n 53492 J. H. LAVAUR OUI SE 1HMPUHESTE tffitt IU «OIEHTIH fittSTI pi «im m PREVESTIT PRIN MAI MULTE PROOROCIRI CELEBRE, PRECISE Şl CONCORDANTE (PROOROCIRILE LUI HERMANN, PROOROCIRILE PIN MAYENŢA, PREZICERILE DIN FIEMS6ER8) Ediţiune nouă, fiind o urmare şi complectând ediţiile din 1912 fi 1913, devenite celebre, de oarece, evenimentele actuale au adeverit in' tr'un mod desăvârşit documentele profetice şi interpretările ce le conţineau. TRADUS DIN FRANŢUZEŞTE DE SCARLAT ION GHICA BUCUREŞTI TIPARUL „CARTEA ROMANEASCA", S. ANON. 1919 LEI 4. SFÂRŞITUL IMPERIULUI GE: J. H. LAVAUR CI SE DIDEPllJIE M IU NDKIŢDL HBTl 1EIL1I &ERHAB PREVESTIT PRIN MAI MULTE PROOROCIRI CELEBRE, PRECISE Şl CONCORDANTE ROCHIILE LUI HERMANN, PROOROCIRILE DIN MAYENŢA, PREZICERILE h DIN FIENSBERG) Ediţiune nouă, fiind o urmare şi complectând ediţiile din 1912 şi 1913, devenite celebre, de oarece, evenimentele actuale au adeverit în-tr'un mod desăvârşit documentele profetice şi interpretările ce le conţineau. TRADUS DIN FRANŢUZEŞTE DE SGARLAT ION GHICA BUCUREŞTI TIPARUL „CARTEA ROMÂNEASCĂ", S. ANON. * 1919 6329 TABLA DE MATERII Pag. Primele ediţiuni ale acestei broşuri în 1912—1913...... 9 O ap. I. — Scadenta.................... 11 Oap. n. — Finele Imperiului german........... 13 O ap. UL — Proorocirile despre viitorul Germaniei..... 14 1. Dela Frederic I, la Wilhelm al H-lea..... 14 '2. Istoria proorocirilor lui Eermann ....... 15 3. Autenticitatea proorocirilor lui Hermann .... 17 4. Istoria profeţiei din Mayenţa......... 19 5. Istoria predicţiunilor din Fiensberg...... 20 Oap. IV.— Proorocirile lui Eermann. — Partea realizată . . 22 Mănăstirea din Lehniu. — Oasa de Ascania .... 22 Principii Bavarioi şi ai Luxemburgului ..... 22 Hohenzollernii Electori ai Brandeburgului .... 22 Hohenzollernii Eegi ai Prusiei.......... 22 Hohenzollernii Împăraţi ai Germaniei ...... 22 Oap. V. — Proorocirile lui Hermann. — Partea ce se realizează chiar în momentul acesta. — Viitorul. . 40 Sfârşitul dinastiei Hohenzollernilor........ 41 Soarta lui Wilhelm al II-lea........... 41 întoarcerea Prusiei la tradiţiunile ei politice şi re- , ligioase. Restabilirea Imperiului german .... 44 Oap. VI.— Profeţia din Mayenţa.............. 45 1. Partea realizată ...... ........ 45 2. Partea ce se realizează chiar în momentul acesta. 47 Oap. VII. — Predicţiunile din Fiensberg........... 50 Trecutul. Realizarea actuală........... 50 6 Oap. VILI. — Germania. — Ora tragică . .. .k ........ . Ş>* Autoritatea predicţiunilor şi a profeţiilor ..... 54 Mănunchiu de certitudini............ 54 Oap. DL — Cum va sfârşi Imperiul...........• 57 Oap. X. — Ce crede de profeţiile germane. — Poporul german. — Armata germană. — Familia imperială. — Wilhelm al 11-lea.......... 60 NOTA TRADUCĂTORULUI Ediţiunea actuală a cărţei ce o prezint astăzi publicului Român, a apărut la Paris pe la finele anului 1914, după ce apăruseră 'deja mai multe ediţiuni în 1912 şi 1913. Dacă este extraordinar câte evenimente la care se face aluzie în ea, şi de care nici nu se vorbea atunci, s'au adeverit dela 1914 încoace, între care pot cită, mai cu seamă, dezastrul German din 1918, prăbuşirea Imperiului, crearea statului Polon şi a altor state etc, este şi mai surprinzător câte s'au realizat dela primele ediţiuni încoace,' pe care autorul le-a întrevăzut şi pe care chiar le-a menţionat, cum sunt, spre exemplu: deslipirea Italiei de Tripla Alianţa, trecerea Turciei în partea Puterilor Centrale, etc. Ştim cu toţii Ioan Sigismund şi contele Palatin se luară la ceartă asupra acestui punct, în 1613. Fiica lui Ioan Sigismund trebuia să se căsătorească eu fiul contelui Palatin. Dar într'o zi, la Dusseldorf, se iscă o ceartă între viitorii socrii, în cursul căreia Sigismund lovi pe viitorul său ginere. De aci război şi pustiirea ţărei, dar în urma unei mediaţîuni, totul s'a aranjat. Perioada dela 1619—1640. (Hexametrii 68, 6du-se timpul,«fcând se «vor îndeplini nişte întâmplări surprinzătoare, *şi chiar prin-«cipele nu-şi dă cont de întinderea ce va lua noua sa putere». Realizarea. Fiul arătat aici este Wilhelm I, al doilea fiu al lui Frederic Wilhelm IH-lea şi fratele lui Frederic Wilhelm IV căruia i-a succedat în 1861. Fiul va avea zile fericite, de mulţi ani Prusia nu avusese o domnie aşă glorioasă ca a lui Wilhelm I. 40 Ceeace niciodată nu visase... ceeace va posedă, este triumful desăvârşit dela 1870—1871, dobândit, mulţumită cooperărei unui ministru dibaciu şi puţin scrupulos, şi gratie concursului unui geniu militar de prima ordine ; care i-au dat putinţa de a răsplăti Franţei în momentul acela, şi cu dobândă, de violentele cu care Napoleon I, biruitor, a amărât pe Germani în 1806. Războiul victorios cu Austria, războiul victorios cu Franţa, coroana de împărat al Germaniei, pusă pe capul lui Wilhelm I la Versailles, ce lovitură mai surprinzătoare a soartei s'ar putea oare visă? în ceeace priveşte pe: Principele, care el singur, nu-şi dă seamă de întinderea ce va . luă, puterea sa \ea nouă, acest pasagiu a putut rămâne neînţeles câtva timp; ceeace proorocii au prezis, poate fi exact, fără ca oamenii să fie totdeauna în măsură de a o constată. Din fericire însă, ex-plicatiunea ni s'a dat, şi într'un mod mai mult decât îndestulător, precum ne arlită d. Florent Dumas, în cartea lui, deja citată publicată în 1891, unde zice: «că Wilhelm I»... nu a priceput la ce înălţime, soarta bătăliilor va ridică tronul strămoşilor săi, este un punct ce nu se poate contestă, de oarece, chiar Wilhelm ne probează aceasta, în scrisorile sale, către Regina Augustă. Wilhelm II-lea a dat publicului această corespondentă intimă, şi gazetele tuturor t&r"or au reprodus-o. Europa întreagă o cunoaşte, şi nimic nu e mai bine constatat azi, decât acest fapt, a cărui destăinuire viitoare, eră de sigur greu de prevăzut. Proorocirile lui Hermann. Partea care se realizează chiar în momentul acesta. Sfârşitul dinastiei Hohenzollernilor.— Soarta lui Wilhelm II-lea.— întoarcerea Prusiei la tradiţiunile sale politiee şi religioase. —Restabilirea imperiului Germaniei. Pentru a putea bine aprecia proorocirile lui Hermann, şi pentru a trage din viziunile lui, toate învăţăturile ce e 41 conţin, este absolut necesar a le privi din punctul lui de vedere. Punctul de vedere al călugărului dela Lehnin, este atât religios cât şi politic, poate mai mult religios chiar de cât politic, afacenle statului părând a fi evocate de dânsul numai pentru a tălmăci transformaţiunile aduse în viata religioasă a poporului; să nu încercăm dar a face pe Hermann să spună lucruri, ce n'a voit să le spună, nici mai mult de cât a voit să spună, dar luminându-ne de această idee, să căutam să vedem, care sunt realităţile vederilor sale, asupra subiectului ce ne ocupa, adică sfârşitul mai mult sau ma puţin apropiat al Dinastiei Hohenzollernilor. Sfârşitul dinastiei Hohenzollernilor. — Soarta lui Wilhelm II. (Hexametru 93). ^ «în sfârşit, sceptrul a^ntrat în mâna aceluia, ce va fi ul-«timul din această listă regească». In sfârşit! Acest cuvânt ne spune multe, asupra sentimentelor profetului, visavis de dinastia, a cărei istorie, o prezice : tot precum se vede că această istorie o prezice cu regret. In sfârşit! A străbătut ultimele etape; a apăsat câteva clipe asupra gloriilor militare ale lui Wilhelm I. Precum se împodobeşte victima înainte de a o jertfi, tot astfel, a îmbrăcat cum a putut mai frumos, pe marele împărat, ale cărui triumfuri, s'au maiyfestat vădit însemnate cu «Mane, Thecel, Phares» al monarchiei Germane. In sfârşit! Fiorosul judecător, care a instruit generale •cu generaţie, procesul acestor Electori ai Brandeburgului, al acestor Regi ai Prusiei, al acestor aspiranţi la tronul Imperial, care a stigmatisat întregul neam, în versul acela nemilos, pe care 1-a pecetluit pe fruntea lui Frederic II; «urmaşul imită perversitatea strămoşilor săi, cari erau mai perverşi decât dânsul» ; acela ce fără milă, a veştejit usurpatiunile crimi- 42 43 nule, ale unei întregi dinastii, hrăpăreaţă şi cumplită, îndopată cu bogăţiile altarului, Hermann, călugărul Hermann, trecând fără a-1 băgă în seamă, sau nevoind să'l bage în seamă pe vremelnicul Frederic II, Hermann, uşurat de imensa povară, scoate strigătul liberator: «In sfârşit, scep-«trul intră în mâna aceluia, care va fi ultimul din această «listă regească!» Ca să vorbească astfel, a trebuit să aibă ceva de răzbunat! Călugărul dela Lehnin, care ţine cu poporul primitiv al Brandeburgului, cu călugării învinşi, fraţii săi, cu religiunea sa, atâta timp călcată în picioare, călugărul Hermann, care profetisează spusa lui Frederic II: «Strămoşii «noştri s'au făcut lutherani, ca să ia averile bisericeşti» Hermann, este cuprins de o sfântă mânie, şi este vădit mulţumit că poate acum să vorbească de neînduplecata rigoare, cu care va fi lovită dinastia Hohenzollernilor. Printrg aceste rigori, prima cea mai teribilă, este fără îndoială aceea, care de altmintrelea, va atrage pe toate cele-l'alte, adică perderea definitivă a puterei. Aţi făcut tot ca, să posedaţi imperiul, aţi asuprit poporul vostru, şi aţi sugrumat naţiunile! Imperiul trebuie să' vă sCape din mână şi va scăpă! Cuvântul este formal şi nu comportă nicio interpretare echivocă: «Sceptrul intră în sfârşit în mâinile aceluia ce va fi ultimul din această listă regească». Ţine sceptrul, dar nici unul nu-1 va ţine după dânsul. El este Hohenzollernul acela, care, după spusa profetului, ale cărui prevederi, până acuma, toate s'au realizat, este ultimul din familia sa care va purtă titlul de~*Rege al Prusiei şi împărat al Germaniei. Cu el, neamul electorilor de Brandeburg, reintră în marele cortegiu istoric al familiilor decăzute. «Execrabila crimă a lui Israel». (Hexametru 94). «Israel încearcă o crimă execrabilă, pe care numai moartea o poate ispăşi». întâiu o observaţie generală este necesară. Mai mulţi comentatori ai proorocirilor lui Hermann, atât în Franţa oât şi în Germania, au crezut că previsiunila din hexametrii 94, 95 şi următori trebuiesc să fie legate cu cele din hexametrul 93. Asta poate să fie o eroare şi o greşeală. întâiu, studiul proorocirilor lui Hermann în trecut, dovedeşte că gruparea unor hexametre anume, justificată într'un mod absolut prin realizările ulterioare, ar fi fost de o posibilitate foarte îndoelnică, pentru cineva, care ar fi voit dinainte să tălmăcească acele proorociri, Pe urmă, se ştie că visionarii, în general, întrevăd lucrurile pe un plan unic şi că, tocmai ceeace determină ei în modul cel mai imperfect, este intervalul între evenimente. Pentru aceasta poate'să fie mai multe cuvinte. întâiu, lucrul în fapt se explică şi există în practică, în optică, un fenomen identic şi în adevăr probant. Priviţi de pe marginea unei întinse câmpii şi, fie cu ochiul fie cu un ochean, cercetaţi în depărtare. Distanţa între primele obiecte se arată destul de clară şi de precisă, dar când veţi ajunge la limita priveliştei, pădurile, satele, turlele, cas-telurile vi se vor arătă confundată. Pare că este tot astfel cu aceea cărora se desvăluiesc tainele viitorului. Văd o mulţime ^de lucruri, dar nu ştie care sunt intervalele ce le separă. -> Putem zice că este o explicaţie fizică. Mai este încă una de un alt ordin. Dacă evenimente precise ar putea fi prezise pentru nişte date tot atât de precise, n'ar mai fi loc pentru libertatea de acţiune a omului. Aplicând aceste principii la interpretarea ce ne ocupă, trebuie să admitem că dacă evenimentele anunţate în hexametrii 94 şi viitori, poate să fie contimporane cu cele anunţate în hexametrul 93, poate asemenea să fie depărtate de ele cu-mai mulţi ani, cu o jumătate de secol, un secol întreg, sau poate chiar mai mult. Să aşteptăm dar cu.răbdare.' 1 44 întoarcerea Prusiei la tradiţiunile sale politice şi religioase. Restabilirea* imperiului germanic. (Hexametrii 95, 96, 97, 98, 99, 100). «Atunci păstorul îşi regăseşte turma şi Germania pe regii săi». «Marka mângâiată complect după lungile nenorociri, «strânge în braţe pe copiii săi, liberaţi de jugul străin. Ve-«chile ziduri ale Lehninului şi ale Chorinului se vor ridică «clerul va străluci cu vechea-i splendoare, şi oile nu se vor «mai teme de dinţii lupului hrăpitor». Acumularea evenimentelor prezise, face ca comentarea proorocirei să fie foarte dificilă. Să ne mulţumim să facem să reiasă Ia lumină categoriile faptelor ce par a fi prezise. 1. întoarcerea Brandeburgului şi fără îndoială, a Prusiei la catolicism. Vestea .unui astfel de eveniment, ar fi putut surprinde pe lectorii profeţiei lui Hermann, care ar fi trăit în al XVII-lea şi al XVIII-lea secol. Generaţia noastră care a văzut triumful centrului catolic german, n'ar putea să fie surprinsă, văzând un triumf şi mai complect, şi ceeace a prevăzut proorocul astăzi, pare foarte posibil. 2. Reconstrucţiunea mănăstirilor dela Lehnin. Unii comentatori au văzut realizarea acestei părţi a profeţiei, în decretul imperial din 1871. în adevăr, se va vedea mai departe că Wilhelm I, considerând că hexainatrii 90, 91. 92, se îndeplinesc în personna sa, decretă, din palatul chiar din Versailles, unde s'a desăvârşit triumful cel mare, (şi aceasta în semn de recunoştinţă), ca mănăstirea din Lehnin să fie reconstruită. 3. Restabilirea imperiului german. Germania îşi va regăsi Regii. Ce poate însemnă această predicţiune? Să încercăm s'o explicăm. Hohenzollernii sunt actualmente încă pe tronul regal al Prusiei şi pe tronul imperial al Germaniei, stabilit în 1871'). i) Scris înaintea dezastrului din 1918. 45 Evenimentele prevestite de Hermann, sunt evident ispăşirea întregului trecut al Hohenzollernilor. Această ispăşire se poate aplică în două feluri: Opera religioasă a Hohenzollernilor este distrusă. Distrusă e şi opera lor politică. Din ei şi din gesturile lor, nu trebuie să rămâie nimic. Dar dacă Germania îşi va regăsi Regii, nu poate fi vorba de regi din neamul desfiinţat, de acei pentru cari au fost scrise cuvintele ispăşitoare : «în sfârşit sceptrul intră în mâinile acelui, ce va fi ultimul din această listă regească!» Despre ce dar poate fi vorba ? Cum nu se poate regăsi decât ceeace s'a pierdut, cum în afară de Hohenzollerni, Germania n'a pierdut decât vechea sa constituţie, aceea ce-i garantă libertăţile, de care a des-poiat-o hegemonia Prusiei, pare că ceeace ar regăsi Germania e propria ei existenţă, ca popor liber, scăpată pentru totdeauna de supremaţia Berlinului. Germania scăpată de Prusia, dându-şi un guvern naţional, demn de trecutul ei glorios, asta pare a fi, în partea ei finală, viziunea proorocului. Să ne oprim acuma, după acest comentar prea scurt al proorocirilor lui Hermann, să observăm numai, că, o operă ca aceasta, nu poate fi numai o operă pur omenească. Pentru a putea prezice d'inainte întâmplările a mai multor secole, şi să le nimereşti cu atâta precisiune, atât în trăsăturile generale, cât şi în amănuntele lor, trebuie altceva decât întâmplarea sau scurta pătrundere a vederei umane. Trebuie să fi trecut pe acolo şi un dar profetic. VI Profeţia din Mayenţa. 1. Partea realizată. 1- — «Deci atunci când acest mic popor dela Oder se va «simţi destul de tare ca să scuture jugul protectorului săa, 46 47 «şi că orzul va fi crescut din spice, Wilhelm, regele lui, va «merge contra Austriei». 2. — «Va păşi din victorie în victorie, până la porţile «Vienei, dar un cuvânt al marelui împărat din Occident, va «face pe erou să tremure chiar pe câmpul victoriei, şi îna-«inte de a se' strânge orzul, • va semna pacea, va scutură «jugul şi se va întoarce triumfător în ţara lui». Realizarea. Campania despre care este vorba aici, este Campania contra Austriei din 1866. Proorocul i-a prevăzut repeziciunea. Când orzul va fi crescut din spice, Prusia pleacă în.rezboiu, dar înainte de a se strânge"orzul, pacea e semnată. 3. — «Dar iată că între strânsul orzului al patrulea şi al «ovăzului, un zgomot îngrozitor de re'zboi va chemă sub «arme pe secerători, o armată formidabilă, urmată de un «număr extraordinar de unelte rezboinice, pe care numai «infernul le-a putut inventă, porneşte spre Occident». Realizarea. Se^ ştie că rezboiul din 1870—1871, care a avut loc patru "ani (orzul al 4-lea) după campania contra Austriei, fu_ declarat la 19 Iulie 1870. 4. — «Vai! ţie, mare naţie, vai! vouă, cari aţi părăsit «drepturile divine şi cele omeneşti!» «Dumnezeul armatelor v'a părăsit, cine vă va ajutoră?» 5. — «Napoleon al IlI-lea, dispreţuiud întâi pe adversarul «său, va da curând înapoi spre «Le chene populeux», unde *va dispare pentru "totdeauna». Realizarea. Le Châne populeux, este în Ardenne, lângă Sedan. 6. — «Cu toată rezistenţa eroică a Francezilor, o mulţime «de soldaţi albaştri, galbeni şi negri, se vor risipi pe o mare «parte a Franţei». Realizarea.. Este invazia teribilă care a urmat primelor noastre înfrângeri. 2. Partea ce se realizează chiar în momentul acesta. 7. — «Alsacia şi Lorena vor fi răpite dela Franţa pentru «un timp şi o jumătate de timp». Observatiune. — Cele două provincii răpite dela Franţa de Germania, nu-i vor aparţine aceştia vecinie. Ce însem-neazŞ expresiunile: un timp şi o jumătate de timp ? După aceste trei linii, în ediţiile noastre a «Sfârşitul Imperiului german în 1913*, am adăogat acest singur cuvânt:. «Mister». Ne pare însă că misterul e pe cale de a se limpezi. Dacă, după cum avem absoluta convingere, anul 1914 aduce sfârşitul Imperiului german, şi dacă, după cum e probabil, în anul 1915 se semnează tratatul de pace între Franţa victorioasă şi popoarele germane, intervalul ce va fi trecut' între momentul când Alsacia-Lorena ne-a fost răpită şi acela când ne va fi restituită, este de 45 de ani. Dar numărul 45 se compune din două numere, care sunt tocmai în proporţia indicată, între ele: un timp (generaţie) 30 de ani o jumătate de timp 15 ani Total 45 ani. 8. — «Francezii nu se vor îmbărbăţl, decât chiar în contra lor». s Observatiune. Sensnl acestui alineat, obscur pentru noi, în timpul ediţiunilor noastre precedente, nu este el oare de o claritate strălucitoare ? N'am avut oare să ne luptăm chiar, în contra noastră înşine, în primele zile ale rezboiului ? Nu eram noi speriaţi peste măsură de ameninţările duşmanilor noştri ? Speranţa nu ne-a venit înapoi, mai cu seamă în urma* isbânzilor aliaţilor noştri, şi în urma succeselor vitezelor noastre armate ? dar contra voiei noastre şi fără ea. 9. — «Vai! ţ"e, mare oraş. Vai! ţie, oraş al desfrâului! «Fierul şi locul va urma focului şi foametei». Observaţie. — Foametea asediului şi focal Comunei va 48 49 veni (după un termen mai mult sau mai puţin îndelungat) după fierul şi focul. Este evident vorba de rezboiul actual, isbucnind 44 de ani după cel din 1870—1871, în care fierul armelor şi focul tunurilor, fără să mai vorbim de incendii, au compromis atâtea existenţe. 10. — «Curaj, suflete credincioase, domnia întunericului «nu va avea vreme să-şi execute toate planurile». 11. — «Dar iată că timpul indurărd se apropie.' Un prin-«cipe» (să înţelegem un şef, fără îndoială generalisimul Joffre) «al naţiunei este printre voi». • 12. — «Este omul mântuirei, înţeleptul, neînvinsul, şi-şi «va numără întreprinderile cu isbânzi». 13. — «Va goni pe inamic din Franţa, va păşi din vic-«torieîn victorie, până 'n ziua dreptăţei divine». „ Observaţiune. — Aici suntem în plin în subiectul nostru. Inamicul pe care-1 va goni din Franţa, este evident acela ce ocupă două provincii, — care ne-a atacat în mod mi-şelesc. 14. — «In ziua aceea va comandă şeapte feluri de soldaţi «în contra trei, la cartierul «Les Bouleaux, 'între Ham,' Woerl şi Paderborn.» Profeţia este tot atât de clară pentru viitor cât a fost şi pentru trecut. Este revanşa făgăduită celor înfrânţi din 1880—1871. Sunt localităţile viitoarelor bătălii, care se precizează, 15. — «Vai! ţie, popor dela Nord, al şeapţelea neam, va «plăti pentru păcatele tale. Vai! ţie, popor dela răsărit, vei «scoate strigăte de durere şi vei vărsă sânge nevinovat. Nici «odată nu se va fi văzut o astfel de armată, nici odată nu «se va fi auzit un zgomot aşa îngrozitor». Obsenvatiune. Poporul dela Nord, este iarăşi Germania. Poporul dela răsărit (în raport cu Franţa) este, fără îndoială un popor aliat cu Germania în acest războiu, poate să fie Austria. (Această observaţiune există întocmai la fel, în ediţiunile noastre din 1911—1913. N'am schimbat nimic la ea). 17. — «In sfârşit, şeful va birui, doi din duşmanii lui vor «fi nimiciţi. Rămăşiţele celui de al treilea va fugi spre Ex-«tremul Orient». Observaţiune. Care va fi acest al treilea aliat al Germaniei, care îi se va alipi ? Extremul Orient, trebuie de sigur luat în sensul extremului Orient al Europei. Poate că este vorba de Turcia. 18.— «Wilhelm al doilea cu acel nume, va fi fost ultimul «Rege al Prusiei, nu va avea alţi urmaşi decât un Rege al «Polonieij un Rege al Hanovrei şi un Rege al Saxei». Observaţiune. Acesta este pasagiul de căpetenie al proferi ţiei, din punctul de vedere ce ne preocupă. Wilhelm al doilea cu acest nume, adică Wilhelm, cel actual va fi fost ultimul Rege al Prusiei. Nu va avea alţi urmaşi decât nn Rege ăl Poloniei, un Rege al Hanovrei şi un Rege al Saxei. Wilhelm este ultimul Rege al Prusiei, şi proorocul vor-} beşte de cei câţiva urmaşi ai lui. Ce vrea să zică ? Pe semne că vrea să zică că s'a isprăvit cu hegemonia Prusiei, în imperiul german. Nu va mai fi un rege al Prusiei, vor mai fi câţiva împăraţi ai Germaniei, dar nu vor fi Hohenzollerni. Vom dovedi într'un capitol viitor, cât de exact concordă ter- ■ ^ menele profeţiei de Mayenţa, cu,ale proorocirei lui Hermann. ■ E de notat că sunt numeroase variante ale profeţiei de ■ mai sus, aceasta se datoreşte multelor tipăriri ce s'au făcut M după ele şi negligenţei sau greşelilor copiştilor, tipografilor M şi traducătorilor. Am adoptat versiunea ce ni s'a părut mai 9 exactă. ■ (Cele^ patru aliniate de mai sus, figurează întocmai in I ediţiunile noastre din 1912—1913, după paragraful , ■ I profeţiei. Dar ne aducem aminte că, comentând acest pa-M ragraf, am fost peste măsură nedumeriţi, gândindu-ne cum M un Rege al Poloniei, ar putea juca un rol în evenimentele ■ viitoare: Polonia ne mai existând politiceşte. Acuma vedem m că Ţarul, într'un gest istoric, a înviat-o, şi ceeace părea B ' de neînţeles şi irealisabil, astăzi devine foarte posibil). 00 VII Predicţiunile din Fiensberg Trecutul Realizarea actuală Am expus mai sus, circumstanţele în care, împăratul Wilhelm l-iu care nu eră atunci de cât Prinţ moştenitor al Prusiei, trecând prin satul Fiensberg, consultă pe o ghicitoare celebră, rugând'o să'l lumineze asupra viitorului său, asupra destinelor Prusiei. ' Adevărul este,, că Wilhelm ■ I obsedat ca toţi Hohenzo-llernii, de proorocirile lui Hermann, îşi punea întrebarea, dacă nu cumva va fi el, cel «fiu cu zilele fericite» şi oare ar,putea fi acele «întâmplări norocoase.... pe care nici n'ar fi visat vre-o dată să le spere...» S'a dus dez la ghicitoarea, cu inima plină de speranţă şi de orgolin. N'a fost înşelat, căci iacă rezultatul intrevederei: «Prinţul se aşezase înaintea unei mese. Ghicitoarea, după mai multe pteliminare, plimbă condeiul pe o serie de cifre aşezate în cerc, răspunsurile ei trebuiau să consiste in cifrele, asupra cărora se. oprea condeiul. » Care va fi destinul meu ? întrebă Principele moştenitor. Vei fi odată împărat al Germaniei respunse Pytia. Ah! răspunse Principele — şi în ce an ? adăoga el, după căte-va clipe de o emoţiune, lesne de înţeles. Ghicitoarea scrise milesimul anului în care se aflau, care eră 1849, şi apoi succesiv, sub cifrul 9, cifrele la care se oprea condeiul. Spre marea mirare a Prinţului, au eşit aşezate vertical, cifrele chiar ale numerului 1849, şi formau tabloul următor: 1849 1 4 9 51 Adună aceste cifre şi vei avea data încoronărei, îi spuse Pytia — Adunarea dete 1871. La ce vârsta voiii muri? fu a doua întrebare a Prinţului. Pytia scrise 1871, şi apoi reîncepu aceiaşi încercarea, reală sau aparenţă, şi formă prin acelaş procedeu pe cart l'am descris tabloul următor :■ 1871 1 8 7 1 Adună aceste cifre, fură vorbele ce le auzi Prinţul pentru a două oară, şi vei avea data morţei — Adiţiunea dete 1888. Când va fi distrus Imperiul German ? fu a treia întrebare a Prinţului. Precum făcuse deja de două ori, Pytia scrise ultimul număr obţinut 1888, apoi de desubtui lui, acelaş număr, in linie verticală, formând astfel tabloul următor: 1888 1 8 Adună aceste cifre şi vei avea data căderei Imperiului German. Prinţul găsi 1913. Textul de mai sus, fiind singurul, după cunoştiinţa noastră, pe care l'a reprodus gazetele Franceze şi streine,, înaintea publicărei diferitelor ediţiuni ale broşurei noastre «Sfârşitul Imperiului German la 1913», ne-am luat scrupulos după el. Ne mai rămâne să spunem lectorilor noştri, cum acest text, cu toate că este riguros exact, prezintă o lacună, şi cum trebueşte complectat. Eră în luna Decembrie 1913, scadenţa, pe care o fixasem chiar noi pentru «Sfârşitul Imperiului» cu o preciziune justificată prin natura documentelor produse, părea că a trecut, sau că este pe punctul de a expira, fără ca evenimentele să vie s'o 52 confirme. Eram foarte nedomiriţi, căutam să ne explicăm cuvintele pentru care p'redicţiunile nu se realizau, precum trebuiau s'o facă. Negreşit că obicinuiţi cu critica strânsă a documentelor profetice, ştiam că punctul cel mai nesigur al mai multor din predicţiuni, este dată, nu că proorocul s'ar fi înşelat pe acest punct; dar fiindcă a văzut turbure, sau că a interpretat greşit, fiind că, asemănat cu spa-tiurile ce se desfăşură sub ochii aceluia, ce este aşezat pe un pisc, planul evenimentelor viitoare, a putut să nu prezinte punctele de reperat destul de lămurite, pentru eva-luatiunea exactă a datelor. Mai consideram asemenea, că anul astral nu corespunde în mod exact şi obligatoriu cu anul solar. Ştiam că se prelungeşte cu mai multe luni mai târziu. In sfârşit, mai ştiam, că poate că se petrec evenimente de o importantă capitală, fără să le cunoaştem, în politica mondială, fapte care puteau constitui începutul evenimentelor prezise, şi care puteau a-duce în viitor, pentru datele citate o justificare strălucită. Dar mai târziu întâmplarea făcu, că în cursul unei vizite la Colonia, un prieten al meu mă puse în contact cu un Domn D : care, ştiind că mă interesasem de această afacere, îmi arată un fel de broşură, care părea să dateze de vr'o trei-zeci patru-zeci de ani, şi 'mi explică că această broşura fusese trasă în mai multe exemplare, câţi-va ani după războiul din 1870—1871, dar că după suirea lui Wilhelm II pe tron, toate exemplarele ce erau în circulaţie, şi pe care s'a putut pune mâna au fost retrase. Mai cu seamă în bibliotecile publice, s'ar căuta în zadar. Broşura , în chestiune conţinea trei profeţii relative la viitorul Germaniei, una din ele eră faimoasa predicţiune, de Fiensberg. Amicul nostru avu buna-voinţă s'o citească tare, traducând în Franţuzeşte textul German. Aveam la mine textul Francez, şi în afară de câteva schimbări în prezintare, şi în câteva expresiuni, nu observasem nici o diferenţă sensibilă, până la punctul unde ne-am oprit mai sus; dar dela acel punct înainte, am constatat, spre marea noastră surprindere, că textul 53 Franţuzesc era tăiat, şi că profeţia nu se termina unde se termina la noi, ci continuă în textul German, cu un tablou cifrat, asemănarea căruia cu tabloul anterior, eră deosebit de impresionant. Iacă, de altmintelea, în mod exact şi în traducţiune Franceză, sfârşitul textului: După cuvintele: «adună aceste cifre şi vei avea data căderei Imperiului German.* sta scris în acelaş styl sy-bilic «Principele socoti 1913». «Aceste date sunt ele irevocabil?» întrebă dânsnl. «Da, afară din cea din urmă». «Cam» ? Ghicitoarea scrise ultimul nnmăr obţinut 1913, cum făcuse deja de trei ori, dar numai în sensul vertical. «Adună aceste cifre şi vei avea data cea mai târzie, la care se va întâmplă ultimul eveniment.» Prinţul socoti şi obţinu 14. Aşa e 1913 sau 19 . . 14. însfârşit am mai citit în broşura: «Şi Prinţul Regal a eşit mulţumit». Mi-am pus întrebarea: de ce traducătorul francez a omis partea finală, care acuma este atât de interesantă; acuma văd de ce: fiind că acest interes naşte, mai cu seamă, de când a expirat definitiv anul 1913. Până atuncea, partea publicată eră ea singură destul de interesantă. Traducătorul, sau poate primul redactor care înainte de 1913 a publicat acest document, de sigur că n'a găsit necesar să-1 complice, cu o parte suplimentară, al cărui interes eră atuncea numai eventual. Ori cum ar fi asupra acestui punct, trebue să constatăm că proorocirea s'a adeverit de două ori. 1) Wilhelm I a fost încoronat împărat al Germaniei în 1871; 2) Wilhelm I a murit în 1888. Am ajuns la scadenţa a treia; Prăbuşirea imperiului german^ care putea să se realizeze în 1913, e pe punctul de a se realiza în 1914. 54 ' VIII Germania. — Ora tragică. Autoritatea prezicerilor şi a profeţiilor. Un mănunchia de certitudini. Autoritatea prezicerilor şi a profeţiilor. Nu ne-am mărginit a da până acuma textele profeţiilor privitoare la Germania, împreună cu comentariile ce le comportă. Am făcut mai mult, am stabilit pentru fiecare din ele, autenticitatea, împreună cu adeverirea lor, în ceeace priveşte trecutul, şi prin urmare incontestabila lor autoritate. în ceeace priveşte proorocirile lui Hermann, am stabilit, în afară de svonul public, (care are adeseori mai multă valoare decât pergamentele), vechimea textelor unde acele proorociri sunt citate, şi locurile unde acele manuscrise au fost adunate şi păstrate. Am arătat eă Prusia, în cursul secolului al XVUI-lea a sporit ediţiunile proorocirilor lui Hermann, şi că bibb'otecele publice ale regatului au primit exemplare ale acestor diferite editiuni .unde poate ori cine să le consulte şi acuma. Atât după, cât şi înainte de această publicaţiune, care hotărăşte în mod sigur şi definitiv textul proorocii ilor, ele au primit necontenit la fiecare domnie, Ia fiecare epocă, la fiecare eveniment o consfinţire desăvârşită, şi cu atât mai surprinzătoare, căci este adeseori neaşteptată. S'a întâmplat chiar, că în mai multe caşuri, această consfinţire a trecut nebăgată în seamă de contimporanii unora din evenimentele prezise; şi este numai în urma fie a cercetărilor istorice, fie a întâmplărei, fie a împrejurărilor, că adeverirea s'a putut constata. Astfel este caşul episodului cu Frederic II citat la pagina 00 şi a scrisorilor lui Wilhelm I către regina augusta, publicate de Wilhelm II, după cum am arătat.la pag. 38. Ceeace am făcut pentru proorocirile lui Hermann. am fă-cut-o şi pentru celelalte două documente. Am precizat is-vorul şi am arătat ce perfect au venit evenimentele, să-şi aducă mărturia lor pentru trecut, şi să confirme prezicerile ghicitorilor. } Puţine preziceri profetice prezintă atâtea garanţii ca a-cestea. Dacă dar, trebue să le facem credit pentru trecut, trebue asemenea să le facem şi pentru viitor; şi atât mai mult, cu cât sunt to,ate cât se poate de clare şi de precise, asupra punctelor ce ne preocupă. Când vom fi făcut dovada potrivirei aceLstor precisiuni, evenimentele viitoare, sau cele, în curs de a se realiza, vor căpăta maximul posibil de certitudine. Mănunchiu. — Evenimentul principal, adică cel ce face obiectul acestui studiu, este soarta rezervată dinastiei Hohenzollernilor. , Asupra acestui punct cele trei documente sunt surprin-. zătoare în potrivirea, lor. Al, lui Hermann, pe care l-am analizat cu deamănuntul se exprimă astfel: «Insfârşit iată-l pe acela, ce va fi ul~ Untul din această listă regească». Nu numeşte pe Wilhelm II, dar îl desemnează tot atât de lămurit, ca şi cum i-ar fi pronunţat numele. Profeţia din Mayenţa este tot atât de limpede, spune curat: «Wilhelm al doilea cu acel nume, va fi fost ultimul «rege al Prusiei. Nu zice ultimul împărat al Germaniei,' dar e tot una,,că§i. nu se-înţelege cum Hohenzollernii ar putea pierde tronul regal, conservând 'demnitatea imperială. Apoi predicţiunile din Fiensberg, aduc un element nou ele fixează o dată, şi ce dată ! Cea mai apropiată posibilă şi deci cea mai uşoară de verificat pentru noi — 1913 sau 1914. 5G Să examinăm din nou acest document. Viitorul Wilhelm I, muncit într'un mod vag şi nesigur de proorocirile lui Hermann, vrea să-şi cunoască destinul! Pune chestiunea; ghicitoarea îi răspunde : «Vei fi odată împărat al Germaniei! Prinţul nu se încovoaie sub greutatea acestei revelaţiuni. Fie că e prins de o îndoială, fie, din potrivă, c,ă găseşte răspunsul foarte natural, nu face nici o observaţie; întreabă pur şi simplu data faptului. Dar mai e o dată care-1 preocupă, precum preocupă pe ori ce om din lumea asta, este data morţei sale. Faptele se înlănţuiesc. După data morţei sala* vrea să o cunoască şi pe cea a morţei imperiului. Căci această crea-ţiune strălucita ce îi s'a desvăluit într'o rază de glorie trebuie să treacă, cum trec toate în lumea asta. Când va fi distrus imperiul german ? este dar întrebarea lui. Observaţi cum vin chestiunile, una după alta, şi cum se potrivesc răspunsurile. Ele nu se potrivesc într'un mod banal. Ar fi, cred, greu să se găsească în istorie o înlănţuire de evenimente, care să dea loc la coincidenţe ca astea. Evident, ea să poată o ghicitoare fixa datele unor evenimente viitoare ce s'au realizat ulterior, nu e lucru extraor. dinar în sine, dar ca să poată zice: «Suntem în 1849, adaogă la ultimul cifru al acestui număr, cele patru cifre din care se compune acel număr, şi vei forma o dată istorică». Aceasta este foarte tax-e şi foarte surprinzător. Şi ceva mai extraordinar este că luând de bază pentru o a doua prezicere, numărul astfel aflat (1871), şi că la ultimul 'ftfru al acestui număr, adăogând încă cele patru cifre din el, a putut obţine un rezultat care constitueşte iarăşi o dată istorică, care este în legătură cu cea dintâiu, pe care o com-plectează în mod minunat, şi menită ca cea dintâiu să fie adeverită de evenimente. Da, aceasta este extraordinar, şi acei ce dau crezare legilor misterioase ale numerilor, vor găsi aici un element nou, care vine să întărească în mod 57 isbitor argumentele trase din realizarea, în ceeace priveşte trecutul, a evenimentelor prezise. Predicţiunile din Fiensberg ni se înfăţişează cu toate ca-racterile certitudinei. Se găsesc în ele toate, origină cunoscută, adeverire anterioară caracteristică, misterioasă, fatalismul, cari nu se poate nega. De aceea, dacă conchidem, cu profeţii dela Lehnin şi Mayenţa în mod vădit că: imperiul german se va sfârşi CU Wilhelm II, putem conchide cu ghicitoarea dela Fiensberg, că se va sfârşi în perioadă cuprinsă între începutul lui 1913 şi sfârşitul lui 1914. Atingem de aproape acel termen. IX Cum se va sfârşi imperiul. In ediţiunile noastre din 1912 şi 1913, acest capitol eră numai şi numai hypothetic. Plecând dela certitudinile ce ni le aduceau profeţiile, fără să pretindem şi noi a fi profeţi, căutam să aflăm care puteau fi cauzele dispariţiunei atât de repede; şi atât de neaşteptată în momentul acela ă imperiului german. Despre rezboi, iată cum ne rosteam : «Dar, vor zice câţi «va sceptici, un conflict armat între mari puteri Europene, «ar fi oare lucru posibil? Mai trece să fii pus o astfel de «întrebare acum trei zeci de ani. Atunci se mângăiâ lumea «cu iluziunile liniştitoare, ce le întemeia pe dorinţa gene-«rală pentru pace, şi pentru desvoltarea sentimentelor urna-«nitare între popoare, şi pe condiţiunile resboiului modern «care prezinte nişte cerinţe atât de formidabile în oameni «şi în bani, că pare imposibile de realizat. Dar acum mai «poate oare să te îndoieşti după marele război ruso-japonez, «şi recenta conflagraţie balcanică ? Nimica nu poate opri «popoarele ce sunt decise a'şi hotârî diferendele prin arme. 58 59 «Şi care timpuri au fost mai fertile în înterprinderi mili-«tare, decât epoca noastră pacifistă, în care se poate nu-«măra şeapte războaie în şeapte spre zece ani ? De aceia, «eventualitatea unui mare conflict European, nu numai că «este un lucru posibil, dar e chiar o certitudine, precum «pare astăzi a o anunţa o voce secretă, tutulor naţiunilor «şi indivizilor.» © Examinând apoi chestia : cine ar putea lua iniţiativa unui astfel de conflict ? Germania ? Respundeam că lucrul e puţin probabil. Şi analizam cuvintele, care, după părerea noastră, ar putea face pe împărat să se abată dela proiectele sale resboinice, dar am adăogat numai decât: «Dezlăn-«ţuirea rezboiului, ar fi, din partea lui, precum s'a spus, «un adevărat act de nebunie.» Dar aceasta vrea să zică că «un astfel de act de nebunie ar fi cu neputinţa ? Aceasta «ar însemnă să nu cunoşti starea sufletească, şi influenţa, «tot crescândă, a pangermaniştilor, care nu încetează a a-«meninţă cu spada. Pe de altă parte, rezboiul ar putea de-«veni pentru Germania, o necesitate a politicei ei interne, «dacă, spre exemplu, ar constitui, la un moment dat, sin-«gura răsuflătoare, a socialismului, care ameninţă întregul «organism Germanic». ' Acestea erau hypothesele ce le consideram în 1912—1913, asupra rezboiului. Conform tesei noastre, afirmam -că acest rezboi va fi fatal Germaniei. Prevedeam astfel sfârşitul lui: «Trebuie să'luăm în considerare, că acest duel gigantic, nu «se va mărgini numai între.cele două puteri beligerante, «dar, că prin combinaţiunile alianţelor, va pune faţă în faţă, «pentru o luptă decisivă, cele două grupuri de naţiuni, in-«titulate, Tripla Alianţă şi Tripla Entente.... se mai poate «presupune, că Italia, să se desfacă de Triplice, sau orice «altă hypothesă favorabilă. Iacă dar lupta gata. Pe mare, flotele Engleze, Franceze, Ruse ţin piept coaliţiei navale Austro-Italo-Gerniane. Pe uscat, luptele beligeranţilor se înteţesc la frontiera Franco-Germană, precum şi la frontiera Ruso-Germană. «Ce ar fi soarta luptei pe uscat, şi mai cu seamă a dtte-«lului între Germani şi Francezi, ar fi greu de prevăzut. «Fără. a da probe de un şovinism exagerat, se poate însă «spera, că Franţa, mai bine preparată şi mai bine apărată «decât în 1870, susţinută prin aliaţii ei Engleşi şi Ruşi, ar «izbuti cel puţin să ţie în respect forţele Germanice, dacă «nu să le zdrobească. Nu ne vom perde vremea ca să dez-«voltăm aicea, numeroasele şi tarele cuvinte ce le avem «pentru a speră în victorie.... «Pe mare, tactică firească indicată pentru Anglia, ar fi «pa, cu ajutorul flotelor Ruse şi Franceze, să închidă Ger-«maniei calea mărilor, să-i intercepteze eonvoiurile, şi să «bloqueze porturile pe unde transitează tot importul şi ex-«portul Germanic. Printr'aceasta adversarii noştri ai- fi puşi «în imposibilitate de a se aproviziona cu mărfuri alimentare, «şi cu materii prime industriale, ceia ce ar compromite cu «desăvârşire pentru viitor industria lor, care fiind momentan «paralizată, ar permite Angliei să devie stăpână, a princi-«palelor debuşeuri mondiale. «Mai curând sau mai târziu, Germania ar trebui să capi-«tuleze în această luptă înverşunată, căci, sau ar fi nevoită «să suporte indefinit blocusul, caiace ar însemnă infomă-«tarea ei, sau să-1 forţeze, aruncând flota sa contra flotei «Engleze, dar cu perspectiva de a o vedea zdrobită de «foarte superioare. , «Ce ar deveni Germania, dacă ar fi silită să se deâ bă-«tută ? Ruina economică, industrială şi financiară, care fără «îndoială ar lovi Germania. în caz de înfrângere, n'ar fi «nimic, pe lângă consecinţele politice ale unui eveniment «ca acesta. «Principala consecinţă ar fi de sigur dezagregarea Con-«federaţinnei a Statelor Germanice. La prima înfrângere «Germane, cele mai multe s'ar despărţi; la sfârşitul unui «răzbei nenorocit, dizlocaţiunea confederaţiei ar fi complectă «şi definitivă. Căci dacă Germania, poate adună împrejurul «unui drapel victorios, Prusaci, Bavarezi, Saxoni, Wurtem- 60 «burgezi, etc, nu'i ar putea menţine uniţi, împrejurul unui «drapel înfrânt. , «După această dezagregare, ce ar mai rămânea din fal-«nicul edificiu, rădicat, acum patru zeci de ani, de Prusia, «în detrimentul vecinilor ei ? «O naţiune rătăcită, fără resurse financiare, despuiată de «orice putere militară, prada agitaţiunilor revoluţionare şi «a anarchiei. «Ar fi în adevăr sfârşitul Imperiului, Finis Germaniae!» Cred. că n'am nici un cuvânt de adăogat acestora, scrise acum doi ani. Ele nu puteau fi adeA^ărite mai bine de cât sunt de evenimentele aetuale. X Ce crede despre proorocirile germane. — Poporul german. — Armata germenâ. — Familia imperială. Wilhelm IMea. Poporul german cunoaşte proorocirile asupra Hohenzollernilor. Încă din evul mediu, acele ale lui Hermann, trecând peste hotarăje mânâstirei, se răspândiseră prin lume. Călugării din diferitele ordine, clerul, cărturarii, prinţii, le cunoşteau şi le discutau, mult înainte de a se publică în colecţia naţională «Gelehrtes Preussen» (Prusia savantă). Cu roate războaiele ce o bântuiâu necontenit, cu toate luptele intestine, revoluţiunile şi soarta ei atât de schimbătoare, Germania niciodată, în tot timpul dela'al XV-lea până la, al XX-lea secol, n'a pierdut din vedere opera nemuritoare a proorocului din Lehnin. Fără şa pierdem timpul ca să'mai demonstrăm aceasta, nu putem trece peste un fapt, care, singur probează cât de mare eră reputaţia Lehninului, aproape un secol după distrugerea lui şi aceasta numai în amintirea proorocului. Aceasta ne-o spune d-rul Heffter în «Istoria Lehninului» scrisă de el în 1851. S'a făcut mare sgomot în toate părţile din împrejurimi, 61 când s'a aflat că s'a descoperit în biserica vechei mână ştiri în fundul a nişte ascunzători zidite, nişte cărţi şi pergamente, pe care le lăsaseră călugării acolo înainte de plecarea lor. Mulţi şi;au închipuit că nişte împrejurări neprevăzute, vor verifică predicţiunea finală şi în diocesa Magdeburgului mai cu" seamă, se aşteptă să se vadă în curând reclădirea c edificiilor faimoasei mănăstiri. Dealtmintrelea, tocmai din cauza acestor curente ale opiniei publice, au apărut acele numeroase ediţiuni ale proorocirilor lui Hermann în secolul al XVIII-lea. în timpul acela *■ imprimeria eră departe de a fi înaintată ca acuma, poporul citea foarte puţin; dacă s'a văzut necesitatea atâtor ediţiuni, i aceasta dovedeşte, enorma popularitate de care se bucura proorocul şi opera lui. Din acest moment, fiecare partid în Germania, a căutat să tragă profit din celebrele predicţiuni. Protestanţii jigniţi că un călugăr catolic a putut să prevadă viitorul aşâ de departe, au căutat la început, să nege autenticitatea documentului. Trecând vremea şi faţă cu adeveririle ulterioare, s'au resemnat să recunoască realitatea faptelor, dar prin interpretări tendenţioase, au încercat să întoarcă în favoarea Hohenzollernilor, nişte predicţiuni în care soarta se declară în i contra lor. Chiar catolicii în ultimele ediţiuni ce au scos librarii lor, încearcă să concilieze loialismul lor german, cu satisfacţiunile religioase pe care le făgăduieşte documentul. Dar nici unii nici ceilalţi, n'au izbutit să schimbe sentimente tele poporului: documentul care e bine cunoscut de toţi, fc* până'n cele mai mici amănunte ale lui române înaintea tuturor cu ameninţările'i nemiloase şi cruda-i severitate. Profeţia din Mayenţa, cu toate că eră foarte răspândită în popor, n'a avut precum am mai spus, onoarea unei polemici de presă, cum a avut a lui Hermann. Există la scriitorii .' germani o pudoare oarecare, care-i opreşte de a discută în public anume probleme prea delicate. în ceeace priveşte predicţiunile din Fieusberg, nu e nimeni în Germania, care să nu le cunoască. Presa s'a ocupat : 62 de ele, mai cu seamă după războiul din 1870—1871, şi nu 1 conteneşte de atunci, de a face dese alusiuni la ele. • I Dacă sentimentul popular în privinţa profeţiilor germane 1 stă astft:!, să nu ne mirăm, că au constituit o prfeocupaţiune ': neîncetată, pentru suveranii pe care îi desemnă, şi a căror istorie o anunţă. . Cutare Elector al Brandeburgului, consultă dese ori manuscrisul lui Hermann, pe care-1 păstră eu sfinţenie. Cutare Rege al Prusiei, nemulţumit de prooroc şi de ceeace prevestea în privinţa lui, nu pronunţa niciodată numele lui I Hermann fără să-i alipească o epitetă injurioasă. Dar Frederic Wilhelm II-!ea merse mai departe. De dânsul spusese Hermann cu atâta dreptate : «Succesorul imită perversitatea strămoşilor săi şi este încă mai pervers decât ei». Intr'un sentiment de râzbunare stupidă, puse în 1796, să ridice din biblioteca din Berlin, unul (cel mai vechiu) din acele manuscrise, cari erau depuse acolo,, şi-1 transferă la palatul din Charlottenberg, Frederic Wilhelm muri cum a prezis profetul, dar manuscrisul n'a mai fost găsit. Toţi suveranii Germaniei, nu»sunt trataţi de Hermann ca I j Frederic Wilhelm II-lea. De acolo conchidem că.nu toţi au ; împărtăşit sentimentele marelui Frederic, asupra lui. Cel mai I. favorizat de soartă, este poate Wilhelm I. Herman nu poate \ spune nimic rău pentru el; a prevăzut, n'a ordonat. Socotit de Frederic Wilhehn II-lea, ca răspunzător pentru spusele \ sale, şi pedepsit de acesta în operile sale, a văzut din po- | trivă, pe biruitorul din 1870—1871, aducând nn omagiu i strălucit memoriei sale. i Dar să dăm cuvântul aici unei-lucrări'foarte complecte, i editată de'Gerges Ioseph Manz, în 1873, asupra prooroci- rilor 'lui Hermann «Schicksale Preussens durch Gotter fugilng». ţ Prefaţa începe cu aceste cuvinte: «Profeţia, zisă din Leh- J, I tlin, care eră privită cu mare cinste pân'atuncea, la curtea Prusiei, a produs o adâncă impresiune, când Wilhelm I fu încoronat ca împărat, şi când suveranul printr'un decret, ,] 63 datat din Versaille^dete ordin să se ridice zidurile Leflni-nului, se văzu adeverirea versului al 98-lea din proorocire. Eroare, nu eră adeverirea versului al 98-lea; căci acesta sună că nu numai Lehniuul, dar şi Chorinul să fie reclădit. In realitate, eră recunoaşterea, de către principalul interesat, a 'valoarei proorocivilor ce s'au adeverit, unul după altul, în neamul lui, şi din care, aproape ultimele se adevereau în persoana lui. ' A ajuns până la noi, acum câtva timp, un echo depărtat, dar foarte curios, a acestor evenimente din Versailles, în care, monarchul victorios, în mijlocul unei ţări duşmane, nu se preocupă numai să-şi asigure victoria, dar printr'un act de guvernământ, aducea un prinos public şi solemn, spuselor unui călugăr obscur, mort acum şase sute de ani. E D-l de C, nepotul unui vechiu celeg al lui Jules Favre, lâ adunarea naţională, care ni'l'a povestit. Răsboiul din 1870—1871, se terminase. Cel din urmă soldat Prusac, părăsise teritoriul frances. Franţa eră tot sub impresianea unei emoţiuni ce nu eră încă potolită. Evenimentele răsboiului şi ale comunei, erau încă vii în gândul tutulor, şi făceau, în mod firesc, obiectul tutulor conversa-ţiunilor, mai cu seamă între oameni politici. Jules Favre şi D-l de C. însoţit de nepotul său, se întâlniră în acelaş vagon al unui tren ce plecă din Paris. Cei doi colegi din Adunarea Naţională, se strânseră de mână, şi Jules Favre, adresându-se către D-l de C, îi spuse : duci cu D-ta pe băiatul D-tale? Nu e băiatul meu, răspunse D-l de C,: e nepotul meu. Ah! amicul meu, spuse Jules Favre,, luând pe copil de braţ, să-ţi dau un sfat, dacă ' îmi dai voie; să nu faci nici odată politică; te face să suferi prea mult. Cu toată anathema asta, au început bine înţeles, să vorbească politica, şi obiectul acestei interesante conversaţiuni a fost diferitele misiuni cu care fusese însărcinat, omul de stat Francez, pe lângă statul major German şi pe lângă autorităţile Prusace. i 61 Sa ştie, că după căderea lui Napoleon-JII şi după primele noastre înfrângeri, Jules Favre, membrir în guvernul Apă-rărei Naţionale, se hotărîse să meargă la Prinţul de Bismarck, şi să încerce să pună capăt la vărsarea de rîânge, propunând să trateze pe bazele unei indemnităţi pecuniare. La 18 şi 19 Septembrie 1870, se întâlni în mai multe rânduri cu miniştri Regeiui Wilhelm, în castelul de Ferrieres, în care omul de stat Prusac, destăinui în toată brutalitatea lor, proiectele sale de extorţiune. Cerea ca să încheie pacea cu o Adunare Naţională, aleasă, ad hoc, cerea nu numai cesiunea Alsaciei şi a diferitelor alte teritorii dar mai cerea, ca să acorde un simplu armistiţiu, să fie pus în posesiunea Stras-burgului, al Toulului, al Phalsburgului şi al unui fort care să domine Parisul.. Conversaţiunea se .termină fără rezultat, şi războiul, până la ultima extremitate, fu decretat. A doua oară ce 'merse Jules Favre la Versailles, fu la sfârşitul asediului, ca să negoţieze capitularea Parisului. După două zile, la 28 Ianuarie, Ministrul de Războiu, anunţă Franţei şi Parisului, spre mirarea generală, că iscălise chiar în aceiaşi zi, condiţiunile capitulărei Parisului, că se convenise un armistiţiu de douăzeci şi una de zile, şi că alegători erau convocaţi pentru" 5 Februarie, pentru a alege o Adunare Naţională. La 13 Februarie, Jules Favre plecă din nou la Versaillles, de rândul ăsta din Bordeaux, ca să negocieze o prelungire de armistiţiu, ce devenise necesară. în cursul acestei a treia întâlniri, cu principele de Bismarck, mai puţin tragică ca cele precedente, cei doi bărbaţi de stat, au avut prilegiulsă vorbească de proorocirile lui Hermann. Decretul împăratului, despre reclădirea zidurilor Lehni-nului, păruse, toată lumea ştia dar, care erâ, în privinţa a-\ ceasta, părerea lui Wilhelm I. Dar Jules Favre erâ mai cu seamă, preocupat să cunoască părerea chiar a lui Bismarck. în cursul conversaţiunii îi puse chestiunea fără înconjur. Bismarck îi răspunse : «Dacă n'aş pune crezare în prooro- I 65 eirile lui Hermann, şi,în realizarea lor, în persoana împăratului, Majestatea Sa n'ar fi nsemnat decretul.» Dar, observă Jules , Favre, care erâ pus foarte bine în curentuL~aceştei chestiuni, printr'o conversaţie cu un ofiţer al curţei, p altă profeţie deosebit de aceia a lui Hermann, fixa suirea Majestăţei Sale; pe tronul Imperiului la anul 1871. Această profeţie este ea oare demnă de aceiaşi credinţă. «Părerea mea este că da,» răspunse Cancelarul. «Dar prevede pentru o epocă puţin depărtată, căderea...» Bismarck, luând brusc cuvântul lui Jules Favre, spuse: «Noi am îndeplinit partea noastră. Urmaşii noştri să facă astfel; ca să îndeplinească pe al lor» ! Şi schimbă vorba. Un luerfl. care ar fi interesant să-1 cunoaştem, este părerea lui Wilhelm II asupra profeţiilor" ce-1 ating, într'un mod atât de direct şi atât de aproape. Deosebindu-se.de Wilhelm I. Kaiserul, care nu-şi precupeţeşte cuvintele, s'a ferit totdeauna de a arătă opiniunea lai, într'o chestiune aşa gravă. La începutul domniei sale, admitea, până la un punct oarecare, să se atingă chestiunea, înaintea lui, şi câteva a-necdote dovedesc această. într'o zi, în anul 1890, contesa de L.. . sch., o damă de onoare a împărătesei, eră în conversaţie cu Suverana. împăratul apăru. «De ce vorbiai, Doamnă?» întrebă cu tonul , brusc ce-I obişnuia. , împărăteasa deveni palidă şi contesa de L.,. sch., dete .semne de o emoţiune vizibilă, dar amândouă păstrară tăcerea. .:. ,, /... «Ei bine.?» zise. împăratul. ^; Şi fiindcă, iurburarea celor două femei se prelungea, a ^ntinuat: «Da<»ă ar fi,-o chestiune de mode, mi-aţi spune. Dacă e o chestiune de stat voiesc s'o ştiu. _. Atunoea împărăteasa Victoria Augusta, care se reculesese îngână: Nu e nici una, nici alta; d-na de L... sch., şi :cu /miţie, vorbeam, de nişte predicţiuni vechi. 66 67 ! spdse împăratul cu supărare, sfârşitul imperiului,, negreşit! Avem vreme să ne mai gândim. - De atunci au trecut ani, ce au schimbat modul de a vedea &V împăratului. N'a fost niciodată interzis formal-de a se vorbi de această chestiune funestă, dar toată lumea la curte ştia că este oprit nu numai de a vorbi, sau de a face aluziune la ea, dar chiar de a se gândi la ea. Numai împăratul se putea gândi la ea, dar cu condiţie ca nimeni să nu aibă aerul de a-1 băga în seamă, sau chiar de a-1 bănui. Acest consemn tacit era general, dar mai ou seama se observa de împărăteasa şi de prinţii casei imperiale. ' Wilhelm II al cărui temperament mistic şi superstiţios, eră cunoscut de toată lumea, eră din suveranii acestei dinastii cel din urmă care să scape obsesiunei predicţiunilor atât de precise şi de ameninţătoare ; până într'atâta, ca, cuvântul destinului pe deoparte; iar pe de altă parte frica "IceMi destin, întâlnindu-se în gândul lui, au influenţat adeseori actele lui, astfel încât istoricii viitorului îşi vor pune chestiunea: care din acele două influente va fi determinat actele care i-au pricinuit căderea. , După spusele unei personalităţi foarte în curent ou afacerile germane, proorocirile au fost causa acetor, modifica^ ^îuiJSatât de subite, acelor sUrituri atât de neexplicabile, şi %6el6r violente neaşteptate â politicei; imperiale, în cursul ^eitorani dîn urmă; . ^l - -';,|';:' Un prieten al nostru diplomat, ne-a povestit o destăinuirea ^tăl5 i-a' facut-e aanT- trecut'îrifrV fwraţuzeasci■ ■ perfecţi o ^^oâi^''iiiEurei:âiA'' Berlin* foarte influenţi la curte, aceasta pentru cuvântul foarte simplu, că e fiica naturali a Kaize-Vnlni. Se vorbea de acesta şi de firea lui mistici» H tîm^ratuJ, zise" ea, oh! ri'aveţi să vi tenieţi, în momentul •£WJiii8ft,'Wsl» turbure pacea Europei. Profeţiile îl obsedealsi. A intrat frica în el». «?- '«CJuin''erS Sfca' de fricosi anul trecut îji aţa de temerar'snui "aciBtaţ^ 1 :)h '-'■'> în ce măsură a lucrat cu toată libertatea ? Până la ce A punct a fost împins de .Kronprintul şi de partidul militar? Negreşit că viitorul ni-1 va spune. 0 fi cum o fi, este momentul si ne amintim aceste rânduri, care şi ele sunţ profetice, ce le scria asupra subiectului ce ne poeocupă, un eminent ziarist francez: «Aceste «prevestiri, dealtmintrelea nu servi la nimic. Daci Wilhelm -«trebuie să fie înfrânt într'un mare războiu ... totuşi va «face războiul». Şi 1-a făcut. L-a făcut, nesocotind nevolnicia celei mai însemnate părţi a populaţiunei imperiului, care se întreba în ce aventură este băgată! L-a făcut nesocntind sfiala a unui mare număr din supuşii săi,» atât civili cât şi militari ■de toate gradele, care ştiu ce e prezis şi care sunt convinşi oă Germania merge la o catastrofă. Spuneam în ultima noastră ediţiune din anul trecut: «Lumea cu luare aminte, nu,va avea mult să aştepte, «atingem momentul când- vor trebui să se adeverească des-«tinul ce nu iartă. De va face Wilhelm H războiul, sau de-1 «va suferi, de se va supune, Bau de se ^va opune, de va «privi destinul în faţă sau de-1 va amăgi, nu va putea opri «evenimentele de a se îndeplini». «Insfârşit iată-1 pe acela ce va fi ultimul din această -«listă regească». Muri-ya el în cursul războiului pe care l-a deslănţuit? Mister până acuma! Dar ceeace este scris, e, oi imperiul german e pe punctul de a muri în persoana lui.