relev dar. - D. ministru-preşedinte a zis astfel: întâi că eu n-am făcut această interpelare decât spre a face pe onor. Adunare să-şi piardă timpul, spre a o discredita, că interpelarea mea avea intenţia precugetată de a vă ţinea în loc. D. ministru-preşedinte a mai zis, al doilea, că eu din neştiinţă mă fac instrumentul alrora, şi a adăogat, al treilea, că sunt echoul acelora cărora nu le place ca România să se ridice, ci voiesc ca ea să rămâie tot sub influenţele străine ca mai nainte.
Resping aceste cuvinte ale d-lui ministtu-preşedinte. Regret că d-sa nu este corecr în vorbirea d-sale parlamentară; îmi pare rău că, parlamentar bărrân ca d-sa, dă un asemenea exemplu unui adversar mai tânăr, şi cu atât mai rău îmi pare, cu cât d. preşedinte al consiliului, înconjurat cum esre de asentimentul mai unanim, pot zice, al acestei Camere, ar trebui să fie îndoit de circumspect şi de moderat în faţa unui adversar politic, care se află aproape singur înrre dv.
Să trecem la lucruri mai importante. Fără îndoială astăzi este o incertitudine în mijlocul nostru, este o anomalie parlamenrară de a nu vedea bugetul ţării făcut la timp, de a nu vedea votate acele proiecte de lege anunţate într-un mod solemn prin mesajul Tronului, de a vedea că, după ce se anunţă tot atât de solemn realizarea cerinţelor Tractatului de la Berlin, aceasta se întârzie necontenit când sub un pretext,
când sub altul. Acest simţimânt de incertitudine există în ţară, şi aşteptam o lămurire de la d. ministru-preşedinte. D. ministru-preşedinte însă n-a lămurit nimic, absolut nimic, şi Văd anunţată de d. Fleva o moţiune, ca să se declare Camera satisfăcută cu acest quantum de lămuriri date. Să o voteze cine va voi, eu unul nu sunt nicidecum satisfăcut de răspunsul d-lui minisrru.
D-lor, în curând avem să ne prezentăm înaintea alegătorilor. Este bine să se ştie cum a rămas cu programul făcut de regimul actual, şi cum şi cât s-a realizat acel program. Şi e de regrerat că nu ni s-a dovedit, pentru ce programul nu s-a pus în lucrare. Aceasta poate fi foarte prejudiţiabil pe viitor unor asemenea programe, care ar deveni astfel simple promisiuni amăgitoare.
La aceasra d. minisrru-preşedinte a răspuns în detai, şi a vorbit mai întâi pe larg în privinţa acuzării ministerului trecut. Eu nu discut chestia acestei acuzări, nu mi-e dat mie să o fac înaintea dv., şi nu era dat nici d-lui Vernescu să ne spue, de : ce ar fi trebuit să ne plângem noi şi de ce nu. De ce avem să ne plângem noi, aceasta este treaba noastră, şi nu primesc ' substituirea nimănui în locul nosrru. Un lucru am zis: dacă ; aceasta era intenţia ţării, dacă majoritatea ţării dotea acuzarea, ; atunci nu era bine să se zică în mesaj, în fruntea lui: „împăcare! potolirea pasiunilor"!
De alrmintrelea nu insisr mult asupra acesrui punct, fiindcă mie personal mi-a fost indiferenră toată acuzarea d-voastră, de la început până la sfârşit.
Dar al doilea: răsboiul era necesar, ni se răspunde. Dacă răsboiul era necesar, nu era iarăş bine să se accentueze în mesaj pacea în polirica noastră; trebuia mai bine să se tacă. Dacă, al treilea, era dezordine, şi nu era de prevăzut că se vor face budgetele regulat, nu trebuia să se accenrueze ordinea în finanţe; şi dacă, al patrulea, nu este indicat ca biserica să fie amestecată în polirică, arunci nu trebuia să se pue anume în
538 TITU MAIORESCU
programul d-voastră ca o chestie deosebită, care adecă mai nainte nu era respectată. Dacă în fine chestia militară nu era de prevăzut că se va rezolve printt-o teformă generală, nu rrebuia asemenea să se pue în mesajul d-voastră cel solemn de la aprilie 1876. Vasăzică, este o chestie de conştiinţă şi de onestitate politică înaintea ţării, ca să se vorbească numai de ceea ce în adevăr are să se facă. Vorbind însă altfel de cum avem intenţia şi putinţa de a face, nu mai poare fi sincerirate în alegeri; şi alegerea însăş, în loc să fie fundamentul, devine caricatura sistemului constituţional.
Trec acum la cele două întrebări deosebire, adecă la răspunsul d-lui prim-minisrru asupra lor.
Cum rămâne cu Tractatul de la Berlin? Asupra acestui punct ni s-a zis că nu s-a aplicat la octomvrie, fiindcă nu era bine ca să facem alegerile consriruţionale sub ocupaţia străină. Dar ce deosebire esre între arunci şi acum? Nu avem şi acum aceeaş ocupaţie străină? şi cu toate aceste vorbiţi în mesajul din urmă, de la 15 noemvrie, despre revizuirea Constituţiei, şi ati şi prezentat proiectul de lege pentru aceasra! Şi dacă acum esre aceeaş poziţie, de ce nu s-ar face lucrul cu un moment mai nainte, ca să nu se deştepte în ţară atâtea agitaţii şi turburări, care pot aduce tezultate funeste? Vă place dezordinea? - La aceasta nu s-a răspuns nimic.
La întrebarea din urmă: de ce nu s-a făcut budgetul, ni s-a răspuns că d-voasttă voiţi să studiaţi cu conştiinţă lucrurile, şi studiind astfel, nu se poate face budgetul. Va să zică tocmai conştiinţa deputaţilor ar fi piedică la mersul regulat al mecanismului constituţional? Nu înţeleg aceasta, şi penttu mine şi acest punct a rămas cu totul fără răspuns. Nu cumva vă este teamă să daţi pe faţă srarea exactă a finanţelor? Voiţi să lăsaţi iarăş urmaşilor d-voastră o moştenire încurcară? Fac de pe acum şi în mod solemn rezervele noastre în această privinţă.
I DISCURSURI PARLAMENTARE 539
i I
ş
I Dacă, d-lor, era numai atât, atunci chestia interpelării mele
|      era terminată. Dar d. ministru-preşedinte a făcut mai mult,
şi m-a pus pe mine în poziţie de a releva câteva cuvinte ale d-lui
prim-ministtu asupra regimului trecut.
D. preşedinte al consiliului a zis, întâi, că Partidul
Conservator nu ar voi să vadă pacrul constituţional pus în
aplicaţie şi, trecând mai la vale, m-a felicitat, că am început |       să profesez liberrăţile publice.
[ D-lor, Parridul Conservator este tot atât de constituţional
i      ca şi fiecare din d-voastră...
1 O voce. Pe spinare. (Râsete.)
T. Maiorescu. Dacă s-au făcur greşeli în alegeri, s-au făcut j de toate partidele. (Râsete zgomotoase.) Eu v-am spus, că ţara f fiind chemată a se pronunţa, eta natutal atunci ca guvernul 1 . conservator să cadă; aşadar nu primesc să se zică după acea j - bancă că noi nu voim să se întărească regimul constituţional ! i în ţară. Noi voim aceasta, şi o voim mai cu seamă faţă cu d. [ " preşedinte al consiliului, care are în jurul său partizani, în : privinţa cărora în adevăr trebuie să avem cele mai autorizate ! |J bănuieli. Este legitimă întrebarea, dacă toţi cei de la t m Mazat-Paşa vteau monarhie constituţională sau nu. Este ! M legitimă întrebarea, dacă d. Kogălniceanu, cu lovitura de stat | -* este constituţional? Este legitimă întrebarea, dacă cei ce se ţ i încercau să proclame republica la Ploieşti, sunt monarhici? i II   (Râsete, zgomot.)
. ^ S-a zis, al doilea, că armata, în momentul în care a primit-o | , d. pteşedinte al consiliului de la conservarori, era aşa de rău , * organizară, încâr a rrcbuir d-sa să înrrebuinţeze o mare parte • ~ din banii publici ca s-o otganizeze. D-lor, în chesrii de armată, J ' care sunt chestii speciale, eu nu sunt competent a vă răspunde { în detai. însă o întrebare fac, chiat necompetent cum sunt: i cum se poate ca o armată, care a surprins în adevăr lumea şi î ne-a făcut mândri pe toţi prin energia, prin disciplina ei, să ţ i   fi fost organizată numai într-un an de către d-voastră, şi să nu
540
TITU MAIORESCU
fi fost organizată prin stăruinţa şi prin silinţele acelora, care mult timp şi cel mai mult timp au fost conducătorii ei, adecă a conservatorilor?
Eu cred, d-lor, că o armată ca armata noastră n-a putut să se improvizeze; astfel am auzit de la oameni competenţi, astfel este şi în natura lucrului. Aşadar este un atac nedtept, este un atac imprudent, este un atac nepatriotic, care se aduce în contta generalului Florescu, şi este totodată tegretabil că d-sa este absent din mijlocul dv., deşi foarte legal ales deputat. Organizarea armarei este dar fapta acelota care au lucrat timp îndelungat la ea, şi au lucrat în modul cum ei înţelegeau binele ţării şi cum s-a dovedit, că a fost bine. Asemenea încriminări nedrepte nu trebuiesc aduse. Constat, domnilor, cu părere de rău, că şi acum, după trecere de atâta timp, simţimintele de dreptate de la un partid la altul nu au făcut progres. Sunt convins, ca şi d. preşedinte al consiliului, că ţara ne va judeca. Alegătotii vor vedea ce sunt promisiunile şi ce sunt faptele; ce este o conduită regulată şi sincetă, şi ce este numai un şir de frumoase şi înalte cuvinte, al căror rezultat nu este decât amăgirea opiniunii publice. (Zgomot.)
Atât eram dator să zic înaintea dv., cu toată situaţia gtea în mijlocul acestui parlament, faţă cu o poziţie personală, unde simţimintele cele mai legitime se ostenesc să caute forma corectă a convenienţei parlamentare, pe care este de demnitatea oricărui bărbat public să o tespecte sub toate împrejurările. (Aplauze izolate, zgomot.)
42
Asupra calităţii de român a d-lui Al. Degre
(Şedinţa Camerei de la 19 fevruarie 1879)
D. Alexandra Degre, fost agent diplomatic al ţării la Berlin, fiind numit în fevruarie 1879 membtu la Curtea de Casaţie, deputatul Dimitrie Anghel, din „fracţiunea liberă şi independentă", face o interpelare, în care îi contestă calitatea de roman. în contra acestei interpelări se îndreptează discursul următor:
Domnilor deputaţi, chestiile petsonale sunt totdeauna de oarecare delicateţă, şi nu ştiu dacă d. Anghel a făcut bine să aducă o chestie personală de această natură înaintea Camerei.
Avem a face, domnilor, cu un înalt funcţionar, cu un membru al Curţii de Casaţiune şi avem mai mult înaintea noastră, avem pe acela, pe care guvernul îl numise ca reprezentant al României la Berlin şi care a semnat o convenţiune a Ţării cu Germania. înainte de a ridica dar înaintea ţării îndoieli asupra fundamentului existenţei oficiale a d-lui Degre, asupra romanităţii regulate a d-sale, şi de a aduce orce fel de atingere corectitudinii d-sale, era mai bine să se caute orce alt mijloc legal pentru lămurirea acestei chestii; era mai bine să se fi votat fără discuţie indigenatul, dacă asupra acestui punct eta îndoială. Dar eu cred că nu este îndoială, cred că ministrul justiţiei când a făcut această numire, s-a aflat în
546
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
547
noi să vă votăm nu numai concluzia, dar şi consideraţiile dv. Este, d-nii mei, aşa de elementar aceasta, încât mă mir cum a scăpat din vederea vechiului parlamentar de la 1866 deosebirea dintre concluzie şi motivare, dintre proiect de lege şi expunere de motive. Concluzia şi proiectul de lege se votează, considerantele şi expunerea de motive niciodată.
De exemplu: intrând astăzi în Cameră, mi s-a prezentat un proiect de lege otdinar al d-lui ministru Pherekyde pentru calea ferată de la Mărăşeşri la Buzău. Proiecrul este la a 3-a pagină, expunetea de motive este dincolo în cele două pagini. D. ministru pune înainte 5 motive; eu însă am un al şaselea şi numai pentru acesta voi vota legea: este linie sttategică înttc Mărăşeşti şi Buzău. Dacă ar fi fost vorba numai de înlesnirea comunicaţiei simple, motivele economice numai m-ar fi făcut să aştept cu această nouă cheltuială, dat pentru motive strategice eu votez legea.
Este dar o eroare constituţională, o erezie parlamentară, când dv. cereţi să vă votez nu numai concluzia, ci chiar şi motivele. Asupra motivelor fiecare conştiinţă e liberă: în concluzie să ne unim. Şi vedeţi cât de greşită, cât de neconstituţională a fost această procedare; căci din momentul, în care a alunecat discuţia pe acest teren chiar din partea aşa-numiţilor vechi parlamentari, au început bănuielile asupra intenţiilor ascunse, a început acea scrutare necorectă a motivelor individuale. Niciodată, d-lor, într-un parlament nu s-a cerut a se vota alta decât concluzia, nu s-a cerut să se voteze motivele. Aşadar cerinţa minorităţii de a-i vota noi şi motivele, este nedreapră şi neparlamentară.
Din mijlocul Partidului Conservator, căci din întâmplare propunerea majorităţii a fost de la început a amicului meu politic, d. Carp, noi am voit să vă dăm o dovadă şi eram inspiraţi de simţimântul că într-o chestie aşa de gravă, care ne angajază în faţa străinilor, să dispară luptele de partid, şi v-am zis: d-lor, este probabil că asupra motivelor nu ne unim, dar
fiindcă asupra concluziilor ne unim, să facem un armistiţiu, votăm şi noi propunerea majorităţii d-voastră şi în discuţia publică fiecare îşi va face profesia de credinţă, şi apoi în ,* viitoarele Camere de revizuire acei din noi, care vom mai veni, ăr Vom avea ocazia să spunem ceea ce credem. Insă să nu facem aceasta azi, când lumea din afară este atât de agitată în privinţa , no istră, adică în privinţa Tractatului de Berlin relativ la noi. ■  Nu faceţi dar această luptă învierşunată în sânul Parlamentului! lată ce vă ziceam noi din opoziţia conservatoare. Cum, d-lor din fracţiune, veniţi acum şi faceţi o discuţie învierşunată, pe Cate noi din opoziţie voim să o evităm guvernului? Dar oare de ce? D-lor, ia să ne punem în hipotesa, ce o speram noi J. realizabilă, că s-ar fi votat declararea pentru revizuirea art. 7 'f în unanimitate: ce se întâmpla atunci în discuţie? Fiecare ar J fi discutat şi ar fi motivat după cum înţelege: ar fi venit d. jt Codrescu să-şi spue vederile sale, d. Vizanti să-şi spue părerile, % si aşa toţi am fi venit să expunem convingerile noastre, adeseori deosebite, dar am fi votat în unanimitate acea declaraţie, ca 2 concluzie a motivelor. Apoi ar mai fi fost cineva în ţară, care s-ar B fi îndoit asupra sensului unui asemenea vot? Ce credeţi dv., că
I"" ar fi fost în ţară un singur om, care ar fi bănuit, fiindcă de exemplu d. Codrescu a găsit de cuviinţă să voteze declararea pentru art. 7, că d-sa a renunţat la ideile d-sale asupra evreilor? W Desigur nu! Am fi dat numai ţării spectacolul de o Cameră şi K un Senat uniţi fără nici o nuanţă de partid, fără nici o notă ■' discordantă, pentru a ne scăpa de o situaţie şi a ne bucura cu o oră mai înainte de independenţa recunoscută (aplauze).
D-lor, iată teoria constituţională, pentru care nu m-am •  putut uni cu părerea minorităţii. - Mai este un alt argument. Eu părerea minorităţii nu o găsesc destul de francă, nu în intenţia, intenţiile sunt totdeauna france, dar în formularea ei. D-lor, Camera şi Senatul au primit la 30 septemvrie 1878 V următoarea declaraţie, şi eu sunt în drept să vă vorbesc de aceasta, fiindcă noi din opoziţie vă spuneam de pe atunci:
548 TITU MAIORESCU
d-lor, nu faceţi declaraţie în privinţa Tractatului de Berlin înainte de a întreba ţara! Nu ne angajaţi pe calea aceasra, căci ne lipseşte, dacă nu competenţa juridică, dar competenţa mai înaltă dată de naţiune de a vorbi şi de a o angaja în o asemenea chesrie, înainte de a o consulra. Vă aduceţi aminte, n-aţi primit propunerea noasttă de nouă alegeri; marea majoritate a acestei Camere şi a Senatului a primit această declaraţie:
„Camera luând cunoştinţă de Tractatul de Berlin, autoriză pe guvern a se conforma voinţei colective a Europei".
O voce. Rezoluţie, nu e declaraţie.
T. Maiorescu. Orce rezoluţie este o declaraţie, dar orce declaraţie nu e o rezoluţie. (Aplauze.)
Acum fac a doua întrebare: Dacă nu era Tractatul de Berlin, dacă el nu vorbea de revizuirea art. 7, dv. tot aţi fi venit să modificaţi acest articol 7? Eu cred că nu.
N. Ionescu. Ba da.
T. Maiorescu. Aud pe şeful fracţiunii zicând: da. Va să zică: fără nici o presiune din sttăinătate ar fi venir fracţiunea şi, din cer senin, ar fi cerut revizuirea art. 7, pe care tot ea 1-a inttodus în Constituţie? (Aplauze.) Apoi aceasta ar fi cel mai zdrobitor testimonium paupertatis ce şi l-ar da fracţiunea ca partid politic, şi încă şi l-ar da în circumstanţe agravante, pe când astăzi tot şi—1 dă, dar şi—1 dă în circumstanţe atenuante. (Aplauze, ilatitate.)
Dar eu cred că toţi care au iscălit propunerea minorităţii, nu au dat mandat d-lui Ionescu să zică da; cred că mulţi - dacă nu toţi - vor zice că nu şi găseau acum momentul de a se revizui art. 7, dacă nu era Tractatul de Betlin.
G. Vernescu. Aceasta e natural.
T. Maiorescu. Apoi evident, că e natural; dar vedeţi, că lucrurile cele mai naturale sunt pentru unii mai grele de înţeles. (Râsete.)
Dacă e dar natural, dacă misiunea noasttă, când am fost aleşi, nu era de a revizui art. 7 fără Tractatul de Berlin, apoi care
DISCURSURI PARLAMENTARE 549
i
e propriul motiv, penttu care cereţi acum revizuirea acestui articol? Neapărat, Tractatul de Berlin. Dacă dar acesta e propriul şi adevăratul motiv, aveţi sinceritatea de a-1 spune. Dv. însă nu-1 spuneţi, ci voiţi să daţi propunerii dv. aerul pur şi simplu, că ar fi propunere ieşită din sânul ţării, abstracţie • ' făcând de Tratactul de la Berlin. Ei bine, eu nu înţeleg această ■   procedare. Nu voiţi să aibă aerul, că declaraţia e luată sub presiunea străină, dar nu e mai puţin adevărat, că îndată ce Camera şi Senatul au primit Tracratul de Berlin, nu mai trebuie decât să venim acum şi să fim consecvenţi, dând Camerei de revizuire calea de a modifica art. 7. Fiindcă dar, d-lor, trebuie să fim consecvenţi unui vot anterior, care zicea: primim Tractatul de Berlin, trebuie să primim astăzi pur şi simplu ; ♦ declararea prealabilă pentru tevizuirea articolului 7, şi nimeni 4 în ţară nu se va îndoi asupra sensului acestei declarări. Nu este | un alegator în ţară, care să nu ştie, că Tractatul de la Berlin este acela, care vă cere revizuirea şi nu va fi nici un alegător, cate '. % Să-şi facă altă idee. Atunci ce pericol vedeţi de a vota simplu această moţiune, spuind însă în discuţie fiecare motivele sale, £ precum şi eu spui pe ale mele? Şi ce găsiţi srraniu, ca în faţa m străinului unanimitatea acestei Camere să acopere poziţia cea ; V grea, ce o are România? (Aplauze.)
H' Voi termina, d-lor, arătându-vă motivele, penttu cate noi £ primim acea moţiune a majorităţii, motive cate se deosebesc de w cele ce le-am văzut în raport, precum şi de acele ale minorităţii.
D-lor, onor. d. Codrescu în expunerea sa, liniştită în * cuvinte, dar violentă în concepţie, ne-a spus întte altele aceasta: când a pus ţara arr. 7 în Constituţie, ea şi-a adus aminte de o . tradiţie seculară si nu a făcut alta decât a consacra ceea ce era .     şi în Regulamentul organic şi în legile mai vechi, care le-a avut î de secoli înainte, şi d. Codrescu a voit se învestească art. 7 cu toată veneraţia, ce se cuvine tradiţiilor şi istoriei unui popor. Eu nu sunt de opinia aceasta. Eu cred că nu are a face art. 7 cu tradiţia noastră istorică, şi iară de ce: La început, în acea
550
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
551
tradiţie istorică, în adevăr naţiunea română a fost anteluptă-toarea creştinismului în contra Semilunei. Acesta este un titlu de glorie al nostru de a fi apărat ca sentinelă de la răsărit creştinismul european, pe cât am putut, contta năvălirii turcilor, şi nu degeaba în Roma italică, în oraşul nostru de patrie primitivă, se făceau Te-Deum-un în onoarea lui Mihai-Viteazul şi a lui Ştefan cel Mare penttu biruinţele în contra turcilor. Insă acum, d-lor, în secolul XIX, este oare tot lupta de creştinătate la ordinea zilei? Dar oare un popor are numai o misiune în viaţa Iui? Şi odară ce acea misiune este împlinită, trebuie să moară, nemaiavând alte misiuni pe pământ? Oare un popor nu-şi arată vitalitatea sa mai ales atunci, când poate să susţie cu o egală tărie diferitele misiuni istorice, care i se prezentă unele după altele? Cine azi mai vorbeşte în Europa Apuseană cultă de misiunea cteştinătăţii speciale? Este numai Rusia de la Nord, care a venit cu crucea ortodoxiei ca să dezlege chestia Orientului! Dat noi, care am fost creaţi ca stat constituţional şi în forma modernă în urma răsboiului oriental prin Tractatul de la Paris, prin stăruinţa mai ales a generoasei Franţe, a unui membru din gintea latină, nouă nu ni s-a zis că ne creează, pentru că suntem ortodocşii Orientului, ci pentru ca suntem sentinela gintei latine înaintate în Orient; pentru că ni s-a spus că avem naţionalitatea latină de susţinut în Orient, ca oasis în mijlocul pustiului de alte rase. (Aplauze.) Apoi atunci vă întreb, d-lor, gintea latină are ea aface în special cu ortodoxia or cu creştinătatea? Romanii au fost păgâni; italienii sunt catolici; francezii sunt catolici şi protestanţi, sunt români uniţi şi neuniţi. Religiunea, orcât ar fi ea de importantă, este o notă accesorie a naţionalităţii; sângele, limba, aspiraţiile la o cultură comună, aceasta este gintea latină. (Aplauze.)
Atunci, d-lor, pentru ce mai puneţi în Constituţia acestei ginte latine din Orient o excludere religioasă?
Orcare ar fi temerile dv., nu puteţi să puneţi o restricţie religioasă. Luaţi legile şi le faceţi orcât de restrictive pe tărâmul economic şi social; a pune însă asemenea restricţii cu privire la religie, aceasta nu intră în ideile secolului de astăzi, şi a fost o mate greşala ce s-a comis, când s-a introdus aceasta la 1866 în pactul fundamental al ţării.
Vă voi atrage însă luarea-aminte asupra unui punct foarte caracteristic. Aţi cetit protocoalele Tractatului de la Berlin şi ştiţi că în protocolul 8 s-a discutat mai pe larg această chestie. Cine deştepta chestia? Cine cerea ca să se şreargă ideea de ortodoxism şi de intoleranţă religioasă? Este surora noasttă de gintă latină, Ftanţa...
O voce. Este d. Waddington.
77. Maiorescu. Franţa, întărită de Italia şi susţinută de celelalte puteţi apusene, acelea de la care primim noi cultura, acelea, ale căror tradiţii de cultură suntem chemaţi să le susţinem în Orient. - Cine din contra ar fi voit să menţinem art. 7 în Constituţie? Rusia ortodoxă.
G. Vernescu. Nu este esact.
T. Maiorescu. în faţa acestei desminţiri sunt silit a ceti un pasagiu din protocolul 8 de la 28 iunie 1878. Rog pe onor. biurou să binevoiască a mijloci, ca să mi se aducă îndată broşura oficială. Continuu până atunci.
în adevăr, şi aci este o eroare comisă de d. deputat Vizante în votbitea sa de alaltăieri, nu a venit Rusia în numele
* naţionalităţii panslaviste să facă răsboiul din urmă, ci a venit cu ^ crucea ortodoxă în mână. în numele ortodoxiei ne-a învăluit m asemenea pe noi în tractatul de la San-Stefano. în numele crucii IT ortodoxe şi-a luat dreptul ca să vorbească şi pentru noi. Noi nu-i
dăm acest drept, căci noi, ortodoxi sau nu, suntem mai întâi de : toate ginte latină şi nu ginte slavă. (Aplauze.)
Mi s-a adus acum protocoalele Congresului din Berlin şi
* voi dovedi, că era inexactă desminţirea d-lui Vernescu. Iată ce zice protocolul:
552
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
553
„D. Waddington admite independenţa Serbiei" (şi ştiţi, că acelaş princip s-a aplicat şi la România), „dar sub beneficiul următoarei propuneri: locuitorii de orce religie se vor bucura de deplină egalitate de drepturi".
Această propunere de toleranţă religioasă o dezvoltă reprezentantul Franţei mai pe larg în protocolul al 10-lea şi la acesta au aderat şi Italia şi Englitera şi celelalte puteri apusene.
Numai Rusia s-a împorrivit, şi iată ce zice protocolul 8:
„Principele Gorciacov se reme că aceasră redacţie să nu se aplice mai cu seama la israeliţi, şi fără să se împotrivească principieloi generale exprimate într-însa, Alteţa Sa..."
G. Vernescu. Vedeţi, că nu este votba de religie.
T. Maiorescu. Apoi da, nu cumva voiţi ca principele Gorciacov să vie în faţa Europei şi să zică: nu primim aşa elementele de cultură din Europa? Dar vine îndată declararea d-sale lămurită, o spune principele Gorciacov destul de sincer şi de clan
„Alteţa Sa nu ar dori ca cestiunea israeliţilor, care îşi va avea rândul mai târziu, să fie prejudecată prin o declaraţie prealabilă. Dacă este vorba numai de libertate de religie, principele Gorciacov declară că ea a fost totdeauna în vigoare în Rusia; în ceea ce-1 priveşte, dânsul aderă cu totul Ia acelaş principiu, şi ar fi gata să-1 întindă în sensul cel mai larg. Dar este vorba de drepturi civile şi politice, şi Alteţa Sa cere să nu se confunde israeliţii de la Berlin, Paris, Londra sau Viena, cărora negreşit nu li s-ar putea refuza nici un drepr politic sau civic, cu evreii din Serbia, România şi câteva provincii ruse, care sunt, după părerea sa, un adevărat flagel pentru populaţiile indigene".
Parcă auzeam vorbind pe d. Codrescu, când citeam aceste cuvinte ale prinţului Gorciacov din congresul cel mare al Europei.
Vedeţi dar, că Franţa, Iralia, Englitera, care are şi dânsa jumătate sânge latin, sunt cele dintâi de a insista ca să nu se
ţ pue o chestie de ortodoxie acolo, unde este o chestie de
(naţionalitate, şi dacă a avut Franţa un merit în istoria modernă a secolului nostru, este de a fi pus înainte principiul naţionalităţilor.
I în virtutea dat a principiului de ginte latină stăm noi aci, * iar nu pentru ortodoxie. Cu acesta ne putem apăta în viitor 7 în contra panslavismului. Cu acesta putem să continuăm a primi germenile de cultură de acolo, de unde le-am luat şi până t acum, adică de la Occident, şi nu de la Nord. -
Un ultim cuvânt pentru o perspectivă mai înaltă în viitor: când, în urma votului dv., s-a întins piciorul ţării peste Dunăre, când aţi luat Dobrogea, unde sunt şi alte religii, cu acesr pas, de cea mai mare însemnătate pentru soarta acestei ţări, aţi zis: în mijlocul popoarelor peninsulei Balcanice, la dezlegarea finală a chestiei Bizanţului vrem şi noi românii să zicem cuvântul nostru, şi acest cuvânt nu poate fi religia, ci cultura occidentală şi naţionalitatea.
Mă rezum dar: art. 7 din Constituţie a fosr un anacronism îla 1866. La 1866 era vorba de naţionalitatea română, iar nu de ortodoxie; tradiţiunile noastre religioase în contra turcilor . nu-şi mai aveau şi nu-şi mai au locul, ele trebuie să fie înlocuite cu ideile ginrei latine, şi de aceea nu primesc să mai fie restricţii religioase în Constituţia României.
Iar pentru chestia evreilor, aceasta se va rezolve la alegerile viitoare şi chiar în sânul Constituantei. (Aplauze prelungite.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
555
44
Asupra finanţelor fostului minister conservator
(Şedinţa Camerei de la 24 martie 1879)
După îndeplinirea formalităţilor pentru declararea de revizuire a art. 7 din Constituţie, Camera aleasă la 1876 trebuia să se dizolve pentru a se procede la alegerea Camerelor de revizuire.
în ultima ei şedinţă de la 24 martie 1879, ministrul de finanţe, d. Dimitrie A. Sturdza, se foloseşte de prezentarea budgetului său pentru a ataca administraţia finanţiarâ a fostului guvern conservator.
D-lor deputaţi, nu eram desigur pregătit să vorbesc în aceasră materie, şi eram, ca cei mai mulţi din d-voastră, hotărât să nu iau cuvântul, ci să terminăm cu o zi mai nainte sarcina noastră, penrru a ne prezenra din nou înaintea ţării, înaintea alegătorilor. Aş fi tăcut, d-lor, dacă tăcerea, în faţa cuvintelor, ce le cred deplasate, ale d-lui ministtu de finanţe nu ar fi o lipsă de datorie şi de onestitate politică din partea mea. D. ministtu de finanţe, în situaţia urgenră şi chiar penibilă, în care ne aflăm, face o dare de seamă a stării finanţiare ce o prezentă cu bugetele d-sale, şi, în loc de a ne lămuri despre dânsele, crede că este momentul venit să facă acuzări retrospective asupra budgetelor şi siruaţiilor finanţiare ale miniştrilor conservatori. Cum voiţi ca atunci, când se pune pe scenă în
\ 1
ti
aceste ultime momente, în cate ne mai aflăm împreună, când se pune oarecum pe seletă chiar Parridul Conservator, să tacă acel singut reprezentant al lui, care din întâmplare se află în mijlocul d-voastră? (întreruperi.)
D. preşedinte. Vă rog, d-lor, nu întrerupeţi, sau cel puţin întrerupeţi aşa încât să pot auzi şi eu ce ziceţi, ca să nu fie ceva neparlamentar.
T. Maiorescu. Un membru al guvernului a vorbit în numele guvernului şi despre meritele guvernului; a zis că, pe lângă celelalte fapte măreţe ce guvernul liberal a făcut, mai face şi astă-seată un fapt foarte măteţ, că adică de acum înainte vom avea adevărare bugere constituţionale. Mărturisesc, d-lor, că aş fi găsit mai nemerită această laudă, dacă venea cel puţin de pe banca deputaţilor. Căci în aceste momente ultime, în care ne mai aflăm faţă în faţă cu banca ministerială, era mai bine s-o laude alţii, decât să se laude ea însăş în propria sa materie, în propria sa chestie. însă fiindcă a făcut-o, noi nu putem primi aceste laude decât sub beneficiu de inventar. D. ministru de finanţe este convins de meritele d-sale; despre aceasta sunt cu atât mai încredinţat, cu cât numai astfel îmi explic poziţia sa constituţională pe acea bancă. Trebuie să fie foarte adânc convins d. ministru de finanţe, că aduce un mare serviciu, un serviciu pe care nimenea altul decât d-sa personal nu poate să-l aducă, pentru ca în regim constituţional să mai stea d-sa pe acea bancă după cele întâmplate. Aşadar îmi explic încrederea d-sale şi o înţeleg; nu primesc însă acuzările aduse trecutului, şi râu a făcut d-sa când a făcut aceasta...
L. Costin. Aveţi dreptate, că v-am graţiat.
T. Maiorescu. Trec pesre înttetuperile d-lui Lascar Costin.
Nu este bine de a se face asemenea acuzări. D. Sturdza a venit cu un şir de cifre; eu nu mă aşteptam, că astă-seată se va ; pune această discuţie istorică pe tapet, pentru ca să por fi şi . eu în poziţie să discur. Şi, d-lor, dacă e vorba să discurăm cu privire retrospectivă, să comparăm ceea ce s-a făcut de
556
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
557
guvernul conservator cu ceea ce se face astăzi, dacă e vorba să vedem situaţia model, pe care d-voastră pentru viitor în materie bugetară o puneţi înaintea ţătii, apoi atunci, d-lor, sunt dator să fac o tezervă. Este de netăgăduit că ar fi fost mai bine să avem mai mult timp, să fim mai liniştiţi, pentru ca să putem discuta actul cel mai însemnat al unei Camere şi cel mai mare al vieţei sale constituţionale, adică bugetele, iar nu să ne pronunţăm aşa în pripă şi cu urgenţa, cu care ni se cere, numai în câteva zile şi chiar nopţi. Şi nu se poate, cu drept cuvânt, tăgădui, că multe voturi în această Cameră asupra acestui budget au fost date cu surprindere.
Onor. d. ministru de finanţe zice că a început era adevărată a echilibrării budgetelor şi că aceasta consistă în evaluări juste, iar nu umflate, şi zice d. ministru de finanţe, că evaluările făcute în budgetul d-sale se vor realiza, căci încasările vor fi egale evaluărilor, dacă nu vor fi şi mai mari. Ei bine, d-le ministru de finanţe, aceasta este o făgăduinţă, însă d-voasttă nu vă puteţi făli deja de pe acum, că aţi făcut să treacă această pagină ilustră în istoria budgetară a ţării noastre. Nu escomptaţi laurii d-voastră din viitor! D-voastră aţi zis: iată ce au făcut conservatorii, şi numai de la noi liberalii aveţi bune rezultate. Aţi zis că de la 1871 până la 1876 conservatorii au făcut înscrieri exagerate, bazate pe evaluări falsificate.
Voci. Aşa este.
77. Maiorescu. Strigătele advetsatilor nu probează, că argumentele lor sunt adevătate. Dacă aş imita şi eu cu privire retrospectivă pe d. ministru de finanţe - nu în cunoştinţele d-sale, pe care nu le am, dar în procedarea d-sale, pe care asemenea nu o obişnuiesc, dar pe care orcine o poate imita, numai să vtea - şi dacă aş zice: când au venit conservatorii la putete, au avut o moştenire de la un guvern liberal; şi dacă aş întreba pe d. ministru de finanţe: de ce s-a mărginit cu comparaţia sa la 1871 şi nu s-a dus şi la 1867 şi 1868? Dacă aş zice că cestiunea Strousberg a fost lăsată de guvernul liberal
3r
f *
asupra viitorului şi că a rămas ca lege, ca angajament, dar neacoperit cu mijloace finanţiare de la liberali? Dacă aş zice că a rămas asupra ţării de la guvernul liberal 18 milioane anuitate impusă ca datorie: atunci aţi înţelege îndată, că de la 1868 încolo aţi lăsat ţara neacoperită şi că a trebuit să vie un guvern, s-a întâmplat să vie guvernul conservator, dar putea să vie orcare altul, a trebuit, zic, să vie un guvern următor, care să caute mijloacele pentru a acoperi aceste 18 milioane pe fiecare an.
D-lor, d-voastră nu aveţi dreptate, când guvernul conservator a acoperit aceste 18 milioane pe an datorie de la Strousberg, să-i aduceţi asemenea acuzări. Eu sunt de părere să nu ne arătăm cu atâta cuget rău şi răzbunător în familia noastră constituţională. Fiindcă toţi suntem începători constituţionali, aş crede, că ar fi bine să ne tratăm unii pe alţii cu mai multă indulgenţă. Fără îndoială s-au făcut greşeli şi într-o parte şi în ceailaltă, şi nu ştiu dacă, constituţional vorbind, este actualul ministru de finanţe acela, cate ne-ar putea aduce la fericită viaţă constituţională, de care vorbeşte în cuvinte, dat nu în fapte.
D-lot, vă aduceţi aminte, cu câtă violenţă s-a tratat Partidul Conservator, când a voit să pue impozitele cele nouă. Penttu ca să acopere 10 milioane, a ttebuit să fie timbtu, a trebuit să fie monopol de tutun, a ttebuit să fie licenţă, rele poate, dar necesare. Dar d-voastfă, care aţi promis că le veţi ştetge, ce aţi făcut oafe? De-abia aţi modificat monopolul acum trei zile, şi aceasta în contra guvernului d-voastră, licenţele sunt în vigoare, timbrele îngreuiate, patentele înflorite, ei bine, cum veniţi astăzi şi ziceţi că guvernul conservator a apăsat ţara? Dar conservatorii au fost siliţi, pentru a face faţă nouei situaţii cu acele datorii de 18 milioane, să introducă noue impozite, şi orce guvern din lume ar fi venit, trebuia să facă aşa.
Acum credeţi dv., că este lucru uşor de a prevedea cu siguranţă la un impozit introdus pentru prima oară, ce
558
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
559
rezultat va da? Credeţi dv., că lipsa ce o are aceasră ţară de o statistică, exactă - şi aci vă aduc aminte de un alt caz: se vorbeşte de situaţia evreilor astăzi, şi nimeni din noi nu poate spune exact, şi guvernul mai puţin decât noi, nu ne poate spune câţi sunt, aşa este de puţină statistică la noi - aşadar într-o lipsă de statistică exactă se poate prevedea cu siguranţă venirurile unui nou impozit? Am introdus timbrul, dar chiar geniu să fie fînanţiarul, poare el cu siguranţă să prevadă îndară ce valoare vor avea încasările reale ale unui lucru cu totul nou? S-a introdus noua lege vamală, toată statistica noastră era nesigură, cine poate să prevadă la legea nouă vamală, care vor fi relaţiile exacte între evaluări şi încasări? S-a introdus noua lege de licenţă, cine putea să prevadă exact diferenţa între evaluări şi încasări? Vedeţi, d-lor, că esre aşa de natural ca atunci, când necesiratea ţării reclamă înfiinţarea de impozite cu totul nouă, nu se putea cu siguranţă prevedea raportul între veniruri şi încasări, încât nu trebuie să vie cineva să facă imputări, când are astăzi valoarea unei încasări exacte după o experienţă acum dobândită.
Şi cine face aceste imputări asupra ministerelor trecute? Actualul d. ministru de finanţe, care este de câteva luni la minister, deşi, constituţional vorbind, deja prea lung, şi care, după tenacitatea d-sale de până acum, cred că va mai sta pe acea bancă, şi care nu ne dă nici o faptă reală a d-sale, ci sfârşeşre numai prin o promisiune în viitor, prin o poliţă în viitor, zicând că speră, că echilibrarea budgetului actual se va face de Camerile viitoare, dacă vor fi patriotice etc. Vasăzică echilibrarea reală va fi în viitor, nu aţi putut-o face d-voastră acum? Apoi arunci de ce vă lăudaţi în prezent? Ceea ce se face acum, este iarăş o hârrie prealabilă, şi realitatea vom vedea-o peste un an, şi atunci, dacă vom avea fericirea să avem pe actualul d. minisrru de finanţe tot pe acea bancă ministerială, vom vedea ce însemnează vorba şi ce însemnează fapra.
Eu unul mă îndoiesc; d. ex., iată e nedomitire, care vă va părea srranie, dar care dovedeşte totuş o greşală de calcul în realitate. Vă aduceţi aminte, că în compararea ce făcea onor. d. ministru de finanţe meriteloi d-sale de astăzi cu deosebirea din trecur, a vorbir d. ministru nu ştiu anume de care venit, dar am însemnat, că în anul 1877 erau de ministrul liberal 8 milioane evaluate şi s-au încasat 16 milioane. Ei, este destul această cifră. Eu socotesc că trebuie să fie o adevărată eroare de prevedere, sau aceste încasări s-au făcut numai din întâmplare.
Vaci. D. ministru de finanţe face erori în mai bine, şi dv. în mai rău.
T. Maiorescu. Dar când începem pe tătâmul de calcul şi avem un ministru eronat în calcule... Voci. In bine, nu în rău.
T. Maiorescu. Eroarea de calcul rămâne tot eroare, şi dacă o face astăzi în bine pe neştiute, poate să o facă mâine în rău. (înrrerupere.)
D-lor, dv. sunteţi convinşi de meritele depline ale dv., eu nu fac decât să apăr pe cei acuzaţi, să pledez penrru cei absenţi, lăsându-vă deplina convingere, că dv. aţi făcut budgetele cele mai nemetite şi faptele cele mai admitabile, dar cu atât mai mult ttebuie să mă lăsaţi pe mine să apăt pe cei acuzaţi cu atâta nedreprate şi aşa de neoportun de d. ministru de finanţe. Aşadar, dacă d. ministru de finanţe evaluează vămile la 8 milioane şi ele în realitate dau 16 milioane, apoi a făcut o evaluare, care dovedeşre că nu ştia cum va fi încasarea în viitot, şi ttebuie să fie numai o circumstanţă extraordinară şi neprevăzută, care explică această creştere a venirului. Nu vedeţi? Atunci să vă fac ptopotţia mai mate. Apoi dacă d. ex. budgetul ţării, care dv. îl evaluaţi la 101 milioane, la anul viitot v-ar da în realitate 202 milioane, îmi veţi permite să spui, că atunci rău l-aţi evaluat, fiindcă înrr-o ţară sunt foatte multe trebuinre si foarre multe nevoi şi este bine ca atunci, când ai
560
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
561
mijloace, să le acoperi şi să îndestulezi ttebuinţele progresului. Prin urmare, nu ar fi bine ca să ai în realitate un venit, cate la sfârşitul anului să fie de 200 milioane şi tu să crezi că este numai de o sută milioane, şi astfel să înapoiezi, să întârziezi propăşirea ţării în privinţa acestor mijloace.
Aşadar, dacă ministrul de finanţe zice că a evaluat 8 milioane şi că au ieşit 16 milioane, aceasta nu este merit, ci sau d-sa a făcut eroare, care pentru cifre a ieşit bine, dar ar fi fost mai bine, dacă ar fi prevăzut cu exactitate ca să profite de cifra mai exactă în trebuinţele ţării; sau dacă nu este eroare, atunci a losr o simplă şi necalculabilă întâmplare, care nu o puteţi invoca drept metit real.
In fapt, d-lor, au fost circumstanţe exttaordinare acelea, care au făcut să sporească unele venituri întf-un mod neaşreptat, şi a fost fericit pentru ţara noastră, că flagelul răsboiului Ia noi a avut cel puţin această îndulcire, că ne-a permis de a fi în mai bună state finanţiată decât alte daţi; dat a-şi face d. ministru de finanţe un merit din aceasta pentru regimul actual, este nedrepr şi nu corespunde realităţii. Insă d. ministru de finanţe, care comitea nedreptatea de a-şi atribui merite de prevedere, nepomenind de întâmplarea favorabilă a răsboiului, d-sa, care făcea această eroare pentru a arăta deosebirea între evaluări şi încasări, vine la al doilea fapt, ca să atace Partidul Conservator şi să ridice pe cei liberal, şi zice: budgetele votate la cheltuieli au o mare deosebire în plus de cele realizate, şi fiindcă aceasta s-a întâmplat tocmai şi d-lor liberali, îşi aduce acum aminte de evenimentele externe şi invoacă aceeaş circumsranţă a răsboiului, ca să se scuze de ce cheltuielele făcute au fost mult mai mari decât cele votate, şi astfel zice: au fost mult mai mari, dar era răsboiul. Da, era răsboiul; dar ceea ce este drept şi echitabil întf-o parte la scuză, este drept şi echitabil şi în ceailaltâ patte la merit.
Răsboiul a fost acela, care a produs pe de o parte oarecare sporiri de venituri extraordinare, ceea ce nu este un metit de
prevedere, şi pe de altă parte a silit să se facă cheltuieli neprevezute în budget, şi prin urmare, după cum nu este dtept să vi se impute că budgetul cheltuielilot de răsboi executat de dv. a fost mai mare decât acel votat de Cameră, tot astfel nu e drept să vi se atribuie meritul în prevederi şi mai cu seamă nu e drept să vorbiţi de falsificări intenţionate ale conservatorilor.
Ea să venim, d-lor, la realitate şi să vedem, ce credeţi dv. aici? Credeţi că, politiceşte vorbind, în Partidul Liberal ca deosebire de Partidul Conservator este o tainică putere, o intervenire mistică, cate face din toţi miniştrii dv. de finanţe oameni buni şi mai oneşti finanţiari decât toţi miniştrii de finanţe din Partidul Consetvatot? Ce însemnează imputătile dv. aruncate aşa asupra trecutului? Apoi cine a fost miniştrii Partidului Conservator, de care vorbeşte actualul ministru? A fost câtva timp d. Mavrogeni... Voci. A! (Zgomot.)
D. preşedinte. Binevoiţi a respecta libertatea cuvântului. T. Maiorescu. A fost apoi câtva timp d. G. Cantacuzin, a
. fost iatăş câteva zile d. Teodor Rosetti, şi apoi d. Strat. Ei bine, voieşte să zică d. Sturdza, care de abia 4 luni este pe băncile acelea, vroieşte să afirme că numai d-sa, îndeosebi de ceilalţi,
: începe pentru prima oară era constituţională a unei regulate stări finanţiare, numai aşa pe hârtie? Mă iertaţi, d-lor, dacă reduc chestia la persoane, dar sunt silit, căci s-a aruncat imputări de falsificări, şi falsificările nu se pot zice aşa în absttact, ci sunt imputări aduse unor persoane din Partidul Conservator, din care am onoare şi eu să fac parte. Ei bine, vrea să zică d-sa astăzi că numai d-sa este onest în evaluări, şi că Strat, Rosetti şi Cantacuzin, penttu că sunt conservatori, nu sunt oneşti?
Voci. Pune pe d. Mavrogeni, de ce-1 Iaşi afară. (Zgomot.) T. Maiorescu. D-lor, de câte ori am datoria să vorbesc în mijlocul dv., este tendenţa mea de a mă pune pe cât pot la
562
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
563
nivelul convingerilor comune ale dv., şi nu vorbesc decar ca să fiu pe cât se poate ascultat de colegii mei din Cameră, de dv. Prin urmare, când mă văd silit a mă apropia de simţimintele dv., mă ţiu de ele pană unde pot. Reduc dar chestia la aceasra. Ce vrea să zică d. Sturdza? că aceşti oameni au falsificat evaluările? Şi că numai oameni din partidul liberal au o tainică putere mistică în ei... Voci. Nu.
T. Maiorescu. Nu? Atunci pot termina cu aceste cuvinte, penibile de zis în mijlocul dv.: atunci de ce această recriminare? De ce d. Sturdza, care e ministru nu la răsboi, ci la finanţe, care prin urmare trebuie să fie cel mai rece şi calculator în cifre, cel mai pus deasupra partidelor, dacă se poate cel mai universal pentru ţara întteagă, iar nu numai penrru un partid sau pentru persoana d-niei sale, de ce domnia sa profită de o grupare de cifre pentru a arunca ură şi recriminări asupra ttecutului? Şi îi trebuie oare d-sale numaidecât folia răului trecutului pentru ca să se poată vedea binele d-sale? Oare aşa de slab esre binele adus de d-sa, încâr el nu poate trăi decar din răul altuia? Oare misiunea parridului liberal venit la putere era numai ca să arere în vorbe relele trecutului, fără să facă el mai bine?
D-lor, dacă e ceva trisr în mijlocul vieţei publice în România, este mai întâi deosebirea actuală a pattidelor, care nu este naturală. Se aruncă vorba de reacţionar, fără a se şti ce însemnează aceasta, se zic liberali unii, care nu sunt liberali, se zic teacţionati, centralişri...
Voci. Roşii.
T. Maiorescu. Şi roşii şi fracţionişri, fără a se şti, care e adevăratul înţeles al acesror cuvinte, şi mai cu seamă fără a se şti care e deosebirea de principii înrre acesre partide. Aşa încât adeseaori partidele noastre au aerul de a fi mai mult o deosebire de persoane, decât de principii. Şi în această rea stare de lucruri în viaţa publică ne-am găsir noi, începători ai
constituţionalismului, să ne înctiminăm unii pe alţii? Mie mi se pare, d-lor, că adevărul esre acesta: şi unu şi alţii am făcut Igreşeli; ar fi bine însă, când s-ar putea ca din luptele aceste să 'iese o înţelegere comună mai mare, şi cred că tendenţele fiecărui om public, iubitor al ţării sale, trebuie să fie - nu de fîa săpa abisul ce desparte partidele la noi, cate nu sunt i naturale, ci de a-1 umplea, aşa încât să se mai împace între ■ dânsele pe cât se poate, şi atunci când bătrânii luprârori ai ». naţiunii nu vor mai fi, să ne găsim noi cei rineri mai uniţi şi J§ mai animaţi de un adevărat patriotism, ca să lucrăm in viitor || cu mai puţină ură şi cu mai multă convingete de principii. Ei bine, d. ministtu de finanţe, care esre putem zice încă dintre cei relariv tineri, trebuie să părăsească ura şi încriminările, şi să contribuim cu roţii cât se poate ca să ne întărim, să învăţăm unii de la alţii şi să aducem foloase acelora, în numele cărora suntem aci, a poporului român, destul de indiferent la aceste înctiminări de persoane şi de partide, dar :î| doritor de bune rezultate, fie că ele ar veni dintr-o parte, sau J§ din alta. (Aplauze.)
H
DISCURSURI PARLAMENTARE
565
45
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE Despre apelul nominal la începutul unei Camere
(Şedinţa de la 22 mai 1879)
Alegerile pentru Camerele de revizuire se fac în mai 1879, sub ministerul arătat la pag. 221. Dintre conservatori se aleg în Senat între alţii dd. Lascar Catargi, Manolache Kosraki (trecut iar la conservatori), N. Krezzulescu, B. Boerescu, G. Gr. Cantacuzin, I. Strat, Men. Germani, colonel Roznovanu, iar în Adunare dd. P. Carp, A. Lahovari, Gr. Triandafil, Leon şi Jacob Negruzzi, Nicu Gane (pe atunci conservator-junimist); se alege şi autorul acestei scrieri tor la colegiul I din Iaşi, deşi fracţia „liberă şi independentă", cu aprobarea guvernului, îi opusese candidatura lui Vasilie Alecsandri. Sesiunea extraordinară se deschide la 22 mai, şi în aceeaş zi, după cetirea Mesagiului, Camera îşi începe lucrările sub prezidenţa lui D. Cariagdi ca cel mai în vârsta după generalul G. Magheru, care renunţase.
La cetirea apelului nominal se produce următorul incident:
T. Maiorescu. Cer cuvântul în chestie de regulament.
D. preşedinte. D-lor, daţi-mi voie să vă citesc articolul din regulament relativ Ia procedura ce se urmează la deschiderea unei nouă legislaturi:
„Arr. 1. La începerea unei nouă legislaturi, după cetirea Mesagiului de deschidere, cel mai în vârstă dintre deputaţii prezenţi . ocupă scaunul prezidenţiei. El este asistat de patru dintre deputaţii cei mai tineri, ca secretari.
Arr. 2. Biuroul provisoriu procede apoi la împărţirea Adunării i prin sorţi, în opt secţiuni..."
Voci. Aşa este. Trageţi sorţii.
D. preşedinte. De aceea am onoare a vă spune, că nu pot face altceva acum, decât să încep tragerea la sorţi a secţiunilor. (Zgomot.)
T. Maiorescu. D-le preşedinte, cred că în chestie de regulament trebuie să avem cuvântul, pentru că ar purea veni un alt preşedinte, care să facă altceva decât ceea ce-i cere regulamentul, şi noi atunci avem datoria să-1 luminăm... (Zgomot.)
D. preşedinte. Regulamentul îmi zice că îndată să încep ttagerea la sotţi. Dacă însă Camera va horârî altfel, atunci eu n-am decât să fac ceea ce va voi Camera.
T. Maiorescu. Vă rog să-mi daţi cuvântul în chestie de regulament; nu ştiţi, ce chestie am să tratez...
D. preşedinte. Nu însă înainte de a se trage la sorţi secţiunile.
G. Vernescu. Orce biurou, provizoriu or definitiv, ttebuie să meargă conform regulamentului; prin urmare nu puteţi tefuza cuvântul nimenui în chestie de regulament.
Voci. Aşa, aşa.
D. preşedinte. Fiindcă văd păreri pentru şi contra, şi fiindcă regulamentul nu prevede cazul ce se iveşre în această împrejurare, de aceea voi da cuvântul d-lui Maiorescu.
T. Maiorescu. D-le preşedinte, fiindcă nu şriu încă, dacă este Camera constituită sau nu, daţi-mi voie să mă adresez la d-voastră, d-le preşedinte, care sunteţi în acest moment singura autoritate constituită, către care ne putem adresa.
566
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
567
Este, d-le preşedinte, o chestie prealabilă primordială, care primează chiar acea împărţire în secţiuni, pc care dv. ne-aţi amintit-o ca prima noastră lucrare în situaţia în care ne aflăm acum; este chestia de a se şti, cum suntem noi aci, chiar în modul acesta ptegătitor şi provizoriu, în care ne aflăm astăzi? Pe ce cuvânt, pe ce baze suntem veniţi acei câţi suntem astăzi în Adunare? Pe ce normă, pe ce baze sunrem trecuţi în apelul nominal, şi în ce poziţie suntem ca să fim traşi la sorţi pe secţiuni? D-voastră puteţi apreţia importanţa constituţională a acestei întrebări, şi de aceia aş dori să mă lămuriţi, dacă ar putea fi oare permis unei ingerinţe prefectorale sau guvernamentale să ne trimită aci prin Monitor în mod prealabil şi provizoriu pe acei deputaţi, pe cari-i voieşte numai guvernul şi prefectul? Desigur nu.
Care deputat intră aci? Acela, care e trecut pe lista imprimată, ce se află la biurou? Această listă poartă titlul „Adunarea Deputaţilor". Dar cine a făcut-o? Care Adunare a deputaţilor e aceasta? Pană când se va constitui Adunarea Deputaţilor şi până când d-voastră veţi procede la împărţirea în secţiuni, pană când se va verifica în secţiuni şi apoi va decide Adunarea în mod suveran: pană atunci cine se consideră ca deputat? Acela pe care-1 voieşte prefectul sau guvetnul, or acela pe care îl trimite biuroul electoral? Unde e pană atunci suveranitatea acestei chestii? în mâna prefectului şi a Monitorului oficial sau a Imprimeriei Statului, or în mâna alegătorilor? E evident, că în mâna acestora din urmă; şi prin urmare prefectul n-are ce căuta, afară numai dacă voieşte să fie un amabil intermediar între guvern şi alegători, amabilitate, de care noi nu avem nici un interes.
D. Nicu Canea a cerut cuvântul adineaori, când se făcea apelul nominal, la numele Morţun, ca să întrebe, ce caută d. Morţun pe această listă? Şi în virrutea cărui mandat a venit d-sa aci? în adevăt văd în manele d-lui Nicu Ganea un act intitulat astfel: Biuroul definitiv al colegiului I electoral din
judeţul Suceava. Prin acest act biuroul definitiv arată că majoritatea a avut-o d. Ganea, şi se certifică această alegere şi -de primăria urbei Fălticeni. Când lucrul dar esre astfel, ttebuie să ne întrebăm cu toţii: cine a făcut lista cu d. Morţun? Eu, care m-am interesat de chestie, am văzut o depeşe publicată în Monitorul oficial Am partea prefectului, prin care d-sa, pentru a-şi procura o victorie de 24 de ore, a arătat că d. Morţun este deputatul ales. E ştiut, d-lor, că ministerul şi prefecţii nu au făcut nici o ingerinţă în alegeri, dar s-a făcut de comitetele electorale, negreşit fără nici o autorizare ' ministetială. Acest comitet electotal a propus şi susţinut ' candidatura d-lui Morţun, care însă a căzut, cel puţin pană acum. Cu toate acestea prefectul îl telegrafiază pe d-sa ca deputat ales. Pană când vom fi noi constituiţi şi ne va fi permis Să atragem atenţia d-lui ministru de interne asupra prefectului, care şi-a petmis să telegrafieze deputaţi după predilecţiile d-sale, ■ iar nu pe acei care în adevăr au înttunit majoritatea voturilor ţşi au certificatul definitiv, pană atunci pentru noi d. Nicu i Ganea trebuie să fie ttecut în această listă, şi d-lui să figuteze în secţiuni ca deputat ales.... (zgomot).... Fiindcă singura autoritate, la care mă adresez, nu-mi dă atenţie în acest moment, voi aştepta pană când urechile acestei autorităţi vor fi deschise pentru cuvintele mele...
D. preşedinte. Mă iertaţi, dacă aţi fost siliţi să vă întrerupeţi din cauza convorbirii ce am avut aci; însă totdeodată, am observat că vă adresaţi şi către Cameră, şi atingeaţi şi cestiunea cum a urmat ministerul şi prefectul în alegere...
T. Maiorescu. Eu rog să se şteargă d. Morţun din această listă şi să se înscrie d. Ganea.
A. Sibleanu. D-le preşedinte, mă adresez la d-voastră, fiindcă Adunarea nu este încă constituită şi prin urmare nu avem o şedinţă, în care să putem discuta şi vota ceva. De aceea protestez în contta d-voastră, pentru că aţi dat cuvântul în cestiune de regulament, fiindcă după regulament, când este
568
TITU MAIORESCU
vreo discuţiune, fie în orce fel de materie, trebuie să se dea un vot. D. Maiorescu ne-a ţinut un discurs în toată regula şi ne-a cerur chiar concluziuni. Dar puteţi oare d-voastră să cereţi Camerei a da un vot înainte de a fi constituită?
Vă rog dar, d-le preşedinte, să curmaţi, iar nu să deschideţi discuţiunea, fiindcă discuţiune nu poate fi, şi să procedeţi la tragerea la sorţi a secţiunilor, conform regulamentului. Orce altă lucrare este contrarie regulamentului.
D. preşedinte. D-lor, am dat cuvântul, fiindcă am avui trebuinţă de a fi luminat. Acum, fiind luminat, şi văzând certificatul care-l prezenră d. Ganea, declar că voi trece în apel nominal pe d. Ganea.
Voci. Prea bine!
D. preşedinte. Acum vom procede la tragerea la sorţi a secţiunilor.
ap
I
46
IN CAMERA DE REVIZUIRE
Pentru amânarea dezbaterilor asupra articolului 7
(Şedinţa de la 5 septemvrie 1879)
Camera de revizuire, deschisă în 22 mai 1879 sub ministerul arătat la pag. 221, alesese o aşa-numită „comisie de iniţiativă parlamentară", care să propue noua formulare a articolului 7 din Constituţie. După multe dezbateri, majoriratea comisiei, prin raportorul ei d. Gh. Mârzescu, ajunsese să propue Parlamentului un proiect de revizuire, care a fost trimis în studiul secţiunilor. Guvernul era în contra proiectului, însă nu izbuteşte cu pâtetea sa decât în trei secţiuni, care aleg delegaţi pe dd. Col. Lecca, D. Giani şi I. Lăţescu. Majoritatea de 4 secţiuni rămâne favorabilă proiectului combătut de guvern şi îşi alege delegaţi pe dd. G. Vernescu, B. Conta, N. Nicorescu şi M. Burileanu. Aceştia introduc în lucrarea comisiei de iniţiativă câteva modificări de puţină însemnătate şi astfel propun, prin raportorul B. Conta, următorul
„PROIECT
de disposiţiuni constituţionale destinate a înlocui art. 7 din Constituţiune
Art. 7. Străinul, de orce credinţă religioasă, poate dobândi însuşirea de cetăţean tomân, îndeplinind conditiunile si formele următoare:
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
571
Va adresa către Domn cererea sa de naturalizare, arărând capitalurile, statul său, profesiunea sau meseria ce exercită şi vroinţa de a-şi statornici domiciliul pe reritoriul României.
Dacă, după o asemenea cerere, petiţionarul va locui zece ani în ţară, şi dacă prin purtarea şi faptele sale va dovedi că este folositor ţării, Corpurile Legiuitoare îi vor purea acorda împământenirea.
Vor putea fi scutiţi de stagiul de zece ani acei care vor fi făcut ţării servicii importante, care vor fi adus în ţară industrii, invenţiuni utile sau talente distinse, care vor fi fondat în ţară stabilimente mari de comerciu sau de indusrrie.
Asemenea vor putea fi scutiţi de stagiul de zece ani străinii născuţi şi crescuţi în România, din părinţi născuţi în România, şi care nici unii nici alţii nu s-au bucurar vreodată de o protecţiune străină.
Asemenea vor putea fi scutiţi de stagiul de zece ani străinii născuţi şi crescuţi în ţară, care nu se vor fi bucurai vreodară de o protecţiune străină şi care vor fi obţinut bacalaureatul în şcoalele române.
împământenirea nu se poate acorda decât în mod individual, prin lege votată de Corpurile Legiuitoare, sancţionată şi promulgată de Domn.
însuşirea de Român se conservă şi se pierde, conform disposiţiilor coprinse în codicele civil.
O lege specială va determina modul, prin care străinii îşi vor putea stabili domiciliul pe teritoriul României.
Numai românii şi cei împământeniţi pot dobândi imobile rurale în România. Străinii nu pot dobândi asemenea imobile decât prin succesiune ab-intestal".
In această formulare proiectul se primeşte de majorirarea delegaţilor la 3 iulie 1879 şi se depune în manuscript pe biuroul Camerei la 4 iulie. în aceeaş şedinţă arar guvernul, câr şi prezidenrul Camerei
C. A. Rosetti se declară demisionaţi, fiindcă nu mai sunt expresia majorităţii. însă C. A. Rosetti este reales prezident cu 73 voturi conrra 43; iar şedinţele Camerei se întrerup pană la constituirea noului minister, care se anunţă la 11 iulie în următoarea compunere (puţin corectă, v. pag. 128):
I. C. Brătianu, prezident şi lucrări publice
M. Kogălniceanu, interne
B. Boerescu, externe
N. Krezzulescu, culte
D. A. Sturdza, finanţe
Col. Lecca, răsboi
A. Stolojian, justiţie.
Noul minister cereşte o declarare, în care se arară de acord cu proiectul majorităţii, şi totdeodată Parlamentul se amână pe timp de o lună.
Redeschizându-se la 11 august, Camera îşi hotăreşte însăş o nouă amânare până la 21 august. In tor timpul de la 4 iulie până la 21 august proiectul de revizuire, reprodus mai sus, nu se ripărise încă de Imprimeria Statului. După multe insistenţe, de-abia la 27 august se împart deputaţilor exemplarele ripărire, şi în şedinţa de la 4 septemvrie încep dezbaterile publice asupra lui.
Pe lângă acest proiect mai este în discuţie numai propunerea făcută de dd. N. Blaremberg etc. de a se respinge orce revizuire; căci un proiect al minorităţii delegaţilor (D. Giani, col. Lecca, I. Lăţescu), mai aproape de părerea guvernului, şi o propunere a d-lui P. Carp. fuseseră rerrase.
In asemenea împrejurări se rine discursul următor:
V-am rugat să-mi daţi cuvântul, d-le preşedinte, fiindcă mă cred datot să propui onor. Camere ca să amâne discuţia de faţă.
Propunerea de amânare, ce voi avea onoare să o susţiu înaintea d-voasttă, nu este o amânare într-un mod indefinit,
572
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
573
ci o amânare pentru una sau câteva zile, pană când şi guvernul va putea să vie înaintea d-voastră cu un contraproiect al său, dacă-1 are, pentru ca părerea formulată de majoritatea delegaţilor şi părerea guvernului să fie discutate înaintea d-voastră şi înaintea ţării în acelaşi timp, să putem fiecare din noi să cumpănim valoarea unuia şi a celuilalt proiect, şi numai după această cumpănire să ne dăm votul nosttu în cunoştinţă de cauză.
D-lot deputaţi, chestia cum mi se prezentă mie, îmi parc de o mare importanţă constituţională; şi vă rog să-mi daţi atenţia d-voastră pentru a vă dezveli câteva considerante în favoarea ei.
Cum se înfăţişează chestia? Au venit înaintea d-voastră în dezbaterea de ieri patru propuneri: proiectul majorităţii, un proiect care pe aceeaş coală de hârtie îl văd însemnat drept contraproiect al minorităţii; alăturea era o propunere subsemnată de d. Blaremberg şi alţii, care tindeau a nu sc revizui deloc att. 7, şi în fine în raport se menţionează o a patra propunere, subscrisă de d. Carp. Când s-a deschis discuţia generală, spre marea mea mirare, am văzut că minoritatea, care prezentase contraproiectul şi unde etau subscrişi dd. Dimitrie Giani, colonel Lecca şi I. Lăţescu, prin organul d-lui Giani declară că-şi retrage contraproiectul său. Onor. d. Carp asemenea declară că-şi retrage părerea sa.
P. P. Carp. Propunerea.
T. Maiorescu. Declară şi d. ministfu-preşedinte, în sfârşit, că nu aderă la celelalte două propuneri, care rămâneau în discuţie, se înţelege nici la aceea care nu vrea revizuirea, dar nici la aceea care însuma în sine opinia majorităţii, cum era formulată aci.
Ei bine, cum stăm atunci? Mi-am permis să întreb pe d. preşedinte, şi cred că eram în dreptul meu, cine este înscris în lista oratorilor? şi am văzut că sunt înscrişi încă doi, care toţi vor să vorbească pentru proiectul majorităţii comitetului dc
delegaţi, şi nu am văzut pe nimenea însetis, care să vorbească în contra acestui proiect. Şi prin această tactică parlamentară, pe care nu-mi permit a o califica, nu i se face nici macat onoarea de a fi discutat contradictotiu ca să se lămurească lumea, unde stăm. Vteau adică să fie aduşi deputaţii, care vorbesc şi au vorbit pană acum, dd. Blaremberg şi Conta, în poziţia puţin setioasă de a vorbi într-o parte penttu nişte oameni convinşi de mai nainte şi în altă patte în contra unot oameni, cate prin tăcerea lor vor să astupe răsunetul, ce aceste cuvinte vor avea în ţară? Şi la întrebarea d-lui Lahovari, făcută ieri venerabilului nostru preşedinte, dacă nu acordă cuvântul la cineva în contră, d. preşedinte, cu o ironie inteligentă, a răspuns: nu-i pot inventa.
Nu cumva suntem unanimi de părerea majorităţii? (Aplauze.) Este ştiut că nu suntem unanimi, a declarar ieri şi d. preşedinte al consiliului, că este în contra proiectului majorităţii. Atunci întteb încă o dată: cum ne aflăm? O să vie întâi propunetea acelora, care sunt contra revizuirii; este probabil, cred că nu exprim ceva prea aventurat, dacă zic că această propunere va rămânea în minoritate. O să se prezente atunci la vot părerea majorităţii. Să luăm cele două hipoteze. Dacă se primeşte această din urmă părere, numită a majorităţii, primi-se-va ea fără ca guvernul ţării, care ne reprezenta faţă cu străinăratea şi care a declarat că nu adetă la ea, să fi venit să ne spue, la ce aderă şi care este proiectul său? Dat atunci ce guvern avem noi, care ne reprezenră faţă cu străinătatea? (Aplauze.)
A doua hipoteză; părerea majorităţii cade, neîntrunind două treimi. Dar atunci, d-lor, v-aş ruga să mă lămuriţi asupra acestei îndoieli: atunci cum rămâne chestia constituţională? Noi suntem acum Cameră de revizuire; convocaţi am fost printt-o decizie a unei Camere anterioare, care în urma a trei lecturi prevăzute în Constituţie a declarat că este caz a se revizui art. 7 din Constituţie, şi de drept s-a dizolvat, şi am venit noi. Prima noastră misiune, şi deocamdată singura a Camerei de
574
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
575
revizuire, este de a ne pronunţa asupra art. 7, îl revizuim sau nu? îndată ce opeta revizuirii este terminată într-un mod sau în altul, noi încetăm de a mai fi Cameră de revizuire, şi sau continuăm în calitate de Cameră ordinară sau nu. Dar această din urmă chestie nu importă aşa de mult; ceea ce importă, este că, în momentul când opera revizuirii va fi terminată, am încetat de a fi Camere de revizuire, de a lucra cu două treimi, în necesar acord cu Domnul şi cu celelalte prescrieri de procedură ale Consrituţiei.
Ei bine, retrăgându-se proiecrul minorităţii şi proiectul d-lui Carp, în dezbatere stă numai proiectul majorirăţii şi proiectul nerevizioniştilor. Dacă dv. aţi primi cu două rreimi vreunul din aceste două proiecte, opera dv. de Cameră de revizuire n-ar fi încetată. Aţi putea să ziceţi că mai prelungiţi sesiunea acesrei Camere, deoarece proiectul votat de dânsa trebuie să se vadă, dacă e primit de Senat sau nu, şi nu ştiu în ce sens ar mai putea să se modifice redacţia ca să fie identică. Dar dacă dv. respingeţi atât o părere cât şi ceialaltă părere, aşa încât nu mai e vorba de revizuire, vă întreb, în momentul în cate d. preşedinre va declara vorul, în momentul în care va zice după ultima bilă dată: S-a respins şi un proiect şi altul, cum stăm în acel moment? Mai suntem Camere de revizuire? Camera de revizuire a declarat: nu este loc a se revizui Constituţia; şi atunci cine o mai poate continua de acum înainte? Să vedem. S-a declarat că nu esre caz de a se revizui, căci deşi s-a primit în princip revizuirea, dar sub forma specială, sub care ne-a venir, revizuirea s-a respins. Dv. pureţi la luarea în considerare să votaţi cu 2/3 unul din acele proiecte. Dar dacă la discuţia aliniatelor (căci esre un singur articol) nu vă veţi mulţumi cu redacţia vreunui aliniat şi veţi vota în contra, la votarea în total veţi vota poate de asemenea în contra proiectului întreg, precum aceasta s-a întâmplat de mai multe ori cu alte proiecte ordinare. Deşi s-a luat în consideraţie în princip, însă
I '
pentru că un amendament nu a triumfat, la votarea în total proiectul s-a tespins.
Când Cameta este o Cameră ordinară, poate guvernul să ne aducă legea mai târziu din nou în dezbatere. Dar la o Cameră de revizuire, dacă proiectul cade, se poate urma tot astfel? Veţi avea oare să convocaţi o altă Cametă de revizuire? De ce ne îngreuiaţi poziţia, deja grea, şi cu această greutate constituţională? Poate oate guvernul să vie şi să prezente un nou proiecr? însă de la ultimul vot al respingerii singurelor proiecte în discuţie, eu nu mai văd Cameră de revizuire.
Dar să luăm o altă hipoteză; vine guvernul şi chiar înainre de a se pronunţa cuvânrul sacramental şi fatal al tespingerii (căci după ce s-a pronunţar, cred că s-a isprăvit cu Camera de tevizuire) zice: iată alt proiect! Ei, dat pană când aceasta?! Dacă se tespinge şi proiectul ministerial şi noi continuăm sistema aceasta de intetpretare, atunci vin alţi 7 deputaţi din majotitate, care este o majoritate bine „disciplinată" (şi sper că prin aceasta nu zic un cuvânt care vă displace, căci aş fi nefericir să displac majorităţii), zic dar, că majoriratea este bine disciplinată, nu-i fac injuria de a zice că este înregimentată (râsete, aplauze)... aşadar, când din această majoritate, foarte bine disciplinată, vin 7 deputaţi şi propun alt proiect, iar ttecem în secţii, iar discutăm, iar venim, şi iar n-au 2/y şi în momentul de a se pronunţa votul, iar vin alţi 7, iar discuţie, iar n-au 2/.y Apoi când se sfârşeşte vreodată o Cameră de tevizuire? sau are o fiinţă fără sfârşit legal, este un convent ca în Revoluţia Franceză?
însă, d-lor, dacă nu puneţi mult temei pe această chestie de formă, permiteţi-mi a intra mai mult înlăuntrul lucrului, în fondul chestiei constituţionale. Dacă unii din d-voastră, după respingerea amândouă proiecrelor, totuş au simţul că trebuie să continuăm în calitatea de Cameră de revizuire, pentru ce au acest simţ? Să luăm lucrul natural: fiindcă în conştiinţa d-voastră există aşteptarea sau ştiinţa, că va veni
576
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
577
guvernul cu un alt proiecr al său. Prin urmare tot ce facem noi aci, o facem în aşteptare, ca viitorul guvern, vreau să zic, că viitorul proiect aşteptat de la guvern să vie....
1. Câmpineanu. V-a trâdar cuvântul, aţi zis viitorul guvern.
T. Maiorescu. Dar, onor. d-le Câmpinene, n-am trădat nimic fără voie, fiindcă nu mă sfiesc să zic că aş dori să vie alt guvern decât acesta (râsete, aplauze).
G. Mârzescu. D. Câmpineanu renunţă la cuvânt (râsete).
T. Maiorescu. Doresc alt guvern, fiindcă cred că guvernul acrual nu reprezenta simţimântul ţării, în această chestie. (Aplauze.)
Reviu la argumentare: aşadar dacă discutăm sub preocupaţia viitorului proiect, dacă onor. deputaţi din majoritate, care vor să se respingă opinia comitetului delegaţilor fără discuţie, aşteaptă proiecrul guvernului, dacă au o asemenea arrierepensee: de ce nu discutăm lucrul pe faţă, având totodată şi proiectul guvernului? De ce? Ce este aceasta? O fină procedură parlamentară? Şi adică ce voiţi? Voiţi ca să cadă întâi părerea majorităţii, şi să veniţi pe urmă d-voastră cu proiectul cel nou.
Insă în sistemul constituţional trebuie să simţiţi, că este periculos să cadă o părere a unei Camere, care reprezenta ţaţa. Şi dacă o cădere este de aşteptat, mai folositor e să cadă o părere a guvernului (aplauze, bravo); căci, căzând guvernul, îl pot înlocui cu altul, dar slăbind autoritatea ţării, ne-am slăbit pe toţi. (Aplauze.)
Dar, d-lor, afară de acestea este un inconvenient în o asemenea procedare, care turbură conştiinţa deputaţilor, chiar celor mai lipsiţi de spirit de partid, şi dacă am îndrăznit să iau cuvântul, a fost tocmai fiindcă în conştiinţa mea de deputat mi-a venit greu să-mi formez o idee sigură asupra proiectelor ce sunt puse în discuţie mai nainte de a vedea ideea guvernului.
D-lor, este votba de tevizuirea art. 7. Eu, petsonal, am fost totdeauna contra art. 7, fiindcă l-am crezut periculos pentru noi, şi situaţia, în care ne aflăm astăzi, cred că o dovedeşte. Cum să fie însă revizuit? Mă aflu înaintea unei propuneri a majorităţii, care privită din punctul de vedete al ideilor ţării o găsesc foarte conformă cu necesitatea momentului, întru cât privim ţara înăuntru. Se şterge prohibiţiunea religioasă, se admite posibilitatea naturalizării şi se garantează atât proprietatea tutală cât şi naţionalitatea noastfă prin natutalizatca individuală. Ei bine, tăcând guvernul, neavând eu un contraproiect spre a face o comparare, ce să zic eu decât: foarte bine, îl votez. Dat dv., care nu-i votaţi? Nu aveţi un contfaproiect? Ieri d. preşedinte al consiliului s-a exprimat printr-un admirabil laconism şi a zis: eu nu ader la proiectul acesta al dv. Eu nu ader, vasăzică ttei cuvinte. Ei bine, credeţi că numai atât poate să hotărască chestia? Marea majoritate a ţării întt-o cumpănă şi trei cuvinte nemotivate ale d-lui Brătianu în alta, acesta este noul dv. sistem constituţional? (Râsete, aplauze.)
Este nenatural. Ne trebuie un contraproiect spre a putea face o comparaţie şi a vedea unde sunt deosebitile, pănâ la ce punct mergem împreună şi unde ne dezbinăm, să cumpănim în conştiinţa noastfă, care e pericolul din afară, dacă ne ameninţă vreunul, şi care e pericolul, care ne ameninţă dinăuntru, şi să găsim poate un mijloc de tranzacţie, să ştim ce facem. Dar acum pentru ce voiţi să venim noi să discutăm, când pătetea dv. nu e formulată? Şi apoi, dacă aveţi această intenţie, pentru ce aţi venit de la început şi aţi zis: nu ader? De ce? Ce voiţi să faceţi cu noi? Voiţi să ne faceţi ridicoli? Voiţi să ne expuneţi la ridicolul de a vorbi fără contiadictori? Frumos câştig! Ei, şi dacă ne-am făcut ridicoli câţiva inşi, ce a ieşit de acolo? Mare câştig pentru România! (Aplauze.)
Şi apoi în realitate, pe cine voiţi să expuneţi la ridicol? Părerea, pe care o susţine comitetul, este părerea majorităţii
578
TITU MAIORESCU
ţării în momentul de faţă. Se poate ca unii să ctează că această patere a majorităţii ţării nu este justă, nu este bună, se poare; dar nimeni nu poare să tăgăduiască faptul că această patere este părerea simţită de marea majoritate a ţării. (Aplauze.) Ei, ce voiţi dv.? Voiţi ca această părere a majorităţii ţării să dispară în nisip, să nu mai rămâe nici urmă din valurile ei? Dar de ce? La ce, spre ce folos? Spre a scăpa poziţia guvernului? Dar aici e chestie de persoane, sau e chestie de interesul ţării? Vorbiţi în faţa altora, sau în faţa unei Camere, în care nu sunreţi în majoritate? Ca guvern în faţa opoziţiei strigaţi întotdeauna: ţara să judece, ţara se va pronunţa mai bine. Ei bine, ţara a vorbit şi este contra dv. Se vede însă, că la adică toate acestea sunt fraze goale, şi la momente date, când se crede folositor penrru situaţii personale, se violentează voinţa ţării. Este o violenţă, ce se face acum cu această procedare voinţei ţării. (Aplauze.)
Amicul meu, d. Carp, a întrebuinţat în discuţia de ieri un cuvânt, pe care nu l-aş releva, dacă nu ar fi fost aplaudat de majotitatea guvernamentala, şi dacă nu ar sta în relaţie, desigur involunrară, cu un şir de articole de jurnal, publicare de cel mai important jurnal din ţară, de Românul. Am cerit în Românul - o foaie despre care, de câte ori voiesc să o pui în relaţie cu guvernul, se zice că este un organ independent, de câte ori o calific de organ al domnului preşedinte al Camerii, d-nu preşedinte iarăş se leapădă de ea, astfel că mărturisesc că nu ştiu, cum să calific acea foaie fără să întâmpin o discuţie; voi califica acea foaie de: jurnal, care reprezenta ideile majorităţii Camerei liberale şi care susţine pe guvernul actual ca reprezentant al acelei majorităţi... Văd pe d. Costinescu aprobând; sunt vesel, că în fine am găsit cu această ocazie formula sau soluţia acestui interesant organ de publicitate. In Românul dar se zice: pasiunile personale şi intrigile penrru a ajunge la putere fac greutăţi guvernului, iar nu interesul ţării; şi apoi în două foi germane din străinătate - este ştiut d-lor
DISCURSURI PARLAMENTARE
579
deputaţi, că niciodată nici o foaie nu se corupe cu bani, că presa este cu mult mai înaltă decât nivelul veneliţăţii... (Râsete, aplauze frenetice)... este evident, că ceea ce zic aceste două foi germane, nu o zic pentru interes solicitat din paragraful cheltuielilor neprevăzute ale d-lui ministru de externe; dar cu toate acestea, este atâta identitate între ceea ce zice Românul şi înrre ceea ce zic aceste două foi, încâr trebuie să spui că este un frumos acord al inimilor şi că se inspiră unele de la altele. In aceste foi se zice: pasiunea de putere, inttigile conservarorilor şi ale boierilor fac soluţiunea grea; aceştia vor să ajungă la putere şi de aceea ţara nu se poate linişti. Apoi aceste foi îndrăznesc să adaoge, că sunt idei de răsturnare a ordinei constituite, cate se ascund sub asemenea tendenţe.
Vă întreb un singur lucru: această părere (arătând proiectul majorirăţii) nu este ea oare părerea majorităţii ţării şi nu este în spiritul mai unanim al ţării? (Aplauze.) Cum dar se por acuza acei care susţin părerea ţării? Şi dacă aceştia sunt intriganţi, atunci ce sunt ceilalţi? Cât pentru Partidul Conservator, este calomnie ceea ce se zice în acele foi, calomnie cu atât mai nedemnă, cu cât este vorba de a stigmatiza însăşi opinia şi simţimintele ţării. (Aplauze.) D-lor, o repet, în foile guvernamenrale toţi acei, care sprijinesc opinia generală a ţării, sunt prezenraţi ca nişte intriganţi, care vor să facă greutăţi guvernului contra intereselor ţării. Aceasta este o calomnie, care izbeşte în cele mai adevărate simţiminte ale ţării. (Aplauze.)
Voiţi să ziceţi, oare, că d. raportor Conta nu este convins de ceea ce spune? Voiţi să ziceţi că toţi membrii majorităţii, care susţin această opinie, o susţin în contra conşriinţei d-lor? Eu, domnilor, înaintea alegătorilor mei din colegiul I de Iaşi mi-am făcut rezerve în privinţa părerii lor, idenrice cu a comitetului, şi m-am angajat numai la atât, ca să mă duc să discutăm din nou această patere, îndată ce-mi va părea periculoasă. Insă eu, cate am făcur aceste rezerve, trebuie să recunosc că mai toţi oamenii inteligenţi şi independenţi din
580
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
581
colegiul I de Iaşi şi-au exprimat opinia lor în sensul opiniei formulate de majoritatea delegaţilor acestei Adunări, şi ştiu că această opinie a lot este cea mai sinceră şi cea mai întins manifestată în ţară. Aceasră opinie politică este, cu un cuvânt tezumător, opinia publică a ţării, şi îndrăznesc să zic că nici unul din guvernamentalii d-voastră, când s-ar prezenta din nou înainrea alegătorilor zicând că este contra acestei propuneri şi că ar vrea să dea mai mtdt evreilor, nu va mai fi reales. (Aplauze.)
Apoi, d-lor, când este aşa, când trebuie să simţim că este aşa, de ce stigmatizaţi această mişcate naţională? Şi ce câştigaţi, când voiţi să înfăţişaţi această opinie a ţării ca o intrigă politică? Şi dacă nu va trece părerea d-voastră şi va rămânea în picioare sentimentul ţării, atunci cum rămâne? Va stărui guvernul întru ale sale?
O voce. Aci este chestia.
T. Maiorescu. Aci este chestia? Atunci voi zice şi eu ca d. Câmpineanu, că v-a trădat gura. Ce? Nu cumva esre vorba de dizolvare?
O voce. De ce nu? Altă voce. Poftiţi.
T. Maiorescu. Ajung, d-lor, la un alt argument, care e cel din urmă. D-lor, se zice că suntem stat constituţional, se zice cel puţin aşa. îndoiala mea nu este numai o formă oratorie; mărturisesc că de Ia guvernul de asrăzi m-am deprins a vedea mai ales schimbându-se şi formându-se ministerele şi miniştrii ca în statul cel mai despotic, fără ca reprezentaţiunea naţională să ştie, de ce a intrat şi a ieşit cutare sau cutare ministru.
De exemplu, de ce a ieşit d. Dabija şi a intrat tocmai d. colonel Lecca? (Ilarirate.) Dacă este cineva, care ştie cauza legală a acestei schimbări, apoi se vede, că pe acela 1-a luminat D-zeu. Pe mine nu m-a luminar. Şi aşa mai departe şi cu ceilalţi miniştri. Dar în fine acest ministet s-a prezentat cu un program, care program din norocire stă în Monitor, căci altfel poate m-ar dezminţi cineva. (Aplauze.)
Minisrerul trecut îşi dă demisia şi zice în Monitorul din 12 iulie 1879.
„Pentru regularea unor chestii atât de grele ca acelea ce Camerile de revizuire sunt chemate a rezolva, guvernul nu ar avea puterea şi autoritatea necesară decar atunci, când s-ar bucura de încrederea nu numai a majorităţilor necesare chiar în timpuri normale, dar însuş a mai unanimităţii Corpurilor legiuitoare".
Dacă este şi astăzi părerea d-lui ministtu-preşedinte tot aşa, atunci mă mir, de ce mai sră pe banca ministerială, căci se ştie de toţi, că mai unanimitatea nu o are guvernul. Dar în fine, cine să numere unanimitatea, mai unanimitatea, şi majoritatea...
O voce. Da, e foarte greu. (Ilaritate.)
T. Maiorescu. în raportul ce noul minister, format Ia 11 iulie, îl face Măriei Sale Domnitorului, zice (vezi acelaşi " Monitor):
„Pe de alta parte, credem asemenea că prin îndatoririle ce noul , guvern a luat asupră-şi în programul său şi prin declaraţiile sale, atât _ de franc formulate, spiritele din întru, astăzi atât de aprinse"...
r      Îmi pare rău, fie zis în treacăt, că s-a întrebuinţat acest i cuvânt; era mai bine să nu-1 zică guvernul în contta d-voastră faţă cu străinăratea
...„se vor calma şi vor aştepta cu multă pacientă şi încredere rezolvarea unei chestii, care se leagă şi cu exigenţe exrerioare".
D-lor, spiritele s-ar fi calmat de mult, dar se iritează prin faptele şi felul de politică al guvernului. (Aplauze.)
Ei bine, aci văd iscăliţi pe noii miniştri, şi aceasta a fost marea surprindere a mea şi a multora din cei ce nu cunosc misterele fabricărilor de ministere. Vedem dar iscăliţi pe dd. Kogălniceanu şi Krezzulescu alături cu d. colonel Lecca, pe d. Boerescu alături cu d. Stolojian. (Aplauze şi ilaritate.)
O voce. Au făcut sacrificii.
582
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
583
T. Maiorescu. Da, şi eu zic că au făcut sacrificii de a lucta împreună, căci este ştiut că totdeauna când se urcă cineva pe banca ministerială, face sacrificii enorme. (Aplauze şi ilaritate.)
Aşadar d. Boerescu, ministru de externe, a sacrificat ideile şi simţimintele sale de acuzat, pentru a fi alături cu d. Stolojian acuzatorul; d. Kogălniceanu şi d. Krezzulescu şi-au sacrificat reminiscenţele d-lor, că erau cei mai intimi apărători ai Principelui Cuza, pentru a sta alătuti cu d. colonel Lecca, care (aplauze prelungite)... care... era de altă părere.
I. Ionescu. Nu face nimica aceasta, foarte bine au făcut.
T. Maiorescu. Aşa este, cum zice d. I. Ionescu, se dovedeşte marele sacrificiu ce au făcut, şi toate acestea le-am zis, ca să pun în relief valoarea personală a acestui minister, în toate privirile nou, şi poziţia sa faţă cu ţara. Acesr ministet numără doi bărbaţi, cu care în unele momente lucram împreună şi pe care îi auzeam zicând în Senat că guvernul trebuie să nu lase iniţiativa Camerei, ci el să vie cu o propunere, fiindcă este o chestie internaţională de cel mai mare interes. Ei bine, d. Boerescu şi d. Krezzulescu au uitat aceasta? îmi rettag însă întrebarea, căci nu se poate ca d-lor, ca senatori, să susţie una, şi astăzi, ca miniştri, alta.
Eu mă aştept să văd pe d-nii Krezzulescu şi Boerescu susţinând propunerea mea şi venind cu un contraproiect din partea guvernului. Autoritatea d-lor este astăzi şi mai mare, fiindcă este însufleţită şi ilustrată cu o călătorie de vacanţă a d-lui Boerescu, de care s-a ocupat Europa întreagă, şi care ne aduce impresiile şi ştirile despre cele pettecute în Europa.
Dar, d-lor, este ceva mai straniu, proiectul acesta al majorităţii şi 1-a însuşit guvernul. Căci de ce era vorba? Să se revizuiască art. 7, să se facă restricţiuni pentru proprietatea imobiliară rurală şi să se admită împământenirea individuală. Este altă esenţă în acest ptoiect de cât aceasta? Ei, iată ce zice ministerul cel nou în programul său...
(D. preşedinte al consiliului pleacă după banca sa.)
şi-mi pare bine, că d. prim-ministru şi preşedinte al iL cabinetului celui vechi se tetrage acum, fiindcă acum trebuie » să vorbim numai cu miniştrii cei noi. (Ilaritate.) Iată ce este ţ în programul, cu care au venit d-lor înaintea ţării, pe temeiul jţ căruia s-au pus în relaţie cu străinătatea şi în puterea căruia ne-a * amânat ca să ne calmăm, căci pretind d-lot, că eram foarte
agitaţi. Vă citesc iarăş din Monitor, şi vă rog să mă controlaţi,
Stă în Monitorul de joi, 12 iulie 1879:
„De aceea, d-lor senatori, d-lor deputaţi, guvernul dv. crede a corespunde atât la cerinţele diplomaţiei europene, cât şi la H preocupările legitime ale ţării, când, pe lângă tecunoaşterea principiului egalităţii religioase şi libertăţii cultelor, el va admite şi va susţine, pentru revizuirea art. 7, în partea relativă la interesele noastre intetioare, o soluţiune bazată pe principiul naturalizării individuale, care esclude orice categorii, precum şi pe restricţiuni speciale pentru dobândirea proprietăţii rurale ".
Aceasta însemnează, că a primit esenţa proiectului majorităţii.
O voce. La iulie era.
T. Maioreseu. A! la iulie! Şi astăzi, când de abia am sfârşit luna lui august, vine acelaş guvern, care ne-a reprezentat în străinătate pe baza acestui program, vine d. ministru-preşedinte şi declară: „nu ader la proiectul majorităţii". %      Aşa? Nu aderaţi? Dar de ce aţi zis în programul constituirii ^ d-voastră, că aderaţi? Şi cum aţi pornit în srrăinătate sub pretext că aderaţi, şi acum vă daţi pe faţă, că nu aderaţi, precum şi memoriul d-lui Boerescu este altceva decât proiectul 4 majorităţii primit în program?
Aş fi fericit, când cineva din majoritatea guvernamentală ar avea bunăvoinţă să mă împrumute din vocabularul român-parlamentar cu un cuvânt, prin care să calific această ^ purtare, fără ca să-mi atrag un blam din partea d-lui preşedinte " *t al Camerei. D-lor, ce este aceasta? Cum să numim o asemenea procedare? Să zicem că este amăgire? In Camera trecută se
584
TITU MAIORESCU
vorbea de mistificare. Să zicem că este o mistificare a opiniei publice, atât a Europei, cât şi a României? Cum? Adoptaţi programul majorităţii, traraţi o lună sau două de zile nu ştiu pe ce bază, şi pe urmă veniţi cu alre idei ascunse?
Dar atunci întteb: cine a reprezentat în străinătate adevărara opinie a Camerei? Guvernul de asrăzi? (aplauze). Sau a rămas ţara iarăş amăgiră în adevărata reprezentare a intereselor ei, aşa cum le înţelege ea? D-voastră ne spuneţi, în aparenţă cu sinceritate: daţi-vă părerea, noi ne-o dăm, şi după ce ne spuneţi că aţi adoptat-o şi d-voastră, în urmă veniţi şi ne declaraţi că aveţi altă părere, declarând cu aceasta că veţi combate părerea Camerei (aplauze). D-lor, cum credeţi d-voasrră că aceste procedimente nu vor irita spiritele în ţara noastră? La ce rezultat aveţi s-ajungeţi? Să dizolvaţi Camera? Dar v-aţi gândit ce însemnează aceasta astăzi? Sunteţi siguri de liniştea publică? Luaţi asupra d-voastră răspunderea în faţa unei ţări, care se vede de un an de zile învârtită şi amăgiră în reprezenrarea ei în străinătate? (aplauze). Apoi unde tind toate acestea?
Eu, d-lor, nu sunt inimic al evreilor, mărturisesc chiar, că n-am purut aptoba nota discursului d-lui Conta. După simţimântul meu, în momentul când voim să deschidem uşa Constituţiunii noastre spre a permite evreilor, care s-au asimilat cu noi, să vie la cetăţenia română, ar fi trebuit un limbagiu însufleţit de înaltele idei de toleranţă şi de civilizaţie modernă. Dar dacă nu aprob ronul discursului d-lui raportor, mă simt indignat de procedarea guvernului. Unde tindeţi d-voastră? Care vă este ţinta cea adevătată? Vroiţi să se excite spirirele, mai cu seamă dincolo de Milcov, aşa ca să ne discrediteze cu totul în faţa Europei? Şi ce răbdare aşteptaţi d-voastră de la o ţară? Ce supraomenească blândeţe îi presupuneţi penrru ca să-i prezentaţi asemenea lucruri? Şi pentru ce toate aceste? Numai pentru ca d-voastră să rămâneţi la guvern? (Aplause.) Dacă aceasta este procedarea noastră ca
m
Mg
DISCURSURI PARLAMENTARE
585
1
stat independent, mai bine era să fi rămas sub forma noastră cea veche, şi să aşteptăm o ocazie mai favorabilă şi oameni mai Capabili pentru a ne dobândi independenţa.
De aceea vă rog să binevoiţi a amâna înrreaga discuţie, pană în momentul când va veni guvernul cu proiectul său, să nu vă ;xpuneţi de a vota o soluţie fără a şti unde metgeţi cu ea, să vedem ce ne zice guvernul reprezentant al ţârii în străinătate, pentru ce, după ce a primit odată acest program, revine pe urmă la alte programe?
Acei, care suntem veniţi pentru a da o soluţie, nu vroim Să ne mistificăm unii pe alţii şi în definitiv să mistificăm ţara. Pentru aceasta, vă rog să adoptaţi propunerea de amânare. (Aplauze prelungite.)
După lungi discuţii, terminate de-abia în şedinţa de la 6 septemvrie, propunerea de amânare se respinge cu 75 voturi contra 53, şi în şedinţele de la 7 pană la 12 septemvrie se continuă dezbaterile asupra revizuirii, în decursul cărora autorul publicării de faţă, mai ţine cuvântul următor (47) şi precizează arirudinea Partidului Conservator, în numele şi cu autorizarea acestui partid. Totuş guvernul nu poate scăpa de necesitatea de a-şi prezenta şi proiectul său, precum vom vedea din nota introductivă la discursul 48.
IIP
DISCURSURI PARLAMENTARE
587
47
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE
Chestia evreilor şi articolul 7
(Şedinţa de la 10 septemvrie 1879)
Domnilor deputaţi, îmi pare rău că propunerea dc amânare, ce avusesem onoare să o fac înaintea d-voastră în şedinţa de miercuri, n-a fost primită, ci a degenerat, în contta intenţiunilor mele, într-o chestie de încredere sau neîncredere în guvern. In asemenea situaţie majoritatea guvernamentală a respins amânarea; regret însă pentru intetesul cauzei, c-a respins-o. Vedeţi pentru ce a fămas dar în discuţie numai proiectul majorităţii delegaţilor, şi dacă va ajunge la vot şi va cădea în urma votului, nu mai este cu putinţă ca să fie readus sub aceeaş formă în discuţia dv.
Dacă însă ar cădea mai târziu şi proiectul guvernului, atunci cum stăm? Dacă at fi căzut vreun proiect al guvernului şi celălalt venea simultan, în aceeaş zi, la vot, atunci puteam cel puţin pe unul să-1 scăpăm după votul celuilalt. Dar când ne este cu neputinţă să mai revenim la părerea majorităţii, ne putem afla într-o situaţie în adevăr complicată. însă vina nu este a noastfă; ea naşte dintr-o procedură parlamentară a majorităţii guvernamentale, şi nu din intenţia Camerei întregi. De aceea regret încă o dată, că s-a întâmplat aşa. Dar fiindcă fără vina noastră s-a întâmplat aşa, nu vă miraţi că, în
lipsă chiar de contrazicători şi cu tactica majorităţii de a păstra tăcerea, îmi iau libertatea de a vorbi înaintea d-voastră şi de a vă arăta pentru ce primim, pentru ce menţinem şi vom menţinea proiectul majorităţii comitetului de delegaţi. Cred că veţi înţelege totdeodată şi mai ales, că deputatul colegiului I al acelui otaş, care a fost vechia capitală a Moldovei, a acelei părţi a României ce este mai cu seamă interesată la chestia de astăzi, să fie îndeosebi dator a-şi spune cuvântul în numele alegătorilor săi şi a oraşului ce reprezenta.
încep prin o declarare. După ce m-am înţeles cu colegii mei din Partidul Conservator, cu ei împreună şi pentru dânşii am onoare a vă spune aci: Primim propunerea formulată de majofitatea comitetului delegaţilor, ca singura propunere, care este astăzi cu putinţă (aplauze), ca singura propunere, care răspunde necesităţilor ţării, ca singura propunere, despre care sperăm că va găsi, prin argumentele ce i se vor da, înţelegere şi sprijin chiar în Europa occidentală.
D-lor deputaţi, aţi văzut în şedinţa din urmă, că s-au petrecut atâtea scene de un caracter foarte personal, şi poate mulţi din noi vor fi rămas cu impresia că era mai bine ca unele sau altele din cuvintele zise să nu fi fost întrebuinţate; însă emoţia aceasta, dacă voiţi personală, care câştigase pe atâţia . dintre noi, era foarte naturală în cazul de faţă. Căci chestia ministerială în acest moment este nu o chestie personală, ci o chesrie importantă pentru chiar rezolvarea lucrului în sine, pentru chiar liniştirea spiritelor în ţară. Nu întru cât este persoana d-voastră în joc, d-lor miniştri, ci întf u cât guvernul, oricare ar fi el, trebuie în împrejurarea de faţă să prezente ţării garanţia de corectitudine şi de tărie consecventă, întru atât s-a preocupat ţara şi ne preocupăm noi de compunerea cabinetului d-voastră.
Căci vedeţi, d-lor deputaţi: în orce mod se va rezolvi acum, > ca revizuire consrituţională vorbind, chestia aceasta, ea însăşi nu este terminată, ci va ttebui în orce caz să urmeze o
588
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
589
au •ane
importantă luctare administrativă şi legislativă, ca să meargă organizarea mai departe. Şi întrebarea ţării este legitimă: în ale cui mâni este încredinţată operaţia administtativa a primirii israeliţilor în cetăţenia română? Când s-a văzut formarea ministerului de la 11 iulie 1879 şi programul, pe care 1 declarar d-lor atunci în adresa cărre M. S. Domnitorul/r, şi leal; când s-a văzur scris în acesr program, că se depărreaza orce idee de categorii, ţara s-a liniştit, si aţi văzut, că a aşteptai, dacă nu cu încredere, cel puţin cu răbdare, calea mai departe ce o veţi urma în realizarea programului dv. Când însă d. ministru de interne M. Kogălniceanu, care la 1 1 iulie a scris franc şi leal „depărtez orce idee de caregorii", vine la 7 septemvrie în Cameră şi ne spune: „Am fost de la 1864 totdeauna pentru categorii, simt şi astăzi pentru categorii" (aplauze), arunci, d-lor, cum să nu se turbure ţara!? Atunci involuntar se întreabă oamenii: ce se ascunde aci? Căci lămurit nu este lucru, când o declarare solemnă vine şi izbeşte în cap ceailaltă declatate tot aşa de solemnă, şi aceasta în interval de câteva săptămâni.
D-lor, fiindcă s-a aruncat din partea d-lui ministru al culrelor şi instrucţiunii publice N. Krezzulescu cuvântul de patriotism, că at fi adică nepatriotic de a releva asemenea contraziceri, vă înrreb: să fie oare nepatriotic a le releva şi să fie patriotic a le comite? Noi cerem o declarare francă şi lămurită: Ce voiţi dv.? Şi vă rugăm în orce caz un lucru: nu voiţi într-o zi una şi într-altă zi alta; căci aceste voinţe schimbătoare produc neliniştea, de care esre cuprinsă ţara. D-le ministru de inrerne, permiteţi-mi să spui că, pe lângă raporturile dv. prefectoriale, ştim şi noi, deputaţii, ştim care este spiritul ţării; ne-am pus şi noi în relaţii repeţite cu alegătorii noştri şi suntem dar în drept să vă spunem: e neliniştită ţara de şovăirile d-voastră; c neliniştită de întunericul, în care o lăsaţi asupra unui program cert şi clar al d-voastră.
Da, d-lor deputaţi, de contrazicere trebuie acuzat d. ministru de interne, însă acuzând să fim drepţi şi să nu uităm circumstanţele atenuante. Lipsa de consecvenţă a cabinetului vine, în patte, din necesitatea timpurilor, în care ne aflăm, înţeleg că d. ministtu de interne şi ceilalţi colegi ai săi, care la 11 iulie ziceau: „Nici un fel de categorii", asrăzi, la 10 septemvrie, în faţa a nu ştiu căror alte notiţe ce au priimit din străinătate, să stea la îndoială asupra acelui program, înţeleg. însă dacă omeneşte sunt de înţeles şi dacă nu ttebuie pus la îndoială înaltul d-lot patriotism, nu rămâne mai puţin adevărat că se nasc îndoieli asupra conducerii afacerilor din parrea d-lor şi că nehotătârea d-lor a adus neliniştea ţării.
Dacă aceste şovăiri de programe diferite ar lipsi, şi o parte din greutăţile situaţiei ar lipsi. Si deoarece cuvintele ce le zicem aci, se aud de Coroană şi se cetesc de străinătate, ţiu de datoria mea să zic: nu este chestie personală, nu este chestie de partid, din care provine puţina încredere ce o are o mare parre a Camerei în guvernul actual; ci este numai ecoul marei îndoieli, ce domneşte în ţară asupra liniei de conduită şi asupra planurilor guvernului actual.
Mai este o chestie, d-lor, ce trebuie să o ating prealabil, înainte de a intra în fond. Poziţia noasttă, a celot ce nu urmăm cu orce preţ părerile guvernului, se învăluieşte din partea otganelor de publicitate inspirate de guvern într-o atmosferă aşa de întunecoasă, încât trebuie mai înrâi de roate să căutăm a împrăştia acea atmosferă artificială, spre a pune lucrurile în adevărata lor lumină, şi apoi să discutăm. Astfel am văzur jurnalul Românul revenind în numărul din urmă iarăş la cele ce a zis cu câteva numere mai nainte, şi afirmând din nou că inrenţia Partidului Conservator, care — după cum veţi vedea -vine şi susţine în adevăr franc şi leal opinia majorităţii delegaţilor, este de a-şi ascunde părerea sa în această chestie, pentru ca să vie la putere şi, cu ajutorul Alianţei israelire, să
590
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
591
dea mai mult decât voieşte chiar guvernul de astăzi. Este o calomnie aceasta, o zic astăzi, precum am zis-o în rândul trecut.
Când Partidul Conservator vine şi vă spune clar că este pentru părerea majorităţii comitetului delegaţilot şi că aceasta este singura părere ce o va susţine, sunt în drept să resping cu indignare orice insinuare în sensul contrar. (Aplauze.) Şi Pressa... nu ştiu dacă mă exprim bine, când zic că este un organ apropiat de d. ministru de externe Boerescu, continuă sistemul început cu atâta lealitate de Românul şi zice: Faimoasa petiţiune de la Iaşi, pe care au subscris-o conservatorii, a vorbii de emanciparea evreilor, conservatorii pe atunci voiau să dea drepturi evreilor. Bine făceau, adaogă Pressa, însă din acei care au subscris petiţiunea, unul singur este, d. P. Carp, care astăzi are stofa unui viitor om de stat, căci îşi menţine părerea. (Ilaritate.)
P. Carp, Declar că n-am subscris petiţiunea de la Iaşi.
T. Maiorescu. Petiţiunea de la Iaşi o am aci; vedeţi-o nu există într-însa nici un singur cuvânt despte evrei sau despre emanciparea or împământenirea lor. Aceasta este întâi. Al doilea: întte acei care au subscris petiţiunea, d. P. Carp nu există (ilaritate).
înţeleg să nu vă ocupaţi deloc de atitudinea noastră; dat ocupându-vă, nu înţeleg să o falsificaţi şi să o prezentaţi ţării aşa cum n-a fost niciodată. Ce accente să mai găsesc, d-lor, pentru a stigmatiza nenorocita deprindere a unei părţi din ziarele noastre de a hrăni pe cetitorii lor cu neadevăruri asupra adversarilor lor momenrani! Lăsaţi-ne odată să spunem ceea ce în adevăr am spus, şi veţi găsi destule elemente spre a ne combate. Dar nu ne atribuiţi lucruri ce nu le-am zis şi nu le-am gândit, căci aceasta este o procedură nedemnă de situaţia de faţă, şi chiar periculoasă. (Aplauze.) Dacă d-voastră căutaţi să ne discreditaţi pe fiecare dintre noi individual prin asemenea inexactităţi, atunci discreditaţi ţara, şi cui aduceţi folos?
?      Nu mai puţin aş crede că şi limbagiul miniştrilor în
i; Cameră ar trebui să fie mai moderat faţă cu proiectul majorităţii delegaţilor. După cuvântul de intrigi personale, vine acum cuvântul de sfidare a Europei, ce ni-1 aruncă d. * Kogălniceanu. Dar dacă va triumfa părerea ţării, cum rămân §f cuvintele acelota cate zic că e o sfidate a Europei? Eu am conştiinţa că vorbind aşa, cum voi vorbi în susţinerea
...... proiectului majorităţii, nu sfidez pe nimeni şi mai cu seamă
pe Europa, de la care mi-am primit prima mea educaţie şi
> cultură şi ale cărei idei le ştiu în acord cu ceea ce voi avea onoare să zic acum.
Aşadar, d-lor, silit de împrejurări, voi intra în fine acum fs în discuţia proiectului ce ne ocupă.
D-lor, e votba de revizuirea art. 7 din Constituţiune. — Am -Şs auzit pe cel dintâi orator, care a luat cuvântul în aceasta chestie,
> zicând: că ar fi bine să nu se facă deloc revizuirea.
j       înţeleg, şi fiecare din d-voastră înţelege simţământul de susceptibilitate naţională, care a dictat propunerea de nerevizuire,
$5. şi sunt chiar convins, că şi d-voasttă, care sunteţi pe banca
*fs ministerială, dacă aţi putea scăpa situaţia fără ca să revizuiţi acum art. 7, aţi părăsi pentru moment otce idee de tevizuire.
Prin urmare asupra sentimentului de a nu se face revizuitea, asupra acestui sentiment nu mai poate fi discuţie, pentru că nu este unul dintre noi, care să nu-1 înţeleagă, şi fiecare român ar dori ca să se facă această revizuire mai bine atunci, când am putea-o face prin libera noastră voinţă, decât acum sub impunerea altora.
Cu toate acestea, d-lor, fiindcă acum nu este vorba de sensibilitatea noastră, ci este vorba de politică rece, îmi veţi da voie să intru în expunerea argumentelor, care - politiceşte vorbind -ne silesc să primim ideea de revizuire a art. 7 din Constituţiunea
:Ş   noastfă, revizuire cerută de articolul 44 al Tractatului de la Bedin. Să ne amintim puţin trecutul nostru politic. Renaşterea noastră sub forma de stat modern îmi pot permite a o data de la anul 1857,
592
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
593
adecă de la pregătirea şi punerea în aplicare a Convenţiei de la Paris. Vă aduceţi aminte ce s-a petrecut pe atunci. In Tractatul din Paris de la 1856 înrre altele se zicea că se va face o convenţie ulterioară, care va regula poziţia noasttă, şi după cum ştiţi pentru încheiarea acestei convenţii Puterile garante au trimis comisari extraordinari şi speciali, care să studieze aspirările şi adevărata voinţă a ţării asupra organizării sale politice şi administrative.
In faţa acestor comisari trimişi de puterile străine, ce am făcut noi ţara? Oare am zis noi atunci: nu vă primim, pentru că ţara voieşte singură să-şi pue norma dreptului său public şi să-şi aşeze ea singură fundamentul său politic? Nu! noi n-am declarat aşa, ci am ales Divanurile ad-hoc, care au formular dorinţele ţării, dintre care unele apoi s-au pus în Convenţia de la Paris, şi astfel s-a aşezat fundamentul organizării politice a Principatelor-Unite.
Această primire din partea noastră de a ni se aşterne prin o convenţie a Purerilor garante bazele existenţei noastre polirice ca stat european a fost expres formulată prin memorandul explicativ la decizia Divanului ad-hoc al Valachiei din 9 octomvrie 1857. Şi pentru ca să vedeţi ce anume se zicea atunci, îmi veţi permire să vă citez un singur pasaj caracreristic din acel memorandum. Citatea o fac din culegerea de acte asupra chestiei orientale (voi. 3, pag. 144) întocmită de d. de lasmund, despre carele citeam în ziarele germane, că era designat de Imperiul German ca ministru rezident al său la Bucureşti. Citând însă, sunt silit să retraduc din nemreşte în româneşre:
„Noi românii, adânc pătrunşi dc intenţiile generoase şi înţelepte ale Puterilor garante, suntem nerăbdători de a primi din manile lor botezul nouei noastre existenţe politice".
Acesta este spiritul, în care a lucrar Divanul ad-hoc al Valachiei. Iată acum şi declararea formală a Divanului ad-hoc din Moldova în şedinţa sa de la 19 octomvrie 1857:
„Divanul ad-hoc, păşind pe calea care îi este deschisă prin Tracrarul de la Paris, adică de a arăta dorinţele ţării înaintea lui Dumnezeu şi Ifr a oamenilor, declară etc".
5*
Urmează apoi cunoscutele cinci puncte: 1. respectarea jjf capitulaţiilor; 2. unirea; 3. prinţul străin hereditar; ? 4. neutraliratea; 5. constituţionalismul. \ Va să zică dorinţele noastre le-am exprimat Europei si i-am ,„ recunoscut noi înşine competenţa de a legifera penttu noi înttu cele din afară.
Să urmăm acum situaţia noastră faţă cu Europa mai departe. Comisarii de atunci, trimişi de Europa ca să afle dorinţele noastre, întreabă prin o adresă oficială din ■   10 noemvrie 1857 pe preşedintele Divanului din Bucureşti: -*   Dar asupra reorganizării interne ce dorinţe aveţi? Şi atunci Să Divanul ad-hoc din Bucureşti, în urma propunerii prinţului Dimitrie Ghica, votează acea tezoluţie memotabilă din decemvrie 1857, în care se zice:
i„Dorinţele generale au fosr acelea ce s-au expus Puterilor; altă dorinţă pentru reorganizarea internă nu avem faţă cu Puterile jj| străine şi nu purem să o exprimăm. Căci organizarea internă trebuie ţ   să se facă prin chiar Adunările legislative ale noastre". (Aplauze.)
Astfel s-a pus din capul locului acea linie de demarcaţie bine definită: In ceea ce priveşte dreptul public internaţional, Europa să ne reguleze; iar în ceea ce priveşte dreptul nostru public intern, faţă cu noi înşine, nu putem primi ca Europa să intervie. Am primit ca Europa să sancţioneze capitulaţiile noastte fată cu Turcia; am voit ca să ne dea unirea si principiul unei constituţii; am cerut ca să ne dea dreptul de a avea un principe stfăin hereditar, ptecum şi garantarea 2 neutralităţii; dar când a fost vorba de organizarea noastră |j| internă, atunci Divanul ad-hoc a răspuns că nu primeşte intervenirea străină, şi drept a făcut că n-a primit-o. (Aplauze.)
594
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
595
Ce s-a întâmplat cu această decizie? A venit conferenţa de la Paris şi la 7 (19) august 1858 ne-a dat acea Convenţie, care a regulat viaţa noastră politică.
D-lor, România în primul moment a primit Convenţia ca fundament al noului stat, deşi nu ne fuseseră acordate toate cerinţele noastre, nici măcar Unirea definitivă. Totuş s-a primit Convenţia, căci s-a introdus Comisia centtală şi au început să se facă lucrările în sensul Convenţiei. însă prin faptul patriotic şi înţelept al alegerii Prinţului Cuza în amândouă ţările am realizat noi înşine Unirea de fapt. La acest fapt a contribuit mult elocvenţa unui tânăr deputat de atunci, a actualului ministru de externe, d. Vasile Boerescu. Pe această cale ţaţa a mers cu paşi siguri mai departe, lucrând în sensul Convenţiei, unde era în competenţa ei, şi lucrând în contra Convenţiei, unde ne atingea integritatea noastră internă.
Principele Cuza a lucrat cu multă prudenţă, când a început să înlăture una după alta acele dispoziţii ale Convenţiei, care nu erau conforme cu linia limitativă întte dreptul public şi organizarea internă, a desfiinţat Comisia centrală, a făcut Unirea, introducând un singur minister, a secularizat mănăstirile închinate şi a făcut în sfârşit foarte bine, când la 2 mai 1864 a introdus „Statutul" în modul cum 1-a introdus1.
D-lor, fiindcă s-a vorbit atât de mult de „lovitura de stat" de la 2 mai 1864, daţi-mi voie să nu înţeleg aplicarea acestui cuvânt în sensul cum se face. Căci ce s-a lovit la 2 mai 1864? S-a lovit Constituţia lucrată de noi? S-a lovit o organizare ce însăş ţara şi-ar fi dat-o în libera ei voinţă? Nimic din toate acestea! S-au lovit numai nişte dispoziţii însctise de pe masa verde a diplomaţiei străine, şi care n-ar fi trebuit să intre în dreptul public intern al nostru. Bine a făcut Vodă Cuza, când, înlăturând o parte din acea operă străină, a păstrat dintr-însa
1 Vezi şi voi. I, pag. 4 (n. ed. - p. 8).
numai acele articole, care se raportau la relaţiile noastte externe cu Europa, afirmându-ne autonomia în privinţa administraţiei noastre interne. Actualul d. ministru de interne (Kogălniceanu) a hezitat mai pe urmă mult asupra faptului de la 2 mai, şi era un timp, când ar fi dorit să se facă uitat. îmi pare bine, că astăzi a revenit la adevăratele sentimente şi tevendică pentru sine partea de merit, ce i se cuvine în acest fapt memorabil.
însă, cum zisei, la 2 mai 1864 nu am rupt relaţiile stabilite cu Europa. Vedeţi, ce se zice cu ocazia rău numitei lovituti de stat de la 1864. Statutul desvoltător Convenţiei din 7 august 1858, promulgat la 2 iulie 1864, zice:
„Convenţia încheiată la Paris în 7 (19) august 1858 între Curtea suverană şi între Puterile garante autonomiei Principatelor-Unite, este şi rămâne legea fundamentală a României. însă îndoita alegete din 5 şi 24 ianuarie 1859, săvârşirea Unirii şi desfiinţarea Comisiei centrale făcând neaplicabile mai multe articole esenţiale din Convenţie, atât pentru îndeplinirea acestora, cât şi pentru reaşezarea echilibrului întte Puterile statului, ca act adiţional al Convenţiei intră de astăzi în putere următorul Statut"...
Şi apoi: Modificaţii îndeplinitoare Statutului. In preambulul statutului:
„Principatele-Unite pot în viitor a schimba legile, care privesc administraţia lor dinlăuntru, cu concursul legal al tutulor puterilor stabilite fără nici o intervenţie; se înţelege, că această facultate nu se poate întinde la legăturile, care unesc Principatele cu Imperiul Otoman, nici la tractatele dintre înalta Poarră şi celelalte Puteri, cate sunt şi rămân obligatorii penttu aceste Principate".
Se poate ceva mai clar decât deosebirea aci stabilită între ceea ce este drept public intetnaţional şi ceea ce este dreptul nosttu intern, unde nimeni nu are să se amestece? Aci este una din părţile însemnate ale actului de la 2 mai 1864.
Vine apoi Codul civil, aplicat de-abia de la decemvrie 1865, şi regulează pentru prima oară drepturile politice ale
596
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
597
israeliţilor; căci legea comunală din 1864 vorbea numai de drepruri comunale, care nu sunr totdeauna drepturi polirice în sensul strâns al cuvântului, adică drepturi de participare la puterea legislativă, executivă şi judecătorească a statului.
Convenţia de la Paris din 1858 în acea parre, care ne rămânea bine aplicabilă, zice la art. 46:
„Moldoveni şi valahi de orce rit creştin se vor bucura deopotrivă de dreprurile politice. Exerciţiul acestor drepturi se va ptitea întinde şi la celelalte culte".
Prin ce?... „Prin dispozitiuni legislative".
Convenţia doreşte întinderea dreprurilor polirice şi la evrei ca princip. Insă ea zice: modul aplicării acestui princip se va face prin dispoziţii legislative interne ale ţării. Nu admite Europa că este de atribuţiile ei de a ne fixa rimpul şi modul întinderii drepturilor polirice la evrei. Codul civil de la 1865 vine şi aplică acest princip, şi prin art. 16 dă evreilor putinţa de a dobândi naturalizarea individuală ca orice alt străin cerând-o Camerii, fără a beneficia însă de art. 8.
Cine ştie ce s-a petrecur între culise cu acest articol, ştie, că a fost îndeosebi favorabil primit de ambasadorii de la Constantinopol ai Putetilor; ştie, că neuitatul Costache Negti, agentul Principelui Cuza la Constantinopol, ne scria, cum arricolul acesta poate împăca pe Puteri cu actele noastre de independenţă, arătându-le că, dacă în unele lucrăm peste Convenţia de la Paris, în alrele îi aplicăm spiritul ei. Aşadar art. 16 din Codul civil de la 1865 consfinţeşte şi aplică art. 46 al Convenţiei de la Paris în privinţa israeliţilor.
Vine anul 1866. La 1866 - şi astăzi nu este timpul de a ne întreba, cine e vinovat de emoţia produsă, al cărei rezulrat a fosr art. 7 - la 1866 s-a introdus în Constituţia de la 1 iulie articolul 7 ca o restricţie din cauză religioasă. Art. 46 din Convenţia de la Paris ne Iasă la dispoziţia noastră legislativă, cum să punem în practică acordarea drepturilor polirice ale
evreilor; însă ne arară ca direcţie în viitor, că să le dăm odată. Codul civil din 1865 le şi dase prin naturalizare individuală. Vine acum art. 7 din Constituţia de la 1866 şi le ia înapoi, şi astfel loveşte direct în spiritul art. 46 al Convenţiei. Răul 1-a fecut dar art. 7 al Constituţiei, cate ne-a attas acruala revenire a Europei asupra chestiei evreilor la noi.
De explicat se poate explica ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu uitaţi, d-lor, că în acel moment eta primit în mijlocul nostru Principele străin sub forma hereditarâ; şi, deşi prin aceasta se îndeplinea o dorinţă de mult formulată, însă în ţară J era accentuată atunci temerea, ca nu cumva viitorul Principe străin să aducă şi multe elemente sttăine în ţară. Şi dar prin o > reacţie naturală trebuie să ne explicăm multe dispoziţii prohibitive din Constituţie, care poate că nu ar fi fost formulate, dacă această temete nu ar fi exisrat. Din norocire temetea aceasta a fost exagerată, şi lucru ştiut de toţi este că numai străin nu a rămas Principele nostru de aceasră ţară. Dar din acea temere s-a născut poate att. 7, ca şi arr. 3 al Constituţiei noastre.
Constituţia din 1866 în ce relaţie stă ea cu Puterile garanre ale Europei? Iată o întrebare imporrantă în cazul de faţă.
Să vorbim întâi de poziţia Ptincipelui stfâin heredirar. Insăş persoana Principelui ales nu sră în legătură primitivă şi necesară cu Constituţia de la 1 iulie 1866. Principele străin este la noi ales prin un plebiscit făcut la aprilie 1866. în momentul, când aţi luctat dv. Constituţia, noi aveam Principele străin prin un fapt plebiscitar, rădăcina sa juridică. Pe de alră parte, în Constituţie nu se votbeşte nimic despre relaţiile noastte cu Turcia: nimic nu se vorbeşte despre tributul ce i-1 plăteam. Noi am anticipat oarecum prin Constituţia de la 1866 epoca independenţei noastre de astăzi. Dar am anticipat numai pro forma, căci de fapr Principele Carol, în urma sfarului dar de cătte preşedintele consiliului de atunci d. Ion Ghica, a scris o scrisoare de supunere Sultanului la Constantinopol, s-a dus acolo şi a primit învestitura. Vasăzică, relaţiile noastre
598
TITU MAIORESCU
internaţionale faţă cu Puterile nu erau atinse prin Constituţie, în faţa Europei ziceam: păstrăm relaţiile internaţionale, şi la orce moment ne provocam la Puterile garante, prevăzute în Tractatul şi Convenţia de la Paris; şi când a izbucnit la 1877 răsboiul oriental între Turcia şi Rusia, ne adresam la Purerile garante pentru respectarea neutralităţii, dacă se va putea. Se constată dar, că relaţiile noastre cu Puterile garante şi cu Poarta otomană stăteau încă în picioare şi după Constituţia de la 1866, aşa cum erau mai nainte.
Vine acum după răsboiul oriental Tractatul de la Berlin din iulie 1878. Ce va zice România faţă cu Tractatul de la Berlin? Remarcaţi, deocamdată, că Tractatul din Berlin proclamă singur, ca preambul, că este continuarea operei Tractatului de Ia Paris din 1856.
„Au nom de Dieu tout-puissant S. M. l'Empereur d'Allemagne, S. M. l'Empereur d'Autriche-Hongrie etc. deşiram regler dans une pensie d'ordre europeen, conforrniment aux stipulations du trăite de Paris du 30 Mars 1856, les questions soulevies en Orient par les ivinements des dernieres annees et par la guerre dont k trăitepriliminaire de San Stefano a marqui le terme, ont eti unanimement d'avis que la reunion d'un congres serait le meilleur moyen de faciliter leur entente. A cet effet etc."
Mai întâi de toate trebuie să fim drepţi! Dacă primim ceva, unde ne convine, ca o chestie de onoare trebuie să primim şi atunci, unde acelaş lucru este în contra noastră. întreb: un congres, care continuă şi regulează conferenţa de Ia Paris, pe care am primit-o de bună, este un congres, care se poate legitim ocupa şi de noi? Eu răspund da, şi am fi rău primiţi în relaţiile noastre cu Europa, când am zice: nu. Acest răspuns al meu este un răspuns conform cu dreptul public internaţional. înţeleg, că ar fi fost un fel de politică, ce e drept cam îndrăzneaţă, ca în urma încerării răsboiului noi să zicem: ne-am recâştigat independenţa cu arma în mână, cu arma în mână voim să o menţinem şi voim să ne organizam aşa cum voim noi, fără nici un fel de amestec.
DISCURSURI PARLAMENTARE
599
3 Ar fi fost o politică, şi dacă am fi avut tăria armatelor necesară, ...ar fi fost o politică posibilă, deşi cu greu aplicabilă în Europa. «- Dar aşa a fost? N-a fost aşa. în momentul când s-a întrunit f. Congresul la Berlin, aţi văzut, că doi miniştri în numele Camerei iui al Senatului, în numele ţării deci, au mers la Berlin, ca să ••prezente iarăş dorinţele ţării, ca la 1857. Ne-am pus dar în relaţii : cu Berlinul şi am primit, ca Tractatul de Berlin să se ocupe şi să reguleze astfel şi soarta noastră internaţională. Aceasta ? însemnează mergerea la Berlin a d-lor Kogălniceanu şi Brătianu. 1 A venit în fine Ttactatul din Berlin de la iulie 1878, s-a comunicat României şi a ajuns în dezbaterea Camerei noastre fia septemvrie 1878. Vă aduceţi aminte, d-lor, cât era de % neînsemnată în Camera de atunci opoziţia conservatoare. Abia Ş eram 4 la număr; nici 5 nu eram, numărul regulamentar, ca i Să facem să se pue la vot o ptopunete. Am propus atunci cu I toate aceste, şi tot prin neînsemnatul meu organ, că dacă este "« vorba de a ne pronunţa asupra Tractatului din Berlin, să se 'Consulte ţara, convocându-se de pe atunci Constituanta. Căci din .momentul ce declatam că primim Tractatul de la Berlin, făceam un act constituţional, care nu se putea îndeplini decât de o Cameră constituantă. Această părere a fost pusă la vot, a reuşit -j| a i se face cel puţin această onoare, dar a fost respinsă şi a fost - primită de către majoritate strania propunere formulată aşa: I
*C „Camera, conformându-se Tractatului din Berlin, autoriză luarea , Dobrogei, iar celelalte chestii se vot regula pe cale constituţională".
Mate greşala! stăruiesc a crede şi astăzi ptecum o spuneam % şi atunci. De mari greutăţi am fi scăpat, dacă de pe atunci se .' întreprindea opera de revizuire constituţională, care vine astăzi , aşa de târziu. Dar în fine aşa a vrut guvernul şi majoritatea.
A venit apoi Camera trecută şi s-a pronunţat într-un mod ; constituţional, că este caz de a se tevizui att. 7.
Ei bine, faţă cu această pronunţare nu cred că este prudent şi nici drept ca să spunem Europei astăzi după toate cele
600
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
601
petrecute: nu vrem să ştim de tine, deşi ceri prin Tractatul de la Berlin ceva prevăzut deja în Convenţia din Paris, pe care ani primit-o de mult, noi îţi respingem cererea. Aceasta ar li imprudenr şi nelegal din parrea noastră.
Pentru acesre motive, noi nu putem primi punctul de vedere al acelora care sunt contra revizuirii Constituţiei, ci credem just a se procede la o revizuire a art. 7.
Dar la ce fel de revizuire? — Aci e chestia. Puterile semnatare ale Tractatului de la Berlin sunt legitimate să ne ceară, după dreptul public, ca Constituţia noastră să nu fie în dezacord cu ideile cuprinse în Convenţia de la Paris; şi fiindcă în acea Convenţie se zice că noi rrebuie să întindem la vreme drepturile politice şi la riturile necreştine, Europa este în drepi a ne cere să punem în aplicare ideea Convenţiei prin o dispoziţie constituţională. Arata însă şi, după dreptul public, gândesc ca atât şi nimic mai mult. Propunerea majorităţii comitetului delegaţilor răspunde la această cerere legitimă a Europei. Când noi ştergem art. 7 din Constituţia noastră, când proclamăm că nu mai exisră resrricţie din cauză de religie pentru obţinerea drepturilor polirice, când declarăm că orice srrăin de orce religie poate fi primit la bucurarea de drepturi politice prin naturalizare, prin aceasta satisfacem cererea Europei.
Dar guvernul ne zice: Europa cere mai mult. — Sub ce formă cere Europa mai mulr? Să examinăm.
D-lor, şriţi că la redactarea textului Tractatului de la Berlin s-a făcut încercarea de a se introduce emanciparea evreilor de la noi sub formă colectivă chiar prin dispoziţiile ttactatului.
In protocolul 17 găsiţi o propunere a Comitelui de Launay; era vorba cum să se formuleze art. 44 care ne priveşte, şi vine atunci d. Desptez, al tteilea reprezentant al Franţei, carcera însărcinat cu instrumentarea textului ttactatului, şi zice:
Le 5-e article, qui apour objet l'egalite des droits el la liberte des cultes, a donne lieu a des difficidtes de redaction: cet article
Itn effet est commun ă la Bulgarie, au Montenegro, a la Serbie, t la Rournanie, et la commission devait trouver une meme formule Bpour diverses sitaations; il etait particulierement malaise d'y icomprendre Ies israelites de Rournanie dont la situation est mindeterminee aupoint de vue de la nationalite. Le Comte de Launay, Idans le but de prevenir tout malentendu, a propose, au cours de la miscussion, l'insertion de la pbrase suivante: Ies israelites de I Rournanie, pour autant qu 'ils n 'appartiennentpas a une nationalite
* itrangere, acquierent, deplein droit, la nationalite roumaine.
i| încercarea de a se interpreta astfel Tractatul de la Berlin tf, a avut intenţia de a emancipa o întreagă categorie de evrei. Dar ff la aceasra răspunde principele Bismarck:
Leprince de Bismarck signale Ies inconvenients qu ily aurait " â modifier Ies resolutions adopteespar le congres et qui ont forme
W la base des travaux de la commission de redaction. II est . r necessaire que le congres s'oppose ă toute tentative de revenir sur
mie fond. M. Desprez ajoute que la commission a maintenu sa
I; redaction primitive, qui lui paraît de nature a concilier tous Ies • interets en cause, et que M. de Launay s'est borne a demander ^ l'insertion de sa motion au protocole.
!.' Principele Bismarck semnalează dar inconvenientele, care ar fi să mai revie congresul asupra fondului şi să modifice bazele ce erau deja fixate; vasăzică, se tespinge în chiar sânul Congresului încercarea de a declara ca este votba de emanciparea unei categorii de evrei, se respinge aceasta ca ceva care modifică sensul deciziunilor anterioare.
D-lor, principiul art. 44 din Tractatul de la Berlin noi îl
* primim aşa cum este formulat în genetalitatea lui, ştergem otce •■ restricţie religioasă. însă chestia de a şti: primim evreii ' individual prin naturalizare, primim evreii prin categorii, *" primim evreii prin lisre, aceasta este o chestie, ce în orce caz
: după dreptul piiJ>lTC'ne ramanffîe%e.rvata nouă. Căci dacă deja Convenţia dii^Sai:\s'de'lâ,?l:c$„crtîe^âlasat atunci, când eram
602
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
603
mai slabi, dreptul autonomiei şi ne-a zis: „Veţi întinde drepturile politice şi la evrei prin dispoziţii legislative, când le veţi crede necesare", - cum astăzi, când noi suntem mai tari, când nu ne daţi nici măcar în schimb garanţia neutralităţii, cum astăzi, când ştergem acel articol restrictiv, aţi putea să intraţi în detaliile legislaţiei noastre interne?
Fără a „sfida" pe nimeni, suntem în drept să zicem: este o chestie de apreţiare, şi astfel este drept ca în această materie, care priveşte direct interesul nostru, să apreţiem şi noi, după cum ne dictează conservarea naţionalităţii noastre. (Aplauze.)
'Frec acum la alt argument, d-lor deputaţi. D. ministru de externe, când mi-a răspuns în şedinţa de miercuri la o simplă aluzie ce făcusem asupra compunerii ministerului actual, şi în privinţa carii simple aluzii mi-a făcut onoare să-mi răspundă un ministru, al doilea ministru şi al treilea ministtu - era prea multă onoare pentru mine, - în acea şedinţă de miercuri dar, d. ministru de externe zicea: „Vedeţi fineţea! d. Maiorescu, care este cunoscut ca amic al evreilor, nu s-a pronunţat într-un sens sau într-altul". Sper, d-lor, că astăzi m-am pronunţat aşa, încât să nu mai existe îndoială.
Relev şi cuvântul de amic al evreilor. Dacă prin acest cuvânt se înţelege a nu avea nici o antipatie naţională în contra lor, a fi amic al evreilor în acelaşi sens şi aceleaş proporţii, în care pot fi amic al francezilor, al germanilor şi al altor naţiuni străine, atunci primesc acest epitet. Sunt amic al evreilor, nu am nici o antipatie în contra lor. Printre evrei am cunoscuţi, pentru care am cea mai mare stimă, atât în ţară cât şi în străinătate; şi din momentul, când ni se garantează propria naţionalitate, le doresc bună primire şi voi fi mulţumit, când îi voi vedea bucurându-se în pace sub soarele României dc ospitalitatea şi de drepturile noastre. (Aplauze.)
Ca amic al evreilor dar; ca unul care, cu neînsemnata mea persoană, am fost citat în străinătate, de câte ori era vorba de chestia evreilor la noi; ca unul, care am văzut câteva afirmări
ale mele, favorabile lor, citate în diferite broşuri asupra chestiei israelite; ca unul, care păsttez aceleaşi sentimente şi aceeaş atitudine faţă cu dânşii şi astăzi: voi să sfătuiesc pe evrei să nu întindă coarda prea tare în momentul de faţă (aplauze). D-lor, eu am găsit foarte nepotrivită, foarte în contra intereselor evreilor din România, lupta pe care a deschis-o Alianţa israelită străină în contra noastră. (Aplauze.) Alta este a ne lăsa pe noi, în paşnică umanitate, să regulăm chestia întte evrei şi între noi, şi alta este a revolta sentimentul naţional în noi prin presiuni, ce se fac din afară contra noastră (aplauze). ^  Şi dacă pană la un timp unii din noi chiar ne gândeam la 1 întinderea drepturilor evreilor în starea legislaţiei noastre de . atunci, astăzi ptocedările imprudente şi nedrepte ale Alianţei
- Israelite ne silesc să ne punem în defensivă şi să ne gândim mai : înainte de toate, cum să ne apătăm în contra exigenţelor
■ nelegitime şi injuste (aplauze). Căci vedeţi greaua situaţie " morală, în care sunt puşi locuitorii acestei ţări prin chestia de ■.  faţă: Ne cere oare Tractatul de la Berlin ca să dăm odată ceva
, ,"i şi apoi să scăpăm? Este vorba de o dare de milioane ce ni s-ar 5 fi impus, cum i s-au impus Franţei miliarde, dar când le-a plătit
- aceste miliarde, le-a plătit şi a scăpat? Este vorba să ni se iea
■ o provincie, cum s-a luat Franţei două şi nouă una, dar când le-am pierdut şi unii şi alţii, a fost un moment de grozavă
. durere, dar le-am dat şi am scăpat? - Nu, d-lor, aci nu e vorba de aceasta. Aci e votba de a introduce în organismul nostru permanent, în viaţa zilnică a noastră acest element acum, şi de acum înainte pentru totdeauna. Cu rezolvarea de astăzi nu }      am terminat chestia, ci ea de-abia a început. (Aplauze.) : Apoi aşa fiind, d-lor miniştri, cum voiţi d-voastră ca să
faceţi introducerea elementului celui nou fie cu naturalizare I individuală, fie cu liste, fie cu categorii, fără ca să fie cu buna f şi voluntara primire a ţării? (Aplauze.) Şi ce soartă credeţi | . d-voastră că rezervaţi cu siguranţă noilor cetăţeni, ce s-ar i introduce violentându-se voinţa ţării? (Aplauze.) <
i ....
604
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
605
D-lor, nu vorbesc de revolte; nu este al nostru rolul de a vorbi de ele. Cine prevede şi simte, va şti, cât trebuie să prevadă şi să simră. Dar vorbesc de simpla conlucrare a lor faţă cu noi. Este vorba de a primi acum pe evrei cu drepturi polirice, cu putinţa de a intra în comună, de a fi alegător şi ales, cu putinţa de a fi judecătot, de a se urca în gradele milirare. Ei bine! cum voiţi să-i puneţi pe aceşti oameni faţă cu ţara? Voiţi să faceţi să se indigneze colegii lor faţă cu dânşii, când îi primiţi? Sau este mai bine de a-i primi aşa, încât sentimentul majorităţii ţării să fie împăcat? Mult, puţin, cât vom da, să dăm aşa, încât să fie dat din bună inimă şi fără presiune străină. (Aplauze.)
Alianţa israelită în numele cui vorbeşte? Şi acele state, cate au primir în parte maniera ei de a vedea, pentru ce au primit-o? Pentru că se zice: este o cerinţă a umanităţii, a civilizaţiunii, ca să fim astăzi în pace unii cu alţii penttu religie. Aşa este. Dat oare aceeaş cerinţă umanitară nu ne impune, ca să primim pe noii cetăţeni în adevărată pace? Oare cuvintele, care s-au zis, după cum ne-a mărturisit d. ministtu de externe, de către un membru al Alianţei israelite în Italia, că să se masacreze mai bine zece mii de evrei din România, numai să triumfeze principiul, oare aceste cuvinte nu sunt inumane, nu sunt barbare, nu stau în contrazicere cu adevărata civilizaţiune? Cum? Principiu umanitar masacrarea a zece mii de oameni? Aceasta nu se poate. Aceia, care sunt adevăraţii amici ai evreilor şi ai omenirii, vor zice: este în spiritul secolului al 19-lea să nu fie nici o deosebire de religie, este în spiritul acestui secol şi de datoria gintei latine din Orient ca să zică: nici o împrejurare fatală a naşterii nu trebuie să împedice pe cineva de a se bucura de drepturile civile şi politice. Şi dacă revoluţia cea mare de la sfârşitul secolului trecut, făcută în Franţa, a desfiinţat privilegiile de naştere prin nobleţă, trebuie timpul nostru să desfiinţeze şi privilegiile de orce altă cauză de naştere, să nu mai poţi zice cuiva: fiindcă s-a întâmplat să fii născut evreu, te împedec toată viaţa ta, orce sentiment vei avea de altminteri,
de a te bucura de drepturile civile şi politice! Nu poţi zice aceasta; însă poţi să-i zici: tu, care vrei să vii în mijlocul nostru, trebuie să vii cu buna noastră primire, fiindcă voieşti să intri într-un stat, din care ai să faci parte ca liber cetăţean.
Nu este dat chestia de liste, de categorii sau de naturalizare individuală importantă în privinţa numărului, - importantă este în privinţa principiului. Nu poate România să admită ca străinii să se introducă în sânul ei prin impunetea străinilor, fără ca măcar să-şi dea osteneala, să-şi documenteze dorinţa de a se împământeni. (Aplauze.)
Naturalizarea individuală implică în sine însă şi cererea evreilor, manifestarea dorinţei lor de a fi cetăţeni români; prin ea se va împedeca din capul locului răul sentiment, că au venit în mijlocul nostru ajutaţi de presiunea străină sau de Alianţa israeliră (aplauze); vor trebui să documenteze că voiesc să fie români: „M-am dcsbrăcat de presiunea sttăină, voi împreună cu voi să lucrez pentru binele ţării". (Aplauze.) Dacă nu veţi face aşa, dacă veţi primi o lisră impusă, fără ca ei să o ceară, dacă veţi primi o categorie, unde ei nu-şi manifestează voinţa ca să fie primiţi, aţi introdus în mijlocul nostru un element duşman, care va zice totdeauna: Nu am primit de la voi aceste drepturi, ci de la străini. (Aplauze frenetice.)
Şi acum, dacă aş avea un glas, pe cate din nenorocire nu-1 am, care să străbată în Europa, aş zice: Pentru ce aceasta? Pentru ce voiţi să înjosiţi România? Nici atâta drept nu ne daţi ca să spunem evreilor din ţară: manifestaţi măcar dorinţa, că voiţi să fiţi cu noi? în numele cui aceasta? în numele umanităţii? Niciodată!
Şi când zic aceste cuvinte, am conştiinţa că mă aflu în cutentul ideilor de drept, de stat, de omenire, în care se află şi culrura occidentală, căci de acolo le-am primit.
Un ultim cuvânt penttu guvern şi pentru majoritatea, de care poate dispune. Aţi vorbit de unirea partidelor Daţi-mi voie să întteb: ce unire cereţi d-voastră? Numai unirea
606
TITU MAIORESCU
acelora, care părăsesc părerile şi sentimentele lot şi vin la ale d-voastră? Sau suntem în drept şi noi uneori să zicem: părăsiţi-vă pe ale d-voasrră şi veniţi la noi. (Aplauze.) Daţi odată voie ţării să zică: urmaţi-mă şi pe mine. Şi zicând aşa, ştiu că cuvintele mele au un răsunet şi în bărbaţii aceia, care au fost şi au condus ţara noastră de la '48 încoace. Eu ştiu că şi d. preşedinte al acestei Camere şi minişrrii de pe acele bănci ar fi fericiţi, când ar avea siguranţa că această soluţiune ce o propune majoritatea delegaţilor ar triumfa; căci şi ei, ca şi fiecare dinrre noi, n-ar voi ca să vază ţara aceasta nemulţumită. E acum cazul de a vă zice: încercaţi odată; puneţi-vă în fruntea acestei mişcări, primiţi propunerea majorităţii, şi fiţi siguri că sunt argumente ca sâ se susţie şi în faţa Europei. (Aplauze.)
Văd înaintea mea atâţia bărbaţi, care au condus România de la 1848 încoace; văd pe aceia care se mândresc că au venit în mijlocul poporului lor cu ideea libertăţii populare. D-lor liberali de la 1848, aţi venit cu deviza Voxpopuli vox Deil... Fost-a vreodată o chestie, care să fi fosr aşa de populară ca aceasta?
Puneţi-vă în fruntea acestei mişcări şi fiţi siguri, că ţara vă va binecuvânta şi vă va sprijini Dumnezeu! (Aplauze prelungite.)
48
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE
Discurs final asupra art. 7
(Şedinţa de la 6 octomvrie 1879)
Discuţia, caracterizară prin cele două discursuri precedente asupra proiecrului de revizuire formulat de majoriratea delegaţilor, se mai continuă până la 12 septemvrie, când în sfârşit guvernul, pentru a împiedeca vorul asupra proiectului majorităţii, se vede silir să iese din rezerva sa şi să prezente Camerei propriul său proiect. Iată-1 aşa cum s-a depus pe biuroul Camerei şi cum esre publicat în Monitorul oficial de la 13 septemvrie 1879:
PROIECT DE LEGE Pentru revizuirea art. 7 din Constituţiune
Articol unic
„In locul art. 7 din Constituţie, care se revizueşte, se va pune următorul:
Art. 7. Diferenţa de credinţe religioase şi de confesiuni nu constituie în România o piedică spre a dobândi şi a esercita drepturile civile şi politice.
Şl. - Străinii, de orice religie, vor putea dobândi împământenirea prin legi speciale şi individuale.
Acelaş drept se dă acelor care, fără a fi cetăţeni, se află în România ca supuşi români.
titu maiorescu
I
§ 2. - Nu vor putea dobândi, sub verce titlu ar fi, proprietăţi rurale - afară de vii, locuri sau case în oraşe -decât acei, care vor fi cetăţeni români, respectând u-se însă drepturile acelora, care le au după legile anterioare, sau în virtutea tractatelor existente între România şi alte statuii.
§ 3. - Toţi locuitorii aflători în momentul anexării ca cetăţeni otomani în provincia română dc peste Dunăre, Dobrogea, care se declară parte integrantă a României, au deopotrivă toate drepturile şi datoriile de români, conform regimului special ce se va prescrie penttu acea provincie de către Adunările Legiuitoare.
Restricţiunea relativă la dobândirea proprietăţii rurale nu se aplică la Dobrogia.
§ 4. - Cei născuţi şi crescuţi în România până la majoritate şi care nu se vor fi bucurat niciodată de vreo protecţiune străină, vor fi de drept dispensaţi de stagiu, când Adunările vor admite ceterea lor de naturalizare.
§ 5. — Se declară cetăţeni, pentiu astă una şi singură dată, acei supuşi români de verce religiune, care s-au asimilat cu naţiunea şi a căiot nume şi calităţi se votează de cătie Corpurile Legiuitoare deodată cu această Lege.
Acei dintre dânşii, care în timp de un an de la această admitere la cetăţenie nu vor reclama diploma de indigenat, vor pierde drepturile ce li se acordă.
Preşedintele consiliului miniştrilor şi ministru
lucrăr. publice, I. C. Brătianu Ministru de interne, M. Kogălniceanu Ministiu cultelor şi insttucţiunii publice,
N. Krezzulescu. Ministiu finanţelor, D. A. Sturdza Ministru afacerilor străine, B. Boerescu Ministiu de răsboi, D. Lecca Ministiu justiţiei, A. Stolojian
discursuri parlamentare 609
Proiectul guvernului se trimite în dezbatetea secţiilor Camerei, şi până la terminarea acestor foarte agitate dezbateri discuţia publică asupra revizuirii se întrerupe.
Greutatea era lista cea mare de evrei de tot felul (unii mai ales susţinuţi de Alianţa israelită), pe care guvernul voia să-i treacă sub scutul § 5 din proiectul său. Insă faţă cu rezistenţa majorităţii delegaţilor guvernul a trebuit să cedeze în parte, şi prin tranzacţiune s-a primit ideea, echitabilă, de a se admite la naturalizarea colectivă prin o singură lege numai străinii care au servit sub drapel în timpul Răsboiului pentru independenţă. Pe de altă parte s-a părăsit ideea dobândirii imobilelor rurale prin succesiune ab-intestat, rămâind ca asupra aplicărilor speciale ale noului princip constituţional să se legifereze mai târziu.
Astfel s-a formulat şi s-a primit de întregul comitet al delegaţilor proiectul final:
„Art. unic. în locul art. 7 din Constituţie, care se revizueşte, se va pune următorul:
Art. 7. Diferenţa de credinţe religioase şi confesiuni nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturile civile şi politice şi a le exercita.
§ 1. Străinul, fără osebire de religie, supus sau nesupus unei protecţiuni străine, poate dobândi împământenirea cu condiţiunilc următoare:
a) Va adresa guvernului cererea de naturalizare, în care va arăta capitalul ce posede, profesiunea ce exercită şi voinţa de a-şi stabili domiciliul în România.
b) Va locui, în urma acestei cereri, zece ani în ţară şi va dovedi prin faptele sale că este folositor ei.
§ 2. Pot fi scutiţi de stagiu:
c) Acei, cate vor fi adus în ţară industrii, invenţiuni utile sau talente distinse sau care vor fi fundat aci stabilimente mari de comerciu sau de industrie.
610
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
611
b) Acei care, fiind născuţi şi crescuţi în România din părinţi stabiliţi în ţară, nu s-au bucurat nici unii nici alţii vteodată de vreo protecţie srrăină.
c) Acei, care au servit sub drapel în timpul răsboiuiui penrru independenţă şi care vor putea fi naturalizaţi în mod colectiv, după propunerea guvernului, printr-o singură lege şi fără alte formalităţi.
§ 3. Naturalizarea nu se poate acorda decât prin lege şi în mod individual.
§ 4. O lege specială va determina modul, prin care străinii vor putea stabili domiciliul lor pe teritoriul României.
§ 5- Numai românii sau cei naturalizaţi români pot dobândi imobile rurale în România.
Drepturile până acum câştigate sunt respectate.
Convenţiile internaţionale astăzi existente rămân în vigoare cu toate clauzele şi termenul coprins într-însele".
Aşa se prezentă proiecrul în ultima şedinţa a Camerei revizioniste, la 6 octomvrie. Noul raportor însă, d. D. Giani, îl introduce prin câteva explicări, din care rezultă că între majoritate, minoritate şi guvern ar fi fost numai nişte deosebiri „mai mulr de formă, decar de fond;" pe când în adevăr, precum se dovedeşre din cele două discursuri reproduse în paginele precedente, deosebirea de fond fusese adâncă şi se înlăturase numai prin neclintita stăruinţă a majorirăţii teprezenranţilor ţării (îndeosebi şi a conservatorilor), înainrea căreia guvernul cu aderenţii săi au trebuit să cedeze.
Acest fapt, cu atât mai important, cu cât într-o chestie aşa de gravă dovedea şi străinătăţii, că în România începea să existe în realirare o reprezentare naţională prin Parlament, iar nu numai o dependenţă a întâmplătorului guvern, se cuvenea să fie relevat, şi de aceea îndată după cetirea raportului se rosteşte următorul discurs:
D-lor deputaţi, noi am întrerupt discuţia asupra proiectului de reformă constituţională în urma cuvintelor zise
ded. Chiţu. D. Chiţu, un important membru şi reprezentant al majorităţii acestei Camere, când ne-a făcut apel la împăciuire şi când şi-a arărat încrederea că în această Cameră se va găsi în fine unirea pe un tărâm naţional, a zis aceste cuvinte într-un ceas bun. (Aplauze.)
Acest tărâm comun s-a găsit. Şi fiindcă s-a alcătuit un alt proiecr de lege decât acela ce eia înainte în discuţie, cred că suntem datoti să explicăm şi înaintea ţării, care a fost aşa de frământată pană acum de această chestie, şi înaintea străinărăţii, care sper că va primi această redactate, ttebuie să explicăm, zic, care este înţelesul, care este copiinsul acestui proiect de lege.
D-lor deputaţi, după ce guvernul de astăzi, fără a lua el iniţiativa, fără a indica ţării în alegeri, care este programul său în chestia revizuirii, a lăsat ţării să se pronunţe liberă în această chestie, a lucrat foarre consecvent, când mai pe urmă, odată Camera şi Senatul adunate, a zis Cametei: din iniţiativa ta pune înainte ideile de reformă constituţională.
Patru mari principii au fost atunci puse înainte de către majoritate, de cătte aproape unanimitatea Cametei în această privinţă.
întâi s-a zis: Nu sunt, nu putem recunoaşte în dreprul nosrru public, israeliţi români.
Al doilea s-a zis: Condiţiile de naturalizare nu mai pot să facă parre din dreptul civil privar, ci ttebuie să intte în chiat Constituţia ţării.
Al treilea s-a zis: Proprietatea imobiliară, cel puţin cea rurală, este un drept cetăţenesc, şi nu se poate tecunoaşte străinilor în România.
Al patrulea s-a zis: Orce nouă întroducere în cetăţenia română trebuie să se facă prin cerere prealabilă şi individuală, şi să se primească de către Camerile Legiuitoare în acelaş mod.
Acestea erau cele patru principii, care formau ţesătura fundamentală a ideilor dv., care erau adevărata expresie a ţării, în marea ei majoritate, în această materie.
612
TITU MAIORESCU
Asupra acestor patru principii a fost luptă mare între noi; nu doară că ar fi fost cineva între noi care nu voia ca ele să existe aşa cum erau formulate, dat etau temeţi că poate voi întâlni prea multe greutăţi altundeva.
Din norocire, astăzi aceste temeri se vede că au dispărut, căci cu toţii am convenit că aceste patru principii fundamentale să fie primite, să servească de bază pentru reformarea Constituţiunii ce se întreprinde.
Dacă am ajuns la acest rezultat, trebuie să mulţumim făta îndoială spirirului conciliant al tutulor: al guvernului şi al majorităţii, ca şi al fostei opoziţii. Dar cred că nu ttec peste limitele modestiei, dacă recunosc încă o dată în public, cât de important a fost şi cu această ocazie rolul, cât de însemnată a fost misiunea ce a avut-o opoziţia constituţională în această chestie. (Aplauze.)
E ştiut ca un folos constituţional, că prin discuţie, prin opunere uneori la ceea ce se cere de guvern în primul moment, se luminează chestiile şi se înaintează dezvoltarea principiilor.
Dacă acesta este un adevăr general, a fost în special documentat în cazul de faţă, şi graţie patriotismului şi tenacităţii, cu care toţi am luptat pe tătâmul principiilor, s-a ajuns în fine la acest rezultat satisfăcăror, care va da o linişte şi mulţumire ţării întregi şi care, suntem convinşi, va fi primit şi de străinătate, ca fiind conform cu principiile statului şi cu dreptul modern (aplauze).
D-lor, iată ce se zice acum în proiectul astfel redactat:
„Art. 7. Ca princip, diferenţa de credinţe religioase şi confesiuni nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturile civile şi politice şi a le exercita."
Au fost discuţii asupra ideei, dacă cuvântul: a le exercita, trebuie aci sau nu. In formularea, în care este acum făcută tedacţiunea, s-a recunoscut de toţi că este o idee justă. Nu sunt drepturi preexistente, dar odată ce drepturi sunt dobândite în modul cum se prevede mai jos, se înţelege că pe această cale
DISCURSURI PARLAMENTARE
613
■ dobândite, se vor putea pune în lucrare şi exercita. Paragraful întâi zice:
„Străinul, fără osebire de religiune, supus sau nesupus unei ' protecţiuni străine, poate dobândi împământenire cu condiţiunile lurmătoare:
a) Va adresa guvernului cererea de naturalizare, în care va arăta capitalul ce posede, profesiunea ce exercită şi voinţa de a-şi stabili domiciliul în România.
b) Va locui, în urma acestei cereri, 10 ani în ţară şi va dovedi prin faptele sale că este folositor ei."
S-a recunoscut că voinţa aceasta, această cetere sau ' declaraţiune prealabilă, este omagiul, esenţialul, fără care nici . un străin nu poate să fie primit ca cetăţean în România; cererea prealabilă nu este o chestie numai de procedură, ci este chiat esenţialul. Cei ce vor să devie cetăţeni români, cerând şi arătând astfel voinţa lor, exprimă prin aceasta, că ştiu să respecte acel stat, în care voiesc să fie cetăţeni, şi respectul prealabil nu poate să fie niciodată prea mare către membrii acelui stat, al cătuia dânşii vot să devie cetăţeni.
Cine vtea să intre ca membru credincios într-o biserică, este cuviincios să arete tot respectul, toată veneraţiunea pentru acea biserică. Niciodată nu se poate susţine că acela care îşi arată un absolut respect pentru statul în care vrea să intre, prin aceasta el îşi aduce sieşi o scădere. Ci din contra el însuş se va înălţa mai mult, şi cu cât va înălţa mai mult societatea, din care voieşte să facă parte, cu atât se va resfrânge şi onoarea asupra lui. (Aplauze.)
Stagiul pus în Constituţiune, condiţiunile acestea puse în Constituţiune, sunt, ce este drept, o înăsprire peste ceea ce a fost în Constituţiunea noastră cea veche. însă ele sunt o garanţie mai mult, ce noi vtem să luăm în contra unei prea mari şi prea pripite ptimiri de elemente străine în sânul nosttu. Şi fiindcă se leagă de această idee, adaog că mai este şi o altă garanţie luată, şi aceasta este declaraţia relativă la proprietatea
614
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
615
rurală, precum o prevede § 5 din articolul nostru, care zice că proprietatea rurală este un drept al cetăţeanului român şi că el nu se poate acorda la străini, respectând însă dtepturile existente deja câştigate.
Care este motivul acestei înăspriri?
Domnilor deputaţi, în Constituţiunea de la 1866 noi am fosr mai indulgenţi, mai uşori în această privinţă. Atunci am putut lăsa, fără a pune bariere constituţionale, naturalizarea cu diferitele ei forme atât la Camerele obişnuite, cât şi la codul civil privat, şi am putut lăsa ca proprieratea imobiliară să fie dobândită şi de străini, afară de cei de rit necreştin. Căci atunci aveam un scut putetnic, atunci eram puşi sub garanţia colectivă a şapte Puteri mari europene. Ele prin convenţie stabilită ne garantau neutralitatea. Noi, o gintă latină nu prea numeroasă, pusă în Orient între popoare puternice, mai puternice la număr decât noi, noi aveam în această garanţie un scut al existenţei noastre naţionale. Astăzi, când este vorba ca să ni se recunoască independenţa, însă independenţa ni se recunoaşte fără garantarea neutralităţii, astăzi suntem siliţi să căutăm în noi înşine elementele de garanţie ale existenţei noastre ca stat şi ca naţiune.
Iată motivele, pentru care astăzi, prinrr-un just simţimânt naţional, trebuie să luăm noi înşine cu atât mai multe garanţii pentru conservarea noastră, aşa cum suntem şi cum voim să rămânem. De aceea este explicabilă în poziţia noastră de astăzi şi această dispoziţie, aşa precum s-a introdus.
D-lor, dacă în acest proiect se mai dispune, ca acei, care au servit sub dtapel în timpul Răsboiului pentru independenţă, să fie naturalizaţi în mod colectiv după ptopunerea guvernului printr-o singură lege fără altă formalirate, veţi găsi asemenea just, că prinrr-această numai aparentă excepţie la principiul cel mare de naturalizare individuală să se aducă în chiar Constituţiunea ţării o amintire de timpul, în care această
reformă s-a făcut, de răsboiul, prin care am câştigat Independenţa noastră. (Aplauze.) ^ Iară, d-lor deputaţi, şi termin cu aceste cuvinte, iată care f'este esenţa ultimului proiect, şi iată motivele, penttu care şi h grupul nostru din opoziţie s-a împreunat cu majoritatea pentru a. a-1 primi aşa cum esre formulat (aplauze), t* Mă cred daror acum să fac următoarea declarare în ceea 1 ce ne priveşte: Pe temeiul acestui proiect, pe temeiul acestor " principii ne-am întrunit cu toţii, şi întrunindu-ne sperăm, avem ^ convicţiunea, că guvernul, orcare ar fi, îndeosebi guvernul de » astăzi, va fi în stare de a face să triumfe aceste principii înainrea ţ tutulor. (Aplauze.) Ele sunt conforme cu dreptul public, şi este ; bine ca să se ştie (din partea unui membru al opoziţiei primiţi acest cuvânt): că orice guvern, fie şi guvernul de astăzi, cate m va susţine sincer acest proiect, este purtat de încrederea ţării întregi şi a înttegii acestei Camere. (Aplauze.)
Nu este cu putinţă de a vedea în acest discurs altceva decât exprimarea exactă a celor petrecute în Cameră şi tendenţa de a contribui, ca formularea articolului 7 în conformitate cu simţimântul ţării să fie primită şi de Puterile semnatare ale Tractatului din Berlin ca îndeplinirea ultimei condiţii pentru recunoaşterea independenţei noastre.
Cu toate aceste, iată răspunsul ministrului-prezident loan Brătianu la acel discurs:
„O. preşedinteal consiliului. Dacă onor. d. Maiorescu ar fi vorbit în tot discursul d-sale în sensul cum a terminat, nu aveam decât să-1 aplaudăm şi să-1 îmbrăţişăm. Dar în tot timpul, cât d-sa a vorbit, m-am gândit la un lucru: întotdeauna am zis, că acei care vin de peste Carpaţi dacă nu au simţimântul libertăţii dezvoltat, dar în simţimântul naţionalităţii ne întrec pe toţi.
Ei bine, onor. d. Maiorescu a venit astăzi să facă la aceasta o patentă escepţiune: fiindcă tot discursul d-lui
TITU MAIORESCU
nu a fost românesc, nu a fost patriotic; d-sa a vorbit numai în numele d-lui, şi sunt încredinţat, că în ţai-.i nimeni nu este cu d-sa şi în străinătate cuvintele d-sale nu vor avea nici o autoritate. (Aplauze prelungite.)"
Pană într-atât ura dintre partide şi obiceiul de .1 suspecta pe adversari (vezi şi pag. 222) întunecau dezbaterile parlamentare din acel timp. Astăzi (1897) nit i nu sc mai poate pricepe tonul înveninat din întâmpinarea d-lui Brătianu - dovadă de progresul judecăţii politice de atunci încoace.
In aceeaş şedinţă de 6 octomvrie mai toată Camera (132 voturi) primeşte proiectul de revizuire; în contra lui votează numai 9 deputaţi anti-revizionişii (N. Blaremberg, D. Rosetti-Tescanu etc); d. P. Carp se abţine. La 11 octomvrie proiectul este primit şi de Senat, şi la 12 octomvrie 1879 se promulgă noul articol 7 al Constituţiunii. Apoi Camera şi Senatul îşi continua lucrările în calitatea de Corpuri Legiuitoare ordinare.
#■ 49
In contra Adresei. Nepotrivire între vorbe şi fapte
(Şedinţa Camerei de la 11 decemvrie 1879)
5 D-lor deputaţi, permiteţi-mi, vă rog, să-mi exprim şi cu Ţ|, această ocazie mirarea despre modul cum inaugurează această ^Cameră discuţia parlamentară, modul adecă de a lăsa să se * Votbească fără contrazicători. Şi pe urmă numai auzi pe unii jţiau alţii din d-nii miniştri, precum am auzit pe d. ministru-5j|preşedinte, făcând aluzie ironică la minoritatea or chiar la majoritatea vorbitoare.
Domnilor, să ne înţelegem. Voim să suprimăm regimul iparlamentar în discuţie? Voiţi să ziceţi: o adresă, ce este odată alcătuită de dv. în înţelegere cu guvernul, este un lucru aşa de ifânt încât să păşim la votarea ei, fără ca cel puţin să raţionăm? Voiţi să ziceţi, că dacă un membru din majoritatea dv., d. Pantazi Ghica, numeşte această adresă palidă, scurtă, absurdă, dacă-mi aduc bine aminte, sau mai exact derizorie, că toate aceste cuvinte zise în parlamenr nu merită să fie relevate din pattea dv.? sau voiţi să ziceţi, că nu merita nici un răspuns membrul din majoritate, cate v-a aruncat asemenea Cuvinte? Domnilor, aceasta din urmă vă priveşte pe dv.; noi însă suntem datori să relevăm lucrul şi să venim să vă Spunem că, după înţelesul nostru, când ne aflăm într-un parlament, nu credem că viaţa parlamentară este numai o formă goală şi fără nici o logică. Poate o fi vreo înţelegere tainică şi trainică între guvern şi majoritatea dv. ca să
4
618
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
619
suprimăm discuţia şi că prin urmare nu mai merită viaţa publică să veniţi şi să ne spuneţi, care sunt argumentele dv. ( u toate acestea eu vă amintesc, domnilor, că d. ex. opoziţia sau minoritatea a avut multă dreptate, când a vorbit pe larg despic chestia evreilor, aceea a reformării art. 7 din Constituţie în înţelesul său şi al ţării. Prin aceste argumente din pârlea minorităţii, care a venit cu propunerea sa, pe care apoi a găsii o bună şi majoritatea, aţi putut să susţineţi chestia în lai.i Europei. Insă şi atunci, când se susţinea propunerea ţării din partea minorităţii, se întrebuinţa de dv. aceeaşi tactică de astăzi; şi atunci simpaticul domnul preşedinte al consiliului ne gratifica pe noi opoziţia cu epitetul de vorbitoare.
Dar ce voiţi să facă un parlamenr decât să vorbească? Numai să vorbească cu înţeles. Voiţi de la un parlament fapic sau acţiuni de fapr? Atât ne-ar mai lipsi!
Este, d-lor, în parlament numai un singur fapt, adecă faptul brutal de a atunca în urnă bile albe şi bile negre, însă numai prin discuţie se luminează şi se înalţă acest fapt brut şi cu el întregul parlamentarism. Prin urmare dacă voiţi ci parlamenrarismul nosrru să înainteze, atunci trebuie să ne înţelegem vorbind şi să vorbim înţelegându-ne. Sau poate, d-lor, acest proiect de răspuns la mesagiul Tronului vă pare Domniilor-Voastre aşa de bun, încât nu mai încape discuţie? or din contră vi se pare aşa de rău, încât nu îndrăzneşte nimenea să-1 apere?
în orce caz proiectul d-voastră este de o scurtime, despre care nu şriu, dacă este tocmai convenabilă. D-lor, Tronul prin mesagiul său şi-a dar osreneală de a vă explica mai întâi Domniilor-Voastre şi prin Domniile-Voastre ţării întregi într-un mod foarte amănunţit vederile sale sau programul său legislariv penrru sesiunea aceasta, şi numai în partea din afară a acestui mesagiu vedeţi că el cuprinde aproape patru pagine în folio de tipar, şi majoritatea răspunde cu o mică pagină în
Moctavo? Tot ce aveţi d-voastră să ziceţi la cele ce vă supune Sţuvemul se rezumă în atâta?
Când ar fi numai incoloră, cum zicea onor. d. Pantazi Ehica, această adresă, se înţelege că am putea şi noi să o ijjriimim, dar lasă că este incoloră, dar nu este cel puţin parţială. Prin chiar această scurtime noi nu o putem ■primi: prin chiar aceea că pare a lăsa grija înrregii legiferări «■guvernului, noi nu o putem primi, şi cu toată scurtimea ei, ■ adresa a găsit mijlocul să puie fraza aceasta: „Tot timpul nostru, * coare preocupările noastre vor fi consacrate studiului proiectelor de legi ce guvernul ne va prezenta în acest scop", iţi pentru aceasta noi nu o putem primi.
Dar numai guvernul prezentă? Dar noi nu vom fi siliţi să prezentăm? (mişcări). Dar dacă prin această prezentare a noastră s-ar îndeplini o adevărară lacună ce a fost lăsată de guvern şi pe care noi trebuie să o îndreptăm?
Căci în adevăr, d-nilor, şi proiectul de faţă cu scurtimea sa, dar şi mesagiul Tronului cu lungimea sa, au pentru noi o lacună simţitoare.
Nu ne spune adecă nimic rocmai asupra acelor întrebări, care ne preocupă mai mult; nu ne spune nimic nici asupra modului cum va crede ca să regulăm finanţele, foarte zdruncinate cu regimul de astăzi, nici asupra modului cum va crede ca să redeşreptăm activitatea economică a ţării.
Ştiţi cu toţii, câtă agitare s-a dezlănţuit în ţară prin chestia „ israelită. Ştiţi cum, de mult timp poate pentru prima oară, s-a ii văzut în adevăr un contract intim între alegători şi aleşi. Se y simţea că ceea ce se vorbea aci, ceea ce se lucra de guvern, se ■Mfe controla de întreaga ţară politică, de ţara alegătorilor. Bine, mm d-lor, dacă era un moment fericit pentru o energică acţiune ap a guvernului, era acesta. Trebuie să profităm de el. Noi toţi J|| ştim că formularea reformei constituţionale a art. 7 este numai Jjjk o formulare prealabilă, că ea nu este încă organizarea definitivă §j|: a chestiei; că vor rrebui să vie acum legi speciale spre a pune
620
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
621
în acord starea noastră cu cerinţele reformei constituţionale ce am primit. Tocmai despre acestea tace mesagiul; despic-acestea tace şi adresa.
Atunci, d-lor, ce mai este discuţia adresei? Este ea o simpla şi goală formalitate constituţională? Prea multe goliciuni formale introducem. A venit, pentru îndeplinirea arătatei lacune, d. Carp chiar în şedinţa de astăzi şi v-a făcut propuneri, ce la prima lectura le-aţi primit pe unele, altele se părea că nu le-aţi primit; după oarecare vioiciune ce aţi manifestat-o la lectură, presupui că mulţi din dv. vor fi în contra lor. Atunci d-voastră propuneţi altele, dat propuneţi ceva. Cum putem noi cu această ocazie să trecem sul) tăcere mişcarea naţională şi acest început de avânt economic ce s-a luat în popor, fără a-1 încuraja, fără a spune nimeni din tiv, nici de la guvern, nici din majoritate, dacă voiţi să susţineţi lupia pentru existenţa economică faţă cu concurenţa străinătăţii?
Iată una din preocupările noastre, pe care nu o vedem atinsă. Mai sunt şi altele. Nu e vorbă, proiectul este îndestul de incolor pentru a nu reclama din partea noastră un contraproiect, însă totuş e destul de semnificativ ptin lacunele sale, pentru a ne sili pe noi să votăm în contra lui. Când zii a ne sili pe noi, vorbesc îndeosebi pentru opoziţia conservatoare din mijlocul d-voastră.
Domnilor, când văd un întreg program guvernamental desfăşurat în mesagiu, prima întrebare ce-mi fac este: ce se poate realiza din acest program? Şi pentru ca să găsesc măsura, mă întreb: ce s-a realizat şi ce s-a putut realiza dintr-un program tot aşa de solemn, desfăşurat înaintea ţării de acelaş guvern altădată?
Nu ştiu, dacă unii din d-voastră v-aţi încercat ca şi mine să comparaţi diferitele mesagii, care au fost cetite de la acea tribună, şi diferitele răspunsuri făcute de Cameră la aceste mesagii? E un studiu foarte straniu şi foarte instructiv, şi aţi fi surprinşi cu toţii, cum am fost şi eu, de rezultatul puţin îmbucurător al acestui studiu comparativ.
Ar fi nedrept, când ne-am opri la toate mesagiile cetite sub JXgimul de astăzi, căci la promisiunile date înainte de a se termina răsboiul, s-ar putea zice că nerealizarea lor este îjustificată prin aceea că roate preocupările au fost concentrate Ja situaţia răsboiului. Dar răsboiul a încetat, Tractatul de Berlin ■I-a făcut şi s-a primit de noi în septemvrie anul trecut. Suntem dar în dtept să ne înttebăm, cum eta mesagiul de acum un an, în timp de pace, şi în ce raport stă el cu lucrurile realizate, ca Să vedem în ce raport probabil vor sta promisiunile date prin mesagiul de astăzi, şi pană unde va fi capabil acest guvern să le realizeze?
în anul trecut, la aceeaş dată - mesagiul s-a cetit la 15 noemvrie şi răspunsul s-a făcut tot la începutul lui decemvrie -în anul ttecut începea mesagiul cum începe astăzi: „România poate de acum înainte a-şi întrebuinţa activitatea în dezvoltatea îmbunătăţirilor sale dinăuntru". Mesagiul de astăzi zice acelaş lucru: „de acum înainte etc.". Vasăzică, să mai punem un an trecut degeaba. însă acum: „Eta complicaţiilor externe încetează, de acum înainte începe eta dezvoltării liniştită". Va să zică acum a sosit în finea finelor timpul să ne punem serios pe lucru, cum s-ar zice că pană acum nu v-aţi pus serios pe lucru.
Ni se spunea în mesagiul anului trecut că e îmbucurătoare starea finanţelor, şi d. ministru ne spunea la martie că vom vedea budgetele echilibrate. Aceasta nu s-a întâmplat, şi mesagiul de astăzi este mai vag în speranţele finanţiare, care în adevăr că sunt iluzorii. Ni se zicea în mesagiul de la 1878, că vom avea organizarea armatei de făcut, că ne vom ocupa de instrucţia publică, de legea minelor, de inamovibilitatea judecătotilot, de drumul de fier la Kiustendge, de legea penttu exploatarea pădurilor; însă din toate aceste nu s-a tăcut nimic, şi acum le vedem iarăş anunţate la noemvrie 1879 şi e probabil, că sub regimul dv., dacă va dura, se va face în 1880 cât s-a făcut în 1879.
622
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE.
623
Trebuie însă să relevăm îndeosebi un punct. „Independenţi României este astăzi recunoscută de întreaga Europă" se zicea în anul ttecut. îmi aduc aminte că arunci d. Vernescu a observat cuvântul acesta şi-a zis: cum ni s-a recunoscui independenţa? Nu se poate. Nu e exact. Şi atunci unul din cei mai eminenţi oratori ai majorităţii, de altmintrelea totdeauna clar în vorbirile sale, d. Chiţu, nu era tocmai aşa de clar în răspunsul său şi se încerca să introducă o deosebire între cuvinrele „a ne recunoaşre independenţa de fapt" şi „a ne tecunoaşte independenţa în formele diplomatice" şi avea aerul se apeleze la patriotismul d-lui Vernescu, ca să nu vorbească de nerecunoaştetea independenţei. Ei bine, dacă ne uităm la mesagiul de astăzi, vedem că, în loc să se fi uşurar poziţia noastră, ni se spune: „suntem siguri că Puterile „semnatare vor apreţia lealitatea noastră şi vor srabili acele soluţiuni normale etc." Vasăzică, graba cu care anul trecut ni se asigurase recunoaştetea noastră, se traduce astăzi ptin o îndoială; căci guvernul însuş recunoaşte că e astăzi într-o stare mai puţin solidă decât în anul trecur în relaţiile sale externe.
Insă, d-lor, alta e pattea pe care am voi noi îndeosebi să o vedem relevată înaintea Tronului Român: cu prilejul acestei dezbateri credem că ttebuie să se dea o expresie simţimintelor de profundă nelinişte, care exisră astăzi în ţară. Nu şriu, dacă toţi d-nii miniştri îşi dau samă de aceasi.i nelinişte. Nu aş vrea să spui aci o părere prea individuală, dv. veţi apreţia. In orce caz, individuală sau nu, ttebuie să spui, că este cea mai mare nelinişte, e un simţimânt de cea mai mare nesiguranţă în ţară şi atâta confuzie în spirite, încât nimeni nu mai ştie de astăzi până mâine ce se va întâmpla, şi nimeni nu mai are încredere că guvernul mai conduce cu oarecare siguranţă cârma afacerilor ţării. Noi, care avem convingerea şi ştiinţa că acest simţimânt neliniştitor există în ţară, rrebuiam de Ia început să ne întrebăm: care ar fi cauzele acestui rău, şi
trebuia să ne întrebăm cu toţii, dacă nu ar fi timp de avizat la un remediu constituţional?
Cauzele, d-lor, sau mai bine cauza principală îmi pare a fi mai ales următoarea: daţi-mi voie să o numesc o nepotrivire foarte caracteristică între ceea ce se spune, ceea ce se gândeşte şi ceea ce se face din partea guvernului. N-aş voi să întrebuinţez un cuvânt neparlamentar, şi voi fi gata să retrag orce expresie, care ar fi pentru dv. prea tare; dar în limitele parlamentarismului şi sub binevoitoarea supraveghere a d-lui preşedinte al Camerei caut terminologia, cu care să exprim această plângere a noasttă, adică să arăt necomformitatea întte vorbe şi între fapte; şi nu numai necomformitatea între vorbele de acum şi faptele viitoare, din care să tragem ca o consecvenţă numai poate neputinţa de a îndeplini vorbele, ci o neconformitate întte vorbele de acum şi ceea ce se are în gând în acelaş moment; adică necomformitate întte ceea ce spune guvernul şi între ceea ce gândeşte şi ce face, necomformitate în chestii, care interesează ţara întreagă şi unde, dacă e vorba de un regim constituţional, liber mai ales, ar trebui să fie cea mai completă sinceritate.
înţelegeţi bine, d-lor, că pe acest teten chestia în adevăt ia oarecare însemnătate; şi fiindcă d. P. Ghika vorbea de trecut, permiteţi ca azi, când după cuvintele mesagiului intfăm în fine înrr-o era adevărată de reforme inrerne, să ne întrebăm, cine are să ne ducă la aceasră eră adevărată de reforme interne?
în scutt şi numai din acest punct de vedere vă voi reaminti un şir de evenimenre, pe care cu toţii le ştiţi şi pe care cu altă ocazie în Camera trecură le-am atins mai pe larg, însă acum le completez cu vorbele şi cu faptele mai recente.
încep dat pe scurr şi în tteacăt cu prima apariţie a ministerului d-lui Brătianu în mai 1876. Răsturnându-se regimul conservator şi răsturnându-se, fiindcă nu mai era sprijinit de majoritatea ţării, cu venirea ministetului d-lui Brătianu prima chestie constituţională era: pe ce bază vine
626
TITU MAIORESCU
de externe de atunci, trebuia ca acele cuvinte ale d-lui Gorciacov să fi fost zise aşa, încât să se arete limpede ca guvernul rusesc privea această afacere ca regulată în polirica sa, ca hotărâtă din parte-i. Şi cu toate aceste, când la 6 augusi 1877, cu două luni după întrevorbirea de la Ploieşti, Rusia ate trebuinţă de ajutorul nostru înaintea Plevnei, acest guvern trimite armata noastră în ajutorul Rusiei, fără a cere măcar un cuvânt de explicare asupra celor zise de prinţul Gorciacov relariv la Basarabia, şi fără a vă spune dv. atunci nimic despre acele cuvinte. Este o neconfonnitate între ceea ce se zice, ce se gândeşte şi ce se face ţării. Mai târziu tocmai să destăinuiesc toate aceste şi se ia un bil de Indemnitate de la Cameră penttu acest fapt. Se înţelege: poziţia personală a miniştrilor trebuia garantată! Dar cum rămânea cu ţara?
După aceasta vine o altă chestie mate: Tractatul de la Berlin. Prin Tractatul de la Betlin ni se impune greul sacrificiu de a modifica un articol din Constituţiunea ţării. Noi înşine am fi voit să facem această modificare la alt timp, dar Puterile au găsit cu cale să ne impue o asemenea modificare tocmai în împrejurări aşa de grele pentru noi. Ce face guvernul atunci? Ştiţi că în teză generală de câte ori este nelinişte, nesiguranţă în ţară, ochii ţării sunt aţintiţi asupra acelora ce au onoarea şi răspunderea de a conduce carul statului. Ţara întreagă s-a uitat şi atunci la d. preşedinte al consiliului, întrebând: ce facem? Ce ne sfătuiţi să facem? Căci nimeni, d-lor, nu se îndoia şi nu se îndoieşte de patriotismul d-lui preşedinre al consiliului; şi dacă se îndoiau unii de ceva, era de aptitudinea d-sale de a conduce destinele ţării la înălţimea patriotismului d-sale. în acel moment d. prim-ministru declară că alegerile complet libere, ce vor avea loc, vor arăta ce doreşte ţara ca să se facă, şi că guvernul nu are nici o idee preconcepută; ce veţi face voi, alegătorilor, voi aleşilor, va fi bine-venit pentru noi, a zis d. prim-ministru. Cuvinre clare. Dar era gândul tot atât de clar? Şi faptele fost-au în acord cu vorbele? îmi pare, d-lor, că a fost
DISCURSURI PARLAMENTARE
627
■f o neconformitate între vorbe, între idei şi între realitate; căci A din momentul în care ţara lăsată libetă şi plină de încredere '" tn aceste cuvinte şi de fericirea că poate să-şi reguleze această tfacerc cum va voi ea, şi-a regulat-o în sensul pe care-1 ştiţi, |n acel moment d. ministru-preşedinte ne-a înmărmurit pe noi |oţi dându-şi demisia şi formând noul minister, pe care avem ©noarea şi fericirea de a-1 vedea astăzi pe aceste bănci.
Dat petmiteţi-mi să vă mai citez câteva fapte. Căci numai prin grămădirea dovezilor de fapt putem arăta legitimitatea neliniştei ţării asupra unui asemenea mod de guvernare. Aşadar acest minister, format în urma rezistenţei majorităţii ţării sau dacă voiţi mai bine majorităţii comitetului delegaţilor de atunci, se crede dator să arete care erau intenţiile sale, publicând la 11 iulie 1879 un program, în care spunea: am venit cu ferma hotărâre ca să susţinem părerile ţării şi nici o idee de categorii nu va fi în capul nostru, numai natutalizare individuală voim. Ştiţi apoi că în momentul când se deschideau dezbaterile, când toţi etam foarte neliniştiţi, când acea opoziţie vorbitoare spunea argumentele, care le ştia că sunt pentru susţinerea părerii ţării, în acel moment un membru important al guvernului ne aruncă cuvintele: „nu mergeţi pe m această cale, este o sfidare ce se dă Europei, eu am fost w totdeauna şi sunt şi acum pentru categorii". Atunci noi din % opoziţie ne-am întrebat iarăş: oare aceasta nu este o d neconformitate între ceea ce se spune, între ceea ce se gândeşte şi între ceea ce se face?
în fine, d-lor, în ultima dezbatere asupra chestiei, care ; apasă şi astăzi orizontul nostru politic, în dezbaterea aşa-jk numitei răscumpărări a drumurilor de fier, simpaticul d. fl ministru-preşedinte atunci seara, când se cerea închiderea ■ discuţiei, a venit şi a făcut o declarare, care penttu mine a fost * foarte liniştitoare, căci ne punea oarecum la largul nostru, cum #: se zice. Declararea d-lui ministru-preşedinte Brătianu a fost î" aceasta:
628
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
629
„Am voie să fac apel — zicea - la patriotismul d-voastră, de câte ori nu era chestie de încredere în guvern, ci era chestie să ne prezentăm cu toţii înaintea Europei. Astăzi însă, cum a relevat d. Blaremberg foarte bine, avem o chestie care nu este internaţională, o chestie numai internă sau de încredere in guvern, şi dacă nu voiţi, atunci nu votaţi, arătaţi-ne acea neîncredere a d-voastră."
Acestea ni le spunea d. Brărianu. Dar câteva zile după aceasta, numai trei zile (iertaţi-ne; poate este numai o răutate a unui membru din opoziţie), eu m-am văzut silit să întreb iarăş despre conformiratea acestor cuvinre cu realitatea lucrurilor. Era oare în adevăr o chestie numai internă, de încredere şi neîncredere, aşa încât d-voasttă şi noi alţii fără nici o dificultate să fi putut să votăm amendamentul d-lui Phetekyde, că adică e mai bine să domicilieze în Bucureşti societatea?1. Căci diferenţa este foarte mate între importanţa unei chestii numai intetne şi a unei chestii internaţionale. Poate că unii din d-voastră, dacă aflau că esre altfel, votau altfel; poate că unii, dacă ar fi ştiut cum este adevărul în chestia de astăzi (precum atunci când cu convenţia cu Rusia poate că nu at fi îngăduit trecerea armatei fără nici o garanţie), poate că şi astăzi s-ar fi întrebat: cum stăm cu poziţia noastră internaţională faţă cu Imperiul german? Şi atunci ar fi fost unii, care combinând folosul acesta cu dezavantagiele politice ce puteau rezulta, n-ar fi srat la îndoială. Poate că dacă am fi ştiut că este un fel de angajamenr luat la Berlin de cârre d. minisrru de finanţe, care cel puţin dacă nu leagă Camera, leagă guvernul întreg, poate ne-am fi temut, ca nu cumva guvernul german să zică: eu nu am a face cu reprezenranţa inrernă a ţării, eu am a face cu reprezentanţa externă a ţării, şi din momentul, în care guvernul a luat un angajament prin d. Sturdza, eu cred angajată situaţia. Şi astfel dintr-o chestie finanţiară acolo şi dintt-o chestie de înctedere aici, se făcea o chestie internaţională, care
1 Vezi mai sus pag. 23 (n. ed. - p. 387).
să încordeze toată situaţia şi să pue în joc mult aşteptata, mult .  dorita stabilire internaţională a României faţă cu Puterile străine. I.      D-lor, înţelegeţi, că toate acestea ne frământă mintea, şi aş fi foarte fericit şi gata a-mi retrage toate cuvintele de îndoială, dacă cineva de la guvern sau din majoritate mi-ar face .  onoarea să mă lămurească şi să-mi explice sttaniele mistete, în care totdeauna se învăluieşte guvernul d-lui Btătianu faţă cu ţara şi cu străinătatea; să-mi spue, ce bine putem aştepta de la asemenea mod de a lucta?
Scuzaţi, dacă fac această întrebare. înrrebarea aş dori să o fac \: fără nici un spirit de partid, aş dori ca să fie şi între noi din când % în când un moment - şi este unul, când suntem faţă în faţă cu Tronul - în cate împreună să ne gândim ceva mai departe decât ! la luptele noastre de partid şi să ne întrebăm: pe lângă zilnicele l: noastre lupre, nu mai avem oare necesitatea de a privi odată şi la pregătirea viitorului nostru politic? Şi aci îmi aduc aminte de 1 un cuvânt al d-lui Ilariu Isvoranu, zis aici între d-voastră, care
* făcea apel la generaţiile cele tinete. Faţă de acestea mă întreb şi 71 eu: bine, d-lot, ce facem noi? Unde mergem cu asemenea sistem? ■ii Acesta este rezultatul rutulor luptelor noastre pentru ? parlamentarism, pentru viaţa publică, penttu lămurirea claselor - s de jos şi formarea claselor de mijloc, care să ia parte la guvern? '■ * Si ceea ce este mai gtav: aceasta este quintesenţa sistemului liberal?
Apoi daca d-voasttă sunteţi aşa, ce o să fim noi reacţionarii? Dacă d-voasttă aveţi această neconformitate întte ceea ce S' cugetaţi, ceea ce spuneţi ţării şi ceea ce faceţi, atunci ce să facă alţii, a cătot convicţiune este că nu suntem copţi pentru î- sistemul constituţional şi că trebuie o tutelă penrru poporul, 'ţ care nu poate să meatgă singut înainte? Mi-e teamă că o să
* lăţim cu acest mod şi mai mult în mijlocul tinerimii răul, care este deja foarte lăţit: scepticismul, lipsa de încredere în viitot, lipsa de sigutanţă şi de consecvenţă în principiile politice. Este o deosebire deja foarte tristă între generaţia noastră, relativ mai tânără, şi între cea de la '48. Consimţim cu toţii a zice că este
630
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
631
ceva în acei oameni de la '48, este un foc, dacă-mi permiteţi expresia, candid, care îi face să fie admiraţi de mulţi dintre noi, este o vigoare juvenilă, cu care merg înainte şi au mers totdeauna înainte, este o bărbăţie, care la mulţi din cei mai tineri dintre noi le lipseşte. Aceasta o mărturisim liber. însă, d-lor, toată opera lor de la '48 nu poate sta decât sub o condiţie: ca să se continue în generaţiile care vin după ei; şi o nefericire ar fi când tocmai ei, care au contribuit prin acele calităţi ale lor să pue baza existenţei noastre politice şi sociale ca stat, prin chiar lipsa lor de putere şi prin o politică, ca cea arătată pană acum, să surpe fundamentul de încredere în viitorul ţării, să nimicească iubirea de adevăr şi onestitatea în viaţa politică.
D-lor, aveam mai nainte scutul Puterilor garante; acest scut ne lipseşte astăzi. Tractatul de Ia Berlin ni 1-a luat, suntem reduşi la propriile noastre puteri, şi dacă totdeauna era important să ne întrebăm ce sunt aceste puteri, este mai ales astăzi important. Numai ele sunt rădăcina existenţei noastre naţionale. însă orce confuzie a conştiinţei publice, orce îndoinţă de adevăr, orce scepticism în tinerime este o izbitură de moarte contra rădăcinei existenţei noastre în viitor.
Dacă este aşa, atunci permiteţi-mi, fără spirit de partid, să vă rog ca să ne transportăm cu gândul în afară de aceasră Cameră şi să ne închipuim că suntem nişte tineri nepărtinitori, care cumpănim lucrurile cu sânge rece, şi să ne întrebăm atunci: ce speranţă e în viitor şi ce fel de principii în viitor ne dă administrarea guvernului aşa cum este compus astăzi? Ei bine, d-lor, există sau nu un princip politic? Există sau nu conservatori şi liberali? Sunt unii, care, cum a arătat d. Carp în proiectul de astăzi, vor o readucere pe baze mai solide, după părerea lor o însănătoşire a vieţei publice în modul direcţiei noi; sunt alţii, care sunt convinşi că nu este bine aşa. Fără îndoială, toată importanţa, toată onoarea luptei politice este aceasta: de a reprezenta fiecare din noi cu conştiinţă, cu toată
claritatea, cu toată puterea şi consecvenţa acel princip, fie conservator, fie ultraliberal, despre care este convins că este
» pentru binele ţării. între aceste două alternative trebuie să te hotărăşti sau pe o cale sau pe alta. Căci dacă nu există asemenea principii, asemenea alternativă, atunci toată viaţa politică
s modernă, tot sistemul constituţional sunt o fantasmagorie, o
* nălucire nedemnă inventată pentru a tuina clasele de jos în folosul claselor de sus. Iar dacă aci este baza sistemului constituţional, apoi este datoria tutulor oamenilor noştri publici de a nu falsifica principiile politice, de a nu falsifica conştiinţele generaţiilor tinere.
j§ Şi atunci mă întreb: astăzi, când ne spune Mesagiul că avem _? să fim serioşi, acum când în fine după atâţia ani se pretinde că ■ s-au liniştit complicaţiile exterioare (oare s-au liniştit şi la Berlin?) şi aveţi să începeţi lucrarea internă, acum cu ce începeţi
H această lucrare? Acum este momentul venit, ca să vă întrebăm:
* d-lor cu principiile liberale şi democratice, care vă este formula , de progres, care o daţi României? Ce daţi junei generaţii, care
m vă priveşte? Ai ajuns stat independent, pe propriile tale puteri J§ te razemi: pe ce te razemi? care-ţi este cugetul? ?     Veţi răspunde fără îndoială: sistemul liberal democratic are ff să se îngrijească mai nainte de toate în această luptă paşnică - a noastră de lăţirea culturei în clasele de jos ale poporului. Aţi tot declamat acest cuvânt despre învăţământul în popor; va fi venit în fine momentul să-1 puneţi în practică, şi noi să vă zicem: d-lor democraţi, înălţaţi poporul de jos la cultura, la care trebuie să ajungă! Dar cine este astăzi acela, care reprezenta esenţa ideilor dv. democratice pentru înălţarea culturei poporului de jos? Am văzut strecurându-se pe acea bancă... iertaţi-mi, d-lor, expresia, dar este o adevărată strecurătoare banca ministerială sub d. Brătianu. (Ilaritate.) S-au strecurat, s-au schimbat aşa de mulţi miniştri, încât fără îndoială istoria le va păstra cu sfinţenie numele tutulor, dar noi cei contimporani i-am cam uitat. (Ilaritate.) La instrucţia
632
TITU MAIORESCU
publică a fost dar întâi onor. raportor de astăzi, d. Chiţu. Cted că nu i se poate imputa d-sale, că nu a făcut atât pe cât dorea, fiindcă în adevăr era atunci timpul războiului; a făcut câl a putut. S-a schimbat deodată d. Chiţu. Constituţionaliceşic, dacă am trăi sub un regim corect constituţional, ne-am întreba: de ce se tot schimbau aceşti domni? Căci de spus nu ni s-a spus nimic în Cameră. Acesta este un mister al guvernului. S-a schimbat dar d. Chiţu şi a venit d. Cantilli, nu ştim: cu aii sistem, din cauza altui sistem sau fată nici un sistem. Dar d. Cantilli a fost puţin timp la guvern, a căzut şi d. Cantilli, şi vedem astăzi pe venetabilul d. N. Krezzulescu. D-lor, vă rog să remarcaţi: nu fac chestie personală, din contră aş voi ca tocmai chestia personală să dispară, şi voi să depărtez, sa umbresc personalitatea tocmai sub principiul politic. Nu dc persoană întreb ca persoană, ci întreb de persoană tocmai ca teprezentant al unor principii, şi atunci vă întreb pe d-voastră: d. N. Krezzulescu are să vă înlesnească prin ideile d-salc ridicarea claselor de jos spre a le aduce la înflorirea liberalismului democratic? Aceasta vă este era constituţionalismului român? D. N. Krezzulescu este un bărbat foarte consecvent, a fost mult timp ministru-preşedinte în România, este acela, care era un om de încredere al neuitatului Principe Cuza, totdeauna cunoscut ca om de otdine, ca bărbat conservator, cum aţi zice d-voastră reacţionar. (Ilaritate.) Şi sunt convins, că şi astăzi are aceleaşi principii. Căci nu pot ctede că, penttu a fi primit ca un adept al sistemului liberal, a fost pusă acelui bărbat de stat încătunţit condiţia de a-şi renega principiile d-sale din vechime. Aşadar cu principiile sale, cu sistemul său, cu trecutul său vine între dv. d. Krezzulescu! Apoi, d-lor, mai sunt principii în ţara aceasta? D. Krezzulescu, care a fost în ministerul Catargi, este acela pe care dv. l-aţi dat în judecată, şi astăzi d-sa are să vă dea cultura populară în sens democratic şi liberal? Vă rog să-mi explicaţi această nedumirire. Căci fără o bună explicare lucrul primeşte aerul de o adeverată abdicare
DISCURSURI PARLAMENTARE
633
Intelectuală, ce o face partidul liberal înaintea ţării, înaintea 'tinerimii, ar fi o adevărată confuzie şi sfărâmare a principiilor »olitice, un adevărat cinism de a pune indiferenţa în locul Patriotismului şi grija de poziţie personală în locul principiilor1.
|: Dar Ministerul de Externe cine-1 conduce? (Ilaritate.) IDomnul B. Boetescu, care a avut onoarea să conducă politica extetioată a ţării sub guvernul conservator, care a subscris Lconvenţia comercială cu Austro-Ungaria, ce am avut onoarea 'gă o subscriu şi eu alături cu d-lui; acela, pe care d-voastră l-aţi ;acuzat de trădătot al ţării, penttu că at fi aruncat România Sângerândă, cu pumnalul în piept, la picioarele lui Andrâssy! -Dar ce memorie voiţi să mai aibă tinetimea noasttă? Ce au să ;zică oamenii noştri imparţiali de aceşti tfădători, care sunt acum la guvernul d-voastră ca să ducă ţara pe drumul liberal şi democratic, când d-voastfă i-aţi dat în judecată şi acum i-aţi 1$ luat ca să vă înfrumuseţeze regimul în faţa ţării şi a străinătăţii? Jk Aceste lucruri, d-lor, nu le văd atinse nici pe departe în X proiectul d-voastră la adresa Tronului. (Ilaritate, întreruperi, Ă zgomot.) Şi de aceea, d-lor, voi vota contta acestei adrese. Wt (Aplauze.)
1 D. Nicolae Krezzulescu s-a şi retras peste câteva săptămâni din minister, şi după un interim de 6 luni, la 10 iulie 1880, a fost numit Vasilie Conta ministru al cultelor şi instrucţiunii publice. B. Boerescu însă mai rămâne în Cabinet până la 9 aprilie 1881, probabil din cauza celor expuse mai jos în nota introductivă la discursul 53.
DISCURSURI PARLAMENTARE
635
50 şi 51
In contra insinuărilor şi calomniilor
(Şedinţa Camerei de la 16 ianuarie 1880)
în decemvrie 1879 şi la începutul lui ianuarie 1880 Camera se ocupă cu convenţia pentru răscumpărarea căilor ferate, despre a cărei importanţă politică vorbeşte introducerea volumului de faţă. Discuţiile erau foarte aprinse, mereu se trata între guvernul nostru şi societatea acţionarilor din Berlin asupra modificărilor de introdus (vezi şi nota de la pag. 23; ed. n. - p. 387). Berlinul se lăsa greu; partidul liberal avea să expieze atitudinea de la Mazar-Paşa şi cea din anul 1871. în sfârşit în şedinţa Camerei de la 15 ianuarie se votează convenţia, cu toate marile, prea marile sacrificii finanţiare ce ne impunea.
în această şedinţă, poate spre a decide votul prin o diversiune în contra adversarilor, ministrul-prezident loan Brătianu, după râul obicei de atunci, face iarăş aluzii la lipsa de patriotism a unor români, despre care pretinde că lucrează cu străinii în contra intereselor ţării. în culisele Camerei depuraţii interpretează cuvintele ca fiind zise cu privire la autorul scrierii de faţă, care în aceeaş seară trimite ministrului-prezidenr urmăroarea scrisoare:
9 ore seara.
I
JJ „Domnule Ministru-prezident,
Am onoare a vă înştiinţa că în şedinţa de mâine a * Camerei voi releva o aluzie făcută în discursul d-voasrră
, de astăzi.
N-am fost în Cameră în timpul când aţi vorbit. Dar din cele ce mi s-au raportat de amicii care au rost prezenţi, d-voastră aţi făcut în privinţa atitudinii unora din membrii opoziţiunii nişte imputări, care ar putea r> atinge onoarea lor ca oameni politici şi ca români.
' în dorinţa de a se lămuri fundamentul unor asemenea
imputări pe deplin şi în aceeaş Adunare, în care s-au şi $ făcut, vă rog să fiţi prezent la începutul şedinţei de mâine.
Sperând că această scrisoare va găsi o primire % favorabilă în simţimântul d-voastră de lealitate, am
onoare a vă ruga, d-le ministru-prezident, să primiţi încredinţarea înaltei mele considetări. £ T. Maiorescu,
& deputat al coleg. I din Iaşi.
A doua zi, 16 ianuarie, loan Brătianu se şi află pe JL banca ministerială încă de la începutul şedinţei Camerei,
\ prezidate de C. A. Rosetti. Atunci şi d. P. Carp îşi arată
9 inrenţia de a face o interpelare asupra aluziilor din şedinţa
* precedentă. Credem că pentru o mai exactă cunoaştere
a felului luptelor parlamentare din acea epocă esre indicat să reproducem din Monitorul oficial, atât interpelarea î d-lui Carp, interesantă şi în altă privire, cât şi o parte a
E răspunsului ministrului-prezident şi a câtorva depuraţi.
D. preşedinte. D. Maiorescu are cuvântul. T. Maiorescu. Cedez cuvântul d-lui Carp: vă rog însă să-mi '? păstraţi rândul după d-sa.
D. preşedinte. Am priceput.
636
TTTU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
637
P. P. Carp. D-lor deputaţi, în utma ultimei părţi a discursului de ieri al d-lui preşedinte al miniştrilor, am onoare a anunţa următoarea interpelare:
„Am onoarea de a interpela pe d. prim-ministru, dacă este în interesul ţării şi a desvălirii sistemului parlamentar de a întrebuinţa ca armă de partid insinuări nefundate şi calomnioase?"
D. preşedinte. D. ministru cere trei zile?
D. preşedinte al consiliului. Las ca Camera să judece.
Voci. Aceasra nu esre interpelare.
Voci. Esre interpelare, dar violentă.
G. Chiţu. Orce ar fi, noi rugăm guvernul să încuviinţeze a se dezvolta interpelarea, ca să vedem ce esre.
D. preşedinte al consiliului. Prea bine, dar şriu că şi onor. d. Maiorescu are să facă tot această interpelare, şi rog să o facă şi d-sa, ca să pot răspunde la amândoi deodară, fiindcă starea sănătăţii mele nu-mi permire să ţin două discursuri în o şedinţă.
D. preşedinte. Atunci d. Carp este rugat a-şi dezvolta interpelarea.
P. P. Garp. D-lor depuraţi, viu îndată la obiectul interpelării mele, şi vă rog să-mi daţi voie să citesc primele cuvinte ale d-lui prim-ministru (din şedinţa de ieri). D-sa zice:
„In cestiunea israelită dându-se soluţiunea ce s-a dat, se credea ca toţi vor fi împăcaţi; cu toate acestea s-au găsit români, care nu numai că au vorbit aci la tribună, dar au scris în străinătate zicând: guvernul şi majoritarea Camerei vă mistifică".
Apoi, d-lor, vine la cestiunea drumului de fler şi zice: „In cestiunea drumului de fier, lasă că cei intetesaţi..." (citeşte), încât guvernul german, naiv cum este el totdeauna, a trebuit să aştepte dezlegările trimise de aci, ca să se opue acesrei legi şi să înţeleagă la rândul său enorma mistificare, la care era expus prin amendamentul d-lui Pherekyde.
Acum vom discuta amândouă cestiunile, însă mai înainte de toate să-mi permiteţi a generaliza cestiunea, întrucât priveşte modul d-lui ministru de a discuta cu noi.
Am onoare de a fi sau deputat sau senator de la 1868; ptin urmare de 11 ani sunt în luptă continuă cu d. Brătianu. In toate discuţiunile, când eta lupta mai învierşunară, d. Brătianu n-a adus înainte decât două argumente principale: patriotismul d-sale şi al partidului d-sale, nepatriorismul şi trădarea adversarilor săi.
Acum eu nu cet ca d. Brătianu şi partidul său să aibă bună opiniune de noi; când însă acuzaţiunea merge aşa de departe, încât denunţă o conivenţă cu străinii, adică un act de înaltă trădare, eu cet ca, fără probe stabilite, asemenea arme să nu se întrebuinţeze şi, cum am zis-o, cer aceasra în folosul ţării şi al dezvoltării insrituţiunilor noastte parlamentare.
îmi aduc aminte că la 1868, în cestiunea evreilor, d. Brătianu nu era încă convertit la ideile umanitare moderne'. Atunci am făcut o interpelare, şi răspunsul a fost, că eu : neavând înctedere în poşta română, m-am dus la graniţă şi de acolo am expeduit scrisoarea mea, care a avut meritul să deschidă ochii împărăţiilor asupra modului cum se rratează cestiunea evteilor la noi.
Mai deunăzi, în cestiunea drumului de fier la Senat, d. Brătianu iarăş cu argumente de patriotismul d-sale şi al partidului său şi nepatriotism şi trădare din partea opoziţiei, a zis că noi, cu toate că aceasta nu mă priveşte pe mine personal, am tratat cu Viena şi Berlinul, şi că vorarea concesiunii Strousberg a fost în urma unei împăcări provocate de noi întte interesele Austriei şi ale Germaniei. Ieri iarăş s-au repetat aceleaşi acuzări.
Ei bine, înţelegeţi d-voastră că atunci când într-un şir de ani se repetă aceleaşi argumente şi se întrebuinţează aceleaşi
1 Vezi voi. I, pag. 19 {ed. n. - p. 19).
638
TITU MAIORESCU
arme, atunci nu se mai poate zice că e un lucru scăpat în jocul improvizaţiei, şi sunt în drept a privi acele cuvinte ca o armă de partid, permisă atunci când se aduc probe, dar nepermisă când nu se bazează pe nimic; căci atunci nu mai e în interesul ţării, ci în interesul calomniei, şi avem datoria să ridicăm vocea contra unui asemenea sistem, care loveşte nu în individe, dar se răsfrânge asupra unui partid întreg.
Acum, d-lor, să-mi permiteţi să fac o destăinuite din viaţa mea politică. Când Ia 1870 se începuse tesbelul între Germania şi Franţa, eram ministru de externe. înrr-o dimineaţă vine la mine reprezentantul Austriei, baronul Pottenburg, şi-mi zice: sunt însărcinat a-ţi face în numele guvernului meu următoarea declaraţiune: au venit propuneri din ţară pentru răsturnarea Măriei Sale; acele propuneri s-au adresat Ia Paris şi de la Paris s-au comunicat guvernului austriac, şi sunt însărcinat în numele guvernului meu a-ţi spune că guvernul Austriei a răspins asemenea propuneri şi că va fi totdeauna amicul fidel al Măriei Sale. Ducându-mă pe urmă ca agent al ţării la Viena, contele Andrâssy, care pe atunci (la 1870) era ministru-preşedinte în Ungaria şi ca atare primise comunicaţiuni de toate depeşile exterioare, mi-a făcut o declaraţiune întocmai identică cu aceea a d-lui baton Pottenburg.... S-a întâmplat şi răscoala de la Ploieşti (mişcări). Oare era conexiune între aceste cazuri? Şi vedeţi, că am numit nume proprii, şi nici baronul Pottenburg, nici corniţele Andrâssy nu vor putea să-mi dea o desminţire1.
Dacă am pune în conexitate aceste lucruri şi dacă am voi să înttebuinţăm armele pe care le întrebuinţaţi d-voastră, oare nu vedeţi la ce am ajunge? Dar nu am făcut-o niciodată (întreruperi).
Şi dacă am atins aceste fapte, am făcut-o numai ca să vă dăm un exemplu, cum apatenţele câteodată înşală, şi dacă
1 Vezi voi. I, pag. 21-24 (ed. n. - p. 20-23).
DISCURSURI PARLAMENTARE
639
judecaţi după aparenţe, nu ştiu cine va fi osândit în cestiunea de care vorbesc.
D-lor, întru cât priveşte conspirarea cu străinătatea, din istoria altor ţări şi a ţării mele am învăţat că numai două soiuri de individe lucrează cu străinătatea în contra ţării lor: demagogii şi pretendenţii.
O voce. Aristocraţii. (întreruperi.)
O voce. Revoluţiunea franceză. (întreruperi.)
D. preşedinte. Nu înţeleg să întrerupă partea aceea, care nu a avut şi nu are prerendenţi. (Aplauze, ilaritate.)
Eug. Ghica. Nu se ştie până la utmă. (întreruperi.)
D. preşedinte. Nu au drept să întrerupă, căci nu au de ce să se supere. (Aplauze.)
P. Carp. Nu au avut poate pretendenţi la Domnie, dar au avut pretendenţi la prezidenţia republicei.
D. preşedinte. Aceea e altceva; nu am să zic nimic.
P. Carp. Rezultatele sunt tot aceleaşi. Ca să vă dau un exemplu iară, cum demagogii lucrează câteodată: câteva luni înaintea căderii noastte, o persoană autorizată a venit şi a declatat Mafiei Sale că dacă guvernul conservatot va sta multă vreme Ia putere, ei nu mai răspund de viaţa Măriei Sale. -Iarăşi o armă demagogică. Iarăş nu acuz pe nimenea; dar înţelegeţi bine, că nu noi aveam interesul să se pericliteze viaţa Măriei Sale, ci străinii. De aceea, repet, în asemenea materii nu istoria noastră, dar istoria tutulof ţărilor ne arată că străinii n-au lucrat decât cu demagogii şi cu pretendenţii. Noi nu suntem nici una, nici alta.
Daca însă din nenorocire vreunul dintre noi ar fi fost atât de dezbrăcat de patriotism, cum crede d. Brătianu şi partidul său că suntem, încât în o chestie oarecare am face apel la străini, atunci e ceva individual, şi somez pe d. Brătianu ca împreună cu mine să căutăm acea pefsoană şi împreună cu noi toti s-o condamnăm.
640 TITU MAIORESCU
Dar, o repet, dacă asemenea lucruri se vor proba, se va vedea că ele sunt lucruri individuale şi prin urmare într-un asemenea caz nu putem admite ca acţiunea rea a unui singur individ să se răsfrângă asupra unui partid întreg.
Acestea sunt în puţine cuvinte desvălirile ce am crezut de cuviinţă să dau interpelării mele. Aştept răspunsul d-lui prim-ministru şi—1 rog ca răspunsul d-sale să coprinzâ două lucruri; 1. dacă insinuaţiile d-sale vagi, care nu numeau pe nimeni, întrebuinţate însă ca argument într-o chestie serioasă, se adresează sau la un partid, sau la un grup din opoziţie, şi al 2. dacă a avut în vedere anume o persoană, să binevoiască a numi acele persoane şi să binevoiască pe lângă numirea lor să ne dea şi probele, pe care suntem în drept de a i le cere.
D. preşedinte. D. Maiorescu are acum cuvântul.
T. Maiorescu. Interpelarea mea fiind ceva mai personală, cred că ar fi mai folositor, pentru a nu continua ptea mult o discuţie totdeauna neplăcută, după cum sunt chestiile personale, dacă d. ministru-preşedinte ar binevoi să răspundă la ultimele cuvinte, la cele două întrebări ale d-lui Carp, cel puţin la cea din urmă. Lucrul s-ar simplifica.
D. preşedinte al consiliului. Dacă ar fi fost ca să răspund fiecăruia din dv., atunci aş fi declarat că nu răspund d-lui Carp şi cer cele trei zile regulamentare; dar v-am rugat să votbiţi amândoi, ca să nu fiu silit a face două discursuri într-o singură şedinţă; aceasta at fi a cere prea mult de la mine.
T. Maiorescu. In acest caz mă văd silit, d-lor deputaţi, să fac unele observări în afară de orce legătută cu cele zise de d. Catp. Rog pe d. preşedinre al consiliul de miniştri să binevoiască a ne spune, dacă în o parte din cele zise de d-sa în discursu-i de ieri şi la care-mi pare rău că n-am asistat, a avut în vedere pe cineva personal şi dacă vrea să-1 numească...
O voce. Musca pe căciulă.
D. preşedinte. Trebuie să respectăm, d-lor, locul în care ne aflăm, şi trebuie să ne respectam pe noi înşine.
DISCURSURI PARLAMENTARE 641
T. Maiorescu. întreruperea de la locul, de unde vine, nu o consider ca ceva nerespectuos penttu mine. (Aplauze.)
D-lor, fiindcă cere d. prim-ministru, sunt silit să vă spui, pentru ,. ce fac chestie petsonală. încă o dată fac scuzele mele pentru chestia ■; personală; însă sunt atacat şi prin urmare sunt silit să mă apăr. ■■;      D. prim-ministru a zis, după cum cetesc în Monitor.
„In chestia israelită, dându-se soluţia ce s-a dat, se credea că toţi i: vor fi împăcaţi; cu toate acestea s-au găsit români, care nu numai că ; au vorbit acilea la tribună, dar au scris în străinătate zicând: i  guvernul şi majoritatea Cametei vă mistifică...
» G. Vernescu. Cine a scris asa?
i t D. preşedinte al consiliului. Onor. d. Vernescu, care se
# interesează a şti aceasta, nu are decât să-şi dea puţină osteneală,
% şi-i va cunoaşte pe aceia, cum îi cunoaştem şi noi. în chestia dtumului de fier, lasă că cei inreresaţi au combătut din toate puterile lot convenţia, dar după ce ea s-a votat, în primele zile
■'; convenţia a fosr foarte bine primită şi cu toată încrederea la
» Berlin; dar după ce au trecur patru sau cinci zile, până să ajungă
Ipoşta acolo, acei interesaţi au spus că aci este o perfidie şi mai
• mare decât în chestia israelită, au zis: v-a desfiinţat ipoteca,
s guvernul nu e de bunâ-credinţă, şi atunci îndată s-au zbutlit
>'= lucrurile. Cum voiţi d-voastră ca acţionarii să primească
. % convenţia, când chiar din ţara noastră, de către români, se scriu
> asemenea lucruri. Şi la o întrebare a d-lui Isvoranu foarte
": legitimă: spuneţi cine a zis aceasta?, d. prim-ministtu răspunde:
„Când vă veţi constitui în cameră de juraţi ca să judecaţi, atunci vă voi spune".
Şi fiindcă că mai sus s-a zis, că în chestia israilită s-au găsit : români care au insinuat asemenea cuvinte, d. prim-ministru îsi completează fraza şi zice:
„Acei, care au bănuieli, n-au decât să se ducă la ministet şi să vadă, ţ că în zioa întâi convenţia a fost primită cu încredere la Berlin, şi numai ţ   după patru, cinci zile, când a ajuns poşta la Berlin, s-au ridicat
642
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
643
bănuieli, şi nu s-au ridicat din partea acţionarilor, ci din partea acelora, care în chestia israeliţilor nu s-au sfiit a insinua asemenea cuvinte".
Prin urmare, din aceasra rezultă că sunt tomâni cate în chestia israelită au insinuat lucruri rele pentru ţară şi că aceeaşi români ar fi scris la Berlin în chestia drumului de fier, aşa încâr să se deştepte fie consiliul de supraveghere, fie guvernul berlinez spre a cere mai mult, spre a înăspri mai mult condiţiile în contra intereselor ţării noastre.
D-lor, mi s-au reprodus aceste cuvinte ale d-lui ministru-preşedinte aseară de unul din amicii mei, şi în urma spunerii lui mi-am permis să mă adresez cu o scrisoare privară d-lui prim-ministru pentru a-1 anunţa încă de aseară, ca să fie azi prezent aci fără surprindere. Mi s-a spus mai mult, că d-sa ar fi declarat în Cameră că acei români răi au fost chiar agenţi direcţi ai societăţii drumurilor de fier.
D-lor, eu sunt advocat al societăţii drumurilor de fier, sunt român, sunt membru al parlamentului, am vorbir în chestia evreilor într-un mod despre care ţiu de onoarea mea să constat că era în contra părerii d-lui prim-ministru. Când dar vine o asemenea aluzie, sunt poate în drept să cred că ea n-are decât inconvenientul de a-i lipsi numele pentru a fi adresată mie.
Este însă, d-lor, mai mulr decât atâta. Sunt silit, cu aceeaş părere de rău, să vorbesc de un incident petrecut aci în edificiul Camerei, şi anume: alaltăieri când am venit la Adunare, dincolo în anticameră amicii mei d-nul Ganea aci prezent şi d. Negruzzi mi-au zis: s-a vorbit de către depuraţii din majoritate, în auzul tutulor, că tu, adică eu Maiorescu, ai fi scris la Berlin, deşteptând pe consiliul de supraveghere sau pe guvern sau pe vreun străin asupra răului ce s-ar aduce lor prin convenţia ce se face acum şi că sunt probe la aceasta. Eu am întrebat: cine a zis? Atunci mi s-a citat numele onor. d-lui Costescu-Comăneanu - nu ştiu, dacă e aci prezent. N-am onoare să stau în relaţii personale cu d-sa; totuşi, împreună cu dd. Ganea şi Negruzzi, mi-am permis, în faţa importanţei
acestui lucru, să mă adresez la d-sa înaintea începutului şedinţei şi să-i zic: scuzaţi, d-le Comăneanu, dacă, fără să am onoarea de a sta în relaţii personale cu dv., vă zic aceste cuvinte; însă mi s-a relatat etc, etc. - lucrurile, pe care vi le-am spus; şi d. Negruzzi, care era acolo, a confirmat adăogând că d-sa, d. Costescu-Comăneanu, a zis aşa. Atunci, fiindcă nu era timp ' de mai multă discuţie şi fiindcă trebuia prin vorbele cele mai energice să stigmatizez asemenea insinuări, am zis d-lui Costescu: „Cred că nu dv. aţi inventat lucrurile, ci vi s-au spus de alţii; ei bine, vă rog să spuneţi aceluia, care v-a spus aceasta, ca a minţit". D-sa mi-a răspuns că cuvintele s-au zis într-o Adunare publică de mai mulţi deputaţi, şi la aceasta i-am răspuns: „în acea Adunare publică a minţit acela, care le-a spus".
Costescu-Comăneanu. N-am zis în Adunare publică, ci: zvonul public; vă rog să rectificaţi.
T. Maiorescu. Prea bine, rectific. V-am zis dar, a minţit cel ce v-a spus aceasta. D. Costescu a replicat că poate nu va întâlni pe acela care i-a spus, şi la aceasta am adaus pentru a treia oară: „când îl veţi înrâlni, îi veţi spune că a minţit".
înţelegeţi bine, d-lor, că după această scenă, petrecută aşa cum v-am spus, când vine d. prim-ministru şi repetă aceleaşi lucruri în Cameră, sunt dator... nu pentru mine personal, fiindcă simţimintele mele personale sunt foarte aproape de ceea ce se numeşre indiferenţă, pentru a nu zice un cuvânt mai puţin parlamentar, simţimintele mele personale sunt departe de a fi atinse... dar sunt deputat al colegiului I de Iaşi şi ca deputat nu pot permire a se insinua în mod pieziş asemenea calomnii.
Declar, dar, că orcine le-a zis, a zis o calomnie infamă şi absurdă. Declar mai mult: în chestia drumurilor de fier, n-am scris nimic, nimic în străinătate, nici unui om privat, nici unui om public, nimic, nici un rând, nici în vrun jurnal din ţară, nici din sttăinătate, n-am spus nimănui de a scrie vrun rând nici în vrun jurnal din ţară, nici în străinătate, n-am avut nici
644
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE.
645
o convorbire de natura aceasta cu vreunul din străini, n-am dat nici măcar umbra unei aparenţe, pe care să se întemeieze o asemenea calomnie, şi chiar în relaţiunile mele personale, pe care le am de exemplu cu d. baron Rotenhahn, care reprezenta azi guvernul german, în relaţiunile mele cu direcrorul general al drumurilor de fier, în tot timpul acestor discuţiuni nici nu m-am dus să le vorbesc, nici n-au venit d-lot la mine; am evitai de a vorbi un cuvânt despre aceasta cu vreunul din ei. Iată o declaraţiune francă, formală, absolură.
Acum, d-lor depuraţi, spuneţi-mi dv. ce rrebuie făcut în faţa acestor lucruri? Ce sistem este acesta al d-lui prim-ministru? Când din nefericire înrr-o ţară încă aşa de puţin dezvoltată la viaţa publică, însuş încătunţitul prim-ministru se înjoseşte până a întrebuinţa asemenea arme de calomnie.
Voci. A!
Alte voci. La ordine!
G. Chiţu. Primul-ministru nu e capabil de calomnie.
D. preşedinte al consiliului. Lăsaţi, d-lor, voi răspunde eu.
Voci. Să se retragă cuvântul.
Eug. Ghika. Dacă-1 retrage, îl însuşesc eu.
Voci. La ordine. (Zgomot.)
D. preşedinte al consiliului. încă o dată vă rog să lăsaţi a termina. Voi răspunde şi în urmă dv. veţi judeca. N. Dimancea. Cer cuvântul. (Zgomot.) Voci. La ordine.
D. preşedinte. D. orator îşi va explica cuvintele.
T. Maiorescu. Mă iertaţi, d-le preşedinte, însă nu am nimic de explicat. Şi dacă dv. credeţi că rrebuie să aplicaţi regulamentul în contra mea, nu aveţi decât să o faceţi.
D. preşedinte. Eu nu vă voi aplica regulamentul ca să vă atât că nu ne este teamă nici chiar de cuvinte neparlamenrare. (Aplauze.)
T. Maiorescu. In ţările străine se vorbeşre despre democraţie, este un fel de proverb francez, care vorbeşte despre m invidia democrarică şi despre calomnia democratică. Noi f! : suntem ţară rânără în viaţa parlamentară. Oare ar fi bine să >  introducem şi noi aceste lucruri:? Nu ne putem noi nivela şi i;  egaliza decât târându-ne în noroi? Ce folos poate să iasă? De V ce să nu ne combatem noi unii pe alţii în privinţa faptelor, ce în adevăr le facem, în privinţa ideilor, ce în adevăr le susţinem? Dar în privinţa unor insinuări de fapte, ce nu le-am .   făcut, metită oare a se face discuţiune? Şi aceasta este oare în M folosul vieţei publice? Apoi cu roţi voim să ne cunoască ţara ? aşa cum suntem, şi nu este oare o pagubă ce se aduce ţării, când jF se ascunde sau se falsifică adevărul? Nu ştiu ce accent să găsesc, £'  pentru ca să protestez în contra acestor atacuri nedemne de un ministru-preşedinte, cu trecutul, cu autoritatea d-lui *   Brătianu (zgomor). Repet dar, că aceste cuvinte, dacă de jf departe sau de aproape s-ar referi la mine, sunt lipsite de orce -'.   umbră de fundament, şi prin urmare le declar de calomnie, jk. (Zgomot.)
f"       D. preşedinte al consiliului. D-lot, astă-noapte, pe la 2 şi jumătate ore, m-am deşteptat şi aruncându-mi ochii pe masă, am găsir o epistolă, care era de la d. Maiorescu... 4        O voce. O provocare la duel. (Zgomot.)
D. preşedinte. Eu am lăsat pe d. Maiotescu de a spune tot, lăsaţi şi d-voastră pe primul-ministru de a răspunde.
D. preşedinte al consiliului... în care scrisoare mă înştiinţează că are a-mi cere să explic cuvintele mele de ieri din Cameră.
Eu urmez dezbaterile parlamenrare din toate statele europene, şi m-am înttebat: ce este această epistolă? Este o epistolă particulată? Nu, fiindcă n-am onoarea să fiu nici amic de capelă al d-lui Maiorescu. Este o interpelare? Nu, fiindcă trebuia să-mi vie prin biuroul Camerei. Este o citaţiune? Nu,
646
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
647
fiindcă nu era d-sa în drept a-mi trămite un asemenea act. Este un pitac Domnesc? Iarăşi nu, fiindcă nu mai suntem în timpii aceia, şi astfel de la două ore şi jumătate pană dimineaţa am căutat să-mi dau socoteală despre aceasta şi mi-am dat-o, fiindcă mi-am adus aminte de ceea ce s-a întâmplat mai deunăzi la Pesta, şi de aceea vă rog să nu cădeţi în cursă. Să-mi permită d. Maiorescu a zice aceasta, fiindcă am văzut că caută pticină de ceartă, ca să nu zic de scandal, şi cu atât mai mult, fiindcă văd că onor. d. Maiorescu îmi zice în acea epistolă că insinuez bănuieli, care ar atinge onoarea d-sale.
Cesar zicea că nu sufere ca femeia lui să fie nici bănuită -dat nu zicea Cesar aceasta şi penttu dânsul, fiindcă el era mai prudent decât Cesarii cei noi, aceştia metg mai departe, ei vot ca nici onoarea lor să nu fie bănuită, fie chiat ptin insinuaţi.
Interpelarea onor. d. Carp dovedeşte că acum este un plan nou de bătălie, aţi fost bătuţi de două ori...
O voce. Ţara nu zice aşa.
D. preşedinte al consiliului. Apoi aci este ţara reprezentată de d-voastră toţi. Onor. d. Carp şi mai ales d. Maiorescu, care ne dă lecţiuni de parlamentarism şi de înaltă moralitate (aplauze), a zis că ttebuie să întărim regimul parlamentar, care fără virtute politică se înţelege că este zdrobit. Dar prin aceste procederi credeţi a dovedi sentimentele d-voastfă de devotament pentru regimul parlamentar şi pentru libertăţi? Credeţi, că cu aceste mijloace aveţi să la întăriţi?
D-lor, noi avem un trecut care este cunoscut de ţara întteagă, şi dv. asemenea.
Onor. d. Cafp zice că dacă ar fi fost numai un fapt izolat cazul de ieri, nu ar fi avut însemnătate şi nu i-ar fi mai turburat, dar este un sistem care, de când partida liberala a luat naştere, întotdeauna 1-a întrebuinţat contra d-lor. Ei domnilor, dacă noi ne-am permis vreodată insinuări, am avea cel puţin scuza că la şcoala dv. am învăţat aceasta. Dar nu am făcut-o niciodată. (Aplauze.)
Nu merg mai înainte de unife, ci la 1866, 1867 şi 1868.,
i
Şi apoi ministtul-prezident loan Brătianu, după felul obişnuit în mai toate discursurile sale, se abate de la chestie şi vorbeşte de alte lucruri, de chestia evteilor, de Panaite Balş, de bandele bulgare ere, etc. Dar după o nouă stăruinţă a d-lui Carp, declară în sfârşit:
Dv. m-aţi acuzat că am făcut insinuări, a căror intenţiune era de a lovi în onoafea d-voastră. Eu nu cred că poate cineva să fie chemat la bara parlamentului penttu intenţiunile ce i se presupune că ar fi avut, mai cu seamă când eu nu am zis că d. Maiorescu a făcut acea scrisoare la Berlin; căci atunci ar fi trebuit ca eu să fi văzut scrisoarea, şi negreşit că acei care scriu asemenea scrisori nu vin să-mi facă mie confidenţe. Prin urmare, eu nu puteam să zic că d. Maiotescu a scris, pentru că n-am văzut scrisoarea d-sale, şi nu puteam să afirm ceea ce n-am văzut.
Dar dacă astfel ministrul-prezident pare a-şi retrage insinuarea, se pregătise un alt atac personal în contra autorului acestei publicări. Căci îndată după ministtul-ptezident intervine d. Emil Costinescu în dezbatete:
E. Costinescu. D-lor, toată această discuţiune a fost ridicată de o plângere de insinuaţiune şi chiar de calomnii.
Această plângere e făcută înaintea Camerei de acei care în toţi timpii au procedat prin insinuaţiuni şi acuzaţiuni atât în ţară, cât şi în străinătate.
Dar cel puţin d. Carp - este o dreptate care trebuie să i-o fac — deşi era mult mai bine pus prin trecutul d-sale decât onor. d. Maiorescu spre a acuza cu mai multă violenţă, totuş tfebuie să recunosc că s-a mărginit în marginile bunei-cuviinţe şi n-a proferat nici un cuvânt ofensativ.
648
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARI AMENTARE
649
Nu tot astfel a urmat d. Maiorescu. D-sa a declarat că s-a înjosit d. Brătianu, când a rostit acele insinuaţiuni, ce i le atribuia, şi n-a voit să rerracteze cuvântul cu toate protestările Camerei; ne-a dat aci în termenii cei mai violenţi o lecţiune de demnitate şi de bună purtare.
Nu trebuia să uite d. Maiorescu că piedestalul pe care voia să se urce ca să ne dea nouă o lecţiune de demnitate şi de respect al adevărului, acel piedestal a fosr sfărâmat de colegii d-sale din învăţământul superior, care i-au aruncat, nu o insinuare, nici chiar o acuzaţiune, ci o senrenţă, prin care 1-au condemnat ca nedemn şi înşelător albunei-credinţe. (Aplauze.) Am sentenţa aci, este subscrisă, nu de demagogi, ci de persoane ca onor. d. Costaforu, un membru al dreptei, conservator de convingere, nu conservaror pentru alte consideraţiuni, esre subscrisă de onor. d. Orăscu, de d. dr. Teodori şi dr. Capsa, persoane fără coloare polirică, drepte şi de o imparţialitate incontestabilă, prin acea sen tentă se declară că: „neavând în vedere decât demnitatea corpului profesoral şi paza legilor condamnă pe d. Titu L. Maiorescu sil fie destituit din postul de profesor de la Facultatea de Litere din laşi". (Aplauze.)
T. Maiorescu. Cer cuvântul în chestie personală.
E. Costinescu. Şi d-ta, asupta câtuia apasă o asemenea condemnaţiune, pe motiv că ai înşelat buna-credinţă, d-ta ne înrrebi ce educaţiune am făcut noi ţării? Dar ce educaţiune ai făcut d-ta studenţilor ce veneau să te asculte? (Aplauze.) Ce educaţiune ai făcut d-ta tinerimii, căreia voiai să-i dai o noua ditecţiune? Educaţiune de a surprinde buna-credinţă a colegilor săi?
Iacă cine ne face nouă lecţiuni de demnitate şi de buna credinţă. Nu are dreptul să se indigneze în contra unei insinuări, care ar presupune un lucru neleal, acela care a făcui acte de surprindere şi de înşelare a bunei-credinţe, acte mai mult decât neleale.
D-lor, am văzut că s-a propus o moţiune spre a proresta : în contra acuzaţiunilor, în contra calomniilor, să spun cuvântul, rosrire de onor. d. Maiorescu contra partidului liberal .şi a guvernului. Eu, d-lor, cred că nu este de demnitatea Camerei să voteze o asemenea moţiune, când acele acuzaţiuni proced de la o persoană condemnară de tribunalul cel mai ■ imparţial pentru nedemnirate şi lipsă de bună-credinţă. Acele Şi acuzaţiuni nu pot să atingă pe acei către care se adresează, ci J se întorc astipra celor care le-au adresat. (Aplauze.)
După câteva cuvinte ale d-lui N. Ganea în contra i d-lui Costinescu, vorbeşte:
\ _
< G. Chiţu. D-le preşedinte, eram decis a nu mai vorbi, deşi _ | fusesem înscris după d. Fleva, fiindcă văzusem că explicaţiunile Î.Î cerute se dedeseră asa încâr eu consideram cesriunea ca U epuizată; dar când am văzut depuindu-se la biurou o moţiune, ţ pe care eu cel puţin nu o aprob în ceea ce priveşte redacţiunea ei, m-am văzut nevoit a lua cuvântul să mă rostesc contra ei. Sunt penrru o moţiune de ordine de zi, dar nu pentru o ^! redai ţiune ca aceea, în care este formulată moţiunea depusă 1 la biurou. Onor. şi stimabilul d. Ganea mă îndeamnă a reveni ^1 asupra deciziei mele şi a zice două cuvinre asupra fondului ţgt chestiei penttu desluşirea noastră a tutulor.
1 Mor, eu disting în incidentul de astăzi două chestii tot - asa precum sunt şi două persoane, care au cerut cuvântul una după alta şi au introdus chestia aci.
D. Maiorescu a făcut o cerere de explicări personale d-lui ţ prim-ministru. D-sa auzind ceea ce s-a vorbit, luând cunoştinţă ► de cuvintele d-lui prim-minisrru rostite ieri la tribuna acestei Adunări, mai auzind şi de la alţii oarecare şopte, care toate t coroborau în a face pe d. Maiorescu să bănuiască că d-sa ar fi unul din acei români şi deputaţi la care s-a făcur aluziune, căci • d-sa este agent direct al companiei drumurilor de fier, şi că d-sa
650
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
651
ar fi scris în contra intereselor patriei noastre, d. Maiorescu, zic, în mijlocul unor astfel de împrejurări, acablat dc informaţiuni atât de împovărătoare persoanei şi personalităţii sale, era în drept să vie a cere explicaţiuni şi să facă ceea ce a făcut, declarând că nu este d-sa cel care a scris, că d-sa n-a vorbit nimic, şi cu aceasta a dat dreptul fiecătui care ar putea proba contrariul, să-1 taxeze de trădător de ţară. T. Maiorescu. Da, primesc.
G. Chiţu. Căci orcare român ar lucra cu ştiinţă în contra inteteselor ţării, fie politice, fie economice, fie finanţiare, este un trădător.
Ce să fac însă d-lui Maiorescu, dacă în explicările ce a cerul, cu un drept foarte legitim, d-sa s-a pus prin stătea dispoziţiunilor sale sufleteşti la un nivel atât de ridicat, încât a scos expresiuni, care de altmintrelea nu ies niciodată din gura d-sale. Şi aceasta la adresa cui? La adresa d-lui prim-ministru, la adresa d-lui loan Brătianu.
Vă aduceţi aminte că am fost indignat, când am auzit zicându-se că d. Brătianu ar fi capabil să urzească contra cuiva insinuări nedemne; căci a face insinuări, a lăsa prin alţii să se şoptească insinuări în contra unei persoane, este în adevăr a urzi o calomnie, şi de aceea majoritatea acestei Camere şi toată Camera a trebuit să protesteze, fiindcă nimeni nu are dreptul, fie chiar pentru întreaga viaţă a d-lui Brătianu, să-i atunci' stigmatul de calomniator.
D. Maiorescu dar, fiind în drept de a cere explicaţiuni şi a da explicaţiuni penttu apărarea d-sale, a greşit, după părerea mea, în ceea ce priveşte modul explicaţiunilor, şi pentru aceasta a primit şi de la noi individual şi va primi şi prin moţiune o respingere energică a acelor ofensatoare şi injurioase expresiuni.
Credem că d. Chiţu nu avea dreptate în observarea sa finală. Cuvântul de calomnie, întrebuinţat de autorul acestei scrieri în apărarea sa, este singurul cuvânt ce se
putea întrebuinţa în împrejurările date, şi cel mai corect parlamentarism trebuie să-1 admită pentru asemenea cazuri.
Monitorul
continuă apoi:
„Se dă citire următoarelor moţiuni;
1. Camera constatând, că cuvintele d-lor înterpelatori sunt pure calomnii, le respinge cu indignaţiune şi trece la ordinea zilei:
N. Dimancea, Pantazi Ghica, Gr. Serurie etc.
2. Camera, ascultând cuvintele demne şi logice ale d-lui prim-ministru, tespinge acuzările interpelanţilor.
P. Cernătescu.
3. Camera, ascultând explicaţiunile d-lui ptim-ministru şi regretând cuvintele pronunţate de către interpelanţi, trece la ordinea zilei.
R. Pătărlăgeanu.
Propunerea întâia şi a doua, puindu-se fiecare la vot, se respinge.
Propunerea a treia se adoptă."
A urmat apoi îndată dezvoltatea chestiei petsonale, provocate de d. Costinescu prin sentenţă profesorală, cetită odinioară în Cameră şi de d. Aristid Pascal1.
D. preşedinte. D. Maiorescu are cuvântul în cestiune personală. 77 Maiorescu. D-le preşedinte, în decursul discuţiei asupra unei chestii personale ce o făcusem în privinţa cuvintelor zise
1 Vezi voi. I, pag. 379 şi 384 (ed. n. - p. 243 şi 247).
652
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
653
ieri de d. prim ministru, onor. d. Costinescu a adus un aci înaintea dv., care mă sileşte la o altă chestie personală, relativă numai la acest act, la acea sentenţă de condamnare.
D-lor, se poate să vă fi surprins pe dv. aflarea sentenţei la d. Costinescu tocmai în acest moment; căci eu nu anunţasem nici în Cameră, nici în public, că voi vorbi azi, şi presupun că d. Costinescu nu umblă cu toate actele mele, şi cu cele de acum 10 ani ttecuţi, în buzunar. Ar fi prea multă onoate penttu mine. Vedeţi dar ce folos a avut procedarea, ce din politeţă am ctezut că ttebuie să o întrebuinţez, deşi d. Bfătianu v-a spus că nu o înţelege, adică de a înştiinţa pe d. prim-ministru încă de aseară rugându-1 să vie la Cameră, căci am să relev câteva cuvinte din cele zise de d-sa în şedinţa de ieri. Am făcut aceasta tocmai ca să pun pe d. preşedinte al consiliului în poziţie ca, dacă are acre în contfa mea, să le aducă, sau dacă nu are nici un act, să pregătească tărâmul luptei, aşa cum d-sa va crede că e mai bine, fără a fi surprins de mine. Ei bine, răspunsul ce mi s-a dat de d. Brătianu la acuzaţia ce am relevat, a fost că nu mă pfiveşte pe mine insinuarea d-sale cu chestia dfumului de fier. însă acuzarea vine acum preparată sub altă formă, prin actul prezentat de d. Costinescu, deşi nu are nimic a face cu drumurile de fief.
D-lor, eu nu voi zice, ca onor. meu amic d. Nicu Ganea, că acest act n-at fi de domeniul discuţiunii publice; din contră, recunosc că acel act este un act public, şi recunosc că actele publice se pot totdeauna discuta în public. Fac însă din capul locului o rezervă: este evident, d-lor, că din actul acesta, prezenrat de d. Costinescu şi făcut în contra mea la 1870, nu rezultă nimic relativ la interpelarea de astăzi. Prin urmare acest act a intrat în discuţia dv. fără nici o legătură de idei sau de fapte, şi dacă discuţia e străină, nu eu o fac, ci mi se face de alţii.
De un lucru numai am să mă plâng pentru Introducerea acelui act înaintea dv. Stiti că sunt multe feluri de a fi cineva
ti
t!
i.1
neexact: e felul acela, oarecum mărginit sau brutal, când de exemplu cineva e neexact cu totul, când adică afirmă în toate privirile ceva contra adevărului; în asemenea fel de neexactitate nu alunecă lesne un om mai inteligent. Mai este însă un mod oarecum mai dibaciu de a fi cineva neexact, însă cu atât mai condamnabil: este acela de a spune numai o parte.
Să vedeţi, cum a fost cu sentenţă. Mai întâi de toate acest act, această sentenţă profesorală a fost casată de minister, şi 4 zile după prezentarea ei am fost eu invitat să funcţionez mai departe, şi am funcţionat mai departe până la 1873, când d. ministru al cultelor de arunci, generalul Tell, s-a crezur autorizat a ne refuza şi mie şi d-lui Nicolae Ionescu, care eram profesori Ia Universitatea din Iaşi, dreptul de a veni la Cameră fără concediu. Noi atunci nu am cef ut concediu pentru Cameră, şi d. general Tell ne-a decretat demisionaţi. Când după d-sa am venit eu la guvern, în aprilie 1874, mi-am făcut datoria constituţională şi am reintegrat imediat pe d. Ionescu, pe care nu l-am considerat niciodată demisionat după lege. Pe mine se înţelege că nu m-am reintegrat, am lăsat pe profesorul numit de d. Tell în locul meu să funcţioneze; funcţionează şi astăzi, nu m-am adresat la nici unul din ufmaşii mei în minister, ca să repare acea injustiţie, şi se înţelege că d-lor nu s-au gândit ca să o repare de la sine1.
Mă mărginesc dar a constata că după acea pretinsa destituire a d-lui Costinescu eu am funcţionat ani întregi ca profesor la universitate până Ia rău interpretata demisionare din partea d-lui Tell. Vasăzică este o chestie oarecum numai academică, ce o ridică d. Costinescu. Dar fiindcă a fost adusă înaintea dv., daţi-mi voie să o explic acum pe deplin, chiat aşa academică precum este.
Nu penttu prima oară se aduce acea sentenţă înaintea Camerei. D. Costinescu nu are meritul originalităţii. Am mai
1 Vezi în voi. I, pag. 114—122, discursul asupra profesorilor deputaţi (ed. n. -p. 81-86).
654
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
655
auzit-o cetindu-se în contta mea; fiindcă, d-lor, nu ştiu cum se face, dar la roate încercările mele de a discuta chestiile parlamentare cu argumente impersonale, mi se răspunde foarte adese numai cu argumenre personale ca cel de faţă, care nu probează nimic pentru punctul în discuţie. L-am mai auzit dat cetindu-se acel act de către d. Aristid Pascal în 1876; şi atunci, ca şi acum, era cu totul altă chestie în joc. Eram ministru, pe arunci şi se discuta legea instrucţiunii publice prezentată de mine, şi ca o prealabilă aracare în contra mea s-a cetit acest act, unde erau subscrişi d. Orăscu, răposatul şi regretatul Costa-Foru, amândoi amici ai d-lui Boerescu, şi alţii. Şi câteva zile după aceea în Senat (căci în Cameră atacul n-a izbutit) tot după iniţiativa d-lui Orăscu mi s-a dat un vot de blam, că adică aş fi călcat legea nu mai ştiu în ce altă privinţă.
Din nenorocire la 1876 eram ministru, când s-a cetit aici aceeaş sentenţă a d-lui Costinescu, şi am crezut că nu este de demnitatea ministrului să răspundă apropo de legea instrucţiunii publice de un fapt, ce în orce caz nu-1 făcuse ca ministru. (Zgomot.)
Dar acum, când mi se impută din nou, însă în calitatea mea de deputat, oare cum mai terre â terre, trebuie să răspund odată.
Vedeţi ce a fost:
în toamna anului 1869 (nu sunt amicii mei la guvern, adversarii au arhiva la dispoziţia d-lor şi aşadar se poare controla cu toată siguranţa exactitatea celor ce zic) am prezentat rectorului Universităţii din Iaşi, la care eram profesor pe atunci, următoarea petiţie, cate este la acte: D-le rector, ziceam pe cât îmi aduc aminte acum după 11 ani, sufăr de o hemicranie, de o migrenă permanenră a jumărăţii capului, şi anume la parrea stângă; în această stare îmi este greu să predau conrinuu lecţiuni de filosofie de 4 ori pe săptămână. -Iertaţi-mă, dacă dau aci oarecare amănunte. Poate unul sau altul din cei ce au asistat vreodată la lecţiunile mele publice
de filosofie, îşi va aduce aminte că cel puţin eu unul nu luam numai o catte a altora ca să o recitez, ci-mi compuneam cursul filosofic pe câr puteam din propriile mele gândiri sau cel puţin din observări critice asupra gândirilor altora. Era dar o lucrare totdeauna din nou făcută, oarecum în acele momente concentrată, şi combinată cu toată energia spiritului, de care pot dispune, şi penttu care se cerea cel puţin linişte şi continuă pregătire. Poate nu greşesc prea mult în contra modestiei, dacă vă repet: cursul meu de filosofie, cum îl ţineam, l-am ţinur cu toată încordarea ştiinţei şi puterilor mele intelecruale, mari sau mici, atâtea câte le am.
Mi-am zis atunci: nu pot să ţiu acest curs în starea zdruncinară a sănătăţii mele fizice. Insă am declarar încă de pe atunci: pentru orele pe săptămână, în care voi lipsi, voi face la reînceperea cursului îndoite ore de lecţiuni, aşa încâr să nu piarză studenţii nimic. Am prezentat rectotului universităţii certificatul doctorului Flaischlen. Cine este din Iaşi, ştie de ce autoritate şi de ce buna reputaţie se bucură doctorul Flaischlen.
O voce. Este doctorul primar al oraşului.
T. Maiorescu. Această hemicranie a ajuns însă aşa de departe, încât este azi ştiută în rezultatele ei de toţi câţi mă cunosc ceva mai de-aproape, toţi ştiu că am auzul greu; partea stângă a organului meu auditiv este cu totul paralizată, am asurzit în partea aceasta.
Vă puteţi închipui poziţia unui om, care are familie precum o am, şi care prin munca sa este singurul sprijin al existenţei acestei familii, când se vede lovit de o asemenea nefericire, care îi pereclitează toate mijloacele de existenţă. Căci, ştiţi, d-lor, că acest om (precum adeseori mi se impută din partea d-lui ministfu-preşedinte, deşi nu înţeleg bine imputarea) este, cum zice d. Brătianu, din opincă şi trebuie să muncească penrru a trăi.
656
T1TU maiorescu
discursuri parlamentare:
657
Pe baza acestui certificat dar al doctorului Flaischlen m-am dus şi la Berlin, unde am fost supus tutulot încercărilor pentru curări otologice. M-am consultat la Berlin cu doctorii Bardeleben şi Kremnitz şi îndeosebi cu doctotul specialist pentru aceste suferinţe, cu doctorul Lucae, care m-a şi tratat tot timpul necesar. M-am înrors în ţară cel puţin cu asigurarea că boala mea nu este în aşa gtad periculoasă, după cum ar fi când un ochiu s-ar găsi atacat, căci atunci ar fi direct ameninţat şi celălalt ochiu, şi că în fine este probabil că voi rămâne cu auzul în partea dreaptă scăpat, dacă mă voi păzi. M-am mai liniştit şi am reînceput prelecţiunile mele la Universitatea din laşi, cu numărul îndoit de ore, pănâ când voi fi împlinit lipsele ce le făcusem. Acesr început de îndoire al orelor se constată din regisrrul de prezenţă al Universirăţii.
însă, d-lor, în răsrimpul de Ia mijlocul lui noemvrie 1869, când am făcut tectotului Universităţii acea declarare sprijinită pe atestatul ce v-am spus, şi pană după ce m-am întors de la Berlin în ianuarie 1870 a trecut o lună şi jumătate sau două luni. în aceste două luni, sau poate era şi ceva mai mult, am pledat, pe cât îmi aduc aminte, de vto 7 ori înaintea tribunalelor din ţaţă. Cursul nu mi l-am ţinut; pregătiri intelectuale pentru acel curs de filosofie nu mai făceam, nu eram în srare să fac, dar procese luate de mai înainte, pe care nu le puteam amâna, le-am pledat.
Puneţi-vă în poziţia unui om care ttebuie să muncească pentru ca să trăiască, a unui om, de munca cămia este legată existenţa sa şi a familiei sale şi care se vede ameninţat de surdirate, adică tocmai de o stare, care i-ar face imposibilă continuarea ocupaţiunii, din care trăieşte, şi întrebaţi-vă: dacă trebuiam şi puteam eu să refuz mijloacele de a câştiga ceva mai mult spre o slabă asigurare a familiei mele în viitor, şi dacă pe de altă patte puteam să am în acel timp liniştea spiritului necesată pentru a face prelecţiuni abstracte de filosofie?
Ei bine, d-lor, oameni suntem noi? Oameni cu simţirea caldă, cu înţelegerea elemenrară a suferinţelor omeneşti? Şi esre drept, ca de aceasra să se lege astăzi cineva ca să facă o armă de acuzare în contra mea? Apoi, d-lor, pe asemenea temei se acuză profesorii de universirare, cum că au înşelar pe colegii lor sau au surprins buna-credinţă a nu ştiu cui, că adică în loc să predea cursul s-au dus să pledeze pe la rribunal în o sumă oarecare de procese? Dar lecţiunile universirare sunt matetii, cate se pot impune cu cnuta în împrejurări aşa de nefericite, precum erau cele ce vi le-am expus? Iertaţi-mă, n-aş voi mai ales acum să lipsesc de la modestie; dar totuş nu mă pot opri a spune că poate am dat probe, că nu-mi este indiferentă ştiinţa şi profesoratul, n-am fost om cate am alergat vreodară după funcţiuni, care am încercar vreodată în viaţa mea să rrăiesc degiaba din budgetul statului; am ţinut poate sute de ptelecţiuni populare afară din cursul meu, le ţineam chiar ca ministru în Bucureşri, am scris cărţi, şi ierraţi-mă să spui acum şi aceasta: le-am tipătit cu cheltuiala mea, căci ştiţi, că numai literatuta şi în genere lucrarea curat intelectuală sau arristică nu se poate zice că este lucrativă la noi. Apoi eu puteam fi acela, cate să stea degiaba în budgetul statului? Era echirabil, ca tocmai mie să mi se impute şi astăzi să se repete această imputare, că nu mă interesez de chestiile intelectuale şi că-mi caut exclusiv alte interese?
Dar să revenim la sentenţa profesorală, exibată de d. Costinescu.
Mă întorc de la Berlin în ianuarie 1870 şi îndată încep prelecţiunile îndoite, ca să nu se piatdâ orele de absenţă, cum v-am spus. Atunci deodată mă trezesc mai întâi cu nişte depeşi ale ministrului.... era la Ministerul Cultelot şi al Insttucţiunii Publice d. G. Mârzescu... Ministerul Cultelor depeşează la roţi prezidenţii tribunalelor şi curţilor din ţară, întrebând: când a pledar Maiorescu acolo? şi cu modul acesta s-a constatat că am pledat de nu ştiu câte ori în toată ţara. Aşa este convenabil să
658
TITU MAIORESCU
se trateze profesorii de universitate? înainte de a fi ei înşii întrebaţi, li se lansează asemenea depeşi inchizitoriale pentru pretinse absenţe nemotivate? Atunci în fine vine şi formidabila acuzare arătată de d. Costinescu: ai înşelat buna-credinţă a guvernului, ai surprins încrederea rectorului, ai scris că eşti bolnav, dar nu erai bolnav ere. Am fost citat la Bucureşti, dat (poate că e păcatul meu de a fi prea indiferent în chestii petsonale, unde văd din capul locului lipsa de justiţie) faptul este, că nici nu m-am dus la Bucureşti; am trimis numai înscris ceea ce v-am spus acum. S-a pronunţat acea sentenţă în lipsa mea, însă ministrul a casat-o, şi eu n-am avut nici măcar încunoştiinţare de a întrerupe cursul meu, pe care l-am continuat înainte până în anul 1873.
D-lor, iertaţi-mă că v-am luat 20 minute cu această explicare personală. Dar dacă-mi pare rău, că am fost silit să o fac, sper cel puţin, că de acum înainte ne vom cruţa unii pe alţii cu asemenea lucruri penibile. (Aplauze.)
52
Pentru restaurarea Bisericei Episcopale de la Curtea de Argeş
(Şedinţa Camerei de la 12 ianuarie 1881)
Ministtul cultelor B. Conta cete ultimul credit pentru restaurarea externă a Bisericei Episcopale, despre care vorbeşte mai pe larg discursul 18 şi nota cu scrisoarea lui Al. Odobescu din volumul I'. Asupta acestui credit d. Nicolae Ionescu face câteva observări cu o străvezie animozitate în ceea ce priveşte pe d. Lecomte du Nouy. (Mai târziu, în 1889 şi 1891, întreprinde în unire cu dd. C. Esarcu, Gabrielescu, Sterian etc. o întreagă campanie în contra eminentului atchitect.) Spre a nu lăsa Camera sub impresia celor zise de d. N. Ionescu, se rosteşte discursul următor:
D-lor deputaţi, sunt câteva întrebări, şi ar fi de dorit să fie mai multe, în ptivinţa cărora din fericire nu este de trebuinţă să facem politică de opoziţie, ci ne putem mătgini a da fiecare lămuririle cerute pentru a ne convinge unii pe alţii, fără spirit de partid. Aşa vă rog să-mi daţi voie a zice câteva cuvinte în chestia de faţă, fără nici o opoziţie, fie chiar numai aceea, pe care a ştiut onor. preopinent d. Ionescu să o pue cu o fină ironie la adtesa d-lui ministru de culte.
1 Vezi voi. I, pag. 258-275 (ed. n. - p. 168-179).
660
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
661
D. N. Ionescu se întreabă, de ce s-au cheltuit mai muli decât cei 250 000 lei preliminaţi în proiectul de la început? D-lot, când a fosr vorba să se îngrijească statul roman de restaurarea acesrei admirabile biserici episcopale, s-a adresai guvernul la una din autorităţile cele mai recunoscute din Europa ca specială în această privinţă, s-a adresar Ia d. Viollei le Duc, care tocmai atunci era între alrele ocupat în patria sa cu restaurarea unui monument celebru, al catedralei Notrc Dame de la Paris, şi avea sub conducerea sa mai mul li architecţi, elevi ai săi, formaţi în arta specială de a restaura. Căci, d-lor, nu toţi architecţii sunt capabili de aceasta. Poate să fie cineva foatte bun architect în celelalte şi să nu cunoască nimic în ceea ce priveşte restautatea credincioasă în forma şi spiritul unui monument vechi. — Când s-a adresat guvernul la d. Viollet le Duc, acesta, ca un mare artist şi mare iubitor al operelor de artă oriunde s-ar fi aflar ele, s-a grăbit să răspundă la apelul nostru şi ne-a trimis pe un asistent al său, pe d. de Baudot, ca să-şi procure o idee prealabilă despre ceea ce era de făcut la edificiul din Curtea de Argeş. D. de Baudot a venii în vara 1874, a srudiar monumentul, a făcut un prim plan, se înţelege în lineamentele cele mai generale, şi a fost de părere că restauraţiunea din afară a zidurilor, însă fără colorarea lor polichromâ în modul în care era ea în vechime, are să coste peste 250 000 franci, după cât îmi aduc aminte, fără a vă garanra însă exactitatea cifrei în această vorbire improvizată. S-a întots la Paris d. de Baudot tot în I 874, a supus planul d-lui Viollet le Duc, şi acesta ne-a trimis pe d. Lecomte du Nouy, care din 1875 a începur, şi astăzi (ttebuie să o constatăm cu fericire) a şi terminat lucrarea sa în ceea ce priveşte restaurarea din afară.
D. Lecomte, un eminent elev al neuitatului Viollet le Duc, fusese, înainte de a veni în România, câţiva ani în Orient, în Egipt, dar mai ales în Siria şi Palestina, unde a fost ataşat unei misiuni archeologice a d-lui Clermont Ganneau, ale cărei
rezultate ilustrate cu desemnurile d-lui Lecomte se vor publica în curând la Paris, şi rămăsese apoi însărcinat de Ptincesa de Latour d'Auvergne tot în Palestina cu lucrări architectonice în stilul oriental, drept aduceri-aminte de locurile memorabile din viaţa lui Christos. Cu această preparare şi sub asemenea asupicii a venit d. Lecomte du Nouy în mijlocul nostru şi a început imporranta sa lucrare.
Permiteţi-mi, d-lor, să fac aici o paranteză şi să-mi îndeplinesc o datorie faţă de d. Lecomte.
Nu este destul să atingem numai cestiunile finanţiate, când este vorba de un monument de o însemnătate aşa de mate, şi de un attist, care şi-a pus eminentul său talent în serviciul restaurării acestui monument. Cted că este de datoria noastră, ca să aducem cu această ocazie în Cameră un omagiu de recunoştinţa acestui bărbat, care, venit din Franţia întt-o ţară ca a noasrră, înrudită prin sângele locuirorilor ei cu patria lui, dar în fine totuş străină pentru el, s-a însărcinat cu însemnata misiune attistică ce i-a fost înctedinţată şi în mijlocul împrejurărilor celor mai grele şi cu multe sacrificii, de care nu este locul să vorbim aici mai în derai, a adus-o la un bun sfârşit prin talent, ptin energie, prin conştiinţă şi prin o iubire de artă mai presus de laudă.
D. Lecomte de Nouy a venit dar la Curtea de Atgeş, unde nu a găsit ca prepararea aproape nimic. A trebuit să inventeze şi să dirigeze o înrreagă organizare administrativă pe lângă cea artistică, să facă planuri, să desemneze toate detaiutile, să aducă oameni capabili, să-şi procure chiar locuinţa şi hrana numeroşilor lucrârori, ce-i concentrase în această tabără attistică.
Ştiţi, d-lor, că biserica Episcopală de la Curtea de Argeş fusese zguduită odată prin cuttemut şi mai pe urmă fusese vătămată prin două focuri. Două turnuri erau prin zguduire scoase din linia posramentului lor de deasupra boitei bisericei, legătoarele lor de fler în parte rupte, zidurile boitei la unele
662
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
663
locuri crăpate, polichromia aproape distrusă de schimbările atmosferice şi de foc, frumosul baptiseriu dinaintea bisericei desfăcut şi pus într-un şopron. Aci erau toate de refăcut, şi cu ce artă migăloasă! Fiecare ornament trebuia studiat, desemnat şi sculptat apoi în piatră cu forma lui specială. Şi aceste forme speciale sunt una din particularităţile admirabile ale edificiului. Fiecare desemn de ornament este deosebit de celălalt, şi mai ales în numeroasele scuturi rotunde, care sunt bătute cu nişte capete de cui de piatră în partea de sus a boitei, sub frumosul carnis în formă de stalactite, se vede cea mai bogată fantasie în felurite forme, aşa încât fac împreună un fel de cartă de model al ornamenticei mauro-veneţiene. Pentru asemenea lucrări de restaurare se înţelege că trebuiau tăietori de piattă şi alţi meşteri cu gust şi cu cunoştiinţe. Aceşti oameni au trebuit să fie aduşi de departe, căci nu se găseau la noi. Pe unii i-a adus din Franţa, pe alţii din Italia, unul din Palestina. Erau dar o sumă de lucrători veniţi, şi biserica era la o jumătate de oră afară din orăşel. A ttebuit o întreagă combinare administrativă pentru a le pregăti locuinţa şi traiul lângă edificiu, a-i priveghia şi îmbărbăta la lucru, a menţine disciplina între ei, a îngriji de plata lor regulată.
Şi toate acestea în sarcina d-lui Lecomte în afară de misiunea sa curat artistică, a d-lui Lecomte singur, în ţară străină, într-o localitate cam afară de circulaţia cea mare, adeseori expus la dificultăţi şi de altă natură, pe care prefer a nu le mai atinge. Şi pe lângă toate acestea, în mijlocul feluritei sale ocupaţii, în mijlocul lucrărilor de tot felul, izbucni răsboiul între ruşi şi turci şi întrerupse lucrarea în multe părţi ale ei: transporturi împiedicate, lucrători fugiţi, nelinişte genetală. Se înţelege că nici ministrul în acea vreme, chiar dacă ar fi voit, nu avea capul liber ca să se ocupe de restaurări artistice, şi nici mijloacele finanţiare nu erau disponibile în cifra cerută ca să se facă lucrările în toată întinderea. De aci se explică întârzierea în mare parte şi o sporire a cheltuielilor
totale prin continuatea unor salarii pe un timp cu mult mai îndelungat decât se prevăzuse în proiectul primitiv.
Acum în ceea ce priveşte zidirea, se ştia de mai înainte şi s-a putut constata în decursul restaurării zidurilor şi a ornamentelor de piatră, că biserica fusese primitiv colorată şi strălucea în frumoasa polichromie a atâtor edificii orientale. Mai ales printre acele nenumerate figuri de stalactite şi ptintte liniile caracteristicei coarde împletite în trei, care încinge mijlocul edificiului, erau urme vizibile de colori şi de aurire. Eu însumi le-am putut vedea în diferitele rânduri, în care am fost la Cuttea de Argeş. Atunci d. Lecomte a fost fireşte însărcinat de minister să termine restaurarea externă împreună cu această podoabă a polichtomiei.
Asupra colorării acesteia am auzit la noi diferite păreri; unii ziceau că nu trebuie să se facă tocmai aşa, alţii că este prea mult aur, alţii că s-a alterat fotma cea vechie etc. D-lor, acestea sunt chestii, care trebuiesc dezlegate de oamenii cu oarecare competenţă, şi nu este de nici un folos să facem critică fără cunoştinţă de cauză! D. Lecomte du Nouy, a cărui competenţă după antecedentele sale este mai ptesus de contestare, ne afirmă că aşa a fost polichromia, şi aşa a trebuit să fie restaurată, precum s-a făcut.
D. ministru de culte se înţelege că a trimis o comisiune pentru a-şi da părerea asupra lucrării tetminate, şi a făcut foarte bine că a numit în acea comisiune tot ce avem noi mai competent întru aceasta. Va fi destul să vă numesc pe d-nii Ion Ghica şi Dimitrie Sturdza între alţii. Comisiunea în unanimitate a opinat că lucrarea d-lui Lecomte nu lasă nimic de dorit.
Trebuie dar să avem convingerea, că bine s-a făcut restaurarea. Adaog că şi d. Alexandtu Odobescu, eminentul nostru atcheolog, de câtva timp absent din ţară, a văzut adeseori lucrarea d-lui Lecomte şi a fost totdeauna un zelos susţiitor şi adeseori sfătuitor al d-sale.
Negreşit, că acea împodobire polichromă, care s-a văzut în urmă că era necesară, a ocazionat nişte cheltuieli neprevăzute
664
TITU MAIORESCU
la început, şi astfel se explică, pe lângă întârzierea menţiona la mai sus, suma cheltuită pană, acum cu restaurarea aceasta. Dai acum, când luctarea este terminată, eu cred că trebuie să ne felicităm cu toţii, că toate guvernele care s-au succedat, conservatori, multicolori şi liberali, au contribuir fiecare câi au purut ca să se reînnoiască şi să se păsrreze acest monumenl, care este fără îndoială cel mai frumos ce-1 avem în ţara aceasra, şi totdeodată un monument cate dovedeşte până la ce grad de culrură şi de prosperitate a trebuit să fie ajunsă România la începutul secolului al 16-lea, sub domnia lui Neagoe-Vodă.
Pentru aceste cuvinte şi în urma explicaţiunilot ce ni s-au dat din toate părţile fără deosebire de nuanţe polirice, vom declara cu toţii, ptin votul nostru, că suntem mulţumiţi de marea operă de artă naţională, care s-a terminat într-un mod aşa de fericir. (Aplauze.)
- Se pune la vor luarea în considerare a proiectului de lege şi se primeşte în unanimitate. Art. 1 şi 2 se adoptă fără discuţiune.
- Se pune la vot proiectul de lege în total şi rezultatul scrutinului este cel următor:
Votanţi...............73
Majoritate reglementară ... 37 Bile albe...............72
53
Contra încurajării turburărilor
(Şedinţa Camerei de la 13 martie 1881)
Ministerul din acel timp:
I. O Brătianu, prezident şi finanţe, B. Boerescu, externe,
A. Teriachiu, inrerne, D. Giani, justiţie, General Slăniceanu, răsboi, Colonel Dabija, lucrări publice,
B. Conta, culte.
După atâta întârziere, în decursul anului 1880 independenţa Statului Român este în sfârşit lormal recunoscută de Puterile europene. Aceasta şi explică stăruinţa lui loan Brătianu de a păstra pe B. Boerescu la Ministerul de Externe. Prezenţa lui B. Boerescu în cabinetul liberal, tocmai fiindcă fusese ministru sub l.ascar Catargi şi luase o parte însemnată la încheierea convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria, da Marilor Puteri un fel de garanţie pentru guvernul unui partid, care nu se prea disrinsese în rrecut prin fidelitatea sa dinastică, nici prin respecrarea convenienţelor internaţionale.
Nu e vorbă, loan Brătianu, având acum experienţa unei mai îndelungare conduceri a afacerilor publice, devenise un adevărat om de stat şi om de guvern. Dar în partidul său regenerarea şi îndrumarea spiritelor spre
666
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
667
ordinea monarhică mergea mai cu anevoie. Apucăturile revoluţionare se bucurau încă de simpatia multor liberali, iat despte prezidentul Cametei C. A. Rosetti (şi ce influenţă avea el pe atunci asupra partidului!) se zicea că este şi rămâne republican de convingere.
Acest contrast întte un guvern monarhic şi veleităţile turburătoare ale partizanilor săi se manifesta din când în când în mod intolerabil. Autotitatea lui C. A. Rosetti în partidul liberal, poate şi amintirile de Ia '48 puneau pe acest partid în oarecare raport (desigur, nebănuit dc mulţimea aderenţilor) cu elementele extteme din Europa, îndeosebi cu Internaţionala revoluţionară, care încerca pe atunci din Londra să se organizeze mai temeinic, având o filială şi la Bruxelles, unde se strecurau unii Români şi dobândeau ptin chiar aceasta un titlu de bună primire în ochii lui C. A. Rosetti. întte alţii, B. Conta pare a-şi fi pregătit în asemenea mod cariera politică în ţară. Poate d. G. Panu, pe atunci prim-procuror şi om de înctedete al partidului liberal în Iaşi, ar fi în state să ne dea mai multe desluşiri asupra acestei curioase faze a mişcării noastre politice. Era destul ca un student român să fi fost expulzat drept anarhist chiar de poliţia republicană din Paris, pentru ca să fie îndată numit la Bucureşti în posturi mai înalte, d. e. la Ministerul de Finanţe. Prefectul poliţiei capitalei, mai târziu ministiu de interne, Radu Mihai, protegea făţiş pe socialistul-nihilist dr. Rusei, care fusese numit profesor la seminarul teologic din Curtea de Argeş şi apoi strămutat şi susţinut la Iaşi etc, etc.
Este evident că o asemenea, oarecum naivă confuzie şi contradicţie în procedările guvernului se putea cu atât mai puţin admite în România pe la începutul anului 1881, cu cât fecunoaşteiea independenţei sale îi impunea mai multă făspundeie proprie în mijlocul monarhiilor, de care era înconjurată, şi ne indica din contră o accentuare a elementelor de ordine şi de stabilitate. Proclamarea Regatului era indicată în acel moment, nu încurajarea anarhiei.
Cea mai tristă exemplificare a tuibuiăiii spiriteloi ţ- ptin propaganda ideilor revoluţionare o daseră tocmai
atunci două evenimente senzaţionale: la noi în ţară t atentatul lui Pettaru în contra lui loan Brătianu
% (2 decemvrie 1880), în Rusia asasinarea împăratului
I Alexandrei II (1 mattie 1881).
€ în astfel de împrejurări se anunţă şi se dezvoltă
\ inteipelarea următoare:
* T. Maiorescu. D-le preşedinte, cer cuvânrul pentru a anunţa o inteipelare.
f       D. vicepreşedinte G. Chiţu. Aveţi cuvântul. %       T. Maiorescu. Am onoare a întreba pe d. ministru-% preşedinte, dacă în urma procesului Petraru şi-a manifestărilor Jt socialiste din Iaşi crede timpul venit de a imprima politicei
* interne o direcţie mai compatibilă cu consolidarea monarhiei ţ constituţionale. Vă tog binevoiţi a fixa timpul, când credeţi i   că puteţi răspunde.
* D. preşedinte al consiliului. Pot răspunde îndată.
A       T. Maiorescu. D-le preşedinte, deşi onor. Cameră este J| ocupată cu chestii de mare interes, cu regularea budgetului ■ anual, trebuie cu toate aceste să i se prezente unele întrebări, -1   a căror importanţă ttece peste importanţa momentană a unui ■i   budget şi cate sunt de natură a merita o dezbatere în orce ^  moment disponibil. Cu atât mai mult pentru noi cei din f  opoziţia conservatoare, cu cât noi la dezbaterea adresei Tronului nu am luat parte - din deferentă penttu d. ministru-preşedinre; d-sa se afla atunci într-o siruaţie, care comanda ;   respectul orcărui om de ordine şi adversarilor săi conservatori f   mai ales. Ne-am abţinut dar atunci, nu am discutat nici chestia
* regularii succesiunii la Tron; nu vream să facem observările noastre asupra politicei unui bărbat, care în acel moment întrunea în persoana sa simpatiile tutulot oamenilor de bine.
însă au venit de atunci încoace împrejurări, care ne silesc să ieşim din aceasră rezervă, şi îndeosebi armosfera, în care ne
668
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
669
aflăm astăzi în această privire, cred că reclamă din partea noasrră careva relevări de fapte, câteva reclamaţiuni în contfa politicei interne a guvernului, despre a căror valoare veţi avea dv. să judecaţi, şi mai ales ţara.
Suntem sub impresia procesului acelora, care au încercat atentatul în contra d-lui ministru-preşedinte; suntem sub impresia grozavului atentat comis în imperiul unei ţări vecine; suntem sub impresia unui fapt mai mic, pe care însă l-am putut asemenea constata acum, a atestării ce s-a făcut în contra nihiliştilor sau socialiştilor din Iaşi.
Ceea ce printr-o moţiune, la care cu toţii ne-am asociat şi cate a fosr foarte energic şi bine formulată de actualul preşedinte al acestei şedinţe a Camerei, ceea ce în moţiune cu toţii am zis-o, vestejirea ce am dat-o acelui fapt comis în contra vieţei d-lui ministru-preşedinte, ca a unui fapt provenit din idei străine, care nu ar avea nici un rărâm în ţara noastră, aceasta astăzi pare că nu s-ar mai potrivi, în ntotivele, în dreptul nostru de a respinge fapta ca o faptă cu totul străină de ţară. Se vede că nu este tocmai de tot străină acea încercare; se vede că din nenorocire sunr de consrarat primele încercări de a face ca să prinză rădăcini în ţară la noi o periculoasă rătăcire a ideilor publice. Şi când suntem în ajunul poate al unei constituiri mai însemnate a Statului Român, este bine ca să ne dăm samă, unde stăm în această privire? Care este partea, poate, de răspundere ce priveşte şi pe administraţie în această chestie? Şi ce ar fi de făcut ca să se îndrepteze lucrul?
Dinrr-o înrrebare făcură de un eminent membru al opoziţiunii, d. Vernescu, asupra Regatului, din răspunsul dat de d. ministru-preşedinte, mi s-a părut că aceasra chestie a Regarului ne aşreaptă, at putea să fie pusă în curând la ordinea zilei. Dacă va fi pusă, atunci noi conservatorii nu vom putea decar să felicirăm pe d. minisrru-preşedinte pentru aceasta, şi vom fi totdeauna fericiţi de a consrara o înălţare şi o întărire a acestei ţări în ordinea ideii monarhice. Dacă dar în ceea ce
,v a spus d. interpelator Vernescu era numai o umbră măcar de ? opoziţie, noi conservatorii nu ne asociam deloc la această K umbră a d-sale, am fi cu rorul alătutea cu încercarea guvernului $   în acest sens penttu a-1 sprijini.
Dar rocmai fiindcă suntem aşa, este momentul pentru noi i   de a ne întreba, dacă forma acea bine-venită pentru noi, care ':   vrea să se dea Statului Român, este tot aşa de bine susţinută în sensul constituirii ondinei monarhice şi prin adminisrraţia l f   internă a guvernului actual. Căci uşor s-ar putea întâmpla, ca atunci, când ne ocupăm de Coroana Regală, adică de chiar .f   înflorirea arborelui, să negligem tocmai trunchiul şi rădăcina \   lui, şi introducând forma din afară a Constituţiunii Regale, •:   să uitam adevăratul ei fundament, care este numai în bunul ■|   spirir şi în inima societăţii; şi atunci cea dintâi îngrijire ar putea l   să ne fie nimicită şi patalizată prin negligenţa ceailaltă. i        D-lor, un fapt straniu s-a perrecur cu ocazia nefericitului t    proces, ce s-a terminat în săptămâna aceasta înaintea juraţilor. Un fapt straniu zic, căci cu multe zile înainte de a se încerca acel atentat, a putut să citească orşicine o ameninţare, şi nu i    numai o ameninţare, dar chiar declaraţiunea directă şi făţişe, publicată în mai multe jurnale, că era luată de un comitet de l    50 hotărârea de a se asasina d. prim-ministru.
Eu posed un număr dinrr-un asemenea jurnal. Atentatul I s-a întâmplat în ziua de 2 decemvrie, şi aici este numărul unui 1 jurnal de la 17 noemvrie, vândut public la gata de Roman, , ptecum se vindea public şi în capitală. Acolo se vorbeşte despre : acest atentat plănuit, dar redactorul jurnalului îşi face rezervele t sale contra comitetului de 50, de la care se zicea că provine declararea.
Iată dar, d-lor, ce s-a publicat prin jurnale; aceasta s-a publicat nu numai în jurnalul ce-1 am aici, dar şi în alte foi, şi chiar înainte de acest număr s-a publicar făţiş declararea pentru acest asasinat.
670
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
671
D-lor, nu voiesc să ating toate chestiile ce merită a fi televate din decursul procesului Pettaru, de exemplu că s-au făcut asupra proiecratului atentat denunţări directe d-lui prefect al poliţiei; nu voiesc să relevez ceea ce ar părea că rezultă din insrrucţia procesului, negligenţa poliţiei în prevenirea faptului. Nu mă voi pune pe acest tărâm mai mic, ci relevez faptul acelei publicaţiuni anrerioare numai pentru a ajunge la discutarea unei cestiuni de princip al administrării guvernului.
D-lor deputaţi, când s-a publicat acele ameninţări, ne-am întrebat poate cu toţii: este o aberaţiune mentală ce se manifestă? Este un luctu care trebuie despreţuit? Şi eu înţeleg, ca d. prim-ministru sau ministru de interne să-şi fi zis: e cu neputinţă o asemenea faptă în ţară la noi, nu trebuie luată ameninţarea în serios, căci asasinatul organizat nu poate să prindă rădăcini la noi. Dar cu toate acestea, ştiţi care a fost rezultatul acelor ameninţări, şi ele ar fi trebuit să fie luate în serios, ar fi trebuit să se fi prevenit faptul.
Dar să ne întrebăm acum, după ce s-a întâmplat atentatul, atitudinea luată din partea guvernului este ea de aşa natură, încât să nu ne inspire temeri penrru o mai departe propagare a celor idei criminale îndreptate în contra.... te miri, în contra cui; în contra orcărei alte persoane. In săptămâna trecută a fost aci în Cametă o discuţiune asupra unor jurnale, şi s-a atins şi cestiunea provocărilor ce se fac prin presă. Atunci d. ministru de justiţie şi oratorii amici politici ai d-sale avură bunăvoinţă de a face nişre declaraţiuni, care negreşit sună foarte frumos din punctul de vedere al liberalismului teoreric. D. ministru, făcând aluzie chiar la ameninţătorii acelui atentat, zicea: cu toate acestea guvernul liberal n-a făcut proces de presă şi nu va face proces de presă, nici în faţa ameninţărilor de asasinat.
M-am întrebat: ce însemnează o asemenea declaraţie de pe banca ministerială, făcută prin gura ministrului de justiţie, şeful procurorilor sau a parchetului unei ţări, parchet care este chemat a urmări crimele şi delicrele? Să nu facem niciodată
i proces de presă? Să nu utmărim presa nici când ea provoacă
| %. la asasinat? Iată principiul pus înainte de ministrul justiţiei.
Ii Voci. Cet cuvântul,
w T. Maiorescu. D-lot, eu regret, că un asemenea princip în
j 'i asemenea împrejurări s-a pus înainte de ministrul justiţiei, şi
f -4 ca să mărginim discuţia asupra punctului de care este vorba,
T permireţi-mi a recunoaşte împreună cu dv., că nu e lucru mai
- frumos, mai lăudabil decât faptul că nu e trebuinţă de
ţ urmărirea presei; mai recunosc că în cazul de faţă nu poate fi vorba de vreo măsură excepţională; recunosc că este de onoarea maturităţii politice ce a dobândit popotul român, că
.2 atât în timpul răsboiului, cât şi acuma nu este trebuinţă de nici
* o măsură de excepţie, de nici o suspendare a vreunei libertăţi t§ publice. Dar rămâind în limitele Constituţiei, vorbind numai -l de crime şi delicte în împrejurările în care ne aflăm, astăzi când x| se plănuieşte, şi sperăm că se va face, să fim înălţaţi la Regat,
* când suntem aşadar o monarhie, şi o monarhie învecinată cu ,.f alte monarhii mai puternice decar noi, când vedem că în una f din aceste monarhii sunt cele mai crâncene agitaţii nihiliste, $| şi când vedem că toate monarhiile Europei sunt preocupare .jSf de această stare de lucruri: ei bine, în asemenea împrejurări noi *' conservatorii suntem în tot dreprul să ne întrebăm: ce H însemnează declaraţia de principii a ministrului de justiţie; nu
voi urmări asemenea provocări la asasinat când se manifestă prin
j» presă?
Să ne înţelegem! Presa să fie sustrasă de la orice arbitrar al
-l" guvernului, foarte bine. Vrem şi noi să nu fie urmărită şi să
* nu fie judecată de alte autorităţi decât acelea pe care le arată Ş Constituţia, adică de juraţi, de suveraniratea poporului
manifestată prin verdictul juraţilor. Dar această limită pentru
| ,1 garanţia presei odată pusă prin Constituţie, de aci nu rezultă
j I declararea de impunirate a presei. Nu este stat constituit, cate
î să ceară or să fi cerut mai mult decât gatantatea liberrăţii presei
" prin suveraniratea veridictului juraţilor. A veni, deşi ai acea
672
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
673
garanţie înscrisă, şi a declara: „nu voi face uz de nici o procedură în contra presei", aceasta, d-lor, este o declaraţie, pe care o cred incompatibilă cu o dezvoltare mai sigură a ordinei noastre politice într-un stat monathic.
Aci să-mi permiteţi a face o mică digresiune. Cu atât mai mult ne-a surprins pe noi această declarare a d-lui ministtu, cu cât principiul pus „nu vom face proces de presă, nici când prin presă se proclamă asasinatul; nu vom urmări presa în nici un caz", acest princip afirmat este în contrazicere cu acte anterioare ale acestui guvern liberal.
In adevăr, s-au făcur sub acest guvern procese de presă; nu s-au făcut în împrejurări aşa de grave ca acele care sunt acum, dar s-au făcut procese de presă şi s-au făcut chiar de cătte un eminent jurisconsult, fost ministru de justiţie sub acest guvern, de d. Stătescu. S-a mai făcut proces de presă de un alt eminent bărbat de stat, fost ministru de interne în ministerul dv., de d. Kogălniceanu. Şi s-au făcut aceste procese în împrejurări şi cu procedeuri aşa de stranie, încât suntem în drept să zicem că ceea ce rău s-a făcut atunci, ar fi bine să se facă în alte cazuri mult mai grave acum. Fiind însă, că s-a dezminţit această afirmare de pe banca ministerială, s-a zis „nu s-a făcut proces de presă", şi fiindcă s-a afirmat şi de alţi onorabili deputaţi că nu s-a făcut, că nu se face şi că nu se va face proces de presă sub regimul liberal, să-mi daţi voie să vă dovedesc că s-au făcut procese de presă de acest minister şi cum s-au făcut; şi dacă s-au făcut unele foarte rău, ar fi bine ca în alte cazuri să se facă altele, însă mai bine.
Era ministtu de justiţie d. Stătescu, şi în jurnalul Timpul a apătut, reprodusă dintr-un alt jurnal, o notiţă prin care se zicea că s-a comis în contta d-lui ministru de justiţie, când ieşia din edificiul ministerului, o faptă necuviincioasă de către un domn Bibănescu. Foarte râu a făcut acela, care a comis un asemenea ulttagiu în persoana d-lui Ministtu al Justiţiei, fie zis în treacăt. La această notiţă, inofensivă ca valoare polirică,
ne-a venir un comunicat formal de la Ministerul Justiţiei, cu hârtie oficială a ministrului justiţiei. O am aci; v-aş obosi cu lectura acestui comunicat; l-aş reproduce numai, dacă s-ar contesta. Comunicarul cerea jurnalului nostru să rectifice faptul şi sfârşea prin cuvintele:
„să se dea această dezminţire Timpului, atât pentru a restabili adevărul, cât şi pentru ca publicul să vadă odată mai mult, ptin ce manopere neleale opoziţia înţelege să atace şi să discrediteze guvernul".
Cu alte cuvinte: se cerea de la redacţia Timpului, în virtutea unui articol din legea penală, ca să publice în prima pagină a jurnalului această rectificate. Redactorul de atunci, d. J. A. Cantacuzin, a venit la mine şi ne-am consultat, ce este de făcut. Am decis împreună să se refuze din princip inserţia acestui comunicat ofensatot. Şi a apărut în numărul viitor o declaraţie a Timpului, în care se zicea că dacă un ministtu, care se crede ofensar, are dreptul în princip să ceară rectificare, n-are dreptul să silească o foaie ca să se insulte ea însăş în propriele sale coloane.
Fără îndoială acest dtept nu putea să-1 aibă ministrul; acesta este un princip al respectului presei, despre care sunt convins, că toţi bărbaţii luminaţi din partidul dv. îl împărtăşesc împreună cu mine. - S-a refuzat dat publicatea pentru acest motiv; atunci ministrul justiţiei, d. Stătescu, printr-o adresă oficială din partea ministerului, a sesizat (cum se zice cu tetmenul francez) parchetul ca să utmărească foaia Timpul, pentru că a refuzat să publice comunicatul ministerului. Această adresă îmi veţi da voie să v-o citesc în partea ei relativă, pentru că este un lucru mai important, şi ar fi foarte trist, când s-ar găsi un alt ministru nu numai liberal, ar fi trist chiar când ar fi din Partidul Conservator, care ar urma acest precedent al acelui ministru liberal.
Copie de pe ordinul ministrului de justiţie no. 607 din 18 ianuarie 1878 către primul-procuror al tribunalului Ilfov:
674
TITU MAIORESCU
„Cu adresa no. 440 din 14 ianuarie, ce vi se alătură în copie, Ministerul Justiţiei a înaintat redacţiei ziarului Timpul comunicatul publicat în Monitorul oficial no. 11, în privinţa faptelor calomnioase răspândite de acel jurnal contra d-lui ministru al justiţiei, cu invitare ca, conform art. 193, alin. 3, Codul penal, să aibă a-1 reproduce în capul jurnalului. Fiindcă însă până astăzi nu se vede că acel ziar să se fi conformat legei, veţi binevoi, d-le prim-procuror, a lua disposiţii, ca să se pronunţe contra celor culpabili amenda de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, faptul acesta fiind calificat de lege ca un refuz de serviciu datorit legalmente, şi prin urmare de competenţa instanţelor corecţionale".
Iată dar un ministru al justiţiei, care în propria sa cauză n-a sesizat numai parchetul, căci aceasta voi avea onoare să o recomand şi eu penttu alte împrejurări, deşi nu aş fi recomandar-o niciodată în împrej urarea d-lui Srătescu, dar care spune procurorului chiar şi ce pedeapsă să provoace de la tribunal, şi decide competenţa care s-ar cuveni tribunalului corecţional. Trib. corecţional, nu voi să zic intimidat, căci magistratura este independentă, dar adoptând maniera de a vedea a ministtului, a şi condamnat pe d. redactor al Timpului. L-am apărat eu, dar se vede că eram mai slab decât adresa ministerială. Am făcut atunci apel, şi Curtea de Apel în unanimitate s-a declarat incompetentă de a judeca acel proces, pentru că a pus principiul cel adevărat, că este numai de competenţa jutaţilor de a examina această materie, şi a zis, conform cu teotia ce am avut onoarea să o susţiu înaintea ei, că nu este iettat a se interpreta printr-o măsură laterală dispoziţiile, după cate procesele se duc la juraţi şi nu se lasă la discreţia tribunalelor ordinare constituite. Căci, adaog eu, at fi atunci cu putinţă ca, sub acest pretext, să trimită guvernul jurnalelor opoziţionale comunicări injurioase, cum era aceea despre care v-am vorbit, şi să zică jurnalului: umple-ţi foaia ta de opoziţie cu comunicările mele în contta ta. Apoi atunci
und
e ar mai rămânea libertatea presei
DISCURSURI PARLAMENTARE
675
Iertaţi-mă, d-lor, şi sper că nu lipsesc de la datoria modestiei, dacă îmi permir să ating un mic fapt personal al meu. N-aş face-o, dacă n-aş fi silit să întăresc argumentatea, ce vreau să o aduc înaintea d-voastră, şi să fac să dispară acea atmosferă, care ar putea plana în contra mea şi care s-ar putea rezuma în objecţia: le convine conservatorilor, reacţionarilor, să vorbească de libertatea presei, când sunt în opoziţie, dar de ce n-o practică atunci când sunt la guvern şi în majoritate?
Acela, cate ate onoarea de a vă vorbi acum, a practicat-o absolut în acelaş mod şi când făcea parte din deputaţii majorităţii în Camera conservatoate, arunci, când venise reposatul şi mult regreratul Costaforu cu un proiect de reformă a codului penal, prin care se încercase să întrebuinţeze iarăş asemenea măsuri, pentru a sustrage jurnalele prin fel de fel de mijloace de la juraţi. Singur atunci, deşi din majoritatea conservaroare, în Cameră, mi-am permis să prezent un amendament, prin care se declara: nici o măsură preventivă nu se poate lua în contra presei, niciodată şi sub nici un motiv presa nu se poate sustrage de la juraţi, pană când Constituţia, care garantează libertatea presei, este în vigoare; nu e iertat, odată ce ai o lege genetală a statului ca pact fundamental, să cauţi prin legi laterale să surpi acest fundament, şi nu poate să fie acesta un princip bun, mai ales penttu conservatori; din acest punct de vedete foarte conservatot şi foarte legal, pe care era pus, acel amendament a întrunit majoritatea acelei Camere conservatoare, s-a votat, şi în aceeaş seată guvernul a retras rot proiectul de reformă a Codului penal, iar d. Costaforu şi-a dat câtva timp după aceea demisiunea.
Suntem dar în drept, noi aceştia, care apăram libertatea presei deja în majoritatea Camerei conservatoare, ca să vorbim de libertatea presei cel puţin sub un regim liberal, şi ne putem scuti de obiecţiile ce ni s-ar face că de ce numai în opoziţie o susţinem. Am susţinut-o şi când eram în majoritate.
676
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
677
ac i
Cu această mică autoritate ce poate da unui om un asemenea fapt din trecutul său politic, viu din nou şi zic: foarre rău s-a făcut acel proces de presă de d. ministtu Stătescu şi rău s-a încercat de către d-sa a se interprera competenţa tribunalelor, cu atât mai rău s-a încercat, cu cât într-o circulată publicată în Monitorul oficial tot d-sa vorbea de libertatea presei, ca ceva nou; pare că pană atunci libertatea presei fusese periclitat de alte Camere şi pare că numai de la d-sa înainte era vorb. de adevărata libettate a presei. Aceasta, d-lor, învederează încă o dată mai mult ce deosebite este uneori întte o declamaţie frumoasă şi între realitatea faptelor.
Căci, pe când se învăluiau faptele prin acea declaraţie frumoasă din circulară, sub circulară se ascundea citatul ordin cătte procuror, dat în contra Timpului.
Aşadar, Curtea de Apel din Bucureşti, d-lot, în unanimitate, a declarat că e necompetentă, şi atunci, d. procuror-general - cred că am dreptul să-1 numesc: însuşi d. Opran - a făcut recurs în Casaţie, spre a se stabili de către Currea de Casaţie dreptul tribunalelor ordinare de a judeca presa, iar nu juraţii. Aţi fi crezut dv. că una ca aceasta a fost cu putinţă sub regimul dv. liberal? Trebuie să o credeţi acum, căci aşa s-a întâmplat.
Am văzut pe atunci chiar o foaie, care servă de organ eminent al ideilor dv. liberale, ziarul Românul, susţinând această teorie, că presa în asemenea cazuri trebuie să fie judecată de tribunalele ordinare.
O voce. Nu credem aceasta. Citaţi.
T. Maiorescu. Repet, că acel organ a justificat procedarea şi ordinul d-lui ministru al justiţie către d. procuror. Penrru a constata îndată faptul, aş putea face apel la d. redactor al jurnalului Românul, care se află între noi.
Em. Costinescu. Nu-mi aduc aminte.
D. preşedinte. Amintesc oratorului că aci nu avem redactori şi directori de jurnale; avem deputaţi.
T. Maiorescu. D-le preşedinte, vă sunt recunoscăror de buna-voinţă cu care mă conduceţi în această dezbatere, (foarte grea pentru mine.
Afirm încă o dată faptul. Am jurnalul Românul cu acel |articol la mine acasă. Vă rog, ca pană la proba contrarie să-mi Idaţi crezământ. Voi aduce acel număr al Românului în jAdunare mâine, şi chiar astăzi, dacă voiţi, după ce voi termina.
Procurorul general dar a făcut recurs; însă în fine la Curtea de Casaţie s-a găsit un procuror, d. Scarlat Pherekyde, care a avut destul tact politic şi destulă justă apreţiare a principiilor liberale în această matetie, penttu a nu susţine acel nefericit recurs; tecursul neputându-se rettage însă, Curtea de Casaţie s-a pronunţat asupra cazului, şi acel corp, care din norocire nu era şi nu este un corp electiv, ci inamovibil, a decis că ptesa nu se poate susttage de la juraţi nici în asemenea cazuri.
Grav era cazul acesta. Dar s-a întâmplat altul şi mai grav sub acest guvetn. Era în Dobrogea un jurnalist, d. Scheleti, -îi citez numele, fiindcă a fost citat în urmă cu laude de pe banca ministerială pentru o broşură a sa: Dobrogea, organizarea ei. Acest d. Scheleti făcuse o petiţie ca advocat în Dobrogea, în numele mai multor proprietari de acolo. în petiţiunea sa el arăta plângerile acelor oameni către consiliul de miniştri, că erau despoiaţi fără de lege de avutul lor imobiliar. Această plângere s-a găsit injurioasă la consiliul de miniştri. Eu aş dori în privinţa aceasta, ca d-nii miniştri liberali să fie mai răbdători, să aibă mai multă indulgenţă în apreţiarea expresiilor ce li se adresează; fiindcă, de! suntem un popor viu, tânăt, şi exptesia se poate lăsa să fie mai puţin aleasă la unii din noi.
In consiliul miniştrilor dar s-a zis: această petiţie este injurioasă, pentru că este zis că se deposedează ca în vremea tutcilot etc. S-a trimis dar în judecată d. Scheleti, s-a condamnat, Cttttea de Casaţie a casat, Curtea de Focşani, la cate a fost ttimisă afacerea, 1-a achitat. Insă odată achitat de
678 TITU MAIORESCU
Curte în mod definitiv, printr-o încheiere luată de consiliul de miniştri, conform faimosului regulament al Dobrogei, d. Scheleti a fost şters din rabloul advocaţilor; i s-a luat dreptul de a pleda, i s-a luat dreptul de advocat pentru acelaş fapt, pentru care Currea îl achitase. Ministrul de interne îşi răzbună pe cale administrativă pentru achirarea dobândiră pe cale judiciară. D. Scheleti, doctor în drept de la Gand, june inteligent, căruia i se sfârşise răbdarea, a scris atunci această broşură Organizarea Dobrogei, broşură pentru care în urmă i s-au făcut laude de pe banca ministerială. în prefaţa acestei broşuri...
D. vicepreşedinte. Binevoiţi, d-le depurat, a lua aminte că ceea ce faceţi dv. nici în germen nu se coprinde în interpelarea dv., şi nu se cuvine ca Adunarea şi guvernul să fie surprins.
T. Maiorescu. V-am exprimat deja tecunoştinţa mea, d-le preşedinte, penttu buna-voinţă ce puneţi în conducerea mea în discuţia de faţă, şi nu ştiu, dacă trec peste respectul ce vă datoresc, tugându-vă să-mi permiteţi o explicare la ceea ce ziceţi. Este neapărat ca să fie capete diferite, şi eu nu pot înlocui inteligenţa mea prin inreligenţa alruia. Poare altul să spuie alte argumente, eu argumentez aşa precum pot şi precum ştiu; iar şirul argumentării esre acesta: vreau să dovedesc, că nu este nici un motiv ca d. ministru de justiţie să declare că nu face procese de presă; d. ministru este cu atât mai rău venit în această declarare, cu cât s-au făcut deja sub acest regim procese de presă. Aceasta s-a contestat într-o şedinţă anrerioară de d-sa; eu dar trebuie s-o dovedesc, şi ca s-o dovedesc, trebuie să citez exemplele bine constatate, deşi-mi pare rău să o fac într-un mod pentru Dv. aşa de neplăcut.
D. preşedinte. Aţi făcut.
T. Maiorescu. Dar sunt în dovada aceasta, şi această dovadă este esenţială pentru şirul argumentării.
Conrinuu dar. Asupra acelei broşuri, penrru nişte cuvinte zise în prefaţă în contra d-lui ministru de interne de atunci,
i
DISCURSURI PARLAMENTARE 679
i S-a dat iar în judecară d. Scheleti, după ordinul ministrului, ■mşi s-a condamnat la închisoare de un an de către tribunalul de Jwpel din Dobrogea; d. Scheleti face recurs în Casaţie; l-am Jppărat tot eu şi am zis atunci, că chiar în Dobrogea nu poate 4Bun tribunal ordinar să sustragă procesele de la juraţi. Curtea Mde Casaţiune a casat şi această ho tătare pentru alt motiv, s-a •trimis cauza înaintea Curţii de Focşani, şi Curtea a achitat pe $ d. Scheleti, şi astfel a putut să scape acest om de închisoarea ■? de un an, la care era condamnat în urma cererii unui ^- ministtu de interne liberal.
t Eram dar în drepr să zic că s-au făcut procese de presă sub «acest minister; dar s-au făcut aşa precum nu doresc să le facă
■ nici un ministet, nici conservaror nici liberal, fiindcă s-au făcut Hcăutându-se a sustrage presa de la judecata juraţilor spre a o m trimite înaintea tiibunalelot ordinare.
* Odată ce aşa s-a făcut, acum, când prin presă se propagă i§ asasinatul, actualul d. ministtu de justiţie face declaraţiunea H cam juvenilă: nu vom face procese de presă!
li     Când se atacă preţioasa persoană a ministrului de justiţie
■ în privinţa delicateţei prestigiului său, faceţi proces de presă; W când se atacă ministtul de interne prin o broşură, faceţi proces 1 de presă, şi când se atacă societatea întteagă prin ameninţare m de asasinar, declaraţi că nu faceţi proces de presă?!
jf D-lor, în aceasta este întâi o contradicţie şi al doilea un 1 pericol.
? înţeleg foarte bine (şi dacă m-am adresat cu intetpelatea ; aceasta la d. ministru-preşedinre, nu mi-am uşurat desigur ,ţ poziţia, ci mi-am îngreuiat-o) înţeleg foatte bine toiul, | atitudinea frumoasă ce poate să o aibă d. ministtu-preşedinte I în această afacere. Dacă d-sa însuş, care a fost victima unui
* atentat, at veni şi at susţine acel princip de inpunitate, ; înţelegeţi cât de greu este a-i spune d-sale, cate personal a avut
a suferi de acea odioasă încercare: ar fi trebuit să preîntâmpini
* răul de mai înainre. însă, onor. Cameră, aci nu este votba de
680
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
681
valoarea, de curagiul or de generozitatea petsonală a unui ministru; se poate foarte bine ea ministrul-preşedinte în curagiul său, în generozitatea sa, să creadă chiar şi după cele întâmplate, că nu este trebuinţă de nici o altă măsură; aceasta însă nu autoriză pe o Cameră sau pe alţi oameni preveniroi i de a admite ca să se erige în sistem, prin o declaraţie formala de pe acea bancă, inpunitatea absolută a presei. D-lor, daca s-ar fi supus din vremea chestia ameninţaţii cu asasinatul înaintea juraţilor; dacă procurorul ar fi urmărit cu o lună de zile înainte acea ameninţare; dacă se încerca să se facă de atunci, nu prin arestări preventive, ci pe deplina cale legală, lumina asupra acestei chestii, sunt sigur că s-ar fi preîntâmpinai încercarea de asasinat. Poate oare să zică o Cameră legislativă: Măsurile de siguranţă ce sunt prevăzute în Constituţiune, când s-a pus presa sub controlul juraţilor, sunt de prisos? Nu este leac în contra acestei ameninţări de presă? Şi, când Constituţia pune un leac, ar fi rolul nostru să zicem: Nu voi recurge niciodată la leacul constituţional, cate sunt juraţii? Ar fi rău acest rol; nu este chemarea noastră şi mai puţin a ministrului justiţiei de a declara în princip, că nu va recurge niciodată la juraţi. Rău a făcut onor. d. ministru al justiţiei şi d. ministtu de interne, că la timp n-au atras atenţia organelor subalterne asupra acelor ameninţări de asasinare, şi probă că au făcut rău, esre tocmai că faptul din nenorocire s-a comis, şi pentru un proces de presă, care nu s-a făcut la juraţi, aţi avut un proces de asasinat, care s-a făcut la juraţi.
Este însă poate mai nemerit din pattea noastră, a opoziţiei conservatoare, aşa de puţin numeroasă în mijlocul dv., de a nu pune multă importanţă pe declataţiile d-lui ministru al justiţiei; d-sa esre încă prea nou venit pe acele bănci, şi în improvizaţiile d-sale, cam lungi, poate să se pripească a enunţa principii, care nu sunt adevăratele principii nici măcar ale guvernului pe care-1 reprezenta.
Penttu simplul acest motiv n-aş fi tidicat dar chestia; însă Imai sunt un şir de alte fapte, care stau în raport cu aceasta. I Dacă guvernul este poate încă autorizat să zică: prefer a nu lua ^măsuri preventive şi represive, desigur veţi fi alături cu mine I pentru a-i spune: înţelegem să nu iai măsuri represive; dar să ţ încurajezi, fie numai indirect, tendenţe subversive, aceasta n-o "putem permite. Cred, d-lor, că sunt câteva fapte în administraţia guvernului actual, care sunt de natuiă a dovedi o asemenea încutajare, probabil fără conştiinţă din partea acelora, care le comir sau le rolercazâ. De-abia se întâmplă l atentatul de la 2 decemvrie, şi mai mulţi din noi, între alţii şi > eu, am primit o foaie volantă din Iaşi, cu data de 5 decemvrie, 3 zile după atentat, subsemnată de un domn, cătuia nu-i voi face onoarea de a-i cita numele în parlament; poate să fie acest june un om foarte inteligent, poate că în teorie viitorul să se apropie mai mult de ideile sale, astăzi însă societatea noastră, cum este constituită, nu poate decât să respingă asemenea teorii. Acea foaie a fost distribuită în numele socialiştilor români, acelora pe care poliţia a încercat să-i aresteze acum. Zic încercat, fiindcă nu ştiu, dacă şi românii au fost în adevăr arestaţi sau numai străinii.
O voce. Nici un român nu s-a arestat. T. Maiorescu. Ptea bine. întte altele prin acea foaie socialiştii români se înţelege că nu pot decât „a aduce cordialele lor salutări d-lui Brătianu pentru fericita lui scăpare şi adânca părere de rău de atentatul comis".
Pană aci şi noi, conservatorii, ne aflăm de acord cu acest manifest socialist; dar la pagina ceailaltâ, unde sunt anunţate câteva teze în tonul apocaliptic obişnuit la aceşti domni, se zice, sub no. 7:
„în caz dacă socialiştii din România vor fi siliţi vreodată, din nenorocire, să urmeze exemplul fraţilor lor de peste Prut, ei, ca şi comitetul executiv din Petersburg, nu vor ascunde actele lor, cum fac astăzi reacţionarii, adoratori ai knutului rusesc".
682
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
683
Vasăzică, nu vor ascunde actele lor, ci le vor da la lumina. S-a dat la lumină câteva săptămâni după aceasta, din nenorocire, şi actul comis contra împăratului Rusiei ele colegii acestor d-ni din Petersburg.
D-lor, vă întreb acum: ttebuie utmărită sau nu o asemenea chestie, când se prezenră în public? Chestie de apreţiare, de taci sau de temperament politic, şi nu-mi permit nici chiar aci sa fac întrebarea, pentru ce nu s-a utmărit de actualul guvern. Căci alta este ceea ce vreau să semnalez atenţiunii onor. Camere: tânărul, care a subscris această roaie socialistă, esic bursier al statului, direct subvenţionat de Ministerul Insttucţiunii Publice. Cum consideraţi d-voastră un asemenea fapt? Toată libertatea, d-lor, lăsaţi-o, fie şi libertatea presei pana la licenţa arărată; dar un lucru nu puteţi cere de la monarhia constituţională: ca ea, dacă prin libertatea presei tolerează libera manifestare a tutulor părerilor întru cât sunt teoretice, dacii ea admite că poate fi o viitorime, când asemenea teorii vor dobândi o realizare practică, să vie astăzi şi să încurajeze ea însăş prin budgetul statului direct sau inditect asemenea luctuti. Aceasta nu se poate admite. Poate de ex. să fie o foaie de publicitate la noi, care să se întituleze „Republica" şi care să manifeste şi să susţie orce idei republicane: libertatea presei o tolerează; însă ca acea foie să fie subvenţionată de guvern sau redactată de funcţionari ai guvernului, aceasta nu se poate într-un stat monarhic.
O voce. Şi subvenţia i să dă penrru ideile lui?
T. Maiorescu. D-lor, acest tânăr este bursier al statului. Recunosc, că nu este subvenţionat anume pentru teoriile şi ideile ce le propagă prin acea foaie. Dar odată ce un asemenea luctu s-a prezentat în public, ministrul trebuie să ia măsuri în contra lui. Nu s-a luat, şi aici trebuie să ne plângem. Poate să fie un băiat inteligent acela, îl văd în clubul studenţilor din Iaşi, citesc că are să ţie o conferenţa asupra darvinismului; poate că tânărul este un purtător de ştiinţă, nu contest; dar tocmai toate
aceste combinate cu faptul că el este bursier al statului, dau o gravitate propagandei ce se face între studenţi, şi cate nu poate fi îngăduită.
Acesta nu este un fapt izolat. Este acolo în Iaşi un alt domn, care cam în acelaş timp a scris, a publicat şi a răspândit o broşură cu titlul: Câteva comentarii asupra ideilor sănătoase; şi în această broşură asupra „ideilor sănătoase" se zice între altele, iarăş numerotat şi iatăş în mod apocaliptic, după obiceiul acelot domni:
„Hoţul a ucis un om şi piere, Vera Sassulitch a încercat să omoare pe Trepoff. Cel întâi din motiv egoist, iar cea a doua din motiv altruist. Faptul întâi e imoral, al doilea moral".
O opiniune ca toate opiniunile, exprimabilă sub libertatea presei. Acest domn însă fusese numit de actualul guvern profesor... unde?... chiar la un seminar bisericesc, la Curtea-de-Argeş. De acolo a fost depărtat sau se îndepărtase singur pentru o istorie întâmplată la o înmormântare, îşi bătuse joc de religia noastră, cu care ocazie un membru al actualului guvetn, d. ministru de externe B. Boerescu, atunci în opoziţie, atacase guvernul cu multă vioiciune. S-a dus apoi la Iaşi acest domn, şi acolo în vtemea alegerii mele de deputat, când era prefect de disttict actualul prefect al poliţiei capitalei, d. Radu Mihai, acest domn trecea de protegiatul d-lui prefect şi a fost numit de d-sa medic de plasă, deşi era sttăin de origine, şi este rară numirea de funcţionari străini la noi.
Toate aceste pot fi intetpretate ca negligenţă; dar ele se repetă aşa de des, încât ne este petmis să ne întrebăm faţă cu guvernul: asemenea teorii nu cumva se vor interpreta de tinerime şi de oamenii puţin pricepuţi ca tolerate şi chiar încurajate de minister?
Cu ocazia procesului lui Petraru unul din acuzaţi, Pătescu, s-a dovedit că a fost institutor primar la o şcoală din Capitală, si s-a constatat că la 1875 ministrul conservator de atunci, în
684
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
685
'ii au
urma unei denunţări, că Pătescu sileşte pe elevi să cumpere cărţile sale, pe cate elevii nu le pot înţelege, s-a dus să inspecteze şcoala, şi când a intrat în clasă, a găsit pe acel institutor şezârul pe catedră şi citind o carte străină, iar băieţii ocupându-se cu alte lucruri, şi cei din banca din urmă se jucau cu arşice. Iată, d-lor, un fapt, care numai politic nu era. Atunci acel ministru, fie şi conservaror, a zis institutorului: d-ta nu eşti pentru şcoala primară, lasă-te de această meserie. Institutorul nu a voit şi a fost destituit. Eu cted că a făcut bine acel ministru, desi conservator. Vedeţi dar, d-lor, că Pătescu a fosr dar afară pentr un fapt de neiertată negligenţă pedagogică. Ei bine, cum căzut conservatorii de la putete, din darea afară a acelui domn s-a făcut pentru el un titlu de merit şi el a fost numit de guvernul liberal revizor şcolar peste institutorii din chiar capitala ţării. Ei, d-lor, ierraţi-mă: esre ceva teribil în aceste schimbări administrative de la un guvern la altul! Când este vorba de schimbarea de ptefecţi şi de alţi asemenea funcţionari politici, acelea sunt justificate, pentru că deocamdată nu se poate alrfel. Dar nefericitul sistem ce-1 avem noi de a face numaidecât şi cu otce preţ un titlu de merit şi de înaintate acelora cate au fosr depărtaţi pentru negligenţă sau din alte motive disciplinare de către guvernul precedent, acest sistem este foarre periculos şi nu poate să aducă decât corupţiune în administraţie şi rurburare în spiritul public.
Cred că este bine să se relevezc asemenea lucruri spre a nu se mai face pe viiror. Şi cu această ocazie eu din parte-mi dotesc ca atunci când vor avea conservatorii o majorirate în Cameră, dânşii să nu urmeze acesr exemplu al dv., să nu schimbe pe toţi funcţionarii, ci să continue cu măsurile cele bune administtative de la un guvern la altul şi să nu surpe tot ceea ce s-a făcut în intervalul de la o schimbare de minister la alta; căci atunci surpăm din remelie chiar posibilirarea unei organizări.
Mi-e reamă chiar, că acel domn Părescu a fost mai ales recomandat şi înaintat sub dv., fiindcă, precum văd din acuzare, pare a fi scris scrieri incendiare. Nu cumva acele scrieri incendiare au fost ele tocmai titluri de tecomandaţie penttu înaintare? Nu cumva unii din această majoritate libetală nu s-au dezbrăcat încă de tot de ceea ce ar fi trebuit să părăsească din deprinderile revoluţionare ale trecutului, de a însoţi şi încuraja cu bunăvoinţă nişre acte....
D. preşedinte ni consiliului. Din ce în ce începi să fii mai îndrăzneţ.
O voce. Şi să abuzezi de pacienta majorităţii.
D. preşedinte al consiliului. Abuzezi de bunăvoinţa majorităţii pentru că califici majoritatea aceasta, că ar fi compusă de oameni revoluţionari. (Zgomor.)
7. Maiorescu. Această interpelare am adresat-o dv., d-le ministru-preşedinte, nu pentru dv., ci în parte contra politicei dv.
D. preşedinte al consiliului. Şi în contra majorităţii acestei Camere. (Zgomot.)
D. vicepreşedinte. Vă tog, d-lor, lăsaţi, nu întterupeţi.
T. Maiorescu. Prin urmare, între dv. şi între mine nu vă pot primi pe dv. de judecător; sunt pus numai sub scutul binevoitor al d-lui pteşedinte al Camerei, care deja de două ori a avur bunăvoinţă să mă conducă în această dezbatere. (Zgomot.)
D-lor, înţelegeţi bine, că dacă fac această intetpelate din partea şi în numele Partidului Conservaror, nu pot conta totdeauna pe binevoitoarea dv. apreţiare; nici în rolul meu nu intră de a conta pe această apreţiare a dv. Rolul meu este de a spune ceea ce am de spus în limitele bine determinate de regulament, şi-mi îndeplinesc datotia mea de mandatar al ţării, când fac o accentuare a unei stări de lucruri, pe care o cred foarte primejdioasă, pentru că este otrăvitoare pentru spiritul public şi mai ales penttu tinerime.
686
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
687
Cred că ar fi o încercare zadarnică, când am voi noi să fundăm tot meteu prin legi şi regulamente ordinea publică, dacă în acelaş timp prin asemenea măsuri administrative lăsăm să se strecoare neîntrerupt în spiritul tinerimii noastre credinţa că actele de felul acelor, ce am avut onoare a vi ie relata, nu sunt, precum ar trebui, dezaprobate de guvern, unele par a fi chiar încurajate. (Zgomot.)
Aş voi prin urmare să obţiu de la guvern o declarare lămurită şi mai preciza decât s-a dat până acum, dacă a luat sau gândeşte să ia măsurile necesare, prin care să se stârpească acea credinţă din spiritul public şi din contră să se ştie bine că orce încercare revoluţionară va fi pedepsită. (Zgomot.)
D-lor, aceste fapte ar fi fost şi pentru mine de mai puţină gravitate, dacă nu vedeam din mijlocul d-voastră, cu majoritatea cred a Camerei, subscriindu-se o propunere, ca fiind temeri de dezordine, să se acorde o sumă de 300 mii de lei pentru ordinea publică, pentru menţinerea ei prin poliţia secretă, şi am felicitat din inimă pe d. ministru-preşedinte, că nu a ptimit această sumă. Dar rămâne faptul: s-a găsit o majoritate a unei Camere liberale, care, pe când ministrul justiţiei declara că el nu face procese de presă, de altă parte cetea fonduri secrete pentru menţinerea ordinei publice prin poliţie. Ei bine, pe de o parte cererea de fonduri secrete penrru poliţie, şi pe de altă parte tolerarea de asemenea fapte din pattea administraţiunii, aceasta este o contrazicere, care este periculoasă pentru spiritul public.
Este cu atât mai periculoasă, d-le preşedinte, cu cât în organe autorizate ale partidului liberal, în acea foaie, care este cu drept cuvânt chemată să fie reprezentanta tendenţelor şi ideilor dv., în Românul, s-au susţinut direct teorii, idei şi apologii, pe care le cred subversive şi incompatibile cu monarhia constituţională. (Mirări.)
D-le preşedinte, îmi daţi voie, înainte de a procede mai departe, să vă cer indulgenţa Dv., dacă citez un jurnal.
D. vicepreşedinte. Nu aveţi indulgenţa mea făcând proces majorităţii Camerei şi jurnalelor îndeosebi. D-le Maiorescu, sunreţi destul de inteligent ca să înţelegeţi că nu poate fi permis aceasta nici unui deputat, de otce coloare, de orce partidă at fi. Sunt dator să fiu imparţial şi să observ regulamentul pentru toţi, şi mai cu seamă să proteg minoritatea; însă nu vă pot permite a urma calea pe care v-aţi pus. Acesta este răspunsul meu. Vă rog, urmaţi, şi-mi voi face datoria.
Ti tu Maiorescu. D-le preşedinte, îmi daţi voie să vă citez un fapt în privinţa regulamentului. Am auzit de la însuş d. preşedinte al onor. Adunări, zicându-se de câteva ori, când se cita un jurnal în discuţiunea noasttă: nu aduceţi jurnalele la bara Camerei1.
D. vicepreşedinte. Aşa este!
Titu Maiorescu. Socotesc, d-le preşedinte, în privinţa acestui princip, că el nu poate să fie admis ca normă într-un sistem constituţional de astăzi.
A fost mai nainte discuţie în Anglia, şi dacă vă interesează datele, a fost la 1840, sunt de atunci 41 de ani, şi, printr-o ultimă decizie de la 9 martie 1857 s-a recunoscut formal că jurnalele şi discuţiile din jurnale se cuvine a fi aduse în discuţia parlamentului. Şi cum poate fi altfel, când jurnalele sunt reprezentanţii opiniei publice? Curentele opiniei publice trebuie adeseori să le luăm din jurnale, şi am lipsi de la adevărul ce datorăm societăţii şi nouă Camerei, dacă nu am atinge asemenea lucruri arătate prin jurnale.
D. vicepreşedinte. Binevoiţi a crede că suntem şi noi de ideea dv. de a se discuta opiniile din jurnale, însă nu a se acuza aici redactori. Căci atunci daţi dreptul tutulot de a se ridica ca să vorbească. Nu întindeţi acest sens până unde vă place. Altfel daţi dtept d-lui Costinescu ca să se scoale şi să apere jurnalul Românul, daţi dreptul şi jurnalului Timpul ca să vie să se apere. Apoi unde mergem cu aceasta?
688
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
689
T. Maiorescu. D-le preşedinte, am relevat acest princip. Dacă Dv. sunreţi de altă părere, or eu nu am înţeles, atunci trebuie să tac în privinţa aceasta.
D. vicepreşedinte. Eu cred, şi împreună cu mine toată Camera, că nu poate fi permis a se face proces, a se aduce acuzaţii în Cameră diferitelor jurnale, care reprezenta diferirele partide...
T. Maiorescu. Fără îndoială, d-le preşedinte, că nu se poate înţelege aceasta. Dar vedeţi...
D. vicepreşedinte. Nu puteţi aduce la bara Adunării polemica jurnalelor; căci va trebui ca să dau cuvântul d-lui Costinescu ca să-şi apere jurnalul, precum şi alţii.
D. preşedinte al consiliului. Eu aş dori să-1 laşi să continue până la sfârşit, fiindcă văd că altă teotie a menţinut până acum, şi cu altă teorie va sfârşi discursul d-lui Maiorescu, astfel încât, de nu-1 veţi lăsa să continue, poate că noi am fi limitaţi în răspunsul nosttu.
D. vicepreşedinte. Binevoiţi a-mi permite, d-le prim-ministru, să nu fiu de ideea dv. Tocmai pentru a evira o asemenea luptă, am crezut de cuviinţă să rechem la chestie pe d. Maiorescu. Dar ce să-i fac? Eu am făcut apel la d-sa, dar nu binevoieşte să mă înţeleagă. Urmaţi, d-le Maiorescu.
T. Maiorescu. Nu ştiu, dacă am meritat mustrarea ce-mi faceţi; pănâ acum m-aţi întrerupt de două ori, zicându-mi că mă duc prea departe cu chestia proceselor de presă. Eu m-am încercar să dovedesc ce înţeleg prin acesr mod de argumentare, şi eram în drept să continuu pentru a dezvolra ideea mea, fiindcă nu m-aţi oprit atunci. M-aţi întterupt a rreia oară fără să merit observarea dv., m-aţi întrerupr zicându-mi că mă pun pe un tărâm care nu este admisibil în parlament, căci viu şi fac proces jurnalelor, şi aţi zis că nu se poate face proces jurnalelor aci.
Eu, d-le preşedinte, în orce caz m-aş supune părerii dv.; m-aş supune, fiindcă sunteţi preşedinte. însă chestia este alta,
şi când dv. faceţi apel la inteligenţa deputatului, eu fac apel la inteligenţa vicepreşedintelui. Binevoiţi dar a-mi permire să dezlegăm chestia aceasta de ptincip, să vedem: care esre limita dezbaterilor parlamentare în privinţa celor scrise într-un jurnal, mai ales când esre reprezentantul ideilor majorităţii. Căci noi trebuie să ştim atunci, când ni se închide gura din partea biuroului, cel puţin de ce era vorba în princip.
Aşadar iară chestia regulamenrară: aş vrea să aduc, ca deputat din opoziţie, la cunoştinţa dv. şi a ţării următorul lucru: că într-o foaie însemnată a partidului, nu citesc, deşi o am aci...
D. preşedinte al consiliului. Citeşte, fiindcă şi eu am să aduc mâne aci jurnalele dv.
T. Maiorescu. Cu părere de rău nu pot primi permisia dv., aştept pe aceea a preşedintelui Camerei. Eu nu vorbesc pentru, ci în contra dv., d-le ministru-preşedinte, şi vorbesc penttu ceea ce mă cred dator să spui înaintea Camerei şi a ţârii.
D-le preşedinte al Camerei, iată punctul de princip şi de discuţie parlamentată: Vtoi să aduc la cunoştinţa Camerei în dezvoltarea interpelării mele, că un organ de publicitate, un jurnal, care trece şi s-a declarar chiar în aceasra Cameră de către un deputat cu ocazia unei discuţii de acum doi ani, că reprezenta ideile partidului, care se află aci în majorkate şi este reprezentat prin acest guvern, că acel organ de publicitate, zic, ale cărui idei stau în conexitate cu ideile majorităţii, răspândeşte idei, pe care le cred periculoase şi cred că aceste idei le pot atinge.
D. vicepreşedinte. Sunteţi în dtept să discutaţi sub această formă.
7*. Maiorescu. Apoi da, evident, sub forma aceasta; căci forma ce mi s-a părut că rezultă din observările ce mi-aţi făcut, e o formă ce d-voasttă aţi interpretat-o, dat nu este a mea. Unde mi-a trecut mie prin cap să fac proces jurnalelor! înaintea
690
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
691
cărei Curţi şi cu ce procedură? Numai de proces nu poate fi vorba aici.
Ei bine, cu drept sau fără drept, dar e un fel de răspundere, un fel de inconvenient, un fel de gravitate a situaţiunii, când eşti la guvern şi când ai un organ, care reprezenta partidul de la guvern şi prin urmare şi pe guvernul însuş, nu într-un mod oficial, dar într-un mod înţeles de toţi. Inconvenientul este că păterile manifestate într-o asemenea foaie au mai multă autotitate înaintea tutulot acelora care voiesc să susţie acest guvetn, au o autotitate mai ales în acea parte a tinerimii, care vrea să însoţească cu simpatiile ei toate acţiunile partidului liberal. N-at fi petmis unui deputat să vadă un pericol în ceea ce se face aci? Cred că da.
D-lor, în această foaie publică şi autorizată în împrejurările de faţă se susţin direct şi făţiş teorii, care, dacă ar fi vreodară realizate şi puse în lucrare de guvern, ar surpa din temelie edificiul monarhiei constituţionale; se încurajază acte, care nu trebuie să fie încurajate, se face apoteoza lui Blanqui câteva zile după atentatul încercat în contta d-lui prim-ministru, deşi pe Blanqui, dacă ar mai fi trăit şi ar fi fost în mijlocul nostru, l-am fi văzut pe banca de acuzat alătuti cu Petraru, fiindcă n-a fost atentat politic la care Blanqui să nu fi participat, când nu se afla în închisoare. Pe de o parte se urmăreşte Petraru şi complicii săi; pe de o parte se votează adrese de indignare de către Cameră; pe de o parte vin deputaţi şi cer 300 000 franci pentru poliţie ca să urmărească dezordinele din ţară: şi pe de altă parte organul autotizat al d-voastră înalţă pe Blanqui, îl apoteozează pe acest om şi zice că a avut numai nedteptatea de a anticipa într-un mod prea pripit ideile de progres şi de civilizaţie ale secolelor viitoare. Patcă aud cuvintele lui Petraru înaintea juraţilor...
Ei bine, d-lor, n-aş voi să fac procesul nimănui, dar gândiţi-vă d-voastră, orce părere veţi manifesta, otce mi se va răspunde mai pe urmă de pe acea bancă, gândiţi-vă dv., dacă
n-ar fi bine să fie mai mult spirit de otdine din partea acelota
care conduc majoritatea; dacă atunci când se fac arestări în Iaşi ţ- şi atentate în Bucureşti, nu e timpul venit ca asemenea î exuberanţe de idei, care sunt primejdioase tinerimii, să -   dispară din foile autorizate ale guvernului.
Am aci un alt atticol al acestei foi; e publicat tot sub
guvernul acesta. Aici zice un corespondent din străinătate la
adresa noastfă, a consefvatofilor:
„Ce vă miraţi că nu suntem mulţumiţi nici cu Gambetta? Că nu suntem mulţumiţi nici cu guvernul republican din Franţa? Că voim
* revoluţia în permanenţă? Da, aşa este: nu suntem mulţumiţi cu
* Gambetta; da, nu ne satisface guvernul tepublican din Franţa; da,
voim tevolutia în permanentă".
* '
D-lor, acestea sunt deprinderi şi manifestări, care aveau
£ înţeles poate în acele timpuri, în care mişcarea revoluţionară
j putea în adevăr ttece drept mişcare de progres; dar azi, după
ij ce am făcut atâtea revoluţii, am tăsturnat şi privilegiele vechi
§ şi vechiul protectorat, am făcut lovituri de stat şi am inttat
ft într-o eră, care ziceţi că e constituţională si liberală; astăzi, tot
* să mai tăsturnăm mai departe? Tot revoluţie în permanenţă? f Şi oare niciodată să nu pierdem deprinderea de a ne încânta f de cuvântul răsturnare şi revoluţiunc? Ce efect poate să aibă t aceasta asupta tinerimii, care ne înconjoară şi care sc uită la ţ| noi, mai ales la dv., ca să vadă ce faceţi şi ce sfătuiţi?
Eu cred, d-lor, că este momentul venit ca o declaraţie din
* partea d-lui prim-ministru să ne asigure şi să liniştească ţara 1 în această ptivinţă; şi este propriul rol al opoziţiunii de a -«   deştepta o majoritate, prea dispusă a trece peste limitele puterii
permise, şi de a-i aduce aminte că trebuie să strângă frâul. J        Dar îmi veţi zice, d-lor: oare presa opoziţiei noastte nu m   comite şi ea excese? I        O voce. Prea multe.
692
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
693
T. Maiorescu. Oare nu comite şi ea pe roată ziua asemenea excese? La aceasta, d-lot, răspund că dacă le comite, e foarte de regretat; dat opoziţia nu e la guvern, ea nu conduce destinele ţării şi nu are altă tesponzabilitate decâl responsabilitatea faţă cu susţiitorii şi cu alegătorii ei. însă cu totul altul e rolul unei prese, care reprezenta ideile majorităţii, majorităţii conducătoare a ţării şi inspiratoate a ideilor guvernului care stă pe acea bancă. Aci rolul este cu totul altul, şi în contra acestei părţi a direcţiei, contra acesrei depăşire responsabilităţi m-am crezut dator să mă ridic.
Termin cu exprimarea dorinţei ca îngrijirea ce a avut-o guvernul de azi penttu regularea Dinastiei şi îngrijirea ce aud că este gata să o arate pentru înrărirea Dinastiei şi monarhiei prin Regat, să se manifeste în acelaş mod în tot metsul administrativ; doresc ca să dispară din practica guvernului acte, ca cele ce am semnalat şi cate sunt mult mai multe şi mai însemnate decât le-am arătat astăzi; doresc ca printr-un spirit mai bun de ordine să ne înrărim şi noi ca stat independent ce suntem, în deprinderile administrative şi politice ale statelor adevărat constituite şi adevărat monarhice, pentru ca să se poată împlânta rădăcina încă plăpândă şi tânără a Dinastiei noastre hereditate şi să se poată împlânta mai ales în inimele tinerimii, cate priveşte la noi. Căci numai un asemenea fundament sădit în conştiinţa publică a poporului este adevăratul reazăm al orcării monarhii.
Răspunsul ministrului-prezident la interpelarea de mai sus şi discuţia ce se urmează prin intervenirea d-lor N. Ionescu, A. Stolojian, C. A. Rosetti, A. Lahovari (după care loan Brătianu ia din nou cuvântul), P. Carp şi N. Fleva ocupă toată şedinţa de la 13 martie şi se termină prinrr-un vot de trecere la ordinea zilei. Dar totuş rămâne impresia că o puternică manifestare în sensul ordinei monarhice se impune guvernului şi partidului liberal.
Şi în adevăr a doua zi, 14 martie 1881, la începutul şedinţei Camerei, generalul Lecca propune din iniţiativă parlamentară proclamarea Regatului. Propunerea transformată în proiect de lege se primeşte de unanimitatea Camerei, trece îndată la Senat, care o votează asemenea cu unanimitate, şi se sancţionează în aceeaş zi.
Precum în Senat dd. Lascar Carargi şi G. Gr. Cantacuzin, aşa în Cameră dd. P. Carp şi A. Lahovari declară în numele opoziţiei conservatoare adeziunea lor la marele act naţional, îndeosebi Alexandru Lahovari cu următoarele cuvinte finale:
„îndrăznesc a declara în numele Partidului Conservator, care a fost totdeauna credincios Domnului Carol I şi în timp de prosperirate şi în timp de nevoie, că astăzi, deşi în minoritate, deşi puţini, îi aducem încă ceva, care merită a fi preţuit: unanimitatea reprezen-taţiunii legale a ţării".
Dar cea mai semnificativă declarare, ce se face în şedinţa solemnă de la 14 martie 1881, este a prezidentului Camerei, a vechiului republican C. A. Rosetti:
„Sunt la sfârşitul vieţei mele după regulele naturei; în asemenea vârstă, în asemenea momente, nimeni nu se poate îndoi de sinceritatea aceluia care vorbeşte...
Dacă ne-am combătut uneori, lupta a fosr în lucrurile mici. Când a fost vorba de naţiune, n-a fost român care să fie în diviziune; n-a mai fost diviziune, ci uni tate...
Nici o lovire nu poate să sfărâme o naţiune cât de mică, când ea este unanimă. Şi unanimă a fost şi va fi România în toate cestiunile cele mari...
Recunoscător soartei, care mi-a dat această fericire, rară în analele Istoriei, vă zic: că aţi încoronat şi viaţa mea. Trăiască România! Trăiască Maiestăţile Lor Regele şi Regina!"
Cu Proclamarea Regatului se încheie epoca de pregătire a Statului Român de la 1857 la 1881 si îiu epc
TITU MAIORESCU
o Eră nouă în evoluţiunea politică a acestui stat, atât în relaţiile sale interne, câr şi în cele externe.
Sub ce forme se va manifesta noua Eră în viaţa noastră publică şi cum va produce cu necesitate o modificare fundamentală a vechilor parride, în prima linie o disensiune în Partidul Conservator, vom căuta sa arătăm în introducerea istorică a volumului al treilea.
DISCURSURI PARLAMENTARE
cu
PRIVIRI ASUPRA DEZVOLTĂRII POLITICE A ROMÂNIEI
SUB
DOMNIA LUI CAROL I
VOLUMUL III (1881-16
V
SUB MINISTERUL BRĂTIANU
De la proclamarea Regatului până la Tractatul de la Londra
14 martie 1881-20 fevruarie 1883
Cu recunoaşterea României independente şi proclamarea Regatului se încheie prima epocă a renaşterii noastre naţionale şi începe o Eră nouă a politicei externe şi interne.
Vechitd program al Divanurilor ad-hoc de la 1857 se vede realizar şi prin chiar aceasta încetează de a mai fi program, iar întătita viaţă publică îşi caută o nouă formulare a politicei viitoare. Pe când în cele interne activitatea de păn' acum nu putea tinde decât Ia aşezarea fundamentelot generale ale statului monarhic-constituţional, de-acum înainte se impune organizarea administrativă şi reforma socială.
O schimbare incisivă se face şi în relaţiile internaţionale. Formal dependentă până atunci de suzeranitatea Turciei şi pusă sub un fel de ocrotire a Marilor Puteri, România esre acum de sine stătătoare şi, fiind lipsită de garantarea neutralităţii sale, ttebuie să-şi aleagă pe a sa răspundere linia de purtare în politica europeană, întru cât se atinge de Dunăte şi de Marea Neagră, de Carpaţi şi de Balcani, adică de interesele ei vitale.
Cea mai apropiată din aceste chestii oriental-europene, totdeauna grave pentru noi şi acum îndoit de grave după
698
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
699
dezlipirea de Turcia, era chestia Dunării. Căci dacă, după tracratul de la Londra din 1871, Comisia Europeană a Dunării avea să fie reînnoită în aprilie 1883, prin Tractatul de la Berlin această Comisie, la care ia acum parte şi România, primise noua îndatotire de a elabora regulamentele de navigaţiune de la Porţile de Fier până la Galaţi. încă de la 1870 şi în chiar anul 1881 al proclamării Regatului aceste regulamente, care atingeau deopotrivă presrigiul suveranităţii noastre şi interesul nostru material, preocupau statele reprezentate în Comisia de la Galaţi, şi România ttebuia să-şi hotărească din vteme o atitudine a politicei sale extetne, care, în mijlocul conflictului de interese ale Marilor Puteri, sâ-i asigure sprijinul celor preponderante.
In linia dintâi sarcina unei asemenea hotărâri cădea asupra guvernului şi a partidului său; dar nici opoziţia nu se putea scuti de ea. Căci atitudinea de luat în politica externă era de o însemnătate aşa de capitală pentru ţară, încât toate paftidele trebuiau să conlucreze la discurarea şi fixarea ei.
Câr pentru Partidul Conservaror, consrituirea lui formală în Bucureşti se făcuse pe la începurul anului 1880 prin înfiinţarea unui Club, al cărui comitet, după statute, avea să fie şi comitetul dirigenr al partidului.
Prezidentul Clubului Bucureştean în anul 1880 era Manolache Kosraki Iepureanu. în aceasra cabrate el însoţeşre publicarea primelor sratute cu un aşa-numit „program" al Partidului Conservator, în care - ce e drepr - recunoaşte marea însemnătate şi „răspundere" a nouei situaţii, însă nu trece întru nimic peste obişnuitele generalităţi, cerând în locul „formelor seci şi frazelor goale, fiinţa adevărului", „protejarea" proprierăţii mici, „armonia" între proprietăţi şi muncitorii agricoli, „sfinţenia obligaţiunilor" etc; iar în privinţa relaţiilor exrerne cere „o politică modestă şi chiar respectuoasă către toate Puterile, dar demnă şi stăruitoare".... „o politică onestă şi
consecventă, cate să ne concilieze bunăvoinţa şi să inspire încrederea" - fraze anodine, lipsite de orce preciziune şi pe care le puteau subscrie şi membrii partidului opus. Ce deosebire între acest elaborat şi programul naţional de la 1857! Şi în ce şovăire şi confuzie s-ar fi aflat direcţia politică a ţării de la 1857 până acum, dacă Divanurile ad-hoc, în locul celor 5 punere precize, s-ar fi mulţumit cu ftaze despre „sfinţenia obligaţiunilor" şi „fiinţa adevărului!"
Insistăm asupra insuficienţei primului „program" publicat de Manolache Kostaki în numele Partidului Conservaror, fiindcă el caracterizează starea spiritelor conducătoare din generaţia vechie (şi Kosraki Iepureanu era desigur unul din cei mai spirituali reprezentanţi ai acestei generaţii) în momentul când România independentă reclama o nouă formulare lămuriră pentru o nouă direcţie politică.1
Dar Manolache Kostaki încetează din viaţă la 7 septemvrie 1880, şi la 20 decemvrie acelaşi an se alege d. Lascar Carargi prezidenr al Clubului. In această constituire mai normală comitetul dirigenr al Partidului Conservatot se compune la începutul anului 1881, pe lângă d. Catatgi, din generalii Florescu şi Mânu, Al. Lahovari. T. G. Rosetti, prinţul Al. Ştirbei. Menelas Germani, Gr. Triandafil, Gr. Păucescu, P. Teulescu şi autorul acestei scrieri. Organul partidului esre Timpul, sub redacţia lui Mihail Eminescu. P. Mavrogeni stă la o parte, atât pe vremea prezidenţei lui M. Kostaki, cât şi mai târziu după admiterea în Club a generalului Teii (vezi voi. I, pag. 192 şi 255; ed. n. - p.). Intre membrii comitetului nu figurează şi nu voiau să figureze nici d. P. P. Carp, nici d. G. Gr. Cantacuzin.
1 De altminteri, câtă vreme Manolache Kostaki a prezidat Clubul conservator, autorul acestei scrieri nu a luat parte la şedinţele lui. Uşurinţa, cu care vechiul fruntaş ieşise din ministerul Lascar Catargi pentru a trece în capul Coaliţiei de la Mazar-Paşa şi a reveni apoi în capul Partidului Conservator, nu-i părea admisibilă.
700
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
701
In sânul acestui comitet trebuia acum să fie discutată atitudinea viitoate a Partidului Conservator, îndeosebi în politica externă. Aici situaţia partidului cerea mai ales o clarificare. Căci un fost membru al său, care în grelele momente ale formării cabinetului Lascat Catargi de la martie 1871 avusese un rol mai însemnat ca ptezident al comitetului conservator din Iaşi, Beizadea Grigorie Sturdza, înfiinţase un organ al său Democraţia naţională, îşi atrăsese dintre foşrii miniştri ai cabinetului Catargi pe generalul Tell şi în iarna 1880-81 propaga ideea unei gravitări a României spre politica rusească.
Autorul scrierii de faţă, crezând tendenţa Democraţiei naţionale periculoasă pentru ţară, iar pe de altă parte convins de inconvenientul unei atitudini pasive (şi experienţa din anii 1875-76 cu nehotărârea guvernului conservator în chestia răscumpărării căilor ferate şi în privinţa crizei orientale era doveditoare), a publicat într-o revistă germană un articol, în care - presimţind formarea Triplei Alianţe - indica alipirea României de Puterile Centrale ale Europei ca cea mai sigură politică în împrejurările date. Dacă şi înttu cât Rusia, ptin silnica reluare a Basarabiei de la romani, la a căror ajutot făcuse totuş apel în ultimul răsboi în contra Turciei, îşi manifesta tendenţa de cucerire panslavistă, României nu-i rămânea decât să-şi caute sprijinul existenţei sale naţionale în sfera de acţiune a poliglotei Austrii, care tocmai la acea epocă formase cu Germania (în curând şi cu Iralia) un puternic scut de apărare în contra veleităţilor de expansiune europeană a colosului de la Nord. - Articolul, apărut în Deutsche Revue de la 1 ianuarie 1881, semnat de autor, scris pe a sa proprie răspundere, nu în numele Partidului Conservator, pe care nu-1 consultase, dar arătând comunitatea de vederi cu unii membri conducători ai „junei drepte" (la 1881 nu se întrebuinţa încă numele de „junimist" în politică), a fost îndată ttadus de Eminescu, reprodus în Timpul şi, pentru polemică, şi în Românul.
Românul, pe atunci încă organul guvernului liberal, în vreo cinci articole de fond, apărute între 12 ianuarie şi 5 fevruarie 1881, combate cu violenţă ideea politică, expusă mai sus. Trecem cu vederea obişnuitele insinuări personale şi ne mărginim a reproduce partea finală a atacului din ziarul lui C. A. Rosetti:
„Sau muscali sau austro-ungari, dar români niciodată! Iacă conservatorii d-acum ca şi conservatorii trecuţi:
când cu fes, când cu işlic, când cazaci, când usari; dar
romani niciodată şt cu nici un preţ! 1 Ei bine, onoraţi domni. Dacă n-aveţi iubire pentru
î- această ţară, care v-a născut şi v-a hrănit, dacă nu simţiţi
J mândria de a fi români şi fericirea d-a face ca mama
i voastră să fie liberă şi onorată, cum cel puţin n-aveţi ruşine
de străinii la cari vă adresaţi cu asemenea propuneri? Cum nu simţiţi ce vor zice străinii văzând această
ţara împărţită în două partide şi zicându-i: * Una, prin d. Senatore Grigorie M. Sturdza:
C - Metgeţi cu slavii; trebue să vă învârtiţi în jurul
% slavismului sau să pieriţi.
H Cealaltă, prin bătrâna şi juna dreaptă:
Ş - Metgeţi în sfera puterii Austro-Ungariei sau pieriţi.
4 D-aceea vă plângem şi cu iubire vă zicem:
*■ Intraţi în naţiune şi veţi vedea înşivă în cutând că
$ iubirea şi puterea ei este atât de mare încât veţi fi cu
dânsa români, fericiţi şi mândri, iar vecinii noştri toţi,
fără osebire, vor iubi această naţiune; căci se vor convinge
că ea este un element de ordine, de progres şi fără ură k nici chiar pentru cei cari mult rău i-au făcut.
% Nu uitaţi, şi nici un român să nu uite următorul mare
adevăr scris, nu mai ţinem minte de cate om de stat: «O naţiune ocupă în lume un loc material în "■ raport cu măritea ei morală.»"
I Fireşte, mărişeâjrş^ţală?a..naţiei, iubirea de neam şi
mândria de a fi ţon<âh-!':©ăi; ţxăcn»iaceste ne impuneau o
\  Ror,;..iNJî J
702 TITU MAIORESCU
hotărâre în privinţa politicei externe, mai ales la 1881, când se agita din nou chestia Dunării, iar hotărârea cerută de intetesul României în acel moment era, după convingerea noastră, intrarea în sfera de acţiune a Puterilor Centrale, precum cu 4 ani mai înainre fusese inttarea în sfera de acţiune a Rusiei în contra Turciei.
Nu aceasta a fosr însă părerea majorităţii comitetului conservator. în şedinţa de sâmbătă seara 24 ianuarie 1881 generalul Florescu mai ales, dar şi generalul Mânu, Al. Lahovari şi alţii fac autorului din Deutsche Revue imputări penttu articolul lui, care - după modul d-lor de a vedea - nu ar fi trebuit publicat deloc şi în orice caz nu ar fi trebuit publicat fără autorizarea partidului.
Faţă cu această divergenţă, „junimiştii" erau hotărâţi să-şi dea demisia din comitet, când chiat a doua zi, duminecă, d. P. Carp convoacă la d. Triandafil acasă pe dd. T. Rosetti, Al. Lahovari, N. Gane, Gr. Păucescu şi T. Maiorescu penttu a se pronunţa asupra unei imporrante propuneri a ministrului-pre-zident. loan Brătianu propunea reconstituitea Cabinetului său cu participarea a trei conservatori, pentru ca întt-o aşa compunere să preceadă la proclamarea Regatului. După lungi discuţii, mica adunare decide să se refere mai întâi la comitetul dirigenr al partidului, şi în asemenea împrejurări nu mai putea fi votba de chestii personale.
Propunerea se dezbare în comiretul conservator la 27 ianuarie şi produce o impresie foarte împărţită. Generalul Mânu şi Gr. Păucescu se pronunţă în contra ei. Al. Lahovari stă pe gânduri, generalul Florescu o consideră ca lipsiră de seriozitate şi ca o simplă manoperă a lui loan Brătianu penrru a-şi scăpa propria situaţie. în sfârşit se ia hotătârea: „Propunerea d-lui Carp se poate pune în discuţie, când se va adresa întregului Partid Conservator aşa cum este reprezentat prin comitetul său". - Hotărârea, comunicată a doua zi d-lui
î DISCURSURI PARLAMENTARE 703
I Carp şi prin acesta ministrul ui-prezident, este considerată de I       amândoi ca un refuz.
Totuş actul proiectat eta de ptea mare însemnătate pentru a nu autoriza mai multe încercări spre cea mai puter-;       nicâ realizare a lui. E de presupus, că îndeosebi Domnitorul j       dorea penrru proclamarea Regatului un minister formar din i       reprezenranţii tutulor partidelor constituţionale. Peste o i '    lună, la 26 fevruarie 1881, Brătianu stăruie din nou pe lângă Partidul Conservator, tot prin intermediarea d-lui Carp. De j *    astă dată comitetul tăspunde că d. Lascat Catargi e gata să ceară I ţ    o audienţă, dacă Domnitotul va manifesta însuşi dorinţa de %    a vorbi cu şeful Partidului Conservator.1 La 3 martie, d. Catp i    comunică ptincipelui Carol deciziunea majorităţii comitetului,
* Principele însă răspunde evaziv, că va lua înţelegere cu ministrul-prezident.
* Astfel s-a terminat încercarea lui loan Brătianu de a dobândi patticiparea la guvern a conservatorilor pentru
| proclamarea Regatului. După câteva zile, la 14 martie 1881, 4    marele act se săvârşeşte de partidul liberal în împrejurările
* arătate la sfârşitul volumului precedent, şi conservatorii nu pot f decât să dedate adeziunea lor prin puţinii reprezentanţi ce-i |    au în parlament.
| 1 Trebuie adăogat, pentru înţelegerea acestei condiţii, că d. Lascar
Catargi de aproape 5 ani de zile, de când cu darea în judecată de la iulie 1876, nu mai ceruse audienţă şi nu dase cu ochii de principele Carol, pe î     când ceilalţi foşti miniştri acuzaţi, îndată după retragerea acuzării la sfârşitul ţ     lui ianuarie 1878, se prezentaseră Domnitorului. D. Catargi a adresat numai f     principelui Carol la 9 fevruarie 1878 o scrisoare, în care n aducea aminte
* de împiedecarea abdicaţii de Ia 11 martie 1871, se declara nemulţumit cu *.      simpla retragere a acuzării ministeriale din partea Camerei şi cerea de la
Domnitor trimiterea în judecata Curţii de Casaţie - lucru imposibil, 4      deoarece Domnitorul fusese de la început în contra acuzării şi prin urmare nu i se putea cere să dea El însuşi pe foştii miniştri conservatori în judecată.
704
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE.
705
Autorul acestei scrieri şi amicii săi junimişti, care încă de la discuţia asupra articolului din Deutsche Revue se văzuseră în divergenţă de păreri cu conducărorii Parridului Conservator, se simţeau cu atât mai înstrăinaţi prin hotărârea luată în chestia proclamării Regatului. La un asemenea act se cuvenea cea mai manifesră participare a conservatorilor anume, şi dacă însuşi loan Brătianu se simţea obligat să le deschidă drumul penttu aceasta, era daroria lor să se folosească de ocazie şi totdeodată să nu lase în ţară impresia că un act de o aşa mare însemnătate pentru înălţarea monarhiei se putea efectua fără conlucrarea lor, prin singurul partid liberal.
Nu este de mirare că, după o asrfel de greşală a adversarilor, guvernul lui Brătianu să se fi întărit într-un mod extraordinar şi să fi putut sta la cârma ţării încă 7 ani, mai ales după inteligenta lui acomodare finală la politica Triplei Alianţe, despre care vom vorbi mai jos.
Deosebirile de vederi în sânul comitetului conservator de arunci produceau în câţiva din noi impresia unei lipse de orientare politică din partea vechilor conducători ai partidului, şi îndeosebi pentru junimiştii de Ia Iaşi, care la 1871 intraseră în acţiune ca partizani ai guvernului conservatot pentru a contribui, precum s-a arătat în volumul I al acestei scrieri, la realizarea cerinţelor Divanului ad-hoc, se impunea acum, după îndeplinirea acelor cerinţe, întrebarea noului program pentru viitor. Cine nu face politică cu gândul la budgetul funcţiilor şi la nepotism, nici nu-şi poare închipui o activitate publică fără un asemenea ideal.
De altminteri, simţimântul unei schimbări adânci în starea ţării era aşa de general, încât cuvântul de Era nouă se lăţise pretutindeni. Caracteristic în această privinţă este articolul de fond al Timpului de la 21 martie 1881, scris de autorul publicării de faţă în numele şi după însărcinarea Partidului Conservaror, din al cărui comiret dirigent făcea încă parte.
Reproducem sfârşitul articolului conceput imediat după proclamarea Regatului:
„Suntem convinşi, că astăzi, când dd. Rosetti şi Brătianu au propus coroana regală pentru Carol I de Hohenzollern, d-lor şi adepţii d-lor politici îşi vor aduce aminte cu recunoşcinţă de fapta partidului conservator şi îndeosebi de ministerul Lascar Catargi de la 12 martie 1871, care, în momentul când Principele Carol de Hohenzollern şi Augusta Sa soţie erau gata să părăsească tronul României, le-au garantat siguranţa publică şi mersul regulat al puterilor constituţionale în România, i-au înduplecat să rămână în fruntea acestei ţări, şi numai astfel au dat putinţa d-lor Rosetti şi Brătianu de a felicita la martie 1881 de Rege al României pe Principele de la martie 1871.
Suntem convinşi asemenea că atunci, când în şirul natural al schimbărilor constituţionale se vor retrage de la guvern liberalii de astăzi şi se vor afla în opoziţie cu un guvern conservator, vor continua a fi şi în această fază a formelor constituţionale supuşi tot aşa de credincioşi ai Majestăţii Sale Regelui României.
în această convingere salutăm încă o dată ziua de 14 martie 1881 ca o zi fericită penrru Statul Roman şi sperăm că, precum ea este de cea mai mare însemnătate prin acrul săvârşit, aşa va fi bogată în roade şi în învăţăminte pentru toată dezvoltarea noastră politică în viitor.
O întrebare rămâne acum de dezlegat: care mai este deosebirea de principii între partidul numit liberal, astăzi la guvern, şi partidul numit conservator, astăzi în opoziţie?"
Dar pe când dezlegarea acestei înttebări cu toată preci-ziunea unui program de idei practice şi de acţiune conformă nu înainra în sânul Partidului Conservator, astfel cum era pe atunci organizat: în cercul mai restrâns al junimiştilor
706
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
707
programul fusese de multe ori dezbătut, nu numai ca teorie, ci şi cu privire la amănuntele aplicării. In acesre dezbateri se deosebise mai ales d. P. P. Carp prin cea mai larg cugetată şi cea mai consecvent utmărită concretizare a ideilor de reformă necesară, şi dacă pană la 1881, pe temeiul vechiului program al Divanului ad-hoc, noi ne putuserăm supune şefilor Partidului Conservaror în toată acţiunea politică, de acum înainte gruparea noasrră începe de la sine să fie mai închegată în jun.il d-lui Carp, care nu mai departe decât la sfârşitul lui marrie 1881, cu prilejul discuţiei generale asupra budgetului pe 1881—82, îşi dezvoltă o parte însemnară a vederilor asupra reorganizării politice şi sociale, împărtăşite şi de noi. Timpul s-a grăbit să reproducă discursul d-lui Carp în numărul de la 2 aprilie 1881.
Era şi lucrul cel mai firesc, ca bărbaţii polirici, care în ultimii zece ani lucraseră împreună şi împreună ttecuseră prin arâtea greutăţi, să se găsească şi de acum înainte uniţi în aceea direcţie, şi din pattea d-lui Carp şi a amicilor săi s-a pus toată stăruinţa, ca evoluţiunea spre formularea şi realizarea nouelor cerinţe ale sratului modern să se facă în sânul vechiului partid conservaror, în a cărui organizare centrală, la caz de înţelegere, avea să inrre şi d. Carp. După închiderea sesiunii parlamentare şi în decursul verei 1881 consfătuirile au fost întrerupte; dar în roamna aceluiaş an s-a reluat firul discuţiilor, şi în mai multe întruniri, ţinute la autorul scrierii de faţă între dd. Carp, general Mânu, Al. Lahovari, Teodor Rosetti, prinţul Al. Ştirbei, Gr. Păucescu şi Gr. Triandafil, s-a dezbătut programul concepur de d. Carp.
Cuprinsul acestui program este astăzi cunoscut din dezbaterile parlamentate, dar mai ales din publicarea lui în Monitorul oficial pe la 3 septemvrie 1888 sub guvernul junimisr al d-lui Teodor Rosetti şi din realizarea parţială în decursul anilor 1888 până la 1895, de care se va ocupa al patrulea volum al scrierii de faţă. Pentru moment este destul
să spunem că asupra punctelor principale se putuse stabili o înţelegere în acele întruniri prealabile, şi după vederile unora din noi avea să înceapă de acum înainte şi pe un asemenea temei o nouă alcătuire a partidelor politice în România independentă. Căci deosebirea de pân-acum între conservatori şi liberali, care după proclamarea Regatului îşi pierduse în mare parre înţelesul şi se continua mai mult ca un rezultat al obişnuinţei şi al unei nepotrivite imitări de formule străine, trebuia să dispară în forma ei cea vechie şi să fie înlocuită cu adoptarea sau combatetea unor idei fundamentale de reformă.
Faţă cu aceasra necesirare a situaţiei părea indicată şi o schimbare a persoanelor conducătoare. Insuficienţa aşa-numitului program conservatot elaborat de Manolache Kosraki la 1880 dovedea că fruntaşii din generaţia de la 1857, care îşi încordaseră şi poate îşi consumaseră puterile în lupta pentru constituirea statului român până la realizarea independenţei lui, întâmpinau o ptea mate greutate de a-şi însuşi nouele cerinţe ale statului constituit. Experienţa făcută atât cu loan Brătianu în ultimii 5 ani ai guvernului său, cât şi cu şefii opoziţiei unite Lascar Catargi - Dimitrie Btătianu -Gheorghe Vernescu în acelaş timp, cu generalul Florescu la 1891 şi cu d. Dimittie A. Sturdza de la 1895 încoace, nu militează în favoarea lor. Ce e drept, d. Lascar Catargi, pe lângă marea experienţă în ale ţării, ce o avea în comun cu loan Brătianu, şi pe lângă neobosita stăruinţă, ce o are în comun cu d. Dimittie A. Sturdza, are şi buna însuşire de a fi accesibil la ideile altora şi de a fi lipsit de îndărătnicia autoritară, care împedică adaptarea unui guvern la necesităţile situaţiei. Şi de altminteri demnitatea sa personală şi autoritatea sa oarecum istorică erau îndeobşre recunoscure.
Cu toate aceste, pentru a se învedera şi mai mulr în ochii tutulor, că acum începea în adevăr o Eră nouă în politica română, părea, cel puţin pentru moment, preferabilă şi reprezentarea Partidului Consetvator prin o persoană nouă,
708
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
709
indiferent care ar fi fost acea persoană în limitele celor prezentabile din generaţia mai tânără, nefiind aici vorba decât dc marcarea externă a profundei schimbări în situaţia partidelor din ţară.
La cea dintâi atingere a acestui punct delicat din partea noastră, d. Lascar Catargi şi-a dat cu cea mai aparentă bunăvoinţă demisia din prezidenţa comitetului şi s-a retras la Golaşei spre a lăsa toată libertatea încercărilor penttu reconstituirea partidului. Generalul Florescu, viceprezident, s-a retras asemenea din comitet, împreună cu casierul Teulescu; iar ceilalţi membri, în şedinţa de vineri 6 noemvrie 1881, hotăresc alegerea prinţului Alexandru Ştirbei de prezident, asistat de un comitet, cate să fie propus şi recunoscut într-o adunare generală a clubului. Procesul-verbal al acestei ultime şedinţe a vechiului comitet e semnat de dd. Alex. B. Ştirbei, Al. Lahovari, T. G. Rosetti, Gr. G. Păucescu, Gr. Triandafil şi T. Maiorescu. Nu a asistat la şedinţă generalul Manu, dar avea cunoştinţă de cele ce erau să se hotărească. Adunarea generală, convocată pe duminecă 15 noemvrie seara, se vede de astă dată compusă, pe lângă persoanele cunoscute prin activitatea lor politică, de o sumă de alţi membri obscuri, introduşi pe temeiul unei mici cotizaţii statutare. Asistă şi genetalul Florescu, însoţit de genetalul Tell, care părăsise acum pe Beizadea Grigorie Sturdza şi intrase în clubul conservatot. Noua hotărâre a comitetului, explicată şi susţinută de Al. Lahovari şi de autorul acestei scrieri, este combătută mai ales de generalul Tell şi de un domn Tacian. Majoritatea adunării respinge demisia d-lor Lascar Catargi şi Florescu şi hotăreşte convocarea unei noue adunaţi pentru dumineca viitoare, care să fie prezidată de d. L. Catargi şi care să introducă şi unele modificări în statute. Totdeodată generalul Tell, cu aprobarea generalului Florescu, indică adunării, în locul preocupărilor de program, apropierea de celelalte elemente ale opoziţiei, în prima linie de grupul d-lui G. Vetnescu.
Noua adunare de la 22 noemvrie este în adevăt prezidată de d. Lascat Catargi, care îşi reia locul în fruntea Partidului Conservator împreună cu generalul Florescu şi cu un comitet modificat, iar Grigorie G. Păucescu devine de la 1 ianuarie 1882 redactotul Timpului. în curând partidul intră în înţelegere cu d. G. Vernescu; cu acesta, cu fracţioniştii moldoveni şi cu Dimitrie Brătianu fotmează, mai târziu, marea coaliţie numită opoziţia-unită.
în decursul aceleiaşi luni d. Teodor Rosetti şi autorul scrierii de faţă îşi dau demisia din clubul conservator; odată cu ei ies din partidul astfel organizat şi toţi junimiştii din Iaşi. Nu atât neizbutitea alegerii unui nou prezident, cât mai ales îndrumarea anunţată spre confuzia unei coaliţii opoziţioniste şi convingerea dobândită cu acest prilej, că într-o asemenea stare a partidului nu se putea pregăti rerenul penttu o adevărată politică constituţional-conservatoare, le-a impus junimiştilor datoria de a se retrage şi de a forma o grupare deosebită, cu speranţa că într-un viitor mai îndepărtat se va ajunge la o mai bună înţelegere.
Fireşte că această disensiune în sânul unui partid nu se putea produce fără recriminări reciproce, şi lupta politică în anii utmători este întte altele caracterizată ptin deosebirea din ce în ce mai vizibilă întte felul de opoziţie al vechilot conservatori cu aliaţii lor de ocazie şi felul de opoziţie al junimiştilor conducători, în contra acţiunii şi inacţiunii guvernului liberal.
De altminteri o disensiune se anunţă şi în sânul Partidului Liberal. loan Brătianu, precum se desparte de fratele său, se va despărţi în curând şi de C. A. Rosetti; şi dacă liberalii, după căderea lor de la guvern şi după încetatea din viaţă a lui Rosetti şi a fraţilor Brătieni, apar între anii 1888 şi 1895 uniţi în opoziţie, revenirea lor la guvern sub d. Dimitrie A. Sturdza dă pe faţă o nouă dezbinare.
710 T1TU MAIORESCU
Toate aceste sunt urmările neapărate ale modificaţii situaţii politice a ţării, simpromele conflictului necesar între Era nouă şi rămăşiţele neadaptabile din vechime.
Este un semn bun pentru Partidul Conservaror, că în mijlocul lui s-a manifestat conflictul mai întâi şi cu mai multa claritate în idei.
Dar este timpul să revenim la acţiunea guvernului şi la dezbaterile parlamentare după ziua de 14 martie 1881, pâna când le-am expus în volumul precedenr.
Dacă ne aducem aminte (voi. II, pag. 467; ed. n. - p. 667) că ministetul de atunci avea pe loan Brătianu prezident şi pc Vasilie Boerescu ministru de externe, pe când toţi ceilalţi miniştri erau oameni fără imporranţă (Teriachiu interne etc), vom înţelege, că accentul situaţiei sta pe relaţiile internaţionale. In adevăr, chestia Dunării se agita între Puteri, şi discuţia asupra regulamentului de navigaţie de la Porţile de Fier până la Galaţi, pe care am atins-o la o pagină precedenră şi o vom expune mai jos, începuse să ia proporţii ameninţătoare. In ţară se vesreşte deodată (şi Democraţia naţională a Beizadelei Grigorie Sturdza dă cel dintâi strigăt de alarmă) că penttu supravegherea poliţiei fluviale în apele noastre Austria cere, pe lângă Comisia Europeană de la Galaţi, înfiinţarea unei alte comisii, în care ea — Austria —, deşi nu este stat riveran de la Porţile de Fier în jos, să aibă prezidenţa şi vot preponderant.
Penrru tractarea acesrei chestii de cea mai mare însemnătate, şi acum şi pentru negoţiatea diplomatică a recunoaşterii noului Regat, Pattidul Liberal se vede nevoit să menţie la externe pe fostul ministru conservator.
Este straniu să vedem că în astfel de împrejurări guvernul a procedat la proclamarea Regarului. Fără îndoială, înălţarea exrernă a ţării era firească după îndeplinirea Tractatului de la Berlin. Dar faprul că se întâmplă tocmai la 14 marrie 1881, în mijlocul greutăţilor cu chestia Dunării şi după neizbutitea
i DISCURSURI PARLAMENTARE 711
i i
^încercărilor lui Brătianu de a forma un minister cu partidul i opus, nu rămâne mai, puţin surprinzător. % Să fi crezut Brătianu că prin zgomotul serbărilor Regatului *va face o diversiune la agitarea opiniei publice din ţară în fehestia Dunării? Să fi voit Boerescu o mai uşoară dobândire Pi recunoaşterii Regatului definitiv dtept compensaţie la si concesii vremelnice în privinţa compunerii acestei comisii de îsupiaveghere?
Otcum să fie, guvernul pare a fi mers prea departe cu .j concesiile promise, deşi nu formal stipulate. Căci deodată, cu
o lună înaintea primei Serbări Regale de la 10 Mai, în absenţa 2; Camerei, prin urmare fără nici un incident parlamentar, fără 3 vreo explicare în foile oficioase, ministerul demisionează, loan H Brătianu se retrage la Florica, fratele său Dimittie se aduce în
pripă de la Constantinopol, şi la 10 aprilie 1881 se formează <f următorul minister:
£     Dimitrie C. Brătianu, prezident şi extetne,
J;     Eugenie Stătescu, interne,
i     General G. Slăniceanu, război,
Sţ.      M. Pherekyde, justiţie,
■_; Colonel N. Dabija, lucrări publice şi ad-interim finanţe, ( h      V. Alexandrescu-Urechia, culre.
i   . [
\ La 27 aprilie redeschizându-se parlamentul în sesiune
; prelungită, noul ministru-prezident îi citeşte de îndată un fel ! ..de program, devenit celebru prin ingenuitatea sa. El începe cu I * cuvintele:
r
„Sarcina, care mi-a dat-o M. S. Regele, am primit-o
şi a trebuit să-o primesc. Primind această sarcină, am luar
deriziunea, colegii mei şi eu, a ne pune toate silinţele spre
I V a face binele... Dar ca să facem aceasra, trebue ca fiecare
Li.
j î să fie la locul său: hoţul in puşcărie; acei, cari speculă
712
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
713
binele public în interesul lor, în carantină; iar omul oncsi la lucru... Chiar dacă aş admite că n-avem oameni onesii. îi vom face. Românul are facultatea de a se schimba cu n mare înlesnire, şi în bine şi in râu. "
Iar după ce a întrebuinţat cuvintele semnificative:
„Cred că ar fi o pierdere de timp ca de pe acum să nc cereţi seamă de fapte, pe care nu le-am săvârşit noi,"
declararea ministerială zice în privinţa Dunării:
„Putem să vă încredinţăm că din ziua intrărei noasi re în minister, ne-am ocupat şi ne ocupăm să asigurăm, pe cât se va putea, o soluţiune a acestei cestiuni, care să (ir conformă cu tracratele şi cu libertatea absolută a navigaţiei pe acest fluviu...
De altminteri, atât în afară, cât şi în întru, vom căuta a fi pe cât se va putea mai concilianţi şi a da veciniloi binevoitorul nostru concurs în tot ce n-ar atinge propriele noastre interese. Dar dacă cineva s-ar încerca a întrebuinţa silnicia, a atinge un singur păr al României, oh, atunci puteţi fi siguri, voi apăra-o cu pasiune, cu juriu tigresei care îşi apără puii, căci şi eu, în curs de o jumătate secol, am purtat pe sânul meu, am încălzit cu a mea suflare pe mândta şi draga noastră Românie."
Fireşte că un asemenea minister nu poate dura. Agitaţia cu chestia Dunării creşte, Indcpendance Roumanie, care se zicea pe atunci inspirată de legaţiunea rusească, înrretine alarma data de Democraţia naţională, Românul st crede şi el chemat să bată în struna patriotică, şedinţele Cametei şi Senatului de la 28 aprilie, 22 şi 26 mai sunt pline de interpelări aprinse, şi nu Dimitrie Brărianu este omul care să stăpânească agitarea şi să dea guvernului o direcţie bine cumpănită în gravul conflict de
Interese. Cu fraze â la „tigtesa cu puii" şt „puttarea dragei • Românii pe sân" nu se mai poate face politică în România Independentă1.
m    La 9 iunie 1881, după de-abia 8 săptămâni, Dimitrie Jj-Brătianu este silit să demisioneze, loan Brătianu revine de la «lorica, dovedit ca omul indispensabil al Partidului Liberal, şi *fbrmează un minister cu aparenţe de tărie, iar fratelui mai mate i se îmblânzeşte pentru moment cugetul prin alegerea sa la prezidenţa Camerei, care se şi închide în 18 iunie. La redeschiderea normala de la 15 noemvrie 1881, în prima sesiune ordinară sub Regat, Dimitrie Btătianu este reales prezident, iar viceprezidenţi se aleg generalul Lecca, Gt. Chiţu, P. Autelian şi N. Fleva (d. G. Mârzescu cade la balotaj).
Mesagiul de deschidere este contrasemnat de miniştrii de la 9 iunie:
loan C. Brătianu, prezident, finanţe şi ad-interim răsboi, C. A. Rosetti, intetne, E. Stătescu, externe,
M. Pherekyde, justiţie (numit însă a doua zi ministru-pleni-pontenţiar la Paris, în locul lui N. Calimachi-Catargi, iar d. Stătescu luând ad-interim şi justiţia), ColonelN. Dabija, agricultură, comerţ şi lucrări publice, V. Alexandrescu-Urechia, culte.
iJin nenorocire, ministerul de externe al d-lui E. Stătescu, care se inaugurase prin violenta destituire, publicată în Monitor, a reprezentantului nostru de la Paris N. Calimachi-Catargi
' Câteva luni mai târziu, ca prezident al Camerei, Dimitrie Brătianu, în audienţa solemnă a deputaţilor, felicită pe Rege cu perspectiva unei Românii de la Nistru până la Tisa şi până dincolo de Balcani, în momentul în care începutul Regatului cerea să fie consolidai în ochii Europei prin cea mai prudentă atitudine. A trebuit o inicrvciiţie f puternică pentru a-1 face pe (de altminteri respectabilul) bătrân sâ renunţe 8 la plăcerea de a-şi vedea discursul tipărit în Monitorul oficial.
716
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
717
întrunirile prealabile cu unii din conservatorii rămaşi în organizarea partidului, pentru a fi acum semnat în Cameră şi de d. Gr. Triandafil, ce e drept nu şi de Al. Lahovari. Contraproiec-tul cu programul esre reprodus în volumul de faţă, la nota de introducere a discursului 55.
în ce priveşre chestia Dunării, ea continuă să pricinuiască guvernului I. Brătianu mari greutăţi. Cea mai urgentă trebuinţă era deocamdată aflarea unui bărbat politic capabil de a reprezenta ţara la Viena în asemenea împrejurări. Parridul Liberal, cu tot numătul cel mare al aderenţilor săi, se arăta într-o stare foarte precară. Oamenii lor publici, în general de o cultură îndoioasă, sunt exclusiv formaţi la şcoalele franceze din vremea lui Napoleon al IlI-lea. De cultura, de istoria, de viaţa politică a Austriei şi a Germaniei au rămas cu desăvârşire străini. O excepţie fac numai dd. Dimitrie A. Sturdza şi Mihail Kogălniceanu; d. Srudrza se şi numeşte la 1 august 1882 ministru de externe în locul d-lui Srătescu, dar Kogălniceanu luase anume în chestia Dunării cea mai pronunţată atitudine de adversar; cele două broşuri ale sale din 1882 sunt de-a dteptul un act de acuzare în contra miniştrilor Brătianu-Boerescu. Iar prin articolele din Românul, prin Mesagiul de la 15 noemvrie 1881 şi prin discutarea în Cameră situaţia se agravase mult.
Pe de altă parte chestia Dunării era de o importanţă prea generală pentru a fi o simplă chesrie de partid. Din contră aici, ca în multe dificultăţi internaţionale, deosebirile partidelot trebuiau să dispată, şi numai aşa se putea conduce politica spte cea mai bună garanrare a inrereselor ţării.
Precum loan Brătianu se adresase pentru proclamarea Regatului la concursul activ al conservatorilor, dar fără succes, se adresează acum la d. P. Carp pentru ocuparea legaţiunii de la Viena. După dezbaterea şi fixarea unei atitudini conforme cu vederile sale în politica externă, d. Carp, în înţelegere cu amicii săi junimişri, primeşte ptopunerea şi pe Ia începutul lui noemvrie soseşte Ia locul unde este acreditat.
i Mergerea d-lui Carp la Viena a fost criticată de cei mai mulţi |J membri ai opoziţiei, după vechiul obicei al luptelot de partid, f    Noi credem însă şi ne-am explicat în şedinţa Camerei de la
§12 noemvrie 1882 (vezi discursul 58), căd. Carp a fost pe deplin ,    corect în această acţiune a sa, şi tot aşa de cotectă a fost primirea J    lui P. Mavrogheni pentru legaţiunea din Constantinopol şi a d-lui N. Krezzulescu penttu cea din Petetsburg.
îndeosebi activitatea d-lui Carp la Viena în aşa grele l împrejurări a adus ţârii cel mai mare serviciu şi constituie un "'! titlu de onoare în viaţa politică a acestui om de stat. Mai târziu, i când se vor afla amănuntele, o vor recunoaşte toate partidele. ţ Chiat astăzi, după stătea notmală, în care de fapt se află poliţia i şi supravegherea fluvială de la Porţile de Fier până la Galaţi, ; se poate întrevedea prin ce inteligentă diversiune a rrcbuir să fie scăpată chestia Dunării din starea ameninţăroare în care se găsea la 1882 şi la începutul anului 1883. »r Dar sâ rezumăm acum, penttu înţelegerea siruaţiei, fazele din
ţ urmă ale mult discutatei şi puţin cunoscutei chestii Danubiane. .-' Tractatul de la Betlin din 1 (13) iulie 1878 ptescrie:
„Art. 53. Comisia Europeană a Dunării, în sânul căreia va ft reprezentată România, e menţinută în funcţiile sale şi le va exercita de-acum înainte pană la Galaţi într-o completă independenţă, de autoritatea teritorială.
Ari. 54. Cu un an înaintea expirării terminului asignat pentru durata Comisiei Europene (până la 12 (24) aprilie 1883, după tractatul de la Londra din 1871), Puterile se vor pune de acord asupra prelungirii funcţionării sale sau asupra modificărilor ce ar crede de ţ trebuinţă să le introducă.
Art. 55. Reglemenrele de navigaţie, de poliţie y fluvială şi de supraveghere de la Porţile de Fier pană la
Galaţi se vor elabora de Comisia Europeană, asistată de delegaţii statelor riverane, şi se voi' pune în armonie cu
718
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
719
cele ce au fost sau vor mai fi edictate pentru parcursul în jos de Galaţi."
Pe temeiul articolului 55, Comisia Europeană de la Galaţi, întrunindu-se în decemvrie 1879, însărcinează un comitet cu elaborarea anteproiectului acestor regulamente ca baza a discuţiilor. Se face în adevăr un anteproiect, însă în iunie 1880 Comisia îl respinge şi hotărăşte să elaboreze ea însăşi un regulament cu asistenţa reprezentanţilor statelor riverane, adică a Serbiei şi Bulgariei, care de altminteri nu fac parte din Comisia Europeană. Chestia cea gtea era supravegherea aplicării în apele şi pe ţărmurile Dunării de Ia Porţile de Fier pană la Galaţi, care sunt sub suveraniratea României şi a Serbiei şi sub semi-suveranitatea Bulgariei.
România propune întâi - şi ideea eta cea mai fitească şi cea mai legitimă — ca pentru acea supraveghere să fie instituită o comisie compusă din delegaţi ai României, Setbiei şi Bulgariei. Austria însă, deşi neriverană, cere să facă şi ea parte din Comisia de supraveghere, să aibă chiar prezidenţa permanentă şi vot preponderant. Rusia din contră voieşte să excludă cu desăvârşire btaţul Chiliei de sub autoritatea a chiar Comisiei Europene de Ia Galaţi - consecvenţă naturală a suveranităţii sale pe acel braţ. Pe de altă parte, se agita ideea unei întinderi a funcţionării Comisiei Europene până la Brăila.
îndeosebi pretenţia Austriei era o gravă atingere a suveranităţii României, o umilite a noului Regat. Dacă tn urma ttactatelor de la Paris şi de la Berlin am putut primi competenţa unei Comisii Europene asupra Dunării de la Galaţi până la Marea Neagra, unde erau lucrări tehnice costisitoare de executat şi de menţinut, cel puţin ne-am supus autorităţii celor 7 Mari Puteri împreună. Dar preponderanţa exclusivă a Austro-Ungariei în apele Dunării noastre de la Porţile de Fier până la Galaţi nu o puteam primi fără a recunoaşre punerea noastră sub un fel de tutelă a marei puteţi vecine.
în această privinţă, după şovăirea Ministerului de Externe din timpul lui B. Boerescu1, rezistenţa guvernului român nu se mai dezminte, şt d. Carp la Viena în multe discuţii, totdeauna anevoioase, uneori iritante, îi dă cea mai energică expresie.
Cu toate aceste Austria mersese prea departe, se angajase şi prin declarări înainrea delegaţiilor sale, pentru a mai da înapoi, şi celelalte Mari Puteri nu o părăsesc. Din dezbaterile Comisiei Europene de la Galaţi, terminate la 2 iunie 1882, iese un Reglement de navigation, depolice fluviale et de surveillance, applicable a la pârtie du Danube situee entre les Portes de Fer et Galatz, cu peste o sută de articole, împărţite în 3 titluri, din care cel din urmă se ocupa de Execution et surveillance. Aici delegatul român propune ca text al hotărâtotului articol 97: L 'execution du present Reglement estplacee sous la surveillance d'une autorite fluviale, dite Commission de surveillance, dans laquelle la Commission Europeenne du Danube sera representee par deux delegues et les Etats riverains, ă savoir la Bulgarie, la Roumanie et la Serbie, chacun par un delegue.
însă propunerea României cade. Majoritatea primeşte următoatea formulare concepută de delegatul francez Barrere: L 'execution du present Reglement est placee sous l'autorite d'une Commission, dite Commission mixte, dans laquelle l'Auttiche-Hongne, la Bulgarie, la Roumanie et la Serbie seront chacune representees par un delegue. La presidence de cette Commission appartiendra au delegue d'Autriche-Hongrie. Un membre de la Commission Europeenne du Danube, delegue pour une periode de 6mois, par ordre alphabetique des Puissances, prendra part aux travaux de la Commission mixte.
Astfel se înfăţişează Regulamentul înaintea reprezentanţilor celor 7 Puteţi, întruniţi la Londra în anul următor, şi este
1 Broşura lui M. Kogălniceanu, Chestiunea Dunării, partea II, afirmă categoric (pag. 53) că ministerul din Viena primise scrisori autografe de la B. Boerescu, prin care se accepta Comisia mixtă dorită de Austria.
720 [ITU MAIORESCU
primit, cu neînsemnate modificări, prin art. VII al Tractatului de la Londra din 10 martie st. n. 1883.1 Totdeodată, după ce s-a scos braţul rusesc al Chiliei de sub autoriratea Comisiei Europene de la Galaţi, tractatul dispune Ia art. I: Lajuridiction de la Commission Europeenne du Danube est etendue de Galatz a Brăila; iar la art. II: Les pouvoirs de la Commission Europeenne sont prolonges pour une periode de 21 ans ii partir du 24 avril 1883. A l'expiration de cette periode, les pouvoirs de la dite Commission seront renouveles par tacite reconduction de 3 en 3 ans, sauf le cas oii l'une des Hautes Parties contractărites
1 România nu a fost invitata la confercnţâ cu vot deliberativ deşi, în urma Tractatului de la Berlin, ea face parte ca putere suverană din Comisia Europeană de la Galaţi. Interesante sunt în această privinţă explicările Lordului Granville în nota circulară de la 2 (14) martie 1883, piin care dă seamă de lucrările conferenţei de la Londra (vezi Staatsarchiv, berausgegeben von Dr. Ham Delbriick, voi. 41, pag. 365): „Guvernul Majestăţii Sale ar fi admis cu plăcere un reprezentant al României pe acelaşi picior cu reprezentanţii celorlalte Puteri, rămâind bineînţeles că admiterea ar fi fost acordată numai în vederea marilor interese ce le avea România în obiectul supus dezbaterilor, şi fără ca prin aceasta să se creeze un precedent pentru consultarea guvernului român în chestii de interes european general, în care el nu ar avea interese materiale. S-a ridicat însă objecţia că oarecum conferenţa este o continuare a articolelor 54 si 55 din Tractatul de la Berlin şi că in asemenea împrejurări caracterul european al întrunirii trebuie menţinut. Aceste argumente se aplică în mod egal şi Serbiei. Prin urmare majoritatea plenipotenţiarilor se declară în favoarea admiterii reprezentanţilor României şi Serbiei numai cu vot consultativ, pe când în privinţa reprezentantului Bulgariei sc propune că observările sale să fie exprimate în propriile lor cuvinte prin ambasadorul turcesc. Aşa şi decide Conferenţa.
Guvernul sârbesc a acceptat această situaţie făcută reprezentantului său; însă guvernul român şi cel bulgar au protestat. Refuzând să ia parte la conferenţa cu vot numai consultativ, ei au adăogat declararea că nu se vor considera obligaţi prin nici o deciziune luată fără participarea lor".
DISCURSURI PARLAMENTARE 72]
notifierait, un an avânt l'expiration de l'une de ces periodes triennales, l'intention deproposer des modifications.
Prin urmare „chestia Dunării era pierdută" pentru noi? cum o prezisese broşura lui Kogălniceanu din 1882 şi cum o credeau cei mai mulţi din ţară în primul moment?
Deloc! Pe când Serbia declară adeziunea sa la tracratul de la Londra, România nu-şi slăbeşte rezistenţa, cu toată şovăirea intermitentă a d-lui Dimitrie A. Sturdza. Minisrrul nostru în Anglia, Ion Ghica, timid ca totdeauna, se vede în definitiv obligat prin ordine repetate ale guvernului din Bucuteşti să remită Conferenţei din Londra un protest cu declararea că România nu se va recunoaşte legată prin deciziuni luate fără participatea ei. - Şi Marile Puteri? Când vine vorba despre mijloacele de a impune regulamentul, ambasadorul Germaniei, conrele Minister, declară că nu este admisibilă nici o măsură de coerciţiune, şi nici una nu e prevăzută în tractat. Cu această lipsă, faimosul regulament devine literă moartă. De 1 5 ani, de când este prescris în teorie, el nu s-a aplicar în practică şi nu se poate aplica, poliţia şi supravegherea fluvială o are tot România în apele sale de la Porţile de Fier în jos, autoriratea Comisiei Europene s-a îndepărtat de la Chilia, şi din tot tractatul de la Londra nu a rămas decât art. II cu prelungirea funcţionării ei până la 12 (24) aprilie 1904.
Cum se explică aceasta? - Pe când d. Carp în 1882 la Viena continua discuţiile cu ministrul de externe contele Kalnoki asupra regulamentului danubian, el aringea alături, dar în mod constant, o materie mai generală şi înainta încetul cu încetul spre o mai bună înţelegete în privinţa rolului României în Orientul Europei. Aceleaşi convorbiri le avea şi cu ambasadorul Germaniei, prinţul Reuss. Importanţa dobândită de noul Regat ttebuia televată împreună cu momenrele în care o comunirare de interese în politica orientală îl puteau apropia de Austria şi de Germania. Necesitatea acestei atitudini în relaţiile noastte internaţionale,
722 TITU MAIORESCU
pe care Românul o combătea încă la începutul anului 1881, o admisese acum şi loan Brătianu. Rezultatul este aptopierea României de vederile Triplei Alianţe, formate tot pe atunci şi declarate în Parlamentul italian (27 fevruarie 1883), iar un semn al acestei apropieri este întrevederea lui loan Brătianu cu principile Bismarck la Gastein în 26 august 1883. Decizive trebuie să fi fost explicările ce le-a avut Regele nostru cu împăraţii Germaniei şi Austriei în călătoria sa la Berlin şi la Viena (4-16 august 1883) penttu botezul fiului al doilea al actualului împătat german.
Faţă cu modificarea situaţiei în politica generală, Austro-Ungaria renunţă la pretenţiile sale în chestia specială a Dunării (15 septemvrie 1883), şi astfel regulamentul de supraveghere din Tractatul de la Londra dispare.
VI
REVIZUIREA CONSTITUŢIEI ŞI CĂDEREA MINISTERULUI BRĂTIANU
v De la 1883 până la 23 martie 1888
Rezumarea situaţiei internaţionale până la 1883 ne-a făcut să anticipăm asupra mişcării politicei interne, pe care trebuie să o reluăm acum de la primăvara anului 1882.
Sesiunea parlamentară se închide la 31 mai. în decursul ei, după aprinsele dezbateri ale Adresei şi câteva interpelări în chestia Dunării, nu se mai lucrează mult. Se votează repede £    budgetul pe 1882-83, tot aşa togmelile agricole şi pripita regulare a ptoprietăţii în Dobrogea; încolo aproape nimic. Din proiectele anunţate în Mesagiu pentru dreprul comunelor rurale de a vinde băuturile spirtoase „în profitul şcoalelor şi al bisericei", penttu modificarea legislaţiunii asupra tutelelor, !       pentru îmbunătăţirea codului de procedură, penttu dockuri '       şi întreposite etc, unele nici nu se supun parlamentului.
Complicătile cu regulamentul de navigaţie pe Dunăre ocupă toată luarea-aminte a ministtului de externe şi poate a ministrului-prezident. Dar ceilalţi miniştri?
De pe acum se simte, şi din an în an devine mai vădită, insuficienţa Partidului Liberal pentru orce lucrare legislativă, necum penttu conceperea şi înfăptuirea unui program de idei ;5    corespunzătoare Erei nouă. Cu toată solemna relevare a acestei
724
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
725
Ere din partea guvernului, nu se face nimic în sensul ei, şi multe din proiectele menţionate prin Mesagii nu sunt nici măcar elaborate. Importanţa constituţională a Mesagiului pentru organizarea lucrărilor legislative din fiecare sesiune parlamentată se pierde cu desăvârşire, Mesagiul sub guvernul liberal devine în mare parte un simplu exerciţiu de stil. loan Brătianu îşi schimbă mereu miniştrii după micile agitări personale înăuntrul partidului, fără nici o privire la competenţa de resort.
Se înţelege că faţă de asemenea colegi Brătianu devine în curând singurul ministru. EI şi numai el administrează toate resorturile (afară de al şcoalelor, unde d. Dimitrie A. Sturdza, părăsind externele, e minisrru de la 2 fevruarie 1885—1 martie 1888); în fiecare minister îşi are câte un funcţionar de încredere, de regulă pe director; miniştrii titulari cu responsabiliratea lor înaintea Parlamentului sunt numai nişte figuranţi pro forma, „umbrele" prezidenrului de consiliu, cum au fost calificaţi în Cameră (discursul 73)'. începe epoca aşa-numitului „viziriat", caractetizată între altele şi prin înstrăinarea de C. A. Rosetti.
Deocamdată însă C. A. Rosetti mai poate da ultima dovadă a vechiei sale influenţe în partid: lui i se datoreşte agitarea ce se naşte acum pentru revizuirea Constituţiunii, mai ales a colegiilot electorale - agirare de care este deodată cuprins partidul şi căreia guvernul îi cedează cu arât mai uşor, cu cât în lipsa altor concepţiuni de legiferare practică se pot întinde mai mult nebulozităţile „principiilor generale de reformă liberală".
Când se redeschide Parlamentul la 17 octomvrie 1882 pentru a patra şi cea din urmă sesiune, Mesagiul esre foarte
1 Memorabil a rămas exemplul cu drumul de fier Piatra—Bacău. Ministrul lucrărilor publice, colonelul Dabija, îl voia în formă de cale largă, cum era şi reţeaua principală. Dar Brătianu pune pe deputaţii din majoritate să-1 voteze cu calea îngustă, pentru care d. Carada pregătise materialul. Cu mare cheltuială a trebuit mai târziu să fie prefăcut în cale largă.
sobru în privinţa lucrărilor legislative, el constată numai importanta răscumpărare definitivă a căilor ferate Strousberg; iar răspunsul Camerei esre o simplă parafrază de curtenie, pe care de astă dată o poate vota şi autorul scrierii de faţă, ales în comisia de Adresă ca membru al opoziţiei. Sfârşitul legislaturei de 4 ani şi perspectiva indicării prealabile a articolelor de revizuit din Constituţiune explică, dacă nu justifică, această sobrietate. De altminteri, nimeni din Cameră nu votează în contra Adresei, dar se abţin 15 deputaţi, prinrre cari şi Dimitrie Brătianu. Prezident al Camerei se alesese generalul Lecca.
In 22 decembrie 1882 se face prima lectură a propunerii de revizuire relativă la 25 de articole din vechia Constituţiune. La a doua lectută, în şedinţa Camerei din 16 ianuarie 1883, autorul scrierii de faţă expune argumentele de împotrivire în conrra orcărei revizuiri (vezi discursul 59). Dar la a treia lectură Camera şi Senarul votează cu mare majorirate revizuirea în princip, şi tetminându-şi astfel legislatura la 5 martie, alegerile cele nouă se fac la sfârşitul lui aprilie, iar Parlamentul revizionist este convocat pe ziua de 10 mai 1883.
în acest timp conducătorii vechiului Partid Conservatot apucă din ce în ce mai mult o direcţie incompatibilă cu vederile junimiste. în perspectiva alegerilor, ei formează cu grupul Vernescu, dar şi cu M. Kogălniceanu, G. Mârzescu, N. Blaremberg, cu fracţioniştii Gheorghiu, Tacu, Misail etc, aşa-numitele „Comitete-Unite ale opoziţiunii din Bucureşti şi Iaşi", şi sub acest titlu publică la 1 fevruarie 1883 un manifest în momentul când se tăspândeşte ştirea despre dispoziţiile defavorabile ale conferenţei de la Londra în chestia Dunării. Manifestul este un rechizitoriu în conrra politicei externe şi interne a guvernului şi culminează în declararea naivă că opoziţia coalizată este „gata a lua răspunderea situaţiei".
Insă numai foarte puţini dintre cei coalizaţi izbutesc în alegeţi, de abia vteo 12, printre cari dd. Lascar Catargi, M. Kogălniceanu, generalul Teii, A. Lahovari, G. Vernescu şi
726 TITU MAIORESCU
N. Blaremberg. Calculul cu amintirea succesului opoziţiei din anul 1879, când era vorba de revizuirea articolului 7, şi cu agitarea chestiei Dunării, pe cari anume le relevă manifestul, se arată greşit. Articolul 7 privea chestia evreilor, care în adevăr putea deştepta o mişcare generală în ţară. Dar acum, nici amănuntele regulamentului danubian, nici articolele speciale propuse pentru revizuire nu erau destul de pricepute în obşti.i alegătorilor pentru a produce o mişcare populară şi a da izbânda coaliţiei. Iar printre cei ce erau în stare să priceapă chestia Dunării, vor fi fost mulţi, care în reprezentarea ţării la Constantinopol, la Londra şi la Viena prin P. Mavrogeni, Ion Ghica şi P. Carp vedeau mai multă garanţie pentru o inteligentă susţinere a intereselor statului, decât în schimbarea acestei reprezentări prin venirea la guvern a opoziţiei coalizate. Aici numai M. Kogălniceanu putea să atragă privirile; dar violenţa broşurelor sale din anul precedent întuneca perspectiva vreunui succes diplomatic. Frazele şi rezoluţiunilc platonice din Parlament ne-ar fi folosit tot aşa de puţin în chestia Dunării pe lângă conferenţa de la Londra, pre cât ne-au folosit în chestia Basarabiei pe lângă Congresul de la Berlin.
Vasăzică, primirea legaţiunilor din partea d-lor Carp şi Mavrogeni a contribuit la întărirea guvernului liberal din acest moment? Se poate, şi dacă acest rezultat, după vederile exclusive ale interesului de partid, părea condamnabil în ochii conservatorilor, el era inevitabil din ziua în care s-au lăsat să fie conduşi spre confuzia opoziţiei coalizate, care nu putea da un guvern în stare de a rezolvi greaua chestie internaţională.
înfrângerea opoziţiei coalizate în alegerile revizioniste produce, după un vechi şi rău precedent, hotărârea partizanilor aleşi de a demisiona din Parlament şi a transporta lupta politică în publicul din afară.
Dintre junimişti se aleg numai patru, între cari şi autorul acestei scrieri. Deşi într-un apel către alegatorii colegiului I din Vaslui, publicat la 16 aprilie 1883, aşadar înainte de alegere, se declară adversar al revizuirii şi-şi rezervă deplina libertate faţă
DISCURSURI PARLAMENTARE 727
■. de guvern, administraţia nu-1 combate şi atât conservatorii, cât Y şi liberalii îi dau voturile. Era şi greu guvernului să combată | pe toţi junimiştii în momentul în care d. Carp îl reprezenta J  la Viena.
* Această indirectă susţinere din partea guvernului liberal a \ pus pe junimişti pentru câtva timp într-o situaţie defavorabilă £   faţă de opinia publică. Cu atât mai tare se manifestă
i V   nemulţumirea Partidului Conservator în contra lor, şi pe când : ■   Timpul cXt la 2 iunie 1883, în limbagiul la care se coborâse pe -V   atunci, întrebuinţează cuvântul de „prostituţiune", Alexandru Lahovari aruncă junimiştilor vorba de „opoziţie miluită", o expresie pe cât de literariceşte fericită, pe atât de politiceşte neîntemeiată. Căci întâmplătoarea apropiere sau depărtare de vederile momentane ale altor partide nu putea şi nu trebuia s   să schimbe înttu nimic atitudinea junimiştilor provenită din %   urmărirea propriei lor convingeri politice.
* însă crescândul conflict între vechi amici, care de-abia ?   după 10 ani va începe să se aplaneze, dovedeşte odată mai
mult, cu câtă anevoinţă se face în evoluţia vieţei publice tranziţia salutară de la o fază la alta.
||t       Camerele revizioniste îşi încep dar activitatea la 10 mai
I î   1883 fără opoziţia coalizată, care după 3 zile demisionează, iar
II la 27 ianuarie 1884 se retrage şi Dimitrie Brătianu. După dezbaterea Adresei, la care autorul scrierei de faţă ia parte în
'    şedinţa Camerei de la 27 mai 1883 şi critică din punct de vedere conservator demisia opoziţiei (vezi discursul 61), se aleg ■ '    în Senat şi în Cameră delegaţii însărcinaţi cu noua formulare |       a celor 25 de articole supuse revizuirii. O asemenea lucrare nu ! ."    se putea face fără discuţii îndelungate. Pentru fiecare articol '       trebuia redactat între delegaţii Camerei şi ai Senatului un text comun, care să aibă şi aprobarea Coroanei, conform prescrierii exprese a art. 129 din Constituţiune. Astfel lucrarea prealabilă ţine aproape un an, şi proiectul efectiv nu ajunge în dezbaterea i       publică a Parlamentului decât la sfârşitul lui martie 1884. Până
728
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
729
atunci, ca şi în timpul votării, Camerele revizioniste îndeplinesc lucrările Camerelor ordinare, discută şi votează budgetul etc.
Dintre arricolele supuse revizuirii, 13 priveau principiile legii electorale, celelalte 12 se tefereau la noul titlu de Regat al României cu încorporarea Dobrogei, la libertatea presei, la înttoducerea unei comisii legislative permanente, la desfiinţarea gardei naţionale. Dacă modificarea unora din aceste articole a putut fi primită fără multă discuţie, principiile legii electorale şi întindetea şi mai mare a libertăţii ptesei au dat loc la o dezbinare pronunţată în sânul majorităţii liberale. Când a fost votba de a ieşi din frazele abstracte şi de a concretiza ideile în textul articolelor, ciocnirea a trebuit să se întâmple şi a devenit pentru câteva momente aşa de violentă, încât la 26 martie 1884 ministerul şi-a dat demisia şi nu a retras-o decar după un anume vot de încredere al majorităţii, cu oarecare concesiuni făcute Rosettiştilor în privinţa presei.
Cea mai mare greutate o pricinuia compunerea colegiilor electorale. Asupra sporirii numărului senatorilor şi deputaţilot (de la 70 şi 148 la 120 şi 183) toţi liberalii erau - din nefericire - de acord; asemenea — şi asemenea din nefericire -asupra desfiinţării vechiului colegiu I, care se arărase mai puţin dependent de guvern. Dar de aici încolo încetează armonia: guvernul vrea 3 colegii în locul celor 4 de mai nainte, alţi liberali (E. Stătescu) se gândesc la 2, C. A. Rosetti cere unul singur, d. P. Grădişreanu vorbeşte de reprezentatea proporţională şi a minorităţilor. In jurul ideei unui singur colegiu se grupează vro 35 de deputaţi, printte cari apare penrru prima oară d. Gr. Panu1. Dar în fine majoritatea obligată de două
11 ,a începutul carierei sale politice om de încredere al Partidului Liberal ca prim-procuror la tribunalul din laşi, având să redacteze de pe la sfârşitul lui noemvrie 1880 (când V. Conta era ministru de Culte) un ziar guvernamental, nttmit apoi în iunie 1881 şei de cabinet al ministrului de interne C. A. Rosetti, iar în dec. 1881 advocat al epitropiei Sf. Spiridon în locul d-lui T. Mândru, care trece prefect la Botoşani, d. Gheorghe Panu
3
' 1
tteimi votează, cu oatecare violentare a regulamentului, cele 3 colegiuri aşa cum sunt astăzi în Constituţiune, şi de reprezentarea minorităţilor nu se face pomeneală.
La chestia presei insistenţa Rosettiştilor are mai mult efect, într-un proces privat de calomnie, ce-1 intentase creditul rural în contra ziarului Independance Roumaine înaintea tribunalelor ordinare, nu pentru represiunea penală, care neapărar ar fi fost de competenţa juraţilor, ci numai pentru despăgubiri civile, Currea de Casaţie făcuse tocmai din motivul competenţei o divetgenţă, prin paritate de voturi. în această controversă pendentă, care, dacă se hotărea în sensul competenţei tribunalelor otdinate, at fi pus oarecare frâu calomniilor private şi ar fi contribuit poate la ridicarea presrigiului presei. Rosettiştii se folosesc de ocazie penrru a cere din contră modificarea dispoziţiei constituţionale în sensul că şi despăgubirile civile să fie date în exclusiva competenţă a juraţilor. Ministerul se împotriveşte la început; loan Brătianu, cu experienţa a 7 ani de guvern, începuse a deveni foarte conservator, d. Dimittie A. Sturdza nu fusese niciodată liberal, raportotul delegaţilor din Cameră, d. Stolojian, formulase articolele 24 şi 105 din Constituţiune destul de restrictiv şi le comentase şi mai restrictiv. Dar în faţa iritării Rosettiştilor guvernul şi majoritatea cedează, raportul d-iui Stolojian rămâne dezminţit (vezi discursul 64), art. 105 se votează după dorinţa lui C. A. Rosetti, se admite însă ca un fel de compromis adaosul la art. 24: „(Delictele de presă se judecă de juriu) afară de acele cari s-ar comite în contra persoanei Regelui şi a Familiei Regale sau contra suveranilor statelor străine. Aceste delicte se vor judeca de tribunalele ordinare după dreptul comun", adaos poate folositor în
este Ia 1883 ales deputat revizionist şi se arată în Cameră aderent al lui C. A. Rosetti. în curând se va izola de vechile partide şi va închega noul grup al „radicalilor", cu care însă va trece la 1897 în clubul conservator.
730
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
731
privinţa suveranilor străini, pentru a evita conflicte diplomatice, dar foarte contestabil în privinţa Suveranului Ţării'.
In sfârşit Camera şi Senatul, în şedinţele de la 1 şi 7 iunie, termină votarea celor 25 de articole revizuite, care se promulga la 8 iunie 1884.
Asupra diferitelor curente în atmosfera parlamentară din timpul dezbaterilor revizioniste dau oarecare lămurire dis-ciitsurile 59-65 publicate în volumul de faţă. Mai mult nici nu este nevoie să insistăm. Toată revizuirea a fost o zadarnica frământare de un an şi jumătate. Sporirea numărului deputaţilor şi senatorilor (cu nou introdusă diurnă a acestor din urmă) a îngreuiat fără nici o necesitate lucrările Corpurilor legiuitoare, iar calitatea discuţiilor parlamentare a scăzut în proporţie firească cu creşterea cantităţii mandatarilor; decapitarea vechiului colegiu I a făcut alegerile şi mai dependente de influenţa guvernului; licenţa presei în trivialitatea calomniilor private s-a văzut şi mai încurajată; ideea cu comisia legislativă s-a arătat în împrejurările date lipsită de valoare practică; numai desfiinţarea gardei naţionale a rămas ca merir negativ. Dacă s-ar fi introdus măcar în Constituţie inamovibilitatea magistraturei pe toate treptele ei şi, într-o altă
1 Căci ce vrea să zică o asemenea excepţie? Onoarea este mai garanratâ înaintea tribunalelor ordinare decât înaintea juraţilor, de aceea calomniile în contra Regelui le dăm în judecară tribunalelor, iar calomniile în contra celorlalţi cetăţeni le lăsăm în prada incertitudinii juraţilor? Curioasă dispoziţie. Pe temeiul ei d. G. Panu, devenit adversar al guvernului Brătianu, a fost condamnat în lipsă dc Tribunalul şi de Curtea de Apel din Bucureşti (15 aprilie şi 15 mai 1887) la 2 ani închisoare şi 5000 lei amendă pentru insultarea Regelui prin ziarul Lupta, dar s-a sustras de la pedeapsă prin mergerea în străinătate, până când a fost ales deputat în ianuarie 1888 şi, întorcându-se în ţară, după un scurt arest s-a văzut graţiat la 27 fevruarie 1888. Exemplul nu vorbeşte în favoarea innovaţiei din art. 24 al Constituţiunii.
ordine de idei, o compunere mai cuminte a Regenţei pentru cazul minorităţii succesorului la Tron! Dar cu magistratuta guvernul s-ar fi dezbinat şi mai mult de C. A. Rosetti, care cerea un fel de electivitate politică, şi la marele neajuns al articolelor 88 şi 89 cu Regenţa nici nu avusese prilej să se gândească. Ele rămân o datorie a viitorului.
Astfel revizuirea de Ia 1884 nu poate fi judecată decât ca opera cea mai stearpă a Partidului Liberal.
Cu adoptatea modificărilor constituţionale Carnetele revizioniste îşi terminaseră misiunea. înainte însă de a le dizolva, guvernul le mai dă în ultimele zile o sarcină de îndeplinit: votatea Domeniului Coroanei, propusă în şedinţa Camerei de la 4 iunie 1884 sub forma iniţiativei parlamentare (generalul 1 eeca, N. Cane, ttecut acum în Partidul Liberal, A. Vizanti, C. F. Robescu etc). Vorba despre Domeniul Coroanei se lăţise cu câteva zile mai nainte. Fireşte că vechii conservatori, în coaliţia lor cu atâtea elemente nepotrivite, îl atacă de îndată ptin presă, şi cu toţii se pun să exploateze în contta ministerului Brătianu această coardă de o falsă popularitate. Dat ceea ce este mai semnificativ: în preziua propunerii îşi dau şi Rosettiştii P. Grădişteanu, Take Gianni, V. A. Urechia, Gr. Serurie etc. demisia din Cameră, iar C. A. Rosetti şi-o renoieşte irevocabil. A doua zi demisionează şi d. Nae Pop, fiindcă nu este lăsat să vorbească de „îngrijirile craiovenilor" asupra proiectatului domeniu înainte de a se fi cetit chiar propunerea. Camera respinge demisia lui C. A. Rosetti, nici nu votează pe a d-lui Pop, dar primeşte pe a Rosettiştilor, şi astfel ruptuta în Partidul Liberal e desăvârşită. Cu separarea de Românul se înfiinţează Voinţa Naţională ca organ al guvernului şi Partidului „Naţional-Libetal" (primul număr la 10 iulie 1884).
După ce, în şedinţa de la 4 iunie, d. Vizanti ceteşte motivarea acelei iniţiative în favoarea Coroanei, Camera - în contta obiecţiunilor d-lui Nicolae Ionescu - decide trecerea de urgenţă în secţiuni, unde propunerea se primeşte, se aleg îndată
732
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
733
delegaţii, şi chiar a doua zi vine proiectul de lege în dezbaterea publică. Raportor e d. Nicu Gane. DD. P. Cernătescu şi N. Ionescu combar proiectul ca fiind anticonstituţional, autotul scrierii de faţă îl susţine, precum şi trebuia să-1 susţie din punct de vedere conservaror (vezi discursurile 66 şi 67), iar Camera îl votează cu 77 voturi contra a 16 şi 4 abţineri.
La 8 iunie se închide şi la 23 septemvrie se dizolvă Parlamentul revizionisr. Primele alegeri după noua lege electorală se fac la începutul lui noemvrie 1884.
Momenrul era hotărâtor pentru Pattidul Liberal de la guvern, rămas sub excluziva conducere a lui loan Brărianu. însttăinat de vechi fruntaşi liberali ca C. A. Rosetti, Dimittie Brătianu, Mihail Kogălniceanu şi de aderenţii lor destul de numeroşi, pe de altă parte având în faţă opoziţia condusă de dd. Lascar Carargi şi Gheorghe Vernescu spre abţinere, pe temeiul declarării formale, afişate la 20 iunie 1884 şi pe strade, că ei consideră Constituţiunea revizuită şi dotaţiunea Coroanei „ca o violare a pactului fundamental şi iau angajamentul de a lucra penttu a teintta în legalitate", partidul guvernamental trebuia să producă în noile alegeri cu 3 colegiuri cel puţin aparenţa că reprezentarea parlamenrară a ţării a devenit mai adevărată, mai independentă şi mai inteligentă, şi să se gândească totdeodată la împlinirea golului lăsat prin retragerea atâtor foşti partizani. Era chestie de existenţă pentru partid.
Din atmosfera acestei îngrijări se nasc acum două curente, care vor să ajungă la acelaş rezultat al întăririi guvernului: pe de o parte atragerea în sânul „colectivităţii"' a unor elemente
1 D. Stătescu caracterizase cu numele de „colectivitate" pe aderenţii lui loan Brătianu, care - în urma dezbinării - nu mai puteau monopoliza expresia de parrid naţional-liberal. Cu această poreclă, ca şi cu „sub cuvânt de epizootie" din Mesagiul de la 15 noemvrie 1 881 şi cu fraza „opoziţia a pierdut dreptul la protecţia legilor", d. Eugenie Stătescu a îmbogăţit dicţionarul politic al României contimporane.
tinere din cele mai capabile, care până atunci nu intraseră în cariera parlamentară, pe de alta o reformare a partidului prin unirea cu un gtup de oameni politici, care, deşi puţini la număr, aveau însemnătatea de a fi contribuit la schimbarea direcţiei guvernului în polirica externă. Acest grup erau junimiştii sub conducerea d-lui P. Catp.
In privinţa dintâi, mai ales după îndemnul d-lui Câmpineanu şi sub auspiciile d-lui Stătescu sunt aduşi pentru prima oară în Cameră dd. Take Ionescu, C. C. Arion, Al. Djuvara şi (ceva mai tâtziu) C. Dissescu; în privinţa a doua loan Brătianu, cu deosebita stăruinţă a d-lui Dimitrie A. Sturdza, propune d-lui P. Carp, şi alăruri de d-sa d-lor Teodor Rosetti şi T. Maiorescu, intrarea în minister. La 14 iunie 1884 dis-de-dimineaţă, într-o odaie a hotelului Broft, unde ttăsese d. Carp chemat din străinărate, se încinge între loan Brătianu, d. Carp şi autorul scrierii de faţă o lungă dezbatere. Ministrul-prezident o începe prin declararea că partidul său nu mai poate rămânea în starea în care se află, arată motivele dezbinării de C. A. Rosetti şi propune reconsrituirea guvernului cu junimiştii. Noi răspundem că în princip, după proclamarea Regatului prin liberali şi faţă de necesitatea preschimbării vechilor partide, nu vedem o greutate absolută în conluctarea cu un partid liberal reformat, dar că prima condiţie este adoptarea şi punerea în lucrare a programului de reorganizare internă, indicat de noi în contra-adresă de la 3 decemvrie 1881. — Brătianu primeşte. — Domnul Carp adaogă îndată a doua condiţie, cea mai ufgentă în împrejurările de atunci: reforma Băncii Naţionale pe temeiul etalonului de aut, penttu stârpirea agiului, care ameninţa finanţele statului. - Btătianu răspunde că aici trebuie să se consulte cu amicii săi. - Mai cerem în sfârşir încetarea „satrapiilor" din districte (vezi discutsul 70) şi, odată cu intrarea d-lui Teodor Rosetti în minister, dacă ar primi, o prealabilă înţelegere şi asupra numirii celorlalţi colegi, iar când
734
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
735
Brătianu ne vorbeşte de Radu Mihai (pe atunci numai prefect al poliţiei), noi îl declarăm inacceptabil. - Brătianu, de altminteri în tot decutsul dezbaterilor de cea mai simpatică înfăţişare, se atată foarte mirat: prea fusese deprins cu omnipotenţa în partidul său. - La sfârşitul convorbirii autorul scrierii de faţă îi exprimă impresia că încercarea d-sale nu va izbuti. (Vezi discursul 77.)
Şi în adevăr după câteva alte întruniri între dd. Brătianu, Stutdza, Catp şi Rosetti, tratările sunt şi rămân întrerupte. Brătianu declară că nu poate primi arâtea condiţii ale junimiştilor, iar junimiştii răspund că fără aceste condiţii nu poate fi vorba de o înţelegere cu Partidul Liberal.
Din nouele alegeri de la noemvrie 1884 ies deputaţi junimiştii P. Carp, care după îndeplinirea scopului misiunii sale de la Viena se întorsese definitiv în ţară, V. Pogor, Iacob Negruzzi, D. A. Laurian (redactorul României libere declarate de la 16 ianuarie 1885 organ junimist), I. M. Melik, I. lanov, Teodor Nica, B. Bossy şi autorul acestei scrieri, iar senatori dd. Dimitrie G. Rosetti, Leon Negruzzi şi I. Diamandi. Dintfe alţi deputaţi aleşi pentru prima oară se alipesc de junimişti dd. Al. Marghiloman şi Toma Cămătăşescu.
Se hotărăşte şi Mihail Kogălniceanu să-şi puie candidatura la colegiul I din Brăila şi este ales. Pe când toţi ceilalţi membri ai opoziţiei coalizate (numite după contopirea cu grupul Dimitrie Brătianu din noemvrie 1885 „Opoziţia-unită") persistă în declararea de abţinere, Kogălniceanu recunoaşte greşala acestei tactice şi intră în Cameră ca adversar al lui loan Brătianu şi al celor ce s-au apropiat de el. Pe tinerii liberali, introduşi de dd. Câmpineanu şi Stătescu, când îi vede defilând la discuţia Adresei întru lauda lui Brătianu, îi compară cu Irozii din Vicleim; pe junimişti îi atacă pentru susţinerea guvernamentală a alegerii lor şi le declară poziţia echivoca. Discursul 68 de mai jos răspunde la acest atac, şi discuţiile şi voturile parlamentare dovedesc din prima zi, cu câtă
independenţă junimiştii înţelegeau să-şi menţie atitudinea lor de opozanţi, cunoscută de mai nainte. Anume asupra agiului noul deputat junimist, d. Teodor Nica, pe temeiul ideilor d-lui P. Carp şi a convorbirilor cu d. T. Rosetti, publică la 1886 importantul său studiu cu acelaşi titlu, şi aici condamnă fundarea Băncii Naţionale pe stokul de argint, care tocmai fusese o cauză principală a ruperii tratărilor cu Brătianu.
In afară de aceste lămuriri ale atitudinilor politice, activitatea parlamentară în toată legislatura următoare de 4 ani lâncezeşte cu desăvârşire. In loc ca Partidul Liberal de la guvern, redus acum după dezlipirea atâtor foşti aderenţi şi după neizbutita încercare cu junimiştii la singurele sale elemente, să solicite în ele cea mai intensivă încotdare la muncă şi să găsească priceperea şi energia cerute pentru opera de legislaţie organică, roate promisiunile de teforme de prin Mesagii rămân neîmplinite. Proiecte peste proiecte, anteproiecte şi propuneri se discuta în diferite comisii prealabile, ut aliquid fieri videatur, d. Dimitrie A. Sturdza pune vteo 3 ani de-a rândul o stăruinţă grozavă în pregătirea reformei învăţământului public - toate rămân zădărnicite şi nu trec peste stadiul preliminar. Se promulgă numai la 12 aprilie 1887, sub ministerul de justiţie al d-lui E. Stătescu, un Cod de comerţ ttadus din italieneşte după tipicul fabricei de legi din vremea Statutului lui Cuza-Vodă. Despre o adevărată şi largă împroprietărire a ţăranilor prin vinderea de loturi mici din Domeniile Statului, pentru care domenii se crease la 30 martie 1883 un minister deosebit cu 1. Câmpineanu ca prim titular, despre vreo reformă decentralizătoare a legilor comunale şi judeţene, despre inamovibilitatea magistraturei... nimic! Nici măcar simpla îngrijire de a da tinerelor capacităţi introduse în partid prilejul la o activitate mai conformă cu legitima lor ambiţie nu se vede în guvern, şi după câtva timp dd. Take Ionescu, C. C. Arion şi Al. Djuvara se dezlipesc şi ei de majoritate şi trec în opoziţie.
736
TJTU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
737
în golul lăsat prin o aşa de nepilduită inacţiune legislativă se întinde şi mai mult exploatarea siruaţiilor publice în folosul privat al celor ce susţin guvernul. Cât de departe trebuie să fi mers lucrurile se poate înţelege din faptul că însuşi loan Btătianu printr-o izbucnire irezisribilă de sinceritate exclamă încă la 25 martie 1884 în plină şedinţă a Camerei: „Cu toate neorânduelile ce s-au făcut — asasinate, ptocese scandaloase — am tăcut şi am luat răspunderea" '.
Cum se poare explica îngăduirea unei asemenea situaţii din partea lui Brătianu? — Nu e vorbă, delicată în materie de bani nu a fost democraţia niciodată, şi milionul „pentru încurajarea virtuţilor civice", alături de certe recompense „reversibile" sunt curioase simptome de slăbire a respectului pentru decenţa publică.
Dar în definitiv Brătianu era om cinstit, şi acum se afla în joc întreaga situaţie politică a liberalilor, la a căror înrărire lucrase toată viaţa. Să fi fost el încă de pe la 1884 atins de începuturile boalei, care nu mult după căderea lui de la guvern i-a curmat zilele? (în convorbirea de la 14 iunie 1884, relatată mai sus, autorul acestei scrieri observase cu surprindere la Brătianu un fel de absenţe intermitente, eclipsuri de câteva secunde ale atenţiei.) Să fi fosr el aşa de sceptic în privinţa partizanilor săi, pe care nu-i prea cruţase nici în convorbirea de la 14 iunie, încât să prefere inacţiunea lor legislarivă unei acţiuni, în valoarea căreia nu avea încredere?
Dacă este să judecăm numai politiceşte, ne pare că evidenta lâncezire parlamentară provenea din convingerea, ce o dobândise Brătianu în urma înrrevederii cu Bismarck la Gastein, că un nou răsboi era iminent, de astă dată în contra Rusiei, - răsboi pe care Brătianu îl prevedea din toamnă în toamnă pentru primăvara următoare. Regele, mai exact
1 Aşa sunt reproduse, cu oarecare arenuare, cuvintele ministrului-pre-zident în Monitorul oficial.
apreţiator al politicei internaţionale, va fi căutat să combată prevederea lui Brătianu. Tocmai încheierea Triplei Alianţe cu ;:|   alipirea României era un mijloc purernic penrru garantarea păcii. Brătianu însă persista în părerea sa, şi atunci se explică C    întrucâtva, cum de i se depărtase gândul de la teformele %    interne. (Vezi şi pag. 17 de mai sus; ed. n. - p. 702.)
De altminteri, în legărură cu noua politică externă, i se impun mulre alte preocupări. Unirea revoluţionară a Rumeliei cu Bulgaria (6 sept. 1885), tăsboiul între Serbia şi Bulgaria (2—16 noemvrie 1885), terminat prin pacea de la Bucureşti din j     19 fevruarie 1886, înstrăinarea Bulgariei de Rusia, detronarea |     principelui Alexandru Battenberg la 9 august 1886, agitările J     ministrului Rusiei din Bucureşti, Hitrovo, în urma cărora mulţi agenţi ai poliţiei ruseşti, ascunşi sub înfăţişarea de iconari, jugănari etc, ttec în Bulgaria şi caută să se încuibeze şi în România; atentatul, ajutat de ei, în contta prefectului Mantov din Rusciuc (19 martie 1887); intenţia regenţei Stambulov-Karavelov-Mutkutov de a ajunge la unirea personală a w     Bulgariei cu România sub regele Carol'; urcarea principelui '     Ferdinand de Coburg pe tronul Bulgariei (2 iunie 1887) şi aţâţările ruseşti în contra lui; toate aceste evenimente reclamă f     cea mai încordară atenţie a guvernului român.
Orcare ar fi fost cauzele atitudinii lui Brătianu, stagnatea Corpurilor legiuitoare şi întindetea corupţiei administrative
' Ve/i şi voi. II, pag. 116 {ed. n. - p. ). Dar da astă dată Rusia parc * a fi ameninţat cu ruperea relaţiilor diplomatice în asemenea caz, cel puţin, dacă se poate pune temei pe actele publicate de lacobsohn. Vezi Gelheirne Documente der russischen Orient-Politik, nach dem în Sofia erschiencnen russischen Original berausgegebcn von R. Leonow (Lipsea, editor Arwed Strauch) şi îndeosebi la pag. 150 - 155 adresa confidenţială a lui Hitrovo de la 20 mai 1887 şi telegrama cifrată a ministrului de ţ       externe din Petersburg de la 10 iunie 1887.
738 titu maiorescu
sporesc nemulţumirile în ţară; opoziţia din Cameră creşte, şi tonul mai agresiv al discursurilor de la sfârşitul volumului de faţă oglindeşte agravarea situaţiei. Opoziţia-unită primeşte prin Dimitrie Brătianu nota amară a unei duşmănii de familie, şi de pe la mai 1886 convoacă în oraşele din provincie întruniri publice, care au un răsuner din ce în ce mai purernic. Toate incidentele sunt exploatate pentru excitatea spiritelor; după senzaţia produsă în septemvrie 1885 prin expulzarea câtorva români ttansilvăneni1 (expulzare cerută de d. Dimitrie A. Sturdza şi pe atunci cu atât mai surprinzătoare, cu cât tot d-sa îndemnase şi sprijinea pe d. loan Slavici la redactarea Tribunei din Sibiu începută la 15 aprilie 1884), vine convenţia consulară cu Germania, încheiată la 22 mai 1886, care stârneşte atâta rezistenţă în opinia publică, încât guvernul e nevoit să o retragă din Camera (iunie 1886) - prima atingere gravă a autorităţii sale în afară şi înnăuntru. Acum şi d. Fleva, totdeauna pornit spte agitare, îşi dă demisia de la Primărie (5 iunie 1886) şi trece la adversari, iar tinerii deputaţi liberali încep a ataca guvernul cu vioiciune, mai ales d. Alexandru Djuvara pe d. Eugenie Stătescu.
loan Brătianu, dominat de simţimântul omnipotenţei sale, se atată tot mai rar în Cameră; la atacurile opoziţiei or nu răspunde deloc, or răspunde cu violenţă: pe d. Fleva îl numeşte „butoi fără fund", lui Kogălniceanu îi zice că-i dă „tot ce-i cete", închis în micul cerc al unei camarile de familiari, el se ocupă de toate amănuntele administtaţiei şi devine cu atât mai inaccesibil la observările puţinilor membri independenţi din partid, cu cât toţi ceilalţi l-au deprins la cea mai oarbă supunere. Semnalul îl dase de mult d. Dimitrie A. Sturdza prin cuvintele rostite de pe banca ministerială: „Or de câte ori d. Brătianu mă va chema pe această bancă, voi veni, şi de îndată ce-mi va zice: e bine
Ciurcu tatăl şi fiul, Ocăşanu, Secăşanu.
discursuri parlamentare 739
r să lucrezi aiurea şi să vie altul în locul d-tale, totdeauna voi face i aşa". (Şedinţa Camerei de la 11 noemvrie 1882.) * Pe lângă aceste, pentru nefericirea Partidului Liberal, C. A. $ Rosetti moate la 8 aprilie 1885, iar câţiva membri mai \ marcanţi se văd siliţi să se retragă din luptă, Gheotghe Chiţu fc e atins de o boală incutabilă, peste puţin loan Câmpineanu t are aceeaşi soartă; mai târziu stătea sănătăţii condamnă şi pe >   -   d. Eugenie Stătescu la tezervă.
| ^       Viaţa constituţională este ca şi paralizată. Brătianu îşi face ! *   şi îşi desface miniştrii de la Florica fără nici o explicare j ^   parlamentară; după admitetea în Cabinet a lui Radu Mihai jş   (2 fevruarie 1885), căruia la 1887 îi încredinţează chiar ■' ^   Ministerul de Interne, are nefasta inspitate de a numi pe [ j   generalul  Alexandru Anghelescu ministru de răsboi (21 fevruarie 1886.- Vezi şi voi. II, pag. 99; ed. n. - p. 437.) în proporţia în care se întind manifestările de nemulţu-i'    mire, creşte şi violenţa încercărilor de reprimare din partea i    celor de la guvern. După un nou atentat în contta ministrului-ftş   prezident, la 4 septemvrie 1886, în care din norocire arma lui ai    Stoica Alexandtescu nu atinge decât placa bandajului d-lui i ţ    C. F. Robescu, procurorii printr-o instrucţie absurdă caută să I J    implice între culpabili împreună cu d. Oroveanu şi pe Dimitrie Brătianu. Iar a doua zi, sub pretextul că sunt „cetăţenii indignaţi", o ceată de bătăuşi, otganizaţi de Primărie, i     năvălesc asupra câtorva redacţii de Ia ziarele opoziţioniste din Ş     Capitală (vezi discutsul 76)1.
' Faptul că sub un regim „liberal" s-a putut comite o ase-
menea agresiune în contra presei după îndemnul unei administraţii publice, este poate indiciul cel mai clar al decadenţei
-     partidului din acest timp. Dacă trăia C. A. Rosetti, cu toată
i jk ' Atacul s-a făcut cu îngăduirea poliţiei, dar pare a fi fost plănuit de
J f loan Câmpineanu, pe atunci primar. Prefectul poliţiei, d. D. Moruzi, erea j '      prea cuminte pentru aşa ceva.
740 TITU MAIORESCU
înstrăinarea sa de guvern, vandalismul de la 5 septemvrie nu se întâmpla.
Dar violenţa naşte contraviolenţă. Sângeroase încăierări pe srradă se produc la alegerile comunale din Botoşani (1 noemvrie 1886), ele se repetă (5 mai 1887) la Galaţi, apoi la Buzău, la Turnu-Severin, la Râmnicu-Vâlcei. Minisrrul de exrerne d. M. Pherekyde provoacă la duel pe d. N. Fleva şi-1 răneşre (14 ianuarie 1887). La intrarea solemnă a Regelui în Iaşi pentru sfinţirea Bisericei Mitropolitane (22 aprilie 1887) alre scene de bătăi şi răniri înrre agenţii poliţiei şi cei puşi de opoziţie ca să fluere (dd. Costea P. Balş, G. M. Şendrea, C. Penescu etc). Sosirea la laşi este precedară de un afiş al Comitetului Opoziţiei-unite locale, îndemnând pe cetăţeni să nu întâmpine pe Rege, care ar fi numai Regele unei „corerii politice".  Printre cei semnaţi pe afiş (Alexandru C. Mavrocordat, Iancu Corjescu, Scarlar Pastia, Alecu Balş, Alex. D. Holban, Panaite Balş cu fiii, Nicu Ceaur-Aslan etc.) se află şi profesorii universitari Gheorghe Mârzescu şi Milriade Tzony. Pentru acest fapt ministrul Cultelor, d. Dimittie A. Sturdza, îi dă în judecata Universităţii din Bucuteşti şi cere destituirea lor; însă juriul universitar (compus din doctotii Kalinderu, Măldărescu, Suţu şi din dd. Cernătescu şi Crăciunescu) îşi declină competenţa de a judeca acest delict politic (13 iunie 1887). In lista apărătorilor figurează dd. N. Ionescu, G. Vernescu, N. Fleva, Alexandru Lahovari, G. Pallade, iar când acuzaţii ies din edificiul universităţii cu acel verdict favorabil lor, sunt duşi în triumf la clubul „Unirea", unde dd. N. Fleva, Alexandru Lahovari şi G. Pallade ţin discursuri pentru lauda lor şi „însufleţirea" studenţilor adunaţi acolo.
Era cu nepurinţă ca parlamentul să nu se teşimtă de această strămutare a luptei politice pe terenul manifestărilor de stradă. Rareori se mai aude o discuţie convenabilă; pe când între deputaţii guvernamentali d. Dimancea de la Piteşti câştigă
î DISCURSURI PARLAMENTARE 741
I
i s
!'■ ascendent şi ajunge chiar la viceprezidenţa Camerei (precum ■ la 1898 va ajunge d. lepurescu de la Giurgiu), între deputaţi jjl din opoziţie se semnalează d. Pallade de la Bâtlad prin 1 neînfrânarea limbagiului său, de a cărui exuberanţă majoritatea 'J   nu poate scăpa decât părăsind sala de şedinţe, iar alţi tineri i? liberali, ca d. Caron Lecca de la Bacău, introduc obiceiul de ţ §  a întrerupe pe ministrul-prezident prin izbirea băncilor cu j I capacele de pe saltare. La prima ivire a acestei necuviinţe, loan I ţ Brătianu tresare într-un gest de dezgust - o neuitată scenă de i I   tragică ironie în mult frământata noastră viaţă parlamentată.
I        Nu mai e acum votba de meritele lui Btătianu din trecut; J •   cele mai învierşunate atacuri le primeşte de la foştii săi j ţ  partizani. Domnii Gheorghe Mârzescu şi Miltiade Tzony îşi \ S   întitulează broşura despre procesul dumnealor Regimul *   corupţiunii şi al teroarei sau Guvernul domnului I. C. Brătianu rf   (Iaşi, Tipografia Naţională, 1888), şi „sinisrrul bărrân" este .f   calificatea obişnuită a încătunţitului bărbat de stat. Nu se mai ţine seamă de stăruinţa sa penrru întinderea căilor ferate, a %    şcoalei de poduri şi şosele şi a institutelor de ctedit, nici de »|   importanta lucrare a fortificaţiilor, începută pe teren la > f|    10 seprembrie 1884 (în contra căreia, prin o nouă greşeală, se i £    declară opoziţia-coalizatâ): se accentuează numai părţile rele ;s.    ale administtaţiei sale, viziriatul, satrapiile, creşterea agiului, corupţiunea.
Şi loan Brătianu tot nu vrea să înţeleagă că venise | -     momentul rettagetii, venise de mult. Uitând marele adevăr zis de Bismarck la Versailles în faţa delegaţilor francezi: la patrie veut etre servie et non pas dominee, el persistă cu orce preţ la f|    guvern, şi mulţi din partizani sunt convinşi că Brătianu e ' J     ministru pe viaţă.
Rezultatul persistenţei este o agravare caracteristică în lupta dintte guvern şi Opoziţia-unită: atacurile îşi urcă ţinta şi, |s|     ttecând peste capetele miniştrilor, se îndrepteazâ spre capul ş f     sratului. Incidentele menţionate cu sosirea Regelui la Iaşi şi cu
742 TITU MAIORESCU
procesul d-lor Mârzescu şi Tzony sunt o dovadă. Mai nainte încă se arătase un simptom de degenerare al mişcării constituţionale. între tinerii conservatori, cari urmau pe d. Lascar Catargi, începuse de pe la 1885 să se distingă d. Nicu Filipescu prin cea mai vie activitate. D-sa fundase ziarul Epoca, în jurul căruia ştiuse să grupeze mulţi alţi tineri inteligenţi. La un banchet pentru aniversara fundării ziarului, d. Ressu de Ia Galaţi, localizând fraza lui Gambetta se soumettre ou se demettre, vorbeşte de Rege cu cuvintele „să se plece sau să plece." (23 noemvrie 1886) şi este felicitat în cercul Epoceide atunci.
Pe acest povârniş alunecă acum mişcarea polirică din ce în ce mai mult.
La 15 noemvrie 1887, în momentul în care Regele ceteşte în Cameră mesagiul pentru deschiderea ultimei sesiuni a legislaturei de patru ani, Opoziţia-unită distribuie pe stradă un manifesr către cetăţeni, un fel de contta-mesagiu, care se termină astfel:
„Ţara pare azvârlită în grozava alternativă de a alege între Despotism şi Revoluţiune. Dat nu.
Un factor important există încă în sistemul nosttu constituţional. Regele are dreptul şi datoria de a veghea la libera expresiune a voinţei alegătorilor, la exerciţiul franc şi sincer al acestui drept de Suveranitate naţională.
.ff/este în drept şi dator să înlăture de la prezidarea alegerilor un guvern prevaricator, sugrumător al tutulor libertăţilor, falsificator al tutulor principiilor, înjositor şi pervers, care nu se menţine decât prin corupţiunea ridicată în sistem şi prin cinismul forţei brutale.
El ştie, trebue să ştie, că alegerile sub acest guvern nu pot fi decât o patodie neruşinată sau o dramă sângeroasă.
Suveranul, căruia Ţara i-a încredinţat destinele sale, ştie, trebue să şrie, că dacă nu-i va cruţa această dureroasă
! DISCURSURI PARLAMENTARE 743
I
i
i încercare, Poporul Român, blând şi lung îndurătot, va
| .                   atunca în fine răspunderea, nu asupta acelora ce
i înconjoară Coroana, ci asupra Aceluia ce o poartă!"
I ".
Subscris este manifestul de „capii Opoziţiunii-unite" Dimitrie Brătianu, Lascar Catargi, G. Vernescu şi de .   „Delegaţiunea Comitetului executiv al opoziţiunii" General !     Florescu, N. Fleva, Alexandru Lahovari, Constantin Boetescu, Pette Grădişteanu, G. Pallade.
în aceeaşi seară se adună la d. Take Ionescu, în sttada j      Ştirbei-Vodă, deputaţii opozanţi de toate nuanţele, dd. I     N. Fleva, C. C. Arion, Al. Djuvara, Caton Lecca. etc. şi | § junimiştii P. Carp, Al. Marghiloman, Laurian, Nica, Stroici ■   şi Maiorescu. Se fac încercări pentru attagerea junimiştilor în Opoziţia-unită, precum se mai făcuseră la începutul anului de Alexandu Lahovari şi de alţii cu succesul de a fi readus atunci sub conducerea d-lui Lascar Catargi pe dd. Pogor, Leon şi Iacob Negruzzi, Dimitrie G. Rosetti şi I. Diamandi. Domnul ;     Carp însă declară că nu numai nu va inrra în Opoziţia-unită, ci din contta, după manifestul ei de astăzi, refuză orce împreună-lucrare cu deputaţii din Cameră care aprobă un .   asemenea pamflet. La declararea d-lui Carp se asociază şi ceilalţi ;      junimişti prezenţi. Faţă însă cu părăsirea din partea atâtor amici I      de la laşi, d. Carp nu se mai poate considera ca şef de grup şi, cu sinceritatea sa obişnuită, o şi declară peste două zile în şedinţa publică a Camerei, în care - pe acest motiv -' *    demisionează din comisia Adresei. Cu atât mai neclintiţi | *    rămân în jurul d-lui Carp ceilalţi deputaţi junimişti (afară de
I * d. Alexandru Marghiloman, care mai târziu subscrie apelul din t« seara de 14 martie 1888, despre care vom vorbi mai jos). ! •    Tocmai supraexcitarea spiritelor trebuia să învedereze în
curând necesitatea unor oameni cumpătaţi, care păsttau ;      respectul ordinei constituţionale şi nu o compromiteau ptin
II agitaţi de pe stradă.
744
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
745
Situaţia guvernului devine intoletabilă. în zadar loan Brătianu dizolvă Camera la 19 decemvrie 1887, în zadar alegerile de la 23-25 ianuarie 1888 îi dau cea mai mare majoritate. Cu slăbiciunea colegiilor electorale din ţara noastră, majorităţile guvernamentale nu însemnează nimic în momenrele de criză; din contră, ele aţâţă şi mai mult opinia publică prin contrasrul între aparenţă şi realitate.
întrunirile Opoziţiei-unite din Bucureşti sunt regulat urmate de manifestări provocaroare. Pe de altă parte corupţia partidului guvernamenral îi sapă exisrenţa; strigărul de onestitate răsună pretutindeni. Un caz conctet se prezentă în administraţia Ministerului de Răsboi: se constată abuzuri cu furniturile armatei. însă de-abia stăruinţa a vro 14 ofiţeri (căpiranul Dimancea, colonelul Serghie Voinescu etc.) sileşte pe Brătianu să dea în judecată pe genetalul şi pe colonelul Maican-Dumitrescu (2 fevruarie 1888). Instrucţia dovedeşte şi complicitatea generalului Alexandru Anghelescu. Pe acesta, ca fost ministtu de răsboi, îl trimite Senatul (23 fevruarie şi 16 martie) înaintea Curţii de Casaţie. Toţi ttei sunt în definitiv condamnaţi la închisoare.
Acum, în sfârşit, loan Brătianu începe să simtă că nu mai poate merge înainte şi vrea se cedeze guvernul. în sara de 21 fevr. 1888 Beizadea Dimitrie Ghica convoacă la d. P. Carp pe d. Teodor Rosetti şi pe autorul scrierii de faţă şi le propune formarea unui minister cu ei, cu d. Menelas Getmani, cu prinţul Alexandru Ştirbei, împreună cu dd. Sturdza şi Phetekyde, luaţi din Cabinetul Brătianu; o asemenea combinare ar avea, după încredinţarea lui Brătianu, sprijinul Camerei. Domnul Carp insistă în prima linie asupra imediatei reformări a Băncii Naţionale penttu a scăpa finanţele de agiul exorbitant. După două zile combinaţia cade; Brătianu declară că reforma Băncii ar fi respinsă de majoritatea sa. Beizadea Mitică mai încercară o altă compunete ministerială cu Protopopescu-Pake, profesorul Al. Şendrea etc, dar tocmai pe
când noii candidaţi aşteptau la Eforia Spitalelot ora fixată pentru a depune jurământul înaintea Regelui, combinatea se
4 zădărniceşte din cauza refuzului d-lui Germani de a participa.
" | Mişcarea publică este întreruptă prin călătoria Regelui (1 — 13 martie 1888), cate se duce la Berlin pentru înmormântarea
* împăratului Wilhelm.
* în ziua plecării, 1 martie, Brătianu e nevoit să-şi schimbe câţiva miniştri, şi în locul d-lor Eugenie Stătescu, Radu Mihai şi Vasile Gheorghian se numesc in extremis dd. Constantin Nacu la Interne, Take Gianni la Justiţie şi Nicu Gane la
v Domenii. Se vede că loan Brătianu şi d. Dimitrie A. Sturdza | tot nu-şi dau pe deplin seamă de inevitabila necesitate a 4î   rettagerii, un simplu răspuns de polireţă al principelui
Bismarck la o relegramă a ministrului-prezident Brătianu este
cu nechibzuinţă interpretat ca o încurajare la guvern. i        Dar în chiar ziua întoarcerii Regelui în ţară, duminecă
13 marrie 1888, se ţine o nouă înttunire zgomoroasă a
Opoziţiei-unite la „Orfeu".
A doua zi, luni, aniversara proclamării Regatului, manifes-H   ţările continuă. De astă dată soldaţii ocupă sala „Orfeu". Publi-
* cui gonir pătrunde cu grămada de prin dosul stradei Academiei în currea Palatului, strigând „jos Brătianu". în înghesuiala
ţ produsă prin şarjele jandarmilor călări sub comanda d-lui j l Fănuţă, se sloboade un pistol, mulţimea năvăleşte spre scara j 1 Palatului, geamul de la uşa intrării se sparge, se întâmplă multe > răniri. Printr-o nenorocită coincidenţă, pentru aceeaşi seară e ,pregătit în sala Teatrului Naţional un banchet dat lui loan ' 'ţ.    Brărianu de comercianţii Capitalei. Invitaţii la sinistrul ospăţ
4   se strecoară prin cordonul militar, care încunjură toată piaţa.
In acelaşi timp Opoziţia-unită răspândeşte în public un apel : •;    „către Cetăţenii Capitalei":
: J. „Guvernul a provocat astăzi măcel. Aniversara
proclamării Regatului Român a fost pătată de sânge!
746
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
747
Pe când poporul era măcelărit pe uliţe, în sala Tea ttului, la adăpostul unui cordon de baionete, îmbuibai n regimului, beţi de sânge şi de trufie, serbătoreau gloria şefului lor.
Cetăţeni!
Sângele fraţilor voştti n-a curs în zadar. Curaj înainte, pentru lege şi pentru Ţară!"
Apelul poartă vro 50 de semnături din opoziţia-unită, pe lângă cele ştiute ale capilor şi comitetului executiv, cu dd. N. Fleva, P. Gtădişteanu, G. Pallade etc, şi pe acele ale d-loi N. Blaremberg, prinţul Alexandru Ştirbei, Take Ionescu, Al. Djuvara, Nicu Filipescu, loan Lahovari, Caton Lecca, Gheorghe Panu, ale d-lor Mârzescu şi Tzony, Ressu şi Robescu, ale d-lor Iacob Negruzzi, Leon Negruzzi şi Alexandru Marghiloman.
Lipseşte semnătura d-lui Menelas Germani, care demisionase din comitetul şi clubul conservator.
In dimineaţa zilei următoate, marţi 15 martie, se văd pe uliţe mici placarde, încadrate în negtu, cu inscripţia redactată de d. Fleva:
In semn de doliu
pentru
Sângele nevinovat vărsat eri de guvern
Deputaţii opoziţiunii
vor metge azi în corpore, pe jos cu capetele descoperite, de la clubul „Unirea" de pe Bulevard la Cameră.
Pe la amiazi, procesiunea anunţată începe a se mişca încet. Puţin numeroasă până în strada Carol, ea creşte de la podul Dâmboviţei încolo şi ajunge în grămadă compactă la bolta dc sub turnul Mitropoliei. Aici se vede oprită de sergenţi şi
I §
vânători cu un procuror înaintea lor. Numai deputaţii sunt lăsaţi să pătrundă. Se produce o mare învălmăşală. O companie de vânători înaintează din ceailaltă parte a Mitropoliei şi ocupă curtea de-a lungul intrărilor Camerei. în momentul în care d. N. Fleva urcă treptele dinaintea uşei rezervate deputaţilor, se aud derunături de puşcă şi de revolver. Alături de d-sa, un uşier al Camerei, lovit de glonţul unui soldat, cade morr; peste sângele lui, împroşcat în tindă, trebuie să treacă deputaţii, care mai sosesc. în faţa cadavrului d. Carp apostrofează pe ministrul Stutdza cu o violenţă, cate pentru mult timp le-a întrerupt relaţiile personale. în chiar sala şedinţelor o scenă nemaipomenită: printre deputaţii emoţionaţi la culme, sub strigătele de spaimă ale damelor de la tribună, înaintează deodată procurorii şi judecătorii de instrucţie, şi încep să caute după arme în buzunarele mandatarilor naţiunii bănuiţi de opoziţie. Prezidentul Camerei, generalul Lecca, precum chemase armata în curtea Mitropoliei, îngăduise şi profanarea Adunării. Deputaţii Fleva şi Filipescu se văd arestaţi sub ptetext de flagrant delict şi conduşi în temniţa de la Văcăreşti. Era vorba să se arunce asupra lor vina omorului.
Analele parlamentare ale altor ţări de o sută de ani încoace cuprind şi ele multe scene de violenţă, dar e violenţa de fapt a deputaţilor între ei sau a forţei militare în contra lor. însă ca sub aparenţa legalităţii judecătoreşti să pătrundă magistraţii în Adunarea legiuitoare pentru a începe în contra deputaţilor cu grămada o instrucţie penală: acest spectacol a fost rezervat României sub un regim liberal.
La începutul ministerului Brătianu în 1876, deputaţii delegaţi ai comitetului de acuzare, prin o procedare jacobină, violează dreptul magistraţilor; la sfârşitul ministerului Brătianu în 1888 magistraţii dependenţi de Ministerul Justiţiei, ptin o procedare teacţionară, violează dreptul deputaţilor.
Ce mai rămânea după un asemenea extrem?
748
TITU MAIORESCU
Consiliile de miniştri nu se mai ţin decât sub paza soldaţilor postaţi în dosul edificiului din strada Academiei. - La 20 martie izbucneşte în satele din jurul Capitalei şi revolra ţăranilor. - In preziua izbucnirii loan Brătianu demisionează.
Se mai pierd 48 de ore cu o nouă încercare a prinţului Dimitrie Ghica, dar marţi în 22 martie 1888, la 5 ore după-amiazi, ministerul junimist cu prezidenrul Teodor Rosetti la interne şi d. P. Carp la exrerne depune jurământul la manile Regelui.
Formalităţile pentru liberarea deputaţilor arestaţi erau făcute în aceeaşi zi, şi pe la 6 ore seara, sub o ploaie torenţială cu fulgere şi grindină, mii de oameni însoţesc pe d. Nicolae Fleva în triumf prin uliţele Capitalei. Noul ministru de inrerne se duce la loan Brătianu, în casa din strada Colţei, pentru a lua la faţa locului măsurile de ocrorire în contra unei posibile agresiuni.
Astfel se sfârşeşre regimul de 12 ani al lui loan Brătianu. Ieşit din agitările Coaliţiei de la Mazar-Paşa, adus la guvern prin insuficienţa ministerului conservaror din anii 1875-76, el ajunge la culmea puterii prin proclamarea Regarului după un răsboi glorios, se slăbeşte în revizuirea Constituţiunii şi cade cu ocazia turburărilor Opoziţiei-unite, din cauza propriilor sale greşeli în ultimii ani.
î A DISCURS URI PARLAMENTARE
\\ 1881-1888
54
; *r Asupra tezaurului de la Petroasa
i f (Şedinţa Camerei de la 2 decemvrie 1881)
i£
{*: Ministerul din acel timp
I" 5. IC. Brătianu, prezident şi răsboi.
. CA. Rosetti, interne.
| E. Stătescu, externe şi ad-interim justiţie.
4; G. Chiţu, finanţe.
*> Colonel Dabija, lucrări publice.
?: V. A. Urechia, culre.
în prezioa începerii furtunoaselor dezbateri ale Camerei asupra răspunsului la Mesagiul Tronului pentru deschiderea
ţa sesiunii legistative 1881—1882, în cari dezbateri chestia
\'W Dunării şi contraproiectul adresei „junimiştilor" au fost
I ^ obiectele principale, ministrul cultelor, d. V. A. Urechia,
; s aduce în discuţie o cerere de credit pentru imprimarea
' | srampelor alăturate publicării lui Alexandru Odobescu
\% asupra tezaurului de la Petroasa.
Iii
* * D-lor deputaţi, în capul Ministerului Instrucţiunii Publice,
l când s-a început această lucrare, era cel ce vă vorbeşte acum.
Dv. aţi avut ocazie să vă ocupaţi în această Cameră de repararea
| bisericei catedrale de la Curtea de Argeş. In legătură cu acest
j •' fel de lucrări începute tot atunci, trebuia să se facă ceva şi
750
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
751
pentru un alt monument pteţios, pe cate-1 avem în muzeul nostru, aşa-numitul tezaur de la Petroasa.
Ştiţi cu toţii că acest tezaur a attas de mult atenţia deosebită a lumei învăţate, ca o împreunare de obiecte de cea mai mate valoare, în parte chiar unice în felul lot. De exemplu, ptobele de ceea ce se numeşte orphevrerie cloisonnee, cum sunt conţinute în aşa-zisa cloşcă a acestui tezaur, sunt de o exttemă taritate în Europa pentru acel timp. înaintea găsirii tezaurului nostru era mai ales coroana şi mânerul spadei lui Carol-cel-Mare, care erau mai cunoscute ca lucrate în aşa mod; însă aceste obiecte erau de la sfârşitul secolului al 8-lea sau de la începutul secolului al 9-lea; pe când tezaurul nostru de la Petroasa coprinde obiecte din secolul al 4-lea sau al 5-lea. Căci, d-lor, ceea ce mai dă tezaurului de la Petroasa o deosebită valoare şi permite a-i fixa până la un punct oatecare şi epoca, este pe lângă brăţara cu o inscripţiune în rune, mai ales cupa cu cele mai interesante, dacă nu cele mai frumoase figuri pe ea, în mijloc o figură cu animale culcate în jurul ei, poate Freya, împrejur un lanţ de alte figuri. Aceste figuri după lucrarea în aur se arată a fi făcute de artizani bizantini şi dovedesc arta grecească în decadenţă; iar după cuprins par a reprezenta tipuri din mitologia nordică. Mai ales figura repetată a unui om cu o pasăre lângă cap pare a reprezenta pe Odin, căruia vultutul îi era simbol de arotştiinţă.
Aceasta ne face să presupunem că tezaurul nostru a fost îngropat pe malurile Buzăului în timpul vizigoţilor sau mai nainte a ostrogoţilor, adică, în timpul în care regii ostrogoţi sau vizigoţi puneau să facă din minele de aur ce găseau aci, şi opere de artă cu ajutorul meseriaşilor aduşi din Bizanţ.
Iată câteva cauze, pentru care tezaurul de la Petroasa a atras, abstracţie făcând de valoarea lui materială ca aur, luarea-aminre a Europei, care a avut prilejul să-1 vadă şi la exposiţia de la Paris şi la cea din Viena, şi apoi să cetească unele cărţi străine ce vorbesc despre el.
f
S-a întâmplat astfel, ca toată stfăinătatea care se ocupă de asemenea lucrări să se intereseze de el şi ca în mai multe cărţi să fie menţionat şi în parte reprodus prin desemnuri. însă notiţele şi desemnurile străine nu sunt totdeauna exacte, şi apoi nu ni se cuvenea nouă, ca numai străinii să vorbească lumii despre ceea ce se află în muzeul nosttu din Bucureşti.
Această nepăsare a noastră nu se putea continua, şi dacă era un ministtu de instfucţiune, cate avea în bugetul său un paragraf penttu publicaţiuni şi descoperiri arheologice, era de datotia acelui ministru să se ocupe mai ales de acest tezaur, care constituie o descoperire arheologică de rangul întâi. Atunci, d-lor, eu am ttebuit să mă întreb, care este în ţară la noi bărbatul cel mai competent, cel mai recunoscut ca să-mi dea luminile sale în această materie. Cred că sunteţi alături cu mine, când vă spun, că acel bărbat, la cate m-am adresat, este d. Alexandru Odobescu.
D. Odobescu a scris o monografie în limba română asupra acestui tezaur şi a tradus-o în parte şi în limba franceză. M-am adresat apoi, după sfatul d-sale, la un xilograf recunoscut, la d. Brendamour din Dtisseldorf, care a făcut o reproducere a tezaurului fără colori, în simple clişeuri tipografice, şi librăria Socec a şi pus în lucrare o ediţiune de tipar în negru. Dar dacă această reproducete era poate suficientă pentru noi, care putem numai să citim ceva despre aceste obiecte şi dacă voim să le vedem, nu avem decât să mergem aici în Bucureşti la Muzeu, era insuficientă lucrarea pentru sttăinătate şi pentru artă în genere. Şi atunci, asemenea după propunerea făcută de d. Odobescu, m-am adresat la acela care este cunoscut în lumea întteagă ca un bun editor al publicaţiunilor de asemenea natură, m-am adresat la casa Morel din Paris, celebră prin publicarea colecţiunii Basilevski şi a multor altora. D. Odobescu s-a pus în înţelegere cu casa Morel, şi acea casă s-a declarat gata, cu preţ moderat, să facă publicaţiunea în forma ce v-o arată d. ministru al cultelor.
752
TITU MAIORESCU
Acum rămâne chestia finanţiară de explicat. în budgetul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice era prevăzută în fiecare an o sumă oarecare pentru publicaţiuni arheologice; în anul 1875 erau prevăzuţi, dacă mi-aduc bine aminte, vreo 8 000 fi., iar în anul 1876 erau vreo 15 000 şi era vorba ca să se achite casa Morel la anul 1876, când ar fi sosit primele chromolitografii terminate de ea, căci la 1875 a fost numai o pteschimbare de cotespondenţă; la 1876 însă, când era dar prevăzută în budget această sumă, ministerul conservaror a căzur, şi tot ce se proiecrase în acel înţeles nu s-a putut realiza, fiindcă paragraful s-a suprimat în budget şi au venit împrejurări, care nu permiteau Camerei şi guvernului să se gândească la publicaţiuni arheologice; avea să se gândească la lucruri de o alră imporranţă, superioară, era timpul răsboiului. Astăzi, când începem o eră mai liniştită, eu nu pot decât să felicit pe d. ministru că a revenit la această chestie, şi fiindcă d. Odobescu este la Paris, lucrul s-a purut aplana mai lesne, şi cred că este în interesul nostru al tutulot, este un interes naţional, ca în mijlocul atâtor altor ocupaţiuni să ne ocupăm şi de ştiinţă şi artă în limitele putincioase şi să acordăm acesr credit pentru a vedea cu o zi mai nainte tezaurul de la Petroasa pus la dispoziţia tutulor iubitorilor de artă, într-un mod cuviincios. (Aplauze.)
t
55
Asupra Adresei Contraproiectul cu programul junimiştilor
(Şedinţa Camerei de la 3 decemvrie 1881)
Introducerea istorică a acestui volum, la pag. 29 şi 30 (ed. n. - p. 715-716), arată cele două preocupări ale cercurilor politice în momentul când se dezbate în Cameră Adresa la Tron pentru sesiunea 1881-1882: pe de o parte chestia Dunării, pe de alta ieşirea junimiştilor din clubul conservator. în legătură cu disensiunea conservatoare stă contraproiectul de Adresă, cetit de d. Carp în şedinţa Camerei de la 3 decemvrie 1881 şi comenrat în aceeaş şedinţă de autorul scrierii de faţă prin discursul ce urmează.
Contraproiectul minorităţii:
„Maiestate,
Adunarea Depuraţilor, care în unanimitatea ei la 14 martie al acestui an V-a aclamat împreună cu Senatul de Rege al României, se simte fericiră a începe prima sesiune ordinară în noul Regat prin aducerea omagielor sale către Maiesratea Voastră.
După ce, printr-un răsboi glorios, aţi condus naţiunea la recunoaşterea independenţei şi aţi statornicit relaţiunile Regatului cu Marele Puteri ale Europei, acum când împrejurările din afară Vă fac să speraţi o epocă de linişte şi de pace, Maiestatea Voastră, în înalta şi neobosita sa îngrijire penrru Starul Român, vine a ne
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
755
vorbi despre trebuinţele noastre înăuntru, despre silinţele ce urmează să facem cu toţii spre a aşeza ţara desăvârşii în condiţiunile unui stat liber, prosper şi respectat.
O Eră nouă începe dar de astăzi înainte pentru noi.
Orcare ar fi fost deosebirile de partid din trecut, înţelesul activităţii noastre politice în viitor nu poate li căutat decât în principiile practice pentru opera de organizare a statului şi societăţii înăuntru.
Maiestate,
Punctul de plecare al acestei opere esre Consriru-ţiunea noastră. Ieşită la 1866 dintr-un compromis al tutulor partidelor, ea a putut străbate, cu singura modificare a art. 7, şi discuţiuuile interne şi timpul răsboiului şi aplicarea Tractatului de la Berlin. Nimeni nu mai pune la îndoială democratizarea socierătii, adică depărtarea privilegiilor de clasă şi egalitatea turulor înainrea legii, şi noi trebue să ne întemeiem asemenea pe acea respectare a muncei productive, care este formulată în Con-sriruţiune prin deosebirea colegielor electorale după deosebirea censului.
înrrebuinţând mai bine forţele, cari în momenrul de faţă s-ar consuma în zadar în lupte constituţionale, voim să le concentrăm mai ales la îmbunârăţirea unei temeinice otganizări sociale pentru asigurarea proprietăţii şi a muncei oneste în principalele ei manifestări, ivite până acum în ţara noastră.
în această ordine de idei, guvernul Maiestăţii Voastre anunţă Camerei proiecte de legi penrru rocmelile agricole şi pentru dreptul vânzării băuturilor spirtoase în comunele rurale în profirul şcoalelor şi al bisericei, precum şi modificarea câtorva articole din legile comunale şi judeţene. O parte din aceste legi se si află în cercetarea secţiunilor Camerei. Noi le vom studia cu acea deplină solicitudine, pe care o reclama obiectul lor de o importanţă incizivă. Modificarea legii tocmelelor agricole va fi salurară, ţiind seamă de deosebitele relaţii dinrre
! I
i
proprietari şi locuitori după deosebitele părţi ale ţării şi după deosebitul lor mod de a face agricultură. Asemenea regularea dreptului vânzărei băuturilor spirtoase în comunele rurale, cu ocrotirea putincioasă a intereselor, va face în fine din buna întreţinere a bisericei şi a şcoalelor săteşti o realitate, procurând comunelor mijloacele mareriale pentru aceasra.
Spre a îndrepra însă cu succes activitatea primarilor şi consiliilor comunale rurale spre aceasra bună întreţinere a bisericelor şi a şcoalelor, precum şi a drumurilor, comuna rurală pe cât se poate trebue să fie ferită de agirările politice şi să înceteze a fi cea din urmă treaptă a administraţiei centrale, dând o parte din celelalte atribuţiuni ale sale de astăzi în sarcina cantonului ca celui dintâi organ al adminisrraţiei generale.
Şi modificarea legii consiliilor judeţene, anunţată de guvern, credem că va trebui să se facă în spiritul decen-tralizării administrative, aşa precum o cere însăşi Constituţiunea.
Legea rurală de la 1864 prevede un minimum de pământ penrru deosebitele categorii de săteni şi întro-duce principiul de inalienabilitate pe rimp de 80 ani, cu o modificare a dreptului de moştenire în favoarea comunei, în consecinţa acestor principii, consfinţite de arr. 20 şi 133 din Constituţiune, credem că o disposiţiune legislativă, coprinzând libertarea de a testa, trebuie să garanteze proprietatea imobiliară a ţăranului în contra parcelării excesive.
în organismul nosrru social s-a produs o ştirbire, care trebuieste reparată fără întârziere: meseriaşul roman a dispărut în multe locuri şi este pe cale de a dispărea in mai toate, înlocuirea lui prin meseriaşi străini ar însemna scăderea vitalităţii poporului românesc. Fără a nesocoti principiul modern al libertăţii muncei. este totuş de neapărată trebuinţă a proteja meseriaşii prin constituirea lor în corporaţiuni, cu scop de a dezvolta ajutorul reciproc şi de a înrreţine şcoalele de meserii.
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
757
Faţă cu aceste cerinţe ale politicei interne, personalul administrativ al guvernului trebuie să aibă o mai bună înţelegere a grelei sale misiuni. O lege de admisibilitate în funcţiunile administrative trebuie să răspunză acestei cerinţe, puind condiţiunile trebuincioase pentru intrarea în serviciu, dar gatantând în acelaş timp pe funcţionari, în marginele putincioase, în contra fluctuaţiunilor politicei zilei.
Ca a treia putere constituţională alăturea de puterea executivă şi de cea legislativă, magistratura cere a fi întemeiată pe baze mai solide. O lege de admisibilitate trebuie să prevadă condiţiile pentru aceasta şi o lege de înaintare să le întărească, puind magistratura mai ales la adăpost de înrâurirea politică. Iar pentru a păstra întreagă acea înaltă neatârnare şi acea liniştită cumpănite a dreptăţii, care se cer neapărat de la un judecător, magistratura pe toate treptele ei ttebuie să devie inamovibilă cu depărrarea orcărei forme de electivitate.
In corespondenţă cu aceste trebuinţe ale vieţei publice, felurite în formele lor, dar întemeiate pe o concepţiune unitată a organismului statului, cată să fie reformată şi legea învăţământului public. întocmirea şi administtatea şcoalelor din sat trebuie să meargă paralel cu reforma mai sus atinsă a legii comunale, şi o sporire a şcoalelor normale penrru pregătirea învăţătorilor rurali trebuie să dea comunei personalul învăţător în cantitatea şi calitatea cerută. în şcoala secundară este să se înfrângă curentul funcţionarismului budgetar şi să se introducă în largă măsură o direcţie spre şcoalele reale şi de meserii, păstrând însă liceele cu învăţământul clasic ca adevărata temelie a studiilot mai înalte. Universităţile trebuie să ajungă în state a cotespunde atâr cerinţei ştiinţelor în genere, cât şi cerinţei legilor de admisibilitate în funcţiunile administrative şi judecătoteşti.
Aceste sunt reformele de căperenie ce le credem astăzi indicate prin situaţia din năuntru a statului român.
t Maiestatea Voasttă este cu dtept cuvânt încfedinţată
că, orcând se va atinge de onoarea şi de drepturile £t noastre naţionale, nu va fi în toată ţara decât un cuget, care
% va ţine deştepte toate minţile şi va afla gata toate
x devotamentele.
Asemenea însă Maiestatea Voasttă poate fi încfedinţată că şi la marea lucrare a organizării noastte interne, cate este propria misiune a generaţiunii de astăzi, va găsi acelaş devotament în ţara întreagă. Să trăiţi Maiestatea Voastră! t Să trăiască Maiestatea Sa Regina!
H Să trăiască Dinastia Regală!"
< Semnaţi: P. Carp, T. Maiorescu, G. Triandafil,
I N. Gane, C. Bobeica, I. Negruzzi, C. Papadopol-Calimach."
1. D-lor deputaţi, atât d. Vernescu, care a vorbit în contra
| proiectului de Adresă al majorităţii, cât şi d. Maniu, care a
i vorbit pentru acest proiect, au vorbit dintr-un singur punct
I de vedere: din punctul de vedere al chestiei Dunări.
f Dacă m-am înscris ca să vorbesc în contra proiectului
Ş majotităţii, nu este pentru această chestie, ci - afară de singura
F propoziţie de acolo, care aprobă fără rezetvă actele guvernului, aprobare pe care nu o pureţi cere de la noi - afară de această
| propoziţie de aprobarea actelot, noi de altminteri ne-am putea
% uni cu declatatiile de patriotism făcute de majoritatea
£ comisiunii.
: Căci, d-lor deputaţi, de ce este votba? Avem înaintea
| noasttă o fot mă de tractat, ca să o decidem, un proiect de lege,
J| pe cate să-1 votăm, o soluţiune, la care să ne legăm? Este numai
1 o adtesă la Tron.
■| Punctul nostru de vedere este aci acesta: am văzut că
i guvernul Maiestăţii Sale, prin o formă, ce o credem neobiş-
r nuită, dat pentru a cărei adoptare desigur guvernul are moti-
f vul său puternic, a pus într-un Mesagiu Regal o chestie şi
\* detaiufi asupra unei chestii internaţionale pendente. Faţă cu
758 TITU MAIORESCU
această procedare neobişnuită, noi am întrebat întâi pe guvern, dacă cerând de la noi o soluţiune oarecare, este şi dispus să ne comunice actele diplomatice. A răspuns că nu ni le comunică, fiind chestia pendentă. Chestia fiind dat pen-dentă, am întrebat în al doilea rând pe guvern, dacă ne poate spune de ce a pus-o atunci în mesagiu? Nu ni s-a răspuns nici aici; s-a răspuns: nu vă putem da aceasta explicare.
Vasăzică, înaintea ţării şi cel puţin înainrea noastră, a unei părţi din opoziţie, chestia stă aşa: guvernul şi-a luat meritul şi şi-a luat şi răspunderea de a rrata o chestie internaţională pendentă în modul cum a tratat-o prin Mesagiu. Noi nu cunoaştem actele şi motivele; fiind însă siguri că sunt motive puternice pentru aceasra, zicem: Dacă nu cunoaştem acrele şi motivele, nu putem şri, până unde să aprobăm o soluţiune. Dar dacă guvernul Maiestăţii Sale face apel la patriotismul nostru, dacă zice că „de câte ori va fi vorba de onoarea şi drepturile noastre naţionale, aci ca şi pe Tron şi în ţară, nu va fi decât un cuget gata penttu tot devotamentul," atunci noi răspundem: Aţi avut dreptate să faceţi apel la patriotismul nostru, dacă este caz de a face apel; şi dacă este acest caz atunci puteţi fi siguri de întregul nostru devotament, de această unitate, care trebuie să fie în toate chestiile naţionale. Cu alte cuvinte, noi nu credem că chesriile internaţionale pot să fie arme de opoziţie; nu vrem să punem opoziţia pe acest tărâm. In faţa străinătăţii avem un guvetn naţional, şi de câte ori va fi vorba de onoarea şi de drepturile naţionale, trebuie să se ştie că acest guvern va avea toată naţiunea îndărătul său.
Voiţi însă, d-lor, după direcţia ce au luat dezbaterile de la început, voiţi să ştiţi mai multe detalii acum cu ocazia adresei la Mesagiul Tronului, voiţi să ştiţi părerea noasttă individuală: unul sau altul dintre noi, care este înscris, d. Lahovari, de exemplu, sau d. Carp, poate că vor avea ocazia de a vă vorbi îndeosebi în chestia Dunătii.
1 DISCURSURI PARLAMENTARE 759
[ ţ Pentru mine, dacă am luat cuvântul ca să vorbesc în contra
Jf proiectului majorităţii, am fost îndemnat de alte motive,
f| motive de ordine cu totul internă pentru statul nostru.
i§ Căci, d-lor deputaţi, vă întteb: Mesagiul Tronului
H coprinde el numai chestia Dunării? Se mărgineşte el în
! » această formă neobişnuită de a trata chestii internaţionale? Aci
% este ror înţelesul lui?
ţ In Mesagiul Tronului, mai solemn decât altădată, mai
r "* puternic în această privinţă decât orcând, ni se zice:
|  « „Plăcerea ce simt de a mă afla în mijlocul d-voastre,
J este cu atât mai mare, cu cât este vorba acum despre
* silinţele ce urmează să facem cu toţii, spre a ne aşeza
4 desăvârşit în condiţiunile unui srat liber, prosper şi
Ii respectat, şi această sufletească mulţumire o simt şi mai
. ( deplin astăzi; căci pentru prima oară deschid sesiunea
j *s ordinară a Corpurilor legiuitoare a Regatului Român".
i ., Şi la această primă notă, care declară deschisă prima sesiune
i 4 a Regarului Român, spre sfârşitul Mesagiului se adaogă:
I „întins şi roditor esre câmpul activităţii d-voastră
I legislative, în actuala sesiune. După ce aţi încheiat bolta edificiului nostru politic, o sarcină nouă şi nu mai puţin
| ■' laborioasă începe de acum pentru d-voasrră: aceea de a
f * consolida marea operă Ia care a lucrat un lung şir de
; 4 generaţiuni, spre a fonda Sratul Român".
1 * Vasăzică, Mesagiul vă pune înaintea unei a doua probleme, chestiile interne, vă zice: s-a încheiat bolta edificiului nostru
; 5 politic, acum este momentul — căci avem speranţă de pace în
i * Europa, — acum este momentul să luaţi dv. sarcina nu mai
y puţin grea a consolidării statului înăuntru.
' î- D-lot deputaţi, mă întteb: aceste cuvinte solemne trebuie să rămâie fără răspuns? Vom zice noi că această ţară, care de
| ~ atâţia ani de zile ptin nesfârşite complicaţiuni internaţionale
| * n-a avut timp liniştit ca să se ocupe o dată şi de organizarea
ţ. sa internă cu temei, să nu aibă niciodată acest timp, să nu
760
TITU MAIORESCU
fie niciodată venit momentul, în care să zicem: ne gândim la viaţa internă a poporului nosttu? Când guvernul Maiestăţii Sale face pe Maiestatea Sa să ne zică: este un timp de pace şi, după ce s-a edificat bolta edificiului politic în afară, clădiţi înăuntru, nimeni din noi să nu răspundă la acest apel? De câte ori se aduce un Mesagiu, de câte ori se face un răspuns, eu unul am obiceiul de a citi ce s-a făcut înainte cu aceiaş ocazie, nu în tot timpul, dar într-o epocă dată, cel puţin de la 1876 încoace, de când este acest guvern pe banca ministerială. Ei bine, am văzut la 1876 că se promiteau reforme, cari nu s-au putut face; la 1877 se promiteau altele, cari nu s-au putut începe din cauza războiului; la 1878 altele, cari nu s-au putut ţine din cauza aplicării Tratatului de la Berlin; la 1879 se zicea anume: acum a venit Eta de lucru, dar nu s-a lucrat, căci a venit chestia Strousberg; la 1880 iarăş nu s-a putut lucra, căci era de regulat chestia Dinastiei şi Regatul. Astăzi în fine, d-lor, avem Regatul. Regele însuşi ne zice: a venit momentul otga-nizării înăunttu; şi noi să zicem numai: chestia Dunării?... G. Vernescu. Cer cuvântul!
77. Maiorescu. Nu cted că este de demnitatea noasttă de a ne lăsa să fim în opera de organizare mărginiţi numai la ceea ce una sau alta din Puterile sttăine binevoieşte a ne lăsa ca timp liber de ocupare; cred din contta, că atunci, când ni se afirmă chiar de la Tron că esre pace şi linişte şi că suntem chiemaţi a ne ocupa de organizarea înăuntru, suntem datori a răspunde la acest apel; suntem datori a arăta şi noi, fiecare după slabele sale mijloace, ce credem în această privinţă.
Din acest punct de vedere, d-lor, mă întteb: ce face Mesagiul şi ce răspunde proiectul majorităţii? Proiectul majorităţii ia act despre acest moment solemn şi-şi arată mândria de a aduce omagii acum în prima sesiune ordinară a Regatului.
„Şi astăzi, - continuă proiectul majorităţii - când izbânda deplină a răsplătit lucrarea stătuitoare, în care s-au întrunit toate puterile vii ale ţării, naţiunea se află mai bine
DISCURSURI PARLAMENTARE
761
pregătită şi îndemnată a păşi cu încredere înainte, la lucrările de organizare, de dezvoltare şi de întărire înăuntru."
Maiestatea Sa arată câteva reforme, proiectul majorităţei dv., după ce a votbit de chestia Dunării, când trece la acest apel tot aşa de solemn, tot aşa de important pentru reorganizarea intetnă, zice:
„Noul nosttu Regat, ajutar de lucrarea spornică a unei epoci de linişte şi de activitate pacinică ar putea să îndeplinească repede îmbunătăţirile ce se mai cer, pentru dezvoltarea sa economică şi penrru întărirea sa politică."
La un apel solemn şi afirmativ, majoritatea dv. răspunde dubitativ, condiţional, optativ: „am putea, dar..." dar ce? Dar nu vrem? Nu! Atunci ce? Nu putem? Dar de ce nu putem? Atârnă de la alţii, ca să ne organizăm înăuntru? Nu; dar atunci ce? Permiteţi-mi a spune că aci îmi pare un neajuns al proiectului majorităţii, o adevătată lipsă de idei.
Căci veţi vedea îndată în ce mod neîndestulător se vorbeşte de toate chestiile interne.
„Puterea noastră armată va primi şi de aci înainte stăruitoarele îngrijiri ale reprezentaţiunii naţionale."
Declararea obişnuită fără altă preciziune. Dar arunci când Mesagitd vorbeşte de instrucţiune, proiectul majorităţii răspunde: „De când, sub conducerea Maiestăţei Tale, armata noastră a devenit înăuntru cel mai puternic organ al instrucţiunii şi educaţiunii naţionale."
Şi în Mesagiu şi în proiectul majorităţii vedem aceeaş idee reprodusă.
Această e oare ideea fundamentală a reformei învăţământului public?
Eu am admitat abnegaţiunea ministrului culrelor şi instrucţiunii publice. Dacă, după nu ştiu câte proiecte, 16, 17 sau 18, dacă după atâtea proiecte publicate în Monitor, şi
762
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
763
publicate pentru ca ţara întreagă să vină cu luminile sale să ajure aceasra operă însemnată, ne alegem mai ales cu aceasta: că atmata e cel mai puternic mijloc de instrucţiune (aplauze, râsete), atunci mulţumesc pentru celelalte idei şi încă o dată: admir pe d. ministru al cultelor şi instmcţiunii publice în abnegaţiunea cu care şi-a pus proiectele şi şcoalele la umbra cazarmelor (aplauze, râsete).
Dat să lăsăm la o patte această idee de instrucţiune, căci guvernul vă vorbeşte şi de alte legi, acelea în adevăt de cea mai hotărâtoare imporranţă, şi unele se şi srudiază în secţiuni. Ştiţi cu toţii, d-lor, că aci, fără spirit de partid, ne-am ocupat de ele cu atâta intetes încât eu nu-mi aduc aminre să fi văzur vreodată o activitate aşa de laborioasă în aşa de puţine zile.
Era proiectul care vorbea de tocmelile agricole, care vorbea de îmbunătăţirile şcoalei şi bisericei în comunele rurale prin regularea vânzării băuturilor spirtoase, amândouă de o mare importanţă.
La aceste atinse în Mesagiu, proiectul majorităţii răspunde:
„Numeroase proiecte de lege înfăţişate sau anunţate de guvernul Maiestăţii Tale, pentru îmbunătăţirile şi îndeplinirile de adus în deosebirele ramuri ale organizării statului, vor fi cercetate cu băgare de seamă de Adunarea legiuiroare.
Ea va fi fericiră de a constata că aceeaş îngrijire se dă în urmă şi aplicării legilor, căci de la punerea lor în lucrare atârnă ca scopul, pentru care au fost făcute, să fie ajuns şi ca greşelile lor chiar să nu împuţineze efecrclc ce ele sunt menite a produce."
Adică ce? Cum e aceasta? Proiectele ca proiectele — aplicarea este lucrul important? Aceasta o zicem noi în contta guvernului d-voastră; dar ca să o ziceţi d-voastră în conrra propriului d-voastră guvern, nu înţeleg.
P. Buescu. Cer cuvântul (ilaritare).
T. Maiorescu. Or răspunsul este pentru a atinge toate chestiile din Mesagiu, or este lipsit de asemenea tendenţe şi
5
\ 1
' s
este numai un răspuns englezesc cum se zice; dar atunci, adică într-un răspuns englezesc de simplă curtenie, accentuându-se o chestie internaţională prea rare şi lăsându-se la o parte chestiile interne, se face un contrast neexplicabil şi imprudent.
Apoi, d-lor, englezesc să nu fie răspunsul aşa cum s-a făcut în proiecr, voiţi d-voastră să ziceţi că încă n-a sosit momentul reorganizării interne, fiindcă accentuaţi mai ales aplicarea legilor?
Să examinăm puţin aceasra frază devenită populată, că adică nu ne trebuiesc reforme, ci numai observarea legilor.
Legea de asrăzi a tocmelelor agricole poate ea să râmâie aşa? Esre cineva care vrea să o mai păstteze? Nu. Iată dar o formă necesară, şi nu poate fi aici numai vorba de observarea legii vechi. Dar şcoalele şi biserica din comunele rurale pot să rămână în starea în care se află? Această state mulţumeşte ea pre vreunul, unul singur din d-voastră?
Cred că nu mulţumeşte pe nimeni. Când vine dar guvernul, orcine ar fi, şi propune un mijloc de a îmbunătăţi această stare, trebuie să-1 combateţi sau să-1 primiţi. Dar nu se poate îngropa o asemenea chestie cu fraza generală. „Ne vom ocupa de toate proiectele, dat mai bine observarea legilor."
Faceţi d-voastră aşa dacă credeţi; o opoziţie conştiincioasă nu poate face aşa.
Iată, d-lot, din care punct de vedere noi nu ne-am putut uni cu proiectul majorităţii, care înlătură toate chestiile pentru chestia Dunării.
Dacă este vorba de reorganizare inrernă, apoi şi ideile guvernului din Mesagiu nu cred ca sunt îndestulătoare. Să vă citez un singur exemplu. $i acrualul ministru de interne a făcut probă de o mare abnegaţiune în Mesagiu, ca şi colegul d-sale de la Culte. S-a aruncat în ţară chestia electivităţii magistraturei, nu de noi se înţelege, ci de unul din cei mai aurorizaţi, daca nu de cel mai aurorizar membru al parridului numit liberal, de însuş actualul ministru de interne; s-a ocupat de aceasta chestie o comisie ad-hoc a d-voasttă atâtea amar de zile, s a
764
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
765
consultat toate curţile de apel, curtea de casaţiune, corpurile de advocaţi, s-au făcut broşuri şi raporturi, au venit toate părerile, şi în Mesagiul consiliului de miniştri, rostit de Maiestatea Sa Regele, nici un cuvânt despre această fundamentală întrebare! Se zice că ne vom ocupa şi de chestia justiţiei, pentru ca să se îndrepteze procentele, ca să se reguleze tutelele si asistenţa judiciară. Atâta e toată idea dv. de reformă a justiţiei? Dar chestia cea mare, aceea care fusese pusă înainte, cum rămâne? A fost numai o agitare sterilă aruncată în public?
Faţă cu aceste şovăiri pe de o parte, faţă cu provocarea solemnă a Mesagiului pe de alta, eu cred că momentul de a indica drumul unei adevărate organizări interne este venit, şi dacă îmi daţi voie, dacă-mi acordaţi indulgenţa de a mă asculta câteva momente, eu din partea mea vă promit că ceea ce va fi să zic, penttu ca să înţelegem împreună, dacă se poate, acest moment, va fi zis fără nici un spirit de partid.
D-lor deputaţi, pentru ce la începurul fiecărei sesiuni se dă un Mesagiu cu un fel de programă de lucrări? Pentru ce aceasră formă constituţională a programelor perpetue? Programele s-au cam discreditat la noi şi s-au discreditat fiindcă altele etau vorbele şi altele erau faptele. Din parte-mi am încercat de multe ori să relevez înaintea dv. această neconformitate între vorbe şi fapte. Cu toate acestea totdeauna se revine la un fel de programe şi nimeni nu părăseşte această formă a activităţii politice. Pentru ce? Dacă toate programele cele mici, cele anuale din trecutul nosttu politic n-au fost pană acum luate în serios şi dacă ar fi nedrept de a imputa prea tare, deşi trebuie să impurăm întru câtva, nepăzitea lor înăuntru, cauza este că ţara întreagă de aproape un cuart de secol a avut o altă mare programă de îndeplinit: programa Divanurilor ad-hoc de la 1857.
Pe când mişcarea de la 1848 a fost o impulsie patriotică mai mult instinctivă decât o afirmare preciza de idei, mişcarea naţională de la 1857 a fost o impulsiune patriotică cu un
-M program foarte preciz, o ştiţi cu toţii: era vorba întâi de a se
Idobândi autonomia ţării cu garantarea neutralităţii, al douilea de a se dobândi Unirea; al treilea a se dobândi un principe străin ereditar dintr-o familie suverană a Europei şi în fine era vorba să dobândim sistemul constituţional. Aceste patru idei fundamentale s-au împlinit, deşi fătă neutralirate, şi la aceasta au lucrat toţi bărbaţii noştri politici din vremea aceea pană f|   acum. Am obţinut întâi în fapt Unitea, a fost apoi consactată < W   în drept; am obţinut pe urmă, şi acesta este singurul lucru care ■im   scuză faptul de la fevruarie 1866, am obţinut ptincipele sttăin, M   cu o dinastie din casele suverane din Europa. Am obţinut fi   forma constituţională în 1866, luctată de noi, nu impusă nouă J   de străini, cum era convenţiunea de mai nainte, pe cate cu 9   drept cuvânt a răsturnat-o lovitura de stat de la 1864; am .$    obţinut, în fine, independenţa şi am obţinut-o cum se cuvine ^    unui popor, care ajunsese acolo unde am ajuns noi, am Jj    obţinut-o cu arma în mână.
IToate partidele au lucrat, fiecare după putinţa sa, la realizarea acestui mare program; toate se pot mândri de rezultat; puteţi să fiţi fericiţi mai cu seamă dv. că v-au ajutat fi    împrejurările, ca cea mai glorioasă îndeplinire a acestui *j    program să se facă sub dv., cu conducerea d-voasrră. | D-lor, aceasta dat s-a făcut, şi deşi erau mari divergenţe de
j 'i    opiniuni înăuntru, toate însă pate că erau subordonate acestei j       mari programe de la 1857, şi orcât d. e. credeam noi pe unii din dv. aplecaţi spre măsuri revoluţionare, şi orcât credeaţi d-voastră pe unii din noi aplecaţi spte măsuri reacţionare, din ■Ş     zioa aceea, în care venerabilul actual ministru de interne ca j ;     preşedinte al Camerei ne-a spus nouă şi a spus ţării: încoronându-se de Rege principele Carol, s-a încoronat j T     ptopria mea viaţă (ilaritate), din acea zi s-a recunoscut de toţi ; <      valoarea programei de la 1857.
Eu declar, pentru mine, că n-am înţeles bine mai nainte I        pe actualul d. ministru de interne (ilaritate), şi dacă ţinta
766
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
767
activităţii d-sale era numai ca să ajungă la monarhia dinastică şi la regar în aceasra ţară, atunci orce ar fi părut d-sa mai nainte, noi am luat cu mulţumire act de această declarare şi de acest fapt solemn de la 14 martie anul curent.
Aşadar, d-lor, programul cel mare, cel naţional de la 1857, în decursul acestui cuarr de secol esre realizat; aceste cinci lustte de viaţă omenească, ilusttate cu atâtea fapte, atâtea lupte, atâtea jertfe ale bărbaţilor noştri publici, ne-au condus la îndeplinirea dorinţelor naţionale de la 1857. Şi acum se naşte întrebarea cea mare: fiindcă dv, cari, după afirmarea Mesagiului, aţi încheiat bolta edificiului nostru politic, vă găsiţi în acest moment a fi în majorirate şi la guvern, cum înţelegeţi misiunea mai departe ce o indicaţi generaţiunii care vă înconjoară? programa reorganizării interne?
D-lor, în lupra aceasta de 24 de ani s-au consumat multe puteri, şi cu drept cuvânt, căci fără jertfă nu se culege nici o roadă. Prerutindeni în viaţa poporului nostru vedem urmele acestei lupte încordate pentru a ajunge unde am ajuns. Am fosr toţi absorbiţi de acea luptă pentru existenţa naţională şi internaţională a statului nostru, încât am lăsat îndărătul nosrru cele mai regretabile goluri în organismul poporului şi acesre goluri vă dovedesc tocmai mătimea sacrificiilor ce a ttebuit să aducă ţara, ca să dobândim ceea ce am dobândit. Şi astăzi când am ajuns la o culme, se cuvine să privim mai întâi la acela care, neştiind încă bine el însuş ce am făcut, ate cu atât mai mate drept la solicitudinea noastră ca să i-o spunem şi să o simtă şi el, la ţăranul român (aplauze). Tot ce am făcut mai nainre era, fără îndoială, făcut prin inreligenţa română; când a fost a se pune însă ultima piatră pe câmpul de răsboi, acolo am chemat şi pe ţăranul român şi ne-am împreunat cu toţii pe câmpul de la Plevna (aplauze). E momentul ca această împreunare să se continue pe câmpul pacinicei organizări.
Daţi-mi voie a o repeta: momentul este solemn. A venit timpul să începem viaţa noasttă dinăuntru şi să o începem de
S
la remelie, de la prima îngrijire serioasă după legea rurală de Ia 1864, de la soarta ţăranului. Ne-a zis Mesagiul Regal: tocmelile agricole trebuiesc reformate, căci în starea de astăzi a ajuns relaţiunea înrre ţăranul locuitor şi proprietat în aşa stare încât nu mai poate continua forma legală de pană acuma. Să ne ocupăm de această materie în prima linie. - A venit Mesagiul Regal şi ne zice: astăzi ttebuie, în fine, ca din biserică şi din şcoală să facem o realitate şi să nu ne mulţumim cu nenorocita frază din proiectul majotităţei: „O primă datorie de legiuitor este de a da instrucţiunii publice însemnătatea ce i se cuvine".
Dară, d-lor deputaţi, să-mi fie iettat a zice că din acest punct de vedere apelul solemn ce însuşi guvernul ni-1 face prin gura Maiestăţii Sale spre reformele interne, este cu totul neîndestulător, este lipsit de unitate de vederi şi nici nu atinge unele din chestiile vitale. Ceea ce ttebuie neapărar să avem în vedere, când ne ocupăm de ţăran, este mai întâi pământul ţăranului, căci printf-o parcelare excesivă de teren putem ajunge la un proletariat ţărănesc, şi aceasta cu atât mai mult cu cât am deschis prin buna reformă a art. 7 putinţa străinilor naturalizaţi de a veni în această roditoate şi binecuvântată ţară să cumpere pământ, şi astfel trebuie astăzi mai mult decât orcând se ştim a gatanta pământul ţăranului (aplauze).
Dară, d-lor, aci se încheie activitatea? Dacă este vorba de o edificare în năunrru, ttebuie să se prevadă neapărat un alt element care merită întreagă dv. solicitudine: meseriaşul român. Mesagiul Tronului ne vorbeşte de un lucru, de care avem să ne ocupăm: de crearea unui minister de agricultură, comerciu, industrie şi domenii. Vrea să zică aşa de importantă pare acum materia, încât un minister deosebit să fie cteat, iat ministerul de lucrări publice presupun ca să fie rezervat pentru drumurile de fier mai ales.
Apoi, d-lor, este un lucru ştiut, pot zice o banalitate: înainte de a se putea întemeia o industrie în evoluţiunea
768
TITU MAIORESCU
naturală a unui stat, care de la agriculrură voieşte ca să se înalţe mai sus, trebuie să înflotească meseriile, şi dacă nu vom avea aicea în ţară meseriaşi români înconjuraţi şi întăriţi, degeaba ne mai gândim la industrie şi mai creem minister de industrie cu un nou şir de funcţionari.
In fine, am avut onoare a vă arăta, într-o concepţiune mai unitară, adică în contraproiectul de adresă, şi celelalte elemente esenţiale fără de care nu poate fi vorba de o reorganizare în năuntru în mod serios. Mă mărginesc a mai releva din aceste un singur punct, O chestie, care nu mai sufere întârziere, este chestia magisrrarurei. Este evident că în momentul în care Maiestatea Sa ne spune că acum esre timpul de reforme inrerne, se impune ca una din cele dintâi reforma magisrra-turei. Magistratura, cum stă astăzi în lege, este în orce caz pieziş pusă. Curtea de Casaţie inamovibilă, curţile şi tribunalele la discreţia ministrului. Srarea aceasta de lucruri esre o anomalie intolerabilă. Noi credem că inamovibilitatea trebuie propusă pretutindenea ca singura compatibilă cu monarhia constituţională. Dv. sau unii din dv. pot crede altfel; dar chestia în orce caz ttebuie să fie rezolvită.
D-lor, terminând vă rog să credeţi că în materii de asemenea natură este foarte greu de a afirma ceva în mod apodictic; şi din parte-mi aş vedea ca o lipsă de modestie, când ar zice cineva: eu sunr sigur fără discuţie, că aceasta este singura cale, care va duce spre bine în reformele dinăuntru. Dar ceea ce pot afirma fără îndoială este că a venit momentul ca să păşim pe acest tărâm. Orcare ar fi fosr în trecut deosebirile de parrid, de acum înainte deosebirea de partid trebuie să primească o altă formă. A început a se astupa abisul ce mai nainte separa ţara în două tabere. Prin încoronarea de rege a principelui Carol I, la martie 1881, veţi fi recunoscut şi dv. că bine au lucrat conservatorii Lascar Catatgi, Florescu şi Mavrogheni, când, la martie 1871 prin stăruiroarea lor acţiune, au făcut cu putinţă continuarea domnirii acestui Principe. In faţa
DISCURSURI PARLAMENTARE
769
răsboiului care a venit în 1877, veţi fi recunoscut asemenea că acuzarea ministetialâ din 1876 era mai bine să nu se facă.
După ce ne-am întâlnit cu toţii în acest an la proclamarea Regarului, cred că de acum înnainte putem începe pe o altă linie de demarcaţiune discuţiile noastre de partid şi că suntem datoti fiecate din noi de a nu ne mai grupa în jurul persoanelor, de a nu ne mulţumi cu instincte vagi de opoziţie, de a nu mai zice: voiesc să te duci tu, ca să viu eu; ci de a ne spune unii altota şi de a spune ţătei: iată ce credem, iată ce voim în reforme practice; cine voieşte tot aşa, va fi cu noi, cine
nu, nu va fi; dar în orce caz va fi ştiut de toţi, pentru ce şi în
ce înţeles este activitatea noastră politică.
Din aceste puncte de vedere nu putem vota proiectul
majontăţii, care esre neîndestulător penttu a accentua
momentul actual, şi de aceea ne-am crezut datori să prezentăm
contraproiectul, cate vi s-a cetit (aplauze).
DISCURSURI PARLAMENTARE
771
56
Divulgarea actelor diplomatice. Cazul Calimachi-Catargi
(Şedinţa Camerei de la 11 decemvrie 1881)
Ministrul-plenipotenţiar al ţării la Paris, N. Calimachi-Catargi, fusese destituit de ministrul de externe, d. E. Stătescu, şi după destituite publicase o broşură cu revelarea unor acte diplomatice în chestia Dunării (vezi mai sus, pag. 27 şi 29'; ed. n. — p. 714—715).
In şedinţa Camerei de la 11 decemvrie 1881, d. N. Fleva dezvoltă o intetpelate asupra acestui incident şi se ocupă de măsutile penale în contra unor asemenea delicte politice. Aici intervine şi următorul discurs:
D-lor depuraţi, d. ministru de externe, răspunzând la interpelarea d-lui Fleva, a zis că publicaţiunea făcută de d. Calimachi-Catargi, care este un act foarte blamabil, reprobat, justifică expost măsura ce o luase d-sa, d. ministru, mai nainte.
Dacă înţeleg bine, d. ministru a zis că publicarea făcută de d. Calimachi-Catatgi justifică publicarea destituirii d-sale prin Monitor.
' Aceeaş neobişnuită violenţă, adecă destituirea unui agent diplomatic al ţării şi publicarea destituirii prin Monitorul oficial se mai comisese, tot de un guvern liberal, la 1867 în contra d-lui I. Bălăceanu. Decretul destituirii sale din Agenţia diplomatică de la Paris, contrasemnat de ministrul de externe St. Golescu, e publicat în Monitorul de la 20 mai 1867.
ii
O voce. Nu-1 justifică; 1-a destituit pentru că era nedemn de acel post.
Titu Maiorescu. Justifică purrarea d-sale.
D-lor deputaţi, pusă discuţia pe acest tărâm, cred că mai merită câteva cuvinte. Zicându-le însă, trebuie să vă spui de mai nainte că această chestie, ca şi toate chestiile, cari pot să fie puse într-o legătură imediată şi naturală cu relaţiunile internaţionale, nu poate şi nu trebuie să fie în nici un caz o armă de partid. In această privire aprob cu desăvârşire ceea ce a zis d. Fleva.
Pentru a face mai clară idea, pe care voi să o exprim, îmi închipuiesc că nu este la putere guvernul actual, cu care de altminteri ne aflăm în opoziţie, şi nu este d. Calimachi-Catargi în joc, ci că ar fi un guvern al partidului nosttu pe banca ministerială, şi ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat altuia. Aşa privită chestia, să examinăm puţin ceea ce s-a petrecut. Şi putem face acest examen aici, fiindcă actele petrecute sunt de domeniul public.
Am citit în Monitorul oficial un raport al d-lui ministtu de extetne către M.S. Regele, prin care se cere revocarea ministrului nostru de la Paris, a d-lui Calimachi-Catargi.
în acest raport, care e dat publicităţii în mod oficial şi despre care sunt în drept a vorbi, se arătau o sumă de detaiuri, care până la un punct oarecare păreau intime ale d-lui ministru de externe faţă cu agentul său.
Ni se votbea de numirea unui secretar al legaţiunii de la Paris, de dificultăţile ce titularul legaţiunii, d. Calimachi-Catargi, le-a ridicat în contra acestei numiri, de concediurile şi absenţele d-lui Calimachi-Catargi, şi în fine de o ultimă depeşă deschisă, care se menţionează în Monitor, dar a căreia coprin-dere nu o vedem publicată.
Aceste atitudini diferite ale d-lui Calimachi-Catargi, zice d. ministru de externe, au motivat cererea d-sale de revocare.
772
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
773
D-lor, când a numit d. ministru de externe un secretar la agenţia de la Paris, d-sa a numir negreşit pe cine a crezut d-sa de cuviinţă.
Era oare d. ministru în dreptul său? Era fără îndoială în dreptul său de a o face.
Dacă onot. d-lui Calimachi-Catargi nu-i convenea aceasta numire, era în dreptul d-sale de a se retrage, de a se demite? Negreşit că era în dreptul său, şi nimeni nu putea să zică nici un cuvânt pentru aceasta. D-sa nu a vroit s-o facă, a persistat şi pare a fi excitat şi prin aceasta o nemulţumire a d-lui ministru de extetne.
A doua întrebare: d. minisrru de externe nu era oare în dreptul său de a-1 revoca? Fără nici o îndoială, d. ministru de externe actual, şi orşicare altul ar fi fost, era în dreptul său netăgăduit s-o facă aceasta, fiindcă un ministru este responsabil după Constituţiune de toată administraţiunea sa şi prin urmare, fiind responsabil, este şi în dtept de a revoca pe orce funcţionar dependenr de resortul său, se înţelege totdeauna, dacă acea revocaţiune este sancţionată de Maiestatea Sa Regele.
A treia înttebare: d. minisrru de externe era în dreptul său de a publica decretul relativ la acea revocare şi de a publica în acelaş timp şi motivele lui? Fără nici o îndoială, era în dreprul său formal de a o face. în general toate decretele se publică prin Monitor, şi în cele mai multe cazuri se publică şi raporturile, care motivează decrerele.
Despre dreptul formal al d-lui ministru de externe de a face aceste nu încape îndoială.
D-lor, să-mi permiteţi însă a zice că din parte-mi cred că ar fi - nu o nelegalitate, dar un uz deplorabil, când în relaţiunile internaţionale, şi de asemenea relaţiuni se ţin nişte acte relative la un ministru, care reprezenră ţara în străinătate, când, zic, în aceste relaţiuni s-ar perpetua un asemenea obicei. Şi fiindcă vorbind de această chestie, m-am pus în punctul de vedere că ar fi un amic din pattidul nostru pe
i băncile ministeriale şi acel agent ar fi altcineva indiferenr, din
f acest punct de vedere zic: rău, după convingerea mea, foarte
i rău face un ministru, din orce partid ar fi, care în asemenea m împrejurări dă publicităţii asemenea rapoarte.
J       Vedeţi, d-lor, sunt ptea multe inconveniente. Cel dintâi
j| inconvenient, şi aceasta se tăsfrânge asupra noastră a tutulor,
!' asupra ţării întregi, şi într-o minimă parte şi asupta noastră a
j | opoziţiunii, inconvenientul este că am avut ţara reprezentată
j | atâta timp, oatecum încarnată în reprezenrarea ei atâta timp
î % prin o persoană, în contta căteia guvernul crede mai pe urmă
|? necesar de a publica prin Monitor un decret de destituire, şi
ţj mai ales când, întte alte motive, se vorbeşte în decret de o
§ depeşă, fătă să se arate coprinsul ei, aşa încât e deschisă uşa la
3? fel de fel de supoziţiuni, cari sunt desigur nemeritate şi cari
s înconjură faptul de o atmosferă cu rorul srrăină de natura lucrului. Adăogaţi la aceasta că măsuţa unei asemenea
H destituiri e aşa de neobişnuită, încât prea mulţi oameni şi la
ii noi şi în străinătate sunt purtaţi a crede că poare sunr alte motive alăturate de acelea, cari sunt publicate ptin Monitor,
i ceea ce şi mai mult agravează chestia pentru amândouă părţile, î In al tieilea rând adaog, d-lor, o altă consideraţiune. Noi
suntem Regat nou, şi poate nu era momenrul bine ales ca să f f    deburăm, în relaţiunile noastre de abia srabilite, cu minişttii _ *    noştri de abia recunoscuţi ca miniştri ai unui srat independent, i ...     ptin măsura de publicare prin Monitor a unui dectet, care nu este lipsit de oarecare nervozitate. Dar, în fine, legalitatea era i     pentru d. ministru de exrerne; însă un element rămâne din I     aceasta, dacă-mi ierraţi expresiunea psihologică: un fel de c     iritaţiune legitimă pentru d. Calimachi-Catargi. Dacă este un S i     lucru foarte greu pentru ţară, este un lucru grozav penttu j«     persoana, pe care o atinge, de a se vedea în poziţiunea şi în 11     consideraţiunea pe care o avea în străinătate tocmai ca reprezenrant al ţării, izbit printr-un decret de destituire ce i-1 !        dă ministrul îndărătul său, din propria sa ţară.
774
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
775
Ei bine, iertaţi-mă a zice că dacă din actele anterioare ale d-lui Catargi nu rezultă nimic alta de natură a justifica tevocarea şi publicarea raportului, deşi recunosc că aceasta rămâne în competenţa ministrului de externe, după aprobarea Maiestăţei Sale, apoi atunci acţiunile posterioare ale d-sale nu pot justifica pe d. ministtu pentru publicarea destituiţii anterioare, şi nu sunt nici o explicare a acţiuni d-sale.
Văzând această publicare a revocării, d. Catargi a făcut ceailaltă publicate, cu totul gtavă, pe care o ştiţi.
îmi vine foarte greu, d-lor, faţă cu un fost reprezentant al nosttu în străinătate, care era cunoscut pentru măsura sa, penttu demnitatea sa şi care a adus servicii reale ţării, îmi vine foarte greu, abstracţiune făcând de relaţiile personale ce aş putea avea cu d-sa, de a zice ceea ce trebuie să zic, dar trebuie să o zic. cred că publicarea d-sale din toate punctele de vedere este un act rău şi că nu se poate în nici un mod justifica pe deplin (aplauze). Aci sunt alătuti cu d. ministru de externe şi cu d. Fleva şi cred că cu simţimântul tutulor din Cameră. Recunosc, asemenea, că este bine să se ia măsuri ca un asemenea lucru să nu se mai repete de acum înainte, şi o recunosc, d-lor, şi pentru alt motiv, care nu ştiu dacă a fost destul de bine indicat, îmi pate că a fost numai atins în treacăt de d. Fleva. Ptecum este foarre de regretat, ca noul nostru stat în relaţiunile sale internaţionale să debuteze cu asemenea publicări prin Monitor, aşa este şi mai de regretat încă a continua debutarea prin asemenea publicări de broşuri. Era deja un mic inconvenient, că mai venise şi chestia ceailaltă cu retragerea unui execuatur, deşi era statul român în deplin drept de a o face; dar în fine, toate aceste aveau inconvenientul de a arăta noul nosttu stat inaugurând relaţiunile sale când cu destituirea unui agent şi publicarea destituirii prin Monitor, când cu celălalt incident, când cu publicarea broşurei. în această situaţiune ar trebui să ne dăm toate silinţele ca să redobândim..., dar poate că este, atunci ca să confirmăm
deplina înciedete ce trebuie să aibă statele celelalte în relaţiile lor cu noi. Trebuie să se ştie că asemenea fapte nu se riscă de a sc mai comite şi în viitor.
în acest ordin de idei cred şi eu că este bine ca să existe un articol preciz în Codul penal, care garantează statul nostru şi statele sttăine în contra unor asemenea accidente şi dă guvernului un mijloc enetgic la mână ca să le împedice. Este important ca acest luctu să fie câştigat, şi cred şi eu că d. ministru de externe şi de justiţie ar face bine, dacă ne-ar aduce un asemenea proiect de lege. Este tecunoscut de toţi că aici nu va fi o armă de partid, din contră se vor folosi toţi, pentru relaţiunile lor cu străinătatea.
Dar, d-lor, atât cred că este destul şi nimic mai mult. Ceea ce face moţiunea d-lui Dimancea peste aceasta, îmi pare că iese din competenţa Camerei. înţeleg să numească o Cameră anchete, să facă propuneri de legi, să facă cercetaţi contta funcţionarilor administrativi în fiinţă; dat să vie o Cameră şi să-şi arate reprobarea sa, în contta cui? în contra unui particular, aceasta nu înţeleg. D. Catargiu ar fi în drept să zică: îmi faceţi prea multă onoare.
Gr. Eliad. Contra faptului.
T. Maiorescu. Contra faptului unui particular?
G. Eliade. Penttu poziţiunea care a ocupat.
1\ Maiorescu. Pentru poziţiunea din ttecut? Aceasta nu se poate face.
Eu cred că membrii aceia dintre dv., cari se ocupă de matetii de legi şi de competenţă politică, vor recunoaşte toţi, că nu este bine a se lua asemenea măsuri faţă de un particular.
Voiţi însă ca printr-această propunere să fie îndemnat ministrul de externe să facă un pas mai mulr decât pasul foarte just al d-sale, ce 1-a anunţat la sfârşit, adecă un proiect de lege care să hotărască pentru viitor cazul neprevăzut în legea de astăzi? Voiţi adecă să-1 îndemnaţi să se hotărască şi penttu datea în judecată a d-lui Calimachi-Catargi, atunci sunt şi mai mult
776
TITU MAIORESCU
în contra propunerii d-lui Dimancea şi cred că nu e bine să o vorăm.
D-lor, este timpul venit ca să dispară, dacă se poate, acest incident. Să luăm din el folosul general de a face o lege pentru viiror; dar a mai continua cu incidentul din trecut, cred că nu va fi de nici un folos. închipuiţi-vă că s-ar da d. Calimachi-Catargi, d. e. după art. 70 din Codul penal, în judecata Cutţii cu juraţi; chestia ar rămânea controversată. însă dacă-1 condamnă curtea, se ajunge scopul dv. Dar dacă-1 achită? Ce ar însemna atunci acele dezbateţi violente urmate înaintea juraţilor, ce ar însemna arunci verdictul de achitare? Voiţi dv. să lăsaţi ca tribunalele sau jutaţii să se pronunţe în asemenea materie, în oarecare grad internaţională, mai nainte de a se fi făcut lege specială? Eu cred că nu e bine. Prin urmare, cu cât va dispare dinrre noi mai curând acesr incident, cu atât va fi mai bine, şi deoatece cu toţii ne-am unit ca să reprobăm faptele cum s-au urmat, cred că aceasta este de ajuns şi nu tâmâne decât să se propue o lege specială.
57
Contra sancţionării unei legi prin telegramă
(Şedinţa Camerei de la 10 noemvrie 1882)
Ministerul din acel timp:
/. C. Brătianu, prezidenr şi răsboi, G. Chiţu, interne,
D. A. Sturdza, externe,
E. Stătescu, justiţie, P. S. Aurelian, culte, G. Lecca, finanţe,
Col. Dabija, lucrări publice.
Legea comunală de la I aprilie 1864 fusese modificată sub ministerul d-lui Lascar Catargi prin legea de la 9 aprilie 1874. Deşi Partidul Liberal promisese de mult să schimbe această operă conservatoare, nu lucrase nimic serios pentru îndeplinirea promisiunii (vezi voi. II, pag. 137 şi urm.; ed. n. — p. 463) şi la 6 noemvrie 1882 trebuiau să se facă alegerile comunale. In pripă Senatul se ocupă de legea de la 1864, repusă în vigoare prin un proiect votat de Cameră, însă în şedinţa de la 1 noemvrie 1882 introduce câteva amendamente, aşa im ăi proiectul revine din nou în Cameră la 2 noemvrie şi rsie adoptat de-abia în ziua de joi 4 noemvrie pe la 3 ' /, oie
778
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
779
p. m. Alegerile comunale erau fixate pentru sâmbătă 6 noemvrie; dacă era să li se aplice noua modificare liberală, aceasra trebuia promulgară cel mai târziu vineri 5 noemvrie. Regele era la Sinaia. Atunci joi după ora 31l2 p. m. i se cere sancţiunea prin telegraf; în aceeaş joi, pe la 6 ore seara, soseşte la minister o telegramă a adjutantului de serviciu din Sinaia, prin care se zice că Regele a sancţionat, şi seara pc la 10 '/2 orc vine cu trenul aprobarea autografă a Regelui, pusă pe telegrama ministerială (nu pe documentul cu textul legii). Aceste curioase amănunte le explică ministrul de interne G. Chiţu în şedinţa Camerei de la 10 noemvrie, răspunzând unei critice făcute în ziarul Binele public. în contra explicării minisreriale se îndreptează cuvintele următoare:
D-lor deputaţi, nu mă preocupă întru nimic amănuntele pe cari ni le dă d. ministru de interne. Ceea ce trebuie să ne procupe e forma, sub care d-sa vine în Cameră cu această ocazie. Fiindcă văd că nu s-a găsit nici un parlamentar mai vechiu decât mine, vă cer voie, fiind indiferentă persoana care relevă, de a o releva eu.
Cred că esre un precedent nepomenit ca un ministtu să ia un articol de jurnal şi să spue că el exprimă cutare părere, iar noi să începem o conversaţiune ca să vedem, dacă părerea acelui articol din jurnal esre împărtăşită de vreun depurar din Cameră. Dacă crede că este destul de importantă chestia, atunci deputatul care împărtăşeşte părerea, va găsi rordeauna forma interpelării ca să o releve; şi dacă guvernul crede că chestia este aşa de gtea, fie zis în treacăt, are mijlocul, care-1 priveşte, de a ruga pe un deputat amic să interpeleze, şi arunci ministrul răspunde în mod deschis, pe calea parlamentară. Dar ca să vie un ministru să ne citească o părere din un jurnal, care părere nu a fost încă susţinută în Cameră, şi să ceară a se face
aci contta-critica acelei ctitice din jurnal, aceasta este pană acum ceva nepomenit, şi cu toţii trebuie să sperăm că nu se > '     va reproduce a doua oară.
Cu toate acestea, cred că ar fi de dorit din partea tutulor ca sancţionări de legi prin telegrame să nu se mai facă. Nu există sancţionare corectă printr-o telegramă, căci Maiestatea Sa Regele ttebuie să cunoască textul legii, pe care-o sancţionează, şi în notiţele citite de d. ministtu de interne nu ni se spune că s-a şi comunicat Maiestăţii Sale, pe lângă cererea iscăliturei, şi textul legii. Apoi chiar de se va fi comunicat telegrafic textul legii, rămâne totuş să se controleze mai întâi
i l     dacă telegramele au ajuns exact, fiindcă textele de legi
trebuiesc puse autentic, cuvânt cu cuvânt, înaintea ochilor Maiestăţii Sale; şi a cere numai o sancţionare prin telegtame fără această autentificate a textului legii, acesta este un al doilea
.       precedent, mai grav decât convetsaţiunea în privinţa unui
' >'     jurnal, şi nu va fi bine să se perpetueze.
|
tiţ t"
ii
DISCURSURI PARLAMENTARE
781
58
La Adresă. Puncte de unire între partide. Lipsă de program în Partidul Liberal
(Şedinţa Camerei de la 12 noemvrie 1882)
D-lor deputaţi, poate aveţi şi d-voastră simţimântul, pe care îl am eu, că după aptoape trei zile de discuţiuni foarte animate asupra unui proiect de adresă foatte inofensiv, este timpul să revenim la chestie.
D-lor, de astă dată proiectul de răspuns la adresa Tronului, după cum aţi văzut din darea de seamă cu care îl însoţeşte d. raportor, este aprobat şi de un membru al opoziţiunii. Un membru, fără a vorbi în numele opoziţiunii întregi, dat pentru sine, ca membru ales de d-voastră în această comisie, a aprobat proiectul de răspuns, el, membrul, fiind şi înţelegând să fie în opoziţiune.
Asupra acestui punct s-a ivit o divergenţă de păreri şi s-a zis că proiectul de răspuns la adresa Tronului este şi trebuie să fie opera majorităţii şi că nu poate să ia parte la o asemenea luctare minoritatea. D-lor, în privinţa aceasta pot să fie şi alte păreri, şi eu, de exemplu, cred că nu este constituţional corect a susţine aceasta.
Fără îndoială, şi-mi pare că d. Kogălniceanu, în temarcabilul d-sale discurs de alaltăieri, a dat în această privire un alt înţeles raportului d-lui Costinescu, decât îl avea în mod
firesc, fără îndoială, zic, nu se poate pune ca lucru de princip, că niciodată cu ocazia răspunsului la adresa Tronului minoritatea, dacă crede că e momentul oportun, nu poate să facă opoziţie, să-şi arate adică vederile ei sub formă de contra-adresă. Acest drept nu se poate tăgădui minorităţii şi nu cred că a fost în intenţiunea majotităţii actualei comisiuni de a-1 tăgădui. Dar dacă este adevărat că minoritatea poate să facă un contraproiect de răspuns la adresa Tronului, tot aşa este de corect şi adevărat că poate să fie şi momente în cari opoziţia să nu creadă necesar aceasta şi în care, dacă proiectul ce-1 prezentă majoritatea ca răspuns la adtesa Tronului nu este, cum a spus-o d. Costinescu, un program politic de partid, ci un simplu omagiu la adresa Tronului, şi minoritatea şi majoritatea să-1 poată vota. Precum dar este adevărat cel dintâi punct de vedere, aşa este adevărat şi celălalt, şi toată chestia este numai dacă momentul pare oportun minorităţii ca să facă un contra-proiect, şi al doilea dacă în proiectul majorităţii găseşte ceva care ar împedica-o de a-1 vota.
Am ascultat, d-lor, discuţia urmată în aceste două zile, şi nici în vorbele d-lui Kogălniceanu, nici în acele ale d-lui Ionescu şi nici în acele ale d-lui Lahovari, cu singura excepţie a celor zise asupra creditului agricol, n-am văzut ceva care s-ar raporta la însuş răspunsul aşa cum este făcut şi cate ar autoriza pe cineva de a-1 combate, sau de a nu lua parte în însăş comisia pentru dezbaterea lui.
D-lor deputaţi, chestia, deşi în aparenţă numai formală, are, ca toate lucrurile de formă din viaţa mai înaltă constituţională, şi o mare însemnătate în fond, şi însemnătatea cred că este aceasta:
Este de interesul vieţii noastre parlamentare, ca într-o Cameră să întindem sau să resrrângem punctele de conflict cu majoritatea şi cu guvernul ei? Este de interesul nostru, al ţării, ca să accentuăm punctele de întâlnire, cari trebuie să existe între toate partidele, sau este de intetesul ţării, ca să arătăm mai
782
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
783
mult dezbinările dintre partide? Dacă cu ocazia dezbaterii tăspunsului la adresa Tronului vine o majoritate si face ea însăş, în mod conciliant, un răspuns nepolitic, un răspuns curat de omagiu către Tron, şi dacă minoritatea nu găseşte momentul opottun de a face un conrraproiect, atunci, vă rog, după care reorie consriruţională să nu voteze acest răspuns minoritatea sau să nu ia parte la discuţia acelei adrese în comisie? Apoi avem precedenre aci: în anul trecut se aleseseră doi membri din opoziţie, d. Vernescu şi cu mine, ca să facem parte din comisia de răspuns la adresa Tronului; am refuzat noi, din princip, de a lua parte? Din contră, ne-am dus, am lucrat în această comisie, am stat la constituirea ei, şi numai atunci când ni s-a refuzat comunicarea de acte diplomatice, într-o chestie care prima pe roate celelalte şi care, dacă am fi adoprat-o şi noi cei din minoritate, ar fi angajat ţara întreagă într-o direcţie internaţională periculoasă, numai atunci am fost puşi în neputinţă de a judeca, pană unde putem merge pe această cale, şi numai atunci ne-am retras, motivând rerragerea prin această împrejurare gravă. Dar când nu am motive excepţionale de a mă tetrage, cum mă pot rerrage eu conservator monarhic dintr-o comisie, care vine astăzi şi aduce pur şi simplu, fără coloare politică, omagii la Tron?
D-lor, asemenea deosebire de partid nu o înţeleg şi nu cred că este bună. Căci reviu la întrebarea: trebuie să accentuăm dezbinarea dintre partide? Eu cred mai mult, că pe cât este un început bun de a se face în împrejurări normale, fără coloare politică, fără deosebire de partide, adresa la Tron, pe atât va continua acest bun început, şi în compunerea biuroului frecării Camere va trebui prevăzută din princip minoritatea. Fără îndoială, prezidentul Camerei va fi al majorităţii, dar între cei 4 viceprezidenţi unul sau doi vor trebui din princip să fie ai minorităţii, fiindcă nepărtinirea în dezbaterile Camerei, reprezentarea acesrei Cameri ca expresie a ţării constituţionale întregi nu ar trebui să fie operă de partid, ci a ţării întregi, aşa
cum este şi teprezentată. S-a vorbit atâta de teorii constituţionale ieri şi astăzi, s-au citat atâţia autori, şi d. ministru de interne ne-a complectat cu atâta zel citările din Blunrschli, toţi au atins chestiile constituţionale aşa de pe larg încât mă cred şi eu autorizat a mă întreba înainrea d-voasrră sub un punct de vedere mai general: ce este în esenţa sa acest constituţionalism, care este, era să zic suferinţa, dar permiteţi-mi să zic mai bine simptomul caracteristic al statelor continentale în secolul al 19-lea? Noi am împrumutat constituţionalismul de la Englitera şi l-am introdus la noi, dar ca la toate mecanismele aceste străine, întrebarea practică este: cum se adaptează la viaţa reală a poporului român? Apoi mecanismul esre ştiut, esenţa este jocul între partide, cel puţin întte două, aşa încât să fie când una, mai înaintată, mai vie, când alta mai moderată, la guvern, şi pe temeiul acesta d. ministru de interne zicea: guvernul constituţional al unui partid se bazează în administtaţia sa pe aderenţii săi din parrid, îşi caută agenţii săi de încredere, de principii, căci alrmintrelea ar fi anarhie. Sistemul constituţional cere ca să fie când un partid cu toţi aderenţii săi, prin libertatea alegerilor, la putete, când celălalt pattid, cu toţi aderenţii săi prin aceeaş voinţă liber exprimată a ţării, la purere.
Vag aşa exprimar lucrul este în aparenţă foarte uşor; dar ia să vedem ce însemnează „a veni la putete" şi pană unde merge această „putere", pană unde este iertată dezbinarea de partide întt-o ţară aşa încât să se facă joc de alternare când într-un guvern, când în celălalt de la „putere"?
La noi când se schimbă miniştrii, se schimbă majoritatea Camerei şi a Senatului, se schimbă prefecţii, se schimbă şi subprefecţii, se mai schimbă chiar şi primarii, se schimbă şi majoritatea consilielor comunale, se schimbă şi majoritatea consilielor judeţene, se schimbă casierii şi toţi funcţionarii administtativi, ba uneori se fac unele schimbări în magisttatură; căci pană când, din nenorocire, magisttatura va
784
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
785
fi amovibilă, ea va atârna de la ministtul justiţiei, care şi numai după tactul său personal urmează să aprecieze, până unde va voi să serve şi magistraţii în interesul partidului său întâmplător.
Pe de altă patte însă, d-lor, se aud în ţara aceasta plângându-se mulţi oameni cu minte, că nu avem destui aspiranţi competenţi şi oneşti, cari să poată ocupa fiecare post administrativ, şi că multe se cer în această ţară, rânără încă în viaţa publică şi nu pe deplin pregătită, pentru ca să meargă bine, se cer atâţia miniştri competenţi, se cer atâţia deputaţi şi senatori integri şi cu cunoştinţă de cauză; se cer atâţia prefecţi oneşti cu cunoştinţe administrative, se cer atâţia magisttaţi, atâţia subprefecţi, arâţia primari, atâţia membri ai consilielor judeţene şi comunale, şi fiindcă ne-am lărgit în timpul din urmă cercul activităţii publice, se mai cer şi atâţia membri în institutele financiare şi tehnice, şi mai presus de aceştia se mai cer şi atâţia miniştrii reprezentanţi în strâinărate, încât mi-e teamă că dacă ne-am pune cu toţii împreună, fără nici un spirit de partid, totuş ar fi greu să ne găsim în numărul suficient pentru ca să completăm cadrele neapărate ale mecanismului vieţei noastre publice (aplauze).
Dar încă dacă noi, cari cu toţii împteună nu suntem de ajuns pentru a administra bine ţara, vom mai veni cu teoria alternării partidelor în sistemul constituţional dându-i acest înţeles, că să cerem un şir de oameni, cari se completeze întreaga reţea de administraţie dintr-un partid, şi apoi un alt şir de oameni, cari se completeze reţeaoa întreagă a administraţiei dintr-un alt parrid. Oare acesta să fi fost gândul d-lui ministru de interne, când ne zicea că ttebuie să aibă funcţionarii săi fiecare regim, căci altmintrelea esre anarhie? Nu cred. Şi trebuie dar foarte exact interpretat, pană unde merge alternarea sau dezbinarea de partide într-un stat constituţional? Aceasta, cam vedeţi, stă în legătură şi cu dezbaterea noastră de faţă. întrebarea mai generală este dar: dacă dezbinarea de partide există în sistemul constituţional, unde începe şi unde
sfârşeşte? Metge şi Ia adresa Tronului? Trebuie să fie la biurou? Este în toate dezbaterile fără nici o excepţie? Se întinde mai departe în ţara întreagă, şi pană unde?
Aş vrea să-mi spue un teoretic constituţional, dacă a auzit vreodată în Engliteta că dezbinarea de partide să meargă aşa de departe, ptecum se obicinueşte să meargă la noi? Dar s-ar fi prăpădit de mult Englitera ca şi Polonia, dacă sfâşierea de partide ar fi mers până la cea din urmă treaptă a administraţiei acelei ţări (aplauze). Pentru ce stă aşa bine Engliteta cu toată lupta ei de pattide? Fiindcă acolo sfeta de luptă de partide nu se întinde aşa de departe în toate ramificările vieţei publice, precum din eroare se crede şi se practică la noi; stă bine, fiindcă sfera ei de lupte politice este foarte restrânsă, şi numai în această resttângete poate să existe o alternare de guverne.
Toţi oamenii cu minte spun (şi o puteţi constata chiar din indiferenţa crescândă a ţării pentru luptele noastte de pattid), toţi oamenii cu minte spun că nu trebuie să punem niciodată intetesele de pattid mai ptesus de ale ţării. Cu alte cuvinte, sunt lucruri în viaţa publică a unui popor, unde nu este vorba de partid, ci de interesul general al rurulor fără deosebire, şi întrebarea practică pentru noi este acum, mai ales de când cu proclamatea Regatului, adică de când ne aflăm toţi puşi sub acelas scut al Constituţiunii monarhice, înttebarea practică este: cati sunt acele puncte de contact, în privinţa cărora de la început trebuie să zicem: aici nu are a face dezbinarea de partide, ci are a face numai interesul lucrului în sine?
D-lot, tot zicem: ţara, ţara! Abstracţia aceasta „ţara" în realitate este compusă în cea mai mare parte din ţărani, din aşa-numiţii oameni de rând, din mulţime. Ce are a face mulţimea cu discuţiile noastre publice? Cea mai mare parte din ei, din nenorocire, nici nu ştiu încă să citească şi să scrie. Vă puteţi închipui, dacă toată vorbirea noastră cea lungă de aci îi atinge pe ei pană acolo! Vorbele noastre de aci îi ating numai întru atâta, întru cât le ating relaţiile lor cu administraţia inferioară
786
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
787
a statului, care aceasta poate fi influenţată prin vorbele noasrre, îi atinge rareori ministrul şi prefectul, îi atinge însă perceptorul, îi atinge învăţătorul, îi aringe preotul, îi atinge adeseori executorul, îi atinge recrutorul, mai rareori - să sperăm - îi atinge judecătorul de ocol, şi mai rar încă rribunalul.
Aceştia din urmă: strângătorul de impozire, învăţătorul, primarul din sat, cel mult subprefectul, aci este punctul de contact al săteanului cu ceea ce numim noi statul în administraţia sa.
Aci dar se cere ca să fie oameni oneşti, inregri, inreligenţi, dacă e vorba de îmbunărăţirea stării ţăranului. Aci trebuie cu toţii să punem roate încordările noastre, ca să aducem o stare de mai mare probitate în administraţia de jos a statului (aplauze).
Simţiţi îndată aci importanţa practică a înttebării, dacă rrebuie întinsă deosebirea parridelor pană acolo, încât să punem şi în acele posturi, cele mai de jos, dar cele mai importante penttu popor, numai oameni de partid, cu risicul de a nu fi oameni de treabă?
Cine ar răspunde la această întrebare în mod afirmativ, ar comite o erezie consrituţională, dacă vorbim de sisteme europene, şi nu de republica americană.
Cred dar, că meriră să examinăm acum împreună şi mai cu de-amănuntul, unde este şi unde nu este chestie de dezbinare de partide în viaţa statului, în Cameră, în adminisrraţie în genere.
încep prin a zice, în legătură cu dezbatetea noastră de faţă, că nu e chestie de partid pentru acei care primesc Constituţiunea monarhică, nu e chestie de parrid în omagiele aduse Tronului prin o adresă a Camerei.
Al doilea, nu e chestie de parrid şi nu trebuie să fie justiţia în ţară. Acest adevăr s-a simţit până la oarecare punct de mai toţi miniştrii de justiţie din otce partid, şi trebuie să recunoaştem că, deşi magistrarura în cea mai mare parte a ei atârnă în numirea şi schimbarea ei de la bunul-plac al
ministrului, totuş cei mai mulţi miniştri s-au sfiit să exercite puterea lor discreţionară în sensul prea exclusiv al intereselor de partid, din contră rrebuie să recunoaştem pentru onoarea ţării, că esre destul de general simţimântul cel adevărat, că magisttatura, care în cazuri de conflict al intereselor hotăreşte despre onoarea, libertatea şi averea cetăţenilot, este o activitate publică în folosul ţării întregi ca unitate şi în afară de orce dezbinare a partidelot. De aceea ar fi o adevărară calamitate în ţaţa noasttă, când s-ar introduce electivitatea politică a magistfaturei şi s-ar arunca astfel în vârtejul sfâşierilor de partid o instituţie, care până acum prin bunul-simţ al ţării a fost din ce în ce mai depărtată de la această luptă nesănătoasă. Mie unuia mi-a părut foarte rău, o mărturisesc, când s-a lăcut, cu prilegiul Coaliţiei de la Mazar-Paşa, chestie politică şi dintr-o parte a magistraturei. Mi-a părut rău de demisionarea en masse a magisrraţilor din capirală sub ministetul Lahovati. Dat în fine, simplu numai a demisiona e dreptul fiecăruia. Dar mi-a părut mai rău de banchetul politic dat în onoatea acestor tineri magisrraţi demisionaţi, bancher, la care au asistat şi unii bărbaţi de stat, de la a căror maturitate se putea aştepta o mai dreaptă înţelegete a intereselor generale în stat.
Dar ceea ce mi-a cauzat cea mai mare părere de rău a fosr înaintarea peste cutând a acelot tineri în ierarhia magisrraturei penttu chiar faptul demisionării lor, îndată ce s-a schimbat guvernul.
Nu trebuie, d-nii mei, să se bage politica aci. Magistratul trebuie scutit, ferit, ocrotit de luptele noastre, de sfâşierile partidelor: pentru că el este în stat acela care dă cetăţeanului îndeobşte siguranţă în contra orcărei împilări, şi a împilării partidelor, el este unul din organele cari alcătuiesc unitatea statului în mijlocul îndoirii partidelor.
Urmând mai departe cu enumerarea sferelor de activitate publică, cari trebuiesc depărtare din sfâşiarea parridelor, constat că între aceste s-a admis şcoala, mai constat că s-a admis
788
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
789
totdeauna şi armata. Acolo cel puţin, unde suntem chemaţi a muri cu toţii împreună, s-a admis, de la început, că e o singură ţară pentru care murim, şi nu două partide dezbinate.
Dar e destul atât? Toţi bărbaţii cu înţelegerea trebuinţelor reale ale statului român vor recunoaşte, împreună cu mine, că nu este destul atât.
Ceea ce ar trebui să se mai facă, e aceasta: şi primarul şi consiliile comunale şi judeţene trebuiesc scoase din politică. Administraţia locală a oraşelor şi a satelor, administrarea intereselor locale ale districtului ttebuie să o lăsăm tutulor celor capabili din localitate, fiindcă e a tutulot şi nu a unei diverginţe de opinii după divergenţa de partid.
Dar să ne apropiem acum de sferele mai înalte ale statului şi bă examinăm întrebarea şi în privinţa nouei noastre instituţii a miniştrilor plenipotenţiari şi rezidenţi pe la curţile străine.
O idee, care cred că trebuie să fie primită de toţi, e că mai ales reprezentanţii ţării în străinătate nu sunt şi nu trebuie să fie ai unui pattid, ci sunt ai ţării înttegi. Putem noi oate să transmitem în străinătate sfâşierile noastre din năuntru şi să fim reprezentaţi faţă cu străinii, cari adeseori sunt şi duşmanii noştri, slăbiţi în autoritatea noastră relativă prin jumătăţirea intereselor de partid? Desigur nu! Aceasta ar fi o periculoasă erezie constituţională.
De aceea şi vedeţi, că niciodată nu i-a ttecut ptin cap unui guvetn englez, dacă s-a schimbat în coloatea politică, dacă a venit d. e. după Beaconsfield antagonistul său Gladstone, ca să-şi recheme pe agenţii diplomatici numai pentru că sunt numiţi de un guvern de altă coloare politică.
Iertaţi-mă, d-lor, dacă vă vorbesc cu o deosebită stăruinţă de această cestiune.
Nu ştiu cum, dar mi-a părut că începutul de toamnă al legislaturei noastre din urmă este plin de un fel de atmosferă îngreuiată, de false insinuări şi prepusuri, întemeiate pe o foarte greşită înţelegere a constituţionalismului.
i Mă cred dar dator a pune întrebarea franc şi lămurit: este
cineva de părere că ar fi în intetesul otcărui stat constituţional şi îndeosebi în interesul micului nosttu stat, care are trebuinţă de conlucrarea rutulor bărbaţilor săi, ca reprezentarea ţării în
j      străinătate să fie chestie de partid?. . .
I Dacă nu îmi face nimeni onoare de a mă înrrerupe prin
o afirmare, dacă nimeni nu susţine că e chestie de pattid, apoi corolariul este: prin urmare, orce primire a funcţiunii de ministru reprezenrant în străinătate înttu nimic, dar absolut întru nimic nu se poate interpreta ca o trecere dintt-un partid
! ţ    în altul, ca schimbare de idei, ca o pată ce se aruncă asupra
< caracterului politic al cuiva (aplauze).
S-a dus d. Krezzulescu la Petersburg, d. Mavrogheni la Constantinopol, d. Carp la Viena; însă d. Carp rămâne absolut corect: cu toate ideile sale, fără nici o schimbare în ceea ce I      priveşre politica internă; d. Mavrogheni absolut cotect cu ideile sale, fără nici o schimbare în politica internă; şi foarte bine a făcut '. *     guvernul, dacă a crezut că sunt aceşti băfbaţi capabili de-a ocupa j ?i»    acele locuri în străinătate, foarte bine a făcut că i-a ales fără privire '     de parrid, şi rău ar sta orcărui bărbat politic cu minte de-a face
< presupuneri şi interpretări răuvoitoare din aceasta.
D-lor, vă tog iertaţi-mă, dacă fac aici o parenteză personală. Deşi chestiile personale nu au nici o valoare în discuţiile I,      politice, dar sunt dator a face această parenteză, pentru că nu j       aş voi să se slăbească argumentarea mea prin prepusul, prin insinuarea că ar fi un gând personal, care mă face să susţiu cu toată convingerea această teorie. | Am citit şi eu prin ziarele de ieri şi de astăzi, cum ne citea
|       mai deunăzi şi d. ministtu de interne din Binele public, am şi auzit prin Cameră că ar fi vorba să pun în practică eu însumi această teorie, să fiu adică ttimes la nu ştiu care posr în nu şriu x     care ţară străină. Daţi-mi voie a desminţi aceste ştiri.
Nu a fost nici o vorbă despre aceasta; îmi petmit a adăoga: nici nu poate să fie vorbă pentru persoana mea. Pană când nu
790
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
791
va fi schimbată opinia publică în această privire, vreau să am dreptul neatins de orce fel de bănuieli personale, dreptul de a susţine cu toată tăria un princip de stat, fără a cărui păzire în această sferă, ca şi în celelalte menţionate mai sus, ducem ţara la peire cu administrarea noastră constituţională.
In această convingere a mea eu aş crede că trebuie cu timpul să mergem şi mai deparre în întindetea sferei, din care dezbinarea partidelor să dispară.
Ce bine ar fi d. e. să coprindem în această sferă a pacini-cei ei administrări şi prefecturele; ce bine ar fi ca prefecţii să nu mai ia parte la luptele electorale (aplauze), ci să se ocupe numai de buna gospodărie a districtului lor fără prea mulră privire la partid! Ce bine at fi, când am vedea odată câteva guverne urmându-se unele după altele din diferite partide, şi lăsând totuş vreo 10-15 ani pe aceiaşi prefecţi neschimbaţi, numai dacă sunt oameni oneşti şi capabili. Aceasta ar fi reforma cea adevărată în administraţia ţării.
Şi, d-lor, cam aşa se face în Englitera. Englezii, în luptele lor de partide, nu ating, penttu a zice aşa, pâinea de toate zilele a locuitorilor de sare şi oraşe, şi de aceea englezii por merge înainte cu alternarea la putere a partidelot lor. Pană la un punct oarecare ei sunt şi pot fi indiferenţi la aceste certe de pattid, fiindcă ele nu taie în adâncul administrării intereselor locale şi nu ating imediat şi direct partea esenţială a vieţei pacinicilor locuitori. Acolo locuirorul nu se uită ca să vază cine este mare, cine este cu influenţă în sat, în oraş sau în district, ca să se ia după dânsul dacă vrea să aibă viaţă liniştită, să scape de şicane, să poată avea dreptate în contestaţii, să nu fie asuprit la impozite, să nu fie tocmai când are treabă, luat pe nedrept la garda naţională (ilaritate), şi o sută de alte asemenea.
Aşadar să ştim cu toţii şi să formăm opinia publică în acest înţeles: este un princip pentru buna stare a administrării statului constituţional, că sfera luptelor de partid nu trebuie întinsă peste oarecari limite foarre srrâmte, de cari voi vorbi
îndată, mai ales pentru statul român în starea lui de astăzi trebuie esenţial mătginită. : Pană când nu vom pune în practică acest princip, nu poare
i       fi vorba de îmbunătăţirea administraţiei noastte.
Oameni oneşti şi capabili nu avem destui, mai ales pentru acel mare număr de funcţionari, cari sunt în atingere cu zilnica viaţă a poporului de rând. Dar şi din acei puţini câţi îi avem condamnăm o jumătate să aştepte în neactivitate pană când va cădea de la putere ceailalră jumărate, cate se întâmplă să fie cu ptotectorii săi la guvern. în această stare, guvernul central se vede silit a umple golurile cu orce soi de indivizi, numai să fie aderenţi ai partidului său, şi cu acest metod
I * nefericit aruncăm administraţia din ce în ce mai mult pe | •    povârnişul, pe panta corupţiunii. Aici dar esre cel dintâi punct,
unde oamenii de stat cu minte trebuie să-şi concentreze puterile ! '     fără deosebire de parrid, penttu a schimba teaoa deprindere de pană acum, aşa de contrarie adevăratelor interese ale statului nostru, chiat constituţional fiind. I Trec acum, d-lor, la ceailaltă parte a acestei atgumentăti
II şi mă întreb: unde este sfera cea resrrânsă, unde lupta de partide 11    este esenţială în sistemul constituţional, este condiţia lui de
viaţă pentru a produce lumina ce rezultă din ciocnirea ideilor şi a produce rezultanta intereselor publice contrare? j ' Aceasra sferă este banca ministerială şi deosebitea majorităţii
' *'     şi minorităţii în Cameră şi Senat, ca şi în colegiile lor electorale, asupra chiar ideilor puse înainte de guvern ca proiecre de legi sau ca practică administrativă. Aici în adevăt luptă, aici idei \     divergente, aici principii de partid clar fomulate. j I Aici nu ne e permisă duplicitate de principii în una şi aceeaş
persoană, precum nu este petmisă nici ascunderea sau ignorarea ideilor, după care este în intenţia fiecămi ministru de a-şi dirige resortul său şi fiecărui depurat de a-1 susţine sau a-1 combate.
Gtupările de partid ce se formează aici nu se pot întemeia pe numele persoanelor, ci pe autoritatea principiilor şi a
792
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
793
aptitudinii în aplicarea lor, şi orce trecere dinrr-un partid în altul ttebuie clar morivară înaintea ţării ca o necesirate de princip în interesul general, sub pedeapsă de a fi taxată de felonie.
Nu degeaba, d-lor, trebuie să stătuim în o asemenea accenruare a ideilor.
D. Kogălniceanu, cu autoritatea ce o are prin însemnatul său trecut ca barbar de srar în ţara aceasta, ne-a repetat alaltăieri programa bătrânilor de 1857. în adevăr, am trăit cu această programă până la 1880-1881 şi d-voastră aţi încoronat-o ptin proclamarea Regatului şi a Dinastiei. Dar de acum înainte, cârteşte formula de idei, ce ni se impune nouă celor ce venim după d-voastră? Şi înttebarea esre cu arar mai grea, cu câr din bărrânii ante-luptători de la 1857, pentru nenorocirea noastră, încep a se duce unul câte unul, aşa încât astăzi se poate număra acei ce au mai rămas şi a căror titlu de onoare esre de a fi condus ţara aceasta unde se află acum. Au mai tămas Brărienii, Rosetti, Kogălniceanu, au mai rămas din membrii comitetului unionist de la Iaşi Lascar Catargi şi Mavrogheni.
M. Kogălniceanu. Numai Mavrogheni a fost.
T. Maiorescu. A mai rămas prinţul Dimitrie Ghica, care în Divanul ad-hoc din Valahia a răspuns comisarilor străini: organizarea politică internaţională o putem primi de la voi, dar nici un amestec în administraţia inrernă a ţării! A mai rămas din bărbaţii acelei epoce unul, care dacă nu a avut multă activitate politică, dar a făcut pentru deşteptarea simţului naţional între noi tot atât cât orşice alrâ activitate politică, a rămas acela, al cărui grai fermecător a ştiut să dea limbei române forma de intrare în inimele celor ce pană atunci se încântau numai cu literaturile străine, a rămas Vasilie Alexandri (aplauze).
M. Kogălniceanu. A fost în Comitetul Central al Unirii.
T. Maiorescu. Să mă ierte d. Kogălniceanu, dacă văzând că gloria poliricâ este împărţită între mai mulţi, am voir să rezerv pentru gloria noastră literară un loc deosebit (aplauze).
Aceştia au mai rămas din acea epocă, ceilalţi nu mai sunr i       întte noi, dar şi penrru ei şi pentru noi se pune întrebarea capitală: care este suma de idei, care este în siruaţia de asrăzi chemată să ocupe locul lăsat prin îndeplinirea programei de la 1857?
Scuzaţi-mă, d-lor, dacă vă tot votbesc de idei.
■ Este un lucru curios ideile acesrea, teoriile acestea, cum să
le numiţi, taxaţi-le chiar de teorii vizionare, dacă vă place. Fără îndoială, teoria fără practică, fără puterea de a se pune în lucrare, ideea fără realizare este foarte slabă, foarte puţin atrăgătoare, foarte puţin căutată. Dat să ne ferească Dumnezeu
î       să credem că este cu totul de prisos şi că purem să ducem ţara
I numai cu practica dintr-o zi într-alta, cu mici combinări ale momentului, schimbându-ne în orce momenr părerile după voia întâmplării. Aceasta ar însemna decadenţa nivelului
1 general al vieţei noastre publice, scăpărarea într-o state de slăbire a inteligenţelor şi lăţitea fără margini a corupţiunii în tot mecanismul statului. Căci unde lipseşte ideea, cate înabă pe om, vine în loc interesul meschin, care-1 degradează, şi
{ î     atunci punem viaţa noastră publică în pericolul de a ajunge
i *     Ia cel mai mare rău ce i se poate întâmpla: la speculatea formelor politice pentru exploatatea intereselor private. Mi-e teamă că deja astăzi în această scurtă srare de
■:        tranziţie, se văd unele simptome premergătoare ale scăderii
i       nivelului nostru intelectual.
Ca simptom într-o simplă stare de tranziţie, o asemenea scădere poate să fie lucru firesc şi tranziroriu şi el. Dar nu trebuie mai puţin revelat pentru a nu se lăţi cumva mai departe.
Scuzaţi-mă dacă, în calitatea mea de membru al opoziţiei, nu văd poate destul de clat, dar îmi pare că şi nivelul discuţiilor noasrre parlamenrare în aceasra Cameră a cam scăzut. Judecaţi d-voasttă înşivă.
Eu găsesc foarre caracterisrică şi foarte de revelat o vorbire
|       a unor membri din majoritate.
794 TITU MAIORESCU
D-lor, nu ştiu, este vreun leader al majorităţii acesteia? Voci. Este, este.
T. Maiorescu. Ce fericit aş fi când l-aş afla!
N. Ionescu. In parlament este preşedintele consiliului.
T. Maiorescu. Miniştrii guvernează; Camera este aici pentru control şi trebuie să aibă un reprezentat mai autorizat al majorităţii înttu aceasta. în lipsă de un leader, nu pot face alta decât să mă ţiu de cei cari vorbesc mai des şi ale căror cuvinte sunt mai cu seamă acoperite de aplauzele majorităţii şi să-mi zic că aceştia reprezenta, după toată probabilitatea, ideile majorităţii. Aşa aud adeseori vorbind pe d. Dimancea, pe d. Boldur-Lăţescu şi mai este unul, care vorbeşte des în timpul din urmă, n-am onoarea a-1 cunoaşte mai de aproape, este d. Iepurescu. Când mă uit apoi în Monitorul oficial şi văd că cuvântările d-lor sunt acoperite de aplauzele majorităţii, atunci zic că aceşti d-ni exprimă un sentiment al majorităţii Camerei.
Astfel, d-lor, mai deunăzi d. Dimancea, adresându-se opoziţiei, minorităţii - subt aplauzele ce le văd însemnate aci în Monitor cu cuvintele: mare ilaritate şi aplauze -, ne-a zis nouă următoarele cuvinte...
N. Dimancea. Luaţi răspunderea penttu ceea ce a vorbit oratorul care m-a precedat?
T. Maiorescu. Eu sunt recunoscător pentru toate întreruperile. Am atât de mult de purtat, în sfiala mea, cu răspunderea pentru propriile mele cuvinre, încât nu mă mai pot încărca şi cu răspunderea pentru cuvintele altora (aplauze).
Iată cum se rosteşte d. Dimancea după Monitorul din 4 noemvrie, adresându-se la opoziţie:
„Pe urmele noastre aţi venit şi prin luptele noastre v-am târât după noi pană aţi ajuns unde sunteţi, ca să aveţi astăzi libertatea tribunei completă, libertatea presei absolută, pentru a ne injuria în tot chipul, uitând că sunteţi datori să ţineţi un langagiu mai dulce, şi căutând a vă vărsa tot veninul ce aveţi pentru paraponiseala că nu sunteţi toţi chivernisiţi."
DISCURSURI PARLAMENTARE 795
Nu mă îndoiesc, că aţi auzi cu plăcere încă o dată toate cuvintele d-lui Dimancea; însă, pentru scurtimea timpului, voi mai extrage numai pe cele din urmă: (ilaritate)
„De aceea vă rugăm să încetaţi de a vă mai îmbrăca, cum zice fabulistul, în pelea de leu, penttu că orcât veţi întinde pelea leului, ea tor nu vă va acoperi de ajuns, şi lumea vă va vedea cine sunteţi (mare ilaritate, aplauze)."
D-lor, eu mărturisesc că în această mare ilaritate a Monitorului am izbucnit şi eu, când am citit acest sfârşit în Monitor (ilaritate). Nu e aşa, d-le Dimancea, d-voastră şi cu mine, amândoi iubitori de studiile clasice, ne-am adus cu plăcere aminte de fericitele timpuri antice, unde în scrierile autorilor, de exemplu în ale vechiului fabulist Esop, animalele jucau un rol însemnat (aplauze, mare ilaritate). Aşadar eu nu m-am mirat, când ne-aţi vorbit despre leul din fabulă. O voce. D. Dimancea a vorbit şi de măgar. T. Maiorescu. Mai multe animale sunt puse cu difetite roluri în dezbaterile parlamentare, ca şi în fabulistul Esop şi în modernul nostru Donici. Este leul, este şi un alt animal mai
' pacinic, permiteţi-mi a-1 îmbrăca într-o haină neologistă şi a-1 numi asin, şi d. ministru de interne ne-a vorbit astăzi chiat şi de un canar, tot la adresa unui membru al opoziţiei. Acest animal nu exista în vtemile antice, fiindcă insulele Canarice nu erau cunoscute pe atunci; dat după asinul întrebuinţat din antichitate, poate să vie şi canarul mai modern (ilaritate).
; D. ministru de interne. Este mai subţire.
f T. Maiorescu. O mică observare însă, d-lor: în aceste studii
clasice, dacă se vor auzi mai departe în ţară, este de temut că lumea, îndtăznesc a zice toată lumea, când va vedea că numiţi asini pe Ionescu, pe Kogălniceanu, pe Lahovari, are să se întrebe: cine sunt leii din compararea d-voastre? Nu cumva d-nii Lăţescu, Dimancea şi Epurescu? (mare ilaritate). Dar atunci mi-e teamă că toată lumea la noi în ţară o să zică: mai
796
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
797
bine asin cu Ionescu, cu Kogălniceanu, cu Lahovari, decât leu cu Lăţescu, cu Dimancea şi cu Epurescu (ilaritate).
Şi trecând la celălalt pasagiu al d-voastră, dacă pentru „chiverniseală" este lupta, dacă vreunul din noi, din opoziţie, vrem să ajungem la guvern numai fiindcă vrem să ajungem la „chiverniseală", nu cumva cei ajunşi deja acolo sunt chivernisiţi?...
Vedeţi ce însemnează, când 3 fragmente de leaderi nu fac un singur leader întteg? Vedeţi ce însemnează a întrebuinţa arme cu două tăişuri? Şi e lucru curios: în asemenea arme răişul al doilea, care se întoarce, arde mai rare decât celălalt; aspitanţii la chiverniseală în opoziţie presupun ajunşii la chiverniseală în majoritate!
Nu, d-lor, să nu mergem pe acest tărâm, să nu vorbim de chiverniseli; nici să ne închipuim că ar fi şi chiverniseli exrraoficiale, chiverniseală, a oamenilor influenţi de prin judeţe, chiverniseală, cum s-ar zice, nu cu toptanu, ci ca la negustoraşi din mic în mic, câte ceva de la fiecare judecăroraş, de la fiecare primăraş, de la fiecare subprefecroraş... Să lăsăm aceste, căci în adevăr nu se pottivesc. Ar fi copilăresc a crede, de exemplu, pentru d. Stătescu sau pentru d. Chiţu sau penrru orcare după banca ministerială, că funcţionează după cuvântul d-lui Dimancea pentru „chiverniseală". Este evident că dacă este vorba de interes personal, apoi ministerul este un sacrificiu pentru d. Stătescu, pentru d. Chiţu şi penrru alţii, şi credeţi d-voasttă că dacă d. Ionescu ar ajunge la guvern, ar fi pentru chiverniseală? sau d. Lahovari ar avea nevoie de chiverniseală? or d. Carp, ttimis acum ca ministru la Viena, s-a dus penttu chiverniseală?
Dar iată ce însemnează, când în loc de idei într-un parrid se pun numai inreresele înainte; iată ce însemnează, dacă în loc de a ne mai întreba din când în când, unde ne aflăm cu ideile, nu vorbim decar de marele progres financiar şi nu vedem decât îmbogăţiri prin jocuri de bursă.
Şi aici, d-lor, permiteţi-mi a vă spune că o parte a criticilor făcute de d. Lahovari şi de d. Ionescu mi s-au părut foarte întemeiate şi rămase fără răspuns.
Recunosc că asupra finanţelor d-voastre, după răspunsul d-lui Cosrinescu, chestia stă nebotătâtă; şi recunosc, după părerea mea personală, că opoziţia nu face bine de atacă numai I        aşa, în orşice mod, rocmai din cauza cuţirului cu două tăişuri. Când ataci, atacă bine, or las-o la o parte (aplauze).
Dar, cum ziceam, a rămas o parte a imputărilor aduse guvernului de astăzi, care nu s-a slăbit prin răspunsurile dare. Partea, care nu s-a explicat bine în răspunsul guvernului, |       sunt schimbările ministeriale cele dese, şi aici, d-lor, sunt pe 1        tărâmul politic de luptă a partidelot, după chiar teoria de i       restrângere a acesrei lupre.
Eu îndrăznesc a crede, poate că alţii mai expetimentaţi decât mine vot zice altfel, atunci îi voi asculta, dar până arunci îndrăznesc a crede că este o cerinţă neapărară a vieţei politice, ca orce schimbare pe acele bănci să se arate clar şi lămurit penrru ce s-a făcut, chiat înăuntrul partidului fiind, nu numai I ţ când se face din alt partid. I D-lor, explicările ce s-au încercat nu etau suficiente. Nu
mai vorbesc de reumarismul d-lui ministru de interne, aceasta era o glumă. Dar cred, asemenea, că şi explicările date de raportorul majorirăţii, d. Costinescu, sunt neîntemeiate. S • D-sa zicea: în partidul nosttu sunt oameni cari au ajuns prin munca lor, şi nu-şi pot jertfi prea mult timp la interesele statului, şi de aceea se schimbă unul după alrul în minisrer.
Dar bine, d-lor, ceea ce au cei 7 miniştri de făcut, este tocmai opera întreagă de organizare a diferitelor lor servicii administrative, şi dacă până acum, în multele schimbări prin care am trecut, poate nu se cerea o mai puternică organizaţie a statului, dacă în timpul de resbel şi până la proclamarea Regalităţii ar fi fost nedrept a se cere mai multă lucrare de f organizare, aş vroi să ştiu, de doi ani încoace, sub ce cuvânt
798
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
799
nu s-a făcut nimic în unele tesorturi? Guvernul era datot să pue înaintea opiniunii publice, sau în discuţiile aderenţilor săi, suma de idei precize, detailate pe cari voia să le realizeze fiecare în ramul său de administraţie. Ei bine, d-lor, să fie toate acestea mărginite în chestia finanţiată? Desigur nu, nici nu cred că o ziceţi aceasta. Sunteţi şeapte acolo, nu numai unul pentru finanţe. Ce? în partea cea dintâi, care ne atinge poate mai mult în administraţia practică, în relaţiile conrenţioase ale cetăţeanului, nu găsiţi nimic de făcut? Jurisprudenţa practică nu este odată de revăzur din fundament? Acel nefericit cod care s-a introdus, s-a ttadus de-a gata din Franţa fără a se adapta trebuinţelor reale, locale ale ţăranului nostru, n-are el trebuinţă de a fi revăzut? Acea procedură pestriţă care am luat-o parte din Geneva, parte din Belgia, patte nu mai ştiu de unde, n-ar ttebui să fie şi ea remaniată? Nu mai ating chestia învăţământului public, poate voi avea ocazie la budgetul Ministerului Instrucţiei Publice să vă arăt, cum prin umflarea budgetului fără sistem, aşa numai pe întâmplate, aţi ajuns la un rezultat care vă va pune în uimire din punct de vedere democraric.
Dar în general, organizarea şi administrarea ţării cum se face de d-voasttă? Voiţi să înceapă un ministru o reformă în 4 luni şi apoi să se schimbe şi să vie altul, care să înceapă altă reformă şi să o lase iataş neisprăvită după alte 4 luni? Sau voiţi să nu mai începeţi nici o lucrare în aşa scurt timp şi să rămâe toate în amorţire? Chestie de încredere, ne spune d. ministru de externe. At fi uşor pentru d-sa astfel. Dat aceasta e foarte natural şi onorabil pentru d-sa numai ca om privat, ca amic personal şi privat al domnului Ion Brătianu, aci poate să aibă câtă încredere vrea, şi aceasta îl poate onora şi pe d-sa şi pe d. Brătianu. Dar aceasta nu poate să o spue ca ministru al ţării. Nu sunteţi pe acea bancă numai pentru încrederea personală a d-lui prim-ministru, sunteţi pe acea bancă cu obligaţiunea de a arata ţării ideile, pentru cari aţi inttat şi pentru cari aţi ieşit. Aceasta e de chiar esenţa constituţională. Şi dacă nu o
i spuneţi, ci vă acoperiţi numai cu încrederea d-lui Brătianu, | : atunci este numai a d-voastră vina, dacă se aude în ţaţă ; cuvântul de dictatură. Apoi, d-lor, tocmai în dictatori au avut ? ■:■ încredere oamenii. Ce? nu cumva dictatorii erau oameni de i nimic? Erau oameni de mare încredere, de prea mare încredere a unora, tocmai prin aceasra au ajuns a fi dictatori.
Eu nu acuz aci pe d. prim-ministru, căci nu este vina i        d-sale. D-sa ttebuie să se bucure, dacă se găsesc colegi cu aşa adâncă încredere în d-sa. Dar noi aci şi afară de noi ţara ttebuie să ştie foarte lămurit, pentru ce intraţi şi ieşiţi ca miniştri, şi J !     cine nu ne spune aceasta, lipseşte de la tegula constituţională •        şi dă prepus de dictatură, deşi eu personal nu o cred.
Dar mi-e teamă, d-lor, că unii din d-voasrră nu spun ideile pentru care inttă şi ies, din simpla cauză că nu au ce să spue, fiindcă nu au timpul şi nu-şi dau osteneala de a concepe şi de a conduce o idee de organizare în toate amănuntele ei. ; De aceea d. Rosetti a întrebuinţat în contra d-voastre
I cuvântul ergofobie, frica de muncă, sfiala de a munci, de a trage A la plugul ţării, de a îmbrăzda adânc, de a arăra care este gândul, ţ nu gândul de jurnale şi de fraze fugitive cari să se aplaude în f Cameră, ci gândul profund care ttebuie să fie studiat aşa încât să ştiţi şi d-voastră ce voiţi şi noi ce înctedere să vă dăm.
D-lor, dacă am tetminat cu această relevare a muncei întru realizarea de idei, am făcut-o în relaţie cu cele zise de d. ministru de interne şi de d. Kogălniceanu, care ne aminteau | rolul ţării noastre în Orient, poziţia în care se află România,
1 f      recunoscută acum de toţi şi în parte admirată, cum ziceau d-nii J |      miniştri de interne şi de externe, pentru libertăţile ei şi pentru I *      finanţele ei. Vorbeaţi de rolul acestei ţări ca purtătoate de cultură în Orient. Purtătoare de cultură da. Dar cum se face această cultură? Unde este lucrarea de cultută încordată pe , |       toate terenurile vieţei naţionale şi unde este inteligenta î      deşteptare, sprijinire şi înaintare a unei asemenea lucrări de cea f mai mare însemnătate din partea guvernului?
800
TITU MAIORESCU
Unde este acel studiu văzut, acea coopetaţiune în munca ideală pentru a înălţa drapelul ţării acolo unde trebuie să fie, dacă este să remâe o purtătoate de cui tută în Orient? Am văzut multe preocupări de interese mareriale, imporrante si acele fără îndoială, dar duse aşa de departe şi de exclusiv, încât lumea din ahifă când se gândeşre la importanţa adminisrraţiei d-voastre de astăzi, nu vede decât finanţe, speculate cu acţii, jocuti de bursă şi grabnică îmbogăţire a unor din cei rămaşi afară din guvern! Apoi cu jocul de bursă avem să întemeiem noi cultura în Orient?
Orcât de importante sunt interesele materiale ale unei ţări, şi nimeni nu le poate tăgădui imensa lor importanţă, totuş întrebarea, de care nu poate scăpa Parridul Liberal, esre aceasta: care este stindardul de cultură intelectuală ce il împlântaţi înaintea tinerimii, care se uită la d-voastre cu dorul de a vă urma? Trebuie să vă spui că eu nu l-am văzut până azi. Şi din pattea mea aş dori ca, sfârşind noi, precum vom sfârşi în legislatura aceasta, cel puţin în legislatura viitoare să se găsească din partea guvernului liberal, dacă este şi popular, formula ideilor viitotului, penttu ca să aibă cu ce să se hrănească viaţa publică a poporului nosrru şi mai ales să se deştepte în tinerime acea aspirare la ideal, fără de care nu se poate conduce niciodată soarta unei ţări la înălţimea ce i se cuvine (aplauze).
59
Contra propunerii de revizuire a Constituţiunii
(Şedinţa Camerei de la 16 ianuarie 1883)
Introducerea istorică la acest volum caută să explice, cum Partidul Liberal sub ministerul I. Brătianu, în loc să înceapă Era nouă cu vreo formă sau reformă de organizare temeinică, o începe cu sterila revizuire constituţionala. In sesiunea legislativă din iarna 1882-1883 se fac cele trei lecturi, prescrise de Constituţie ca o condiţie prealabilă pentru convocarea Adunărilor revizioniste. La a doua lectură, în şedinţa Camerei de la 16 ianuarie 1883, autorul scrierii de faţă ţine următorul discurs, care rezumă argumentele principale în contra proiectatei revizuiri.
D-lor, sper ca în starea în care au ajuns dezbaterile noastre asupra revizuirii sau nerevizuirii Constituţiunii, voi avea aptobaiea d-voastră, dacă mă voi mărgini la o scurtă şi, pe cât voi putea, clată expunere a motivelot, a argumentelor cari, după convingerea mea, sunr hotărâtoare în contra acestei revizuiri. Voi lăsa dar la o parte toate chestiile de alături: priviri rerrospective, comparări isrorice sau comparări cu ţări îndepărtate, d. e. cu Egipetwl.sbalţe asemenea ţări interesante, recriminări de paţ^îcteşi cwarât^mai'îîu.ilt chestii petsonale, deşi a fost amestec^afrr^l^CutmneypejSoana mea, îndeosebi
802
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
803
mi s-a făcut nemeritata onoare de a mi se cira numele cu ocazia articolului relativ la delictele de presă. Nu voi releva însă nici aceasta în cazul de faţă. Şi onor. deputat, care mi-a cirar numele, d. Giani, ca şi mine, facem parte ca advocaţi din procesul încă pendent, la care d-sa a făcut aluzie, şi eu cted neporrivit a se aduce aci în discuţie o afacere, în care deputatul e şi advocat, până ce afacerea este încă pendentă înaintea justiţiei.
Vasăzică, toate aceste chestii de alături să le lăsăm la o parte: de argumente să ne fie vorba.
Argumentele aduse pană acum mi-au părut a fi acestea: Fundamentul Constituţionalismului este o extragere, o repre-zenraţiune a ţării prin deputaţi şi senatori, aşa ca înttuniţi în Adunări spre a legifera şi spre a controla pe guvern să fie independenţi şi adevărată expresie a ţării. Pentru această extragere se face operaţia elecrorală. Când însă în decursul unui timp mai îndelungat, de exemplu în cazul nostru în 17 ani, s-a văzut, şi asupra acestui punct toţi au fost uniţi, şi revizionişti şi nerevizionişti, că reprezentaţi unea ţărei se schimbă de regulă după schimbarea guvernului, aşa încât nu este o reprezentaţiune de control al guvernului, câr este mai mult o reprezentaţiune guvernamentală însăşi, atunci sistemul constituţional ttebuie să fie într-o parte a lui, în esenţa lui, viciat şi trebuie căutat un remediu la acest râu.
Remediul nu se găseşte, zic cei mai mulţi, decât într-o reformă a legii elecrorale, şi dacă nu mă înşel, formula a fost dată de d. Rosetti, d-sa cel puţin, cu mai multă autoritate decât alţii, a spus ţării că rădăcina răului este în legea electotală, şi atunci aţi venit d-voastră şi aţi cerut reforma legii electorale şi, pentru aceasta, reforma Constituţiunii. Fără îndoială, cu aceeaş ocazie trebuia să arătaţi în mod vag, fie printr-un fel de convenţiune, fie prin alte declarări şi discursuri, în şirul căror idei vă închipuiţi că are să se facă acea reforma de viitoarele Corpuri legiuitoare. Arătaţi răul, propuneţi o îndreptate şi justificaţi pană la un punct acea îndreptare.
în contra acestei mişcări revizioniste a argumentat întâi într-un mod foarte valabil, din care însă, vă mărturisesc, nu văd că rezultă nerevizuirea ca o consecinţă deplin convin-găroare, d. Lahovari, desigur unul din cei mai eminenţi parlamentari pe cari îi are ţara aceasta şi a cătui autotitate, poate suntem toţi de această părere, a crescut în decursul dezbaterilor întregei legislaturi a acestei Camere prin neobosita d-sale activitate şi prin talentul şi curagiul neclintit, cu care şi-a îndeplinir rotdeauna mandatul de deputat. D. Lahovari, în remarcabilul d-sale discurs de alaltăieri, cu atât mai remarcabil, cu cât eta şi mai moderat, ne zicea: în adevăr Camerile pană acum toate etau guvernamentale, d-voastră ca să stârpiţi acest rău, voiţi să daţi o mai mare întindere corpului electoral ş; faceţi colegiile mai numeroase şi printr-acesr număr augmenrat al alegătorilor voiţi să daţi o mai mare independenţă alesului faţă cu guvernul, însă (şi aci cred că nu fusese bine înţeles de d. Fleva) pentru ca remediul ce îl propuneţi, sporirea 7      numărului alegătorilor, să fie un remediu, ar trebui ca |     experienţa rrecurului să ne fi dovedit că, deşi în genere toate |     rezultatele electorale au fost prea depedente de guvern, totuş în parte colegiile care erau şi relativ mai numeroase, erau şi relativ mai puţin guvernamentale decât celelalte. Aici însă d. Lahovari, prinrr-o bine-venită relevare statistică, v-a arătat că, deşi toate colegiile au fost slabe ca opoziţie şi încă s-au slăbit din an în an, totuş rezulrate constituţional mai bune au dat acele colegii, unde numărul era mai resttâns, cel puţin '••     colegiele întâi, şi din contră rezultatele cele mai rele în privinţa |     răului guvernamentalismului le-au dat colegiile mai numeroase. Vasăzică, o reformă, în a căreia esenţă stă numai sporirea numătului alegărorilor, după experienţa trecutului, nu este un leac pentru independenţa viitoarelor Camere.
La acest atgument foarte valabil, mi-a părut că d. Fleva nu a răspuns...
N. Fleva. Cet cuvântul.
804 TITU MAIORESCU
T. Maiorescu. Eu găsesc argumentul d-lui Lahovari foarte valabil în contta modului de revizuire, de care vorbiţi d-voastră, dar care va fi de competenţa Camerei viitoare; trebuie să mărturisesc însă că nu îl găsesc tot aşa de valabil în contra însăş ideei de revizuire în princip, şi numai aceasta este de competenţa Camerei prezente. Dacă, constatând o dată răul cum 1-a constatat d-sa, aş avea convingerea ce o aveţi d-voastră, că prin legea electotală se poate remedia la acest rău, atunci, împărtăşind precum împărtăşesc ideea d-lui Lahovari, că un colegiu electoral mai restrâns tot dă la noi deocamdată mai multă garanţie de independenţă guvernamentală decât un colegiu foarte numeros, aş fi de-a dreptul revizionist; aş vota pentru revizuirea Constituţiei în princip şi ar rămânea ca, la noile Camere de revizuire, eu sau altul care ar fi ales, cu aceeaşi convingere, să căurăm a remedia la răul constatat printt-o restrângere a numărului votanţilor din diferitele colegii, adică printr-o sporire a censului.
Insă, d-lor, argumentele, pentru care cred că toată încercarea de a face o revizuire a Constituţiunii e zadarnică şi e greşită - iertaţi-mi expresia tare şi clară cum o întrebuinţez -, sunt de altă natură şi se pot reduce la următoarele duoă:
întâi, experienţa de 17 ani, de care vorbiţi d-voastră, nu probează nimic; fiindcă Constituţia de la 1866 nu a fost încă experimentată în părţile ei esenţiale.
D-lor, toţi suntem de părere că o Constituţie aşează fundamentele dreptului public într-un stat. Nu numai mecanismul de extragere al deputaţilor şi senatorilor va fi coprins în Constituţie. Ba sunt multe Constituţii, cari nici nu pun legea electorală ca parte integrantă a lor; şi eu unul cred, ca şi d. Codrescu, că bine fac, dacă nu o pun. Esenţa Constituţiunii este de a aşeza fundamentele de drepturi cetăţeneşti generale şi de a indica principiile de organizare fundamentală a statului, întru cât sunt generale pentru respectarea şi garantarea acestor drepturi ale cetăţeanului, adică a libertăţii.
I DISCURSURI PARLAMENTARE 805
1
Dar d-voastre în dezbaterile de faţă cum luaţi Constituţia de la 1866? Pare că ar fi esenţială numai arătarea principiilor j   electorale! De ce, când vorbiţi de experienţa de 17 ani, nu vă -   puneţi întrebarea: dar acele măsuri mult mai esenţiale, pe cari '   le-a prevăzur Constituţia de la 1866 şi cu a căror conlucrare ; ţ   şi aplicare numai se poate înţelege opeta de la 1866, acele măsuri au fost ele oare puse în lucrare pană acum, pentru a se vedea rezultatul lor şi apoi să judecaţi, ce efect a avut legea |      electorală împreună cu întteaga Constituţie de la 1866? | Dacă acest argument este numai un argument dialectic, sau
j este din contta un argument foatte valabil, în contra X însuşprincipiului revizuirii propuse, aceasta o veţi judeca ^' d-voastră îndată, dacă vă voi reaminti acele principii puse ' înainte în Constituţie, unde Constituţia cerea aplicarea lor şi cari, în restimp de 17 ani, nu au fost măcar atinse în practică, necum să fie puse în lucrare.
D-lor, în art. 23, şi încep cu acest articol numai fiindcă urmez în relevarea principiilor înscrise în Constituţia noastră chiar şirul articolele aşa cum se află înscris, în art. 23 al acelei •î    Constituţii de la 1866 sc zice aşa:
* „învăţământul este liber; se vor înfiinţa treptat şcoli primare în toate comunele României; învăţătura primară
! va fi obligatoare pentru toţi tinerii români."
La 1866 aveam aproximativ 4000 de comune rurale în
* România şi numai 2000 de şcoli comunale. Aceasta însemnează că jumătatea ţării era lipsită de putinţa - dacă vorbim de săteni - de a învăţa măcar să citească şi să scrie;
, , aceasta însemnează - dacă, instigaţi printr-o întrebare a d-lui Lahovari, examinăm un detai statistic - că ignoranţa luată în exptesia ei cea mai elementară, adică ignoranţa de a citi şi scrie, j era la noi aşa de mare încât încă la 1875, la recrutaţia de la l ; 1875, între tinerii cari se aduc la armată şi cari sunt floarea tinerimii ţărăneşti, numai 6 procent ştiau să citească şi să sctie, şi 94 procent a tinerimii ţărăneşti din România nu ştiau nici
806
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
807
măcar să scrie şi să citească. Apoi dacă dintre ţăranii tineri de 21 de ani nu ştiau 94 procent să citească şi să scrie, vă puteţi închipui care este proporţia, când luăm totalitatea, adică bărbaţii, femeile si copiii din sare. Proporria poate este destul de tristă pentru a se formula aşa: 3 procent ştiu să scrie şi să cirească şi 97 sunt analfabeţi; aceasta era tot aşa la 1866, aceasta era aşa la 1875, aceasta a rămas tot cam aşa şi la 1883.
Apoi, dacă Constituţia prescrie anume obligativitatea învăţământului, dacă prescrie că în fiecare comună să fie o şcoală, câţi ani voiţi să daţi, ca să lăţim aceste şcoli din sat în sat în poporul român, aşa încât litera şi spiritul Constituţiunii în această privinţă să devie o realirare? Şi d-voastră mai ales, democraţii, cari aţi venit în numele acestui popor şi cari aveţi un jurnal, pe bandiera căruia stă scris în fiecare zi: „luminează-te şi vei fi," ce aţi făcut penttu luminarea, şi prin urmare penrru fiinţa poporului de jos?
B. lepurescu. Mai mulr decât d-voastră.
T. Maiorescu. Mai mult decât otcine voiţi, dar chestia tot rămâne întreagă: s-a îndeplinir cerinţa formală a Constituţiunii din 1866? abstracţiune făcând de ceea ce a făcut sau nu un partid sau altul.
Vă spuneam că, la 1866, erau numai 2000 de şcoli şi peste 4000 de sate; după 17 ani sunt numai 1950 de şcoli, plus 82 în Dobrogea, la acelaş număr de sate. Aţi fi crezut d-voastră, că esre cu putinţă ca, în învârtirile noastre polirice şi constituţionale, cea întâi chestie a unui stat tânăt, care îşi dă acum cultura sa constituţională şi care esre netăgăduit în aspirările poporului, să fie rămasă astăzi în acelaş stadiu înapoiat, în care a fost acum 17 ani?
Ei bine, d-lor deputaţi, este un adevăr ce îl recunoaştem toţi, chiar şi onor. d. lepurescu, care tot întrerupe şi care este desigut foarte competent şi în materia aceasta (ilaritate).
B. lepurescu. Tot atât ca şi d-voastră.
T. Maiorescu. Ba chiar mai competent decât mine, dacă vrea (mare ilaritate); dar şi d-sa şi noi toţi trebuie să
recunoaştem adevărul că în privinţa şcoalelor săteşti nu s-a îndeplinit deloc cerinţa Constituţiunii. însă, d-lor, este oare indiferentă pentru materia ce ne preocupă, citirea şi scrierea J   claselor de jos? Dar biletul în urna electorala cum să şi-1 pue S      ţăranul? Dar măcar citirea candidatului, ce i se pune înainte, cine să i-o facă? Şi nu vedeţi că într-o ţaţă, unde 97 la sută din ' l-    ţărani nu ştiu să citească, nu se poate vorbi de independenţa i     votului, fiindcă îl pot escamota cei cari ştiu să citească? Căci are aetul de a fi patadoxal, dat din nefericire este foarte adevărat: este chiar mai bine ca întf-un sat să nu ştie nimeni să citească şi să scrie, decât să ştie numai doi, trei oameni, j ,        învăţământul sătesc or îl faci general or mai bine nu îl faci, ţ |    căci citirea şi scrierea mărginită numai la notarul, sau primarul, sau preceptorul dinrr-o comună ignorantă, esre un ' I   mijloc de exploatate în contra celorlalţi, cari nu posed această i t   ştiinţă foarte elementată, dar de imensă importanţă.
Prin urmare avem în sare oameni în mare majoritate, * despre a căror cunoştiinţe de drepturi, de aplicarea politicei - or de independenţa de alegători nici nu poate fi vorba, şi avem 11 în sate câţiva oameni cari, ştiind să citească şi să scrie, devin i # uşor exploatatori, sunt fatal induşi a comite abuzuri, sunt ' f esenţial destinaţi a servi de instrumente pentru orcine ar voi î "i   să exploateze o asemenea stare de lucruri.
î        Aceasta este situaţia noasttă în privinţa arr. 23 din j *    Constituţie în ceea ce priveşte învăţământul ptin sate, şi 1 ;    d-voastră votbiţi de experienţa Constituţiunii de la 1866? Dar Constituţia de la 1866 îşi închipuia ea oare atunci, când aştepta îndreprarea colegiilor electorale şi punea şi un colegiu al IV, ca să fie acolo ca sămânţă democratică care să se întindă mai | »    departe, îşi închipuia oare că vor trece 17 ani, în care nici un guvetn să nu lăţească culrura în acest colegiu al IV? Şi voiţi d-voastră să argumentaţi asupra Constituţiunii, când o prescriere aşa de importantă a ei, care nu cere reforma consrituţională, ci o lucrare legislativă normală a noasrră a |      tutulor, nu s-a îndeplinit?
808 TITU MAIORESCU
Trec la un alt articol. în aceeaşi Constituţie de la 1866 se vorbeşte de trei puteri în stat: de puterea legislativă, de puterea executivă, de puterea judecătorească; se pune puterea judecătorească ca a treia putete cu celelalte două puteri, în art. 32, 35 şi 36. O expresie constituţională a acestui lucru este că atunci când se naşte vreun conflict între puterea legislativă şi cea executivă, până acolo încât d. e. să se dea miniştri în judecată, conflict despre care am avut exemplul d-voastfă ca acuzatori şi al nostru ca acuzaţi, este chemată Curtea de Casaţie inamovibilă ca să judece. Dar, d-lor, dacă magisrratura este chemată după legile noastre a judeca şi pe orce funcţionar al statului, fiindcă nu mai avem Consiliul de Stat, a judeca şi listele electorale în al doilea resort etc, atunci este un postulat al chiar principiului constituţional, ca ea să fie pusă ca o putere independentă între putetea executivă şi puterea legislativă.
Puterea judecătorească, într-un mod sau în altul, în mod electiv politic sau în mod de admisibilitate şi inamovibilitate, trebuie neapărat să se facă independentă de arbritariul guvernului. Precum ar fi absurd să vie ministrul să numească după simplul lui arbitriu deputaţi prin un decret în Monitor, tot aşa constituţional este absurd, este un non sens, ca să vie ministrul să numească după simplul lui arbitriu, fără nici o altă îngrădire legală, un membru la Curte sau la Tribunal şi să-1 schimbe, când va voi el (aplauze).
Când dar Constituţia de la 1866 pune ca a treia putere în stat puterea judecătorească, înţelege că aceasta trebuie să fie independentă de puterea legislarivă şi de puterea execurivă, în orce fel ar fi, căci aici nu vorbesc în spirit de partid.
Ei bine, la 1866 am avut o curte de casaţie inamovibilă; s-a întins inamovibilitatea sau orce alt mod de independenţă a magistraturei de atunci mai departe? Nu! Suntem în anul 1883 absolut în acelaş stadiu, în care eram cu 17 ani în urmă, şi mai vorbiţi de experienţa Constituţiunii de la 1866!
| DISCURSURI PARLAMENTARE 809
D-lor, auzeam pe d. Ionescu, pe d. Blaremberg, pe d. 1      Lahovari, arătând cu drept cuvânt şi stigmatizând precum i      stigmatizaţi toţi nepărtinitorii abuzurile ce le fac guvernele în '      alegeri. Şi d. Ionescu cerea ca un paliativ, ca un remediu, ca guvernul să nu le mai facă; căci legea electorală ar fi bună, dacă ar respecta-o guvernele în libertatea ei. Eu cred că aceste observări au o redacţie greşită. Nu degeaba se vorbeşte în Constituţie de puterile statului, de puterea executivă, de puterea legislativă şi de puterea judecătorească; nimeni nu vorbeşte de slăbiciunea statului, de slăbiciunea legiuitoare, slăbiciunea i      judecătorească. Toate organismele unui stat au putere şi ttebuie \      să aibă putere, şi limitarea unei puteri organice a statului nu se poate găsi decât în altă putere organică, dar niciodată în slăbiciune sau în abnegaţiunea proprie. Acela care are o putere i      în sine, trebuie să o exercite prin natura lucrurilor, şi orce măsură aţi lua dv. ca să faceţi independenţi pe alegărori în I      contra puterii guvernului, dacă alegătorii sunt slabi, guvernul !       puternic va găsi totdeauna mijloace de a avea o înrâurire hotărâtoare asupra lor. O! cu deprinderile noastre, cu cultura | ^    noasrră crescândă, se vor rafina mijloacele; bâtele vor dispărea f f    şi este probabil că au şi dispărut; înrâuririle de cari spunea d. Ionescu că au mers până acolo, încât şi iubirea de părinte şi de copil s-au exploatat în sensul influenţei alegătorilor, vor dispărea; ordinile directe date către prefecţi pentru candidaţii oficiali vor dispărea; dar răul va rămâne totdeauna: slăbiciunea !       alegătorului. Şi dacă alegătorii vor fi în majoritate slabi, fricoşi, ascultând după autoritatea altora şi nu după a lor proprie, dacă alegătorii nu vor fi ei independenţi, degeaba vom lua măsuri, j *    căci guvernul va găsi totdeauna mijloacele de a exercita ingerenţa sa neconstituţională înaintea unui alegător. Nu veţi putea niciodată să găsiţi un guvern de oarecare durată şi tărie, care să aibă abnegaţia de a zice: puterea o am, cu un cuvânt şoptit alegătorilor îmi pot asigura majoritatea în alegeri şi prin urmare existenţa mea ca guvern - însă n-am să şoptesc acest
810 TITU MAIORESCU
cuvânt. Asemenea abnegaţiuni voluntare sunt cerinţe ale catechismului bisericesc, dar nu sunt baze politice, unde numai puterea limitează putetea în marginile legilor. Cine ca alegător este deprins să asculte de vorba prefectului, acela va asculta sub toate legile electorale, şi aici va fi răul.
Dacă este aşa, dacă cel puţin vom recunoaşte toţi, că ar fi bine ca alegătorii să fie cerăţeni independenţi, cu părerea lor proprie, şi nu cu părerea dicrară de prefect, apoi atunci, d-lot, acele măsuri din Constituţia de la 1866, care prin natura lor tindeau a înrări pe alegători, acelea erau cele importante pentru însăş operaţia electotală. Era imporrant să ştie alegatorul că nu atârnă averea şi onoarea lui, întru câr ea ajunge vreodată a fi supusă judecătorilor, de la arbitriul guvernului. Care este alegătorul care stă indiferent, când ştie că tribunalul şi currea atârnă de la ministrul justiţiei şi când îşi închipuieşte, poare pe nedrept, că şi câştigul sau pierderea lui arârnă de la aderenţa sau neaderenţa sa la voinţa puterii executive?
Apoi dacă aceasta este aşa, ce aşteptaţi dv. de la o teformă a mecanismului electoral? Ce putem aştepta noi de la o reformă, după care vor fi într-un colegiu 700 alegatori şi nu 70, când am lăsat în părăsire acea idee fundamentală, care asupra acestot 700 sau 70 alegători ar fi avut întâurirea, de a-i face mai independenţi în cercul vieţii lor privare şi publice? D-lor, alegătorul îşi exercită misiunea lui cea însemnată - căci pentru el voiţi să faceţi reforma constituţională — îşi exercită chemarea aceasta printr-un act, dacă îmi permiteţi expresia: brutal, mecanic, el depune numai un vot, o hârrie într-o urnă. După legea noastră, el are să facă în rimpuri normale la 4 ani o dată acest act, alegând deputaţi sau senatori şi tot la 4 ani o dată consilieri comunali, şi aci s-a încheiat cu activitatea lui în mecanismul formal al vieţii consrituţionale. II chemi tu, stat, cu forma consriruţională să-şi facă actul de a depune unul sau mai multe nume la 4 ani o dată, apoi cum de te interesezi de el numai la 4 ani o dată? şi nu te înttebi: Constituţia aceasta
DISCURSURI PARLAMENTARE 811
nu a prevăzut ceva, ca el să fie educat în moravurile sale politice de cetăţean al statului modetn în timpul celor de patru ori 365 ţ    de zile, cari se petrec pană să ajungă el o dată ca să depue votul t    acela? Nu ce face alegătorul la 4 ani o dară, e chestia cea importantă; căci ceea ce face cerăţeanul la 4 ani o dată, va '     atârna în parte esenţială de ceea ce statul a făcut pentru el în i    tot timpul acelor patru ani, şi mai nainte în tot timpul creşterii până a ajuns cetăţeanul la majoritate; şi când într-un stat în vreme de 17 ani, de când se dedată prin o Constituţie liberă, că a ieşit de sub servilismul oriental, nu s-a făcut încă independenţa magistfaturei de purerea executivă, degeaba -    reforma a orce legi electorale: nu putem avea alegători '■    independenţi, căci le e teamă pentru averea lor, care atârnă în parte de puterea executivă.
Dat nu se încheie aici dezvoltarea primului argument în contra revizuirii. Aceeaş Consrituţie de la 1866 prescrie în arr. 132, al. 5: „se vor face legi în cel mai scurt timp" (aşa se zice acolo, dar lungă experienţă avem cu 17 ani de Constituţie!) „se vot face legi în cel mai scurt timp" (mai scutt decât în 17 ţ     ani), legi asupra condiţiilor de admisibilirate şi înaintare în
* toate funcţiile administraţiunii publice. Ce însemnează aceasta? Vă plângeţi, că în colegiile, unde sunt alegători puţini, este o alegere de familie, şi aleşii rrebuie să îndeplinească promisiunile date alegătorilor şi de aici corupţiunea.
s. Apoi nu simţim cu toţii, d-lor, că dacă putinţa de acţiune
a miniştrilor ar fi îngrădită de lege, atunci putinţa de înrâurire a deputaţilor ar fi în aceeaşi proporţie îngrădită, şi putinţa de
• aducerea la îndeplinire a promisiunilor date alegătorilor ar fi îngrădită, adică corupţiunea ar fi îngrădită? Şi-at mai fi avut astă îngrădire şi o altă influenţă, mântuitoare pentru ţară, o influenţa economică: atâţia paraziţi care aşteaptă să trăiască de pe urma politicei ar fi fost siliţi să se apuce de negoţ, de meserii... să-şi câştige singuri pâinea prin muncă liberă, nu prin leafă de la stat, judeţ ori comună - şi aşa ar fi fost mai
812
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
813
puţine locuri libere pentru streini, am fi avut mai puţini negustori şi meseriaşi români. Când s-ar fi putut în împrejurările noastte să se facă o lege, prin care să se reguleze într-un mod formal toate numirile şi înaintările administraţiunii în limitele legilor, şi numirile prefecţilor, şi ale subprefecţilor, şi ale casierilor etc, înţelegeţi toţi, că aceasta at fi fost o pavăză legală în contra unei prea mari latitudini de influenţă sau de corup-ţiune, şi că prin aceasta, în aceeaş proporţie s-ar fi întărit independenţa alegătorilor, a deputaţilor şi a ministrului. Aceasta nu s-a făcut în timp de 17 ani, rămâne să se facă de acum înainte, şi trebuie dar să aşteptăm de acum înainte rezultatul unor asemenea prescrieri legale asupra moravurilor politice.
Tot în articolul acela, la al. 3, se vorbeşte despre „măsurile cele mai nemerite pentru a stăvili abuzul cumulului", nu uzul, ci abuzul, cum zice Constituţia.
Evident, dacă laşi în liberul arbitru al guvernului, ca să învrednicească pe cine voieşte cu una, cu două, cu trei, cu patru funcţii salariate, dacă deschizi guvernului fără restricţie întrebuinţarea personală a budgetului statului, odată ce el este specificat prin votul d-voastră, apoi te miri că în aceeaşi proporţie ai deschis guvernului înrâurirea, că în aceeaşi proporţie ai făcut pe oameni să fie supuşi la tentaţiuni şi totodată ai izbit esenţa independenţei constituţionale?
Tot în acel atticol se zice, la al. 1, că sc va face în cel mai scurt timp legea „descentralizării administtative". Greu este, dar Constituţia a avut în vedete şi aceasta. Eu nu discut, dacă bine sau rău a făcut Constituţia când a ptevăzut aceasta, dar este evident ca, în sensul şi spiritul ei, prin descentralizarea administrativă, d. e. prin darea unei mai mari independente comunei şi districtului, a vrut să mărginească în aceeaşi proporţie putetea guvernului centtal şi putinţa lui de influenţă electorală.
Apoi, d-lor, nici măcar legea comunală de la 1866 până asrăzi n-a făcut în aplicarea ei un pas mai nainte. Nu mai departe decât trei luni şi nici ttei luni nu sunt, de când aţi votat
ce? o lege pe care aţi numit-o provizorie, deocamdată, trei ■',   articole de lege electorală comunală aţi votat, pentru a repune I   în vigoare legea de la 1864. Vasăzică, în decurs de 17 ani nu |   s-a reformat încă comuna română, adică nu s-a luat măsuri de a îngrădi prin lege înrâurirea guvernului asupra acelor comune. |        înţelegeţi, d-lor, că în această otdine de idei aş putea să duc i    discuţia mult mai departe, dar este de prisos. Rezum dar acest i    întâi argument în contra tevizuirii şi zic: esenţa Constituţiunii noastre priveşte dtepturile, datoriile şi independenţa cetăţenilor, f    Cea dintâi chestie importantă întt-un stat modern este lăţirea 4    culturei în toate clasele, şi fiindcă suntem, cum ziceţi, un stat J   democratic şi fiindcă voinţa naţiunii este izvorul tutulor puterilor f   publice, este o datorie elementată, ca această voinţă să fie pe cât se poate de luminată în fiecare cetăţean al statului. De aceea Constituţia de la 1866 prescrie învăţământul public, general şi obligator; însă această prescriere nu s-a pus în aplicare în cursul celor 17 ani de până acum şi în materia învăţământului rural nu s-a făcut nici un pas mai departe de ceea ce era la 1866.
A doua cerinţă a statului liberal modern este independenţa -jl    magistraturei de putetea executivă, care independenţă, *    garantând averea şi onoatea cetăţeanului liber, dă acestuia simţimântul că este şi e! independent de putetea executivă, şi -f,    această cerinţă este un principiu al Constituţiunii din 1 866. ;      Dar nici în acest sens nu am făcut un pas mai depatte din ceea ■ =!     ce eram la 1866, astfel încât şi prescrierea constituţională în J *     această privinţă a rămas o literă moartă. \ Constituţia zice al treilea: nu pot lăsa la atbitriul miniştrilor,
l dacă este să avem stat constituţional, numirea şi înaintarea în i *>- toate funcţiunile administrative; voiesc o lege; însă nici în I "     privinţa aceasta nu s-a realizat nimic până astăzi.
Al patrulea: nu pot lăsa tentaţia prea mare a cumulului; ttebuie o lege, prin care să se stârpească abuzul. Nu s-a făcut nimic nici în această privinţă. i Al cincelea: nu pot lăsa concentrare prea mare în mâinele
j        guvernului, şt de aceea voiesc descentralizarea administrativă.
814
TITU MAIORESCU
Nu s-a făcut nimic nici întru efectiva punere în lucrare a acesrei cerinţi constituţionale.
D-lor, ot mă înşel cu desăvâtşite asupra ceea ce se numeşte raţionament omenesc, or acesta este un argument tate în contra revizuirii, argument pe care îl formulez aşa: vorbiţi de experienţa Constituţiunii de la 1866, însă nu aţi experimentat încă Constituţia de la 1866, fiindcă aceasta Constituţie coprinde dispoziţii esenţiale mult mai importante decât tot mecanismul electotal, cari dispoziţii însă au rămas cu totul în părăsire. Prin urmare, ce să revizuiţi Constituţia? Faceţi-o mai întăi să trăiască. înainte de a o reforma, trebuie să o formaţi.
Fac o casă, îi pun un fundament cu ciment, îi termin zidăria, o învelesc în parte cu tinichea, dar nu pun încă uşile, nu pun ferestrele şi las o parte din învălitoare fără tinichea, şi când vine iarna şi suflă vântul furtunelot, simţ că mi-este frig în casă şi părrunde ploaia şi zăpada. Arunci mă duc şi mă plâng la arhitect şi îl provoc să schimbe fundamentul casei!
Dat bine, d-le, îmi tăspunde ahirecrul, d-ta nu ai făcut uşile, nu ai pus ferestrele, nu ai terminat acoperişul şi te miri că te pătrunde frigul şi umezeala? Oare eşti d-ta om cu minte? Pune mai întâi uşile, pune giamurile şi termină acoperişul, şi numai după ce vei face roate acestea şi vei vedea că tot îţi e frig, atunci apucă-te şi schimbă fundamentul (aplauze).
Aşa şi d-voastră... pardon d-lor, adică nu numai d-voastră, căci mi-e teamă de d. lepurescu (ilarirate); când zic d-voastră, o fac numai în formă oratotie, fiindcă d-voasttă vă vorbesc; dar se înţelege că mă gândesc la noi toţi. Să zic dar mai bine: aşa şi noi; nu am făcut încă un pas înainte, nici în insttucţie, nici în justiţie, nici în admisibilitate, nici în descentralizare, nici în contra cumulului, şi ne plângem - de ce? Apoi tocmai de acea stare rea a populaţiunii noastre constituţionalmente vorbind, pe care tocmai aceste măsuri deosebite erau chemate a o îndrepta.
DISCURSURI PARLAMENTARE
815
De nu mă înşel în impresia momentului de faţă, atuncl sunt câţiva din d-voastră, cari acum se află împreună cu mine în această ordine de idei.
Dacă este aşa, dacă tecunoaşteţi aci adevărata cat'za a slăbiciunii alegătorilor, atunci trebuie să recunoaşteţi câS1 cu întinderea colegiilor electorale şi fără această întindete nu se va face nici bine, nici rău.
Mie în esenţă propunerea, vă mărturisesc aceasta ca conservator, îmi este foarte indiferentă, căci sunt intim convins că rezultatul acestei reforme va fi absolut acelaş, care se vede şi acum.
Tot asemenea însă sunt intim convins că, dacă acele prmclPu constituţionale se puneau în lucrare, şi legea electotală de astăzi ar fi dat tezultate mai bune. Căci dacă aţi zice altfel, dacă ab zlce că nu at fi avut acele legi constituţionale nici un efect
mndamental
pentru cetăţenii romani, atunci ar trebui să vă înscriţi în contra
întregului mers de cultută al statului liberal modern. Ni1 avem
I
altă fotmulă în viaţa Europei moderne penrru a susţine progresul popoarelor, decât învăţătura publică şi obligatorie, magistratura independentă şi elementele de descentralizare.
Ei bine, încercaţi-le întâi pe acestea, şi pe urmă gândiţ''va la revizuire.
Cum vedeţi, d-lor, nu este aici votbă de partid. Nu acuz pe nimeni, de ce nu s-a făcut mai mult pentru reafizarea Constituţiunii din 1866, sau trebuie să ne acuzăm cu toţ11 Lin" pe alţii. în mare parte împrejurările nu ne-au lăsar încă timpul, căci nu toate se pot face deodată. Dar pentru aceasta argumentul nu este înttu nimic slăbit. Căci tocmai fiindcă mprejurările pană acum nu ne-au permis încă a face ceea ^e
ttebuie să facem odată, este de datoria noasttă să ne luam
de
acum înainte timpul pentru aceste fapte, timp de alţi 17 ani sau poate şi mai mult, şi numai după acele fapte înde"Pumte să judecăm opera constituţională din 1866.
D-lor, dacă acest prim argument v-a părut că are oarecare valoare, atunci aceasta mă încuragiază că vă aduc un al doilea
816
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
817
argument în contta revizuirii, care în apreţierea mea este tot aşa de tare, deşi îmi vine mai greu de a-1 exprima cu claritate.
D-lor, eu nu exagerez aplicabilitatea criticei argumentului celui dintâi. Ceea ce am zis, cred că este aprobat de mulţi dintre d-voastră, în înţelesul că fără îndoială acele principii constituţionale trebuiau să fie puse în lucrare şi că numai după aceasra eram în drept să judecăm Constituţia de la 1866. Dar d-voastră îmi puteţi zice: dacă în sensul d-tale este indifetentă reforma aceasta ca şi starea cea veche a legii electorale, atunci critica d-tale însemnează numai că revizuirea este de ptisos, cu alte cuvinte, că problema organizării proprie a statului român rămâne întreagă înainte ca şi pe urmă.
De aceea, d-lor, după ce am terminat cu argumentul întâi, aş vrea să exprim acum convicţia mea, că nu numai este de prisos reforma constituţională ce o propuneţi, dar că întreaga mişcare de reformă, abstracţie făcând de coprinsul ideilor de reformare, este rea.
D-lor, ceea ce numim noi viaţa noastră politică se concentrează în capetele a unui şir de locuitori din România. Cinci milioane vom fi cu toţii; este probabil. între lucrările care de 17 ani asemenea nu le-am făcut, este şi statistica. Dar aceasra cel puţin nu este prevăzută în Constituţiune (ilaritate). Dar să zicem că vom fi cinci milioane. Nu ştim nici măcar câţi suntem în Capitală.
Intre aceste cinci milioane de locuitori, după calculul care se face, cam cinci indivizi la un cap de familie, ar fi un milion de bărbaţi, şi între aceştia, cu analfabetismul populaţiunilor rurale, de care vă vorbim, nu rămân decar cel mult 150-200 de mii în total de indivizi cari intră în acţiune politică: aceştia votează, aleg şi câţiva din ei se şi interesează. Nu este uşor de a produce un curent de idei în aceşti oameni. Cu cât stătea de cultură este mai înapoiată, cu atâta mijloacele de acţiune pentru a deştepta curentul de opiniune publică sunt mai restrânse.
Acum vă întreb: dacă opiniunea publică, acea regină, de care d. Ionescu ne făcea ieri o descriere aşa de poetică, dacă opiniunea publică se produce, este cu putinţă a produce mai multe curente de idei în acelaş timp? Niciodată. Adevărata opiniune publică, în sensul politic al unei acţiuni în mase, este aceea în care toate simţurile politice ale cetăţeanului sunt concentrate asupra unei singure ordine de idei. După cum se zice că în om o pasiune puternică exclude pe toate celelalte, aşa în opinia publică un curent însemnat exclude celelalte gândiri politice. La noi a fost un curent puternic al opiniunii publice când s-a făcut unirea, a fost un curent când s-a făcut resbelul, a fost de asemenea un curent în chestia evreilor. Toţi ne aducem aminte, şi a trebuit să simţim atunci deosebirea ce este între opinia publică în adevăr pusă în mişcare, şi întte interesul mic ce-l au discuţiile politice ordinare, de toate zilele. Curentul opiniunii publice deşteaptă oarecum mişcarea sufletească în corpul politic al unei naţiuni, şi depinde de arta, de dibăcia guvernanţilor de a-1 simţi, de a-1 deştepta unde este prea lânced, de a-1 utma unde este puternic. Şi aci trebuie să o recunosc, căci ar fi o nedreptate, aş lipsi de la datoria mea de om nepărtinitot de nu aş tecunoaşte-o, că în presimţirea curentului opiniunii publice, la noi ca şi aiurea, partidul liberalilor înaintaţi îşi ate meritul şi putetea sa. Acum se naşte objecţia. Dacă tu, partid liberal, eşti chemat a merge cu cutentul opiniunii publice, şi chiar a-1 deştepta adeseori, dacă pentru tine mişcarea populară este adevăratul element firesc de valoare şi de putere, arunci tu, guvern luminat, voi reprezenranţi luminaţi ai acestui pattid, ce curent de opinie publică deşteptaţi în ţară cu această tefotmă? Căci două, ttei sau mai multe curente în acelaş timp nu se pot deştepta. Este o idee sănătoasă, o simţire ce va însufleţi întreg corpul politic al ţării cu mişcarea revizionistă? Eu o contestez aceasta din cea mai adâncă convingere.
818
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
819
Ajunseserăm noi în timpul din urmă întt-o stare politică liniştită, într-o srare, după părerea mea, mult mai bună decât mai nainte. Eu trebuie să recunosc, şi în această recunoaştere poate mă deosebesc de mulţi conservatori şi poate tocmai aici este adevărata cauză a diferenţei înrre câţiva din noi şi câţiva din ceilalţi partizani ai noştri; eu trebuie să recunosc că de câţiva ani încoace s-a făcut în România un ptogres politic de o capitală însemnătate, care a înălţat statul nosttu Ia valoarea unui stat de politică europeană, cu cate, în proporţiunile sale cele mici, va veni să compteze Europa, într-un sens sau într-altul (aplauze). Acesr fapt este: că pe când înainte se credea că în viaţa noastră constituţională avem oameni conservatori sau de ordine, şi oameni, dacă nu de dezordine, nu ar fi drept să aplicăm acest cuvânt la toţi, dar oameni cu un temperamenr sau, dacă îmi iertaţi cuvântul familiar, cu nişte apucături de acelea încât nu erai sigur, dacă nu vor duce şi la turburare, după cum puteau duce şi la ceva mai bun.
O voce. Depinde.
T. Maiorescu. Depinde, tocmai oamenii, cari în privinţa idealului lor de stat nu erau încă foarte clar manifestaţi în viaţa publică, aşa încât credeau unii din noi, din greşeală poare, dar credeau că în aceeaş dezvoltare de activitate şi de principii puteau să ajungă - mai ştii? - şi la republică, precum ar fi putut să ajungă şi la monarhie; puteau să ajungă şi la votul universal, precum ajung Ia recunoaşterea, pentru moment, a censului; puteau să ajungă la consolidarea unei stări de lucruri, precum puteau să ajungă şi la răsturnarea ei - zic dar, pe când erau mai înainte două feluri de oameni despărţiţi printr-un abis: astăzi s-a dovedit că avem în amândouă părţile partide constituţionale tegulate, recunoscând unul şi acelaş scut constituţional monarhic, precum îl avem. Fie că au fost împrejurările, fie că a fost prudenţa d-voastre, fie că a fost în mare parte meritul conducătotului d-voastre în guvern: este un fapr netăgătuit şi foarre îmbucurător, că un stat mic ca al
nostru, intercalat între două monarhii, dintre cari una absolutistă, a avur fericirea de a-şi vedea monarhia, fără de care acest srat mic nu-şi poate conduce cu siguranţă destinele sale în lupta dc interese ale Orientului, de a-şi vedea zic monarhia consolidată. Nu consolidată, d-lor, numai prin noi conservatorii; fiindcă despre noi nu era îndoială că suntem monarhici; dar consolidată de aceia, asupta cărora era îndoială, dacă sunt monarhici, esenţial consolidară prin recunoaştetea că tot ce este astăzi în acţiune politică la noi este monarhic şi dinastic. Acest fapt, această valoare trebuie să fie pe deplin recunoscută de conservatori mai ales. Dacă îmi iertaţi o mică paranteză: nu înţeleg, eu conservator, de ce tonul opoziţiunii conservatoare nu s-a îmblânzir pretutindeni din zioa proclamării Regatului? (Aplauze.) Aici este chestie de princip şi nu este chestie de persoane. în princip însă esre indiferent, dacă este Brătianu sau Catargiu pe acele bănci; important este numai, că idea să se păstreze, şi dacă este păstrară şi de d. Brătianu, cu atât mai bine pentru ţaţă întteagă. Vasăzică, acest lucru este câştigat, şi nimeni nu-1 poate contesta în valoarea lui. Avem un termomettu sigur al i recunoaştetii lui chiar în Europa Occidentală, şi acest termometru este credirul crescând al statului român pe pieţele Europei. Ar fi imposibil ca renta tomână cu 5 procent să stea la 91, 92, şi chiar deasupra, adică mai sus decât eta acum 7 ani sau chiat 2 ani, dacă n-at fi în toate statele europene apusane încrederea că în statul român cu guvernul astfel cum este şi cu partidele astfel cum există, este siguranţă şi ordine (aplauze).
Această misiune este dar îndeplinită, acest luctu e făcut, matea valoate a Parridului Liberal, de care ne vorbea d. Fleva ieri cu atâta foc, este dovedită, aveţi un trecur cât voiţi de glorios, aţi făcut independenţa, finanţele, Regalitatea - foatte bine. Ei, dar acum? Acum mai deparre?
820
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
821
Sunt mai ales doi ani de zile, în rarele momente, în care îndrăznesc a vă vorbi (poate am vorbit numai de 4 oti în 4 ani), când mi-am permis să relevez un anume punct în discuţia asupra adresei la Tron, şi poate că nu sunt lipsit de modestie, dacă apelez chiar la memoria unora din d-voastră în privinţa aceasta. Mi-am permis să vă întteb: ei, d-lor, care vă este programa de lucrări?
Acum 5 ani era răsboi, acum 4 ani răsboi, acum 3 ani Tractatul de la Berlin; dar acum 2 ani ce mai era? Mesagiul ne zicea: fiindcă am ajuns la înplinirea dorinţelor Divanului ad-hoc, a venir acum era de muncă. A venit? Eu m-am gândit îndată la acele cerinţe ale Constituţiunii de la 1866; a venit dar în fine acea epoca de muncă? Foarte bine! Ei, dar rezultatul? Nu s-a făcut nimic.
Vă întreb acum: nu este aici propriul şi salutatul curent al opiniunii publice, care ar trebui deşteptat, lăsând în linia a doua pe orcare altul?
Căci, d-lor, idei, idei! E vorba de idei practice, de idei speciale ale organizării noastre, aşa cum sunt prevăzute, dar încă neatinse, în Constituţia noastră şi în realitatea orcărui stat civilizat al Europei. Ideile acestea, în justiţie, în insttucţie, în administraţie, aşteptăm să vedem, cum d-voastră floarea liberalismului, oameni cu cunoştinţe, cu iubire de ţară le puneţi în practică, dacă nu aveţi ergofobie. Şi în privinţa unor asemenea idei puterea la guvern a d-lui Brătianu şi conducerea asigurată pentru câtva timp în viitor este un lucru foarte important. Căci mai rea este o reformă pe jumătate, decât nici o reformă; mai bine e a nu pune mâna pe o chestie fundamentală deloc, decât să pui mâna şi să faci câteva încercări numai, care să le vezi izbite, ruinate, fals interpretate, fiindcă nu ai fost înţeles sau nu ai ştiut să te faci înţeles, fiindcă nu ţi-a venit încă timpul. Am păţit-o aceasta şi o ştiu acum. Este dar foarte important să fie o conducete sigură pentru
viitor, prin asigurarea majorităţii unui prim-ministtu. Aveţi !      pe acea bancă ministerială şapte resorturi... Gr. Eliad. Numai unul e.
T. Maiorescu. Dar trebuie să fie şapte, şi nici dintr-o parte i      nu vedem vreo organizare, afară de finanţe. Nu vorbesc de \      Ministerul de Război, fiindcă nu mă pricep deloc. 1 Vasăzică, tocmai în acest moment, în această fază a
politicei tomâne, când ajunsesem aproape cu toţi a recunoaşte că multe temeri au dispătut, când se mai îmblânzise lupta de paftide, când se vorbea de moderaţie şi împăcare; tocmai în acest moment, chemat a face ceva în realitate, în realitatea --    practică pentru organizarea statului, a duce curentul opiniunii r    publice, precum sunteţi în stare a-1 duce, spre formarea instituţiilor fundamentale ale statului în justiţie, în şcoli, în administraţie; a conduce acest curent, care nu se poate '-     deştepta prea des şi nu se deşteaptă niciodată în multe sensuri, ci se absoatbe întt-un singur sens: tocmai în acest moment, solemn şi el în felul lui,... ne veniţi cu fotmula goală s %     a unui mecanism electoral, după care să nu fie 4 colegii, ci trei, {i    si în colegiul I-iu să nu mai fie 70 de alegători, ci 700. !| Iertaţi-mă să o spun, d-lor, fără sfială: aceasta este o
:'     adevătată calamitate pentru progresul real al statului român!
Şi apoi numai o să vedem de acum înainte mişcarea cea j nesănătoasă prin chiar goliciunea ei lăţindu-se peste toată ţara, formule vage, abstracţiuni nemistuite, teorii constituţionale din ţări străine de firea noastră, citate de prin cărţi rău studiate, amintirea cuvintelor lordului cutare şi ale lordului cutare şi ale lordului cutare, ale ilustrului Gambeta cu scrutinul de liste, şi ale numai ştiu căror altor ilustrităţi, nomoluri de cuvinte fără nici un miez, băşici umflate cu aer gol - o adevărată epidemie i        a frazeologiei.
Voiţi o dovadă? Nu voi numi pe nimeni. Dar comparaţi ;      spectacolul din Cameră şi gândiţi-vă unde vor ajunge lucrurile la alegerile din toată ţara. Oameni, cari, când vine o lege
822
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
823
practică în discuţia Camerei, nu ştiu să ne dea o singură idee de valoare, se găsesc aci gata cu ideile d-lor constituţionale, propun amendamente la revizuire care de care mai grave şi mai incizive, litere negre pe hârtie albă, asupra echilibrului purerilor, asupra adevăratei exptesiuni a popotului, asupra dreprurilor imprescriptibile ale omului, şi celelalte, şi celelalte.
B. lepurescu. Toată lumea este proastă, numai d-ta eşti deştept.
Voci. Tăcere.
T. Maiorescu. Apoi, d-lor, nici această epocă de copilărie constituţională n-am rrecut-o încă? N-am ieşit încă din fazele prunciei constituţionale, din frazeologia goală? Credeţi d-voastră că prin schimbări mecanice de colegii electorale se va aduce cel mai mic progres în o ţară ca a noasttă? Dacă aţi constatat că toate guvernele pot să aibă majoritate, dacă a avut-o şi o are şi al d-voastră, daca situaţia este astăzi în mâna d-voastră, atunci misiunea proprie a unui cap experimentat, inteligent, conducător al Partidului Liberal rrebuie să fie de a aduce toată tinerimea care-1 ascultă la munca intelectuală a organizării pracrice, iar nu de a o chema la declaraţiuni constituţionale; căci aceasta este o pietdere a capitalului intelectual al generaţiunii de astăzi, şi ne aduce prin goliciunea absttacţiilot înapoi la nişte timpuri, cari ar fi fost bine să fi trecut pentru totdeauna în ţara aceasta.
D-lor, ştiţi care este unul din felele principale în capul tinerimii noastre, în capul poate al celor mai mulţi din noi, şi în al meu şi în al alrora? Este că ne-am făcut studiile şi am primit elementele de cultură în străinătate. Mulţi vorbesc despre un asemenea rău; dar să, examinăm o dată mai strâns, unde este adevărata esenţă al lui? Pentru ce nu vine un srat ca Germania d. e. să zică, poate din economie budgetară: are Austfia universităţi, să nu mai fac universităţi la mine în ţară, ci să trimer tinerimea în Ausrria şi să se folosească acolo de institutele de cultură, întreţinure cu cheltuiala altuia? Pentru
ce nu se poate una ca aceasta în cultura modernă? Unii răspund f   întf-un mod mai popular şi nu bine cugetat la noi, că I   tinerimea prin aceasta şi-ar pierde iubirea de ţară. Eu nu cred că ar fi tocmai acesta rezultatul, şi nu cred că ar fi aici ceva de i   temut. Omul nu este un animal neraţional; o concluzie logică elemenrară trebuie să se admită în fiecare cap, mai ales în fiecare cap de student. Dacă dar studentul nostru vede în Franţa cum francezul îşi iubeşte ţara lui, dacă vede în Germania cum germanul îşi iubeşte Germania lui, negreşit n-o :    să se întoarcă el în România, ca să iubească pe Franţa şi pe î   Germania, ci va veni la concluzia elementară: să iubesc şi eu 'f   ţara mea precum francezii iubesc Franţa, precum germanii ;    iubesc Germania. Vasăzică, iubirea de patrie, acest sentiment fundamental, nu se strică: mai toţi aţi ieşit din universităţile străine şi nu se poate zice că aţi ieşit fără iubire de ţara noasrră. Dar unde este adevăratul rău? Mai ascuns este, este ceva mai ;    fin, dar cu arât mai periculos este, că ne deprindem cu nişte 4    formule de cultură, care sunt esenţiale atmosferei ambiante a ||    ţârei unde am srudiat, dar care sunr adeseori cu totul 3    nepotrivite în aplicare cu starea actuală, şi uneori cu chiar natufa poporului român. Sunt convins, că primul-ministru şi fiecare ministru ca şi mine, d-lor, a făcut în năuntrul lor un fel de proces sufletesc, pe care l-aş numi proces de împământenire intelectuală a germenelor de cultută din Franţa sau din Germania. In această transformare penttu împământenire stă o patte a puterii orcărui om de stat. în această nouă gândire, în această renaştere a ideilor, multe se i     schimbă; unele se mai întăresc, altele se slăbesc, unele se alungă ca utopii, altele se lărgesc prin elementul telutic al patriei, toate se transformă în momentul de a fi adaptate şi însufleţite pentru Trebuinţele reale ale poporului român.
Vasăzică într-un stat, în care din nenorocire avem marea majoritate a tinerimii culte venită de la universităţi străine, din care şi astăzi încă universitatea Parisului singură numără mai
824
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
825
mulţi studenţi români decât amândouă universităţile noastre indigene, într-un asemenea stat cultura tinerimii are trebuinţă de împământenire practică, adică de studiarea reală şi de primirea elementului teluric al românismului propriu. Ei bine, în această stare de lucruri vine Partidul Liberal, cel cu luminează-te şi vei fi, voieşte şi vei putea, vine şi în loc să întărească elementul pământean, adică realitatea trebuinţelor statului român, dând tinetimii adevărata şcoală de bună politică, îi dă numai o formulă goală de constituţionalism abstract, cate o să fie numai o nouă aruncare în abstracţiile statelor srrâine, în cărţile străine, în atmosfera sttăină, în regiunile depărtate ale Franţei, ale Englitetei, ba chiar ale Egiptului (ilaritate).
Şi pentru această goliciune formală să pierdem noi ocazia de fertilizatea, de înrodirea inteligenţelor tinerimii române cu patriorica muncă a organizării statului?
Cum voiţi ca un om, care împărtăşeşte acest mod de a cugeta, să fie alăturea cu d-voastră pentru revizuirea legii electorale sau orcărui alt formalism constituţional?
Terminând acum expunerea celor două atgumente în contra tevizuitii în princip, mi-aş permite să mai zic un cuvânt asupra situaţiilor aparente în năuntru partidului d-voastră. Poate înaintez ptea mult, dar omul când se încălzeşte, spune câteodată ce poate ar fi mai prudent să nu spue.
Am citit ptin jurnale şi am auzit din conversaţiile politice, că se par a fi două curente în Partidul Liberal, care se zice că se personifică în două individualităţi, dat eu nu găsesc cuviincios a le numi în persoană, ci prefer să vorbesc obiectiv.
Despre unul se zice că este adevătatul părinte al ideilor liberale, iar celalt este capul cu raţiunea de stat.
Părinte al ideilot liberale, foimulatorul principiilor democratice — foarte frumos lucru. Dar pănâ unde să meargă filiaţia acestui părinte liberal? Şi unde se opreşte productivitatea formulelor democratice?
S-au pus odată înainte principiile liberale în această ţară, foarte bine; s-au deşteptat, s-au alimentat spiritele, s-au produs puteri nouă, s-au ridicat ceea ce numea Gambetta les nouvelles couches, foarte bine; s-au produs o mulţime de formule, unele cam declamatorii, şi s-au frământat mai ales
|       tinerii din o concepţie în alta, foarte bine.
1 Dar în fine până unde? Supoartă temperamentul poporului
nostru fricţiunile perpetue de la o idee abstractă la alta înainte de a o mistui?
Este curios lucru cu aceşti descoperitori de formule absttactc. Uneori s-au văzut asemenea părinţi ai ideilor abstracte la lucru practic; se zice, că în unele ţări a fost câte unul din aceşti părinţi chiar ministtu de interne,1 şi se zice că atunci I       s-a văzut, ce deosebire mare era întte valoarea unui om ca i       propagaror de principii şi valoarea lui ca om de stat practic, |       se zice că aceasta din urmă a ieşit cam conttovetsată; fireşte, un om nu poate toate; se zice că a dus-o vteo patru luni cu încercări ministeriale de tot felul, cu licenţiaţi în drept ca ;     subprefect!, cu circulari administrative pentru tocmelele j *     agricole în contrazicere cu dispoziţiile legislative (ceea ce numai 1 '     liberal nu poate să fie), se zice, în fine, că însuşi a recunoscut că nu era omul la locul lui, şi, spre onoarea lui este această recunoaştere, s-a rettas însuş şi s-a întots iarăş la ziaristică.
D-lor, nu ştiu dacă am lipsit vteodată de la datoria de stimă şi de respectul cuvenit pentru eminenţii băfbaţi ce au ilustrat ţara noastră. Sper că nu, şi în orce caz simţimântul meu este pătruns de recunoaşterea capacităţii şi patriotismului lor. O exrraordinară activitate, o mare putete de a tiesciplina un partid, o concepţie întinsă şi o rară energie pentru realizarea ei... acestea sunt merite, care se impun respectului şi consideraţiei tutulor oamenilor nepărtinitori, fie amici, fie adversari.
i '
| 'CA. Rosetti.
826
TITU MAIORESCU
Dar orce individualitate are o limită firească, a importanţei ei practice, şi orce om politic îşi ate timpul lui. Sâ-I venerăm totdeauna dacă a fost venerabil, să-i punem statue, dacă voiţi, dar să nu uităm niciodată deosebirea între teoriile formale şi între exigenţele reale.
Gr. Eliade. Este cusut cu aţă albă.
T. Maiorescu. Moştenirea lăsată în formule abstracte şi poveţele trimise prin telegraf de la Paris trebuiesc primite sub beneficiu de inventat, precum s-a zis.
Era o vreme când se cuprindeau consrituţiile unei ţâri în plicuri de scrisori; era o vreme, când un cap genial ca Condorcet rrămitea împărătesei Ecarerina a Rusiei consriruţia întreagă a Rusiei într-o scrisoare şi avea naivitatea să-i zică: pune această constituţie în aplicare şi fericirea Rusiei este gata.
Cum s-au deziluzionat oamenii de atunci! Cum se ştie astăzi că fericirile popoarelor nu mai stau în formulele abstracte!
Cum se simte astăzi pretutindeni valoarea oamenilor de stat practici, cari ştiu să adapteze principiile la viaţa reală ale poporului în care lucrează!
Penttu aceste două motive, d-lor, sunt contra revizuirii, şi aş fi fericit când aţi fi şi d-voasttă contra revizuirii şi când am scăpa ţara aceasta de agitarea sterilă a unor formule electorale, fără nici o valoare practică în starea de astăzi a poporului român (aplauze).
60
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE Demisie din comisia Adresei
(Şedinţa Camerei de la 18 mai 1883) Ministerul din acel rimp:
/. C. Brătianu, prezident şi răsboi, G. Chiţu, interne,
D. A. Sturdza, externe,
E. Stătescu, justiţie, G. Lecca, finanţe,
P. S. Aurelian, culte,
Col. Dabija, lucrări publice,
/. Câmpineanu, agricultură, comerciu şi Domeniile Statului (noul minisrer înfiinţat la 1 aprilie 1883).
Legislatura de 4 ani a parlamentului ales în 1879 se rermină la 3 marrie 1883 cu adoptarea, după a treia lectură, a propunerii prealabile pentru revizuirea a 25 articole din Consrituţie. Nouele alegeri se fac în decursul lui aprilie, şi la 10 mai se deschid Adunările revizioniste. Prezident al Camerei este ales C. A. Rosetti, instigatorul principal al mişcării de revizuire, iar în comisia Adresei se alegîntre alţii d. lacob Negruzzi şi autorul scrierii de faţă, a căror demisie, dată prin urmăroarele cuvinte, nu este primită.
D-le preşedinre, în şedinţa de ieri majoritatea Camerei ne-a făcur onoarea, d-lui Jacob Negruzzi şi mie, de a ne alege în comisia pentru redactarea răspunsului la Mesagiul Tronului.
828
TITU MAIORESCU
Chestia specială şi principală, pentru care este convocată această Cameră, este fără îndoială revizuirea Constituţiunii; la această revizuire se referă şi un pasagiu din Mesagiul Tronului şi, după toate probabilităţile, şi răspunsul la Mesagiu va ttebui să atingă această chestie.
Din alegerea făcută preşedintelui Camerei şi din semnificarea ce însuş d. preşedinte a dat acestei alegeri, că ar fi adecă un omagiu ce aproape unanimitatea Camerei ar fi adus d-sale pentru fericita idee de a pune chestia revizuirii în dezbaterea opiniei publice, suntem datori a înţelege că aproape unanimitatea, că marea majoritate a acestei Camere este favorabilă revizuirii (aplauze); pană acum însă, afară de acest semn al alegerii de preşedinte, n-a fost nici o ocazie ca să ne spunem toţi părerea noastră în această privinţă.
Suntem dar datori, d-nul Negruzzi şi eu - sunt autorizat din pattea d-sale să-1 asociez la această declaraţie — să vă spunem că noi doi cel puţin suntem într-o desăvârşită divetgenţă de păreri cu d-voastră majoritatea în această privinţă.
Noi suntem antirevizionişti, suntem dar înrr-o opoziţiune hotătâtă cu majoritatea d-voastră. Neştiind ce înţeles pot avea voturile, cu care d-voastră ne-aţi onorat numindu-ne în această comisie, neştiind dacă ele au înţelesul ca opoziţia să fie reprezentată în această comisie, nu ne rămâne, d-le preşedinte, decât a vă ruga să interveniţi pe lângă onor. Cameră ca să ne primească demisia a d-lui Neguzzi şi a mea din această comisie.
61
CAMERA DE REVIZUIRE
La Adresă. Legalitatea constituţională. Contestarea curentului revizionist
(Şedinţa Camerei de la 27 mai 1883)
Membrii opoziţiei-coalizate. aleşi în parlamentul revizionist, hotătesc a nu lua parte la lucrările acestui parlament, contestându-i legalitatea. însă junimiştii aleşi iau din contră hotărârea de a-şi exercita mandatul, şi discursul următor e menit să justifice atitudinea lor, combătând de altminteri afirmarea din proiectul de Adresă al majorităţii, că ţara doreşte schimbarea Constituţiei.
D-lot deputaţi, nu eram hotărât să vorbesc în discuţia generală, fiindcă în privinţa amandamentului ce propusesem în comisiune era destul să ne explicăm la discuţia pe articole. Insă d. general Lecca, preopinentul meu, votbind de poziţia noastră în Cameră, m-a făcut să iau cuvântul acum; dat penttu a nu vă obosi cu o cuvântare de două ori, voi intercala în această discuţie generală puţinele cuvinte ce aveam de zis în privinţa amendamentului prezentat de d. Negruzzi şi de mine.
D-lor, cum aţi văzut din raportul ce însoţeşte proiectul de răspuns la Mesagiul Tronului, în comisia aleasă de dv. s-a
830
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
831
putut produce o unanimirare de păreri asupra cârorva din părţile proiectului; însă în privinţa pasagiului relativ la Constituţie, s-a împărţit comisia în două părţi, şi aici minoritatea a prezentat un amendament care, deşi în redactarea lui este moderat, nu ate cu toate acestea înţelesul blând, pe care i-1 dă d. raportor. Iacă ce zice d. raportor:
„Iar d-nii Titu Maiorescu şi lacob Negruzzi au emis dorinţa ca revizuirea să nu se întindă şi asupra dispoziţiilor privitoare la legea electorală şi în consecinţă au propus, în locul redacţiunii majorităţii, utmătorul amendamenr":
«Propunem ca pasagele din proiecr, care încep cu cuvintele: în această lucrare şi se termină cu cuvinrele: şi la păstrarea tuttir drepturilor lui să fie înlocuire cu următorul alineat:
In această lucrare, Adunarea din nou aleasă are de îndeplinit misiunea principală de a se pronunţa, dacă şi pană unde reforma Constituţiunii în articolele, cari au fost indicate de Camera precedentă, ar corespunde adevăratelor trebuinţe ale ţârei şi ar fi oportună în împrejurările de faţă.»"
Interpretarea ce d. raportor dă dorinţelor „emise" de noi, nu este exactă. Ce am vrut să zicem noi este coprins în amendamentul propus de noi; şi dacă este votba de a se interpreta amendamentul nosttu şi mai departe, atunci dorinţa noastră, adecă a d-lui Negruzzi şi a mea, este nu numai ca revizuirea să nu se întindă şi asupra a oarecăror dispoziţii, ci ca revizuirea să nu se întindă deloc; şi am fi foarte fericiţi, dacă revizuirea nu s-ar face nici într-o privinţă, nici în ceailaltă.
Dat mai înainte de a mă explica asupra acestui punct de vedere, să-mi daţi voie ca în această discuţie generală, mai ales în urma cuvintelor rosrite de onorabilul meu preopinent, să precizăm poziţia noastră în Cameră.
Nu şriu până unde d. general Lecca era în drepr să afirme că sunrem aproape unii de alţii. D-sa poate că deduce aceasta
numai din faptul că ne aflăm aci împreună la Cameră. Acest fapt îl voi explica îndată.
în privinţa vreunei alte apropieri nu văd nimic în chestiile puse la ordinea zilei. Iar în privinţa marei chestii la otdinea zilei, adică a revizuirii, esre ştiut că suntem adversari hotărâţi.
în ceea ce priveşre fiinţa noastră în mijlocul d-voastră iată ce am de zis, d-lor deputaţi. I Proiecrul de Adresă începe prin a vorbi despre ordinea
I alegerilor din urmă. întru aceasra urmează Mesagiul Tronului, căci şi Tronul aduce omagiele sale nu administraţiei în ceea ce priveşte toate operaţiile electorale, ci Tronul aduce omagiele sale ţărei, poporului alegător, care a dat şi cu această ocazie dovadă de spiritul său de ordine şi de legalitate.
In acest înţeles care din noi nu s-ar fi grăbir să se asocieze la acest omagiu? Deci şi noi am primit această parte a proiectului de răspuns, cu atât mai mult, cu cât aici nu se aduce nici aprobarea, nici dezaprobarea operaţiilor electotale emanate >      de la autorităţi, nici se vorbeşte despte valoarea acesror '".      operaţii în genere. Căci dacă ar fi fost vorba despre aceasta, '-      atunci poate că s-ar fi dat ocazie de a se vorbi şi despre oarecari : ?•      neregularităţi petrecute pe ici pe colo, precum d. e. despre atitudinea prefectului de Galaţi, de care ne-a vorbit cu atâta : ~      tărie vecinul meu de pe această bancă (d. Nicu Catargi).
Poate că ar fi fost atunci locul de a se votbi şi despre deosebirea între alegerile de acum şi între alegerile făcute sub cabinetul conservator. ■* Voci. Aide de! Este mate.
Titu Maiorescu. D-voastră veţi zice că este mare. Eu tecunosc că este oatecare deosebire.
Gr. Vulturescu. Dar nici că este comparaţie. Voci. Aşa, aşa!
Titu Maiorescu. Dar părerea mea este că deosebitea nu este aşa de mate, ptecum vi se pare d-voastră. | Voci. Vă înşelaţi.
832
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
833
N. Voinov. Cer cuvântul.
D. preşedinte. Dar altmintrelea vă rog să respectaţi pe acela care vorbeşte, şi mai cu seamă când d-sa ne sileşte în formă să-1 respectăm şi să-1 ascultăm cu plăcere.
Titu Maiorescu. D-lor deputaţi, nu are să se facă discuţia aceasta mai mare decât atâta, deşi poate ar merita să fie odată făcută în mod nepăttinitor.
Fără îndoială, a pune candidaturi oficiale prin prefecţi este un act de francheţă constituţională, care uneori poate să fie blamat. Sinceritatea trebuie să fie recunoscută, însă poate merge prea departe; şi recunosc că este un fel de progres constituţional, dacă în locul candidaturilor prefectotale sau oficiale făţişe, se face o candidatură - cum să o numesc? o candidatură mai politicoasă pentru formele constituţionale, ascunsă sau... nu ascunsă, pusă sub paza, sub pavăza unui comitet electoral central. Căci toată lumea ştie - nu e aşa, d-lor? - că acest comitet electoral central nu stă în nici un raport cu miniştrii. Toată lumea este pe deplin convinsă că nici un prefect nu are a face cu comitetul electoral local. Ei bine, ce omagiu mai mare voiţi să aduc sistemei constituţionale practicate de d-voastră?
Insă, d-lor, pentru mine chestia nu ate însemnătatea ce văd că o are pentru mulţi alţii. îmi pare rău, dar nu pot vedea lucrul aşa de grav.
Pentru mine, d-lor deputaţi, orce ţară are alegerile ce le merită, şi în orce ţară îşi permit guvernele atâta ingerinţă, făţişe sau ascunsă, câtă îl lasă alegătorii să-şi permită; şi dacă nu ai alegători de la sine independenţi, atunci, cu orce formă şi regulament, vor cădea sub ingerinţa guvernului.
De aceea mărturisesc că şi alegerile acestea le găsesc tot aşa de bune şi tot aşa de rele, precum erau şi alegerile trecute.
Voci. A! A!
Titu Maiorescu. D-lor, acest punct al legalităţii alegerilor este pentru toată discuţia noastră un punct capital. Şi dacă noi, câţiva conservatori, suntem în mijlocul d-voastră, este tocmai
fiindcă recunoaştem pe deplin această legalitate. Recunoscând însă aceasta, ne-am deosebit cu cea mai mare părere de rău de unii din coreligionarii noştri politici de pană acum.
Nu mă voi expune dreptei observaţii a d-lui preşedinre făcută predecesorului meu şi nu voi vorbi în contra acelora cari sunt absenţi definitiv din această Cameră şi nu-mi pot răspunde. Dar sunt în drept să vorbesc de toate actele, cate stau într-o relaţie directă şi imediată cu această Cameră; şi când văd că pentru Cametă sunt deputaţi aleşi cari nu vin la şedinţe; când din manifestele politice şi publice ale acestor deputaţi aleşi de către alegătorii lor vedem arătat motivul pentru care nu vin în această Cameră: cred că suntem în drept a vorbi, cu tot respectul cuvenit absenţilor, de acest fapt. D-lor, ce însemnează legalitate de alegeri? Constituţia noastră de la 1866 şi legea electorală au pte-văzut înttegul mecanism, după care vrea să aleagă reprezentaţia naţională a ţării şi a prevăzut atât drepturile indivizilor întru aceasta, cât şi dreptul Coroanei, cât şi dreptul alegătorilor şi al aleşilor. S-a zis atunci: pentru a se garanta ca opinia publică să se manifeste, trebuie să lăsăm libertatea de întruniri şi libertatea presei; şi ca să nu fie ingerinţe din partea adminsitraţiei s-a dat confecţionarea listelor electorale la primari; şi fiindcă tribunalele se păreau prea dependente de miniştri s-a dat încă o garanţie: recursul la curtea de casaţie, instanţă inamovibilă, care aici judecă chiar fondul şi ordonă cine să rămâe înscris şi cine să se şteargă din liste în urma recursurilor. Am dat mai mult prin Constituţia noastră: am desfiinţat Consiliul de Stat şi s-a desfiinţat odată cu el şi orce autorizare prealabilă pentru urmărirea unui funcţionar culpabil de ingerinţe; s-a lăsat la libera dispoziţie a fiecăruia din noi ca să tragă înaintea tribunalelor otdinate pe orce funcţionar, prefect, subprefect şi chiar ministru. Ce mai voieşte o ţară ca să-şi asigure libertăţile? Ce poate să ceată mai mult de la o Constituţie? Presa? lat-o liberă. Adunările publice? Nu e nici o întrunire
834
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
835
politică care s-a proprit, şi cine a voit s-a adunat unde a voit; nici o piedică înttu aceasta. A înscris primarul pe nedrept în listele electorale? Avem curtea de casaţie iitdependentă. Iţi face un funcţionar nedreptate? II traduci înaintea tribunalelor. Iată garanţii ce Constituţia de la 1 866 le-a dat pentru a asigura libertatea alegerilor.
O dară însă alegerile făcute în aceste condiţii; o dată mandatul dat, alegerea venită aci, discutată de d-voastră şi validată de către Cameră, mă întreb: deputaţii proclamaţi după ce forme legale mai pot fi puşi în chestie într-un stat regulat, constituţional? Şi cum oameni de ordine ar putea pune în discuţie asemenea luctu? (Aplauze.) Ceea ce este elementat pentru o societate constituită, este de a avea pentru orce faptă mai matcantă a vieţei publice, când intră în conflict cu legalitatea, un organ care să se pronunţe asupra reparării necesare. Penttu contenciosul privat sunt tribunalele; pentru cerinţele politice este tot mecanismul politic electoral şi legislativ al vieţei statului. Dar când un individ sau un partid nu rămâne mulţumit, de exemplu cu alegerile făcute, atunci ce formă ar avea un stat constituit ca să prevadă nemulţumirile lor contra tutulor formelor legale, cu care s-a constituit ţara legală, Cameră şi Senat? Nu există alta decât tot discuţia în Cametă sau o nouă operaţie electorală. Sau dacă vrei să zici, că după toată funcţionarea acestor forme legale, totuş n-a ieşit reprezentaţia ţărei cea adevărată, apoi atunci trebuie să revizuieşti Constituţia, care s-a arătat incapabilă de a da o reprezen raţie legală. (Aplauze.) Noi cari suntem absolut antirevizionişti, suntem bine-veniţi de a vă spune că tecunoaştem adevărata expresie momentană a ţărei în Cameră şi în Senat constituite.
Acest punct, d-lor, nu este secundar. întrebarea: ce este ordinea legală într-un stat, este fundamentală, mai ales pentru Partidul Conservator, un partid în esenţa sa de ordine. Dacă cineva asupra acestui punct nu se găseşte într-o perfecră unire de vederi cu colegii săi, atunci vine momentul
de a se întreba: pană unde mai pot merge împreună? A tăgădui legalitatea Camerei şi a Senatului, este după convingetea mea un început de anarhie, şi nu poate să existe stat regulat din momentul ce aceasta se pune în discuţie. (Aplauze).
N-am fi îndrăznit, noi cati am rămas în minoritate, văzându-ne aşa de reduşi Ia număr, să afirmăm ca un princip conservatot acest lucru în contra celor cari sunt mai în vâtstă şi mai autorizaţi de a vorbi în numele Partidului Conservaror, dacă n-aş putea să aduc oarecum o dovadă palpabilă, o dovadă literală, că exprimăm prin aceasta un princip recunoscut mai nainte de însuşi Partidul Conservaror.
Această convingere a mea de astăzi asupra legalităţii Camerei este identică cu aceiaş convingere a mea când eram noi Ia guvern conservatorii, convingere exprimată prin cuvinte pe cari le-am zis atunci de pe banca ministerială în aplauzele şi cu aprobarea Partidului Conservatot întreg, în conrra unora din d-voasrră, majoritatea de azi, atunci violentă opoziţie în contra noastră.
După ce voi fi dovedit aceasta, voi fi în drept să mă întreb: trebuie oare să fie toate aşa de schimbătoate pe roara lumii? i, chiar şi principiile de la şapre ani la şapte ani? E vorba că îndată ce se schimbă oamenii după o bancă pe alta, trebuie să se schimbe şi convingerile lor? Cine poate să urmeze pe această cale de varietăţi, să utmeze; sper însă că veţi înţelege că nu toată lumea o poate şi că e bine să se păstteze în acele chestii, cari sunt fundamentale şi primordiale penrru convingerea politică, nestrămutatul caracrer politic al cuiva. (Aplauze.)
D-lor, la 1875 fuseseră alegerile, pe cari d-voastră le numiţi faimoase, sub ministerul d-lui Lascar Carargi, şi atunci opoziţia d-voastră, d. loan Brătianu, cap al partidului de opoziţie, d. Vernescu, d. Kogălniceanu şi chiar d. Chiţu au dat pilda, permiteţi a o spune franc, au dat pilda cea tea, domnialor au fost aceia cari au început să tăgăduiască legalitatea unei Camere constituite în ţară.
836
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
837
A. Stolojan. Noi am venit în Cameră.
D. preşedinte. Acestea le-aţi înţeles de mult d-voastră, de ce nu întterupeaţi atunci? (Aplauze.)
T. Maiorescu. D-voastră, opoziţia de atunci, aţi venit în Cameră şi aţi prezentat un amendament, care zicea că alegerile n-au fost adevărata expresie a ţării, şi atunci... daţi-mi voie să vă citesc din Monitorulde atunci, nu voi abuza mult de pacienta d-voastră, dar uneori e foarte instructiv să vedem cum se repetă formele şi împrejurările, numai că se interpretă odată într-un sens şi altă dată în alt sens... atunci, zic, acela care are acum onoarea de a vă vorbi, era pe altă bancă, pe banca ministetială, şi era autorizat să fotmuleze în numele colegilor săi, ca un princip conservator de ordine în stat, următoarele cuvinte:
„S-au falsificat alegerile, afirmaţi dv. Nu este exact, afuma alţii. Daţi-mi voie a atinge punctul dc căpetenie şi a face legistului Vernescu şi tutulor oamenilor de stat din opoziţie următoarea întrebare decizivă pentru orce stat constituit: cine să judece această contestaţie? Aţi introdus sistemul constituţional cu Camera care validează alegerile. Ei bine, alegerile s-au validat de Cameră. Nu admiteţi instanţa? Foarte bine. Dar atunci spuneţi-ne: ce altă instanţă admiteţi ca să valideze alegerile făcute după legea electorală, lucrată de d-voastră? (Aplauze.) Aţi zis la 1866: fundamentul libertăţilor publice este întâi libertatea întrunirilor, aţi avut-o cum nu o are nici o tară a Europei într-un grad aşa de întins. Garanţie pentru confecţionarea listelor electorale aţi avut după Constituţia d-voastră, pentru ca ele s-au făcut de primari, iar nu de guvern. Garanţie pentru dreptul de înscriere în listele electorale aţi avut; etau după Constituţia d-voastră tribunalele şi Curtea de Casaţie. Unde v-aţi crezut nedreptăţiţi, aţi apelat sau aţi putut apela - şi dacă nu aţi făcut-o este vina d-voastră şi denotă lipsă de spirit cetăţenesc - la tribunale şi apoi la Cuttea de Casaţie, instanţa j udecătotească cea mai înaltă, inamovibilă, pe care guvernul nu o poate schimba.
Dacă este astfel, atunci permiteţi-mi a spune că eu nu sunt aşa de slab în expresiuni precum este chiar programul d-voasttă. Căci dacă declaraţi d-voastră că, cu toată libertatea presei, cu toată libertatea întrunirilor, cu toate tribunalele ţărei, cu toată Curtea de Casaţie independentă, cu toate primăriile, care toate acestea constituiesc garanţii constituţionale penttu alegeri, reprezentaţia naţională totuş este falsificată, atunci declaraţi că ţara noastfă este incapabilă de a avea o Constituţie liberală ca aceasta".
Voci: Bfavo, bravo. (Aplause prelungite.)
„încă o dată rog ca d. Vernescu să-mi răspundă: cine judecă afirmaţiile d-voastră? Aţi ptevăzut că se validează alegerile de Cameră; s-au validat; de ce le invalidaţi a doua zi? Din momentul în care alegerile s-au validat de Cameră, singura autoritate competentă conform legii, nu mai este permis nimănui să vie a le contesta, şi, dacă totuş o face, atunci ttece în stadiul anarhic şi devine un revoluţionar. (Aplauze prelungite.)"
(Vezi Monitorul din 14 iunie 1875).
Aşa, d-lor, se urma discuţia pe atunci. (Mare zgomot.)
D. preşedinte. D-lor, Camera este capabilă de a asculta orce discursuri, prin urmare vă rog să binevoiţi a tace.
T. Maiorescu. Aşa se făcea discuţia atunci, şi atunci era pusă în joc legalitatea alegerilor, şi atunci absolut astfel, ca şi acum trebuia pusă întrebarea: Cine să judece legalitatea unor alegeri altul decât totalitatea organelor prevăzute de Constituţia din 1866? Şi dacă cu totalitatea organelor prevăzute în Constituţia de la 1866 nu găsiţi putinţa de a scoate o reprezentaţie legală a ţărei, atunci e neapărată o reformă constituţională sau, dacă nu, o revoluţie, căci alt mijloc nu este. Acele cuvinte le găsesc în Monitor Ia finele citirii acoperite cu bravo şi aplause prelungite. Acele cuvinte erau expresia adevărată, oarecum ex professo, a Partidului Conservator, şi absolut acele cuvinte
838
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
839
trebuie zise astăzi, şi dacă erau adevărate şi primire atunci, trebuie să fie adevărare şi primite şi astăzi.
Am fost foarte simţiror la cuvintele spuse de d. general Lecca în una din şedinţele trecute; d-sa zicea: eu nu sar din car în car, eu merg drept pe drum, şi în adevăr, d-lor, nu rrebuie să sărim din car în car.
Iară carul de la 1875 de faţă, este identic cu cel în care mă aflu la 1883; dacă legalitate era la 1875, aceiaş legalirare esre la 1883, şi dacă unii membri ai Partidului Conservator sunt astăzi de altă părere, părăsesc Camera şi-i conresră legalitatea, atunci eu nu-i pot urma pe acest drum, ci rămân în carul de mai nainte şi pe dtumul de mai nainte.
Dacă dar s-a schimbat ceva, este numai cărăuşul; acum mânăm noi singuri, căci cărăuşul de până acuma a schimbat drumul cunoscut noă.
Iată pentru ce, d-lor, noi credem că rămânem credincioşi principiului conservator, stând aci în Cameră cum stăm şi luând parte la discuţia de faţă.
Al doilea şi ultimul punct, pe care mai sunt dator a-1 releva, şi acum intru în discuţia proprie, este amendamentul ce l-am propus noi la Adtesă.
D-lor, d-voastră afirmaţi în proiecrul de răspuns al majorităţii că misiunea ce o are de îndeplinit această Adunare esre mai cu seamă de a reforma legea electotală; spuneţi:
„o experienţă de 17 ani a arătat că nu corespunde această lege cu starea socială de astăzi a ţării şi că Adunarea ţinând samă de voinţa mandanţilor săi îşi va da toate silinţele spre a găsi o soluţiune, care să asigure independenţa alegătorilor."
D-lor, eu am aci o opinie cu totul deosebită. Eu nu cred că opinia publică şi înţelegerea clar formulată a mandanţilor noştri ne prescrie reforma Constituţiei, şi fiindcă ar fi bine ca la începutul discuţiilor noastre să procedăm cu o desăvârşită claritate şi, dacă-mi permiteţi expresia, cu onestitate politică şi să nu ne ascundem după propriul nostru deget, să ne punem cu toţii împreună întrebarea:
Este oare adevărat că în spiritul ptopriu al majorităţii alegătorilor i      noşrri să fie ideea preciza a reformei constituţionale? Este opinia I      publică puternic formară în sensul acesta? | .        O voce. Da.
T. Maiorescu. D-lor, este foarte greu de a se pronunţa •      cineva aici, şi eu admir pe acei cari dau aşa de repede un
răspuns hotărâtor. Să ne explicăm puţin lucrul, j D-lor, este o mare deosebire întte un glas omenesc şi un
ecou; glasul este ieşit din vibraţia organelor unei fiinţe cugetă-toate; ecoul este o vibtaţie mecanică, brută, ieşită din vibraţia aerului gol care străbate stâncele; glasul este otganic, ecoul este j „   anotganic; glasul este viaţă, ecoul este moatte. (Aprobări.) Fără ! î   îndoială, dacă un glas puternic şi autorizat, precum este I   necontestat acela al onor. nostru preşedinre de Cameră, vine ' i    şi ne spune întt-un număt de jurnal, în 2, în 10, în 20 numere I \    ale Românului, foaie răspândită în ţară, că ttebuie reformă î    constituţională în România, atunci este foarte natural, ca acest 1    puternic glas să deştepte multe ecouri. (Râsete.) \        Este asemenea în ordinea naturală că, cu câr spaţiul va fi
(mai umflat şi stâncele mai goale, cu atât şi ecourile să fie mai multe şi mai răsunătoare. (întreruperi.) De ce mă întrerupeţi, d-lor? Eu vorbesc de mecanismul, cu care se răspândesc ecourile, şi nu fac nici o aluzie la î    d-voasttă, cari nu sunteţi ecouri, ci trebuie să fiţi glasuri. Dacă i |    facem deosebirea înrre glas şi înrre ecouri, adică între ceea ce vine de acolo, de la scaunul prezidenţial, şi între ceea ce trebuie |      să pornească de aci, de la băncile deputaţilor, şi dacă admitem că opinia publică este aceea care a venir din ţară spre guvern ! '    şi Cameră, că are Camera glasul ei propriu întru aceasta ca î    reprezenrantă a ţării: atunci trebuie să aflăm şi semnul propriu şi caracteristic al unei asemenea mişcări de opinie publică, care să nu fie numai un ecou meşteşugit.
Cate să fie acest semn, d-lor? Să nu căutăm exemple din i ■     ţăti străine, ci după obiceiul nosttu să căutăm exemple cari să
840
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
841
fie confirmate prin ceea ce s-a petrecut în ţara noastră, sub conrrolul propriei d-voastră experienţe.
D-lor, nu am mai avut noi o mişcare de reformă constituţională? Da; am mai avut una acum patru ani, când cu reforma art. 7. Vă aduceţi aminte că şi atunci ca şi acum erau două chestii: să se facă revizuirea sau nu? Aceasta era prima întrebare, căci erau şi atunci antirevizionişti.
A doua întrebare era: cum să se facă revizuirea arr. 7? Curentul de opiniuni penttu prima întrebare, precum şi necesitatea situaţiei au îndemnat Camera să zică după formula Constituţiunei: este loc a se revizui art. 7.
N. Voinov. Era ecoul glasului de la Berlin.
77. Maiorescu. D-le preşedinte, sunt foarte linguşit să mă văd întferupt, mai cu seamă de un vicepreşedinte al Camerei.
D. preşedinte. Nu mai pot să intervin, pentru că d-ta ai pus în joc pe acela care, aflându-se aci, nu poate vorbi; prin iitmare nu pot să vă apăr. (Ilaritate.)
T. Maiorescu. D-le preşedinte, noblesse oblige.
După chiaf cuvintele d-voastră asupra semnificării ce aveţi pe scaunul de preşedinte, d-voastră sunteţi iniţiatorul reformei constituţionale şi eu nu merit nici o observaţie, când vorbesc de d-voasttă ca de însuşi iniţiatorul recunoscut al acestei tevizuiri. Şi dacă este aşa, trebuie să vă supuneţi consecinţelor acestei mari onori.
D. preşedinte. Eu mă supun, decât un bărbat ca d-ta putea să găsească argumente mai puternice decât acestea. (Aplauze.)
T. Maioreseu. D-le, foarre bine a zis d. vicepreşedinte că Tractatul de la Betlin a cetut revizuirea, dar după ce Camerele au declarat că este loc la tevizuitea art. 7, atunci când s-au făcut alegeri nouă, atunci a început să se arate adevărarul curent al opiniei publice - cutent care era puternic, care nu venea de la prezidenţi sau de la miniştri spre ţară, ci venea de la ţară or de la reprezentaţii ei spre banca ministerială şi era aşa de purernic, încât a făsturnat şi unul sau doi din miniştri. Unii
din guvern strigau categorii (d. Kogălniceanu), alţii liste j      (d. Boerescu), curentul ţării cerea naturalizarea individuală. ! :        Mulţi din d-voastră aţi fost aleşi atunci, am fost şi eu ales la Iaşi, şi cea dintâi întrebare ce mi-o puneau alegătorii a fost: : *   naturalizare individuală, categorii sau liste? Asupra acestor puncte se făcea discuţia.
Dar în cazul nostru, d-lor, care sunt ideile ce hrănesc curentul popular? Care părere formulată o aveţi d-voastfă? Care părere este ieşită la ordinea zilei? Asupra ce se face sau s-ar fi făcut lupta electorală? A! numai asupra ideii generale: 1 '    revizuire sau nerevizuire? Apoi, d-lor, aceasta era în joc la Camera trecută; şi dacă ar fi fost să procedăm foarte corect constituţional, este sigur că în Camera ttecută nu pfea era bine ca tocmai atunci, la sfârşitul celor patru ani, când tot eram să mergem acasă, să venim şi să zicem „revizuirea Constituţii", căci nu fusesem aleşi acum patru ani cu prevederea ca să mergem mai departe cu tevizuirea Constituţiei peste revizuirea art. 7, şi nu cred că aveam noi mandat de la ţară ca să ne pro-#    nunţăm asupra chestiei, dacă este sau nu bine de a se tevizui i    şi alte articole, noi cari tocmai expitam cu cei patru ani ai legislaturei. Corect ar fi fost ca acum să se fi făcut alegerile fără să ne fi pronunţat noi de mai nainte, dacă e trebuinţă de revizuire sau nu, şi îndată ce s-ar fi făcut alegerile, îndată ce am fi venit aci, să fi făcut întrebarea prealabilă despre revizuire. Dar această procedură noi am scurtat-o, Camera şi !       Senatul precedente au zis că trebuie revizuire. Ei, acum lupta, !      opinia publică, curentul cel mare popular care a fosr? Ce fel de revizuire? Cari sunt formele clare, ideile precize ale alegătorilor? Căci cu dorinţe vagi nu se poate hrăni opinia publică.
Când am venit pentru revizuirea art. 7, puteam chiar a doua zi fiecate din noi să formulam însăş redacţia articolului în sensul opiniei publice din ţară, puteam a doua zi să ne numerăm şi să zicem: cutare deputat independent voim
842
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
843
naturalizarea individuală, cutare guvernamenral voim categorii şi cutare liste; şi din lupta între opinia publică şi cerinţa aceasra a guvernului s-a făcut în sfârşit tranzacţia cu guvernul de a se primi naturalizarea individuală cu mica concesiune de a se primi la începur şi naturalizarea a câtorva nume pe o listă colectivă, adică a acelora, cari au servit în armată. Iată o reformă a Constituţiunii simţită şi susţinută de opinia publică. Dar acum? Care este ideea opiniei publice? Dorinţi platonice? A! Ca să se asigure independenţa alegătorilor? să se moralizeze voturile? Foarte frumos. Şi mai deparre putem merge pe această cale platonică: voim cu toţii să se lăţească cultura română; dorim să se înavuţească ţăranul român; dorim iarăş cu toţii să se mărească poporul român şi de la 5 milioane să se urce Ia 15 milioane; voim cu toţii să avem un guvern capabil, funcţionari oneşti, alegeri independente, garantate contra orcărei presiuni purincioase. Dar ce sunt toate acestea, d-lor? Idei constituţionale? Acestea sunt dorinţe de jurnale, acestea sunt cuvinte, iertaţi-mi expresia: goale.
Acestea sunt ceea ce zicea un om cu mare bun-simţ, d. Lascar Catargi, „acestea sunt generalirăţi". (Ilaritate.) Apoi cu generalităţi de acestea, cu pia desideria, cu noţiuni cam umflate şi în acelaş timp goale de înţeles, nu se face o revizuire ca rezulrat al opiniei publice. Ce v-au spus mandanţii dv. să faceţi cu Senatul? Cum să-i schimbaţi censul, până unde şi cât?
Voci. Are să se spue.
T. Maiorescu. Are să se spue? A! Am auzit, d-lot, că să fac întruniri frecvente la Senat, fără îndoială vor ieşi idei de acolo, ba încă multe idei, mă tem chiar prea multe; aşa de multe încât vom fi în drept să ne întrebăm: care este curentul opiniei publice, căci prea are multe?
Apoi fiecare din noi putem să avem idei de reforme, căci nu avem decât să citim o carte şi să ne formăm o idee, dar aceasta vrea să zică o idee formulată în ţară pentru revizuirea Constituţiunii? Dar se zice: avem să numim o comisie, şi aceea
să se gândească mai bine, şi pe urmă aceea comisie să publice ideile ei, ca să le dezbată şi jurnalele. Se va forma poate atunci opinia publică, mai ştii?
A. Papadopol Calimach. Dar se va forma mult mai bine decât în tipografia statului.
T. Maioreseu. Cu drept cuvânt zice istoricul d. Calimah Papadopolu aceasta, dat d-sa, ca bun istoric, ştie că dacă este votba de opinia publică, de reforme, apoi ceea ce este de făcut de acum înainte trebuie să fi fost făcut de mai nainte pentru ca să vie cineva să zică: ţaţa ne impune aceasta. Voci. S-a făcut opinia publică.
T. Maiorescu. Dacă a fost făcută, atunci eta trebuinţă ca ideile, asupra căror ţara s-a pronunţat cu energie, să fie redactate în presă, în broşuri, în alegeri, încâr să sară în ochii tutulot.
Unde vedeţi aşa ceva astăzi? Când s-a făcut revizuirea art. 7, din momentul când am intrat în Cameră şi Senat, sărea în ochii tutulot formula cutare şi curare. Pe când acum trebuie să căutăm acele formule prin întruniri la Herdan, şi astfel poate să se facă orce fel de schimbări; dar pentru mine, d-lor, aceasta nu însemnează o revizuire cerută de ţară.
în necesitatea, în cate vă văd pe dv. că sunteţi de a căuta încă formulele unor asemenea idei şi de a le mai spune încă opiniei publice ca ea să se pronunţe asupra lor; în neştiinţa, în care ne aflăm asrăzi, cum să vă pronunţaţi, aşa încât opinia publică să fie favotabilă: în asemenea situaţie am crezut că este a anticipa răspunsul către Tron zicând aşa precum face d. raporror în numele majorităţii: ţara prin mandanţii săi ne-a spus ce să facem şi cum să facem.
A zice aceasta, este a face un pas pripit, şi este din contră mai conform cu situaţia de azi a spiritelor noastre a tutulot a nu prejudeca chestia în nici un sens şi a zice, precum propunem noi minoritatea: „în această lucrare, Adunarea din nou aleasă are de îndeplinit misiunea ptincipală de a se
844
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
845
pronunţa, dacă şi pană unde reforma Constituţiei în articolele, cari au fost indicate de Camera precedentă, ar corespunde adevăratelor trebuinţe ale ţării şi ar fi oportună în împrejurările de faţă."
D-lor, terminând, daţi-mi voie să ating şi eu un lucru, pe care l-am auzit de atâtea ori în noua noastfă Cameră. Se tot vorbeşte de tinerimea, care este acum în mijlocul nostru. Ce e drept, noi cam îmbătrânim! Dar în fine tinerimea, tinerimea! Am auzit pe un d. deputat vorbind de la tribună şi declarând, „în numele tinerimii", că d. preşedinte la „rogaţiunile tinerimii" a primit iarăş prezidiul Camerei; aşa spunea acel d. deputat.
D-lor, tinerimea are multe foloase; mai întâi are fericirea de a fi tânără şi de a simţi poate mai bine, mai viu, mai verde, şi de a avea înaintea sa un mai larg câmp de aspiraţi une, de a fi mai entuziastă, dar fără îndoială are şi partea sa slabă, fiindcă are mai puţină experienţă; aşa încât noi bătiânii putem zice că dacă trebuie să ne inspirăm de entuziasmul tinerimii, ea trebuie să înveţe experienţa de la noi şi să câştige astfel oarecare prudenţă în păsurile ce le face.
Dacă este să dăm noi cei mai bătrâni un exemplu tinerimii, aş dori ca acel exemplu să fie acesta: o perfectă concordanţă între cuvinte şi fapre, între ceea ce spunem şi între ceea ce facem, între ceea ce este forma şi între ceea ce este fondul vieţei noastre publice.
Zicem că alegem o comisie pentru a pregăti ideile de reformă - să o facem de bună-credinţă. Zicem că aceste idei de reformă să fie aruncate în dezbaterea opiniei publice - să o facem şi aceasta cu perfectă bună-credinţă, aşa încât, până când opinia publică nu se va pronunţa, noi cari voim să fim rezultatul fidel ai mandanţilor noştri, până atunci în convingerea noastră intimă chestia să nu fie prejudecată! Dacă este aşa, dacă voim să ne mai adresăm cu ideile noastre la opinia publică, întru adevăr, iar nu numai pro forma, dacă prin
elementul tinerimii, care vine în mijlocul nostru, vine şi acea bună-credinţă, care este cel mai bun semn al acestei tinerimi entuziaste: atunci cuvintele să fie o realitate şi noi întru nimic în Adresa de azi să nu prejudecăm viitoarea pronunţare a opiniei publice, la care ne mai adresăm. Atunci ce mai aveţi de întâmpinat în contta unui amendament, care zice numai că misiuna noastră principală este de a examina, „dacă şi până unde" să se facă reforma constituţională. Aceasta însemnează cu alte cuvinte, că vom alege o comisie cate poate elabora un proiect, care însă se va dezbate de opinia publică şt poate se va respinge, poate se va primi, dar nu noi să anticipăm asupra opiniei publice şi apoi să zicem: opinia publică s-a pronunţat.
Penttu aceste cuvinte am îndrăznit, d-lor, să prezent acel amendament. Dacă el va avea onoarea de a fi primit de d-voastră, vom fi mulţumiţi să votăm toată Adresa împreună cu d-voasttă; iar dacă vom rămânea în minoritate cu amendamentul, vom vota contra Adresei.
DISCURSURI PARLAMENTARE
847
62
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE Asupra votării celor 25 articole de revizuit
(Şedinţa Camerei de la 28 martie 1884)
Adunările revizionisre, deschise ia 10 mai 1883, ajung de-abia la 28 marrie 1884 să se ocupe de însăş revizuirea în dezbaterea publică a parlamentului. Pană atunci se discutase între delegaţii Senatului şi ai Camerei textul pentru modificarea vechilor articole; cu mare greutate se stabilise o redacţie primită de guvern şi de majoritatea delegaţilor, pe când „Rosettiştii", după ce au triumfat în chestia presei, rămăseseră în minoritare câr penrru colegiul unic. Raportorul majorităţii era d. Stolojian.
Deocamdată se naşte o discuţie prealabila asupra modului de a vota, şi aici Camera primeşte ideea propusă în următorul discurs:
D-le preşedinte, mă înscrisesem încă de alalrăeri, în momentul când s-a depus raportul, penttu a vă vorbi înrr-o chestie prealabilă; însă după ce s-a depus raportul, în chiar decursul discuţiunii de alaltăieri, chestia această prealabilă s-a atins de alţii, şi era natural ca mai mulţi să ne gândim la acesr lucru. Era adică chestia de a se şti dacă este, sau nu, necesară discuţia generală asupra tutulor modificărilor constituţionale propuse. Eu însă vream să adaog şi un alt element în discuţie,
care pentru mine este mai important decât întrebarea discuţiunii generale; eu voi să întreb: votul final e necesar asupra
- totalităţii? Este un vot colectiv asupra articolelor propuse la modificare, sau nu?
D. preşedinte. Nu!
7". Maiorescu. Iată chestia penttu care mă înscrisesem, presupunând că nu era altcineva în acel moment cate să o ridice. Dacă însă sunt astăzi alţii înscrişi asupra acestei materii, eu ştiţi că nu mă îmbulzesc la vorbă şi cedez altuia cu plăcete. Nefiind nici o cerere, daţi-mi voie să ridic eu această ~      chestie înaintea Dv.
f D-lot, noi cari suntem antitevizionişti, renunţăm la o
f      discuţie generală în privinţa totalităţii articolelor; mai adaog
că, din parte-mi, cred că nu este bine, nu e conform cu spiritul 7      modificaţii Constituţiunii de a se face la sfâtşit un vot total
asupra tutulot articolelot propuse a se revizui. în adevăr
* materia de revizuit esre atât de diferită, încât la întrebarea pusă | de onor. d. Rosetti, care este sistemul unitar, după care voiţi 1      să faceţi revizuirea, şi cum s-ar putea face o revizuire pe articole
* fără ca să fie discuţie generală asupra acestui sistem unitar? eu f din partea mea răspund că, după cât văd în proiectul propus, f deşi sunt unele lucruri cari se pot grupa ele în parte într-un | sistem, dar totalitatea acestot 25 atticole de tevizuit nu poate î       coprinde şi nici nu este de natută a coprinde un sistem unitar.
* Căci, d-lor, de ce este votba? Ni se propune să revizuim 25 articole din Constituţie. între acestea, după raportul făcut de
- d. Stolojian, sunt 13 articole, cele din urmă puse în faport, cari se refer la modificarea principiilor legii electorale, întru cât sunt înscrise în Constituţiune. Din celelalte: 12 articole, cari rămân, 2 articole ptivesc principiile libertăţii ptesei; mai rămân 10 articole, cele puse la început. Aceste 10 articole se raportă la materii aşa de absolut disparate, încât din parte-mi nu văd nici o putinţă logică de a găsi o unitate de sistem, care să poată să fie supusă unei discuţii generale. (Aplauze.) în ce legătută să
848
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
849
punem noi chestia: în loc de Principatele-Unite, are să se zică „Regat", cu chestii „se desfiinţează garda naţională", cu a treia chestie: „inalienabilitatea pământurilor foştilot clăcaşi se prelungeşte pe un alt termen mai mare decât era până acum", cu o a patra chestie: „Consiliul de Stat nu se înfiinţează, dar ar fi bine să fie o comisie, care să elaboreze legile", şi celelalte? In ce argumentare posibilă se va găsi lanţul de unitate întte garda civică şi comisia legislativă cu inalienabilitatea pământului ţăranilor? (Aplauze.)
Fără îndoială în cheliile de regulament, la cari s-a referit d. Rosetti, şi anume în privinţa părţei întâi, unde d-sa cetea un termin mai lung pentru a ne prepara la această discuţie, după părerea mea d-sa a vorbit cu succes şi a avut dreprate. Am fost dintre aceia, cari au votat ca şedinţa să fie astăzi, şi nu ieri. Insă d. Rosetti a mai citit şi art. 65 din regulament, unde se zice: discuţia se împarte în două: întâi asupra proiectului de lege în total, şi al doilea asupta fiecărui articol în parte. Şi veţi găsi mai jos un alt arricol care zice că se va face pe urmă votul în total. Aici, d-lot, mă deosibesc cu totul de intetpretatea d-sale. Intr-o materie ca revizuirea Constituţiunii noi trebuie oare să ne oprim la o interpretare din cele mai restfânse ale regulamentului? Şi chiar dacă aţi admite această interpretare din cele mai restrânse, atunci leacul ar fi uşor de găsit. Nu va avea Camera decât să zică: împarr proiectul, care se arată că este unul, în trei sau cinci proiecte; voi face asupra chestiunii electorale, care coprinde 13 articole, un proiect şi va fi discuţie generală şi discuţie pe articole asupra principiilor sistemului electotal. Voi face un alt proiect din legea presei, şi voi face un proiect, sau 10 dacă voiţi, pentru cele zece articole disparate din celelalte articole din Constituţiune, şi atunci ne-am aflat în perfectă şi literală conformitate cu regulamentul. Dar dacă este vorba să interpretăm - şi tocmai noi, antirevizioniştii, suntem în poziţia practică de a vedea cum interpretăm această chestie - dacă, zic, este votba de a
interpreta, atunci petmiteţi-ne a vă spune că interpretarea cea mai raţională îmi pare că ttebuie să se facă într-o altă ordine de idei.
Când s-a discutat întteaga Constituţie a ţărei la 1866, s-a prezentat următoarea întrebare generală (şi ea a cerut o discuţie genetală, adică „lanţul", despte care, în limbagiul d-sale foarte clar, ne-a vobit d. Rosetti, lanţ de cate erau să se anine acum verigele individuale ale diferitelor articole constituţionale), s-a prezentat adică înttebarea: cari sunt ideile generale de drepturi şi datorii cetăţeneşti, cari ttebuie să fie puse întf-un pact fundamental, şi cati din contra se pot tezerva penttu o legislaţie specială?
Aceasta s-a făcut la 1866.
Odată acest lucru făcut, când ar mai veni o reformă în total a Constituţiunii, s-ar naşte iar discuţia generală asupra acestot principii generale. Dar o modificare parţială a câtorva articole din Constituţiune, ce însemnează aceasta? însemnează -pentru a continua exemplul cu verigele - că dintr-un cerc comun, de care erau aninate 135 de verigi, s-au scos 25 de verigi izolate, şi vi se zice d-voastră: reparaţi fiecare verigă, dacă puteţi şi dacă voiţi; dacă nu, puneţi-o înapoi nereparată, înapoi, unde? în sistemul unitar al Constituţiunii celei vechi.
Asupra cestiunii, dacă să se facă or nu reparare, ttebuie oate discuţie generală? Da; dar această discuţie genetală s-a făcut în Camera trecută, când în contra părerii noastre, şi după convingerea mea şi astăzi: spre marea confuzie a ţării, majoritatea a admis ca să se facă revizuire la cele 25 de verigi anume arătate.
Dat acum, d-lor, ce discuţie generală să se facă despre modul anume al revizuirii ce vi se propune?
Ca să fie o discuţie generală de principii posibile, eu pun ca criteriu pentru valoarea practică şi parlamentară a unei asemenea discuţii generale aceasta: trebuie să pot în discuţia generală să amplific, să întind tevizuirea asupra tutulor acelor
850
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
851
articole, cari într-o idee unitară de sistem îmi par de modificat. Dat puteţi d-voastră astăzi - dacă veţi găsi ca un sistem ce îl primiţi la cutare arricol trage după sine modificarea altui articol decât cele 25 supuse revizuirii - puteţi să mai atingeţi vreunul din celelalte? Nu. Apoi ce discuţie generală este aceasta, o discuţie generală, care este limitată din capul locului la cele 25 de verige? Puteţi să ziceţi: această verigă nu o repar, o trimit înapoi la cerc; dar nu pureţi să ziceţi că trebuie să mai schimbaţi şi altele, după orce sistem unitat. La întrebarea despre sistemul unitar, răspund dar: nici nu poate fi vorba de sistemul unitar, când e vorba numai de repararea a 25 de verige deslegate din lanţ. Voci. Cer cuvântul.
Titu Maiorescu. După părerea mea, discuţia generală a fosr făcută asupra totalităţii de 25 de arricole, când Camera trecută a primit să se facă revizuirea.
Noi însă, fără îndoială, dacă vrem anume să împreunăm mai multe articole coherente, precum cred că se va face în privinţa legii electorale, acolo putem face discuţia generală asupra acestei grupări.
Dar acum să ating un alt punct în discuţia de faţă, care îmi pare mai important. Onor. d. Rosetti, când voibea de necesitatea discuţiunii generale, atingea numai punctul că asupra luării în consideraţie n-are să fie mare greutate în Cameră; ar fi 6-7 antitevizionişti, ceilalţi toţi revizionişti, şi va trece luarea în consideraţie fără greutate. Dar eu întreb: cum rămâne votul în total? Şi, spre exemplu, dacă toţi primim -şi nu putem face altfel - ca titlul „Principatele-Unite" să se schimbe în „Regat" şi votăm acest articol cu unanimitate, acest vot rămâne definitiv câştigat?
O voce. De aceea şi trebuie discuţie generală.
Titu Maiorescu. Va veni un alt articol: desfiinţarea gardei cetăţeneşti; este probabil că va fi primir şi acesta cu mare majoritate. Dar nici aceasta să nu fie câştigată? Vom primi cu
unanimitate continuatea inalienabilităţii pământului ţăranilor; nici aceasta nu e câştigată? Şi vom lăsa să atârne schimbarea titlului Regat, desfiinţarea gardei civice, inalienabilitatea
"• pământurilor, de ce? De întrebarea absolut eterogenă: să fie trei, pattu, două sau un colegiu electoral printr-un vot final pentru totalitatea celor 25 de articole? dar bine, d-lor deputaţi, trebuie o alcătuite, un sistem de convenienţă în toată această lucrare, o convenienţă intelectuală pentru fiecare din noi. înţeleg să pun pe cineva în acest impas: E votba, de exemplu, de legea firmelor; în legea firmelor majoritatea este de părere că acest articol să fie aşa făcut, şi mai bine nu face legea fir-melor, decât să fie altfel atticolul făcut de cum vrea majoritatea. Dar când ar fi venit la Cameră un raport, unde legea gradaţiei profesorilor să fi fost împreunată pe aceeaşi hârtie de raporr cu legea firmelor, cum este astăzi inalienabilitatea pământului ţâţânilor cu desfiinţarea gardei civice, şi când ar veni cineva şi ar zice: or votaţi ideea firmelor cum vreau eu, or dacă nu, îţi reduc leafa profesorilor? (Aplauze.) Eu cred că nu este con-
;     venabil să se supună conştiinţa d-voasttă la asemenea impasuri.
I Vedeţi, dar, că este cu neputinţă să se aplice acea idee de
discuţie generală şi de vot total colectiv într-o serie de articole aşa de dispatate.
Noi, d-lor, noi antirevizioniştii, fiindcă atâta discuţie s-a făcut, fiindcă timpul, după părerea mea, fără nici un folos penttu inreresele ţărei este acum pierdut şi fiindcă agitaţiunea, câtă a fosr de făcut, este făcută, şi acum ne găsim aduşi ca să sfârşim cu această nefeticită cestiune, noi, zic, vom primi schimbarea titlului Principatele Unite în Regat; vom primi desfiinţarea gardei civice şi câteva alte modificări din partea întâi a raportului d-lui Stolojian; până aici putem merge cu d-voasttă. în privinţa modificării legii electorale însă, de la primul articol până la cel din urmă vom fi în contra; şi dacă discuţia generală asupra acestor 13 articole se va face, or nu se va face, noi vom vota totdeauna în contra lor.
852
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
853
Pană aici, d-lor, orce decizie va lua Camera, va fi suverană în aprecierile ei, fiindcă este vorba de a interpreta un articol din regulamentul ei.
Dar aş vrea, d-lor deputaţi, să aduc un alt element în discuţia această. Şi aci suveranitatea noastră încetează şi se întâlneşte cu suvetanul propriu. Când e vorba de revizuire, Constituţia în art. 129 zice: „Adunările cele noul proced, în acord cu Domnul, la modificarea puncturilor supuse revi-ziunci". E vorba de puncrele detaşate din Constituţie. Punctele detaşate din Constituţie avem pe fiecare să-1 punem în acord cu Domnul. Ce voim să zicem noi acum Coroanei? Noi întte noi am discutat; ne-am înţeles, am interpretat regulamentul; am făcut votul final, votul de la început. Tu, Coroană, cu care trebuie să mă înţeleg asupra fiecărui punct, te întreb: vrei să se schimbe titlul de Principatele-Unite în Regat? Vteau. Foatte bine; am câştigat acest acotd, am revizuit definitiv. Vrei garda orăşenească să se desfiinţeze? Aprob. Dar ar veni, spre exemplu, majoritatea Cametei şi at zice: vreau un singur colegiu, vot univetsal. Coroana zice: acesta nu-1 vreau. Cum rămân în cazul ăsta celelalte puncte, asupra cărora s-a stabilit acotdul? Şi mai poate fi vorba de unitatea legii modificatoare Constituţiei? Voiţi să siliţi pe Coroană să nu vrea nici principiul de titulatură, nici celelalte, dacă nu vrea sufragiul univetsal, fiindcă-i puneţi, iertaţi-mi expresia populară, le marche a la main?
După părerea mea, tocmai fiindcă prin acest articol 129 pentru punctele izolate de revizuit se cere acordul Coroanei, trebuiesc cu atât mai mult să fie lăsate întregei libertăţi şi latitudini a acestui acord; şi trebuie, faţă cu o situaţie, unde o mare majoritate legală a ţării a zis: vreau o revizuire a cutărui articol şi nu a altora, şi unde asupra unuia se poate găsi unanimitatea Cametei, şi asupra altora discuţie, să lăsaţi libera şi întreaga decizia Coroanei, dacă, câre şi cari din aceste articole individuale, ce i le prezentaţi, le aptobă sau nu. Aceasta nu s-ar
putea însă, când aţi voi să înglobaţi toate aceste elemente disparate într-un singur vot.
Termin, d-lor, zicând: după părerea mea trebuie fiecare articol să fie separat votat ca o lege de sine stătătoare, afară numai dacă stă în chiar acest proiect în legătută logică cu altele din proiect, când atunci se poate împteuna votul; că fiecare vot separat să fie câştigat definitiv, să ne fie şi nouă libertatea lăsată de a vota pentru fiecare punct individual, de a ptimi pe unele definitiv şi de a respinge pe altele definitiv; şi mai ales să se lase Coroanei libertatea deplină şi întreagă pentru acel acord asupra fiecărui punct, de care vorbeşte Constituţia. (Aplauze).
DISCURSURI PARLAMENTARE
855
63
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE Asupra textului art. I din Constituţie
(Şedinţa Camerei de la 28 martie 1884)
In aceeaş şedinţă a Camerei, în care s-a horărât, conform discursului precedent, că nu se poate face o discuţie generală şi o votare totală a celor 25 articole împreună, ci din contră, că rrebuie să se facă îndeosebi la fiecare articol sau fiecare grupare de articole înrudite, începe şi însăş dezbaterea asupra articolului 1 din Constituţie pe temeiul noului text propus de comitetul delegaţilor, care era astfel redacrat:
„Regatul României, cu tot teritoriul său de dincoace şi de dincolo de Dunăre, constitue un singur stat indivizibil".
In contra acestei redacţii se îndreptează discutsul următor, după care se şi schimbă textul în parte şi se primeşte cum se vede la art. 1 al Constituţiei în vigoare: „Regarul României cu judeţele sale din dreapra Dunării consritue un singur star indivizibil."
D-lor deputaţi, am luat cuvântul în contra formulării acestui articol I pentru a propune o altă redacţie.
D-lor, în articolul I, aşa cum ni se propune, nu cred că sunr admisibile cuvintele „dincolo de Dunăre şi dincoace de Dunăre",
şi găsesc asemenea rău că s-a lăsat la o parte cuvântul „România". Pană acum eta zis: „Principatele-Unite Române consritue un i singur srat indivizibil subt denumirea de România." Ar fi mai ' natural să se modifice aşa: „Regatul Român constitue un singut stat indivizibil subt denumirea de România." Căci a se pune cuvintele „dincolo de Dunăre şi dincoaci de Dunăre", ce însemnează aceasta? Ce este râul acesta Dunătea, care îl aruncăm ca să curgă de la început peste articolul întâi din Constituţie? Este acesta ca o limită geografică între Dunăre şi alt râu? de exemplu Prurul? Or zic „Dunărea", ca râu, pentru a nu înţelege munţii? Ce însemnează tâul aci?
D-lot, cum vedeţi, îndată ce accentuezi în Constituţie un râu, dai loc la un şir de sensuri, cari toate sunt inadmisibile. Dar permiteţi-mi a vorbi şi de alt inconvenient al j        redacţiunii proiectului.
j D-lor, evident, nimeni nu va presupune că prin articole
din Constituţie voim să provocăm complicări viitoare or resboae; nu este nimic din toate acestea în discuţia noastră. Dar la un lucru trebuie totuş să ne gândim: chestia !       Orientului, o ştim cu toţii, este netezolvită, este oatecum în | *     ebuliţie. Nu voi să zic că noi vom fi aceia cari vom deştepta-o; '     dar poate să se deştepte prin alţii, şi poate ca în complicaţiile viitoate să se nască şi chestii de teritoriu. Se poate ca Tractatul de la Berlin să se puie în discuţie; se poate în fine, cu ocazia !        unui tractat viitor, cu voia sau fără voia noastră, să se producă '       o chestie de teriroriu. Dacă atunci at găsi ţaţa în interesul ei să facă un schimb de teritoriu, or dacă s-ar face o configuraţie geografică, în care nu Dunărea să fie accenrul principal, ci un |        alr râu, voiţi ca într-o asemenea situaţie Camera, care trebuie I       să decidă pentru primirea sau respingerea unui tractat — care poate să fie un tractat folosiror - să se izbească de această i        prohibiţie a articolului din Constituţie şi să zică: nu putem •        primi tractatul de pace înainte de a revizui Constituţia, fiindcă se vorbeşte de râul cutare? Eu cred că nu este bine să legăm
856
TITU MAIORESCU
manele Camerelor viitoare într-un mod arbitrar şi de prisos ca acesta. De aceea propui ca redacţia acestui articol să remâie mai aproape de forma cea vechie, adică fără a vorbi de dincoace şi de dincolo de Dunăre.
Trec acum la a doua objecţie, d-lor. Titlul de România îşi are şi el importanţa lui; de ce să-1 lăsăm la o parte? Nimeni din noi, oameni prudenţi, moderaţi şi paşnici, nu se gândeşre la răsboaie, la anexări forţate de teritorii. Dar la un lucru ne gândim cu toţii: la unitatea noastră de cultură, de dezvoltare ştiinţifică şi literară; avem o limbă comună, voim să avem o literatură comună, voim să avem o aspiraţie de civilizaţie comună tutulor acelora cari vorbesc limba noastră. (Aplause prelungite.)
Şi dacă n-am putut păstra, în dezvoltarea istorică, unitatea teritorială întreagă, şi dacă rrebuie să recunoaştem şi recunoaştem faptele îndeplinite, aceasta cel puţin nu ni se poate lua, ca să avem idealul nostru comun întru cât se referă la obiectele curat ideale, precum este ştiinţa, atta şi literatura, în această unitate ideală ne simţim noi, când zicem cuvântul România, şi în acest mod paşnic conlucrăm cu toţii, după puterile noastre, spre realizarea cugetării naţionale de român. Şi pentru aceste motive cred că nu este bine să luăm ceea ce era mai nainte, cuvântul România, din att. 1. (Aplauze prelungite.)
64
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE Pentru amânarea revizuirii legii electorale
i ~
(Şedinţa Camerei de la 1 aprilie 1884)
D-le pteşedinte, am luat cuvântul în privinţa ordinei zilei, penttu a face Camerei propunerea ca, după ce vom termina chestia budgetară, care este hotărâtă încă de ieri a se termina astăzi, onor. Cameră să decidă: întâi, când luăm vacanţa, şi în \ l     al doilea tând, când să începem discuţia, şi generală şi pe |     articole, în privinţa principiilor legii electorale, întru cât sunt i     a se modifica prin proiectul ce discutăm. * D-lor, lucrarea de revizuire ajunge acum la adevăratul ei
I '      moment; toţi ştim că discuţia ce se va naşte de acum înainte J       în privinţa reformei legii electotale este propria discuţie I :     serioasă, care urmează a se face asupra ideei de revizuire. Noi mai avem din proiectul ce ni se prezentă, înainte de a ajunge la principiile electorale, încă două articole, cari fără îndoială se vor putea discuta şi vota astăzi. Aceste articole sunt: articolul j       nou în privinţa aplicabilităţii Constituţiei în Dobrogea, şi j        articolul care zice că orunde sunt cuvintele de principate, de Domn etc. să se înlocuiască prin acelea de România, Rege etc.
Apoi vine imediat art. 58 şi celelalte în privinţa legii electorale, cari încep prin „Corpul electoral este împărţit în fiecare judeţ în trei colegii".
858
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
859
Cred că este în înţelesul şi al biutoului şi al nostru tutulor, ca asupra acestor articole, cari se propun a se modifica şi cari în total sunt în număr de 13 - cifră de rău augur (Ilaritate) -, să se facă o discuţie generală.
Voci. Se înţelege.
T. Maiorescu. Vot asupra luării în considerare, vot pe fiecare articol, şi pe urmă vor în total. Voci. Aşa este.
T. Maiorescu. Vasăzică, dacă ar fi ca să începem numaidecât discuţia proprie şi principală, atunci onor. Cameră să binevoiască a decide ca să intrăm în vacanţe, nu azi şi nu mâine, ci peste 4 zile de exemplu, pentru ca să se dea timpul pentru o discuţie la înălţimea, Ia demnitatea ce ttebuie să o aibă o asemenea lege imporrantă. Dat în această privinţă nu noi, cei din Bucureşti, avem să ne pronunţăm, ci dintr-un fel de datorie de colegialitate rămâne să se pronunţe cei din provincie, dacă vor purea sau nu să mai stea aici încă vreo 4 zile.
Aşadar de la primul vot va atârna şi chestia de amânare; căci dacă veţi decide să luăm vacanţă de azi, cred că discuţia nu este cu putinţă, şi atunci poate se vor găsi mai mulţi d-ni deputaţi, cari împreună cu mine să propue Camerei, ca să se amâe până după vacanţa Paştelot întreaga discuţie asupra principiilor legii electorale. Este evident că o să vorbească mai mulţi deputaţi, cred că minimum ne veţi lăsa, ca convenienţă parlamentară, să vorbească măcar doi pentru fiecare sisrem; vor fi doi anrirevizionişti în princip, vor fi doi sau poate mai mulţi, cari susţin sistemul de trei colegii, adică revizionişti ordinari. (Ilaritate.) Vor mai fi, ceea ce d. Grădişteanu numea ultra-revi-zionişti, adică acei cari sunt pentru un colegiu, şi mai sunt încă alţii penttu două, aşa încât am avea pattu sisteme, fiecare din ele reprezentat ptin un număr oarecare; şi cei ce vor încerca să aducă argumente, vor face cel puţin 8 discursuri, după cari va veni şi d. raportor să vă vorbească, pe lângă guvern.
în privinţa aceasta permireţi-mi a vă aduce un argument mai mult penttu amânare. Mărturisesc că, după discuţia de ieri, îmi vine greu să înţeleg ce fel de raportor mai avem. (Ilaritate.)
Pană când eta discuţia constituţională relativă la nişte articole, unde nu era mare greutate, ni se prezenta un sistem de lucrări, elaborar de comisia Camerei şi bine susţinut de d. raportor. Am venit însă la partea a doua a d-sale, aceea care este însemnată în taport cu No. II roman, aceea relativă la legea ptesei; se expusese amendamentul d-lui C. A. Rosetti, care se vedea că este în contra părerii majorităţii comisiei şi ptin urmare a guvernului, aşa cum era formulată de către d. faportor, şi |     arunci în adevăr d. raportot Stolojian, ca un soldat ctedincios şi curajos, a înaintat la tribună şi a susţinut principiile \     convenite, a primit focuri din dreapta şi din stânga, a răspuns şi d-sa cu focuri şi a mers cu focurile sale până prin băcani. I     (Ilaritate.) în fine a susţinut cât a putut, când colo a primit o împuşcătură de la spate, şi atunci a căzut! După părerea mea, ;      d. raportor azi este oarecum moraliceşte desfiinţat. (Ilaritate.) I în ceea ce priveşte susţinetea principiilor, ar fi prin
§     urmare necesar ca fiecare din noi, şi fiecare din comisie, să ştie ţ     unde ne aflăm astăzi după votul de ieri. Iar d. raportor să mai *      aibă timp să vază şi să studieze bine, până unde mai este în raport cu guvernul, şi care esre sistemul final, la care se va ralia majoritatea şi guvernul.
Pentru toate aceste cuvinte am onoare a ruga pe onor. Cameră să hotărască astăzi, când luăm vacanţă, şi dacă se va hotărî că vacanţa se poate încă amâna şi că vom mai avea încă vreo 4 zile, atunci din partea noasttă nu avem nimic de zis, să intrăm îndată în discuţia generală. Dar dacă nu se va hotărî aceasta, ci se va hotărî să intrăm azi sau mâine în vacanţă, atunci rog ca majoritatea Adunării să binevoiască a amâna toată discuţia principiilor legii electotale până după vacanţă, pentru ca să avem timpul liber pentru o discuţie convenabilă în privinţa legii electorale.
DISCURSURI PARLAMENTARE
861
65
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE Contra revizuirii legii electorale
(Şedinţa Camerei de la 2 aprilie 1884)
Partea cea mai importantă a dezbaterilor asupra revizuirii constituţionale este cea relativă la legea electorală. Aici s-a şi produs dezbinarea dintre Brătienişti şi Rosettişti. Pentru însemnătatea cauzei şi totdeodată ca un exemplu, la ce nivel mai înalt se menţineau discuţiile parlamentare înainte de nefericita tevizuire de la 1884, se reproduce de astă dată, pe lângă discursul ţinut de autorul scrierii de faţă, şi răspunsul lui C. A. Rosetti.
D-le pteşedinte, vă rog să nu mă puneţi faţă cu colegii mei într-o poziţie neplăcută, prin excepţia ce voiţi să faceţi în favoarea mea.
D. vicepreşedinte. Eu cred că nu vă pun în nici o poziţie neplăcută, ci conform art. 30 din regulament sunt datot să acord cuvântul alternativ, unui care vorbeşre pentru, şi altui care vorbeşte contra.
T. Maiorescu. Apoi şi d. Grădişteanu a votbit contra proiectului; acum ar trebui să vorbească unul pentru.
G. Cozadini. D-le preşedinte, pentru ca să nu crează onor. d. Maiorescu că prin interpunerea ordinei înscrierilor i se tace o poziţie excepţională, eu declar că i-am cedat d-sale rândul meu.
D. vicepreşedinte. Pe lângă aceasta mai este că onor. d. Grădişteanu a vorbit pentru revizuire, deşi este contra proiectului comitetului; prin urmare acuma este rândul d-lui Maiorescu, care este contra revizuirii.
D. Maiorescu are cuvântul.
T. Maiorescu. D-lor deputaţi, eu nu pot lua cuvântul decât sub condiţie ca nici unul din d-voastră să nu facă objecţie în contra aceasta. Dacă unul singur din d-voastră se opune, eu cedez cuvântul. - Neftind contestare, primesc a veni acum la rând.
Nu pot începe să vorbesc îndată după d. P. Grădişteanu, fără a găsi că d-sa a fost nedrept faţă cu tânărul nosttu coleg, d. Lascar; eu cred că se cuvine să aduc cu această ocazie omagiele mele colegiale atât d-lui Panu, cât şi d-lui Lascat pentru discursurile d-lor de ieri. Trebuie să ne felicităm cu toţii, oricare ar fi părerea noastră în chestia revizuirii, când vedem că cei mai tineri dintre noi, generaţia parlamentară care vine, inaugurează venirea lor în Parlament în modul, în care au făcut-o d-nii Panu şi Lascar, prin căutarea conştiinţioasă de argumente, prin expunerea lor logică şi moderată. Orcare ar fi părerea noasrră politică, trebuie să recunoaşrem că asemenea capital intelectual acumulat în deputaţii mai tineri esre o garanţie penttu generaţia viitoare. (Aplauze.)
O zic aceasta cu atât mai mult, cu cât sunt cu desăvâtşite de altă părere decât diferitele păreri exprimate de d. Panu şi de d. Lascar.
D-lor, este votba de teforma electorală. Să-mi daţi voie a nu intra în nici un detai din cele atinse de onor. mei preopinenţi, ci, vorbind numai asupra luării în consideraţie în general, voi lua chestia oarecum mai abstract, în aceasra abstracţie în care o pune regulamentul, şi mă voi întreba, de ce fel de proiect este vorba aci. Este vorba de o lege esenţial politică, este vorba de modul de a extrage pentru operaţiile politice speciale ale reprezentării naţionale numărul şi calitatea membrilor ceruţi în Constituţie.
D-lor, când vorbeşte cineva de Constituţie şi de legea electorală, prin care să se facă din poporul întreg extrasul de
862
titu maiorescu
discursuri parlamentare
863
reprezentanţi ai lui, se gândeşte mai întâi de toate la lupta deosebitelor păreri fundamentale, la diferenţa partidelor. Căci dacă ar fi ca să rămâe într-o ţară părerile uniforme, adică unisone, atunci nu s-ar fi introdus sistemul constituţional; atunci un despotism luminat era suficient.
Ceea ce este de esenţa constituţionalismului este libera exprimare mai ales a diferenţei părerilor.
Văzându-se adică pe continentul nostru european, că în Anglia, prin constituţionalismul ei, mai bine decât în alte state a fost prezervară societatea în contra revoluţiilor, cel puţin în timpii din urmă, s-a crezut că acest sistem constituţional este oarecum un ventil de siguranţă în contra zguduirilor revoluţionare şi că este mai bună libertatea parlamentară de a se exprima diferitele păreri, decât astuparea lor sub presiunea unei singure voinţe. De aceea, propriu vorbind, cine zice sistem constituţional, gatanţii constituţionale, garanţii şi în privinţa legii electorale, zice în prima linie garanţii pentru minorităţi, adică pentru părerile contrare voinţei guvernului. Aceasta cred că este indiscutabil şi veţi fi văzut, de câte ori vorbea onor. nostru fost preşedinte, d. C. A. Rosetti, în chestii de regulamenr şi chiar în chestia aceasta de revizuire, unde mareria permitea, d-sa se îngrijea mai întâi de paza dreptăţii pentru minorităţi.
O Constituţie întteagă a ţării este fără îndoială pentru toate parridele. O reformă parţială aşa de însemnară, precum este legea electorală, trebuie fără îndoială să fie asemenea pentru toate partidele constituţionale în ţară, căci ele toate au să se servească de ea. Ceea ce este foarte remarcabil şi ceea ce dă o deosebită importanţă Constituţiei noastre de la 1866, pe care voiţi să o reformaţi acum într-o patte esenţială, este unanimitatea, cu care această primă încercare constituţională a României devenită liberă s-a manifestat si s-a votat.
Eta compromis între partide? Da. Toţi premergătorii majorirăţii dv. de asrăzi s-au unit cu conservatorii, cu Cuziştii şi cu anti-Cuziştii, şi au votat în unanimitate pactul de la 1866. Şi dv. ce voiţi să faceţi acum? O simplă operă de partid, sau
operă de adevărată reformă consrituţională? Ce motiv puternic vă împinge, ca d-voastră, unilateral, când jumătate ţara e în conrra ideilor d-voasttă de revizuire, să siliţi să primească ţara întreagă punctul de vedere al d-voastră, când celălalt partid nu voieşte să-1 primească? Ce puternică împrejurare a intervenit, ca să facă din ceea ce era fundamentul dreptului politic, primit de toate partidele ţării în momentul când a venit Maiestatea Sa Regele în mijlocul nostru şi s-a întemeiat pe acest fundament, ca să facă, zic, din acest fundamenr, care era opera rutulot partidelor, o trunchiare unilaterală a unui partid, izolat? Ce? Ţara legală e compusă numai din d-voastră? Din noi? Când e vorba de o reformă constituţională, e oare drept să zicem: ţara legală sunrem noi acum? Nu. Este şi ţara peste un an, când va veni noua Cameră, peste 4, peste 8, peste 12 ani; e ţaţa în viitot; e prevederea politică de ceea ce va fi în viitor. Şi în această perspectivă a lucrurilor, care esre cea adevărară pentru o reformă constituţională, întrebarea despre celălalr partid devine foarte serioasă. Sau voiţi să ziceţi cu bună cumpănire a lucrurilor, că în ţara aceasta oameni ca Lascar f     Catargi, ca M. Kogălniceanu, ca generalul Florescu, ca Je     Dumitru Brătianu, ca Vernescu, ca Lahovari, ca generalul |f     Mânu, ca prinţul Ştirbei şi ceilalţi, n-au să mai zică nimic? Nu i     sunt chemaţi şi ei să aibă în bună primire o reformă consrituţională? Când vedeţi, onor. Cameră, că asupra acesrui -      proiect de lege, adică în intervalul de când discutaţi în secţiuni proiectul de reformă electorală, s-a terminat în ceailaltă parte gruparea sau fuzionarea partidelor, primind numele de liberali-conservatori, atunci sunteţi datori, ca oameni politici de prudenţă, când vorbiţi de reforma constituţională, să luaţi în oarecare considerare noua fuziune formată cu manifesrul ei, cu organul ei de publicirate, cu aderenţii ei în ţară. Când aceşria vin şi declară că nu voiesc revizuirea, atunci d-voastră pe ce vă întemeiaţi ca să pretindeţi a o face singuri? Punctul acesta ar merita din partea d-voasttă ceva luare-aminte. Căci să ne punem într-o hipoteză foarte
864
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
865
posibilă: D-voastră votaţi revizuirea legii electorale; se va închide atunci de la sine Camera aceasta, se vor face alegeri noue. Dar dacă partidul opus, care a declarat pe drept sau pe nedrept - şi când e vorba de drept sau nedrept într-o chestie, care vrea să îmbrăţişeze întreaga ţară, nu ttebuie să ascultaţi numai părerea celui victorios, trebuie să ţineţi seamă şi de părerea celui bătut - care dar a declarat, pe dtept sau pe nedrept, că alegerile nu s-a făcut libere şi că n-a putut să vie în sânul dv. să discute reforma constituţională şi care întru această părăsire a Camerei citează un precedent creat tot de partidul dv. cu ocazia discuţiei convenţiei comerciale austriace; dacă, zic, partidul opus, după votarea revizuirii, când veţi publica nouele alegeri, va persista în această atitudine de abţinere şi nu va participa la alegeri, ce fel de teformă aţi făcut? O reformă electorală, în care o însemnată parte a ţării (nu voiesc să zic o jumătate, nici a 4-a parte, dar în fine un grup însemnat de oameni politici, compus din conservatori şi liberali independenţi), în care această parte a ţării declară că nu vrea să intre în viaţa publică sub această formă, ce mai însemnează şi ce mai poate însemna? Va însemna că momentul, în care Partidul Liberal nu va mai fi la guvern (şi dacă vorbim de sistemul constituţional, trebuie să admiteţi că se va întâmpla şi aceasta; vă doresc să se întâmple cât mai târziu; dar are să se întâmple odată), ei atunci, în acel moment, noul partid, care va veni să vă înlocuiască, va fi poate obligat să pună în programul său reformarea pactului fundamental reformat de d-voastră; căci dacă ar fi vorba ca prin reforma dv. să se întindă dreprurile politice în ţară, dacă aţi da prin această reformă dreptul de votare la mai mulţi alegători ca în trecut, precum face în chiar acest moment Englitera cu reforma ei electorală, atunci nu mi-ar fi teamă de un alt partid mai în urmă; căci aş zice: o astfel de libertate dată nu se va mai putea lua înapoi în formă paşnica, constituţională; at trebui o revoluţie şi o reacţiune pentru aşa ceva, dar pe calea constituţională, paşnică, niciodată. Dar d-voastră nu daţi nici
un drept mai mult; faceţi numai o reformă, prin care împărţiţi pe unii contra altora, luaţi pe unii dintr-un colegiu şi-i băgaţi în alte colegii; prin urmare, faceţi o reformă, faţă cu care partidul opus, când va veni să o restoarne, va avea dreptul să zică: nu iau nici un drept public nimănui; din contra, colegiul I, care s-a decapitat de predecesori, îl repun în drepturile lui. Şi atunci se va prezenta chestia aceasta sub forma unei restituiri de drepturi, şi sub această fot mă se poate prezenta constituţionaliceşte foatte convenabil. Iar rezultatul final? Rezultatul final ar fi, că atunci s-at vedea toată ţaţa aruncată dintf-o teformă constituţională într-alta şi s-at săpa din nou abisurile de partide sub ptetexte de reformă într-o ţară, care era fericită ca la '66 să-şi fundeze pactul său în unanimitate, precum şi când s-a proclamat Regatul, în unanimitate s-a proclamat. Şi acum primul pas, după Regalitatea aclamată de liberali şi conservatori împreună, să fie opera unui singur partid în contra celuilalt? Ieftaţi-mă, eu nu pot vedea în această procedare nici o înţelepciune, nici o pmdenţă politică. Căci în contra încercării d-voastră de astăzi eu aş formula următoatea regulă de conduită politică: nu face niciodată un fapt, al cărui succes nu atârnă de la tine, ci de la adversarii tăi. Nu face un act, a cărui viaţă nu atârnă de la tine, ci de Ia ceea ce vor binevoi să facă liberalii-conservatori înttuniţi. Şi dacă liberalii-conservatori întruniţi nu vor binevoi să ia parte la alegerile ce le veţi publica, atunci este de mai înainte condemnată reforma d-voastfă electorală. (Aplauze)1.
1 Prevederea anunţată aici s-a realizat în parte. După promulgarea Constituţiei revizuite, Opoziţia-unită a publicat o declarare semnată de şefii săi, că nu recunoaşte revizuirea, nici dotaţiunca Coroanei, şi s-a angajat să restabilească „legalitatea". Dar unde s-a înşelat prevederea, este în seriozitatea şi în consecvenţa ce o atribuia unei asemenea atitudini. După căderea ministerului Brătianu la 1888, membrii Opoziţiei-unite s-au prezentat Ia alegeri, au reintrat în Cameră şi Senat, dar despre „angajamentul" lor de a restabili aşa-numita legalitate prin vreo schimbare
866
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
867
Trec acum la un al doilea argument.
D-lor, pentru ce d-voastră, acei cari susţineţi proiecrul, vă puneţi în necesitatea de a face sub asemenea împrejurări un asemenea act?
Căci, dacă chiar nu sunteţi de părerea mea în privinţa pericolului ce-1 văd eu din abţinerea partidului opus, trebuie să admireţi totuş împreună cu mine, că ar fi în orce caz mai bine când ar participa toate parridele la lucrarea d-voasttă, şi că este mai rău, că esre un defecr al operei de astăzi, că se prezentă numai ca o opetă de partid şi nu ca o operă de colaborare a ţării întregi. (Aprobări.) în această limită văd că mă aprobaţi cu toţii. Aşadar, d-lor, cu acest defect de ce prezentaţi lucrarea? Unde este necesitatea absolută, care vă împinge la aceasta? Eu am citit raportul cel foarte dezvoltat al d-lui Stolojian şi, se înţelege, cu cât dezvoltă cineva mai mult, cu atât dă mai multă ocazie la critică; dar dacă nu ar fi dezvoltat, ar fi fost mai legitimă critica, de ce nu s-a adus un raport aşa cum ttebuieşte pentru o lucrare aşa de însemnată.
Eu, d-lor, cred că d. raportor Srolojian şi-a făcut datoria în conştiinţă. în acest raport găsesc un singur motiv, care vrea să ne explice de unde vine mişcarea aceasta ce vă împinge la revizuire. Este la pagina 20 a broşurei tipărire ca raport şi acolo se zice:
„d. C. A. Rosetti prin scrisorile sale, cari au impresionat adânc ţara, denunţă legea electorală că ascunde la temelia ei corupţia şi-i cere revizuirea. Aceste scrisori au determinar curentul revizionist în ţară."
D-lor, sunt acum 10 sau 11 luni, în discuţia genetală cu ocazia răspunsului la adresa Tronului, d. Negruzzi şi cu mine am prezenrat un amendament, se înţelege respins de d-voastră, prin care ziceam că „rămâne să examinăm mai pe urmă, dacă şi până unde să meargă revizuirea."
a revizuirii sau a dotaţiunii Coroanei n-a mai fost vorbă. S-a dovedit atunci, cât de nechibzuite sunt coaliţiile multicolore cu toate declarările lor.
în acea discuţie am încercat să mă înscriu în contra acestui cuvânt de curent, să-1 contest, şi am întrebuinţat comparaţia, poate cam îndrăzneaţă, înrre glas şi între ecou. Vă spuneam că glasul 1-a avut d. Rosetti; dar nu cred că sunt alte glasuri în ţară, ci că este numai ecoul fără viaţă. Mi-am permis atunci a pune ca criteriu al unui adevărat curenr popular aceasta: când este vorba de o reformă constituţională, curentul ttebuie să arate cu claritate şi cu oarecare precizie şi formula şi întinderea drepturilor ce este voiba a se da sau a se lua, precum a fosr cu ocazia arr. 7 la 1878.
O simplă crirică negativă nu poate fi curent popular. A
* zice: nu e bună sau e coruptă legea elecrorală, nu constituie un curenr. Negaţia arară ce nu rrebuie să fie, dar nu arată ce trebuie să fie. Negaţia este nimica.
i Contestam dar atunci, în primăvara anului trecut, că ar fi
curent popular în privinţa legii elecrorale, fiindcă nu vă vedeam uniţi într-o anume formulă de revizuire şi nu vedeam alţii
I    combărând aceasra unică formulă.
ţ în contra acestei contestări a noastră d-voastră mai toţi eraţi
uniţi. Era din partea d-voastră o întreagă simfonie de acorduri armonice, în cari ne perdeam noi câteva strune discotdante de antirevizionişti, pe când dv. etăţi nişte instrumente - înţeleg insrrumenre muzicale (Ilarirare) - în perfecră armonie aparenră.
Dar astăzi? Nu ştiu, dacă îmi veţi recunoaşte cel puţin astăzi mai mult drept să vă întreb: unde vă este curentul? D. raportor ne propune, în numele comisiunii, o modificare, care nu este ceea ce voieşte d. C. A. Rosetti, cel care a determinat curentul revizuirii, ci este altceva. Cum? D-voastră atunci ne combăteaţi pe noi cu atâta vigoare - şi pentru d-voastră vorbeau atunci în contra mea d. raportor Ianoli, d. Giani, d. Ionescu -şi astăzi tocmai pe aceşti domni împreună cu d. Rosetti îi văd înscrişi în contra raportului d-lui Stolojian, adică al majorirăţii?
Apoi dacă chiar aceşti domni azi contestă curentul, pe care-1 afirmaţi d-voastră; dacă d. Rosetti însuş zice că nu
868
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
869
recunoaşte opera aceasta a majorităţii, apoi noi să o recunoaştem ca tezultatul unui curent popular? Dacă ar fi curent, atunci cel puţin acela, care 1-a deşteptat, trebuia să-1 recunoască, şi dacă nici acela nu-1 recunoaşte, daţi-mi voie să zic că nu este cutent. (Aplauze.) O voce. Nu este acelaş.
T. Maiorescu. Apoi bine, de curent popular mai poate fi vorba în mijlocul acestor păreri schimbătoare? Nu orce părere accentuată de mai mulţi este penttu aceasta un curent. Asemenea păreri se pot deştepta orcâte voiţi şi în toate felutile. Când d. prim-ministru se duce la Craiova şi ţine un discurs electoral şi zice: în 3 colegiuri este chestia, atunci numaidecât se stabileşte un şir de păreri, cari zic: aci este chestia. Dar dacă aţi fi pus chestia altundeva, eta şirul de păreri altundeva, după bunăvoinţa primului-ministru.
Puteţi să puneţi curentul alegerilor pe chestia Dunării, atunci s-ar fi zis că alegerile se fac pe chestia Dunării, şi dacă puneaţi în locul Dunării chestia inamovibilităţii magistraturei, atunci curentul era pentru sau contra inamovibilirăţii magistraturei. Orunde un şef de cabinet ar voi să pue chestia, are să se facă o mişcare de păreri.
Dar acesta este adevăratul d-voastră curent popular pentru revizuirea unei Constituţiuni? Nu simţim noi oare cu toţii că un cutent popular ttebuie să pornească din partea ţării întregi, în mod puternic, în valuri, care să mişte toate elementele politice ale ţării spre o singură direcţie?
Desigur, nu toţi mă veţi aproba, dar se vor găsi, sper, mai mulţi printre d-voasttă, cari îmi vor da dreptate când zic: reforma Constituţiunii aşa cum ni se prezentă în proiectul majorităţii nu este ceea ce se numeşte un curent popular.
Dar în fine curent sau nu curent, aceasta poate părea pană la un punct o simplă discuţie de cuvinte. Veţi fi zis poate: nu este curent, dar este o tendenţa de reformă manifestată în partid, şi fiindcă d. Rosetti este un autorizat şi puternic iniţiator
de idei în Partidul Liberal din această ţară, tendenţele lui pot să se întindă şi să ajungă până într-o direcţie, unde noi nu s putem şi nu voim să-1 urmăm. De tendenţa lui să ţinem seamă, să o sprijinim la început, iar direcţia finală să rămâe în mâna noastră, şi noi să oprim mişcarea, când şi unde voim. E
I probabil şi e natural ca aceasta să fi fost cugetarea d-voastră, !      adică a guvernului.
D. Rosetti a publicat scrisori în Românul şi a determinat o mişcare, un curent: curentul acesta voim să-1 abatem, adică să-1 apucăm şi să-1 întoarcem întt-un sens, pe care să nu-1 vrea î    d-sa, dar să-1 vrem noi, adică să profităm de apa de la moara
* d-sale ca s-o punem în zăgazal de la moara noastfă. (Aplauze.)
* Foarte bine, dar tot rămâne întrebarea: penttu ce aceasta? Pentru ce? Aici d-voastră răspundeţi: pentru că ideile d-lui
| Rosetti sunt prea înaintate şi agitatoare, şi dacă s-ar lăsa în toată 7 dezvoltafea lor, cum se temea onor. d. Lascar, ar aduce , primejdie în ţară. Prin urmare să le tăiem partea acută şi ptimejdioasă, şi să le astupăm sub forma ce voim să le dăm noi. Ş:        Dar dacă aceasta vă este scopul dv. de la guvetn şi din
* majoritate, sunt în drept a întreba: vă ajungeţi scopul prin |'f    revizuirea ce o proiectaţi? Credeţi d-voastră că puteţi ucide
II aceste idei, că le puteţi suprima prin o asemenea revizuire? ! 2 Discursurile ce le-au ţinut d-nii Grădişteanu si Panu, I î modul cum se exprimă acei 35, cari sunt partizanii unui singut j       colegiu, modul acesta, toată situaţia aceasra, vă face efectul, că
chestia s-a sfârşit cu votul ce-1 veţi da astăzi sau mâine? O voce. Nu.
T. Maiorescu. Dar, d-lor, de acum înainte are să se deştepte agitaţia proprie, fiindcă d-voastră, prin revizuirea d-voastră, pe j       de o parte îi daţi un făsunet şi o legitimare, iar prin mărginirea
I arbitrară în 3 colegii o întăritaţi şi o provocaţi. Punând chestia
II pe acest tărâm, faceţi o operă de partid fragmentată între chiar ■     dv., faceţi nemulţumirea celeilalte partide opuse, care în mod
I       crâncen are să se lupte în contra-vă, şi în acelaş timp nemulţumiţi
870
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
871
o parte din chiar partidul d-voastră, care are să meargă cu drapelul său special înainte, dacă vor fi agitatori - cu agiraţie, dacă vor fi paşnici - cu blândeţe constituţională.
Vă mărrurisesc că nu mai înţeleg nimic. Poare că aceasta să fie slăbiciunea minţii mele, dar cu mintea câtă o am, mai slabă sau mai tare, nu vă por înţelege. Cu atât mai puţin înţeleg prudenţa luciării d-voastră, cu cât îmi pare că din contra ar fi trebuir să ne felicităm, că există un germine de reformă constituţională, pe care să-1 lăsăm să se dezvolre mai întâi în toată libertatea. Căci asupra acestui luciu credeam că suntem de aceeaş părere: că adică este tocmai în folosul sistemului constituţional, care de alrminrerea are multe inconveniente, că serveşte de ventil de siguranţă în contra agiraţiilor factice şi zguduitoare, prin liberratea ce dă ideilor de a fi discutate în parlament şi în ţară.
Apoi ce lucru mai bun voiţi decât să rămâe în aceasra ţară un germine oarecare de idei asupra reformei constituţionale?
Şi ce confuzie de ptincipii şi de partide are să se nască de acum înainte! Veţi veni d-voastră liberalii şi veţi astupa gura la o minoritate tot de liberali, şi veţi pune pe partidul celalalt în strania poziţie de a se întreba: ce să facem? Să meargă Carargi cu Rosetti în contra lui Brătianu? Căci în pracrica constituţională, la alegeri, trebuie să se împartă şi să se grupeze voturile în votuti pentru şi contra guvernului.
Apoi aceasra vă esre noua linie de principii, care ar fi trebuit să despartă partidele în ţara noastră de la proclamarea Regatului încoace? O simplă împărţire şi despărţire în 4, sau în 3, sau în 2, sau în 1 colegiu electoral?
O repet, d-lor, nu mai înţeleg nimic.
Un al treilea argumenr şi termin.
D. Rosetti a aruncat cuvântul că „este corupţie la temelia legii electorale" - aşa zice d. raportor. Este o mare greutate, d-lor deputaţi, penttu fiecare din noi, când este vorba să ne orientăm în viaţa publică: este greutatea ca, în nomolul, în
mulţimea de idei, de principii, de curente parţiale mai mici, de cuvinte ce se aruncă şi, mai bine zicând, de necesităţi reale ce par a se impune, să alegem pe cea mai importantă, pe cea mai urgentă şi să o deosebim de aceea, care nu poate aştepta. Multe lucruri sunr bine de făcut, multe rele sunt totdeauna de stârpit; zilnica viaţă publică nu consistă în alta decât în a îndrepta un rău, or a face un bine, sau a face un rău, pe care alţii trebuie să vie să-1 îndrepteze. Mulţimea de lucruri bune ce trebuiesc făcute şi mulţimea relelor, cari rrebuiesc combătute în orcare stat, este foarte întinsă, este enormă, şi este dar evident că chestia cea practică nu este de a arăta relele şi idealurile de bine, ci esre de a arăta: pentru ce cutare rău trebuie acum şi nu altă dată îndreptat? Pentru ce el mai întâi şi nu altul? Pentru ce acest bine făcut acum şi altul atunci, şi pentru ce nu viceversa? Este ptin urmare cam naivă întrebarea: apoi nu există corupţie la remelia legii electorale? dacă prin această întrebare vrea să se dovedească şi necesitatea reformei constituţionale tocmai în acest moment şi în acest mod. Căci | asemenea formulări generale de critică în contra relelor existente se por găsi cu grămada.
La întrebarea d-lui Rosetti despte cotupţia în legea electorală se pot pune multe alte contra-întrebări. De exemplu: nu este corupţie în administraţie? Sau alt rău: nu este corupţie în numirea magistraturii? - nu în magisrratura de fapt, căci toţi am recunoscut că magistraţii noştri în marea lor majorirate s-au ţinut la o onestitate mai ptesus de legea după care au fost numiţi (Aplauze), dar este corupţie în modul cu care se fac numirile în magistratură de către puterea executivă. Ce corupţie? Corupţia, pe care a arătat-o însuş d. ministru de justiţie: influenţele, hatâturile, presiunile parlamentate şi ptefecrorale. Un al 3-lea rău: nu este corupţie în numirea funcţionarilor administrativi? Ce? Se aleg la noi prefecţii, subprefecţii şi ceilalţi funcţionari administrativi după merit, după valoarea lor în lucrarea specială, or după influenţele şi
872
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
873
după recomandaţia oamenilor puternici şi după mici necesităţi electorale? Când am supune noi, nu la un sufragiu universal, dar măcar la o vorare liberă întte noi în Cameră, pe prefecţii azi în fiinţă, pe câţi i-aţi primi d-voastre cu majorkate ca buni prefecţi? (Aplauze.)
Vasăzică roate aceste lucturi sunt rele, şi dacă am întreba, dar nu aşa pro forma, oficial, ci ca oameni de omenie şi sinceri, dacă am întreba majoritatea alegătorilor noştri... dar lasă alegătorii, iară să ieşim acum pe srradă, în Bucureşti, şi să întrebăm pe fiecare din casă în casă: D-le, ce vrei? Vrei să ai un tribunal bun şi un prefect bun or vrei să ţi se modifice legea electorală ca să votezi în cutare colegiu şi nu în cutare? Eu cred că mai toţi cetăţenii au să zică: împărţiţi-mă cum voiţi cu legea electorală, dar daţi-mi rribunal bun şi adminisrraţie bună. (Aplauze.)
Vreau să zic prin aceasta că — cutent pentru curent, şi formulă pentru formulă - dacă este cutent pentru legea electorală, din cauză că ar fi corupţie la remelia ei, eu zic că esre un curent mult mai puternic în contra corupţiei din administraţie şi în contra arbitrariului, cu care se numesc magistraţi.
D. lepurescu. Apoi tocmai aceasta este vina legii electorale de astăzi.
T. Maiorescu. Aud obiecţia, că aceste rele ar veni tocmai din cauza actualei legi electorale. Răspund îndată la această obiecţie, căci şi fitul natural al argumentării mă aduce la aceasta.
Poate unii din d-voastră cred în toată sinceritatea că numai prin o reformă a legii electorale se pot îndrepta aceste rele. Căci altfel ar fi de-a dreptul inexplicabil, cum în situaţia noastră inrernă nu aţi găsit ceva mai urgent de făcur decât reforma constituţională propusă asrăzi.
Să examinăm puţin şi această chestie.
Ce, d-lor, este oare serioasă obiecţia? Există oare în adevăr, acum şi aici, mai mulţi din d-voastră, cari să fie pătrunşi şi convinşi că dacă se va face această reformă a legii electorale, au să iasă un alt soi de deputaţi, decât în trecur, alr fel de oameni necunoscuţi de noi până acum? (Aplauze.) Ce? De aci înainte o să vedeţi altfel de Camere, aşa încâr prin acei deputaţi are să se facă ceea ce ar fi fosr imposibil să se facă prin cei de pană acum? Cine crede astfel, tare-i esre credinţa, dar eu nu-i văd nici un temei şi sunt convins că vor ieşi cam acelaş fel de deputaţi, ba chiat cam aceleaşi persoane. Căci numai atunci când se va schimba în ţara întreagă stătea moravurilor, încât ţara să aibă alţi oameni mai buni şi mai culţi decât noi, numai atunci cred că or cu patru colegii, ot cu unul, or cu trei, vom putea avea alt fel de Camere.
Dar să luăm lucrurile mai de sus. D-lor, să strângem argumentarea şi să o ridicăm la înălţimea chestiei.
La 1881 s-a proclamat Regatul. în acele momente Partidul Liberal s-a afumat ca un pattid de ordine monarhică, şi nu are > astăzi, în bună discuţie de principii, nici un adevărat conservatot motivul de a se împotrivi din princip în contra guvernului d-lui Brătianu. Monarhicii, dinasticii, constituţionalii, conservatorii şi liberalii, noi toţi împreună nu am văzut în tot timpul Regatului alta decât legi de interes general.
Dacă aceasta este adevătat din punct de vedere al partidelor, alrfel se prezenrâ situaţia, dacă o examinăm după cerinţele organizării interne a noului nosrru stat. Aici trebuie să recunoaşteţi că prea puţin s-a făcut de la 1881 încoace.
Oare legea electorală a fost de vină? Oare în adevăr Camera veche ar fi refuzat de a lucra pentru o mai temeinică organizare internă?
Apelez la cunoştinţele, la simţimântul d-voastră pracric | despre starea Camerei trecute şi a celei de astăzi. O hipoteză: dacă ar fi venit cabinetul actualului ministru să zică: este epoca de organizare a statului şi fiindcă nu mai poate să meargă cu
874
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
875
arbitrariul guvernului, fiindcă nu mai voim ca guvernul să fie supus acelei influenţe rele, de care se plângea d. Lascar, a deputaţilor, faceţi-mi o lege de admisibilitate în toate funcţiile sratului, ca să mi se îngrădească putetea mea în numirea funcţionarilor. Credeţi d-voastră că s-ar fi împotrivit Camera veche? Puteţi crede d-voastră că în extracţia d-voastfă electorală de până acum, adică în modul de a fi aleasă Camefa cu patru colegii, stă ceea ce ar fi împiedicat pe deputaţi de la această operă de reforme? Cu ce drept aruncaţi o asemenea pată asupta Camerei vechi, asupra d-voastră, asupra legii electorale actuale? Cred că este simţimântul tutulor, că ar fi nedreaptă o asemenea acuzare.
Şi dacă ar fi venit acelaş cabinet de acum trei ani şi ar fi zis Camerei liberale, orcum ar fi fost extrasă ea după legea veche: nu este învăţământul destul de lăţit în stat, Constituţia cea veche din 1866 prevede şcoli în toate comunele, să le facem mai multe, iată mijloacele budgetare combinate pentru aceasta: aţi fi refuzat d-voastră? Şi dacă acesta-ş guvern ar fi zis: este o anomalie constituţională ca să atârne putetea judecătorească, cate este a treia putere în stat, de la puterea executivă, este o enormitate să vie un ministru să instituie şi să destituie un judecător după simplul lui arbitriu, să se întâmple lucruri ca acum trei ani... Mă opresc puţin la acest episod, nu voi cita nume proprii de persoane, voi arăta numai locul şi timpul. La Giurgiu, la o alegere parţială a colegiului al doilea, în aprilie 1881, în prezioa alegerii s-a depărtat un judecător de instrucţie şi s-a pus altul în locu-i, care fusese sub acesta-ş guvern destituit pentru abuzuri, în urma raportului procurorului general al Curţii de Apel din Bucureşti. Acest judecător avea două rude şi dispunea de trei vottifi în acel colegiu; după ce s-a făcut alegerea şi a căzut candidatul opoziţiei tocmai cu aceste trei voturi, a venit alt ministru de justiţie tot din partid şi din acelaş guvern, şi 14 zile după alegere a destituit din nou pe judecătorul cu trei voturi, dat alegerea era făcută în sensul partidului.
Să se întâmple asemenea scandaluti sub un regim liberal, si ministrul-preşedinte să nu poată zice Camerei sale: nu mai sufere ţara arbitrariul acesta în magisttatura, să ne punem pe o cale de onestitate elementară ca stat constituţional, să se îndtepteze defectul fundamental al numirii magistraţilor după bunul-plac al unui ministru şi să facem o lege, pentru ca aceste numiri să se asigure aşa încât persoana şi averea cetăţeanului să fie garantate în afară de interesele partidelor? S-ar fi găsit o Cameră aleasă orcum voiţi, care să zică d-lui Brătianu: nu voi să mă ocup de aceasta?
Nu o poate ctede nimeni din d-voasttă. Dat fie că s-at fi făcut tefotma magistratutei după sistemul electiv al d-lui Rosetti, fie că s-ar fi făcut după sistemul inamovibilităţii al altora, vorba era totdeauna să se facă independent sanctuatul justiţiei de arbitrariul unui ministru. (Aplauze.)
Apoi dacă se făcea independentă justiţia, dacă se lăţea învăţământul în scoale, dacă exista legea pentru admisibilitate în funcţii, oare nu ar fi fost mai mate independenţa alegătotilot faţă cu guvernul? Nu ar fi fost mai restrânsă influenţa guvernului asupra operaţiilor electorale şi pe de altă parte mai restrânse cererile de funcţiuni din partea deputaţilor pentru favorizaţii lor? Incontestabil că da! Apoi atunci de ce n-aţi făcut-o? Sau mai bine: dacă n-aţi făcut-o pană acum şi o veţi face de acum înainte, de ce nu aşteptaţi să vedeţi ce rezultate va da Constituţia cea veche cu legea ei electorală, făcându-se întâi ceea ce ea însăş cere, adică o a treia putere în stat prin independenţa magistraturei, o îngtădire a influenţelor rele prin legea de admisibilitate în funcţii, o aplicare generală a legii de învăţământ?
Nu e trebuinţă să dezvolt mai departe argumentul. Pentru cine vrea să înţeleagă, chestia este pe deplin lămurită. Permiteţi-mi dar să termin toată vorbirea mea cu o deosebire ce vreau să fac între iniţiatorii de idei, precum într-un mod eminent a fost în această ţară d. C. A. Rosetti, şi între oamenii
876
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
877
practici de stat, cari rrebuie să pue în lucrare asemenea idei. Evident că ar fi, dacă-mi iertaţi comparaţia prea vulgară, toată viaţa publică un fel de aluat nesărat şi desgustător, dacă nu ar avea un ferment, care să-i dea mişcare şi să-i mărească proporţiile. Ar fi o stagnare de moarte într-o societate, în care n-ar fi cineva, unii sau mai mulţi, cari prin idei nouă să ţie rot corpul în mişcare şi organismul în viaţă. (Aplauze.)
Este foarte frumoasă, este poate cea mai frumoasă misiunea acestor ideologi sau idealişti. Dat orcât de frumoasă ar fi, să-i recunoaştem limitele ei într-un stat constituit pe baze reale. Vom consrata îndată o fundamentală deosebire de caracter. Acel care concepe ideile se arată, de regulă, foarre nepractic pentru a le realiza, şi un admirabil iniţiator de idei poate să fie un detestabil ministru, şi viceversa, acel care este mai încet, mai prudent, mai puţin capabil de a concepe idei nouă, poate să fie foarte capabil penttu realizarea ideilor. Deosebirea lucrului în pracrică va fi aceasta: ideile încap uşor într-o minte omenească individuală, uşor ne vine să le învârtim una după alta; şi cine, fără griji materiale, cu oarecare întindere şi dibăcie în relaţiile sale, esre în fericita poziţie de a se pune numai pe căutare de idei, aceluia o să-i vie, dacă este de altminterea un cap eminent, foarre multe şi foarte în grabă. Dar când va fi vorba să se realizeze în viaţa practică, atunci orce idee, care în capul unui individ îşi avea locul ei uşor şi se găsea bine alăturea cu mulre altele, va trebui să vie a disloca lucruri, cari sunt, şi a le înlocui cu altele, cari nu sunt încă, şi îi va ttebui un spaţiu unde să realizeze, şi un timp când să poată realiza. Astfel ceea ce este grabnic la concepţie, va fi prin necesitatea lucrului încet la realizare.
Dar, d-lor, grabnic şi încet sunt cuvinte ptea vagi. Trebuie să căutăm şi să găsim un criteriu practic, când o idee şi-a făcut drumul ei şi poate să lase locul alteia, şi când trebuie să mai aştepte pană să vie vremea unei inovaţiuni. O idee a d-voastră, a Partidului Liberal, a fost şi Constituţia de la 1866; aţi
îndeplinit, în înţelegere cu Partidul Conservator, dorinţele vechi ale divanului ad-hoc, şi ne-aţi adus pe Tronul Român şi o Dinastie srrăină. Să ne felicităm că s-a întâmplat ca acel Şef ales al nosttu din o Dinastie străină să se fi identificat cu ţaţa. Nu numai atât, aceasta era dator să o facă orce principe străin, dar a fosr din întâmplare şi dinrr-o Casă suverană sttăină, care de atunci încoace a dobândit preponderenţa în toată politica europeană. Aşadar la 1866 d-voastră v-aţi unit cu adeversarii conservatori şi aţi făcut Constituţia aşa cum a compus-o compromisul de atunci: o idee măreaţă; şi deşi din punctul de vedete al Partidului Liberal nu vi s-au realizar roare cerinţele în aceasra Constituţie, dar un luctu foarte mare vi s-a realizat: s-a izbit lovitura de stat, s-a arătat ţării că chiar un principe indigen şi în multe privinţe populat şi mare, precum era Vodă Cuza, când s-a arins de libertăţile publice, nu a mai putut să aibă existenţă solidă; mate triumf al principiilor liberale, şi acest triumf este propria esenţă a Constituţiunii de la 1866. Dacă este o aşa puternică idee în Constituţia de la 1866, nu-i lăsaţi timp să se pue în lucrare această Constituţie în înttegimea ei? Nu lăsaţi ca acele idei ale Constituţiunii de la 1866, cari se referă la învăţământul public, la justiţie, la administraţie, să fie întâi puse în lucrare, înainte de a ttece la alte idei? înainte de a fi executat toată opera începută la 1866 prin Constituţie, veniţi astăzi să ştirbiţi această Constituţie, şi veniţi cu alte idei, cu idei de trei colegii sau cu ideea de un singur colegiu, cum vrea d. Rosetti? Şt după o asemenea procedare pripită, când vom fi în mijlocul lucrării cu aceste colegii teformate, cari numai ele prin ele singure nu o să facă minunea ţării, ci vor reclama multe alte lucrări de detai, să veniţi cu alte idei şi să întrerupeţi şi această lucrare, înainre de a se fi realizat pe deplin?
Dar se poate una ca aceasta? Este aceasta procedarea prudentă a unor oameni de stat practici, cari vor să consolideze
878
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
879
fundamentul, ce şi la pus naţiunea liberă la 1866 şi pe cate s-a întemeiat Dinastia noastră constituţională?
Dacă în cele zise pană aci simţiţi că există un adevăr politic, îmi permit întrebarea finală: ce ar fi, când nu ar întruni proiectul asupra reformei electorale acea majoritate de două treimi, ci at mai lipsi câteva voturi, şi după ce s-a primit celelalte părţi din reforma Constituţiunii, cari astăzi sunt câştigate (şi tocmai de aceea am vorbit acum 5 zile în favoarea acestei împărţiri, onorate d-le Ianoli, penttu ca să fim cu toţii mai independenţi la votarea sau respingerea legii electorale), ce ar fi, zic, după ce s-a făcut revizuirea asupra unor lucruri de mare importanţă din Constituţie, şi prin urmare nu se poate zice că degiaba a fost convocată toată Constituanta revizionistă, ce ar fi dacă această parte, care este acum în chestie, nu s-ar revizui, ar cădea, ce impresie ar fi în ţară? Ce impresie ar fi?! S-ar linişti lumea; s-ar împreuna toţi şi din o parte şi din alta pentru ca împreună cu d-voastră să lucreze la opera de organizare sănătoasă în administraţia şi justiţia ţării, şi ar rămânea ideea de un colegiu unic al d-lui Rosetti ca un ideal al Pattidului Liberal, ideal penttu viitoarea dezvoltare a României la timpul oportun. D-lor, între alternativa din urmă şi între disensiunea ce o văd acum între majoritatea dv. şi restul ţării, pentru mine lucrul este hotăfât: voi vota din toată convingerea mea contra luării în consideraţie a acestui nefericit proiect şi aş felicita Camera şi Ţara, când ar cădea proiectul. (Aplauze.)
Reproducem acum după Monitorul oficial'şi urmarea discuţiei din aceeaş şedinţă a Cametei, şi anume discursul lui C. A. Rosetti:
D. preşedinte al consiliului I. Brătianu. Văd că nu a cerut nimeni cuvântul ca să răspundă onor. d-lui Maiorescu.
P. Grădişteanu. Dacă îmi daţi voie, voi cere eu cuvântul.
D. preşedinte al consiliului I. Brătianu. Numai onor. d. Rosetti şi eu putem să venim să răspundem d-lui Maiorescu; şi de aceea m-am şi dus la d. Ionescu să-1 rog a ceda cuvântul d-lui Rosetti. Dară onor. d. Rosetti n-a cerut cuvântul...
C. A. Rosetti. Nu l-am cerut, dară sunt gata să-1 cer, însă, numai pentru o parte a chestiei; cealaltă te priveşte pe d-la.
D. vicepreşedinte. D. Rosetti are cuvântul.
D. preşedinte al consiliului I. Brătianu. După d. Rosetti cet eu cuvântul.
C. A. Rosetti. D-lor, a răspunde fără un minut de pregătire unui maestru ca d. Maiorescu, este mai mult decât o cutezanţă. Dacă am îndrăsnit însă să o fac, cutezanţa nu vine din încrederea ce am în mine, ci din siguranţa ce am că d. Maiorescu a ştiut, ca un adevărat maestru, să profite de toate greşelele noastte, penttu ca să le adune într-un cocoloş şi să ne lovească cu el în cap, ca să ne deştepte. (Aplauze, ilaritate.)
Acest învăţat, onorabil şi maestru bărbat de stat a luat lucrurile cu acel şir regulat, care ştie să-1 aibă un vechiu şi experimentat profesor, le-a luat încă de la lovirea de stat.
Şi în adevăr, tot ce a spus este adevărat. Lovirea de stat, oricâte bunuri ar fi adus — şi admit că a adus multe bunuri — am spus-o înainte de a se face cu ani întregi şi după ce s-a făcut, că, dacă ar veni un om şi să-mi dea tot, dacă Isus, care reînviează dumineca viitoare, ar binevoi să mai vină o dată pe pământ şi mi-ar zice: pune degetul în rana cuielot şi crede; şi dacă el ar voi să se facă dictator al acestui popor ca sâ-i dea toate bunurile pe care el le doreşte, eu n-aş primi nici chiar o astfel de dictatură... (Numeroase aplauze); pentru că, dacă astăzi se găseşte un om sfânt care at salva ţara mea, acel om e muritot, şi noi, cari ne-am fi deprins să nu mai existăm decât prin voinţa unui om, am fi o naţiune condemnată peirii. (Aplauze).
Acest sentiment îl aveţi toţi, îl are naţiunea română. Elita naţiunii române a făcut acea revoluţie de sus în jos;
880
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
s-a unit ca să restabilească regimul constituţional; şi aceasta este gloria tutulor acelor oameni fără osebire de nuanţe şi caracter, că au dar naţiunii mijlocul de a se dezvolta prin ea însăş, şi mai mult încă, că au oprit de a se perde ţara Românească, făcând ceea ce ne ameninţa d. Lascar, când zicea că drepturile poporului nu se dau, ci se iau. Noi însă toată viaţa noastră am zis şi vom zice, că revoluţiunile trebue să se facă de sus în jos, iar nu de jos în sus. (Aplauze).
Eu n-am venit la tribună ca să atac, nici să apăr, am venit şi spun ceea ce cred că c drept, precum d. Maiorescu a atacat ceea ce a crezut că nu e drept.
D-sa zice că ceea ce facem acum este o operă de partid, iar nu operă constituţională, că jumătatea ţării este în contra; că oameni ca d-nii cutare şi cutare nu trebue să zică şt ei ceva?
Toate acestea sunt mari şi drepte adevăruri; dar dacă d-lor nu vor să vină, cum putem noi să-i luăm cu sila? Şi la rândul meu vă întreb: cum por eu să merg cu d-lor, dacă cred că d-lor fac rău? Poare mă înşel. Dar cine mă judecă? Naţiunea.
Ei bine, s-au deschis colegiile electorale; s-au dus şi d-lor acolo, au vorbit şi crez că nu se va fi găsit nimeni care să-i fi oprit de a lua cuvântul în o alegere.
O voce. Ba s-au şi ales unii.
C. A. Rosetti. S-au ales vreo câţiva; dar au crezut că este în interesul ţării să demisioneze din Cameră şi să zică: alegerile nu au fosr libere, ne retragem dintr-o Cameră, care nu este liber aleasă, şi reintrăm în naţiune.
Din zioa aceea, eu de multe ori m-am întrebat şi mă întreb şi astăzi: ce fel au intrat în sânul naţiei? Cari le sunt întrunirile ce au făcut? Şi întrebarea aceasta le-am făcut-o de multe ori şi în scris, ca ziarist, cu tot respectul ce le sunt dator, căci nimeni nu va găsi că de când d-lor nu mai sunr la minister, eu le-am adresar un singur cuvânt, care să se poată lua că ar fi un atac, deşi d-lor pe mine mă atacă în toate zilele prin rot felul de acuzări, la cari
pană acum nu am răspuns şi nici nu voi răspunde; căci dacă atacurile au fost drepte, le merit; iar dacă nu, d-lor se vor căi.
Eu însă văd că prin cuvinrele şi prin faptele d-lor nu fac decât a consfinţi ceea ce am zis eu, că corupţia este la baza legii electorale; fiindcă orcâr de rău ar fi acest guvern, orcâr de răi sunt prefecţii săi, orcâte înrâuriri au făcut în alegeri, în justiţie şi în toate: oare aceste acuzări nu s-au repeţit în contra tutulor guvernelor? Oare membrii noului Partid Liberal-Conservator, afară de cei cari făcuseră parte din minisrerul d-lui Catargi, toţi ceilalţi membri ai acestui partid nu au subscris împreună cu noi aceleaşi acuzări în contra guvernului Catargi, şi încă mult mai grave şi mai vădite decât acelea, pe care le aduc guvernului acrual? Şi dacă le-au subscris, negreşit aveau convicţia că acuzările sunt drepte, fiindcă persoane ca d-nii Vernescu, Kogălniceanu, Boerescu, Iepureanu etc. nu ar purea să-şi pună semnătura la acuzări, pe cari nu le-ar recunoaşte că sunt drepte. Şi dovadă că întemeiate au fosr acuzările ce făceam atunci, este că ţara le-a judecar şi a zis că cu drepr le-am făcut.
Putea-vor zice şi despre alegerile acelea că le-a înrâurir guvernul d-lui I. Brărianu? Nu, căci era atunci încă d. Lascar Catargi la guvern. Prin urmare colegiile acelea electorale s-au pronunţat contra acelor greşeli.
Dar am citit pe la 1882 în ziarul Timpulun articol, pe care l-am reprodus şi eu mai acum 20 sau 30 de zile, şi în care se zicea în privinţa veridictului dat de alegători contra d-lui Lascar Catargi, că sunt momente, în cari alegătorii corupţi, când văd că un guvern pleacă spre povârniş, se unesc cu prefecţii şi cu subprefecţii şi-i dau în cap.
Prin urmare nu trebue să sfârşim odată cu acea corupţie? Unde se află sorgintea răului, când toţi cei cari au venir la guvern de la 1866 nu au făcut nici unul din acele fapte, pe cari Constituţia îi îndatora să le facă? De unde vine, că toţi au fost acuzaţi că nu lasă să se aleagă
882 TITU MAIORESCU i
deputaţii, ci îi numesc? Si noi am acuzat pe d. Catargi, j şi d-sa ne-a acuzar pe noi. Nu trebue să srârpim odată i această sorginte?
Se cita adineaori cazul numirii de către acest guvern a unui judecător, la Giurgiu, îmi pare, înadins numai pentru alegeri. Dar câte de aceste cazuri nu s-au constatat prin telegrame oficiale sub guvernul precedent. (Aplauze.)
Vedeţi dar, al trebue să facem ceva ca să eşim cât mai curând din starea aceasta de lucruri, când alegerile pot depinde de la un judecăror sau suplinite de tribunal. (Aplauze.)
Unul din preopinenţi întreba de unde să mai aducem alţi deputaţi în Cameră decât tot din cei, cari au fost până acum? Dar eu aş pune întrebare altfel: de unde să mai aducem alţi miniştri? (Aplauze.) I-am sfârşit, d-lor, i-am încercar pe toţi. Si dacă toţi oamenii onorabili au făcut asemenea abuzuri, aceasta nu trebue să ne îngrijească? Eu unul zic că abuzuri a făcut şi d. Catargi; eu zic că şi din această Cameră, şi din cea de mai înainte, foarre mulţi dintre noi ne-am dus la d. ministru şi i-am zis: dă-mi un bilet (Aplauze) să mă aleagă; şi cei mai independenţi, sau cei mai dibaci, ziceau: d-le j ministru, te rog, scrie prefectului să nu mă susţină, nici să mă combată. (Aplauze, ilaritate.)
Eu acuz, combat pe actualii miniştri, pe cari îi stimez şi îi iubesc, când văd că se fac asemenea lucruri; dar cel puţin recunoaşteţi, că aceşti miniştri şi primul nostru ministru, la 1881, dacă nu mă înşel, şi-a dat demisia, zicând că nu mai poate administra cu acele cerşetorii ale acelora, cari sunt aleşi prin cerşetorii (Aplauze); căci nu d-ta, d-le Maiorescu, nu d-ra vei nega, că rareori se poate alege cineva cu bună dreptate în colegiul acesta strâmt, unde joacă cel mai mare rol banii, funcţiunile, până şi slăbiciunile omeneşti. (Aplauze). Este câte o persoană sau două stăpână pe un colegiu de câte 70 sau 80 de alegători, şi aceasta intră la tocmeală, şi ca să câştigi,
DISCURSURI PARLAMENTARE 883
trebue să înrrebi cari îi sunr şi slăbiciunile, să ştii ce cadouri să dai cutărei sau curărei doamne. (Aplauze.)
Iată că am intrat în familie, dar legea nu s-a promulgat încă. (Ilaritate.)
Membrii noului Partid Liberal-Conservator au declarat că nu intră în Cameră, dar că vor intra în mijlocul naţiunii. Binevoiască onor. d. Maioreccu a-mi spune, câte întruniri au făcut d-lor în aceşti doi ani? Eu nu am văzut nici una, şi i-am provocar mereu, căci am voit să-i văd în mijlocul naţiunii. Dacă naţiunea e cu d-lor, în marea ei majorirate, de ce nu se duc la ea? Sa se ducă şi lasă să-i aresteze guvernul. (Ilaritate)
Au zis numai că se duc în mijlocul naţiunii, dar eu nu am văzut pe niciunul să se ducă. îmi pare rău că nu s-au dus, şi îmi pare şi mai rău, că niciunul din partidul meu nu se duce decât numai când sunt alegeri, având pe prefect la braţ. Mă plâng de amicii mei, că nu fac înrruniri publice, dar nu pot să apăr pe protivnicii mei, cari au declarat că fug din Cameră, ca să se ducă în naţiune, şi au fugit şi din Cameră şi din naţiune. (Numeroase aplauze.)
Mai zice onor. d. Maiorescu că guvernul acesta n-a făcut scoale, n-a făcur legi de admisibilitate în funcţiunile administrative, n-a făcut legi de organizare a justiţiei etc. Va recunoaşte cel puţin d-sa că eu, ca ideolog, le-am cerur. E adevărat, că guvernul nostru e aproape de opt ani la putere şi e vinovat că n-a făcut toate aceste legi. Dar guvernul d-lor a fost necurmat, nu sub aceeaş firmă, dar toţi din acelaş partid, şi n-a făcut nimic, şi între doi vinovaţi, ai noştri tot au făcut ceva. Eu aş voi să dau jos guvernul acesta, dar pe cine să aduc în locu-i? Nu-mi dai pe nici unul d-ta, şi nici eu nu pot să-ţi dau. Eu nu pot, fiindcă sunt ideolog. Alta e a scrie şi alra e a face. Spuneam Ia '48 d-lui Ubicini, când eşiam din casa d-lui Dinicu Golescu, unde era guvernul provizoriu, eram tânăr, n-aveam decât 31 sau 32 de ani: am descoperir un lucru; cum intri în guvern, te faci reacţionar. Pentru ce?
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
885
E lesne a se zice: pune focul colo, dărâmă stâlpii aceia din sala Adunării; dar când mă voi pune să-1 dărâm eu, pe răspunderea mea... hei! atunci se schimbă lucrul. (Aplauze.) Nu e guvern, care să nu fie reacţionar, care să nu fie mai mult sau mai puţin staţionar. Mi s-a întâmplat să văd multe lucruri; viaţa mea a fost o roată, care a mers foarte repede; azi eram în puşcărie, peste câteva ore stăpân absolut, a treia zi iarăş în puşcărie, şi peste câteva zile iar stăpân absolut; şi când zic stăpân absolut, ştiţi ce va să zică în timp de revoluţiune, când în timp de câteva ore poţi să faci ce vrei. D-voastră n-aţi trecut prin aceasta, d-le Maiorescu, dar aţi fost ministru, şi destul să ştiţi, cât de slabi şi mişei sunt oamenii când îi vezi de aproape în asemenea împrejurări. Acum te linguşesc, a doua zi te insultă... (Aplauze.) Aci, în sala aceasta, Camera lui Vodă Cuza după 11 febraarie a rupt insigniele cari erau acolo, d-asupra Tronului. E acesta un fapt de suflete nobile şi libere? Nu! E fapt de sclavi. Să le fi rupt când era Cuza pe Tron, iar nu când era căzut (Aplauze).
Eu atribui, în sinceritate, legii noastre electorale toate relele, de cari ne plângem. Le atribui legii electorale, căci nu pot să le atribui tutulor bărbaţilor, cari au trecut pe la guvern. De aceea zic: legea electorală e de vină, şi de aceea, pentru că ştiu ce tăspundere are cineva când este la guvern, şi pentru ca să nu implic câtuş de puţin răspunderea nimănui tn chestia pe care o ridicam, când am făcut această propunere, am zis: scriu în numele meu şi numai eu singur. N-am vorbit cu nimeni. Acuzaţiunea am făcut-o eu singur şi am spus-o îndată şi la început, ca nimeni să nu se înşele, să zică că unii din miniştri mi-au şoptit. Nu m-au crezut. Atât mai rău penttu acei cari nu cred când Ie spui adevărul; se vede că se uită în oglindă, când nu cred pe alţii.
Am mai cerut reforma legii electotale şi pentru ca să îndeplinesc lipsa de scoale şi celelalte neajunsuri, pe cari cu drept cuvânt le aţâţaţi, şi să curm orce ură, care se naşte adesea întte oamenii cari nu se cunosc, orce ură
între partide, orce desbinări în naţiune; căci lucrând la un loc cu toţii, ne cunoaştem mai bine unii pe alţii, ne sfătuim împteună, şi câte binefaceti nu pot rezulta din asemenea înţelegeri, câte bănuieli şi calomnii nu dispar, când lumina se face înaintea tutulor? D-voastră însă lăsaţi pe sătean singur pe mâna zapciului şi a primarului; şi îi spuneţi că îi daţi dreptul de vot, când în lealitate nu-i daţi nimic. Apoi nu vedeţi că l-aţi cotupt? Şi ce aţi corupt? Temelia casei. (Aplauze.) Nu vedeţi, că lăsându-1 singur sub biciu şi zicându-i că aceasta se chiamă a-i da dreptuti, îl faceţi să urească aceste drepturi, cum urăşte garda naţionala, pentru că noi ceştilalţi ne-am tras toţi de la garda; n-am lăsat numai pe mojici? Săteanului îi trebue lumină, şi noi trebue să-1 facem să profite de această şcoală a votului, care nu este decât un loc de a se lumina; căci, când vei merge d-ta în mijlocul lor şi îi vei lumina, nu vezi că ai căpătat înctederea şi dragostea lor? Şi cu aceasta ai oprit pe orce anarhist şi nihilist ca mine şi ca fiul meu ca să meargă să-i îndemne Ia omoruri, incendiuri şi câte şi mai câte scandaluri, de cari m-au
5 acuzat. Şi nu numai că ai oprit ca să mai lucreze anarhiştii
şi nihiliştii, dat chiar dacă nu vei reuşi în aceasta, cel
■& puţin opreşti poliţia să mai facă raporturi mincinoase.
(Aplauze.)
Am aci, d-lor, în privinţa aceasta un mic pasagiu dintt-un discurs de mai deunăzi, privitor la reforma electotală, pronunţat de d. Gladstone în Camera Comunelor, şi care va servi ca răspuns la toate cele ce s-au zis până acum în contra lărgirii votului.
Un deputat conservator zice în Camera Comunelor că nu voeşre întinderea votului penttu că aceasta va face ca numărul să birue raţiunea, tocmai aşa cum zice şi onor. nosttu raportor, şi d. Lascar, cum ziceţi şi d-voasttă, d-le Maiorescu; căci în această ptivinţă, sunteţi cu toţii laolaltă. Talentul d-voastră l-am admirat, asemenea şi munca şi talentul d-lui Stolojjan şi a d-lui Lascar; dar ia să vedeţi ce vă răspunde d. Gladstone:
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
887
„Ne acuză ca nu am formulat un singut argument în favoarea întinderii votului electoral..."
Conservatorii îl acuză. Vedeţi că este tocmai cc s-a petrecut la noi? Cam pretutindeni partidele sunt aceleaşi, şi cum zicea ieri d. Senina în Senat: suntem liberali şi voim libertatea, când nu suntem la putete.
Iată ce zice d. Gladstone:
„Am zis că după părerea noastră, întinderea votului va întări statul, făcându-1 să se rezime pe un mai mare număr de voturi. Acest argument nu trebue oare să fie de ajuns conservatorilor?"
Si notaţi, că acel care vorbeşte astfel, nu este un nihilist, şi nu-1 teproduc eu, ci Independenţa Belgică de la 10 aprilie. Nu mă veţi bănui doar că am pus eu pe acest ziarist să scrie aceste vorbe penttu d-voastră. (Aplauze, ilaritate.)
„Se zice că indivizii chemaţi prin proectul nostru de lege la exerciţiul dreptului de a vota, sunt ignoranţi. Se poate; dar vor înceta de a mai fi ignoranţi, când se vot duce la urnă."
Dreptul de vot este un aginte de educaţie; el dă, omului consciinţa demnităţei sale şi dorinţa de a se lumina asupta tutulor chestiilor sociale; a-1 exercita este a se insttui. (Aplauze.)
„Nu este adevărat pe de altă parte că toate îmbunătăţirile, toate reformele electorale cari s-au făcut, au ridicat nivelul Camerei?"
Ai înttebat adineaori, d-le Maiorescu, pe cine am mai avea să mai aducem în Cameră? Cum? Crezi d-ta că ştiinţa, moralitatea ţării este aci toată? Dar cei de afară? Aci suntem 130 şi pot să mai fie alţii cinci-şease sute, şi vin pe toată ziua, dar nu vin aci, penttu că nu-i lasă zapciul. (Aplauze.)
D. Gladstone continuă:
„Nu voi să fac comparaţia persoanelor; nu este votba de a se şti, dacă sunt aci mai mulţi oameni de talent decât în Camera precedinte. Ceea ce voi să zic, este că
întinderea votului aduce pe aceste bănci oameni politici mai bine luminaţi asupta trebuinţelor ţării şi mai gata a le satisface. Camera actuală este o dovadă de acestea, ea nu a îndrăsnit să respingă nici o măsură legislarivă în adevăr populară."
„Camera care va fi aleasă sub regimul reformei ce vă propunem, va îndrăsni şi mai puţin să respingă asemenea măsuri".
Eu zic că, dacă nu modificăm legea electorală, nici d-ta, d-le Maiorescu, dacă vei veni la guvern, nu vei putea face nimic, căci ai văzut că ştim şi să ne punem în grevă; nu ştiu, dacă aceasta ai văzut-o şi între ai d-tale.
De aceea am cerut şi cer reforma legii electorale, penttu ca şi deputatul să fie liber şi ministrul să fie liber şi responsabil; penttu ca să nu mai poţi zice că banii şi subprefecţii fac alegerile; căci când vom fi cu toţii împreună, laolaltă, nu mai îndrăsneşte nici un guvern să alerge la mijloacele de până acum, sau dacă îndrăsneşte, trebue să vină în contra noastră cu baioneta să verse sânge, şi ştiţi că un guvetn care s-a stropit de sânge, orcât
# de bun să fi fost până atunci, nu se mai poate ţine la
Jj putere.
De aceea m-am plâns şi mă plâng, că amicii d-lui Maiorescu nu au voit să rămână aci în Cameră, ca să ne ajute în această luptă naţională, în această luptă pentru
: moralitate, şi să stăruiască împteună cu noi a se face cât
mai cutând modificarea legii electorale de astăzi, pe care au recunoscut-o cât este de viţioasă şi câte pedice aduce la îmbunătăţirile, pe cari toţi le reclamăm. D-nia-lor însă s-au retras din Cameră zicând că alegerile n-au fost libete şi cerând a se face noui alegeri. Dar dacă acele alegeri se vor face tot sub legea actuală, nu vedeţi că alegătorii tot astfel au să voteze? Şi d-voastră mereu veţi zice că n-a fost alegeri libere, şi răul va dura necontenit.
Dar nu insist acum mai mult asupra acestei chestiuni a viţielor actualei legi electorale, pe care voi avea ocasie să o tratez mai în detai la discuţiunea pe articole. 1 );ic:i
888
TITU MAIORESCU
am luat acum cuvântul, a fost numai ca să răspund la incidentele ridicat de onor. d. Maiorescu, şi după cum aţi văzut, nu am vorbit decât numai asupra acestui incidinte.
Termin, d-lor, făcându-vă o propunere, pe care aşi dori să o primiţi cu toţii, şi d-voastră şi guvernul, ca în aceste 15 zile de vacanţă, în cari intrăm, să ne ducem înaintea alegătorilor, să le spunem fiecare ce voim, să luăm şi părerea lor şi astfel să venim aci cu o rezoluţiune care să fie adevărata dorinţă a ţării. (Aplauze prelungite.)
Propunerea de amânare a lui C. A. Rosetti nu se primeşte, din contră vorbeşte I. Brătianu penrru imediata luare în considerare a proiectului cu 3 colegii, şi Camera îl şi votează cu 101 voturi pentru, 32 contta şi 3 abţineri.
66
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE ţ Asupra urgenţei propunerii de dotaţiune
f (Şedinţa Camerei de la 4 iunie 1884)
I
| D-le preşedinte, aud pe onor. preopinent (d. Nicolae
ţ     Ionescu) zicând că at fi regulamentat şi constituţional să se tipătească mai întâi propunerea, să se distribuie, şi apoi să se v     dezbată dupâ câteva zile. Nu ştiu dacă ptin aceasta onor. f    preopinent vrea să zică că ar fi neregulamentat şi neconsti-f|    tuţional, dacă din contra ar hotărî Camera acum să treacă îndată în secţiuni? Eu cred că un parlamentar aşa de experi-menrat ca d-sa nu va tăgădui că, dacă majorirarea ar decide acum să treacă îndată în secţiuni, fără a aştepta tipărirea propunerii, aceasta ar fi foarte regulat şi foarte constituţional. (Aplauze.)
Este ptevăzut în regulament paragraful care permite a face şi astfel. Dacă dar Camera ar decide să rreacă îndată în secţii, " să se ocupe de proiect, dispensându-se de formalitatea ceailaltă, ar face-o în mod foarte regulat şi foarre constituţional şi ar rămâne în dreptul ei formal.
Este dar bine înţeles, că amândouă căile vă sunt deschise. Se poate decide şi tipărirea, se poate decide de d-voastră şi să mergem în secţii şi să ne ocupăm îndată de această întrebare.
890
TITU MAIORESCU
Fie una, fie ceailaltă din aceste decizii, decizia va fi egal constituţională şi egal regulamentară.
Este dar numai de întrebat: ce esre mai bine să facem? Şi aci, d-lor, sunt două puncte de vedere, cari pentru mine ar fi hotărâtoare. întâia înttebate: avem a face cu un proiect de lege, în care s-ar coprinde amănunte complicate? Este un ptoiect de lege, în privinţa căruia trebuie să ne gândim ca să punem în concordanţă diferirele lui dispoziţii, şi să ne trebuiască mai mult timp chiar acum, când suntem pe sfârşite şi netăbdători de a vedea sfârşitul? Sau este un proiect de lege, a cărui importanţă stă nu în amănunte, ci în faprul însuş ce vrea să-1 creeze? Dacă este un proiecr de lege de a doua narură, care este impottant prin faprul însuş şi nu prin amănunte, atunci asupra acestui lucru, după simţimântul meu, părerea fiecăruia din noi a rrebuit să fie fixată de când se ştie că va veni în discutare un asemenea proiect.
Din acest punct de vedere n-aş vedea necesitatea unei amânări.
Este un al doilea punct de vedere, şi acesta îmi pare de căpetenie în cazul de faţă: esre o chestie de înaltă convenienţă. (Aşa este; Aplauze.)
Fătă îndoială, va fi dreptul, va fi datoria fiecăruia din noi să spue, clar şi lămurit, ce crede în această materie, şi nu mă îndoiesc că această datorie şi-o va îndeplini fiecare; dar mărturisesc, că n-aş înţelege ca, pe lângă această înaltă datorie, să venim cu mici greutăţi de regulament întt-o asemenea chestie. (Aplauze.)
Orcare va fi rezultatul dezbaterilor d-voastră, cred că esre de datoria noastră în cazul de faţă de a hotărî această chestie fără întârziere.
Am onoare dar a vă propune să trecem îndată în secţiuni. (Aplauze.)
67
ÎN CAMERA DE REVIZUIRE Pentru Domeniul Coroanei
(Şedinţa Camerei de la 5 iunie 1884)
D-lor deputaţi, este o adevărată plăcere de a asculta întt-o Cameră pe oratorii, cari, ca onorabilii mei preopinenţi d-nii Cernătescu şi Ionescu, ştiu să ridice o întrebare la înălţimea ce i se cuvine, chiar când vii să-i combaţi.
Sunt cu atât mai fericit că vorbesc după aceşti doi oratori, cu cât mai multe părţi din vorbirea d-lor trebuie să fi găsit aprobarea d-voastră, precum au avut-o şi pe a mea.
A atins de exemplu d. Cernătescu o chestie cu diept cuvânt, pe cate a mai dezvoltat-o apoi şi a ilusttat-o şi d. Ionescu.
Votbesc de acea parte din discursurile d-lor, unde se pomenea despre pretendenţii la Domnie, şi unde dumnealor au arătat în privinţa unor asemenea presupuşi pretendenţi cel mai mare dispreţ şi o batjocură meritată. Cred că acele cuvinte ale d-lor erau şi sunt foarte bine-venite. (Aplauze.)
Dacă în legătură cu nişte asemenea păreri ni s-ar cere doraţiunea, atunci eu aş fi cel întâi care nu aş da nici un ban sau nici o palmă de pământ: aşa de puţin serioasă îmi pare toată această chestie a închipuiţilor pretendenţi!
Dar nu este aci chestia. Lucrul în sine, cum se propune, esre combătut de onorabilii preopinenţi, d-nii Cernătescu şi
892
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
893
Ionescu, şi din alte motive. Abstracţie făcând de pretendenţi, d. Ionescu a zis - şi aici m-a făcut să cer şi eu cuvântul: cum puteţi pune acum o asemenea chestie, în această Camera, când ea este lipsită de reprezentanţii elementului conservator aurorizat?
Şi onor. d. Ionescu a avut foarte mare dreptate, când a zis că nu poate nimenea din această Cameră să vie să vorbească în numele acelui partid, penrru că în adevăr în Cameră nu există nici un reprezentant al acelui partid, ca partid organizat, deoarece partidul organizat a declarat că el nu poate lua parte la lucrările acestei Adunări, fiindcă nu ar fi adevărată expresie a ţării. Totuş este o deosebire de făcut între organizaţia unui parrid conservator şi între însuş principiul conservator.
Fără îndoială că cineva poate să fie pattizan de principii conservatoare, fără ca acel cineva să fie în acelaş timp înrolat în partidul zis conservator.
Atâta numai că poziţia lui va fi cu atât mai grea şi că va trebui să fie convins el însuş şi să poată convinge şi pe alţii cu cea mai deplină claritate, când este vorba a afirma un princip conservator chiar în contra părerilor momentane a celor ce se numesc partidul conservator.
Sunt silit, d-lor, să vă vorbesc de principii, în deosebire de organizarea întâmplătoare a partidelor, fiindcă din nenorocire tocmai în timpul din urmă, când în noua noastră epocă constituţională am avea mai mult decât orcând ttebuinţă de siguranţa şi soliditatea principiilor, văd cea mai mare şovăire şi confuzie în această privinţă, confuzie adică între principii şi persoane, între principii şi organizări trecătoare. Am văzut eu unul de exemplu eminenţi reprezentanţi ai Partidului Conservator susţinând libertatea excesivă a presei (Aplauze1),
' Alexandru Lahovari înaintea Curţii de Casaţie, în procesul dintre Creditul fonciar şi Independance Roumaine, despre care vorbeşte introducerea isrorică a acestui volum.
ceea ce nu s-a pomenit în viaţa nici unui stat regulat de când ,f    se vorbeşte de principii conservatoare. Nu cumva aici singurul principiu este regula banală şi greşită de a zice numai cu otce preţ contrariul de ceea ce zice banca ministerială adversă? Insă î     aceasta nu poate să fie o ordine naturală. Din contră, dezvoltarea i     sănătoasă a unui stat constituţional merge adeseori aşa, că un partid pune înainte un princip, şi, dacă nu-1 realizează, deşi este indicat de binele ţărei, vine partidul opus şi—1 realizează fiind la guvern. Dar atunci fără îndoială partidul căzut de la f     guvern nu este în dtept a găsi acum tău ceea ce găsea bine mai 4     înainte; căci principiul este tocmai de aceea princip general, .?     că nu se uită la persoane, ci la lucrul în sine. (Aplauze.) Dacă '■     dar Partidul Conservator a adus în discuţie chestia, că ar fi -în stătea actuală a Europei, în concertul european, în care ne aflăm şi noi ca stat monarhic - prea suficentă libertatea presei, aşa cum o avem, şi nu at fi chiar un inconvenient când s-at modera în unele cazuri, şi vine apoi un guvern liberal şi ' •*     recunoaşte în parte legitimă această cerinţă esenţial conservatoare, atunci fără îndoială guvernul liberal face |"     acţiune de guvern prudent şi modetat, şi din contra Partidul l      Conservator, dacă acum îşi întoatce mantaoa şi se declară ca i      partizan al libertăţilor escesive, face un act de felonie de ! *      principii. (Aplauze.)
D-lor, nu sunt - o tepet - reprezentantul autorizat al nici unui parrid actual, mai puţin al Partidului Conservator, din a căruia organizare momentană nu fac parte.
Cu toate acestea, dacă mă voi întemeia pe o propunere formală făcută de reprezentanţii autorizaţi ai Partidului f •       Conservator în alte vremuri, în mijlocul unei Camere cu majoritate conservatoare, şi voi arăta că acea propunere este în princip identică cu cea de astăzi; dacă vă voi atâta o | .      propunere a Partidului Conservator anume pentru dotaţia i        princiară, atunci sper că-mi veţi recunoaşte dreptul de a zice: i sunt înnăunttul principiilor conservatoare, votând pentru
894
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
895
această propunere (Aplauze), absrracţie făcând de ceea ce Partidul Conservatot, aşa cum este organizat astăzi, mai vrea să recunoască sau nu. Şi uşor va fi atunci de a se decide, cine a rămas în consecinţa convingerilor politice şi cine le-a schimbat?
Iată, d-lor, că nu este penttu prima oară venită propunerea înainrea unei Camere pentru dotaţia Coroanei, sau dotaţia princiară, sau lista civilă sporită, sau cum veţi voi să numiţi asemenea propuneri. Se mai făcuse în Camera de la 1870, de cărre o majoritate a Camerei conservaroare de arunci compusă din 65 deputaţi, o propunere de dotaţie.
Era momentul, în care Măria Sa Domnitorul se căsătorise, şi atunci 65 de deputaţi - voi cita îndată câteva din numele domnlei-lor - au propus o dotaţie de 300 000 de lei pentru Măria Sa Doamna şi au adus acest act în Cametă şi l-am văzut salutat cu entuziasm de majotitatea conservatoare:
„Propunere
Dinastia, pe care România şi-a dat-o în deplina sa autonomie şi cu scop de a-şi asigura mai bine destinatele, a primit o nouă garanţie de consolidare prin căsătoria Domnului.
Acest aer, care a fost salutat cu entusiasm de întreaga naţiune, impune dinastiei noui îndatoriri: durerea, nenorocirea, lipsa vor găsi la Doamnă o inimă compătimitoare, o mamă darnică."
- Întrerup un moment citirea şi-mi permir a zice că astăzi puteţi judeca mai bine, d-lor, dacă prevederile acelor propunători conservatori de la 1870 au fost realizate sau nu. (Aplauze.)
„Mijlocul spte a se putea îndeplini această îndatorire morală este în dreptul şi în obligaţia Reptezintaţiunii naţionale de a-1 îndemâna.
Spre îndestulatea dar a acestei trebuinţe de înaltă convenienţă şi conform cu regula păzită, în toate statele monarchice, conform chiar cu tradiţiunile istoriei noastte,
Subscrişii propunem următorul
PROIECT DE LEGE
Art. unic. Se acordă înălţimii Sale Doamnei României o dotaţie anuală de 300 000 lei noui cu începere de la 1 ianuarie 1870. (Aplauze numeroase.)"
Subscrişi văd, întte cei 65 deputaţi de atunci, pe d-nii G. Gr. Cantacuzino, P. Mavrogheni, D. Cozadini, I. Văcărescu, G. Apostoleanu, C. Blaremberg, A. Lahovari, I. Florescu; văd şi pe d. Petre Grădişteanu şi pe d. V. A. Urechie. (Ilaritate.)
Am regretat totdeauna absenţa din Cameta aceasta a unor bărbaţi ca d. Lahovari şi d. Florescu. Regrer astăzi pentru prima ;      oară absenţa d-lui Urechie şi a d-lui P. Grădişteanu. (Aplauze, ilaritate.)
în privinţa dotaţiei e dar un vechi princip conservator şi monarhic, care se poate pune înainte şi ca chestie de simplă l' convenienţă.
Acum noi, ca oameni politici (să lăsăm trecutul nostru parlamenrar), ce trebuie să hotărâm în întrebarea de faţă? Eu |     aş fi înţeles, dacă onorabilii mei preopinenţi ar fi criticat numai $     oportunitatea momentului; căci vă mărturisesc că asupra f      oportunităţii nu-mi permit a susţine nimica; nu este toiul meu, f      şi îmi fac în această privire toate rezervele. Dar oportun sau |      nu, faptul este astăzi, că s-au găsit mulţi propuitori ai dotaţiei ;      Coroanei în Cameră, şi au avut şi sprijinul guvernului întru aceasta.
Ei bine, în această stare a lucrului, ieri şi azi ce ne sfătuiesc să facem ca oameni politici onorabilul d. Cernătescu şi
* onorabilul d. Ionescu? Şi după rezultat să judecăm, dacă putem |      primi sau nu sfarul domniei-lor.
* Ne sfătuieşte d. Cetnătescu să respingem proiectul; iar d. Ionescu ne sfăruieşte, tot cu gândul ttanspatent de a-1 respinge, să-1 amânăm.
i D-lor, ia închipuiţi-vă rezultatele acestor sfaruri, dacă ar
t      fi primire: trecem acum la vot şi Camera aceasta cu majoritate
896
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
897
refuză dotaţia Coroanei. Ce efect va face aceasta? Şi ca oameni politici trebuie neapărar să vă puneţi această întrebare.
D-lor, aci e tocmai chestia politică. A avut mare dreptate onor. d. Ionescu, după părerea mea, când în contra d-lui Dimancea revendica toată demnitatea istorică a titlului nostru de Domnie, din Constituţia de la 1866.
Cu drept cuvânt, d. Ionescu zicea că Domnia noastră constituţională nu vtea să însemneze vasalitatea turcească; din contră, în conştiinţa noastră însemna independenţa; căci independenţi ne afumam noi chiar şi sub suzetanitatea Portei. Foarte adevărat.
Insă, d-lor, pate că e un fel de curent astăzi de a nu ne mai da bine seama ce însemnează cu toate acestea cuvântul Regalitate, introdus la 1881.
Apoi da: Domnia de la 1866 era — înţeleg în conştiinţa şi cugetul, adică mai propriu în dorinţele noastre - un fel de afirmare a independenţei ţării; dar în realitate nu era aşa; fiindcă, orcum am întoarce lucrul, pe paginele bugetului statului nosttu sta scris tfibutul de plătit Turciei. Degeaba ne credeam noi deplin independenţi; recunoscuţi nu eram. Şi adică ce? România e oare închisă cu un zid chinezesc la capătul Orientului, încât să ne fie indiferentă această recunoaştete? Nu este important pentru noi, în ce relaţiuni stăm cu Europa occidentală? Nu este important a se şti, dacă un fapt al dreptului public, ce noi îl doream, cum este Domnia ereditară şi independentă, este recunoscut de Europa?
Dar tocmai în România s-a produs următorul fenomen unic:
Nu cunosc altă ţaţă în lume pană acuma, în care la un moment dat să se fi produs acea migraţiune exttaotdinară spre şcolile din Franţa şi din Germania a unei tinerimi însetate, care voia să se adape la izvoarele de ştiinţă şi de cultură ale Europei occidentale. La noi s-a întâmplat însă aceasta, de la 1830 încoace. Cu sutele, cu miile, au mers tinerii noştri la şcoalele
străine, s-au deprins acolo cu ceea ce se numeşte civilizaţia modernă, şi aşa se explică cum am putut, spre mirarea f     Europei, să ajungem în aşa de scurt timp la o dezvoltate aşa de energică a vieţei publice în multe manifestaţi ale ei. (Aplauze.)
1 Nu există alt stat în Orient, în care cu aşa proporţie largă să se fi introdus vreodată în tinerime această sumă de cultură occidentală ca la noi. Şi găsim la noi faptul foarte catacteristic, că într-o odaie, într-un salon, în Cameră, la ttibunale, la prefecturi, la poştă, la telegraf, la drumurile de fier, orunde ar fi, întâlnim oameni deprinşi cu cultura Europei Occidentale,
f şi dacă nu capabili de a face lucrurile tocmai ca în Europa ,?     Occidentală - căci aceasta nu se poate încă - dar totuş capabili
2 de a înţelege principiile lor, de a avea un fel de identitate de X1 sentimente şi aspiraţiuni, cari în aceeaş proporţie şi în aşa de -t:      scurt timp nu se găseşte în nici un alt stat al Europei
Orientale. (Aplauze). Vrea să zică, nu ne privim numai noi pe noi, ci ne privim şi în relaţie cu Europa, a cărei civilizaţie are g, să fie oglindită şi în această parte a Orientului. Aceasta a fost j şi a trebuit să fie totdeauna de cea mai mare importanţă penttu \ noi, penttu aspiraţiunile noastte în viitor, pentru misiunea 1      noastră de cultură în Orient.
Aşadar, când Domnia constituţională, introdusă numai de f      noi la 1866, ni s-a tecunoscut şi de Europa ptin independenţa admisă şi ni s-a consacrat prin Regalitatea de Ia 1881, s-a făcut un pas enorm în poziţia ţării, în rolul ei internaţional, în greutatea ei relativă alăturea cu celelalre Puteri Europene.
Atunci ne întrebăm: ce e acum? Aceeaş Domnie ca la 1866, sau o nouă Domnie? Şi ce vrea d. Cernâtescu? Ca să nu ne fie nouă permis de a argumenta şi interpreta faimosul att. 94 din Constituţie, cate „fixează lista civilă pentru durata fiecătei Domnii", ptesupunând chiar - cum vrea d-sa - că domeniul Coroanei să fie tot un fel de listă civilă? Să nu putem zice noi că Regalitatea de la 1881 este un pas mai nainte, o întindere, o nouă mărire a Domniei noastre, o nouă Domnie?
898
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
899
Constituirea acestei Domnii ca Regat independent, dacă voim noi să o afirmăm ca începutul duratei unei noue Domnii, liberi suntem a o face, şi nimeni nu ne-ar putea tăgădui legitimitatea acestei interprerări (Aplauze); căci când e vorba de o asemenea materie de oarecare importanţă internaţională, nu noi să ne facem noue înşine greutăţi, şi acolo unde se poate prezenta ţara şi dinastia cu mai mare prestigiu faţă cu srrăinăratea, să ne împedicăm noi pe noi prin inrerpretări de texturi legale. (Aplauze.)
Ei bine, această poziţie a noasttă, Regalitatea, s-a obţinut pe câmpul de răsboi sub conducerea Principelui nostru, a Regelui de azi, de a cărui dotaţie e vorba; şi odată ce suntem cu acest rege în capul statului nosttu primiţi în familia Europei, şi începem a avea oarecare — relativ la noi - importanţă în politica Europei, un vot ca acesta însemnează că voim să dăm Regatului nostru mijloacele materiale penttu a-şi accentua prestigiul exterior, conform creşterii importanţei sale.
Are mare dreptate d. Ionescu, că virtutea e ceea ce dă adevăratul prestigiu, şi că mărinimia, înţelepciunea, exemplele proprii, ce le-a dat şi le dă Regele, sunt adevătatul Lui ptestigiu; fără îndoială. însă aceste lucruri sunt ale Regelui; El\t are pe aceste, şi nu i le dăm noi. Dar noi ce dăm? (Aplauze.)
Aici numai auzi deodară pe unii orarori aducându-şi aminte de ideal, vorbind numai de virtuţi şi dându-şi aerul de a despreţui substratul material pentru prestigiul unei Coroane.
Aşadar acum ne facem oameni ideali?! Dar când cu gradaţia profesorilor? (Aplauze.) Acolo era adevăratul loc pentru idealism. Şi mai ziceţi d-voastră astăzi: să nu dăm Regelui, ci să dăm şcoalelot? Dar atunci, înainte de a spori lefile profesorilor, de ce nu v-aţi gândit mai bine la şcoli mai multe? (Aplauze.)
Aşadar, d-lor, ce vor cei ce se opun la acest proiect de lege? Ca să refuzaţi dotaţia?
Ei bine, presupuneţi ca aţi refuzat-o. Aceasta ar avea urmăroarea înţelegere: Am făcut independenţa, am făcut Regatul, Europa a recunoscut acest Regat independent, s-a
făcut o propunere în favoarea acestui Regat, introdus în faţa Europei, ca să i se dea un mai mare prestigiu, proporţional cu toate celelalte monarhii; noi la această propunere, noi Camera, care am făcut Regatul, care am arătat că prin acest Regat voim să ne afirmăm ceva mai mari decât etam înainte, refuzăm această propunete şi dăm noi înşine din năuntru o lovire prestigiului, cu care voim să ne prezentăm în afată. Ei bine, ce voiţi să mai însemnăm pe această cale în străinătate? Şi dacă slăbim vaza Monarhului nosttu în străinătate, cum să ne susţinem aspirările noastre legitime şi progresul în viitor? (Aplauze.)
D-lor, observaţi bine că din toate dotinţele divanului ad-hoc, una singură nu s-a realizat: Noi mai ceream între altele şi neuttalitatea recunoscută de Europa. Europa, prin Tractatul de Berlin, ne recunoaşte însă numai independenţa cu oarecare condiţii, ce le-am împlinit; ne-a tecunoscut apoi şi Regalitatea, dar neutralitatea sub scutul colectiv al Marilor Puteri nu; ceea ce însemnează: tu, Românie, ai devenit majoră şi singură responsabilă, condu-ţi destinatele tale politice cum ştii tu mai bine, cu toată puterea, energia şi inteligenţa, dat pe tine te ptivesc utmările. (Aplauze.) Şi în aceasra situaţie, unde statul ate trebuinţă de concentrarea tutulot puterilor sale vii şi de buna lor împreună lucrare, voiţi să puneţi d-voastră astăzi o bilă neagtă între Rege şi popor? (Aplauze.) Aceasta nu se poate!
De aceea sunt convins că unui deputat, politic, cugetător şi prevăzător, nu-i rămâne decât a vota această propunere. (Aplauze prelungite.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
901
68
La Adresă. Situaţia junimiştilor în alegeri
(Şedinţa Camerei de la 6 decemvrie 1884)
Ministerul din acel timp:
I. C. Brătianu, prezidenr şi interne,
D. A. Sturdza, exrerne şi ad-interim lucrări publice,
G. Lecca, finanţe,
G. Chiţu, culte,
GeneralFălcoianu, rezboi,
N, Voinov, justiţie,
I. Câmpineanu, domenii.
După promulgarea Constituţiunii revizuite la 8 iunie 1884 Adunările revizioniste sunr disolvate, iar la 15 noemvrie al aceluiaş an se deschide sesiunea parlamentară cu primii senatori şi deputaţi aleşi după noua lege electorală cu 3 colegii.
D-le preşedinte, vă rog să-mi daţi voie a regula mai întâi poziţia mea faţă cu regulamentul Camerei. Discuţia generală este închisă şi este deschisă numai discuţia pe articole, pe alineate.
Insă, d-lor, în o adresă a Tronului şi în un răspuns la acea adresă este un şir de alineate, cari prin natura lor, prin natura celor ce coprind, sunt asemenea generale; d. e. eu nu aş fi în
state să vorbesc contra acestui alineat şi să susţiu amendamentul pentru suptimarea lui, despre care v-a spus onor. nostru raportot, d. Pherechyde, că l-am prezentat în comisie, dacă nu mi s-ar da putinţa să dezvolt această opinie a unora din noi în un mod cu totul liber în privinţa generalităţii discuţiei.
Permiteţi-mi a adăoga îndată, că dezvoltându-mi amendamentul, pentru a arăta aici deosebirea noastră de majoritatea comisiunii adresei, aş voi să elucidez totdeodată şi punctul, în privinţa căruia am fost provocat ieri de onor. d. Kogălniceanu. Amândouă aceste lucruri se leagă pentru mine de acest amendament.
Cer dar indulgenţa d-lui preşedinte pentru această întindere neobişnuită la o discuţie specială pe alineate. Dat cer şi permisia d-voastră şi, pentru a nu abuza de dânsa, mă las cu totul la dispoziţia d-voastră. Când unul singur dintte d-voastră, abstracţie făcând de dreptul pteşedintelui, pe care îl are totdeauna, dar chiar unul singur dintre d-voastră mă va rechiema la chestie, eu voi întrerupe la moment votbirea mea.
D-le preşedinte, alineatul acesta este după părerea mea în oarecare disarmonie cu restul proiectului de răspuns la Mesagiul Tronului. De aceea am propus în comisie suprimarea lui.
Esre un mare inconvenient (şi fiindcă tot votbim de era nouă, este bine să televăm aceasta acum), este un mate inconvenient, când ni se prezentă un Mesagiu, şi prin urmare esre şi Camera siliră să prezenre un răspuns, într-un mod cu desăvârşire vag.
Nu am văzur în ţară la noi - căci, d-lor, să mă iertaţi, eu nu am destule cunoştinţe şi nici deprinderea de a vă spune prea multe din ţările străine; în această privinţă mă mărginesc numai a admira pe onor. d. Stolojian (Ilatitate) - nu am văzut, zic, în ţaţă la noi pană acum nici un Mesagiu, care să fi fost aşa de lipsit de orce indicaţie a vreunui proiect de lege special, care să se supună dezbaterilor d-voastră.
Guvernul, care j^ăm^inîstfaţft-4p mână, este cel dintâi chemat ca să simt^ir|^ ^ef jjraţî hţ^e^atea unei schimbări ROf, /
902
TITU MAIORESCU
legislative. Nu este vorba: avem şi noi iniţiativa parlamentară, dar iniţiativa noastră va fi totdeauna mai secundară pe lângă iniţiativa guvernului; căci guvernul are administraţia şi nouă ne lipseşte. Mai este un alt cuvânt, pentru care în toate Mesagiele de pană acum (şi nu cred că ar face bine era cea nouă să schimbe această bună deprindere parlamentară) se arătau câteva ptoiecte de legi; este cuvântul: că Mesagiele se fac numai penttu câte un an de legislatută şi trebuie să ne arate, care dintre multele îmbunătăţiri necesare le crede guvernul anume necesare şi mai întâi necesare pentru acest an. Căci de toate nu ne putem ocupa, şi vă aduceţi aminte de discursul onor. d. Take Ionescu, care nu a avut tot efectul său, tocmai fiindcă voia să se ocupe de toate.
In loc de această indicare preciza a unor anume proiecte de lege ni se prezentă o colecţie completă de dorinţe generale. La această totalitate de dorinţe şi noi cu toţii ne asociam; şi noi dorim prosperitatea tutor ramurelor de administraţie. Dar cum să o facem, şi între multele ce sunt de făcut, pe cari să le facem chiar acum şi nu altă dată? Despre aceasta nu am văzut nici o urmă în Mesagiu, şi nici în răspuns nu a putut fi nici o urmă.
Este cu atât mai de tegretat această lacună, cu cât ptin ea se paralizează una din propriele acţiuni parlamentare. Dacă ministerul nu vă arată programa lucrărilor, cum le crede necesare pentru această sesiune legislativă, dacă nici un ministru nu vă arată nici un proiect de lege relativ la resortul său, cu anume indicare a direcţiunii în care 1-a conceput: atunci ce mai însemnează controlul direcţiunilor politice între Cameră şi guvern? Şi pe ce se mai poate întemeia încrederea constituţională ce este chiemată să o aibă sau să o refuze o majoritate cutărui ministru pentru cutare idei şi pentru capacitatea sau incapacitatea sa de a le realiza.
Se vorbeşte d. e. în Mesagiu de magistratură, dar nu se spune întru nimic, cum are să fie îndreptată situaţia ei legală.
DISCURSURI PARLAMENTARE
903
Va fi îndreptată prin inamovibilitate? va fi prin electivitate? va fi prin acel mijloc, mijlocul despre care ne vorbea astăzi d. ministru al justiţiei? Tot lucrul se lasă în vagul unei dorinţe.
Dar cu aceasta stau în legătură şi trebuie să stea într-un stat constituţional toate schimbările, fie generale, fie parţiale de pe banca ministerială.
însă sub regimul actual s-au tot făcut şi se fac schimbaţi ministeriale şi niciodată nu se arată Camerei întregi şi, prin urmare ţării, pentru ce? Unii ies, alţii intră... afară de d. prim-ministru, care nici nu intră, nici nu iese, d-sa este. Dar ceilalţi se perindează unii după alţii, şi nimeni nu ştie într-un mod constituţional, prin ce împrejurări de princip sau de incosecuenţă la princip, sau de slăbiciune în aplicare s-a făcut schimbarea.
Se vorbeşte şi acum prin culisele Camerei (căci unde nu este programă clară înaintea Cametei, se nasc vorbe confuze îndărătul culiselor), se vorbeşte, zic, şi acum de oarecare cutremur parţial în sfera ministerială.
A fost la Ministerul Justiţiei d. Stătescu, s-a dus d-sa şi a venit d. Chiţu, s-a dus d. Chiţu prin Interne la Culte, şi a venit d. Voinov. Se poate duce şi d. Voinov. De ce a venit? De ce se duce? Ce a voit să facă pe cât a stat? Nici o formă constituţională nu se observă, pentru a pune întteaga Cameră în cunoştinţa motivelor unor asemenea acte de guvetn.
Am insistat şi mai nainte, trebuie să insist şi acum asupta acestei procedări a guvernului. Să sperăm că era cea nouă va aduce şi aci o îndreptare; de altminteri se paralizează, cum ziceam, o parte a vieţei constituţionale.
Vin acum la aliniatul adresei în discuţie. In aceasra situaţie parlamentară şi în mijlocul acestui vag de dorinţe generale vedem că ni se dă deodată un aliniat, care accentuează într-un mod special trecutul şi zice:
„Naţiunea a primit cu bucurie îmbunătăţitile, care în cursul legislaturei ttecute s-au introdus în Constituţie."
904
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
905
D-lor, eu nu cred că naţiunea s-a putut bucura şi este astăzi în momentul de a-şi exprima bucuria pentru rezultatul reformei constituţionale; de aceea am cerut suprimarea acestui aliniat. D-nu Take Ionescu a vorbit ca membru din comisie şi pentru acest aliniat, şi ne-a arătat meritele legii electorale reformate. Dar mai ales despre aceasta este vorba? Este foarte adevărat că a fost mai bine cum s-a procedat la alegere acuma, că a fosr un mare progres introducerea magistraţilor ca să prezide alegerile, şi că votul secret a dat mai multă siguranţă cetăţenilor; foarte adevătat. Dar orce lege electorală se poate modifica pe calea ordinară într-o altă lege mai bună, şi veţi avea şi acum să mai modificaţi pe cea prezentă; însă aceasta nu implică o reformă constituţională. Ar fi o confuzie de idei, dacă unele rezultate bune, dobândite prin o lege electorală ordinară, le-am atribui extraordinarei revizuiri a Constituţiunii. Eu aşteptam să văd pe un singur membru al majorităţii comisiunii explicând pentru ce să ne bucurăm de reforma constituţională, iar nu de legea electorală, căci aci ne bucurăm cu toţii. însă a fost în zadar. Ce rezultat deosebit (sunt în drept a întreba, eu, care eram în contra revizuirii), ce rezultate a dat Camera aceasta în alegetea ei făcută după tevizuire, în deosebire de Camerele de mai înainte? Ce rezultate puteţi accentua d-voastră din experienţa acum câştigată prin noua reformă constituţională? A fost contopirea colegiului I şi al II-lea? V-a dat alţi deputaţi, alt fel de deputaţi? V-a sporit numărul, da, fiindcă singuri l-aţi sporir; dar ce ah soi de deputaţi a ieşit decât ce etau?
D-lor, ce a ieşit şi penttu ce nu ne putem grăbi cu bucurie, este aceasta: ne lipseşte în această Cameră elementul libetal-conservator; şi mai lipseşte şi alt element - elementul liberalilor înaintaţi, elementul numit Rosettist.
A fost o reformă constituţională şi a dat ca rezultat o Cameră şi un Senat, unde nu găsim reprezentat pe d. C. A. Rosetti, nu găsim reprezentat pe d. Lascar Catargi, care s-a
abţinut. Dar oare acesta e un rezulrat al nouei reforme, în * privinţa căruia suntem noi chemaţi să exprimăm bucuria ţării? I D-voastră ştiţi că sistemul constituţional este un fel de ventil I } de siguranţă, unde presiunile cele mari trebuie să-şi aibă un loc • I de scăpare ca să resufle, şi noi ne felicităm că ne lipseşte din i % Cameră tocmai elementul cel mai interesant în această jprivinţă? Nu înţeleg. Nu mă pot asocia la această bucurie. Am
I ; recunoscut în deplină convingere legalitatea reformei i    constituţionale, deşi am combătut însăş reforma. Dar a face
mai mult, a exprima bucuria pentru rezultatul de astăzi, aceasta j      eu unul nu o pot şi nu cred că e bine să o faceţi nici d-voastră.
II D. Take Ionescu zicea că este un divorţ între ţară şi ! t,    Partidul Liberal-Conservator. Divorţ? E uşor onor. d-lui
I    Ionescu să vorbească de divorţ; este o materie deplin cunoscută d-sale din dreptul civil; nu ştiu dacă întreaga situaţie politică îi e tot asa de bine cunoscută. Divorţ? Când vorbesc de divorţ, vorbesc şi de părăsirea domiciliului conjugal. Dar când eşti silit 4    să trăieşti în aceeaş casă, în aceeaş odae mai departe, atuncea i.    cum stă cu divotţul? E oare divorţ definitiv între ţară şi d. '*    Rosetti? divorţ definitiv între ţară şi Partidul Conservator? Dar
ce? sunt ei exilaţi? nu sunt aci între noi, în tara aceasta? ţ Faţă şi cu ei, împreună cu ei avem să lucrăm mai departe
1 în era cea nouă, e chiar de trebuinţă ca toate puterile vii ale ţării să fie puse la muncă; e chiar de regretat că noi cu toţii împteună încă nu suntem de ajuns. Aţi auzit câte lacune ni se arată în tot cercul activităţii publice; şi când cu toţii nu suntem destui, să ne bucutăm oare că suntem în această Cameră înjumătăţiţi la săvârşirea acestei opere?
Ce e drept, guvernul Partidului Liberal poate zice: noi facem ceea ce credem că trebuie să facem după principiile noastre; şi dacă liberalii-conservatori, după maniera lor de a vedea, nu vor să se supună la forma legală, cu atât mai rău pentru ei; noi mergem înainte.
906
TITU MAIORESCU
D-lor, aşa este în formă; dreptul formal îl aveţi să faceţi cum aţi făcut. Dreptul formal îl avem să exprimăm şi bucurie şi tot. Dat este aci chestia de drept formal? şi de uşoara mângâere a frazei „cu atât mai. rău pentru ei?" Jiu zic: cu atât mai rău şi pentru noi. Aci este deosebitea de făcur între o situaţie formal legală şi înrre înţelepciunea politică a unui partid matur de guvernămânr, precum aţi dovedit d-voastră că aţi putut deveni un partid de guvern. Un parrid, viind la guvern cu o majoritate, poate să legifereze multe lucruri în dreptul formal. Puteţi reforma Constituţia şi mai tare; puteţi să înfiinţaţi secvestrul averilor; să încuviinţaţi exilul politic, puteţi să faceţi tot.
Dar era înţelept a se face o asemenea întrebuinţare a unui drept formal? Aici esre toată înttebarea practică.
Numai din câte aţi făcut, totuş a ieşit dezbinarea prea mare a ţării. Să ne felicităm de aceasta? Nu cted că este bine; din conttă, d-lor, eu aş dori să pot avea speranţa că lucrurile se vor îndrepta în această privinţă. Pe mine m-a impresionat foarte mult cuvântul d-lui Kogălniceanu de ieri, că dacă va veni celălalt partid vreodată Ia guvern - şi va veni odată, fie aşa cum e astăzi, fie reformat, dacă admiteţi sistemă constituţională atunci va reîncepe revizuirea, — ce e drept, tot după formele de azi, dar se va desface ce s-a făcut. Mare calamitate ar fi pentru ţară aceasra nouă lucrare în deşert. Când d. Carp şi cu mine am venir acum ttei ani cu o contra-adresă la Mesagiu, care arăta câteva, puţin indicate dar rotuş indicate, idei ele organizare şi când d. Nacu se întreba alaltăieri: aceste idei, sau unele din ele, şi unii şi alţii le împărtăşim, dar unde rămâne deosebirea oarecum armosferică între partide? cred că d-sa -să-mi permită a-i zice — nu şi-a dat seama tocmai de atmosfera acelei contra-adrese. Când am venit noi acum trei ani cu contraproiectul, aceasra pentru noi însemna întâi ideile, dar al doilea că de atunci era momentul şi pană astăzi să începem în fine odată a lucra la aceste îmbunătăţiţi. In loc de aceasta,
DISCURSURI PARLAMENTARE
907
i
trei ani de zile nu s-a lucrat la asemenea reforme nimic, ci aţi început reforma Constituţiunii, adică în loc de patru colegii trei; şi am pierdur cu roţii doi-trei ani de zile. Şi dacă va mai veni acum opoziţia să înceapă iar o altă reformă constituţională, apoi, d-lor, când va veni era nouă, în care să lucrăm odată cu toţii în mod practic? Cu atât mai mult mi-e teamă că se va întâmpla această pierdere zadarnică de puteri, cu cât lăsarea la o parte a Partidului Liberal-Conservator va continua; cu cât vor persista ei în atitudinea ce o au azi; cu cât neplăcerea, poate chiat ura acumulară ce o au, se va spori prin abţinerea lor. Atunci revenirea lor la guvern, lasă că va fi semnalul acelei inutile reînceperi de lucrări constituţionale, dar va fi şi semnalul, mi-e teamă, de petsecuţie de la un partid la altul, care va săpa şi mai adânc abisul ce nu trebuie să fie niciodată întte fiii aceleiaş ţări. (Aplauze.) Şi toţi ttebuie să ne aducem aminte, că suntem cetăţenii aceluiaş stat.
Iată pentru ce cred că nu e bine să exprimăm bucuria despre frumoasa stare de acum şi că nu rrebuie să primim ceea ce zicea d. Stolojian în mod cam anticipat, că această Camera e mai presus de cele vechi. Să ne vedem la lucru înainte de a ne felicita unii pe alţii şi să ne dăm mai bine seama de situaţia actuală. Eu sper din contră, că, dacă prin necesitatea situaţiei ne vom pune la discuţie de legi practice, că atunci, discutând noi aşa în mod practic, încetul cu încetul se vor acoperi în mare parte abisurile de parride şi se vor deprinde şi aceia, cari azi sunt afară din Cameră, prin interes involuntat la început şi apoi din ce în ce mai voluntat, a lua parte la lucrările legale ale ţării întregi reprezentate în Corpurile legislative. (Aplauze).
Trec acum la ceailaltă chestie ce sunt dator să o aring cu ocazia acestui aliniat.
Onotabilul d. Kogălniceanu ne-a pus în discuţie situaţia noastră politică faţă cu guvernul, faţă cu majoriratea.
Dar să ptecizez mai întâi, faţă cu însăş adresa la Tron, poziţia noastră. D-lor, eu am vorbir contra acestui aliniat şi
I
908
TITU MAIORESCU
noi câţiva vom vota în contra lui. D-voastră veţi vota probabil penrru el, dar acesra fiind un lucru mai mult relativ la Camera trecută, nu ne va împiedeca a vota în total această adresă la Tron, care în restul aliniatelot ei este numai o expresie de devotament cărre Tron şi de dorinţe generale penrru ţară. Se înţelege că aici ne asociam şi noi.
Revin acum la d. Kogălniceanu. D-sa pune în joc atitudinea noastră faţă cu guvernul şi cu d-voastră. D-lot, se tot vorbeşte de şcoala vechia şi de şcoala nouă. E bine cel puţin, ca şcoala nouă să fie foarte clară, să pună puncrele pe i. Se întreabă d. Kogălniceanu: ce însemnează când d. Carp zice: am ieşit din minoritate şi în minorirare reintru? dar cum v-aţi ales? Şi mă întreabă pe mine anume, cum m-am ales la Huşi? cum s-au ales amicii noştri la Iaşi?
D-lor depuraţi, e un lucru straniu. Eu adeseori m-am întrebat: la noi în ţară cum se formează opinia publică?
Opinia publică cea importantă, cate dă un efect final, se formează la noi ca pretutindeni ptin stăruinţa consecvenră de mulţi ani a unor bărbaţi în evidenţă, care produce un cureni din ce în ce mai puternic, fie în sensul lor, fie în conrra lor, şi astfel un rezultat concret.
Dar mai există la noi alăturea cu aceasra un fel de atmosfere de opinii respândite, care se tot nasc şi tot pier fără nici un rezultat concrer, fără nici un folos. Poare că aceasta este un fel de efect trecător, caracteristic numai într-o stare începătoare, oarecum penttu aflarea în faşe a întrebuinţării libertăţii presei.
D-lor, nu luaţi în nume de râu, dacă penrru a mă explica, vă citez un caz personal. Cei din Camerele rrecure şriu ca vorbesc foarte rar, şi sper că ştiu asemenea că atunci când vorbesc nu fac nici o personalitate, cu atât mai puţin mi-a.ş permite acum să vorbesc de un lucru aşa de neînsemnar ca persoana mea, dacă nu aş avea de scop să o fac penrru că sa servească la o discuţie de un interes mai general. D-lor, la
DISCURSURI PARLAMENTARE
909
4
sfârşirul sesiunii trecute, adică în Camera de revizuire, guvernul a prezentat un proiect, care s-a primit de marea majoritate a Camerei, legea pentru dotaţia Coroanei. Vă aduceţi unii aminte că la discuţia acelui proiect eu nu eram înscris să vorbesc; dar ca conservator, deşi nu din reţeaua Parridului Conservatot organizat, dar în spiritul ideilor ce am avut onoare în altă ocazie să vi le spui, eram să votez fireşte pentru acel proiecr de lege. Insă în discuţia generală d. N. Ionescu m-a provocat să vorbesc. Atunci am fost datot să vorbesc, precum sunt şi acum, deşi nici acum nu mă înscrisesem înainte, pană când n-am fost provocat de d. Kogălniceanu. Dat, d-lot, şi atunci ca şi acum, odată provocat, am arătat cât am putut de clar, pentru ce votez aşa precum am votat. A doua zi a început a se produce acel fel de atmosferă a opiniunii publice, de care vreau să vă vorbesc. Am citit într-un jurnal, apoi în două, trei, patru, de toate nuanţele, că voi fi eu numit administtator al bunurilor Coroanei nou înfiinţate, şi, legare de aceasra şrire, fel de fel de interprerări asupra persoanei mele. Din Bucureşti a pornit atmosfera spre Iaşi şi spre alte locuri. Am citit în jurnale din Iaşi şi de aiurea, că trebuie să fiu resplătit pentru atitudinea mea, că am vorbit în Cameră în favoarea dotaţiunii pentru ca eu să fiu numit administfatot al Domeniilor Coroanei. Şi ştiţi d-lor cum este lumea deprinsă la noi: vorbele trec din gură în gură. Se formase d. e. în cercurile societăţii consetvatoate din Iaşi o înrreagă judecată asupra mea din această chestie. D-lor, ştirea dată de jurnale era fictivă, dar insulta era reală, şi din o ştire curat închipuită se clădeşte un edificiu de animozirăţi foarre real. Toată lumea competentă din Bucureşti ştie că nici vorbă nu a fost şi nu a putut fi despre numirea mea ca administrator. Lasă că sunt cu desăvâtşire lipsit de cunoştinţele necesare asupra îngrijirei pădurei şi agriculturei, dar, din fericire, sau din nefericire pentru mine, eu mă aflu în arena politică, şi toţi cunoscuţii mei ştiu că nu puteam să-mi îngrop activitatea
910
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
911
politică într-o administraţie de domenii. Vasăzică, era o născocire din cele mai născocite, din cele mai improbabile.
Ei bine, d-lor, acum s-a numit un om foarte competent ca administrator al Domeniilor Coroanei, şi trebuie să ne felicităm că în ţară avem oameni competenţi, cari pun acrivitatea lor în serviciul public fără politică, cum este d. Kalinderu, d. Cantacuzino de la drumurile de fier şi alţii. S-a numit aşadar d. Kalinderu. Ei, ce credeţi acum că s-a făcut cu acea atmosferă de opinie publică? Dacă aş fi fost eu numit, se zicea că vorbisem în Cameră pentru această căpătuire. Şi acum, când se vede că nu am fost eu numit, se zice că atitudinea mea independentă în Cameră faţă cu guvernul şi după împrejurări şi în contra guvernului, vine din paraponiseală. (Ilaritate.) Apoi atunci cum s-o mai dregi? Şi nu ar exista temediu în contra unor asemenea inexactităţi de fapt?
Nu mai vorbesc acum de persoana mea (deşi lucrurile par a se face după un tipic intenţionat: citeam mai alaltăieri iarăş că este vorba să fiu acum trimis ministru la Viena, deşi în fapt nu este vorba deloc), căci persoana mea este indiferentă şi în caşul de faţă cu atât mai indiferentă, cu cât eu sunt personal indiferent la asemenea lucruri. Dar, d-lor, mă întreb pentru lumina noastră a tutulor: într-o ţară ca a noastră, unde se aduc din ce în ce elemente noi la lucrările noastre, într-o ţară unde sunt atâtea probleme grele de deslegat şi unde sunt aşa de puţine cunoştinţe respândite: ce poate rezulta din asemenea atmosfere ne-exacte? şi poate oare să fie bine de a mistifica astfel sistematic opinia publică? Neapărat că atunci realitatea se acopere şi la lumină se lăţeşte numai neadevărul.
Dar fiecare din noi, în ceea ce zice, ce vrea şi ce face el în adevăr, va găsi totdeauna oameni care îl combat, care zic, vor şi fac contrarul. Aici lupta este firească şi poate adesea să fie folositoare. Dar a atribui cuiva lucruri ce nu le zice, nu le vrea, nu le face şi a-1 combate în asemenea năluciri, în asemenea ficţiuni străine de el... ce folos poate ieşi de aici? Confuzia
opiniei publice şi pierderea de timp cu lucruri de nimic sunt singutul rezultat al unor astfel de procedări.
Am vorbit de acest exemplu, d-lor, pentru a mă putea explica mai bine asupra situaţiei actuale a întregului nosttu grup. Cu 15 zile înainte de deschidetea Camerei se zicea că are să fie o remaniare ministerială şi că noi, adică aceia pe cari odată ne numeau conservatori, apoi jună dreaptă, apoi neoconservatori, acum văd că ne numesc cu un termen, care ar trebui să râmâie exclusiv literar, precum este, adică junimişti, şi să dea Dumnezeu să merităm acest nume multă vreme (Ilaritate), că adică noi aceştia avem să intrăm în minister, s-a scris prin gazete, s-a vorbit din gură în gură, s-a format iarăş acea faimoasă atmosferă de opinie publică. S-a înremeiat iarăş un edificiu întreg de insulte la adresa noastră ca oameni polirici fără caracter şi la adresa d-lui prim-ministru şi a partidului, că sunt incapabili, că sunt siliţi a se supune adversarilor şi că o fac numai pentru a-şi mai scăpa puterea etc.
Toate acestea sunt bune şi frumoase, d-lor, un mic lucru se împotriveşte: nu este adevărat, e o simplă născocire.
Sunt faţă în faţă cu d. prim-ministru, sunt în faţa d-voasttă, sunt în mijlocul cercului competent în acest moment: ei bine, în faţa d-voastră spui următoatele: ce a putut fi înainte de dizolvarea Camerei revizionisre nu are intetes de a fi discutat, fiindcă nu stă în legătură cu situaţia actuală. Dat de la momentul dizolvării Camerei trecute, de la epoca convocării colegiilor electorale pană în chiar zioa de astăzi nu a fost nici cea mai mică vorbă de intrarea noastră în minister pentru acum or pentru altă dată. Iată o declarare preciza şi lămurită. Tot ce s-a scris şi s-a zis contrar cu aceasta a fost o curată născocite.
Că a fost aşa, s-a văzut îndată, când acum câteva zile a demisionat ministerul şi s-a recompus tocmai aşa cum era mai nainte.
912
TITU MAIORESCU
Dar acum ce zic cei cu atmosfera fictivă? în Ioc să recunoască inexactitatea ştirilor, zic - ierraţi-mi terminul vulgar, care este al lor - e tragere pe sfoară!
D-lor, grozav de multă sfoară în loc de minte trebuie să fie în căpăţina acestor oameni. (Mare ilaritate.)
De aici rezultă, d-lor, că precum d. prim-ministru esre fără nici un angajamenr faţă cu noi, fiindcă lucrurile nu sunt aşa cum s-au scris, tot asemenea şi noi suntem în deplină libertate de a ne conduce în Cameră cum înţelegem.
Şi acum vă întreb: at fi oare cu putinţă ca o situaţie politică să atârne de la şoaptele inventate a sute de oameni interesaţi, pasionaţi, duşmani? Ar fi cu putinţă ca în această Cameră, în ţară să ni se creeze prin născociri o alră atitudine decât aceea care este exactă? Şi s-ar putea ca pe mine să mă întărească sau să mă slăbească în definitiv - nu ceea ce în adevăr voi eu, zic eu, fac eu, ci aceea ce alţii voiesc, zic şi fac despre mine şi în privinţa mea? - Aceasta nu se poate.
D-lor, când un grup poliric ar atârna de la ceea ce vor să insinueze adversarii săi în contra adevărului, atunci de mult s-at fi pierdut fiecare om poliric, fiecare grup politic; dar o repet, aceasta nu se poate.
Dar onot. d. Kogălniceanu a întrebat, cum m-am ales eu în Vaslui şi în Huşi, cum s-au ales şi d-nii Pogor, Negruzzi, Melik, Ianov, la Iaşi, cari erau puşi pe lista partidului guvernamental? întreabă un barbar ca d. Kogălniceanu - eu n-am decât să-i răspund. Noi am fost aleşi aşa:
Fiecate din noi s-a dus la locul alegerii sale şi s-a pus în înţelegere cu alegărorii. D-lui Carp i s-a propus la Vaslui ca să intre chiar în comitetul naţional-liberal, şi d. Carp atunci, cu claritatea care veţi recunoaşte că-1 caracreriză rotdeauna, a spus: nu fac parte din Partidul Naţional-Liberal şi prin urmare ca membru în comitetul acestui parrid să nu mă alegeţi; dacă-mi daţi sufragiile d-voastră, vă sunt recunoscător; linia mea de conduită politică vă este cunoscută.
DISCURSURI PARLAMENTARE
913
M-am dus apoi şi eu la Vaslui. Am convocat singur, nu prin comitetul local, pe alegători la o întrunire publică şi fiindcă la Vaslui este numai o mică tipografie, unde este o zeţăteasă, care-şi zeţuesce şi tipăreşre singură toate, am ajutat şi eu la zeţuit şi aşa am putut de-abia ajunge că să public afişul penttu convocarea alegătorilor. La acea adunare electorală au venir şi liberali-naţionali şi opoziţia conservatoare, şi pe unii şi pe alţii i-am rugat să mă lase să fiu independent în Cameră, să nu-mi dea voturile ca făcând parte dintr-un anume partid din cele organizate, fiindcă, după părerea d-lui Carp şi a mea, formarea partidelor este astăzi într-un fel de evoluţie, adică ttebuie să se facă pe o nouă liniă politică. Deschid aci o patenteză. D. Nacu ne zicea alaltăieti: vorbiţi de linie nouă, aşadar renegaţi trecutul? Apoi era nouă din mesagiul D-voasttă însemnează tocmai atât, cât şi linia nouă din contraproiectul nostru. Dacă faceţi critica aci, faceţi-o şi dincolo.
Aşa am fost ales la Vaslui şi dintr-o parte şi dintr-alta, Partidul Liberal-Naţional nu m-a combătut şi-i foarte mulţumesc pentru aceasta. Partidul Conservator m-a votat şi asemenea-i foarte mulţumesc pentru aceasta. Dar cum a fost la Huşi, locul d-voastră? Apoi despre Huşi, d-le Kogălnicene, mi-a scris mai întâi d. Dimitrie Rosetti, că alegătorii colegiului I vor să mă pue pe mine candidat. Apoi am fost invitat să merg acolo, am răspuns: nu pot să mă duc; cunosc prea puţini oameni acolo; pe când în Vaslui am mai multe relaţii. Şi d. Rosetti s-a dus la Huşi, cted că va fi votbit în favoarea mea, mi-a adus biletele tipătite şi un d. alegător, fără să-1 cunosc personal, mi-a relegrafiat ca să însătcinez doi delegaţi, pe cari mi i-a indicat. Am însărcinat telegrafic. D. M. Kogălniceanu. Care Rosetti? T. Maiorescu. D. Dimitrie Rosetti este acela, cate mi a scris. Se îndoieşte cumva d. Kogălniceanu? D. M. Kogălniceanu. Nu mă îndoiesc.
914
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
915
T. Maiorescu. V-aş spune şi numele celor doi delegaţi, dacă-mi promiteţi că, venind vreodată la guvern, nu-i veţi persecuta. (Mare ilaritate.)
M-au ales alegătorii de la Huşi astfel şi le-am mulţumit pentru marea şi neaşteptata onoare ce mi-au făcut; însă am optat pentru Vaslui, fiindcă acolo am mai fost ales şi m-am pus în contact cu alegătorii, şriind şi d-lor şi eu, în ce condiţii se face alegerea.
Dar la Iaşi? întreabă d. Kogălniceanu.
La Iaşi s-au afişat, ce e drept, colegi de ai noştri, d. Pogor, Negruzzi etc, candidaţi ai Partidului Liberal-Naţional. însă d. Pogor s-a dus la Comitetul Naţional-Liberal din Iaşi - şi d. Dimitrescu, membru al acelui comitet şi prezent aici, ne poate confirma aceasta - şi a declarat: eu nu fac parte din Partidul Liberal-Naţional şi ştiţi care sunt opiniunile mele: dacă voiţi să mă alegeţi aşa cum am fost şi sunt, vă sunt recunoscătot. Atunci comitetul naţional-liberal a primit această declaraţie, şi d. Pogor cu ceilalţi au fost aleşi. Tot aşa de independent a fost ales şi d. Marghiloman şi ceilalţi, cari s-au prezentat fiecare la alegeri, explicând ideile lui şi regulându-şi poziţia faţă cu alegătorii.
Acum ce voia onor. d. Kogălniceanu ieri în intetesanta vorbire a d-sale? Dar ce interesantă şi fermecătoare! Eu sunt un mare admirator al vorbirii d-lui Kogălniceanu. Când vorbeşte d-sa - absttacţie făcând de trecutul său, de experienţa şi de gloria sa - talentul său oratoriu, putetea şi vioiciunea cu care se exprimă ne procură totdeauna o adevărată sărbătoare literară. (Aprobări.)
Vă aduceţi aminte în ce mod atrăgător ne povestea din tinereţea d-sale, în ce conflict să afla cu chiar tatăl d-sale, care-i zicea: „ce faci, Mihălăchiţă!" şi cum d-sa îi răspundea: eu am venit de Ia şcoalele din Germania, am văzut ce fac conservarorii acolo, ei desrobesc ţăranii, ei se interesează de şcoală, dar d-voastfă boierii ce faceţi?
Fiindcă d. Kogălnieeanu atunci se provoca la Germania, I tot din Germania vreau să-i aduc aminte de exemple, care să I confirme deplina corectitudine a acestei procedări electorale 1     a noastră.
I în Germania de astăzi, unde, după cum ne spunea ieri tot
I     d. Kogălniceanu, principele Bismarck nu voieşte sistema î     adevărat constituţională, unde însă unele partide voiesc tocmai în contta lui să susţie sistema constituţională cu toate drepturile ei şi în această luptă a parlamentarismului în contra |     unui aşa de puternic adversar caută cea mai mafe corectitudine
1constituţională, în fiece alegere se vede următoarea procedare. Pot naţionalii-liberali sau secesioniştii sau catolicii să scoată ei singuri un deputat al lor? îl pun pe lista lor proprie. Nu pot? I     Atunci se confundă listele. Sunt conservatorii mai tari, sau \ \     naţionalii-liberali, sau catolicii mai tari: atunci veţi găsi pe lista ''     candidaţilor unui partid câte un candidat din partidul mai tare după împrejurări locale. E dar constituţionaliceşte corect ca ; i     cineva, păstfându-şi întreaga sa convingere politică şi ţ     independenţa, să figureze la alegeri pe lista altui partid, dacă !     îl pune un comitet pe acea listă, şi absurd ar fi ca atunci, când i i     un comitet electoral propune unui candidat din alt partid ca 1      să-1 aleagă, acest candidat să zică: ba nu mă alegeţi. Aceasta nu \ ;     s-a mai văzut.
i - Lucrul este aşa de elementar, este o practică electorală aşa
I     de întrebuinţată în toată stricteţa constituţională încât mă
I     întteb numai: ce a vrut d. Kogălniceanu de la mine? A vrut
H ....
§     să fie pus în poziţie ca să viu eu să-i explic d-sale aici asemenea
f     lucruri elementare?
J Să fie numai aceasta? Sau a încercat şi d-sa a se folosi de
|      atmosfera, de care vorbeam, pentru a o întuneca şi mai mult *     şi pentru a face mai grea poziţia unor oameni ca noi, cari au |     venit în această Cameră cu deplină claritate şi independenţă ca să-şi urmeze politica lor aşa cum o înţeleg că trebuie să fie?
916
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
917
Şi aci să-mi permiteţi - nu ştiu, dacă este bine s-o fac - dar permiteţi-mi, fiindcă s-a vorbit atât de mult de deosebirea înrre generaţii, permiteţi-mi ca în faţa unui aşa de ilustru reprezentant din generaţia veche ca d. Kogălniceanu, să accentuez aici diferenţa, aşa cum o înţelegem noi.
Eu am rămas, vă mărturisesc, încremenit, când am simţit din nou în discursul d-lui Kogălniceanu de ieri această diferenţă în chiat procederea d-sale parlamenrară. D-sa a fosr din acea generaţie, care a făcut lucturi din cele mai însemnate pentru constituirea ţării: unitea, ptincipele străin, introducerea constituţionalismului, independenţa; dar astăzi, când s-au îndeplinit toate acestea, puţini din acea epocă au rămas, care să mai înţeleagă bine cerinţele actuale ale statului nostru modern şi independent, şi cât de puţini ttebuie să fi rămas în adevăr, dacă chiar d. Kogălniceanu nu a putut rămânea, după părerea mea!
D-voasttă, d-le Kogălniceanu, vorbind ieri de exporrul vitelot din România spre Austria şi de convenţia comercială, ne spuneaţi că sunt 30, 40 sau 50 milioane de lei, cari se pierd, fiindcă Austria ne-a închis graniţa.
(O parenteză pentru o altă mică deosebire întte genetaţii: noi, generaţie doritoare de mai multă exactitate, ne cam mirăm de cifre lipsire de preciziune. Cât este pietderea: 30 sau 40 sau 50 de milioane? căci disranţa esre mare. Dar să admitem cifra cea mai mare de 50 milioane, fiindcă aşa este lucrul mai grav.) Aţi văzut cu câtă elocvenţă a atătat d. Kogălniceanu pierderea şi cum ataca pe guvern din cauza ei şi cum se indigna că guvernul a rolerat aceasta! s-a tolerar ca Austtia să-şi facă după o convenţiune cu Germania legea sa din 1882, prin care a desfiinţat carantinele şi a introdus închiderea graniţei către noi!
Dar vedeţi ce se mai ascunde sub această atmosferă, poate nu între d-voastră. dar înrre aceia care citesc asemenea discursuri. Ei vor zice: ce mai om! Ce bine a combătut! (Aplauze.) Şi ce guvern rău are ţara! Dar onor. d.
Kogălniceanu, fiindcă atacă un guvern al ţării într-o chestie internaţională, d-sa, experimenrarul bărbat de stat, fost ministtu de externe al aceluiaş cabinet, d-sa, ale cărui cuvinte au gteutate în ţară şi în străinătate şi care rrebuie să vă fie un model de procedimentele unui bătbat de stat, d-sa, când atinge într-o Cameră jună o chesrie internaţională, d-sa ne autotiză să-i punem uimătoarea înttebare.... nu am nici un drept de a-1 obliga la un răspuns, ar fi o generozitate din partea d-sale dacă mi-ar da acest drept; dar eu am cel puţin dreptul să pui întrebarea: Este d-sa sigur că fiind d-sa la guvern va izbuti în adevăr să facă pe Austria să-şi revoace legea din 1882 şi să deschidă graniţele pentru intrarea vitelot noastte? Ne poate da d-sa declararea despre această încredere personală a d-sale faţă cu Austria? Dacă ne dă d-sa această declarare pentru îndreptarea marei nedreptăţi ce ne-a făcut-o în adevăr Austria cu acea închidere a graniţei, arunci cred că întreaga Cameră îl va ruga prin forma constituţională să treacă pe banca ministerială. (Aplauze.)
Nu aud nici un răspuns din partea d-lui Kogălniceanu. Kogălniceanu. Voi răspunde la rândul meu. T. Maiorescu. Eu voi aştepta acest tăspuns. Pană va veni, ttebuie să mă mărginesc într-o regulă generală:
Atunci când un bărbat public, autorizat, se ştie în state de a obţinea, fiind el la guvern, într-o chestie internaţională ceea ce vede că n-au obţinut ceilalţi, este în dreptul şi în datoria sa de a face opoziţie guvernului asupra acestui punct. Dar când un bărbat public şi autorizat nu este convins de aceasta şi nu simte în sine garanţia că el va izbuti în această chestie internaţională, atunci a ataca guvernul cred că este o procedare, pe care aş dori ca noi generaţia nouă să nu o imităm. (Aplauze.) Dat d. Kogălniceanu ne spune însuş, că a făcut guvernul actual acea lege draconiană în contta epizootiei din Rusia şi - zicea d-sa - că legea este aşa de draconiană, încât este o calamitate pentru proprietarii de la Ptut. Şi nu este
918
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
919
evident, oare, că guvernul actual a făcut legea draconiană tocmai penrru ca să aibă un argument mai mult ca să obţic libera trecere a vitelor în Austria? (Aplauze). Evident că este aşa. Apoi atunci ce fel de opoziţie vine d-sa să facă în Cameră? Adică să dăm a înţelege că această pierdere enormă a veniturilor ţării provine din nepăsarea guvernului şi că, dacă am fi noi la guvern, lucrurile s-ar îndrepta îndată? Dar poate să fie un ministru român pe acea bancă şi să lase ca o ţara străină să aducă ţării noastte o pagubă de 50 de milioane ptin exportul de vite fără să se opue din toate putetile? (Aplauze.) Este cu neputinţă una ca aceasta. Este evident că guvernul actual a stăruit ca să îndrepteze lucrul şi că orce guvern ar fi stăruit, şi este clar că prin acea lege draconiană a căutat să o facă; dar dacă n-a izbutit pană acum în contra puternicei Austrii? Şi dacă n-a izbutit nici acest guvern acum, este în mai bună poziţie d. Kogălniceanu ca să izbutească d-sa faţă cu Austria? Şi dacă nu este, apoi vine d. Kogălniceanu şi atacă guvernul asupra unui lucru, unde din contră toţi împreună trebuie să-1 sprijinim, penttu ca sub forma acesrui sprijin să-i dăm toată puterea dinnăuntru ca să poată apăra mai tare în această chestie în afară? (Aplauze.) Apoi, d-lor, vedeţi: Şcoală veche şi şcoală nouă! (Aplauze.)
Ştiu eu bine că în această regulă de parlamentarism a şcoalei nouă ne deosebim noi şi de unii din vechii conservatori. Dar pentru noi rămâne regula nestrămutată penttu orce opoziţie parlamentară: atacă un guvern numai asupra acelor lucruri, despre care ştii că, fiind tu la guvern, le vei putea face altfel şi mai bine decât guvernul aracat. Şi nu ataca niciodată guvernul asupra unor lucruri, despre cari prevezi că fiind tu la guvern, le vei face tot aşa ca şi guvernul ce vrei să-1 ataci. (Aplauze.)
Apoi nu ştiu eu pe ilustrul d. Kogălniceanu, pe când d-sa era pe acea bancă ministetială acum 5 ani, cât ne-am luptat cu d-sa în privinţa articolului 7 în chestia evreilor? Nu eram
gj i k
noi, acei din opoziţie, care am câştigat majoritatea ca să formulam restricţiunile în contra evreilor aşa cum s-au formulat, pe când d. Kogălniceanu voia să ne silească să le dăm mai mult, să-i naturalizăm după categorii?
Când aveam eu atunci această atitudine în contra d-sale, câştigasem convingerea personală că va trece la Berlin şi prin urmare la celelalte Puteţi acea formulare a noastră. Fusesem câteva luni agentul ţării la Berlin şi se stabilise atunci o înţelegere prealabilă asupra convenţiei noastre comerciale cu Germania. Ştiam cum a fost primită din pattea ministeiului german restricţia noastră în contra evreilor din acea convenţie.
Dacă nu aş fi avut această convicţie, dobândită din cunoştinţa împrejurărilor, nu aş fi vorbit în opoziţie aşa cum am vorbit atunci. Dar atunci eraţi d-voastră, d-le Kogălniceanu, ca ministru, care ne sttigaţi textual: „Provocaţi Europa! Aduceţi peticol asupra ţării, nu provocaţi Europa! Ei, noi am făcut cum am făcut şi este bine cum s-a făcut. Apoi când etăţi pe banca aceea, ziceaţi că provocăm Europa, şi acum, când sunteţi pe această bancă, împingeţi guvernul ca să o provoace? (Aplauze.)
D-lor, este o a doua linie de demarcaţie între d. Kogălniceanu şi între noi, şi cu aceasta am terminat. D. Carp vorbind în acei termeni vagi în care poate vorbi cineva într-o discuţie la adresa Tronului, unde de regulă se cam vorbeşte despte toate lucturile, de omnibus rebus et quibusdam aliis, a zis ceva şi despre legea comunală. Ne spunea că primarul nu mai este administtatorul intereselor comunei, căci statul centralizator i-a impus atâtea alte atribuţiuni de a fi executor de tocmeli, agent auxiliar al poliţiei judiciare etc, încât nu mai are cum să se ocupe de interesele comunei. De aceea trebuie să facem aşa ca să-1 lăsăm să se ocupe mai mult de comună, să se retragă ultima treaptă a administraţiei centrale la un cerc mai larg, la canton. Bună sau rea, aceasta era ideea d-lui Carp. Care a fost mirarea mea, când am auzit pe onor, d.
920 TITU MAIORESCU
Kogălniceanu zicând: Apoi cu aşa idei vine d. Carp? Apoi nu este din contta dorinţa noastră a tutulor ca să descentralizăm? Nu esre rău amestecul puterii centrale a guvernului în comună?
Cu aceasta voia să combată pe d. Carp, care accenruase tocmai acelaşi rău şi aceleaşi dorinţe de îndreptare!
Să nu fi înţeles oare d. Kogălniceanu? Să fi vorbir fără a înţelege? Să fi vorbit aşa, deşi a înţeles? Şi d. Kogălniceanu ne cita în acelaş timp cartea d-lui Beşrelei şi zicea: Vedeţi d. Beştelei cum arată fără politică, că mor oamenii, mor locuitorii, rrebuie întărire, nu sporeşte populaţia, metge rău comuna. Părintele legii comunale din 1864 este d. Kogălniceanu. Prin art. 11 şi următorii ai acestei legi, se arată misia comunei în următorul mod: Comuna are să îngrijească de spital, de şcoală şi de biserică, şi s-a făcut comuna în modul cum a ptevăzut-o onor. d. Kogălniceanu ca să se facă. Şi astăzi după douăzeci de ani, la anul 1884, ne citeşte tot d-sa, ca argument pentru d-sa şi contra d-lui Carp, pe Beştelei, care Beştelei zice: mor locuitorii, se slăbesc ţăranii! Nu are aceasta aer de conttazicere? Sau ce fel de prevedere politică era aceasta? Apoi vasăzică organizaţia comunei, a cărei misie principală era să îmbunărăţească şcoalele, sănătatea publică şi bisetica, s-a arărat incapabilă cu organizaţia din 1864 să facă acele îmbunătăţiri, şi prin urmare ttebuie să mai degajem acel plus de atribuţii, care jenează pe primari, aşa încât să nu poată face nimica pentru comună, şi să dăm sarcina administrativă mai bine cantonului, şi în contra acestora vine d. Kogălniceanu cu Beşrelei, care este tocmai un puternic sprijin pentru ideile d-lui Carp!
Cu asemenea contraziceri, cu asemenea prinderi de idei în treacăt numai penrru a se da motive oratotie la opoziţii parlamentare cu orce preţ, s-a urmat la noi atâţia amar de ani, şi de aceea am fosr lipsiţi de mai toate roadele practice, ce aşteptam de la sistemul parlamentar.
! • DISCURSURI PARLAMENTARE 921
D-lor, atât, şi încă prea mult! Vă mulţumesc pentru | i     indulgenţa cu care mi-aţi permis să vorbesc asupra aliniatului j.     al II-lea din răspunsul la adresa Tronului. (Ilaritate.) ? Am accentuat, pe cât am putut, deosebirea care ne
\     desparte pe unii din noi de unii din d-voastră; şi nu pot termina mai bine decât privind, ca oameni ceva mai rineri, la un viitor ceva mai depăttat. Cu cât o adevărată muncă pe un tărâm practic ne va găsi pe mai mulţi şi dacă se poate pe toţi cei din viaţa publică gata a lucra; cu cât vom înlătura mai mult _      ptea marele deosebiri între partide; cu cât vom căuta mai mult I     a ne fixa în idei precize, pentru ca să avem o adevărată luptă ({     de idei, iar nu de închipuiri vane, cu atât ne vom pregăti la ceea ce ne aşteaptă. Căci, d-lot, iluziuni nu ne putem face asupra %t     viitorului: pe noi ne aşteaptă încă lucruri mari şi lucruri grele. »      Am obţinut cât am putut obţine pană acum; ne-am întărit. I       Şi când am putea fi siguri, că ne va lăsa soarra un timp măcar [£     de 30 de ani ca să propăşim cu linişte în dezvoltatea noasttă I*     internă, fericită at fi ţara aceasta şi uşor am putea zice atunci, w     cum ziceau mai mulţi oratori în discuţia de faţă: laissezfaire, laissez aller, se vor îndrepta lucrurile de la sine. Această I*      mulţumire nu ne esre dară nouă. Noi ttebuie cu puteţi înzecit de încordate să lucrăm: căci nu avem o perspectivă sigură de i-      paşnică dezvoltare pentru viirorul acestor 30 de ani. Suntem ptin poziţia noastră geografică pe calea deslegării chestiei i Orientului.
în zadar am voi noi să fim liniştiţi şi să rămânem în pace, cum dorim cu toţii ca să fim; împrejurările nu ne lasă, şi ne aşteaptă mai curând sau mai târziu, dar în orce caz prea curând •      pentru dezvoltatea noastră, noua izbucnire a crizei Orientului. Cu curaj, dar cu grije, ne-am dus noi viaţa în secolul acesta.
S-au tot ivit, şi totdeauna la intervale prea scurte penrru noi, răsboaiele orientale şi au întrerupt dezvoltarea noastră. Niciodată răsboaiele în secolul acesta nu au fost provocate de noi, dar rotdeauna am fost învăluiţi într-însele, şi vom fi cu
922 TITU MAIORESCU
69
Asupra interpelării d-lui Kogălniceanu în contra Sinodului
(Şedinţa Camerei de la 18 decemvrie 1884)
O importantă interpelate a lui M. Kogălniceanu, dezvoltată în şedinţa Cametei de la 18 decemvrie 1884, ! se ocupă de reforma Sinodului şi de reaoa lui tendenţa
de a spori tagma călugărească. însă animozitatea, ce ,j| transpira din cuvintele intetpelatorului în contta înalţilor
| noştri Prelaţi de atunci, fac pe autorul publicării de faţă
i * să-1 combată prin discursul următor.
' ,* Când va veni momentul oportun pentru o teformă
a Sinodului prin Introducerea elementului mitean (şi probabil acest moment nu va veni decât sub domnia unui succesor ortodoxa regelui Carol I), legislatorii de atunci j vor fi  datori să-şi  reamintească  intetpelarea lui
Kogălniceanu, cu atât mai mult, cu cât ea se refere şi la lucrările Divanului ad-hoc al Moldovei în această chestie.
i D-lor, am cerut cuvântul, fiindcă în discursul d-lui
' Kogălniceanu a fost o parte, în privinţa căreia cred că este bine
să se audă în această Cameră şi alt glas.
Fără îndoială, d-lor, chestia clerului a început a ajunge la
ordinea zilei. Este un fel de mişcare în toată societatea i noastră, în mare parte foarte bună, care în această parte se
necesitate implicaţi şi în viitoarea criză orientală. Suntem astăzi mai tari decât înainte, dar trebuie să devenim din ce în ce mai taţi, pentru a ne simţi din ce în ce mai siguri pentru momentul cel mare. Faţă cu această perspectivă, deosebirile interne dintre noi trebuie să fie totdeauna îmblânzite. Trebuie să înlesnim din vreme conlucrarea legală a tutulor la întărirea ţării, pentru a ne putea arăta la momentul cerut ca membri uniţi ai aceluiaş stat. (Aplauze prelungite.)
924
TITU MAIORESCU
poate prezenta cu motivele ei la lumina zilei şi poate să găsească aprobarea tutulor. Dar este şi o parte, despre care nu cred că se poate arăra cu adevăratele ei motive la lumina zilei.
D-lor, ce voia interpelarea onorab. d. Kogălniceanu, aşa precum era anunţată? înţelegeţi, că nu mă voi pune a scruta intenţia nimănui, ci voi lua interpelaţia aşa cum a fost dezvoltată în Cametă. Aşa cum a fost anunţată, interpelarea d-lui Kogălniceanu avea de scop a atrage arenda d-lui minisrru al cultelor asupra călcării legiuirii relative la călugări. In aceasra privinţă este de datoria unui deputat de a chema pe ministru la respectul legilor, pentru ca el să facă pe alţii să le respecte. însă în această proporţie chestia este foatte mică. Onor. d. Kogălniceanu v-a arătat însuş câteva date statistice din care rezultă că, orcât ar părea de motivată plângerea d-sale în conrra sporirii călugărilor şi călugăriţelor, în fapr numărul lor descreşte din an în an; din ce în ce se împuţinează şi monăstitile şi numărul călugărilor. în această ptivinţă suntem într-o stare de tranziţie sigură în rezultat, ttanziţie în sensul de a nu se lăsa o prea mare întindere unui element, care, dacă ar deveni prea întins, at putea fi periculos pentru stat. Apoi, onot. Cameră, în această privinţă nu aveţi d-voasrră remediul în mână? Nu aveţi budgetele, în care sunt trecute toate monăstirile şi tot personalul lor? Or în ce moment, când societatea civilă ar voi să teguleze chestia aceasta, are în mână arma singură: comisia budgetară, care poare reduce numărul călugărilor cât crede, şi altă avere nu au astăzi călugării în afară de budgetul statului. Vasăzică, întru aceasta nu poate să fie greutate, şi chestia din acest punct de vedere este aproape irelevantă.
Prin urmare, de ce este vorba cu aceasra ocazie? Vrea d. Kogălniceanu să dea un sprijin mişcării preoţilor de mir în contra clerului nostru înalt? Dacă voim să dăm acest sprijin, este oare bine, d-lor, să venim noi, societatea civilă, societatea laică, şi să învrăjbim, să aţâţăm ura între preoţii de mir şi între prelaţii Sfântului Sinod?
DISCURSURI PARLAMENTARE
925
M. Kogălniceanu. Cer cuvântul.
T. Maiorescu. Ceea ce m-a făcut să iau cuvântul este tocmai aceasta. Şi eu, împreună cu mai mulţi deputaţi, împărtăşesc dotinţa ca să se facă ceva în această ramură; dar cu cât noi o împăttăşim mai mult, cu atât vă mărturisesc că mi-este teamă de a vedea o chestie, cate nu se poate duce la bun capăt decât cu buna înţelegere a tutulor şi mai ales cu buna înţelegere între noi şi prelaţii Bisericei Române, de a vedea, zic, o asemenea chestie ttatată ca atmă de învrăjbire pe tetenul politic. M. Kogălniceanu. Mai cer o dată cuvântul.
T. Maiorescu. Cu aceasta manieră de a trata chestia, cred că nu vom ajunge la nici un rezultat; şi vedeţi, d-lor deputaţi, cât era de nedreaptă acuzatea, pe care onor. d. Kogălniceanu a făcut-o unora din prelaţii noşrri, cel puţin în întinderea în care a făcut-o. Aduceţi-vă aminte, de ce era vorba. Se zicea înrâi: se poate ca Sinodul, membrii importanţi din Sinod, să vie şi să se pue în ceartă cu catolicii, să voiască a rămânea preoţii lor numai misionari? La noi, unde, ca d. e. în judeţul Roman, sunt sate cari pentru a treia parte au locuitori catolici? - Să vedem, merită prelaţii noştri această acuzare?
Apoi acolo pană mai deunăzi veneau preoţi italieni, şi pană când au fost lucrurile aşa, toată lumea trăia în bună pace. De la un timp încoace s-au rechemat pteoţii italieni şi se trimit pe acolo preoţi unguri, aşa încât este o întteagă agitaţie de un catactet străin de însăş religia.
De această tendenţă a preoţilor unguri sunt sigur că guvernul din Pesta este străin. Dar sunt în Ungaria, ca în orce stat liber, tot felul de tendenţe a diferitelor partide în afată de guvetn, şi poate de acolo vine mişcarea, care are aerul de a face din unii preoţi catolici ai judeţului Romanului nu numai apostoli ai religiunii, ci apostoli cu intenţii vădite de agitări naţionale polirice în contra noastră. (Aplauze.)
Apoi, d-lor deputaţi, dacă în momentul de faţă guvernul ţării noastte, dacă toţi oamenii noştri politici şi în timpii din
926
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
927
urmă chiar toată presa noastră (căci şi România liberă, care avea înainte o alră direcţie, şi-a schimbat-o astăzi), dacă, zic, tot ce se mişcă în această ţară cu viaţă publică se fereşte cu cea mai mare scrupulozitate de a se amesteca întru ceva în statul vecin, unde sunt români, dacă într-această rezervă absolută noi putem servi de model de buni vecini: apoi suntem şi noi în drept a cere, ca nici în mijlocul nostru, în ţara noastră, să nu se încerce din partea unor unguri agitaţii în sensul contrar nouă. (Aplauze.)
Poate că prelaţii noştri, mai puţin deprinşi cu formele parlamentare şi diplomatice, dar simţind şi ei unde stă astăzi o parte a chestiei acestor catolici, poate că nu s-au exprimat tocmai clar. Dar cred că atitudinea lor schimbată, în ceea ce priveşte cazul citat de d. Kogălniceanu, îşi are cauza sa aci, şi cred dar, că din acest punct de vedere nu meriră prelaţii noştri să fie acuzaţi aşa cum au fost acuzaţi.
Era un al doilea lucru ce 1-a relevat onor. d. Kogălniceanu: cele petrecute între mitropoliţi la înmormântarea lui Cuza. Mare Domn a fost Cuza în privinţa multot acte mari ce le-a făcut şi cari stau întipărite în memoria tutulor, zicea d. Kogălniceanu. Aşa este. însă vedeţi, d-lor, deosebirea între mărirea curat istorică şi între o situaţie mai mult politică nu se poate face bine decât după ce a trecut mult timp de la acea mărire istorică. Este probabil că peste 40-50 de ani istoria are să vorbească în mod nepărtinitor de actele naţionale ale lui Vodă Cuza. Dar nu veţi tăgădui că sub cuvintele acestea mari despre Vodă Cuza s-a încercat pe ici pe colo, ce e dtept, fără rezultate puternice, dar în fine tot s-a încercat pe ici pe colo a se face o agitaţie, care nu ştiu dacă a avut totdeauna de scop exclusiv interesul Istoriei universale şi paza panteonului celebrităţilor noastre trecute, fătă nici o tendenţa de actualitate sau de viitor. Şi aşa fiind, s-a întâmplat să moară Principele Cuza în nişte momente, în cari istoria nepărtinitoare era greu
de despărţit de politică militantă, şi în asemenea momente a fost el înmormântat în ţară la Ruginoasa.
S-a putut întâmpla, şi aceasta nu este prea greu de închipuit, ca cu această ocazie să vie şi unii oameni, cari nici măcar cenuşa şi majestatea morţii nu au respectat-o îndestul pentru a lăsa înaintea ei să tacă intetesele momentane de partid. S-a putut întâmpla d. e. ca, cu această ocazie, să se facă demonstraţii de politica zilei, şi când, fără a voi, neavând acest scop, dar în fine coexistent cu aceasta, un prelat al ţării provoacă pe Mitropolitul-primat într-un mod cam deschis, să ia o parte mai demonstrativă la această ceremonie, vă pare că este aşa de sttaniu din partea Primatului, tăposatului Nifon, ca să zică: nu intru pe această cale şi nu găsesc bine să între fratele meu din Iaşi pe această cale?
Apoi, onot. Adunare, ce voim noi? Sunt multe lucruri rele în clerul nostru, care ttebuiesc îndreptate, şi onor. d. N. Ionescu şi noi toţi ne vom asocia cu d. Kogălniceanu la orce îndreptate sănătoasă a lucrurilor; dar un lucru bun are clerul nostru: nu ptea face politică militantă, prelaţii noştri nu fac intrigi politice în stat; nu fac agitări în contra guvernelor noastre.
Aţi văzut vreun mitropolit la noi, care să fi încercat să ţie în eşec pe guvern, cum s-a întâmplat d. e. în Sâtbia? Asemenea lucruri nu se întâmplă la noi. în totalitate prelaţii noştri ne lasă în linişte în ceea ce priveşte direcţia politică a societăţii civile.
Ce trebuie să voim noi acum?
Am voi noi oare să se amestece prelaţii mai mult şi într-un mod mai accentuat, mai activ în această privinţă? Nu cred.
Prin urmare, de ce să ne mirăm, dacă Mitropolitul-primat a intervenit ca să nu se facă nici o demonstraţie politică cu ocazia înmormântării răposatului Cuza-Vodă?
Eu cred că bine a gândit acel Primat, când a gândit în acele momente, că putându-se produce o agitaţie oarecare în ţară, nu trebuia să lase să participe şi biserica la această agitaţie. Din patte-mi sunt convins că şi Mitropolitul Moldovei de atunci
928
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
929
n-a avut nici o intenţie de a face politică de agitare, şi astăzi cred că însuş Mitropolitul Primar al României, care pe atunci era Mitropolit al Moldovei, admite că bine a făcut atunci fostul Mitropolit Primat din Bucureşti, că nu a luat parte la o ceremonie, care-i părea implicată în demonstraţii politice.
D-lor, în această stare de lucruri, dacă noi, adică societatea noastră civilă, avem dorinţa de a îndrepta starea clerului nostru şi mai ales dorinţa foarre legitimă de a ridica clerul de mir, cred că nu ar trebui să venim şi să tragem la bara Adunării pe episcopii ţării.
Desigur că sunr multe slăbiciuni omeneşti de vindecat, şi multe rele de stârpir, dar să nu uităm (şi cu drept cuvânt a relevat aceasta şi onor. domnul Ionescu) că toţi episcopii noştri sunt aleşi de ţara întreagă reprezentată în Cameră şi Senat, că ceea ce avem astăzi pe scaunele episcopale, este ceea ce noi, ţara, cu sufragiul nostru, am scos şi am ales din toată preoţimea şi am pus pe acele scaune.
Aşa fiind, este oate lucru nemerit ca în momentul când ne alipim de biserică, cel dintâi pas al nostru să fie o critică amară, o declaraţie violentă în contra acestor episcopate? Şi dacă aşa procedem noi la reforma bisericei şi dacă aşa aţirăm noi preoţii de mir în contra episcopilor, ne mirăm că episcopii încep a se găsi însrrăinaţi de noi? şi că încep a privi în noi, societatea modernă, un fel de duşman care-i atacă şi care nu le Iasă participarea liberă, deschisă, binevoiroare la opera noastră? Apoi aceasra ar fi o bună acţiune politică a noastră, socierate civilă? Dar arunci de ce prin Consriruţie am admis episcopii în Senat? Fără îndoială, pentru ca împreună cu noi să lucreze şi ei ca buni colegi la îndreptarea clerului; şi când aceasta este starea noastră constituţională, este oare drept ca noi, Camera de jos, să venim să le săpăm autoritatea cu interpelări de acestea? Nu mai înţeleg. Eu cred că ar trebui cu toţii împreună şi cu ei împreună să procedăm la îndreptare, şi orce dezbinare şi învrăjbire, care cu această ocazie o
întroducem noi laicii în contra episcopilor, este o întârziere a acestei opere de reformă, şi onor. d. Kogălniceanu, care cu drept cuvânt ne arată însemnatul toi naţional ce l-au avut prelaţii noştri în 1857, nu poare să ne facă să credem că astăzi at ttebui să începem un fel de tăzboi civil în contia Episcopatului Român!
Onor. Cameră, convins, ca şi d-voastră roţi, că se simte tăul şi că toţi avem dorinţa de a-1 îndrepta, m-am crezut dator de a ridica un glas slab în favoarea conlucrării noastre a tutulor penttu aceasra reformă împreună cu însuş episcopii. Căci nu este nimic mai periculos decât ca societatea civilă, care nu tolerează ca să se amestece biserica întru ale ei, să se amestece ea într-un mod duşman întru ale bisericei. Nu trebuie să ne însrrăinăm un aşa de puternic mijloc de întărire a poporului
Pentru ca să ajungem la această reformă în bună şi paşnică lucrare, prima cerinţă este respectatea biseticei şi a teptezentanţilor ei din partea noastră. (Aplauze.)
70
La Adresă. Nemulţumirea în ţară. Necesitatea unei magistraturi mai independente
(Şedinţa Camerei de la 27 noemvrie 1885)
D-lor deputaţi, prin darea de seamă ce a făcut d. raportor asupra celor petrecute în comisia de răspuns la Adresa Tronului, aţi putut vedea că în această comisie în care mi-aţi făcut onoarea şi de astă dată de a mă alege, nu s-au putut întruni sufragiile unanime a membrilor pentru redacţia ce se propune vorului d-voastră. O minoritate, compusă din d. Laurian şi din mine, a prezentat comisiei câteva amendamente; două din acestea, cele mai principale, n-au fost primite de majoritate. Pentru noi importanţa lor a fost destul de mare pentru a ne face astfel să votăm în contra proiectului întreg. Vom motiva la timp aceste amendamente înaintea d-voastră; şi dacă nu vor avea favoarea de a fi primite, ne vom vedea, cu părere de rău, siliţi a vota în contra întregei Adrese.
D-lor deputaţi, suntem în discuţia generală a Adresei; după art. 95 din Constituţie „la deschiderea sesiunei Regele expune prin un mesagiu starea ţării, la care parlamentele fac răspunsurile lor". Suntem dar chemaţi după Constituţie a ne da fiecare părerea, fie prin vot, fie prin vorbire asupra modului cum privim stătea ţării în momentele de faţă. Ca să putem judeca starea ţării, este bine să ne întrebăm, mai întâi, cari sunt în momentele de faţă elementele diferite, care preocupă opinia
DISCURSURI PARLAMENTARE
931
publică şi sunt caracteristice pentru o expunere a situaţiei. Noi vedem mai ales trei elemente diferite, cari nu pot fi trecute sub tăcere când este votba de starea ţării de astăzi. Două din aceste se atată în felul său de cătte d. taportot al majotităţii, unul nu se arată.
Aceste trei elemente sunt următoatele: întâi şi poate predomnind în preocuparea d-voastră: criza care se desfăşură în Balcani; al doilea, înnăuntru, grija pentru situaţia economică; mai adăogăm al treilea o altă preocupare, nu externă, ca cea dintâi, nu de otdine materială, ca cea de-a doua, ci de o altă ordine foarte catactetisticâ; vom numi acest al treilea element: nemulţumirea ctescendă a ţării faţă cu administraţia.
Voi trece foarte repede peste cele două elemente dintâi. In privinţa evenimentelor, cari se petrec în aşa apropiere de noi dincolo de Dunăre, noi nu avem nimic de zis la formularea făcută de majoritatea comisiunii în proiectul de răspuns la Adresă. Faţă cu apărarea ţării, în ceea ce priveşte situaţia ei în relaţiile internaţionale, noi ne asociem la acea expresie de sprijin ce ttebuie să fie dată guvernului. Cred chiar, d-lor deputaţi, că ne putem felicita de situaţia noastră în această privinţă. Atitudinea rezervată ce a păstrat România în conflictul balcanic, şi, daţi-mi voie a adăoga, fără a ni se putea imputa o excesivă mândrie naţională, demnitatea şi sigutanţa procedărilor, prin cari s-a distins statul nostru cu ocazia acestui conflict vecin, a dat o dovadă despre maturitatea politică, la care a ajuns România, şi despre tătia, cu care ştie a-şi îndeplini misiunea modestă, dar bine înţeleasă, ce o are în politica generală a Europei. (Aplauze.)
Aşa de adânc este acest simţimânt în noi, încât şi ceea ce voi avea onoarea să vă zic asupra părţii, la care ne-am despărţit de majoritate, o voi zice numai întt-un mod condiţional. Este adică bine înţeles că noi vorbim despre nemulţumirile crescânde interne, numai presupuind că vom avea timp de dezvoltare paşnică pentru a ne ocupa de asemenea chestii. Dar
932
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
933
dacă criza vecină va lua un caracter mai acut, vom fi cei dintâi a da dovadă despre necesitatea ce simţim, că orice divergenţă între noi trebuie să înceteze, când este vorba de susţinerea ţării faţă cu srrăinătatea. (Aplauze.)
D-lor, trec şi mai pe scurr asupra celui de al doilea punct relevat în situaţia actuală, adică asupra stării noastre economice, penttu a nu vă obosi prea mult în această discuţie generală. Este un amendament special pus de noi în această privinţă, care ne va veni în discuţia pe articole, şi arunci unul sau altul dintre noi va dezvolta motivele acestui amendament.
Viu acum la al tteilea element, care ne pare a caracteriza starea ţării noastte în acest moment; la nemulţumirea, pe care o credem crescândă în privinţa administraţiei.
Aici se cuvine a menţiona mai întâi unul din simptomele publice, caii s-au produs întiu aceasta: este coaliţia mai multot băibaţi politici însemnaţi, unii din Cameiă şi Senat, cei mai mulţi afară din Cameră şi Senat, coaliţie care, cu toată divergenţa de principii afirmată, se simte oarecum forţată de împrejurări ca să se formeze şi care-şi îndreaptă acţiunea în contra guvernului de astăzi. D-lor, nu este treaba noastră de a vorbi pentru sau contra unei asemenea coaliţii, nu ne priveşte întru cât este o coaliţie. Dar pe mine mă interesează, dacă îmi permiteţi a vă aduce aminte de un punct de vedere susţinut şi în anul trecut, din punctul de vedere al necesităţii, ca toate elementele politice ale ţării să fie reprezentate într-o Cameră. Va fi important a constata din acest punct de vedere, dacă elementele conservatoare, pe cari le văd în coaliţie şi cari prin manifestul lor cer libera expresie a ţării, înţeleg prin aceasta: că voi să participe şi ele la viitoarele alegeri şi la viitoarele Camere.
Dacă o vor, atunci manifestul coaliţiei este cel dintâi fir de iarbă crescut peste pământul, în care este bine să fie şi să rămâe înmormântată rezoluţia din anul trecut, prin care se declară de nelegală revizuirea şi dotaţia Coloanei. Atunci cei ce din
legalitate îşi fac o armă de arac în contra guvernului, vot da mai întâi ei înşii exemplul că reintră în legalitate şi se supun legilor ţării, şi dacă va fi aşa, atunci acest manifest să vă fie un semn bine-venit!
De altminteri, coaliţia în chestie nu are pentru noi o alră valoare decât aceea de a fi un simptom mai mult al preocu-paţiunii genetale în ţară, simptomul unei mari şi întinse nemulţumiri.
D-lor depuraţi, nu esre lucru uşor de a vorbi cu oarecare i folos despre nemulţumirile unei ţări cu administraţia sa, şi sper că-mi veţi face onoarea de a crede mai dinainre, că nu am atins un asemenea punct pentru a vă debita numai un şir de fraze generale de opoziţie.
Administraţia e un aparat foaite complicat; sunt 3000 de primari, aţâţi subprefecţi şi arâţia prefecţi ere, sunt aşa de multe chestii izolate, ce în decursul unui an se rezolvă de administraţie, încât ar fi cea mai mare nedreptate, când ar cita cineva numai 2,5 sau 10 nemulţumiri, fie orcâr de legirime, pentru nedreptăţi suferite din partea administiaţiei şi ar veni să facă din aceasta o armă de acuzare în contra guvernului într-o discuţie generală la Adresa Tronului. Asemenea rele s-au comis şi, din nenorocire, din cauza slăbiciunilor omeneşti se vor comite întotdeauna; şi-mi aduc aminte foarte bine, cu câtă dreptate s-a atacat şi feaua administraţie a conservarorilor, cum se poare ataca şi feaua administiaţie a guvernului libeial. Aci au mare cuvânt aceia cari zic că întreaga culrură a ţării cu moravurile ei ttebuieşte mai întâi îndieptată şi apoi va veni şi o mai bună administraţie în toate amănuntele.
Cu toate aceste expresia „nemulţumire" pentru a caracteriza opinia publică dintr-o ţară nu este un cuvânt, care < trebuie înlăturat, şi nu este imposibil de a afla un fel de măsură, după care să ne putem forma judecata cu oarecare siguranţă.
Multe rele se pot face întt-o administraţie; totul este ca să simtă că direcţia centrală văzută, manifestă, este spie îndreptare.
934
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
935
Multe slăbiciuni vor avea mulţi funcţionari de-ai noştri orcum s-ar alege, fie şi cu cea mai mare bună-credinţă, numai să se simtă că este în adevăr serioasa tendenţa de a-i alege bine şi de a-i face să proceadă în lucrările lor după legi şi după dreptate.
Dar când s-ar vedea din contră, vorbesc bipotetic, nu întt-un caz, nu în două, nu în zece, ci când s-ar vedea într-un mod aproape general, că administraţia centrală, în loc să reducă pe cât poate rezolvirea chestiilor la o normă de dreptate sau de echitate generală, tinde a spori acţiunea arbitrară a unot membri din partid, fie în interesul exclusiv al partidului, fie în interesul personal al partizanilor; când s-ar vedea mai departe că un minister, în decursul unui timp mai îndelungat al acţiunii sale, se fereşte a aduce în dezbaterea Camerei vreo măsură legislativă, care să mai restrângă arbitrarietatea administrativă, şi dacă chiar se prezintă vteun asemenea proiect, îl dezbate numai de aparenţă, îl întârzie, îl modifică, îl slăbeşte şi în urmă îl înlătură, atunci suntem în drept de a ne întreba: prin o asemenea tendenţa, manifestată prin o mai lungă experienţă, va creşte sau va scădea nemulţumirea ţării şi, dacă va creşte, se va putea vorbi cu oarecare temei într-o discuţie a Adresei către Tron despre această situaţie?
Putem dar avea două constatări diferite, sau dacă este votba numai de nemulţumiri parţiale în diferitele amănunte a le administraţiei, sau dacă este vorba de o tendenţa generală a administraţiei centrale spre lăsarea intereselor în arbitriul membrilor influenţi din partid.
Intre acest „dacă şi dacă" avem să facem cumpăna.
Să examinăm dat chestia mai de aproape. Onor. meu preopinent, d. Tacu, vede lucrurile în nişte colori foarte trandafirii. D-sa are convicţia că se îndreptează toate sub administraţia actuală şi că vor veni proiecte de legi, cari vor încuraja industria, comerciul, învăţământul public şi că se vor face toate ameliorările cerute de noi.
Dar, d-lor deputaţi, de la proclamarea Regatului au trecut patru ani şi mai bine, suntem în anul al cincilea şi ar fi timpul venit să ne dăm seamă despte tendenţa administraţiei centrale spre bine sau spre rău.
După proclamarea Regatului ne-a spus guvernul, nu noi o zicem, guvernul a zis-o şi a repetat-o: a venit era cea nouă, aveţi o muncă mult mai mare, mult mai grea de îndeplinit; aţi constituit statul român, acum aveţi sarcina de a-1 organiza înăuntru.
Pentru ce acest stat român trebuie să se organizeze?
Pentru că statul român, în urma constituirii sale moderne, a devenit un stat constituţional şi occidental: trebuie să se deosibească de orientalismul, în care era căzut în secolul trecut, prin urmare trebuie să introducă în legislaţia sa între altele şi o mai mare siguranţă individuală a cetăţeanului în contra arbittului guvernamental.
Căci atunci, când se zice stat constituţional, aceasta implică întte alte lucruri esenţiale o putere legislativă, o putete judecătorească şi o putere executivă. Vasăzică, în deosebire de Turcia şi Rusia, nu are puterea executivă să intre în justiţie, nici să paralizeze acţiunea puterii legiuitoare; nu are puterea legiuitoare să facă executare sau să facă justiţie; iar puterea judecătorească are să aplice după conştiinţă o lege scrisă şi să dea dreptate pe cale genetală tutulor, fie guvern, fie particular.
Acestea, în princip, sunt cele trei atribuţii deosebite, fără de cari nu există stat constituţional.
Nouă însă ne lipseşte încă unul din acei trei stâlpi, pe cari stă statul modern; ne lipseşte independenţa puterii judecătoreşti de puterea executivă.
Şi mă mir (dar m-am mirat de atâtea ori înainte d-voastră!) cum se pot găsi în Partidul Liberal oameni cari să zică: nu este încă coaptă societatea noastră sau moravurile noastre pentru această independenţă; adică pentru inamovibilitatea magistraturei. Partidul Liberal, care a reformat, care a constituit,
936
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE.
9.37
care a voit să facă chiar progrese în constituţionalism prin revizuire, nu vede oare că, dacă declară poporul român de astăzi incapabil de a avea independenţa magistratului, îl declară implicit incapabil de a avea sistem constituţional? Căci este absurd a vorbi de sistem constituţional, dacă nu ai independenţa magistratului de guvern. (Aplauze).
Este absurd; este mai rău decât absurd, îndată ce nu ai independenţa magistratului, ai intrat în Orient. (Aplauze). Ai inttat chiar mai deparre şi eşti mai rău decât în Otient. Cu hatârurile turceşti şrii la cine te adresezi; cu aparenţa unei magistraturi, care judecă după o carte de legi, dar care însăş este schimbată şi menţinută după arbitriul unui ministru, ai ipocrizia, ai hatârul mai tetibil mascat sub aparenţa unei legalităţi, şi atunci este mai bine franca declaraţie de orientalism cum eta mai nainte. (Aplauze.)
Dar acestea sunt genetalităţi, cum zicea d. Lascar Carargi. (Aplauze.) Să specificăm ceva chestia.
Organizarea în interior!
Acum patru ani, cea dintâi chestie la ordinea zilei a fost: magistratura independentă. Cu drept cuvânt, fiindcă nici nu există stat constituţional fără aceasta.
In Mesagiul de acum trei ani s-a repetat, în mesagiul de acum un an iarăş s-a zis: veţi avea asigurată independenţa magisttaturei şi încrederea jusriţiabililor. Dar nu ştiu cum s-a întâmplat ca totdeauna ministrul, care în vreun Mesagiu ne da asemenea promisii, să fi fost schimbat înainte de a se putea încerca măcar să-şi realizeze promisia.
Ministrul, care acum pattu ani ne dase această promisie, onor. d. Pberechyde, a fost schimbat a doua zi; şi ministrul de justiţie de acum 3 ani a fosr schimbat; şi ministrul care ne-a promis în anul rrecut - nu-mi mai aduc aminte cate... a! d. Voinov, a fosr schimbat după două luni. Şi mă tem că ministrul, care ne promite astăzi, adică nu ne prea promite de astă dată, va fi schimbat după două zile. (Ilaritate).
Cum vă pate d-voastră aceasta? întteb eu: ce vrea Partidul Liberal să facă cu o organizare aşa de fundamentală, precum esre neatârnarea magistrarurei de arbitriul guvernului? Dar ce însemnează roată lupta pentru libertate în orce stat modern? Ce însemnează, dacă nu scoatetea unei părţi a vieţei publice din arbitriul puterii executive? Şi când patru ani ni se tot repetă din an în an, că trebuie să organizăm şi să reorganizăm, şi se tot promite şi nu se face, îmi vine să zic pare că e un făcut, adică făcut în sensul poporului, care prin făcut nu înţelege săvârşit, ci înţelege că e ursit, în cazul nostru ursit de a nu se face. Când vedem că se sustrage regulat orce ministru al justiţiei de la opera pe care o propune, aceasta nu vă pare d-voastră că autorizează pe cineva să spue în Cameră, trăgând suma acesrei experienţe de patru ani: nu este voinţa serioasă a administraţiei centrale de a scoate de sub arbirriul putetii executive soarta magisttaţilor şi prin ei soarta împricinaţilor? (Aplauze.)
Aduceţi-vă aminte de acum un an. în acea interesantă defilare de oratori în nou-aleasa Cameră, care după părerea revizioniştilor avea să ne dea o mai bună expresiune a ţării, în acea defilare, pe care d. Kogălniceanu a caracterizat-o într-un mod cam pitoresc1, se înscrisese la vorbă şi actualul ministru al justiţiei şi ne ţinuse o cuvântare frumoasă. Şi când am văzur cum în sensul celor zise de Mesagiul de atunci, adică de independenţa magistraturei, se schimba ministrul justiţiei şi vine d-sa, vă mărturisesc că am pierdut pentru moment bănuiala, ce începusem a o avea, că nu se va face nimic de Pattidul Liberal sub acest guvern pentru independenţa magisrraturei şi mi-am zis: d. Nacu are să facă ceva; toată ambiţiunea, toată onoarea unui reprezentant al tinerimii inteligente din Partidul Liberal esre legată de această chestie. Si în adevăr am si văzut îndată o comisie numită de d. ministru
„Irozii din Vicleim".
938
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
939
al justiţiei, în care mi-a făcut onoarea de a mă convoca şi pe mine, care a fost consultată de d-sa ce trebuie să facă. în acea comisie a spus fiecare ce a crezur. Ministtul justiţiei, cu o lăudabilă energie, s-a pus apoi pe lucru, a făcut un proiect de organizare, 1-a trimis în cercetarea Curţii de Casaţie, şi nu ştiu dacă şi a altor Curţi, ni 1-a trimis tipărit şi nouă, membrilor acelei comisii. Ce m-a înspăimântat însă îndată ce am văzut lucrarea tipărită şi mi-a deşteptat iarăş vechia bănuială, a fost... însă, d-lor deputaţi, după discuţiile latineşti dintre d. Rădulescu şi ceilalţi membri din Cameră, mi-e frică să mă arunc şi eu în latineasca. Dar iată lucrarea d-lui ministru, o am cu mine. Ea poartă titlul: „anteproiect". Ceva fi aceasta, anteproiect? Pe cât înţeleg eu acum, între proiect şi anteproiect este o deosebire foarte mare. Proiect însemnează pe latineşte o aruncătură înainte. Anteproiect va fi însemnând dar o aruncătură înainte a unei aruncături înainte a organizării judecătoteşti. (Ilaritate. Aplauze.)
Mă aşteptam acum să văd ce se face la deschiderea Camerei. Mesagiul Coroanei, aşa de bogat în solicitudinea sa pentru lucrările d-voastră în anul trecut, în anul acesta vă zice cu un laconism demn de o mai bună cauză: mai aveţi din anul trecut ptoiecte de legi; guvernul meu vă va mai prezenta şi altele. Atâta e tot? Cum? Un proiect de lege aşa de însemnat, fundamental, care are să ne facă un stat constituţional din ce nu suntem decât în aparenţă, se lucrează pe baza întregii atmosferi a Camerei din anul ttecut de d. ministru al justiţiei, proiectul se trimite la Curtea de Casaţie, este gata, îl am şi eu, şi nimic despre el în Mesagiu?!
Fără îndoială, m-am crezut dator în comisia Adtesei sa întreb cum stăm cu această chestie. Şi d. ministru a avu; amabilitatea a ne specifica cu mai puţin laconism câteva proiecte de legi, care au să vie în dezbatere, şi arunci am auzii că are să vie în dezbatere mai întâi de toate un ptoiect asupra instrucţiei publice.
M-am informat mai de aproape. E ceva straniu acest proiect al instrucţiunii publice. Ştiţi că profesorii se aleg prin concurs şi sunt cam inamovibili. Acestota n-ai cc să le faci; adică n-ai ce să le faci cu influenţa guvernamentală, nu sunt direct la discteţia guvetnului. Reforma învăţământului e o chestie foarte importantă pentru îmbunătăţirea ţării în genere. Politiceşte vorbind însă în chestia ce o discutăm acum, adică în privinţa restrângerii arbitriului administrativ acolo unde nu are ce căuta, reforma învăţământului public se află pe a doua linie.
Şi apoi mai adăogaţi şi aceasta: proiectul învăţământului public, orcât de însemnat ar fi, nu e gara, nu e încă scris, nu e făcut; nu s-a consultat nimenea asupra lui; nu e dat încă în consiliul minişttilor, şi totuş deodată accentul din partea guvernului şi a majorităţii comisiei, că acest proiect nefăcut trebuie să vie înainte şi proiectul pentru organizarea judecătorească, făcut, tipărit, publicat şi distribuit, are să vie în urmă. Straniu lucru! în urma a ce? Mi-am permis a întteba pe d. ministru al justiţiei, şi cted că nu comit o indiscreţie spuind ceea ce ne-a zis d-sa în comisie... Cu autorizarea d-sale dar spui că a zis, că pentru d-sa reforma magistraturei e strâns legată cu îmbunătăţirea salariilor magistraturei şi după părerea d-sale această îmbunătăţire s-ar urca la un milion, şi dacă acest milion e disponibil sau nu, trebuie să se vadă după discuţia budgetelor.
Eu mi-aduc aminte că penttu profesorii, cei cam inamovibili, cari nu se pot prea lesne câştiga influenţei guvernului, numaidecât s-au găsit 1 400 000 lei; dar când vine chestia la magistratură, unde e tocmai vorba ca prin o nouă organizare să se scoată de sub influenţa puterii executive, se leagă totul de un milion, care e greu de găsit, şi în situaţia finanţiară a momentului impresia ce am avut-o e: că nu se va găsi deloc pentru proiectul acesta de lege. Curioasă argumentare a ministrului de justiţie! Judecători, voi, chemaţi
940
TITU MAIORESCU
a judeca nu numai oameni privaţi, ci prea adeseori şi administraţia în relaţiile cu cei privaţi, voi, cari pentru aceasta atârnaţi de la arbitriul meu, ministrul de justiţie, în ceea ce priveşte Curţile de apel şi tribunalele şi judecătoriile de ocoale, vouă, fiindcă n-am un milion ca să vă măresc leafa, nu vă dau nici măcar ceea ce v-aş purea da fără leafă: demnitatea şi independenţa voastră (Aplauze). Dar tocmai fiindcă lipseşte un milion, daţi-le cel puţin demnitatea oficiului, ca să se ştie că nu sunt atârnaţi de bunul-plac al unui minisrru.
Onor. d. raportot ne-a atribuit, în darea de seamă ce a făcur asupra dezbarerilor din comisia Adresei, intenţii prea juvenile când a zis că amendamentul nostru a avut „scopul de a cere reforma magisrraturei înainte de orcare altă lucrare". Nu, acesta nu a fost scopul nosttu. Camera fără îndoială o să lucreze, după dispoziţia rimpului său, aceasta sau altceva; dar scopul nostru era de a cere „neîntârziata" prezentare a proiectului, care ne-a fost anunţat în zadar de patru ani de zile, care acum e făcur şi tipărit, şi se vede deodată amânat în indefinit, pus în urma unui proiect nefăcut şi neadus. Noi am vrut să ararăm cum prin această procedare se dovedeşte că nu e intenţia guvernului ca să vă prezente reforma organizării judecătoreşti.
D-lor, chestia urgenţei anume pentru reforma magistraturei mi se pare că e mult mai importantă decât se arară la prima vedere. Căci în acelaş mod, în care vorbeam de judecarea unei nemulţumiri din societatea întreagă asupra administraţiei în genere, să vedem de nu vom putea găsi o măsură pentru a judeca dacă magistratura noasrră a crescur sau a scăzut în nivelul ei sub guvernul liberal? Sau cel puţin să constatăm dacă a crescut sau a scăzut în apreţiarea ţării asupra ei?
Iată măsura ce v-o propui pentru a purea judeca: fac apel la conşriinţa d-voasrră, cum îşi aduce aminte fiecare din d-voastră, căci aci nu e vorba de partid.
Cunoaşte fiecare din d-voastră, fie din ceea ce s-a petrecut chiar cu d-voastră, fie din cercul relaţiilor private ce le aveţi.
DISCURSURI PARLAMENTARE
941
urmărorul lucru: când astăzi o persoană are un proces important, aţi auzit d-voastră cu toţii zicându-se: să-mi aleg un advocat aproape de guvern şi cu influenţă, că dacă nu fac aşa, am să pierd procesul? Spun un adevăr de toţi cunoscut cu aceste cuvinte?
E unul din d-voastră care vrea să mă dezmintă? Unul singut? Nici unul nu mă întrerupe. Dacă dar nu e nici unul, ce însemnează aceasra? Aceasta însemnează că s-a pierdur încrederea ţării în independenţa şi imparţialitatea magisttatutei. Cu alte cuvinte, se simte că magistratura e o dependenţă a guvernului.
Apoi acesra e statul constituţional modern?
Dar când aş merge acum mai departe în acest şir de
constataţi în chiar conştiinţa d-voastră, când aş zice....., dar nu
voi comite lipsa de parlamentarism de a cita un singur nume. Eu voi face numai şi numai apel la d-voastră, şi argumentaţia mea numai atunci va fi temeinică, când în capul d-voastră la amintirea lucrului va sta şi numele persoanei, atunci se va dovedi că aşa e opinia publică. Când aş zice dar, în Bucureşti cine este advocatul cel mai influent ca partizan al guvernului? Cine e acela pentru care, dacă e un proces important, se face un steeplechase (cuvânt englez, dar lucrul nu este din patria constituţionalismului), cine să-1 aibă mai întâi, şi nefericitul împricinat, care vine în al doilea rând, aleargă disperat la uşa tutulor celorlalţi advocaţi ca să caure o contrabalansare a influenţei. Aceasta, d-lor, e un scandal. (Aplauze.)
Mai adăogaţi acum curagiul (e parlamenrar termenul) cu care o persoană de o aşa influenţă se foloseşte şi de poziţia sa spre a schimba cu ajutorul aparatului legislativ o dispoziţie intetpretativă a legii pentru un proces ad-hoc, şi arunci îmi veţi da dreptate când zic că am căzut mai jos decât hatârul tutcesc (Aplauze.)1
1 în urma acestor cuvinte şi după o scrisoare publicată şi semnată de d. Eug. Stătescu s-a întâmplat un duel între d-sa şi autorul scrierii de faţă.
942
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
943
De ce nu se îndreptează dar starea de astăzi, când vedem că mergem din rău în mai rău? Şi cum sufere aceasta Partidul Liberal? Acum zece ani era d. Lahovari ministru de justiţie. în contra sa se poate vorbi de influenţă politică, de candidaturi oficiale şi de altele, dar în privinţa justiţiei cine era persoana influentă pe atunci, la care trebuiai să mergi numaidecât ca să câştigi procesul? Stă în conştiinţa d-voastră vreo persoană influentă după atunci, precum stă pentru acum?
D. Dumitrescu şi Djuvara. Da.
T. Maiorescu. Fiindcă în privinţa aceasta văd că sunt în divirgenţă de opiniune cu unii din d-voasttă, retrag această parte a argumentului meu. Dar sunt dator să spun că după convingerea mea personală, deşi nu e împărtăşită de toţi din d-voastră, era mai mare simţimântul public despre independenţa magistraturei sub ministerul conservator.
I. Câmpineanu. Da, când da ordine în materie electorală.
T. Maiorescu. Poate să aibă dreptate d. Câmpineanu...
I. Câmpineanu. Aceasta este scris.
T. Maiorescu. Nu contest, dar nu e în chestie. Recunosc că în materie politică, electorală, nu era pe atunci simţimântul independenţei mai mare decât acum; era foarte energică influenţa guvernului în viaţa politică. însă ce cutioasă manieră de a trata magistratura prin o asemenea întrerupere! D-lor, orcare ar fi influenţa în ceea ce priveşte alegerile, aceasta nu are a face cu nevoile de toată ziua, nu are a face cu procesele numeroase şi obişnuite ce le au cetăţenii din această ţară. Ce puneţi d-voastră în comparaţie mişcarea trecătoare a unei elecţiuni, orcât de importantă ar fi, cu zilnica corupţie a simţi-mântului de dreptate în celelalte afaceri? (Aplauze parţiale.)
Dar să mergem mai deparre. Să constatăm că această decădere a opiniei publice în ceea ce priveşte independenţa magistraturei în ţară merge paralel cu un întreg sistem rău al administraţiei centrale, şi anume cu încuragiarea influenţelor
personale nelegitime în mai toată sfera intereselor publice şi private.
Nu aşa, d-lor, că într-un stat constituţional puterea legislativă se deosebeşte de cea executivă şi de cea judecătorească?
închipuiţi-vă acum în hipoteză, că un guvern oarecare nu ar voi să se limiteze bine competenţa fiecăruia din aceste ramuri ale puterii publice, folosindu-se tocmai de amovibilitatea funcţionarilor administrativi, de influenţa administrativă în toate afacerile, în darea de contracte, în băuturile spirtuoase, în arendarea moşiilor statului, în darea antreprisei tutunurilor etc, etc. Nu vorbesc de guvernul acesta, fac numai o construcţie hipotetică. Să ne închipuim dar în hipoteză, că ar fi un guvern care şi-ar zice: cum să-mi asigur o majoritate în Cameră? Principiile? Bun lucru! Interesele? Mai sigur lucru! Şi astfel ar zice: dacă aş lăsa eu oarecare influenţă preponderanţa, în afată de orce preocupare pentru o bună şi normală administrare a ţării, în mâna unor membri ai partidului meu î        în oraşele diferitelor districte, cu condiţie ca să mă sustie cu 1        votutile lor totdeauna la guvern? O simplă hipotesă d-lor; ce aţi vedea atunci? Aţi vedea că un membru al Adunării, sau fie |        şi un membru al administraţiunii, ar fi pus pe guvern în poziţie î de a ttanşa, afară de legalitate şi numai prin arbitriul său, multe
chestii pentru cari s-ar cuveni să fie numai legea hotărâtoare; ,        de exemplu, ar provoca numiri în funcţiuni nu numai admi-,        nistrative, dar şi judecătoreşti, ar asigura un fel de bună predispoziţie în interesele judiciare ale cutăruia sau cutăruia din î        protegiaţii săi, ar dispune de numirea şi destituirea unor ditectori de scoale, cari se consideră ca posturi administrative, ar influenţa în mod hotătâtor confirmarea unui contract de arendare al moşiilor statului, al monopolului tutunurilor etc, etc.
Dar îmi veţi zice acum: ce are a face această hipoteză cu realitatea?
944
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
945
De, d-lor, e cam îndrăzneţ să viu la realitate. Cum să v-o dovedesc? Cum să mă justific? Voi încerca modul întrebuinţat adineaori. Propria d-voastră memorie să mă justifice, eu însumi nu voi numi nici un nume, nu voi cita nici o persoană. Dar vă pun întrebarea: cine esre în judeţul... căci aceasta se face pe judeţe; după hipotezâ noastră se dă unul sau mai multe judeţe într-un fel de antrepriză matetială şi morală... care judeţ vreţi să-1 luăm? Să zicem de exemplu Botoşani; aşadar vă pun întrebarea: cine este, în înţelesul celor zise mai sus, omul cel mare şi rare în Botoşani? Cine în districtul Tecuci, cu întâurire şi asupra Bârladului şi mai departe? Cine este omul cel mare în oraşul Buzău? Care este dinastia, care srăpânea pană mai deunăzi districrul Vaslui? Astăzi aud că s-a schimbat acolo, dinastiile acestea se cam schimbă. Este un fel de joc de balanţă de la unul la altul. Dacă aş întreba, de exemplu, cine este asrăzi la Focşani, aş fi eu singur nedomirit, fiindcă văd că se combat unul pe alrul, sunt doi puternici, şi rămâne să vedem care pe care.
Când am pus eu acum aceste întrebări, a fost unul singur dinrre d-voastră, care a rămas nedomirit, cine este? Concluzia e clară: dacă aţi ştiut cine este, atunci hipoteza mea s-a făcut realitate în propria d-voastră conştiinţa.
Care este calea dreptăţii? Legea, legea care scuteşte individul de a fi silit să se plece la buna gtaţie şi la hatârul persoanelor influente. Voi să trăiesc în districtul meu conform cu conştiinţa mea, cu ideile mele şi cu dreprurile mele de cetăţean sub scutul legii, şi să nu fiu silit a îngenuchia la omul partidului (Aplauze.)
Ce să mai lungim votba? Mă rezum: dacă am zis la început, că sunt nemulţumiri în ţară, acum ne-am înţeles cu toţii ce însemnează aceasta şi ce însemnează reforma urgentă în organizarea unei magistraturi neatârnate de guvern.
Dacă ne-am înţeles, atunci cu ocaziunea solemnă a acestui răspuns la discursul Tronului, noi, monarhici
constituţionali, ne credem datori a aduce la cunoştinţa Coroanei că nemulţumirile în ţară au crescut, nemulţumirile în ţară cresc, şi a venit momentul să ne întrebăm: pană unde vor creşte? Am zis. (Aplauze.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
947
71
Interpelare asupra unui ordin de zi neconstituţional (cazul generalului Alexandru Anghelescu)
(Şedinţa Camerei de la 4 martie 1886)
La 21 fevruarie 1886 generalul Alexandru Anghelescu e numit ministru de răsboi în Cabinetul loan Brătianu. Nenorocită numite! în statele de serviciu ale acestui militar figurează mai întâi decretul No. 419 din 29 fevruarie 1872, prin care, în calitatea sa de colonel comandant al regim. 1 de artilerie, fusese pus „în neactivitate prin retragerea funcţiei", fiindcă - lucru nemaipomenit pentru un militar - îşi permisese să şteargă din livretele individuale ale soldaţilor cuvintele „jur credinţă Domnitorului Carol I"! Reprimit, fireşte, de guvernul liberal de Ia 1876 în armata activă, el ajunge pe timpul răsboiului să comande divizia a 4-a dinaintea Griviţei, însă la 7 octomvrie 1877 conduce noul atac în contra redutei a doua cu atâta nechibzuinţă, încât sub ministerul de răsboi al lui însuşi I. Brătianu este înlăturat de la comanda acelei divizii şi trimis îndărăr la corpul de observaţie din Calafat. (Vezi voi. II, pag. 99; ed. n. -p. 437.) Nici aceasta nu împedicâ înaintarea sa la gradul de general şi apoi numirea sa în capul Ministerului de Răsboi la 1886. Cu ce lipsă de pricepere şi de tact îşi inaugurează înalta funcţie, se vede din discutsul următor. Despre ulterioara sa administraţie ministerială, care se
sfârşeşte prin condamnarea la închisoare pentru delict de mituire, vorbeşte introducerea istorică a volumului de faţă.
D-lot deputaţi, textul interpelării, penttu a cărei dezvoltare mi s-a dat cuvântul, este următorul:
„Am onoare a interpela pe d. ministru de resbel asupra ordinului de zi, publicat în Monitorul oastei No. 6 din 27 fevruarie 1880, cu care s-a anunţat armatei venirea d-sale în capul departamentului de resbel şi care este contrar art. 93 din Constituţie relativ la prerogativele Coroanei."
în adevăr, d-lor, iată ordinul de zi despre care se vorbeşte în această interpelare:
„Monitorul oastei, partea oficială, ordin de zi.
Chemat din încrederea M. S. Regelui şi a d-lui preşedinte al consiliului de miniştri în capul departamentului de resbel, întâia mea datorie este de a cere concursul tutulor cametazilor pentru a-mi uşura însărcinarea ce am luat."
Apoi continuă ordinul de zi: „Devotat Tronului... "
Ba bine că nu!.. Nu avea trebuinţă să o zică d. ministru. Oare pune cineva la îndoială că un general al armatei este devotat Tronului? Nefiind împărţirea în armata noastră între generali devotaţi Tronului şi generali nedevotaţi, relevarea specială devotat Tronului, este o... eleganţă de stil.
Dar să continuăm:
„Devotat Tronului şi instituţiunilor militare, voi lucra fără preget, sub înalta şi luminata direcţie a M. S. Regelui, pentru întătitea şi prosperitatea armatei.
Rog şi sunt încredinţat, că fiecare îşi va îndeplini îndatotirile cu zel şi bunăvoinţă.
Ministru de resbel, general A. Anghelescu." (Aplauze.)
înţeleg, că aplaudează majoritatea, căci este scurt, este coprinzător acest otdin de zi. Este scurt, precum se cuvine să fie din partea unui ministru de resbel; şi este chiar aşa de coprinzător, încât coprinde ceva prea mult; coprinde prea mult
948
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
949
un membru din fraza dintâi, adică cuvintele: „şi a d-lui preşedinte al consiliului de miniştri." D. general zice că este chemat în capul departamentului de resbel prin încrederea M. S. Regelui, şi imediat adaogă şi pune pe aceeaş linie o a doua înctedete, adică a d-lui preşedinte al consiliului.
Când am citit acest „ordin de zi" în Monitorul oastei, pe care eu unul nu-1 citesc numai din anul 1 886, ci şi de mai nainte, de. e. de pe la 1872, se înţelege că am fost numaidecât imptesionat de această sporire de încrederi. Insă vă mărturisesc că mi-am zis: dacă este numai impresia mea personală, atunci nu merită cazul să fie relevat în Cameră. Dar am văzut a doua zi că este impresia mai multora şi că lucrul a făcut senzaţiune. Atunci m-am crezut datot să aduc chestia înaintea d-voastră spre a se lămuri, fiindcă sper că va putea fi bine lămurită în urma explicaţiunilor d-lui ministtu de tesbel.
D-lot, ce înţeles poate să aibă un ordin de zi de armată, care începe prin cuvintele: chemat prin încrederea M. S. Regelui şi a d-lui preşedinte al consiliului de miniştri? Constituţiunea noastră în art. 93, zice: Regele numeşte şi revoacă pe miniştrii săi. Şi mai la vale: Regele este Capulputerei armate. Aşa de pronunţată este pentru armată această accentuare constituţională, încât îndeosebi penttu soldat toată raportarea oficială cu ţara se face numai prin legătura solemnă, preciza, între el şi Capul Statului. O dovadă despre acest raport unic şi solemn între chiar persoana Regelui şi soldat, sunt şi „livretele individuale" ce se dau în mâna fiecărui militar şi în care este înscris jurământul de credinţă, a cărui formulă este şi a tămas neschimbată, de când avem o Constituţiune, numai că în loc de Domnitor s-a zis acum Rege. Acest jurământ zice:
„In numele lui D-zeu atotputernicul jur credinţa Regelui Carol I, supunere legilor şi îndatoririlor militare, în toate ocaziunile, în timp de pace şi în răsboi. Aşa să-mi ajute D-zeu. Depus în prezenţa noasrră Comandantul... Preotul.."
Este evident dar, că după textul art. 93 din Constituţie în cele două alineate, de cari am vorbit, orce ministru în genere şi în special ministrul însărcinar cu administtatea armatei este ministrul Regelui, că încrederea personală a Regelui şi nu a vreunei alte petsoane îl chiamă la minister
Dacă facem acum abstracţie de la raportul special cu atmata şi privim pe ministru în genere, mai aflăm în Constituţie tot aşa de textual formulară suveranitatea naţională. Prin art. 31 „toate puterile statului emană de la naţiune ", se afirmă ţara ca o suveranitate primordială, care nu se exercitează decât prin delegaţie.
Pe când în spiritul acestei delegaţii suveranitatea naţională ca putere executivă esre încoronată în persoana regelui (art. 35), suveranitatea naţională ca putere legislativă mai reclamă concursul Camerei şi Senarului. Art. 32: „Puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentaţiunea naţională. "Când esre vorba dar de un act legislativ, când este vorba în genere de administrarea publică în limirele legilor ţării, de examinarea unui act ministerial, dacă este sau nu cotespunzătot legilot, mai ales legii constituţionale, Constituţia noastră completează suveranitatea regelui cu acea parte a suveranităţii naţionale, care este delegată în teprezentanţa naţională; dar atât şi nimic mai mult în această privinţă.
Prin urmare, regele revoacă şi numeşte pe miniştrii săi; fiindcă însă după textul Constituţiunii putetea legislativă o are colectiv el, regele, împreună cu reprezentanţa naţională, încrederea Maiestăţii Sale Regelui pentru miniştrii săi trebuie să fie completată ptin înctederea celui de al doilea factor, pus alături în Constituţie: prin încrederea reprezentaţiei naţionale.
Deci dacă Maiestatea Sa Regele are dreprul exclusiv de a numi şi revoca pe miniştrii săi, în statul nostru consrituţional însă un ministru numit de Maiestatea Sa trebuie să fie purtat şi susţinut încă şi de încrederea reprezentaţiunii naţionale. Dacă nu are aceasta, dacă prin un act constituţional se dovedeşte lipsa de încredere a reprezentaţiunii naţionale,
950
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
951
Coroana cu prerogativele ei fără îndoială poate să facă un nou apel la ţaţă, să dizolve acea reprezentaţie momentană şi să solicite din nou părerea ţării exprimată în Cameră şi Senat, şi dacă şi la noua alegere nu s-ar dobândi acordul de încredere, atunci este uz, este bună practică constituţională, ca să renunţe ministrul la funcţionarea sa şi Coroana să-şi reporteze încrederea asupra unei alte petsoane, care să identifice încrederea între reprezentaţia ţării şi întte suveranitatea tegelui.
Iată, d-lor deputaţi, singurele două suveranităţi, sau mai bine delegări de suveranitate, în privinţa cărora singure poate fi votbă de încredere constituţională.
Ce însemnează dat, când vedeţi, mai cu seamă faţă cu armata, un ordin de zi ca cel de faţă, în care adică un ministru de resbel se încearcă a intercala între aceste două suveranităţi, de a cărora singură încredere poate fi votba într-un stat constituţional, o figură hybridă, încrederea mijlocie nedeterminată a unui alt factor neprevăzut în Constituţie, a unui prezident de minister? Ce poate însemna a vârî între Capul Statului şi între armată încrederea unui element aşa de trecător, precum este un ministru-preşedinte?
Căci remarcaţi, d-lor deputaţi, ţara în suveranitatea ei este permanentă şi durabilă; regele în suveranitatea sa este în permanenţă şi este durabil sub forma Dinastiei. Faţă cu această durabilă suveranitate prevede Constituţia încrederea, care se cere în acord pentru ca să fie funcţionare de ministru constituţional. Dar ce ar însemna trecătorul ministtu-preşedinte, un şef de pattid, în aceste raporturi constituţionale între capul Statului şi Statul pe care-1 reprezenta? (Aplauze.)
Ar fi o eroare, ar fi o herezie constituţională, ar fi o restur-nare a principiilor fundamentale, cari regulează prerogativele Coroanei faţă cu reprezentaţia naţională în Cameră şi Senat.
Este aşa de adevătat şi aşa de elementat acest lucru, încât n-a putut să scape nici măcar d-lui Meitani.
Vorbesc de d. Meitani, fiindcă este singurul autor român pană acum, care s-a ocupat de comentarea teoretică a
Constituţiunii noastte. D-sa grămădeşte fascicule peste fascicule cu pateri asupra Constituţiunii. Se înţelege, când vă citez pe acest autor, sper că citez pe cineva, care nu este departe astăzi de părerea acestei majorităţi din Cameră (mişcări.) Zic: nu este departe astăzi.
Nu l-aş fi citat, dacă părerile d-sale asupra art. 93 din Constituţie ar fi fost publicate fie numai cu doi ani în urmă; dar cred că sunt în drept de a-I cita, fiindcă publicaţia este făcută într-un timp mai încoace (mişcări), adică după vremea apropierii. îmi pare rău că d. Korne este absent, căci l-aş fi rugar să-mi vie în ajutor la fixarea acestei epoci de aptopiete.
Aşa interpretarea constituţională a d-lui Meitani făcută în btoşura din urmă, publicată în 1885, într-un timp unde vă pot invoca autoritatea d-sale, pentru art. 93 din Constituţie zice: „Textul legii nu lasă nici cea mai mică îndoială, el este clar etc., etc."
Vasăzică n-a scăpat nici d-lui Meitani acest lucru, că sunt numai cele două încrederi, al căror acord se cere în sistemul constituţional.
Nimeni, nicăieri, în nici un stat nu s-a mai încercat cineva să introducă o a tteia încredere pe lângă acestea; nimeni pană astăzi în statele constituţionale n-a încercat să spue armatei, ptin ce fel de altă încredere decât a şefului statului, prin ce fel de încredere adaosă, complimentară a mai venit în capul unei administraţii. Şi într-adevăr ce fel de convenienţă constituţională ar fi aceea, care ar aşeza în juxta-poziţie pe M. S. Regele alături cu un ministru-preşedinte?
Şi dacă s-ar întâmpla un conflict de încredere, ce voieşte să ne spue d. ministru? Vorbesc de conflictul de încredere, fiindcă aceasta se poate întâmpla şi este de natură a ilustra teoria în mod foarte concret şi foarte clar. Aşa de independentă în teoria constituţională este funcţionarea ministrului în genere şi îndeosebi a ministrului de resbel, de încrederea avută sau neavută a altui cuiva în afată de a Regelui şi a Camerelor, încât
952
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
953
se poate întâmpla, şi s-a întâmplat destul de adeseori în alte ţări, şi s-a întâmplat chiar şi la noi, ca un minisrru să fie însărcinat de M. S. Regele să compue un minister, după ce demisionase preşedintele acelui consiliu, din care el a făcur pană atunci parte. Când în primăvara 1876 era ministtu de resbel d. general Florescu... sunt tocmai 10 ani de atunci; cum vedeţi, primăvara aceasta este un fel de aniversară, chiar luna aceasta îmi pare că este anivetsafă... ministrul-preşedinte de arunci, d. Lascar Catatgi, a crezut că trebuie să se retragă din minister. Doamne, d-lor, în jocul constituţional se poate întâmpla aceasta otcui, şi chiar d-lui Brătianu. Dv. vă doresc să nu vi se întâmple decât foarte târziu, dar constituţionaliceşte se poate întâmpla otcând şi orcui şi mai curând decât poate se crede. Ei bine, când a căzut d. L. Catargi de la ministet, deşi în ministetul d-sale avea şi pe d. general Florescu tocmai ca ministtu de tesbel, M. S. Domnul şi-a repurtat încrederea asupra generalului Florescu şi 1-a însărcinat pe el să fie ministfu-preşedinte. Şi astfel constituţionaliceşte corect şi-a îndeplinit genetalul Florescu datoria ce avea, mai ales ca general, de a sta la postul la care-1 pusese încrederea M. Sale, şi numai după ce s-a adunat Senatul şi s-a văzut că nu este acotdul reprezentaţiunii ţărei cu încrederea M. Sale, M. Sa era pus în alternativa constituţională sau de a continua încrederea sa d-lui general Florescu şi de a mai face un nou apel la ţară sau de a da încrederea aceluia, pe care 1-a desemnat Senatul. M. Sa, totdeauna constituţional corect, a luat calea din utmă, fiindcă alegerea Senatului se făcuse de-abia de câteva săptămâni şi nu este un bun act constituţional de a frământa din nou alegătotii ţării, când îşi spuseseră deja părerea lor aşa de curând.
Ce va să zică dar ordinul de zi al actualului ministru de resbel? Voieşte să ne spue d-sa ceea ce, nu 1-a întrebat nimeni, care este părerea d-sale personală, privată şi individuală în relaţiile d-sale cu d. Brătianu, preşedintele miniştrilor? Dar aceasta îl priveşte pe d-sa; poate d-sa personal nu va ajunge a
fi pus în grozavul pericol de a alege între despărţirea d-sale de d. Brătianu pentru a continua ca ministtu şi între retragerea d-sale de la minister împreună cu d. Brătianu.
Sau vrea să ne spue de mai nainre, că d-sa este mai ales om de pattid şi că at pteferi în orce caz să se rettagă decât să se desparră de d. preşedinre al consiliului acrual? Dar ce ne importă aceasta? Acesta poate fi respectabil ca dovadă de relaţiuni de încredere privată între d-sa şi şeful Partidului Liberal d. Brătianu; dat ce impottă aceasta armatei? Armata este a ţării şi nu a partidului.
S-a mai auzit asemenea declarări, dar numai aşa înrre noi, şi anume îmi aduc aminte de acea făcură de actualul ministru al cultelor şi instrucţiunii publice. Şi d-sa ne-a spus cu o sinceritate anrică, că d-sa se duce când d. Brătianu îl goneşte... n-a zis goneşte, a zis: că se duce când îi zice d. Brătianu să se ducă, şi vine când îi zice d. Brătianu să vie. Foarte frumos, adică foarte frumos... pentru d. Brătianu. (Aplauze).
Tot cam acest lucru îl spune şi d. ministru de resbel, numai d-sa îl spune înrr-un act public şi oficial, pe când d. ministru de culte îl spunea numai aşa mai între noi. Făcea mai bine să nu o spuie nici aşa; într-o şedinţă publică a Camerei nu are ce căuta un asemenea cuvânt. Raporturi de această natură personală se pot spune în întrunirile private ale majorităţii, adică cum am zice, îndărătul culiselor parlamenrare, dar nu sunt raporturi constituţionale, cati se afişează înaintea ţătii şi mai puţin înaintea armatei.
Aşa este de exlusivă încrederea iniţială a Maiestăţii Sale Regelui, încât, constituţional vorbind, ttebuie să fie presupusă ca unicul fapt hotărâtor chiar în momentul când va cădea d. Brărianu de la guvern. Căci s-ar purea întâmpla căderea în împrejurări grele, încât să fie dator constituţionaliceşte mai ales ministrul de resboi să stea la locul său; se poate întâmpla aceasta. Fotma constituţională este izvorâtă din tradiţiuni şi din evenimente istorice adeseori foarte grave, asupra acestui
954
TITU MAIORESCU
drept al Coroanei şi asupra acestui raport de încredere nu poate şi nu trebuie să existe cea mai mică îndoială.
D-lor deputaţi, poate înţelegeţi toţi că, fiindcă am vorbit de aşa-numitul „livret individual" al soldaţilor, mi-ar fi uşor să dau acestei interpelări o formă mai ascuţită, în cazul special. Nu o fac aceasta, şi nu o fac fiindcă sper că tocmai actualul d. ministru de resbel, prin răspunsul ce va binevoi să ne dea, ne va lua orce nedumerire asupra relaţiunilor constituţionale. Se înţelege, că d-sa, june pe banca ministerială, de-abia de câteva zile ieşit din preocupaţiunile exclusiv militare, şi ajuns să guste deliciile ministeriale, ptoblematice delicii! că d-sa, zic, să nu fie aşa de deprins cu mânuirea condeiului, ci să fie numai deprins cu mânuirea spadei, cu acţiunile de zi, dar nu cu ordinele de zi. Şi dacă din răspunsul d-sale se va vedea că în adevăr aşa a fost, că ordinul d-sale de zi nu este rezultatul unei reflecţiuni constituţionale, a unei premeditări, ci este, daţi-mi voie s-o spui între noi, o scăpare din vedere, atunci am fi foarte rău veniţi noi ca să înăsprim această chestie, şi atunci ne vom putea mulţumi cu faptul, că, fiindcă se va publica răspunsul d-sale în Monitorul nostru civil, acest Monitor civil va rectifica ceea ce a fost neconstituţional şi eretic în Monitorul militar. (Aplauze.)
Ministrul de resbel, general Al. Anghelescu. D-lor, onor. d. Maiorescu a făcut o lungă diserraţie constituţională şi politică, pe cate cale eu nu pot să-1 urmez simţindu-mă slab pe acest tărâm. Tot ce mă mărginesc a spune este că Maiestatea Sa Regele, care a ştiut pe câmpul de resbel să apere drepturile acesrei ţări câştigând independenţa ei, este singutul judecător competent când este votba de drepturile Coroanei; şi dacă mă aflu aci ca ministru de resbel, am venit numai fiindcă Maiestatea Sa, care e Capul armatei, mi-a ordonat; prin urmare nu sunt aci decât din ordinul Maiestăţii Sale. (Aplauze.)
T. Maiorescu. D-le preşedinte, ceea ce am de zis, se rezumă în câteva cuvinte: sunt mulţumit de declaraţia d-lui ministru de resbel şi repet cuvintele din urmă: Monitorul nostru civil va rectifica Monitorul militar.
72
Precedent parlamentar la închiderea discuţiei
(Şedinţa Camerei de la 5 iunie 1886)
La o importantă interpelare a d-lui N. Ionescu asupra bătăuşilor patronaţi de guvernul liberal, la care răspunde d. ministru-prezident loan Brătianu şi în decursul căreia se vorbeşte de agitatea conservatorilot din Opoziţia-unită, ceruseră cuvântul d. Fleva şi autotul scrierii de faţă. Camera însă, ca de obicei, închisese discuţia după cuvintele primului-ministru. în contra unui asemenea precedent se îndreptează discursul următor:
D-le preşedinte, vreau să supui apreţierii onor. Camere câteva observări asupra modului cum majoritatea acestei Camere aplică regulamentul când este vorba de închiderea discuţiei - o chestie internă între noi şi pentru noi. Poate că aceste observări vor servi şi comisiei pentru modificarea regulamentului; dar fiindcă această modificare de regulament sc cam întârzie, ar fi bine să găsim deocamdată între noi, şi fără o anume decizie, un fel de modus vivendi.
D-lor deputaţi, ieri se adusese în dezbaterea Camerei o chestie, prin interpelarea colegului nostru d. Ionescu, pe care poate unii din d-voastfă o găseau incomodă, dar pe care unii din noi, între care şi eu, o găseam comodă pentru noi şi în orce caz foarte importantă, destul de importantă, pentru că mai
956
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
957
multora din deputaţii acestei Camere să li se dea prilejul de a-şi spune părerea lor.
Acum, d-lor, fără îndoială nu voi putea contesta eu dreptul formal al unei majorităţi de a închide discuţia când crede; decât vreau să observ ceva asupra întrebuinţării acestui drepr din punctul de vedere politic.
Eram înscris şi eu, şi mi se pare şi d. Fleva. Cerusem cuvântul, când vorbea inrerpelatorul. După d. interpelaror a vorbit, precum rrebuia să facă, d. prim-ministru, şi îndată după aceasta fără ca să mai aşteptaţi să mai vorbească cineva din Cameră, şi acel cineva aş fi fost eu în prima linie, aţi închis discuţia.
D-lor deputaţi, dacă aş fi un deputat, care să-şi poată imputa, că a abuzat cu vorbirile sale prea mult de pacienta d-voastră; dacă mi-aş putea eu sau mi-ar putea cineva imputa dintre d-voastră, că sunt unul dintie perturbatorii discuţiilor, că am întrerupt vreodată pe cineva, că am încercar vreodată a înfrânge regulele parlamentare sau am încercat ditect sau pieziş să aduc vreo piedică lucrărilor acestei Camere, mi-aş fi zis: este o aplicare meritată, un mijloc de scăpare ce-1 întrebuinţează majoritatea în contra perturbatorilor or înrrerupătotilor. Dar cred că nu zic ceva, care va fi contestat de d-voasttă, dacă zic că foarre rareori, de abia o dată într-o sesie, îmi iau curagiul de a vorbi şi că din acesr punct de vedere puteam să aştept de la aplicarea regulamentului în privinţa închiderii discuţiei din partea acestei majorirăţi cel puţin o mai largă şi liberală interpretare, încâr să nu se taie cuvântul unui deputat cu asemenea rezerve obişnuite în vorbire. Aţi făcur-o însă.
Acum, d-lor, când aş voi să înterpetrez şi eu de alăruri regulamenrul, or să mă agăţ cu orce preţ de cuvânt, n-ar fi nimic mai uşor decât pe o cale deturnată să ajung a vorbi; n-aş avea decât să anunţ din nou o interpelare, cu alte cuvinte, dar cu aceeaşi temă, şi atunci iar am intrat în aceeaşi discuţie. Nu o fac, şi nu o fac atât pentru respectul către majoriratea, în mijlocul căreia mă aflu, fără a face parte din ea, cât şi, dacă-mi
permireţi a zice, pentru respectul ce-mi datotesc mie ca deputat.
Aşadar cu discuţia închisă cum se prezentă chestia? Voi vorbi de ea ca de un precedent parlamentar. Era o chestie foarte importantă; nu putem ascunde noi imporranţa ei; este importantă; chiar se vede din Cameră, că este importantă. Făcuse d. Tache Ionescu asupra aceluiaş lucru o interpelare, care s-a cam suprimat şi aceea cu închidetea discuţiei; a făcut şi d. N. Ionescu cam aceeaş interpelare, a făcut-o şi unul din t cei mai aprigi apărători ai guvernului acrual, ilustrul d. 'î      lepurescu. (Ilaritate.)
N. Dimancea. Cer cuvântul.
St. Şendrea. Cer şi eu cuvânrul.
B. lepurescu. Eu nu cer cuvântul.
T. Maiorescu. Vasăzică ne preocupă pe roţi, preocupă toată -      presa, se ţin meetinguri, se anunţă o mare adunare a |      opoziţiunii la Iaşi, este ceva în aer. D. ministru al justiţiei, întrerupând ieri pe interpelator, se mira de ce d-sa aduce în f       Cameră şi se face în Cameră ecoul unei asemenea mişcări? Dar f       cum nu! Se înţelege că ecoul unor asemenea mişcări are să vie |       în Cameră, este bine că vine şi în Cameră, căci aci este ventilul |       de siguranţă; şi dacă este de regretat ceva, este că nu sunt toate ventilele deschise în Cameră şi că unele îşi caută deschiderea aiurea te miri prin ce mijloace. Vasăzică departe de a ne mira ||       de aceasta, ar ttebui să ne felicităm, că d. N. Ionescu a adus I       chestia în dezbatetea regulară a parlamentului. !| într-o asemenea discuţie, unde s-au atins chestii foarte
\'       delicate, unde se vorbea de atacuri ce se aduc regelui, unde se
I vorbea de prestigiul Coroanei, unde interpelatorul cita modul
II schimbării miniştrilor - vă citez ca să vă împrospătez memoria |       - într-o asemenea discuţie mi-am permis şi eu să cer cuvântul.
D-lor, situaţia micului nostru grup în Cameră, orcât de mic şi neînsemnat veţi voi, dar în fine existent în Cametâ cu dreptul său de a fi şi de a vorbi tocmai în această chestie,
958
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
959
situaţia micului nostru grup era necesar să fie lămurită faţă cu obiecrul interpelării.
Vă aduceţi poate aminte că mă crezusem dator încă de acum trei ani, când se accentuase o deosebire de procedări între noi şi vechii noştri amici din Partidul Conservator, să explic şi înainrea d-voastră şi înaintea acelor cari îşi dau osteneala să citească cuvintele noastre din Cameră, că una din cauzele principale, penttu cari noi ne-am despărţit, ne-am rupt din reţeaua organizării Partidului Conservator, era tocmai aceasta, că noi nu puteam în nici un caz să aprobăm procedarea vechilor noştri colegi de a părăsi Camera şi de a căuta terenul de luptă altundeva decât pe acest teren legal, imitând întru aceasta precedentele stabilite de d-voasttă, adică de adversarii politici.
V-am spus atunci d-voastră, şi le spuneam şi d-lor, că eu am combătut de pe banca ministerială cu aprobarea lor acum 11 ani procedarea şi ieşirea din parlament a opoziţiunii liberale, şi că, dacă atunci acest lucru a fost cu drept combătut, cu acelaş drept trebuie să fie combătut şi azi.
Am avut şi după aceasta convorbiri cu unii din d-lor în acelaş înţeles. Căci eu am, permiteţi-mi să o spui, din când în când ocazia şi păstrez deprinderea şi mă felicit că o pot păstra, de a vorbi cu vechii mei colegi din Partidul Conservator, dd. Alexandru Lahovari şi general Manu.
Mă felicit, fiindcă bărbaţi ca d-lor, orcari ar fi diverginţele asupra unor păreri, sunt şi rămân oameni de mare valoare, sunt convinşi dinastici, oameni de ordine, de cari nu se va putea lipsi ţara pentru guvernarea ei. Noi cu toţi împreună suntem prea puţini, dar încă dacă ne-am elimina unii pe alţii? Aşadar când vorbeam cu aceşti d-ni, totdeauna le-am zis şi le zic: Păcat, că nu sunteţi în Cametă; în Cameră este locul a vorbi, aci esre situaţia legală, nu puteţi ieşi din această legalitate.
Acest argument al meu, această insistenţă asupra legalităţii, dacă nu a fost pană acum aprobată de toţi conservatorii, dar
trebuie desigur să fie aprobată de otce guvern regulat, şi de guvernul de astăzi, care e susţinut de majoritatea d-voastră.
Dar acum, faţă cu procedarea d-voastră, ce tărie mai are un asemenea argument? La ce să vie în Cameră, dacă majoritatea închide discuţia tocmai asupra chestiei, care îţi pare ţie, deputat din opoziţie, mai importantă? Dacă un membru al minorităţii, care de abia de 2 ori pe an îşi permite a cere cuvântul, nu găseşte atâta garanţie în spiritul politic al majorităţii, încât cel puţin în aceste rareori să poată vorbi?
Nu daţi prin aceasta d-lui Lahovari dreptul să zică: va fi bună această maximă a legalităţii constituţionale în teorie, dar în practică este mai sigură ceailaltă cale?
Negreşit că eu, când am cerut ieri cuvântul, l-am cerut pentru a face un atac în contra guvernului, cum este dreptul meu ca deputat, şi nu trebuie să atârne libertatea mea de a vorbi în contra guvernului numai de la voinţa majorităţii Camerei;
I       nu ttebuie să fiu lăsat la apteţierea adversarilor mei, când şi
I       asupra cărei chestii să mă cred dator şi să fiu în stare a vorbi.
i Dreptul formal de a închide discuţia cred că este rău aplicat
1      în aceste cazuri din partea majorităţii.
I Aceasta cu atât mai mult, cu cât şi fără o asemenea
f procedare exagerată poziţia noastră, a celor din opoziţie, este î mai grea în timpul din ut mă. în mijlocul multor lucrări ce le f are Camera, într-o situaţie cam agitată a tutulor spiritelor, | conducerea noastră din partea biuroului îmi pate din ce în ce |       mai puţin sigută.
Mai întâi aveam un preşedinte, pe d. general Lecca; nu ştiu 1 ce s-a întâmplat că d. preşedinte, de când şi-a dat demisia 1 odată, deşi a revenit în urmă, nu prea vine să ne prezideze. I Voci. Este bolnav, e dus în străinătate.
I T. Maiorescu. Se înţelege: este bolnav. Este un lucru ştiut
|      de toată lumea, că în situaţiile politice mai ales toate afirmările I      de boale şi de mergere în străinătate pentru căutarea sănătăţii sunt lucrurile cele mai adevărate, fiziologic, psihologic şi
960
TITU MAIORESCU
patologic adevărate. Eu am mai avut ocazie să văd asemenea situaţii prezidenţiale, îmi aduc aminte că şi Camera conservatoare în timpul căderii ministerului Catargi, la 1876, se găsea cam în aceeaş stare. Preşedintele ei, principele Dimitrie Ghica, se coborâse din prezidenţie, şi atunci ca şi astăzi, deşi era un alt preşedinte şi câţiva vicepreşedinţi, tot nu prea mergeau lucrurile, căci nu trebuie să pierdem din vedere, că vicepreşedinţii nu dau o siguranţă suficienră precum o dă un adevărat preşedinte, când este vorba de conducerea lucrărilor şi a discuţiilor într-un parlament. Ptin turnare, deşi acum în locul preşedintelui, care se zice că este bolnav, avem oarecari vicepreşedinţi... negreşit, am cea mai mare consideraţie pentru onor. d. vicepreşedinte Chiţu, care prezidează astăzi şi care a prezidat şi ieri; decât de!... ce să zic, un vicepreşedinte tot nu este tocmai un preşedinte. Mai avem şi un alr vicepreşedinte, pe onor. d. Dimancea, decar de!... îmi pare că tocmai d-sa a dat ieri semnalul pentru închiderea discuţiei. Aşa încât noi cei din opoziţie nu ne simţim destul de siguri în conducerea afacerilor din partea biuroului în starea lui de astăzi.
Este foarte regretabilă această situaţie, fiindcă timpurile devin din ce în ce mai grele. Sunt acum 6 luni, la începutul sesiunii prezente, în discuţia pentru adresa Tronului, mi-am permis a termina cuvântarea mea de atunci prin cuvintele: „nemulţumirea a crescut în ţară, nemulţumirea creşte" şi am arătat temerea că nu se ştie „pană unde va creşte."
Şi vedeţi că această temere pare că s-a lăţit de atunci încoace printre mai mulţi dintre noi; şi prin urmare ar fi fosr bine să se facă odată o dezbatere energică şi lămurită, cel puţin acum, la sfârşirul sesiunii.
In această situaţie, închizându-se discuţia, tocmai în urma cuvântării d-lui prim-ministru, cred că se aplică o deprindere parlamentată, care nu este folositoare sistemei constituţionale, şi îndeosebi este cu totul abătută de la tradiţiile liberale în interprerarea constituţionalismului.
DISCURSURI PARLAMENTARE
961
Când se face o intetpelare, se exerciră un drept de control al Camerei asupra guvernului, şi este veche parolă liberală, că mai ales în privinţa aceasta, adică în contra guvernului, trebuiesc luate garanţii. Una din aceste garanţii este libertatea efectivă a cuvântului deputaţilor anume în utma discursului unui ministru. Nu cred dar, că ar fi bine ca majoritatea liberală să se lase să fie mai puţin zeloasă în menţinerea unei asemenea regule elemenrare, numai fiindcă se întâmplă să fie astăzi pe banca ministerială un guvern din rărunchii Partidului Liberal. Căci acest precedent se poate aplica în viitor şi la alte cazuri şi în alte împrejurări, şi nu e bine să-1 confirme tocmai Partidul Liberal.
Regula ar trebui să fie aceasta: Când se face o interpelare, adică se exercită dreptul de informare şi de control al Camerei asupra guvernului, şi când răspunde cineva din partea guvernului, deputaţii se cuvine să aibă ultimul cuvânt. Mai ales când din partea guvernului răspunde, precum a fost ieri, un ministru-prezident ca cel actual, care are o mare, o foarte mate, după părerea mea o prea mare auroritate, prea mare atât penttu binele său, cât şi pentru o bună dezvoltare a sisremului parlamentar, mai ales arunci trebuie, d-lor, să mai lăsaţi deschisă discuţia, penttu ca asupra cuvintelor ministrului să se arate părerea diferitelor grupuri din Cameră. Ce însemnează aceasra, că după vorbirea d-lui prim-ministru ne închideţi gura la noi toţi? Ce am câştigat cu aceasta? D. ministru ne zice că am câşrigat timp. Dat, d-lor, scuzaţi-mă, nu e treaba mea de a judeca luctările d-voasttă, însă îmi părea ca un fel de ironie alegaţiunea d-lui prim-ministru, care venea tocmai după o zi, în cate am stat cu toţii până la 3 ote fără a lucra nimic, fiindcă majoritatea nu sosise nici măcar ca să ne completăm. Nu se lucrează prea mulr în aceasra Cameră, încât să zicem că preţiosul timp nu ttebuie să ni se iea şi că din această cauză nu meriră să se mai asculte oratorii înscrişi întt-o dezbatere imporranră.
962
TITU MAIORESCU
Vrea să zică timpul nu era marfa, care lipsea. Ei, atunci ce? D-voastră îmi închideţi gura aci, unde să mă duc să vorbesc? La întrunirea de la Iaşi? Tocmai nouă, cari am venit aci în Cameră ca să aducem omagiele noastre legalităţii, tocmai nouă ne închideţi gura?
Termin observarea mea prin o propunere, pe care nu o supui la votarea, dar la binevoitoarea apreţiare a fiecăruia din d-voastră pentru regula noastfă ptoptie în viitot. V-aş ruga... dar ce însemnează rugămintea? n-o fac în interesul meu, dar aş propune ca o idee generală, ca o dreaptă şi liberală interpretate a sistemului parlamentar, ca mai ales la o intefpelare, dar şi în alte chestii importante, să părăsiţi deprinderea de a închide discuţia după cuvintele primului-ministfu mai ales, şi să lăsaţi discuţia deschisă, ca să nu se lăţească simţimântul, că nu Camera controlează pe guvern, ci guvernul ne controlează pe noi. (Aplauze.)
La aceste cuvinte răspunde d. N. Dimancea, pe atunci viceprezident al Camerei, şi vrea să justifice cererea sa pentru închiderea discuţiei prin presupunerea ce ar fi avut-o, că autotul scrierii de faţă era să vorbească în favoarea guvernului, deoarece la alegeri ar fi fost din majof itatea liberală. în contta celor zise de d. Dimancea se dau următoatele explicaţi ca chestie petsonală:
Sunt mai întâi datot să iau cu mulţumire act de declaraţia d-lui vicepreşedinte Dimancea, că dacă ar fi ştiut că voiesc să atac guvernul, atunci d-sa nu ar fi închis discuţia... pardon, m-am luat după lapsus linguae al d-sale, nu ar fi cerut închiderea discuţiei, şi—1 rog să păstreze această bună dispoziţie şi pe viitof. îl mai rog asemenea, ca stând vreodată la îndoială şi neştiind ce am să vorbesc, să presupue mai curând că am să atac decât că am să apăr guvernul. Sunt cu atât mai fericit de declaraţia d-sale, cu cât d-sa fiind vicepreşedinte şi dispunând...
DISCURSURI PARLAMENTARE
963
pe cât se vede atât de deschiderea cât şi de închiderea discuţiei....
Voci. Nu se aude, mai tare, n-aud nici stenografii. T. Maiorescu. Este aşa de indiferentă observaţia asupra d-lui Dimancea încât poate să remâe neauzită de stenografi. Am cerut cuvântul în chestie personală, fiindcă personal nu pot primi cuvântul ce 1-a spus d-sa, că la alegeri am făcut parte din majoritatea acestei Camere.
D-lor, nu pot să pretind de la nimeni, ca asupra unor lucruri aşa de neînsemnate, precum sunt cuvintele mele, să păstreze o memorie exactă. Dar cred că pot ptetinde de la orcine, ca sau să mă ignoreze de tot, sau, dacă nu mă ignotează, atunci să fie exact în chestiile de fapt.
Eu am avut onoare înaintea d-voastră la începutul acestei legislaturi să explic cu toată francheţa, cu care cred că ne-am deprins unii în faţa altora, că nu am făcut întru nimic parte din majoritatea acestei Camere, nici la alegeri, nici după alegeri, că m-am prezentat la alegeri în Vaslui, spuind alegătorilor că nu fac parte din colectivitatea liberalilor de la putere; am tipărit acelaş lucru în anunţul meu electoral înainte de alegeri. Am rugat şi pe unii şi pe alţii - conservatori şi liberali - dintre alegătorii mei din Vaslui: dacă vor să-mi dea votutile cu această absolută independenţă, să mi le dea, dacă nu, să nu mi le dea. Aceasta a fost declararea, care am făcut-o eu; aceeaşi declarare înainte de alegeri a făcut-o d. Carp, şi încă întt-un mod mai energic. Ştiţi, d. Catp se exptimă mai tranşant, eu mă exprim mai învelit, dar rot acolo ajunge. Aceeaş declarare a făcut-o şi d. Pogor, şi încă dacă vă aduceţi aminte, faptul relativ la d. Pogor a fost confirmat aici în Cameră prin un deputat din majoritatea d-voastfă, prin d. Dimitrescu. Prin urmare, nu este exact că am neglijat ceva din ceea ce-mi era prin putinţă de a face, pentfu ca să se ştie de mai nainte că nu fac parte din majoritatea d-voastră.
964
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
965
Cuvântul este dat omului, zicea unul din diplomaţie, ca să ascundă gândirea; dar aci noi nu facem diplomaţie, şi pentru onoarea omenirii şi a adevărului trebuie să fie dat cuvântul omului şi pentru a se lămuri şi a se înţelege cu alţii în deplină claritate.
Nu ştiu dar cum s-ar fi putut spune mai clar decât am spus-o, dacă înţelegem toţi limba românească.
D-lor, pentru mine este foarre linguşitoare, este grozav de măgulitoate, mă confundă de uimire insistenţa perpetuă, cu care când unul când altul din d-voastră voieşte cu orice preţ să fac parte din majoritate...
/. Câmpineanu. Foarte puţini sunt aceia, a fosr un moment de uitate.
T. Maiorescu. Vedeţi, d. Câmpineanu înţelege situaţia, care nu se prea porriveşte cu simţul de demnitate al unei majorităţi.
Atâta însă rămâne adevărat: Da, am venit în Cameră, am fosr şi sunt contra abţinerii celorlalţi, am venit în Cameră, fiindcă aci este locul legal, unde putem lupta.
Am mai susţinut în Cametă şi vom susţine politica externă actuală, nu cea veche dinainte de 3 ani, a cabinetului Brătianu. Asemenea, de câte ori cabinetul este şi va fi reprezentantul ordinei monarhice, va fi totdeauna susţinut de slabele noastre puteri, precum o puteaţi şti de mai nainte. Dar niciodară n-am făcut parte din majoritatea d-voastră, şi mărturisesc că procedeurile ce le-am văzut în timpii din utmă nu mă încurajază de a face parre din această majoritate, (întreruperi.)
Termin această explicare personală cu o altă explicare în privinţa vechilor conservatori.
Noi conservarorii-junimişri am intrat în Cametă din respecrul legalităţii, din respectul Regatului, din respectul recunoaşterii acestui fapt al cabinetului Btătianu.
în această intrare în Cameră şi pentru aceste motive, între altele, ne-am deosebit de vechii conservatori, şi orce procedare
a lor, care s-a abărut de la această cale, ne-a găsit adversari lămuriţi. Cu toate acestea cred că în momenrul de faţă trebuie toţi, cari iubesc legalitatea, să primească ca un semn bine-venit, că aceşti conservatori, caii pană acum nu găseau forma legală de a-şi manifesta nemulţumirile lor, în timpii din urmă, prin consfătuiri publice, prin adunări de alegători în districte (lucrul este legal, este constituţional), reintră în calea parlamenrară pregătitoare. Este evident că cineva, care pană acum refuza de a lua parre la formele legale după revizuirea Constituţiei, în momentul când convoacă în diferite oraşe pe alegători şi-şi ptegăteşte terenul alegerii, reintră în legalitate, şi dacă pană acum făcea cum făceaţi d-voastră la început la Mazar-Paşa şi pentru aceea noi îi blamam, îmi pare bine că a intrat acum în acea epocă a lui Mazar-Paşa, care per tot discrimina rerum (şi chesria cu Mazar-Paşa s-o lăsăm încurcată), s-a sfârşit spre binele ţării prin participarea d-voastră legală la alegerile din 1876, şi doresc amicilor mei conservatori să aibă şi ei în curând ocazia de a-şi manifesta piin o alegeie efectivă principiile lor de ordine.
€ f.
I
I
DISCURSURI PARLAMENTARE
967
73
La Adresă. Lipsă de principii liberale. Viziriatul. Disidenţa
(Şedinţa Camerei de la 28 noemvrie 1886)
Ministerul din acel timp:
/ C. Brătianu, prezident, interne şi ad-interim domenii,
D. A. Sturdza, culte,
E. Stătescu, justiţie,
M. Pherechyde, externe, C. Nacu, finanţe, R. Mihai, lucrări publice, General Al. Anghelescu, răsboi.
D-lor deputaţi, e regretabil (aplauze1) că pentru prima oară în Parlamentul român o discuţie la Adresa Tronului se face în absenţa primului-ministru. Dacă d. prim-ministru, spre părerea noastră de rău a tutulor, e indispus, toţi, pentru deferentă către d-sa, am fi consimţit să amânăm această dezbatere pentru cârva timp. Dat, fără a ni se spune nimic, să se facă o dezbatere de oarecare însemnătate în viata
1 Aplauzele opoziţiei se refer la un scurt articol al autorului, publicat în România liberă de la 8 octomvrie 1886 sub titlul „regretabil" şi comentând conflictul sângeros al poliţiei cu alegătorii comunali din Botoşani.
constituţională în absenţa ministiului-prezident, e un precedent straniu. Maiestatea Sa Regele vine în Cametă când are să spună cuvântul său ţătii, nu merge Camera la Maiestatea Sa; şi când răspunde Camera la acest cuvânt, primul-ministru trebuie să fie aici în Cameră, la locul său. Aceasta cu atât mai mult în împrejurările actuale, cu cât nu numai după părerea mea, ci după chiar declaraţia unuia din cei mai eminenţi miniştri, a d-lui minisrru de culte, poziţia individuală a minişttilor faţă cu şeful Cabinetului e prea puţin independentă. (Aplauze.)
Dar, d-lor, dacă este datoria mea de a releva un asemenea fapt, nu pot face nimic în contra lui; şi aşadar suntem siliţi a discuta cu umbrele unui absent (aplauze), absent destul de însemnat prin poziţia sa în ţară, încât să nu aibă, ca toţi muritorii, o singură umbră, ci 7 umbre. (Aplauze.)
D-lor deputaţi, în proiectul de Adresă, pe care-1 discutăm, sunt fără îndoială părţi, la a căror confirmare se va asocia orce deputat constituţional; aşa şi noi trebuie să primim aliniatul întâi, în care d. raportor arată sentimentele de devotament pentru Maiestatea Sa; aliniatul al doilea, în care se arată bucuria noastră de a ne vedea îndemnaţi la lucru, şi aliniatul final, în care se aduc urări penttu Maiestăţile Lor şi pentru Dinastie.
îndeosebi însă noi, cari ne auzim acum numiţi grupul junimist (şi nici nu am autoritate pentru a vorbi în numele vreunui alr grup), noi ne asociam şi la o parte mai specială a acestui ptoiect de Adresă. Noi primim şi partea cate urmează după cele două aliniate de la început şi care culminează în fraza bine redactată şi foarte caracteristică, mai ales după observările onorabilului meu preopinent:
„Am fost fericiţi văzând că evenimentele din peninsula balcanică nu ne-au atins, graţie prudentei linii de conduită ţinută de guvern sub inspiraţiunile Maiesrătii Voastre."
968
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
969
Pe acest tărâm ne găsim în acord cu majoritatea şi suntem şi noi fericiţi că a putut România prin atitudinea sa să dovedească odată mai mult că în limitele sale naturale este un factor de oarecare însemnătate pentru politica europeană.
Dar numai până aci merge calea noastră împreună; de aci încolo nu ne mai putem asocia la ceea ce zice proiectul majorităţii. Nu ne putem asocia, d-lor, penrru că după noi răspunsul la Mesagiu în împrejurările de faţă rrebuie să spună şi mai multe şi altceva decât a zis.
Este foarte curios: de câte ori se vorbeşte de Adresă la Tron, în comisia pentru Adresă se naşte iar vechia întrebare, dacă este să se facă un răspuns englezesc, sau un răspuns... îmi vine să-i zic de acum înainte românesc; adică să fie numai o formalitate de politeţă, sau să fie mai mult. Şi totdeauna guvernele, cărora nu le prea place discuţia, insistă să fie numai de politeţă, dar totdeauna această simplă politeţă se preface în altceva când intră în dezbaterea Camerei, şi vrând-nevrând discuţia ia proporţii mai mari.
In Englitera sunt bine constituite partidele şi se ştie sigur în opinia publică, de ce este vorba atât din partea guvernului ca principii de acţiune politică, cât şi din parrea opoziţiei. La noi, cari ne facem acum educaţia parlamentată (şi nu ştiu ce fel de educaţie ne-am făcut, când ne vedem astăzi după mai mulţi ani de educaţie politică mai puţin educaţi decât etam înainte, mai puţin fixaţi asupta ptincipiilot distinctive ale partidelot constituţionale), la noi se întrebuinţează foarte natural această singură ocazie pentru a ne explica asupra ideilor generale, cari dau direcţia în mersul statului constituţional.
Astfel, d-lor, s-a întâmplat şi în cazul de faţă, şi astfel se va întâmpla şi în viitor pentru mult timp încă. Aşa fiind, permiteţi-mi să fac îndată o observare generală asupra Mesagiului contrasemnat de miniştrii M. S. Regelui: acest Mesagiu are aerul de a enumera cu de-amănuntul după fiecare resort lucrările sesiunii prezente, în fapt însă face numai
rubricarea tesorturilor şi titlurilor a câtorva proiecte de legi, i      fără a indica întru nimic nici spiritul distinctiv, nici tendenţa
I î     de princip politic - se înţelege într-o scurtă relevare -, nici ţinta
practică specială, la care voieşte să ajungă prin elaborarea atâtor | proiecte.
Aşa de depatte merge acesr caractet anodin, încât fără nici o excepţie, fără a şterge nici un rând, ministetul cel mai reacţionar, cel mai deosebit în vederi, şi-ar putea pune numele său pentru contrasemnarea acestui Mesagiu. Dacă vă veţi da osteneala a-1 reciti, veţi vedea că este aşa. Şi în o parte, *     care a fost mult discutată în Camera aceasta, în controversa
II finanţiară despre valută, se vorbeşte în Mesagiu numai: că agiul 1 este regretabil şi să căutăm a-1 înlătuta, fără să ne spună cum ;     şi ce fel; în privinţa insttucţiei publice se vorbeşre: că să aducem
, I educaţia naţională în o direcţie bună şi sănătoasă; toată lumea j f vrea aceasta. Şi în privinţa magisttatutei se zice: să se dea o mai '* mare independenţă; toată lumea cere aceasta. La legea > | comunală se zice: că at fi bine să ne ocupăm de ea; toată lumea | ştie aceasta. Şi aşa mai departe în toate resorturile, jţ Ce însemnează într-un Mesagiu, unde 7 miniştri de resort
!§      îşi dau osteneala de a vă enumera cu de-amănuntul rubricarea i      activităţii d-voastră, ce însemnează această lipsă totală de o -I      indicate politică a direcţiei de princip, după care vrea guvernul A      actual să se rezolve chestiile supuse acestei Camere în acest moment? Să fie oate lipsă de orce princip politic pe banca J        ministerială? Avem oare a face cu un guvern liberal sau avem numai a face cu o stăpânire de fapt? (Aplauze.) Avem a face cu un guvetn liberal, care trebuie să spue reprezentanţilor ţărei: iată principiile mele distinctive, pentru care mă aflu eu pe banca ministerială, iat nu opoziţia din Cameră, necum opoziţia coalizară afară din Cameră? Sau este numai frazeologia unui guvern de buget, cate evită orce acccnruare a vreunei idei politice pentru a fi în posibilitate de a lua din toate părţile orşice înlesnire a siruaţiei sale personale şi a continua, în
970
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
971
dispreţul orcărui princip de luptă constituţională, plăcuta stăpânite de fapt, în care se află? (Aplauze.)
Ei bine! d-lor, o dată chestia aşa pusă, noi răspundem îndată: nu este acest Mesagiu şi nu este acest răspuns în situaţia spiritelor de astăzi; nu se poate mai mult timp guverna astfel o ţară, unde a sporit cel puţin acea tinerime, care este setoasă de a vedea ideile legitimând stăpânirile de fapr; nu mai este cu putinţa de a se ascunde ideile sau lipsa de idei sub vălul de cuvinte; nu mai este cu putinţă a fi ministru fără a spune ţării: pentru ce eu şi nu tu!
D-lor deputaţi, valoarea principiilor puse înainre de un partid politic, puse înainte de un guvern, valoarea principiilor liberale ce ar trebui să le pună în lucrare guvernul actual, dacă ar fi guvern liberal, ceea ce eu contest, stă în aceasta că, mai presus de persoane şi în afară de complicaţiile trecătoare ale momentului, asemenea idei generale sunt elementul permanent al progresului politic în stat sub toate împrejurările, şi când un partid este la guvern şi când acelaş partid este în opoziţie.
Acest punct de vedere merita a fi apropiat într-un mod practic de înţelegerea noastră a tutulor. Să ne punem dar întrebarea: majoritatea d-voasttă de astăzi, întâmplându-se să nu mai fie la guvern, ce va face în opoziţie? în numele cărui princip va susţine lupta constituţională a ideilor mai deparre?
Am citit în atâtea foi guvernamentale că guvernul regreră că n-are opoziţie conservatoare. Permiteţi unui membru infim dinrre conservarori să vă spue că noi regretăm că n-avem un guvetn liberal susţinut de un partid liberal. (Aplauze.)
Căci, d-lor, ce este liberalismul? Aceasta ar ttebui s-o ştiţi d-voastră mai bine, cei din majoritate, dat poate aţi uitat-o: însă noi ne dăm osteneala s-o ştim, fiindcă sunt chestii, care ţin de conştiinţa unui om public de a şi le rezolvi înainte de a se gândi să lucreze în sfera politică.
Să luăm liberalismul în câteva amănunte. Să-1 cercetăm întâi în raporrul constituţional între miniştri şi Cameră, raport aşa de esenţial penttu viaţa parlamentară, încâr şi conservatorii au adoptat în această privinţă rezulratele câştigate în alte ţări.
Câţi miniştti sunt acum pe acea bancă? Vedem 6, da, pare că sunt 6 miniştri. Lipseşte însă unul, d. Stolojian. De ce a ieşit? Şi de ce inttase? Nimeni nu ştie oficial. Fusese înainte la justiţie d. Nacu, a ieşit şi a intrar d. Srătescu. De ce a ieşit şi de ce a intrat? Fusese d. Voinov, fusese d. Giani; ştiţi vreunul de ce au ieşit şi de ce au intrat? Se spune vreodată Parlamentului ideile, proiecrul, gândul constituţional pentru ca în mod liberal să fie supus lucru la conrrolul d-voastră şi la apreţierea d-voastră precum a întregei ţări?
Această întrebare m-am crezut datot a o pune totdeauna la începutul sesiunilor noastre, fiindcă atinge o parte esenţială a parlamentarismului în genete, şi cu atât mai mult a parlamentarismului liberal. Eu, neşriind, neaflând nimic oficial, deşi sunt şi eu în Cameră, citeam prin gazete, mă informam de la alţii asupra acestor schimbări. Este foarte preţioasă în această privinţă gazeta cea mai eminentă a partidului d-voastră, Voinţa Naţională. i       Voinţa Naţională., vorbind de d. Tache Giani, fost ministru al 1       d-voastră pe acea bancă, zice şi vă citez propriile ei cuvinte: că I       este un „avocat de a treia mână", care a venit la guvern prin î       un „accident", graţie influenţei unui ilusrru bărbat de stat, şi I       relevându-i stilul - fac scuzele mele că repet cuvintele Voinţei î      Naţionale, fac scuzele mele mai ales d-lui Voinov, dar citez foaia guvernului, adică foaia acreditată a partidului, care susţine pe guvernul de astăzi, aşadar Voinţa Naţională zice despre d. Giani: că are un stil mai „prost" decât al d-lui Voinov, şi citează î       ca dovadă despre aceasta stilul d-lui Voinov dintr-o depeşe de felicitare ce omul în prima emoţie, unde nu se gândeşte la stil, adresa primului-ministru pentru că a scăpat de atentat.
Când vedeţi foaia guvernamentală tratând de a treia mână pe o persoană, care a fost acum trei ani la ministetul d-voasrră,
972
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
973
şi tratând de... nu repet epitetul, pe un alt ministru, care a fost asemenea pe acea bancă în numele partidului d-voastră, şi când mă gândesc filosoficeşte la lucrurile schimbătoare ale acestei lumi... (aplauze), la epitetele şi calificările ce tot d-voastră le veţi da unuia sau altuia şi din miniştrii ce astăzi stau încă pe acea bancă şi poate mâine nu vor mai sta, mă întreb: acesta este Partidul Liberal constituţional în numirea şi schimbarea miniştrilor, în primirea şi înlocuirea lor?
Când mai târziu veţi fi în opoziţie şi veţi vedea atunci un ministru-preşedinte, un despot... înţelegeţi, că nu mă gândesc la actualul ministru-prezident (ilaritate), ci la un om cu apucături viziriale, la un reacţionar, care vrea să reducă sistemul constituţional la absurd şi, mascat sub o formă străină de convingerea lui şi de inteligenţa multora din ţară, profită de mecanismul constituţional ca să-şi pue voinţa sa în locul voinţei tutulor, să facă să atârne toate de la bunul-plac al său, fără să se simtă dator să dea seamă ţării despre actele sale publice, dar care va câştiga, te miri prin ce mijloace, o majorirate oarbă de aderenţi în Cameră şi va paraliza astfel adevărata viaţă parlamentară: atunci în numele cărui princip şi cu ce drept vă veţi ridica d-voastră din opoziţia de atunci în contra unui asemenea despot reacţionar?
Mai puteţi revendica vechia onoare a liberalismului, al cărui prim drapel de luptă a fost rezistenţa majorităţii în contra omnipotenţei unui individ?
Va veni, când veţi fi d-voastră în opoziţie, un guvern reacţionar şi va introduce - nu se introduce astăzi - arbitrariul în magistratură. Se va întâmpla, sub acel guvern posibil în viitor - nu s-a întâmplat astăzi - să se comită o crimă, spre pildă, la Râmnicul-Vâlcei, şi când va veni judecătorul de instrucţie s-o cerceteze, ministrul de atunci îl va destitui tocmai în acel moment şi va trimite un alt judecător ad-hoc. Şi se va întâmpla poate — căci ştiţi că reacţionarii nu iubesc presa — ca sa vie o naţie indignată să cadă cu bâtele asupra jurnaliştilor,
şi atunci va veni un procuror să constate lucrul, şi acelaşi ministru reacţionar îl va destitui şi pe acest magistrat şi va trimite un altul ad-hoc. Şi va veni şi o altă întâmplare sub acelaşi minister reacţionar, o întâmplare spre pildă la Botoşani, şi se va destitui şi atunci un judecător de instrucţie, şi se va destitui rocmai în acel moment de agitare şi se va înlocui cu un altul trimis iarăş ad-hoc. Ei bine, atunci at fi datoria Partidului Liberal să zică: Lupta seculară a popoarelor, onoarea liberalismului a fost respingerea justiţiei ad-hoc, fespingerea încercării unui'om de la guvern de a influenţa şi intimida pe cetăţeni ptin oamenii unei justiţii aparente, de a le lua garanţia imparţialităţii mai ales în momente de agitare. Dar d-voastră o veţi mai putea zice acesta în opoziţie?
O să se mai zică, ar rrebui să se zică de Partidul Liberal în opoziţie, când vor veni reacţionarii la putere, că ttebuie
j i susţinută lupta în contra nepotismului cotropitor. Nepotismul este o tentaţie pentru familiile cele mari; o să-şi pue fiecare pe ai săi, şi fiindcă au cam scăpătat familiile cele mari, celelalte au început să se îmbogăţească, şi fiindcă bugetul statului e restrâns, o să se dea unui om de al lor mai multe funcţii, o să
!| cumuleze, şi atunci at ttebui să vie Partidul Liberal în opoziţie şi ar trebui să zică: e o veche lupră a liberalismului în contra cumularzilor; liberalii au inventat fraza despre sudoarea poporului şi au zis să nu se îmbogăţească funcţionarii pe
,4       spinarea poporului. Dar d-voastră veţi mai putea zice aceasta? Dar dv. în zece ani de guvern aţi fost în stare să faceţi o lege în conrra cumulului? (Aplauze.) Cred că, vă va fi greu a susţine I        atunci drapelul liberalismului.
x Va veni iar marea chestie de principii, descentralizarea
| comunei. Va fi discuţia cea importantă când vor veni reacţionarii şi vor zice: îmi pun omul meu primar, nu voi să las nimănui în sat dreptul de a îngriji de afacerile sale comunale fără voia mea. Atunci ar trebui să vie liberalii, să zică: descentralizare, independenţă comunală! Dar tocmai proiectul
974
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
975
d-voastră de lege comunală pune direct pe ptimar, pe orca reprimai-, ca un agent administrativ al guvernului.
Ce să mai continuu, d-lor? Ce princip liberal aveţi d-voastră azi? Ce veri purea zice d-voastră când veţi fi în opoziţie? In numele cărui princip vă veţi ridica în opoziţie, căci a sta la putere în numele bugetului e uşor! (Aplauze.)
Ei! dar în aceasta se vede că noi suntem încă o societate tânără. Cu ce uşurinţă de copil fiecare crede că ziua de azi e veşnică. Dar în aceasra lume trecătoare va veni şi ziua de mâine. Ştiu că sunt mulţi din d-voastră cari sunr convinşi — şi chiar această convingere e caracteristică pentru starea spiritelor în partidul d-voastră - că pană va trăi d. Brătianu, nu va cădea partidul guvernamental de astăzi. Aşa să fie: dar în fine, din nefericire, d. Brătianu nu e nemuritor; poate fi nemuritor în istorie, dar nu e nemuriror fiziceşte; ei! şi atunci, a doua zi? E acesta un pattid liberal, care consumă gândul principiilor liberale în faptul existenţei a doi ochi? Aceasta se chiamă Cesarianism, nu liberalism! Şi de ce vă miraţi atunci când merge crescând nemulţumirea ţării, dacă d-voastră toţi pare că nu răsuflaţi decât din plămânii unui singur om? De ce vă miraţi, dacă asupra acestui om se concentrează toată uta şi toate pasiunile şi se întâmplă atentaturi? El cel puţin, rrebuie să spunem în onoarea lui, e în adevăr cel mai bun din toată colectivitatea!
Să revenim acum la Adresă. Fiindcă nici Mesagiul, nici Adresa nu arată nici un princip liberal, fiindcă nu se arată întru nimic aplicarea acelor idei de liberalism pentru cari s-au luptat liberalii în toate ţările, pană a ne fi convins şi pe noi conservatorii cele ce v-am spus acum; fiindcă văd un guvern, care în asemenea chestii de princip dă acum înapoi pană unde nu voim nici noi să mergem: mă întreb, ce stat constituţional mai e acesta? Ce pattid avem la guvern? Liberal nu este, conservator nu-1 primim noi. Atunci ce e? O stăpânire de fapt? Dar stăpânirea numai de fapt produce rezisrenţa de fapt.
Şi aceste idei nu sunt o născocire a mea. Binevoitoarea tăcere, cu care mă ascultaţi, mi-e o dovadă că sunt unii şi alţii, în conştiinţa cărora găsesc un răsunet. (Protestări.)
Aha! Acum vă deşteptaţi cu protestatea, fiindcă am spus-o pe faţă. Dar noi opoziţia spunem ce gândim; guvernul face altfel. Dar o dovadă, dacă nu în tăcerea d-voasttă care aţi întrerupt-o, mai clar manifestată aci în Cameră, şi aceasta este bine să fie adus la cunoştinţa M. Sale, este că o parte din adevărata inteligenţă fostă în partidul majorităţii, simţind că s-a rupt, s-a compromis, s-a mistuit stindardul principiilor liberale, nu vrea să fie mistuită şi compromisă şi ea împreună cu compromiţătorii şi mistuitorii, o parte din inteligenţa pană acum guvernamentală, se deslipeşte de majoriratea d-voastră şi se formează în fine - şi acesra este un ptogres constituţional -un parrid liberal, aici în Cameră, din ceea ce era până acum numai un partid de guvern; se formează în interiorul Camerei un partid, cate să fie în state de a zice - după ce nu va mai fi îndulcirea puterii la guvern - iată-ne în opoziţie, ne luptăm acum pentru drepturile liberalismului celui adevărat şi cunoscut de toată lumea; ne-am desfăcut încă în timpul guvernului actual de aceia cati, sub cuvânt şi în numele liberalismului, s-au arătat a fi numai un guvern fără principii.
Pentru noi, cari am insistat totdeauna asupra necesitaţii constituţionale a formării parridelor de principii, este bine-venită această disidenţă. Vom avea cel puţin o parte foarte inteligentă din această Cameră, cu care chiar dacă vom fi adversari când s-ar discuta diferenţele între conservatori şi liberali, ne vom găsi uniţi în respectarea în genere a principiilor oneste şi clar manifestate; ne vom apropia, ne vom identifica în a recunoaşte că nu este bine într-o ţară constituţională să confundăm, mai ales Ia guvern, ceea ce esre princip cu ceea ce nu este princip, ceea ce este interes general, cu ceea ce este interes parricular, ceea ce este budget al ţării cu ceea ce este budget al colectivităţii, ceea ce este guvern cu ceea ce este o
976
TITU MAIORESCU
simplă expediţie de afaceri după formula: vom vedea de astăzi pană mâine, vom face într-un sens sau alrul, numai să ne ţinem la putere.
Cu această înălţare într-o sferă mai curată, cred că este de bun augur începutul sesiunii de faţă.
Şi fiindcă nimic din acestea nu transpiră în Adresa majorităţii, fiindcă un fapr de aşa însemnătate, adică disidenţă de principii liberale pettecută în mijlocul partidului guvernamental, este trecută absolut sub tăcere şi totul se acopete sub o eleganţă de cuvinte, noi vom vota contra acestei Adrese. (Aplauze.)
74
La aceeaş Adresă. Dinasticismul liberalilor. Necesitatea unei schimbări de guvern
(Şedinţa Camerei de la 2 decemvrie 1886)
D-lor deputaţi, aliniatele din urmă ale proiectului de adresă sunt: „Trăiască Majestaţile Lor: Trăiască Dinastia!" M-am înscris la aceste aliniate, fiindcă în privinţa lor cu toţii ne întâlnim în unul şi acelaşi gând.
A fost foarte preţios pentru aceia din noi, cari nu de astăzi or de ieri, dar în întteaga lor viaţă politică au fost monarhici şi dinastici, a fost o fericire pentru noi a auzi din remarcabilul discurs al d-lui ministru al justiţiei, că această convingere a noastră a fost totdeauna împărtăşită şi de şefii Partidului Liberal, că d-nii C. A. Rosetti şi Brătianu, şi la 1875 şi la 1876 în mijlocul coaliţiunii numite de la Mazar-Paşa, au fost însufleţiţi de aceleaşi simţiminte.
Aceasta e pentru noi o garanţie mai mult pentru viitor; dar este preţioasă această declaraţie şi este mângăitoare şi pentru situaţia de astăzi; căci ne permite a face o comparare mai dreaptă între starea spiritelor de atunci, şi starea spiritelor de acum. Dacă în adevăr - după cum ne spune d. ministru al justiţiei - d-nii C. A. Rosetti şi Brătianu, sufletele Coaliţiei de la Mazar-Paşa, erau monarhici şi dinastici, eta gteşită părerea lăţită pe atunci, că în Coaliţia de la Mazar-Paşa se discutau şi candidaturi; căci e bine înţeles: declaraţia d-lui ministru al
978
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
979
justiţiei, eminent bărbat de stat, însemnează că C. A. Rosetti şi Brătianu, cari erau monarhici, înţelegeau pe acest monarh şi pe această dinastie; altminteri declararea d-sale ar fi un joc de cuvinte.
Cu atât mai fericit lucru este dar pentru noi, că se poate data înrădăcinarea simţimentelor monarhice şi dinastice de pe atunci. Era dar numai aparenţă, dacă unii din membrii secundari ai Partidului Libetal erau contrarii.
Prin urmare, deşi d. X.1 vorbea de abise, aceasta nu însemna nimic, s-a putut uşor acoperi abisul cu un portofoliu; deşi d. Y.2 se încerca să sape prestigiul monarhului prin foi străine sub pseudonimul Erdmann von Hahn, aceasta nu însemna nimic, căci baronul von Hahn s-a arătat mai pe urmă mare dinastic; deşi d. Z.3 făcea caricaturi şi insulta în gazetă pană şi familia Monarhului, aceasta nu însemna nimic: poetul era tot monarhic şi dinastic, căci nimic nu 1-a împedicat mai pe urmă să facă poezii în Monitor pentru dinastie. (Aplauze, ilaritate.)
Aceasta ne este de bun augur, ne este o mângăere pentru starea actuală. Ce era adevărat la 1875 şi 1876, să nu fie oare tot aşa de adevărat şi la 1886? Dacă atunci acei X, Y şi Z erau oameni de a doua mână, cari nu însemnau nimic, pe câtă vreme, după declaraţia d-lui ministru de justiţie, şefii adevăraţi erau monarhici şi dinastici; dacă s-a putut preface abisul de arunci într-o linie foarte uşor de trecut acuma, dacă baronul de Hahn de atunci a putut să dea acum „târcoale" împrejurul Dinastiei; dacă acela şi altul şi cel de-al treilea s-au putut arăta astăzi oameni dinastici şi monarhici convinşi: pentru ce oare vă miraţi şi vă mişcaţi astăzi, când vedeţi că în opoziţia din afară de Cameră sunt articole violente, condemnabile după părerea mea acum ca şi atunci, în contra Regelui? Pentru ce, dacă auziţi
1 I. Câmpineanu.
2 D. A. Sturdza.
3 Orăsanu.
că se pronunţă şi astăzi pe ici pe colea câte un cuvânt de dezordine, dacă simţiţi că e o atmosferă contrarie, pentru ce nu vă mângâiaţi cu suvenirile de la Mazar-Paşa? Căci trebuie să fiţi convinşi, precum sunt şi eu convins, că şi azi şefii Opoziţiei-unite sunt cel puţin tot atât de monarhici şi dinastici, pe cât erau la 1875 d-nii Rosetti şi Brătianu. Şi ptecum tocmai efervescenţa secundarilor de atunci le-a fost un motiv mai mult de a se face mai târziu geloşii apărători ai Dinastiei şi Monarhiei, tot aşa Opoziţia-unită din afară, întru cât are aparenţa în unele manifestări secundare de a fi contrarie stării de lucruri, va căuta în viitor ocazia să arate cu atât mai mult că sunt cel puţin egali coalizaţilor de la Mazar-Paşa în faza lor de mai târziu.
Numai, d-lor, asemenea lucruri să nu meargă prea departe! Aici se pune o legitimă întrebare: Ce s-ar fi întâmplat, dacă la 1876 n-ar fi căzut Catargi? Aş voi să vorbesc azi, dacă aş putea, în afară de orce personalitate, şi în afară de orce iritare; aş dori ca faţă cu acest aliniat, unde în adevăr suntem cu toţii cei din Cameră inspiraţi de aceleaşi sentimente, să găsesc un fel de limbagiu comun, ca să ne putem înţelege aşezat, liniştit, asupra următoarelor discuţii: Ce s-ar fi întâmplat la 1876? Eu am recunoscut în faţa d-voastră mai de mult, că după părerea mea la 1876 a fost necesar să cadă Cabinetul conservator; nu cred că se putea face războiul, care l-am făcut, cu iritaţia spititelor, care era pe atunci. A fost lucru foarte cu minte, că a venit atunci la guvetn ministerul Brătianu, şi am fost cel dintâi, cum de altfel a avut dreptate d. ministru al justiţiei să o declare, care am recunoscut marele merit al d-lui Brătianu de a fi putut în asemenea împrejurări să menţie, împreună cu libertăţile publice, şi ordinea dinastică în ţară sprijinindu-se pe un partid, cate pană atunci da loc la multe bănuieli.
D. loan Btătianu, făcând din partidul său un partid de guvern monarhic, a făcut atunci pentru consolidarea ordinei noastfe constituţionale foarte mult, tot aşa de mult cât a făcut
980 TITU MAIORESCU
d Lascar Catargi, când la 1871 a luar frânele guvernului în momentul, în care Principele vrea să abdice. Da, aceasta a făcut-o d. Brătianu, şi am ţinut a o recunoaşte încă o dată, fiindcă eu prevăd vremea (poate să mă înşel, precum pot înşela toate prevederile oameneşti, dar poate să nu mă înşel), eu prevăd vremea, când apărarea ce i-o fac acum în opoziţie hotărâtă cu d-sa, voi avea să i-o fac atunci, când va fi d-sa în opoziţie şi când vor fi alţii, care-1 vor ataca cu pasiune şi cu relevarea erorilor ce le-a comis, vor voi să-1 persecute împreună cu ai săi şi să-i şteargă orce merit ce a avut.1
Vasăzică a făcut aceasta d. Btătianu; a făcut mai mult: prin o bună inspiraţie a luat răspunderea răsboiului, deşi adevărarele merite ale răsboiului, după vorbele d-lui Carp, se cuvin mai sus şi mai jos, dar rămâne totuş meritul d-lui Brătianu că a ştiut a se acomoda acelei situaţii şi a face ceea ce a făcut; a mai proclamat, împreună cu d-voastră roţi din majorirate şi cu noi, independenţa; a făcut mai mult, nu mai mult în fapr, dar ca formă exterioară: a ştiut, împreună cu noi toţi, însă prin iniţiativa sa şi a d-voastră, să proclame Regatul României.
Toată înttebarea este acum: de la proclamarea Regatului încoace, din momentul în care s-a accentuat aşa de bine Dinastia, ce s-a făcut de guvern pentru a se înrări în sufletul poporului, în care are să domnească mai departe? Iată întrebarea; căci pe hârtie este uşor să faci acte constituţionale, dar imporrant este ca ele să trăiască în cugetul acestei ţări.
îmi aduc aminte de frumoasele cuvinte, ce le-a zis actualul pteşedinte al Camerei, atunci când la 14 mame a luat iniţiativa propunerii Regarului, că de acum înainte să se ştie că va creşre în inimile noastre rădăcina monarhică.
Apoi vedeţi, d-lor, atunci ni s-a vorbit de Era nouă, şi eu n-am găsit nemerit răspunsul d-lui ministru al justiţei, care la
1 Cum s-a şi întâmplat după căderea sa de la guvern, în sesiunea Camerei de la 1888-89.
j
DISCURSURI PARLAMENTARE 981
întrebarea mea: unde sunt principiile ce le practicaţi în Era ! nouă? ne vorbea de titlurile cele vechi, cu cari a venit la putere !        ministerul Brărianu şi s-a menţinut pană la 1884.
Apoi discursul la Adresă e în anul 1886, nu în 1884. întreb dar: de la 1884 pană la 1886 ce s-a făcut în organizarea şi adminisrrarea internă penrru a se întări această începătoare
i Dinastie?
D-lor, din punctul meu de privire, situaţia în ţară îmi pare că e astăzi prea neliniştită. Au fost ţătani la Botoşani sau neţătani, au fost alegători sau nealegători, — cari au făcut rebeliunea, chestie indiferentă. Chestia adevărată este: de la 1884, de la 1885 şi în 1886 a scăzut sau a crescut nemulţumirea unei mari părţi a ţării, violentul limbagiu şi atacurile opoziţiei afară din Cameră?
Eu cred că a crescut. Şi acum când la începutul acestei sesiuni urăm fericire şi lung rraiu Dinastiei, trebuie să ne întrebăm: această mişcate, această creştere a duşmăniei în contra ministerului Brătianu, pană unde e probabil că are să |       meargă? Esre după trecut probabil că ministetul Btătianu va U      îmblânzi, va mulţumi din ce în ce mai mult spiritul populaţiu-{       nilor? Se poate oare spera că Opoziţia-unită va părăsi sau va tî      împuţina amărăciunile şi ura ei? Mergem spre împăciuire sau ;      spre o mai mare învrăjbire cu guvernarea d-lui Brătianu?
într-o asemenea situaţie văd înnăuntrul Camerei o parte ţ       inteligentă de disidenţi, care se desparte de guvern, şi văd în afară din Cameră mulţi oameni inteligenţi, cari se apropie de
ii opoziţie.
f Adevărul pentru mine este acesta: numărul aderenţilor
d-lui Brătianu descreşte, nemulţumirea în ţară creşte.
~i Apoi nu cumva este tocmai situaţia, care era la 1875—1876
când cu Conspirarea de la Mazar-Paşa?
Nu cumva se naşte şi acum întrebarea foarte importantă: mai poate merge înainte situaţia actuală? Este spetanţă de a se îndrepta? Sau este probabilitatea că se va face mai rea? Şi
982
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
983
este situaţia complicărilor externe de natură a suporta o asemenea stare de lucruri?
Vedeţi, d-lor, monarhia noastră, Dinastia noastră este o Monarhie şi o Dinastie constituţională.
Cate este folosul constituţionalismului pentru o monarhie şi o dinastie? Pentru ce s-a găsit că este mai sigură continuarea dinastiilor constituţionale decât a celor absolutiste? Pentru că în alternarea partidelor stă garanţia permanentă a Coroanei, care este deasupra tutulor.
Căci pe de o parte prea îndelungata şedere la guvern a unui partid face să-i sporească abuzurile, iar pe de altă parte tocmai aceste abuzuri împreunate cu legitima nerăbdare a celor lăsaţi afară face să sporească nemulţumirile pană la un grad periculos.
Atunci intervine importantul rol al constituţionalismului, care permite o scăpare mai liniştită din o asemenea situaţie prea încordată.
întrebarea este acum: ne aflăm noi într-un asemenea moment?
După convingerea mea nu se mai poate aduce o îmblânzire a situaţiei prin guvernul d-lui Brătianu şi elementul nemulţumit creşte atât în Cameră, cât şi în afară din Cameră; mi-e teamă că au să se tepete violenţele, cari au început deja, şi că aceste repeţiri, aceste încordări de situaţie au să găsească un guvern din ce în ce mai slăbit, şi aceasta în faţa unor evenimente, a căror gravitate nu se poate contesta.
Fiindcă dar sunt împreună cu toţi d-voastră un convins aprobator al acestui ultim aliniat din Adresă, fiindcă noi toţi zicem şi vom vota: „să trăiască Majestăţile Lor! să trăiască Dinastia!", tocmai pentru aceea vom vota contra Adresei întregi, pentru a accentua din partea noastră pe cât putem mai mult opoziţia în contta actualului guvern. Noi vom găsi o liniştire a relei situaţii prezente numai atunci, când prin vreunul din modurile constituţionale posibile se va da ocazie
elementelor moderate şi prudente, cari există în mare număr şi în opoziţia afară din Cameră, să dovedească - ceea ce este exact - că sunt oameni de ordine constituţională. Folosul va fi atunci clar: D-voastră v-aţi afirmat aşa de tare, de când sunteţi la guvern, ca zeloşi monarhişti, încât nu veţi mai putea pătăsi această linie de conduită politică nici fiind în opoziţie, lat acei, caii astăzi sunt în afară de cercul d-voastră şi în afară din Camere şi de cari vă plângeţi că au unele aparenţe contrarii, vor veni atunci să se adauge la acest concert de monarhişti dinastici. Numai astfel se va întări situaţia în faţa pericolelor I      interne şi externe. (Aplauze.)
!
r
I
DISCURSURI PARLAMENTARE
985
75
Asupra întârzierii unei interpelări
(Şedinţa Camerei de la 10 ianuarie 1887)
După însărcinarea rurulor depuraţilor din opoziţie, autorul scrierii de faţă anunţase încă la 13 decemvrie 1886 o interpelare a asupra bărăilor înscenate de administraţia comunală în contra redacţiilor opoziţioniste din Capirală. Dezvoltarea interpelării se tot amâna de guvern şi de majoritatea Camerei sub felurile pretexte. Urmărorul dialog izbuteşte în sfârşit să ajungă la fixarea unei anume zile.
D-le preşedinte, vă rog să binevoiţi a interveni pe lângă onor. Cameră ca să fixeze o zi pentru dezvoltarea interpelării ce am avur onoare a anunţa încă de acum patru săptămâni. Ieri aţi pus-o la ordinea zilei, dar a lipsit d. preşedinte al consiliului şi ministru de interne; astăzi văd că lipseşte de asemenea; nu voim să fim indiscreţi, dar poate că este indispus; îi doresc din toată inima să fie şi fiziceşte şi politiceşte restabilit, dar trebuie să fie o zi regulată pentru dezvoltarea acelei interpelări, dacă binevoieşre d. preşedinte. Astăzi poate că iar nu vine d. preşedinte al consiliului; luni poate că este tot la Florica; poate dat marţi să fie ziua fericiră, în care vom putea uza de acest drepr constituţional. Aş ruga dar pe d. preşedinte să consulte Camera, dacă consimte ca
marţi să fie pusă la ordinea zilei dezvoltatea interpelării mele, şi aş dori să ştiu de la d-ni miniştri, ce speranţă ni se aduce despre prezenţa d-lui ministru de interne.
D. ministru definanţe, C. Nacu. Interpelarea d-lui Maiorescu este singura, care nu mai poate suferi întârziere, căci pentru toate celelalte interpelări s-a dat cuvântul d-lor interpelatoti şi d-lot le-au dezvoltat.
Voci. Cer cuvântul.
A. Djuvara. Cer cuvântul.
D. ministru de finanţe, C. Nacu. Afară de d. Djuvara, care ieri nu a fost aci când i-a venit rândul să o dezvolte, şi de aceea a anunţat-o din nou.
D. Fleva a fost prezent, când i-a venit rândul, dar era legar la gât fiind bolnav şi n-a putut votbi.
D-lui Nicotescu i s-a dat cuvântul ca să-şi dezvolte intetpelarea, dar d-sa a vorbit aproape o oră de altceva fără să-şi dezvolre intetpelatea.
Singurul dar, care nu şi-a dezvoltat interpelarea, este onorabilul d. Maiorescu, şi d-sa are tot dreptul a cere de la d. preşedinre să se fixeze o zi în care să-şi dezvolre interpelarea. Cât penttu guvern, noi primim ziua acea, pe care o va determina însuş onor. d. Maiorescu, fie luni, fie marţi, numai astăzi nu, şi atunci guvernul va răspunde...
O voce. Cine va răspunde?
D. ministru de finanţe, C. Nacu. V-am spus cine: guvernul, căci guvernul este indivizibil; v-am declarat că în otce altă zi afară de astăzi guvernul va răspunde Ia interpelarea d-lui Maiorescu, după ce d-sa o va fi dezvoltat.
D. preşedinte. D. Maiorescu a auzir declaraţia guvernului, că va răspunde în orcare altă zi afară de asrăzi, şi prin urmare îl rog să determine acea zi...
Voci. Astăzi, astăzi.
D. ministru de finanţe, C. Nacu. Am zis că luni sau marţi, după cum însuş d. Maiorescu propunea adineaori, vom putea răspunde...
986
TITU MAIORESCU
O voce. Aţi zis că guvernul este indivizibil. Titu Maiorescu. D-lor, are un deputat dreptul să adreseze o interpelare unui anume ministru? Da.
Acum fără îndoială se poate să fie împrejurări, în care acel anume ministru să fie împiedecat de a veni el însuş ca să răspundă; poate să fie bolnav, indispus, sau poate să fie reţinut de alte lucrări mai urgente la Senat; pot să fie împrejurări extraordinare cari să-i impue absenţa, precum asemenea pot să fie convenienţe foarte legitime, cari să oblige pe deputatul interpelator a statui să dezvolte faţă cu întreg guvernul interpelarea, pe care a anunţat-o, sau cel puţin în prezenţa ministrului, la care s-a adresat, şi poate şi Camera să primească aceasta.
Dar, d-lor deputaţi, aşa numai de la sine, fără nici o explicare, fără ca de pe banca ministerială să se spue că ministrul respectiv este împedecat de cutare şi cutare împrejurare de a veni să răspunză deputatului interpelator, ci numai după teoria, că miniştrii fiind solidari, nu este obligat cutare anume ministru, care se crede ceva mai presus, ca să fie prezent, această practică cred că nu este bine să se introducă în dezvoltarea interpelărilor. Este în genere datoria ministrului respectiv, şi numai a lui, de a fi prezent la dezvoltarea unei interpelări ce i se anunţă, şi fără de o cauză justificată a absenţei, interpelatorul este în dreptul său de a cere prezenţa acelui ministru, către care s-a adresat.
Pe acest motiv rog pe majoritate să binevoiască a consimţi ca să se fixeze pe marţi dezvoltarea interpelării mele, şi îmi permit a adăuga: cu speranţa, că vom avea onoare de a vedea marţi pe banca ministerială pe d. ministru, către care s-a adresat interpelarea şi care este ministrul de interne.
D. ministru de finanţe, C. Nacu. D. Maiorescu a fixat ziua de marţi; prin urmare marţi guvernul va răspunde.
76 şi 77 .
Interpelare asupra devastării înscenate la 5 sept. 1886 în contra redacţiilor unor ziare
(Şedinţa Camerei de la 18 ianuarie 1887)
D. preşedinte, General Lecca. Acum la ordinea zilei este interpelarea d-lui Maiotescu asupra evenimentelor şi atitudinii guvernului în urma atentatului de la 4 septemvrie.
D. Maiorescu are cuvântul.
T. Maiorescu. Domnule preşedinte, permiteţi-mi a rectifica mai întâi textul şi sensul interpelării mele, care nu este aşa cum a binevoit d. preşedinte al Camerei a-1 anunţa.
D. preşedinte. Eu am spus în scurt coprinderea interpelării d-voastră.
T. Maiorescu. Ea nu are a face cu odiosul atentat de la 4 septemvrie 1886; ea are exclusiv a face cu un alt atentat, cu cel comis la 5 septemvrie.
D-lor deputaţi, vorbirea mea va fi foarte moderată, nu numai moderată în expresii, căci pentru mine este regulă de stil parlamentar: când lucrurile sunr foarte tari, cuvintele trebuie să fie foarte blânde, ci şi mai ales moderată în concluzii, precum vă veţi convinge în curând.
Această interpelare relativă la devastările comise pe la unele redacţii de jurnale din capitală, este adresată numai d-lui ministru de interne, şi nu d-lui ministru-preşedinte, cum ar
988
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
989
fi fost după hierarhie mai politicos, şi de când cu manifestarea ideilor d-lui Vasilie Lascar şi altor deputaţi din majoritate trebuie să fim cu luare aminte la hierarhie şi arhondologie.
Deşi în momentul anunţării intetpelării mele era însuş d. ministru-preşedinte totdeodată şi ministru de interne, nu puteam prevedea că va fi tot aşa şi în momentul dezvoltării interpelării. Se vorbea iarăş de schimbări minisreriale printre culise; era vremea sărbătorilor, când se fac prezente la cei mici, şi aşa s-ar fi putut întâmpla ca portofoliul de la interne... dar în fine, de astă dată nu s-a întâmplat, şi astfel intetpelarea se adresează şi se dezvoaltă astăzi în contra d-lui ministru-pre-şedinte şi ministru de intetne.
D-lor deputaţi, faptele la cari se refere interpelarea mea vă sunt cunoscure. Se comisese la 4 septemvrie atentatul contra d-lui ministru-preşedinte; spre onoarea conştiinţei omeneşti se poate afirma că tot ce a fost om de omenie în această ţaţă, şi nu numai în această ţară, dar şi în străinătate, şi-a exprimar sincera sa indignare de acest fapt; şi se cuvine a releva mai ales, că în primul moment şi toate foile opoziţionisre, o repet: roate foile din opoziţie s-au asociar la exprimarea acestei indignări.
A doua zi, într-un mod foarre natural şi care face onoare îndeosebi comercianţilor de frunre din capitala Bucureşti, aceştia împreună cu mai mulţi alţi cetăţeni s-au dus - se şi cuvenea să facă aşa - ca să-şi exprime sentimentele de bucurie pentru scăparea d-lui prim-ministru. S-au dus la Ministerul de Inrerne, la consiliul de miniştri; au ţinut acolo o cuvântare, care exprima acesre sentimente, şi d. prim-minisrru a răspuns de pe balconul Ministetului de Interne. N-ar fi drept, într-o discuţie mai rece parlamentară, să insistăm prea mulr asupra căldurii expresiunilor ce în prima emoţie le-a întrebuinţat d. prim-ministru faţă cu mulţimea, care era acolo adunată. Când s-ar fi mărginit lucrul la atâta, ar fi rămas bine. însă din acea mulţime toţi comercianţii onorabili, tot ce era mai cunoscut, după manifesraţia făcută la minister, s-au dus pe la casele lor.
fericiţi de scăparea primului-ministru, poate şi de cuvintele ce au auzit din gura d-sale. Zic, că comercianţii cei onorabili s-au dus pe la casele lor, fiindcă s-a născut o mică polemică în presă asupra acestor fapte. Pe nedrepr o parte a presei nu vrea să recunoască în primul moment ceea ce a fost în adevăr, că adică oamenii cei mai onorabili au fosr în mare parte în curtea Ministerului de Interne ca să felicite pe primul-minisrru; şi atunci au răspuns aceştia în presă, au subscris acesr răspuns, au revendicat onoarea de a fi fost, şi bine au făcut, la primul-ministru; însă tot ei s-au grăbit a adăoga în acelaşi răspuns că de acolo s-au dus pe la casele lor.
Acum, d-lor, după ce aceştia s-au dus pe la casele lor, nu ştiu cine va fi rămas din curtea Ministerului de Interne, cari nu s-au dus pe la casele lor, ci s-au dus pe la casele altora. (Aplauze din parrea opoziţiei.) Faprul este, că o ceată de oameni (nu aşa, d-lor, mă exptim întt-un mod modetat, dacă îi numesc o ceară de făcători de iele? fiindcă devastările în nici un caz nu pot fi o facere de bine), aşadar: o ceată de făcători de rele a pornit de acolo, însă organizaţi în bandă, adică în ordine închisă -era ordine în dezordine, - a pornit de la Ministerul de Interne din strada nu ştiu de ce numită a Academiei (ilaritate), şi a trecut prin strada Vămei, şi a ieşit în strada Victoriei (ilaritate), şi a ajuns drept la piaţa Episcopiei, şi aci, sub această amintire bisericească (ilaritate), a năvălit asupra redacţiunii ziarului Epoca, a sparr feresrrele, a spart uşile, a spart dulapurile, a rupt hârtiile, a aruncat dosarele de corespondenţă, chiranţe şi alte acte pe jos şi pe stradă, a apucat la bătăi pe cine a găsit prezent la redacţie, pe un adminisrrator, pe un scriitor, a luat la goană câtva redactori, unul s-a ascuns în pivniţă, altul în pod, sus, jos, fiecare unde putea, şi a comis aceste brutalităţi într-un timp să zicem de 15,20 minute, poate o jumătate de oră.
De acolo, tot aşa organizată, această ceată, tot prin strada cea mai frecventată a Bucureştilor, prin Calea Victoriei, a inttat în strada Clemenţei, ziua la ameaza mare pe la 10 şi jumătate
990
titu maiorescu
discursuri parlamentare
991
ore dimineaţa şi s-a dus la alt ziar, la Independance Roumaine, care însă, pesemne că având oarecare prevederi asupra libertăţii presei sub era nouă, se baricadase şi putea să se baricadeze după construcţia caselor, fiindcă avea spre stradă un grilaj de fier ţeapăn şi din întâmplare în curte erau preparative de iarnă, lemne pentru încălzit, şi tipografii de acolo au pus mâna pe lemne şi s-au pus în stare de legitimă apărare; mai era şi căte o puşcă pe la d-nii redactori din casă, se vede ca sunt vânători — sper că nu va vedea vreun judecător de instrucţie şi în aceasta dovadă de complicitate la atentaturi. (Ilaritate.)
A fost destul de legitimă şi energică apărarea pentru ca curajoasa ceată să se retragă de acolo fără a mai încerca brutalităţi; s-a retras dar tot în ordine, tot organizată şi a luat-o, o fi fost pe la 103/4 ore, iarăş pe strada mare, a trecut pe dinaintea Palatului Maiestăţii Sale Regelui, a trecut pe Piaţa Teatrului şi a ajuns la Bulevard, a apucat la dreapta la băile Eforiei şi acolo sus, unde nu ştiu cum administraţia Eforiei a avut în zilele erei noue curajul să închirieze unui jurnal din opoziţie, România, câteva camere pentru redacţiune, s-a urcat banda pe scări şi a început la redacţia României aceeaşi scenă, a dărâmat uşile şi ferestrele de la clădirea Eforiei, a păttuns în redacţie, a devastat arhiva, a bătut pană la sânge pe unul din redactori şi apoi s-a retras şi de acolo.
Acum, ce au făcut aceşti interesanţi cetăţeni, mai departe, nu vă pot spune bine; este probabil că au serbătorit împreună aceste fapte victorioase, dar sigur este că după câteva ore aceeaş ceată de oameni, de astă dată mai înflăcăraţi, mai entuziasmaţi, tetminul oficial este mai indignaţi (Ilaritate), - o indignare, care devenea mai tare după cinci ore de răsuflare - vasăzică pe la 1 şi jumătate sau 2 ore după-amiazi ceata indignată a revenit la Episcopie iarăş pe strada mare, şi a ameninţat din nou pe redactorii prezenţi ai Epocei şi-mi pare că a şi bătut pe unul din scriitori.
Iată faptul, d-lor.
Locuinţa mea nu este depatte de Piaţa Episcopiei; a venit un cunoscut la mine pe la 10 ore sau 10 şi jumătate şi pe urmă altul, şi mi-au spus ce se petrece; era atâta aglomerare de oameni, cari veniseră asupra redacţiunii Epocei, încât de-abia a putut să treacă ttăsura celui dintâi, care a venit la mine.
Apoi am deschis ferestrele ca să constat dacă se auzea ceva; eu nu am auzul bun; totuş mi se părea că se auzea ceva, era arata larmă acolo, spargere de fereşrri ere, încât era cu putinţă să se audă ceva şi în acel cap al stradei Mercur. In tot cazul, eu am văzut ceva; am văzut pe sergentul stradei mele, a stradei Mercur, plimbându-se liniştit pe strada sa. Atunci am ieşit şi eu pe stradă, m-am dus Ia redacţia Epocei, am văzut devastările comise, erau deja comise, în acel moment pesemne că mergeau spre redacţia jurnalului L'Independance Roumaine, şi am văzut acuma doi sergenţi, cari păzeau la Epoca odăile devastate, dar cari fuseseră nevăzuţi în timpul devastărilor şi bătăilor. Câtva timp după aceasta m-am întâlnit cu d. Dimitrie Giani, care mi-a spus următoarele: plecasem să depun carta mea vechiului meu preşedinte al consiliului, d-lui loan Brătianu, ca să-1 felicit pentm că a scăpat de odiosul atentat; dar când am văzut înaintea redacţiei Epocei, ce s-a putut petrece sub prezidenţia d-lui loan Brătianu, am rupt carta de vizită în două (aplauze din partea opoziţiei), am arătat-o ruptă copiilor mei, ca să ştie şi ei că această cartă de vizită voia să fie un semn de veche simpatie şi venerare pentru d. I. C. Brătianu, dar că în urma celor ce am văzut, îşi pierduse acest înţeles şi de aceea am rupt-o.
V-o spui aceasta, d-lor, pentru a vă arăta impresia ce a produs devastarea redacţiilor de jurnale chiar asupra multota din aceia, cari de altminteri voiau să se asocieze la manifestările de simpatie pentru d. ministfu-preşedinre. A paralizat aceste simţiminte.
Eu petsonal însă mi-am făcut datoria de membru al opoziţiei constituţionale şi de ordine şi am căutat să exprim d-lui ministru-preşedinte felicitările mele pentru scăparea d-sale.
992
TITU MAIORESCU
Acum o întrebare pentru discuţia acesrei interpelări: Că se comit asemenea devasrări, că se pot comite, dacă ar fi numai o simplă brutalitate a unor oameni privaţi, fie îndreptată contra orcui, nu ar merita prea mulr să vă ocupe timpul d-voastte. Insă, d-lor deputaţi, este o chestie aci de toată importanţa, cate merită să ocupe timpul d-voastră, al nostru, al tutulor: organele însărcinare cu menţinerea ordinei publice ce atitudine au avut în acest timp, faţă cu acest fapt?
Credeţi d-voastră, că se poate întâmpla în capitala Bucuteşti, în ziua mare, în stradele cele mai frecventate, ca 50-60 sau 100 de oameni să treacă din sttada Academiei prin Calea Victoriei, să vie la Episcopie, la redacţia jurnalului Epoca, să spargă porţile, ferestrele, dulapurile, să bară pe oameni, şi apoi de acolo să pornească, să meargă în ceată sau bandă organizată, cu ciomegele în mână, tot pe Calea Victoriei, să treacă în faţa Teatrului, să intre în Bulevardul cel mare şi la redacţia jurnalului România, să facă aceleaşi stricăciuni, şi apoi dupe 2-3 ore să se înroarcă din nou rot la redacţia jurnalului Epoca, fără ca în tot cursul acestui drum şi acestui timp un sigur organ al autorităţii însărcinate cu paza siguranţei publice în capitală să aibă cunoştinţă de toate acestea?
Se poate întâmpla să nu se găsească pe acele strade un singur sergenr măcar, care să se încerce să împedece acea ceată? se poate întâmpla ca în această capitală să vie o bandă de oameni şi să comită brutalităţi ca cele comise, fără ca un singur reprezentant al ordinei publice să înştiinţeze măcar poliţia, să înştiinţeze parchetul, să aresteze sau să poată denunţa pe vreunul din făcărorii de rele?
Eu cred că mă exprim conform minţii fireşti, dacă zic că aceasra nu se poate.
Dacă aşa s-au întâmplat lucrurile, dacă nu au făcut sergenţii de oraş nici o încercare de a împedeca aşa ceva, dacă nu s-a aresrat, dacă nici macat nu s-a denunţat nimeni, atunci sau că poliţia a ştiut de mai nainte ce are să se înrâmple şi nu
DISCURSURI PARLAMENTARE
993
a voit să împedice, sau că aflând despre aceasta la moment, a voit să lase să se facă fără să intervie.
Sau că - mai ştii? - poate a fost de conivenţă cu tot ce s-a întâmplat.
Poate să fie vreunul din d-voasttă, care să stea la îndoială asupra cuvântului de conivenţă; dar că poliţia a tolerat făţiş acest lucru esre evident. Eu personal sunt sigur că este conivenţă, sunt sigut după ceea ce am văzut de la sergentul postat în strada mea, căci sta liniştit, când era această alarmă pe piaţa Episcopiei, fără să alerge în partea aceea, ptecum ar fi făcut-o în otce altă împrejurare.
Aci îmi aduc aminte de ceea ce mi-a povestit... a devenit o deprindere parlamentată introdusă de d. ministru-preşedinte, de a împrospăta vorbirea cu povestiţi, cu anecdote, mai ales de la cei morţi...
D. preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu. Ca toţi bătrânii. (Ilaritate.)
T. Maiorescu. Şi îmbătrânim cu toţii, d-le ministm-preşe-dinte, întru aceasta suntem siliţi a vă imita zi cu zi.
Un coleg al nostru din Cameră, aci prezent, din norocite în plină viaţă, îmi povestea că la 1871, în ziua de 11 (23) martie, când colonia germană, după dreptul ei, cu simpatiile ei, celebra tocmai ziua onomastică a victoriosului împărat al Germaniei, fiind pe arunci consul general al Germaniei d. de Radovitz, pe care mai ales d-voastră ttebuie să-1 cunoaşteţi, atunci o ceată de făcători de rele (nici aceştia nu au făcut bine, nici pentru d-voastră, poliriceşte vorbind), o ceară de făcători de rele au venit înaintea caselor Slărineanu, astăzi casele Capsa, unde colonia germană banchera, şi a început să spargă feresrrele sălei, să dea cu pietre în oameni.
Acest coleg al nostru, venind din întâmplare pe la ora aceea de la Cişmigiu, în sus spre Piaţa Teatrului, a auzit latmă. S-a întâlnit cu doi sergenţi spre Piaţa Teatrului şi i-a întrebat, cum
994
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
995
stau aşa acolo când este atâta larmă în Podul Mogoşoaiei? Sergenţii i-au răspuns: avem ordin să nu ne mişcăm. (Ilaritate.)
Pietrele se aruncau, ferestrele zburau, geamurile se spărgeau ceva mai departe; dat sergenţii stau liniştiţi, pentru că aveau ordin să nu se mişte. Mi-am adus aminte de această istorie; căci tot aşa a fost dat cuvântul de ordine să lase să se întâmple cele întâmplate la 5 septemvrie.
Dar o dovadă mai mult, d-lot. Aci în Cameră, în ziua în care am anunţat interpelarea - şi am anunţat-o în prima zi posibilă îndată ce s-a terminat discuţia adresei şi la Senat — un coleg al nostru, d. Râmniceanu, cu care n-am onoare să fiu în relaţii personale - d. Râmniceanu ştiţi cât este de viu şi de generos în expresiile d-sale, d. Râmniceanu mi-a spus în auzul tutulor celor ce erau faţă: ce gândeşti, d-le Maiorescu! D-ta nu vei dezvolta interpelarea aceasta înaintea judecării procesului Oroveanu? (Aplauze pe banca opoziţiei.)
De ce? replicam eu; ce are a face? Permiteţi-mi a face o parenteză: era mai dibaci din partea d-voastră, dacă mă lăsaţi s-o dezvolt mai nainte, fiindcă astăzi, după achitare, vă vine mai greu. (Aplauze din partea opoziţiei.)
Dar ce are a face istoria aceasta, răspundeam eu d-lui Râmniceanu? Eu vorbesc de devastările presei opoziţioniste, nu de atentate. In seara aceea a atentatului, la 4 septemvrie, adaogă d. Râmniceanu, era să vă facem — d. Râmniceanu este un excelent hirurg, deprins cu operaţii sângeroase, nu vă veţi mira de expresia întrebuinţată - era să vă facem pe toţi biftec. (Ilaritate.)
Era dar să ne facă în acea seară.., dar nu mai repet expresiile d-lui Râmniceanu. Şi fiindcă aceasta poftă nu s-a îndeplinit în seara de 4, apetitul s-a ascuţit penttu ziua de 5, dar s-a şi rafinat, a găsit o ţintă vroită. Şi ţinta ce şi-au găsit-o după reflecţiile nopţii, a fost redacţiile câtorva ziare din opoziţie.
Şi mai este ceva ce mă întăreşte în afirmarea că erau preconcepute aceste brutalităţi din partea unor autorităţi, este
sistematica împtăştiare prin presa plătită din străinătate, care în unison s-a grăbit a reprezenta cele întâmplate ca o izbucnire involuntară a indignaţiei cetăţeneşti în contra presei opoziţioniste. Curioasă ţară am mai fi noi! Cu trei ani în urmă d-voastră, cari vă ziceţi expresia ţării, cu ocazia revizuirii Constituţiei cercaţi să se dea un avânt şi mai mare libertăţii presei, parcă nu era destul de liberă înainte; se putea interpreta ca cel puţin pentru calomnii private să se poată adresa cineva penttu despăgubiri civile la tribunalele ordinare, şi atunci aţi cerut ca şi această putinţă de a se hotărî despăgubirile civile prin tribunalele ordinare să fie luată particularilor şi să fie toată afacerea de presă şi chiar toate despăgubirile civile băneşti date numai atribuţiei juraţilor.
în practică poate nu era de mare însemnătate, dar în atmosfera d-voastră ca liberali înaintaţi voiaţi să daţi şi prin revizuire un mai mare avânt liberei exprimări a opiniilor prin presă.
Foarte bine! Apoi, dacă aşa a fost această ţară, care a făcut opeta de revizuire a Constituţiei, capitala inteligentă a ţării nu găseşte ceva mai bun de făcut ca primă aplicare a libertăţii presei sporite prin revizuirea d-voastră decât să se arunce cu beţele asupra redacţiilor de jurnale? Şi cine să fi făcut aşa? Popotul indulgent şi blajin din ţara românească?
Asemenea lucruri le împrăştie asupra populaţiei noastre presa plătită din străinătate. Frumoasă misiune! Se putea înţelege, ca şi într-o ţară mai civilizată să se găsească 50-60 oameni, cărora să li se încălzească indignarea în mod artificial, ca să bată pe jurnalişti; dar ca o liberă manifestare a unei capitale inteligente..., aceasta credeaţi că este bine să se acrediteze în străinătate despre noi? Poate fi aşa ceva spre binele ţării şi a reputaţiei noastre între străini?
în fine, d-lor, dacă admiteţi ca cineva în bună conştiinţă să deducă din aceste premise şi din aceste fapte concluzia neapărată că poliţia a fost de conivenţă, că ştia ce se pettece,
996
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
997
că poate a provocat, dar că în orce caz a tolerat ce s-a petrecut1, atunci vine chestia în adevăr importantă pentru noi, pentru orce om politic cu bun-simţ, penrru oamenii de principii liberale mai ales: Cum se poate justifica aceasta?
Sunt duoă explicări posibile, diferire una de alta. Cea dintâi ar fi aceasta: Atitudinea autorităţilor de a fi rolerat devastările s-ar putea întemeia pe o teorie, pe teotia demagogică - nu ştiu ce zice d. Lascar la această demagogie înaintată -, că toate emoţiile populare ttebuie să fie ttatate cu indulgenţă, că sunt justificate. Periculoasă reorie! D-nul preşedinte al consiliului trebuie să ştie cel puţin după amintirile sale din tineteţe (toţi, când eram tineri, eram înflăcăraţi adoratori ai libertăţii agitatoare), că emoţiile populare se îndreptează mai ales în contra autorităţilot, în contra guvernelor. Vă aduceţi aminte de lupta veche a studenţimii, a tinerimii contra acelora pe cari - adeseori pe nedrept - îi numesc opresorii libertăţilor; emoţiunile populare cele mai multe, aproape toate sunt îndreprate contta guvernelor; apoi atunci cum rămâne cu teoria acruală a legirimării emoţiei din partea poliţiei?
Dar când acum trei ani au venit studenţii, tocmai aceia, cari sunt mai înaintaţi în sentimentul agitator al libertăţii, adică studenţii de la ştiinţele exacte, în Franţa cei de la şcoala politehnică, la noi cei de la medicină; nu este aşa, d-le dr. Râmniceanti? (întreruperi.)
D. preşedinte. Menţineţi-vă în chestie.
T. Maiorescu. D-le preşedinte, voi fi întotdeauna tecunoscător pentru buna-voinţă ce o arătaţi în adevăr cătte opoziţie, şi dacă s-ar întâmpla ca după părerea d-voasttă să-mi pierd eu şirul argumentării, să ies din chestie, vă voi ruga, să mi-1 daţi ca să mă pun pe calea dreaptă. Permiteţi să-mi reiau firul după modul cum am înţeles eu argumenrarea.
1 Devastarea păru a fi fost plănuită de d. Câmpineanu, primarul Capitalei. Vezi introducerea istorică la volumul de faţă.
D-le preşedinte, voiam să arăt, care poate să fie justificarea
j        guvernului pentru atitudinea sa în faţa unor asemenea lucruri?
, Şi acesr argument l-am subîmpărţit în două justificări posibile, cum am zice: i-am dat două corolare: cel dintâi este teoria justificării tutulor emoţiilor, şi al doilea corolar, despre care vorbesc, este fără nici o teorie dorinţa guvernului de a ajunge
| în fapt Ia un scop anume faţă cu opoziţia.
Iată ce voiam să atât, şi vorbind în înrâiul corolar am arătat
!■■ că, dacă este teoria că emoţiile populare trebuie să fie sub un guvern liberal ocrotite din partea poliţiei, această teorie este periculoasă.
\% D. preşedinte. Poporul nu înţelege filosofia aceasta
î (Ilarirate).
T. Maiorescu, căci asemenea emoţii populare se îndreptează î        de regulă în contta guvernelor. Aşa de exemplu, au venit studenţii de la medicină (rău au făcut, mă grăbesc o spune, dar ~        nu aşa de rău ca cei de la 5 septemvrie) au venit căţiva din ei
Ila 1883 şi au strigat pe Piaţa Teatrului: jos Brătianu! Şi mai ştii ce se poate întâmpla? Să mai fie vteo „emoţie populară" şi să srrige: jos guvernul! căci emoţiile populare spontane se îndreptează mai ales contra guvernelor. Ce va zice atunci poliţia cu teoria de astăzi? Dar ce a făcut la 1883? '2 Atunci s-au găsit îndată agenţi de-ai poliţiei, cari să
1        urmărească pe studenţi, să-i aresteze, să-i dea judecatei. * Trec acum la a doua explicare posibilă a atitudinii
'        guvernului faţă cu acele devastări, şi aci cted că ne vom înţelege mai curând cu toţii. Este un fel de deprindere de la un timp 1        încoace, mai ales de când v-aţi despărţit de reposatul Rosetti s (căci, dacă trăia Rosetti, petmiteţi unui adversar poliric al lui
{        a o spune, sunr convins că asemenea fapte nu s-ar fi întâmplat), ziceam, este un fel de deprindere, sub cuvânr că e mai |        moderată direcţia guvernului astăzi, deprinderea de a ascunde cea mai violentă agresiune adminisrrarivă, pe care se sfieşte a ^        o face pe faţă sub masca unei manifestaţii populare. îndrăznesc
998
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
999
a o zice aceasta, fiindcă am văzut-o mai de multe ori, şi de Ia prima apariţie a acestui straniu şi periculos fenomen, l-am urmărit cu atenţia cea mai mare. Când din partea Opoziţiei-unite s-a făcut o întrunire în sala Orfeu şi apoi la Bossel, îmi pare în 1884 sau '83, aceste întruniri au fost zgomotoase, la sfârşitul lor s-au întâmplat câteva scene de bătăi; eu n-am fost la acele întruniri, nici am a face cu Opoziţia-unită, decât am citit, am aflat şi eu ca d-voastră toţi, am urmărit procedarea administraţiei. Nu este un secret pentru nimeni, şi dacă o spun aceasta aici în Cameră, o spun, fiindcă aş fi mulţumit, dacă d. ministru de interne ar desminţi sau ar dezaproba formal. Eu îl voi crede, dacă va spune d-sa, că nu este aşa. In Bucureşti se zice în toate părţile, că Ia acea întrunire erau bătăuşi îmbrăcaţi civil puşi de poliţie anume pentru a bate pe cei întruniţi.
Voci. Nu este exact.
T. Maiorescu. Poate să nu fie; daca d. ministru de interne va afirma că nu a fost aşa, eu îl voi crede, şi atunci cel puţin se va ridica această gravă bănuială deasupra administraţiei superioare.
D. ministru al justiţiei, Eug. Stătescu. Cer cuvântul.
T. Maiorescu. Dar cum stau astăzi lucrurile, cuvântul de pacinici cetăţeni, de naţiune indignată, a ajuns a fi un cuvânt caracteristic, care izbeşte în acest regim şi care va rămâne istoric ca o pată şi după căderea lui.
Când se zicea în vremea conservatoiilor candidaturi oficiale, alegeri sugrumate, acest cuvânt i-a urmărit 10 ani; şi astăzi chiar din când în când se mai încearcă d. vicepreşedinte Câmpineanu a-1 mai împrospăta; însă, după impresia mea, astăzi nu mai produce efect, e răsuflat.
Dar a fost mult timp acest ponos asupra conservatorilor.
O voce. Ponos! (Ilaritate).
T. Maiorescu. Acest rău, această pată, este indiferent cuvântul; dar acest lucru rău a urmărit mult timp pe
conservatori. Ei bine, se vor aplica mult timp după căderea d-voastră, vă vor urmări cuvintele pacinici cetăţeni, naţiune indignată.
Când au venit pacinicii cetăţeni la redacţiile presei, puteţi să vă închipuiţi ce a putut zice opinia publică în ţară, deşi în multe chestii este cam greu de ştiut cu siguranţă, care este adevărata opinie publică. In cazul de faţă cred că cei mai mulţi oameni sunt convinşi că acei pacinici cetăţeni erau sau agenţi de poliţie îmbrăcaţi civil, sau bătăuşi organizaţi şi plătiţi pentru a face ceea ce au făcur.
Această procedare a unor oameni de la guvern cum se poate explica? şi venim la punctul al doilea în discuţie. Se mai poate explica prin dorinţa de a ajunge, chiar prin mijloace aşa de rele, la un anume scop. Ce scop poate fi acesta? Scopul imediat pare a fi fost să se intimideze redacţiile presei, pentru ca să fie mai moderate în expresiile lor. Atunci să examinăm rezultatul, fiindcă acum nu mai e vorba de teorie, ci de un scop practic. Credeţi d-voasttă că s-a ajuns la tezultatul dorit de
Iguvern? Aţi putut constata că, după acele întruniri de la Orfeu şi sala Bossel, Opoziţia-unită s-a intimidat şi n-a mai făcut înttunifi? Sau că de la 5 septemvrie şi pană azi presa este intimidată şi a devenit mai moderată? Vă pare că Lupta d-lui Panu, Epoca şi alte ziare, fără a mai vorbi şi de acele ilustrate 11 cum e Cucuvaea, sunt mai ptudente în expresii? Nu. Dacă dar 1 ? intimidare nu s-a produs, atunci asemenea măsuri luate, pe lângă că sunt rele în sine, pe lângă că nu se pot legalmente ţ justifica, dat sunt şi absurde, îşi greşesc scopul. i D. prim-ministru gândindu-se cu drept cuvânt nu numai
la momentul în care vorbim, ci la situaţia generală a ţării, zicea I      ieri d-lui Fleva: în momente de asemenea pericole, în i      momente de agitări, cari sunr în jurul ţârii, vine opoziţia şi face |      în Cameră scenele acestea. Cu ce scop? i D-lor, cred că a trecut era monopolurilor patriotismului
şi sunt convins că nimeni nu va crede, cum că patriotismul este
1000
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
1001
un atribut exlusiv al celor de pe banca ministerială, pentru că nu s-ar putea în nici un caz să se nege acest sentiment de datotie pattiotică membrilor din opoziţie ca d. Carp, d. Fleva, d. Marghiloman, d. Giuvara, d. Caron Lecca şi toţi ceilalţi. Prin urmare, dacă în asemenea momenre opoziţia relevează asemenea lucruri, este tocmai, fiindcă în timpuri de agitare externă ar trebui ca înnăuntru cei cari sunt însărcinaţi cu menţinerea liniştei, să n" fie tocmai ei provocatori de turburări şi brutalităţi.
Este ceva foarte straniu în epidemiile intelectuale, cari se pot produce.
Bătăuşi introduşi sub această formă şi în acesre împrejurări, produc epidemii. (Aplauze din partea opoziţiei.) Este destul ca să se comită aşa cum s-au comis aci în capitală cele ce s-au comis, penttu ca să se răsfrângă resunetul acestor lucruri în capul multor altota în afară, şi cred că o parte a celor întâmplate la Botoşani, sunt un respuns la cele provocate în Bucureşti (aplauze din partea opoziţiei), şi pe această cale mergem şi putem merge tot mai departe, şi chiar foarte departe. De aceea, d-lor, nu este bine niciodată, ca organele cari sunt însărcinate cu menţinerea ordinei publice, să dea bănuială, necum să deştepte ele asemenea scene.
D-lor, vă ziceam, că după ce am expus faptele cunoscute şi am făcur un şir de reflecţii asupra lor, noi cei din opoziţie am voit să accentuăm această interpelare, care era cea dintâi ce ne-am permis a adresa guvernului în sesiunea de faţă, prin o moţiune, o moţiune foarre moderată (voi arăra îndată, de ce este moderată), o moţiune care are cel puţin însemnătatea ca să se poată număra cu ocazia ei acei din membrii Camerei, cari în privinţa opoziţiei hotărâte în contra bătăuşilor sunr de aceleaşi păreri. Moţiunea esre subscrisă de 40 de deputaţi; 40 de deputaţi, între cari mă cred dator a releva numele subscris aci al colegului nostru d. Oroveanu (aplauze din partea
opoziţiei, zgomot), fiindcă a reintrat în mijlocul nostru
fiindcă a dat dovadă.....
l| O voce. D-le pteşedinţe, vă rog să suspendaţi şedinţa, unul
i      din colegii noştri fiind bolnav.
D. preşedinte. Suspend şedinţa pe cinci minute. - La redeschiderea şedinţei d. preşedinte general Lecca ocupă fotoliul preşedintei.
T. Maiorescu. Ziceam, d-lor, adineaori când am fost întrerupt prin accidentul întâmplat unuia din colegii noştri, ziceam că cirez cu o deosebită satisfacţie dintte deputaţii semnatari ai acestei moţiuni pe colegul nostru reintrat în Cameră, d. Oroveanu; şi mă credeam dator a exprima înaintea \      d-voastră aceasra satisfacţie, nu fiindcă o parre din noi de la "      început am avut impresia că esre nevinovat şi am voit să tefuze Camera autorizaţia de urmărire, şi bine era dacă refuza (aplauze  din   partea  opoziţiei),   dar  pentru onoarea h       Parlamentului român, fiindcă s-a dar prinrr-un verdicr inatacabil, prin ceea ce tot timpul modern admite ca cea mai -       sigută manifestare a opiniunii populare, prin verdictul juraţilor, i       s-a dar dovadă, că nu se găseşre nici un deputat în ţara aceasta ||      capabil de asemenea acte odioase, de cari s-au găsit capabili |       câţiva oameni de a acuza pe un deputat. (Aplauze din partea opoziţiunii). Cred că aceasra trebuie să ne dea o satisfacţie noă şi d-voastră tutulor. Această moţiune e concepută astfel:
„Camera, regretând devastările comise în ziua de 5 septemvrie 1886 la redacţiile unor jurnale din Capitală, trece la ordinea zilei."
Trebuie să vă spun, d-lor şi onorabili colegi din majoritate, I ca între noi cei din opoziţie, deşi înrre aceşri 40 de deputaţi i veţi vedea poate pentru surprinderea d-voasttă mai multe
nume de oameni foarte moderaţi, printre noi, după ce venisem eu cu această formulă moderată, au fosr mulţi, cei mai mulţi, cari cereau o rn9ţiuae..a.ccentuată, cari ziceau: ce e aceasta? numai d**%şţarea v<j0^m?\nu e aci gravitatea; »„" ••*■* uif K!
1002
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
1003
gravitatea e în atitudinea organelor însărcinate cu otdinea publică, în tolerarea lor: aci e gravitatea; prin urmare moţiunea opoziţiei trebuie să accentueze un blam în contra acestot autorităţi, iar nu să exprime numai anodin: regretăm devastările comise la ziare; cine nu regretă aceste devastări?
Dar eu, d-lor, mi-am permis a susţine conrra colegilor mei din opoziţie, redacţia cea mai moderată posibilă. Iată penttu ce, şi v-o spun şi aci în public, fiindcă, după convingerea mea în politica internă nu trebuie să încapă reticenţe.
O moţiune, le-am zis, şi domnialor au binevoit a-mi ceda, o moţiune ca aceasta e bine să fie aşa simplă fără nici un blam la adresa autorităţilor guvernului, să exprime părerea de rău numai asupra faptului brutalităţii comise la jurnale, pentru că de-abia s-a introdus, şi suntem prima Cameră de la acea introducere, o revizuire constituţională. Eu unul, poate vă aduceţi aminte cine eraţi în Camera revizuantă, eu am combătut toată ideea revizuirii, pe cât am putut; marea d-voastră majoritate a admis însă revizuirea, şi ca oameni de ordine noi ne-am supus. Noi toţi din Cameră primim această Constituţie revizuiră, ca o lege a ţării.
In această lege a ţării, care acum ne ţine pe toţi şi în folosul tutulor este bine să fie respectată şi în teorie şi în practică, în această lege una din inovaţiuni a fost tocmai un mai mare avânt dat liberei exprimări a tutulor părerilor prin presă.
D-lor, totdeauna în contra presei s-a adus argumenrul: libertatea presei este periculoasă, fiindcă poate induce în eroare capetele nepregătite. Totdeauna arma în contra libertăţii presei a fost, că de căte ori se poate întâmpla agitaţie, presa o deşteaptă; totdeauna argumentul reacţionarilor în contra presei este agitarea, dar întotdeauna liberalismul a combătut tocmai acest argument, şi în această Cametă s-au zis anume cuvintele: lăsaţi liberă presa, căci ea prin ea se îndreptează. Iată teoria acelora, şi d-voastră eraţi majoritatea, cari au primit revizuirea, cari au admis modificarea Constituţiei şi asupra
acestui punct, cari au dat această nouă întătire a unei şi mai mari libertăţi a presei. Şi noi, prima Cameră ieşită după | revizuirea Constituţiei, să nu ne găsim uniţi cu toţii pentru a î blama un fapt nelegiuit, un fapt brutal întâmplat tocmai în contta presei? Am eliminat dar din moţiune orce blam în contra guvernului. Votând d-voastră toţi această moţiune, este evident că-i luaţi orce caracter de opoziţie. (Ilaritate.)
Dat ce se câştigă totuş? Se câştigă o recunoaştere a acelei legalităţi afirmate deja în Constituţie; se câştigă primul omagiu, care-1 aduceţi uneia din libertăţile publice incontestabile, şi această consfinţire a legalităţii este spre binele tutulor şi în special al minorităţilor. Se afirmă prin această moţiune, că întreaga Cameră voieşte ca principiile să nu fie scrise numai pe hârtie, să nu fie destul numai o circulară ministerială, pentru a mai putea trece un ministru de liberal, dacă oprimă libertatea presei în fapt; Camera întreagă trebuie să regrete că se bate şi poate se ucide jurnalistul prin pacnici cetăţeni şi se devastează redacţiile acelor foi, care nu convin guvernului sau unei majorităţi de la putere.
D-lor, daţi-mi voie a vă aduce aminte că în Camera conservatoare a încercat un ministru, cu Constituţia cum era atunci, să introducă în Codul penal măsuri preventive, d. e. de a putea penttu pericol de agitaţie să secvestreze teascul jurnalului, şi atunci în Camera conservatoare s-au găsit deputaţi, cari au propus un amendament că sub o Constituţie, care garantează libertatea presei, ar fi o violare constituţională, dacă prin o lege specială şi prin asemenea măsuri de prevenţie s-ar izbi în principiul libertăţii; amendamentul s-a primit de majoritate, s-a retras tot proiectul Codului penal de atunci şi a căzut şi ministrul, care-1 prezentase.
Cu acest precedent dintr-o Cameră conservatoare asupra presei, nu din iubire pentru presă din partea lor, dar din iubire pentru legalitate, cum puteţi d-vostră, Cameră liberală, să refuzaţi a vă exprima părerea de rău că s-au petrecut asemenea scene în contra redacţiilor unor ziare din Capitală? Nici atât
1004
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
1005
omagiu nu mai poate majoritatea, care ar vrea să se numească liberală, nici atât omagiu nu mai vrea să aducă libertăţii de fapt a jurnaliştilor în capitala inteligentei Românii? (Aplauze din partea opoziţiei.) Dacă nici atât, dacă chiar atunci, când opoziţia scoate orce blam la adresa autorităţilor şi se mărgineşte, numai pentru omagiul ce ar trebui adus de întreaga Cameră principiului constituţional al libertăţii presei, să exprime părerea de rău asupra faptului că s-au malttatat jurnaliştii, nu se găseşte în sânul majorităţii liberale destul ecou ca să priimească nici acest lucru, atunci veţi legitima afirmarea: majoritatea nici nu mai simte măcar, ce este princip liberal. (Aplauze din partea opoziţiei.)
D. M. Ionescu. Sit acusator melior reo.
T. Maiorescu. Nu aud întreruperea.... Dacă această majoritate nu vrea să exprime nici măcar atât (eu singur am venit şi am spus că ptin faptul votării moţiunii din partea tutulor i s-ar şterge caracterul de opoziţie), dacă nici aceasra nu veţi face, dacă asupra celor întâmplate la 5 septemvrie nu se va găsi, - şi ar fi trebuir să se găsească chiar din majoritate unul care să facă această interpelare, iar nu noi din minoritate, nu eu un vechi conservator, - dacă nu se va găsi ecou nici pentru atâta omagiu liberal de a se exprima măcar regretul, atunci d-voastră voiţi să recunoaşteţi înaintea ţării că bine s-a făcut ceea ce s-a făcut.
Dacă veţi trece cu buretele şi peste aceasta, cum în respunsul său d. prim-ministru a trecut ieri (poate că era prea mişcat, văzând discuţia d-lui Fleva în Cameră, unde fusese deprins cu mai multă armonie), dacă veţi trece, cum a trecut d. prim-ministtu ieri asupra celor relevate din Focşani, asupra celor relevate din Turnu-Măgurele şi din Botoşani, fără nimic, fără — cum zicea d. Marghiloman — fără un cuvânt de mângâiere pentru cei ce au suferit, dacă veţi trece aşa pur şi simplu peste toate, atunci ce mai poate crede ţara aceasta? Ce poate crede jurnalistul cel bătut? Ce pot crede oamenii, care
stau acolo şi ne ascultă? Pot crede că, deşi pro-forma, fără a-şi da seamă ce-a făcut, a venit o Cameră revizionistă şi a înscris cea mai mare libertate a presei, în fapt însă este bine înţeles că starea înapoiată chiar a capitalei ptefere brutalitatea bâtei la o respectare de principii, atunci când presa este incomodă guvernului d-voastră. (Aplauze din partea opoziţiei.)
Dacă este vorba de liberrare numai atunci, când ea este plăcută pentru noi, dar nu pentru alţii, aceasta nu este libertate; asemenea libertate şi-o dă şi despotul. Libertatea însemnează — nu exagerarea dreptului meu, ci recunoaşterea dreptului tău care mi-eşti adversar. Aceasta dovedeşte un partid liberal, dacă este liberal, iar când tratează pe adversari aşa cum au fost trataţi adversarii de la presă în cazul de faţă, atunci a încetat de a avea dteptul să se mai numească un partid liberal, şi nu se poate numi nici măcar legal.
A fost în adevăr o nefericiră expresie a d-lui ministru al justiţiei, când a zis că opoziţia a pierdut dreptul la ocrotirea legilor.
D. ministru de justiţie, Eug. Stătescu. S-a răstălmăcit.
T. Maiorescu. N-aş voi niciodată să răstălmăcesc preţioasele d-voastră cuvinte, căci ele rămân foarte preţioasei după ce le tălmăciţi d-voastră.
Aşadar orcare va fi tălmăcirea d-lui ministru al justiţiei şi lăsând la o patte această frază pană acum netălmăcită, mă mărginesc a zice: dacă în momente ca acestea, agitate după spusa d-lui prim-ministru, se lasă neveştejite asemenea fapte, nouă din opoziţie ne este teamă că guvernul pierde prestigiul de a vorbi şi de a lucra în numele ordinei publice; căci ordinea publică este compromisă de însuş guvernul, când chiar organele sale menite a o susţine fac ele dezordinea.
Iacă unde stă pentru noi adevărata importanţă generală a chestiei.
Termin, d-lor, propuind aprobării d-voastră această moţiune în favoarea libertăţii presei şi pentru respectul legalităţii. (Aplauze din partea opoziţiei.)
DISCURSURI PARLAMENTARE
1007
Discursul 77
inii vor
La această interpelare răspund în aceeaş şedinţă a Camerei ministrul-prezident I. Brătianu şi ministrul de jusriţie, d. Eug. Stătescu, care face asupra atitudi politice anterioare a interpelatorului observările ce se înţelege din cele reproduse mai jos. După discursurile miniştrilor, cu toată protestarea d-lui P. Carp, se închide discuţia, ca de obicei, se respinge moţiunea opoziţiei şi se votează, cu 150 voturi contra a 35 şi 5 abţineri o moţiune de încredere, prezentată de I. Câmpineanu, primarul Capitalei şi autorul intelectual al devastărilor comise. Apoi se dau următoarele explicări în chestie personală, şi şedinţa se termină cu nişte cuvinte ale lui G. Chiţu, zise într-o altă ordine de idei, dar pe care le reproducem din cauza interesului lor special.
T. Maiorescu. D-lor, vă rog să-mi acordaţi câteva minute în chestia personală, pentru care am cerut cuvântul, şi nu vă plângeţi, vă rog nici de aceste puţine minute, fiindcă s-a introdus răul obicei la noi de a se închide discuţia îndată ce au vorbit miniştrii.
Dacă aceasta s-a făcut obicei, atunci d-voastră trebuie să vă aşteptaţi ca persoana sau persoanele, cari sunt puse în chestie prin cuvintele rostite de miniştri, să se explice într-un mod sau într-altul, pentru ca să poată cel puţin restabili faptele.
Tot aşa s-a întâmplat în tândul trecut cu onor. d. Fleva, cu d. Nicorescu şi aşa s-a întâmplat acuma cu mine: s-a închis discuţia asupta vorbirii d-lui ministru de justiţie, cu toate că d. ministtu a pus în joc, politiceşte vorbind, persoana mea.
Prin urmare sunt nevoit să relevez acele cuvinte şi să restabilesc în scurt faptele.
D. ministru al instrucţiunii publice, D. A. Sturdza. D-le pteşedinte, discuţia fiind închisă şi d. ministru de justiţie nefiind aci pentru ca să poată respunde, nu ştiu dacă s-ar putea reîncepe discuţia.
T. Maiorescu. Eu nu înţeleg să redeschid discuţia, dar ştiu că sunt în drept să vorbesc şi să vă înrreb, dacă faptul, pe cate 1-a adus aci d. ministru citind un jurnal al consiliului de miniştri, despre care zicea că era subscris şi de mine personal, şi tot d-sa dând acelui act interpretaţia sa personală, vă întreb: dacă aceasta constitue o chestie personală penttu mine?
Voci. Da.
T. Maiorescu. Vorbesc dar în chestie petsonală.
Nu mă îndoiesc că majoritatea cunoaşte Constituţiunea ţării, ar trebui cel puţin să cunoască foarte bine şi coprinderea arr. 26 din Constituţie, care zice:
„Românii au dreptul de a se aduna pacinici şi fără arme, conformându-se legilor cari regulează exercitarea acestui drept, pentru a tracra tot felul de chestii; întru aceasta nu este trebuinţă de autorizaţie prealabilă. Această dispoziţiune nu se va aplica şi întrunirilor în loc deschis, care sunt cu totul supuse legilor poliţieneşti."
Aşa zice Constituţia, nerevizuită de d-voastră asupra acesrui punct. Vasăzică, dacă Constituţia însăş trimite la legile poliţieneşti, trimite implicit la pattea Codului penal relativ la delictele poliţieneşti. Aceasta este incontestabil.
Acum, când a început mişcarea de la Mazar-Paşa, a intervenit acel jurnal al consiliului de miniştri, şi d. ministru al justiţiei, care nu vrea să-i răstălmăcească cineva cuvintele d-sale, să-mi permită a-i spune, că citind acea frază, din jurnalul acela, a răstălmăcit acest act subscris de mine.
1008
TITU MAIORESCU
DISCURSURI PARLAMENTARE
1009
Când a început mişcarea de la Mazar-Paşa, nouă, miniştri pe atunci, ni se denunţa că aceasta era o conspiraţie, în care se tratau asasinate, aşa ni se spunea - şi-mi pare rău că nu este prezent d. ministru al justiţiei spre a ne da jurnalul (măcar din memorie) al înttunirilor de la Mazar-Paşa, ca să vedem ce sc trata acolo şi dacă eram noi de la guvern în drept a presupune, că acolo putea să fie o conspiraţie.
Eu ştiu astăzi, ce se trata acolo, şi poate vă voi spune la vreme. Mă mărginesc acum în chestia personală.
La Mazar-Paşa era o casă mare cunoscută de toţi, tocmai casa numită Mazar-Paşa, pe atunci mai în mină, dar care în urmă s-a reparat, se înţelege: s-a cumpărat de guvetn, şi îndărătul acestei case era o grădină mare, loc deschis, care avea o portiţă în dos încât intrai şi ieşeai prin portiţa din grădină în ceailaltă stradă...
Dr. Romniceanu. Nu exista stradă la epoca aceea.
T. Maiorescu. Eu nu am fost la Mazat-Paşa. D-voastră umblaţi pe acolo.
Dar chestia cu portiţa este indiferentă. Pentru lege este important numai să ne întrebăm: era grădina loc deschis sau nu? Era un loc deschis, dar îngrădit cu zid împrejur. Ei bine, ce era aceasta? Era acel acoperământ, de cate vorbea ministtul justiţiei? Nimeni în consiliul miniştrilor nu s-a gândit la regularea întrunirilor dintr-o sală; nu este adevărat. Dar ne-am înttebat, dacă o adunate sediţioasă într-un loc mare deschis, fie şi îngrădit, poate fi tolerată? Şi atunci am interpretat în bună conştiinţă juridică, ce credem că putem face pe cale legală pentru a apăra ordinea în contra unei conspiraţiuni.
Aş dori ca şi astăzi toate actele, ce se fac de guvern, să fie întemeiate clar şi sincer pe inrerpretarea oficială a unui text de lege. Prima chestie personală am terminat-o cu această explicare.
A doua chestie.
E o chestie personală, când d. ministru de justiţie afirmă că d-sa voia, pe mine şi pe d. Carp, să ne introducă în minister. Nu ştiu ce a voit d. ministru de justiţie să facă. Cuvintele d-sale
despre calul de la Troia nu mă privesc, n-am discutat cu d-sa chestii de acestea şi pentru prima oară aud aceste cuvinte, despre cari d-sa îşi închipuieşte că le ştiam mai de mult. Am tratat, este adevărat, cu o persoană mai autorizată decât d-sa, am vorbit o oră şi jumătate cu primul-ministru, d. loan Brătianu, şi de la început nu i-am ascuns greutatea ce o vedeam într-o combinare ministerială cu noi. Şi la finitul convotbitii, când m-a întrebat din nou, i-am tepetat părerea mea, că este prea greu să se facă.
Al. Marghiloman. A recunoscut-o însuş d. Brătianu în Cameră.
T. Maiorescu. Calul lui Ulise, de care a vorbit d. ministru al justiţiei, este o iluzie optică a d-sale, şi tot aerul ce se dă, parcă nu ar fi trebuinţă decât de voinţa d-voastră pentru ca să intrăm noi în ministet, se întemeiază pe o eroare de apreţiare.
Adică ce, d-lor, personal vorbind: dacă aş veni chiar numai eu, adică ce? nu ne-ar primi colectivitatea, când i-am spune că ne dăm în braţele ei trup şi suflet? (Ilaritate. Aplauze.) Vasăzică, dacă nu suntem cu d-voastră, va fi având aceasta şi alte cauze decât cauzele d-voastfă.
Al treilea, şi am terminat.
Când d. ministru al justiţiei se adresează, la mine şi zice: d-le Maiorescu, presa d-voastră atacă pe Rege, atacă guvernul, provoacă la asasinate, aceasta chestie personală este? Am dreptul personal să răspund?
Da? - Ei bine, atunci fespund: D-le ministru, presa mea e România liberă. Vorba română „d-voastră" e o ambiguitate de advocat, pe care nu o primesc în discuţiile politice. Dumneavoastră, din politeţă, se zice în tomâneşte şi unuia şi mai multora; presa d-voastră, d-le Maiorescu, e presa la care d. Maiorescu trebuie să ia o parte oarecare, de altfel e o expresie nefericită şi neexactă.
O voce. Şi banchetul e piesa.
T. Maiorescu. Eu nu am fost la banchet. Dat ce ar face, şi dacă aş fi fost?
Al. Marghiloman. Eu am fosr. Cer cuvântul.
1010
TITU MAIORESCU
T. Maiorescu. România liberă nu a atacat niciodată pe Rege, nici n-a provocat la asasinate, nici n-a atacat viaţa privată a cuiva, ci a condamnat totdeauna aceste exagerări ale presei.
Dacă am vorbir aici pentru presă, nu am vorbit pentru presa mea, căci atunci aş fi tăcut din contră, ci am vorbit pentru presă în genere, întru cât presa este sub scutul legilor.
Termin, d-le preşedinre, zicând că doresc ca d. ministru al justiţiei şi colegii d-sale să poată în privinţa atitudinii d-lot din trecut să facă aceeaş declarare politică, pe care o pot face eu penrru tot ce am scris vreodată. (Aplauze din partea opoziţiei.)
G. Chiţu. D-lor, cu ocazia discuţiei ce se urmă, auzii zicându-se de către un d. depurar (nu am purut distinge: care din d-nii deputaţi) zicându-se cuvintele acestea: „nu i se dă bene-merenti ca d-lui Otăşanu."
O voce. Nu s-a pronunţat nici un nume.
G. Chiţu. Nume nu s-a pronunţat, dar eu cred că de bună-seamă aluzia s-a făcut la d. Orăşanu.
D-lor, aveam onoarea de a fi eu ministru de instrucţie publică pe timpul când s-a dat acel bene-merenti d-lui Orăşanu, şi sunt datot către onorabila Adunare şi către ţară o explicare:
Mergând la Maiestatea Sa Regele cu diferite decrere, Maiestatea Sa mi-a zis să-i aduc un decret pentru acordarea medaliei bene-merenti d-lui Orăşanu. Atunci m-am simţit dator, ca ministtu făspunzător, să dau informaţiuni exacte Maiestăţei Sale despre persoana ce voia să decoreze şi i-am spus: Maiestate, sunt dator să vă spun că acest domn, poet de talent, bun scriitor, cu toate acestea a scris multe contra Dinastiei, contra Maiestăţii Voastre; şi atunci Maiestatea Sa mi-a tespuns: te rog, adu-mi decretul acesta, penttu că aşa ştiu eu să resplătesc. (Aplauze prelungite.) Aceste explicări, d-le preşedinte, mă credeam dator să dau onorabilei Camere şi ţărei. (Aplauze.)
NOTE SI COMENTARII