MIHAIL KOGĂLNICEANU OPERE Ediţie critică publicată sub îngrijirea lui DAN SIMONESCU MIHAIL KOGĂLNICEANU OPERE V ORATORIE, III 1878-1891 PARTEA A V-A 1889-1891 Text stabilit, introducere, note şi comentarii de GEORGETA PENELEA FILITTI ACADEMIA ROMÂNĂ FUNDAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ INSTITUTUL DE ISTORIE ŞI TEORIE LITERARĂ „G. CĂLINESCU“ Bucureşti • 2004 Coperta: Eugen CIUCĂ ISBN 973-7934-17-2 INTRODUCERE Adeseori Kogălniceanu a mărturisit în Parlament că de-a lungul vieţii a avut ocazia să se amestece în toate treburile însemnate ale ţării sale. Nu se dezminte nici în aceste două sesiuni parlamentare din urmă (1889/1890 şi 1890/1891) la care participă şi unde cuvântul său, dacă nu mai răsună ca altădată, rămâne la fel de plin de miez, de interesant, constituind un punct de referinţă în dezbateri. La un orator de talia lui, faptul că e în opoziţie îi dă un plus de vigoare, debaterul se desfăşoară din plin şi Adunarea, chiar dacă uneori e tulburată de fronda tinerilor, continuă să-l asculte respectuoasă. Şi Kogălniceanu continuă a avea ce spune. Pentru că scena politică românească este destul de agitată, de contradictorie şi o minte limpede, calmă şi degajată de patimi poate pune lucrurile la punct, poate emite judecăţi de valoare. Departe de imaginea simplificatoare - liberalii la guvernare şi conservatorii în opoziţie şi viceversa-în aceşti ani se operează fuziuni ciudate, alianţe năucitoare liberal-conservatoare, şi unii şi alţii creează disidenţe care se învrăjbesc, se acuză, se disculpă în cele două spaţii potrivite pentru aşa ceva: presa şi Parlamentul, Liberal tradiţional, tovarăş de idei al lui I.C. Brătianu, Kogălniceanu are, din primele zile ale sesiunii parlamentare, un cal de bătaie pe care îl exploatează şi la tribună şi în adunările electorale: alegerile. Cu exemple din Vlaşca, Prahova sau Huşi el demonstrează că bătăuşii au ajuns „o instituţie naţională11. La Focşani e poftit să asiste la desfăşurarea alegerilor şi se duce bucuros spre a-1 susţine pe Nicolae Fleva, apărătorul ţăranilor răsculaţi în 1888.1-a fost de ajuns să stea jumătate de oră la bărbier ca să afle de cei 40 de sergenţi de stradă deghizaţi în civili, ciomăgaşi de ocazie, ca să-l scoată deputat pe Ilie Niculescu, cel care pusese dijmă la fasole şi dovleci. Cu toată peroraţia lui Kogălniceanu, candidatul guvernamental a fost validat iar ancheta parlamentară refuzată. Electoratul e influenţat pe toate căile, inclusiv cele care reclamă mijloace contondente. Oameni care teoretic ar avea altă menire se transformă în agenţi electorali, cum e cazul arhiereului Calistrat Orleanu. Kogălniceanu cere mitropolitului „să-l potolească11. Apoi ideea de a îngădui funcţionarilor publici să candideze la Cameră i se pare pernicioasă. E un risc să apară „ingineri de sare“, „ingineri de tutun11, de la respectivele regii, ori silvicultori, arhitecţi ş.a., care pot crea grupuri de presiune în mijlocul populaţiei prin eliberări condiţionate de certificate, procese verbale de V contravenţie, licenţe de fabricaţie ori de negoţ etc. Desigur Kogălniceanu e pătimaş şi caută nod în papură specialiştilor. Singur admite că prin Convenţia de la Paris din 1858, cu valoare de Constituţie pentru Principate până la Unire, se preconizase tocmai accesul altor profesii decât cea de proprietar ori de avocat, majoritare în Adunarea României. De altfel în ţările balcanice teama mare era de avocaţi nu de ingineri ori arhitecţi. Sârbii chiar interziseseră accesul avocaţilor în Parlament pentru uşurinţa cu care „făceau din alb negru“ - aminteşte tot Kogălniceanu. Dar aceste obiecţii asupra structurii profesionale a Adunării ori a desfăşurării alegerilor reprezintă doar încălzirea pentru ampla dezbatere politică. în decembrie 1890 Kogălniceanu îşi dezvoltă o intervenţie cu valoare de testament politic. Ca şi în alte ocazii, el discută mult retrospectiv şi înfăţişează scena politică românească fără menajamente. Prilejul i l-a oferit acea mostră de stângăcie politică reprezentată de darea în judecată a guvernelor conduse de I. C. Brătianu. Să rememorăm faptele. După o lungă guvernare de 12 ani (1876-1888), I. C. Brătianu este invitat de vodă Carol să părăsească Ministerul. în bună tradiţie resentimentară, conservatorii veniţi puţin mai târziu la putere formează imediat o comisie pentru „strângerea dovezilor11 incriminatorii. I se dăduseră zece zile de lucru. După zece luni, lucrările nu erau gata, se cereau mereu amânări iar Kogălniceanu constata enervat că „o dreptate care întârzie nu mai e dreptate41. S-a invocat lipsa copiştilor pentru transcrierea raportului, boala cutărui membru al comisiei, „problemele de familie" ale altuia. Arţăgos, Kogălniceanu întreabă: „Cine v-a rugat să primiţi această însărcinare?" El consideră o adevărată „dramă" ca , „moravuri le noastre să fie în acest fel arătate în faţa Europei". Numai că practica era veche. în 33 de ani de regim parlamentar cel mai mult se folosise dreptul de a da în judecată puterea executivă. La acest capitol doar bulgarii ne întrecuseră. In 24 de ani de domnie, regele Carol condusese ţara cu guverne justiţiabile. „Europa o să creadă că suntem o naţiune de tâlhari", conchide Kogălniceanu, amintind de guvernele conduse de Manolache Costache Iepureanu şi de Lascăr Catargiu. Cel dintâi încercase, în 1860, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Paris, să impună egalitatea cetăţenilor în faţa impozitelor şi a „dării de sânge" - recrutarea. îl scăpase chiar el, Kogălniceanu, printr-o pledoarie cu valoare antologică rostită în Parlament. Lui Lascăr Catargiu, după 1876, i s-a intentat de asemeni un proces, iar „noi, miniştrii - recunoaşte Kogălniceanu nemulţumit - era să dăm o reprezentaţie de păruială", deoarece guvenul liberal succesor nu fusese unanim în ceea ce priveşte inculparea conservatorilor. Aceştia erau „greşiţi" dar nu trebuiau „omorâţi". „Cum să-i omori moraliceşte pe acei veterani ai luptelor noastre?" se indignează Kogălniceanu care rememorează situaţia paradoxală când Lascăr Catargiu şi comilitonii săi cereau să fie inculpaţi şi probele nu apăreau! A venit războiul pentru independenţă „şi am scăpat cu faţa curată", mărturiseşte Kogălniceanu. Cel care ceruse stingerea acţiunii fusese chiar I.C. Brătianu. Astăzi cel vizat era el. Din 15 în 15 ani Parlamentul se lăsa cuprins de febră şi zelul demolator al guvernului succesor cerea VI victime. Acuzele nu erau principiale, de interpretare a politicii externe, a sistemului vamal ori a asistenţei sociale. După 40 de ani, în care I.C. Brătianu „nu-şi cruţase nici viaţa, nici averea, pentru naţionalitate, pentru dreptate, pentru libertate", nu era văzut ca un om politic care a greşit ci ca „delapidator ordinar al banilor publici... borfaş... corupt şi corupător... a luat ruşfet“. Colegii săi erau „demni a înfunda Văcăreştii şi Ocna". Generalul Cernat, fostul ministru de Război, care condusese armata română la victorie pe câmpiile Bulgariei în 1877, făcuse „scandaloase concusiuni". Dim. A. Sturdza, care sacrificase sute de mii de franci înzestrând Academia Română, era acuzat că a luat o carte de liber parcurs pe calea ferată de 200 de lei. Ion Calinderu, aflat în misiune timp de doi ani la Berlin, cheltuise acolo „în petreceri şi zeflemele", când în acelaşi timp renunţase la leafa de la Curtea de Casaţie. Mergând orbeşte cu vindicta comisia formulase acuze şi împotriva simplilor liberali. I. Pillat furnizase statului cereale de pe moşia sa. Din 16 000 de saci doi fuseseră amestecaţi cu pietre... Furnizorii armatei din timpul guvernării liberale, Mandrea şi Alcaz, se vedeau şi ei traşi la răspundere pentru că nu livraseră postav standardizat ca dimensiune, uitând că aceasta „depinde de piuă când se bate", cum precizează Kogălniceanu, vechi producător de postav, la Neamţ. Pe lângă aceste incriminări ridicole comisia înşirase un pomelnic întreg de ceea ce cam fac de fapt toate guvernele: intervenţii în alegeri, contracte părtinitoare pentru unele ziare ca să se tipărească la Imprimeriile Statului, sustragerea de la judecată a unor funcţionari publici, amestec în justiţie, cumpărări fără licitaţie, schimbarea destinaţiei unor fonduri, impozite nevotate impuse unor comercianţi, situaţii financiare falsificate. Aşa cum la darea în judecată a guvernului Lascăr Catargiu se găsise un sâr-guincios, Grigore Serurie, care a întocmit un raport de o mie de pagini (între altele îi reproşa primului ministru că a trimis o telegramă intendentului de la moşia sa Golăşei pe banii guvernului) şi acum apăruse un justiţiar intransigent în persoana lui N. Blaremberg. Ca să-l incomodeze, Kogălniceanu îi aminteşte de hatârul ce i-a făcut ca ministru de Interne pentru a-şi cumpăra, cam pieziş, un teren de casă... Acuzele reciproce între liberali şi conservatori convertite, periodic, în dare în judecată, erau în primul rând dovada unor stări temperamentale, de popor latin, crede Kogălniceanu. De altfel nici în partidele ca atare, cum observam la început, lucrurile nu erau limpezite. Oraşul Ploieşti oferea, din acest punct de vedere, un prototip plin de savoare. Acolo era prefect moldoveanul Lupu Costache. Nume ilustru în istoria ţării, sărăcuţ, cartofor; cu studii neterminate -iată reţeta pentru a fi captat în structurile partidului liberal. Fusese mai întâi poliţai la Bârlad, apoi prefect Ia Botoşani, Bârlad, Galaţi. La Ploieşti, după ce trecuse la conservatori, voia să-şi formeze propriul partid. A fost liberal sub liberali, conservator sub conservatori, junimist sub junimişti, comentează dispreţuitor Kogălniceanu. Aceasta e scena politică românească şi regele trebuie s-o cunoască şi să intervină. El a fost ales „ca să reprezinte şi îndeafară şi înlăuntru suveranitatea VII majorităţii poporului român", previne Kogălniceanu, declarând că nu s-a aflat niciodată printre curtenii adulatori ai acestuia. Cu un trecut bogat în fapte, ajuns la senectute, el poate pontifica, poate dezvălui racilele regimului constituţional, traseismul politic al atâtor deputaţi ca şi acea invenţie ciudată de „guvern neutru", „un ce hibrid şi imoral" căci totdeauna asemenea guverne sunt rezultatul unor „coaliţiuni monstruoase". Mai mult, ele „învaţă pe români să nu mai aibă încredere în ideile diferitelor partide". Lupta tinerilor împotriva bătrânilor, subiect la care Kogălniceanu e foarte sensibil, vizează doar demolarea. Cei care, altădată, urcându-se la tribună se uitau mereu sfioşi la I.C. Brătianu („Stăpâne, bine am vorbit?") acum, „ca irozi, ca vicleimi" îl înjură „pe acel născător al lor", exclamă Kogălniceanu, gân-dindu-se deopotrivă la sine. Căci Take Ionescu, „benjaminul", C.C. Arion ori C. Dissescu nu-1 menajează şi replica ce i-o dau adesea priveşte mai mult anii ce-i poartă în spate decât dezbaterea parlamentară propriu-zisă. Ba unii, precum C. Ressu de la Galaţi, devin chiar mojici şi îl numesc „ruină", îi aruncă „în cap petice murdare". Individul fusese „la nivelul civilizaţiei, inteligenţei şi originii sale" declară Kogălniceanu sarcastic, amintind că acesta, deşi parlamentar, n-avea împământenirea românească fiind grec; îi sugera, de aceea, să se grăbească a o cere cât e „roata sus", altminteri „poţi să fii trimis acolo unde te-ai născut!" Kogălniceanu e dezgustat de lipsa de moralitate a politicenilor din jurul său. îi compară cu popii care stau toată săptămâna în cârciumă dar duminica „îşi pun vestminte de aur, ţin în mână sfânta cruce, într-o atmosferă de smirnă şi tămâie şi... lumea îi crede". Mai toţi deputaţii n-au alt gând decât cum să se căpătuiască, să ajungă directori la Creditul agricol, preşedinţi de tribunale ori prefecţi. Cu un asemenea profil moral e lesne de înţeles că Parlamentul, indiferent de culoarea politică, tergiversează de ani de zile votarea legii cumulului, reducând în fiecare sesiune lista de incompatibilităţi. Legea „plină de defecte", „legea nenorocită" era dorită de toţi (fusese preconizată în 1832 prin Regulamentul Organic, apoi în 1866 prin Constituţie) dar când se ajungea la cazuri concrete începea târguiala şi lucrurile se împotmoleau. * Un domeniu unde Kogălniceanu a fost totdeauna prezent şi participant activ şi informat e cel al bugetului, „legea legilor", de care până Ia urmă depindea funcţionarea întregului angrenaj al statului. Acum el constată, ca linie generală, ca şi odinioară, că deputaţii irosesc şedinţe întregi cu discuţii privind leafa unui uşier şi în schimb votează nepăsători milioane fără nici o justificare pentru „înfrumuseţări urbane" iluzorii sau fortificaţii veşnic neterminate. încurajate de lipsa de discernământ a Adunării comunităţile urbane veneau prea adesea cu cereri de noi impozite, unele ducând, în timp, la decăderea localităţilor. în anii 1889-1891 astfel de solicitări fac oraşele Sinaia, Caracal şi Constanţa. în primul caz, „orăşelul care s-a înfiinţat datorită unei vecinătătţi ilustre", se grăbea să ajungă „ca broasca din fabulă... cât un bou" şi cerea taxe pe sticla de apă VIII minerală vândută ori pe varul de pe proprietăţile sale! Notabilităţile caracalene solicitaseră taxe în favoarea municipalităţii de la buţile, doagele, ciuturile şi crucile vândute în târguri, ceea ce era „vexatoriu pentru populaţia săracă“. în fine, edilii Constanţei voiau cazinou, dar apa continua să fie adusă de la 7 km din puţuri de unde beau şi caii. Discutarea bugetului fiecărui minister dovedeşte acelaşi spirit de clopotniţă. Ca să-şi recompenseze clientela politică şi să-i scutească de muncă pe prefecţii „voiajori" („iarna la Bucureşti, vara la băi"), guvernul întreise numărul subpre-fecţilor (de la 200 la 600). Fuseseră aşa recrutate „lepădăturile birocraţiei româneşti. Cum să moralizezi populaţia rurală cu ei?" se întreabă indignat Kogălniceanu. Prefectului de Prahova i se acordau cheltuieli mai mari pentru că se ducea mereu la Sinaia, la Palatul Regal. Şi poliţaii Ploieştilor se împărţeau din această prodigalitate când primeau 450 lei pe lună, în vreme ce omologii lor de la Botoşani aveau doar 200. La Vâlcea, fieful electoral al ministrului de Externe Al. Lahovari, prefectul Herescu, „casier de alegeri", cum îl numise necruţător Kogălniceanu, ceruse pur şi simplu bani pentru campania electorală şi ministrul de Interne aprobase cererea, în loc să-l demită. Un capitol care ar fi putut deveni rentabil în ceea ce priveşte almentarea bugetului era tratatul comercial cu Serbia. Dar acesta - de fapt mai mult un aranjament - fusese încheiat orbeşte. Kogălniceanu convine că mai devreme sau mai târziu se va ajunge la o „confederaţie" cu .Serbia, Bulgaria şi Grecia şi atunci schimburile comerciale vor fi cântărite cu grijă şi creiat un „Zollwerein" corespunzător. între timp, România şi Serbia, ţări mici, cu economie asemănătoare, aveau schimburi destul de anemice. Când seceta usca lanurile uneia, importa cereale de la vecină. De data aceasta, fără a consulta Camerele de Comerţ, guvernul încheiase acordul adoptând principiul naţiunii celei mai favorizate. Cum economia sârbească era tutelată de Austria, era de presupus că tratamentul preferenţial urma să se aplice mărfurilor austriece care ar fi tranzitat pământul Serbiei atât cât să se împământenească. Dezvăluind această stare, ca „o pasăre de rău augur", Kogălniceanu e nemulţumit mai ales de opacitatea autorităţilor noastre. Când Camerele de Comerţ au trimis proteste la ministerul de resort, titularul, pe un ton cominatoriu, le-a mustrat, ba într-un caz chiar a dizolvat instituţia. Trebuie observat că deşi semnalează toate aceste strâmbătăţi, Kogălniceanu nu are câştig de cauză; când depune moţiuni în acest sens, nu întruneşte voturile cerute. Acelaşi insucces înregistrează la discutarea bugetului ministerului de Externe. De ani de zile el reclama absenţa consulatelor româneşti la Ismail, Sibiu, Braşov, Cernăuţi, Suceava, Reni. Cu patru ani în urmă fuseseră aprobate dar... fără fonduri. „Cum să afirmăm puterea noastră către supuşii noştri?" se întreabă el nemulţumit când vede că reprezentanţa noastră consulară continua să funcţioneze la Monaco - Ioc de agrement şi de farniente pentru „beizadelele" liberale şi consevatoare. IX în acelaşi timp se punea problema reciprocităţii căci austriecii, în primul rând, apoi ruşii, francezii, englezii, grecii formau „un eopaciu înalt care ia fiecare cracă are cât un consulat11. Kogălniceanu era în general nemulţumit de prestaţia ministerului de Externe, dovedind că mulţi dintre diplomaţii noştri îşi făceau meseria formal; La Viena, Marcu Brociner făcuse să fie jucată piesa Nunta din Văleni, o calomnie ticăloasă la adresa moravurilor româneşti. Pe marginea ei presa din capitala imperiului glosase puţin măgulitor despre „sălbaticii11 şi „asiaticii11 din România, despre lipsa simţului moral, amestecul dezgustător al boierilor cu ţiganii ş.a. Legaţia română de la Viena asistase la spectacol in corpore şi transmisese rapoarte entuziaste la Bucureşti despre succesul dramei româneşti... El se luptă şi pentru reintroducerea postului de comisar pe lângă Comisia Europeană a Dunării. Neinteresaţi ori neştiutori, miniştrii de Externe lăsaseră sarcina atât de complexă a reprezentării în acest organism pe seama prefectului de Galaţi, socotind-o pur decorativă. Or, ca ţară suverană dar cu parteneri abuzivi ca Austria şi Rusia, România avea nevoie acolo de o persoană chiar mai importantă decât un ambasador. Şi frecventele incidente, încălcarea la tot pasul a regulamentelor, evaziunile, refuzul supunerii la carantină a vaselor chesaro-crăieşti sau ruseşti, întârzierea plăţii pentru dragarea canalelor de către ruşi - toate acestea cereau prestanţă, autoritate, dibăcie, nu vizita grăbită şi formală a unui prefect puţin familiarizat cu subtilităţile de procedură din acest organism internaţional. Lipsa banilor era permanent invocată când se discutau diferitele paragrafe ale bugetului, dar pentru armată se fonna imediat un cvorum. în acest caz nu se mai * cereau expertize, nici evaluări de costuri ci se vota liniştit pe temeiul avizului dat de „Comitetul apărării11. Lui Kogălniceanu acesta i se pare a fi „o farsă11, o „fiinţă anonimă11 căci de fapt nu exista deloc. Se cereau mereu noi finii de cale ferată „după ureche11. Ori de câte ori se ridica însă un moldovean să ceară dotarea corespunzătoare a provinciei de peste Milcov se invoca natura strategică a liniilor de margine care ar fi înlesnit o presupusă invazie rusească. In schimb se votau fortificaţii, după părerea lui Kogălniceanu „de nici un folos11 şi Moldova rămânea în situaţia Serbiei, să fie apărată, ca aceasta, de pădurea Sumadia. Sugera, de aceea, să se ceară ministrului de Război câteva sute de mii de ghinde... Lucrările prost făcute erau mereu reparate pe banii contribuabililor, fără ca Adunarea să tragă la răspundere pe cineva. Astfel malurile tunelului ă ciel ouvert de la Bărboşi se prăvăleau la prima ploaie, liniile se acopereau de noroi iar circulaţia feroviară se întrerupea zile întregi. Şi totul dintr-o eroare de concepţie! La discutarea bugetului, la modul general vorbind, se punea pe de o parte problema găsirii de noi resurse iar pe de'alta cea a reducerii cheltuielilor. Şi într-un caz şi într-altul Kogălniceanu e nemulţumit. împrumutul de 50 de milioane de lei (fără prevederi de rambursare în buget!), contractat în străinătate de miniştrii de Finanţe Menelas Ghermani şi Gheorghe Vernescu, nu fusese cheltuit şi lumea era liniştită cu motivaţia că, păstrat în bancă, acesta producea o X dobândă de 4 1/2 %, deşi statul român plătea în acelaşi timp 5% împrumutătoriior din străinătate. Altă sursă prezumată de venituri era vânzarea bunurilor statului (între altele, moşiile mănăstirilor secularizate prin legea din decembrie 1863). Acţiunea fusese precipitată de răscoalele din vara anului 1888 dar Kogălniceanu rămâne sceptic şi susţine că „nu are să fie un adevăr*1. Când Carp îl numeşte „prooroc fals**, el replică tăios: „în adevăr, de ia Christos încoace, toţi proorocii sunt falşi**. Felul în care se preconiza lotizarea acestor bunuri şi vânzarea lor arăta că până la urmă profitorii aveau să fie doar marii proprietari nu ţăranii suferind endemic de lipsa de pământ. Tot împotriva ţăranilor i se pare îndreptată şi noua lege a vânătorii, care fixa taxe aberante pentru deţinerea ogarilor, a puştii şi pentru doborârea fiecărei specii în parte. Take Ionescu, orăşean prin excelenţă şi vizitator, cel mult, e drept asiduu, al oraşului şi împrejurimilor Sinaei, cum îl ironizase Kogălniceanu, ceruse aceste taxe exorbitante deoarece vânatul se împuţinase. Or, trebuia ţinut seama de realitate: la munte erau animale sălbatice de care ţăranii trebuiau să se apere. în acelaşi timp contau şi „scrupulele poporului şi chiar plăcerile sale**. Apoi Kogălniceanu declară, în cunoscător, că în judeţul Neamţ căprioarele erau „ca turmele de oi“, iar în Dobrogea prepeliţele şi potârnichile puteau fi vânate cu băţul sau cu plasa. Ca proprietar acolo, îngăduise căpitanului unui vas englezesc să vâneze aceste păsări. Invitatul stătuse 12 zile în cort ca să marineze ce prinsese pentru oamenii săi „pe tot timpul iernii**. Dar o sursă de redresare a bugetului pentru care deputaţii se pierdeau în discuţii bizantine, rezultatele rămânând firave, erau pensiile. Dincolo de faptul că între depunerea actelor de pensionare şi încasarea efectivă a acestor drepturi treceau uneori ani de zile, Casa Pensiilor era mereu în deficit. Formula găsită a fost diminuarea pensiilor existente (cu până la 25%) spre a-i mulţumi pe toţi. Motivaţia factice că „aşa e în Franţa** i se pare lui Kogălniceanu inadmisibilă. „Nu e un cuvânt ca un principiu pe care îl recunoaştem că e rău şi nedrept să-l adoptăm!** Apoi el militează pentru egalitatea dreptului la pensie pentru femei ca şi cuprinderea în acelaşi sistem a funcţionarilor judeţeni şi comunali a căror situaţie depindea de fondurile fluctuante ale prefecturilor. Dispus totdeauna să intervină, să facă un mic hatâr, Kogălniceanu admite că susţine în chip deosebit cererea Acriviţei Herescu. Aceasta avea documente despre întâmplările de la 1821 în Moldova şi el, ca preşedinte al Academiei, îi promisese ajutorul dacă dona documentele... Aceeaşi încetineală se manifesta şi în rezolvarea cererilor de împământenire. Dacă la pensii explicaţia putea fi încărcarea bugetului, aici era vorba de ziua consacrată rezolvării acestora - sâmbăta, prea adesea ocupată cu continuarea unor discuţii restante. 1800 de solicitanţi, „zdrobiţi faţă cu atotputernicia puterii executive**, aşteptau la uşa Camerei recunoaşterea calităţii de român. Mai mult, ori de câte ori aveau loc alegeri generale şi Adunarea îşi primenea compoziţia, XI procedura era luată de la capăt. Dar dacă în principiu Kogălniceanu cere rezolvarea grabnică, la modul concret discută, cu foarte mare atenţie, fiecare solicitare. Rutina care se înstăpânise la comisia de resort a Camerei făcea ca o persoană să fie recomandată doar dacă îşi plătise impozitele, se căsătorise cu o româncă şi „avea purtare bună“. In covârşitoare majoritate aceştia erau cârciumari macedoneni şi Kogălniceanu nu vede nici un folos de pe urma lor. Ba alţii, de aceiaşi sorginte, precum Apostol Arsaki sau Evanghelie Zappa, făcuseră avere în România dar o transferaseră mai toată în Grecia. Şi trebuie să-i dăm dreptate lui Kogălniceanu pentru aceste accente de aparentă xenofobie fiindcă, într-adevăr, cei doj, cu averi considerabile în ţară, bine administrate, ridicaseră la Atena Arsakeion-ul, şcoala de fete pentru care trimisese 600 000 drahme aur şi respectiv Zappeion-ul, clădire monumentală cu un parc înconjurător impresionant. Ambele donaţii împodobesc şi azi capitala Greciei. Cum cel din urmă înzestrase generos şi Academia Română, urmaşii colaterali din Grecia contestaseră testamentul şi acţionaseră statul român în justiţie, încât la un moment dat bunele relaţii diplomatice româno-greceşti au fost tulburate din această pricină. * Cine a urmărit intervenţiile lui Kogălniceanu la tribuna Parlamentului după unirea Principatelor ori după războiul pentru independenţă din 1877, când Dobrogea a reintrat în hotarele româneşti, a putut constata un leit motiv, o temă obsedantă ce revine an de an dramatic, stăruitor şi cu rezolvări, din păcate, minore. E vorba de situaţia Moldovei şi de cea a Dobrogei. In primul caz, dacă Moldova cedase Ţării Româneşti, Iaşii pierzând statutul de capitală, acesta nu era un motiv ca înzestrările de care beneficia provincia de dincoace de Milcov să nu-i privească şi pe moldoveni căci „sărăcia bate la toate uşile, la bogat şi la sărac!44 Astfel reclamă căi ferate la Huşi, Târgu Ocna, Odobeşti, aşa cum se construise linia Piteşti - Curtea de Argeş şi nu se încrede în „studiile de fezabilitate44 - formă mascată de amânare. Kogălniceanu e supărat şi pe deputaţii de Huşi care „refuză să-şi ridice virginala voce... elocventul dumnealor mutism“. Să amintim că aceştia erau din majoritatea guvernamentală şi se pliau la sugestiile făcute de Cabinet. Iaşii continuau să vegeteze şi fondurile votate de Adunare erau destinate teatrului şi electrificării dar Kogălniceanu consideră că erau alte priorităţi: mai ales curăţarea apei Bahluiului. Apoi se cumpăraseră nechibzuit casele lui Mihai Sturdza pentru seminar şi aducerea moaştelor mitropolitului Veniamin Costache, desfiinţându-se aşa instituţia de frumoasă tradiţie de la Socola. Asta „ca părinţii de la Mitropolie să nu se deranjeze prea mult.44 Dar elocvenţa, remarcă el supărat, nu mai e suficientă. Adunarea nu-1 mai urmează ca altădată ci doar îl asculta politicoasă. La fel stau lucrurile şi când vorbeşte de Dobrogea. Comisiile trimise, în parte şi la insistenţele sale, au stat câte 40 de zile, pe diurne „destul de frumoase44, făcând „exerciţii de retorică44 în faţa dobrogenilor încrezători. Acolo, ca şi în XII Franţa - şi el vorbeşte în cunoştinţă de cauză deoarece în 1881, în calitate de ministru al României la Paris, încercase să încheie un tratat bilateral de comerţ şi fusese „mâncat“ de birocraţie - lucrurile se împotmolesc din cauza armatei de funcţionari bugetivori. Pescăriile, pădurile, caii de pur sânge arab - nimic nu se putea valorifica. In schimb, aminteşte el amuzat, autorităţile menţineau, complet inutil, târgul de vite din apropierea Constanţei, chiar pe moşia sa Anadichioi, unde nu era nici un fel de trafic. Avea un singur bon, „acolo s-a crescut şi s-a îngrăşat". Pentru podul peste Dunăre care ar fi unit provincia cu ţara se votau an de an credite care apoi primeau altă destinaţie. „Soarta Dobrogei" o vede în această legătură, altminteri continua a fi o „provincie străină". Nici la Constanţa nu mergeau lucrurile mai bine. Guvernanţii declaraseră neputincioşi că nu sunt bani. Kogălniceanu însă, consultând pe inginerul englez Hartley - cel care făcuse lucrări de regularizare a cursului Dunării la Sulinaşi amenajări pePrut-aflase că nu sunt necesare fonduri integrale. Se investea un milion şi bucata de cheu astfel pregătită producea (prin taxa de acostare a vaselor) într-un an aceeaşi sumă. După nesfârşitele discuţii la care asistase pentru introducerea ori modificarea unor legi, de aplicare ori abrogare a lor, Kogălniceanu conchide amar: „Boala de care suferă România e călcarea legilor". * în lunga sa carieră parlamentară Kogălniceanu s-a manifestat ca un liberal consecvent şi intransigent. în aceşti ultimi ani de viaţă, ros de boală, nemulţumit de climatul politic al ţării îşi proclamă neabătut crezul liberal şi „steagul sub care am lucrat în toată viaţa mea politică voiesc ca tot el să mă înfăşoare când voi muri". Poate că toţi cei care îl ascultau atunci avea sentimentul prezenţei unui „monstru sacru" dar a cărui viaţă era în declin. Ca în atâtea alte rânduri, Kogălniceanu reuşeşte, cu trufie bine temperată, să-şi înduioşeze auditoriul când mărturiseşte cât îi place să stea pe pământurile sale din Dobrogea unde totul e făcut de mâna lui: case, pavilioane, fântâni... „Aşa şi noi, Partidul liberal, să nu uităm că tot, dar tot este făcut de liberali" căci „Partidul liberal urmează mişcarea veacului". * Cel care avusese şansa excepţională de a se afla în mijlocul evenimentelor, de a le îndrepta cursul încă din 1848, de a fi fost părtaş la toate actele fundamentale ce jalonau istoria României moderne închidea ochii la Paris, la 20 iunie 1891, pe masa de operaţie. Anunţând moartea marelui bărbat, Gheorghe Roznovanu, preşedintele Adunării, îl omagia ca fiind „între cei dintâi care a lucrat la regenerarea statului român". Nicolae Voinov, cu care nu de puţine ori Kogălniceanu se aflase în dispută, va rosti plin de emoţie: „Trista veste... este una din durerile cele mai mari care poate să aibă România. Când un cetăţean ca Mihail Kogălniceanu dispare dintre noi, nu o voce ca a mea poate, în incinta Camerei, să facă descrierea calităţilor şi a marilor sale merite. Unde este o suflare românească vestea morţii lui Kogălniceanu aduce doliul cel mai adânc... XIII Când avem a plânge pe cel mai mare om care a lucrat în timp de o jumătate de secol pentru regenerarea statului român; când încă sunt contimporani cari pot spune mai bine decât mine meritele lui, nu eu aş putea face biografia acestui mare cetăţean, dar voi zice că această Cameră, oricât de multă grabă ar avea pentru a termina lucrările sale, nu poate, sub impresiunea acestei dureri, să mai lucreze astăzi şi, ca un semn de respect pentru memoria aceluia care nu mai este în mijlocul nostru, să ridicăm îndată şedinţa.,. Camera n-are alt de făcut decât, înclinând capul cu durerea în inimă, să ridice şedinţa în semn de doliu... dacă n-am face-o, ne-am lipsi nouă înşine.11 Dar adversităţile erau mai puternice şi I. Em. Florescu, preşedintele Consiliului de miniştri, a declarat că nu se putea cinsti mai bine memoria „unui om de stat ca Kogălniceanu decât nelăsând să treacă mult timp pentru a da ţârei acel tarif [vamal, n.n.] pe care-1 discutăm de atâta timp“. Indignat, Nicolae Fleva a observat că suspendarea şedinţei se făcuse în împrejurări asemănătoare „pentru deputaţi şi senatori de mai mică valoare ca el“. Nu înţelegea cum, „când e vorba de ridicarea şedinţei să ne apuce frigurile tarifului!“ în cele din urmă harnica Adunare a ridicat şedinţa votând reluarea dezba- -terilor în seara aceleiaşi zile, la orele 830. Mica meschinărie nu-1 mai putea atinge pe cel care, de curând, amintise de „o lege mai mare decât toate, legea care coseşte şi care este moartea11. Acum Mihail Kogălniceanu şi opera lui intrau în eternitate. Georgeta Penelea Filittj discursuri, intervenţii, AMENDAMENTE, PROPUNERI SESIUNEA 1889-1890 Discurs asupra alegerilor din Vlaşca Domnilor, declar de la început că pun afară din cauză pe onor. domn Sordini1. Dacă ar fi să dau votul meu după simpatie, aş vota pentru dom-nia-sa, fiindcă domnia-sa, ca alegător de Vlaşca, de mai multe ori m-a onorat cu votul domniei-sale şi între candidatul căzut şi cel triumfător, eu prefer pe domnul Sordoni, fiindcă domnul Efrem Ghermani aparţine unui grup care are fericirea de a nu mă avea la stomac şi pe care şi eu îl plătesc cu aceeaşi monedă. Dar aci este o cestiune mai mare decât aceea a simpatiilor noastre personale sau politice, este o cestiune serioasă care trebuie să ne îngrijească pe toţi, este un rău care începe a prinde rădăcini la noi şi a se lăţi în toată ţara. Domnilor, sunt mai multe oraşe unde bătăuşii au ajuns o institu-ţiune naţională. {Ilaritate.) Domnul N. Nicorescu: Guvernamentală. Şi unul din corpurile cele mai importante, cele mai energice ale’ acestei instituţiuni naţionale se găseşte în Giurgiu. Domnul C.G. Dobrescu: Şi la Ploieşti. N-am voit să vorbesc de Ploieşti, fiindcă acolo este un proces înaintea instanţelor judecătoreşti şi voiesc să aştept verdictul justiţiei. Vorbesc dar numai de Giurgiu. La Giurgiu, ca şi Ia Bârlad, ca şi la Ploieşti şi la Galaţi, unde bătăile şi bătăuşii au ajuns o instituţiune naţională, este o stare de lucruri cu totul anormală. La Giurgiu, unde am fericirea de a număra mai mulţi amici, am văzut cu ochii mei cum fiecare grup îşi cheamă în ajutorul său bătăuşii. Sunt acolo bătăuşi plătiţi cu ora, cu luna, cu anul şi chiar cu ziua, şi afară de aceasta mai e şi un serviciu extraor- * Şedinţa din 18 noiembrie 1889. 3 dinar, aşa cum este la Imprimeria Statului în timpul sesiunii corpurilor legiuitoare, când se publică dezbaterile noastre. Ei bine, domnilor, aţi auzit cum un deputat, coleg de ai noştri, a fost şuierat, ceea ce nu trebuie să se întâmple într-o ţară democratică, ca să se şuiere un deputat după cum s-ar şuiera un actor la teatru. A doua zi după această scenă, au venit bătăuşii şi au început bătaia, şi de o parte şi de alta au fost capete sparte, oameni închişi. Un fost deputat naţional-liberal, domnul Iepurescu, a fost închis trei zile gustând astfel pâinea amară a temniţei. Eu nu învinovăţesc pe nimeni, dar zic că acolo e o stare de boală şi fiind astfel, nu trebuie să vină medicul să o cerceteze? Şi care altul poate fi medicul decât Camera? Eu nu vă cer decât să numiţi o comisiune parlamentară, compusă din oameni imparţiali din toate grupurile, care să vadă cine în această alegere a condus acea companie de bătăuşi. Răul sporeşte din zi în zi şi de aceea mă tem că la alegerile viitoare să nu vedem această boală căpătând o întindere foarte mare, întocmai ca angina sau altă epidemie. De aceea, domnilor, abstracţiune făcând de persoane, fără privire la amici sau la adversari, eu vă rog să votaţi o anchetă parlamentară, care să vadă ce e în Giurgiu; căci să nu vă faceţi iluziuni; să dea Dumnezeu să fiu eu profet mincinos, dar văd că animozităţile sunt aşa de mari, încât nu e imposibil să auziţi că se dau şi focuri, căci acum, pe lângă ciomege, a început să se cumpere şi revolvere pentru a se pregăti de alegeri. Când vezi în adevăr oameni serioşi şi cari aparţin partidului conservator, cum e domnul Hariton Racotă, că pentru a scăpa familia şi casa... Domnul I. Dimitriu: Nu are proprietate. Eu socot că domnul Racotă e mai vechi decât dumneata în politică şi dacă-i contestaţi domniei sale dreptul de a vorbi, aceasta e pentru mine un îndoit îndemn de a cere acea anchetă parlamentară. Ziceam, domnilor, că domnul Hariton Racotă, om eminamente conservator, şi aci îmi vine să zic că dracul nu e atât de negru, după cum se zice, â fost nevoit să-şi aducă oameni de la sat înarmaţi, pentru ca să-şi poată apăra casa. Vedeţi bine în ce stare se află Vlaşca şi capitala ei Giurgiu. Replică lui I. Lahovari. Domnilor deputaţi, onor. domn I. Lahovari a venit să vă înfăţişeze oraşul Giurgiu sub aspectul luptelor vechi zicând: noi am luptat 12 ani, Giurgiul este proprietatea noastră, a conservatorilor, şi-mi aduc aminte că era odată un timp când repausatul Cezar Bolliac zicea că colegiul al treilea de Vlaşca este ohavnic al lui; aşa şi onor. domn Lahovari pretinde astăzi că Giurgiul este ohavnic al domniei-sale şi al amicilor săi politici. Eroare profundă. Domnia-sa trebuie să-şi aducă aminte că eu, ca combătut de administraţia domnului Brătianu, şi fără ca să fiu liberal-conservator, am reuşit în contra domniei-sale; prin urmare, Giurgiul nu a fost totdauna cu liberalii-conservatori sau cu conservatorii mai cu seamă; şi la alegerile viitoare, dacă se vor tolera ceea ce doreşte onor. domn Carp, adică să fie oarecare libertate, îi dau rendez-vous domnului Lahovari la Giurgiu. Domnia-sa pune o întrebare foarte ciudată, când se miră de ce tocmai acum vine acest protest? Dar când era să vină? Neapărat că acum, când Camera e deschisă. Onor. domn Lascăr Catargi, fost prim-ministru în timpul acestei alegeri şi preşedinte al comisiunei actuale de verificare, a zis aceste cuvinte pe cari le citesc în raport: „Domnul Lascăr Catargi este de opiniune că, înainte de a se pronunţa asupra acestei contestaţiuni, să se ceară de la domn ministrul Justiţiei raportul întocmit de autoritatea judecătorească, însărcinată de a ancheta faptul la faţa locului”. Va să zică au fost acolo neorânduieli, au fost bătăi, au fost plângeri, a fost chiar o anchetă judecătorească. Acum, când cerem anchetă parlamentară, acea anchetă nu va cere şi ancheta judecătorească? Căci domnul Lahovari a spus că au mers petiţiuni şi până la Rege... (Zgomot, întreruperi.) Eu nu zic aceste cuvinte pentru ca să acuz pe domnul Lascăr Catargi, căci la vârsta mea nu trebuie să fac personalităţi şi să acuz... Domnul N. Ionescu: Dar trebuie să fie cineva răspunzător. Pe domnul Lascăr Catargi nu trebuie să-l puneţi în cauză, căci ceea ce se petrece în alegeri este o boală socială, o boală politică, pe care trebuie s-o facem să dispară. Domnul N. Ionescu: Dar nu o instituţiune naţională... Nu am zis aşa... (Zgomot.) Domnul N. Ionescu: Ba aţi zis-o adineaori, şi eu voiam încă de atunci să protestez, căci bătăuşii nu sunt o instituţiune naţională. 5 Ei bine, am greşit şi iată că zic cum vrei dumneata; o boală socială sau politică, cum vă va plăcea să o numiţi, dar este o boală care se lăţeşte şi care trebuie să ne îngrijască. Domnilor, eu am căutat să evit orice cestiune personală; n-am arătat simpatie sau antipatie către nimeni, nu am făcut procesul candidaţilor cari au fost în luptă, Dar onor, domn Lahovari, constat cu părere de rău, s-a pus pe tărâmul acesta. Domnia-sa a făcut procesul domnului Ghermani, a zis că nu este cunoscut în judeţ. Ei bine, eu cred că, dacă nu mai mult, dar cel puţin tot atât de necunoscut este judeţului şi cellalt candidat susţinut de domnul Lahovari. Dacă domnul Ghermani s-a plimbat pe la Paris, şi domnul Sordoni a stat la Atena. Se impută domnului Ghermani că nu a luptat pentru răsturnarea guvernului domnului Ion Brătianu. Onor. domn Ionescu a arătat că această acuzaţiune este nepotrivită, fiindcă, dacă la demnităţi mai înalte şi tot a ajuns cineva fără să fi luptat, cu atât mai mult în privinţa unei candidaturi de deputat nu se putea cere neapărat condiţiunea de a fi luptat. Această imputare îmi aduce aminte o scenă petrecută la Bois de Boulogne: Doi birjari se preumblau cu muşteriii lor, şi unul nevoind să abată, celălalt birjar a început să care cu biciul în muşteriul celui dintâi. Atunci birjarul cu muşteriul cel bătut a zis: Dacă tu baţi pe muşteriul meu, bat şi ( eu pe al tău, şi a început să care la bice în celălalt muşteriu. {Ilaritate.) A mai vorbit domnul Lahovari de meritele domnului Câmpineanu şi bine a făcut; căci domnul Câmpineanu e unul din caracterele cele mai frumoase. Dar ce au a face aci aceste calităţi preţioase ale domnului Câmpineanu, care, de pe fotoliul unde se găsea, nu putea şti nimic din ce se petrecea afară? Şi apoi cu morţii, de cari ştiam că nu se vorbeşte decât bine, cu morţii ce aveţi, domnule Lahovari? Pentru ce aţi zis că fratele domnului Câmpineanu se preumbla din minister în minister.. Domnul I. Lahovari: Mă iertaţi; am zis că, pe când dumnealui era copilul răsfăţat al partidului, fratele său mai mare sta neclintit pe modestul fotoliu de membru la Curtea de apel, arătând prin aceasta cea mai mare dezinteresare, pentru care mă găsesc dator a-1 onora şi a-I respecta. Eu nu am acuzat pe domnul Ion Câmpineanu; nu-mi atribuiţi un lucru care nu intră în educaţiunea mea. Aţi zis că domnul Ghermani era necunoscut alegătorilor, uitând că dumnealui a fost prefect în acel judeţ, şi că astfel a putut foarte bine să fie cunoscut de ţărani. Negreşit că, după ce domnul Ghermani ca prefect a împiedicat în vremea zaverei pe ţăranii din Vlaşca să facă ceea ce au 6 făcut ţăranii din Ilfov şi Ialomiţa, negreşit că au putut ţăranii aceia să voteze mai degrabă pentru domnul Ghermani, fostul prefect, pe care l-au cunoscut, decât pentru domnul Sordoni, cu care n-au avut nici o corespondenţă diplomatică. Apoi, când domnia-voastră stigmatizaţi unirea, că a mers domnul Ghermani mână în mână cu teribilul apostrofator Iepurescu, n-aţi înţeles că aţi preparat tărâmul la critice foarte mari? Dar unirea domnului Efrem Ghermani cu domnul Iepurescu nu e de natură a ne îngriji pe noi pentru moravurile noastre politice, nu e de natura unirei acelui om politic care zicea domnului Catargi, când cerea porturile france: Nu e cestiune de porto-franc, ci cestiune de portofoliu, şi a doua zi i-am văzut pe aceeaşi bancă ministerială. Şi cum? Domniile-voastre nu vă scandalizaţi de această unire, care se explică că s-a făcut pentru ca să scape partidul, ca să scape corabia Statului, şi veniţi să vă scandalizaţi de unirea domnului Ghermani cu marele apostrofator? Apoi nu sunteţi drepţi, şi rău faceţi că veniţi să criticaţi acest fapt, căci vorbiţi de frânghie, nu în casa spânzuratului, ci în casa spânzuraţilor. (Ilaritate.) Eu am respectat şi pe cel ales şi pe cel neales; am zis: au fost bătăi mari, să se cerceteze. Dacă bani s-au dat, dacă corupţiune prin bani a fost, poate că domnul Ghermani, care e om însurat, încun-giurat de copii, să nu fi avut punga aşa de plină pentru alegeri cum putea să o aibă domnul Sordoni care nu e însurat şi nu are aşa casă grea. Şi voiţi domniile-voastre ca toate aceste fapte Camera să nu le cerceteze, să nu ia cunoştinţă de dânsele? Rog dar pe toţi cei săraci, cari nu pot lupta cu asemenea arme în alegeri, să binevoiască a trimite o anchetă la Giurgiu. Domnul Lahovari zice: Noi am spus ţăranilor cutare şi cutare lucru; noi am zis şi Dumnezeu a poruncit să se facă lumină şi lumină s-a făcut. Cum am zis noi aşa s-a făcut! Iubitul meu coleg, nu vedeţi că prin aceasta prezentaţi argumente acelor cari vă acuză că în timpul alegerei aţi fost acolo şi că aceasta nu era treaba domniei-tale ca să vii? Partidul cellalt mai zice iarăşi că mâna ascunsă, care dirigea toate operaţiunile, care conducea trupele, a fost onor. domn Ion Lahovari. Eu nu o cred, dar vedeţi că e cineva care vă acuză. Acea broşură, ori de cine ar fi făcută, reprezintă opiniunea, convingerea cum că domniile-voastre aţi dirigiat toată acea mişcare, care a avut de rezultat să aducă pe domnul Sordoni în mijlocul nostru, respingând pe domnul Efrem Ghermani, care, după cum zicea domnul Carp, a fost un bun prefect, iar nu prefect-vot, adică pentru alegeri, care a ştiut să manţină ordinea şi pacea în acea vreme de turburări. Prin urmare, vă rog să fiţi aşa de buni a cerceta toate cele ce se impută acestei alegeri, căci 7 domn ii le-voastre aveţi datoria să cercetaţi toate actele, mai ales acelea care sunt de natură a corumpe cu desăvârşire moralitatea publică; sunteţi datori a ridica celor tineri putinţa de a zice că nu poate ajunge la nimic cineva în această ţară fără sprijinul aurului.2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor*1,1889/1890, nr. 1, p. 7, col. 2 -p. 8, col. 1; p. 12, col. 3; p 13, col. 3. NOTE 1 Se discuta alegerea la colegiul III Vlaşca a lui Constantin Sordoni. întrunise 443 de voturi din 634 exprimate, fără să se fi formulat vreo contestaţie. Dar K. îi înmânase lui Lascăr Catargiu, preşedintele comisiei de verificare a alegerilor, un protest iscălit de 33 alegători primari unde semnalase „ingerinţe** şi „vicii de formă**. Astfel, primarii din 15 comune se făcuseră „nevăzuţi**, ca să nu deschidă birourile electorale. La Giurgiu ş-au organizat bande de bătăuşi „asmuţite contra opoziţiunii**, au fost arestaţi 24 de delegaţi, devastate cârciumi, iar armata concentrată, pentru intimidare, în centrul oraşului. Oamenii guvernului „operau pe capete, proferând aici o ameninţare, dând dincolo un ghiont în fălcile alegătorului iar mai departe dezbrăcând până la piele şf scotocind pe orice delegat li se părea suspect**. Aşa „stăpânirea fusese debarasată de orice control din partea opoziţiunii**. Raportorul comisiei de verificare, G. Duca, conchisese că la Giurgiu a fost „o curată parodie** de alegeri pentrii susţinerea „numitului stăpânirii** încât recomandase suspendarea alegerii şi numirea unei anchete parlamentare. 2 După K. luase, între alţii, cuvântul gl. G. Mânu, primul ministru, care declarase că atât el cât şi Th. Rosetti, ministrul de Justiţie în funcţie, aveau să-şi facă datoria „în limitele legii.** K. replicase circumspect: „Pentru domnul Th. Rosetti îmi fac rezervele mele**. Propunerea de anchetă a fost respinsă cu 75 de voturi contra 65 iar C. Sordoni a fost proclamat deputat al colegiului III Vlaşca. Asupra „profesiunii de credinţă" făcute de unii parlamentari. Replică lui C. Ressu* Până acum, după o practică de vreo 30 de ani'de regim constituţional, era un obicei ca preşedinţii şi vice-preşedinţii Camerei, când se aleg, să ţină un discurs de mulţumire, sau să-şi facă profesiunea de credinţă. Dar când fiecare membru ales în vreo comisiune ar veni să facă nu numai profesiunea sa de credinţă, dar să ne dea şi lecţiuni de constitu- * Şedinţa din 22 noiembrie 1889. 8 ţionalism, precum onor. domn Ressu1 ne-a dat lecţiune despre ceea ce trebuia să facem în Cameră şi ne-a arătat cum domnia-sa înţelege să se aplice regimul constituţional, cum înţelege că trebuie să se facă opo-ziţiune, să-mi permită domnul Ressu a-i spune că nu putem primi lec-ţiunea ce ne-a dat; suntem prea bătrâni, mulţi dintre noi ca să luăm de la dumnealui lecţiuni şi consilii, mai cu seamă când domnul Ressu nu dă deloc exemplul acelei corecte ortodoxii constituţionale, pe care o predieă altora. Astfel fiind, noi nu putem urma consiliile domnului Ressu şi ceea ce se poate răspunde domniei-sale este că Regele nu a plecat, dar domnia-voastră v-aţi plecat. (.Aplauze, ilaritate.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1889/1890, nr. 2, p. 18, col. 3. NOTE 1 C. Ressu fusese ales în comisia de redactare a proiectului de răspuns la Mesajul Tronului; el declarase că aparţine minorităţii care înţelegea să voteze „în alb“ orice alegere în vreo comisie a Adunării. Personal nu împărtăşea acest punct de vedere deoarece dorea să facă opoziţie guvernului „pe baza deosebirilor de idei11, iar nu să împiedice Camera să lucreze. Nu era, aşadar, „nici absenteist, nici obstrucţionist11. Avea să participe la comisia unde fusese ales cu titlu personal, nu ca reprezentant al minorităţii. împotriva naturalizării lui C. Sterie* Domnilor deputaţi, vă rog să nu votaţi această recunoaştere1, fiindcă nu văd întrunind nici una din condiţiunile cerute pentru a fi votată. Iată ce prezintă: I. O dovadă legalizată de primăria comunei Perieţi, judeţul Ialomiţa, cum că este macedonean. Dar de unde ştie acest primar că domnul Sterie e de origină macedonean? II. Un certificat omologat de judecătorul ocolului Ialomiţa, care spune că domnul Sterie e născut în comuna Cronia, plasa Grivina, judeţul Bitolia. De unde ştie onor. judecător de pace din Ialomiţa că domnul Sterie e născut în judeţul Bitolia? Şedinţa din 25 noiembrie 1889. 9 Domnilor, nu votaţi, vă rog, astfel de recunoaşteri, cari se cer de nişte oameni cari vor, cât sunt în viaţă, să se bucure de cetăţenia română, iar după moarte lasă legaturi pentru şcoli, muzee etc., în Atena şi în alte localităţi; iar în România nu fac decât împilări ţăranului român. Vă rog, domnilor, şi fac apel la sentimentele domniilor-voastre de români, ca să nu votaţi asemenea recunoaşteri, mai ales pentru acei cari vin din Macedonia... (Zgomot.) Replică lui N. lonescu2. Eu am mare nenorocire în sesiunea aceasta; de două ori am vorbit, în cestiuni drepte, şi m-am văzut combătut de onor. domn lonescu, numai că nu mi-a făcut onoarea să nu asculte... Domnul N. lonescu: Cer cuvântul în cestiune personală; am ascultat foarte bine pe domnul Kogălniceanu şi nu mi-aş permite eu să nu ascult pe domnul Kogălniceanu. Aceasta este o insultă pentru mine. Este adoptat prin procedura Camerei, ca atunci când cineva vine şi cere împământenirea să prezinte acte de la locul de origină, şi vă voi dovedi cudosare aceasta. Noi laBitoliaavem consul şi prin urmare putea acest domn să ne prezinte asemenea acte. Cum fac acei cari vin din i Macedonia şi cer împământenirea? Prezintă un certificat de la autoritatea locală, de la preot şi adeverit de consul că este român. Cum fac acei cari vin din Transilvania că aduc certificate de la comună, de la preot, certificat de lepădarea protecţiunii străine? Ei bine, acest domn nu ne prezintă nici un act de acestea, şi prin urmare noi nu putem să-i acordăm împământenirea. Onor. domn lonescu ne citează pe repausatul Zapa. în adevăr, Zapa a binevoit a dărui Academiei o sumă de bani, dar moştenitorul său, întrebaţi cum a fost primit la Atena şi pentru ce a fost primit aşa? A fost primit aşa pentru că a dat acolo milioane. Am un alt exemplu cu o persoană pentru care am cea mai mare veneraţiune şi voi să arăt onor. domn lonescu că nici ura, nici dragostea nu mă fac să vorbesc aşa, ci numai dreptatea şi apărarea naţionalităţii mele româneşti. (Aplauze.) Răposatul Arsachi3, pentru a cărui memorie am tot respectul, facut-a o singură şcoală în ţara românească? Dar la Atena, întrebaţi pe reprezentantul nostru de acolo sau pe oricare altul, şi vi se va spune că Arsachion, că cele mai mari stabilimente din Atena, au fost făcute de Arsachi şi de alţii, cari au venit aici ca români din Macedonia. Nu le voiesc rău pentru aceasta, dar spun ceea ce este adevărul. 10 De multe ori s-a strigat în Camerele trecute că prea cu uşurinţă trece comisiunea asupra actelor ce se cere pentru împământenirea unul străin, sau pentru recunoaşterea unui român; căci, în adevăr, ştiţi cu toţii câţi oameni s-au împământenit cari nu trebuiau să fie împământeniţi. Rog pe domnul raportor să nu ia în rău pentru domnia-sa aceste cuvinte, fiindcă domnia-sa numai din bunăvoinţă a venit să citească acest raport, al cărui adevărat autor este acum casier general la Mehedinţi. N-am făcut în această discuţiune nici o personalitate, şi dacă domnul lonescu voieşte să facă o cestiune personală, voi vedea ce am şi eu să răspund. Dar eu atâta vă rog pe toţi, să nu lucrăm cu uşurinţă la împământeniri, fiindcă lucrând cu uşurinţă, străinii o dată au să ne copleşească. {Aplauze.) Domnul I. Poenaru-Bordea: Să-mi permită Camera să dau o desluşire în privinţa acestei persoane de care a vorbit domnul Kogălniceanu şi nu l-a cunoscut că este străin. Nu ştiu cine este.4 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 3, p. 27, col. 1-3. NOTE 1 C. Sterie ceruse împământenirea în 1881. Dovedise că locuia la Perieţi din 1862 şi că era născut la Cronia în 1842. Era căsătorit cu Vlada Ignat. ' N. lonescu, cu care K. s-a aflat mereu în dispută în Parlament, spusese că vorbele acestuia înseamnă „un blam formal" dat comisiei de indigenat; se ştia că Bitolia e localitate românească şi comisia era datoare să demonstreze cu un act apartenenţa lui Sterie la comunitatea acelui oraş. Cât priveşte îmbogăţirea macedonenilor în România şi transferul averii apoi în Grecia el amintise de marele donator al Academiei Române, Evanghelie Zappa. Ceruse, în încheiere, amânarea până când comisia ar fi putut furniza informaţii suplimentare. J Apostol Arsaki (1789-1874) s-a născut la Hotahovo, în Epir. A venit la 10 ani în Ţara Românească, de unde a plecat la studii în Germania. Doctor în medicină al universităţii din Halle. Secretar al domnitorului I.G. Caradja, ministru al domnitorilor Grigore Ghica şi Alexandru Ghica. în 1836, după moartea tragică a fiului său Gheorghe, a făcut o donaţie de 600.000 drahme aur statului grec pentru întemeierea şcolii care îi poartă numele, Arsakeion. Şcoala funcţionează şi azi la Atena, într-un local aflat în apropierea ambasadei României şi are 14.000 de eleve. Are filiale în mai multe oraşe din Grecia şi Albania. A. Arsaki a fost ministru de Externe al principelui Cuza (1861-1862) şi prim ministru după uciderea lui Barbu Catargiu (iunie 1862). A fost înmormântat la cimitirul Bellu dar mormântul nu i s-a mai găsit. în satul din judeţul Vlaşca unde a avut una din moşii, şi care i-a purtat numele între 1845 şi 1964, a ridicat o biserică, o şcoală şi un local de poştă. în casa Iui funcţionează azi primăria satului Vedea. 4 Recunoaşterea naturalizării a fost amânată. Vezi intervenţia următoare. 11 Contestă naturalizarea macedoneanului Enache Constantin Nicula Domnilor, onor. meu amic, domnul Poenaru, a socotit că eu am combătut persoana a cărei naturalizare s-a amânat din cauză că e din comuna domniei-sale. Afirm în modul cel mai categoric că mi-a scăpat din vedere că comuna Perieţii e locul unde am primit ospitalitatea domnului Poenaru, petrecând aşa de bine. Dar lăsând această cestiune la o parte, fiindcă acel raport s-a amânat, vin la acela care ni s-a citit acum.1 Domnilor, cum putem vota noi recunoaşterea acestui cetăţean, numai pentru motivul că are avere mare şi că plăteşte regulat dările către Stat. Dacă n-ar plăti, ar veni perceptorul şi i-ar vinde totul. Mai se zice în raport că este comerciant. Ce fel de comerciant? Este o lege care spune că în comunele rurale nimeni nu pot fi cârciumari dacă nu vor avea drepturile cetăţeneşti. Ei bine, domnii cari fac meseria aceasta reclamă naţionalitatea română pentru ca să poată fi cârciumari şi apoi să devină proprietari. Eu vă mărturisesc că mă bucur când văd nu numai români, dar chiar şi străini: nemţi, francezi etc., cari trăiesc în mijlocul nostru şi că ( reclamă onoarea de a fi cetăţeni români; le-o dau cu plăcere; dar pe acei domni cari vor să capete cetăţenia noastră numai pentru ca să poată fi licenţiaţi în băuturi spirtoase nu-i pot vota. Replică lui M. Caracostea.2 D-nii mei, eu cred că acum, în momentul de faţă, nu discutăm o persoană, ci ţinem să statornicim o procedură şi să arătăm că comisiunea de indigenat are o misiune mai mare decât aceea pe care domnul raportor voieşte să i-o dea. Pe încrederea ei, pe sentimentele ei româneşti, Camera votează de cele mai multe ori indigenatele; şi anul trecut, când am avut onoarea a conversa cu domnul Caracostea, secretar şi raportor al acelei comisiuni, mi-am permis a-i zice: Domnule Caracostea, pentru numele lui Dumnezeu, daţi mai multă importanţă misiunei ce aveţi şi nu veniţi să ne spuneţi numai că are recepise în regulă de la perceptor despre plata ; dărilor şi că a luat în căsătorie o româncă, ci arătaţi-ne că în adevăr este de origină română, că v-aţi interesat şi aţi aflat că are purtări bune, şi mai cercetaţi şi motivele ce are de a cere împământenirea. * Şedinţa din 25 noiembrie 1889. 12 S-a luat de temei mare votul Senatului; dar atunci ce mai avem a vota noi? Domnia^voastră ziceţi: nu ştim dacă este român, nu ştim dacă are sentimente româneşti, nu-1 cunoaştem. Dar oare pentru ce mai trimitem noi aceste cereri la comisiunea domniei-voaştre? Cetăţenia română, domnilor, astăzi nu este un lucru de despreţuit; astăzi suntem recunoscuţi de lumea întreagă şi trebuie să fim mândri de naţionalitatea noastră. Când vedem că germanii, italienii, francezii şi alţii îşi Iasă naţionalitatea lor şi reclamă onoarea de a fi români, nu trebuie să aruncăm aşa lesne mărgăritarul... {Aplauze... nu se aude.) Ei bine, nu, nu dăm mărgăritarul; noi suntem în această ţară băştinaşi români şi trebuie să dăm ţărei noastre un caracter românesc, cu sânge românesc, nu falsificat. Aşadar şi pentru acest domn propun să se trimită la comisiunea actuală, care cred că, în urma acestor observaţiuni recunoscute drepte de Camera întreagă, va cerceta mai cu amănuntul; căci poarta noastră, uşa naţionalităţei noastre nu trebuie deschisă cu aşa mare uşurinţă înaintea celor cari nu merită cetăţenia română. Din nou în replică cu M. Caracostea 2 Domnilor deputaţi, văd că s-a admis un sistem foarte nenorocit. Onor. preopinent răspunde la argumente pe cari Ie face domnia-sa. Dar am cerut eu acte de stare civilă? Dar sunt eu atât de puţin cunoscător de lucruri ca să nu ştiu că în Turcia nu sunt deloc acte de stare civilă? Domnia-voastră ziceţi că cunoaşteţi legile turceşti; ai patru bolovani în Constanţa şi zici că ştii legislaţiunea turcească. (Ilaritate.) Iată ce am zis eu: Am zis să aducă mărturie de la paroh, şi pe urmă adeverinţa autorităţii musulmane legalizată de consulul nostru; aceasta să se ceară şi nimic mai mult. Domnul Poenaru Bordea s-a supărat că am avut nenorocirea să combat un om care venea la domnia-sa şi căruia i-a dat ospitalitate; a zis că acela este român, că vorbeşte perfect româneşte. Eu, cât despre mine, vă spun că nu-1 cunosc, nici nu ştiu cine este. Dar vă zic ca să nu primim uşor macedoneni, pentru că în Macedonia sunt şi bulgari şi greci şi poate mai mulţi decât români. Aceia persecută pe români, şi pe urmă vin aici la noi îmbrăcaţi în haine româneşti. Să deschidem dar ochii, când este vorba de macedoneni, mai ales că ei nu aduc nici comerţ, nici industrie, nici talente, nici meserii; meseria pe care o aduc este cârciumăria; precum avem în Moldova pe evrei, aşa 13 avem aici pe grecii din Macedonia. Prin urmare, de ce aţi combătut o idee pe care eu niuam pus-o înaintea domniilor-voastre? n.( Eu n-am vorbit de acte de stare civilă; am zis numai să aducă certificatul preotului. Cât pentru martori, şi eu îi primesc; dardomnia-sa, care practică nobila meserie de advocat, poate să afirme că toţi câţi depun ca martori înaintea instanţelor judecătoreşti, sunt martori onorabili? Se ştie că cu cinci franci se găsesc mulţi martori, cari pe urmă de multe ori sunt trimişi la Văcăreşti pentru jurământ falş. De aceea zic că trebuie să se păstreze Camerei dreptul de a cerceta meritul, iar nu pe bază de martori să deschidă cu uşurinţă uşile cetăţeniei româneşti.4 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 3, p. 28, col. 3; p. 29, col. 1 - p. 30, col. T NOTE 1 Postulantul, domiciliat în comuna Ulmu (Brăila), era născut în 1852 la Bitoiia. Consulul turc de la Brăila nu-1 aflase printre supuşii otomani din judeţ. Era căsătorit ;din 1876 cu o consăteancă. 1. Poenaru Bordea susţinuse împământenirea declarând, între altele, că vorbea „perfect româneşte". 2 M. Caracostea, raportoru 1 eoni isiei de ind igenate prec izase că potrivit Constituţiei împământenirea se acorda celor de origine română în urma votului Camerei. Cel în cauză fusese acceptat de Senat încât i se părea că acest vot are mai multă credibilitate decât „un act turcesc din Macedonia care poate fi făcut de martori după forme pe care nu le cunoaştem noi". 3 M. Caracostea ceruse recunoaşterea calităţii de români a macedonenilor cu ajutorul martorilor deoarece actele de stare civilă se introduseseră în Turcia numai din 1881. 4 Adunarea a primit împământenirea cu 48 de voturi pentru şi 44 împotrivă. Pe marginea proiectului de lege pentru un credit de 400.000 de franci necesar deschiderii variantei tunelului Bărboşi - Galaţi* Domnilor deputaţi, onor. domn raportor este o persoană compe-tinte, şi dar poate să ne spună într-un mod categoric ce este cu aceşti 400.000 franci...1 (întreruperi.) Sunteţi competinte fiindcă faceţi parte din administraţiunea Căilor ferate.' Şedinţa din 29 noiembrie 1889. 14 Domnul P. Ene: Nu fac parte din administraţiune. De când? Domnul P. Ene: De vreo zece ani. Cum? Dumneavoastră aţi dirigiat linii întregi de drum de fer... Domnul P. Ene: Am dirigiat, dar nu fac parte din direcţiunea generală a Căilor ferate în exploatare. Domnul Al. Marghiloman, ministrul Lucrărilor Publice: Domnul Petre Ene este şeful diviziunei lucrărilor noi, care nu are a face nimic cu admi-nistraţiunea Căilor ferate. Domnia-sa este un impiegat mare, o persoană importantă, chiar vice-mi-nistru în construcţiunea căilor ferate. Eu am o cestiune constituţională, pe care nu o pun acum, ci la timpul cuvenit; este un scrupul pentru mine de nu o ridic astăzi, dar astăzi zic numai atât: Domnul raportor este în poziţiune, mai bine decât oricine a ne spune categoric dacă, votând noi aceşti 400.000 franci, se deschide tunelul? Domnul Al. Marghiloman, ministrul Lucrărilor Publice'. Da. Domnul P. Ene: Eu cred că da! Domniei-voastre, domnule raportor, vă fac această întrebare, fiindcă ştiţi cum stau lucrurile. Se deschide cu această sumă acest tunel? Domnul P. Ene: Vă rog binevoiţi a lua raportul şi a citi aliniatul 6, unde iată ce zice: Costul acestor lucrări, după estimaţiunea ce s-a făcut de direcţiunea Căilor ferate, este aproximativ de 400.000 lei. Prin urmare, eu nu pot să vă spun într-un mod pozitiv cât are să coste, pentru că în timpul executărei poate să se dea peste dificultăţi, cari pot să facă să se întreacă prevederile; de asemenea se poate întâmpla ca în timpul executărei să nu se dea peste dificultăţile presupuse, şi atunci suma ce se va întrebuinţa va fi cu mult mai mică decât aceea ce se cere prin proiectul de faţă. Atunci de ce v-aţi făcut raportor? Domnul P. Ene: Eu nu fac estimaţiuni; ele sunt făcute de oameni compe-tinţi, cărora trebuie să li se dea crezăntântul; căci nu au nici un interes de a mări sau a micşora suma în cestiune. Onor. domnule raportor, de mai mulţi ani am onoarea de a vă vedea totdauna raportor la tot ce priveşte căile ferate, şi acesta este un omagiu care se aduce ştiinţei domniei-voastre de către diferitele grupuri 15 din Cameră. Aţi fost raportor şi Ia bugete şi Ia toate lucrările relative la căile ferate, şi, prin urmare, sunt în drept să vă întreb cel puţin atât: Aveţi convincţiunea cum că cu aceşti 400.000 franci veţi face să fructifice acele trei, patru milioane cari s-au cheltuit până acum? Dacă veţi zice da, eu voi vota. DomnulP. Ene: Domnule Kogălniceanu, după studiile făcute de direcţiunea Căilor ferate, se afirmă că această lucrare nu va costa mai mult decât 400.000 franci; dar cifra nu se poate da decât numai aproximativ. Eu însă, după cât ştiu, cred că această sumă va ajunge; dar nu pot să afirm intr-un mod categoric că această sumă va fi suficientă. Domnia-voastră ştiţi că această construcţiune poate da loc la diferite accidente; aceasta este o lucrare foarte grea, este o lucrare de mişcare de pământ; prin urmare, se poate întâmpla ca această sumă să ajungă, dar se poate întâmpla şi să nu ajungă; dar eu cred că va ajunge. Sunt satisfăcut de ceea ce spuneţi. Acum, mă adresez la domnul ministru. Domnul ministru ştie că acest tunel a fost făcut în scop de a veni în ajutorul Galaţilor; acest tunel a căpătat, de la deosebite Camere şi guverne, toţi banii câţi s-au cerut, şi, cu toate acestea tunelul stă de atâţia ani în nelucrare. Eu doresc din toată inima ca acest tunel să se vadă odată pus în lucrare. De aceea mă adresez la domnul ministru, nu ca la un om special, ci ca la un ministru care trebuie să aibă raporturi de la inferiorii săi, oameni competinţi, şi-l întreb dacă crede d-sa că cu aceşti bani se va putea realiza scopul, adică de a scurta calea; căci cu această ocaziune voi ca discu-ţiunea să dea ceva practic pentru Galaţi. Dacă domnia-sa nu are convincţiunea cum că cu aceşti 400.000 franci se va putea deschide circulaţiunea, sau crede, cum zice raportorul, că poate să survină întâmplări neprevăzute, să mai crească pământuri etc. îmi permit să rog pe domnul ministru a binevoi să caute în dosarul drumului de fer, şi va vedea că încă din anul dintâi al concesiunii Strusberg2, Galaţii au reclamat pentru îmbunătăţiri, şi s-a.promis atunci de către concesionari că vor face aşa ca comerţul din Galaţi să nu se resimtă de alte linii mai lungi decât aceea a Brăilei; că amândouă porturile vor fi considerate şi tratate ca unul şi acelaşi punct în relaţiunile lor cu Iaşii şi Bucureştii. Dar promisiunea lui Strusberg nu s-a realizat. Cred că astăzi nu veţi mai fi aşa vajnici pentru Galaţi; cred că veţi ţine socoteală de plângerea gălăţenilor, ca tariful să fie acelaşi pentru Brăila ca şi pentru Galaţi. 16 V-aş ruga dar foarte mult, domnule ministru, să vă ocupaţi de această cestiune şi să daţi Galaţilor aceleaşi avantagii ca şi Brăilei, în privinţa comunicaţiunei cu interiorul ţărei şi cu navigaţiunea pe Dunăre. Pe marginea unor precizări ale Iui Alex. Marghiloman, ministrul Lucrărilor Publice.3 X Domnilor, să-mi permiteţi, cu ocaziunea aceasta, să tratez tot ce priveşte căile de comunicâţiune fiindcă, dacă dăm aceşti 400.000 lei, îi dăm ca să facem ceva practic şi folositor pentru Galaţi. Am spus de la început că voi vota acest credit, care domnul ministru s-a însărcinat să ne dovedească că este suficient; eu nu o cred, şi voi fi fericit ca peste câţiva ani să se dovedească că m-am înşelat. In privinţa celor ce zice domnul ministru, că se favorizează Galaţii, eu, care merg de multe ori acolo şi sunt în relaţiuni mai cu seamă cu mari importatori, ştiu de la dânşii că altădată Galaţii şi Brăila aveau fiecare caracterul său osebit; unul, Galaţii, cq port de importaţiune, şi cellalt, Brăila, ca port de exportaţiune. Dar astăzi, din cauza diferenţei tarifului, Galaţii au pierdut calitatea sa de port de importaţiune; căci importaţiune se face şi la Brăila, pentru că marfa care se descarcă la Brăila, cu destinaţiune pentru Bucureşti sau Ploieşti, plăteşte pe calea ferată mai puţin decât aceea care să descarcă la Galaţi. Eu aş voi, şi să dea Dumnezeu să se facă aşa cum se promisese de la început, ca s-avem aceleaşi avantagii pe uscat cum le avem pe mare sau pe fluviu, de a fi considerate ambele porturi ca unul şi acelaşi. Tot cu această ocaziune, fiindcă toţi ne arătăm cu soliciţudine pentru Galaţi, eu exprim dorinţa, cu toate că sunt Stan Păţitul şi am văzut de multe ori că sunt proiecte cari în public se sprijină, dar între patru ochi se combat, aş dori, zic, să se realizeze proiectul acela care promite o linie ferată între Bârlad şi Galaţi, dar eu, care sunt mai bătrân decât domniile-voastre, nu ştiu cât trebuie să crez în această fagăduială. Mai este încă ceva, domnilor. Noi, de la un timp încoace, am căutat, în faţa rezbelului vamal pe care ni-I face Austria4 să adoptăm ceea ce de toate ţările se preconizase şi care avea atâta precădere mai nainte, politica de apă, adică ca mărfurile noastre, atât pentru import cât şi pentru export, să le îndreptăm pe apă. Cu ocaziunea rezbelului vamal, despre care unele jurnale străine spun că ne-a ruinat, dar eu nu zic aşa, afară poate din partea Moldovei de sus care 17 este silită să vină până la Galaţi, cu ocaziunea acestui rezbel, noi ne-am ocupat de cestiunea tarifului care se numeşte germano-austriaco-român. Tariful acela este păgubitor şi drumurilor noastre de fer şi naviga-ţiunei, şi porturilor noastre, şi voi să vă dau un mic exemplu: Astăzi vine mult fer de la fabrica din Katovitz. Acel fer se bucură de tratamentul tarifului germano-austriaco-român. Preţurile tarifului sunt aşa de scăzute, încât bat cu desăvârşire posibilitatea de a aduce pe apă; şi toată lumea ştie că marfa care vine pe apă trebuie să coste mai puţin. După tariful nostru internaţional şi apoi după tariful vamal, un vagon încărcat cu fer, dacă vine pe calea ferată cea lungă germano-austriaco-română şi ajunge la Roman, vine mai jos cu 27 de franci decât dacă aceeaşi cantitate de fer ar veni pe apă prin Galaţi, şi din Galaţi ar veni la Roman. Pentru ce? Pentru că unde se plăteşte un franc şi 90 de bani pentru suta de kilograme pe linia drumului de fer cea mare, pe linia de la Galaţi la Bacău, considerată ca linie de interes local, preţul se suie la 3 franci şi 10 bani; astfel că ferul venit prin Galaţi costă pe comerciant 27 de franci mai mult decât cel care vine pe linia cea mare. Acest lucru îl înţelegeam atunci când drumul de fer Iaşi-Roman-Iţcani era în mâna unei companii străine, care avea interes să câştige cât mai mult, dar astăzi, când toate liniile sunt în mâna Statului român, nu înţeleg pentru ce s-ar aduce ferul prin Iţcani la Roman, când de la Iţcani până la Roman nu sunt decât 104 kilometre, şi nu s-ar aduce prin Galaţi, de unde până la Roman sunt peste 200 kilometre, căci nu avem interes ca să aducem mărfurile noastre pe linii străine, ci pe liniile noastre româneşti, şi mai bine este ca marfa aceea să meargă pe o linie de 200 de kilometre româneşti, decât pe o sută. Iată pentru ce rog pe domnul ministru să se ocupe de cestiunea tarifului germano-austriaco-român, ca să introducă o modificare, şi dacă nu se poate face modificare acolo, atunci să facă pe cealaltă, ca să reducă preţul de la Galaţi la Roman. Domnii mei, cu atât mai mult este necesitate de a se lua această măsură cu cât tariful germano-austriaco-român s-a făcut pe bază de reciprocitate şi, luaţi seama, domniile-voastre, că noi nu trimitem nimic în Austria şi în Germania; căci vitele noastre nu se duc acolo, chiar tranzitul este oprit; prin urmare, noi nu avem reciprocitate, aşa că noi nu beneficiem nimic de acea mare înlesnire pe care o facem străinilor, şi numai ei profită de această mare reducere, care abia poate acoperi numai cheltuielile. Cel întâi oraş care ar profita de această prefacere de tarif ar fi Galaţii şi trebuie să facem aceasta pentru Galaţi; căci este prea dureros 18 pentru un oraş aşa de mare să piară din zi în zi. Aci nu fac popularitate, domnilor, nu fac declaraţiuni, nu am nimic de reclamat pentru mine de la Galaţi, nu fac nici cestiune de candidatură, fiindcă am mâncat o papară o dată de la gălăţeni... O voce: Cer cuvântul în cestiune personală. Eu nu fac cestiune personală cu domniile-voastre cei de la Galaţi, care ziceţi că domniile-voastre sunteţi Galaţii. Eu zic că Galaţii are mare necesitate de bunăvoinţă a Camerei şi a guvernului, pentru că e destul că se duce Iaşii, de ce să se ducă şi Galaţii? Ceea ce propun eu nu strică nici Brăilei, şi doresc ca Galaţii şi Brăila să fie un singur port şi să aibă numai beneficii, iar niciodată pagubă. Cum vedeţi, ceea ce cer eu în privinţa tarifelor, foloseşte tot atâta Brăilei cât şi Galaţilor.3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 5, p. 44, col. 3-p. 45, col. 2; p. 46, col. 1-p. 47, col. 1. NOTE 1 Al. Lahovari, ministru ad-interim la Lucrările Publice, depusese un proiect de lege cerând 400.000 de franci pentru lucrările de punere în funcţiune a variantei tunelului Barboşi-Gaiaţi. Acestea urinau a fi făcute de Căile ferate în regie. Suma s-ar fi acoperit printr-o emisiune de rentă amortizabilă sau un împrumuk ~ Pentru concesiunea Strusberg, cu referire la lucrările de la Bărboşi, vezi K. Opere IV, Oratorie II, partea a Il-a, p. 570 şi urm; p. 580 şi unn; partea a IlI-a, p. 116 şi urm. 3 Al. Marghiloman recunoscuse decăderea Galaţilor; ea se datora „configuraţiunii impeticate“ a portului său căci cheul era, parţial, proprietate privată, încât orice lucrare de amenajare propusă de stat se lovea de opoziţia proprietarilor. Apoi magaziile sale erau răspândite pe întreaga suprafaţă şi nu se putuseră construi linii de garaj. Totuşi guvernul a preconizat următoarele: A desfiinţat taxa de cheiaj şi acostare la Galaţi, care până acum îndemna căpitanii să se ducă la Brăila unde aceste operaţiuni erau gratuite. A fluidizat circulaţia în port prin pavarea străzilor de acces. Linia de cale ferată a fost adusă până la cheu. Tunelul, pentru a cărui refacere se solicita creditul în discuţie, avusese o eroare iniţială de concepţie, intrările fiindu-i „mereu nomolite de prăvălirile de teren**. Fusese proiectat într-o galerie ă ciel ouvert, cu pereţi aproape perpendiculari, care se prăbuşeau periodic. Acum trebuia consolidat taluzul, după degajarea pământului îngrămădit pe linii. Punerea în funcţiune a tunelului însemna scurtarea cu 7 km. a accesului spre Galaţi şi K. întrerupe pe Marghiloman cerând „să faceţi pentru amândouă porturile egale tarifele**. 4 Pentru războiul vamal cu Austro-Ungaria şi tariful general care l-a generat în mare parte, vezi K., Opere V, Oratorie III, partea a Il-a, p. 59, 63, 153; partea a IlI-a, p. 84, 334 şi urm. 3 Proiectul a fost aprobat de Cameră cu 74 voturi pentru şi 6 împotrivă. 19 Intervenţii pe marginea proiectului de lege privind cumulul în funcţiunile publice Sunt foarte recunoscător că majoritatea nu a întrerupt pe domnul Chrisenghi1, care, deşi a luat cuvântul în cestiune de regulament, ne-a vorbit de atâtea alte lucruri şi ne-a spus şi griefurile domniei-sale, a făcut critice de tot felul, şi la urmă a venit şi ne-a spus că face o declaraţiune, aceea că se asociază cu propunerea preşedintelui Camerei. Apoi, domnilor, când preşedintele nostru vine şi arată o neregula-ritate ce s-a făcut şi ne spune ce trebuie să se facă conform regulamentului, mi se pare că această cestiune este supusă discuţiunei; dar un deputat să zică că este propunerea sa, şi să ne ceară ca să ne asociem la ea, mi se pare că nu e la locul ei... {Zgomot, întreruperi.) Uzez şi eu de facultatea ce am ca deputat, dar nu voi abuza ca domnia-sa. Ce este acest proiect de lege? Iniţiativa acestui proiect de lege aparţine onor. domn Alexandru Lahovari. Când domnia-sa a înfăţişat acel proiect, şi amici şi adversari l-au aplaudat, şi unul din motivele popula-rităţei mari ce şi-a făcut opoziţiunea din timpul acela se datoreşte acelei lucrări şi propuneri a domniei-sale. Prin urmare, sunt încredinţat că domnul Lahovari, ca ministru - nu cunosc opiniunea întregului minister - va uza de toată influenţa sa pentru ca odată ţara aceasta să aibă un proiect de lege contra cumulului. O voce: Nu eşti în regulament. Dacă aş fi auzit această întrerupere facându-se domnului Chrisenghi, luam şi eu lecţiune, dar când s-a tolerat domnului Chrisenghi să spună câte a spus, daţi voie şi unui bătrân să vorbească. Ziceam că proiectul domnului Lahovari a fost primit din toate părţile cu aplauze; şi când a venit în discuţiune, toţi, şi membrii guvernului şi guvernamentalii ziceau: Să votăm legea, şi se grăbeau cari de mai cari să voteze şi să o facă mai aspră, şi atât de aspră încât să nu se mai poată realiza aplicarea ei. Scopul acelor cari au propus legea asupra cumulului a fost ca să înzestreze ţara cu o lege frumoasă. Votându-se legea aci, ea a mers la Senat. Ei! Acolo oamenii sunt mai reci. Ei au zis: Este prea-prea, şi au făcut oarecare mici modificări. ’ Şedinţa din 30 noiembrie 1889. 20 Când a venit din nou la Cameră, au început cei cari au atacat proiectul să zică: Şă nu-l primim. Să zicern că proiectul e rău, că nu face decât să reglementeze cumulul, jar nu să-l stârpească... {fyîurmure.) Da, domnilor, să-l reglementeze, aşa au zis acei domni, ca şi domnul Chrisenghi, şi acum şi dumnealor vor vota cu mare indignaţiune contra amendamentelor introduse de onor. Senat. Atunci eu m-am apropiat de unul din aceşti domni şi i-am zis: Mulţumiţi-vă şi cu mai puţin şi nu mai faceţi zâzanie; căci ăltfei’au Şă râmaic aceleaşi favoruri şi aCantagie pentru unii, iar pentru alţii pici unul, şi ţara arfe dă fie iarăşi fără o lege contra cumulului. De patru ani necontenit cerem o lege contra cumulului şi când în fine s-a făcut una, fie chiar şi incompleclă, nu trebuie să o respingem pentru că nu ar fi destul de bună. Să votăm acesţ proiect căci nimeni nu ne opreşte ca atunci când se va vedea că el păcătuieşte prin oarecari greşeli, să venim pe urmă să propunem modificări. Onor. domn Chrisenghi, tot ca cestiune de regulament* a zis că proiectul opreşte pe funcţionarii Statului să ia moşii în arendă,;. {Întreruperi.) în adevăr, arendaş şi funcţionar al Statului s-ar putea zice că nu este cumul, dar poate că este incompatibilitate, şi poate că acest articol are menirea de a stârpi un rău. Dar oricum ar fi, ce ne opreşte ca apoi, când deputaţii şi senatorii vor voi să se facă întreprinzători şi să iâ în întreprindere taxele cutare şi cutare, să vină majoritatea şi să modifice legea în acest sens? Eu nu mă opun ca acest proiect de lege, care a venit de la Senat, să se trimeaţă la corn itetu 1 delegaţi lor, cum s-a făcut şi altădată* cu toate că domnul preşedinte actual zice: Eu am un text precis în regulament care decide contrariu, şi eu aplic acest text; prin urmare, proiectul se va trimite mai întâi în studiul secţiunilor.- i ; ^ •Dar eu apelez la domnul A, L*ahovari, ca să vină alătureaeu noi şi prin influenţa domniei-sale să facă să se voteze acest proiect de lege, care este mult mai blând decât aşa cum era întâi înfăţişat, şi care esţe un proiect stârpitor de cumul.2 ■ j „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 5, p. 56, col. 3 - p. 57, col. 2. , • , • ' 1'1 ■ ^ NOTE : 1 Legea prevedea o singură funcţie retribuită la stat. Se exceptau cele elective, de Ia aşezămintele de binefacere şi de credit şi din consiliile de administraţie. Miniştrii nu 21 puteau figura în consiliile de administraţie. Specialiştii (tehnicieni, profesori, artişti) puteau cumula, dar în aceeaşi localitate. La serviciile pentru care se organiza concurs, cumularzii puteau candida doar dacă nu apărea alt specialist. Funcţionarii publici nu puteau arenda moşii ale statului. Se exceptau de la lege: preoţii profesori; cei cu misiuni tehnice/ştiinţifice temporare; personalul laboratoarelor şi clinicilor universitare; conservatorii de muzee, biblioteci, arhive; membrii diferitelor jurii, pensionarii (cărora însă; în cazul cumulului, li se înjumătăţea pensia). Gr. Chrisenghi spusese, între altele, că oricine poate deveni cumulard dacă îşi devansează colegii la concurs. Apoi socotise că interdicţia pentru slujbaşii statului de a participa la arendări crea o discriminare. Ceruse trimiterea proiectului în secţii pentru refacere. 2 N. Nicorescu ceruse discutarea de urgenţă a proiectului, altminteri se amâna legea „la calendele greceşti1*. V. reluarea discuţiei în şedinţa din 5 decembrie 1889. în favoarea proiectului de lege pentru ridicarea catedralei şi a palatului episcopal în piaţa Ştefan cel Mare din Galaţi Domnilor, eu am obiceiul totdauna de a mă lua după opiniunile acelea cari le cunosc sincere la persoanele care susţin o teorie. în ce se atinge de religiune, în ce se atinge de catedrală, de biseriee, de acatiste, de psalmi şi de stâlpi, eu întotdauna mă voi uni cu domnul Pacu. Domnia-sa e un om cu credinţă, ferm, a dovedit-o când, într-o zi, o şedinţă întreagă ne-a ţinut o citire de stâlpi, şi de aceea sunt cu totul de opiniunea domniei-sale şi combat pe onor. domn Ressu, care în alte timpuri, în timpul inquiziţiunei, cuvintele domniei-sale de astăzi ar fi făcut obiectul unui autodafe.1 Domnul Ressu e cam eretic în cele sfinte, fie de sus, fie de jos, şi de aceea eu în această cestiune merg mai de grabă cu cei ortodoxi decât cu ereticii, mai ales că domnia-sa se îmbracă şi cu un caracter de ultra-ortodox când se teme că prelaţii şi servitorii catedralei au să fie corupţi de preumblările madamelor cari trec pe strada Domnească, şi de muzica ce cântă în grădina publică. Domnul Ressu se teme că seminariştii vor fi corupţi de marşurile, menuetele şi contradanţele muzicei militare. Să dea Dumnezeu, cum ca clerul nostru, şi cel prezinte, şi cel viitor, să nu aibă altă tentaţiune la corupţiune decât muzica militară! {Aplauze, Ilaritate.) Domnilor, eu nu sunt gălăţean, dar de la 1834 cunosc Galaţii şi ştiu că nu este loc mai potrivit şi mai frumos pentru o catedrală, pentru un ' Şedinţa din 1 decembrie 1889. 22 episcopat, pentru un seminar decât locul acesta, şi nu cunosc o altă zidire care ar putea înlocui mai bine pe aceasta care să propune să se facă, acolo este locul ei; noi voim să punem catedrala şi seminarul acolo unde este locul cel mai frumos, cel mai curat şi mai igienic şi unde este un loc mai curat mai igienic decât aci?... O voce: Şi gălăţenii unde se vor mai plimba? Gălăţenii se vor plimba pe piaţa lui Ştefan cel Mare, se vor plimba la bulevard şi în grădina publică. Domnul C. Ressu: Ca ia 1830. Mi se pare că eşti mai tombatera* decât mine; aceste sunt argumente, nu din timpul Regulamentului, ci din timpul fanarioţilor. Vorbiţi de 1830? Dar aduceţi-vă aminte că Galaţii de astăzi s-a creat de Mihail Sturdza şi se întinde tocmai pe acolo, pe piaţa cea frumoasă; nu merge jos la port. Domnul C. Ressu: Cer cuvântul. Puteţi să cereţi cât vreţi cuvântul; dumneavoastră nu sunteţi gălă-ţean. Uitaţi-vă ia catedralele din Basarabia, binevoiţi a ne spune catedrala din Ismail unde este făcută? Asemenea catedrala din Bolgrad unde este făcută? Nu sunt ele făcute pe pieţele publice alături cu bulevardul, şi nu sunt încungiurate cu grădini publice? Tocmai dumneata să vii să dai lecţiune de pietate pravoslavnicei Rusii! Apoi seminarul din Huşi unde este făcut? In faţa unei grădini. Ismailul, Cahulul şi Bolgradul au catedralele şi seminariele în mijlocul pieţelor publice. Ce animozitate aveţi dumneavoastră? Poate că aveţi ceva cu episcopul actual? Voiţi poate să se pună seminarul ceva mai devale?... {Ilaritate.) Cred că nu voiţi aceasta. Bucuraţi-vă, domnule Ressu, că ţara a votat 200.000 franci pentru clădirea episcopiei, bucuraţi-vă că ţara a binevoit a da Galaţilor această compensaţiune şi aduceţi-vă aminte că în acest Parlament până şi Călăraşii au avut apărători cari voiau ca episcopia din Ismail să se strămute la Călăraşi, şi a trebuit multe sforţări pentru ca catedrala să se dea Galaţilor... Domnul I.P. Bor dea: Cer cuvântul. (Ilaritate.) Domnul Ressu vrea să pună catedrala cu 100 de metri mai departe de locul acesta. ' Din vremea tatei (neo gr.), prin extensie, bătrân (n. ed.). 23 Da, cu 100 de metri mai înainte sau mai înapoi, aceasta nu va să zică nimic. Acolo este locul cel mai nimerit, acolo este o piaţă mare şi frumoasă, şi eu mai bine cred pe domnul Pacu, care este în materia sa, şi este un om pios, decât pe domnul Ressu; domnul Ressu este tare în ale republicei, în ale liberei cugetări, şi acolo domnia-sa poate zice să plece sau să se plece; dar aci domnia-sa ar face bine să se plece şi să voteze proiectul de lege. {Aplauze, ilaritate.)2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor*1,1889/1890, nr. 6, p. 67, col. 1-3. NOTE 1 Proiectul în discuţie, prezentat de raportorul M. Pacu, prevedea cedarea, iară plată, a unui teren de 33184 m2, aflat pe str. Domnească de către comuna Galaţi ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice pentru construirea unui palat episcopal cu dependinţe, a unui seminar şi a unei catedrale. C. Ressu, primarul Galaţilor, observase că acela era un loc „de preumblare** a gălăţenilor şi pentru igiena lor i se părea nepotrivită amplasarea complexului religios. Apoi era o necuviinţă să clădeşti un seminar în preajma promenadei. In fine, cum altarul trebuia aşezat spre Răsărit, biserica ar fi fost construită cu spatele la stradă, ceea ce era inestetic. Ideia cu amplasarea „100 de metri mai la deal** aparţinuse episcopului precedent, Melchisedec. ' Pus la vot, proiectul n-a întrunit majoritatea regulamentară - 46 de voturi, fiind votat cu 45 de voci pentru şi 18 împotrivă, încât a trebuit repetat în şedinţa următoare, din 2 decembrie, când a trecut cu 93 de voturi pentru şi 24 împotrivă. Asupra proiectului de lege pentru un credit extraordinar de 1.213.940 de lei necesar plăţii anuităţilor la un împrumut de 50 de milioane de lei contractat în august 1889* Eu n-am decât o întrebare de făcut domnului ministru de Finanţe: Pe cât ştiu, legea care autoriză pe guvern a face emisiuni de rentă pentru construcţiunea podului pe Dunăre şi portului de la Constanţa1 zice că emisiunea să se facă treptat cu lucrările. Aci văd că s-a şi făcut împrumutul, s-au şi luat banii. întreb dar pe domnul ministru, ce se face cu aceşti bani, produc ei ceva? Sau stau în ladă până ce se va face licitaţiu-nea şi se va pregăti întreprinzătorul să înceapă lucrarea? ' Şedinţa din 2 decembrie 1889. 24 în replică cu Lascăr Catargiu. ~ Domnul Catargi a avut toată dreptatea să zică că tratăm de împrumuturi de zecimi de milioane, fără ca raportul să fie imprimat. Domnia-sa ştie foarte bine câtă stimă păstrez pentru caracterul domniei-sale; dar să-mi permită a-i spune că au mai fost şi alte dăţi când am votat raporturi ca acestea, fără ca ele să fie imprimate. DomnulL. Catargi: Am cerut eu vreodată milioane fără raporturi imprimate? Eu, domnilor, votez proiectul de lege, dar cu un minus; nu votez cuponul pentru 11 milioane, fiindcă acele 11 milioane, pe care domnul ministru de Finanţe ne spune că bancherii au binevoit să ni le păstreze cu A'A% pe când noi plătim mai mult decât 5 % şi vedeţi bine că ne aduc o pagubă. De ce dar să plătim noi dobândă la nişte bani de cari nu avem trebuinţă imediat; şi cu atât mai mult că m-a speriat domnul ministru de Finanţe, când a zis că de acum înainte nu are să vie să mai ceară un împrumut, ci are să facă virimentul acesta de a păpa aceste lî milioane... {Ilaritate, întreruperi.) Alţi miniştri nu papă, dar miniştrii de Finanţe, fără osebire, papă; cu atât mai mult că până să se înceapă acea lucrare la care este destinată această sumă de 11 milioane' are să spele multă apă de mare stâncele din portul Constanţa actual. Eu nu sunt bun financiar; nu înţeleg lucrurile acestea; şi nu sunt bun financiar nici chiar pentru finanţele mele... (ilaritate); dar fac o întrebare: Nu s-ar putea să facem o tranzacţiune cu domnii bancheri ca să ia înapoi această cifră, sau să ne-o dea mai târziu, decât să stea în lada visteriei neîntrebuinţată şi asupra căreia mulţi îşi vor fixa privirile... {Nu se mai aude.) Acum, cât pentru aceea că ar trebui să vină domnul Vernescu, eu aş primi bucuros să am lămuriri de la domnia-sa; dar nu sunt de opiniunea domnului L. Catargi ca să-i dăm telegramă la Senat să vină la Cameră; asemenea lucru se face numai cu miniştrii, şi domnul Vernescu, nefiind ministru, nu putem să-l chemăm astfel. Şi apoi, o indiscreţiune: Ce caută domnia-sa la Senat? (Ilaritate,)3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 7, p. 71, col. 1; p. 72, col. 3; p. 73, col. 1. NOTE 1 Cele 50 de milioane fuseseră împrumutate de la Dresdner Bank şi Deutsche Bank din Berlin pentru îmbunătăţirea portului Constanţa, achiziţionarea de vagoane de 25 cale ferată şi completarea fortificaţiilor. Se lansase în acest sens o rentă amortizabilă de 4% pe 44 de ani, cu primul cupon scadent la 1 ianuarie 1890. Plata anuităţilor nu era prevăzută în buget încât ministrul de Finanţe M. Ghermani solicitase acest credit extraordinar. Gele 50 de milioane trebuia de fapt să acopere şi arieratele către Compania de cale ferată Lemberg-Cernăuţi-Iaşi, terminarea unor linii de cale ferată locale, diferite datorii ale unor ministere ş.a. în fapt, pentru Constanţa rămâneau numai 11 milioane. 2 L. Catargi ceruse, afară de tipărirea raportului, şi prezenţa în dezbateri a lui Gh. Vernescu, ministrul de Finanţe în timpul căruia se contractase împrumutul. 3 Proiectul a fost primit de Adunare cu 85 de voturi pentru şi 3 împotrivă. Filipică împotriva deputatului C. Ressu înţelegeţi, domnilor, foarte bine, că eu nu mă pot pune la nivelul unde a pus discuţiunea onor. meu insultător.1 Aceasta nu mi-o permite nici poziţiunea, nici vârsta mea, ruină, dar ruină a unei generaţiuni care a . făcut ceva în această ţară, şi care, mai ales, din toate puterile ei a com-bătuţ grecismul; şi când zic grecismul, nu înţeleg pe nobilii greci ai Eladei, ci pe lepădăturile grecilor. Nu mă plâng decât de un: singur lucru: Nu mă plâng de domnul Ressu; domnul Ressu a fost la nivelul civili-, zaţiunei sale, inteligenţei sale şi originei sale; dar mă plâng de biurou, şi mă plâng de preşedintele nostru, care, cu toată stima ce am pentru dom-nia-sa, îmi va permite să-i spun că nu a apărat demnitatea Camerei insultată mai mult decât persoana mea... Domnul preşedinte G. Gr. Cantacuzino: Mă iertaţi, domnule Kogălniceanu; de două ori am spus domnului Ressu să fie cuviincios {aplauze)-, dar domnia-sa nu m-a ascultat... O voce: Va să zică a rămas necuviincios. {Aplauze.) Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă sunt recunoscător. Să vorbesc dar de ruină. Ca ruină, îmi aduc aminte şi ştiu ce s-a făcut până acuma; ştiu ce reguli s-au păzit în cestiunile personale. Ei bine, până astăzi n-am văzut ca un deputat prezinte să vină, într-0 cestiune personală, să ceară cuvântul, nu imediat în aceeaşi şedinţă, nu cel mai târziu a doua zi, ci tocmai după patru zile; pentru ca timp de patru zile să umble după căutarea motivelor şi să aleagă insultele ce are să prodige la adresa unui alt deputat. * Şedinţa din 4 decembrie 1889. 26 Ştiam că după ce termină oratorul, se cere cuvântul de către acela care se crede atins, şi dacă nu imediat, cel mult a doua zi vine şi răspunde. Ei bine, acest onorabil deputat, zis al Galaţilor, a fost aci când eu am vorbit în cestiunea alegerii domniei-sale în comisiunea de răspuns la Mesagiul Tronului. N-a răspuns nimic, A doua zi s-a dus la Galaţi, a şezut acolo vreo două zile, şi tocmai astăzi s-a deşteptat că trebuie să-mi răspundă în cestiune personală. Unde vom merge, domnule preşedinte, cu sistemul acesta? Cuvine-se acuma să fac şi eu ca domnul Ressu, să mă duc la Galaţi, să mă apuc să sap în toate gunoaiele şi să vin peste câteva zile cu mai multe petice murdare să le arunc aici în Cameră pe capul onor. preopinent? Întrucât se atinge de toate graţiozităţile ce mi-a aruncat aici, sa-tisfacţiunea mea cea mai bună este că ele nu au găsit în Cameră cea mai mică aprobaţiune. {Aplauze.) Domnilor, cunosc pe acest domn, îl cunosc ab ovo, de la început; o persoană foarte neînsemnată, dar care-şi dobândise oarecare renume, renume pe care astăzi nu şi l-a păstrat. Ştiam că este cu totul o persoană fără însemnătate. Venise însă o epocă când vechile legături dintre dinastie şi ţară erau cam turburate, altădată voi spune de cine erau turburate. Un farsor, un şăgalnic, a socotit de cuviinţă să parodieze într-o cafenea cuvintele lui Gambetta: se soumettre ou se demettre, zicând pe româneşte: Să se plece sau să plece, şi domnul Ressu atunci a luat aceste două cuvinte şi a zis ca Regele să se plece, sau să plece. Apoi când domnul Ressu se adresează aceluia care e culmea dorinţelor noastre, a generaţiunei vechi, şi apoi a celei noi, şi îi zice: Du-te, înţelegeţi foarte bine că această frază nu se poate întrebuinţa decât în zeflemea. N-am atacat niciodată în mod serios pe domnul Ressu; n-am spus că tot dom-nia-sa pe urmă se face masalagiu* şi primeşte pe Rege în strigăte entuziaste, că tot domnia-sa se duce apoi şi roagă pe onor. Cameră să fie ales în comisiunea de răspuns la Mesagiul Tronului, pentru ca să adore ceea ce a defăimat; căci nu voiesc să întrebuinţez alte expresiuni. Ei, cum voiţi să-l tratez eu, când domnia-sa s-a plecat până şi pentru a fi decorat? Şi eu sunt gălăţean; de la vârsta de 10 ani am fost în Galaţi. Dumnealui a găsit de cuviinţă să facă biografia mea. II las s-o facă; în ţara aceasta sunt o mulţime de oameni cari mă cunosc şi mai ales acea generaţiune la ale cărei fapte am avut şi eu o mică părticică. Purtător de masală, un fel de torţă (n. ed.). 27 Sfârşesc, domnilor, cu un singur cuvânt: La alegerile din urmă, făcute sub ministerul liberal, onor. domn Ressu a fost contestat cu dovezi pipăite, zdravene, aduse în contra naţionalităţii domniei-sale. Cu aceeaşi oeaziune s-au făcut şi câteva strâmbătăţi, căci s-a contestat ca nelegale şi alte alegeri, ca aceea a domnilor Mavrocordat şi Filipescu. De şi domniile-lor, de altă opiniune politică ca mine, am zis domnului Brătianu că de ce caută să îşi facă duşmani, contestând pe domnul Filipescu şi alţii, fiindcă alegerea lor e în conformitate cu legea; şi ca cestiune politică, majoritatea să treacă asupra celor contestaţi, între cari era şi domnul Ressu, care la jumătate Camera se adresase ca să mă roage pe mine, punând înainte că are femeie, copii şi ar fi prăpădit, şi eu am refuzat; dar când m-am pus pe terenul principiilor, ca toţi să fie verificaţi, înţelegeţi foarte bine că era o măsură de răzbunare nobilă din partea mea pentru a-1 valida. Acum, domnule Ressu, am să vă dau un sfat bun şi părintesc: împământenirile în această ţară nu se dau decât prin factorii legislativi întregi, prin Cameră, Senat şi Rege; a se strecura cineva în această Cameră ori printr-o iertare parlamentară, cum s-a făcut atunci, ori pentru că n-a voit nimeni să vă conteste, acesta nu va să zică că aţi dobândit împământenirea. Vă dau dar un sfat: Grăbeşte-te, cât timp este roata norocului în favoarea dumitale, grăbeşte-te şi cere de la Cameră o împământenire ca să fii recunoscut român printr-o lege votată de Cameră * şi de Senat, şi întărită de Rege, căci altminteri, la viitoarele alegeri, schimbându-se roata de sus în jos, poţi să fii trimis acolo unde te-ai născut. {Aplauze.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 8, p. 84, col. 2 - p. 85, col. 1. NOTE 1 C. Ressu luase cuvântul în chestiune personală, cu referire la K. şi deşi preşedintele de şedinţă, Gh.Gr. Cantacuzino, îi atrăsese atenţia că preopinentul lipseşte, acesta insistase să vorbească; asta „ca să facă puţină zeflemea cu ilustrul bărbat de stat“. în „halul" în care ajunsese, acesta „nu mâi putea face decât obiectul unei cronice umoristice". între timp a intrat K. şi C. Ressu s-a dezlănţuit: K. e „o ruină" ce stârneşte „o adâncă melancolie şi compătimire"... „s-a ferit să dea cu piciorul într-un bătrân". Nu el era cel care îi făcuse atmosferă proastă la Gialaţi. K. era „un fel de Millo" care acolo „cerşetorea" voturi „escortat de poliţişti." Ieşenii îl aleseseră deputat „ca să aibă cine spune poveşti şi să facă comicării în Cameră". îl batea gândul să ceară proclamarea lui K. drept „cel din urmă tombateră." Invectivele lui Ressu fuseseră întrerupte mereu de protestele indignate ale lui G. Panu. 28 Discurs la proiectul de lege pentru construirea ' căii ferate Bârlad — Galaţi Eu sunt de aceeaşi opiniune ca domnul Catargi1 şi voi vorbi dacă nu este cineva care să combată pe domnul Catargi. Domnii mei, avem drumuri de fer în ţară de la anul 1868; linia principală atunci s-a făcut sub regimul Constituţiunei de la 1866. Am făcut linia de la Iţcani la Vârciorova, care linie, In loc -să pornească de la Mihăileni, a pornit, cum zic, de la Iţcani, punând pe duşmanii noştri în poziţiune de a sfărâma cu cea mai mare înlesnire comunicaţiunea cu ţara. Aceasta s-a făcut nu după avizul comitetului de apărare, care nu exista pe atunci. A venit pe urmă linia unirei între Iaşi, Bucureşti şi Galaţi. Cât n-au cerut gălăţenii ca linia să treacă prin Galaţi şi să fie considerată ca linie comercială! Nu s-a primit. Şi iarăşi n-a fost comitetul apărărei, care să se fi opus, căci nu exista. A trebuit să vină rezbelul şi a trebuit să se vadă că un prost monitor turc poate să sfarame podul de la Bărboşi, spre â se face dreptate gălăţenilor. Mai târziu a venit linia Predeal. Austria nu a cedat a ne da legătura liniei Vârciorova dacă noi nu-i vom da Predealul, Predealul care aduce pe inamic la Bucureşti în 6 ore. Noi am fost nevoiţi să cedăm, şi nici atunci nu a fost comitetul de apărare. Deodată se iveşte un aşa numit comitet al apărărei, neînfiinţat prin nici o lege, o fiinţă anonimă, care trăieşte de câţiva ani. In numele acestui comitet aţi văzut cum domnul general Mânu a venit şi ne-a cerut milioane pentru fortificaţiuni, deşi oamenii recunoscuţi competinţi în ale armatei ne-au probat că aceste fortificaţiuni nu sunt de nici un folos.Atunci, un domn militar capabil a venit şi ce n-a scris, ce n-a spus contra principelui Bibescu! Ei! Astăzi domnul I. Lahovari, vorbind în numele apărărei, se adresează domnului Bibescu şi-l întreabă dacă nu e aşa? Aceasta este cea mai deplină satisfacere care se putea da principelui Bibescu, competenţei sale în materie de apărare a ţărei. Vin acum, domnilor, la istoria comitetului de apărare; ia să vorbesc ceva bătrâneşte, ca moldovean, şi sunt recunoscător domnului Ionescu, care zicea că provincia aceea e părăsită. Da, e foarte părăsită, şi numai provinciei aceleia nu i se cuvenea să i se aducă ca argumente cuvintele de apărare şi comitet de apărare; căci Moldova s-a unit tocmai ca să fie apărată, iar nu să * Şedinţa din 4 decembrie 1889. 29 fie lăsată fără nici o apărare. Eu mulţumesc Iui Dumnezeu că s-a făcut un comitet de apărare mai târziu; căci dacă s-ar fi făcut mai înainte, nu am fi avut astăzi nici drumul de fer la Iţcani, nici la Ungheni şi nici chiar la Ocna; ar fi trebuit să rămânem ca Serbia, care avea pădurea Şumadia ca apărare, pădure care în adevăr i-a servit ca apărare, şi ar fi trebuit să rugăm pe domnul ministru ca să ia câteva sute de mii de ghindă şi să o întrebuinţeze ca sămânţă pentru păduri, cari să apere Moldova. Apoi, domnilor, când a venit domnul Catargi cu portul-franc, nu se şoptea Ia urechile fiecărui deputat ca să nu se voteze, căci are să se facă linia Bârlad-Galaţi? Ei, acum ni se vine cu comitetul de apărare, care e fără răspundere, care nu ştiu cum e compus; numai prin gazete vedem că s-a întrunit comitetul de apărare. Dar din cine e compus acest comitet de apărare? Cine-I prezidează? Ce răspundere are? Eu nu mă opun la cele zise de domnul Lahovari; dar mi se pare curios ca, odată cu venirea cestiunei liniei Bârlad-Galaţi, să ni se vorbească de comitetul de apărare, de măsuri strategice. Apoi linia Iaşi-Vaslui e mult mai apropiată de fruntarie decât linia Galaţi-Bârlad._De la Galaţi până la Prut sunt trei rânduri de dealuri şi păduri seculare, şi în toate ţările din lume ce vedem noi? Sunt linii d-a lungul fruntariilor; se f^c şi fortificaţiuni, se hotărăsc locurile unde se pot face poduri etc. E bine oare ca să împiedicăm ţara de a avea mijloacele, liniile de comunicare cele mai indispensabile comer-} ţului, agriculturei şi chiar apărărei ei, sub cuvânt că un membru al comitetului de apărare a spus unuia din noi că nu trebuie să facem asemenea linii? Ce? De la Crasna până la Huşi e aşa de departe încât să nu poată veni inamicul în mai puţin de o zi?... {Zgomot.) Da, domnilor, în o jumătate de zi poate veni o armată întreagă; şi până să ne vină ajutorul, noi suntem sacrificaţi. Cu linia aceea s-a cheltuit o sumă mare de bani, pentru că este construită pe nişte pământuri mişcătoare, pe unde nu se poate transporta nimic, şi, cu toate acestea, comercianţii sunt siliţi să plătească tot atâţia bani ca şi când ar merge cine ştie ce distanţă întinsă. De aceea zic să nu veniţi înainte cu vorbele de măsuri strategice şi de comitet de apărare în contra liniilor cari se fac d-a lungul fruntariilor; căci atunci Moldova întreagă este sacrificată. Pe nicăieri nu se pot face linii de drum defer, fără să se zică că se compromite apărarea ţărei; dar aceste linii nu împedică pe ministrul de Rezbel de a face fortificaţiuni şi a lua toate precautiunile spre a asigura apărarea ţărei, lucru Ia care tocmai existenţa acestor linii l-ar ajuta mai mult. Din Predeal şi până la Braşov sunt păstrate fortificaţiunile vechi şi, la trebuinţă, sunt sigur că în 24 de ore vor fi puse în stare de apărare. Dincoace nu avem nimic, şi în Moldova mai puţin şi decât nimic. Sub cuvânt de apărare a ţărei şi de a opri pe ruşi 30 să vină, s-a interzis Moldovei dreptul de a avea şi ea căi de comunica-ţiune. Apoi atunci, cum s-a ruinat laşii, are să se ruine şi Galaţii. Iată ce ne face pe noi bătrânii să vă zicem: Destul cu sacrificiile făcute de moldoveni! începeţi a le da şi oarecare compensaţiune a acestor sacrificii. Vedeţi mai totdauna câţi moldoveni sunt în minister. Domnul Lascăr Catargi a socotit de cuviinţă, şi nu-i fac complimentele mele pentru aceasta, ca domnia-sa singur să fie moldovean în ministerul său. Dar cel puţin era un preşedinte al Consiliului care cunoştea ţara Moldovei, şi domnia-sa putea să spună ministrului de la Interne, ca şi celui de la Lucrările Publice, precum şi celui de la şcoli, cari sunt interesele Moldovei, şi a nu îngădui să se lase partea aceea a ţărei cu totul în uitare. Am văzut mai deunăzi pe deputaţii olteni că stăruiau să se pună un preşedinte oltean şi au reuşit de a pus pe domnul Sava Şomănescu. Rău dar fac moldovenii de nu pun şi ei condiţiuni când dau votul lor. Domnul general Mânu nu cunoaşte Moldova, nu ştie ce este acolo; domnia-sa, chiar ca ministru de Rezbel, nu prea ştie mult; dar încă ca ministru de Interne, ce ştie-domnia-sa despre administraţiunea Moldovei? Ce ştie despre ale Moldovei domnul ministru de Lucrări Publice, persoană foarte simpatică şi foarte inteligentă, dar îmi va permite domnia-sa să-l rog a nu mai pune înainte comitetul de apărare, care este o farsă... Domnul I. Lahovari: Rog pe biurou să pună în Monitor că se numeşte farsă instituţiunea comitetului de apărare. Da, să se tipărească cu litere mari, oricât de mari, cuvântul pe care l-am zis, ca să se ştie că eu, care sunt român şi nu sunt de origine grecească, mi-am atras imputarea domnului Lahovari că am insultat ţara mea. Apoi, dacă eu îmi insult ţara, nu m-ar trimite ea aici ca să ascult indignaţiunea patriotismului domnului Lahovari. Eu mă uit la istoria trecutului şi văd că toate căile noastre de comunicaţie s-au făcut fără să se fi consultat acest interesant comitet, care nu exista. Ceea ce dorim noi, moldovenii, este ca în cestiunile de interese curat materiale ale ţărei să ne unim cu toţii, şi liberali şi conservatori, să sprijinim interesele ţărei noastre, ca să nu mai vedem sărăcia bătând la uşile Moldovei. Când a venit cestiunea portului franc, s-a strigat că este cestiune de portofoliu, când s-au cerut drumuri de fer, s-au respins sub cuvânt că suntem aproape de graniţă. Ce a mai rămas? Nimic! Până şi regimentele, când s-au dus în foc, nu s-a lăsat ca în Bucureşti să se vadă hainele negre ale văduvelor şi copiilor. Ia întrebaţi regimentele din Moldova, de la Vaslui, de la Iaşi, cu câţi oameni în viaţă s-au mai întors? Jumătate populaţiunea se vedea îmbrăcată în negru, şi noi n-am zis nimic. 31 Pentru numele lui Dumnezeu, nu refuzaţi tot ce cere această parte a ţărei sub cuvântul de apărare! Noi respectăm unirea, noi am cerut-o şi o apărăm; dar cerem ca ce ni s-a promis să ni se dea şi să nu se mai vie cu asemenea pretexte pentru a se vătăma interesele materiale ale bietei Moldove. Protesteazăfaţă de cererea de amânare a discutării proiectuluiformulată de ministrul de Finanţe M. Ghermani. Domnilor, încă o dată declar că eu la asemenea propuneri nu mă opun; dar ca bătrân trebuie să văd ceva mai departe, şi constat că astăzi cinci proiecte au venit înaintea noastră Ia discuţiune şi pentru toate aceste proiecte s-a cerut amânarea de la banca ministerială. Mai constat că astăzi sunt 19 zile de la deschiderea Camerei, şi n-am avut nici un proiect de oarecare importanţă în discuţiune; ba constat, mai mult, că s-a cerut şi s-a dat la începutul sesiunei vacanţă cu încuviinţarea guvernului. Prin urmare, fiindcă adineaori domnul ministru de Lucrări Publice2 a zis că nu voieşte ca această Cameră să fie compromisă, tot astfel voiesc şi eu să se constate că, dacă Camera aceasta nu lucrează, nu este vină ei.3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 8, p. 88, col. 2 - p. 89, col. 3. NOTE 1 L. Catargi spusese că România şi-a început construcţia de căi ferate fără să se gândească la joncţiunea cu liniile externe. Aceasta sub pretextul apărării ţării (adică al evitării invadării teritoriului). Or, până atunci, ea nu-şi putea transporta grânele încât acestea putrezeau în magazii. Ceruse votarea de urgenţă a liniei Bârlad-Galaţi pentru că şi aşa Moldova era mereu dezavantajată. 2 Al. Marghiloman. 3 Votarea proiectului s-a amânat până după discutarea răspunsului la Mesajul Tronului. Cere lămuriri în legătură cu darea în judecată a cabinetului I. C. Brătianu îmi permit a face o respectuoasă întrebare, nu guvernului, ci onor. co-misiuni de informaţiuni pentru darea în judecată a domnului Ioan Brătianu. Şedinţa din 4 decembrie 1889. 32 Crede comisiunea de informaţiuni că. a sosit momentul să-şi depună raportul? N-a avut destulă prelungire de termen pentru importantele sale lucrări? Trebuie să ştiţi, domnilor, că o dreptate care întârzie, nu mai e dreptate. După cât ştiu, la 15 noiembre, chiar în prima zi, comisiunea trebuia să-şi depuie raportul. Legea cere o grabnică lucrare, nu cere strângere de dovezi, ci informaţiuni, şi de aceea se şi prevede că după zece zile să se depună lucrarea. Ei bine, comisiunea a cerut prelungiri de termen; putea să ceară cinci zile încă, zece zile, a cerut însă 10 luni şi i s-au dat 10 luni de amânare, şi totuşi nici până acum nu văd depus raportul. De când s-a deschis Camera, necontenit întreb pe onor. membri ai comisiunei de informaţiuni când au de gând să înfăţişeze Camerei raportul şi mi se răspundea: Venim mâine, venim joi, venim sâmbătă. Am aşteptat necontenit dar nu a venit nici până astăzi. Ridic vocea mea în favoarea unui principiu de înaltă dreptate şi echitate pentru menţinerea prestigiului Camerei, şi întreb: Când comisiunea are a aduce înaintea Camerei raportul său? Am tăcut până acum, dar de aci înainte în toate zilele voi face aceeaşi întrebare, şi sunt sigur că majoritatea acestei Camere se va uni cu mine şi va susţine întrebarea mea. După ce 1. lancovescu, anul din membrii „comisiunii de informaţiuni", explicase că întârzierea se datorează lipsei de copişti suficienţi care să transcrie raportul: înţelegeţi foarte bine, domnilor, că eu nu pot intra în amănunţimile pe cari domnul lancovescu ni le spune. Eu, în conformitate cu legea responsabilităţii ministeriale, nu voi să ştiu nimic de anexe şi paraanexe; anexele şi paraanexele sunt de atributul comisiunei de acuzaţiune. Dacă domniile-voastre ziceţi că aveţi 800 de acte de copiat şi 800 de cercetat, apoi comisiunea de acuzaţiune câte mii de dosare trebuie să caute? Rolul domniilor-voastre era să luaţi informaţiuni şi nimic mai mult. Domnilor, eu voi face o comparaţiune foarte ordinară, dar care este în viaţa omenească: Aflu eu că oamenii însărcinaţi de mine să dirigeze ori o fabrică, ori o moşie, ori un biurou al meu, nu au o purtare corectă; eu îndată iau un om de încredere şi-i zic: Du-te de cercetează ce s-a făcut. După ce a cercetat, vine şi-mi zice: Iată ce am descoperit; şi apoi trimit oameni cari să acuze. Dar domniile-voastre ce faceţi? După ce cercetaţi un an, veniţi acum şi vă prefaceţi în comisiune de acuzaţiune şi instrucţiune; nu 33 înţelegeţi că, în materie politică, cu cât aceste acte se întârziază, cu atât efectul dispare? Eu am observat că toată vara mulţi membri din comi-siune s-au plimbat prin străinătate, pe la Botoşani, cum este domnul Enacovici, şi nu aţi făcut nimic. Spuneţi ce-aţi făcut? Ce informaţiuni aţi luat? Şi Camera va hotărî. Apoi, nu aşa cum faceţi domniile-voastre se decapitează un partid, nu aşa se decapitează şeful unui partid. Eu mi-aduc aminte că, împreună cu răposatul Manolache Costache Epureanu, ne-am retras din guvern, pentru că nu s-a susţinut ca cercetarea să se facă grabnic în contra ministerului domnului Catargi, şi pe urmă ştiţi ce a rezultat din acea întârziere, că domnul Catargi venea şi cerea darea în judecată, şi noi nu puteam, pentru că situaţiunea se complicase, până când ne-am folosit de împrejurarea independenţei şi am scăpat cu faţa curată. Eu, domnilor, care sunt adversarul politic al domnului Ion Brătianu, voiesc să văd cu o oră mai înainte dacă este vinovat sau nu. Nu puteţi domniile-voastre să ţineţi în suspensiune indefinit această ceşti u ne. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 8, p. 91, col. 1-3. Din nou asupra proiectului legii cumulului* Am văzut că toţi cei cari au vorbit au avut cuvântul în cestiune de regulament, şi aşa fiind, îmi pare rău că onor. domn Carp, care a cerut şi domnia-sa cuvântul tot în cestiune de regulament, a călcat regulamentul, fiindcă mi-a luat rândul de a vorbi, mie, care eram înscris înaintea dom-niei-sale; căci şi eu tot în regulament aveam să vorbesc, deoarece toată această cestiune nu este decât o cestiune de regulament, anume dacă trebuie să se pună proiectul la ordinea zilei astăzi. De aceea mă plâng la domnul Carp de domnul Carp, care mi-a luat rândul. Domnilor, de ce e vorba? E vorba să votăm o lege din iniţiativă parlamentară, şi mai ales din iniţiativă parlamentară conservatoare. Pentru întâia dată, în timpul ministerului Ion Brătianu, a venit o propunere din iniţiativă parlamentară, a onor. domn A. Lahovari. Domnia-sa ’ Şedinţa din 5 decembrie 1889. 34 este acela care a făcut o propunere foarte detaliată asupra cumulului, propunere care a fost foarte aplaudată de toată lumea; şi proiectul venit în Cameră în urma acelei propuneri a fost votat mai în unanimitate. Proiectul a mers la Senat, unde i s-au făcut oarecari modificări. îmi pare bine că onor. domn Poenaru-Bordea este aici, fiindcă dumnealui este care îmi zicea: Haide să votăm proiectul amendat de Senat, fiindcă văd pe unii din cumularzi că fac prea multă rezistenţă. Iată ce zicea domnul Poenaru-Bordea, ca raportor al comitetului delegaţilor: „în fine, comitetul în majoritate, deşi ar fi dorit să admită chiar proiectul Senatului, ca un pas înainte pe calea ideei înscrisă în art. 132 din Constituţiune, însă s-a oprit la ideea sa, în faţa unui răspuns din partea guvernului că nu se poate pronunţa nici pentru proiectul Senatului astfel cum este votat. Pentru aceste motive, comitetul delegaţilor, în majoritate, crezând că proiectul votat de Senat nu răspunde principiilor proclamate de Constituţiune, l-a respins şi exprimă dorinţa de a se primi din nou şi de urgenţă luarea în discuţiune a proiectului de lege votat de Cameră.“ în adevăr, domnilor, de câte ori a venit acest nenorocit proiect din iniţiativă parlamentară, fie al domnului Lahovari, fie al domnului Nacu, fie acesta, după ce s-a modificat de Senat, când s-a întors în Cameră nu s-a mai votat, sub cuvânt că e rău. Tot asemenea şi cu acest de acum proiect de lege, Camera l-a votat; a mers la Senat; Senatul a introdus modificări; ministrul Domeniilor a combătut acele modificări şi astăzi, când vine în discuţiunea Camerei, ni se zice ceea ce se zicea şi sub domnul Brătianu: Să nu-1 votăm; să lăsăm guvernul să vină mai târziu cu un proiect bun. Iată ce zicea un domn deputat în Camera trecută: „Sunt de părere a se respinge proiectul de lege votat de Senat şi a se ruga guvernul să prezinte un proiect de lege care să stăvilească cumulul în marginile posibilităţeî.“ Acest domn deputat era domnul Niţulescu. Acum, domnilor, şi cu acest proiect am auzit zicându-se acelaşi lucru, că adică să-l respingem şi să lăsăm guvernul să vină cu altul. Ei bine, acest proiect este rău; dar nu e rău de tot, căci ar fi rău de tot dacă ar învoi cumulul mai mult decât e astăzi. Părerea mea e să-l votăm, şi guvernul e liber a nu-1 supune sancţiunei Regelui, sub cuvânt că e rău; însă atunci să aducă imediat un alt proiect de lege; căci noi voim să avem odată o lege contra cumulului; şi dacă n-ar fi decât aceasta, tot e destul ca să împlinim o dorinţă, care e scrisă în Constituţiunea de la 1866. Domnilor, sunt 20 de zile de când s-a deschis Camera; nu puteţi zice că noi am făcut obstrucţionism; căci necontenit am cerut să votăm 35 legi; însă de câte ori ni s-a prezintat vreo lege mai importantă, banca ministerială a cerut amânarea. Acum vin vacanţele; ne vom întoarce în mijlocul alegătorilor; lăsaţi-ne să le ducem cel puţin această lege reclamată de atâta timp de toate partidele, de ţara întreagă. Noi vom primi cu bucurie orice proiect de lege care ar veni în urmă să modifice pe acesta. Ce trebuinţă este ca neapărat domnul prim-ministru să asiste la discuţiunea acestui proiect? Domnia-sa poate să vină sau nu; pe banca ministerială sunt acum trei miniştri: este domnul Păucescu, domnul Lahovari, domnul Marghiloman, oratori de stimat şi stimaţi. Domniile-lor nu voiesc să ia parte la discuţiunea acestui proiect şi cer să vină domnul prim-ministru. Atunci să meargă dumnealor la Senat, ca să vină domnul prim-ministru aci. Nu înţeleg de ce atâta greutate. Pentru Camera de astăzi, care stigmatizează procedura Camerei trecute, este de demnitatea ei să voteze cât mai curând acest proiect. Domniile-voastre, cari judecaţi procedura Camerei trecute şi o găsiţi rea, faceţi oare mai bine refuzând ţării o lege care este menită a lovi un abuz care a devenit un adevărat scandal? Refuzând astăzi acest proiect, judecata pe care o va da mâine ţara are să privească pe majoritatea Camerei; căci minoritatea, şi a Camerei de astăzi, ca şi a Camerei trecute, cere urgenţa asupra acestui proiect, care este menit a stăvili cumulul pe cât se poate. Dacă nu vă place această lege, cine vă opreşte a o modifica mâine, sau a propune acum îndată un alt proiect de lege, pe care-I vom vota de urgenţă? Prin urmare, unde este conflictul? Nicăieri!... Rog dar pe onor. minister să binevoiască a ne lăsa să votăm acest proiect de lege; şi dacă nu se va sancţiona, nu vom face cestiune ministerială, nu vom da vot de blam, ci vom aştepta în linişte ca guvernul să vină cu un alt proiect. Noi însă ţinem ca acest proiect de lege să se voteze, ca să vadă ţara întreagă că o dată a fost majoritatea Camerei capabilă a stârpi un rău, pe care Constituţiunea l-a stigmatizat de acum 23 de ani. Aşadar, în conformitate cu regulamentul, fiindcă acest proiect s-a votat de Cameră, s-a votat de Senat şi, întorcându-se la Cameră, s-a cerut urgenţa asupra lui, şi fiindcă s-a primit urgenţa, rog pe domnii miniştri să binevoiască a ne lăsa să-l votăm, şi după aceea dumnealor vor face ce vor voi cu dânsul.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor**, 1889/1890, nr. 9, p. 97, col. 2 - p. 98, col. 2. NOTE 1 Vezi şi supra, p. 20. 36 Din nou asupra dării în judecată a cabinetului I.C. Brătianu* Stranie argumentare face onor. domn Apostoleanu1; stranie cerere, după ce a trecut atâta timp. Apoi bine, onor. domnule preşedinte al comisi-unei de informaţiuni, domnia-voastrăde la început n-aţi ştiut că vă trebuiau copişti? Acum, după ce a trecut o lună peste cele zece luni acordate, abia acum veniţi a cere să vi se dea copişti? Cum? Iar începeţi prelungirile? Aş fi dorit pentru un moment să vă văd pe domnia-voastră în poziţiunea în care aţi pus un partid întreg. Dreptate faceţi domnia-voastră? Domnia-voastră, om îmbătrânit în lupte şi vechi avocat? Ce aţi făcut până acum? V-aţi plimbat, unii pe la Paris, alţii pe la Botoşani, şi acum vă trebuie copişti! Aduceţi hârtiile încoace, le copiem noi bătrânii; eu, om bătrân, mă fac copist. Cui vindeţi castraveţi? De ce veniţi cu asemenea pretexte? După o intervenţie a Iui G. Panu.2 - Domnilor deputaţi, eu nu pot să repet ceea ce a zis onor. predecesor; eu am numai să rezum; dar mai înainte de toate sunt dator a mă ridica din toată puterea contra unor cuvinte ale domnului Apostoleanu, preşedintele comisiunei de informaţiuni; domnia-sa zice că legea responsabilităţei ministeriale este făcută, în sensul cum că ministerul care a succedat ministerului ce este a se da în judecată ar fi avut toate actele gata. Această interpretare nu ştiu cum s-o numesc; dar este cel puţin Iudaică. Apoi, onorabile domnule Apostoleanu, dacă ar fi fost aşa, acel minister, care ar fi avut dovezi gata, precise, în contra domnului Brătianu, nu avea nevoie să mai aştepta iniţiativa Camerei; căci miniştrii ştiţi că fac parte din puterea executivă şi ei au dreptul să ceară Regelui darea în judecată a unui ministru sau a unui întreg minister. In privinţa dârei în judecată sunt doi factori, unul este capul Statului, Regele, şi altul repre-zentaţiunea naţională. In privinţa greşelelor către Rege, Regele are dreptul să dea în judecată; iar în ce se atinge de abuzuri, de călcări de lege, reprezentaţiunea naţională are dreptul să numească o comisiunede informaţiuni, care, cum a zis foarte bine domnul Panu, este datoare să se informeze şi să vină cu explicaţiuni să zică: Ne-am informat, iată materiile asupra cărora se poate pronunţa Camera. Ei, domnilor din comisiune, daţi-mi voie să vă spun că v-aţi bătut joc de noi în toată puterea cuvântului; aţi cerut prelungirea cu zece zile şi vi s-a dat prelungire de zece luni, şi după ce a expirat şi acest termen, nu aţi mai venit să cereţi încă ’ Şedinţa din 8 decembrie 1889. 37 o prelungire, ci aţi venit astăzi să cereţi copişti, scuzându-vă că faceţi politică pe apucate, că mai aveţi şi alte ocupaţiuni, că trebuie să vă căutaţi şi de sănătate, că n-aţi avut destul timp etc. Apoi cine v-a rugat să primiţi această însărcinare? Domniile-voastre aţi venit cu pasiune şi aţi primit bucuroşi, căci deja unul dintre domniile-voastre, când aţi cerut prelungirea, domnul Enacovici, care voieşte a-şi răzbuna pe domnul Brătianu pentru o arestare, a venit şi ne-a citit fel de fel de acte; va să zică, aţi pus pasiune, şi acum vă faceţi oameni blagorodnici, oameni mititei şi blânzi, şi spuneţi: N-am avut timp. Ei bine, nu merge aşa; domniile-voastre aţi primit această însărcinare şi aţi lucrat cu zel, aţi lucrat foarte mult. Ziceţi că aţi avut nevoi în familiile domniilor-voastre; dar eu am văzut că unii au făcut lumină electrică în Botoşani, alţii vor să ridice acolo turnul Eifel... Domnul Th. Calimach: Ce are a face? Nu mă adresez la domnia-voastră; mă adresez la domnul Enacovici. Domnul A. Enacovici: Ce ai cu lumina electrică din Botoşani? Domnul ministru Mânu a făcut lumină; am citit astăzi raportul pentru dizolvarea consiliului şi m-ara speriat; vă place aceasta? O voce: Dar nu e în cestiune. Aşadar, domnilor, fiindcă se cere un nou termen, noi facem o propunere ca comisiunea de informaţiuni să depună raportul în termen de trei zile.J „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 10, p, 118, col. 3; p. 119, col. 2-3. NOTE 1 Discuţia o stârnise G. Panu întrebând „unde stau lucrările comisiunii pentru darea în judecată a domnului I.C. Brătianu". G. Apostoleanu, preşedintele comisiei de informare, spusese că tocmai se pregătea să ceară Camerei „un mic ajutor" ca să poată angaja copişti suplimentari pentru transcrierea raportului final; sau, acelaşi corp „să mijlocească" la Imprimeria statului pentru tipărirea textului. Vezi şi supra, p. 32. 2 G. Panu spusese că această comisie de informare îşi depăşise atribuţiile; ea fusese însărcinată cu adunarea probelor. Redactarea actului de acuzare urma s-o facă o comisie de ancheta desemnată anume de Cameră. în plus, mandatul ei expirase deoarece fusese împuternicită să lucreze până la începutul sesiunii parlamentare - adică cu trei săptămâni în urmă. 3 Camera a hotărât tipărirea raportului şi punerea lui la dispoziţia deputaţilor în trei-patru zile. 38 Despre gestul arhiereului Calistrat Orleanu, agent electoral* Eu, care sunt liberal disident ca şi domnul Dobrescu1 vă mărturisesc că astăzi m-am mirat, şi mă întreb: Cine vorbeşte? Un liberal ori un reacţionar cu işlic şi şal? {Ilaritate, aplauze.) Ei bine, domnilor, în toată viaţa noastră noi ne-am muncit să ridicăm libertatea credinţei şi a cugetă-rei, libertatea alegerilor, libertatea mişcărei la toţi românii, şi astăzi ce văd? Domniile-voastre vă adresaţi la braţul secular, vorbind în stilul duhovnicesc, pentru ca să reprime actele cetăţeneşti ale unui arhiereu, ale unui monah! Din capul locului declar că eu am foarte puţină simpatie pentru acest personagiu, foarte puţină; dar a fost un timp când noi liberalii îl ridicam ca un drapel pe acest om; el în Sinod rostise o opiniune separată, făcuse minoritate şi mitropolitul răposat a mijlocit excluderea lui din Sinod, pentru lipsă de respect şi insubordare către biserică; noi, cari eram afară, nu înţelegeam lucrul aşa, pentru că, dacă avem un Sinod compus de 15 sau 16 prelaţi, socotesc că acestor prelaţi trebuie să li se dea ceea ce se dă oricărui cetăţean, dreptul de a zice da sau ba; dar iată că mitropolitul zicea: Unde sunt eu este şi turma; unde este păstorul este şi turma, şi, prin urmare, te dau afară de aci, şi ceilalţi au zis: Amin! Şi l-au exclus. Atunci, el socotindu-se în drept de a face apel la autoritatea civilă, s-a adresat la Curtea de casaţiune. Noi, liberalii bătrâni, ne-am opus la acea excludere şi ziceam că şi tribunalele bisericeşti sunt supuse ultimului tribunal civil. Ne-am interesat la cazul acestui arhiereu, unii au pledat pentru dânsul, alţii au pus multe stăruinţe în favoarea lui; dar n-am putut reuşi, fiindcă influenţa mitropolitului primat era mai mare. Noi întotdeauna am zis că preotul, călugărul, are şi el drepturi ca oricare altul, este şi el cetăţean, poate să facă tot ce va voi. Acum domniile-voastre ziceţi că nu poate... Voci: A fost contra domniei-sale. {Ilaritate.) Dar în urmă liberalii au fost indignaţi văzând pe acel monah, care părea a reprezintă aşa de sus principiul libertăţei cugetului făcând metanie puterii, intrând în Sinod, şi permiteţi-mi a spune cuvântul, lingând unde a scuipat. Dar acesta nu este un cuvânt ca eu astăzi să nu mai susţin acel principiu pe care l-am susţinut toată viaţa mea, şi nu cred că ddmnul Dobrescu avea dreptate când zicea că administraţiunea trebuia să pună pe acel arhiereu la locul lui. Şedinţa din 9 decembrie 1889. 39 Domnul Dobrescu s-a întemeiat pe un regulament al Sinodului care autoriză pe poliţie, care-i pune îndatorirea ca pe monahi nu să-i ducă la poliţie, ci să-i ducă la monastire. Apoi, domnilor, toţi domniile-voastre şi eu toată viaţa mea am lucrat ca să ridicăm poliţiei dreptul de a fi braţul secular al ăutorităţei bisericeşti. Altceva este să zică mitropolitul unui călugăr: Fă metanii, te opresc de a mai sluji etc. şi altceva este să-l dea pe mâna poliţiei, care nu trebuie să fie executoare a regulamentelor călugăreşti. De la 1858 nu a mai fost în ţara românească nici o autoritate care să facă ceea ce se făcea mai înainte, adică să ia pe un călugăr sau pe o călugăriţă de oriunde-i găsea şi să-i ducă la monastire, unde să fie păziţi cu gendarmi. La Huşi s-a întâmplat acum că un călugăr a lepădat comanacul şi s-a însurat. Ştiţi ce-a făcut episcopul? A făcut o declaraţiune prin care se zicea că cutare nu mai face parte din cler, dar nu s-a adresat la poliţie, la braţul secular, ca să-l aducă să-i pună la braţe un copil de fer. Astăzi, domnilor, văd idei reacţionare cari ar trebui să vă îngrijească pe toţi, mai cu seamă.când reacţiunea ştiţi că bate la uşă. De aceea eu rog pe domnul Dobrescu ca astăzi dacă se poate să-şi astâmpere nemulţumirile sale, poate drepte în contra faptelor acestui personagiu. Mi se pare că domnul Dobrescu s-a cam înşelat în aprecierile sale asupra dreptului ce are monahul, şi cred că v-aţi grăbit, căci o asemenea cestiune trebuia mai î întâi discutată între'noi, liberalii, şi apoi să o fi adus domnia-sa aici.2. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 11, p. 129, col. 2-p. 130, col. 1. NOTE ' Calistrat Orleanu făcuse propagandă electorală la Ploieşti în favoarea candidaţilor guvernamentali; în acest sens trimisese în dreapta şi în stânga plicuri cu lista acestora şi cartea lui de vizită. 2 C.C. Dobrescu a vrut să replice spuselor lui K., argumentând că totuşi a înţeles bine liberalismul dar I. Negruţi ceruse închiderea discuţiei, primită de Adunare. Intervenţie privind abuzurile administrative din Dobrogea* Anul trecut onor. domn L. Catargi, în calitate de prim-ministru, a făcut o preumblare ministerială în Dobrogea, în urma căreia domnia-sa, cons- ‘ Şedinţa din 11 ianuarie 1890. 40 tatând relele de cari suferă acea provincie, a numit o comisiune compusă de mai mulţi reprezentanţi ai diferitelor ministere, care să se rostească asupra remediilor în contra abuzurilor sub cari geme acea nenorocită provincie. [î]mi permit a întreba pe domnul prim-ministru actual dacă domnia-sa a avut timp să studieze acel raport al comisiunei în cestiune, şi ce poate să ne spună domnia-sa în privinţa acestei lucrări, sau ce gândeşte domnia-sa să facă pentru a pune capăt neajunsurilor care dezolează acea parte a ţărei.1 După explicaţiile primului ministru, gl. George Mânu.2 Mulţumesc domnului prim-ministru de explicările ce mi-a dat; dar îmi permit numai o observaţiune asupra opiniunei emise de reprezentantul ministerului de Rezbel ca să se supună şi populaţiunea din Dobrogea la recrutare. Negreşit că aceasta este una din îmbunătăţirile după cari aspiră dobrogenii; dar voi aştepta proiectele guvernului, şi în specie al domnului ministru de Rezbel, ca să mă pronunţ, şi atunci voi avea onoarea să discut cu domnul ministru şi voi face şi o interpelare. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, tir. 21, p. 205, col. 2-3; p. 206, col. 1. NOTE 1 La începutul şedinţei, preşedintele Camerei, Gh.Gh. Cantacuzino, a anunţat că raportul comisiei de informare privind inculparea cabinetului I.C. Brătianu fusese depus şi era la dispoziţia deputaţilor. K. a spus: „Vă rog, domnule preşedinte, să mă înscriţi şi pe mine pentru acea dezbatere, şi totdeodată cer cuvântul acum pentru a anunţa o interpelare domnului preşedinte al Consiliului". S-a adresat apoi acestuia, gl. George Mânu. 2 După ce primul ministru l-a asigurat că va aduce în Senat, în câteva zile, un proiect de lege privind „organizarea administrativă în toată ţara, în care proiect se coprinde şi partea privitoare la Dobrogea". Totodată a informat că „am avut fericirea să luăm o deciziune definitivă în privinţa legăturei Dobrogei cu România prin un pod peste Dunăre". Discurs în problema cumulului* Domnii mei, ar trebui să fie cineva foarte decăzut în inteligenţă pentru ca să insiste să votaţi acest proiect de lege1, ca reprezentând binele absolut, ca reprezentând o lege absolută. ’ Şedinţa din 11 ianuarie 1890. 41 Nu, nimeni nu zice aceasta; toţi vedem că este o lege plină de defecte, precum sunt mai toate legile cari vin să taie din copaciul abuzurilor. Domnilor, eram tânăr, foarte tânăr, nici nu intrasem în viaţa politică, când cestiunea cumulului era la ordinea zilei. Era pe la 1832, adică aproape acum 60 de ani, când această cestiune începuse a se agita în ţâră. Ei bine, cum se întâmplă că această lege a fost pururea combătută şi a căzut, aşa încât cumulul a înflorit şi a prosperat totdeauna? Aceasta nu mi-o explic altfel decât că întotdeauna au venit oameni cari au zis că nu se mulţumesc numai cu bine şi astfel, umblând după mai bine, au făcut să se piarză binele. Tot astfel şi-acum, domniile voastre cei cari combateţi acest proiect de lege aveţi un ideal de a face şi mai bine decât ceea ce se face astăzi; dar cine vă împiedică ca mai târziu să veniţi a realiza idealul domniilor voastre? Cine împiedică pe minister ca, o dată ce legea va fi votată şi pusă în aplicare, să constate cari sunt neajunsurile ei şi să ne ceară să le îndreptăm? Sunt dar multe mijloace pentru a ajunge la realizarea idealului domniilor-voastre. Până atunci însă nu este bine să lăsăm a se compromite ţara legală în faţa opiniunei publice, care ştie că de atâtea ori a venit la ordinea zilei acest proiect şi totdeauna s-a înlăturat, fie sub un pretext, fie sub altul. Nu veniţi dar aici cu argumente de advocat, şi până într-atâta de advocat, încât ne-aţi tratat ca magistraţi şi aţi vorbit înaintea noastră ca înaintea unei curţi judecătoreşti. Eu cred că domnul Chrisenghi va avea mai multă recunoştinţă de la alegătorii domniei sale şi mai mult se va putea făli şi onora cu votarea acestui proiect de lege decât cu votarea palatului administrativ de la Călăraşi.2 Am ajuns în fine să avem acest proiect în contra cumulului; este bine să-l votăm, deşi poate că nu este perfect, fiindcă nu putem pretinde ca toate lucrările noastre să iasă deodată perfecte caMinerva din capul lui Jupiter. Dar încetul cu încetul să îndreptăm ceea ce vedem că este rău, astăzi să tăiem o parte din abuz, mâine alta şi poimâine iar alta, aşa ca să ajungem odată să avem o lege contra cumulului şi s-o aplicăm pe cât permit împregiurările şi oamenii pe cari-i avem. Dar, pentru Dumnezeu, domnilor, faceţi odată începutul, votaţi această lege, rea cum este, şi o vom face mâine mai bună. Nu faceţi ca Adunările trecute cari, când li se înfăţişa o lege pentru stăvilirea cumulului, aplaudau cu entuziasm şi pe urmă o făceau şi o votau aşa încât nu mai era aplicabilă. încă o dată dar, vă rog să votaţi această lege, deocamdată aşa cum este ea şi ţara va fi mulţumită. Să nu vă luaţi după domnul Chrisenghi. Domnia-sa 42 are mult talent, nu-i contestez aceasta, dar este încă tânăr şi de aceea nu ştie, n-a văzut răul pe care noi bătrânii l-am văzut că-1 produce cumulul. Domnilor, toţi declarăm că suntem contra cumulului; toţi fără deosebire. Chiar aceia cari combat legea vin, în cea mai mare parte, şi ne impută nouă cari voim să o votăm, că noi stabilim cumulul, iar pe de altă parte vin şi ne impută că-1 oprim la mai multe serii de cumularzi. Ei bine, acest sentiment general că nu voim cumulul trebuie să ne facă să discutăm ca să iasă ceva, ori legea aceasta care e un început, ori o altă lege, după propunerea domnului Arion, ca să se numească o comisiune care să se ocupe de o altă lege mai serioasă...3 (Nu se aude.) De aceea vă rog, în interesul prestigiului Camerei, care a pierdut atâtea şedinţe pentru cestiuni mai mici, şi mai toţi recunoaştem că cestiu-nea cumulului interesează ţara întreagă, că cumulul a dat loc la scandaluri mari, şi că cu toţii trebuie să căutăm să-l precurmăm, deosebirea fiind numai că unii se mulţumesc cu ceva, pe când alţii cer idealuri, cari ştiţi că în materie de legiferare e imposibil de realizat; de aceea zic, mai permiteţi să vorbească doi, trei, unii pentru, alţii contra, ca să vedem ce e de făcut cu acest proiect de lege, căci altfel e a arunca numai pulbere în ochi. Sunteţi cu totul nedrepţi, chiar injurători contra acelora cari voiesc să oprească cumulul. Lăsaţi dar încă discuţiunea deschisă, şi fiţi siguri că ziua întâia a redeschiderii sesiunei, dacă va ajunge la rezultatul de a.lovi cumulul, va fi binevăzută de ţară, când ea a văzut atâtea şedinţe pierdute degeaba, atâtea vacanţii neîntemeiat luate. Vă rog dar, domnilor, să nu închideţi discuţiunea, şi rog pe acei cari combat acest proiect de lege să binevoiască a se asocia cu mine ca să voteze pentru continuarea discuţiunei. Numai doi inşi au vorbit pentru acest proiect, şi alte două talente mari, unul mai mult natural şi altul studiat, au venit ca să-l combată, într-un chip însă injurios pentru acei cari susţin acest proiect de lege, cu intenţiuni tot atât de pure cel puţin ca şi ale acelor care îl combat.4 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 21, p. 299, col. 3 - p. 300, col. 2; nr. 22, p. 306, col. 1-2. NOTE 1 Vezi supra, p. 22 şi 34. 2 Gr. Crisenghi declarase că legea, în forma întoarsă de la Senat, „izbeşte în mod implacabil şi nedrept" pe unii funcţionari încât ceruse Camerei să modifice formulările celuilalt for. Aceeaşi practică se observase la revizuirea Constituţiei şi la legea presei. 43 3 C.C. Arion era potrivnic ideii de a vota legea, fie şi deficitară. începuse apoi a analiza diferite articole şi arătase că nu era socotit cumulard funcţionarul public care ar fi lucrat la „stabilimente1* ce nu depindeau de stat. Or, acestea „sunt care plătesc mai gras pe funcţionarii lor. Creditele funciare, Banca Naţională nu sunt dependinţe de stat.11 K. a replicat: „Eroare mare11. în încheiere, C.C. Arion ceruse o comisie care să facă un nou proiect de lege, nu „spoiala11 ce se înfăţişase Camerei. 4 Adunarea a votat închiderea discuţiei (cu 50 de voturi pentru, 32 contra) şi apoi luarea în consideraţie a proiectului de lege (cu 56 de voturi pentru şi 36 împotrivă). în cele din urmă a primit proiectul amendat de Senat cu 53 de voturi contra 17. Scurtă intervenţie privind proiectul legii licenţelor pentru băuturile spirtoase* Domnilor, ain constatat cu bucurie cum că domnii licenţiaţi în drept de a vinde ţuică şi spirt au foarte mulţi partizani. Eu- nu pot să fiu contra; dar trebuie să mă plâng că domnul Nicorescu, fără să ştie poate mi-a luat motivele mele de argumentare, sau eu i le-am luat pe ale domniei-sale.1 Când domnul ministru vine şi zice2: Daţi-mi opt zile şi cred că ne vom învoi, nu vedeţi domniile-voastre că aceasta va să zică că cestiunea pe jumătate este câştigată? Domniile-voastre ştiţi că duşmanului trebuie să-i dăm un pod chiar de aur ca să treacă; de aceea zic că trebuie să admitem cererea domnului ministru, şi să-i acordăm un pod de opt zile, căci cred că va fi bine; însă numai un lucru aş voi să se hotărască acum, adică: Deoarece discuţiunea dărei în judecată a ministerului Brătianu" ar putea să ţină mai mult de opt zile, şi fiindcă exerciţiul dreptului acelor licenţiaţi de a vinde spirtoase este foarte interesant şi nu ar trebui să rămână indefinit în suspensiune cestiunea aceasta, de aceea aş preferi să se hotărască mai bine aşa: Ca după terminarea discuţiunei în privinţa dărei în judecată a ministerului Brătianu, să se ia imediat în discuţiune această cestiune.4 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 23, p. 322, col. 3 - p. 323, col. 1. NOTE 1N. Nicorescu era raportor la proiect şi fusese de acord cu amânarea discuţiei dar numai până după prezentarea raportului comisiei de informare în legătură cu inculparea cabinetului I.C. Brătianu. Şedinţa din 15 ianuarie 1890. 44 2 Ministrul de Finanţe, M. Ghermani, explicase Adunării că a convocat mai multe şedinţe la sediul său dar după ore de discuţii nu se ajunsese la un consens. Acum ceruse un răgaz de opt zile sperând să poată armoniza punctele de vedere. 3 Vezi infra, p. 49. 4 Adunarea a votat luarea în dezbatere a proiectului după înfăţişarea raportului comisiei de informare. Dezvoltă o propunere privind verificarea diplomelor de inginer ale lui G. Vlădescu spre a putea fi validat deputat Aş putea să intru mai mult în dezvoltări1; dar pentru momentul de faţă voiesc numai să precizăm această discuţiune, pentru că avem la ordinea zilei o altă cestiune de o mare importanţă. Domnilor, cea dintâi şcoală de ingineri în România s-a format în Iaşi la 1860 şi aici la 1863, pe lângă Şcoala de poduri şi şosele, sub direcţiunea repausatului Aninoşanu, la care a contribuit apoi şi Panait Donici, care trăieşte şi astăzi; am auzit pe onor. domn I. Lahovari2 susţinând că onor. domn Vlădescu este inginer ieşit din şcoala de silvicultură fundată de repausatul Alexandru Golescu Arăpilă la 1860. Ei, domnilor, eu susţin că pentru ca cineva să fie inginer, trebuie să aibă un titlu de inginer dat de o şcoală care poate forma ingineri. Ei bine, eu susţin şi sunt acte formale care constată că şcoala de mică forestierie creată de Golescu nici nu s-a gândit vreodată a forma ingineri şi nici nu a putut da acest titlu cuiva. Acea şcoală avea menirea de a arăta băieţilor chipul de a planta şi de a conserva arborii. Şi eu am trimis din acei copii de la şcoala lui Aninoşanu, pe câţiva la şcoala din Nancy, şi acolo ei au trebuit şă ia de la început clasele gimnaziale. Astfel fiind, eu cred că e bine să se admită propunerea3 care zice ca să se cerceteze dacă are titlul de inginer, dat de o şcoală în drept de a forma ingineri. Până atunci însă nu trebuie ca noi aici în Cameră să dăm oamenilor titluri pe care numai şcoalele speciale le pot da, să facem pe cutare inginer, pe cutare arhitect, să zicem: dignus est intrare nostro docto corpore. Cu chipul acesta, ministrul va putea să ne trimită în Cameră 33 de silvicultori, 33 de ingineri de la monopolul sărei sau tutunurilor, şi mai " Şedinţa din 20 ianuarie 1890. 45 ştiu eu câţi alţii. Nu a fost aceasta ideea Constituantei. Erau înainte, când s-a făcut legea electorală de sub regimul Convenţiunei de la Paris, erau multe specialităţi de funcţionari publici cari puteau intra în Cameră, tocmai pentru a se da Camerei posibilitatea de a avea cât mai multe specialităţi, cari pe atunci erau foarte rare în ţara noastră, şi de aceea Cons-tituţiunea din acele timpuri le permitea intrarea în Cameră, mai mult ca o încuragiare de a se mai înmulţi specialităţile în ţară; dar nu cred că astăzi, pentru consideraţiunea pusă de domnul Lahovari, că cu restricţiuni am ajunge să avem Camera compusă numai din proprietari şi advocaţi, ar fi bine să primim pe toţi agenţii silvici. De unde a luat-o domnia-sa că în ţara aceasta nu sunt decât advocaţi şi proprietari? Unde lasă domnia-sa pe comercianţi şi industriaşi, cari reprezintă cea mai mare bogăţie a ţărei? Ei bine, când aud o asemenea argumentare de la un om care ştie a pleda aşa de bine ca domnul Lahovari, atunci mai că-mi vine şi mie ideea să propun la sesiunea viitoare a se face şi la noi ceea ce este în Serbia, unde nici un advocat nu poate să pătrundă în Cameră, fiindcă advocaţii au talentul de a face din alb negru şi din negru alb. De aceea, domnilor, vă rog, fiţi buni ca înainte de toate să numiţi o comisiune care să cerceteze dacă domnul Vlădescu are titlul de inginer, şi constatându-se că-1 are, vom vedea ce vom face. Deşi se susţine că silvicultorii nu sunt agenţi administrativi, însă ei sunt; deoarece-i vedem încheind procese-verbale pentru constatarea delictelor silvice, ei sunt nişte auxiliari ai poliţiei judecătoreşti, şi mai ales în Dobrogea ce autoritate mare au ei, când ştiţi bine că aproape tot pământul este moşie a Statului! Orice s-ar zice, aceşti silvicultori sunt agenţii ministerului Domeniilor. Pentru numele lui Dumnezeu, domniile-voastre, cei tineri, nu lăsaţi să se introducă nimeni aci în contra legei. Destulă influenţă are guvernul; destul ţara este guvernamentală şi fără ingineri şi fără silvicultori! {Aplauze.} Nu vorbesc pentru mine, căci eu poate mâine să dispar, ci pentru domniile-voastre. Şi domniile-voastre, mai cu seamă conservatorii, gândesc că trebuie să conservaţi mai mult bunele moravuri şi să vă îngrijiţi mai mult de paza legilor; căci când vor veni liberalii, şi precum ştiţi că liberalii sunt îndrăzneţi, atunci nu aveţi să vă plângeţi dacă ei vă vor întrece în asemenea apucături. Domniile-voastre nu mai sunteţi conservatori, deveniţi eminamente revoluţionari, dacă primiţi teoria domnului I. Lahovari.4 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 28, p. 519, col. 2 - p. 520, col. 1. 46 NOTE 1 Se discuta raportul comisiei de verificare a alegerii deputatului G. Vlădescu la colegiul 1 Muscel. Majoritatea ceruse invalidarea; motivaţia era că numitul, inspector silvic la ministerul Domeniilor, prin urmare funcţionar al statului, nu demisionase în momentul depunerii candidaturii, cum prevedea art. 27 din legea electorală. Minoritatea comisiei argumentase că G.V., ca inginer, intra în categoria excepţiilor (medici, ingineri, avocaţi, arhitecţi ai statului), în conformitate cu art. 29 al aceleiaşi legi. Un grup de deputaţi, între care K., depusese următoarea propunere: „Cerem ca o comisiune numită înadins de Adunare să verifice diplomele domnului Vlădescu, aşa ca să se poată judeca dacă i s-a conferit, de şcoalele de aplicaţiune unde a învăţat, titlul de inginer". Preşedintele Camerei, Gh.Gr. Cantacuzino, i-a cerut Iui K. s-o dezvolte. 21. Lahovari declarase că legea nu trebuie „interpretată iudaic... fără subtilităţi, fără distincţiuni de persoane, ci în sens larg, din punctul de vedere al intenţiunilor, al spiritului şi al motivaţiilor ce au determinat pe legiuitor când a edictat o dispoziţiune electorală". 3 Propunerea, dezvoltată de K.., fusese subscrisă şi de G. Lecca, M. Tzoni, 1. Oroveanu şi G. D. Palladi. 4 Adunarea a respins propunerea cu 77 de voturi contra 55 şi l-a validat pe G. Vlădescu cu 75 de voturi contra 52. Vezi şi intervenţia următoare.* A 4 Intr-o chestiune personală. In replică cu C.C. Arion Domnii mei, iau martoră toată Adunarea, şi conservatori şi liberali, dacă în discursul meu1 am făcut altceva decât a vorbi asupra unei cestiuni de fapt, asupra cestiunei dacă onor. domn Vlădescu, colegul nostru actual, a putut să fie inginer, ieşind dintr-o şcoală care nu avea nici calitatea, nici capacitatea de a crea ingineri. Şi pe urmă am făcut apel la conservatori mai ales, zicând că ei trebuie să ţie mai mult la conservarea Constituţiunei, şi am zis că dacă s-ar lărgi cercul funcţionarilor cari pot intra în Cameră, să nu ne mirăm când vom vedea că vin aci 30 de funcţionari sub nume de ingineri silvici, alţi 30 sub nume de ingineri de tutun, şi alţi 30 ingineri de sare. Onor. domn Arion2 a luat cuvântul şi, lăsând cestiunea aceasta la o parte, s-a pus pe tărâmul politic şi ne-a bănuit pe noi ceştialţi că nu ne uităm la Constituţiune, nu ne uităm fa Constituantă, care a respins pe silvicultori de la mandatul de deputat, ci că voim să aducem în Cameră pe domnul E. Stătescu. * Şedinţa din 20 ianuarie 1890. 47 ■ j; Ei bine, nu era dornnia-sa generos să vină cu asemenea argumente, când domnul» Ştăţeseu; e unul din minişţii a cărui dare în judecată este la ordinea zilei.-Ş'Lnlţ jiurn^ai generasnu eradimpartea dpmriiei-sale, darnici cavaleresc. Onor, domn Arion trebuia să-şi aducă aminte când domnia-sa, îptprş,din străinătate, ja avut onoarea să"iasă în co 1 egiu 1 a 1 îI[-iea] din Capitală, ale; căru i şufejgLe şunt.ajţi i cari au făcut mu )ţ pentru Cap itală, care au propus ca.Capitălâ'ţârii'rorhâneşE şă'fi? Bucureştii,, şi acela sunt eu, şi niciodată nu m-am încercat să solicit' sufragiele Capitalei. Onor. domn Arion ăieŞit deputat în colegiul al îl-lea, mulţumită acelui rninister în care onor. domn Stătescu făcea parte. u .« : j . ^ Onor. ddmti ÂribP'zice' că'iioitiîiiâ-sâ dstePonlecih^e,'că'WP?este''cţin aceia care odată ziceau că nu vor nici Oasele lor să fie alături cu oasele domnului I. Brătiartu. AceăiPâ cestiune âfda loc la multe discuţiuni, şi o voi ridica la timp, cârid vOi vorbi în cestiunea dărei în judecată; acum mă idâfginesc'niimâi lăddifiniâ^Vbâstrăi Bi 'domnule Arionţperitfu ce ai zis aceasta? Pentru ce m-ai trâs în joc şi m-ai lovit? Dar nu mă mir de aceasta. Dacă domniâ-voăstră, Câre aţi venit în această Cameră sub patro-nagiul, sub activitatea^ sub influenţa directă a domnului Brătianu, şi-1 atacaţi, de ce să mă mir, dacă mă atacaţi pe mine? Eu n-am făcut pentru domnia-voastră ceea ce a făcut domnul Brătianu. însă rn-aţi pus înpozi-ţiune să arăt că şi către mine n-aţi avutdestulă delicateţă. La talentul dumneavoastră am contribuit şi eu ca să :se arate în Parlamentul român; eraţi mic funcţionar la Regia tutunurilor, când era societate străină, şi atunci tatăl dumneavoastră a yeipt şi rma rugat să vă dau un congediu de rna,i mu Iţi-ani ca să mergeţi în străinătate şă vă cpnţir pietăţi sţudiile. Arn făcut această, şi, socoteam că dumneavoastră trebuia să aveţi puţină delicateţă pentru mine, şi mai multă pentru domnul I. Brătianu. N-aţi făcuţ-o. Vă voi spune o anecdotă, şi dumneavoastră sunteţi prea intelegenţi ca să mo înţelegeţi. Totdauna oamenii cari îşi schimbă convicţiunile sunt maifanatici în combaterea vechilor lor credinţe, decât acei cari merg cu vechea lor religiune. în Moldova era un inginer, Peţrache Asaki, acela eră inginer (râsete), îl cunoaşte domnul Cătargi ; eîa luat lin pui de j idan,’ 1-ă botezat şi i-a dat numele de Viclemescu* de la cetatea Vicleitf ului. Ei bine, acela â fost cel mai teribil duşmâri al isfaelfţilof, şi izbutise să ajungă cenzof ăl scfiefilof bisericeşti. Ăfn avut şi eu neridrocirea să devin ministru, şi ă trebuit; eâ să scap de dâhsUl, să-l dau afâră, pdhtftică întptdâuna venea cu cărţileEvreieşti şi-mi arătă cum ele înjură pe Măica Domnului. Am zis.3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor*1,1889/1890, nr. 28, p. 521, col. 1-2. 4,8 NOTE 1 Vezi intervenţia precedentă. 2 C.C. Arion spusese că K. le ceruse să nu se lase „năpădiţi" de silvicultori. Or, pericolul era „imaginar4* iar instituirea unei comisii de verificare a titlului de inginer al lui G. Vlădescu „inutilă**. Oponenţii acestuia voiau de fapt să-l proclame deputat pe concurentul său, Eugen Stătescu. O voce chiar strigase: „De frica domnului Stătescu îl validaţi!** Şi N. Blaremberg adăugase grosier: „De scârba domnului Stătescu!*1 C.C. Arion observase că înfăţişarea diplomei de inginer nu rezolva problema. Mai adăugase apoi că nici şcoala de la Nancy nu elibera asemenea acte, la care K. s-a mirat: „Cine a spus asta?" Arion continuase eu exemplul Facultăţii de Drept din Paris care nu dădea titluri de avocat (şi vorbea în cunoştinţă de cauză, el fiind doctor în Drept al acelei instituţii şi avocat la Bucureşti). De fapt silvicultorii erau priviţi cu suspiciune pentru că îi puteau înrâuri pe alegători „dresând procese verbale de contravenţie forestieră**. Dacă se aplica această teorie trebuia scos din Cameră şi ing. Ene, director al lucrărilor noi în acelaşi minister. 3 C.C. Arion a protestat declarând că nu Eugen Stătescu îl adusese în Cameră „M-a adus necesitatea în care erau colectiviştii să se adreseze la tinerime". Făcuse disidenţă cu Take lonescu şi Nicolae Fleva. în fond chestiunea personală invocată de K. se reducea la faptul că el fusese ales la colegiul II Bucureşti în locul acestuia. „Leul căzut!" Personal votase împotriva dării în judecată a guvernului I.C. Brătianu, căci „a fost o clasă de oameni cuminte puternică şi cu inima caldă ca domnul Kogălniceanu, ca domnul Ion Brătianu, ca domnul Dimitrie Brătianu, ca domnul Lascăr Catargiu cărora noi tinerii care ne ridicăm azi pe baza operei făcute de dânşii nu le putem pune în dubiu patriotismul nici unuia dintrînşii". După intervenţia lui Arion K. a cerut: „Domnule preşedinte, vă rog să mijlociţi la ministerul Domeniilor ca să-mi comunice decretul şi organizarea şcolii de silvicultură fondată în 1860 de repausatul Alexandru Golescu". Discurs în procesul guvernului Brătianu* Domnilor, înainte de toate am a vă adresa o rugăciune de regulament şi de dreptate. Nu ştiu care va fi soarta acestei discuţiuni; în tot cazul însă, vă rog ca ultimul cuvânt în această cestiune să fie al apărărei, nu al acu-zărei; nu invoc aceasta pentru mine, căci cred că după mine vor mai vorbi şi alţii; dar este recunoscut de toată lumea principiul acesta de dreptate, că cel din urmă cuvânt trebuie să fie al apărărei {Aplauze.) Domnii mei, sunt bolnav şi numai o voinţă de fer m-a ţinut în picioare ca să pot veni să zic şi eu cuvântul meu în această cestiune mare şi importantă. De aceea, aş ruga pe onor. domni deputaţi să fie aşa de buni ca să mă asculte în linişte, cu atât mai mult că eu nu cred că voi vorbi * Şedinţa din 31 ianuarie 1890. 49 mult; şi dacă m-am suit la tribună, este după rugămintea stenografilor, ca să le facilitez chipul de a reproduce cuvintele mele. Rog însă pe domnii deputaţi să binevoiască a-şi lua locurile domniilor lor. căci dacă vor sta unii în mijlocul sălii, atunci ceilalţi încep conversaţiunea, fiindcă nu pot auzi ceea ce voi spune. Domnilor deputaţi, înainte de a se începe citirea raportului comisiu-nei noastre de informaţiuni asupra dărei în judecată a ministerului Ioan Brătianu1, unul din colegii noştri din cei mai tineri şi mai simpatici, onor. domn Negoescu2, a chemat luarea aminte a domnului ministru de Externe asupra unei comedii, asupra unei piese care s-a reprezentat la Viena pe un mic teatru, piesa numită Nunta din Văleni, care reprezenta, sub culorile cele mai rele, caracterul, moravurile, viţiurile etc., ale neamului românesc. Domnia-sa, ca noi toţi, a fost indignat că această naţiune care în un timp aşa de scurt, mai puţin de o jumătate de secol, s-a ridicat atât de sus, ca această naţiune să fie arătată în faţa străinilor ca un cuib de răutăţi şi de viţii din cele mai degrădăoare. Asistăm acum, domnilor, de 14 zile la o melodramă, la o dramă care se dă, nu pe un mic şi neînsemnat teatru din Viena. ci în templul unde s-au dezbătut şi s-au săvârşit actele cele mai mari ale naţiunei noastre, acte cari, din două mici provincii vasale, ne-au ridicat aşa de sus şi au făcut la gurile Dunărei o naţiune, un Stat de care astăzi ţin seamă naţiuni şi guverne străine din cele mai puternice. în această dramă, moravurile noastre se arată în faţa Europei nu prin oameni mici şi neînsemnaţi din clasele cele mai de jos, ca în Nunta de la Văleni, ci se dă ca tip al acestor moravuri, ca tip al corupţiunei care ne minează, însăşi clasa dirigentă, însuşi acela care a cârmuit această ţară în timp de 12 ani, însuşi primul ministru, un om care, în timp de 40 ani, a lucrat pentru ţara aceasta, după mărturisirea chiar a unui act invocat de domnul Blaremberg în acuzarea lui Ion Brătianu, şi din care s-a lăsat la o parte cuvintele acestea, când era vorba de nişte şuierături din Piaţa teatrului. „Acest act este cu atât mai dureros, cu cât junii nu s-au trezit nici în faţa unui bărbat cu părul alb şi care, în timp de 40 ani, n-a cruţat nici viaţa, nici averea lui pentru naţionalitate, pentru dreptate şi libertate.4* Acest om, care 40 ani nu a cruţat nici viaţa, nici averea pentru naţionalitate, libertate şi dreptate, se arată astăzi înaintea ţărei şi a străină-tăţei, nu ca un om politic care a greşit, ci ca un delapidator ordinar al banilor publici, ca un borfaş ordinar, ca un om corupt şi corumpător, care a luat ruşfeturi, omul sub al cărui minister s-a făcut rezbelul, independenţa, regatul, omul acesta este un borfaş, un escroc; tovarăşii lui, colegii 50 lui, cari au subscris împreună cu dânsul aceste acte mari, sunt reprezentaţi ca demni de a înfunda Văcăreştii şi Ocna! între aceşti miniştri găsim un general3 care a condus armata română peste Dunăre, şi care, după propunerea de dare în judecată, nici nu putea fi pus în acuzare, căci propunerea zicea să se dea în judecată cele după urmă două ministere; cu toate acestea, s-a luat şi acest general şi s-a arătat în faţa Europei că comandantul armatei române care, după 200 de ani de umilire, a condus pentru prima oară peste Dunăre armata română în acele câmpii unde de la Mircea Vodă încoace nu mai fâlfâise drapelul românesc, s-a arătat acel general că a participat la cele mai scandaloase concusiuni şi că a primit ruşfet. S-a luat apoi un ministru pe care noi moldovenii mai cu deosebire suntem datori să-l respectăm, pentru că reprezintă o serie de părinţi care toţi au fost mari cetăţeni, Alexandru Sturdza Miclăuşanu4. Domnul N. Blaremberg: Teoria democratică! S-a luat acel om care a sacrificat sute de mii de franci din averea sa proprie ca să adune toate actele privitoare la istoria şi la renaşterea ţărei noastre, care a înzestrat Academia noastră cu colecţiuni din cele mai preţioase şi care în toate zilele contribuie cu averea lui pentru înzestrarea Academiei. Acest om, care este sufletul şi inima Academiei Române, s-a prezentat înaintea străinilor că a luat prin abuz o carte de liber parcurs, care nu valora decât 200 sau 250 Iei... Domnul N. Blaremberg: Degradat în străinătate, exaltat în România. Acesta este spre fala noastră! Eu v-am ascultat patru zile în cea mai absolută tăcere, şi numai ieri, în a cincea zi, v-am întrerupt. Ascultaţi-mă şi dumneavoastră.fără a mă întrerupe cel puţin în ziua întâia. Domnul N. Blaremberg. lertaţi-mă, dar vă dau ocaziune ca să răspundeţi Ia argumentele mele. Că în urma unei simple scrisori particulare a dat ordin Băncei Naţionale a răspunde, în socoteala ministerului de Culte, o sumă de 25.000 lei, călCându-se astfel legea contabilităţii. ' Ei bine, onorabili membri ai comisiunii, domniile-voastre ştiţi foarte bine ce s-a făcut cu acei 25.000 Iei. Nu pot să spun mai mult, pentru că aş dezveli lucruri cari nu trebuiesc aduse la această tribună. 51 Dar cel puţin atâta pot spune, că ar fi fost mai fericită această ţară şi românismul ar fi fost mai ridicat, dacă toţi miniştrii ar fi cheltuit ipe fiecare an câte 25.000 lei în scopul pentru care a cheltuit domnul Dimitrie Sturdza aceşti bani. Şi ce a mai făcut onorata comisiune? A adus pe scena acestei drame a dărei în judecată a foştilor miniştri şi pe un om careta ocupat, în modul cel mai neinteresat, un înalt post de încredere, pe un erm care şi-a făcut o reputaţiune de dezinteresare, care nu a fost niciodată ministru şi care nu are câtuşi de puţin ce căuta în această cestiune. Raportul comisiunei însă l-arată ca risipitor de bani publici, zice că a luat din lada visteriei 600.000 franci pe care i-a cheltuit la Berlin în petreceri, în baluri şi zeflemele. Domnul I. Calenderu3, care a fost însărcinat cu o misiune importantă la Berlin şi a stat acolo doi ani şi jumătate, dar care în acelaşi timp compta la Curtea de casaţie ca judecător, şi a renunţat la leafa lui de 37.000 lei, pe cari i-a lăsat să se verse la Casa pensiunilor, nevoind să ia bani pentru o funcţiune pe care nu o îndeplinea. Domnia-sa este designat ca un om care a abuzat de banii ţărei! Nu este numai atât; se mai ia un alt general6 care nu a fost niciodată în minister. Onor. domn Blaremberg ştie că eu nu pot să am simpatie pentru acel general; căci, precum aţi văzut că domnul Rosetti, după ce a fost cu mine în minister, tot nu putea să uite pe 2 Mai, tot aşa eu nu pot să , uit pe 11 Februarie, prin urmare şi pe acel general. Dar care era necesitatea să arătăm Europei că un general, care poartă pe pieptul său medalia virtuţei militare, Legiunea de onoare, că omul acela a furat pe Stat, dându-i doi saci de grâu amestecat cu pietriş şi cu pământ! După aceea, s-a mai luat un alt caz şi s-a zis că Consiliul de miniştri nu a confirmat licitaţiunea unei moşii, pentru ca să scape pe socrul unui ministru care oferise un preţ prea mare, când, din contra, se ştie că moşia valora mai mult decât preţul ieşit la acea licitaţiune, şi dacă nu s-a confirmat este fiindcă se spera să iasă mai mult la o nouă licitaţiune. Fac apel la domnul Ion Marghiloman să spună dacă nu ar da pe acea moşie 100.000 de lei mai mult decât a ieşit la licitaţiunea care nu s-a confirmat...7 I. Marghiloman a precizat că la licitaţia neconfirmată participase socrul lui An. Stolojan. El oferise un plus de 50.000 lei. Acum, dacă ar fi fost să se vândă, oferea 100.000 lei în plus. Şi acum, domnilor, pe lângă serios, dramele au şi partea lor comică, şi mai ales în fiecare dramă trebuie să fie şi câte o femeie. în Germania era un mare criminalist care zicea că, în cazurile cele grave, trebuie întotdeauna să se pună întrebarea: Wo ist die Frâu? Unde este femeial Căci 52 neapărat trebuie să fie şi o femeie la mijloc. Ei bine, iată că în această dramă, în această reprezentaţiune este şi o femeie.8 Se ia corespondenţa galantă cu o madamă a unui om care nu a fost nici ministru, nici vreo altă funcţiune publică nu a avut, şi se aruncă ca învinovăţire asupra lui, învinovăţire însă care pe urmă se suie până Ia miniştri; când el nu făcea alt prin acele scrisori decât a comunica stăpânei inimei sale ce visuri, ce iluziuni, ce dorinţe avea el de a putea realiza oarecari beneficii prin cumpărarea unor acţiuni, şi acea corespondenţă un chenapan o ia şi o vinde. Domnul C. Popovici: Domnule Kogălnicene, nu am luat bine seama la ce aţi zis domnia-voastră acum. In afacerea lui Costinescu vorbiţi? Ce te priveşte pe dumneata? Domnul G. Popovici: Sunt deputat ca şi dumneata şi mă priveşte. Voi să vă dau explicaţiuni în privinţa aceasta. Mai târziu; acum cuvântul îl am eu. Domnul C. Popovici: Acele scrisori au fost adresate lui Kaufman din Berlin şi unui alt domn de la Londra, pe care nu pot să-l numesc... (Zgomot.) Domnul preşedinte: Nu puteţi îiitrerUpe pe domnul Kogălniceanu; vă rog să faceţi linişte. Vă rog să-mi lăsaţi cuvântul. Voci: Cere cuvântul în cestiune personală, domnule Popovici. (Ilaritate.) Domnul C. Popovici: Cer cuvântul în cestiune personală. (Mare ilaritate, aplauze.) Domnul Kogălniceanu a fost mesit, a fost intermediator. (Zgomot.) Vedeţi, domnilor, câte peripeţii are această piesă, această melodramă? Prin urmare, am avut dreptate când vă spuneam de la început că de 14 zile noi asistăm la o reprezentaţiune care e mai tristă pentru mulţi din noi decât Nunta din Văleni. Şi acei cari s-au arătat atât de nemulţumiţi de chipul cum se caracteriza societatea română pe scena unui teatru din Viena, tot asemenea trebuie să fie şi mai nemulţumiţi de chipul cum noi înşine înfăţişăm înaintea ţărei şi a străinătăţei pe oamenii de stat, cari 12 ani au fost la guvern şi cari toată viaţa au luptat pentru înflorirea ţărei acesteia. ; Dar, domnilor, nu este întâia dată astăzi că asistăm la un astfel de spectacol. Şnapan (fr.). 53 Sunt 14 ani, de când noi, bătrânii, căci domniile-voastre tinerii nu eraţi încă atunci aci, am asistat la o altă reprezentaţiune tot aşa de pasionată, tot aşa de înverşunată, tot silindu-se de a degrada caracterul oamenilor noştri de stat, caracterul claselor diriginte. Am avut şi atunci comi-siune de informaţiuni şi a fost şi în acea comisiune un om care a scris mai mult încă decât se scrie în raportul comisiunei de astăzi, şi care ne face să zicem că nimic nu este nou sub soare; raportul domnului Misail9 [î]şi poate da mâna cu raportul actualei comisiuni. Domnul N. Blaremberg: Cer cuvântul în cestiune personală. Am nenorocirea ca, chiar atunci când nu citez nici un nume, să se facă cestiune personală. Domnul N. Blaremberg: Ai zis raportul comisiunei actuale... Am zis raportul comisiunei. Dar raportul comisiei nu este Evanghelie, ca să nu poată fi criticat; şi apoi sunt oameni cari critic şi Evanghelia. Trebuie oare să primesc ca dogmă Evanghelia comisiunei? Iată, domnilor, am aci raportul comisiunei de acum 14 ani; aci am două volume, şi mai era un al treilea care s-a pierdut. Aci este acuzarea domnului Lascar Catargi. Vă voi citi îndată şi vă voi dovedi că aceleaşi puncte de acuzaţiune ce se aduc astăzi contra ministerului I. Brătianu se aduceau şi ministerului Lascăr Catargi. Domnul Sturdza este învinovăţit că a strămutat pe domnul Pacu. Rău a făcut, nedreptate a făcut, însă domnul Pacu trebuia să fie foarte recunoscător domnului Sturdza, pentru că strămutarea domniei-sale l-a făcut nemuritor. Domnul Maiorescu a făcut tot aşa; domnia-sa a făcut 40 de nemuritori, ca la Academia franceză. Dar ca să nu vă obosesc cu enumerarea anume a fiecărui caz ce se impută guvernului Brătianu, şi care se imputa şi ministerului Catargi, vă voi citi lista acuzărilor din raportul domnului Missail, ca să vedeţi numeroasele puncte asupra cărora veţi găsi perfectă identitate între acuzările de atunci şi cele de acum: Ministerul de Interne Depoziţiuni relative la alegerile generale din 1875. a) Depoziţiuni ale magistraţilor demisionaţi b) Depoziţiuni ale osebiţilor martori privaţi c) Depoziţiuni de ale funcţionarilor poliţieneşti 54 d) Depoziţiuni de ale diferiţilor comandanţi militari Circulări relative la măsurile luate de guvern în vederea alegerilor Documente relative la corespondenţa telegrafică secretă ce a scăpat de ardere Măsurile luate spre a împedica întrunirile publice Acte relative la alegerile comunale Concentrări în timpul alegerilor Sumele de bani neprevăzute în bugetele diferitelor judeţe şi comune din ţară şi pe care ele au fost silite de fostul guvern a le cheltui Conflictul urmat cu ocaziunea alegerilor comunale din Alexandria. Risipă de bani publici Imprimare de ziare particulare în Imprimeria Statului şi cu spesele sale. Anchetele parlamentare făcute de Senat la districtele Râmnicu-Sărat, Buzău, Olt, Putna, Muscel şi Roman, în privinţa alegerilor din 1876. Ministerul Justiţiei Violarea art. 29 din Constituţiune Sustragerea din judecată a funcţionarilor publici urmăriţi pentru abuzuri. Amestec în cursul justiţiei. Ministerul de Rezbel închirierea fără licitaţiune a şlepurilor flotilei. Cumpărarea de materiale pentru Stabilimentul de artilerie şi flotilă fără licitaţiune. Gestiunea spălatului lingeriei spitalelor militare concedate domnului Leon Lemaître. Sumele încuviinţate pentru armată şi cheltuite în altă destinaţiune. Arsenalul de la Târgovişte. „Monitorul oastei“. Cazarmele. Documente relative la violarea legei pentru poziţiunea ofiţerilor. Impozite nevotate de Corpurile legiuitoare impuse comunelor din ţară. Conflictul cu bivolarii de la Giurgiu. Bugetul armatei de la 1871 până la 1876. Sumele afectate armelor speciale. Artileria şi flotila. 55 Ministerul de Culte şi Instrucţiune publică Acte relative la numiri, permutări şi destituiri d-a dreptul de fostul ministru de Culte şi Instrucţiune publică, T. Maiorescu, contra avizului Consiliului permanent de instrucţiune. Subvenţiuni, risipă şi deturnări de bani publici. Călcarea diferitelor legi şi regulamente de administraţiune publică. Ministerul de Finanţe t Acte relative la împrumutul domenial şi la vânzarea a 15.000.000 obligaţiuni domeniale. Violarea legilor şi regulamentelor vamale şi a băuturilor spirtoase. Violarea legei comptabilităţei generale a Statului. Hârtia filigrantă şi timbre. Falsificarea situaţiunei financiare. Acte relative la arendarea prin bună învoială a moşiilor Statului. Ministerul Lucrărilor Publice Acte relative Ia recepţiunea provizorie şi definitivă a căilor ferate. Ancheta de la Ploieşti-Predeal pentru calea ferată. Regimul presei sub ministerul dat în judecată. Acte relative la ştergeri şi înscrieri în listele electorale. Banii adunaţi pentru ziare. Delapidări de bani publici. Sumele cheltuite sub pretextul siguranţei publice. Cum vedeţi, domnilor, raportul actual şi învinovăţirile cari se fac astăzi nu sunt pentru prima oară în ţara noastră. Noi suntem un popor latin şi ca popor latin, ne aprindem foarte uşor şi aprinderea uşoară dă pas la toate violenţele. Ei! După patrusprezece ani s-au uitat acestea, şi cu drept cuvânt; şi nimeni astăzi nu este care să nu dea dreptatea ce li se cuvine domnului Catargi şi miniştrilor săi; nimeni nu le poate imputa ceva. Dar când, din nenorocire, lucrarea comisiunei ar fi aprobată, atunci se vor găsi oameni cari să facă comparaţiuni. Dar cred că nu vom ajunge aci. Ieri s-a arătat că sunt neconsecvent, că eu, după ce am acuzat şi atacat pe Ion Brătianu, astăzi vin să-l apăr. Aşa este, l-am acuzat, l-am atacat; dar niciodată n-am votat darea în judecată a nici unui ministru. Sunt 33 de ani de când am intrat în viaţa parlamentară, la 1857; cum am 56 avut Domnul nostru, au început dările în judecată: în 1860 a fost dat judecăţii Manolache Costache10, Costaforu, Boerescu... Domnul N. Blaremberg: Ei au mers la Curtea de casaţiune de s-au apărat şi au fost achitaţi. S-au apărat şi Curtea a respins acuzarea. Pentru ce? Pentru că ea se făcuse cu uşurinţă. în Moldova a fost ţarăşi o propunere pentru darea în judecată a lui Manolache Costache. Şi pentru ce? Nu ne făcusem atunci educaţiunea politică, nu vorbeam de violarea legii comptabilităţii etc.: dar s-a dat în judecată pentru că a privit Convenţiunea de la Paris ca Constituţiune a noastră, ca lege a legilor, şi s-a crezut în drept să aplice un principiu din Convenţiune, să supună pe cetăţeni deopotrivă la toate dările, la contri-buţiuni şi la darea de sânge... Şi eu m-am opus la acea acuzare şi l-am scăpat, înlocuind darea în judecată prin o propunere de blam. A venit, după aceea, propunerea de dare în judecată a domnului Catargi. Eram foarte bolnav, nu ieşeam din casă, şi cestiunea s-a tratat şi s-a hotărât fără mine. Nu s-au mulţumit atunci numai cu darea în judecată; au făcut mai mult: Au hotărât ca instrucţiunea să se facă de Cameră; ca propunătorii să fie şi acuzatori şi să meargă să susţină acuzarea la Casaţiune! Atunci, la mine acasă, a fost o scenă mare, unde cât pe-aci noi, miniştrii, eram să dăm o reprezentaţiune de păruială. Domnul Iepureanu, supărat, s-a dus acasă şi şi-a dat demisiunea, spunând că a rămas copil ;orfan. Am demisionat şi eu, fără să încalec pe Pegasul nemulţumirilor; am demisionat şi m-am dus în străinătate. Efectele acelei dări în judecată s-au văzut mai pe urmă. S-au făcut perchiziţiuni, dragonade; casa domnului Roznovanu a fost călcată şi multe necuviinţe s-au văzut. Domnul Ion Brătianu era şi el de opinia noastră, dar atunci era asociaţiunea cea mare cu Rosetti; şi domnul Rosetti, pe care-1 daţi de model, recunosc că are un mare merit înaintea opiniunei publice, că era un om de fer al libertăţei presei, era atunci preşedinte al Camerei, era şeful adevărat al majorităţei. Şi opiniu-nea domnului Rosetti a prevalat, deşi domnul I. Brătianu nu vedea lucrurile aşa; dar mai târziu a început să vadă că conservatorii, deşi erau greşiţi, nu trebuiau însă să fie omorâţi. Mai în urmă, însă, când pasiunile se mai domoliseră, când simţeam că Curtea de casaţiune nu avea să-şi însuşească opiniunea noastră, nu am avut altceva mai bine de făcut, pentru ca să-l scăpăm, decât să ne folosim de cea dintâi ocaziune, de o mare nenorocire, de pierderea Basarabiei, şi 57 domnul Brătianu singur s-a adresat la Cameră, mărturisindu-şi păcatul că n-a avut destul curagiu de a se opune dărei în judecată, şi a cerut atunci retragerea acelei propuneri de acuzare. Cu dânsul au fost de aceeaşi părere mai toţi acei cari votaseră această dare în judecată. Eu dar, care am fost contra dărei în judecată şi a lui Manolache Costache, din care cauză am şi căzut din minister; eu, care am fost contra dărei în judecată şi a domnului Lascar Catargi, cum voiţi domniile-voastre ca astăzi să cer darea în judecată a domnului I. Brătianu. cu care în timp de 40 de ani am lucrat împreună? Cum voiţi să-l dau în judecată, eu care, în atâtea împregiurări mari şi grele, îmi găsesc numele alături cu al său? Onor. domn Blaremberg, în această privinţă, a făcut deja o mărturisire ce credea că cade în sarcina mea, dar care tocmai explică situaţiunea şi conduita mea de astăzi. Domnia-sa a zis: Domnul Kogălniceanu merge la domnul Brătianu şi domnul Brătianu merge la domnul Kogălniceanu. Aşaeste; dar noi aparţinem aceleiaşi generaţiuni vechi, despre care onor. preşedinte a binevoit să spună câteva cuvinte măgulitoare în privinţa faptelor ce ea le-a săvârşit în această ţară; şi, dar, cum voiţi ca eu, acum, la bătrâneţe, să omor moraliceşte pe acei veterani ai luptelor noastre, pe cari mâine moartea are să-i ucidă trupeşte? Cum să dau eu în judecată pe Dimitrie Sturdza, pe care l-am avut ca secretar în Divanul ad-hoc, şi care ne îmbărbăta mai cu entuziasm decât oricine, la o luptă în care două puteri mari erau în contra noastră, cari voiau să înăbuşe dorinţa seculară a Moldovei? Cum voiţi ca pe acest om să-l dau în judecată? Cu atât mai mult aceasta, domnilor, cu cât, când mă uit în această Cameră, văd că nu mai suntem decât trei, domnii: Dimitrie Brătianu, Catargi şi eu, iar în Senat nu mai sunt decât domnii: Ion Brătianu, Kreţulescu, Florescu, şi, în afară de Corpurile legiuitoare, Mitică Ghica, amărât şi dezgustat, Ion Ghica şi Vasile Alecsandri. Nici zece dar; şi să mi se ceară să susţin acest raport, care nu arată nimic, care nu vrea să recunoască nici actele mari, ca Războiul pentru independenţă? Ei bine, domnilor, acest război a dovedit că armata română a fost vrednică de strămoşii ei şi nenorocire este că numai puţini, foarte puţini, cunosc rezistenţa pompierilor de la 1848, care se poate compara cu aceea a eroilor de la Termopile. Dar războiul de la 1877 a fost necesar ca să dovedească virtutea oştenilor noştri, despre cari ungurii, vă aduceţi aminte ce ziceau înainte de rezbel: Că un singur regiment de honvezi e destul pentru a arunca întreaga noastră armată în Dunăre. Ei bine, le mai dă mâna să zică şi astăzi tot astfel? 58 Domnul Ion Leca: Nici atunci nu credeau ungurii ceea ce ziceau. Dar o ziceau:.. Mai este apoi şi independenţa, care s-a făcut fără voinţa chiar a aliatului nostru, pe care am facut-o noi, în deplina conştiinţă a datoriei noastre, a dreptăţei noastre, a iniţiativei noastre. Nu zic că independenţa nu s-ar fi putut face şi fără ca noi să fi participat la rezbel, şi aci mă cred dator să exprim recunoştinţa mea domnului I. Lahovari, pentru întrebarea ce punea domnului Blaremberg, dacă domnia-saar fi preferat o asemenea independenţă celei ce am ştiut a ne da noi înşine, în urma sângelui ce am vărsat pe câmpiile Bulgariei? Noi nu voiam ca independenţa să ne fie dată ca o compensaţiune pentru paguba ce am avut sau ca schimb pentru sângele vărsat; am voit ca independenţa să o facem noi, şi atât vă pot spune că, fără nici o înţelegere, am proclamat-o, şi a fost rău văzută; şi dovadă de aceasta este că nu a fost recunoscută de Rusia decât după ce a fost recunoscută de celelalte puteri. Regalitatea? Sunt şi eu de opiniunea domnului Blaremberg, deşi nu am putut-o spune atunci, fiindcă nu eram aici, mă aflam în străinătate. Şi eu zic că ar fi fost bine să se păstreze titlul de Domn, şi eu am fost de opiniune să se zică Rege şi Domn, pentru că împăraţii şi regii au şi ei arhontologia lor şi în acea arhontologie pune întâi pe împăraţi, apoi pe regi, pe urmă pe marii duci, pe duci etc. Şi la o întrunire de împăraţi şi regi, Regele nostru, dacă n-ar fi fost proclamat rege, ar fi trebuit să cedeze pasul regelui Serbiei. Când va fi republică în Europa, atunci da, nu mai ţinem seama de aceste lucruri; dar când în Europa avem monarhii, trebuie să facem şi noi ca celelalte ţări. V-am arătat, domnilor, că sunt consecvent cu mine când vin să apăr ministerul domnului Brătianu. Da, am combătut pe domnul Brătianu şi l-am combătut fără milă, fără cruţare, dar nu l-am combătut pentru personalităţi. Eu m-am deosebit de domnia-sa într-o mare cestiune, şi aceasta o ştie domnul Blaremberg. Domnul Brătianu a avut un mare defect în proporţiune cu marile sale calităţi; domnia-sa socotea că nu are trebuinţă de alte forţe. Am fost ministru de Interne cu domnia-sa când s-a hotărît cestiunea evreilor11, am fost trei luni de zile şi în acest timp n-am dat loc • la nici o nemulţumire, la nici o interpelare. Poate că-şi aduce aminte onor. domn Blaremberg un lucru mic, foarte mic; dar când eram chemat să-mi fac datoria, nu mă uitam la şoapte. Aduc aminte onor. domn Blaremberg aliniarea casei domniei-sale, când a fost oprit de a continua lucrarea înainte, deşi avea permisiunea Primăriei. 59 Domnul N. Blaremberg: [î]mi daţi voie să vă răspund? Domnul Pandrav, care atunci era atotputernic, dedese ordin la Primărie ca să fiu oprit de a mai continua lucrarea, zicând că are să mi se revendice locul. închipuiţi-vă, domniile-voastre, o cestiune de aliniare trimisă la ministerul de Interne! în faţa acestei şicane care mi se făcea, am fost silit să trec prin aceste furce caudine, de a mă duce la minister, fiindcă aveam contract cu zidarii şi începusem lucrarea, şi astfel m-am dus la ministerul de Interne. îmi pare rău de acest exemplu, fiindcă nu are nimic a face în cestiune. Socoteam că veţi ţine socoteală că măcar în această cestiune mică şi neînsemnată aţi găsit în mine omul care nu v-a făcut împotrivire. Domnul N. Blaremberg: Pentru domnia-voastră vă declar că în ziua aceea, chiar cu ostentaţiune, aţi pus apostila ca să continuie cu lucrarea înainte, şi recunosc că domn ia-voastră v-aţi opus la o infamie. Pentru casa dumneavoastră vi se dedese aliniarea de la Primărie şi începuserăţi a zidi; dar erau stăruinţe din partea unor deputaţi ca lucrarea să se oprească de a merge înainte şi să se strice chiar ceea ce se făcuse. DomnulN. Blaremberg: Vă mulţumesc pentru declaraţiunea aceasta, care este preţioasă pentru ţară. Erau deputaţi cari mă opreau pe mine de a-mi termina casa! Vedeţi sistemul. In ziua când aţi venit la minister, atunci am aflat cestiunea şi v-am dat dreptate. De multe ori am făcut aşa; dar în Cameră, şi atunci ca şi acum, erau mici parlamente; fiecare judeţ constituia câte un mic parlament, şi acestea paralizau cu desăvârşire acţiunea administrativă în judeţe şi chiar acţiunea miniştrilor. Eu am avut nenorocirea să combat şi nu cam mă plecam nici atunci, domnul Brătianu a zis că ministerul de Interne nu cruţa pe deputaţi, nu se ocupa de a păstra majoritatea, şi în ziua când eu citeam mesagiul la Senat pentru închiderea sesiunii, la Cameră, în loc să se facă tot aşa, s-au ridicat domnii Fleva şi Costinescu şi au făcut propunerea ca ministerul de Interne să se dea preşedintelui Consiliului, care ştie mai bine a menagia şi a păstra majoritatea. Atunci eu eram la Senat şi am primit o depeşe în care mi se spunea că eram mazilit deja. Şi, în adevăr, când am venit aci, am văzut că domnul I. Brătianu tocmai mă apăra. Dar cum mă apăra? Zicea că la ministerul de Interne fiecare poate să facă greşeli şi că chiar domnia-sa ar putea face. 60 Am voit să văd acea propunere, dar ea nu mai exista, totul dispăruse, am căutat în arhivă şi n-am găsit nimic. Domnul Fleva a spus în urmă că se căieşte de ceea ce a făcut. Pentru ce? Pentru că a văzut că nu eram vinovat. în urma acelei propuneri, cel dintâi lucru ce am avut de făcut, du-cându-mă la minister, a fost să-mi dau demisiunea şi am dat-o. După aceea, o persoană înaltă a intervenit, zicându-mi că măcar să primesc a reprezenta România în Francia unde, pentru întaia oară, se trimitea un reprezentant al României independente. Dezgustat, m-am dus acolo; însă acolo o altă soartă rea, o altă nenorocire mă urmărea, cestiunea Dunărei.13 Această cestiune era necunoscută, nu o cunoştea nimeni pe atunci, dar nimeni. Mi s-a întâmplat mie, care am lucrat în această cestiune încă chiar din vremea lui Grigore Ghica, să pun mâna pe o corespondenţă prin care se vedea că guvernul austriac reclama să ia parte la Dunărea de Jos şi cerea preşedinţa. Cunoşteam dar cestiunea şi mi-a venit la Paris întrebare de la ministrul de Externe, care era domnul B. Boerescu, şi cu care de mult, dar de mult, de la încheierea convenţiunii comerciale cu Austria, nu mai eram în bune relaţiuni, şi de când făcuse o propunere pierdută din posunarul domnului Gr. Balş, pentru nişte apanagii, în fine eram rău cu el, şi mi-a venit de la dânsul această întrebare: Care era opiniunea mea în cestiunea Dunărei? Eu, drept răspuns, am făcut un memoriu întreg şi am arătat cum vedeam eu cestiunea aceea atunci. După aceea am şi plecat din Paris, cu hotărâre să-mi dau demisiunea. în acel răstimp, domnul L Brătianu îşi dedese demisiunea de la guvern şi-i succedase domnul Dimitrie Brătianu.14 Domnul Dimitrie Brătianu vedea cestiunea Dunărei ca şi mine şi nu mi-a primit demisiunea. Peste câteva zile însă, a revenit la guvern iarăşi domnul I. Brătianu, şi atunci iar mi-am dat demisiunea, şi am dat-o cu toată stăruinţa; căci la invitarea ce-mi făcea titularul de atunci la ministerul de Externe, domnul Stătescu, am răspuns că, chiar dacă aş primi să-mi retrag demisiunea, tot sunt hotărît să vin în ţară de toamnă ca să combat. Atunci mi-a zis: Dacă este să vii în ţară de toamnă şi să combaţi, mai bine este să începi de acum, şi mi-a primit demisiunea. Cu aceasta mi-a făcut un bine; căci mi-a dat înainte câteva luni şi atunci ţăranii din Mehedinţi, cărora în toată viaţa mea le voi recunoaşte caracterul independent, reprezentând virtutea română, m-au ales deputat15 şi am venit în Cameră, unde negreşit cea dintâi datorie ce am crezut că am de împlinit a fost ca să pun pe tapet cestiunea Dunărei. N-am să citesc ce am zis atunci; dar sunt în „Monitor" cuvintele mele. A început o luptă înverşunată între Brătianu şi mine, şi a venit şi 61 revizuirea Constituţiunei.16 Atunci, fiindcă nu puteam face singur campania, trebuia să mă asociez cu un grup; şi socotesc că am plătit cu curagiu. Dar când am văzut că toţi acei cu cari am luptat strigau printr-un manifest că, retrăgându-se din Cameră, nu înţeleg a se retrage şi din luptă până la răsturnarea ministerului, când am văzut că aceste vorbe au rămas vorbe, m-am retras şi am preferit să scot pălăria şi să zic la revedere, decât să mi-o facă generalul Mânu cum a făcut-o domnului Dimitrie Brătianu. Domnul Ioan Brătianu, în anii din urmă, a făcut greşeli; şi dacă se retrăgea câţiva ani mai înainte, era să fie respectat până şi de duşmani. Pentru că am combătut pe domnul Brătianu, pentru că atunci când domnia-sa m-a insultat la Craiova, şi eu în 16 ore am venit de la Dorohoi la Craiova şi m-am răzbunat, este acesta un cuvânt ca acum, când nu mai am să-l răstorn, eu care sunt chemat să fiu om cu sânge rece, care sunt dator să mă pronunţ în conştiinţă, ca jurat, în această cestiune, trebuie oare să nu am în minte decât certele mele din trecut cu domnul I. Brătianu, decât griefurile mele personale contra lui? Aşa fiind, cum voiţi domniile-voastre să vin eu să dau în judecată pe fostul prim-ministru care a guvernat ţara 12 ani, şi încă să-l dau în judecată ca borfaş ordinar, ca conrupător, ca luător de mită!... Este drept aceasta? Nu. Şi apoi eu, ca deputat, renunţat-am la vederile mele politice? Nu trebuie să mă uit în favoarea cui dau acest vot? Nu trebuie să văd că dăm un exemplu care descuragiază pe orice om de a mai fi mândru în ţara aceasta? Căci una din crimele cele mai mari ale acestui minister este, cum a zis domnul Carp, că a făcut această lege de responsabilitate ministerială17; iar legea comptabilităţii, pe care domniile-voastre vă sprijiniţi, este făcută numai pentru a ocroti, prin formalităţi, toate malversaţiunile; fiindcă de multe ori şi alţi miniştri au dat-o de o parte şi au făcut lucrări în regie. Nu avem decât să vedem preţurile cu cari s-au făcut drumurile noastre de fer în regie, Buzău-Mărăşeşti, Bârlad-Vaslui, unde cheltuiala n-a fost decât 100.000 lei de kilometru, faţă de 300.000 ce s-au plătit străinilor. Şi nu mă faceţi inconsecinte, şi nu-mi atribuiţi că un interes oarecare mă îndeamnă pe mine să vin astăzi să apăr pe Ion Brătianu şi pe miniştrii săi; căci numai un sentiment de dreptate, un sentiment de bun simţ, un sentiment de prevedere politică este care mă aduce aici la tribună. Vin acum la câteva fapte cari se impută de comisiunea de infor-maţiuni guvernului domnului I. Brătianu. Despre concesiunea monopolului pulberei nu voi vorbi, pentru că acolo văd pe domnul Blaremberg că a fost judecător; prin urmare, eu nu mă pot ţine decât de sentinţa dată de domnul Blaremberg. 62 Domnul N. Blaremberg: Vă rog mai cu seamă să vedeţi dacă acea sentinţă nu se potriveşte cu concluziunile raportului; m-aţi îndatora foarte mult să examinaţi oricât de minuţios cestiunea, pentru că dumneavoastră v-aş răspunde, pe când celorlalţi nu le-am făcut această onoare. Domnul Buiucliu a studiat, ca om de ştiinţă şi cu talentul său toate aceste cestiuni, şi începuse a le trata pe fiecare îndeosebi; însă a avut delicateţa către Cameră şi lipsa către datoria sa de a se întrerupe, de a se opri la mijloc, voind a cruţa timpul Camerei. Onor. domn raportor n-a făcut aşa: domnia-sa, după ce a citit raportul trei zile, l-a comentat apoi cinci zile. înţelegeţi dar că acum Camera e obosită; şi dacă regulamentul mi-ar permite, nu-mi permit eu ca să mai reînnoiesc toate cestiunile; ar fi a mai ţine discuţiunea încă 10 zile, pe lângă cele 14 cât a ţinut până acum. Dar vă spun numai atât: E adevărat sau nu că propunerea de dare în judecată zice ca să se cerceteze faptele ministerului numai în cele două din urmă formaţiuni ? Vă fac dar întrebarea: Cum de v-aţi ocupat şi de domnul general Cernat şi l-aţi dat în judecată? Şi vă mai întreb: Cum nu e dat în judecată şi domnul Chiţu?18 Domnul Chiţu e om onest în toată puterea cuvântului, dar şi domnia-sa figurează pe 20 jurnale ale Consiliului de miniştri, alături cu domnul Cernat; de cepe domnul Cernat îl daţi în judecată şi pe Chiţu nu? Pentru ce, când se dau în judecată domnii Nacu, Sturzda, Aurelian, nu se dă şi domnul Chiţu? Dar mi se va răspunde că domnul Chiţu este un om onorabil în toată puterea cuvântului. Apoi tocmai pentru aceasta, pentru că l-aţi scos ca onorabil, iscălitura lui nu vine în ajutorul şi apărarea şi acelora cari au iscălit cu el împreună? Şi cine poate să spună că tocmai pentru aceasta, pentru că era onorabil, când l-au văzut subscris pe dânsul au subscris apoi şi colegii lui? Eu am fost alături cu domnul Chiţu, am lucrat împreună cu dânsul şi sunt multe cestiuni unde am subscris după încrederea ce aveam în domnul Chiţu. De ce dar nu se dă în judecată şi domnul Chiţu? De ce nu se dă generalul Fălcoianu19? De ce nu se dă domnul Ferichide20? Apoi de unde a avut dreptul comisiunea de informaţiuni ca pe unii să-l învinovăţească şi pe alţii să-i graţieze? Eu ştiu că dreptul de graţiere este numai al Regelui. Pe ce v-aţi întemeiat domniile-voastre spre a cruţa pe unii şi a lovi pe alţii? Pe aceea că ochii unora vă plac mai mult decât ai celorlalţi? Lucrul acesta nu e oare de natură a ne face pe noi să ne mirăm de modul ' în original: transforma)iuni (n. ed.). 63 domniilor-voastre de a procede şi să nu prea punem temei pe toate afir-maţiunile domniilor-voastre. Merg mai departe. Se zice că s-au dat furnituri şi concesiuni pe cale particulară. Cui s-au dat? S-au dat domnului Mandrea21. Cine este domnul Mandrea? Un industriaş român, care a cheltuit întreagă averea lui şi a familiei lui, pentru ca să facă o industrie de care ne glorificăm, şi care face ca astăzi, când am avea un rezbel, să avem cu ce se încălţa soldaţii noştri, nu ca altădată, când erau încălţaţi cu cizme cu talpa de carton. Aţi vorbit şi de domnul Alcaz22? Cine este domnul Alcaz? Este unul dintre oamenii cei mai oneşti şi cei mai respectabili: este un om de un devotament, de un stoicism şi de o puritate de viaţă fără exemplu; omul acela nu doarme trei nopţi consecutive în patul lui, omul acela nu mănâncă la o săptămână o mâncare caldă. Omul acela a făcut două fabrici în ţară. Eu trebuie să vorbesc cu admiraţiune de dânsul, căci eu datoresc sărăcia mea înfîinţărei unei fabricei; el, deşi a văzut soarta mea, nu s-a desperat şi a făcut în ţară ceea ce nu a putut face Băleanu, cu averea lui cea mare, şi eu cu energia tinereţelor mele; şi acum îl învinovăţim că a făcut un contract plin de înşelăciuni, pe cari le-a plătit cu 15.000 lei daţi domnului I. Brătianu ca bacşiş naţional! I se impută că a făcut ceva modificări în contract? Eu cred că aci onor. comisiune a făcut o greşeală, însă nu cu intenţiune rea, pentru că nu cunoaşte totul... Domnul Al. Holbau: domnule Kogălniceanu, în privinţa domnului Alcaz n-aţi vorbit ţotdauna aşa. Eu mi-aduc aminte de întrunirea de la Botoşani, unde spuneaţi că domnul Alcaz câştigă 2 milioane... (întreruperi.) Atunci când vorbeaţi şi de cartea neagră, unde aţi afmnat că e trecută familia domnului Brătianu, aceasta în casă la domnul Bobeica, în Botoşani, la o întrunire; pe urmă aţi dezminţit toate prin scrisoare. Dar, în fine, nu vorbeaţi tot aşa despre domnul Alcaz; ne ziceaţi atunci că modificările cari s-au făcut în contract i-au procurat avantagii de milioane. Eu şi astăzi cred, cum credeam şi atunci, că domnul Alcaz este om onest şi muncitor. Dar cu dumneavoastră cum rămâne faţă cu cele afirmate altădată? Ar fi bine să vă conformaţi discursurilor dumneavoastră de Ia Botoşani şi de la Iaşi, şi astăzi. Cât despre istoria ce aţi făcut în privinţa ieşirii dumneavoastră din minister, ne spuneţi azi că aţi ieşit din guvern pentru că n-aţi voit să daţi în judecată pe domnul Lascar Catargi. Ca fapt istoric, lucrurile sunt altmintrelea: Aţi eşit din minister pentru că aţi Jacul acea faimoasă circulară către reprezentanţii noştri din afară, de care a rămas uimit preşedintele Consiliului, repausatul Manolache Costache. In acea circulară ziceaţi puterilor străine c;ă nu mai sunteţi în stare să ţineţi în frâul disciplinei armata, faţă cu ororile ce s-au petrecut peste Dunăre, şi că chiar poporul era în fierbere; să se ştie aceasta, că nu se face istoria numai în interesul cauzelor de moment ce aveţi de apărat. Zic aceasta pentru că voiesc să întrerup privilegiul cronicelor de cari abuzaţi. 64 Domnul Holban şi cu mine... Domnul Al. Holban: Da, ştiu; este un vechi proces între noi de la 1860; de la 1860 m-am izbit de primul abuz al dumneavoastră la intrarea mea în Moldova... Domnul Holban poate să ia o zi şi să vină să arate... Domnul preşedinte: Domnule Holban, cereţi cuvântul în cestiune personală, dar nu întrerupeţi. Domnul Al. Holban: N-am cestiune personală cu domnul Kogălniceanu, ci numai voiesc să restabilesc adevărul istoric. Dacă n-aveţi cuvântul în cestiune personală, nu mă puteţi întrerupe. Aţi spus un ce neexact; n-am făcut nici o circulară... Domnul Al. Holban: Atunci, domnule preşedinte, fiindcă m-am şters de pe lista vorbitorilor, vă rog să mă înscriţi din nou, şi vă repet că n-aţi ieşit din minister pentru că aţi refuzat să daţi în judecată pe domnul Lascar Catargi, ci aţi ieşit pentru altceva... pentru faimoasa circulară. Nu este exact. Domnul Al. Holban: Să spună domnul Vernescu şi domnul Ionescu pe onoare, dacă ce spun eu nu este strictul adevăr. Domnul G. Vernescu: Eu voi vorbi la rândul meu. Ia uitaţi-vă la el ce figură are... Aci pare că nu este permis să zicem un cuvânt pentru îmblânzirea patimelor... Regret că avem aci publicul şi că tribunele sunt ocupate de femei, căci altmintrelea v-aş arăta cum trebuie să vi se răspundă şi care este adevărul. Domnul Al. Holban: Spuneţi tot, căci eu voi să mă răfuiesc în public, eu n-am nimic de ascuns faţă cu tribunele şi cu publicul care ne ascultă. Zic, domnilor, ca să revin la cestiune, că toate cunoştinţele putea să le aibă onorabila comisiune, dar una nu: Nu a fabricat postav; eu am avut acea soartă. La postav, atât lărgimea cât şi lungimea, atârnă de piuă, când se bate; dacă nu se precizează bine, poate să rămână mai îngust sau mai lung. Domnul Alcaz nu a cerut decât un beneficiu, ca aceea ce-i lipseşte în lărgime să dea ca compensaţiune în lungime. Se mai zice că contractul s-a făcut înainte de a se fi votat legea de Cameră. Dar nu ştiţi domniile-voastre că negocierile se fac înainte şi apoi se supune cestiunea Camerei? Contractul însă s-a făcut după ce Camera a votat o anume lege. 65 Eu socoteam că domnul Cozadini are să vină să mă ajute când apăr drepturile unui om onorabil ca domnul Alcaz... Domnul Gr. Cozadini: Apoi situaţiunea mea nu o înţelegeţi dumneavoastră. Cu toate acestea, când sunt aşa de maltratat... Domnul Gr. Cozadini: Eu nu întrerup niciodată: dar nu pot să fac lecţiuni biroului. Este destul că eu arăt indignare, însă prin tăcere, pentru toate întreruperile. Vă mulţumesc. Vin acum la vânzarea de grâu a generalului Pilat.23 Am mai spus încă o dată că eu pentru generalul Pilat nu pot să am acelaşi sentiment pe care l-aş avea pentru alţi militari. Domnul Pilat şi-a pus numele său în acel act pe care domnul Nicolae lonescu l-a calificat de conspiraţiune, dar conspiraţiune fericită, care nu a degenerat în revoluţiune; şi-a pus numele său la revoluţiunea din 11 Februarie; şi când dar văd câte un domn de atunci, câte un tovarăş, câte un coleg, câte un coreligionar, că vine şi loveşte într-un alt coreligionar, înţelegeţi, domnilor, că dacă aş asculta numai inima mea, poate că aş zice: Bine-i face! Dar este vorba de un general român, pe care toată lumea-1 ştie că face o agricultură mare în Dorohoi şi în Botoşani, şi domniile-voastre veniţi să-l stigmatizaţi ca pe borfaşul cel mai ordinar, că a dat doi saci de grâu, amestecat cu pământ şi pietre! Ia să vedem ce este această cestiune. Oricare din domniile-voastre este agricultor şi transportă grâu prin ţărani, ştie că se întâmplă pe drum, ori să se rupă un sac şi să curgă jos grâul, ori la popas un bou noaptea să rupă cu gura un sac; şi atunci ţăranul, ca să se acopere de răspundere, adună grâul de jos cu pământ, cu nisip, cu pietriş şi umple sacul la loc. Aceşti doi saci făceau parte din 16.000 de saci şi ei nici nu s-au plătit. Am aci tabloul publicat şi de comisiune, unde se zice: „La transporturile prevăzute în procesul-verbal no. 122 din 11 n'oiembre 1886, compus din 49 vagoane, s-au găsit doi saci cu grâu amestecat în ei cu pământ şi pietriş. Aceşti doi saci. cu greutatea de 187 kilograme, i s-au scăzut din socoteală şi nu s-au plătit." Ei, pentru ce dar să faceţi pe acest.om, care poartă epoletele ţârei, să-l faceţi numaidecât borfaş, escroc, pentru doi saci cu grâu, cari nici nu i s-au plătit? Se zice însă că i s-au dat un preţ mai mare decât se cuvenea. 66 Am aci, domnilor, lista preţurilor, luată de la minister, şi iată ce găsesc: Oborul Bucureşti, grâu de greutate 58 A libre, s-a plătit vagonul cu 2040 lei. Oborul Ploieşti, greutatea grâului 55 libre, preţul vagonului 1775 lei. Domnul D. Dumitrescu, grâu de 58 libre, a vândut cu 1993 lei vagonul. Tot domnul Dumitrescu, grâu de 57 libre, auziţi, domnilor, de 57 libre, cu 1982 lei vagonul. Domnul B. Vartelotas, grâu de 58 libre, cu 2024 lei vagonul. Iată, domnilor, cu ce preţuri se vindea atunci grâul de o calitate inferioară; şi vă miraţi că un grâu de 62 libre era scump cu 1900 lei vagonul? Căci pentru cel care nu a avut această greutate i s-a făcut un scăză^ mânt însemnat la preţ. S-a mai zis că a făcut contract ca să dea grâul de 62 libre greutate şi a dat de 59. Apoi lasă că din 120 de vagoane a dat 80 cu greutatea aceea; dar mai este altă cestiune: El n-a vândut numai cu greutatea în libre, dara vândut cu vagonul, ca un vagon să aibă 10.000 de kilograme, şi este ştiut că grâul, când este mai uşure, intră mai mult într-un vagon, şi când este mai greu intră mai puţin. El a vândut cu greutatea de 10.000 kilograme vagonul, şi, prin urmare, a fost corect. Şi mai este ceva în apărarea lui. El, după contract, trebuia să dea grâul în luna septembre şi octombre; şi fiindcă în acea epocă se face transportul tutulor grânelor, nu mai era lor în magazii şi i s-a zis să mai stea din transport, astfel că a trebuit să facă restul transportului în luna lui noiembre şi decembre, când se ştie de toţi agricultorii că atunci grâul, din cauza umezelei, este umflat şi intră mai puţin la cântărirea pe libre. S-a pus cazul că generalul Pilat a făcut rău, a greşit de a luat întreprinderea grâului. Dar, domnilor, trebuie să ducem noi răspunderea ministerului de Rezbel până acolo încât să-l dăm în judecată pentru ca s-a găsit în doi saci pământ şi pietriş, cari saci nici nu s-au plătit? Să ducem răspunderea ministerului de Rezbel până acolo că o porţiune oarecare de grâu n-a avut greutatea de 62 de libre? Apoi domnul Blaremberg zicea ieri că nu poate să facă răspunzător pe principele Dimitrie Ghica de tot ce s-a petrecut la Eforia spitalelor; greşeala lui este numai că a avut încredere în Simion Mihălescu. Aşa este; dar atunci, pentru ce nu aveţi aceeaşi măsură pentru toţi? Pentru ce faceţi pe domnul Ion Brătianu răspunzător de cea mai mică greşeală? Dar nu vedeţi că atunci când nu găsiţi acestui om nimic, dar nimic bun, nici în cestiuni generale, nici în cesîiuni politice, nici în cestiuni de administraţiune, când nu-1 găsiţi niciodată corect 67 şi-l faceţi că este complice în abuzuri, şi în toate cestiunile rele-1 arătaţi ca motorul principal, nu vedeţi că maltrataţi înaintea străinilor însăşi naţiunea noastră? Căci, cum voiţi domniile-voastre ca străinii să poată avea o opi-niune bună pentru o ţară care, cât de guvernamentală ar fi, a putut să rabde 12 ani la putere pe un minister care patrona pe orice borfaş? Apoi, dumneata, domnule Blaremberg, iartă-mă să o spun, eşti în capul unei administraţiuni de binefacere numai de câteva luni, de un an, mi se pare. Crezi dumneata că dintele calomniei nu s-a atins de dumneata? Ei! Eu dacă rog pe Dumnezeu de ceva, este ca să vii şi dumneata pe acea bancă ministerială şi vei vedea că acolo nu sunt numai trandafiri, ci sunt şi spini cari trec printre trandafiri şi împung foarte rău. Este însă o învăţătură de tras. Noi ne-am deprins de a vedea în totdauna numai rău, şi de a pune pe toţi la nivelul oamenilor celor mai de rând. Apoi oare cu dări în judecată avem să progresăm? A fost dat în judecată domnul Manolake Costache Iepureanu, şi el a murit în regretele ţării întregi! Domnul Lascar Catargi a fost dat în judecată. Ei bine, cine mai cutează să-i impute că domnia-sa, care putea să dispună liber de poştă, de drum de fer, a beneficiat de câteva depeşe pentru ca să comunice, fără plată, intendentului său de la Golăşei, oarecari ordine? Eu vă rog, fiţi aşa de buni şi nu mergeţi necontenit a vedea numai rău şi iar rău. Aţi criticat şi aţi făcut răspunzător pe ministru şi pe ministerul Brătianu pentru Şcoala de poduri şi şosele.24 Apoi aceasta este una din cele mai frumoase clădiri ale noastre şi omul care a clădit-o şi a fost în capul acelei Şcoli a fost aşa de bun, că însuşi ministerul care a succedat domnului Brătianu, care a alungat pe funcţionarii domnului Brătianu, pe omul acela l-a luat de la Şcoala de poduri şi şosele şi l-a pus în capul ad-ministraţiunei drumurilor de fer. Eu cred incapabil pe acel om de a face tripotagii, oriunde s-ar afla, şi este de datoria noastră să respectăm asemenea oameni. Comisiunea de informaţiuni nu a cruţat nici măcar pe cei morţi, nu a cruţat nici pe Câmpineanu care a murit sărac, sărac în toată puterea cuvântului, care era pasionat pentru binele ţărei, care era incapabil de a fura banul public. Eram în luptă cu el, dar nu pot să-i tăgăduiesc calităţile, caracterul său. Ei bine, i se impută o afirmare a domnului Pană Pencovici, că a cerut să ia Statul 7 milioane de la Casa de depuneri. Da, era la activul Căilor ferate bani; şi Statul, având multe lucrări de făcut, s-a hotărât să ia 7 milioane de Ia Casa de depuneri, ca să Ie verse 68 la ministerul de Finanţe pentru a îndestula trebuinţele urgente ce erau atunci. Se poate zice că a greşit cu comptabilitatea, dar unde este malver-saţiunea, furtişagul? De ce, dacă nu este nimic din acestea, l-aţi mai pus şi pe dânsul înainte? Tot pentru a arăta că în această ţară nu mai este un om care să nu fie depus la Văcăreşti. Eu cred că o naţiune nu se ridică când clasele ei dirigente sunt astfel puse la index ca decăzute în cea mai de jos degradare, şi un asemenea popor nu ar mai merita să fie privit ca poporul cel mai civilizat din Orient; căci, dacă nu putem să ne moralizăm pe noi, cum voim să moralizăm pe alţii? S-a vorbit de exploatarea pădurii de la Gura Motrului23; s-a zis că nu s-a exploatat bine, că s-a tăiat pădurea şi nu s-a prins nimic pe dânsa etc. Mai întâi că nu s-a tăiat nici o pădure, s-a făcut un simplu elaguage*,' şi pentru acesta s-au tăiat ceva copaci, ceva tufăriş. Se acuză inginerii, silvicultorii, că au măsurat rău, că au profitat din această măsurătoare rea, că au fost mituiţi etc. Chiar aşa dacă ar fi, chiar dacă am admite că măsurătoarea n-a fost exactă, trebuie să ţinem cont de timpurile de atunci, când administraţiu-nea era slabă, oamenii incapabili, neavând destulă experienţă şi destule studii în specialitatea lor. Şi oare toţi miniştrii să fie responsabili pentru toţi funcţionarii, de la mic până la mare, de la cel dintâi până la cel din urmă? Apoi, cu sistemul acesta vom ruina pe toată lumea, pe toţi miniştrii, cum au rămas deja şapte oameni ruinaţi, cum de exemplu Alexandru Golescu, doctorul Marcovici şi alţii, din exploatarea unei păduri în care şi-au pierdut toată averea. Să venim acum la vânzarea moşiilor. Să supozăm că domnul I. Brătianu a fost liberal în vânzarea moşiilor. Ei! Dar şi aci este o eroare; şi care este eroarea? Este că nu s-a cunoscut legea. Legea, domnilor, hotărăşte două preţuri. Când moşia se vinde în loturi mari, se ia de temei cifra venitului înmulţită cu 15; iar când se vinde la ţărani, în loturi mici, se ia preţul arendei înmulţit cu 20. Se pâre cam stranie această estimaţiune; se pare că ţăranului s-ar vinde mai scump decât cumpărătorului în total. Dar nu este aşa. Când pământurile se vând în loturi mari şi se vând de veci se face licitaţiune; pe când dacă se vând la ţărani, atunci pe dată ce se prezintă un ţăran şi zice: Dau de 20 de ori preţul cu care se închiriază la noi pogonul de pământ, nimeni nu e în drept să dea mai mult. Prin urmare, nu este exact când se zice că s-au vândut moşii pe nimic, pe hatâruri, la amicii politici ai guvernului, * Din fr. elaguer, a curăţi pomii de ramuri nefolositoare (n. ed.). Să presupunem, din fr. suposer (n. ed.). 69 fiindcă eu văd că din acele moşii sunt adjudecate mai multe asupra adversarilor politici cari le-au cumpărat la acele licitaţiuni, văd pe domnul Marghiloman, pe domnul Vernescu, pe domnul Ilie Nicolescu, pe domnul Garoflid, pe domnul George Cantacuzino, onorabilul nostru preşedinte, şi chiar pe domnul Blaremberg îl găsesc că a cumpărat o moşie de la Stat... Domnul N. Blaremberg: Şi am cedat-o ţăranilor, cu 2000 de franci mai jos. Vă pot aduce aci mulţumirile lor. Dumneavoastră sunteţi nenorocit în apropierile cari le faceţi. Aci este un reprezentant al ţăranilor şi un demn reprezentant, să spună el ce zic ţăranii de mine. Dar ce am zis care să vă supere? Domnul N. Blaremberg: Aţi voit a mă pune pe aceeaşi linie cu domnul Protopopescu care, făcând pe samsarul, câştigă 60.000 franci de la ţărani. Am cerut cuvântul în cestiune personală. Nu înţeleg de ce vă supăraţi. Eu v-am pus alături cu domnul Ilie Nicolescu, cu domnul Garoflid, cu domnul George Cantacuzino, cu domnul Vernescu şi alţii. Am voit să arăt că miniştrii aceştia n-au vândut numai la prietini; din contra, prietinii sunt cari au cumpărat mai puţin; fiecare cari au avut bani au cumpărat, şi-mi pare rău că n-am avut bani să cumpăr şi eu. Prin urmare, în ce v-am lovit? Domnilor, în 33 de ani de când avem regim parlamentar, dacă este vreun drept constituţional de care ne-am folosit mai mult e dreptul de a da în judecată puterea executivă. Dacă vom lua pe toţi miniştrii din alte ţări, de Ia începutul secolului, şi-i vom număra, nu vom găsi atâtea ministere date în judecată ca la noi; am întrecut pe toţi şi am mers aşa de departe încât numai un stat ne-a întrecut, un stat nou, Bulgaria. Bulgarii au răsturnat o mulţime de ministere, ei ne-au imitat şi ne-au şi întrecut. Unul din cele dintâi ministere de acolo, după ce a fost dat judecăţii, se pretinde că a mâncat o bastonadă şi o falangă la tălpi. Atât numai n-am făcut; la toate celelalte suntem egali. în 24 de ani de când domneşte Regele nostru, 19 ani Regele a cârmuit cu miniştri daţi în judecată sau propuşi de a fi daţi în judecată. Ei bine, permiteţi-mi să vă fac o întrebare, ca o filosofie a fabulei. Dacă s-ar găsi, şi se poate găşi, căci Regele nostru, făcând parte din o familie domnitoare, adeseori se află în bună societate de regi şi împăraţi, dacă s-ar găsi unul să-i zică: Cum! în 24 de ani de domnie aţi ocâr-muit 19 ani cu oameni daţi în judecată ca borfaşi ordinari? Ce ar putea răspunde Regele? Regele, deşi foarte moderat şi rezervat în cuvinte, dar 70 ar trebui să zică: am ales pe cei mai buni, pe cei mai buni din conservatori, pe cei mai buni din liberali. Aşa cred că ar răspunde dacă ar fi întrebat. S-ar putea însă întâmpla ca un altul să-i zică, drept răspuns: Aşa sunt toţi. Aceasta e filosofia fabulei. Ei bine, puteţi primi domniile-voastre aceasta? Ei! Onorabili domni din comisiunea de informaţiuni, o ţară nu capătă importanţă numai prin înălţimea munţilor săi, numai prin frumuseţea văilor sale, numai prin limpezimea apelor sale; toate aceste daruri mari ale naturei trebuie să fie vivificate prin om. Oamenii dau importanţa unei ţări. Apoi, când oamenii cei mai de frunte dintr-o ţară, fie ei conservatori, fie liberali, în mod succesiv, din 15 în 15 ani, sunt daţi în judecată,-Manolache Costache la 1860, Lascar Catargi la 1875, Ion Brătianu în 1890, când asemenea oameni se dau în judecată şi se execută în mod aşa de teribil, ce trebuie să zică lumea? Oricât s-ar zice, domnilor, că nu ne pasă, ei bine, nu e aşa. Suntem în Europa şi trebuie să ţinem seama de opiniunea publică şi mai cu seamă de opiniunea publică a guvernelor şi naţiunilor străine, cari sunt în capul lumei, al puterei şi al civilizaţiunei. Ce are să se zică de noi? Că suntem o naţiune de borfaşi, o naţiune de escroci. Ei bine, naţiunea română nu merită o astfel de reputaţiune şi eu protestez. Ion Brătianu a putut să facă greşeli; dar Brătianu e onest în toată puterea cuvântului, şi domnul Blaremberg ştie foarte bine că cei din ge-neraţiunea noastră au trăit şi au murit săraci: Câmpineanu bătrânul, Costache Negri, Panu au murit săraci. Costache Rosetti a murit sărac, ca şi Goleştii; şi dacă aceştia au păstrat o bucată de pământ, aceasta o datoresc lui Vodă Cuza, care a zis: Cât voi fi Domn, nu voi permite ca familia Goleştilor să n-aibă în ţara aceasta un palmac de pământ; şi a oprit, printr-un act, de a se vinde moşia lor. Nicolae Sturdza de asemenea a murit sărac. Şi socotiţi domniile-voas-tre că a mai rămas vreunul din noi care are să moară bogat? Cei cari au avut moşii de la părinţi le au astăzi ipotecate şi au să moară săraci. Şi Ion Brătianu, şi Lascăr Catargi, şi Dimitrie Brătianu, şi Nicolae Ionescu şi eu, câţi am mai rămas din acea generaţiune, numai bogăţii nu vom lăsa copiilor noştri. O voce: Dar domnul Vernescu? Domnul Vernescu a devenit bogat prin munca sa, a fost econom, a moştenit, aceasta e treaba domniei-sale. Nimeni nu-i poate imputa că a abuzat vreodată de banii publici. Dacă dar bogatului nu putem să-i imputăm, cum putem săracului să-i imputăm? 71 De ce să venim noi, cu pasiunile noastre, să ucidem pe adversarii în contra cărora astăzi suntem triuîîifatori? ŞI apoi în puşcărie sau în ocnă stă penalitatea meritată, sau nemeritată? Dar câte s-au zis, câte s-au publicat nu este pedeapsa cea mai mare pentru nişte oameni pe cari un singur cuvânt ofensator [î]i loveşte de ajuns, pentru nişte oameni cari ţin să lase un nume copiilor lor? Să luăm noi oameni ca Sturdza, ca Ion Brătianu, să-i trimitem în judecată, să-i acoperim de infamie? Dar acea infamie nu va fi argument şi în contra mora-lităţei acestei ţări? Eu, domnilor, am trecut prin multe în viaţa mea. şi Dumnezeu mi-a dat mare răbdare. Crucea de la 2 Mai26 o port şi acum. şi cel care s-a silit a-mi face cât mai grea acea cruce a fost domnul Blaremberg. Dar, domnule Blaremberg, oricât de mare vei fi, oricât de erou vei fi, cu o floricică nu se face primăvară. Oricât de mare să fiţi, nu puteţi dumneavoastră să denunţaţi Europei că toţi în această ţară sunt oameni de nimic, afară de dumneavoastră. Nu trebuia să ne daţi acest trist spectacol. Puţini din cei bătrâni au mai rămas, şi unul câte unul au să dispară toţi pe curând. Vedeţi, principele Bibescu, deşi tânăr, cum a căzut bolnav, şi dacă un tânăr se poate stinge, dar noi bătrânii!... Vă conjur, domnilor deputaţi tineri, nu luaţi de la noi pasiunile şi urele; luaţi de la noi curagiul nostru, actele bune ale noastre, nu luaţi pasiunile noastre, ca să ucideţi ţara, când ne veţi arăta înaintea Europei că suntem o naţiune de borfaşi, o naţiune de tâlhari.27 (Aplauzeprelungite.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 40, p. 700, col. 2 - p. 707, col. 2. NOTE 1 Darea în judecată a lui l.C. Brătianu şi a unora din membrii guvernelor pe care le-a prezidat între 1876 şi 1888 a constituit un act de vendetă politică. Asemeni inculpării cabinetului Lascăr Catargi, în 1876, prin tergiversări, recriminări de o parte şi de alta între liberali şi conservatori, criticile s-au diluat până când acţiunea a devenit caducă. De această dată Camera a constituit o „Comisiune de informaţiuni", condusă deN. Blaremberg, pentru a strânge dovezile incriminatorii. Dar acesta, pătimaş şi dispus a socoti probe chiar hârtii banale, a făcut un adevărat rechizitoriu, depăşind competenţa comisiei al cărei mandat era doar adunarea probelor. După prezentarea în faţa Camerei, acestea urmau a fi încredinţate unei comisii de anchetă. Primise zece zile spre a-şi culege materialul şi în fapt a avut nevoie de un an de zile, căci Adunarea a votat înfiinţarea Comisiei la 9 februarie 1889 şi raportul ei a început a fi citi la 17 ianuarie 1890 (vezi-1 în „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, p. 327-512). în 1889 darea în judecată întrunise în Cameră 100 de voturi pentru, 41 împotrivă şi şase abţineri. Raportul avertiza că „nu trebuie căutat 72 inventarul complet al tuturor nelegiuirilor comise", că era vorba doar „de exemple luate după întâmplare, la grămadă". Acestea fuseseră concentrate în şapte capete de acuzare, astfel: 1) viramente abuzive de fonduri şi violarea legii contabil ităţii (ex.: gl. Al. Angelescu, ministru de Război între 21 febr. 1886 şi 5 nov. 1887, primise mită de la comisionarul Broadwell spre a da Casei Armstrong comanda crucişătorului „Elisabeta"; se comandaseră arme la fabrica Kaemmerer Witen fără licitaţie; la fel, comanda de plumb şi cositor făcută lui Ch. Rolland din Marsilia şi cumpărarea materialului pentru Imprimeria Statului de către N.T. Orăşanu „cu simpla apostilă ministerială a Iui I.C. Brătianu"; 2) împiedicarea întrunirilor publice cu forţa armată; primul ministru ceruse chiar poliţiei: „Daţi în came vie!"; 3) La 15 martie 1888, „din ordin guvernamental", se percheziţionase Camera, „sanctuarul reprezentaţiunii naţionale", fiind arestaţi mai mulţi deputaţi, „sub pretextul de crime vădite" (N. Fleva, C. Costoforu, Take Ionescu, Al. Catargi, M. Papamihailopol, Caton Lecca, N. Filipescu - acesta „trăsese un foc spre oraş... nu spre uşa Camerei"). în încăierare fusese ucis uşierul N. Popovici; 4) Acte de violenţă împotriva ziarelor din opoziţie şi devastarea sediilor „cu bande de răifacători plătiţi din fondurile publice"; 5) „Au întins curse, au urzit cu rea credinţă în contra cetăţenilor curajoşi acuzaţiuni calomnioase, născocind complicităţi şi comploturi închipuite"; 6) I.C. Brătianu luase „ruşfeturi" sporindu-şi averea printr-o „recompensă civică" de un milion de lei, obligând funcţionarii, furnizorii, întreprinzătorii să se înscrie cu sume însemnate; 7) Se făcuseră malversaţiuni la răscumpărarea căilor ferate. Pentru toate aceste fapte fuseseră inculpaţi: I.C. Brătianu, D.A. Sturdza, Radu Mihail, Eug. Stătescu, A. Nacu, P.S. Aurelian, D. Giani, An. Stolojan, gl. Al. Cernat. Mai calmă, minoritatea comisiei (C. Olănescu şi I. lancovescu) declarase că nu intra în atribuţiile ei „a se pronunţa asupra culpabilităţii celor cari au aplicat legile". Comisia trebuia să cerceteze doar „superficial" lucrurile şi nu putea „lucra judecătoreşte". Discuţiile care au urmat au fost la fel de înfierbântate, pe potriva raportului. Take Ionescu a declarat de Ia început că darea în judecată a guvernului Lascăr Catargi, în 1876, „a pus o sămânţă nenorocită". Şi acum tentativa de a-i scoate pe liberali din arena politică însemna întărirea guvernului actual, ceea ce ar fi creiat un dezechilibru politic. Realist, G. Panu era convins că puţini vor citi nesfârşitul raport. Cei care au făcut-o, dintre potrivnici, i-au relevat contradicţiile. Aşa, de pildă, în depozitele Băncii Naţionale erau mai multe milioane când cursul rublei a fost fixat la 4 Iei. Când acest curs a început să scadă, în depozite mai rămăseseră doar câteva mii de lei. Or, operaţia avusese loc în 1878 iar Banca Naţională a luat fiinţă în 1880! Apoi, cu referire la pădurea de la Gura Motrului (v. în continuare, n. 25) P. Carp ştia de 2000 de ha transformate în arătură şi de zece ani nu zisese nimeni nimic Autorităţile - liberali sau conservatori-îi scoseseră doar - ca să-i pună apoi la loc - pe pădurari. Atât! Trebuie observat că în ansamblul dezbaterilor purtate pe această temă, pe de o parte argumentarea pro şi contra a dezvăluit acte de corupţie la tot pasul, iar pe de altă parte vocea lui K. n-a mai avut forţa de altădată, mărginindu-se la o abordare concesivă, o încercare de potolire a detractorilor lui I.C. Brătianu şi a echipei sale prin amintirea unor favoruri de care odinioară aceştia beneficiaseră de la liberali. 2 Discuţia n-a fost consemnată în dezbaterile Adunării, dar la 19 februarie 1890 acesta a făcut o interpelare ministrului de Externe, încercată încă în decembrie 1889. Toată lumea i-a sărit atunci în cap că „atinge libertatea reprezentaţiunilor teatrale". Autorul era ziarist, frate cu un funcţionar de la cancelaria Palatului regal. „L’Independance Roumaine" afirmase că legaţia română de la Viena asistase in corpore la spectacol. 73 Subiectul? Boierul Notara se căsătoreşte cu ţiganca Sanda. Aceasta îl iubeşte pe Ionel Fortunat, boier şi el, proaspăt întors de la studii din Germania. Află că tatăl său, fost ministru, e ruinat şi decide să se căsătorească cu o fată cu bani. Ţiganca mai avea un amor vechi, procurorul Ciucu, „ghebos şi hidos". Acesta îi destăinuie că soţul i-a ucis mama în bătaie. Sanda vrea să se omoare dar între timp i se întoarce bărbatul acasă care bea po-ţiunea otrăvită pe care aceasta şi-o pregătise. Procurorul vrea să profite de Sanda, ameninţând-o cu denunţul că şi-ar fi ucis soţul. Ea rezistă şi e adusă în faţa Curţii cu juraţi unde e apărată de Ionel Fortunat şi achitată. între timp se iscă o răscoală şi un glonte rătăcit o ucide pe Sanda. Dacă subiectul „nu face două parale", cum observase'Negoescu, ziarele vieneze comentaseră „infama" societate românească unde „patimile cele mai ordinare se obrăznicesc şi domină...", iar „corupţiunea şi lăcomia de bani se plimbă mână în mână pe stradă" („Deutsche Volksblatt"). „Neue Freie Presse" văzuse în piesă un tablou de „semi Asia". „Deutsche Zeitung" socotea personajele „murdare, greţoase, revoltătoare". „Fremdenblatt" vedea în piesă „văpseaua culturală a sălbăticiei româneşti", într-o ţară de „boieri ţigăniţi". „Sălbatica Românie" caracterizează şi „Extrablatt". După toate aceste critici desfiinţătoare, „L’Independance Roumaine" scrisese că piesa lui Marcu Brociner fusese un triumf la Viena. Negoescu a amintit că şi la Pesta s-a întâmplat un lucru asemănător în 1885. Guvernul român refuzase să participe Ia expoziţia organizată în capitala Ungariei şi atunci „unii au cules câteva linguri de lemn, pieptene ursăreşti, un ciur, o copaie, pistil de prune, un costum surugiesc-ţigănesc şi altele de acest fel şi le-au aşezat într-un colţ al expoziţiei scriind deasupra România“. în acelaşi timp, la Stuttgart apăruse un volum de nuvele al lui Carol Geist cu subiecte din viaţa românilor trăitori în monarhia austro-ungară. Descrierile erau la fel de infame, „icoane ale vieţii desfrânate şi mişeleşti a românilor". (Cf. nuvelele Soţia popii şi Saveta). 3G1. Al. Cernat (1828-1893). ’ID.A. Sturdza(1833-1914). Secretar al Divanului ad-hoc din Moldova. Ministru în mai multe rânduri (1866-1908); prim-minisiru (1895-1896,1897-1899; 1901-1904,1907-1908). Preşedinte al PNL (1892-1908) Secretar ai Academiei Române, a salvat arhiva principelui Cuza în momentul detronării acestuia (11 febr. 1866). A publicat, între altele, Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, 11 voi. (1889-1909). A donat numeroase documente Academiei şi i-a administrat patrimoniul de carte şi manuscrise în mod exemplar. I se reproşa că în calitate de ministru al Instrucţiunii Publice ridicase bani de la Banca Naţională „fără a avea credit disponibil": 16.000 lei pentru întocmirea statisticilor şcolare şi mobilarea apartamentului mitropolitului primat; alţi 50.000 îi dăduse lui Eug. Carada. Cumpărase localul şcolii Carol I cu 160.000 lei „fără expertiză". Construise liceele Sf. Sava şi Matei Basarab fără licitaţie, favorizând un grup de arhitecţi germani. în fine, dăduse în arendă moşia Tumu unui evreu şi statul pierduse 581.000 lei. 5 în raport figurau 650.000 lei luaţi de I. Calinderu, administratorul Domeniilor Coroanei, care stătuse doi ani la Berlin pentru răscumpărarea căilor ferate. Deputatul Chrisenghi, la discuţii, spusese că e o minciună şi banii serviseră numai drept cheltuieli „de cancelarie". 6 în 1887 gl. Pilat (membru în conjuraţea care l-a răsturnat pe principele Cuza) oferise statului 120 de vagoane de grâu, predate la Botoşani pentru Bucureşti, transportul fiind pe spesele sale. La preţul curent vagonul era de 1 300 lei; i se oferise 1 900. 7 E vorba de vânzarea moşiei Frăţileşti (lanca) din jud. Ialomiţa, în 1875, de 4078 pogoane, când Iulian Vrăbiescu, socrul ministerului An. Stolojan din cabinetul l.C. Brătianu, 74 oferise 150.000 lei. în 1876 a mărit suma la 182.000 lei. în 1877 a mai dat 100.000 lei iar în 1885 - 700.000. N-a vrut însă să o ia şi a cerut garanţia de 18.000 lei înapoi socotind că ofertase prea mult. în discuţii s-a dat altă variantă: Stolojan fusese dezmoştenit de socru tocmai pentru că acesta refuzase, alături de ceilalţi miniştri, să confirme cumpărarea moşiei. Cel care îl apărase atunci fusese raportorul de azi, N. Blaremberg.. 8 Zvonul nu s-a materializat printr-o luare de cuvânt în Cameră. 9 G. Missail fusese raportorul pentru darea în judecată a guvernului Lascăr Catargiu, în 1876; vezi K. Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 228 şi urm. 10 Vezi K., Opere IV, Oratorie II, partea I-a, p. 362 şi urm. 11 K. a intrat în cabinetul l.C. Brătianu la 3 aprilie 1877 şi de la 17 nov. 1878 a asigurat interimatul Internelor. A demisionat la 25 nov. 1878. A reintrat la 12 iul. 1879 (Interne), girând, de la 26 iul. şi preşedinţia Consiliului. A părăsit guvernul l.C. Brătianu la 17 aprilie 1880. 12 La 28 aprilie 1880 primeşte acceptul guvernului francez în calitate de ministru al României la Paris. Misiunea lui a încetat la 1 iulie 1881. 13 Pentru chestiunea Dunării vezi K., Opere IV, partea a IV-a şi notele ns. subsecvente, passim. 14 Guvernul Dim. Brătianu a funcţionat între 10 aprilie şi 8 iunie 1881. 15 K. a fost ales deputat la colegiul IV Mehedinţi în 1881. 16 Pentru revizuirea Constituţiei, v. K., Opere V, Oratorie III, partea a Il-a, p. 402. 17 Pentru legea responsabilităţii ministeriale vezi K., Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 236 şi urm. 18 Gh. Chiţu fusese ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice de la 24 iul. 1876 până la 31 oct. 1878. 19 Gl. Ştefan Fălcoianu a fost ministru de Război în guvernul l.C. Brătianu între 23 iun. 1SS4 şi 13 ian. 1SS6. 20 Mihai Pherekyde a fost ministru de Justiţie în acelaşi guvern între 9 iunie 1881 şi 1 martie 1888. 21 Leon Mandrea primise, împreună cu Eug. Alcaz, concesiunea aprovizionării cu postav a armatei pentru suma de 800 000 lei. Contractul prevedea ca dacă concesionarii ridicau preţul, ministrul de Război să fie autorizat „a plăti diferenţa din fondurile ministerului11. 22 Eug. Alcaz, senator, livrase armatei postav de calitate şi dimensiuni necorespunzătoare şi ignorase obligaţiile din caietul de sarcini al contractului. 23 V.n.6. 24 Construcţia Şcolii de Poduri şi Şosele costase 17 milioane de lei, iar licitaţia se făcuse „pro forma11. Se lucrase în regie de Ministerul Lucrărilor Publice pentru că nu apăruseră alţi ofertanţi. A realizat-o ing. Gh. Duca şi era „una din cele mai bine cons-truite“. Guvernul l.C. Brătianu respinsese rigorile legii contabilităţii. „Acestea sunt nişte nimicuri, de care nu se încurcă decât oamenii mici.11 Gh. Duca era acum directorul Şcolii şi statul îi mai încredinţase lucrări pentru care primise 800.000 lei. 25 în pădurea de la Gura Motrului (Mehedinţi) erau specii de gâmiţă, gorun şi fag, în grosime de 0,40 m., înălţime de 8-15 m. şi cu vârsta între 200 şi 300 de ani. După o exploatare în regie din partea Ministerului Domeniilor dispăruseră misterios 24.457 arbori. 26 Pentru lovitura de stat de la 2 mai 1864 v.K., Opere IV, Oratorie 11, partea a l-a, p. 45 şi urm. 27 Adunarea a respins punerea sub acuzare a fostului premier l.C. Brătianu cu 86 de voturi pentru, 67 împotrivă şi 4 abţineri. 75 Pe marginea alegerii pentru colegiul III Putna Rog pe minister să binevoiască, cel dintâi, a mă ajuta ca să vorbesc. Aci vedeţi ce se întâmplă. Cine este preşedintele comisiunei de verificare? Este un colectivist? Nu; este domnul Lascar Catargi, şi onorabilul domn Apostoleanu vine şi atacă toate cele afirmate de leaderul partidului conservator! De ce nu ne daţi voie şi nouă să venim a ne pune sub protecţiunea domnului Lascar Catargi, ca să arătăm cele ce s-au petrecut la Focşani?1 Eu m-am dus la Focşani, rugat de tot grupul liberal şi de domnul Dimitrie Brătianu; eram bolnav, a doua zi eram şi mai bolnav. Mi s-a zis să mă duc acolo ca să văd aurora alegerilor libere inaugurate de domnul general Mânu. Ei bine, este ceva oribil ceea ce s-a petrecut la colegiul al treilea din Focşani; pentru mine este ceva monstruos ca să văd pe domnul Uie Nicolescu ales la colegiul al treilea din Focşani. Domnul Lazâr Niculescu: Cer cuvântul în cestiune personală. Vă rog să o faceţi şi cu aceasta mă veţi îndatora mult, dar socot că nici nu trebuia să luaţi cuvântul în această cestiune. Voiţi să faceţi o dinastie? Nu vă mulţumiţi cu colegiul al doilea de Putna? Ei bine, acolo unde voi vedea că voiţi a stabili o dinastie, eu vă voi combate. Nu voi să avem astfel de dinastii. {Aplauze.) Vă rog, domnilor, şi vă conjur să binevoiţi a-mi permite să vorbesc, căci sunt cu totul dezinteresat; m-am dus să văd ceva, cu atât mai mult vă rog să-mi permiteţi să vorbesc, cu cât am văzut, cu ochii mei bătrâni, bande de bătăuşi cari, cu ocaziunea validării alegerei de la Giurgiu, s-au calificat de instituţiune naţională, şi domniile-voastre, conservatorii, sunteţi datori, în interesul conservării domniile-voastre, săucideţi asemenea apucături; căci dacă veţi lua teoriele domnului Apostoleanu2, precum în manualul de retorică se dă model de elocvenţă, tot aşa se dă şi aci un model de cum se vor face alegerile viitoare. Am văzut bătăuşi armaţi cu bâte, şi din bâtele adunate de procuror am luat şi eu una {arată o bâtă) pe care vă o preziiit. {Aplauze, ilaritate.) Acesta e simbolul, in hoc signo vincesl Dar mai am încă ceva {arată o funie de cânepă), vedeţi? {Mare ilaritate, aplauze.) Şedinţa din 5 februarie 1890. 76 Domnul C. Dobrescu-Prahova: Şi eu am să vă arăt ceva. (Depune pe bancă un balton sfâşiat.) Acestea sunt trofeieie victoriei domniilor-voastre. {Mare zgomot.) O voce: Care s-au putut improviza aici... {Mare zgomot.) Domnilor, noi nu vă cerem să credeţi nici raportul, nici cele ce vă spunem noi, cari am fost la faţa locului, ci vă rugăm să constataţi prin o anchetă dacă în adevăr aceste arme ce v-am adus aici au fost puse în lucrare, şi de către cine. G. Palladi a cerut închiderea discuţiei „pentru demnitatea Camerei" şi instituirea unei anchete. Gl.G. Mânu, preşedintele Consiliului de miniştri, a declarat că „ţara trebuie a se bucura de libertatea alegerilor". Domnii mei, îmi pare bine de declaraţiunea guvernului şi pentru că eu cred în sinceritatea acestei declaraţiuni a guvernului, aş dori ca şi guvernul să binevoiască a da oarecare crezământ la cele ce voi avea onoare să-i spun în privinţa acestei alegeri. Dacă eu m-am dus la Putna, nu m-am dus ca să provoc dezordine, ci m-am dus numai ca să văd cu ochii mei cele ce aveau să se petreacă acolo, pentru ca alegerile parţiale să-mi servească de oglindă pentru alegerile viitoare generale; m-am dus dar ca să mă uit în acea oglindă şi, vă asigur, că nu m-am dus ca să fac opoziţiune Ia candidatura domnului Ilie Niculescu. Este adevărat că am fost în gazdă la domnul Săveanu; dar, dacă am tras la dumnealui, în loc de a mă duce la domnul Robescu, cauza este că, înainte de a pleca de aici, m-am întâlnit cu domnul Palladi şi spuindu-i că voi să plec la Focşani, l-am rugat să telegrafieze la Focşani la cineva ca să mi se pregătească o cameră, pentru că sunt bolnav. Dar, când am ajuns acolo, m-am întâlnit cu domnul Fleva şi l-am întrebat unde să mă duc la gazdă. Domnia-sa mi-a zis să mă duc la domnul Săveanu şi m-am dus la dumnealui; cu toate acestea, când m-am întâlnit cu domnul Robescu i-am spus că-mi pare rău că am tras la domnul Săveanu şi că, dacă ar fi venit domnul Robescu când am sosit şi m-ar fi chemat la dumnealui, eu aş fi preferit să mă duc la domnia-sa. Aşa este, domnule Robescu, că ţi-am spus că mai bine veneam la dumneata? Domnul C.F. Robescu'. Aşa este. Am tras la domnul Săveanu, pentru că amicii mei m-au trimis la dumnealui. {Zgomot.) 77 După aceea, in-am dus să văd cele ce se petreceau, dar nu m-am dus nici în piaţă, nici pe strade, ci, după ce m-am sculat din pat, m-am dus la bărbier, şi acolo m-am văzut în faţă cu un domn care mi-a mărturisit că nu este nici alegător, nici delegat, şi care necontenit mă tot întreba de ce sprijin candidatura domnului Fleva? Eu nu i-am răspuns, cu toate că cei cari mai erau acolo-i ziceau să mă lase în pace. Când am plecat de la bărbier ca să mă duc la întrunire, am văzut o ceată de vreo 40 bătăuşi, din cari cei mai mulţi erau sergenţi de oraş îmbrăcaţi în straie civile şi având căciulele de miel întoarse pe dos. Aceasta este atât de adevărat că mai toţi erau sergenţi, încât, când a fost chemat procurorul, trebuindu-i un sergent, n-a fost cu putinţă să găsească nici unul pe strade, şi a fost nevoit să se ducă tocmai la poliţie ca să ia pe sergentul care era de serviciu acolo; toţi sergenţii erau travestiţi, numai acela de la poliţie s-a găsit în uniformă. Domnul L. Niculescu: Cum i-aţi cunoscut dumneavoastră, onor. domnule Kogălniceanu? Ori vi i-au arătat alţii? V-am spus că procurorul a fost nevoit să se ducă tocmai la Primărie, ca să găsească un sergent uniformat, căci toţi ceilalţi erau travestiţi în civili. Ei bine, domnilor, onor. domn Apostoleanu, pe care l-aţi văzut ce atitudine a avut până acum, astăzi a întors foaia şi vine să laude tot, dar tot; pentru ce? Pentru că la Focşani este, din nenorocire, o luptă cum este în toate părţile, este lupta, cine să aibă pe prefect. Am văzut pe onor. domn L. Catargi ţinând cinci luni prefectura de la Botoşani vacantă pentru că deputaţii se luptau între ei pentru prefect; era domnul Enacovici care voia pe unul şi domnul Bobeica care voia pe altul. Aşa a fost şi la Putna. în adevăr, jurnalele publicase cum că pentru domnul Nicolaide erau o parte din miniştri cari cereau retragerea lui; şi se ştie că onor. domn Nicolaide a venit aici atunci când a fost două alegeri de delegaţi ca să-şi reguleze poziţiunea sa, pentru că unii din miniştri voiau pe domnul Nicolaide şi alţii nu-I voiau. Asemenea şi domnii deputaţi, o parte voiesc menţinerea lui ca prefect şi altă parte nu-1 voiesc. Domnul. Apostoleanu vine acum de apără pe domnul Nicolaide şi şi-a luat misiunea grea de a-1 apăra chiar când şeful domniei-sale, domnul L. Catargi, a găsit că această alegere de la Focşani a fost rea şi că trebuie a se trimite o comisiune de anchetă parlamentară acolo. Ce zice domnul Apostoleanu? Zice că domnul Fleva nu putea să fie ales acolo fiindcă era o persoană rău văzută în Focşani, pentru că domnul 78 Fleva s-a rostit odată în favoarea strămutării Curţii de apel de la Focşani la Galaţi. Dar colegiul al 2-lea alegea, domnule Apostolene? Nu! Alegea colegiul al 3-lea, şi ţăranului de la Vrancea şi de la Adjud prea puţin îi pasă dacă este în Focşani sau în Galaţi Curtea de apel. Nu merge el cu procesele lui până acolo; lui îi pasă de zapciu, îi pasă de primar şi-i pasă mult ca să aibă un deputat în Cameră care să-i apere interesele. Apoi, onor. domn Apostoleanu, om serios, om care merge spre bătrâneţe, să susţină că ţăranii din Putna puteau să aleagă deputat pe domnul Ilie Nicolescu, despre care tot domnia-sa spunea că nici nu s-au gândit ţăranii să-l aleagă delegat! Căci nu este secret pentru nimeni că chiar în sferele înalte guvernamentale se discuta în privinţa a doi candidaţi, domnul llie Nicolescu şi domnul Nicu Cerchez, şi vă faceţi, domnule Apostoleanu, că nu ştiţi aceasta? (Ilaritate.) Cum crezi dumneata, că ţăranii alegători din colegiul al 3-lea de Focşani au voit să aleagă un om care, când s-a prezentat proiectul de lege pentru tocmelile agricole, cel dintâi a fost care a ridicat drapelul în contra acelui proiect, propuind un altul mai puţin blând decât cel în vigoare, şi pentru aceasta a înfiinţat chiar un jurnal? Cum socotiţi că ţăranii voiau să-l aleagă, când pentru întâia oară-1 vedeau între ei? Este adevărat că dumnealui este un om simandicos, om bogat, dar n-are relaţiuni cu ţăranii. Proiectul domniei-sale de tocmeli agricole se află în arhiva ministerului de Interne şi am şi eu un exemplar. Acest proiect l-a făcut impopular între ţărani. Cum credeţi că ţăranii din Putna puteau ca să trimită ca reprezentant al lor aci pe domnul Ilie Nicolescu, care, la o moşie a sa, a mers până acolo de a luat dijmă după fasole şi dovleci? Onorabilul domn Apostoleanu ştie foarte bine că eu am recunoştinţă pentru focşeneni, fiindcă acolo am fost ales deputat pentru prima oară; lor le datorez începutul carierei mele parlamentare; de aceea am fost totdauna în comunitate de idei cu dânşii şi, ca om de onoare, nu voi susţinea că domnul Ilie Nicolescu, afară de a fi sprijinit de adminis-traţiune, putea să fie ales de colegiul III din Focşani. O voce: Dacă nu era sprijinit de fratele domniei-sale, nu se alegea. Eu cred că modestia domnului Lazăr Niculescu nu îi va permite să susţină că domnia-sa putea să reabiliteze pe fratele domniei-sale în opi-niunea ţăranilor. 79 Mai întâi că în tot judeţul acela este răspândit un sentiment foarte natural, de a nu voi să dea reprezentaţiunea judeţului în mâna oricui, şi ar fi fost o mare îndrăzneală din partea domnului Lazăr Niculescu să vie să recomande pe fratele său pentru a fi ales la colegiul III. Ţăranii au o bună memorie, ei nu au uitat că domnul Fleva a fost acela care a apărat 600 de ţărani închişi în urma răscoalei din anul trecut; prin urmare, mai lesne, mai degrabă ştiau cine e domnul Fleva, şi ştiau foarte bine că domnul Niculescu e proprietar mare, un proprietar de aceia pentru care ţăranii, cum zicea Barbu Catargi, sunt un capital. înţelegeam ca domnul Niculescu să-şi pună candidatura în colegiul I, dar nu în al III-lea, unde această candidatură a fost o imprudenţă. Aţi vorbit, domnule Apostoleanu, de subprefecţi. Ei bine, aceştia sunt funcţionari subalterni, ei ascultă de ordine; el strigă astăzi trăiască Mânu! Când ieri strigau trăiască Brătianu! Şi tot aşa pot striga trăiască Niculescu! N-aţi spus însă că delegaţii din două plăşi au fost încazarmaţi până a doua zi şi cu traiste cu proviziuni şi cu trâmbiţe înainte au mers la Focşani, conduşi de un subofiţer, mergând drept la vot; nu au fost puşi în contact cu nimeni. Una din aceste aglomeraţiuni era condusă de poliţaiul Panciu... (Nu se aude.) Este netăgăduit, domnilor, că acolo a fost amestec din partea autorităţilor, orice s-ar spune. Dar noi ne-am dus să facem acolo tărbăceală? Ce vă cerem noi? Să rânduiţi o anchetă, compusă negreşit din oameni în care să aveţi cea mai deplină încredere. Nu veţi alege dar nici pe domnul Lecca, nici pe domnul Palladi, nici pe domnul N. Ionescu, nici pe mine, pe care ne-aţi putea bănui. Veţi alege alţii. (Zgomot.) Domnilor, eu am făcut o lovitură de stat, căci aşa era atunci situa-ţiunea; am fost pedepsit, dar la 1868, când s-au întâmplat bătăi în Bucureşti, s-a numit o anchetă specială care să apere pe cei bătuţi. Să vă spun acum ceva în privinţa aceasta: în ţara românească un ministru numai atunci va lăsa după dânsul un nume mare, când va face ca alegerile să fie un adevăr. Cu legile generalului Mânu, aparţinând [sic!] sau sporind primarii, nu se rezolvă problemele sociale, căci nu stă salutul' ţărei în modificarea legilor, ci în aplicarea lor. Vină însă domnul ministru să facă din alegeri un adevăr şi atunci va avea un nume mare. Iertaţi-mă să vă spun câteva cuvinte, domnilor conservatori: dom-niile-voastre, domnilor conservatori, sunteţi datori, mai mult decât oricine, să moralizaţi colegiul al III[-lea], căci greşeala cea mare a ministerului Bună-starea (lat. salus — utis) (n. ed.). 80 Brătianu a fost tocmai de a nu fi făcut aceasta. Şi vai de domniile-voastre şi de fiii domniilor-voastre, când şi domniile-voastre veţi permite ca în colegiul al Ill-lea să domnească tot această sfântă cruce nouă (arătă o bâtă) şi banul. Aţi zis cum că toţi bătăuşii au fost ai Iui Săveanu. Dar nu ştiţi domniile-voastre că bătăuşul este un om care, pentru 5 lei, se duce să bată astăzi pe unul şi mâine pe altul? Ei bine, domnul Nicolaide a avut talentul să ia bătăuşii de mai-nainte şi să-i facă ai săi. Domnul N. Nicorescu: Aşa se face Ia toate judeţele. Am mai zis altădată că bătăuşii au ajuns o instituţiune naţională. [î]i găseşti la Ploeşti ca şi la Craiova, la Focşani ca şi la Bârlad. Ei bine, nu este oare demn, nu e frumos, nu e normal din partea unui guvern conservator, care a dat în judecată pe Ion Brătianu, să repudieze acest sistem şi să fie fără milă pentru această instituţiune naţională, care compromite ţara? Noi nu vă cerem, domnilor, altceva decât să numiţi o anchetă parlamentară care să descopere pe vinovaţi şi să facă să se stârpească din această ţară această instituţiune devenită naţională. Vai de noi, dar nu atât de noi,.căci suntem bătrâni, cât mai mult vai de copiii domniilor-voastre când bâta şi banul vor fi mobilul sub care se vor face alegerile colegiului III. De aceea, vă conjur să numiţi o anchetă ca să cercetaţi, să vedeţi şi să vă convingeţi că eu m-am dus acolo în localitate fără nici o patimă, ci pentru a vedea ceea ce va vedea şi ancheta domniilor-voastre, atât şi nimic mai mult. Da, domnilor, am văzut cu ochii mei bătăuşii luându-şi posturile întocmai după cum fac gendarmii poliţiei în zilele de alergare la ipodrom; tot asemenea am văzut pe bătăuşii din Focşani luându-şi posturile şi pregătindu-se de bătaie şi, la un moment dat, scoţând 40 de acestea (arată o bâtă). Alegerea dar a domnului Niculescu, numai curată, numai legală nu poate fi. In colegiul al Ill-lea dontnia-sa este un element străin cu desăvârşire, şi nu-I reprezintă în toată dreptatea şi legalitatea acel colegiu.3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1889/1890, nr. 40, p. 730, col. 2-3; p. 731, col. 3 - p. 733, col. 3. NOTE 1 Raportorul comisiei de validare, I. Micescu, spusese că în unanimitate comisia de validare a alegerii de la colegiul 111 Putna (unde au candidat HieNiculescu-Dorobanţu — care a luat 304 voturi şi Nic. Fleva, cu 179) a socotit că trebuia casată şi deschisă o 81 anchetă parlamentară. înşirase apoi o mulţime de fapte petrecute la alegerea delegaţi lor, înainte şi In ziua alegerii. 2 G. Apostoleanu â declarat că bandele de la Focşani se constituise'ră îh Vremea lui Brâtianu; guvernul actual n-ă ihterVenit de feh iar dăcă au; funcţionat bande, acestea nu erau ale administraţiei. 3 Adunarea a respins ancheta parlamentară (cu 52 voturi pentru şi 36 împotrivă) şi l-a proclamat deputat al colegiului III Putna pe Ilie Niculescu-Dorobanţu. Susţine o propunere de scutire a pădurilor aparţinând răzeşilor din Şarul Dorneipe timp de un an de la exploatarea prevăzută de Codul silvic Domnilor, onor. domn Nicolae Ionescu a imputat Adunărei că nu are destulă educaţiune parlamentară şi că noi venim să pierdem timpul Adunărei cu nişte propuneri, în privinţa cărora am face mult mai bine să ne înţelegem mai întâi direct cu guvernul, Dar noi am făcut tocmai ceea ce ne-a povăţuit domnul Ionescu sa facem, ne-am adresat la guvern, şi tocmai pentru ca sa nu pierdem timpul Adunărei, am venit cu acest proiect de lege. Noi am fi uzat de dreptul despre care ne-a vorbit domnul Nicolae Ionescu, am fi adresat guvernului o interpelare, dar cu o interpelare, în adevăr, nu am fi făcut altceva decât datoria către alegatorii noştri, fără ca în realitate să le aducem un serviciu folositor, deoarece domnul ministru, prin răspunsul ce ar fi dat la acea interpelare, nu ar fi putut să suspende executarea unei legi care este în vigoare. De aceea, în loc să venim cu interpelare, am venit Cu această propunere, prin care noi cerem să se suspende aplicarea unor dispdziţiuni di'rt legea silvică numai pe un an, pentru ca până atunci Să se poată face aran-giamentele indispensabile Ia pădurile acestor locuitori/ Vă rugăm dar, domnilor, să vă asociaţi cu noi şi să facem ca ţăranii din Dorna, cari nu au aici o altă ocupaţiune decât aceea de a vinde lemne, să-şi poată exploata pădurile lor.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 43, p. 781, col. 3. NOTE 1 Adunarea a votat luarea de urgenţă în discuţie a propunerii. Şedinţa din 10 februarie 1890. 82 Susţine proiectul de lege care instituia o pensie It.col. Nichita Ignat Domnii mei, socotesc că dacă am asculta propunerea domnului Cozadini n-am lovi un om, ci am lovi o clasă. în armata noastră avem mai mulţi ofiţeri români; obişnuit, în toate armatele anii de serviciu făcuţi de un militar în altă armată se ţin în seamă. Eu propun să se recomande această petiţiune ministrului de Rezbel, ca să facă pentru acest ofiţer ceea ce s-a făcut şi pentru alţii de aceeaşi categorie; dacă s-a dat la alţii pensiune comptându-li-se şi anii serviţi în altă armată, să i se dea şi acestuia. Socotesc că în această cestiune datoria ministrului este să se rostească mai întâi, pentru că nu e vorba numai de unul sau doi militari, ci sunt zecimi cari în vremea rezbelului s-au luptat expuindu-şi viaţa pentru apărarea drepturilor ţârei, şi toţi aceştia trebuie să fie răsplătiţi. Noi, în vremea rezbelului, am dat cetăţenia română chiar şi la ebreii cari au servit în armată, cari au luat parte în luptă. Nu putem face astăzi excepţiune cu acest militar, pe care vă declar că eu unul nu-1 cunosc, nu ştiu cine este. Propun dar să se recomande cererea aceasta pur şi simplu ministrului de Rezbel.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor41,1889/1890, nr. 43, p. 787, col. 3. NOTE 1 Gr. Cozadini ridicase obiecţia că nu se pot da pensii decât ofiţerilor care au slujit în armata română. Adunarea n-a primit sugestia lui K., nici votul de urgenţă cerut de Gr. Argetoianu. în schimb a acceptat ca proiectul să fie trimis în secţiuni spre studiere. Combate protestul unor comercianţi din Călăraşi faţă de votul Adunării care respinsese proiectul de modificare a legii licenţelor Domnilor, eu nu cunosc coprinderea depeşei; dar din cuvintele rostite de domnul Nicorescu, amicul meu, rezultă cum că această petiţiune ar * ** * Şedinţa din 10 februarie 1890. ** Şedinţa din 12 februarie 1890. 83 rf | 1 fi o protestare din partea unor comercianţi contra votului dat de Cameră.1 1 f După mine, eu cred că unui asemenea protest nu se poate da nici o ur- , mare. Eu nu recunosc nici unei categorii de cetăţeni, şi, prin urmare, nici ■; debitanţilor de spirtoase, dreptul ce-şi iau aceşti cetăţeni din Călăraşi, şi .'! cred că ne-am pune pe un tărâm periculos când am permite orişicui să a vină să protesteze contra voturilor date de noi. ,j Aceasta este părerea mea. De altmintrelea, în cât priveşte cestiunea legei licenţelor, am auzit şi eu pe domnul ministru de Finanţe spunând că legea actuală este împovărătoare şi că trebuie să fie modificată. Sunt şi eu de părerea domnului ministru; dar m-am abţinut de a lua cuvântul pentru a susţine sau a combate proiectul ce s-a prezintat din iniţiativă parlamentară, fiindcă nu mă pricep în această materie. , ; Sunt însă de părere că nu trebuie să dăm nici o urmare protestului Hi acestuia contra votului Camerei şi protestez şi eu contra acestei protes- ^ taţiuni. ■vi . ! - „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, ţ![ nr. 44, p. 791, col. 2-3. . NOTE ' N. Nicorescu amintise că ministrul de Finanţe Menelas Ghennani se angajase să vină cu un nou proiect de lege privind spirtoasele încât conţinutul telegramei ar fi fost potrivit să-i fie trimis spre documentare. Pledoarie privind incompatibilitatea calităţilor de deputat şi comisar al guvernului pe lângă Banca Naţională deţinute de Th. Nica* Eu nu eram în Cameră când s-a ridicat cestiunea aceasta; dar in-trând'în Cameră, eu, care cunosc caracterul domnului Nica, vă mărturisesc, n-am crezut că dumnealui are să dea loc la o cestiune de interpretare asupra cuvântului de comisar al guvernului. Cum, domnilor, comisar al guvernului, când deputatul nu poate fi şi nici nu este decât un fel de comisar al ţârei!... Şedinţa din 13 februarie 1890. 84 Am auzit pe domnul Carp susţinând că funcţionarii la bancă sunt numiţi de acţionari; ei bine, nu este aşa. Pe cenzori [î]i numesc acţionarii, iar pe comisarul guvernului [î]l numeşte guvernul. Acest funcţionar este delegatul guvernului pe lângă acea instituţiune financiară. Mai departe, chiar prefecţii de judeţe, ce sunt ei dacă nu nişte adevăraţi comisari ai guvernului? {Zgomot.') Aşadar, domnilor, eu vă rog să discutăm într-un mod serios; nu este în joc cestiunea domnului Nica, cestiunea este mai importantă: Statul are o mulţime de funcţionari pe cari-i are legaţi prin salarii, cari intră cu totul în prevederile textului Constituţiunei, şi să nu ne pomenim că cu acest sistem ajungem a-i poseda pe toţi în sânul Parlamentului. A fost cestiunea domnului Blaremberg şi mulţi erau cari ziceau că nu se cuvine să fie şi deputat şi efor; atunci s-a sculat unul dintre noi şi a protestat. Apoi a venit domnul Blaremberg şi a atacat pe domnul Săulescu, şi majoritatea a zis să se pună la vot şi astfel s-a creat un precedent. Dar oricum, domnilor, este o mare deosebire între un efor la spital şi un comisar al guvernului la bancă. O funcţiune salariată nu este ca acele funcţiuni timporare, cum ar fi o persoană însărcinată a reprezenta guvernul în cutare sau cutare congres; acele funcţiuni nu sunt în cauză. In cauză este o funcţiune salariată stabilă. Ce va să zică funcţiune salariată, post stabil? Este aceea unde funcţionarul este însuşi ochiul guvernului, cum este comisarul de la bancă şi de la Creditele Rural şi Urban. Când la 1866 s-a dat ţărei întâia Constituţiune votată de reprezentanţii ei, atunci a căutat legiuitorul să facă pe deputaţi cât se poate de independenţi, şi s-au pus acele imcompatibilităţi cu funcţiunile pe care constituantul de atunci le avea în vedere; însă de atunci s-au creat o mulţime de funcţiuni cari nu sunt prevăzute în lege, şi astfel s-a văzut că fiecare guvern a venit cu câte un funcţionar deputat, sub cuvânt că cazul nu era prevăzut în Constituţiune. Apoi cum era să prevadă constituantul de atunci funcţiunea de comisar al guvernului la Banca Naţională, când a-ceastă instituţiune s-a înfiinţat cu 15 ani mai în urmă? Să mă ierte domnul Vlădescu1 dacă vorbesc de domnia-sa. Apoi domnul Vlădescu este un om care şi-a făcut studiile ca silvicultor, şi alegerea domniei-sale a fost combătută fiindcă se zicea că în postul ce ocupa ca silvicultor era un agent direct al guvernului; dar acest argument s-a înlăturat pe cuvântul că silvicultorii sunt şi ingineri şi că inginerii au dreptul de a fi aleşi. Eu am combătut alegerea domnului Ion Ghica ca senator, când era director al teatrelor, şi am zis că domnia-sa nu trebuie să fie senator, pentru că administraţiunea teatrelor formează o parte a 85 belelor-arte şi într-o ţară civilizată belele-arte reprezintă o ramură importantă a administraţiunei, şi în Francia formează chiar un minister. Ei bine, acum vedem ceva mai mult: De la inspectori silvicultori, de la directori de teatre, iată-ne astăzi ajunşi şi la comisarul guvernului pe lângă Banca Naţională. Apoi, domnilor, noi avem astăzi 30 de comisari cam tot de felul acesta, fiindcă în fiecare judeţ este câte unul pe lângă Creditele agricole, şi Ia alegerile viitoare am putea să-i vedem pe toţi aduşi în Cameră. Atunci vor fi 30 de inspectori silvicultori botezaţi cu numele de ingineri, ca să nu fie imcompatibilitate electorală; 30 de comisari salariaţi de Creditele agricole, iar nu de Stat, cum se zice acum de comisarul de la Bancă; doi comisari pe lângă Creditele Rural şi Urban etc. etc. Dar atunci unde am ajunge cu acest sistem? Apoi nu vă e destul, domnilor, că colegiile noastre electorale în mare parte sunt copleşite de funcţionari? Nu vă e destul că avem colegii în cari majoritatea voturilor este a funcţionarilor? Acum voiţi şi în Cameră să fie tot aşa? Domnilor, ţara aceasta a făcut revoluţiuni de vară şi de zi, de iarnă şi de noapte, dar aşa a voit ea; şi din toate aceste revoluţiuni şi lupte rezultatul este că s-au făcut progrese mari, cari poate că astăzi sunt jenante, fiindcă strâng prea mult drepturile puterii executive. Dar atunci cine voieşte să nu mai fim cum suntem astăzi, să o spună franc, să aibă curagiul a cere o nouă reviziune a Constituţiunei, sau chiar a-şi pune cuţitul la gât, făcând o lovire de Stat pe faţă. în adevăr, sunt precedente, dar precedentele sunt şi contra şi pentru; când domnul Fleva a fost numit advocat la drumurile de fer, domnia-sa s-a retras din Cameră; domnul P. Grădişteanu, asemenea; când domnul Dimitrie Cornea era comisarul guvernului la amândouă Creditele, şi la cel Urban şi la cel Rural, şi s-a ales senator, Senatul nici n-a voit să-i mai verifice titlurile şi l-a şters îndată. Şi apoi, oricum ar fi precedentele, acele precedente trebuie să fie numaidecât Evanghelie? Precedentul cel mai legitim este interesul cel mare al ţârei, ca deputatul să fie independent. Guvernul, oricare va fi, poate să-şi facă majoritatea. Domnul general Mânu, când a venit la guvern, a zis: Avem o mică majoritate, dar sperăm să putem merge înainte; astăzi are o majoritate mai mare şi poate şă o facă şi mai mare cu chipul acesta; poate chiar şi eu să pot cădea în aceste curse... (Mare ilaritate.) Atunci, unde mergem cu acest sistem? (Zgomot mare, întreruperi.) Eu, domnilor, la anul viitor, dacă voi mai trăi, am să vă rog să alegem nişte cestori mai bătrâni, mai liniştiţi, de exemplu cum este domnul 86 Ghiţescu, pe care-1 vedeţi cum şeade de liniştit şi ascultă; dar domnul Bobeica şi domnul Nicorescu vedeţi-i ce tumult fac; destul suntem noi turbulenţi, să nu mai fie şi chiar cestorii... (Ilaritate.) Domnilor, nu am nici un interes în această cestiune; regret foarte mult că domnul Nica a.primit o asemenea funcţiune fiindcă prin aceasta va pierde mult din prestigiul ce domnia-sa avea în ţară, pentru că este o funcţiune care în tot momentul îl ţine legat de guvern şi nu mai poate fi deputatul acelfa] independent ce alegătorii colegiului al doilea de Ilfov au voit să aibă în persoana domniei-sale. O voce: S-a schimbat boierul. Ei bine, când se va schimba boierul cel mare, adică ministerul, credeţi că va mai putea rămânea domnul Nica aci? Chiar a doua zi [î]şi va da demisiunea, sau din Cameră, sau de la Bancă, şi, prin urinare, va dovedi că este incompatibilitate între funcţiunea de comisar al guvernului şi mandatul de deputat; căci va zice: Nu mai poate merge lucrul ca până acum; eu, ca comisar al guvernului, trebuie să fiu cu credinţă către el, trebuie să-l sprijin, nu pot face ce voiesc. Domnul Bobeica a zis că domnia-sa este cu toate guvernele; această declaraţiune o face în independenţa sa. Domnul Bobeica: Cer cuvântul în cestiune personală. Nu mai cere cuvântul, căci eu nu voiesc să te blesez*. Când ai zis că eşti cu toate guvernele, sunt convins că ai zis aceasta în toată independenţa; ai zis că ai să fii cu toate guvernele când ţi-ar conveni, când acel guvern va fi pe calea legală; pe când dacă ar ieşi din legalitate, sunt sigur că nu ai să-l sprijini. Negreşit, această declaraţiune este făcută, o repet, în toată independenţa. Domnul Nica însă nu poate vorbi aşa. Domnia-sa este legat cu guvernul, este, ca să zic aşa, rive*, nituit cu guvernul. Să binevoiască dar, chiar în interesul domniei-sale, să se retragă singur, iar nu să zică: Cum va voi Camera, cum va hotărî Camera să facă, căci domnia-sa ştie bine că guvernul îl va sprijini şi amicii guvernului vor respinge părerea minorităţii. Dar dacă este o durere mare pentru mine, este de a vedea această părere combătută de onor. domn Voinov, fiul meu inte- ' Să te jicnesc, să te rănesc (din fr. blesser) (n. ed.). ” River, a nitui (fr.) (n. ed.). 87 lectual, pe care totdauna m-am silit să-i ţin alături cu mine, şi care cred că şi acum are să fie alături cu mine, căci trecutul său îmi dovedeşte aceasta. Când se discuta mai deunăzi cestiunea numirii domnului Blaremberg ca efor la spitalele civile, o întrerupere a domnului Voinov, care arăta de ce părere eradomnia-sa atunci, a făcut pe domnul Blaramberg să vină aci lângă domnul Voinov spre a-i zice nişte cuvinte pe cari sunt sigur că domnia-sa în urmă le-a regretat. De aceea sunt autorizat a crede că domnul Voinov va vota astăzi alături cu noi, cari nu avem nici un amestec, nici un interes în această afacere; prea puţin ne pasă nouă dacă în această funcţiune este domnul Nica sau oricare altă persoană; dar ce ne interesează foarte mult este ca această Adunare să nu ajungă, cu astfel de precedente şi astfel de interpretări, să fie compusă numai din comisari ai guvernului pe lângă Banca Naţională, pe lângă Creditul Urban şi Rural; din silvicultori, din veterinari, din membri ai consiliilor de administraţiune de la diferite stabilimente publice etc. etc.; şi atunci vă întreb, ce fel de control va mai avea ţara asupra actelor guvernului? Am auzit pe domnul Carp vorbind de Constituţiune; dar mă ierte domnul Carp a-i spune că, cu tot talentul domniei-sale, nu a ştiut să-şi potrivească cuvintele cu titlul de constituţional pe care şi-l dă. Când cineva * e constituţional, caută să păzească Constituţiunea şi să o apere în contra celei mai mici atingeri ce ar voi unii să-i dea, iar nu să-i siluiască înţelesul astfel cum să nu mai rămână nimic din garanţiile de independenţă ce ea a voit să asigure reprezentaţiunei naţionale. Eu, câte zile voi mai avea să trăiesc, voi regreta greşeala ce am făcut, împreună cu domnul Vernescu, de a ieşi din Constituantă; căci dacă am fi rămas acolo, am fi contribuit poate a se face mai mult şi mai bine decât ceea ce s-a făcut. Eu unul nu m-aş fi mărginit numai la cele patru, cinci puncturi ce s-au modificat, şi aş fi cerut şi alte reforme mai importante. Dacă domniile-voastre voiţi astăzi alte reforme, aide să le facem, aide să cerem o nouă revizuire; dar până atunci să păzim Constituţiunea care este acum în vigoare, să nu facem ca această Constituţiune să devină o literă moartă. Noi, bătrânii, am făcut şi acte de violenţă, ne-am pus în afară de lege, dar am avut ocaziune să facem acte mari; domniile-voastre nu aveţi astăzi asemenea ocaziuni. Domniile-voastre nu puteţi face astăzi nimic mai bine decât să aplicaţi legea, să faceţi ca legea să fie lege. {Aplauze.)2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 45, p. 814, col. 3 - p. 816, col. 1. 88 NOTE 1 Vezi supra, p. 45. 2 Adunarea a votat (cu 56 voturi pentru, 49 împotrivă şi o abţinere) propunerea formulată de C. Ressu prin care, potrivit Constituţiei (art. 42), cele două funcţii erau incompatibile. Th. Nica a optat pentru deputăţie. Stăruie pentru operativitatea lucrărilor Adunării* Domnule preşedinte, socotesc că în ceea ce voi avea onoarea de a vorbi, voi avea sentimentul guvernului şi al majorităţei. Domnilor, se atinge de acuzarea care s-a făcut minorităţei, cum că face pe majoritate să-şi piardă timpul; se atinge iarăşi de îndemnul ce guvernul a făcut majorităţii de a lucra. Apoi, astăzi voi să zic şi eu ceva în favoarea acestui îndemn. Sub nume de cestiune personală, a revenit pe tapet cestiunea domnului doctor Atanasescu, şi domnia-sa a vorbit în lung şi larg; pe urmă a venit domnul C.C. Dobrescu, în dreptul său de a răspunde, şi a vorbit în lung şi în larg; dar din toate acestea mi-aduc aminte de un cuvânt al bătrânului principe Metternich. Când m-am dus odată la el, fiind trimis să mă plâng la Curtea Austriei în contra încălcărilor drepturilor ţârei de Mihalache Sturdza, împreună cu consulul rusesc, m-a ascultat cu multă răbdare două ore, şi la fine mi-a zis în nemţeşte: Was ist der lange Rede Kiirze sinn? Care este scurtul înţeles al lungei vorbiri? Aşa fac şi eu întrebarea acum: Care este scopul acestei readuceri în discuţiune a unei cestiuni deja vidate? Scurtul înţeles este acesta, că am pierdut două ore, timp în care am fi putut face ceva în secţiuni. Declaraţiunea onor. domn Atanasescu, care a zis că este medic, mă face să-mi iau permisiunea a-i zice că domnia-sa, ca medic, trebuie înainte de toate să fie medicul onoarei sale. Este o piesă care zice aşa şi domnia-sa ar trebui să înţeleagă că, în urma tocmai a acestei conversaţiuni, are o boală pe care numai domnia-sa trebuie să o vindece. Şi să-mi permită să-i spun, cu toată stima ce am pentru domnia-sa, că trebuie să meargă din nou înaintea alegătorilor domniei-sale, căci într-un mod onorabil nu mai poate să stea între noi. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 45, p. 818, col. 3. Şedinţa din 13 februarie 1890. 89 După opţiunea dr. Sache Ştefănescu de a rămâne deputat şi în acelaşi timp asistent de chirurgie, dar fără leafă Când s-a pus ieri la vot această propunere, eu am declarat că mă abţin1, pentru că nu mi s-a dat dreptul ca să vorbesc. Eu dinainte m-am rostit, cu ocaziunea cestiunei domnului Nica, că nu se poate asemăna poziţiunea domnului Nica cu aceea a domnilor Blaremberg şi Severeanu, şi de aceea m-am abţinut. Acea propunere trebuie să meargă în secţiuni, căci aşa aţi hotărât. Cât pentru mine, nu cred că ea poate avea vreun rezultat, şi că rezultatul este cu totul negativ, căci nu se poate aplica domnilor Blaremberg şi Severeanu.2 După ce dr. S. Ştefănescu a optat pentru deputăţie şi funcţie neretribuită. Domnilor, mai deunăzi domnul ministru, împreună cu partidul guvernamental, a hotărît cum ca să facă toate chipurile ca minoritatea să nu facă obstrucţionism, să împiedice lucrările Camerei. Ei bine, înţeleg ca minoritatea să facă aceasta; dar ca un membru al majorităţei să vină să fure timpul Camerei cu cestiuni cari sunt deja regulate, aceasta n-o înţeleg. Domnul Ştefănescu ieri a venit şi a declarat că optează pentru mandatul de deputat, şi astăzi vine să ne spună că renunţă la leafa. Pentru ce aceasta? Cine renunţă la tot, renunţă şi ia parte. ŞI apoi, ce va să zică aceasta? Nu este nici cestiune personală, nu este nimic. Dacă vom merge pe această cale, domnule preşedinte, în toate zilele avem să vedem asemenea lucruri. înţeleg ca noi, cei din minoritate, să combatem guvernul şi să ţinem Camera în loc; dar nu înţeleg pe cei din majoritate, să ne ia tot timpul numai cu cestiuni personale şi cu altele cari nu au nici raport cu interesul general. Ce importă ţărei dacă domnul doctor Ştefănescu are să lucreze cu leafa sau fără leafă? Domnia-sa a optat odată, lucrul este tranşat. Vă rog dar pe dumneavoastră, domnule preşedinte, ca să împiedicaţi asemenea certe şi cestiuni personale; fiindcă astfel, întreaga Cameră [î]şi pierde timpul în zadar. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 1889/1890, nr. 46, p. 841, col. 3. ' Şedinţa din 16 februarie 1890. 90 NOTE 1 Vezi şi regestul precedent. ‘ N. Blaremberg era administrator la Eforia spitalelor (prin urmare, reprezentant al guvernului) dar şi efor, ca descendent din Ghiculeşti. Dr. C. Severeanu era efor la aceeaşi instituţie. Pentru amândoi D. A. Laurian ceruse să fie asimilaţi dr. Sache Ştefănescu, adică să opteze pentru deputăţie ori funcţia de efori. Adunarea a respins propunerea cu 75 bile pentru şi 51 contra (cu 3 abţineri). Face o interpelare în legătură cu testamentul lui E. Zappa în favoarea Academiei Române Eu foarte rar fac interpelări; dar e vorba de o cestiune importantă, pe care o voi relata foarte pe scurt. Interpelez pe domnul ministru de Justiţie, şi în lipsă pe preşedintele Consiliului, asupra următoarei împregiurări: In depeşile din străinătate, publicate în ziare, sunt acum câteva zile, am văzut că în Adunarea deputaţilor din Atena un reprezintant a făcut interpelare guvernului Maiestăţii Sale Regelui Greciei: Ce măsuri a luat pentru a apăra drepturile Greciei într-un proces ce se judecă dinaintea instanţelor din Bucureşti, pentru sfărâmarea testamentului Zappa. Ministrul Greciei a răspuns că a trimis unul din jurisconsulţii cei mai eminenţi, ca să apere aceste interese sacre a Greciei. Ca preşedinte al Academiei Române, care are şi ea un legat din averea repausatului Zappa, am voit să studiez şi eu testamentul acela care este atacat. Din examinarea testamentului am văzut - fie că el va fi sfărâmat, fie că va fi menţinut - dar am văzut că el ridică cestiunile cele mai importante în privinţa Statului român şi a dreptului său de a tolera sau de a nu recunoaşte donaţiunile de fonduri, proprietăţi imobiliare, pe la deosebitele aşezăminte din statele străine. De aceea fac întrebarea dacă domnul ministru de Justiţie a văzut această depeşă şi dacă s-a interesat a studia cestiunea? Interpelarea o fac pentru ca domnia-sa să ia cunoştinţă de acel testament, publicat şi depus la tribunalul de Ilfov. Şi fiindcă la 22 februarie " Şedinţa din 16 februarie 1890. 91 se judecă acest proces, să binevoiască domnul ministru, până atunci, să ne zică cuvântul său. Domnul Gr. Triandafil: Eu aş putea să dau domnului Kogălniceanu desluşiri în această cestiune, care nu prea este aşa importantă. Cunosc afacerea, căci sunt avocat al moştenitorilor. Voi explicaţiuni de la ministru.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 46, p. 842, col. 3 -p. 843, col. 1. NOTE 1 Evanghelie Zappa rămâne un personaj dintre cele mai interesante din istoria grecilor şi a românilor. Născut în Epir la 1800, ajunge în Ţara Românească în 1831, după un parcurs învăluit în mister (acângiu în armata lui Aii paşa de Ianina, aghiotant al revoluţionarului grec Marco Botzaris, administrator al satelor vlahilor - Vlcihohoria, eterist). S-a stabilit la Broşteni (Ialomiţa) şi a făcut acolo avere. A primit indigenatul în 1844. în 1847 a publicat o carte bilingvă, în româneşte şi greceşte, cu sfaturi privind cultura pământului (Trântorul sau albina). Prieten cu principii Gh. Bibescu şi Al. I. Cuza. Donator generos către instituţii de cultură româneşti, în special pentru editarea de dicţionare, gramatici, traduceri din texte clasice, E.Z. a subvenţionat cu mii de galbeni în dreapta şi în stânga. A fost unul din iniţiatorii Academiei Române, pe care a înzestrat-o substanţial. întâiul premiat al fondului Zappa al Academiei a fost T. Cipariu (1869). Totuşi. în acelaşi an, 13.000 de galbeni din această donaţie rămăseseră necheltuiţi. Prodigalitatea acestui greco-român a născut legende ce continuă şi azi să facă aură în jurul numelui său. De reţinut însă, ca fapt notabil, e stăruinţa lui de a reînvia Jocurile Olimpice din Antichitate, inspirându-se în acest sens din Olimpicele lui Pindar din Teba. Le-ar fi vrut organizate la Atena, unde a şi lăsat un fond uriaş (din care s-a ridicat Zappeionul, sediul Jocurilor Olimpice din 2004 şi parcul înconjurător). Prin testamentul făcut în 1860 a lăsat bani Academiei Române, administraţi cu concursul vărului şi executorului său testamentar, Constantin Zappa, A murit în 1865, cu minţile rătăcite. Testamentul a fost atacat de autorităţile greceşti, ceea ce a generat un proces soldat, temporar, cu ruperea relaţiilor diplomatice între cele două state care i-au fost patrii mult iubite lui E.Z. Consideraţii pe marginea cererii de împământenire a lui Ion Racolţea din comuna Sihlele, Rm. Sărat* îmi permit a ruga pe onorabila Adunare să vadă dacă e posibil a ne îndeplini cu scrupulozitate dreptul ce avem de a da împământenirea, de a crea români, procedând în acest mod cu votarea indigenatelor? Acest ' Şedinţa din 17 februarie 1890. 92 mare drept [î]l exercităm noi în conştiinţă, când toţi stăm în picioare şi facem dialoguri, pe când se dă citire lucrării comisiunei, şi apoi când se pune la vot recunoaşterea, votăm după mijlocirea unuia şi altuia? Domnilor, eu, cel mai bătrân dintre domniile-voastre [î]mi permit a vă zice: Nu vă îngrijiţi domniile-voastre că are să vină vremea când vom trage consecinţele cele rele ale relei întrebuinţări a dreptului de a face români? Nu vedeţi domniile-voastre că introducem în mijlocul nostru, cu uşurinţă, elemente cari mai târziu se vor scula să ne gonească pe noi din ţara noastră? Istoria ne arată aceasta. Trebuie, domnilor, să ne hotărâm odată. Dacă este să votăm astfel, dând conştiinţa la o parte, apoi atunci aideţi să facem cum a făcut în Moldova generalul Potemkin, care, având dreptul de la împărăteasa Ecaterina a Rusiei să facă boieri, când s-a văzut năpădit de asemenea cereri, ca să scape de solicitatori, a zis: Vsea boiarl Să zicem dar şi noi: Vsea români! Domnilor, mai deunăzi am votat două-trei recunoaşteri a unor domni, sub cuvânt că sunt români din Banat, când toată lumea ştie că în Banat nu este aproape picior de român. Să dăm cetăţenia la români, iar nu străinilor. Rog pe domnul raportor să nu creadă că voiesc a face aluziune la domnia-sa; dar nu înţeleg să se confecţioneze rapoarte cari n-au cel mai mic bun simţ; căci ce ni se spune? Că petiţionarul a plătit dările către Stat. Dar care locuitor din ţara românească nu este dator să plătească dările? (Întreruperi.) Cum putem noi să dăm votul vostru în cunoştinţă de lucru asupra unei persoane, când nu ni se arată prin raport cu ce meserie se ocupă petiţionarul? Făcut-a el ceva pentru ţară? Introdus-a în ţară vreo industrie? Adus-a vreo invenţiune? Este el un om de capacitate? Trebuie să fim puşi în cunoştinţă de toate acestea; căci, după cum ştiţi şi domniile-voastre, mulţi vin la noi în ţară, dându-se drept români macedoneni, când în realitate sunt străini, şi aceasta ca să se poată face cârciumari şi mai târziu să devină arendaşi sau proprietari, şi într-o zi ei poate să vină să ne dea pe noi, românii, afară de aci. De aceea, domnule preşedinte, vă rog să nu puneţi la vot acest proiect de lege, până ce nu se va da din nou citire raportului, ca să avem şi noi cunoştinţă de coprinderea lui.1 . „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 47, p. 856, col. 2. * * în nr. 59 al „Dezbaterilor..." din 13 martie 1890 a apărut următoarea rectificare: „Să se citească:... când toată lumea ştie că în Banat nu sunt numai români, ci şi alte na(ionalităji şi mai cu seamă foarte mulţi sârbi". 93 NOTE 1 Enervarea Iui K. era provocată mai degrabă de hărmălaia din Adunare decât de felul cum fusese redactat raportul. Şi accentele xenofobe au. desigur, aceeaşi sursă. Raportor la proiectul de lege era D.R. Rosetti. I. Racolţea (n. în 1846)venise în România în 1869 şi urmase Şcoala de agricultură de la Herăstrău, după care a devenit, pe rând, administrator al moşiilor lui Lazăr Nicolescu (din Rm. Sărat), T. Bagdat (Brăila) şi C. Grădişteanu (Rm. Sărat). Cererea de naturalizare o tăcuse în 1880, solicitând dispensă de stagiu. Comisia de indigenate opinase favorabil în unanimitate. Observaţiile lui K. au avut efect pentru că raportorul a mai citit o dată proiectul de lege iar V. Grădişteanu a dat informaţii suplimentare despre postulant. între altele, că e greco-catolic; or, ca să răspundă îndoielilor lui K., aceasta era o dovadă peremptorie despre naţionalitatea lui Racolţea, în Transilvania românii fiind singurii de această religie. „Domnul Kogălniceanu, care e foarte la curent cu cele ce se petrec în toată lumea românească, afară de aceasta...", a adăugat el ironic. Racolţea fusese premiant I la Şcoala de agricultură, unde a funcţionat, o vreme, ca subdirector. Adunarea l-a primit în rândul cetăţenilor români cu 63 de voturi pentru şi 11 împotrivă. In favoarea recunoaşterii cetăţeniei române lui Ion Munteanu din Transilvania* Eu voi vota această recunoaştere, însă sunt dator a ruga pe guvern să ia seama la acest lucru: Noi votăm în toate zilele cetăţeni români, unii în vârstă de 22,24 şi 26 ani, sau şi mai mari, şi nu ştiu dacă guvernul se ocupă a-i regula pe aceşti români în cadrele armatei de linie sau teritorială, căci, neocupându-se de ei, anii trec, şi aceşti români nu fac armată la noi. Zic aceasta mai cu seamă pentru românii din Dobrogea; toţi acolo sunt români, când este vorba de a cumpăra pământuri, dar nu şi pentru a face armată.1 Socotesc că am făcut bine a atrage luarea aminte a guvernului asupra acestui punct, cu atât mai mult că guvernul se leagănă în convi[n]cţiunea că comisiunile de recensământ sunt foarte severe. Negreşit, aşa sun ordi-nile date de sus; dar aş merge prea departe dacă aş cita fapte. Voi cita însă un singur fapt: Una din populaţiunile cele mai mari din Dobrogea este populaţiunea greacă. Grecii vedem că ocupă funcţiunile cele mai mari de acolo, dându-se de români; dar afirm că nu cunosc în regimentele ’ Şedinţa din 17 februarie 1890. 94 de dorobanţi din Dobrogea să se găsească zece greci, pe cât timp sunt sute de germani, bulgari şi alte naţionalităţi.2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 47, p. 857, col. 1-2. NOTE 1 AI. Marghiloman, ministrul Lucrărilor Publice, a răspuns că guvernul, în speţă ministerul de Război, ţine o evidenţă riguroasă a celor care „dobândesc recunoaşterea de români11 şi ei „vor fi înscrişi în controalele armatei11. 2 Ion Munteanu era născut în comuna Mardiş, „în ţinutul Transilvaniei11, la 23 febr. 1862 şi la 9 nov. 1881, prin concurs, obţinuse dreptul de practică în calitate de asistent farmacist la Bucureşti. Gr. Argetoianu a precizat că toţi farmaciştii, automat, erau înscrişi „în rândurile armatei11, dar nu puteau depăşi gradul de sergent dacă nu erau cetăţeni români. Adunarea l-a primit cu 59 de voturi pentru şi cinci împotrivă. Cere Adunării să voteze alternativ „ împământeniri şi recunoaşteri de cetăţeni români “ Domnule preşedinte, eu ştiu că în mai multe rânduri Camera a hotărât ca votarea pentru împământeniri şi recunoaşteri de cetăţeni români să se facă alternativ, adică să se voteze mai întâi o recunoaştere şi apoi o împământenire. Domnilor, sunt oameni cari de câte zece ani aşteaptă împământenirea şi nu le mai vine rândul de a li se vota; sunt alţii cari au făcut bine pentru această ţară mai mult decât unii români, şi aşteptând să li se dea împământenirea, au murit şi au fost îngropaţi în pământul românesc, şi numai aşa au căpătat împământenirea română. Aş ruga dar pe Cameră să încuviinţeze a se vota şi împământeniri; dacă nu o recunoaştere şi o împământenire, fie atunci două sau trei recunoaşteri şi apoi o împământenire. (Aplauze.)* „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1889/1890, nr. 47, p. 857, col. 3 - p. 858, col. 1. NOŢE 1 Intervenţia are loc la discutarea cererii lui losif Rentzki, român ortodox din Bucovina, de a i se recunoaşte calitatea de cetăţean român. Era funcţionar la Căile ferate * Şedinţa din 17 februarie 1890. 95 române din 1869, proprietar în oraşul Roman şi căsătorit acolo. A fost acceptat de Adunare cu 66 de voturi pentru şi opt împotrivă. După consumarea votului, K. şi-a convertit cererea într-o propunere scrisă, semnată şi de M. Tzoni, M. Săulescu, C. Cesianu, M. Marghiloman, A. Hinna şi D.R. Rosetti, primită de Adunare. Pentru împământenirea cu dispensă de stagiu a lui Constantin G. Andriopulo din Iaşi Domnilor deputaţi, părintele petiţionarului este din Basarabia şi a fost recunoscut ca român în anul 1882. Fiul său, adică petiţionarul, a crescut în urbea Iaşi, a făcut frumoase studii, este doctor în drept de Ia facultatea din Paris, proprietar mare în Fălciu, şi de toţi cunoscut că are sentimente româneşti; prin urmare, merită a i se recunoaşte calitatea de cetăţean român.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 47, p. 858, col. 3. NOTE 1 Se discuta cererea de împământenire a lui Constantin G. Andriopulo din Iaşi. Era născut Ia 5 ian. 1867 la Moreni (Basarabia), de religie ortodoxă. în momentul solicitării, urma facultatea de Drept la Paris. în 1887 trăsese la sorţi pentru a intra în armată dar fusese amânat spre a-şi face doctoratul. Deţinea proprietăţi în judeţul Fălciu în suprafaţă de 5000 de fălci. A fost împământenit cu 59 voturi pentru şi trei contra. împotriva recunoaşterii calităţii de cetăţean român a lui C.G. ArhondC* Domnilor mei, eu sunt proprietar în Moldova şi în Basarabia, în apropiere de localitatea de unde se zice că este acest domn. Cea dintâi comună din Basarabia este Colinicu. Acolo nu sunt locuitori români, ci bulgari şi câţiva greci cârciumari. ’ Şedinţa din 17 februarie 1890. ** Şedinţa din 17 februarie 1890. 96 De unde dar dumnealui este român? Că s-a botezat în religiunea ortodoxă? Dar noi nu avem în vedere, când votăm împământenirea cuiva, numai religiunea, probă că noi împământenim şi catolici şi luterani şi uniţi, Şi protestanţi şi chiar ebrei. Ce are dar a face aceasta cu religiunea? Că este proprietar de imobile în Brăila? Dar ce însemnează aceasta, când oricine poate cumpăra imobile urbane? Se zice că petiţionarul s-a căsătorit cu o pământeană. D,ar chiar şi aceasta se contestă! Acest domn nu ne înfăţişează nici una din condiţiu-nile cerute de lege ca să poată fi împământenit; prin urmare, nu are decât să se supună la stagiul de 10 ani.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 47, p. 859, col. 2. NOTE 1 C.G. Arhondi, „comerciant11 şi „proprietar de imobile" la Brăila, ceruse recunoaşterea calităţii de cetăţean român întemeindu-se pe următoarele: Era născut la Ianikioi (Cahul, Basarabia) la 19 septembrie 1838 din părinţi români ortodocşi. Se căsătorise la Brăila cu o pământeancă. Se stabilise în România la 1856. Comisia de indigenate avizase cererea favorabil. Dar la dosar figura şi petiţia lui D. Chiriacescu, dezvăluind că pos-tulantul era grec din Grecia; vorbea prost româneşte, era căsătorit cu fiica grecului Nicolaide, nu era „comerciant" ci „misit în port“ şi nu avea nici un fel de proprietate în Brăila. Adunarea l-a respins cu 52 bile negre şi 10 albe. Pentru împământenirea cu dispensă de stagiu a lui Arpad Haynal din Botoşani Domnilor, poate să vă surprindă că iau cuvântul pentru a susţine acest proiect de lege. Mă aşteptam ca domnul Burghelea să vorbească asupra acestei cestiuni, fiindcă domnia-sa este din Botoşani şi cunoaşte mai bine decât mine pe acest domn, care cere împământenirea. Domnilor, părintele petiţionarului a fost de naţionalitate ungur; însă unul din acei unguri cari era şi ungur şi român, şi aş dori ca mulţi să fie ca el: ungurul Haynal a fost acela care a făcut o grădină pomologică; el a fost acela care a ajutat din averea lui pe emigraţi la 1848. Eu iiu cunosc * Şedinţa din 17 februarie 1890. 97 petiţionarul; dar pentru memoria tatălui lui, vă rog să votaţi cu toţii pentru lucrarea comisiunei, să nu fie nici o bilă neagră.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1889/1890, nr. 47, p. 859, col. 3 - p. 860, col. 1. NOTE 1 Comisia de indigenate avusese cererea în faţă la 16 dec. 1888. Din ea reieşea că postulantul se născuse Ia Botoşani Ia 10/22 aprilie 1853 şi era catolic. Tatăl său, Heinrich Haynal, fusese înscris în listele electorale. în 1874 a recrutat, fiind repartizat la Reg. 16 Dorobanţi. Din 1884 era căsătorit cu românca Natalia Botez. Era doctor în medicină, chirurgie şi obstetrică de la Universitatea din Pesta, cu drept de liberă practică în România (cf. „Monitorul oficial" din 25 oct. 1879). Din 1880 şi până în 1884 funcţionase ca medic militar, când a trecut în rezervă. Adunarea i-a acceptat cererea cu 61 voturi pentru şi trei contra. în legătură cu vinderea moşiei statului Piscu (jud. Dolj) în loturi către ţărani Mai întâi fac întrebare dacă raportul comisiunei noastre de petiţiuni este tipărit, căci până acum aşa se făcea? Domnul preşedinte'. Da, este tipărit şi distribuit domnilor deputaţi. Eu nu l-am primit. A doua întrebare este aceasta: Dacă fraza din raportul comisiunei, că ordinea publică ar putea fi ameninţată, este o expresiune a ţăranilor sau a onorabilului domn raportor? Domnul P. Cernătescu: Domnule Kogălniceanu, arendaşul moşiei Statului, Piscu, este un om atât de rău văzut şi şi-a făcut un nume atât de dezgustător şi înfiorător pentru ţărani, încât dacă v-aş citi petiţiunile lor date în mai multe rânduri, însuşi domniile-voastre v-aţi îngriji foarte mult. Nu este dar nimic exagerat prin raport; el conţine exact plângerile locuitorilor. Văd că se zice aci cum că arendaşul este o „hidră veninoasă11. Nu , l)t afr mă recriez , căci din nenorocire sunt mulţi asemenea arendaşi. Dar ceea ce mă îngrijeşte pe mine, sunt cuvintele acestea din raport: JŞedinţa din 17 februarie 1890. Nu mă împotrivesc (din fr. recrier) (n. ed.). 98 „Asemenea stare de lucruri, domnilor deputaţi, dă bănuială că de la calificative de asemenea natură locuitorii păşesc la fapte oribile, cari ar periclita chiar ordinea publică". Eu n-aş voi ca asemenea fraze să se coprindă într-un raport, afară numai dacă persoana care ar pune nişte atât de grave cuvinte într-un raport şi-ar lua îndatorirea ca, atunci când ţăranii sunt împuşcaţi şi puşi în puşcărie cu lunile, să lucreze şi să facă ca ei să fie apăraţi înainteajustiţiei. O asemenea frază dar eu cred că nu trebuie a figura într-un raport şi a se citi în Parlamentul român.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 47, p. 860, col. 2-3. NOTE 1 P. Cernătescu s-a justificat: „Eu, ca raportor, sunt dator a da o expresiune exactă reclamaţiunilor primite, mai cu seamă când ştiu că sunt foarte drepte, fiindcă cunosc localitatea despre care se vorbeşte in acest raport". Adunarea a convenit, conform raportului, să atragă atenţia ministrului Domeniilor asupra petiţiei. Discurs în favoarea oraşului Iaşi. Cu prilejul unor despăgubiri ceute pentru atelierele companiei de cale ferată Lemberg-Cernăuţi din Paşcani Domnilor, ca fost membru al comitetului de supraveghiare al liniei Lemberg-Cernăuţi-Iaşi, eu totdaunam-am abţinut de a lua parte la proiectele de legi cari s-au înfăţişat spre punerea în stăpânire a Statului asupra acestei linii. Proiectul aceste de lege1 este o consecinţă a convenţiunei încheiate şi negreşit că eu nu-1 voi combate, dar nici nu-1 voi sprijini. Cu această ocaziune însă voiesc să atrag atenţiunea domnului ministru de Lucrări Publice asupra unui fapt. Era foarte natural ca să se ia de către Stat această cale ferată din mâna acţionarilor străini, deşi se administrează de pământeni, pentru ca să facă parte din reţeaua întreagă a drumurilor de fer române; însă socotesc * Şedinţa din 22 februarie 1890. 99 că în această cestiune nu,se cuvine ca tot oraşul Iaşi să plătească tributul său prin suferinţi şi sărăcie. După ce s-au luat drumurile de fer de către Stat, era natural ca serviciul să se centralizeze. După ce s-a luat direcţiunea de la Iaşi şi s-a adus la Bucureşti, sute de oameni au rămas fără ocupaţiune şi 150 de case au fost condamnate la ruină. Acum se cere un nou sacrificiu; nu am nimic de zis, dar când se poate face o compensaţiune, socotesc că guvernul şi Camera va binevoi să dea acea compensaţiune. Linia drumului de fer care se duce de la Jijia la Iaşi şi linia care se construieşte de la Iaşi la Focşani prin Vaslui face ca oraşul Iaşi să devină un punct central al mai multor linii şi negreşit că acolo trebuie să fie atelierele cele mari. Atelierele companiei Lemberg-Cernăuţi au fost la Paşcani, pentru că Paşcanii era punctul central al liniei care se numea Iaşi, Roman, Suceava, Vereşti, Botoşani; dar acum nu ar trebui ca tot Paşcanii să fie centru; căci linia care merge de la Dorohoi pe Jijia la Iaşi, aceea de la Iaşi prin Vaslui la Focşani, cât şi aceea de la Ungheni, toate aceste linii reclamă ca atelierul de la Paşcani să se mute la Iaşi. De aceea aş ruga pe domnul ministru de Lucrări Publice să studieze această cestiune şi se va convinge că cererea mea este dreaptă pentru oraşul Iaşi. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor1', 1889/1890, nr. 49, p. 880, col. 1-2. NOTE 1 Prin convenţia din 10 ian. 1889 cu compania de cale ferată Lemberg-Cernăuţi statul român trebuia să cumpere nişte case din Paşcani în valoare de 130.000 lei pentru sediul direcţiei Căilor ferate. Acum ministerul Lucrărilor Publice cerea Adunării un credit extraordinar de achitare a acestei obligaţii. Al. Marghiloman, ministrul de resort, observase că intervenţia lui K. n-avea legătură directă cu proiectul dar II putea asigura că, în urma unei discuţii particulare între ei doi, direcţia căilor ferate acceptase transferul atelierelor sale de la Paşcani la Iaşi. K. a exclamat mulţumi: „In numele ieşenilor şi a! colegilor mei exprim recunoştinţa mea domnului ministru de Lucrări Publice pentru bunele intenţiuni ce are în privinţa oraşului Iaşi". Creditul a fost votat cu 66 de bile albe şi şase negre. La 19 decembrie acelaşi an, K. a revenit: „îmi pare că văd aici pe domnul ministru actual al Domeniilor [Al. Marghiloman], care anul trecut era la Lucrările Publice, fiindcă atunci domnia-sâ promisese că va transfera atelierul de la Paşcani la Iaşi. Domnilor, această transferare nu numai că este în interesul drumului de fer, dar ar fi o dreaptă compensaţiune pentru oraşul Iaşi, căruia prin desfiinţarea direcţiunei Lemberg-Cernăuţi i s-au luat 180 de familii. 100 întemeiat pe promisiunea domnului ministru din anul trecut, sper că şi domnul, ministru actual se va asocia la aceasta.*' Interimatul Lucrărilor Publice era asigurat de T. Maiorescu. („Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 30, p. 294, col. 2). Discurs asupra bugetului Eforiei spitalelor civile din Bucureşti* Acest credit1 îl voi vota; dar mai înainte am două observaţiuni de făcut: Cererea unui credit suplimentar sau extraordinar se întemeiază pururea pe o experienţă făcută, adică sau că suma prevăzută prin un capitol din bugetul anual n-a fost îndestulătoare, sau că o cheltuială extraordinară s-a înfăţişat neprevăzută, fiind în acelaşi buget. îmi permit dar a întreba pe domnul raportor pentru a-mi lămuri dacă este corect ca, într-o cerere de credit ce se face mai la sfârşitul anului bugetar, să ni se ceară 10.000 lei într-un mod vag, adică pentru cheltuieli neprevăzute. A doua observaţiune mi se insuflă prin următorul considerant pe care-1 găsesc în lucrarea domnului raportor: „Având în vedere că din cauza neregularităţilor cu cari au fost arendate moşiile Eforiei, actualii efori au fost nevoiţi a intenta procese de reziliarea contractului la cei mai mulţi din arendaşi, ceea ce a ocazionat cheltuieli extraordinare". Acest considerant acuză de neregularităţi modul cum s-au dat în arendă de către foştii efori moşiile spitaliceşti. Oricine va înţelege că numai întemein-du-se pe un simplu considerant, şi dar în mod incidental. Camera nu poate a se pronunţa şi a condamna arendările făcute. Aceasta este treaba tribunalelor dinaintea cărora vedem că eforii actuali au înaintat procese de reziliare. Mult ce ar putea face Camera, ar fi ca, cu ocasiunea discuţiu-nei budgetului întreg al Eforiei, să ceară lămuriri asupra situaţiunei generale şi asupra administraţiunei averilor spitalelor; până atunci însă nu ar fi corect ca, cu ocaziunea unei cereri de credit, să venim să osândim cu uşurinţă o administraţiune care a avut în capul ei oameni de toată onorabilitatea, după mărturisirea a însuşi unuia din eforii actuali, onor. domn Nicolae Blaremberg. în adevăr, vă aduceţi aminte, domnii mei, că cu ocaziunea cerce-tărei raportului comisiunei de informaţiuni asupra dârei în judecată a ministerului Brătianu, domnul Blaremberg s-a exprimat cu multă afecţiune în privinţa fostului efor, principele Dimitrie Ghica. Eu atunci l-am întrerupt zicându-i: Şi bine l-ai plătit! Domnul Blaremberg mi-a răspuns zicându-mi vechiul său cuvânt, că este amicul principiilor, iar nu al ’ Şedinţa din 22 februarie 1890. 101 principilor, şi a urmat apoi a arăta toată consideraţiunea ce o are pentru onorabilitatea şi meritele ilustrului său predecesor. La rândul meu, profesez şi eu aceleaşi sentimente de stimă şi consideraţiune pentru acea persoană care a administrat mai mult de douăzeci ani Casa spitalelor din Bucureşti, şi mult a făcut pentru propăşirea lor şi sănătatea publică. Iată pentru ce eu nu pot a-mi însuşi considerantul mai sus citat, ca prejude-când o lungă administraţiune în mod uşor şi nefavorabil.2 Domnii mei, cestiuneaadministraţiunei spitalelor preocupă de mai mult timp atât pe oamenii politici, cât şi organele opiniunei publice. Şi eu, negreşit, nu sunt indiferent la o cestiune atât de importantă şi de care este alipită salubritatea publică. Cu toţii dorim să îndreptăm această administraţiune prin cercetarea lipsurilor şi neajunsurilor, când ni se vor prezintă într-un mod îndestulător. De aceea, eu nu mă pot uni cu propunerea ce onorabilul meu amic, domnul Severeanu, îmi face, de a mă adresa la fiul meu, advocat al Eforiei, şi de a-i cere informaţiuni în privinţa neregularităţilor comise de foştii efori şi a sporirilor de cheltuieli ce se reclamă prin acele neregularităţi. Eu, cu tot respectul [î]i răspund că atunci când fiul meu s-a hotărît a intra în rândul unui partid căruia eu îi sunt adversar, între fiul meu şi între mine, în ceea ce se atinge de afaceri politice, s-a deschis, cum aş zice... O voce: Un abis. Aşa este; de aceea eu niciodată nu vorbesc cu fiul meu politică, şi încă mai puţin îl întreb de ceea ce se petrece la Eforie. Fiul meu dar nu poate întru nimic să prefacă convicţiunile. Eu continuu a susţine că este cu totul neortodox considerantul ce tinde a caracteriza în mod incidental neregularităţile Eforiei trecute, şi încă mai neortodox de a cere prin credit suplimentar cheltuieli neprevăzute. Dacă este să intru în mod necorect în cercetarea incidentală a stărei temeliilor noului spital de la Colţea, şi eu aş putea zice că în adevăr am văzut o parte din aceste fundamente ca rău făcute; dar aceasta nu este îndestul pentru a se justifica suma de trei mii de lei ce se reclamă a se da unui arhitect pentru cercetarea acestor temelii; căci atunci dacă ar fi a se cerceta toate numeroasele clădiri ce s-au ridicat de foştii efori, atunci ar fi a se cheltui sute de mii de franci. Urmez dar a susţine că o parte din creditul cerut nu-mi pare bine justificat... Domnul L. Catargi: Statul a dat acest exemplu. 102 Eu voiesc ca nici Statul, nici stabilimentele de binefacere... Domnul L. Catargi: De ce ai votat deunăzi? N-am votat nici un franc, domnule Catargi/ „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1889/1890, nr. 49, p. 981, p. 881, col. 3 -p. 882, col. 2. NOTE ' Ministerul de Interne ceruse o redistribuire de fonduri în valoare de 72.000 lei la bugetul în curs al Eforiei. • 1 Dr.C. Severeanu explicase că Eforia a fost silită să poarte mai multe procese cu arendaşii moşiilor ei. Multe fuseseră câştigate de fiul lui K., şi acum aceste moşii erau arendate cu preţ îndoit sau întreit. Mai apoi a amănunţit cheltuielile cuprinse în cei 10.000 lei invocaţi de K.: „Sondarea11 lucrărilor deficitare la spitalul CoIţea,salariul pe trei luni a cinci medici auxiliari (3.000 lei), idem pentru bucătarul de la Mărcuţa (100 lei), plata personalului extraordinar de la spitalul Colentina şi de la cel de copii, determinată de apariţia unei epidemii (600 lei), salariul unui extern la spitalul Filantropia (90 lei) etc. 3 Proiectul a fost primit cu 71 voturi pentru, unul împotrivă şi 13 abţineri. Pe marginea unei interpelări a lui P. Cernătescu* Domnule preşedinte, dumneavoastră sunteţi puşi în poziţiune, mai bine ca oricare altul, să arătaţi domnului interpelator, întâi că această cestiune nu priveşte pe domnul ministru al Domeniilor, ci pe ministrul de Interne, şi al doilea, dumneavoastră ştiţi că acum patru zile au fost convocaţi delegaţii diferitelor secţiuni ca să se întrunească pentru a discuta şi dacă nu s-au întrunit până acum cauza e că au fost şi alte lucrări în secţiuni şi în comitetul delegaţilor. Sperăm însă că în săptămâna viitoare vom putea comunica onor. domn Cernătescu şi întregei Camere proiectul de lege în privinţa tocmelilor agricole, care e de competinţa ministerului de Interne. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 50, p. 927, col. 3. NOTE 1 P. Cernătescu a renunţat la interpelare. " Şedinţa din 23 februarie 1890 103 Asupra rigorii împământenirii românilor macedoneni* Domnilor, dacă este o cestiune unde trebuie multă ordine şi disciplină, este în cestiunea împământenirilor, fiindcă aceste cestiuni sunt, înainte de toate, cestiuni personale. Dacă este să mergem după simpatii şi după influenţele unora şi altora, atunci intrăm iarăşi în haosul cel mare, şi vom discuta ore întregi pentru fiecare împământenire; căci fiecare din noi, nemaiavând în vedere ordinea stabilită, va cere să se dea precădere protegiatului său. Veniţi şi spuneţi că Ocăşeanu şi Săcăşeanu1 se găsesc în categoria domnului Ciurcu. Ce? Fiindcă dumnealor au fost expuşi la o măsură nelegală trebuie să le dăm preferinţă? Să schimbăm pentru dumnealor ordinea stabilită? Dar domnii Ocăşeanu şi Săcăşeanu astăzi, reintraţi în ţară, nu sunt decât ceea ce au fost înainte, au meritele şi poate defectele lor. De ce dar am schimba ordinea zilei? Domnilor, propunerea aceasta nu este decât o perdere de vreme, şi mă mir că ea pleacă tocmai de la aceia cari se pretind din majoritate şi cari zic că sprijină guvernul; îl sprijină adică fără a lăsa să se poată vota ceva .(întreruperi.) Eu multe interpelări ale colegilor mei nu le aprob; pentru că, pentru o cestiune unde n-ar trebui decât câteva minute, ni se iau mai multe ceasuri. Nu sunt, domnilor, de părere să schimbăm ordinea înscrierilor pentru domnii Săcăşeanu şi Ocăşeanu. Dumnealor au fost doi amploiaţi, cari şi-au permis să facă o proclamaţiune osândită de toţi românii din Transilvania. ŞI aci este locul să zic Ia toţi câţi vin aci din Transilvania să fie mai circumspecţi pentru ţara unde au găsit adăpost. Proclamaţiunea acestor domni a făcut să se verse şiroaie de sânge în Transilvania; până şi preoţii de la altar au fost luaţi şi târâţi la închisoare... La cererea lui lancu Lazăr.2 Domnilor, în interesul ţărei trebuie să iau cuvântul şi cu durere să protestez contra uşurinţei cu care se procedează când este vorba de recunoaşterea românilor din Macedonia. Iată argumentele raportului: Că petiţionarul este născut în comuna Galisnica din Macedonia, din părinţi români şi botezat în religiunea ortodoxă. * Şedinţa din 24 februarie 1890. 104 Apoi în Macedonia sunt toţi ortodoxi; dar ortodoxii din Macedonia unii sunt în adevăr români, alţii greci, cari persecută pe români, şi alţii bulgari. Ei bine, nu văd aci un certificat legalizat de consulul nostru din Macedonia, prin care să se constate că petiţionarul este român. Al doilea argument, că petiţionarul este însurat cu o pământeancă. Şi ce însemnează aceasta? I-a plăcut acea pământeancă şi a luat-o de soţie; dar prin aceasta nu a căpătat vreun drept de împământenire, cum era în vremea veche. Al treilea, se zice cum că acest domn a plătit regulat toate dările. Apoi dacă nu plătea regulat dările, venea perceptorul şi-l executa ca să le plătească. {Ilaritate.) Eu mă recriez şi protestez contra acestei fraze pe care o găsesc mai în toate raporturile, că petiţionarul a plătit dările; aceasta putea să treacă pe la 1858, când străinii nu plăteau dări, căci atunci era o prezumpţiune că acel ce plăteşte dările voieşte să se facă pământean; dar azi plătesc toţi străinii, fără deosebire; prin urmare, ce rezultă din plata birului? Nimic! Mai departe se zice că reclamantul se ocupă cu agricultura. Apoi care cârciumar din comunele rurale nu lucrează şi câte două-trei pogoane? Câţi greci vin din Macedonia, mai toţi se ocupă cu meseria cârciumări-tului, atât în România, cât şi în Bulgaria şi Serbia. Eu pentru astădată declar că voi vota contra, şi rog pe domnul raportor să stăm iască şi pe lângă ceilalţi membri ai comisiunei ca să nu se mai pună în raporturile de împământenire şi recunoaşteri argumente de acestea: Că s-a însurat cu o româncă, că plăteşte regulat dările şi că are o reputaţiune bună. Această bună reputaţiune se dovedeşte foarte lesne printr-un certificat emanat de la doi, trei concetăţeni la o petrecere, la cârciumă chiar. Afară de aceasta, când se spune că petiţionarul face comerţ, să se arate lămurit ce anume comerţ exersează; căci dacă face comerţ de băuturi spirtoase, acesta nu este un titlu pentru obţinerea calităţii de cetăţean român, pe cât timp cârciumăritul mai mult strică, face concurenţă românilor. Conchid, domnilor, rugându-vă să nu votaţi împământenirile aşa uşor. Comisiunea trebuia să ne arate industria sau comerţul ce exersează petiţionarul; şi când se zice că este agricultor, să se spună dacă face o întinsă agricultură; căci de cârciumari nu avem nevoie, pentru că aceştia nu fac altceva decât conrup naţionalitatea noastră/ Replică lui M. Caracostea4 Nu mă mir că onor. domn Caracostea se aprinde mai totdauna când vede că de pe aceste bănci se ridică contestaţiuni în privinţa cererilor de recunoaştere a românilor din Macedonia. 105 Domnia-sa însă să binevoiască a crede că eu nu am făcut nici o imputare comisiunei de indigenat, ci am zis că rog pe onor. comisiune de indigenat să nu se spună numai că reclamantul plăteşte dările, că este căsătorit cu pământeană, că are conduită bună, că este comerciant şi că se ocupă cu agricultura, fără ca totodată să ne arate dacă în adevăr este român. Rog dar pe domnul Caracosteâîn parte să binevoiască a-mi permite şi mie ca şi eu în ţara mea, din părinţi şi din strămoşi români, să mă interesez de aceste cereri de recunoaşterea naţionalităţei de român, şi să caut să apăr această ţară ca să nu fie invadată de fel de fel de naţionalităţi. Să-mi permită domnul Caracostea să-i spun că nu cunosc până astăzi în ţara aceasta să fie un comerciant de băuturi spirtoase în comunele rurale care să nu facă şi o mică agricultură, să nu are 2-3 pogoane de pământ. Străinii cari se stabilesc la ţară încep mai întâi prin a deschide o mică cârciumă; apoi se fac arendaşi, şi pe urmă-i vedem deveniţi proprietari. O voce: Acesta e comerciant de braşovenie. Domnul D. Alexandresciv. De braşoave! (Ilaritate.) Vă rog dar, să fim scrupuloşi cu acordarea împământenirilor, mai cu seamă când ni se prezintă cereri din partea acelora cari spun că sunt români din Macedonia, aducându-ne acte neadevărate, dacă nu doriţi ca, după ce i-am văzut deveniţi proprietari, mâine, poimâine să-i vedem stând şi pe aceste bănci. Asupra împământenirii lui Theodor Themeli din Macedonia Domnilor deputaţi, ceea ce trebuie să dea onor. Camere o convingere, când este vorba de împământeniri şi recunoaşteri, sunt actele, cari nu trebuiesc păstrate ca un secret numai pentru onor. comisiune de indigenat. Citesc aci: Comisiunea, bazată pe următoarele acte: Că este născut în Macedonia şi este stabilit în ţară de mic copil. Se poate! Că n-a fost supus nici unei protecţiuni străine; că se bucură de o bună reputaţiune. Pe ce se întemeiază aceasta? Pe vreun act? Atunci să se arate actul care trebuie să fie dat de primăria oraşului; dacă va avea asemenea act trebuie să credem că aşa este; dar a se zice numai că aceasta se dovedeşte din acte, nu este destul, deoarece nu ni se spune cari sunt acele acte. Ni se mai spune că a cumpărat o casă în Bucureşti. Dar o a patra parte a proprietăţilor din Bucureşti este în mâna străinilor. Aceasta dovedeşte că ei au bani, dar nu că au dreptul de a deveni români. împământenirea, în toate ţările, este o onoare şi pentru acel care o cere şi pentru cel care o dă; şi 106 dacă este vorba să primim între noi pe străini, apoi atunci trebuie să primim oameni cu capitaluri, de ştiinţă, industriaşi, pe aceia cari au făcut o invenţiune folositoare sau acte filantropice. Acestea sunt titluri cari se pot invoca în favoarea împământenirei. Dar nu pentru că reclamantul are o casă şi că este arendaş. Apoi cine nu ştie că la noi se găsesc arendaşi de aceia cari au ocazionat desperarea ţăranului, încât l-a adus la revoltă. Eu unul dar nu voi vota recunoaşterea calităţii de român decât numai pentru aceia cari pot dovedi că sunt folositori pentru ţară. A! Aş înţelege dacă ar fi azi în România, cum a fost mai înainte, marea şi mica împământenire, şi cum este şi azi în Francia, să se dea foarte uşor mica împământenire; dar marea împământenire, aceea care atrage după sine atâtea mari drepturi, nu trebuie acordată uşor. Cu împământenirea cea mică putem fi cât de ieftini, dar cu cea mare foarte scumpi. Ei bine, Convenţiuneade la Paris, făcută de străini, încă avea o bază, avea o rezervă pentru păstrarea curată a naţionalităţei române, căci prescria că Domnul nu poate fi ales decât numai de aceia cari sunt români şi fii de români, şi că şeful armatei trebuie să fie român. Mi-aduc aminte că atunci când am făcut legea organizărei Sinodului, însuşi domnul preşedinte al nostru ne-a spus că Mitropolitul-pri-mat trebuie să fie român, din părinţi români, iar nu împământenit român. Domnilor, trebuie să avem şi noi un chivot, să avem legi cari să ne păstreze naţionalitatea, căci altfel nu se poate {întreruperi): se zice că acest domn Themeli este proprietar. Ei bine, să-şi stăpânească sănătos proprietatea dumnealui; că este arendaş; ei bine, fie arendaş cât va pofti; nimeni nu se opune la aceasta. Fie orice va voi, numai să fie om de omenie. Iată, domnilor, ceea ce aveam de zis în privinţa aceasta, şi declar că voi vota contra acestei recunoaşteri.6 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1889/1890, nr. 51, p. 940, col. 2-3; p. 941, col. 1-3; p. 943, col. 1-2. NOTE 1 Adunarea a respins intervertirea ordinei de zi pentru a da prioritate discutării împământenirii celor doi. 21. Lazăr se născuse în 1843 la Galisnica (Macedonia). Acum trăia la Comani (Olt); în 1883 se căsătorise cu o pământeancă şi profesa agricultura. 3 Scrutinul a fost nul, neîntrunind majoritatea cerută. 4 M. Caracostea a amintit că postulantul ceruse, în 1886, împământenirea la Senat şi fusese acceptat. Numai la Cameră i se ceruseră acte suplimentare (dovezi cu martori); le-a adus şi comisia de indigenate le-a socotit îndestulătoare dar Adunarea nu l-a votat pentru că între timp a fost dizolvată. 1. Lazăr era negustor de braşovenie şi coloniale. 107 5 Th. Themeli era născut la Dorda (Bitolia) în 1850 şi de 12 ani funcţiona ca arendaş al moşiei Icoana (Olt). Avea case în Bucureşti (Str. Poetului nr. 12). Era căsătorit cu Alexandrina Ciocaneili şi figura printre alegătorii colegiului 1 Bucureşti. 6 Adunarea l-a respins cu 55 voturi împotrivă şi opt pentru. Asupra recunoaşterii calităţii de cetăţean român transilvăneanului Nicolae Zenovici Negreşit că nu voi vota contra domnului Zenovici; fiindcă văd din certificatul ce prezintă că este născut în Transilvania. Dar nu ni se spune cine e şi ce meserie are acest domn. Ni se zice numai aşa: Că de 17 ani de când e stabilit în ţară se bucură de o conduită bună, că a plătit dările către stat, că a prezentat act de emigraţiune etc. Eu aş vrea să ştiu ce face? Ce meserie are? Cu ce se ocupă dumnealui?1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 51, p. 944, col. 2. NOTE 1 N. Zenovici era născut la Bran, satul Peştera, jud. Făgăraş (sic!) la 23 aprilie 1848. Se stabilise în România în 1886, în comuna Vultureşti (Olt). M. Caracostea, care citise raportul de indigenat întocmit de C. Stăncescu, a precizat, după observaţiile lui K., că postulantul era hangiu şi arendaş la un domn Vulturescu. Scrutinul a fost nul. Pe marginea unei discuţii asupra bugetului ministerului de Război Domnii mei, n-am să spun decât un singur cuvânt. Cât pentru mine, deplorez discuţiunea care a urmat, fără a-mi permite să condamn pe cineva, şi încă mai puţin pe domnul Panu.' Nu iau cuvântul pentru a vorbi asupra.... * * Şedinţa din 24 februarie 1890. *’Şedinţa din 26 februarie 1890. 108 Domnul G. Panw. Dacă luaţi cuvântul îl cer şi eu... Rog pe domnul Panu să creadă că m-am ocupat foarte puţin... Domnul G. Panu: Ba foarte mult. Am ascultat cu multă luare-aminte şi declaraţiunile guvernului şi ceea ce s-a zis în Cameră, dar m-am ocupat foarte puţin şi de ceea ce s-a scris şi de ceea ce s-a zis în jurnale, şi nu am luat cuvântul decât pentru ca să apăr un drept al grupului din care fac parte; căci cred că are şi el dreptul de a zice cuvântul lui într-o cestiune care priveşte interesul cel mai mare al apărărei ţării. Eu, cât pentru mine, arăt că cuvintele cari s-au zis, cum că armată nu avem, m-au durut foarte mult, fiindcă noi am crezut că avem o armată, şi de aceea-mi păstrez dreptul ca, atunci când va veni budgetul ministerului de Rezbel, să cer o şedinţă secretă, unde vom avea să zicem şi noi cuvântul nostru despre defectul armatei şi despre cauzele pentru cari armata noastră are încă defecte. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 1889/1890, nr. 52, p. 951, col. 3 - p. 952, col. 1. NOTE 1 G. Panu, deputat şi ziarist, dezvăluise mari lipsuri în ce priveşte organizarea armatei, cu referire specială la înzestrarea ei. Gl. Vlădescu, ministrul de Război, protestase, nu atât împotriva constatărilor cât a lipsei de discreţie cu care fuseseră făcute. P. Carp a cerut ca asemenea dezvăluiri să fie făcute într-o comisie a Camerei nu în plen. Discuţia s-a închis. Intervenţie într-o chestiune de regulament Cer cuvântul în cestiune de regulament. Domnul preşedinte: Aveţi cuvântul. Domnule preşedinte, negreşit că astăzi Camera n-a avut ocaziunea să fie ostenită de lungi dezbateri, şi, prin urmare, din partea Camerei n-a putut veni o cerere de suspendarea şedinţei; dar înţeleg ca preşedintele * Şedinţa din 26 februarie 1890. 109 nostru, care nu s-a despărţit de fotoliul său, să ceară suspendarea pentru 5 minute; văd însă că în Ioc de 5 minute s-au făcut 45 de minute. Noi nu suntem aşa de naivi ca să nu prevedem pentru ce s-a suspendat şedinţa; guvernul s-a retras într-o sală ca să aibă o converşaţiune cu un grup din Cameră. Toată dreptatea are să facă aceasta oricând, afară de orele de la 1 până la 5, şi nu putem fi noi osândiţi să răbdăm această ofensă, căci este o ofensă care ni se face. Destul se face opoziţiunei ob-servaţiunea că ar face obstrucţionism, că face pe majoritate a-şi perde timpul; şi cu toate acestea asistăm la spectacolul acesta ciudat că interpelările, că pierderile de timp vin din partea membrilor majorităţei. Prin urmare, noi minoritatea, cari am stat aci 45 de minute, contra regulamentului şi contra bunei cuviinţe care trebuie să se păstreze din partea unora către alţii, noi minoritatea suntem în drept a ne plânge de ofensa ce ni s-a făcut. Domnul preşedinte: Domnule Kogălnicene, permiteţi-mi să vă răspund că am suspendat şedinţa după cererea câtorva deputaţi; nici nu ştiam de ce este vorba, şi credeam că suspensiunea nu va ţine mai mult de cinci sau zece minute. Cu toate acestea s-au făcut 40 de minute, dar aci nu este nici un fel de ofensă din partea nimănui; nimeni n-a avut în gând să ofenseze un singur membru în această Cameră prin retragerea câtorva deputaţi în altă sală, ca să ţină o consultaţiune. Pentru mine suspendarea şedinţei pentru un ceas este un fel de ofensă. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 52, p. 952, col. 1-2. Se împotriveşte închiderii discuţiilor la proiectul de lege privind alocarea a două milioane de lei pentru construirea căii ferate Piteşti-Curtea de Argeş Eu vă rog să fiţi aşa de buni a nu închide discuţiunea; căci dacă o veţi închide, veţi sili o parte a acestei Adunări să nu mai voteze deloc cereri pentru construcţiune de căi ferate. Şedinţa din 7 martie 1890. 110 Cine se opune, domnilor, la votarea drumului de fer Piteşti— Curtea-de-Argeş?1 Nimeni. Se ridică însă cestiunea: De ce alte linii mai importante nu se construiesc? Domnul C.C. Dobrescu-Prahova: Cum e Târgovişte-Lăculeţe. Domnul Al. Marghiloman, ministru al Lucrărilor Publice'. Se face şi aceasta. Nu atac întru nimic prin aceasta ministerul, şi mai ales pe dumneavoastră; vorbesc de o situaţiune creată în mare parte de predecesorii dumneavoastră. Dar să vă citez un fapt. Sunt acum vreo opt ani, a venit ministerul şi a înfăţişat un proiect de lege pentru construirea unui sistem de căi ferate, atât în judeţele de peste Milcov, cât şi în cele de dincoace de Milcov...Vedeţi că nu întrebuinţez cuvântul de Moldova, ca să nu se mai vorbească de idei de separatism... s-a cerut căi ferate înguste, ceea ce a dat loc la o ceartă mare între preşedintele Consiliului şi între ministrul Lucrărilor Publice, care zicea că liniile ferate înguste sunt de prisos în ţara noastră şi că nu vor ajunge la scopul pentru care se crează. S-a sculat atunci domnul Brătianu, şi, deşi era în contra liniilor înguste o mare majoritate, 82 de deputaţi, domnul Brătianu a sprijinit liniile înguste, şi eu atunci am zis: Mă tem foarte mult că dacă se va vota sistema de cale largă, vor fi vreo câţiva cari vor avea preferinţă, vreo câteva localităţi favorizate; iar cele slabe, cele fără apărători, vor fi sacrificate. Şi de aceea am zis, în contra convingerei mele, în contra chiar a părerei ministrului competent, cu toţi inginerii împreună, că voi vota liniile strimte. Ce s-a făcut însă? S-a făcut că liniile strimte s-au transformat în linii largi, afară de Piatra-Bacău şi Crasna-Huşi. în acea lege se arăta anume în ce rând să se facă aceste linii şi în ce an să fie gata: Vasluiu, ca linie mare, era pusă în anul al doilea. Au trecut de atunci zece ani şi până acum linia Vaslui nu este gata, linie importantă care scurtează comunicaţiunea ţărei de sus cu capitala Bucureşti cu 4 ore. Asemenea s-a votat linia Huşi. Anul trecut, şi chiar în budgetul căilor ferate de anul acesta, se zicea că linia Dobrina-Huşi va fi gata la 1 martie, şi acum suntem la 7 martie. Domnul preşedinte: Vă rog să vorbiţi contra închiderii discuţiunei. Domnule preşedinte, eu cer să nu se închidă discuţiunea, pentru că, dacă ar fi vorba numai de linia Curtea-de-Argeş-Piteşti, eu o votez; dar voi ca cu ocaziunea acestui proiect de lege să discutăm situaţiunea întreagă. Ce se face cu celelalte linii, Galaţi-Bârlad etc.? Ia să vorbim şi de ele, să vedem unde ne aflăm, domnul preşedinte mi-a făcut onoarea să 111 mă întrerupă, când vorbeam despre linia Huşi, şi ziceam că linia nu este gata, după cum aţi spus, la 1 martie, şi că din cauza unor pârâiaşe nu se va termina decât în octombrie. Foarte bine, dar noi am votat budgetul cu venitul acestei linii de la 1 martie. {întreruperi.) Ziceţi că Piteşti nu are nici o legătură de drum de fer. Apoi nu are linia cea mare a Vârciorovei, linia Câmpulung cari trec pe la Piteşti? Ia să facem socoteala să vedem şi celelalte judeţe ce au... DomnulI. Rădulescu2: Argeşul nu este decât într-un singur punct atins, la Piteşti, pe linia principală, încolo n-are nimic. Stăruieşte dumneata să ni se dea la Huşi atâta cât aveţi dumneavoastră la Piteşti, şi ţi se va ridica pe malul Prutului un monument în picioare cât eşti dumneata de mare. (Ilaritate.) Aţi zis că Argeşul n-are nimic; dar celelalte judeţe au ceva? Şi să vedem fiecare ce are. Nu va să zică că, dacă o linie trece prin stânga şi nu trece prin dreapta Argeşului, nu aveţi linii. întrebarea este: Ajunge la capitală? Duce la Severin, la porturile Dunărei? Are Argeşul? Noi nu avem nimic. Ei bine, să facem îndată dreptate pretutindeni. Linia de la Vaslui este votată de aproape zece ani şi până acum nimic nu s-a făcut. Apoi, ce va să zică aceasta? Ce? Mergem după hatâr? ; Ca să mergi Ia Vaslui, trebuie să treci prin Ploieşti, prin Mărăşeşti, apoi pe la Tecuci, pe Ia Bârlad... Domnul ministru al Lucrărilor Publice, Al. Marghiloman: Anul acesta se termină şi acea linie. Apoi tot dumneavoastră aţi afirmat că linia de la Huşi va fi terminată la 1 martie, şi văd că nu s-a terminat. Dar istoria Ocnelor! Ei, domnilor, luaţi seama că în Moldova nu mai sunt averi particulare: sărăcia bate la toate uşile, şi la bogat şi la sărac. Apoi, ce este Argeşul? Are cereale, are păduri, are monumente. Bine, dar şi în Moldova sunt cereale, sunt păduri, sunt monumente. Domnul preşedinte: Vă rog, mărginiţi-vă a vorbi contra închiderii discuţiunei. Eu socotesc că cu această ocaziune trebuie să discutăm cestiunea cea mare a acestor interese economice. Dacă nu voiţi, mă supun şi tac; dar vă dau rendez-vous mâine la budgete.3. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 56, p. 1056, col. 1-3. 112 NOTE 1 Acoperirea creditului se făcea printr-o emisiune de rentă amortizabilă de 5%. 21.I. Rădulescu era raportorul proiectului. 3 Proiectul a fost primit cu 56 voturi pentru şi 22 împotrivă. îşi arată scepticismul în legătură cu votarea unui credit privind studii de fezabilitate pentru construcţii de căi ferate înţelegeţi domnilor, că eu voi vota acest proiect de lege1; dar negreşit că nu votam nimic alt şi domniile-voastre ca şi mine, decât numai nişte studii. Momentul cel mare va fi atunci, cum a zis domnul Tzone, când va veni ministrul să ne spună ce studii a făcut. Vedem că chiar aici pe tabelul care ni s-a citit, nu se coprind toate liniile, deoarece sunt linii deja votate şi lăsate de o parte. Eu, deşi nu sunt nici deputatul Huşilor, nici proprietar în Huşi, aş fi dorit ca deputaţii din Huşi să-şi ridice virginala voce, căci; până astăzi n-am avut onoare să-i aud decât prin elocuentul domniilor sale mutism. Eu voi vota împreună cu domniile-voastre această lege foarte platonică, căci trebuie să o votăm, dar acelor cari cred că prin aceasta au dobândit ceva, le voi răspunde că se înşeală. Eu votez, dar, când va fi să se pună în lucrare ceea ce votăm acum, să nu mai repetim greşelile ce s-au făcut până astăzi, şi nu mai departe decât chiar adineaori cu linia Curţei-de-Argeş.2 Cum se face, domnilor, că proiecte cari erau cele din urmă, devin cele dintâi, şi cele dintâia rămân la urmă? Socoteam că are să se îndrep-teze lucrul. Sunt atâtea proiecte prezintate de guvern cari au rămas de o parte, în faţa acestor proiecte pornite din iniţiativa parlamentară şi particulară... (Zgomot.)3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1889/1890, nr. 56, p. 1059, col. 1. NOTE 1 Proiectul prevedea un credit de 800.000 lei pentru aceste studii. Raportorul M. Tzoni observase însă, pe bună dreptate, că această chestiune „urma să vină întreagă în Şedinţa din 7 martie 1890. 113 faţa Parlamentului11 când ministrul Lucrărilor Publice va fi venit cu studiile respective pentru începerea construcţiilor. 2 Vezi intervenţia precedentă. 3 Proiectul a fost primit cu 63 de voturi pentru şi trei împotrivă. Discurs în favoarea ridicării economice a Dohrogei. Domnii mei, răposatul Papiu Ilarian, când era pe banca ministerială alături cu mine, a zis cuvintele acestea, nu mai ţin minte în ce cestiune: Mi-e lene să mai vorbesc. El a voit să zică că în zadar ar mai vorbi; dar s-a înţeles altfel, cum că a arătat puţin respect către Cameră, zicând că-i este lene să mai vorbească. Aceasta este o expresiune care la noi este rău primită; dar nu trebuie să ne mirăm de asemenea provincialisme. Odată, când eram ministru, domnul Rosetti, care era şi literat, mi-a adresat o interpelare pentru că am zis cuvântul moldovenesc nătâng, care în Moldova însemnează îndărătnic şi aici idiot. Vă rog dar să nu luaţi în rău când voi repeţi cuvântul lui Papiu Ilarian, şi voi zice că mi-e lene să mai vorbesc de Dobrogea, fiindcă am vorbit de atâtea ori şi nu am fost ascultat. Domnilor deputaţi, o ţară nouă, care dă Statului venitul pe care-1 vedeţi figurând în budget1 ca venit din Dobrogea, socotesc că merită să i se ţină în seamă durerile ei, cu atât mai mult cu cât în urma promisiunilor date de deosebite guverne au emigrat o mulţime de români în Dobrogea. Şi pe când în asemenea cestiuni, în alte ţări vin guvernele să contribuiască cu tot felul de înlesniri şi încuragiări, la noi stă nepăsător. Eu aş ruga pe domnul ministru al Domeniilor2 să se gândească în această privinţă, pentru că, afară de câteva cazarme şi câteva şcoli, cari şi acelea sunt făcute cu concursul locuitorilor, nimic alt nu s-a făcut. Numai domnul Catargi s-a dus în Dobrogea şi domnia-sa a constatat, prin referat către Consiliul de miniştri, starea mizerabilă, în toată puterea cuvântului, ce a găsit în Dobrogea; şi Consiliul de miniştri, văzând aceasta, a hotărât ca fiecare ministru să orânduiască un funcţionar care să studieze deosebitele ramuri ale administraţiunei publice, şi, după raportul ce va obţine de la aceste comisiuni, să numească altă comisiune compusă din oameni cari să nu fie ai guvernului şi cari să avizeze asupra mijloacelor de îndreptare. Domnul Şedinţa din 12 martie 1890. 114 Catargi a ieşit din minister. Domnul Păucescu a rămas, şi domnia-sa a deschis acea comisiune care a arătat cea mai mare bunăvoinţă, de care nu mă îndoiesc, şi a făcut lucrarea; dar acea lucrare a fost un exerciţiu de retorică; toţi au căutat să se pregătească pentru ziua fericită când Dobrogea va fi să dobândească drepturi, adică când discuţiunea va fi deschisă în Parlament. Eu eram în Dobrogea şi ziceam că muntele va naşte un şoarece. In adevăr că după 40 de zile de lucru, pentru cari s-au dat diurne destul de frumoase, a venit o lucrare din care, cu riscul de a displace domnului Palladi, trebuie să mărturisesc că singurul raport făcut mai cu inimă şi mai cu pricepere este acela al delegatului domnului ministru al Domeniilor, raportu» domnului Petrescu; toate celelalte sunt nimicuri, căci nu spun decât că -.gricuhura este rea, că abuzurile sunt colosale, că ţăranii se exploatează de agenţii domeniali, de subprefecţi, de primari etc. Domnul prim-ministru actual3, la o interpelare ce i-am făcut acum două luni, zicea: Avem să aducem un proiect de lege şi să facem multe îmbunătăţiri în Dobrogea.4 Mare bucurie a fost, după aceste cuvinte, pentru locuitorii de acolo, mai cu seamă că fusese acolo şi Regele, şi ziceau: Avem să Fim trataţi şi noi ca oameni, ca români. Dar toate aceste speranţe au rămas cum le vedeţi. Toate celelalte raporturi ale delegaţilor nu spun nimic. Pentru ce? Pentru că intenţiunea cea mai bună se pierde, fiindcă spiritul birocratic domneşte la noi ca şi în Francia. Eu, când eram ministru în străinătate5, umblam să obţin dobândirea unui tratat de comerţ între Francia şi România. Sunt zece ani de atunci. Nu am putut obţine nimic; şi ştiţi de ce? Pentru că acolo biurocraţia este în floarea ei. Era ministru Barthelemy de Saint-Hilaire. Eu îmi dădusem demisiu-nea şi ţinea locul meu domnul Odobescu; dar Gambetta nu voia să-l primească. El zicea: Avem încă interese neresolvite în ţara românească, avem o mică despăgubire pentru Lemaître, avem o alta pentru Godillot6 şi mai avem încă o afacere, nu mai ţin minte care; să nu primim pe Odobescu până nu ni se va da toată îndestularea. Numai Kogălniceanu ar putea face ca să dobândim toate aceste despăgubiri, dar să nu ştie biurocraţia. în fine, eu făgăduind că, ca deputat, voi stărui de a face să se dea acea despăgubire, numai aşa Gambetta a consimţit să primească pe domnul Odobescu. A doua zi, directorii şi subdirectorii ce gândiţi că au făcut? Au făcut o scenă urâtă. Şi ce a răspuns Gambetta? C 'est ce diable de Kogalniceanu, qui m ’a entraîne. 115 Biurocraţii, cari sunt o putere, ei fac şi acolo ce vor. In cestiunea Dobrogei m-am rugat să se facă ceva, căci altfel fuge toată lumea de acolo. Şi domnul ministru mi-a răspuns că va veni cu un proiect de lege, şi a şi venit cu un bun proiect, dar cancelaria l-a luat să-l prefacă, ca să-l pună în acord cu legea vânzărei bunurilor Statului, şi acolo are să rămână. Rog pe domnul ministru să mă ierte dacă fac această declaraţiune, căci are să treacă sesiunea fără să se facă nimic pentru Dobrogea, şi oamenii, văzând aceasta, vor pierde răbdarea, vor emigra şi poate că vor face şi acte de sălbătecie.. Rog pe domnul ministru să binevoiască a veni cu un proiect de lege pentru Dobrogea. Noi avem pescării, şi se plăteşte pentru pescuire până la 80 lei, fără nici o lege. Astăzi ni se aduce peşte tocmai de la Anadol, căci pescăria noastră nu ne produce. De la Constanţa, până să-ţi trimită cineva câteva oca de peşte, trebuie să treacă câte 10 zile, şi ca să ţi-1 trimită mai curând, trebuie ca acela să fie mare năzdrăvan, sau ca singur să fi pescuit. în privinţa pădurilor, a spus domnul Cozadini ce este; v-a arătat blestemăţiile ce se fac. Sunt mii şi mii de hectare de pădure, şi locuitorii nu pot cumpăra, dau bacşiş pădurarilor ca să ia lemne. Dar apoi socoteli Ie. perceptorilor cum sunt ele? Se pretind chitanţe de 8 ani. Să ţină turcul chitanţe de 8 ani! Pentru numele lui Dumnezeu! Vedeţi şi de acea nenorocită parte a ţărei!! Ea are un pământ binecuvântat de Dumnezeu, are locuri întinse de păşune. Populaţiunea ei ţine la vite. Judeţul Constanţa este cel dintâi din toată România care are numărul cel mai mare de vite, şi vite mari, cari figurează în statistică într-un număr considerabil. Sunt cai pentru armată. Noi în tot anul cumpărăm cai din străinătate, pe când avem în Dobrogea cai de sânge curat arăbesc. S-a cercetat vreodată hergheliile din Dobrogea? S-a interesat cineva a vedea cu ce se întreţin aceste herghelii? Nimeni. Avem acolo popu-laţiune onestă; s-a gândit cineva la înfiinţarea unui seminar care n-ar costa mai mult de 20 mii Iei? Ştiţi domniile-voastre ce se întâmplă? Vin softale din Constantinopole, cer de pomană şi întărâtă pe locuitori în contra noastră. Nimeni nu supără pe aceste softale, nimeni nu le împiedică intrarea în ţară. Eu ştiu că pe timpul vechilor boieri, când n-aveam regat independent, şi încă fără voia chiriarhului, nu putea nimeni să intre ” Profesori de religie islamică (n. ed.). 116 în ţară şi să predice vreo religiune oarecare. Astăzi, sub regimul liberal, este o călcare de lege. când ne atingem de aceste softale. Ee, domnilor, v-aş ruga să vă uniţi cu mine să facem ceva pentru Dobrogea. Avem acolo gurele Dunărei, cel mai mare interes al Europei în Orient; să rugăm pe domnul ministru să vină cu un proiect, să dăm ceva mângâietor populaţiunei oneste şi muncitoare din Dobrogea. Recunosc, domnule ministru, că aţi făcut mult pentru Dobrogea, dar n-aţi făcut încă destul. In toată Dobrogea nu există o lege în privinţa impozitului fonciar. Astăzi proprietatea e aşa de decăzută în Dobrogea, încât hectarul se vinde aproape pe nimic. Un perceptor păcătos, care nu avea mai nimic, s-a hotărît să cumpere una din cele mai frumoase moşii, un paradis cu case cu două caturi, cu cişmele de marmoră, cu plantaţiunile cela mai frumoase, cu grădini roditoare, în plasa cea mai fertilă a Ostrovului; a pus execuţiune pe ţăranii turci să plătească, cerându-le ce au şi ce n-au; pe de altă parte, a spus că el are un frate care poate cumpăra acea moşie, şi a cumpărat-o. Am denunţat cazul prefectului. Să ne hotărâm o dată să facem din provincia aceea o grădină a României. Veniţi, domnule ministru, cu două, trei proiecte de legi. "Nu căutaţi că nu sunt deputaţi din Dobrogea, din contră, socot că trebuie să vă pară bine că nu vedeţi şi pe aceia, ca pe deputaţii din România, suind şi scoborând scările ministerului de Domenii sau de Finanţe. Vă deplâng în privinţa aceasta şi pe dumneavoastră, şi pe secretarul dumneavoastră, şi pe directori, şi chiar pe şefii de diviziune. Dacă dar Dobrogea n-are deputaţii ei, nu trebuie însă ca s-o părăsim cu totul. Aţi prezidat comisiunea, sunteţi angajat de onoare, căci aţi fost alături cu domnul Lascar Catargi când a venit acolo comisiunea; sunteţi angajaţi de datorie către partea ţârei de dincolo de Dunăre; daţi-ne ceva pentru sfintele sărbători.7 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 59, p. 1129, col. 1 - p. 1130, col. 1. NOTE 1 La ordinea zilei era discutarea bugetului. G. Dem. Teodorescu intervenise în legătură cu vânzarea pământurilor în Dobrogea, evaluate în anul precedent la 300.000 lei. 2 Ministru al Domeniilor era Gr. Păucescu. J Prim ministru era gl. G. Mânu. 117 4 Vezi supra, p. 40. 5 Ministru al ţării la Paris, în 1880-1881. 6 Afacerile Lemaître şi Godillot, în K., Opere IV, Oratorie II, partea I-a, p. 72 şi urm.; p. 314 şi urni.; p. 337 şi urm.; p. 601 şi urm. 7 Ministrul Domeniilor s-a justificat arătând ce făcuse Petrescu, evocat de K. („eu am vorbit de cum l-am văzut lucrând în Dobrogea"). G. Palladi, optimist, spusese că bugetul în discuţie era „cel dintâi al erei noi“ şi recomandase apoi veninos: „Nu trageţi dar concluziuni aşa de mari, domnule ministru, din cuvintele domnului Kogălniceanu". E contra suspendării interpelărilor până la votarea bugetelor* Domnilor, vă mărturisesc că în lunga mea viaţă parlamentară n-am auzit încă o asemenea teorie, susţinută de un laureat al şcoalelor franceze, cum că în timpul discutărei budgetelor, care poate să ţină de multe ori două, trei luni, toate celelalte drepturi ale Parlamentului să fie suspendate. V-am ascultat, domnule Lahovari, şi v-am admirat de multe ori când aţi luat cuvântul, dar astăzi nu vă înţeleg... Aruncaţi privirea pe „Monitorul francez11, şi veţi vedea cum se urmează în ţara aceea de unde dumneavoastră aţi luat lumină; dacă acolo, în i timpul când se discută budgetele, se pot face sau nu interpelări. {Zgomot.) Domniile-voastre, cari v-aţi plâns atât de mult de colectivişti, veniţi acum cu teoria că în timpul discuţiunei budgetelor nu se pot dezvolta interpelările. Dar unde am ajunge cu această teorie?1 {Zgomot mare, nu se mai aude.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1889/1890, nr. 59, p. 1137, col. 1-2. NOTE 1 Agasat de frecventele întreruperi care întârziau discutarea bugetului, Al. Lahovari spusese: „Orice interpelare care duce la absurd şi la imposibilitate pentru Cameră de a-şi îndeplini misiunea sa nu poate fi admisă, fiindcă este o regulă că bunul simţ şi buna credinţă trebuie să predomine în toate dişcuţiunile noastre". Deputaţii se înfierbântaseră, protestând contra restrângerii dreptului la interpelare, fie şi temporar. Apoi discuţia degenerase asupra prerogativelor majorităţii şi cele ale minorităţii. Vezi regestul următor în acest sens. ’ Şedinţa din 13 martie 1890. 118 Discurs asupra bugetului ministerului de Externe* Domnilor, eu rog pe domnul Teodorescu şi pe domnul Burghelea să retragă amendamentul.1 Postul de comisar în Comisiunea europeană la Gurile Dunărei, după părerea mea, este un post poate mai important decât posturile noastre diplomatice pe lângă puterile cele mai mari. Ştiţi, domnilor, că chiar rezbelul de la 1854 în parte s-a stârnit şi din cauza posesiunei Gurilor Dunărei. Dunărea este, nu numai pentru noi românii, o cestiune de viaţă şi de moarte, dar este şi o cestiune mare europeană. Nu mă voi pune acum să fac istorie şi să arăt că pentru stăpânirea' Dunărei au fost rezbele încă din timpurile cele mai vechi; dar faptul este că Europa ne-a dat nouă o misiune, ca noi să păzim Gurile Dunărei ca post politic; şi dacă România reprezintă un interes mare european, îl reprezintă pentru că este posesoare a Gurilor Dunărei. Aşadar noi avem un rol important acolo. Reprezentantul nostru are aceleaşi atribuţiuni şi aceeaşi demnitate ca şi ceilalţi delegaţi din Comi-siune; dar pe lângă acestea, reprezintă şi drepturile puterei teritoriale, căci Gurile Dunărei ne aparţin, şi cred că domnul Burghelea şi domnul Teodorescu n-au studiat cestiunea ca să vadă câtă inteligenţă, câtă fermitate şi câtă suită în cunoaşterea celor petrecute trebuie să aibă delegatul nostru în acea Comisiune, care este compusă din reprezentanţii diferitelor puteri ale căror interese tind ca să absoarbă Gurile Dunărei; aşa încât acea Comisiune se instituie într-un corp suveran, unde se luptă pururea între dânsele puterile riverane. Comisiunea dunăreană s-a înfiinţat după Tractatul de la Berlin2, şi vă pot încredinţa că dosare întregi s-au făcut, numai şi numai ca să se obţină şi să se păstreze comunei Sulina dreptul de a-şi impune accize şi a supune pe deosebiţii locuitori la acele accize, şi nu s-a putut dobândi tot; s-au făcut concesiuni. Nu mai vorbesc de conficltele cari se nasc în toate zilele între căpitănia de port românească şi căpitănia Comisiunei dunărene. Dar afară de aceasta, vin cestiuni mari cari atrag ţara întreagă a le apăra. Când în Comisiunea dunăreană noi am avut comisari ştiitori de drepturile şi interesele ţărei, cel puţin nu s-au făcut românii solidari cu Şedinţa din 15 martie 1890. 119 greşelele sau cu obijduirile cari adeseori majoritatea Comisiunei a voit să le pună în sarcina noastră. Câte lupte s-au făcut pentru a se refuza Austriei preşedinţia şi dreptul de-a impune legile sale asupra Dunărei de jos! A fost un moment când s-a mai zis şi de alţii: Dar pentru ce să cheltuim atâţia bani? Să fie prefectul d-acolo şi comisar, în cele două luni de zile, la Comisiunea dunăreană, precum mai înainte prefectul era comisar la comisiunea pentru navigaţiunea Prutului. Cât cerul de la pământ este deosebire între importanţa prefectului sau comisarului din comisiunea Prutului şi între importanţa, atribuţiunile, capacitatea şi experienţa ce se cere comisarului din Comisiunea dunăreană. Eu, cât pentru mine, dacă aş fi pus în alternativa de a vota o suspen-siune oarecare, aş preferi să suprim chiar legaţiunea noastră de la Constan-tinopol, unde astăzi mai nu avem nimic de făcut, şi cu toate acestea păstrăm acolo un ministru; aş suprima la Bruxelles şi chiar pe cel din Italia... O voce: Şi de la Atena. Pe cel de la Atena nu. Dar niciodată n-aş consimţi ca pentru o economie de câteva mii de iei să suprimăm postul de comisar de la Comisiunea dunăreană, şi să punem în poziţiune pe ministru ca să nu aibă acolo un bărbat de o capacitate cum trebuie în afaceri atât de importante. Domnilor, dacă este un loc unde trebuie să avem un rol de putere, ca Stat care face parte din concertul european, este Comisiunea Dunărei. Se zice: Cum? Două luni de zile lucrează, nu mai mult! Două luni lucrează domnilor, dar lucrează! Dar să vă întreb eu pe domniile-voastre, câte zile lucrează ministrul de la Constantinopole? Şi chiar aiurea câte zile lucrează? Nu voi să zic nume; dar chiar cei de pe lângă puterile cele mari n-au de lucru, mai ales că toate acele puteri au miniştrii lor aci, oameni de valoare mare, şi găsesc mai bine ca cestiunile însemnate să fie tratate prin ei. Dar am ajuns boieri mari şi voim să avem reprezentanţi în afară; prea bine, fie, dar pe lângă aceasta avem şi Comisiunea dunăreană, unde trebuie să avem un om capabil care să caute a apăra interesele ţărei ca putere riverană la cazuri date. Domnul Burghelea poate nu ştie, dar eu cunosc toate aceste greutăţi de când am fost ministru, şi de aceea rog să nu faceţi nici o schimbare în budget; căci uşor ar fi să ziceţi ca să puneţi pe domnul Deşliu ca să fie reprezentantul României în Comisiunea dunăreană; dar domnul Deşliu 120 poate nici ocupaţiunile sale de prefect nu-i permit aceasta, şi afară de aceasta noi avem trebuinţă acolo de un înalt funcţionar, şi nu mă sfiesc de a spune că mă mir cum persoana pe care o avem astăzi membru în Comisiunea dunăreană a primit acea însărcinare, când a ocupat posturi mari, a luat parte la evenimentele cele mai importante cari s-au petrecut în ţara aceasta, încât poate că numai împregiurări de avere, sau mai bine dorinţa de a servi ţara, l-au făcut ca să primească această însărcinare. Când domniile-voastre veţi hotărî ca acel comisar să aibă numai 8.000 lei, va zice că nu poate, şi chiar dacă ar primi el nu trebuie să-l lăsăm noi. Eu, domnilor, vă declar că în cestiunea aceasta nu sunt nici guvernamental, nici opozant, ci aş crede că tot ce avem mai bun şi mai capabil să punem acolo unde sunt interese mari ale României, şi dacă sunt undeva interese mari în joc, sunt la Dunăre.3 După respingerea unui amendament depus de G. Dem. Teodor eseu.A Domnilor, voiesc să spun câteva cuvinte asupra acestei cestiuni a consulatelor noastre în străinătate.3 La Constantinopole, noi, după Tratatul de la Berlin, suntem puşi în aceeaşi poziţiund ca toate puterile europene, şi, prin urmare, avem aceleaşi drepturi pe cari le au celelalte puteri în virtutea capitulaţiunilor, prin care s-a recunoscut tutulor puterilor aceleaşi drepturi, adică: Consulatul nostru are atribuţiuni judecătoreşti, este chiar tribunal corecţional; merge chiar mai departe. Când, bunioară, un supus al nostru era în proces cu un supus al altei puteri, atunci îl judeca consulul, dacă pârâtul era supus român. Şi, dar, după ce ţara la Berlin a dobândit independenţa, ne-am grăbit să înfiinţăm şi noi postul de consul la Constantinopole. însă cu cât drepturile consulilor noştri s-au sporit la Constantinopole, cu atât au scăzut ale ministrului nostru. Fiindcă astăzi nu mai suntem vecini cu Turcia decât prin porturile noastre de la Marea Neagră, intereselor Turciei au succedat interesele Bulgariei. Cred dar că în cursul economiilor ce am avea să facem, ar trebui să ne aruncăm ochii şi la aceste consulate, şi mai ales la consulatul din Constantinopole. întâiul secretar al legaţiunei noastre ar putea foarte bine să fie consul, şi am scădea pe consulul, pe cavaşii, în fine toată cancelaria consulatului. Dar aceasta are să formeze obiectul unei legi; îmi permit acum să atrag numai atenţiunea ministrului nostru de Externe asupra economiilor ce se pot face. Căci, vă mărturisesc că ministrul nostru din 121 Constantinopole-aie căruia merite le apreciez-căci a fost secretarul meu la ministerul de Externe, dar postul său acolo este o retragere onorabilă pe care ţara o plăteşte foarte scump. Pentru mine, miniştrii din Belgrad şi Serbia reprezintă mai mult interes decât ministrul din Constantinopole. Dar să venim la consulate. Domnilor, dacă este o ţară care a suferit de regimul consular este România - vechea Moldova şi vechea Muntenie. Noi, cei mai bătrâni, să ne aducem aminte de dureroasa acea epocă când vedeam că la toate tribunalele, de exemplu la Iaşi, era un căprar austriac cu sabie, care se punea şi sta alături cu preşedintele tribunalului, şi chiar alături cu preşedintele Curţei înalte, al Divanului domnesc. Şi a trebuit ca să vină Grigore Ghica Vodă6 să ia miniştri tineri cu cari să lucreze pentru a pune oarecum capăt acestei triste stări de lucruri. Cine nu-şi aduce aminte de acei consuli cari mergeau până şi în camera de chibzuire a judecătorilor, unde discutau şi-şi dădeau avizul. După ce v-am vorbit de consuli, ce să vă mai vorbesc de staroşti, cari erau peste toată ţara? în fiecare judeţ era câte unul; Udrinsky şi alţii. încetul cu încetul, lupta generaţiunei noastre cea bătrână a fost ca să putem curma această stare de lucruri. Acum nu mai sunt staroşti, dar sunt viceconsuli. Ei bine, când noi nu voim să dăm jos acest copaci înalt, care la fiecare creangă are câte un consulat, nu ar trebui oare, măcar acum după 12 ani de ia proclamarea independenţei noastre, să reclamăm a fi şi noi consideraţi ca putere suverană, şi să zicem: do ut des, adică reciprocitate? Cum, domnilor, sunt consuli austrieci la Vârciorova, la Fălticeni, la Paşcani, la Dorohoi, pretutindeni, şi noi cari avem interese atât de mari la Braşov, Sibiu, Cernăuţi, Suceava, Chişinău, Ismail, Reni, noi acolo să nu avem un consul? Ba s-a întâmplat ceva curios. Am avut un consul la Ismail, unde avem multe interese. Ei bine, consulatul de la Ismail s-a desfiinţat pentru economie. Aveam două consulate, la Rusciuk şi la Ismail; cel de la Ismail s-a dus, şi ne-a rămas consulatul de la Rusciuk. Interesele noastre de la Rusciuk sunt mai mari decât cele de la Cernăuţi, Braşov? Eu, pe cât ştiu, a fost un moment când guvernul austriac era să ne recunoască acest drept. A fost un conflict la Iţcani unde impiegaţii noştri au fost puşi sub fiare şi duşi între baionete până la Suceava. Guvernul austriac a declarat că erau vinovaţi funcţionarii săi şi i-a depărtat pe toţi, ceea ce a făcut că conflictul s-a înlăturat. Sunt acum patru ani când am vorbit în această cestiune şi fără voinţa guvernului am căpătat de la Cameră înfiinţare de consulate; însă în bucuria noastră pasionată n-am căutat să dobândim această victorie întreagă, înscriind şi fondurile necesare în budget. 122 Eu cred că guvernul austriac va înţelege că trebuie să trateze cu noi pe picior egal, şi nu poate să menţină aci la noi acel regim, regim al stărostiei, fără să ni se dea şi nouă dreptul de a avea consuli, conform dreptului ginţilor. Afară de aceasta avem şi alt drept, dreptul recunoscut şi de Rusia, şi de Austria, avem execuatorul. De câte ori se face vacant un post de vice-consul, să nu dăm execuatorul; şi când vom face aceasta într-un şir de ani, vom scăpa de aceşti consuli; nu vom dobândi ceea ce cerem, dar nu vom da în ţară la noi ceea ce nouă nu ni se dă de statele vecine. Iată pentru ce eu vă rog să daţi banii domnului ministru pentru înfiinţare de consulate în Braşov, Sibiu, Orşova, şi pentru Moldova în Suceava şi Cernăuţi, iar despre Rusia în Ismail, căci nu cutez a cere aceasta şi pentru Chişinău, care nu este aproape de frontieră şi unde nici alte puteri nu au consuli. Dar la Cernăuţi nu ni se poate refuza, pentru că şi Rusia are consul acolo, şi suntem în drept să avem şi noi. La Ismail nu se va opune Rusia, pentru că am avut, dar l-am desfiinţat pentru economie. Să votăm pentru aceste consulate aceeaşi cifră pe care o dăm la Rusciuk, şi să lăsăm domnului ministru sarcina de a face să fie recunoscute; noi să dăm bani, şi aceşti bani nu vor fio sarcină pentru tezaur, fiindcă toţi comercianţii cari au afaceri în oraşele de-a lungul fruntarie-relor de bună-voie vor primi să-plătească chiar o dare specială şi vor binecuvânta această nouă sarcină. Vă rog pe toţi, fără deosebire de partid, să primiţi propunerea mea, căci este o cestiune naţională şi se atinge de suveranitatea noastră; mergem la biserică să celebrăm independenţa noastră, şi în mijlocul nostru suferim de o stare de lucruri pe care părinţii noştri o blesteamau; refuzăm de a fi reprezintaţi la Braşov, Sibiu şi Cernăuţi, pe când suntem repre-zintaţi la Tunis şi la Monaco. Domnul AL Lahovari, ministru de Externe: Domnilor, domnul Kogălniceanu propune vreo cinci sau şase consulate noi. Mai întâi, voi face observaţiune domnului Kogălniceanu că domnia-sa este sub impresiunea ideilor ceva cam vechi, când aceste consulate aveau un rol... în toate cestiunile ţărei mele sunt mai nou decât dumneata; sunt din şcoala nouă şi mă ţin în curCntul progresului. Replică lui Al. Lahovari, ministru de Externe.1 Eu vă conjur, domnilor, să nu închideţi discuţiunea, fiindcă, ces-tiunea este mai importantă decât o arată domnul Lahovari. Am tăcut în toată discuţiunea acestui budget; dar acum domnul Lahovari-mi deschide ochii. 123 Eu însă nu v-am spus că vechea stare de lucruri în privinţa consulatelor şi stărostiilor străine s-a desfiinţat prin luptele bătrânilor? Că astăzi nu mai merge ca starostele să şeadă alăturea cu preşedintele Curţei de casaţiune, ori cu preşedintele tribunalului de Ilfov. Dar tot sunt consuli, şi ei sunt ofiţeri civili, apără în tot momentul pe toţi cetăţenii lor cari relevă de dânşii. Tot aşa dar şi cetăţenii noştri au dreptul a cere ca persoana lor, ca averea lor, ca comerţul lor, să fie apărate în oraşele de lângă fruntarii. Dacă lucrul este atât de uşor, dacă cestiunea este aşa mică, atunci cum Austria şi Rusia ţin numaidecât să menţină această numire de funcţionari, cari înainte când erau starosti nu aveau leafa, ci trăiau din ceea ce puteau să sfanţuiască? Guvernele acestor două ţări au făcut sacrificii mari. au dat lefi mari şi au înfiinţat în toate părţile consulatele lor. Dacă Austria face aşa, nu vedeţi că cestiunea este mai importantă decât o arată domnul Lahovari? Am văzut cu ochii mei, când domnul I. Brătianu, mergând la Congresul de la Befrlin şi trecând pe la Vârciorova, fiindcă nu-1 cunoştea că era primul ministru, era să-l pună între baionete spre a-1 conduce până la Orşova. Domniile-voastre câţi aţi trecut fruntariile nu ştiţi câte supărări şi •câte neajunsuri aveţi? Când sosiţi la Braşov şi vedeţi drapelul nostru fâlfâind, nu simţiţi o bucurie, când ştiţi că la orice nevoie aveţi unde să recurgeţi pentru vreun ajutor? întrebaţi pe evreii de la Rusciuk, să vă spună dacă nu este pentru dânşii drapelul nostru o politică reală şi eficace? Cum voiţi altfel să afirmăm puterea noastră către supuşii noştri, dacă nu vom avea reprezentanţii noştri în toate acele locuri? Lege? Dar lege este! Aveţi lipsă de bani? Dar ce vă faceţi să vă îndoiţi că noi nu vă vom da? Cereţi şi suntem gata a vă acorda. Se zice că suntem în rezbel vamal cu Austro-Ungaria. Dar oare aceasta face ca să nu avem nici un interes acolo? Avem interese pentru vânzarea vitelor noastre; avem interes să facem a nu ni se mai pune acolo atâtea pe-dice. Toate aceste afaceri sunt date în atribuţiunea acestor reprezentanţi. Eu, domnule ministru, care am luptat alături cu dumneavoastră tot-dauna în cestiunile naţionale, iertaţi-mă a protesta astăzi în contra modului dumneavoastră de vedere. Nu cerem ca aceşti consuli să aibă un rol politic, ci pur comercial, să protejeze comerţul nostru, cum face şi Austria. Dacă este să facem economii, atunci suprimaţi postul de la Con-stantinopole, care numai rol comercial nu are. Cunosc pe reprezentantul 124 nostru de ia Constantinopole; este un om demn de toată lauda; să spună dumnealui dacă joacă vreun rol politic. Are interese comerciale, face două, trei raporturi pe an; dar raporturile cari ne vor veni de la consulii noştri din Braşov, din Cernăuţi etc., vor fi mult mai importante, pentru că acolo sunt mai multe interese comerciale române. Domniile-voastre aţi văzut că în cestiunea budgetului nu am luat cuvântul. Am şi eu poate ideile mele; dar când domnul ministru afirmă politica sa în felul acesta, pe tărâmul comercial şi economic, atunci se deşteaptă în mine, omul vechi, un sentiment de neîncredere, şi declar că voi vota în contra bugetului domniei-sale.8 Depune un amendament.9 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1889/1890, nr. 60, p. 1163, col. 2 - p. 1166, col. 1; p. 1167, col. 3. NOTE 1 1 înaintea discursului lui K., avusese loc o dispută între Al. Lahovari, ministrul de Externe, şi Gh. Vemescu. Acesta din urmă constatase că ministrul n-a sporit lefurile angajaţilor săi, în schimb le adăugase diurne, ceea ce constituia o mărire indirectă a retribuţiei: „puteţi să spuneţi altfel la. barba majorităţii?" K. a intervenit: „Majoritatea nu are barbă". G. Burghele depusese următorul amendament: „Cer să se înscrie în buget, la cap. IV, suma care era în anul trecut", cu referire Ia leafa comisarului român în Comisia Europeană a Dunării, sporită acum de la 700 la 1200 lei pe lună. G. Dem. Teodorescu pledase în acelaşi sens, adăugând că sumele „variau" după persoane. G. Burghele şi-a retras amendamentul după susţinerile făcute de K., iar cel al lui G. Dem Teodorescu a fost respins. 2 Pentru istoricul Comisiei Europene a Dunării, vezi D.A. Sturdza, Les travaux de la commission europeene des boaches du Danube de 1859 ă 1911. Ades el docu-ments, Viena, 1913. 3 L. Catargi a dat explicaţii suplimentare: Leafa comisarului fusese de 700 lei câtă vreme funcţia o îndeplinea prefectul şi nu avea şi grija navigaţiei la gura Prutului. Acum situaţia era alta, comisarul asigurând ambele îndatoriri. 4 G. Dem. Teodorescu propusese suprimarea celor 6 000 lei cheltuieli de reprezentare ale ministrului de la Atena. 5 Textul bugetului ministerului de Externe nu s-a publicat în „Dezbaterile Adunării". 6 Grigore Al. Ghica, domn al Moldovei între 1849 şi 1856. 7 Prevenitor, Al. Lahovari precizase că nu-1 socotea pe K. a avea „idei vechi" ci a fi „sub impresiunea suvenirilor" din vremea când consulii erau atotputernici; adăugase apoi că înfiinţarea de noi consulate, cerută de K., trebuia făcută printr-o lege anume, ele urmând a avea „un caracter exclusiv comercial". s Bugetul Ministerului de Externe a fost votat de Adunare cu 80 de bile albe şi 32 negre. 9 K. a depus următorul amendament: „Propunem a se înfiinţa câte un consulat Ia Braşov, Suceava, Cernăuţi, Ismail şi Sibiu, cu aceleaşi cheltuieli ca şi la consulatul 125 general din Salonic, în sumă de lei 19.940 pentru fiecare consulat". Alături de el au subscris: C.T. Grigorescu, C.C. Dobrescu, G. Burghelea, G. Sofia, M.N. Pacu, Christu, S. Negoescu. Amendamentul a fost respins. Discurs asupra bugetului ministerului de Interne* Domnilor, în cestiunile locale nu sunt nici pentru, nici contra propunerilor de felul aceleia ce face onor. domn Triandafil1, dar sunt în drept de a crede că atunci când un conservator vine să se rostească în contra unui prefect conservator, noi liberalii cel puţin trebuie să zicem că aşa este. Onor. domn Triandafil a spus că nu trebuie să ne uităm la persoană, ci să avem în vedere cheltuielile prefectului de la Prahova. Dacă ar fi ca eu să mă uit la persoană, vă asigur că persoana-mi este foarte simpatică şi are un nume care se trage dintr-o floare foarte odoriferantă. {Ilaritate.) Dar eu întreb: Ce are Ploieştii pe lângă Botoşani; şi când vă vorbesc de Botoşani, socotesc că voi fi sprijinit de reprezentanţii de la Botoşani, de domnul ministru de Externe şi de domnul Bobeica, şi se vor uni şi dumnealor cu mine să cerem a face pentru Botoşani ceea ce se face pentru Ploieşti. Ne-a spus domnul Triandafil că prefectul de la Prahova are cheltuieli de transport mai multe decât ceilalţi. Mi se pare că comisiunea a încuviinţat această cheltuială; dar să vedem dacă transportul prefectului de Prahova este mai greu ca al celorlalţi prefecţi. In judeţele unde drumurile de fer sunt răspândite, aceste transporturi sunt mai lesnicioase, mai ales că prefecţii au cărţi de liber parcurs. Dar ia să vedem prefectul de Botoşani, care nu are decât 50 kilometri drum de fer până la Leorda; prefectul de Putna şi alţii, cari n-au deloc drumuri de fer, aceia fac transporturile mai cu greu şi mai mult costisitor. Dar se zice ca să se dea prefectului de Prahova fiindcă se duce la Sinaia. De câte ori merge la Sinaia? Să punem că merge o dată pe lună, fiindcă dacă ar merge mai des, atunci însuşi M.S. Regele poate că ar vedea cu neplăcere că prefectul, în loc să se ducă în reviziunea judeţului, face act de prezenţă la poarta castelului. Aşadar, pentru ce să dăm mai mult acestui prefect decât altora? Şedinţa din 19 martie 1890. 126 Mai văd altceva mai curios; văd poliţaiul din Ploieşti cu 450 de lei, pe când cel de la Botoşani, cel de la Bârlad au numai câte 200; văd unii copişti cu câte 60 de lei şi alţii cu câte 150. Aceasta cred că este o anomalie, care a scăpat din vederea domnului ministru de Interne2, căci domnia-sa, cu spiritul său militar, ar fi făcut o egalitate în solde... Prin urmare, rog pe comisiune să şteargă aceste diferite adaose, cari încarc bugetul degeaba. Am mai văzut şi altceva; am văzut acolea prefectul de Vâlcea. N-am onoare să-l cunosc... Domnul A l. Lahovari, ministru de Externe'. Este un om foarte cinstit, mult mai cinstit decât acuzatorii şi calomniatorii lui. Domnul G. Vernescu: In Cameră nu sunt nici acuzatori, nici calomniatori. Acuzator nu am cunoscut în această Cameră decât pe un conservator, unul din cei mai teribili... Domnul Al. Lahovari, ministru de Externe: Calitatea de conservator nu suprimă pasiunile personale. Domnule Lahovari, întreruperile ce îmi faci dumneata mă fac să mă îndoiesc de ceea ce susţii. Domnul Al. Lahovari, ministru de Externe: Nu putem să lăsăm ca să se insulte oamenii oneşti; nici dumneata nu făceai altfel când erai ministru... Rău faci. Domnul ministru de Externe'. Ba nu fac rău. Şi dumneata, când erai ministru, nu lăsai să se înjure funcţionarii cinstiţi. Domnule preşedinte, binevoiţi, vă rog, a mă apăra în contra vivacităţii domnului ministru de Externe. Aş înţelege aceasta de la domnul ministru de Interne, cu care chiar îmi permit a-i spune dinainte că am să mă cert; dar ce are a face domnul ministru de Externe cu prefectul de Vâlcea? Aceasta nu mi-o pot explica decât poate numai pentru că domnia-sa este ales acolo, şi pentru că domnia-sa a făcut o călătorie triumfală în acel judeţ, având pe prefectul înaintea sau înapoia trăsurii. Domnul ministru de Externe: Când erai ministru de Interne nu vorbeai aşa. Să fim mai moderaţi şi să nu se mai maltrateze aşa oamenii cinstiţi. N-am zis nici un cuvânt supărător pentru partizanii Domniei-tale. 127 Domnule preşedinte, binevoiţi a mă apăra, căci altmintrelea sunt în stare a mă apăra singur. Eu sunt în stare să ţin gură domnului ministru de Externe. Domnul C. Lecca: Are dreptate domnul ministru de Externe să fie cam nervos. Eu nu cunosc pe domnul Herescu; dar când văd pe domnul Pieşoianu, un om foarte onest, cu care însă nu mă găsesc întru nimic de acord, căci când îi vorbesc ceva de Iaşi pare că i-aşi pune piper la nas (ilaritate), căci numaidecât răspunde: Dar duceţi-vă dracului cu ieşenii şi cu evreii voştri, ceea ce însemnează că este atât de local pentru judeţul domniei-sale, încât nu vede nimic mai departe; ei bine, când am văzut că domnia-sa ia cuvântul în această cestiune locală, mi-am zis: S-a trecut cu şaga; dacă cu dumnealui e aşa, ce trebuie să fie, prin urmare, cu liberalii? Am văzut şi pe domnul ministru de Interne cum i-a răspuns, şi vă mărturisesc curat că m-am mirat foarte mult. Apoi când vine domnul Pieşoianu şi scoate o scrisoare a prefectului, pe care mi-a arătat-o şi mie, şi care - afară numai dacă nu este plastografă - este condamnabilă de sus până jos, căci am văzut că printr-însa-i cerea bani pentru alegeri... Domnul ministru de Externe: Nu este aşa. Eu zic că este aşa. Domnul ministru de Externe: Eu zic nu, şi Camera va judeca. Majoritatea va judeca? Dar în scrisoare se spune curat: Trimite bani, căci partea dumitale este atâta; s-au făcut cheltuieli la cârciumari, la otelieri... Domnul ministru de Externe'. întreabă pe domnul Urseanu, care cunoaşte cestiunea. Domnule preşedinte, este regulament ori nu? Domnul preşedinte-. Vă rog, domnilor, să nu mai întrerupeţi; căci dacă întrerupeţi, nu mai terminăm niciodată; lăsaţi să continue oratorul şi veţi răspunde la rândul domniilor-voastre. înţeleg pe domnul Mânu, dar nu înţeleg pe domnul ministru de Externe să mă întrerupă cu supărare. Ce? Am atins cu ceva relaţiunile diplomatice? M-am atins de agenţii dumneavoastră întru ceva? Pentru ce vă mâniaţi când vorbesc în privinţa prefectului de Vâlcea, care atârnă de ministerul de Interne? Cum aţi fost cu inima rece la atâtea şi atâtea cestiuni cari nu mă priveau, pentru ce nu sunteţi acum, şi pentru ce vă 128 aprindeţi aşa? Eu nu am fost în Vâlcea, nu cunosc pe domnul Herescu, şi să mă ferească Dumnezeu să atac onoarea domniei-sale; dar am văzut scrisoarea domniei-sale, mi-a arătat-o domnul Pieşoianu, şi ministru ce face? în loc să cerceteze cazul şi să vadă dacă acel prefect a fost casier în alegeri, şi dacă constata că s-au luat bani la alegeri, a doua zi trebuia să-l poftească să se ducă, domnul ministru, în loc de a face aşa, vine şi zice: Domnule Pieşoianu, rău faci dumneata că ataci pe acel prefect, care poate să-ţi ceară satisfacţiune. Apoi domnului Pieşoianu, care este un om de 70 de ani, să-i ceară satisfacţiune? Dacă este aşa, de ce v-aţi scandalizat fiind în opoziţiune, când domnul I. Brătianu a zis că nu are nevoie de armată, că sunt destui cetăţeni cari văd ca domnia-sa şi că-1 vor apăra? Dom-niile-voastre atunci aţi zis că întărâtă poporul şi că-1 îndeamnă la răzbunări şi ucideri. Va să zică, un deputat nu poate vorbi, nu poate să se atingă de faptele unui prefect, ca să nu fie chemat la satisfacţiune. Eu contra prefectului nu am alt mijloc decât cu ocaziunea budgetului să zic: Prefectului de Vâlcea nu-i dau un ban; faceţi cum veţi şti; dar eu prefectului de Vâlcea nu-i dau un ban,Domnul Mânu ştie foarte bine că prefectul a făcut ceea ce nu trebuia să facă; dar domnia-sa, în loc să cheme pe prefect să-i spună: Te dau afară, pentru că ai îndemnat poliţia la uneltiri şi răzvrătiri, cum se constată din scrisoarea prin care ceri parale, îl califică de bun prefect. Apoi ce fel de administrator este acela? Eu am fost luat înainte; eu nu aveam de gând să vorbesc astăzi. Voiam să am o conversaţiune respectuoasă cu domnul preşedinte al Consiliului, şi era să-i zic: Ia să vorbim noi acum bătrânii, adică eu bătrânul cu dumnealui care este mai tânăr, noi suntem bătrâni; eu voiam să zic domnului preşedinte al Consiliului: Ce fel de guvern este acesta? Unde avem să mergem pe calea aceasta? Credeţi că ţara are să rabde până în sfârşit ca să aibă prefecţi cari să ceară bani pentru alegeri? Omul acela nu merită să fie prefect... (Zgomot.) Nu mă mai întrerupeţi cu atâta larmă, căci eu vorbesc mai mult în cestiune de lege, şi când văd pe domnul Triandafil că vine şi apără nişte cheltuieli cari nu au alt scop decât a da câteva reprezintaţiuni la Sinaia, eu nu pot să aprob nişte asemenea cheltuieli, şi rog pe domnul prim-ministru să nu le susţină şi să se hotărască a avea aceeaşi măsură şi aceeaşi dreptate pentru toţi prefecţii, şi a egaliza posturile de comisari, poliţai şi celelalte. Iar cât pentru prefectul de Vâlcea şi cel de Putna, îl rog şi îl conjur, în interesul chiar al autorităţii domniei-sale morale, să scape judeţele acestea de o administraţiune care este atât de compromisă/ „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, no. 62, p. 1223, col. 3 -p. 1224, col. 3. 129 NOTE 1 Gr. Triandafil ceruse menţinerea sumei pentru cheltuieli de reprezentare acordate prefectului de Prahova, Garoflid, deoarece era vorba de un judeţ însemnat. Ploieştii aveau 30 000 de locuitori, Sinaia era reşedinţa familiei regale ş.a. C. Dobrescu - Prahova citise în Adunare un articol din foaia conservatoare „România" în care erau denunţate abuzurile prefectului. 2 Gl. George Mânu, care era şi prim-ministru. 3 Amendamentele depuse de C. Dobrescu-Prahova, Gr. Triandafil şi N. Nicorescu prin care cereau diferite reduceri de apuntamente în judeţe au fost toate respinse. Asupra organizării serviciului sanitar* Domnilor, n-am să intru în amănunţimile cestiunei, cum a tratat-o domnul Dobrescu.1 Vă mărturisesc că aceasta e mai presus de puterile mele, şi mi-ar trebui studii speciale ca să o pot face. Dar mi-aduc aminte de o cestiune pe care am tratat-o anul trecut, şi despre care guvernul mi-a promis că se va ocupa. E vorba de pelagră. Pelagra e una din boalele cari bântuie mai mult populaţiunile rurale. Anul trecut, după un raport al medicilor, rezultă că erau 10.000 pelagroşi; alţii susţineau că acest număr e îndoit. Domnul Rosetti, când era ministru de Interne, a însărcinat pe un doctor capabil şi conştiincios^ dr. Neagoe, să facă o excursiune în Europa şi să cerceteze stabilimentele create pentru această boală. El a făcut o călătorie de vreo 6 luni, şi a înfăţişat o scriere, care sunt sigur că e de valoare, fiindcă o văd tradusă în nemţeşte şi italieneşte, şi chiar multe autorităţi au recomandat-o guvernului italian ca să servească de călăuză; anul trecut, după propunerea mai multor deputaţi, s-a dat guvernului o sumă de 500.000 franci ca să se creeze spitale anume pentru pelagră. E adevărat că unii din medici s-au pronunţat contra; aci e ştiinţă, eu sunt profan, dar faptul e că văd pe Austria, unde numărul populaţiunei e aşa de mare, şi unde nu sunt decât 860 de pelagroşi, şi încă s-a înfiinţat un stabiliment anume. în Italia există o sistemă întreagă; acolo s-a constatat că se vindecă mai cu uşurinţă pelagra când se pun bolnavii în stabilimente anume, şi li se dă o ocupaţiune, mai ales agricultura. Ei bine, toate aceste cestiuni erau de studiat. Eu nu văd nimic până astăzi. Cred că spitalele ordinare nu pot fi folositoare pentru pelagră. Trebuie spitale deosebite, şi vindecarea depinde în mare parte de hrană, aer şi ocupa- Şedinţa din 20 martie 1890 130 ţiune. De aceea fac întrebare domnului ministru de Interne dacă crede că a venit momentul să ne ocupăm serios de vindecarea acestui rău, care a început a decima populaţiunile noastre rurale. Fiecare din noi avem în gură numele populaţiunii rurale, binele ei, dar ne mărginim a face fraze aci, a veni fiecare cu reţete, dar în fapt nu e nimic. Eu nu vin cu reţete, dar fac următoarea observaţiune: Noi n-am consultat resursele; am zis că este necesar ca sănătatea, igiena populaţiunii rurale române să formeze obiectul preocupaţiunilor guvernului. Avem serviciu medical organizat şi în Stat, şi în judeţ, şi în plasă. Domnul Dobrescu a pus o idee foarte bună, ca să se facă casă de sănătate şi prin sate. Nu o repudiez, dar în fapt ceea ce cer eu este să ne ocupăm serios de această cestiune. Vedem că populaţiunea noastră cea adevărat românească scade din zi în zi, populaţiunea sătească mai cu seamă, şi e natural aceasta când familiile sunt aşa de slăbite, încât nu produc decât copii debili, şi de aceea o mortalitate teribilă decimează populaţiunea noastră. Trebuie dar să ne îngrijească foarte mult această stare de lucruri. Guvernul să numească o comisiune compusă nu numai de medici, dar şi agricultori şi de ţărani, pentru că astăzi ne găsim în faţa unui flagel care ameninţă să ia proporţiuni din ce în ce mai alarmante.2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 62, p. 1233, col. 1-2. NOTE 1 C. Dobrescu-Argeş spusese că ţara nu duce lipsă de legi şi regulamente dar acestea nu se aplică. Consiliul de igienă şi salubritate publică e necunoscut, fiind un simplu birou de înregistrare. Medicii „de arondisment", plătiţi de judeţ, sunt supuşi arbitrariului funcţionarilor locali. De aceea acolo se adună toate mediocrităţile. Aşa, unul şi-a tratat pacientul pentru o boală de sânge cu acid azotic, încât acela „a fugit despuiat şi ţipând pe strade ca un nebun“. Altădată a dat bolnavului stricnină în loc de chinină. Serviciul medical în „nenorocita provincie" e plin de „paraziţi... maniaci... nulităţi" care fac „bărbierie de medicină". El cerea deopotrivă controlarea serviciului moaşelor înfiinţat în urmă cu şapte ani. Dr. Cantemir constatase că 35% din ţărănci aveau sechele postnatale. C.D.-Argeş făcuse apoi un tablou sumbru al satului românesc: case insalubre, absenţa apei potabile:, murdărie, şcoli, biserici, cârciumi infecte sub raport igienic. Pelagra, sifilisul decimau populaţia. Farmaciile erau de fapt un dulap cu trei sticle de purgative. Poliţa sanitară era „o ficţiune". El ceruse combaterea pelagrei, anchete sanitare pe zone, statistica locuinţelor insalubre, înfiinţarea de „case de sănătate" comunale cu „infirmiere săteşti". 2 Toate amendamentele privind alocarea de fonduri pentru: Controlul porumbului înainte de a fi dat în consum (1. Nădejde), extinderea lazaretului de pelagroşi de la Dorohoi (G. Burghelea), construirea a cinci noi spitale rurale (G. Duca) au fost respinse. 131 SESIUNEA EXTRAORDINARĂ 1889-1890 Despre activitatea Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi* Domnii mei, eu vă rog foarte mult să nu închideţi discuţiunea, pentru că în discuţiunea ce a urmat până acum nu a fost tratată tocmai cestiunea de principiu1; puţin vă importă domniilor-voastre, puţin importă naţiunei, dacă domnul Bastaki sau domnul Sculy au fost osândiţi pentru o eroare comisă2, când ştiţi că cei mai iluştri medici sau chirurgi ai Europei au comis câte o eroare. Eu, domnilor, sunt în poziţiune să împac şi pe onor. domn Holban şi totdodată şi pe studenţi, şi să împac şi universitatea; pentru că eu, ca fondator al universităţii de Iaşi, negreşit în numele Domnitorului Alexandru Ioan I, nu pot decât a apăra interesele acestei universităţi, precum asemenea am apărat întotdauna autonomia mărginită a spitalelor. Aci chiar în Bucureşti am găsit averile lor luate şi date visteriei, şi le-am dat înapoi; prin urmare nu mă puteţi bănui că aş fi pentru ştirbirea independenţei Epitropiei spitalelor. Eu sunt mai mult în poziţiune de a ridica cestiunea acolo unde trebuie a fi pusă, pentru că nu voi intra în amănunţimi şi înjosiri, ca să arăt care este cauza că cutare doctor sau cutare epitrop este nemulţumit, nici să examinez cestiuni de acelea de administraţiune, dacă Epitropia spitalelor are dreptul de a controla primirea sau neprimirea bolnavilor. Eu am cerut cuvântul când am auzit pe onor. domn Holban zicând, în mijlocul acestei Camere şi în faţa guvernului, că Epitropia spitalelor este o instituţiune privată. Instituţiune privată spitalele ţârei, fundate de Domni înainte chiar de Regulament, puse sub controlul Statului, epitropii numiţi de guvern, destituiţi de guvern, budgetele întărite de ministru, budgetele trimise la Cameră, cheltuielile verificate de Curtea de comp-turi, subvenţiuni date de Stat, toate acestea constituiesc o instituţiune privată! Când ştim că până şi un copist nu se poate numi la spitale decât cu aprobarea guvernului, şi se zice că aceasta e o instituţiune privată! Şedinţa din 18 aprilie 1890. 132 Apoi, noi, cari cerem pentru noi toată independenţa, cari zicem că suntem instituţiune privată, avem oare dreptul să facem tot ce voim, fără ca gu-vernuj şi Camera să ne controleze? Ne plângem acum că cutare profesor nu-şi înţelege bine misiunea şi datoria sa; ne plângem că studenţii s-au revoltat; dar această cestiune a studenţilor nu de astăzi datează, şi eu unul niciodată n-am încuviinţat grevele. Dar oare când noi eram în opoziţi une nu am contribuit şi noi întrucâtva la formarea acestui curent în spirite? Şi acum bine facem de lovim acolo unde ar trebui să fim mai puţin aspri? Cum! Un student primeşte palme de la un intendent, de la un cumpărător de zarzavaturi, şi cereţi de la acele inimi generoase, cari simt ofensa mai mult decât noi bătrânii, le pretindem să întoarcă faţa ca să primească şi pe partea cealaltă palme? Vă rog să nu faceţi din aceasta o cestiune de majoritate sau de minoritate. Nu vă faceţi iluziuni; cestiunea spitalelor este o cestiune mare, mai ales în Iaşi, şi aş putea zice în întreaga Moldovă. Toţi ţin la spitale, şi avem interes să ştim noi mai cu seamă, Camera, unde este greşeala? Eu nu găsesc că este greşeală în cutare sau cutare individualitate; greşeala este poate, cum a zis domnul Panu3, în chiar starea lucrurilor cum sunt astăzi; dar tocmai pentru ca să putem constata adevărata cauza a răului, tocmai de aceea mă unesc cu propunerea domnului Ionescu de a se numi o anchetă parlamentară. în urma anchetei, se va vedea unde este dreptatea. Poate că eu cunosc mai multe decât oricine, dar nu mă pronunţ; eu mă uit mai sus. Zic numai că Statul nu poate face acum spitale noi pe seama sa. Dar acolo unde sunt facultăţi de medicină, trebuie să existe şi spitale. în alte părţi, în Paris, în Viena, unde există facultăţi de medicină, spitalele sunt ele ale universităţilor? Nu. Cestiunea aceasta este mare; ea trebuie lămurită, şi până ce nu veţi numi o anchetă, nu veţi putea hotărî nimic. Cestiunea aceasta nu se poate rezolva prin bile albe şi bile negre. în adevăr, când vedem că se insultă studenţii de la universitate, şi când vedem că se atacă femei, vă mărturisesc că aceasta mă face să mă speriu.4 Trebuia ca şeful superior al Epitropiei să oprească de a se comite asemenea fapte. Lucrurile dar au mers departe. Oraşul Iaşi n-a încetat, domnilor, de a fi a doua capitală a ţării. Vă conjur, încă o dată, lăsaţi discuţiunea liberă; dar voiţi să o închideţi cu majoritate? Faceţi-o, nu vă opuneţi însă la primirea unei anchete parlamentare, care să meargă să vadă de care parte este răul.3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 70, p. 1387, col. 2 — p. 1388, col. 1. 133 NOTE ' Discuţia pornise de la o interpelare a lui C. Lecca. Acesta îl întrebase pe ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice ca măsuri intenţiona să ia în urma desfiinţării de către Epitropia Sf. Spiridon a clinicilor universitare, cu tot protestul studenţilor şi al profesorilor Facultăţii de Medicină din Iaşi. 2 A.D. Holban, unul din epitropii aşezământului, spusese că totul a pornit de la „interese meschine şi josnice". Epitropia încercase să aducă mai mulţi medici la spitalele ei, dublase (la opt) numărul intendenţilor - toate acestea fără o obligaţie expresă de sprijinire a Facultăţii de Medicină ci numai din bunăvoinţă. Apoi descrisese situaţia mizerabilă a Epitropiei până la venirea lui şi ce măsuri luase. Ele n-au plăcut dr. Sculy Logothetides (şeful clinicii de chirurgie) şi dr. Bastaki (şeful clinicii de obstetrică); ei au început „să braveze" ordinele Epitropiei, ceea ce a dus la „creşterea anarhiei". A amintit apoi de operaţii ratate efectuate de dr. Sculy şi de destituirea acestuia. Bastaki şi-a lichidat clinica şi a plecat la Bucureşti, reclamând apoi că Epitropia i-o desfiinţase. 3 G. Panu constatase o situaţie anormală. Facultatea de Medicină din Iaşi avea doar localul pentru cursuri, în rest, pentru lucrări practice, era dependentă de „instituţii aproape autonome", cum era Epitropia Sf. Spiridon. Aceasta impunea condiţii de colaborare încât profesorii care nu erau şi medici în spital erau defavorizaţi. Studenţii sufereau din cauza acestor restricţii. Ceruse ministrului Cultelor ca statul să plătească serviciile oferite de Epitropie Facultăţii de Medicină pentru a putea impune Un sistem echilibrat de lucru. 4 Soţia lui A. D. Holban primise scrisori de ameninţare. 5 S-a votat o anchetă parlamentară. Raport asupra proiectului de lege „pentru pensiunile impiegaţilor civili şi eclesiastici“ Domnilor deputaţi, Secţiunile domniilor-voastre au luat în dezbatere proiectul de lege pentru pensiunile impiegaţilor civili şi eclesiastici; delegaţi au fost: Pentru secţiunea I Domnul M. Kogălniceanu u ii 11 ii Economu ii ii III <( Ulyse Boldescu ii ii IV ii C. Arion ii ii V ii N. Voin.ov ii li VI ii G. Softa ii ii VII ii Poenaru-Bordea. ’ Şedinţele din 18-21 aprilie 1890 134 Domniile lor mi-au făcut onoarea de a mă numi raportor. Comitetul delegaţilor s-a întrunit în mai multe rânduri spre a lua în cercetare atât proiectul cât şi deosebitele amendamente şi propuneri făcute în secţiuni; la una din întrunirile noastre a binevoit a lua parte şi domnul ministru de Finanţe. Domnilor deputaţi, Proiectul de lege actual are de scop de a modifica în mai multe puncte legea organică din 1868; comitetul delegaţilor nu a stat un moment la îndoială spre a nu recunoaşte că legea actuală este o binefăcătoare modificare a defectelor legei din 1868, şi o îndreptare în parte a strâmbătăţilor strecurate în acea lege, mai ales în privinţa soţiei şi copiilor funcţionarului decedat. Recunoaştem dar cu toţii, fără osebire de opiniuni politice, că noul proiect de lege este un adevărat progres asupra legei vechi, şi că atât funcţionarii, cât şi pensionarii aşteaptă cu nerăbdare votarea şi punerea în aplicaţiune a acestui proiect. Tot aşa însă trebuie să recunoaştem că noul legiuitor s-a oprit de a face să dispară cea mai mare nedreptate, adevărata spoliaţiune care se găseşte la finele legiuirei din 1868; voiesc a vorbi de repartiţiunea ce se impune pensionarilor a golului întâmplător în resursele bugetare ale Casei pensiunilor. Dar mai înainte de a trata îndeosebi şi pe larg cestiunea reţinerilor şi a repartiţiunilor, daţi-mi voie, domnilor deputaţi, să vă arăt în scurt deosebitele amendamente ce s-au înfăţişat în secţiuni: In secţiunea I, la discuţiunea asupra articolului 5, s-a hotărât suprimarea lui. Ea a încuviinţat asemenea suprimarea aliniatului al doilea de la articolul 9, rămânând prin urmare numai aliniatul întâi de la acest articol. Ea a primit ca art. 21 să se înlocuiască prin un amendament propus de domnul Gh. Robescu şi anume în coprinderea următoare: „Contes-taţiunile contra deciziunilor comisiunei se vor judeca în apel la Curţile de apel, cu drept de recurs la Curtea de casaţiune conform dreptului comun; contestaţiunile se vor adresa la Curtea de apel în circumscripţiunea căreia se află domiciliat pensionarul41. La art. 26 secţiunea a respins, prin paritate de voturi, amendamentul propus de subscrisul, de a se desfiinţa reţinerea de 18% asupra pensiunilor de serviciu, a celor viagere, asupra recompenselor naţionale, indem-nizaţiunilor şi compensaţiunilor, şi de a se adăugi aceste diferite categorii de pensionari la aliniatul a din susnumitul articol 26, astfel încât aliniatul a să fie redigiat în următorul chip: 135 „Reţinerile de 10% asupra retribuţiunilor tutulor funcţionarilor şi pensionarilor civili şi eclesiastici, precum şi asupra ajutoarelor viagere, recompenselor naţionale, indemnizaţiunilor şi compensaţiunilor". Tot la art. 26 secţiunea a admis un amendament propus de domnul Gh. Robescu, adică ca jumătatea din leafa să fie plătită în două rate, o pătrime în prima lună a numirei, şi a doua pătrime în a doua lună. Tot la acest articol majoritatea secţiunei a primit un amendament, propus de mai mulţi membri ai secţiunei, de a nu se face nici o reţinere la pensiunile de la o sută lei în jos pe lună. Domnul M. Balş a propus, şi secţiunea a adoptat un amendament la aliniatul/al art. 26, coprinzând ca subvenţiunea din partea Statului, în măsura trebuinţei, să se fixeze în budgetuLfiecărui an. La finele legei secţiunea a respins două amendamente propuse de domnii Em. Protopopescu Pache, Negoescu Christu şi I.M.C. Epureanu, în următoarea coprindere: 1) „Consiliile judeţiane şi comunale vor regula drepturile respective ale funcţionarilor lor pentru pensiuni, dacă acestora li s-au făcut sau li se vor face reţineri, după regulele şi drepturile coprinse în această lege, care servă de lege de pensiuni şi acestor autorităţi. 2) Consiliile judeţiane şi comunale, cari vor adopta dispoziţiunile prezentei legi prin un regulament în formă de administraţiune publică, o vor putea aplica funcţionarilor lor.“ Secţunea II a primit proiectul de lege cu unanimitatea membrilor prezenţi. Secţiunea III a primit amendamentul domnului U. Boldescu la art. 10, ca pensiunile pentru fete să li se acorde până la vârsta de 25 ani. La art. 20 ea a încuviinţat suprimarea cuvintelor: „se vor supune aprobărei Majestăţii Sale Regelui'4. La art. 27 s-a admis un amendament, ca diurna membrilor din co-misiune să fie numai de 20 lei, iar lucrarea acestei comisiuni să fie mărginită numai la maximum de o lună pentru fiecare sesiune. Secţiunea IV a primit, ca amendament la art. 3, urcarea vârstei de la 54 la 55 ani. Domnul Pătărlăgeanu, asupra acestui articol, a susţinut ca; secţiunea să aibă în vedere că acest articol, raportându-se la toţi funcţionarii, trebuie să se gândească şi la femei, a[l] căror drept la pensiune ar fi prea târziu de s-ar regula după vârsta cerută funcţionarilor bărbaţi, 136 deoarece din cauza slabei lor constituţiuni sunt foarte uzate la vârsta de 45 ani, necum la 50. Această propunere respingându-se, domnul Pătârlă-geanu şi-a rezervat dreptul de a-şi susţine părerea în şedinţă publică. La art. 5 domnul Arion a propus şi secţiunea a adoptat ca la aplicarea acestui articol să se respecteze legile speciale cari prevăd o altă determinare de vârstă. La art. 10 secţiunea a admis ca la aliniatul al duoilea, după cuvântul „legitim“ să se adauge şi „legitimaţi14. La art. 19 secţiunea a primit ca unul din cei trei pensionari chemaţi a complecta comisiunea de constatare a drepturilor la pensiune să fie înlocuit prin primul-preşedinte al tribunalului. La art. 29 domnul Arion a propus şi secţiunea a primit ca să se intercaleze la rândul al 7-lea, după cuvintele „serviciele publice11, următoarele: „înainte de a fi exercitat dreptul lor11; şi apoi la sfârşit să se adauge următorul aliniat: „Acelaşi drept îl au urmaşii foştilor funcţionari cari se vor fi aflat în această categorie, în limitele prevăzute de capitolul al doilea al legei de faţă11. Secţiunea V a admis proiectul cu următoarele amendamente: Articolul 3 să se suprime. La art. 5 să se adauge „afară de aceia pentru cari această facultate este regulată prin legi speciale11. La art. 9 secţiunea a adoptat următorul amendament al domnului D. Alexandrescu: „Se exceptează funcţionarii cari au servit Statului timp de 30 ani11. La art. 15 secţiunea a admis următorul amendament al domnului Focşăneanu: „Dacă funcţionarul sau pensionarul care încetează din viaţă nu lasă nici soţie, nici copii, dar are o mamă văduvă şi săracă sau un tată care nu e în stare a-şi câştiga prin munca sa mijloace de vieţuire, acea mamă sau acel tată va avea drept la jumătatea pensiunei cuvenită fiului său; dacă funcţionarul lasă o soţie fără copil şi o mamă văduvă, sau un tată în starea arătată mai sus, atunci pensiunea cuvenită pensionarului mort se va împărţi între soţia şi părintele lui supravieţuitor, primind fiecare câte o jumătate, soţia până la a ei remăritare sau încetare din viaţă11. La art. 21 secţiunea V a primit un amendament al domnilor Alexandrescu şi Drăghici, modificător al art. 21, în următoarea coprindere: „Contestaţiunile pentru dreptul Ia pensiune se vor judeca de urgenţă de Curţile de apel în circumscripţiunea cărora domiciliază petiţionarul. Termenul apelativ va fi de o lună de la primirea deciziunei comisiunei.11 137 La art. 26 secţiunea V a adoptat amendamentul domnului Focşăneanu, propunând a se adăuga că atunci când suma necesară pentru plata pensiunilor se va micşora, cifra reţinerilor de 18% să se reducă şi ea în propor-ţiune din an în an. S-a mai primit la art. 26, aliniatul e. un amendament al domnului Alexandrescu „ca reţinerile să se facă numai de la pensiunile mai mari de 100 lei pe lună“. S-a mai primit un al treilea amendament al domnului Tzoni că „reţinerile pensionarilor să fie de 15% în loc de 18%“. Art. 28, după propunerea domnului Alexandrescu, s-a modificat ştergându-se cuvintele „chiar dacă titularii nu-şi vor fi exercitat încă dreptul la pensiune11. La secţiunea VI, şi anume la art. 1, s-a respins amendamentul domnului Apostoleanu, care cere de a se da pensiuni numai la persoane cari nu au avere; la art. 2 s-a votat amendamentul domnului Pallade, că maximum pensiunei să fie de 7.000 lei, în loc de 9.000 ca în proiect. La art. 3 s-a respins amendamentul domnului Miclescu Ion, de a se menţine etatea la 60 ani, cum este în legea actuală. în loc de 54 cum se propune în proiectul nou. Secţiunea a respins art. 5. Art. 16 s-a admis, respingându-se propunerea domnului Lascar Catargi, care susţine menţinerea organizării actuale a Casei pensiilor. La art. 20 s-a admis un amendament, că „o pensiune o dată declarată, nu mai poate fi adăugată11. Art. 21 s-a amendat în sens că, în contra deciziunei comisiunei, partea nemulţumită va putea face apel la Curtea de apel în circumscripţiunea căreia îşi are domiciliul în termen de zece luni de la notificare. La acest articol domnul Softa a prezentat un amendament de a se scuti de timbru aceste apeluri; amendamentul însă a fost respins. Art. 25 s-a respins. Art. 26 s-a admis întocmai după proiect, respingându-se amendamentul domnului Pallade propus la litera b, „că în loc de jumătate din leafa pe luna dintâi să se tragă în folosul fondului pensiunilor un sfert din leafa celor din nou numiţi pe cele dintâi două luni11. La art. 27 s-a admis amendamentul ca să fie diurna de 20 lei pe zi pentru toţi membrii din consiliu, respingându-se amendamentul domnului Miclescu, de „a nu se da diurna decât membrilor pensionari, iar nu şi funcţionarilor11, precum şi amendamentul domnului Pallade, de a se da diurna acestor din urmă numai pe jumătate. 138 Secţiunea VII a admis proiectul de lege întocmai cum a fost pre-zintat de guvern, reducând numai vârsta noilor pensionari la 50 ani, şi suprimând aliniatul 2 de sub art. 9. Domnilor deputaţi, In acestea se încheie modificările cari în secţiuni s-au propus, şi unele s-au admis a se introduce în proiectul de lege al pensiunilor prezentat de guvern. Acum îmi aparţine a vă arăta cari din aceste amendamente s-au adoptat de comitetul delegaţiilor domniilor-voastre; ele figurează într-o rubrică pusă în faţa articolelor corespunzătoare din proiectul guvernului. Fiind cele mai multe din ele de un ordin secundar, eu nu cred că este de trebuinţă a le justifica în special unul după altul înaintea domniilor-voastre. Aceasta o voi face în cursul discuţiunei. Dar sunt dator a supune în special luărei aminte a domniilor-voastre un punct principal, care pot zice că primează tot proiectul. înţeleg aici reţinerile cari se fac din cifra pensiunei acordate o dată, inovaţiune care s-a introdus pentru întâia dată prin legea din 1868, şi care, din nenorocire, se păstrează şi în proiectul de faţă. Permiteţi-mi, domnilor deputaţi, a studia cu domniile-voastre mai de aproape cestiunea reţinerilor şi a repartiţiunilor şi, ca să nu fiu taxat de parţialitate, a recurge la expunerea de motive care vi s-a supus o dată cu proiectul de lege, şi a lăsa pe însuşi domnul ministru de Finanţe să vă expună origina reţinerilor şi a repartiţiunilor exorbitante, cari în unii ani au absorbit peste a patra parte din totalul pensiunei. „Legiuirile noastre, în materie de pensiune, zice onor. domn Germani, datează din timpul Regulamentului Organic. Regulamentul Organic al Valahiei se rosteşte, la art. 27, că stăpânirea socoteşte drept a sa osebită datorie a răsplăti slujbele ce se fac Statului, când folosinţa şi îndelungarea lor cer o asemenea mărturisire de recunoştinţă, în Regulamentul Moldovei, capitolul 3, anexa lit. e, se rosteşte că pentru alcătuirea pensiilor se stabileşte ca Casa pensiunilor să fie împărţită în două ramuri; una pentru plata scutelnicilor, iar alta regularizatoare de pensia cuvenită acelor ce, prin slujbe însemnate şi de folos pământului, se vor face vrednici de o răsplătire mulţumitoare." „Din termenele acestor nouă legi, adaugă domnul ministru de Finanţe, rezultă că pensiunile erau considerate ca o recompensă ce se acorda funcţionarilor Statului. Ea nu era subordonată absolut nici unei condiţiuni de vârstă, nici unei reţineri, şi se plătea de casa Statului." lată 139 o definiţiune exactă a ce însemnează în România pensiunea dată funcţionarului. Ea este considerată ca o răsplătire ce se acordă funcţionarului Statului, întocmai precum este în toate statele europene. Domnul ministru o recunoaşte aceasta. Cum este ştiut, înaintea legei de la 1868, pensiunile erau votate de puterea legiuitoare şi sancţionate de Domn. Ele erau înscrise în cartea mare a datoriei publice; aşa ele deveneau o proprietate sacră a pensionarilor, ca orice altă proprietate. De aceea în mai multe ţări vedem că însăşi Constituţiunea, prin anume dispoziţiuni, garantează pensiunile ca o adevărată proprietate a titularului, şi totodată ca o datorie a Statului. Aşa şi la noi Constituţiunea, pornind de la acest mod de a privi pensiunea ca o proprietate, dă drept pensionarilor de a figura de drept ca alegători în colegiul al doilea pentru Adunare, şi acelora cari primesc o pensiune minimum de 1.000 lei anual, de a fi înscrişi în colegiul al doilea pentru Senat. Domnul ministru mai recunoaşte apoi că numai pentru că Statul nu a mai putut face faţă plăţei tutulor pensiunilor, adică n-a putut face faţă angagiamentelor sale, a fost nevoit de a recurge la reţineri din retribuţiunile impiegaţilor şi mai apoi şi la repartiţiunea neajunsului între pensionari. „Necesitatea absolută, zice domnul ministru, ce se simţea de a se pune capăt împovărărilor Tezaurului izvorâte din liberalitatea legei vechi în ceea ce priveşte pe funcţionarii din partea României de dincoace de Milcov; de altă parte, cuviinţa de a face să înceteze nedreptatea funcţionarilor de dincolo de Milcov, căci legea din Moldova era mult mai în dezavantagiului funcţionarilor decât acea din Muntenia, şi, în fine, înlesnirea cu care s-au acordat pensiunile au provocat admiterea legei din 1868. S-a crezut, zice domnul Germani, cu o francheţă care-i face onoare, că prin condiţiunile grele şi adeseori neechitabile impuse pentru dobândirea unui drept la pensiune, şi prin câteva resurse noi ce s-au acordat Casei pensiunilor înfiinţată prin acea lege, Statul era să fie scutit de orice sarcine noi, şi că nu va avea să mai plătească decât o subvenţiune de 5.000.000 lei vechi, sau 1.851.851 lei noi, bani 85 pe an.“ Cea mai puternică resursă ce se adoptă în 1868 pentru a scuti pe Stat de a da în întregime fiecărui pensionar pensiunea ce i se acordase, fu măsura nedreaptă şi fără precedent la vreo lege de pensiuni din alte ţări, de a se trage neajunsul din însuşi pensiuni, între alte cuvinte de a se lovi pensiunile cu o scădere, care, cum am zis, a ajuns câteodată până la 25%. Cu drept cuvânt dar această măsură s-a comparat cu ceea ce se face la falimente când, activul neacoperind pasivul, creditorii sunt osândiţi a primi repartiţiunea cu scăderi din capitalul lor mai mult sau mai puţin împovărătoare. 140 Domnilor deputaţi, am făcut parte din Camera din 1868 care a votat acea lege, ce din ziua zămislirei ei şi până astăzi a fost acoperită de bles-temurile pensionarilor şi de lacrămile văduvelor şi copiilor funcţionarilor. Domnul ministru nu ascunde acest trist adevăr: „Legea este nedreaptă, mai cu seamă pentru soţia şi copiii funcţionarului decedat, din cauza prea lungilor termene după cari se poate dobândi dreptul la pensiune11. Dom-nia-sa se opreşte aci; daţi-mi voie ca eu, care, cum v-am zis, am fost dintre legiuitorii din 1868, să vă spun că nu lungile termene a acordării pensiunilor sunt păcatul cel mai mare al acelei legi, ci nedreptele reţineri şi repartiţiuni cari ilustrează această lege. Şi atunci ca şi acum se opunea drepturilor pensionarilor fantomul deficitului tezaurului, neputinţei Statului de a-1 acoperi. Se chibzuiau mijloace felurite, expediente unele mai surprinzătoare decât altele, pentru a nu se împovăra Statul cu obligaţiunea de a acoperi neajunsul. Atunci unii din noi au venit cu propunerea ca însuşi pensionarii să-şi acopere neajunsul pensiunilor lor, şi se rosti repartiţiunea. Cuvântul „ Evrika“ era zis; repartiţiunea se vota cu aplauze, şi se credea că cestiunea pensiunilor era sfârşită pentru secole, şi că tezaurul era în fine liberat de o sarcină împovărătoare! Dacă această lege era dreaptă, dacă ea respecta drepturi câştigate, dacă chiar tezaurul public era în viitor scutit de noi sacrificii, nici nu fu vorba! în de afară de Parlament, 22 ani legea a dat loc la multe şi drepte protestări! Domnul ministru Germani însuşi zice: „Experienţa a dovedit că Casa pensiunilor, astfel cum a fost înfiinţată prin legea din 1868, departe de a putea subsista prin resursele ce i s-au acordat şi de a deveni, după cum se credea, o adevărată casă de retragere, fructificând reţinerile ce se vărsau din retribuţiunile impiegaţilor, a avut o continuă trebuinţă de ajutorul Statului spre a acoperi deficitele ce regulat se produceau11. Domnul ministru a trecut sub tăcere deficitele ce reţinerile şi repartiţiile făceau anual în budgetele particulare ale bieţilor pensionari. Preocuparea tutulor dar era de a pune capăt acestei triste stări a lucrurilor, anormală şi nelegală. Strigătele pentru modificarea legei s-au pornit de a duoa zi după publicarea ei, şi an pe an au dobândit un răsunet mai mare. Principala reformă ce se cerea privea mai cu deosebire reţinerea şi repartiţiunea; de aceea aceste reforme s-au şi introdus în legile speciale, cari mai târziu s-au făcut pentru pensiunile funcţionarilor Căilor ferate române şi pentru pensiunile militare. După întâiul aşezământ, funcţionarii Căilor ferate nu sunt restrânşi decât la plata unei cotizaţiuni de 5 % din lefurile lor fixe pe fiecare lună (art. 4). Spre întregimea fondului trebuitor pentru acoperirea 141 pensiunilor, Statul dă o subvenţiune anuală de 2%, calculată asupra suinei totale a apuntamentelor personalului Căilor ferate (art. 37 din legea ex-ploatărei Căilor ferate române). Pensionarii, cum vedeţi, domnilor deputaţi, nu dau nici un ban, nici ca reţinere, nici ca repartiţiune; aceasta se cheamă o adevărată pensiune. Mai tot aşa s-a stabilit şi prin legea pensiunilor militare. După art. 3 din această lege, reţinerea funcţionarilor pentru alimentarea fondului pensiunilor se fixează de la 5 până la 10%; după art. 13 sunt supuse la aceeaşi reţinere de la 5 până la 10% şi pensiunile. Viitorii pensionari militari şi chiar acei din trecut cari au făcut campania din 1877-78 nu mai sunt supuşi la nici o repartiţiune sau altă reţinere; singuri vechii pensionari cari nu au făcut campania din 1877-78 sunt supuşi la o reţinere de 18%. Cum vedeţi, domnilor deputaţi, două categorii însemnate de pensionari sunt astăzi emancipate de zdrobitoarea dispoziţiune a art. 40 din legea dini 868, adică de repartiţiune. Pe ce dreptate dar pensionarii civili şi eclesiastici ar urma a fi supuşi acelui articol care în 1868, la sfârşitul dezbaterilor asupra legei pensiunilor, s-a înfăţişat în Parlament ca un Dens ex machinal Ce au păcătuit aceşti pensionari ca numai ei să urmeze a fi loviţi de considerantul foarte important, dar prin nici un simţimânt de dreptate justificat, că Statul nu are bani, şi că, prin urmare, pensionarii nu au decât să suporte deficitele şi neajunsurile tezaurului public, şi când aceste neajunsuri, după toate calculele, nu ajung nici la cifra dejumătate milion? Domnilor deputaţi, mă opresc aci. Domniile-voastre sunteţi chemaţi acum a vă rosti. Lăsaţi-mă a spera, ba chiar a crede, că în legea nouă domniile-voastre veţi fi legislatori mai drepţi de cum au fost legislatorii din 1868. Când se fac atâtea cheltuieli mari, unele nejustificate, altele afară de vreme; când în tot anul se votează milioane şi zecimi de milioane, este drept ca toate îngrijirile ţărei despre viitorul finanţelor noastre, ca toate scrupulele financiarilor noştri să se concentreze numai asupra acestui jumătate milion, care este destinat de a face din cifrele votate ale pensiunilor un adevăr? Eu aici nu pledez o cestiune de partid; pensionarii Statului nu sunt nici liberali, nici conservatori, nici guvernamentali, nici opozanţi; ei sunt români cari şi-au jertfit sau îşi jertfesc încă anii juneţei şi maturităţei lor în serviciul Statului, şi cari la bătrâneţe au drept la întreaga solicitudine a ţărei pentru ei, pentru soţiele lor, pentru copilaşii lor, întocmai ca şi pen- 142 sionarii militari. întocmai ca şi pensionarii Căilor ferate. îndreptaţi dar, domnilor deputaţi, o strâmbătate strigătoare la cer. Domnul ministru de Finanţe, în ultimele părţi ale expunerii sale de motive, recunoaşte, împreună cu mine că „modificarea actualei legi a pensielor se impune din toate punctele de vedere“. Domnia-sa zice: „în anul trecut 1889 deja s-a făcut o îmbunătăţire pentru militari, votându-se şi sancţionându-se o lege specială pentru pensiunile lor; credem că a venit timpul acum ca să se facă o asemenea îmbunătăţire şi pentru funcţionarii civili şi eclesiastici, pentru că este de datoria Statului să se intereseze deopotrivă de soarta tutulor funcţionarilor săi, şi să nu lase în mizerie, nici chiar în jenă pe aceia cari i-au adus servicii, când vârsta înaintată şi infirmităţile nu le permit a mai lucra“. Aceste cuvinte sunt pentru mine un temei pentru a crede că şi guvernul şi domniile-voastre veţi binevoi a îndrepta şi pentru pensionarii civili şi eclesiastici marea obijduire din legea din 1868. Intr-altele, am de datorie plăcută de a recunoaşte, cum am mai zis, că legea prezentată de domnul ministru Germani înfăţişează un adevărat progres asupra legei din 1868; ea scurtează termenele şi vârsta pentru dobândirea pensiunei; totodată ea înlesneşte pentru văduve şi orfani putinţa de a dobândi pensiunea cuvenită din momentul morţei titularului. Alte îmbunătăţiri, deşi de un ordin mai secundar, se întâlnesc mai la fiecare articol al noului proiect ce vi se înfăţişează; şi cred că legea votată de domniile-voastre, cu îmbunătăţirile propuse de comitetul domnii-lor-voastre, va fi bine văzută şi binecuvântată de ţară, şi mai ales de funcţionarii şi pensionarii Statului român. încă două cuvinte şi voi sfârşi: Preşedinţia Camerei a trimis comitetului domniilor-voastre mai multe petiţiuni ce i s-au adresat de deosebite categorii de funcţionari şi mai ales de Impiegaţii judeţiani şi comunali, cerând de a se regula şi poziţiunea lor prin legea de faţă. Cu toată dorinţa noastră de a ţine seamă şi de aceste interese provinciale şi comunale, noi nu am putut a regula materia, neavând noi misiunea decât aceea de a regula cestiunea pensionarilor Statului, iar nu şi a acelora ce sunt în serviciul judeţelor şi comunelor. încă două cuvinte: Sub numele de funcţionari noi înţelegem şi pe bărbaţi şi"pe femei cari servesc Statului; nu facem nici o deosebire între telegrafişti şi telegrafiste, între învăţători şi învăţătoare etc., şi credem că aşa o înţelege şi autorul noului proiect de lege. 143 După depunerea mai multor amendamente. Ca raportor, voi vorbi după ce mă voi consulta cu colegii mei din comitet asupra amendamentelor ce s-au propus; acum voi să vorbesc ca deputat, pentru ca să combat amendamentul domnului Miclescu1 şi sunt încredinţat că domnia-sa însuşi, după ce va asculta argumentele mele, [î]şi va retrage amendamentul. Domnii mei, pretutindeni soarta funcţionarilor este regulată prin lege. In alte ţări, în Germania mai cu osebire - şi domnul prim-ministru s-a resimţit oarecum de educaţiunea ce Şi-a făcut în Germania, când a spus că are să înfăţişeze un proiect de lege pentru inamovibilitatea funcţionarilor administrativi-în alte ţări, şi în Germania mai cu seamă, nu se poate destitui funcţionarul decât prin hotărâre judecătorească; ba încă aiurea nu se poate nici permuta fără voia lui. Se pot schimba miniştrii, dar funcţionarii nu. în Prusia, guvernatorii provinciilor, posturi mari, mai mari decât prefecturile noastre, nu se pot cel mult decât strămuta de către puterea centrală. Acolo aş înţelege să se ridice numărul anilor pentru a putea funcţionarul să ajungă la pensiune, şi cu toate acestea nu se urmează astfel. în Francia şi în Germania, de la 10 şi încă de la 8 ani se dă pensiune. Domniile-voastre aţi uitat un lucru, cum că numărul anilor în serviciu la noi nu atârnă de cel ce ocupă funcţiunea, ci de şeful lui. Domniile-voastre aţi uitat de asemenea cum că la fiecare schimbare de minister, la noi se schimbă şi funcţionarii, şi nu cei mai răi, ci de multe ori se loveşte în cei mai buni. O voce'. Să se facă legi pentru protecţiunea lor. Exemple de aceste schimbări avem sub toate ministerele, şi e un lucru rar, rara avis, de a vedea funcţionari cari să stea 30 de ani în serviciu, afară poate de ministerele unde şefii mai păstrează tradiţiunea de a nu schimba funcţionarii pe toată ziua, după cum am avut ocaziune să cunosc pe casierul central, cu care vorbind în alte afaceri, mi-a spus că are 30 de ani de serviciu la Stat. Eu m-am închinat şi i-am adus toată veneraţiunea. Aşadar, ceea ce spuneţi dumneavoastră mi se pare că e greşit, şi voi să vă conving cu exemple. Mai întâi, domnilor, nu trebuie să vedeţi în funcţionari nişte oameni cari se ocupă numai de interesele lor; sunt mulţi cari s-au ocupat de afacerile ţărei, cari au luptat mulţi ani pentru binele ţărei. Nu voi să spui nume propriu; dar aş putea cita persoane cari s-au luptat mult pentru 144 interesul public, cum de exemplu conservatorii cari în timp de 12 ani2 nu au fost în funcţiuni publice. Sunt oameni cari servesc sub un minister şi cari îşi dau demisiunea când vine alt minister. Bine este dar să nu ţinem seama de asemeni împrejurări? Acum vin la persoane: Văduva lui Petre Mavrogheni3, ale cărui merite şi servicii aduse ţărei nu vi le mai spun, căci toţi le cunoaşteţi, văduva lui câtă pensiune are? Mi se pare 300 lei. Văduva lui Alexandru Creţescu4, primul preşedinte al înaltei Curţi de casaţiune, are 200 lei. Văduva lui Boerescu3,200 lei. Şi Boerescu, nu voi zice ca domnul Pache Protopopescu, că a făcut tot ce s-a făcut în această ţară, şi că fără dânsul nimic nu s-a făcut, chiar la Divanul Ad-hoc şi mai înainte, dar voi zice că Boerescu a avut un rol important în ţara aceasta şi a adus servicii mari ţărei, şi cu toate acestea văduva lui nu are decât 200 lei pensiune. Sunt chiar aci între noi deputaţi cari au preferit să renunţe la funcţiunile lor pentru ca să combată un guvern care nu era de opiniunea lor. Vedeţi dar că la noi 10 ani de serviciu reprezintă oameni de câte 40, de 50 şi chiar de 60 de ani. Să nu credeţi, domnilor, că prin această dispoziţiune tezaurul public are să fie lovit de grele sarcine. Nu uitaţi că prin legea de faţă se reduc pensiunile: nu mai pot să fie pensiuni de 15 şi 20 mii lei, va fi numai de 9.000 şi cu reţinerile va rămâne 7.000. Aşadar, rog pe domnul Miclescu să se gândească serios şi să-şi retragă propunerea. Onor. domn Lahovari a simţi slăbiciunea propunerei şi a zis să facem o excepţiune pentru văduve. Dar de ce nu pentru cel care a muncit? Domnilor, eu nu sunt amicul guvernului; dar am văzut că legea actuală este o lege de progres, şi m-am despărţit de mulţi amici pentru a o susţine; mai ales că legea de la 1868 a fost o lege monstruoasă: Nicăieri nu s-a văzut ca Statul să consfinţească o bancrută, să recunoască unui vechi funcţionar dreptul la o pensiune de 100 lei, şi în realitate să nu-i plătească decât 50 sau 60 lei, cum se face la concordatele faliţilor, după cât permite activul ce se găseşte în casa lui. Legea cea nouă repară această monstruozitate scandaloasă şi, prin urmare, fără deosebire de opiniuni, să venim cu toţii să facem o lege care să fie binecuvântată de ţară, dând o dreaptă răsplătire funcţionarilor ei, şi atunci funcţionarii vor fi mai stimulaţi şi cu mai mare devotament către serviciul lor, când vor şti că se răsplătesc cu dreptate serviciile lor. 145 Iată dar pentru ce rog pe domnul Miclescu să retragă amendamentul ce a propus. (Aplauze.)6 In şedinţa din 19 aprilie 1890. Domnilor, comisiunea domniilor-voastre în unanimitate a primit amendamentul domnului Chrisenghi, în coprinderea următoare: „La ultimul paragraf al art. 1 se vor adăuga cuvintele: Socotindu-se în caz de cumul numai leafa unei singure funcţiuni, şi anume cea cu salariul mai mare“. Se pune la vot amendamentul domnului Chrisenghi şi se primeşte. Comitetul în unanimitate respinge amendamentul domnului Dobrescu-Argeş, prin care domnia-sa cere ca să intre în această lege şi funcţionarii comunali şi judeţeni. Amendamentul e în coprinderea următoare: „La rândul 3, după cuvântul economie, să se adaoge: Precum şi funcţionarii judeţelor şi comunelor. De asemenea la rândul 4, după cuvântul Statului, să se adaoge: Al judeţelor şi al comunelor." Acest amendament comitetul l-a respins, fiindcă noi nu suntem chemaţi să facem o lege generală a pensiunilor, ci să îmbunătăţim legea veche de la 1868, mai ales în consideraţiunea că de atunci s-a făcut mai multe legi pentru pensiuni, cum este legea pensiunilor militare, legea pensiunilor funcţionarilor de la drumurile de fer etc., aşa încât, dintre funcţionarii Statului, n-au rămas supuşi legei celei vechi decât cei civili şi eclesiastici. Tocmai în această lege dar, privitoare numai la două categorii de funcţionari, nu ne putem însuşi dreptul [de] a introduce şi pensiunile funcţionarilor comunali şi judeţeni, deşi însuşi noi recunoaştem, prin raportul de care este însoţit acest proiect de lege, că e necesar a se regula prin o lege poziţiunea acelor funcţionari; dar că aceasta nu se poate face cu ocaziunea de faţă, căci ar fi să facem o lege în de afară de misiunea ce ne-aţi dat. Iată, în adevăr, ce avem onoarea a zice în raport: „Preşedinţia Camerei a trimis comitetului domniilor-voastre mai multe petiţiuni ce i s-au adresat de deosebite categorii de funcţionari, şi mai ales de Impiegaţii judeţeni şi comunali, cerând de a se regula şi poziţiunea lor prin legea de faţă. Cu toată dorinţa noastră de a ţine seamă şi de aceste interese provinciale şi comunale, noi nu am putut regula 146 materia, neavând noi misiunea decjţ acfeea de a reguia cestiunea pensionarilor Statului, iar nu şi a acelor ce sunt în serviciul judeţelor şi comunelor." Dacă ne-am însuşi acest drept, ar trebui să ne ocupăm de multe categorii de funcţionari, cum sunt funcţionarii spitalelor şi altor institute de binefaceri; şi de altă parte chiar am călca autonomia comunelor şi a judeţelor, cari vor a regula pensiunile împiegaţilor lor după resursele lor financiare. Pentru aceste motive, comisiunea a respins amendamentul domnului Dobrescu-Argeş. Se pune la vot amendamentul domnului Dobrescu-Argeş şi se respinge. Amendamentul domnului Ion Miclescu cere a se suprima aliniatul a de sub art. 1.7 Comisiunea nu a adoptat acest amendament, pentru motivul că la noi mai cu seamă trebuie să avem în vedere a răsplăti pe funcţionarii cari n-au 30 ani de serviciu, fiindcă nu avem o lege care să reguleze perpetuarea funcţionarilor. Se pune la vot amendamentul domnului I. Miclescu şi se respinge. Domnul Lahovari Ion a'propus următorul amendament: „Se suprimă alin. a. După aliniatul ultim se adaogă următorul aliniat: «Urmaşii funcţionarilor cari vor fi servit un termen de zece ani împliniţi, vor avea drept la o pensiune în proporţiunile şi condiţiunile stabilite în cap. II; luându-se de bază 30% din retribuţiunea de mijloc ce va fi primit autorul lor în cei din urmă trei ani de serviciu.»" Comisiunea se înţelege de la sine că a respins şi sub-amendamentul domnului Lahovari, deoarece a respins amendamentul domnului Miclescu. Se pune la vot amendamentul domnului I. Lahovari şi se respinge. Acum, domnilor avem două amendamente ale domnului Tocilescu. Cel dintâi amendament are următoarea redacţiune: „Propun ca la art. I’ lit. a, să se zică: «Pentru un serviciu de mai mult de 6 ani şi mai puţin de zece ani împliniţi 15% din retribuţiunea de mijloc ce va fi primit în cei din urmă trei ani de serviciu»". Acest amendament, domnilor, a fost respins de comitet; căci, în adevăr, dacă s-ar primi un asemenea amendament, atunci am face ca toată lumea să fie pensionară. 147 Se pune la vot amendamentul domnului Tocilescu şi se respinge. m Al doilea amendament al domnului Tocilescu este în cOpfinderea următoare: „Propunem ca la art. 1 să se adaoge următorul aliniat: «Tutulor funcţionarilor, impiegaţilor etc., menţionaţi la art. 1 de mai sus, care au un serviciu mai puţin de zece ani împliniţi, Casa pensiunilor, ta cererea lor, le va restitui reţinerile percepute, fără însă a mai avea drept la pensiune pe viitor, pentru oricâţi ani de serviciu ar avea»“. ■ 'i:: ; Socotesc că onorabilul domn Tocilescu nu se va supăra dacă-i vom spune că nu ne-am putut uni deloc cu această propunere, care nici nu poate intra în textul legei. Impiegaţii aceia cari nu vor să aibă pensiune nu au decât să declar de la început că nu vor să beneficieze de dreptul de-pensiune, şi vor să ia leafa întreagă, fără a li se face reţineri, şi atunci guvernul va vedea dacă poate admite aceasta; noi însă n-am putut primi măsura aceasta, fiindcă toţi amploiaţii fac o societate solidară ca să poată a se ajuta ia bătrâneţe. Se pune la vot amendamentul domnului Tocilescu şi se respinge. Mai avem trei amendamente cari se aseamănă în oarecari.puncte. Auziţi, amendamentul domnului Rădulescu sună astfel: „Directorii prefecturilor depunând reţinerile de 10% pe tot timpul cât salariile lor s-au plătit din budgetele judeţelor, acest timp se va ţine în seamă la constatarea dreptului lor la pensiune44. Al doilea amendament, subscris de domnii N.I. Săulescu, Pleşoiânu, Caracostea, Deleanu şi Şomănescu, are următoarea coprindere: „Propunem ca directorilor prefecturilor cari au ocupat aceste funcţiuni pe timpul cât au fost plătite de judeţe, să li se considere anii de serviciu la dreptul de pensiune, cu obligaţiune a restitui în casa Statului reţinerile ce urma a li se încasa44. Cum vedeţi, domnilor, acest al duoilea amendament diferă de cel dintâi numai în redacţiune, căci ideea este tot aceeaşi; adică directorii prefecturilor cari vor vărsa Casei pensiunilor reţinerile ce nu li s-au făcut de judeţe sau comune, să aibă dreptul la pensiune de la casa Statului. Al treilea amendament este propus de domnul Peşiacov, şi zice: „Directorilor de prefecturi, cari au servit în intervalul legei din 1873 până la 1884 şi în calitate de secretari ai consiliilor judeţene, fără ca în acest timp să li se fi reţinut din leafa, se vor considera şi anii serviţi în acel timp ca şi celorlalţi funcţionari civili, deoarece ei n-au încetat dea fi ai Statului, cu toate că leafa pe acel timp li s-a servit din casele judeţene44. 148 Comitetul delegaţilor, luând în discuţiune întâiul amendament, acela al domnului Râdulescu, l-a respins prin paritate de voturi. Onor. domni Arion, Economu şi Boldescu au fost pentru respingere; iar eu împreună cu onorabilii domni Voinov şi Softa, am fost pentru admiterea amendamentului; căci, după părerea noastră, respingerea amendamentului ar fi o tăgadă de dreptate pentru acei impiegaţi, deoarece lor li s-a impus mai mult ca o sarcină a fi secretari al consiliilor judeţene, fără a li se ridica prin aceasta atributul de funcţionari al Statului, şi pentru că din lipsă de mijloace din partea Statului ei primesc leafă de la judeţ, nu este drept a nu li se recunoaşte calitatea de funcţionari ai Statului. Eu cunosc pe un domn care este director de prefectură la Iaşi, om foarte deştept, care ar fi putut să fie chiar prefect, dar care s-a mărginit şi s-a mulţumit a fi numai director, şi s-a purtat aşa de bine în această funcţiune, încât toate guvernele au fost mulţumite de dânsul; ei bine, nu este drept să despuiăm pe acest domn de drepturile ce legea de pensiuni acordă tutulor funcţionarilor Statului. Pe cât timp el a servit întotdauna Statului, nu este bine ca acum la bătrâneţe să-l trimitem la judeţ să ceară pensiune, pentru că i s-a impus o sarcină pe care el n-a reclamat-o niciodată. în cât priveşte amendamentul domnului Săulescu şi acela al domnului Peşiacov, comitetul nu s-a mai pronunţat asupra lor prin vot. Domnul preşedinte: Pun la vot amendamentul domnului Rădulescu. Voci: Cu bile.8 Mai e un ultim amendament, prezentat de domnul Tzoni, şi care sună astfel: „Funcţionarii Statului plătiţi din credite speciale şi cari vor voi să beneficieze de legea pensiunilor, li se vor face reţinerile prevăzute de legea pensiunilor. Persoanele numite în asemenea funcţiuni şi cărora până azi nu li se va fi făcut reţineri, au dreptul să verse la tezaur suma reţinerilor, calculată după salariul ce au avut în timpul funcţiunei, pentru a li se socoti la pensiune anii serviţi în acele funcţiuni. Vărsămintele se vor face conform legei din 3 aprilie 1885, relativă la serviciul sanitar." Acest amendament a fost respins de toţi membrii comitetului, afară de mine, care am fost pentru admiterea lui. Se pune la vot amendamentul domnului Tzoni şi se respinge. Se pune la vot art. 1 şi se adoptă cu amendamentele făcute de comitet şi cu amendamentul propus de domnul Chrisenghi, în coprinderea următoare: 149 „La ultimul paragraf al art. 1 să se adauge: Socotindu-se în caz de cumul numai leafa funcţiunei celei mai bine remunerate." Asupra altui amendament9 Domnii mei, voi începe întâi cu combaterea pe care a facut-o domnul prim-ministru adaosului introdus de comitetul delegaţilor în privinţa fetelor, căci comitetul delegaţilor a zis că, dacă până la 21 ani nu se vor mărita, vor primi pensiunea până la 25 ani. Domnul prim-ministru a zis, cu drept cuvânt, că aceeaşi Cameră într-o sesiune pentru pensiunile militare a respins această favoare pentru fetele nemăritate, şi în a doua sesiune nu ar putea primi acest principiu pentru fetele pensionarilor civili. De aceea comitetul delegaţilor, în majoritate, a acceptat să se desfiinţeze din acest proiect de lege acest adaos în privinţa fetelor civililor; căci ar fi curios ca fetele unei categorii de pensionari să aibă un avantagiu pe care nu-1 au fetele celeilalte categorii de pensionari, şi mai cu seamă acea categorie a militarilor, cărora noi mai totdauna am căutat a le face poziţiunea oarecum mai favorabilă. Noi dar ne-am unit la această părere a domnului prim-ministru. dar am hotărât ca să venim mâine cu o propunere din iniţiativa noastră, ca să se întindă această favoare la amândouă categoriile de fete, şi ale militarilor şi ale civililor şi, prin urmare, acum rămâne sa votăm legea aşa cum se propune , de guvern. După aceea vine amendamentul domnului I. Lahovari prin care propune supresiunea cuvintelor: fără copii minori. Dar domnia-sa şî-a retras acest amendament, şi rămâne tot textul din proiect. Este, pe urmă, amendamentul domnului Urseanu în coprinderea următoare: „Dacă văduva cu copii se va mărita sau va înceta din viaţă, pensiunea minorilor se va reduce cu o pătrime dacă sunt numai doi şi pe jumătate dacă este numai unul etc.“ Acest amendament s-a respins de comitetul delegaţilor. Se pune la vot amendamentul domnului Urseanu şi se respinge. Domnul preşedinte: Domnul raportor are cuvântul. Mai sunt două amendamente, întâi al domnului Drăghici şi alţii, şi al doilea a domnului Cernătescu, care au acelaşi obiect. Iată amendamentul domnului Drăghici: „Copilul infirm, constatat în modul prevăzut la art. 4 ca incapabil a-şi agonisi existenţa, va primi cuantumul pensiunei cuvenite lui în toată viaţa*6. 150 Iată şi amendamentul domnului Cernătescu, care este mai dezvoltat: „Dacă un copil de parte bărbătească ar fi având vreun defect fizic sau infirmitate bine constatată ce l-ar face incapabil de a-şi procura existenţa, va continua de a primi jumătate din pensiunea ce a avut până la majoritate. Fetele vor primi pensiune până la 21 de ani; iar dacă până atunci nu se vor mărita din cauza vreunei infirmităţi fizice ori alte motive imperioase şi legitime, vor continua a primi jumătate din pensiunea ce au avut până atunci/' Deşi scopul acestor două amendamente este foarte filantropic, ele însă au fost respinse de comitet, pe temei că nu suntem chemaţi a ne ocupa acum de soarta infirmilor şi a fetelor cari nu se pot mărita, din cauza oricăror infirmităţi. Aceasta ar trebui să se reguleze de o lege privitoare la asistenţia publică, care cred că se va face, dar nu prin legea pensiunilor. De aceea amendamentele au fost respinse. Se pune la vot amendamentul domnului Drăghici şi se respinge. Se pune la vot amendamentul domnului Cernătescu şi se respinge. Mai este o propunere a domnului Bădescu-Roşiori care zice: „Propunem a se adăuga la art. 10 un aliniat astfel conceput: ■ «Se înţelege că văduva sau minorii vor beneficia de aceste drepturi şi în cazul când bărbatul sau părintele va înceta din viaţă mai înainte d-a fi atins etatea de 54 ani»“. însuşi propuitorul amendamentului zice că se înţelege; prin urmare, dacă se înţelege, apoi comitetul declară că toţi au înţeles că negreşit femeia şi copiii au dreptul fără privire la vârsta bărbatului; şi dar cu părere de rău declară că nu poate primi amendamentul, fiindcă lucrul se înţelege. {Ilaritate.) Se pune la vot amendamentul domnului Bădescu şi se respinge. Domnul Bădescu-Roşiori: L-am şi retras. Acum că am terminat cu amendamentele, să venim la arî. 10 aşa cum este în proiect.10 Primul aliniat al acestui articol a fost primit de comitetul delegaţilor, aşa cum e redactat în proiectul guvernului. Aci s-a făcut o propunere ca să se şteargă cuvintele: fără copii minori. S-a discutat pro şi contra; s-a propus chiar să se zică copii majori, şi s-a admis să rămână aşa cum e în proiect,fără copii minori, adică că 151 văduva sau stearpă sau cu copii majori, are jumătate de pensiune, pentru că numai copiii minori aduc o modificare în drepturile văduvei, şi de aceea a rămas aliniatul cum este în proiectul guvernului. La aliniatul al doilea s-au adăugat şi copii legitimaţi, zicându-se: legitimi sau legitimaţi, în loc de: legitimi şi legitimaţi. La aliniatul al treilea din proiectul guvernului nu s-a făcut nici o modificare. Iar la finele articolului s-a adaos dispoziţiunea aceea pe care a com-bătut-o domnul prim-ministru, relativă la prelungirea vârstei fetelor până la 25 de ani. Comitetul, pentru cuvintele ce am avut onoarea a vă expune adineaori, renunţă Ia acest din urmă aliniat ce e adaos la art. 10. Domnul preşedinte: După explicările date de domnul raportor, comitetul delegaţilor retrăgând partea finală a celui de al doilea al său amendament, aliniatul din urmă al acestui articol va rămânea redactat astfel: „Fetele vor primi pensiunea până la 21 ani“. Domnul M. Ghermani, ministru de Finanţe: Nu mai trebuie zis aceasta, căci se coprinde în aliniatul 3. Rămâne dar pentru acest articol redacţiunea guvernului, cu singurul adaos al cuvintelor sau legitimaţi. Se pune la vot art. 10 astfel cum este redactat în proiectul guvernului cu adăogirea cuvintelor; sau legitimaţi, şi se primeşte. Art. 11, 12, 13 şi 14 se adoptă fără discuţiune. Se citeşte art. 15. La acest articol s-a propus un amendament din partea domnului Pacu, care zice: „La art. 15, după primul aliniat, propunem a se adăuga următoarea dispoziţiune: «Când văduva în asemenea condiţiuni va fi trăit 5 sau mai mulţi ani cu pensionarul, ea nu se va putea bucura de dreptul la pensiune decât dacă va fi fost o diferinţă de cel mult cincisprezece ani între vârsta sa şi a repausatuiui pensionar.»1411 Comitetul delegaţiilor a respins amendamentul domnului Pancu. Se pune la vot art. ! 5 din proiect şi se primeşte. Domnul preşedinte: înainte de a trece la capitolul 111; mai avem un amendament ce se propune la capitolul II. Domnilor, tot la capitolul acesta s-a propus de domnul Focşeneanu un articol nou în coprinderea următoare: „Art. 16. Dacă funcţionarul sau pensionarul care încetează din viaţă nu lasă nici soţie nici copii, dar are o mumă văduvă şi săracă, sau un tată 152 care nu e în stare a-şi câştiga prin munca sa mijloace de vieţuire, acea mamă sau acel tată va avea drept la jumătatea pensiunei cuvenită fiului său. Dacă funcţionarul sau pensionarul lasă o soţie fără copii şi o mamă văduvă sau un tată în starea arătată în aliniatul precedent, atunci pensiunea cuvenită lui se va împărţi între soţie şi părintele lui supravieţuitor, primind fiecare câte o jumătate, soţia până la a ei remăritare sau încetare din viaţă.“ Domnilor deputaţi, amendamentul domnului Focşeneanu, cu toată ideea filantropică de care e inspirat, a fost respins de majoritatea comitetului. Cu aceasta nu voi să acuz pe majoritate, fiindcă acest amendament intră în o nouă ordine de idei, care majoritatea comitetului a găsit că nu şi-ar avea locul în acest proiect de lege. Dar a fost şi o minoritate care a primit amendamentul. în şedinţa din 20 aprilie 1890. Domnilor deputaţi, art. 20 s-a primit de comitet aşa cum este redactat de guvern.12 în privinţa art. 21 a urmat13 o lungă discuţiune; au fost două păreri principale: cea dintâi, care a şi prevalat în comitet, a fost cum că această comisiune, compusă din preşedintele tribunalului, din doi pensionari, negreşit numiţi de ministru! de Finanţe, dintr-un avocat a-1 Statului şi din directorul comptabiiităţci generale, neputând fi considerată decât ca o comisiune consultativă, deciziunile ei trebuie să fie totdauna supuse aprobărei sau dezaprobărei ministrului, suprimându-se însă apelul la tribunal, şi rămânând ca apelul să fie făcut la Curtea de apel de ambele părţi. O altă opiniune a fost a acelor cari au susţinut că deoarece această comisiune se compune, afară de preşedintele tribunalului, care reprezintă justiţia, de persoane numite de ministru, apoi n-ar fi drept ca ministrul să aibă puterea de a sfărâma lucrarea sau deciziunea acestei comisiuni; căci prin aceasta s-ar face o îngreunare foarte mare acelora cari cer pensiune. Unii au susţinut cum că numai partea nemulţumită, adică solicitatorul pensiunei, ori văduva sau orfanii săi, să aibă dreptul a se plânge în contra hotărârei date de persoanele numite de ministru, adică numai ei să aibă dreptul de a face apel în contra decisiunei comisiunei, iar nu şi ministrul. Dar domnul ministru a susţinut altă teorie şi a zis: Eu nu pot supune la confirmarea Regelui o lucrare care mie mi s-a părut nedreaptă, şi care m-ar face răspunzător de o deciziune neaprobată de mine, mai ales că se atinge de banii publici. i 53 Prima teorie, că adică această comisiune nu dă decât deciziuni sau avizuri consultative, a fost primită de majoritatea comitetului, şi în sensul acesta s-a făcut redacţiunea articolului, prin un amendament al domnului Boldescu şi altul al domnului Lahovari. Opiniunea cealaltă, ca ministrul să nu poată dezaproba lucrarea făcută de comisiunea numită de el, a fost susţinută numai de mine şi a avut nenorocirea de a cădea... Domnul M. Germani, ministru de Finanţe'. Aceasta este la art. 21, nu este la art. 20. Articolul 20 s-a votat. Voci: Nu s-a pus la vot. Domnul ministru de Finanţe: Domnule preşedinte, eu, cum a spus onor. domn raportor, am susţinut redacţiunea guvernului pentru că este peste putinţă ca un ministru de Finanţe să supună aprobărei Regelui o lucrare care este în contra lui. Prin urmare, vă rog să puneţi la vot art. 20, aşa cum este redactat de guvern. Domnul preşedinte: Fiindcă s-a citit un amendament, care contopea art. 20 cu art. 21, de acea nu am pus la vot art. 20; acum însă pun la vot acest articol. Se pune la vot art. 20 din proiectul guvernului şi se primeşte. Explicaţiunile ce am dat eu se refer la art. 21. V-arn spus, domnilor, că asupra acestui articol au fost două opi-» niuni în privinţa deciziunilor comisiunei numite de ministru, cari unii cereau să fie obligatorie pentru ministru. Domnul ministru a combătut această opiniune, şi comitetul a fost de acord cu domnia-sa. Eu însă am fost de o altă părere. După aceasta vine amendamentul domnului Boldescu, care zice că comisiunea va fi preşedată de primul preşedinte al tribunalului de Ilfov şi că deciziunea se va da cu majoritate de voturi. Partea aceasta a amendamentului a fost primită de comitet; a doua parte a amendamentului zice: „Partea nemulţumită va putea face apel, în termen de o lună de la comunicare, la Curtea de apel în circumscripţiunea căreia petiţionarul îşi are domiciliul. Judecata se va urma de urgenţă cu recurs în casaţiune, în termen de o lună de la comunicare. Procedura va fi scutită de timbre şi orice taxe." Aceste două aliniate din urmă s-au respins de către unanimitatea comitetului, care a admis următorul amendament al domnului I. Lahovari: „Apelurile contra deciziunei ministrului dată asupra încheierei comisiunei se vor judeca de Curţile de apel, conform dreptului comun. 154 Competinţa Curţei va fi determinată prin domiciliul părţei care reclamă regularea dreptului său la pensiune. Termenul va fi de o lună de la data comunicării deciziunei atacată. Pentru pensiunile mai mici de 200 lei pe lună procedura va fi gratuită. Cauza se va judeca de urgenţă. Recursul se va judeca de urgenţă de secţiunea II a Curţei de casaţiune. Termenul de recurs va fi de o lună de la data comunicărei deciziunei.11 Toate aliniatele acestui amendament au fost primite de majoritatea comitetului, afară de acela care cere gratuitatea procedurei pentru pensiunile mai mici de 200 lei. Acest aliniat a căzut prin paritate de voturi, fiind trei pentru şi trei contra. Dintre cei trei cari au combătut acest aliniat, doi, adică domnul Sofia şi eu, n-am voit ca gratuitatea să se mărginească până la pensiunile de 200 lei, ci am voit ca procedura să fie gratuită pentru toţi. Cel de al treilea membru, domnul Arion, s-a pronunţat în contra gratuităţei pe toată linia. Aşadar, aliniatul acesta căzând prin paritate de voturi, rămâne ca toţi să plătească timbre şi celelalte cheltuieli. A mai venit şi un amendament al domnului Epureanu, care este în coprinderea următoare: „în privinţa termenilor de contestaţiune, fie la Curţile de apel, fie la Curtea de casaţiune, părţile se vor conforma dreptului comun. în orice caz însă, contestaţiunile se vor judeca de urgenţă, procedura fiind gratuită.1,1 Acest amendament iarăşi nu a avut şansa să fie primit, fiindcă coprindea în el nişte principii pe cari majoritatea comitetului le respinsese deja la amendamentele de mai sus, şi amendamentul domnului Epureanu n-a întrunit decât o singură voce nenorocită, care a fost a mea. (Ilaritate.) La articolul 24.14 Aliniatul din urmă al acestui articol s-a suprimat de comitetul delegaţilor. La articolul 25.15 în adevăr, domnilor, în urma votului ce aţi dat pentru regularea drepturilor la pensiune, articolul redactat de guvern devine mai lesnicios pentru pensionarii nedreptăţiţi, decât articolul ce se propune de comitet. Domnul preşedinte: După declaraţiunea făcută de domnul Kogălniceanu, articolul din proiectul guvernului se recunoaşte chiar de comitetul delegaţilor că este mai bun... 155 Domnul Al. Lahovari, ministru de Externe: Bineînţeles, cu procedarea admisă în această lege. Se pune la vot amendamentul comitetului şi se respinge. Se pune la vot art. 25 din proiectul guvernului şi se primeşte. Se citeşte art. 26 şi modificările comitetului delegaţilor. Domnilor deputaţi, vă rog să binevoiţi a-mi acorda bunăvoitoarea domniilor-voastre luare aminte asupra acestui articol. Majoritatea comitetului delegaţilor nu a putut să primească redac-ţiunea articolului din proiectul guvernului căci, după ce la noi se fac asupra pensiunilor reţineri aşa de mari cum nu se fac în nici o altă ţară, apoi a mai cere ca, în caz de a nu se ajunge fondul destinat pensionarilor pentru plata pensiunilor lor, acel deficit să cadă în sarcina lor prin re-partiţiune, aceasta ar fi cea mai mare nedreptate. Destul este că pensionarii au dat din salariul lor, ca funcţionari, pentru a-şi constitui un fond de pensiuni; destul este că din acel fond mai continuă a da şi ca pensionari reţineri de 10 la sută, şi încă, după proiectul guvernului, de 18 la sută; a se mai cere pe urmă ca şi neajunsul să-l plătească tot ei, aceasta, după părerea mea, ar fi o măsură la care nu se poate recurge decât în caz de faliment. Statul, când dă o sumă determinată, trebuie să facă onoare angagiamentului său şi să plătească. Am aci legea pensiunilor din Francia, din Germania, din Austria, din Danemarca şi din Italia şi vă pot arăta că în nici o ţară deficitul nu se repărţeşte asupra pensionarilor. Chiar la noi, repartiţiunea nu se face asupra pensionarilor Căilor ferate, şi acolo reţinerile sunt la 5 la sută. Ei bine, când noi, pensionarii civili şi eclesiastici, dăm 10 la sută, este drept ca golul sau deficitul, care din zi în zi are să fie mai mic, să se repărţească asupra noastră? Mai observaţi încă un lucru, că contrariu legei vechi, anterioare celei din 1868, care nu punea nici o limită peste care să nu poată trece nici o pensiune, astăzi maximul pensiunei se hotărăşte la nouă mii lei. Dacă domniile-voastre veţi adopta principiul ca din acei nouă mii lei să se ia 18% pentru acoperirea deficitului, acel maximum în realitate nu ar fi decât de vreo şapte mii lei. Apoi de ce această ipocrizie? Nu ar fi bine a se spune curat că se reduce maximul pensiunei la şase, sau şapte mii lei? Domnilor, precum pentru Stat este bine să aibă budgetul său anual regulat, echilibrându-se venitul cu cheltuielile, tot aşa este bine şi pentru pensionari, sau văduvele şi copiii lor, să ştie pe ce venit, pe ce pensiune pot ei compta. A veni în mijlocul iernei, în mijlocul anului, şi a face re-partiţiune, reducându-le pensiunea cu 15, cu 20, cu 25 la sută, nu vedeţi 156 că-i puneţi în poziţiune de a nu avea cu ce să mai plătească chiria casei sau să întâmpine alte neapărate cheltuieli ce şi-au creat, comptând pe pensiunea din anul precedent? De aceea, comitetul delegaţilor domniilor-voastre vă roagă şi vă conjură să vă inspiraţi de spiritul de dreptate şi de echitate, şi să lăsaţi ca ceea ce se dă pensionarului, mult, puţin, să fie dat, să fie un adevăr. Iată, am aci legile mai multor ţări, şi nicăieri nu găsesc acest principiu inie al repartiţiunei. Mi s-a spus că în Francia, acum de curând, s-ar fi făcut o lege prin care neajunsul ce s-ar ivi la fondul pensiunilor nu s-ar mai lua din tezaurul public, ci s-ar repărţi asupra pensionarilor. Aceasta nu am văzut-o, nu am citit-o nicăieri; dar chiar aşa dacă ar fi, aceasta nu e un cuvânt ca un principiu pe care-1 recunoaştem că este rău şi nedrept să-l adoptăm, sub cuvânt că-1 vedem adoptându-se în altă ţară, Dumnezeu ştie pentru ce consideraţiuni, cari Ia noi nu şi-ar putea găsi aplicaţiunea în nici un chip. Replică ministrului de Finanţe, M. Ghermani.16 Domnilor, aci eu nu apăr un interes personal, căci pensionarii actuali nu au dreptul să ceară mai mult decât ceea ce au: dar vorbesc de pensionarii viitori, şi stăruesc să se respingă principiul de repartiţiune; căci o reţinere de 18%, bazată pe necesităţi budgetare, este o adevărată repartiţiune. Domnul ministru de Finanţe a pus înaintea domniilor-voastre con-sideraţiunea mare că Statul va fi nevoit să facă un sacrificiu de 500 mii franci, dacă ar lua de Ia pensionari 10% în loc de 18%. Las de a zice că după un calcul exact ce s-ar face, nu s-ar sui cifra la 500.000 franci; dar eu o primesc ca bună, şi atunci constat că 500.000 franci sunt o consi-deraţiune mare înaintea domnului ministru de Finanţe, ca să nu facă o dreptate acelor oameni cari au servit toată viaţa lor Statului. S-au zis multe de funcţionari: Că sunt abuzivi, incapabili. Noi nu avem pretenţiunea că între funcţionarii cari au aplicat legile ce s-au făcut în această ţară nu sunt şi de cei cari au abuzat; dar sunt mulţi, foarte mulţi cari au lucrat cu zel, cu probitate, şi este a ponegri pe compatrioţii noştri întâi, şi pe rudele noastre, când am zice că funcţionarii sunt răi. Statul vine şi le dă o sumă; ei bine, nu este drept ca sub un cuvânt sau altul să le ia îndărăt o parte din ceea ce le dă. Dar sunt sigur că pledez o cauză pierdută. Un lucru însă rămâne câştigat, că pensionarii au dreptul la scutirea de repartiţiune, dar că strâm- 157 torări budgetare împiedică de a face astăzi Statul sacrificii de o jumătate de milion. îmi rezerv de pe acum dreptul să răspund domnului ministru când va veni să ne ceară milioane. Pe marginea unor amendamente.17 Domnii mei, majoritatea comitetului de delegaţi a respins amendamentul domnului Enacovici, precum şi pe acel al domnului Tocilescu, şi a primit amendamentul domnului Teodorescu cu majoritate de 4. Amendamentul domnului Tocilescu a fost primit de domnul Arion, iar domnul Sofita şi eu nu ne-am unit cu nici unul din aceste amendamente, ci am zis: Dacă este vorba să facem economii, atunci trebuie să le facem într-un mod serios, şi de aceea am conchis a nu se da decât 5 lei pentru şedinţă, adică 2 lei pentru a merge cu birja, 2 lei pentru întoarcere....18 In şedinţa din 21 aprilie 1890. Am rămas ieri la art. 30, unde avem un amendament al domnului , Caracostea, în următoarea coprindere: „Aceleaşi drepturi le au urmaşii foştilor funcţionari cari se vor fi aflat în această categorie, în limitele însă prevăzute de cap. II al legei de faţă.19 Prezintă amendamentul lui I. Iancovescu. Iată, domnilor, un nou amendament ce se propune şi care s-a prezentat de domnul Iancovescu: „Văduva şi copiii funcţionarilor cari, potrivit legilor de pensiuni anterioare legei de faţă, n-aveau împliniţi termenul cerut de acele legi pentru a obţine pensiune, se vor bucura de prescripţiunile legei de faţă, în sensul că vor avea drept la pensiune după anii de serviciu ceruţi de legea actuală. Această dispoziţiune nu priveşte întru nimic pe acei ce într-un chip ori în altul au fost deja regulaţi la pensiune.14 I. Iancovescu, T. Silion, P. Brătăşanu, C. Olănescu.20 Explicaţii la primirea unor amendamente. Domnilor, sunt dator să vă declar că comitetul delegaţilor a respins amendamentul domnului Caracostea şi a primit pe .acela a! domnului Iancovescu. Motivele sunt acestea: Domnul ministru de Finanţe, după cum vă va explica singur, nu poate împărtăşi chipul de vedere al domnului Arion, după cum l-a explicat 158 domnia-sa în dezvoltarea amendamentului de la art. 29, şi pe de altă parte, fiindcă amendamentul domnului Caracostea ar putea da loc la interpretări, de aceea comitetul delegaţilor a primit amendamentul domnului Iancovescu, care în nimic nu e contrariu spiritului deosebitelor articole ale legei. Pe marginea unui amendament C. Ressu ş.a.2' Acest amendament s-a mai înfăţişat o dată în cursul legei şi a fost respins; prin urmare, consecinţe cu hotărârea de mai înainte, comitetul delegaţilor nu poate primi acest amendament, pentru că nu poate face obiectul acestei legi.22 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 70, p. 1389-1393; p. 1403, col. 3-p. 1404, col. 2; p. 1406, col. 3 - p. 1408, col. 1; p. 1416, col. 1-3; p. 1417, col. l-3;nr.71,p. 1425, col. 2 - p. 1426, col. 1; nr. 72, p. 1428, col. 2 -p. 1429, col. 1, 2-3; p. 1430, col. 2; nr. 73, p. 1438, col. 1, 3; p. 1439, col. 1; p. 1442, col. 1. NOTE 11. Miclescu ceruse ca vechimea minimă, pentru un funcţionar pensionabil să fie de 15 ani. 2 în cei 12 ani ai guvernării liberale (1876-1888) când ţara a fost condusă de „vizirul" l.C. Brătianu. 3 Petre Mavrogheni (1819-1887). Nepot de soră al domnitorului Mihai Sturdza. A făcut studii ta Paris. Carieră administrativă în Moldova începând din 1840. Unionist. Deputat în Divanul Ad-hoc. Membru în Adunarea electivă a Moldovei (1858). Ministru de Finanţe (1857, 1861, 1866, 1867, 1875). Ministru plenipotenţiar la Roma (1881-1882), Constantinopol (1882-1885), Viena(1885-1887). 4 Al. Creţescu (1825-1885). Avocat. Tipăreşte ziarul paşoptist „Reforma". Bursier la Paris (1856-), când îşi ia licenţa în Drept. Membru în Curtea de Casaţie şi în Consiliul de Stat (1860). Minisţru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1868-1869). Prim preşedinte al Curţii de Casaţie (1876-1885). 5 Vasile Boerescu (1830-1883). Absolvent al Colegiului Sf. Sava din Bucureşti. Doctor în Drept de la Paris (1857). Profesor de drept comercial. întemeiază ziarul prounionist „Naţionalul" (1857). Membru în Adunarea Electivă din Ţara Românească (1859). Director al Eforiei Şcoalelor; ministrul Justiţiei (1860, 1861, 1868-1870); al Cultelor (1860) Rector al Universităţii din Bucureşti (1871). Ministru de Externe (1873-1875); cofondator, alături de G. Vernescu, al Partidului Liberalilor Sinceri (1880). 6 După ce amendamentul lui l.Miclescu a fost combătut de K., a intervenit Gr. Tocilescu propunând ca celor cu mai puţin de 10 ani de serviciu să li se restituie reţinerile, fără a mai avea drept la pensie. Ministrul de Finanţe M. Ghermani a demonstrat inconsistenţa acestei propuneri. 7 Alineatul a din art. 1 prevedea o pensie de 30% din valoarea salariului pe ultimii trei ani pentru cei cu vechime în serviciu de zece ani. 159 Amendamentele Rădulescu, Săulescu şi Peşiacov au fost respinse* 9 C.C. Arion semnalase o eroare: „Dacă văduva are copii minori, născuţi legitimi fi legitimaţi". K. a corectat: „Este o eroare de tipar sau de copist. Trebuie să se zică legitimi sau legitimaţi" 10 Art. 10 prevedea: „Văduva funcţionarului sau pensionarului încetat din viaţă, fără copii minori, va avea dreptul la jumătate din pensiunea cuvenită bărbatului său până la a ei remăritare sau încetare din viaţă". 11 Amendamentul lui C. Tăcu a fost respins. 12 Art. 20 prevedea ca dispoziţiile comisiei de stabilire a pensiilor, după ce vor fi fost încuviinţate de ministerul de Finanţe, să fie supuse aprobării regelui. 13 Art. 21 stabilea că orice contestaţie privind dreptul la pensie se judecă de către Curţile de Apel, conform dreptului comun. 14 Art. 24 îi privea pe pensionarii care continuau să lucreze şi care erau obligaţi să opteze între leafă şi pensie. Aliniatul ultim preciza că în această categorie intrau şi cei care solicitaseră pensia fără a o fi primit şi continuau „să servească statul". 15 Art. 25 stabilea că „rectificările de pensiune nu se pot face decât în virtutea unei sentinţe judecătoreşti rămase definitive". Comitetul propusese: „Pentru rectificări se va urma aceeaşi procedură ca şi pentru regularea pensiunei". 16 M. Ghermani explicase că a ridicat baremul maxim de pensie (la 30 de ani de serviciu, pentru pensie completă) de la 6666 lei la 9000 de lei, cu reţineri de 18% faţă de 20% cât figura în legea veche. 17 Amendamentul lui A. Enacovici privea § f. al art. 27 din lege. El a propus ca indemnizaţia membrilor comisiei constatatoare a drepturilor de pensie să fie de 15 lei/şedinţa în loc de 30. Gr. Tocilescu ceruse suprimarea oricărei indemnizaţii pentru această prestaţie. G.Dem. Teodorescu opinase că 20 lei/şedinţa era suficient. 18 Adunarea a primit amendamentul Enacovici. 19 Art. 30 prevedea ca funcţionarii care la apariţia legii din 1868 nu aveau anii necesari pensionării, puteau face cerere acum, ţinându-li-se în seamă şi anii serviţi ante 1868. 20 Amendamentul acesta a fost primit, în schimb al lui M. Caracostea. 21 Amendamentul C. Ressu cerea: „Judeţele şi comunele sunt datoare a reglementa dreptul la pensiune a funcţionarilor plătiţi din casele lor, după cum vor crede de cuviinţă. Aceste regulamente, aprobate prin decret regal, conform legii comunale, vor fi 'obligatoare pentru funcţionarii judeţeni şi comunali." 22 Proiectul noi.legi a pensiilor a fost primit de Adunarea cu 84 voturi pentru şi şapte împotrivă. Dă explicaţii în legătură cu un proiect de lege privind tocmelile agricole . în sesiunea trecută, înainte de formarea ministerului Catargi, acest proiect de lege al tocmelilor agricole s-a discutat în secţiuni, s-au numit delegaţii, şi delegaţii s-au întrunit în comitet; preşedinte era domnul Şedinţa din 21 aprilie 1890 160 L. Catargi, raportor s-a numit domnul Păunescu. Dar înainte de a se fi terminat lucrarea, domnul Catargi a intrat în minister şi, prin urmare, comitetul a rămas descompletat, şi nici nu s-a putut numi alţi delegaţi, după cât mi-aduc aminte. Când s-a retras domnul Lascar Catargi de la guvern şi a venit ministerul actual, domnul general Mânu m-a rugat într-o zi să convoc comitetul delegaţilor; l-am convocat, dar nu am putut face nimic, din cauză că domnul Lahovari a cerut a se amâna cestiunea pentru trei, patru zile, fiindcă era ocupat cu alte afaceri. Pe urmă, venind necontenit în discuţiune diferite alte proiecte de legi, ne-a fost cu neputinţă de a ne mai întruni, spre a ne ocupa de acest proiect de lege. Iată pentru ce nu s-a putut face nimic. Domniile-voastre înţelegeţi foarte bine că acest proiect de lege cere multe şedinţe şi mult studiu, şi că în privinţa unei asemenea legi nu se poate hotărî cum s-ar hotărî stante pede cu o cerere de pensiune sau de împământenire. Rămâne ca guvernul să binevoiască a se înţelege cu majoritatea, ca să ne dea timp să lucrăm şi în comitetele de delegaţi; căci dacă în toate zilele se ţin şedinţe publice, cari durează până la 6 ore, şi uneori şi mai mult, înţelegeţi că nu ne mai rămâne timp să ne putem ocupa cu o asemenea lege, care reclamă un studiu serios, căci este legea cea mai importantă care este la ordinea zilei în ţara românească.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 73, p. 1435, col. 2-3. NOTE 1 K. răspundea astfel la o întrebare a lui P. Cemătescu. în numele guvernului, ministrul de Externe Al. Lahovari a declarat că se poate oricând lua în discuţie proiectul mai vechi al lui P. Carp ori Păncescu. Discurs asupra tratatului de comerţ sârbo român* Nu, eu am cuvântul în fond.1 Domnilor deputaţi, nu eu voi fi acela care să sfătuiesc a nu se întemeia relaţiunile noastre cu Serbia prin un tractat de comerţ. Din Şedinţa din 26 aprilie 1890. 161 tinereţele mele am exprimat toată simpatia pentru acest popor, cu care noi nu am avut niciodată vreo neînţelegere. Sunt 24 de ani de când arh avut onoarea a face cunoştinţa distinsului bărbat de stat sârb, astăzi primul regent, domnul Ristici2. Totdauna am fost de acea idee pe care nii-a părut bine să o văd împărtăşită şi de domnul Take lonescu, cum că cu Serbia, cu Bulgaria, cu Grecia, adică cu toate popoarele din Orient, noi trebuie, mai curând sau mai târziu, să ajungem la o alianţă cât se poate mai intimă şi, dacă-mi este permis să zic, la o confederaţiune... Domnul P. Carp: Domnule preşedinte, domnul Kogălniceanu vorbeşte contra închiderei discuţiunei, sau în fond? (Zgomot.) ' Domnul Kogălniceanu vorbeşte conform regulamentului; şi când domnul preşedinte mă lasă să vorbesc, eu nu primesc epitropia domnului Carp, fie oricât de mare şi tare ar fi dumnealui. Domnul preşedinte: Să-mi permiteţi, domnule Kogălniceanu, a vă citi sumarul şedinţei trecute. In acel sumar se zice că după discursul domnului Take lonescu se cere închiderea discuţiunei... {întreruperi, zgomot.) A vorbit numai unul, ceea ce nu va să zică că a fost discuţiune, şi dacă > voiţi să-mi ridicaţi cuvântul, atunci voi protesta şi voi ieşi din Cameră. Eu am dat dovezi, chiar ca raportor la legea pensiunilor, că nu sunt om de pasiune; dar dacă domnul Carp voieşte să mă împiedice de a vorbi, eu protestez, şi-i zic că nu poate domnia-sa să-mi facă mie cenzură... Domnul P. Carp: Cer cuvântul în cestiune de regulament. (Zgomot.) Eu nu înţeleg ce este această specie de epitropie! Voci: Vorbiţi, aveţi cuvântul. Aşadar, domnule preşedinte, îmi urmez şirul cuvântărei, şi declar că în principiu nu sunt deloc în contra alcătuirei comerciale făcută cu Serbia. Dar când am auzit discuţiunea şi am studiat cestiunea, vă mărturisesc că sunt silit să combat această convenţiune, fiindcă eu o găsesc neoportună, căci ea întemeiază un precedent periculos, mai cu seamă în ajunul când avem să încheiem atâtea convenţiuni... După ce preşedintele Camerei, G. Gr. Cantacuzino, insistase că discuţia s-a închis. Î62 Dacă n-a fost discuţiune, cum se poate cere închiderea ei? Domnul preşedinte: Dumneavoastră contestaţi că s-a cerut închiderea discuţiunei? Aceasta se poate dovedi foarte lesne. întreb din nou dacă sunt 10 deputaţi cari cer închiderea discuţiunei? Voci: Suntem mai mulţi de 10. Domnul preşedinte: Deoarece sunt zece deputaţi cari cer închiderea discuţiunei, conform regulamentului, dau cuvântul domnului Kogălniceanu contra închiderii discuţiunii. (Zgomot.) Domnul C.C. Dobrescu: Nu se poate cere închiderea discuţiunei. {Zgomot.) Nu se poate cere închiderea discuţiunei, pentru că nu se poate închide o discuţiune care nu a existat. Domnul preşedinte: Domnul Take lonescu a vorbit în contra art. 1, şi acum cerându-se din nou închiderea discuţiunei, domnul Kogălniceanu are cuvântul pentru a vorbi contra închiderei discuţiunei. Domnul C.C. Dobrescu: Nu în contra închiderei, ci în fond. Domnul preşedinte: Nu dirigiaţi dumneavoastră dezbaterile. Vedeţi, domnilor, că este altceva decât un lucru de nimic la mijloc, şi sunt unii cari se tem să o spună. Nu este cestiunea de tractat sau de un arangiament, cum îl califică domnul ministru de Externe, ci de un precedent care se face, şi eu, care am avut onoarea să fiu membru al comisiunei care a redigiat întâiul... Domnul Aug. Laurian: Şi la Divanul Ad-hoc. {Zgomot.) O voce: Nu este o ruşine a fi fost cineva membru al Divanului Ad-hoc. Da, am fost şi membru al Divanului Ad-hoc, am propus unirea, am făcut actul cel mai mare... Domnul Aug. Laurian: La Giurgiu. {Zgomot mare.) Dar dumneata cine eşti? Domnul Aug. Laurian: Dumneata cine eşti? {Zgomot mare.). Voci: La ordine! Domnul preşedinte: Suspend şedinţa până ce veţi binevoi a face linişte. La redeschiderea şedinţei, domnul preşedinte dă cuvântul domnului Kogălniceanu, spre a vorbi contra închiderei discuţiunei. Domnilor deputaţi, am avut onoarea, şi aceasta cred că-mi va fi permis să o spun, fie că voi vorbi în contra închiderei discuţiunei, fie că voi vorbi în fond, am avut onoarea să fiu în prima comisiune care a fost 163 ii % ; oi ¥ întocmită pentru alcătuirea tarifului autonom; după aceea am fost în comisiunea care s-a înfiinţat sub guvernul domnului Brătianu; ca ministru de Externe am încheiat mai multe tractate; ca membru în opoziţfune, pe unele le-am combătut, pe altele le-am sprijinit; şi dacă onor. domn ministru de Externe zicea că domnul Palladi este necompetent, sunt încredinţat că domnia-sa nu-mi va zice acest cuvânt şi mie, care de aţâţi ani mă ocup cu aceste cestiuni. Domnilor, când a venit în discuţiune acest proiect, am cerut cuvântul ca să vorbesc asupra luărei în consideraţiune; nu mi s-a dat cuvântul, s-a închis discuţiunea; atunci am zis că voi vorbi la art. 1, şi fac apel la adversarii mei să spună dacă nu a fost aşa. ! ‘ Când s-a deschis discuţiunea asupra art. 1 a vorbit domnul Ionescu, şi când domnia-sa şi-a terminat cuvântul era trecut de 6 ore, şi s-au auzit câteva voci cerând închiderea discuţiunei. Eu atunci am zis: Cer cuvântul contra închiderei discuţiunei şi am adăugat că nu se poate închide discuţiunea, fiindcă n-a urmat discuţiune. Aşadar, astăzi, conform cu cele ce am zis ieri, am declarat că am să vorbesc în fond; dar deodată se scoală trei, patru domni şi-mi cer să vorbesc contra închiderei discuţiuneij şi nu numai atât, dar încă să mă întrebe cine sunt. Eu mulţumesc că s-au găsit câţiva amici cari au protestat în contra acestor întreruperi şi au cerut să vorbesc în fond, deoarece nu s-a urmat discuţiune. Domnilor, eu nu am gând să intru în discuţiune articol cu articol, cum a făcut domnul Palladi, ci voi să vorbesc cu totul în alt sens. Voiţi să-mi daţi cuvântul, bine; nu voiţi, voi găsi eu unde să vorbesc. De aceea, domnule preşedinte, eu cer ca, conform regulamentului, să vorbesc în fond, fiindcă discuţiunea nu a urmat. Domnul preşedinte: Dacă Adunarea încuviinţează, eu, cu mulţumire, vă dau cuvântul în fond. Voci: Da, da; să vorbească în fond. Mulţumesc majorităţei. Domnilor, în sine însăşi cestiunea este neînsemnată. Singur domnul ministru a recunoscut că ceea ce avem să votăm nu se poate numi un tractat sau o convenţiune, fiindcă e vorba numai de o tranzacţiune provizorie pe un singur an, şi zicea că mai bine ar fi fost să se numească arangia-ment provizoriu, aşa cum este acela cu Francia. Nu fac nici o imputare dacă una sau alta din părţile contractante a avut vanitatea să numească tractat acest arangiament provizoriu, fiindcă lucrul în sine nu are nici o însemnătate. 164 Şi domnul Palladi şi domnul ministru au arătat cum că comerţul nostru, ţară mică, cu Serbia, ţară mică, comerţul nostru, ţară agricolă, cu Serbia, ţară agricolă, se reduce la foarte mici tranzacţiuni, dacă este vorba de o schimbare de producte ale acestor ţări. Exemplele cari s-au dat şi de o parte şi de alta, din cei trei ani trecuţi, pentru mine sunt convingătoare, fiindcă nu sub regimul convenţional, sub regimul tarifului general al Serbiei, se poate hotărî mersul natural şi statornic al schimburilor noastre comerciale, pentru că cereale s-au introdus de Ia noi în Serbia când acolo era secetă şi Ia noi belşug; dar când acolo era belşug, de la noi nu s-a mai exportat în Serbia. In privinţa vitelor, domniile-voastre ştiţi că Serbia are mâinile legate cu Austria. Cât pentru celelalte articole, şi mai cu seamă în privinţa hamurilor, a spirtoaselor, a lumânărilor de stearină, a săpunurilor etc., domnul Palladi, cu tariful actual şi cu statistica în mână, a dovedit că nici un dram de săpun şi nici un funt de lumânări nu a trecut în Serbia de la noi; pentru că Serbia poate să aducă mai uşor asemenea articole din Austria decât de la noi. Eu dar, din acest punct de vedere, nu aş face nici o dificultate guvernului în privinţa rati fi cărei acestei convenţiuni; însă ceea ce mă îngrijeşte pe mine sunt două lucruri: întâi, lăsarea de o parte aformalităţilor cerute de legea noastră pentru a se face o convenţiune, precum consultarea comerţului, consultarea proprietarilor, consultarea industriaşilor prin Camerile lor; şi al doilea, este un principiu pe care l-am combătut totdauna şi care la ţările limitrofe nu se poate lua în consideraţiune. Tratamentul naţiunei celei mai favorizate. Aceste două cestiuni, adică neconsultarea Camerei de comerţ şi adoptarea principiului naţiunei celei mai favorizate, mai ales când încheiem tractate cu vecinii, mă fac pe mine să combat această convenţiune, acest arangiament. Doresc din toată inima să fim puşi în relaţiunile cele mai de aproape cu toate popoarele Orientului, şi negreşit că relaţiunile noastre politice, ca să ajungă să fie cum le dorim noi, trebuie să fie bazate pe relaţiunile comerciale, căci acestea pregătesc şi legăturile politicei Aşa a făcut Germania când a început mai întâi cu Zollvereinul german şi pe urmă a venit la unirea politică; aşa am făcut şi noi, când încă la 1834 am cerut unirea, şi neputând-o face cum doream noi, am făcut Zollvereinul nostru mol-do-muntean. încă de la 1836 s-a lucrat în privinţa comerţului şi în privinţa vămilor. Am fost State-Unite în privinţa vămilor, şi cred că, fiindcă am fost uniţi în privinţa vămilor, am putut mai târziu să fim şi uniţi 165 politiceşte, într-un singur corp cu acelaşi suflet şi aceeaşi inimă. Şi această onoare se cuvine lui Alexandru Ghica din România şi lui Mihail Şţurdza din Moldova, căci aceşti Domni au lucrat pentru unire; prin asemenea tranzacţiuni pregătitoare s-a săvârşit unirea politică de la 18623, Aşadar, eu nu pot să fiu decât pentru acest arangiarnent, pentru ca. să putem ajunge la un Zollverein balcanic; dar acei cari au făcut acest tractat nu trebuia să-l facă în aceste condiţiuni, menţinând deosebirea de interese materiale; trebuie mai bine să pregătească înţelegerea că atunci când se vor face, la 1891, tractatele comerciale cu celelalte ţări, noi să încheiem Zollvereinul nostru cu Bulgaria şi cu Serbia. Domnilor deputaţi, art. 26 din regulamentul Camerilor de comerţ, care regulamentează aplicaţiunea articolului 19 din legea pentru înfiinţarea acestor Camere, zice aşa: „Adunarea generală a Camerei are în atribuţiunile sale: Votarea budgetului Camerei şi al bursei din circumscripţia sa. Ea îşi arată părerile sale ministerului, fie din propria iniţiativă, fie după cerere, asupra următoarelor cestiuni: 1) Asupra schimbărilor proiectate sau ce ar fi de introdus în legislaţia comercială şi industrială. 2) Asupra constituirei altor Camere în circumscripţia lor. 3) Asupra creărei Burselor şi oficiului de mijlocitori de schimb şi de mărfuri, sau a curtierilor. 4) Asupra tarifelor vamale. 5) Asupra tarifelor şi serviciilor de transport. 6) Asupra tarifelor de curtagiu maritim şi curtagiu pentru asigurări de mărfuri. 7) Asupra schimbului şi negocierei efectelor publice. 8)Asupra înfiinţărei de bănci, comptoare de scompt şi sucursale ale Băncii Naţionale. 9) Asupra constituirei sau modificărei de societăţi comerciale, industriale şi de transport. 10) Asupra proiectelor de regulament locale în materie de comerţ, industrie şi transporturi. 11) Asupra convenţiunilor de comerţ. “ Ei bine, când s-a ivit această convenţiune, mai toate Camerîle de comerţ, cea din Bucureşti, cea din Craiova, cea din Focşani şi cea din Galaţi, s-au plâns şi au protestat că ele n-au fost consultate; căci Camerile de comerţ au nu numai dreptul, dar au chiar datoria de a se pronunţa în asemenea materii. Am înaintea mea buletinul Camerei de comerţ din Craiova; şi cine era în această Cameră? Ea era preşedată de domnul Marin Chiţu. Cine era delegatul guvernului? Era unul din vicepreşedinţii noştri, un mare proprietar, un deputat guvernamental, domnul Sava Şomănescu. Ei bine, în şedinţa din 21 martie, domnul Marin Chiţu a citit o protestaţiune pe care vă rog să-mi daţi voie să o citesc, şi veţi vedea dacă în acest protest este cea mai mică necuviinţă, şi dacă s-a atacat câtuşi de puţin guvernul; s-a făcut numai o simplă rezervă, şi veţi vedea ce răspuns am avut. 166 Iată ce zice protestul: „Domnilor membri, Ziarele din capitală ne dădeau ştirea că guvernul e pe cale a încheia o convenţiune de comerţ cu Serbia. Am crezut pentru un moment că afirmaţi unea ce se făcea, deşi adevărată ca dorinţă a celor două părţi contractante, guvernul nostru însă va avea în vedere scopul instituţiunilor Camerelor de comerţ şi industrie din ţară, şi dar, înainte de a se pronunţa de la sine asupra cestiunilor ce ne privesc şi ce suntem chemaţi a gera, după chiar textul legei constitutive, va trimite proiectul convenţiunei cu Serbia Camerelor de comerţ şi industrie pentru a-1 cerceta şi a aviza întru cât foloasele acelei convenţiuni sunt sau nu bune pentru ajutorul, fie al comerţului, fie al industriei noastre. Cu timpul trecut, tot ziarele ne dau ştirea că guvernul a încheiat acea convenţiune; că proiectul a fost votat de Senat, şi că, în fine, el astăzi e depus la biroul Adunărei deputaţilor, pentru ca, votându-se, mâine să avem o convenţiune al cărei text noi nici nu-1 cunoscusem. Să constatăm acest adevăr cu mâhnirea ce poate avea orice comerciant atunci când se iau deciziuni cari-1 privesc şi el nu e întrebat. Şi aceasta se putea tolera atunci când ei nu aveau în Senat reprezentanţi decât mandatari din Corpurile legiuitoare. Azi însă, după timp de stăruinţe continue din partea lor, când Constituţia le dă pe adevăraţii lor reprezentanţi, când, prin noi sforţări, comercianţi şi industriaşi reuşesc a avea instituţiunea lor, Camerele de comerţ şi industrie bine organizate, când legea asupra Camerelor de comerţ şi industrie, art. 19, prevede clar: Că guvernul e ţinut a le consulta asupra modificărilor ce vor fi de adus în mişcările noastre economice; când convenţiunile trecute nu ne-au adus, prin încercări, decât la ruină şi când încă chiar guvernul declară că progresele economice la noi nu mai pot tolera ca guvernul singur şi de la sine să vină a lua răspunderea şi hotărâri fără a avea luminele celor versaţi şi interesaţi în cauză, întreb: E iertat ca Camerele de comerţ şi industrie să primească o convenţiune al cărei text nici nu li s-a făcut onoarea cel puţin a li se notifica? Aceasta, domnilor membri, e dispreţul cel mai mare ce ne poate aduce anul 1890, când în anul 1887 am fost consultaţi asupra convenţiunei cu Austro-Ungaria, şi s-a văzut stăruinţa ce toate Camerele de comerţ şi industrie au pus pentru ca lucrarea lor să fie cât de completă şi interesele ţârei păzite într-un mod destul de demn. 167 Aceste motive, domnilor membri, alăturea cu mandatul ce am ca preşedinte al domniilor-voastre, şi, dar, reprezentând interesele şi drepturile a tutulor comercianţilor şi industriaşilor din Oltenia, mă decid a protesta contra acestui mare act de nedreptate adus instituţiunei ce repre-zintăm, şi dar vă rog a lua, alăturea cu mine, aceeaşi deciziune.“ Ei bine, domnilor, domnul ministru al Comerţului şi Industriei, care a stat de o parte şi nu s-a ocupat deloc, se vede, a şti de ce colegul său de la Afacerile Străine nu-i trimite spre consultare tractatele încheiate cu Serbia, domnia-sa deodată se mânie, şi ştiţi asupra cui cade mânia dom-niei-sale? Nu asupra domnului Sava Şomănescu, care este deputat cu influenţă, mare proprietar; s-a legat de bietul secretar. Iată ce zice domnul ministru secretarului: „Domnule, Văzând termenii şi modul în care este conceput protestul Camerei pe lângă care funcţionaţi, protest primit cu raportul no. 161, vă avertizez ca pe viitor să nu mai subscriţi asemenea acte, şi nici chiar să le înaintaţi, când ar fi concepute în termeni de felul aceluia; căci, în caz contrar, ministerul se va vedea nevoit a vă destitui." Eu vă fac o întrebare domniilor-voastre, şi vă rog să-mi spuneţi când este vorba de o asemenea cestiune, domnul ministru, în loc să se lege de preşedinte, de Cameră, de agentul său, trebuia să se lege de secretar? Tot aşa s-a făcut şi cu secretarul de aci, care se zice că a fost destituit; nu ştiu dacă e adevărat. Dar este ceva mai frumos. Mai era încă o Cameră de comerţ, aceea din Iaşi. Acolo, după lege, trebuia să se numească un secretar propus de Cameră, căci legea zice că secretarul se numeşte după avizul Camerei de comerţ, şi cu toate acestea se trimite o persoană de aci necunoscută de nimeni acolo. Camera de comerţ se plânge; domnul ministru refuză; după aceea dă ordin prefectului să meargă să instaleze pe secretar. Fac apel la domnul Voinov să spună dacă nu este aşa. Domnul Voinov: Aşa este. Şi când Camera a refuzat, s-a dizolvat. în urmă s-a făcut altă alegere, s-a ales altă Cameră; dar domnul ministru nici până astăzi nu a confirmat alegerea, şi se zice că ar vrea să dizolve şi pe această Cameră. Pentru ce? Nu ştiu care este interesul. 168 Ei bine, de ce atâta inconsecinţă, de ce atâta asprime, de ce destituirea secretarului? Mă face să cred că nu este cauza cestiunea convenţiunei cu Serbia, ci altceva, aceea ca la viitoarele tractate cu alte puteri mari Camerile de comerţ să nu fie consultate, şi când vreuna din ele ar voi să protesteze, să ştie că are să fie dizolvată, ori secretarul ei să fie destituit. Iată pentru ce nu pot să fiu pentru această convenţiune, făcută în asemenea condiţiuni de nelegalitate, deşi nu cu intenţiune, şi cari sper că se vor îndrepta. Dar mă mir de colegul domnului ministru de Externe, care este atât de blând, de ce a încălicat pe calul mâniei şi al urgiei, şi a făcut asemenea comunicări, fără exemplu încă în corespondenţa ministerială cu celelalte autorităţi. Domnul ministru ne-a zis: Şi domnul Sturdza a făcut tratări pentru a încheia o convenţiune cu Serbia. Dar domnul Sturdza le-a făcut la 1887; atunci situaţiunea era cu totul alta, şi putea domnul ministru să citească instrucţiunile cari s-au dat atunci, ca să vadă că nu seamănă deloc ceea ce se făcea atunci cu ceea ce se face astăzi. Găsit-a domnia-sa în acele instrucţiuni cuvântul de naţiunea cea mai favorizată? Nu există acolo această clauză. Prin urmare, rămâne numai argumentul că şi domnul Sturdza a voit să încheie o convenţiune cu Serbia. Aşa este; dar domnul Sturdza şi-a arătat modul său de vedere, căci tot atunci a încheiat o convenţiune cu Turcia. Acolo îşi arată profesiunea de credinţă, aceea de a nu mai acorda nimănui tratamentul naţiunii celei mai favorizate, decât numai salvagardând articolele privitoare la interesele ţârei, articole cari niciodată nu trebuie subordonate tarifului convenţional. Domnii mei, Europa întreagă, şi mai cu seamă Francia, refuză categoric de a mai face convenţiuni... Domnul ministru de Externe: Nu pot să vă aud; binevoiţi a yorbi adre-sându-vă către noi... Ziceam că astăzi nici o putere nu înţelege a subordona tarifele sale convenţiunilor; puterile nu mai voiesc a avea tarife convenţionale decât pentru oarecari articole, şi aceasta între statele vecine. Rusia, care ne este vecină, când a făcut convenţiune cu noi, ne-a zis: Nu puteţi beneficia de avantagiile asupra unor articole pe cari le-am dat ţărilor vecine, căci acolo sunt interese locale şi pe acele le păstrez, iar tariful general îl acordăm, pentru că pe acela îl dăm Ia toată lumea. Austria, în toate conven-ţiuniîe făcute, şi-a păstrat tariful ei autonom; nu numai că şi l-a păstrat, dar după ce noi am încheiat o convenţiune cu dânsa, Ungaria a stăruit ca 169 să ni se aplice tariful de rezbel. Şi noi aveam dreptul acesta, dar nu l-am aplicat Austro-Ungariei, şi vedem astăzi mai toată industria austriacă intrând la noi, şi cum intră? în virtutea dreptului pe care-1 are prin convenţiunea încheiată de noi cu Germania, cu Olanda, cu Elveţia etc. Alaltăieri am văzut cu mirare o firmă de aici din capitală anunţând că are şi vinde pălării din fabrica renumitului Habig. Cum intră acele pălării? intră pentru că noi n-am fost cruzi, pentru că noi n-am sporit cu 30% tariful general. Am tratat pe Austria ca pe un stat cu care nu avem convenţiune; dar Austria n-a făcut aşa cu noi. Şi cu t’oate acestea, domnilor, ştiţi ce zice o depeşă sosită alaltăieri, şi care conţine o declaraţiune a ministrului de Comerţ în parlamentul din Viena? Ministrul zice că tractatele ce se fac acum cu ţările din Orient sunt făcute din punctul de vedere financiar. Domnia-sa mai zice: Cu România n-avem tractat, dar aveam convingerea că la 1891 România se va încredinţa că noi totdauna i-am voit binele şi că ţinem seamă de interesele sale materiale. Aşa zice domnul ministru de Comerţ din Viena. Eu vă fac întrebarea: Când urcă tariful pentru obiectele noastre, mai poate pretinde Austria că ţine seamă de interesele noastre? Nu, domnilor; această declaraţiune e pentru mine un motiv mai mult de a mă teme că cuvântul de tratament al naţiunei celei mai favorizate, pus în convenţiunea cu Serbia, să nu servească de argument pentru , viitoarea convenţiune ce s-ar face cu Austria. Domnul ministru ştie foarte bine că nu o dată Austria a declarat că se mulţumeşte să-i dea tratamentul ce se dă altora, pentru ca şi ea să ni-1 dea nouă. Dar când noi suntem opriţi, cu toată această clauză, de a introduce grânele şi vitele noastre, după cum văd că şi în convenţiunea cu Serbia Gestiunea grânelor şi a vitelor e tratată ca o cestiune de fruntarie, mai putem noi, în aceste condiţiuni, să acordăm tratamentul naţiunei celei mai favorizate? Serbia, ca stat vecin, trebuia să pună în favoarea noastră două, trei articole de cari să nu beneficieze alţii, pentru a putea şi noi la rândul nostru să-i acordăm tratamentul naţiunei celei mai favorizate. Aşa. de exemplu, noi rivalizând în industrie cu Transilvania, măcar în această privinţă trebuia să ni se fi rezervat două, trei articole de cari să fi beneficiat numai noi. Mă pronunţ dar, iertaţi-mă, cu totul în contra acestei expresiuni de tratament al naţiunei celei mai favorizate, şi mă pronunţ ca umilul şcolar al marelui bărbat de stat, al geniului veacului nostru, care a fost mare nu numai în câmpul de bătaie, nu numai făcând uniunea politică a Germaniei, dar care a luat şi apărarea intereselor ei materiale. Când a fost vorba de încheieri de tractate, Germania cea întâi a ridicat drapelul protecţionismului intereselor locale, agricole şi industriale; şi a făcut aceasta nu numai în Parlament, dar a stăruit şi pe lângă scriitorii cei mai de geniu ca să apere această teorie, arătând că tratamentul naţiunei celei mai favorizate este numai o capcană ce se face de către statele cele mari ca Anglia, care după ce şi-a organizat o mare industrie, apoi predica teorie aceea cu: laissez faire, laissezpasser. Domnul ministru de Externe nu cunoaşte limba germană, dar are mulţi amici, între alţii pe domnul Carp, leaderul partidului, care va putea să-i traducă o carte scrisă în limba germană şi intitulată: Sistema tractatelor de comerţ şi a tratamentului naţiunei celei mai favorizate. Autorul este domnul Schraut, din ministerul Afacerilor Străine de la Berlin, omul cel mai competinte, şi care se pronunţă în contra teoriei tratamentului naţiunii celei mai favorizate. Această carte serveşte astăzi de vade-mecum, această carte este Evangeliul acelora cari sunt pentru sistema protecţionistă. Iată, domnilor, pentru ce mă tem de această frază. Cine-mi garantează mie că mâine, când se vor face convenţiuni cu alţii, nu vor reclama tratamentul naţiunei celei mai favorizate? Nu aş voi să fiu o pasăre de rău augur: dar când acordaţi Serbiei tratamentul naţiunei celei mai favorizate v-aş întreba: Cum I-am mai putea refuza Austriei sau altora? Austria ne va zice: Vă dau tratamentul naţiunei celei mai favorizate, dar pentru ce? Pentru industrie. Dar noi avem obiectele similare? Nu, şi pentru cereale nu ne veţi da. Aşa am păţit cu convenţiunea trecută, am dat tot, Boerescu a recunoscut aceasta. Fac apel la deputaţii moldoveni; de 5 ani pământurile cari erau destinate a se exploata pentru îngrăşatul vitelor, toate s-au prefăcut în pământuri cu arătură, nu mai sunt păşunele acelea vaste de altădată. Nu este bine ca noi cu o putere mare cu Austria să ne punem în stare de rezbel pe calea economică. Eu cred că s-ar putea face o convenţiune cu Austria, dacă ar voi să trateze separat de Ungaria; Ungaria voieşte să aibă politica ei economică. Cu Austria orişicând, în 24 de ore, am putea face o convenţiune, căci ea are ce să ne dea şi în acelaşi timp are nevoie de vite şi de grâne, precum noi avem nevoie de multe articole cari nu le putem fabrica la noi. Toate Camerile de comerţ din Austria reclamă să se facă convenţiunea cu România; toate Camerile austriace spun că populaţiunea austriacă suferă din cauză că grânele şi carnea este scumpă, aşa că cei mai buni advocaţi ai noştri pentru o convenţiune cu Austria sunt Camerile de comerţ de acolo. Camerile de comerţ din Ungaria nu sunt tot aşa. 171 Iată pentru ce noi cu sânge rece trebuie să analizăm cestiunea şi ministerul însuşi ar trebui să recunoască că cu orice preţ trebuie să dispară din convenţiune cuvintele acestea de: tratamentul naţiunei celei maifavorizate, pentru că aceasta este care înspăimântă pe toate Camerile noastre de comerţ. Ia uitaţi-vă5 chiar astăzi domnul ministru al domeniilor face această adresă către secretarul general: „Domnule secretar, Legea Camerilor de comerţ învoieşte acestor instituţiuni să se folosească de dreptul de iniţiativă pentru a se rosti în cestiunile privitoare la comerţ şi industrie, fără ale permite să controleze guvernul, şi să-l anunţe pentru faptele cari investesc caracterul unei legi. Nu v-aţi dat seama de aceasta când aţi redactat adresa no. 86, pe care Camera de comerţ din Bucureşti, al cărei secretar sunteţi, ne-a înaintat-o la 12 martie expirat, şi prin redacţia dată acelei adrese aţi făcut pe Cameră să creadă că are drept a cenzura actele guvernului. Vă avertizăm că dacă pe viitor veţi mai redacta asemenea adrese, vom fi siliţi a lua măsuri pentru revocarea dumneavoastră. Primiţi etc. Ministru, PăucescuP Acum auziţi şi ceea ce scrie preşedintelui Camerei de comerţ: „Domnule preşedinte, Am onoare a vă atrage atenţiunea asupra drepturilor ce ave Camera de comerţ după legea sa organică. Este drept şi legitim ca fiecare din Camerile de comerţ să se folosească de dreptul de iniţiativă ce-i acordă legea, pentru a se rosti în cestiunea care formează obiectul adresei dumneavoastră no. 86, din 12 martie expirat. Nu este însă mai puţin adevărat că legea nu dă drept Camerei de comerţ să controleze guvernul şi să-l mustre pentru faptele cari investesc caracterul unei legi; şi cu toate acestea Camera de comerţ cu prezidaţi şi-a însuşit acest drept. Prin aceasta a trecut peste căderile sale şi a violat legea sa constitutivă. Cu cea mai mare părere de rău mă văd nevoit a vă atrage atenţiunea asupra acestor lucruri şi a vă ruga să stăruiţi ca Camera să rămână în cercul atribuţiunilor ce-i descrie legea. Primiţi etc. Ministru, PăucescuP Apoi când domnul ministru, în privinţa unei convenţiuni care se face în de afară de ceea ce zice legea, că adică Camerile de comerţ să se pronunţe asupra acelei convenţiuni. Domnia-sa scrie astfel, ameninţând pe secretar cu destituirea şi pe preşedintele Camerei de comerţ cu dizolvarea, atunci cred că noi toţi contribuabili, proprietari, industriaşi şi profesionişti, avem dreptul să ne întrebăm, pentru ce mai plătim acele zecimi pentru Camerile de comerţ? Dacă domniile-voastre voiţi să votaţi convenţiunea în asemenea condiţiuni, votaţi-o; cât pentru mine, nu numai că nu o voi vota, dar încă imediat voi face o interpelare domnului ministru, ca să-mi spună în virtutea cărei legi face asemenea ameninţări Camerilor de comerţ, şi-l voi întreba mai cu seamă pentru Camera de comerţ din Iaşi, căci acolo au mers lucrurile şi mai departe. Eu dar, cât pentru mine, zic că cestiunea tractatelor de comerţ este o cestiune care trebuieşte studiată, trebuie cunoscută, şi domnul ministru de Externe, cu toată ştiinţa sa, cu tot talentul său, nu poate să o rezolveze singur. Domnia-sa n-a studiat bine cestiunea, şi dovadă este că altfel este scris în expunerea de motive, altfel este cuvântul domniei-sale de la Senat, şi altfel este cuvântul care l-a zis ieri aci în Cameră. De aceea şi cer de la domnia-sa declaraţiune formală că nu va mai face o altă convenţiune unde să înscrie principiul na ţi un ei celei mai favorizate. Eu însă, care am experienţa lucrului, care am studiat mult aceste cestiuni de la 1875 încoace, cu părere de rău nu pot să votez această convenţiune. Declar însă că nu intră în spiritul meu şi ai nimănui din noi cari vom vota contra, de a fi prin aceasta câtuşi de puţin jignitori intereselor Serbiei, şi vom binecuvânta ziua când noi vom face cu Serbia şi cu Bulgaria Zollvereinul nostru comercial, legătura viitorului, ca să facem pe urmă şi pe cel politic. în ziua aceea întărirea popoarelor balcanice va fi asigurată şi Orientul va fi al nostru, căci Orientul aparţine acestor popoare, iar nu Rusiei, nici Austriei, nici Germaniei, nici nimănui altuia; când vom fi confederaţi, noi popoarele balcanice, nu mai avem trebuinţă să facem politică nici germană, nici rusă, nici austriacă, şi nici altfel, ci politica noastră va fi politica statelor Orientului creştin. (Aplauze).4 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor14, 1889/1890, nr. 76, p. 1465, col. 3; p. 1466, col. 1 - p. 1469, col. 2. NOTE 1 Se discuta proiectul de lege pentru ratificarea tratatului de comerţ sârbo-român, încheiat la Belgrad la 20 febr./4 mart. 1890, depus de ministrul de Externe Al. Lahovari 173 şi care expira la 28 iun./lO iul. 1891, când expirau principalele tratate comerciale ale României. G. Palladi îl combătuse arătând că schimburile bilaterale erau nesemnificative. Apoi, până în 1885, mărfurile fuseseră taxate potrivit tarifului convenţional (practicat şi în Austria) după care s-a aplicat cel general. Din cercetarea balanţei se vedea că Serbia urmăreşte politica comercială a Austriei, cu care România se afla în război, vamal. Câştigul ţării noastre, semnând acest tratat, era nul fiindcă Ia sare - principalul obiect de export-nu se acordau facilităţi. La grâne, acestea existau deja, iar produsele industriale româneşti erau concurate neîndurător pe piaţa sârbească de cele austriece. în ceea ce priveşte importul, exista riscul aducerii de mărfuri austriece sub etichetă sârbească. Al. Lahovari a replicat la fel de vehement arătând, între altele, că Tache Protopopescu, secretar general Ia Ministerul de Finanţe, permisese naturalizarea mărfurilor austriece prin Elveţia. K. a exclamat: „Foarte rău a făcut!11 Acest drept, după spusa ministrului, fusese anulat şi K. a declarat: „Şi bine aţi făcut". Luase apoi cuvântul Take Iohescu. Temător că nu va mai vorbi nimeni. K. I-a asigurat: „Eu am să vorbesc şi âm să bombat pe domnul ministru pe toată linia, dar nu cum a făcut domnul Palladi". Take Ionescu nu văzuse în tratat ceva deosebit, începutul unui Zollverein balcanic, cum lăsase şă se înţeleagă ministrul de Externe, ci un acord pentru a ne trata reciproc ca naţiunea cea mai favorizată. La sfârşitul şedinţei din 25 aprilie se ceruse închiderea discuţibi şi K. se împotrivise. Pe această opţiune i s-a dat cuvântul de preşedintele Camerei, G.Gr. Cantacuzino, în şedinţa din 26 aprilie, ceea ce a stârnit enervarea ce a urmat. 2 Iovan Ristici (1831-1899), om politic sârb cu bogată activitate sub principii din familia Obrenovici. A susţinut interesele Serbiei în faţa Congresului de la Berlin (1878). 3 în 1862 s-a realizat unirea deplină din punct de vedere administrativ între cele două principate. 4 Adunarea a primit proiectul cu 80 de voturi pentru şi 35 împotrivă. Intervenţie asupra justiţiei militare Am observat că s-a luat deciziunea ca, de câte ori voi cere cuvântul, să se ceară închiderea discuţiunei.1 Vă rog să nu închideţi discuţiunea, căci eu nu am să repet ceea ce s-a zis până acum. O voce: Nu s-a cerut închiderea discuţiunei. Atunci vă sunt recunoscător. Eu nu-mi însuşesc interpelarea domnului Cozadini, căci nu sunt preparat; şi pe de altă parte găsesc că s-a vorbit îndeajuns. Cestiunea ridicată de domnul Cozadini nu se poate regula în câteva ore; dar este un lucru despre care trebuie să vorbesc: este justiţia militară. Şedinţa din 26 aprilie 1890 174 Cred că domniile-voastre toţi recunoaşteţi, precum şi domnul general Mânu, cum că codul penal militar şi procedura lui trebuie a se modifica. Astăzi nu există justiţie în armată, mai ales pentru gradele de jos, şi-mi permit a vă cita un fapt petrecut înţr-un mic oraş din Dobrogea, al cărui nume nu-1 voi spune. Un subofiţer s-a sinucis din cauza cruzimilor şi bătăilor unui căpitan. înainte de a muri, administratorul din Constanţa a primit ordin ca să îndeplinească misiunea de procuror şi să cerceteze. Administratorul a întrebat pe acel subofiţer, care este cauza de a ajuns la această desperată hotărâre, şi el i-a zis: Mor din cauza cruzimei căpitanului meu, care nu numai că mă bătea în toate zilele până-mi sărea sângele din nas şi din cap, dar pe lângă aceasta a mai pus în sarcina mea că i-aş fi furat două săbii, lucru pe care nu-1 puteam face, fiind fiu de preot avut. S-au ascultat 70 de martori şi toţi au depus în favoarea nenorocitului de sergent. Au fost chiar ofiţeri cari au depus în contra căpitanului. Cu toată constatarea bătăilor, acel căpitan fiind trimis să se judece în Constanţa, el a fost achitat, şi curând după aceasta i s-a dat un post de încredere mult mai mare şi cu autoritate mai teribilă asupra subalternilor săi. Nu vă spun numele acelui căpitan, dar în particular îl puteţi afla din dosarul acestei afaceri. M-am ocupat foarte mult de această cestiune şi am văzut de multe ori lucruri revoltătoare. Am văzut oameni inocenţi, cari au fost condamnaţi şi, din contra, oameni stigmatizaţi cari au fost achitaţi. De aceea vă rog să binevoiţi a vă ocupa de cestiunea justiţiei militare; nu vă cer acum, ci până la toamnă. Domnul general M. Vlădescu, ministru de Rezbel: S-a depus la Cameră un asemenea proiect încă din timpul domnului general Mânu. Totuşi până atunci aveţi datoria să vedeţi cum se administrează justiţia militară; nu vă cer mai mult. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor*1,1889/1890, nr. 76, p. 1480, col. 3-p. 1481, col. 1. ; NOTE 1 Gr. Cozadini făcuse un adevărat rechizitoriu asupra deficienţelor din armata română şi în încheiere ceruse să se pună capăt „tiraniei sălbatice a şefilor contra soldaţilor... în alte ţări soldaţii îşi servă numai patria iar nu salahoreşte pe la şefi“. După foarte lunga sa interpelare se ceruse închiderea discuţiei; de aici replica lui K. Cititorul va sesiza, desigur, ciudăţenia exprimării lui K. în acest caz: sinucigaşul se explică întâi procurorului, apoi... moare! 175 Discurs privind fortificaţiile militare* Domnilor, vă rog, în numele grupului foştilor disidenţi, puşi în joc atât de banca ministerială, cât şi de onor. domn Take Ionescu, să binevoiţi â ne lăsa şi nouă putinţa de a ne exprima opiniunea în Gestiunea fortificaţiunilor.1 Dacă proiectul de lege cerând un nou credit de 15 milioane, venind în Cameră, nu ar fi dat Ioc la o discuţiune cu totul străină acestui credit, noi eram hotărîţi să nu zicem un cuvânt. Când a fost domnul I. Bfătianu Ia minister, noi şi atunci, ca şi sub ministerul domnului Catargi, am votat contra fortificaţiilor, şi anul acesta tot aşa am fi urmat dar, fără câ să mai luăm parte la discuţiune şi să mai repetăm ceea ce am zis doi ani d-a rândul, căci trebuie să ţinem compt de consideraţiuni că deja 30 milioane sunt cheltuite şi, lăsându-se să se risipească, am fi luat noi această răspundere? Dar când cu ocaziunea aceasta vine domnul Carp şi ne desfăşoară o politică constantă, totdauna a domniei-sale, o recunosc, dar care noi o socotim dezastruoasă pentru ţara noastră, atunci nu putem să stăm în tăcere. Cum a spus domnul Vernescu, programul domnului Carp, în timpul trecut, reprezenta politica unei singure persoane, foarte mare, foarte talentată, dar pe atunci domnia-sa era o simplă individualitate. Astăzi domnul Carp reprezintă grupul cel mai mare din această Cameră! Altădată vom cerceta dacă acel grup a venit în Cameră ca expresiunea unei opiniuni, unui partid pregătit de domnia-sa în ţară, sau ca rezultatul presiunei guvernului din care domnia-sa făcea parte. Domnul Carp când îşi expune astăzi politica sa exterioară, o face în numele unui grup care formează majoritatea guvernamentală, şi, prin urmare, aşa fiind, votul fortificaţiunilor însemnează un ce important, dă fortificaţiunilor un sens politic care trebuie să fie bine cunoscut, căci are o importanţă mare pentru noi, şi pentru ţară şi mai mare. Noi dar, în faţa cuvintelor domnului Carp şi ale domnului Ionescu, vă rugăm să ne lăsaţi discuţiunea deschisă; dacă, din contra, nu ne acceptaţi rugămintea, noi lăsăm cestiunea cu totul deschisă în tot ce însemnează ca politică cererea de credit de fortificaţiuni. Noi nici într-un caz nu primim un moment istoria cum se face de oratorii ce m-au precedat. Istoria făcută de onorabilii domnii Carp şi Take Ionescu nu este istoria cea adevărată; ea este ceea ce în Francia se numea istoria „ ad usum delphini după cum o fac şi amicii noştri unguri, când scriu istoria românilor. * Şedinţa din 28 aprilie 1890. 176 î Când domnul Take Ionescu vine şi ne spune că tunurile fortificaţiunilor, aşa cum ele sunt îndreptate, ne arată politica ce trebuie să urmăm, ei bine, noi protestăm; noi bătrânii, cari la ’48 ne-am răsculat în contra protectoratului, şi cari mai târziu, în 1878, tot în contra lui ne-am ridicat când ni s-a luat Basarabia, noi ţinem să declarăm că nu înţelegem, că nu primim ca fortificaţiunile pe cari sunt puse tunurile să arate că noi avem o politică deja trasă, şi că tunurile sunt în contra cutăruia sau cutăruia inamic. Noi nu suntem nici ruşi, nici nemţi; suntem români. Nu înţelegem ca votul ce ni se cere să accentueze de mai înainte în contra cărui inamic sunt îndreptate aceste tunuri. Pentru noi, trebuia să fie îndreptate numai în contra aceluia care ar veni să ne calce hotarele şi să ne lovească indepenr denţa. Nu înţelegem dar să fim provocatori, mai ales astăzi când toate puterile cele mari lucrează pentru menţinerea păcii. Nu e bine ca tocmai noi să zicem ţărei noastre: Românie, acolo e duşmanul său secular! Duşmani, domnilor, în cursul secolelor, am găsit pretutindeni, precum asemenea am găsit amici, după cum a convenit intereselor vecinilor noştri, iar nu ale noastre. Pentru aceasta n-avem decât să răsfoim istoria noastră. Onorabilul domn Take Ionescu, care e atât de învăţat, ar trebui să mai citească această istorie, şi mai cu seamă să citească documentele originale cari de către domnul Dimitrie Sturdza se publică acum sub numele de Renaşterea României.2 în această istorie are să vadă luptele noastre eroice pentru unire; să vadă cine, la 1855, 1856 şi 1857 era duşmanul nostru secular. Zic secular, întrebuinţând expresiunea domnului Take Ionescu, căci cât pentru mine, nu cred că avem duşmani seculari, precum nu avem amici seculari. Să ne fie destul a şti că tocmai acel pe care domnii Carp şi Ionescu îl califică de inamic secular, de multe ori ne-a venit în ajutor. Aceasta negreşit că i-o dicta propriile sale interese, dar ne-a folosit şi nouă, şi încă mult. Asemenea să nu uite domnii Carp şi Ionescu că acel pe care domniile-lor îl califică de amic secular, a dat sfâşieri tractatelor noastre, că luarea Olteniei, că luarea Bucovinei au precedat cu mult luarea Basarabiei. {Aplauze.) , Să ne întărim, domnilor, spre a ne opune la violarea hotarelor, ori de către cine s-ar face; dar să ne întărim nu cu tunuri îndreptate de mai înainte contra cutărei sau cutărei puteri ce ne încongioară, ci cu tunuri carr să facă osebire, să se întoarcă în contra oricui s-ar încerca să ne lovească. Tunuri provocatoare nu primim. Aşadar, domnilor deputaţi, să se ştie bine că disidenţii, azi formând partidul naţional-liberal, nu înţeleg a vota un credit care de mai înainte ar însemna o politică de provocare, o politică plină de aventuri şi de furtune. 177 Politica noastră trebuie să fie o politică românească, o politică de pace, care să nu ameninţe, să nu provoace de mai înainte pe nimeni. Această politică, după mine, va întări şi va apăra România, poate mai bine decât chiar fortificaţiunile provocatoare, cum le voieşte domnul Carp. Iată pentru ce, în numele meu şi al amicilor mei, declar că nu vom vota acest credit, pentru că nu voim ca votul nostru să fie solidar cu noua politică, care se caută a se impune acestei ţări, politică, după noi, fatală pentru independenţa şi viitorul României, politică pe care am combătut-o şi o vom combate întotdauna... Domnul P. Carp: Pentru ce te-ai unit cu Brătianu? M-am unit pentru ca să vă împiedic pe domniile-voastre de a veni la putere; fiindcă pe domniile-voastre vă cred mai periculoşi decât chiar concentratul general Mânu.3 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor*1,1889/1890, nr. 78, p. 1507, col. 2 - p. 1508, col. 1. NOTE 1 Se discuta pe marginea proiectului de lege privind acordarea unui credi; de 15 milioane ministerului de Război pentru continuarea lucrărilor de întărire a Bucureştilorşi a liniei Galaţi-Focşani-Nămoloasa. Prin art. 3 al proiectului ministrul de Război era autorizat să angajeze şi restul de 45 de milioane necesare terminării lucrărilor. A fost retras ulterior de titularul departamentului, gl. Vlădescu. S-au iscat discuţii aprinse, cu tentă politică. Take Ionescu a cerut guvernului să declare explicit împotriva cui era îndreptat acest sistem de apărare. P. Carp vorbise în acelaşi sens. 2 Cf. D.A. Sturdza, Acte şi documente relative la istoria renaşterei României, Bucureşti, 1889-1909, 11 voi (în colab.) 3 Proiectul a fost votat cu 93 voturi pentru şi 53 împotrivă. Cere Adunării să consacre o zi anume pe săptămână pentru discutarea indigenatelor Iertaţi-mă dacă vă întrerup din lucrarea domniilor-voastre ca să zic câteva cuvinte asupra unei cestiuni de ordine de zi. * Şedinţele din 7 şi 12 mai 1890. Domnii mei, cetăţenii au dreptul de a petiţiona la Cameră; Camera are dreptul de a primi petiţiuni, şi, prin urmare, datoria de a le rezolva. In sesiunea trecută, care a durat patru luni, nu ştiu dacă ne-am ocupat două zile cu cercetarea petiţiunilor, indigenatelor şi cererilor de pensiuni. Acum cererile de pensiuni vor găsi îndestularea lor în legea votată de Corpurile legiuitoare în sesiunea aceasta, şi care se va sancţiona în curând.1 Nu este tot aşa însă cu indigenatele. Sunt oameni cari aşteaptă de mai mulţi ani spre a li se da indigenatul, spre a li se recunoaşte calitatea de cetăţeni români şi pentru aceasta şi-au pus în joc munca şi averea lor. Aş propune, dar, ca în sesiunea aceasta, cel puţin o zi să o destinăm pentru a ne ocupa cu asemenea cestiuni. Domnul Al. Lahovari, ministru de Externe: Domnule preşedinte, Camera a hotărât ordinea zilei pentru astăzi; noi nu ne opunem, dacă Camera voieşte a se ocupa şi de indigenate, să se hotărască o zi pentru această lucrare, însă după terminarea votării legei magistraturei, care este o lege foarte importantă. Voci: Sâmbătă. Domnul N. lonescu: Sâmbăta viitoare este cea din urmă zi a acestei sesiuni şi nu ştiu dacă guvernul va consimţi la aceasta. Voci: Sâmbătă indigenate. (Zgomot.) Dacă domniile-voastre decideţi ca sâmbătă să ne ocupăm de indigenate, eu vă mulţumesc în numele acelora cari bat la uşele Adunărei de ani întregi. In şedinţa din 12 mai. Domnilor, marţea trecută, după propunerea mea, onor. Cameră a hotărît ca astăzi să se examineze petiţiunile şi indigenatele. Spre marea mea surprindere însă văd că astăzi s-a înlăturat iarăşi de la ordinea zilei hotărârea luată de majoritate şi primită chiar de guvern, şi anume de domnul Al. Lahovari. Vă rog dar, domnule preşedinte, să faceţi a se respecta deciziunea luată de Adunare. Replică Iui D. Alexandrescu.2 Mă mir foarte mult de onor. domn Alexandrescu, care de obicei este atât de tăcut încât nu vorbeşte decât prin votul său, cum vine azi să producă o cestiune personală contra mea şi în contra unei alte persoane, care nu se poate apăra aci. Mai întâi, declar că eu n-am vorbit niciodată cu domnul Verona în privinţa cererii sale şi nici nu ştiu dacă ea este sau nu la ordinea zilei; dar este adevărat că am văzut pe domnul Verona stă- 179 ruind pe la Adunare pentru împământenirea sa, cum stărueşte oricine voieşte ca să-şi vadă asigurată poziţiunea sa. {întreruperi.) Pot asigura însă pe domnul Alexandrescu că am avut în gândul meu o împământănire, împământenirea celui mai mare critic care onorează literatura română, a domnului Ioan Gherea, pe care doresc din toată inima să-l văd în posesiunea drepturilor de cetăţean român. {Aplauze.) Camera, într-o şedinţă trecută, a dat un vot pentru ca astăzi să se ocupe de indigenate; dar dacă domnul Alexandrescu voieşte ca să îndemne pe Cameră a reveni, aceasta ar fi, cum zicea Eliad-Rădulescu, vot, răsvot, contra vot. Regulamentul prevede că sâmbăta este consacrată pentru peti-ţiuni şi indigenate, şi nu face distincţiune între sesiunea ordinară şi cea extraordinară. Replică lui I. Nucşoreanu.3 Domnilor deputaţi, onor. domn Nucşoreanu a pus o deosebită râvnă pentru a combate propunerea mea, zicând că deputaţii fac un sacrificiu mare când stau aici în luna mai ca să asiste la dezbaterile ce se urmează •în Adunare, abandonându-şi interesele lor agricole. înţeleg şi recunosc şi eu că au toată dreptatea să se plângă acei de-» putaţi cari în adevăr se ocupă cu agricultura şi sunt nevoiţi să stea aici până după terminarea sesiunii. în privinţa aceasta sunt şi eu de acord cu domnul Nucşoreanu; însă cu o singură condiţiune, să fim consecuenţi cu vorbele şi cu faptele noastre. întreb dar pe onor. domn Nucşoreanu şi-l rog să binevoiască a-mi spune dacă, cum noi suntem grăbiţi a termina cu lucrările pentru cari am fost chemaţi ca să ne putem duce cât mai curând pe la casele noastre, tot aşa sunt şi unii din aceia cari prin diferite stăruinţe, recomandaţiuni şi rugăciuni au reuşit să fie numiţi în deosebitele misiuni? Duce-se-vor şi dumnealor acasă după închiderea sesiunei? {întreruperi, zgomot.) Ei bine, domnule Nucşoreanu, când dumneavoastră ziceţi că sunteţi grăbiţi a termina cu lucrările pentru cari sunteţi chemaţi; că nu pentru a vota indigenate faceţi marele sacrificiu de a sta aci şi a lăsa în părăsire interesele dumneavoastră agricole, ci pentru a da ţărei legile de cari are urgentă necesitate, apoi atunci îmi daţi dreptul a vă întreba de ce aţi stăruit şi aţi primit să faceţi parte din comisiunea însărcinată cu cercetarea socotelilor Statului, misiune care vă obligă să rămâneţi aci chiar după închiderea sesiunei? {Zgomot.) 180 Domnul l. Nucşoreanu: Eu am combătut propunerea dumneavoastră sub cuvânt că, mai întâi, trebuie să ne ocupăm cu legile importante şi apoi de indigenate. încât priveşte misiunea cu care sunt însărcinat aceasta este treaba mea. {Ilaritate.) Eu v-am făcut această simplă întrebare, fiindcă v-am auzit zicând că sunteţi grăbiţi a pleca după interesele dumneavoastră agricole; se vede însă că atunci vorbeaţi în numele altor domni deputaţi. (Ilaritate.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 82, p. 1630, col. 2-3; nr. 86, p. 1689, col. 2-3; p. 1690, col. 2-3. NOTE 1 Vezi supra.p. 134. 2 Dumitru Alexandrescu spusese arţăgos că deputaţii nu veniseră în sesiune extraordinară ca să voteze indigenatul lui Verona pentru ca acesta să poată cumpăra moşia Nămoloasa. 3 înaintea luării la cuvânt a lui I. Nucşoreanu Adunarea a respins propunerea lui K. de fixare a unei zile anume pentru indigenate cu 64 bile împotrivă şi 57 pentru. Pe marginea proiectului de lege pentru organizarea judecătorească Domnule preşedinte, după regulament, cestiunea de amânare primează pe toate celelalte. Vă conjur, domnilor deputaţi, ca cestiunea privitoare la judecătorii de pace să se amâne pentru câteva zile. Să nu o votaţi astăzi. Nu e de tăgăduit că pentru cea mai mare parte a populaţiunii noastre organizarea judecătoriilor de ocoale e mai importantă chiar decât organizarea Curţei de casaţiune. Ei bine, tocmai organizarea judecătoriilor de ocoale e lăsată la o parte, şi când se înfăţişează ocaziunea propice de a regula această importantă cestiune, nu trebuie să o scăpaţi. Domniile-voastre, tinerii, să nu procedaţi altfel de cum am proces noi când am fost tineri. Luaţi dezbaterile de la 1857 şi vedeţi ce gândeau tinerii de atunci despre judecătoriile de ocoale. Cestiunea j udecătorilor ambulanţi nu e o cestiune importată de la străini, nu e o cestiune care să fi venit aşa din vânt, ci o cestiune înte- * Şedinţele din 8, 15 şi 17 mai 1890. 181 meiată pe tradiţiuni. Până la Regulamentul Organic, chiar adminis-traţiunea era ambulantă... Domnul L. Catarg:: Şi chiar după Regulament. Prefecţii ridicau două steaguri la poartă şi acolo dau justiţia şi făceau administraţiunea. Vă conjur dar, domnilor deputaţi, să amânăm paragrafele cari privesc organizarea judecătoriilor de ocoale, pentru ca să aibă timp şi comisiunea să mediteze asupra acestei cestiuni.1 în şedinţa din 15 mai2 Domnilor, voi mai întâi să vă arăt, nu numai pentru ce cer închiderea discuţiunei, dar să vă rog ca să vă uniţi cu opiniunea domnului Voinov. Domnii mei, am 73 de ani; va să zică, mai mult cu 3 ani decât vârsta aceea care se dă ca margine. Mi-aduc aminte că acum vreo câţiva ani domnul Disescu făcuse o propunere de felul acesta. Vă mărturisesc că nu meditasem mult cestiunea şi l-am luat la refec, zicând că nu mă dau pe 20 tineri ca dumnealui. Recunosc astăzi că rău am făcut. în adevăr, domnilor, mi-aduc aminte că îndată când ne-am revoltat noi tinerii şi când au venit doi comisari împărăteşti după sistemul de atunci, noi toţi, cu Mitropolitul în cap, ne-am pus împrejurul bătrânilor şi, când ne-am aflat înaintea comisarilor, ei au zis: Bătrânii să vorbească. Mai mi-aduc aminte de alta: în comitatul unirei aveam doi bătrâni, pe Gheorghieş Sturdza de 80 ani, şi pe Ştefan Catargi, şi eram mulţi tineri în acel comitet; era şi domnul Voinov, negreşit cu mult mai tânăr, care juca la Petre Bacalu hora unirei; dar bătrânii erau respectaţi de noi. Acum domnul Voinov găseşte că este pletoră de capacităţi şi de genii, şi zice: Afară bătrânii! Ei bine, domnilor, eu socotesc că pentru bătrâni este o lege mai mare decât toate, legea care coseşte, este moartea. Fiind însă că se cere respingerea amendamentului care propune supresiunea acestui articol, vă rog şi eu să o faceţi, fiindcă tineretul de astăzi nu mai are nevoie de experienţa celor bătrâni. Eu de aceea, domnilor, vă rog numaidecât să faceţi loc tinerilor, şi rog pe tineri numai decât să voteze toţi, ca un singur om, deschiderea carierei pentru talentele cari sunt atât de mult reprezentate în acest Parlament. {Aplauze.) In şedinţa din 17 mai. 182 Domnilor, vă iau de marturi dacă în discuţiunea acestei legi v-am supărat cu lungi discursuri. N-am făcut aceasta şi iată pentru ce: în toată viaţa mea am fost pentru inamovibilitatea magistraturei şi, dacă am vreun regret, este că fiind la guvern, din diferite împregiurări, n-am putut da eu o asemenea lege ţărei mele. De aceea, proiectul ce vi se prezintă, fără a mă uita la acei cari-1 propun, am declarat de mai înainte că-1 voi vota, fiindcă cel puţin constituie un bun început. După cum aţi şi văzut nici nu prea am luat parte la discuţiunea acestei legi, am fost, ca să zic aşa, indiferent. Să mi se permită însă a vorbi acum, căci e cestiunea de unificarea Dobrogei cu ţara mumă. Domnilor, fără meritul guvernelor, Dobrogea a făcut progrese mari, şi mai cu seamă românismul de acolo. Astăzi, majoritatea populaţiunei este românească şi tot ce e clasă dirigentă şi inteligentă, nu numai că e românească, dar încă a ştiut să intereseze şi restul populaţiunei către ideile noastre, şi ar fi a ne face o idee greşită dacă am crede că turcii nu au bun simţ, agerime de spirit, în ceea ce priveşte mai ales instituţiuneajuraţilor. Când s-a luat Dobrogea de către noi, în cele dintâi câteva luni de zile, rămăsese la turci un fel de juraţi; i-am văzut cum funcţionau şi vă pot încredinţa că verdictul lor era totdauna drept. Tot aşa este şi cu bulgarii, şi cu grecii, şi cu toate elementele cari sunt în Dobrogea, căci mai sunt, unele cu totul, altele pe jumătate românizate. în privinţa justiţiei, Dobrogea astfel cum este organizată astăzi, este cea mai nenorocită, fiindcă nu o are în apropiere. în timp de iarnă, nenorocitul acela care va avea urt proces şi va trebui să meargă la Curtea din Galaţi, trebuie mai întâi să-şi facă testamentul, fiindcă merge câte şapte, opt zile pe drum. Aşadar, este o facere de bine simţită, dacă se va admite justiţia cum este în restul ţărei, ca doi, trei judecători să fie la faţa locului ca să dea justiţie, iar nu populaţiunea întreagă să vină aici să-şi găsească justiţia. Am auzit pe domnul ministru3 spunând că s-a numit o comisiune şi că este în ajun de a vă propune acele îmbunătăţiri ale comisiunei. N-am de zis nimic; am întrebat însă odată pe domnul prim-ministru când le va propune şi mi-a spus: Unele le-am îndreptat pe cale administrativă, altele vor veni la rândul lor. Faptul pozitiv este că până acum nu s-a făcut nimic şi nu voiesc să ridic o cestiune mare, pe care o voi ridica la timp; rog numai pe domnul ministru să îndrepteze un ordin draconian pe care l-a dat, de deposedare înaintea strângerei recoltei. 183 Când a fost Regele acolo, l-au primit cum n-a fost primit nicăiri, niciodată. Regele a făgăduit, domnul Catargi a făgăduit, domnul Păucescu a făgăduit, şi domnia-sa n-a făcut nimic alt decât a da acel ordin. Aşadar, eu rog pe domnul ministru ca să nu facă greutăţi şi să nu ne spună domnul Rosetti că a făcut îmbunătăţiri acolo, fiindcă noi ştim că în Dobrogea s-au luat măsuri pe cari locuitorii de acolo le numesc ienicearlâc. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1889/1890, nr. 82, p. 1637, col. 3 - p. 1638, col. 1; nr. 89, p. 1733, col. 1; nr. 90, p. 1758, col. 1-3 NOTE 1 Adunarea a respins amânarea cerută de K. cu 59 voturi împotrivă şi 33 pentru. 2 Adunarea admisese inamovibilitatea în magistratură şi acum N. Voinov cerea ca bătrânii să fie obligaţi a se retrage la 65 de ani. Nu era vorba de „lipsă de respect" dar „tinerii aveau şi ei dreptul să trăiască şi să-şi iubească ţara". 3 Th. Rosetti, ministrul Justiţiei. Pledoarie pentru construirea unor linii de cale ferată de interes local Nu voiam să intervin în cestiunea aceasta; în urma însă a mai multor conversaţiuni ce am avut cu domnul ministru al Lucrărilor Publice, voi să zic câteva cuvinte în privinţa lipsei ce o are de oameni capabili, lipsă care întârzia lucrările.1 Această lipsă o recunosc d-impreună cu domnia-sa şi nu pun deloc la îndoială zisele domniei-sale. Mă plâng însă de un lucru, că nu s-a urmat, poate de predecesorii domniei-sale, rândul construcţiunilor anume votate. Odobeşti e în acea serie de lucrări ce se găseşte într-o lege votată încă de la 1884, atunci când, din nenorocire, s-a introdus în ţara noastră sistemul liniilor înguste. Vă aduceţi aminte că a fost o ceartă între domnul I. Brătianu, ministru-preşedinte, şi domnul Dabija, cu ocaziunea căreia s-a întâmplat acel debaclu** parlamentar ce nu mai văzusem până atunci şi care azi începe a se repeta. Am fost vreo 80 de deputaţi cari Şedinţa din 19 mai 1890. ” Din fr. dibăcie, nenorocire, prăpăd (n. ed.). 184 s-au rostit în contra liniilor strâmte; când a fost însă la vot, n-au rămas decât vreo 18. Astfel s-au votat liniile strâmte, şi eu am votat, căci îmi ziceam: Dacă vom vota numai linii largi, n-au să se poată construi toate, ci numai unde vor fi mari influenţe. Iar dacă vom vota linii strâmte, poate se va face dreptate şi celorlalte judeţe, cari nu străluceau prin reprezentanţei puternici. Atunci s-a votat creditul pe patru ani, pe 1884, ’85, ’86 şi ’87. Linia Focşani-Odobeşti figura cea întâia, fiindcă era o cale scurtă, dar foarte trebuitoare pentru prima podgorie a Moldovei. S-a mai votat pentru anume destinaţiune linia Bârlad-Vaslui-Iaşi; aceea era o linie mare, linia adevărată a unirei, fiindcă prin Vaslui distanţa între laşi şi Bucureşti se scurtează, pentru ca să se poată veni de la Iaşi la Bucureşti în 9 ore, iar nu în 14 cum este acum, şi 20 cum era înainte, când venea prin Barboşi-Brăila. A fost linia Huşi care trebuia să se voteze, era atunci înaintea liniei Calafat, Curtea-de-Argeş, Câmpu-Lung şi chiar Turnu-Măgurele. Ei bine, linia cea mare Vaslui-Iaşi, care este cea mai importantă, nici până astăzi nu este gata, deşi au trecut 5 ani; linia Huşi tot aşa. Anul acesta, când domnul ministru a înfăţişat proiectul de budget al Căilor ferate, unde în precuvântare se zice cum că la 1 martie va fi gata linia Huşi, asemenea şi linia Vaslui s-a promis că va fi gata la iulie, şi ne da mare speranţă că linia Huşi va fi gata la 1 martie; cu toate acestea, şi martie şi aprilie şi mai au trecut şi linia Huşi tot nu este gata. Şi ce distanţă este? O distanţă de patru nenorocite kilometre de la Dobrina până la gara de Huşi. Domnul ministru a zis, cu drept cuvânt, că s-au înfăţişat oarecari greutăţi, de exemplu s-au stricat nişte rampe prin descoperirea unor izvoare; dar tot domnia-sa a recunoscut cum că şi slăbiciunea inginerului conducător al lucrărilor este în parte de vină, pentru că nu pune destulă energie. Oricum însă, faptul pozitiv este că linia Huşi, care trebuia să fie deschisă la 1886, astăzi la 1890 nu este gata; a Vasluiului, Dumnezeu ştie dacă va fi gata anul acesta, şi cred că nici domnul ministru nu va lua asupra domniei-sale să afirme aceasta, precum se zicea în expunerea de motive a budgetului Căilor ferate înfăţişată Camerei. Apoi bine este ca acele linii cari au termene fixate prin lege ca să fie terminate, să rămână date înapoi şi să se facă alte linii mai noi cu preferinţă? Dar tocmai de aceea legiuitorul a fixat anume termene, şi a zis ca întâi să fie Odobeşti, apoi Huşi şi pe urmă Vaslui, să nu se ia alte linii de preferinţă. 185 Eu am multă amiciţie privată pentru domnul Ene; dar totdauna când îl văd aici îmi vine să-i zic: Ce cauţi în Cameră? Vedeţi! Se zicea că domnul Ene nu este funcţionar administrativ, ci este inginer. Apoi mai administrativă funcţiune decât a domniei-sale se poate? Dar a rămas deputat, ce face aici? Dacă ar fi pe linie, şi, ar îndeplini datoria, şi nu un alt inginer ar face sarcinele domniei-sale; în locul domniei-sale merge un altul care s-ar putea întrebuinţa la facerea liniei Odobeşti, Huşi şi altele. Domnul ministru al Lucrărilor Publice-, Nu se construieşte în serviciul domnului Ene nici linia Huşi, nici linia Vaslui etc.; domnia-sa inspectează. Domnia-sa stă aici, şi este un altul care inspectează în locul domniei-sale; prin urmare, ţine un loc pe care ar putea să-l ocupe altul. Eu vă rog, domnule ministru, ca să nu mai aveţi plângeri din partea noastră, să luaţi legea în mână şi să daţi preferinţă acelor linii cari trebuie să o aibă după lege; nu faceţi, nu toleraţi greşelile cari s-au făcut; căci nu este nimic mai rău decât a făgădui şi a nu ţine. Asemenea cu podul. Ei bine, podul de peste Dunăre, votat de 12 ani, având suma afectată, încă nu s-a început şi se tot prelungeşte. Regret că nu l-a făcut partidul meu; luaţi-vă domniile-voastre onoarea aceasta, puneţi energia care n-au pus-o ceilalţi şi executaţi lucrarea, căci podul pe Dunăre e soarta Dobrogei; toate tranzacţiunile sunt suspendate, cei cari mai voiau să cumpere nu cumpără, pentru că nu ştiu ce are să fie. In mai multe rânduri s-a fixat ziua inaugurărei şi tot s-a amânat. Faceţi măcar aceasta, daţi o speranţă, o încredere acelei populaţiuni, că podul se va face, fiindcă fără pod acea parte a ţărei este o provincie străină; lipsa podului este o cauză a multor abuzuri ce se fac acolo şi cari nu pot ajunge la cunoştinţa guvernului. Pentru port. Aţi luat banii portului şi i-aţi dat la fortificaţiuni şi la şosele. Portul ar trebui să se înceapă, fiindcă cu el nu cheltuiţi toată suma deodată; dacă faci într-un an mai mult 50 metri în Mare, este o lucrare care poate aduce multe corăbii. El se poate lucra mai mulţi ani câte puţin. Această conversaţiune o ţin din gura inginerului Hartley care, când a vizitat Prutul, a zis că la port este avantagiu că întâiul milion care se cheltuieşte îi dă avantagiul de a lucra pentru un alt milion. Aţi hotărît ca banii de la port să se întrebuinţeze pentru alte trebuinţe? Ziceţi cel puţin un cuvânt de mângâiere; că la trebuinţă se va da suma necesară pentru îmbunătăţirea şi a părţei acesteia a României. Vă rog, fiţi atât de buni a spune un cuvânt; nu vă fac nici o imputare. Gândiţi domniile-voastre să deschideţi linia Huşi? Domnul Voinov, vorbind de 186 Focşani, şi-a făcut datoria; dar Focşanii este pe linia cea mare, pe când cu Huşii nu este tot aşa. Pentru ce dar domnii deputaţi de Huşi tac? Pentru ce dumnealor, cari sunt sprijinitorii guvernului, nu zic nimic? Tocmai dumnealor ar trebui să vorbească mai mult decât noi asupra acestei cestiuni. Sper însă că va veni timpul când ne vom întâlni la alegerile viitoare şi atunci li se va cere socoteală pentru ce dumnealor tac. încă o dată, domnule ministru, vă rog să binevoiţi a-mi spune când aveţi de gând a începe linia drumului de fer de la Vaslui la Iaşi, şi mai ales când aveţi de gând să aruncaţi cea dintâi piatră în Dunăre pentru construirea podului? Căci întâia piatră care va cădea în Dunăre va fi binecuvântată de toţi, şi sunt sigur că este destul un început cât de mic, pentru ca să asigure pe toţi oamenii de onoare că aveţi să terminaţi lucrarea. Iată întrebările mele, şi iată pentru ce am intervenit şi eu cu rugămintea mea în această discuţiune.2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 91, p. 1774, col. 1 - p. 1775, col. 1. NOTE ' Discuţia pornise de la o interpelare a luiN. Voinov privind calea ferată Focşani-Odobeşti. Ministrul Lucrărilor Publice, Al. Marghiloman, răspunsese că întârzierea construcţiei se datora numai lipsei „personalului necesar". 2 Al. Marghiloman l-a asigurat pe K. că construcţia podului peste Dunăre va începe în luna iulie. Intervenţie pe marginea cererii ministrului de Război a unui credit de completare a echipamentului armatei Domnilor deputaţi, eu n-am să intru în amănunte, nu am să combat creditul de 10 milioane, fiecare din noi pentru armată trebuie să dea ceea ce se cere. Dar o observaţiune am să fac: Onor. domn ministru de Rezbel a evitat să răspundă la cuvintele domnului Palladi în termeni precişi; a răspuns în privinţa cămăşilor şi în privinţa unor alte albituri, a căror Şedinţa din 26 mai 1890. 187 numire domnul ministru de Rezbel, în candoarea sa pudică, s-a abţinut de a o pronunţa; nu a întrebuinţat cuvântul propriu; nu-1 voi întrebuinţa nici eu; voi întrebuinţa însă unul care este obicinuit Ia englezi: Inexpresibile... {Ilaritate.) Aş voi să ştiu dacă soldaţii noştri au cămăşi şi inexpresibili? Noi suntem deprinşi a purta cămăşi şi inexpresibili: n-am ajuns la acel grad de civilizaţiune unde soldaţii poartă uniformă şi sub ea nu este cămaşă şi mai puţin inexpresibili... Nu ştiu dacă domnul ministru de Rezbel are sau nu? Dacă n-are, să ceară. (Ilaritate.) Domnul general Vlădescu, ministru de Rezbel'. Eu! (Ilaritate.) Dacă ai de ajuns pentru armată.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 97, p. 1879, col. 3. NOTE 1 G. Palladi protestase faţă de forma creditului: Prin renta amortizabilă. Apoi i se păruse nepotrivită completarea necesarului de echipare a armatei „din economii viitoare". Gl. Vlădescu, ministrul de Război, spusese că are echipaţi complet 67.000 de oameni. Armata română număra la acea dată 123.500 de persoane. Precizare privind prevederile legii de vânzare a bunurilor statului Să-mi permită domnul Panu1 a admira de astă dată naivitatea dom-niei-sale, când crede că legea vânzării bunurilor are să fie pusă în apucare. îmi pare rău că domnul ministru nu ţine seamă de împregiurări; că, după nenorocirea care a avut loc anul trecut3, dacă anul acesta nu s-a repetat, este numai că prin Monitor se publica legea vânzărei bunurilor, care facea pe ţărani să creadă că vor avea pământuri. Aş ruga pe domnul ministru să nu creadă că amânarea acestei legi, cu toată administraţiunea bună care o face, cu toată energia guvernului, va putea împiedica pe ţărani ca să nu piardă răbdarea. Li s-au făgăduit pământ, şi numai în vederea făgăduielilor au tăcut şi au consimţit să facă învoielile, pe cari însuşi proiectul de lege nu le permite. * Şedinţa din 29 mai 1890. Vă rog să vă aduceţi aminte de acele făgăduieli şi să nu credeţi că ele pot sta aşa mult timp neîndeplinite, fără să provoace dureroase protestări. împotriva închiderii discitfiei. Domnii mei, când repausatul Costa-Foru trăia şi era pe aceste bănci, de multe ori sta pe gânduri şi zicea: Domnilor, mă găsesc în nedomerire şi nu ştiu nimic. Permiteţi-mi să imitez şi eu pe repausatul Costa-Foru şi să zic: Sunt nedumerit şi întreb: Ce este aceasta? Iată ce am văzut eu: Onor. domn Panu, şi în aceasta totdauna m-am întâlnit cu domnia-sa, face o întrebare şi zice: Domnilor, s-a luatlndato-rirea ca să se înlesnească ţăranilor bani ca să se poată aşeza pe pământurile pe cari le cumpără, să poată deveni gospodari, şi fac întrebare: Când are să li se dea bani? Eu, care totdauna nu am avut o mare stimă pentru lege, aşa cum s-a modificat în urmă, căci deşi recunosc greşelele întâiei lucrări prezintate de minister, dar am asistat la una din scenele cele mai curioase ce am văzut în viaţa mea parlamentară, domnul Lahovari combătând ideile domnului Carp şi domnul Carp cedând, deşi erau în acelaşi minister. Eu n-am avut niciodată un mare entuziasm pentru acea lege, şi am zis: Această lege nu poate avea temeinici, fiindcă este inaplicabilă. împregiurările au venit pe urmă şi au dovedit aceasta, fiindcă domnul Păucescu ne-a spus că acea lege nu se poate aplica în totul şi cere modificarea ei.4 Pe de altă parte se cere şi modificarea Creditelor agricole, şi din toate acestea am zis că mă mir de naivitatea domnului Panu, care crede că această lege are să devină un viitor bun pentru ţară. (întreruperi.) Domnul G. Panu: Nu mi-am putut închipui că articolul avansului nu va fi o realitate. Domnul Carp3 m-a luat pe mine de cal de bătălie şi mi-a atribuit profeţii pe cari nu le-am făcut. Domnia-sa zice că am profetizat odată că legea Băncei nu are să se aplice. în viaţa mea n-am vorbit de legea Băncei, şi atât de puţin ţin la acea lege, că nici nu am fost aci când se discuta: şi dacă am fost aci, mă aflam în sala de.alături. în privinţa legei inamovibilităţei magistraturei, am zis că ea n-are să se realizeze. Apoi dacă este un om care a fost şi este pentru această lege, sunt eu, care totdauna am stăruit şi am cerut foarte mult ca domnul Vernescu6 189 să prezinte această lege; căci domnia-sa, când a venit la putere, ne-a înfăţişat pe dată un proiect de lege, care fusese elaborat de fostul său coleg de la Justiţie; şi când am reclamat contra domniei-sale, atunci am fost batjocorit în jurnalul domniei-sale, şi eu n-am zis nimic. Cu toate acestea, am fost entuziasmat de legea inamovibilităţei, pentru că este un lucru bun, şi am declarat că o voi vota tale quale, pentru că sper că are să fie un adevăr. Dar cea mai mare mirare ce mă coprinde este că, voind a vă dovedi cum că şi legea vânzărei bunurilor nu are să fie un adevăr, domnul Carp a spus că am fost prooroc falş. în adevăr, de la Christos încoace toţi proorocii sunt falşi. Domnul Carp însă nu vrea să fie tot astfel, ci vrea să treacă de Mesie. Eu unul nu cred în a doua venire a Mesiei; eu n-am proorocit nimic, dar am zis: Nu votez. Domnul Carp a făcut mai mult, m-a învinovăţit în această cestiune, ceea-mi este cu totul indiferent. Aşadar, vă rog să fiţi buni a crede că, de la început, n-am avut nici un interes ca să ţin la căderea ministerului, şi domnia-sa mă ia pe mine la prochimenul cel mare, apoi apucă Ia refec pe domnul Păucescu şi-i trage, trage şi iar îi trage. (Ilaritate.) Domnul Păucescu-i răspunde: Dacă credeţi că sunt rău, dacă credeţi că nu sunt bun, nu aveţi decât să o spuneţi. Domnul vicepreşedinte: Dumneavoastră aveţi cuvântul contra închiderii discuţiunei. S-a adus în discuţiune cestiunea ministerială şi am cerut cuvântul contra închiderei discuţiunei, ca, lăsându-se discuţiunea deschisă, să vorbim şi noi în această cestiune mai bine acum, decât să anunţăm o interpelare în această privinţă, ceea ce ar fi mai rău. Eu, care sunt indiferent de această cestiune, când am văzut pe domnul general Mânu7 că a apărat pe colegul domniei-sale de la Domenii, în modul cum l-aţi auzit, am zis: Să mă ferească Dumnezeu de o asemenea apărare. {Aplauze.) Aceasta mi-aduce aminte proverbul: Fereşte-mă, Doamne, de amicii mei, căci de duşmani mă apăr singur. Tot aşa zic şi eu despre domnul Carp. Ferească Dumnezeu ca domnul Carp să devină preşedinte al Consiliului, şi să mă apere domnia-sa. {Ilaritate.) Se impută domnului Păucescu neiscusinţă, neîngrijire. Grave acuzaţiuni. Eu nu voi ataca pe domnul Păucescu în acest fel; eu îi voi spune numai că domnia-sa este victima biurocraţiei din acel minister, şi de 190 aceea de multe ori actele sale sunt criticate. Mai ales în cestiunea vân-zărei bunurilor. Domnia-sa a ascultat prea mult pe subalternii săi, cu toate că recunosc că acea lege, astfel cum a ieşit, este inaplicabilă şi nu sper nimic de la dânsa. Dar totdodată sunt dator să declar că onor. domn Păucescu este un om foarte activ, că lucrează mult şi cu toată buna credinţă; cu toate acestea, nu poate să facă aşa lesne ceea ce i se cere pentru că sunt prea multe greutăţi. Această declaraţiune m-am crezut dator să o fac, şi o fac cu toată francheţa. De aceea l-am rugat pe domnia-sa să nu ţină în seamă nimic, decât numai tendinţele reale, tendinţele liberale şi democratice, şi să lucreze înainte fără preget pentru ca cu o oră mai înainte să poată fi în poziţiune de a pune în aplicare legea aceasta. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 98, p. 1881, col. 3; p. 1886, col. 3 - p. 1887, col. 2. NOTE 1 G. Panu interpelase în legătură cu aplicarea legii de vânzare a bunurilor statului. Aceasta prevedea avansuri în bani pe care ţăranii nu le puteau lua decât de la Creditele agricole. Or, organizarea acestora nu permitea aşa ceva. îl întrebase, aşadar, pe ministrul Domeniilor, Gr. Păucescu, de ce legea creditelor agricole se amâna la nesfârşit şi dacă nu cumva era vorba de un parti-pris. 2 Ministrul Domeniilor i-a răspuns că numai agenda încărcată a Corpurilor Legiuitoare amânase discutarea legii. Se pregătea să ceară, până în toamnă, un credit de preîntâmpinare a nevoilor urgente de punere în aplicare a legii de vânzare a bunurilor statului. 3 Aluzie la răscoalele ţărăneşti din 1888. 4 Gr. Păucescu nu ceruse aşa ceva. V. nota 2. 5 P. Carp spusese că în aplicarea acestei legi era vorba doar de „lipsă de sâr-guinţă“. El făcuse parte din comisia care elaborase noua lege a creditului agricol. Pentru moment i se părea potrivit să se ceară un credit de 2-3 milioane spre a porni vânzarea. Carp a precizat însă că înţelege ca accesul la cumpărare să fie neîngrădit, adică să nu fie vorba doar de ţăranii învecinaţi bunurilor respective. 6 l-a cerut când G. Vernescu a fost ministru al Justiţiei în guvernul Th. Rosetti (nov. 1888-mart. 1889), apoi ministru al Finanţelor în guvernul Lascăr Catargiu (mart. -nov. 1889). 7 Primul ministru spusese că Gr. Păucescu nu trebuia să facă o chestiune personală din spusele lui Carp. Apoi informase că totuşi legea vânzării bunurilor statului se aplica. Fuseseră aşa înstrăinate 80 de moşii, asta pentru că ţăranii nu erau „chiar ahtiaţi" după împrumuturi, preferând să achite cu bani peşin. 191 SESIUNEA 1890-1891 Despre o abatere de la uzanţelor parlamentare: Nereprezentarea minorităţii în biroul Adunării Domnule preşedinte1, am ascultat ieri cu multă recunoştinţă cuvintele dumneavoastră când aţi ocupat scaunul de preşedinte al acestei Camere şi nu am putut să nu aplaud la asigurările de neparţialitate ce veţi păzi în exerciţiul mandatului dumneavoastră. De aceea fac apel la acea neparţialitate a dumneavoastră, ca să binevoiţi a observa, împreună cu mine, un ce care astăzi nu se vede în nici un parlament, nici grecesc, nici sârbesc, cum veţi voi, ci numai la noi. Până acum, totdauna opoziţiunei i se făcea o parte la formarea biu-roului; astăzi constat că, de la vicepreşedinţi până la cestori, nu s-a făcut minorităţei cea mai mică parte. Astăzi, lumea constituţională se preocupă de a asigura chiar în parlamente scaune anume pentru opoziţiune; aceasta o vedem chiar în parlamentul Serbiei; pretutindeni vedem că oamenii politici serios cugetători caută chipul cum să lase expresiunea liberă şi celei mai infime minorităţi. în Parlamentul român astăzi, la 1890, vedem o uniformitate atât de perfectă, atât de armonioasă, încât nici măcar unul din opoziţiune nu este acolo în biurou, pentru ca prin vocea lui, prin iscălitura lui, să exprime vederile minorităţei. Repausatul Steege, fost ministru de Externe, fost ministru de Finanţe sub Principele Cuza, avea obicei, în Consiliul de miniştri, când vedea pe un ministru că vrea să fie prea zelos, avea obicei să zică: „Quand on prend trop de galons, on ne saurait pas prendre assez“. Aşa s-a făcut şi de majoritatea de astăzi, care a voit să ia numai pentru sine toate galoanele. Domnul preşedinte: Deoarece domnul Kogălniceanu s-a adresat personal la mine, sunt dator să-l pun în cunoştinţă de ceea ce s-a petrecut. ' Şedinţa din 17 noiembrie 1890. 192 Majoritatea m-a angajat a mă adresa către opoziţiune spre a-i oferi un loc de vicepreşedinte. Eu m-am adresat la domnul Dimitrie Brâtianu şi la domnul Lascar Catargi; dar dumnealor nu au putut să cadă de acord, şi rni-au răspuns că nu pot desemna pe nimeni. Aşa s-au petrecut lucrurile. Dar cu secretarii? Domnul preşedinte'. Apoi dacă la preşedinţie au refuzat de a desemna pe cineva, se înţelege de la sine că şi la celelalte alegeri lucrul avea să meargă tot astfel. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1890/1891, nr. 3, p. 7, col. 3. NOTE 1 Gh. Gr. Cantacuzino. Cere explicaţii în legătură cu executarea testamentului lui Anastase Başotă Eu rog pe domnul preşedinte al Consiliului să binevoiască a-mi comunica tranzacţiunea care s-a încheiat, nu ştiu cu cine, cu epitropii, cu advocaţii, cu exploatatorii averei repausatului Başotă. Acolo este o avere colosală şi am văzut acum, de curând, în Monitor, două, trei rânduri, în cari se zice că s-a încuviinţat tranzacţiunea făcută pentru curmarea proceselor. Văd, domnilor, în Monitor, de multe ori, că, pentru un lucru de mică importanţă, pentru destituirea unui nenorocit funcţionar de a treia şi a patra mână, se publică şi decretul şi raportul, şi toate motivele, şi când este vorba de asemenea cestiuni mari, de o avere colosală cu acea a lui Başotă, de a căreia soartă toţi trebuie să ne interesăm, mai cu seamă noi cei din Moldova de Sus, nu vedem dându-se nici o desluşire, şi avem dreptul să cerem ca să ni se comunice ce se face cu acea avere? in această privinţă au ajuns lucrurile în ţara aceasta aşa cum nimeni să nu mai lase o avere a sa pentru vreun institut de binefacere, când vede că după moartea testatorului nu se respectă voinţa lui. Şedinţa din 17 noiembrie 1890. 193 De aceea, rog ca să se aducă aci înaintea Camerei aceste acte, ca să Ie cercetăm şi să vedem ce este în această însemnată cestiune? Asemenea rog să mi se dea dosarul afacerei relative la expulzarea unui nenorocit străin de către un subprefect anume Rosin, fapt care este o lovire singurului drept care l-am avut până acum neatins sub toate guvernele.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 3, p. 8, col. 1-2. NOTE 1 Cazul n-a mai fost adus în discuţie. Se pronunţă în legătură cu continuarea lucrărilor Adunării în situaţia în care guvernul e demisionar. Domnule preşedinte, vă rog să-mi daţi voie a ridica şi eu o cestiune foarte importantă. Domnul preşedinte'. Permiteţi mai întâi să se citească sumarul şi apoi... Cum aţi făcut cu domnul Ionescu faceţi şi cu mine. Aţi vorbit de art. 28. Voiesc şi eu să vorbesc de un alt articol, care zice că nu se poate ţine şedinţă fără prezenţa ministerului. Noi astăzi suntem în criză ministerială, pentru că ministerul, Ia ridicarea şedinţei de sâmbătă, la Senat, îndată după alegerea preşedintelui, a declarat că merge la Palat să-şi dea demisiunea. Domnul Al. Marghiloman, ministrul Domeniilor. Vă înşelaţi. A zis sau ba că merge la Palat pentru ca Majestatea Sa să avizeze? Domnul G. Robescw. Şi nu a avizat încă? Dumneata eşti, ca şi mine, supus erorei; dar miniştrii sunt datori ca să înalţe moravurile parlamentare şi trebuie să declare categoric ce au făcut. * Şedinţa din 19 noiembrie 1890. 194 Noi nu voim să ştim dacă s-a avizat sau nu; ştim însă că până la acel aviz nu se poate ţine şedinţă. Să ne spună domnii miniştri cum că rămân miniştri, că Majestatea Sa le-a refuzat demisiunea, sau orice alt ar avea de spus, căci fără o asemenea declaraţiune nu putem noi să ţinem şedinţă.1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 4, p. 9, col. 1, 3. NOTE 1 Preşedintele Camerei, Gh.Gr. Cahtacuzino, a declarat: „Răspunsul ce se dă domnului Kogălniceanu este chiar prezenţa miniştrilor pe banca ministerială". A intervenit însă G. Vemescu cerând desluşiri în sensul spuselor lui K. altfel: „Suntem în situaţiune de a nu putea lua parte la lucrările ei afară din Constituţiune". Atunci a intervenit Al. Marghiloman care a precizat: „Autorizat de domnul preşedinte al Camerei să curm în acest minut, printr-un răspuns categoric, diferendul ce se iveşte între unii din colegii noştri şi birou, am onoare să răspund domnului-Kogălniceanu: Ministerul nu este demisionat." Guvernul gl.Gh. Mânu s-a menţinut până la 15 februarie 1891, cu o remaniere ia 16 noiembrie 1890. Discurs asupra situaţiei politice din ţara îmi veţi permite, domnii mei, să nu mă pronunţ în această luptă oratorică, care a avut loc între onor. domn Ionescu şi onor. domn Carp.1 S-au zis multe adevăruri şi vorbe de spirit, dar noi am rămas tot pe loc. Onor. domn Carp a pus mult spirit şi a făcut şi o mărturisire de care eu voi profita la timp; a zis că domnia-sa nu mai este june, ceea ce ştiam de mult că este cărunt şi că lucrează în acest Parlament cu dor pentru ţară; aşa este. Mă voi servi şi eu de aceste cuvinte la timp şi voi dovedi cum a ieşit acel decalog chemat a forma oameni şi partide, a forma era nouă. Nouă, câtorva bătrâni cari am rămas, nimic nu ne pare mai bine decât când vedem că este o eră nouă, aşa cum am voit şi noi, şi cari la bătrâneţe ne bucurăm de realizarea erei celei nouă formată de noi. în cestiunea de faţă nu am interes de partid, când cer ca domnii miniştri să se înfăţişeze ca miniştri constituţionali înaintea Parlamentului. ' Şedinţa din 19 noiembrie 1890. 195 Onor. domn Al. Marghiloman a zis: Ministerul n-a demisionat.2 Eu cred pe domnul Marghiloman, pentru că cred totdauna oameni de valoarea domniei-sale; l-am văzut copil şi tânăr şi mă bucur văzând cât a mers de departe; dar l-aş ruga a ne spune zisu-s-au sau nu aceste cuvinte: că Majestatea sa Regele va aviza? Apoi Regele nu este un căpitan de dorobanţi; este o putere mare şi inteligentă şi o voinţă în momente de criză. Nu poate Regele în toate zilele să avizeze şi de aceea trebuie să aşteptăm avizul său atunci când Constituţiunea-1 cere. Am fost şi eu de vreo 5 ori în capul ministerului şi de 7 ori simplu ministru^ şi ştiu că trebuie să aştepţi până când se va vedea dacă ministerul sau Senatul are dreptate. Nu va tăgădui domnul Marghiloman că a zis chiar cuvântul: Avem să vă dizolvăm. De aceea voim să ştim ce are să facă Regele? Da-va dreptate ministerului şi va autoriza dizolvarea, sau va da dreptate Senatului şi va primi demisiunea miniştrilor? în împregiurările actuale eu cred că, faţă de interesele ţărei, mai cu seamă cele de ordine economică, cari bat la uşe, situaţiunea guvernului trebuie limpezită. Onor. domn Păucescu şi onor. domn Rosetti s-au retras4, trebuie să ştim motivele acestei retrageri. Partidul liberal nu poate şi nu trebuie să vină astăzi la putere, şi nu ştiu ce se va întâmpla când vor veni numai conservatorii la putere, nu ştiu cepoziţiune ni se va face nouă liberalilor, mai bună sau mai rea; ceea ce ştiu este că sunt nişte clişeuri. vorbă întrebuinţată de însuşi domnul Carp, clişeuri constituţionale, la cari au recurs şi conservatorii şi liberalii, clişeuri că atunci când este un conflict între guvern şi majoritatea uneia din Camere, Majestatea Sa este chemat să avizeze, şi până ce nu a avizat, Camerele nu lucrează: căci, domnilor, dacă nu ar fi aşa, sunt lucruri foarte importante cari s-ar putea face fără un guvern regulat. Cum voiţi domniile-voastre ca noi să ne punem pe lucru, cu cine? Cu tânărul ministru de la Domenii? Nu, domnilor; să vină şeful cabinetului să declare că ministerul n-a demisionat şi atunci să lucrăm. Mai zicea domnul Carp că nu avem conunicarea Senatului; cum? Ceea ce ştie oricare cetăţean să nu o ştim noi, să nu ştim noi că s-a dat un vot prin care candidatul guvernului a căzut şi s-a ales candidatul opozi-ţiunei? Să nu ştim că, în urma acestui vot, preşedintele Consiliului a zis că se va duce la Majestatea Sa spre a-1 pune în poziţiune de a aviza? Ce? Un asemenea fapt nu are nici el o importanţă? Dar mi se va zice: Cum eu, Kogălniceanu, care acum 27 ani am făcut o lovitură de staC, vin azi să fac constituţionalism? Da, am făcut 196 lovitura de stat, dar mai întâi mi-am dat demisiunea şi am pus pe suveran în poziţiune de a aviza şi după ce suveranul a avizat, am făcut lovitura de stat şi s-a pedepsit şi cel care a încuviinţat-o, şi cel care a executat-o. Dar oare pentru că am făcut odată lovitură de stat, pierdut-am dreptul de a mai zice ceva în ţara mea? Noi am cerut în Adunarea mumă şi cu timpul am şi realizat cele patru puncturi6: Autonomia ţârei, unirea principatelor, domn străin, şi al patrulea, guvern constituţional şi reprezentativ. Ce însemnează aceasta? Cum? Aşa fără motiv ne-am dezbrăcat noi de dreptul d-a ne alege noi domn din sângele nostru, din legea noastră, şi a alege domn din o familie domnitoare în Occident? Pentru ce am făcut aceasta? Pentru ca să fie mai presus de intrigele noastre, pentru ca să aibă perpetuu cumpăna dreptăţei. Când e o neînţelegere să vină să zică cuvântul său. Am înţeles ca ţara aceasta să fie cârmuită de voinţa ei; oameni cu cunoştinţe, cu ştiinţă să o cârmuiască, şi mai presus de dânşii să fie suveranul, care să stea deasupra partidelor. Dar când văd aceste schimbări inexplicabile, aceste tripotagii, când văd că ni se citeşte un Mesagiu de către un minister şi a doua zi cade, fără să mai avem dreptul să-l întrebăm: Ce ai făcut cu cutare şi cutare lege? Când vedem pe domnul Rosetti ieşind din minister, fără să-l putem întreba ce a făcut cu legea inamovibilităţei; când vedem pe domnul Păucescu, pentru care am mare stimă, că se retrage fără să ştim pentru ce; când vedem că miniştrii, cari au avut ministerele cele mai importante, se retrag în aşa chip şi când noi am voi să întrebăm ceva despre faptele lor, despre lucrările din ministerele lor respective, miniştrii cei noi au să ne răspundă: Nu ştim, priveşte pe predecesorii noştri. Ce mai însemnează atunci dreptul Camerei de control şi responsabilitatea ministerială? Ministerul a pus în poziţiune pe Rege ca să avizeze. Ei bine, noi, cei cari nu avem amici să căpătuim, avem dreptul să venim la acel clişeu care este în toate ţările constituţionale: Nu putem să lucrăm până ce nu vom avea minister. Regele avizează şi dovadă este că au fost chiemaţi la Palat şi preşedintele Consiliului, şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Camerei şi se urmează poate şi acum tratările cari au să pună capăt crizei. Aud că astăzi se lucrează la Senat de a se face răsvot. Să aşteptăm rezultatul răsvotului, care, dacă va fi în favoarea guvernului, va avea dreptul să conducă şi de aci înainte afacerile ţărei; dar până atunci puterea sa este suspendată, sechestrată în mâni le acelui care are să avizeze. De 197 aceea zic că noi nu putem să lucrăm astăzi, şi rog pe toţi să respecte acest vechi clişeu constituţional şi mai ales conservatorii, cari sunt mai interesaţi la păstrarea Constituţiunei, căci numai prin păzirea Constituţiunei partidul conservator are raţiunea de a fi. Domniile-voastre, domnilor conservatori, mai cu deosebire, sunteţi datori să faceţi ca clişeurile acestea să fie un adevăr pentru toţi. să nu lucrăm aci decât în condiţiunile ce ne indică Constituţiunea. Regele trebuie să avizeze şi noi trebuie să plecăm capul, trebuie să aşteptăm; nu voiţi? Faceţi ce poftiţi, însă noi ne vom retrage din Cameră.7 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor*. 1890/1891, nr. 4, p. 12, col. 3 - p. 13, col. 2. NOTE 1 V. şi intervenţia precedentă. N. Ionescu revenise asupra constituţionalităţii şedinţelor. în Senat guvernul era în minoritate.şi se aştepta decizia regelui pentru a se vedea dacă rămâne la cârmă ori e demisionar. A cerut, de aceea, amânarea şedinţelor, „până Ia reconstituirea cabinetului**. Carp l-a combătut arătând că de vreme ce guvernul declară, prin vocea lui Al. Marghiloman că nu e demisionar, Adunarea poate continua activitatea. 2 Vezi intervenţia pro. lentă. 3 K. devine prima oară ministru la 30 aprilie 1860. 4 Locul lui Gr. Pâucescu a fost luat de Al. Marghiloman la Agricultură, Comerţ, Industrie şi Domenii iar Gr. Triandafil l-a înlocuit pe Th. Rosetti. 5 Vezi împrejurările în care de fapt s-a consumat lovitura de stat de la 2 mai 1864 chiar în voi. precedent de Opere IV, Oratorie, II, partea 1. 6 E vorba de revendicări formulate în Divanul Ad-hoc, v. infra. p. 214. 7 N. Ionescu a propus amânarea şedinţelor Adunării până la clarificarea situaţiei guvernului. Votul a fost negativ (76 bile negre şi 51 albe). Asupra statutului spitalului „Elisabeta Doamna “ din Galaţi* Mulţumesc domnului ministru că ne lasă libertatea să votăm, şi că nu va face şi din, aceasta1 o cestiune ministerială. Să-mi permită însă domnia-sa a-i spune că atunci .când zice că se teme de asemenea precedente, domnia-sa combate cererea. * Şedinţa din 23 noiembrie 1890. 198 Eu aş dori cu toate aceste aşezăminte să fie supuse autorităţei comunale, dar aceasta să fie pentru toate, fără excepţiune. Noi însă vedem că chiar prin lege s-au creat poziţiuni excepţionale unora din aceste aşezăminte, cum este, de exemplu, aşezământul Brâncovenesc. In specia noastră, un număr de cetăţeni s-au adunat ca să facă un spital în timpul rezbelului2 însă ei au zis: Voim să scăpăm de şicanele locale, ca să putem merge înainte, voim să scăpăm de şicanele acelei gospodării locale, care gospodărie nu este decât o vorbă seacă, fiindcă în ce gospodăria comunei Bucureşti ar fi fost mai rea dacă se alegea domnul Dimitrie Brătianu, decât dacă a triumfat domnul Vernescu? Vine un particular şi zice că dă cutare avere, cutare moşie pentru înfiinţarea cutărui stabiliment de binefacere, însă dispune prin testament ca administraţiunea acelui stabiliment să fie încredinţată cutărei persoane, cutărui preot, fiindcă voieşte să nu atârne de patimele locale. Aceasta este voinţa testatorelui, şi dacă ea nu se respectă, înţelegeţi domniile-voastre că averile acelea se pot reclama înapoi. Onor. domn ministru ne zicea că ar fi de dorit ca toate spitalele din ţară să aibă în capul administraţiunei un om cu inimă, cu minte, cu pricepere, cum este actualul cap al administraţiunei spitalului „Elisabeta Doamna“ din Galaţi. Tocmai de aceea zicem şi noi că bine ar fi ca aşeză-mintele acestea să nu fie lăsate la discreţiunea cutărui sau cutărui om de la comună, ca bine ar fi să se dea sub controlul ministerului, care, fiind mai departe de intrigile locale, prezintă mai multă imparţialitate, iar socotelile să se verifice de Curtea de compturi. Prin urmare, domnilor, nu se cere nimic de la domniile-voastre, decât consfinţirea voinţei acelor oameni cari au înzestrat ţara cu atâtea institute de binefacere, cari fac onoare şi memoriei lor şi ţăreif „Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1890/1891“, nr. 7, p. 32, col. 2-3. NOTE 1 Se discuta pe marginea proiectului de lege privind transformarea spitalului „Elisabeta Doamna11 din Galaţi, instituţie de utilitate publică, în persoană civilă. 2 Fusese înfiinţat de câţiva gălăţeni caritabili în timpul războiului de independenţă din 1877-1878. Statutele, aprobate în 1879, prevedeau că va fi administrat de un comitet. Avea 56 de paturi şi un buget de 73.384 lei. Medicii erau numiţi prin concurs şi în fruntea lui se afla dr. A. Serfioti. Cererea din proiect se justifica pentru ca instituţia să poată primi „legaturi şi donaţiuni“. G. Robescu făcuse un amendament: Bugetul spitalului trebuia 199 aprobat de Ministerul de Interne şi verificat de Curtea de Conturi, ca la toate instituţiile publice. Gl. Mânu, primul ministru, se împotrivise considerând că „este o sustragere de la legea comunală" şi putea crea precedente. Totuşi, Adunarea a primit amendamentul. J Proiectul a fost aprobat cu 75 voturi pentru şi 7 împotrivă. Discurs privind autorizarea comunei Sinaia de a percepe unele taxe Domnilor, chiar numai simpla citire a proiectului de lege1 ne impune datoria să-l respingem. Aţi auzit cum un orăşel care s-a înfiinţat mulţumită numai unei vecinătăţi ilustre, deodată, ca broasca din fabulă, voieşte să ajungă cât un bou. Ia vedeţi ce taxe exorbitante se propun: 10 lei de la vagonul cu lemne brute, 1 leu de la un metru lemne de brad pentru cons-trucţiuni, 8 lei de la cărbuni, 20 bani de la mia kilograme var, 30 bani de la metru cub lemne de brad etc. Pentru Dumnezeu, vă rog să respingeţi acest proiect, care nu poate să facă alt decât a distruge avutul acelora cari au pus bani şi au făcut construc-ţiuni acolo căci, aplicându-se aceste taxe, are să cânte cucuvaia acolo. Cu această ocaziune am să adresez o rugăciune Eforiei spitalelor civile, aşa de bine administrată de domnul Blaremberg. Nu este destul o vecinătate ilustră pentru ca Sinaia să prospere. Sinaia, deşi nu are ape minerale, are însă un aer foarte curat. Ar fi un punct de atragere dacă s-ar înfiinţa acolo ceea ce este la Reichenhal. Natura nu a dat Sinaei ape minerale, dar i-a dat aerul cel mai curat. Astăzi ilustrul Koch2 ajută la vindecarea unor bolnav, dar nu la toţi; cred că aceştia şi-ar putea găsi mântuirea într-un stabiliment ce s-ar înfiinţa la Sinaia după modelul celui de la Reichenhal. Un asemenea stabiliment ar prinde bine şi la Slănic dacă s-ar înfiinţa. Domnul general G. Mânu, preşedintele Consiliului: Domnilor, acest proiect de lege este depus încă din anul 1884, de când era ministru de Interne domnul Chiţu; nu ştiu dacă atunci domnul Kogălniceanu nu era coleg cu domnul Chiţu. Eroare. Domnul general G. Mânu, preşedintele Consiliului: Se poate; dar acest proiect s-a întârziat 6 ani. Şedinţa din 23 noiembrie 1890. 200 Era îngropat şi dumneata l-ai dezgropat. Cred că domnul ministru de Interne se va uni cu mine ca să vadă că acest proiect de lege nu numai că nu este studiat, dar încă coprinde dispo-ziţiuni contrarii legei comunale. Ce sunt accizele? Sunt o taxă ce se pune asupra acelora cari aduc băuturi pentru consumaţi une într-o comună, pentru ca cu aceste taxe să se ajute la îmbunătăţirea oraşului. Iată însă ce citesc în proiectul de lege: Lei bani 10 - De la un vagon de lemne brute de orice fel aduse spre con- sumaţie în comună; 1 - de la un metru cub lemne de brad pentru construcţii şi tâm- plărie aduse spre consumaţie în comună; 8 - de Ia un vagon cu cărbuni de piatră ce va intra în comună spre consumaţie; - 5 de Ia o butelie de borviz ce va intra în comună spre consumaţie; - 20 de la mia de kilograme var negru şi alb ce se va fabrica în comună pentru export; - 30 de metru cub lemne de brad pentru construcţiune; - 75 idem, piatră cioplită, idem; - 10 idem, piatră brută, idem; - 20 de stânjenul lemne de foc, idem. Dacă se primesc aceste taxe cerute de comuna Sinaia, de ce n-ar veni atunci şi alte comune, cum este comuna Botoşani, ca să ceară la rândul lor a se pune taxe asupra fabricaţiunei fainei ce se exportă? De ce nu s-ar îndatora colonelul Alcaz să plătească şi el taxe pentru fabrica sa de postav din comuna Podoleni, judeţul Neamţ? Eu cred că numai acesta ar trebui să fie spiritul care să ne conducă; cred că ar fi mai bine să nu impunem la taxe tocmai fabricele, industriele cari lucrează, nu pentru consu-maţiunea din întru, ci pentru consumaţiunea din afară. Sinaia, un oraş născând, improvizat, ca să zic aşa, are pământuri bogate în var şi mă mir cum consiliul comunal din Sinaia vrea să supună la taxe tocmai această fabricaţiune ce se face pe proprietăţile sale. Aş înţelege dacă ar cere taxe pentru fabricaţiunea varului pe proprietăţile dinprejur cari nu sunt ale sale, dar tocmai pe ale sale să şi le impună! Camera aceasta şi toate Camerile au respins dări cari se impun de oraşe pentru fabricate destinate exportului. Vedeţi dar că cestiunea nu a fost studiată, comuna avea alte mijloace pentru prosperarea ei, putea pune taxe vizitatorilor cari merg acolo 201 pentru distracţiune, dar nu să lovească cele mai importante obiecte, cum este piatra, varul, lemnele de brad cari vin din Predeal şi Caraiman. Aşadar, rog pe domnul ministru să retragă acest proiect de lege şi să se gândească şi la Iaşi, care este a doua capitală a ţărei; căci Sinaia are fericirea de a avea vecinătăţi ilustre şi Iaşii nu au nimic. i,Dezbaterile Adunării Deputaţilor" 1890/1891, nr. 7, p. 33, col. 1-2; p. 34, 1-3. NOTE ' Proiectul era adus de gl. Mânu, preşedintele Consiliului de miniştri şi ministru de Interne. 2 Robert Koch (1843-1910), descoperitorul bacilului tuberculozei. Se pronunţă asupra unor împământeniri* Domnilor, se poate ca acest domn1 să fie născut în Braşov, dar aceasta nu va să zică că el nu este sau este român. Domnul Alexandrescu zice că toţi românii sunt de religiune ortodoxă; aceasta nu este exact. O mare parte de români din Transilvania sunt de religiune greco-unită. O voce: Nu, sunt protestanţi. Am avut chiar un ministru de Finanţe, pe Steege, care era român de religiune protestantă. Apoi azi în Dobrogea nu avem români de diferite religiuni? (întreruperi.) încât priveşte cererea de faţă, domnul Alexandrescu are dreptate. Petiţionarul nu este român şi, prin urmare, trebuie să ceară împământenirea. Pe marginea cererii de împământenire a lui George Patzelt jr. Cred că nimeni nu se va împotrivi cererei domnului Blaremberg.2 Domnul Patzelt tatăl este, aş puteâ zice, o ilustraţiune românească. La mulţi oameni dânsul a dat sănătate şi fiul său păşeşte pe aceeaşi cale. Cred dar că domniile-voastre veţi acorda întâietate domnului doctor Patzelt.3 ■ „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 7, p. 38, col. 2-3; p. 39, col. 1. * Şedinţa din 24 noiembrie 1890. 202 NOTE 1 Se discuta cererea lui Theofil H. Petri, născut la Braşov la 21 sept. 1849. Fusese botezat în biserica luterană de acolo sub numele de Frangott Friederich. Emigrase în 1874 în România şi era absolvent al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti. Era farmacist la Drăgăşani unde înfiinţase şi o fabrică de olărie. D. Alexandrescu ceruse să fie împământenit nu să i se recunoască cetăţenia română pe care n-a avut-o niciodată. 2 Proiectul n-a putut fi votat deoarece nu mai era cvorumul necesar. J N. Blaremberg ceruse intervertirea ordinei de zi pentru discutarea cu prioritate a cererii de împământenire a dr. George Patzelt. Acesta era născut la Bucureşti la 31 iulie 1860. Era doctor în medicină al Universităţii din Lipsea şi practica la Bucureşti. Din 1887 era ofiţer de rezervă. Tatăl său fusese naturalizat în 1873. Adunarea a votat împământenirea cu dispensă de stagiu cu 62 voturi pentru şi trei împotrivă. Pe marginea unui proiect de lege care autoriza comuna urbană Caracal să încaseze unele taxe Domnii mei, înainte de a fi Constituţiunea actuală, primăriile şi comunele erau stăpâne nemărginite de a-şi vota mijloacele cele necesare pentru acoperirea cheltuielilor lor, şi pentru a le putea pune în aplicare nu aveau nevoie decât numai de sancţiunea puterei executive. La 1866, când s-a votat Constituţiunea, legiuitorul de atunci văzând că comunele, în necunoştinţă sau în zelul lor prea mare de a-şi creia mijloace, înfiinţau impozite nepotrivite cu interesele Statului şi cu oarecari reguli cari astăzi în veacul al 19-lea pretutindeni dominează, a mărginit această autoritate absolută, hotărând ca toate dările să treacă prin controlul puterei legiuitoare şi să nu să poată aplica ţară aprobarea Camerei şi Senatului. Domnilor, când zice cineva aprobare zice şi dezaprobare. Eu sunt de opiniune că puterea legiuitoare nu trebuie să intre în toate amănuntele unor asemenea cestiuni, spre a căuta să vadă mai bine decât comunele, ci trebuie să se lase comunelor cea mai mare independenţă. Dar când comunele, în loc să urmeze calea ce le este trasă de oarecari regule, vin şi-şi creează nişte venituri, cari de toţi oamenii cari au meditat cestiunea se găsesc că ele lovesc interesele Statului, atunci cred că puterea legiuitoare are dreptul să zică şi ea cuvântul său. Şedinţa din 27 noiembrie 1890. 203 Mă unesc cu opiniunea domnului Ionescuşi doresc ca Romanaţii să ajungă la cel mai mare grad de înflorire; dar eu văd tocmai contrariul, că viaţa comunală acolo este rău dezvoltată. Azi, domnilor, atât în ţară la noi, cât şi în Europa întreagă, s-a întreprins o campanie în contra accizelor şi a taxelor comunale. Toată lumea este de părere că aceste dări trebuiesc simplificate, şi din acest punct de vedere proiectul ce ni se prezintă este cu totul contrariu tendinţelor actuale în privinţa impozitelor. Iată, domnilor, taxele ce ni se propun să încuviinţăm: 40 bani de la fiecare car cu material de construcţiune, precum: var, scânduri, grinzi, căpriori, uluci, parmaci, sTakete, olane, podine, obleţe, stinghii, stâlpi de uluci, chei de fântână, traverse, doage, blane de tocuri, blane de stejar, furci de pătule, cercuri de buţi, piatră şi orice altă cherestea, afară de şiţă care este supusă la altă taxă. 40 bani de la fiecare car cu marfa rudărească confecţionată. 40 bani de la fiecare car cu putini, buţi, butoaie, putioare, butoiaşe, hârdaie, găleţi, putineie, ciuturi, şi în fine orice marfa de dogărit confecţionată. 40 bani de la fiecare car cu coşuri, coşuleţe, panere, olărie, cruci de lemn sau de piatră, lopeţi, furci de osii, copărăi, coade de securi, spiţe de roate, obezi şi osii. 40 bani de la fiecare car cu cereale, precum: grâu, porumb, secară, orz, ovăz, rapiţă şi mei aduse spre vânzare, apărându-se orăşenii agricultori pentru produsele ce vor aduce din locurile lor, sau din acelea ce lucrează cu dijmă. 40 bani de la fiecare car cu cărbuni, fie de coks, fie de piatră. 5 lei de la fiecare car cu mobile, paturi de fer, paturi de lemn., la-voare, garderoabe, mese, şifoniere şi orice ar servi la ornarea caselor. 30 bani de la fiecare car cu orice fel de marfa de marchitănie, braşovenie, manufactură, lipscănie, hăinărie, cojocărie, cizmărie, pielărie, abagerie, sticlărie, porţelane, ferărie şi în fine orice marfa, apărându-se marfa de băcănie, confiserie şi cârciumărie, fiind supuse la alte taxe. Vă mărturisesc că asemenea dări puteau fi bune în trecut, dar nu în anul de graţie 1890; mă mir cum de nu s-a pus încă două, trei articole la mobile ca să se spună totul. {Ilaritate.) Nu ştiu cum domnul ministru de Interne, şeful tuturor comunelor, n-a observat că aceste taxe sunt vexatoare pentru populaţiunea săracă. Noi, domnilor, trebuie să stabilim o regulă, care să serve de normă pentru toate comunele.{întreruperi.) 204 Mă aştept ca domnul Panu. care e mai teoretic decât mine în asemenea cestiuni, să ia cuvântul.2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 10, p. 56, col. 3 - p. 57, col. 1. NOTE 1 N. Ionescu pledase pentru aceste impozite socotind că în felul acesta urbea „se punea pe calea civilizaţiunii". 2 Adunarea a primit proiectul cu 59 bile albe şi 15 negre. La proiectul de lege care autoriza comuna urbană Constanţa să contracteze un împrumut de 300.000 lei Domnii mei, sunt pentru acest proiect în principiu - pentru contractarea împrumutului; însă difer cu totul în ceea ce priveşte destinaţiunea sa.1 Mă unesc în totul cu raportul, dar nu mă unesc cu art. 2. Iată ce zice raportul în privinţa scopului acestui proiect de lege: Că împrumutul se face pentru înfrumuseţarea oraşului şi îmbunătăţirea stărei sale igienice. Ei bine, art. 2 nu ţine seamă de nimic pentru starea igienică. Starea igienică în Constanţa este cea mai rea. Constanţa n-are apă de băut, se aduce de la 7 kilometri, şi aceasta se extrage din nişte puţuri unde se adapă caii. De departe se vede că apa e plină de toţi microbii din lume. Cel dintâi lucru de care consiliul comunal de acolo trebuie să se ocupe a de a aduce apă. Al doilea, înţeleg să se întrebuinţeze banii pentru spitale şi şcoale, şi încă trebuie să se spună ce şcoale şi ce spitale, dar nu înţeleg să se întrebuinţeze împrumutul pentru măsuri cu totul municipale, cum e strămutarea magazinelor de grâne. Ştiţi ce sunt acestea? Sunt proprietarii cari au magazii de grâne în mijlocul oraşului, în cari strâng grâu pentru ca apoi să-l exporte. Ei bine, ei nLau decât să strămute aceste magazii la port. Asemenea nu înţeleg să se întrebuinţeze banii pentru casin. Casinul e făcut pentru călători; pentru construcţiunea lui s-au prezentat deja mai multe societăţi cari cer concesiune, precum e şi în alte părţi, la Marienbad, Şedinţa din 29 noiembrie 1890. 205 cu dreptul de a percepe o taxă. înţeleg să se construiască în altfel de condiţiuni, dar nu înţeleg să îndatorăm noi pe nenorociţii muncitori de acolo ca să contribuie prin sporiri de dări la construirea casinului, unde nu vin decât străinii şi clasele bogate. Asemenea se zice ca să se facă şi prăvălii în piaţa oraşului. Aceasta e foarte elastic, căci în Constanţa sunt patru pieţe, şi aceste magazii se vor face de particulari când populaţiunea va creşte şi se va simţi trebuinţă de dânsele. De aceea eu primesc să votez luarea în considerare, dar voi propune un amendament la art. 1, dacă domnul ministru crede că noi avem dreptul de a dispune de întrebuinţarea acestor bani; dacă nu, atunci rog pe domnul ministru să vină cu propunerea din nou, căci altfel banii sunt aruncaţi degeaba, mai ales că acolo e o populaţiune foarte săracă, şi e drept să i se dea mai întâi primul necesariu, precum e apa, şi apoi să-i dăm casinuri. După o replică a lui I. Poenaru Bor dea1 Mi se pare curios că onor. meu amic, coleg şi concetăţean din Constanţa pledează o cauză care ştie foarte bine că nu trebuie a fi pledată astfel. Domnia-sa e proprietar în Constanţa, are acolo o casă prea frumoasă şi cea mai veche, în faţă cu casinul. Casinul este astăzi de lemn şi domnia-sa voieşte a menţine aceeaşi baracă. în privinţa aducerei apei, eu rog pe domnul Poenaru Bordea să creadă că va fi foarte de ajuns o sumă de 100 sau 150 mii lei. Domnia-sa nu-şi aduce aminte că cestiunea aceasta a fost discutată de mai multe ori de Parlamentele trecute, cari au votat în trei rânduri câte lei 30.000 sub-venţiune spre a se aduce apă; 60.000 sunt încă Ia dispoziţiunea consiliului comunal, la Casa de depuneri; iar pentru cei din urmă 30.000, consiliul comunal de atunci a lăsat să li se treacă prescripţiunea de 18 luni, fără să-i ceară; ar putea astăzi să vină să-i ceară. Aşadar, având 60.000 şi 30.000, şi mai luându-se ceva şi din acest împrumut, ar fi de ajuns pentru a subvenţiona un întreprinzător pentru aducerea apei. Şi apoi se mai poate lua pentru o asemenea lucrare şi de la locuitorul cel mai sărac, care n-ar refuza să contribuie pentru a avea apă, fiindcă astăzi chiar muncitorul cu ziua cheltuieşte pentru apă 80 lei pe an. Prin urmare, cred că o bună administraţiune, având deja o parte din bani, adică 60.000 lei cari sunt la Casa de depuneri şi mai cerând în urmă cei 30.000 lei, va putea aduce apa; cu atât mai mult că sunt chiar tuburi făcute din timpul turcilor. 206 Aşadar, departe de a face poezie, eu aş dori ca Adunarea să exer-citeze o impulsiune ca să dea oraşului ceea ce-i trebuie mai întâi de toate, primum vivere, deinde philosophare, mai întâi de toate apa de băut, şi fiţi încredinţaţi că consiliul comunal va primi cu mulţumire un asemenea votf „Dezbaterile Adunării Deputăţiilor", 1890/1891, nr. 12, p. 80, col. 3; p. 81, col. 1-2. NOTE 1 Proiectul preciza doar că „împrumutul va servi la construirea de localuri pentru spital şi şcoală, la clădiri şi magazii de cereale, a casinului şi pentru facerea de prăvălii". ' I. Poenaru Bordea fusese de acord cu cerinţele lui K. dar atrăsese atenţia că suma era neîndestulătoare. Ceruse, prin urmare, sporirea ei. 3 Gl. Mânu, preşedintele Consiliului de miniştri, fusese de acord cu K. dar spusese că aducerea apei la Constanţa mai trebuia cercetată.K. a replicat: „Această cestiune este studiată de zece ani." Apoi generalul a spus că se atinge autonomia comunală dacă se schimbă destinaţia împrumutului K. l-a asigurat: „Şcoala şi spitalul le menţinem". Adunarea a votat proiectul în forma iniţială cu 51 voturi pentru şi 16 împotrivă. Pe marginea proiectului de lege privind achiziţionarea unor imobile necesare ministerului de Externe Mai înainte de a intra în discuţiunea acestui proiect de lege1, ridic o cestiune prealabilă. îmi permit a întreba pe domnul ministru de Externe dacă nu-şi aduce aminte că Adunarea a votat deja cumpărarea casei doamnei Maria Blaremberg pentru construcţiunea localului acestui minister. După ce Al. Lahovari, ministrul de Externe, a spus că, într-adevăr, casa Măriei Blaremberg fusese cumpărată de stat „dar fără o afectaţiune specială": Eu făcusem numai o simplă întrebare, înainte de a intra în fond; fiindcă îmi aduc aminte că casa doamnei Maria Blaremberg s-a cumpăra pentru ministerul de Externe, şi fac apel la domnul Lahovari, care stăruia atunci foarte mult. Ei, cum se întâmplă acum că ministerul de Externe vine să ceară un alt loc? Şedinţa din 29 noiembrie 1890. 207 Aceasta este prima observaţiune. A doua observaţiune este că, dacă ministerul voieşte să cumpere terenuri, aceasta mi se pare că nu este de competinţa ministerului de Externe, ci de competinţa celui de Domenii. A treia observaţiune este că nu mi se pare prudent ca toate aceste stabilimente să fie puse la un loc, căci într-un caz de pericol sau de incendiu ar fi toate expuse. Ultima observaţiune ce mai fac este că în faţa atâtor sacrificii ce s-au făcut de comună şi de Stat pentru deschidere de bulevarde, pe cari se află destule locuri libere, cred că ar fi mai bine să se destineze pe bulevarde clădirea acestor edificii. Eu nu combat proiectul, dar zic numai să fim consecvenţi, şi afirm încă o dată că noi am votat cumpărarea casei doamnei Maria Blaremberg pentru ministerul de Externe.2 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 12, p. 82, col. 2-3, p. 83, col. 1. NOTE ' Se prevedea achiziţionarea proprietăţilor lui Johann Steifler şi Wilhelm Brand de pe str. Vămii nr. 4-6 pentru suma de 252.500 Iei. ' Adunarea a primit proiectul cu 61 bile albe şi 10 negre. Se pronunţă în legătură cu scutirea de impozite a pământurilor aparţinând şcolilor şi bisericilor de la sate Domnilor, mi se pare că bătrânii noştri au votat egalitatea înaintea dărilor, egalitatea înaintea justiţiei etc. etc. Convenţiunea de la Paris a ţinut seamă de dorinţele acestea şi le-a confirmat. Ei bine, noi astăzi venim să creăm vechile privilegii pentru cler şi mâine vom veni nu ştiu pentru cine. Eu recunosc că clerul are drept la îmbunătăţiri şi suntem gata a vota acele îmbunătăţiri; dar ce are a face aceasta cu pământurile cari le stăpâneşte clerul astăzi? Au cei cari stăpânesc pământurile şi le exploatează nu beneficiază de poliţie, de funcţionarii Statului, de magistratură etc. etc.? Dacă voiţi să veniţi în ajutorul clerului, căutaţi alte mijloace, dar * Şedinţa din 30 noiembrie 1890. 208 nu prin legi de privilegiu, fiindcă mâine poate se cere acest privilegiu de spitale, de şcoale şi alte stabilimente de binefacere. Mâine, poimâine de ce nu s-ar cere ca boierii să nu mai plătească contribuţiuni, ci numai ţăranii? Vă întreb dar: Unde voiţi să ajungem cu acest sistem? Ce reformă este aceasta? După ce principii vă conduceţi? Necontenit văd că se vine cu scutiri pentru câte o parte de oameni; apoi noi ne-am falit odată când am obţinut egalitatea drepturilor şi a datoriilor tutulor românilor. Chiar Beldiman, care la început nu voia să plătească contribuţiunea personală, în urmă s-a supus legei egalitare; chiar Alecu Balş, marele proprietar, a votat egalitatea dărilor, şi tocmai noi să facem azi asemenea scutiri? Pentru numele lui Dumnezeu, nu mergeţi atât de departe cu propunerile dumneavoastră1. {Zgomot.) „Dezbaterile Adunării deputaţilor", 1890/1891, nr. 14, p. 99, col. 2-3. NOTE 1 Adunarea a primit proiectul cu 48 voturi pentru şi 37 împotrivă. Discurs asupra situaţiei politice din ţară* Domnilor deputaţi, Văd că cereţi închiderea discuţiunei. V-aţi milostivit să lăsaţi pe domnul Palladi să vorbească. Domnia-sa a intervenit mai mult într-o ceartă de tineri; a venit să combată acuzaţiunea cameleonilor, a fugarilor şi voi întrebuinţa o expresiune mai poetică, a fluturilor politici. {Ilaritate.) Atâta a făcut. Dar cuvintele grele, importante, rostite de la banca ministerială, au rămas neîntâmpinate. In vremea din urmă a guvernului domnului Ion Brătianu, în rândurile micei minorităţi era şi domnul Lahovari; atunci domnia-sa, cu vocea sa puternică, stigmatiza procedura care se adoptase, ca îndată după ce un ministru a fost vorbit să se închidă discuţiunea; când în alte parlamente, tocmai după ce un ministru a vorbit oratorii deosebitelor partide uzează de dreptul de a întâmpina cuvintele lui. Şedinţele din 5 şi 7 decembrie 1890. 209 Fac dar apel la onor. domn Lahovari, astăzi ministru, să fie consecinţe cu opozantul Lahovari; să se pună alături cu mine, cerând să mi se dea voie să vorbesc. De când s-a deschis Parlamentul, n-am vorbit decât de vreo două ori în cestiuni mici: de exemplu, cestiuni de dări comunale, atunci când acele dări mi se păreau nepotrivite. Nu v-am supărat dar cu multa mea vorbire; însă astăzi am dreptul şi datoria să vorbesc, cu atât mai mult că voiesc să vorbesc nu cu miniştrii, ci cu capul Statului. Atâtă ocaziune are Parlamentul de a vorbi direct cu capul Statului, la Adresă. Acest drept, dacă sunteţi adevăraţi deputaţi ai ţărei, nu mi-1 puteţi răpi! De aceea, nu pentru mine, dar pentru dumneavoastră, pentru prestigiul Parlamentului, pentru întărirea regimului parlamentar şi chiar în interesul Dinastiei binevoiţi a mă lăsa să vorbesc. Nu mă veţi lăsa să vorbesc, cuvântul meu îl voi publica şi-l voi adresa Regelui; şi acela care, sunt acum 33 ani - de la tribuna din Iaşi - a propus unirea Moldovei cu Muntenia, îşi va face datoria şi de astădată, oricât mi se va închide gura. Poate, domnilor, că ceea ce am să vă spun astăzi este testamentul meu politic. Lăsaţi-mă să vi-1 arăt. Voci: Vorbiţi. Se pune la vot închiderea discuţiunei şi nu se încuviinţează. Domnul preşedinte: Domnul Kogălniceanu are cuvântul. Domnilor deputaţi, mai înainte de toate vă declar că eu astăzi înţeleg a mă folosi în plin de dreptul şi datoria de a vorbi direct Regelui. Voi vorbi Regelui cu respectul ce se datoreşte capului Statului; purtarea mea, ca totdauna, va fi şi astăzi corectă către acela care reprezintă Majestatea poporului român. Dar pentru că am fost şi voi fi corect şi respectuos către suveranul României, nu vrea să zică că eu nu i-aş grăi adevărul. N-am fost niciodată pe la gări în întâmpinarea Regelui; nu mi-am pus decoraţiunile ca să salut pe acela care venea în Bucureşti de la băi, de la Castelul Peleş; nu am ţinut a figura între curtezanii Majestăţii Sale. Ministru ori simplu deputat, Ia guvern ori în opoziţiune, pururea am fost corect şi respectuos către acela care reprezintă ori în ţară, ori în de afară suveranitatea României; chiar în opoziţiune, când întâlnieam pe Regele, nu făceam ca alţii care-şi ţineau pălăria pe cap şi-l fixau cu ochii. Eu pururea mi-am scos, îmi scot şi-mi voi scoate pălăria înaintea Majestăţii Sale. Ah! cei cari cu insolenţă fixau pe Regele când erau în opoziţiune, astăzi la putere tot ei se cred în drept să ne dea lecţiuni de dinasticism! Când eraţi în opoziţiune, mai 210 mulţi ani de-a rândul, strigaţi cât vă permitea gura şi publicaţi în capul ziarelor voastre că totul e afară de Constituţiune şi că veţi face totul pentru reintrarea în Constituţiune! Şi ce.era în afară de Constituţiune? Opoziţiunea s-a fost abţinut de la alegerile pentru Constituantă; după închiderea Constituantei, conservatorii s-au fost abţinut de a lua parte la alegerile pentru viitorul Parlament! Guvernul domnului Ion Brătianu era dar foarte constituţional; el în noile Camere avea o majoritate mare, pot zice unanimitatea şi în Cameră şi în Senat! Iar ca opozanţi eram numai vro patru sau cinci liberali: domnul Palladi, onor. domn Rădulescu, eu şi încă unul; din cari însă n-au rămas decât doi, cari au votat negru la răspunsul Mesagiului Regesc. {întreruperi.) Domnul J. Rădulescu: Fac apel la dumneata să declari dacă cei doi nu erau decât dumneata şi cu mine. Aşa este; uiţi pe domnul Palladi. în acea epocă domnul Ion Brătianu a ajutat şi protegiat ca să intre în Cameră vreo cîţiva tineri cu talent, dar necunoscuţi,-de curând reîntorşi de la şcoalele străine. Atunci ei erau admiratorii omului providenţial; atunci i-am văzut întrecându-se în devotamentul lor exaltat pentru primul ministru, care le deschisese uşile Parlamentului; unul din ei, mai entuziast decât ceilalţi, suindu-se la tribună ca să-şi facă profesiunea de credinţă, după fiecare frază ce rostea se întorcea către Ion Brătianu ca şi cum l-ar fi întrebat: Stăpâne, bine am vorbit? Astfel, unul după altul, ne-au făcut en-gomiul lor. Eu pe atunci i-am calificat Ies clercs de la Basoche, cari reprezentau misterele sacre; atunci domnul Chiţu a adăugat: La noi aceştia se numesc Vicleimi. La rându-mi i-am răspuns: Tu ai zis. {Ilaritate.) Azi, aceştia, irozii de altădată, sunt acei cari fără cruţare, fără respect, înjură pe acel născător al lor, care i-a luat de umăr pentru a-i înfăţişa poporului ca viitorii săi legislatori. Astăzi tocmai aceştia sunt cari mai fără inimă decât însuşi adversarii de 50 ani ai partidului, atacă pe liberali. Domnul Lascar Catargi nu de astăzi este în duşmănie cu domnul Ion Brătianu; mărturisesc însă că de la deschiderea Camerei n-am auzit din gura domniei-sale sau a aderenţilor săi o critică atât de aspră, atât de exagerată şi nedreaptă în contra fostului prim-ministru liberal, cum am auzit-o din partea acelora cari-şi datoresc intrarea în viaţa politică numai domnului Ion Brătianu; dumnealor atacă influenţa, amestecul miniştrilor liberali în alegerile Camerilor legislative. Da, această influenţă a fost rea, a fost pernicioasă; însă dumnealor uită că tocmai acestei influenţe iar nu popularităţei domniilor-sale, dumnealor datoresc începutul vieţei lor politice. I-am mai auzit zicând: Noi suntem tineri, cu noi este viitorul; noi bătrânii mai mult decât oricine dorim să vedem tinerii întrând în viaţa publică, ajunşi în capul trebilor ţărei; însă cu condiţiune ca 211 să se arate ţărei ca bărbaţi de caracter, statornici în iubirea ţârei, neclintiţi în credinţele lor pentru patrie şi libertate, după cum şi noi le-am iubit în tine-reţele noastre. (Aplauze.) Noi nu avem pretenţiunea de a susţine că numai noi bătrânii am făcut tot ce este bun în această ţară, că totul este desăvârşit în România, că nu mai este nimic de îndreptat, de făcut în această ţară. Din contra, noi credem că este încă mult de făcut; că dar trebuiesc încă multă forţă, multă stăruinţă, multe sacrificii pentru a aduce România la îndeplinirea destinatelor sale; şi aceste sarcini incumbă tineretului. De aceea, înainte de a închide ochii, ne căutăm succesori în marea cale întreprinsă de noi, bătrânii; şi când între aceştia găsim, precum şi găsim, caractere zdravene, tineri cu talent şi cu hotărâre, cari să ne întreacă în iubirea ce am avut pentru ţară şi libertate, unul după altul murim mulţumiţi, în certitudinea că lăsăm după noi vrednici moştenitori, luptători cu caractere, fie ei liberali, fie ei conservatori, pentru că credem că numai caracterele pot ridica şi păstra instituţiunile şi chiar existenţa acestei ţări. (Aplauze.) A! însă noi în privinţa caracterelor, zic unii tineri, nu le putem servi de model: fie şi aşa. Nu noi ne putem apăra pe înşine; dar avem alţii a vă da drept model. Aceştia sunt morţi; şi pentru dânşii ura şi pasiunile s-au stins. Ia uitaţi-vă la aceste busturi cari împodobesc această Cameră; ele ne păstrează trăsăturile marilor noştri bărbaţi, liberali şi conservatori. Iată C. Rosetti, revoluţionar toată viaţa sa, dar caracter statornic în urmărirea idealului său. Priviţi pe Ioan Câmpineanu, boier şi liberal, patriot totdauna, care şi-a cheltuit averea pentru dezvoltarea luminilor în poporul său. Priviţi pe Barbu Catargi, reacţionar care, combătând emanciparea clăcaşilor, nu se gena de a zice că braţele ţăranului erau capitalul proprietarului; dar altmintrelea partizan înfocat al parlamentarismului, pururea consecvent cu sine, şi care a murit victima convicţiunilor sale; Costache Negri, decanul liberalilor din Moldova, care, deşi în mod greşit, voia ca fiecare ţăran să aibă bucata sa de pământ. în adunarea mumă din 1857, când el nu a găsit 12 deputaţi cari să-i susţie propunerea, el se scoborî de la biuroul preşedinţiei Camerei şi-şi luă de susţiitori 12 ţărani. Bătrânul Conachi i-a fost oferit toată averea sa ca fiu adoptiv, numai ca să-şi schimbe numele; el refuză, şi muri sărac, dar tot Negri; Grigore Cantacuzino, care-şi aducea aminte că era boier numai când se atingea de apărarea drepturilor ţărei sale. Cum vedeţi, domnilor, avem caractere de recomandat tinerimei. Numai caracterele dar să le recomandăm şi să Ie căutăm. Aceştia singuri pot fi fala şi tăria acestei ţări. Transfugii, fluturii politici, cari în toată ziua-şi schimbă culcuşul, oricât talent ar avea, nu vor putea niciodată să-i înlocuiască, spre binele acestei ţări. 212 Parcurgeţi paginile istoriei acestei ţări şi pururea veţi găsi că numai caracterele au salvat şi menţinut.această ţară; posteritatea şi astăzi păstrează cu recunoştinţă numele marilor noştri patrioţi. De la fondarea Principatelor, naţiunea a fost în continuu în luptă cu domnii; domnii voiau să guverneze singuri, cu sabia ţinând loc de lege. Pururea în vechile noastre Adunări obşteşti s-au găsit oameni de caracter, boieri, cari au rezistat poftelor domneşti; şi adesea ei au plătit cu capul această rezistenţă. Lăsaţi-mă să vă spun un singur nume dintre aceşti mari luptători: Miron Costin. Un alt mare caracter a fost Lupu Costache; în vremea când Moldova, după fugirea lui Cantemir, era dată pradă ordiilor ienicereşti, Lupu Costache, dus în tabăra sultanului, n-a şovăit un singur minut. Nici frica vieţei nu i-a slăbit puterea, de suflet; fixând drept în ochi pe biruitorul lui Petru cel Mare, pe acel care ameninţa să prefacă în cenuşe pe haina, pe trădătoarea Moldovă, el îi ripostă cu glas tare: Moldovenii nu sunt haini: trădători sunt acei cari au sfâşiat drepturile acestei ţări! El a impus padişahului; el fu numit caimacamul ţărei. Dar curând cruzimea luă locul blândeţei; şi Lupu Costache, la uşa cortului marelui vizir, fu tăiat în bucăţi. Intre numele bărbaţilor noştri de stat contimporani, am uitat a vă cita pe urmaşul lui Lupu Costache, pe Manolache Costache. Rostind acest nume, lăsaţi-mă să trec peste duşmăniile cari un timp au domnit între dânsul şi între mine; lăsaţi-mă să-mi aduc aminte numai de epoca în care el s-a recunoscut greşit, când la Mazar-Paşa ne-am găsit iarăşi la un loc întruniţi, ca în tinereţele noastre. Lăsaţi-mă a vă zice, spre onoarea memoriei lui, că nu am cunoscut un ministru mai onest în aplicarea regimului nostru constituţional. Ei bine, Manolache Costache a fost dat în judecată de Camera din Bucureşti, pentru că a aplicat principiile egalitare ale Convenţiunei de la Paris, Convenţiune recunoscută de însuşi Camera ţărei ca legea legilor noastre, deşi era făcută cu străini. Manolache Costache asemenea în Camera din Iaşi ca prin urechile acului a scăpat de darea în judecată. Pasiunile, iar nu legea, îl daseră în judecată. El avea pentru dânsul rostirea textuală a Constituţiunei; el însă s-a plecat înaintea votului parlamentar şi şi-a dat demisiunea. El n-a mers de două ori la Palat, să întrebe pe principele Alexandru Cuza dacă vedea în votul Camerilor un blam constituţional sau o abatere a Camerei de la Constituţiune. în 1876, Manolache Costache era capul ministerului, când a fost pusă pe tapet darea în judecată a domnului Lacar Catargi; atunci el şi eu stăruiam ca nu Camera să facă instrucţiunea; aceasta era treaba Curţei de casaţiune; am fost bătuţi, însă, bătuţi de majoritatea colegilor noştri, între cari era şi onor. domn Vernescu. 213 Manolache Costache atunci a zis: Eu sunt un copil orfan între domnii le-voastre, şi-mi dau demisiunea; după dânsul şi-au dat demisiunea toţi miniştrii. Cei cari erau pentru facerea instrucţiunei de către Cameră au format noul minister. Aici mă opresc. lată oameni de valoare, iată caractere cari rădică o naţiune şi cari fac ca şi regii şi străinii să respecte o naţiune şi instituţiunile ei. Cu venirea fanarioţilor au căzut caracterele bărbaţilor noştri de stat. Nu mai era în această ţară nici legi, nici libertăţi. De la tron purcedeau abuzurile cele mai mari. Acesta ne-a făcut ca în 1856 să cerem un prinţ străin. Şi când am zis noi acest mare cuvânt, credeţi dumneavoastră că ţara l-a votat orbeşte şi cu uşurinţă? Nu! Şi în Bucureşti, şi în Iaşi, am întrunit ca într-un mănunchi strâns legat, formând totul, am întrunit, zic, acele aşa-zise cincipuncturi ale dorinţelor naţiunei. Daţi-mi voie să vi le citesc astfel cum ele au fost formulate în propunerea de unire, citită de mine la tribuna Adunărei mumă din Iaşi în ziua de 7 octombre 1857: I. Respectarea drepturilor Principatelor, şi îndeosebi a autonomiei lor, în coprinderea vechilor lor capitulaţii, încheiate cu înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634. II. Unirea Principatelor într-un singur stat, sub nume de România. III. Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare de ale Europei, şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţărei. IV. Neutralitatea pământului Principatelor. V. Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti Adunări în care să fie reprezentate toate interesele naţiei. Aceste puncte au fost votate în ambele Adunări; aceste puncte erau crezul politic, erau evangelia unirei Principatelor. Iată ce zicea în considerante pentru punctul al patrulea: „Luând în privire că pentru ca prinţul străin să poată împlini tot ce ar aştepta de la dânsul şi ţara şi Europa, este trebuinţă ca el să fie înconjurat de toate garanţiile de pace şi de putere, şi să fie asigurat contra pericolelor din afară şi în contra turburărilor dinlăuntru; Că pericolele din afară se pot înlătura numai prin neutralitatea pământului Principatelor, neutralitate recunoscută în principiu prin art. 26 şi 27 ale Tratatului de la Paris; Că turburările dinlăuntru se pot depărta numai întru cât domnitorul va căuta puterea sa în însăşi ţara şi va ocârmui după legi făcute de către însăşi ţara; 214 1 Luând în privire că după vechiul obicei, pururea şi sub toate guvernele, puterea legiuitoare în Principate a fost încredinţată unei Adunări obşteşti, care mai mult sau mai puţin a reprezentat ţara; Că această Adunare, pentru ca să fie bine primită, pentru ca legile votate de ea să aibă toată puterea morală, ea trebuie să fie astfel compusă încât să cuprindă în sânul ei toate marile interese ale naţiei.11 Iată, domnilor, pentru mine cheia bolţei edificiului nostru naţional şi constituţional. Ţara a dat domnului tronul de pe care el să reprezinte şi îndeafară şi înlăuntru suveranitatea Majestăţei poporului român. Nu i-a dat însă lui singur şi ocârmuirea ţărei. Noi cei din 1857 şi cei de astăzi voim ca Regele să fie ca o Provedinţă d-asupra tutu lor partidelor, d-asupra tutulor certelor şi urelor noastre, priveghiând ca legile să fie un adevăr pentru toţi -şi mai ales ca nu cei de la putere să sfărâme pe adversarii lor-, aşa cum face regina Engliterei, cum face regele Belgiei. Acesta era idealul nostru al tutulor, şi liberali şi conservatori. Aşa este, domnule Catargi? Noi am ajuns să avem autonomia ţărei, am realizat unirea ţărilor, am ajuns să avem independenţa încoronată cu regalitatea, mulţumită sângelui vărsat al fiilor noştri pe câmpiile bulgare. In fine am realizat cele dintâi patru puncte ale dorinţelor noastre naţionale. Dar a mai rămas încă punctul al cincilea, ca ţara să fie ocârmuită prin ea însăşi şi prin legi libere votate de dânsa; ce va să zică acesta? Va să zică că ţara să fie stăpână pe destinele ei şi înafară şi înlăuntru, că guvernul ţărei să izvorască din Parlament şi prin oamenii aleşi de ţară. Această va să zică că ţara nu voieşte guverne cari să-şi facă majorităţi, ci majorităţi cari să dea guverne! Noi liberalii suntem foarte hotărâţi de a face din această afirmaţiune un adevăr constituţional. Şi merg mai departe; ca să dovedesc că înainte şi mai presus de putere punem realizarea adevărului de mai sus, zic că nu trebuie să voim, chiar putând, de a grăbi ajungerea partidului liberal la putere! Vedeţi dar că suntem dezinteresaţi, ca partid, de a grăbi schimbarea ministerului; pentru că suntem siguri că vom veni la putere, cum vin la putere partidele în toate părţile lumei constituţionale, adică prin greşelile adversarilor noştri; şi slavă lui Dumnezeu că ele nu sunt puţine. Intr-unui din Mesagiile regeşti, pe la 1884, s-a vorbit mai întâi de Era nouă; se zicea, şi cu dreptate, că toate dorinţele naţionale ale ţărei erau împlinite, că sosise timpul să ne punem pe lucru pentru îmbunătăţirile dinlăuntru: finanţele, administraţiunea, buna stare materială şi intelectuală a naţiunei! Nu ştiu cum s-a făcut, partidul liberal nu a îndeplinit decât în parte acest program; de acolo au venit nemulţumirile cari au slăbit partidul nostru, şi care a adus şi căderea sa. 215 Astfel este lucrul; o spun cu francheţă: Partidul liberal nu trebuie să-şi ascundă greşelile, el trebuie să le recunoască cel dintîi, căci prin aceasta va arăta că nu voieşte a le mai face; şi fiind aşa, cu părere de rău văd, mai ales pe domnul ministru de Externe, care la toată ocaziunea impută liberărilor greşelile lor făcute sau nefăcute. Dar oare onor. domn Lahovari crede că comparaţiunea între relele făcute de noi cu acele făcute de guvern arată că acest guvern este mai bun! Cum, numai prin comparaţiunea răului această ţară poate ajunge a avea un guvern bun? Nu domnul I. Brătianu este astăzi la putere. Acum cârma ţărei o are domnul Mânu. Ei bine, faceţi bună administraţiune şi lăsaţi lumei să facă comparaţiune între guvernul liberal şi întreg guvernul concentrat. Necontenit ne aruncaţi imputări, unele mai nedrepte decât altele! Cu acesta nu vă faceţi poziţiunea mai bună. Da, liberalii au greşit multe; dar recunoaşteţi că şi la activul nostru noi avem acte bune, legi mântuitoare, pe cari dumneavoastră nu le veţi face niciodată. Nu vedeţi că chiar şi legi bune, când le faceţi, dumneavoastră nu inspiraţi ţărei entuziasm? Ce voiţi? Ţara are şi ea idolii ei; ţara este democratică, şi ea ştie cui datoreşte transformarea sa şi ca naţiune şi ca societate; ea-şi aduce aminte de urâtul trecut; şi de aceea ea se îndoieşte de binele ce voiţi a face; pentru că * se teme să nu fie ceva dedesubt. Acesta este capitalul liberalilor, pe cari nimeni nu ni-1 poate lua; şi aceasta este aşa de evident că şi dumneavoastră conservatorii aţi ajuns a crede să fără liberali, fără măcar cu numele de liberali, dumneavoastră nu puteţi merge înainte. De aceea, unii din dumneavoastră au lipit numele de liberal Ia numele de conservator. Iar alţii, zi-cându-se încă mai liberali, au adoptat numele de constituţionali. Vă mai lăudaţi cu alegerile libere ce aţi făcut în această ţară. Ia să vedem dacă este aşa! Apoi tocmai în contra acestui mod de vederi s-a făcut actul politic încheiat între partidul conservator şi unii liberali dizidenţi! Domnul general Mânu a zis că a fost şi este în contra guvernelor neutre, căci asemenea guverne dau Camere neguvernabile! Apoi cum s-ar împăca acest chip de vedere al domnului Mânu cu teoria sa de libere alegeri? Iată cum: Opoziţiunea unită voind ca după retragerea domnului I. Brătianu un partid să nu fie tras pe sfoară de eelalt partid, a convenit de a se numi un minister neutru sau mixt, luat dintre bărbaţii de stat ai ambilor partizi, cari să se paralizeze unii pre alţii spre a nu înrâuri pentru sine în timpul alegerilor. In acel act de care v-a vorbit domnul general Mânu se stipula că ministerul viitor avea să aibă o durată scurtă, o misiune determinată. {întreruperi.) 216 Durata, timpul alegerilor şi misiunea: împiedicarea guvernului de a se amesteca în alegeri! Iată că în acest timp domnul Ion Brătianu demisionează! Şi toţi se aşteptau să vadă venid opoziţiunea unită cu ministerul său mixt. Dar Majestatea Sa Regele lasă la o parte opoziţiunea unită; şi crezând că mai înainte de toate era bine de a se precurma influenţele, urele, prigonirile şi răzbunările, cheamă la minister pe domnii Theodor Rosetti şi Carp; dar cum i-a chemat şi pentru ce anume scop? Aceasta-mi propun a v-o spune. (Zgomot.) Şedinţa din 7 decembrie Domnilor deputaţi, înainte de toate, permiteţi-mi să adresez expresiunea recunoştinţei mele onor. majorităţi şi îndeosebi domnului preşedinte al Camerei deputaţilor pentru că au binevoit a-mi acorda şi protege dreptul de a vorbi, contra sforţărilor unora din colegii noştri de a-mi închide gura. Prin această purtare, aceştia ne arată ce ar deveni libertăţile noastre constituţionale când ar ajunge a ocupa banca ministerială. Ba mai mult încă, după ce domnul preşedinte, în urma votului domni ilor-voastre, mi-a acordat dreptul de a vorbi şi m-am suit la tribună, domniile-voastre aţi văzut că unul din dumnealor nu s-a sfiit de a sui treptele ce conduc la sediul preşedinţial, spre a face imputări preşedintelui nostru de ce m-a lăsat să vorbesc. Iată, domnilor, cum se procede la aplicarea principiilor erei noi! Această datorie o dată împlinită - datorie de recunoştinţă pentru că eu, din minoritate, am găsit în majoritate şi în preşedintele Camerei ocrotirea libertăţei cuvântului - intru de îndată în materie, fără a mai repeta cele zise de mine ieri. Voiesc să vorbesc de venirea la putere a ministerului Th. Rosetti. Domnul preşedinte al Consiliului, în chip nepărtinitor, v-a arătat împrejurările cari au provocat demisiunea domnului I. Brătianu şi retragerea de la putere a partidului liberal. Domnia-sa s-a abţinut de la cuvintele sforăitoare şi de la pasionatele acuzări cari obicinuit răsună de la banca ministerială oridecâteori este vorba de ministerul domnului 1. Brătianu. 217 Am plăcuta datorie d-a arăta că domnul prim-ministru n-a tăgăduit că domnul Ion Brătianu, în momentul retragerei sale, avea o mare majoritate şi în Cameră şi în Senat. N-a fost tot aşa cu limbajul ţinut ieri de domnul ministru de Externe; domnia-sa a fost violent, pasionat, nedrept ca totdauna, fără a lua în consideraţiune că domnia-sa, orator strălucit al partidului conservator, ţinea o luptă neegală; căci adversarul său era absent, şi dar nici se putea apăra. Atâta observaţiune-mi permit a face. Merg mai departe cu desfăşurarea faptelor cari au adus la putere ministerul Th. Rosetti. Domnul general Mânu ne zice că, după recomandaţiunea dom-niei-sale şi a altora, M.S. Regele a chemat la guvern pe un om pacinic, luat dintr-o atmosferă unde numai pasiune nu poate să fie, şi l-a însărcinat cu formarea noului minister. După ministerul domnului Ion Brătianu, şeful partidului liberal, neapărat că trebuia să vină ministerul partidului conservator. Aşa se credea pe atunci. însă Regele s-a temut că trecerea puterei imediate şi bruscă de la un partid la cellalt opus, şi mai ales în mijlocul împregiurărilor d-atunci foarte furtunoase, această trecere a puterei să nu dea loc Ia represalii teribile, cari ar fi putut compromite chiar ordinea publică, chiar Constituţiunea. Şi de aceea s-a preferit să se cheame pe domnul Th. Rosetti, tot conservator, dar care prin calitatea sa de magistrat s-a fost ţinut departe de luptele politice. Să cercetăm acum ce misiune s-a dat noului prim-ministru, domnului Th. Rosetti? Această misiune era să dizolve Camerile şi ţara să fie pusă în pozi-ţiune de a-şi da prin alegeri libere un nou Parlament. Aceasta se reclama de toate partidele, de ţara întreagă. însă domnul Th. Rosetti şi cu colegii săi au privit altfel misiunea sa. Domnia-sa un minut nu şi-a privit această misiune cum ea era în realitate, cum a fost dată în realitate de Coroană. Domnia-sa nu s-a socotit deloc ministru provizoriu! Domnia-sa şi-a fost luat de coleg pe onor. domn Carp, bărbat vioi, inteligent, energic şi volontar în aprecierile şi faptele sale, şi prin temperament puţin dispus pentru regimul parlamentar. Domnia-sa nu se genă de a zice în gura mare: Am ajuns la putere, avem încrederea Majestăţii-Sale, trebuie acum cu orice preţ să ne creăm şi o majoritate în Camere. Aşa noul minister, în loc ca să dizolve Camerile în 10, 15 zile după chiemarea sa, a stat la putere opt luni de zile, întrebuinţând toată activitatea spre a se stabili ca un guvern de durată, spre a-şi pregăti o Cameră şi un Senat devotate. 218 în interval, s-au dizolvat nu mai puţin de 600 consilii comunale; prefecţii au fost toţi schimbaţi; la toate ramurile administraţiunei publice s-au numit funcţionari noi; toate aceste schimbări pentru cei mai neprevăzători se dovedesc că erau făcute în vederea alegerilor viitoare. S-a mai văzut că forţa, energia şi iniţiativa din guvern nu erau în preşedintele Consiliului, ci toate acestea erau la colegul său, domnul P. Carp. Domnia-sa, în aceste opt luni, a făcut mai multe călătorii în ţară, negreşit- pregătind fără sfială alegerile după tipul domniei-sale constituţional, şi mai ales silindu-se ca să-şi recruteze aderenţi personali. Aşa vorbind, aşa dictând, s-a văzut lucrând domnul Carp în Dorohoi, Botoşani, Roman, Tecuci, adică în sens opus cu domnul Th. Rosetti. Acesta lucra pentru conservatori; domnul Rosetti nu s-a genat de a o afirma aceasta chiar de la banca ministerială. Permiteţi-mi a vă da un exemplu de chipul cum acest minister a corespuns misiunei date lui de către Coroană. Vă voi cita un singur fapt. în ultima Cameră a domnului Ioan Brătianu, eu fusesem ales la Galaţi, alături cu domnul Lascar Catargi. Domnul Lascar Catargi era combătut de aderenţii domnului Brătianu; el totuşi a ieşit triumfător. în noile alegeri de sub ministerul Th. Rosetti, domnul L. Catargi [î]şi pusese iar candidatura în vechiul său colegiu. Aflând că domnul Th. Rosetti [î]şi punea candidatura alături cu domnul L. Catargi, prin urmare în contra mea, eu întrebai pe domnul Th. Rosetti, care are la Vaslui o bună şi meritată influenţă, şi care, prin urmare-şi punea obicinuit candidatura acolo, îl întrebai ce caută domnia-sa la Galaţi de-şi punea acolo candidatura. Domnia-sa-mi răspunse: Eu nu mi-am pus-o; mi-au pus-o alţii. Eu nu sunt cunoscut în Galaţi, n-am făcut nimic pentru Galaţi; dar mi s-a spus că, dacă nu-mi voi pune candidatura alături cu domnul L. Catargi, domnia-sa este în pericol să cadă. Am stat mult pe gânduri, şi m-am mirat de acest răspuns. Domnul L. Catargi, în vremea liberalilor, când era combătut, tot a ieşit triumfător în colegiul I de Galaţi; şi azi, când nu mai este combătut şi când se găseşte la putere un minister conservator care trebuie să-i dea pace, să nu izbutească şi să aibă trebuinţă de susţinerea personală a şefului guvernului? Catargi, proprietar în Covurlui, el care a trăit jumătate din viaţa sa în acel judeţ, el care a făcut mult bine oraşului Galaţi şi se bucură acolo de o dreaptă popularitate, el să nu poată birui cu propriile sale forţe? Replicai ministrului: Cum se poate, domnului Rosetti, să-mi spui lucruri ca acestea! Cum se poate ca candidatura lui Lascăr Catargi să nu triumfe decât prin candidatura domniei-tale! 219 Domnul Theodor Rosetti a finit cu promisiunea că domnia-sa va vorbi cu domnul Catargi, şi dacă acesta-1 va asigura că n-are nevoie de sprijinul candidaturei domniei-sale, domnia-sa-şi va retrage-o! De atunci până după alegeri nici n-am mai văzut pe domnul Rosetti. Eu ştiam de mai înainte că candidatura mea era periclitată faţă cu această nouă candidatură. Domnul Theodor Rosetti, prim-ministru, punându-se în contra mea, domnul Rosetti, cumnat cu Cuza-Vodă, domnia-sa care se spera, se credea de unii din gălăţeni că, ales deputat al Galaţilor, domnia-sa va îndestula nevoile acestui nenorocit oraş, mai ales va restatornici porto-francul reclamat în zadar de atâta timp etc. etc. Domnul Rosetti avea toate şansele de reuşită! De aceea eu nici am mai fost la Galaţi, nici m-am mai pus în contact cu vechii mei amici şi alegători. Amicii mei însă tot au crezut a persevera într-o luptă neegală şi al cărui rezultat negativ de mai înainte-1 prevăzusem. După alegeri, curiozitatea mă îndemnă să cercetez fondul adevărului în declaraţiunea ce-mi făcuse primul ministru, şi iată ce aflai: Domnia-sa pusese la Galaţi pe un domnul Merişor ce-i zic şi Merişescu, prefect; acesta, crezând a-şi arăta devotamentul către“superio-rul său, îndemnă pe domnul Rosetti să-şi pună candidatura sa la Galaţi, zicându-i atunci că, dacă nu va consimţi la aceasta, candidatura domnului Catargi desigur va cădea. Iată şi domnul Rosetti, la rândul său, crede basna subalternului său; şi dar domnul Rosetti, care se silea din toate puterile să aducă în Cameră o majoritate conservatoare, nu putea să nu lucreze pentru candidatura şefului partidului conservator. Şi iată pentru ce împinse domnia-sa sacrificiul până a-şi pune candidatura într-un oraş unde nu era cunoscut. Domnul Rosetti îşi întărea astfel afirmaţiunea că domnia-sa sprijinea partidul conservator în alegeri. Socotesc de prisos a adăogi că, în cât s-atinge de domnul Lascăr Catargi, domnia-sa nici că avea nevoie de un asemenea sprijin pentru a reuşi. Domnul Lascăr Catargi: Nici nu mi-a declarat domnul Rosetti că-şi pune candidatura la Galaţi. Nu era însă tot aşa cu domnul Carp. Domnul Carp nu o dată mărturisise că domnia-sa nu avea partid personal. în vederea atitudinei sale domoale în ultimii ani ai ministerului I. Brătianu, până şi domnii Negruţi şi Pogor îl părăsiseră şi trecuseră în rândurile opoziţiunei unite. Aşadar, Ia alegerile ultimei Camere, onorabilul domn Carp nu a putut fi ales deputat la Vaslui decât prin concursul energic al prefectului Neron Lupaşcu, care nu se gena de a spune alegătorilor săi că era ameninţat cu destituirea dacă nu va reuşi a scoate pe domnul Carp deputat. 220 Nu cred că domnul Lupaşcu şi astăzi nu ţine acest limbagiu. Cât despre domnul Maiorescu, domnia-sa a fost mai franc chiar din început. Domnia-sa a fost declarat că nici îşi va pune candidatura undeva. Lucrurile însă s-au schimbat îndată ce s-a format ministerul domnului Theodor Rosetti. De vreme ce domnul Rosetti, pe cât putea interveni în favoarea conservatorilor, onor. domn Carp voi mai bine a lucra pentru domnia-sa, spre a-şi crea un propriu partid al său, recrutând voluntari din toate partidele. în tot timpul ce a precedat alegerile, domnul Carp a voiajat; a fost voiajori Domnul Nucşoreanu nu are dar meritul invenţiunei acestui cuvânt. Domnul Carp dintâi a avut meritul de a voiaja, de a fi mare voiajor, în. calitate de ministru; şi voiajele sale în adevăr i-au reuşit. Domnul Ianco-vescu v-a spus rezultatul acestor voiaje, adică formarea partidului numit întâi junimist, mai apoi constituţional. Departe de mine ideea de a reproduce învinuirile energice ce onor. domn Iancovescu le adresează onor. domn Carp în privinţa rolului puţin constituţional ce domnia-sa l-a jucat înainte şi în cursul alegerilor din urmă, rol puţin potrivit cu un bărbat care se califică de şef al constituţionalilor. Domnul Iancovescu este tânăr, şi domniei-sale îi este permis de a caracteriza mai energic intervenţiunea unui ministru în alegerile ţărei, decât aş face eu, ajuns la bătrâneţe. îmi va fi însă permis să afirm că ţara a fost lovită de mirare când a văzut mai multe candidaturi, pot zice stranii, triumfând în mai multe judeţe. Toţi ne-am mirat, de unde până unde nume cu totul necunoscute în localitate au ieşit triumfătoare contra unor rivali cari aveau de ani îndelungaţi rădăcini prinse în cutare sau cutare judeţ. Permiteţi-mi a vă cita un exemplu din propria mea experienţă. Câteva zile după săvârşirea alegerilor, întâlnindu-mă cu un amic al meu din provincie, l-am întrebat să-mi spună cum domnul X a fost ales deputat în judeţul său, unde pe cât ştiam nu avea mai nici o legătură, ba chiar nici piciorul îi călcase vreodată. Te înşeli, răspunse el; domnul X a fost în judeţul nostru. Domnia-sa, trecând prin judeţul nostru cu trenul, şi-a fost scos capul pe fereastra vagonului şi vântul i-a fost luat pălăria. Domnia-sa, ajungând la viitoarea staţiune, a reclamat la şeful gărei şi la comisarul de poliţie, şi a ţinut chiar o corespondenţă cu aceste autorităţi, până ce în fine i s-a găsit pălăria. Iată, domnilor, cum s-au încheiat legăturile dintre candidatul X şi judeţul Z, legături cari apoi l-au şi trimes de reprezentant în Cameră. Faptul este autentic, şi la nevoie aş putea cita şi numele judeţului. Tot aşa de strânse legături s-au creat şi în alte judeţe cu fericiţii candidaţi. îi numesc fericiţi 221 pentru că au izbutit. Cu toate acestea, onorabilul general Mânu nu se genează de a ne spune la toată ocaziunea că sub nici un guvern nu s-au făcut în această ţară alegeri mai libere ca sub guvernul domnului Th. Rosetti. Nu vă puteţi plânge de nimeni, urmează a ne zice primul ministru. Dovadă că alegerile au fost libere sunt multiplele grupuri şi personalităţi din toate partidele, până şi domnul Nădejde, care a intrat în Camerile actuale. Eu protestez în contra acestor afirmări ale domnului prim-ministru. Afară de conservatori, toate candidaturile opoziţiunei au fost combătute fără cruţare. Domnul Panu este negreşit adversar declarat al partidului naţional-liberal. Ei bine, eu mă refer la mărturisirea sa; spună domnia-sa dacă pentru toţi oamenii liberali de orice nuanţă, şi pentru domnia-sa asemenea a fost umbră de alegeri libere... Domnul G. Panu: La alegerile din urmă? Da. Domnul G.Panu: Ferească Dumnezeu, desigur că nu. Aud şoptind unii că curios lucru este ca omul care a făcut pe 2 mai să vorbească de libere alegeri; voi răspunde mai târziu, eu omul de la 2 mai, că am dreptul şi datoria de a vorbi de libere alegeri. Acum să ne ţinem de actualitate, şi astfel susţin că, afară de conservatori şi junimişti, nimeni [nu] va putea afirma în această ţară că alegerile din urmă au fost libere. Aceasta o susţin şi eu; şi vă rog ca să-mi permiteţi, spre a dovedi aceasta, de a intra în oarecari dezvoltări ale situaţiunei politice ce s-a creat acestei ţări de la retragerea ministerului I. Brătianu. în ultimii ani ai acestui minister toate nuanţele opoziţiunei, conservatori şi liberali-dizi-denţi, recunoscuseră ca o dogmă că singurul chip de a reda ţărei linişte[a] era de a se asigura libertatea cea mai absolută în alegeri. Pentru a se face din acest cuvânt un adevăr, deosebiţii şefi de partide conveniseră că în timpul alegerilor trebuia a se da ţărei un minister neutru, adică compus din reprezentanţii deosebitelor partide politice din ţară; se mai conveni ca oricare bărbat politic din opoziţiunea unită va fi însărcinat de Rege să fo'rmeze noul minister, el trebuia să-l completeze cu reprezentanţii cei mai marcanţi ai deosebitelor nuanţe ale opoziţiunei, şi că misiunea acestui minister să fie numai de a dizolva Camerile de pe atunci şi de a convoca colegiile pentru formarea unor noi Camere, cari să fie expresiu-nea liberă a voinţei poporului, şi să dea apoi ţărei un adevărat minister constituţional. Domnul general Mânu, în adevăr, nu figurează între subscriitorii acelei declaraţiuni; însă aceasta nu vrea să zică că domnia-sa 222 a fost contrar acestei opiniuni, ci numai fiindcă domnia-sa, deşi membru influent în opoziţiune, nu era între capii grupurilor opozante îndrituiţi de a subscrie. Domnul general Mânu se pare acum că a uitat acestea, căci altfel nu-1 înţeleg cum domnia-sa, în răspunsul său la discursul domnului Ceaur Aslan, a zis următoarele: „După părerea mea, un guvern neutru să prezideze la alegeri este un curat nonsens; căci Camerile alese sub un asemenea guvern vor fi o amestecătură de grupuri, cari nu vor fi niciodată în stare a da o itiajoritate de guvernământ; aşa încât situaţiunea va fi, în tot timpul duratei acelor Camere, într-o inestricabilă încurcătură11. Aceste cuvinte nu trebuie să ne pară stranii în gura domnului general Mânu. Domnia-sa nu o dată a profesat idei stranii şi contrazicătoare cu cele ce le profesase mai înainte. In adevăr, nu l-am auzit tot pe domnia-sa, fără genă, mărturisind că o dată ce domnul I. Brătianu s-a retras de la putere, conservatorii au făcut foarte bine că s-au depărtat de aliaţii lor liberalii dizidenţi, şi scoţând pălăria au salutat pe reprezentantul lor domnul Dumitru Brătianu, zicându-i: Adversarul nostru comun a căzut. Noi suntem la putere; prin urmare, de acum, noi conservatorii, de o parte şi dom-niile-voastre, liberalii, de altă parte, ne despărţim. Şi fiecare grupă să lucreze de acum sub steagul său şi cu propriile sale arme. Domnul prim-ministru îşi sfârşeşte teoria domniei-sale, după cum trebuie să fie ministeriile viitoare, cu următoarele concluziuni: „Un guvern neutru, după părerea mea, este rău şi din alt punct de vedere, fiindcă învaţă pe români să nu mai aibă credinţă în ideile diferitelor partide; este un ce ibrid şi mai cu seamă şi imoral, căci totdauna asemenea guverne sunt rezultatul unor coaliţiuni monstruoase, formate numai în scopul de a răsturna un minister care este la putere. Aşa fiind, eu nu mi-aş da părerea atunci, ca să se cheme la putere un guvern neutru.11 Scurt şi coprinzător! Va să zică, domnule prim-ministru, dom-niile-voastre voiţi ca şi la alegerile viitoare ministerul să nu lase ţara în deplină libertate de a trimite în Parlament reprezentanţii deosebitelor interese, deosebitelor opiniuni cari îşi au curentele lor în ţară? Dom-niile-voastre de la început arătaţi că singura misiune a unui guvern este să înraureze pentru ca să aibă o majoritate în Cameră. Domnul preşedinte al Consiliului-. Concluziunea este greşită; ministerul să 1 nu înrâureze, dar alegătorul să ştie ce reprezintă ministerul. Mărturisirea aceasta este preţioasă; dar la rândul meu te-aş întreba: Ce te priveşte pe dumneata ministru dacă ţara ar trimite Camere împestriţate? Cu ce drept pretinzi dumneata să intervii ca în Camere să fie 223 numai două partide? De ce nu ai vrea dumneata ca partidele să se transforme, ca pe lângă cele vechi să vină şi altele noi? în puterea cărei Constituţiuni dumneata voieşti a mărgini ca să nu străbată în Camere idei noi şi grupuri noi? Partidele actuale, dacă voiesc a domina, a dirija destinele acestei ţări, n-au decât să caute a fi modelul constituţionalismului, a fi scutul iegalităţei, şi mai ales să figureze în capul tutulor reformelor politice şi economice cari nasc din trebuinţele unei ţări pe cale de progres. Nu aşa, domnule general, nu ca dumneata au gândit şi au votat acei cari în Adunările mume din 1857 au aşternut bazele viitoarelor Camere legiuitoare ale României. Iată ce zic actele de unire ale ambelor ţări: Luând în privire că pentru ca prinţul străin să poată împlini tot ce ar aştepta de la dânsul şi ţara şi Europa, este trebuinţă ca el să fie înconjurat de toate garanţiile de pace şi de putere, şi să fie asigurat în contra pericolelor din afară şi în contra turburărilor de înăuntru... Că tulburările dinăuntru se pot depărta numai întrucât Domnitorul va căuta puterea sa în însăşi ţara, şi o va ocârmui după legi făcute de către însăşi ţara. — Luând în privire că după vechiul obicei, sub toate guvernele, puterea legiuitoare în Principate a fost încredinţată unei Adunări obşteşti, care mai mult sau mai puţin a reprezentat ţara, că această Adunare pentru ca să fie bine primită, pentru * ca legile votate de ea să aibă toată puterea morală, ea trebuie să fie astfel compusă încât să coprindă în sânul ei toate marile interese ale naţiunei. „Adunarea Ad-hoc păşind pe calea ce i s-a prescris de Tratatul de Paris, adică începând a rosti dorinţele ţârei, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, în toată curăţenia cugetului, neavând în privire decât drepturile şi folosul naţiei române, declară că cele întâi, cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţi ale ţării sunt: ...Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiuneiP Tot astfel au hotărât şi Puterile subscriitoare Tratatului de la Paris când au aşternut bazele electorale ale Adunărilor-mume, chemate de a se rosti asupra viitoarei organizaţiuni a ţărilor române. în Divanurile Ad-hoc am avut şi foşti domni, şi boieri mari, şi boieri mici, şi clerul înalt, şi preoţi de mir, şi proprietari mari, şi proprietari mici, şi negustori, şi profesiuni liberale, şi clăcaşi; în fine, toate clasele societăţei române de pe atunci erau reprezentate; şi cu toate că cultura pe atunci nu era atât de răspândită ca astăzi, acele Adunări împestriţate, întrebuinţez expresiunea dumneavoastră, au fost la înălţimea misiunei lor, au fost fala României şi au făcut admiraţiunea Europei. în acele Adunări erau reprezentate toate interesele ce se contraziceau, toate ideile ce se 224 ciocneau, toate pasiunile, toate urile cari erau între clase, asupritorii alăturea cu asupriţii; şi cu toate acestea, să dea Dumnezeu ca totdauna să avem Camere cari să simtă şi să lucreze pentru binele şi-ntărirea României cum au simţit şi au lucrat Adunările din ’57. (Aplauze.) Şi apoi, onor, domnule general, de la 1857 şi până astăzi au trecut 33 de ani; nu credeţi dumneavoastră că în acest lung interval ţara aceasta a progresat? Nu credeţi dumneavoastră că de atunci educaţiunea noastră politică nu s-a întins în diferitele clase ale societăţei române? în tot anul şcolile, şi din ţară şi din străinătate, aruncă, în luptele activităţei noastre, batalioane întregi de tineri învăţaţi, iniţiaţi la toate ideile cari agită lumea civilizată, la toate reformele economice şi sociale cari bat la uşa României. Mergeţi chiar prin sate; şi chiar acolo, dacă nu veţi găsi progres în îmbunătăţirile reale, veţi găsi progres în idei şi în cunoaşterea mai ales a trebuinţelor materiale. Ei bine, lăsaţi o dată să mai vină nişte Camere împestriţate, ţi-o acord, ca cele din 1857. Şi nu vă speriaţi de grupurile şi grupuleţele cari vor intra în ele. Grupuleţele, chiar individualităţile, se vor asocia cu acele grupuri, cu acele grupuleţe, cu acele individualităţi cu cari se vor asemăna mai mult în idei şi în tendinţe; şi astfel grupurile vor deveni partide. Conservatorii, cu deosebitele lor nuanţe, vor sfârşi prin a face un partid compact. Tot aşa cred şi despre liberali; în ces-tiunele mari ei se vor putea uni cu radicalii, şi poate chiar cu socialiştii, când socialismul va ajunge a fi ceva în această ţară. Astfel, prin jocul natural şi liber al regimului constituţional parlamentar, vor fi şi în acele Camere majorităţi şi majorităţi de acele cari vor da Tronului ministere puternice, iar nu majorităţi ca cele de astăzi formate de miniştri. Să vă iasă din cap, domnilor miniştri, că ţara aceasta va mai răbda Camere legislative cari să fie formate după tipicul patului lui Procust! Mă veţi întreba poate: Da dumneata aşa ai făcut cu Adunarea de la 1864? Ei, domnilor, alte timpuri şi alte nevoi erau pe atunci. Pe atunci era altceva la ordinea zilei decât regimul parlamentar; cestiunile cele mai mari, unele erau dezlegate numai pe hârtie, altele - şi cele mai grele - [î]şi aşteptau încă soluţiunea. Statul român se clătina în înseşi bazele sale constitutive, şi art. 46 al Convenţiunei de la Paris, care avea menire de a face din Ţara românească o ţară democratică prin egalitatea drepturilor şi a îndatoririlor, şi care mai cu deosebire impunea emanciparea claselor muncitoare, aştepta în zadar soluţiunea sa de la ’57 până la ’64. Toate acestea puneau în al doilea rând cestiunea parlamentarismului; şi apoi şi în alte ţări mult mai puternice şi mai civilizate, de exemplu Francia, n-am văzut, în timpuri de grea cumpănă, libertăţile influenţându-se sau chiar suspen- 225 dându-se? Ei bine, şi eu, atunci când nimeni [nu] vrea să înţeleagă că timpul formulelor era trecut şi că nodul gordian nu se putea dezlega în pace, am fost silit să fac ceea ce am făcut. Nu vă miraţi dar că eu, omul de la 2 mai, vin astăzi şi declar adevărul, pentru că în gura păcătosului adevărul tot adevăr este. Acest adevăr, pe care-1 cred şi-l mărturisesc, este că a sosit timpul că ceea ce n-am avut până acum să-l avem astăzi, adică adevărul constituţional, libertatea în alegeri, punerea ţârei în poziţiune de a-şi da ea singură guvernul ce-i convine. Toate cestiunile cele mari ce frământau ţara în ’57, ’62, ’64 şi ’66 sunt astăzi dezlegate. Mai sunt cestiuni de rezolvat; reformele economice mai cu deo-sibire se impun şi în ţara noastră. Dezlegarea acestor cestiuni este misiunea erei noi; dar această eră nouă, ca să fie producătoare de bune rezultate, n-are nevoie de nici o silnicie. Ţara, o declar, este astăzi coaptă pentru a putea dezlega toate cestiunile ce se ivesc la orizontul ei, fără comoţiuni politice, fără violenţe neconstituţionale. Batalioanele de tineri, de cari am vorbit mai sus şi cari- zilnic sporesc în număr şi în inteligenţă, pot face ca şi România să se bucure de binefacerile unui regim adevărat constituţional-parlamentar. Negreşit că şi astăzi se vor putea încă înfăţişa greutăţi în mersul regulat şi pacinic al instituţiunilor parlamentare, pe cari ţara le-a reclamat în dorinţele sale naţionale din ’57, şi pe cari şi le-a dat în 1866; dar acesta nu este un motiv ca ele să fie falsificate, sau chiar rupte. Pentru că într-o pădure sunt vreascuri, nu este un motiv de a se da foc pădurei; pentru a scăpa de câteva uscături, nu se cuvine a se preface în cenuşă bradul cel înalt, stejarul cel vârtos, teiul cel mirositor, adică podoabele pădurei. Podoaba ţărei noastre este astăzi Constituţiunea; adevărul constituţional este astăzi fala, puterea şi viitorul României. Toţi dar trebuie să ţinem la acest adevăr; şi numai acel ministru care din întărirea acestui adevăr va face programul acţiunii sale guvernamentale, va fi un mare ministru şi va lăsa o pagină glorioasă în istoria ţărei sale. Mă rezum: Cestiunile cele mari cari au preocupat ţara noastră în ultimii 30 ani sunt astăzi rezolvate, fie pe calea constituţională, fie pe calea plebiscitului, fie pe calea Iovirei de Stat, toate aceste sunt astăzi rezolvate. Nu ne mai bat la uşă cestiuni cari nu s-ar putea dezlega pe calea constituţională. Aşa fiind, Constituţiunea de la ’66 trebuie să devină în fine un adevăr, şi din nenorocire ceea ce este astăzi numai adevăr constituţional nu este. De aci purced toate nemulţumirile şi toate frământările cari astăzi agită societatea română. 226 De aceea cestiunile cari bat la uşă rămân nedezlegate, de aceea Camerile legislative n-au în ţară prestigiul care ar trebui să-l aibă dacă ele ar fi expresiunea sinceră a voinţei şi a intereselor naţiunei. De aceea ministerul este slab, fără nici o putere morală, pentru că ministerul nu-şi are baza sa aşezată pe voinţa naţională. Şi această stare de lucruri va continua a periclita destinele ţărei, va întreţine nemulţumirea obştească, va slăbi tot ce trebuie să fie tare în această ţară, până ce nu vom avea în capul guvernului un om care să aibă curagiul, care să aibă puterea de a zice şi de a face ca Constituţiunea să devină un adevăr pentru toţi şi în toate. De la 1888 România este mistificată; regimul constituţional este o vorbă, este o ficţiune; şi de atunci nici unul din ministere sau din bărbaţii cari s-au succedat la putere nu pot, cu fruntea ridicată, susţine că a ajuns la putere sau că au exercitat puterea pe cale constituţională. Onorabilul domn Vernescu se înşală dar amar când susţine că ministerele din cari a făcut domnia-sa parte au fost constituţionale. Dom-nia-sa nu poate, drept vorbind, a-şi face o poziţiune constituţională excepţională de aceea pe care au avut-o şi domnul Rosetti, şi domnul Carp şi domnul Mânu, şi domnul Lahovari. Singur domnul Lascar Catargi, recunoscut şi în ţară şi în Cameră ca şef al partidului conservator, dacă după retragerea partidului liberal de la putere ar fi fost chemat la cârma ţărei, ar fi putut să se afirme ca minister adevărat constituţional; dar n-a fost aşa. Regele n-a socotit de cuviinţă să cheme la putere pe şeful partidului conservator, care după tipicul constituţional trebuia să succedeze partidului liberal. Majestatea Sa a chemat la minister pe domnul Rosetti şi domnul Carp, aceştia au făcut alegerile. Cum s-au făcut o ştie ţara. Rezultatul acestor alegeri este Camera actuală. Nu mai puţin decât patru schimbări şi transformări ministeriale am văzut; în două din aceste combinaţiuni a luat parte şi onorabilul domn Vernescu; domnia-sa a fost alături şi cu domnul Th. Rosetti; a fost apoi alături şi cu domnul Mânu. Ei, de ce dar onor. domn Vernescu susţine că domnia-sa a fost ministru constituţional şi domnii Rosetti şi Mânu nu? Şi viceversa. Domnii Rosetti şi Mânu n-au fost miniştri constituţionali şi, prin urmare, nici domnul Vernescu n-a fost ministru constituţional. Păcatul de origină îi loveşte pe toţi deopotrivă. Dar să lăsăm această ceartă de familie, care pe noi ne interesează foarte puţin, şi să abordăm o cestiune de o importanţă mult mai mare şi care interesează ţara întreagă. Această cestiune este că regimul ce ne guvernează numai consti-tuţional-parlamentar nu este. Ceea ce este astăzi nu s-a cerut de genera- 227 ţiunile cari au întemeiat Statul român modern. Şi părinţii noştri, domnilor, şi noi câţi mai supravieţuim din generaţiunea trecută, am cerut sus şi tare, ca dorinţă naţională, ca ţara să fie stăpână pe destinele sale; ca ea să-şi facă legile ce-i convin prin Adunări legislative liber alese şi reprezentând toate marile interese ale naţiunei. Această dorinţă a fost idealul tinereţelor noastre. Aşa, în 1857, am cerut noi, câţi mai suntem în viaţă din acei ce au formulat atunci marile dorinţe ale naţiunei române, fraţii Brătieni, principele Dimitrie Ghica, domnul Lascar Catargi alături cu mine, şi câţiva încă puţini cari mai trăim din acea epocă. V-am citit mai sus însuşi conţinutul expunerei de motive a voturilor marilor Adunări mume. Voturile pentru autonomia ţărilor, pentru unirea lor, pentru chemarea unui principe străin în capul noului Stat s-au realizat. A mai rămas cererea pentru înzestrarea ţărei cu un regim adevărat constituţional. Când vom avea şi acest regim ca un mare adevăr, atunci, domnilor, vom putea zice că era frământărilor periculoase a trecut, şi că şi Tronul şi Constitu-ţiunea au prins în această ţară rădăcini nedestructibile; căci nu trebuie să uităm că regalitatea în România face parte din Constituţiune şi că, prin urmare, puterea sa se poate întări numai prin întărirea Constituţiunei. Domnilor deputaţi, am fost nevoit să mă întind asupra acestor con-sideraţiuni politice generale pentru c-am trebuit să răspund oratorilor cari * m-au precedat la această tribună; şi domniile-voastre veţi constata împreună cu mine că puţină discuţiune s-a făcut asupra adevăratului răspuns ce trebuie a se face Mesajului Tronului. Unul din principalii şi mai talentaţii oratori cari au luat cuvântul a fost onorabilul domn Take lonescu; însă ca şi predecesorii săi, în loc de a critica sau a aproba proiectul de răspuns, în loc de a critica sau a sprijini actele ministeriale, domnia sa s-a agăţat, de cine? De partidul liberal, care i-a dat naştere; de partidul liberal care, până acum, cel puţin, n-a zis un singur cuvânt în discuţiuna actuală. Căci domnul Dimitrie Brătianu, deşi preşedintele comitetului partidului liberal, nu a vorbit un singur cuvânt ca liberal. Domnia-sa a ţinut acelaşi limbagiu pe care şi domnul Lascar Catargi şi domnul Vernescu ar putea să-l ţină. Domnul Brătianu, ca toţi oratorii opoziţiunei, a susţinut că ţara numai de un regim adevărat constituţional nu se bucură, că Constituţiu-nea este o ficţiune, şi că până ce Constituţiunea nu va deveni un adevăr, pace şi stabilitate pentru nimeni în această ţară nu poate să fie. Onorabilul domn Take lonescu era în tot dreptul să întâmpine domnului Dimitrie Brătianu, era în tot dreptul să nege afirmările domnului D. Brătianu; dar domnia-sa n-a făcut aşa. Domnia-sa a făcut în lung şi în larg procesul 228 partidului liberal, cum el este constituit actualmente, şi, ca şi când partidul liberal ar fi astăzi la putere, domnia-sa a început mai întâi a ne face procesul pentru ce noi disidenţii ne-am unit din nou cu partidul naţio-nal-liberal; după aceea a criticat opiniunile noastre în privinţa politicei noastre exterioare, ţinând a demonstra că noi liberalii uniţi nu suntem înţeleşi asupra acestei politici, unii cugetând într-un fel şi alţii altfel. Dar onorabile domnule Take lonescu, ce importă aceasta Camerei şi ţărei? Suntem noi la putere? Ce importă ţărei şi ce este la ordinea zilei, este politica ministerului; şi dumneavoastră nu ziceţi un cuvânt despre acestea, dumneata liberal, care datoreşti tot ce eşti partidului liberal, ne ataci. mai rău şi mai nedrept decât o fac însăşi adversarii naturali ai liberalilor, partidul conservator. Domnul T. lonescu, ca să-şi facă poziţiunea uşoară, face tabulă rasă de trecutul său şi de debutul său în lumea politică. Să-mi dea dar voie domnia-sa să-i îndrept memoria şi să rectific lucrurile cum s-au petrecut. Cunoaşteţi cum s-a pus la ordinea zilei cestiunea reviziunei Consti-tuţiunei şi cu deosebire a legei electorale. Nu numai partidul conservator, dar şi mulţi din liberali din început s-au fost rostit contra acestei revizuiri ca neoportună, şi de aceea când cestiunea a venit la ordinea zilei, conservatorii s-au retras din Cameră, şi cu dânşii câţiva liberali, dintre cari şi eu unul. In toată odihna dar, şi fără contrazicere, Camerile au votat punctele din Constituţiune ce aveau a fi modificate, şi apoi au fost dizolvate. Aceste modificări, după mine, erau fără nici o importanţă. Noi alegeri s-au făcut apoi pentru noua Constituantă. La aceste alegeri partidul conservator n-a luat parte, asemenea şi mulţi din liberali. La aceste alegeri a luat parte numai partidul liberal-naţional guvernamental. în Constituantă era reprezentat numai acest partid; şi dar modificările din Constituţiune s-au făcut iarăşi de un singur partid. Astăzi, înşişi acei cari au propus acele reforme şi cari le-au votat, recunosc că toată lucrarea a fost puţin practică şi că nu s-a îndreptat nici un rău. Constituanta, terminându-şi lucrările, a fost la rândul ei dizolvată şi ţara a fost chemată a procede la noi alegeri după noua lege electorală. Partidul conservator, voind a fi consecuent până la extrem cu hotărârile sale de mai înainte, s-a abţinut şi de la aceste alegeri; şi dar alegerile s-au făcut fără adversari, fără .luptă. Astfel au intrat în noile Camere numai partizanii guvernului de pe atunci. Domnul Ion Brătianu înţelesese că asemenea Camere nu puteau deloc să atragă încrederea morală a ţărei şi socoti, lucru de care îl laud, cu drept cuvânt, că cel puţin trebuia să-şi întinerească corpul parlamentar, fuzionându-i un sânge nou, noi puteri intelec- 229 tuale. Era un număr însemnat de tineri plini de talent, cari nu debutaseră încă în viaţa politică. Cu aceştia primul-ministru se hotărî a-şi ilustra noul Parlament; alese dar pe cei ce îi socotea mai capabili, între cari însă unii nu-şi sfârşiseră măcar studiile. Ii recomandă alegătorilor, desemnându-le chiar colegiurile electorale unde dumnealor triumfară fără multă osteneală. Astfel noul Parlament fu înzestrat cu mai mulţi tineri de talent, în capul cărora, să-mi fi permis ca după drept şi după merit să pun pe onorabilul domn Take Ionescu, deputatul colegiului al treilea din Ilfov. Din întâile şedinţe, junii reprezintanţi au debutat într-un chip briliant; fiecare la rândul său şi-a făcut discursul său de debut. Mai înainte de toate, domnilor, deduseseră absolutoriul ministerului liberal pentru toate actele sale anterioare, declarându-le bune, constituţionale şi liberale. Din toate, cuvântul cel mai remarcabil a fost al domnului Take Ionescu; acest cuvânt domnia-sa îl ţinu la tribună, şi toţi acei cari în acea zi au fost la Cameră şi-aduc aminte că domnia-sa după flecare frază se întorcea spre banca ministerială, spre a vedea dacă fraza rostită avea aprobaţiunea oficială. Totul se rezumă într-o întrebare şi într-un răspuns. O mai repet, domnul Take Ionescu, întorcându-şi faţa spre banca ministerială, parcă întreba: Aşa e că bine am vorbit? Şi domnul Ion Brătianu aprobând din cap şi zâmbind, părea a-i zice soyai naiSri, bravo băiete, bine ai vorbit, mergi înainte. (Ilaritate.) înţelegeţi, domnilor deputaţi, că noi puţinii liberali cari nu eram încorporaţi în unanimitatea guvernamentală, nu puteam să fim încântaţi de această scenă. Domnul Palladi şi domnul Rădulescu şi eu, consternaţi şi uitându-ne unii la alţii, ne întrebam: Unde vroiau să ajungă nouii deputaţi? Fiindcă onorabilul domn Take Ionescu seamănă a fi uitat cele petrecute pe timpul de atunci, daţi-mi voie să-i împrospătez memoria, citindu-i câteva linii cu cari a început cuvântul său virginal, maiden speach, cum zic englezii. în discursul său domnul Take Ionescu recunoştea, pe atunci, în mod franc şi leal, că guvernul partidului naţional-liberal fusese larg, generos, cu tinerii de talent; că-i adusese chiar el, nu alegătorii de cari erau necunoscuţi le deschiseseră uşile Parlamentului. Prin urmare, acestui guvern datorau începutul vieţei lor politice. Ei bine, măcar această reminiscenţă ar fi trebuit să îndemne pe onorabilul domn Take Ionescu, pe fiul Benjamin al partidului naţional-liberal, să fie mai blând şi mai drept către născătorul său. Domnia-sa n-a făcut aşa; fulgerile sale în contra lui Ion Brătianu şi a partidului său au fost, cum aţi văzut, mai teribile decât lovirile domnilor miniştri de Interne şi Externe în contra guvernului liberal. Domnul Take Ionescu nu ne iartă, ba ne-o face ca o crimă, că după căderea 230 naţionalilor liberali de la putere, noi liberalii disidenţi, iarăşi ne-am dat mâna, reconstituind vechiul partid naţional-liberal. Dar onor. domnule adversar, făcut-am noi această unire când naţionalii-liberali erau la putere? "Noi, când erau la putere, i-am atacat, pentru că guvernul lor se depărtase în multe de la programul de la Mazar-Paşa, pentru că făcuse multe greşeli, şi am lucrat şi noi ca să-l dăm jos. (întrerupere.) Dar dacă i-am dat jos, aceasta n-a fost pentru ca să venim la putere sau să trecem la conservatori, ori la junimişti; i-am dat jos pentru ca să oprim peirea partidului naţional-liberal, pentru ca să ne reformăm (* Pentru împământenirea cu dispensă de stagiu a lui Constantin G. Andriopulo din Iaşi. Şedinţa din 17 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 47, p. 858, col. 3 p. 96 46* împotriva recunoaşterii calităţii de cetăţean român a lui C.G. Arhondi. Şedinţa din 17 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 47, p. 859, col. 2. p. 96 47" Pentru împământenirea cu dispensă de stagiu a lui Arpad Haynal din Botoşani. Şedinţa din 17 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 47, p. 859, col. 3-p. 860, col. 1. p. 97 48 în legătură cu vinderea moşiei statului Piscu (jud. Dolj) în loturi către ţărani. Şedinţa din 17 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 47, p. 860, col. 2-3. p. 98 49* Discurs în favoarea oraşului Iaşi. Cu prilejul unor despăgubiri cerute pentru atelierele companiei de cale ferată Lemberg-Cernăuţi din Paşcani. Şedinţa din 22 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 1889/1890, nr. 49, p. 880, col. 1-2. p. 99 50’ Discurs asupra bugetului Eforiei spitalelor civile din Bucureşti. Şedinţa din 22 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr.49,p. 881,col.3-p. 882, col. 2. p. 101 332 51 Pe marginea unei interpelări a IuiP. Cernătescu. Şedinţa din 23 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 50, p. 927, col. 3. p. 103 32 Face precizări în legătură cu despăgubirea ţăranilor din Dolheşti (Suceava), expropriaţi pentru cauză de utilitate publică (construirea unei căi ferate). Avocatul CFR, Bosie, Ie dăduse 10.000 lei, venitul pe patru ani al pământului, apoi fuseseră împroprietăriţi în alt loc. Şedinţa din 24 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890. nr. 51, p. 939, col. 2. !,J’ Asupra rigorii împământenirii românilor macedoneni. Şedinţa din 24 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 51, p. 940, col. 2-3; p. 941 col. 1-3; p. 943, col. 1-2. ’ p. 104 Asupra recunoaşterii calităţii de cetăţean român transilvăneanului Nicolae Zenovici. Şedinţa din 24 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 51, p. 944, col. 2. p. 108, 55 Pe marginea unei discuţii asupra bugetului ministerului de Război. Şedinţa din 26 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 52, p. 951, col. 3 -p. 952, col. 1. p. 108 56 Intervenţie într-o chestiune de regulament. Şedinţa din 26 februarie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 52, p. 952, col. 1-2. p. 109 31 Intervine la o interpelare făcută de N. Ionescu, ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice privind restaurarea neglijentă a monumentelor istorice ca Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi. K. a caracterizat biserica drept „cea din urmă rămăşiţă a artei române". Iar când ministrul ad interim de resort, Th. Rosetti, se declarase incompetent l-a apostrofat; „în cestiuni de inimă trebuie să fiţi!". Şedinţa din 1 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 54, p. 992, col. 1,2. 3S E primul semnatar, între câteva zeci, al proiectului de lege prin care col. G. Roset Roznovanu şi soţia lui Alexandrina (n. Câmpineanu) sunt autorizaţi să construiască pe proprietatea lor Roznov o biserică cu cavou pentru familie. A. Holban a precizat că soţii Roznovanu făceau o donaţie de 120.000 de franci pentru această biserică, o şcoală şi un serviciu medical în comuna Roznov. Adunarea a votat luarea în discuţie de urgenţă a proiectului de lege. Şedinţa din 2 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 54, p. 994, col. 1. în şedinţa de la 7 martie 1890 s-a votat în unanimitate-47 bile albe, p. 1059, col. 3. 39 Intervine pe marginea cererii lui Pavel Niculescu din comuna Ulmu de a fi despăgubit pentru prădăciunile suferite în timpul răscoalei din 1888. Primul ministru, gl. G. Mânu, spusese că trebuie delimitate net stricăciunile făcute de ţărani de cele imputabile soldaţilor. Acestea urmau să fie suportate de stat. K. a cerut să le plătească „acei care au adus pe ţărani la răscoală". Şedinţa din 6 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 56, p. 1033, col. 3. 60’ Se împotriveşte închiderii discuţiilor la proiectul de lege privind alocarea a două milioane de lei pentru construirea căii ferate Piteşti-Curtea de Argeş. Şedinţa din 7 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 56, p. 1056, col. 1-3. p. 110 6r îşi arată scepticismul în legătură cu votarea unui credit privind studii de fezabilitate pentru construcţii de căi ferate. Şedinţa din 7 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 56, p. 1059, col. 1. p. 113 62' Discurs în favoarea ridicării economice a Dobrogei. Şedinţa din 12 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 59, p. 1129, col. 1 -p. 1130, col. 1. p. 114 333 6j" E contra suspendării interpelărilor: până la votarea bugetelor. Şedinţa din 13 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 59, p. 1137, col. 1-2. p. 118 M Schimb de replici cu ministrul Lucrărilor Publice, Al. Marghiloman. Acesta spusese că în Adunare datoria majorităţii este de „a pune ordine în discuţiuni" şi a nu lăsa lucrările la discreţia a doi-trei deputaţi „hotărâţi de a o ţine în loc“. K. a spus: „Până aici aţi mers bine; nu recurgeţi acum la ameninţări". Cum Al. M. s-a apărat, K. i-a desluşit: „Aţi zis că majoritatea va pune ordine". Şedinţa din 13 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 59, p. 1139, col. 2. 65* Discurs asupra bugetului ministerului de Externe. Şedinţa din 15 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 60, p. 1163, col. 2 - p. 1166, col. 1; p. 1167, col. 3. p. 119 66’ Discurs asupra bugetului ministerului de Interne. Şedinţa din 19 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 62, p. 1223, col. 3 -p. 1224, col. 3. p. 126 67‘ Asupra organizării Serviciului sanitar. Şedinţa din 20 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 62, p. 1233, col. 1-2. p. 130 68 Pe marginea discuţiei asupra bugetului târgului de porci de la Severin întreabă dacă cel similar de la Medgidia nu s-ar putea transfera la Constanţa. Şedinţa din 27 martie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 67, p. 1363, col. 2. Sesiunea extraordinară 1889-1890 '' Despre activitatea Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. Şedinţa din 18 aprilie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 70, p. 1387, col. 2-p. 1388, col. 1. p. 132 2* Raport asupra proiectului de lege „pentru pensiunile impiegaţilor civili şi eclesiastici". Şedinţa din 18 aprilie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 70, p. 1389-1393; p. 1403, col. 3 - p. 1404, col. 2. Şedinţa din 19 aprilie 1890, p. 1406, col. 3 -p. 1408, col. 1; p. 1416, col. 1-3; p. 1417, col. 1-3. Şedinţa din 20 aprilie 1890, nr. 71, p. 1425, col. 2-3 - p. 1426, col. 1; nr. 72, p. 1428, col. 2 - p. 1429,. col. 1, 2-3; p. 1430, col. 2. Şedinţa din 21 aprilie, nr. 73, p. 1438, col. 1, 3; p. 1439, col. 1; p. 1442, col. 1. p. 134 Dă explicaţii în legătură cu un proiect de lege privind tocmelile agricole. Şedinţa din 21 aprilie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 73, p. 1435, col. 2-3. p. 160 4* Discurs asupra tratatului de comerţ sârbo-român. Şedinţa din 26 aprilie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 76, p. 1465, col. 3; p. 1466, col. 1 -p. 1469, col. 2. p. 161 5 La o observaţie a ministrului de Război că proprietarii români nu cresc cai încât aceştia trebuie importaţi: „Aveţi cai buni în Dobrogea, dar nici o comisiune nu s-a dus să-i vadă". Apoi, la declaraţia aceluiaşi că a trimis oameni să cumpere cai în Rusia şi Austro-Ungaria: „Trimiteţi unul şi în Dobrogea". Şedinţa din 26 aprilie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 76, p. 1479, col. 2. 6' Intervenţie asupra justiţiei militare. Şedinţa din 26 aprilie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr, 76, p. 1480, col. 3 - p. 1481 col. 1. p. 174 7 Discurs privind fortificaţiile militare. Şedinţa din 28 aprilie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 78, p. 1507, col. 2 - p. 1508, col. 1. p. 176 334 8 Cere Adunării să consacre o zi anume pe săptămână pentru discutarea indi- genatelor. Şedinţa din 7 mai 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 82, p. 1630, col. 2-3. Şedinţa din 12 mai 1890, nr. 86, p. 1689, col. 1-2; p. 1690, col. 2-3. p. 178 9 Pe marginea proiectului de lege pentru organizarea judecătorească. Şedinţadin 8 mai 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 82, p. 1637, col. 3 -p. 1638,col. 1. Şedinţadin 15 mai 1890, nr. 89,p. 1733, col. 1. Şedinţadin 17mai 1890, nr. 90, p. 1758, col. 1-3. ’ p. 181 10* Pledoarie pentru construirea unor linii de cale ferată de interes local. Şedinţa din 19mai 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890,nr.91,p. 1774, col. 1 -p. 1775, col. 1. p. 184 11 Intervenţie pe marginea cererii ministrului de Război a unui credit de comple- tare a echipamentului armatei. Şedinţa din 26 mai 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 97, p. 1879, col. 3. p. 187 12 Precizare privind prevederile legii de vânzare a bunurilor statului. Şedinţa din 29 mai 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 98, p. 1881, col. 3; p. 1886, col. 3 - p. 1887, col. 2. p. 188 13 îl interpelează pe ministrul de Interne în legătură cu emigrarea „unor sate întregi" din Moldova de Sus: „Fac întrebarea domnului ministru de Interne dacă domnia-sa are cunoştinţă de acest fapt plin de durere. Cât pentru mine, protestez fiindcă văd în toţi anii venind mii de oameni din Bucovina în ţară la noi." Şedinţa din 29 mai 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1889/1890, nr. 98, p. 1887, col. 3. Sesiunea 1890-1891 '* Despre o abatere de la uzanţele parlamentare: Nereprezentarea minorităţii în biroul Adunării. Şedinţa din 17 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 3, p. 7, col. 3. p. 192 2’ Cere explicaţii în legătură cu executarea testamentului lui Anastasie Başotă. Şedinţa din 17 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor",! 890/1891, nr. 3, p. 8, col. 1 -2.' p. 193 Se pronunţă în legătură cu continuarea lucrărilor Adunării în situaţia în care guvernul e demisionar. Şedinţadin 19 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891,nr. 4, p. 9, col. 1, 3. p. 194 4* Discurs asupra situaţiei politice din ţară. Şedinţa din 19 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 4, p. 12, col. 3 - p. 13, col. 2. p. 195 5 Protestează faţă de obstrucţia la care e supusă în Adunare minoritatea liberală: „Să fie constatat că în această Cameră nu ni se dă dreptul şi nouă liberalilor să zicem un cuvânt. Am ascultat două ore vorbindu-se de toate şi de toţi, dar numai din partea liberală n-a putut să vorbească nimeni... Pe lângă cestiuni personale, s-au tratat şi cestiuni de principii: prerogativele Tronului, deosebite programe, fără ca nici unul din partidul liberal să aibă cuvântul... Astăzi n-am ce face, mă supun, dar la timpul cuvenit voi avea onoare să spun vederile mele asupra situaţiunei." Şedinţa din 22 noiembrie Î890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 6, p. 25, col. 1,3. 6 Asupra statutului spitalului „Elisabeta Doamna" din Galaţi. Şedinţa din 23 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 1890/1891, nr. 7, p. 32, col. 2-3. p. 198 7 Discurs privind autorizarea comunei Sinaia de a percepe unele taxe. Şedinţa din 23 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor1,1890/1891, nr. 7, p. 33, col. 1-2; p. 34, col. 1-3. p. 200 8 întreabă Adunarea dacă se mai respectă litera regulamentului potrivit căreia sâmbăta e ziua consacrată pentru „petiţiuni, indigenate şi pensiuni1'. Şedinţa din 23 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 7, p. 36, col. 3. 9’ Se pronunţă asupra unor împământeniri. Şedinţa din 24 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor1, 1890/1891, nr. 7, p. 38, col. 2-3; p. 39, col. 1. p. 202 10 Se autodefineşte, la o replică a lui G. Panu: „Eu sunt liberal, nu sunt colectivist, mai ales azi când s-a format altă colectivitate11. Şedinţa din 26 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 8, p. 46, col. 3 - p. 47, col. 1. "* Pe marginea unui proiect de lege care autoriza comuna urbană Caracal să încaseze unele taxe. Şedinţa din 27 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 10, p. 56, col. 3 - p. 57, col. 1. p. 203 l2* La proiectul de lege care autoriza comuna urbană Constanţa să contracteze un împrumut de 300.000 lei. Şedinţa din 29 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 12, p. 80, col. 3; p. 81, col. 1-2. p. 205 13* Pe marginea proiectului de lege privind achiziţionarea unor imobile necesare ministerului de Externe. Şedinţa din 29 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 12, p. 82, col. 2, 3; p. 83, col. 1. p. 207 14‘ Se pronunţă în legătură cu scutirea de impozite a pământurilor aparţinând şcolilor şi bisericilor de la sate. Şedinţa din 30 noiembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 14, p. 99, col. 2-3. p. 208 15 Contestă că foaia „La liberte roumaine11 ar fi o publicaţie oficială: „Protestez, nu e jurnalul oficial al partidului. Membru în comitetul de zece, declar în numele său că nu suntem legaţi de acest jurnal.11 Polemică cu Take lonescu. Şedinţa din 4 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 19, p. 140, col. 3. 16’ Discurs asupra situaţiei politice din ţară. Şedinţele din 5 şi 7 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1890/1891, nr. 20, p. 159,col.3-p. 163, col. 3;nr. 21, anexă, p. I-X. Se publică după broşura: Discuţiunea asupra proiectului de răspuns la Mesagiul Regelui. Discurs rostit în şedinţele de la 5 şi 7 decembre 1890 de deputat al colegiului l-iu de Iaşi, Bucureşti, 1891,68 p. p. 209 n* Condamnă polemicile personale. Şedinţa din 10 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 23, p. 197, col. 3 -p. 198, col. 1. p. 251 ls* Despre îmbunătăţirea situaţiei materiale a clerului din judeţul Mehedinţi. Şedinţa din 15 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1890/1891, nr. 28, p. 259, col. 1-2. p. 252 l9* Cere să se tipărească testamentul lui An. Başotă. Şedinţa din 15 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1890/1891, nr. 28, p. 260, col. 2-3., p. 253 20* Asupra felului de aplicare a legii pensiilor. Şedinţa din 15 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11,1890/1891, nr. 28, p. 261, col. 1-2; p.262, col. 1-3; p. 264, col. 1-3. . p. 254 2I* Despre împământeniri. Şedinţa din 17 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 29, p. 265, col. 2-3. p. 258 22* La proiectul de lege pentru contingentul militar al anului 1891. Şedinţa din 17 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor11, 1890/1891, nr. 29, p. 267, col. 3; p. 268, col. 2-3; p. 276, col. 2-3; p. 277, col. 2. p. 259 336 23' Pentru respectarea cuviinţei parlamentare. Şedinţa din 19 decembrie 1890. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 30, p. 297, col. 1. p.265 24’ Asupra unei tranzacţii a statului cu l.G. Cantacuzino pentru construirea de poduri. Şedinţa din 15 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 33, p. 342, col. 1-2. p.265 25 Este de acord cu ministrul Domeniilor, Al. Marghiloman, să se amâne cu două zile discutarea proiectului de lege privind combaterea filoxerei dar atrage atenţia: „înţelegeţi bine, domnilor, că Adunarea nu se poate opune la o amânare cerută de domnul ministru, mai ales pentru motivele pe care le-a arătat domnia-sa. însă aş ruga pe domnul ministru să binevoiască a cerceta lucrul mai de aproape şi se va convinge că această lege este un flagel. Nu ne scapă de filoxeră şi ne aruncă în gura şi în mâna tuturor acelor agenţi cari nu fac decât a şicana lumea. Nu mai este cu putinţă să duci din o localitate în alta nici un fel de fructe, nici chiar legume. Eu însumi nu am putut aduce nişte fân de' peste Prut. Ei bine, rog pe domnul ministru să ne scape de filoxerişti, mai înainte decât de filoxeră." Şedinţa din 16 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 34, p. 345, col. 1 - p. 346, col. 1. 26’ Intervenţie la proiectul de lege privind poliţia vânatului. Şedinţa din 17 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 36, p. 363, col. 2 -p. 364, col. 2. p. 267 27* în favoarea acordării unei pensii Acriviţei Herescu. Şedinţa'din 19 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 38, p. 392, col. 2. p. 271 28* Pe marginea proiectului de lege „pentru organizarea serviciului de pompieri". Şedinţele din 21 şi 22 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 39, p. 403, col. 1, 3; p. 404, col. 1; p. 405, col. 2-3; nr. 40, p. 414, coi. 2 - p. 415, col. 2; p. 417, col. 3. p. 272 29 Discurs privind redresarea oraşului laşi. După o interpelare a lui I. Nădejde. Şedinţa din 25 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 42, p. 446, col. 2-p. 447, col. 1. p. 277 30* în favoarea acordării unei recompense naţionale fostului ministru Gh. Chiţu. Şedinţa din 26 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 42, p. 452, col. 1-2. p. 280 3I* Se împotriveşte acordării cetăţeniei române lui Vanghele Lazăr, comerciant macedonean. Şedinţa din 26 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/ 1891, nr. 42, p. 453, col. 1-2. p.281 32 Stăruie pentru suplimentarea pensiei văduvei lui George Creţeanu: „Cuvintele domnului Vernescu sunt conchizătoare; a uitat însă domnia-sa un merit mai mare al re-pausatului Creţeanu, meritul literar, căci el este cel care a zis aceste cuvinte, pe care trebuie să ni le aducem aminte cât de des: «Fie pâinea cât de rea Tot mai bine în ţara mea»." Şedinţa din 26 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 42, -p. 453, col. 3. 33 Discurs la proiectul de lege pentru construirea liniei ferate Galaţi - Bârlad. Şedinţa din 29 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891; nr. 44, p. 486, col. l;p. 487, col.l;p. 488, col. 1-p. 489, col. 2. ' p. 282 j4' Discurs la proiectul de lege pentru poliţia vânatului. Şedinţa din 31 ianuarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 45, p. 513, col. T, p. 514, col. 2-3. p. 288 3S* Discurs privind necesitatea unor îmbunătăţiri economice. Pe marginea unei interpelări a lui D. Atexandrescu. Şedinţa din 6 februarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 48, p. 542, col. 3 - p. 544, col. 2. p. 291 ^6" Pe marginea proiectului de lege privind combaterea filoxerei. Şedinţa din 8 februarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 50, p. 567, col. 2; p. 568, col. 1-2. p. 296 37 Cere Adunării să ia în discuţie cererea de împământenire a francezului Dodun de Perriere. Şedinţa din 9 februarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/ 1891, nr. 50, p. 52, col. 2-3. p. 297 38 Pentru recunoaşterea calităţii de cetăţean român unui locotenent Petrescu. Şedinţa din 9 februarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 50, p. 574, col. 1, 3; p. 575, col. 2. p. 298 39 Schimb de replici cu C.C. Dobrescu-Prahova care declarase că regimul constituţional în România s-a întemeiat ia 1866: „Protestez. S-a împlinit altceva, s-a răsturnat un tron... Protestez încă o dată, la 11 februarie nu s-au pus bazele...." Şedinţa din 11 februarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 51, p. 577, col. 3. 40‘ Discurs privind agitaţiile de la Ploieşti. Şedinţa din 13 februarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor". 1890/1891, nr. 53, p. 604, col. 1 -p. 606. col. 1. p. 299 41 Discurs asupra situaţiei politice. Şedinţa din 24 februarie 1891. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1890/1891, nr. 55, p. 640, col. 1 -p. 641, col. 3; p. 644, col. 3. p. 304 Alte discursuri '* Discurs asupra situaţiei politice din ţară. 22 aprilie 1890. întrunirea liberală de la Giurgiu. „Voinţa naţională", VII, 1890, nr. 1674, p. 1. p. 313 2 Discurs privind situaţia politică din ţară. întrunirea publică din 7 octombrie 1890. „Voinţa naţională", VII, 1890, nr. 1809, p. 1-2. p. 317 3* în favoarea alegerii ca deputat de Ilfov a lui Nicolae Fleva. 17 ianuarie 1891, sala veche a Ateneului român. „Voinţa naţională", VIII, 1891, nr. 1887, p. 1-2. p. 322 4* Discurs asupra situaţiei politice din ţară. 24 martie 1891. Sala Eforie din Bucureşti. „Voinţa naţională", VII, 1891, nr. 1944, p. 1-2. p. 324 5 Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor. 1/13 aprilie 1891. Şedinţă solemnă a Academiei Române. Publicat în seria aceasta de Opere, voi. II, Scrieri istorice, ed. Al. Zub, Bucureşti, 1976, p. 603-633, text şi note. ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Am ajuns la capătul publicării Oratoriei lui Mihail Kogălniceanu din răstimpul 1864-1891. Cele zece volume îngrijite de noi (cărora li se adaugă alte două pentru anii precedenţi, 1857-1864, lucrate de Vladimir Diculescu şi Dan' Berindei) se constituie într-un argument de netăgăduit privind valoarea excepţională a operei oratorice a celui care rămâne una din cele mai autorizate voci al Parlamentului român. Prezent în dezbateri, informat, cu o remarcabilă capacitate de a schimba opinia auditoriului în favoarea sa, Kogălniceanu a ţinut ca nimeni altul atenţia încordată a “colegilor săi şi a publicului asistent. Prestanţa i-a fost dată de cultura solidă, de cunoaşterea perfectă a tot ce mişca în ţară, de o exprimare dintre cele mai elegante. Acel dozaj savant între discutarea seacă a cutărui proiect de lege şi vorba de duh menită să rupă monotonia şedinţelor parlamentare a tăcut ca Mihail Kogălniceanu să fie totdeauna aşteptat cu nerăbdare la tribună. Chiar după închiderea discuţiilor ori de câte ori a solicitat cuvântul, Parlamentul s-a grăbit să i-1 acorde. Parcurgerea intervenţiilor sale, însumând, cum se vede. mai multe mii de pagini, se transformă într-un curs de istorie a! anilor 1857-1891, dintre cei mai fertili, mai plini de realizări, ai României moderne. Cum digresiunea, citatul, aluzia sunt prezente la tot pasul, am socotit trebuitoare adnotarea corespunzătoare spre a înlesni cititorului înţelegerea mai nuanţată a spuselor marelui om politic. De aici şi puzderia de note ale noastre care însoţesc textul. A fost o bucurie pentru noi să putem scoate la lumină integrala oratoriei sale. Câţiva colegi ne-au stat alături, netezind drumul, uneori bolovănos, spre tipar. Fără migala benedictină a Doinei Popescu şi a lui Tiberiu Avramescu textul nu ar fi avut acurateţea remarcată de critici. Prof. Ştefan Ştefanescu, ca director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“, a dovedit o înţelegere exemplară când a permis, ani în şir, cuprinderea în planul de cercetare al Institutului a volumelor de Oratorie ale lui Mihail Kogălniceanu. Reluarea seriei, după 14 ani, în anul 2003, se datorează preşedintelui Academiei Române, prof. Eugen Simion, care a restituit instituţiei pe care o conduce, mai mult decât oricine, menirea de a promova ştiinţa, de a evidenţia valorile perene ale culturii naţionale. Le rămân profund recunoscătoare tuturor pentru încrederea nedezminţită ce mi-au arătat. 339 Acum, la capăt de drum, gândul mi se îndreaptă pios şi către cei care nu mai sunt: marna şi soţul meu. Amândoi au vegheat osteneala mea cu dragoste şi înţelegere şi m-au iertat pentru timpul când, în loc să le fiu alături, m-am aplecat asupra spuselor celui care a fost Mihail Kogălniceanu. G.P.F. SUMAR Introducere.......................................................................V Discursuri, intervenţii, Amendamente, Propuneri Sesiunea 1889-1890..........................................................3 Sesiunea extraordinară 1889-1890......................................... 132 Sesiunea 1890-1891....................................................... 192 Alte Discursuri Discurs asupra situaţiei politice dinţară (22 aprilie 1890)...................313 Discurs privind situaţia politică din ţară (7 octombrie 1890).................317 în favoarea alegerii ca deputat de Ilfov a Iui Nicolae Fleva (17 martie 1891).322 Discurs asupra situaţiei politice din ţară (24 martie 1891)...............324 Regeşte............................................................................ în loc de încheiere...........................................................339