ANATOMIA DESCRIPTIVA DE NICOLAE KRETZULESCU liOTTOBC ÎS MEIitCIS DR (.A FACULTATEA IHX PAH1S VOLUMULU ALU DOUILEA SPLANCHNOLOG1Ă Șl ORGANELE S1MȚURILORU BUCURESCI TIPOGRAFIA „ROMANULU" CAROL GOBL IA, STRADA DOAMNEI, IA. 1 8 8 4. ANATOMIA DESCRIPTIVA IV. SPLANCHNOLOGIA CAPITOLULU I ('ansiderafiunl generale. 1. Dejinifiunca. Splanchnologia de la grecesce "/.4țvov, viscevti (’), este acea parte a anatomiei care are de obiectă studiu lu viscereloră. Prin viscere se înțelege masa'organelorft care contribne în- tr’miu modă mal specială la viața individului și la viața specii. Anafomișfil cel vecin coprindeft sub numirea de viscere, nu numai organele ce se află în cavitățile pieptorală și abdomi- nală, derîl și în cavitatea cranienă. Din acestă dcfinițiune resultaft două inconveniente : se în- lăturaft din splanchnologie organe care de și se află în afara astor cavități, deru aii legăturile cele mal intime cu acele de dinăuntru lor, și se prenumărau în splanchnologie ancefaluhl, alft cărui studifl nu pote fi despărțită de acela alft sistemului nervoșii, și corduhl, (inima) care urmez» a fi descrisft cu vasele. Sub numirea derfl de viscere nu vomă înțelege decâtă or- ganele ce compună aparatulil di gestiunii, aparalulă respirați- unil și aparatulil seerefiunil urinare ți al pencraliunu, fie aste organe situate în cavitățile cele mari ale corpului, fie ele afară din aceste cavități. (i) Viwerfl derivă de la lalinesca rescor, me iirânesett, pentru că uă mare parte din aceste organe servă la nutripune. 2 //. Raporturile viscerelor^ intre densele, Intre organele ce facă obiectulă splanchnologiel, astu-felă precum o definirămn mai susu, și cari Iote sunt instrumente ale vieței nutritive, unii anatomiștl coprinde și organele simțurilorS, dintre care unele, precum pielea, limba, de și servă la funcțiunile nutri- țiunei, totu uă-dată ense ele servă și la funcțiunile relațiunel. Aceste organe, aflate astă-felu între dominiuhi splanchnologici și acela alb nevrologiei, aru putea fără deosebire face parte din una din aceste doue ramuri ale anatomiei descriptive; cu totc astea ele voru fi studiate îndată după organele reproduc- țiunet. Viscerele, în câta privesce mod ulii conformați unei și constitu- ți anei lorii. presintă dre-care analogii intre densele : astu-fehl tote se presintă sub forma unul canalii ai cărui pereți se atiă căptușiți de uă membrană mucosă care se continuă cu acope- rișuln exterioru (pielea); dc aceia și acestă membrană s*a numită acoperișuhl interiorii. De jnru împrejură, viscerele se află înve- lite de uă membrană serosă care le desparte de pereții trun- chiului și care presintă forma unui sacii fără gură; fața in- ternă a acestei membrane este netedă și acoperită de uă pns- viță subțire numită epiteUum-, fața externă se ține pe de ml parte, de aparatuhl de care depinde, adică de viscerele cc'hl compună, ieri! pe de altă parte de p&rețil cavitățel în care a- paratele se artă conținute. Astă-fehl membranele sortise coprindîi doue porțiuni forte dis- tincte seil doue foi, uă Joie peretală și uă joie viscerală. Foia peretală este întinsă regulatei pe pereții cavității; foia viscerală este mai complicată în disposițiunile el; ea se veră intre di- feritele viscere ale aceluiași! aparatil, înconjură vasele și ue- vrelc ce depindă de aceste viscere, sc prehmgesce la urmă spre unulu din pereții cavitățel corespondente și se continuă cu foia peretală. De aci resultă că foia precum vomă vedea cu ocasiunea descripți- unu speciale a fie-cării porțiuni în parte, mai sunt vasele și nevrele. Ranuirele arteriale provină din trunchiurile vecine ; vinele tote care isvorăscă din porțiunea sub-diafragmatică a canalului mergu de se aruncă în vcna-portâ; vasele limjatice, seă șillfere, ori lăptâse, mergu de se aruncă în ganglidnele limfatice ce se află în mesanteră ; nevrele, care provină atâtă de la sistemulă ganglioneră, câtă și din trunchiurile ancefalo- maduvare. Ca anexe la canahdă digestivă, găsimă l-iu glandele sali- vare ; 2-a ficatulA și pancreasul^ care ținu de duo-dcnum; și în sk'ișitu, a 3-a splina, ale cărei funcțiuni sunt ancă pu- țină cunoscute. SECȚIUNEA II. Despic diferitele părți ale aparatului digestivii. Z. Despre gură și dependențele sele. Gura este uă cavitate turtită de susă în josă, situată la intrarea canalului alimentară, alu caria diametru antero-poste- rtoru este mai mare. Ea ocupă partea inferidră a feței între fălci, dedesuptulă găunoșăturiloră nasale, între obrazi, dina- (!) Mulțimea vaseloru ce se află în membrana internă a canalului digestiv», este lesne a se vedea prin injecțiunt făcute în artere. sAu mat bine în vine. Câta despre vasele limfatice, nimica nu este mal lesne de cală a injecta cAtU se pute mat superficiala membrana mucdsă cu mercurium, care se respeudesce cu în- lesnire in cele mai mici ramificați unt, ți formezi pe surfața membranei uă re- țea argintie. 1 3 poia buzeloru și dinaintea farinxulul. Gura constitue ună a- jiaratfl forte complicații, în care sc operezi mestecarea, gusta- țhtnea, insalivațiunea, inceputulu înghițirii, precum și articula- țiunca suneteloru. Dimensiunile cavității bucale sunt mai mari decâtă acelea ale canalului alimentară ce vine după densa, astă-felă că se potă introduce intr’ensa corpuri foite volumindse care la urmă se strecbră treptată in porțiunile mai strîmpte ale acestui ca- nalii. Înstărea de închidere completă, cândă fălcile sunt lipite una de alta, de și limba își păstreză libere mișcările sele, ca- litatea bucală este de uă capacitate forte mică, în compara- ți tine cu aceia ce ea dobendesce cându sc deschide la unu gradă extremă și represintă atunci uă piramidă cu ad rangul ară a cărei basă este la partea dinainte și verfulă la cea dinapoiă. Prin în- lesnirea cn caro sc întindă obrazurile, precum și prin mișcarea buzelor înainte, acestă capacitate se măresce atâtă transversală, câtă și de dinainte înapoia. Direcțiunea, seă axulă gurei, este orizontală, disposițiune în raportă cn destinati unea omului la atitudinea bipedă. Acostă axă la omu ară ti verticală în atitudinea cuadrupcdă. La ani- malele cuadrupcde axulă gurei este oblică în raportă cu ori- zont 11 lu. Prin forma ei, gura ropresintându uă cutie ovaîeră simetrică, are unu perete superiorii, seă boltă palatină, concavă, atâtu de dinainte înapoiă, câtă și transversală; ună perete inferiorii, convexă, aplicată întocmai pe peretele superiorii, și formată în mare parte de limbă; ună perete posteriorii, formată în mare parte de vâhilă palatului, (omu-șoră)- ună perete anteriorii, con- stituită lînteiă de buze și mal îndărătă de arcadele alveolele și dintarc; doi păreți laterali alcătuițl atâtă de «Jisele arcade, câtă și de obraz!; (Ionii găuri una anterioră, și cea-Faltăpo- sterioră, numită istmulă gâtlesit, ce servă de comunicațiune intre cavitatea bucală și farinxă. Tote aceste părți ce constitue gura voru ti studiate în parte, înccpendu de la buze. I. «lizele. Dusele, una superiorii și cea-Paltă inferiorii, de uă textură mușcbiulo-meuibrandsă, mobile, întindibile și contractibile, for- 14 meză pCrctele anterioră alu gurel. Direcțiunea lord iu genere este verticală ca și a arcaddoru alveolere și ființare. Acesta direcțiune este proprie specii omului, ddră mal cu seină a ra- sei caucasicc; buzele ce răsară înainte, ca la animale, și care nu se află pe acelașu plană verticală, dau fizionomiei unu ca- racteră puțină distinsă. Obicinuită buza superidră este mai mare decâtu cea inferioră. Sunt de considerată la buze, uă față anterioră seă pieldsă, uă față posteridră seă uiucosă, uă margine aderentă, uă mar- gine liberă și doue comisii nu l, seu piuiturile prin care ele se află lipite împreună. bula pielosâ seă cuMnee a buzei superiore, presintă la par- tea din mijlocii, seă linia mediană, uă thtnyă verticală, mai multu seă mai puțină adâncă; ea începe sub despărțiturea nâ- riloră, și se termină în josă printr’unu tuberculă mai multă seă mai puțină pronunțată după indiviijt. (vei)I studiulu mușchiloră, voi. 1). De fie-care parte a acestei dungi, buza este convexă, acoperită de mici fulgi la femeie și ia bărbat ulii ancă nepuberu, icră la epoca pubertății sc acopere la bărbatu dc peri lungi și tari ce se dirigeză oblică înafară. Pa ța pieldsă a buzei inferiore fără dungă mediană caută în josă și se acopere de peri numai la partea din mijioeă. bata uiucosă a buzeloră, netedă, umedă, iu raporta cu ar- cadele alveolere și dintarc, este liberă in totă întinderea iei, afară de linia mediană, unde se vede urni mică clină mucosa, numită frhilă buzei, mal pronunțată la buza superidră. decâtu la cea inferioră. Prin marginea loră aderentă, buzele se continuă cu părțile vecine; membrana mucdsă ce le acopere trece pe osele maxi- lare și formeză astu-felu uă adâncătura între ele și arcadele dintare care pote ti considerată ca unu vestibulă ală gurel. Buza de susu este mărginită, înainte, prin baza nasului, și de fie-care parte, de dunga naso-bucală, care o desparte de obrazi. Marginea aderentă a buzei inferiore este mărginită pe linia mediană, printr’uă dungă transversală ce o desparte de bărbie, și pe care crescu la bărbată, la epoca pubertății peri perpen- diculari. Maruinea cca liberă a buzeloru este rotundă, acoperită de uâ posviță subțire trandafirie, care ține atâtă de natura pielei, 15 câtă și dc aceea a țesătnrc! nincdse, și presintă mici dungi verticale care corespunda la contract iu nea mușcliiului orbicu- lară. Acestă margine răsturnată Inafară, mal cu seină la buza inferioră, presintă uă linie de demarcaținne forte pronunțată între piele și intre acea posviță ce Ie acopere. Buzele, a căroră confonnațiune exterforă a atrasă atențiu- nea mal multă a artiștiloru, pictori și sculptori, dccâtu a a- natomiștiloru, varieză forte multă în grosime după individ!, deru mai cu seină după diferitele rase, precum rasa ethiopiană la cure acestă grosime este forte pronunțată și ține la desvol- tarea cea mare a mușcliiiiluî orbiculară, la individ! scrofuloșl, grosimea buzeloril depinde de abundența țcsătnreî celulare. Căpetâilc mărgineloru libere ale buzeloril se subțieză, se împreună și constitne unghiurile seu comisurile buzcloru. Bu- zele, în starea loră naturală staă alăturate una de alta, ieru prin depărtarea loră alcătnescă intrarea cavitățj! bucale; di- mensiunile, precum, și forma acestei intrări, prin influenta mnș- cbibiru ce intră în textura bun intimă, se modifică într'uâ mulțime de feluri. Textura bmeloră. Părțile ce constituc buzele sunt : dom- straturi, seă acoperișuri, mia piclosă și cea-l’altă miicdsă; unu strat u mnscliiularu; unu st rată glandulosu; vase, nene și țe- sătură celulara. a. Slratuhl pielosU, seă pielea, este remarcabilă prin densi- tatea, prin grosimea, prin volumulă foliculeloră păruse ce pre sintă, precum și prin aderența sea cea mare de stratul» muș- chiularu, astă-felă că este peste putință a o diseca fără ca se nu se atingă fibrele mușclnulare care sunt înfipte într ensa prin fibre aponevrotice scurte. Pielea la buze pote fi considerată ca șarpanta loră; sensibilitatea el este forte mare, și âncn la uncie animale este atâtă de desvoltată, în câtă ele simtă obiec- tulă cc atingă numai prin vcrfnlă perilor» lung! ce se află pe densa. Grosimea el merge subțiindu-se cu câtă se apropie dc marginea cea liberă. ’ b. Stratnlu mucosil; subțire și transparentă, este în contactă cu aerul» de dinafară, de și elu intră iu categoria membrane- lor» mucose. c. StraMu glandulostl, între membrana nuicosă și între _l(î mușchiulă strîngetoră bucalii, se compune de uă mulțime ele glande microscopice, numite glandele salivare labiale. d. St râtul ti mu^chiularU, cehi mai grosfi, este constituită de orbicularulQ buzeloră, de care se ținu cel mai mulțl din mușchii feței, și a-mime, 1° la buza superioră ardicătoril su- perficiali, și cel adânci, zigoiuaticii cei mici; 2° la buza infe- riori, mușchii pătrați; 3“ la ambele buze, buccinatornlu; 4° la comisuri, seu la unghiuri, zigoniaticuhl cehi mare, triunghiii- laruhi, câni nul il și mușchiulă risorius ahl lui Santorini; peste totfi vre uă 15 mușchi. (Jrbicularuhl este adâncii, in contactă cu membrana mucosă; ieru ccl-l’alțl mușchi vină ca nisce rade de se prindă de piele. e. Vasele și nerrele. In corpnlă omului întâlni nul puține părți în care se se găsescă uă abundență atâtă dc mare de vase și de nev re. Arterele provină din doue isvdrc, de la fa- țiala și dc la maxilera internă. Din fațială isvorăscti corone- relc, care sunt cele mai principale, străbată stratuhl mușchiu- lară, se răspândescfi in stratiilu glandulosă, cam pe marginea, cea liberă, și se îmbucă între densele pe linia mediană, 1:1- sâmlă mai multe lămurelc în glande și în membrana muensă labială. Maxilera internă dă la buza superioră câte-va rămuri accesorii, numite arterele bucale, suht-orbilare, alveolere, și la buza inferioră, arterele mentoniere. Vinele buzelor a, isvorăscft mai cu semă din membrana mn- edsă și din stratuhl glandulosă; ele alcătuescă în vecinătatea margine! cel libere a buzeloră, uă țesătură mică, străbată stra- tuhl mușchiulară, viermnescu pe sub piele, comimicândă între densele, și mergu de dau în vinele fațiale. Vasele limfatice, mergă de se concentrez* in ganglidnele limfatice ce se atiă la baza fălcii. Nevrele buzeloră provină din doue isvurc forte distincte: 1° din a cincia pereche care se împarte la membrana mucosă, la piele și la stratiilu glandulosă; 2° din a șaptea pereche, care nu se împarte decâtă la strat ulii mușchiulară. Țesătura celulară nu este de locfi abundentă la buze; aceea care se află se infiltrezi! cu înlesnire de serositate. funcțiunile buzeloră. Buzele servă de obstacuhl la eșirea afară din gură a salivcl care arii epuisa pe omă, deca ară curge afară, ceea ce se întemplă cândft ele se distrugă la ca- 17 suri patologice. Ele servă la băutura liquidclorâ, la sngere, la fluierată, la cântarea cu instrumente de văntii, și la articu- lațiunea sunctclorti. Ele jdcă roiulii celă mal însemnată la ex- presiunea patimiloru: trufia, desprețuirea, veselia, durerea, ne- caznlfl, grimasnrile; într’ună cuventă tote simțimintelc se de- sină pe buze. II, Despre «brazi. Olmizli, constitue părțile laterale ale gurei și ale feței. Ele sunt mărginite despre cavitatea bucală prin membrana mucdsă care se îndocsce pe osele maxilare; inafară, se despartă de buze prin dunga naso-lăbială, la partea de dinăuntru; de marginea posterioră a fălcii inferidre, la partea ex teri ură ; de basa .orbitului, la partea de susă; și de basa fălcii inferiore, la partea de josă. Conformă acostară limite, li se consideră trei regiuni; regiunea mal eră, regiunea maseterină și regiunea bucală propriu disă. Prin forma lorii cuadrilateră. ele presintă: 1’ uă față ex- ternă, sen pieldsă. care, la partea de susii, presintă umărul ă obrazului, eminența maleră, mal josă uă surfață convexă, netedă, cele mal de multe ori colorată în roșu la persone ti- nere, și din contra concavă și sbîrcită la bătrâni și la persone slabe. 2° Uă față internă, seu inucosă, care corespunde la ar- cadele alvcolere și dintare. Pe acestă față internă, între prima și a doua măsea superioră, se observă gaura canalului lui Stenon (conductul excretoră ală glandei parotide). Structura. Părțile care constitue obrazil sunt: osulă maxi- laru superiorii, și ramura fălcii inferiore; pielea căptușită do uă mare cantitate de țesătură grăsosă; uă membrană mucdsă; unii stratu glandidosă; unu stratu mușchiulară; unu strată a- pnnevroticu; vase și nevre, precum și unii conductă excrefoni; părți pe care le vomă descri în prcscurt, aci mai la vale. Pielea obrazului este forte subțire și pătrunsă de uă mul- țime de vase, mai cu seină la partea numită nnfornlă obra- zului, care sub influența diferitcloru afecțiuni morafc, se injec- teză, seă se decoloreză; ca se acopere la bărbatu, la epoca pubertății, de barbă, mal cu seină ki partea de josă și înapoiă. Membrana mucosă, nu este decâtă continuați unea acel a 2 1* buzeloru, netedă, aderentă la strafulă mușchiulosă și pătrunsă de uă mulțime de papile. StratulU glandulos& este alcătuită de ună nnmfru ure-carc de glande isolate, numite glande salivare bucale, ce se des- chidă ca și cele labiale prin găurele mici. Stratulu mușchiulosa, este alcătuită la regiunea maseterină, de mușchiulu masetaru și de uă porțiune a mușchiului pielosă : la regiunea maleră, de orbicularulă pleopiloră; la regiunea bu- cală proprio ^isă, de buccinatoră, și de marele și micul u zi- gomaticu. Stratul ii aponevrotică este represintatu prin aponevrosa buc- ci natorulul și aceea a masetarulul. Țesătura grrtsâsă puțină la regiunea maleră și masetarină, este din contra forte abondentă la regiunea bucală propriu (Jisă. Anatomistidfl Bichat a descrisă în grosimea obrazului unu mototolă de grăsime pe care l’a numită bășică grăsosă, care se atlă între mușchii buccinatoră și masetară, forte desvoltată la copii, și ale cărei urme totu se mal găsescu la uă verstă înaintată, și chiară la individ! slabi. 3IaI mulțî din mușchii cel mici ai feței, precum sunt zigom aticii, celu micu și celu mare, risorius, și jumătatea inferidră a orbi cu Iar ului pleope- loră se află înfipte in acestă stratu grăsosu. Arterite obrazului provină atâtă de la artera fațială și transversală a feței, câtă și de la mari tara internă. Vinele obrazului se asverlă în vena tațială și într’uă țesătură vfmdsă forte dezvoltată' ce se află în adâncătura zigomatică. Visele limfatice, unele provenite de la membrana mucosă și altele de la piele, mergă de intră in gauglionele parotidiene și sub maxilare. Netrele obrazului, ca și acelea ale buzeloru, isvorăscă 1° de la nevrulă fațială, și sunt ramurile bucale și ramura maleră ce nu se distribue decâtă la masetaru ; 2” de la a 5-a pereche: rămurile masetarină, nevrele bucală sub-orbitară și mantonieră, care aceste din urmă nu se distribue de câtu la pieie, la mem- brana mucosă și la glande, fu desimea cărora ele mergă de sc pierdu. In sfârșită, obrazulu se atlă pătrunsă de canaluls lui Ste- noii, care se dirigeză orizontală de dinapoiă înainte, in desimea țesătnrel grăsose de sub piele pe dedesubtulă osului maleră. 19 Titncfiunile. Obraz.il, ca nisce pereți activi in latini ai pu- rei, ce se aplică de totă pe mărginite alveolere și dintare, împingă intre dinți alimentele -ce se introducă intre dânșii și intre marginile alveolere, și astu-felă servă: 1° la mestecațiune, 2° Ia supere; 3“ la articulațiunea suneteloru; 4° la cântată prin instrumentele de ventil; 5° la expresiunea patimiloră; în acestă casă ense, el servă mal multă prin colorea ce pre- sintă la regiunea maleră. Ohrazii ca și buzele potu fi considerați ca constituindă pe- retele anterioră și exteriorn ală unei cavități bucale suplemen- tare, alu cărei marginile alveolere și dintare ară forma pere- tele posterioră și internii. Acestă cavitate, ca ună vestibulu ală cavității bucale propriu “ urni a- coperișu mucosă. 1°. Porțiunea aponevrotică este continuația aponevrosel pa- latine și presintă uă mare densitate; fibrele el se confundă cu tendonulă peristatiiinulul externii, cu fibrele țesăturel tihnise ale intrârel posteriore ale năriloru și cu acele ale canalului lui Eustaehe; deosebita de acestă membrană aponevrotică, se 24 mai află sub acesta, uă foie tutu de natură librosă care pro- vine totft de la bolta palatină și ocupă jumetatea superidră a vălului; între aceste doue foi tibnise se atlă situate glandule- tele. Pe linia sea mediană se găsesce uă bandeletă tibrosă ce se întinde de la spina nasală la omușoru. 2°. Mușchii vălului palatină. Acești mușchi în minierii de tjece, cinci dc fie-care parte, sunt: palato-stufiliuil, ce ocupă linia mediană a feței superidre a vălului, sub membrana nm- cosă; pcristafiii nil interni și pcristafilinil externi, situați pe hmgulă mărginelorft găurei posteridre ale nări lorii, și care se respândescă in vălulă palatină; și însferșitft mușchii coloneloru seft țjloso-stafilinil și faringo-stafilinii. a. Palato-stafilinii sunt două mici bandelete cărnose, cilindrice, aședate unulu lângă altulfi pe linia mediană, și care se întindft de la spina nasală posteridră, sefl din aponevrosa ce ține de acdstă spină, la basa omușorulul. AcoperițI de mucdsa nasală, el acopere mușchiuKi peristafinti interni. Acțiunea loră este de a rădica omușoriilft. b. Verista fiii nulă internă, prin porțiunea sea verticală, este aședatu, în latura găurd posteridre a găunoșit uri lord nasale, icră prin porțiunea sea orisontală, în grosimea vălului palatinii; groșii și rotundă susfi, elă se lățesce în formă de triunghift în vălulft palatino. Acestă mușchift se prinde prin fibre aponevrotice scurte: 1° de fața interi oră a stâncel, aprope de verfu 1 eî; 2” de porțiunea vecină a cârtii agi ului canalului lui Eustache; fi- brele lui se dirigeză oblică de snsii in josft și de dinafară înăuntru, învârtindu-se pe după partea externă a acestui ca- nalii, și îndată ce ajungă la marginea externă a vălului pala- tină, devină orisontale și se respândescft în totă întinderea antero-post cri oră a vălului, confundând u-se pe linia mediană cu fibrele mușchiului din partea opusă, sub palato-statilini. Acoperită de membrana mucdsă a farinxului, precumă și de aceia care căptușesce fața superidră a vălului palatină, perista- tilinulă internii corespunde înafară, in partea sea verticală, la mnșchiulft pcristafilinil externă și strângetorulu superiorft alu farinxului, și josft, în partea sea orisontală, la faringo-stafilină. Acțiunea lui este de a rădica văhdft palatină, mal cu seină prin lungimea tibreloră sdle, și prin direcțiunea sea. c. Perixtafilinitlo, erleruft; subțire, turtită, încovoiat fi, acestft mușchi 0, aponevrotică iu mare parte a iutii iderel sele, se atlă situatii, prin porțiunea sea verticală, pe lungul» aripei interne a apnfizel pterigoide, la partea internă a mușchiului pterigoi- diană internă, și prin porțiunea sea orisontală, în desimea vă- lului palatină. Elă se prinde intr'ună modă fixă, de partea de susu a aripei pterigoidicne, de partea vecină a aripei cel mari a sfenoiduluî, și de porțiunea fibrosă a canalului lui Eustache ; din tote prinderile acestea elfi se dirigeză verticală în josă, constitue ună mănuncliin subțire, turtitu, și îndată ce ajunge la cârligulă aripei interne a apofizel pterigoide, se transformă în- tr’uă aponevrosă ce se răsucesce după acestă cârlig», devine orisontală, se dirigeză înăuntru, și se identifică cu membrana aponevrotică a vălului palatină. In porțiunea sea verticală, elă corespunde, în partea dinafară, la pterigoidianulă internă, la partea dinăuntru, la peristafilinulă internă, de care îlu desparte strîngetontlă superioră ală fa- rtnxuhil, și aripa internă a apofizei pterigoiilc, în porțiunea sea orisontală ce se atlă dinaintea peristafilinuhu internă. Acțiunea lui este de a întinde partea aponevrotică a vălu- lui palatină, cându insă elu îșl ia punctul seu de sprijină la partea de josu ; spre exemplu în momentul îi înghițitului, elă dilatezi trompa lui Eustache. d. Iwinijo-stajilimtlil seA yalato-jarhujwn. Acestă mușchiu ocupă colona posteridră șî printr’ună căpOtâiă se alin în desi- mea vălului palatină, ieru prin cel-l’altă în desimea fa) inxuhil. In vălul» palatino elă se împreună pe totă linia mediană cu același ă mușchiu din partea opusă, formând fi amendoul im- p re tină ună arcă; — fibrele lui uă-dată ce esn din văl ulii pa- latină se concentreză, mal primeseft câte uită mănnehiu de la aponevrosa holtei palatine și de la cart Hagiul» trompei lui Eustache, alcătuescfi ună singur ii mănuehiă rotundă ce se a1lă in desimea colonel posteridre. și la urmă icrășl se despartă și mergă de se întindă pe partea posteridră a farinxulul, unde se încrucișeză pe linia mediană cu fibrele faringo-stafilinului din partea opusă. Acțiunea mușchiloră far ingo-stnfi lini este de a trage în josft vâhilă palatină; prin contracțiunea loru, care se operă fu pe- riodulă ală douilea alu înghițiturel, colonele posteridre se im- 2C> preiină pe linia mediană și vălulă palatină alcătuesce atunci in farînxă, uă despârțitore oblică de susu in josu și de dinainte înapoi, care ’lă desparte in doue porțiuni ce nu mal comunică împreună, una superidră nasală și alta inferidră esofagienă, despărțită re care se opune astă-felu la trecerea alimentelorft în găurile nasale. Cându âns6 acestu mușchiă ’șl ia punctulft său de sprijinii in partea de susu, elu rădică peretele poste- riorii alft farinxulul în susu și contribue in modulă celft mal însemnată la înghițită. e) Glaso-dafilinulii este uă fâșie mușchiulară situată în de- simea colonei anteriore a vălului palatinii, ângustă la mijlocit și largă la căpătâie, din care celu de josu se sfărșesce pe la- turile limbel, unindu-se cu mușchiulu stilo-glosuli'i, icră celu de susft se pierde îtt văl ulii palatinii amestecând u’șl ti biele cu acelea ale faringo-statil inului. Elft servă a trage în josu văhiiă palatină, a rădica mărgini le basel limbel, și a constrânge gâ- tleza. Deosebitii de acesta, acești mușchi, contractându-se, se împreună pe linia mediană, strâmptordză gâtleza și îuipedică alimentele a se înapoia din farinxu în gură. Membrana mucosă a vălului palatină. Ambele fețe ale vă- lului palatină sunt acoperite de uă membrană mucdsă, care ruse la partea superidră păstreză caracterele mucosei nasale, ieră la cea inferidră acelea ale mucosei bucale și se continue fără distincținne pe marginile vălului, precum și la hietă, sen om ușorii lă, in desimea căruia se atiă uă țesătură forte lăbăr- țată ce se intiltreză cu cea mal mare înlesnire. Acestă inh'l- trațiune, serusă seft sanghină, produce acea umtlăturâ aiueteî, care se numesce căderea omușorulut. lande fi nevrele. Arterite provină de la palatina superidră, ramură a maxilarel interne, de la palatina inferidră, ramură a facialei și de la faringiana inferidră. Vinele feței superiore mergft în împletitura adâncimef zigomatice, împreună cu vinile posteriore ale membranei mucdse pituitere; cele inferiore, care sunt mai numerose, se aruncă in jugulara internă. Vasele limfatice, mergă în ganglidnele limfatice ce ocupă unghiuhi tăi cei. Nevrele, cele simțităre provină din ganglionulă lui Meckel; cele mișcătore provină din rădăcina nervului trigemmă, unele râmurele și din nervulii facialii; tote aceste râmurele nevrose cnse sunt cam greu a le determina. Funcțiunea vălului palatinii. Văhdfi palatini! este uă supapă cnnstrângetdre care servă iritr’unft mndu forte însemnată la înghițitură, la sugere, la articulațiunea sunetelor^, precum și la modulaținnea vocei. Elfi are două mișcăil, indicarea in sustl și lăsarea în josu; rădicarea nu se operă nici uă-dată într’uml modil asul-felii ca vă Iul u să se restorne de totil, de joșii în susu. Lăsarea in joșii etise prin apropierea lui de colonele an- teridre și de basa limbel pute închide de totu ist mul u gâtlezei. V. Ainigdakk. Amigdalele sunt acea masă glanduldsft ce ocupă de tie-care parte, spațiuhl dintre colonele vălului palatinii. Forma lorii o- voidă, turtită de dinafară înăuntru, este întocmai aceia a unei migdale oblică în josu și înapoi. Volumul ii loru varieză după individ!; la unii abia se vede la alții diu contra, nu numai că umple cu totulil spațialii ce le este destinau!, deru proe- miriă chiaru in istmul îi gâtlezei, in câtu câte uă-dată impudică înghițitura, și chi arii respirați unea. Fața Ioni internă, ce se vede cândil se apasă basa limbei în joșii, se presintă ca ciuruită de uă mulțime de găurele în- tocmai ca cdja migdalei, găurele ce se potil Ina de multe ori ca ulcerele sifilitice; ele nu sunt decâtă gurele mulțimel a u norii celule mici, in care se grămădesce câte uă-dată mul mu- cnsft ce sc scote afară cu expectora ț ia. Fața lorii externă se atlă acoperită de aponevrosa faringiană și corespunde la un- gltiuhl fălcel inferidre. La partea dinainte, ele corespundă la colona anterioră a vălului palatină și prin urmare, la muș- chiuhl gloso-statilinil; înapoi, la colona posterioră, seu la muș- cbiuhl faringo-stafilinil. Amigdalele, in câtu privesce textura lorfi, sunt compuse de uă mulțime de folicule grămădite ce se continuă cu folicu- lele de Ia basa limbel și care se atlă împreunate iutr’uml a- cuperișQ comună. Arterele amigdalcloră provină dc la faringiana inferioră, de la linguala și de la palatinele superioră și inferioră. Vinele alcătuescu imprejurulQ loru uă împletitură ce depinde de împle- titura faringiană. Eu.seZe limfatice mergu in ganglidnelc de la unghiuh’i iăledei. Nevrele isvorăscu din nevrele linguală și gloso-faringianu. VI. Despre limba. Limba, organulă principală ala gustului, și alu articula(iuuit sunetul oră, se atiă situată iu cavitatea bucală, la pragul ii cana- lului digestivă, dinapoia buzei orii ce la multe animale servă ea organe apucătore, dinapoia dințiloru organe măcinătdre, și sub organulă mirosului, care servă animaleloră a recnuosce alimen- tele penă a nu le introduce în gură, procura și omului ase- menea a judeca prin mi roșu de cualitatea unoru substanțe. Liberă și mobilă la partea de susă, înainte și în lături, limba cu totul mușchiulosă, se află menținută în loculă el, prin ligamente și ptiu mușchi care o legă de osulu ioidă, de apo- fizele stiloide și de falca inferioră. A (‘onforiMațiiiiiea externică. Limba, în proporțiune despre volumulu ci cu curba ce des- crie falca inferioră cândă e gura închisă, atinge bolta pala- tină pe părțile laterale ; acestu volnmă varieză la diferiți in- divhjl, și nu este indispensabilă pentru articulațiunea suneteloru, ceia ce se constată la individ! cari, în urma extirpați unii unei porțiuni a el, in lungime său în lățime, nu au continuată mal puțin a pronunța cuvinte. OVisontală în partea sea anterioră, limba alcătuesce inul plană înclinată înapoi, se încovoie de susu în josu și devine verti- cală spre a se lega de osulă ioidă care ii constitue vre-cum basa; cândă unsă este seosă afară, ea devine cu totală orison- tală și osulu ioidă se rădică în susă. Limba, desfăcută dc părțile vecine, represintă uă elipsă cu lungimea în diametru antero-pnsterioru. Cu totulă simetrică, turtită de susu în josă, ângostă și subțire la partea dinainte, ea merge îngroșindu-se și lărgiudu-se de dinainte înapoi penă pe la nivelulă epogloticu, la urmă, apropiiudu-se de osulu ioidă, ierășl se subțieză. Ea presintă uă față superioră, uă față infe- rioră, două mărgini, uă basă și ună verfu. 2!) Fața superioră seă dorsală a limbel, liberă in totă întin- derea el, corespunde la bolta palatină și la vălulă palatină. IJcsitârțiU printr’uă dungă mediană în două jumetățî laterale, acestă față se vede semănată de uă mulțime de eminențe ce o făcu se fie forte aspră și rugdsă. Eminențele sunt de doue naturi, unele găurite la verfulă lorii, și cari sunt nisce mici glande. și altele pline negăurite, papile. Eminențele neguurite, șed Joliculele, se deosibescu de papile prin găurelele de cart sunt pătrunse, prin situațiunea loru la basa limbel, prin forma loru rotundă și prin natura loru glan- duldsâ care se asemăna cu acele ale amigdaleloru. Cele-l’alte eminențe s6i papile sunt dispuse în forma unui V forte di- stinctă, deschisă la partea de dinainte, și se împartă în mari și în mici. Pupilele cele mart, în forma unui conu trunchiată, a căruia basă este în susu și verfulă în josu, sunt înșirate pe două linii oblice care alcătuescă pe V menționată mai susă, și la verfulă căruia se află uă gaură ârbă, numită faramen caxum alil lui Morgagni. Pupilele cele mici, și cari sunt cele mai numerose, ocupă totă partea dorsală a limbel de dinaintea lui V, precum și măr- ginile el, și îl dml acea aparență de catifea. De diferite lun- gimi, cu atâtu mal scurte cu câtă se apropie de basa limbel, ele sunt conice, filiforme seu rotunde, oblice de dinapoi îna- inte, astil-felu că se potu rădica frecându-le de dinainte înapoi, și atunci se pdte observa și lungimea loru. Oblicitatea acestorn papile se observă mai cu sdmă la animale. Disposițiunca aee- storu papile în linii, mal multă seă mai puțină regulate, daă surfeții limbel acea aparență de uă mulțime de crăpături și dungi în diferite sensuri. Fața inferioră u limbel nu este liberă decâtă în a treia parte anterioră a sea, cele-l’alte doue porțiuni posteriore se atlă fixate prin mușchi la părțile vecine, precum vomă vedea mal la vale; aci nu vomă vorbi decâtă de porțiunea liberă, care presintă, ca și fața superioră, pe linia mediană, uă dungă mai pronunțată, care se sferșesce printr’uă indoitură mucdsă, ce se numesce friulu limbel; acestă frîă se prelungește câte uă-dată penă aprope de verfulă limbel, îi impedică mișcările, și uă o- perațiune mică devine indispensabilă. De tie-care parte a ace- 30 Stei dungi se vSdil vinele ranine, din care în vechime se obicl- nuia a se lăsa sânge, precum și mușchii liiubuall ce răsară sub membrana mucosă. Mărginllc, grose înapoi, se subțidză de ce se apropie de verfu, și presintă la partea posteriori șiruri regalate de papile paralele. linsa limbel sc atlă fixată la osukl ioidrt, ieră verfulă co- respunde la fața posteridră a dintilorfi incisivi. B. Textura limbel. In stadialii tcxturcl limbel avenul: 1-in membrana acaperi- târe seft tnucusa linguald; 2-a mușchii limbel', 3-a glandele; 4-a vasele și nervele, precum și țesătura celulară ce intră in composițiunea el. • 1°. Mucosa Unguald. fbnt in națiunea umcdsel gurel, subțire în totă porțiunea lip- sita de papile, adică pe fata inferiori și pe porțiunea feței su- pcrinre situată înapoia părțel cn V, devine forte tare in totă porțiunea acoperită cu mulțimea diferit dorii papile, ce se ailă in desimea ei. Prin densitatea ce presintă acestă parte a mu- cosel Ihnbuale, seft pielea limbel de care se ține uă mulțime de fibre mușchiul are, ea pote fi considerată ca șarpanta acestui organfi; întrenstl residă facultatea gusintârc a limbel. 2°. Mușchii limbel. Masa niușchiulară a limbel, deosebită de fibrele ce sunt ore cum înfipte, precum amft vedutft mal susu, iu pielea ce’i aco- pere surfața superidră, se atlă fixată în osulu ioidft, și într'uă lamă tibrosă mediană. Acestă osu, pe care Tamu descrisă în os- teologic, este adevăratulu osii al limbel, care la animale se pre- lungesce într’cnsa printr’uă apofiză, derft la omu se ține numai printr’uă membrană fibrdsă, memhrana-ioglosiauă, ce nasce dc la marginea posteridră a acestui osii, a cărei mișcări se atlă comunicate nu numai la limbă, deru și la larinxu prin carti- lagiuhl tiroidă de care este legată prin ligamente. Din mijlocnlu membranei io-glosiene, nasce uă lanul jibrfalt 31_ verticală, numită septum linbutthl situată pe linia mediană a limbel, și de a cărei latin! se prindă mușchii. Mușchii limbel se potă împărți în două, unii cari îi apar- țină el in totalitatea întinderii lord, și alții care intr’uă mare porțiune a loru, se atiă situați înafara acestui organu. Stndiulu colorii d’ânteiu prin tăieturi aie limbel in diferite sensuri, ne arată că mă sa acestora mușchi este formată de fibre încruci- șate, unele verticale ce se întindă de la fața superidră la cea inferidră, altele transversale de la uă margine Ja cea-l'altă, și altele antero-posteridre dela verffi penă la basă; între fibrele de la basă se găsesce uă grăsime mdle forte abundentă, care dispare cu totulu spre verfu. Mușchii care în parte se află înafara limbel, sunt: stilo-glosi, jo-glosi, și genio-glosi. a. Stilo-fflosulă, este urni mușchin micu, subțire, cilindroidn la partea de susă, triunghiulară și împărțită în doul mă- nnchl josu; elft nasce la partea de susu din apofisastiloidă, prin fibre aponevrotice care, transfer mă ndu-se în fibre mușchinlare, alcătuescu unu mănuchiu rotundă ce se îndrepteză în .josu, înainte și înăuntru, și uă-dată ajintsfl la marginea limbel, la niveluln colonei anteriore a vălului palatină, se lățesce, devine triunghiulară și se împarte in doud porțiuni, din care cea ex- ternă merge pe lungulă mărginei limbel șr se confundă cu masa mușchiulară a verfulu ei; porțiunea internă, trece prin- tre porțiunile io-glosiihiî, și se confundă spre partea din mij- locft a limbel cu fibrele ei transversale. - Stilo-glosulu corespunde înafară cu glanda parotidă, cu mnș- chiulft pterigoidiauă internă, cu glanda sub-limbuală și cu ne- vrulă linguală; la partea internă, este în raportă cu Egumen- tulu stilo-ioidiană, cu amigdala, cu constrîngetorulu superiorii alft farinxului și cu mușchiulft io-glosu. Acțiunea fie-făruia în parte, este a trage limba în susă și în partea sea; cândfi a- menduol se contractată, limba se lărgesce și se trage în susil și înapoi. b. subțire, cuadrilaterft, situată la partea late- rală și inferidră a limbel, se prinde de osulu ioidu prin doue mănuchiurî. Elă se îndreptdză îu susu și înainte, merge lăr- gindu-sc și pătrunde în desimea limbel, unde se confundă cu fibrele mușchinlare linibuale. Direcțiunea lift, câtu limba se a- 32 _ flă în gurii, este verticală, devine oblică de dinapoi înainte deca limba se trage, înafară. Elă corespunde, la partea dinafară, la mușchii stil o-glosă, milo-ioidianu, la digastriert, la glanda sub- linguală, la nevreie marele ipoglosft și limbnală; la partea in- ternă, corespunde la artera limbuală, la genio-glosă și la con- strîngetorulă celft mijlociii. Acțiunea tic-căruia în parte este a lăsa în josft marginea corespondentă a limbel, și a o trage înapoi căndu este scosă afară. Deca araeudoul se contractă, limba se Iasă în josft, și se stringe în diametrulă ei transversalii. c. Genio-glosulu. celft mal mare din mușchii limbel, groșii și tri- unghiularO, nasce din tuberculele geniale superidre ale osului maxilară inferiorii, printr’uă mulțime de fibre care mergft răs- pfridindu-se de dinainte înapoi, cele mai inferiore penfi la o- sulft ioidft, cele mijlocii se întindă pe farinxii, icni cele mai anteriore ocupă totă lungimea limbel, amestecând u-se cu fibrele proprii ale acestui organu. Genio-glosubl corespunde la partea dinăutru, la conge- nerulu seă, de care la începută se distinge forte bine prin- tr’uă țesătură celulară; îndată ense ce pătrunde in desimea lim- bel se confundă amendoui; la partea dinafară, corespunde la glanda sub linguală, la mușchii milo-ioidienl, io-glosu și stilo glosă. Prin fibrele ioidiene, acestă mușchiil rădică osulu ioidft și lft trage înainte; prin fibrele faringiene, aduce înainte farinxulft și prin tibrele sele limbuale posteridre și nu mal puțină și prin cele ioidiene, aduce limba înainte. Prin acestă mușchiil scotcmil limba afară. In sferșitft prin tibrele limbuale mijlocii, fața superidră ia forma unei gutieri. . 3°. Glandele limbuale. In eomposițiunca limbel intră uă mulțime de glande pe fața dorsală, pe cea inferidră ca și pe mărgini. Cele după fața dor- sală se atlă înapoia papi lei oră In forma de V și sunt de doue feluri : glandele foliadare și glandele miteâse, șefi în formă de ciorchină. Glandele folicnlare de mărimea și de forma bobului de linte conținu unu mucusft îriunntrulu pangei ce ele formeză, deschisă pe fața limbel, și constitue sub membrana mucosă ună așternută neîntreruptă. Glandele in formă de ciorchine se găsescu dedesubtul ft ce- loru foliculare, între fibrele mușchiitlaro, alcătuesefi și ele unii așternută continuă și se deschidă ca și cele precedente prin găurele, pe surfața 1 im bel. 4°. Vasele, nevrele și țesătura celulară. Arterele limbel sunt limbualele, forte voluminose in propor- țiuue cu volum11lu acestui organfi, palatinele și faringienele interiore. TVnefe sunt de doue feluri, unele superficiale fără sfi fie însoțite de artere, și altele adânci care urmeză direc- țiunea artereloru. Vasele limfatice inergfi de se aruncă în gan- glidnele adeucl ale regiune! susfi-ioidieno. Nevrele forte volu- niinbse și numerose, sunt: lⁿ marele ipoglosu; 2ⁿ limbualulu, ce provine de la a cincea pereche; 3° gloso-faringianuKi: 4° uă ramură ce vine de la nevrulu laringeuhi superioră ; 5° corda timpanului, ramură a facialului; și în sfârșită alfi fi⁰ fire ce provină de la simpaticulu celu mare și însoțescu artera lim- buahă. Precumă vomă vedea mal la urmă, ipoglosulă celfi mare servă numai la mușchii limbel; nevrulu limbualu, gloso-farin- gianu) fi și ramura laringeuhil superioră, sunt destinați la mem- brana ce acoperă fața superioră a limbel. Țesătura celulară ce ocupă partea anterioră a limbel este dc natură serosă, acea dc la partea posterioră este grăsosă. (’. Funcțiunile limbel. » Funcțiunile limbel depindă unele de simțibilitatea de care se bucură membrana mucosă și altele de mișcările ce ca exe- cută. Mișcările servă la luarea alimenteloru, la sugere, la mas- ticațiune, la gustațiune, la înghițită, la articulațiunea sunete- lorfi și la joculu instrumentelorfi de ventil; in diferitele aceste mișcări, la care ea se deplaseză înainte, înapoi, în susă, în josă, în lături și ia diferite forme, se înmii în acțiune să fi numai mușchii intrinsenci, seă numai cel extrinsenci, sdfi și unii și alții conbinâudu-se iu diferite moduri împreună. Din tdte funcțiunile limbel, aceia care cere mișcările cele mai variate, cele mal precise și mal iuți, este funcțiunea re- lativă la articulațiunea sunetcloru, alfi câria limba este agen- tulii principală. Prin acestă funcțiune limba devine expresiu- nea cugetării. 3 34 VII. Glandele salivare. Deosebiți! de micele glande labiale, bucale, palatine și lim- buale care acopere cavitatea bucalii, se atlă împrejurulfi el unii aparată giandulosil aședată intr’mnl moda simetrica pe lungulU corpului fălcii inferiore și compusă de șese glande mari, trei de lie-care parte, numite //landele parotide, glandele sub-mazi- lare și glandele sub-lingudle. 1°. Glanda parotidă. Glanda parotidă, astă-felii numită de la elinesce (itafzi, lângă; 5%, (h’o;, ureche) pentru că se află aședată la par- tea dedesubtă și de dinainte a conductului auditivă externii, este cea mal voluminosă din tote glandele salivare și umple ună golii mărginită înainte, prin marginea posteriorii a ră- murit fiicei, înapoi prin conductulu auditivă externă și prin apofisa mastoidă, in susii, prin arcada zigomatică, în josă, prin ungliiulu fălcei inferiore, înăuntru, prin apofisa stiloidă și prin mușchii ce se tină de dănsa. Forma glandei parotide este forte neregulată, căci ea se de- termină după părțile ce o înconjură; lată în partea sea su- perficială , se ângusteză îndată ce se vîră dinapoia ramurii fălcei. Prin fața sea externă, care pote fi considerată ca basă, lată și lunguiață verticalii, corespunde la piele, de care se atlă despărțită printr’uă aponevrosă; prin fața sea anterioră ea îm- bucă marginea posterioră a rămurel osului maxilară, care alu- necă asupra ei prin intermediulfi unei pungi sinoviale. seă li- nei țesături celulare. Acestă față mal corespunde la mușchiulă pterigoidie.ini internă, la ligamentulă stilo-maxilanl, la mușchiulu maseteru, d' care se atlă despărțită prin rămurile nevrulul fa- țială și prin artera transversă a feței. Prin fața sea posteri- orii, ea corespunde la porțiunea cartilaginosă a conductului au- ditivii esternă, de care se ține printr’uă țesătură celulară forte tare ; maî josă la apofisa mastoidă, la mușchii sterno- clido-mastoidiană și digastrică. La partea internă ea corespunde la apofisa stiloidă și la mușchii ce sc nască dintr'ensa. La partea de susii parotida co- respunde la arcada zigomatică și la articulațiunea temporo-ma- 35_ xilară. Prin câpfdâinlâ inferioră, ea se învecinesce cu glanda sub-max ilară. Deosebită de tote părțile acestea ce dese vi se râmă, și cu care glanda parotidă se atlă in raportă, sunt uă mulțime de vase și de nevre cari o pătrundă; astă-felă sunt : 1° artera carotidă externă, la partea internă, care câte uă-dată se află cu totidu înconjurată de acestă glandă; 2° artera temporală, artera transversală a feței, arterite auriculare anteriore, artera auri- culară posterioră. trecu prinți’ensa; 3° vâna temporală și ramura de comunicațiune intre jugulara internă și între cea externă; 4" trunchiate ncvrulut fațială, care pătrunde iu desimea el și la urmă se desparte în doue lămuri cari se lespândescă în- tr’vnsa; oⁿ ramura temporală superficială a nevruhn maxilară inferiorii; 6° nevrulti auriculară, ramură de a împletiturii cervi- cale; și, in sfârșită, 7° yfinylione limfatice, cari priimescă va- sele limfatice din părțile din prejmă, și care se distingă de țesătura glandei prin eolorea loru roșie. Structura. Uă membrană fibrosă forte desă și forte resistentă acopere parotida ; diutr’ensa născu uă mulțime de lamele din ce în ce mai subțiri, cari se despartă în loburi, lobule și grâne glandnlose, și cari nu sunt decâtă nisce bășicuțe gole pe cari se ramifică vasele și din care nască rădăcinile conducteloră excretoril. Arterele parotidiane sunt forte numerose și provină, unele d'a dreptulă de la carotida externă, cele-l’alte din rămurite el. Vinele urmeză aceeași direcțiune ca și arterele. Vasele lini- fatice parotidiane simt puțină cunoscute âucă; după observa- țiinil patologice ense, ele aru ii mergendă tote la ganglionele limfatice ce se atlă situate dinaintea conductului auditivu, la ungluulă fălcii. Nevrde parotidiane provină din ramura auri- culară anterioră. Conductulil parotidianil este alcătuită din micele și nume- rdsele conducte excretore ce nască din fie care grân glandulosă și care treptată se unescă împreună și formeză acestă con- ductă, ce se atlă cunoscută și sub numirea de conductul# lui Stenon. Elu ese din marginea anterioră a glandei parotide, cam pe la mijloculu ei, se indrepteză orizontală de dinapoi înainte cam la unu centimetru dedesubtulu arcadei zigomatice, trece pe sub piele peste mnșchiulă maseterfi , de a căruia porțiune .16 tendinosă elfi se află lipită, și uă-dată ce ajunge la marginea an- terioră a acestui mușchift, îșl schimbă direcțiunea, se încovoie înăuntru, se vită perpendiculară in desimea grăsime! obrazului, străbate în aceeași direcțiune mușehiulft buccinatorfi, «alunecă între densulfi și între membrana mucosă a gurel, și se des- chide în gură între măseo«a d’ânteift și a doua. 3° Glanda sub-maxilară. Glanda sub-maxilară se atlă situată în regiunea susft-ioi- diană, și în parte, dinapoia corpului fiicei interiore; lunguiață de dinapoifi înainte, ea este mal mică decâtu parotida, și mai marc decâtu glanda sub-linguală. Prin fața el externă și in- feriâră corespunde la uă adencătură mică «a osului maxilară, în care și stă întregă cându falca se lasă în josfi. Cându, din con- tra, capulfi se restdrmâ înapoi, acostă glandă apare mal totă în regiunea susft-ioidiană și corespunde la mușehiulft pielosfi; totft prin acestă față c«a mai corespunde Ia mușchiulu pteri- goidianfi internii și La mulțime.a gaugimtielorft limfatice cari se află pe hingulft basei fă’icel. Prin Jața sea externă șt superibră ea corespunde, în josfi, La tendonulfi mușchiului digastricu și la mușehiulft stilo-ioidianu; susfi și inapoifi, la mușehiulft io glosu; susftt și înainte la mușehiulft milo ioidianu, d’asnpra că- ruia ea se preîungesce câte uă-dată printr’uă porțiune maî multfi seil mai puțina volumindsâ. Raportulfi celft mal însemnată alu glandei sub-maxilare este acela cu artera fațială care se atlă aședatîî pe căpătâi ulu posteriorii și puțintelft pe fața sea externă, astu-felil că glanda se găsesce împărțită dre-cum in doue loburt prin acestă arteră. Structura el este aceeași ca a parotidel. Vasele arteriale sunt numerose și provină de la artera fațială și sub-mentală. Vinele corespundă cu arterele. Vasele limfatice ale acestei glande sunt puț in fi cunoscute. Nevrele isvorăsctt de la lingualu și de La uă ramură a nevndul dințară. Conduct ulii excretoră alfi acestei glande, numită canalul» lui Wharfon, ce provine ea și alfl parotidel din împreunarea tntulorft conductei oră celoru mici ale grandorti glandulare, ese din căpftâiulu anteriorii alft glandei, d’asnpra mușchiului milo- ioidianft, se îndrepteză oblică de josft în susă și de dinafară 37 înăuntru, paralelii eu nevreie marele ipoglosă și lingualfi, în- (re mușchii milo-ioidianu și io-glos mai autoul, la urmă intre genio-glosă și glanda sub-linguală, și îndată ce ajunge pe la- țurile friuluî limbei, pe sub membrana mucdsă unde șerpuesce ca uă venă, iși schimbă direcțiunea, se îndrepteză de dinapoia în- nainte și merge de se deschide printruă găurice forte mică, în vîrfuhl unei papile aparentă, dinapoia dințiloru incisivi, de flecare parte a friuluî limbel. 3°, Glanda sub-linguală. Glanda sub-linguală, ce se pdte considera ca uă grămăduie de glandule analoge cu glandulelc labiale seă palatine, se adă situată în adâncătura înmiită sub-linguală a osului maxilară inferiorii, in laturile simfizii bărbii. Korma eî este lunguiață ca aceia a unei măsline turtită în laturi. Așternută sub membrana mucosă, marginea e't superidră resarc in formă de crestă antero-posterioră, pe laturile friuluî limbei; prin marginea ei inferiorii se sprijină pe mușchiulu milo-ioidiauă. fața el externă corespunde, parte la membrana mucosă, parte la adâncătura sub-linguală; fața internă, ase- menea parte la membrana mucosă, parte la mușchiul îi genio- glosă, de care se află despărțită prin nevrulă limbuală, prin canalulu lui V harton, și prin vena ranină. Captluiulă anterioră atinge acela ahl glandei din partea opusă. Căpătâiul#, posteriorii, și marginea inferidră se află îmrbățișate de nevrulă limbuală, care le trămite uă mulțime de rămurele. Olanda sub-limbuală se află compusă de ună numirii ore- care de glandule isolate, ce îșl au fie-care conductnlă lorii ex- cretorîî. Structura loru este identică cu aceia a celoru-l’alte glande salivare; arterele H provină de la ramura sub-mentală și sub-limbuală; vinele se aruncă in vina ranină; nevreie pro- vină de la ramura limbuală. 4°. Caractere generale ale glandelor# salivare. Glandele salivare presintă următdrele caractere generale: aședate pe lungulă fălcel interiore, încependă de la condilu penă la simfisă, ele se află în raportă cu numeroșii mușchi din 3« acdstă regiune, astă-felii că în mișcările fiicei, ele sunt sub uă compresiune continuă, între osulu maxilară și intre mușchi. Raporturile loră cu artere volumindse, parotida cu carotida externă, sub-maxilara cu fațială, sub-limbuala cu aceia a frfu- lul limbel, facă că mișcările acestora artere li se transmită și loră; tote priimescil uă mulțime de rase și de nevre care a- ccstca provină nu numai din eucefală și din măduvă, derft și din marele simpaticii; tote sunt de aceiași structură; și in sfârșită, iute varsă in cavitatea bucală prin conductele lorii excretore licuidulu ce secret&ă, glandele parotide între obraz.i șl între dinți, și glandele maxilare și sub-limbuale dinapoia dințiloru incisivi inferiori, pe laturile vârfului limbel. VUL Membrana muciisă bucală. Membrana mucdsă a cavității bucale se continuă cu pielea la nivclulft mărginei libere a bnzelorfi, acopere fața lorO an- teridră și posteridră, căptușesce tote organele aflate în acestă cavitate, și pe care le descriserămft pe fie-care in parte, alcă- tuesce prin indouitura el ceia ce s‘a numită frlulil de susu și de jostt alu buzelonl, precum și friula limber, ajungendu la marginea dselorft maxilare lângă alveolele în care sunt așe- dațl dinții, îșl schimbă caracteruhl, devine membrană fibrosă, tare, și formdză gingiile, se vâră in conductele glandelor u sa- livare, și merge tn sfârșită de se continuă, pe de uă-parte, cu membrana mucdsă a larinxnlul, ieră pe de altă parte, cu mn- cosa farinxulul. IX. Despre dinți. Dinții, organele masticațiunil șeii mestecării, sunt inșiruițl pe mărginele fălciloru în care se află intipți. Structura Ioni semăna multu cu aceia a dselorft, modul n des voi tării loru ense este cu totulu deosebită. A. Nmnernlii și situnținuea dnițilmfl. Numerula dințiloru la copii, uă-dată ce prima dentițiune a hiatu sftrșitd, este de 20, la fie-care falcă cate 10; acești dinți obicinuita cada și se înlocuescu prin alții in numeri! de _ ³⁹ 32, 16 la fie-care falcă; astQ-felft deră omidă are in cursul ii vieții sele 52 de dinți, 20 temporali și 32 permaneuțl. Cu tiite acestea, adese-orl s’a v&Jutii la indiviQl unii numeri! mai micu de dinți, precum s’a veijutd asemenea și un numeri! mal mare de 32; deră în casulu din urmă, dinții surnumerarl pro- vină din cei temporali care n’ait căQutfi, ci au remasu la luculti loru, și atunci cel permaneuțl se află seu în aceleași alveole, seă în deosebite. Dinții se aHă înșiruițl pe arcadele dintare ale lălciloră, și menținuți în alveolele loru fără să fie articulați, ci numai în- jipți într’enscle prin rădăcinele lord; gingiile ense, precum și periostulă alveolară, ii menține strinsă iu locuiri loru. La omu, dinți) presintă uă curbă regulată și neîntreruptă, în vreme ce la animale, dinții sunt de uă lungime deosebită, și lasă între denșii intervalul! destulă de mari. Kie-care arcadă dințară presintă uă față anterioră convexă; uă față posterioră concavă; uă margine aderentă seu alveo- lară, uă margine liberă, subțire la partea din mijlocii, grosă și tuberculdsă în laturi; arcada superioră formeză uă curbă mai întinsă decâtu cea inferioră, astu-felu că ele se atingă îm- preună ca lamele unoră forfecl; asemenea, ele nu corespunda într’acelașă modă la partea din mijlocii, unde se află dinții in- cisivi,, ca în părțile laterale, unde sunt măselile; incisivii su- periori alunecă înaintea incisiviloră inferiori, și tuberculele es- terne seă colții măseleloru superiore alunecă înafara tubercu- leloră externe ale măseleloră inferiore. Iu genere, dinții de susu sunt mal volum inoșl decâtă cel de josu, afară din măsele care sunt mal voluminose la falca de josă. H. Conformațiunea esterioră a dinților. Dinții priviți din puntulu de vedere alu formei și confi- gurațiuneî loră, presintă caractere generale, ce’l deosibescu de tote cele-l’alte organe, și caractere particulare, ce’l deosibescu intre denșil. 1°. Caractere generale ale dințilortl. Dintele se compune de două părți forte distincte: 1° uă 10 parte liberă, care trece de alveolă, și care este corona sau corpulA dintelui: 2° uă parte împlântată in alveolă, și care este rădăcina. Porțiunea mal restriusă aliată la punctul îm- preunării coronei cu rădăcina, s’a numit gâtulR dintelui. Spa- țiul aflat între gâtă și între partea rădăcinei care corespunde la basa alveolei, este acoperită de gingie. Axul dințilord este verticală ; oblicitatea ' dințiloră înainte este proprie animaleloru, ea dă ună caracterfi urâtă iisionomiel, și presupune mal totă-deuna unti unghiU fațiahl mat mică. Lungimea dințiioră, adică a coronei este aprope uniformă. Configurați unea loru este aceea a unul corni lungueță. turtită, a cărui bază este represintatâ de cordnă, și veriuhl de rădă- cină, fie ea simplu, fie multiplă; rădăcina se află pătrunsă de uă găurice ce conduce în cavitatea dintelui. Forma conică a rădăcinelortl, precum și esactitudinea cu care alveolele se li pesctl pe densele, facil că mișcarea produsă de masticațiune se repărțesce pe tută surfața alveolelonl, și presiunea exersată asupra rădăcineloru nu se simte la căpetâiulfi prin care Ie intru vasele și nervele. Din punctulă de vedere alfi formei, dinții se deosibesefi in dinți incisivi, dinți câinesc), și măsele mari și mici, in seria animală, omulu singurii presintă în același modu de dcsvoltare aste trei specii de dinți. Incisivii au corona loru retezată In forma unei pene, și servă a tăia alimentele. Dinții câinesc) afi cordna conoidă și verfulfi ascuțită; el servă a rupe alimentele. Măselile afi corona cuboidă și pre- sintă pe surfața loru tuberculi, șefi colți ce servă a măcina și frămenta alimentele. •2°. Caractere particulare ale dințilorli. a. Dinții incisivi sunt în numfitu de optu, câte patru la fie care falcă. El ocupă partea din mijlocii a arcadelorfi dintare și astu-felu se află la căpetâiulfi anteriorii alfi pârghii ce re- presintă tie-care jumetate a fălcii, posițiune defavorabilă din punctulă de vedere alfi paterei; de aceia și el nu serva de câtu a despărți alimentele seu ori-ce alte corpuri de uă resis- 11 tentă mică; acostă specie de dinți este forte desvoltată la a- nimak-le rmjetdrc, precum sunt iepurii, castorii etc. etc. Corona dințiloră incisivi este cuneiformă, adică tăiată pieziși în forma unei pene, și presintă uă fată anterioră convexă, uă față posterioră concavă, doue mărgini laterale triuiigliiuliux*, uă basă grosă ce se continuă cn rădăcina, uă margine liberă sub- țire, tăiosă, mal lată decât baza coronei; rădăcina se deosi- besce dc cortină prin doue linii, una anterioră și alta poste- rioră, care iusemneză hotărnici zmalțului. Incisivii superiori, se deosibescu de cel inferiori, prin vo- luniulă multu mal mare ală ce lord d’ânteiă. Incisivii mijlocii superiori se deosibescu de coi laterali su- periori, asemenea prin volumuln loru multa mal mare; din contra, la falca de josu, incisivii laterali sunt mal mari de cât cel mijlocii. b. Dinții câinesci, în minieră de patru, câte doi Ia fie-care falcă, sunt așezați înafara incisivilor^. prin urmare mai apro- piațî decâtă incisivii de punctulă de rdzămu ală pârghiei, și astu-feh'i puterea loru este mal mare. Ei dobândescă uă mare desvoltare la animalele carnivore și se deosibescu prin lungi- mea lord care întrece toți celd’alțl dinți, atâtă despre cortină, câtă și despre rădăcină. Corona loră nu are de totu forma conoidă, ea se umflă puținteii! de la gâtu încolo, și la urmă se ascute la verfii ; fața anterioră este convexă și cea poste- riorii concavă ; rădăcina loră este mai lungă și mal volmninosă decâtă a celoră-l’alți dinți, de aceea și alveolele loră sunt mal umflate la partea dinainte. Dinții câinesc! superiori se deosibescă de cei inferiori prin lungimea și volumul!! loră multă mai considerabilă; rădăcinele celură de susă corespundă la apofisa urcătăre a maxilarului superiorii, prehingindu-se la unii individ! până chiar la basa acestei apolisi, de aceia și scoterea Iotă presintă mal multe greutăți, și câte uă-dată produce și accidente. c. Jltlselile, în numer de doue-tjecf, câte dece la fie-care falcă, ocupă ultimele cinci alveole a fie-căreî jumătăți de falcă; și astă-felă ele se află mai apropiate de punctulă de rezămu ală pârghii, și prin urmare presiunea exersată de densele a- supra corpuriloru ce avenul se slarâmămft între dinți, este multă mai puternică. La animalele ierbivore măselile doben- -42 descu cea mal mare desvoltare; ele se deosibescu de ccl-l’alțl dinți prin caracterele generale următori-; prin întinderea sur- # feței micinătbre, ce presintă scosăturl și adincăturl și este multă mal mare decâtu la cel l’alțl dinți; prin formă rotunda și mal scurtă a cortinei loră, și prin rădăcini multiple. Măselile se im part ii în mari și mici; cele mici Iu numiră de 8, 4 de fie-care falcă, două iu drepta și doue in stânga, se atlă între dinții câinescl și între măselile cele mari. Corona măselilorft celoru mici se apropie de forma cilindrică, turtită de dinainte înapoi: fața anteriori și fața posteridră care co- respundă cu dinții vecini, se află plane, fața internă și fața externă sunt convexe, fața liberă, sal măcinătore presintă doue tubercule, seu colți, despărți ți unulu de altuia prin- tr’unu șențulețu; rădăcina lorft este câte uă dată simplă, alte ori bitidă, nici uă-dată ense despărțitura între rădăcini nu este așa de adâncă cum este la măselile cele mari. Măselile cele mici interiore, se deosibesctt de cele superiore, prin volumulă lorft mal mică, și prin corGna loru plecată înă- untru d. Măselile cele mari sunt în numeră de 12, fi la fie-care falcă, trei într’uă parte și trei în ceaTaltă, desemnate, ince- pendu de dinainte înapoi, sub numirea numerică de prima secunda și terța : acestă din urmă se numesce dintele tnțe- lepciunel din pricină că mal totă-d’auna întârdiaijă a eși. In genere surfața lorft măcinătore presintă patru tubercule despărțite prin dungi maî multii, seft mai puținii adânci; ele semăna a fi doue mici măsele lipite împreună. Rădăcina lorft este multiplă; cele mai multe ori aceste măsele aă două, trei rădăcini, se vedu ense câte uă dată și cu câte patru ră- dăcini ; variabile în lungimea și în direcțiunea lorft rădăcinele măseieloră celorft mari, sunt cândă paralele, cândă intorse în formă de cârligă și vârâte în osulu maxilară, astă-feiu că la scoterea loru afară, este peste putință a nu se rupe uă por- țiune din osă. Măselele cele mari comparate între densele, cele interiore, se deosibescu prin corona loră mal mare, aruncată puțintelft înăuntru, in vreme ce corona celoră superiore este mal mică și cu totulu verticală; cele inferidre nu aă decâtu doue ră- dăcini volumindse, late, turtite de dinainte înapoi; cele supe- 4.3 ridre aă mai totă-d’auna trei rădăcini, de nu și patru ; din- tele înțelepciune! este mai micu decâtă cele-l alte măsele. C. Țesătura diiițilorft. Dinții se atlă scobiți (le uă cavitate a cărei formă repro- duce Cu totulă forma dintelui; acestă cavitate mai mare la coronă, merge uugustându-se pene la verfulil rădăcinii, unde se sfârșește printr'uă găurice mal mare seă mai mică; dimen- siunile cavitățel sunt cu atâtă mal considerabile cu câtu versta este mal mică, astupându-se mal de totu la bătrânețe; ca con- ține înăuntru uă substanță mole, care constitue bulbullt dințară. Astă-felu denl dinții sunt compuși de două părți, una exteriori, tare, seu corticală, lipsită de vase și de nevre, care este por- țiunea 'cea tare, seă dintele propriii disă. și alta interioră, mole, vasculară și nevrdsă, care este porțiunea mole seu bul- bulă dințară. 1°. IJnlbulu dințam, compusă de uă substanță mole roșie, plină de uă mulțime de vase și de nevre, pătrunde prin gău- ricea ce anul valută că se atlă în veriuhl rădăcinel, străbate acelă canalii micii de care este scobită rădăcina, și umple cu desăverșire cavitatea coronei de care ea se lipesce. Arteridrele ce intră in composițiunea bulbului dințară, pro- vină din artera maxilară internă ; nevreie depindă de rămji- rile maxilare superidre și inferidre ale pereche! a cincilea; ide sunt forte numerose și compună uă rețea forte strinsă. ceia ce explică marea simțibilitate a bulbului dințară. 2°. Porțiunea tare, seă corticală, seă dintele propriii fisă, este compusă de trei substanțe : fildeșii, care alcătuesce prin- cipala masă a dintelui; smalțulă, unii așternută subțire care acopere corona, și cementulă ce acopere rădăcina. a), l'ildeșulu, substanță de uă colore albă gălbuie, multă mal tare decâtă osu, alcătuesce peretele cavității dintare ; elă nu se atlă acoperit decâtă de ună așternută subțire de smaltă la co- ronă, și de ună așternută asemenea subțire de cement ă la ră- dăcină. Fildeșulă se compune, mal cu semă, de ui substanță Junda- mentald, de uă natură particulară, străbătută de uă mulțime de caualuri mici, numite cănăluțe dintare. Substanța fundanien- 44 lata este omogenă în tote părțile el, și nu conține nici ti bre, nici celule. Aparența fibrosă ce ea presintă pe felii imuiate printr’untt acidfi, ține mai multu la existența cănăluțelorO ce o strGbatti. Că miluțele dintare, conductori forte subțiri ce se atiă în desimea fildeșului, și a cărora direcțiune este perpendiculară la surfața dintelui, încep fi dedesuptulfi smalțului și a cemen- tului și se deschid(I în cavitatea dintelui. Aceste cănăluțe sunt departe de a, ti drepte, ele presintă ml mulțime de încovoitnri, se despică mal de multe ori, și se ramifică întruni mulțime de rămurele din ce în ce mal subțiri, care comunică între den- sele. Aceste cănăluțe seu vase conținu într’ensele nă substanță transparentă, a căril natură este anca necunoscută. Composițiunea chimică a fildeșului se deosibesce puținii de aceia a dselorft ; tratată prin acidfi cloridricu, presintă uă sub- stanță organică, numită cartihigiu dințară care fierții, se tran- sformă în gelatină. b). Smalțul», subțire pe totă corona, se îngrdșă pe sur- fața măcinătore a dintelui și se sfirșesce la nivelulii gâtului, Smaltulft este uă substanță de nă colore albă albăstruie, multu mal tare decâtu fildeșulu, care resistă la reactivii chimici; de- osebirea dintre elft și fildeșii, dintrunti punctil de vedere chi- mieft, este că smaltulft nu conține în composițiunea lui sub- stanță organică decâtti intr’uă proporțiune forte mică, e. Cementul# acopere rădăcina ca fildeșul ti corona și se în- tinde de la verfuhl rădăcinel unde este mai grosu și penă la gâtuiti coronei; fața lui externă sbârcită, se află în raportd cu periostulă alveolo-dintaru ; fața cea adencă se ține strînsft de fildeși. Structura cementului este mai aceiași ca a osului. (*). (9- Inire materiile ce am ti avutd a Irata în lesa mea de doctorat 0, la 163$ între altele, tni s*a dalii și urmălorea chestiune: deyp** țesătura dini Horă rai util cu microscopul ii. Iu urma descripțiunil de mal susu a dințdorâ, tradusă din ana- tomia Iul Cruveilhier, amil credulii a reproduce aci în întregul ti seă. lotd ce amd puiuții aduna atunci asupra acestei materii și amQ publicat’o în disa tesă. Precum se va putea vedea, observati tăie făcute de atunci și pSnfi acum, unii intervale de vre uă patru-ejeci de ani, nu ad pututO da resultate care se aducă uă lumină mal concluantă asupra texturel dințiloru. Despre țesătura dhtf Horii ritțutd cu microscopii lă. De BIainville} in curs ulii s$Q dc fisiologie, dă ore-care caractere care, după 45 i>. D»s voi tarea diuțilorâ. Studiulu desvoltărel dinților», unulu din punctările cele mal însemnate ale descripțiunel loru, îmbrățișez», 1° descripțiunea fenome»elorîî ce presintă desvoltarca folicnleloi» dintare: 2° aceia a desvoltărel dinților»; 3° istoriculQerupțiunil lorâ la prima dintițiune și la adoua dintițimie, și in sfărșitfi; 4" studiulil cresc erei și cădere? loră. 1°. Dezvoltarea foliculeloru dintare. Cele d'iînteiu folicide dintare se arată pe fălci cam pe la GO de (Jile după concepțiune, antei» la falca inferioră și în urmă la cea superioră. La acea epocă, maxilarulA inferior», în mare parte osificat», presintă mul corp» a căruia margine su- perioră se atlă scobită de uă gutieră în funduhl caria se vedii mulțimea vaselor» și nevreJorO dintare; acea gutieră nu în- tenjie a sc sub împărți în mici celule seîl alveole, prin des- părțituri osose care desvoltâmhi-se alcătuescu niscc pereți com- plect! ; aceiași lucrare se observă și la maxilarulA superiorii. Membrana mucdsă bucală, de uă țesătură mai strînsă aci, densda, deosibescu structura dintelui de aceia a țesătura! ordinare a osulu! ■ i na! antei fi, ea este resultalulu exalați unii scit secrețiuni! ce se face pe surfața unul bulliu, prin straturi aședale unuia pe altuia, asta-fela ci celu dantâiâ se- cretata se găsesce a fi cela mal exteriorii și celă mal tare. înmuiata într’unO acidu. dintele se descompune într'unâ 6re-care numirii de fot sea capsule îm bucate una lutralta; la ose nu se vede cea ma! mică aparență de slralurT. Smallulfi este de und albă lăptosfi, ce conține multii mal puțină substanță animală decâtă (ildeșuld, și este îndouială deca chiard conține. In locd s6 se depue în straturi așezate unulQ peste altuia, ca osuld dințară, se găsesce sub fonnă de fibre răzdse perpendiculare acelora ale fildeșului. De Blainvdle adaogă că caracterele microscopice ale odontoidi naii putut fi studiate, pentru că opa- citatea acestei materii nu permite a o lumina îndestula pentru acesta sftrșitd. UnO anato misia german^ Retzius, a întreprinsă in vesti ga ți uni microscopice pe rare Je-a publicată tntr’unu memoriu ce se găsesce în arhivele lui Miiller. Re- sultalele ce a obținută sunt prea importante, pentru a nu da aci unQ micO ex- tracld- După acesta observatorG, care, ca și Cu vier, împarie dintele in osG dințară, smălța, și substanță corlicală (cojbsă). osul fi dințară conține tuburi și celule ce comunică împreună (cibtifluțeh centimetre; al porțiunii bucale de 4 centimetre la nivelulft amigdalelorft și de 5 centimetri sub aceste glande; in porțiunea laringiană diamctrulu transversalii, intre vârfurile cor- nuriloru celorft mari ale osului ioidu, și intre cornurile superiore ale caitilagiului tiroidă, este de 3 y₂ peni* la 4 centimetre; ieră între cornurile in feri ore ale acestui cart Hagiii de 2 seft 2 >/₂ centimetre; stringerea acestei porțiuni laringiană pdte merge pene la complecta închidere a cavității iu momentulu înghiți- tului alimenteloru. Strîngerea porțiunii bucale, ca și scurtarea farinxului întregii se face în modulațiunele suneteloru și exerseză in privință-le aceiași influență ca și strîngerea țevi lorii flaut ului și clarinetii, asupra sunetelorft produse de aceste instrumente. Dimensiunile antero-posteriore ale farinxului, din causa co- lonel vertebrale, nu sunt supuse la aceleași variațiuni; ele se desvoltă în momentulu înghițitului, cândă nsulft ioidfi și larin- xnlft se dau înainte și în susft, și se strfngft, cândă din con- tra aceste doue organe se urcă Insusil și înapoi. A. Conforma fi unea exteriori. rarinxulft formeză douft treimi ale unui canalii, complectată înainte de diferite organe. Aponevroticfi în partea sea supe- rioră și menținută pe de uă parte de apofiza basilară și de cârtii agi uri în lături, stă obicinuită întinsă și dă astă-felu tre- cere aerului prin porțiunea nasală și bucală; la niveln ense a porțiunei inferibre a larinxulul, numai stă întinsă, și cavitatea Iul nu se deschide decâtii în momentulfi înghițifnhu. Ca ori-ce organii găunoșii, elft presintă uă surfață exteriorâ, și uă surfață interioră. a), l-ala exlerivra, corespunde înapoi la primele șase verte- bre cervicale de care este despărțită prin mușchii cel lungi al gâtului, mari și mici, drepți anteriori ai capului, și prin apo- nevrosa prevertebrală. Acestă surfață acoperită de vine îmbu- cate între densele, alunecă printr'uă țesătură celulară forte mole, asupra aponevrosel care acopere mușchii acestei regiuni; cându, în urma unei infhimațium moleciimea țesăturei celulare ăă a dispăruta, mișcările indispensabile la înghițită devină grele, și este disfagie. Înlătur}, farinxuhi corespunde la- mușchiulă pterigoidu in- ternă de care se atiă despărțită printr’unu spațiu largă susă și Augustă josu, spațiu umplută de artera carotidă și vena ju- gulară internă, de nervii pneumogastrică, gloso-faringiană, marele ipoglosu, accesoriulă lui Willis și marele simpatică, înconjurați dc uă țesătură celulară serosă; totă pe părțile laterale ale fa rinxulul se află glanda parotidă ți mușchii stilieni. Mai josă farinxulu corespunde la uă mulțime de ganglione limfatice, la artera carotidă externă și la uă mulțime de rămuri ce esu dintr'ensa. b) Surfața interioră. Spre a studia acestă surfața, este de trebuință a spinteca verticală prin mijlocii păretele poște viorii ală farinxulul; atunci se pole vedea că acestă organă nu există decidă la partea posteriorii și înlături, și că la partea de dinainte presintă ună mare nttmcrU de găuri, ale cărării disposițiunl este de cea mai marc importanță a le cu- nosce. Aceste găuri sunt, incependii de susu în josu: 1°. Găurile posteriore in numdră de doue ale g&unoșituri- loră nasale, despărțite la mijlocă una de alta prin marginea posteridră a peretelui despărțitori ală năriloră, și mai în fundă, lângă aceste găuri, căpetâiulă posteriorii alu corneteloru nasale. 2°. Fața Superioră a valului palatină, alcătuindu ună plană înclinată, care conduce mucositățile nasale în gura de dinapoi. 3°. Strimturea gât Iezii, de uă formă semi-circulară, despărțită în două arcade prin onmșoru : stâlpii anteriori și stâlpii posteriori ai vălului palatină; adâncat ura amigdalină între acești duo! stâlpi, și amigdalele. 4°. (râurit superioră a larinxului de uă formă ovalcră, ală caria plană este dirigeată oblică de josă în susă și de dinapoi înainte. Epiglota, obicinuită rădicată, ddru care plecându-se în josă ea uă supapă. în timpulă înghițitului, acopere gaura larinxului. Dinaintea epiglotii se vede limba. Fața posteridră a larinxului, care presintă de tie-care parte în lături unu șghiabn lată susă, și augustă josă, conside- rate ca dându scurgere licuideloru ce înghiți mă. Precum se pdte vedea însemnatulu studiu ală acestoră o- biecte ne arată mecanismul ă atâtă de complicată ală acestei părți a canalului alimentarei, care s’a muniții gura uiiană a pneumogastricului, care pare a se împărți mai cu semă in stratiilu mușchularfl ; din gloso-farimiiană, destinate mal eu se- mă la membrana mucosă; ambele aceste ramuri, pene a nu merge să se împarță pe părțile ce le sunt destinate, alcătuesefi de tie-care parte a porțiunel bucale a farinxulul, uă rețea nu- mită faringiană. Mai sunt și câte-va firicele ce provină din ramura laringiană superidră și care se împartă in mușchiulă constrictori! inferioră. Cele de ală 2-lea rămuri nevrosc ale 01 farinxului proviiiti de Ia simpaticul» celă mare, sunt cam ce- nușii și mol, și isvorâudfl din partea internă a ganglionii Iul cervicalii superiorii, mergă de se împartă pe farinx, In mem- brana mucdsă. Joncțiunea farinxului. Farinxulu este umilii din organele principale ale înghițire!, l’rin trensulii trece asemenea aerulă respirațiunii, și servă de țevă vocală la modulațiunele vocei. In acesta din urmă privință, diferitele grade de scurtare șefi constrîngere ale farinxului au cea mai însemnată influență asu- pra scării diatonice. §. 3. Despre Esofapu. Exofaijulă este uă țevă mușchiulo-membramisă, destinată a conduce alimentele din farinxfi în stomac». Elfi ocupă partea inferidră a regiunel cervicale, totă lungimea regiune! toracice, străbate diafragmulfi și merge de se deschide în stomaefi, Da partea superiorii elfi începe de la marginea inferidră a mușchiului constrîngetoru inferiorii; la partea injerâiră, pe di- nafară se confundă cu stomaculu, la partea interioră unde in- tră in stomaefi, se mărginesce printr’uă îndoitură crestată, unde epitelium schimbândușl natura, constitue uă limită bine mar- cată între acestă țevă și între stomac». Direcțiunea. Esofagul!! rectilinfi in totă lungimea lui pe lun- gulti colonel vertebrale, pe care se atlă situată, se dirijeză puțin in stânga la gâtu, puținii în drepta la partea superidră a to- raxului, se aședă cu totulfi pe linia mediană în urmă, și în străbaterea sea prin dialragmii se înclină camă în stânga. 7”o rum. Esofagul fi este cilindroidă și se deosibescede restulu canalului intestinalii prin lipsa de aeru într’ensulu, astă-felu că elfi se atlă retrasă asupră’I și păreți! cavitățel lui lipiți orc cum unulu de al tul fi. Dimensi unele. Lungimea lui ce se măsdră dintre a 5-lea vertebră cervicală și a 10-lea dorsală este de vre-uă 25—28 centimetri; câtu despre calibru, esofagul» este partea canalti- htl alimentarii cea mal îngustă, mai cu semă Ia regiunea cer- neală, unde se și oprescu corpurile prea vohmiindse introduse intr'ensul; partea cea mal largă este partea inferidră; diame- trulu lui este de 20 seă 28 de milimetre, cu tote acestea elu este f>2 susceptibilă de bre-caro dilatați orie. Ca tăte organele găundse, esofagulu presintă la studift uă surfață esteribră și uâ sur- față interidră. 1°. Suprafața esterioră. In porțiunea cervicala, esofagulu corespunde, 1° înainte, la porțiunea niembramîsă a trabeel, de care se ține printr'uă țesătură celulară cu atâtu mal strînsă cu câtă o cercetez» cineva la partea superidră; esofagulu debordândă puțintclft în stânga trahea, mal corespunde aci la mușchiulă sterno-tiroidianu, la nervuhl recurentă și la vasele ti- roidiene din stânga, precum și la corpulO tiroidă. Raporturile esofagului cu trahea explică cum unu corpii streină introdusă într’ensulă și neputândă cobora în stomacă pdte împiedeca trecerea aerului în plămâni. 2°. înapoi, esofagulu corespunde la colona cervicală de care se ține print’uă țesătură celulară mole și pote astu-felu se ’șl execute mișcările trebuincios» la îndeplinirea funcțiuniloră sile. 3°. In lături, elu corespunde la corpulh tiroidă, la arterile carotide primitive, și la vinele jugulare interne. In porțiunea sea toracică, unde se artă vîrîtă în inediasti- nuhi posterioru, esofagulu corespunde, 1° înainte încependu de susu în josă la trahee, la bifurcați unea ei, la încovâetura aortei, la basa și la fata posteriiiră a cordului, de care se află des- părțită prin pericardu. <%te-va mănuchiuri mușchiulare, unul» ce nasce dăpă ramura bronchei din stânga și altele după foia stângă a mediastinului posterioru, cobără și mergă de se pierdu în tibrele longitudinale, seu cerculare ale esofagului. 2°. Înapoi, elfi corespunde la colona vertebrală, pe care nu se atiă atâtfi de aplicată ca la gâtu, și de care se atiă des- părțită printr’unu spaciu umplută de țesătură celulară, de gan- glion! limfatici, de vina azigos, și de canalul» toracic», care joșii se atiă în drepta esofagului, mal susă la partea sea pos- teriorii, și în urmă în stânga. Mal josă, esofagulă în punctul» unde se strimbeză în stânga spre a intra în gaura diafragmului, corespunde înapoi la ar- tera aorta. 3°. Iu lături, esofagulu rădică foia corespondentă a me- diast inului și corespunde prin acăstă membrană la plămânii. Deosebit u de acesta, esofagulă corespunde in stânga, în Iotă lungimea lui, la aorta toracică care îl vine puțintel» înapoi. 63 La partea de susă, este în raphrtă imediată cu încovăietura aorti in punctulă în care ea se dirijezi de dinainte înapoi și din dreptă în stânga spre a se pune pe partea stângi a co- lonel vertebrale. In tută acestă lungime esofagulQ este înconjurată de uă țe- sătură celulară mole, serosă, și do uă mulțime de ganglioni limfatici. In sfârșită, esofagulă se atlă însoțită în lungimea lui, de fiecare parte, de nevrl pneumagastricl, care, la partea de josă se așeijă, celu stângă înainte, și celă dreptă înapoi, co- municândă împreună prin răni urî în forme de arcade. In porțiunea abdominalii, esofagulă este în raportă cu gaura diafragmulul de care se află strînsă ținută Aci se vădă totă- d’auna fibre mușchiulare care nască din marginea internă a celoru duoi stâlpi diafragmaticf, și mergă de se lipescă de e- sofagă, încnicișâudu-se pe fața anterioră cele din stânga cu acele din dreptă. Sub diafragmă, esofagul este acoperită de peritoniă, și în dreptă și înainte sc află îmbrățișată de estremitatea stângă a ficatului, ieră înapoi, de lobulă lui Spigel. II. Suprafața internii. Acestă surfață se deosibesce, 1” prin coldrea ei albă, în vreme ce aceia a stomacului și a părței supdriore a farinxuluî este roșcată; 2° prin încrețitura pere- țiloră el ; și 3ⁿ prin încovăieturile longitudinale care cores- pundă la trebuința unei di la tați uni subite, esofagulă ne fiindă decâtă ună conductă. III. Textura. Esofagulă ai cărui păreți aă aprope 3 mili- metru de grosime, este constituită de două membrane cilin- drice, una internă mucdsă, și alta esternă, mușchiulară; între ambele aceste tțpue tunici, se găsesce uă țesătură tibro-celu- lară. Pe lângă membrana mucosă se află glandule ; și în sfâr- șită, nevre și vase care se împarte în tunici. 1°. Membrana muschiuMsd arc uă grosime multă mai mare decâtă tunica mușchi ulosă a cel oră-P alte părți ale canalului a- limentară; acesta se esplică prin iuțâla și energia cu care a trebuită ca alimentele să fie transmise din farinx în stomacă. Acestă membrană presintă doue planuri de fibre forte bine deosebite: unulă esterioră, compusă de fibre longitudinale re- gulate de jură împrejurată esofagului, și altulă inferioră, com- pusă dc fibre cerculare ; cele longitudinale nască unele dintr’uă 64 meinbranA. elasticii legata de eai^lagitilu cricnidu, pe linia me- diană, între mușchii crico-aritenoi<)î posteriori, și altele din părțile laterale ale aceluiași cartilagiă ; ambele aceste fibre se continuă cu tibrele superficiale ale stomacului. Fibrele cercu- lare sunt mal puțină numerose. La porțiunea cervicală, fibrele mușchulare ale esofagului nu sunt decât fibre vărgate, cu dungi, de viața animală; mai josă ele sunt netede, sdă de viața organică. 2°. Membrana fibrosă a esofagului, mal mole decâtă aceia a farinxului, este strânsă legată de membrana mucosă, și se ține forte puțină de cea mușchiulară prin fața ef externă; intr’ensa se vedu glandule! e și vasele și nevreie. 3°, Membrana mucosă a esofagului, strânsă legată cu mem- brana fibrosă, ca și la rectinu, alunecă pe tunica mușchiu- lară printr’uă țesătură celulară forte slabă, astă-felă că se pute scote ciiindrulă mucosă din teca mușchiulară in care se afla virită. Membrana mucosă presintă unu chorion (peliță) alcătuită de fibre elastice; surfața el este acoperită de papile conice, in serii longitudinale neregulate. Epitelium (posvița) de d’asupra membranei mucose, analogă cu acela ală porțiune! inferidre a farinxului, lângă cardia se sferșaște printr’uă margine fes- tonată și îu formă de ciucuri. Acdstă membrană se află icî și eolea rădicată de mici glandule risipite pe lungulă esofagului, care se deschidă pe membrană prin găurele oblici forte mici. Vasele fi nevreie. Arterele esofagiane provină din mal multe isvore. (lele cervicale provină de la artera tiroidiană inferioră: cele toracice, de la aortă d?a dreptuhl, de la arterile broii- chiale, de la intercostalele și câte uă-dată și de la maniera internă ; cele abdominale, provină de la artera» coroneră sto- machică, și de la artera diafragmatică inferidră. Vinele ce nască din membrana mucosă, alcâtuescă sub densa uă țesătură întinsă, străbată tunica mușchiulară și mergă de se sferșescu in tiroidienele inferidre, in vena cavă supe- ridre, in vena azigos, in manierele interne, în bronchialele, diafragma!icele și în coronarele stomachice. Vasele limfatice viermii eseu seu în desimea mucdsel șeii de- desuptuhă ei, și mergă în ganglidnele mediastiue posteridre, precnm și in câte-va din ganglionele ee se atiă la partea iu- feriiiră și adâncă a gâtului. Neercle forte numerose provină de la pneumogastricî și în- conjură d;n tote părțile esofagulă; pe lângă aceste nevre, mai simt și ramuri care provină din ganglionele toracice. Funcflnnea esofagului se reduce în a transporta cu iuțf'lă alimentele din farinxu în stomacu. Acestă operație se esecută prin tihrcle longitudinale care îlă scuiteză, precum și prin fi- brele cercularc. Aceste din urmă se constringă treptată de susu in josă la înghițită, și de josu în sustl la vărsătură și la râgâială. £. 4. Despre stomacn. SloiitaculA este, unulu din principalele organe ale digesfiu- nel. Elă este acea porțiune dilatată a canalului alimentară dintre esofag® și miculft intestină, în care alimentele se gră- mădescă și se prefăcu în șirnă (chyme). Sihiațitmea. Stomacală se atiă situată la punctulă de reu- nire a decimei superiore cu nonă deciml interiore a canalului alimentară. Acestă visceră, care este partea cea maî vohtmi misă a canalului alimentară, ocupă porțiunea superioră a ca- vi tăț el abdominale, umple mal dc totă ipocondrulă stângă, înaintezi pe epigastru penă la mărgini le ipocond ralul drept®, și se coboră mai multă seă mal puțină în regiunea ombili- cală după cum se află mal multă săă mal puțină umflată de alimente. Stomacală se află menținută in locnl® lui: 1“ prin esofagă, care și elă este legato de diafragmă; 2° prin duodentimă, pe care peritoniulu îlă menține fixă de păretele posterioră ală ab- domenului; 3° printr’uă îndoită foie a peritoniulnl care îlă fixezi de ficatfl, strinsă legată și elă de diafragmă. Astă-felă stomacală este mal puțină supusă la strămutare din locă, decâtă cele mal multe din viseerile abdominale, și se pdte dice intr’unu modă generală, că cele mal multe schimbări în raporturile sele provină din schimbările din locă, seu din schimbările în vo- lum», ale organeloru cu care elă este in legătură Direcțiunea. Axul® celă mare ală stomacului este transver- sală și orizontală, cam plecată de susă în josă, din stânga în o 66 drepta și de dinapoi înainte, și schîtnbîlrile Iul în privința di- recțiunii provină din aceleași cause ca și ale situați unii astO- felă tracțiunile exersate asupră’I de intestinală celu micii, cres- cerea volumului ficatului, splinei, precum și rfulli nbiceiă la femei d’a se strînge prea multă cu corseturiie. urmeză a avea fără îndoială uă mare influență asupra direcțiunii acestui organu. Stomacală este tmicfi la omfi ca și la cele mal multe ani- male. Volumulă Ini examinatu în totă seria animală este inultii mal considerabilă la erbivore, decâtă la carnivore ; la omiî elu ține mijloculă între aceste două extreme, ceia ce probozii des- tinațiimea omului la uă aliinentaținne de amendmiC speciile. Cu tote acestea, stomacalii la omfi presintă uă mulțime de varie- tăți, îucependfi de la acea stare de ângustare extremă ce nu întrece pe a duodenului, penă la uă dilatațiune considerabilă, în care elu timide a treia parte, pe jumătate, seă chiară mai totă capacitatea abdominală. Aceste deosebiri în volumu de- pindă de structura forte dilatabilă și elastică a acestui organu, care se lărgesce prin introducerea într’ensulfi a unei mari cali- tăți de alimente, și revine mai multă seu mal puțină asupră’I cândă se golesce. Astu-fehl stomacul este multă mal voluminosă la individl care aă obiceiulă de a mânca uă singură dată in "24 ore și în cuantitate mare decâtu la aceia care mănâncă mal de multe ori pe di, deră câte urni puțină. Forma. Stomacalii are forma unul conă turtită, încovoiată asupră’I de dinainte înapoi și de josă iu susă, și a cărui basă aru ti rotundă, ceia ce l’a asemănată eu ună cimpoin. Elfi presintă tui surfață exteridră și uă surfață interidră. I. Sulfata eximocă a stomacului. Stomacală, după forma lui, presintă uă față anterioră, uă față posterioră, uă margine convexă, numită Curbura țarcui- tura) cea mare, uă margine concavă, numită Curbura cea mică, uă umflătură mare ană căpetâifl esofagianu și ună căpetâiu piloricu. Fața anterioră caută înainte și puțină în susu; căndă se deschide abdomennlă pe cadavru, și se insuflă aeră în stomacu. acestă față devine cu totul superioră; tiu este fotă astă-felă fi 7 in viatii, căci stomaculu că udă sc desvoltă prin introducerea alimentelor^, se dirigeză înainte și in josft. fața. anterioră este în raporta, 1° cu diafragmulft care o desparte de inimă; 2⁰ cu ficatul^ care se întinde maî multă seu mal puținii pe densa; 3° cu ultimele t» coste din stânga, care o despartă de diafragmă; 4° cu păretele anteriorii alu abdomenului, la riiveluhl epigastrului. Tote raporturile acestea ale stomacului, care sunt de cea mut mare însemnătate, devină multft mai întinse atâtă în sen- sul ft transversală, câtu și în celft verticală, cândă elă se umple de alimente. [■'ața posterioră seft inferidră după unii autori, caută în josft și înapoi, și se vede in cavitatea posteridră a epiploilorft, alu căroru ea alcătuesce păretele anteriorii. Ea corespunde : 1° cu mesocolon transversil, pe care se rezămă, și prin care se desparte dc încolăciturile intestinale ; 2ⁿ în parte, la a 3-a porțiune a duodenului; 3° la pancreas, care împreună cu por- țiunea a 3-a a duoden ului, cu aorta și cu stâlpii diafragmulnl despartă acostă față posteridră de colona vertebrală, pe care se artă culcată întrTmft moda oblică. Aceste raporturi se mo- difică asemenea după cum stomaculu se atlă golft. seft plină. Curbura seă arcuit ura cea mare (marginea inferioră, mar- ginea anterioră a unorft anatomiștl), este convexă, dirigetă mai de tutu în josft cându stomaculu este golu, din contra, înainte, cândă stomaculft este plină; de acostă margine se află legate cele două foi anteriore ale epiploonnlni celă mare. Ea se atlă in raportă cu peretele abdominala anteriorii și cu cartilagele ultimeloră coste, precum și cu arculu colonului ce se află d’a lungulu ei. Curbura cea mică (marginea superidră, marginea posterioră a unorft anatomiștî), concavă, se întinde de la cardia la piloni, și de dĂtisa se legă epiploonulu celft micu sdu gastro-hepaticu; ea caută in susu cându stomaculft e golă, în susu și înapoi, cândă e plină, și îmbrățișdză colona vertebrală, de care o des- parte aorta și stâlpii diafragmuluî; se mal află asemenea în raportă cu lobulft celu micu alft ficatului, seu lobulft Iul Spi- gel, și cu rețeaua solcrâ. Umflătura seft tuberositatea cea mare a stomacului (tundulă sdu înfundătura ce t mare a stomacului), este represintată de tW tdtă porțiunea stomacului (lin stânga cardiel; ea semănă cu unii felii de juinetate de sferă aplicată pe basa conului repre- sintată de stomacă. Partea cea mal volumitidsă a acestui vis- cerft, ea se aHâ forte mică la carnivore și din^contra forte vo- luminosă la ierbivore. Așezată in ipocondrulu stângă, tubero- sitatca cea mare corespunde prin verfulă ei, la splină, de care se ține printr'nă foie a peritouiuliil numită cpiploMi splcHÎcit, și prin nisce vase scurte. Cându stomacalii e plină, splina se artă ca lipită de acostă tuberositate. Ea mal cores- punde, prin partea sea anteriorii și superidră, la jumetatea diu stânga a diafragmulul, care se aplică asemenea pe densa, și care o desparte iu sus, de plămânuia stângă, și înainte de ul- timile șese coste, și se urcă mal multn șeii mai puțină, după cum stomaculu se atiă mai multă șeii mai puținii plină. Astii- felu se esplică și greutatea respiraținnil in urma prea multei încărcări a .stomacului. In sferșitâ, acestii căpetâiu ală stoma- cului corespunde înapoi, la pancreas, la riniehift și la cap- sula susii-rinicbiară din stânga, și în joșii la colon transversu, ('tipitei ulii esaJaninuCi, denumită întrunii modă impropriu. cârd ia, (cord ii, inimă) ocupă est reni itatea din stânga a cur burei cel mici, și se alia in drepta tuberositățil cei mari, la nivelulă seă puțină dedesubt ulii găurei esofagiene a diafrag- mulin ; elă este îmbrățișată, înainte, de căpătâiulii stângă alti ficatului, ieru înapoia corespunde la lobulii lui Spigel; de juni împrejură se vOdă uă mulțime de vase și de nevre. Peritoniulii trece drepte după diafragmă pe detisulu, și alcătnesce aci uâ îndoi tură numită gastro -diafragmatică. Ctlpilâiulil pilorică [pilortdu,) este căpetâiulă drepții alu stomacului. Elu formeză verful i conului ce represintă acostă organu, și presintă uă ștrîmtore circulară care stabiiesce cu totulft limita între stomacă și duodenum. Aci, lângă acesta strîmtdre, stomaculu se incovoie asupră’I, și alcătnesce despre curbura cea mare ună cotă forte pronunțată, cotulil stomacului, care la partea diuâuntru este represintat printr’nă înfundătură. Căpătândă piloricu, seu pilorulă se dirijezi în drepta, înapoi și îu snsă. Uaporturile căpătâiului pilorică cu pereți abdominali varieză după cum stomacalii este golii, seă plină, acele ensfi cu dife- ritele organe sunt mal stabile; astă-felii, în snsu, elă cores- <>9 pi înde cu ficat ulii și cu epiploonulu celă mieii; în josă, cu epiploonulă celă mare ; înainte cu peretele abdominală, și îna- poi cu panereasulă. II. SniTafa inferioră a slomaetduî. Surfața interiori presintă aceleași regiuni ca și surfața es- terioră, diferitele particularități ale el voru ti descrise cu o- casiunea descriere) membranei mucose. Pe densa se vădu cele două găuri ale stomacului : gaura esofagiună seu cardiacă, său g.iura din stânga, ce se deosibesce; I’prin îndoituri răzdse care dispară la întinderea stomacului; 2° printr’uă margine în fo?mă de ciucuri și prin deosebirea feței membranei mucdse; 3° prin lărgimea și dilatabilitatea el; 1° prin lipsa complectă de valvulă și de unii mușchii! strângetoru, seu sphincttr. Gaura duodenală, pilorică, gaura din drăpta, se deosibesce 1° printr’ună prevază interiorii, seă valridă circulară care, pe unu stomacă întinsă și uscată, represintă unu felă de dia- fragmă ; 2° prin strîmtnrea ei, degetulu cehi mică abia pu- tCmdu trece printr’ensa; 3° prin puțina sea dilatabilitate; 4" prin presența unul inelă mușcluulară, care pote ti considerată ca unu adevărată sphincter. Ună ce forte importantă a mal nota în privința acestoră doue găuri ale stomacului este mica depărtare ce se ailâ între densele în raportă cu mărimea stomacului. III. Strnctnra stomacului. Stomaculă se artă compusă de patru membrane seă tunice; 1° uă membrană serosă cea mal exteridră; 2° uă membrană muș- chiul ară ; 3° uă membrană celulară; 4° uă membrană mucosă ce presintă uă mulțime de glande, A. Membrana serosă. seă peritoneală. Stomaculă, carnal tiite organele mobile din abdomeml, se atlă acoperită de peritoniii în modulă următoră : doue fol, una lângă alta, ce constitui epiploonula cela mica săă epiploonulu gastro- epaticu, cobor;! de la crăpătura transversă a ficatului și ajunse 70 la curbura cea mică a stomacului, se depărteză una de alta, lăsâudu intre densele ună spatio triunghiulară ; aci foia de dinainte acopere fața anteridră, și cea de dinapoi pe era pos- teridră a stomacului; ajunse la curbura cea mare din stânga, se apropie ierăși una de alta, lăsă udă într: densele și între curbură unu spațift triunghiulară, ea și Ia curbura cea mic», și mergft de formfză amendout împreună foile anteriore ale epiploomdul celu mare. După, cum vetjurămu dâră peritoniulu alcătuesce stomacului unii înveliși! complectă afară de puncturile ciuburiloră. unde se vede unu spațiu triunghiularii, în care se întinde stoma- calii cându se umple și se dilatâză. In întinderile ense prea mari ale stomacului, spațiurile acestea nu sunt îndestule și vină șl foile epiploonuluî celu mare și celu micu de se desfășură pestninacîi. In sfârșită tunica peritoneală care nu aderâză de Încă la căpătâile stomacului, de ce merge spre mijloculu acestui or- ganft se lipesce din ce in ce mal multă de membrana mușchiu- Iară, de dedesuptft. B. Meiubraun mușchiulară. In generală se admite trei planuri de fibre mușcbiulare la stomacă : umilă superficială.șeii longitudinală, altulu mijlocia șeii cercularu, și celă d’alft treilea adâncă seu parabolică. Planuhl superficiala se continuă cu fibrele longitudinale ale esofagului, care, uă-dată ajunse la gaura esofagiană. se res- pândeseft pe stomacu ca niște raze. Ele risipite pe ambele fețe, pe curbura cea mare și pe tuberositatea cea mare a stoma- cului se apropie și alcătnescft ca. uă cordea pe lungulă cur- bnreî cel mici. Asemenea ele formeză unu plană mai strânsă la nivelulă porțiunel cei ânguste a stomacului, deru mai cn sdmă în apropierea de pilotă. Aci ele sunt dispuse în formă de mânuchl care se înfigă ore-cum parte in inelulă pilorieft, ieru parte se continuă cu fibrele longitudinale ale duodenului. Plamilil mijlociu este compusă de fibre dispuse perpendi- cular pe axulu stomacului care alcătuescă unu șiră de cer- curi seninele succesive incependA de laesofagă penă la pilorft, forte rari pe tuberositatea cea mare, și cu atâtă mai numerose cu câtă se apropie de piloru ; și ancă la pilot ă, ele constitue ună 71 ineh’i groșii ce rcsare înăuntru in formă de prevazfl, și for- meză unii adevărată sphiucter, care strâugendu-se se opune cu putere Ia trecerea alimenteloră și gazuriloră din stomacfi în duodenum. La gaura esofagian* nn există unii asemenea iuelu seu sphiucter. In sferșită. diferitele inele ale fibreloră cerculare se încalică și comunică intre densele. Ptanulă adâncii care se observă maî cu semă la stomacuri iportrutinte, este compusă de tibre parabolice a cărora porțiune mijlocie îmbrățișeză tuberositatea rea mare a stomacului, și care pare a ti destinată se comprime acestă parte a stoma- cului, și a împinge alimentele spre piloni. Fibrele câtor trcle acestei ti planuri, nu formeză unu aș- ternută continuă, ei mai multă uâ țesătură cu ochiuri spațiose; ele sunt mai multii albiciose și facă parte din sistemnlă inuș- chiularu ală viețel organice, Grosimea așternutului mușchiulară variază forte multă după indivizi; cn tdte acestea ea este mai pronunțată la aceia care au ună stomacu mai mică, și do- băndesee uă desvoltare însemnată la ipertrotia acestui organă. C. Membrana celulară. Acestă membrană se atiă intre membrana mușchiulară și cea mucdsă. Ea se ține multă mai tare de membrana mucosă decâtă de cea mușchiulară; în desimea el se împartă vasele pănă a nu pătrunde în membrana mucosă. 1) . Membrana mucosă. Acestă membrană de cea mal mare însemnătate din causa rolului ce jocă la digestiunc, a fostă multă tinipu confundată cu mucusulă ce o acopere. Numită de diferiti anatomiști tu- nica aiti/dosă (vcloutee), tunica qlandul6sd, considerată mai la urmă ca epidermulă după piele, jmtendu-se jupui și repara la loru, ea se decompune îndată după mărte. De aceia și spre a ti bine studiată, a trebuită să fie observată cu multă iuțelii seă asupra celoră pedepsiți cu in6rte, său asupra individiloră morțl de uă-dată în plină sănătate Surfața aderentă a membranei mucăse a stomacului este 72 foi te puținii legații de membrana celularii, astft-feld cil se pute deslipi cu multă înlesnire. Surjațu cea liberă, pe unu stmnacil gulii, presintă încovăeturi umhilate, lungi, transversale seu oblici, care se strângă intre densele sub forma unonl rețele, ce dispară vândă stomaculu se întinde. Aceste încovăeturi sunt pronunțate mai cu semă in partea pilotului. Intre iticov&eturile membranei mucose, cea mal însemnată te aceia numită valmbi pilorică. și care provine din ridi- carea mucosci de către spliincterulii mușchi ularft. Deosebita de aceste încovăeturl, membrana mucdsă a stoma- cului mal presintă uă mulțime de dunyl zbârcite, care uă împartă în mici spațiuri seil compartimente de felurimi de forme, cerculare, oblongl, poligonale etc. Esaminată cu ochii fără ajutoruhl unei lupe, ea presintă uă surfață mole, porosă ca buretele, catifelosă, și se atlă acoperită de unu așternuta de mucusO mal multii s6fi mal puținii groșii, care se pote da în lături setî frecândil membrana cu uă cârpă, seft mal bine spălând'o cu apă. Este de observații deosebirea la vedere ce esistâ la acestă membrană intre tuberositatea cea mare și intre partea ce se află in drepta esofagului. Cea d’ântcift este mal subțire, mal mole și mai vasculdsă, și nu se pote deslipi decâtă in fâșii; din contra, cea din drepta esofagului este mal grosă, mal re- sistentă, mai albă și se pote rădica în totă întinderea ei. Din punctulft de vedere patologicii, caracterele membranei mucdse gastrice in starea s&nătosă, fiiudft de celu mai mare interesă, ele aii foștii determinate; 1’ prin colo rațiunea acestei membrane; 2° prin grosimea; și 3° prin consistența el. 1“ Colorațiunea. Colorea membranei mucose gastrice este forte controversată, căci unii patologl susțiml că ea se aHă a- fectată la tote bolele cronice s^u acute, in vreme ce alții, din contra, pretindă că la un a mare nuinera de indivizi morțl de diferite bole, acestă membrană se găsește in aceiași stare nor- mală ca și la individil inorțl de unii accidentă dre-carc. Exa- minată denl asupra acestoru din urmă individ!, seft asupra criminalilor^ executați, și alft cărora stotnacil golii se aHă in starea cea mal normală, membrana gastrică s’a găsitft de ml coldre albă venătă, trăg^ndii puțintele spre galbenii seil tran- dafirie. Deca individuhl a muritu asupra digestiunel, membrana 73 gastrică se găsesce bursutlată, roșie câte uă-dată de ună roșu forte vio. Pe cadavre a cărora putrediciune este cam înaintată, căpe- tâiulă Celu groșii ahl stomacului mat cu sdmă, este iimh*mim. Duodenam începe la piloni și merge pene la nivelulă ver- tebrei lombare a doilea in stânga, unde intestinalii intră in desimea mesaiiteruhu și unde artera și vena mesanterică su peridrâ trecu dreptă in curinezișă și ’lă despartă de cele-lai te porțiuni ale intestinului celu mică. SHnathinea duodenului. De și este cam greu a determina ardstils ilnațiune în raportă cn peteții abdomenului, se piite ensâ (Jice că elă ocupă ipocondrulă dreptă, epigastrulă, regiunea ombilicală, și se vîră cu atâtă mai adâncă, cu câtă se depăr- tezi! de piloni, astă-felti că este greu a'IQ dibui pe abdomenă. Duodenum se atlă bine fixată in locuhl seă prin peritoniă, prin vasele și împletiturile nevnise mesanterice, și prin pan- creas de care este legată prin fibre musch udare ce petrundă in acestă glandă, și însferșită prin inușchiulii (dîrnătofii duo- denalii; acestă mușchiu este alcătuita de mănuchiuti late care nască după marginea superidră a porțiunii a treia a duodenu- lui și se sftlrșesce prin tibre elastice în țesătura desă care in- cougiâră trunchiuhl cel iacă și artera mesanterică superidră. De aci resultă că duodenală nu se schimbă din locuhl seă, a- fară numai și rare ori în prima porțiune a lui, ceia ce era de neapărată trebuință, căci deeă ehl ară fi avută mobilitatea celei raite părți a micului intestină, bila (fierea) care se varsă intr’ensuhl prin canalulil culedocă, ară ti putută ti mereu îm- piedicată in cursuhl el. Lungimea duodenului este de 20 peni' la 24 centimetre. Ctth'bnda lui este puțină mai mare decâtă acela ală celel-l'alte părți a intestinului celu mică. 78 Direcțiunea duoden ului merită, multă a fi observată; înce- petidă de la piloni, elfi se rădică in susu, iu drepta și înapoi; uă-dată ce ajunge la gâtulă bășicuțel biliere, îșî schimbă d’uă- dată direcțiunea, devine verticală, alcătuesce cu prima porți- une unii unghiu ascuțită, prima incovoitură. în urmă după ce merge astu-felu în sensulu verticală mai mult fi seu mai puțină, se îndrepteză incurmezișă din drepta în stânga și Se continuă cu intestinulă celă mică. Acestă nouă .schimbare de direcțiune se numesce a doua incovoitură. Pin aceste încovăeturi resultă că duodennm descrie uă curbă seini-circulară, a cărei concavitate caută in stângi, și astă-felă i-se consideră trei porțiuni, desemnate prin numirile numerice, prima, a doua, și a treia, a cărora raporturi ur meză a fi studiate aci. 1°. Raporturile primei porțiuni. La partea de susă, se află în raportă cu ficatulă și cu bășicuța bilieră, de gâtulu căria se află ținută printr’uă îndoit ură a peritoiTiuluI; înainte, cu epi ploconii! gastro-colicu, și cu păreții abdomenului; înapoi cu vasele epatice, și cu epiploonulu gastro-epatică; 2°. Raporturile porțiuneî a doua de uă lungime ca de 1 centimetri. înainte, se atlă in raportă cu căpătâiulu dreptă alft arcului colonului; înapoi, fără intermediulă peritoniukii, cu marginea concavă a rinichiului drepții, cu vena-cavă abdomi- nală și cu canahilu coledocă; câte uădată acostă porțiune, în locu st fie iu raportă cu riniehiuhl, este d’a dreptuhl cu co- lena vertebrală. Peretele posteriorii și internă ală acestei por- țiuni este străbătută, cam pe la jumătatea sea, de canaturile coledocă și pancreatică. In drepta, cu colonulă urcătorii, în stânga, cu pancreasulă, care este dre-cum lipită de acesta por- țiune, lungă de la 5 penă la 8 centimetri. 2°. Raporturile porțiuneî a treia. Acestă porțiune se atlă situată în desimea mărginei aderente a mesocolonului trans- versală, a cărui foie inferioră uă acopere aprope in totă cir- conferența sea. Astu-fehl că acostă porțiune transversală a duo- denului nu se vede d’asupra mesocolonului transversă, ci se află intregă sub acestă încovăctură a peri ton iul ui. In josă, ea corespunde la foia inferidră a acestei încovăeturi; în susii, se află pc lungulft pancreasului de care se ține; înainte, ea co- respunde la stomacă, de care se află despărțită de uă foie pe- 79 ritoneală,, ta mesanteru și Ia iutestinulu celft micii; înapoi, co- respunde la colona vertebrală, de care se, află despărțită prin aorta, prin vina-cavă și prin stâlpii dmfragninluî. Surfața internă și textura duodenului vorfi ii studiate de uă-dată cu acelea ale intestinului celft micii. |{. .[ejiiUD-ileoiiiilu. Intestinală celă mică propriu (fisă, seil jejuno-ileonuhl, este acea porțiune a canalului alimentarii care umple cea mai mare parte a abdomenului, ocupă regiunele ombilicală, ipogastrică, iliace și lombare și se atlă mărginită mai din tote părțile prin intestinală celft grasă. Prin căpitâiulă seă superiorii sc con- tinuă cu duodeunm la pnnctulft nude mesantcrnlu alcătuesce ună unghii) cu mesocolonulfi, și unde intestinalii celu mică îșl schimbă de uă-dată direcțiunea și vasele mesanterice superiore încrucișeză acestu intestinii Prin căpitâinlu seă inferiorii, elii se deschide perpendicularii iu intestinulii celft groșii. Împărțirea intestinului micii in jejunum și ileon, admisă de vechi anatomiștl nu se află întemeiată pe nici uâ-deosebire, astil-felii că nu li se pote indica uă limită între densele. Intestinalii celu micii, susținută, seu mal bine atârnatft de cob'rna vertebralii printr'uă îndoituri! forte mare și lăbărțată a peri toni ului numită mesa uterul ă, multă mai lată la partea din mijloci) de câtu la căpftâie, presintă uă mobilitate forte întinsă, astă felii că c-lu îșl pote schimba loculii în tote sensurile. Numai la partea de susfi, elfi se află mărginită prin mesoco- buni și prin arculfi colonului de stmuacfi, de splină, de ficatu și de duodenum ; in josfi, ense, între cecum și partea colo- nului iliacă in formă de S se cufundă în basenii, se întinde de fie-care parte în adânciturile iliace și in regiunele lombare și trece pe dinaintea colomirilorîi lombarei din drepta și din stânga. Acestă mobilitate fără mărgini a intestinului celft micu face că elfi phitesce dre-cum în cavitatea abdominală, se înghesu- esee unde iși găsesce unu loeft golii, intră adese-orî în forma- țiunea hernieloru (surpat ură); se află supusă Ia invaginațiunî, adică porțiunea sea superidră se vîră ca într’uă tecă. în por- țiunea ce vine îndată dedesubt fi, și cându umilă din organele HO conținute in abdomen», ficatul» seu splina, dobândescc uă des- voltare mare, elă le cedezi loctllO. ’ Direcțiunea. In vreme ce, precum amu văd ut ii. canalul ii di- gestivă, în partea sea susu-diaFragmatică se atlă drepții că sto- macul ii presintă uă mică încovoitură, duodenum doue inco- voiturl mat pronunțate, intestinul celă micii, seu jejunum- iieou, se indrepteză mai ânteiil de dinapoi înainte și din drepții in stânga, în urmă se încovoie din stânga iu dreptă, se în- torce ierâși în stânga, și totu astii-feliî înainte, descriindiî cu modulă acesta uă mulțime de încovoituri în formă de S. Lă- dată ce ajunge la partea inferioră, trece în curmeziș» din stânga iu dreptă și puțină de josă în susu, și sc deschide per- pendiculară in intestinul» celu groșii. Aceste numerose inco- voitiiil s'aii numit» ce reuni obițiunî, se așeză unele pe altele, fără a se încurca, și formeză tiite uă masă a cărei aparență este întocmai ca aceia a surfeței crecrilorii, a cărora eminențe încolăcite s’aft numit» și ele cerconvoluțiunî. Cu tote încolă- eiturile aceste ale intestinului celă micii, care fac» că nuc cn putință a i-se determina uă direcțiunea generală, considerând ii ruse că ehl începe in stânga vertebrei lombare a doua, și se sferșesce în dreptă, in adâncătura iliacă^ se pote vedea că di- recțiunea sea generală este aceia a mărginii aderente a îndoi- turel niembranose, seă mesantendii, prin care se atlă atârnată de colona vertebrală, adică oblică de susă în josă și din stânga in dreptă; ieră direcțiunea particulară a încolăciturilm ă se presintă cu convexitatea spre pOrețiî abdomenului și cu conca- vitatea spre mesanteră. Dimensiunile. Lungimea intestinului mică varieză între l și 6 metri după îndiviiji. Cal Umil li lui nu este același! tu tdtă lungimea; elă e mai mare la originea lui decâtă la sfârșită; astă-felii la partea de susii presintă uă circonferență ca de 17 centimetri, pe la midloc vr’uă 11 și '/ei și la intrarea lui iu intestinalii celu mare vr’uă 9 centimetri Forma Iul este cilindrică; de marginea sea posterioră, concavă și sgâr- cită, se tine nicsauternlă ; marginea anterioră. convexă, liberă, corespunde la pCreții abdominali, de care se atlă despărțită prin epiploon (prapuri). Prin /ețele laterale, ineolăciturile seă cer- couvoliițiunile corespundă uncie la altele. 81 C. Textura intestinului mieii. Ca și stomaculu, intestinală micii se află compușii de patru membrane, care, încependti de dinafară înăuntru, sunt, uă mem- brană sen tunică serosă, uă tunică mușckiulară. uă tunică celulosă. și uă tunică mu cosă. a. Tunica scrosă. La duodenum, peritoanuhl acopere peste totO prima porțiune a lut, afară de partea de dinainte și cea de dinapoi unde se vede, ca și la stomacă, unO spațiil triun- ghiulară, și prin partea sea de dinainte se ține de epiploonuhl cehi mare, ienl de partea dinapoi de epiploonulă celă mică. I’e a doua porțiunea duodenului peritoanulu trece numai peste densa; ienl porțiunea a treia a duodenului este acoperită, pre- cum am valută mai susu, de foia inferidră a mcsocolonuhu transversă. La jejuno-ileon, peritoanulu ii formezi uă tecă complectă, afară numai la partea concavă a sea, unde foile peritoanulu! care constitue mesanterulu se depărteză una de alta; aci se vede unt! spațiu triunghiulară celulosă, ca și pe lunguiu cnr- buriloră stomacului, care permite asemenea intestinului a se dilata, cu tote că la dilatațil mai mari, acestii spațiil nu e des- tulă, ci cinară mesanterulu se desdoește ca se facă locu dila- tațiunei. Țesătura celulosă care unesce tunica peritoneală cu cea muș- chiulosă, este forte subțire, și legă aceste doug tunici împreună cu atâtil mal multă cu câtă se apropie de partea convexă a intestinului. b. Tunica mușchiulăsă, cu atâtă mai subțire cu câtă se a- propie de valvula ileo-cecală, se află compusă de două planuri de fibre, umilă superficială și cehi daltă adâncă. lîanulA superficială, care este și cehi mai subțire, este for- mată de fibre lungi care prin aderența loru cea mare la tu- nica peritoneală, se rădică totu d’auna cu densa ; colorea albă a acestora fibre, precum și aparența loră hicedă prin peri- toană, a făcută pe unii anatomiști vechi se le considere ca de natură tendinăsă. Planată adâncă ală fibreloru mușchiulare, mai groșii decâtil celă precedentă, este alcătuită de fibre ccrculare, paralele său încrucișate. c «2 c. Tunica celulotâ presintă aceleași caractere ca și la stomacu. (1. Tunica mucosă seă tilosă. Ea presintă uă surjată externă care aderă la tunica celuldsă printr’uă țesătură forte mole, și o surfața internă, de mare însemnătate prin îndoiturile seu valvu- kde el, numite valvule connivcntc, prin vilosităfile el jur te dcstoltalc, și prin numerosele găurele glandulose. 1". Valvulele connivcntc. ') Indoiturele observate penă aci pe membrana mucosă a stomacului și a esofagului nu servă, precum ani fi veQutfi, decât fi a favor isa întinderea acestor ii or- gane. îndoiturile mucosel intestinului celu subțire, de și servă și ele la întinderea lui, afi ensft cu totulu altă destinațiune și merită uă descripțiune specială. Numite mitule connivcntc chise pe jumătate), seu mltulele Iul Kerkringius, valtulele Iul Fallope, fiindă-că acești anatomiștl le ati descrisă cel d’inteîu, începu la duodenum, la uă distanță de 3 s^u 5 centimetri de pilor. Forte numerose și forte desvoltate pe duodenum și la începutulă jejuno-ileonulul, ele se împuținezi! cu câtu se co- boră spre partea inferioră a intestinului micu, astu-felă că in vecinetatea valvulei ileo-cecale dispară cu totulfi. Aceste val viile compuse de uă îndoi tură a membranei mu- cose, în care se găsesce uă țesătură celulară, diferite vase și nevre, sunt așezate perpendiculare pe axa intestinului și pre- sintă jumătatea. două treimi, seu trei pătrimi a unul cercă ; spre a aprecia bine forma, dimensiunele și disposițiunea loră respectivă, este bine ale băga în apă, șefi ale studia pe unii intestină uscată după ce mai ânteiă a fost fi umdată; para- lele, ele se plecă unele spre altele, se îmbucă între densele, și prin mărginile lorii libere caută șefi spre pilorti, șefi spre valvula ileo-cecală. Esaminate pe unti intestină uscată, ele re- presintă forte bine diafragmele instrumente!orii de optică. Valvulele conivente servă a îmulți de trei patru ori întin- derea surfețel interne a intestinului, deosebită că ele oprescu pdte și mersul u prea iute ală materiiloră ee circulă în cana- lul fi intestinală. 2° Villositățile ²) se găseseft pe totfi întinderea intestinu- ') Spre a studia n-iaî bine valvulele conmvente, este de trebuință a înturce in- testinuhv cu fața dinăuntru înafară și alu studia sub apă. Studiuiiî viiosilățiloră cerc ca n>al ilntCiit printr'unîl iiielil de apă ce lași sS ⁸³ lui cclO mied, și nu mal puțind și pe valvule, încependu de la pi lord penă la val vuia ileo-cecală; cu tote acestea ele suntu mal numerose pe duodenum și se inipuțineză mal la vale. Esaminate eu lupa, seu numai cu ocliiulu, ele stau pe surfața mucosă a intestinului ca uă perie desă, sed ca und gazonu stufosd. J'orma lord variază forte muku. Pe duodenum presintă uă formă lată încovoiată ; mal la vale pe intestinii, ele sunt cilindroide, conoide, și in formă de măciucă. Structura vilositățilord a ocupată forte multu pe toți anato- miștil care le aii studiatil prin microscopii. După anatomistulil italianil Mascagni, ele aru fi compuse, de uă împletitură de vase sanghine și de mici vase limfatice, acoperită de uă membrană forte subțire formată de vase limfatice, împletitură plină de uă substanță ca buretele, in care se deschide vasulu chiliferu centrale, precum și vasele arteriale și vdndse. Unii anatomiști pretindă că imprejuruld vasului chiliferd s’ard fi aHândil fibre muș- chiulare forte subțiri și care se ținu de fibrele stratului muș- cliiiilosu ahl membranei mucdse. Aceste fibre aru fi ajutându la contracțiunea vilositățiloru. I «șefe sanghine ale vilosităților alcătuescu pe așternutuld su- perficiahl ahl acestui organu uă rețea capilară in care sângele merge printruna șeii mal multe arteriore mici, și din care is- vorasce ună numer corespondent de vine asemenea capilare. In sferșitu vilositățile sunt acoperite de uă posviță de celule cilindrice. 3°. Glandele intestinului cela micii, sunt forte numerose și se deosibescu: 1° în glande tubulose; ^glande vesiculare sed folicule închise; 3° glande în formil de ciorchine. 1°. Glandele tuWose șeii ale lui Lieberkuhn, sunt repăr- țite pe totă întinderea intestinului micii și se găsescil și pe in- testinulu celii groșii. Ele ca și glandele după stomacu care arii fi destinate a secreta suculd gastricii, pard a secreta su- cul il intestinală. Aceste glande se află lipite una de alta și nu trecu mal departe de membrana mucosă. 2°. Glandele vesiculare, sdti folicule închise, descrise de curgă mal multa timpii pe membrana mucosă. să se spele surfața ei de muco- sitățlle, s6» de epileliuro ce se atlă pe dânsele, și la urmă să se bage membrana în apă expusă la ratjele sorclul. ele temi ndd mere O vasul u tn care se afli. 84 nniî anatomiștl sub denumirea de glandele lui Brunner, se găsescă risipite pe tottt intestinală cehi mieii, sdft isolate, seil in grupuri, și se presintă ea nisee mici granulat iutii rotunde, in forma meiu- lui vîrîte sub membrana muciisă, fără găurite aparentă. Tocii tu categoria acestmti glande, sunt și foliculelc Iul l’cyer\ ele se presintă sub forma de plăci eliptice în direcțiunea limgi- mel intestinului, pe partea convexă numai a lui, și nu sc gă- seseft decâtil pe la sfârșituhl intestinului celu micu; numerulii lorii nu trece peste doue-deci seil trel-<)ecl pe totă intestinulu. Cândil le studiezi cineva pline de licuidulu ce secreteză, ele represintă cu totulil vesiculele cojel de portocală. 3°. Glandele în formă de ciorchini, numite glandele Iul llrunner, nu se găsescă decâtil pe duodennm, deră mai cu semă pe partea de susă a Ini, sub membrana mucdsă; ele al- cătuescil unii stratu de glandule turtite, deosebite unele de altele, semămi cu glandulele bucale și labinle, și se deschidă prin nisce mici conducte, care varsă pe duodenum suculu ce secreteză. 4’. Vasele și nevrele. Arterite micului intestină provină tute de la artera incsanterică superioră; acele ale duodenului pro- vină de la gastro-cpiploică din drepții, ramură a hepaticii. Hamurile mesanterice superiore se deosibescu printr'uă mulțime de arcade, care se îmbucă între densele penă a nu ajunge la intestină, prin cotiturile ce alcătuescfl iu desimea perețiloril intestinali, și prin rețelele ce constitue intre tonicele intes- tinului. Vinele ce nnneză arterelonl, alcătuescil și ele asemenea ml rețea (lesă, din care pornescil ramurile ce constitue prin im preunarea lorii vena mesoraică cea mare, una din principalele rămurl ale vinei-porte. Vinele intestinale sunt mal vohimindse decâtil arterite, și nu presintă cotiturile arterelonl. Vasele limfatice seil rasele lâptose, ori chilifere, nască prin tr'uă rămuricâ centrală seil uă râdăcinidră, din vilositățî, pre- cum și din plăcile hii Peyer și din foliculele solitare ; tot' rădăciniorelc acestea se îmbucă între ele îti tunica celulosă și alcătuesc uă rețea strinsă, din care pornescil mici trunchiuri, ce se aruncă în numerdsele ganglione situate in desimea me- sauternluî; acelea care provină de la duodennm se aruncă în ganglidnele aliate d'asupra pancreasului. «5 Nevrele intestinului provină ) Uilulil este acea parte a sîmînțci prin care ea se [inc de fructa ți prin care îsl primește sucurile ce o hrăuescG. țață, cu lungimea tic dinainte înapoi, de joșii in susil și din dreptă în stânga; 2“ între adâncătura bășicuțel și dunga an- tero-posterioră, se vede uă surtața pătrată, numită lohulU pn- trutu seă anterioră; 3° dinapoia dungeî transverse, se vede lobahi celă micu, seă înăl/imca posteriorii a tcnel-porte, seă lohula Iul Spigri, (numele unui din anatomiștl care i’a des- crișii mal bine). Acostă lobă, de unu volumu și de uă formă variabilă, se atlă între dunga transversală și marginea poste- riorii a ficatului, între adâncătura canalului venosă, în stânga, și intre adâncătura venel-cave interiore, în dreptă; încovoitura cea mică a stomacului, care rămâne in dreptă, ilh îmbrățișeză. De uă formă semi-lunară, marginea sea interioră seu liberă este convexă, corespunde la marginea superidră a pancreasu- lui, și presintă la partea din midlocă, ună felii de umflătură încongiurată de ună cercă arterială, alcătuită de artera coro- neră stomachică, de artera splenică și de artera hepatică. Din căpetâiulii seu posteriorii, lângă marginea posteridră a ficatu- lui, nasce uă limbuță care contribue a forma din adâncătura vcnel-cavc inferidre, unu canalii, câte nă-dată complectă. Din căpătâiulă anteriorii în dreptă dungeî transverse, pornesce uă crestă ce se îndrepteză cam oblică înainte; acestă crestă, la originea el se află scobită de uă adâncătura in care stă vena- pdrtă și artera hepatică, icră înapoi sc scobcsce spre a face locu vînel-cave inferidră. Totu în dreptă dungeî antero-postelidre, fața inferidră a fi- catului presintă afiâncălura rinichiului, mai multă seă mal puțină pronunțată, la care corespunde rinicbiulîi, care se ține puțină legată de ficată printr’uă țesătură slabă. Dinaintea adâncăturei rinichiului, se observă uă surfața pu- țină scobită la care corespunde unghiuhl de împreunare ală colonului urcătoru cu amilii colonului; înapoi se vede gutieră (jghiabulă) vene-carc inferiure. Circonferență ficatului presintă, înainte, uă margine sub- țire, ce merge de josă in susă și din drdpta în stânga, și care corespunde în dreptă la basa toraxului; pe densa se vede: 1° uă știrbitură adâncă ce aparține venei ombilicale; 2° mai in dreptă, uă altă știrbitură, la nivelulă bășicuțe! bilei; câte uă-dată ambele aceste știrbituri se confundă împreună. înapoi ficatiili'i presintă uă margine grdsă hi dreptă, denl HM) care de ce merge spre stânga, se subțiază; ea adereză la dia- fragmă prin țesătura celulară, și peritnanuhl trece aci după diafragmă pe ficații ca se constitne ceia ce s’a numit u liga- ment ul A coronară alft ficatului, Acestă margine posterioră se împarte în doue porțiuni prin- tr'ml dungă verticală adâncă, în care intră venn-cavă inferioră, și care contimiându-se cu dunga antcro-pnsterioră se trans- formă de multe ori intr’unii canalu complectă printr’uă limbă ce se întinde după îolmhl lu Spîgel. In dreptă, ficatulu presintă unu căpGtâift mare, netedă, ro- tundil, care corespunde la concavitatea diafraginuhu, și care se ține de diafragmă printr’uă încovoitură a peritoanuluî, nu- mită ligamentul^ triunghiularii dreptă. In stânga, ficatulu se sferțesce printr’ună eăpetâiu subțire, care adesea se întinde pene la splină. Acestă căpetâiu sc ține de diafragmă printr’uă îndoituri a peritoanuluî, numită liga- nientulă triunghiulara stângă, și corespunde ia esofagft. tufa ficatului este de ună roșu mal mult îi sen mal puținii închisă, după imliviQT. Surfața Iul, precum și diferitele crestă- turi ce i-se poți) face, presintă aparența nnnî graniță cu două grânar), unuhl ocheșă închișii, și celfi-l'altn gălbuia; puține ense organe care să presinto mal multă deosebire în colora- ținnc decâtă ficatulu; elu devine verde, seă venle-galbenă, decA bila se află răspândită iutr’ensulu; din contra, se atlă roșu inclusă, ddcă sângele este grămădită într’ensulu. Consistența ficatului este mal pro susă decâtă a tutulorft glandelorii; asemenea și frăgesimea lui este forte mare. II. Structura ficatului. Ficatulă este uă glandă de grăituri grămădite compuse de uă mulțime de vase. Ehl presintă la studiu: 1° învelișiurt; 2° uă țesătuiă proprie. A. Învelișurile ficat uliii. Aceste învelișuri sunt în numenl de doue; una este pro- dusă de, peritoanit; cea l’altă este ud membrană proprie fi- hrosă. Peritoanulă alcătuesce ficatului unii învelișil mal de totil 101 complectii; marginea posteriorii numai a ac Micșorimea guuricel prin care canalulu coledocă alături cu canalulu pancrcatică se deschide pe uă umflatul ă mică ce se află la acostă punctă pe duodenum, precum și șerpuirea lui piezișă în pereții duodenului penă a nu se deschide pe acea umflătură, facă că bila și suculă pancreatită potă trece cu în- lesnire din canalnhl coledocu in duodenum, deră nu pută re- trograda din duod- num în canalulu coledocu. Dezvoltareaficatului. Eicatulă este celu d’ânteiă organit glan- dnlosă ce se dosvoltă la animalele mamifere și la oină. Volu- mulă hil esfe cu atâtă mal mare cu câtu se apropie mai multă de epoca concepțiunei, cându elu ocupă uă mare parte a ab- domennlnl; după câte-va luni ale viețel intrauterine, elu în- cepe a se micșora; la nascere elă ne mai priimindu sângele de Ia placentă prin vena ombilicală, scade îndată atâtă iu vo- hnnă, câtă și în greutate ; acostă împrejurare servă în medi- cina legală (docimasia epatică). IV. I'iniciiiinile ticatidiii. Cea d’ânteiă funcțiune a ficatului este de a secreta bila, ce se produce în celulele cpaticc, unde se găsescă uă mare parte din elementele constitutive ale acestui licuidă. Anatomiștil, ți- indă semă dc ramificațiunile arterei epatice care se respân- descă mal cu semă pe pfrețil vaseloru și conducteloru epatice, ieru divisiunile veneî-portc pătrundă în desimea lobuleloru, ad- mită că artera epatică servă la nutrițiunea vaseloră, și vena- portă numai Ia secrețiunca bilei. Cruveilhier crede că și artera epatică servă, intr’ună modu mal restrinsă, la secrețiunca bi- lieră, și întemeieză opiniunea sea pe observațiun! după care, de și vdna-pdrtă s’a găsită obliterată, sccrețiunea biliară ense n’a încetată. Adeverulă este că funcțiunile ficatului nu sunt ancă bine determinate; elă nu pute servi numai la secrtțiunea bilei, pe câtă timpă la fată de și volumulă hu este forte mare, secre- țiunca ense biliară este câtă se pdte de mărginită; pe de altă parte, opiniunea onoră fisiologi despre formațiunea globulelor^ sângelui, săă a ematosel, în substanța ficatului, iarăși nu este destulă de demonstrată. Claude Bernard eusă a descoperită una din foncțiuncie cele HI) mal însemnate ale ficatului. Elu a demonstratei că deosebită de zabarulu introdusă în sânge prin substanțele alimentare, se formdză în ficată din elementele sângelui zahară • ce nu ese dintr’^nsulă cu sucultî biliară, ci prin vanele sus-epatice sc varsă necontenitei în vena-cavă interioră. Ihipă Ciaude Bw- nard, s’ară produce în licată mal ânteiă uă materie specială, pe care a numit’o t/licoț/enă ueazotată, în feluhi amidonului ve- getală, care prin fermentațiunc se transformă în zaharu. A- cestă materie, seă tjlîcogenă, sub influența unei substanțe azo- tate de natura aluatului care s’aru afla chiară în ficată, se trans formeză chiaru după m6rte în zaharn. Acestă materie esistă în celulele epatice sub formă de gra- nulațiunl, alături cu elementele bilei. £ ă. Pancreasul ti. Pancreasul», așezată adâncă dinaintea vertebrei lombare a doua dinapoia stomacului, este unu organă glandulosu, în ra- portă cu duodenum în care varsă sucnlă ce secreteză. Turtită de dinainte înapoi, lungimea lui este transversală, de vre’uă 15 centimetri, mal voluminosă in căpetâiulă lui din dreptă decâtă în celu din stânga, unde se subțiază, t!ăpătliulu celu grosă sc află legată de duodenum printr’uă țesătură ce- hilo fibrosă, precum și prin vasele și conductele excretorc, ieru căpetâiulă din stânga, seu coda, se ține de splină și acesta de stomacă, care precum amă vedută, ia diferite direcțiuni după cumă se află plină seă golă, astfeiă că acestă căpătâiă alu pan- creasului este forte mobilă. Raporturile pancreasului. Fața lui anterioră, convexă, aco- perită de peritoană, corespunde la stomacă care alunecă da supră’I; mal corespunde asemenea la prima porțiunea duode- nului, și la unghiulă de împreunare ală colonului transversu cu colonulă urcătorii. Fața lut posteridră, concavă, corespunde la coldna verte- brală, la nivel ulu vertebrei lombare a doua, de care se află des- părțită prin vena splenică, vena mesanterică superidră și că- pătâiulă venei porte; aceste ultime două vene, împreună cu ar- tera mesanterică superidră și cu împletitura nervoșii ce în- conjoră acestă arteră, se află aședate înh ’uă gutieră adâncă, seu IM nmY bine intr’ună canalii complectă ce presintă aci pancreasul^. l>eosebitfi de acesta, nă mulțime (le vase și de ganglidne lim- fatice, stîlpîi diafragmulul, ier:a-cavă în d’ epta, aorta in stânga, mat despartă acostă fată de colona vertebrală. I’ancrcasuhl mai corespunde în stânga acestei colone la capsula de d’asnpra rini- chinhil, la vasele rinichiare și la rinichiulrt stângă; la individ» slab), sc potă simți la epigastru bătăile aorti. Marginea sen superioră grosă, sc află scobită dc unii șen- țulcțu in care stă așezată artera și vena splenică, și cores- punde la prima porțiune a duodenului, la lobulă lui Spigel și la trnnchiulu celiacu. Marginea sea inferară corespunde la porțiunea a treia a duodenului, de care in stânga sc află despărțită de vasele mc- santerice superidre. CăpciâiulA seu din dreptă seă căpătâiul ii celu grosă, seă verticală, corespunde la duodenum și presintă uă gutieră în care este menținută canalukl coledocă; accstîi căpetâiă se inco- vdie de susă în josă modelânduse pc încovoitură duodenului în care elă se menține. Căpătâi ulii stângii, seu splenică, seu căpătâi ulii celă micit, este ângnstil, se aplică pe splină, pe care se tmtesce, și de care se ține printr’uă încovoitură a peritoaimlni. Uă mulțime de vase vokimindse învecinescil și petrundil in acestă organO. Structura pancreasului sc asemănă multă cu aceia a glan- delor» salivare, și mai cu seină a glandeiparotide; identitatea între densele este atâtă de mare, încâtn fără ună microscopii nu se pute deosebi unu fragmentă de glandă salivară de uă por- țiune de pancreasă; de acea s’a și numită glanda salivară abdominală pancreasulă; ehl se compune din bășiențe aședate în felă de ciorchină, compuse de uă membrană proprie și de unii epitelium setl uă posviță superficială, și care conțină înăun- tru mici granulațiunl grăsoso. Ca și la glandele salivare, arteriele sunt numerose și provină din mal multe rămurl, precum de la artera epatică, de la sple- nică, de la mesanterica superioră, și dc la gastro-epiploica dreptă, care acesta este cea mai voluminosă. Venele se aruncă în venele mesoraice superiore și splenică. Vasele limfatice, după anatomistu Sappey, alcătuescft unu felă de rețele împrejurulă lubuleloru panereatice, din care por- i [2 nescă rămurl care dau in ganglionele ce însoțesen artera sple- nică, la origina vaseloră mesan ferice su periere. Nevrele provină de la împletitura soleră și intră în pan- creasfl împreună cuarteriele. Conductele excretore. Pancreasul ii presintă două canale ex cretore; unulă mal lungă se întinde in totă lungimea organu- lui, în vrcmeco colii-l’altu nasce numai din căpătâiul 0 Iul celă groșii; amândouă ănse se împreună și se deschidă pe duodenum alături și in stânga găuricei canalului coledncă. funcțiunile pancreasului. Acesta organu secreteză unii li- cnidu particulară, numită suculă pancreatită, care conține iutr’ensulă uă substanță particulară alcalină, albuminosă, care s'a numită pancreatină. După fisiologulu Claude Bernard, suculă pancreatită emulsionexă corpurile grase și le înlesnescc al>^ sorbțiunea. Deosebită de acesta proprietate, după alți anato- miști, ară mal avea și aceia da a transforma mal ânteiil ami- donulă in dextrină și în urmă te za ha rit, ast-felă că multe din alimentele fcculcnte care au scăpată de la aceiași acțiune a salivel, se disolvă în intestină și potă fi absorbite. In sfârșită, suculă pancreatică, insușindu puțintelil caracte- rulu acidulosu,ₚprin produsulă acidă din digestiunca stomacală, dobândește uă acțiune disolvantă și asupra materiiloră alint- minoide. § 3. Despre splină. Splina, organu spongiosu și vasculară, și ale cărui fu ncțiun sunt âncă puțină cunoscute, pare a avea uă acțiune în ematosă. Splina să atiă așezată adâncă în ipocondrulă stângă, înapoia și în stânga tuborositățil cel mari a stomacului, de care se ține printr’uă îndoi tură a peri toanu Iul, numită epiploonulă gastro- splcnicu. Ea se mai atiă menținută în loculă el prinț’uă foie a peritoanulu! care provine de la diafragmă, precum și prin vasele ce intră întrensa și iesă dintr’ensa. Cu tdtc acestea, or- ganele de care ea se ține tiiudu mobile, ea participă mai multă seă mal puțină la aceste mișcări. Splina este una singură la otnu, s’aă găsită ense tine ori mai multe, ca la unele animale. Lungimea ei de mnjlocă este de 12 centimetri, lărgimea de 8 și grosimea de 8, icră greutatea el de vr'uâ 200 grame. 113 In genere ensă nici ună organu nu presintă atâtea deose- Inrt in volumă ca în greutate, deosebiri ce depindă după in- diviiji, după verstă, și după boJe; astu-felu la indivizii care au suferită uniltâ timpii de febris intermitens (friguri) splina do- bândesce câte uă-dată unii volumă considerabilă, și mai cu semă în timpulă acceseloru; sunt exemple de indivizi la care splina s’a găsită ocupândii mai totu abdomenulQ. Colorea obicinuită a splinei este de unu roșă ca drojdiile vinului. Nici unii organu nu se rupe cu atâta înlesnire ca splina, de aceia și ruperile ei seil prin lovituri, seu prin căderi pe abdomerul, nu sunt atâtu de rare. 1°. Conformațiunca exteriorii a splinei. Splina are forma unei serni-hml ahi caria diametru celu mare este verticală, concavitatea în drepta și convexitatea in stânga. Ea presintă uă față externa, u&față internă și uăcir- conferență. Fața externă seu costală, convexă, netedă, corespunde la diafragmă, care o desparte de costele a 9-a a I 0-a și a 1 l-a; de unde resultă influența ce aă asupra splinei contracțiunile violente ale diafragmuhn, precum durerea ce se simte câte uă- dată la regiunea splenică după uă alergătură mare, și greu- tatea de inspirațiune la individ! cu splina ipertrofiată. Fața internă seă gastrică este peste totă concavă și pre- sintă la punctulu de împreunare a părțilonl in numără de două anteridre, cu a treia posterioră, uă serie de găuri neregulate ce s’a numitu hilulă .s^(i«eZ,hihl de care se prinde epiploonulă gastro-splcnică. Acesta față corespunde prin partea ei anteriorii bitului, la tuberositatea cea mare a stomacului și Ia vasele ce se află în desimea epiploonulul gastro-splenică. Dinapoia hihi- lul, ea corespunde la rinichiă la capsula de d’asupra rinichiu- lui, la stâlpuhl stângă alu diafragmulul și la căpiătâiulu cehi mică alu pancreasului. Circonferența presintă : 1° uâ margine posterioră mai grdsă susă decâtil joșii, care corespunde cu rinichiulă; 2° uâ margine anterioră, mal subțire care sc aplică pe stomacă; 3° ună cdpc- tâiă superiorii, grosă, care corespunde Ia diafragmă; 4° ună 8 114 căpetâiu inferiorii ascuțita, care este iti raportă cu unghiulă formată de coloniile transversală cu colonuhi coborâtorii. Acăstă circonferență este ea crestată de dungi mal multă seft mai pu- ținii adânci, care împartă splina iu Jobule. Se înțelege că tote aceste raporturi ale splinei varieză dupS cuină stomacală scadă golft seu plină. 2°. Structura splinei. Părțile ce constitue splina sunt: două membrane, una se- rosă, cd-l’altă tibrosă; bășicuțe pline de uăpulpă de colurea droj diiloră; nisce corpulcțe de uă natură specială; uă arteră forte voluminosă ; uă venă și mal voluminosă; vase limfatice și uevre. 1°. Membrana serosă seă peritoneală. Ea învăluesce splina intrigă afară de bilă, prin care pătrundă și esă vasele. Epi- ploonulă gastro-splenîcu uă dată ce ajunge la liilă, slu la acea dungă longitudinală, se împarte in două fol;ceaanterioră aco- peră treptata porțiunea anterioră a feței concave a splinei, marginea și fața externă, și marginea posteridră; de aci se aruncă pe stâlpulu stângă alft diafraginului și se continue cu pe- ritoanulu ce acoperă ipocondrulăstângă; foia posteridră acoperă partea posteridră a feței interne, in urmă se desface de splină, se. alătură de foia anteridrâ, se îndrepteză in drepta și se con- tinuă cu porțiunea peritoanulul care alcătuesce peretele poste- riorft alu înfundăturii epiplooniloru. Cele două foi, care se des- făcu după marginea posterioră a splinei, constitue uu îndouitură care legă splina cu peretele posteriorii alu abdomenului. Că- petâiulu de susfi alfi acestei înduoiturl alcătuesce ceia ce s'a numită ligamentulil freno-spleuică și căpetâiulu de josft akă- tuesce ligamentulil pancreatico-splenicu. Acestă membrană dă splinei uă aparență netedă, îl udă sur- fața, și totft uă-dată îl procură legamintele ce o țină de păr- țile vecine ; ieru prin fața ei internă adereză strinsă la mem- brana tibrosă. 2”. Membrana fibrusă. Acestă membrană alcătuesce splinei unu felii de cojă tibrosă. Prin fața ei internă se ține strânsă de țesătura acestui viscerti printr’uă. mulțime de fibre care o străbătu în tote părțile, se încrucișeză între densele și alcă- tueseft ca uă rețea; cândft ajunge la hilft, ea nu sc întrerupe. 115 ci, întocmai ca capsula lut Glisson la ficații, se indoesce pe artere și pe vene, și le alcătuescc ca nisce țevi ce se împartă și sub împart ti ca și vasele. Astă-felft (Ierți șarpanta splinei se compune de uă membrană fibrosă care îl servă de acoperișii, de teci fibrose ce insoțescă vasele în rănim ile și rămurelile loru cele mai după urmă, și de fire cave eșiudă după fața internă a membranei fibrose se încrucișezi în tote direcțiunile și mergă de se țină de fața externă a tecelonl. Cu modulă acesta totă șarpanta splinei este uă rețea de celule înăuntrul» cărora se află pulpa splenică, pulpă care sub acțiunea unei spălaturi cu apă se află aruncată afară și rămâne numai acea rățea de celule. 3\ Farenchinta splinei. Celulele fibrose ale splinei conțină uă materie mole, colorea drojdiiloră vinului, mai multă seu mai puțină închisă, după cantitatea globulelor» sângelui, numită pulpă «aa noroi il splenică. Pulpa examinată cu microscopulCi, piesintă acea mulțime de fire fibrose ce amu descrisă mai susă și care constitue rețeua de celule în care se află substanța pulpei. Acostă substanță se compune din nisce mici celule rotunde albicidse ce conțină înăuntru ună singură sîmbure, altele mai mari doui shnburi, și altele nisce granulațiunl grăsdse; tote aceste celule slmcnă multă cu globulele albe ale sângelui Totă în acestă pulpă se mai găsescă globule sanghine roșii, seă în starea normală, seă în diferite gradurl de transformațiune. După anatomistul» Koelliker, acestă transformațiune se opc- reză în modulă următorii : globulele sanghine începu a se mic- șora, se întunecă, se grămădesc» împreună vre-uă 20, și se acoperă de uă membrană celulară; aci ele după diferite alte- rații se schimbă în granulațiunl care se dccoloreză, și nn mal remână decâtă nisce celule decolorate; după acestă teorie glo- bulele sângelui se distrugă cu totnlă în splină. In splină se mai află nisce corpuscule, numite corpusculele Iul Malpinki, și care nu sunt decâtă nisce bășicuțe mici albe, care plutesc» în pulpă și se găsesc» lipite de ramificațiunile arterei splenice. 4°. Vasele splinei. Nici ună organă de ună voluină atâtă de mică, în starea normală, nu priimcce uă arteră atâtă de volnminosă, cnrn este artera splenică. 116 tcbm splenică, de patru seu de cinci ori mal mare decâtă artera, este una din cele dou& crăci principale ale venei-porțl. Ea umple splina cu mulțimea ramificațiunilor ce se rtspân- descfi penă in cele mal după urmă celule ale rețelei splenice, și care însoțescil divisiunile arterei intr’aceiașl tăcă. Vasele limfatice, ale splinei s'au împărțită în superficiale și in adânci; aceste din urmă se găsescu in aceiași tdcă cu ar- terele și venele. Nevreie provinii de la împletitura soleră, și se numescu îm- pletitura splenică ; ramificațiunile el însoțescti asemenea vasele. Funcțiunile splinei. Cu tote esptriențele și observațiunile microscopice ale mal multonî auatomiștl și fisiologî, de și s’a constatat că sângele este supusă în splină la modificațiuni în- semnate, că sângele din acestu organă analisatft conține multă mal puține globule roșii decâtd sângele luată din altă parte a corpului; că globulele roșii se distrugă în splină, că iu tim- pul u digestii! nel splina se află mal grdsă, mal pliuă de sânge, și din contra, mal golă in intervalulu digestiunei, cu tote a- cestea adevărata sea funcțiune este ancă pro Iernatică, căci nu se scie ancă la ce servă modificațiunile ce se operă in sânge într’ensa, și pentru ce globulele roșii se distrugă în substanța pulpei. CAPITOLULU III APARATULU RESPIRAT1UNII fresuflarii). După ce sângele resbate tote organele și, pe de uă-parte, lasă fie căruia material urile de care are nevoie pentru nutri- ți unea sea, ieră pe de alta, se încarcă de producte care nu ni al sunt de trebuință Ia funcționarea loru, elă iși pierde ca- litățile ceiute la întreținerea viețeî, și nu le pote tedobândi decâtă sebimbândă cu aerulă atmosfericii unele din principiei? de care e compusă. In acestu schimbă, prin care sângele ve- nosă negru se transformă în sânge arterială roșu, celă venosă se desface de acidă carbonică, de abură de apă și de puțin azotă, și absorbi de la aeră oxigenă. Pentru ca acestă transformațiune să se opere cu iuțelă și ore-cum de uă-dată în totă masa sân- gelui ce se întdree din organe, a trebuită ca contactulă între sânge și aeră se fie imediată și cu fie-care globulă de sânge în parte. Pentru acestă sferșită, natura a dispusă, pe hingulă drumu- lui sângelui venosă, unu organă în care aerulă extenoră, trasă înăuntrulu corpului după același mecanismă ca la foile de fie- rărie, pătrunde într’nnă sistemă de țevi ramificate și ajunge într’uă mulțime de cavități mici cu cari comunică aceste țest seă tuburi. In desimea părețiimu forte subțiri a acestora mici cavități compuse de capilare sanguine in formă de rețele, și in care ventricululă dreptă ală cordului împinge t6tă masa sân- gelui venosă ce se întdree din organe, globulele sângelui cir- culă unulă câte umilă, se pună în contactă cu aerulă și il absorbă oxigen ul u. Organulă destinată in economia animală a pune in raportă sângele cu aerulă atmosferică se numesce plămânii ; elă comu- nică cu exteriorulă prin intermediulă unui canală numită traheii- 1 IM arteră, ce se află totil-d’a-nna căscată, se deschide in farinxA dinapoia limbel, și se ramifică intr’uă mulțime de rămurl nu- mite bronche care pătrundă în plămânii. Porțiunea superioră a traheel-artere, numită larinrti, presintă modificațitml particu- lare care îlu facă unu instrument Ci vocală. Plămânii stati închiși intr’ună compartimentă cu pereți mo- bili, susceptibili a se dilata și a se strânge intr’ună modă al- ternativă ; acesta este compartimentulă toracică, seă toraxulu, a căruia composițiune și mecanismă s’aă descrisă în osteologic și în miologie. Canalulă aeriană sdă trahea-arteră se deschide în farinxd, care este unu vestibulu cornutul organelor! diges- tive și organeloru resudătdre. Gdunoșitiirile nasale, situate la intrarea organelorti resufiă- tdre, sunt calea naturală a introducere! aerului, și totă într’unu timpii organulă simțului mirosului, destinată dre-cum a esplora și calitățile aerului. Șarpanta lorii osdsă s’a descrisă la oste- ologic, icră membrana pituiteră care le căptușesce va fi de- scrisă uă-dată cu organele simțuriloră. Nu ne vomă ocupa deră aci decâtă de larinxă, de trahea-arteră cu ramificațiile el și de plămâni. £ 1. Despre DarinxU. Lariiunlii, organulă voceî, este ună conductă cartilagi- nosă, compusă de mul multe piese mobile. Situată pe linia me- diană, se deschide la partea de susu în farinx, și în josă se continuă cutrahea, căreia îi constitne la partea de susăcăpăteiuhl, sub forma unei umflături ce se vede sub piele Ia partea au- teridră a gâtului. Ehl ocupă partea anterioră și superioră a gâtului, subt ostilă ioidă, după care se mișcă și d inaintea colonel vertebrale de care se atlă despărțită prin fariuxă. A- coperită de mușchii regiunii subt-ioidiene, care îlă despartă de piele, elă se atlă forte expusă la acțiunea lovituriloră dinafa- ră, precum și accesibilii la operațiunea laringotmnii. Părțile lui laterale și inferidre se află acoperite de glanda tiroidă. Mobilitatea Iul cea mare care ÎI permite a se urca, a se coborî, a se da înainte, înapoi, este În raportă cu înghițitura și cu producțiuma diferiteloră tonuri ale voceî. It9 Dimensiunile lui după anatomistulâ Sappcy sunt cele ur- mătore ; La bărbat—La femeia. DiametrulO verticală, măsurată de Ia mar- ginea inferioră a cartilagiuluî cricoidă Ia mar- ginea superioră a cartilagiuluî tiroidă , . 44 milim 36 loilim Diametrală transversală, măsurată la cea mal mare depărtare a mărginiloru posteriore a cartilagiuluî tiroidă.........................! 3 „ 11 Diametrulu antero-posteriorii, întinsă dela partea cea mai răsărită a cartilagiuluî tiroidă lână linie transversală care ară trece pe măr- ginile posteriore ale acestui cartilagiu . 36 , 26 C'ircon feriri ța cea mare măsurată la nive Iuti scosăturel cartilagiuluî tiroidă . . .12 5 „ 1 li „ Aceste diametre diferă după ind vidi, fără ca să se cunoscă ancă influența ce aă ele asupra călitățiloră și îutinderel vocel: astă felă diametrulu antero-posterioru diferă la bărbat ft de la 1 la 7 milimetri și la femeie de la 1 la 4; diametrală ver- ticală diferă la ambele sexe de la 1 la 6 milimetri; cehi trans- versalii diferă la bărbații de la 1 ia 11. milimetri, la femeie de la 1 la 9. Larinxulfi, de totă simetrică, la partea de josu este cilin- drică ca trahea, iară la partea de susă se lărgesce și devine prismatică și triunghiulară. Destinată a lăsa se trecă prin- tr’ensulă necontenită aerul ft, el ti presintă uă cavitate cu pă reții resistențl, și care stă totil-d’auua deschisă, și totă intr’ună titnpft atiându-se organuhl vocel, se compune de ună aparată mișcătoră, supusă voinței; astă-felu dară larinxulă presintă la studiu . 1° ună schelet» sau uă șarpantă cartilagindsă; 2’ arti- culațiuni și ligamente, și ună aparată vocală compusă de pa- tru corde fibrose; 3° mușchii care pună în mișcare diferitele piese ale acestui aparată cartilaginosă, și determină în situa- țiunea lui schimbări nedispensabile la producțiunea suneteloră; 4° uă membrană mucdsă care acoperă surfața internă a la- rinxukii; 5° glande, care varsă un licuidă asupra acestei sur- fețe; 6° vase și nevre. 120 A. Cartilaginrile și tibro-eartilagiurile larinxiihiL Piesele ce compună scheletuli't larinxulul sunt cinci și a- nume : trei piese mediane, fără soții și simetrice, cârtii agi ulu cri coidă, cartilagiulil tiroidă și epiylota-, doue piese laterale, car- tilajele aritenoide. Cartilajele larinxulul diferă de cele-l-alte cartilaje prin ositicațiuuea loru la uă verstă înaintată; epiglota ense și cartilajele aritenoide fiind fi de uă natură tibro-cartilagiudsă, nu se osifică nici uă dată. 1’. Cartilayiulu cricoidă, celu mal inferiorii din cartilajele larinxulul, de forma unul inel fi, angliștii înainte, unde rtpre- sintă unul fi din cercurile cartliaginose ale trahee), este de trei șeii patru ori mal lată la partea dinapoili, unde constitue elfi singurii porțiunea cea fixă a larinxulul. Surfața Iul erternă, sub piele la partea dinainte, pe linia mediană și de laturile el se prindă mușchii crico-tiroidienî și presintă uă fațetă care se articnleză cu cornele cele mici ale cartilagiulul tiroidă; la partea dinapoiu, unde este acoperită de membrana mucdsă a farinxului, presintă pe linia mediană uă scosătură verticală de care se prindă iiiânuchil midlocil ai ti- breloră mușchiulare longitudinale ale esofagului, ieră In lături niște adâncituri de care se prindă mușchii crico-aritenoidieiil posteriori. Surfața internă, concavă și netedă, este acoperită de mem- brana mucdsă laringiană. Circonferința inferiorii este cu totnlu circulară, legată prin- tr’uă membrană de celă d’ânteiă cercii alfi trahei. Circonferența superioră este forte știrbită la partea dina- inte-, de densa se prinde pe linia mediană membrana crico- tiroidienă, și în lături, de marginea internă a acestei circonferințe, nă membrană fibrdsă care se continue cu cdrda vocală infe- ridră, ieri! de restul ii acestei cir confere» țe se prinde mușchiulu crico-aritenoidianO lateralii. înapoi și de fie care parte, se vede uă fațetă ce caută înafară și în susfi și care se mticuldză cu cartilagiulu aritenoidu; de partea din mijlocii a acestorfi fațete se prinde mușchiulu aritenoidu 2’. Cartilapiul tiroidă ocupă partea anteridră și superidră 121 _ a lariiixulul. Formații de dou6 lame cuadrilatere ce se împre- ună pe linia mediană în unghiti ascuțită, ieră înapoifi Imbră- țișeză cart ilagi uhl cricoidii, elfi presintă două fețe: unaanteri- dră, alta posterioră, și trei margini, una superidră, alta infe- ridră, și a treia posteridră. Fa fa anteriorii presintă pe linia mediană uă scosătură un- ghibsă. știrbită adâncă ia partea superidră, multă mal puținii pronunțată la femeie decâtu la bărbații, la care nu se desvultă decâtă la epoca pubertății. De fie-care parte se vede uă sur- față întinsă cuadrilateră, care presintă două tubercule, unulu superiorii și altulil inferiorii, împreunați printr’uă arcadă apo- nevrotică De aceste tubercule se prindă mușchii tiro-ioidianfi, sterno-ioidianil și mușchiulil constrângătorii inferiori. Fața posteriorii presintă pe linia mediană mul unghiil in- trată de care se prindă ligamentele tiro aritenoide, seă cor- dele vocale, mușchii tiro-aritenoidian! și epigiota; de fie care parte, acostă față posteridră presintă uă surfață întinsă care trece de cartilagiulu cricoidii, și se atiă acoperită de membrana faringiană. Marpinea superiorii, orizontală, este legată în totă întinde- rea el de membrana tiro-ioidienă, și la midlocil presintă uă știrbitură, multă mal adâncă la bărbatu decâtfi la femeie, de care se prinde ligamentul^ tiro-epiglotică; în lături și înapoifi, se vedii nisce scosăturl, numite cornele cele mari seă cornele superiore ale eartilagiulul tiroidă. Marginea inferiorii, mal scurtă decâtfi cea precedentă, pre- sintă pe linia mediană uă umflătură mică, de care se prinde ligamentul» crico-tiroidienfi, ienl de totă cea-Faită parte se prinde mușchiulil crico-tiroidiană, și mal înapoifi cornele cele mici seu cornele inferiore ale eartilagiulul tiroidă. Marginea posteriori! trece înapoifi de cea-l’altă parte a la- rinxulul și corespunde la colona vertebrală; de densa se prinde mușchii stilo-faringianil și faringo statilinu; ea se prehingesce atâtil susă câtil și josu prin apofise numite cornele cartilagiu- lul tiroidil. Astă-felă, se atiă patru corne, doue interiore și două superiore. Câte-șl patru sunt rotunde și aruncate înăuntru și înapoifi; cele superiore mal lungi (cornele cele mari),, sunt legate cu osulă ioidu printr'unii ligament ă. cele interiore (cor- nele cele mici), se articuldzâ cu cartilagiulu cricoidii. 122 3" Curtilarjele aritenoide, în minieră de două, sunt situate la partea posteridră și superiorii, a larinxulnl și apasă pe mar- ginea superidră a cartilagiulul cricoidîî. Elu semănă 'cu doud piramide triunghiulare, încovoiate, camft aruncate înapoiă, și presintă trei fețe, una posteridră, alta internă și a treia an- tendră, uă basă și unu verfft. l-ața posteridră, triunghiulară, Iată și concavă, este acope- rită de mușchiulă aritenoîdianfi. l-ața internă este acoperită de membrana mucosă laringiană. J^tița anterioră și externă, convexă susu, presintă două mici mnllăturl intre care se prinde cdrda vocală superidră. Basa, forte scobită, se articuleză cu cartilagiulft cricoidft și se mărginesce prin două apofise, una posteridră și externă, de care se prindă mușchii crico-aritenoidianl laterală și posteriorii, și alta anterioră, piramidală, de verfulu căria se prinde cdrda vocală inferidră. Acestă apofisă piramidală, șeii vocală, alcă- tuesce sfertulă și câte uă-dată a treia parte a diametrului an- tero-posterioră alft glotel. Verfulu cartilagcloră aritenoide caută în susă și înapoia și presintă d’asupra lui unu mică cartilagiu aruncată înapoiă și înăuntru, astă-feht că apropiindu-se de celu din partea opusă, amendoui pară a împreuna verfurile amândororu cartilageloră ari- tenoide; aceste mici cartiiage sunt cunoscute subu numirea de tuberculele lut Santorini, sdu tuberculele corniculate. 4°. Epiglota, unu felă de supapă mobilă și forte elastică, este uă lamă iibro-cartiiagindsă, de uă formă triunghiulară, așe- dată dinapoia basei limbei, dinaintea găurii superiore a larin- xulul. Direcțiunea ei este verticală, afară din momentulu în- ghițitului cândă ea devine orisontală case acopere gaura larin- xuhil și să nu lase alimentele sC pătrundă într’ensuhl ; dimen- siunile el sunt destulă de mari spre acestă sferșîtu. l-ața anterioră sdă limbuală a epiglotel presintă uă porțiune li> eră și uă porțiune aderentă; cea liberă se urcă în susu pe limbă, se pdte simți cu deget ui ă și vedea, lăsându basa limbel în josn, și se ține de acestă bază prin trei indouiturî ale mem- branei mucose, una mediană și două laterale. Porțiunea ade- rentă corespunde înainte la basa limbel, la osulă ioidft și la car- tilagiulă tiroidă, și se ține de densele prin două ligamente forte tari, numite ligamentulu țfioso-epiglotică, și ligamentul# io-cpigloticu. Lufet posterioră seil laringiană este liberă în tută întin- derea el și se atlă acoperită de mucusa larinxulul. Circonferența epiglotel de uă formă triunghiulară, presintă uă margine superioră liberă aruncată înainte, ce se continue eu marginile laterale, din care poruescu de tie-care parte doue îndouiturî ca ligamente, unulu ariteno-epigloticil, și altuhl fa- ringo-epiglotică, ce trece pe dinaintea celul-l-altă, se îndrep- teză in afară și se pierde în laturile farinxului. Iu josu, epiglota se ține de cartilagiulă tiroidă, d’asupra le- găturii cordeloră vocale. B. A rticn lățimii le și ligamentele larinxulul. Cartilagiulă cricoidă se atlă legato pe de uă-parte cu car- tilagele aritenoide, iertă pe de altă parte cu cai tilagiulfi tiroidă, prin adevfiate articulațiunl. Cartilagele aritenoide sunt legate prin ligamente, pe de uă parte cu epiglota, pe de altă parte cu cartilagiulutiroidă. In tine larinxulă este legată, la partea de susu, cu ostilă ioidă, josă cu traliea, prin membrane fibrose care urmeză a ti descrise aci. 1. Cartilagiulă tiroidă este legată cu ostilă ioidă prin trei ligamente, umilă miiflociu și doue laterale. Ligamentulă mifise, sunt alcătuite asemenea de uă în- covoitură a membranei mucdse, care începe înainte, totu la unghiulu intrată alft cartilagiulul tiroidă, la 4 milimetre de de- subt de cordele vocale superiore și merge penă la verfulă apo- tisei vocale a cartilagelorft aritenoide. Înainte ele se atingă una de alta, se depărtezi la m mă și lasă intre densele ună spa- ții! triunghiularii ală cărui verfu este înainte, și basa înapoi, între verfurile apotiselorft aritenoide. Ele intrecă înăuntru cor- dele vocale superidre, astă-felu că deca se esamină interiorul u Iar insului din partea de susă. se vedă câte patru cordele vo- cale. Glota este partea cea mai augustă a larinxuluî, ceia ce explică primejdia introducerii unul corpft streină înăuntru, pre- cum și a formării de membrane falșe la nivelulft său. Pentru densa numai există mușchii intrinseci cari nu au altă scopă de- câtn de a dilata și a stringe deschidetura mărginită de cor- dele. vocale, întindendn-le și lăbarțându-le totă într’unu timpii. La deosebirile ce presintă dimensiunile glotel trebue să atri- luiimu deosebirile vocale individuale care constitne caraeternhi cantului la vocea de soprano, dc tenorii, de baritoiul seu de basă: i mare este de 6—8 mi- limetrc, la femeie de 4—li milimetre. 3’. 1 enbiculele larinxului. La nivelulu giotel, între cdrda vocală superioră și cdrda vocală inferioră, de tie-care parte, se vede uă cavitate lunguiață de dinapohl înainte ca cordele vocale numite ventriculele larinxului. c. l\>rțiunea sub-glotică a larinxului, mărginită prin carti- lagiulu cricoidft și mușehiidu crico-tiroidian, este cilindrică ca trahea-arteră, care îi urmddă îndată in josă; in susil ea se con- tinuă cu fața inferioră a cdrdeloru vocale inferidre. 3°. Membrana mucosă ți glandele larinxului. iMa laringiană este continuați unea mucosel bucale și mucusel faringiane. Ea incepemltl dc Ia basa limbel, trece pe fața anterioră a epiglotei, formeză cele trei incovoituri gloso- epiglotice descrise mal sustl, se încovuie pe fața posterioră a acestei valvule și pătrunde în urmă în lariuxil. Aci alcătuesce incovoiturile ariteno-epiglotice, acoperă corda vocală superioră, se v6ră în ventnculfl, și trece pe cdrda vocalăinferioră; atâta pe acesta Curdă, câtu și pe cea superioră, mucosă se atîă sub- țire și se vedO printr’ensa aceste ligamente. In sfârșita, ea aco- peră surfața internă a cartilagiuluî cricoidft și membranele crico- tiroidiane mijlocie și laterale. Mucosă laringiană se distinge de cele-l’alte mucose prin țesătura el subțire, prin aderența el la părțile ce acoperă, prin coldrca el rosă-albicidsă, și prin mulțime agăurcleloril glanduldse ce presintă, de care este ca ciu- ruită. Incovoiturile ariteno-epiglotice conținu uă cantitate mare dc țesătură celulară serosă, mole, disposițiune ce le expune la acea in fii t rațiune serosă, forte primejdiosă numită luringita rrdcwnticrl. In sferșitîi mucdsa laringiană conține mi mulțime de glande mici ce se deschidă pe surfața el. 132 _ 4°. Vasele și nevrele. Arterele larinxulul sunt arterele laringiane superioră și iu- fcrioră, rămurl ce provinfl de la tiroidiena superidră, și artera lariugiauă posteridră, ramură a tiroidienei inferiore. Venele corespundă cu arterele și se aruncă iu venele jugu- lare interne. Vasele limfatice akătuescfl uă rețea mole pe surfața mem- branei mucdse, mergu de fie care parte a larinxulul, și formeză doue trei trunchiuri care însoțesefl artera lariugiauă superidră și se aruncă iu ganglidnele din laturile larinxulul. Nevrele provinfl de la pnenmo-gastrici, și se numesefl laren- gittnl superiori și larengianl inferiori. Celtt superiorft se îm- parte pe membrana mucdsă, îeru celu inferiorii pe mușchii la- rengianl. o⁰. Dcsvoltarea larinxulul. Earinxulii peiift la epoca pubertăței nu presintă nici uă schim- bare notabilă din ceia ce se află în primii ani al viețd; astti- felu penă ia 3—1 ani este ca și penă la 12. Ventriculil pene la pubertate abia se potii deosebi; acea scosătura unghidsă for- mată de cartilagiulă tiroidă nu există mai de locft, deosebirele sexuale ce nu se arată decâtă de la epoca pubertăței încolo, sunt forte puținii pronunțate pene atunci; timbruhi vocel forte subțire, este același la ambele sexe. La epoca pubertăței, de uă-dată cu organele genitale larin- xulu se desvoltă cu atâta repediciune, încâtii într’nnu spațiu de unii anii, elu s’a formații. Atunci vocea uniformă la copil dobendesce timbru și calitățile sdle și deosebirele sexuale în aparat ulii vocel începu a se pronunța. Des voi tarea îu acele 1 tiinpft a organului vocel cu aceea a mganelorft genitale, probeză uă strînsă relațiune între densele și dependența 6re cum a cehii d ânteiO de cele de alft 2-lea. La scnpiți, organdi! vocel păstreză nnil timbru particularii, in- termedift între timbrulu vocei bărbatului cu acela alu femeie!, și larinxtilu nu este mal desvoltatfl decâtu la femeie. După pubertate, schimbările ce se potii opera în larinxft nu simt decâtă resultatulii exercițiului. KW fi’. Funcțiunile larinxulul. Larinxulft este organul! vocei. Experiențele făcute asupra a- nimaleloră in vieță, precum și cașuri hirurgicalc dovedesc! că sunetul! vocal! nu se produce decât! in glotă. Plămânii, bron- chele și trachea servă în privința vocet drept! unii instrumentă de ventil elastică, susceptibilii a se strînge și a se dilata, a se lungi și a se scurta. Toraxuhl servă de fol ce isgonesce aerul! mai multă st'! mai puțină, după voință ; de unde re- sultă că vohtmulă și repediciunea aerului ce străbate larinxulft pută percurge uă scară forte variată. Mal multe teorii aă fostă emise de diferiți lisiologi și ana- tomiștl despre mecanismul! vocei; unii l’aă comparată cu me- canismul! unul corii '); alții cu acela alu unul instrumentă cu corde alții cu acela alo flaute!; alții în sferșită cu acela alu unul instrumentă cu clape. Cordele vocale vibrez! ele ? seă aerul! numai vibrcză în trecere printr’uă d 'schitjătură strîmptă și care nu pote vibra ? Anatomistul! Cruveilhier făcendu’șl acestă întrebare, și men- ționând! diferitele aceste teorii, găsesce in jocul! mușchilor! larinxulul, și lu disposițiunea întrăgă a aparatului vocală, tot! ce trebuie spre a opera dilatațiunea, se! îngustarea glotel, sdă Întinderea cdrdelor! vocale infeiidre; constată că vocea eșită din larinxă este uă voce brută, că larinxulă in privința vocei, represintă căpătâiul! de îmbucătură ală flautei, și că vocea se modifică trecând! prin țdva vocală, compusă de cpiglotă, de farinxă, de istmul! gâtului, de cavitatea bucală și de găuno- șiturile nasale. Admite teoria fisiologulnî Magendie, după care epiglota ară represintă supapele mobile ale țevilor! orguhn care permită umflarea sunetului fără modificarea tonului. Cruveilhier mal compară istmul! gâtului, susceptibili! a se scurta și a se strînge, cu larinxulft superior! alu păsărilor! formată de uă deschidetdre contract! Iii, pe care ele o pot! în- gusta, Seu chiar! închide după voință; disposițiune prin care mica glotă a păsărilor! percurge tiâ scară de tonuri atâtu de întinsă; cea ce se observă și la țevile sonore, la care închi- (>) Instrumenta de ventil, de alamă întorsă in spirală .și desehisă în formă de cu velă Ia căpătâi ti. 1 134__ durea completa a căpetâiulul loră inferiorii face se cobore to- mdft de uiiii octavă, și închiderea necompletă Hu face sa cn- bore dc uă întindere proporțională. Vocea trecendă prin cavitățile nasale, se modifică și devine nasilîardă; treccmdft prin cavitatea bucală ca se articulezi, a- dică sunctulă vocală sc taie, și se modifică prin atingerea mat urnită seă mal puțină repede a buzeloru și a limbel cu dinții și cu vălulă palatină. <$. 3. Despre trachca arteră ți plămâni. Conductele aeriene ale plămânului, privite în totalulu loru, se compună de uă țevă, trahea, care urmeză larinxulul, co- bori dinaintea colonel vertebrale, de care se atlă despărțită prin esofagft, pătrunde în toraxă prin deschirjătorea superidră a acestei cavități, și uă-dată ce ajunge la nivelulă vertebrei dor- sale a 3-a, se bifurcă în do uf conducte inegale, umilă în dreptă și altulă în stânga, care sunt bronchele. Fie-care bronehă merge penă la rădăcina plămânului la care este destinată, se veri în desimea lui și prin divisiunile el succesive petrunde tote părțile. .V Tracbea arteră. Trahea arteră este trunchiulă comună nhi eonductcloru au- rifere ale plămânului. Situată intre lariuxă, cu care se conti- nuă, și intre bronche ce nască din bifurcațiunea lui, dinaintea colonel vertebrale, se întinde de la a 5-a vertebră cervicală penă la a 3-a dorsală. Mobilă iu loculă ce ocupă, ea se îndrepteză dreptu în josft pe linia mediană, înclinând ft puțină spre dreptă. Lungimea el este de 11 -13 centimetru; calibrulu ei este acelașu ca alu car- tilaginlui crîcoidă, de nude resultă că este mai considerabilii la bărbuță decâtă la femeie; acestă calibru dobăndesccproporțiunl torte mari la individiî care au suferită inulțl ani dc catarii cro- nicii; diamctrulu lui de midlocft este la femeie de 18—20 tui- limetre, și de 20—24 la bărbații. 1. Sttr/ața externă. Trachca vejută pe dinainte și in lă- turi este cilindrică, înapoiu este turtită. 135 lUjnit urile surfețel el externe, trebuescă examinate la gât ii și la toraxă. 1’. Raporturile porțiune! cervicale ale trachee! ■ înainte eu corespunde la glanda tiroidă, mai iu joșii la mușchii sterno- tiroidicnh la aponevrosa cervicală, la împletitura venosă tiroi- diană și Ia trunchiulil brachio-cefalicii. Aceste raporturi sunt de uă mare importanță la operațiunea tracheotomicl In luturi ea corespunde totă la glanda tiroidă, de care se ține printr’uă țesătură celulară forte resistentă, la artera ca- rotidă primitivă și la nevrulă pncumogastricO precum și uă mulțime de ganglione limfatice ce se aHă asemenea pe lungul ii laturilorit el. înapoia trachea arteră plană și membranusă corespunde la esofagă, care o întrece puțină la stânga, și de care sc ține printr'uă țesătură celulară, precum și la nevrii recurenți din drepta și din stânga. 2°. Raporturile porțiuneî toracice ale trachel. In torax trachea ocupă mcdiastinulu posterioră. începem hi de susu in josu, ea corespunde la sternum și la mușchii sterno-tiroi- dieni, la thynuis la copilulă născută, la vena sub-clavieră din stingă; la trunchiuln arterială bracliio-cefalicu, la partea poste- riori a incovoiturel aortice, care este aședată pe trachee; ceea ce esplică dispnea (greutatea rOsufiăril) care insocesce anevris- niulu aorti, și ruperea anevrismuhil in trachee: mal josu ca co- respunde la bifurcat iunca arterei pulmonare. înapoia, trachea corespunde la esofagă, care o desparte de cohhia vertebrală. In lături, la porțiunea plevrelorn care alcătuescu mediasti- nulă, la nevrii pneumo-gastrici și la partea superioră a ne- vriloră recurențt. In tiită porțiunea sta toracică, trachea se află incongiu- rată de vase și de uă mulțime de ganglione limfatice, precumu și de uă țesătură celulară, forte abundentă, care comunică cu aceia a regiune! cervicale. U. Surfața internă, este de uă coldre rosată și pe densa se vedă mai multă cercurile de care este compusă trachea. B. Bnmdidc. Bronckele sunt acele două rămurl ale bifurcațiunei trachei, 136 destinate una pentru plamâuulu drepții și cea-laltă pentru celă stângă; ună ligamentu triunghiularii ocupă unghiulu de bifur- catiunc alft trachei. Bronchele diferă intre densele; astu-felu cea dreptă este de unu calibru mai mare decâtă cea din stânga; în privința lun- gimel, cea din stânga este mai lungă, și în sfârșită Iu pri- vința raporturilorn loru : broncha dreptă este îmbrățișată de vena azigos, care mai ânteiă se adă din dosulu el și tu urmă il trece pe d’asupra spre a se arunca în vena cavă-superidră. Broncha stângă este îmbrățișată susu de încovoitură aorti; amândouă sunt în raportă cu împletitura nervdsă pulmonară, și stau înconginrate de ganglionii limfatici ce se distingă prin culorea lorfl năgră, și care se atlă mai multă la puutulu lorii dc bifurcațiune. La amândouă, artera pulmonară se atlă mal ânteiă la partea dinainte, la urmă d’asupra eî, și la puutulu unde broncha pătrunde iu plămânii, trece înapoi iî. Venele pulmonare însoțescă arterele. Câtă despre formă, bronchele sunt întocmai ca trachea, adică ele represintă nnă cilindru alcătuită de cercuri paralele cărora li s'aru fi ridicată ună pătrată posterioră. Capacitatea ambeloru bronche împreună este mal mare decâtă aceia a tra- cliei, prccumă asemenea capacitatea divisiuniloru bronchice în- trece pe aceia a ambeloru bronche; de unde resultă-că in is- gonirea afară a aerului, iuțela acestui tiuidu urmezi a ti ac- celerată. Uă dată ce ajungă la rădăcina plâmâniloro, bronchele se împartă iu două rămurl și pătrundă în loburile loru. C. Structura (radieri si a bronrbeloră. J 1’, Structura tracheei. Unit șiră de cercuri cartilagiiuise ne- cmnplete. despărțite prin cercuri fibrdsc, compune trachea, Natura cartilaginusă a cerc urilor ă d'ânteiă face că trachea stă mereă deschisă; deca acestă conductă ară fi fosta membra- nosu, pcrdții s’aru ti lipită în niomentulă inspirațiunii, și s’ară fi interceptată trecerea aerului. Cercurile earliluginose sunt in numeru de 16 — 20; între- rupte la partea posterioră ele form^ză, după indivizi, doue treimi său trei sferturi ale unui cercă, convexă înafară, con- 137 cavii înăuntru, și ale căruia margini super'tămânilorii trebuie să fie privită : 1° in com- parați mie cu greutatea unui voi urnă de apă de aceiași mărime (greutatea specifică); 2’ în privința volumului s£ă propriă, (greutatea absolută). Greutatea specifică a plămâniloru este mal mică decâtă aceia a tutuloră celoră-lalte organe, și cbiaril decâtă aceia a apel. Acestă ușurință specifică depinde de aerulă de care plă- mânulil este pătrunsă în tdte părțile sule, ceea ce face că elă plutesce pe apă; de aceia și plămânii unui copilă născutii mortă murgă în funduhl apel, în vreme ce aceia ai copilului care a resuflată plutescu. Acestă apreciaținne a greutății spe- cifice a plămâniloră, s’a numită în medicina legală dositna- cia pulmonară idrostaUcă. Greutatea absolută a plămânilor^ variază forte multă după starea lorii fisiologică seă patologică. Plămânii sănătoși simt ușori; din contra plămânii bolnavi, fără ca volumulu loră să ti crescuții, dobândescu câte undată uă greutate de optă seă de dece ori mal mare de câtă în starea normală. Colorca plămâniloru variază asemenea după verstă și după bole. La futil este de unii roșiu încinsă; după nascere, de- vine de unii roșu albiciosu; la adultă și la bătrână, este vî- nătă și cu pete negre. (’a orgauu spongiosă, plinii de acrii, plămânulă este cehi mal indic din tdte organele; cu tute acestea țesătura Iul pre- sintă uă cohesiune destulă de tare, și tdte părțile ce lă com- pună se țină atâtă de multă între densele, incâtu este forte grefl a ’hl rupe. Deosebită de acesta, plămânii sunt forte e- lasticl, astă-felil că umflațl de aeră tindă mereu a se res- 140 trînge lasândă să iasă uă parte din aer ui 0 conținută in celu- lele loră, I (’miforuiațimiea extrrinră a pi amâni lorii Forwa plămâniloră nu pute ti bine apreciată decâtă daca se umflă tu aeră, atunci se piite bine vedea că el au forma unui conă, găunoșii la partea dinăuntru, cu basa in josă și virfulă în susu. Se consideră plăniâiiiloră uă față externă, uă față internă, uă margine anteridră, uă margine posteridră, uă basa și unii vîrfil. Fufa extevnd seu costală este convexă și se aplică într’ună modă exactă pe pereții concavi ai toi axului; plevra costală desparte acestă față dc coste și de mușchii intrecostall. Ea nre- siută uă tăietură adâncă ce începe subt virfulu plămânului, se dirigeză de susil în josă și de dinapoi ă înainte pene la par- tea anteridră a basel plămânului. Acdstă tăietură ce merge pene la rădăcina plămânului, simplă la plămâmdă stângii, se bifurcă la plămânubl drepții; ramura inferidră a acestei bifur- cațiuni urmdză direcțiunea primitivă; ramura superidră se în- drepteză înainte și în susil. Astil-felu deru plămânulti stângă se împarte in doue porțiuni seu loburl, unulti superiorii și altul® interiorii, iară plămânulti drepții in trei loburl. supe- riorttlfl, inJeriorulA și ntidlociulă. Cehi inferiorii este celu mal vohnninosă, și cehi midlociu, celu mal micu. Fețce prin care aceste loburl corespundă între densele, sunt plane și căptușite de plevră. bufa internă seîi rnediastină, presintă ttilulu seu rădăcina plămânilonl, sdu partea aceia prin care el comunică cu tra- cliea prin bronche și cu cordulă prin artere și prin venele pulmonare; nevreie asemenea, totu prin acostă liilil pătrundă in plămâni; preeumfl și vasele limfatice totă pe aci esil diti- tr’enșil. Acestă liihl seu rădăcina se află situată la puntulă de împreunare a doue părți anteriore cu uâ treime posteridră a feței interioră a plămânilonl, la aceiași distanță de basă și de vîrfil. Porțiunea feței interne, posteridră rădăcinel plămâ- nului, corespunde la coldna vertebrală și la mediasti nulii su- pcriorO, in care se află, în stânga, aorta coboritdre și partea 141 superioră a canalului toracicii; în drdpta, vena azigos, esofa- guhl, și partea inferioră a canalului toracică. In porțiunea anterioră a rădăcinii, fața internă a plămânilorA corespunde la modiastiniilu anteriorii și la cordfi. Fiindă ensC că cordulfl se aHă mal multă in stânga decâtă în drepta rcsultă ca plă mânulft stângă care corespunde la marginea stângă, la viriidu cordului și ia incovoitură aortei, este mal adâncită decâtă plămânulu drepții care corespunde Ia urechia drepta a cor- dului și la vCna cavă superidră. Marginea anterioră, subțire, presintă în stânga două sco- bituri, una josă pronunțată, care corespunde la vîrfulă inimel, și aita susă, mal mică, ce corespunde la artera sub-claviară; asemenea și în partea drdptă se vCdă două scobituri mai mici, una josu care corespunde la urechia drdptă, și alta susă, la vena cavă superidră. Marginea posterioră, partea cea mai voluminosă a plămâ- nului, umple gutieră cost o-vertebrală, și este mai lungă decâtă margi nea anterioră Basa plămânului, este concavă și se aplică de totă pe par- tea convexă a diafragmei ui. Acostă ba să este oblică de dinainte înapoi și de susu în josă. astit-felu că diametrală verticală alu plămânului este multă mal mare înapoiă decâtă înainte. Virfulil plămânului este rotundă și trece în susă de ceasta ânteiu, care lasă uă depresiune pe plămânii; la partea dină- untru vîrftdu corespunde la artera subt-clavieră. Totă surfața plămânului este liberă, netedă și asudată de serositate; aderențele ci cu plevra nu sunt decâtă cașuri pa- tologice. II. Structura plăuiâuilmî. Fie-care plămânii presintă, 1" uă membrană ce'lu acoperă, unu felii de sacă serosu, numită plevra-, 2’ uă țesătură proprie. A. Plevra. Plevra este uă membrană serosă care, pe de uă parte căp- fușcscc fața internă a pOrețilorft toraxulul, (plcrra parietală) ieru pe dc alta, acoperă totă surfața plămâniloru, (plerm vis- cerulâ). 142 Fie-care plămânii are plevra sa deosebită, care după părțile ce acoperă ia și numirile s61c; astu-felă plevra ce acoperă păreți! toraxulul, sdă costele și spațiurile inter-costale, se uu- mesce plevra costală; aceea ce acoperă diafragmei» și care, prin aderența el la acestfi nmșchiă legă ore cum plămânul» de diafragm», s’a numită plevra diafrarjmatică-, în sfârșită, plevra pulmonară este aceia ce acoperă totă surfața plămânului. Ambele plevre alăturâmlu-se una de alta pe linia mediană, alcătuesctl uă despărțitore între plămâni, numită plevra medi- astină, care la partea despre colona vertebrală e cunoscută sub numele de mediastină posterioră, Sără la partea dinainte, des- pre sternum, mediastină anterioră. Ir. mediastinuhl posterioră, seu în spațială coprinsă între colona vertebrală și rădăcina plămânilor», se ailă aorta, esofa- guifl, nevrele pneumo-gastrice, canalul» toracică, vena azigos, țesătură celulară în mare cantitate, uă mulțime de ganglioane limfatice, și trahea-arteră. Mediastinulă anterioră conține într'ensulu, la partea inferioră, cordul» și pericardulu, nevrele diafragmatice, și uă mare can- titate de țesătură celulară. Plevra, care prin fața el externă aderă Ia diferitele organe ce acoperă, este liberă priu fața el internă ca tote membra- nele» serose. Arterele plcvreî provină de la arterele bronchice și pulmo- nare, precum și din inter costal ele manierii interne. Venele urmâză același drum» ca și arterile. Nevrele iu firicele forte mici, provină de la nevrulă frenică și de la împletitura pul- monară. Foncțiunea plcvreî este de a înlesni mișcările plămânilor» prin serositatea ce necontenită se secreteze și se absorbe de surfața internă. li. Țesătura proprie a ]dâ mânii orii. Țesătura pulmonară examinată cinară fără lupă se presintă sub forma unei substanțe spongidse seu vcsicnlare, ale cărei vesiculc sc află pline dc aeră. După obscrvațiunile făcute asupra plămânului unul animalii mare, alu boului spre esemplu, a carul textură este aceiași ea 143 și a omului, se constată că plămânulă se află compusă de nă mulțime de lobule mici, aședate și lipite prin țesătură ce- lulară umilii de altulfi, pc lungulfi țevilorfi bronchiale și a va- seleru sanguine cele servă de șarpantă, și care se ținti de di- sele țevi și vase, prin pedicule sfiii codițe, întocmai ca bro- honcle unul strugure de ciorchină. Acestă disposiție se pdte prea bine constata pe surfața ex- tcridră a plămânului unde se vădii uă mulțime de linii de di- ferite forme care circonscriu spațiuri poligonale ca de unfi cen- timetru de diametru; liniile corespundă la pereții lobulelorfi lipiți între dânșii și spațiurile poligonale la lobulurl, ceia ce se constată prin insultarea cu acrii în plămânii prin trahee, și atunci acele linii r^mâufi deprimate in vreme ce spațiurile po- ligonale șefi lobulele se umflă de aeră Țesătura celulară, ce împreună lobulele este forte subțire, fără grăsime, adesea ori infiltrată de serositate, și supusă chiar» la emfisemO. Intr’ensa viermuiescti uă mulțime de vase limfatice. Astă-felfi deru fie-care lobulîi este independenții de cel-l'alțl ce’lu înconjoră și are unu canalii aeriană, uă arteră și rămu- rele nevrose; diutr’ensulu osii asemenea vene și vase limfatice, a. Ramificările broncJiice. La rădăcina plămânului, tie-care din cele două bronche dă câte uă ramură lobului superiorii și lobului inferioră, și între densele, in drepta, uă ramură mal mică destinată lobului mijlo- ciu. Aceste rămurl, precum și ramificațiile loră, ce înainteză în substanța plămânului între vasele sanguine și ganglionele limfatice, se bifurcă și se trifurcă de uă mulțime de ori, se subțieză din ce în ce mal multă, și în sferșitii pătrundă în substanța pulmonară, unde se reducă la ună calibru forte miefi cându ajungă in lobule, în care nu înceteză asemenea a se bifurca. Structura ramificațiilor!! bronchice. La ramificațiile bron- chiale clementulîi cartilaginosu ce ramii veijutfi că există la trahee și la bronche în formă de cercuri, aci nu se mal pre- sintă decâtfi sub formă neregulată de segmente săfi lamele din ce în ce mal mici, risipite pe aceste conducte aeriene. Membrana fibrăsit presintă aceleași caractere ca la trahee 144 și la bronche ; subțiindu-se din ce în ce mal mult îi, ajunge penă a se confunda cu membrana mucăsă în cele din urină ramificații. Fibrele mușchhibtre, care Ia trahee și la bronche nu ocu- pau decâtft porțiunea menihranosă a acest oră conducte, se re- p&rțescii aci (le jură împrejurulă canalului și alcătuescu apropo imn așternută cerculară. Membrana mucosă păstrează asemenea caracterele ce pre- sintă la trahee, deră fibrele ei se repărțescă pe totă canaluh! ca și fibrele mușdiiulare, și se subțiază din ce în ce mai multă. b. Vasele, nevrele ți țesătura celulară a plămânilor. Deosebită de bronche și de divisiunile loră, care potă fi con- siderate ca formându șarpanta plămânului, acestă organu prii- mesce două feluri de artere, artera pulmonară și artera bron- chică; asemenea esă dintr’ensulă două feluri de vene, venele pulmonare și venele bronchice. 1°. Arterele. Artera pulmonară, care este atâtă de mare ca și aorta, presintă particularitatea de a transporta sângele venosă, de și structura el este ca a arteriloră. Ea se ramifică înlăun- trală plămânilor^ întocmai ca și bronchele pe care le înso- țește în totă mersulă loră; ramificările arterei pulmonare pre- sintă același calibru ca și ramificările bronchice corespondente, și mergă împreună fără ca să comunice între densele prin vre uă ramură. Fie cure lobulă priimesce de ia artera pulmonară uă ramură, artera lobulară, care se împarte hitr’uă mulțime de rămurele înnâuntrulă lobulubiî, și alcătuesce uă țesătură capilară împre- jurulu alveoleloră. Arterele bronchice sunt destinate mal cu seină pentru bron- che ți pentru divisiunile loră ; acea din stânga provine de la aortă, ieru cea din drepta de la prima intercostală, și câte nă dată de Ia subt-clavieră seu de la maniera internă. Ramurile ce se împartă la artera și la venele pulmonare sunt forte mici și alcăfuoseă împrejuru-lc uă țesătură capilară. 2°. Venele pulmonare nască din rățătia capilară a alveole- loră lobul el oră și din acea a broncheioră celorft mici. Rădăci- 145 uele vendse ce provină de la alveolele pulmonare se strecură printre părețil loru, so împreună. In urină între densele, alcă- tuescă ramurile care se dirigeză spre perlicnhilă lobuleloră, se alătură de uă ramură bronchică și mergu la rădăcina plămâ- nului. In sfârșită, venele pulmonare împreunând u-se treptată, alcă- tuescă ramuri din ce in ce mal voluminuse care ajungă la patru trunchiuri, două de fie care plămânii. Venele bronchice corespundă cu arterele bronchice și provină, din pereții bronchelorn, din aceia al vaseloră sanguine, din gan- glionelc limfatice și din țesătura celulară de la rădăcina plă- mâniloru. Ele alcătuescă două trunchiuri care însoțescu arte- rele bronchice; celă din drepta. se aruncă în vâna azigos, ieră celu din stânga în azigos cea mică, seu în trunchiulă comună alu veneloru intercostale superiore. din stânga. 3". Vasele limfatice. Limfaticele plămânului sunt forte nu- merose; ele se deosibescă iu superficiale și în adânci. Cele d’ânteiă viermnescă în țesătura celulară subt-plevrală și alcă- tuescii uă rețea desă care pe de uă parte comunică cu vasele cele mai adânci, ieră pe de alta, dau ramuri superficiale care se dirigeză spre rădăcina plămânului. Limfaticele cele adânci provină din membranele bronciieloră și din vasele sanguine, însoțescu aceste vase și ajungendă la rădăcina plămâniloru, se aruncă iu ganglionele limfatice ce se află aci. 4’. Nevrele plămâniloru provină, unele de la pneumo-gas- tricu, altele de la sistemulu ganglionaru, alcătuescu împletitura pulmonară anteridrâ și împletitura pulmonară posterioră, și pă- trundă in desimea plămânului însoțite de divisiunile bronchiale și de acelea ale arterei pulmonare. £ 4. Anexe ale aparatului răsunătorii. Doue organe, corpul thyroidu și thimusulu, ale căroră fonc- țiunî sunt încă necunoscute, ținu de aparatulă răsufiătoră. I. forpnlă thyroidă. Corpulă thyroidu este ună organă de formă glandulusă, așe- daiu ca uă semi-hmă cu concavitatea în susu, dinaintea celoră dinteiu cercuri ale trahee! și pe părțile laterale ale larinxulul. io 14(i VohimulQ lui, mai mare la feme'e decâtă la bărbată, varieză forte multă după indivizi. Clima, deru mal eu semă unele ca- lități ale apeloră, au uă mare intiuențâ asupra acestui volum Vi care la gușați ajunge la uă mărime monstruos». Greutatea cor- pului tiroidă, de vr’o30 grame în starea normală, se urcă penă la 750 grame, și ancă și mai multă, lacasuri de bdlă. Obicinuită acestft organ fi se compune de două lol uri laterale împreunate la mijlocii printr’uă porțiune îngustă, turtită de dinainte îna- poi, și care s’a numită istmli. Corpul ă tiroidă presintă două fețe, una anterioră șeii super- ficială, alta posteridră seu adâncă, și patra mărgini, una su- peridră, una inferidră, și doue laterale. Fața anterioră seu superficială este convexă și se află aco- perită de mușchii regiuni sub-ioidiene. fața poster ioră, concavă, alcătuesce ună felii de jumătate de cercă aplicată pe părțile situate dinaintea colonei vertebrale; porțiunea mijlocie a acestei fețe, seă istmulă, corespunde la cercurile ală 2-lea, alft 3-lea și alu 4-lea ale tracheei, de care se atlă lipită prin țesătură celulară; porțiunelelateiale îmbrățișez» părțile laterale ale tracheeî, cartilagiulă cricoidă, partea inferiori și la- terală a cartilaginlui tiroidă, partea inferidră a farinxului și partea superidră a esofagului. Aceste raporturi, forte însemnate, explică greutatea înghițitului și a răsuflării la gușați. Marginea superidră, concavă, ca știrbită la partea din mid- locă, corespunde la marginea inferidră a primului cercă ală traclieei, și pe luugulft ei trecu arterile tiroidiene superidre. Din acestă margine nasce uă prelungire, ca unu felă de cordonft de formă diferită, se îndrepteză în susă și se ține seu de mem- brana io-tiroidienă, seft de osulă ioidft. Marginea inferidră, scurtă, grdsă, asemenea știrbită la mij- locii, se cobdră mai multu seft mai puținii în josft după des- voltarea acestui organu. Pe lângă aceste mărgini merge artera- tiroidienă inferidră. Marginile laterale, seft posteridre, sunt grdse și corespundă la coldna vertebrală, de care se atlă despărțite înafară prin ar- tera carotidă primitivă, vena jugulară internă, nevrulă pneumo- gastricu și marele simpaticii. CăpCteiulă inferiorii, de formă rotundă, se cobdră mal multă seu mai puținii în josă, după indivizi, și corespunde camă la 147 alu G-lea seil ahi 7-lea cercă ahi trachee!; ptiu acestă căpe- teiă intră artera tiroidienă inferioră în acestă glandă. Țesătura proprie a corpului tiroida se presintă sub forma de granulațiuni de uă eolorc ca drojdiile vinului. De și de forma tutulorO glandeloru, corpulu tiroida se deosibesce ansă de den- sele prin lipsa de orl-ce felii de conducte excretore. Structura. Corpulă tiroidă se află înconjurată de uă membrană fibro-celulară, subțire, care pe dinafară se continuă cu țesă- tura celulară după împrejură, ieru din fața sea internă nască fire celulare care mergil de formeză pereții celulelonl de care se compune loburile și granulațiunele acestui organil. Celulele seil vesiculele conțină tn starea loru normală unii licuidă transparentei, albumînosu, în care se vădii granulațiunele. Arterele ce se împartă în corpulă tiroidă sunt numerose și aă unii calibru care denotă că ele nu sunt destinate numai pentru nutrițiunca organului, ci că se operă și altă lucrare într’ensulă. Ele sunt în minieră de patru: cele superiore provină de la carotida externă, ieră cele inferiore de la sub clavieră. Venele, mal voluminose decâtil arterele, născu din rețeaoa capilară a vesiculeloră și se împreună între densele spre a forma ramitieațiunl din ce în ce mal mari. Uă-dată ajunse la surfața corpului tiroidă, alcătuescă 5 seă G rămurl, care prin îmbu- căturile loră dinaintea trachel, alcătuescă uă împletitură forte însemnată. Vasele limfatice alcătuescă pe surfața glandei trunchi vo- luminoșl, care nască dintr’uă rețea ce înconjură lobttlele, și mergă tote de se aruncă în ganglionele ce se află d’asupra stirbiturel sternale Nevrele ce pătrundă în corpulă tiroidă vină de la pneumo- gastrică și dela ganglionele cervicale ale marelui simpatică. i'bnc(iunele corpului tiroidă sunt ancă cu totulă necunoscute. II. Tltimusitlfl. Thimusulil este ună organă de aparență glandulară, situată in desimea mediastinulul anteriorii, dinapoia sternului, dina- intea vaseloră coloră mari ce se află aci, și care se prelun- gesce peni': la regiunea cervicală eșind prin gaura superioră a toraxulul. Thimusulil presintă acestă particularitate că ehl este 14» unu organ ti transitoriă, aparținendă mai multă la vieța letală și dispărem! a la adultă. Elă semăn ă cu glandele salivare; fața lu! este rosată, câte uă-dată ca drojdiile vinului; țesetura lui este mal mole decâtă aceia a glandelor salivare. Volumulă și greutatea lui varieză după verste și după indivizi. Greutatea Iul la ună fătă născută ia termenii s’a constatată de 11 grame, și la ună copilă de la 3 pene la 14 an! de 21 grame. torma lui de cele ma! multe ori este triunghiulară cu basa în josti și cu verfulă în susu ce răsare d’asupra sternului. Structura. TkimusulH se află compusă de două loburi nee- gale, unuia în dreptă și altuia în stânga; loburile se împartă în lobulele, și lobulelele în granulațiunl. Elă se află învelită de uă membrană care prin fața ei externă se ține de organele ce o înconjură, i^ru din fața ei internă lasă uă mulțime de des- părțitori între lobule și granulațiunl în care vierniuescă va- sele sanguine. Foncțiunele Humusului sunt, ca și ale corpului tliyroidu, ne- cunoscute. Desvoltatft la copil, elă merge descrescutul din ce în ce mal multă, penă ce la uă verstă ce varieză după indivitjl, se a- trofieză, și dispare cu desăvârșire. CAPITOLULU IV. APARATULU GENITO-URINARU. De și organele genitale și organele urinare aonstitua două ordine de organe cu totulă deosebite prin foncțiunele loră, delii arendă între densele legături anatomice, fisiologice și patologice forte strense, a trebuită să fie descrise împreună. SECȚIUNEA 1. Despre Organele Urinare. Organele urinare intocmescă unii aparată de secrețiune ce se compune: 1° de rinichi, organe secretare, care despartă din sânge unu licuidii particularii, urina (udu); 2° de Uretere, ca- nalurî excretore ale rinichiloră care conduci! urina din rinichi in bășică; 3° de unu reservoriu, bășica, in care urina se gră- mădesce penă în mmnentulă de a fi asverlită afară; 4° de unu alo 2-lea canalii excretoru, uretrulh, care la bărbații este co- munii la organele genitale și la organele urinare. I. Despre rinichi. Dinichil, organe glandulbse, destinate a secreta urina, se află situați adâncă de fie-care parte a colonel vertebrale, in regiu- nea lombară, regiune care s’a numită regiunea rinichilor, in a- fară peritoanulul care trece numai peste dănșil. înconjurați de uă mare cantitate de țesetură grăsosă, el statt intr’ună mod fixă ca atârnați de vasele ce intră și ești dintr’inșH. Rinichiulă celu dreptă se cobori puțină mal josă decâtu celă din stânga. 150 De și rinichii rare ori se schimbă din loculu loră, s’a găsită ânsă de multe ori la femei care aven obicei» a se strânge prea multă cu corseturl, rinichiulii celu drepta care se află sub pre- siunea ficatului, coborîtă mat josfi. Rinichii obicinuită sunt in numfirft de doul; nu este eusă rarii de a găsi unulu singură, deru atunci ambii rinichi se află împreunați iu unulfi singură dinain- tea colonel vertebrale. Rinichiulii nu e supusă la variațiunî de volumfi și de greu- tate așa de mari ca multe alte organe. Dimensiunile lui or- dinare sunt: 10 seu 12 centimetri de lungime; 6 centimetri de lățime; și 3 centimetri de grosime. Greutatea Iul este de la 64 la 120 grame. Deca se întâmplă ca unft rinichi» să se a- trofieze, celA-Faltil se desvoltă in proporțiune. Consistența țesfiturel rinichiului este multă mal mare decâtft a tutulorti celoră-l’alte glande. Totft uă-dată ânsă fragilitatea lui este forte mare, ceia ce esplică ruperile iui în urma unei lo- vituri tari directe, seu îu urma unei comoțiunl produsă de uă cădftură de la unii locu naltu. Cotarea lui este de unu roșu închisă, ca drojdiile vinului. Forma rinichiului a fostă forte bine comparată cu aceia a unul bobă de fasole, a cărui buricfi caută înăuntru. Elu presintă doue fețe și uă circonferență. Fața anteriorii a rinichiului, ce caută puțină înafară, este convexă, se atlă acoperită de colonul! lombară corespondentă, și este în raportă, în stânga, cu splina, pancreasul^ și cu căpetâiultl celft voluminosă alu stomachuhil: în drepta, cu ficatulă, și cu a doua porțiune a duodenului. Astu-felă acoperiri rinichii de diferite organe, presintă greutate de a putea ti explorați prin pftrețil abdomenului. Fața posterioră, mal puținii convexă decâtft ceia anterioră, caută înăuntru, și corespunde la mușehiulft pătrat fi alft lombe- loru, de care se află despărțită prin foia anterioră a apone- vroset mușchiului transversii, la diafragmulft, care o desparte de ultimile două seri trei coste, și în sferșitu la mușehiulft psoas care o desparte de coldna vertebrală. A ceste rapor- turi espîică putința de a explora rinichii prin regiunea lombară, precum și deschiderea unorft abcese ale rinichiului prin acestă regiune, Circonferență rinichiului presintă uă margine externă, con- 151 vexă, ce caută. înapoi® ; uă marpine internă, ce caută înainte, despicată și știrbită torte adâncii la partea din mijlocii, unde se artă ombilicul® se® hilul® rinichiului, prin care intră și cs® vasele, precum și ureteralii; unii căpeiriă superiorii, cepbrtă d’a- supra Iul ca ună coif® capsula susrenală; și tină căpeteid inferiorii mal mic®. In fundul® despicăturel ce v®Jurăni® că presintă marginea in- ternă se® hilulil, se află conținute, în mijlocul® unei țesături celulare grăsose. ramificațiile vaselor® sanguine, nevre și con- ductele excretore ale rinichiului. 1. Structura rinichiului La rinichi® avem® a studia, 1" membrana ce’l® acoperă; 2’ substanța de care se compune; și al 3-lea, vasele și nevrele ce priimesce. 1° Membrana ce'lu acoperă. Rinichiul® veret® într’uă mare masă grăsosă, numită capsula prăsosă a rinichiului, este aco- perit® de uă membrană proprie tibrosă care prin fața el ex- ternă se ține de acea grăsime ce lu înconjoră, idrtt din fața internă se desfac® uâ mulțime de lamele care se viră în sub- stanța proprie de care se compune. Uă-dată ajunsă la nivelul® Mulul, membrana tibrosă pătrunde în acestă cavitate, uă căp- tușasce în tdtă întinderea el, și merge de acoperă vasele ce pătrundă în rinichi, întocmai ca capsula lui tHisson ce am® v6- Jut® că înconjdră vasele ficatului. 2“. Țesătura rinichiului se compune de două substanțe : una exteriură, substanța corticală (cojosă), care corespunde la mar- ginea convexă; cea-l-altă adâncă, care înconjdră hilul®, numită substanța măduvosd seu tabulară. Substanță corticală alcătuesce un® așternut® de aparență grănuldsă, mdle, roșie, de uă grosime ca de 4 milimetri, care ocupă surfața rinichiului și din care es® nisce fire in formă de coldne, colonele Iul Berlin, sdu despărțitori intre conurile sub- stanței tabulare. Substanța măduvosă s6® tabulară, mal roșie, are aparența unor® papile se® conuri, se® piramide fibrose, piramidele Iul Malpighi, a cărora basă se ține de substanța corticală, ieru vârfurile se indrepteză spre hil® în formă de mamelone se® 152 papile. Aceste conuri sunt considerate de unii auatoiniștl ca nisce tuburi uritiifcre. ceia ce le-a și dalii numele de substanță tubulară. Astfi-feltt rinichiulă se presintă împărțita îu loburl in numără de vre-uă 15—20, care corespundă la conurile sub- stanței tubulare și care se distingi forte bine la fătfi, și la unu uiare numără de animale. Fie-care din aceste loburl pote fi considerata ca una rinichii mică independenta unuia de al- tuia lipită de cele-l-alte de lângă densul fi sub aceiași mem- brană. Fie-care presintă uă porțiune centrală, alcătuită de sub- stanță măduvară, și uă porțiune periferică sea cortieală, ce acoperă peste totă substanța măduvară. Loburile lipindu-se în- tre densele, substanța cortieală ce le acoperă se confundă și alcătuesce cdja întregi a rinichiului, în care pătrundă mai multe tubulețe ce provină din subtanța măduvosă; aceste tu- bulețe provenite din piramidele lui Malpighi, s’aă numită con- ductele Iul Ferrein, și sunt considerate ca conductele excretore ale granulațiuniloră ce se află în substanța cortieală; prin ele se strecură urina. 3° Vasele. Rinichiulă este ună organă forte vasculară ; ar- tera rinicară seă renală are ună calibru forte mare in pro- porție cu micșorimea organului; ea provine d’a dreptulă de la aortă ; câte uă-dată se găsescă și alte lămuri de artere ce pro- vină de la diafragmaticele inferiore seă de La lombare. Distri- buția sângelui arterială îu rinichiă se face astu-felă că substanța cortieală priimesce mal multa sânge decâtu substanța mădu- vdsă. Vena rinicară seu renală, totu așa de voluminosă ca artera, ese din rîuichiă și se aruncă în vena-cavă. Rămurelile eî nască din rețelele capilare care înconjură substanța corti- cală, precum și din substanța măduvdsă, alcătuescu rămuri din ce în ce mai mari care împreunându-se în trunchiuri, acestea formezi vena rinicară. Vasele limfatice sunt unele superficiale și altele adânci. 4° Necrele sunt forte numerose și provină de la împletitura sol eră. 11. Funcțiunea rinichtulni. Rinichii sunt organele ce secretezi urina, și se presupune că acestă operațiune se face în substanța cortieală. Jlecauis- 153 mul ensă acestei sccreținnl nu este mai multă cunoscută decâtă acela alu celoru-l-alte glande, luțela secrețiunei se esplică prin marea cantitate dc sânge ce priimescO rinichii. Urina este unu lichidă galbenă, limpede și sărată. Ea este acidă; dacă stă misă multă într’ună vasă, se decoloroză, de- pune sănie ce conține, devine alcalină și dobândește ună mi- rosă tare amouiacală. Cantitatea urinei în 24 de ore varieză între 500 și luOO grame, după cantitatea apel ce bea individulă. 2. Conductuhl excretoră ală rinichiului. 1 lin rmichiQ, ndulu este condusă într’ună reservoriu mare, bășica udului, iirintr’imă canală numită urettm. La căpeteiulu seu de susă, acestă canală presintă uă dilafațiune in forma li- nei pâlnii, numită basinetidu, care în fundulă hilului se îm- parte într’uă mulțime de cilindre seă pâlniore ce imbrăcișeză vârfurile papi lei oră seă tuburi! oru urinifere, seă piramiddură Ini Malpighi, de care amft vădută mal susu că se compune substanța măduvosă. Tote pâlnidrele acestea, s^ă calice (cupe}, se îm- preună in trei trunchiuri, umilă superiorii, umilă miipociă și altu'u inferioră. care corespundă la grupurile de lobule iu nu- mCră de trei in care se piite împărți rinichi ulii, Aceste trei trunchiuri împreunate constitue ImsinetulU. Dasinetidă se presintă ca uă pungă mică membranosă si- tuată dinapoia venei și artere rinicare, in fundulă despicăturel ce presintă marginea internă a rinichiului. Elu pute ti consi- derată ca origina ureteruhii. Acestă basinetă, lunguețh, de susă în josă, și turtită în lă- turi, forte dilatabilu, merge îngnstându-se și ia numirea de ureteru. Ureterală, seă conductulă excretoră ală rinichiului, ce se în- tinde piezișă de la basinetă la fundulă bășicel udului, câte u- nulu de fie-care rinichiă, este cilindrică, cu păreți! albicioșl, subțiri, și de ună calibru ca pena corbului, seu și mal mică. Elă este forte dilatabilă, precum s’a găsită câte uă-dată la ca- șuri de oprela udului, de grosimea intestinului. Direcțiunea lui este oblică de susă în josă și de dinafară înăuntru penă pe laturile basel sacrului; la urmă merge în 154 joșii, înainte și înăuntru penă dă de partea laterală a fundu- lui bășicel; aci, se veră intre membrana mușchiulosă și mem- brana mucosă, și după unii drum ti de vre-uă 2 centimetri, se deschide în desimea pgrețilorQ bășicel, în unuia din unghii pos- teriori al trigonuluî bășicalfi, printr’uă găurice mal îngustă decât® canalul#. Raporturile ureteralul. De la basinettl penă la basa sacru- lui, ureteralii se află d’a lungul® mărginei anteriore a muș- chiului psoas, acoperitfi de peritoanti și însoțită de vasele spermatice, sefl de vasele utero-ovariene. Deosebita de acesta, ureteralii celu drepții este în raport fi cu vena-ca vă inferioară, dinafară căria elfi se află situații. La nivel ulii basel sacrului, amendoul inerucișeză artera și vena iliace primitive, și în urmă artera și vena iliace externe. In adâncitura basinulul, unde se află aplicată pe păreți! a- cestel cavități acoperitfi de peritoanfi, ureteral# inerucișeză trep- tată artera ombilicală sefl cordonulfl tibrosfl ce o inîocuesce, vasele obturătbre, canalulu deferentă la bărbat®, porțiunea su- perioră și laterală a vaginului la femee. In partea conținută în desimea bășicel la femee, elfl corespunde la gâtul# ute- rului, eea ce explică oprirea udului la cașuri de cancerii a acestei părți a uterului. Structura. Calicele, basinetulfi și ureteral fi sunt constituite de trei membrane seu tunice. Tunica internă sdfl mucosă, forte subțire, este continuațiu- nea mucosei ce căptușesce bășica udului, și după caliciurl se desdoesce pe papile. Tunica mușchiulosă este compusă de fibre externe circulare și de fibre interne longitudinale. Fibrele circulare constitue îm- prejurul# basel pupilelor# unu indii mușchiulosă, a cărui con- tracțiune contribue a stdree licuidulu din canulețele papilare. La nivelul® găurei bășicate a uretereloru, fibrele longitudinale se continuă cu fibrele transversale ale trigonuluî bășicai®. Tunica externă s^fi celulară este forte mole. In sferșitu vasele arteriale și venale, precum și nevrele, nu presintă ni- miefl extra-ordinaru. £ 3. Despre Bășică. Bășica este unu sacii mușchiulo-inembranosu, care servă de 155 rexervoriil udului- Situată în adâncătura basinnlul, pe linia mediană, dinapoia simtizel pubiene, dinaintea rectului la bărbații și a «tenisului la femeie, ea stă ca legată în locuiți ei, înapoiă de perifoană, care nu o acoperă decâtă în parte, în susă de uracă și de arterele ombilicale, care o țintescu de ombilicu, înainte de mănuchiurl mușchinlare, numite ligamentele pubio-băși- cale, în josă de uretru, prin care se continuă prin prostată la bărbații, prin vagină la femeie, ieră mal cu semă prin a- ponevrosa pelviană, care, după ce a căptușită cavitatea base- nulul, se încovoie de josă în susă spre a se pierde pe bășică, pe rectum. etc. etc. Aceste legături uu împiedică desvoltarea ei, și nu se opună chiară la ceia ce s’a numită herniile bă- șiccl. (,'ândă se află gdlă, ea stă apărată în contra acțiune! cor- puriloră exteriore prin cerculu ososă în care se atlă conținută; vândă se umple insă, resare in abdomenu, unde se pote des- voîta în voia ei. Capacitatea bășicii varieză după mai multe împrejurări care țină, 1°, după obiceiă: astă-felă, persdnele care aă obiceiulă a ține multă timpă udulă, aă bășica maf mare decâtă acelea care îlă scotă îndată ce simt trebuința; 2° după seră; deca bășica la femeie este în genere mal mare decâtă la bărbații, causa este că femeile sunt mai supuse buneloră cuviințe so- ciale; .3° după bole. Capacitatea ansă a bășicei in starea nor- mală este ca de uă jumătate litru, seă 5 00 grame. 1. Cmitorniațimiea esterioră a bășicei. forma bășicei este aceia a umil ovoidil, a cărui estremitatea cea mare ară ti în josă și verfulă în susă, și i se potft con- sidera ș^se regiuni, ale căronl raporturi din puntul ă de vedere birurgicală sunt de unii mare interesă a fi studiate. Ilegiunea anterioră corespunde la simfisa și la corpulă pu- bisului, și la mușchii obturatori interni, acoperiți de apone- vrosa lord, de care se ține printr’uă țesătură celulară mai multă seă mal puțină grăsăsă după indivizi. După partea infe- rioră a acestei regiuni nască măuuchiurl mușchiulare care mergu de se prindă de uă arcadă tendinosă a aponevrosel pelviene, ar- cadă ce se prinde de lăturile simfizel. Aceste mănuchiml muș- 1rm chiul a re s’atl numită ligamentele anteriore «le bășicei. Astă regiune, la femei, din lipsa prostatei, trece in josă de siiniisă. In starea de golire, bășica se adă ca ascunsă, dinapoia pu~ insului și peritoanulti trece d’a dreptuhl după, peretele abdomi- nalii pe fața el posterioră. Deca ansă se umple de ud ii, și trece de strâmptor. a superidră a basinului apropiiudu-se chiarii de ombilicO, peritoanulti inpinsti în susii, se desdoesce după pere- tele abdominalii și vine de acoperă fața anterioră a bășicei. Regiunea posterioră, acoperită iu totă întinderea ei de pe- ritoanu, corespunde la bărbații la rectumO, și la femeie la uterus. Mal totu-d'auna circonvohițiunele intestinului se panii între bășică și aceste organe. La bărbații, peritoanulti trecendii după acestă regiune pe rectum, alcătuesce pe linia mediană ună felii de sacii, mal multă seă mal puținii adâncă, după cum bășica se atlă golă seil plină, ieru pe mărgini două îndoituri, numite ligamentele posteridre ale bășicei. La femeie, peritoanulu, după fața poste- ridră a bășice! se intorce pe gâtul u uterusului și alcătuesce în lături ligamentele cele late. Regiunele laterale, asemenea acoperite de peritoanil la par- tea lorii superidră, aii pe lungulu lorii arterele ombilicale, seu ligamentele ce le îtilocuescft după nascere, și la bărbații cana- lele deferente. Regiunea inferidră, seil fundații de josă alti bășicei, cores- punde la bărbații la rectum, de care se află despărțită îna- inte de bășicuțele seminale și de canalele deferente. Cându ansă bășica este gdlă peritoanulu acoperă totă porțiunea fundului de joșii și astil-fehl bășica nu corespunde într’unA modă directă la rectum. In lăturile rectumulul. basa bășicei corespunde la țesătura celulară a basinului, la aponevrosa pelviană. și la mușchii ardicători al anusului. La femeie, fundulO de joșii ahl bășicei corespunde im nu- mai la vaginu, de care este strînsă legată, deru și la partea de josă a gâtului uterusului Verfulă bășicei, dirigeatft în susii și înainte, este acoperită de peritoanil. Din acestă verfil pornesce uracultt, unu ielă de șnnrQ forte legată de peritoanil, ce se întinde de la bășică la oiu- bilică in care se află veretă. Uracuhl este urma unul canalii, care la embrionă pune in comunicație bășica ca alantoida (una 157 din membranele în care e înfășurată embrionul Q), și care se închide de timpuriii. Surfața internă a bășieel. Căptușită de uă membrană mu- cosă, ca tete cavitățile ce corespundă cu exteriorulă, surfața internă a bășhel este de uă colore camă venătă. Ea presintă în- doituri seă sbârcituil care dispăru prin întindere; deosebită de acesta, mănuchi d’al membranei mușchiuldse r' sării înăun- tru, și câte uă-dată alcătuescft ca nisce colone, ce lasă intre densele celule destulă de aparente. lîaza bășieel presintă trei găuri, ai ele ale ureterelorfi și a urctrulul. Aceste trei găuri ocupă unghiurile unul triunghiă de uă surfață netedă, albă, care s’a numită trigonulu vesicală, seu irigonulă Iul Lietaud. Marginea posteriără a acestui trigonii se întinde între găinile ureteriloră. Disposițiunea aeestoră găuri este astu-felu că udulă trece cu înlesnire din uretere în bășh ă, der nu se pote inturce înapoiu. Gaura metrului iti bășică, care s’a numită țiâtidil bășieel, stă obicinuită încinsă și încrețită. II. Textura bășice!. T Păreți bășice! sunt mal groși seu mal subțiri, după gradul!! întindere!acestui organă. Părțile de care se compune ea sunt: peritoanulă, uă membrană mușchiulosă, uă membrană mucosă, lipite între densele prin țesătură celulară, și în sfârșită vase și nevre. Membrana seă tunica peritoneală acoperă, după cum amă vădutu, regiunea posterioră, uă porțiune din fețele laterale și fața superioră. Membrana seă tunica mușckiulâsă constitne așternutulA celu mai grosă alu peretelui bășieel, și se compune de tibre încru- cișate. Acestâ așternută mușchiulosă este forte subțire la bă- șicele de uă capacitate mare, din contra elfi dobândesce uă grosime forte aparentă la bășicele cele mici. Fibrele potă fi reduse la dou®, unele superficiale care începu de la gâtul ă bă- șicel și se întindă mai cu sdmă pe fața anterioră și pe fața posterioră a organului. Cele după fețele laterale se continuă cu acele după verfă. Din cele anteriore și laterale unele trecă peste vfnele acestei regiuni și mergă de se prindă de apone- 158 vrosa pelviană, și chiarfi de simfiza pubienă, alcătuindu cea ce s’a numitfi ligamentele bășicel. Fibrele circulare se găsescfl mal cu seină la fundulfl bășicel. La nivelulb trigonulul, aceste fibre se presintă paralele, trans- versale, formânilft unu mânuchiu ce se întinde intre găurile ureterelorfi, și care pare a lărgi aceste găuri prin contracțiu- nea Iul, și a înlesni venirea udului îu bășică. Totă fibrele cercul are alcătuescu împrejurulu găurei ure- tnihil unu inelă mușcbiulostl, numita strângătoni, sfiincterulă bășicel, care îu susu merge de se continuă cu fibrele cerculare ale trigonulul, i6ru în josO înconjură porțiunea prostatică a u- retruhi). Tunica șefi membrana mucosă, subțire, cărnii vânătă, se a- plică de totă pe tunica mușchiul dsă, și cândfi bășica este con- tractată se încrețeșce, se vâră între mănuchii mușchiuloșl, și constitue celule in care se grămădescfi câte uă-dată pietricele. Arterele bășicate provină de la artera ipogastrică, se îm- partă în ramuri în tunica mușcbiulosă, și alcătuescu rațele in grosimea membranei mucose. Venele intocmescfi imprejurulfi gâtului bășice! uă împletitură forte (lesă care merge de se aruncă în vena ipogastrică. Vasele limfatice isvorăsefi din membrana mucosă, precum și din peritoanu, și mergu de se aruncă îu ganglionele ipo- gastriee. Nevrele provinu de la împletitura ipogastrică ce se compune totu uă-dată de nevre ganglionare și nevre ra Indiene, de unde resultă că bășica este totu într’untt timpi! supusă și sustrasă voinței. III. Desndtarea si funcțiunile bășicel. ’ 5 > La embrion bășica nu este altu do câtu porțiunea dinăun- tru abdomenului, a șnurului alantoidil șefi a macului, porțiune în formă de reservorid ce comunică cu intestinală celfi grosu. Uă-dată ce alantoida ș’a împlinita misiunea temporală de a con- duce la placenta maternă (casa) vasele embrionului, ea dispare, și canalul fi ce o punea în comunicație cu intestî nulîl se astupă și se transformă într'unft șnur ii fibrnsu însoțitii de arterele om- bilicale. De< a Cmsă acest canalii se astupă, porțiunea în formă 159 de reservoriă, din contra, se desvoltă, se isoleză de redum și alcătuesce bășica. După nascere, uraculă ce se continuă cu verfulfi bășice! precum și arterite ombilicale cj și ele se astupă, se ținti prin căpătâiul» lorii de cicatricea ambilicală. Joncțiunea bășicel este de a servi ea reservoriă udului ee contribue în mare parte a’hl asvîrli afară. Udulă curge pi- cătură cu picătură din rinichi. Uă-dată bășica întinsă de ud fi, se simte trebuință a’lu scote afară, ceea ce se operă prin eon- tracțiunea bășicel și a părețiloru abdominali. In acestă opera- țiune ensă bășica jovă rolulă principală, căci la cașuri de oprela udului prin slăbiciunea bășicel, seu printr’uă prea mare întin dere a el, singura contraițiune a inușehiloru abdominali nu pdte scote ud ulu afară. £ 4. Despre Uretru. Uretrulu este ultimuhl conductă exeretoră ală udului. La băi bătu, deosebită de acesta, elă servă de canalii exeretoră alfi organeloră generațiunil, cu care are conexiuni anatomice atâtă de strînse, în câtu nu pdte ti descrisă de câtă de uă-dată eu aceste organe. Din contra, la femeiă uretrulu aparține exclusivă aparatului urinară, și pe acesta numai vomă descri aci. Uretrulu la femeie este ună canală cilindroidă, situată pe hingulfi peretelui exterioră ală vaginului, pe linia mediană. Lungimea lui, ce se întinde de la bășică la vulvă, este de la 25—35 milimetri, și calibrulă de la 6-8 milimetri; cu tdte acestea pereții lui sunt forte dilatabilî. Direcțiunea lin este o- blică de susă in josă și de d’inapoiă înainte, și presintă uă mică incovoitură cu concavitatea înainte. Uretrulă nu se află isolată decâtu in a patra parte a sa su- peridră, unde, prin fața sa posteridră se atiă lipită de peretele anteriorii ală vaginului, mal joșii Unsă se confundă de totu cu păreții vaginului, de unde resultă că deplasamentulu vaginului trage după densulă acela alu uretrulul. La partea dinnainte, elfi corespunde la porțiunea iitferidrâ a si m tizei pubiene, de care se atiă despărțită prin țesătură ce- lulară, străbătută de împletituri vfnuse; la tibre musclliniare d’ale mușchiului transversă ală pcrineulul; la unghiulfl de im- I ICO preunare ale rădâcineloru clitorisului, la biilbă, și la consfric- torulă vaginului. In lături, elă corespunde la aceste două din urmă organe și la r&dăcinele clitorisului. Căpdtâiula superiorii sad gâtulil bășicel, se află situații la uă distanță ca de 2 centimetri înapoia și puținii d’asupra verfulul arcadei pubiene. CdpWiulii inferiorii sdu gaura vilului se află situată în vulvă, îutre buzele cele miel la 2 centimetri înapoia clitori- sului, puținii înaintea tuberculului prin care se sfârșesce în joșii coldna anteridră a vaginului. Surfața internă a metrului este albicidsă și presintă inco- voiturl longitudinale cari dispăru că udă se întinde prin trece- rea udului. Structura. Peretele uretrului, în porțiunea sa liberă are uă grosime de 5 milimetri, și este alcătuită de uă membrană mus- chiuldsă și de uă tunică mucosă, care fosă se despartă forte greii una de alta. Tunica muschiuldsă se compune de fibre longitudinale și de fibre circulare care se încrucișeză între den- sele și stau legate împreună printr’uă țesătură elastică, asttt-felă că din acesta resultă uă rățea muschiuldsă, intre ochiurile căreia se află împletituri vendse și rămurele arteriale întocmai ca în țesătura cavernosă. Tote fibrele acestea se continuă pe de uă parte cu fibrele musehiulare ale bășicel și ale vaginului. Vasele. Arterele uretrului provină de la vesiculele inferidre și de la ramurile vaginale. Venele se aruncă în împletiturile vecine. Limfaticele mergă în ganglidnele situate pc laturile bnsinulul. 5. Despre capsulele susă-renale (anexe ale aparatului udului). Capsulele susu-remle sunt niște organe de aparență glan- duldsă situate d’asupra rinichiloru, înafara peritoanuhii ca și rinichii. Volumulă variază după indivizii; câte uădată s'att găsită așa de mici, încâtă abia s’au putută distinge de țesătura grâsdsă din împrejură. Cu tote acestea, obicinuită diametralii tran- versala este de la 40 la 55 milimetri, diametralii verticală de 20—35; și grosimea de 2—6 milimetri. 161 Forma lorii s’a comparații cu aceia a unul coifu turtită (le dinainte înapoi, care se aplică pe căpătâiulă superiorii ahi ri- nichilonl. llupurtuiile loru cu organele ce le înconjură sunt mai a- edeași ca și ale rinicliilorft îu partea loră superioră. Structura. Capsulele susă-renale nu presintă nici uă cavi- tate într’însele; ele sunt formate de două substanțe: una es- ternă seil corticală, și alta internă sdl măduvosă. Substanța corticală este gălbue, de uă consistență destulă de tare, și vasele ce o străbătu, prin dungile ce ÎI facil pe surfața el, îi dau uă aparență lobulară. Substanța Milluvuisit este vînătă și spongiosă. Uă Membrana fbrâsa acoperă aceste capsule; in desimea el se ramifică vasele sanghine până a nu pătrunde în substanța glandei, iară din fața eî internă nască lamele care impreunându-se intre densele alcătuescă uă mul- țime de celule în care se găsesce substanța proprie a orga- nului, în formă dc granulațiuni. Vasele. Capsulele susă-renale figur&ă între organele care au mai multe vase. Arterite, forte numerose și voluminose, în ra- portă cu micșorimea organului, provină unele d’a dreptulă de la aortă și altele de la arterile renale. J7»de sunt asemenea forte voluminose; ele născu din sub- stanța măduvosă și aleătuesc uă vfnă centrală, grosă, ce eseprin hiluhl organului. Secrete sunt iarăși forte numerose, și provină de la gan- glidnele seini-lunare și de la împletitura soleră, precum și de la nevrulă pneumo-gastrică și de la nevrulă diafragmaticu. Funcțiunea capsulelortl susă-renale este cu totultt necunoscută. Cu tote acestea, mulțimea vaseloră și nevreloră ce se împarte îutrensde este uă probă că se petrecfi într’ensde fenomene însemnate. n SECȚIUNEA II APARATULO GENITALA Aparatul!! geuerațiuniî presintă. la speciele superiore ale ani- maleloru caracterulu speciali» alu repărtirii între doui individ! distinși ale organeloru de care se compune, acestă particulari- tate constitue deosebirea sexuală. Sexul ti bărbăteștii este mal cu semă caracterisatu prin fa- cultatea ce are de a produce unu fluidă fecundatorii numită xpenuiL Sexulu femeieștii este caracterisată prin proprietatea ce are de a produce utt^re, care nu devină in stare a nasce ună individă de aceiași specie de câtu după ce acele oușore au primită influența fecondantă a fluidului secretată de bărbații. Sexulu femeiescu mal este caracterisată, în specia omului și in tota clasa mamiferiloru, priu presența, seu mai bine prin desvol- tarea unei glande, mamela (țița), de care la sexulă bărbâtescu nu se observă de câtă uă urmă, g'andă destinată la nutrițiuuea copilului. Organele genitale ocupă partea de josu a trunchiului. Pe de uă parte, ele sunt lipite de căpătâiulu de josă ala canalului di- gestivă, iar pe de altă parte de organele udului, cu care au legăturile cele mai intime la ambele sexurl, deru mal cu seină la bărbată. ,1. Apumtulii genitalii la biirbatH. Organele genitale «ale bărbatului ne presintă la studia, 1° două glande numite testicule (boșele), organele secret ore ale spermei; 2⁰ canalele excretdre ale acestoră glande s6ă cmuhwtele deferente; 3° două reservorii, lut fie uf ele seminale, in care se adună sperma în intercalările mal multă sdă mal puțină prelungite ale eșirii 163 el afară: 4° canalurile exeretdre definitive, șefi eun-tlurile »bil. La uretru este anexată ună «parată de e- recțiune (sculare), propria a asigura transportul ti fluidului fe- cundat oră în organele genitale ale femeel; acestă apărată îm- preună eu uretrulă constitne verga. Ca dependințe ale uretrulul se mai află prostata, și glandele Iul Cvwper, care secretezi unu fluidă ce servă la foncțiuuile organcloră genito-urinare. §. 1. Testiculele și învelișurile loră. 1°. învelișurile testiculului. Învelișurile seă pungile testiculeloră se află d inaintea perine- ulul, de desubtulă vergii, între capse și sunt compuse de mal multe așternuturi; 1° serotomulil; 2’ dartosulQ; 3° tunica celulară; 4° tunica eritroidă; 5° tunica tibrosă; fi⁰ tunica va- ginală. Unu singură învelișă, scrotomulă, este comună la am- bele testicule, tote cele-l’alte aparținu fie-cărul testiculă în parte. lⁿ ScrotonmlH (de la latinesce scrotum. sacă seu pungă de piele), învăluie testicule ca ună felă de pungă, și este alcătuită de uă piele, ce plesnită aci particularitățile următbre: 1° coldrea lui este multă mai încinsă de câtă in cele l’alte regiuni; 2’ este sub- țire ca pielea după vergă și după pleopele ochiloru; 3’ întin- derea și capacitatea Ini este multă mai mare de câtă ar trebui ea să acopercle testiculele; 4° perii de pe densulu sunt rari și fo- liculele părose precum și glandele nădușătore forte volumindsef și în slirsitfi, o’ elă are uă elasticitate forte mare care îi per- mite a se lungi și a se scurta, după cum fibrele dartosului se lăbărțdză seă se contractezi; de unde resultă că scrotumulu se îmbie și se lungesce sub influența căldurei, precum asemenea la bătrâni și la individii slabi, și din contră se contracteză la tineri, la indivizi voinici și sub influența frigului și a spasmului venerică; prin aedstă contracțiune, scrotomulă se aplică de totu pe testiculă și se increțesce alcătuindă îndoituri longitudinale. Pe linia mediană a lui se află uă dungă numita rafe, care des- parte testiculele unulu de altulă, se continuă înainte cu fața i;i- feribră a vergii, și înapoi se întinde pe perineă. 2° hurtosulu. Dartosulă este ună așternută ațosu, roșcată, care căptușasce 164 fața internă a scrotomulul, și din care ia nivelulă rafeuiul ese uă fiiie antero-posteriiiră ce se întinde și se urcă pe linia me- diană de la perinei! la rădăcina vergii și împarte scrotomul în două cavități distincte. Astă-felii deru sunt două dartosurî, u- nuhl pentru fie-care testicuiu, și împreunarea Im ti pe linia me- diană alcătnesce peretele ee desparte nini testicuiu de celă-laltă. Dartosulii comunică înainte cu pielea vergii până la căpătâiulă el, și înapoi cu stincterulu anusului, ian! in lături se confundă cu țesătura celulară a copseloră, și mal ’nainte în laturile vergii, cu aceia a pubisulul. Strînsu legații de pielea scro- tomuFul prin fața sa superficială, elu nu se ține de așter- nuturile aliate pe fața sa cea adîncă de câtă printr’uă cesă- tură celulară forte slabă, astă-fehi că alunecă pe dinsele cu cea mal mare înlesnire. Prin cont radii itatea lui cea mare, dartosulii se strînge de uă-dată cu scrotomulfi sub influența frigului, a spermei, precum și a aprinderii leneriene. Elu se află compusă de mănuchiurl de fibre. inusiliiulttre, netede, in formă de torte antero-poste- ridre, paralele și perpendiculare la direcțiunea încrețiturii oră scrotomulul. Căpâtâiulu anteriorii ale acestor» mănuchl mușchiu- lari elastici și lipsiți cu totnlu de grăsime, se prinde de fața anteriori! a pubisulul, iar căpâtâiuhl posteriorii se pierde în re- giunea perineală. 3’ 1 unica celularii. Renumitulă chirurgii Velpeau a descrisă sub numirea de tu- nica celulară unii așternută forte subțire de țesătura celulară care desparte dartosulii de mușchiulil cremastenl și il înlesnesce mișcarea. Acestă tunică observată pe hingulă cordonului sper- maticu se vede că se continuii cu invelitdrea celulosă a mem- branei tendindse a mușchiului oblicul u celă mare ală abdome- nului, învelitdre ce testicukihl. în străbaterea lui prin canalulă inguinakl, a impins’o înainte. 4° Tunica eritrauhl, seit creniaaterulil (atirndtunilu). Sub acestă nume (de la grecesce roșu) este cunos- cută uă membrană roșie, alcătuită din desvoltarea și întinderea. _ 1PL fibrelorO mușchiului cremasteră, forte desvoltată la individl ti- neri și în putere, și din contra, atrofiată la bătrâni. Cremas- terulă aflându-se constituitei de doue mânuchiuri, unuia externă ce nasce din gutieră arcadei crurale, la partea dinafară a ca- nalului inguinalft, celfl-ialtft internă ce nasce din spina pubi- suliii, celft externă mai volmninosft se cobori respândindu-se pe partea posteridră a cordonului, celft internă mai mică, se coboră (vecjî voi. I. pag. 314 Jliologia) șt se respândesee u- semenea pe surfața internă a cordonului, 'iote fibrele aceste a- jungendu la testiculă se împrăștia în formă de evîntailu pe dinsulft, și alcătuescă împrejura’! uă membrană elastică care s’a n utuitil tunica eritroidă. Atâtă cremasterulu, câtu și tunica eritroidă sunt agenții miș- care! repede îu susă a testiculului, mișcare cu totuhl deosebită de aceia ce se operă încetă și într’uuti modu gradualn prin ac- țiunea dartosului. o° Tunica Ji!irosit Tunica flnosd, subțire și transparentă, învăluie testicululă și cordonulă testicularu. La nivelulu testiculul acestă tunică este strînsă legată de tunica vaginală de care este cu greu a o despărți; pe lungulă cordonului ensă se deosibesce cu totuhl de cele l’alte tunici, și se pote urmări in canalulu itiguinalu penă la foia tranversală, din care după unii anatomiști arii face parte, împingendu-se în josă de testiculă în momentulu cându acesta se viră în canalulu inguinală. 6° Tunica raginald seil serosă. Tunica vaginală are forma unui sacii negăurîtfl, alcătuită de doue fol, una ce se tine înafară de tunica fibrosă, și alta viscerală sfu testiculară care acoperă testicululă, epididimuhl și uă porțiune a cordonului, fără ca aceste organe să fie conținute în cavitatea acestei membrane serose. Foia viscerala alcătuesce unfi invelișQ completă testiculul, afară numai de marginea superioră a acestei glande, pe care nu o iuveluie de câtă la partea din mijlocii. Tunica vaginală, care provine din peritoanu, secret^ză uă _160_ serositate, care une ori grămădind u-se într’ună modo anormală, constitue boia ce s'a numită hifilrwiln. Ea servă testiculul ca cele lalte membrane serose tntuloră viscereloru. J7«e/e și nerrele pmigîloră se deosibescă cu totulă de va- sele și nevreie testiculul propriă distt. yL⁻Mr?7e sunt sjiieioxele externe, rămuri d’ale femoralei, și artera superfițială a peri- neuluî, ramură a sfiicwsei interne, Finele, forte volmnindse, pdrtă ace lașă nume și urmeză aceiași direcțiune, lașele lim- fatice, numerose, mergă de se aruncă în ganglidmle limfatice inguinale, atâtă cele snpoifițiale, câtă și cele mal interne. II. Testinde. Testicule sunt doue organe glandulose destinate a secreta sperma. Situate în pungile ce tlescrâerămu mai susu în părțile laterale și dedesnptulă vergii, ele sunt susținute de aceste pungi și de cojdouulu vaseloră spermatice la o distanță mal multă seă mai puțină mare de inelile inguinale, după cuni darto- sulă și cremasteruln sunt lăbărțate seă contractate. S’a observată dnsă că ele nu simt atiruate la aceiași înăl- țime, celă din stânga se coboră puțină mal Ia vale de câtă celă din dreptă. Acestă disposițiune n’a scăpată din vederea nici a pictorilor^ nici a sculptoriloru; printrînsa testicule alu- necă umilă pe altulă și se evită frecătura intre d&isek. La fătă testicule sunt conținute în cavitatea abdominală; acăstă disposițiune s'a vedutu câte uă dată rămasă in perma- nență; astft-felu s’a găsită seu amendou? testicule, seă unulă singură, iii cavitatea abdominală, la uă depărtare ore care de inelulu inguinalu internă, seă in acestă canală, s’aă în sfirșită în canalnlu crurală, în stinghii. Volnmtdu testiculul variaijă dnpă individ! și după virstă. La epoca pubertății testiculă care penă atunci era ca atrofiată, dobândesce unit volumă însemnată, și se micșoredă, precum ișt pierde și din greutatea și consistența lui la bătrâni. Forma testiculul este ovoidă, turtită pc fețele laterale. Diametrală celu mure s^ă rueidă lui este dirigiatu piezișă, de susă în josu și de dinainte înapoi; fețele Iul laterale precum și marui este canalnhl excretoră alfi udului și ală spermei la bărbat!!; elu nasce dela porțiunea inferidră a bășicel, și la o- riginea lui se află situatii în basenfi; la urmă străbate un(! organfi mușchiulo-glandulosfl, numită prostata, trece prin pe- retele tibro-mușchiularu, care astupă gaura inferidră a basenu- lui, se veră într’uni! felii de tecă erectilă, numită carpen sponț/iosn alu uretrului, și la căpetâiu Iul se sfârșasce printr’uă umflătură numită țihmln. Uretruln se pote ddril împărți în trei porțiuni : uă porțiune 180 proxtaticd^ ufi porțiune meutlimnusil său uiHp-iiiiilarrf, și uă porțiune spomiiosd. Aceste porțiuni ense nu se deosebescă de câtu pe dinafară, căci la partea dinăuntru membrana mucusă a uretrulul se continuă de Ia und căpetâiu Ia celu-aku fără se presinte vre-uâ deosebire importantă. Din puntultl de vedere topograficii, uretrulfi se mai împarte in porțiunea, perinerda și în porțiunea palden4 verndse de ună La pat tea de josă și pe linia mediană, corona presintă uă dungă în care se vede uă îndoituri triun- ghiulară a membranei mucdse, numită «{A, prin care prepnciulă este legata de glanda. In verfulfi conului ce represintă glandulă se găsesce gaura uretrnlul, uă despicătură verticală lungă de 6—8 milimetri, aședată pe aceiași linie cu ața de care nu este despărțită de câtă printrîm spacin forte micu. Membrana mucdsă ce acoperă glandulă shârcită in starea de moleșire a vergel, se întinde și lucesee la erecțiune; ea presintă uă mulțime de papile. f'or/wAl cimninil ahi uretrnlul presintă uă structură ana- logă cu aceia a corpurilortl cavernose a vergel. Uă membrană alint'jhiostl, mal subțire de cât aceia a corpurilortl cavernose, îlu acoperă pe dinafară, și se cufundă la niwluhl glandulul cu membrana sa mucdsă. Dedesubt ulii acestei membrane albugi- ndse, se găsesce țesătura numită xponijiwa. formată de uă mulțime de celule ce comunică între densele și în care sân- gele sd grămădesce în momentuhl erecțiunei. Aceste celule seă ochiuri, sunt de uâ capacitate mal mică de câta ochiurile corpurilortl cavernose ale penisului; subt uretru. ele formeză împletituri venose, și pe linia mediană lângă glandă, alcă- tueseti două mănuchiuri laterale spongidse, care odată ce a- jungă lângă gaura uretrnlul, se încovdie inafară și în susii, se împreună între densele desfășurându-se, și mergă de aco- peră căpetâiulă anteriorii al corpuriloru cavernose ale vergel. Din acestu căpdtâiă al corpuriloră cavernose, precum și din țesătura tibriisă ce le legă între densele la partea de susu, pornesce uă lamă tibro-elastică verticală, triunghiulară, care se întinde penă la căpetâiulă glandulul, se unesee cu pielea ce acoperă acestu organă. d’asupra găurel urinare, și din fețele el în drepta și în stânga, nască in laturi lamele mici ce se împartă în diferite direcțiuni, și alcătues u scheletulă glandulul. \'axde si nevrele corpului spongiosît. 1°. Arterile. Arterile corpului spongiosă alil «retruhu pro- vină de la artera sfiicidsă internă, și sunt în numeră de trei de fie-care parte : artera bulbdsă, artera bulbo-uretrală, și artera dorsală a vergel. 185 Artera bulbâsă, satl trmisrerxă a perine.iibiî. forte voliimi- nosă, nasce dinaintea mușchiului transversă superficialii, se in- dreptăză înainte și înăuntru, lasă câte-va ramuri la glanda lui Cowper și la porțiunea membranosă a uretrului, și pătrunde în bulbii; in drumulă el se împarte într’o mulțime de ramuri in corpulă spongiosă. Artera l>itll><>-u.re.fr dă, mai mică de cât cea precedentă, nasce asemenea din sfiiciosa internă, pătrunde și ea in bulbii, lasă ramuri care se îmbucă cu bulbosa și cu dorsala lângă glandă. Artera dorsală nasce, ca și cele alte doiifi, din sfiiciosa internă, trece la partea dinăuntru a rădăcinel corpului caver nosă corespondenții, străbate ligamentul^ atîrnătoră și se în- drepteză pe fața dorsală a penisului penă aprope de glandă; in drumulă ei lasă ramuri colaterale care se ramifică împre- jiirulă corpului cavernosu, și se îmbucă in ramurile din par- tea opusă; și în sfirșită ultimele ramuri se împartă in desi- mea glandulul. 2°. leweZe. Uă mulțime de vene ale cărora rădăciniore se pierdil în ochiurile țesăturel erectile, isvorăscă din corpuhl spongiosă ală uretrului; ele isvorăscft din glandă, din porțiu- nea membranosă a uretrului și din bulbrr, alcăttiescfl uă mul- țime de împletituri, care mergă de se aruncă, unele in ve- nele sfiiciose interne, terii altele în venele sfiiciose externe. 3°. Vasele limfatice. Vasele limfatice constitue pe surfața glandulul uă rățea superficială, saă subt-epidermică, și uă rățea adâncă, seă sub-mneosâ, care comuniiândil împreună, mergă de se aruncă tote în ganglidnele inguinale interne superidre 4°. Nerrde. Nevreie porțiunel spongiose a uretrului pro- vină de la nevrulă stiiciosă internii, prin ramura porineală superficială și prin ramura dorsală a vergel. Porțiunea spon- giosă priimesce asemenea ramuri de la sistemnlfl marelui sim- patică. Tute aceste ramuri se împartă în ramurele care se îmbucă intre densele și pătrundă în bulbii, in corpulă spon- giosh al uretrului, iu glandă și în corpurile cavernose. 4°. Surfața internă a uretrului. Uă membrană mucosă forte subțire, transparentă, de uă co- Jdre albiciosă, căptușesce totă interiorulu uretrului, și se con- IHfi tinuă pe de uă parte, cu membrana mucdsă a bășicei, ieră pe de altă parte, cu aceia care acoperă glandulu. Ea se conti- nuă asemenea prin canakirile asverlitdre, cu membrana care căptușesce canalurile deferente și bășicuțele seminale. l'unct,unie'i vergel. Verga este organulfi împreunărcl tru- peșei; spre acestu stîrșitd, erecțiunea (scularea), fenomene cu totalii mecanică, și în mare parte independenții de voință, este neapărată; ea se operă prin grămădi rea sângelui in o- chiurile țesăturel erectile a corpurikniî cavernose și a ure- trulul, cea ce se pote efectua pe cadavre, printr’uă injecțiune împinsă în acostă țesătură. Mușchii perineulul, precum vomă vedea mal la vale, contribue in mare parte la erecțiune, ierți uretrulfi, prin fibrele mușchiulare care înconjură porțiunea membranusă și porțiunea prostatică, precum asemenea și prin disposițiunea erectilă a porțiunei spongiose, contribue întrunii moda puternicii la asvbrlirea spermei. liespre mușchii perineulul li Ixlrbatu Mușchii perineulul suntu : Isehio-eiicernosidă. bulba-carer- vnsuUt, transrersulă perineulul superficialii, seQ transverso- unalil, transversalii perineulul celă adâncii seil transrersa- uretrală, sfinctendă șeii sfrtngetorulă anusului, ardicătorulă anusului, și ischio-roxigiană. Toți acești mușchi sunt așa de legați împreună, că este peste putință a’I despărți in descrip- țiunea lorft. Legătura între denșil nu este numai anatomică, derft și bsiologică, căci contracțiunea sfiucterului, care este centrulu comunii alu tutttloril mușchilorft perineulul, trage după densa contracțiunea și celorft alțl mușchi. Acești mușchi se potii împărți In două regiuni : 1° Aceia al regiunel genito-urinare, care sunt ischio-cavemoșil, bulbo- cavernoșif, transversalii perineulul superficială, și transversala perineulul celfi adâncii; 2° aceia al regiunel ano-coxigiane, ca-e sunt sfineterulă, ardicătorit și ischio-coxigienil. Nu vomu descri aci decâtft mușchii perineulul Ia bărbații; nioditicațiu- 1) J’eriHfuhi este wU-rvaliHn ce se ntiâ mărginită înainte prin t>rgH ne le genitale, Wru înapoiU prin anustt; priu urmare, elfi este multa mut mare la bârbitl dccuti la femeie. _ 187_ nile ce presintă acești mușchi la femeie, voru fi descrise in urma organeloru sale genitale. A. Mușchii regiune! gruito-uriuare la bărbată. Preparațiuneu. Spre a avea uă ideie lămurită despre mușchii perineulul, șia’I studia bine, este de mare trebuință a’ș! pro- cura cadavre de individ! viguroșl. Pentru preparațiunea acestora mușchi, si se a-șede eadacruld orizontal ft, astă-felu ca baxeniilil si fie la marțpnea mesei, xi se înrocdic (jambele pe rupse, fi capsele pe. baseutî, si se Jtietl pe. himjiiln duwjel perineale o tăieturii pe piele., cu cea >ual mare yripl, ca si na se atiwjd părțile de dedesubt îi. Arest,i taieturd st se prehmy&ica pe lumudă scrutomidia ]><‘nd la cerjd, fi st se ristoruc. testiculele pe abdomen,!. Spre a (tjunye la. mu^cbi, si se înlăture țesdtuia celularii, si si se disecheze a pi mec roșa superficiala. 1. Iscbio-carernoxuld. Ischio-cacenu,sălii, mnșchiti hiuguețil, cărnosii in porțiunea sa inferioră. aponevrotică în cea superioră, și așeijatu pe lun- gulfi ramm el urcătore a ischionulul, și a ramurei coborîtore a pubisului, înconjură rădăcina corpului caveniostl, căruia îl alcătuesce ună fela de tecă, și se întinde pe laturile vergel, Elu nasce prin mănuchi aponevroticl și cărnoși, din fața internă a tuberosității ischionulul, dedesubtnlă rădăcini! cor- pului cavernosă și dedesubtul^ mușchiului transversală super- ficialii alu perineuhu și mușchiului obturatorii internii. Pe lângă acești mănuchi se mal adaogă câte uă-dată tibre care provină seu de la sfiucteruhl anusului, seil de la transversală superficială. Tute aceste fibre ale ischio-cavernosuhi!, alcătuindu ună corpă cărnosii destulă de grosă, se indrepteză în susă, dinapoia râ- muril urcăture a ischionulul, acoperă rădăcina corpului caver- nosfl, și îl alcătuescă unu felii de tecă mușchiulosă și apone- vrotică care la partea dinafară se completeză prin ramura ur- cătore a ischionulul. Din fibrele mușchiulare, cele mal adânci se sferșescil la rădăcina corpului cavernosu, eră cele mai su- tBR_ perficiale se transformi ca și cele adânc) in fibre aponevrotice care mergi de se confundă cu membrana fibrosl ce acoperi corpul! cavernosu. Acțiunea arestul miisfchiil. In starea de moleși re a penisu- lui, ischio-cavernosulfi. a căruia prindere fixă este josă la ischionu, if'rfi prinderea mobilă la basa vergii, trage verga in joșii și înapoi. La sculare, aplicat fi forte strînsă pe corpul Oi cavernos! umtlatu de sânge, elu contractându-se, apasă pe rădăcina cor- pului cavernosti. împinge sângele în partea anteriori a vergel, și contribue a o întări. Prin acostă grămădire a sângelui în porțiunea corpului cavernosfi ce se atiă la partea anteriori a mușchiului, acestă porțiune se ridică în susă și ia aerași di- recțiune ca rădăcinele corpului cavernosfi; acesta coustitue fe- nomenulu erecțîunil, 77. BttlJnr-ravemoxMlit. JialbiMavernaxil ale cărora fibre se continuă pe linia me- diană și nu se despart fi de câtă la câpătâiuln anterior!, ară putea fi considerați după Cniveilliier ca unulO și același mușchii), așezați) pe regiunea spougidsă a uretrului, căria îi constitue ca unu feln de tăcă întinsă de la bulbii piuă dinaintea simfizei pubiene; acestii mușchiă se desparte în douC râmuri la partea anterioră. B>ilbo-cavenws"lil nasce dinaintea mușchiului sfincteru, prin fibre care se continuă cu acelea ale sfincterulul, și ale trans- versuhii superficială alfi perineulul, derfi mal cu semă elfi nasce dintr'uă aponevrosă care se află dinaintea sfincterulul și de care sc prinde nu numai elfi, d^ru și sfiucteruhl și transversulft ; acestă aponevrosă Cruveilhier o numesce buna fil>roswrrot«t ti periwti1ni. Acestă aponevrosă represintă nă lamă fibrosă triunghiulară, fărte tare, care se continuă înainte cu legământ nhl sub- pubienă. Mărgini ie sele laterale se atiă strînsu legate de măr- ginile externe ischio-pubiene d’asupra mușchiloră ischio-caver- noșl. Marginea sea posterioră se atiă dinaintea rectului. I 195 Fața sea inferidră este în parte acoperită de rădăcinele cor- purilorO cavernose în lături, și de bulbulu uretrului pe linia mediană; pe fața superidră se sprijină prostata și bășica udu- lui. Ea se află străbătută de nretru și de mulțimea vaselor!! și nevrelorti cari din basenii mergil de se distribue Ia or- ganele genitale, seă cari intră în baseuă; partea sea anteriori este fibrosă, partea posteridră conține fibre mușchiulare și se desdoesce spre a conține într’ensa mușchiulil transversă adâncii, cu ale cărui fibre sd confundă. Aponevrosa miipocie a perineulul servă a închide cavitatea pelvienă la partea de josă, de aceia i-s’a și dată numirea de iliitJriigmulH u r in o -gen it u l ii. 3° Aponetrosn superiorii a pcriHeulal, șeii aponerrasa ptivitmd. Din părțile laterale și din circonfei ința strimptdrel superiore a basenului, căptușită de unii așternută fibrosu groșii, desti- nată a neteiji acestă circonterință, nasce uă lamă aponevrotică care cobori în basenD, îlu căptușesce și se împarte în doud fol; una exterwl, uponermsa lateralii pelviaml șeii oldnra- trice, care căptușesce mușchiulu obturatorii internă, și alta internii, superidră, care se îndrepteză înăuntru, pe laturile pros- tatei, bășicel și rectului la bărbuță; pe laturile bășicel, vagi- nului și rectului la femeie, și se numesce bpmtevroaa pelelnna superiorii seă recto-vesirald. a) . Aponevrosa pelviană superidră este alcătuită de apo- nevrosa ce conține într’ensa cel patru mușchi cari contribue a închide basenulfi, adică mușchiul ii obturatori internă, ardi- eătoruhl anusului, ischio-coxigienulă și piramidal ulii, și care formeză basenului, la partea inferiori, uă pardosdlă completă. Partea sa anterioră se presintă sub formă de colone, care mergu de se întigil la partea anterioră a prostatei și a gâtu- lui bășicel la bărbații, la gâtiihl bășicel și Ia vaginti la fe- meie. înapoi, forte subțire, se continuă pe dinaintea împletit urel schiatice și se pierde pe sacrum. Fața superiorii concavă este în raporta cu peritoanulă; fala inferiorii, convexa, este căptușită de mușchiulil ardică- torii alu anusului, care ’șl are tdte prinderile sale întrYmsa, și corespunde la mușchii piramidală și obturatorii internii, la IM împletitura sacrală etc. etc. Ea presintă uă mulțime de găur’: la bărbații, este pătrunsă de prostată și de bășică și merge de se Întinde pe reetum; la femeie mat este pătrunsă și de va- ginO, și iu slîrșitfi, ea presintă uă mulțime de găuri prin care trecă vasele și nevrele. Aponevrosa pelviană superioră conține într'ensa toți mușchii excavațiunil pehiene, afară din obturatorultl internă care ‘șl are aponevrosa sa proprie, și astfel» ea contribue a forma pardosela basenuhil. Deosebită de acdsta, ea împedică herniile peri nea le ale organelor» din basenti, ciudă ele se atlă împinse în joșii de diafragmă și de mușchii abdominali. b) Aponevrosa pelviană laterală, seu aponevrosa mușchiului obturatorii internii nasce din partea superioră a circonferențel găurei sub-pubiene, precum și a strîmptorei superiore a base- nuhii, împreună cu aponevrosa pelviană superioră, se desface de densa, se lipesce de obturatorul» internii, se continuă în jos» cu ligamentul» saero-schiaticu, și se prelungescc pe partea feței anteriore a mușchiului fesierul» celfi mare, care întrece josfi acestfi ligamentd, precum și pe mușchiulil ischio-coxigienfi. La partea dinăuntru și în sustl, ea nu se află despărțită de aponevrosa pelviană superioră decâtft prin mușchiul» ardică- torfi alu anusului; mal josO, ea sS desparte de acest» mușchii! printr'und spațitl pliu» de țesătură grăsosă, spații! ce consti- t»e nflânrilturti Mito-rectula. Inafară se află aplicată pe ob- turatondii intern», și josfi pe vasele și nevrele sfiicioso interne- SECȚIUNEA III Organele genitale ale feweiei. Organele genitale ale femeie! se complinii: 1’de don fi glande, orarele, în care se produc» o»filc; *2’ de trompetele uteriue, adevărate canaluri excretore ale onfilor, 3° de uteridă (mitra), organ» mușchiulos», în care se ține și se desvoltă ouhl fecondattl, și care este agentul» principalii ah! isgonirei afară a fătului; 4" de tnujiuft, canaluhl care stabilesce comunicația uterusuhn c» exteriorul», și totO-uă-dată primesce verga in actulîi îm- preunărel; 5“ de rtdra. care se compune de organele situate înafară împrejurul» intrării aparatului genitală ta femeie. Pe lângă părțile genitale ale femeiel, ca nisce organe ce ținu di- 197 rectfl da ele, vină mnuwlde fțîțele), a cărării funcțiune consistă in a secreta laptele, hrana copilului în primele timpuri ale nasc erei. § 1. Ovarele. Ovarele, ce conțină intr’ensele nisce mici bășicuțe seft oue, sunt la organele genitale ale femeiel, ca testicidele la orga- nele genitale ale bărbatului. Ele, ca și testiculele, secreteză unu producții fără care reproducțiunea nu pote avea locfl. Ovarele în numără de do ud, situate dinaintea rectului, de care se atlă adesea ori despărțite de încolăciturî ale intesti- nului, se atlă de, fie-care parte a uterului, dinapoia trompe- teloru lui Falope. Ele sunt menținute în InculO lorii prin li- gamentele late, care le alcătuesce unii jelii de mesanterii, precum și printrumă ligamentă particularii, numită ligameu-. tulii orarului. Situația loru presintă varietăți după verstă și după starea uterului; la fatu, ele se găsescă în regiunea lomberă, îm- preună eu uterulu; în timpulă însărcinăreî, se urcă cu uterulu în abdomenu; ieru îndată după tăcere, se coboră în adâncâtu- rile iliace interne, unde remântt câte uă dată totă vieța. Volumulft ovarului varieză după verstă, după cum uterulu se atlă golu seu însărcinată, precum și după starea de sănC- tate seă de bălă. La adultă, ovarnlft este de 2, 3 seu 4 centimetri de lungime, de 2—3 centimetri de lățime, și de 7—12 milimetri de grosime. Lâ pubertate ele crescfi în vo- Imnîi și devină mal mol și mal vasculare, ie:iî la bătrânețe se atrofiază. In ultimii timpi al însărcinării, volmmda loră de- vine îndoită și întreită. Forma ovarelorft este ovoidă, turtite de dinainte înapoift. înaintea pubertății, surfața loră este netedă, la femei adulte ea se crapă, se sbîrcesee și presintă ca niște cicatrice negre; ovaruhl, liberă Înainte, înapoift și în susă, pare a pluti în ea vitatea pelvianâ. Ovarulft se atlă ținută în locti precum urmeză: 1° marginea sea inferidră, care represintă hilul glandei, de liga- gamentiilfi lată, prin acestă margine intră și esă vasele; 2° căpUtâiulu său externă, se ține de pavilionulfi trompetei Iul Falope; și în sferșitu, 3° căpetâiulă internii, de marginea la- terală corespondentă a uterului, de care se atlă legatii prin- 198 tr’unfl cordon O numit ii liyametifHlil acarului, cordontl fibrnsft și totO uă-dată mușchiu losQ. Structura. Ovarul® se atlă constituită de ună acopenșă, de uă țesătură proprie, pare»cliw>>, de vase și de nevre: 1°. hivelipihi consistă intr’unti așternută serosă și imfi aș- ternutii fibrosil forte legate împreună. 2°. Parcnchiinula este formată de două părți deosebite, uă parte centrală seil măduvosă, și uă parte periferică seil corticală, a) Substanța măduvosă presintă uă aparență spongiosă de uă colore roșie, care insă, cu câtă se apropie de substanța cor- ticală, devine albicidsă precum este și surfața ovarului. Ea se compune de mănuchl fibroșl care împreună cu vasele sanguine formeză uă țesătură în care se amestecă și fibre mușchiulose ce vină de la uter». Zi) Porțiunea periferica sthl cortical'l, formeză partea esen- țială a acestui orga»®. Intrcnsa se observă capsule orarice, numite bășieuțele lui Graaf, destinate a secreta și a asverli afară oușorele care start risipite într’uă substanță intermedie numită «trama substanței corticale. Numărul® capsuleloril ovarice, s4ă bășicuțelor® Iul Graaf, este forte mare; studiate cu microscopulu de diferiți anatomiștl s’ail găsită că se urcă ia enorma cifră dedeciml de mii. Ele, microscopice mal ântâiii, crescil cu repeijiciune in urma pu- bertății, și răsară pe surfața ovarului putendu-se observa forte puține fără ajutorul® microscopului, deții orl-cum câte una celu puținii pe fie-care lună ajunge Ia maturitate. In acestă stare, fie-Ciire bășicuță se compune de uâ membrană de înveliși! și de uă substanță proprie. 1° Membrana de înveliși!, care arii fi compusă de trei așternuturi, în cea mal din centru, se atlă ouhl înconjurată de unii disc®, care cându se deschide bă- șicuța ca să lase ouhl se iasă afară, îhl însoțesce în oviduct®. Ouhl represintă uă celulă a cărei membrană s’a numit® wiewi- l>ra»<} citelUnd. și conținutuhl ritdlus, materie mdle. cleiosă, de uă colore gălbuie, în care se vedîi uă mulțime de granu- lațiunl albuminoide, și ună sîinbure vesicular®, limpede și fiirte aparentă, numită Ixlsictița germinați rit. 2’. Conținutuhl bășicuțel Iul (haaf, este ună licuidă tran- sparentă, gălbuii!, analogă cu serositatea sângelui, a cărui can- titate cresce treptată cu maturitatea bășicuțel, penă în mo- 1S)9_ mentuhl cându acoperișurile întiinjendu-se și subțiindu-se prin grăniădirea licuidulul, se rupă și dafi drumuîn afară materiei dinăuntru. Corpurile țjnlbew. I’ășicuțele lui Graaf, uă-dată ce s’aă ruptă și aă lăsat ti să iasă o ulii ce conțineau, începe într’ensele uă lu- crare particulară din care resultă ceea ce s’a numită corpu- rile yalbenc. Membranele bășicnțeloră uă-dată ce oulu a fostă isgonită revină asupră-le, se stringă și se sbîrcescQ, de unde resultă că cavitatea bășicuței se îngustezi, și se umple de uă materie plastică care provine din sângele eșitu prin ruperea ore-cărnră vase, precum și din intlamațiunea ce s’a produsă cu acestă rupere. Cu acestă modă bășicuțele crescu, devină multă mai volum nose din ceia ce eraă, îșl iau numele de corpuri galbene, după colorea ce presintă substanța ce s’a formată într'ensele. Corpurile galbene ajunse în acestă periodă, se presintă pe surfața ovareknă ca nisce tumori, care mergu des volt ându-se pină pe la 30 seu 40 de dile ale Însărcinării, încet&}& d’aci în olo a mai cresce, și după vr’uă trei luni începă a dcs- cresce, se atrotiadă, și după facere, în locul u loru nu se mal observă de câtă uâ cicatrice. Uă diferență mare s’a observată în desvoltarea corpuriloru galbene; decă eșirea oului n’a fostă urmată de însărcinare, atunci ele nu devină nici uă-dată voluminose, și în doue seă trei luni se atrotiadă cu desăverșire. 3’ Urt.sefe. Arterele ovareloră provină de la acelașu trunchiă care împarte și la uteiă, și care se numesce artera utero- ovarienâ. Venele, forte voluminose, nască din rețelele capilare care înconjură bășicuțele lui Graaf. Rădăcinidrele loru se împreună în trunchiuri miei și esă prin hilă. Jaw/e limfatice, însoțescu arterite și venele, esă asemenea prin hilă și se aruncă în ganglionele lombare. Nerrcle provină din împletitura renală. Dwoltar&i warelorR. Ovarele, care penă la pubertate staă în starea embrionară, se desvoltă la acestă epocă, înainte cbiarft de a începe să se desvolte cele- ialte organe genitale. După observați unele presintate de mai mulțl anatomiști, la epoca pubertății se petrecă în ovare schimbări de cea mai marc 2IH1 importanții. După faptele preaiubite de acești observatori, re- sultă: 1“ că la fiă-care epoci menstruală (sorocii), se operă în ovare uă lucrare particularii; bășicuța lui Graaf devine torte voluminos!, întinde și subțieijă căja ovarului și o rupe. 2” Acestă rupere a bășicuțel Iul Graaf are drept! conse- cueiiță eșirea afară a oulețulul cu părțile ce’10 iucougidră și trecerea lui în trompa uterină. o" La fiă-care epocă menstruală se petrece la femei fără nici uă altă causă particulară, unu ce aualog! cu ceea ce se vede la animalele ovipare. 4° Acestă fenomenti se petrece la mamifere la epoca când! se gonesc!. 5° Bășicuța lui Graaf, după ce se rupe, devine locuiți unei lucrări speciale care dă nascere rorpulul țialbeuii. Ovarele conservă in totu periodul! viețel de menstrnațiiine desvoltarea dobândită la epoca pubertății. De aceia și în tot! acestă period! se găsesc! bășicuțile lui Graaf pe dramă de maturitate ; im se scie ensă d^că acele numerose bășicuțe ce se atlă în epoca ante-menstruală se păstreijă fără nici uă mo- dificațiune penă la pubertate ciudă esă din amorțeli spre a se desvoltă cu desăvârșire, adică încependă de pe la 15 ani, epoca ordinară a pubertății, p6uă pe la '0 de ani, epoca ordinară a încetării menstruațiunel, seă decă ele se distrugă într’uuâ 6re-care timpii și se înlocuiesc! prin altele noi; asemenea nu se pote sci dâcă la fiă-care epocă menstruală uă singură bășicuță ajunge la maturitate, seă mal multe se desvoltă de uă-dată. După epoca critică, adică după încetarea periodului men- struațiunel, ovarul! nu mal presintă folicnle, se! bășicuțele lui Graaf se strlngu, se sgîrcesce, și la bătrinețe de totu, perde forma ovoidă, se turtesce și se atrofia*,li- Fonețimm. Ovarele sunt organele esențiale ale genera- țiunel. Prin smulgerea loru femeile devină sterpe. In vecinătatea ovarului, se află ună corp! particulară, nu- mită, orgawilii Iul Busenm'tiUer. Acestu organ! se găsesce în desimea ligamentului lată, între căpătâiul! externii al! ova- rului și între ultima încovoitură a trompetei. De uă formă triunghiulară, cu vîrfulă întors! spre ovaru. acest! corp! ce se pute vedea sub foia peritoneală, este compusă de vre-uă I 201 ] 5—20 țevițe șerpuite; țevifa ce ocupă, marginea superiori a acestui orsaml servă ca unii canalii excretorii comunii. țț 2. Despre trompetele uteriiie seft ale lui Fallope. Trompetele uter ine -seu orirteln Htero-xaerttle. alcătuite de peritoanil și de fibre mușchintare ce provină de la mitră, de uă formă semi-kt- nară, se întindă di la partea inferidră a corpului mitrei, trecu pe laturile rectului, și mergă de se sfîrșescu pe sacrum. Aceste ligamente servă a opri mitra să se lase în josă, și a apăsa pe bășica udului. Jiirwțiunea mitrei. Axa longitudinală a mitrei este îndrep- tată piezișă de susă în josă și de dinainte înapoia și formezi astti-felă cu axa longitudinală a vaginului nnă unghiă teșită deschisă înainte ; de unde resultă că fundulă mitrei caută in susă și înainte, ieru verfulă în josă și înapoiă. Cu tote aces- tea. legăturile mitrei care sunt destulă de elastice permită a- cestui organă a pluti oră cum în basenă și a'și schimba io- culă, ceea ce se vede mal cu s6mă la însărcinare. Deviaținnele, seă abaterile mitrei din direcțiunea sea nor- mală, sunt forte numerose și în raportă cu starea organeloră dup’împrejuru după cum ele sunt gole seă pline, precum și daca femeia a avută însărcinări seu nu. VoIhowUI mitrei variază după vîrstă și d. pă 6re-carl con- dițiunl tisiologice proprii acestui organu. De dimensiuni forte mici pînă la pubertate, mitra se măresce Ia acostă epocă, ieră mal cu seină gâtulu el. In momentulă menstruațmniî, (la so- rocă] ea se desvoltă, și în urmă revine ierășl în starea ei nor- mală. La bătrânețe ea se atrotieză și se reduce câte uă-dată la volumulă ce are la copile. Greutatea mitrei la fete mari este de la 24—40 grame la femei care aă avută copii dela 48—64; pela sfîrșitulu insăr- ciuărei, greutatea mitrei este dela 7’0 la 1500 grame. I. Confonwițiuuea nterniti). EterulO, seu mitra, are forma unei pere seă a unui conă turtită de dinainte înapoiă, a cărui bază se află la partea de susă, și vîrfulu josu. Elă se împarte în corpii și în gâtri ; li- mita între aceste două părți se vede printr'uă strîmptore, forte aparentă la copile, deră care dispare după una seu mal multe însărcinări. Uterulă presintă uă snrftița exteriorii și uă nirfața inte- riorii. Surfața exteriorii presintă «4 fața anteriorii, uă jâhl pos- teriorii, cione margini laterale, uă margine superiorii seil Jttu- dulii, și unii alpStâid inferiorii, găurită, care răsare în va- giufi, și care se numesce porțiunea, vaginală a mitrei seil Lotulu tunsei¹). Fața anteriorii, iu trei pătrare superiore este convexă, ne- tedă și în raportă cu bășica udului, de care adesea ori se desparte prii incovoituri ale intestin ului celu mică. Bășica 6nsă fiindă golă, acestă față este în raportă cu peretele abdominală ; partea de totu inferioră a mitrei este în raportă cu fundulă bășicei, de care se aHă despărțită prin țesătura celulară. Fața posteriorii acoperită peste totă de peritoană este în ra- portu cu fața anterioră a rectului. După partea inferioră a a- cestei fețe pe linia mediană, esu doue îndoituri membrandse cari mergi! pe laturile rectului. Marginile laterale ale mitrei, cam concave și grose, situ- ate intre cele doue fol ale ligameuteloru late, sunt in ra- portă cu trunchiurile artereloră mitrei, cu împletiturile vemîse cn nevrele și cu țesătura celulară conținute in ligamentele late. Marginea superioră știu Jumlulă mitrei, grosă și rotundă, formeză basa conului ce reptesiută mitra. Învelită de pentoană și în raportă cu incolăciturile intestinale, elu n’ajunge nici uă- dată, câtă este golu, la nivelulu strîmptorel superiore a hase- nuluî. Acestă margine se continuă in laturi, precum amu ve- detă, cu oviducteie și cu ligamentele late. Căpetâiulă inferiorii ală mitrei, seft botulă tunsei, este li- beră și răsare în vaginft. Elu are asemenea forma nnuî conu cu verfulă rotundă întorșii in josă. Lungimea lui este de 6—12 milimetri; în starea patologică, dobendesce câte uă- dată niște dimensiuni forte mari, in câtă ajunge penă aprope de vulvă. Porțiunea vaginală a gâtului pierde din lungimea el în ra- portă cu însărcinările, astu-felu că la femei cari aft avută co- pii mulțl dispare cu desSverșire. Verfulă porțiuneî vaginale este petrunsft de uă crăpătură, gaura externă a gâtului, care conduce în mitră. Acostă gaură, care caută în josft și înapoiă, presintă la feriure forma unei J). T’uii unatnmițtf aseiniiicudu gaura gatului mitre! cn gura peștelui uuwitl /«mu, in fr&hțuzefiw tanche. au datil acestă numire disc! găuri. ‘2i >6 despicătmi transversale, mărginită prin doud buze, una ante- riorii mai grdsă, și alta posteridră, amendoue netede și regu- late; de uă lungime dela 6—S milimetri, la epoca menstruală ea se deschide. La femei care aii făcută copii, lungimea el este dela 15 la 18 milimetri, ambele buze sunt mal gruse, ueegale și presintă crestături, urmele ruperiloră la care au fostă expuse în trecerea fătului. 11. Caritatea uterului. Uteruln, în proporție cu volumulă organului, se află sco- bită de uă forte mică cavitate; în starea normală pereții acestei cavități stau lipiți unii de alții. Elă pote fi mal muku con- siderată ca ună canalu a cărei partea superidră seă caritatea, corpului, este mal lată și turtită de dinainte înapoi, ieră partea inferidră, seă caritatea gâtului mitrei, este mal îngustă, și la bătrânețe se închide mai de totu. Cavitatea carpului presintă forma triunghiulară, eu câte uă găurice la fie-care unghiu, una care stabilesce comunicația între corpulă mitrei cu gâtulu, și două în lături la partea superidră care conducă în trompete. Surfața interiorii a mitrei este forte vasculară (plină de vase), ceia ce s’a observată forte bine la femei care an murită asupra menstruațiunei. Păreți! cavității uterine, în starea nor- mală au uă grosime de la 10—15 milimetri; la femei care aă avută copil sunt mal groși de câtă la feciore. Volumuln mitrei, precum auri văzută mai susu, presintă diferențe însemnate, cari depindă de vîrstă, de menstruațiune si de însărcinare; în genere 4 saă 5 dile înaintea menstrua- țiunil și în timpulă menstrnațiunii volumulă cresce, și revine la locu în urmă. 111. Textura uterului. Părțile cari coustitue uterulă sunt: ună acoperișă serosă ce provine de la peritoană, uă țesătură proprie de natură mușchiuldsă, uă membrană internă seu mucosă, vase și nevre. J. Membrana externii seă peritonealii. Peritoanulă după ce a trecută peste partea posteridră a bășicel udului, se iu- 207 covoie pe partea anteriori a mitrei, pe care o învelesco în trei părți superiore numai, a patra parte de josă corespun- (jendu direcții la bășică. Ajunsă pe partea superioră, seă la fundulă mitrei, trece pe fața posterioră pe care o acoperă de totă, se prelungesce puțină pe vagină, și la urmă se înco- voie pe rectuni. In lături, aceași membrană constitne liga- mentele late despre care amă vorbită mai susu. Iu intervalulfl ce desparte bășica de mitră, peritoaumă alcătuesce două iti- co voituri, care s’aă numită ligamentele lulșico-uferine. Alte douăasemenea încovoituri multă mai mari constitue liymneH- tele utern-rertale. In timpul însărcinării, mitra desvoltându-se, îșl apropriază aceste încovoituri. li. Țe&lhtnt proprie. Acestă țesătură, de uă coldre vînătâ, forte tare, semănă a fi de natură tibrosă; vgdută ensă cu mi- croscopnlă, precum și in starea de însărcinare, mimai lasă nici uă îndoială că se atlă de natură mușcbiuldsă. In starea fiziologică, direcțiunea fibreloră mușchiulare nu se pote determina, pentru că ele sunt atâtă de strînse intre densele, în câtă este peste putință a Ie da de căpătâiu. In timpulfl însărcinării ensă, mânuchiurile mușchiulose desvoltân- du-se, ele se descurcă în mare parte și se poti'i vedea. Fără ca se se potă bine distinge, precum sunt fibrele mușchiu- lare ale viețel de relațium-, totuși, după observațiile anatomice se potfl admite trei așternuturi, seă planuri niușchiuiare: unulu exteriorii, altnlu mitllociii, și alu 3-lea internii. Ele ensă nu se atlă bine deosebite unnlă de altulă. precum acesta se ob- servă la cordă (inima), ci se confundă intre densele și pară a forma uă țesătură continuă. Așternutul îl, iHHșchiiilosfi. externii se atlă compusă de uă bandă pe linia mediană, și de fibre transversale din care li- nele mergă de se întindă pe trompetele uterine. Așternut ulii mitllociil este compusă de tibre care se încru- cișezâ în tdte duecținnile și se distinge prin vnlumulă celu mare ală vaseloră, mal cu seină a văneloră. Așternut ulii internii, se compune mai cu semă de fibre cir- culare încrucișate și legate între densele; în pregiurulă găurei interne a gâtului mitrei se găsesce unu mănuchiă în formă de inelă care alcătuesce nnu adevărată sfincteră. C. MehilHawt internii, sen nmeosfl, multă timpu contestată ^1^ de anatomici, astădl câtidă studiile microscopice aii luată uit mate întindere, numai este de tăgădui tu. De uă colore roșcată in corpulu mitrei, mal albicidsă in gâtulft mitrei, este cu totalii lipsită de așternuta in mușchiul ani, și deca tu intervahilu men- struațiunil nu are de câtă uă grosime de ună milimetru, în timpulfi menstr națiunii dobendesce uă grosime întreită. Zz IWe si neoreie. Arterele mitrei provină din doue is- vore; unele vină de la ipogastrica și se numescil artere ute- rine; acestea aflate mai âutciă pe laturile vaginului, pătrundă în vecinătatea gâtului în ligamentele late, ți se îmbucă cu arterite utero-ovariane. Tute ramurile provenite din aceste doue isvore, mergă d'a lungulă mărginiloru mitrei pe sub peritoană, pătrundă în țesătura mușchiuldsă și se împartă într’uă mulțime de rămurele îmbucându-se cn cele din partea opusă; cele mal mici rămurele se împartă pe membrana mucosă. ionele mitrei din țesătura mușchiulosa se deosibescu prin grosimea lorii și prin numerosele lorii îmbucături; atâtă va- nele, câtil și arterele mitrei, prin disposițiile lorii în formă de spirale, aii mare analogic cu venele și arterile "landului și corpuriloră spongiose la bărbații. Pe marginile laterale ale mitrei, venele formeză împletituri, cari se îmbucă cu împletiturile cernise din ligamentele late și cu acelea după laturile vaginului; din aceste împletituri nască Ia partea de josă venele sfiiciiise, la midlocu vanele uterine, și la partea de susă, venele ovarice. Imscfe limfatire, cari ca și venele, se deosibescti prin gro- simea loră, alcătuescă în desimea pfrețiloră mitrei mai multe straturi, și mergă de se muncă unele în ganglionele pelviene și altele, in ganglionele lombare. Negrele provină, unele din împletiturile renale și mcsan- terica inferioră, însoțmdu arterile, și altele din împletitura ipogtistrieă. Aceste din urmă sunt alcătuite de câteva rămurl ce provină de la ganglionele lombare ale marelui simpatică. Ambele aceste împletituri se îmbucă împreună în desimea ligameuteloni late, și împartă rămurele pe fețele mitrei, de unde pătrundă înăuntruln părețiloru acestui organă. Deswiltareu uterului. De la nascere penă la pubertate, des- vo’tarea uterului este puțină simțitore; astă-felă, după observa- țiile anatomiștiloră, uterulă, care după nascere are de la 25 la. 30 milimetri de lungime, la virata de 10 ani i> are de câtă 40 milimetri. La epoca pubertății uterulu dobândesc? în forte scurtă timpu d imenși unele ce le pustreză mai târziu, și cor- pulă, care câteva luni înaintea pubertății era mai mică de câtu gâtulu, după acestă epocă devine întreită mal mare. A- cestă repede descălțare este iu raportă cu menstntițiunea, care se stabilesce la acea epocă a vieței femeie!, și care își are reședința ei in corpulă mitrei. Țesătura mitrei, care pernă la pubertate este albicidsă și tare, se umple de vase atunci și devine mai imile. însărcinarea âtisâ și facerea produce în mitră schimbări in voiumă, în formă, în textură, care lasă în acestu organu urme neșterse, și cave permită tot-d’auna distinc- țiunea între mitra unei femei care a făcută copii, și mitra unei fecidre, saă unei femei sterpe. La femei betrâne, uterulă să atrofiază, se diform eză. §. 4. Vaginulă. Vuțjiuulii este unu conductă membranosă care se întinde de la vulvă la mitră, și care este organ ulii de împreunare alu femeie!, canal ulii trecerii sângelui menstruală, și totu uă-dată conductul u productului contepțiunii (zămislirii.) Vnginuhl situată în adâncătura basenuhii intre bășica udului și rectum, se atlă menținută în Joci! de părțile dup’mprejnră prin legături destulă de târî, care ensâ nu ilu împedică a se lăsa josă și a se răsturna ca nud degetu de mânușă, infir- mitate cunoscută sub numirea de căderea mitrei. ] iireet urnea lui este oblică de dinapoi înainte și de susu în jasil, astu-f>4ă că alcătuesce cu uterulă, precum amu veijută, nun unghii! deschisă înainte. Vaginulă are forma unui cilindru turtită de dinapoiu înainte, ai cărui pereți stau obicinuită lipiți. Lungimea lui este de 9 — 11 centimetri, peretele posteriorii este mai lungă de câtă ceh! an- teriorii. Lărgimea lui este mal strimtă josu la intrare, de câtă susă lângă mitră, unde la foniei care aă avută copii, se lâr- gesee forte multă; cu tote acestea elu este elastici! și dilata- bihl, precum se observă la facere, după care eh! revine a- prope la dimensiunile normale. Fufa unterwră a vaginului, care presintă ml concavitate mică li 210 in curinezițCi, corespunde susfi la fundulft bășicei cu care se află legată printr’uă țesătură celulară strinsă, și mal josu cu uretrulfi, care pare a fi scobită în peretele anteriorii ahl va- ginului. Fața posteriorii corespunde la rectum, prin peritoanQ la partea de susu, și d’a drept ulii in cea mal mare parte de josft, despărțită numai printr’uă țesătură celulară mal slabă de câtft aceia care se află între fața anterioră și bășică. La partea in feridră ensă rectum depărtendu-se de voitul remâne aci uml spațiu triunghiularii, cu basa în josft, spațib alfi cărui diametru antero-posteriorft de 20 seu 25 milimetri, constitue perineulu la femeie. Marginile laterale ale vaginului se află legate susă de li- gamentele late și josft de aponevrosa pelviană; pe lungulft lorft se află mușchii ardicători al anusului, dintre ale cărorft fibre unele mergfi de se continuă cu fibrele mușchiulose ale vaginului. Surfnța internii, seft mucdsă a vaginului, netedă în partea sea superioră, presintă pe ambii păreți tubercule mici, strinse unele lângă altele, seft creste transversale, ce sdmănă hirte multa cu rugositățile după cernhl gurel. Aceste scosături pornescn tote de la uă creata wdiaml, care se întinde ca uă dungă ar- dicată pe pereții vaginului. Ambele dungi mediane sunt nu- mite colonele riițjhwbil, și varieză despre formă și volumfi după individe. Colona anteriorii începe îndată dinapoia găureî urinare prin- tr’uml tuberculii groșii, și de ce merge în susii se subțieză. Colona posteri6rs»l. și de nml așternutii ex- ternă de natură mușeltiuh'»»!. care se deosibescu umilii de altulu, mai cu seină prin colorea lorii, cehi d’ânteiă aHâtidu-se albi- ciosil. ieră celă de alu 2-lea roșcată; amendoue se îngroșeză cu câtă se apropie mal multă de partea inferidră a vaginului. Imprejurulă ambeloril acestora tunice se găsesce ună așternutii 212 dho-c se penîe atâtfi pe acestii organă, câtă și pe părțile vecine. Artiinw lui este de a comprima bulhulft vaginului, alu că- ruia sânge este împinsă în glanduiă clitorisului, precum și de a strînge prin contracțiunea lui gaura vaginului. Acțiunea constrîngătorului este strînsă legată cu aceia a sfincterulul, astu-felu că contracțiutpa lorfi este simultanei. 111. Aponevrwle perineubil In femeie. Aponevrnsele perineulul la femeie sunt ca și cele de la băr- bații, cu deosebire de modificațiile ce aducă organele pe care aceste apunevrose le pătrundă la femeie. § 7. hespre Mamele sau Țîțc. '['ițele sunt nisce organe, glamluldse anexate la aparatulă genera ți un ii, destinate a secreta laptele. Itnluln însemnată ce videplineseă mamelele, a făcută pe zoolngiști a așetja in aceiași clasă, sub numele de mamifere, tdte animalele ce însușescu aparatulă laptațiunit. Mamelele aparțină Ia ambele sexurl, Ia bărbată mimai ele sunt ca atrofiate, doră numai se vădă însemnate. In numără de două, ele la oină ocupă partea anterioră și superidră a pieptului; la animale ele se află la partea abdo- minală Rudimentare la femeie pene la versta pubertății, ele se des- voltă la acostă epocă deodată cu aparatulă genitală. Vohimulil lorfi, variabilă după individe, cresce și mal multă in timpulă însărcinării, deră mai cu semă după facere; la bătrânețe ele se atrotidză. La unele popula ți uni africane, ele devină atât fi de lungi încâtă mumele țiindu copiii în spinare le potă duce sfir culă țîțel in gură. In aprecierea volumului țîțel, nu trebuie să sc confunde vo" himulu glandei cu țesătura grăsdsă ce o încongidrâ, de aceia și de multe ort nu sunt țîțele cele mal voluminose care dau lapte mai multă. Mamelele represintă o jumătate de sferă, în vîrfulfl căria se afiă uă papilă mare, numită nnmelonfi, nfircn, pe care se ■218 deschidă conductele Iaptifere. La unele femei, mamelele repre- sintă ună emul a căria basă se atlă aplicată pe pieptă ți vîr- fultl este formații de sftrcil; se pretinde că acestă conforma- țiune este cea mal favorabilă la darea țiței. Surfața exteriorii a țiței este convexă, de uă culore albă și netedă. Imprejuruhl stîrcuhil se vede unii cercii, bine mărgi- nită, numită aureola irealul, de ml culore roșă ia fetele ti- nere, și care devine eu tntnhl închisă după zămislire, consti- tuindă astil-felă nml senină ală însărcinărei. SfircuhT îndrept atu cam în afară și iti josu, corespunde la alu patrulea spațift intercostală. De uă cuiere rasată. saă licheșă, sbîrcitO, și cu crăpături aparente. susceptibilă în bre care împrejurai! de elecțiune varieză în dimensiunile lin după, individe. Câte uă-dată este așa de scurtă, încâtă copilulă nu ’lCi pdte apuca. Surfața Iul este acoperită de papile de diferite dimensiuni, ierți în vîrfil se observă uă adâncitură, iu care se deschidă conductele Iaptifere, printr uă mulțime de găurele. Sfîrcuhl, mal mică la feciore, se îngroșâ la femei care aă avută copii, jirecum și la epoca menstruațiunel, și in timpulă însărcinărei. Structura. Mamela saă țîța se compune 1“ de ună acope- rișă pielosu; 2“ d’uml așternută de țesătură grăsosă; 3° de glanda manieră. Tote părțile acestea se atlă legate între den- sele printr’uă țesătură foite resistentă. 1°. Pielea. Pielea care acoperă de jură împrejură mamela, nu presintă nimicii deosebită iti structura ei; dernuilă ei, care este forte subțire, conține folicule mici, care se țină de glande g răstise. La nivelulă aureolei, pielea, deosebită de fineța cea mare a epiderniului, presintă uă cantitate mare de pigmentă grămădită în așternutnrile adânci ale corpului seft mucosu, ună mare nu- mără de glande grăsdse și sudorifere, folicule părose rudi- mentare la femeie, forte desvoltate la bărbatu, și în sferșitu glande care se desvoltă în timpnlă însărcinărei. ca și glanda manieră. Ele presintă unii canalii micii excretoră, ce se des- chide în verfula tuherculeloru aureolei, și dail unu licuidă care are caracterele laptelui. Subt pielea aureolei, pe fața cea adâncă a dermului, se atlă 219 unii așternută de fibre mnșchuiMse circulare împrejurulu sfîr- cttlttl, care contribuie a face sfi răsară sfîrcuhl. Subt piele, se află canalele laptifere, în numeri! de 15—20, împreunate într’unti mănuchifi în axa sfîrcului; ele sunt încun- jura e d° tibre mușchiulare ce le încrucișezi în tote direcțiunile, 2°. ȚesMura ț/nMsrt. Țîța se afli așezată în rnijlocuhl țe- săturel grăsose ce se afli subt piele; ea p&nmde in desimea glandei maniere, se veri chiaru între grânele glandulose, și umple spațiurile alveolere ce se află pe surfața țîțel; cu câtfi mal multfi se desvoltă la unii individfi țesătura grăsosă, cu atât fi mal multă glanda manieră este mai mică și vice-versa. 2° (ihnxbt timml. Glanda manieră Curățită de țesătura grăsdsâ, in care se află ca pluti udă, se presintă subt forma unei mase turtită de dinainte înapoi, și ca crestată pe circonferință el. Baza el se sprijină pe mușehiulu peptoralfi celu mare, de care se atlă despărțită printr’uă lamă fibrdsă elastică, și pe care eu alunecă, aflându-se între densa și între mușchii! uă țesătură ce- lulară serosă forte slabă, care dă marea mobilitat? țițeloru. Fața externă a glandei maniere, se presintă ca scobită de alveole umplute de țesătură grăsdsă care astupă inegalitățile lorii. Țesătură glandulosă propriii disă, care la. țîță presintă uă densitate mult fi mai mare de câtfi la t<5te cele l-alte organe glandulose, apare in timpul fi câtfi ea nu dă lapte subt forma unei țesături fibrose desă, de uă culore albiciosă, despărțită în lobule de diferite dimensiuni; disposițiunea granulosă proprie țesătureî glandelnril, este puținii pronunțată; ea nu devine cu totală aparentă de câtu în timpuhl laptațiunel. La acestă epocă grânele glandulose se vedfi împreunate în mici grupe safi In- bule turtite unele peste altele. Din lie-care mică grupil por- nește unit conducta excretorfi, de ml culore albă, și care re- sultfi din împreunarea unul minierii de rădKciniore ce provin® de la grânele glandulose. Deosebită de aceste granulațiunl, se mai află In țesătura glandei uă mare caut tate de țesătură fi- brdsă. care, după ce a acoperit’o peste totfi, apoi trămite în desimea glandei uă mulțime de lame, care Ifigă ore-cum îm- preună lobulele. Acestei mari cantități de țesătură tibrosă, țîța datoresce tăria el, precum și vohmiulu cehi mare la unele fete la epoca pubertățel. 220 Conductele lapttfeee.. Daca se disdcă mamela 3a mă femeie indrtă în tiinpuh'i laptațiunei, se pdte vedea isvorândă laptele dintr’uă mulțime de punctări, ca din porii unui burete; a- ceste pimctiirl im sunt de câtil 'anal urile excretăre retezate ale glandei, și cari s'aă numită roiul nete loptifere. safi tjolac- tnfore. Aceste conducte nască din granulațiuni, se împreună între dânselc, ca venele, se indrepteză de la circnnferență spre centru, străbată desimea mamelei, și alcămescu una numără înseninată de canalnri, cari ajungi) la centrul ii glandei, la baza sfircnlui; aci în numără de 10—20. se îngnsteză, mergu pa- ralelă și s? deschidă pe verfulu sfTrculnl prin găurice forte mici. Conductele galactofore nu comunică de locă între densele, și glanda maineră. ca și tdte cele-l-alte glande, se împarte în inaî multe porțiuni deosebite și independente unele de altele, de aceia se și întâmplă ea lână țiță hoinară, sunt multe din aceste porțiuni sănetose care dau lapte în stare normală. 4". r«We. Arterile provină de la arterile toracice, inter- costaie și de la maniera internă; tdte aceste artere dnbân- descă ună volnmă mare în timpulu laptațiuneî; ele șerpuiescă între piele și glandă penă a nu merge să se ramifice in de- simea acestui organh. Vinele. asemenea forte desvoltate. sunt unele adânci și al- tele superficiale, care se vâdă pe subt piele. Vasele. Innfniieț. forte numerose, atâtă cele adânci, deru mal cn semă cele superficiale, forte subțiri, se concentrezi la sfîrcu, pc lângă aureolă, și mergu tote de se aruncă în gan- glionele limfatice de la subțioră. Nwele provină de la intercostale și dc la ritmurile toracice ale împletituri bracliiale. llexeoltore.a mamei dorii. Rudimentare penă la epoca pnber- tăței, ele dobândoșcă atunci treptată și de uădatâ cu organele genitale, volunmlă ce an să’lă păstreze în urnift ; cele mai de multe ori ele se desvoltă înaintea sorocului, alte ori acestă desvoltare vine după sorocu. La acestă epocă, bășicuțele, sau .grannlațiunele glandulare devină aparente, nu’șl dobendescă Clisă mărimea loră normală de câtă în timpulă insărcinărei; totă atunci se opereză în aceste bășicuțe modificațiunl prin care se produce laptele, care în primele dile după facere este apoșii, gălbuiă, și s'a numită colastin. CâPITOLULU V. Peritoauulă PeritoanulO (zspt împrejură și zstvm, întindă) este nă mem- brană. serosă ture pe de uă parte căptușește pereții abdome- nului, teru jie de alta dă mai la tute organele conținute în acestă cavitate, atâtă acoperișuri, câtă și legături ce le ținti în locuiți loru. Peritonnnlă cu ocasîuttea descrierii viscerelor! conținute în abdouienu, in câtă ehl face parte constituantă de aceste or- gane ce le acoperă, a fostă studiată în părți separate; nr- meză acum a arăta continuitatea acestorii diferite părți, și pen- tru acestu stlrșiui, ne vomă iiirhipni acestă membrană ca por- mndu de la unu punctă detei minată, și o vomă urmări fără întrerupere în tută întinderea ei penă la punctuhl de plecare. Porțiunea pcritoanuluî ce aparține pfrețilwă abdominali, s’a numită pcritoimuln purietaUi, ieiă aceia ce acoperă viscerele perit»aunlfi visceralii. Pcritmtnuhl, cea mai mare membrană serosă, constitue unu sacii ne-găurită. ună felii de balonă. care prin surfața lui ex- ternă, corespunde la părțile pe care se desfășură, ieră prin fața lui internă, este liberă și netedă. Descrierea peritoanuhri iiindil fiirte complicată, auatomistulă Cruwt'illliier îlil împarte în tmu percursulă seă, în dinte părți, una xuperiâfd seă susii-ombiliculd, și alta inferiorii seă sub- oinhUiculd. Astă-fehl unu plană orizontalii care ară trece la niveluhl ombilicului seil buricului, servă de hotară intre aceste doue părți. 1. Porțiunea tnjeewrd seil sub~ste- ridrâ, și formeză în laturile mitrei precum amfi reduta mai susă lirpintentele laterale ale mitrei. Este de observatii aci că duca perito tuiul ii nu adereză pa bășică, de mitră etisă se află de tită lipită, și este greii a lă ardica după densa fără alb rupe. După partea posteridră a mitrei, peritoanulă se cobora forte puțină pre vaginO, merge pe fața anteridră a rectului, alcă- tuesce ps laturile Iul ca și la bărbată, acele doue ligamente falciforme; de aci peritoanulă se comportă la femeie ca și la bărbată, acoperind! fața anteridră numai a rectului la partea de jos!, ier! la partea de sus! îl! acoperă în totă circonfe- rința, afară numai dinapoi! unde alcătnesce ceia-ce s’a numit! mesontrlam. Uă-dată ce ajunge la strîinptdrea superidră a basenului, pe- ritnanulă urmând! a se urca, acoperă partea posterior! a ab- domenului; aci ensă întâlnind! ni mulțime de organe, și eoni- 223 plicâudu-se îu desfășurările lui, unneză a'Iii studia deosebită la partea din midlocu șt deosebită în lături. La partea iHullocifl a regiunel posterioră a abdomenului, peritoanulu trece dinaintea unghiului sacro-vertebrală și a co- lonel lombare, penă ia nivelul!! unei linii oblice care din stânga se întinde după laturile vertebrei lombare a doua în drepta penă la adâncătura iliacă; aci se tudoesce de dinapoiă înainte spre a constitui foia din stânga a mesanterulul, și se lățesce spre a putea corespunde la totă lungimea intestinului micii, acoperă jumătatea laterală stingă a circonferiuței acestui in- testină, marginea iui convexă, jumătatea laterală dreptă și la urmă, îndreptându-se de dinainte înapoia, se alătură cu fdia de mal susu, și constitue foia laterală drepții a mesanteruhn. Acestă mesanterfi este încovoitură cea mai mare ce alcătuesce peritoanulu, care se deosibesce prin disposițiunea ce presintă in formă de mangetnrl, In reeritoanului care se întinde de la dunga transversă la căpătăiuhl colii mieii alu stomacului, constitue foi" nide- riorri a epiploDiuihil țjastro-epntiei'i, sun epipbjtoutlu relA uiicA. Lu dropia ciungei transverse, peritoanulă căptușesce fața info- riiiră a ficatului penă la marginea sea posterioră, constitue foia inferioră a ligamentului coronarii, se încovoie de susă în josă pe dinaintea părțel inferiore a rinichiului drepții și se continuă direcții cu porțiunea peritoa.mil ui care acoperă colonulă lom- barii drepții. PeritoanulO încovftindu-se după diafragmă pe ficații, alcă- tuesce. de fie-rare parte uă indouitură numită ligamentă tri- unghiularii alil ti ca sulul. Toții în regiunea susă-ombilicală a peritoanului se mal află uă a doua porțiune de acostă membrană ce se contmtă cu cea descrisă penă aci. și care acoperă fața posteriori a sto- macului, alcătuesce foia superioră a mesocolonului transversă, acoperă lobulnhl hil Spigel și constitue cele două foi din miij- locil ale epiplnonulul celu mare. Acestă alil 2-lea sacii peri- toneală se atlă ca acoperită de cehi d’ânteiă, se deosibesce numai de densa printr’uă strîmptore seă uă gaură cunoscută subt numirea de hiatul A bit Whixlow. fHatul A b uilii ne ii corintul8. Dennnhl seă corionulu este o membrană fibro-elastică, plină de vase și de nevre, ea constitue partea fundamentală, șeii șarpanta pielei. Grosimea derniulul variază după regiuni; la cranii ea este forte mare și de uă densitate însemnată; la obrază este multă mal mică decâtă la craiul. Pe trimchiu, dermulil pe spate este de două ori mal groșii decâtă la partea anterioră, și aci pielea vergel, a scrotomulul și a țîțeloră este multă mal sub- țire decâtil la cele alte părți. La palma mâne! și la talpa pi cibreloră, care stau în necontenită contactă cu corpurile exte- ridre, dermulil este forte grosă. Grosimea corionulu! varieză după verstă, după sexă și după profesiune; la unii copilă elă este pe jumătate acea a unul a- dultă. La unii bătrână, dermulil se atroăeză ca tote cele alte părți ale corpului: se subțieză într’atâtă, încâtu iu unele re- giuni se străvedă tendonele și mușchii după dedesubtfl Dermitlă este mal grosă la bărbații decâtă la femeie, la uegrn decâtă la individă de i asă caucasică. Dermulil examinată in structura Ini, se vede constituită de uă membrană fibrosă forte resistentă și totu odată elastică com- pusă de o temlturd conjunctivi! pătrunsă și inconglurată de o mulțime de tibre elastice. Țesătura conjunctivă este dispusă în mănuchi cilindrici care se încrucișezi in tote direcțiunile și alcătuescu o cățea desă; acești mănuchi, care cu câtă se a- propie de surfața demnului cu atâtă se subțieză reducându-se la nisce simple tibre, se atlă despărțițl prin tibre elastice îm- bucate între deusele care și ele constitue nițele ce se sub- țieză cucâtă sc apropie de surfața demnului. Intre acești mă- nuchi se atlă spațiurile areolere care, precum amă vejutu mal susă, se allă pline de grăsime, și conținu într'eusele foliculele păruse și glandele pielei. Porțiunea superficială a dermnlnl seă pupilerd. aliată în- dată subtil epidermă, este plină de o mulțime de pupile, care 233 aparii ca nisce mici eminențe de diferite forme ce aă baza Ioni în dermu. Ele suntil forte dese pe glandulil penisului, pe buzele mici la femeie, pe sfîrcă, precum și pe palma mâinei și talpa piciorului In privința structuref, papi lele se deosibesctl in vasculare și în wrrd.se; cele d’ânteiu conținu rămurele de vase, cele de alil 2-lea, în earl singure se vădă nervi, conțină unii corpuleții o- voidu, numitil corpidetul A pipăitului. Papilele vasculare suntil multă mal numerose decâtil papilele nevrose; aceste din urmă sunt multă mal dese pe palma mâinei, pulpa degeteloră, decâtil pe do sulă mâinei. Rămurelele acestoru papile provină din ră- murile nevrose ce șerpuescă pe subtil dermă. b. EpidermulA. Epidermulil, așternutulă cehi mal superficială alft pielei, este uă lamelă (uă foiță) cam transparentă, lipsită de vase și de nevre, care se aplică pe dermu ea ună lustru ce garantezi papilele, organele esențiale ale simțibilității tactile, de impiesiunea prea vie a corpuriloră exteridre. Surfața externa a epidermnhil nu este decâtil surfața liberă a pielei, pe care se vedă dungile și s ârciturile descrise mal susă, precum și găuri seă pori prin care esă perii, seil unele diutr'ensele suntil gurile foliculeloră s6ă glandeloril sudo- rifere. Surfața internii & epidermululaderteă la surfața papileră ader- mulul, pe care este ca tipărită. Arderea sorehil, uă erisipelă, acțiunea unei vesicâtorl, și în genere orl-ce inflamațiune a pielei, distruge acestă aderență, și permite a deosibi epidermulil de dornul. Daca esaniinămu fața adâncă a epidermulul, mal cu semă la palma mâinei și la talpa piciorului, vedemă că ea este aspră, inegală, și printr’uă simplă lupă se pote recunosce că este ca săpată de o mulțime de găurele seil alveole, în care stau papilele. Structura. Epidermulă se află compusă de doă straturi, unulă adâncă seu mucosi și altnhl superficială seă comat#. Celă nm- cosil numitil și corpul# retccubiril a. Iul Mtdpigki. este apli- cată directă pe dermu. La acestă corpă a lui Âlalpiglii sunt mal cu sâmă datorite diferitele coloraținnl ale pielei, ce se ob- 234 servă ]a nnele regiuni ale corpului indivitploră de rasă cau- casică, și pe totă surfața corpului, la rasa etiopiana. Aceste colorațiuul ce presintă tote nuanțele între colorea albă și negri pe de uă parte, roșu față de aramă pe d. altă parte, sunt produse de depositulă în straturile adinei ale corpului mucosu, a unei cantități de materie închisă negri seă oacheșă. Acostă materie colorantă nu se găsesce de locfl în dormit. care este așa de albă la indiviijil de rasă negră ca și la Europei; ea nu se atiă decâtă îu celulele cele mal adânci ale corpului mucosu. Stratală comată alu e pi de rinului est: acea porțiune tare, uscată care alcătnesce surfața corpului și care resistă la pu- trefacținue, pe cândfi strat ulii mucosti și dermulu aă începută a se putrezi. Strat ulii cornatii este fără coldre și cam transparentei; elu pare a fi compusă de nisce lamele seu solzi turtiți, forte u- niți între denșii, cari nu sunt altă decâtă nisce celule turtite ce în așternuturile mal adinei ’și păstrezi caraeteruhl mucosu. Așternu furi le superficiale ale epidermuluî sunt necontenită lepădate și reînoite de celulele noi ce se producă pe surfața dorm ului, prin material urile vărsate de vasele acestei membrane. c. JJenpre inujhil. Unghiile sunt lame comate cari acoperă trei pătrate in- feridre ale feței dorsale ale ultimei falange a degetelorO, numite pentru acesta jalangea unglteală Prinse îutr’uă gutieră para- bolică formată de dermulu acestei regiuni, unghiile Sunt uă dependință a epidermuluî din puntnlu de vedere anatomică și tisiolngică, precum și acela alu composițiunel chimice. Ele potă fi considerate ca nisce porțiuni ale epidermuluî. îngroșate și modificate. La oină unghiile sunt nisce solzi tari flexibili și elastici, puțină transparenți. Ele pară a susține și a ocroti mal multă pulpa falangei decâtu a servi ca midhice de atacă, de apărare seă de a apuca cu densele ceva. De aceia și omulu civilisată taie porțiunea unghiei care întrece virfnhl degetului. Producțiunele pilose, seă penihl care acoperă unele părți ale corpului omului, ea și unghiile, sunt la densulă mai multă unu 235 ornamentă de câtil imn midlocu dc protecțiune, astil-felu că din tote animalele supuse la aceleași influențe atmosferice, o- mu hi este acela la care aceste producțiuni dobendeseîi uă mal puținii desvoltare; vestmintele la densuhl înlocuescu pernlft sett penele cu cari untura a înzestrată cu atâta abundență ani- malele. Caracterul il propriii ahl unghiei omului este de a acoperi mimai fața dorsală a ultimei falange a degeteloru, și de a pre- sinta uă lățime îndestulă spre a protegia întrega pulpă a de- gețel o nl. Forte încovoiate în sensul ii transversalii, drepte și cu dungi paralele cari corespundă la pupilele matricei iu scnsithl longi- tudinalii, unghiile presintă uă rflrl&tiiwl, unii corpă și itfTpor- țiune liberii. Itâlbina este acea porțiune a unghiei care este ca înfiptă în piele de care se atiă acopeiită pe ambele fețe; cor- jutlil este porțiunea unghiei liberă prin una din fețele el; in sferșitil porțiunea liberii este aceia care întrece falange» îna- inte și care tinde a se încovoia in cârligu, cânda se lasă a cresce fără a se tăia. Prin diseețiunl făcute pe cadavru, se pdte vedea; 1° că ră- decina alcătuesce aprope sfertuhl lungime! corpului unghii; 2° că ea este porțiunea cea mal subțire a unghiei; 3° că unghia în- tregă este aplicată pe dermulil falangei de care se ține într’unft modu alâtfi de tare încâtu este forte greu a o smulge din lo- culCi el, ieru rădăcina îî este acoperită de uă incovoitură a pielei ce îtiaintdză pe fața el dorsală ; 4" că dermulil ce desparte un- ghia de falange este forte grosfi, și presintă. uă față albă, care trece mal încolo de rădOcină sub forma unei pete semi-lnnară, ce se vede prin transparența pe unghie ; 5° că dermulil care corespunde la corpulu unghiei este forte vasculară, de unde pro- vine col urca rozată a unghiei. Legătura unghiei cu pielea, unuhl din piuiturile cele mal im- portante ale studiului unghii, este cea unnătore: Pielea după fața dorsală a ultimei falange se pndungesce pe fața corespon- dentă a unghiei; cândil ajunge la nivelultl mărginei ce desparte corpuiQ unghiei de rădecină, se încovoie pe densa de dinainte înapoi penă la niveluhl mărginei eî aderente. Aci, se iudoie*ce din noii pe densa de dinapoin înainte și trece dinapoia măr- ginel aderente, între fața el inferidră și fața dorsală a falangei; ;23S_ din acdstă îndoită încovoitură resultă: 1’ uă îndoituri ce alcă- tuesce pe fața dorsală a unghiei îndoitura susft-ungheală, com- pusă din două ful, una superficială, alta adinei; 2° uă înfun- dătură sau unft șențiileță care desparte îndoitura susu ungheală, de porțiunei dermel care susține unghia, dermulft stib-ungheală în acestil șențuleții stă rădăcina și mărgini le laterale ale un- ghiei, care presintă forma unei potcove, și s’a numit matricea unghiei. DermulH eunil-unglierdîl acoperă maî tbtă fața dorsa ăafalangel pănâ în vecinătatea prindere! tendouulul mușchiului întimjetorft : mănuchi de țesătură conjuctivă paraleli sunt de uă țesătură tare și strînsă. Dermulft sub-unghealft este strîns legat u de peri ostii printr’uă țesătură celulară, și se află acoperită, parte de îndoi- tura susft-ungheală, și parte de unghie; el se află alcătuită de creste antero-posteridre paralele între densele. Aceste creste sau dungi se atlă compuse de fibre în care se găsescft o mul- țime de papile, și unft mare numerft de vase sanghine, precum și de nevre. d) . Anexele pielei. Anexele pielei sunt, perulft ca foliculele sele pH6w,julicul Aceste glande precum și canalele loră sudorifere se găsescă în tote regiunile pielei, ițiră mal cu semă în acele ce pos.du papile. Regiunile în care se află mai abondente sunt palma mâincl, talpa piciorului, și partea anteridră a corpului. Diferiți anatomișt), spre ași face uă idee cât se pute mal exactă de importanța rolului ce jdcă aceste organe în elimina- rea materieior pe surfața pielei au căutat se determine numărulu acestor glande în fie-care regiune, precum și acela după totă corpulă omului, și unii aă fixată numernlă total la cifra de doue miliarde, alții numai la 10 miiidne; anatomistul» Krause, ținendu 239 soma în acest calculă de diferența volumului, și calculândfi glan- dele cele mari drepții doue, ieră cele mici doue drepții una, a ajunsă la cifrele următdre pe fie care degetu pătrata: Pe palma mâinei și talpa piciorului. . . 2,700 glande Pe dosulă mâinei........................................ 1,500 ,, Pe frunte, la gătii.....................................1,300 ,, Pe toraxii, pe abdomen ii, pe brații . . . 1,100 ,, Pe dnsulă piciorului. .......................... 900 ,, Pe «brazii, pe copsă de la 500 ia . . . 000 „ La cefă, pe spate, la șerjută...............4,000 ,, Krause cvaltiândă surfața totală a corpului la 15 pictore pătrate,și mimerulnde mitjlocă alu glandelor!! la 1,000 de degetu pătrată; evaluând!! în urmă deosebită glandele palmere și tal- pare, din cansa marelui loră numără și lăsândă asemenea îu lături glandele subțiorii și ale conductului auditifă, din cansa marelui vnlitmu ală loru, a ajunsă pentru pielea corpului în- tregii, la cifra aproximativă de 2,400,000 glande. 1). Vasele și neoreh pielei. Pielea este ună organ fi forte vasculară, și marea cantitate de singe ce primesce este destinată: 1° a păstra integritatea diferiteloră părți de care se compune, împlinii)dă consumația ce facă prin esercițiu mal cu semă alil simți bi li țâței; 2° a pro- cura materialele epidermnlul, a perului și a diferiteloră secre- ținui ce se operă pe densa; 3° a întreține temperatura sur- lețel corpului. Numai ținăndă semă de aceste trei funcțiuni ale singelul la piele, ne putemă esplica diferita vascularitate ce presintă deo- sebitele regiuni ale pielei. Astă-felă părțile cele mal bogate în vase sunt acelea cari presintă și mal multe papile, precum palma inâiml și talpa piciorului, asemenea și acele care pre- sintă foliculele pildse și glandele cele mal numerose, precum pielea capului. Arterele destinate pielei, șerpuescă mal ânteiu pe subtu densa, în țesătura celularii, unde se ramifică din ce în ce mal multă și dati rămurele la lobulele grăsose, la foliculele pilose și la glandele asudătore. Pe fața adâncă a dermulul, ele alcătescă uă rățea din car) pornescu rămurele ce petrundu în alveolele 240 acestei fete, în foliculele sebacee la dermO, ajungă pene la porțiu- nea superficiala seQ papileră a pielei. *și acolo alcătuesctt uă alu doilea cățea capilară mal st rin să. Venele pielei provină din rățclele capilare a tutulon'i orga- nelorQ ce se află pe surfața el; rădici ni 6 re le vdnose se îmbucă între d&nscle subtil dermă și alcătuescă uă rățea eu ochiuri mai mari, de unde pornescQ ti unchii destinați a aduna și aduce sîngele spre centruh'i circulați unei. Vasele limfatice sunt risipite în diferitele porțiuni ale pielei într’unQ modă inegală; astu-felu în vreme ce unele regiuni sunt acoperite de rațele limfatice frirte desr, altele abia.pre- sintă ună micii numirii. Toții regiunele unde se atiă mal multe papile, precum palma mâinel, talpa piciorului, sunt acele iu care se găsesce unu mal mare numără de aceste vase Xwele pielei, destinate mal cu seină la papilele nevrose, sunt cu atâti'i mal numerose cu câtă și papilele sunt mal multe. Ele șeipuescil mal ânteiă în țesătura celulară de tlesubtidO pielei: acolo se ramifică, pătrundă în areolele feței adânci a der- muhii, și în vecinetatea corpurilonl papilare alcătuescO rățele din care isvorăscu rămurile ce mergă la papile. C API TOLULU VI. Despre limbă. Limita, organul u gustului, după cum amu descris’o, (vedi pag. 28), este dintre organele simțuriloră speciale, acela a cărui structură are mai multă analogie cu structura pielii. De aceia și limba, pe lingă simțulfi gustului ce posedă, mai are și acela al tactului. Simțulu gustului se atiă in membrana papileră ce ’l acoperă fața sa superioră. Prin textura ei mușchiulară, limba nu este proprie numai la masticațiune, la înghițitură și la articulațiu- nea suneteloru, ci ea putendu-se aplica cu cea mai mare în- lesnire pe corpurile ce vremii să gustăniă, învîrtindu-se și alu- necând pe densele, devine cât se pdte de proprie și la gusta- țiune. Mucdsa linguală, forte grdsă pe fața dorsală, mai cu sdmă ța partea din midlocu, se subțieză pe mărgini și la căpetâiO. Ca și pielea, membrana gustătdre a limbel este compusă de uă pozviță superfițial6, seu epitdimn, și de unii strată adîncfi seil flermulii mucosă. Dermulil limbel este totQ atâtil de groșii ca și acela alu pielii; de densulă se prindă uă mulțime de fibre muschiulare, astă-felă că elu aderdză cu totulă la corpulă mușchiulară ală organului. Papilele cc se află pe surfața limbel, represintă stratulQ papilară ală pielii, însă forte desvoltatu Ia limbă. Nevrele papildoră, penă a nu pătrunde întrensele, alcă- tuescă Împletituri în țesătura sub mucosă; presența loră in papilele limbel se pute observa mal cu înlesnire de câtă pe piele. Arterele ce se ramifică in membrana niucdsă a limbel. pro- 16 242 vinii de la artera iinguală; ele după, ce s’a împărțite și îm- bucate sub astă membrană, trămită apoi rămurele forte sub- țirî în fie care papilă. Vinele ce nască din papile se împreună la basa loră in- tr’uă rățea forte strînsă, din care porneseft uă mulțime de ră- murele mici, cart se împreună și mergă de se aruncă în vena jugulară internă. Limfaticile alcătuesciî asemenea pe fața dorsală și pe măr- ginile limbel, uă rățea forte strînsă. Nevru gloso-faringianu, ce provine de la a noua pereche, se împarte, mai cu semă, pe partea posteridră a membranei mucdse; nevrulu Iinguală, ramură a perechii a citicea, se împarte îu cele do^ă treimi anteriore ; in sfirșită nevrulă la- ringu-superinru, ce provine de la pneumogastrică, trămite și elă la basa limbel uă ramură; deosebită de aceste nevre, se mai distribne la limbă rămurele ale simpaticului cehi mare. Nevrele insă gustătdre sunt, nevrulu Iinguală și nevrulu glo- so-faringială. CAPITOLULU VII. Organulă mirosului. Organulu mirosului destinata a ne face cunoscute dre-carl molecule volatile ce esă din corpuri, se află în două cavități mari, la intrarea canalului resuflătoră, d’asupra gurei, și prin urmare, d’asupra organului gustului cu care este in contacta. Elă se compune: 1° de două cavități scofilcite, despărțite printr’nnă perete verticală mediană, ce se prelungesce prin găuri înfundate in mai multe ose ale cranului și ale feței; aceste două cavități, numite gdunopturile nasale, sunt căptu- șite de uă membrană mucdsă, mOle, spongidsă, numită pitui- tera, asupra căria se depună moleculele odorante, și care este partea esențială a aparatului mirosului. 2® ună aparatii exteriorii, destinată a protege organulă mirosului, a’lă menține în con- dițiunl de umedelă favorabilă funcțiunilor^ Iul, și a dirige ae- rulft spre regiunea organului înzestrată cu simțibilitatea miro- sitore; acesta organu exteriorii este nasu propriă disD. I. Despre nasu. Nasulă represintă uă piramidă triunghiulară, a cărei basă este în josă, în felă de coșă ce răsare la partea din mijlocii a feței, astă-felu că între simțurile speciale, elă este acela care se află pe unu plană mal anterioră. Varietățile atâtă despre formă, câtă și despre volumft, potă îurîurl asupra fisionomiel, iar nici de cuin, asupra funcțiunii lui. Părțile laterale ale nasului presintă la eăpătâiulă inferiorii, uă dungă semi-circulară, cu concavitatea în joșii, care mărgi- nesce aripa nasului. Fețele laterale, împreunându-se în unghia, alcâtuescă dosuln nasului, care se află rectilinia, convexă, său 244 concavii, după individ!, și determină în mare parte formele naționale individuale ale acestui orgaml. Vîrfuln prin care se sfîrșescc la partea de joșii dosul îi nasului s’a numitu ln- Mă nasului. Vîrfuln piramidei, șeii rădăcina nasului este despărțită de basa nasală printr’o scobitură transversală. Basa nasului pre suită doud găuri eliptice alu cărora căpetâiulft celii mare este înapoiu; ele s’au numitu narile, cari de jură împrejură înăuntru presintă fire de peru destinate a opri corpnlețe ce sboră în aeru. Situațiunea năriloni d’asupra gurei esplică pentru ce nici uă substanță alimentară nu pote fi introdusă în cavitatea bucală, fără ca mai ântâiO să fi fostQ supusă explorațiunel organului mirositorii. Textura nasului. Nasuliî presintă uă șarpantă osdsă de care se ținO diferitele părți ce-hl compunil, și cari sunt mușchi! destinați a le putie în mișcare, pielea celii acoperă pe d inafară, membrana mucosă ce-)u căptușesce pc d’inăuntru și o mulțime de vase și de nevre. Șarpanta nasului. Șarpanta nasului se compune de pm-țiu- țiunea osfaă, porțiunea cartilagindsd, și porțiunea fibrosă a) Porțiunea osâsd ocupă partea superidră a organului și este constituită de osele proprii al nasului și de apofizele ur- cătdre ale oseloră maxilare superidre, cari și unele și altele se sprijină forte tare pe frontalii (ve^l osteologia pag. 78 și 85). Aceste patru ose împreunându-se, alcătuescil uă boltă sus- ținută la partea din mk|locil de lama verticală a etmoidu ui. Forte grdsă la partea de susil, unde se articuleză cu fronta- hilil, șarpanta merge subțiindu-se și se sfirșesce printr’uă mar- gine tăidsă, concavă, care se articuleză cu cartilagele laterale ale nasului. b) Porțiunea carfilagindsd a nasului prelungesce în josft atâtft cavitatea mărginită prin porțiunea osdsă, cât și peretele găunoșiturilnnl nasale; cartilagele sunt în numărft de cinci; două laterale ale nasului, unulu alu peretelui din mkjlocu, și doud ale nărilorO. Din aedstă structură rcsultă că nasulu la partea superidră este forte solidei, Hexibihl la partea din midiocil și fdrto mo- bilii la partea de josu, ceea ce permite dilatațiunea năriloni și itiJesnesce intrarea aerului. 245 1° Cartilagele laterale ale nasului, triunghiulare, se îm- preună prin marginea lorii anterioră, cu cartilagiulO peretelui din midlocQ și constitue dosulă nasului. Marginea superioră a lorQ se unesce cu osele proprii ale pasului printr’uă țesătură fibrosă, cea ce le dă uă mobilitate destulă de Întinsă. Mar- ginea lorii inferioră, convexa, corespunde la cartilagele năriloru. 2° Cartilagele năriloră, sunt unuhi de fie-care parte ; mar- ginea lorii superioră se legă cu cartilagele laterale printr’uă țesătură fibrosă, care ie permite mișcările ; marginea inferioră se confundă cu pielea. 3° Cart Hagiul it parietală. ElQ completeză peretele găunoși- turelorft nasale, unindu-se cn lama verticală a etmoidulul și cu vomeruhl. Eețele lui laterale sunt acoperite de membrana pituiteră; marginea superidră și anterioră corespunde la do- sulti nasului; marginea superioră și posteridră se unesce cu lama verticală a etmoidulul ; marginea inferioră intră în inter- valul 0 ce lasă lamele vomeruluL c) Porțiunea fibrosă, este uă membrană care prin fibrele sele, unesce tdte aceste cârtiiage atât între densele precum și cu osele. d) Stratulă muschiulosă ală nasului, zkcestâ stratQ se află sub piele, de cari se ține forte strînsu. Mușchii ce-lfl compună Sunt: 1° piramidalii, care coboră de la muschiulfl frontalii in formă de bandelete, și acoperă partea superidră a dosului na- sului ; 2° transversală seă triunghiularulă nasului, care aco- peră partea midiocie a acestui organii; 3° pinalulu transversă, care aparține aripei nasului ; 4° pinalulă rămasă, care se în- tinde pe partea posteridră a aripei nasului. e) Pielea care acoperă nasulft este subțire, netedă și mo- bilă ; aceia care corespunde la aripile nasului este grosă, re- sistentă, și se încovoie înăuntru, formdză—marginea intrării nă- rilorQ și se continuă—cu membrana pituiteră. AstU-felă că ari- pele nasului sunt constituite de uă indoitură a pielei, in desimea caria se află fibre muschiulare cari esplică mișcările de dila- tațiune și de stnngere ale acestora aripi, sdd pentru trebuin- țele resuflăril, seQ pentru espresiunea patimiloră. f) Membrana mucosă pituiteră, căptușesce găunoși tarile na- sale în totă întinderea lorii și se viră modificându-se în tdte celulele și găurile ce se descbîdu în aceste găunoșituri. 240 Găunoșiturile nasale, acoperite de membrana pituiteră, pre- sintă uă configurațiutie diferită de aceia ce se observă pe scheletă; astă-felă mal multe găuri se astupă de densa, multe se ingusteză; deosebită de acesta, membrana pituiteră, îndoin- du-se alcătuesce mal multe încovoiturl, dintre cari unele pre- lungesciî cornetele, și altele strîmtoreză intrarea celulelorQ In găunoșiturile nasale. Membrana pituiteră provenindă de la pielea de dinafară care se indoesce înăuntru și se acoperă în nașă de perii, se continuă fără întrerupere cu membrana mucosă a farinxulul, a vălului palatin, a trompetei lui Eustașă, și a canalului na- salo, in modulă următoră: 1° La bolta găunoșăturiloră nasale, membrana pituiteră a- coperă, înainte, osele proprii ale nasului și lama ciuruită a et- moidulul, astupându’I tote găurelele astă-felă că vasele și ne- vrele intră într’eusele prin fața inferioră a acestei membrane mucose. înapoiă, ea acoperă corpulă sfenoiduluî, și uă-dată ce ajunge la nivelulă găurei sinului sfenoidală, alcătuesce, penă a nu intra într'ensulă, uă îndoitură care strîmtoreză de totă acestă gaură. 2» Pe păretele externă ală găunoșăturiloru nasale, pituiteră căptușesce, încependu de josu în susă : a) Mentalii inferioră, la partea anterioră și superioră a că- ruia pituiteră alcătuesce imprejuru’I uă îndoitură valvulară care prelungesce canalulu nasalu, mal multă saă mal puțină după indivizi, astă-felă că la aceia la care acestă valvulă este desvoltată prea multă, se simte dificultate a înemeri cu ca- teterulă gaura inferidră a meatului inferioră , și mal totă-d’a- una se rupe acea îndoitură valvulară. După meatulă inferioră pituiteră se îndoesce pe cornet itlu inferioră. b) Din meatuln muțlociu, pituiteră se întinde în sînulă maxilară, în celulele etmoidale anteriore și în sînulă frontală. c) Din cornettdu celă mijlociți, pituiteră trece pe meatulă superioră. 3° Pe peretele ce desparte în mijlocii nările, pituiteră se întinde regulat și se deosibesce prin grosimea el. 4° Pe partea de josă a găunoșituriloră nasale, pituiteră căptușasce osele ce o compun. Structura membranei pituitere. Pituiteră este de o natură 247 fibro-muctisă. Surfața el liberă este iutile, roșie și presintă o mulțime de găurele din cari se pote storce o mare cantitate de mucii; surfața el aderentă ține ftirte strinsu de periostulu oseloru și de cartilagele nasale. Astă membrană mucosă s’a deosebitii în doue porțiuni, una superioră, in cate se ramifică rămurelile nevreloră olfactive și care constitue membrana mu- custl olfactivă proptită disă, și alta inferioră, in care nu pă- trunde nici una din aceste nevre, și care s’a numită membrana Iul Schneider. O mulțime de glande mici se găsescă pe pituiteră, în cart viermuescă vasele și rămurelile nevrelor olfactive. Vasele si nevrele. ♦ 1. Arterile. O mulțime de vase arteriele, ce provină de la artera maxileră internă, pătrundă prin mal multe punturl membrana pituiteră; ele sunt: sfeno-palatina, sub-orbitera, al- veolera superioră, palatina și pterigo-palatina. Alte râmurele provină de la artera oftahuică , aceste sunt: sub-orbitera și etmoidala; altele asemenea de la fațiala, precum dorsalele nasului, și arteriora ăripel nasului. 2. Venele. Sistemulu venosă ală pituiterel este atâtă de des- voltatu, în câtă elă constitue in desimea astei membrane, ună felă de țesătură erectilă Mulțimea vaseloră arteriele și vtinose aflate pe membrana pituiteră esplică desele și abondentele emoragil ce se vtidă pe acestă membrană mucosă. 3. Vasele limfatice, contestate de unii anatomiștl, aă fostă forte bine demonstrate de anatomistulă Cruveilhier prin injec- țiunile ce a făcută într’ensele; ele mergă de se aruncă în ganglitiue pe părțile laterale ale farinxuluî. 4. Nevrele. Ca tote organele simțuriloră speciale, pituiteră primesce unii nevru specială ce s'a numită nevrulă olfactivă știu nevrulă primei perechi. Acestă nevru, care va fi descrisă la loculu lui, nasce din bulbulă olfactivă, și se împarte într’o mulțime de rămurl și râmurele cari pătrundă prin găurelile lamei ciuruite a etmoidulul, și se risipescă în desimea mem- branei mucose pituitere, unele pe păretele despărțitori alu năriloră, și altele pe păreți! interni al găunoșituriloră nasale. CAPITOLUL!! VIII, A para tulfl vedere!. Ochii, organele vederii, se află situați la partea cea mal de susfi a feței, de unde el potii îndeplini in depărtare fonc- ținnea loră exploratrică. In numfirfi de doui, el sunt solidari in foncțiunea loru și resultatulfi acțiuniloru este ca câudQ n’aru ti de câtfi unulfi singurii. Conținuți și protegiațl în cavitățile orbitare, ochii se află acoperițl de pleope d’asnpra cărora se vădii sprîncenile. Șase mușchi projjril, mușchi drepți și oblici, ÎI înconjură și servă a’I face să se întorci în tote părțile. O aponevrosă, numită aponevrosa orbito-oeulard, menține ochiulil la partea anterifiră a orbitului. Unfi aparatfi de secrețiune, aparatului căilwh la- crimale, udă surfața anterioră a globului ochilorfi și le înles nesce exercițiului foncțiunel loru. Astft-felii dar studhihl aparatului vederii coprinde, deosebită de ochiulil în sine, acela, 1° alfi midloceloru de protecțiune, cavitățile orbitare (vecji osteologia), pleopile și sprîncenile; 2° alft mușchiloră organele mișcării; 3° alfi aponevrosel orbito oculare, organft de susținere; 4° alfi căiloru lacrimale, organe. de udatfi. Vomiî începe descripțiunea aparatului vederii, prin studiulu părțilorii accesorii ale organului vederii. Părțile accesorii. 1° Sprîncenile. Sprîncenile ce ocupă partea de josfi a frunții, și mărgi- nescfi pleopa de susfi, suut două scosături arcuate, cu concavi* tatea în josfi; ele sunt acoperite de fire de părți, îndreptate 249 de dinâuntru inafară, și încălicatc unele pe altele. In raportă cu ginurile frontale ce se desvoltă cu vărsta, ele sunt mai mart la adultii și la bătrânii decâtă la copilă, și la bărbată decâtă la femee. Firele de peră ce le acoperă sunt mai nu- merose și mal lungi la eăpătâiulă internă, numită capă, de- câtă la eăpătâiulă de dinafară, numită coda spnncenel. Co- lorea loră obicinuită este aceiași ca și a părului din capă, seă a ochiloră. Astă-felu la indivizi cu părulă galbenă, și cu ochii negri, sprincenile obicinuită sunt negre. Capetele sprin- ceniloră se deosibescă umilă de altulă printr’unu intervală care corespunde la rădăcina nasului; câte odată insă ele se coufundă și atunci sprincenile se numescă îmbinate Tdte firele acestea posedă glandulețe sebasate cari se deschidă in fo- liculele loră. Pielea in care părulă spiînceniloră sc află înfiptă, este grosă și legată de așternutnlă mușchiloră frontalului, orbicularului și sprincenahilul. Arterile sprinceniloră provină, 1° din rumurile sprîncenată și nasală a arterei oftalmice, și din temporală. Venele, fără a însoți arterile, se împreună inafară cu temporala, înăuntru și în josă, cu vanele pleopeî superiore și se aruncă în vena facială, și în văna oftalmică. Vasele limfatice ale sprinceniloră se indreptezâ inafară și se aruncă in ganglionele parotidiene Necrele sunt forte numerose, și provină de Ia nevrulă fa- cială și de la trigemevă. Sprenceuiîe serva a protegia ochii și a intercepta ună mare numără de racle luminose; mal servă a opri nădușala ce curge de pi frunte ca se nu ajungă la pleopa superidră și la ochiă. Deosebită de acăsta, ele concurăză într’ună modă forte ener- gică la expresiunea fisionomiel. 2° Pleopele. Pleopele sunt nisce văluri membranose aședate dinaintea glo- bului ochiului, pe care ilă acoperă mal multă saiî mal puțină, după cum ele se află apropiate sâfi depărtate una de alta. Pleopele sunt în nurneru de două, una super iora și alta inferiorii. Ună mare nurneră de animale aă uă a treia pleopă— rudimentară la omă—, și care se mișcă de dinăuntru inafară. 250 Fixate de mărimea basel orbitului, și unite prin căpătâiele co- respondente ale mărginiloră libere, ele se continuă prin lama lord superficială, cea de susă cu pielea frunții, și cea de josă cu pielea obrazului. Pleopa superidră. multă mal mare de câta cea inferioră, este mărginită prin sprincenă și prin arcada orbitară; cea de josu este mărginită printr’o dungă care o desparte de obrază, pu- țind dedesubtului marginii orbitare inferiore. Dimensiunile pleopelord sunt destula de mari spre a aco- peri de totă basa orbitului și a intercepta pe deplină trecerea radeloră lumindse. Cunformațitmea exterioră. Fața anterioră sad cutanee pre- sintă la fie care pleopă două porțiuni despărțite printr’o dungă: una susținută de unii cartilagid numitd cartilugiulu. tarsil, care contribue a’I păstra forma, și se aplică de totă pe globulă ochiu- lui; acestă porțiune s’a numită ochiulară ^taniend; ceia-l-altă, orbitară seă porțiunea membranosd, este iniile, corespunde la orbită și se încrețesce cu mare înlesnire. La pleopa de susă, ea este concavă, și porțiunea tarsienă cândă se ridică in susd, se vîră sub incovoitură ce formeză ea. Acostă incovoitură ce dispare câudă pleopa se lasă în josu și acoperă globulă ochiu- lui, sdă cândă contracțiunea mușchiului frontală o trage în susă, devine permanentă la bătrânețe, și constitue unuld din elementele fisionoinici la versta înaintată. Fața posteridră a pleopelord, multă mal puțină întinsă de câtă fața anteridră, și mărginită prin unghiuhl ce alcătuesce conjonctiva palpebrală (a pleopelord), se incovue după pleopl pe globulă ochiularu. Marginea liberă a pleopeloru, concavă cându ochiulu e des- chisă, presintă o lungime mijlocie de 4 centimetri; ea varieză după indivitjl, de nnde resultă că spațiulă eliptică în care, pleopele depărtate una de alta la«ă globulă ochiului deschisă, variându asemenea și densulă, motivezi expresiunea nsitată de ochii mari, și ochii mici, și care nu se raporteză de locd la adevăratele dimensiuni ale globului ochiului, ci la lungimea mal mare seă inal mică a mărginii libere a pleopelord. Astă margine presintă pe unghiulă interioră, într’ună modă neregulată, trei seă patru rindurl de fire de pfinl, numite gene, multă mal lungi și mai tari la pleopa superidră și la 251 miijlocil, decâtă la cea inferioră și la căpătâe. La pleopa su- periori, ele se dirigeză mal ântâiu în josu, se incovoe la urmă înainte și în susă, ast felii cil alcătuescă arcuri cu concavi- tatea în susil, la pleopa inferidră, direcțiunea loru este în- tr’ună sensu inversă: dc unde resukă că genele, cândă ochiulă este închisă, se atingă cele de susil eu cele de josă fără a se încrucișa intre ddnsele. Unghiulă interioră, ală marginii libere a pleopeloră, la punc- tuhl de împreunare cu partea loră posteridră, presintă ună șiră de găurele, în numără de 30 — 40, la pleopa superidră, și de 20—-30 la cea inferidră, prin care se streedră o ma- terie sedsă ce provine din glandele lui Meibomiue. Totă astă margine atâtă la pleopa superidră, câtu și la cea inferidră, presintă la partea de dinăuntru ună tuberculă, nu- mită tuberculă lacrimală cu o găuiice în vîrfil, găurice ce conduce în canalulă lacrimală corespondentă, Porțiunea mărginii libere a pleopel ce rămâne la partea dinăuntru a tuberculului lacrimală, corespunde la caroncula lacrimală, caronculă formată de o indoitură a conjunctivei. Unghiurile alcătuite prin împreunarea căpftâiuriloră a măr- ginii libere a pleopeloră, s’aă numită unghiurile ochiului. Celă externă este ascuțită și aplicată pe globulă ochiului; celă in- ternă, seă unghiulă celă mare ală ochiului, este rotundă și co- respunde la marginea posteridră a apofisel urcătore a osului maxilară superiorii, la 4—5 milimetre mai înăuntru de glo- bulă ochiulară. Structura pleopeloră. Părțile ce intră în structura pleopc- loră, simtă, cartilagele tarse, o membrană fibrosă, ună așter- nută mușchiulosă. două învelișuri, anulă mucosă și al tulQ pie- losă, folicule, vase, nevre și țesătură celulară a) Invelișulă cutaneă, sau pielea de care țină genele, este forte subțire și cam transparentă; ea conține mici papile co- nice și glande sudorifere, mal cu semă la pleopa inferidră. b) Așternu tulii mușchiufosă legată de piele printr’o țesătură celulară subțire, fără cea mal mică grăsime, este formată de porțiunea palpebrală a mușchiului orbiculară ale căruia fibre roșii la porțiunea sa orbitară, devină la pleope albicidse. Deo- sebită de acestă mușchiă, pleopele superiore mal aă p« ardică- toru'ă care se prinde de marginea de susă a cartilaginlui tarsă. c) Cartilajele tarse. Aste cartilagiurl, pe care Cruveilhier îu privința foimțiuniloru, le compară cu cilindrele de lemnă ce se punți în josulă tablouriloru ca să nn se încovoe, sunt fdrte subțiri, în formă de semi-lunî, convexe pe partea lorft anterioră, și acoperite de fibrele mușchiului orbiculară; prin fața loru posterioră se țină forte strînsă de membrana con- jonctivă; marginea superioră a cartilagiulul de susă, precum și marginea inferidră a celui de josu se țină de membrana tibrdsă și de aponevrosa pleopeloru; deosebită de acfsta, de marginea superidră a cartilagiulul de susă se legă tendonulu mușchiului ardieătoră ală pleopeL Marginea liberă a astoni cartilage, alcătuesce marginea liberă a pleopelorîi pe care se redă găurelele mulțimii glandeloru lui Meibomius. Căpătâele cartilageloru sunt fixate de mărginite orbitare, sen d’a drep- tulft, seft prin tendonuln mușchiului orbiculară la partea internă. d. Așternutulttjibrosil. Acestil așternutei se compune de uă mem- brană tibrosă ce nasce după împrejmuit! arcadei orbitare și merge de se prinde de mărginile corespondente ale cartilageloră tarse; ea este cunoscută sub numele de ligamentele late. Por- țiunea acestui ligamentă care la partea de dinafară a pleopeloru se îngrdșă, se despică la coda ochiului, și merge de se prinde de mărginile corespondente ale cartilageloru tarse, represiută ten- donulu internă ală mușchiului orbiculară cari și elfi despicâudu-se se prinde de mărginite cartilageloră tarse. Deosebită de acestă membrană tibrosă, pleopeie presintă în desimea loru : 1° la pleopa superioră, ună ală douilea așternută, alcătuită de tendonulă membranosă ală mușchiului ardieătoră ală pleopeî; 2° la ambele pleopi, unu mușchift subțire, numită mușchift palpebrală; 3° unu alu treilea așternută alcătuită de porțiunea palpebrală a aponevrose! orbito-ochiulară. e. Așternuhdu mucost^ sdă conjonctivă palpebrală. Fața posteridră a pleopeloră se află acoperită de nă membrană care se întinde asemenea și pe hemislerulă anteriorii alft globului ochiului și se numesce conjonctivă. IncepSndit descripțiunea el de la marginea liberă a pleopeî superiore, unde se continuă cu pielea, vedemă că ea acoperă fața posteridră a cartilagiulul tarsft, de care este strînsă lipită, și se urcă in susă pe dinapoiulu mușchiului palpebrală superiorft; cândă ajunge sub arcada or- bitară, se îndoiesce pe partea anterioră a globului ochiului, 253 formezi aci unu unghiu, sau uă înfundătură, se întinde pe fotă partea anteriori a ochiului, se îndoiesce uâ adoua oră pe fața posterioră a pleopel inferidre, formândCt aci ca și susă uă în- fundătură, și merge de se continuă cu pielea. De unde resultă uâ crmjonctii'ă palpebrală, și uă conjunctivă ockhdară. La partea dinăuntru a ochiului, conjonctiva alcătuesce uă mică îndoituri senii-kmară cu concavitatea înafară ; acestă în- doitură dobândesce la unele animale uă dezvoltare destulă de însemnată ca să piită fi numită o a treia pleopă. La edda dinafară a ochiului, conjonctiva alcătuesce uă înfundătură a- dîncă. La nivehdu tuberculelor^ lacrimale, conjonctiva. pătrunde într’ensele, merge de căptușesce canalurile lacrimale, și prin intermediulu loru sc continuă cu membrana pituiteră. Daca legăturile conjonctivel cu sclerotica nu presintă o așa mare tărie, mal cu semă ,1aînfundăturile despre care amQ vor- bită mal susu, împrejurulâ îpsâ cornel, ea este ca și sclerotica atâtfi de strînsfl legată cu dînsa, încâttî pare a forma uă sin- gură membrană; pozvița numai după d’asupra conjonctivel, sen epitelium, trece pe d’asupra cornel. Surfața internă, s^O liberă a conjonctivel este necontenitu udată de materiile secretate de glandele conjonctivale, precum și de lacrăml. Conjonctiva se află constituită de dou§ straturi, unulfi fon- damentahl, dermulil mucosă, ce se continuă la marginea li- beră a pleopelortl cu dermulil pielii, și al tulu superfițiahl, epi- telium, ce se continuă asemenea cu epidermuld. Dennulă mucosă se află compusă de uă țesătură conjoncti- vală strnisă, în care se găsesce uă mulțime de papile cari lipscscu pe surfața globului ochiului. Epitelium, mal grosă la marginea liberă a pleopelorii, merge subțiiudu-se din ce în ce mal multu piuă ce pe cornee devine forte subțire. Glandele conjonctivel suntU forte numerose, deosebită de mi- cile glande sebacee ce ținti de foliculele genelord, și alte multe glande, glanda lacrimală palpebrală, și glandele Iții Meibomius. merită uă deseripțiune specială. Glanda lacrimală palpebrală, despărțită de glanda lacri- mală orbitară, se află la partea externă a pleopel superidre; forte desvoltată la unele individe, și acoperită de uă lamă fi- brosă, și de conjonctivă, ea este compusă de uă mulțime de 254 granulațiunl, ale cărora conducte excretore se deschidă în cana- hirile excretdre ale glandei orbitare lacrimale. Glandele lui Meibomius, ocupă fața posterioră a ambeloră pleope în desimea cartilageloră tarse. Adevărate folicule sebacee, ele se presintă în formă de linit verticale gălbui în nnmeru de 30—40 la pleopa superidră și “25—30 la cea inferioră. Fie-care din aceste linii se află constituită de unu canalii în care vină de se deschidă unit forte mare uumeru de rămurl mici, la căpetâiulfi cărora se află mal multe bășicuțe glandulare. Tdte aceste cavaluri se deschidă regulatei pe unghiulfi poste- riorii alfi mărg nil libere a pleopeloră, printr’uă mulțime de găurele. Glandele lui Meibomius secreteză uă materie grasă, care constitue, cândfi este prea abondentă într’uă stare anormală, ceea-ce s’a nu mit fi urdori. La unghiulfi internă alu pleopeloră, mai înăuntru de îndo- itura semi-lunară, se atlâ uă eminență rotundă de mărimea unul bob fi de grafi, cari s’a numită caroneula lacrimală. Prin pos țiunea el dinapoiulii mărginiloră libere a pleopeloră, ea nu opresce contactnlfi loru. Ee uă colore roșcată prin uă îndoi- tnră a conjunctivei ce o acoperă, ea presintă uă mulțime de găurele prin care pistesce uă materie cerdsă, și adesea-orl se vfidă pe surfața ei peri mici și subțiri. Acestă caroncnlă circonscrie între pleope unfi spațifi ce s’a numită laculă lacrimală, și într ensulfi vină de se grămădesefl lacrimile. Vasele și nevrele pleopeloră. Arterele pleopeloră sunt forte numerose și alcătuescă la fie-care pleopâ uă arcadă așezată între mușchiulă orbiculară și între cartilagiulă tarsă. Descrip- țiunea loră vomă vedea-o la anghiologie. Venele pleopeloră nască, mal cu semă, după marginile lor li- bere unde alcătuescă două rețele despărțite prin cartilagiulă tarsu. Țesătura vOnosă superficială ce se află dinaintea cartilagiuluî tarsă, resultă din numerosele îmbucături ale vdnișdrelorfi ce isvo- răsefi din foliculele geneloră precum și din glandulețele sebasee, și din periferia el pornesefi uă mulțime de rămnrele cari după ce s'au îmbucată între dînsele, se aruncă cele de la pleopa superidră într’uă arcadă paralelă cu sprîncena, care pune în comunicație vfina oftalmică cu vena temporală; rămurelele de 255 la pleopa inferidră se aruncă în vâna facială. Țesătura vfinosă ce provine de la conjunctivă dă uă mulțime de rămurele ce mergă de se aruncă in trunchiulă venei oftalmice. Limfaticele pleopelord provină din piele, se aruncă îu trun- chiurile ce însoțesc!! vina fațială și se sfirșescQ în ganglidnele maxilare și parotidiene. Nevreie pleopeloră provină: 1“ de la nevrultî facială, ale cărui rămuri se împartă pe orbiculară; 2’ de la ramura părechii a 5-lea, ale cărei rămurele simțitive se împartă pe pielea pleopeloru și pe conjunctivă; 3° de la marele simpaticii ale cărui rămuri suut destinate mușchilor!! pleopelorfl. Spre a completa numcruld părțiloru ce compun!! pleopele, vomit mal adăoga și țesătura celulară serosă care legă intre din- sele diferitele straturi ce deseriserănnî Acestă țesătură celulară se deosebesce prin lipsa într’ensa de orl-ce grăsime, și prin înles- nirea cu care ea se infiltrezi de sânge, de serositate și de puroid. Pleopele servă a apera ochiulti în contra acțiunel luminei, a aerului, precum și a diferiteloru corpulețe ce filfie într’ensulu ; deosebită de acesta, ele întindă Huidulti lacrimală pe surfața ochiului pe cari fiu și curăță de corpuri străine 3. Mușchii ochiului, și ardicdtorulu pleopă superiore. Mușchii ochiului suutii în numiră de șase, câte doul de fie-care mișcare îinprejurulti a trei axe pe cari se învîrtesce ochiulu în orbitul Ii seft. Centrul ii acestora trei mișcări stă în- tr’una punții situatu pe axa optică. Acești mușchi se împartă în drepți în numără de patru, și in oblici în numeri de doul. De uă dată cu acești mușchi, vomă studia și mușchiulil ardicătoril alh pleopel superiore, care și dînsuili se află în cavitatea orbitară. Preparaliunea. Spre a prepara mușchii ochiului, trebuie $6 se ardice bolta orbitului prin două tăieturi făcute cu Je- restrăulu, tăieturi oblice cari si se impreune in unghift ascuțită dlasupra găurii optice; si se observe ca tăietura internă si nu atingă scrip&ulă, cartdaginosă ală oblicului celă mare, pre- cum asemenea, ca tăietura internă să frică pe d’asupra apofisil orlntare externe; disecțiunea prinderiloră astoră mușchi în Jundtdii orbitului si se facă cu cea mal mare atențiune. a. Ardicfltorulil pleopel superiore. Acestă mușchiu nasce în fundulă orbitului, la partea superiorii a nevrulul optică, din teca fibrosă ce înconjură acestu nevru și care provine de la dura-meră. Prinderile se facă prin fibre aponevrotice scurte, ce se respândescă în formă de rade, trans- formate la urmă in fibre mușchiulare cari alcătuiescu unii mănuchiă subțire, lată, triunghiulara, ce merge de dinapoi înainte, îngroșîndu-se, și se siîrșasce printr’uă aponevrosă de lățimea întregel boite orbi ta re; cea mal mare parte a acestei aponevrose, după ce s’a incovoiatu pe globula ochiului, se prinde de marginea superidră a cartilaginlui tarsă. Acoperită de pe- riostulă bolțeî orbitare, încrucișată de nevrulă oftalmicu ală iul Wiljis, elă acoperă mușchiulă dreptă superioră alu ochiului. Acțiunea lui este a ardica pleopa superidră, dând’o tot uă-dată înapoi, astă-felă că marginea superidră a pleopel intră sub orbită. b. Mușchii drepți. Mușchii drepți, în numcră de patru, vină din fundulă orbi- tului, și se sfirșescft pe hemisferulă anterioră alu ochiului, la o distanță dre-care de corneă. Câte-și patru represintă o pira- midă găundsă cu patru fețe ce se aplică pe pereții corespon- denți al orbitului, și conține într’ensa nevrulă optică și globulă ochiului; virfulu piramidei se află în fundulă orbitului, idru basa îmbrățișezi globulă ochiului. Câte-și patru sunt ideutici, și fie-care represintă ună triunghi u ală căruia vîrfu este înapoiă și basa înainte; ei corespundă pe de-uă-parte cu periostulă orbitului, ierți pe de alta cu nevrulă op- tică și cu globulă ochiului, de care se află despărțițl prin grăsime și prin vase. Prinderea loră fiind! la partea anteridră a glo- bului ochiului, ei potă fi considerați ca nisce mușchi încovoiați pe acesta globu și încovoitura este cu atâtu mal pronunțată, cu câtu ochiulă este mal întorsă intr'o parte seă într’alta. I. Mușchiulă dreptă superiorii, seu ardicMoridă cornel. Dreptulă superiorii se prinde de teca fibrosă ce înconjură nevrulă optică , și de crăpătura sfenoidală; fibrele lui mai 257 _ ântâiă aponevrotice, în urmi mușchiulare, alcătuescă uni mâ- nuchiă turtită, ce se îndrepteză înainte și cam inafară, se încovăie pe globulă ochiului, și merge de se prinde de scle- rotică lângă cornee, printr’ună tendonu Iată. l’rin fâșii ce se desfacă din teca lui fibro-celulară și cari mergă de se con- fundă cu tendonulă ardicătorulul pleopel, și cu acela ală obli- cului celu mare, acești mușchi devinu dre-cum solidari în miș- cările loru. 2. Dreptulă inferioră. Dreptulă inferiorii, situată pe fața inferioră a orbitului sub neț rulă optică și globulă ochiularu, nasce printr’ună ten- donu comună cu acela ahi dreptului internă și dreptului externă, tendonu ce s’a numită ligamentulă Iul Zinn, și care se prinde de jumătatea inferioră a găurei optice. (Ia și dreptulă superioră, elu se îndrepteză înainte și inafară și merge de se prinde de partea inferioră a globului ochiulară, lângă cornee. 3. Dreptulă internă s^ă addudorulă cornel. Dreptulă internă, celă mai puternică din mușchii ochiului, nasce atâtu din ligamentulă Jui Zinu, câtă și din partea in- ternă a tecii tihnise ce înconjură gaura optică, se îndrepteză pe lungulă peretelui internă ală orbitului, se incovoie ca și cei- 1-alți pe globulă ochiului, și se sfirșasce lângă cornee. 4. Dreptulă externă, seă abductorulu cornel. Dreptulă externă, are aceiași origină, se îndreptăză inafară și înainte, și merge d® se prinde de partea externă a globului ochiului, lângă cornee. Acțiunea. Prin incovoitma loră pe globulă ochiului, mușchii drepți imprimă ochiului o mișcare de rotațiune; astă-felă drep- tulă superioră și dreptulă inferioră învertescă ochiulă asupra axei orizontale, ieru dreptulă internă și dreptulă externă a- supra axei verticale. După observațiunile făcute, este demon- strată că tote mișcările globului ochiularu se reducu la mișcări de rotațiune împrejurul» unui centru imobilă care se atlă mal 17 258 apropiata de e&pgtâiuln posteriorfi alti axei globului ochiularu, decâtfi de căpetâiulfi anteriorii. Deca doî din mușchii drepți se contractezi deodată, ochiulfi urmezi diagonala puteriloru ce represintă el; de unde resultă că ochiulfi, sdă pupila, pote percurge în mișcările el tdte ra- 4ele cercului ce aleătuesce basa orbitului, disposițiune ce în- lesnesce foncțiunile explorative ale ăstui organfi, și totfi uădată concurezi a puue vederea sub influența voinței. Atâtfi mușchii drepți, precum și cel oblici, mai servă și la espresiunea patimiloră ; de aci și vinii denumirile ce anato- miștil și fisiologil din vechime le-aii datu : astă-felă, dreptulă superiorii, s’a numită superbus ; dreptulfi inferiorii, humilis; dreptulfl externă, indignatorius ; dreptulfi internQ, amatorius. Unfi faptă fisioloaicii de cea mal mare însemnătate în ac- țiunea astoru mușchi, este acțiunea simultanei, șefi regulată, a acelorfi cari să corespunda, seă cari diferă, la ambii ochi. Astfl-felfl contracțiuuea dreptului superiorii de la ochiulfi dreptu, este neapărată însoțită de aceia a mușchiului dreptă de la ochiulfi stângă; contracțiuuea dreptului externii a unul ochiii se însoțesce de aceia a mușchiului dreptă internă alfi ochiului din potrivă; contracțiuuea ambilorfi drepți interni are locu cându vremii s6 ne ui târnă la unfi obiecții de aprdpe, și câtu se voimă se împedicămii astă contracțiune, nu putemil. Cu tote acestea, decă căutămu a ne uita la nașă, seu cum se ^ice, a ne uita crucișă, putemă, pentru unii momente, opri astă simultaneitate. Este de observată aci că în proporțiune nici unfi mușchiă nu primesce atâta nevre ca mușchii ochiului; mușchiulă dreptă ex- ternfi primesce elfi singură perechea a 6-a de nevruri, ierți pe- rechea a treia se împarte la eel-l-alțl trei mușchi drepți, la ardicătorulu pleopel superiore, și la obliculil celfi mică. c). Mușchii oblici al ochiului; obliculil celă mare și obliculă celă mică. a). Obliculă celă mare, s6ă obliculă superioră, celă mal lungă din mușchii ochiului, nasce din teca tibrdsă a nevrutul optică între mușchiulă dreptă superioră și dreptu internQ, se Indrepteză de dinapoifi înainte pe lunguliî unghiului superioră 259 și internii alft orbitului; subu forma unul mănuchiO rotunda, și la nivelulu scripGtuhu ce îl este destinata, elu se schimbă în tendonft, trece prin scnpetft, încovoiuduse asupră’i, îșl schimbă direcțiunea, îndreptându-se in josft, înafară și înapoia, și merge de se prinde de sclerotică, pe uă linie mai înapoia de dreptulQ superiorft. Sci-ipiitulii oblicului celă mare, de uă țesătură fibro-cârtilagi- ndsă în formă de ligamentii se prinde de partea superidră a osului orbitului, și alcătuesce unft iuelft înlregă, în care alunecă tendonulă oblicului celft mare. Acțiunea. Acțiunea acestui mușchiu considerându-se din pun- tulîl de la care elu se încovoie, are de efectu a iuvîrti ochiulft împrejurulă axei autero-posteridre de dinafară înăuntru. Prin în- covoitura lui de dinainte înapoia, elu mai contribue a trage ochiulft înainte. Ca și mușchii drepți, elu concură a exprima patimile duidse și s’a numită (patheticus). A patra pereche de nevre, seu nevrulft patetică este destinată acestui mușchift. dp Oblicată, inferioră seă obliculă celă mică. Obliculă inferioră, celft mai mică din mușchii ochiului se prinde de partea internă și anterioră a peretelui de josft alft orbitului, s6u mai bine (Jicendu, de fața orbitară a osului ma- xilarft superioră și câte uă-dată de saculu lacrimală. De aci mușehiulft se îndrepteză de josft în susft, de dinăuntru înafară, și de dinainte înapoift, alcătuesce unft mănuchift turtită care sc încolăcesce pe fața inferioră a globului ochiului pe d’asu- pra dreptului inferioră, și a dreptului externă, și merge de se prinde de sclerotică printr’uă linie curbă cu convexitatea în susu. Acțiunea. Obliculft inferioră învertesce ochiulft de dinăuntru înafară, și totft uă-dată dă conica înafară și în sttsft. Ambii oblici tindă a trage ochiulft înafară, îti vreme ce drepții aă uă acțiune contrarie. 4°. Aponevrosa orbito-ockiulartl. Aponevrosa orbito-ochiulara, membrană fibrdsă, nasce de jură împrejurulă basci orbitului, unde se continuă cu perios- 2*iO tulii acestei cavități, se lipesce de ligamentul^ lată alu pleope* )crn, la urmă de conjonctivă, la puntu 10 unde acestă membrană trece după pleope pe globulă ochiului O, insoțesce conjonctiva penă aprăpe do cornee, și de aci se indrepteză înapoi și a- coperă emisferulă posteriorii al globului ochiulară, căruia îl alcătuesce o ghiocă, in felulu cdjei oului. La verfulă el cehi mal posteriorii, astă ghiocă se atlă stră- punsă de ne vrui 0 opticQ, și de vasele și nevrele genose, precum și de tendonele mușchiloru ochiului pe care le înfășură al- cătuindu-le teci celulare. Acestă aponevrosă ce nu se află lipită de sclerotică, de câtă printr’uă țesătură celulară forte slabă, ține ochiulă ca atâr- nată la gura orbitului, legată de pleope; de unde resultă că daca se reteză conjonctiva de jurii împrejur ulă cornel, și se taie tendonele celoru șese mușchi ai ochiului, precum și ne- vrulă opticii, lângă sclerotică, se pote scote globulă ochiulară afară, și remâne orbitală plinii cu mușchi, cu nevrele și cu grăsimea ce înconjdră aceste părți. 5°. Aparutidil lacrimalii. Aparatulă lacrimalii se compune de organe cari secreteză, și de organe cari excreteză lacrimile. Produsulă secrețiunei, seă lacrimile sunt reversate de către canaluri le excreții re ale glandeloră pe surfața globului ochiulară, unde o parte se eva- poreză, ieră cea-l-altă parte se absorbe de canaluri speciale cari le conducă în găunoșiturile nasale. Astă-felă acestă aparată se compune, 1° de upu organ ă secretortt glanda lacrimala, ale cărei conducte excretore depună lacrimile pe surfața conjonctivel; 2° de ună alu doilea ordină de conducte cari absorbu lacrimile și le conducă în nări, și care aceste conducte presintă pun- turilc lacrimale, conductele lacrimale maculă lacrimală și ca- nalulu. nasală. Tote aceste organe a vomă a le descri aci. a). Glanda lacrimala. Glanda lacrimalii se compune de două porțiuni distincte, una superioră, porțiunea mbitară, ce se află așeijată în adân- cătura boitei orbitală, și alta inferidră, ce se află în desimea 261 pleopel superiore, porțiunea palpebralei, și pe care amfl men- ționat’o, cu ocasiunea structureî pleopelorfl. Glanda lacrimală propriii (lisă, seti glanda lacrimala or- bitard, se presintă sub forma și volumulO unei alune mici; prin fata el superiori convexă corespunde la adâncitura orbi- tară la care adereză ; prm fața ei inferidră concavă, cores- punde la mușchiulil dreptulă externii. .Marginea el anterioră co- respunde la arcada orbitară, seîî mal bine la membrana fibrosă a pleopei, dinapoiulu căria ea se află situată ; prin marginea ei posterioră pătrundă itifr’ensa vasele și nevrele. Porțiunea palpebrala a glandei lacrimale, șeii glanda accesorie, alcătuită de unii grupă de lobule glandulose, se află situată lângă Înfundătura conjunctivală superidră, acoperită de tendonuhl mușchiului ardicătoril al pleopei, și prin marginea ei posteridră se continuă cu irlanda lacrimală orbitară. Prin structura ei, glanda lacrimală semănă cu totulQ cu glan- dele salivare. Din bășicuțile glandulose, în premiate în lobule, pornesefi conducte mici excretbre, cari treptată se împreună cu conductele Joburilora vecine, constitue ramuri mai grose, la urmă trunchiuri, cari rSsanl din marginea anteridră a glandei, strObatu porțiunea palpebrală vecină și se deschidă pe sur- fața conjunctivei, la nivelulă Infundăturei conjonctivale superiore, d’asupra mărginii superiore a cartilagiulu! tarsă. Ntimbrul fl astoră conducte excretbre varieză după diferiți anatomiști. b. Piuiturile seil conductele lacrimale. lⁿ Piuiturile lacrimale, în numără de doue, umilă de fie-care pleopă, sunt acele găurele ce se vddă la centrulă tuberculeloru lacrimale. Totn-d’auna deschise, ele sunt îndreptate înapoifi, cea de susu caută în josă, și cea inferidră in susfl. Aceste doud găurele despărțite prin caroncula lacrimală, sunt intrarea capilară a doub mic! canale, numite canalele lacrimale. 2’ Conductele lacrimale simt nisce canalul! capilare ce se întindă de la găurelele de mal susu, la saculă lacrimală; unulîl superiorii ți celu-l altn inferiorii, amendol se îndrepteză de din- afară înăuntru, convergeză unulii spre altultî, descriindil uă curbă mică, celă de susu cu convexitatea în susfl, celfl de josu cu convexitatea în josă, direcțiune ce varieză după cum 2<î2 pleopele se afla împreunate, seă depărtate nun de alta, și la nivehilă tendonu)ni internă alu orbicularulul, ele se împreună in tr' unii singurii canal fi, de uă lungime de 1—3 milimetri, și se deschidă In saculă lacrimala printr'uă găuri ce situată aprope de partea superidră a ăstui sacii. Lungimea conductelor^ lacrimale este de 7— SJ milimetri, și sunt susceptibili de dilatațiune. Ele se află compuse de o membrană fibrosă și de uă membrană mucdsă, și înconjurate de ună măouchin mușchiularft ce pare a proveni de la orbi- cularulu pleopeloră. c. Sactdii lacrimallti și cunalulil nasalil, stil conductului faeruna-nasabl. Sacidit lacrimalii și sacul.it nasolii, care constitue unii sin- gură conductă, conductul R. locrimo-nasalu, se întinde de la partea superiorii a gutieref lacrimale a osului unguis, la meatulQ inferiori! alti gănnoșituriloră nasale. 1° Saculu lacrimalii este porțiunea canalului lacrimo-nasalti ce ocupă gutieră lacrimală și represintă jumătatea unul cilindru, care la partea superidră se sfirșesce printr’uă înfundătură. Scobită in desimea peretelui internă ală orbitului, saculă la crimală corespunde la urghiulă internii alu pleopeloră, la ca- roncula lacrimală, și la tendonulîi mușchiului orbiculariî, ale cărui ramuri îlu inconjără din tote părțile. Saculu lacrimală a cărui înălțime este de 11—13 milimetri, și diametrală antero-posterioră de 7 milimetri, este puțină tur- tită in sensulu transversală. Peretele lui anterioro externă, este membranosă și strânsă legată de tenlon.ilă orbicularulul; p&retele posterioro internă este ososă, formată de gutieră lacri- mală, constituită și ea de apofisa urcătdre a osului maxilară superioră înainte și de osulă unguis înapoi. Acostă gutieră, la rîndulu el, corespunde despre adincăturile nasale, la partea de susă, la spațiulă cuadrilatară ce se află dinaintea meatului superioră, mal în josu. la marginea ade- renții a cornetului midlociă, și josă de totă, la meatulă celă mijloci ă. La partea anteridră a peretelui externă — părete de totă 263 fibrosă — lângă cresta osului unguis, se vede u& gflurice ro- tundă, care este gura conducteloră lacrimale. Membrana mucdsd a sacului lacrimală, este iu tocmai ea și aceia a găunoșiturilorO nasale eu care se continuă prin canalulu misalu. 2’ Canalulu nazalii, s.obitu ore-cum în peretele externii alQ găunoșituriloră nasale, se Întinde de la sacul ii lacrimală, la partea anterioră a meatului inferiorii. ElQ se îndrepUză cam pieijișă, de susă in josă, de dinăuntru înafară, și de di- nainte înapoia. Forma lui este cilindroidă. Direcțiunea lui este curbă cu convexitatea înainte și înafară. Lungimea lui este de vre-uă 14 milimetri. La partea dinăuntru, corespunde la meatulQ miijlofiu, și la cornetulfi inferioră, tnajară la Sinus maxilară. Gura inferiorii a canalului nasalu, se află în meatulu infe- rioră, la vre-uă doi și jumătate seă trei centimetri inapoiulQ năriloră, la vOrfulă boitei ăstui meată. Canalulă nasalfi este cu totulă ososă, formată de osulă maxilară, osulă unguis și cornetulfi inferioră; membrana fibro- mucdsă ce’lă căptușasce înăuntru se continuă pe de uă parte cu pituiteră, pe de altă parte cu membrana mucosă a sacului lacrimală și formezi la gura canalului in meată uă îndoitură a cărei mărime varieză. B] Globulă ochiului. Globulă ochiului, situată la partea anterioră a cavității or- bitului, la douî centimetri aprope de verfulfi astei cavități, represintă unfi sferoidu neregulată. Elu se află menținută in cavitatea sa ososă, prin nevrulfi optică, prin mușchii drepți și oblici, prin conjunctiva celă unesce cu pleopele, prin pleope, și in sfirșită prin aponevrosa orbito ochiulară. De și menți- nută prin tdte mijlocele acestea, elă nu presintă mal puțină uă mobilitate destu.fi de întinsă, asupra deosebiteloră sule axe. VolumulQ lui mică in raportă cu capacitatea orbitului, pre- sintă forte mici deosebiri la diferiți indivizi, și cuvintele de ochi mari și ockl mici, nu se aplică de câta la despicătura mal mare sdă mal mică a pleopeloră. La partea lui anteridră, elă presintă unu segmentă de unfi cercă sferoidalii mai mică. 2»>4 Globulă ochiului, este in raporta, înainte, cu pleopele cad, prin apropierea seft depărtarea lorii uua de alta, îl acoperă mal multu seft mal putinii fața anterioră și ilft protegiază în contra hun inel și în contra diferiteloril corpulețe ce fâifâe în aerit Prin tăetura oblică a basci orbitului, elii, la partea dina- fară întrece basa acestei cavități. Înapoia, sc atlă in raportă cu nă cantitate de grăsime ce se vede in fundulft orbitului, pre- cum și cu aponevrosa orbito-ochiulară. pe care alunecă ore- cum în mișcările sele Incongiuratft de șase mușchi ce’ib pună in mișcare, globulei ochiului se mal află în raportă, la partea dinăuntru cu căpe- tâiulu arterei oftalmice și cu nevrulu nasalft; la partea dina- fară, cu glanda lacrimală; în susft, cu nevrulă frontala, și josft cu nevrulă sub-orbitarft. Dimensiunile midlocil ale diferiteloril diametre ale globului ochiularft, măsurate pe ochi prdspețî, luațl de pe cadavre de in- divieji decapitați, sunt cele următdre: n> m. Diametrul antero-posterioră..........................24.—b. „ transversti......................24.— „ verticala......................23.—5. „ oblicii în josu și înăuntru . . . 24.— „ oblicii în josft și înafară . . . 24. — greutatea midlocie a ochiului, luată asemenea pe ochi prdspețî, este de la 7 la Spre înlesnirea descripțiunil globului ochiului, anatomistulu Cruveilliier numesce axa ochiului, diametrala antero-posterioră; căpătâiele, unuia polultt anteriori), și celO-l-altft pohtlh poste- riorii alft ochiului; cercuhl celft mare perpendicularii axei, ecuatorul!) ochiului, și cercurile cele mari ce treeft prin axă, meridian). Composițiunea. Ca tote organele simțurilorft ochiulă este constituita de uă membrană simțibilă retina, în care se ter- mină unu nevru specialii, și de unfl aparatft dioptriei! în ra- portă cu acțiunea exteridră, ună felii de cameră întunecosă destinată a resfringe radele himinose și a le concentra îti- tr’nnft modă astă felii ca se producă pe retină uă întipărite exactă a obiecteloru exteridre. Dintr’unft punctă de vedere anatomică, ochiulă se împarte 2» io în membrane și in Huide. Membranele sunt. incep^ndO de dina- fară înăuntru, 1° membrana JîbrAsA s^Q sclerotică și carnea; 2° membrana mu^clihtlo-vosculara, compusa de chorould și de Jris; 3" membrana necrosd sdft retina. Fluidttrile sunt 1“ cor/mlti sticloșii, conținuți! himembrana hyaloulil; 2* cristalinulu înconjurata de capsula sea; .3° fluidului apoșii. §. I Membrana tibrosă 1. Sclerotică. Sclerotică, (dela grecesce tare), seft tunica albiciosd a ochiului este membrana cea mat exteriori; ea alcătuesce coja ochiului. De uă față albii de sidefii la adultft, gălbue la betrânu, ea presintă la partea dinapoift o gaură prin care trece nevrulu optici), și la partea dinainte uă gaură circulară maî mare îu care se prinde cornea. Surjața el externa, este acoperită, la partea dinainte, de conjonctivă de care se atlă lipită printr’uă țesătură celulară forte slabă, și care se infiltrezi cu multă înlesnire; mușchii drepți și oblici se înfigă îutr’ensa, precum anul văzută. /•'ața interna a sclerotică este sbârcită și de uă coldre în- chisă ce provine de la pigmentuliî choroidel la care ea cores- punde și cu care se află legată atâtil printr’uă țesătură celu iară, forte supțire, câtă și prin vasele ciliere. La partea el internă, la vre-uă 3 milimetri de polulft pos- teriorii, și cam sub dînsnlu, sclerotică se află pătrunsă de uă gaură în care se prinde nevrulft optică, alft căruia nevri- lemft externii se confundă cu fibrele sclcroticel, ieră nevrile- mulii internii se continuă în parte cu choroida, și în parte se aplică pe fița internă a scleroticel Sclerotică este una din membranele cele maî grdse și mai tari; grosimea el, forte însemnată dinapoifl, la intrarea nevrulu! opticii, merge subțiindu-se înainte, piuă la tendonele mușchi- lorft drepți unde ierășî cresce prin desfășurarea acestorft ten- done în aponevrose. Ca tote membranele fibrose, ea este înex- tensibilă, și prin tăria și resistența el, dă forma globulară ochiului Ea sc află constituită de straturi de fibre transver- sale și antero-posteridre care se încrucișeză între densele. Vasele scleroticel sunt destuii! de numerose; arterele, la par- 2(56 tea dinapoia, provină de la cilierele scurte posteridre, și îna- inte de la cilierele scurte anteriore; cele d’ântâift alcătuescO unO cercii arterielft împrejurulă nevruluî optică, la intrarea lui în sclerotică, cercii ale cărui rămurl numerose mergă de pC- trundd teca nevruluî opticii și se îmbucă cu altera centrală. Vinele scleroticel se aruncă in mare parte intr’uă rățea si- tuată pe fața externă a scleroticel și comunică înainte eu vâ- nele ciliere anteridre, i6ră înapoia cu venele coroidiene. Nevrele ciliere se întindă pe fața internă a scleroticel. 11. Carnea transparentă. Carnea comple mili- metri înafară și 9 înăuntru. Direcțiunea lui este transversală, dar nici cuin dreptă; prin- tr’tiă tăetură orizontală se pote observa că elă maî ântâiu se îndrepteză înainte, îu urmă se strâmbeză forte multă înapoia și iarăși puțină înainte; printr’uă tăetură verticală, canalulu presintă uă convexitate în susă în totă întinderea luî, dar mal cu semă în porțiunea osdsă seu internă. De aceia și spre a examina fundulă conductului auditifă externă și a face st dispară aceste îucovoiturl, se dă pavilionulă urechii in susă și inapoiă. 2*0 Orificiul" Iul externii, eliptică cu diametrală celă mal mare verticala, încongiurată cu peră la bătrânețe, se află situată la partea anterioră și inferioră a conchei, dinapoiulă tradusului ce’I servă dre-cum de capacă. La partea dinapoi se observă uă cresftl semi-hnmril, aruncată mal multă s6ti mal puțină înainte, după indivizi, astă-felă că acestă orificia se află îngustată la intrarea Iul. Orificiul ă internii circulară este acoperită de membrana timpanului; direcțiunea lui este pierjișă de susă în josă și de dinafară înăuntru. Conductulă auriculară este in raportă, înainte, cu articulați- unea temporo-maxilară, înapoiă, cu apofisa mastoidă și în josă, cu glanda parotidă. Elu este formată de ud porțiune ososă, de ud porțiune curtilugio-fibrosă, și de ună acoperiri glan- tlulosă. a) Porțiunea ososă a acestui conductă, a fostă descrisă cu ocasiunea osului temporală. Precum amă v&Jută, acestă inelă este formată la adultă de uă lamă ososă, forte distinctă de ceia-Laltă parte a osului temporală, sprijinită înapoiă pe apo- tisele mastoidă și stiloidu, și despărțită înainte de porțiunea articulară a cavității glenoide prin crăpătura lui Glaser; astă- felă astă lamă alcătuesce pereții anterioră și inferioră ală con- ductului auditifă și ală găunoșit urel timpanului. b) Porțiunea cxirtilaginosd și fibrosă constitue porțiunea a treia externă a conductului auditifă, și printr’uă disecțiune a- tentivă se pute despărți de cartilagiulu pavilionului. Printr’uă tăetură a crestei semi-hinare ce mărginesce înafară orificiulă conductului auditifă, se pdte vedea că aedstă crestă provine din alipirea a două mărgini cartilaginose, una aparținendă con- ductului auditifă, iar cea-l-altă pavilionului. Asemenea printr’uă disecțiune prelungită între tragusă și între porțiunea corespon- dentă a helixului, se pute despărți pavilionulă de conductulu au- ditifă, afară numai la partea de josu unde se continuă împre- ună. Tragusulă aparține, maî cu semă, conductului auditifă. care acesta nu este de câtă prelungirea tragusului încovoiată astt- pră’l in modă dc a forma două treimi. — dc și nu mai multă, — ale unul cilindru, seă ale unul șanță transversală deschisă în susă. Fața inferioră seu convexă a acestui șanță, corespunde în josă și înainte la glanda parotidă, înapoiă la basa apofisel ma- 281 stoide ; prin circumferința sea internă, cartilagiuhl conductului auditifA este legat A de circumferința externă a conductului o- sosA printr’uă țesătură fibrdsă ce alcătuesce aprope a treia parte superioră a acestui conductă. In vecinetatea tragusulul, cartilagiulfl conductului auditifil ex- ternă presintă două seă trei crăpături, numite crăpat urile Iul Sanforini, cari daă cartilagiulul aparența cercurilor^ traheiel ar- tere. Aceste crăpături ar ti, după unii anatomiștl, formate de fibre mușdiiulare. c) Pielea conductului auditifă externă. Surfața internă a con- ductului a uditifil este acoperită de piele a cărei țesătură, în partea cartilagindsă, este forte strinsă și lipită cu totulă de păr țile de desuptă ; din contra în porțiunea ososă. și cu câtă se apropie de timpan A, ea devine din ce în ce mal supțire și ține mai puțină la părțile de desuptu. La bătrâni uă mulțime de perl lungi înconjoră orificiulft conductului auditifO. Foliculele acestora perl sunt însoțite de glande sedse. Deosebiți! de aceste glande, se mal află glandele cerdac cai! se găsesctl pe tdtă surfața cârtii agi ndsă și fibrosă a conductului. Ele secreteză uă materie unturisă, de uă consis- tență ca cera și care lăsată multă timpii în conductulQ auditifO devine forte tare. Vasele. Jrterele conductului auditiffl exteruQ provină dela au- riculara posterioră înapoiu, și dela arterele parotidiene înainte. Venele mergA de se împreună cu acele dela parotidă și se aruncă in jugulara externă. Nevrele. Numerdsele fire nevrose ce provină dela ramura auriculară a ghemului cervicală, dela auriculo-temporală a maxilarului inferioră, și dela ramura auriculară a pneumo- gas trie ului, și cari tote se respândescu în pielea conductului auditifft, facil acești! conductă forte simțibilQ. § II. Urechia midlocie. Precum amil v&Jutft, urechia mifllocie se. compune de două părți, uă cavitate seu uă găunoșitură numită timpanulli, si- tuată la partea internă a conductului auditifft externii, și de unu canalii cunoscută sub numele de canalulă Iul Nustațil set! trompa^ care pune iu comunicație timpanula cu farinxulu. 2S2_ 1. TimpanulH. Studiidă găunopturel timpanului trebue si se jacd pe ose temporale de cadavre de tineri seă de copil mici, îmuiate câtă' va timpii hi apă. seă bine uscate. Acestă studiu se pute face în trei moduri: 1" prin păretele externă, ardicândă membrana timpanului; 2a prin peretele superiori, ardicândă cu ună sccdpelu țfpănă partea anteriorii a liasel Stâncel; (loculâ precisă unde se pute opera ardicarea acestei porțiuni a stâncel este indi- cată prinț dud încheietură a stâncel cu porțiunea solrposdj; 3" prin partea inferidră, spărgendă lama conductului auditif. Timpanulă, găunoșitvra timpanului. (în grecesce TJțwoayGv tobă), este ui cavitate săpată in basa stâncel între conductulu auditifft externă și între labirentfl, care, prin trompa lui Eustașft comunică cu părțile posteridre ale găunoșit urilor ii nasale și prin urmare cu țevile aeriene; ele se mai întindă și în desimea apofisel mastoide prin g&unoșituri mici seă celule și se atîă pătrunsă de ună șiră de osciore numite oșciârele aud ului. Si- tuată în porțiunea anterioră a baseî stâncel, d’asupra lamei conductului auditifft externă, dinaintea apofisel mastoide, și dinapoiulft porțiunii osdse a trompei Iul Eustașft cu care se con- tinuă, timpanulft pare a ti uă simplă dilatațiune a acestei trompe. De uă formă cu totulă neregulată, elă se află turtită de din- afară înăuntru ; diametrulu lui transversalii, mal micii de câtu cei-l-alțl diametri, este de 2—3 milimetri la partea din mid- locă. Elft presintă ună perete exteriorii, unulti interiorii, a- mfendoufe convexe despre partea cavității, și uă circumferință. A. Peretele exteriorii ală gdunoșitnrel timpanului. Acestă perete, parte membranosă și parte ososft, este alcă- tuită de membrana timpanului și de porțiunea osului tempo- rală in care astă membrană se adă vîrîtă. Porțiunea temporalului care contribue a forma peretele externă alu găunoșiturei timpanului este ună felă de semi-lună ososft cu concavitatea însusft situată dinaintea și de desuptukl por- țiunii membranose; în acestă cavitate a semi-lunel intră cir- cumferința membranei timpanului. Membrana timpanului, de formă circulară, puțină transpa- __283_ rentă, roșcată, supțire. elastică, se atlă întinsă între conduct ulii auditifă externă și între găunoșitura timpanului; ea se pote vedea, cu ore-care atențiune de dinafară în funduliî conductu- lui. Direcțiunea el generală este forte piezișă, de susă în josu, de dinafară înăuntru, și de dinainte înapoiu, astă-felfl câ ea in loca se fie perpendiculară pe conductulă auditifă, este tnal multu continuațiunea peretelui superiorft alft conductului, de unde resultă că conductulă este mal lungii josft decâtft susft. Diametrală el verticală este de 10—11 milimetri. La partea el centrală, ea se află trasă prin căpătâiulft codet ciocanului, astft-felft că fața el externă este concavă, șt caută In josft și înainte, și fața internă convexă, ce caută în susu și înapoiu, se află lipită de coda ciocanului, și presintă în midloculft el uă scosătură ce s'a comparatii cu huricubl. Circumferința ei se află înca- drată ca uă sticlă de ceasornicft, într’unft șănțuleță circularii ce presintă extremitatea internă a conductului auditifă. Acestu șănțulețtl nu există la partea de susă, unde membrana pare a se continua cu pielea conductului. Cam pe la nivelulu pă- trimel de susu, și trei pătrimi de josu, se vede uă mică gău- rice prin care pătrunde nevrulă, numitft corda timpanului. Anatomiștil nu sunt de acord asupra puntului deca mem- brana timpanului se află găurită, seft nu: Cruveilhier însă crede că ea isolăză completamente găunoșitura timpanului de couductulft auditifă, și că orl-ce gaură care a pututfi fi observată pe dinsa a fostă unft casă patologică. Cu tote că membrana timpanului nu presintă de cât uă grosime de unft milimetru, ea însă se compune din trei fol distincte: 1’ ud foiă externă, care se continuă cu pielea și presintă tote caracterele unei piele subțiri; 2’ de ud fâie in- ternă săft mucdsă ce nu e decâtu prelungirea mucosel care acoperă găunoșitura timpanului; 3° de ud țoie mijlocie fi- brosă, mal grdsă decâtu cele-l-alte doue, și care dă acestei mem- brane resistența ce presintă. Vasele și nevrele. Arterile membranei timpanului provină de la nă ramură a arterei stilo-mastoidiene care insoțesce cdrda timpanului pină la coda ciocanului, unde se împarte în ră- murele ce se răspândescîî pe foile ce compună membrana; deosebită de acestă arterioră, mal sunt și altele cari provină 2«4 de la ramura timpanică a maxilăril interne. Vinele urmeză aceleași cili. Nevrele provină din ramura auricularii a pneumogastri- cuiul și alcătuescu uă rățea care acoperă astă membrană. Membrana timpanului servă a transmite aerului conținută in găunoșitura timpanului, iar mal cu sdma șirului de osciore ce s’afiă intr’însa, vibraținuile sunătdre ce pătrundă prin con- ductulă auditifu externă. Prin aderența el la cdda toporului ea participă la mișcările oscidreloră, mișcări ce aft de efectă a produce întinderea sdu lăbărțarea el. B) . Peretele Alternă ală găunopturel timjxmiditl. Peretele internă, care se pote vedea forte bine, ardicândă membrana timpanului, este ososă în tdtă întinderea el, și pre- sintă mai multe obiecte de considerată: 1° în susă, feredruia ovală, ală căria diametru orizontală este de Ia 2 piuă la 3 mi- limetri, iar cehi verticală numai de ună milimetru. Acestă feres- truie, numită și desckidetdrea veMirtard a timpauuUă, este umplută de basa scărci de șa (etrier). Ferestruia ovală este vîrîtă intr’uă adincătură formată la partea de susă, de relievulu apeduculul Iul Falopă, josu, de scosătura promontoriulul, și inapoiă, de uă limbuță ososă ce merge la piramidă. 2° Dedesuptulu ferestruici ovale, este promontoriul ii, eminență lată ce corespunde la prima învîrtitură a spiralei melcului, brăs- dată de mal multe semi-canalurl ce mergă depărtându-se între dinsele la partea de susu, și apropiind u se la partea de josu, unde ajungă tote intr’ună canalu comună. Acestă canală, nu- mită canahdă Iul Jdcobson pentru că conține într’dnsuhl nevrulă lui lacobson, se deschide pe fața inferioră a stâncel, între ca- nalulă carotidiană și șănțulețulu destinată vinei jugulare interne. Brasdele ce se vedă săpate pe osulă numită promontoriu, con- țină într’ensele, firele nevreloră destinate membranei mucdse a urechei mijlocie, și care provină dela gloso-faringianu și dela simpaticulă celă mare. 3“ Dinapoiulă ferestruel ovale și cam la partea ei de josă, se atlă uă mică scosătură, numită piramida, în vîrfulă căria se vede găuricea unul mică canală prin care trece ună cordonă tibrosă nu- mită musekiulă ncdreldeșa. Canalulu piramidei se indrepteză îna- 286 poiă și in joșii suini eanalulă lui Falopi'i cu care comunică prin radele și nevrele ce mergil la mușchiul» scărel șălei. 4" Dedesubtul Ci și înapoiiilu promontoriukil, se vede ferestra ro- tuiukl, ce se atiă in fundulă unei ad incit uri in formă de pâl- nie. adhicdttira ferestrei rotunde in fuudulu caria ce află uă la- melă jumetate ososă și jnmetate membranosă, care constitue despărțitorea spirală a melcului; prin porțiunea membranosă, adincâtura ferestrei rotundă comunică cu vestibululu. Ferestra rotundă, de unu diametru aprope de unii milimetru, se află în- chisă printi’uă membrană subțire și transparentă, numită tim- panulu secundară, constituită de uă porțiune neosificata a capsulei osose a labirintului membranosC. 5° Dinaintea ferestruici ovale, sub scosătura alcătuită de cauahdii lui Falopu, se vede orițiciulă internă ală conductului în cure std mușchiul^ internă alu ciocanului. Acestă orificiu se atiă situată pe uă scosătură ce semenă fdrte multă, cu sco- sătura piramidală îu care stă mușchiulil s<ărel șălei. C) Circumferința găunoșiturel timpanului. Circumferința găimoșiturei timpanului este fdrte neregulată; ea corespunde: 1* la partea de susă, la uă umflătură ce o- cupă partea anterioră a basel stâncei. Peretele ososă ce desparte in astă parte timpauulu de cavitatea cranului. este subțire, porosă, și încheietura lui cu porțiunea solzdsă se păstreză penă la bătrânețe. Astă încheietură se află străbătută prin unu niare numără de condueturî vasculare, cari pună în comunicație va- sele dnrei-mere cu vasele timpanului. Totă pe astă parte a cir- cumferinței timpanului, se află vîrîtă uă cavitate, în care stă capul» ciocanului, corpulu și ramura superiori a nicovalei. 2" La partea de josă, timpanul» are forma neregulată a unul șănțuleț» striinptă care corespunde la golfulu vdnel jugu- lare interne. 3“ La partea dinapniă și îu susă, la doul milimetri dina- fară piramidei, circumferința găunoșiturci timpanului presintă: 1“ unu orificiu ovaleră prin care trece coda timpanului; 2° uă dcschidătură lată care conduce în celulele mastoidiene; astft- felă că porțiunea mastoidienă a temporalului se pote considera ca uă dependință a găunoșit urel timpanului. Aceste celule masto- 286 idiene, forte regulate la unele animale ca boulfi și calulQ, sunt forte neregulate la omă și capacitatea loru cresce cu versta; membrana mucosă care le căptușasce se continuii cu aceia a găunoșiturei timpanului. Ele sunt pline cu aera și represintă la organulfi aridului celulele și adincăturele găunoșit urclorfi nasale. 4° La partea fie dinainte, găunoșitura timpanului se îngu- steză și se continuă cu trompa bă J'iuxtașii] se pdte chiară (Jice, că găunoșitura și trompa nu represintă decâtu uă sin- gură cavitate in formă de pâlnie a cărei partea cea lată, șefi gura, este represintată de găunoși tură, și ceava de trompă. Toții acestă parte mai presintă două găuri superpuse; prin cea de susu ese cdrda timpanului, prin cea de joșii trece unii cor- donii tibrosu nuinit.fi muyddidă anteriorii alii ciocanului, care împreună cu ramurele de artere și vene îșl face locfi prin cră- pătura lui Glaser. Câtă despre cdrda timpanului, ea intră prin porțiunea verticală a apeduculul lui Falopă, se indrepteză în sustl și înainte, și uădată în găunoșitura timpanului acestă cordă, șeii nevrulu timpanului trece printre coda ciocanului și ramura verticală a nicovalei, și la urmă se viră in canalulu ce îl este destinam pe lungulu crăpăturii lui Glaser. D) firida oscior eforii. Găunoșitura timpanului este străbătută de dinafară înăuntru prințr’unfi lănțuleții de oscidre articulate între dînsele și care se întindă dela membrana timpanului la feiestruia ovală. Aceste oscidre, după forma ce presintă, s'aă comparată celfi d’ântâiă cu unii ciocanii, celă d’alu 2-lea cu nicovala, și celfi d’alu 3-lea cn uă scară de șa; câteși trelc sunt articulate îm- preună și se punfi in mișcare prin mușchi. 1° Ciocanufii. Celfi mal lungii din osciorele audului este și celfi mal apropiată de membrana timpanului, pe care se aria situată d’inaintea nicovalei cu care se articuleză. Umflată la căpătâinlfi de susu, elu s’a deosebita în capii, gâtit și coda. Capulu se află situată in cavitatea timpanului, înaintea nico- valei, d’asupra membranei timpanului. Convexă de forma luT, elă presintă uă concavitate în care intră nicovala. Gâtulă ee 287 presintă doue apotise, corespunde inafară la circumferința mem- branei timpanului , și înăuntru la cărda ei ce’lă încrucișdză. Dintre cele doue apufise, una scurtă și gr6să se îndrepteză înafară și se lipesce de membrana timpanului; cea-l-altă mai subțire și lungă, nasce la partea anterioră a gâtului, pătrunde în crăpătura lui Glascr, se îndrepteză în josă și înainte și de dinsa se prinde mușchiulă externă ală ciocanului. Coda ciocanului, verticală și turtită de dinainte înapoiă, al- cătuesce cu capulu și cu gâtulu ună unghiă cu concavitatea înăuntru, și se ariă lipită cu totulu de membrana timpa- nului. 2° Nicovala, comparată cn uă măsea d’ale miel a căria co- ronă este represintată de corpiUA nicovalei, și rădăcinele de ramurile ei, se aHă d’asupra membranei timpanice, dinapoiulă ciocanului cu care se articuleză; corpulă el, turtită de dina- fară înăuntru, cuadrilateru, presintă înainte uă fațetă concavă in care intră capulu ciocanului. Din doue ramuri ce presintă nicovala, cea superioră mai scurtă și mai grosă se află mal pe același plană ca corpulu virilă ca și elu în cavitatea membranei timpanului. Ramura inferioră, mai lungă și mai subțire, se îndrepteză în josă, pa- ralelă cu coda ciocanului. Căp&Aiultl el injerioră, care nu se coboră in josă atâtă de multă ca coda ciocanului, este înco- voiată înăuntru în felulu cârligului. In vîrfulu lui se vede unu tuberculă linteculară, care a fostă considerată de unii anato- miștl ca unu osă particulară, sub numirea de osulu lititeculară, dar care, după Cruveilliier, nu este decâtă uă dependință a nicovalei. 3“ Scara șălel așezată orizontală la nivelulă virfulul rămurel inferiore a nicovalei, pe ună plană mal inferioră decâtă cele- l-altc oscidre, se întinde dela ramura nicovalei la ferestruia o- vală. Capulă ei presintă uă fațetă articulara în care intră tubercukdă lintecularu ală nicovalei. La partea dmapoiu se vede uă mică scosătură de care se prinde tendonul i mușchiului scărel. Basa scărel, îndreptată înăuntru, este uă placă mică ce astupă ferăstruia ovală cu care este strînsă legată, și face parte de peretele vestibulului. liamura anterioră a scărel e mal scurtă de câtă cea posteriori. 288 E) Articuluțiunile și ligamentele oscior el oră. Ligamentele oscioreloru se împart ft în extrensecl rari le u- nescii cu pereții găunoșitureî timpanului, și intrensecl cari le legă între dînsele. Ligamentele iutrensecl sunt în numfiru de trei, doue apar- ținO ciocanului și unuia nicovalei. Deosebita de acestea, basa scărel este incongiurată de unO cartilagifl ce ține de mărginile ferestruici ovale, încongiurată și ea de unu asemenea cartilagifl. Ligamentele ciocanului sunt: 1° ligamentulil sujwrioru, ce se întinde de la capulu ciocanului, la partea cea de mal susfi a găunoșitureî; acestil ligamente ține ciocanulfi spînzuratu în- tocmai ca uă limbă de clopotu; 2“ Uml ligamentă anteriorii, care după spina sfenoiduluî se îndrepteză înafară și înapoia, trece prin crăpătura lui Glaser, și merge de se prinde de fața externă a capului ciocanului. Ligamentulă nicovalei, este uă capsulă care încongioră ar- ticulațiunea rămurel superiore a acestui osii cu peretele tim- panului. Ligamentele intrensecl, sunt capsule fibrdse ce încongioră articulațiuinle oscioreloru între densele. Acestea sunt: artien- latiunea ciocanului cu nicovala, și articula(iuuea nicovalei cu osulă. linteculară și cu scara scllei. E) Mușchii oscioreloru mulului. Mușchii oscioreloru aud ului sunt în numiră de trei, douî ai ciocanului, muncit iul ă internă și mușchiulu externă, și uuulil ahl scdrel-, nicovala aflându-se între ciocanii și scară, n'are mușchi. 1° Mușchiului, internă ală ciocanului, lunguețu, și în formă de fusu, este celu mai mare din acești trei mușchi; elu se afli conținută în canalul fi ososii, săpat ii în unghiul u temporalului, d’asnpra trompei lui Eustașe; nasce din porțiunea cartilaginosă a acestei trompe, și din partea vecină a sfenoiduluî, și după ce ese din conductul» ososîi, se încovde dinaintea ferestruici ovale, se îndrepteză înafară și vine de se prinde de partea inferidră și internă a gâtului ciocanului; elfi primesce unii tini nevrosii din rădăcina mișcătore a nevrului trigemene. 289 Acțiunea acestui mușchiă consistă în a pune in mișcare cio- canul ii astu-telă că capuhl se dă înafară și coda înăuntru, cu modulă acesta ehl întinde membrana timpanului și Împinge basa scărel șălel in ferestruia ovală. 2" Mușchiulă externă ală ciocanului, de aparență fibrosă, se prinde prin căpătâiulă Iul fixă de spina sfenoidulul și de cartilagiulă trompei, se indrepteză piezișă înafară și înapoiă, paralelă cu crăpătura lui Glaser, se vîră dedesubtulă el într'o gaură ce presintă acesta crăpătură, și la urmă se prinde de apofisa cea scurtă a ciocanului. Acestă mușchiă mică trage ciocanulă înainte și înafară. și astu-felu elă ar avea acțiunea de a lăbărța membrana timpanului. 3° Mușchiulă scării șălel, torte mică, a fostă considerată de unii anatomiștl ca unfi ligamentă; aședatu intr’ună canală ososă de fundulă căruia se prinde, se încovoe pe lângă orifi- ciulă ce presintă osulă piramidei, se Indrepteză înainte și se slîrșesce dinapoiulă gâtului scărel, sub articulațiunea acestui osă cu nicovala; în desimea lui intră ună firii nevrosă ce’I vine de la nevruhl facială. Anatomiștil nu se acordeză prea multă asupra acțiunii acestui mușchiă. După Cruveilhier, elu pune în mișcare basa scărel, astă-felă că căpătamlă el celă posterioră se vîră în ferestruia ovală și căpătâiulă celă anterioră se dă înafară. După anatomistulă Sapey, elă contractându-se pune în miș- care basa nicovalei, de unde resultă uă lăbărțare a membranei timpanului. Mișcarea osciAreloru. Șirulă oscidreloră au du lui este dispusă intr’ună modă astă-felă că impulsiunea dată la ună căpetâiă se transmite la totă șirulă. Mușchiulă internă alu ciocanului coutractându-se, produce uă mișcare prin care coda ciocanului se dă înăuntru și capulă înafară; acestă mișcare transmițându-se nicovalei, care stă strinsă articulată cu capulă ciocanului, îi împinge înăuntru ramura verticală, și prin acesta tinde a vîri scara șălel în ferăstruia ovală. G) Membrana mucosă a timpanului. Găunoșitura timpanului este căptușită de uă mebrauă sub- țire care acoperă nu numai pereții timpanului dar și osciorele; ia 1 290_ _ de uă naturii fibro-mucosă, servindă oseloru timpanului nu numai de acoperiș, dar chiară de periostă, ea sa întinde in celulele mastoidiene pe cari le acoperă în tută întinderea loră, îndoindu-se pe vasele ce strebatu aceste celule, și se continuă cu mucosă trompei lui Eustașă, și prin urmare cu mucosă fa- rinxulul. Imprejuruln oseloru ea formeză îndoituri ca nisce mezantere ce menținu oscidrele de pereții timpanului. H) Vasele și nevreie gdunositurn timpanului. Arterele găunoșiturel timpanului provină: l” din ramura stilo- mastoidienă, ramură a arterei auriculare posteriore. Acestă ra- mură se ramifică mal cu semă pe membrana timpanului și pe celulele mastoidiene; 2" diutr’o ramură timpanică care și ea ese din artera maxilară internă, și pătrunde în găunoșitură prin crăpătura lui Glaser; 3° diutr’uă ramură a arterei iarin- giene inferidre; 4° dintr’uă ramură a arterei carotidei interne. Venele portă același nume și urmeză aceiași direcțiune. Vasele limjatice ale găunoșiturel timpanului, s^u urechia mijlocie, alcătuescu rețele cari, din distanță în distanță, pre- sintă dilatațiunl. Nevreie găunoșiturel timpanului sunt nevre sensitive ce apar- țină membranei mucdse, și ne vrii motor! (mișcători) destinați mușchiloră oscioreloru. Nevreie sensitive sunt: 1° ună firu alu lamurel auriculare ală pneumo-gastricului, ce se împarte pe membrana timpanului; 2° firele posteridre ale ramurel Iul Ja- cobson, destinate asemenea membranei mucose; 3" finiiu tim- panică alu ghemului carotidianO , care se îmbucă cu ti rula precedentă pe peretele internă ală găunoșiturel. Nevril motan sunt: 1° firulă mușchiului internă ală ciocanului, care pro- vine din ganglionulă auditifu, ramură ce nasce seă din facială, sdă din porțiunea motrice a nevndul maxilară inferioru ; 2’ nevrulă mușchiului scărel care provine din nevrulă facială. III. Trompa hei Eustașă. Trompa Iul Eustașă, seă conductul tl guturalii alll urechii, este ună canală aprdpe dreptă, turtită de diuafară înăuntru, ce se întinde de la partea anteridră a găunoșiturel timpanu- 291 lui piuă la păretele externii alu fundului găunoșituriloră na- sale, unde se sfirșesce printr’unii căpătâiu deschisa, îndreptății înăuntru și în josu, și care se uumesce orificiulă gâturală faringiană, seu paviliimulă trompei. Direcțiunea luî este piezișă de dinafară înăuntru, de dinapoiă înainte și de susă în joșii. Ca și conductulft auditifă externă, trompa lui Eustașă este parte osdsă, și pacte cartilagindsă și tibrosă. Largă și forte elastică la orificiulu el gâturală, se strimptbzâ treptata cu câtă se apropie de găunoșitura timpanului unde abia pote pătrunde într’ensa ună stiletă subțire. La orificiulă el timpanicu se di- latezi ierășl. Lungimea el este de 35 s£Q 40 de milimetri, și calibrulu de la 5 pină la 7 milimetri. Din puntulu de vedere alo formei ei turtită, ’J-se pbte considera două fețe, una anterioră și externă, alta posterioră și internă și două margini uua superioră și cea l-altă inferioră. Fața anteriorii și externă, corespunde treptată de dinafară înăuntru la crăpătura lui Glaser, la mușchiulil peristafilenă ex- ternă care o desparte de mușehiulu pterigoidienă internă și la marginea posterioră a aripei interne a apotisei pterigoide. Fața posterioră și internă, corespunde inafară. cu porțiunea orizontală a canalului carotidiană, pe care îlu încrucișbză; mai înăuntru, ea corespunde cu mușchiulă peristafilenă internă, și în urmă cu membrana mucbsă faringiană Marginea superioră corespunde la conductulă mușchiului internă ală ciocanului, la șănțulețulă ce resultă din împreu- narea mărginii posteriore a sfenoidului cu vîrfulă stâncel, și la basa apotisei pterigoide. Marginea injerioră ocupă spațiulă dintre mușchii peristafilenl internă și externă. Orificiulu timpanică, sbă externii, se deschide la partea anterioră și superioră a circum teren țel găunoșiturel timpanului. Orificiulu giîturală, sbu internă, presintă forma unei pâlnii și s’a numită pavilionulă trompet; diametrulă lui este de vre-o 6 milimetri, și marginile lui rOsară pe membrana mu- cbsă a farinxuluî. Cateterismulu și injecțiunea trompei Iul Eustașă întrebuin- țându-se adesea-orl la bolele urechii, este de mare trebuință a determina intr’ună modă exactă raporturile pavilionului el situată pe partea laterală a farinxuluî la nivelulă mărginii 293 superiore a cornetului inferiorii, la o depărtare de 35 mili- metri de orificiile tiârilorO, și de 12 milimetri, de peretele posteriorii și de tavanuliî farinxului. Intre oriticiulii din drepta a trompei și celă din stânga, despărțite unulă de altulQ prin oriticiele postendre ale găunoșii urilonl nasale, este o distanță de 25—30 milimetri. Trompa lui Eustașii presintă precum am vfoJutQ , uă parte usosd și uâ parte fibro-cartilaginosd . T’ Porțiunea owsd este de vre-o 1G milimetri de lungă și se atiă vîritâ în ungbiulă alcătuitei de porțiunea solzdsă și de porțiunea pietrdsă a tem- poralului. La partea superidră a el. se atiă wwlttctulii muș- chiului internii al ii ciocanului. 2" Portfuneu fibro-carllbfpinosă. Acestă jumetate internă a trompei, este alcătuită de o lamă cartilaginosâ, încovoiată în șânțulețu completată la partea de josu și inafară de o lamă tilndsă. Marginea superidră seu convexă a șănțulețului este fixată la basa cranului, pe lunguh'i închieturei sfeno-pietrdsă, în urmă Ia basa apofisel pterigoide, și în sfîrșitu la mar- ginea posteridră a aripei interne a acestei apotise. Lama Jibroxa ce alcătnesce cea mal mare parte a pdr.‘te- lul anteriorii și externii alu trompei lui Eustașii se împuter- niceză prin fibre tendindse ce ’i provină de la tendonulă muș- chiului peristaiilenă externă, ceia ce face ca acestu mușchii! contractându-se, depărtezi peretele externă ală trompei de pe- retele internă și astu-felQ înlesnesce trecerea aerului printr'ensa. 3" Membrana mucosa care căptușesce trompa lui Eustașă, este fdrte subțire, afară de la pavilionă, unde ea păstreză ca- racterele mucdsel farengiene și pituitere cu care se continuă; la partea externă ea se continuă cu mneosa găunoși turei tim- panului, de unde resultă relațiile intime ce se află între mu- cnsa timpanului cu mucosele farengiană și pituiteră. 4" Arterele trompei provină in mare parte de la farengiena urcătdre, ramură a carotidei externe, și de la vidiena, ramură a maxilare! interne. Venele urmezi același diurnii ca și arterele. laxele limfatice, forte numerose pe porțiunea cârti lagindsă a trompei, se continuă în vecinătatea pavilionului cu limfati- cile farinxului, și cu acele ale amigdaleJoru. Nerrele trompei, destinate a da simțibilitatea mucdsel ce o 293 căptușește, provină de la ghemuhî farengiană și de la ramura lui Jacubson. Trompa Iul Kusta^ă servă a păstra comunicația intre gău- noșitura timpanului și conductele aeriene, precum și a da tre- cere in faritix mucositățiloră secretate pe mncosa timpanică. Păreții acestei trompe în totă porțiunea cartilaginosă, staă in mare parte alăturate tinuhl de altulft cu deosebire pe lumruhl șănțulețului în susii și înăuntru, unde rămâne mered ună mieii conductă deschisă. Totă trompa insă devine permeabilă aeru- lui în momentuhl înghițiturel și sub influența contracțiunil mușchiului peristafileă externii. § 3. I'vechia internă. seC Labirintul ti Precum am veijutii, porțiunea cea mai însemnată a urechii stă într’uă serie de organe membranose pe cari mergu de se împartă rămurelele nevruhn acustică. Aceste organe sunt : UtriculH cit canaturile semi-circuiare și săculptvlă cu melcii: tote împreună constitue labirintulii meinbranosti. lleuă delicateță extremă, ele stau așezate în desimea stâncel, prin urmare înconjurate și protegiate din tote părțile de sub- stanță ososă. In vecinătatea labirintului membranosă, substanța ososă al- cătuesce unu acoperișă forte subțire, cu totuhl deosebită de cea-l-altă parte a stâncel, (Ia copil mal en semă, de care se află despărțită printr'uă țesătură ososă spongiosă, care repro- duce, pînă la ună ore-care puntă, forma labirintului luembra- nosă. Acestă acoperiș A s’a numită labirintulii ososă, care îm- preună utriculă și săculeț ulfi într’ună eoni part i mentă comună, numită restibuld, și la care vină de se adaogă canaturile semi-circul’ire osose înapoiă, și melc ulii ososă înainte. In labirintulii ososă vină de se deschidă două canalurt osdse, numite fără nici ună cuvintă apeduce prin care trecă vase de la periostulă externă ală stâncel în labiriutil ; umilă este des- tinată vestibulului; ieră celă-1 altă melcului; totă în la- birintă se mal deschide și conductuhl auditifă internă, prin care trecu trunchiurile ncvrulul auditifă și nevrului facială. Aceste organe avenul acum a le descrie unulu după altulă. 294 1. Labirintulă ososă. Drepartițutnea labirintului este cea mal grea în anatomie; presupuhulu ud cunoscințăprealabilă. « tyrganeloră ce’bl com- panii, studiulă lut trebue făcută pe temporale de cadavre de diferite vîrste , ți unele ce aă stătu mal multă timpii emulate în apă, altele uscate, ți altele prospete. Este mal bine însd a începe acesta studift pe temporale de copil mici, la care labirintulă se pdte izola cu înlesnire, aflându-se încon- jurată numai de vă țesătură spongidsă forte mole. La adultă, labirintulă mal puținii desvoltată decâtă la tatii, afându-se înconjuratii de ud țesătura compacta, este trebuință a recurge la unu scalpelu țHpdnă, seil la uă pilă, spre a ardica coja osbsd ce-lă acoperă. Deosebită de acâsta, urmiză a avea la dispoziția mal multe temporale spre a le supune la diferite tăieturi. Spre a studia vestibulul ii, trânte deschisă prin partea sa superidră ce corespunde la partea superidră a stâncel, la ni- velulă ferăstrut ovale, între canalulă semi-circulară verticală superioră, ți conductulă auditifă internă. La făta, unulă din canaturile semi-circulare, răsare la basa stâncel, ți se potă lesne isola câte ți trele, ardicândă eu unit scalpelu țepănă țe- sătura spongiosă în care aste canale se afet ațedate. Pentru studiulfl melcului, treime ardicată strată cu strată, porțiunea stâncel care corespunde la fundulft conductului au- ditifă internă. Melculă urmeză a fi descoperita atâtă pe fața superidră, câtă ți pe cea inferidră. Avfndft doui temporale, 2>e unuia melculă se fie isolată fără ală deschide, .și pe celă- l-altă se se deschidă cu multă atențiune, făc^ndă câte uă incisiune pe Jie-care întorsurd a spiralei; vîrfulă însă alfi mel- cului nu trebue se fe ardicată. Imoierea stâncel în acidă nitrică întinsă cu apd,înlesnesce acestă prep>arațiune reducândă osulă la starea de cartilagiă. J. Vettdndtdu. Vestibulul», în care se pute intra introducendti unii stilet ti în fer&struia ovală, se atiă între canalele semi-circulare așe- zate înapoiri, d’asupra și înafară, și între melcii înainte, de 295 cJesubtfi și înăuntru; elfi se află in direcțiunea axei conductu- lui auditifă internă pe care ilu desparte de timpanii. Cavitatea lui este de formă ovoidă, turtitri de dinafară înăuntru și îngustă de totă la partea dinainte ; diametrala lui trans- versala este de 3—4 milimetri, diametrul fi verticală de 4 —5 milimetri, și diametralii antero-posteriorfi de 5—G milimetri PfirețiI lui se deosibescfi printr’uă, mulțime de găuri care îlă putui în comunicație cu canalnrile semi-circulare, și cu melcul fi și prin care trccă vasele și nevrele. Dintr’aceste găuri vr’uă ș^pte sunt mal mart, dintre cari cinci aparținu canalu- riloru semi-circulare, una este intrarea întorsurtî melcului, și a 7-lea este ferestruia ovală, astupată, precum am veijută, de scara-șălel. Peretele externă ală vestibulului, care corespunde la gău- noșitura timpanului, caută înăuntru și puțintelft înafară ; pe densulă se află gaura ferăstnii orale. Perete,le internă, care corespunde la fundulft conductului au- ditifă internă, caută in afară și puțină înapoift ; elu presintă uă crestă semi-circtdară, cresta restibtduhtl, care desparte două adîncăturî superficiale, una inferidră numită adîncătum emis- ferică în care este aședată uă bășicuță membranosă. numită sdculetă, și alta superidră, mlînrăturd eliptică, și în care stă o a doua bășicuță numită Utrieulă. Cresta vestibulului, la partea sa de susfi, se dă după marginea superidră & adîncăturel emisferice, devine din ce în ce tnai răsărită și se sfîrșesce d’asnpra ferestrui ovale printr’ună vîrffi numită piramida vestibulului. Peretele superiorii, ce se află d’asupra adîncăturel eliptice, de formă concavă, presintă găuricea canalului verticala an- teriorii. Peretele posteriorii, presintă găuricea posterioră a canalului semi-cimdară orizontală. Jn unghiulă ce desparte acestQ pe- rete de p firet ele internii, se vede găuricea ramurel comune ale canaturilor ii verticale, în numără de două. In unghiulă al- cătuită tatu de acestil pfirete cu pârețil inferioră și internă, se vede găuricea canalului verticală posteriorii. Lângă pfire- tele externii alft vestibulului, între ferfistruia ovală și între găuricea canalului verticalu anterioră se vede găuricea cana- lului semi-circidară orizontală. 296 In sflrșitii la partea anterioră a vestibulului, sub adîncătura emisferică și sub marginea anterioră a ferăstrnel ovale, se vede (făurirea eliptică ce conduce în încovoitură vestibulară a melcului. Deosebita de tote gâuricile acestea, mal sunt o mulțime mal mici prin cari pătrundă rămurelele nevruluî auditiffl. Apeiluculă restihdulul, este ună canalii ososă care pune In comunicație surfața stâncel cu cavitatea vestibulului. Gaura lui exteridră, în formă de crăpătură, se găsesce pe partea mid- locie a feței posteriore a stâncel, gaura interiori este situată pe păretele internă alu vestibulului. B. Canalele semi-eirculare. Canalele semicirculare în numără de trei, ce represintă nisce tuburi încovoiate în formă de arcuri, sunt aședate în desimea basel stânci și se deschidă în vestibulă la partea sa externă și posteridră. Dou6 dintr’ensele sunt verticale și unulu orizontală. Din canalele verticale ce se înpreunâ intre densele, unulă este anteriorii și superioră, idru cehî-l-altu posterioră și inferiorii. Canalulu orizontală este externii vîrită în unghiulft alcătuită de cele doue verticale. Canalulu verticală posterioră este pe ună plană paralelă cu axa stâncel, cu convexitatea înapoiă. Canalulu verticală an terioră este pe ună plană perpendiculară cu axa stâncel. Celă orizontală are marginea lui convexă, întorși înafară. A.ceste canaluri semi-circulare, de formă cilindrică se deschidă tote în vestibulă prin umflături mici la unulă din căpătâiele loră afară din câte unulă din căpetâiele canaluriloru verticale cari sunt fără umflătură și cari se împreună între densele spre a se deschide printr’ună singură canală comună in vestibulă. Canalulu verticală anteriorii și superiorii, ce presintă a- prope două treimi ale unei circumferințe, are ramura sa um- flată înainte și inafară și se deschide in vestibulă la partea sa superioră ți externă; ramura sa posterioră și internă, ne- umflată, se unesce cu aceia a canalului verticală posterioră spre a forma, precum vă^urăma mal susă, ună canală comună lungă de 4—5 milimetri, ce se deschide la partea superioră și in- ternă a vestibulului. Ca nai ulii verticală posterioră și inferiorii, paralelă cu fața 297 posteriori a stâncel, alcătuesce mai unu cercă completă. In- cependă de la puntulă împreunării cu canahilfl verticală ante- rioră, ehl se itidreptdză mal ântaiu înafarăși tnapoiQ, se încovoie desusfl în josu ți se îndrepteză la unnă treptată înainte înăuntru și în snsfl, spre a se deschide prin umflătură la partea in- feridră, posteridră și externă a vestibulului la 2 milimetri a- prdpe de canalulQ comună. Canalulă orizontalii ce descrie ceva mal multu d’uă jumă- tate de circumferință are lamura sa anteridră, umflată. Ehl iucep&ndă la vestibulu între ferestruia ovală, ce se află de desuptu și între găuricea umflată a canalului verticalii superiorii ce se află d’asupra, descrie uni cerci orizontala, cu convexi- tatea înafară. și se deschide pe păretele posteriorii ala vesti- bulului, între găuricea comună a canalurilorfl verticale și între găuricea umflată a canalului verticalii posteriorii. Dimensiunile canalurilorfl semi-circulare mesurate pe mar- ginea convexă, sunt in lungime: celii anterioră de 20 mili- metri, celă posterioră de 22 milimetri și celu orizontală de 15 milimetri. C. Mdrulll. Melcuh! ce semănă cu ghidea acestui moluscă, este unii orgaml în formă de eonii, formată de unfl tubă încolăcită în spirală pe o axă centrală, a cărui cavitate este împărțită in două jumătăți printr’uă membrană întinsă de la basă pînâ la vîrfO, membrană numită rampă, sefl lama spirală. Situată la partea cea mai anteridră a urechii interne, di- năuntru și dinaintea găunoșituril timpanului, dinaintea și a vestibulului, are basa lui așeijată pe fundulă conductului au- ditifil internă. Surfața Iul exteriorii se confundă la adultă cu țesătura proprie a stâncel, astă-felă că trebuie multă artă ca să’lă iso- leze de părțile după împrejură fără a pătrunde în cavitatea lui. La fată din contra este forte lesne. Surfața melcului, la partea de susu, este în raportă cu acheduculu lui l'alopă ; la partea de josfl, corespunde la peretele internă ală găunoșitu- rel timpanului, înainte și înafară la conductul^ mușchiului in- ternă ală ciocanului, înainte și înăuntru, la canalulQ carotidianfl. 29» 1° Lama seu cdja inabili ta, este acea cojă compactă care fonnlzâ păreți!, ghidra melcului. Spre a ne forma o idee exactă despre acestă organO, să ne închipuim^ nun tubă golft pe dinăuntru, închisă la «nulii din căpătâiele lui, și încolăcită în spirală pe o axă conică, astu-felfi că cnlacnlă spiralei de lângă basă, îmbrățișeză colacnliî celă mai de susiî și pereții co- lacilorfi ce se corespundă alcătuescă o despărțitore simplă. Lungimea Ini este de 2R—30 de milimetri; diametrul.il lui aprope 2 milimetri, merge însă micșorându-se de josă in susft. Basa melcului corespunde la vîrfulfi promontoriului; elfi se îndrepteză mai ântâifi înainte și puțină în josă, la urmă trep- tată în susă, înapoifi, în josă, etc. etc. de unde resultă o spi rală formată de doul colaci și trei sferturi. Surfața interna a cdjeî calacilortt, presintă unft părete ex- ternă s^îi concavă și unft perete internă convexă în raportă cu axa de care se ține fdrte strînsă; peretele internă nu se urcă decâtfi pînă la vîrfulă axei, astfi-felă că la colaculu superiorii canaiulfi spirală este necomplectă, și cupola conului nu se atiă. formată decâtft de peretele externă seă superiore. 2° Axa. De la partea anteridră a fundului conductului au- ditiffi internă, se ardică ună stâlpidefă ososă, îndreptată ori- zontală înainte și inafară, ce ocupă centrulfi seă axa melcului și împrejurultl căruia se înoolăcescă lama colaciloră și lama spirală. Acestfi stâlpuleță se numesce axa melrulnl, safi colu- mela.. Lungimea lui este de doui milimetri și jumătate. Basa columelei, ce se vede în fundulfi conductului auditifă presintă forma unul șurupfi și este pătrunsă de uă mulțime de găuri ce prin cari treeft rămurelele nevrului auditiffl. VirfulH columelei corespunde la sfîrșitulă încolăciturel a doua a mel- cului la distanța de ună milimetru de bolta melcului și pre- sintă găuricea canalului de care se atiă pătrunsă axa. Surfața columelei este unită cu peretele internă ală lamei încolăci tu riloru și presintă uă îndoită scobitură care corespunde la foițele osose în numfirii de doue a despărțitore! spirale; a- cestă surfață este ciuruită de găurele spre trecerea printr’en- sele a rămnreleloră nevrului auditifft. 3° Lama spirald. Precum am v^utfi, canaiulfi spirală alu melcului este despărțită în lungime în două cavități secundare, numite rampe, printr’uă despărțitore ce s'a numită lama spi- 299 rahi. Acestă lamă nasce (le la partea inferioră și anteriorii a ves- tibulului, d’asupra ferestrui rotunde, se învîrtesce pe cohi- melă, și se sfișesce printr’ună vîrfil sub bolta melcului. Lă- țimea el cea mai mare este la ântâiiihl colacii; ea merge trep- tatii îngustându-se la alil 2-lea colacă și se stirșesce la înce- putulă colacului ală 3-lea printr’ună cârligu ee presintă uă găurice care pune in comunicație ambele rampe. Marginea el internet se sprijină pe cohimelă forte strînsă; marginea con- cexd, crestată, înainteză în canalulă spirală, fără insă ca se atingă lama internă a incolăcituriloră. 4’ Ilampele melcului. Cavitățile secundare în numiră de două, in care se împarte cavitatea melcului prin peretele spi- rală ososă, s’au numită rampele melcului și se distingă una de alta prin denumirile de rampa vest Unda ret, externa și pu- ținii anterioră, și rampa ti uranica, interna și puțină poste- riorii. Ele începă la niveluhl promontoriul ui, și se sfirșescă la vîrfulă melcului unde amil vădutil că printr'uă găurice mică comunică între (linsele. Rampa vestibnlară se deschide la basa el, drepți! in vestibulfl; rampa timpanică, se sfirșesce la fe- restra rotundă. 5° Apeducidă melcului, este ună conductă ce se deschide pe de uă parte in rampa timpanică, lângă ferestra rotundă, iar pe de altă parte la marginea posterioră și inferioră a stâncel, lângă adâncătura jugulară. Ehl nu servă ta altă decâtil a da trecere printr'însuhl unei vene. G" Conductulă auditijă internă, care se întinde de la fața posterioră a stâncel la urechea internă, îndreptată piezișă îna- inte și inafară, este lungă de 9 milimetri; Mp6t(mdii Iul ex- ternă, închisă printr’uă lamă ososă, presintă două mici adâncă- turl, dini re cari cea superioră, situată dînapohihl apeducuhil lui Faloptl dă trecere nevrulul facială. 11. Labirintulii membranosă. Părțile mol ale acestui labirintă se compună: 1° De labi- rint ulfi membranosă propriă (jisă, sdă de organe esențiale ale audulul, și cari suntă : a) două bășicuțe ce ocupă vestibuluhl, ■utriculă și săetdețulu; b) canalele semi-circnlare membrandse, cari se doschidu în cavitatea utri cui ului, și c) canalulu ca- _ 3(X> citară, situatft în melcuhl ososfi, care comunică cu săculeț «la. Aceste cavități conțină intr unsele unii licuidfi numitu endolimfă, și sunt încongiurate de ună altă licuidfi numita periltmfih A) Ltriculidă și canalele semt-circulare membranose. Spre a studiu labirintulu membrauosă la omă. care stil plină de licuidă și nu se pote deosebi nimicii înăuntru, ud preparuțuine specială este neapărată, presintă însă mari greu- tăți. Cntreilhier recomandă să se lase ml di două, aceste or- gane cdtă se p<>t.e de prospețe, in acidă cbnidricu apasă spre a se îmoia, șt a se putea tăia cu înlesnire. In vnnd se se pite in alcoolii ca părțile mol ale labirintului se dobândescă ud consistență indestuliUdre. Alai recomandă ca piuă a nit studia labirmtulu membranosă la omu, să se studieze mal ân- tâiă pe pescl mari cartilaginoșt, la care acesta organă este forte dezvoltată, și mal cu seină la dovl pescl de mare, râie și turbat. Se pote vedea atunci, dive Cruveilhier, că canalele semi-circulare și vestibulul", conținu, deosebită de ună licuidă, tuburi și saci membranoșl aprâpe transparent}, a cărora apa- rență are multă analogie ca ace.ia a retinei. Ltricululil și canalele semi-circulare, precum și săculețulil, stau, printr’uă porțiune a periferiei loru, ca lipite de osulu șefi de periostulu ce le încongioră. iar d’aci încolo sunt încongiurate de perilimfâ. Cele doue bășicuțe ocupă a pro pe a treia parte a capacității vestibulului; și una și alta sunt depărtate de peretele interna alft acestei cavițâțl și prin urmare de basa scării șillel. 1' Utriculidă este uă bășicuță turtită de dinafară înăuntru ce ocupă partea superioră și posteridră a vestibulului; diame- trul ft cel ti mal mare alu el este de 3 milimetri și ¹/-ₜ: căpe- tâiuln el superiorii corespunde la piramida vestibulului; pe- retele superiorO și internii se atlă strânsă legații cu adâncă- tura eliptică prin vase și nevre; peretele externii se desparte de basa scării și de cele-l-alte părți Ia care corespunde, prin perilimfă; peretele inferiorii este în raportă cu peretele su- periorii alil săculețului. Canalele semi circulare se deschidii în acestă cavitate prin 5 găurele deosebite. 2" Canalele semi-circulare membranose, sunt legate cu pi- 301 rețele convexă ală canaleloiă semi-circulare osdse, și afl ace- iași forma ca și cele osose; tie-care dintr’ensele are umflătura el; cele verticale se împreună asemenea într’ună canalii co- munii, de unde resultâ că canalele semi-circulare membranose, ca și cele osdse, se deschidă în vestibululu membranosă prin cinci găurele distincte, dintre cari trei aparțini! la căpetâele umflate, și doue la cele fără umflături. Pe fața internă a utricululul se observă pata auditivă; în- tr’tmsa se concentrezi mal multe ramificații ale unei din ră- murite nevi ului acustică. Fața internă a umflăturilortt pre- sintă ceia-ce s'a numită cresta auditivă, in care se grămădescă asemenea vase și nevre. Pereții atâtă alu utricululul, câtă și ale canaleloru mem- branose sunt transparențl și conținu endolimfli, licuidulă despre care amii vorbită. Textura acestora păreți a fostă supusă la mal multe observațiuni microscopice ale cărora resultate nu ’șl aii loculu aici. fi) Săculețulă ș/ porțiunea membranosă a mele ului sell ca- valul u cocleară, Săenlețulti, mal micu decâtă utricululu, este uă bășicuță sfe- rică aședată în adâncătura emisterică a vestibulului; fundulă lui este iutorsă în susu și înainte spre utriculă; de și păreți! acestoru două bășicuțe se atingă unulă de altulu, cavitățile loru însă sunt independente; păretele lui inferiorii se sfîrșasce prin- tr’unu gătii ce se deschide în căpetâiulu vestibulară ală ca- nalului cocleară. 2° Porțiunea membranosă a melcului este constituită de ună canală, numită canalulit cocleară, ce se întinde pe totă lungii lă margine! externe s^ă convexe a lamei spirale. Elu nasce printr’uă înfundătură ce stă într’uă gropiță a vestibulului, gropița cocleară, trece de gâtulă săculețului, merge pe totă lungulu canalului melcului, ingustându-se din ce în ce mal {i) Asupra acestei părți a urechii iulerne, Cniveilluer intră iu amănunte forte întinde pc care 4’me că le-a extrasu in mare parte sliu f ratat ttlU tic anatomie fiule- piatfcn n /iu 1/cnle. Amă ere (] ut u cu totulu de prigasfl a reproduce akî aceste a mg- nnoto ce nn corapundb h scopnlil oporli mele. 302 multii, și se sfirșcsce printr’uă altă înfundătură, in al strîmptă, la verfuIu melcului. Lungimea lui este de vre-uu 30 milimetri, și se ține de uă parte de lama spirală, iar de altă parte de peretele externă ahl lamei inc olăcituriloru. Forma lui fiindu camă triunghiulară, doul din păreți esu din marginea externă a lamei spirale, și celu d’alu 3-lea se confundă cu periostuld ce căptușasce porțiunea lamei încolăcituiilonl corespondente. Dintre cel dout pereți, umilii inferiorii, este întorșii spre rampa timpanică, și s a numită membrana basilerd. păstrându aceiași direcțiune ca lama spirală; cell-aktl părete, superiorii, numită membrana lui Jleihner, alcătuesce cu membrana basileră ună unghiil ascuțită. La punctulu de împreunare ahl membranei basilere cu peretele externă ală lamei încolăcituriloru, se vede uă dungă numită ligamentul# spirala. Xerruln auditiră. Nevrulu specială ală organului audulul, forte mole, numită pentru moleciunea luî, porțiunea mole a pereche! a șaptea, nasce prin fire subțiri din păretele anteriorii alu ventriculului alfl 4-lea, precum și dintruml micit ganglionii situată îu cor- purile rectiforme. Nevrulu auditivii, uă dată ce ajunge in fundulu conductului auditivii internă, se împarte în două ramuri, una anterior# ramura cochleană, destinată la melcă, alta posterioră, ramura cest Umlară, ce merge la vestibulu, și la umflăturile canaleloru semi-circulare. 1° Ilamura anterioră, coeleend, răsucită in șurupd, ca și porțiunea conductului auditifă la care e destinată, după ce a lăsată ună tini adâncăturet cocleene, dă uă mulți t e de rămu- rele pe lungulu columelel, cari se răspândescă pe despărțitorea spirală, și cându ajungă lângă marginea externă a lamei spi- rale, se sub-impartu in ramuri ce se îmbucă între ele și for- mf-ză intre foile lamei spirale, porțiunea membranosă a acestei lame, Tnmchiuhl nevrulu! pătrunde în columeiă prin găurelele atlate la basă și se urcă la vârfulă melcului, iar mănuchil ce esu dintr'însulu se iticovde înafară, se viril asemenea in lama spiralii, și alcătnescil uă țesătură forte întinsă. 2° [lamura posteriorii, seu vest tinda ml a nevrulu! acusticii. 303 presintă. pe lungulu el unti ganglionii și se împarte în trei ră- murl, din rari cea mal mare merge cu nevrulu facială în por- țiunea superioră a conductului auditifă internă, și se răspân- desce în utriculă și în umflăturile canaleloră membranose; ra- mura Mujlocie merge în săculeță; ramura cea mal mică seă inferioră se împarte pe umflătura cana'uluî verticală posteriorii. Ajfeduculă vestibulului. Acestă apeducu nu este decâtă ună conductă ososă acoperită de periostulă cranului, care, deosebită de vine mici ce trecu printr’însulă, conține și ună canală membranosă ce se în- fundă pe fața posteridră a stâncel, în vecinătatea vestibulului și se împarte în două ramuri dintre cari una dă în utriculă, iar cea-l-altă în săculețu; numai prin rămurile acestui canală utricuhilă și bășicuța comunică între dinsele. Uawfe labirintului. 1° Arterele. Urechia internă, deosebită de artera principală a labirintului ce însoțesce nevruhl auditifă, numită artera au- ditird interna, mal primesce uă mulțime de mici artere ce ’l vină de dinafară, prin micile canale săpate în desimea stâncel. Una dintr'acestea care provine de la basilera, săă de la ramura cerebe- losă anteriori și inferioră, pătrunde prin conductulă auditifă in- ternă și se împarte în rdmurl vestibulare și în ramuri melcose. Hamurile vestibulare, ce însoțeseă lirele nevrdse corespon- dente, mergă în săculeță, in utriculă și în umflăturile canale- loră verticale, unde se împartă în rățele capilare. Ramurile melcose, străbată găurelele lamei ciuruite spirale, mergă pe lun- gulft columelel și se încovoe treptată înafară spre a se răs- pândi intre foile lamei spirale. Mal sunt și alte mici rămurele carise împartă peapeduculă și pe periostulă vestibulului, precum și pe periostulă melcului. 2’ Venele labirintului însoțescă arterioreleși portă același nume. Câtă despre limfaticele urechii interne nu se scie încă nimică. XHfșituIn splanchuologiei și orgaueloră simțurilorfi. TABLA MATERIILORU VOLUMULU II. SPLANCHXOLOG-IA CAPITOLUL^ I. I. Considerațiunî generale..................... 1 II. Definițiunea splanchnologii.................................... 1 111. Raporturile viscereloru între (linsele.......................... 2 IV. Membranele mueose............................................... 3 V. Vilositățile, papilele, glandele............................... 4 CAPITOLUL^ II. Aparatnlă digestîunii. Secțiunea I. Oonsiderațixnl generale........... 8 Secțiunea II. Despre diferitele prAtl ale aparatului digestivii .............. ■ . . . 12 § I. Despre gură și dependințele sele............................... 12 I. Buzele....................................................... 13 11. Despre obrazi.................................................. 17 111. Bolta palatină (cerută gurei) și gingiile...................... 19 IV. Văl ul ii cerului gurel și istmulă sa ii strâmptdrea gât Iezi . 21 A. Conform ați unea exteriori................................. 21 B. Structura vălului palatină, saîi ahi cerului gurii. ... 23 lo Porțiunea aponevrotieă.............................................. 23 2’ Mușchii vălului palatinii........................................... 24 a. Palato-Stafilini........................................... 24 b. Peristatilinulu internă....................................... 24 e. Peristatilinulu externii...................................... 25 d. Faringo-stafilinulu saii palato-fariugiană.................... 25 c. Gloso-stafilinulu.......................................... 23 V. Amigdalele.................................................... 27 VI. Despre limbă................................................... 28 A. Conformațiunea exteriori...................................... 28 3t»5 [5. Textura lini bei............................................ I. Mncosa ii uzuală....................................... II. Mușchii limbel......................................... [[[. Glandele limlmale........................................... IV. Vasele, ncvrde și țesătura celulară................... C. Puncțiile lindici............................................ ATI. Glandele salivare............................................ 1. Glanda parothlă........................................ 2. Glanda sub-inaxilară................................... 3. Glanda sub-lingniilă................................... 4. Caractere generale ale glande lorft salivare........... VIII. Membrana mucusă bucală................................. IX. Despic dinți........................................... A. Nmnîrulii și situațiunea dințdoni........................ 1!. Conformați unea exteriori a dințilnră................... 1» Caractere generale ale dințilnră............................. 2’ Caractere particulare ale dințilnră.......................... C. Țesătura dințiloru........................................... I). Desvoltarea dințilnră....................................... 1° Desvoltarea foliculeloru dintare............................. 2’ Desvoltarea dinților»........................................ 3° Ernpținnea dințilnră......................................... 4° Crescerea dinților».......................................... o° Căderea dințilnră.............................: ■ E. Caracterele ce densebescă dinții primei dintiținni de a- eeia aî dintițiunci a 2-a.................................. § 2. Despre farinx................................................ A. Conformați unea exterioră.................................... 15. Textura farinxidni.......................................... I. Apimevrnsa farinxnhu................................... 11. Mușchii larinxului..................................... a. Mușchii intrinseci sau constrîngăton................. b. Mușchii extrinseci................................... III. Membrana mucusă a farinxnhil.......................... IV. Vasele și nevrele..................................... § 3. Despre esofagă...................................... I. Suprafața exteridră.................................. II. Suprafața internă..................................... III. Textura.............................................. § 4. Despre stomac u ....................................... I. Surfața exteriori a stomacului.......................... II. Surfața interiori a stomacului......................... 111. Structura stomacului.................................. A. Membrana serosă. seă peritonelă..................... B. Membrana mușcliiulară............................... C. Membrana celulară...................................... 71 20 3oți B. Membrana mucosă.................................... 71 E. Vasele și nevrele stomacului.......................... 74 F. Funcțiunea stomacului......................• . . . . I. Intestinală celă mir#................................ 77 A. Duodenum.............................................. 77 B. Jejuno-ileonulu....................................... 79 0. Textura intestinului mir#............■................ NI U. Intestinul# celă gros#......................................... 85 Considrrafiunt tjen'rale . , * . .................... A. (Vcnm......................................................... Bti 1° Con forma țiu ne a exterior#................................... 80 2» Surfața internă seu snrfața mucosă............................. HG 11. Colonelă..........................................■ ■ 88 1° Colonul# urcătorii sini lombarul# dreptu....................... 88 2° Colonulă transversă sa# arculu colonului...............89 3> Colonul# coborâtor# sau lombarul# stângă............. 9i> 4» Porțiunea iliacă seă Siliacu alu colonului............ 90 C. Rectum................................................ 90 D. Textura intestinului gros#............................ 92 E. Anusul#............................................... 95 F. Funcțiunea intestinului gros#......................... 95 Secțiunea III. Aueu-cle canalului intestinală sub ilia- fratjmu.................... 90 1» , Ficatul#............................................ 9G I. Confounațiunea exterior# a ficatului................. 97 11. Structura ficatului .... • . . . • ■..................100 A. Învelișurile ficatului................................100 B. Țesătura proprie a ficatului.........................1(M) 111. Aparatul# excretor# alu ficatului....................Io1 1° Canalulu epatieft..........................•.................■ Băi 2’ Bășieuța bilieră........................................... ■ 105 3° Canalul# eistieu.....................................1O(J 4“ Canalulu coledoc#.....................................108 IV. Funcțiunile ficatului................................108 țț 2. 1‘ancreasnlu . . ■....................................119 țț 3. Despre splină.........................................112 lu Conta rina ți nu ea exterior# a splinei...............113 2° Structura splinei.................■.............................114 CAl’lTOU Ll'; III. Aparatul# respirați mici. țț Țo. Desțire Ltrinxil.......................................... 118 A. Cartilagiurile și fibrn-cartllagiurile larinxului..............12<) 307 Hniin» 15. Articiilaținnile și ligamentele larinxulnt ■.......................123 Mușchii la chixului...............................•.....................125 D. Despre larinxd în genere............................................128 1’ Surtața exterbiră a larinxiihiT.....................................128 2° Surtața interiărăa iarinxulul.......................................128 3° Membrana înncăsă și glandele larinxnln!.............................131 4° Vasele și nevrele...................................................132 5° Desvoltarea larinxulnt..............................................132 6° Funcțiunile larinxnhi!..............................................133 S 2. Despre trachea-arteră și plămâni...........................• . . 134 A. Trachea-arteră........................•....................134 B. Bronchelc..................................................135 ('. Structura tradice! și a bnwliebiră.................................136 D. Structura broiicludoru....................-...............137 S 3. Despre plămâni.......................................- . . . . 138 1. Confori națiunea exteriori a plăinânilorii.................140 11. Structura plăluâlliloril................ . • . . - • 141 A. Plevra............................................ - ... • . 141 15. Țesătura proprie a plămânilor!!............................142 a. Hau ii licări le hrotichice.................................. .... 143 li. Vasele, nevrele și țesătura celulară a plăinânilorii . . 144 §. 4, Anexe ale aparatului n'suflatont.................................145 1. ('orpul thvroidii..........................................145 ll. Thiniusulă . . . . •........................................147 CAPI TOU Lf IV. A paratul ii genite-uriuarti Secțiunea I, llexpre nnjrtmle urinare................................• 149 S 1. Despre rinichi................................................. -149 I. Structura rinichiului..................................151 II. Funcțiunea rinichiuhil..................................152 § 2. Condncttilfi exeretorfl aht rinichiului. ....... ‘ 153 S 3. Despre bășică...................................................154 I. t'unforinațiunea exteriori a bășice!....................• 155 [1. Textura bășice! ...................................................157 III. Desvoltarea și funcțiile bășice!........................158 4. Despre Irctrn..........................................159 Ș 5. Despre capsulele susu-rcnale (anexe ale aparatului udului) Ifio Secțiunea II. Ai/aratulil genitalii.................................162 Aparatulu genitalii la bărbați!.....................................162 țț l. Testiculele și invclișiurile lorii.............................163 1° Învelișurile testicubihn........................................103 2» Dartosnh!.......................................................163 3° Tunica celulară.................................................164 308 rnirin4 4° Tunica critroida sad crcmastcnilu (atârnâtnnilii). • • ■ 5° Tunica fibrâsă............................................. 6» Tunica vaginală «aii serosă...................................... 11. Testicule............................................... 111. EpididimulU............................................. g 2. Despre eanalulQ deferenta și bășicuțele seminale - • • A. Canalulfl deferenta......................................... B. Bășicuțele seminale..................................... § 3. Dcsvoltarea testiculelor^................................ g 4. Despre Penisfl (mădnlarnlQ genitala la bărbatu) . . • A. Invelișiurilc penisului..................................... B. Corpurile găinușe satt caveriwc......................... C. l'retrula............................................... 1" Porțiunea prostatică............................................ 2’ Porțiunea membranosă saft mușchi ulosâ........................... 3’ Porțiunea sponginosă............................................. Vasele și nevrele corpului sponginosu............................... 4° Surfața internă a uretrulul...................................... Despre mușchii perineulul la bărbatu................................ A. Mușchii regiunel genito-urinarc la bărbatu.............. I. Ischio-cavernosulu....................................... 164 165 105 166 169 17u 170 172 173 174 174 177 179 188 182 182 184 185 186 187 187 II. Bulbo-eavernnsnlfi........................................188 III. Transversala superficialii ahl perineulul...............189 IV. Mușchiulu transvcrsfl adâncii aht perineulul............190 B. Mușchii regiunel ano-coxigicue..........................190 1. Ardicătoril anusului și stineterulu...................198 It. Ischia-coxigienft.......................................193 § 6. Despre aponevrdsele perineulul...........................194 lo Aponevrosa superficială a perineulul.....................194 2’ Aponevrosa mi<|locie a perineulul........................194 3° Aponevrosa superioră a perinenhiî sau aponevrosa pelviană 195 Secțiunea III. Organele genitale ale femeieî .... 196 țț 1. Ovarele..................................................197 g 2. Despre trompele uterine satl ale lui Fallope.............201 § 3. UterulO..................................................282 ]. Conformațiunea uterului.................................284 II. Cavitatea uterului.....................................2nti 111. Textura uterului......................................286 țj 4. VaginulO.............................................. 289 g 5. Despre vulvă............................................213 g 6. Despre, mușchii si aponevrosele perineulul la fenice . . 215 I. Mușchii rcgiuuei ano-eoxigicnc la leuiec................215 11. Mușchii regiunel genitale la fenice....................216 Iii. Aponevrosele perineulul la fenice......................217 g 7. Despre mamele sau țîțc..................................217 309 CAPITOU/LC V. l'erîtoanulfi I. Porțiunea inferiiiră sail sub-ninblicală a poritoanulul • . 221 11. Forținnea superinră șart sustl-ombilicală a peritoanulul . 223 V. APARATULO SIMȚURILOR^ § 1. Despre pele.......................................... 22!) 1’ Hnrfața liberă..............................................22!) 2» Surfața aderentă.............................................230 3* Structura pele!..............................................231 a. Denmi) șart cnrioniihl.......................................232 li. Epideriiinhi................................•...............233 e. Despre unghii................................................234 il. Anexele pelel.................•.............................236 A. Pfrnl și foliculele pilusc....................• • • 236 B. ((landele «trăsese..................................• 237 (’. Glandele asiidătjre.........................................238 D. Vasele și nevrele pele)......................................236 OAPITOLOLC VI. Despre limbă CAPITOLI LD VII O r g a ii ii l ii ni icosului l. Despre nașii............................................243 Vasele și nevrele.......................................217 capitolilC viii. Aparatul ii vede r e I la Sprâiiccndc..................................................248 2’ Pleopcle....................•...............................24!) 3" MnșebîT ochiului și ardicâtoruln pleopei superiori- . . . 255 a. Ardicâtoridu pleopei su[>en6rc ........................2o6 b. Mușchii drepți........................................2o<> 1. Mușchinhl drepții superiorii safl ardicătornhi cornel . , 2.56 2. Dreptul n inferiorii...................................257 3. Dreptuhl internii șart ailuclnrnhl conici..............257 4. Dreptnlu externii sau adnrtornhl conici................257 r. Mușchii oblici al ochiului; oblicuhl cehi mare și oldicnln cehi micii...............................................2i>c- d. Ohliculu inferiorii sat! oblieitlfi celii micii.......25!) 4. A[Miiicvrosa orbitn-nebinlară..........................250 5. Aparat ulii lacrimalii.................................260 31(i _T»tfina a. Glanda lacrimala.....................................................260 Ii. Piuiturile saii conductele lacrimale . . . •........................261 c. Saculfi lacrimalii, și canalulu misalu, sau cmiduetulu 1a- crhim-iiasalfl..................................................262 li. Globalii ochiului....................................... . . , . 263 $ 1 Membrana tihniși.......................................... 265 I. Sclerotica................................................265 11. Cnniea transparentă.......................................266 ți 2. Membrana miillocie a ochiului, saii membrana mușeliiulo- vasculară.......................................................267 ț; 3. Membrana nevrosii a ochiului, sad retina....................271 țj 4. Părțile din centru Iii ochiului.............................272 1. Corpuhl sticlosQ, saii ialoidietxt..........................272 2. Cristal inul ii. ..........................................273 3. Substanța apusă............................................274 CAPITOL! LC IX. A p a r a t ti 1 u a ti il u 1 n 1. § 1. Creeliia externă............................................276 1. Pavilionnhi urechii.......................................2 Hi II. Conduetulu aurlitifu externii.............................276 J II. I rechia miillocie..........................................2S1 Timpanul ii..............................................................282 A. Peretele exteriorii ahl găunoșiturei timpanului .... 282 B. Peretele internii ulii găuiuișiturei timpanului............284 C. Ciriumterința găunoșită rel timpanului.....................285 I) . Șirulă oseimeloru.........................................286 E. Artieulațhinilc și ligamentele vsemreloru..................288 I’ . Mușchii osemrelorft a udului..............................288 G. Membrana muebsă a timpanului..............................289 H. Vasele și nevrele gănnoșiturei timpanului..................290 Iii. Trompa lui Enstașii........................................290 111. I’rechin internă saii Lahirintnlu..........................293 I. Labirintul ii osoșii..........................................294 A. Vestibul ulii..............................................291 B. Canalele semi-cirenlaro......................................296 C. Melculli...................................................297 II. Lnbirintuhi membrii nosll.................................299 A. rtricululd și canalele semi-circulare membra mise . . . 3'tu B. Sâenlețulii și porțiunea membramisă a melcului saii ea- _________ nalnlii eodearu.......................................... 301 Novrulti auditivii.......................................................302 “(pedneulO vestibulului..................................................3o3 Vasele labirintului......................................................393 Tabla materiilifrit -vob H. . . .—......................... r- * j I I IlUl .<4 . ,f,.