iL. MACEDONSKI opere vii teatru Ediţie critică de ELISABETA BRÂNCUŞ (text ales şi stabilit, note şi variante) şi ADRIAN MARINO (note) SCRIITORI ROMÂNI EDITURA MINERVA Bucureşti, 19 80 TEATRU i \ \ _ IADES! COMEDIE ORIGINALĂ ÎN DOUĂ ACTE ŞI ÎN VERSURI ACTUL I Autorul dedică această piesă artistei care a jucat roiul principal, d-na A. Romanescu. PERSOANELE GUGUŢĂ 5 ELENA, soţia lui GEORGE ANINOŞESCU, vărul lui Guguţă DOAMNA DAVIDESCU SMARANDA BERDEANU, amică a Elenii SAFTA, servitoare 10 UN SERVITOR Scena se petrece în Bucureşti. (Scena înfăţişează un salon elegant mobilat.) SCENA I guguţă, elena Guguţă Găteşte-te, Eleno. Diseară-avem la masă Pe-Aninoşescu. Elena Iară. Mi-aduci mereu în casă Tot veri de-ai dumitale şi d-ăi nesuferiţi!... Guguţă în alte case, verii adesea-i văd doriţi... Elena Drept cine mă iei oare?... Ei! Domnule... Guguţă Mă iartă Că n-am avut în cuget să te provoc la ceartă, Eleno, dar ascultă, îmi pare foarte rău De-asprimea ta, şi-n fine, el e şi vărul tău!... 11 10 15 20 25 Al meu?... Elena (cu dispreţ afectat) Guguţă Fără-ndoială... Elena Sunt condamnată dară, Să-1 văd, şi ieri, şi astăzi, şi mîine, şi diseară, Şi poimîine... Eu judec, Guguţă... Guguţă (impacientat) Judeci tot... Elena De rude, că e bine, să facem table d'hote! Guguţă Poftim? Dar ce ai, dragă, şi ce ţi-a făcut oare Aninoşescu?... Are o voce-ncîntătoare... Politicos în toate, aşa încît mă mir... Asa? Elena Guguţă Ş-apoi, el cîntă şi bine la clavir... Elena Şi! Guguţă ( impacientat) Si! Este în toate atît de cumsecade! Frumos... io 15 '20 Elena (cu vioiciune) Vorbă să fie ! Mustăţile îşi rade, Guguţă E advocat. Elena Ei bine ! Vorbeşti ca cum ar fi O lege ce-1 condamnă mustăţile-a-şi jertfi! ^ Guguţă Desigur, nu e-o lege, dar tu-nţelegi în fine Că-i sade fără ele, ca om de legi, mai bine! Aceasta-ţi dă un aer cu mult mai important, Te face mult mai clasic, te-arată mai savant, Ş-apoi, unde e răul să lase să se vadă Că, raşi de sunt la piele, la piele ştiu să radă! Elena ( rîzînd ) Ha ! Ha ! Guguţă,-i aperi... Guguţă ( îndesat) îi apăr! Elena Aşa-ncît, Chiar unul să te-audă, te-ar strînge, zău, de gît! 25 30 Afară... scena ii servitoarea, aceiaşi Servitoarea Elena Ce e, Safto? 12 13 Servitoarea Aşteaptă în carîtă Cucoana Davideasca! Elena Ce vizită urîtă! Uf! Spune-i că acasă nu suntem... Servitoarea Dar i-am spus Că astăzi nicăierea de-acasă nu v-aţi dus! Elena Ce slugi! Zi-i să poftească! Guguţă, într-o clipă Mă duc să-mi trec o rochie şi mă re-ntorc în pripă. (Servitoarea iese.) De vorbă păn-atuncea mai ţine-o... Guguţă (cu naivitate) Ce vrei să-i spun ?... Draga mea, Elena ( aparte ) Nerodu! Guguţă Dar.. Elena Guguţă Elena (Elena iese supărată.) Spune-i... Ce? Ce-i vrea! Soseste-ndată. scena iii D-na DAVIDESCU (în tualetâ de vizită), GUGUŢĂ D-na Davidescu Cum?... încă nu e gata Elena? Guguţă (invitînd-o să şează) Poftiţi, doamnă, D-na Davidescu io Foarte frumoasă zi de toamnă! închipuieşte-ţi lume din lume ce-am văzut... Şoseaoa era plină! Guguţă E lesne de crezut! 15 De ultimile zile de soare se profită... D-na Davidescu Dar apropo: Elena să nu cadă-n ispită, E lucru de mirare... Guguţă 20 Vezi, doamnă, că avem Pe văru-Aninoşescu la masă... D-na Davidescu ( aparte ) Să vedem; 25 Ocazie mai bună arare se găseşte... L-a încopcat Elena, dar fata mea-1 iubeşte, Ş-apoi,— are şi zestre !... (Tare.) De care văr vorbeşti, 30 Că sunt, pe cît îmi pare, mai mulţi Aninoşeşti Guguţă De care ?... De-advocatu ! Talentele! D-na Davidescu Un tînăr plin de toate Guguţă Ei bine! Să-1 sufere, nu poate Elena; — cum vă pare? D-na Davidescu (cu fineţâ) Capriţiul e nou Şi are, zău, cam multe... (Aparte.) Ce dobitoc ! Ce bou ! (Tare.) Aceasta, în tot cazul, îmi readuce-aminte Scandalul de deunăzi... Guguţă Scandalul ?... 10 15 20 Da. Cuvinte D-na Davidescu Să-1 pot descrie n-aflu... Guguţă în fine? D-na Davidescu Domnul... M... Să nu mă-ntrebi de nume, a-1 spune-ntreg mă tem; Să vie să mă vadă, găsi-ntr-o zi cu cale, Ştiindu-mă amică cu doamna dumisale 25 30 Ce-1 maltrata întruna pe-un vechi amic al său, Spunîndu-i că e anost, neghiob şi nătărău, Ba chiar că nu-nţelege de ce-n necaz îi face Şi-n casă i-1 aduce de nu mai află pace! Ce zice? Dar... Guguţă ( aparte ) (Tare.) D-na Davidescu Aşteaptă. Aceasta nu e tot: Venise să mă roage să stăruiesc, s-o scot Din astfel de prevenţii ce-avea cu nedreptate Pe-acel amic al casei cu inimă de frate... Guguţă Şi,— aţi primit desigur?... D-na Davidescu Ba nu; nu am primit, I-am zis... Guguţă ( neliniştit) Ce i-aţi zis oare ?... D-na Davidescu Şi poate c-am greşit, I-am zis... — şi într-aceasta sunt poate vinovată — Că-n fond, ades, un lucru, e-altfel de cum s-arată în formă... şi că noaptea, de-ai sta să nu te culci, Vrăjmaşii cei de ziuă se văd prieteni dulci! Guguţă (şi mai neliniştit) Si ce-a făcut atuncea? D-na Davidescu ^ Coprins de gelozie Porni acas' şi spuse că pleacă la moşie... Mijlocul este simplu şi vechi, dar foarte des. Asa uzat cum este e lucru de succes. Pe urmă? Guguţă D-na Davidescu Se-nţelege că el se-ntoarse-ndată, 10 Ş-atunci, află odaia nevestii încuiată... Iar restul... Se dezleagă acum la tribunal! Guguţă ( atins ) Sunt luminat,— şi, doamna, regret c-a dat de mal. 15 Vă rog a crede însă că orice-nsinuare... D-na Davidescu (cu demnitate afectată) Am povestit scandalul şi n-am făcut-o-mi pare... (Aparte.) 20 Am izbutit! ( Tare.) Elena! De ea, într-un cuvînt, Eu pot să zic că este un înger pe pămînt... Model de castitate! A! zău, n-o cunoşti bine! 25 Ea, domnule, e-o sfîntă, şi iat-o chiar că vine... (Elena intră; — ele se sărută de mai multe ori; în timpul acesta Guguţă îşi zice aparteul.) Guguţă ( aparte ) 30 Oricum, Aninoşescu e tînăr, şi ciudaţi Sunt tinerii,— Guguţă! Ia seama să n-o păţi! 18 io 15 20 25 Cît te doream! Prea mult. scena iv elena, cei de sus Elena D-na Davidescu Esti bună! y Elena (cu cochetărie) M-ai aşteptat, îmi pare, D-na Davidescu Nu; nicidecum. Elena Să n-ai vreo supărare Pe mine... D-na Davidescu ( dulceros ) Lasă, dragă !... De-aş fi ca dumneata Mai mult la tualetă să mă gătesc aş sta! Elena Eşti încă foarte bine la faţă, şi fireşte Că vîrsta dumitale din ea nu se ghiceşte! D-na davidescu (cu cochetărie ) îmi place complimentul că e frumos, dar vai, O fată, de pe-acuma, de măritat cînd ai Ca mine... Guguţă Cum se poate! 19 i D-na Davidescu Ei da, căci pe Pipica Din pension am scos-o chiar astăzi... Elena (cu afectare) Mititica! D-na Davidescu La baluri, am de iarnă s-o duc; i-am poruncit La „Viile de France" o rochie... Elena Ce modă-a mai ieşit ? D-na Davidescu Pe foi acum se poartă pliseuri,— şi se bagă Prin ele, cîte-o funtă... Elena Auzi, Guguţă dragă! Guguţă (Aparte.) Aud! Guguţă! Uf ! Cîte mode ! Elena Auzi ? Guguţă Aud, îţi zic! Elena ( apâsînd ) D-na Davidescu Şi pe toate le iei mai pe nimic! 10 Elena Bărbaţii zic întruna că facem un lux mare, Ş-apoi, nu vor la baluri să mergem ca oricare Mahalagioaice... D-na Davidescu Lasă-i să zică, n-au rezon! Ascultă, la „Briola" o rochie roz pompon, în treacăt, am văzut-o. E zău, încîntătoare, Si cred că de minune ţi-ar sta... Elena Prea mult poate că este. Costisitoare D-na Davidescu Aş ! Fugi de-aci! Un 15 Aproape de nimica. Ea costă!... Cît? Elena Guguţă ( aparte ) 20 îngheţ! D-na Davidescu O sută zece galbeni şi-ţi dă cu ea ş-o pană.. Guguţă De struţ? 25 D-na Davidescu Se înţelege, de struţ! Elena E de pomană! \ Guguţă (aparte; imitîndu-i vocea) Poftim! E de pomană! Elena Guguţă,-ai auzit? Guguţă Am auzit. Elena Atuncea... Guguţă ( aparte ) Cu ce să scap ?... (Tare.) f . . . Ascultă, Iţi aminteşti, desigur, că nu e vreme multă, La prînzul de deunăzi, un iadeş am ţinut, Pe-un fleac, şi păn-acuma, nici unul n-a putut Din noi ca să-1 cîştige... D-na Davidescu Un iadeş? Elena Da. Guguţă t . Ei bine ! Iţi cumpăr rochia-ndată, de vei putea, pe mine A mă-nşela cu dînsul. Elena (cu cochetărie) Aşa! Guguţă Neapărat... Elena ( anieninţîndu-l cu degetul) 5 Atuncea, poţi fi sigur... Guguţă ( aparte ) Uf ! Iată-mă scăpat! D-na Davidescu 10 Sunt martoră-a prinsoarii, dar n-am vreo îndoială Că ai făcut, acuma, o foarte rea tocmeală, Stimabile domn... Guguţă Oare de ce, pot şti şi eu? 15 D-na Davidescu De ce?... De ce?... — Răspunsul nu-mi pare-aşa de greu!. De cînd e lumea lume, — femeia-nvingătoare Se joacă cu bărbaţii şi-i calcă în picioare! 20 în toate îi întrecem, şi numai de-am voi, Am face orice dintr-înşii... — la tot s-ar învoi! Noi suntem suverane pe-al lor destin.— în lume Domnim în fapt, şi dînşii domnesc... Prin ce?. Prin nume ! 25 Bărbatul este robul de lanţuri încărcat... Cînd crede că ne-nşală, tot el e înşelat! Guguţă (cu galanterie ) Mă-nclin fără-ndoială 1-această teorie; 30 Victoria în parte-mi cred însă c-o să fie în lupta întreprinsă cu iadeşul ştiut... Elena Să nu te prinzi, Guguţă... 10 15 20 D-na Davidescu în cursă ai căzut, Şi iadeşul acesta, oricît de mult te-ai teme, Oricît!... Pentru Elena, va fi venit la vreme !... Elena De-acum aş putea, rochia, să merg să mi-o reţiu Atît sunt de convinsă... Guguţă Ei! Ei! D-na Davidescu (uitîndu-se la ceasornic) Dar e tîrziu! (Sculîndu-se.) Mă duc! Sunt cinci trecute... (Ia de mină pe Elena.) însală-1... Guguţă ( aparte ) D-na Davidescu (salutîndu-l cu mina) Să mă-nsele?. La revedere!. 25 Guguţă ( înclinîndu-se ) Doamnă, omagiile mele! 30 scena v guguţă (singur) Să zică, ce-a vrut oare, cu tot ce-a povestit?... Scandalul ce mi-1 spuse îmi pare născocit Anume pentru mine. Şi chiar vorbele care Le spuse despre iadeş sunt pentru mine-mi pare! Elena! Să mă-nşele!... Şi el... Dar vom vedea. scena vi elena, guguţă Elena Credeam că nu e mijloc să mai mă scap de ea! 5 E zău, nesuferită... Ce zici?.. Ori n-am dreptate? Guguţă Ba da; — dar adineauri păreaţi amorezate... Elena Să fac, ce voieşti, dragă?... Sunt lucruri de salon! 10 în faţă, nu se spune ce cugeti... Guguţă (cu amârîciune) Ai rezon! în lume, arta mare stă toată-n amăgire, 15 Sa porţi în suflet iadu, şi raiu-ntr-o zîmbire ! Să rîzi, cînd ochiu-ţi arde de plîns, şi să plîngi, cînd Comprimi cu greu surîsul pe buze fluturînd! Să juri prietinie, în suflet cînd simţi ură! Să nu se potrivească cu vorbele din gură 20 Nici cuget, nici simţire! Să-nşeli pe toţi şi tot! Elena (aparte ; turburată) Va fi simţit el oare? (Tare.) 25 Ca să-nţeleg nu pot Ce scop poate să aibă această litanie? Guguţă (conţinîndu-se şi schimbînd tonul) Te rog, nu lua seama, e-o simplă nerozie 30 Din parte-mi, şi se vede că unde n-am mîncat... Căci, apropo, îmi pare că văru-a-ntîrziat! scena vii ANINOŞESCU, ELENA, GUGUŢĂ Aninoşescu (cu codul subt braţ şi cu un portofoliu) 5 Sosesc! (Se înclină dinaintea Elenei.) Advocatura e misie ciudată, Cu greu dispui de tine, iar soarta ţi-e legată De soarta clientelii pe care-o reprezinţi! 10 Minciuna ţi-este viaţa, şi trebuie să minţi în oricare momente din zi, şi-ntotdauna Să lupţi la tribunale ca să distrugi furtuna Adesea ridicată de adversari greoi, Turtindu-i subt citaţii sau teorii mai noi; 15 Mourlon, Demolomb ş-alţii sunt puşi la contribuţii, Să-ncaleci pe sisteme, să inventezi astuţii, Să faci dintr-un culpabil un inocent, un sfînt, Să-ncriminezi pe altul c-un trăsnitor cuvînt; Să strigi, să zbieri şi părul din cap să-ţi rupi adese! 20 Cu liniştea în suflet, să baţi cu pumnii-n mese! în ochi, să nu aibi lacrimi şi lacrime să smulgi Şi pe client în urmă să-1 jumuleşti de fulgi; Docil să-1 faci să scoată din pungă tot ce are. Advocatura este un cîmp de luptă mare! 25 Guguţă Ia lasă vorba, vere, şi şezi, că, orişicum, Advocatura este un foarte neted drum; Prin ea poţi foarte lesne s-ajungi degrab' în lume, Să-ţi faci avere mare, să-ţi faci şi mare nume; 30 Ea singură te-alege prin cameri deputat, Prefect te face-ndată, te bagă în Senat, Pe banca de ministru te-aşază chiar, şi poate Cu două-trei palavre din pulbere-a te scoate! Apoi, unde pui, dragă, că poate-a te purta 35 Nesupărat prin case, cucoanele-a curta! Bărbat, mumă sau tată, nu au de zis nimica, Şi-ascunde tatăl grija, ca şi bărbatul, pica! Şi nimini nu se-ntreabă ce gînduri te-au băgat La Stan sau Bran în casă ştiindu-te-advocat! 26 10 Aninoşescu ( aparte ) Să zică, ce vrea oare? Elena (turburată ) Ciudată teorie... Guguţă ( aparte ) Să-i observăm, e timpul... Elena (apârîndu-se cu evantalia; către Aninoşescu) Ce noutăţi? Guguţă 15 Adevărat scandalul? Să fie Aninoşescu De ce scandal vorbeşti? Elena (către Guguţă) 20 Scandal ?... Sunt curioasă... Guguţă Şi cum de nu ştii asta Că domnul X... sau Y... îşi lasă-acum nevasta? Aninoşescu 25 Un X nu e un nume. Nimic n-am auzit... Guguţă Mă mir... Dar... Aninoşescu 27 Elena (către Guguţă cu turbur are) Şi ce-ţi pasă? Guguţă 5 (încurcat) Nimic... (Aparte.) A-ngălbenit! Servitorul 10 ( intrînd ) Un domn este afară şi vrea să vă vorbească... Guguţă Să-i spui mai lîngă seară că-1 rog ca să poftească C-asupra mesii tocmai ne-a nemerit... 15 Servitorul I-am spus Şi n-a voit să plece... Guguţă Atunci, să urce sus! 20 (Către Elena.) Mâ-ntorc, Eleno,-ndată... (Către Aninoşescu.) Te rog să mă ierţi, vere ! (Iese.) 25 30 scena viii ANINOŞESCU, ELENA, mai pe urmă GUGUŢĂ Aninoşescu (sculîndu-se îşi trage cu precipitaţiune scaunul lîngă canapeaua pe care sade Elena.) L-ai auzit?. Elena io 15 20 Aninoşescu Ei bine ! Să fim cu priveghere Pe cît mai multe piedici se nasc,— pe-atît voiesc Să le sfărâm pe toate... — Eleno ! — Te iubesc ! (Ii ia mîna.) Eşti însă turburată şi palidă... — Vederea îţi este-ntunecată, şi-n ea, citesc durerea, Şi norii întristării pe frunte ţi s-au strîns Iar ochii tăi de lacrămi sunt roşii... Tu ai plîns? Elena Te-nşeli... N-am plîns... Aninoşescu Zadarnic voieşti a te ascunde. Că-ţi tremură subt gene amarnicele unde Văd bine. Altădată, tu nu plîngeai cînd eu Veneam a-ţi lua mîna s-o pui pe sînul meu Spre a simţi cum bate o inimă-nfocată... Ce s-a făcut, Eleno, trecutul de-altădată? Elena (uitîndu-se împrejur cu grijă şi voind să se scoale) Amicul meu, aibi milă de mine... Aninoşescu (reţinînd-o ) Şezi aice... 25 Şi înapoi că timpu l-am dat, lasă-m-a-ţi zice: Trecutul e-n picioare ! Nimic nu s-a schimbat. Eşti încă-acea fecioară cu chipul adorat... Sunt încă acel june, adolescent în viaţă Şi stau încă-n genuche pierdut în a ta faţă! 30 (Se lasă să alunece în genuche.) O ! Dar... Elena -se împrejur cu nelinişte) 28 29 Aninoşescu Mai ţii tu minte?... Eu n-am uitat nimic... Că tu eşti măritată, e rătăcire-ţi zic! Şi azi ca şi atuncea, tu eşti a mea, şi-n tine îmi stă speranţa toată cu inima din mine ! Şi azi ca şi atuncea era un cer de-azur! Citeam cu ochi de flăcări în sufletu-ţi cel pur! Asupră-mi, a ta frunte alene înclinată, Făcea să-mi bată pieptul, şi inima să-mi bată! Şi ne şopteam cuvinte ce nu se uită,— iar Prin geamuri, luna plină ne contempla de-afar', Elena mea; — şi raza-i venea să cadă albă, Pe faţa ta suavă, pe mîna ta rozalbă, Şi-n lunga-i sărutare ne coprindea,— ş-apoi, Pălea de gelozie, uitîndu-se la noi, Pe cînd ecoul serii vibra de dulci cuvinte Ca şi acum. Răspunde-mi, Eleno, mai ţii minte? Elena Taci... Taci, nu-mi vorbi astfel, priveşte-mă... nu ştiu Ce am, dar simt că tremur... pălesc... E prea tîrziu! Şi orice amintire e ca parfumul tare, Omorîtor adesea prin simpla-i respirare! Aninoşescu Ce zice ?... Aud bine ?... — Să tac ? Elena (rugătoare şi îngrijită) Amicul meu, Delirul te coprinde... Gîndeşte-te... Aninoşescu Mereu, în somn, deştept, cînd umblu, cînd stau, prin cugetare Te văd, şi-n orice floare respir a ta suflare, Şi dacă astăzi încă trăiesc,— e că trăieşti: Cînd mă gîndesc la tine îmi pare că-mi vorbeşti! Nestrămutată umbră, te afli lîngă mine, Cînd stau subt tei alene, în nopţile senine, Sau iarna cînd în casă la foc m-aşez pe gînd, Şi-mi trec o mînă rece pe-obrazul meu arzînd! Elena 5 (sculîndu-se) Destul!... Nu vezi tu oare că mor? Am cugetat Adeseori 1-aceste, ş-adîiic am suspinat... Cu inima-nsetată de-o fericire moartă, Mi-am blestemat şi viaţă, şi naştere, şi soartă 10 Dar toate-au fost zadarnici. Ce ştiu,— e că iubesc, Şi unde-o să ne ducă iubirea,— nu voiesc Nici chiar să cuget. George, ce înţeleg — ce ştiu, Ce simt, e că e moartă, căci azi e prea tîrziu'! Sunt roabă azi; stăpînul ce am e soţul care 15 Mi l-au ales părinţii c-o rece ne-ndurare! Erai sărac, departe, şi nimini nu credea Pe-atunci, că poate-avere şi cartea ca să dea! Erai sărac, părinţii pun totul în avere, Cît am luptat, ştii bine! Că n-am avut putere 20 E-adevărat. Ştii însă că e ş-adevărat Că adulterul este pedeapsa ce mi-am dat! Ştii tu ce e-adulterul ?... — Ştii tu cîtă iubire îi trebuie femeii, să cadă!... — Ce-njosire E pentru o femeie acest cuvînt fatal 25 Ştii tu? Cîte turmente în cercu-i infernal Se-nchid şi se frămîntă, le simţi, le ştii tu oare? Cînd amăgirea-ncepe şi pacea-n suflet moare, Ca să trăieşti, cînd astfel, destinul te-abătu, Ştii tu cîtă virtute îţi trebuie?... Ştii tu? 30 Aninoşescu Dar ştii şi tu ce este o viaţă înşelată ?... Să vezi în alte braţe femeia adorată! Să ştii că-n a ta faţă o poate săruta Un altul, cînd prin suflet şi corp este a ta! 35 Simţi tu aceste toate?... Le ştii?... îngălbeneşti.. Eleno... le ştii oare... Elena O! George! Aninoşescu Şi-mi vorbeşti Acum de suferinţă cînd iadul arde-n mine! Cînd simt că n-ar ajunge tot sîngele-mi din vine 5 Trecutu să-1 răscumpăr, să zic că n-a trecut! De haina căsniciei ca de-un vesmînt de lut Să te dezbrac. Şi singuri, scutiţi de-orice furtune, Să ne-mbătăm de viaţă şi de plăceri nebune! Elena 10 Amar ne-a fost destinul! Pervers şi fără milă Ne-a despărţit în silă şi ne-a unit în silă! Mă însoţi c-un altul în lipsa ta, ş-apoi, Pe calea rătăcirii ne-mpinse pe-amîndoi! Minciuna şi trădarea tîrîm de-atunci subt soare 15 Precum tîrăşte-ocnaşul butucul de picioare, Şi apărarea noastră e greu de întocmit... Aninoşescu Ea stă în două vorbe, Eleno: ne-am iubit! Elena 20 O ! Da; ne-am iubit, George ! O ! Ne-am iubit; şi dacă N-ar fi voit destinul din noi un joc să-şi facă, Pierduta fericire, puteam ca s-o avem: Acum, şi-n faţa lumei, aş fi a ta! Aninoşescu 25 Blestem!... Cînd cuget la aceste, de viu, l-aş rupe îndată... Dar n-a ştiut nimica din patima-nfocată Ce mă ardea... — îl scapă că n-a ştiut! Elena 30 Ţi-o jur! Aninoşescu (cu pasiune, luîndu-i mîna) Mi-o juri... Mi-o juri, Eleno?... Elena (uitîndu-se spre uşă cu grijă) Conţine, te conjur, Transporturile-aceste... căci,— cine ştie,— poate... 5 (Schimbînd tonul şi cu exaltaţiune crescîndă.) Sau nu! Te iubesc, George! Voi şti să afrunt toate Lovirile fatale ce pot a m-aştepta. Ne-a despărţit destinul, dar am rămas a ta! De două ori acuma îţi aparţiu: — Şi mire 10 Prin adulter o dată, ş-o dată prin iubire îmi eşti! Fatalitatea rîzînd de-al nostru plîns De două ori în lume la pieptul său ne-a strîns! Ascultă: înainte de a veni, prin minte, Mă frămîntam a-ţi zice: „Fugi! Pleacă." înainte 15 Voi merge însă astăzi pe drumul cel cotit! Sirenă-amăgitoare cu zîmbet ipocrit Voi fi şi eu! Din viaţă/ voi face o minciună Şi voi purta pe frunte a spinilor cunună! Voi rîde... Ş-orice lacrimi din cîte voi avea 20 Le voi lăsa-n tăcere pe inimă-a cădea! Voi răsfoi la vînturi a castităţii floare, Oricare datorie călcînd-o în picioare! Aninoşescu Eleno! 25 Elena Lumea poate să ne acuze! Ea Poate să ne-arunce cu piatra dacă vrea... De cer, de omenire, de univers, ce-mi pasă! Eu te iubesc ! Sunt gata! 30 (Se apropie de el cu vioiciune.) Guguţă (intrînd ) Am isprăvit! La masă! (Către Aninoşescu.) 35 Aidem! Dâ-i braţul, vere... (Aninoşescu se înclină dinaintea Elenei, îi oferă braţul şt se îndrepteazâ spre uşă.) 32 33 Guguţă (aparte ) Ce văd?... Sunt turburaţi Şi unul lîngă altul şedeau alăturaţi?... Elena (trecînd pragul uşei) Nu vii? Guguţă îndată. (Se îndreptează spre uşă si după aceea revine repede în faţa scenii.) Oare,— acuma timp să fie Să pleci şi tu, Guguţă, ca alţii, la moşie?... (CORTINA CADE) ACTUL II (Scena reprezintă un buduar elegant. Un mare garderob cu oglindă în stînga. Uşă în faţă. Canapea în dreapta. Mese de colţuri. Candelabre etc.) SCENA i Elena (uitîndu-se la ceasornic) El nu mai vine... Şapte... Şi Gogu a plecat Be-un ceas. 10 (După o mică pauză.) Oricum, plecarea, la vreme s-a-ntîmplat.. încai, acea scrisoare ce-1 reclama afară Să-1 ţie de-ar fi-n stare ceva mai mult la ţară! O zi de-ar fi stat încă, m-aş fi trădat. Simţeam 15 Că-n faţă mi se urcă roşeaţa, şi vedeam Prea bine că observă neliniştea în care Mă zvîrcoleam în luptă cu recea-nfiorare Ce-mi îngheţa pe buze cuvintele, făcînd Surîsu-amărăciunii să nască. Şi e blînd, 20 E bun: Orice femeie, ar fi putut să fie Cu el, preafericită ! — Iar eu... a lui soţie, O!... Eu... Sunt cea mai demnă de plîns! (îşi duce batista la ochi. Doamna Bevdeanu intră şi se opreşte un moment.) Să cred îmi vine SCENA II • ELENA, DOAMNA BERDEANU D-na Berdeanu (înaintînd) Ciudat de tot. Sosesc şi eşti tot tristă! (Ele se iau de mîna şi se îmbrăţişează.) Să te-nţeleg nu pot, Amica mea; deunăzi plîngeai.. Că tu-mi ascunzi desigur ceva. Elena (căutînd sâ-şi stâpînească uimirea, — cu afectaţiune) îmi pare bine Că vii ca să petrecem serata între noi... încît despre-ntristare — aşa sunt eu!... Ş-apoi Motive am destule... închipuieşte-ţi, dragă, Că soţul meu la ţară se-nfundă şi se bagă, De stă mai toată vara. Abia-1 credeam scăpat Şi tocmai, adineauri, se pomeni chemat Din nou. înţelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare... D-na Berdeanu Şi ce voieşti să facă? Vrei oare să nu-şi vază de interesul său? De-aceasta de eşti tristă, amica mea, faci rău... Elena (cu neastîmpăr) Ce oră ai?. D-na Berdeanu Sunt şeapte şi jumătate. 15 20 25 30 Elena (turburată ) Iată Ce grabnic este timpul! Cum trece! D-na Berdeanu Dar ciudată De tot, ţi-o jur, Eleno, că-mi pari... şi că ceva Ţi s-a-ntîmplat... Sau poate... — Aştepţi pe cineva? Elena (cu nelinişte şi sculîndu-se) Pe cineva?... Pe cine?... Ce vrei să zici? Ascultă, îţi sunt amică, doamnă, dar nu pan' la insultă... Şi n-aş putea să sufăr... Deja, şi e prea mult! D-na Berdeanu (sculîndu-se asemenea) Dar vino-ţi în simţire... Ce?... Eu să te insult, Eleno ?... Ce ? A crede putea-vei tu vreodată Că inima mea este aşa de preschimbată încît să uit trecutul în care ne-am iubit, Copilăria noastră uitînd-o? Elena (luîndu-i mîna) Am greşit... O! Iartă-mă, Smarando! D-na Berdeanu Eleno ! Elena Amăgită N-ai fost. A mea juneţe se duce înnegrită Şi plîng. Nenorocirea asupră-mi s-abătu Şi astăzi îmi fac rîndul. 37 D-na Berdeanu Nenorocită, tu ? Şi ce voieşti tu, însă, să zici atunci de mine? Elena 5 De tine?... Nu simţi, oare, c-aş da să fiu ca tine Şi viaţa mea, şi totul... D-na Berdeanu Glumeşti, sau aiurezi?... Sau poate c-a mea soartă, ştiind-o, nu o crezi? 10 Ştii tu?... Elena Ştiu tot. D-na Berdeanu Ei bine? 15 20 Elena Te plîngi — şi n-ai dreptate: Nenorocirea-ţi toată e-o simplă vanitate Şi ce-ţi lipseşte numai e-avere ca să ai... La baluri, nu mergi iarna, şi n-ai trăsură, cai, N-ai slugi să-ţi stea la uşă, lachei să te servească Şi rar te duci la teatru; — dar ai să te iubească Bărbatul care-ţi este idol şi Dumnezeu; Te-nchini la el. Ai toate din cîte nu am eu! D-na Berdeanu 25 Ce zici? 30 38 Elena A! Pană astăzi, subt vesela mea haină Păstrai adînc ascunsă a vieţii mele taină! Şi pentru că voioasă mă arătam, credeai Că soarta mă răsfaţă, şi poate-mi pizmuiai Această fericire! Ţi-o las, şi fii ferice: Ea, toată, e-ntocmită din rochii şi panglice! io 15 20 25 30 Smaranda Eleno, dar vorbeşte-mi... Voi şti să-mpărtăşesc Durerea ta; răspunde-mi, ce ai? Elena Smaranda Ce am ? Iubesc ! Iubirea ta îmi pare o dragoste firească Şi soţul tău se cade mai mult să te iubească! Iubeşti, el te iubeşte... Nimic mai drept şi mai Frumos... Elena Nenorocito! Tu nu-nţelegi că, vai, înmărmurită-n faţă-i rămîi fără suflare... Acum mă simt pierdută şi-n crima mea cea mare Aş vrea să am putere să pot ca să-1 zdrobesc... Iar George, Dumnezeul îmi este, şi-1 iubesc Pe el, mai mult ca viaţa, şi n-am nimic pe lume Mai scump c-a sa vedere, mai dulce c-al său nume Şi iată, chiar acuma l-aştept... D-na Berdeanu Pe vărul tău! Elena Da. — El mi-e Dumnezeul, — el înger, — el călău ! D-na Berdeanu Ce? Este cu putinţă atîta rătăcire? Ce? Tu să calci, Eleno, pe-ntreaga-ţi fericire? Să dai în vîntul soartei pe-un vis amăgitor, Pe-o patimă ce trece, întregu-ţi viitor? Vorbeşte-mi, spune-mi însă c-ai vrut să faci o glumă C-o simplă aiurare de-o clipă te consumă, Că tot ce-ai spus nu este-adevărat, că minţi, C-ai stăpînit în tine asemenea dorinţi, Că n-ai căzut, că astăzi esti numai abătută, Să scapi că mai poţi încă. 39 10 15 20 25 Elena O ! Nu. — Eu sunt pierdută ! D-na Bereeanu Pierdută! Elena Da! Pierdută! A lui eram de mult, Fugeam de el, şi-n mine trăia prin al meu cult; Logodnică-i fusesem, şi-n fiece minută Eram prin cugetare de zece ori pierdută... Odată... Dar zadarnic mă-ntorc l-acele vremi... Acuma ce-mi rămîne ?... D-na Berdeanu Virtutea să rechemi! Elena Virtutea ?... Crezi tu oare că poţi pe porunceală Să cazi aşa de lesne cu dînsa la tocmeală ?... Şi crezi tu oare-n fine că, dacă ai căzut, Trecutul nu rămîne? D-na Berdeanu Trecutul ? E trecut! Ce-ai fost, nu-ntreabă nimeni; ce eşti, aci e totul! Elena Eşti crudă; dar în lume acesta mi-a fost lotul. D-na Berdeanu Sunt foarte realistă, nimic mai mult, si sunt Cuvîntul dintre bine şi rău.. 30 Elena Ciudat cuvînt! D-na Berdeanu Alege. Am zis bine şi trebuia, desigur, Să zic tot rău... 10 15 20 25 30 Elena Atuncea ?... D-na Berdeanu E rău şi rău, te-asigur; Cînd te-afli între două, alegi pe cel mai mic Ş-aceluia-i zici bine precum şi eu îi zic... Ascultă-mă, Eleno, şi crud oricît să fie, îngăduie-mi cangrena s-o tai din carne vie. Tu trebuie cu dînsul să rupi; — la soţul tău Să te re-ntorci. Aibi milă de viitorul său, Şi dacă de el milă nu ai, — de tine-aibi milă!.... Amorul e ca pirul, te scapi,, de-1 smulgi în silă, Şi inima ce are în ea atîtea flori, De pir nu are lipsă. Elena Destul... că mă-nfiori— Atîta scepticism din partea ta !... D-na Berdeanu Fireşte Că-n poezie altfel adesea se vorbeşte, Dar să te scap, Eleno, cu orice preţ voiesc! Elena Tu n-ai iubit, se vede... D-na Berdeanu Aşa. Mărturisesc Că dacă este-amorul, afar' din căsnicie, Bolnavă n-am fost încă de-această nebunie... (Elena face o mişcare.) în gînd, n-am vreo mustrare să-ţi fac. Voi să vedem De nu este amorul al cerului blestem, O patimă de creieri, ş-atîta tot. în urmă Ia spune-mi ce-ţi rămîne îndată ce se curmă?... Nimic decît dezgustul şi dezonoarea. Ştiu C-Aninoşescu este gentil, şi chiar, conviu 40 41 Că place, şi cu ochii că-n inimă-ţi vorbeşte, Bărbatului tău însă, răspunde-mi, ce-i lipseşte? Vei zice, şi aicea te aşteptam, că el E-n toate fără sare şi vino-ncoaci defel, Dar cine garantează că dac-a lui soţie N-ai fi, ş-Aninoşescu ar fi bărbat să-ţi fie, Că mult mai fără sare, în scufă şi-n halat, Nu l-ai găsi îndată ce-ar fi al tău bărbat ? (Mică pauză.) O 1 crede-mă, el poate să fie de minune, Cu el n-ai trăit însă mereu, ca să-mi poţi spune Că-n orişice momente, în veci neschimbăcios, E-n veci fără defecte, — poetic, — bun, — frumos, Precum îl vezi acuma ?... Cu gîndul nu te duci Să cugeti vreodată, la pat c-are papuci, Prozaic, ca oricare din oameni, şi că poate Să fie a lui proză mai proză decît toate... Că, cel puţin, el poate să fie uşurel... în tine să nu creadă, iar tu să crezi în el, Că, chiar dacă ar crede, amorul însă trece Şi-n locul lui rămîne dezamăgirea rece... Eleno... tu taci însă ?... Elena Adesea m-am gîndit La toate, şi a rupe, adesea am voit, Dar povîrnişul este teribil, şi de-aluneci, în lacrime, vederea, zadarnic ţi-o întuneci... Te duci, că te atrage prăpastia, şi vai, Să te opreşti, de cauţi, putere simţi că n-ai... Ca tine, mi-am pus toate de mii de ori în faţă... Mi-am zis c-a simţi spada lui Damocles de-o aţă C-âtîrnă-n veci asupră-ţi, e chin nesuferit, Că este-o infamie să minţi necontenit, Dar, spune-mi, e vrun mijloc să scapi? Şi între tine Ş-amor, — ce barieră în stare este-a ţine? D-na Berdeanu însoară-1; — lucrul este vulgar, însă mereu îl văd că izbuteşte... 10 15 20 25 30 Elena Ce? Eu să-1 însor? Eu! Din braţe, căsniciei să-1 dau ca pe o pradă!... Mai bine aş vrea cerul asupra mea să cadă! D-na Berdeanu Atunci, preferi mai bine ruşinea, şi-ntr-o zi, Pe faţă, s-o vezi dată, oricît te vei păzi, Să-ţi sfarîmi viitorul, şi soţul tău, în lume, Nemaiputînd să poarte o pată pe-al său nume Să-şi caute odihna şi pacea în mormînt ?... Fă cum voieşti... Acesta mi-e ultimul cuvînt! Elena Ei bine, da; sunt gata să fac orice; vorbeşte... Ruşinea?... Oh! Această idee mă munceşte Din ziua cea funestă în care am căzut... Smarando!... Mi-ai fost soră şi nu te-am cunoscut! Ruşinea !... — Dezonoarea ! — Ce?... Eu, dezonorată ?... Şi stau la îndoială!... Sunt dar o blestemată Atunci?... îmi merit soarta?... Ei bine, nu: voi fi Destul de tare-a rupe, ş-amorul a-mi jertfi! Ca însăşi rătăcirea căinţa mi-e de mare... D-na Berdeanu (cu expansiune) îţi mulţumesc, Eleno... Vei fi tu însă tare? Elena Da... D-na Berdeanu Bine. Ştii atuncea mijlocu că-mi aleg, Şi c-are Davideasca o fată... Elena în-ţe-leg! (S-aud paşi.) Şi iată chiar acuma 1-aud... E dînsu... — Vine! 43 15 20 25 D-na Berdeanu (îi ia mîna şi o îmbrăţişează) Mă duc atunci: Adio, şi demnă fii de tine! (Iese repede. Elena se lasă a cădea pe canapea*) Elena Cît sufăr... O! Dar iată-1... (Uşa se deschide.) scena iii GEORGE, ELENA Esti tu? Aninoşescu Sunt eu, Elena mea! Elena Aninoşescu S-a dus? Elena (stăpînindu-şi uimirea) Departe va fi de mult, — zicea Că e tîrziu, fireşte, să plece pe-nserate... Mi-a spus că-1 cheamă însă afaceri însemnate Ce nu puteau s-aştepte nici un moment. Aninoşescu Ciudat! De mine să s-ascundă !... — în fine... — A plecat!... Eleno, niciodată în zilele trecute De aspiraţii stinse, de fericiri pierdute, Nu te-am iubit atîta! io 15 25 Pe niminea? Elena (cu agitaţiune ) Pe scări, n-ai întîlnit Aninoşescu Ba-mi pare că-n treacăt am zărit Pe-amica ta... Elena (cu agitaţiune crescîndă) Şi dînsa nimic nu ţi-a spus oare? Aninoşescu Nimic. Elena Nimic?... Ei bine !... Ar vrea ca să te-nsoare Aninoşescu Ce glumă? Elena Nu e glumă. E-ntocmai cum îţi spui... Aninoşescu 20 Atunci... e lucru lesne să-şi puie pofta-n cui! Mă mir însă, Eleno, că astfel de cuvinte Le-aud tocmai acuma, ş-acuma-ţi trec prin minte... Elena Ei! Ea de bună seamă te-nsoară, George... Aninoşescu Dar... Elena Şi tu, nici chiar cu cine să-ntrebi nu vrei măcar... 44 45 Eleno ! Aninoşescu Elena 10 15 20 25 E gentilă.şi zestre are bună... Ne invităm la nuntă de astăzi într-o lună... Aninoşescu O! Dar... Elena Aşteaptă încă puţin... Aninoşescu ( aparte ) A-nnebunit! (Tare.) S-aştept ?,.. E lucrul însă... Elena Un lucru isprăvit! Aninoşescu ( aparte ) Desigur e nebună! Elena Ţi-am spus că are zestre ?... Aninoşescu ( aparte ) îmi vine să iau cîmpii, să sar peste ferestre!... (Tare şi cu accent glumeţ.) Şi n-ai putea a-mi spune cu cine mă însor ?... Elena Vrei numele să-i afli?... Nimica mai uşor... El chiar se potriveşte cu cel de-Aninoşescu... io 15 20 25 30 Aninoşescu (pe acelaşi ton) Ei bine... Se numeşte?... Elena Pipica Davidescu! Aninoşescu Eleno, dar cu gluma tu te-ai trecut. Ş-apoi La timp nu e venită acuma... Elena între noi, Aşa e: ai dreptate că nu mai merge gluma... Ce zici? Aninoşescu Elena Eu zic că totul sfîrşit este acuma, Că lucrul nu mai merge, astfel precum a mers... Trecutul să rămîie din mintea noastră şters! Să reîncepem viaţa din nou, — şi fiecare Să ne-mpăcăm cu gîndul trăind pentru uitare... Să nu mă-ntrerupi însă... Nu zice un cuvînt; Amorul nostru s-aibă al inimei mormînt Şi orice suvenire dintr-însul, să s-aştearnă Asupră-i, ca frunzişul bătut în vînt de iarnă! Să rupem trebuieşte. Am suferit destul: De-amor, prin suferinţă, mi-e sufletul sătul... Destulă dezonoare am pus pe-a noastră frunte. Acela ce nu ştie o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. George, fii mare, ş-amîndoi O stavilă eternă să punem între noi! Gîndeşte-te la mine, la soţul meu, la crimă, De vrei pe conştiinţă să nu mă aibi victimă, De vrei să m-aibi în lume prietenă şi sor\.. Gîndeste-te... Sunt tare... 46 Aninoşescu (şovăind ) Şi eu mă simt că mor ! Ce? Tu să fii atîta de crudă şi de rece? Ce? Tu să-mi vorbeşti astfel?... Elena Ascultă: timpul trece. Şi orice imputare e de prisos. Crezi tu Că dacă sunt ca frunza ce vîntul abătu, Putere îndestulă nu mi-a rămas în mine Să lupt cu preţul vieţii ş-al inimei în fine?... Şi încă, mai crezi, oare,, că rece de-ţi vorbesc în piept nu-mi arde iadul ? Dar trebuie! Voiesc ! Aninoşescu Eleno ! Elena E zadarnic orice... Aninoşescu Orice? - ■ Elena Grăbeşte Să-mi dai răspunsu-ndată.,. Primeşti sau nu?. Vorbeşte. O! Cerule! Aninoşescu Elena Atuncea voi şti să mor! Aninoşescu Să mori?. Să mori!... Elena Sunt hotărîtă. Primeşti? 10 15 20 25 Aninoşescu (după un moment de ezitaţiune şi cu o voce stinsă) Primesc !... — O ! Elena Jură! (în acel moment se aude duruitul unei trăsuri; Elena aleargă la fereastră şi, dupâve s-a uitat, strigă cu spaimă.) El!... George ! — Se scoboară şi intră... Aninoşescu Nimic nu-nţeleg încă!... El, cine?... Elena (cu spaimă) însă eu Soţul meu! El? Aninoşescu (se repede şi-nchide uşa din fund) Elena El! Şi tu stai încă!... Fugi! Pleacă!... Aninoşescu Şi pe unde?... Elena (alergînd la uşa laterală) Pe-aicea... (Cu decepţie.) E închisă... (Aleargă la dulap, îl deschide şi i-l arată.) Dar iată... A te-ascunde Aicea poţi prea bine... 49 Aninoşescu (cu un gest de refuz) O! Elena 5 (împingîndu-l către dulap) Iute... Aninoşescu (pe jumătate în dulap) Dar... 10 Elena (împingîndu-l de tot înăuntru) Astfel! (în momentul acela s-aud paşi pe scară ; Elena căznin-du-se a încuia dulapul.) 15 Tăcere-acum! Guguţă (de afară, bătînd în uşă) Eleno! Elena 20 (câznindu-se a închide dulapii) Aşteaptă puţintel... Guguţă (zguduind uşa) Deschide sau sparg uşa! 25 Elena Da, da, deschid îndată... (Elena, care a reuşit a încuia dulapu, bagă cheia în pozunar şi descuie uşa odăii; Guguţă face irupţiune pe scenă.) scena iv GUGUŢĂ, ELENA Guguţă (turburat) 5 în fine !... Ce-nsemnează ?... Cu uşa încuiată ?... Elena (afectînd liniştea) Nimic... Guguţă 10 (uitîndu-se lung prin casă) Că însemnează ceva însă, îmi zic... Elena Mi-era urît... Şi iată!... Mai mult decît nimic! Dar zău, mi-ai tras o spaimă, ş-o spaimă cît de bună! 15 Plecat în murgul serii să vii-ndărăt pe lună! Ţi s-a-ntîmplat desigur ceva... Guguţă Elena 20 Dar ce?... Voiesc să aflu... Un lucru mic... Guguţă (cu ironie imitîndu-i vocea) Mai mult decît nimic! Elena 25 Guguţă!... Spune-mi însă... Guguţă ( aparte ) Să-i spui?... Ce să-i spui oare?... 50 51 \ (Tare.) Uitasem o hîrtie, şi încă de valoare Că-mi trebuia la ţară s-o am numaidecît... Acum înţelegi totul, Eleno. Elena Pentru-atît Să te re-ntorci pe noapte, — oricum! Guguţă ( aparte ) E turburată !.., (Tare şi imitîndu-i vocea.) Dar pentru-atît să te-aflu cu uşa încuiată. Oricum!... Elena Guguţă, însă... Guguţă Ia spune-mi ce făceai? Elena (cu cochetărie) Şedeam. Eu!... Guguţă Şedeai! Atuncea, cu cine îmi vorbeai?... Elena Gugută Fără îndoială; — urcîndu-mă pe scară: „Tăcere-acum" deodată am auzit de-afară... Elena (turburată ) Citeam... o poezie... 10 15 20 25 30 De-amor ?... Ei!.. Guguţă ( aparte ) Că zău s-a-nemerit! (Tare şi cu ironie.) Elena . Nu... Guguţă (prefăcîndu-se liniştit) Ce-mi pasă, în fine! Elena (cu vioiciune ) Negreşit! Guguţă (uitîndu-se către dulap) De la dulap, dă-mi cheia, c-aş vrea, dacă se poate, Hîrtia ce-am uitat-o să caut a mi-o scoate!... Dar... Ce?.. Elena Guguţă Elena Poate-năuntru n-o fi. Guguţă Elena Ba e. în jaf Auzi să-mi dea dulapu !... Ş-apoi, — eşti plin de praf. Treci dincolo mai bine şi scutură-te iute, Că-ţi caut eu hîrtia şi ţi-o aduc, — dar du-te! 53 Guguţă (cu ironie) Ia lasă ! Şi dă-mi cheia... La ce să te-osteneşti? Elena 5 Eu? — Nu... — îţi jur... din contra că... Guguţă N-ai ca s-o găseşti; Dă-mi cheia... Elena 10 (aparte) Sunt pierdută! Guguţă (apucînd-o de mîna) Dă-mi cheia! 15 Elena Niciodată! Guguţă ( zguduind-o ) Curînd... 20 Elena N-o am... Guguţă (o înlătură cu violenţă şi se repede la dulap) Atuncea, — voi şti să-1 sparg îndată! 25 Elena Opreşte-te ! Stăi!... Guguţă Cheia! Elena ( rugătoare ) Ascultă.. . Guguţă 5 Nu, nimic! Elena Aibi milă... te rog însă, ş-ascultă... Guguţă io 15 Cheia-ti zic Nu. Cheia ! Elena Guguţă Elena Nu. Guguţă (înlâturînd'O ) Atuncea... 'Napoi de-aci, femeie! (Vrea să se repeadă la dulap.) 2@ Elena (dîndu-i cheia) Ei bine ! Na-o. (Pe cînd Guguţă aleargă la dulap, Elena se umflă de rîs şi îi strigă.) 25 Iadeş! Guguţă (după o secundă de extaz o azvîrle jos cu violenţă) Afurisită cheie ! (Iese furios.) 54 55 Iesi. Asa. scena v elena, aninoşescu Elena (repezindu-se către dulap, îl deschide; el iese) Repede... (Arătîndu-i uşa pe care a ieşit şi Guguţă.) Pe-aicea... Aninoşescu S-a dus? Elena (împingîndu-l spre uşă) S-a dus; dar fugi!. Aninoşescu (îi ia mîna) Mă duc. Elena (retrăgîndu-i mîna) Adio ! Fereşte-te de slugi! (A ninoşescu iese.) scena vi ELENA, GUGUŢĂ, ANINOŞESCU Elena (cade pe canapea şi după un moment de tăcere) îţi mulţumesc, o, Doamne!... (Uşile se deschid; Elena se scoală spăimîntată.) 10 15 20 25 Guguţă (lăsînd pe Aninoşescu să intre întîi) Poftim şi intră, vere, Soseşti la timp. Ascultă să vezi ce e-o muiere... Sunt furios... Aninoşescu în fine... Guguţă Stii iadesul ţinut Deunăzi?... Aninoşescu Da; ştiu, însă... Guguţă Ei! Iacă: l-am pierdut!... O sută zece galbeni... închipuieşte-ţi, dragă. C-o rochie a Briolii în ce capcan mă bagă! Elena ( aparte ) Respir... Guguţă (către A ninoşescu ) Şi cînd în sală te-am întîlnit... Elena Ei bine? Guguţă (către Elena, luîndu-i mîna) Veneam degrab' iertarea să caut a-mi obţine... Aninoşescu Şi eu — veneam o nuntă s-anunţ... Guguţă O nuntă ?... Elena ( aparte ) Mor! Guguţă Ş-a cui e oare nunta? Aninoşescu A mea, — că eu mă-nsor !.. . Guguţă Te-nsori ?... Auzi minune !... Se-nsoară-Aninoşescu !... Şi cine ţi-e mireasa?... Aninoşescu Pipica Davidescu! Guguţă Atuncea, vere, bravo !... Elena va purta O rochie minunată de cununia ta! Elena (către Aninoşescu cu înţeles) Da; rochia de pe iadeş!... Guguţă (înaintînd către public şi luînd la braţ pe Elena şi pe A ninoşescu) Oricum, — mă prind că asta O să mâ-nveţe minte să-mi bănuiesc nevasta! UNCHIAŞUL SĂRĂCIE LEGENDĂ ÎN TREI TABLOURI Şl ÎN VERSURI PROLOG 10 Autorul închină această piesă d-lui general Chr. Tell. PERSOANELE UNCHIAŞUL SĂRĂCIE O ŢĂRANCĂ PETRU PAVEL STANCU î-iul ŢĂRAN II-lea ŢĂRAN MOARTEA INTRODUCĂTORUL PIESII călători (Scena reprezintă un foarte îngust spaţiu; — fundul e mascat printr-o cortină. Intrarea unui ţăran. Acest personagiu se află îmbrăcat în haine ţărăneşti de munte. El înaintează în faţa scenii, salută şi ia cuvîntul.) Cinstită Adunare, povestea mea e scurtă, Dar cine-a născocit-o nu este cunoscut, Iar mulţi au botezat-o precum s-au priceput 10 Şi-n multe ţări pe capu-i s-a frînt cîte o turtă! Franţuzii au furat-o de pe la talieni; La rîndul meu acuma le-o iau — ş-am botezat-o Unchiaşul Sărăcie îndată ce-am aflat-o, Ş-am scris-o s-o priceapă rumâni şi moldoveni, 15 Iar de s-o găsi vrunu să zică, — c-o poveste, Fiind a tutulora, averea mea nu este, Şi că, fiind a obştei, e lucrul cel mai sfînt Din care nu ai dreptul să iei nici un cuvînt, Răspundeţi-i îndată c-un lucru ce se ştie, 20 Că şi la noi trăieşte „Unchiaşul Sărăcie", Moşneag de multe veacuri, ş-adesea întîlnit Bătut de vifor, iarna, şi vara, prăfuit; La fiecare poartă îl poţi vedea cînd sade Cerşindu-şi gologanul ce-n palmă nu-i mai cade; 25 Cu toate-aceste, dînsu e-arare întristat 61 Ş-ades se mulţumeşte pe ce nu i s-a dat Căci Dumnezeu din ceruri în grija sa îl are... I-a dat inimă bună, credinţă şi răbdare, Nădăjduieşte-n oameni: nu vede decît fraţi... Şi dacă, cîteodată, durerile-1 apasă Se luptă: — A lor pradă să pice nu se lasă! Acum iată-mi povestea, priviţi... şi ascultaţi (Actorul salută şi se retrage repede. Perdeaua cenuşie ce masca fundul scenii se ridică. Scena înfăţişează o privelişte cîmpeneascâ; plouă şi se aud tunete depărtate ; la dreapta se vede o casă boierească ; gard cu poartă împrejurul ei; la stînga o colibă. Dinaintea ei o ţărancă tînără spală rufe sub tindă, într-o albie pusă pe o laviţă mai înaltă.) 5 10 15 20 TABLOUL ÎNTÎI SCENA I ŢĂRANCA, la urmă PETRU şi PAVEL (Ţăranca, la ridicarea cortinei, cîntă cu jumătate voce şi îşi bate rufele.) ŢĂRANCA Răvaş puică, răvaş dragă, Răvaş de la vornicu Că-ţi vine ibovnicu. (Cu glas tare.) Las' să vie Domnu-1 ştie, Calea, trandafiri să-i fie! Cămăşuţa i-am spălat-o, Cu busuioc i-am frecat-o, Pe trandafiri i-am uscat-o! Şi-n lădiţă-am aşezat-o ! (Bătîndu-şi rufele.) Am aşezat-o. Răvaş leică, răvaş dragă, Răvaş de la împăratu Că-ţi vine bărbatu! (Cu glas mai tare.) Las' să vie, Dracu-1 ştie, Calea, mărăcini să-i fie! Cămaşa de i-am spălat-o, Tot mai rău i-am imoşat-o, Şi pe garduri i-am uscat-o! După uşi i-am aruncat-o! (Bătîndu-şi rufele.) I-am aruncat-o ! (Petru şi Pavel apar în fundul scenii şi înaintează încet. Ei sunt îmbrăcaţi astfel precum se văd zugrăviţi pe biserici sfinţii cu aceleaşi nume. Sunt înfăşuraţi, unul într-o manta roşie, iar celălalt într-una albastră. In picioare, poartă sandale.) Pavel (către Petru) Departe mai fu satu! Petru Ş-apoi, — ce mai furtună !... (S-aude zgomotul tunetului.) Ei! Pavele ! Ascultă... Pavel Ascult, Petre; tot tună! Petru (storcîndu-şi colţu mantalii) Ce vreme !... Ia te uită, e un întreg potop !... Dar ce să facem oare să trecem peste hop Ce zici, bunul meu Pavel? Pavel Ce vrei ca să zic, Petre, Eu sunt mai ud ca tine şi nu ştiu în ce vetre Vom fi primiţi la noapte; n-ai bani, n-ai adăpost! Petru Şi nici o bucăţică de pîine !... Strajnic post!... Ce bun ar fi acuma un colţ de jimblă caldă... Pavel 5 Şi cum ne-ar usca focul de ploaia ce ne scaldă!.. Ne-am încălzi sub vatră şi am dormi niţel! Petru ( entuziasmat) Eu aş mînca o ciorbă de borş cu pătrunjel! io Pavel Prea bine; însă... plouă ! Petru (arătînd casa proprietărească) Te uită: ce mai casă, 15 Ceva pare că-mi spune că adăpost şi masă Avem s-aflăm într-însa. Stăpînul e bogat... Să încercăm... Pavel Desigur că are un palat, 20 în cît despre avere, aceasta nu se ştie; Or fi amanetate şi case şi moşie! Cîţi n-am văzut ca dînsu!... O duci pe cît o duci.. Petru Şi creditorii-n urmă te lasă la papuci! 25 Pavel întocmai. De aceea, e numai moartea care Ne poate da averea de gol la fiecare! Petru îmi plac aceste toate şi nu mă îndoiesc 30 Că-n vorbe înţelepte abia mă potrivesc Cu tine. Dar ia spune-mi: cînd vezi [că] plouă încă, în drum, şezînd de taină, să bea şi să mănîncă? 15 Pavel Fireşte c-ai dreptate. Să nu întîrziem. Că tocmai o femeie zăresc: (arâtînd Ţăranca) 5 S-o cercetăm, Priveşte-o! Spală rufe... Va şti fără-ndoială De este-n astă casă * avere ori spoială! Petru Ei! Ce mai stai la gînduri?... Aştepţi ca să zic: da... 10 Grăbeşte-te mai iute că nu mai pot răbda! Pavel Grăbirea niciodată nu naşte niscai poame... Cu-ncet să fierbe fieru... Petru S-a fiert, că mor de foame! (Pavel înaintează către Ţărancă. Petru îl urmează mai încet.) Pavel (cu glas miglişitor) 20 Ce ploaie, jupîneasă, şi tot nu s-a sfîrşit; O vreme ca şi asta de mult n-am pomenit, Şi tocma-n toiul verii. Ţăranca I-ascultă-mă, mă neică, 25 Eu nu sunt jupîneasă... Pavel (tăindu-i vorba) Grozavă, vreme, leică! Ţăranca 30 Aşa, de! Tot mai merge. Da' ce pofteşti acum De-ai început taifasu cu ploaia de pe drum Şi ce-ai mă rog pe ploaie astfel de te bosumfla 66 Cînd boabele de struguri dintr-însa mi se umflă? Ai să mai vezi la toamnă bădanul nostru plin; Ei! Plouă, Doamne, plouă, ca să mai bem d-ăl vin! Pavel 5 îmi place veselia! Eşti veselă, şi-mi pare Prea bine... Ţăranca Veselia nu este de mirare; Nimica nu-mi lipseşte. Muncesc şi mă hrănesc; 10 Dar ce e drept, parale, de cauţi, îmi lipsesc! Pavel Pe-atît mai de mirare mi-e vorba dumitale Că nu e nici o lipsă ca lipsa de parale! Ţăranca 15 Apoi, pe felul ăsta, boierule, de-ncepi, Paraua pentru mine nu face două cepi! Găinile îmi ouă, văcuţa îmi dă lapte; Mănînc cît şapte oameni şi mă muncesc cît şapte! Trăiesc... 20 . (gest comic arâtîndu-şi obrazul) Precum vezi bine ! Da' cară-mi-te-acum Eu am să-mi văd de lucru, iar dumneata de drum, Şi e tîrziu. (Ea-şi bate rufele şi la urmă reia vorba.) 25 Ori uite-ţi, tovarăşul în cale Stă potopit în ploaie cu vorba dumitale La ce-mi tot îndrugi fleacuri şi tot mă îndrăgeşti, Te crezi la oraş poate şi-ncerci să m-amăgeşti Cu vreo făgăduială de salbă-ori de scurteică? 30 Dar nu esti la oraşe si nu sunt teleleică! Pavel Ba nu; ferească Domnu! 67 ţăranca Atuncea, ce mai sezi, Că eu sunt aşteptată cu rufele, nu vezi? Pavel Eşti aşteptată ? Unde ?... Ţăranca (arâtînd casa proprietare as că din dreapta) Colea, la chir Ioniţă! Petru (care s-a apropiat de Ţărancă) Pe nume, se arată, a fi rumân, leliţă, Şi după case, pare a fi un om bogat? Ţăranca (aprinzîndu-se treptat) Fireşte, după nume, că e rumân curat, Da'-ntreabă pe moş-popa că-1 ştie de-altădată, Că nu-şi avea p-atuncea porecla preschimbată; La curtea boierească era isprăvnicel... Boierul*îşi pusese încrederea în el Pe cînd la secretadă se iscălea Stavrache, Şi biede, a păţit-o cuconu Dumitrache! Să-1 vezi, te strîmbă rîsu: e-o loază de pitic! Petru Da' bine, leiculiţă, de este venetic, O fi poate la suflet... Ţăranca La suflet!... Nu ţi-e silă, La suflet, e o liftă, un zgripţor fără milă, E-n stare ca să-ţi vîndă chiar coaja după pom Chiar apa de prin ciuturi, văzduhu chiar!... Petru Ce om! (Ţăranca reîncepe sâ-şi stoarcă rufele. Petru şi Pavel coboară în dreapta scenii.) Petru Ei! Pavele !... Pavel Ţi-am spus-o! Petru Aşa. Dar mi se pare Că nu se păgubeşte nimic c-o încercare. Pavel Să încercăm. io 15 Nimic. Petru (fâcînd semnul tăcerii) Tăcere! (Petru se îndrepteazâ spre casa proprietarului, bate-n poartă şi ascultă.) Petru (după ce-a ascultat) Nimic încă; n-aud Pavel 20 Uf! Şi ce ploaie!... Mă simt aşa de ud! Petru Să mai încerc o dată. Pavel Dar dă mai tare, frate, 2:> Că mi-am ieşit din fire. Petru Aşteaptă. (Se duce iar spre poarta şi bate din toate puterile.) Vocea unui servitor Cine bate? Petru Om bun! 5 Vocea servitorului Ce cauţi aicea? Petru Cătam... Vocea 10 Vezi-ţi de drum! Pavel (apropiindu-se la rîndul său) Afar' plouă de varsă şi s-a-nnoptat acum!... Petru 15 Cătam adăpost ire. Vocea Auzi neobrăzare! Ce? Casa boierească e han de drumul mare? Vocea stăpînului 20 . . (mai depărtată) Cu ce calici de vorbă stai, Gheorghe, ca un prost? Pavel Boierule, ne iartă, ceream un adăpost Că plouă şi-nnoptează... 25 Si lasă-i ca să urle.. Vocea stăpînului Propteşte poarta bine Petru Bogatul se cuvine 30 De sărăcime milă să aibă. Vocea Stăpînului Marş d-aici!... Ia pune-te, măi Gheorghe, cu' păru pe mojici. Pavel 5 Ce inimă de piatră! Petru Ce om fără-ndurare! Vocea servitorului Cătaţi-vă mai iute de cale fiecare! io Pavel Aidem d-aicea, Petre, că nu este mijloc. La cei bogaţi, în casă, săracii n-află loc... Nu ne-a minţit ţăranca... Petru *5 Aidem ! Dar ce furtună ! Pavel Nu e nimica, Petre! Petru Să mergem... 20 Vocea servitorului Noapte bună. scena ii PETRU, PAVEL, la urmă ŢĂRANCA Petru 25 Vai! Pavele ! Pavel Vai! Petre! 70 71 Aşa este bogatu? Petru Ce suflet împietrit! Pavel Petru Zi cel îmbogăţit! Pavel Mi-e frig! Da. Petru Mie mi-e foame! (Ţăranca, care şi-a sfîrşit spălatul, se îndreptează în acel moment către casa proprietarului cu coşul de rufe pe cap şi-i zăreşte în drum.) ţăranca Ce? Tot în drum aicea? Petru Pavel Unde să ne ducem? Ţăranca Ei! bată-v-ar fericea ! Doar n-eţi fi luat cîmpii de ziceţi că nu ştiţi Nici încotro vă duceţi, nici unde-o să v-opriţi! Pavel Ia dă-ntr-o parte gluma şi spune-ne, surată, Că spre apus e bolta de tot întunecată, Nu e mijloc, p-aicea, prin sat, să ne faci rost , Ca să aflăm la noapte şi noi vreun adăpost, Că n-avem chioară-n pungă şi suntem şi streini? Ţăranca De merge astfel treaba, p-aci printre vecini, Zău, nu cunosc pe nimini, cu voia dumitale, Un biet crîmpei de aţă să-1 dea fără parale! 5 Ar fi, nu este vorba, un suflet de moşneag, Ce pe la noi se află de vremuri lungi pribeag... De om cu îndurare. Moş popa chiar îl ştie, Dar vezi că lumea-i zice: „Unchiaşul Sărăcie!" E îmbrăcat în zdrenţe ca şi un cerşetor... 10 L-au pomenit bătiînii,— bătrîn,— că-i vrăjitor Zic unii, iar moş Sandu zicea, anţărţ, că soartea Nu are să-şi mai schimbe, că i-a murit chiar moartea; Cu toate astea, bine el a făcut la mulţi, De n-o fi la guri rele să crezi şi să asculţi... 15 Poveţe înţelepte a dat la multe fete Şi n-a lăsat flăcăii ca să le dea pe bete! Pe mulţi din trîndăvie îndată i-a sculat; A-mbogăţit prin muncă pe cîţi l-au ascultat! (Mică pauză.) 20 Acum, de vă e pofta, la el pot a vă duce; Săracii dau din pîine la mai săraci să-mbuce Şi dacă n-au subt vatră vreo bîlbăre de foc, Pot lesne, călătorii, să afle cîte-un loc. Şi eu am o căscioară, fireşte, şi ştiu bine 25 C-ar fi de cuviinţă să vă poftesc la mine, Dar de un an de zile de cînd am văduvit Aşa, şi fel de vorbe-mi-aud necontenit! Petru Să mergem cît mai iute! 30 Ţăranca Zăbava e de-o clipă; Să duc rufele astea şi mă întorc în pripă! Pavel (mai mult către public) 35 De-ar fi, ca după unul, să judec pe bogat Atunci fără-ndoială e bun de spînzurat! 73 1 Petru Dar nu să prea cuvine să-1 judeci după unu. Un rău, de e averea, tot rău-şi are bunu, Şi multe milostenii fac mulţi... Pavel (batjocoritor ) Aşa să fie! Aidem deocamdată la Moşul Sărăcie !... (Ţăranca iese din curtea proprietarului.) ţăranca Şi iată-mă, sunt gata şi eu ca să vă duc; Naintea dumneavoastră lăsaţi-mă s-apuc! (Iese; ei o urmează; cortina cade.) TABLOUL AL II-LEA (Perdeaua rîdicîndu-se, scena înfăţişează interiorul colibei Unchiaşului Sărăcie. în fund, se află o vatră; focul e stins. E noapte. Unchiaşul e culcat pe o rogojină lîngă vatră. Două laviţe, una în dreapta, alta în stînga. Uşi laterale.) scena I TARANCA, UNCHIAŞUL SĂRĂCIE (Se aude bătînd la uşa din dreapta şi după aceea, vocea 10 exterioară a Ţărancei.) ţăranca (de afară şi bătînd în uşă) Unchiaşule! Deschide! (Bătînd mai tare.) 15 Unchiaşule! Unchiaşul (deşteptîndu-se şi îndreptîndu-se "spre uşă) Îndată... Da' cum pe aşa vreme de-ntîrziaşi, surată, 20 Afară? (Unchiaşul deschide uşa şi intră mai întîi Ţăranca; în urma ei se arată Petru şi Pavel.) scena ii ŢĂRANCA, UNCHIAŞUL SĂRĂCIE, PETRU şi PAVEL ţăranca Lasă vorba şi vezi de le fă rost La doi drumeţi în lipsă de hrană ş-adăpost. Unchiaşul (către Petru şi Pavel) Poftiţi, mă rog! ( Către Ţărancă.) Vecină! Aprinde-o luminare Şi uită-te-n firidă că e pe cît îmi pare Un sfert întreg de pline pe care-lam oprit De azi. Cîteva pere mai sunt. (Către călători.) Bine-aţi venit! Petru şi Pavel Să-ţi dea Dumnezeu bine! Unchiaşul Cu bine să vă fie! (Cu mîhnire.) De ce nu poate-acuma Unchiaşul Sărăcie Să vă întind-o masă, aşa precum ar vrea!... Dar sunt săraci,— săracii! Pavel Ai zis o vorbă rea. Sărac e numai omul ce-n pieptul său nu are O inimă frăţească! Petru Bogatul cît de mare De-o fi sărac la suflet, la toate e sărac! Ţăranca (care pînâ atunci s-a îndeletnicit cu de-ale casei, aparte) Boierilor, pe dată mă-ntorc. (Iese.) 5 Unchiaşul Cu păr umflate N-am jeţuri de damască pe droturi aşezate, Am numai două laviţi pe care le vedeţi... Poftiţi şi dumneavoastră pe ele de şedeţi 10 Că le-am făcut eu singur şi-n multe vremuri grele Destui' fruntaşi de-ai ţării s-au odihnit pe ele! P-atuncea, altă vreme era, dar a trecut!... In uşa casii mele Maghieru a bătut; Iar prigonit de soartă, mintosul Iliade 15 Veni şi el la urmă. Ce oameni cumsecade! Cunosc şi pe Bălcescu, prieten sunt cu Tell; Pe laviţele mele, cu toţi au stat niţel! Ţăranca (intrînd cu o ploscă de vin şi cu felurite de-ale mîncării) 20 V-aduc peşte d-ăl proaspăt că-mi rămăsese-acasă, Şi vin d-ăl bun, o ploscă! Petru şi Pavel îţi mulţumim! Unchiaşul 25 Pe masă Ia pune-le, vecină, şi-ntinde un peşchir! (Către călători, mişcînd masa.) Ea nu este făcută din lemn de trandafir, Precum vedeţi, şi încă, e şchioapă într-o parte, 30 Dar bine că s-o aibă, rumânii mai au parte! Ţăranca Poftiţi si lasă sfatu! (Petru şi Pavel se aşază la masă şi mănîncâ.) Pavel Arare ammîncat O jimblă-atît de bună! Petru 5 Ce peşte minunat! Ţăranca (către Unchiaş) Vecine, ia îmbucă niţel din astă pîine... Unchiaşul 10 De-o fi destulă, las-o, că este zi şi mîine î Ţăranca încai, încearcă vinu. E bun. Unchiaşul (gest de refuz) 15 îţi mulţumesc ! ţăranca Ne-ascunzi vreo supărare atuncea? Pavel Bănuiesc 20 Că trebuie să fie aşa. Unchiaşul Pe cît trăieşte De multe mai dă omu, ş-adesea se mîhneşte. Pavel 25 Dar spune-ne şi nouă, Unchiaşe, de ce-ai dat? Unchiaşul Asemenea-ntîmplare la mulţi s-a întîmplat Şi-n zile c-ale noastre e foarte-obicinuită: Averea nimăruia nu este ocrotită; 30 La sat şi la oraşe, pungaşii s-au prăsit De cînd avem legi multe, mai mult ne-am prăpădit! Iertaţi-mi supărarea. Dar toat-a mea avere, Nu e vrun lucru mare, şi grije mari nu cere; Ce am este de faţă. De casă rezemat 5 Mai am un pom afară cu roade încălcat. De-o vîrstă e cu mine şi frate mi-este dînsu, La umbra-i de prieten, adesea îmi vărs plînsu Şi poamele-i, adesea, ca o cerească mană, La vremuri de nevoie sunt singura mea hrană, 10 Şi nu iubesc pe lume nimic ca părul meu! Pavel Să-1 binecuvînteze, din ceruri, Dumnezeu! Petru Ei bine ?... 15 Unchiaşul Adineauri, ieşisem pe răcoare, Şi stam în pragul uşei în scăpătat de soare, Cînd, ochii rîdicîndu-i, în păr, mă pomenesc C-un drac de flăcăiandru pe care îl zăresc 20 Din pere că-mi culege, zdrobind bietele crece, Şi pîn' s-alerg a-1 prinde, pîrleazu mi-1 şi trece! Pavel Cei răi sunt mulţi la număr; cei buni, de sunt, se duc] Petru 25 (către Pavel) Aşa e; dar ascultă... Ţăranca Auzi ce dalhauc! Unchiaşul 30 La.uşă cînd băturăţi, mîhnit adînc în mine Eu tocmai mă culcasem... (După o pauză.) Nu sunt, că mă ştiu bine, Răutăcios la suflet, da' "trebuie s-o spun, 35 Aş vrea de astă dată să pot ca să-mi răzbun... 79 Aş vrea, dac-ar vrea Domnul hatîru să mi-1 facă, \ Să-mi pironească hoţul înţepenit pe-o cracă, j Şi ca să se coboare din pom, să-1 văd plîngînd ; Că umilit mă roagă, de frică tremurînd, ! Iar eu, rîzînd cu hohot de-o astfel de ocară, l-aş zice: „Mai mănîncă, flăcăule, o pară, Că roade minunate ca iestimp n-a mai fost Şi nu-şi păzeşte păru Unchiaşu ca un prost!" Pavel Dorinţa dumitale deloc nu e semeaţă. , Petru E o dorinţă dreaptă... Ţăranca \ Şi este şi glumeaţă! Pavel (către Petru, aparte) îmi pare c-ar fi lesne astfel să-1 mulţumim... \ Cum dai cu socoteala şi tu? Petru ţ Să i-o-mplinim! ' Pavel (către Unchiaş) j Unchiaşule, ascultă: eu ştiu că, cu credinţă, ? Oricine izbîndită îşi vede-a lui dorinţă; Ne vom ruga de-aceea şi noi lui Dumnezeu, Hatîru să ţi-1 facă. Ţăranca { Mă voi ruga şi eu! Unchiaşul [ Amin! Şi să v-asculte, că glasul meu nu are, încai pînă acuma, la el, trecere mare; ■ în cumpăna cerească atîrn foarte puţin! | Pavel Credinţă şi răbdare să aibă-orice creştin, Că mai întîi ne-ncearcă, ş-apoi ne răsplăteşte; Nu te-ndoi, Unchiaşe, şi-n el: nădăjduieşte! 5 Unchiaşul Am plîns, adesea poate, dar nu m-am îndoit! Petru (care în timpul acela a deschis uşa şi s-a uitat afară) S-au spart cu totul norii şi luna s-a ivit. 10 Privighetoarea-n. frunze s-a deşteptat. Pe vale Se-ngîn-apele limpezi cu cîntecile sale Şi cred că ar fi vremea ca să plecăm acum, Că vara, pe răcoare, mai lesne e la drum. Pavel 15 Afar' de nu mai plouă... Să mergem ! Ai dreptate.. (Către Unchiaş.) îţi mulţumim, Unchiaşe ! (îl ia de mîna şi se îndreaptă spre uşă.) Petru 20 (mulţumindu-i asemenea) Rămîi cu sănătate, Şi dea Dumnezeu, mîine, să fie altă zi! (El urmează pe Pavel care în acel moment trece pragul.) Unchiaşul 25 De orice neajunsuri îl rog a vă păzi! Ţăranca (către Unchiaş după ce au rămas singuri) încai, drumeţii noştri au parte că e lună! Ce oameni de ispravă! 30 Unchiaşul Fireşte! Ţăranca Noapte bună! (Iese.) Unchiaşul (închizîndu-şi uşa se duce spre rogojina de Ungă vatră) Acuma este vreme ca să mă culc şi eu Că cine ştie, mîine !... Credinţă-n Dumnezeu ! (CORTINA CADE) j 5 10 i r f 20 TABLOUL AL III-LEA Pârul Unchiaşului Sărăcie (Priveliştea înfăţişează, la ridicarea perdelii, grădina Unchiaşului. în mijloc, un pâr mare şi stufos încărcat cu roade. în fund se zăreşte, după pom, coliba Unchiaşului.) scena i (Stancu intră uitîndu-se cu sfială împrejur spre a nu fi văzut. Pe umăr poartă o scară, o reazemă de pom, urcă repede aşezîndu-se călare pe crecile cele mai înalte şi începe a culege pere şi a-şi umple sînul cu dînsele. Unchiaşul strănută dinăuntrul colibei. Stancu se încearcă atunci să sară jos şi strigă mai întîi mirat şi pe urmă îngrijit.) Stancu Da' ce-o mai fi şi asta, că parcă sunt o bîrnă? O sută de ocale picioarele mi-atîrnă; Cîrceie prin tot trupul le simt că mi se pun... Da' ce-o mâi fi şi asta?... Sunt beat ori sunt nebun?... (Face noi încercări spre a se da jos.) Sunt slab ca o muiere, şi gîtu mi se fringe Iar fiecare creacă ca cerc de fier mă strînge; De-o fi ca să se afle, cu hohot prelungit Tot satul o să rîdă... 83 scena ii stancu, unchiaşu Unchiaşu (zărind pe Stancu) Ei! Iată că-n sfîrşit Te prind cu raţa-n traistă... Stancu ( aparte ) M-a prins! (Tare.) Mă voi supune La orice plăţi, dar pomul ţi-e fermecat! Unchiaşu Minune ! (Aparte.) Ce oameni astă-noapte am ospătat? Stancu Dă zor A mă scăpa dintr-însul, Unchiaşule, că mor! Unchiaşu Fiindcă, împlinită îmi văd a mea dorinţă, Ascultă-mă, băiete, e-a Domnului voinţă Ca să rămîi acolo că astfel ţi-a plăcut î Să-mi furi perele mele, pungaşule,-ai ştiut? Stancu Unchiaşule, mă iartă. Unchiaşu Aşteaptă-mă o ţîră... Unchiaşul nu se lasă prin barbă să-i faci dîră! Am să te fac pastrama!... Am să te ard de viu! Am să-ţi arăt eu ţie, aşteaptă-mă că viu! Stancu (strigînd şi zbâtîndu-se în pom) Unchiaşule! Se duce!... Fiorul mă petrece: Auzi! Să mă prăjească de viu ca pe-un berbece î 5 (După un moment.) Săriţi că mă omoară! Săriţi! M-am prăpădit... Şi nu m-aude nimini! Voce (în apropiere ) io Cumetre,-ai auzit? P-aicea, pe aproape, un om e în primejde... Stancu (strigînd mai tare) Săriţi că mă jupoaie! Săriţi! 15 Vocile ( apropiindu-se ) Sosim! Nădejde! scena iii î-tiul ŢĂRAN, AL Il-lea ŢĂRAN, STANCU 20 î-tiul ţăran Da' ce, de zbieri acolo, măi Stancule? Stancu Să ştiţi Că-n pom e Ăl-din-baltă! M-am prăpădit! Săriţi 25 Al n-lea ţăran Că vino-ţi în simţire ! î-tiul ţăran Ori de-ai băut, băiete, Un alt ciocan de ţuică mai bea-1 să te dezbete! 10 15 20 25 Stancu Uf! Uf! î-tiul ţăran Ce zici, cumetre? Al ii-lea ţăran E, zău, un ticălos! Stancu Mă string crăcile toate şi nu mă pot da jos! î-tiul ţăran Descurcă-te din ele! . Stancu Mi-âm rupt bietele şale! Şi mă încerc zadarnic să mă cobor la vale! î-tiul ţăran Eu cred că se cuvine, cumetre, să urcăm Că nu putem acolo aşa ca să-1 lăsăm! Al n-lea ţăran Să ne urcăm! î-tiul ţăran Atuncea, aşteaptă, ţine scara! (El se urcă şi se aşează-pe o cracă. Tovarăşul său îl urmează şi amîndoi vor ca să apuce pe Stancu şi să-l dea jos.) Ce naiba! Al n-lea ţăran ( mirat) î-tiul ţăran (zbâtîndu-se între creci) Mi se pare că am păţit ocara! Al n-lea ţăran (zbâtîndu-se asemenea) Cumetre, mi se pare că sunt legat curmei, De fiecare cracă, c-o funie de tei! Stancu (cu un fel de mulţumire) V-am spus-o. î-tiul ţăran Nu e glumă, şi vraja este mare; io Ce crăci afurisite ! Al n-lea ţăran Au ! Au ! Biata spinare ! î-tiul ţăran Unchiaşul Sărăcie e drac dar, nu e om! 15 scena iv ACEIAŞI, UNCHIAŞUL (Unchiaşul, zârindu-i, lasă să-i scape jos braţul de nuiele ce aducea ca să afume pe Stancu cu dînsele.) Unchiaşul 20 Ce văd?... E cu putinţă! Sunt trei acuma-n pom! Sunt trei! Atît mai bine! Să-i pui pe toţi la fumuri! Ce?... Trei sunteţi acuma, pungaşilor de drumuri? Ce?... Astăzi toată lumea dă iama-n părul meu? î-tiul ţăran 25 Nu suntem oameni d-ăia, Unchiaşule, că eu, Cît şi cumătru, uite, am vrut ca ajutoare Să înlesnim pe Stancu din păr să se coboare. 86 87 Stancu Aşa e, nu e vorba, şi le-a ieşit pe dos! Au! Şalele! î-tiul ţăran 5 Au ! Capu ! Unchiaşul (către cei doi ţărani) Atunci, daţi-vă jos! (Ei se dau jos şi încep să-şi tragă braţele şi să se în-10 tindă.) Stancu (tot din pom) Dar cui mă laşi pe mine? Unchiaşul 15 Pe tine?— zău, drăguţă ! Ascultă-mă pe tine te las lui Aghiuţă! Stancu Sărac de mine, Doamne! Unchiaşule, îţi dau Trei icosari întocmai. 20 Unchiaşul Nu-mi trebuie! Pe chezăşie, vere. î-tiul ţăran îl i iau 25 Unchiaşul Aşa, dar nu se ştie ! De cinste nu se lasă cinstitul. De hoţie, Pungaşul, de asemeni, nu se dezbăra.., Stancu Jur De părul dumitale să fug,— şi să nu fur De astăzi înainte, măcar un cap de aţă, Aşa precum la carte şi dascălul ne-nvaţă! Unchiaşul (zîmbind cu bunătate) De este-aşa, băiete, atunci nu te mai cert Şi dă-te jos de-acolo mai iute, că te iert! (Stancu se dă jos cu greutate şi-i cad perele din sîn.) îti mulţumesc! Stancu Unchiaşul (cu înduioşare ; el adună în acelaşi timp şi perele căzute 15 şi i le bagă în sîn) Ia lasă! Şi na şi ale pere! Cei doi ţărani Hai! Stancule ! Să mergem, şi, ziua bună, vere. scena v 20 25 30 Unchiaşul (El sade jos pe braţul de nuiele ce a trîntit lîngă păr. După cîteva momente de cugetare se adresează către pom.) Ei! Iată-ne acuma păziţi de orice hoţi, Iubitul meu prieten, mai bine decît toţi Bogaţii, ce se-ncuie cu feluri de zăvoare Prin case înfundate şi-nchise pentru soare! De astăzi înainte putem dormi tihniţi Că însăşi împăraţii nu sunt ca noi păziţi, Şi pîn' la ceasul morţii, nu au să ne mai vie Nici supărări, nici grijuri... 10 15 scena vi UNCHIAŞUL, MOARTEA (Moartea se arată în fundul grădinii sub trăsurile unei frumoase şi tinere femei. Părul său e lung şi-i cade deznodat pe umeri. Ea este îmbrăcată într-o rochie de gaz albă împodobită cu ghirlande de flori de siminoc şi de tufânicâ. în mînă poartă o coasă de argint. Fruntea îi este încoronată cu o diademă de foi de chiparos şi de flori de siminoc. Ea înaintează, alunecînd pe parchetul scenii, maiestoasâ şi palidă ca o fantomă. Cînd soseşte lîngă Unchiaşul Sărăcie, care nu o vede, îl loveşte prietineşte pe umăr. Unchiaşul nu se scoală de jos, ci se întoarce către dînsa, în profil, fără ca să se arate neliniştit.) Moartea Unchiaşe Sărăcie! Sosesc! Mă cunoşti oare ? Unchiaşul (cu linişte) 20 Prin casele din sat Eu te-am văzut adesea intrînd neîncetat; în negre, sovonită erai; te cunosc bine: în urma dumitale, laşi lacrămi şi suspine Iar cînd te-arăţi pe lume cu cîte-un suflet zbori 25 Spre lumea veciniciei. Moartea Si nu te înfiori? 30 Unchiaşul Nu. Cel poftit ca mine 1-a vieţuirii masă, Nu poate rău să-i pară de pîinea ce-o mai lasă Şi nici de picătura din vinul oţetit Cît a rămas în ploscă. io 15 20 25 30 35 Moartea Rar lucru, negreşit! Asemenea cuvinte le-aud întîia dată... Şi toţi deopotrivă cer viaţă-ndelungată; Ciobanul şi-mpăratul, hatîru să le fac Mă roagă deopotrivă! Unchiaşul Afară de sărac! (Sculîndu-se.) Ascultă-mă: în lume, ce vrei ca să mă ţie? Eu n-am copii, nevastă, tarlale, ori moşie! De mic în suferinţă m-am pomenit. De mic, Zadarnică-mi fu munca şi n-am avut nimic! Călătoria mare, n-aveam de.gînd, fireşte S-o-ncep de pe acuma; dar gata sunt, loveşte! (După o tăcere.) Că se-ngrozesc de moarte zgîrciţii, mă pricep, Şi-ndrăgostiţii tineri cîţi dragostea şi-o-ncep, Că au şi unii ş-alţii comori dăinuitoare Şi pot ca să te vadă, urîtă,-ngrozitoare ! Dar eu, ce n-am nimica, într-altfel te privesc: Te văd aşa frumoasă,— şi simt că mă topesc La flacăra din ochii-ţi, cu săgetări senine, Curată ca si focul ce arde încă-n mine ! O mumă este moartea cînd eşti nenorocit, Şi groapa este leagăn adînc... şi liniştit! Moartea Astfel, nu ai pe nimeni? De nimeni rău nu-ţi pare?. Unchiaşul (uitîndu-se împrejur) De niminea, afară de pomul ăsta, care, Mi-a fost al meu prieten; şi te-aş ruga,—niţel Să mai mă laşi,— o pară ca să culeg din el! Moartea De-mi ceri numai atîta, mănîncă şi grăbeşte... 90 91 Unchiaşul (uitîndu-se la păr şi scârpinîndu-se în cap) Dar cum să te urci oare cînd trupul şovăieşte... Cînd eşti bătrîn ca mine ?... Moartea Aidem ! Te înţeleg ! Mă voi urca în locu-ţi, o pară să-ţi culeg Căci voi ca pentru tine să fiu ca şi o mumă, Unchiaşule! (Ea se urca repede şi îi azvîrle o pară.) Na para, mănîncă, şi... (Mirată.) Ce glumă? (Zbătîndu-se între ramurile părului care a prins-o.) Au! Crăcile cu toate de mijloc m-au coprins, Unchiaşule ! Ia seama ! Unchiaşul ! (mirat însuşi) Ce ?... Pomul mi te-a prins ? Moartea (supărată ) j Fiinţă muritoare ! Ia seama ! L-al meu nume, ; Tot tremură,, şi totul, supus îmi e pe lume. ! Dac-aş rămîne-aicea un ceas, cu susu-n jos Se va răsturna totul şi va umbla pe dos, Iar relele în matcă se vor umfla ca marea. Unchiaşul (cu o spaimă nuanţată de voioşie) | Pre legea mea, îmi pare ciudată întîmplarea, | Şi renghiul mi se pare că este bunicel ; Măcar că niciodată nu m-am gîndit la el! Fiindcă însă dînsul s-a întîmplat, se cade Ca să rămîi acolo... f (El muşcă din pară.) Moartea (înfuriată) Ce zici? Unchiaşul 5 (cu gura plină) Eu zic că-ţi şade Acolo de minune... Moartea îţi baţi şi joc de mine, 10 Unchiaşule ! Dar crede că n-o să-ţi meargă bine... (Zbătîndu-se înfuriată.) Prea mare cutezanţă! Prea mare-n adevăr! Bucăţi am a te face!... Unchiaşul 15 (îndesat) Vei rămînea în păr! Moartea (cu glas rugător) încai gîndeşte-atuncea, şi spune, vrei tu oare 20 Să vezi mereu că răii se încălzesc la soare Neturburaţi de nimeni, de nimeni pedepsiţi? Unchiaşul Aşa! Dar spune-mi mie, să vii ca să înghiţi Pe-un biet bătrîn ca mine ce n-are nici o vină, 25 Se cuvenea, cînd lumea, de oameni răi e plină? Moartea Abia în cartea soartei asemeni taine-ncap — Cam vrei să ştii prea multe!... Unchiaşul 30 Eu? Nu. Voi ca să-mi scap Aceste zile lîncezi ce gata stau să pice 93 Subt secera-ţi cumplită ca nişte biete spice, Şi sunt degeaba toate; E greu să m-amăgesc; Rămîi în pom, cumătră, că Voi ca să trăiesc! Moartea O ! Iată-mă acuma în mîna lui! Pieire ! Eu, Moartea., sunt învinsă! (Schimbînd tonul.) Dar vino-ţi în simţire, Unchiaşule, şi singur, gîndeşte-te puţin Că-n mine se sfîrşeşte nevindecatul chin Al celor care sufăr, zbătîndu-se cu trudă Subt foarfece de doftori intrînd în carne crudă! Gîndeşte-te că firea preface ce-a făcut, Şi că mormîntul este cazanul cel tăcut, Din care ies adesea, la viaţă, mii de fluturi, Cu aripe de aur, cu miere în săruturi, Gîndeşte-te că stîrvul pe care, în mormînt, L-arunc fără de milă şi-1 copăr cu pămînt, îl tot frămînt acolo, de-1 scot din nou la soare în iarbă încolţită sau flori mirositoare! Zic unii că menirea îmi este de călău, Dar nu! Menirea-mi este să ar pămîntul rău! Mă-mpinge soarta oarbă în mersu-mi fără seamăn Şi a reînvierii sămînţă o tot seamăn De veacuri. Nu sunt moartea! Reînvierea sunt! Pămîntul naşte totul, bag totul în pămînt, Ca-n sînu lui de muma să se-ntregească iară Şi re-ntregit o dată, sa dea din nou afară. (Mică pauză.) Zadarnic cleteni capul a,şa, cînd mă asculţi... Prea-ncet sosesc adesea în lume, pentru mulţi! Cu braţele deschise, sunt mulţi care m-aşteaptă Să le-ncunun viaţa ca o răsplată dreaptă Şi să le dau odihna de care-au fost lipsiţi! N-auzi, cum de pe-acuma, atîţi nenorociţi împovoraţi de chinuri, în jalea lor adîncă Mă cheamă, plini de spaimă că nu mai sosesc încă?... N-auzi, bătrînii-n două de vîrstă-ncovoiaţi, 1 Că-ncep ca să se creadă de Dumnezeu uitaţi, Şi grija, dînd deoparte, îşi uită de-al său nume?. Unchiaşul 5 Le-aud, şi le ştiu toate, şi înţeleg că-n lume Menirea dumitale e rău trebuincios Şi Omenirii noastre că-i vine spre folos! Dar ceea ce nu poate deloc în cap să-mi intre E cum de-ai avut gîndul să vii grăbită, dintre io Atîţi oameni, pe mine ca să m-alegi acum, Că zău, nu te chemasem aicea nicidecum! (Mică pauză.) încai, de alegeai vremea, mă mai puteam pricepe Dar cum ?... Vii tocmai astăzi cînd binele începe 15 Şi mie să-mi zîmbească niţel? Nu mă-nvoiesc. Te las, lasă-mă însă cîtva să mai trăiesc! Moartea ( apăsînd ) Vrei să trăieşti? 20 Unchiaşul Fireşte ! Ciudată întrebare ! Mărturisesc că astăzi dorinţă n-am mai mare! Gîndeşte-te mai iute să hotărăşti, te rog, Că nu am ajuns încă nici gîrbov, nici olog, 25 Să nu mai am cu traiul nimic de împărţeală! Moartea Un om să-nvingă Moartea ş-a ei orînduială!... O ! E grozav! Voi însă, Unchiaşule, să fiu De omenie astăzi, şi-n seamă ca să-ţi ţiu 30 Dorinţa: Hai!... Fii vesel. Mă învoiesc. Trăieşte! Dar drumul de aicea să-mi dai, vezi de grăbeşte; Un biet bolnav m-aşteaptă să viu ca să-1 sugrum, Cu doftorul alături, ce-i dă răvaş de drum! Unchiaşul Eşti slobodă !... Coboară! (Cu blîndeţe.) Cu îngrijiri mai dulci Fii însă pentru-aceia ce-n groapă cînd îi culci Le poţi citi pe frunte c-au fost goniţi de soarte Şi că nădejdea toată ce-avură,— era-n moarte ! Moartea (coborîtâ din pom) Mă duc!... Şi ţine minte: n-am multe ca să spun, Dar ai să mă chemi singur, iar eu, ca să-mi răzbun, Nu am să viu vrodată să-ţi schimb ursita ţie: Ai să trăieşti cît lumea, Unchieşe Sărăcie! (Moartea se depărtează repede. Unchiaşul reintră în colibă încet după ce* repetă acest vers ca un ecou.) Ai să trăieşti cît lumea, Unchiaşe Sărăcie! (Cade o cortină intermediară care acopere pomul şi rămasul scenii. Introdvicătorul piesii reintră.) EPILOG scena vii Introducătorul Acesta îmi e basmul, dar pînă se va pune 5 în cumpănă, am încă vro două vorbe-a spune Ş-anume: Că noi suntem în zile de nevoi Căci „Sărăcie", încă, trăieşte printre noi! Cu toate-aceste, soarta îi e-mbunătăţită, Şi-ncepe ca să-şi ducă mai lesne-a lui ursită! 10 Dar are ca să vie o vreme ce-aşteptăm, Ş-atunci, vom fi în stare deplin să i-o schimbăm, 6 vreme de dreptate, de muncă, de frăţie, Şi nu va mai fi-n lume, prisos, nici sărăcie! (Actorul salută, cortina cade.) CUZA-VODĂ SPECTACOL ORIGINAL: UN ACT ÎN VERSURI PERSOANELE cuza elena doamna umbra lui traian umbra lui mihai umbra lui ştefan ŢĂRILE-UNITE (înfăţişate prin două ţărance, legate cu lanţuri de trandafiri una de alta) UMBRA TRĂDĂREI (înfăţişată de un corp cu mai mal te cipete, csle ale oan^nilor de la 1856) ŢĂRANUL ÎMPĂMÎNTENIT (purtînd la mîini şi Ia picioare lanţuri rupte) CEI DOI FII AI LUI CUZA UN ARNĂUT UN DELEGAT AL ADUNĂREI DEPUTAŢILOR Deputaţi, ofiţeri, soldaţi. (S^ni ss patrecs în Iaşi, în noaptea alegarei d3 domn.) 15 (Scena: o cameră de culcare; pat cu polog în fund, în faţa publicului. Uşi laterale. Sofa. Scaune. O masă. Două candelabre aprinse.) scena I CUZA, ELENA (Ei stau pe sofa.) Elena îţi arde mîna... Iată: ghicesc... Tu ai jucat Din nou pierzîndu-ţi banii la stosul blestemat. De-ai pierde numai banii — dar chiar şi sănătatea Ţi-o pierzi — şi tu-mi juraseşi... Cuza Te rog, aibi bunătatea; Eleno, şi m-ascultă... Mi-era de tot urît Ş-am vrut numai în glumă să joc. Elena Te costă oare gluma? în glumă !... Cît 101 cuza (încurcat) Nimic... o secătură... Dar cad de oboseală şi somnul mă cam fură. 5 Elena Şi ce? Să dormi cînd e alegere de domn? Cuza Aleagă-se în pace oricine... (Cască.) 10 Mi-este somn... Elena Alegerea lui Negri e sigură se pare... Cuza Ei! zău dacă se ştie... E multă dezbinare. 15 Eu cred că, dimpotrivă, Sturziştii sunt mai tari Căci au în a lor parte atîţi proprietari... Moldova jumătate le cade pe moşie... Elena Dar dacă este vrajbă şi ceartă pe domnie... 20 Cuza Eleno, toate bune... ( Cască.) Elena Văd însă că ţi-e somn... 25 cuza Şi e mai dulce somnul decît s-alegi un domn... Mă culc deocamdată aşa cum sunt,— căci poate La noapte să se-ntîmple răzmeliţă-ntre gloate., Acuma, noapte bună. 102 Elena Te las ca să te culci. Cuza Faci bine. Noapte bună. 5 Elena ( aparte ) Ce grabă! (Tare.) Vise dulci. scena Il-a CUZA (singur) io Cuza (sculîndu-se şi descheind tunica) în fine... Da: sunt singur... Aidem! să uit o clipă De trai, de griji, de ţară, de-a banului risipă... 15 (Stingînd cîteva lumînări, către pat.) O! pat! Nu este somnul mai bun, mai cu folos, Decît să mergi acolo, s-alegi vrun ticălos? (Mai stinge lumînări.) Şi am pierdut o sută de galbeni pe un rigă... 20 Norocul şi-a dat mîna la joc ca să mă frigă. (Sade pe pat şi zice versurile ce urmează, culcat cu faţa către public.) De-o-nvinge Vogoride, atunci pîrjol şi foc... De astăzi joc pe dama... Noroc! 25 Noroc! Noroc! (Adoarme; muzică în surdina. Rampa se coboară şi o cortina de gaz albastru se lasă peste scenă. Cuza se : vede dormind.) 103 scena Ill-a CUZA, UMBRELE (Umbra lui Traian se arată din dreapta scenei şi nain-teazâ cu păsuri şi gesturi automatice către pat.) Umbra (voce gravă) El doarme? ( Pauză.) Dormi, căci soarta în locul tău veghează Şi Dacia, sub tine, în parte, o-ntrupează Din nou... Cuza ( dormind ) Un om aicea?... Prieten sau duşman, Răspunde-mi cum te cheamă şi ce voieşti? Umbra Cuza Traian. Traian?... E cu putinţă? Traian? Dar porunceşte Să fac orice şi gata voi fi la tot... Umbra Cuza Domneşte! Eu domn? Eu? Umbra Pentru-aceasta mormîntul mi-am lăsat. Nepoate, ş-al meu suflet în toţi s-a strecurat... Sub tine-apar unite surorile-amîndouă Şi Dunărea pe ţărmu-i revede-o Romă nouă. Fii bun, fii drept, fii mare — coroanele sosesc. (Trece în stînga şi rămîne nemişcată.) 10 15 20 25 30 Cuza Dar cînd? Dar cum? Vorbeşte-mi, Traian. (Se uită împrejur.) Nu-1 mai zăresc Nimic... ca o nălucă s-a dus... — Ce aiurare! (Umbra lui Ştefan intră şi s-apropie de pat.) Cuza De astă dată însă eşti tu, Ştefan cel Mare, Te recunosc... Umbra Tăcere! (Umbra îşi scoate mantia domnească şi coroana şi le depune pe pat.) Acuma, să trăieşti, Moldova multă vreme ca domn s-o stăpîneşti... Ce n-au putut să facă străbunii tăi, vei face... La mal vei scoate ţara prin cîrma ta dibace Şi pregătind cu-ncetul măreţul viitor, Vei ridica opinca la rangul de popor. Umbra lui mihai (Ea a intrat în timpul versurilor zise de Umbra lui Ştefan. Către aceasta.) Ştefan, şi eu, din parte-mi, dorind să se-nfrăţeasc Cu dulcea ta Moldovă cîmpia românească, I-aduc a mea coroană — şi mîna ţi-o întind. (Depune tradiţionala lui căciulă lîngă coroană şi întinde mîna lui Ştefan.) Umbra lui ştefan A mea de azi-nainte de-a ta n-o mai desprind... Mihai, Călugărenii sfinţesc a ta mărire. Umbra lui mihai Şi tu ai viaţa toată drept cîmp de nemurire. Cuza Dar mie ce-mi daţi oare, măreţilor eroi? Ce glorie-mi va face mîndria-n lume? ţările-unite şi ţăranul dezrobit 5 Noi. Cuza ( mirat) De cînd se află-n stare un om şi două fete A laurului frunză s-amestece în plete? 10 Mihai, Ştefan, răspundeţi... Umbra moldovei Vei şti... fii liniştit. Umbra româniei De cînd şi om şi fete au nume strălucit. Priveşte-mă mai bine: ca slovă lîngă slovă Cu mine stă unită surora mea Moldovă. Şi tu, ce faci minunea unirei noastre, eşti Mai mare ca toţi domnii bătrînelor poveşti... Trăiască Voda-Cuza, trecut la vecinicie, Căci noi dacă ne ducem se naşte-o Românie. (Umbrele se aşază lîngă celelalte. Ţăranul rămîne.) Cuza (către Ţăran ) Dar tu, cine eşti oare? 25 Ţăranul Ţăranul dezrobit. (Trece în stînga.) Cuza Ce soartă — ce mărire — ce vis... 30 (Umbra Trâdărei, care a intrat nainte de a se zice ver- sul de mai sus, întrerupe.) 15 20 Umbra trădărei Si ce sfîrsit! Cuza (cu groază) 5 Cu capete mai multe, născînd înfiorarea, Dar tu, grozavă umbră, ce nume porţi? Umbra Trădarea! (Trece în stînga.) io Umbra Morţei, ţinînd de mînă pe a Posterităţei Şi eu, ce-i merg în urmă, sunt Moartea — însă eu Sunt mama care duce pe om la Dumnezeu. M-arăt tocmai atuncea cînd nimini nu m-aşteaptă Dar eu aduc cu mine Posteritatea dreaptă 15 Să judece senină pe mici ca şi pe mari... Priveşte-o: ea-ţi depune coroane funerari. (Depune la picioarele patului coroane şi trece în stînga.) Prinţii (fii ai lui Cuza, în uniforme de soldaţi) 20 Iar noi, iubite tată, urmaşii tăi în lume, Spre ţinta lui măreaţă vom duce al tău nume Căci vrem ca toţi românii cu glasul întrunit Să strige: „Vodă-Cuza trăieşte, n-a murit". Umbra străinismului 25 (şoptind către Umbra Morţei) Nu crede... Mort odată, va fi şi moartă slava... Să lupte n-au să poată... în mînă ţiu otrava. (A rată un flacon.) 30 Oroare. Cuza Umbra Vor sorbi-o. 106 107 Napoi. 10 is 20 25 Ha 30 Cuza Trăiască românismul. Umbra Cuvinte goale... Sunt... Cuza Cine ? Umbra Străinismul. (Trece în stînga. Muzică stinsă ce cîntă Hora Unirei. Umbrele îşi dau mîna şi cîntă cu jumătate de voce, apoi se mişcă încet. Treptat ele întocmesc o horă împrejurul patului. Umbra Trădărei stă mai la o parte şi îşi dă mîna cu a Străinismului, rămînînd nemişcată împreună cu ea. Hora se porneşte. Umbrele Trădărei şi Străinismului întovărăşesc cupletele cu cîte un rîs* Vocile se ridică, muzica dje asemenea.) Umbrele (Hora Unirei) Hai să dăm mînă cu mînă Cei cu inima română, Să-nvîrtim hora frăţiei Pe pămîntul României. Umbra trădărei şi a străinismului — ha — ha ! Ha — ha — ha ! (Muzica se opreşte deodată în scurt. Umbrele se desfac în două şi pier între culise. Singure Trădarea şi Străinismul se ascund la căpătîiul patului sub polog. Se aud lovituri de tunuri, ha întîia Cuza se deşteaptă, sare în picioare. Cortina de gaz e trasă repede în sus spre a arăta că visul s-a sfîrşit. Sub ferestre, muzică, zgomot, hurale. Uşile se deschid, din dreapta şi din stînga, zgomotos.) SCENA IV-a CUZA, DELEGAŢI AI ADUNĂ RE I DEPUTAŢILOR, OFIŢERI, SOLDAŢI, UN ARNĂUT, ELENA DOAMNA 10 15 20 cuza Cu zgomot şi iuţeală, ce faptă vă aduce? Ori intră turcii-n ţară, bătu-i-ar sfînta cruce? Ori Iaşii ard în flăcări? Dar spuneţi-mi, vorbiţi. Un delegat (cu vocea turburată) Obşteasca Adunare... Cuza Ei bine? Delegatul Să trăiţi Măria-voastră,— astăzi v-alege domn. Cuza (glumeţ) Prea bine; Dar glume de-alde astea n-au trecere la mine... Duceţi-vă şi spuneţi la cine v-a trimes Că festa e hazlie desi fără-nteles. 25 Trăiască Vodă-Cuza! 30 Voci ( afară) Voci ( dinăuntru ) Trăiască! Elena doamna Unde este? 108 109 Un arnăut (la uşă) Lăsaţi-mă să intru că am să-i dau o veste. Elena 5 (zărind pe Cuza) A! iată-1... Alexandre, eşti domn. Cuza (aparte) A-nnebunit. io Elena Esti domn. y Cuza E cu putinţă? Elena 15 Da. Cuza Visul s-a-mplinit! (Către Elena.) Atunci, de nu e glumă... 20 (Către delegaţi.) Primesc coroana ţărei. întoarceţi-vă-ndată şi spuneţi Adunărei Că jur pe sfînta cruce... Arnăutul 25 (din prag) Dar vreau ca să-i vorbesc... Cuza S-o port cu demnitate, şi-n lege să domnesc. Delegaţii 30 Trăiască Vodă! 110 10 15 20 25 30 Toţi Hura! Trăiască! Arnăutul (izbutind sâ-şi facă loc) La o parte !... (Către Cuza, repezindu-se la el.) Măria-ta! de moarte... (arâtînd cuţitul) Atît te mai desparte... (Se opreşte însă la doi paşi de Cuza, aruncă cuţitul şi cade în genuchi.) Arnăutul Măria-ta! Iertare. Cu braţul înarmat Veneam a te răpune, de duşman cumpărat, Cînd te-ai uitat la mine, şi-n mîndra ta privire Văzui a ta chemare, ş-a ţărei strălucire. (Toţi vor sâ-l aresteze.) Cuza Lăsaţi-1. Este liber să meargă unde vrea! ( Sentenţios.) O faptă ne-mplinită nu este-o faptă rea. (Către Elena.) Acuma — vin, Eleno, ne-aşteaptă toţi... Elena Condu-mă. (Cuza îi dă braţul şi merge spre uşă. Un delegat nain-teazâ în faţa scenei.) Delegatul Moldova are de-astăzi un tată şi o mumă. (CORTINA CAD E) SAUL TRAGEDIE ORIGINALĂ ÎN CINCI ACTE ÎN VERSURI (ÎN COLABORARE CU CINCINAT PAVELESCU) PERSOANELE ACTUL I 10 15 20 25 SAUL, I-iul rege al Iudeei HIRAM, consilierul său DAVID SAMUEL, ultimul judice al Israelului AGAG, rege al Hamalecului A SURA, iiica sa MICAL, fiica lui Saul TENEJAH, frate al Asurei IONATHAN, fiul lui Sau! UN LEVIT BĂTRÎN UN OSTAŞ UN CURTEAN UN SUTAŞ UN DEMNITAR RABET SENAR I-a DĂNŢUITOARE I-a VOCE A H-a VOCE 1-a SCLAVĂ A H-a SCLAVĂ A IH-a SCLAVĂ Cor de bărbaţi şi femei, leviţi, sclavi, sclave, demnitari, purtători de harpe, copii de casă, capi de triburi, soldaţi etc. sclave (Scena înfăţişează interiorul unei săli în genul egiptean. Un tron pe estradă cu trepte în stînga; tronul între coloane; fundul deschis asupra oraşului, balustradă în-5 fund. Sală profundă.) SCENA I SAUL, apoi HIRAM (Sard, la ridicarea cortinei, culcat pe piei de tigru pe estrada tronului; muzică în surdină; încet, Saul 10 se deşteaptă; intră Hiram.) Saul Hiram, un vis sinistru pe sufletu-mi coboară De cîte ori pămîntul în negru se-nfăşoară... Abia mă las odihnei şi groazele răsar, 15 Năluci ce din penumbră spasmotice tresar. Nu ştiu, dar mă-nfioară dementa presimţire Că plebea şi le viţii urzesc a mea pieire. Pontificele, dînsul, (ironic ) 20 al vostru Samuel, Mi-a dat să port un sceptru ca să mi4 ia tot el, Iar David de-altă parte, frumos ca-nchipuirea, Seraf cu părul galben ce-mi turbură simţirea, 115 De cîte ori pe harpa furată de extaz Se pierde feciorelnic pe-al muzicei talaz, Chiar David îmi apare perfid. O vreme-ntreagă Cercat-a al meu suflet în van să-1 înţeleagă... Adesea bunătatea spre dînsul m-a tîrît, Dar astăzi, ţi-o voi spune, Hiram,—sunt hotărît... îl ştiu, îl simt ce este... El trebuie să moară. (David intră. Saul care a luat o lance.) A! iată-1... e copilul cu voce de fecioară. scena ii saul, hiram, david Dâvid (cu harpa) Un cîntec nou, stăpîne, aseară m-a-nălţat Şi vin a ţi-1 aduce prinos, căci m-ai chemat. Saul Cum, David? îndrăzneala nebună te orbeşte, Şi demonul în mine-ntrupat nu te-ngrozeşte ? David Nu, rege; cine crede ca mine-n Dumnezeu... Saul (dîndu-se înapoi cu cîţiva paşi şi azvîrlind lancea) Atunci să depărteze de tine fierul meu... David (evită lancea şi recită cîntecul următor; în orhestră, harpa) Dumnezeirea e în tot locul... Spre apărare mi-a dat mijlocul Şi este harpa pe care cînt... O! Rege Saul, eşti preaputernic, Dar fiecare este nemernic Căci fiecare este pămînt. A ta mînie nu mă spăimîntă... înariparea mea este sîntă Şi al meu cuget este vergin... i Trăieşte, rege... Domneşte-n pace... | 5 Eu n-am cu lumea nimic de-a face... Sunt alba roză, sunt albul crin. (în timpul cît a cîntat David, Saul se linişteşte. O rază, I de soare cade pe pârul lui David.) Saul j 10 Iertare; sunt nebunul ce vede-n fiecare ' O iasmă ce pîndeşte satanica trădare... i Mai cîntă, întrupare a viselor, şi vin' Aproape, mai aproape, efebule divin. I (Către Hiram.) j 15 Iar tu, Hiram, degrabă te du-n al meu tezaur Şi adu cu mîni pline, monetele de aur... Averea e adesea un dar nepreţuit... Pe David voi puternic să-1 fac şi fericit. I David 20 (care a îngenuncheat dinaintea lui Saul) \ O! rege, pentru alţii păstrează avuţia... A mea este cîntarea şi nevinovăţia. O nouă melodie ascult-o: (harpa în orhestră) 25 în Hebron, l> O roză mai frumoasă ca cele din Saron î Suavă înflorise, era ca o minune, \ Dar ea fu jucăria sălbaticei furtune. ! în Ophir, 30 Senin plana poetul cu ochii de safir; j înalta lui cîntare era de ciocîrlie, j Dar aripile smulse i-au fost de vijelie. I Biet copil, Pămîntul pentru mine e jalnicul exil; 35 în lume cînd venit-am intrai pe-aceeaşi poartă j Şi voi avea ca lumea şi eu aceeaşi soartă. I (Saul îşi trece mîna prin pârul lui David.) scena iii saul, hiram, david, samuel, leviţi Samuel Uitărei ai dat, rege, făgăduiala ta, 5 învins-ai Hamalecul cînd nu se aştepta... Agag, superbul rege, de ieri e-n a ta mînă Şi cruţi o viaţă neagră şi-o inimă păgînă. De fiica lui Asura toţi spun că eşti robit, C-ai da chiar a ta viaţă pe zîmbetul iubit, 10 Că vei lăsa intacte avutele trofee Pe-o rază scăpărată din ochii de femee. Dar, Saule, răspunde: astfel îndeplineşti Solia pentru care eşti rege şi domneşti? Dar unde este timpul cînd demn de-a ta menire 15 Ardeai pentru virtute de-o sacră-nsufleţire ? i unde, cînd poporul vedea un Dumnezeu n tine, june falnic, ales şi fiu al meu? Te-ai dat de-atunci orgiei, şi anii prefăcură în tina cea mai neagră divina ta făptură... 20 (Către leviţi.) Leviţi, mai lecunoaşteţi uitîndu-vă la el Pe cine a fost primul bărbat în Israel? Saul De mult doream cu tine să am o-ntrevorbire... ■25 Minutul mi se pare ales... — Cu îndîrjire Mă-nfrunţi ca totdauna, bătrîne, — dar voiesc Ajuns pe culmea vieţei să ştiu dacă domnesc: (mişcare a lui Samuel; Saul ironic) Desigur: n-ai nevoie a-mi spune, pontifice, 30 Că Saul este rege, fiindc-ai fost judice, Că tronul de pe care vorbesc l-ai înălţat, Cu purpura supremă că tu m-ai îmbrăcat, Dar uiţi că demnitatea, deşi e pămîntească, Impune tutulora supunere orbească... 35 Iar dacă eu sunt rege, trufaşe Samuel, Abis de-ambiţiune, — atunci eşti tu rebel... Samuel Şi n-ai decît îndată să dai orice poruncă... Un semn, — şi mercenarii în temniţă m-aruncă; Un altul, — şi de mine prin gladiu te scapi... Eu nu voi fi întîia victimă dintre capi. Urmează legea firei în veci nestrămutată Şi binele să-şi aibă a răului răsplată. Saul Prin vorbe nu se schimbă ce este-adevărat... Din tot trecutul sumbru nimica n-am uitat... Te văd, înalt judice, în ora dezolată Cînd nu-ţi mai rămăsese nici numele de tată, Cînd furia mulţimei spre tine se-ndrepta Şi moartea, în căderea finală, te-aştepta... Te văd, pierdut de groază sub ura tutulora Crezînd chiar tu, în fine, sosită că ţi-e ora... Perfidele pumnale în umbră s-ascuţeau, Cei laşi uitau de frică, domolii se iuţeau... Leviţii, chiar leviţii, sătui de-a ta domnie Porneau clocotitoare a obştelor mînie... Erai muiat în sînge de victime-omeneşti... Răpiseşi, împilaseşi, în loc să cîrmuieşti... Un tigru-ar fi fost poate coprins de îndurare Dar tu la orice lacrimi priveai cu nepăsare... Putea să moară pruncul în pîntec sfîşiat, Erai ş-atunci de piatră, divinule bărbat. Ostaşii erau numai o armă pentru tine Să semeni ţara toată cu jalnice ruine... Revoltele, în sînge de fraţi le-năbuşeai, Pe cînd, de amoniţii sălbatici, te-ascundeai.. „ Lăsaseşi pradă statul invaziei barbare, Intra în ţara sîntă în voie fiecare... Curgeau amalekiţii, demoni dezlănţuiţi Şi rîurau poţoape de keni şi edomiţi. Atunci, văzînd că sceptrul îţi tremură în mînă, Că e teocraţia o fantasmă bătrînă, Că nu mai e speranţă să poţi să te impuni, Şă nu mai afli credit nici chiar printre nebuni, Ci-n fundul conştiinţei simţindu-te o iasmă, 118 119 Hidoasă zămislire, sînţită cu aiasmă, Deschis că ţi-e mormîntul, atunci... ai înţeles Că trebuie un rege, un scut, — şi m-ai ales. Samuel Aud?... Aşa să fie?... E Saul ce vorbeşte?... Saul Chiar el. Şi va mai spune că nu mai s-amăgeşte... Ani lungi văzui în tine pe-al cerului trimis, Dar astăzi, rupt e vălul, şi ochii s-au deschis; Ani lungi, la orice vorbă, supus cu umilinţă Păru că nu sunt rege, — domnea a ta voinţă; Rapace, — pentru tine erau oricare prăzi, Războaiele, comoare ţi-aduseră în lăzi... Cereai întotdauna şi numai pentru templu... Ţi-am dat cu mînă largă, şi tu mă dai exemplu... Eram cel mai bun rege... cuvinte nu găseai Să lauzi bunătatea prin care foloseai, A, demone ! (Mişcare între leviţi.) David (către Saul) Stăpîne... Un levit Samuel Eternul priveghează şi rău-1 pedepseşte... Lăsaţi-1, e de astăzi căzut sub interdict... Leviţi, acesta este al nostru veridict. Oriunde se va duce să n-afle-n a lui cale Decît priviri de ură şi vîrfuri de pumnale; Armată, obşte, toată suflarea de ebreu Să afle că din pază 1-a scos chiar Dumnezeu. Veniţi. (Iese cu leviţii şi cu David.) scena iv SAUL, HIRAM, UN OSTAŞ Ostaşul înalte doamne, imploră a ta milă Agag, robitul rege, şi mîndra lui copilă. Saul (către Hiram) Hiram, mă lupt zadarnic, îmi pare c-o iubesc... Aş face-o chiar soţie... Hiram Stăpîne, dar... — Sosesc. scena v SAUL, HIRAM, AGAG, ASURA, SCLAVE ale ASUREI cu mari evantalii, 4 SCUTIERI, 6 SCLAVI 15 etc. Agag Splendoare Ce nu e întrecută de nimenea sub soare, Blîndeţe sufletească sub peplu de monarh, înaltă-nţelepciune de sacru patriarh, Deşi căzuţi prin soartă în jalnică robie, Durerea ne-o-ndulceşte a ta mărinimie; Sub lanţuri zdrobitoare puteai să ne-njoseşti Şi chiar a noastră viaţă puteai să ne-o răpeşti, Dar nu, poruncă aspră ai dat la toţi curtenii, Respectul să ni-1 poarte şi plebea şi oştenii... Venim... Asura O sîntă datorie voios să-ndeplinim; Cu frunţile-n ţărînă, priveşte-ne... Demenţa-1 predomneşte! J 20 Saul (ridicînd-o ) Voim Să ştergem orice lacrimi din ochii frumuseţei 5 Ce-mprăştie parfumul suav al tinereţei, Făptură fără seamăn, crescută în spendori, De tine depărtează ai grijelor fiori. Şi tu, Agag, ascultă: Ne eşti un oaspe sacru... A mea prietenie primeşte să-ţi consacru... 10 Eu nu mai am în faţă un rob sau un duşmaa Şi-ntinsă ţi-e o mînă de-amic şi suveran. (Dă mîna cu Agag.) scena vi aceiaşi, david David îţi este cunoscută, stăpîne, a mea silinţa Să-mi fie călăuză domneasca ta voinţă. Măritul pontifice doreşte să-1 urmez: Tu însă hotărăşte, şi eu adeverez. Saul Rămîi... Asura Dar e un farmec. O sclavă Cu pletele de aur.. ~ Altă sclavă El poartă în ochi cerul. O altă sclavă Şi-n voce un tezaur. scena vii A ceia şi, ion a tha n [Ionathan] Ce aflu, scumpe tată? Să fie oare-astfel? 5 E gata de plecare bătrînul Samuel. Leviţii au lozinca mulţimea s-o agite... Cetatea este plină de glasuri răzvrătite... Neliniştea e mare, iar unii din soldaţi încep să şovăiască de vorbe îmbătaţi. to Veneam urmat de ceata de-arcaşi obicinuită, Vînasem toată ziua în lunca înflorită, Cînd iată că la colţul palatului mai mulţi Cu capete aprinse de vin, nişte desculţi, Strigau: Ce bine face bătrînul că se duce 15 Şi că-ţi luă puterea şi dreptul de-a conduce... Am rîs... cu toate-aceste, e poate nemerit, Deşi, pe cît se vede, bătrînul e smintit, Să nu intrăm în luptă făţişă... Saul 20 (către Hiram) Mi se pare, Hiram, că acest tînăr, părerea nu e-n stare Să-şi dea, cînd are încă nevoie de poveţi. Dar tu, trăit în lupte, poţi lesne să ne-nveţi. 25 Hiram Eu cred, ilustre rege, că-n lume se cuvine S-avem măsură dreaptă, la rău, ca şi la bine, Iar tu, ce eşti cîntarul dreptăţei pămînteşti, Mai sus eşti decît mine să ştii ce hotăreşti... 30 Fireşte: eu o clipă n-aş sta la socoteală... Cînd e rebeliune iertarea e greşeală; Dar sunt sărmanul vierme, cînd tu eşti un vultur. Coprinzi cu o privire ce este împrejur. Nu zic: e lungă vremea de cînd, în tot minutul, 35 A sufletelor falşe religia e scutul. Dar oastea tot dauna a fost si e a ta. > Saul Pe leul care doarme e rău a-1 deştepta... Să tremure rebelii... Voi fi fără cruţare... SCENA VIII 5 ACEIAŞI, UN CURTEAN Curteanul Doi soli, înalte doamne, cerşesc a ta-ndurare. Dorind răscumpărarea viteazului Agag Porunca ţi-o aşteaptă să treacă acest prag. 10 (Mişcare a lui Agag şi a A sur ei.) Saul Dă ordin să-i conducă în sala hipostilă Şi noi venim îndată... (Către A sur a.) 15 Frumoasa mea copilă, (către Agag) Agag, 20 25 (către ceilalţi) Şi voi cu toţii, urmaţi-ne. (Saul iese cu ceilalţi; în urma lui, ies soldaţii, scutierii,, sclavii etc. David voieşte a-si lua harpa ce era rezimatm de o coloană si a urma pe Saul, dar în acel momenU intră Mical.) SCENA IX DAVID, MICAL MlCAL Dar cum ? Raşela îmi spusese că regele... David io 15 .-20 25 30 35 Acum Ieşi cu toată curtea de-aci al tău părinte, Mical... Mical Răspunde-mi însă... S-aud nişte cuvinte, Se zice, şi a crede nu-mi vine, că voieşti Pe Saul şi chiar ţara, mîhnit să-i părăseşti. David Că astfel mi-a fost gîndul, e drept, dar o simţire Adîncă mă reţine, zdrobit sub umilire; Ea-nvinse-a mea voinţă din nou, şi am rămas Invidiei o ţintă să fiu la orice pas; Să simt cum toţi curtenii împinşi de duşmănie Sub trude mormîntează senina mea junie... De-a regelui favoare, geloşi, mă ocolesc, Pe cînd, a mea pieire, în taină chibzuiesc,.. Sărmanul tău părinte ascultă orice gură Şi intriga mîrşavă sporeşte a sa ură... Chiar azi era sub lance să cad jerfit de el Ca cel mai de pe urmă netrebnic sau mişel... Şi nu e nici un suflet pe-al meu să-1 înţeleagă... Abia o aspirare cu viaţa mai mă leagă... Dar ea e sus, e sîntă, şi eu sunt jos, — sunt jos. Ah! visul, — visul însă, era aşa frumos! E steaua ideală din sferele înalte, E cîntecul ce face o strună să tresalte, Caliciul de lotus şi zîmbetul din zori, Cîn tarea fericirei şi roua de pe flori, Iar dorul cînd m-avîntă pe aripe divine, E moartea, este viaţa, e totul pentru mine... (Mică pauză.) Crescut sub cer albastru, ades, mă simt răpit De magica poemă, de chipul preaiubit, Şi-n valea şerpuită de ape argintoase, Mă văd din nou prin iarbă cu turme mătăsoase, Şi este lîngă mine fecioara de-mpărat, 124 125 Căci ea, — dar a ţi-o spune nu e de cutezat, — E... calcă-mă feroasă îndată sub sandale, îneacă-mă sub vălul mîniei virginale, Zdrobeşte-mă, — căci iată, Mical, eşti tu, — eşti tu. 5 (David îngenunchează.) Mical Dar, David... David Al meu suflet vorbi, cînd nu putu 10 în el să mai înece delirul pasiunei Ce aripe semeţe a dat iluziunei... Taci... ştiu că sunt nemernic, chiar eu mă osîndesc... Omoară-mă, — dar visul mi-1 lasă... — te iubesc. Cît timp stăpîn pe mine am fost, întotdauna, 15 Trufaş, înăbuşit-am în inimă furtuna... A fost a mea mîndrie să par nepăsător Şi lumea să mă creadă că sunt nesimţitor; Dar tu, neştiutoare/domneai a mea fiinţă... Erai, cum eşti şi astăzi, oculta mea credinţă, 20 Sperarea mea supremă, unicul Dumnezeu... Dormeai neturburată, iar eu vegheam mereu ... Cînta privighetoarea în ciprul ce-nflorise, în mreaja-nchipuirei amorul mă răpise... Mical, a ta fereastră închisă m-a văzut 25 în dulce reverie cu sufletul pierdut; Mical, n-a fo£t o clipă să nu te port în minte, Să nu te simt aproape prin gînd şi prin cuvinte; în iris, în aloes, în mirt, te respiram, La fiecare zgomot de păsuri, tremuram... 30 Părea numai de tine că plin e tot pămîntul... Parfumul, şoapta, focul, azurul, umbra, vîntul, Vibrarea de pe harpă, al paserilor cînt, Erau cristalizarea amorului meu sînt. Nu fi fără-ndurare, acum întîia dată, 35 E unda tinereţei din suflet revărsată, Şi trebuie sub farmec să pier sau să ţi-o spun, Pe buze, tu porţi moartea sau viaţa... 126 Mical Eşti nebun. David (se duce spre a ieşi) 5 Nebun? Ei bine, fie! Mi-e soarta împlinită. Mical Te duci? Ce faci? Opreşte...—nu simţi că sunt robită, Că nu e o secundă în ochi să nu te port, io Că viaţa fără tine e marea fără port? Da: Saul mi-este tată, dar purpura regală E zdreanţă pentru mine, infamă şi fatală, Căci vana maiestate a pompelor iumeşti îţi ia pînă şi dreptul să simţi şi să voieşti. 15 Ah! sclavă, am fost sclavă, din ziua-ngrozitoare Cînd ochii mei văzură a soarelui splendoare Dar astăzi radioasă renasc: Sunt, simt, voiesc, Zîmbi-voi soartei mele ştiind că te iubesc. Vom merge împreună s-aflăm vre o pustie. 20 Nici om să nu ne-ajungă, nici gînd să nu ne stie, Şi... David Vai! sub fericire mă simt că şovăiesc... Urmează, mai repetă ce-ai zis...' 25 scena x ACEIAŞI, A SUR A ASURA (care a intrat fără să fie văzută) Ei se iubesc. 30 Mical (către David) Asura... 127 i L asura asura Să te aflu veneam cu nerăbdare Din sala de primire scăpînd, dar mi se pare Că nu este prielnic minutul aşteptat... Şi... iată... aud zgomot... e regele... scena xi ACEIAŞI, SAUL, HIRAM, AGAG, ION A THAN? 6 PAGI, SUITA SOLILOR, SOLDAŢI pe doua rînduri, în dreapta şi în fund. (Mai întîi intră pagii,, apoi soldaţii, suita solilor etc., la urmă, regele cu Agag etc.) Saul (către Agag) Ciudat! Abia de ieri căzut-ai prin arme în robie Şi patria te crede pierdut de-o vecinicie. (Ironic.) Mă prind că dacă soarta vreodată m-ar lovi A mea răscumpărare cam mult ar zăbovi. Hiram Ne-am da a noastră viaţă, stăpîne, — n-ai dreptate... Saul Ei da! se află poate şi inimi devotate... (Ironic.) Cred însă că e bine să nu anticipăm... (Către Agag.) Agag, deocamdată, de noi să ne-ocupăm: Primesc răscumpărarea cu dragoste deplină, (către A sur a) Dar nobila Asura cuvîntul să şi-1 ţină. (înclinîndu-se cu umilinţă) Onoarea e prea mare, nedemnă sunt de ea, Dar roabă datoriei ai tăi mă vor vedea. 5 Saul (luîndu-i mîna) Nu roabă, ci regină... (Se duce spre tron.) Toţi 10 Selah! Saul (către David) Pentru serbare Să intre cîntăreţii a grijilor uitare. 15 (David iese.) Saul (către Mical) Mical, copilă scumpă, apropie-te, eu Acelaşi bun părinte voi şti să fiu mereu. 20 (O îmbrăţişează. Asura vrea să îmbrăţişeze pe Mical; ea se refuză. Joc de scenă.) ionathan Că ai să fii acelaşi, o tată, este sigur... Supunere orbească şi dragoste ţi-asigur. 25 (Saul urcă pe tron cu Asura, Mical, Ionathan, Agag; grupare pe treptele tronului.) scena XII ACEIAŞI, DAVID, CÎNTĂREŢII (Cîntâreţii se aşazâ pe două rînduri; David cu harpa între ei, în mijloc; în orhestră, harpa.) David (recitativ ) Soare peste lume Binecuvîntat, Slava cea mai naltă este al tău nume, Doamne, al tău nume fie lăudat. (Corul din dreapta : muzică în orhestră, voci de soprano.) Soare peste lume, Slava cea mai naltă este al tău nume... (Corul din stînga, voci de contralto.) Doamne, al tău nume fie lăudat (Corul înteg.) Soare peste lume Binecuvîntat, Slava cea mai naltă este al tău nume, Doamne, al tău nume fie lăudat. David ( recitativ ) Sub a ta domnie Ţara s-a-nălţat: Ai învins duşmanii prin mărinimie Doamne, al tău nume fie lăudat. (Corul din dreapta, voci de soprano.) Ai învins duşmanii prin mărinimie. (Corul din stînga, voci de contralto.) Doamne, al tău nume fie lăudat. (Corul întreg.) Sub a ta domnie Ţara s-a-nălţat, Ai învins duşmanii prin mărinimie Doamne, al tău nume fie lăudat. David ( recitativ ) Demn de fericire Eşti neîncetat, 5 Mare prin dreptate, mare prin iubire, Doamne, al tău nume fie lăudat. (Corul din dreapta, soprano.) Demn de fericire, Mare prin dreptate, mare prin iubire. 10 (Corul din stînga, contralto.) Doamne, al tău nume fie lăudat. (Corul întreg.) Demn de fericire Eşti neîncetat, 15 Mare prin dreptate, mare prin iubire: Doamne, al tău nume fie lăudat. Saul ( către David ) Fiindcă de avere te-nlătură dispreţul 20 O caldă-mbrăţişare primească cîntăreţul. (Coboară treptele tronului şi îmbrăţişează pe David.) ASURA (către o sclavă) Arhanghelii n-au farmec nici cîntec mai suav. 25 scena xiii ACEIAŞI, CINCI DĂNŢUITOARE, UN OSTAŞ, UN CURTEAN I-a dănţuitoare Omul vecinie este sclav... Toate sunt deşertăciune 30 Şi suprema-nţelepciune 131 E să uiţi prin veselie Şi-mbătat de armonie, Om, al raiului proscris, Să faci viaţa ta un vis. Voci de afară Jos Saul! Saul Armata mă trădează? A! tremure! sunt încă al robilor stăpîn... (Corul din dreapta, soprano.) Om, al raiului proscris, Fă din viaţa ta un vis. 5 Fă din viaţa ta un vis, Om, al raiului proscris. (Corul din stînga, contralto.) (Corul întreg.) Fă din viaţa ta un vis, Fă din viaţa ta un vis. Un ostaş O veste furtunoasă v-aduc de la hotare: Din nou au dat năvală oştirile barbare, Fug toţi din a lor cale... Saul Curate secături! Serbarea să urmeze... Voi şti să iau măsuri. Toate sunt deşertăciune, Chiar şi dulcile plăceri... Dar ne scapă de dureri: Să le guşti e-nţelepciune. Corul Să le guşti e-nţelepciune, Să le guşti e-nţelepciune. Răzmeriţă... în grabă... Leviţii izbutesc... O parte din oştire cu dînşii o tîresc Pericolul e mare... de-aproape mă urmează... I-a dănţuitoare un curtean (S-aude larmă, strigăte, voci.) S-aud — sosesc. 10 15 20 ACTUL AL II-LEA (Scena reprezintă interiorul unei săli în genul egip-ţian Un tron pe estradă cu trepte în stînga; tronul 'între coloane; fundul deschis asupra oraşului; balustradă în fund. Sala profundă.) scena I ASURA, HIRAM asura Ei bine? Hiram E cetatea în pace mormîntală, Din ziua cînd revolta fu-n sînge înecată. Din ziua cînd leviţii văzură că s-a stins A regelui clemenţă şi clerul că e-nvins, Trufia că le este schimbată-n umilire, Se-nchiseră în templu pierduţi de îngrozire... în ţeapă şi pe cruce văzură pe fruntaşi Şi repede vitejii ştiură a fi laşi. Asura Hiram, dar de la Saul n-ai oare nici o veste? Mă turbură o lume de cugete funeste. Sunt tocmai şapte zile de cînd m-a părăsit în chiar minutu-n care destinul ne-a unit, Şi eu, a lui consoartă, în pază dată vouă. Străină m-aflu încă în patria mea nouă 5 Şi-n fiece secundă, de ce, nu ştiu nici eu, Presimt că o restrişte s-apropie mereu. Hiram Regină! De pe culmea puterilor supreme Căderea nu soseşte cînd omul nu se teme. io Gîndeşte-te că Saul, eroul neînvins, Veghează, soare vecinie, de noapte necoprins- Asura Aşa, — dar filistenii în frunte au un duce..» Hiram 15 Ai noştri vor învinge căci Saul îi conduce. Asura Cuvintele rostite de tine dovedesc Că ai în al tău rege un idol pămîntesc... Răsplată ai desigur înalta sa iubire, Simţirea tot dauna răspunde la simţire, Şi trebuie cu daruri să fii împovărat. Hiram La timp se va cunoaşte că-i sunt îndatorat; Tăcut aştept prilejul să nască mai degrabă 25 Şi regele-o să afle ce poate-o mînă slabă. 20 scena II ACEIAŞI, UN SUTAŞ 30 Sutasul Precum ai dat poruncă, ostaşii sunt armaţi Şi gata de plecare în piaţă adunaţi 134 135 Ei ard de nerăbdare pe Saul să-1 ajungă. Voioasă pentru-o cale de zece ori mai lungă, Viteaza legiune te cheamă într-un glas. Hiram 5 Stăpînă, fără voie, silit sunt să te las. (Iese.) scena iii ASURA, apoi AGAG Asura Hiram nu e ce pare. Sub masca devotărei Ascunde în privire săgeţile trădărei... Voi şti la trebuinţă să-1 fac unealta mea. Agag Iubita mea copilă, eşti singură? Asura Da, tată. Agag Că regele se-ntoarce e vestea-mprăştiată... A fost o bătălie... Asura Şi... Saul a învins? Agag Nu ştiu, dar multe vieţe se zice că s-au stins. Pîndesc cu neastîmpăr a regelui sosire... Din umbră mă ţinteşte o neagră uneltire... De ieri de cînd minutul îl caut să-ţi vorbesc... S-ar crede că sub pază şi astăzi mă găsesc. Sinistră-n a mea cale surprind cîte-o privire, Să fiu prin vreo poruncă supus la urmărire? Asura Deşi e bănuiala prematură, să ştim Pe lauri şi pe roze să nu ne odihnim. Veghează !... Eu din parte-mi nu pierd nici o secundă: 5 Să fac a mea gîndire în inimi să pătrundă Mă crezi prea fericită fiindc-am consimţit în ochii mei a pune un zîmbet ipocrit, Fiindcă port coroana barbarului ce-nvinse A noastră naţiune şi-n braţe mă coprinse... 10 Dar trebuie să afli, o tată... — te-am văzut în negura restriştei din glorie căzut, Şi ţara, ţara noastră de hoarde jefuită... Ah! inima mea, tată, a fost atunci zdrobită Şi-n suflet, disperarea şi ura mi-au deschis 15 Abisul răzbunărei, al crimelor abis. Hebraică regină sunt astăzi! Triumfează Ascunsa mea voinţă şi poate ne salvează... Căci ori voi şti din rege a face al meu rob, Ori capul meu plăti-va... 20 Agag Copilă, nu te-aprob, Iubirea mea de tată cu toate că tresaltă, Nicicînd nu te visasem pe-o treaptă mai înaltă. Asura 25 Desigur să zic altfel nici eu nu aş putea, Spînzurătoarea însă înaltă e şi ea. Vai! judeci ca mulţimea. E însă o tortură Să nu fii înţeleasă de nimeni în natură Iar tu, sărmane suflet, să laşi a te bîrfi 30 Chiar cei pentru a căror scăpare te-ai jertfi... în nimeni al tău gemăt ecou să n-afle. Tată, Străbuna ta credinţă să fie strămutată? Eşti rege sau eşti încă tot sclavul umilit? Abia se mai cunoaşte c-ai fost hamalekit. 35 Agag Ce zici? 136 137 Asura Că pe femeie înaltul o urseşte Să schimbe faţa lumei cînd vrea şi cum voieşte. scena iv 5 hiram, aceiaşi Hiram S-aude-n depărtare un ropot urcător... Agag E regele? 10 Hiram Desigur. Şi este-nvingător, Căci văile răsună de vesele fanfare. Asura Doresc să fiu întîia să-i fac a mea urare. 15 Agag Să mergem. Hiram O poruncă să dau, şi vă sosesc. (Agag şi Asura ies.) 20 scena v HIRAM, SAMUEL (cu chipul sub o glugă) Samuel în fine. E o vreme de cînd te urmăresc. Hiram 25 Dar cine esti? Samuel Vei şti-o, nemernică fiinţă... Sunt cel care veghează trimis de provedinţă. Hiram 5 ( aparte ) E un nebun desigur. (Către Samuel.) Ştii tu cine sunt eu? Samuel 10 Un om fărădelege şi fără Dumnezeu. Hiram Mişelule! se vede că traiul te apasă. Samuel Pe tine conştiinţa în pace nu te lasă... 15 Priveste-mă... (Se descoperă.) Aşa e că nu te aşteptai Din nou cu mine ochii, sperjurule, să dai? Hiram 20 El? Văzul mă înşală? Aici, prin ce minune? Samuel Speraţi la crima voastră că nu mă voi opune... V-aţi zis că sunt departe crezîndu-vă stăpîni... Sub sabie trecurăţi cu suflet de păgîni 25 Ce-a fost în naţiune mai nalt şi fără pată... A templului intrare de sînge fu scăldată. Abia cîţiva putură năuntru a scăpa Dar voi urmaţi şi astăzi mormîntu-a le săpa. Pumnalul răzbunărei, lăsatu-l-aţi în rană; 30 închişi de şapte zile îi ţineţi fără hrană. Voieşti să ştii ce caut? E lesne de ghicit: Să mor pentru dreptate şi lege am venit. 138 139 Hiram Tăcui, lăsînd să scadă mînia ta nedreaptă, Dar inima te-nalţă căci este înţeleaptă Şi are să cunoască îndată, dacă eu 5 Uitai a mea credinţă, uitînd pe Dumnezeu... Oricînd, a ta voinţă tu ştii că mi-a fost lege... Servitu-te-am pe tine, iar nu pe-al nostru rege..* Era o datorie căci tu m-ai ajutat Din pulberea mulţimei să urc pîn' la palat. 10 Eram orfan de mamă, eram orfan de tată... Tîram de azi pe mîine o viaţă blestemată, Copil, n-aflam la nimeni nici sprijin, nici azil, Tu singur ai fost tată sărmanului copil, Şi eu, eu între tine şi Saul, — osebire 15 Să nu pot oare face? El, ură, — tu, iubire! El care, cum ţii minte, copila mi-o robi Sub dragostea lui falşă, şi-n urmă o zdrobi? O ştii: era un înger... — curată ca lumina... Mijlocul ei subţire părea că e sulfina, 20 Şi veselă ca cerul de mai, — cînd surîdea, Că raiul se deschide, la toţi li se părea, Dar Saul, a mea soartă de veci a hotărît-o... Căci astăzi este moartă, şi el a omorît-o... De-atunci, sătul de viaţă nimic nu-mi pare bun. 25 Samuel Trăieşti cu toate-aceste, Hiram... Hiram Ca să-mi răzbun. scena vi 30 aceiaşi, mical, senar, o sclavă Mical Dar e cu neputinţă ce-mi spui... 140 Hiram (se ascunde cu Samuel după o coloană) Să nu ne vadă... Senar 5 Al cerurilor trăsnet asupra mea să cadă De nu este acesta întregul adevăr... Asura îl iubeşte... o ştiu de 1-al meu văr. Mical Şi David? io Senar Te înşală. Mical Cum ? El să m-amăgească ?... Senar 15 Iubita mea stăpînă să nu se îndoiască... Surprinse la plecarea oştirei din palat Pe David lîngă dînsa plîngînd îngenuncheat Iar mîna de păgînă trecea mîngîietoare Prin buclele de aur, pe fruntea visătoare. 20 Şi David... Mical Nu mai spune nimic... Senar Zîmbindu-i... 25 Mical Mor, Dar nu; căci mi-ar fi spus-o de mult al meu amor... Amorul n-amăgeşte, Senar. El prevesteşte De orice şovăire pe cel care iubeşte. 30 Şi iată: orişicîte mi-ai spune, n-ar putea 141 Să-mi ia iluziunea schimbînd credinţa mea. îl văd, şi e acelaşi, cu gîndul tot la mine... Cu braţele întinse, s-apropie, — şi vine, Schinteia fericirei luceşte-n ochii săi... 5 Desfide prin iubire duşmanii cît de răi... Şi vrei să cred că totul n-a fost decît minciună. Tu n-ai iubit se vede, Senar, eşti o nebună... Mă faci să rîd. Pe David nu-1 ştii. El nu e om... Apropie prin cîntec atomul de atom 10 Şi face să vibreze chiar piatra fără viaţă... înflăcăra simţirea din inima de gheaţă... Bătrînul sub povara de ani înmormîntat La nobilul său cîntec renaşte înviat. Cel tînăr simte-n suflet curgînd divinitatea, 13 Cel trist îşi uită chinul; perfidul, răutatea, Copilul s-adînceşte în magicul extaz Sub raza ideală ce-1 scaldă pe obraz, Nu e nimic şi nimeni atins să nu rămînă, Şi vrei ca să iubească pe-Asura — o păgînă? 20 Poetul vieţei mele să fie trădător?... Minţi, minţi, îl cheamă David, şi David e amor. Samuel ( avâtîndu-se ) E nobilă pornirea ce inima-ţi avîntă... 25 Amorul e în lume simţirea cea mai sîntă; A ! scumpă tinereţe, candid mărgăritar, Unică îndulcire a traiului amar, Cînd vocea ta răsună, oricine-ntinereşte, Un val de viaţă nouă te reînsufleţeşte ! 30 Mical, păstrează vecinie în el credinţa ta Căci David nu e-n stare amorul a-şi uita... Copil îmi e de suflet cu tine împreună, Şi orice rău s-ar spune de el, e o minciună... Senar e amăgită de-a lumei clefetire 35 Dar eu cunosc cît este de mare-a lui iubire, Şi voi afla mijloace să vin în ajutor Simţirei voastre sînte, suavului amor. lubiţi-vă, voi pune pe fruntea voastră jună Coroana triumfală, a mirilor cunună... Va fi o răsplătire pe care-o meritaţi Şi veţi trăi în pace şi zilnic lăudaţi. (Se întoarce către Hiram.) Hiram are să-şi facă desigur datoria. Hiram Porunca ta e lege cum e şi vecinicia. io 15 20 SCENA VII ACEIAŞI, UN OSTAŞ Ostaşul Escorta te aşteaptă şi calul e-nşeuat. (Samuel îşi ascunde faţa.) Mical Escortă? E serbare? Sau ce s-a întîmplat? Hiram Nu. Regele: soseşte. Mical Atuncea, cu grăbire, Senar, Hiram, să mergem... A! cîtă fericire. (Către Samuel.) Iar tu-n a mea odaie, părinte sufletesc, Ascunde-te şi-ndată veni-voi să-ţi vorbesc. (Ies.) 142 143 scena viii SAMUEL, singur (Moment de tăcere; Samuel, meditativ, se reazămă de balustrada estradei, pe care se află tronul. Samuel este de profil către o fereastră deschisă.) Samuel Şi iată... — După o viaţă de luptă, de credinţă, Că trebuie să sufăr dureri şi umilinţă, Că trebuie să umblu pribeag în ţara mea, Eu, mare sacerdote, —- şi rege, — dac-aş vrea. (Mică pauză.) Dar ce zic... (Joc de scenă.) Sunt nemernic ?... — Demonul mă insuflă.. Deşertăciunea tristă în vocea mea răsuflă. Cum?... Doamne, părăsit-ai atît pe robul tău încît să-1 laşi să fie tîrît spre ce e rău? scena ix aceiaşi, o voce subterana Vocea Sărmane! răul este stăpîn pe omenire. Samuel Ce voce?... Este oare a cerului vorbire? Vocea Ascult-o: te va face puternic între toţi. în faţa ta pleca-voi popoare şi despoţi; Şi viaţa prelungindu-ţi, o nouă tinereţe Va curge peste tine un val de frumuseţe. Priveşte-te: eşti rege,— curtenii te slăvesc, în calea ta fecioare s-aştern şi te doresc, Nu e nici avuţie şi nu e nici plăcere Să-ţi fie refuzată, magnificule,— cere. Samuel 5 'Napoi, 'napoi, ispită. Acum te înţeleg... Eşti tu, Satan. Infernul n-am dreptul să-1 aleg... (Cade în genuchi; muzică în surdină ; soarele în apus roşeşte fereastra.) Samuel 10 (cu ochii spre cer) O ! Doamne, luminează Abisul minţei mele Şi spiritele rele De mine depărtează... 15 O ! Doamne, luminează Abisul minţei mele. Străfulgera din stele Senina inspirare Şi dă înaripare La cugetele mele... Străfulgera din stele Senina inspirare. Sunt om, sunt jucăria Pornirilor nebune, 25 Pe demon îl răpune Să-ţi văd mărinimia... Sunt om, sunt jucăria Pornirilor nebune. (Cade cu capul între mîini.) 30 Samuel ( ridicîndu-se ) A fost o aiurare? sau... mintea mea slăbeşte? Nu; — vocea n-a fost vană, căci ea mă urmăreşte. 145 20 O voce (de sus ) Da, glasul şovăirei în tine a vorbit Şi aripa fatală o clipă te-a umbrit, înalţă însă fruntea; ispita nu e crimă, Cînd nu e prea tîrzie, căinţa e sublimă. Samuel O, cerul, de-astă dată, simţirei s-a deschis Şi înger, călăuză, Iehova mi-a trimis... Vorbeşte, bune spirit, s-aud a ta povaţă... Să merg spre mîntuirea poporului mă-nvaţă. Şi spune-mi: este Saul un rege osîndit, Ori ziua ispăşirii din urmă n-a sosit? Iar dacă el se află căzut în urgisire Atunci a cui să fie a ţărei păstorire? Vocea (de sus) Păstorul va fi David. Samuel El, rege? Un copil! Da: sufletul e mare, dar braţul e debil. Vocea Cu cine este Domnul, cu el e şi puterea. scena x HIRAM, COPII DE CASĂ şi PURTĂTORI DE HARPE (Cînd intră, Samuel iese prin stînga.) Hiram Fiţi gata fiecare şi harpele-nstrunaţi! Sosirea triumfală a regelui cîntaţi! scena xi Intră garda regală, apoi IONATHAN, DAVID, MICAL, SENAR, capi de triburi, SAUL, ASURA, AGAG 5 (David este în vestminte militare, coif şi chipul disi- mulat sub vizieră de zale.) Corul Vecinică glorie, Marelui rege... 10 El prin victorie Lauri culege... Vecinică glorie Marelui rege. Saul 15 Fruntaşi ai curţei mele iubiţi şi credincioşi, Izbînda puse capăt la timpii sîngeroşi Căci pacea, de-astă dată, va fi, pe cît se pare, Statornică; — oştirea e demnă de-admirare, în lupte numeroase slăbi pe filisteni, 20 Mîndrească-se Iudeea de-asemenea oşteni, Sunt lei, sunt tigri: moartea în faţă o înfruntă.. Vulturii pe-a lor pradă mai aprig nu s-avîntă Dar cel care prin groază supuse pe duşmani, Viteaz cum nu e altul, deşi copil prin ani, 25 Şi care demn se află de orişice mărire De orişice răsplată, de orice fericire, Priviţi-1, iată-1... (Smulge coiful, părul lui David rîurează pe umerii săi. O rază electrică îl înfăşoară.) 30 Mical David! Un demnitar Păstorul meu de oi! Saul Sunt zile cînd păstorii se schimbă în eroi. Armatele-aşezate erau pentru bătaie, Cîmpia sîngerată era de o văpaie, 5 Lumina vitejiei pe chipuri strălucea Sunt gata trîmbiţaşii semnalul ca să-1 dea... Stindardele, deasupra cohortelor, mişcate De vîntul dimineţei, vibrau amestecate, Deodată... se desprinde din rîndul filistean, 10 Gigantic, cu trufia pe buze, un oştean, în zale sclipitoare, spre noi înaintează: S-apropie, rînjeşte, şi-n urmă cuvîntează: „Deşi-ntre voi să aflu viteji nu mă aştept Dar unul dacă este, cu mine să dea piept". 15 Cuvintele aceste, voi spune-o, erau zise Cu vocea-ngrozitoare a negrelor abise... Soldaţii stau la gînduri şi chiar cei mai bărbaţi, S-arată o clipire a fi înspăimîntaţi. Atunci, în mîna dreaptă c-o praştie-ncordată, 20 în stînga c-o măciucă, un tînăr se arată, Spre el păşeşte falnic,— gigantul, turburat, Cu ochii măsurîndu-1 îi strigă încruntat : „Sunt cîine, cu măciuca de vii în a mea cale? Voi da ospăţ la bestii din cărnurile tale." 25 Dar tînărul răspunde: „Să-nving nu va fi greu Căci mîna mea purtată e chiar de Dumnezeu". Apoi ridică braţul şi praştia-nvîrteşte Iar piatra drept în'frunte pe barbar îl loveşte, El cade. Un lung strigăt se-nalţă dureros 30 Dar repede păstorul îi zboară capul jos... Armata inamică atunci se dă învinsă. Corul O ! taină necoprinsă, Ce faci învingător 35 Pe umilul păstor, Putere neînvinsă De-a omului trufie, în veci mărire ţie, în veci mărire ţie. 148 10 15 20 25 30 Saul Amin! — însă eroul nu trebuie uitat. Să-i dau orice voieşte în cuget m-am legat: Averi, femei, şi ranguri, s-aleagă tot ce-i place. Din el întîiul sfetnic al tronului voi face... înaintează, David, şi spune ce alegi. David Nu-mi trebuie mărire: ea este pentru regi... Ce-aş vrea,— e vis zadarnic. Saul A mea făgăduinţă Nu minte, şi-mplinită va fi a ta dorinţă. David Cum? Tot? Orice voi cere? Saul Am zis şi am să ţiu. David Copil de azi-nainte primeşte-mă să-ţi fiu. Mical e dintre toate răsplata cea mai mare. Saul Ea? Asura Cîtă îndrăzneală! Saul Cuvîntul meu îl are. Mical A ! tată! Saul Fericire, Eternul să vă dea. Uniţi veţi fi chiar mîine. Asura ( aparte ) Chiar mîine? — vom vedea. 149 Să blesteme amorul pe care şi-1 urară Iar chinul să le pună pe frunte un stigmat. Apoi, închişi alături în iadu-ntunecat, O foame nemiloasă cumplit să-i chinuiască Ş-a viermilor tortură de vii să-i năvălească. scena ii ACTUL AL III-LEA 10 15 20 Stăpînă. (Acelaşi decor.) scena i O sclavă ASURA (cu mînie ) Ah! Infernul aş vrea să mă înghită, Eu, eu de un nemernic să fiu dispreţuită, Iar regele, cu toată urzeala ce făcui, Voinţa să mi-o calce spre-a-şi face pe a lui! Şi iată-i... Pe vecie uniţi. Se string în braţe, Plăpînde filomele scăpate dintre laţe... în suflet au schinteia amorului etern. Un vecinie pat de nuntă voi şti să le aştern... Muri-vor... Stinsă este nedemna mea iubire, în locul ei domneşte a urei pustiire Şi ura-ngenuncheată mă ţine sub cuţit.;. Spre-o crudă răzbunare mi-e cugetul ţintit. Voiesc să-i văd în sînge scăldaţi... să mă implore. Să-şi urle disperarea, să geamă-n timp de ore... Cu ochii din orbite iesindu-le afară 150 10 15 aceiaşi, mical, david David (către Mical, fără a vedea pe Asura) Şi e precum ţi-am spus-o: ştia că te iubesc... Prin ea, simţirea noastră voiam s-o sprijinesc. Căzusem în genunche: Regina-mi promisese. Femeia fără seamăn de mult ne-nţelesese. Şi n-ar fi de mirare ca ei să datorăm întreaga fericire sub care palpităm. Asura O! Da. 20 25 Regina! David Asura David, pătrunderea ţi-e mare... Ca şi a ta iubire e demnă de-admirare... Copii, puteţi fi siguri că-n mine veţi avea, Şi ochi ce priveghează şi inimă ce vrea, Iar cît de scumpă-mi este a voastră fericire E taina ce n-o ştie decît a mea simţire. Mi-am zis din chiar minutul în care v-am văzut Că unul pentru altul natura v-a făcut. Iubitu-v-am de-atuncea pe cît mi-a fost putinţa.. 30 Mical în schimb îţi vom aduce prinos recunoştinţa. 151 scena iii saul, aceiaşi Saul (către Asura) Sunt ordinele date; plecarea s-a fixat. Ţinutu-mi-am cuvîntul pe care ţi l-am dat... în ţara ta vor duce escorte numeroase Cămile încărcate cu daruri preţioase, Iar regele, în fruntea soldaţilor, curînd Porni-va spre hotare urmat de-al nostru gînd. Asura (îmbrăţişîndu-l) Eşti bun ca totdauna... Dar cum? Chiar astăzi pleacă? Saul Da. Asura Vai! şi bucuria şi plînsul mă îneacă... El pleacă să se urce în scaunul domnesc Dar cine ştie dacă mai am să-1 întîlnesc... Şi eu rămîn aicea străină... Saul Dar iubită. Asura Voiesc să-1 văd îndată... Mi-e inima zdrobită. David Regină, dacă pleacă Agag, atunci voim în tristele minute să nu te părăsim. (Ies.) scena iv saul, hiram Hiram E totul pus la cale... 5 Saul Nu e vreo bănuială? Hiram De-a mea destoinicie să n-ai vreo îndoială... Agag de-a ta iubire e sigur. 10 Saul Aş fi vrut în contra duşmăniei să-i fiu puternic scut... Tu însă născocit-ai sinistra plăsmuire... Hiram 15 De veci asigurat-am a ta împărăţire. Vedeam că nu e mijloc să-mpac pe Samuel.. în dragostea mulţimei săpat erai de el... Poporul era gata din nou să izbucnească... Putea să vină ceasul cînd el să izbutească... 20 Apoi, deşi Asura e azi soţia ta, Pieirea casei tale, Agag o complota. Saul Tot omu-şi are soarta; acum, ce-o fi să fie, înceapă prin urmare a lui călătorie... 25 Eu nu mai am ce face... în tine mă încrez... Plecare fericită mă duc ca să-i urez. scena v SAMUEL, HIRAM scena vi SAUL, ASURA, DAVID, MICAL, HIRAM Samuel Aştept făgăduiala s-o ţii, căci vremea trece... 5 în templu ca şi mine cunoşti ce se petrece... Să-i scapi de sub urgie prea mult întîrziezi... Hiram O zi sau două încă răgaz, şi ai să vezi... Ne-asigură izbînda o nouă aliată: 10 Cu noi va fi regina. Samuel Ţi-e mintea turburată!... Hiram Agag cum se va duce vei şti tot ce-am urzit... 15 Atunci vei recunoaşte c-am fost neadormit. Asura hotărî-va a regelui pierzare... Prin ea vom face vie a noastră răzbunare. O crezi duşmana noastră şi poate nu greşeşti Dar prin duşman adesea mai mult te foloseşti. 20 în crimă tot prin crimă mai lesne se loveşte.' Samuel Şi cum... Pe-Agag să plece îl laşi? Hiram Chiar azi porneşte; 25 Sosit nu este timpul să afli ce-am în gînd... Surprins poţi fi de rege... Deci pleacă mai curînd. ...Şi mergi a te ascunde din nou pînă diseară. (Iese Samuel.) 154 Saul (către Asura) 5 Copilă, ţi-este chipul mai palid ca de ceară... S-a dus dar se va-ntoarce... David (către Asura) Durere toţi simţim 10 Cînd trebuie părinţii iubiţi să-i părăsim. Saul Asura... Mical Timpul singur aduce alinare. 15 Asura Zdrobitu-m-a cu totul prea repedea plecare. Era a mea dorinţă să-1 văd reînturnat în patria pe care o plîng neîncetat. Dar nu credeam că sufăr atît la despărţire. 20 Acuma simt ce mare a fost a mea iubire, O! tată, pentru tine... Acuma... (îşi ascunde faţa în mini.) Saul Voi cerca 25 S-alin a ei durere... Copii, puteţi pleca. (Mical şi David ies.) 155 10 15 20 25 scena VII SAUL, ASURA Asura Da: singură cu tine durerea mea dispare... îmi uit şi pe-al meu tată,— uit chiar de-nstrăinare Şi uit orice ultragii în taină mi se-aduc... Ultragii? Saul Asura (insinuantă şi ipocrită) Da: dar ele sunt apă şi se duc. N-am vrut, nu voi nici astăzi de ele să ţin seamă. Ş-apoi să nu te turbur, stăpîne, mi-a fost teamă... Cu mine totdauna ai fost aşa de bun încît de-ai casei tale nu voi să mă răzbun. Insultă pe insultă oricît să grămădească Natura să mi-o schimbe ei n-au să izbîndească Deşi... însă pe David să-1 pierd nu aş voi... Saul Ce zici? Pînă şi David? Asura Şi el... Nu te-ndoi... Dovadă... — Tremur încă de ură,— căci ce-ai zice Asupră-mi un nemernic privirea s-o ridice? La sînul tău un şarpe ai strîns şi te-a muşcat... Nemernicul e David, copilul adoptat!... Saul El? Demoni, ne-mblînzită porniţi a mea mînie Să-mi fie răzbunarea a iadului urgie. 10 15 20 25 Asura Gîndeşte-te mai bine că David ţi-este fiu; Că fiica ta-1 iubeşte... Saul Nimic nu voi să stiu. scena VIII ASURA, SAUL, IONATHAN ionathan De astăzi dimineaţă un zgomot se lăţeşte... Se spune că bătrînul s-a-ntors şi că voieşte Din nou să răzvrătească poporu-n contra ta. Saul Vorbeşti de pontefice? ionathan De el. Saul Voi cerceta. Palatul deocamdată să pui să-1 străjuiască Şi fără-ntîrziere călăul să sosească. A! David, fiu de cîine! Se vede c-a fost scris Să mori ca un nemernic. ionathan Dar, tată... Regină, ora trece.., Saul Fă ce-am zis. Curtenii ne aşteaptă! (Ies.) 156 157 scena ix HIRAM, IONATHAN, apoi MICAL şi DAVID ionathan Pe tata-1 recoprinde mînia ne-nţeleaptă... Nu ştiu ce se petrece, dar zilnic turburat, Aci este prea vesel, aci prea încruntat... S-ar crede că un demon asupra lui coboară... Odihnă nu mai află, ne-ncrederea-1 omoară... Pe David, mai cu seamă, mînia şi-a răsfrînt, Şi cred că e şi astăzi lipsită de cuvînt. Eu însă trebuieşte să-1 scap... E datorie De frate către soră şi de prietenie. (Se îndreaptă spre una din uşile laterale. Pe aceeaşi uşă intră Hiram. Ionathan, văzînd pe Hiram.) Hiram? Eşti tu? Eu tocmai voiam să te-ntîlnesc... E David în pericol; — cunoşti cît îl iubesc... Mi-ai fost adeseoare un sprijin ş-o povaţă... Să-1 scot de sub urgie grăbeşte şi mă-nvaţă... Mi-a dat poruncă tata pe gîde a-1 vesti... De moartea ce-1 pîndeşte, tu poţi a-1 ocroti. Dar trebuie luată o repede măsură. Hiram Mă miră peste David să cadă aşa ură, Cînd toţi credeau că este de rege mai iubit, Cînd însăşi pe-a lui fiică să-i dea a consimţit... N-aibi însă nici o teamă! Veghează o putere... Ea ştie să nu piardă pe nimeni din vedere. Mical (intrînd, către David) Ce-mi spui este zadarnic! Nebună poate sunt... Asura mă-spăimîntă, deşi fără cuvînt, în ea văd o duşmană, în ea văd o pieire. Şi... David,—mi-este frică să pierd a ta iubire... Mi-e frică de răstrişte, căci suntem fericiţi. David Copilă! Hiram ( aparte ) 5 Ce-i aşteaptă, de ieri abia uniţi... (Către Ionathan.) Să-i dăm şi ei de veste? Ionathan Mai bine e să ştie. 10 (înaintînd către David.) Temei mai pune David pe-a mea prietenie? Mical Şi ce? Erai aicea? Ionathan 15 Timp nu e de pierdut: De lîngă ea te smulge, şi fă-te nevăzut; în lanţuri a te pune am ordin de la rege. Mical Cum? tata să-mplinească aşa fărădelege? 20 Ionathan Da. Tata nu mai este ce-1 ştii. Şovăitor în dragoste şi ură e-ndată schimbător... Orice îl îngrijeşte, se teme şi de-o umbră... Pe minte i se lasă o noapte tot mai sumbră. 25 Deci vremea să n-o pierdem... Nu ştiu ce s-a-ntîmplat, Ce ştiu este că dînsul pieirea ţi-a jurat... Fugi... moartea e la uşă şi n-ar mai fi scăpare. Mical Răstriştea presimţită soseşte — şi e mare. 30 Să fugă... da... 'să fugă... Da! nu întîrzia... Vai! tata! însuşi tata din braţe să mi-1 ia. 159 E însă adevărul acesta, scumpe frate? E oare cu putinţă aşa fatalitate? Ce intrigă mîrşavă în umbră s-a ţesut? Răspundeţi... voi desigur ştiaţi şi aţi tăcut... A!... Dar!... se limpezeşte vederea minţei mele... Asura e sorgintea izvorului de rele... Asura! ea pe tata de noi 1-a-nstrăinat Din ziua de cînd puse piciorul în palat... Mai spune încă David că nu aveam dreptate, Că ea... David Nu pot nici astăzi să cred în răutate. Hiram Mijlocul de scăpare mai bine-aţi căuta. Mical De ce cu mine, David, legat-ai viaţa ta ? Eu, eu îţi sunt răstriştea. Eu, eu,-ţi sunt pieirea... Ah ! pentru ce spre mine împinsu-te-a iubirea ? Blestem peste minutul în care m-ai văzut, Blestem !... Dar pleacă... Uită acel fatal minut. David Te-ascult şi orice vorbă în suflet mă răneşte. Să plec? Mical îmi zice să plec?... Ionathan Căci trebuieşte. Mical Iertare, David, nu ştiu ce zic, nu ştiu ce fac, Mustrarea mea de cuget voind să mi-o împac... Căci, poate, dacă pe-alta iubeai, era să fie Scutită a ta viaţă de cruda duşmănie. Pe-o vale înflorită, păstor, dar fericit Puteai să crezi că traiul e cîntec nesfîrşit, Oh! dulcele meu suflet... Ionathan Mical!... un pas s-aude.. Mical Oh! ceas al despărţirei funest! Momente crude! 5 Hiram Grăbeşte, David, poate e încă timpul să scapi... Mical Fugi... Hiram 10 (către David) Dar în a lor mînă ia seama să nu-ncapi... Deşi nu s-au dat încă poruncile primite Ieşirile pot însă să fie strejuite Ş-apoi, poţi chiar pe rege în drum să-1 întîlneşti. 15 Mical Hiram, însă pe unde să fugă-1 sfătuieşti?... Oh! scapă-1... şi tu, frate... ( îngenuchează.) De mine aveţi milă. 20 Hiram Ridică-te... N-aibi grijă, iubita mea copilă; (către David, arâtîndu-i o fereastră) Fereastra dă-n grădină. E lesne să cobori... De-acolo poţi afară, încet să te strecori; 25 în urmă să 'iei drumul spre Nod... E o cetate în care ai să afli pe dulcele meu frate... Ahimelec îl cheamă şi este sacerdot. David Dar să trăiesc departe de ea simt că nu pot... 30 Mai dulce ar fi moartea... sosească ! Mical Vai! ce soartă ! (Către David.) Aici dacă stai încă o clipă mă vezi moartă... 5 Oh! pleacă, în genuche te rog. David (dureros ) Nu pot. 10 Ionathan (împingîndu-l spre fereastră) David Degrab'! Dar. 15 Ionathan David, e momentul s-arăţi că nu eşti slab. David O vreţi? Ei bine, fie! Adio! Mical David! 20 Ionathan Iute., Hiram La noi te vei întoarce ca mîine... însă du-te. 25 Mical! David Mical Adio! 162 Ionathan Frate, fugi, nu mai aştepta. (David trece fereastra.) Mical 5 în viaţă sau în moarte voi fi numai a ta. David (dincolo de fereastră) Mical!... Mical!... Adio!... Mical 10 (tvecîndu-i braţele pe după gît) Oh! nu, peste putinţă îmi e să-ndur această cumplită suferinţă... Rămîi, mai bine moartea decît să mă despart... Nu, nu; voiesc cu tine destinul să-1 împart... 15 Rămîi... căci dacă-nvinge nedemna uneltire O pavăză lui David voi face din iubire. Simţirea-n al meu suflet cît timp va fi mereu Să calce trebui-vor întîi pe corpul meu. Rămîi,— rămîi... 20 Hiram Copilă, iubirea te orbeşte... Ionathan Ce faceţi? Vremea trece. Mical 25 Vai! (S-aude zgomot.) Hiram Regele soseşte! Mical 30 Nebună,—sunt nebună. Adio,—s-a sfîrşit... 165 David Prin inimă, de tine, voi fi nedespărţit... (David dispare de la fereastră.) Mical Ah ! singură mă lasă... (Şovâieşte.) Ionathan ( susţinînd-o ) Dar n-ai pe al tău frate? Mical Da: tu-mi rămîi. Voi însă să plîng în libertate. Mă duc... (Iese.) scena x HIRAM, IONATHAN, apoi SAUL Ionathan Vai! e zdrobită ! Hiram Orice e trecător. Ionathan Desigur, dar degrabă să-i fim în ajutor. Saul E oare-ndeplinită porunca mea? Răspunde. Pe David nu-1 văd încă; sau... poate se ascunde? Ionathan La fiecare poartă strejari am rînduit. Saul Atunci degrab' s-aducă aicea pe-osîndit. (Ionathan [iese].) scena xi 5 SAUL, HIRAM, apoi IONATHAN Saul (Se plimbă cîteva momente. Scenă mută.) Hiram ( insinuant) 10 Stăpîne, te munceşte o crudă turburare... Saul Trădarea uneltită, Hiram, este prea mare. Puteai să crezi tu oare că David?... L-am urcat în dragostea mea naltă şi fiu l-am adoptat... 15 Dar el în cupa vieţei turnatu-mi-a otravă... în loc să ţină seama de-a numelui meu slavă, De toată bunătatea cu care l-am privit, A fost ca şi un şarpe la sîn cînd e-ncălzit... Hrăni pentru regina — mişelul! — ca răsplată... 20 în noaptea cugetărei o faptă vinovată! Să-mpace a mea ură nimic nu va putea... Hiram Dar sigură e fapta ?... Saul 25 ^ Mi-a spus-o însăşi ea. în sînge a lui crimă va fi înăbuşită... Ionathan Zadarnic cercetarea mi-a fost amănunţită... S-ar crede că pămîntul de viu 1-a înghiţit... 30 Palatul a fost însă şi e bine păzit. Saul Cum? David să dispară?... Aflaţi-mi-1 îndată, Nemernici cari vindeţi pe-al vostru rege. Ionathan Tată!. Saul Destul... Vă ştiu ce sunteţi. Plecaţi.. Aici să nu vă-ntoarceţi... (Ies,) . si fără el 10 15 scena XII SAUL, singur, apoi ASURA Saul ■Mişelul, tot mişel! Lipsitu-i-a-ndrăzneala cu mine să dea faţă... Din nou să mai faci bine, hebunule, te-nvaţă! Din tină mai ridică pe oameni! E grozav S-ajungi să te desfidă trufia unui sclav! Porunca ta de rege batjocoră să fie. Să simţi neputincioasă că e a ta mînie... (Pauză.) - Dar... dacă o nedreaptă pornire m-ar orbi, Şi numai pasiunea în mine ar vorbi? Asura a fost poate geloasă,— cine ştie? — Ca orişice femeie, de-a mea prietenie. Prea grabnic am fost poate, da... văd că am greşit... N-am dreaptă judecată — sunt un nesocotit... Făcutu-l-am pe David pribeag să rătăcească... Pe mine, al său tată, de veci să mă urască... De-acum în a mea preajmă pustiul va domni... Oricît să-1 strige Saul, el nu va mai veni... Puterea mea de rege nimic n-o să-mi ajute Să dea o nouă viaţă momentelor trecute... S-au stins acele zile cînd nobilul copil Făcea pe coarde mîna să-i tremure agil, Cînd orice gînd sinistru şi orice întristare Păreau împrăştiate de tînăra cîntare... O, David! David! David, întoarce-te, nebun Mă simt cînd eşti departe. De toţi să te răzbun Voi şti prin orice mijloc. întoarce-te. Asura Sădit-a-n al meu cuget neliniştea şi ura. Nevrednic n-a fost David de-ncrederea ce-i port Iar Saul fără dînsul e singur ca un mort... Zadarnic răsuna-vor şoptiri de fericire, Zadarnic va fi cîntec, lumină şi iubire, Mi-e inima închisă de veci. Doresc atît Să uit această viaţă de scîrbă şi urît, Să mor. Odihnă sîntă, asupră-mi te coboară Şi-n pacea nimicirei fiinţa mi-o-nfăşoară... Dar nu. Voiesc-nainte să moară toţi... Voiesc Călău al răzbunărei să fiu, şi să lovesc. 20 Veniţi... Ah! unde sunteţi? (în delir, rîde.) Voi rîdeţi, dar veţi plînge,. în faţă şi în urmă văd sînge, sînge, sînge. Fantasme, demoni, iadul întreg s-a răzvrătit, 25 Se clatănă pămîntul şi soarele-a murit... Asura (intrînd, părul în dezordine) Mort,— este cu putinţă? S vul 30 Dar cine? Asura Tata! Tata! Saul (neauzind-o şi în delir) A zis că mort e David, deci moară blestemata. (Scoate paloşul şi aleargă după ea.) Asura ( alergînd ) Ce este?... Rege... Saul... dar nu m-ai înţeles... Saul (prigonind-o) Ha ! Ha !... Sfîrşit e totul. Mori! Iadul te-a trimes... 5 10 15 ACTUL AL IV-LEA scena i senar, sclavă a a surei Senar E regele mai bine? O sclavă (a Asurei) Asura-1 îngrijeşte Şi de-astăzi dimineaţă treptat se linişteşte; îşi vine în simţire, dar ce este ciudat Pe David, tot pe David, îl cheamă ne-ncetat. Senar Dar ea, regina, este acum mai mîngîiată De pieiderea fatală a scumpului său tată? Sclava asurei Nu; plînge fără seamă, căci este şi de plîns; Din piept i se revarsă amarul ce s-a strîns; Mai ieri plecă sărmanul şi-a doua zi să moară! Această cugetare cumplită o-nfioară. Senar Dar cum e cu putinţă astfel să fi murit? Sclava asurei O ştii: De-aci pornise atît de fericit... Ducea cu dînsul daruri: uitase de robie. Se-napoia puternic în vechea lui domnie... Era pe înserate: deodată năvăli O ceată numeroasă, pe rege-1 ocoli... Escorta fugărită pieri împrăştiată... Agag rămase-n luptă cu zece deodată... Prin zece răni se scurse tot sîngele din el. scena ii hiram, aceiaşi Hiram Senar, a fost regina pe-aicea, sau mă-nşel? Senar Nu, e pe lîngă rege de-aseară nemişcată... De Saul îngrijeşte şi plînge pe-al său tată; O milă te coprinde s-o vezi... — Dar este ea.. scena iii (Intră Asura.) ASURA, HIRAM Asura ( aparte ) Oh! Viaţa cîteodată e jalnică şi grea. Hiram Pe alţii nu e clipă să nu-i împovăreze. Asura Erai, Hiram, aicea? Hiram Dator e să vegheze 5 Supusul, cînd stăpînii de soaită sunt loviţi. Asura Hiram, esti bun si nobil. Hiram Sunt dintre urgisiţi: 10 Cunosc ce e durerea, sorbitu-i-am veninul Şi vecinie năbuşit-am şi plînsul şi suspinul. Regină, nu se află un om mai abătut De luptele cumplite prin care a trecut. Ah ! dac-ai şti ce chinuri grozave mă frămîntă.. 15 Eu port în mine iadul durerei ce spăimîntă... Aş vrea... dar răzbunarea nu am să mi-o atin Şi trebuie în lacrimi... în lacrimi să mă sting.. E însă poate timpul să-nfrîng nemernicia... Tu plîngi pe-al tău părinte, dar nu ştii mişelia.. 20 Din ordinul lui Saul, Agag a fost ucis. Asura Hiram, vorbele acestea le-aud? Şi tu le-ai zis Hiram Eu, eu care pîndit-am momentul să sosească 25 Cînd ura grămădită, din piept să izbucnească.. Eu, eu, care paharul durerei l-am golit Tîrîndu-mă-n ţărînă, pierdut şi umilit... Sărmana mea'copilă! Victimă junghiată Pe-altarul desfrînărei, de mîna blestemată... 30] Căci trebuie, regină, să ştii că el, chiar el, El, Saul, nu e numai nebun, e şi mişel. Asura Dar vino-ţi în simţire, Hiram... înnebuneşti? Hiram Nu, este adevărul mai crud decît gîndeşti... în Saul e o fiară sălbatică, grozavă, i Şi inima lui este o cupă cu otravă. I Sub zîmbetul blîndeţei s-ascunde un demon... Nu este Saul rege, Satana e pe tron. Asura Tu crezi astfel că tata a fost a lui victimă? Hiram A lui întreagă viaţa n-a fost decît o crimă. Asura Vorbeşte-mi, spune-mi totul... E dar adevărat? I Hiram Al morţei sîngeroase, el ordinul 1-a dat... Cu daruri încărcîndu-1, prin gînd îl osîndise... Urîndu-i viaţă lungă, la moarte îl trimise. Ţi-a spus că nişte barbari cu scop să-1 jefuiască Pîndiră la hotare momentul să-1 lovească? Dar ei au fost de dînsul plătiţi a-1 nimici. Escortei să-1 trădeze, tot el îi porunci. Asura Pămîntul şovăit-a sub mine deodată... O ! taci... îmi e privirea de sînge-ntunecată... Nu ştiu nici ce mai cuget şi nu mai ştiu ce-ascult... în gîndul meu răcneşte al iadului tumult... Ce? Saul să ucidă pe tata? Şi pe loc Asupra-i să nu cadă al trăsnetului foc? O, zeilor puternici, Baali ai răzbunărei, Căliţi în al meu suflet urgia disperărei... Faceţi din a mea ură un val nestăvilit Să-nece mişelia nebunului cumplit, Să treacă peste toată suflarea ţărei sale... Să urce către ceruri un gemăt lung de jale, Să nu rămînă casă scutită de suspin, Să fie orice suflet focarul unui chin, Să fie-aşa de mare obşteasca îngrozire încît să covîrşească a mea nenorocire. Hiram 5 Şi eu tot ajutorul, regină, ţi-1 voi da... Nu cred că nici poporul mai mult îl va răbda. Blesteme din tot locul se-nalţă îndîrjite... La graniţă, duşmanii se string pe nesimţite... Acum este momentul prielnic să-1 lovim... o Asura Atunci nu ne rămîne decît să izbutim. Mijloace sunt destule, pedeapsa va fi dreaptă; Pe Saul să-1 zdrobească, ai mei un semn aşteapt Crezi oare că Asura de ţară şi-a uitat 5 Fiindcă sub un sceptru de barbar s-a plecat? Hiram, Hiram, ascultă: am fost neadormită, A regelui pieire s-o fac desăvîrşită... Părtaş te fac de-acuma la taina ce-am în gînd... Ai mei să mă răzbune sosi-vor în curînd... ) De mult le-am dat de veste oştiri să pregătească, Căci viaţa mi-a fost toată o moarte sufletească Şi chiar primisem ştire că dînşii au pornit Cînd nobilul meu tată aflai că a murit. Hiram > Astfel: există încă un zeu al răzbunărei Ce ştie să scurteze tortura aşteptărei? Oh ! Iehova! de-acuma nimica nu mai cer Decît să văd sfîrşitul lui Saul şi să pier. scena iv 30 SCLAVA ASUREI şi ACEIAŞI Sclava Silită sunt stăpînă să întru nechemată Dar e a lui purtare mai mult decît ciudată. Asura De cine vorbeşti oare, Rabet? Sclava De un strein. Asura Ce caută? Sclava Voieşte să-ţi dau acest rubin. Asura Iq (luînd inelul) Inelul lui Tenejah ! El? 15 Sclava Să fie cu putinţă? Asura Da. Sclava (arâtînd pe Hiram)-Să nu te-audă... 20 Asura Juratu-mi-a credinţă. Sclava Dar... 25 174 Asura Lasă orice vorbă şi-ntoarce-te cu el. (Sclava iese.) Asura (înaintînd spre Hiram, triumfătoare) Hiram, izbînda vine... mi-o spune-acest inel. Hiram 5 Văzui că ţi-1 aduse Rabet, dar ce-nsemnează? Asura Că frate-meu sosit-a, că oastea îl urmează... Tenejah pe-a lui soră iubită n-a uitat... ( Tenejah intra precedat de Rabet.) 10 Oh! iată-1... scena v ACEIAŞI, TENEJAH 15 Regină. 20 Asura (alergînd spre el) Scumpe frate... — Cît,— cît te-am aşteptat! Tenejah (privind pe Hiram) Asura N-avea teamă, Tenejah, şi vorbeşte... A noastră răzbunare şi el o-mpărtăşeşte. Tenejah Asura! dulce soră... Oh! vin la pieptul meu... 25 (Se îmbrăţişează.) Asura Tenejah, te aduse la vreme Dumnezeu. 175 Tenejah Dar tata unde este? nu-1 văd... Asura Nenorocitul! Ce lacrimi îl aşteaptă... el nu-i ştie sfîrşitul... De tata, vai! de tata mă-ntreabă... (Către Tenejah.) A murit Ucis de însuşi Saul, de-acest nelegiuit. Tenejah Cum ? Mort ? Ce grozăvie ! Şi Saul mai trăieşte ?. Hiram Trăieşte... însă moartea din urmă îl soseşte... Tenejah Asura, şi nimica să-1 scapi nu ai făcut? Asura (arâtînd pe Hiram) Hiram ţi-o poate spune... nimica n-am ştiut... Cumplită a fost cursa... Tenejah Atunci, sosesc la vreme. O voce şi-ncepuse spre tine să mă cheme... Dar vorbele n-ajută: mai bine să lucrăm A sîngelui domnie în sînge s-o-necăm... Uniţi cu filistenii, ai noştri-naintează... Prin valea Sedanorah încoa se îndrumează... La pîndă-n urmă sta-vor pe dealul Guilboac. Acuma, voi să-mi spuneţi ce trebuie să fac? Asura Hiram să hotărască. Hiram în tabără te-ntoarce, Noi firul răzbunărei aicea îl vom toarce. Pe rege îl vom face să creadă că v-aflaţi Departe de strîmtoarea în care-1 aşteptaţi... Vom spune că puţină e oastea inamică, La numele lui Saul că tremură de frică Şi el, căzînd în cursa întinsă, va peri. io 15 scena vi aceiaşi, rabet Rabet Grăbiţi-vă, e timpul de rege-a vă feri, îmi pare că soseşte. Asura Soseşte ? Grozăvie ! Tenejah, scumpe frate, să nu-1 aştepţi să vie. Ascunde-te... Pe-aicea. (Văzînd pe Saul.) Vai! însă e pierdut. 20 scena vii aceiaşi, saul Saul (intrînd îşi trece mîna pe frunte) Ce vis! 25 (Văzînd pe Tenejah.) Dar cine este acest necunoscut? Asura Stăpîne... este... însă... Hiram Un sclav... Aduce ştire Că reîncep barbarii a ţărei pustiire... Pe-o vale mocirloasă sunt duşi de nenoroc Şi pot să fie lesne zdrobiţi în acel loc. Saul \ (crunt, către Tenejah) j Aşa e adevărul? Tenejah j Răspund cu viaţa. Saul j (către Tenejah) J Bine. r- (Către Hiram.) ! Hiram, să-1 ţii cu grijă sub pază. Hiram ...j îl voi ţine. j Saul ;[ Apoi s-aduci oştirea. Nu este de pierdut j O clipă; nu, nici una. j Hiram j (se-nclinâ şi iese, cu voce şoptitoare către Tenejah) în cursă a căzut. 1 i scena viii saul, asura Asura Şi vrei să pleci chiar astăzi? Dar nu e cu putinţă... Te-ncrezi prea lesne poate?... ^ Saul Mă-ncred în biruinţă. Asura Da... Da... tu ai dreptate, să pleci cît mai degrab'... 5 Loveşte inamicul atunci cînd este slab. Da... Da... tu vei învinge din nou. O ştiu prea bine, Lucesc pe a ta frunte scînteiele divine... O stea conducătoare în veci te-a luminat, Să fii al ţărei tată ai fost predestinat. 10 Avuşi întotdauna dreptatea călăuză,.. Urechea ta ştiut-a suspinu să-1 auză... Si inima ta fost-a izvorul nesfîrşit în care mîntuirea poporul şi-a găsit; Chiar tata bunătatea ţi-a pus-o la-ncercare 15 Şi-n lume n-a fost alta mai sfîntă şi mai mare... De tine-a mea simţire robită e... O ştiu... Tu însă cînd eşti astfel, cum alta pot să fiu? Eram răpită frunză de-a soartei vijelie... Din sclava umilită făcuşi a ta soţie. 20 Oh ! Saul, cum vreodată putea-voi să-ţi plătesc, Această fericire sub care şovăiesc... Nimic, nimic în stare n-ar fi să-ţi dovedească Cum ştie al meu suflet să simtă, să iubească... Tu eşti pentru Asura un zeu triumfător 25 Ce-n juru-i răspîndeşte lumină şi amor. Ades, cînd eşti de faţă, sfiala mă-mpietreşte, Aş vrea să-ţi spun ce cuget, dar vocea îmi lipseşte. Sunt pasărea plăpîndă cu ochii rugători Zărită cînd se ştie de vulturul din nori... 30 Erou frumos şi nobil în mine aibi credinţă, Trufia duşmănească prefă-o-n neputinţă... Cu lauri pe-a ta frunte întoarce-te apoi... Mărirea pentru tine va fi... Saul 35 (mîngîios) Pentru-amîndoi. Mă duc... Mă cheamă soarta... dar cît mă întristează Războiul, că de tine din nou mă depărtează. Sperasem lîngă tine să mor. 179 scena ix ACEIAŞI, HIRAM (Hiram intră turburat, Saul îl întreabă.) Saul Ce s-a-ntîmplat ? Hiram Bătrînul pontefice din viaţă a-ncetat. Fatală i-a fost lupta pe care o-ncepuse. 10 Mort? 15 Saul Hiram Vestea de la Rama chiar astăzi mi s-aduse. Saul Mort?... voi să rămîn singur. Lăsaţi-mă, plecaţi! Asura Dar... Hiram Nobilă regină, veniţi, nu-1 turburaţi. (Ies.) 20 scena x SA UL Saul ( singur ) Mort? Iehova, blestemul fatal mă urmăreşte 25 Şi umbra răzbunărei m-acopere şi creşte... întîi pierdui pe David, copil iubit şi bun ; Am fost, cu fiecare, ingrat, mişel, nebun. 180 Speranţa vieţei sale oricine a pus-o-n mine Plătit a fost prin ură, durere şi ruşine... Iertare, umbră sfîntă! Amar sunt pedepsit Că tu mi-ai fost un tată şi nu te-am preţuit. 5 Tîrîtu-m-a la crimă trufia mea de rege... Am fost şi fără suflet, am fost şi fără lege Călcat-am peste inimi, semeţ, nepăsător... Rînjit-am ca un demon la chinul tutulor... Un demon, da, un demon am fost... sunt întruparea 10 Tartarului spre care mă-mpinge disperarea. Din viaţa mea trecută victimele răsar Şi una după alta oribile mi-apar... Sunt multe, fără număr, le văd, înaintează, Rîd groaznic, mă-nconjoară, mă strigă, mă fixează, 15 Agag mi se aruncă de gît... fugi... nu voiesc Să mor, sunt încă tînăr, am sete să trăiesc. Din ceata lor hidoasă s-arată şi Genilha. Hiram, oh! fie-ţi milă... de-aicea ia-ţi copila! Nu vii? Vai, e zadarnic, de toţi sunt părăsit... 20 (Tot teatrul se întunecă, tunete.) Umbra lui samuel Zadarnic, că Eternul de veci te-a osîndit! ( Umbra dispare.) (Saul cade în genuche cu capul pe treptele tronului.) 25 scena xi SAUL, MICAL Mical (privind împrejur şi zărind pe Saul, spăimîntatâ) Ce este ? Tată ! 30 Saul (fără s-o vadă) Umbră cu voce blestemată, Dispari... sau... (Trage spada, se ridică şi aleargă spre a străpunge.) 181 Mical Aiurează. Saul ( alergînd ) 5 Aşteaptă... Mical Tată, tată, Revino-ţi în simţire, sunt eu, Mical, sunt eu. El însă nu m-aude, puternic Dumnezeu! 10 Dar uită-te la mine, opreşte-te, răspunde, Nu simţi cîtă durere grozavă mă pătrunde? Nu vezi, te string în braţe, aibi milă, ajutor! Mical, Mical te roagă, nu fi ne-ndurător... Deşteaptă-te din visul cumplit ce te apasă... 15 Nu este nici o umbră... ' „ . Saul (îmbr întind-o ) Fugi, demon, şi mă lasă. M ical 20 (frîngîndu-şi mîinile) Oh! soartă blestemată... Ce este de făcut? Pe-al vieţei mele suflet, pe tata l-am pierdut. (Şovăieşte şi cade lîngă balustrada estradei de care îşi reazămă capul.) 25 Saul (mergînd spre ea cu compătimire) Genilha! Mical Cît de mare îi este rătăcirea... 30 Vai, unde te afli David să-mi vezi nenorocirea. Saul Ce zice? Despre David vorbeşte?... (Către Mical.) Unde e? io 15 (Recunoscînd pe Mical.) Mical, eşti tu? Oh ! David, să vie, uit orice____ E tot iubit de mine şi singur ar fi-n stare Să scape al meu suflet de-a minţei aiurare, îl iert... Mical Eşti, scumpe tată, tot bun. (îl îmbrăţişează.) Saul Te-am reaflat. Dar David, voi pe David să-1 văd neapărat. Căinţa mi-este mare... tu eşti a lui soţie, E-n tine-a mea speranţă... Vesteşte-1. Vreau să vie. Mical Degrab' îndeplinită va fi voinţa ta... Mă duc... a-i da de ştire chiar azi voi căuta. (Iese.) scena xii SA UL (singur) 20 Saul Sărmana, dar nu ştie că poate niciodată Pe David n-o să-1 vadă nemernicul ei tată. Ea nu ştie că astăzi, chiar astăzi mă pornesc, Căci trebuie războiul odată să-1 sfîrşesc. 25 Războiul? însă care din zei se mai îndură Asupră-mi să arunce a sa căutătură? înaltul, Preaînaltul, din paza lui m-a scos... împingă-mă oriunde destinul ce mă poartă. E ziua ispăşirei şi, Saul, eşti pierdut, 30 Te cere iar neantul din care te-ai născut. N-ai sprijin, n-ai prieten şi numai vrăjmăşie.. Abia-ţi rămîne plînsul ş-a ta ticăloşie... 182 183 Nu, nu mai eşti acelaşi; cu totul te-au schimbat Mizeriile lumei şi viaţa de palat... Tu însă, dacă n-afli la nimeni îndurare, Priveşte-n întuneric; infernul este mare. Da, el să mă ajute... Demoni, veniţi, veniţi, Fiindcă vă sunt frate să nu mă părăsiţi — Satana, sunt ca tine căzut sub urgisire, Apari şi te răzbună de vechea umilire... în lupta fioroasă în stînga mea să zbori, Cu aripele morţei duşmanii să-nfăşori, Să tremure tot cerul de-a noastră cutezare Şi tu să rămîi singur cel vecinie şi cel mare. Ia-mi sufletul, de tine e demn, ţi-1 dăruiesc, Dar apără-mi şi viaţa şi sceptrul pămîntesc... 15 Apari, te-arată, vino. SCENA XIII SAUL, HIRAM, apoi ASURA Hiram Oştirea rînduită 20 Şi gata de pornire, te-aşteaptă-nsufleţită. Saul Atunci şi eu sunt gata. Să mergem... vom vedea Că cerul chiar se pleacă, cînd demonul o vrea. (Iese.) 25 (Fanfare, marş de primire cu sunete de cimbale între culise.) Asura (intră în mijlocul fanfarelor) Triumf! Triumf! Cimbale, sunaţi asurzitoare 30 Şi-mpingeţi-1 să meargă pe calea pierzătoare; Deschideţi mai degrabă mormîntul blestemat Să-nghită pe-acest demon de iaduri revărsat. Sunaţi, sunaţi, cimbale... mă simt mai uşurată Că-ncepe răzbunarea iubitului meu tată. (Noi sunete de fanfare.) Oh! chinul fără margini îl uit, cînd mă gîndesc Că eu, eu, o femeie, sfîrşitu i-1 grăbesc. Că eu, eu, o străină, în mijlocul trădărei, Lovirea de pe urmă i-o dau şi lui şi ţărei. O ! tată, dacă-n groapă mai poţi a tresaltă, Priveste-mă: Asura e încă fiica ta. Nu, n-am să iert nimica: nici moartea fioroasă Prin care nimiciră o viaţă glorioasă, Prin care sfărîmară un tron şi un popor, Prin car e-n tot minutul eu însumi gem şi mor. Nimica; nici iubirea-mi de el dispreţuită... O! David... am cu tine să fiu neîmblînzită; Mical!... şi tu plăti-vei amorul tău nebun... Şi toti, si tara voastră, căci stiu să mă răzbun. Dar.!. (S-aud trîmbiţe.) Trîmbiţele, iată, vestesc a lui plecare... Hiram Regină, el te-aşteaptă coprins de nerăbdare. S-ar crede că-1 împinge destinul ne-mpăcat Spre groapa ce prin crime el singur şi-a săpat. Asura Să mergem, — şi să-nceapă a noastră răzbunare. (Către public, cu putere, ironie şi ură.) Nu trebuie s-aştepte suprema-mbrăţişare. 184 ACTUL AL V-LEA scena i DAVID, ASURA David Şi eu care crezusem aicea să-1 găsesc... Ardeam de nerăbdare să vin să-i mulţumesc. Mical nu-mi dete veste de grabnica-i plecare... Dar dînsa unde este? Asura E-n templu mi se pare. David Atunci mă duc degrabă s-o aflu... Asura Negreşit, Ţi-e mare nerăbdarea, iubeşti şi eşti iubit... S-o vezi e pentru tine o-ntreagă fericire Dar, David, îţi voi spune ascunsa mea simţire... Văzutu-m-ai adesea şi nu m-ai înţeles... Din mijlocul mulţimei, ai fost al meu ales. Eram o sclavă încă... Ah ! spune-mi, mai ţii minte Din cîntecul de aur divinele cuvinte, 10 15 20 25 30 35 Cînd tu făceai delirul lui Saul a-nceta, Le ţii tu oare minte?... De-atunci eram a ta... A ta şi al tău suflet n-a vrut să mă-nţeleagă, Copil semeţ şi fraged, furatu-m-ai întreagă... Zadarnic am dus lupta cu mine... s-a sfîrşit, Orgoliul meu este şi-nvins şi umilit. Un timp cercai iubirea de veci s-o-nec în ură... Voii să-ţi fie viaţa o zilnică tortură: Exilul tău fu astfel de mine plăsmuit, Din inima lui Saul eu, eu te-am izgonit. Crezui, — nesocotita, — că ura va fi-n stare Iubirea să mi-o schimbe în rece nepăsare, Uitarea că veni-va încet şi mîngîios, Durerea să mi-adoarmă cu glas melodios. O ştiu: tu suferit-ai desigur, însă chinul, Grozavul chin al morţei ce-neacă şi suspinul, Ce seacă chiar izvorul de plîns nestăpînit, Sunt eu, ce ca pedeapsă grozavă l-am simţit, Şi vezi-mă-n genuche acum... sunt nimicită.. Regină... David Asura Nu fi David cu inima-mpietrită... Cu lacrime de sînge iertarea mi-o cerşesc... Am fost o blestemată, dar însă te iubesc. Nu cer s-aibi pentru mine decît compătimire, Primesc, primesc ş-această supremă umilire. (Asura îi sărută genuchii.) David Mical poate să intre, ridică-te,— ce faci? Mă pierzi... te pierzi... Zadarnic... Regină, însă. Asura Taci, poate să sosească oricine, şi ce-mi pasă? Să afle lumea-ntreagă durerea ce m-apasă. Aicea, în ţărînă, aicea voi să mor... Tu, tu eşti Dumnezeul pe care îl ador. Taci. Chiar umbra ta mi-e sfîntă, chiar pulberea pe care în mersul tău cel mîndru o calci cu nepăsare. Tot, tot eşti pentru mine: Altar,mi-eşti scump întreg... Oh ! viaţa mea cu tine primeşte-mă s-o leg; Mical e o copilă, iubeşte-o dacă-ţi place, Dar ea, puternic rege, ea, ea nu te va face. Eu, David, pregătit-am măreţul viitor... O vorbă, numai una s-o zici, eşti domnitor. Oricare duşmănie voi şti din a ta cale S-o-nlătur, departe voi de tine orice jale... Şi trăsnetul să cadă de-ar fi asupra ta Cu sufletul, cu corpul, voi şti a-1 înfrunta. Iubeşte-mă, atîta cer, David, de la tine. (îl cuprinde cu braţele de mijloc.) David Dar lasă-mă, m-aşteaptă... Asura (azvîrlindu-se jos înaintea lui) Atunci, treci peste mine. (David o evită şi iese.) scena ii asura (s ingurâ ) Şi vai, nimic nu-mi zice, nici un cuvînt. Zadarnic a fost totul: şi lacrămi şi avînt... Ah, el a fost o fiară lipsită de-ndurare... Durerea cea mai crudă să-1 mişte nu e-n stare; Mîndria mea-njosită, nebunul meu amor, Aflatu-l-au acelaşi: semeţ, nepăsător. Şi nu mi-e cu putinţă să-1 şterg pentru vecie Din inima-mi zdrobită de-a lui nemernicie, Şi nu mi-e cu putinţă pe el nici să-1 urăsc... Sărmana, osîndită mă aflu să-1 iubesc. Sunt vecinie urmărită de-a lui reamintire, Atît mă stăpîneşte funesta rătăcire. Mical, Mical învinge din nou! Dar cel puţin, Ea, ea o să-mi plătească al vieţei mele chin. 10 scena iii asura, hiram, mical, david Mical Regină, se-mblînzeşte a cerului mînie: Blestemul încetează s-apese pe domnie. Căzut-am în genuche zdrobită, m-am rugat, Am plîns, încît pe tata leviţii l-au iertat. Mai mult: ei hotărît-au aici să vie îndată, Spre Iehova să-nalţe cîntarea inspirată. 15 20 25 scena iv aceiaşi, leviţii, coruri (Leviţii pe două rînduri, corurile în fund.) Corurile îndură-te, stăpîne, De omul ce greşeşte, Căci el păcătuieşte Dar chinul îi rămîne. Leviţii îndură-te, stăpîne. Corurile învăluie-n lumină Pe cine te huleşte: Mustrarea-1 pedepseşte, Şi iar ţi se închină. Leviţii Pe rege-1 mîntuieşte. Corurile Păcatele să-nfrîne Sileşte omenirea, în tine mîntuirea A fost şi va rămîne. Leviţii îndură-te, stăpîne. Corurile Oricărui ţi-se-nchină Iertarea dăruieşte Şi mintea-i limpezeşte Cu via ta lumină. Leviţii Pe rege-1 mîntuieşte. scena v ACEIAŞI, UN OSTAŞ, UN ROB Un ostaş Din cîmpul de bătaie sosesc. David Ce s-a-ntîmplat ? Ostaşul Pierdută este lupta şi Saul... Asura A scăpat? Ostaşul Nu, dînsul nu mai este, murit-a lîngă mine. Mical Vai! 5 Asura Nu e cu putinţă. David Văzut-ai însă bine? Ostaşul 10 M-aflam din întîmplare pe dealul Guilboac, Fugeam din calea morţei, căci ce eram să fac, Cînd iată că pe rege îl văd scăldat în sînge, Mă cheamă, şi se roagă de mine, strigă, plînge, Sărmanul, ţi-era milă să-1 vezi cum suferea. 15 El singur într-o spadă proptită se-mpingea, Şi nu putea să moară, şi-mi zise: „Indurare, Dă-mi moartea mai degrabă, căci nu mai e scăpare, Armata mea zdrobită a fost şi Ionathan Căzu sub lovitura grozavului duşman". 20 Atunci, văzîndu-i chinul, cu însuşi a lui spadă Jos capul de pe umeri, făcutu-l-am să cadă Şi... (Caută a~şi desface toga în cave se află capul lui Saul.) David 25 Oh! Ostaşul Aici dovada se află că nu mint. (Mişcare în auditor. Ostaşul scoate coiful şi spada lui Saul.) 30 Mical Vai! scutul lui de aur! 191 David Şi coiful lui de-argint! (David se duce şi ia cu sfinţenie, din mîinele ostaşului, coiful şi scutul.) David ( sărutîndu-le ) Odoare pieţioase prin sînge consfinţite De mine de-azi-nainte veţi fi nedespărţite. (Pauză. Se întoarce către ostaş.) Cum însă a ta mînă, mişel nelegiuit, Pe unsul lui Iehova s-atingă a-ndrăznit? Hiram (către ostaşi) Luaţi-1 să-1 daţi morţei. (Ostaşul dispare înconjurat de soldaţii care ies cu el.) Un levit bătrîn (către David îngenuchind) O sfîntă datorie E scrisă-n al meu suflet: ţi-o spun cu bucurie, în taină ai fost rege ales de Samuel. (Cînd se ridică.) Domneşte de acuma pe-ntregul Israel! Leviţii Trăiască noul rege ! Corurile Trăiască noul rege ! David Dar... Levitul bătrîn Grea este povara, dar Iehova te-alege. Corurile Trăiască noul rege, Oricine să-1 iubească Şi-n pace să domnească 5 Căci Iehova-1 alege ! Leviţii Trăiască noul rege ! Corurile Păzind a ţărei lege 10 Cu inima-nţeleaptă Să meargă-n calea dreaptă Căci Iehova-1 alege ! Leviţii Trăiască noul rege ! 15 Corurile Sub sceptru-i să închege Poporu-n dezbinare Şi vecinie fie mare Căci Iehova-1 alege! 20 Leviţii Trăiască noul rege! David (pe estradă) Leviţi, coroana sfîntă a neamului ebreu 25 O puneţi pe-a mea frunte conduşi de Dumnezeu. Pe urmele lui Saul afla-mă-veţi la bine; Voi fi întăritorul voinţelor divine. Şi n-am să uit vreodată în scaunul regesc, Leviţi, a mea putere că eu v-o datoresc. 30 O singură mîhnire în suflet mă munceşte Vai! este că profetul iubit nu mai trăieşte. Divină călăuză, ah! cum mi-ar fi fost el, Dar stinsu-s-a-nţeleptul şi bunul Samuel. 193 Din ceruri însă dacă spre mine se îndură S-arunce, mîngîioasă, a lui căutătură, Tot el va şti putere a-mi da să biruiesc Orice în al meu suflet e încă pămîntesc. 5 (Se-ntoarce către Mical.) Mical, dar te mîngîie şi urcă lîngă mine, îmi pun a mea credinţă în Iehova şi-n tine. (Se apropie de trepte şi dă mîna lui Mical, ce urcă pe estradă.) io Asura Desi lovită-n suflet, nu voi să vă-ntristez, Domnie fericită şi lungă vă urez. Uitaţi dacă vreodată v-am fost ca o povară, Să-mi plîng nenorocirea mă-ntorc în a mea ţară. 15 Adio ! însă astăzi fiindcă plec, aş vrea, Mical, o sărutare să-ţi dau, copila mea. (Se urcă pe estradă, îmbrăţişează pe Mical, scoate un pumnal ascuns pe care publicul nu-l vede şi o-nj unghie.) MlCAL 20 ' (strigînd) (Şovăieşte şi se apucă cu mîinele de balustrada tronului.) Ah !... David... sărutarea... ce-midete... e mortală... Asura... ţi-am prezis-o... că ea... ne e fatală. David 25 Mical... Ce este? Mical David... susţine-mă. Oh! mor... în piept... mi-a-nfipt... pumnalul... David 30 (susţinînd-o ) Dar e îngrozitor. (Către sotdaţi.) Ostaşi! înconjuraţi-o... (Soldaţii urcă pe estradă şi arestează pe Asura.) 194 Mor.. Mical (se lasă jos sprijinită de David) Nu... nu voi răzbunare... David... amintirea... păstrează-mi-o... prea mare A noastră... fericire... era... dacă trăiam... Adio... pierd vederea şi voce... nu mai am... Adio... (Expiră.) io David îndurare aibi însă... Ah! ce soartă Cumplită... Dar e rece şi tace... Moartă, moartă!. (Se aruncă asupra ei.) Mical, e cu putinţă pe soţul tău iubit 15 Să pleci şi să-1 laşi singur, de veci nenorocit? Mical, deschide ochii, răspunde, nu m-aude, E moartă, moartă, moartă! Destinele sunt crude, Mi-o smulseră din braţe... Asura, suflet laş, înfige şi în mine pumnalul ucigaş... 20 (îşi ascunde capul între mîini.) Asura Plîngi, David, bucuria în pieptul meu palpită, De veci închis-a ochii Mical, a ta iubită. Plîngi, lacrimile tale îmi sunt ca un balsam, 25 în lunga mea veghere, de mult le aşteptam. Plîngi; n-o s-o învieze şiroaiele amare, Să-i dea re-nsufleţire nimic nu mai e-n stare, îmi zici să-nfig pumnalul şi-n tine, însă tu înfipt îl porţi în suflet de cum o străbătu. 30 A voastră fericire crezut-ai vreodată Că eu, că eu putea-voi s-o sufăr resemnată, Să ştiu pe-ale ei braţe că dorul ţi-1 resfeţi, Şi-n umbră să vărs lacrimi, de-amor cînd te îmbeţi. A ! David, pot în pace să mor, sunt răzbunată, 35 Tu mi-ai ucis simţirea şi Saul pe-al meu tată. (Mişcare a David.) 195 Te miri, nu ştii, dar este aşa... El 1-a ucis... (Se-ntoarce către toţi.) Iudei fărădelege, v-aşteaptă un abis... Să piară-al vostru rege a fost a mea-ntocmire. O! tată, ucigaşul mişel ce te-a pierdut Răsplata şi-a primit-o... David Infernul te-a născut. Destul... Viperă neagră... Durerea mea cumplită De oarba ta sfruntare acum e-năbuşită. Leviţii Să moară. David Mori... Au zis-o. (Scoate junghiul şi se repede asupra-i, şi se opreşte.) Asura Loveşte, n-aştepta! David Nu, David nu-şi mînjeşte pumnalu-n carnea ta. (Azvîrle pumnalul jos. Către ostaşi.) Călăul datoria să-şi facă... Asura (ridicînd junghiul) Niciodată... Reginele să moară ştiu singure... şi iată... MOARTEA LUI DANTE ALIGHIERJ TRAGEDIE ORIGINALĂ UN PRONAOS, TREI ACTE ŞI UN EPILOG PROZĂ ŞI VERSURI PRONAOS PERSOANELE şi înfăţişarea lor DANTE ALIGHIERI (Costumul după portret; chipul de asemeni; coroană de lauri verzi) OPT TINERI SENIORI AI ORAŞULUI RAVENNA (Costumele epocei) DUCESA (Bogat costum al timpului) DOI FII AI LUI DANTE (Costume ale timpului) O FIICĂ A LUI DANTE (Călugăriţă) FIUL DUCESEI (14 ani) BEPO (Servitor bătrîn) UN ABATE NĂLUCILE BEATRICE (Găteală de crini, drapată cu alb şi vioriu şters. Stofele viorii şi albe sunt iluidice) UMBRA LUI VIRGIL (Draperie albă) UMBRELE CELOR NOUĂ MUZE (Costumele mitologice) NĂLUCILE CELOR ŞAPTE SECOLE DE LA DANTE ÎNCOA (Costumele corespunzătoare fiecărui secol. Al XlX-lea şi al XX-lea, costume milităreşti de cavalerie) GÎNDUL LUI DANTE (Sub înfăţişarea unui înger de lumină) SIMŢIREA LUI DANTE (Păr şi chip de femeie, înger luminos de asemeni) UMBRA LUI BRUNETTO LATINI (Costum de magistru al epocei) (Tabloul însufleţit al lui Delacroix. Stixul. Iadul în fund. La ridicarea cortinei slabe flăcări verzi, albastre, roşii. Barca cu Dante şi Virgil. Decorul după tabloul 5 citat. Virgil, Dante, cît şi „la perduta gente", sunt înfă- ţişaţi prin artişti dramatici şi figuranţi, cu mişcările studiate după Delacroix şi Gustave Dori. Aceste mişcări sunt însă însufleţite. Muzică largă. Vaiete. Vuiet neîncetat tăiat de urlete, de şuierâri şi de zgomotul valurilor 10 de foc. Valurile se ridică şi se scufundă. Pliciuiri. Muzică înainte de ridicarea cortinei, iar după căderea ei, muzică solemnă. în timpul Pronaosului lumina din teatru va fi stinsă.) DIALOGUL DIN TIMPUL PRONAOSULUI 15 scena I dante, virgil, un damnat Damnatul (Luptîndu-se să iasă din noroiul Stixujui se agaţă cu mîinile de gîtul bărcei. Scena e slab luminată de flăcări 20 verzui şi roşii.) (Cu vocea închisă, către Dante.) Tu cine eşti de vii naintea orei? Dante Eu viu, dar nu rămîn cu tine, care 25 îmbrăţişezi zadarnic gîtul prorei Cer cînd de-acest noroi s-afli scăpare... Val după val în jurul tău se strînge Căci eşti pe veci un suflet în pierzare. (Urlete, rîsete şi vuiete ale Iadului. Muzică T/2 minut. 30 ' Moment de acalmie.) 10 15 Damnatul (voce închisă) Nu mă goni: sunt unul care plînge. Dante Din tine-a dat acest noroi afară — Rămîi în el căci l-ai purtat în sînge. Virgiliu (îmbvîncind pe Damnat) Cu ceilalţi cîini ce-n el se cufundară. (Damnatul recade în smîrc.) (Muzica.) (Flăcările sporesc. Ele vîlvorează ; rugiri, hohotiri, şuierâri; din cînd în cînd ţipete. Rîsete sălbatice: Ha-Ha-Ha ! Rîsete ironice : Hi-Hi-Hi! Rîsete sinistre : Hu-Hu-Hu-u-u ! Barca se pune în mişcare de la dreapta spre stînga.) (Acalmie.) Damnatul (zbătîndu-se în noroi şi apă) Ho-Ho ! — Sunt unul care plînge. 20 Ho-Ho! Dante Din tine-a dat acest noroi afară, Rămîi în el căci l-ai purtat în sînge. Virgil 25 Cu ceilalţi cîini ce-n el se cufundară. (Reluare a vijeliei de flăcări şi de zgomote.) SCENA Il-a (Indicaţii: Stixul se face nevăzut, şters de flăcări. Apare Lucifer cu principi şi principese ale Infernului. 30 Lux de veştminte strălucitoare, de cavaleri şi de doamne. Costumele sunt în gustul epocei. Al lui Lucifer e mai schinteietor ca celelalte. Lucifer si principii şi principesele lui sunt de o frumuseţe rară. Bărbaţii sunt adolescenţi şi aproape imberbi: păr de aur, roşu, negru, 5 buclat, inelat, la unii scurt, la alţii mai lung. Lucifer e cu ochi de noapte, — lungi, — mari şi melancolici, dar cîteodatâ fulgerători. El dă mîna Persephonei care poartă coroană de smaralde şi rochie verde ca marea, coperită cu nuferi. E decoltată. Rochia e fluidică şi 10 pusă pe un transparent de mătase ! Nuferi la sîn. Bro- derii metalice de colori pe rochie. Principesele sunt nişte aproape copile, dar depravarea e în ochii lor. Rochiile au trene. Lucifer şi demonii sunt cil spade şi îmbrăcaţi în costumele timpului. 15 Ei intră legănaţi de o leneşă muzică a unui galant danţ al acelei epoci. Lucifer şi ceilalţi demoni cochetează manieraţi şi afectaţi cînd cu o principesă, cînd cu alta. In fund şi împrejur, Iadul şi damnaţii. Zgomotele lui au tăcut aproape. Saluturi, mimică elegantă de miş- 20 cari şi de gesturi studiate. Din timp în altul, vuiet, urlete.) 25 30 35 Lucifer (apropiîndu-se de o principesă şi aplecîndu-se spre sînul ei) Ce roză ai! Parfumul ei îmbată — Ascunzi sub ea plăceri nemaisimţite. Principesa Culeasă-a fost în valea blestemată. Ha-Ha! Demoni (rîset) Lucifer (către principesă, subliniind cuvintele) Deci cresc pe-acolo flori vrăjite? (Muzică.) 200 201 (Preţiozitate de gesturi a tutulor. Muzica se face răsunătoare şi dominează izbucnirile de durere ale damnaţilor. Ei sunt zăriţi cum se chinuiesc în flăcări. Acalmie. Muzică abia simţită.) Un damnat (care arată pe Lucifer şi pe ceilalţi demoni şi ridică pumnii în sus cu frenezie) De e un Dumnezeu, e fără milă. Un altul Plătim amar păcatele trăite. Un altul Ce zici?... Prostii să spui nu ţi-este silă? (Arâtînd spre demoni.) Dar ale lor ?... Un demon (către o principesă) Ţi-o jur: ai sîni de spume. Un alt demon (către altă principesă) Ce ochi de cer! Un altul (către alta, sfîrşind ce i-a spus la ureche) ...şi chiar ca o zambilă. Întîiul damnat (către Al II-lea, arâtînd pe demoni) Vezi cum petrec? Al Hl-lea Cum rîd? '■■■"Un- altul ■■ Şi cum fac glume? Întîiul damnat (ridicînd pumnii în sus cu o mînie dejnâdâjduită) De e un Dumnezeu, nu e dreptate. Al IV-lea 5 La fel e-n Iad cu tot ce e şi-n lume. Al III-lea Cei slabi plătesc ale-altora păcate. Întîiul De e un Dumnezeu, el e un nume. îo Al IV-lea De e un Dumnezeu, nu e dreptate. Al II-lea La fel e-n Iad cu tot ce e şi-n lume. Al IV-lea 15 Cei tari primesc răsplăţi pentru păcate. Al IlI-lea Şi iată —vai! Din nou ne-ajunge focul. Al II-lea Scăpaţi eram din el pe jumătate. 20 Un demon (văzînd pe un damnat în apropierea lui, îl trimite să 25 în foc! cadă în foc cu o lovitură de picior) Alţi demoni (aceleaşi mişcări faţă cu alţi damnaţi) în foc! Alţii Acolo vă e locul. Un damnat (din mijlocul flăcărilor, şi ridicînd pumnii în sus) Vai! Dumnezeu nu e, şi nici dreptate. (Vuiete ale Iadului.) Voci ale lui Ha-Ha ! - Ho-Ho ! - Hi-Hi! - Hu-Hu-u-u-u ! O voce de sus (de tenor) în foc! în foc! — Acolo vă e locul. (Damnaţii în partea din urmă dialogului au izbutit să se smulgă din flăcări şi s-au apropiat pe nesimţite de dcm oni.) ÎO 15 20 25 ACTUL I (Scena se petrece într-un palat din Ravenna. Lumină în teatru. Decorul piesei acelaşi la toate actele. O întinsă sală în forma unui trapez. în dreapta, colonadă asupra mărei ce se vede între coloane în toată însufleţirea ei. Lucirea soarelui peste mare. Luntrii cu pînze. Sus de tot, între coloane, tende de purpură ce se mişcă în vînt. în fundul trapezului, uşă lîngă unghml din stînga şi lîngă cel din dreapta. în mijlocul fundului trapezului, o adîncătură formînd alcovă, între două duble coloane, în o parte şi în alta. Pat monumental, uşor ridicat la căpătîi şi deci înclinat spre public. Trei trepte duc din scenă la acest fel de alcovă. înalte sfejnice, de o parte şi de alta a treptelor, cu groase lumînări de ceară în ele, înflorite cu poleieli şi colori. Amplu coperămînt al patului, de mătase roşu-închis, azvîrlit peste pat. Mari ciucuri de fir atîrnînd de la colţurile lui în jos. De partea de sus a deschizâturei, draperii de catifea de Utrecht, de coloarea foilor veştezi. La ridicarea cortinei, draperia e dată într-o parte şi în alta. Patul şi peretele din fund de căpătîiul lui se pot vedea bine. Pe fundul acestui perete un mare covor de catifea de un roşu şters, cu marginile cusute cu fir. în centrul covorului, blazon mare cu coroană ducalâ. Mai jos, panoplie de arme. Lîngă fiecare sfejnic, pe două foarte mici piedestale, cîte un cavaler în armură de fier, cu casca pe cap şi cu cozorocul ei lăsat. în stînga scenei, un imens portal deschis asupra aproape celor 3j2 a peretelui. Acest portal e închis, ceva mai sus ca înălţimea omului, de un paravan ce e în realitate un transparent [pentru Apariţiunij. Acest paravan simulează vechiul stejar, 5 e lucrat artistic, are o uşă în centrul lui, ce e întredes- chisă şi lasă a se vedea pe deasupra lui partea superioară a bolţilor şi stîlpilor unei largi galerii. în centrul salei, mare masă de stejar înnegrit de timp. Scaune tot de stejar, în stilul epocei, dar cu dosare foarte 10 înalte. Scaunele aceste, trei-patru, sunt scâunaşe fără rezemătoare, în acelaşi stil. La dreapta, lungă laviţă, cu rezemătoare, aşezată pieziş, lîngă colonada ce dă asupra măr ei. Transparente prin unghiuri, pentru iviri de vedenii. Umbrele lui Virgil, Brunetto Latini 15 şi a Beatricei pot apărea şi de după înaltul spate al laviţei. Celelalte după indicaţii la timp.) Actul i (La ridicarea cortinei, Dante. aproape culcat pe laviţa cu rezemătoare.) 20 SCENA I DANTE, CEI OPT TINERI SENIORI şi NĂLUCILE ce apar la locurile şi timpul indicate Dante (ridicîndu-se în cot pe perini de catifea) 25 ...şi deci părerea voastră este ca eu, Dante Alighieri, aţi înţeles — eu, Dante, să cer iertare Florenţei? Un tînăr Te vei întoarce astfel în oraşul tău scump. Un altul 30 îţi vei revedea astfel casa ta scumpă — micul tău palat. io 15 20 25 30 Al III-lea Ţi se va recunoaşte astfel mărimea geniului ce ţi se tăgăduieşte astăzi. Al IV-lea Nu vei mai fi astfel rătăcitor. Vei fi rege aşezat în scaunul geniului tău. Al V-lea Copii dezmetici sau neghiobi nu se vor mai ţine pe strade după tine, şi strigînd în batjocură sau cu groază: „Păziţi! Căci iată omul care zice că a fost în Iad şi că s-a întors de acolo". Al Vl-lea Vei avea astfel un cămin. Al VII-lea Te vei bucura astfel de glorie multă vreme, căci liniştea şi mulţumirea îţi vor lungi viaţa. Al VIII-lea Şi vei ajunge din nou, poate, în dregător iile nalte ale scumpei tale Florenţe. Al III-lea Pe cîtă vreme astăzi — silit cum eşti să serveşti cînd pe principele vreunui oraş, cînd pe al altuia dintre stăpînitorii care-ţi dau ospitalitate — astăzi, careţi-este soarta ? Al V-lea Da: care? îţi primejduieşti chiar viaţa... (mişcare a lui Dante) căci nu ne vei spune că ambasada ta din urmă la Veneţia ţi-a folosit la ceva, sau că nu te-ai întors bolnav de pe urma ei... Al VII-lea Greu bolnav. 206 207 întîiul i Fireşte: lagunele nu iartă uneori nici chiar cînd e toamna înaintată... Şi, pe deasupra, vei fi silit să v părăseşti în curînd însuşi adăpostul acestui palat, cu 5 toate că Ducesa... Al II-lea Da: căci Duca soseşte mîine, şi ştim că i s-au făcut ameninţări de oraşul tău — unde s-a dus chemat de împrejurările politice ale zilei — că, dacă el va urma 10 să te adăpostească la sînu-i, nu i se vor mai înapoia î cei trei sute de mii de scuzi cu care oraşul tău îi este dator. Al IV-lea Şi cine ştie? Vei fi silit, poate, să părăseşti însăşi 1 15 Ravenna. Dante O voi părăsi. I Al VUI-lea f Spre a te duce unde? 20 Dante Dumnezeu ştie totdauna să îndrepteze păsurile j-oamenilor. Al Vl-lea Va fi ştiind. Dar pe-ale tale numai spre bine nu 25 ţi le-a îndreptat. Ai fost guelf, şi te-ai luptat la Cam- ■ paldino pentru guelfi, şi cu ce te-ai ales? Nu tot ei te-au lovit? ( Întîiul Aceasta ţi-a fost răsplata. I 208 Dante A mai fost şi a multor altora. Mişeii îşi fac treburile cu cei viteji şi de bună-credinţă şi la urmă caută să se scape de ei. Lucrul nu este de ieri. 5 Al VII-lea Dacă ştiai că e aşa, de ce nu ţi-ai luat măsuri? Al III-lea Ţi-a plăcut mai bine să te faci gibelin. Al IV-lea 10 Să-ţi spun drept, magistre, te iubim. Dar ţi-ai pus pe umeri greşeli peste greşeli. Cel puţin, dacă atunci cînd ai ajuns aproape capul Republicei... Al II-lea Nu loveai în toţi. 15 Al V-lea Aşa că astăzi n-ai peste tot decît duşmani. Dante Am voit binele Toscanei. Al VII-lea 20 Şi te-ai apucat — spre a i-1 face — să cauţi să culci la pămînt pe cei mai străluciţi fii ai ei... N-ai cruţat nici pe cei mai de aproape ţie. Dante Pe jefuitori numai. Pe cele cîteva familii care îşi 25 împart ţara ca un hoit. Al VUI-lea Ţi-ai muiat, pe lîngă aceasta, condeiul în flăcările Iadului şi, luînd Italia în toată întinderea, ai însemnat cu el în frunte pe cei mai vestiţi seniori. 209 10 Dante Pe cei mai vestiţi briganzi. întîiul Pe mulţi i-ai numit venetici. Dante Sunt. Al IV-lea Şi chiar pe oamenii cei mai iluştri prin meritele lou Dante Merite de corupători ai sufletului de la Alpi la Marea Tireniană. Numai pe răi şi pe vicioşi am lovit. Al II-lea N-ai respectat nici chiar sfinţenia bisericei. Ai trimis pe papi să ardă în Iad. 15 Dante Nu eu i-am trimis acolo, ci ei. Al V-lea Şi pe alţii mulţi. Dante 20 Nu eu — tot ei. Al III-lea Şi astăzi Italia întreagă îţi stă împotrivă. Dante Aceasta, nu. Italia nici nu mă urăşte, nici nu mă iu-25 beşte. Italia doarme. Am voit-o aşa cum se va înălţa printre secole. 210 Întîiul în sfîrşit, să fie cum zici, sau să nu fie — cred că ar fi timpul să iei acum o hotărîre. Noi ştim cu siguranţă că Ducele — şi nu uita că mîine va fi aci... Dante Mi-aţi mai spus-o. Întîiul Pe ce prieteni dar cugeti să te reazemi în mijlocul furtunei ce se apropie ? Afară de Guido Cavalcanti — 10 dar el nu mai poate fi azi de ajutor nimănui — nu prea vedem care ţi-ar fi sprijinitorii... Cît despre Giotto... Al III-lea Ţi-a făcut portretul... 15 Dante Dar de dv. nu vorbiţi, seniorii mei? (Ironic.) Vă cunosc devotamentul... şi mă iubiţi... Al VI-lea (cu vocea trâgânată) 20 Desigur... Al IV-lea (fără entuziasm ) Tot ce vom putea să facem... Dante 25 în adevăr? Al VII-lea (fără convingere) Cum ar fi altfel? Dante 30 Cu toate cele spuse adineauri? 211 Al III-lea Ţi le-am spus tocmai fiindcă-ţi suntem prieteni. Al V-lea Greşelile trebuiesc spuse. 5 Al VI-lea Cei care nu le spun urmăresc pierzarea celui care le face. Sunt mişei. Dante A! 10 Al II-lea Dovada cea mai bună despre asta e că ţi le-am spus. Dante A! 15 întîiul Căci altfel... Dante Deci, mă iubiţi?... — Ascultaţi însă !... Cînd cineva începe 'să vadă greşelile cuiva, nu-1 mai iubeşte. 20 Al VI-lea Nu e cu toate aceste iubire stăruinţa ce punem ca să iei o hotărîre care să-ţi fie folositoare?... Al II-lea Te vedem cu totul slăbit. 25 Al IV-lea Şi chiar cu totul bolnav. Al VII-lea Cît s-ar bucura cei doi fii ai tăi văzîndu-te... 212 Dante (ridicînd ochii în sus) Blîndă maică a lui Christos, vezi-mă. Al II-lea 5 Te va vedea, dar trebuie întîi să te vezi singur. Dante (tot cu ochii în sus) Isuse, mielule al lui Dumnezeu, dacă am greşit pînă azi, fii milostiv şi iartă-mă. io Al II-lea Te va ierta, dar trebuie mai întîi să te ierţi singur. Al V-lea Cu adevărat, căci de ce te pedepseşti singur? Întîiul 15 Şi atît de cumplit — cînd ţi-ar fi uşor să ceri iertare oraşului tău. Al III-lea Trimisul Florenţei tale, care-ţi face această propunere, n-aşteaptă oare răspunsul tău în acest palat de 20 aproape două săptămîni? Al VII-lea Şi dacă nu i-1 dai pînă diseară, va pleca mîine. Al VI-lea Şi oraşul tău scump va pune să-ţi dărâme casa pînă 25 în pămînt. Ne-a spus-o limpede. Al IV-lea E foarte adevărat, căci nu ne-a spus-o numai nouă. A spus-o şi altora. 213 Al III-lea Micul tău palat va fi prin urmare ras din faţa pămîn-tului de oraşul tău scump. Al VUI-lea 5 Şi oraşul tău scump va presăra sare pe locul unde a fost casa ta. Al II-lea Şi pe locul unde a fost micul tău palat nu vor mai creşte flori. io Dante ( aiurit) Ce ziceţi?... Tăceţi... Al VI-lea Zicem ce va fi: că nu vor mai creşte nici chiar flori 15 pe acel loc. Întîiul Oraşul tău va presăra sare pe el. Dante Destul. Minte şi minţiţi. Lacrimile au şi ele sare... 20 Dar... v-o spun: minte şi minţiţi... din lacrimile ce se vor vărsa vor creşte flori... Da: şi chiar cele mai frumoase: ale nemurirei. Deci, în adevăr, ascultaţi: sarea pe care oraşul meu scump o va presăra pe locul casei mele va fi topită de ploaie şi picăturile acelei 25 ploi se vor schimba în lacrimi. Auziţi? — şi oraşul meu scump mă va plînge şi el mai tîrziu — căci — priviţi-mă! — nu sunt eu cel pe care îl ştiţi, şi uitat-aţi oare... (El se dă înapoi prins de aiurare. Mimică. Melopee muzicală în surdină. Muzele apar. Dante le 30 vede, nu însă ceilalţi.) Dante (reluînd ) î0 15 20 25 scena Il-a ACEIAŞI, MUZELE, SECOLELE, GÎNDUL şi SIMŢIREA LUI DANTE (Melopee.) O MUZĂ ( recitativ ) Uitat-aţi oare Că-i este viaţa nemuritoare? Secolele (Apar în dreptul portalului din stînga. Fiecare secol e cu cîte un pas napoi de cellalt şi nemascat de el. Cor.) Uitat-aţi oare? O spun şi ele, Muze, şi noi, Ce pe rînd fi-vom secole noi... îi este viaţa nemuritoare. Muzele (cor ) Nemuritoare, nemuritoare. Dante Aţi văzut si ati auzit? Întîiul Pe tine? Da. Uitat-aţi oare. Al III-lea Şi te-am auzit. Al II-lea Şi stim cine esti. Al V-lea Eşti Dante. Dante Nu e vorba de mine. 214 215 Al VII-lea Atunci de cine? Dante (gest) De acestea: nemuritoare şi vecinie tinere. (Muzele dispar. Toţi se uită în direcţiunea arătată de Dante.) Al II-lea (către Al IV-lea) Ce-a vrut să zică? Dante (gest şi mişcare) Dar pe ei? Pe aceşti frumoşi adolescenţi din care unii nişte abia copilandri — văzutu-i-aţi şi pe ei? (Secolele dispar.) Al VIII-lea (către Al VI-lea) Aiurează. Al II-lea (către Dante) Dumnezeule ! Pe care acestea şi pe care aceştia vrei să-i vedem? Al VI-lea Aici nu se află nimini decît dumneata şi noi. Al IV-lea O ! bietule magistrule... Al III-lea Nefericitule şi mult cercatule Dante!... întîiul Mă uit zadarnic împrejur... Al V-lea Nu e nimini. Ne uităm zadarnic. întîiul Eşti bolnav. i Al IV-lea Prins de friguri. Al VI-lea Dealtfel ţi-este şi obrazul roşu ca focul... Al VUI-lea io Şi ochii tăi sticlesc. Dante A ! în adevăr? Întîiul în adevăr — căci nici n-am văzut, nici n-am auzit 15 pe nimini decît pe tine. Dante Aveţi dreptate. Uitasem că puţini de tot au ochi să vadă şi urechi să audă. Al V-lea 20 (către întîiul) Eu cred mai curînd că magistrul a vrut să-şi rîdă de noi. Al II-lea îi place uneori batjocora. 25 Al VUI-lea Şi asta nu e bine. Al VI-lea Nu e deloc bine. 217 Al III-lea Căci stie cît îl iubim. Al V-lea (către Dante) Şi ştie că nu suntem dintre mulţii făţarnici care cînd dau ochii cu el îl ridică dincolo de al şaptelea cer şi cînd se depărtează îl cufundă în chiar iadurile lui. Al IV-lea Iar ca dovadă că aşa este aduc — aminteşte-ţi, magistrale, — aduc şi faptul că ţi-am recunoscut tot-dauna marile merite şi cînd erai faţă, şi în lipsă. Dacă, cu toate astea, ce numeşti Divina Comedie nu ne-a prea mişcat, e apoi şi firesc. Ai scris-o bolnav... în exil... Al VII-lea Al II-lea Şi spre bătrîneţe. Al VI-lea Ţinem socoteală de toate. Al VUI-lea Vita Nuova însă... Al II-lea Cît şi atîtea alte versuri răzleţe... Întîiul Vor trăi în toţi timpii. Canzoni bunăoară!. Al VI-lea Căror le-a făcut muzică divul Casella...' Al V-lea Sunt fără seamăn. Al III-lea Şi vor trăi etern. 5 Al VUI-lea în ele i-ai întrecut pe toţi ridicîndu-te peste tot ce ai scris şi fără să spunem că limba e tocmai cea care ar trebui... Al II-lea 10 Recunoaştem că e bună. Al III-lea Pe cînd alţii — linguşitorii — pe care tu ar trebui să-i urăşti — spun că tu ai întemeiat limba. Al V-lea 15 Crezînd să te prostească. Căci nu se ştie oare că o limbă e opera timpului? Al IV-lea Negreşit. Ce sunt oamenii? ! Al V-lea 20 (către Al IV-lea) Aici o cam scrinteşti — căci şi oamenii îşi au însemnătatea. Astfel, toţi am adus la formarea ei partea noastră de contribuţiune. Dante 25 Prea modeşti.. Al IV-lea (către Al V-lea) Cu toate astea, timpul... 219 Dante Ha! Ha! Timpul! Al III-lea Cum? Te îndoieşti, magistrule, despre ce poate timpul?... Dante Dimpotrivă. Timpul poate mult căci v-a creat. Şi vă mulţumesc: m-aţi luminat... Negreşit — fiindcă, eram un nerod: crezusem că timpul e omul. ( Pauză.) Dar... iată ce e omul, ori mai bine zis, bătrîneţea — boala — cum să vă spun? (arată pe Al IV-lea)... — o să vi se pară ciudat — însă e aşa... dumnealui... i-am uitat numele... da... dumnealui cu Urni Al IV-lea Se poate? Dante De ce nu — de vreme ce v-am spus-o... Al IV-lea Cum? Nu mai ştii că mă cheamă Balthazar de... Dante Nu... (gest) şi am uitat şi numele celorlalţi... Al II-lea Ce glumă! Un nume ca al meu! Don Andrea de Breggi!... Dante (către întîiul) Ei! dar pe dumneata, tinere, pe dumneata, cum te cheamă ? Întîiul Sangue di Christo! Pe al meu s-ar fi cuvenit să nu-1 uiţi! îl ştie Italia toată! Sunt Don Nicolo Orlandi. 5 Al III-lea Şi pe al meu mai puţin. Sunt Don Romualdo Ceccaldi. Al V-lea Dar pe al meu ! Alberto della... Al VI-lea 10 Al meu e cel puţin tot atît de ilustru... Guide de Monte-Chiaro, ştii? Al VUI-lea Să-ţi mai spun pe al meu? Glumă sau batjocoră împingi lucrurile prea departe... Cine a cunoscut pe 15 Cesare Orto si 1-a uitat? Al VII-lea Dar pe... Ajunge. Minţiţi Dante 20 Întîiul Cum? Nu ne cheamă astfel? Dante Nu. Minţiţi! Minţiţi! 2—3 din tineri 25 Noi? Dante. Voi... Toţi. Altele sunt numele voastre. 221 10 15 20 25 Al patrulea Va să zică — numele meu nu mai este cel de... Dante Nu: pe tine te cheamă Inconştienţă a timpului. Întîiul A! Şi pe tine: Invidie. O! O! Dante ( acestuia ) Întîiul Ceilalţi (Mişcări diverse ale tutulor.) Dante Da.— Şi pe voi, pe toţi împreună, vă cheamă Ticăloşie. (Merge asupra lor cu amîndouă braţele întinse.) Ieşiţi. (Toii dau napoi şi ies cîte unul-unul.) scena IlI-a DANTE, AL PATRULEA şi AL OPTELEA (lîngă uşă), DUCESA (intrînd) Al IV-lea (către Al VIII-lea, la intrarea Ducesei) Ducesa! Ducesa (care a surprins cîteva din mişcările scenei din urmă) Dar ce e? Al IV-lea Ne goneşte. (Iese cu Al VIII-lea.) Ducesa (către Dante) Vai! Dar îţi erau prieteni. Unii din eî te-au iubit, poate. Poate. 10 Atunci? Dante Ducesa Dante Erau oameni. Ducesa Vai! Şi cu cine rămîi acum!? Dante Cu mine. 20 25 scena IV-a ACEIAŞI, NĂLUCILE: MUZELOR, SECOLELOR, BE AT RI CEI, VIRGILIU, BRUNET TO LATINI, GÎND ULUI, SIM ŢI RE I (Muzică abia simţită. Nălucile Muzelor reapar.) Şi cu noi. Muzele Secolele (reapărînd ) Cu noi de asemeni. 222 223 Beatrice portinari (apârînd din dosul laviţei pe care Dante s-a reaşezat) Dar eu, Dante, eu? N-a fost totdauna lîngă tine scumpa ta Beatrice Portinari? (Mişcări de mirare ale Ducesei care dă a se înţelege că vede şi aude pe Năluci.) Dante (la vocea Beatricei întoarce capul de profil şi se uită lung la ea) Tu?... VlRGILIU (apârînd la capătîiul laviţei) Şi părăsitu-te-a vreodată, de cînd l-ai cunoscut prin magistrul tău, Brunetto Latini, scumpul tău Virgiliu? brunetto latini (apârînd la celalt capăt al laviţei) Iar acest Brunetto Latini n-a fost el totdauna lîngă tine, măreţul meu discipol — lîngă tine care vei face să-mi plutească numele peste timpuri — deşi prin mine însumi am fost dintre muritori? UN înger luminos (ivindu se de după un jeţ) Şi nici eu, gîndul tău, nu m-am înstrăinat vreodată de tine, scumpul meu tată. Ţi-am fost fiul credincios şi bun — te-am urmat peste tot şi ţi-am împărtăşit oricînd soarta. Dante Fiindcă nu erai om. Cu toate astea, binecuvîntat să fii. Un alt înger luminos (acesta cu chip şi păr de femeie) Nici eu, simţirea ta, nu m-am despărţit în nici o clipă de tine şi ţi-am îmblînzit mîniile şi ţi-am uşurat necazurile. Ti-am fost fiică bună. m litkkathku. T (hmiriliţ orUftmlt, U *h?u * txde *-* in eermtrt ~»st A* î" «MAKA8DA «SROEAHtî, ««rit» &m m$Mm * , . tMM» o*, mmmmv .om*, mummm, \ 0 a» C COSTWCU . I) şoara AMELIA VELNKfc . 3m- tana8escv 1K BAVÎÎ>ÎSC0, AmmiI pieii, »Prt*»<« OMTMlriM Gonim T»*r»|, â fm ttpiezmtM peotm 8ew* rtpnwotft ua ««|r<» «l«g»ot mobil*»»