NICOLAE LABIS 1962 EDITURA PENTRU LITERATURA PREFAŢĂ Se spune: îi citeşti în suflet ca într*o carte. în cartea Iui citeşti ca întrmn suflet. Copilărie limpede, pîrîu curat din munţii lui, învăluită în primele pîcle ale unei dureri otrăvitoare şi neînţelese: războiul. Războiul şba lăsat pecetea peste sensibilitatea infantilă, tulburînd « începutul», urmărindud în joc, în vers, în somn (Zurgă* lâul, Ion, Blestem, Versuri de dimineaţă). Era o durere neînţeleasă, un joc întrerupt, un cîntec oprit şi necîntat. Copilăria nu se mai întoarce, şi în anii primei tinereţi, ai primelor iubiri, poetul va evoca acea senzaţie confuză, acea dureroasă pîclă şi va căuta, retrospectiv, să o înţeleagă. Copilăria candidă întrmn sat de lîngă munţii cei mari: Eu mă scăldam prin pîraie cu ochii deschişi, Era o apă de cleştar şi stele — Peşti alburii, pîlpîind camtrmn vis, Lunecau lingă genele mele. . . (începutul) Peste sat, « ca un vînt», a trecut mobilizarea şi cînd vîntul a stat, tata nu mai era, pierise: Cu ochii aţintiţi pe geamul spart, Mama rămase mută, ca de fier; Eu mă uitam în lături, iar soru*mea cea mică Rţdea către păpuşămtrmn ungher. .. (începutul) 5 Senzaţia de iarnă continuă, munţii stau în «somn neclintit de iarba şi de brad» ca şi copilăria. Ajunul de An Nou trece în frig şi tăcere cu gîndul la cei plecaţi: Plutea încremenită o tăcere. . . Alici urători, nici cîini, nimic, pustiu. (Zurgălăul) Iar în marea tăcere, liniştea e sporită de sunetul unui zurgălău de sanie, stingher. Mai tîrziu, cînd se va înţelege, tînărul poet se va întoarce către faţa provocatorilor de război şid va blestema, fiindcă această copilărie nu a fost numai a unui singur individ, cum nu a fost doar « o trăire etern umană», ci ea a fost copilăria dureroasă şi mutilată a unei întregi generaţii pe care, ca nimeni altul, vocea lui încă informare a exprimat/o, cu ura coşmarurilor sale, care este ura unei întregi generaţii (în ziua neuitată, Ion, Blestem). Multă vreme, primele impresii îl vor urmări în somn sub chipul fetei care rîdea mult, caren ştergea gura de zeama de cireşi şi care atunci a murit, întno noapte de bombardament: Zboară pereţii în lături, Afară lumina e galbenă, Mă aflu pe cîmpul deschis, Pe cîmpul deschis şimgrozit. Iată, un foc luminos De sfere încinse pe boltă; Iată, lâsîndwse greu, Mouri rotunzi dau năvală: Iată, pădurile fumegă, Flăcări tresar pe păduri; Iată, oraşelem jur Incandescente scot scrîşnete; Bjuri ca şerpii se zbat Şim aburi la cer se ridică! (Versuri de dimineaţă) 6 Versuri de primă tinereţe, desigur, dar ale unui începător capabil de o viziune poetică autentică. Imagine încărcată de sugestie, aşa cum meşteşugarii sîrguincioşi şi pricepuţi nu pot niciodată învăţa să facă, fiindcă profesorii de botanică nu pot nicicînd să facă o floare. Prima impresie de neuitat, războiul, nu avea să lase însă pe sufletul său amprenta cafenie a defetismului. Şi Labiş avea să vorbească hotărît, cu fermitate de luptător, în numele generaţiei sale decisă să apere pacea revoluţiei, cuceririle revoluţionare ale socialismului: Pentru ceti viu în noi toţi, Pentru ucişii, ucisele, Oameni, păziţi de orori Viaţa şi visele! (Versuri de dimineaţă) Pe această placă sensibilă se înregistrează alte dureri şi bucurii: marea secetă din Moldova, ridicarea oamenilor la luptă, primele victorii (Moartea căprioarei, După secetă, soo, Întîlnire cu tractoriştii, Liliacul timpuriu, Prietenul Glod, Comunismului). Prima bucurie este una colectivă, a satului, bucurie tăcută şi gravă, aşa cum sînt toate cele autentice, bucuria pămîntului ars de secetă care primeşte prima, vitala ploaie în dansul sălbatic al abun* denţei viitoare: Galbene fumuri semvălurăm ierburi, Parcăts vulcani de vapori şi de apă. Cu rodnice tălpi dintno luni pînă miercuri, Ploaia dansatsa pe sat şi pe munţi; Cu priviri înecate în vinete cercuri, Săteniim ogrăzi au primitto tăcuţi, Păreau că primesc nunţi cu nuni şi mirese, Descoperiţi pe la porţi cum şedeau, învăluiţi între pîcle rotunde şi dese, Ce prin suliţa ploii la cer se suiau. 7 Fulgere albe pe boltă*mbinate, Iviră un joc de lumină, solemn, Copaciuşi umflau, gîlgîind printre tunete, Vinele lungi şi uscate de lemn. (După secetă) Şi apoi primele greutăţi care devin primele victorii; ritmul cuceritor al defilării primilor comunişti, germene dinamic, zguduind inerţia (100); tristeţea pentru liliacul timpuriu ars de ultimul ger, în preludiul primăverii (Liliacul timpuriu ;; fulger, durerea la moartea prietenului fraged, ucis de duşmanul de clasă, calcinare întoarsă în sine şi izbucnită ca sete revoluţionară de acţiune ( Prietenul Glad). Era o idee scumpă lui Labiş, aceasta; dăinuirea în creaţia unei lumi noi, o idee mereu reluată şi pe care o întîlnim — rezolvată mitic — în poezia simbolic dedicată meşterului Manole; legenda meşterului Manole, care îşi sădeşte eternitatea în creaţie, a cărui inimă renaşte « în dangătul de clopot, presimţit / Al veacurilor multe, viitoare, / Tu, prometeu romîn, purtînd alt mit. .. » în vreme ce domni# torul careta poruncit atunci s*a destrămat «sub piatrâm mînăstire », meşterul Manole dăinuie, simbolic, apă vie: Fîntîna curgem brazde şim ulcioare, Fără odihnă, fără uitare, fără somn. (Meşterul) Versurile lui sînt legate, ca şi primele lui amintiri, primele bucurii şi dureri de acelea ale colectivităţii săteşti, de ale oamenilor: « Bătăile versului am prins a deprinde /Mu din cărţi, ci din horă, din danţ, / Rimele, din bocete şi colinde, / Din doinele cîntate seara pe şanţ» (începutul). Versurile lui s#au amplificat cu ritmul primelor lupte, care au fost primele victorii: « Şi prin ploaie deflau/ Cei o sută, cei o sută. . . / Ca o inimă pulsîndj în mulţimea desfăcută / Se aud sonor păşind / Cei o sută, cei o sută» (100). Versurile lui au sporit din ecourile «muncii dure»; «Cîntau un cîntec simplu ca pâmîntul, / Lingă vagon stîrnind din spuză jarul». .. (Întîlnire cu tractoriştii). Ciclul Sadoveniene nu are nimic incidental, 8 ci vorbeşte despre o înrîurire subterană, care nu se putea mulţumi cu o anume întorsătură a frazei, sau repetarea unor vocabule alese. Acest Creangă în cu totul alte condiţii, emoţionat de romantismul lui Cosma Răcoare, înduioşat de moşnegii iubitori de vieţuitoarele codrului, admirînd atitudinea cetăţenească a scriitorului ale cărui capodopere erau arse de sălbaticii verzi, admira în Sadoveanu munţii copilăriei lui, cu pădurea lor vie, cu tulburătoarea linişte a orizontu# rilor moldovene. Pentru el, Sadoveanu era expresia desăvîrşită a unui scriitor: un om prin care vorbesc oamenii, prin care vorbeşte un popor: «AIu are nici o vîrstă. în el sînt mii de oameni, şitntnînsul anii proaspeţi cu toţii s*au păstrat. . . » (Aiihail Sadoveanu, IV). Pe linia tradiţiei lui Eminescu şi Sadoveanu, tînărul simţea înlăuntru vuind pădurea romînească, mamă, soră şi logodnică, adăpost al limpezirilor şi loc al izvoarelor. Era atît de organică această eminesciană Rapsodie a pădurii cu « locuri», cu « întîmplări» de mirare, cu « dantele de cărări » şi cu «frămîntarea intimă » pe care o adăpostea, încît exclami: « Unde eşti, copilărie, / Cu pădurea ta cu tot. . . » Eminesciană, şi totuşi. . . zbucnită din « munţii vineţii», poezia lui Labiş se orienta, precis, către o poezie modernă, a veacului nostru, a generaţiei sale, fără nimic paseist: Un viaduct cu graţieri aruncă Deasupra rîpei arcul alb de smalţ. Din rîpa, tineri se înalţă pinii Şi eu cu ei privirile*mi înalţ. Trec trenurile lungi ca o ninsoare, Scînteilem văzduhul pur se cern. . . Respiri aici o largă prospeţime, Decor străvechi încins demn arc modern. (îi zice Rţpa Arsă) Formula poetică, dibuită încă, spre care se îndrepta Labiş, era îmbinarea dintre tradiţia progresistă a poeziei romîneşti şi cerinţele specifice vremii noastre socialiste: Fii codru, dacă poţi, cu zeci de glasuri, Cu cerbi, cu flori, cu vînturi, cu poteci, Dar nu uita porunca vremii tale: Fii codrum acest secol— douăzeci. (îi zice Rţpa Arsă) Poetul care vorbeşte în numele colectivităţii, care exprimă senti* mentele înaintate ale maselor, care însumează maximum de umani# tate, iată o formulă bună. Idealul spre care -această tînără energie ţîşnea era nu acela singular al turnului abolit, ci acela al nostru, al poporului său: comunismul. Şi acest ideal îi constituie, adolescentului fulgerat, eternitatea regăsită: Steaua polară pe cer, departe, în scurgerea timpului nu are moarte, Statornic arde în orice seară, Capăt de osie, steaua polară. Stelele, lumile, roiuri astrale Semvîrt în jurul osiei sale. Sobrătarmonie pururea vie, Nezdruncinată puterem tărie. Stinsăm deplină ţîşnire spre spaţii poetice, tulburător de înalte, poezia lui Nicolae Labiş este o invitaţie la incandescenţă. Pofczia candorii lucide şi mereu recucerite, ritmul ataraxiei în vibraţie, a permanentei căutări în sine, rezolvată prin integrarea în ritmul universal, imagine a marilor viziuni cosmice, poezia lui Nicolae Labiş e poezia contemporaneităţii, poezie contemporană. Imagi# nînd traiectoria surpată a mersului său, nid putem, cu dureroasă mîndrie, închipui ajungînd la un Faust sau la o Divina Commedia romînească, modernă, comunistă. Sînt, despre aceasta, în acest volum mai mult decît indicii. Labiş era nu numai o natură poetică, nu numai un dinamic căutător al purităţii ci, mai mult, avea acea rară capacitate — şi aici constă eminescianismul său profund, de substanţă, de consubstanţialitate — de a gîndi filozofic în imagini. El nu se îndrepta spre silogismul rimat, nici spre simpla poezie de atmosferă (pe care putea oricînd să o realizeze) ci, aşa cum plantele elaborează din sucurile şi sărurile pămîntului, sub acţiunea soarelui, 10 clorofila, el transforma noţiunile în viziune poetică, şi, la temperatura extremă a entuziasmului, transfigura metalele realului în poezie, i Poezia lui Nicolae Labiş e revoluţionară, înţelegînd prin aceasta »nu numai înaltul ei coeficient de contemporaneitate, ci şi permanenta ^confruntare cu propriile sale idealuri, care erau idealurile noastre, principiile socialismului în atac. Idealul poetic al omului nefiind pcela de a se tîrî, ci de a zbura, el trebuie, pentru a se realiza pe sine, să lupte cu forţele inerţiei, aşa cum orice navă aeriană nu poate zbura decît înfrîngînd forţele gravităţii. Pentru ca fiecare soldat al jrevoluţiei să fie cît mai eficient în lupta cea mare, condusă de partid, j*e necesară o neîncetată revoluţie interioară, o permanentă confruntare noastră cu noi înşine şi cu realitatea în mers. Fireşte, a reduce lupta partidului la aceasta, a căuta duşmani numai în noi înşine, uitîndud pe cel de clasa, ar fi o uriaşă şi de neiertat greşeală. Greşeală pe care Labiş nu putea s>o facă. Starea pe care poetul şno cere este aceea de candoare, de unde neîncetata confruntare cu imaginea copilăriei. Desigur, nu inocenţa ignoranţei, calmul glandular sau stearpa linişte a scepticului. Nu asta! Ci pura candoare obţinută prin entuziasta* ardere, prin depăşirea propriului tău infern, după călătoria prin cercurile pirosferei eului. Ieşirea la stele nu se face numai cu forţe proprii. Beatrice aici e Clio, iar « Iubirea ce- mişcă sori si alte stele » devine înţelegerea necesităţii, Istoria înţeleasă. Revoluţia interioară nu înseamnă însingurare, şi Labiş nu e niciodată egocentric. Eliberarea interioară se realizează printre oameni, pentru oameni, în concretul istoric. Esenţialmente etică, poezia lui Labiş nu caută rigori rigide atemporale, ci confrun* tarea pasionată cu realul, aşa cum eternitatea se realizează pe sine numai în concretul clipei. Atingerea unei ataraxii dinamice prin depăşirea pasiunii trăite cu toată intensitatea, confruntarea perma# nentă şi pasionată cu sine în real ar fi sensul simplificat al poeziei sale majore, sens desprins dincolo de meandre, pe care nu le mai înregistrăm aici, şi realizate, de exemplu, în acea admirabilă Aiarină, la nivelul marii poezii. Ataraxia candidă e însă doar schiţa unei aspiraţii — e drept, aspiraţia majoră a poeziei — ceea ce izbeşte în acest volum e o patetică vitalitate, exprimată într#o dramatică autocritică etică: «Tropotul lung şi mereu al galopului meu ». Romantic aspirînd spre ^puritatea clasică — asemeni lui Eminescu — poetul n*a fost niciodată un 11 clorotic, nici chiar în momentele depresive, neliniştea lui nu e angoasă sterilă, ci căutare cu certitudinea valorilor fundamentale. Vitalitatea lui Labiş izbucneşte din primele pagini, dar ea nu e primară, ci secundă, filtrată prin întrebări, nostalgii şi tristeţi depăşite. Cu greu, ne oprim la aceste singure citate: Aiîngîiefmi pârul. Astăzi min aspru şi sărat. Aproapemtotdeauna a fost la fel, îmi pare. . . De colburi nins, cu vînturi şi ploi amestecat, în zgura de la trenuri scăldat şim stropi de mare. Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin! Sorb prin pupile lumea şim taină cu auzul. . . sau: Am strîns afîtea drumuri în mine ca petun ghem, Tam*tamuri de copite în mine aspre sună.. . (Confesiuni, 1) ?»• Am fost stup de pofte şi de miere, îmi frîngeam spre stelem clinchet un genunchi, Gîndurile, mîinile ridicau tăcere Şi melancolie densă şi putere Spre multiplicata faţă ce mă cere Pentru veşnice, pentru înviere — Veveriţe albe lunecînd pe trunchi. (Confesiuni, i) Poet al naturii, al munţilor cu codri şi pîraie iuţi şi reci, el devenea însă mai mult un poet al naturii umane, al pasiunilor, dar şi al privi# rilor lucide asupra propriului său tumult. «Mărăvitul lacom la idei» se îndreaptă tot mai mult spre o poezie de conţinut, înlocuind pasiunea pasiunilor prin pasiunea ideilor: 12 Mta înfiorat ades Tot ce gîndurile ţes; Pe al filelor polei Dansuri repezi, legănate, De pe arcuri înstrunate Săgetarea de idei. . . (Am iubit) Cu timpul, pastelul evoluează brusc spre viziunea totală, spre pastelul interiorizat, care e o meditaţie. Poezia descriptivă se mută în poezia expresivă, care e adevărata (şi rara) poezie: Scîntei şi muchii lucii în zări, pe stînci, vibrează Cînd sufietum tăcere cu lună mid încarc Şumi răspîndesc făptura pemtregul pisc de rază, Descăluşînd prelungul minţii arc. .. (Odihna lăutarului) Poetul desluşeşte în toate un ritm iniţial, ritmul entuziast, etern, al înnoirii fără sfîrşit şi care mişcă materia pe spirala necontenitei perfecţionări. Era noastră este «Era entuziasmului», «Ev aprins» al elanului revoluţionar (Entuziasm). Dar acest entuziasm al epocii noastre nu este mişcare haotică — de unde desprinderea sa de roman* tismul iniţial — ci efort ordonator, coordonator de energii umane, ' victoria legilor asupra haosului pasiunilor. Labiş cinsteşte în partidul nostru suprema raţiune a epocii entuziasmului. De aceea, versurile sale închinate partidului nu se constituie doar întrmn simplu capitol, ci realizează însumarea concepţiei sale în care mersul entuziasmului spre puritate este condus de raţiune. Partidul nostru descifrează istoria, dă energiilor noastre un ţel, vieţii noastre un sens. Voinţa partidului, care e voinţa lucidă a maselor, a intervenit în haosul durerilor, limpezind legile, degajînd din pîde şi sînge conturul incandescent al spiralei necesităţii: r Şi haosul acela afnceput Sâtşi mişte neprecisele conture, A început în el a se fixa Organizarea liniilor pure. V_ (Bilanţ ) 13 , Poezia lui Nicolae Labis este — în momentele ei esenţiale şi în endinţa ei fundamentală — o poezie revoluţionară de contopire în ;uritmia socială, de preocupări etice majore. Poezie contemporană, i za realizează euforia «Separării fierului de zgură, şua sensului în vorbele ce zic », entuziasmul candorii lucide care iveşte, din vibrarea pură a oţelului viu, « Curatul sunet al perfecţiunii». PAUL GEORGESCU PRIMELE IUBIRI I Liliacul timpuriu Meşterul Meşter valah, azi nume de fîntînă, Crescut din lutul ce hai plămădit în sprintenă zidire cu trei turle Şi ie dantelată de granit, Din cîntece pierdute pînă astăzi Şi din puterea visului vînjos Ai închegat, cu palme bătucite, Minunea de la Argeş mai în jos. Un om bărbos ţinea o floare albă în aspre palme, mîngîind*o blînd . . . Căzut în iarbă şi secat de vlagă, O doină tristă îngîna în gînd. Priveai. Şimn dor tulburător temcinse Lui săd închini nemaivăzut altar, Să stea pe plaiul aspru, precum floarea In palme bătucite de plugar. 10 Visai să vezi sub bolţile rotunde Şim fumul pîlpîit de luminări, Pe lemnul zugrăvit cu lut şi soare Chipul pălmaşilor acestei ţări. înfrigurat demn singur gînd, smulgîndmţi Ca zdrenţe vii părerile de rău Tu ţbai strivit sub talpa mănăstirii Inima ta, tot ce>ai avut al tău. Dar ţbai simţitm renăscînd cu larmă în dangătul de clopot, presimţit Al veacurilor multe, viitoare, Tu, prometeu romîn, purtînd alt mit Cînd ridicat pe cea mai naltă turlă, Cu glas profetic, domnului despot, Deun. Abia atunci au să se ostoiască Mîniile blestemului ced spun! **:> «* * > s Moartea căprioarei Seceta a ucis orice boare de vînt. Soarele $*a topit şi a curs pe pămînt. A rămas cerul fierbinte şi gol. Ciuturile scot din fîntînă nămol. Peste păduri tot mai des focuri, focuri, Dansează sălbatice, satanice jocuri. Mă iau după tata la deal printre tîrşuri, Şi brazii mă zgîrie, răi şi uscaţi. Pornim amîndoi vînătoarea de capre, Vînătoarea foametei în munţii Carpaţi. Setea mă năruie. Fierbe pe piatră Firul de apă prelins din cişmea. Tîmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe*o altă Planetă, imensă, străină şi grea. 37 Aşteptăm întrmn loc unde încă mai sună, Din strunele undelor line, izvoarele. Cînd va scăpăta soarele, cînd va licări luna, Aici vor veni în şirag să s^adape Una cîte una căprioarele. Spun tatii că mid sete şbmi face semn să tac. Ameţitoare apa, ce limpede te datini! Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege şi de datini. Cu foşnet veştejit răsuflă valea. Cemgrozitoare înserare pluteştem univers! Pe zare curge sînge şi pieptul mid roşu, de parcă Mîinile pline de sînge pe piept mi le*am şters. Ca pe#un altar ard ferigi cu flăcări vineţii, Şi stelele uimite clipiră printre ele. Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii, Frumoasă jertfă a pădurii mele! Ea s*arătă săltînd şi se opri Privind în jur cmn fel de teamă, Şi năriled subţiri înfiorară apa Cu cercuri lunecoase de aramă. 38 Sticlea în ochiri umezi ceva nelămurit, Ştiam că va muri şi c*o s*o doară. Mi se părea că retrăiesc un mit Cu fata prefăcutăm căprioară. De sus, lumina palidă, lunară, Cernea pe blanad caldă flori stinse de cireş. Vai, cum doream ca pentrudntîia oară Bătaia puştii tatii să dea greş! \ Dar văile vuiră. Căzută în genunchi îşi ridicase capul, îl clătină spre stele, îl prăvăli apoi, stîrnind pe apă Fugare roiuri negre de mărgele. O pasăre albastră zvîcnise dintre ramuri, Şi viaţa căprioarei spre zările tîrzii Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna Cînd lasă cuiburi sure şi pustii, împleticit m*am dus şi ham închis Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne, Şnam tresărit tăcut şi alb cînd tata Mba şuierat cu bucurie: — Avem carne! Spun tatii că mi*i sete şbmi face semn să beau. Ameţitoare apă, cemtunecat te datini! Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit La ceas oprit de lege şi de datini . . . Dar legea ni*i deşartă şi străină Cînd viaţam noi cu greu se mai anină, Iar datina şi mila sînt deşarte, Cînd soru*mead flămînda, bolnavă şi pe moarte. 39 Pem nară puşca tatii scoate fum. ^ Vai, fără vînt aleargă frunzarele duium! înalţă tata foc înfricoşat. Vai, cît de mult pădurea s*a schimbat! Din ierburi prind în mîini fără să ştiu Un clopoţel cu clinchet argintiu . . . De pe frigare tata scoatem unghii Inima căprioarei şi rărunchii. Ced inimă? Mid foame! Vreau să trăiesc şbaş vrea... Tu, iartă^mă, fecioară, — tu, căprioara mea! Mid somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adînc! Plîng. Ce gîndeşte tata? Mănînc şi plîng. Mănînc! V. R. i o/i 9 j 4 După secetă Torţile nourilor s*au dezlegat, Plouă cu cofa pe munţi şi pe sat. Mătcile seci şi închise^acum fierb, Pămîntul cu guri pîrj oliţe s*adapă, Galbene fumuri semvălurăm ierburi, Parca#s vulcani de vapori şi de apă. Cu rodnice tălpi dintre o lupi pînă miercuri, Ploaia dansate pe sat şi pe munţi; Cu priviri înecate în vinete cercuri, Săteniim ogrăzi au primit*o tăcuţi. Păreau că primesc nunţi cu nuni şi mirese, Descoperiţi pe la porţi cum şedeau, învăliţi între pîcle rotunde şi dese, Ce prin suliţa ploii la cer se suiau. 41 Fulgere albe pe boltă*mbinate Iviră un joc de lumină, sojemn, Copacibşi umflau, gîlgîind printre tunete, Vinele lungi şi uscate de leşin. S*a liqipezit bolta, colnicele, Văile s#au limpezit. Puneţi mina pe seceri, pe cuţit! A ieşit hrana — bureţii, urzicile. Dintre obcini cu sclipăt de fier, Buhaii graşi Fug în cîrduri la cer! Rîul îşi mînăm largi valuri desfrîul. A plouat! A plouat! O să iasă şi grîul! Bărboşi gospodari, peticiţbvă sacii! La primărie haideţi, dragii mei, urşii mei! A venit de departe grîu bun, de sămînţă, Grîu de aur — parcăm saci îs scîntei! Aşa, cufundaţi#vă mîinile pînă la coate! Vă gîdilă, frige grîul măşcat! Bărboşi gospodari hohotiţi, hohotiţi, Să bubuiem hohote rîsul prin sat. Ieşiţi la arat. Boii slabi poartăm coarne Năframe cusute cu pui şi amici. Palma vînjoasă rotindu*se, toarne Mănoasă sămînţă în brazde, aici. 42 Grîul acesta venit de departe, Fie*n ceas bun şi să crească grozav, Ca perla crească, pădure să crească Grîul rusesc pe meleagul moldav. Se zguduie cobza de cîntec şi rîs, Glia se gîdilăm dans sub călcîie! Vinud puţin, dar nid cîntecul plin — Hora noastră de după război cea dintîi e. IOO în oraşul dintre munţi -Ca ştirbite stalagmite — La un an după război, Casele rînjeau rănite. Toamna munţii* nvineţea, Sevelemgheţau în plante, Bruma cobora în zori Peste băligi, diamante. Douăzeci şi trei August Primad pomenire vie Şi*a adus*o printre plopi Mari, de toamnă timpurie. 44 în oraşul dintre munţi. Oamenii nu pricepură Cît de mared acea zi învălităm ploaie sură. Prin noroiul de pe străzi Defilau numai o sută, Doar o sută de bărbaţi — Sub a vîntului volută, Steagul roşu vuvuia Printre casele sărace, Precum flamurile mari Ale armiilor dace. La fereşti se închinau Babele cam cimitire, Alţii clătinau din cap Parcă a nedumerire, Alţii presimţeau sub cer O schimbare nevăzută, Şi prin ploaie defilau Cei o sută, cei o sută. Trec o sută prin ruini, (Azi sînt parcuri şi sînt case) Trec o sută, cîinii bat, (Azi, motoare zgomotoase) Trec o sută, cadenţat, Stropi de glod pe strai slănină, Trec o sută, nouri cresc, Dar sub nouri e lumină. Trec o sută— ochi fierbinţi, Buze strînsemvineţite, (Pînă azi căzură mulţi Ori sub ploi, ori sub cuţite). Trec o sută pe asfalt Şfichiuiţi de ude ramuri — (Pînă azi crescură mulţi Din acei ce*au stat la geamuri). în oraşul dintre munţi, Ca o apăm soare suie Oamenii pe strâmbe străzi, Şim stindarde vîntul vuie. Ca o inimă pulsînd, în mulţimea desfăcută Se aud sonor păşind Cei o sută, cei o sută. C. 33/19JJ RÎSUL în blanad năpîrlită au năpădit scaeţii. Alunecă prin ramuri bătrîn şi mohorît. îşi omora el prada nu pentru hrana vieţii, Ci numai pentru sînge a omorît. Un pui de cerb $e*azvîrle prin ierbilem cascade Şi se opreştem clipă, sfios, ca un surîs . . . Cu coada şfichiuindmşi pîntecul supt, ce cade. îi sarem ceafă ucigaşul rîs. Se tulbură privirea de cer senin umplută, Corniţele firave se poticnesc în lut. Iar rîsu#şi scoate limba din gurad desfăcută Şi pare că e iarăşi cam trecut. 47 Şi sîngele cern blana pufoasă se prelinge îl reîntinereşte o clipă, nefiresc. Dar limba ostenită azi nu mai poate linge, Şi vechii colţi, slăbiţi, îi clănţănesc v. . . Din ce în ce mai slabă şi inima îi sună Şi fiarei i se pare căd iarnă, c*aaştepte, S*aştepte pînă timpu^o să semdrepte. Vuieşte lung al strungului ecou, Ca o imensă strună încordată. E mohorît prietenul meu nou Şin totuşi mai febril ca niciodată. Şuieră şerpii şpanului şi curg, Metalul îşi roteşte curba rază. Prietenul îmi pare un chirurg Ce viaţa unui om salvează, Deşi o piesă de tractor cînd faci, De obicei nu semeni cu un vraci. — Ce*atîta grabăm gesturile tale, De ce atîta încordare*ţi ceri? în ale tale palme minerale De unde ai nestinsele puteri? — Vezi, ploaia şi zăpada şi*au dat mîna, Alături bat cu paşii uzi ţărîna, Împotmoliţi la marginea miriştii Nerăbdători aşteaptă tractoriştii. . . Iar cînd pămîntul s*o zvîi^i sub soare, Vor trebui tractoare multe, noi, Ca timpul scurs şi fără înturnare Sad smulgă tractoriştii înapoi! 64 Puterile acelor ce*ar munci, Dar sînt siliţi îndureraţi s*aştepte, în vinele prietenului bat Şim limpezimea gîndurilor drepte; El a primit prin vine nevăzute Neliniştile care fierb în ei. Aceastad solidaritatea clasei Şid inima prietenilor mei. . . .S*a înecat luminam pîcle grele Şi bezne reci au pîlpîit pe lut. Mi*am însoţit prietenul acasă Şi prin grădinari tristă am trecut, în pilcuri liliacul timpuriu Se legăna scheletic şi pustiu, Cu crengilem cîrlig, ca nişte căngi. Muguri căzuţi se destrămau sub crengi. . . M*a întrebat cu vocea sugrumată: — Tu ce zici? Mai înmugureşte^ dată? Apoi cu degetele aspre, groase, Arse de şpan şi de rugină roase, Mba arătat ce mari erau să fie Mugurii fini de floare timpurie. . Prietene cu deget de colos Ce dă măsura gingăşiei florii, 65 Iubeşti o floare*atîta de duios, Cum ştiu să o iubească visătorii. Prietene, te doare moartea ei Cum poate doar pemn mare om săd doară . . . Şi*ai dat măsura plinei frumuseţi Cînd degetele*ţi floarea măsurară. . . Dar nu ştii? Liliacul timpuriu Mai poatemmuguri şba doua oară. Tu eşti puterea caremsufleţeşte Pămîntul — şid preface bun şi viu. Tu răsădeşti în inimile noastre Şbn cîntec liliacul timpuriu. G. L. 20/19^5 Prietenul glad Am pornit pe urmele paşilor tăi, Peste lunci cu fîntîni cumpănite şi cîrduri de vite, M*au zguduit roţile aceluiaşi tren, m*au zguduit Gîndurile tale de*atunci, astăzi sporite. . . Parcă aş fi în urmă cu opt ani. . . în vagonul în care singur călătoreai către sate Parcă#am privi amîndoi luna cum saltă, la geam, Printre sîrmele de telegraf, legănate. Cînd am ajuns în satul unde ţi s*au oprit Paşii şi inima, ploua ca prin sită. . . Pe un gard scria cu var: « Votaţi Soarele » — O lozincă bătrînă, de timp cenuşită. Parcă un fulger m*a străbătut: Am cunoscut că slova cea veche a ta e! Şbam rămas pironit, descoperit şi mut, De parcă te?aş fi văzut dintno dată prin ploaie. . . 67 Oamenii de aici par închişi şi ursuzi, Dar de tine*mi răspund orişicînd lamtrebare. . . Cu glas tulburat, ei îmi spun cum c*ai fost Plin cîtud ziua de duh şi cîntare. Că le*aprindeai zi de zi, cînd vorbeai, Sîngele urii şi ale nădejdilor raze, Încît, privindu#se, se vedeau nu ştiu cum, Altfel la suflet şi la obraze. Apoi, ei se opresc îngînduraţi şi tac Şi li se zbuciumă pieptul sub bundă: In noaptea aceea o carabină duşmană Te*a fulgerat cu răbufnire cruntă. . . . . . Atunci mha fost greu, prietene Glad, Gîndind că mam să*ţi mai văd niciodată Ochii adînci> buza proptită în pumn, Fruntea ta incandescent luminată. Mi s*a zvîrcolit inimam piept Ca o jivină străină ce muşcă. Mă urmărea văpaia vieţii taie Curmate de focul de puşcă. înţelegi tulburarea pe care*am simţit#o Gonind în tren către acelaşi sat, Ca să umplu în rîndurile nesfîrşite*aie clasei Locul gol pe care hai lăsat. 68 Ţi*am căutat prin geam urmele tălpilor tale: Despicaseră albii, să curgă noi rîuri, cu limpede zvon, Xbam căutat urmele palmelor tale: Le*am găsit încrustate pe sonde, în fier şi beton. Fabrici noi ridicau uriaşe gîtlejuri de fumuri: Tot cerul părea cu urzeală de fum căd ţesut în pururi mişcătoare şi viemsemnare măiastră' — Tovarăşul Glad pe*aici a trecut. Sîrme noi străluceau răsunînd demcordare Pe stîlpi zvelţi, despicînd depărtarea spre munţi, Pentru ca înmiită prin sat să sclipească Incandescenţa naltei tale frunţi. Ogoarele fără de haturi roteau tot mai dese întinderi fertile şi negre de lut, Scrie cu brazde masive: — Eu, Glad, pe aici am trecut! Atunci mba fost greu, prietene Glad, Gîndind că n*am să*ţi mai văd niciodată Ochii adînci, buza proptită în pumn, Fruntea ta incandescent luminată. 69 Dar, la ceasuri tîrzii, eu gîndeam, auzind Cum primejdia*şi flutură neagrad aripă: Greutăţi şi mai mari te*au izbit, şbai rămas Neînfrînt pînăm ultima, şi după ultima clipă! Şbacum mai simt palmari în palmă — ce*atunci Mbai întins*o, încinsă ca jarul din vatră, Şbmi dai o putere că, de m*ar izbi, Fieru#ar crăpa, zăngănind, camtr*o piatră. C. 23/19J4 Comunistului 1 Suflatul tău nu*i ascuns, Larg, ţid deschizi în afară, Totuşi deplin bam pătruns Cea mai intimă cămară? Simt cum distinct în adînc Stropii de cîntec se strîng, Acolo vibrează o strună Şi sufletumtreg îţi răsună. Lumea amorfă cîştigă Timbru de limpezi cristale Cînd patimam şopot ori tunet şbo strigă Strunele tale. 71 2 E primăvară şi vînt, Frigul domneşte alături cu soarele. Scutură frigul firul plăpînd, Soarele umflă în matcă izvoarele. Mari arături s*au întins pe pămînt, Sevele prind din pămînt să emane Noua sămînţămcolţită curînd Printre străvechi vegetaţii duşmane. Paşii tăcuţi, apăsaţi, ţbi petreci Peste gliile umede şi încă reci, Simţiri omeneşti parcămvie în glie, Să prindă frenetica ta melodie. Cîtă putere consumi Să naşti vibraţia ce schimbă lumi, Vechi vegetaţii să cadă pe rînd, Să crească sămînţamcolţită curînd! 3 Cresc albe flori din a gliilor sucuri, Cad în văzduh sure flori de ninsoare, Cresc din pămînt albe flori şi te bucuri, Cad din văzduh sure flori şi te doare. nt 72 Bucurie, durere, în tine se*mbină — Blîndă lumină — tăioasă lumină — Naltă vibraţie împrăştiem fire Şi pentru creştere, şi pentru pieire. Vibraţie — pentru zidiri de granit, Vibraţie pentru un om obidit, Vibraţie pentru visare, Inimă, lacrimă, floare, Pentru greşeală, pentru păcat, Pentru copil şi bărbat, Pentru speranţă, vibraţie, Pentru ale dansului ritmuri şi graţie, Pentru dansul de flăcări şi roţi — Nimic pentru tine, tot pentru toţi. Simt cum distinct în adînc Stropii de cîntec se strîng, Acolo vibrează puternic o strună Şi*o lume întreagă răsună. II Sadoveniene MIHAIL SADOVEANU 1 Eram într*o pădure uluitor de vie, într*o pădure care şoptea înăbuşit. Şi iată că pădurea în iarnă, argintie, cu şoapta ei, mi ba reamintit. Izvoarele, sub pînze de gheaţă, delicate, se legănau la vale, pe nevăzutul prund, şi în lumina sobră, cu pini şi nestemate, cîntau unite întrmn cor profund. în zboruri rotunjite, tăiau mari păsări slava; un farmec de poveste se răsfira sub cer; părea zăpada caldă şi moale ca otava, dar zările sclipeau la fel, sever. *•' / Cu vînturilem coarne, în goană nebunească, zburau năvalnic cerbii pe fragedul polei. Era acolomtreagă pădurea romînească, şi el păşea încet prin iarna ei. 77 2 Mi*au mai rămas în minte frînturi din timpuri duse ? Treceam tăcut sub nouri în umbra unor oi. Ce*am mai păstrat din raza privirilor senine, din sufletul copilului vioi i Era flămînd copilul şi oile flămînde, dar florile şi pomii luceau în chip şi fel. Ţinea copilul cartea cu palme tremurînde. Citea despre Lizuca şimn căţel. în jurul lui, pădurea vuia ameţitoare şi gîzele prin ierburi foşneau adormitor. Plîngea mioara alba cu plînsete amare şi, trista, şchiopăta de un picior. O mîngîia copilul cu ochii şi cu gîndul, pe cînd murea mioara bolnavă, pe nisip. O tragică baladă cînta prin ramuri vîntul, o Mioriţămtoarsă în alt chip. 3 Copilul şi mioara s*au şters din amintire, războiul peste toate a pus un văl de fum. Şi seceta săpase mai multe cimitire. . . Pe drum un băietan păşea acum. Venea din tîrg spr£ sate, purtînd noi înţelesuri, spre*a le*mpărţi în ceata ursuză de ţărani. Venea să despletească străvechile eresuri, un comunist de 16 ani. 78 Se minunau ţăranii văzînd că nu se teme de ei, de depărtare, de osteneli, de ger. . . Ei nu ştiau că visul îi dă puteri, pesemne, cînd se visa atunci un «clonţ de fier ». Şi dacă totuşi drumul îi ostenea făptura, vorbea cu Sadoveanu în gînd, şui asculta. Miez fraged de răsură îi înflorea iar gura, şi semdrepta şi pasul, şi chipul îi sclipea. 4 Trosnesc butuci în vatră. în rafturi dorm volume visîndu*şi existenţa închisă între foi. Pemn geam pătrunde lacul cu luminoasad lume, şopteştem cupe vinul cu şopoteled moi. Em faţa mea, cu părul din flăcări de zăpadă, cu ochii plini de pîcle şi plini demseninări; o albă înflorire de vişini în livadă, minunea licăririi unei zări. Nu are nici o vîrstă. în el sînt mii de oameni, şimtrdnsul anii proaspeţi cu toţii s*au păstrat. . . Tot puşti rămîn. Mă aflu acum la un examen şi vreau s*arăt că nu*s intimidat. 79 Sentinţa o să vină. Oricare*ofi, totuna. El pentru mined apa vrăjitelor fîntîni. Il voi slăji în cîntec cum pot slăvi doar luna, iubindud ca pe munţii, natalii mei, bătrîni. G. L 43/1 9;; Rugul din iaşi în Iaşi, sunînd din tobe şi cîntînd, Un rug ciudat în piaţă înălţară. . . Nu unui om cu pletele în vînt, încins de flăcări, i*a fost dat să moară, Nu un martir cu demoni scrişi pe coif îşi stinsem moarte şoapta lui amară. Să vină toţi să vadă acest rug, Limfaticii cu inimi suferinde, ■«* Azi flăcările nu un om distrug, Ci doar pe nişte cărţi în danţ s*or prinde. Sentimentali, neputincioşi, veniţi! Nu oameni, cărţi sub cer se vor aprinde. Trec flăcările lacom printre foi. . . Nu ardemn om aici — e*o lumemtreagă. . . 81 Printre livezi, prin cîmpuri cu^ trifoi, Eşarfe lungi de flacără se lea^,,. Ling limbi de foc pădurile de ^brad — Nu ardemn om aici — cbo lumemtreagâ. E toată un pojar, e numai fum, Şi ţipă viu Dumbrava Minunata; Plîngînd, Lizuca va avea de*acum Cenuşă pentru vrememdelungată Ca să însemne drumul dureros Bătut demn căţeluş şbo biată fată Se văietă stejarii romîneşti — Peste Dumbrava Roşied furtună? Semalţăm cer văpăile şerpeşti, Bufniri de trunchiuri prăbuşite sună, Şi tremurînd, şi plîns, de după nori Se arată îngrozit un colţ de lună. Au năvălit puhoaie de tătari? Butoaie mari plesnesc cu detunare, Butoaiele cu vinul de Cotnar, Cu vinul cel înălţător şi tare. . . Mîhniţbvă, toţi cei cedaţi cunoscut A vinului înaltă desfătare! Nud Ştefan Vodă cel ce*a ridicat, Mari, focurile străjii peste creste; 82 întregi Carpaţii s*au învăpăiat; Emn groaznic cataclism ca de poveste, Istoria superbă*a unei ţări Este cuprinsăm flăcările aceste. A ciocănit din pliscul sclipitor Un cocostîrc albastru peste vreme, Văpăilen tivesc grăbitul zbor, Sub el se zbate*o lume sujd şi geme, Şi după el pornesc tăcuţi şi gravi Toţi vulturii din mucedele steme. Aleargă căprioarelem văpăi, Ca nişte umbre deznădăjduite, Se frîng în scrum, Moldovă, zimbrii tăi, Fug păsările, fîlfîind grăbite, Şi doinele semeacă şi se#opresc, Şi basmele se*ascund în rîpi ferite. Dar iatăd, s*a înfiripat din foc Cozma Răcoarem dreapta cu hangerul, îi zornaiesc pistoale la mijloc, Privirea^ cenuşie cum e fierul. Călare se înalţă*ameninţînd, Şi umbra lui acoperă tot cerul. Priveşte grav, cu ochii încruntaţi, Acest simbol de ţarămtreagă arsă. 83 Voi, cei cern jurul rugului dansaţi, Simţiţi cum groazam piept vi se revarsă! Da, spaima fulgerării urii lui De?acum din voi nicicînd nu va fi ştearsă. Nu, focul vostru n*a fost doar simbol, N*aţi ars numai al cărţilor tezaur, Voi peste codrii ce foşnesc domol Adus^aţi al războiului balaur, Şi au murit bărbaţi, femei şi prunci, Au ars în flăcări mii de crengi de aur. Nu sînt nicicînd durerile uitate Dar rănile se vindecă deplin. Şi azi, cînd grele răni sînt vindecate, Vă mai închin un blestem de venin! Iar ţării îi închin iubiream cîntec, Şi celui ce*a cîntat^o ho închin. C. 43/19JJ COSMA RĂCOARE Noapte fluidă a tinereţilor! Cosma Răcoare saltă în şea. Speriem goană somnul ereţilor Cosma Răcoare, inima mea. Negre, răchiţilemcearcă să zboare, Ca noaptea asta ce va zbura După fierbintea, aprinsa viitoare, Cosma Răcoare, inima mea. Doamna aşteaptăm iatac cu hangerul Pieptu in greu şi privirea in grea . . Trece prin pîcle, sfîşie cerul Cosma Răcoare, inima mea. 85 Spune, năframo, spune, oglindo, Tropotud aspru cînd vamceta? Caută dragostea, nebănuind*o, Cosma Răcoare, inima mea. latăd, ajunge — zăvoarele^s sparte, Cade hangerul sunînd pe podea, Căci peste noapted şid peste moarte Cosma Răcoare, inima mea. Doamna*şi îndoaie braţele pline, Cosma Răcoare saltă în şea, Trece spre zările zilei senine Cosma Răcoare, inima mea. S. B. f/i9r 6 bătrînul pădurar Bătrînul pădurar visează parca, îndrăgostit de codri ca de*o arcă Pe carem timpi mai vechi ca amintirea El a duratm, rînduind în ea Galop de cerbi, bîrlog de urşi şi unduirea Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea. Sub ochii lui, plini de senin şi zare, Sub ochii oglindind o depărtare, Dureri şi bucurii de^ale pădurii S*au petrecut, şim suflet el le*a strîns, Şi neschimbîndmşi apa cătăturii în taină*a rîs cu ele ori a plîns. Cînd mierea lunii picurăm frunzişuri, Ivind pe steiuri albe ascuţişuri, 87 Cu gîtul încordat prin seară zboară, Îndrăgostiţi, un ţap şbo căprioară. . . El se afundăm gînduri pe un trunchi, Privind duios la puşca pe genunchi. Or, primăvara în bîrlog ursacii Nu mai încap de maicade, săracii, Iar ea, dorindu*şi alţii, mai mărunţi, îi bate sin alungă către munţi. . . El îi priveştemtunecat la faţă — Noi începuturi triste de viaţă. Natura, ascultaţbo, îi murmură Cîntecul ei de ger şi de căldură, Vibrarea fină de omăt asprit, Foşnirea moale*a frunzelor căzute Ori şopotul de undemăbuşit Cînd vin de la izvor un pîlc de ciute. în cicluri neoprite — ierni şi veri — Ne fură timpul, care cu poveri, Şi de priveşti a inimii hambare Mai goale le găseşti la cercetare, Gîndind că, sărăcit, ca mîine pleci în pribegie către neguri reci. Dar el, privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline, 88 Pădurii daruri fermecate toarce — Ce dăruie, msutit i se întoarce, Şi de va fi cîndva de*aici plecat, Pleca*va dintre toţi cel mai bogat. Cu*avere simplă codrii îl încarcă. . . Adînc el îi iubeşte ca pe*o arcă Pe care*n timpi mai vechi ca amintirea El a durat*o, rînduind în ea Galop de cerbi, bîrlog de urşi şi unduirea Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea. I.L. 10/19^5 III Rapsodia Pădurii I. LOCURI ŞI ÎNTÎMPLĂRI Lui L. Raicu 1 Tu urci din şesuri, din oraşe vii, Şim suflet porţi nelinişti citadine. Eu m*am desprins din munţii vineţii, Cascade vuitoare port în mine. Ai suferit, cum întrmn fel şi eu Am suferit atîtea nopţi şi zile . . . De*aceea străluciri de minereu Şi tu porţi în rotundele pupile. Ne*am prins cîndva de mînă sub o stea, Iubeam aceeaşi stea şi numai una, Şi paşii ne*am alăturat, aşa, Pentru un timp, ori pentru totdeauna. Desigur, nu puteam iubi la fel Pădurea care mid a doua mamă, Carem frunziş de*aramă şi oţel Fremătător la ea mereu mă cheamă. Pe tine te chema spre ea un gînd Şimri dor, cu dulci fioruri furtunoase, 98 Dar eu o am şuo ţin aici, oricînd, Sub tîmpla şim răşinile din oase. Prietene, vrei azi din nou, noi doi* Suind pe firul apei zbuciumate, Pînă acolo undem lung şuvoi Viitoarea urlătoarelor se zbgte, Să ne oprim pe creste cu brădet, Sub horbota zăpezii sclipitoare, Şi glasul amintirilor, încet, Să nemvăleascăm falduri de ninsoare? 2 Un vînt prin cetini şerpuie spre*aiurea Şi flăcări verzi de vîsc s*aprind în brazi. Prietene, aceasta mbi pădurea. Parcă mă văd copil. Era ca azi. Pe*aceste părţi pe unde semcovoaie Drumul de fier pe cremene durat., Atunci, în primăverile cu ploaie, Urlau puhoaiem goană către sat. Aici pe un om ha prins cîndva puhoiul — Trăgea butuci cu boii spre oraş. S*au prăvălit butucii, omul, boii, în valul înspumat şi nărăvaş. Nevasta alerga pe mal, smintită, De mînă cu copiii amîndoi. . . Se tînguia cu faţa împietrită: — Copii, ce ne*om mai face fără boi? 94 Alt om căra aici un fag cu calul, Să;l ducă şi săd facăm văi mangal, Şi glodul toamnei şiroia ca valul — A lunecat în glod bătrînul cal. Cu osul mîinii spart, cu faţa pală, S*a răzărr^it ţăranul demn copac Şba fluierat spre calul mort, a jale: — De*acuma fără cal eu ce mă fac? Pricepi, nu omul mort, nu mîna frîntă, Ci boiimtîi, ci calul mai presus. Că omul la ced bun dacă butucul Spre văi nu poate fi în spate dus? Şi dacăm tîrg majungi ducînd spre sară Butuci vînjoşi, stăpînul negreşit N/o să*ţi mai dea otrava cea amară Cern jinduieşti — porumbul mucezit. Să nu mai aibă nimeni bucuria Să vadă cum copiii joacăm uşi Cînd mama, cu obrazul ca hîrtia, Aducemtrava galbenăm căuş ! 3 Pe cînd ţăranii se sfîrşeau de foame, Pe cînd de frig copiii se sfîrşeau, în albele castele, iarna, Vodă, Şi slugile, şi cîinii petreceau. 95 O întîmplare mai păstrez în minte, Vibrînd din apa stinsului trecut, Cînd Vodă*a vrut să ne cunoască satul Şi a venit chiar el de ha văzut. Se prăvălea o iarnă în putere Pe munţii colţuroşi, crăpaţi de ger. O iarnă ca sfîrşitul unei ere — Numai nămeţi, fără pămînt şi cer. Ţărani cu fete arse ca de sodă Semşiruiau tăcuţi ca la prohod. Venea semeţ la vînătoare Vodă între armii de cîini şi de norod. — Lătraţi, ţărani, că Vodă azi petrece, Şi cîinii nud ajung pentru lătrat! Ce, dacă viscolul scînceşte rece în hornurile voastre de prin sat? Ce, dacă vîntul degetele*şi vîră, Obraznic, prin sumanul cu spărturi? De nu lătraţi, lăsaţi în urmă dîră, Însîngerată dîră prin păduri! Eu am văzut privirile acelor Care*au lătrat de frig şi foame plini, Care^au stîrnit şbau hăituit prin geruri Jivinele din negre vizuini. Să nu mai aibă nimeni bucuria Să vadăm ochii de părinţi şi fraţi, 96 Cînd semtorceau, ruşinea şi mînia — în ochi atît de dragi şimfometaţi! 4 Ani au trecut; războiul a trecut, A calcinat cu cranii albe munţii Şi/atîtea gînduri rele s*au zbătut, S*au încîlcit sub limpezimea frunţii . . . Alţi ani trecură; craniile albe S*au înfundat spre*odihnă, între roci, Şbau prins să*mi limpezească firul vieţii Noi voci, mult aşteptate, calde voci. Zburase seceta pe satul nostru Cu nevăzute aripe fierbinţi, Eu mai trăiam o vîrstăm care viaţa Neştiutor îţi rîde, cu albi dinţi. Cu cîtă bucurie*am prins în palme Întîii stropi de ploaie, mari şi calzi! Ştii tu ce bined după atîta vreme în matca gîrlei iarăşi să te scalzi! Ştii tu ce bined să priveşti în zare — Cu ochii fripţi de*a secetei arsuri — Cum după*atîta vreme parc*asudă Cu aburi groşi bătrînele păduri! Să tednvîrţi prin suliţele ploii, Să vezi cum se dezdoaiemcet, jilav, 97 Un fir de iarbă surîzînd luminii, Precum un om după un somn bolnav! Cînd mari nevoi ţbapasă greu pe umeri Nu mai gîndeşti la vechile mîhniri. . . Acum cînd bune ploi întunecoase Au luminat pămîntul cumverziri, Durerile ce*odată cariară Pădurile, în minetau răsunat. . . Atît doream să nu semtoarcă iară Cu hohote vrăjmaşe peste sat, Să nu mai aibă nimeni bucuria Să vadă cum copiii joacăm uşi, Cînd mama, cu obrazul ca hîrtia, Aduce*otrava galbenăm căuş! Ţbam povestit cîndva cu cîtă trudă Partidul şba urnit în sat un drum. Venind tîrziu şi ostenit acasă, Parcăd mai văd pe tata şi acum. Pe*atunci visam la fapte mari de arme, La un haiduc călit şi legendar — El colindase satul ziuamtreagă, Să împărţească foi dintrmn ziar. Deşi visam poveşti cu cerbi şi ciute, Eu sufeream tăcut, înduioşat, Cînd foile rămase nevîndute Îngîndurat le aşeza pe pat. . . 98 Mă frămîntam: pentru atîta treabă, Pentru aceste teancuri mari de foi îndură tata drumuri lungi şi foame, Nopţi nedormite, vînturi reci şi ploi? Pentru atîta umblă săd omoare Tîlhari fugiţi în munţii cei sîlhui, Pentru aceste teancuri de ziare E veşnic încărcată puşca lui? Sînt parcă iar în vremurile acele, Aud cum braziim munţi se prăbuşesc, Văd ale puştii magice oţele, Şi tatii cu sfială îi şoptesc. . . — Eu, tată, nu înţelegeam prea bine Ce de la tine*am înţeles cîndva . . . De ce şi noaptea către carabină Crispată mîna ta se întindea. De ce, bolnav, doreai cît mai devreme Să scapi de perini, doctorii şi ceai, De ce în somn, cînd aiurai de febră Şi prin delir cu cineva lupţai! Nu am cuprins întregilemţelesuri, Din patul tău cînd iarăşi te*ai dat jos — De ce păşind pe drum, slăbit, cu grijă, Erai la faţă*atîta de voios . . . Azi înţeleg. . . Şi mai erau ca tine . . . Din cîţi erau s*au înmulţit mereu. 99 Azi dacă trec pemcovoiate şine Vagoanele cu lemn vînjos şi greu, Dacă atîtea glasuri vii de muncă Din munţi în munţi prelung s^alungă aşa, Dacă*a fugit din satul nostru foamea, în toate este mîna lor şba ta. Fii binecuvîntat, că visuri sfinte Sădeai în noi, plătind cu al tău chin. Tovarăşe, prietene, părinte, Pădurilor şi ţie mă închin. 5 O seară străvezie s*a lăsat. Ca ochi de foc s^aprind în fundul văii Luminile ferestrelor din sat. Pe drumul gol de sănii, zurgălăii Au amuţit şi uite cum coboară Un ceas de taină cînd în munţii grei Sălbătăciuni sfioase trec prin sară, Pe sub troienem trap stîrnesc scîntei, S*avîntăm joc de blănuri moi, apucă Cleştarul seriim coarne, ca în cleşti, Cap lîngă cap s*alătură în goană, Cu gîfîit de şoapte omeneşti. Prin arborii de plumb îşi cerne luna Lumină deasăm aerul fluid. La marginea poienii luminoase, Pe carem ziduri codrii o închid, Pîrăul unde vinete*şi frămîntă Sub scoarţa dantelată migălos 100 Şim cadenţări neregulatei cîntă Acestui dans sălbatic şi duios, întreaga valem cînt o înfioară, Ca pe*o cutie*albastră de vioară îşi tremură pe nevăzute strune Cu gîlgîit bulbucii suferinzi, Şim copci deschidea apelor oglinzi, Sub alba sărutarea sorei lune. încovoiată spre pîrău o umbră, Sau vietate s*a mişcat, cumva? Ea s*a mişcat adtncul glas s*asculte, Sau s*a mişcat spre undă să o bea? O văd acum — ea are ochii umezi, Ce^amestecă o spaimă cu porniri Tulburătoare, care fac săi joace Nările ei lărgite şi subţiri; Şi vîntul, aspre degete trecîndu#şi Prin blana cu mari umbre de tăciuni, Cutremură făptura căprioarei, Făptura tinerei sălbăticiuni. Cînd, uitei sus, pe muche se arată Un ţap semeţ, în vînt adulmecînd. Pe fruntea lui înaltă, ridicată, Coarne*ascuţite*şi despleteştem vînt. Cu paşi uşori, cu paşi înceţi, coboară. . . Tresare cînd îl vede căprioara, Copitelei se scutură şi fug, 101 Dar paşii mo mai duc pe căprioară Către păduri, ci către el o duc. El îşi apleacă fruntea cu sfiala, Apoi se prind alături în dans mut Şi se privesc de parcă s*ar cunoaşte, Deşi nicicînd ei nu s*au mai văzut; Alături amîndoi aleargă, >apucă Cleştarul seriim coarne ca în cleşti, Cap lingă cap nedesluşit semtreabă Cu gîfîit de şoapte omeneşti. Dansînd trec prin poiana luminată, Se depărteazăm trap prin munţii grei Şim urmăm dîră lungă se înşiră Stîrnitele copitelor scîntei. Numai izvorul singur a rămas Cîntările de dragoste să*şi sune Şi să*şi deschidă între copci oglinzi Sub alba sărutarea sorei lune. Prietene, e timpul şi noi doi Spre sat să ne întoarcem laolaltă, Purtînd în suflet roiuri de lumini Şi albe purităţi de iarnă caldă. Un tren s*aude şuierînd în munţi. . . Poate acum, învăluitem sară, Fete iubite undeva, vibrînd, Ascultămn tren ce şuieră în gară . . . 102 I. DESCRIEREA CHIPURILOR Bădiţii Gheorghe Panţîru 1 Ştiu nişte întîmplări cum nu mai sînt, Ce*s petrecutem timpuri pe veci moarte, Pe care eu le#am prins, dar cei ce vin Leau luat şi sufletul din noi — Rămasume/a doar trupul şi topoare. . . Dem viaţămtreagă mînuim topoare, Şi nu ştim încă^a mînui topoare! . . . 2 tn munţi, la noi, cea mai curată apă Trei şipote îngemănatem dau, în ele cerbii noaptea se adapă, Ciobanii dimineaţa vin şi beau. Lemmiresmează cetina şi floarea, Miloase crengi cu umbra lemvălesc. . . Pe doaga lor se împleteşte unda Ca sunetumtrmn fluier ciobănesc. 106 Cînd a trecut războiul clănţănind Din guri de tun şi gheare de şenile, Urcau în munţi cu turma trei bătrîni, Urcau pe căi ferite şi tiptile . . . Prin sate umblau nemţii hămesiţi, Prădînd tot cemtîlneau, din răsputere. Cei trei ciobani minau la loc ferit A satului mîndrie şi avere. Cel căruiad dăduse satul turma, Trădat, fusese prins şi spînzurat, Dar nemţii nu aflară de la dînsul Nimic — şbacum nici oamenii din sat Nu mai ştiau de turmă. Rătăcită, Pierdută o credeau, fără oieri. . . Şi singuri îşi frîngeau amărăciunea: Decît la nemţi, mai bine nicăieri! Urcau în munţi cu turma trei bătrîni. . . Se furişau prin negre văgăuni, Purtînd omgrijorare grea pe faţă. Tăcea pînă şi limba la tălăngi Legată strîns cu fire de verdeaţă. Cîteodată semtorceau tustrei Cîntînd tustrei cu glasuri răguşite, Ca trei beţivi, şbşi fluturau în vînt Bătrînele lor bărbi încărunţite. 107 Din cînd în cînd, oprindmsem răscruci, Trăgeau din ploscă cîtemmghiţitură. Apoi cîntau mai veseli, clătinaţi, Şi a plăcere plescăiau din gură. în sat puţini ştiau ca cei trei moşi Sînt cei cern munţi se îngrijesc de turmă, Şi oamenii din sat îi huiduiau, Şi vorbe grele le*aruncau din urmă. Vădanele şi mameled priveau: Cum pot să beam neştire, cînd departe Cei dragi erau cu foamea logodiţi Ori poate logodiţi cu doamna*moarte. Iar nemţii hohoteau în urma lor Şi îi lăsau nestingheriţi să treacă. Cei trei păreau a nu le prea păsa — Ziceau căm vin necazul îşi îneacă. Cînd singuri rămîneau, se întristau Că satul nud cunoaşte şbi urăşte. Cîntau din fluier. Fluierul părea Că singur dînsul pentru ei vorbeşte. Dar într;o noapte;a mai vorbit un om Ce ba vîndut. bau prins. Bătăi, să spună. N*au spus nimic, şi fost;au spînzuraţi A doua zi, de;o creangă, împreună. Şi satul nu s;a întristat, n;a plîns Pe cei trei moşi cheflii, vînduţi satanei, 108 Ba chiar groparii imjurau, ştirbind Lopeţilem tăria rece*a stanei Unii rîdeau văzînd că morţii au Plosca la ei, chiar atîrnaţi de funii, Doar trei flăcăi s*au închinat pios Şbau lăcrămat, precum văzură unii. Apoi cei trei flăcăi au destupat Hulita ploscă^a celor duşi în groapă, Şi lumii, tremurînd, au arătat Cămtmnsa era apă. Numai apă. Aşa, în toamna cu lumină rece, Toţi cei din sat cutremuraţi aflau Cum cei ucişi nu îşi riscau doar viaţa, Ci şi mîndria cinstei îşi riscau. Războiul se îndepărta . . . Armate Curgeau purtînd pe flamuri stele noi Şi coborau din munte către sate, în şiruri albe, turmele de oi. Se însera. Şi şipotele*aproape Curgeau adormitor de diafan. Se împletiră undele pe doagă Ca trilul întrmn fluier de cioban, înalte stelem ceruri răsăriră Şi strălucirămtre lumini Carpaţii. Părea că zei semeţi murind, stropiră Nemuritorul sîngem constelaţii. 109 3 Dantele de cărări s*ascund sub crengi, învăluitem flori şi în răcoare. Tăcerea lor le*o cadenţează rar Picior de om ori galopări de fiare. Din depărtări ajung ca un ecou Bătăi de bardă, stiQSje şi egale — Parcă^aşteptate întîlniri frăţeşti Făgăduiesc prelungile semnale. Se lasă printre cetini, din înalt, O pulbere de raze, argintie. Firul acestor tainice cărări Doar pădurarul lojcului îl ştie; Cu paşi neauziţi el le măsoară, Cutreierînd pădurile firesc, Aşa precum puterile din sînge Străbat tăcute trupul omenesc. în seri cu lună plină stă sub brazi, Privind cum licurici pe cer slănină. Şbatuncea dîra veche din obraz Zvîcneşte şi mai crudă în lumină. Neştiutoare căprioarem pîlcuri Frînturi de dans fugar îi dăruiesc . . El pare fermecat camtîia oară Şi ochii i se rotunjesc şid cresc . . . 110 Pe muşchi ibîteodată, în păduri, La somn uşor de veghe se aşază Cu pumnul strîns pe puşca cu trei guri; Pe jumătated treaz, totuşi visează. Nedesluşit frunzarele şoptesc, Izvorul poartă murmure pe ape Şi toarnă, plin de lună, unduind, Răsfrîngeriled ritmice pe pleoape. Se învîrtesc rotiri subţiri de foc, Ca demn cărbune însemnatem aer. Pisica din pruncie toarce*acum, Poate bunica toarcemn moale caier. . Da, este ea, şid frig, a îngheţat Şi greierele pripăşit sub lada Şi în fereşti izbesc hohotitor Vîntoasele cu fruntea de zăpadă. Pădurea scumpă sufletului lui S*a încîlcit acum în vînt şim ură, Şi totuşi în pădurea vreascuri mari, Şi vreascurile ard şi dau căldură . . . . . . Un pădurar a prins copilum codru. Fura un lemn. Atunci cu aspre vergi I#a şănţuit obrazul fără milă Cu urme carem veci nu le mai ştergi. . . Cel adormit visează căd copil. Obrazul lui brăzdat de multă vreme 111 Simte din nou o vargă fulgerînd, Tresare dureros în somn şi geme. Apoi din nou curg cercuri de lumini Parcămsemnatem aer demn cărbune Şi vietăţi sălbatice zvîgjiesc Şi semvîrtesc în tropotiri nebune. Sînt căprioare — braconieri în urmă — Sînt cerbi, şi lupi aleargăm urma lor. Şi căprioarele în ochi au groază, Şi cerbii fug mugind sfîşietor. Sar stropi de sînge. Fiarele lovite Mor cu privireamtoarsă către el. . . Prin somn îşi strînge puşca pădurarul Şi unghiled intră în oţel. Pe*aproape se aude un foc de armă. Din ierburi pădurarul sare drept. Ridică sec cocoşul. Simte încă Cum visud mai apasă greu în piept. Fiul pădurii, chinuit odată Demn duşman al pădurii pentrumn lemn, E gata — el va apăra pădurea, Va răzbuna obrazul lui cu semn. 4 O vezi trecînd în fiecare seară Printre brădet, cînd gaterele tac. 112 Cu o crenguţă şfichiuieştem glumă Cîtemn tufiş ori cîte un copac. Şi se opreşte locului mirată, Lungind a zîmbet ochiid aurii, Cînd vede#o veveriţă ce strănută Rozînd seminţe cu mişcări hazlii. Palmele ei au miros de răşină. Privindude, ea rîdemcetişor — Au început acum să se#mplinească Cu palmele oricărui muncitor. Nud mult de cînd cu degete firave Purta doar acul sprinten la cusut — Cînd $#a născut, ea, pentru ac şi foame, Cu umilinţa soră, s#a născut. Azi palmeled au miros de răşină Şi colb de rumeguş ea arem păr. Din drum s#abate#n fugă prin poiana Cu tufe de sălbatic calapăr. Adună fragi şi pe un pai lemşiră, Apoi se mohorăşte din senin Şimfăşură pemn deget şi frămîntă Colţul basmalei galbene de in. Ceva nedesluşit îi ardem piept, îi $imte#ades durerea vîlvătăii Şid pare oo privesc altfel acum Prietenele, mai ales flăcăii. 113 Dar alteori îi pare că nm văd Cînd trece printre ei îmbujorată, Şbatunci ea crede că îi pare rău Că nud flăcău ca ei şid numai fată. Cînd eşti flăcău, poţi să opreşti în drum Pe orice fată: poţi sam să mai spun ce am greşit şi cînd . . . Vreau soareloamintirile să*mi spele . . . Un egoism îngrozitor de strîmt M*a cohorît în ochii lumii mele. împleticit, m>am ridicat spre munţi, întrmn iernatic asfinţit de soare, Pe cînd ameţitor bolboroseau Sub gheţuri somnoroasele izvoare. Ningea cumplit şi ochibmi lăcrimau Plini de*a ninsorii jocuri rotitoare Şi s*auzea cum fîşîie prin crengi Cenuşa argintie de ninsoare. 118 Ca şerpii din poveşti, pătrunşi în trup, Un gînd vrăjmaş în mine a prins fiinţă — Da, pentru ce mas spune*o, azi detest Chinuitoarea noastră conştiinţă. Cine a aprins întîi în pieptul meu Acest chin nou şi crud, fără de samăn? . . . De nu mid aprindeai, cu ochi mai puri Aş fi putut privi la tine, mamă? Sărti mulţumesc că mhai sădit în piept Pedeapsa trează care să mă bată De cîte ori în viaţă^am să imabat De la cărarea cea adevărată? Să*ţi mulţumesc ... Aş vrea s*o fac cîndva, Şi am s*o fac cu patimămtr*o sară, Cînd ea, ascunsăm piept, va înceta Să mă apese grea şi să mă doară. 2 Se lasă*o sară limpede şi bună, Alunecînd cu vîntul prin copaci, în depărtare, spre pîrău, răsună, Ca un ecou, tălăngile la vaci. Văzduhuri aspru, greu şi argintat . . . Pemtinderea zăpezii ochihmi lunec Şid totul alb şi parcăm ruşinat Că singur eu lumina o întunec. 119 De ce pînă şbaici răsai din nou, Numele tău sunîndumibl în minte, Tu, fată cu ochi limpezi şi prelungi, Cu frunte^atît de albă şi fierbinte? De ce prin vînturi glasul ţid aud Duios, dar veşnic treaz, ca în blesteme? Şi cîntecul pe care bai cîntat Go floare scuturată prea devreme . . . Am fost, ştiu bine, uitător şi rău Cînd mă priveai cu mutămduioşare. . . De*aceea azi, cînd te*am pierdut, nu vrei Să te îmbraci în straie de uitare? Pe^atunci puteam eu, oare, să prevăd Cu ochiul minţii aţintit în vreme Că în curînd am să trăiesc dureri Banalizatem tomuri de poeme? Ţin minte, într*o sarămtîmplător Te*am revăzut, voioasă şi străină. Am vrut în ochibţi iar să imoglindesc, Şbun chip străin ţi se*oglindea*n retină. Am mers o vreme*alături; eram palid. Ne*am despărţit. Sub falduri de omăt Păşeam tăcut şi răvăşit, cu faţa întoarsă peste umăr, îndărăt. Ai început un cîntec nou vieţii, Şi mai greşit atunci. Dar în urechi 120 De ce*mi răsună*atîta de sălbatic Cîntecmacesta cu dureri străvechi? Cum vreau să*mi frîng o dată jalea asta Şi să te uit pe tine şbacest cînt! Şi chinul că de^atunci, cu palme calde Şimtinse, mîngîi doar ninsori şi vînt! îmbată*mă, pădurem valuri moi De linişte, de iarnă şi de sară, Alungă pentru mine, pe cărări, Prin vînt, cea mai frumoasă căprioară! Aprinde pe cascade vîlvătăi, Fă*ţi stelele mai tainic să lucească, Opreştem rîpi al frătnîntării duh Şi pace dă*mi, dă*mi pace sufletească! 3 Pădure, sora mea, te întîlnesc Go strîngere de inimă durută. IVhai adăpat cu harul tău firesc Şi mbai deschis în suflet o lăută, M*ai învăţat cu albii dinţi să rîd învăluit de*o bucurie mare, Cînd oamenii şi ciutele priveau Cum trec pe ceruri şire de cocoare. . . în mine ai turnat argintul tău, O vie şi vibrantă bogăţie — 121 Pe care din mănosu*ţi minereu îl dai la toţi cu*atîta dărnicie. . . Dam văi semtind mocirle argintii — Argint, şi roşii flori de trandafir le Sclipesc în undă. Din argintul tău, Din trandafirii tăi am dat mocirlei. Pădure, sora mea, la tine vin, La tine vin să*mi spovedesc păcatul. Oam cheltuit atîtea zile seci Din viaţa ce mbai dat, sînt vinovatul. Sînt vinovat oam risipit în vînt, Din ce mbai dat, fuioare de lumină, Sînt vinovat cm fată cu ochi mari Şbamlăcrimat privirea fără vină, Sînt vinovat oaş fi putut şi cu, Ţintind în timp a visului pupilă, Să plămădesc, cum nu am plămădit, Minuni modeste, simple, din argilă. Sînt vinovat că dacă mbai lua Tot ce mbai dat cu palmele bătrîne, De mbar rămîne sporul ce ham strîns, Cu prea puţin în lume aş rămîne. Ascultămiă, cînd viforele bat, Durerea pe stejar nud înfioară, Dar carii cînd îl rod încet, flămînd, Dureri neîncetate îl doboară. 122 Şi 8pune*mt, ced mai dureros aici — O lovitură repede, cumplită, Ori remuşcarea care te frămîntă înceată, nemilos, neadormit? Pădure, sora mea, am suferit Cînd glume^reci îmi îngheţau pe buză, Am suferit, şi grele remuşcări îmi ţiuiau nendurător sub spuză. Daoam văzut întinse bucurii Ce prind s*aprindă pretutindeni stele, Am suferit, la rădăcina lor, Că nu era şi urma mîinii mele. Şi de#am văzut durerile lăsînd în suflete şim trupuri negre urme, Am suferit că poate#ar fi putut Şi mîna mea sămcerce să le curme. Pădurile îşi văluresc în jur Albastrele lor unde călătoare, Şim aerul iernatic, dens şi pur Prind şoapte*aprinse împrejur să zboare: — Prietene, nu căuta scăpări Crezînd că ispăşit*ai vinam vină Şi nici nu#ţi asfinţi sub tînguiri Prisosul ce ţid dărui, de lumină. Cîntarea care#ai fi putut s#omalţi Au înălţatm alţii — nu te doară — Ci alta mai tîrziu poţi înălţa, Dar adevărud că putea să moară. 123 Prietene, te du acum — te^aştept Pe mai tîrziu cu alte veşti, de bine; Să temvălesc în călduroase foi, Ori să rămîn străină pentru tine. 4 E*o dimineaţă — parcă niciodată Nu mi*a fost dat o alta să privesc. Pădurile sclipesc a primăvară Şi fumuri caldem crengi semcolăcesc. Simt — nevăzutăm aer — o putere. Vîsleşte des, cu aripe subţiri, Mă umple cînd cu*nfiorări voioase Şi cînd cu dureroase răbufniri. Trec în galop sub streşini de pădure, Sorb aerul şi ca pe*o apăd sîmt. Şi totmmi pare*atît de larg în jurmmi Şi iarăşi totmrni pare^atît de strîmt!. . Mbs vinele umflate, pieptmmi bate, Mămconjură în roiuri de scîntei Sălbatica pădurii tinereţe Şbnţelepciunea bătrînea$că*a ei. S>aud în văi lungi strigăte cîntate Şi vuietemfundate de maşini. Acolo oamenii învîrt ţapina în palmele^mpietrite de răşini. 124 Maşinile cu lemnum cîrcă zboară, Pe oameni straiele în vînt se zbat. Pînăm adîncuri, cald, mă înfioară Strigătul lor puternic şi cîntat. Ei lumii dau comorile fibroase, Crescute drept dintr^al pădurii jut. Dar oare eu în ceasurile albe, Prin lume petrecute, ce*am făcut? Nestăpîniţi, ei prinşi în horă zboară, Ori, sara, cufundaţi în gînduri, tac. . . Dar eu, mbam cîştigat eu bucuria? Nu mba fost traiul sarbăd şi sărac? Şi totuşi mulţi din ei au ochiul minţii Posomorit din timpurile vechi. Şi mulţi din ei nu înţeleg cîntarea Ce înşişi ei şbo cîntă în urechi. Nu am făcut eu prea puţine lucruri Pentrmaceşti oameni buni, cu cuget drept, Care mbau dat cîntările pădurii Şi sănătatea care*mi fierbem piept? Am să mă duc acolo unde fumul Din hornuri negre şerpuieştem sus, Unde sclipesc luminile şi sună Adormitoare cîntece de fus, 126 Unde flăcău#n palme mari mîngîie La fel de pătimaş şi fericit Unealta, cînd e vorba să muncească, Şi fata, cînd e vorba de iubit. 5 îi zice Rîpa Arsă. Pinii strîmbi Deasupra ei se răsuceau spre slavă, Cadavrele de pin zăceau în văi; Se deschidea privelişte bolnavă. Pietrişul strălucea murdar în soare, O slatină de apăd oglindea — Semtuneca la faţă călătorul Trecînd prin rîpa cu lumină rea. Aici din ploi se închegau puhoaie, Şi către sat se prăvăleau urlînd, De*aici spre sat treceau în ierni de groază Lupi suri, cu cozi tîrşite de pămînt. Aici creşteau flori albe şi mai cresc, Dar lăcrămau sub rouă strînsem cete Şhaveau un farmec mai duios, mai trist Decît au cele mai mîhnite fete. Copil fiind, veneam ades aici, Mărturisesc, cu spaimă şi oroare. 126 Mă atrăgea bolnavul peisaj Cu flori atît de trist strălucitoare. îmi era milă. Mila*mi aducea Mîngîietoare lacrimi pe pupilă, Şi $ufletu*mi se bucuram secret, Fără să ştiu, de#această caldă milă. De cel ce#am fost atunci azi mă desparte Ceva ca un troian ori ca un nor. Zîmbesc înveselit gîndind acuma La farsa ce#mi jucam neştiutor. Nu mai păstrez simţirile de#atunci, îmi par imaginare, de poveste. . . Păstrez doar amintirea unui loc Îngrozitor, ce astăzi nu mai este. Un viaduct cu graţie*şi aruncă Deasupra rîpei arcul alb, de smalţ. Din rîpă, tineri se înalţă pinii, Şi eu cu ei privirile*mi înalţ. Trec trenurile lungi, ca o ninsoare, Scînteilem văzduhul pur se cern. . . Respiri aici o largă prospeţime, Decor străvechi, încins demn arc modern. Acei pe care i#am luat drept pildă Au semănat pe rîpă noi păduri, 127 Au îndreptat în albii apa care Ţîşnea cotropitor din crăpături, Dar mar fi fost de^ajuns atîta numai, N^ajunge doar văzduhul cu ozon, Cînd nu ar fi această înnoire, Superbul arc ce trece, de beton. Iar, suflete, nici ţie nmţi ajung Purificări în aerul de ţară; Natura numai, oamenii ei, chiar, N*ajung şi nici căinţa ta amară. Să te cuprinzi temeinic de ideea Acestei vremi, ce prinde astăzi fruct, în tine să îţi zămisleşti cu trudă Imaginea acestui viaduct. Nu îţi va fi mai greu decît acelor Ce*aici, în munţi, hau construit sub ploi Şhau însănătoşit pe totdeauna Priveliştea bolnavă de la noi. Fii codru, dacă poţi, cu zeci de glasuri, Cu cerbi, cu flori, cu fluturi, cu poteci, Dar nu uita porunca vremii tale: Fii codrum acest secol — douăzeci. ÎNCHEIERE Pămînt împădurit, ne revedem Din ce în ce mai rar lîngă izvoare, Dar spune*mi, nu îţi sînt la fel de dragi Sălbaticele păsări călătoare? Peste străine aşezări lujjieşti Duc cîtemn fulg de*al tău, un cînt din tine, Şi mor cu ţinem inimile lor Cînd le frîng zborul gloanţele haine. Eu mam sa uit oaici am rîs întîi, Că am strigat întîiamjurătură, Că am gustat din scorburi faguri dulci Cri gustul lacrimii săratem gură. Stîngaci, iubind aici întîia oară, Ţbam spus, cînd nu*i spusesem încă ei. . . Tu mi*ai vegheat încovoiat asupră*mi Întîii şovăielnici paşi ai mei. 129 Copiii cresc şi unii se despart De cei ce le*au dat viaţă din iubire. Plecările din ţinem alte lymi Să nu le iei nicicînd drept despărţire. Cînd eu greşesc ori mă stropesc noroaie, Mă chemi şi eu la tine vin tiptil, Şim foşnetul luminii din frunzişuri Mă faci din nou nevinovat copil. V. V. R. sll9SS> 1* b. 2/1 9 (fragmente) IV Primele iubiri 1 Azi, iată, am văzut un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Vin cerbii mei în goană să se*adune Şi cătră el privirile*şi ţintesc — Un codru nesfîrşit de coarne brune în care mii de stele strălucesc, Sosind din dunga zării de argint Vin păsările*mi mari de sărbătoare Şimchipuiesc pe ceruri, fîlfîind, Un ocean de aripi mişcătoare; întreaga lume*a sufletului, vie, Palpitămtr#o frenetică beţie. Azi sînt îndrăgostit. Emn curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s*au luminat şi sună Oglinzile ritmîndu*şidem dans, 133 Şi brazii mei vuiesc fără furtună întrmn ameţitor, sonor balans, în vii vibrează struguri străvezii — Cristalurile cîntecelor grele — Şi stropi scăpărători de melodii Ca rouă nasc în ierburile mele. Eu curg întreg în acest cîntec sfînt: Eu nu mai sînt, emn cîntec tot ce sînt. 2 Mbam tăiat în suflet temple, Chip cioplit s*aşez în ele, Cerbii mei au săd contemple Adunaţi sub ploi de stele. Brazii mei înalţi şi plopii Sub poleiuri de zăpadă, înmulţit în mii de copii, Chipul tău au să ţid vadă. Iar izvorul înserării Oglindbvam ape pale Arcul strîns al cugetării De pe bolta frunţii tale. Peste stînci mi s*or desprinde Flăcări verzi, cînd ai să treci 134 Go privire vei aprinde Rouă ierbii mele, reci. Dacă alte lumi, plecată Cu*ai tăi paşi ai să alinţi, îţi va fi şbatunci păstrată Urma paşilor fierbinţi. Căci foşnindmţi unduirea Calmă, *a palmelor subţiri, Mi*ai stins pînă şbamintirea Trecătoarelor iubiri. Doar o singură iubire Lîngă*a ta o mai păstrez — Este prima mea iubire, Ea mba dat în viaţămn crez. Ea, al vieţii mele soare, tncălzbva din senin Toate cîntecele care fie am sa ţi lemchin. 3 Chiar de*a crescut sub aripile foamei Şbau îngrozit*© bombelem război, 135 Mozaicatăm vesele stridenţe, Copilăria mea era în toi. Erau tristeţi sensibile dar scurte, Punctate de naive bucurii, Era beţia rîsului, deplină în jocurile noastre de copii. Sălăşluia în noi o altă lume, Nelogică, dacă*o privim acum, O lume populată de imagini Fantastice, cu*ameţitor parfum, Imagini ce*şi schimbau mereu conturul Şi nemtărtau să le urmăm în vis Şi ne^aduceau din bezna nopţii rîsul Sub cerul de amiază, larg deschis. Priveam cumcîntătoare simplitate Viaţa — ca pemn joc ori ca pemn rit — Doar jocurile au pînă şi ele Cîtemn aspect mai trist, mai înnegrit; în joc sun rit se naşte pasiunea Ce se maturizează mai tîrziu! Atîta numai, cămtre noi şi viaţă Plutea un văl de ceaţă, fumuriu. Războiul se topise. Un popor înfometat se agita în ţară. 136 Vedeam cum pentrmn semn pictat pe zid Semjură oamenii şi se omoară. Tata*mpărţea Scînteia prin vecini. Odată un vecin a vrut săd taie. De ofticăm bordeiud se stingea Vădana Me lent in a, cea bălaie. Eu presimţeam ceva. O tulburare Se*adăpostisem sufletul meu pur. încă ţinteam un ochi deschis spre jocuri Şbun ochi spre frămîntările din jur. Cînd tata semtorcea trudit acasă, Cînd veşnic cu alţi oameni sta la sfat, Mie*mi era din cînd în cînd ruşine Căm timpul asta eu mă joc, mă bat. . . Eram neliniştit şi nici eu însumi Numţelegeam prea bine tot ce sîmt. Doream să prind a vremii înţelesuri întregi în craniul meu atunci prea strîmt. Cărţi peste cărţi în nopţi sfîrîitoare, Eu răsfoiam cu degete subţiri, Simţeam un aer nou foşnind în juru*mi, Eram cam preajma unei mari iubiri. Ea a venit — un vînt de bucurie Ce mi ham tălmăcit mult mai tîrziu, Un vînt de bucurie mă pătrunse Cînd am strigat deodată tare: — Ştiu! 137 Ştiu pentru ce adeseaâ palid tata, Ştiu ce înseamnă*aceste noi furtuni, în faţa unui semn pictat pe ziduri, Ştiu pentru ce vă bateţi, oameni buni! Viaţă, mi*ai deschis înfăţişarea Compusă din lumini şi umbre, crud. Neregulate şi bubuitoare Pulsările^ţi lăuntrice le*aud. Şim miezul unui ocean de patimi Azi am văzut mai clar decît oricînd în gloriosud car de bătălie Partidul Comunist înaintînd. Şi ochii mei îndrăgostiţi de dînsul, Cu strălucirea lui mi ham umplut, Şim oastea lui, transfiguraţi şi mîndri, Pe*ai mei, cei mari şi dragi, ham cunoscut. Şi zilemtregi mam fost decît lumină Şi numai fericire eu am fost. Aşa a început atunci întîia Iubire*a mea, şbal vieţii mele rost. Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară Şi presimţeam • că astăzi voi fi îndrăgostit De faţa ta curată ca zorile de vară, De părul tău de aur împletit. 188 Dar nu ştiam că nimeni mare să poată şterge Văpăile din inimi, acest pojar nestins, Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge Ideile, îmbrăţişate strîns. Că prins de*o vrajă nouă şbatotcuprinzătoare Voi părăsi boema cu gustul ei amar, Că vinul, deşbmi place cînd scapărăm pahare, Mă va*mbia din ce în ce mai rar. Văzusem frumuseţea privirilor semeţe, Izvoare de lumină, de umbre şi scîntei, Dar bănuisem numai adînca frumuseţe De dincolo de ochii mari şi grei, Ce mai tîrziu, prin lupte lăuntrice*am a£Lat#o Şbo aflum întregime în fiecare zi Iluminîndmmi viaţa cu flacărad curată Fără de care maş putea trăi. lubirea*mi închinată Partidului, avuse De străbătut aceleaşi etape, pe alt plan. M*a încîntat mişcarea mulţimii nesupuse, Acest aspect măreţ de uragan. m Mari nedreptăţi: — belşugul strîmb împărţit, cumplită Robia de pemgoare — lemţelegeam abia, Iar El, cu fapta — paloş şi vorba — dinamită Sub ochibmi le slăbea ori le surpa. Cînd alţii plini de spaimă priveau acestea toate Pîndind cern să se#aleagă din acest viu tumult, Mai ştiu? Şi o bravadă involuntară, poate, M#a îndemnat săd îndrăgesc mai mult. Ştiu, instinctivă#mi fuse întîia mea pornire — Visam să smulg vieţii clocotitoare prăzi — Mă îmbăta galopul pe cal, în nesfîrşire, Şi mă*mbătau uralele pe străzi. Dar s#a*nchegat gîndirea în zori de vîrstă nouă, în zori incendiate demn chin nehotărît, Cînd zbori să prinzi ideea cu palmele#amîndouă, Şbo scapi, şi te frămînţi, şi ţid urît. . . Nepotolită sete în pragul tinereţii îţi mistuie adîncul cu jar ud amărui. Dorinţa de#a pătrunde problemele vieţii Mi#am adăpat#o la izvorul Lui. Unii mi*au spus — ia seama, e fermecată apa, Tot ced al tău, în tine, de#o bei, îţi va stîrpi, 140 Nu vei mai fi tu însuţi, şi deschizîndmţi pleoapa Cu ochi străin, al gloatei, vei privi. Nesăţios $orbit*am din apa cercetării Pornitem zbor pe drumul cel mai înalt şi drept: Rămas*am eu — cu propriii mei ochi văd largul zării, Doar inima mid mai călităm piept. Din fenomene oarbe ce mămgrozeau alt’dată Am desluşit natura necontenit lucrînd, Materiam mişcare şim forme distilată, Simetrică privelişte de gînd. Mai mult ca înainte iubind acum pămîntul împădurit cu oameni/am înţeles săd cer Adînca simfonie cern codrbo sună vîntul, Nu murmurul copacului stingher. Eu am văzut cum chinuri impure: sărăcia, Cumtreaga ei povară de certuri şi bătăi, Dorinţa de avere ce roade omenia Şid tulbură înaltele văpăi, Se schimbăm alte chinuri, înalte şi curate: îngrijorarea pentru destinul tuturor, Ori smulgerea din suflet a vechilor păcate, Nedemne de*acest ev înnoitor. 141 Cînd vrei să urci mai slobod ai înnoirii munţi In dat şi renunţării sa*şi aibăm toate partea; La fadele nimicuri ce le*ai iubit, renunţi Cînd vrei ca evul tău sămfrîngă moartea. Iar disciplina care te îngrozea cîndva O iei acum cu tine, tovarăş demălţime, Precum ideea care în mine clocotea Se lasă strînsăm ritmuri şi în rime. 5 Steaua polară pe cer, departe, în scurgerea timpului nu are moarte, Statornic arde în orice seară, Capăt de osie, steaua polară. Stelele, lumile, roiuri astrale Semvîrt în jurul osiei sale. Sobră*armonie pururea vie, Nezdruncinată puterem tărie. Osie>a lumilor, dacă te*ai rupt, Lumile cad huruind dedesubt, Camvălmăşite de tari alcooluri Lumile cad fulgerate în goluri! îngrozitoare schimbare atunci: Floarea vulcanilor creşte din pungi, Pale se sting ale luncilor flori, Mori, vegetaţie, suflete, mori. 142 Arde o stea între multele stele, Arde pe ceruri şi pe drapele, Capăt de osie — roşia stea — Osia trece prin inima mea. Lumea#mi semvîrte pe osia dură în anotimpuri de frig şi căldură, Şi cînd furtunile mă bîntuiesc, Cerbii şi vulturii mei o privesc. Dacă s*ar frînge osia mea, Cerbii şi vulturii mei ar zbura, Spre alte lumi ar zbura şi#ar ţipa, Dacă s#ar frînge osia mea. Ar năvăli pustiirea secretă, Cîntecu#ar prinde scrîşnet de cretă, Cerbii şi vulturii mei ar zbura, Dacă s*ar frînge osia mea. Osia mean doar o parte, ştiu bine, Osia mare trece prin mine, Osia mea este numai o parte Din marea osie, fără de moarte. Osia mea nu se frînge nicicînd, Trece prin miezul acestui pămînt, Pe ea, iubito, sînt lumile noastre, Două planete, mărgele albastre. G. L. 49/1 9SS LUPTA CU INERŢIA i 9 j 8 Poezia Cititorului Deşiri din implicaţii şi rămurişuri pure Ori din cristale limpezi ce scînteind se rup, Intrînd în ea, să tremuri cam iarnămtoo pădure, Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup. Oct. i 9$- 6; G. L. 5-2/19/6 Confesiun Confesiuni i Mîngîie*mi parul. Astăzi min aspru şi sărat. Aproapemtotdeauna a fost la fel, îmi pare. . . De colburi nins, cu vînturi şi ploi amestecat, în zgura de la trenuri scăldat şim stropi de mare. Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin! Sorb prin pupile lumea şim taină cu auzul, Nepotolit cam faţa paharelor de vin Ceuni scapărăm mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul. Am strîns atîtea drumuri în mine ca pemn ghem, Tarmtamuri de copite în mine aspre sună, Dar tot mbi dor de ducă, spre mine încă chem Acele panglici albe pudratem colb de lună. 161 Mă las purtat ele focul aprins sub placa-frunţii Ca norii ce se lasă minaţi de vijelii Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii, Cînd trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fîşii. 2 Am fost stup de pofte şi de miere, îmi frîngeam spre stelem clinchet un genunchi Gîndurile, mîinile ridicau tăcere Şi melancolie densă şi putere Spre multiplicata faţă ce mă cere Pentru veşnicie, pentru înviere — Veveriţe albe lunecînd pe trunchi. Pentru ce acestea toate le mai spun? Inima*mi, putea*voi astfel s*o îmbun? Ai venit cînd toamna soarele#şi sugea — Astfel niciodată mare săd mai sugă Razeled lucide. — Şi asemenea Soarelui, plecasem pletele, a rugă. Ai tras podul, poarta. Şi zidiri roşcate, Crenelări severe, iederi în apus, Închizînd atîtea fumuri inelate, Purităţi de pîclă strînsă sub lăcate, Şi vîltori de sînge cu ecou ce bate 152 în pereţi de clopot ceruit, sâmoate Au pornit; sun zarea zărilor s*au dus. Şi $*a ştim în minte ultimul meu gînd. Parcă*mi eşti alături încă. Pînă cînd? Oh, dacă putea^voi iarăşi să*mi dezdoi Amîndoi genunchii, cred că peste noi, Mie semănîndu^mi, soarele şi azi Ar privi cenuşa undemcepi să cazi Neclintit cam vară din decisud unghi. Dar pămîntmmi leagă fragezii genunchi. 3 Deci a venit şi toamna cu paleled tristeţi Şi curg încete frunze şbs paşii mai înceţi, Pe^arginturile minţii tresaltă întrebări Cum joacă pe icoană lumini de lumînări. Şi îngheţate colburi pe vînt se zbat mereu. Unui copil aseară bau smuls înaltul zrijeu, Şbatîrnă astăzi zmeul demn fir de telegraf Atît de mort acolo şi zdrenţuit de praf. 163 Iar oamenibs mai singuri mişcîndmsemtre ei, Le*a pus pe feţe toamna un vineţiu polei Şi se crispează rîsul puţin cîte puţin. . . Studentei, de acasă i $*a trimis un vin, Eu am băut dintmnsul. Era un vin modest, Ca mămăliga bună, ca pîinea de sub ţest, Şi imam gîndit ce doruri adinei, ce tandru rit A curs, în clipocirea acestui vin, topit, Şi ce reproşuri poate şi nedormite nopţi Curg în lividul sînge al strugurilor copţi, Şi vinul lăudîndud pleoapele mbam strîns Şi nebăgat de seamă în mine surd am plîns. 4 De ce*am crezut doatîtea ori Cărnii place*o floare numai dintre atîtea flori. De ce>am crezut că o iubesc şbapoi Găseam o altă floare cu foile mai moi? Oh, cît de largăd lumea: iubind şi răspunzînd O caut şbo mîngîi fir după fir, pe rînd, Fără sămtreb vreodată de şba ivit doar mie Gingaşa crizantemă întreaga ei tărie. 154 S*o am întreagăm mine, mi#ajunge doar o dată Gingaşa crizantemă să fie sărutată. Mid dat de*aceea#n lume nicicînd să nu fiu ram, Ci alb noian de nour şi linişte să mam. 5 Să observaţi că niciodată N#am fost singur cu mine cum mulţi au crezut. Tot ce#am iubit, niciodată N#am mistuit într*al timpului paşnic trecut. Tot ce#am putut să privesc Mi s*a părut din cale*afară De crunt ori dumnezeesc — Nu i#am dat voie să moară. Sub zenit Am să fiu fericit Cînd cineva, Descifrîndu*mi litera şi inima mea, Va putea fi privit Rîzîrid, ori rînjind, Ori plîngînd. lulie*octombrie, 195-6 Momente biografice 1 Ţiam supt, Dar din greşeală tristă Petalele mam rupt. i 9 j6 177 Clonţ Toamna asta lunecă Iarăşi pe păduri, Iarăşi se întunecă Munţii ştirbi şi suri; Berzele, încetele, Au pornit în şir. Încîlcit în pletele Albei amintiri. Stau pe unde bucină Visul tău cînd treci, Şi adînc mă zdruncină Clonţul toamnei reci. 178 Umbra mea îşi clatină Limpedele var; Vine ca o datină Noaptea de coşmar. i 9S$ Gol Ne*a părăsit lumina, culoarea ne*a uitat, Şi şoaptele*şi pierdurămţelesul pe vecii, Şi trupurile noastre în gol s*au destrămat Sub aiurarea nopţilor tîrzii. Şi gîndurile noastre trecură fără grijăm Ostroavelemecate în destrămări de veci. Pe cerul lumii noastre mai dorm fără de sprijin Doar ochii reci, doar lacomii ochi reci. 19S6 180 Am uitat Am uitat să fiu deştept Pentru#o zi ori pentru*o viaţă, Cît înmărmurit aştept Albe braţele*ţi de gheaţă. Nu mai cuget, cred, mereu; Strîns în mine camtrmn templu, însă demn în miezul meu, Cu zgîrcenie contemplu. i 9 J6 181 Contemplaţie Era o podgorie, poate un han, Era şi o hrubă acolo cu vin. Scobităm adînc, cu treptem declin, Era o podgorie, poate un han. Şi poate visam, dar cred că priveam Două gleznem adînc, două albe chemări; Şimn cîntec de fatăm adînc auzeam Şi plînsetul vinului curs în căldări. Afară era o căldură de iad Şbo muzică*a iadului — scripci şi pocale. Acolom răcorile beznei Luminile gleznelor albe şi pale. 182 Plînsetul vinului, cîntecul fetei, Unde venite de jos, Şi gleznele albe şi gleznele, Sîmburi de vid luminos. Oh, lunecoase miragii, Tandre ocoluri în timp, Miezul atîtor ravagii, Subteranul Olimp! i 9 j 6 Alexandrin Sărutul stînjenit şi strîmb în colţul gurii Nu a putut fireşte sămvie un trecut. Speranţa, otrăvită de degetele urii, Azi s*a insinuat şi a durut. Un rîu murdar sub cheiuri curgea în fapt de seară, Atît de melancolic şi fals, cum mba părut, Şi încăpăţînarea cu ceara ei hilară Azi s*a insinuat şi ima durut. 19 S6 184 Dor Pentru ce*am plecat, Unde mă îndrept? S*au întunecat Sensurilem piept. Dar o flacără Mă cheamă acolo Sub straturi de nea Şi vreau să treacă Liniştea mea. i 9S6 186 Portret Primejdiosul zîmbet sombrat în castitate, Mişcările prudente şi umerii păgîni, Ameţitoare noapte a şoaptei depărtate Şi şarpele 'drtuţii curbîndu^semtre sîni. 1 1 9S 6 Morarul Melodiile, cupele pline, Orele zilei, ritmatem poeme M*au gonit şi pe mine Pentru o vreme. Am găsit moara deschisă în sat, Adică la marginea satului, scundă, Moara cu glas răguşit şi cîntat în scrîşnet de piatră şi plînset de undă. Plutea înăuntru o spuză amară Şhafară, la geam, luceau dulce caisele. Mulţi oameni îşi mai macinăm moară Grîul şi visele! 187 Morarul era un bătrîn filozof, Ştia ced în ţară şi ced mai departe, în Lună sau Marte, Şi nu cugeta la moarte. Dar moara deschisă în sat, Adică la marginea satului, scundă, Are un glas răguşit şi cîntat In scrîşnet de piatră şi plînset de undă. Morarul şi el cîntă, plînge aproape Un rai pitoresc ori aproapemn prăpăd. Priviriled duse prin geam ori prin ape % Nu ştiu ce văd ori nu văd. Cîntă, morarule, plîngi! Eu îmi plîng pînă şimn vis ce se leagă, Pînă şimn dor! Tu să plîngi, să te frîngi Pentru viaţa^ţi întreagă. Căci aş cere prea mulţi să mai fie Ori nu! Roşi de iubire, asemenea mie. i 9S6 Ceară Crîmpeie de idei neterminate, Şimn zbor de păsări albe şi un vis Şi cîntecul sunat pe jumătate Despremn tărîm ce încă nud descris. Iar liniştea, în cadenţare fină, S*a mlădiat smerită peste burg Şi te topeşti şi curgi fără pricină Felină ceară, dragostem amurg. i9;6 189 Cearcăn Faţa unde te*a cules, Pentru care înţeles, Pentru unde, pentru cine, Curbă de întunecime? — Pentru gîndurile tale, Pentru visuri, pentru jale, Saltul, dragostea şi ura . . . Eu sînt drojdia şus zgura. 1 1 9 56 190 Toamna Epitaf Cîte doruri, cîte vise, Cîte suflete ucise S*au pornit să mai petreacăm Crîngul galben de mesteacăn! i 9*6 Odă soarelui ÎNCEPUT DE AN 1 « Să stăpînim durerea care pe om supune » — Aşa cînta odată la început de an Poetul dus pe gînduri. Şi vînt de*amărăciune îi viscolea al frunţii înalt şi pal troian. Mai bine de o sută de*atunci trecură anii, Şi doarme azi poetul sub lespedea de scrum, Şi zgribuliţi în iarnă mai clatină castanii Spre dînsul ramuri fine şi triste şi acum. Dar dusăd acea vreme pe care o urîse Şi nud mai otrăveşte şi somnul lui tăcut. De*aceea am să caut în gînduri şi în vise Şim vremea asta nouă alt vers de început. 195 2 Nu stăpîniţi, prieteni, zburdălnicia voastră, Lăsaţi să sune rîsul şi cîntecul vioi în înserarea asta înaltă şi albastră, Cînd noul an îşi mînă toţi solii către noi. Un iepure, întîiul, a răsărit din goană, Loveşte cu urechea prin aer fulgii mici, Şun limba lui ne spune umflîndmse în blană: — Soseşte! Miezul nopţii îl va afla aici! Apoi, alai de jocuri, cu urşi ce veseli saltă, Cu sclipitoare capre şi cmmpăraţi bărboşi Vin în vîrtej şim sunet de tobă, laolaltă, Cu datinile noastre rămase din strămoşi. Iar brazii, doamne, brazii din cer furară stele în crengi şi le^agăţară şbau coborît din munţi Să stea la noi prin case uirhindume cu ele Şi luminînd cu ele a noastre albe frunţi. Iar mesele^s întinse şid vin pe ele — oricine, Cît de sărac, găseşte în ziua asta vin. Rîd plinele pahare cu glasuri cristaline Şi chiar cei mici au voie să bea cîte puţin. 196 3 Şi totuşi, ziua asta nu*i numai desfătare. Un an mănos în muncă şi pace a trecut. Dar se gîndesc părinţii la ziua viitoare: Ne^ameninţă primejdii sus multe de făcut. Furtuna mai mocneşte în fundurile zării Şimcearcă să;şi pornească din nou smintitul joc Luînd bărbaţiim lupte şbn loc mînînd puzderii De păsări vuitoare cu moarte şi cu foc. Eu mă mai văd alături de mamam noaptea rece în satul orb, cînd nimeni la geamuri nu era, Căci duşi erau flăcăii — nu mai puteau petrece Şi dus era şi tata departe, undeva. De*aceea, deodată din mînă las paharul Şi mă gîndesc la toate acelea cîte*au fost Şid văd şi pe copiii careţi plîngeau amarul Sub poduri, rupţi şi palizi şi fără adăpost Dar nu, destul cu asta: doar azi e sărbătoare. Să salutăm, prieteni, voioşi acest nou an Ce trece cu ninsoarea lui albă, roditoare Printre Carpaţii veşnici şi peste Bărăgan. 197 Şi auziţi? îmi pare, ori vîntul se frămîntă Şi glasuri subţirele din vînturi se desprind. La ora astam lume copiii lumii cîntă Colindul cald al Păcii, cel mai frumos colind. i 9 J6 ÎN ZORI Omul cu o casă de copii îşi munceşte ţarinam tăcere, învelit în zvon de ciocîrlii, îmbătat demn vînt cu iz de miere. hă murit muierea de un an Ca în toamnăm albă nalbă frîntă — Şi el strigă rar către plăvan Şi păşeşte îndesat şi cîntă. Multei rînduielile mai noi! El le rumegămtrm brazdă trasă, Şimtremn strigăt galeş către boi Şimtre pruncii lui rămaşi acasă. 199 Faţa lui emn monument ciudat, Riduri lungi şbadînci — nemişcătoare, Peste care saltă cadenţat Fire moi şi galbene de soare. Ce furtuni în el ori curcubee îşi erup secretele văpăi, Cînd nervos cămaşa îşi descheie Şi porneşte răvăşit spre văi? i 9s6 Scrisoare mamei De Anul Nou în munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş, Izvoarele îngheaţă în clinchete subţiri, Şi caprele de munte nervoase prin poiene^şi Urmeazăm taină calea iernaticei iubiri. Cred că pe masă vinul aşteaptăm adormire — E vinul roş din care pe*atunci mai vrut $ă*mi dai. în vremurile^acelea săpatem amintire Go mamă grijulie şirnn băieţel bălai. Oh, lumea cenuşie cum se spărgea deodată Şi năvălea întmnsa al datinei popor! — Strălucitoare capre cu lîna colorată Şi toboşari de basme săltînd întrmn picior. 201 Şi feţi^frumoşi cu stele de^oglinzi din tălpi în creştet, Şi draci blajini, tot focul punîndmşid în joc, Şi ursul cu dairaua purtînd cojocul veşted, Şi dorul de pădure purtîndud în cojoc. Sau clopoţeii molcomi cernuţi pemtreaga vale, Care^aduceau colinde la noi în lung convoi, Cînd ascultam la geamuri şi palma dumitale îmi mîngîia obrajii îmbujoraţi şi moi. Azi e la fel, şi vinul aşteaptăm adormire; M*aştepţi cu vinul roşu, voioasă să mid dai, Dar sînt acum departe, privind în amintire 0 mamă grijulie şbun băieţel bălai. 1 1 956 Creion Am mers ca doi tovarăşi, alături şi pereche, împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche. De#am căuta acum iubirea dintre noi Am mai afla ecoul galopului pierdut Acolo unde apa străpunge stînci de fier Şi unde cu oroarea abia ascunsăm suflet Te*ai avîntat alături de mine mai departe Şbai rîs cînd mii de codri în tine tremurau. . . Am mai afla podişul înconjurat de colţi, Răsfrînt în amintire, cînd toropit de drum Mă tolăneam în ierburi privind grăbiţii nouri, 203 Iar tu loveai cu varga o viperă cu corn Ce unduia atrasă de faţa mea umbrită. Şi am aflat troianul greşelilor din noi. Ţi#ai risipit iubirea în ritmuri şi în rime, Schimbînd*o*n bucurie şim tragice nelinişti. Iar eu am zăvorît*o în mine după firea lntunecată*a omului de munte. De*am căuta acum iubirea dintre noi Am mai găsi doar colbul cernut în drum pe feţe, Şi duioşia tristă ne*ar lumina un zîmbet. Sînt încă alte lanţuri de munţi în faţa noastră, Oştenii înălţimii le împînzesc urcînd, Aceeaşi stea polară le scapără pe coifuri. Drum bun! Să dea norocul sa ne mai întîlnim. Azi, fără şovăire ne dezlegăm şi mîndri, Precum atunci cînd fost*am alături şi pereche, împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche. 19 S6 DANS Toamna îmi îneacă ^uftetul în fum. Ţoamna*mi poartă în suflet roiuri de frunzare Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beţie, moale legănare . . . Sîttgfilăk vioara neagrămtre oglinzi. Gînaurile*s moarte. Vrerile*sssu^şe. Fără nici o şoaptă. Numai sauţii întinzi Braţele de aer ale clipei duse. Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri. Cîtă deznădejde paşii noştri mînă! Ca un vînt ce smulge frunza din păduri, Ca un vînt cemvîrte uşa din ţîţînă . . . 205 Mîine dtimneâţL o să fim străini, Vei privi tăcută mîine dimineaţă Cum prin descărnate tufe, în grădini, Se rotesc fuioare veştede de ceaţă. . . Şi*ai să stai tăcută cum am stat şi eu, Cînd mbam plîns iubirea destrămatăm toamnă, Şbai să*asculţi cum cornul vîntului mereu Nourii pe ceruri către zări îndeamnă. Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi, Cu^mpietrite buze, palid, pe cărare, Şbor să mi se stingă paşii cadenţaţi — în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare . . . 2 6 septembrie, 19 j j Logodna E cerul ud şi negru şi nervii sar ca dracii Şi stelele de tablă se clătinam cîrlig. Asculte*mi numai vîntul şi ploaia şi copacii Urarea generoasă ce desperaţ vm strig. Să vă palpite viaţa cam zbor pe cer colunii, Sub toga unui soare blajin şi ideal; Nicicînd să nu vă sune în ceasurile lumii A hohot stins de plînset ciocnirea de pocal. Să nu vă ostenească nici o eroare gîndul, Şi vînt gemînd prin crînguri să neauziţi nicicînd; Să vă păstraţi în anii ced aşteptaţi, de*a rîndul, Nensîngerat de groază sărutul vostru blînd. 207 Să nu vă ardăm deget candidele inele, Asprimile vieţii să le*mblînziţi pe veci. Să nu vă calce visul coşmarul vremii rele Cu glezne ce scheletic îşi clănţăneştem teci. E cerul ud şi negru şi nervii sar ca dracii Şi stelele de tablă se clatinăm cîrlig. Asculte^mi numai vîntul şi ploaia şi copacii Urarea generoasă ce desperat v*o strig. i 9 j 6 Odă soarelui Te naşti din plasma zării cu limpezimi de*albuş, Ne dâi în semicicluri lumina ta prin rază — Mă entuziasmează sublimul tău urcuş, Căderea ta în hăuri adînc mă întristează. Cînd urci, adapi pămîntul cu sîngele*ţi ceresc, Ucizi fără de milă bacterii ucigaşe. Dar cînd cobori sub zare, piticii se fălesc Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriaşe. Odihna lăutarului Pastel «Iar cînd, sfioasă umbră, prin ceaţa rece*a serii. . . » * Matei Car agiale Jos, în găvane strînse de munţii bot în bot, Semcolăcesc molatic balaurii de ceaţa . . . Se va ivi şi luna în pisc, curînd de tot, Printre mcreţiţii nouri subţiri, ce se răsfaţă. Şba desfăcut pieptarul şi s*a descins de armă Cu ceafa răsturnată în fragedul mohor, Lăsînd trudităm iarbă vioara să adoarmă, Firavul cîntăreţ rătăcitor. — încremeniţi zac codrii şimvîrtoşaţi ca fierea, Dar cît de limpezi norii semvălură cînd trec! Şui linişte de*mi pare căm juru*mi adierea Foşneşte în vioară sfios ca un culbec. 210 Scîntei şi muchii lucii în zări, pe stînci, vibrează Cînd sufletum tăcere cu lună mid încarc Şbmi răspîndesc făptura pemtregul pisc de rază, Descăluşînd prelungul minţii arc. . . . . . Am desluşit prin noapte galopuri de balade Cu iz de vin şi sînge, cu zornăit de fier Şimgemănat cu lanţul acestor cavalcade Un fir de*argint, al doinei, rostogolit sub cer. Am pus sub paşii galeşi pe cîmpuri largi de hore Vibrări legănătoare şi molcome, de pluş, Şim jocuri iuţi, pe dealuri, aprins*am aurore Cu chiote de strune "şTTiohot de arcuş. Cînd s*a urzit lumina cea nouăm stiva zării Mbam potrivit vioara la vuiete de tun, Slăvind eliberarea sortită fiecărui, Jurînd să reclădesc şi să răzbun. Trec văile cu cîntec, şim cîntec urc pe coaste Ca să cobor spre alte văi largi, cu nou cuvînt. . „ La cumpănă de munte, sub cerurile vaste, Mă las tăcut cu ceafa la pămînt. Scîntei şi muchii lucii în zări, pe stînci, vibrează Cînd sufletum tăcere cu lună mid încarc 211 Şi*mi răspîndesc făptura pemtregul pisc de rază, DesgMuşînd prelungul minţii arc. Reiau apoi colanul de zile dăruite, Lemşir pios în cale şi sufletu^mi încord, Astfel, pîmoi ajunge la mărilemverzite, La mările uitării, cu sloiuri, de la nord. Mălini, iulie, i 9 j 6; V. R. 9/j 9 j 6 Intima comedie1 1 Fragmente dintr-un poem neterminat (nota edit). Introducerea Mal cerului meu. 5. POIANA PRIMEI AMINTIRI Revăd din nou poiana primei amintiri — Copilul care am fost eu spre mine vine, Vorbeşte rar muşcîndu^şi buzele subţiri. . . — îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine. . . 249 Şi mă priveşte cu o candidă trufie, în jur se leagănă*al pădurii verde cerc, Mă simt pătruns de^omlăcrămată duioşie — Copil prostuţ, tu oare crezi că eu numcerc? Geneza Atunci, trecînd şuierător prin vid, Din zbor se închega un bloc lichid, Se rotunjea în goanad purpurie Şhşi alegea o cale pe vecie. Pe el se*amestecau în văi grozave Puhoaiele de ape şi de lave. Deasupra nori clocotitori şi ceaţă Acopereau priveliştea măreaţă. Materia îşi începea, enorma, Viaţam cea mai primitivă formă, Cu deplasări spasrjiodicem mişcare, Cu largiled contraste ţipătoare. N*au fost atunci timpane să audă Acele chinuiri de lume crudă, A căror ecouri, distilate, Sînt azi în mii de sunete curate. 251 Ne>am închegat din ape şi din foc, Ne decantăm. în straturi sociale, Se*adună Tot"mai harnic la un loc Asbest cu*asbest, metale cu metale. Nutrim un vis şi năzuim spre el, Noi, fauna semeaţă a furtunii. Să sune dintnal nostru viu oţel Curatul sunet al perfecţiunii. Mult pînă^atunci. Dar dacă se*nfiripă Puţin măcar din visul arzător, Pe nervii noştri va vibra o clipă Ecoul sunetului viitor. Şi*asemeni clipe de vor fi mai dese, Daoam lovim duşmanii dimprejur, Mai repede din ele se va ţese Prezentul bun şi viitorul pur. G. L. i 1/1 9 j 6 Baladă 1 Şi vîntul de toamnă şi noapte şi chinuri revine Şi mna mai murit o iubire, în suflet lăsînd Dureroase canale ce*odată fuseseră pline De rădăcinile ei dizqlyate acum în nimic şi în vînt, Toamna se^agită cu gleznele vinetem ploaie, Trupul bătrîn învelindmşi în zdrenţe de foi, Razele lămpii electricem vînt se îndoaie, Dansează sinistru în pomi şbn oglinzi de noroi, Amintirile zac ciuruite de*atîtea erori în spitalele mele şi nu vor sa moară odată, Lemăbuş în ritmuri, în crini, în idei şi vapori, Şi ele*aiurează ciudat şi se zbat şi m*arată. 253 2 Cum vîntul de toamnă şi noapte şi chinuri încinge Lumea cu urletul lui răguşit, uriaş, Micşorînd şi mărind depărtările; cum sub meninge Amintirile zac aiurind; cum danseazăm oraş Razele lămpii electrice; cum se dezbină Sţuful subţirilor ploi între maluri de zid, Mă gîndesc la pescarii din delta cu voci în surdină, La prietenii mei caremoată în frigul putrid Şi inimamtrdnşii îşi mişcămgrozitele clape, Şi mă simt împreună cu dînşii în stuh şi pe ape, Sîmburi vii ai pustiului veşted de stuh şi de ape, Pe cer semglindeştemtunericul apei ce bate, întunericul pomilor negri ce aerul bat, întunericul vitelor care plutesc înecate, Negrul acesta nenuanţat. La rame, în lotci, liliecii alunecăm şire, Liliecii, ai nopţii de toamnă, trec muţi, cu foşniri, Adulmecă, trec pemcurcatele apelor fire, Adună pe creştet şuviţele ploii subţiri, Şuviţele ploii le cad pe obraji lunecos, Prelungindude barba pe piept şi mai jos, Mai jos, pînăm undele negre ce*o prind cu ardoare, Tîrîndudem astfel în chinuitoare meandre spre mare. 264 Nu se aprindemtre dinţi umezită ţigară, Liliecii, ai nopţii de toamnă, visează o vară Şi*o noapte cînd zeci de priviri de ţigări îşi descarcă Chemările lor clipitoare, sclipiri de cobalt, 9 Cînd stelele tandre şi mii se răsfrîng lîngă barcă Şi încă mai multe pe cerul înalt. Dar noaptea e neagră şi*aproaped furtuna şi vîntud. Valuri înalte cutremură lotca trecîndun Peste clonţud înalt şi*ascuţit, Pătrund peste gulerul asprei mantale, suit, Şim cîrpitele cizmelor teci — îmbrăţişare perversă, tentacule reci. Undeva, în colibe, aşteaptă săd scalde Liniştea orelor calde, Undeva, în colibe, copiii visează acum Duhuri din deltă^şi verzi, submarine palate. Nevestele stau la ferestre cu ochii în fum. (Iar au să capete cearcăne, deci iar au să fie mustrate.) Liliecii, ai nopţii de toamnă, alunecăm şire Cătrăniţi demtuneric mai bine ca plasele lor, Adulmecă, trec pemcurcatele apelor fire, Căutăm apa duşmană comori Spre a*şi plăti existenţa de*acum şi postumă, Micului lor univers Pe cared consumă şi cared consumă. 255 3 Ziua mai curge, dar rău încîlcită în stuh, Nedefinită în timp, fără soare, secret. Pîclele lungi se deşiră încet prin văzduh, Căci cineva, enervant de încet, Cherhanalei îi smulge din cap, mînios, Părul acesta lăţos. Umbrele celor dintîi care vin Din ceaţă încep să semchege, pe rînd, Vin scîrţîind, vin din destin, Parcă prin vată de sticlă trecînd. Se>adună mereu şuşi plătesc vieţuirea; Tezaurum coşuri e viu şi se zbate — Aur şhargint sîngerat de zvîcnirea Crudelor bronhii căscate. Apoi îl aşteaptă pe ultimul, strjnşi în so^or, Dar cel aşteptat nu mai vine privirilor lor. Rătăcit, poate caută^o cale acum, în zadar, Poate*a pornit pe sub ape lăţoase de var Spre lumea informă şi goală şi fără amar. 256 (îmi amintesc de un imn triumfal auzit, Toamnei tîrzii închinat acel imn auzit. . .) în soborul tăcut şi egal S*a mişcat cineva dilatîndmşi priviri de metal, Cerul de toamnă strîngîndud întrdnsele peste măsură Şi cu guramnegrită de ură, * Sincopat de o tuşă uscată, începe sub buzele sure sămjure deodată Toamna cu toate minunile ei ucigaşe, Cu pîcla cern oameni o cerne şi nici nm observi, Cu putreziciunea trufaşă cern toamnă semgraşă, Cu tot alcoolul pe care îl picurăm nervi. Dar din plămîni, din gîtlej, bau ţîşnit stropi de sîngemchegat, Şimjurătura ori blestemul ăsta scîncind s*a tăiat. Atunci, rînd pe rînd, toţi ceilalţi din sobor începură sămjurem multiplele limbi ale lor, Pumni rămuroşi semcleştau de văzduh scutuţîndud, Camtrmn rit de revoltă teribil şi vechi ca pămîntul, Cor întrmn zbor arzător ced măsor cu doar corul pe care Planetele albed cîntară ţîşnite din soare, Zbucium vital afirmîndu^şi puterea şi ura în lupta cu moartea ce*a pus/o în toate natura. 257 f'f 4 Cel care această revoltă umanămcepuse, Dar şbo curmase pe roşii petale de tuse, Buzele negreai mişca şi acum, ca şi cum Ar fi strigat cu ceilalţi împreună şbacum, Dar nici un cuvînt nud ieşea din gîtlejul surpat, Doar un suspin modulîndmse, doar un oftat, Neputincios, pregătindmse parcă s^adoarmă Acoperit de melodica larmă. 5 Vîntul de toamnă şi noapte ce vine la mine, ^Dragostea mea ce murise în suflet lăsînd Dureroase canale ce*odată fuseseră pline De rădăcinile ei dizolvate acum în nimic şi în vînt, Dansul luminii sinistrum oglinzi de noroi, Versul nescris, ori strivită în buze răsura, Sînt numai tonuri ţesute în masa acelui Zbucium vital afirmîndmşi puterea şi ura. A zburat repede*o frunză prin razele geamului meu, Am privit#o distrat, neluînd^o în seamă nici eu, Şi imam gîndit la pescarii din deltă mereu Noaptea întreagă de 9 spre 10 octombrie. 21 octombrie, 9S 6 Marină — Pentru ce*ai rămas, iubire! — Rădăcină^a unei flori Ce s*a destrămat subţire în petale şi vapori Ca să zboare mai uşoară, Să remvie a doua oară în alt suflet, în alt ceas, Lăsînd drojdia grozavă De pîrjol şi de otravă. . . Murmuram. — De ce*ai rămas? înnegrit la chip ca marea, Noaptea lîngă ţărm am stat Ascultîndud aiurarea, Plînsul ei zbuciumat, Îngînîndud cu glas mare 259 Zădarnica ei chemare Risipităm surd balans. Şi cu ea, prin vijelie Am pornit — mai blînd sa*mi fie — Sumbrul suferinţei dans. ' ’ L 'X Nemişcat dansam, şbn mine Eam acelaşi triip dajlsa, Se sorbea în lungi dulbine Ori în trîmbe se^azvîrlea; Era rupere barbară Dinăuntru în afară, Izbucniri de fum şi sori — Şun tenebrele ceţoase Cred că faţa*mi lepădase Linii, curbe şi culori. Respirînd sonor furtuna, Marea*şi iese din veşmînt, Şi nebună batemtrmna Cu talazuri cerul frînt, Peste lume se agită Neagră, deznădăjduită, Vociled în zări răspund. Cere, cheamă cu putere, îngrozind, astfel, cum cere, Cu dureread fără fund. 260 — Tu, nelinişte, flămîndo, Marea pentru ce#ai lovit Şi cu mine#asemănînd#o O lucrezi necontenit într#o hulă care geme Şi#i smulgi rugi şid storci blesteme în învălmăşire rea? Forţă cîtă ai, cumplito? Cum de nu ţi#ai istovita Ori în mine, ori în ea? Linişte pînă departe; Vîntum zori amorţise. Numai semn că#n fund mai arde, Hula de la fund trimise Creţuri galeşe şi lente Cu smereli aparente, Plăci şi suluri de mercur. Soarele creştea din pete Şi din valuri violete Peste pacea dimprejur. Cineva*mi spunea: « în lume Echilibrud neclintit — Fericite#aceste spume împăcatem infinit, Fericiţi şi noi, în timp înecaţi şim Olimp — Sufletul limpede, cugetul clar. . . 261 Marea respiră precum ar dormi Calmă, puternicăm zorii de zi. . . Et quelle paix semble se concevoir!» Şi ce pace pare a se zămisli! 19 J 6 Idila A doua zi mă liniştisem parcă, Dar mai simţeam în mine cum se strîng Pletoase neguri, cum încet mămcarcă. Juca pe frunze soarele în crîng, Şi piscurile mă chemau curate Şbam prins atunci cărările a bate Cu puşca strînsă lîngă şoldul stîng. Suna în văi o muzică profundă, O muzică a undelor pe prund, între păduri se răsucea rotundă, Şi peste ea se ridicau din fund Vuiri de tren, bătaie de motoare, Şi sufletul doream cumfrigurare în muzica aceasta să*mi inund. 263 Topoarele cădeau pe lemn, departe, Euritmia codrilor ritmînd, Laborioasa viaţă fără moarte Se distila din arbori şi pămînt, La stînă mestecau tăcerea cînii, Şi cît de arzător umplea plămînii Ozonul curs pe palele de vînt! Era un negru ţap, un ţap ţintat,.. .... Era şnomtunecată căprioară, Din noapte demceput s*au desenat Pemn moale mal şi galben ca de ceară, Alunecau prin pinii ascuţiţi Solemni ca în legende şnadînciţi în pacea lor şim pacea dinafară. Puşcam pămînt şba aţintit privirea, Neucigaşă, goală de puteri; — Voiam sămtreb pe undezi licărirea Izvorului ce mîntuie dureri. Era un ţap ţintat şi/o căprioară Şid întrebăm — pe unde se coboară Izvorul verde al linei mîngîieri? S#au risipit întrmn vîrtej de ace, întrmn vîrtej al acelor de pin. Păcat, mbam zis, era atîta pace Şi cred oam vrut să o mai gust puţin. 264 Păcat, dar neclintita împăcare Se spulberă la orice întrebare, Mbam zis, înăbuşindu*mi un suspin. Şi mai erau şi doi ţărani pe^acolo, Dar mai la vale, întrmn crîng de tei, El cu un braţ vînjos dădea ocolul Mijlocului frumoasei lui femei, Şi feţelem lut ars şi smălţuială Li se vedeau plăsmite cu migală De mîna aspră^a unor semizei. Altă putere, altfel de lucrare Mbau apărut acolom vale, jos; Cu liniile oarecum bizare, Forţatem frîngeri şim frămînt nervos, Ca pemn fundal în scobitura zării Purtau aureola cugetării Topităm nori de aur luminos. Şi mîinile ce cald le erau prinse! Deget pe deget îşi afla inel. Nu mai simţeam candorile neatinse, Cimn neastîmpăr, crud ca un scalpel, Dar, prea puţin artist, voiam amare Ori dulci răspunsuri — nu şi contemplare. Voiam bătăi de suflet, nu pastel. 265 Nelogic suflet mai nutrim! Vom pune Mii demtrebări pe vîntul din copac, Pe apam strune, pe sălbăticiune Şi pe legende izvorînd din-veac, Iar cînd doi oameni dragostea*şi răsfaţă, Pe buze întrebarea îmi îngheaţă Şi stînjenit mămdepărtez şi tac. Dar înţeleg, iubiread tot ce are Mai tril de nai, mai trainic omum trai, Şi dacă una pîlpîind îi moare, îşi suie alta lujepil pe plai Cum, dacă moare ziua, îi urmează O altă zi cu miezul de amiază, Cu furtunosul soare şi bălai. Li dată parte şi amărăciunii Cu cumpenele nopţii de coşmar Cînd deşirate în lumina lunii Vedenii infernale ne apar, Cînd gheare lungi şi reci şi aguride Ne pun pe coaste, coaste mai rigide, Spoind cu verde*al zidurilor var. Nud linişte. Spre văile Nirvanii Nu tind. De ce*ntr*al dragostei portic Eu liniştirii săd ridic litanii Cînd restul vieţii mele nud ridic, 266 Cînci măa supt *— Mărgele de mătănii cînd firele s*au rupt. 4 Cînd amintiream faţă ca pemn covor aştern, Văd oam trecut odată şi eu acest infern! împleticit în alge de lene şi de vin, Neînsoţit de nimeni pe neguroasa cale, Am descifrat misterul otrăvilor de crin Şi lubricul descîntec din buze de pocale. Nu mă mai minte nimeni aici. Şi nici nu am Rupturi de conştiinţă că v*am ştiut din vreme. 273 Pe cînd străbat cu poftă un levantin bairam Adun venin, săd picur în coadă la poeme. Cunosc ca nun de vină nici aerul uscat, Nici aerul de scamă cemăbuşă plămînii, Nici leneşa amiază cînd lin s*a legănat în apa clocotită pe lespedea fîntînii. G. L. 3 7 /i 9 s 6 Clio Păşeam pe muchia zării cu sufletul coclit, Amărăciuneam mine îşi răvăşea furtuna. Urechile^mi, deschise suav spre infinit, Ca două albe scoici, vibrau întrmna. Ploi de leşii, nebune, îmi dănţuirăm păr, îmi biciuiră gura şha frunţii largi coline, Dar aripa gîndirii, vîslind spre adevăr, Tot nu voia, semeaţă, să semcline. Gîndeam la calea vieţii prelinsă în trecut Şi căutam cărarea pe care voi pornho, Cînd brusc înfiripată din nouri şi din lut Mha rîs înnegurata doamnă Clio. 276 Ce patimă trufaşă lucram făptura ei! — Ochi adînciţi în verde şi buze roşdnchise Sub ţeasta camgheţată în blocuri de scîntei Curbă severităţile^ decise. Spre dînsamţepenindu^mi privireamfrigurată Mbam aplecat genunchiul şi nemişcat am stat. Ameţitor porniră în tîmpla mea să bată Cuvintele^, — grăunţe de diamant curat: — « Ai dreptul la tristeţe, prietene, oricît. Vibrează şi tristeţea în tot ce*a dat natura. Dar în aceste vremuri nu gîndul mohorît Şi nu tristeţea îţi pot da măsura. Ştiu, palele petale cern veselii uşoare, Grăbindu^sem vîrtejuri, hazliul joc şi4 fac, Parodiind tumultul furtunilor din soare, Precum nici mie, nu îţi sînt pe plac. Nu*mi plac nici băieţoii cu buburoase feţe, Schimonosiţi bovaric sămchipuie ce mus; Nu imamcîntat alaiul de inimi săltăreţe — Pestriţă purecime ce ţopăie în sus. Nu de timpan, de minte simţită, bate ora Cînd ziduri cariate de nedreptăţi se sparg, 276 Şim flux imens se varsă pe lume aurora. Eu inimi cer, cu foc în coşul larg. Cer inimi ca văpaia de craterem erupţii, Pornitem dăruire, solemne în blestem, Carbonizînd bandiţii, mişeii şi corupţii — Cu patos doar pe ele le consemn. Ursuză, inerţiali întinde moarte creste Păzită de lungi steiuri, de aspri colţi de lup, Născutăm oameni forţa regenerării este Menită săd detune neschimbătorul trup. Chiar dacă înnoirea e sensul vremii tale — împurpuratăm steaguri pe leniniste oşti — Cu rădăcini înfiptem trecut, mai stau în cale' Balcanii inerţiei pe care îi cunoşti. Nu tu o vei surpa*o, dar demnoire dornic Să fugi de*al nepăsării somn moleşit şi calm. Fii picurul de apă ce sfre^lind statornic Străbate roca dură şimcheagă ţurţur alb. Cînd trudnicele grote vor fi mîncat colosul Inert, ce supt în ele îşi va afla mormînt, Ştirbită stalagmită îşi va vădi folosul Răzbind frumoa$ă*afară, în soare şi în vînt. . . . . .Te întristezi, te bucuri — aşa em lume dat. Pe lîngă mulţămire şi jalea nid lăsată; Dar dacă mohorîrea surită te*amcercat, Să nu te*arunci plictisului vreodată; Plictisul năpădeşte ca pirul împrejurul, Putregăind lumina sub ceruri de gudron. Nu ranad fu osînda lui Prometeu. Vulturul îl plictisea, ciocnindud monoton. Tu cuget treaz păstrează^ţi, tăios ca un cuţit; Urmează*mă şi smulgeaţi cojelile coclite Şi urmăreştem lume cum peste tot agit Ziarele, aceste drapele ciuruite ». Păşeam pe muchia zării şi pemceput de drum. Lumina albăm mine îşi clocotea furtuna, Urechile*mi deschise spre infinit acum Ca două scoici de#argint sunau întrmna. Şbaceea ce*mi vorbise ma fost stapîna Clio — O frămîntare surjjă m*a răvăşit mereu Şbam scos dintrdnsa calea pe care voi pornbo, Ritmînd#o, şbn simboluri, cum am putut şi eu. V. R. 9/1956 Partidului Lui marx i Cînd dorm în petale uitate şi triste candorile, Cînd surde convulsii cutremură lumea, cînd orele Fug biciuite de veşti în sălbatică larmă, Cînd gîndul se plimbă*agitat şi nu poate s*adoarmă, Cînd linişteaţi spartă sub cizme şi ţipă şi moare, Mă gîndesc la bărbatul cu fruntea demn alb luminos, Cu barbă imensă şi sură tăiatăm curbare De arcul mustăţilor negre pornite în jos, Mă gîndesc la bărbatul lucid, generos, populat De idei ce agită frenetic înalte drapele, Aşa cum demn veac încheiat s*a săpat nepătat Chipul lui viu în metalul memoriei mele. 2 Nu ştiu cum pot să se joace poeţii cu*aceste Rimeoale traiului nostru prezent şi concret, 281 Trist îi observ, aruncîndu;mi privirile peste Invizibilul meu epolet. Marx, mbamintesc şi acuma de tine. Zburdai cu puştanul în cîrcă, şim creierul tău Gînduri în timpul acesta treceau în dulbine, Să limpezească pe veacuri lumina de hău. Purtîndu;mi puştanul în mine, în ritmuri îl zburd, Dar ameţitoarei cadenţa, ţesută din pară, Se*agită în minemvîrtindmse, clocotui surd Răzbate afară şbastfel izbuteşte să doară. Să doară;acest timp consemnîndud, să doară, să cheme Lumea la clopote şi la blesteme, Să cheme, să doară, să chemem vibrări repetate Lumea la fapte şi luciditate. 3 Marx, mbamintesc de un vis cei al tău şi al meu. N;o să te supere cînd am să spun căi al tău şi al meu. Tu ai visat c;au să spună cu toţii: e#al tău şi al meu; Marx, mbamintesc de un vis cei al tău şi al meu, Să fie;aspirate de flori minunate candorile, Gîndul să urcem înalt, la popasuri s;adoarmă, Pulsul sa sune normal şi să lunece orele în armonioasă şi limpede larmă. G. L. 52/19^6 Partidului Lumina ideală cînd Dante contemplase călăuzit de scumpad simbolică femeie, cuvîntul i se stinse, şi mîna lui sculptase al treilea pilc şi ultim de stelem epopee. Umplînd cu vii popoare abstractele genuni spre*a semdruma prin ele la sferele divine, el ma primit din partea supremei viziuni puterea de*a omcape întreagă în terţine. Şi noi cutreierarăm făgaşuri infernale cu asudate palme izbind ori alinînd vrăjmaşii ori umilii ce ne*au ieşit în cale, num spaţiul ptolomeic, cim viaţă, pe pămînt. Dar cînd, adînc dorită, flamura ta de pară ne*a*nfîorat privirea, partidul meu, atunci din creştete zvîcnit^a cu scut şi lance*afară cîntecul nou, scasculte măreţeled porunci. 283 Aceastad marea*ţi forţă: faci clopot de argint din inimile noastre, ori tunuri pe crenele, dur aliaj în care eu recunosc distinct părinţii mei, iubirea şi visurile mele. Nu răzimat în cîrja metaforelor fade, ci drept, din zarem zare, sub ceru^mpurpurat, crescute larg în suflet cîmpiile baladei cu paşi definitivi mbai măsurat. Sînt oameni căror viaţa le#a dat înalte premii, medalii sunătoare, cu clinchet argintiu. Eu unu^mi cresc, tovarăş cu clocotul poemei, totalul vis — ostaşul tău să fiu. S. T. 2067/19/5 Manifest N/a u să ne sperie 1 încăd ţin minte pe*acei ce*au mînat în război, Tîrîndun prin pulberea morţii, părinţii şi fraţii. încă*i ţin minte pe*acei ce în ţară la noi Pentru robie şi foame au fost vinovaţii. Faţa hidoasă le*o văd şbacum printrmn fum Decorase strivite, de sînge fierbînd pe asfalturi, Glasul lor straniud mai ştiu întrmn negru duium De stoluri de păsări ce moarte^aducea din înalturi. Copilăria mba fost otrăvită de ei, A căpătat linii aspremainte de vreme, N*au legănat#o prea mult codrii deşi şi merei, N*au mai ritmat*o străvechile noastre poeme, Ea s*amălţat, speriată, din aripi bătînd, Ţipînd şi fugind din aprinsele mele poiene: Toate durerile lumii le*am strîns prea curînd în perlele plînsului, firave, prinse de gene. 285 2 Astăzi mus nervii mai tari ca oricînd, Totuşi revin amintirile în forfotă brună, Cuvintele toate se zbuciumăm mine, arzînd, Şi mă simt mai aproape de oameni şi mai împreună. Ştiu, sînt duşmani ce doresc să aducă o zi Cînd să semtoarcă din iad asasinii, stăpînii. Dar eu strig nu, şbaş striga acest nu chiar de*ar fi Să*mi zbor cmacest nu laolaltă spre ceruri plămînii. Şi mau să semtoarcă, şim van lid dorinţa şi larma, Acesta e*al meu şi al vremii profund înţeles, Şi mau sămdrăznească sămcerce sămchidă cu arma Drumul pe care noi singuri, luptînd, ham ales. Dar viaţa ne cere să fim mai atenţi, mai semeţi, Libertatea şi demna voinţă aceasta ne cere, Şi pentru aceasta vom da tot ce*avem mai de preţ, Toată puterea din inimi, din minţi, din artere. 3 Anii sînt aspri; sînt timpuri de muncămcordată, Toţi nemtrebăm de mam dat pînă*acum prea puţin, Nud încă ora odihnei din plin meritată, Totuşi mai bem în răstimpuri o cană de vin, Cîntecul, florile^şi au partea lor în viaţă, Totul nid drag şi alegem din toate ceva; Ştim că prin vreme se*apropie ziua măreaţă A marii victorii şbacum ne trudim pentru ea. Duşmanii cu ură privesc către noi şi mereu Spre noi îşi aruncă*amvrăjbirii murdară puzderie. Vor să nemtunece^al păcii înalt curcubeu, Vor să ne sperie. Iată că mau să ne sperie. G. L. 49/1 9 j 6 Bilanţ Gust farmecul acela nesfîrşit Cînd pieţele par mări care învie, Şi oamenii se dăruie total Unei beţii obşteşti de bucurie. Mii de priviri electrice atunci Mă zguduie; mulţimile palpită Şim jur simt mii de trupuri fremătînd Şi mii de palme albe se agită, Şi cerul clocoteşte peste noi, Şi noi ne confundăm într*o vibrare; Nu dau atunci pe cel mai pur parfum Umanele miresme de sudoare. Nu mai sînt eu atunci, ci sîntem toţi. Cu*o aripă*am atins statuiamaltă, Iar pomii înşiraţi pe bulevard bam netezit cu aripa cealaltă. 288 Şi stîlpii de beton sînt nişte spini, Sub tălpi simt a movilelor asprime, Iar glasul meu e^acest multiplu cor Venit de undeva din adîncime. ^ Sînt eu, cel ce*am străpuns un nou tunel Am stat de veghe noaptea la furnale, Am retezat în munte brazii grei, ham dus în plute şuierînd la vale, Am secerat în aerul încins Snopi^ zvelţi ce*şi îndoiau sub vînt alama, îmi amintesc că eu eram. Mă mir Că nu mbam dat atunci de*aceasta seama. Mid gîndul clar. Măruntele porniri, Problemele de*o zi, au fost cojite — Rămînemn miez atotcuprinzător Sclipind oglinzi de ape liniştite, în ele văd un haos răsturnat, Gări arse cu scheletice vagoane, Pămînt zbîrcit — tranşeem rînduri lungi, Flămînzi chirciţi în rugă sub icoane, Nebuni sunînd din surle de carton, Bărbaţi prostiţi privind în gol, departe Dar peste toate, izvorînd din tot, Eu am văzut ceva ce mare moarte, O frunte arcuită şi doi ochi Ameţitori ţintind întreaga ţară, Obrajiim linii aspre, hotărîţi, Şi gura hotărîtă şi amară Careta rostit: — E foarte rău aşa. Va trebui să schimb şi voi schimba. 289 Şi haosul acela amceput Să*şi mişte neprecisele conture, A început în el a se fixa Organizarea liniilor pure. Se măcinau vechi legi şi se surpau, Şi izvorau elanuri uriaşe, Prin noapte pîlpîia cu licăriri Fluorescenţa noilor oraşe. Iar oamenii simţeau cum cu putere Un sînge nou le arde în artere. Cel care a decis şi a schimbat, Şi viselor lea desprins — tîrzii, Paşii ţid înseamnă pe cărări cu fună. . . Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii Cînd la stînă fluierele sună? El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel, El, cu plete negrem vînturi scuturate, N>are să mai poată mîndrul ciobănel înaintea ta să se arate. . . Ochilor tăi tulburi pentru veci lid dat Legănat pe triluri, palid, să îl vadă, Paşilor săd cate pentru veci lid dat în pădurea lungă de baladă. . . Osteneşti. . . O clipă numai să te^opreşti. Odihneşte*ţi ochii în afund de zare. . . Vai, pe zare*$ nouri — turmele cereşti Şbauzi glasul tragicei mioare . . . De ce fugi pe cîmpuri, după ce chemări? Despletit ţid părul — albă vîlvătaie. . . Vezi, de vînturi dusă, s>a topit sub zări Mioriţa laie, bucălaie. . . 299 Pemn picior de plai, pe*o gură de rai, Stau cîteodată împietrit şi mut Sămţeleg o clipă nenţelesul grai Plin de jalea unui veac trecut. . . Tînăra gardă VÎRSTA în dimineaţă, bolta vibrează străvezie Demtîile semnale şimtîile chemări, Rostogolit sub ceruri un vînt porni sămvie în viscol de petale rotindud între zări. Sînt locurile limpezi şi codrii încă lini, Dar soarele fierbinte şbaţîţător pătrunde, Adulmecă văzduhul, trezite de lumini, Neliniştite ramuri, neliniştite unde. Întîi, vestind furtuna, în stol, mari păsări prind Să^mpestriţeze cîmpul cu umbrele fugare. Şi strigătele scurte pe care le aprind Nervos parcă semtreabă: — De ce oare? 303 Şi se adună norii bufnindu^semtre ei. Izvoarele se^adapă din ploi cu toată gura, Cad trăsnete grăbite în falduri de scîntei Şi răvăşită, bubuie natura. Se mîntuie^apoi toate şi aburi cresc pe creastă, Sub cerul pur izvoare bogate trec în salt, Şi stăruie pe noua întindere, mai castă, Ozonul cu mireasmad adusă mai înalt. Aceastad tinereţea, furtună şi senin, Beţie a visării, sforţări de zi, lucide, Triumf de certitudini, al îndoielii chin, Miraculoasă floare cununa şbo deschide. S. T. 2235/19 y 6 Drumul Cu ochii încă fragezi am văzut Cum vechile castele se surpară Şi cum s*a răsucit peste Carpaţi Vîrtejul ce*amnoit această ţară. Iar cele ce*am văzut s*au încrustat într*al pupilelor adînc, cam stîncă; De^aceea azi, în ochi de ne priveşti, Ai să le vezi cum ard distincte încă. S.T. 2233 / 1 9j6 305 Viitorul Trăim în miezul unui ev aprins Şid dăm amsufieţirii noastre vamă. Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi în flăcările noastre se destramă. Noi pentru viitor ne pregătim, Şid populăm pe solul fericirii, Cu braţelemcordate săd săpăm Şi săd udăm cu ploile gîndirii. Nentîrziat deci sămvăţăm, tovarăşi, în numele acestui ţel sublim: Să învăţăm cemseamnă omenia Şi comunişti să învăţăm să fim. 306 în braţele necoapte arme*am prins Să ne*ajutăm în lupta grea părinţii; Au înflorit de*aceea timpuriu Livezile imaculatei minţii. Am fi greşit de*am fi strigat că nimeni Nu vrem să ni le apere demgheţ. Părinţii noştri, comuniştii, ştbvor Să*şi apere comoara lor de preţ. O, nu de magi avem şfiavem nevoie, Nici de proptele puse fără haz: Partidul clasei ne veghează zborul Pe marele istoriei talaz. Şi pentru că*n vîltoarea vremii noastre Noi am avut un post şi am luptat, Ne*am cîştigat şi dreptul demnităţii Şi*al cugetării drept nemăsurat. i9 S6 ENTUZIASM La douăzeci de ani Lui Eugen Mândrie 1. RITM INIŢIAL Cu zvîcnet tîmpla mbo lipesc ades De pîntecul materiei imens, De acest pîntec bîntuit de patimi Care*mi încing la alb închipuirea; Aud ori bănuiesc un freamăt surd Trădînd entuziasmul vieţii veşnice, Al vieţii minerale şi organice, Al vieţii izbucnind prin orice por. Nerăbdătoare sevele se zbat în intima materie făptură, Ori mai intim şi mai neauzit Alunecă atomii transparenţi Cemchid în ei ameţitoare goane Pe gheme kilometrice de drum. 308 Ascultăm cîmp cum sună primăvara, Fineţea clinchetelor ei lichide, Privind la cer imaginează*ţi aştrii Care aleargă huruind vital, Ascultă în retorte cum lucrează Acizi şi săruri tonic murmurînd, Ascultă clocotul de sînge tînăr Din vinele femeii tale scumpe. în toate e un ritm entuziast, E ritmul energiei fără moarte, Al înnoirii fără de sfîrşit, Laboriosul ritm care complică Materia, mişcată pe spirala Necontenitei perfecţionări. 2. ENTUZIASMUL ERELOR Oamenii îşi scurg prin timp Fonta fiartă a vieţii, Se încheagă sub drapele Şim tipare provizorii. Retopiţi de alte crezuri Ei se^aruncă peste vremuri. Curg spre înnoite forme Pîrjolind nisipul rece. Mii de buze purpurii Pentru ţipăt rotunjite, 309 Nodurile*a mii de pumni în fantastic dans prin aer, Mii de ochi aprind cetăţi; — Mii demglinzi concavem soare — Mii şi mii de nervi legaţi în spasmodică vibrare. Chinuri mineralizate Nasc duh roş al răzvrătirii, Ard umane torţem noapte Liliecii îngrozind; în văzduh topesc lumină, Aerul de razemcarcă, Şi astfel se iscă ziua Libertăţii dobîndite. Urcă^te în navă albă • Pe*a istoriei talazuri, Poţi străbatemtinderi calme, Moarte mări de ere moarte, însă viaţa care surpă Temniţele, se aude Numai unde cer şi mare Semtîlnesc în trombe crude. Vîsla slabă sarem ţăndări, Vîsla tare tăiem valuri, Fug mărunte idealuri, Creşte idealul mare; 310 Nu<$ schimbări îndreptăţite, Fără tunet din genuni, Fără de entuziasmul Nesecatelor furtuni. 3. ERA ENTUZIASMULUI Sîntem în miezul unui ev aprins, Săfi dăm amsufleţirii noastre vamă, Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi în flăcările noastre se destramă. Nereţinute forţe azi se cer Să se consumem arderea această. Unui elogiu trîndav şi inform Prefer injuria entuziastă. Viaţa ni se cheamăm încleştarea Supremei bătălii pe cîmp deschis. Şbaşa ea nui revoltător de scurtă Ca s*o mai dăm pe lene şi plictis. Prieteni, să trăim entuziasmul Ce om făcu din fiecare rob, Şi care azi nemsufleţeşte lupta în unicamcleştare de pe glob. 311 Războinici nu, ci luptători de gînduri, A lumii însănătoşire vrînd — Mai este pe pămînt ticăloşie Şid oftică destulă pe pămînt. O clasă ne*a născut — cea proletară — Ea ne*a născut, ori ea ne*a renăscut, în numele natalei noastre clase Stîrpbvom jaf, şi lepră, şi scorbut. Obişnuiţi să chiuim la chefuri, Să hohotim şi sa iubim femei, Cînd sîntem cu duşmanul faţăm faţă Ne împietrim sub platoşă de stei. Noi omenia nu ne*om sărăcbo — Nimic din ce*i uman nu poţi să negi. Şi un entuziasm al întristării Există pentru oamenii întregi. Păstrame#vom a inimii comoară — Atîta doar — mai plin vom vieţui: Entuziasm cînd bei un vin de seară, Entuziasm în zori lucizi de zi. Sămtîmpini primitor melancolia Cînd toamnele ţbo poartă sub fereşti, 312 Dar să auzi prin toamne primăvara — Entuziasm — nu vrei să putrezeşti! Sîntem în miezul unui ev de foc, Şid dăm amsufleţirii noastre vamă. Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi în flăcările noastre se destramă. 4. CONSTELAŢIA NOASTRĂ « Tot cerul omenirii presărat Cu stele în cinci colţuri» V. M a i a v s k. * Şi*a urcat pe cer statura mare Steaua cu cinci roşii zimţi, îngrozind vrăjmaşa înstelare Steaua cu cinci roşii zimţi. Stele noi porniră să răsară împrejurul stelei roşii, Fluxurile lumii se umflară Sub lumina stelei roşii. Cavaleri ai stelei roşii sîntem, Drum spinos lovim cu paşii; Cavaleri ai stelei roşii sîntem, Visătorii şi făptaşii. 313 Cîte douăzeci de ani pe frunte — Armele metalic saltă — Cîte douăzeci de ani pe frunte — Deci milenii laolaltă. Cu entuziasmul vieţii noastre Stăvili mucede vom rupe, Din entuziasmul vieţii noastre Comunismul să semtrupe. 5. DANS RITUAL Timpul în preajmăme^şi zornăie clipele — latăme inima — focuri teribile — încă puţin şi irump Laveled — aur şi plumb. Timpul ne umple în grabă pocalele, Minteame^şi scapără spada şi zalele, — Iată — ne cheamăm curînd Clopot ori gong răsunînd. Nou gătiţi, cu inimi treze Şi cu pletem vînt jilave, Vom dansa pe metereze Cum spartaniim ore grave; Cîmp răsunător de luptă Sub lumina de amiazăd — 314 în vibrare nentreruptă Paşibţi către el ritmeazăd. Pentru bărbăteasca goană A puterii din artere Să dansăm, prieteni, dansul De învîrtejiri severe, Pentru bărbăţia minţii Să pornim un dans sub stele, Să sclipeascăm raze zimţii Şi cupola frunţii mele Pentru cei ce ieri luptară Dar bătrîni azi zac la corturi, Să dansăm ca nişte flăcări îmbrăcatem albe porturi, Să dansăm rotind în aer Fluturări de curcubee Pentru oastea care*aşteaptăm Pîntec rodnic de femeie. Din călcîie, nu, din buze Nu, şi nu din albe clape. Sunet nou de înnoire Ne*a electrizat aproape. Dans al mării şi al sorţii, Dans de ape, dans de pară, lata, mau sfidat proporţii Cînd cu voi ne comparară. 315 6. TROIA STRÎMBA Strîmbă Troie*a vechii lumi, între ziduri nu însumi Hectorii de epopee, Roditorul tău Enee în atîţia ani de jaf S*amgrăşat şi zăcem praf, Şi prin timpi mo mai putea Să*ţi lungească stirpea ta. Ţi*e Helena*mbătrînită Cu tentacule moluşte, Rod muncit de alţii cere Să înghită şi să muşte, Ruginitele lăcate, Porţile îţi sînt surpate — Lupţi cu spasme disperate în paragini de cetate. Te supui păstrînd otravă — Steaguri albe sui spre slavă; Steaguri sui chemînd mai iute Alte Troie să te>ajute, Iar ostaşii tăi cu mască Umblăm taină fără cască. 316 Oaste nouă, fraţi ai mei, Cîte douăzeci de ani, Fii de neînfrînţi ahei, Armelemvăţăm a prinde în aceste vremi distincte — Să lemtoarcem spre duşmani! 7. NOI, NU! O parte din noi ne*am învins Greşeala, minciuna şi groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Pînăm zarea ce*şi leagănă oaza. Generaţii secate se sting, Tinerii rîd către stelele reci — Cinezi va pierde credinţam izbîndă Pe*aceste mereu mişcătoare poteci? Cine din noi va muri înainte ca trupul săd moară? Cine>o să*şi lepede inimam colb — Insuportabil de mare povară? — Ca un vînt rău, ori ca o insultă întrebarea prin rînduri trecu. — Ascultă, ascultă, ascultă! Noi, nu! Niciodatăf Noi, nu! ipj6 317 \ Albatrosul ucis Albatrosul ucis Cînd dintre pomi spre mare se răsucise vîntul, Şim catifeaua umbrei nisipul amorţea, L>a scos un val afară cu grijă aşezîndud Pemn cimitir de scoici ce strălucea. La marginea vieţii clocotitoarei mării Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş însă răpus. Priveşte încă parcă talazurile zării Cu gîtul galeş îndoit în sus. Murdare şi săratei aripiled deschise, Furtuna ced izbise îi cîntămn surd prohod, Lucesc multicolore în jurud scoici ucise Al căror miez căldurile îl rod. 321 De valuri aruncate pe ţărmul sec şi tare Muriră fără luptă sclipind acum bogat. Le tulbură lumina lor albă, orbitoare, Aripa lui cu mîl întunecat. Deasupra ţipăm aer dansînd în salturi bruşte, Sfidînd nemărginirea, un tînăr pescăruş. Războinicul furtunii zvîrlit între moluşte Răsfrîngem ochiud stins un nou urcuş. Cînd semteţeşte briza aripaţi semfioară Şi, renviat o clipă demn nevăzut îndemn, îţi pare că zbura*va din nou, ultima oară, Spremn cimitir mai sobru şi mai demn. S. T. 2078 /1 9 j6 SÎNT DOUĂZECI DE ANI. . . Sînt douăzeci de ani şi încă unul. . . N*aş vrea nici unul să id dau minciunii. Să zboare toţi spre zare cum colunul J Care apoi semtoarce în pîntecul genunii. Dar toate astea^s fleacuri: mai presus Eu ştiu un lucru careu ţinta vieţii: Să ţii un steag, destoinic, cît mai sus. E steagul roşrnal meu şbal dimineţii. E steagul cui? Eu cred că e al meu, Ori poate^al lumii, izbutind să doară, Cînd din infernul inimii, mereu, Însîngerat mid flutur în afară. 323 Iar seara, cînd se lasă cu răcoare, Şi cerul se întunecăm frumos Însîngerat şi vast mai ard în zare Înmiresmînd în chip de chiparos. 3 decembrie, i 9 j 6 V. R. 1/19,7 Epitaf i Iertat să fie cel ce la mînie Mba împlîntat cuţitul pîn'la os, Dar neuitat şi neiertat să fie Cel careta rîs de gîndu^mi bătăios. 1956; V. R. 1 / 1 9J7 Epitaf ii N*am jinduit să surp sori plini de viaţă Ori din planete moarte să scapăr eu scîntei, Dar tind s*aprind din mohorîta ceaţă Al cugetării strugur şi*al semenilor mei. Pasărea cu clonţ de rubin1 S*a răzbunat, iat*o, $*a răzbunat. Nu mai pot s*o mîngîi. M*a strivit Pasărea cu clonţ de rubin, Iar mîine Puii păsării cu clonţ de rubin, Ciugulind prin ţărînă, Vor găsi poate Urmele poetului Nicolae Labiş Care va rămîne o amintire frumoasă. .. 1 Versuri dictate de N. Labiş la spital, în dimineaţa de 10 decembrie I956, cîteva ceasuri după accident. 327 DIN PUBLICAŢII ŞI INEDITE CÎNTEC DE ÎNCEPUT Fragment* Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar şba rotit, Cei doi pumni omeneşti lacomi să*mplînte în soare. Astăzi eu vreau să întreb răzvrătit nesfîrşirea: ă^atîtea puzderii de ani între arsurile tîmplelor mele pornirea Şi strigătul celui căzut! Cum de*amchegat dup Zbor, zbor cu anii mei tineri, ?bor ca un şoim înconjurînd strîmtamchisoare*a pămîntului, Aripa mea se izbeşte mereu de zăbrelele nemărginirii Şi parcăd un veac de cînd zbor. Azi, înainte demn nou şi sălbatic avînt, Vreau ca să cînt cîntecul meu demceput. 331 Cînd se născuse poetul ochiid văzuseră munţii înalţi, Cerul înalt şi frumos. Veşnic îl cheamă demtunci şi îl tulbură Dorul de ceea ced nou şi desăvîrşit. Veşnic demtunci alunecăm lume ca flacăra, Palmeled calde învie frunzare şi inimi Ca să le lase din nou pradă morţii, plecînd mai departe Mereu, mereu cîntînd. ...Simt că mă blastămă frunzarele, buzele, moartele inimi, Pentru că o datămviindude, morţii din nou lemm lăsat. Nu*s vinovat, nu*s vinovat Că pururi caut, caut. Prea repetat rupe tăcerea sub frunte Strigătul prelung al străbunilor mei, Toţi ce" murind mai aveau încă multe de spus. Strigătul lor e acel ce*mi agită făptura, Zbuciumul meu ascunzîndud sub zîmbetul roşu al gurii, Pecetluind întrebarea Sub limpezimea de floare a ochilor mei. Viaţa e tot ce iubesc, tot ce cînt, Toate văpăile patimei mele întrdnsa se mistuie. Viaţa — smintitămfrăţire cu vrajamserării şba zorilor, Viaţa — năvalnică grindinăm luptelor, 332 Viaţa — dragostea omului. . . . . . dragostea. . . Hei, aş dori să iubesc o femeie şi eu. . . Ea în mine există de mult şuo aştept. . . Are un suflet ca aerul, mîngîindu*mi vîslirea aripei, Are un sînge ca viforul, sîngele meu biciuindud, Are o minte ca soarele, lîngă a mea ca să ardă, Trup mlădiu, sîni pietroşi, statuie antică vie. Pînă azi mam iubit, Deşi somnul m*a prins uneori cu tîmpla în poala frumoaselor. Eu, fiul şi flacăra munţilor, îndoitu*mi>am fruntea şim iarba cîmpiilor ude, Primirăm sărutul frunzarelor veştede In aşteptarea sărutului focului sfînt renăscător. Azi omenirea trăieşte în pragul măreţului ev, Pas uriaş căscat în istorie Cînd se încearcă ucide duioasa ruşine a omului — Dragostea lui pentru sine. . . Pornim, ca omul, topindu*sem semenii lui, Totuşi, el însuşi să fie acelaşi, înzestrat cu tăria omenirii întregi. Străbune Icar, voi, cei vechi, Mult prea mult îndrăgitu*v*aţi singuri; Vrut*ai în pumni să prinzi soare Numai ca asta să fie făcută de tine . . . N>ai lăsat omenirii decît strigătul tău. . . 333 Eu nu cunosc iubirea de mine — Cunosc iubirea de adevăr. Pe mine tinzînd să rmadăp, să mă sui, Tind să înalţ adevărul în mine. De pe cer, din pămînt, mă ţintesc nenţeleşi, Pretutindeni, doi ochi de nimic: începutul. . . Sfîrşitul. . . Pentru că*s om. . . Om care astfel păşeşte pe glie: Pleacă făpturamainte, Cade, Frînge căderea prin pas, Pleacă făpturamainte, Cade, Frînge căderea prin pas, Pleacă făpturamainte. . . Miezul pămîntului trage spre dînsul Trupul şi creierul meu. Numai că sufletul meu, poate mai mult decît altele, Este atras ca o mare de toatămstelarea azurului, O armonie de mii de maree, fluxurbrefluxuri. Seara aceasta pornesc întrmn nou şi sălbatic avînt. Stau în poiana albastră printre mesteceni de aur. . . Luna răsare în spatele piscului înalt şi subţire... 334 Vîntul îmi spune erodată ciobanul suise în vîrf Şi îmbătat demălţime, singur crezînd căd un munte, Pasul şbamtins pe alt munte săd puie. . . Astăzi, sub rîpă, în tidva lui albă Viespile bozăiem faguri uscaţi, de cenuşă. Luna păleşte, eu mă*nfior. . . — Cum îs oamenii! Seara aceasta pornesc întrmn nou şi sălbatic avînt. . . Zboruri confuze în urmă rămîn. . . Nu înţeleg încotro prin furtună semdreaptă corabia — Are vrun rost sămţeleg cum pe punte aleargă matrozii? Nu înţeleg către ce nesfîrşiri universul grăbeşte — Are vrun rost sămţeleg cum semvîrte pămîntul prin el Şi spre ce năzuiesc în viaţă stăpînii mărunţi ai pămîntului.. Uriaşi doar prin nemărginita îndrăzneală de*a fi? Are! Veacuri de veacuri aceasta făcu omenirea. Supse din lut pentru creier al sîngelui must, Prefăcîndud prin « el », în gîndire — Lungă istorica trudei înaltelor frunţi. Astăzi cînd omul ucide#amăgirile — Noul efort al gîndirii începe. Fiece gînd care azi îndrăzneşte Este#o fărîmă din gîndul cel mare de mîine Ce va supune întregul! 336 Seara aceasta pornesc întrmn ultim avînt Cu nădejdile^mi toate. Totuşi e trist că miri zborul finit, Că viaţa îmi dă prea puţin, Că atunci cînd cădea*voi, durutul meu strigăt zbura^va Să cate alt om ce*o să cheme prin veac: — Astăzi eu vreau să întreb răzvrătit nesfîrşirea Cum de^amchegat după*atîtea milioane de ani între arsurile tîmplelor mele pornirea Şi strigătul celui căzut! V. V. R. 11/19J9 VÎRSTA DE BRONZ 1 Prietenii mei, traiul nbi tot mai matur, Deşi sîntem la vîrsta poeziei lui Rimbaud Arthur. Ne*am plictisit de snobism, pînă şi de plictis, Ochiul raţiunii ne urmăreşte pururi deschis, Romanţele sentimentale de multă vreme ne fac haz, Vedem luna sferică, aridă, reală, Fără ochi şi obraz Şi fără beteală. Cel mai bun dintre noi poartă în spate o dîră de cuţit. Fusese activist şi a primit^o fără să se clatine, bărbăteşte. De aceea bi chipul mai palid, glasul mai repezit Şi cîteodată tuşeşte. Celui mai vesel flăcău dintre noi ba murit şi bunicul şi tatăl în război. Mama lui a tors, a cîrpit şba spălat pe la case. 337 De aceea scrie poezii cu lozinci care sînt totuşi frumoase. Celui mai tînăr dintre noi, celui cu unghiile netăiate, ha trimis taică*său răspuns că nu mai vrea săd ştie Dacăd mai întreabăm scrisori, în loc de sănătate, De ce ma intrat încă în Gospodărie. Fiecare, fără chiote, îşi iubeşte ţara, Suferind cînd echipa naţională pierde vreun campionat Şi mai mult, dacă omătul mieilor, primăvara, Ori tragedia şovăirilor ţăranului Lasă un raion codaş la semănat. Fiecare dintre noi a sărutat mîndria pe faţă Cu buze fierbinţi şi subţiri. Nimeni dintre noi nu*şi pleacă fruntea semeaţă Decît în faţa robinetului, Şi fiecare are multe amintiri. Prietenii mei, traiul nid tot mai matur, Deşi sîntem la vîrsta poeziei lui Rimbaud Arthur. Romanţele sentimentale de multă vreme ne fac haz, Vedem luna aridă, sferică, reală, Fără ochi şi obraz Şi fără beteală. Cîteodată totuşi, în nopţi cu nouri limpezi, Cînd flăcări verzi pe sîrmă înşiră ultimul tramvai, La luna astronomică privim sfioşi, alături De fata caldă şi cu păr bălai. 338 Căci tinereţea noastră, cînd ştim şi cînd nu ştim, Ne porunceşte pulsul în piept, ca o dogoare, Precum curajul omenesc, fierbinte, în miezul navei interplanetare. 2 Clopote grave sunară trezirea Generaţiei noastre. Tragem cugetarea afară din teacă. Anii noştri în dansul cu săbii acum să petreacă. Dansul superb ca o luptă şi ca omnoire, Ca un zbor însetat de Icar, spre fericire. Vrem să descîlcim toate căile! Vrem să istovim toate punţile! Ca, împrejurul catargelor, stoluri de păsări, Noi întrebări, noi întrebări ne înconjură frunţile. Dezlegările detună în creier. Una după alta cad despletite întrebările, întrebările nesfîrşite. Linia buzei se taie mai sigură, Ochii străpung mai adînc sus mai grei. între călcîie şi recile steiuri Sufletul nostru aruncă scîntei! 339 Bunii noştri, în lupte prelungi, Pentru noi cîştigara Cămăşile albe de stăpîni peste ţară. De*om uita*o vreodată, apoi Să ardă cămaşa lipită pe noi! Prin vastele stepe ale amintirii încă aleargăm vîrtej delirant Văpăile războiului, negre. Am văzut fata cu coadele lungi. Fugea îngrozităm april Printre gloanţele cîmpului verde Ca fumul de trotil. Am văzut moşneagul alergînd în jurul Casei năruitem fum gălbui. Poţi uita vreodată cascadarea plînsului — Tusemsîngerată^a sufletului lui?. . . Cu zornet de oşti, frontul trecu peste sat. Vai, cîte mormintemsorite, Cîtemsorite ruine Şi cîtă dureremsorită^a lăsat! Foame şi tifos, bătrîni şi copii, Ologi, şi vădane, şi tifos, şi foame. Mîncau poame crude. N*au mai fost poame. Mîncară copiii, livizii copii, Şopîrle prăjitem jăratic de vii, 340 Eu ştiu un om de*atunci Cu faţa înăsprită de puşcării şi munci. Se perindase răzvrătitămtreagă Viţa lui dreaptă de ţărani săraci. Glumea cu mai toţi — la ce s*amărăşti oamenii Cînd şi aşa îs destul de posaci! Era un om vesel, numai cîteodată Se făcea îngîndurat şi ursuz. Vorbele lui îmi aprindeau inima Pîlpîind ca flacăram auz. L*au privit oamenii ferit lamceput, Apoi au stat cu el la sfat pe şanţ. I se vedea pe mînă inel crestat în piele — Sărutul unui lanţ. O, ziua ceea, clocot nebunesc. Venea porumb şi grîu — porumb rusesc. Cu sacii peticiţi, ca o viitoare vie, Curgeau .flămînzii, mulţi, la primărie. Şi s*a mîhnit, s^amfuriat mulţimea Cînd a văzut căm grîul cel rusesc Prin mucegaiul boabelor încinse Viermii pestriţi foiesc. Striga primarul: —.Nu ţid bun, sărace? Puned în sac! Eu altul nu pot face! Dar omul cu inelul roş la mînă S*a încontrat: — Băieţi! la căutat! Primarul, grîul nostru ne*a schimbat! 341 Şi bam găsit întivadevăr umplută odaia Cu grîu curat Şi cu porumb curat Ca aurul la minele din Baia. La geamul vecinului meu, pemnoptat, Dulăul a scîncit şi a tăcut, îngrozitor, subit, a lătrat Mitraliera. Mi $*a părut că luna desprinsă se lasă Ca un trăsnet rotund peste văi. Ferestrele săreau în ţăndări — Ochi după ochi, bucăţi de văpăi. în zori, la poarta vecinului meu, Năruită, N#avea cine prinde pînza cernită. . . Era un om vesel, numai cîteodată Se făcea îngîndurat şi ursuz. . . îmi spunea lucruri care*mi aprindeau inima. . . N*a apucat să termine de spus. . . în mintea mea, peste ochii lui siguri, Ochii lui petrecuţi de zădufuri şi friguri, Uitarea nicicînd mo să*şi scuture pletele. 342 Simt în ceafă ochii lui, sfredele: Spune, spune, spune Tot ce eu mam putut spune! Cu limbile negre proptitem pămînt, Pluguri, pluguri; zarea detuna. Nave metalice zgîrie cerul: Bun! Cerud senin! N*o să fie furtună! Sonda erupe; semdoaie spectral Mana, mana pămîntului, brună. Nave metalice zgîrie cerul: Bun! Cerud senin! N*o să fie furtună! Ţara semtinde cu cerul aproape Brăzdată de sîrme sonore şi ape. Ţara semtinde brăzdată de noi Palate şi fabrici în sate şboraşe: Acestea*s peceţile frunţilor noastre Şi braţelor noastre, uriaşe. Braţele noastre vînoase sînt arse de vînt, Nările noastre*s rănite de vînt, Nările noastre amestecă iz de benzină şi floare, Gîndul ne mînă spre vînturi mai dulci, viitoare. 343 Curg în Carpaţi mucezitele şipote Cu apa bîhlită, hulită şi rea: «Aici s^adăpară bandiţii din codri. Nimeni nu bea! » Ascuns în piatră ori ascuns în nămol, Ori ascuns în sufletele cu dangăt gol, Cu dîrzenie neagră pîndeşte Cel ce mba ucis vecinul, mişeleşte. Ucigaşul trăieşte! Unchiul meu mare un ochi: Ucigaşul ha asmuţit Pe badea Nătîngu, cel ager de cuţit! Frate*meu e galben de vin şi de tristeţe: Ucigaşul s*a aflat săd răsfeţe! Sora mea, şcolăriţa, a slăbit, S*a ofilit la internat: Ucigaşul a furat! Simţiţi, prieteni, sfînta ură. Ura fără măsură, ura mare, Cît toate iubirile noastre de mare!. Greşeala, nepăsarea ori încîlciţii paşi Sînt vina ce mai crîncen ca vitriolul arde. Nud timp de pocăinţă şi remuşcări! De*acum Nu mai schimbăm cuvîntul şi arma cu petarde. 344 Sîntem mîndri, prieteni, de zorile nemaivăzute Ale deşteptării noastre, masive ca stîncile, Zorilem care se*mbină seninul victoriei , Cu sîngele jertfelor noastre, cu sîngele. Sîntem mîndri de holde şi cîntece, De rîsul sănătos, cu toată gura, Prieteni, dar şim hohotele noastre de rîs Să scapere ura! Vîrsta de bronz; clopote grave sunară, Tragem cugetarea din teacă afară! Partidului Unic şi vast, oceanul îşi mînă pe nisipuri Talazuri felurite cu creştetele vii. Atîtea mii de stele în tot atîtea chipuri Dau fermecată viaţă aceleiaşi tării. Atîtea mii .de^ameni prin rjiiir'de părţi trăind JPartidtrinr viaţa şi visnriWnchmS. f Cum clinchete distincte din line strune prind (^Aceeaşi melodie fierbinte şi deplină. în marile uzine de fier, alunecînd Printre imense jerbe de flăcări şi de stele, Peste arate, negre, întinderi de pămînt, Ori lîngă blînde turme cu ugerele grele, — Aceleaşi idealuri văd oamenii nutrind, A clasei idealuri sub mii de frunţi se*mbină, fCum clinchete distincte din line strune prind /Aceeaşi melodie fierbinte şi deplină. 346 Urieşesc, cît munţii semeţi pe zări sculptaţi, Partid al celor vrednici, cinstiţi, fără de număr, Văd cum întreaga ţară cu rodnic pas străbaţi Şi aripile hainei îţi flutură pe umăr. în pieptul tău puternic mari flăcări se aprind Din zeci de mii de inimi strîngîndmsem lumină, Cum clinchete distincte din line strune prind Aceeaşi melodie, fierbinte şi deplină. Căp^mîi şi mif de oameni, prin mii de părţi trăind, Partidului viaţa şi visurilemchinăv Cum clinchete distincte din line strune prind ^Aceeaşi melodie, fierbinte şi deplină. G. L. 2 8 / j 9 j 4 Minunea de atunci Am umblat toată ziua prin codrii pletoşi. Ascultam cum un cîntec semeţ se porni pe înaltele creste. Sălbateci cocoşi Cîntau şi băteau din vînjoase aripe. Către şcoală, la tîrg, voi pomi în curînd. . . Sufla prin frunzare o boare subţire, Treceam pe cărări murmurînd, lăcrămînd, Şi mîngîiam copacii pentru despărţire. Seara am spălat căruţa, am ţesălat calul Păstrîndu*mi pe palme mirosud plăcut, M*am urcat pe cuptor, pentru ultima oară, Pe culcuşul bătrîn şi fierbinte de lut. 348 Cu seara^mpreună au intrat în odaie Vecinul şi alţi oameni mulţi de prin sat. Aveau frunţi luminate de flacăra lămpii Şbau început să vorbească frumos şi ciudat. O, fapte ce*atunci lunecarăţi în preajmă*mi, Retrăite în minte sens nou căpătaţi! Stînile noi, voia bună din sate Se năşteau seara ceea sub ochibmi miraţi. . . Simţeam cum un somn liniştit mă învăluie, Cum pleoapele grele încet se închid. Ştiam eu atunci că îmi străjuie somnul Întîia şedinţă din sat, de partid? Ştiam că pornirea din munte în lume, Că drumul cel lung ce apoi îl bătui Prin holdele cărţii şi ale poemei Pornise simbolic sub flamura lui? în zori, rouraţi, sclipeau umed mălinii. Căruţa porni printre casele mici. Simţeam eu atuncia ce vînt de schimbare Nebănuită pluteşte aici? 349 Şi tata privea împrejurul. Ogoare Ciuntite. Tranşee. Urme vechi de prăpăd. Tăcea. Şi eu cred oavea plină privirea De minunea ce astăzi în sat eu o văd. T. S. 10/19^4 Obcine Fiu bun, sunînd al amintirii corn, Pe plaiurile mele mă întorn. Lîngă apa Suhei semtind obcine, obcine. Lîngă apa repede cu păstrăvi pestriţi, Obcine, obcine, par monştri arhaici, Cu botul în repedea undă*mpietriţi Şim zilele limpezi de vară, sub cer se^nfioară Solzii nenumăraţi şi verzi ai frunzelor. în creierii munţilor, ţîrîie greierii, Şi Suha îngînă mîhnite şi surde ecouri. Pe*aici, cîndva, îşi perindară spiţa Sciţii bălani, mari vînători de bouri. Duşmanii plaiurilor mele spun Gaceşti strămoşi cu legendare nume Lăsatume^au năravuri de tîlhari Şi faimă proastă, moştenirem lume. 351 Pe coasta obcinei îmi sună paşii Şi parcă sună*o inimăm adînc. Bădiţa mea, Mihai, spre tine gîndul Mid mîn şi fapte petrecute strîng. . . Prin geamul asudat al amintirii Eu îţi privesc din nou halucinat Nevasta bolnavă, cu ochii vineţi Şi plozii tremurînd de foamem pat. Toamna era pătrunzătoare şi udă, Vîntoasele ţipau din mii de guri. Ea*şi înfunda capul în pernă, să nu mai audă Cum brazii bufnesc surd, prăvăliţi în păduri. Primăvara, copiii bau pus flori pe groapă, Groapa s*a supt, s*a înfundat mereu, A curs peste groapă apă, limpede apă Şi mohorîre tulbure peste sufletul tău. Foamea dureroasă, fierbinte ca un gîrbaci, Ţba însemnat pe piele porunca: Rabdă şi taci! Fruntea*ţi surea ca o boltă cu nouri şi tunete De porunca cumplită a foamei: Rabdă! Supunere Vedeai ogorul cu veşted lan Cum grîu tot mai puţin şi tot mai slab dă Şbţi scrijelea pe frunte, crud duşman, Porunca: Taci şi rabdă! Rabdă! Rabdă! Vecinul cel lacom avea bogăţii, bogăţii. . . Copiii lui aveau jucării şi mîncare. Copiii tăi n*aveau nici mîncare, nici jucării. Ochii tăi lunecau spre copii: — Să nu semveţe să fure, dumnezeule mare! 352 întivo zi, fata a furat un ou. L*a*mpărţit între fraţi. Ai bătut*o. Tăcea. Cîtă milă! Fraţii mîncau gălbenuşul cu lacrimi în ochi Şi priveau la copilă. N*ai mai putut. Jungherum şerpar. — Ha, cîini putrezi de bani, ieşiţbmi în cale! Copiii nu mai furau. . . inimam tine plîngea. . . Aveai parale. . . Paşii mei lunecă printre frunzare, Seara sclipeştem frunzare pe plai. . . Potera, şase orfani fără pavăză A lăsat în coliba lui badea Mihai. Paşii mei lunecă umbrele reci, Noaptea grăbită cu hohote vine. Sciţii*s de vină, cu sîngele lor? Potera? Foamea? Ori cine? Fluier în frunză aşa, fără rost. . . Măcar de*ar fi fost haiduc mare, cu fală, Erou răzvrătit pe stăpîni de*ar fi fost. . . Legenda nud cîntă nici traiul anost, Nici moartea din ocnă, înceată, banală. . . 353 Şi totuşi, ţinea la copii şi la cîntec, La viaţa pădurii cea plină ţinea. . . Om înfundat în mocirla mizeriei, Om, totuşi, om el era!. . . Privind prin noaptea cu lumini de steiuri, Eu văd nepoţii lui Mihai în zorii Cînd cocostîrcul alb va da de ştire Că hoţibs duşi cu toţi, şi*mpilătorii, Din ţară şi din larga omenire! Că nimeni, nici în tîrg, nici în păduri, Nu*ţi scrie sumbra soartă: Rabzi ori furi! Nepoţi zburdalnici, iezi ai ţării mele, Trăbvoi eu cînd o să curăţiţi Ultima urmă a poreclei voastre; Că sînteţi: « hoţi coborîtori din sciţi»? Vă aplecaţi pe cărţi şi învăţaţi, Vă aplecaţi pe viaţa cea trecută, Pe viaţa noastră nouă v^aplecaţi Şi nici o slovă nu vă steie mută! Şbacum cînd, bucurîndu^vă de viaţă, Zburdaţi prin colb, jucîndu*vă în sat, Veniţi cu mine sămvăţăm pădurea Cu tot ce aremtrdnsa mai curat!. . . Căprioarele vinete vin la izvoare de sare, Cu rouă de stele pe bot, cu copite uşoare, Străbătînd printre cetine lin, ca şi cum prin păduri ar străbate, 354 Numai suflarea fierbinte din nările fin cizelate. Despletindmşi în vînturi, semeţi, rămuroasele coarne Bucină cerbii chemări cu sălbatec fior. . . E clipa cînt toate izvoarele porniră să toarne Un cîntec de apă şi prunduri, al lungi rătăcirilor lor. V. R. 10/ 1 9 ;4 Bunica Cu doinele bătrîne*, dureri de*odinioară La ceasuri moi de seară îmi sună în auz. Din lacrimile noastre am înşirat prin ţară Colane nesfîrşite de purpuriu hurmuz. Eu m*am născut acolo pe unde munţii cîntă Cînd vîntul se avîntă prin codrii cei merei. Avea pe gene lacrimi bunica mea cea sfîntă Şbaveau şi munţii lacrimi pe^obrajii lor de stei. în nopţi de toamnă, ude, ţipînd cînd se perindă Cocoarelem şiraguri înalte şi subţiri, Sfioase căprioare mbalunecau în tindă, Oglindă să*mi întindă noptatice priviri. 356 Ori poate numai buna le aducea cu cîntul Ce semvîrtea ca vîntul prin vatra fără foc; Prin aer, ea cmn deget îmi zugrăvea pămîntul Poveştilor din ţara de aur şi noroc. Simţeam deplin eu oare atunci monotonia Vieţii mele triste, hrănite cu poveşti Şi cîntece^auzite, pe cînd prăşea moşia Bunica mea şi alte slugi triste, boiereşti ? Ori bănuiam eu oare, cînd coada sapei grele O lustruiam la muncă cu slaba palmă*a mea, Că stropii de sudoare şi munca bunei mele Nu sînt nici pentru mine şi nu*s nici pentru ea? Cînd grînele bălane se încărcau în care Şi se topeau spre curtea boierului, sub dînab, Ea albă şi tăcută, cu furcam brîu, pe zare, Privea imensitatea pustiului din cîmp. în ceasuri moi de sară, dureri de*odinioară Cu doinele bătrîne mi le*amintesc în sat. . . De unde este buna, ea nu mai poate iară Să cînte cum odată pe prispă mba cîntat. 357 Dar şuieră ciobanii şi bat la stînă cînii, Tractoarele cu sara semtorc vuind pe drum. Mai cîntă*mi, bună, cîntul prin fluierele stînii, Să înţeleg mai bine lumina de acum. V. V. R. 10/1914 Linişte de iarnă Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă Pumnalul viu al undei, învăluităm fum. Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă A sufletelor noastre s*a*mpărtăşit acum! Dă*mi palma. Uite*mi tîmpla. Ca aurul de grea. Parcăd sub tîmplă inima mea. Bate. Nemconjură în falduri şi legănări de nea Carpaţii albi ai dragostei curate. Atît de mult visată ai fost, cînd pentru mine Tu nu erai pe lume, că nu ştiam că eşti Şi c*ai putea aievea să*mi oglindeşti, senine, Doar gîndurile mele în ochii tăi, aceşti. 359 Visam un vis de iarnă, ca înfrăţiţi pe zare, în munţii albi ce*şi poartă sublimul lunei nimb, Neîntinat de valul suspinelor hilare, Mari idealuri scumpe cu tine să le schimb. Şi iată că sărutul dintîi, înnobilîndud Cu contemplări subtile de văi şi de tăceri, Mai nobil sună încă şi mai firesc cuvîntul, Esenţa vremii noastre şna luptelor de ieri. Rămînem în tăcere şi amintiri prelunge, Cu viscol roşu gîndul şi visele ne*au nins. Montanul peisagiu nu poate să alunge Din vine frămîntarea acestui veac aprins. Cum poţi tu sa*mi astîmperi şi lăcomia gurii Şi lăcomia vastă a gîndurilor noi? Ce linişte adîncăd în zbuciumul pădurii! Ce linişted în sensul furtunii din noi doi! Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă Pumnalul viu al undei, învăluităm fum. Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă A sufletelor noastre s*a*mpărtăşit acum. S. B. 4l*9SS Drapelul Eu am văzut un dans nemaivăzut Peste*o uzină întrmn fund de munte, Dans aspru prin furtună, sclipitor, Primejdios, de trăsnete rotunde. Privesc cum globuri de văpaie saltă Din stei în stei şi detunînd se sparg, Cu nevăzute palme vîntul smulse Drapelul purpuriu de pe catarg. Eu am văzut pe fierul ud şi rece Un om bălan, urcîndu*se domol. Şi suliţele ploii, lungi şi drepte, Se îndoiau pe creştetul lui gol. 361 Furtuna*şi potopea necontenită Al apei duşmănos şi vast desfrîu, El se suia încet, încet spre slavă Şi steagul nou îi flutură la brîu. Flăcăi din basme urcă nalte trepte Pentrma culege cosînzienei flori. Steagul Partidului îl înalţă flăcăul Sub nourii ursuzi şi vuitori. Ajuns în vîrf, el s*a oprit o clipă Cu unghiile#nţepenite#fier. Deasupra frunţii lui ardea mătasea Şi el părea un uriaş pe cer. Pe fondul cavalcadelor de nouri Drapelul bate vîntul spre zenit, în vîrful de catarg împurpurată, Parcă ideea erei a zvîcnit. l.L. 4/1 9!S ÎNSEMNĂRI DE PRIMĂVARĂ 1. CÎNTEC ÎN DOI Lin, zornăind zurgălăii, s*a dus Iarna, spremtinse banchize polare. Iarna smi zbor cîntecul meu! 2 Livezile anilor noştri îşi pîlpîie floarea, Deasupra cocori îşi rotesc nestatornicul unghi. Nectarul sărutului, iatăd, e aspru şi dulce, Un vis de împlinire matură se coace în trunchi. 370 Şi zumzet febril se#aude în noi şbn afară Nelinişti demalte cascade şi zbucium de ploi. Din seve ce fierb, din puteri ce se nasc şi tresaltă, Viaţa îşi cîntă lumina ce*a pus#o în noi. Vîrtejuri de nouri s#arată în zări huruind, îndrăznind, neîndrăznind, jinduind viitoareame roadă, Fiece pom îşi flutură pletelem vînt, Poate cam basm grădinarul din el să*l sloboadă, Inima noastră înalţe#şi văpăilem sus, Ruguri de ruguri, oprind înnorări de lăcuste! Un vis de#mplinire matură semcheagă în trunchi, Timpul senin, viitor, roadele noastre să guste. 3 Văzduhul cîteodată e uimitor de clar. Privirea mea prin lucruri şi stavile străbate. Văd mii de ochi cern funduri îşi ard mocnitul jar Şbaud omvolburare de voci amestecate. Luminile acestea şbaceste glasuri vii Atunci îmi umplu fruntea şi îmi cuprind fiinţa. Pămîntul ni se pare atunci un om a fi, Şi parcă eu bs glasul şi eu bs conştiinţa. Ne învîrtim prin spaţii adînci şi ne#nfioară Botezuri de planete ori triste morţi de sori. 371 Prin surda trepidare atunci a mia oară, Prin glas din roci şi magmă, din inimi şi viitori. Printre aceste globuri fierbinţi şi totuşi moarte, Ce după legi bătrîne rotundul drum şid ţes, Făpturii tale, numai, i s*a fost dat să poarte Luminile vieţii. Eşti singurul ales. t Balanţa bucuriei şba jalei numai tu ţii, Tu pipăi infinitul cu palme de gîndiri. Multiplele talazuri ce*au curs, de revoluţii, îţi pregătesc doar ţie umane fericiri. Homer, copil cu barbă şi strună uriaşă, Tu bai născut, bătrîne, din încordări de veac. Tu bai născut pe Hamlet, furtuna pătimaşă, Pe Faust, mai puternic şi mai presus de drac. De*o tragică revoltă Hiperion mai vibră în mantiad imensă de ritmuri şi dureri. Tu bai născut pe Lenin ce*a răsucit o fibră Şi a redat vieţii fireştile puteri. Dar ai născut şi neamul lui Cain, ucigaşii Care*au ucis prin foame, care*au ucis prin bici, Care^au ucis prin ciuma, care^au trimis ostaşii Să radă Alexandria cu*al flăcărilor brici. Ei sînt amanţii morţii, bal mare vor săd facă Cu* nalte artificii, popoare ucigînd. 372 Vai, nu*s destui ologii ce zac şbor să mai zacă, Nud oftică destulă şi lepră pe pămînt? Nu mai păstrezi în piepturi vibrarea de copite, Nici ţipătul de oameni strivit sub aspri paşi ? Cu arme înzecite, cu arme înmiite, Azi vor să te omoare, bătrîne, să nud laşi! Tu, coatele — să*ţi razărni, bătrîne, pe genunchi, Şi razămă*ţi în palme puternica ta frunte. Găseşte tu tăria cu care sămgenunchi Neruşinarea celor ce vor să te înfrunte. Primejdioase arme neamul lui Cain strînge Spre defăimarea, scîrba şi spre pieirea ta. Dar toate se vor rupe fără vărsări de sînge Cînd însuţi tu cu dînşii în luptă vei intra. Făpturii tale numai i st a fost dat să poarte Luminile vieţii. Eşti singurul ales! între aceste globuri fierbinţi şi totuşi moarte Ce după veşnici datini rotundul drum şid ţes. Eu sînt dintre acei ce pe roşii bastioane Vrem sămălţăm Comuna, pe*a tale calde roci. Văd razele zvîcnite din inimi — milioane — Şumi sună în timpane a omenirii voci. T.S. 6ji9ss Roman comun Se vad din parc sclipind la ceasul de amurg Cupolele clopotniţelor aurite. Ei merg încet şi pe alei în valuri curg Perechi ca ei, perechi domoale şi grăbite. în fund se şterge umbra munţilor Carpaţi. ^ Nud nici o şoaptă. Totud mut. Şi mintea tace. Ei merg încet înlănţuiţi şi tulburaţi De seara lină cu lumină şi cu pace. Dar deodată a pornit să batămn vînt, Un rece vînt înflorind mulţimea toată. Primejdios, au prins cu graiul surd şi frînt Marile clopote în clopotniţe să bată. 374 Ea lîngă dînsul s*a lipit cu ochi lărgiţi. Oh, înveleşted, luminoasă înserare! Mai dăde*o clipă s*o trăiască fericiţi, Cît batem turla ceasul greu: mobilizare. 2 Şi iată parcul zguduit ca un bolnav De tusa vîntului tomnatic şi de bură. Şi iată, parcul bau stropit cu roş jilav Frunzele moarte ce foşniră şi căzură. El a plecat cmn tremur scurt, nervos în pas, împleticindmsem mantaua soldăţească, Şim pieptul ei deschisa*© uşă a rămas Ca să o scîrţîie*acest vînt şi $*o izbească. El a plecat şi de acum urechea ei Glasul lui plin, gîlgîitor, n*o sad audă, Şi*i numai ploaia şiroind peste alei, Prin pomii uzi. în părud ud, pe banca udă. Tot ce*a fost simplu, demţeles, a fost ca ieri. Cemgrozitor demcîlcităd vorba mîne! Cad frunze moarte, frunze moi, fără puteri, în parcul ud, peste alei, pe bănci bătrîne. 376 3 întors tîrziu, el a trecut prin parcul ciung Cu arse crengi şi arse bănci şi garduri arse. El s*a întors trecînd tîrziu prin parcul ciung, Dar braţud drept din bătălii nu se întoarse. El semdrepta spre strada veche, pregătit, Cu vorbe bune, să le aibă lamdemînă — «Cemseamnă^o mînă cînd atîţia au murit? Doar poţi trăi la fel de bine fără*o mînă!» Era o noapte fără lună şi sfîrşit, Pe strada plină de ruine şi tăcută. De^aceea poate noapteamtreagă ma găsit Casa ei veche şi atît de cunoscută. Cînd norii palizi luminau în zori de zi El amţeles că mare cui săd mai vorbească, Săd spună cum că şi oo mînă poţi trăi Şi că el vrea şi fără*o mînă să trăiască. 4 Ani au trecut, s*au şters ruine, s*au urcat Noi casem străzile pustii, răni vechi să stîngă. Mi s*a părut acest roman c*am descifrat Schiţat stîngaci întrmn dosar, cu mîna stîngă. 376 De fapt sînt cifre despre strunguri şi maşini. Da#s tremurate. Cel ce*a scris mo să mai poată/ Fără de mîna ced acum sub rădăcini, Să mînuiascămn strung în viaţă niciodată. Şi dimineaţa, înainte de birou, Prin hala largă, vuitoare, omul trece Şid pare*o clipă că s^amzdrăvenit din nou Şi mîngîie înduioşat metalul rece. Dar seara cînd prin parcul larg păşeşte rar Printre perechi demdrăgostiţi, bs mohorîte Privirile, şi toate fetele îi par Că*s guralive, ba chiar şterse, chiar urîte. . . 5 Om simplu care ai uitat cîndva să rîzi Şbabia acum înveţi să rîzi a doua oară, Pe tine alte bucurii te reaprind Punctate des de*amărăciunile de seară; Om bun cern suflet porţi cu trudă un sicriu, Nu plîngi. Atunci de ce*ţi laşi sufletul să plîngă ? Cei ce urăsc omul întreg şi omul viu Pot fi loviţi din răsputeri cu mîna stîngă. 377 Chiar dacă astăzi mina nu mai creştem loc, Cu timpul rănile din suflet se ogoaie, Aşa precum pămîntul ars şi supt de foc întinereştem înverzire după ploaie. Şi a plouat. S*au revărsat cu dărnicie Tumultoase ploi în suflet, pe cîmpii. învaţa*ţi stînga o iubită să mîngîie, Stînga cu care poţi acum să lupţi, să scrii. T.S. 6/i9jj TÎNĂRUL OŢELAR Fragmente CUVÎNTUL AUTORULUI Din vechile*adevăruri moştenite Şi noul ideal cutezător, Fiece om şi fiecare eră Replămădit*au Prometeul lor. Acela cern cuptor desparte fierul De tot pămîntul sterp din minereu, în cruciala epocă a noastră E Prometeul epocii şfial meu. Geografia timpului acesta, Dacă doreşti cu inima s*o simţi, O poţi găsi în relief săpată Pe palmele lui aspre şi fierbinţi. Doreşti să ştii ced rîsetul cu hohot, Să ştii de ce în sufletmmi mai plîng Răspunsul se găseşte în priviread De un senin neliniştit şbadînc. 379 I. O ZI 1. CUVÎNTUL EROULUI în zori, spălat de ploi, oraşud nou, Pe dale limpezi soarele dansează. Din brutării curg aburi prin fereşti, Şi aerul aroma le*o păstrează, înlănţuiţi copacii şopotesc, Pe cer curg mii de rîuri de lumină Şi mă primeştem clocotud firesc, Ca într*o*mbrăţişare, viaţa plină. Este grozav de vesel în oraş — Tramvaiele cu muzica lor dură, Copilul cu nas cîrn lipit de geam Şi, într*o curte, tufa de răsură. . . în fiecare dimineaţă cred, Cînd şuierînd păşesc cu vîntum faţă, Că niciodată încă mam trăit O mai fermecătoare dimineaţă. 380 2. DRUMUL SPRE UZINĂ Dar lîngă#aceste case ruginii, Cu ziduri coşcovite şi greoaie, Dorm în gunoaie stive de fier vechi, Pemcetul rod din ele aer, ploaie — Şi s*ar putea preface în maşini, Dar lîncezesc în ierburi şi în soare. . . Precum de soarta unui om uitat, De soarta lor mi*i grijă şi mă doare. E datoria noastră: retopim Această părăsită bogăţie Şi ne*mbătăm privirile cu ea Cînd din cuptor sclipind ţîşneşte vie, Precum celor cinstiţi, însă învinşi în forfota trecutelor dezastre, Le dăm incandescenţă de metal Din vîlvătaia sufletelor noastre. 3. ŞARJA mi doiniră. Şi flăcările uriaşe se zbăteau Ca duhurile brazilor de dureroase, Răşinile şi scoarţele pe brazi trosneau Şi de pe trunchiuri se cojeau ca de pe oase. Din acest iad în care oamenii murind Mai încercau să scape totuşi cu viaţă, Păstrez memoria răşinii sfîrîind, A flăcărilor fîşîind printre verdeaţă. Şbamgrozitoarei preschimbări: aceşti copaci Ce*mi fermecau cu susur limpede auzul Schimbau în ţipăt fremătările lor dragi Şid hăcuia şi îi surpa în scrum obuzul. Simţirea astamtreagăm suflet mi s*amtors Şi imamcercat cu ascuţişurile^ dure Cînd soarele sub nouri licărul şba stors Şi m*am găsit în cimitirul de pădure. Semtunecase. Putregaiul lumina Cu pîlpîiri lividem pîlcuri şi buchete. 393 Păşind grăbit, rmam depărtat de vraja rea A luminoaselor şi tristelor schelete. Ele sclipeau în urma mea: a fost război, în faţa mea sclipea o stîncă: este pace. Oh, cît de cald sunau tălăngi în deal, la oi, Ce moale vîntul tremura peste cojoace! Curgeau din fluiere doinirile^argintii, Lin aburea laptele proaspăt în şiştare, Clipeamstelarea răcoroasă în tării, Se clătinau pădurile nemuritoare. G.L. 3 j/i 9 j j Impresii din munţi 1. CĂUTĂTORUL DE COMORI Cerul îşi urneşte moara. Nourimouri huruind se învîrt din grind în grind, Peste^o roată nevăzută îşi descarcă, grei, povara. De sub osiile zării fulgere descolăcite Bat în munţi, se*nfundă*n peşteri ţiuind prin stalactite, Şi pădurile bătrînem dansul ploilor se prind. Drept, învăluit de nori, Stă pe crestele înalte cel ce caută comori. Fruntea lui şi cu statura s*au mărit şi s*au lăţit, Prelungindu*se cu norii ce semtind în infinit. Părud prelungit pe ceafă De şuvoaiele de apă, Degetele*s prelungite De şuvoaie nesfîrşite. 395 Au cătat comori străbunii alergînd cu ochii treji După vipiile care noaptea tremurămtre vreji, între vreji găsiră cioate umede de putregai — Goală leam văzut cînd vînturile, buciumînd din corn de bouri, Au căscat spărturi în nouri Şbau lăsat senin prin ele să răsară peste pini — Erau ochii lui senini. Munţii cei cu linii dure printre pîlcuri mari de ceaţă Aduceau cu el la faţă, Rîurile ce din munte în cîmpii intrau adînc, Fremătînd, mi se părură braţud drept şi braţud sting. 396 El găseşte, el păzeşte pilcuri de comoară rară Ce scot flăcări în afară ori ce nu scot în afară. Dacă umblu şi mă zbucium, laud munţii şbi cutreier, Simt că sînt omcreţitură din giganticul lor creier. 2. CIUTURA Un om în miezul zilei se razimăm ţapină, Cu faţa încordată, îngîndurat puţin, îşi şterge de pe frunte sudoarea de lumină Şbi fumegă în spate cămaşa lui de in. Din ciuturamgheţată el soarbe^omghiţitură, Apoi şimdreaptă paşii către păduri, tăcut. Şi ciutura păstrează sărutul lui pe gură Precum, sfioasă, fata, întîiul ei sărut. I.L. 9/19JJ Luptător în atac Mămchin adesea la izvoare, Cînd sorb din unde însetat, închin poeme şi pahare Şi tot ce poate fhnchinat. Dar boierimii niciodată Eu inima nu mi*o închin, Nici strofa, cupă cizelată, Cu asprul poeziei vin. în limpezi spaţii siderale Poate mbar fi comod să stau, Nepăsător căm glii natale Atîtea lupte mari se dau. însă văpaia viei inimi în van astfel ţuo iroseşti. Zadarnic nu temchini la nimeni, Cînd mai mîndria să loveşti. 398 Ne este libertatea scumpă, Dar poţi s*o pierzi ori poţi sm vinzi, Şi ea nu poate să irumpă întreba saloanelor oglinzi. Ea înfloreştem fremătarea Laborioasă de pe străzi. Nud va păli iluminarea De ştii sm ai şi sm păstrezi. Mai liber nimeni nud pe lume Ca luptătorul în atac; El, care încearcă să îndrume Destinele acestui veac; Chiar de*a fost prins şimcins cu fiare, El libertatea nu şba dat, Şi e mai liber, chiar de moare, Decît acel ce ma luptat. Pe nava veacului, rapidă, Nu poţi fi simplul pasager Ce vream cabină să semchidă, Plîngîndmse de « mal de mer ». Em van cultura şi gîndirea De mai ştiut să le^mpreuni Cmavîntul şi însufleţirea Dezlănţuitelor furtuni. S. T. 2044/1955 Neliniştea Nu sta în firea noastră limfatica*mpăcare, Ci fulgere în suflet şi flăcări ne tresar. Noi am avut la creştet aceeaşi ursitoare — Neliniştea, cu dorul ei amar. Nud om să poatămtîiul sărut al ei săd şteargă, De nu e gol la suflet, de nu id gîndul gol. Oricînd şi orişiunde prin vine ea ne*aleargă, Mai tare decît orice alcool. Dar dacă, buciumîndu*şi chemaream ani de luptă, Nu ar fi dat Partidul vieţii noastre ţel, Neliniştea umană, veghind neîntreruptă, Ne*ar zbuciuma făptura în alt fel: 400 Neliniştea femeii cmn prunc flămînd ce mîine Va creşte umilinţei supus, calic, hoinar, Neliniştea ţărînei uscate, a ţărînei Ce*aşteaptă*o ploaie caldă în zadar; Neliniştea iubirii de^avereîngrămădită, Cîntată tragic seara în doinele din sat, Neliniştea acelor răchite despletite Ce le desparte rîul tulburat; Neliniştea gîndirii ce semcîlceştem goluri, Neajungînd ideea ascunsăm depărtări, Nelinişte a undei ce putrezeştem ghioluri, Vibrînd sub vînt de dorul marei mări. . . Noi altfel de nelinişti ne agităm sub frunte, Neliniştea furtunii, a nourilor grei, A rîului ce zburdă nerăbdător din munte Către turbine ce rodesc scîntei; Neliniştea acelui cern gliile fertile Cu trudă răsădeşte pomi, flori şi cîtemn vis, Neliniştea iubirii cern candide dactile Se dăruie cu sufletul deschis; Neliniştea acelui cemdurerat ia seama Să nu semfrupte hoţii din bunul tuturor, 401 Neliniştea alarmei cern clopote de^aramă Anunţă grav triumful viitor; Neliniştea femeii cern leagăn de mesteacăn îşi leagănă copilul şi somnul lui cel bun, Neliniştea duioasă din cîntece de leagăn, Noi cîntece de leagăn ce se spun; Neliniştea acelor ce ştiu că luptad dură, Dar că izbîndamseamnă o viaţă cum ma fost, Neliniştea acelor cern dragoste şim ură Aflatmşbau al vieţii unic rost. Nu stă în firea noastră limfatica^mpăcare, Ci fulgere în suflet şi flăcări ne tresar, Căci ne*a vegheat la creştet această ursitoare — Neliniştea, cu dorul ei amar. S-T. 2oj6/i9jj BALADĂ OBIŞNUITĂ 1 De*ţi potriveşti pe suflet un vis prea larg şi greu Dorind sad urci cu tine sub cerul de amiază, El cădem falduri strîmbe, împleticit de pas — Ca un veşmînt străin, te ruşinează. Pe arcul lui Ulise zadarnic mîna pui, Nu vei curba vreodată uscatad coastă dură, încremenităm tolbă săgeata va dormi — Modest, alegeaţi arcul pe măsură. Atunci prin zeci de ţinte va zbîrnîi sonoră, Cu agerimi depline, săgeata ta de fier, Şbo vei putea întoarce oricînd, cu semeţie, Spre nourii vrăjmaşi ce trec pe cer. 403 2 Lta înduioşat o frunză Care zgribulea în ceaţă, L>a mîhnit o floare albă Veştejită pe fîneaţă, L*amcîntat un zbor de păsări, Rotunjit pe^albastrul bolţii — Şba privit cu tulburare Cum îşi scoate iarba colţii. A simţit apoi iubirea Cum deasupra lui înclină Cupa plină^mbătătoare De mireasmă şi lumina. A crezut atunci că ştie Tot ce pot afla poeţii, Cadenţînd uşor şi searbăd Bucuria grea a vieţii. Din naiv grăunte, visul Sa stins văpaia luptei. Şi în pilcuri Ne*am adunat spre seară la un loc. . . N*a mai avut noroc de data asta Tovarăşul meu ultim de noroc. Căzut pe prund, cu faţa şi mai albă Ca floarea scuturată din caişi, înmărmurit, părea că urmăreşte Un zbor pe cer, cu ochii neînchişi. Pe gura lui crispată parcă*o şoaptă Mai flutura, dar gura nu vorbea, Şi ploaia prelingîndu*se pe faţă Sub ceafa*nfiptăm lut se prelingea. . . Din cei ce>am fost am mai rămas doar unul, Ceilalţi pe lumea asta nu mai sînt. Atîtea doruri netrăite încă S#au cufundat în neguri sun pămînt! După atîta cruntă suferinţă, Ei, cîte^am fi făcut şbam fi schimbat! Dar eu voi încerca să torn în fapte Tot ce visase fiece soldat. 412 întorşi din lupte, eu şi mulţi ca mine Azi curăţim pămîntul de cenuşi, De schije, de stăpîni şi de nemernici, în numele soldaţilor răpuşi. Sarea pămîntului Schiţă de poem 1 Omule neliniştit, uriaş zugrăvit Cu genele întunericului în adîncul pămîntului, Omule, cu umerii tăi de granit Şi cu inima ta care bubuie necontenit Am săa descumpănit Forfota aspră de foc şi de gheaţa. Totuşi, şi poate de*aceea, acum Mai împlinită*i privirea şi gîndul, Gîndul şi braţele noastre mai drept Ajută puterea ce schimbă pămîntul. Fierul semdoaie cînd noi poruncim. Lanul cînd noi poruncim ne dă pîne, Miezul pămîntului ded înfruntăm, Înfrînt de sforţările noastre rămîne. Dacăm trecut ne scăpau mari probleme, Şi lucruri mici dilatam fără rost, Dacă obraznici zîmbeam chibzuinţei, Dacămşelaţi de*aparenţe am fost, Eu nu regret — căutam totuşi drumul Spre. zarea ce*şi pîlpîie jarul curat, Totul se schimbă în bine cînd oamenii Că*s oameni întregi mau uitat. Azi mînuim o maşină, un plug, Un condei, o idee ce arde cu pară, Mîine*poimîine noi vom mînui Complexe întregi de maşini şi o ţară. 435 Această răspunderea fără sfîrşit, Pe noi ne priveşte atent tot poporul, Prin felul cum creştem, prin tot ce gîndim Noi hotărîm cum va fi viitorul. Atunci, puri şi mîndri, cînd vom apuca Frînele vremii în palme cam cleşte, Nud vom ierta pe cei răi şi cei laşi, Vom răsădi tot ce încă lipseşte. Astăzi, în creşterea noastră de mai, Sporiţi*vă forţa simţirii şi*a minţii, Sorbiţi însetaţi şi cu cugetul treaz Cele ce pot să nemveţe părinţii. S. T. 2 i 76/1 956 NOTĂ EXPLICATIVĂ Nicolae Labiş s*a născut la Poiana Mărului, comuna Mălini, raionul Fălticeni, regiunea Suceava — pe teritoriul fostului judeţ Baia — la 2 decembrie îpjf, întrto familie de învăţători. Urmează cursurile .şcolii medii la Fălticeni. Ca elev, activează în cadrul cenaclului literar din locali* tate. Participă la consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni, care are loc la Iaşi în toamna anului spjo. Debutează — înainte de a împlini 1/ ani — în paginile revistei laşul nou, nr. 8/ipjo. Prima poezie publicată de N. Labiş se intitulează Fii dîrz şi luptă, Nicolae! în anul următor publică alte cîteva poezii: Manifestaţie (laşul nou, j—4/jpft), Gazeta de stradă (V.R^. â jtpjî), Cîntec de drag (I.N. y—8/ipfî). Cîteva luni urmează cursurile şcolii medii la Iaşi, apoi, în septembrie tpj2, vine la Bucureşti, ca student al şcolii de literatură «.Mihail Emirtescu», pe care o absolvă în iunie ipf4. Ulterior se înscrie la Facultatea de filo* logie din Bucureşti — secţia de literatură şi critică liierară. Este în acelaşi timp redactor la Gazeta literară. în ipf6 este primit în rîn* durile Uniunii Scriitorilor din B^.P.F^. între anii ipjş—ipj6 colaborează intens la următoarele publicaţii: Gazeta literară, Contemporanul, Viaţa romînească, laşul nou (laşul literar), Scrisul bănăţean, Tînărul scriitor, Cravata roşie. în îpjâ publică două volume de versuri: Puiul de cerb (pentru copii) şi Primele iubiri, cârcă consacră drept cel mai de seamă poet al tinerei generaţii. Ambele volume au apărut la Editura Tineretului. Ultima poezie predată deN. Labiş unei redacţii este Manifest 437 au sa ne sperie), apărută în G.L. 49 /Această poezie constituie o matură şi gravă meditaţie asupra evenimentelor contemporane, o replică plină de răspundere dată reacţiunii internaţionale şi încercărilor de a răsturna puterea populară din Republica Populară Ungară. Printre poeziile scrise de bl. Labiş în ultimele săptămîni de viaţă amintim: Subiect de baladă, Subiect de bocet, Subiect de imn (apărute în G.L. 47 l*9f &Baladă, Marină, Lui Marx, Fior, Biografie, Sînt douăzeci de ani şi încă unul (ultimele două — în zilele cînd împlinea 21 de ani de viaţă). Ca urmare a unui accident, bl. Labiş moare în zorii zilei de 22 decembrie 19/â. Prezentul volum îşi propune să realizeze o imagine mai exactă, mai reprezentativă şi, pe cît posibil, mai completă a activităţii poetice desfăt şurate de bl. Labiş între anii 19/4—19/6. bltau fost incluse în volum versurile scrise şi publicate de bl. Labiş în perioada 19/0—19x4, întrucît poetul însuşi nu le*a inclus, deşi ar f avut posibilitatea s*o facă în prima culegere publicată, singura apărută încă în timpul vieţii sale. Trebuie totuşi semnalată o poezie: Cîntec de început, scrisă probabil în vara anului 19/j (şi apărută postum în V.R^. 11/ip/p; — care conţine nucleul unor virtualităţi desfăşurate pe deplin de PI. Labiş în ultima perioadă a activităţii sale. Poezia aceasta prefigurează — ca tonalitate, sentiment şi idee — volumul postum Lupta cu inerţia. Volumul de faţă, intitulat Primele iubiri, ca şi întîia carte, prin ecoul căreia bl. Labiş a pătruns în conştiinţa cititorilor, cuprinde cea mai mare parte a poeziilor lui Labiş, antume şi postume. O selecţie mai cuprin* zătoare decît cele existente. Poeziile incluse au fost alese după criteriul valorii literare şi al direcţiei ideologice şi tematice. E vorba de o primă contribuţie la cunoaşterea integrală a activităţii lui bl. Labiş, contribuţie premergătoare unei ediţii ştiinţifice exhaustive. Au fost lăsate deoparte versurile pentru copii, în vederea unui viitor volum cu destinaţie specială. Urmărindutse o prezentare pe cît cu putinţă mai largă a diverselor laturi ale personalităţii lui Labiş, au fost incluse şi unele poezii încă insuficient cristalizate, aflate în lucru — considerate totuşi ca foarte sugestive şi caracteristice. în acelaşi timp sta renunţat la includerea altor poezii, relativ « cristalizate », considerîndutse că direcţia pe care o reprezintă este mai exact formulată în volumele cunoscute Primele iubiri şi Lupta cu inerţia. 438 Alcătuirea ediţiei de faţă, selectarea materiei şi datarea poeziilor incluse, reflectă ceea ce s*a realizat pînă în prezent în direcţia unei mai bune cunoaşteri a poeziei şi personalităţii lui N. Labiş. Prima parte a acestei culegeri cuprinde volumul Primele iubiri, apărut în toamna anului tgjâ, sub supravegherea poetului însuşi. în primul său volum, IM. î^abiş grupase poezii pe care le considera reprezentative, publicate între anii tpf4—precum şi un număr (restrîns) de poezii nepublicate sau substanţial refăcute în raport cu textul cunoscut. Partea a Iha (Lupta cu inerţia) ^'jartea a IILa (cuprinzînd versuri, selectate din publicajif —^ antume ^ji^pestume), precum şi cîteva poezii nepublicate probabil, pînă în prezent, nicăieri — tind să dea o imagine cît mai limpede a ceea ce a urmat Primelor iubiri şi să sugereze cititot rului direcţiile în care se dezvolta, mai ales în ultima perioadă, persona* litatea lui IM. Labiş. Volumul postum Lupta cu inerţia (reprodus aici integral) se afla în lucru întrmn stadiu aproape defnitiv în momentul cînd a intervenit moartea lui IM. Labiş. Poetul afirma că în douăttrei săptămîni ar putea preda acest volum editurii. Titlul volumului este stabilit de Labiş însuşi. (De altfel, o parte din poeziile incluse, publicate sau aflate în manuscris la moartea poetului, sînt menţionate ca aparţinînd « ciclului» sau « volu* mului » Lupta cu inerţia.) Volumul cuprinde în general versuri publicate după apariţia Primelor iubiri (sau în perioada cînd volumul fusese predat editurii şi se afla în curs de apariţie), versuri aflate în manuscrisele lui Labiş — şi tipărite postum (Idilă, Lui Mane, Fior, Epitaf, Sînt douăzeci de ani şi încă unul . . versuri nepublicate la ora apariţiei volumului (Marină, Baladă, Munca, Umanism, ciclul Destinderi etc.), fragmente şi proiecte de lucrări neterminate (Intima comedie etc.). Aproape toate poeziile din acest volum sînt scrise de«a lungul anului tpjâ, în ultimele luni de viaţă. în alcătuirea volumului postum au fost respectate, în măsura în care erau cunoscute, intenţiile poetului însuşi, vădite atît în unele afirmaţii ale sale, cît şi în însemnările manuscrise (o parte din poezii poartă indicaţia ciclului căruia aparţin). După cum sta arătat mai sus, în volum au fost reproduse o serie de poezii asupra cărora Labiş, cu siguranţă, arfi stăruit, pentru a le da forma definitivă. Sînt poezii care exprimă liniile de forţă ale dezvoltării lui Labiş, închizînd în sine înariparea unui viitor grandios. La IM. Labiş acest viitor se confunda aproape cu prezentul ultimelor luni de viaţă. 439 Au fost selectate un mare număr de versuri cu caracter filozofic; întrucît baza de selecţie însăşi prezenta, în ultimul an al vieţii lui Labiş, o asemenea tendinţă, era evident pentru toţi cei ce asistau la dezlănţuirea miraculoasă a talentului său că Labiş evolua repede spre o formulă con* temporană, comunistă, de poet cugetător. Partea a treia a volumului de faţă conţine o selecţie de poezii apărute în publicaţii şi neintegrate pînă în prezent nici unui volum. Cîteva poezii Canume cele sub care nu e menţionat titlul revistei) sînt, după probabi* lităţile actuale — nepublicate. Pentru o mai bună lămurire a cititorului sta notat în dreptul fiecâre poezii data redactării (în măsura în care e cunoscută), numărul şi titlul revistei în care a apărut. Pentru stabilirea datei la care au fost redactate poeziile aufost reproduse însemnările existente, făcute de Labiş însuşi (luna, anul şi, uneori, ziua redactării), alteori sta pornit de la certitudinea că anumite « caiete » sînt integral redactate în cursul unui anumit an. în legătură c.u un număr limitat de poezii, lipsesc pînă în prezent datele necesare. N. R. Titlurile publicaţiilor sînt indicate prin iniţialele lor. CUPRINSUL Prefaţă........................................... s PRIMELE IUBIRI — 1936 I Liliacul timpuriu ............................. 17 Meşterul ......................................... 19 începutul......................................... 22 Zurgălăul ........................................ 2j în ziua neuitată.................................. 29 Ion .............................................. 32 Blestem .......................................... 34 Moartea căprioarei ............................... 37 După secetă ...................................... 41 100 44 Rîsul............................................. 47 Versuri de dimineaţă ............................. 49 Întîlnire cu tractoriştii .................... Pămîntul ....................................... j8 Oraţie de nuntă................................... 60 Liliacul timpuriu ................................ 63 Prietenul Glad ................................... 67 Comunistului ..................................... 71 II Sadoveniene .................................. 7$ Mihail Sadoveanu ................................. 77 Rugul din Iaşi ................................... 81 Cosma Răcoare .............................. 8j Bălrînul pădurar .. 87 III. Rapsodia pădurii ............................. 91 I Locuri şi întîmplări ...................... 93 II Descrierea chipurilor ................... 105 IIIFrămîntarea intimă.......................... 118 încheiere.................................... 129 IV Primele iubiri................................. 131 LUPTA CU INERŢIA - 1 9 3 8 Poezia ...................................... 147 Confesiuni 149 Confesiuni ............................... 131 Momente biografice .......................... 136 Biografie .................................. 161 Maturizare .................................. 163 Am iubit..................................... 163 Fior ........................................ 167 Umanism...................................... 169 Sînt spiritul adîncurilor 171 Destinderi........................................ 173 Uităfte ..................................... 17/ Tu 176 Şi......................................... 177 Clonţ 178 Gol ......................................... 180 Am uitat ................................. 181 Contemplaţie 182 Alexandrin ...............................r 184 Dor ......................................... 183 Portret ................................... 186 Morarul ................................... 187 Ceară........................................ 189 Cearcăn...................................... 190 Toamna ...................................... 191 Odă soarelui ........................................... 193 început de an ..................................... 193 în zori ........................................... 199 Scrisoare mamei ................................... 201 Creion ......................................... "ToJ" Dans............................................... 203 Logodna ........................................... 207 Odă soarelui ...................................... 209 Odihna lăutarului ................................. 210 Intima comedie 213 Introducerea....................................... 213* Cercul I .......................................... 217 Beţia.............................................. 219 Epoca 220 Trei subiecte antirăzboinice 223 Subiect de baladă ............................. 223* Subiect de bocet 227 Subiect de imn ................................. 229 Lupta cu inerţia ....................................... 231 Omul comun......................................... 233 I. Dilema.......................................... 233 1 O viziune a omului comun......... 233 2 Omul comun se justifică ......... 233 3 Omul comun ia o hotărîre ......... 238 II Regenerarea .................................... 240 1 Omul comun pleacă din birou 240 2 Cinstea ........................... 241 3 Omul comun a devenit altceva .. 243 UI Trepta superioară............................... 243 2 Tabloul general ................... 243 4 Spre fericirea personală 246 3 Poiana primei amintiri ........... 249 Geneza ............................................ 231 Baladă ............................................ 233 Marină............................................. 239 Idilă ......................................... 263 Munca 268 Pierderile 271 CI io ......................................... 273- & Partidului ........................................... 279 Lui Marx 281 Partidului 283 Manifest 28J Bilanţ ........................................ 288 Pantheon .......................................... 291 • Arthur Rimbaud 293 Fran^ois Villon ............................... 296 Mioriţa 298 Tînâra gardă ...................................... 301 Vîrsta ........................................ 303 Drumul......................................... 305 Viitorul ...................................... 306 Entuziasm...................................... 308 1 Ritm iniţial ................... 308 2 Entuziasmul erelor.............. 309 3 Era entuziasmului .............. 311 4 Constelaţia noastră............. 313 jT Dans ritual ..................... 314 6 Troia strîmbă 316 7 Noi, nu! ....................... 317 Albatrosul ucis 3!9 Albatrosul ucis ............................... 321 Sînt douăzeci de ani........................... 323 Epitaf 1....................................... 32J Epitaf 11 ..................................... 326 DIN PUBLICAŢII ŞI INEDITE Cîntec de început .............................. 331 Vîrsta de bronz ................................ 337 ^Partidului ...................................... 346 Minunea de atunci............................. 348 Obcine................ ....................... 3/1 Bunica .......................................... 356 Linişte de iarnă 33*9 Drapelul ........................................ 361 însemnări de primăvară........................ 363 1 Cîntec în doi ...................; . 363 î în laşi ............................ 364 3 Mocirlele }66 4 Plutele .......................... 367 j Cdă focului 367 Ciclul răspunderii .............................. 369 Roman comun 374 Tînărul oţel ar 379 Cuvîntul autorului............................... 379 I O zi......................................... 38° 1 Cuvîntul eroului ................ 380 2 Drumul spre uzină ............. 381 3 Şarja