MI HAIL KQ GÂLNICEANU OPERE Ediţie critică publicată sub îngrijirea lui DAN SIMONESCU EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA M I H AIL KO GALNICEANU OPERE V ORATORIE III 1878 - 1891 PARTEA A I I I - A 1884 — 1886 Text stabilit, studiu introductiv, note şi comentarii de GEORGETA PEÎfELE EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Pi 79 717, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 125 1989 1 SUMAR Introducere........................................... ~ Discursuri, intervenţii, amendamente, propuneri . . 21 * Sesiunea 1884 — 1885 23 Sesiunea 1885 -1886....................... . 259 I Eegest# . . . ... I . ... , . . aqo I ! ISBN 973-27-0004-1 ISBN 973-27-0005-X Redactor: DOINA POPESCU Tehnoredactor: FELICIA BOLOCAN Bun de tipar: 10.X.1989. Format: 16/70x100: coli de tipar: 31,75. CZ pentru biblioteci mari:) 0„n CZ pentru biblioteci mici:) 8o9 10n Tipărit la || I. P. ,,Informaţia4s INTRODUCERE Omul de stat trebuie să fie capabil să îmbunătăţească forma de guvernămînt deja constituit; sarcina aceasta ar fi însă eu totul peste puterile lui dacă n-ar cunoaşte toate formele de guvernămînt. (ARISTOTEL) Soluţiile oferite de Tratatul de la Berlin (1878) au pus capăt războiului ru so-româno - ture, dar au creat premisele pentru o stare conflie-tuală latentă, care avea să dăinuie pînă în al doilea deceniu al secolului XX. Ca totdeauna, cele mai defavorizate au fost statele mici. în schimbul recunoaşterii fiinţei statale, a desprinderii de sub suzeranitatea unui imperiu, ele au plătit un tribut dureros prin obligaţia de a-şi orienta politica viitoare spre anume puteri, prin amputări teritoriale ori acceptarea unor legi interioare care nu puteau întruni adeziunea întregii naţiuni. într-o situaţie asemănătoare se găsea România, care, în deceniile următoare dobîndirii independenţei de stat, s-a apropiat de Puterile Centrale, ca unica alternativă pentru evitarea izolării sau a preempţiunii pre-judieiabile a unui singur mare imperiu, al cărui apetit de cucerire fusese acut resimţit de proaspătul stat liber. Argumentele pro şi contra pentru noua politică externă a României n-an lipsit atît în epoca, cit şi ulterior, în istoriografia care a interpretat stările de lucruri de atunci. Dar dincolo de polemică rămîne situaţia ca atare, creată ca urmare a unui context internaţional în care România a trebuit să se integreze. Prudenţa politică a conducătorilor ţării a vrut ca noua orientare, politica să rămînă secretă, în speţă tratatul prin care România adera la Tripla Alianţă (semnat la Viena la 18/30 octombrie 1883) nu a fost adus la cunoştinţa decît a cîtorva miniştri de externe. Dacă pentru moment asemenea opţiune a dat o aparenţă de trăinicie politică, relaţiile economice ale ţării au intrat în impas. Lucrul a devenit evident în primul rînd în ceea ce privea executarea convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria, încheiată în 1875 şi care echivala cu înfeii-dărea ţării către monarhia bicefală. Pe acest fundal al orientării politice inexorabile către Puterile Centrale, paralel cu deteriorarea raporturilor economice internaţionale, se desfăşoară aproape toată activitatea parlamentară a lui M. Kogălni-eeanu în anii 1884—1886. Timp de zece ani el criticase neobosit această convenţie, încercînd să sfarme fantoşa care-i înşelase pe mulţi, aceea a recunoaşterii statului român într-o vreme cînd din punct de vedere juridic suzeranitatea turcească nu fusese anulată, incit oferirea clauzei naţiunii celei mai favorizate păruse o dovadă de preţuire a partenerului. Desigur, gestul monar- 5 Mei însemnase atunci, în 1875, un ajutor efectiv pentru România, mai ales pentru statutul ei internaţional, ea un început de recunoaştere a statului autonom, capabil să încheie direct acte bilaterale. Plata acestei recunoaşteri fusese însă uriaşă; ea strivise economia ţării — se făcuse eu „sacrificiul întregii noastre industrii născânde” —, frînase multe iniţiative interne şi impietase asupra schimburilor economice normale cu restul lumii. Transformînd România într-o bază de materii prime (şi acestea acceptate cu numeroase clauze restrictive) şi un receptacul al industriei austro-ungare, iar pe de altă parte impunîndu-şi preempţiunea pe cursul românesc al Dunării, monarhia vecină prinsese ţara într-un cleşte ce profila ruina economică. Neîndoios, în cuvîntul lui Kogălniceanu se simte oponentul, cel înclinat să critice întreaga conduită a guvernului I. O. Brătianu; în acelaşi timp însă argumentele pe care le aduce — în primul rîncl tabloul balanţei comerciale — dovedesc consecinţele nefaste pe care convenţia le-a avut pentru România. Expresia ce folosise odinioară cînd, alături de I. C. Brătianu şi M. Costache Iepureanu, o combătuse cu violenţă1, arătînd că era aranjamentul dintre oala de lut şi cea de fier, căpăta acum, la mijlocul deceniului al noulea, o dureroasă confirmare. Manufacturile austriece continuau să inunde piaţa românească, ajunsă „stomahul industriei Austriei”,, dar prpduşele româneşti, vite şi cereale, erau prohibite a intra în monarhie sul) pretextul neîndeplinirii exigenţelor sanitare. , Kogălniceanu nu scapă prilejul să ironizeze excesele politiei ehe-zaro-crăieşti, cunoscută de zeci ele ani pentru înverşunarea eu care-i căuta pe revoluţionari. Pentru o dată interesul major se deplasase asupra vitelor : „Omul, cu toate ideile lui, trece graniţa, viţa nu poate”. Concluzia se impunea de la sine : vitele joacă lin rol mai mare . .. Tot aurul ţării se scurgea pentru cumpărarea .mărfurilor austriece, dar vînzarea produselor noastre nu-1 putea reface din cauza opreliştilor sanitare, aşa incit problema era „mare, grozavă”. Impasul îl provoca de fapt Ungaria, care, la rîndul ei mare exportatoare de cereale şi vite, înţelegea să boicoteze produsele româneşti spre a-şi asigura propriile detauşee. Ca preţ al stabilităţii interne, Viena trebuia să se încline în faţa Budapestei. Guvernul român, conştient de piedicile ce se puneau exporturilor noastre, dar şi de existenţa unor legături politice statuate prin tratatul secret, nu putea acţiona făţiş. închiderea graniţelor pentru produsele austriece sau trecerea bruscă la politica „pe apă”, adică prin porturile dunărene, în locul celei pe uscat, aşa cum preconiza Kogălniceanu, echivala cu un război economie în care era previzibil că România va fi înfrîntă. Ceea ce însă nu putea susţine un ministru de externe, titularul departamentului, Eugen Siătescu, era chiar silit de împrejur aii să ducă o „fastidioasa” luptă în favoarea convenţiei, îşi putea. îngădui un deputat, mai ales din opoziţie şi care avea deopotrivă un excepţional simţ politic şi o arguţie ieşită din comun în apărarea drepturilor ţării. Intervenţiile lui Kogălniceanu în problemele economice — legate mai toate în cele din urmă de raporturile cu monarhia vecină — dau impresia unei partide de şah concluse de un maestru al jocului. Mei o lovitură nu e directă şi imediata, dar ea vizează departe şi, anticipind puţin lucrurile, trebuie observat că prezenţa lui în Parlament a fost de natură să destabilizeze adeseori situaţia-'guvernului liberal. 1 Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a passim. 6 Stigmatizînd uşurătatea eu care în 1875 Yasile Boerescu, pe atunci ministru de externe, se grăbise să încheie convenţia comercială, el constată maliţios că aceasta a avut două avantaje : acela de a-i îngădui s-o iscălească alături de cancelarul austro-ungar Julius Ândrassy şi acela de a permite vitelor şi cerealelor româneşti accesul nestingherit în monarhie. Gloriola fostului ministru trecuse şi din toată convenţia nu mai rămăsese decît interdicţia importurilor româneşti, incit în fapt aceasta ajunsese nulă. Prin interpretări pernicioase ale textului, abuzuri, exigenţe sanitare, motivaţii legate de observarea unor aranjamente încheiate cu alţi parteneri, Austria şi în special Ungaria reuşiseră pe nesimţite să impună României exporturi de produse brute (grîu, petrol) şi importuri de făină sau produse petroliere, dînd astfel de lucru morilor şi rafinăriilor lor 2. Că epizootia era un pretext transparent o dovedea şi practica urmata.de unguri şi denunţată, alături de Kogălniceanu, de deputaţii olteni, interesaţi în comerţul cu porci. Negustorii din monarhie obţineau autorizaţia de a importa porci slabi din România, pe care-i îngrăşau în Transilvania şi-i vindeau pe piaţa vieneză, păgubindii-i pe întreprinzătorii români. Aceeaşi tactică şe întrebuinţa Ia comerţul cu boi, încît subiectul ajunsese la îpdemîna umoriştilor. Unele foi din capitala austriacă susţineau că în 1885 un singur bou trecuse graniţa dintre România şi Austro-Ungaria şi acesta ar fi trebuit să fie fotografiat ... Pretextele sanitare invocate de autorităţile ehezaro-crăieşti au fost însuşite de guvernul român ca singura justificare pentru imposibilitatea în care se afla- de a replica prin măsuri coercitive. Eugen Stătescu încerca să dovedească aprehensiunea românilor faţă de aplicarea riguroasă a dispoziţiilor sanitare şi prejudecăţile care mai stăruiau în mintea negustorilor, dînd în cele din urmă dreptate partenerului pretenţios. Această temporizare păgubitoare este ironizată de Kogălniceanu: ,,Să aşteptăm ca prejudecăţile să dispară, ca noi să îmbătrînim, ca vitele să crape de bătrâneţe si pe urmă intr-o epocă îndepărtată poate se vor deschide graniţele !” Dar, dacă guvernul nti putea lua o atitudine inflexibilă faţă de Austro-Ungaria aceeptind resemnat ca de fiecare dată să apară ca T>eux ex maehina ici şi colo cîte un bou bolnav, putea în schimb să redreseze situaţia economică făcînd să prospere porturile dunărene şi cele de; la măre. în complexul de măsuri preconizate de Kogălniceanu figurau în primul rînd revenirea la regimul de porto-franco pentru Galaţi şi Brăila, extinde!ea. reţelei de căi ferate piin legături peste Dunăre cu Dobrogea, încurajarea industriei naţionale, aplicarea unui tarif vamal autonom în locul celui convenţional. Porturile franco aveau deja la noi o existenţă intermitentă de aproape 50 de ani. Kogălniceanu fusese totdeauna un susţinător fervent al lor şi la modul general vorbind pretutindeni în lume unde fuseseră implantate reprezentaseră oaze de intens trafic comercial şi de prosperitate a oraşelor respective. în ţară dovada cea mai grăitoare o dăduseră Brăila şi Galaţii după 1836—1837, cînd începuseră să beneficieze de acest statut. Devenite principalele porturi comerciale ale României, ele eontri- 2 Încercînd să conteste gravitatea situaţiei, ministrul agriculturii susţinea că cerealele româneşti şi-au găsit debuşee importante prin Marsilia, unde, după naturalizare, erau vîndute Italiei. Or, Kogălniceanu, avizat ca totdeauna în mişcarea comercială a ţării sale, declară aserţiunea fantezista, deoarece italienii le luau direct din portul Constanţa, însă numai grîu arnăut, acel grano du.ro necesar preparării mîncării lor naţionale. bttiseră din plin la crearea excedentului balanţei comerciale, la atragerea de numeroşi întreprinzători în negoţul de la Dunărea de Jos. Dacă ţările industrializate renunţaseră în general la acest procedeu, pedalînd pe ideea liberului schimb, o ţară cu o industrie încă nesemnificativă ca Eomânia nu putea trage decit profit de pe urma lor. Aceasta fusese şi ideea legiuitorului, care în 1879 reactivase regimul ele porto-franco pînă în 1890, cu promisiunea ca pînă atunci sa se ridice antrepozite în locul lor. Or, în 1882, printr-o lege votată „fulger”, cum se întîmpla adesea la noi s, porturile franco fuseseră abrogate, secînd astfel „rîurile de aur” care intrau în tezaurul ţării din exporturile realizate acolo. Kogălniceanu nu ezită m afirme că această măsură necugetată a fost luată la sugestia Austro-Ungariei, care aşa putea dispune de întreaga economie românească. Instituţia ca atare nu era respinsă de monarhie — (iovadă existenţa ei la Fiume şi Triest. Pledoaria sa, convertită în raport la un proiect de lege ce recomanda revenirea la porturile franco, din 5—6 martie 1885, este un model de argumentare solidă şi de perfecta documentare. Situaţiile statistice abundă, dovedind prosperitatea ce însoţeşte acest regim al porturilor şi decadenţa lor cind docuriie stau „cu nesăpatele lor temelii”, sub regimul comun. Eînd pe rind istoric, statistician, economist, citind surse de prestigiu, chiar dacă interesate, ca economistul francez îv. de la Chousserie sau diplomatul englez W. A. Wliite, Kogălniceanu luptă din răsputeri pentru această „ideie naţională şi mîntuîtoare”, dar Adunarea nu-1 mai urmează ca altă dată. O majoritate blazată, îmbrăţişînd deja politica guvernului de înclinare spre Puterile Centrale, şi o minoritate de care adesea îl leagă numai poziţia ocupată în incinta Adunăm resj>ing cu un vot drastic de două treimi raportul atît de căldurors în favoarea porturilor libere. Următorul factor salutar pentru ieşirea de sub ferula economică a Austro-Ungariei Kogălniceanu îl vede în exploatarea judicioasă a^ reţelei de căi ferate, în primul rînd prin legarea Dobrogei de restul ţării. în felul acesta produsele româneşti puteau fi drenate spre porturile maritime. Întîrzierea realizăm acestui traseu depăşea interesul economic şi devenea un prejudiciu pentru integrarea reală a provinciei, atîta vreme aflata sub ocupaţie străină, în organismul statal românesc. în acelaşi timp el semnalează disparităţile existente la fixarea tarifelor. Dacă pentru distanţa Paşcani — Galaţi se plăteau 70 de franci, iar de aici la Constanţa încă 40 de franci, pentru cei 20 km care despărţeau portul de Murfatlar se cereau 288 de franci î Această anomalie făcuse ea reţeaua dobrogeană, deşi răscumpărată de la compania engleză constructoare cu 16 milioane de lei, să nu producă decît 8000 de lei pe an. El însuşi fusese silit să ducă o locomobilă cu şase bivoli, plătind numai 18 franci, chiar daca transportul durase cîteva zile. Si ca să nu îngăduie guvernului să se lase pe tînjală în această problemă, Kogălniceanu avertizează : „Făgăduiesc 3 3 Şi în sesiunile cuprinse în volumul ele faţă se procedase în cîteva rinduri aşa, Incit soarta legilor astfel trecute era previzibilă- Supărat de portofoliul Adunării, nu totdeauna pre^ zentat după valoarea proiectelor sau necesitatea lor, Kogălniceanu descrie plastic atmosfera din Parlament la sfîrşitul sesiunii, cînd „facem iuruşi cu legile” : „Patru raportori suindu-se Ia tribună, doi pe o scară, doi pe cealaltă, şi bătîndu-se în capete care mai de care să vină cu raportul său, şi s-au votat 30 —35 de legi intr-o zi”. El însuşi fusese depăşit de aceasta viteză nefirească îneît, cxprimîndu-şi odată regretul de a nu fi fost de faţă Ia luarea în consideraţie a unui proiect, cineva a replicat: „Nu s-a luat încă !” Dar alt deputat a observat mirat: „Cum nu s-a luat? Sin tem la articolul 4!” 8 domnului ministru de lucrări publice, că din 15 în 15 zile am să-i adresei cîte o interpelare cu care să-l pişe, fiindcă nu este tocmai ortodox modul cum le exploatează”. O ripostă eficientă la nesfîrşitele interpretări pernicioase ale convenţiei comerciale făcute de partenerul austro-ungar i se pare lui Kogăl-nieeanu introducerea unui tarif vamal autonom în locul celui convenţional, cu alte cuvinte nedepinzînd de alte aranjamente bilaterale ale partenerului. Aici este de fapt punctul de greutate al întregii argumentări în lupta contra convenţiei. Cum Eomânia nu-şi putea permite un război vamal şi cum guvernul în mod de neînţeles pentru marele public, dar întru totul justificat pentru iniţiaţi din cauza tratatului politic care-i paraliza acţiunea, refuza arbitrajul unei terţe puteri, Kogălniceanu consideră tariful autonom drept cel mai potrivit mijloc de neutralizare a pretenţiilor austro-ungare. Odinioară, la semnarea convenţiei, aminteşte Kogălniceanu, guvernul ,,a atins coarda noastră patriotică şi a făcut-o să zbîrnîie”, acum însă trebuia apărată independenţa economică. Tariful preconizat ele români, la a cărui elaborare Kogălniceanu avusese o contribuţie decisivă, împărţea mărfurile (în ceea ce priveşte importurile) în trei categorii : cele de primă necesitate, care erau scutite de vamă, cele pentru care existau similare în ţară şi care se taxau după un regim protecţionist şi, în sfîrşit, cele care nu aveau corespondent în produsele ţării şi care urmau să fie impuse cu taxe pînă la 50 % din valoare. Exporturile erau libere. Teoretic, un asemenea tarif reprezenta un adevărat scut pentru schimburile comerciale româneşti. în fapt însă el era greu aplicabil, pe de o parte din cauza obstinaţiei partenerului de a-I accepta, iar pe de alta din cauza lipsei de înţelegere a importanţei lui în chiar sinul Adunării. Aşa de pildă, după ce tariful autonom trecuse în unanimitate, Adunarea a votat senină un tarif convenţional cu Elveţia, creîncl precedente, de care aveau să se folosească în primul rînd vecinii. Căci, cum constată Kogăl-niceanu, aceştia se manifestau ca liber-schimbişti doar în raporturile cu Eomânia, în rest cultivau cel mai rigid protecţionism. Aşa se întîmplase cu exporturile româneşti de secară către Germania, care la intrare erau scutite de vamă datorită unui aranjament similar al Germaniei cu Spania. Oînd la Berlin s-a constatat că exportul3 românesc sporeşte pe zi ce trece, s-a oferit Spaniei o reducere a taxei de import la uleiuri şi instituirea unei taxe pentru secară. Invoeînd precedentul spaniol, Germania a impus importurile româneşti de secară. Tot aşa Austro-Ungaria, exhibînd convenţia veterinară cu Germania, căuta s-o aplice Eomâniei ca să justifice embargoul pus asupra importurilor româneşti de vite. Ajungem „ea pe capul ţării să se înveţe bărbieria”, comentează Kogălniceanu. Dar, dacă politica unor parteneri comerciali se putea întemeia pe ideea de forţă, Kogălniceanu veştejeşte lipsa de înţelegere a intereselor naţionale din Adunare, împărţirea deputaţilor în apărători ai protecţio-nismului economic şi în liber-schimbişti. El aminteşte răutăcios o istorie petrecută în Abdera, oraş grecesc renumit pentru sărăcia de duh a locuitorilor săi. Un negustor cumpărase un măgar şi pornind la drum s-a oprit la umbra acestuia ca să se odihnească. Proprietarul l-a ajuns din urmă şi i-a cerut o plată suplimentară, căci el îi vînduse doar măgarul, nu şi umbra 9 acestuia. Pricina a fost dusă în faţa cetăţii şi i-a învrăjbit, straşnic pe locuitori, împărţiţi acum în nmbrişti şi măgăiişti 4. Indecizia Bucureştilor în materie economică se reîntîlneşte la aducerea pe tapet a problemei regimului românilor clin Austro-TJngaria şi a atitudinii observate de guvernul român faţă de ei. Ea fusese provocată ele expulzarea a patru români transilvăneni, fruntaşi ai societăţii „Car-paţii‘% care clistiibuiseră manifeste incendiare contra autorităţilor austro-ungare. Judecat fără părtinire, incidentul punea în discuţie raportul oficialităţilor din; regat cu populaţia majoritară a- Transilvaniei, care văzuse totdeauna în statui român independent adevărata patrie şi nutrise speranţa, chiar dacă îndepărtată, a înrolării sub flamurile sale. Ceea ce însă guvernul român nu putea întreţine pe faţă — agitaţii violente şi acţiuni ce incitau la luptă făţişă contra persecutării conaţionalilor săi din monarhie şi corolarul acestora, unirea Transilvaniei cu România 5 — o putea facenn deputat de prestigiul lui KogăJniceanu, Interpelarea sa este o piesă admirabilă de elocinţă în dosarul atît de încărcat al raporturilor multiseculare româno-maghiare. Şi aici însă Ivogălniceanu este prudent. Practic nu poate îmbrăţişa ideea revoltei într-o ţară vecină fără a isca un conflict internaţional, fără a perturba relaţiile politice şi economice bilaterale. De aceea „dacoromânismul”, ca concepţie călăuzitoare a fruntaşilor românilor din Transilvania, este acceptat de el „numai ca istoric, nu ca om politie”. La fel, din aceleaşi considerente tactice, nu poate discuta revendicarea Transilvaniei, cu toată îndreptăţirea istorică de care românii de pe versanţii Carpaţilor erau conştienţi. Ivogălniceanu aminteşte însă că expulzarea din România a agitatorilor transilvăneni înseamnă uciderea lor, căci înainte de a fi „rege al României’7 Carol este „rege al românilor” 6. Expulzarea celor patru transilvăneni devenea un simbol. Guvernul de la Bucureşti găsind îndreptăţite reproşurile maghiarilor se, desotida-' riza prin aceasta de cauza conaţionalilor săi, previne Kogălnieeami. La acuza ungurilor că numeroşi români din Transilvania se refugiau în regat, Ivogălniceanu replică drastic : „Cine fuge de bine?” „Cine bucuros fuge de locul naşterii sale ?” Dacă românii ar avea un regim egal cu al celorlalte naţionalităţi ale provinciei, ei ar sta cu bucurie acolo. Apoi, în faţa realităţii istorice recriminările rămîneau neputincioase ; ungurii vedeau în publicarea de către Aug. T. Laurian la Bucureşti a vechilor hărţi ale Daciei o manifestare exacerbată a „dacoromânismului”. Or, remarcă Kogălniceanu batjocoritor, pentru şovinismul maghiar nu se putea preface geografia „şi să spunem că de la crearea lumei Transilvania a fost destinată să fie ţară ungurească”. Conştiinţa de neam a românilor nu putea fi sugrumată de graniţe politice. Dacă mişcarea continuă a locuitorilor de o parte şi alta a Carpaţilor însemna „dacoromânism”, „iredentism”, materializare a „ideii româneşti”, atunci de bună seamă Radu Negru şi Dragoş vodă în timpurile mai vechi şi Gheorghe Lazăr, Aug. T. Laurian, I. Maiorescu sau D. Bojinca în vremurile mai noi fuseseră promotorii lor. 4 Kogălniceanu continuă neîndurător istoria abderidanilor : preocupaţi doar de cearta lor fără rost, ei lăsară să se înmulţească peste măsură broaştele aflate în bălţile din preajmă ; în cele din urmă batracienele aveau să-i copleşească şi cetatea a pierit. 5 Kogălniceanu citează cuvintele primului-ministru I. G. Brătianu adresate agentului austro-ungar la noi: „Dacă eu v-aş spune că nu doresc ca toţi românii să formeze un singur stat, ar trebui să socotiţi că silit sau mincinos, sau mişel”. 6 Trebuie spus că această titulatură fusese sugerată domnitorului după obţinerea inde- pendenţei de stat şi nu putuse fi adoptată tocmai din cauza protestelor monarhiei vecine. 10 Ruptăclin context, agitaţia fruntaşilor societăţii „Carp aţii” putea părea un act prejudiciahil securităţii statului austro-ungar. Intrînd însă în miezul lucrurilor, Kogălniceanu demască fără cruţare segregaţia la care era supusă populaţia românească a Transilvaniei de către autorităţile ungureşti, cu accepţia tacită a celor vieneze. Şi Kogălniceanu era una din persoanele cele mai bine plasate spre a face istoricul relaţiilor româno-maghiare de la 1848 încoace. în pragul înăbuşirii revoluţiei, Kossnth, „titanul maghiar”, a înţeles că salvarea patriei stătea în unitatea românilor cu maghiarii, nu în vrăj-măşirea lor. El promisese atunci românilor instituirea unui regim de egalitate eu restul naţionalităţilor rezidente in Transilvania. Ceruse chiar ea românii sări aducă la cunoştinţă „cele mai drepte dorinţe ale lor”. Tovarăşii săi de luptă vedeau în asuprirea nemaghiarilor o primejdie, căci din „aspiraţiuni” se năşteau ,,conspiraţiiini*■. Prin rirmare, era în interesul stabilităţii interne a monarhiei ca românii, populaţia majoritară a Transilvaniei, să se bucure de un deplin regim de egalitate. Critica făcută de unguri pînă la 1867 la adresă comportamentului autorităţilor austriece li se putea aplica acum lor înşişi, constată Kogăl-niceănu, căci în ideea fruntaşilor lor „nimeni nu poate să fie patriot, să-şi iubească ţara decît cînd va simţi şi va vorbi ungureşte”. Orice rezistenţă la această optică intransigentă era taxată de înaltă trădare, iar în cazul românilor de „dacoromânism”. în momentele de cumpănă ale revoluţionarilor maghiari din 1859 — 1860, cînd încercaseră să se implice în conflictul austro-franco-italian şi să lupte împotriva Austriei prin constituirea unei legiuni proprii, tînărtil stat român alpiincipelui Cuza sărise fărăpreeupeţire în ajutorul lor „scă-pîndu-i de ştreang”. Atît de vie rămăsese în mintea lui Kogălniceanu fraternitatea de odinioară, atît de adine era convins de necesitatea înţelegerii între popoarele mici pentru ca unite să facă faţă presiunii celor mari, îneît îi ajutase pe refugiaţii unguri refuzmd să-i arunce peste graniţă în monarhie, chiar în pofida reticenţelor suveranului său, temător să, nu declanşeze un conflict internaţional. Ca prim-ministru în 1860 şi „răspunzător pentru paza ţării”, şi păstrător „îndeosebi al marei legi a ospitalităţii româneşti”, el îngăduise intrarea în Moldova a 4000 de insurgenţi. X-a adăpostit, hrănit şi îmbrăcat7. Convinşi de dreptatea cauzei revoluţionarilor maghiari, Cuza şi primul său ministru îngăduiseră formarea de depozite de arme lingă graniţa chezaro-crăiască, la îndemîna răsculaţilor. Autorităţile româneşti provinciale care ar fi nesocotit această dispoziţie se făceau vinovate de înaltă trădare. Faţă de aceste dovezi de bună-credinţă, ungurii se angajaseră ca, în caz de izbîndă a cauzei lor, situaţia românilor din Transilvania să fie reglementată conform dreptului istoric, fără duşmănie şi prejudecată. De aceea, în numele legăturilor înnodate atunci şi al ajutorului acordat celor hăituiţi de autorităţile chezaro-erăieşti, Kogălniceanu se consideră îndreptăţit să discute regimul pe care românii din monarhia bicefală îl suportau din partea ungurilor. 7 Unul din proscrişi, figură reprezentativă a scenei politice maghiare, avea să-l întlm-pine, peste ani, cu emoţie pe Kogălniceanu la Budapesta. Văzîndu-1 asistînd în tribuna publicului la o şedinţă a Parlamentului, fugarul de odinioară şi deputalul filoromân de acum i-a mărturisit, că „una din hîrtiile sale cele mai preţioase”, pe care o purta totdeauna asupra sa, era salv-conductul dat de ministrul român în 1860 şi care-i scăpase viaţa. 11 Neincomodat de canoanele ministeriale, Kogălniceanuspune lucrurilor pe nume : tot ce a promis Kossuth „a devenit minciună”. Pretutindeni în Transilvania numai limba maghiară e recunoscută ca oficială; nici o carieră mai proeminentă nu e îngăduită românilor. Maxima „Fă pe român dintîi sărac, apoi maghiar” a devenit dogmă de stat. Societatea EMKE declara coram populo că orice mijloc, „chiar barbar sau corupător”, e bun pentru a-i sili pe români „să-şi lepede naţionalitatea şi Să devină maghiari”. Cînd, în 1884, românii din Cluj comemoraseră revoluţia lui Horia, ungurii răspunseseră cu imnul: „Rotundă e lumea aceasta/ Şi cresc multe flori în ea, / Pentru români însă numai una, / E floarea furcilor'' ’. Intransigenţa oarbă a autorităţilor de la Budapesta cînd era vorba de drepturile românilor, strădania lor permanentă de eludare a convenţiei comerciale încheiate în 1875 pentru a-şi asigura circulaţia liberă^ a produselor proprii întreţineau o stare de tensiune, de vrajbă chiar. în faţa ei manifestele incendiare ale membrilor societăţii „Carpaţii” apăreau pe bună dreptate, cum le caracterizase Kogălniceanu, ca „teme de colegieni”. Oricîtă circumspecţie şi înţelepciune manifestaseră românii, atît cei de dincoace de Carpaţi cît şi cei din Transilvania, în raporturile eu maghiarii — şi faptele de frăţie revoluţionară evocate mai sus de Kogălniceanu o dovediseră din plin — un singur avertisment rămînea valabil în 1885 : Timeo Hunos et dona ferentes. Interpelarea lui Kogălniceanu a avut o valoare de memento. Ea a însemnat o mină frăţească întinsă conaţionalilor de peste munţi într-un moment critic. Prin faptele istorice rememorate, prin argumentele de bun-simţ evocate, ea se înscrie în atît de bogata şi controversata literatură consacrată relaţiilor româno-maghiare, care de-a lungul anilor aveau să mai cunoască perioade de dureroasă confruntare. Şi aceasta pentru că, rezumă Kogălniceanu admirabil lucrurile, „pentru români Transilvania este leagănul naţionalităţii noastre”. Dacă în anii 1884—1886 ponderea în portofoliul Adunării cade asupra problemelor de politică externă, în primul rînd asupra ameninţătorului război vamal ce planează între România şi Austro-Ungaria, deopotrivă de stringente apar unele proiecte legislative de ordine interioară. Majoritatea reprezintă continuarea unor iniţiative parţial materializate, ca cele pentru integrarea Dobrogei în sistemul legislativ naţional, modificarea unor legi organice, ca cea comunală; în fine, proiecte pentru noi impozite, înzestrarea cu alte căi ferate, ameliorări de culturi, crearea de posturi administrative sau rezolvarea unor cereri de împămîntenire. în toate aceste împrejurări Kogălniceanu se simte dator să intervină şi o face cu vervă, cu strălucire, ascunzîndu-şi suferinţa fizică sub anecdote eu ţigani sau istorioara despre omul lui Platon s. în sfîrşit, incidentele tragicomice de la Facultatea de medicină din Bucureşti, drama de la penitenciarul Dobrovăţ sau ţinuta Sinodului găsesc în Kogălniceanu un judecător de temut. Ardoarea care l-a stăpînit în 1878 pe Kogălniceanu în calitate de ministru de externe, cînd Dobrogea a reintrat în hotarele româneşti, s-a păstrat în anii următori sub forma unui interes constructiv. Ca autor al 8 8 Platou definise omul ca un animal cu două picioare şi fără pene. Un hîtru luase un cocoş şi după ce l-a jumulit a anunţat triumfător : „Iată omul lui Platon !” 12 legii de organizare a Dobrogei, ca cel mai mare proprietar rural ele acolo? ca deputat român, el.se simte dator să pledeze neîncetat cauza acestei provincii. De la trasarea hotarelor cu Bulgaria, care întîrzia în chip dăunător pentru sentimentele de securitate ale locuitorilor ei de felurite neamuri pînăla fixarea sediului optim pentru Curtea de apel provincială10, Kogăl-nieeanu ridică meren problema integrării reale, eficiente a acestui teritoriu la patria mumă. Văzînd calitatea slujbaşilor trimişi acolo, „ingineri de pavele” care cerşeau posturi la uşile ministerelor, emigrările îngrijorătoare şi nejustificate ale turcilor şi bulgarilor, abuzurile notarilor, impozitul funciar perceput la întîmplare şi mai totdeauna prin spolierea micului cultivator, Kogălniceanu nu ezită să uzeze de hiperbolă, de afirmaţii amendabile ca să incite guvernul să ia măsuri rapide de ameliorare a statutului noii provincii. Pînă atunci doar „eticheta e românească”, în rest nu s-a făcut nimic de la Mircea cel Bătrîn, declară el pesimist. Altă dată, mai potolit, insistă pentru legarea Dobrogei cu ţara prin-, tr-un pod peste Dunăre — cunoscutnl pod proiectat de Anghel Saligny va fi inaugurat în 1895 — pentru uşurinţa atît a transporturilor, eît şi a corespondenţei. înşiră apoi alert măsurile imediat trebuitoare pentru ca provincia pontică să nu fie ceea ce a fost pentru Ovidiu : loc de exil. Aşa, să se lucreze cadastrul şi deci să fie definită proprietatea, să fie numiţi notari buni, să se înfiinţeze seminalii pentru ca cei doritori a-1 sluji pe Alah să nu se mai ducă la Constantinopol, de unde revin înstrăinaţi şi duşmănoşi chiar. în fine, prefecţii să se ocupe mai puţin de politică şi de organizarea trenurilor de plăcere şi a concertelor pentru cuconiţe în sezonul de băi şi să umble din sat în sat pentru a cunoaşte păsurile omului mărunt. Dacă altă dată nu avusese decît vorbe de laudă pentru prefectul de Constanţa Opran, acum, iritat, critică instituţia ca atare şi pretutindeni vede numai partea rea a lucrurilor. Indiscutabil, multe dispoziţii trenau a fi aplicate. Aşa „mintosul stat”, dornic a introduce noua provincie în rolele fiscale, se preocupase prea puţin de situaţia la faţa locului şi percepuse dijma de la toate loturile agricole, indiferent dacă erau cultivate sau nu, îneît adesea aceasta era mah mare decît valoarea recoltei. în „microcosmosul” de neamuri din Dobrogea Kogălniceanu vrea stabilitate, aplicarea onestă a legilor şi respectarea particularităţilor fiecărei etnii. Desele şi prelungitele lui călătorii acolo l-au convins de biîndeţea turcilor (puşcăria de la Mangalia e „vădană de închişi” pentru că aceştia nu-s pricinaşi), de spiritul gospodăresc al bulgarilor, de marea aplecare pentru negoţ a grecilor. Toţi aceştia trebuie să simtă mina. binefăcătoare a statului. Că legea Dobrogei, concepută de el, era bună o dovedea adoptarea ei de către autorităţile austro-tmgare pentru Bosnia şi Herţegovina — aminteşte Kogălniceanu cu îndreptăţită mîndrie. u Aşa, ele pildă, Kogălniceanu recomanda guvernului să profite de neutralitatea observată • .in conflictul sîrbo-bulgar din 1885. Aceasta echivalase cu un. sprijin ,,moral” dat Bulgariei şi în schimb i se putea cere acum să definitiveze frontiera dobrogeană. Cu acelaşi prilej eî constată nemulţumit că Serbia, făcînd întîiaşi dată excepţie de la regula urmată în relaţiile cu noi, s-a apropiat de Austrc-Ungaria, aşa cum i-au cerut-o interesele, ignorîndu-le însă pe ale noastre. 10 Dornic să consolideze Constanţa şi încrezător în steaua acestui oraş-port, care în viitor avea să ajungă „plămînii prin care să respire” întreaga ţară din punct de vedere economic, Kogălniceanu pledase pentru mutarea aici a Curţii de apel de la Tulcea. 13 Lipsa de operativitate a guvernului liberal îl nemulţumeşte profund şi are senzaţia că reacţia oficială întîrzie şi pentru că interpelările sale au „parfum de opoziţiune”, e „ciumat”, parcă ar avea „păr de lup”. Sînfc desigur figuri de stil, efecte oratorice menite ca şi altă dată să capteze Adunarea, s-o sensibilizeze la problemele pe care le ridică. Şi dacă acel curent ce se închega odinioară la cuvintele sale întîrzie acum să se formeze-, explicaţia trebuie parţial căutată şi în izolarea sa — şi în sesiunile de faţă neagă apartenenţa la vreun partid politic, socotindu-se numai » individualitate, un reprezentant al ţării —, dar mai ales în caracterul proteic al Adunării. El observă dezamăgit arivismul „şnapanilor”, care se fac conservatori cînd guvernul acestora e la putere şi-şi schimbă pielea cînd liberalii deţin întîietatea. O altă lege a cărei paternitate îi aparţinea şi care e propusă spre modificare în sens restrictiv e legea comunală din 1864. Guvernul dorea să intervină în ceea ce privea două elemente esenţiale ale acesteia : arondarea comunelor si numirea primarilor, ca prerogativă a puterii executive-în ambele cazuri Kogălnieeanu vede o centralizare nejustificată, o amputare a libertăţilor comunale, care chiar în statele despotice erau menţinute ca o supapă socială. în fond, constată el cu temei, comuna e ,,a patra putere în stat’V Noile articole sugerate par comandate doar de moda reprobabilă care dusese la apariţia unui „dedal de legi ce se schimbaţi pe toată ziua”. Or, această sarabandă legislativă nu făcea decît să şubrezească statul, căci pe soliditatea, eficienţa şi vigoarea comunei se reazemă întregul edificiu statal11. Instabilitatea politică de aproape nn secol din Franţa i se pare lui Kogălnieeanu datorată tocmai repetatelor constituţii pe care ba imperiul, ba republica le dăduseră acestei ţări. Cu harta în iiiînă Kogălnieeanu demonstrează că arondările preconizate înseamnă întruniri sau despărţiri de sate ori cătune nu. după im temei istorie, ci ca „o chestiune de formă sau de simetrie”, cu grupuri' sociale de cîte 200 de locuitori botezate comune. Cit priveşte numirea primarilor de către agenţii guvernului, în speţă de subprefeeţi, aceasta echivala cu căpătuirea „daleaucilor”, a „monşerilor care au fugit de pe uliţele Bucureştilor”. El însuşi reflectase odinioară la formula transformării primarilor în „autorităţi forţă”, dar aceasta o singură dată : cînd a trebuit să se traducă în faptă legea rurală. Dar în 1886 nici o lege nu cerea măsuri excepţionale de aplicare ; era suficientă o bună şi corectă observare a legilor existente — între care cea comunală i se părea încă viabilă in cea mai mare parte, atît în litera, cit şi în spiritul ei. Noul proiect, susţine Kogălnieeanu, lovea în ţăran, in sistemul lui de valori, îl lăsa la cheremul unor indivizi străini de interesele sale, tie nevoile şi simţămintele sale. Se verifica aşa din nou constatarea lui că toate guvernele clamaseră grija pentru ţăran, dar în fond făcuseră prea puţin pentru el. în cazul legii comunale rezistenţa lui Kogălnieeanu este explicabilă şi întemeiată şi nimeni n-ar putea vedea în debaterul din 1886 pe cel care se cramponează de un text revolut. Sînt totuşi căznii cînd obstinaţia sa are o notă personală, ceea ce face argumentaţia vulnerabilă. Aşa de 11 Kogălnieeanu aminteşte de conflictul vrînceniîor cu familia Roznovami, care le-uzurpase pămînturile pretinzînd că acestea îi fuseseră date de domnul ţării. Reprezentanţii comunei replicaseră semeţ: „Apoi noi sîntem mai vechi decît domnul!” 14 pildă cînd'-statul-a decis punerea în vînzare a unor domenii ale sale în loturi mici, cu excluderea dintre cumpărători a marilor proprietari, el e potrivnic „favorizării” ţăranului şi cere licitaţie liberă/ Căutind efecte teatrale, el declară că ţăranilor li se pot da lotrui oriunde căci • din timpuri imemoriale seduseseră cu oile pînă în Pincl şi pînă la poalele Atenei, incit acum s-ar fi dus oriunde în ţară dacă puteau cumpăra pămînt. Reforma realizată de el în 1864 în favoarea ţăranilor i se părea imuabilă. Aproape că nu e sesiune parlamentară în care Kogălnieeanu să nu repete apodictic : „în ţara aceasta nu poate să aibă loc idei sociale”. în 1864 fusese o „revoluţie pacinică şi trebuincioasă”, care crease „pe * cel puţin 100 de ani de aici înainte o stare de echilibra social”. Ţăranii şi-aii primit atunci ce li se cuvenea, declară Kogălnieeanu trufaş, dar proprietatea mare a păstrat naţionalitatea română. Prin urmare aceasta trebuie ocrotită. Participarea liberă a tuturor posesorilor ele pămînt la cumpărarea de loturi din domeniile statului i se pare echitabilă, altminteri, urmînd soluţia guvernului, se va distruge proprietatea mare în folosul celei mici, prevesteşte el sumbru. Această abatere de la solicitudinea constantă manifestată pentru soarta ţăranului trebuie explicată, fireşte, prin raţiuni subiective. Tech iul luptător pentru cauza celor mulţi şi vitregiţi de soartă şi de legile oamenilor se regăseşte atunci cînd se discută cazul sătenilor din jurul Bucureştilor expropriaţi pentru -ridicarea fortificaţiilor. El cere să li se clea loturi echivalente cu cele deţinute pînă atunci şi un spor de 25% pentru îmbunătăţirile făcute; căci nu li se poate spune pur şi simplu : „Ia binevoiţi a vă cărăbăni de aici !” Cîncl Adunarea a luat în dezbatere introducerea unui impozit sub forma timbrului pe succesiunile directe, Kogălnieeanu lasă să răbufnească resentimentele personale. Vasile Lascăr, raportorul proiectului, motivase că asemenea lege exista şi în dreptul roman, ceea ce-i provoacă indignarea : „Sistemul impozitelor la romani era cel mai oribil!” E oare cazul să-i Imităm întru totul? Atunci vor trebui puse taxe şi pe vespasiane Kici similitudinea cu legea franceză sau cea engleză ira-1 impresionează. El consideră că de introducerea noii legi aveau să profite doar cîţiva „oameni de ficţiune”, cum numise impetuosul Take lonescu pe avocaţi, silîndu-i pe beneficiarii „ignoranţi” să plătească. Dar „temperamentului acestei ţări nu-i convine acest impozit pe moşteniri”, susţine Kogăl-nîceanu încăpăţînat12. De altfel, în lunga guvernare liberală de un deceniu sistemul^ de impunere îşi schimbase fizionomia : alături de creşterea sensibilă a impozitelor deja existente, fuseseră introduse taxe noi, care copleşeau în primul Tind pe micul contribuabil, pe văduvă, orfan sau pensionar. La modul retoric liberalii se „furlandisiseră” cu micşorarea dărilor, dar la o analiză atentă cifrele dovedeau contrariul. Dacă se operaseră unele economii. , 12 Amintim că legea timbrului fusese trecută prin Adunare în sesiunea precedentă , dar cu erori ale copiştilor, încit se hotărîse rediscutarea ei. Aceasta era „starea fiziologică a. acestei legi”, aminteşte Kogălnieeanu batjocoritor. Cu ocazia noii discuţii însă se făcuseră modificări substanţiale (Intre altele s-a pus un spor de 1,250 de milioane de lei). în secţii se lucrase „cu multe moaşe, Incit iese copilul cu capul spart”. Legea venise prin urmare „pe cale piezişă, pe cale bizantină”. 15 acestea s-au făcut pe spinarea funcţionarului mărunt, care la fiecare nou buget se întreba înfricoşat : „Bămîn cu lîna plină, sau ies cu ea smulsă!” 13 Subtilităţile avocaţilor, autori ai noiior proiecte de impozite, i se par rizibile ; astfel la noua lege a percepţiei se încinsese o discuţie apriga asupra autorităţilor componente a le încasa, încît Kogălniceanu se întreabă sarcastic : ,,Ce-i pasă bietei oi care se tunde dacă lîna are să i se ia de către casierul general sau de către preşedinte sau de un membru al tribunalului ?”’ Dincolo de creaţia legislativă, Adunarea este confruntată cu incidente de rezonanţă socială pe care Kogălniceanu, cu acea admirabilă, capacitate de sinteză care l-a caracterizat, le prezintă colegilor săi în toată goliciunea. Unul din cele mai cutremurătoare cazuri din analele penitenciarelor rămîne, fără îndoială, cel petrecut la Dobrovăţ. Deţinuţii protestaseră împotriva tratamentului extrem de dur aplicat de director. Surd la doleanţele celor închişi, considerîndu-le un început de revoltă, acesta chemase autorităţile judeţene de resort şi dintr-un exces stupid de zel armata intervenise ucigînd 18 deţinuţi, comiţînd aşa un adevărat „măcel”,, denunţă Kogălniceanu. Celălalt incident, de factură mai mult burlescă, evocat de Kogălniceanu, este o pildă reprobabilă de cumul. Dr. Gr. Eoînniceanu, deputat zgomotos, agresiv chiar uneori şi pe care Kogălniceanu caută odată să-l tempereze cerînd „să se aducă cîteva cutii cu bromur de potassium”,. era în acelaşi timp profesor la Facultatea de medicină din Bncnreşti. în loc să se impună studenţilor prin cursuri de înaltă ţinută ştiinţifică, eî luase un repetent dispreţuit de colegii săi făcîndu-şi-1 agent electoral. Toată atenţia doctorului era îndreptată spre deputăţie, iar eu studenţii ajunsese la conflict deschis, care risca să se tranşeze curînd pe uliţă. Kevoi-tat de ţinuta doctorului deputat, care determinase suspendarea cursurilor facultăţii pe şapte luni, Kogălniceanu îi aminteşte doct : ,, Nu m-am aflat niciodată în nevoie să întîlnesc în stradă alţi oameni decît trecători”o Doctorul eraintr-o situaţie atît de defavorabilă încît singura soluţie rămînea retragerea de la catedră, unde nu se mai putea impune ^altminteri avea nevoie de patru jandarmi pentru el ca să-l apere şi cîte doi jandarmi de fiecare student ca să-i audieze cursul ... Fireşte, nu totdeauna cumulul genera scandaluri publice, dar Kogălniceanu este un adversar ireversibil al sistemului, necruţînd pe nimeni. B P. Hasdeu, director al Arhivelor statului, îşi apărase îndelung şi prolix calitatea de depntat de Graiova, încît Kogălniceanu observă bonom că acesta îşi leagă poziţia „de începutul istoriei Bomâniei . .., că fiecare copac începe de Ia rădăcină şi Arhiva statului purcede din origine vechi, fiindcă are hrisoave”. Critica lui Kogălniceanu nu privea atît persoanele ca atare, cit practica întreţinută cu complezenţă de liberali, care îngăduiau bucuroşi „frigurile politice” la amploiaţii diferitelor administraţii, ca o pletoră de indivizi obedienţi în Adunare. Ce se întîmplă însă dacă unul din aceşti cumularzi distonează de la linia guvernamentală, se întreabă Kogălnî-ceanu : „Eu unul n-aş permite arhivarului meu, omului numit de mine, 18 Guvernul recomandase şi Adunarea votase în schimb docilă, spre exasperarea lui Kogălniceanu, „cheltuieli de buzunar” lunare de 4000 de lei pentru mitropolit şi episcopi, în vreme ce cutia milelor fusese redusă de la 219 000 la 100 000 de lei. revocabil prin mine. să-mi facă în Cameră pe independintele în contra Trebuie observat că aici se opera o selecţie subtilă. Profesorii, avocaţii, directorii generali ai diferitelor servicii ale statului (ca cel al Consiliului sanitar) erau sprijiniţi de guvern ca aderenţi siguri, buni pentihr îngroşarea rîndurilor majorităţii. Un învăţător de sat însă (cum a fost cazul Ta colegiul III Argeş), care ar fi exprimat doleanţe ale celor mulţi, este respins de Adunare invocîndu-se legea cumulului! Cumulul avea şi alt aspect, nu numai pe acela de a alimenta pepiniera politicienilor. El crea o irezistibilă atracţie spre slujbele administrative căci conţopistul, odată intrat în post, ajungea de la sine agent guvernamental. Era un păcat ,,propriu gintei latine” să refuze posturi lucrative de vătafi sau îngrijitori de moşii, de dragul politicii, declară Kogălniceanu. Spiritul său justiţiar se manifestă cu toată rigoarea şi în cazul împă-mîntenirilor, unde deputaţii ajunseseră cam „hatîrlii”. Expunerile de motive ale proiectelor aduse în discuţie erau superficiale şi chiar rizibile. Una lăuda pe postulant că „şi-a plătit dările”, alta că „n-a fost dat în judecată corecţională”. „Atît mai trebuia”, explodează Kogălniceanu, enervat de uşurinţa cu care, sub masca protejării românilor din Macedonia, erau împământeniţi puzderie de greci de acolo, care-şi dădeau unii altora certificate de naţionalitate română şi care veneau în ţară ca simpli afacerişti : arendaşi, cîrciumari, morari. O instituţie cu pondere certă în stat şi pe care Kogălniceanu a încercat în mod permanent s-o reformeze şi s-o supună puterii laice a fost biserica. Aşa cum în 1860 veleităţile unui Sofronie Miclescu provocaseră dezordini minînd prestigiul corpului ecleziastic, în 1884—1886 opinia publică românească era martora nesfârşitelor certuri din Sinod, agre- * Aceleaşi perturbări erau sesizabile si în viata monahală, unde călugărirea se făcea adesea cu anasîna. Kogălniceanu dezvăluie puzderie de abuzuri Ş*- cere revenirea la forma primitivă a chinoviei : o comunitate lucrativă,, ' în care să intre bărbaţi şi femei în vîrstă, „dezgustaţi de valurile lumei”. Cunoscînd limba ascuţită a unor prelaţi, el declară totuşi deschis că nu se teme, căci „neam de neamul meu n-am pus bumbac la săgeţi”. Fără a pune în discuţie oportunitatea instituţiei, bigotismul unora sau ateismul altora, Kogălniceanu consideră că biserica, asemeni altor instituţii, trebuie să se supună legilor statului, iar conducătorii ei să nu ofere spectacolul reprobabil al gîlcevdor necurmate, al chemării misionarilor străini, care, sub pavăza religiei, făceau propagandă politică, cum se întîmpla la ceangăii din Moldova. Vivacitatea lui Kogălniceanu la tribună este nealterată. Intervine competent la toate proiectele de interes major, urmăreşte cu încordare evoluţia cutărui tînăr bătăios, şfiehiumd-ul insă fără cruţare, iar critica 14 Şi altă dată cumulul constituise un cal de bătaie pentru Kogălniceanu. Cazul cel mai elocvent îl reprezentau profesorii Universităţii din Iaşi, împotriva cărora se îndreaptă .săgeţile lui în sesiunea 1874/1875. Unul din cei vizaţi atunci, prof. Şendrea, este ţintit şi acum, Kogăiniceanu amintind amuzat că acest profesor-avocat-deputat se adresează în Adunare cu „domnilor magistraţi l” Apoi Coco Dimitrescu, profesor la aceeaşi Universitate şi deputat activ, care susţinea că şi-a făcut cursul, e pus la punct de Kogălniceanu: „Probabil cîte şase ore pe zi. în opt zile, gata !” mea !”14 mentate cu invective şi acuze de masonerie, trecere Ta „papistaşi” ş.a„. care aveau un singur efect: tendinţa românilor de a deveni liber-cugetători. la adresa persoanei lui I. O. Brătianu, care în anii precedenţi luase tonuri catilinare, este considerabil atenuată 15, Se mai plînge uneori că are detractori, „jivine mici şi mizerabile”, că e „cap de turc” eînd un iconoclast îi aminteşte de lovitura de stat de la 2 mai, dar în general admite că minoritatea se poate exprima mai în voie, fiind adeseori ascultată de banca ministerială. Poate pentru că această minoritate e formată din bătrîni înţelepţi, „în vinele cărora sîngele nu se mai învăpăiază” şi în felul acesta pot oferi cîte „un lrap poleit guvernului^’, declară el suav. Totuşi Kogălniceanu simte că posibilităţile de manifestare ale minorităţii rămîn limitate, că „vizirul” I. C. Brătianu pregăteşte în continuare neutralizarea acesteia. Un exemplu îl constituia propunerea de revizuire a regulamentului Camerei, prin care Brătianu urmărea de fapt să-şi constituie o majoritate amplă, care „să zică totdeauna DA”. Or, convine Kogălniceanu, deşi el era autorul regulamentelor de funcţionare a corpurilor legiuitoare, acestea pot fi schimbate şi fiecare va interveni unde peizma-1 strînge”, dar minoritatea trebuie să figureze în toate comisiile Adunării. Constituirea acestora să se facă prin tragere la sorţi, nu prin numire, recomandă el; altfel, I. 0. Brătianu face ca Ştefan Belu, arhitectul „apostat” care a „revizuit” clădirea Adunării strieîndu-i acustica. întrebat de cineva, el a răspuns mucalit că aşa îi va „oftica” pe opozanţi, îi va împiedica să vorbească ... Personal Kogălniceanu admite că el, „autoritarul”, „dictatorul”, „sfărîmătorul de legi” de odinioară, e chemat ori de cîte ori trebuie elaborat un proiect de lege spinos16. Conştient de valoarea sa, de durabilitatea legilor pe care le-a elaborat şi impus, a regulamentelor pe care le-a întocmit pentru aplicarea lor, Kogălniceanu, omul puternic de odinioară, ajunge tot mai refractar la critică. Cînd Titu Maiorescu încearcă să-i conteste unele spuse, îl apostrofează : „Numai Dumnezeu are dreptul să mă execute”. Convingerea eă are mai totdeauna dreptate îl face deopotrivă elocvent în dialogul cu adversarii politici, mai vechi sau mai noi, ca P. P. Carp sau Take lonescu. Cel dinţii, antipatizat de mulţi pentru nemăsurata aroganţă eu care trata lumea, respinge acuza de pactizare cu liberalii (în vederea obţinerii unui portofoliu ministerial) declarînd măreţ : „Nu am trecut eu în partidul naţional liberal, ci au trecut alţii la mine, alţii s-au unit eu ideile mele”. Kogălniceanu aminteşte că în trufia lui Carp „cîntase veşnica pomenire a generaţiunii de la ’48” şi acum nu dorea să se înregimenteze unui partid, cum procedează orice deputat tînăr, ci, arzînd etapele, voia să devină direct şeful acestuia. Tentativa nu-i reuşise căci şi alţii se voiau personalităţi distincte, incit tinerii, declară bine dispus Kogălniceanu, se prezentaseră ca la spectacolele cu Irozi, în calitate de crai de la răsărit, 15 Mai apar neîndoios înţepături benigne, ca la discutarea legii sanitare, unde Kogălniceanu pleda pentru descentralizare, cu alte cuvinte pentru reducerea capacităţii de numire a medicilor-şefi de către puterea executivă, deoarece, recomandă el, „trebuie să-i mai smulgem eîteva pene ministrului de interne”. Poate îl îndemna la această moderare a tonului şi speranţa că în cele din urmă I. G. Brătianu 1 se va alătura, aşa cum o făcuse în 1875, pentru a „rupe” convenţia cu Austro-Ungaria. In fond, din cei care o subscriseseră atunci doar ei doi mai erau în viaţă şi aveau datoria morală să fie consecvenţi cu sine şi s-o abroge in interesul major al ţării. 1(5 Gel al tarifului vamal autonom de pildă, votat, cum arătam şi mai sus, în unanimitate de Adunare. 18 fiecare cu teza lui. Era, se înţelege, o atitudine puţin propice formării unui partid, a unei linii de conduită cu opţiuni politice ferme, cohorta tinerilor, dar vajnicilor deputaţi de aşa-zisă opoziţie rămînînd un disponibil confortabil pentru abilul I. C. Brătianu. Take Ionescu, tînăr deputat, plin de neastîmpăr şi dornic să se afirme cit mai repede, participă alert la discuţii, critieînd în dreapta şi în stînga, căci „a găsit şi a dat soluţiune la toate problemele ce se agită în această ţară” — asigură Kogălniceanu ironic. El veştejise sufragiul universal, ca o primejdie pentru aducerea în capul ţării a unui „aventurier”. Tînărul leu al tribunei uita însă că el însuşi era un produs al colegiului al III-lea, care era o materializare a acestui sistem, observă Kogălniceanu binevoitor faţă de zgomotosul deputat. Sfătos, Kogălniceanu socoteşte eă cei tineri „au primit mai puţine rane”, au lăsat „pe calea politică spinoasă mai puţine bucăţi din cărnurile lor...”. îndelungata practică politică, contactul cu reprezentanţi de marcă ai cercurilor politice internaţionale, informaţia la zi asupra problemelor majore care frământau societatea românească permit lui Kogălniceanu aceeaşi activitate debordantă în Parlament, aceeaşi prezenţă constructivă, eficientă care îl caracterizau de aproape patru decenii. Ceea ee-1 va deosebi totdeauna de mulţi contemporani ai săi vor fi curiozitatea nedomolită, dorinţa de informare, de desluşire a dedesubturilor oricărei afaceri ce privea interesele ţării. Această aplecare îi creează un ascendent asupra colegilor săi, care deşi beneficiau de gratuitatea călătoriilor pe căile ferate, cum aminteşte el dispreţuitor, „nici sorbitul Milcovului nu-1 cunosc”, habar n-au cel mai adesea care sînt particularităţile judeţului învecinat lor. Duşi de „sunetul clopotniţei locale”, mulţi se mărginesc a cere rezolvări minore, votează automat, fără studierea minuţioasă a proiectelor. El însă le abordează din punctul de vedere al interesului general, al durării în perspectivă, al evitării contrazicerilor cu legi deja existente sau cu tradiţii care formează forţa spirituală a poporului. Procedînd astfel Kogălniceanu caută să se apropie de accepţia pe care o dădeau grecii termenului de lege, similar celui de armonie. 19 Discursuri, intervenţii, amendamente, propuneri SESIUNEA 1884-1885 Cere Adunării să se dea citire protestului formulat contra alegerii lui C. I. Stoicescu ca deputat la colegiul III Prahova * Aici, domnule preşedinte, este un protest1 mare asupra alegerei domnului Stoicescu, despTe care văd că nu se zice nimic. Eu cer să se «iţească acel protest, venit din partea mai multor alegători. Domnul I. A. Ghicci: în adevăr, există un protest către Cameră, care s-a trămis domnului preşedinte al secţiunei de verificare, dar nu s-a luat în consideraţimie de secţiune, fiind venit în urma validărei alegerilor. O voce : Secţiunea s-a pronunţat pentru validarea alegerei. Aceasta nu face nimic, protestul este adresat către Cameră, şi «eer a se citi. Replică lui Nicoîae Fleva. Onor. domnul Fie va, vechi parlamentar, ar trebui să ştie că de clte ori vine la Cameră o petiţiune, în orice cestiuni de verificare, acea petiţiune se citeşte şi numai atunci se interzice citirea, cînd acea peti-ţiune sau protest conţine termeni violenţi. Eu cer să se citească acel protest cu atît mai mult cu eît a venit în urma verificărei făcută de secţiune şi după ce se va citi atunci vine cestiunea d-a se şti daca sînt 5 domni deputaţi cari şi-o însuşesc. Cer dar de la onor. Cameră ca să se citească acel protest pentru a-1 cunoaşte Camera şi apoi să se întrebe dacă sînt 5 domni deputaţi > crească, să se dezvolte? Cît pentru mine, am avut o fericire mare ciad am văzut în această Cameră o tinerime atît de mare şi conjur pe acel viitor al ţărei, care acum devine prezentul ţărei, să nu se ia după vorbe, după elocinţă, ci după fapte şi, cînd va începe să înlăture răul şi abuzurile, să înceapă cu înlăturarea abuzurilor celor mari, iar nu cu înlăturarea pretinselor abuzuri prin deducţiune. în această Cameră străbate mi modest învăţător de sat şi venim noi şi ne înfuriem şi ne speriem ea şi cînd ar fi Anibale la porţile Bornei. Domnul Dobreseu nu e Anibale; domnul Dobreseu vine de la colegiul III şi, după mine, să fie bine venit, mai ales pentru atunci ciad vom ajunge să ne ocupăm de învăţamîntul primar, căci trebuie să ne ocupăm de învăţămînt, mai ales o Cameră care se zice naţională liberală,, şi aci voi avea sprijinul acelui grup zis : bătrînii junimişti.. . (Rîseie*) Sînt sigur că voi avea de sprijin pe Maioreseu, care a zis că, dacă în ţara aceasta voim să avem un învăţămînt puternic care să întărească poporul, trebuie să începem de la temelie. Cred că majoritatea acestei Camere înţelege ca şi mine şi cred că nu va voi ca în ajunul cînd va trebui să ne ocupăm de răspîndirea învăţămîntului în ţară, cînd va trebui să facem toate sacrificiele pentru învăţămîntul public, noi prin un puritanism extraordinar să respingem din mijlocul nostru pe singurul repre-zintant practic al acelui învăţămînt primar. Conjiir pe Cameră, conjur chiar pe acea majoritate care a primit în mijlocul nostru pe o ilustră personalitate, deşi ocupa o funcţiune publică, ca nu cu aceeaşi indulgenţăr dar cu un simţămînt de dreptate, de respect al legilor, cu conştiinţă şi imparţialitate, să admită în mijlocul nostru pe reprezintantul colegiului III de Argeş 5. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 2, p. 31, cei. 3 — p. 33, col. 1. NOTE 1 Vezi Opere, Y,Oratorie III, partea a Il-a, p. 571 şi urm. 2 Discuţia pornise de la validarea mandatului lui C. Dobreseu, candidat la colegiul ,111; Argeş. Ca învăţător, deci funcţionar al statului, acesta fusese invalidat de comitetul Adunării. îl apărase N. Xonescu spunînd că învăţătorii nu intrau în categoria celor ce ar fî trebuit să-şi dea în prealabil demisia din slujba statului spre a puteia candida. N. Fleva a susţinut că învăţătorii „sînt cu ţotulla discreţiuiiea puterii .executive”.: :Şi apoi, dacă universitarii. şi profesorii secundari sînt excluşi, cu atU mai mult trebuie să fie învăţătorii. 3 Vezi regestul nr. 1. 4 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 270 şi urm. 5 Alegerea a fost invalidată cu 71 de voturi împotrivă şi 34 pentru. Pentru ecoul mîrnit in Adunare de cuvintele lui K. vezi intervenţia următoare. . Polemică cu I. Cîmpineanu asupra Adunării care a revizuit Constituţia * Domnilor, vă mărturisesc că am fost foarte surprins de intervenirea domnului ministru al domenielor1 în cestinnea verificărilor şi totodată •de apostrofa şi lecţiunea ce a binevoit a-mi da.... (întreruperi.) Domnia sa a zis, că eu am contestat legalitatea, Constituţiunei. Dovadă că nu am contestat-o este că în puterea acelei Constituţiuni am venit în Cameră. Eu nn am venit aci şi nici am misiunea de a apăra pe cei abţinuţi, pentru că nn numai că nu am fost trămis din partea lor, dar, din contra, »ai fost combătut de dumnealor pentru că am intervenit în alegeri şi pot zice că între adversarii mei am avut şi guvernamentali şi abţinuţi, :a,m fost combătut şi de guvernamentali şi de abţinuţi. Prin urmare, vedeţi că onor. domnul ministru al domenielor nu a avut dreptate cînd a zis că eu m-am angajat să apăr pe cei abţinuţi. Dar mai este un punct asupra căruia onor. domnul ministru al ■domenielor va recunoaşte că a fost nedrept de a mă certa, căci nn poate tăgădui Domnia sa că în această ţară există un partid conservator şi, «licit de mic, oricît de slab l-ar privi Domnia sa, acel partid exista, şi trebuie să existe, căci numai astfel poate funcţiona regulat într-o ţară regimul parlamentar, cînd, pe lingă partidul care dă toată încrederea sa, tot sprijinul său guvernului, este şi un partid de opoziţiune, care să exercite un control mai riguros asupra actelor guvernului. .Negreşit că în o ţară parlamentară guvernul trebuie să aibă majoritatea în partea sa, dar în acelaşi timp trebuie să asculte şi minoritatea şi opoziţiunea; căci însăşi sclavii, în timpurile Cezarilor, cînd erau duşi •ca . să fie aruncaţi în prada fiarelor sălbatice, totuşi aveau dreptul să strige : „Cei ce au să moară te salută, Cezare !” Dacă dar sclavii la romani aveau acest drept, bine este oare că la noi nn au zis cuvîntul lor acei cari aveau să fie daţi fiarelor? De acieea amzis eu că revizuirea Constituţiunei s-a făcut mimai de un singur partid; căci onor. domnul Maiorescu, precum ştiţi, a declarat în Constituantă că Domnia sa nn reprezintă partidul conservator şi dar nu se poate susţine că Domnia sa a reprezintat partidul întreg conservator * Şedinţa din 19 noiembrie 1884. 27 care s-a retras. De unde a. luat-o domnul ministru că eu am venit aici ca şef de partid ? Nimeni nu m-a pus aci ca şef de partid şi nici am vorbit în numele partidului conservator; am vorbit numai despre partidul conservator şi am vorbit nu ca şef al acelui partid, ci ca un reprezintă»t al ţârei, păstrîndu-mi toată independinţa mea, fără a mă supune la disciplina vreunui partid. în ce dar am meritat această ceartă din partea onor. dama Cîmpmeami? Pentru că am zis că în Adunarea revizuitoare a Constitu-ţiunei au lipsit reprezintanţii partidului conservator şi că şi acei din acel partid cari au fost aleşi s-au retras, precum mai în urmă s-a retras şl onor. domn C. A. Rosetti cu un alt grup şi că în Constituantă nu aii rămas decît numai reprezintanţii marelui partid, numit liberal naţional, care a făcut actuala Constituţiune. Zis-am eu că prin aceasta acea Constituţiune are mai puţină putere pentru întreaga ţară? Am zis eu că ea nu este legea ţărei? Âş fi făcut o crimă. O declar sus şi tare : oricum s-a făcut revizuirea, ea este legea ţărei şi fiecare este dator să se supuie ei. (Aplauze.) Am zis ceva mai mult, în diferenţă de mulţi alţii, am zis că, Ca dovadă cum că recunosc legalitatea şi atotputernicia Constituţiune! actuale, este venirea mea aci. (Aplauze.) ' Prin urmare, onor. domn ministru al domenielor va binevoi a-şi retrage părinteasca admonestaţiune ce mi-a făcut2. „Monitor, Dezbaterile Corpurilor legiuit pare’î, 1884/1885, nr, 2, p. 35, c©L 2 — p. 36, col. 1. NO TE 1 Vezi şi intervenţia precedentă. 1. C, spusese că, deşi Constituţia fusese făcută de mu singur partid, în fapt „a participat ţara întreagă”. Apărase apoi „junimea” atit de numeroasă în Cameră şi observase muşcător că disputele opoziţiei, care duseseră la retragerea ei dcu Adunarea constituantă ce elaborase noua Constituţie, constituie „un lucru cu totul strai?iu: pentru această Cameră şi chiar pentru ţară”. în încheiere remarcase sentenţios că dacă „von? veni vreunii din noi pe o cale nu tocmai legale” — aluzie Ia învăţătorul Dobrescu apărat de K. — „ne va da ţara un avertisment”. * I. C. a spus că nu poate „retrage nimic”, dar era bine că prin intervenţia' sa permisese Iui K. „să-. rectifice ceea ce a zis şi să afirme că şi D-sa aduce omagii acestei mari legi”. Întrebînd apoi Camera dacă a văzut în cuvintele sale „cea mai mică inslnuaţiune personală”, mai multe voci au strigat : „Nu ! Nu !” K. a replicat împăcat : „Sînt mulţumit”. Pe marginea demisiei guvernului * . Domnilor, vă rog să nu vă miraţi dacă mă veţi vedea astăzi m înfocat sprijinitor al teoriilor susţinute de banca ministerială. Sînt cu totul de opiniunea domnului ministru al domenielor, care a zis că nu trebuie să ne luăm după un pretext. în adevăr, acest pretext [î]l vedem repe-tîndu-se de opt ani de zile; se dă demisiunea 1 pe o uşă şi se .intră,pe * Şedinţa din 23 noiembrie 1884. 28.. cealaltă; prin minare, mi se cade să dăm aceeaşi seriozitate acestui pretext care se putea da altădată. (Murmure.) Mă mir că domnul îs. lonescu, vechi deputat, vechi profesor de istorie in proză, vine să ne facă acum o poezie asupra acestei demisiuni. Faptul însă real este şi va fi astfel: în 24 de ore se va aviza şi aceleaşi persoane vor fi însărcinate cu formarea noului cabinet. Atunci fiţi sigur [i] că se va ţinea seama de regretele acestei Camere şi onor. domn Brătianu va.fi foarte fericit ca să vă şteargă lacrămile şi regretele revenind la minister. . Replică lui I. Cîmpineanu. Yă rog să binevoiţi a mă lăsa să zic eîteva cuvinte contra catehismului politic al onor. domn ministru al domenielor şi istoriei ce Domnia sa a făcnt rolului partidului naţional liberal, care seamănă a se revendica numai de onor. domn Cîmpineanu. Yu voiesc să viu aci să fac istoricul şi apoi anume pentru ce unii au ieşit şi alţii au rămas, căci atunci modestia domnului Cîmpineanu ar fi foarte lovită printr-a,ceasta; decît zic numai atîta, că protestez în contra egoismului Domniei sale şi mă mărginesc aci. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 5, p. 68, col. 3 — p. 69, col. 2. NO TE 1 G. Chiţu, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, anunţase Adunarea că guvernul a demisionat şi regele „va aviza*’. La rugămintea preşedintelui Camerei, generalul Dim. Leca, miniştrii hotărîseră a continua să participe la şedinţele Adunării spre a nu afecta lucrările acesteia. I. lonescu obiectase că „nu poate un parlament să siejeze, mai cu seamă la începutul său, fără un minister responsăbii”. I. Cîmpineanu, ministrul domeniilor, spusese că rolul guvernului, mai ales la început, cînd se desfăşoară lucrările de constituire a Camerei, „este cu desăvirşire pasiv”. El reprobase sistemul de a găsi orice pretext „pentru a împiedica activitatea noastră parlamentară’7. Spusese apoi că „retragerile şi reintrările noastre în guvern se explică prin acea trăsătură de unire dintre majoritate şi guvern”. Discuţia s-a încbis. Intervenţie în jurul alegerii de debutat a lui B. P. Hasdeu, pe care o vedea incompatibilă c%i funcţiunea de arhivist '* înţelegeţi foarte bine, domnilor, că autorul principal al acestui incident am fost eu, fiindcă eu am fost acela care a avut nefericirea de a contesta eligibilitatea onor. domn Haşdeu x, în calitate de arhivist al statului şi al cărui chip de vedere a fost respins de majoritatea Camerei. Cînd ar fi venit acest incident astăzi, eu nu aş fi avut nimic de zis, căci opiniunea mea mi-am spus-o şi ea nti a găsit un ecou la dumneavoastră. * Şedinţa din 3 decembrie 1884. 29 Eli nu de astăzi, ci de mai imilt timţmi-am spus această opiniune şi domnul Haşdeu o ştie, cum că arliivistul statului este un funcţionar cu totul la dependinţa ministrului de culte, puţind să-l numească şi să-l destituie, şi astfel nu domnul Haşdeu, dar arhivistul statului nu trebuie să figureze între deputaţi. Onor. majoritate, pregătită, nepregătită, a hotărît altminteri şi n-a[m] mai putut: avea nimic de zis. Dar domnul Haşdeu, argumentînd astăzi, ă voit a-mi dovedi ineonsecinţa mea, indicîndu-mi un oarecare regulament făcut de fostul meu coleg la ministerul de culte, onor. domn Creţescu, în care se fixa atribuţiunile arhivistukii, spre a arăta că eu am fost inconsecinte. Aceasta mă face să iau cuvîntul şi să statornicesc lucrurile. , Silit şi eu foarte gelos de drepturile Camerei din care fac parte şi tocmai pentru eă sînt foarte gelos de drepturile Camerei declar că nu găsesc deloc că această Cameră a fost eîtuşi de puţin lovită prin interpelarea de la Senat şi regret că mă deosibese în ocaziunea aceasta de chipul de vedere al domnului Iepureseu 2. Domnul Haşdeu a venit să apere poziţiunea ee a socotit de trebuinţă ea să-şi ia, adică să întrunească mandatul de deputat cu postul de arhivist al statului, şi cu această oeaziune a făcut înaintea Domniilor vbastre o adevărată conferinţă, pe care biroul a aseultat-o cu multă nepărtinire şi onor. Cameră cu multă simpatie şi pentru care eu voi exprima binroului Camerei adînca mea recunoştinţă, eă, deşi oratorul s-a depărtat mult de regulament, preşedintele a fost foarte indulgent şi eu mulţumesc pentru această indulgenţă, căci pot să beneficiez şi eu de o asemenea favoare. (Aplauze, ilaritate.] Domnul Haşdeu ă voit să lege poziţiunea Domniei sale eu începutul istoriei României şi a zis că fiecare copac începe de la rădăcină şi Arhivă statului purcede din origine vechi, fiindcă are hrisoave. Eu nu mă voi duce aşa ele departe, voi lua-o de la 1844, vedeţi numai cu 40 de ani în urmă. t Se năştea atunci o opoziţiune foarte mare contra domnitorului Mihail Sturza; pe atunci era suzeranitatea Porţii, era protectoratul Rusiei şi pe lingă aceste două puteri era şi Austria, care şi ea în mod diplomatic se amesteca în treburile noastre. Opoziţiunea aceea a socotit de cuviinţă să vadă dacă nu s-ar putea atrage sentimentul Austriei în favoarea opoziţiunei şi acel emisar, acel agent trimis la Viena, am fost eu Bucîndu-mă acolo, mi s-a acordat audienţă de către principele Meternich, am vorbit cu dînsul făcîndu-i o expunere cam tot atît de lungă cit a vorbit astăzi domnul Haşdeu cu dumneavoastră şi principele Meternich mi-a zis aşa : Was ist der langen Mede Imrzer Sinn? Oare este al lunge! vorbiri scurtul sens? (Ilaritate.) De atunci, domnilor, m-am jurat că nu mă voi mai duce în străinătate pe la principi, ca să nu ixii se mai adreseze acest cuvînt. Acum mă întreb şi eu : Oare este al lungei vorbiri a onor. domn Haşdeu scurtul înţeles? (Ilaritate.) Majoritatea onor. Camere a hotărît că Domnia sa poate să fie deputat. Vine onor. domn Stătescu în Senat şi, fără a atinge votlil Camerei, zice domnului ministru al instrucţiunei publice: Noi şi înaintea Constituantei şi în urmă am înţeles şi înţelegem ca independenţa Parlamentului să fie un adevăr. 30" Domnul ministru al cultelor: Aşa a zis. Ce însemnează independenţa corpurilor legiuitoare ? Adică să fie compuse de oameni care să nu fie la discreţiunea guvernului, la dis-creţinnea unui ministrn. Dar, domnilor, s-a jucat mult asupra acestui cuvînt, dacă şeftd Arhivelor statului este funcţionar sau nu, şi s-ă făcut astăzi aluziune şi la adresa mea, ca să mă pronunţ ce însemnează un funcţionar administrativ. ' Domnilor, domnul X, şeful Arhivelor statului, nu zic domnul Haşdeu, fiindcă m-aş făli ca pe colegul meu de la Academie mult mai capabil decît mine să-l avem în sinul acestei Camere, domnul X. nu are ce căuta în Parlament. Domnul Haşdeu se arată aici între noi ca reprezintante al ştiinţei şi aşa este; cu toate acestea, deşi nu avem în ţara noastră pletoră de ştiinţă, totuşi hu cred să fim în atîta lipsă de oameni de ştiinţă incit, dacă ar lipsi Domnia sa din Cameră, să nu aibă cine să ne spună un cuvînt despre ceea ce ar trebui să facem pentru învă-ţămîntul primar. (IlcwiMte.j Dar cestiunea pentru noi mi este aci, cestiunea care ne interesează este să ştim ce atitudine va lua ministrul de culte faţă de funcţionarul Domniei sale care va vota în Cameră contra guvernului? Xu e vorba de ministrul actual, care ar putea să fie generos, să nu-i ceară socoteală de voturile sale; dar poate să fie un alt ministru, cu idei mai autoritare, cum de exemplu eu (ilaritate), şi va spun drept eă eu unul nu aş permite arhivarului meu, omului numit de mine, revocabil prin mine,, să-mi facă in Cameră pe independentele în contra mea (aplauze, ilaritatej ; şi domnul Haşdeu a venit să dovedească astăzi aceasta, căci, după ce a criticat pe domnul Stătescu, s-a apucat să critice intr-un mod foarte curagios atitudinea domnului ministru de culte în această interpelare de la .Senat. Aşa fiind, domnilor, cestiunea se rezumă în două cuvinte: Camera e suverană să primească sau nu demisiunea, dar Camera n-are dreptul să critice cele zise de Senat. Eu, care nu sînt admiratorul majorităţii din Senat şi care pe de altă parte iarăşi, cu toată stima ce am pentru talentul domnului Stătescu, nu înot în aceleaşi ape cu Domnia sa şi nu sînt ţinut prin urmare ca să-l apăr, cu toate acestea mă cred dator să zic că domnul Stătescu nu a făcut cîtuşi de puţin procesul Camerei, ei a zis numai : Domnule ministru, ce atitudine păstrezi dumneata faţă cu domnul Haşdeu, fiindcă Adunarea, pentru consideraţiuni diferite, a putut să treacă peste oarecari restricţiuni ale legei şi să primească în sînul său pe un om de ştiinţă; dar, domnule ministru, care ai răspunderea şi către un corp şi către celălalt, ce ai să faci cu funcţionarul? Ştiţi, domnilor, vorba de dîră în barbă. Dacă astăzi primim pe arhivarul statului, de ce mîine nu vom primi pe arhivarul tribunalului de notariat, căci şi acela se pricepe foarte mult şi poate să ne arate multe îndreptări în ceeace priveşte arhiva tribunalului. Nenorocitul acela de arhivar lucrează zi şi noapte şi tat-noaşte multe rele ale acestui serviciu. (Aplauze.) Prin urmare, să ne ferim de a face asemenea dîre, căci ele nu vor fi de bun augur pentru independenţa Parlamentului. 31 Onor. domnul Haşdeu a arătat scopul pentru care voieşte să fie în Cameră, a zis că vrea să contribuiască a se face scoale’ bune; a mai arătat încă că dumnealui ţine să înlocuiască pe dezertori; a combătut un partid care nu era aci şi care, dacă ar fi intrat în Cameră, negreşit că nu intra ca să facă pace. Ei, onor. domnul Haşdeu ţine să fie urmaşul şi locţiitorul celor abţinuţi? Adică promite dumnealui că are să ţină atitudinea pe care ar fi ţinut-o abţinu ţii ? (Ilaritate.) Atunci eu nu aş cere mai bine decît ca domnul Haşdeu să fie în Cameră, ca să-l am alături cu mine. (Aplauze.) Dar să lăsăm, domnilor, pe abţinuţi în pace, să-i lăsăm să judece ei dacă au făcut bine sau rău ceea ce aii făcut. Nu este demn din partea noastră să aruncăm piatra unor oameni pentru atitudinea ce au crezut ei că trebuie să ia în alegeri. Ţara-i va judeca; nu este Camera, Parlamentul legal al ţărei, care are să spună dacă au făcut bine sau nu ceea ce au făcut. Onor. domnul Haşdeu vine şi vă pune astăzi în această alternativă, că ori să-i primiţi demisiunea, ori să-l primiţi în Cameră, în contra chipului de vedere adevărat al Constituţiunii, în contra chipului de vedere şi al guvernului, şi totodată Domnia sa să rămînă şi arhivar al statului. Apoi nu merge aşa Arhiva statului; oricît s-ar zice, este un ram important al administraţiunei publice. Cu 'cit. o ţară se înaintează in civilizaţiune, eu atît aceste servicii cari sînt întemeiate, mai ales pe eîmpul inteligenţei, sînt ramuri importante ale administraţiunei publice. Avem pe Fran’cia dovadă, care are un minister întreg al belelor arte şi toţi funcţionarii din acel minister sînt funcţionari dependenţi de guvern, ca şi cei de la celelalte ministere. Daca, domnilor, un mic învăţător, un mic dascăl de sat, Dobrescu 4, s-^a respins din Cameră, dacă Constituţiunea vorbeşte de directorii unui credit agricol şi de alţi funcţionari judeţiani pe cari-i declară incapabili de a fi mandatari, atunci vă întreb cum am putea primi noi teoria contrarie pentru capul arhivelor? [î]mi pare rău că alunec pe acest tărîm, însă, faţă cu un asemenea text pozitiv al legei, cum vom putea noi primi ca directorul Arhivelor statului să fie între noi? Regret că Domnia sa s-a pus pe un asemenea tărîm, căutînd ceartă ministrului cultelor, altă data marele oltean al domnului Haşdeu. (Ilaritate.) Eu aş dori ca întotdeauna să fie domnul Ghiţu călcător de lege cum a fost în cestiunea de faţă şi Senatul tot astfel să atingă drepturile noastre cum le-a atins de astă dată. Cît pentru mine, nu am nimic de zis, nu am a recomanda nici primirea demisiunei, nici respingerea ei; susţin însă sus şi tare că directorul arhivelor nu poate fi mandatar al naţiunei5. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 12, p. 151, col, 1 — p. 152, coi. 8. NOTE 1 Vezi regeştul nr. 1. în şedinţa de faţă luase cuvîntul B. P. Haşdeu, care arătase eă in Senat fusese considerat „un produs al călca re i de lege comisă de către onor. Cameră’7 şi de aceea poziţia lui. era „imposibilă”, dar deopotrivă era „dificilă” situaţia Camerei. Ca să-şi apere calitatea de deputat, compatibilă întru totul cu funcţia de director al arhivelor, eî invocase regulamentul acestei instituţii, făcut pe vremea cînd era ministru de interne K., iar G. Creţescu la Culte şi care preciza : „Directorul general face investigaţiile cuviincioase atît în Intrul arhivelor, cit şi în afară, spre descoperirea actelor relative la istoria ţării. £1 este 32 dator să dea la lumină, cu cheltuiala statului, actele privitoare la istoria ţării”. K. îl întrebase atîihci : „Binevoiţi a-mi arăta din ce iese inconsecinţa mea?” B. P. H. a răspuns că il lăuda pentru redactarea regulamentului. în încheiere declarase mîndru că reprezenta Craiova — friisese ales de 400 de alegători din colegiul II Dolj — şi îşi prezentase demisia. 2 V. Iepureseu protestase că Senatul "ar fi ridicat obiecţii contra unui act al Camerei, îri speţă validarea mandatului lui B. P. H. ' - 3 K. a plecat la Viena în aprilie 1844. Precizăm că în Jurnalul de călătorie (mai--iunie 1844) nu pomeneşte de vizita la cancelarul austriac (cf. Opere, I, ed. Dan Simonescu, -Bucureşti, îi9:24, p. 487 şi urm.) 4 Vezi p. 24. 5 Adunarea a primit cu 53 de voturi pentru şi 42 împotrivă demisia lui B. P. II. . Discurs pe marginea răspunsului la mesajul tronului* Domnii mei, să-mi permită onor. nostru preşedinte1 să fac o mică observaţinne, că era de prisos a se căuta cine vorbeşte pentru şi cine vorbeşte contra, fiindcă aşa cum s-a pus cestiunea nu putem să fim toţi decît pentru. (Ilaritate.) în adevăr, domnilor, şi ieri şi astăzi am asistat la nişte şedinţe de Ateneu, am ascultat o conferinţă; dar nu am asistat, nu am fost în Parlament, căci n-am asistat la discuţiuni politice. Poate că ar fi mult mai bine să ne ocupăm cu toţii de cestiunea economică şi trebuie să revenim acolo; dar poziţiunea de mandatari ai naţiunei, fără să vrem, ne sileşte să facem şi politică, mandat oblige. Ne găsim, domnilor, în faţa răspunsului la mesajul tronului, actul cel mai politic pe care-1 are un Parlament, acela de a vorbi cu tronul şi de a spune opiniunea Parlamentului în privinţa actelor puterei executive. Cu toate acestea, de ieri şi pînă azi nu am auzit un cuvînt tra-tînd această materie nenorocită, supărătoare şi cred că, dacă era să ţinem această conferinţă, puteam să rugăm pe minister să se ocupe de celelalte afaceri, fiindcă ministerul nu are nimic de zis în asemenea dis-ciiţiuni. Becunosc că s-au zis multe lucruri bune şi să dea Dumnezeu ca să le putem aplica, arătînd şi pe acel tărîm că sîntem mandatari ai naţiunei. Aceasta ca prolegomene. Domnii mei, în acest Parlament a intrat o forţă nouă, o declar cu fericire şi bucurie. Onor. domn Carp ne vorbea ieri de oamenii de la 1848 într-un mod demn şi poate măgulitor ; a cîntat vecinica pomenire a generaţiunei de la 1848, a generaţiunei bătrîne din care fac şi eu parte şî poate mai vechi decît toţi. Preocuparea pe care Domnia sa o atribuia unora, preocuparea aceea este a tutulor acelora cari se duc*. Care preocupare 1 Domnilor, am găsit două ţări, provincii subjugate, zăcîncl sub împilările din afară şi dinăuntru. Acesta era spectacolul pe care l-am văzut cînd am deschis ochii pe lume şi generaţiunea aceea şi-a luat de misiune ca, cu orice mijloace, cu o muncă neobosită să facă ca şi aceste ţări să însemneze ceva în Europa şi ca stat şi ca naţiune şi ca societate. Şi după o muncă pentru unii de 50 de ani, pentru alţii de 40, pentru alţii de 30, cînd soarele va apune pentru noi, cu mîndrie, în orice tabără ne vom afla, eu mulţumesc lui Dumnezeu că am văzut cu ochii, înainte de a-i închide, realizîndu-se visele tinereţe! noastre ! (Aplauze.) * Şedinţa din 5 decembrie 1884. 3 — c. 839 33 O singură preocupare avem, şi o avem nu din dizidentă, nu dia egoism, ci din durere pentru aceeaşi ţară care a fost în toată viaţa noastră obiectul cugetărilor şi al muncei noastre. Bine, rău, avem astăzi o ţară liberă, de sine stătătoare, însemnăm ceva în Europa, şi societatea noastră este cea mai înaintată dintre societăţile Orientului; şi dar avem legitima dorinţă ca să vedem că ceea ce nu este încă bine făcut să se facă, că greşalele, metelmile, neajunsurile să se dea deoparte şi progresul să se facă pe deplin pentru ţară şi pentru naţiune. Cine să o facă a-ceasta ? Generaţiunea care urmează; şi dar fiecare din noi ne întrebăm : Ce este acea generaţiune căreia, fără voie sau cu voie, încîiizînd noi ochii, trebuie să-i lăsăm moştenirea noastră? Prin urmare, nu trebuie-să ne voiţi rău dacă ne întrebăm : Moştenitorii noştri păstra-vor, spori-vor sau îmbunătăţi-vor moştenirea pe care le-o lăsăm ? Domnilor, este o comedie, o piesă de teatru, care nu-mi aduc aminte cum se cheamă, dar ştiu că obiectul acelei piese este acesta : este un părinte care avea mai mulţi copii şi voia să ştie după moartea, lui cum vor fi copiii lui, voia să ştie ce dispoziţiuni vor lua copiii după moartea lui în privinţa moştenirei, şi acel părinte s-a făcut mort, s-a pus pe masă ca mort; căci voia să asiste la ceea ce vor face moştenitorii săi. Aceasta, domnilor, voiam să o fac şi eu, şi de aceea m-am înscria cel din urmă, al doisprezecelea, voiam să vorbească mai întîi moştenitorii noştri... Domnul D. A. Laur ian 2: Cer cuvin tul ! [î]mi pare foarte bine că cereţi cuvîntul; dar aş fi dorit numai,, dacă-mi este permis, să las pe onor. domn Laurian, nn tînăr eminent* om de muncă şi de talent, să vorbească înaintea mea, şi apoi eu sâ-i răspund; aş fi dorit să mai continuu a face pe mortul piuă ce aş fi auzit pe mai mulţi, dar dumneavoastră m-aţi silit să ian cuvîntul de pe acum, să re viu la viaţă, să mă deştept din moarte, fiindcă nu mai este nimeni înscris contra adresei; toţi aveţi a vorbi pentru, şi astfel n-am putut avea fericirea de a asculta decît numai pe cîţiva din acei cari reprezintă generaţiunea nouă, generaţiunea tînără, şi mai ales ciiit acei cari astăzi pentru prima oră vorbesc ca mandatari ai naţiuneL N-am avut ocaziunea, de la deschiderea Parlamentului, să aud decît pe trei tineri, pe onor. domn Paladi, pe onor. domn D-imitiie. loneseu şi pe onor. domn lanoli, cari, deşi fusese mai înainte deputat în Constituantă, eu însă astăzi pentru întîia dată l-am auzit vorbind căci onor. domn Costinescu, onor. domn Nacu, onor. domn Carp şi chiar onor. domn Iepurescu sînt pentru mine cunoştinţe vechi. Ei bine, domnilor, permiteţi-mi să vă spun că am fost foarte, fericit d-a auzi acele trei voci necunoscute mie, pe aceeaşi linie, deşi fiecare din aceşti tineri reprezintă, pot zice, idei deosebite şi au opinium deosebite asupra situaţiunei, ceea ce mă bucură; căci n-aş dori ca toţi tinerii să fie într-un calîp: n-aş dori să se primească ideia că tinerii fac nn partid nou, precum aud că se vorbeşte acum. Partidele nu se formează pe numărul anilor ; partidele se formează prin idei; sînt oameni bătrîni ele 70, de 80 de ani cari au idei tinere, cari au iluziuni peniim viitorul ţârei, cari resping scepticismul şi cari, prin urmare, sînt urnit: mai tineri decît alţii cari au 25 de ani, dar la vîrsta aceasta sînt sceptici şi nu au nimic în ei pentru viitor, nici pentru ţară, nici pentru nimic. (Aplauze.) 34 ; Avui fericirea ieri să am dovezi cum că tinerii cari vin dupe noi, poate că unora nu le place, dar au să ţie lupta, au şa se lupte si lupta este viaţa; într-o ţară constituţională trebuie. neapărat să fie lupte, pe tărîmul legal, pe tărîmul constituţional, dar trebuie să fie lupte. Zic acest cuvînt pentru că încă o dată declar că încercările cari se fac d-a se forma un partid de tineri, sau ideea acelora cari au crezut că aducînd tineri în Parlament au să facă un partid nou dintr-inşii, ideea aceasta este greşită; pot să fiu bătrîn şi să fiu cu tinerii, si pot m fiu tînăr si să fin cn bătrînii; ideile vor deosebi partidele, ideile ele progres sau de reaeţrane, iar nn anii vîrstei. Domnilor, am zis ia început cum că n-am asistat la diseuţiunea asupra răspunsului la mesagiul tronului, ci am asistat la o conferinţă, Permiteţi-mi să mai adaug ceva, şi aci sînt dator să declar eă şi această conferinţă avea o mică parte politică, deşi nn mărturisită, dar pe care /voi să o caracterizez. Dacă aş veni să fac o comparaţiune ex abrupto, iute, ar putea .să mi se zică cum că eu batjocoresc reprezintaţiunea naţională. Declar însă de mai nainte că nu este scopul meu acesta, că respect prea mult Parlamentul din care fac parte pentru ca să cutez cîtuşi de puţin să fac o comparaţiune care s-ar putea lua în rău, dar sînt silit să o fae. Domnilor, ştiţi că începutuiile primei scene a lumei, Comedia ficneeză, a ieşit din pana celor mai mari autori eu caii se onorează su na : Moliere, Bacine, Corneille. Aceste mari nume, cari fac gloria un enirei, şi-au început lucrările lor modeste bazîndu-le pe misterele xelîgiunei, des eleres de la basoche 3, cum se zicea, acei clerici caii pe româneşte se numesc diaci; şi-mi pare rău că domnul Haşdeu nu este aci ca să ne spună ce va să zică diac. .. Domnul G. Chita, ministrul insiniciLunci publice: Cum este la noi Vicleimul. Ştiu, dar n-am voit să pronunţ cuvîntul de Vicleim. în Moldova se zice Irod. Aceşti clerici făceau piese de teatru din misterele maşterei şi vieţei lui Christos. Asemenea lucruri se petreceau, nu numai în Francia, dar în toată Europa; şi oricît s-ar zice că noi eram un popor izolat, însă tot au fost nişte curenţi chiar în veacurile cele mai depărtate caii ne legau cu Francia, cu Italia, cu Germania; şi noi am avut aedeaşi mistere şi pot zice că le avem şi astăzi. Dumneavoastră ştiţi că la Vicleim este o scenă care reprezintă pe craii sau regii de la rămiit- şi că, după ce se aşază Irod, vine fiecare şi se recomandă cine este, de unde vine şi ce voieşte . . . (Aplauze, ilaritate.) Astfel au venit ieri unii din onorabilii noştri colegi şi ne-au spus cine sînt şi ce vor, După părerea mea, domnilor, ieri s-a făcut un progam, mai mult încă, s-au susţinut teze, cum se susţin la concursulile ce se fac la facultate ; am văzut vreo trei, patru teze pe caii le-am admirat si vă declar încă o dată că aceasta o zic în simţul cel mai serios al cuvîntului. Am văzut pe un tînăr reprezintante al naţiunei, pe onor. domn Taehe Ionescu, suindu-se la această tribună şi ţinîndu-ne nn discurs ■cu mult talent; da, [î]i recunosc talentul şi mă grăbesc a-i aduce omagiele mele, mai cu seamă pentru profesiunea de modestie pe care a făcut-o şi pe care nu era ţinut să o facă ; fiindcă aici sîntem toţi reprezintanţi ai naţiunei şi avem acelaşi drept, şi cei tineri ca şi cei 35 bătrîni, să ne spunem ideile noastre în toată libertatea şi cu toată francheţa. Dar, în fine, eu nu pot aduce decît laude onor. domn Ionescu pentru această profesiune de modestie ce nu i s-a cerut, şi-i sînt recunoscător că modestia Domniei sale a găsit şi a dat soluţiune la toate problemele ce se agită în această ţară. în adevăr, Domnia sa a tratat toate Gestiunile şi la fiecare a avut o soluţiune; a dat soluţiune la o mulţime de probleme pe cari nimeni încă pînă astăzi nu a putut să le dezlege, dar cari de către Domnia sa au fost dezlegate. Onor. domn Ionescu mai întîi a făcut proces absenţilor, a atacat pe absinţi şi a zis că acel partid este perdut, un partid care mult timp a cîrmuit această ţară, un partid despre care onor. domn Costinescu, om cu multă experienţă şi cu convicţiuni făcute, a zis că este de neapărată trebuinţă să fie reprezintat aci în Cameră, pentru ca să poată împiedica roata carului de a lua cîmpii. /Aplauze.) Eu mi-aş permite a întreba pe onor. domn Ionescu : Cînd este un fapt constant că partidul conservator s-a abţinut de la lupta electorală, cînd el lipseşte din această Cameră, şi în această privinţă eu merg mai departe şi zic că rău a făcut partidul conservator de’a se abţine şi de a lipsi dintre noi, şi am convicţiune că, dacă acel partid nu s-ar fi luat după sfaturile unor oameni cari pot să aibă toate calităţile, afară numai pe aceea de oameni de stat, ar fi făcut bine ţăreî şi lor înşile; dar în fine faptul constant este că partidul conservator lipseşte dintre noi, şi, în faţa acestui fapt, s-ar putea oare afirma, şi aci în discursurile noastre, şi în proiectul de răspuns la discursul tronului, şi chiar prin mesajul regal, cum că naţiunea întreagă a aclamat,, a primit revizuirea Constituţiunei şi că toate s-au făcut în cea mai perfectă linişte? Dar nici că putea să fie altfel, pentru că nu a fost cine să se lupte; însă pentru aceasta nu se poate zice cum că acei oameni, acel partid nu mai face parte din naţiune; precum asemenea nici abţinerea lor, nici lipsa lor dintre noi nu poate infirma legalitatea, acestui Parlament. (Aplauze.) Aceasta o declar sus şi tare şi zic că greşiţi sînt acei cari pretind că tot ce s-a făcut, fără participarea lot> este afară din lege şi că trebuie să stricăm tot ce s-a făcut de la nii timp încoace, ca să reintrăm în lege. Cel puţin în ce priveşte Parlamentul protestările dumnealor nu mai pot fi de nici un efect (aplauze), căci, chiar dacă acei oameni ar veni mîine la putere, tot aceea ce ar putea face ar fi să dizolve acest Parlament; dar [î]i defiez * şă poată, aduce un alt Parlament altfel decît numai în puterea legei electorale care este astăzi în vigoare. ( Aplauze.) Onor. domn Ionescu spunea — poate mai tîrziu [î]şi va îndrepta chipul de vedere — că pe vodă Cuza l-a răsturnat legea electorală a lui 2 mai4. Primesc deocamdată aceasta, dar declar că de multe ori facem poporului o istorie care seamănă cu acele epitome ad usum ăel-pTiini5. (Ilaritate.) Ei bine, dacă s-a răsturnat vodă Cuza pentru legea electorală din 2 mai, în puterea cărei legi s-a ales Constituanta de la 1866®? în puterea legei convenţionale de la 1857 7 sau în puterea legei electorale a lui 2 mai? Tot aşa vor face şi acei cari zic că totul astăzi este afară din lege ; vor veni la putere, vor desfiinţa Parlamentul * Provoc, bravez, desfid (din fr. defier). 36 acesta, vor provoca o Constituantă nonă, o revizuire nonă; dar, în puterea legei actuale electorale, vor trebui să convoace noile Corpuri legiuitoare. Aşadar, fără a da approbâtur la cele ce s-au făcut astăzi, sînteţi nevoiţi, dacă sînteţi oameni de ordine şi legalitate, să recunoaşteţi că stare legală este cea ce este astăzi şi că legile pe cari le votează Parlamentul au putere legală şi caracter legal pentru această ţară. Odată aceasta zisă, mi-a părut foarte curios că onor. domn Ionescu *— şi-mi permit a-i spune aceste mici reflecţiuni — a criticat legea electorală de la 2 mai, şi a criticat-o mai ales ca să critice şi propunerea acelora cari în Constituantă reclamau sufragiul universal de la 1864. Domnia sa a zis că, dacă s-ar primi sufragiul universal, în curînd un aventurier ar putea să se pună în capul ţărei. Dumnealui însă uită ceva, că Constituanta de la 1866 a ţrăstrât fiecărui cetăţean român dreptul de a vota şi dreptul de a fi reprezintat. A cesta nu e decît sufragiul universal. Dar ce a făcut ? L-a împărţit în două, trei, patru colegii; şi ultimul colegiu, colegiul al 4-lea, era atunci ca şi colegiul al 3-lea de astăzi, adevăratul reprezintant al sufragiului universal, reprezintat parte direct, parte indirect. Apoi, cînd Domnia sa vine şi zice că sufragiul universal, dacă ar fi legea ţărei, ar aduce în capul ei un aventurier, nu vede Domnia sa, nu simte că loveşte moralitatea tutulor aleşilor colegiului al 3-lea şi îndeosebi alegerea chiar a Domniei sale! Cum, toată ţara, cu inteligenţa, cu capitalul, cu averea, cu experienţa, adunate la un loc, ar face posibilă venirea în capul ţărei a unui aventurier? Şi cum, sufragiul universal, mărginit numai într-un colegiu, n-ar avea şi el aventurieri, ci ar veni numai inteligenţă ca a Domniei sale? Apoi, cu aceste cuvinte nu se pune Domnia sa alături cu răposatul Iepureanu, care zicea că colegiul al 4-lea este o minciună? Trebuia oare ca un reprezintant al colegiului ai 3-lea să vină să zică că aduce aventurier sufragiul universal? (Aplauze.) Domnilor, nu vin să apăr ceea ce aparţine istoriei, dar vă declar că în curînd, în foarte curînd, cînd instrucţiunea publică se va răspîndi în această ţară, cînd autorităţile vor lăsa ca colegiul al 3-lea să lucreze liber, colegiul al 3-lea va fi o cetate mai tare a libertăţilor decît întîiul şi al doilea. (Aplauze). Aceste cuvinte zise, sînt dator să exprim recunoştinţa mea, om bătrîn, onorabilului domn lanoli, care a combătut, tînăr pe alt tînăr, aceste teorii, pe cari le pot aduce oamenii bătrîni, iar nu tineri, pentru cari viaţa se deschide acuma; şi sînt dator să exprim recunoştinţa mea mai ales pentru cuvintele cu cari a sfîrşit cuvîntarea sa, zicînd că ceea ce trebuie să reclamăm generaţiunei noi, tinere, trebuie să fie munca şi caracterul. (Aplauze.) Am auzit apoi, spre marea mea bucurie, vorbind pe onor. domn Nacu, care foarte rar ia euvîntul, ceea ce dovedeşte că medita mai mult, şi care a venit şi a sprijinit trecutul şi drepturile partidului liberal. Om convins, eminamente liberal, reprezintant al noilor pături sociale şi reprezintant într-un mod demn şi nobil, Domnia sa a ţinut să arate poziţiunea pe care partidul liberal trebuie să o aibă şi să o'manţină. însă un lucru să-mi permită onor. domn Nacu, să-mi permită a face o mică inotestare în contra acuzaţiunei pe care în genere o aruncă partidului conservator, zicînd că marele păcat al partidului conservator e că niciodată n-a avut încrederea în naţiune. Aci sînt dator să protestez. Dacă Domnia sa va lua cît-e un fapt individual al boierilor din timpul de decadenţă, poate să 37 aibă; .-dreptate, clar să nu generalizeze. Domnia sa să nu uite un lucru. Din nenorocire, pînă Ia 184.8, şi chiar pînă la 1856, în această ţară nu erau clecît boieri şi ţărani. în adevăr şi ţăranii puteau să devină boieii, şi nu numai că în ministerele liberale de la ’66 încoace sau de la *49 încoace am văzut fii de preoţi,, fii de negustori ieşind din raidurile lor şi oeupînd cu demnitate acea bancă, clar şi chiar sub domnia regulamentară şi sub Mihai Sturdza şi sub Alexandru Ghica; în Moldova cunosc feciorul unui mic isprăvnicel, cunosc feciorul unui preot, care a fost ministru din cei mai capabili. Era un fel ele patriciat, nare, ca şi în Englitera, căuta să-şi împrospăteze sîngele prin sîngele poxioran. Era cu neputinţă clar ca ei să nu aibă încrederea în naţiune. Poate se va zice că au degenerat; dar [î]mi voi permite să întreb pe domnul îTaeu : Domnia sa, atît de erudit, atît de cunoscător, atît de cu sînge rece, cînd a zis acele cuvinte de acolo, de ce nu se uită spre aceste busturi ale Goleştilor, Oîmpineanului şi alţii? De ce nu şi-a adus aminte că oamenii cari au făcut pe ’488 erau boierii, Cantacuzineşti, Eosett şti; în Moldova Ghicnleşti, Sturzeşti, toţi erau feciori de boieii. Oîmpinearm, pentru care cer scuzele mele că l-am trecut cu vederea. în Ţara Românea că numai două, trei nume plebeiane au figurat în istoria de la ’48 ; în Moldova toţi erau boieri; în Divanul aci hoc feciorii de boieri au fo*t cari s-an lepădat ele toate prerogativele lor, ei au chemat la banchet toate clasele societăţii române. Pentru ce dar această stigmatizare generală? Onor. domn Carp zicea : Sînt în această Cameră oameni cari ştiu că în casa părintelui meu se aduna tot tineretul Moldovei. Aşa e. în casa Ini Petru Carp ne adunam noi feciorii de boieri şi combateam boierismul, pentru că boierismul [î]şi făcuse veacul. Dar cum credeţi că noi, cari am oborît sistemul părinţilor noştri, ne-am îndoi de ţară? îGu, domnilor, vă înşelaţi. Mi s-a dat inie prin vîrstă să fiu unul din cei mai înaintaţi luptători în Moldova. Pe la 1837 făceam un rezbel de moarte boierilor şi mi-aduc aminte că nn unchi al ministrului de externe, Tudoriţă Sturdza, venea la tată-meu şi-i zicea : Ei, cum se poate că băiatul dumitale, boier d-ai noştri, ne combate pe noi? Şi bietul tată-meu, ca toţi boierii cari simţeau că boierismul se duce, [l]i zicea : Ei, cucoane Tudorieă, ce să facem? Lume nouă, noi ne ducem. Cu toate acestea, tată-meu tot mă chema şi-mi zicea: Dar bine, Mihălăchiţă dragă, d-apoi de ce ne combaţi ? (Rîsete.) Eşti boier şi tu. — Da, sînt boier, [î]i ziceam eu, dar dumneavoastră nu sîn-teţi ca boierii din alte ţări. Eu am fost crescut în Prusia şi nu între liberali, între conservatori; eram în pensiune la fiul lui Huffeland, care a făcut Macrobiotica şi care era ginerele urmaşului celui mai mare feldmare-şal al lui Frederic cel Mare, Schwerin; vara, toate vacanţele mele le petreceam la Schwerinburg, şi acolo vedeam că erau două sate, un sat vechi, ruinat, şi alt sat mare, frumos ; era Altsehwerinburg şi iSeuschwerinburg, şi ce era acolo ? în cel vechi erau bătrîni ţărani; în cel nou erau aceia cari s-au împroprietărit după 1806 în Germania ca să scape Prusia de jugul lui Napoleon. Conservatorii boieii d-acolo scriseseră pe drapelul lor, după propunerea lui Stein şi Hartenberg, ca articol de credinţă : împroprietărirea ţăranilor; scriseseră pe drapelul lor învăţămîntul primar obligatoriu şi în timpul de rezbel în capul armatei iui Frederic şi urmaşilor [îjşi văr sau sîngele lor cel mai preţios. 38 Şi astfel ziceam părintelui meu : Iată ce am văzut eu acolo. Dar dumneavoastră aci, ce faceţi cu ţăranii ? Ce faceţi cu luminarea lor ! Ce faceţi cu împroprietărirea lor ? Nu mai vorbesc de apărarea ţârei. Ea căzuse. Pr in urmare, nu-mi voiţi răul dacă eu vă critic, şi dovadă că am dreptate este că mai toţi ne-au dat puterea în mină fără a rezista. Şi cită deosebire, domnilor, cînd am auzit ieri pe onor. domn Carp zicînd că proprietatea ţăranilor e condiţiunea de viaţă a ţârei, că ţăranul împroprietărit este condiţiunea principală ca ţara sa meargă bine. Atunci im-am transportat în anul 1863, cînd cel mai mare conservator, cînd cel mai mare ilustru orator dintre conservatori, Barbu Catargiu9, zicea că braţele ţăranilor sînt capitalul proprietarilor. în 22 de ani cît- progres s-a făcut ! Aşadar, de ce noi să venim şi să aruncăm conservatorilor că ei contează numai pe străini ? între altele, sînt de acord cu domnul Nacu cînd susţine că Domnia sa se ţine de principie şi că nu se ia după cuvinte, şi supune la un fel de interogatoriu, la un fel de catehism pe onor. domn Carp. Domnul Carp a răspuns la rîndul său şi premizele sale mi-au plăcut si mie, însă sînt dator a mă înscrie contra eoncluziunei. Domnia sa vine şi zice că lupta constituţională nu mai există, şi că de acum înainte trebuie ca toţi să fim o apă pentru a organiza statul român. Dar oare statul român nu este organizat ? A mai zis dumnealui că lupta constituţională s-a sfîrşit. Cum s-a sfîrşit? Negreşit că nu mai putem sfărîma Oonstitu-ţiunea; dar aplicarea Constituţiunei ? Dar votarea ruajelor* care conduc acea Constituţiune ? în aceasta trebuie să fim toţi o apă ? Atunci ce mai încape Parlament ? Ce mai încap partide ? Şi partide trebuie să fie. Dovadă că este aşa este cerul şi pămîntul, este chipul de vedere al domnilor capi ai partidei liberale şi conservatoare, cum zicea domnul Nacu. Domnul Carp zicea că nu este comună rurală, pentru că nu are încă capital, nu are inteligenţă, nu are oameni experimentaţi. Apoi cum putea să fie aîtminterlea ? Ia întrebaţi-vă cum a ieşit din mina proprietarilor comuna rurală? Cu şcoală, cu învăţătură, cu deprinderi? Nu, a ieşit cum se zice, lipită pămîntului. (Aplauze.) Goală a ieşit. Comuna trebuie să aibă scoale, pentru ca să fie cum este comuna în Germania san în Franci a. Apoi pentru că nu este aşa, pentru că nu putem să o facem cum este idealul nostru, trebuie oare să o desfiinţăm? Şi ee voieşte Domnia sa să punem în loc ? Cantoanele. Ce este cantonul? Cantonul este o aglomeraţiune de patru, cinei comune, în capul cărora este un cap de canton. Ce are să fie capul acestor cantoane ? Un slujbaş ; aşa este ? Dar oare aceste două mii sau chiar o mie de capi de cantoane unde-i găseşti ? Şi apoi comuna aceasta, pe care onor. domn Carp voieşte să o desfiinţeze, [î]şi are şi ea începutul ei, [î]şi are raţiunea sa de a fi, şi dovadă este că conservat orii, că ultraconservatorul domn Ştefan Greeeanu se făleşte şi astăzi că a impus şi domnului Lascăr Catargi crearea de voci virile, adică dreptul marelui proprietar de a face parte de drept în consiliul comunal. Domnul P. Carp: Permiteţi-mi a vă întrerupe. Eli manţiu comuna rurală, dar o distrag de la toate acele raporturi şi atribuţiuni ale statului şi înfiinţez can-toanele, lăsînd comuna rurală a se ocupa numai de propriele trebi ale comunei şi ale intereselor de la ţară. * In sensul de : funcţionarea administraţiei (clin fr. rouage). 39 6 Apoi, cum voiţi dumneavoastră sa împărtăşesc.eu teoriele dumneavoastră cînd veniţi să cereţi să desfiinţăm consiliul judeţean, să desfiinţăm comitetul permanent, să desfiinţam comuna, şi apoi vom vedea ce are să răinînă în urmă, vom vedea ce are să facă Camera ? Ya să zică nu mai voiţi autoritate judeţeană, nu mai voiţi autoritate comunală, voiţi prin urinare ce ? Statul ? Adică o mai mare centralizare, o centralizare mai oribilă decît este astăzi. Apoi, credeţi dumneavoastră că la aceasta tinde societatea acestei ţări, nu numai societatea liberală, dar societatea conservatoare cliiar ? Destul de strivitoare şi prea mult încă ne este astăzi, şi pentru noi şi pentru dumneavoastră, onorabile domn Carp, atotputernicia statului faţă cu individul; şi dacă este cineva conservator în adevăratul sens ai cuvîntului, şi dacă este altcineva în toată puterea cuvîntului liberal, toţi, şi unii şi alţii, nu trebuie să ţintească în altă parte decît să scape pe individ de atotputernicia statului, care nu-llasă să semişte.. (Aplauze.) Eu, domnilor, găsesc în această stare de lucruri un rău mare, şi caut să înlătur cu desăvîrşire guvernul din aceste mişcări ale naţiunei, şi de aceea sînt dator să declar că nu primesc aceste teorii, căci nu pot să dau statului şi mai mult încă decît ce are astăzi. Domnilor, noi avem prefecţii de judeţ şi dumneavoastră ştiţi [în] ce stare sînt prefecturile şi subprefecturile, deşi ei sînt instituiţi de atît timp. Apoi unde veţi găsi dumneavoastră o mie de şefi de cantoane ca să-i puneţi în capul cantoanelor! Eu sînt proprietar călare pe Prut şi cunosc această organizaţiune a şefilor de cantoane din Basarabia. Acolo, aceşti şefi se numesc galavai*. Să ferească Dumnezeu pe fiecine din ţara noastră de aceşti galavai ! (Aplauze, ilaritate.) Cu ce aveţi să-i plătiţi? Dar să las de o parte pe galavai. Avem şi noi notari şi perceptori în Dobrogea, şi onor. domn Em. Costinescu, căruia-i exprim recunoştinţa mea, cu toate micele erori ce le-a făcut, a chemat luarea-aminte a guvernului asupra Dobrogei. Apoi, ştiţi dumneavoastră că nu legea organică a Dobrogei10 este de vină, căci legea este bună, şi chiar guvernul austriac a luat-o ca s-o aplice cu mici modificări la Bosnia şi Herzegovina. întrebatu-y-aţi dumneavoastră ce[-i] face ca să fugă, nu numai [pe] turcii, dar şi pe bulgarii şi pe nemţii din Dobrogea? Şi încă aceştia au trimis pînă pe la Cipru şi în alte părţi şi au cerut de la domnul Tricupis, ministrul grecesc, să-i primească acolo şi să le dea pămînt. Ştiţi ce-i face să fugă ? Perceptorii şi notarii fac pe toată lumea să fugă; perceptorul care merge de smulge de pe femeia turcului nu numai binişul, anteriul, dar chiar vălul ce ea poartă pe faţă, şi nu ca să se plătească dările statului, dar pentru cei 9 la sută. Iată, domnilor, din ce elemente avem să recrutăm pe acei capi de cantoane, căci nu avem să-i găsim din alte părţi. Prin urmare, onor. domn Carp trebuie să vadă că cu asemenea teorii nu face j>osibilitatea înţelegerei partidului liberal cu partidul conservator, fie el bătrîn sau tînăr. în alegeri, să-mi permită onor. domn Carp să-i spun, că amici de ai Domniei sale au fost candidaţi ai partidului liberal naţional, şi în Iaşi au ieşit deputaţi sub firma acestui partid. Domnul Titu Maiorescu: Cer cuvîntul î Fiindcă domnul Maiorescu a cerut cuvîntul, să-mi permită a-i spune şi Domniei sale numai două cuvinte : nu ştiu ce atitudine a luat Domnia * Corect : glavî ! 40 sa ; ştiu numai atît, că domnul Maiorescu a ieşit în colegiul în care întotdeauna m-amales eu, în colegiul unde de 20 ani şi mai bine mă aleg eu, în judeţul naştere! mele, în judeţul unde de 200 de ani se cunoaşte familia mea, acolo a ieşit Domnia sa, fără ca măcar să fi văzut judeţul Fălciu. Poate că Domnia sa n-a fost candidatul partidului liberal naţional, dar alegătorii Domniei sale au fost alegătorii partidului liberal naţional guvernamental. (Ilaritate.) Domnia sa a zis eînd a venit aci: Din minoritate am ieşit şi în minoritate intru. (Aplauze.) Aşadar vedeţi că partidele sînt trebuitoare şi naturale, se impun chiar acelora cari vin astfel în orice chip, căci este zieătoarea românească că „boala din născare leac nu are”. în adevăr, partidul liberal naţional, cum este astăzi constituit, zice : Biserica noastră este mare, deschidem uşile şi ferestrele, liber este fiecare să vină şi să mărturisească crezul său, că nu este decît unul Dumnezeu în cer şi că cutare nume este profetul său pe pămînt. (Aplauze repetate.) în adevăr, domnilor, acest catehism, această libertate mare cu uşile şi ferestrele deschise a făcut că au intrat atîţi noi neofiţi, încît fiii credincioşi ai partidului liberal, voind să iasă, nu au putut ieşi decît pe ferestre. (Aplauze.) Această este o critică pe care-mi permit să o fac într-un mod cu totul neinteresat, dar declar că mi-âr părea'rău, foarte rău, cînd aş vedea că se face fi* de toate principiele, că principiele dispar şi că jocul natural al luptelor noastre, al lucrurilor noastre în Parlament nu mai este altul decît a face totul o apă. Cu aceasta nu cred că ţara ar cîştiga, căci partidele sînt trebuincioase, partidele sînt sufletul a oricărei ţări cu guvernul parlamentar. în momente critice, în cazuri de salut public, noi am ştiut a ne uni cu toţii, precum ne-am unit cînd a fost rezbelul, eînd a fost să punem pe capul domnitorului nostru coroana de oţel. Dar în cele din întru lăsaţi să fie partide cari să se succeaclă la putere. Domnilor, cum aţi voi să nu fiu îngrijit cînd aş vedea că domnul Ohiţu, întîiul primar fondator al comunei moderne Craiova, lucrează alături cu domnul Carp, care voieşte să desfiinţeze comitetele permanente, consiliele judeţene şi să întemeieze în această ţară un regim personal şi pe urmă să vadă ce este de făcut? De ce rn-ai dat afară din Constituantă, onorabile domnule Carp ? Pentru a mă duce înapoi la principiele : unul întru toţi şi toţi într-unul? Ei, domnilor, istoria se va însărcina să vă dovedească că legea rurală care a sfărîmat puterea boierească prin sate a adus răsturnarea lui vodă Cuza. Acum, domnilor, după ce am spus umila mea opiniune în privinţa irozilor politici cari au venit ieri şi a făcut fiecare profesiunea sa de credinţă, viu la o sarcină cu totul neplăcută. Eu, din minoritate infimă, neînsemnată, care atîrnă cu totul de generozitatea, de lealitatea, de capriciul marei majorităţi, în tot momentul pot să-i displac; dar n-am ce face, sînt silit să vin să spun opiniunile mele în privinţa răspunsului la discursul tronului, care este la ordinea zilei. Domnii mei, dacă acest mesaj ar fi venit şi ar fi zis că salută repre-zintaţiunea ţărei venită în urma nonelor alegeri, dacă ne-ar fi dat numai oarecari cuvinte regale da bună venire, de încuragiare, cum cîteodată s-a făcut, adică dacă ar fi fost un mesaj englezesc, n-aş fi zis nimic şi aş fi * Se dispreţuieşte (din fr. faire fi de). 41 votat; însă nu este aşa. Mesajul voieşte mai întîi să constate că liniştea s-a păzit mulţumită prudenţei naţiunei şi a spiritului său de legalitate, şi să dea pe de altă parte guvernului un brevet cum că a fost foarte corect. ..Apoi, domnilor, unde nu este ceartă, nu poate să fie altceva decît linişte. în ţară n-a fost ceartă, căci partidul cel mare, rival, s-a ţinut afară din luptă, şi repet şi acum ceea ce am mai zis, că rău a făcut. Dar cea fost? Au. fost cîţiva liberali, cum domnul Dimitiie Brătianu n, eu şi alţii, cari ne-am pus în luptă. Ei ! Cum voiţi dumneavoastră ca eu să viu şi să constat că n-a fost luptă şi că n-au fost chiar întruniri? Admit că guvernul s-a abţinut cu desăvârşire; dar poate guvernul să garanteze că şi zelul al prea zeloşilor prefecţi s-a ţinut la aceeaşi înălţime de nepărtinire la care s-a ţinut guvernul ? Onor. domn Carp a zis un cuvînt şi este foarte adevărat : Prefecţii însemnează alegeri, subprefecţii alegeri, primarii alegeri şi în timpul ale-gerei nu este administraţiune, sau, dacă este administraţiune,. este toată şi întreagă numai pentru alegeri. Domnilor, nu voi să mă pun pe mine în joc, dar atât [î]mi permit să zic : că am asistat şi am văzut cu ochii mei cînd poliţia mergea şi lua pe alegători, fîji ducea, [î]i întovărăşea, [îji trimitea unii de la alţii pînă în sala de alegeri. Alegerile s-au făcut în luna noiembrie, în timpul iernii; agenţii poliţiei erau toţi îmbrăcaţi unii eu haine noi, aceia se găseau mai bine îmbrăcaţi; dar alţii erau cu haine de vară, cu pălării de paie în cap ; am mai văzut alegători poftiţi cu cîte trei, patru zile mai nainte de ziua alegerilor, întocmai cum se poftesc la balurile mari cu. cinci, şase zile mai nainte ; acestea le-am văzut eu cu ochii mei. Aşadar:, nu trebuie să ne dăm acest brevet de neintervenire şi libertate absolută în alegeri. Recunosc un ce, şi acesta este meritul legei electorale, care, aplicată cu sinceritate, înfăţişează asigurarea libertăţei votului mult mai mult decît legea trecută; şi aci, de la această tribună, eu, membru al minorităţei, adresez magistraturei întregi profundul meu respect şi profunda mea recunoştinţă pentru chipul cum cea mai mare parte din magistraţii trimişi să prezide biurourile electorale şi-au îndeplinit misiunea lor. (Aplauze.) Eu voi fi silit dar să votez în contra acestui paragraf. Pe urmă zice mesajul: „Sînt fericit a vă putea asigura că raporturile noastre cu toate puterile, şi mai ales cu acele vecine, sînt din cele mai bune şi mai cordiale, în mijlocul unei ere de pace, ele nu pot decît să contribuie la dezvoltarea şi întărirea noastră şi ţara-şi va îndrepta toată atenţiunea si toate silinţele sale în crearea de noi mijloace de prosperitate morală şi materială”. în partea a doua a acestui pasaj se spune un mare adevăr, cum că pacea între cei mari, obişnuit este şi o linişte pentru, cei miei; dar câteodată se întîmplă că, tocmai în mijlocul păcei celei mari, cei mici sînt sacrificaţi, şi vă aduc aminte că atunci cînd se încheiase Sînta Alianţă de la 1815 — 1823 12, prin Congresul de la Leibach, Italia s-a văzut sugrumată pentru jumătate secol. Sînt încredinţat de asigurările ce ni se dau că trăim în cele mai bune relaţiuni cu puterile străine şi mai cu seamă cu cele vecine. Dar aceste asigurări, această menţinere a păcei şi a bunelor relaţiuni trebuie să se întindă pînă acolo încât noi să nu avem dreptul de a şti ce se face cu interesele noastre cele din întru caii au relaţiuni cu puterile străine? Sîntem datori să întrebăm dacă relaţiunile noastre sînt bune, atunci cînd ne vedem loviţi şi striviţi în cutare şi cutare eesfiune. Sîntem noi mulţumiţi în privinţa relaţiunilor din afară şi nu trebuie să avem alt nimic decît 42 euvmtul că reiat iunile sînt bune? Oare reprezintâţiunea naţională trebuie să-şi mărginească competinţa în acel cerc care este dat dietelor provinciale clin Austria, care no se ocupă decît de drumuri şi de scoale? Apoi, domnilor, sub domnia vasală, acest Parlament primea în tot anul relaţiuni, carte verde, carte roşie, în care se arăta corespondinţa ce a urmat în privinţa diferitelor interese ale ţârei. De o bucată de vreme, de cînd tocmai am căpătat independenţa, Parlamentul, încetul cu încetul, a fost despuiat de dreptul de a deschide, ele a citi acea carte veide. Şi astăzi, spre marea mea mirare, am auzit pe domnul prim-niinistru13 refu-ziiidu-se să ne dea eorespouclinţa asupra unei cestiuni ele toate zilele, ce st iu ne economică. S-a refuzat a ne arăta ce domnul ministru de externe a făcut pentru ea eonvenţiunea comercială14 să fie şi pentru noi ceea ce este pentrn Austria, de a ne duce vitele noastre acolo. Oare aceasta este o corespondinţă diplomatică? Este o cestiune ea cestiunea Dunărei15? Este o cestiune comercială de toate zilele; precum Austria ne întreabă dacă postavul cutare este postav sau aba, clacă pielea cutare este teletin sau iuft, tot asemenea putem să întrebăm şi noi pe guvern ce corespondinţă a avut asupra acestor afaeeii comerciale. Domnilor, voi lua de exemplu chiar pe marele cancelar al Germaniei16, pe omul de fer şi ele oţel care contestă dreptul Parlamentului de a fi Parlament, care zice Parlamentului : Puteţi hotărî ce veţi voi, dar pe mine nu mă puteţi da afară; afară mă poate da numai împăratul. Cu toate acestea, acest bărbat de stat, în cestiuni de interese materiale, economice, publică cărţi, nu ştiu dacă sînt verzi sau roşii, clar am văzut eă a publicat o carte întreagă în privinţa colonielor, cari mi se pare că se numesc A gr a Pequena, şi ce corespondinţă? Corespondinţă abia sfîrşită,. pentru eă acum abia se termină cestiunea la Confeiinţa din Berlin. Şi noi vedem că ministrul de externe la răspunsul făcut domnului Frumu-şeanu în Senat, Domnia sa care imputa senatorului neştiinţa, Domnia sa tocmai a dovedit eea mai mare neştiinţă asupra afacere!, spunînd că Austria nu a închis graniţele intr-un mod sistematic, pe cînd graniţele sînt închise plin anume lege. Cînd vedem dar asemenea lucruri, nu avem dreptul să cerem corespondinţă ministerului? . Mai este, domnilor, o alta cestţune. Noi am făcut sacrificii pentru a căpăta acea parte din ţară numită Dobrogea şi care este declarată prin Constituţiune că face parte integrantă din Eomânia. Ei bine, toate ţările şi-au fixat graniţele lor ; Grecia are graniţele limitate, Serbia asemenea,, Muntenegrul, Bulgaria etc., numai noi stăm astăzi cu fruntariele neho-tărîte de la Ilanlîc şi pînă la Arab-Tabia. Fruntariele noastre atârnă de* energia patrulelor; cari patrule vor fi mai energice, acelea vor avea în partea lor mai mult tărîm; dacă patrulele bulgare vor fi mai tari, vor da îndărăt pe români şi viceversa, aşa incit se poate întîmpla ca la o nouă delimitare să ne trezim cu sate întregi, cu scoale, cu cazarme făcute de noi eă sînt în posesiunea bulgarilor. După atîţia ani de cînd Dobrogea este sub administraţiunea noastră, la Silistra Xouăi este un scandal, aşa incit proprietarii nu au nici o siguranţă şi sînt deposedaţi de bulgari. Yiu la altă cestiune: ,,Pe calea urmărită de mai multe generaţiuni am ajuns astăzi la o linie de demarcaţiune care va face epocă în viaţa noastră ca stat şi ea popor. Lucrarea pentru constituirea statului român este îndeplinită. O altă misiune , de nu mai măreaţă, desigur mult mai grea şi mai laborioasă, 43 ni se impune de acum înainte. Trebuie să stabilim societatea noastră în condiţiunil'e de viaţă modernă a celor[ljalte societăţi, spre a răspunde legitimelor aspiraţiuni ale întregului popor şi spre a pregăti şi a asigura României un viitor plin de prosperitate”. Iată, domnilor, că în anul mîntuirei 1884, la 15 noiembrie, guvernul vine să vă spună cum că lucrările pentru constituirea statului român sînt sfîrşite. Ei bine, eu ştiam că lucrările pentru constituirea statului român sînt sfîrşite încă de la proclamarea independinţei, căci regalitatea n-a fost decît rezultatul proclamărei independinţei; eu ştiu că după Tratatul de la Berlin, după ce s-a terminat cu cestiunea Basarabiei şi după ce s-a făcut modificarea articolului 7 din Gonstitiiţiune, am fost liberaţi de orice îngrijire din afară; cestiunea Dunărei nu ne-a împiedicat să ne organizăm. Iată ce zice guvernul în mesajul de la 1879 : „Sperînd şi aşteptîndu-ne că în curînd vom fi liberi de preocupa-ţiuni exterioare, cu atît mai mult activitatea noastră va trebui să fie concentrată asupra îmbunătăţirilor noastre din lăuntru, asupra îndestu-lărei treburilor noastre morale, materiale, economice. în timpul rezbelului, în timpul eomplicaţiunilor noastre internaţionale, aceste trebuinţe, în mare parte, au fost neîngrijite. Acum a sosit timpul ca, cu forţe întrunite, Camere şi guvern, să ne punem serios la lucru”. Şi mai departe, iată ce zice : „România de peste Dunăre, Dobrogea, reclamă toată binevoitoarea dumneavoastră îngrijire. în excursiunea ce am făcut în noua provincie română, m-am încredinţat că acolo posedăm un capital mare de devotament şi de iubire către noua lor patrie, din partea întregelor populaţiuni de orice naţionalitate, de orice confesiune. Este de datoria noastră, este de interesul nostru de a conserva şi dezvolta acest preţios capital moral; şi am ferma convicţiune că orice sacrificii vom face pentru îmbunătăţirea şi înflorirea Dobrogei vor fi mănoase în rezultate folositoare pentru întregul stat român. Dumneavoastră veţi avea în curînd a vă pronunţa asupra proiectelor de legi privitoare la organizarea acestei provincii şi la regularea proprietăţei rurale în aceeaşi parte a ţărei”. Prin urmare, vedeţi că tot acest limbagiu s-a ţinut la 1879 şi sînt de atunci 5 ani. în aceşti 5 ani nu am avut nici o grijă. Ca să nu vă obosesc cu citirea, vă rog să citiţi mesagiele de la 1880, ’81 şi ’82 şi veţi vedea necontenit zicîndu-se îmbunătăţirea stărei lucrurilor din întru.' Proiectele anunţate, parte sînt în cartoanele ministerului, parte sînt nelucrate, parte stau pe la noi şi altele pe la Senat, şi acum, după 5 ani, vine guvernul să ne spună : „De acum înainte era nouă”. Dar eu ştiu că această eră nouă a început după Tractatul de la Berlin. Domnilor, dacă este ceva care acum trebuie să ne preocupe, este asigurarea independenţei magistraturei. Ori cu ce păreri veţi veni, trebuie să faceţi ceva, căci starea actuală nu se mai poate tolera; trebuie neapărat ca justiţia, această a treia putere din stat, să aibă şi ea indepen-dinţa sa, şi independinţă astăzi nu are. Am văzut pe unii că s-au pronunţat pentru eligibilitatea magistraţilor. Declar de mai înainte că această idee nu o aprob, şi adresez mulţumirile mele onor. domn prim-ministru, pe care l-am auzit zicînd că va trece multă apă pe Dîmboviţă înainte câ dorinţa domnului Rosetti să se realizeze în privinţa eligibilităţei magis- 44 trăturei; şi nu am decît să fac omagie domnului Taehe Ionescu, care altă dată a scris cu mult foc în privinţa electivităţei magistraţilor, că astăzi ri, făcut amendă onorabilă şi a mers mai departe, căci voieşte ca de la popor să dea acest drept de electivitate ministrului. Eu sînt ca şi domnul Carp în această privinţă, sînt fiul părintelui meu; şi părintele domnului Carp şi părintele meu, în Regulamentul organic de la 1832, ziceau aceste cuvinte : ,,Temeiul neschimbărei judecătorului este obşteşte cunoscut de folositor, pentru că prin aceasta se dă judecătorilor îndemînare de a cunoaşte mai bine datoriele lor, de a cîş-tiga toată ispitirea* trebuincioasă, de a se deprinde la o sistemă de legi, de pilde, de principii temeinice şi potrivite ; aşadar, dacă după trecerea de n ouă ani domnul şi Obşteasca Adunare ar găsi cu cale că temeiul schim-bărei judecătorilor s-ar putea aplica cu folosinţă, la o asemenea împre-giurare rămîne ca să-l legiuiască şi să-l pună în lucrare”. Domnilor, după 50 de ani socotesc ca este de datorie pentru urmaşii acelora cari în 1832 proclamau acest mare principiu al sustragerei justiţiei din luptele politice să îndeplinească aceasta. Cum, domnilor? Atunci, eînd nu era învăţătura atît de răspîndită în ţară, încă se socotea că mai bine este să fie un om cu bun-simţ şi asigurat în independinţa lui decît ;să fie învăţat şi să-l ţii sub dependinţa superiorului lui; şi de aceea toţi, chiar cei de la 1848, au cerut independinţa magistraturei. Am putut dobîndi neschimbarea membrilor Curţei de casaţiune şi, orice s-ar zice, Curtea de casaţmne este cel de pe urmă refugiu al speranţei acelor asupriţi prin instanţele de mai jos. Cum, domnilor? Şcoalele noastre dau pe fiecare ari un număr însemnat de tineri învăţaţi; ţările străine de asemenea ne trimit din facultăţile lor iarăşi un număr însemnat de tineri, cari fac gloria acelei facultăţi, laureaţi cari sînt înscrişi cu multe laude în condicele facultăţilor din străinătate, şi nu am putea noi găsi astăzi un element îndestulător ca să dăm şi ţărei noastre ăceea ce există în ultramonarhica Prusie, unde un judecător nu se strămută o dată cu capul, chiar înaintea unei înalte crime, fără a fi judecat ? Rog pe domnul ministru să dea acestei ţări inamovibilitatea măcar a curţilor de apel şi credeţi-mă că în momentul acela ţara va răsufla. Nh atac pe miniştri, nu le zic că fac numiri rele sau că fac destituiri nemotivate, dar nu poate să fie magistrat independinte cînd el ştie că în tot momentul im fir telegrafic poate să-l destituie. Domnul Carp v-a citat un fapt, şi eu, fără să voiesc a acuza pe nimeni, voi cita un altul, voi spune că în judeţul Fălciu, cînd judecătorul de instrucţiune s-a hotărît să pună mîna pe o persoană care era arătată cu degetul că a contribuit şi a condus braţul acelui care a asasinat pe socrul său, deodată firul telegrafic i-aduee ştirea scoaterei sale din funcţiunea de judecător. Acel judecător de instrucţiune este astăzi în această Cameră, deputat al colegiului al II-lea de Fălciu, să-mi dea dezminţire dacă nu este aşa ; fac apel la domnul N. Teodora, să spună dacă nu a fost destituit . Domnul N. Teodoru : Aşa este. Vîlva, gira publică d-atunci a mers şi mai departe şi s-a constatat că un osîndit la munca silnică pe viaţă era ocrotit d-acea persoană; [î]i era mîna dreaptă. Acel individ se cheamă Leuşteanu şi într-o bună dimineaţă acest Leuşteanu se găseşte asasinat cu trei, patru lovituri de puşcă, dor- * Experienţa. 45 niind împreună eu un altul. S-a arestat asasinul, care în cele dinţii zile a zis : Dacă nu voi fi scăpat, atunci şi alţii au să şadă alăturea de mine.) Se formează o curte de juraţi, compusă din juraţi de porunceală; cel ele al doilea asasin se descoperă că ieşise din închisoare şi se dusese pe ia-; moşia Sgura ca să întemeieze un alibi. Se destituie directorele penitenciarului ; atunci asasinul pierde curagiul şi trimite să cheme pe fostul; său şef de armată, căci fusese mai nainte dorobanţ, zicînd că vrea m spună totul, Acesta venind, asasinul i-a zis : Cutare m-a pus să împuşc pe acela care a împuşcat pe socrul său. Mai mult încă, am fost pus să ucid şi pe alţii, între care şi pe domnul D. Castroianu, care este un om bogaţi Atunci căpitanul cheamă pe procuror şi pe judecătorul de instrucţiune^ care încheie un proces-verbal. ' * «. Un tînăr procuror, despre care domnul ministru al justiţiei mi-a spus singur că este un băiat de toată cuviinţa şi de toată onestitatea, pe: care onor. domn Tăcu mi se pare că-1 cunoaşte, face o depeşă către 'Senat, o eroare de formă, căci se adresează direct la Senat, în loc să se adreseze la ministrul justiţiei, ca să-l facă să ceară să se permită urmărirea contra celui care a fost denunţat de către cel închis; se adresează către Senat’ d-a dreptul, şi Senatul zice că mijlocirea trebuie să-i vină din partea ministrului de justiţie. Mai nainte însă de a veni la Senat domnul ministru, procurorul acela, văzînd eăa greşit, se apucă şi-şi face raportul său-ministrului şi-i zice: Binevoiţi, domnule ministru, şi cereţi de la Senat învoirea ea să urmăresc pe domnul X., şi onor. domnul ministru de jus-tiţie-i zice : Ca răspuns la raportul dumitale, am cerut de la rege destituirea1 dumitale. Domnul ministru nu găseşte că acel procuror a făcut numai simplă greşală de formă, ci imediat dă afară din serviciu pe acel ‘tînăr? pentru care pînă aci nu avusese deeît laude a-i da. Negreşit nu am nimic de zis în contra procedurei în destituiri şi numiri ce s-ar crede in drept domnul ministru să facă; nu este aceasta treaba mea, dar domnul ministru după ce a destituit pe acel tînăr trebuia să vină. ..înaintea Senatului cu cerere de urmărire. Domnia sa îma iui a făcut aceasta, cu toate eă şi alţii şi eu am zis domnului ministru : Xu eşti în drept să suspenzi mersul justiţiei, nu poţi să opreşti urmărirea: şi Domnia sa a răspuns că Senatul ar fi numit o comisiune de anchetă care va avea să cerceteze. Dar ce are a face comisiunea aceea de anchetă asupra operaţiunilor; electorale cu urmărirea unei crime, a unui asasinat ? Eu ştiu şi am citit în „Monitor” că Senatul a numit o eomisiune de anchetă care are să cerceteze cazurile de nulitate şi de violenţă ce s-a zis eă a avut loc cu ocazi-unea acelei alegeri, iar nicicum să intre în cercetări cari sînt de competinţa numai a justiţiei. în urma destituirei procurorului, a judelui de instrucţiune, vă închipuiţi oare dumneavoastră cit au să se teamă toţi acei cari au avut neno4 rocirea să displacă acelui om important, cînd au văzut atîţi slujbaşi mari destituiţi cari aveau şi dreptul şi datoria să urmărească pe acel asasin? Eu unul, domnilor, trebuie să vă mărturisesc, sînt foarte fricos, şi de aceea mai toată vara şed în Dobrogea, în partea aceea a Dobrogei care nil este locuită deeît de turci şi de tătari, şi cu toate acestea, noaptea la miezul nopţei, mă pun în trăsură şi numai cu un baston, fără armăf fără puşcă, mă duc pînă la Mangalia, şi mă duc mai liniştit deeît m-aa duce în judeţul Eăleiu, unde nu m-am dus încă de la februarie; pentru 46 dacă domnul Castroianu, omul care nu se ocupă cu politica, care nu se ocupă deeît de interesele sale, a fost desemnat să fie asasinat, i s-a denunţat şi lui aceasta întocmai cum s-a denunţat comitelui Tolstoi că este luată hotărîrea de a-1 omorî, cum să nu am eu frică, eu care fac politică? (Aplauze.) De aceea zic, domnilor, că ar fi timpul să se dea magistraţilor sau mai bine să se dea ţărei garanţia ce ea trebuie să găsească în justiţie. Atît ceream şi noi, şi atît am subscris împreună cu onor. preşedinte al consiliului în programa de la Mazar Pasa 17, unde am făgăduit ţărei să-i dăm o justiţie independintă. Dar iată că un tînăr se ridică astăzi şi zice că, dacă vom asigura o stabilitate magistraturei, vom închide tinerime! drumul pentru 20 de ani. Ei, domnilor, nu vă fie teamă ; nu vom închide poarta nici unei ştiinţe, pentru că mai presus de noi există un factor care împuţinează în toate bilele numărul trăitorilor şi care deschide poarta viitoarelor talente, acel factor este moartea. Cîţi au murit din Curtea de casaţiune de la 1862 ! Ciţi nu mor pe fiecare zi ! Prin urmare, iată locul deschis pentru cei ce vor veni. Să nu se îngrijească generaţiunea viitoare că i se închide poarta prin inamovibilitatea magistraţilor. Domnilor, sînt fericit de cuvintele pe care le găsesc în mesagiul tronului, unde citesc; ,,Sînteţi chemaţi a da justiţiei garanţii puternice, magistraturei mai multă siguranţă, şi justiţiabililor încredere şi înlesnire’’. Vedeţi că pun cuvintele mele sub apărarea şi protecţiunea acestor promisiuni cari figurează în discursul tronului. însă sînt dator să recunosc că acestea s-au zis şi la ’79 şi la’80şila’81 si la ’83. Eu voi fi fericit .-ca aceste lungi si repetate promisiuni să se realizeze în sesiunea anului 1.884-1885. Mai zice mesagiul : „Sînteţi chemaţi a conlucra împreună cu guvernul meu la îmbunătăţirea sistemului administrativ, puindu-1 la înălţimea progresului realizat şi a cerinţelor unei bune şi solide organizaţiuni interne”. Vă mărturisesc, domnilor, că şi aci nu cred că trebuie să mă unesc cu guvernul, precum nu m-am unit nici cu onor. domn Carp eînd susţinea 'că avem de organizat statul român. Eu cred că, cu oarecari legi de ordine iaepolitieă, am putea să avem o administraţiune foarte bună şi voi argumenta cti nişte cuvinte foarte drepte ale onor, domn Costinescu, care a zis că administraţiunea e o cestiune de educaţiune' şi de direcţiune. Da, domnilor, aşa e. Administraţiunea actuală ar merge de minune eînd ar fi o direcţiune bună, şi cit pentru educaţiune, iarăşi guvernul nu ar avea deeît a îndeplini ceea ce a promis de patru ani şi care aproape s-a realizat; o lege de înaintare în ramura administrativă; legea e făcută sub ministerul onor. domn I. Brătianu, cu aprobaţiunea Domniei sale supusă în Cameră votată de dînsa şi trimisă la Senat, unde zace de patru ani. Poate să nu mai corespundă actualelor trebuinţe ale ţărei, dar e constant şi pozitiv că trebuie să asigurăm şi soarta funcţionarilor administrativi; este de trebuinţă să căutăm administratori cu educaţiune şi, odată acei funcţionari numiţi, trebuie să aibă o bună direcţiune şi o stabilitate, după cum s-a spus de onor. domn Îs acu. Vedeţi, domnilor, că iau argumentele de la oratori amici ai guvernului. Şcoalele noastre dau o mulţime de tineri; 47 toate locurile sînt ocupate şi n-ar fi bine ca tinerii cari au să mai vie să-î lăsăm să se arunce în luptele politice, ci ar trebui să le deschidem drumul administraţiunei. De aceea nu merge nimeni în administraţmiie pentru că nu găseşte garanţii; toţi se duc în magistratură, unde găsesc oarecari garanţii, slabe, dar tot au magistraţii o lege de înaintare ; se calcă de ministru uneori, dar nu* excepţiune. Nu e o generalitate.. Onor. domn Eosetti a propus să se numească subprefecţi din licenţiaţi în drept. Au făcut unii jocuri de cuvinte, ziceau licenţiaţi în băuturi spirtoase etc.; faptul pozitiv însă era că astfel am fi putut avea un personal de subprefecţi cu studii, şi ştiţi dumneavoastră că ştiinţa deşteaptă în om sentimentul de demnitate şi independinţă. Apoi, pe lingă nestabili-tate, mai sînt şi atîtea alte strîmbătăţi cari se fac.şi cari sînt scandaloase .. Un om care munceşte 12 şi 16 We pe zi în timp de 30 de ani, după 30 de ani se vede că, în loc să fie înaintat, i se pune asupra lui, permiteţi-mi cuvîntul, un mucos ; vedem că se iau oameni numai pentru că au studiat şi, de abia le-a ieşit favoritele, se iau şi se pun deodată capi de diviziuni şi de secţiuni. Apoi, ce stimul mai este pentru acel biet funcţionar onorabil care a muncit atît timp şi care se gîndeste că are să-i vie si iţii rîndul la Înaintare, cînd se va deschide loc vacant, fie prin demisiune sau moarte, si deodată vede că nu-1 înaintează, după cum s-ar cuveni, ci se aduce unul de afară pe care-1 pune în acel loc deasupra lui? Era şi sub vodă Ştirbei administraţiune, şi vodă Ştirbei a fost fiu de o mare familie din ţară; dar chiar acel fiu de mare boier a început cariera sa de la conţipist18. Nn cred că-i va părea rău domnului Cîmpi-neanu cînd voi spune asemenea că chiar Domnia sa, sau fratele Domniei sale, tot de la conţipist a început. Feciorul cutăruia are popularitate în piaţă; feciorul cutăruia este favoritul meu; [î]l iau şi-l pun în capul administraţiunei, [î]l pun prefect şi apoi cer prefectului să fie instrument al meu. Dar calcă legile, calcă cuviinţele, strică judeţul întreg. N-aude, n-avede, n-a greul pămîntnlui ' (Ilaritate.) Nn sînt azi prefecţi cari sînt Un scandal, cari au făcut fapte pentru care strigă lumea întreagă ? Şi cu toate acestea nici un comunicat în „Monitor”, trec toate în tăcere. Sînt nenorocite de judeţe cari au schimbat cîţe şapte, opt prefecţi ; sînt nenorociţi de prefecţi cari au fost permutaţi de 9 şi 10 ori, şi aş dori ca onor. domn prim-ministru să mă contrazică ; căci-i voi cita numele unui om pe care domnul prim-ministru de nouă ori l-a găsit că este incapabil de a fi prefect, şi de nouă ori l-a pus prefect; este domnul Boiann. Eu ştiu că atunci prefectul este bun cînd stă mai mult la un 1 oc, cînd cunoaşte localitatea. Prin urmare, vedeţi că în privinţa aceasta mi se pare că mergem rău. Dar să zicem că această apreciere aparţine domnului ministru. Este însă altă cestiune. Onor. domn Nacu v-a citat un tratat foarte interesant, care s-a citit în congresul medical, este o monografie a doctorului Beşteleiu despre starea ţăranilor. Ei, domnilor, vă rog să luaţi această carte, s-o citiţi şi nu mai aveţi nevoie de alte argumente, şi această scriere nu este o lucrare politică, nu este o operă a unui om de partid, este o carte făcută din punct de vedere ştiinţific, este opera unui om de ştiinţă. Ea arată starea ţăranului, arată indiferenţa ce el găseşte în toate ramurile administraţiunei şi arată mal cu seamă că pentru ţărani nu există nici o îngrijire, că ei mor ca muştele. * Citeşte : este ! 48 mor cu viaţă, cum se zice, far’ ca vreodată să se ştie ceva de către medicul primar sau de cel de plasă. Oricine a trăit şi trăieşte la ţară este privitor al acestui dureros spectacol; boalele s-au înmulţit la ţară şi populaţiunea descreşte. Apoi, cea dinţii datorie a oricărei administraţiuni este ca să aibă durere de inimă pentru populaţiunea ţărănească, s-o ferească de mortalitate şi s-o împingă eît mai mult spre înmulţire, căci ea este baza na-ţionalităţei noastre. Populaţiunea noastră de la ţară merge cu desăvîrşire descreseînd şi să-mi permiteţi a vă spune că nu sînt exacte acele publica-ţiuni sau date cari spun că populaţiunea noastră creşte. Da, recunosc şi eu că creşte, însă în ce condiţiuni şi cu ce elemente? 0 voce: Cu jidanii. Nu cu jidanii numai; ţara noastră e binecuvîntată de Dumnezeu şi vin străini din toate părţile, dar aceasta nu se cheamă creşterea popu-laţiunei noastre. Luaţi orice statistică medicală în privinţa ţăranului şi veţi vedea acolo lucruri cari trebuie să ne înspăimînte pe toţi. Ei, domnilor, trebuie să apărăm populaţiunea rurală, trebuie să-i apărăm viaţa, să-i înlesnim condiţiuni de bun trai; aceasta este datoria administraţiunei; dacă nu se face aceasta, nu este administraţiune. Şi să nu mi se zică cum mi s-a zis odată de către domnul Chiţu, cînd tot de la această tribună vorbeam de administraţiune, şi Domnia sa, ca om de spirit, făcînd o trăsură de spirit, [î]mi zicea : ApoLnU merge mai iău decît administraţiunea de sub dumneata. Dar cînd am venit eu să vă spun dumneavoastră că administraţiunea a fost bună sub mine ? Eu, domnilorr vă zic că trebuie cu toţii să ne ocupăm să facem ca administraţiunea să fie bună. însă, pe cîtă vreme cei însărcinaţi cu administraţiunea vor fi agenţi electorali şi vor continua să fie siguri de impunitate, pe cît vor fi favoriţi ai zilei, să nu credeţi că vom avea administraţiune bună. Vin acum la partea privitoare la învăţămîntul public. Aci voi fi foarte scurt şi voi zice ce a zis onor. domn Nacu şi onor. domn Carp, cum că învăţămîntul public nu corespunde la sacrificiele mari ce le face ţara .'Şi nu este aci atîta vina guvernului, vedeţi sînt nepărtinitor, ci este vina a unora din mulţii profesori cari din cariera de profesori, în loc să facă un apostolat, au făcut o carieră secondară, şi astfel Universitatea de Iaşi — şi aceasta o declar sus şi tare, căci şi eu sînt unul din aceia cari au pus piatra unghiulară Universităţei de Iaşi —, Universitatea de Iaşi, care este faţă în faţă cu Universitatea de Cernăuţi, care este avangarda germanismului, precum Universitatea de Iaşi este avangarda românismului, şi ne apără de germanism de o parte, de slavism de alta, Universitatea de Iaşi trebuie să fie pusă în alte condiţiuni decît este pusă astăzi. Eu iau act de cuvintele ce a zis domnul prim-ministru la banchetul de la Iaşi, făgăduind că va face din oraşul Iaşi o Atena a românismului. Numai [î]l rog să nu fie şi acesta un cuvînt de zădărnicie cum au fost atîtea altele. Cum voiţi dumneavoastră ca nivelul învăţămîntului să nu fie căzut atît de jos, cînd dintre profesorii de la Universitatea de Iaşi nouă lipsesc mai perpetuu de la catedrele lor? în Germania unde profesorii sînt cu totul alte ilustraţiuni şi unde sînt peste 25 de universităţi, numărul profesorilor cari-şi lasă catedrele 4-c. 839 49 lor ca să meargă în Eeichstag nu se suie la 10. Şi Universitatea- de Iaşi singură la noi ne trimite nouă aici. Nomina odios ci sunt, dar sînt profesori cari de doi ani şi-au lăsat catedrele; sînt profesori cari n-au măcar supli-ninţi, şi eu nu sînt din aceia cari cer să avem şi agregaţi; eu am fost în contra agregaţilor, pentru că agregaţii se dau atunci cînd este o cauză legitimă de neputinţă pentru titular : cînd este bolnav, cînd este vacanţă -, dar nu pentru ca agregatul să ţină catedra şi titularul să vină să facă discursuri la tribuna ţârei; aceasta nu se poate. Şi, avînd agregaţi, de ce nu ar face şi agregatul tot aşa! Şi atunci să numim agregat-la agregat. Dar ţara n-are mijloace să-şi dea atîta lux. închei, domnilor, cu cuvmtul acesta : dacă dumneavoastră voiţi să aveţi oameni de ştiinţă, dumneavoastră cari ştiţi ce este profesorele, ajutaţi pe guvern ea şcoala să fie pentru şcoală, iar nu pentru profesori! (Aplauze.) Mesagiul tronului mai zice : „Biserica, care în toate împrejurările a împărtăşit aceeaşi soartă eu naţiunea şi care întotdeauna a fost strîns legată cu ’dînsa, va fi desigur obiectul preocupaţiunilor Domniilor voastre celor mai neadormite. Sper că îmbunătăţirea stârei preoţilor de mir şi o mai bună direcţiune a învâţă-mîntului ecleziastic vor putea fi realizate chiar în cursul întîiei dumneavoastră sesiuni”. Dar biserica noastră suferă rău, biserica are rane cari au să se prefacă în cangrenă, dacă societatea nu va veni să taie cu cuţitul în cangrene. (Aplauze.) Domnii mei, preotul bun, curat, este preotul de mir, el face parte din familia civilă. Am văzut că s-a înfăţişat un proiect de îmbunătăţire a stărei lui; dar ce îmbunătăţire ? Să li se dea o leafă mai bună. Eu cunoasc multe biserici unde preoţii au şi azi lefi bune; dar nu în leafă constă îmbunătăţirea. Altul este jugul de fier care apasă asupra preoţilor şi care nu lasă ca biserica ortodoxă să- fie democratică. (Aplauze.) Cunosc astăzi eparhii nude preoţii nu cutează să iasă din barieră fără sa aibă autorizaţiunea pe care o solicită cu săptămânile. Să- vă arăt dezacordul care este cînd vine un străin şi se plimbă pe stradele Bucureştilor şi vede pe preot -intr-un costum şi cînd vine la Iaşi [î]l vede în altul? Atît sînt de îndărătnici, de reacţionari acei de cari depind preoţii, incit nu primesc măcar ca potcapiul să ia o formă mai modernă. Preoţii din Busia au un costum care nu scandalizează pe nimeni. La noi însă pînă azi văd cu destulă părere de rău că, casta, călugărească nu s-a înţeles ca să dea religiei ortodoxe române o haină uniformă, ea să ştie ceilalţi etero-doxi că este acelaşi cler, iar nu altul la Craiova, altul la Iaşi, şi altul la Bucureşti. Ia citiţi dumneavoastră, domnilor, reproducţiunea stenogra-fică a şedinţelor Sinodului. Yă veţi pune cenuşă pe cap sivă veţi ruga lui Dumnezeu să facă minunea să se coboare Sfîntul Duh în Sinod. (Aplauze, ilaritate.) Domnilor, sînt dator să declar, eu rizicul chiar de a displace părinţilor din Sinod, cu lizicul chiar de a atrage blestemul, anatima asupra mea, ca să nu mă îngroape în loc sfînt, sînt dator să spun adevărul pentru ca să scap pe altul . .. (Aplauze.) Biserica ortodoxă română este întemeiată pe libera cercetare; aceasta este dogma noastră principală; întru aceasta se deosibeşte biserica noastră de biserica apuseană, aceasta face 50 sufletul marilor dascăli Vasile Ohrisostomul, Grigoiie Teologul, cari au apărat dreptul de liberă cercetare. Numai Ia catolici este infailibilitate,, numai zisele papei ex caihedra fac dogmă. Ultramontanismul însă a străbătut astăzi şi la noi, şi acolo e buba aceea rea care trebuie tăiată cît mai. repede, căci este în interesul societaţei civile ca ţara aceasta să aibă o religiune în care să creadă; trebuie să ducem acolo sînge nou şi sîngelei nou să fie în aceia chiar cari sînt în capul Sinodului. (Aplauze.) Nu vor; zice că este păgînesc lucru ceea ce cer eu, căci este organizarea Sîntului: Sinod întocmai cum a cerut-o în Divanul ad hoc însuşi clerul, avînd în cap-pe episcopul Melchisedec şi pe episcopul Calinic Miclescu; aceştia trăiesc : şi ei au primit amendamentul cu majoritatea votată de Cameră, în care ser zicea că şi clerul laic trebuie să fie reprezintat în Sinod. (Aplauze.) Atunci va fi un Sinod democratic .şi’pe urmă veţi vedea dumneavoastră ce va fi. Am emancipat pe ţigani, am emancipat pe ţărani, ei bine,,-să emancipăm şi pe preoţii de mir. (Aplauze.) ui Armata, domnilor, armata este fala ţărei, este puterea ţârei; la;: ziua de pericol este salvatoarea sau martira ţărei; toate simpatiile sînt-cîştigate pentru dînsa ; dar sînt şi aci imperfecţiuni, şi, dacă nu le ating;.' este că nu voiesc ca armata să aparţină cutărui sau cutarui partid, ci să .aparţină ţărei. (Aplauze.) ■■ Domnul preşedinte al consiliului, care a fost atîta vreme ministre de rezbel, şi care şi astăzi este, mă va înţelege, [î]l rog numai atîfcâ-5 ca, în conformitate cu programa de la Mazar Paşa, să asigureze poziţiuneă-ofiţerilor; [î]l rog să fie mai scump cu strămutările. Trei strămutări pe an pentru un ofiţer [î]i mănîncă tot salariul eare-1 are pe nn an, şi en cnnosc ofiţeri cari fost de şapte ori strămutaşi într-un an. Nn cred că domnul ministru Ie ştie toate acestea. Cred eă în armată: o fi sistemul descentralizăm şi eă şefii superiori, generalii, iau aceste dispoziţiuni; dar rog pe domnul ministru să pună puternica sa voce ca. să dea ofiţerului ceea ce i se cuvine. , Cînd după 11 februarie la 1866 19 urmă o ceartă chiar aci în Cameră», în privinţa rolului care l-a jucat armata atunci, generalul Haralambe şt colonelul Creţulescu au zis generalului Floreseu cum eă condiţiunea ca'o» armată să fie disciplinată şi să respeeteze disciplina este dreptatea, şi generalul Floreseu a fost silit să recunoască că aşa era şi eă nimic nu tulbură mai mult disciplina şi conduita decît strîinbătăţile superiorilor. Doi din cei cari au făcut pe 11 februarie au susţinut acest mare adevăr şi acest adevăr este etern. Voiţi să fie o armată disciplinată, trebuie să-i daţi justiţie şi poate că armata are nevoie de justiţie mai mult decît cetăţeanul civil, fiindcă civilul poate să fugă şi să se ducă în altă parte, pe cînd militarul nu poate să fugă, căci, oriunde ar fugi, justiţia militară-1 găseşte pretutindeni şi-1 pedepseşte. Acum trec la alt pasaj : ? ,,în dorinţa de a da noi înlesniri de comunicaţiune, Camerele tre^ cute au pus la dispoziţiunea guvernului resurse extraordinare. Ele nu sînt încă pe deplin întrebuinţate, şi vi se vor da toate lămuririle de'cari veţi avea nevoie spre a cunoaşte situaţiunea lucrărilor cari urmează ctr activitate. Eăspunzînd dorinţelor exprese de reprezentanţii ţărei în sesD unea trecută, guvernul a putut da mai multora din liniile votate lărgimea normală, fără a trece peste creditele alocate”. 51 Domnilor, totdeauna am luat de bază a purtărei mele de a fi drept şi recunosc că, precum armata în material şi în simţămîntul demnitate! sale morale a făcut sub partidul liberal naţional progrese mari, asemenea, tot sub guvernul liberal naţional şi lucrările publice au făcut progTese mari; şi mai recunosc încă că numai mergînd cu energie în dezvoltarea lucrărilor publice putem să zicem că vom ajunge la mîntuire. însă şi aci tabloul şi-are umbrele sale, poate mici, dar cu consecinţe rele pentru finanţele şi dezvoltarea noastră. Domnul Costinescu v-a spus chiar că este o nechibzuinţă în cumpărarea furniturilor cari se fac pentru lucrările publice şi v-a mai spus că la anul viitor drumul de fier spre Dobrogea are să ajungă la Dunăre, dar pentru ca să se facă podul are să treacă 5, 6 ani, căci pînă acum nici măcar nu este dat în licitaţiune. Aşa este, şi ceea ce este în privinţa aceasta este pe toată linia. Sînt vreo trei ani, mi se pare, de cînd a venit ministrul cu un proiect de lege pentru o tranzacţiune încheiată între garantul întreprinzătorului cheiului Brăila şi între stat. Se propunea să se încuviinţeze ca garantul să fie desărcinat, şi fiindcă mulţi criticau această tranzacţiune ministerul zicea : Ce să facem? Boi nu putem să începem cheiul pînă nu vom fi degajaţi de această cestiune. Camera a crezut şi a votat orbeşte, descărcînd pe garant şi rămînînd guvernul cu mîinile libere ca să înceapă lucrarea. Acum mă adresez la deputaţii din Brăila, adversarii mei, şi-i rog să mă dezmintă dacă ceea ce spun nu este adevărat, dacă de 4 ani de zile oraşul Brăila, cînd vine cineva cu vaporul şi se duce la deal, nu înfăţişează un spectacol mai urît decît oraşele Isaccea şi Hîrşova, care au debarcadere şi cheiuri. ■b ba Brăila stau grămezile de piatră şi cu toate acestea au trecut trei ani fără a se face lucrarea. Cum, domnilor ? Am luat o provincie scump plătită, schimb impus, dar am luat o provincie frumoasă, am luat gurile Dunărei, rîul cel mai mare al Europei. Ambiţiunea noastră, gloria noastră, interesul nostru este ca din gurile Dunărei să facem ceea ce este gurile Bhinului, adică grădina Bomâniei. V-a spus onor. domn Costinescu de sistemul prost economic care urmează acolo, a spus necesitatea care este ea să se aducă populaţiune acolo şi v-a arătat oarecare mijloace care le găseşte practice, cu toate că în privinţa Dobrogei eu am idei poate şi mai radicale în ceea ce priveşte populaţiunea. Dar cum credeţi dumneavoastră că românii din Serbia care se pierd, românii din Bulgaria care se pierd, românii din Macedonia care asemenea se pierd şi cari sînt nomazi, sînt păstori, cum voiţi ca aceştia să poată veni cînd dumneavoastră, nu zic că nu v-aţi gîndit la podul cel mare, dar măcar nu v-aţi gîndit la nişte poduri mici mişcătoare care să facă eomunicaţiunea între ambele ţărmuri ale aceluiaşi stat20. Apoi ştiţi dumneavoastră că, ca să treacă Dunărea, trebuie să-şi facă testamentul. Eu fac apel la deputatul din Brăila să spuie, fiindcă acolo e posibilitatea de a trece Dunărea, să spuie dacă nenorocitul care voieşte să treacă apa nu-şi face semnul crucei cînd intră în cîte o mizerabilă de barcă pentru a trece dincolo. Mai mult decît âtît, ştiţi că de-a lungul Dobrogei şi de o parte şi de alta este o carantină, este o secuestrare a libertăţei individuale garantată de Constituţiune. Mie-mi dă dreptul Constituţiunea ca să mă duc nu numai în orice parte a ţârei şi în Dobrogea, dar chiar în America. Apoi ştiţi că se cere paşapoarte şi se iau cu biciul la goană cei cari nu înfăţişează paşaportul? Eu, pentru trecerea unui argat al meu, a trebuit să dau pumnul cu vameşul de acolo pentru ca să dobîndesc trecerea servitorului. 52 Apoi cum voiţi ca să se populeze acea provincie ? Despre administraţiune nici să mai vorbim. Toată spuma oraşelor âbceleă formează acel corp teribil care se numeşte perceptori şi notari, şi acest rău a fost adus la cunoştinţa guvernului şi guvernul îl cunoaşte şi dovadă că îl cunoaşte este că în legea de organizare a Dobrogei se zice ea o lege specială se va ocupa de organizarea notariatului în Dobrogea, şi eu toate acestea pînă în ziua de astăzi lucrul stă tot aşa. Mai este ceva, instinctul conservaţiunei cere ca pe populaţiunile acelea să le deprindem să fie române. Cea dîntîi condiţiune este dar ca &ă fie acolo un cler român. Legea de organizare a Dobrogei zice că se va înfiinţa la Babadag un seminar pentru a forma clerici români; dar nu s-a făcut. Ce s-a făcut însă? S-a făcut recrutaţiunea, şi turcii, pentru ca să scape de aceasta, ce fac? Toţi iau copiii lor şi-i trimit la Constantinopole eâ să-i facă hogi; se duc acei tineri acolo, [î]şi învelesc capul cu pambriu verde sau alb şi se întorc înapoi după cîtva timp ca softale*, şi aceştia vin şi sărăcesc populaţiunea cu pomenele care le cer şi îndeamnă populaţi unea turcă să nu slujească cu ghiaurii şi să meargă la Constantinopole. Libertatea individuală nu există, de-a lungul graniţei se gonesc românii să nu treacă în Dobrogea, pentru ca să nu se ducă acolo din Ialomiţa şi din Brăila cîţiva muncitori pentru a găsi munca în condiţiuni mai uşoare, şi pe softalele acelea din Constantinopole îi lasă să vie în Dobrogea şi să sărăceascăpopulaţiunea otrăvind spiritele ca să nu servească cu ghiaurii» Aceasta şi face ca populaţiunea turcă să fugă, şi fug cu droaia, şi nu fug mimai turcii, dar fug şi alţii ; cînd ar fi numai turcii şi tătarii cari să fugă poate că ar putea pînă la oarecare punct să se justifice fuga lor zicîndu-se «ca se duc la statul religiunei lor, dar sînt şi alţii. Domnul Costinescu, care susţinea că turcii fug pentru că se duc la statul religiunei lor, îmi pare Mne că a devenit proprietar, căci sînt convins că după un an de zile are Să se convingă că nu este aceasta cauza, şi nu este numai domnul Costi-nescu, care laudă pe guvern că s-a hotărît după 5 ani de zile să puie în aplicare legea pentru vînzarea de locuri pînă la 100 de hectare, şi alţii au cumpărat locuri şi-mi pare bine despre aceasta, însă peste un an sau doi, dacă va ţine această administraţiune a Dobrogei, toţi acei cari au cumpărat au să păgubească, căci un an, doi, în judeţul Constanţa are să se trezească numai cu prefectul, care se va plimba pe bulevard uitîndu-se la stâtua lui Ovidiu. (Ilaritate.) Acum tot găseşte pe cineva, dar mai tîrziu are să găseacă numai pe Ovidiu, care stă gînditor aşteptînd să vină navele de la Borna, ca să-l scape de dizgraţia lui August. (Ilaritate, aplauze.) Mai avem în Dobrogea pe onor. domn Poenaru Bordea, care, cu îiuziunile pe care le-am avut şi eu venind acolo, a făcut o casă foarte frumoasă pe bulevard; dar mi se pare că de anul trecut a început să se gîn-dească dacă nu cumva se va găsi vreun amator ca să o cumpere. (Ilaritate.) Domnul I. P. Bordea: Cit vei sta dumneata în vecinătate nu o vînd. Dar eu am început a mă des cur agi a. De ce se duc grecii, de ce se duc nemţii, cari pînă pe la Chio, Tesalia, Oipru au trămis delegaţii lor ? Pentru ce se duc bulgarii ? Se duc pentru că este administraţiune bună? * Studenţi turci în teologie. 53 Recunosc domnului prim-ministru că a căutat să găsească funcţionarii cei mai buni şi să-i trimită acolo, dar ce sale faci dacă acolo s-au făcut iabraşi ? Numai doi prefecţi au avut, şînt silit să fac reclame pentru: dinşii, căci ei sînt cari au avut durere şi au ştiut sa-şi ţie simpatiele popular: ţiunei; aceştia sînt domnul Opran şi domnul Ciocîiian. Astăzi sînt oameni cinstiţi, de treabă, dar oii că sînt împiedicaţi, ori că au direcţiunea, cum. a spus-o domnul Costinescu, sau nrţ,sînt capabili, căci nu exista bună nistraţiune acolo şi din această cauză xDopuIaţiunea se duce. Viu acum la recrutaţiune. : Legea de organizare a Bobrogei zice aşa : Recrutaţiune a va începe-acolo tind se va regula marea reformă a întemeierii proprietăţii în mod occidental. Pînă în ziua de astăzi, 99 la sută în Dobiogea împroprieoă-îirea este pe hîrtie, în fapt pînă astăzi turcul, tătarul, românul chiar stă-pîneşte ce dă Dumnezeu, unde poate, şi fiindcă turcul mai ales unde e-n-e în contact eu bulgarul trăieşte rău, fiindcă-i zice bulgarul : Atîtea secole iie-aţi persecutat, acum a venit şi rmdul nostru, şi turcul se vede nevoit să părăsească locul lui. Pînă în ziua de astăzi titluri de proprietate mi s-au dat, locurile nu s-au arătat. Prin urmare, cum pot zice eti că legea se respectează în privinţa împiopiietăiii ei şi a .-recrutărei ? Căci legea zice să-l faci înt-îi-proprietar, să-i daLpămînt, să aibă conştiinţa că este leg^t de ţara aceea şi apoi să-l faci ostaş. Nu s-a făcut aceasta. . Cu această ocazinne sînt dator să declar că nu am văzut încă trupă mâi bine ţinută ca ofiţerii cari au fost puşi în capul batalioanelor din Dobrogeă şi cari merită să fie decoraţi cu cordoane mari; atîtă dragoste şi atltft respect au de religiunea turcilor, incit le-au făcut pînă şi geamie, le-ău făcut băi sile găteşte hrana în deosebit, le-au făcut tot pentru buna'tiniOoă şi menajarea religiunei lor. Dar legea de organizare a Dobrogei zrce că dispoziţiunea recrutărei să se aplice numai după ce se va da proprietatea turcului în mină.. în adevăr, domnilor, care va fi paguba? De la turci, nu se suie la- 100 pe an contingentul în toată Dobrogea. Apoi pentru .100 trebuie să lăsăm să se ducă popuîaţiunea cea mai bună din Dobrog»? Căci să nu credeţi că turcul nu lucrează; cine susţine aceasta este în eroare ; turcul lucrează puţin, dar lucrează bine, şi ar fi bine ea ţăranul nost fii să are pămîntul si să-l lucreze ca turcul. Rog dar pe domnul-ministru să binevoiaşcă a trimite o comisiune la faţa locului şi o cornisiune de oameni care să stea acolo 15 zile ca ăi vadă tottotdeodată să oblige pe consiliul judeţean să spună adevărul,, căci adevărul pe care-1 spun eu este recunoscut chiar de administraţiuneţ şi mai eu seamă să facă în primăvara viitoare măcar trei poduri umblătoare, ea să fie o comunieaţiune stabilă-de toate zilele. Astăzi noi primim de la Londra o scrisoare în patru zile şi din Dobrd-gea nu ne vine o scrisoare decît în zece zile; mai cu seamă cînd îngheaţă Dunărea trebuie să-şi facă cineva testamentul ca să meargă în Dobrogea; atîtea dificultăţi şi pericole întîmpină în drum; merge prin pustiuri şi prin sate tătăreşti, unde nu sînt nici oteluri, nici mîncare. Această stare de lucruri nu poate să mai dureze; este o datorie de onoare pentru noi ea să dăm dobrogenilor o adrninistraţiune mai bună şi mai părintească decît au avut-o sub turci. ; ) Aeumpermiteţi-mi să mai reviu asupra lucrărilor publice. S-a prezentat, sînt acum doi ani de zile, un proiect de lege Camerei pentru facerea unei reţele de căi ferate cu sistemul şinelor strimte 21, adică căi ferate de 54 Interes local. Ştiinţa, consiliul tehnic şi chiar domnul ministru al lucrărilor publice s-au rostit pentru sistemul căilor ferate cu şine largi şi se zicea •că într-o ţară ca o noastră unde pămîntul este ieftin se poate face mai cu .aceiaşi bani cale ferată largă. Domnul piim-ministm a combătut această idee clin punctul de vedere că o cale ferată largă ar costa mult mai mult cleeît una strimtă. Eu am apărat chipul de vedere al domnului prim-ministiu şi ziceam că nu avem bani să construim în toată ţara căi ferate cu sistem larg şi că mă temeam că atunci se vor face numai acele linii cari vor avea simpatiile guvernului-ori ale majorităţei Camerei şi am propus să facem deocamdată căi ferate strimte, ca să le avem şi aşa. în acest mod a trecut legea. Al doilea an, eînd en nu mai eram în Cameră, au venit vreo 90 eternităţi, în acord cu domnul ministru al lucrărilor publice, si au propus să' se schimbe acel sistem şi să se admită sistemul căilor ferate largi. Atunci domnul prim-ministru vine cu glasul său de Circeu 22, combate propunerea şi face ca din 90 deputaţi cari subsciiseseră acea propunere să nu xămînă decît vreo douăzeci şi opt. Domnilor, este un dicton care zice : -JBe moTîuis nisi bene; eu cred că la noi am putea zice : De mortuis nisî 1mole; însă voi fi mai generos şi nu voi zice nimic de rău. Faptul constant ■'«este. că atunci acest sistem s-a condamnat. Astăzi însă văd că ministerul vine de la sine şi-şi face un merit din aceea că calcă legea întemeindu-se pe dorinţa majorităţei Camerei, cînd majoritatea votase altfel. Dar eii întreb ce se face cu legea ? Este o lege, rea sau bună, ea este lege, şi, dacă domnul ministru a crezut că este mai bine să facă acele căi de fier altfel :dtcît i s-a indicat prin acea lege, de ce nu a venit cu un proiect de lege piin care să zică Parlamentului : Am dobîndit convingerea din experienţă cu aceiaşi bani voi putea să fac aceste căi ferate după sistemul cel larg, prin urmare vă rog primiţi acest proiect de lege prin care se modifică legea cealaltă. Dar domnul ministru lasă să se calce legea, nu vine cu un epioiect de lege, ci se bazează numai pe un vot al Camerei. Uită însă Domnia sa că nn vot nu este o lege, uită că pentru ca să fie d lege [î]i trebuie concursul celor trei factori constituţionali, adică votul Camerei, acela al Senatului şi sancţiunea Maiestăţei sale regelui. Este oare acesta un mers regulat al Constituţiunei 1 Aşa trebuie -să se facă? Aşa se face numai acolo unde este un regim personal, unde este guvernămînt personal; dar la noi, unde un asemenea guvernămmt sb căzut de mult, aceasta nu se poate face. Prin urmare, vă întreb : Pe ce bază v-aţi pus eînd aţi făcut aceea ce ziceţi prin mesagiu eă aţi făcut, adică că aţi prefăcut căile ferate de sis-■tem îngust în acele de sistem larg ? Pentru ca să puteţi face aceasta, urma va să veniţi cu un proiect de lege prin care să ziceţi : Avem bani, putem «ă facem toate aceste căi după sistemul larg, sau linia cutare de cale ferată vom putea-o face după sistema largă, iar linia cutare o vom face după sistema strimtă, şi atunci Parlamentul negreşit era să vă zică : Faceţi sau nn faceţi. Domnilor, în orice caz nu sîntem noi în drept să ştim ce dinie de cale ferată se va face după sistemul larg şi ce linie după sistemul August. Pe eînd astăzi vedem că toate acestea sînt lăsate la bunăvoinţa ministrului sau mai bine la bunăvoinţă a cabinetului de ingineri din Ministerul de Lucrări Publice. Prin urmare, eu cred că nu trebuie ca Adunarea să vină şi să mulţumească guvernului şi nu trebuie ea onor. domnul raportator să pună în. proiectul de răspuns cuvintele pe care le-a pus ; Domnia sa trebuie să eeară un proiect de lege prin care să se hotărască care din aceste linii 55 I urmează să fie înguste şi care urmează să fie largi şi toate acestea să se hotărască . prin o lege. Vin acum. domnilor, la cestiunea economică şi cri aceasta voi încheia ciivîntul meu. Sînt fericit ele a constata că guvernul vine astăzi şi recunoaşte ceea ce recunoaşte, pot zice, ţara întreagă, ce recunoaşte tot industriaşul, fot agricultorul, toţi fabricanţii şi în fine toţi acei oameni cari muncesc în această ţară, că sistemul nostru economic este rău şi că trebuie cu toţii să ne dăm mîna pentru ea să scăpăm ţara. în adevăr, guvernul vine şi ne zice şi prin discursul tronului şi domnul prim-ministru a spus la banchetul de la Iaşi cum că situaţi-unea economică a ţârei este rea şi că de la îndreptarea acestei sitiMi-ţiuni atîrnă însăşi existenţa statului român. Domnia sa zicea cum- că cestiunea aceasta este de cea mai mare gravitate. Aceasta se zice şi m mesagiu, şi aceasta o zice şi ţara întreagă, o zice şi Camera în răspunsul ei. Nu voi zice acum decît foarte puţine cuvinte asupra cestiunii monetare, ridicate cu ocaziunea interpelărei onor. nostru coleg domnul Palaclir deşi Adunarea nu s-a pronunţat atunci asupra acestei cestiuni, fiindcă aţi văzut chiar din raportul ce vi s-a citit a doua zi de către onor. domo. Corbescu că cestiunea monetară nu este terminată. Dar cînd s-a discutat cestiunea agiului, onor. domn Costinescu, pentru ca să apere Banca naţională şi ca să combată pe onor. domn Paladi, a venit şi a zis şi cu drept euvînt: Cestiunea nu se atinge de o criză monetară, ci se atinge de o criză economică, precum în adevăr şi este. Şi încă ce a zis dumnealui atunci? A zis că faptul care cade sub simţul oricui este că, dacă aurul lipseşte astăzi de la noi, adevărata cauză este că el a fost trimis în străinătate m schimbul produselor industriei străine; şi al doilea, pentru că, independent de aceste schimburi comerciale, noi trebuie să plătim pe fiecare an în străinătate 50 milioane cupoanele datoriei publice. Dumnealui a zis şi a repeţit că, cauza principală că aurul se scumpeşte este că-1 dăm pe producţiunile industriei străine care intră la noi. A mai zis dumnealui că, cauza pentru care aurul plecat de aci n-a fost înlocuit este că în ultimii ani am avut un export cu totul insuficient spre a acoperi plata cupoanelor în străinătate şi trebuinţele importului. Care a fost mirarea mea cînd am văzut astăzi pe onor. domn Costinescu, care pînă astăzi susţinea, ca să scape banca de imputările crizei economice, că ea vine din deosebirea dintre import şi export, care a fost mirarea mea văzîndu-1 că vine astăzi şi ne ţine două ore ca să ne citească o mulţime de dovezi cu care că probeze că, cauza crizei este cu totul alta, că în privinţa aceasta ori statistica engleză, ori statistica franceză, ori statistica română minte, deoarece echilibrul există între import şi export. Apoi, onorabili domni, cînd dumneavoastră aţi văzut că cifra importului nostru în Englitera e mai mare decît cifra exportului productelor noastre „ cum n-aţi cugetat că vameşii din Brăila şi Galaţi însemnează nu numai griul care iese din Bomânia, dară şi griul Bulgariei şi Serbiei care se încarcă la Galaţi ? (Aplauze.) Domniloi, micit veţi zice şi oiioîte sfaturi părinteşti ne veţi da că trebuie să ne mărginim cheltuielile, un lucru trebuie să ştiţi, că numai sărăcia ne va eonstrînge ea să reducem cheltuielile. Vom putea să nu aducem mătase, vom putea să nu aducem farfurii subţiri, dai pînă cînd voiri putea fare în ţară la noi panglice şi mătaser 56 -pînă cinci vom putea lucra lina şi einepa, pînă atunci vom. continua să aducem materiile acestea din străinătate. Dumneavoastră trebuie să mai ştiţi un lucru, că o industrie nu se improvizează. îsTu este destul a indica remediile ce trebuie să le luăm. acuma ca oglindă a viitoarelor industrii, cari le-am putea avea în 20, 30 ani. Dumneavoastră ştiţi proverbul cam prost că pînă la Cîiristos piere Beclros. (Ilaritate.) Să ne ocupăm de industrie, da ! Să căutăm a forma industria, da.! Dar pînă atuncia să nu ucidem industriile care le avem; e şi o industrie mare, colosală, care este, după mărturia lui Sully, creşterea vitelor, une ■des ăeux mamelles de vihtat; deodată ca prin năprasnă ţara aceasta s-a văzut sustrasă de o importaţiune de 40 pînă la 50 milioane în aur. Astăzi esistă grîne, dară nu mai esistă vite. Dumneavoastră cei cari sînteţi moldoveni ştiţi ce era odată comercial vitelor în Moldova de sus. Erau vreo 600 de velniţe, erau grajduri numeroase pentru îngrăşarea vitelor. Astăzi toate velniţele şi grajdurile sînt cu acoperişurile întoarse. Oîte vite se îngrăşau în acele grajduri şi ce venea pe dînsele? Yeneau iusluci, irmilici şi firfirici 23 ? ÎsTu ! Yeneau galbeni frumoşi; nu veneau, cum s-a zis, numai iusluci, irmilici şi firfirici. Intră aur în toată ţara; şi de astă dată iară-mi pare rău că onor . domn Haşdeu nu este aicea ca să ne aducă hrisoave care întăreau mezaturile, unde se vede că moşiile se vindeau pe aur; să ne spuie că pînă la 1869 vînzările se făceau în galbeni; în sineturi se puneau galbini ori zimţaţi, ori păşiri. în fine, toate plăţile se făceau în aur ; şi fiecare proprietar avea două mijloace de producţiune ; era de a •creşte vite, de a le îngrăşa şi a face cîrduri mari, precum erau vacile grase de Ialoviţa sau de boi, cari se trimiteau la Olmiitz. Orice ţăran din Moldova ştie acest drum la Olmiitz, cum ştim noi drumul la Băneasa. Se desfăceau acolo vitele şi se întorceau oamenii cu pungile pline de aur, tot galbeni frumoşi. Deodată, cu o singură trăsătură de cuvînt că este epizootie, sub iiwvînt, pe cuvînt2* ... nu insist, ,,dar sub cuvînt, pe cuvînt” de epizootie ni s-a închis exportul cu totul, dar cu desăvîrşire cu totul. Ei bine, cum să nu fie criză cînd deodată unei ţări [î]i iei un mijloc de venit de 30, de 40 milioane? De patru ani, domnilor, acest mijloc ni s-a închis. Dar este numai atîta? Fu, mai este ceva. Pînă la încheierea convenţiunei austro-ungare, Francia importa* industria sa în ţara noastră. Industria franceză, care bătea toate industriile ţărilor vecine, cu ce o plăteam noi? Cu grîu, cu lînă, materii primitive. A venit convenţia comercială care a făcut foarte mari înlesniri industriei austro-ungare. O voce: Şi germane. Mai tîrziu germane... Sînt dator să recunosc că industria austriacă a făcut mari progrese, Francia totdeauna generoasă a introdus espoziţiunile universale şi cei dîiitîi pedepsiţi au fost francezii, fiindcă au venit austriaci şi germani şi au luat modele după articolele de lux, articolele de Paris, cari le iubeau foarte mult românii, şi le-au introdus în industria lor şi au adus meseriaşi chiar, şi azi austriacii fac concurenţă industriei franceze chiar în prî- * Citeşte : exporta ! 57 vinţa gustului şi nu şi a calităţei. Din momentul acela s-a retras industria* franceză de la noi; azi nu mai importăm decît a zecea parte din ce importam acum şase ani din Franeia, şi cu cit s-a retras industria franceză* cu atît s-au retras şi napoleonii şi a venit industria austriacă. Pe această cu ce o plătim? Nici cu boi, nici cu rîmători, nici cu pei, nici cu lină .sau alte materii prime. Toate acestea s-au dat deoparte şi cum s-au dat ?' Azi nu cred că domnul ministru de externe protestă dacă voi cita ari fapt, că azi ungurii hotărăsc Gestiunile cele mari în Ticna. Ungurul e rivalul nostru mai ales pe tărîmul economic, nu fac şovinism. Ungaria e-ţară agricolă, care are articole prime ca şi noi; ea a făcut, ea a luptat din toate puterile pentru ca să se închidă graniţele noastre şi s-au închis.: Am văzut pe onor. domn Schileru care a făcut o interpelare în privinţa aceasta. Mă păstrez a vorbi ex cathedra asupra cestiunei cînd va veni in dezbatere. Faptul, domnilor, este că noi nu putem plăti industria austriacă nici cu vaci, nici cu rîmători, nici cu lină, trebuie s-o plătim în aur, şi fiindcă exportaţiunea e foarte mică, aur nu avem. Zicea domnul Cos-tinescu că sîntem bogaţi, că avem pătulele pline cu bucate; se poate, dar bucatele nu se vînd şi, fiindcă griul e în magazie, arendaşul nu e scăpat, de a plăti cîştiurile* şi proprietarul de a-şi plăti contribuţiunea perceptorului. Dar cu ce plătim ? Cu aur. Dar de unde ? Din Franeia ne vine foarte puţin. Din Englitera tot mai luam ceva pînă mai deunăzi, dar acum Englitera cumpără grîu mult mai ieftin din America, din Australia, din Indii. - Ce facem noi ”? Scoatem aur şi iar aur. Domnul Costinescu zice că aceste sume s-au urcat la un miliard. Eu nu ştiu dacă era un miliard,! dar mult aur a ieşit din ţară. Toate epargnele**, toate agonisirile s-au dna şi, eu riscul ca domnul Sturza, care regret că nu e aici, să zică că sint rusofil, rusolatru, voi zice că nu este de tăgăduit însă că ruşii au lăsat mult aur în ţară, şi într-un articol foarte bine scris de domnul Xenopol in „România liberă” se zice că şi azi se fac constrncţiuni în România ou bani ruseşti. Ei bine, banii aceia se dnc din zi în zi ca să plătească industria austriacă. Ce e de făcut ? Să venim la vorba cea veche, să se păzească cele stipulate în convenţiunea comercială. Convenţiunea păstrează guvernului austriac numai dreptul de poliţie; numai prin poliţie igienică poate să oprească momentan intrarea vitelor, şi nici să le oprească, ci să le supună la carantină. Domnilor, sînt două sisteme de a păzi o ţară de boala vitelor. B sistemul opritor şi sistemul de carantină. Acest sistem din urmă exista în momentul cînd s-a încheiat conven-ţiunea şi prin sistemul de eontumaee sau carantină am votat conven-ţiunea, şi aci sînt forte şi mai forte deeît oricare altul; e şi domnul Brătianu, pentru că trei luni am combătut25 împreună convenţiunea şi-mi aduc aminte eă domnul Gostaforu după ee am eombătut-o noi a început să se vaite zicind : Aoleo ! aoleo ! Ce am făcut? Cunosc foarte bine cori-' venţiunea şi am regretat foarte mult cînd domnul ministru de externe a zis în Senat cum că convenţiunea nu e călcată. Guvernul austriac n-are * Ratele. ** Economiile (din ir. epargnes). 58 • %>ie să înlocuiască sistemul contumaciei cu sistemul prohibiţiunei. Austria a făcut în 1880 o lege după convenţiunea care a făcut-o cu Germania, în care zice cum că România se pune alături cui Rusia şi de la 1882 se închide cu desăvîrşire graniţa şi apoi zice acolo : „Die * Grenz-uoxitumazen werden aufgehoben”. Ei bine, de atunci necontenite cereri s-au făcut şi le-am urmat şi eu pe toate. Domnul prim-ministru, ca să facă pe guvernul austriac să se ţină de eonvenţiune, a venit cu o lege draconiană pentru închiderea graniţei române despre Rusia şi eu, deşi în opoziţiune, am fost alături cu Domnia sa pentru votarea acelei legi, care s-a şi votat. De atunci soarta populaţi-iipiilor de-a lungul Prutului e nesuferită. Primarul te mai lasă trei zile cu copilul neînscris în actele star ei civile, dar cel din. urmă viţel trebuie să-I duci imediat la primărie să-i facă actele, să-i înscrie genealogia ete. \{ ilaritate), şi azi numai păsările cerului mai pot. trece graniţa ; armata noastră la cel mai mic prepus merge şi închide graniţele, oprind pe bieţii locuitori să ia chiar apă din Prut pentru adăpatul vitelor, cînd n-au alte izvoare în apropiere. Dovadă satele: Zberoia, Colţul Comei, Stănileşti etc. Vedeţi că am făcut tot ce am putut ca să ne lase să trimitem vitele .noastre în Austria. Anul trecut, pe cînd era* ministru de interne domnul Oiaiţu, s-a ivit boala de vite în Bucovina ; am închis graniţa. A doua zi, notă formală guvernului să deschidă graniţa şi guvernul nostru, neavînd ce face, a deschis-o. Şi noi cari nu avem boală de vite, şi dau o desfidere acelui medic de la serviciul sanitar care a zis că boala de vite este endemică în ţara noastră, aceasta nu e exact (aplauze), nouă nu ni se deschide graniţa. Acel veterinar nu a ştiut ce spune, nu a învăţat nimic şi nu a studiat cinci a susţinut că boala de vite vine totdeauna din Rusia. Nu este exact. Eu sînt proprietar pe malul Prutului, sînt călare pe Prut, vitele mele sînt peste Prut, mă uit la dînsele şi nu pot să le aduc, pe cuvînt că e boala acolo. Rog pe domnul ministru să se informeze dacă de-a lungul Prutului pe toată graniţa au fost boală de vite, dar ce este ? Ca în toate părţile, sînt abuzuri. Sînt veterinari nişte băieţi cari încă n-au studie bune şi cari au anunţat că s-au născut boală de vite la Creţeşti. Ce boală de vite ? A mers vitele cu desăvîrşire uscate de frig în pădure şi a mîncat mugur de fag şi de frasin şi s-au bolnăvit. Au venit atunci domnii veterinari şi cu domnul prefect, a ţepuit vitele, a chemat-pe ţărani, şi deodată s-au văzut zece, don ăzeci de măcelari intrînd şi dînd cu cuţitele în vite, astfel încît s-a făcut un adevărat masacru ; şi, fiindcă ţăranii au protestat, îndată s-a dat depeşe la Bucureşti că ş-a revoltat satul Creţeşti, s-a adus armată şi toate vitele B-mi ucis. Care a fost însă rezultatul? Vecinii de la graniţă, aflînd că este bo ala de vite în Ţara Românească, au respins turmele noastre de vite. Şi aceşti domni veterinari şi astăzi sînt în poziţiunile lor, şi nu-şi dau seamă de rolul cel mare ce-1 au. Mai mult decît atît, veterinarii sînt sustraşi de la price supraveghere a prefectului şi ei singuri fac ce vor, susţiind că sînt hoale de vite. Astfel sînt o mulţime de raporturi de la mai mulţi prefecţi pari arată că n-a fost boală de vite, dar medicii veterinari susţin cu orice preţ că au fost boale de vite şi fac ceea ce au făcut la Creţeşti, unde au adus măcelari ca să taie vitele. Este bine ca să se ia seama la aceasta, pentru că sînt multe interese la mijloc si multe se fac pe la localităţi. Aşadar, domnilor, să nu facem cum a făcut domnul ministru de externe, care a venit şi a justificat închiderea fruntariilor de către o ţară 59 care ne ia cîte 40 şi 50 milioane pe an ; şi să cerem de la Austria să înţeleagă un lucru, că trebuie în schimb să ne lase fruntaria deschisă! Aci mă voi adresa la domnii deputaţi din Moldova de sus şi le voi zice să se agaţe de această cestiune şi să ştie că, deşi dumnealor sînt din majoritate, însă am să mă duc la alegătorii dumnealor şi să-i pîrăsc că nu fac şi dumnealor ceea ce face domnul Schileru, care zice în toate zilele : „Ne-aţi sărăcit ţara, ne luaţi micile noastre economii cu obiectele industriale ce ni le trimiteţi, şi nouă ne închideţi graniţele de toate părţile. Am ucis din cauza Domniilor voastre industriile noastre naţionale ; am ucis cizmăria ; am ucis tăbăcăria ; am ucis mai toate industriile noastre. Ei bine, lăsaţi-ne şi pe noi să răsuflăm, lăsaţi-ne cel puţin fruntaria deschisă pentixi vite”. Domnilor, convenţiunea aceasta a fost nenorocită de la început; şl aduc aminte oarecari suveniri domnului prim-ministru. Nu trecuseră doi ani după ce s-a ratificat convenţiunea şi cel mai inteligent, cel mai bun dintre maghiari în privinţa românilor, omul de stat cel mai mare al Ungariei, corniţele Andrassy, care în inteligenţa sa ştia pînă unde să împingă maghiarismul, ne-a contestat dreptul de a supune pe supuşii austriaci la dările ţârei, cînd în convenţiune era text pozitiv; şi cînd ne-am dus şi ana spus comitelui Andrassy că n-are dreptate, că lucrul este stipulat, el, vă-zîndu-se strîns cu uşa, a început să ne spună că darea capitaţiunei este lucru turcesc, lucru barbar. Şi cînd la aceasta i-am răspuns : Apoi, domnule prim-ministru, în toate ţările este o dare personală ce se plăteşte de toţi locuitorii, atunci neputînd să reziste la argumentele guvernului nostru ne-a zis : „Cel puţin schimbaţi cuvîntul”. Şi s-a schimbat cuvîntul din capitaţiune în dare de şosele. Domnilor, ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Sîntem în preziua de a se denunţa convenţiunea. Ei bine, ce am făcut noi pentru ca să ne putem feri de acele articole care sînt în contra noastră? Ştiţi dumneavoastră că în Austria sînt două biurouri compuse din economiştii cei mai puternici, care studiază convenţiunea de doi ani. Noi am creat Camerele de comerţ de atîţia ani şi plătiră noi cetăţenii zecimi [sic!] pe an pentru întreţinerea lor. Ei bine, ce au făcut aceste Camere de comerţ? Unde sînt lucrările lor ? (Aplauze.) Numai parale să dăm ? Aci, domnilor, trebuie să vă gîndiţi şi dumneavoastră şi să întrebaţi pe toate Camerele de prin judeţe ce lucrări au făcut, căci nu este destul să ia parale şi decoraţiuni. (Aplauze.) Mă rezum, domnilor. Cestiunea economică este mare, este grozavă, este un precipiţiu pe care florile ce le vor pune oratorii guvernamentali îl pot ascunde, dar nu-1 vor putea astupa, şi precipiţiul acesta din zi în zi m deschide. De aceea trebuie să ne ocupăm cu toţii să dăm la o parte politica dar cu o condiţiune, ca şi guvernul să fie alături cu noi şi să nu facă politică, să nu zică, că dacă zicem un cuvînt se atacă Austria şi că îndată se pun în mişcare regimentele de honvezi. A trecut timpul acela cînd se zicea că un regiment de honvezi ne aruncă în Dunăre, căci astăzi armata română a trecut ea însăşi Dunărea şi a dat dovezi ce valoare are şi ce poate face în orice împrejurări. (Aplauze prelungite.) Astfel fiind, domnilor, trebuie şi noi să ne îngrijim de interesele noastre. Dumneavoastră ştiţi ce relaţiuni intime sînt între Austria şi Germania, ştiţi ce influenţă este la Yiena şi cu toate acestea, cînd este vorba de interesele economice, vedeţi cîtă tenacitate este de o parte şi de alta în apă- 60 xarea intereselor lor reciproce. Aşa să facem şi noi. ÎTe-am legat, este adevărat, dar în privinţa legătnrei astăzi trebuie să ni se dea şi nouă voie să ne spunem cuvintele noastre. Eu nu cunosc ce a făcut ministerul pînă acuma, las bănuiala de o parte, dar faptul pozitiv este că noi sîntem în rela-ţiunile cele mai bune cu Austria, după cum afirmă mesagiul regesc ; sîntem în drept să zicem că noi, care am primit să ucidem diferite industrii, putem cere să ne lase şi nouă aceste două industrii mari şi puternice : agricultura şi creşterea vitelor, aceste două surse de bogăţii, pe care le-am primit cu Ţara Bomânească [sic!]. Acestea să le păstrăm şi, ca să sporim importa-ţiunea aurului, să apărăm industria pe care o avem de la părinţii noştri, şi atunci alături cu domnul Costinescu şi alţii ne vom ocupa şi de alte industrii. Sîntem cu dumneavoastră că nu trebuie să aducem lopeţi,» cizme, haine, căruţe şi altele, ci să le facem noi pe toate ; dar pentru aceasta trebuie să încuragiăm industria, iar nu pe cîte un industriaş, cum am făcut. Am încuragiat foarte mult pe domnul Alcaz 26, căruia i s-a concedat monopolul de a îmbrăca armata ; mai trebuie încuragiaţi şi alţii, căci s-au făcut şi alte fabrice, în Piteşti, în Iaşi şi în alte părţi, unde se lucrează postav ; să dăm şi acelora, să lăsăm şi pe aceia să vîndă ceva armatei, nu numai un baron al industriei. Şi eu am făcut postav, dar mie nu mi s-a dat nimic; dacă mi se dădea a zecea parte măcar eram mulţumit... (întreruperi.) Eu ştiu că displac unora, dar spun că industria se ocroteşte nu în favoarea unui singur industriaş, dar dînd favori industriei generale ; trebuie să lovim ini-portaţiunea şi să lăsăm în ţară activitatea şi iniţiativa fiecărui capitalist. Ce folos este dacă mîne va veni unul şi va zice : „Am să fac pînză” şi să-dăm acest drept numai aceluia ? De ce să nu dăm acest drept în toată ţara f JSTu este mai bine să trimitem măsură şi modeluri pretutindeni prin sate ca să se facă pînză, peste tot locul, în loc să aducem de prin satele Galiţiei şi Bohemiei ? Ce ne-ar strica dacă am pune în poziţiune pe cizmarii noştri ca să ia iuftul, peile care se fac în fabricile din Dobrogea şi din Bucureşti şi să facă cizme ? Căci azi este ceva dezgustător cînd merge cineva la obor şi vede toate muierile cu ciupici făcuţi în fabricile din Yiena ale domnului Polak. (Aplauze.) Yăd că sînteţi nerăbdători. Dar în Parlamentul din Yiena există şi acolo un deputat care reprezintă minoritatea, este domnul Yeuwirtli, şi acest deputat reprezintă o foarte mică minoritate, însă deunăzi a făcut să tremure ministrul comerţului. Eu n-am tolerat să fac să tremure domnul ministru al comerţului, dar mă rog la majoritate, la marea majoritate, să binevoiască a fi indulgentă pentru reprezintantul minimei minorităţi, deşi poate vorbesc într-un mod care poate nu prea place, mai cu seamă că văd oameni foarte nervoşi pe banca ministerială... Domnul prim-ministru: Nu sint nervos, dar vă rog' să spuneţi adevărul. Acest cuvînt este puţin parlamentar şi, prin urmare, dovedeşte nervozitatea dumneavoastră. Eu nu voi să mă pun pe acest tărîm cînd tratez o cestiune aşa de înaltă; sînt mandatarul naţiunei şi am dreptul să spun ce ştiu, ce simt. Domnilor, s-a susţinut că cestiunea economică este foarte gravă şi coprinde în sine şi cestiunea monetară, şi cestiunea financiară, şi dacă guvernul vine şi spune că situaţiunea este gravă, apoi sînt îndrept să cred că gravitatea aceast% est# sinonimă ou ceea ce a zis domnul Carp, că catas- 61 trofaeste iminentă,- şi însuşi domnul Costinescu a zis' că, clacă vom urma tot aşa înainte, mergem rău şi ne ducem la peire. Acum iarăşi am să displac, dar n-am ce face, sînt dator să o spun : nu cred în energia, în perseverenţa trebuitoare pentru realizarea celor promise aci. Cînd voi vedea că graniţile noastre se deschid vitelor, cînd voi vedea •că în această ţară se îndreptează curentul care era înainte şi care făcea bogăţia ţârei, mai cu seamă în Oltenia mică şi Moldova de sus, atunci eu vel clintii voi face amendă onorabilă domnului preşedinte al consiliului şi mă voi sili să-i calmez nervele. Dar ce vreţi? Katura umană este natura umană.. Şi eu m-arn aflat în poziţiunea Domniei sale, şi eu am fost odată puternic şi, după ce arii căzut, am recunoscut că de multe ori am greşit; cînd Domnia sa va cădea, atunci va recunoaşte cîte greşeli a făcut, după cum a mai recunoscut şi altă dată. Astăzi... ce vreţi? Majoritate mare ! încredere mare î Toată lumea declară, pînă şi opoziţiunea, că este atotputernic, că fără dumnealui nu se poate face nimic în această ţară. Domnilor, aş avea multe de zis... dar tac. Domnul preşedinte cd consiliului: Spune, spune! îtu vreau eu. (Ilaritate.) Domnilor, sînt mici cestiuni de explicat. Mandatarii naţiunei au să se pronunţe asupra Gestiunilor publice. Gestiunile personale însă se videază aiurea. Aşadar conjur pe onor. majoritate să binevoiască a ierta reprezintan-ţuliii minimei minorităţi din această Cameră, care a tulburat ca o notă discordantă concertul armoniei. Eu mi-am făcut o datorie, şi sînt sigur cum că pe tărîmul economic mulţi [î]mi vor da dreptate; şi dacă dumnealor nu-mi vor da dreptate, sînt sigur că evenimentele se vor însărcina să-mi dea dreptate. Sînt sigur că această junime, tinerimea care a intrat acum în viaţa politică... Domnul C. F. Robeseu: Irozii? Declar că n-am înţeles între junime pe onor. domnul Robeseu şi mai declar că n-am înţeles deloc să-1 pun între irozi; Domniei sale îi păstrez un loc deosebit, şi cînd va veni vremea-i voi spune. (Ilaritate.) Mă adresez dar tinerime i care vine aci dezbrăcată de pasiuni şi o rog ca Gestiunile cari le-am pus aci astăzi să binevoiască ale medita şi cînd se vor întoarce în ţară să asculte pe alegătorii lor şi vor vedea că, departe de a spune neadevăruri, am spus numai adevărul. Am ferma credinţă că în această Cameră, cu cît va merge mai înainte, cu atît cele ce am spus astăzi au să găsească apărători mai mulţi, pentru că sînt încredinţat că această Cameră, cu cît se va deprinde cu afacerile ţârei, cu atît are să cunoască slăbiciunile şi marile metehne care astăzi ne apasă pe toţi. De aceea, cît pentru mine, voi vota cu bucurie în contra răspunsului ia adresa tronului 27. (Aplauze.) ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare’', 18841885, nr. 15, p. 206, col. 1 — p. 219, col. 3. NOTE 1 Generalul Dini. Le ca. 2 D. A. Laurian (1846—1906), ziarist şi profesor de filozofic. Director general în Ministere] Cultelor. Junimist. Fondează cotidianul ,,România liberă” (1877—1889). 62 3 K. deplasează puţin, desigur pentru nevoile cauzei, sensul expresiei, care de fapt priveşte „o adunare de oameni de legi”. 4 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 51, nota 4 ; p. 441, nota 2; p. 443, nota 3. 5 Aluzie la Discours sur Vhistoire universelle, scrisă de Bossuet in 1681 pentru moştenitorul tronului Franţei. 6 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 100, nota 3. 7 De fapt Convenţia din 1858 de la Paris. 8 Cititorul a observat desigur contradicţia lui K. C. Cantacuzino din Ţara Romanească e caimacamul pus în locul guvernului revoluţionar; in Moldova cel care înăbuşă revoluţia e Mihail Sturdza, secondat de fiul său Grigore. Apoi e puţină retorică în spusele sale, căci o revoluţie prin definiţie rămîne o acţiune de masă, în care nu se poate spune că „toţi erau boieri”, nici măcar în ceea cc-i priveşte pe fruntaşii ei. 9 Vezi Opere, III, Oratorie I, partea a Il-a, p. 226, nota 2. 10 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea 1, p. 267 şi urm.; p. 350 şi urm. 11 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a 11-a, p. 571 şi urm.; p. 603 şi urm. 12 Sfinta Alianţă, încheiată în 1815 între Austria, Prusia şi Rusia, ţări care participaseră Ia coaliţia împotriva lui Napoleon, instaurase un regim profund reacţionar in Europa, menit să consţraeareze spiritul revoluţionar de expresie naţională. Acest lucru s-a văzut în special in teritoriile străine aflate sub dominaţia lor : Italia, Transilvania, Polonia. 13 I. C. Brătianu. 14 Vezi Opere, V, Oratorie 111, partea a Il-a, p. 59 şi urm. ; p. 63 şi urm.; p. 343 şi urm. 15 Ibiclem, p. 126, nota 5, p. 252 şi urm.; p. 281 şi urm.; p. 548. 18 Otto von Bismarcn (1815—1898). 17 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 112 şi notele. 18 în 1829 Barbu Ştirbei a fost numit referendar de generalul rus Jc!tulim pentru pregătirea lucrărilor Regulamentului organic. Cf. N. lor ga, Viaţa şi domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei, domn al Ţării Româneşti (184 9— 1H56), Bucureşti, 1905. 19 Vezi Opere, IV, Oratorie 11, partea I, p. 100, nota 3 ; p. 309, nota 5. 20 Vezi mai mult la D. Iordănescu şi C. Georgescu, Construcţii pentru transporturi în România, 1881—1981, 2 voi., Bucureşti, 1986. 21 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a Il-a, p. 244 şi urm. * 22 Eroare de tipar evidentă. Circe era vrăjitoarea din Odiseea care i-a transformat în porci pe însoţitorii lui Ulise. 23 Monede turceşti divizionare. 24 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a 11-a, p. 61, nota 5. 25 Vezi Opere, IV, Oratorie Jl, partea a IV,-a, p. 147 şi urm. 26 Pentru fabric'a de postav Alcaz, fostă Kogălniceanu, vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 144—145. 27 Ministrul justiţiei luase cuvin tul ca să explice împrejurările legate de asasinatul din judeţul Fălciu, de care era acuzat moral mente senatorul Cişman. Arătase că ministrul de atunci, M. Ferechide, il destituise pe procuror pentru că n-a mers pe cale ierarhică cu raportul său, ci s-a adresat direct Senatului. Amintise apoi că el personal învăţase sistemul parlamentar de la K. I. C. Brătianu exclamase : „ITalal să-ţi fie î” K. se apărase : „Ferească Dumnezeu !” A. Stolojan reproşase lui K. că a fost nedrept cu tinerii. Personal îşi revendica o parte din „direcţia nouă sub care s-a făcut alegerile”. La care K. a replicat : „Quorum pars magna fuit”. A. S. continuase să critice răuvoitor întregul discurs al lui K. La un moment dat, reproşîndu-i că socoate întreaga administraţie ca ocupindu-se numai de alegeri, spusese veninos, cu aluzie transparentă la preopinent, că „sini Ia noi oameni politici cari nu se sfiese d-a exploata şi cele sfinte ca să ajungă Ia putere”. Dispreţuitor, K. spusese doar : „Donizetti”. Cu referire la aspectele economice din discursul lui K„ A. S. se mirase de „programă economică aşa de smerită pentru România” şi răstălmăcind ii criticase că cere „să ne ocupăm numai de cele ce avem : vitele, porumbul şi grineîe”. Răspunsul la mesaj fusese primit cu 90 de voturi pentru şi 5 împotrivă (intre care şi cel al Iui K.) La discuţia pe articole oratorii intraseră din nou în polemică cu K. Intr-o manieră deferentă, profund urbană, T. Maiorescu pusese între altele întrebarea retorică dacă K., aflat la putere, credea că ar fi putut sili Austro-Ungaria să-şi deschidă graniţele pentru importul vitelor din România. Vezi discursul următor al Iui K„ în care replică lui T.M. 63 Discurs asupra politicii liberale. Polemică cu Titu Maior eseu Domnilor, vodea îneîntătoare a onorabilului domn Maiorescu1 a impus regulamentului, biuroului şi acestei onorabile Adunări, şi eu nu mă voi mîlmi. de aceasta, fiindcă vă declar că de mult n-am auzit asemenea discurs. Păcat numai că Domnia sa, după ce a început, aşa de sus şi a sfîrşit aşa de sus, în mijloc s-a însărcinat cu un rol pe care deja un alt orator [î]l îndeplinise sau a socotit că-1 îndeplineşte : executarea mea. (Ilaritate.) Onorabile domnule Maiorescu, de multe ori în viaţa mea am fost executat şi voi mai fi, şi cu toate acestea numai unul este care mă poate executa, acela care-mi va lua sufletul cînd mă vă chema la sine. Nu m-aţi executat şi chiar v-aţi ales un rău tărîm prin a mă executa. Sînt cu totul de opiniunea dumneavoastră în cît. se atinge de accentul elocvent şi convins ce aţi întrebuinţat spre a vă opune la sentimentul de bucurie care se manifestează în acest paragraf. Nu poate să aibă naţiunea bucurie cînd vede că o parte din fiii săi sînt depărtaţi de la banchetul drepturilor şi de la îndeplinirea acestor drepturi. Voci; Cine i-a depărtat? Alte voci: Au plecat de bunăvoie. Pac numai parafraza cuvintelor domnului Maiorescu şi mă asociez în totul cu Domnia sa. Va fi o zi de fericire pentru fiecare, şi chiar pentru dumneavoastră, cînd veţi vedea aci între noi şi pe acei cari şed afară acum, pentru că aceia au lucrat şi ei pentru această ţară, în altă tabără, într-alt fel, şi astăzi se văd izbiţi de ostracism, şi e ceva peste putinţă ca aceia să primească, fiind încă vii, să se declare morţi sau să rămîie ca morţi. Nu înţeleg deloc cearta elocventă şi foarte severă pe care mi-aţi făcut-o, după ce mai întîi v-aţi arătat singur victima calomnielor. Pentru ce dar dumneavoastră în mod nedemn de talentul Domniei voastre aţi intrat în această şcoală a lui don Basilio, să mă interpelaţi în mod nemeritat ca să vă spun şi să vă promit că dacă voi veni la guvern nu voi pedepsi pe delegaţii Domniei voastre de la colegiul de Huşi? Dar ce trebuinţă am eu să vă spun aceasta? Ce? Nu cunosc eu pe delegaţii dumneavoastră? Nu ştiu eu că ei au avut o misiune oficială şi o obligaţiune de a se înlocui în tot timpul operaţiunilor electorale? Nu am decît să mă adresez la doi, trei de la localitate, spre a spune cine au fost delegaţii domnului Maiorescu. Vedeţi dar, domnule Maiorescu, că întrebarea dumneavoastră este nepotrivită cu talentul dumneavoastră. Mi-aţi făcut această executare pentru că am zis un cuvînt, am zis cuvîntul că nu înţeleg ca persoanele cari s-au ales ca, candidaţi ai partidului naţional liberal să vină şi să zică că se pun în minoritate, şi aceasta am zis-o în mod general. La domnul Maiorescu nu m-am adresat pentru alegerea Domniei sale la Huşi decît atunci cînd Domnia sa m-a întrerupt cerînd cuvîntul. * Şedinţa din 6 decembrie 1884. 64 ' -OnoraMle domn Maioreseii, cîBdY'se atingea de alegerile pentrn Constituantă, noi Uerevizibniştii — şi dumneata ai fost nerevizionist —, şiualtă dată vă voi spune pentru ce eram nerevizionist, căci en din natura mea, en mica mea energie cu care m-a dotat Dumnezeu, nu pot fi decît pentru revizuire, şi liberal democrat nu puteam fi decît pentru revizuire ; dar acum nu voiesc să mai înăspresc apărarea; mea şi sa atrag în mijloc şi; fulgerile ministeriale. Zic numai că la alegerile pentru Constituantă ne-am adunat toţi, eram o mulţime, şi liberali, şi. liberăli naţionalişti,; şi conservatori,; şi fracţionişti, în fine erau toate nuanţele^ şi acolo am discutat un tratat şi s-an publicat toate cuvintele noastre, în două ediţiuni, una în Iaşi, alta în Bucureşti 2, şi eu acolo necontenit am fost tras de mînecă şi de pulpană, necontenit am fost invitat şi provocat să fiu cit se poate mai violent contra ministerului şi ini s-au dat ebiar şi fraze cum şi în ce mod să-l atac. Erau ; şi alţii cari au luat cuvîntul şi au adus cele mai violentei atacuri contra guvernului şi mai cu osebire contra domnului Brătianu. Ou toate acestea, care a fost surprinderea mea mai în urmă cînd am văzut —o zic aceasta numai spre edificarea morală a fiecărui din noi cînd am văzut mai în urmă că acei cari m-au îndemnat să atac au fost trecuţi pe lista oficială, pe lista partidului liberal naţional. Mi-am zis : Dar cum este aceasta cu putinţă ? Cu ce oebi mai pot eu să mă uitIa; acei oameni ? Ou toate acestea ştiu că aci este un mister ; un mister pe care iarăşi nu voiesc să-l spun acum, pentru ca să nu aprind şi mai mult dis-cuţiunea. Acest mister poate că vi-1 voi spune mai tîrziu; de astă dată voi spune numai ceea ce am mai spus, că eu am ieşit din minoritate şi am rămas în minoritate; şi credeţi dumneavoastră că eu,, deşi în minoritate, nu cunosc tot aşa de bine ca şi alţii împrejurările ţărei mele şi persoanele acestei ţări, îneît să nu ştiu cum v-aţi ales dumneavoastră şi cum s-ă ales domnul Carp? Nu s-a ales domnul Carp pentru că s-ar fi unit cu partidul guvernamental. Domnia sa y-a- spus că pste în opoziţiuneca să vă îucredinţaţi şi mai bine , cădeşte astfel, nn am decît să vă aduc aminte că domnul Carp la o întrunire a zis.: Nu am trecut eu îii partidul liberal naţional, ci au trecut alţii Ia mine, alţii s^au unit cu ideile mele, r . .. Nu ştiu eu ce ş-a vorbit şi ce s-a petrecut la Vaslui? Nu ştiu eu că onor. domn. Pogor a declarat că este conservator şi că;va da. toţ .şprijinul guvernului dacă guvernul se va asocia la ideile dumnealui? . Şă nu credeţi, domnilor, cum că domnul Maiorescu şi domnul Carp sînt mai tineri decît mine m ceea ce priveşte ideile liberale, ideile ele reforme.; sînt mai ţineri decîţ mine în vîrstă şi nn .tocmai;această calitate ar da drept domnului.-.liaioreşeu;şa,mi:şa facă .acuna dascăl. (Aplauze, ilaritate.) Zis-am eu domnului Maiorescu că Domnia sa, un orator distins, im îpst ministru în această ţară, nn are dreptul şă se ducă Ia Huşi să ceara alegătorilor de acolo să-l trimită în Parlament şi că pentru ca? şă fie ales la Huşi i-ar fi trebuit altceva decît propriele Domniei sale merite?'.. .' .•Dar oare tot aşa ca domnul Maiorescu a făcut domnul Carp pentru ca să fie ales? .L. ... • Ei, domnule Maiorescu,. se vede că ai Uitat vorba aceea românească care zice că toată pasărea după limba ei piere, şi după limba diamitale am să te fac acum să piei. (Aplauze, ilaritate.) 5 — c. 839 m Ziceai că ai primit o scrisoare de la domnul Dimitfie EegettL Eu te-am întrebat, şi cu intenţiune, de la care Eosetti ? Ce caută domnul Eosetti în Huşi? Ce influenţă poate avea Domnia sa în acea localitate ca şă propună candidatura dumitale acolo? în toate judeţele, în toate oraşele a fost un singur partid ©are s-a luptat, ca să nu mai vorbesc de cîţiva liberali dizidenţi, schismatici, eretici. Partidul conservator s-a retras cu desăvîrşire şi, prin urmare, pretutindeni nu s-au format decît comitete cari să susţină pe candidaţii partidului naţional liberal. Aşa a fost şi la Huşi. Yă rog pe dumneavoastră, domnule Maiorescu, să-mi arătaţi care a fost candidatul guvernului la Huşi, dacă dumneavoastră reprezintaţi opoziţiunea? (A-plame.) Eu sînt băştinar din Huşi, proprietar din neam în neam, am moşie acolo, şi sînt aici doi-trei deputaţi pe care-i cunosc din copilărie, cunosc şi pe tatăl lor; tatăl domnului Bale era arendaş pe moşia mea. Ia să-i întrebăm cum ai venit şi cum te-âi ales dumneata la Huşi? Să spun eu cum ai venit, şi nu critic; din edntră, mulţumesc lui Dumnezeu că nu mai este astăzi la Huşi ceea ee era altădată. Să dăm mai întîi de o parte pe domnul Eosetti, care nu are nimic de amestic la Huşi. Domnul Pogor, fără să se amestice d-a dreptul în alegeri, are acolo un nepot, pe prefectul Cerchez, Un tînăr care are toată stima mea, pentru că este onest şi pentru că a pus sfîrşit unui regim care nu ne dădea odihna aceea măcar de a putea trăi; şi deşi n-am fost la alegeri la Huşi, dar m-aş ruga lui Dumnezeu să nu mai fie acolo ee a fost mai înainte, pentru că astăzi cel puţin mă duc la moşia mea fără să figurez pe lista de proseripţiune pe care era trecut Dimîtrie Castroianu. S-a făcut un curent, şi din acest curent a ieşit domnul Maiorescu. Chiar amici de ai mei au votat pentru Domnia sa... Domnul Titu Maiorescu: Sînt foarte recunoscător. Eu încape recunoştinţă. Cît pentru mine, eu nu am interes să te am de duşman. (Aplauze, ilaritate.) Dar, dacă dumneata te-ai ales astfel, tot aşa este oare cu amicul dumitale.? Am ieşit şi eu la Brăila din aceeaşi urnă cu domnul Brătianu., dar aceasta nu va să zică că am ieşit cu concursul comitetului naţional liberal. Alegătorii, văzînd că mi se opune un domn Lăzărescu, au găsit de cuviinţă mai bine să dea preferinţă lui Kogălniceanu. Jurnalele ©ari credeau că colegiul I de Brăila era patrimoniul unui singur om divin m-au criticat, m-au injuriat pentru faptul că am ieşit din aceeaşi urnă cu domnul Brătianu. Ei bine, dumneavoastră vedeţi cît de puţin fondate au fost critice [le], deoarece numai brătienist nu sînt... Domnul preşedinte al consiliului: Tot aşa şi domnul Maiorescu. Dar dumneata), domnule Maiorescu, dumneata nu vei tăgădui că ai ieşit din colegiul I de Huşi ca candidat al partidului naţional liberal; căci domnul Eosetti, care zici că ţi-a dat concurs, este tot aşa de cunoscut şi mai puţin cunoscut ca drnnneavoastră la Huşi. Dumnealui este un om cu desăvîrşire onorabil, are toată stima mea, dar n-are nici o reputaţiune politică acolo. Susţin dar eă mulţi dintre dumneavoastră aţi intrat nu pe uşa cea mare, ci pe uşa cea mică. Şi dar nu-mi era mie permis să vă întreb cum v-aţi pus în minoritate? 66 ! M-aţi mai lovit în privinţa reformelor de la 1864; mi-aţi imputat eă Bi-am deosebit de opinitinile domnului Carp în privinţa constituim coHiBnelor, în privinţa consilielor judeţene şi a comitetelor permanente. Da, aşa este; dar în ce stare era comuna înainte de 1864? Ce era vornicul satului? Vornicul satului era ce e şi primarul de astăzi, cu atîta diferenţă numai că era cu totul sub dependinţa proprietarului; în loc să atîrne de guvern, atîrna de proprietar, şi acesta făcea ceea ce vrea. Aţi fost ministru, răspundeţi de ce n-aţi prefăcut acea lege în cei 6 ani cît aţi fost la putere ? Aţi prefăcut-o, însă aţi lăsat tot acele atribuţii. Veniţi acum şi ziceţi să se modifice, şi vom vedea ce e de făcut; dar, pentru Dumnezeu, nu faceţi ceea ce zice domnul Carp, să desfiinţăm. tot şi pe urmă vom vedea ce să punem în loc... [îjmi pare rău că Adunarea. e obosită şi nerăbdătoare, văd le mot cVorăre care s-a dat. Dacă voiţi, putem sa amînam discuţiunea pe mîine, fiindcă eu trebuie să vorbesc şi socotesc că biuroul şi Camera ar trebui să fie tot cu atîta indulgenţă către mine cum a fost către domnul Maiorescu, mai ales eă eu am fost atacat şi trebuie să mă apăr. Ei, onor. domn Maiorescu, mă faceţi să mă căiesc eă n-am fost alături cu domnul Vacii cinci Domnia sa susţinea că unul din păcatele conservatorilor era că contau pe străini. Cum, domnule Maiorescu? Din toate cîte am vorbit eu, nu aţi găsit altă coardă, nu aţi găsit altă ces-ţiume să mă atacaţi decît pe tărîmul neexecutărei convenţiunei comerciale? Dar eu am ridicat această cestiune? Dar dumneavoastră, care ştiţi toate, nu aţi văzut ce discuţiune s-a făcut în Senat şi cine a provo-cat-o? Amicii mei politici? Dar a fost domnul Frumuşanu şi domnul Lăţescu, dar a fost principele Grigore Sturclza, dar a fost fostul ministru al agriculturei, domnul Aurelian, care a fost şi la Viena de a lucrat pentru punerea în aplicare a acestei convenţiuni. Şi aci în Cameră cine a anunţat o interpelare ? Domnul Peşacov şi domnul Schileru. Aţi lăsat la o parte pe toţi aceşti domni şi v-aţi legat de mine, şi pentru ce aceasta ? Pentru ea să faceţi ca mine agenţia Ha vas să telegrafieze la Viena cele ce aţi zis în atacul care mi l-aţi făcut. V-aţi pus pe un tărîm fals, nu aveţi decît să vedeţi consecinţele. Aţi spus că nici nn ministru nu poate să facă decît să apere interesele Soinâniei. De acord; dar sînt miniştri cari apără bine şi cu inteligenţă, şi alţii contrariu. Sînt unii cari apără cu energie şi alţii cu slăbiciune, şi acestea se văd în toate ţările. Aţi văzut ministrul Ferry în Francia ■care [cît] p-aci era să cadă pentru o cestiune colonială. Pentru acestea trebuia să ziceţi că eu vorbesc astfel numai pentru ca să vin la minister? Apoi acolo nu mă vei aduce nici dumneata, nici nimeni, acolo se aduce de rege şi de majoritatea Parlamentului, şi aci nu sînt decît vreo cinei deputaţi ca mine şi dumneata mă socoteşti atît de prost încît exisă cred că dumneata vei da nn decret ea eu să vin ministru ? M-aţi acuzat că eu n-am fixat cifra pe care o pierdem din cauza încWderei graniţei, că eu aş fi spus aci 30, aci 40, aci 50 milioane. Eroare. Eu am zis că în Moldova de sus se păgubesc din cauza închidem graniţei între 20 şi 25 milioane; principele Grigore Sturdza a spus 30 milioane; am mai spus eă Oltenia pierde pînă la vreo 15 milioane, alţii pretind 19. Aţi văzut pe domnul Costineseu venind cu date statistice în privinţa exportului şi a arătat diferenţa care e între cifrele arătate de statisticele engleze şi franceze şi între cele române. Ei ! Pentru aceasta trebuie să acuzăm pe statisticii englezi şi francezi că eu intenţiune au 67 schimbat cifrele? Eu am fost pentru cifrele cele mai puţin exagerate* dar dumneavoastră, fiindcă în toate Gestiunile internaţionale sipteţi apărătorul guvernului, binevoiţi a vă uni eu mine spre a cere .să- se numească o comisiune de anchetă, care să constate pagubele ce suferă tara prin închiderea graniţelor, şi atunci, dacă se va dovedi că eu. ani exagerat cifrele, vă declar că voi face am'ende onorabile ; dar pînă atmiici nu vă recunosc dreptul să contestaţi cifrele aduse de mine. ' Astăzi ;ar fi,nn motiv şi mai mult pentru mine ca să primesc mănuşa şi să vă combat pe terenul politicei din afară, pentru că dumneavoastră astăzi, nu aţi fost apărătorul intereselor tarei. - Eli am; combătut convenţiunea comercială, alături cii domnul Bt-I-•tianu, cu toată energia posibilă şi peste trei zile am fost miniştiia şi prin aceasta nici Domnia sa, niei en n-am fost împiedicaţi, pentru oă am atacat o convenţiune făcută de partidul conservator, care convem ţiune în multe dispoziţiuni ale ei si prin aplicarea sa a devenit fatală tarei. - -,v ’ ■ . ■; - v- Mai e altceva, noi am izbutit să facem ca miniştrii să se : numească de majoritatea Parlamentului, iar. nu prin curente venite din afară, ori de Ia Berlin, ori de la Petersburg. ; Prin urmare, rău aţi făcut de aţi pus Gestiunea pe acest: ţărîm... Dar mi-aţi făcut întrebarea : Spxme dumneata daca venind’ ia guvern poţi să îndeplineşti ceea ce ceri ele la alţii? în-viaţa mea "h-afe fost empiric şi în Viaţa mea n-am venit să făgăduiesc-ceeace nu: -pat; ni ciodată n-am fost Dulcamara 3; dar ceea ce pot face şi ceea Me a m făcut este că, şi înainte de a fi ministru, şi cînd am fost, şi după ce-am ieşit din minister, am combătut închiderea graniţelor, căci ea mi datează de astăzi. Se ştie foarte bine împiedicările earr ni s-au făcut, rezistenţa care s-a opus, şi o recunoaştem cu toţii că nedreaptă a fost. Chiar parte din guvernul austriac, din Austria cisleithană, chiar burg-meisterul Vieneij chiar oraşul Viena, chiar oraşele cele mari ale Austriei şi Bucovinei, toţi se plîng contra închidem graniţelor noastre. Dar -am spus-o şi o repet că cum statul austriac e compus din două, o. jumătate e o ţară eminamente agricolă, e concurenta noastră şiv prin urmare,, uzează de influenţa pe care o are la Viena pentru a face ea, să zic şi eu cum a zis mesagiu!, ca pe cuvînt, sub cuvxnt de epizootie să se închidă graniţele noastre, şi încă să se închidă prin o lege căci am aci legea în limba nemţească, pe care a binevoit să mi-o dea un coleg al nostru şi care în articolul 40 zice cum eă vitele cari sînt oprite a intră in Austro-IJhgaria din cauză de epizootie sînt oprite de ă trece şi’ tu străinătate, şi în Germania. - Domnilor, eu susţin că Austria hu are dreptate în această privinţă şi mai ales cînd aplică măsurile acestea cu rigoarea cu care le aplică. Boala de vite nu există astăzi la noi şi deci ar trebui să lase trecerea lor liberă. Dar, chiar cînd ar exista, tot ce ar putea face dupăiCen-venţiune e de a supune vitele Ia o carantină, iar mi să le oprească' du desăvîrşire şi mai ales să facă ceea ce face, să ne oprească nu numai în imperiul Austriei, dar să nu ne lase să pătrundem nici în Germania, bazîndu-se pe tractatul ce există între aceste două state şi prin; care Austria se îndatorează să închidă graniţa despre România, Ei bine,, domnilor, tractatul acesta nu poate să aibă,- nici o valoare şi nu peaie să lege pe guvernul austriac. . ' 68 Eu, deputat al unei ţări mici, declar* cum că, dacă este dreptate şi ..echitate pentru ţară mare, să fie şi pentru ţară mică; declar că guvernul austriac nu era competinte, nu avea drept să încheie acel tratat, cum noi nu aveam dreptul să ne îndatorim către Turcia şi Bulgaria de ă opri intrarea acolo a unei mărfi oarecare elin Austria. De la începutul apîieărei convenţiunei, fiindcă ştiam că oala de lut şi oala de aramă nu se pot pune la un loc şi că pentru aceasta nu se poate declara rezbel Austriei, ani propus un lucru; ain zis : Dacă crezi că dumneata ai dreptate şi că eu pe nedrept zic că calci legea, aide să luăm nn arbitru. Domnul prito-ministru a zis : Ferească Dumnezeu, nu trebuie să luăm arbitru. Eu am răspuns : Dacă nu poţi sili pe guvernul Austriei nici cu note, nici cil arme, să luăm un arbitru, chiar pe împăratul Germaniei aliatul său, să hotărască dacă Austria, în puterea convenţiunei ce are cu noi, poate eu o trăsătură ele condei să împiedice intrarea în ţară ă unei întregi 'industrii a noastre"; să hotărască împăratul,Germaniei .dacă are drept Austria să ne închidă graniţa. Apoi, atunci de ce această charge ă fond in contra mea? Socotit-ai, domnule-'-Maiorescu, că ai să mă execuţi? Crede-mă că te-ai executat singur; pe dumneata.. Eu m am trebuinţă să fiu acolo ministru, şi cu toate acestea guvernamentalii, majoritate [a], dumneavoastră, cum vă numiţi, neoconservatori, junimişti, toţi. mă atacaţi, toţi mă loviţi, ceea ce însă pe mine nu mă împiedică cîtuşi de puţin să cred şi să susţin eă reprezint glasul tarei întregi. şi . cînd va veni discuţiunea convenţiunei [î]ţi dau renăez-vouSj domnule, şi vei vedea dacă majoritatea: acestei Camere va fi cu dumneata sau cu mine. (Aplauze.) JŞu anpt convicţiunea că/ acel minister şi pot zice [şi] cel actual nn poate’ să facă, nu poate să voiască altfel, ci este silit să apere interesele tarei. Ni ci o politică nu poate fi bună dacă nu apără interesele economice ale ţârei, şi tocmai pentru că nu sînt de idee de a se face ceea ce voieşti dumneata, tocmai de aceea mă deosibesc de politica guvernului. Eu cred că sînt în toată: cunoştinţa trecutului, nu-mi veţi zice pă imani topit piuă acolo îneît mi-am pierdut memoria. Eu am convicţiunea că ministrul de externe de astăzi, deşi român, deşi este' fiul unui ilustru bărbat al României, care a fost un adevărat apărător al românismului, însă, între cestiunea economică şi politică, eu cred că Domnia sa va sacrifica cestiunea economică atît de importantă pentru noi, şl aceasta o va face pentru ca să stea in bune relaţiuni cu Austria. • " Domnul prim-ministru: Nu este adevărat, mă iartă'să ţi-o spun. Onor. domnule prim-ministru, mi-aţi adresat acest cuvînt de neadevărat ieri, mi-1 adresaţi şi astăzi. Fac întrebare domnului preşedinte al Camerei dacă în regulament^ dacă în limbagiul parlamentar, dacă în uzanţele Camerei, cuvîntul de neadevărat este permis ? Pentru că, dacă-i este permis ministrului către mine, şi mie-mi va fi permis, reprezentant al naţiunei, şi mai ales în luptă, să-l întrebuinţez către banca ministerială. Eu nn mă tulbur aşa lesne şi cum am zis şi ieri zic şi astăzi că aceasta nu dovedeşte decît nervozitatea domnului prim-ministru, care s-a deprins ca să nu mai sufere contraziceri, s-a prea deprins Domnia sa eu puterea şi de aceea aruncă stigmatul în faţa tutulor; dar să fie sigur că mi-ar fi foarte uşor să-i răspund, însă nu o fac. 69 Domnul preşedinte: Eu n-ara auzit ieri acest cuvînt, care In adevăr nu prea este parlamentar şi cred că însuşi domnul prim-ministru-1 retractează. Domnul preşedinte al consiliului: Neexact am voit să zic. [î]mi pare bine eă domnul prim-ministru a găsit acum cuvin tul de neexact... Domnul preşedinte al consiliului: Domnul Maiorescu a găsit o altă formulă, pe care eu o uitasem : Ai mistificat adevărul. (Ilaritate.) Domnul Maiorescu foarte rău a făcut de m-a atacat, şi mai ales cu o armă atît de nepotrivită cu talentul Domniei sale. La discuţiunea interpelărei făcute de domnul Seliileru, voi veni cu textul legilor şi cu convenţiunea şi vom discuta. Aţi găsit ocaziunea eu paragraful acesta să veniţi să faceţi o tiradă în contra mea şi înţelegeţi bine: eu nu puteam face altfel decît să vă ripostez, dar totodată trebuie să vă mulţumesc că aţi fost atît 'de neis-cusit4. (Aplauze.) „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 17, p, 257, col, 2 — p. 260, col. 1. NOTE 1 Se discuta pe marginea proiectului de răspuns la mesajul tronului. Vezi şi discursul precedent. 2 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a Il-a, p. 571 şi urm. 8 Dulcamara, personaj din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. 4 I. C. Brătianu ceruse permisiunea Adunării ca la sfirşitul discuţiilor privitoare la proiectul de răspuns să ia cuvîntul ca să răspundă atacurilor lui K. Vezi p. 75. Aprecieri asupra situaţiei învăţămîntului universitar. Referiri la cel ieşean. Pe marginea adresei de răspuns la mesajul tronului* pfe. Domnii mei, onor. domn prim-ministru se plîngea ieri, şi poate cu oarecare dreptate, cum că se vorbeşte mult; clar această vorbă lungă nu se poate imputa, după părerea mea, minorităţei, ci se poate imputa cu multă dreptate oratorilor rnajorităţei sau acelora cari se pretind oratori ai rnajorităţei; căci este o întrebare: dacă domnul Dimitrescu reprezintă majoritatea cînd vine înaintea Domniilor voastre şi ea să răspundă la cuvintele domnului Carp şi la cîteva cuvinte ale mele, lăsînd la o parte pe onor. domn Kami, fiindcă este profesor, Domnia sa înlătură cu totul cestiunea şi, cu multă fineţă, cu multă eloeinţă, face un program de cum trebuie să fie organizată instrucţiunea publică. Dacă ar fi fost la ordinea zilei un proiect de lege pentru organizarea sau reorganizarea instrucţiunei publice, înţelegeam că Domnia sa ar fi avut dreptate ; sau dacă Domnia sa, numit ministru al instrucţiunei publice, ar fi venit să arate programul său, cuin înţelege să organizeze sub ministerul Domniei sale instrucţiunea publică, iar aş fi înţeles să fie aşa de tare învăpăiat şi să ne arate, pe mine şi pe domnul Carp, ca nişte duş- * Şedinţa din 7 decembrie 1884. 70 mani ai instrucţiunei publice. Onor. domn Carp face parte dintr-o colectivitate care se distinge prin instrucţiune, prin cuvîntul acela care se zice laboare, care are pe lingă dînsul profesori distinşi, oameni cari au fost miniştri ai instrucţiunei publice, dar cari cînd au fost miniştri ai instrucţiunei publice au avut omagiul să voiască a aplica legea în spiritul ei, iar nu să facă numai fraze în favoarea instrucţiunei. Domnilor, nu este cestiunea acum de organizare sau de reorganizare a instrucţiunei; din contra, sînt dator să declar împreună eu dumneavoastră că dacă la 1860 cînd s-a inaugurat în Moldova deschiderea uni -versităţei... Domnul C. Dimitrescu: Pe atunci eram în clasa a patra primară. Dacă atunci domnul Dimitrescu era la şcoala primară, trebuie să-şi aducă aminte că a făcut parte dintr-un şir lung de şcolari care începea de la Trei Ierarhi şi ajungea pînă la universitate, care era instalată în palatul lui Moruzi, şi încă tot nu ieşise capul din urmă al şirului din curtea de la Trei Ierarhi, şi cînd zic aceasta nu este ca să fac lauda mea, ci ca să fac lauda tutulor guvernelor, tutulor partidelor, care la două instituţiuni mari ale ţârei, adică pentru instrucţiune şi pentru armată, niciodată nu a refuzat nimica, ei totdeauna a dat ceea ce a trebuit. Şi dacă dumneavoastră voiţi, onor. domnule Dimitrescu, să vă acoperiţi pe dumneavoastră, arătînd cîte progrese s-au făcut, atunci reeunoaşteţi-mi dreptul şi mie, care am făcut şi eu ceva pentru învă-ţămîntul public, ca să spun ce bine au adus ţărei acei cărora am încredinţat şcoalele; căci ţara pentru armată şi pentru şeoale şi-a scos bucăţica din gură ca s-o dea. Dar nu este aceasta cestiunea, este alta, este cestiunea aceea care agită astăzi Europa întreagă şi care chiar în momentul de faţă agită Senatul Eepublicei Franceze, şi Senatul francez dă dreptate ideiei susţinută de domnul Carp şi de mine, după cum voi avea onoarea a vă citi îndată. Onor. domnule Dimitrescu, am fost şi eu profesor la Academia Mihăileană la 1841 alături cu domnul Ion Ghica, cu domnul Panait Balş şi alţii, şi încă de pe atunci instrucţiunea publică a găsit în mine un necurmat ajutor. înfiinţarea Universilăţei de Iaşi eu am subscris-o, înfiinţarea Şcoalei normale eu am subscris-o, înfiinţarea Şcoalei de bele-arte, al cărei unul din profesori [î]l văd că surîde colo, eu am subseris-o şi am să vorbesc şi de Şcoala de bele-arte. Aţi citit dumneavoastră interpelarea ce am făcut domnului ministru al cultelor în anul 1876 asupra reformelor ce gîndeşte să aducă învăţămîntului public1? Sh ştiu dacă aţi citit-o, şi cînd eu am intrat în minister era în ajunul rezbelului ruso-ture, şi am intrat în minister ca ministru de externe, unde aveam altceva de făcut decît să mă ocup de instrucţiunea publică, şi chiar dacă ar fi fost un timp de pace, totuşi nu puteţi să mă faceţi pe mine răspunzător, ci pe domnul Chiţu, care era atunci ministru al instrucţiunei publice, prin urmare, dacă nu s-a făcut nimic, nu interpelaţi pe ministrul trebilor din afară de atunci, ci pe ministrul instrucţiunei pUbliee. Eu sînt acum pe banca de deputat, în opoziţiune şi singur, însă titularul de atunci este şi astăzi pe banca ministerială şi Domniei sale nu-i aduceţi decît roze şi tămîie, iar mie acuzări. (Aplauze.) 71 ■ ■ Tristă şcoală este aceasta, domnule profesor. ' . ■ Am mai intrat încă o dată în minister, dar cînd am intrat ! în- 1879 , eînd era cestiunea revizuitei; articolului 7; din Gonstituţiune. Atunei eram ministru de interne şi, prin urmare, nici ca ministru de interne nu aveţi dreptul să mă întrebaţi; puteţi să mă întrebaţi ce am făcut pentru şeoalele comunale rurale, pentru localuri, şi atunci vă voi spune. : Astăzi eu am reînnoit interpelarea sau nemulţumirile ce am în privinţa IJniversităţei din; Iaşi. Părinţii cari-şi iubesc copiii, cînd văd că copiii merg rău, se leagă de pedagogi şi de guvernante şi caută să-i dea afară dacă nu-şi fac datoria. Yă prevalaţi de exemplul cîtorva tineri buni cari ies din Universitatea din Iaşi ; dar dacă ies cîţivă tineri buni este că, mulţumită zelului şi inteligenţei lor, aceia au învăţat singuri, în particular, acasă • • •. Domnul C. Dimitrescu: Vă rog să nu ne puneţi’pe tărîmul faptelor, căci atunci ? voi fi silit să nu vă cedez un pas... (Zgomot.) Onor. domnule Dimitrescu, ai făcut apel lâ mine cînd vorbeai ca să nu te întrerup şi ai văzut că nu te-am întrerupt, am tăcut ca peştele ; binevoieşte dar a fi şi dumneata peşte acum. (Ilaritate.) Iar dacă ai trebuinţă să vorbeşti aci, vorbeşte-ne ca reprezintante al tarei, iar nu ca profesor de la universitate, căci aci nu te lăsăm să vorbeşti ca profesor, fiindcă nu eşti delegat al universităţei în această Cameră. M-ai ţinut de rău că am făcut o eomparaţiune între Universitatea din Cernăuţi şi între cea de la Iaşi, eomparaţiune pe care am făcut-o eu încă de la 1876 şi pe care o fac şi astăzi ea şi atunci tot în favoarea Universităţei din Cernăuţi. Da, o spun aceasta cu durere şi trebuie să căutăm să vedem cari sînt cauzele principale ale răului. ' Ei bine, Universitatea din Cernăuţi de atîţi ani de cînd există, abia acum în urmă â trimis uu profesor la Beiclistag în Yiena; şi ştiţi că a fost un alt profesor care a cerut să se strămute Universitatea ele la Cernăuţi în altă parte, mai între germani ; dar toţi ceilalţi profesori au protestat contra strămutărei, şi guvernul, care prin fondarea‘ acestei universităţi5 a avut ideea de a răspîndi cultura şi civilizaţiunea germană în părţile orientului, nu a voit să o strămute, îiisă a strămutat numai pe acel profesor, iar toţi ceilalţi au rămas pe loc. Pe cînd de la Universitatea din Iaşi mai toţi profesorii, şi încă cei mâi buni, sînt unii aici în Cameră, alţii în Senat, şi la universitate sînt supliniţi prin nişte tineri, cari sînt în adevăr foarte distinşi, nu o tăgăduiesc ; dar eu cred că o universitate care are pe toţi profesorii ei pe lingă dînsa, cînd profesorii stau pe;lingă şcolari şi le suflă ştiinţa şi morala nu numai de la catedră, dar şi prin exemple de toată ziua, peste tot locul unde se întîmx3lă să se întîlnească cu şcolarii lor, acea univesitate fără îndoială trebuie să meargă mult mai; bine deeît o universitate ai cărei profesori titulari lipsesc cîfce nouă luni de zile de la catedrele lor, dueîndu-se în Parlament, sau în călătorii electorale, sau pe la banchete. (Aplauze ). Legiuitorul constituant, în solicitudinea sa pentru ' mvăţămîntul public, a găsit că e bine ca mvăţămîntul să aibă reprezentaţiiiiiea sa în Parlament şi de aceea a dat dreptul universităţilor noastre să aleagă cîte un reprezentant al lor. Dacă însă pe de altă parte legiuitorul a dat drept şi celorlalţi profesori să poată fi aleşi oriunde, cu aceasta nu a înţeles ca profesorii cari s-ar alege senatori sau deputaţi să vină aci să vorbească în calitatea lor de profesori, ci să vorbească ca reprezentanţi ai ţărei. 72 Prin urmare, dumneata^ ţiomnule Dimitrescu, care ai fost ales iiu.de către profesorii. vreunei universităţi, Oi ea candidat al imui colegiu electoral compus; de meseriaşi, de proprietari, de oameni de profesiuni liberale şi poate şi de profesori, dumneata eşti reprezentant al. acelui colegiu, iar nu al profesorilor, şi dar nu trebuie să ne vorbeşti aci ca profesor. Alegătorii dumiţaie ştiu că în toate bugetele ce ş-au prezentat Camerei, de către ? oricare guvern, despotic, autoritar, conservator, liberal,-oricum vă va plăcea şă le numiţi, niciodată Camera nu, a refuzat mijloacele pentru scoale; şi dar de ce, nu voiţi dumneavoastră a recunoaşte acelor cari reprezint toate aceste.interese dreptul de a putea zice eă,:după ce am dat atîta, de ce şcoa-lele nu .inerg mai bine ?. '..Ne vorbiţi dezagregaţi. ; .. v: ; Mai veniţi şi ziceţi că prin curs suplimentar aţi îndoit numărul orelor, că dumneavostră cari sinteţi. ţinuţi după program să faceţi atîtea bre pe şăpţămîn.ă aţi făcut mai mult. Iertaţi-mi vă rog această, eomparaţiune. Mie aceasta-mi aduce aminte de un englez bolnav pe care l-am văzut astă-vşră la; Kiusţengei I şc iordonase de mediei să facă 40 de băi de mare, şi ştiţi ce a făcut englezul meu ? A făcut aeeste băi în patru zile şi a crăpat. (Mare ilaritate.) .tocmai aşa e şi cu domnii profesori. (Aplauze, ilaritate.) Şezi dumneata aici nouă luni, şi-două luni te întorci la curs : faci două ore de dimineaţă, două ore după dejun şi două ore după prînz în aceeaşi zi; şi cu cbipul acesta in opt zile ai terminat cursul, ţi-ai făcut datoria după program,/Aplauze.), , Dar şcolarii ? Au, ei timpul să memoreze ? Ce vă pasă ? Aţi predat orele din program. (Aplauze.) , Aceasta e cestiunea, onorabile domn. ■ : • Domnule Dimitrescu, profesor, revizor mare, care cunoaşteţi toate trebuinţele instrucţiuneij ăm să vă vad eu crud se va aduce noul proiect de organizare a învăţămîntului. Eu vă promit de mai nainte să nu vă fiu contrazicător. Niciodată, onorabile domn, nu voi refuza mijloacele pentru instrucţiune. Apoi, lă legea de grâdaţiune cu care ziceţi eă S-a făcut dreptate profesorilor, cum db aţi uitat că eram preşedintele eomisiunei2 şi veneam bolnav tocmai de la şosea ea sa lucrez aci; fac apel la domnul Cheneiu şi alţii. (Aplauze.) Cînd am refuzat eu ceva şeoalelor? Cum mă arătaţi pe mine ea duşman al corpului didactic, ca duşman al instrucţiune! în ţară mea? Dară, onorabile domn, eu prin instrucţiune trăiesc, aceasta e hrana mea. (Aplauze.) Şi acuma chiar studiez şi mă instruiesc, căci dacă ani o pasiune dominantă în viaţa mea ani dorinţa de a învăţa* de a citi .(Aplauze.) Cum dar aş putea eu să fiu duşman al instrucţiunei ? Dâr mă doare inima eînd văd că profesorii de la Universitatea de Iaşi o părăsesc, şi nouă luni ale anului stau aici ca să facă politică. Sînt încredinţat că eu mine am pe toţi părinţii, ăm şi pe toţi miniştrii în fundul inimei lor; (Aplauze, ilaritate.) Am pe însuşi domnul Brătianu, care de mult timp şi-a arătat durerea de inimă că seoalele nu produc mai mult. (Aplauze.) în adevăr, ce produc astăzi şcoalele? Plaga societăţei, funcţiona-rismul. Dar, tocmai fiindcă n-an învăţat nimic în scoale, de aceea aleargă la funcţiunile publice. Aţi citat de atîtea ori cazul celor 400 de postulanţi pentru opt posturi ale comunei Bucureşti; dar văzutu-i-aţi ee sînt aceşti tineri ? Datu-v-aţi seamă că cei mai mulţi dintre dînşii nn au trecut nici trei clase ale unui liceu şi că mulţi din cei cari au trecut chiar toate clasele abia ştiu a citi şi a serie? Şi apoi de unde vine această plagă a fiincţiona-rismuluM Pentru că nu avem industrie şi aceşti aşa-numiţi şcolari nu vor 73, să mergă să fie vătafi, îngrijitori la moşii, le e ruşine. Acesta e şi un păcat al gintei latine. Mi-aduc aminte de zisele unui ministru celebru, Sully, relativ la francezi, că de cîte ori în Francia regele creează cîte un p ost 800 de proşti se găsesc cari aleargă după dînsul. (Aplauze, ilaritate.) Duceţi-vă pe la ministere şi feţi vedea rana cea mai mare : postulanţii şed pe la uşă, aşteaptă pe afară, pe la scări, pe sub scări ea să capete cîte-o slujbă. (Aplauze, ilaritate.) Ce argumente aduceţi în privinţa instrucţiunei publice? Să se facă scoale profesionale? De acord cu dumneavoastră. Dar atunci vă întreb : Pentru ce aţi făcut din mine un cap de turc, cum zicea domnul Carp, ca să mă loviţi? ISTu e cestiunea aceasta. Cestiunea este că ne lipsesc astăzi profesorii ; şi ţara nu are posibilitatea de a plăti două rînduri de profesori, unii să facă politică aici, şi alţii la şcoală. Aţi citat pe domnul Bădărău3, pe domnul Bale ti, care este unul din alegătorii mei. (Ilaritate.) Şi cum aş putea să zic eu că un alegător de la Huşi este prost? (Ilaritate.) Domnul Baleti este elev al Universităţii din Strasburg. Ku e în cestiune capacitatea şi aptitudinea Domniei sale. Dar tot dumneavoastră aţi spus că domnul ministru caută profesori. De ce tînărul acela să nu fie numit profesor titular şi să fie agregatul domnului Dimitrescu? Şi, dacă o dată admitem teoria această, de ce să nu alegem şi pe domnul Bădărău, şi pe domnul Baleti şi să-i trimitem deputaţi şi senatori ? Şi daeă-i vom lua şi pe aceştia, se vor mai găsi alţii ? Aci este cestiunea, că profesorele trebuie să stea la locul său. Şi, donanilor, afară de Berlin, unde sînt cinci-şase profesori cari merg în Beichstag, în toate celelalte Parlamente nu se văd profesori. în Francia s-a găsit că este un rău a distrage pe profesori de la catedra lor şi iată proiectul votat acum patru zile cum se rosteşte în acesta cestiune : „Ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari, profesorii ale căror catedre sînt în Paris...”. Vedeţi ? Profesorii se primesc dacă catedra lor este în Paris. în adevăr, pe mine nu mă supără ca domnul Oantili, ca domnul Nacu şi alţii din Bucureşti să fie între noi, pentru că dumnealor au timp şi-şi fac datoria, şi Parlamentul cîştigă avîndu-i aci, şi învăţămîntul nu suferă. Dumnealor, fiind şi deputaţi şi profesori [î]şi îndeplinesc amîndouă dato-riele; măi mult deeît atîta, dumnealor vin şi apără aci interesele învăţă-mîntulUi şi interesele profesorilor în genere, şi profesorele din Bucureşti cînd apără învăţămîntul l-apără şi pe cel din Bucureşti, şi pe cel din Iaşi, şi din toate părţile ţărei. Dar credeţi dumneavoastră că, dacă domnul arhivist ar lipsi din Cameră, nivelul intelectual s-ar coborî? Dacă ar lipsi trei-patru profesori de la Iaşi, nivelul intelectual al Camerei ar scădea ? Domnilor, cu cît aceşti oameni vor fi mai iluştri, mai învăţaţi, cu atît nivelul Universităţii din Iaşi va scădea prin lipsa lor. De ce v-aţi supărat într-un mod individual, cînd eu am vorbit aci într-un mod obştesc? Dintre profesorii de la Iaşi cari au venit aei sînt unii dintre amicii mei politici, cum e domnul Mîrzescu, cum e domnul Ionescu 4, care de multe ori e alături cu mine. Dar ce caută aci? Eu cred că locul lor ar fi mai bine acolo. (Aplauze.) Văd cu mîhnire, domnilor, că Universitatea din Iaşi scade şi pe fiecare zi vin la mine studenţi de acolo rugîndu-mă să intervin pe lingă miniştri ca să le dea cîte o mică slujbă să-şi poată urma studiile la Bucureşti. Eu ca român, ca moldovean, cu dor de ţară, aş voi ca Universitatea din Iaşi să fie cea dintîi, pentru că această universitate trebuie să lumineze şi 74 peste fruntarie, să fie sentinela românismului faţă eu slavismul care vine să înlocuiască românismul în Basarabia, faţă cu germanismul care vine şi deznaţionalizează vechea patrie a lui Ştefan cel Mare. (Aplauze Misiunea j ei e mare de cînd s-a pus în Cernăuţi universitatea germană şi e de datoria fiecărui român să ceară ea Universitatea din Iaşi să fie avangarda păstrărei elementului român. Iată deosebirea dintre dumneavoastră şi noi, şi aceasta nu e de azi; aceasta am cerut-o totdeauna, şi la 1876, şi oricînd am putut să apăr Universitatea din Iaşi, şi dovadă pentru dumneavoastră că am dreptate e că acestea sînt chiar cuvintele domnului prim-ministru la banchetul de la Iaşi. Domnia sa, cînd a voit să dea un prezent, un buchet de bună venire ieşenilor, a zis : „Voiesc şi am ambiţiunea să-mi ajute Dumnezeu a face ca oraşul Iaşi să devină Atena Bomâniei”. Pentru aceea dumneavoastră cu primarul şi cu toţi v-aţi înveselit şi aţi băut... (mare ilaritate, aplauze) şi onor. domn prim-ministru a zis că nu poate vorbi mult pentru că la banchet se bea şi se mănîncă, nu se vorbeşte. A fost dar o bucurie generală cînd s-a promis aceasta şi vă declar că în privinţa aceasta voi fi omul cel mai guvernamental şi cit voi trăi voi face ca femeia aceea care, îneeîndu-se, făcea mereu din degete şi ca dînsa, chiar cînd îmi voi da sufletul, voi ridica în sus două degete ca să zic : Profesorii de la Iaşi la Universitatea din Iaşi • î (Aplauze prelungite şi repeţite.) „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 17, p. 268, col. 1 — p. 270, col. 1. NO TE 1 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 270 şi urm. 2 Vezi Opere, V* Oratorie III, partea a II-a, p. 484 şi urm. s C. Dimitrescu îl amintise pe înlocui torul său, Al. Bădărău, doctor în litere şi filozof i-e.ul Universităţii din Paris, şi pe al senatorului Climescu, I. Baleti, la catedra de matematică. In sfirşit, A. Vizanti fusese suplinit de A. D. Xenopol. 4 „Amic politic” e evident o exagerare, căci polemicile dintre ei străbat ca un fir roşu numeroase şedinţe ale Adunării clin deceniul precedent. 8 A ripostat D. A. Laurian, care a declarat că K. face o critică nedreaptă profesorilor Universităţii din Iaşi, deoarece vin în Parlament în temeiul unei legi. Cu riscul ca K. să facă din el câne ştie al cîtelea „crai de la Răsărit”, D. A. L. mărturiseşte senin: „Pe noi patimile care an frămîntat luptele trecutului nu ne pasionează”. K. Romanescu, referindu-se la ambele discursuri anterioare ale lui K., a spus că au fost de o elocinţă „ce reaminteşte dezbaterile Divanului ad boc”. Polemică cu preşedintele Consiliului de Miniştri, I. C. Brătianu, pe marginea adresei de răspuns la mesajul tronului * Cer cuvîntul în cestiune de regulament şi veţi vedea, domnule preşedinte, eă nu voiesc deloc să împedic votarea adresei, însă sînt silit să reclam în favoarea păzirei regulamentului, ca unul din drepturile cele mai asigurătoare ale libertăţii discuţiunei în acest Parlament. Rog pe domnul * Şedinţa din 8 decembrie 1884. 75 preşedinte să binevoiască a citi regulamentul şi să mă opreaseă pe mine cînd va vedea că vin cu o teorie nouă, neprevăzută în regulament. Domnul preşedinte: Ca să citesc tot regulamentul, sîiit cam ostenit, dar va rog să-mi spuneţi care articol. Dumneavoastră nu sîriteţi ostenit, căci pînă acum a prezidat domnul Stblojan. Cu toate acestea im voiese să abuzez de osteneală Domniei voastre, însă sînt dator, ca o minimă minoritate, cai o simplă individualitate, să apăr nu dreptul meu, ci dteptul Parlamentului. ■ . :: Domnilor, nici într-nn Parlament nu am văzut ca patru zile să se discute o adresă la tron fără ca banca ministerială să ia parte la disensiune, şi aceasta a constatat-o însuşi domnul prim-ininistru cînd a zis : V-am. lăsat să Sorbiţi, aţi discutat între Domniile Voastre, numai domnul Voinoy a luat cuvîntul într-o cestiune, personală, care, în paranteză zis, au era personală. Şi acum, după ce s-au votat toate paragrafele, Mupe ce s-au zis: şi cuvintele: Să trăieşti Măria, ta, să trăiască Măria sa regina, tocmai în momentul cînd era să procedăm la vot, vine domnul prim-ministru x fşi ia 'cuvîntul zicînd că voieşte şă se apere. Dar Domnia sa luînd cuvîntul şi aduce înaintea Parlamentului fapte cari nu au fost deloc în dişcuţiune, face un curs de istorie şi mă ia pe mine mai ales, cum am fost de la început şi cum Domnia şa a recunoscut,.drept capul turcului, şi mă săgetează două pre. Sac o întrebare, nu pentru acum, ci pentru viitor, dacă acest mod de procedere se găseşte că este corect? Pe cită vreme regulamentul esistă, socotesc că şi banca ministerială trebuie să i se supună. Regulamentul zice că, dupe ce se votează toate articolele sau paragrafele unui proiect, apoi se procede la votarea în total, afară numai cînd se admite vreun paragraf neprimit de minister, în care caz votarea ramine-pe a doua zi, cînd se face o nouă discuţiune. Aşadar* fae această rezervă pentru viitor. Gît pentru Gestiunile celelalte mi-am reclamat dreptul de ă vorbi iu cestiiinea personală •şi sper că imparţialitatea domnului preşedinte şi generozitatea majorităţii mă va lăsa să răspund, pentru că dLomnul prim-ministru a stigmatizat un regim întreg al domniei lui Alexandru Ion, care a lăsat multe lucruri în această ţară, de care ţara beneficiază şi va beneficia. O voce: Nu mai voim să ascultăm atgeuri personale. Dreptul de a răspunde mi-1 dă regulamentul şi, prin urmare, nu cer decît aplicarea lui. ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, rir. 19, p. 297, col. 1—2. NOTE ,. 1;: ,I,G. Brătiănu- ti imputase lui K. critica făcută fiecărui § al răspunsului lg UiC^aiu 1 tronului şi constatase dorinţa acestuia de a-şi ,,vărsa doar veninul”. La rîndul lui evocase trecutul, arătînd cum a căutat să atenueze unele măsuri administrative luate de K sau să-l tempereze în unele decizii, în primul rînd în ceea ce priveşte împroprietărirea ţăranilor: 76 Răspunde unor acuzaţii' formulate de M. Ferechide* ' Domnul Ferechide1 a zis că e u am tratat Gestiunea în mod teatral; 'Ei bine, şi dumnealui a răspuns tot iu mod teatral. Domnul preşedinte; Aveţi să atră geţi alte cestmhi personale eu calificările căii :;‘.i • îe daţi. ;: d* \ : — . • • :.. ‘ ; Domnul Ferocii ide a calificat acuzarea rnea de teatrală şi am zis că şj dumnealui,a făcut acelaşi lucru. Dacă cuvîntul ele teatral e rău în gura mea, de ce l-aţi permis domnului Ferecbide ? Eu niciodată nu viu cu cuvinte mari sau grele, dar cînd alţii le întrebuinţează contra mea le întrebuinţez şi eu, mai ales că sînt tolerate de biurou. ! curios, domnilor. Vin în Parlament persoane cari citează un fapt şbfcîiid mi-1 apropriez şi eu se lasă de o parte cel[l]alt şi se leagă de mine ! ApbieU mi-abi luat de regulă că niciodată să nn vorbesc de afaeerile'.jude-ţului meu. Domnul Carp a venit şi a citat faptul. Cuvintele" Domniei sâle sînt tipărite şi a zis : Mi s-a spus şi mi se afirmă — fiindcă,dumnealui e vasluian, lingă Fălciu — , Domnia să a zis : Cer'asigurarea independinţei magistraturei spre a nu vedea cazul care ş-a petrecut la Fălciu, unde intim-plîndu-se un omor judecătorul ele instrucţiune !la cea, dinţii vorbă a fo&t dăltuit, si după patru ani văd că se destituie un al doilea judecător. Pentru !ee“bu s-a ridicat atunci domnul Ferecbide îndată să reclame şi pentru ce aţum mă apucă pe mine ? Şi declar în cîiipul cel mai solemn cum''că nici du ară ştiut" pînă acum că domnul Ferecbide făcuse acel liicrn? bun 'sau răii; •Ştiu1 ăţîtCă sînt patru ăni de cîbd ş-ă.uciş socrul domnului Cişman, ceea ce/,â: uăspîndit o; frică în tot judeţul şi, to'ţî- ’şe temeau, Vocea publică1 ă deixupţat pe acela căruia crima folosea,, şi afiinei 'judecătorul de ipistruc-ţiuiip" şi procurorul primind debunţări, în momentul cînd'era să anciieitjşze iTitiăil" judecătorul prin depeşe telegrăfibă'ă îosffc destituit.' Atîta ştiu.; Măi ştiu ceea ce domnul EerecMdanu ştie, şi-Lcred de bună-credinţă cînd'zice ca ifu ştie; cum că ziarele sau, cum zicea domnul lonescu, publicitatea a sbi'fe;despre"i;ăceaşta, şi mă angajez să ‘le‘ caut Ca" să; i lCărăţ. .Iaşii/ .V,a'âu-iyL/Eâlciul/toate, aceste'jrtdeţe ştiu acest fapt.; r 'Mai zice dorianul Ferecbide: K-am ştiut, dar l-am destituit. Apoi, legea de admisibilitate şi înaiutarea judecătorilor, nu le este dată o gştauţie, de a nu fi destituiţi cum se. destituie .sub’prefeeţii 1 Aci este eps-tijiîiea. Domnul ministru de justiţie, cînd- s-ă ăpărat alaltăieri, a citit raportul Domniei voastre şi destitiiireă domnului Teodora. .. / O voceîhloeuireai : .:,;r : ' Să nu ne jucăm asupra cuvintelor : nu se motivează, nu se zice pentru găsit indapabib neonesbf ^ Logeă: de admisibilitate ya opreşte sa destituiţi fără motiv. * Eii, domnule'Fereciiicle, va dau testimoniu de un foarte bun coleg, dş&P&u aţi făcut cînd m-aţi pîrît, căci eu nu m-am gîndiţ să vălătuc. Crede ţ dumneavoastră că aţi fost acea vergură că mi s-a făcut propuneri ? vv !.? V ^'Şedinţă din 8 decern brîe‘1^4. - «£•* • ••'.'-••■A:- •' ; - - V ** Fecioară (din dativ *' •• A..«--v ^ s • < - • Domnul Ferechide: L-am destituit pentru că erau intrigi locale. Ia să vă spun eu ce intrigi locale erau şi cei interesaţi în cestiune» ce-ştiu : sînt trei ani, s-a publicat în ziare o corespondenţă între domnul Panu, secretarul Ministerului de Interne, şi între domnul Cişman apropozito de numirea unui prefect la Huşi. Domnului Cişman i se dăduse dreptul să pună prefecţi şi secretarului Ministerului de Interne i se spunea că nu se poate numi domnul Calcăntraur şi că se nnmeşte un altul. Domnul Calcăntraur a căutat multă vreme ceartă acelui care propunea prefecţi, adică domnului Cişman. La sfârşitul scrisoarei, care era făcută în acele momente ale desti-tuirei domnului Teodoru, se ziceau aceste cuvinte : Te-am scăpat ie Teoi&ru.. O voce: Aceea era pamflet. ? Hu era pamflet, era o scrisoare, o corespondenţă între secretarul Ministerului de Interne şi între puternicul judeţului Fălciu, şi regret că domnul Teodoru nu este aci, pentru că, faţă cu mine şi eu ceilalţi deputaţi d® la, Fălciu, nu mă va contrazice. O voce: Mai cu seamă domnul Iamandi. Destul, domnilor, că domnul Panu a mers la domnul Bosetti, care? ţinea loc de ministru de interne, fiindcă domnul preşedinte al consiliului nu era aci, şi s-a plîns, şi domnul Bosetti a răspuns că consideraţiuni politice au făcut să se depărteze. De ce dar vă mişcaţi cînd nu v-am atacat pe dumneavoastră? Şi dumneata te scoli în contra mea şi spui că nu ştii nimic de acele publicaţiuni, nu ştii nimic de acele scrisori. De ce-mi dai această lecţiune ? De ce vă legaţi de mine şi nu de domnul Carp ? Fiindcă, ştii că sînt din Huşi ? Apoi răspunde domnului Carp, fiindcă Domnia sa te-a. acuzat, iar nu eu. Eu nu zic decît că există scrisoarea secretarului Ministerului de Interne, care zice aşa domnului Cişman : Te-am scăpat de-Teodoru. Dacă găsiţi că eu v-am calomniat, vă fac scuzele mele şi vă declar că n-am ştiut că dumneavostră aţi fost ministrul de justiţie care aţi făcut acest fapt. Această scrisoare, domnilor, s-a arătat, şi toţi huşenii ştiu de această scrisoare. Eu însă n-am fost pe la Huşi de peste un an, precum nici n-am luat parte la alegeri. Yă aduceţi aminte, domnilor, în şedinţa de alaltăieri cum domnul ministru de justiţie spunea că s-a dat o telegramă din biuroul Senatului „ Ei bine, eu nu aş avea decît să-l întreb cum se potriveşte acest fapt cu articolul 25 din Constituţiune. Domnul C. F. Rohescu: Toţi miniştrii au luat cunoştinţă de depeşi care privesc* ordinea publică. Dacă este aşa, atunci Camera trebuie să te ia şi pe dumneata împreună ou mine şi să te trimeaţă la puşcărie. Este trist, domnilor, cînd se văd asemenea funcţionari subalterni... Domnul C. F Robescu: Este mai trist însă pentru ţară cînd a avut miniştri care au pus pe funcţionari în asemenea poziţiune. Eu v-am pus pe dumneavoastră în această poziţiune ! ? Eu n-am avut decît o singură greşală, aceea că am fost prea indulgent. 78 Domnul ministru al justiţiei: Domnilor, am cerut cuvîntul pentru o explicaţiune. Pot să asigur pe domnul Kogălniceanu, dacă vrea să mă creadă, iar dacă nu, pot să asigur pe Camera întreagă că nu m-am dus la biuroul telegrafic nici să cer, nici să-mi prezinte depeşa, însă întreb pe domnul Kogălniceanu să afirme pe onoarea Domniei sale dacă nu ştie că s-a dat o asemenea depeşă. Declar pe onoarea mea că n-am ştiut. Domnul ministru al justiţiei: Şi noi putem să dovedim eă o persoană privată cu plată s-a dus la biuroul telegrafic de la Senat şi a dat o telegramă direct la Huşi şi a făcut victimă pe bietul procuror. ! Ai citit depeşă şi trebuie să spui numele aceluia pentru ca să-l cu-îioascăţara. ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 19, p. 298, eol. 3 — p. 299, col. 2. NO TE 1 M. Fereehide revenise la imputările făcute de K. (vezi p. 45) asupra procedurilor justiţiei în cazul asasinatului din judeţul Fălciu înţîmplat în 1881. îl luase martor chiar pe judecătorul Teodoru, la care făcuse deopotrivă apel K., pentru a arăta dacă el, Fereehide, pe atunci ministru al justiţiei, îl destituise pentru felul cum instruise procesul, in speţă pentru eă voii se să-l inculpe pe senatorul Cişman, vinovat prezumtiv. Teodoru negase că a fost destituit din această pricină. Fereehide observase eă K., care ducea „luptele politice aşa de jos”, dlnd un rău exemplu tinerilor, făcuse ,,o mise en scene” specială pentru nararea cazului. £)e aici replica lui K. Opinie asupra statutului bisericii în stat * i Domnule preşedinte Şi domnilor deputaţi, cînd într-un Parlament un guvern are pentru sine o majoritate atît de mare şi o minoritate atît de infimă, precum însuşi domnul prim-ministru a eonstatat-o, socotesc că acea minoritate infimă, redusă pot zice la trei şi chiar la unul, căci aşa a zis domnul prim-ministru, socotesc cum că acea opoziţiune, acel om, oricum ar fi, are dreptul din partea guvernului la consideraţiunea care se dato-xeşte unui reprezentant sosit în Cameră cu luptă şi spuind de mai nainte eă este opozant, are dreptul la consideraţiunea care se datoreşte fiecărui din deputaţii ţărei. Acela însă care are curagiul de a înfrunta toate atacurile din toate părţile, chiar nedrepte, are dreptul să se adreseze la Cameră, la majoritatea Camerei mai cu deosebire, nu numai la simţimîntul de echitate, dar şi la simţimîntul de generozitate către cel slab. Şi sînt dator să mărturisesc că am găsit din partea majorităţii acel sentiment de echitate şi de generozitate, pentru care-i arăt profunda mea recunoştinţă şi o rog ca acel simţimînt să-l aibă şi astăzi, mai cu seamă cînd eu am fost atacat trei ore pe nedrept şi neîntemeiat chiar pe tărîmul istoriei. Şi dacă s-ar atinge numai de persoana mea poate că tot aş fi trecut cu tăcerea, însă s-a * Şedinţa din 8 decembrie 1884. 79 atacat pe nedrept actele ttnni om ale cărui greşeli's-âu îngtopat “deodată cu carpul lui, şi ţărei aceştia nu i-a rămas'decît'acte mari, de care beneficiază, .şi astăzi. ■. , Onor. domn prim-ministruj. luîndn-se după onor. domn Stolojan,. căruia n-am voit a-i răspunde, a venit să-mi impute mie şi domnului pe care l-am servit că am voit să fac: din prelaţii bisericei noastre nişte funcţionari. Nu se scrie istoria aşa şi, prin urmare, sînt dator să mă apăr înaintea •Dompiilor voastre şi pe mine, şi pe>ce!pe care 1-am servit. Şi mă mir că o persoană inteligentă ca domnul prim-ministru, care cunoaşte cele mai mari secrete politice, care vorbeşte en Napoleon şi cu toţi oamenii mari ai Germaniei, cum PP ştie Domnia sa pă numai prin mijlocul acelei legi care dădea dreptul domnului să numească pe prelaţi a putut să fie ferita, ţşţp, ea călugării greci să nu pună mina pe a treia parte din pămîntul ţârei f Cum. nu, ştie Domnia şa, care a văzut eu ochii şi ştie tot ce s-an petrecut în ţară ehiar la lSTL* cînd Domnia sa- nu era decît de un an, cum nu ştie eă după oe s-an luat moşiile monastireşti a fost o putere care a ameninţat ţara eu intervenirea ? Cum nu ştie Domnia sa, care zice că libertăţile publice s-au întemeiat sub Carol I şi numai cînd ar veni o armată străină, numai atunci, libertăţile acestea ar putea fi periclitate, cum nu ştie eă atunci a trebuit domnul şi ţara împreună să meargă pînă la extremitate şi să zică : Ne veţi ■lua moşiile, vă veţi amesteca în trebile noastre-, veţi lua a treia parte clin. ţară şi o veţi da călugărilor, dar iată că âm puterea In mină şi Noi faeedan nou uniunea de la Florenţa1! , , ' ' . ’ : Cum nu mai ştie .Domnia sa şi altceva : cum nu ştie că după căderea lui vodă Ouza, cînd s-au dus Boerescu, Costaforu şi Steege lâ unele cabinete, unul dih adele cabinete â zis : Vă permit tot’, vă pehnit pînă să faceţi şi republică, mais gare a Vorthodoxie! Şi vine astăzi Domnia sa şi-mi impută un act mare, care a scăpat proprietatea statului — fără ea acel domn să ia un palmae de pămînt pentru sine — , mi-impută că am voit să fac din mitropoliţi şi episeopi funcţionari ai ţărei! Domnia, sa trebuia să ştie căj cit pentru mine, eu sînt degajat cu desăvîrşire de această răspundere, căci acel proiect nu s-a înfăţişat de mine, nici cit am fost eu ministru. Acel proiect votat de Cameră nu s-a întărit, pentru că era liotărît, era convenit • ea acea lege să fie o armă de apărare numai, iar nu o lege normală-a ţărei, Şi iată cum s-a petrecut lucrul,: eram ameninţaţi să ne ia moşiile şi atunci în desperare s-a ziar Vom pune mai sus chiar decît religiunea naţiunea, eăei îndată ce p.erib colul va trece religiunea rămîne; tot religiune. YAptose./ ; - . S-au făcut tratări eu episcopii şi mitropoMţii, şi erau numai locotenenţi, căci unul [î]şi deduse demisiunea şi rămăsese numai mitropolitat Nifon aci. Toţi au răspuns : Să ne numească Mâjestatea sa, căci moi nu ţjutem să ne rostim, noi sîntem nişte arhierei^ nişte arhimandriţi in pariibws, şi s-a hotărî fc în principiu cum să se studieze un asemenea proiect, să se facă un asemenea proiect. într-o zi, fiind bolnav acasă, aflu că ministrul cultelor şi al instrucţiunei publice, al cărui nume nu voiesc să-l spun, dar persoanele deprinse cir istoria cunosc că acel ministru concentrase în sine puterea cultului strămoşilor săi, precum [î]l zugrăveşte Radu Golescu, a trecut peste mine care eram preşedintele Consiliului, nu a mai făcut acel act de cnrtehie, şi a venit în Parlament fără ştirea mea. îndată ih-âm dus la dohmitor şi mi-am dat demisiuheaţ nu am fost in Parlament două zile, procesele-verbale sînt faţă, şi numai dupe ce domnitorul mi-a dat parola sa de onoare cum eă nu va întări 89 acel -proiect: de lege, numai; atunci am consimţit şi am venit de am zis dpnă.t.cuvinte. Dar în momentul în care .s-a votat fac apel la domnul Cociţescu,, care era şi atunci directorul cancelariei, să spună dacă nu am luat .1% mine acasă acel proiect şi 1-am ţinut tot timpul cît am mai fost ministru,ţfiţră să-l^supun la sancţiunea domnească,: şi după ce am ieşit eu din,minister l-am d^t,succesorului meu, domnul Bozianu, care pentru motive. peţ care eu nu le cunosc l-a supus, la sancţiunea domnească. Eu însăv va declar în conştiinţă că nu am . voit să întăresc acel proiect de lege.De atunci vă mărturisesc în frica Ini Dumnezeu eă sînt pentru reforţnarea nu,.a^ dogmelor şi a,religiunei ortodoxe, ci pentru reformarea Şinoduţuiv; .. ' :■ • : A mai zis domnul prim-ministrii că baza dogmelor bisericeşti, .creştine ortodoxe nu este libera cugetare.. Domnilor, unul din cei. mai mari teologi civili recunoscut de biserica ortodoxă a. fost generalul gturdza 2, care mi-a dat mie lecţiuni de religiune cînd eram la Berlin şi care nd spunea că deosebirea cea. mare între biserica ortodoxă şi cea catolică constă, în aceea eă temelia bisericei ortodoxe este libera cercetare. : -Ali-a mai ; făcut< domnul ';prini-minisţm;.^lmputarea;%.^icîndu-mi: că-imde erau prelaţii mei şi am auzit o voce care a zis : Hahamii. ■ 0 voce: Rabinii. Haham ori rabin. Apoi, domnilor, ce zice Stătutul'; de la^ă • ndăi alt decît eă mitropoliţii şi episcopii făc parte de drept din Senat şi mitropolitul este dd drept preşedintele Senatului ? * Ei; bine, unde sînt astăzi mitropoliţii şi episcopii creaţi de mine? Sînt toţi în Senat, şi am dreptul să întreb pentru ce mitropolitul primat nu este preşedintele de drept al Corpului ponderator cum eră- dupe Statut ? - Prin aceasta • voiese numai o tălmăcire; nu voieSe sa fac o vrajbăr ; i - ■ '' ' "■ Aî Dar a fost ceva şi iată ce ă fost. Aci iarăşi cred ea domnul Brătianu, ca şi doîhnul Stolojan, din necunoştinţăde cauză mi-a imputat aceasta. Domnia sa nu cunoaşte toate împrejurările* cunoştinţele sile se întind în toate părţile afară de dincolo de Mileov. Bevolnţiunea de la 1848 şi toate actele mari s-au făcut, dupe Domnia sa, numai îh Bucureşti; în Iaşi mau fost lupte, n-a fost inteligenţă; în Iaşi nn s^ati făcut acte mariy n-au fost idei mari naţionale. Domnilor,. înainte de Unire erau şi în Iaşi oameni politici,1 era inteligenţă, patriotism şi se făceau fapte mari şi istoria ţărei nu este numai Bevoluţiunea de la 1848 din Bucureşti. - Mi s-a făcut imputarea că de ce, vorbind de boieri, nu am vorbit şi de cei cari mai sînt încă în viaţă. " Dar de ce eră să vorbesc şi de aceia ? Aş fi arătat puţină modestie dacă aş fi vorbit şi de domnul Brătianu şi de domnul Bosetti, sau şi dă mine. Eu am vorbit de răposaţi, de fraţii Goleşti, de Cîmpineaim, de Grigore Cantacuzino. De Bărbii Catalgiu nu am vorbit, dar am vorfeit de toţi ceilalţi şi am vorbit cu cel mai mare respect pentru toţi. îSu am venit să fac o analiză arhontologică, să caut care era boier mai mare şi care mai mic, să dovedesc că tatăl meu, de exemplu, era vornic de clasa întîi, pe cînd tatăl eutăruia era vornic de clasa a doua sau era postelnic, etc., sau cutare era mai bogat şi cutare mai puţin bogat. € — c. 839 81 Ei ! Domnilor, la Divanul ad hoe din Moldova a fost o luptă foarte mare cînd era vorba ca să dăm drepturi egale şi creştinilor eterodoxi. în Moldova era o populaţiune foarte numeroasă şi 6 popu-laţiune care durează de 400 de ani, de cînd este catolicia, şi am cunoscut şi eu şi repausatul Mihail Sturdza boieri din Moldova care erau îmbrăcaţi în straie persiene şi erau catolici; dar, cu toate că erau unii boieri catolici, cînd s-a fundat monastirea Secul au donat-o eu moşii ca Săbăoanii şi altele. Dar tocmai pentru că pe lîngă biserică ortodoxă în Moldova era şi biserica catolică, tocmai la Divanul ad hoc a fost o luptă foarte mare 3, încît propunerea pentru egalizarea dreptului tutulor creştinilor eterodoxi a căzut numai cu două voturi. Eu atuneea am alergat şi am apelat la comisarii Europei, cari pe atunci şedeau în. Bucureşti. Am venit aici şi am dat comisarilor un memoriu, am pledat cauza egalei îndreptăţiri a creştinilor eterodoxi înaintea lui Tal-leyrand, înaintea lui sir Henri Bulwer şi celorlalţi şi astfel am putut dobîndi ca la Conferinţa de la Paris să se treacă în Convenţiune egala îndreptăţire a tutulor creştinilor eterodoxi. De aceea nu numai că sînt mulţumit că am putut reuşi, dar am şi mulţumirea de a mă bucura de respectul şi afecţiunea a toatei populaţiuni eterodoxe din România. Sînt armeni cari de sutimi * de ani trăiesc în România, sînt proprietari de sutimi * de ani, şi desfid pe onor. domn Brătianu să vină a-şi pune candidatura alăturea cu mine între armeni. La Brăila unde sînt alegători eterodoxi, toţi au zis: Cît pentru Kogălniceanu trebuie să-i dăm votul, fiindeă-i sîntem datori multă recunoştinţă; pe cînd voturile care s-au dat domnului Brătianu au fost voturi date de funcţionari. Domnilor, cînd ş-a convocat Parlamentul în urma lui 2 mai, eu ca ministru atunci ţineam foarte mult să dovedesc Europei că ştim să respectăm Convenţiunea, şi atunci am avut pe lîngă mine un ministru, pe repausatul Steege, care era protestant. Apoi s-au ales deputaţi şi din Moldova şi din România, de la Giurgiu, cari erau armeni, şi pentru aceia cari erau armeni catolici am chemat să vie clerul catolic ca să le ia jurămîntul, precum a venit clerul protestant ca să ia jură-mîntul ministrului protestant. A venit clerul armenesc şi a luat jnră-mîntul deputaţilor armeni şi vă mărturisesc că şi astăzi nu pot uita ce bucurie am resimţit în mine în acea zi aşa de solemnă, căci acea zi în adevăr era o zi mare şi pentru mine, şi pentru ţară. Domnul prim-ministru mi-a mai imputat greşelele aplicărei legei rurale, însă şi aci Domnia sa uită cu totul istoria. Legea rurală s-a aplicat în 1865 şi 1866, de la 23 aprilie 1865 pînă la 23 aprilie 1866. Regret că domnul Vasilache Jorji4 nu este aci Ca să caute datele; eu însă am ieşit din minister înaintea aplicărei legei rurale. Că s-au făcut abuzuri, da; multe, foarte multe. Răspunderea cade asupra acelora cari au lăsat să se facă. Eu, cum vă spun, m-am retras înainte, la 24 ianuarie 1865. Ce trebuie să zic eu pentru nenumăratele, pentru colosalele greşeli cari s-au făcut cu ocaziunea aplicărei legei pentru împroprietărirea însurăţeilor? Apoi cînd voi aduce lista acelor cari s-au împroprietărit şi * Citeşte : sute I 82 citul voi dovedi că cel puţin a treia parte din cei împroprietăriţi n-aveau dreptul, şi cînd voi aduce chiar hotărîri judecătoreşti cari constată că au fost mizerabili cari au abuzat de încrederea ce li s-a dat şi şi-au împroprietărit pe bucătarii şi argaţii lor, atunci, dacă eu trebuie să stau un an la temniţă pentru legea rurală, domnul Brătianu trebuie să stea trei ani pentru aplicarea legei însurăţeilor. Eu, domnilor, sînt un particular, sînt om fără putere şi sînt om care din convicţiune sînt în contra primului-ministru, dar ce importă Parlamentului să cunoască viaţa mea trecută? Eu combat pe actualul prim-ministru, care prin o singură trăsătură de condei poate să facă fericirea sau nenorocirea acestei ţări. Şi ce importă Parlamentului că Kogălniceanu deputat este aşa şi aşa? Am fost, domnilor, injuriat de primul-ministru şi la Craiova5 şi aiurea, injurii nedemne de poziţiunea înaltă a Domniei sale şi la eare astăzi nu voi răspunde; [î]i voi răspunde însă cînd vom fi deopotrivă. Astăzi nu mă insultă domnul Brătianu, ci locul pe care-1 ocupă Domnia sa, loc care nu-i vine moştenire de la părinţi, loc pe eare încrederea noastră [a] tutulor i l-a dat, loc care cu cît [î]l ridică mai sus, cu atit trebuie să-l facă mai răbdător, mai drept, mai cuviincios. De o bucată de vreme Domnia sa nu ştiu dacă imitează bine pe marcld om de stat, figura cea mare a Germaniei. Dar sînt eîteva zile, acolo Bismarek cerea Parlamentului să i se dea un al treilea director şi zicea: „Vă jur că nu mai pot, sînt bolnav”. Ei bine, s-a găsit un deputat, un socialist, care la noi ar fi fost rupt în bucăţi, şi a refuzat, ba îâcă şi-a permis a aduce o insultă principelui Bismarek, zicînd aceste cuvinte : „Cunoaştem cum se aplică jurămintele de principele de Bismark”. EH Ce credeţi că a răspuns principele de Bismarek? Am aci cuvintele textuale, iată răspunsul: „Aparţin unui partid deja puternic şi care din zi în zi creşte. Iau drept deviză cuvintele : «Poziţiunea obligă»; şi-ţi spun : 5u insulta pe altul într-un chip dezonorant pentru dumneata”. Cuvintele principelui Bismarek, cuvintele marelui cancelar al marelui "imperiu german, le dau drept model cancelarului micului regat român, şi cred că dupe ee se va gîndi mai bine va vedea eă este cuviincios să trateze altfel pe deputaţi, fie din majoritate, fie din minoritate. (Aplauze.) Am zis. ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 19, p. 299, col. 2 — p. 301, col. 3. NO TE 1 Aluzie la sinodul ţinut în 1437 la Florenţa în vederea încercării de unificare a bisericii catolice cu cea ortodoxă. Iniţiativa a aparţinut bisericii catolice, care căuta prin aceasta să pună capăt schismei declarate în 1054. Ortodocşii au respins oferta, iar trimisul Moldovei, Isidor, a fost izgonit din sînul bisericii. Vezi şi p. 119, nota 12. 2 E vorba de Alexandru Scarlat Sturdza, care în 1837 s-a aflat la Berlin; acolo dăduse lecţii de religie nepoţilor lui Dimitrie şi Grigore, fiii lui Mihail vodă Sturdza. K. va fi participat şi el Ia aceste lecţii. Dovada o oferă în 1842 cînd publică Etudes religieuses, morales et histori-ques ale acestuia, la Iaşi, ,,au Bureau de la feuille communale”. în prefaţa cărţii el aminteşte că substanţa ei a constituit-o cursul de religie şi morală improvizat pentru nepoţi şi destinat „â la mMitation des âmes chrâtiennes”. Pentru Al. S. Sturdza vezi şi Opere, IV, Oratorie //, părtea a IlI-a, p. 155, nota 10. 83 . 3 Vezi Opere, IV, Orator ie II, partea I, p. 398 şi urm. ; Opere, III, Oratorie I,. partea I, p. 39 şi urm. \ 4 Vasilache Jorji^ vecin de- moşie cu î. C. Brătianu, ii spusese acestuia, pe 'cinci s e efee-tiian in 1864 împroprietăririle, că e suficient să dai bani ca lucrurile să se aranjeize convenabil. In acest sens vorbise,mai înainte Ir C. Brătianu. ° Vezi Opere, Y, Oratorie III, partea a Il-a, p. 611 şi urm. c Observaţii de regulament privind o interpelare a lui D. Schilefu* Onor,: domnul Scbileru comite o eroare de memorie. Domnia sa în adevăr a anunţat interpelarea aceasta1 în mijlocul diseuţiunei: asupra acteeseida tron. Aceasta se poate vedea din procesele-verbale ale- Camerei, şi atunci am declarat: eă-mi însuşesc şi.eu această interpelare. Prin urmare, ,etl/.nil mimil. ' v Onor. domn Scbileru, pe cit. am auzit, ar fi făcut un compromis cu'. ministrul de externe : şi ministrul de externe mţelegînd gravitatea lucrului a-promis ca interpelarea, să se, trateze joi. . ; o'.;;;,-,: : Dar. onor. domn Scbileru. vine acum şi cere. să se amine-«pentru sînjfbătă, însă; socotesc că; nici dumnealui,, nici ep nu .putem dispune de ordinea- zilei statornicită odată de Cameră şi,, prin urmare, cînd dipn-nealui vineşi-şi alege tocmai ziua de sîmbătă,. uită că sîmbătă e rezervat ă; petiţiuuilor şi indigenatelor. ■ - ■ , . ..... .... Domnul D. Sehilerit: O asemenea interpelare este mai presus decît tâate rndi-•" genatele din ţâră. ‘ - ’’ *•*’ 3' • • • - — .... .Fără .a pune citaşi de puţin în îndoială interesul .yiu ce are onor. domn Scbileru pentru această cestiune, ' .să ..permiţa şi altqra-. ui avea acest interes ;. şi .prin urmare-mi însuşesc eu această interpelare. O anunţ aŞţuz.i. şi cer .ţa- joi să'se pună la ordinea zileij. lăsînd, guvernului cele trei''zile regulamentare. Dar în nici un caz nu primesc 'animarea pentru sîmbătă. ' , ■ -... 'V ! : „ • ‘ ; : ,, Monitor. Dezbaterile Corpurilor âegiu- .. 4. > - .. • • ;• itoarş”, 1884/1885, nr. p^lS, eo,h,l. ^ : * Şedinţa din; 40 decembrie 1884c , . , , ,v, ^ _______- NOTE *1: D; Schileru anunţase o interpelare în legătură cu închiderea graniţelor austro-ungare pentru importul românesc de te. A acceptat să şi-o dezvolte vineri, urmînd ca K. la rîndul său să şi-o susţină pe a sa sîmbătă. Dezvoltă o interpelare asupra ■închiderii graniţelor cu Ausfro- Ungaria.* ■ ' mpim ■ Eu, domnilor, [î] mi voi dezvolta interpelarea şi mie-mi aparţine ş-q .dezvolt lung „sau scurt.. Iată dezvoltarea ce fac acestei interpelări;.1. * Şedinţa din 14 decembrie 1884. - ' - ' : >: *■; iu* ■ 84 Domnilor miniştri, sub guvernul conservator s-a încheiat-..o con-venţiune cu guvernul Austriei. Acea convenţiune a fost foarte atacată de -ţurăy şi îndeosebi în Cameră a fost atacată de răposatul Manolaehe Ccrstaclie Iepureanu, de mine şi de onor. domn loan Brătianu, Politeţea ar.fi cerut să pun mai întîi pe Iepureanu, apoi pe domnul Brătianu, actual prim-ministru, şi pe urmă pe mine. Dar m-am pus pe mine înaintea domnului Brătianu, căci rolul Domniei sale în această cestiune m-m ’fost decît, cnm a zis însuşi, rolul unui grefier care a înregistrat, a.rezumat lucrarea altora. / ii. Onor. domn Boereseu în expunerea sa de motive, cit şi răposatul I©«l Strat au venit şi au arătat că toate concesiunile imense pe cari le făceam guvernului austriac erau răsplătite cu prisosinţă prin două jkari avantagii. Întîi un avantaj politie, *eă. ministrul; nostru de externe avea mare fericire să fie poftit la masă de împăraţi, şi domnul Boe-re&cub ministru de externe al: unui stat vasal, să iscălească alături cu contele:. Andrassy,-ministrul unui mare imperiu. -v; •.; , •• om Acesta era avantajul politic; iar avantajul material, pe oare mai -popoarele cele mici [r]l preţuiesc, era, că se -.deschideau, graniţele Austro-Ungariei la cele două mari sînuri ale Bomâniei, întrebuinţez totdeauna expresiunea lui Sully, adică agricultura şi comerciul vitelor. Dacă nu mă voi mdţnihi feii taspunsul domnului ministru, atunci dezvolta pe larg interpelarea. . ? Pe temeiulr acesta s-a : cerut cav să se încheie convenţiunea^ Am .i.conib:ătut-o,;uu ;:t0ţiif^ şi: euoţoater:.astea.:; cquyenţiunea. s-a: votat;.;Ş:i.-de Damărăs-şb de-Senat şi nai am: apelatvla; ţară contra guvernului conser-/.vatdrcŞt:-orice: se va-/zice azi, «e~ ...constant că .unui din.-motivele,- prin--cipale ale. întrunirii de via,:MazarPaşa.-lşi căderei guvernului conservator v-aifost- şi ‘această;: convenţiune. ; „• ... • / • *• f Cbnvănţiunea odată încheiată, noi mazariştii cînd am venit la ^Itfere am fost hevoiti să facem onoare votului - Camerelor, după regulile internaţionale, "şi- am ptomulgât - convenţiiinea. •. - .■; x.. Oldr, donului ministru de externe nu; a- binevoit a ne comunica ;^r^pondenţa căre s-a purtat cu guvernul austriac în • privinţa conven-ţiliSfei ; poate că a fost oprit nu din rea-yoinţă, ci dim cauză greutăţii ^ă|brîaje,'dăci 'ar fi:trebuit sa aducă un car mocăneşti, tras de opt boi ppferniqi, în care să se poată pline dosarele corespondenţei cu Austria Iii1 privinţa explicămeoirvenţiunei. Biţi partea noastră nd aveam să iâcein atîţa corespondenţă cu guvernul austriac, căci neavind mddstrie iri puteam să facem dosar asupra cestiunei daca cutare postab poate Şa fiş postav fin, postav ordinar, ori ba; dacă iuftul era glanz, ori dacă :^fbnumai dubălărie proastă, cum se zice; dacă sticlele, dacă mobilele erau*fine, ori hu.Noi nu aveam deeît cereale şi vite,: Interpelarea domnului Scbileru, însuşită şi-' ele mine,, este....ca' noi, ■câţi am dat Austriei tot, nu ni .se dă nimic ca compensaţiune. Şi acum pairii ani cînd ni s-au închis. graniţele intr-un mod. absolut, de trei ori am avut nefericirea să interpelez guvernul în priHnţa acestei cestiuni. ; v-w, Noi' lăsăm să intre în- ţara . noastră toate produsele industriei, austro-mngare, nu zicem dinte pentru dinte, nu uzăm ele represalii, cum a zis domnul Schileru, sau oprire pentru oprire; dar ne adresăm guvernului, întrebîndu-1 cum se întîmplă ,ca graniţele Austriei să fie închise, din care căiiză s-a ucis un mare comerţ al Bomâniei. Numai ca şă ni şe deschidă Ş5 graniţele Austriei noi am lovit comerţul care-1 făcea Bomânia cu Busia în privinţa importului vitelor tinere. Şi regret că domnul I. Sturdza nu e aci. Dar e domnul Ionescu, Nicorescu şi alţi deputaţi de la Bidad şi fac apel la toţi să spună ce comerţ mare făceau bîrlădenii cu .vitele din Basarabia. S-au închis graniţele Austriei pentru noi; am cerut să ni se deschidă şi la toate întrebările ni s-a spus că aceasta se va face.. La Senat am văzut pe domnul ministru de externe, care, în loc să ne spună categoric că e cu putinţă să se obţie aplicarea convenţianei din amîndouă părţile, Domnia sa ne-a dat o lecţiune, adică să ne păzim pe noi, să păzim vitele, să căutăm să nu fie boală, să ne ferim de pagubele din întru, căci, dacă va fi epizootie, atunci va fi o pagubă mai mare* în întru decît afară; pentru că, dacă e epizootie, perdem vitele. Pe* cînd altfel, chiar dacă vitele noastre nu s-ar vinde, în adevăr ar fi o pagabăr dar o pagubă mai mică, fiindcă vitele ar rămînea în ţară. Prin urmare, domnilor, eu, nefiind mulţumit de acel răspuns,, reînnoiesc rugămintea care a făcut-o domnul Schileru. Aştept răspunsul domnului ministru şi, dacă voi fi mulţumit, nu voi mai zice nimic; iar dacă nu voi fi, atunci să mă ierte Domnia sa de voi vorbi şi voi vorbi mult. Replică lui D. A. Sturdza, ministru de externe. Domnii mei, declar de mai nainte cum că această cestiune vor să o tratez cu totul din punctul de vedere economic şi să înlătur cn desă-vîrşire orice parte politică, deşi onor. domnul ministru de extern® & zis un cuvînt care pentru cei iniţiaţi, cum sînteţi dumneavoastră, are marea sa greutate; a zis : „Am misiunea de a apăra şi interese politice şi interese economice ale acestei ţări”. Cînd se zice aceste cuvinte cu £rân~ cheţa care onorează pe domnul ministru de externe, atunci fiecare din noi trebuie să înţeleagă că domnul ministru îşi păstrează dreptul d© a. cumpăni care din aceste cestiuni are o importanţă mai mare şi căreia din aceste cestiuni trebuie şă fie cealaltă sacrificată, sau cel puţin nată, ori tratată cu mai puţin interes. Şi en am fost pe acea banca unde e Domnia sa astăzi, şi m-am aflat în poziţiunea aceea ca de multe ori în cestiuni mari politice să sacrific chiar, sau să părăsesc, ori să amin o cestiune economică. Şi aci este pericolul cestiunei, aci urmează neînţelegerea între domnul ministru de externe şi între mine, ca nu cumva consideraţiuni politice să-l fi făcut pe Domnia sa să nu pună tot zelul, toată activitatea, tot românismul, tot patriotismul pe care îl are şi pe care l-a moştenit de la părintele său, pentru ca să apere această cestiune. Cînd văd dar răspunsul dat de domnul ministru de externe aci, care diferă în multe de răspunsul pe care l-a dat mai deunăzi în Senat şi care m-a făcut pe mine să mă asociez cu interpelarea domnului Schileru; cînd văd că dumnealui în momentul de faţă face o mărturisire care pentru mine este foarte preţioasă, zicînd că a fost un moment cînd Austria şi-a schimbat sistemul său primitiv, sistemul său de contu-mace sau de carantină, înlocuindu-1 printr-un sistem de prohibiţiune absolută, şi atunci poate era momentul să se facă ceva, să se pună mai multă energie, sau mai mult noroc, atunci poate că s-ar fi dobîndit acest lucru. Cînd Domnia sa face această preţioasă declaraţiune, înţelegeţi foarte bine că eu nu pot face altceva decît ceea ce am zis necontenit: nu am a face cu ministrul de externe actual, precum nu am a face cu nici un ministru de externe. Pentru ce? Pentru că mulţilor miniştri 86 de externe cari s-au strecurat, cari au trecut pe acea bancă le-a venit o cestiune pe care nici unul n-a rezolvat-o, fiindcă unuia i-a venit, altul & tratat-o, al treilea a lăsat-o, al patrulea se vede cu dînsa iar pe umeri, aşa eă eu nu pot să mă adresez direct la ministrul de externe Dimitrie Sturdza, ci ar trebui să mă adresez ministerului întreg, acelui munte, acelei stînci care stă nemişcată pe acea bancă. (Ilaritate.) Şi cu atît mai mult sînt silit şi îndemnat de a mă adresa acestei fiinţe care este eternă, cit va fi şi firma ei, cu eît en m-am luptat împreună eu domnul Ion Brătianu, amîndoi în opoziţiune, pentru măcar a dobîndi amînarea votărei acestei convenţiuni; căci niciodată, nici în capul Domniei sale, nici în capul meu n-a putut să intre cum că noi am putea să trăim izolaţi de orice comunitate de interese, de orice regulare de interese cu statele vecine nouă, cu statele cu care avem cele mai multe relaţiuni, cu statele cu care, vrînd-nevrînd, sîntem Osîn-•cliţi să trăim bine, să regulăm interesele noastre, fie politice, fie economice, într-un fel aşa incit să putem fi în bună armonie. Şi nu că eu voi fi acela care să zic domnului ministru de externe că Domnia sa face rău cînd caută să reguleze această cestiune în mod amical. Nu o dată am zis-o, chiar avînd pe onor. domn Brătianu alături cu mine, cum eă noi sîntem în poziţinnea oalei de lut şi că nu putem să ne luptăm deschis cu oala de tuci sau de aramă; dar şi pentru oala de lut şi pentru oala de aramă exista posibilitatea de a evita ciocnirea, ţiindu-ne fiecare în drepturile noastre. , Aşadar iertaţi-mă, domnilor, dacă fiu la geneza acestei conven-ţiunî, care pentru noi este — şi voi arăta cum o privea şi domnul Bră-tiania — haina aceea a lui Nesus s. Domnilor, cînd s-a înfăţişat convenţiunea aceasta la anul 1876, a venit şi o expunere de motive. Acea expunere de motive a început a ciuta gloria română. Aceasta era o frază pe care şi noi mai încoace am împrumutat-o, şi în tot momentul, la toate Gestiunile, venim să vorbim de Mircea, de Mihai, de Ştefan cel Mare etc., pentru ca să acoperim dacă se poate slăbiciunea şi goliciunea noastră. Ia uitaţi-vă cum începe răposatul Boerescu : „Sînt trei secole de cînd Bomânia nu a exercitat dreptul său de a încheia cu alte puteri convenţiuni sau tractate de comerţ”. Şi dupe aceea vine şi rezumă: Bucuraţi-vă, noroade, căci eii am să iscălesc alături de corniţele Andrassy. Apoi ne spune cit această convenţiune este de glorioasă din punctul de vedere al autonomiei şi cit este de importantă în privinţa marelor foloase care le avem, şi zice aşa : „Un alt avantaj însemnat pe care-1 putem considera ca făeînd parte din sistemul vamal stipulat este cel coprins în paragraful 5 din actul adiţional, relativ la vitele vii ce se importă dintr-un stat intr-altul. Cunoaşteţi, domnilor deputaţi, ce comerţ însemnat de vite facem noi cu Austro-Ungaria şi ce cantităţi mari de tot felul de vite importăm* noi în statul vecin. Pînă acum vitele noastre erau supuse la intrarea în acest stat la taxe destul de mari, coprinse în tariful general austro-ungar. Acum însă, că ne bucurăm de tratamentul naţiunei celei mai favorizate şi că prin alte tractate ce Austro-Ungaria a încheiat cu alte * Citeşte : exportăm ! state aceste taxe sînt pe jumătate mai mici decât cele- ce plătim.-noî astăzi, comerţul roniân are Să beneficieze şi de această însemnată scădere’*.. Domnilor; este cunoscut că ceea Ce zicea răposatul Boereseu. era un mare adevăr ; şi acest, adevăr, precum şi importanţa care o arăta e.ă o . avea comerţul ţărei cu vitele^ mai cil seamă comerţul din Moldova de sus, a făcut,; o declar,- şi la nevoie mă voi adresa cMar la aceia caii au votaţ convenţiunea, a făcut zic ca convenţiunea să fie votată şi de reprezentanţii Moldovei de.-sus. ■ . ' .: Domnilor, am fost mai deunăzi tratat că. exagerez cifrele, Iată acnm am aci odare de seamă a răposatului Strat, care arată cit'era comerciul nostru pe vremea aceea,.,■. Domnilor, nu găsesc pagina; dar sînt dator să declar mai dinainte că, dacă nu. voi fi exact în ceea ce vă voi spune ox:al, primesc să fiu declarat de calomniator. Răposatul Strat arată; asţfel : zece milioane fiorini în aur comerţul vitelor maci; patru milioane comerţul rîmăţorilorvreo două milioane comerţul linei şi vreo trei milioane comerţul pieilor’ ■ - Acestea toate reprezintă vreO; 19 milioane fiorini, cari fac vreo 38= milioane franci. Aceasta era înaintea convenţiunei comerciale; ciad dările erau mari. - c . . . Din cele ce :vi s-au spus de onor. domn Scbilern, dumneavoastră aţi văzut cum l in urma convenţiuneir cînd dările au scăzut, comerţul exportaţiunei în Austria a rîmăţorilor: &-a împătrit sau cel puţin s-a. îndoit. Prin urmare, nu am fost deloc exagerat cînd am zis că comerţul vitelor şi al materialelor primitive reprezintă o ţifră între 35 şi 45 milioane. i ; ■ : ■- ' .. Cînd a venit domnul Strat şi a făcut laudă acelei convenţiuni ară-tînd marele foloase ce ni se dădeau, şi domnul Brătianu şi eu şi răposatul Epureanu l-am combătut, zicînd că facem, cum am zice, vă banqner căci dăruiam tot pentru aceste două articole. Şi noi’ ne întrebam, acei ©ari combateam : Cum a putut să: facă cabinetul din Yienâ ca această convenţiune şă se primească de Parlamentul unguresc? Re miram noi înşine., n-..,-- v ./ ; : ; ■■ în adevăr, domnilor, Austria propriu-zisă, stat eisleitan, afară dc Galiţia şi încă o parte, este un stat cu industrie întinsă; şi fiindeă este un stat eu industrie întinsă are nevoie de materii primitive, şi are nevoie de grîu, de cereale şi de vite. Şi dovadă este că în cită vreme statul Ungariei nu a avut autonomia, nu a avut influenţa cum era sub Metter-nich, cabinetul din Yiena hotăra tot. Riciodată, decît în ceasuri foarte rare, nu se închideau graniţele Austriei pentru cerealele şi vitele noastre;; pentru că Austria avea nevoie de vite, şi de productele cari rezultau din vite şi de cereale şi aceasta făcea cum că Moldova era plină nu, cum spunea domnul prim-ministru, de gologani sau creiţari sau de rubiele stricate, ci era plină de galbeni cu zimţi. Onor. domn Brătianu ne spunea că părintele Domniei sale era un. mare exportator. Regreşit, nu eu voi fi acela care să contest această. Ştiu însă că în Ţara Românească niciodată comerţul vitelor nu a fost aşa de mare cit a fost în Moldova, şi era natural aceasta fiindcă Ţara Românească se megieşeşte cu ţara ungurească, care este şi ea o ţară agricolă, o ţară de păşune, care prin urmare produce şi ea vite şi grîu. Dar Moldova este megieşă cu o ţară eare nu produce vite şi grîu — afară de Galiţia şi încă o parte —, prin urmare Moldova făcea acest eomerţ în mare şi sînt sute şi mii de ţărani cari cunosc Yiena şiOlmiitz, 88 căci-marele Mici sA făcea la Ohriutz; şi este un limbaj care exista; piuă îii ziua de astăzi : se zice om de Olmiitz, adică dm care duce vite la Cimutz, ;şi-se numesc boi de Cflmiitz boii mari şi frumoşi cari pot să fie exportaţi. Begret că onor. domn Carp mir este aci casă vă spnie că bnnnl Domniei sale, postelnicul Manolache Badu, făcea comerţ mare şi în tot amil exporta pînă la 20 000 de galbeni*, şi aducea pentru, vitele exportate pungi aşa de mari de aur. Permiteţi-mi a vă spune o mică anecdotă. Postelnicul Badu a trimis într-un an pe fiul său, pe amicul nostru domnul Iorgu Badu, să vîndă vitele sale, şi acesta cu; banii care i-a luat pe vitele vîndute a venit la Pestă şi a "voit să fată acolo o revoluţie^ a cheltuit 14 000 de galbeni.-: (Il&ritate.)- " Şi eu am fost arendaş la moşia Berceştb •'•■Domnul Agarici - ştie-şi poate să vă spuie că eu am fost tovarăş cu Filibiu zece ani şi făceam comerţ de vite ; şi în tot anul exportam patru cîrduri de boi şi patru cîr-dmî de vaci şi mi se aducea pe ele pungi de aur, pentru ce ? Pentru că aveam marfă de aceasta patriarehală destulă pe care o vindeam, şi pe de altă parte nu importam atîta marfă străină ca acum. Puţina marfă străină ce, aduceam atunci era din Lipsea; de acolo venea ceva industrie şi, prin urmare, Austria pentru acea puţină marfă pe care o importă de la .n-oi;** era plătită de noi prin boi şi prin,materii primitive ; şi, fiindcă cetea ce importam noi era mult mai puţin decît ceea ce exportam, se făcea, că aveam aur mult, mai mult decît astăzi. îra luam aur de la Engliţera, şi de la. Francia ca. să .plătim .marfa Austriei, noi plăteam industria austriacă cu boi, vaci, porci, lină şi piei, iar. prisosul ;ni-l .plătea Austria nouă cu aur, căci nu voiam să avem,fiţuici austriace. Ei bine* cum zisei, ne miram noi, cum a putut Austria să facă pe Parlamentul unguresc ca să subscrie acea convenţiune? Şe tot întrebau^, mereu şi am început a ne şopti între noi că aplicarea convenţiunei nu era nnmai în mîinile noastre şi că este: mijloc d-a se împăca şi cu cerul, că se vor găsi mijloace ca sa se împiedice mai tîrziu şi să se închidă graniţele acelor două compensaţiuni cari ni se dau acum, graniţa pentru cereale şi graniţa pentru vite, şi aceasta ne-a făcut pe noi sa votăni în epntra convenţiunei. Daţiuni voie, domnilor, să vă citeşc aci cuvintele, domnului Ion Brătianu, ca să vedeţi cum califica atunci primul-miBistru actual convenţiunea aceasta. Eăposatul Boereseu ne zicea : Iată, domnilor, vedeţi cit este de bună şi favorabilă această convenţiune, că Francia şi Engliţera protestează cqntra ei”. Şi domnul Brătianu cu drept cuvînt răspundea că argumentele pe care le da domnul Boereseu,, ca în favoarea, copven-ţiiiBei, erau tocmai în defavoarea convenţiunei, pentru că cum am putea şă, credem noi că Francia şi Engliţera sînt contra noastră cînd Ştim €if;'V.%‘făcut Francia şi Engliţera pentru noi i Şi atunci Domnia sa. a .zis'aceste cuvinte : ' „Onor... .domn.Strat a zis : Cine e inimicul cel mai mare al acestui tractat ? Este Turcia, este Francia, este Anglia; prin urmare, este un aet de o mare importanţă politica şi trebuie să-l votaţi. Ei, domnilor, ciudată argumentaţiune ! O convenţiune care atinge toate interesele noastre prezente şi'viitoare, care se zice'1 ca este de un interes politic foarte important, şi cînd se .defineşte această" importanţă politică se "* Citeşte: vite! ’ Citeşte: o exporta la noi î m zice că inimicii noştri sînt Francia, Turcia şi Englitera, ciudată argu-mentaţiune este aceasta ! Să presupunem că Turcia, în naivitatea ei, nu înţelege ea însăşi opoziţiunea ce ne face. Dar Francia, Anglia, Italia de ce au făcut opoziţiune? omnul Strat zice că sînt inimicii noştri; apoi cui datorăm noi existenţa?” Şi în adevăr, cînd domnul I. Brătianu, atunci simplu deputat în opoziţiune, a zis că Turcia nu este pentru prima dată proastă, domnul preşedinte al Camerei de atunci, principele D. Chica, i-a tras o răfuială grozavă (ilaritate), zieîndu-i: Cum poate Domnia sa să atace o putere aşa de mare ? Eu te gîndeşti că prin aceasta te faci imposibil ? Şi domnul Brătianu a răspuns : „Dar tocmai de aceea trebuie să vă pară bine că vorbind mă fac imposibil, pe cînd dacă aş tăcea m-aş face posibil”. Şi apoi a mai adăugat domnul Brătianu: „De ce să se fi opus Francia, Anglia şi Italia? Apoi este lucru firesc, căci este un interes material: Francia şi Anglia au mare comerţ cu noi şi văd că aci este o influenţă a Austro-Ungariei, care are să acapareze cu monopol toate tîrgurile noastre; şi negreşit că au interes ca să se opună. Ele nu pot să ne zică : De ce faceţi aceasta? Căci ne lezaţi în interesele noastre, şi pe voi vă daţi Austriei, nu ca Portugalia Angliei, ei ca populaţiunile indiene, şi astfel ne lăsaţi pe noi şi vă omo-rîţi pe voi”. Iată, domnilor, cum caracteriza atunci onorabilul domn Brătianu convenţiunea aceasta; şi eu cred că şi astăzi Domnia sa, ajuns ministru, contra voinţei preşedintelui Camerei de atunci, gîndeşte ca şi mine, căci convenţiunea aceasta a fost fatală pentru ţară. însuşi domnul ministru, de externe zicea : „Aş voi să ştiţi şi să vedeţi cîtă muncă mi-am dat ca să fac ca această eonvenţiune să se mai îmblînzească pentru noi”. Domnilor, s-a zis că Francia şi Anglia au văzut cu ochi răi încheierea convenţiunei şi dacă regret ceva este că Francia n-a fost mai energică, ca să ne puie în poziţiune de a trece de la noi acest pahar. Pentru că din ziua în care s-a încheiat această eonvenţiune ministrul nostru din afară a luptat necontenit, şi va veni timpul cînd domnul ministru de externe actual, liber de poziţiunea în care se află astăzi, va recunoaşte ceea ce zic eu, căci sînt încredinţat că Domnia sa în lucrarea sa foarte activă este absorbit principalmente de lupta neîntreruptă şi fastidioasă ee o are pentru această eonvenţiune. Sînt încredinţat că convenţiunea aceasta pentru noi a fost cea mai mare nenorocire, sînt încredinţat că toţi aşteptăm cu cea mai mare nerăbdare ea să vină cît mai degrabă ora în care să scăpăm de dinsa. 1 (Aplauze.) Fiindcă onorabilul domn ministru de externe a citit şi comentat oarecari punturi din eonvenţiune, să-mi daţi şi mie voie, domnilor, să citesc şi eu. Iată ce se zice prin articolul 5 adiţional: „Animalele vii importate dintr-un teritoriu pe cel[l]alt nu vor plăti reciproc, la intrarea lor, decît drepturile de importaţiune care sînt sau vor fi percepute în Austro-Ungaria în comerţul de fruntarie, conform stipulaţiunilor tractatelor încheiate în această privinţă cu naţiunile cele mai favorizate”. Pentru boul mare se plătea mai nainte un galben taxă la intrarea în Austria şi guvernul austriac, pînă să nu fi avut o eonvenţiune ou noi, a scăzut taxa la o jumătate galben, şi cînd s-a încheiat convenţiunea 9» a redus-o de la jumătate galben la un sfert de galben. Prin urmare, din această redueţiune a taxei la un sfert de galben, eîştiga ţara trei sferturi de galben la un bou, noi am căpătat dreptul să exportăm boii fi să plătim un sfert de galben. Să vedeţi acum, domnilor, pe ce onor. domn ministru de externe se reazămă' sau mai bine pe ce Domnia sa zice că se reazămă Austro-Ungaria, şi domnul ministru găseşte că bine face şi că are tot dreptul cînd închide graniţele noastre. Iată ce zice articolul 5 din însăşi eonvenţiune : „Cele două înalte părţi contractante iau îndatorirea de a nu împe-dica comerţul reciproc al supuşilor lor prin nici o prohibiţiune de impor-taţiune, de exportaţiune sau de tranzit. Cu toate acestea nu sînt supuse acestor dispoziţiuni articolele următoare : tutunul sub toate formele sale, sarea, armele, pudra (praful de ■puşcă) şi muniţiunile de rezbel. Nu sînt coprinse în această restricţiune : puştile, pistoalele şi armele de comerţ cu obiectele şi cartuşele indispensabile pentru a lor întrebuinţare”. Convenţiunea stabileşte dar mai întîi principiul general, că nici o prohibiţiune de importaţiune, exportaţiune sau de tranzit nu poate împedica comerţul reciproc al supuşilor români şi austro-ungari, şi face excepţiune numai pentru tutun, sare, iarbă de puşcă şi arme de rezbel, exeluzînd de la această restricţiune armele de vînătoare. Şi apoi acelaşi articol adaogă : „Se vor putea asemenea lua măsuri prohibitive în ce priveşte poliţia sanitară şi mai cu seamă în interesul sănătăţei publice şi conform, prmeipielor internaţionale adoptate pentru aceasta... ”. Aci este, domnilor, cheia diferendului care există între guvernul nostru şi acela al Austro-Ungariei. Apoi un alt aliniat mai jos vine şi zice: „în circumstanţe excepţionale, pentru ce priveştepreviziunile de rezbel, nici una din cele două înalte părţi contractante nu va supune pe cealaltă la o prohibiţiune de importaţiune san exportaţiune care nu va fi fost aplicabilă în aceleaşi circumstanţe la toate celelalte naţiuni”. Guvernul austriac susţine că prin acest articol [î]şi păstrează’''Septul să aplice măsuri de prohibiţiune, adică de poliţie în privinţa sănătăţii, cari sînt şi în alte state. Ce sisteîtî avea atunci, la 1876, Austria? Avea sistemul de pretutindeni, pe care-1 avea şi despre Eusia, şi despre Prusia, şi despre Italia, şi despre noi, sistem pe care-1 avea şi Prusia despre Austria, sistem care se cheamă sistemul de carantină, adică dacă este vreo boală de vite la o depărtare mare de graniţe se întemeiază carantine pentru cinci, şase zile. Dacă se apropia boala de graniţă, se sporesc zilele de carantină, se pun 10, 20, 30, 40 zile de carantină. Dar apoi se lasă vitele să treacă. De aceea de-a lungul graniţelor româneşti erau întemeiate carantine foarte costisitoare. Aşa pot numi carantina de la Mamorniţa, de la gurile Homorei din judeţul Fălciu. Fiecare care avea vite de export venea cu ele şi sta acolo 10, 15 şi 40 de zile, ceea ce-1 costa foarte scump, căci fineţea se vindea cu preţuri mari de către proprietarii din Bucovina. Şedea acolo cîte 40 de zile, timp pe care medicii-1 credeau că este suficient ea să vadă că nu mai este boală, şi duj>e aceea se dădea voie să treacă. Aşa era pretutindeni; aceasta s-a făcut pînă la 1876. 91 - Deodată, peste patru ani de zile, iese Ia iveală o'lege,- pe care -v-o voi citi mai intîi în nemţeşte, ca s ă nu mi se zică că am tradns-oa îii. Domnul ministru de externe, care ştie foarte "bine nemţeşte, mă va cmi-trola. Iată ce zice paragraful 7: - „Die Ein- und Durehfuhr von Bindern aus Laendern, von welclien haeufig vorkommender Verseuehimg die Einsehleppung der Binderpest în besondere[r] Weise droht, ist verboten”. ; • Iată traducerea în româneşte a acestui paragraf : „Intrarea şi tranzitul de vite eorniite sînt prohibite de la acele ţări unde* din cauza' deselor epidemii, - este pericol de a se introduce pesta bovină’5/ 1 - Iată acum şi paragraful 40 din regulament cum se rosteşte;-‘Toi citi în româneşte, fiindcă ani dovedit că pot traduce. (Ilaritate.) \:;,,Prbhibiţiuneă necondiţionată, absolută, rostită prin paragrafM-'T al acestei legi, intra pe "deplin în vigoare de la 1 ianuarie 1882, şi.-de la data-aceasta au :să se clesfiinţeze/stabilimentele de Kontumaz (adică carantinele) despre Busia şi Bomânia”. ' ’ ! ‘ • ,,, Aşadar, după acest paragraf ,s-a desfiinţat cu desăvîrşire sistemul de carantinăşi '.în privinţa Busieişi în privinţa Bomâhiei. . , Prin urmare, domnilor, după ce convenţiunea a fost subscrisă, după» ce am cumpărat-a cu sacrificarea întregei noastre industrii născînde, după., ce am sacrificat-o cu desăvîrşire, în mod absolut, căci am-ucis toată: industria numai ca să putem obţine liberul export al vitelor noastre, după toate acestea vine o lege care desfiinţează sistemul carantinei or ce exista la încheierea convenţiunei şi-l înlbcuieşte prin b prohibiţittne absolută. : Domnii mei, cîhd eu aş avea cu unul din dumneavoastră o tocmeală, să-mi daţi adică mie eu arendă o moşie şi eu să vă plătesc 1000 galbeni, ş£ de nu voi plăti decît 200 galbeni, vă întreb, iuiă-un asemenea caz, nu îhciipb desfiinţarea contractului ? (Aplauze.) Cum? Ai făcut din ţara mea un astfel de emporiu pentru ţâra ta; ţi-am dat tot numai ca să mă laşi să mă hrănesc şi eu, să-mi duc vitele şi bucatele, şi eînd voi să pun în lucrare acest drept mă izbesc de un tratat care, pentru eonsideraţiUni străine eu totul mie, l-ai făcut cu Germania] şi zici că prea puţin [î]ţi pasă că am făcut eu legi de poliţie sanitară, o lege destul de draconiană, copiată după legea din Austria, şi am impus-o ţârei'; puţin î[ţi] pasă că mi-am ucis toate industrieie — şi voi spune, care erau acele industrii — , [î]mi zici: „Eu am tractat încheiat cu Germania; prim acel tractat m-am legat către Germania ca eu să nu mai primesc vite^ din partea Busiei şi Bomâniei; şi prea puţin î[mi] pasă de contractul ce am făcut cu tine-/ :Iată vedeţi, domnilor, ce poziţiune ni se face. Şi atunci guvernul nostru ar putea zice : Ce mai este între noii IsFe-am sacrificat industria tarei, agricultura, ni le-am sacrificat Ungariei; vedem acum eă s-ă dat monopolul vitelor Ungariei ; eu eu ce rămîn ? Eu te las să aduci în ţara mea făină, petrol, chiar vite ; şi dumneata fără să mă întrebi, fără gândeşti că nu puteai să faci acel contract cu Prusia, te apuci să schimbi sistemul prohibiţiunei, vroi să zic sistemul de contumace, căci prohibiţiune nu era absolut ; dumneata nu ai fost în drept să declari că în Bomânia este 6 boală endemică şi, dacă ăi făcut acea convenţiune cu Germania, conven-ţiunea dumitale e nulă. (Aplauze.) Ei! Dar nu s-a făcut aşa; şi' am ţipat,; şi am strigat continuu. Cit despre pagubele ce ni se cauzează, nu avem 92 decît'să luăm statistica să le vedem. Fac apel la deputaţii din Suceava, Botoşani, Borolioi, să lase de o parte eonsideraţiunile politice, de partid, să se gîndească nn moment la cei ce i-au ales, să se gîndească la dînşii chiar ; să spună, în frica lui Dumnezeu, ce se face astăzi cu vitele cînd îmbătrînesc ? Ce au devenit velniţile, bralia, grajdurile de vite ? Altădată se lua un bou cu 150 lei, se ingrăşa şi se vindea îngrăşat cu 500 lei. Ce se face cu aceste vite astăzi ? Dacă nu vor răspunde dumnealor aci, vor răspunde la Huşi, şi fac apel anume la domnul Iamandi. în Moldova se făcea comerţul acesta, căci se luau vite slabe din Basarabia, cele mai bune cu 80 lei, se aduceau în ţară, arau cu ele, şi cînd-îmbătrineau veneau cirezarii de le cumpărau şi le dubeau la brabă, la Burdujeni, la Hîrlău, de le vindeau cu preţ ca şi cum ar fi fost tinere. Toate aceste vite se dubeau la Viena. Compania drumurilor de fer Lfemberg — Cernăuţi înfiinţase chiar vagoane care erau confecţionate aşa incit luau carnea tăiată, o puneau într-un fel de răcoritor şi o transportau astfel. Toate acestea s^au oprit. - Aici este, domnilor, cestiunea. Austria putut-a ea să facă aceasta? Eu susţin că mă putut. Şi ca dovadă că n-a putut, că am dreptate,' am să vă citeŞc răspunsul care mi l-a dat domnul ministru cînd am făcut inteU pelarea în Ziua de 28 ianuarie T8834. Iată cum Domnia sa defineşte bine, curat ca tin român, ca uh ministru care a aplicat convenţiuneă,, care sînt nedreptăţile Austrd-Ungariei faţă Cu noi. Veţi Vedea băle defineşte1 măi bine decît mine : ; • 7 ,,Domnilor, istoricul făcut de domnul Kogălniceanu este parte exact. Noi am insistat pe lingă guvernul austriac să hi se deschidă graniţele, fiindcă fusese indus în eroare guvernul âustro-ungâr asupra stărei de epizootie îh România şi ne şi promisese această. Din nenorocire, s-au ivit vreo cîtevâ cazuri de epizootie în Prahova şi un caz, două în Fălciu... Domnilor, eu sper că Austria va fi bine inspirată, chiar din punctul de vedere al interesului său 7 spre â ne deschide graniţele şi a face să se aplice legea cum trebuie să fie aplicată, adică cînd este epizootie într-o circumscripţiune oarecare să ia măsuri pentru acea localitate, iar nu din cauza unui punct oarecare să închidă toate graniţele”. t Iată ce zicea domnul priin-ministru, ceea ce m-a satisfăcut pe mine, ceea ce a satisfăcut ţara întreagă, băci aşa e, n-are Austro-Ungaria dreptul de a închide graniţele pentru că într-un loc oarecare s-a ivit caz de boală. „Decît, domnilor, pînă acum avea oarecare dreptate şi ea să aplice legea astfel, fiindcă noi nu aveam nici o lege de asemenea natură, şi după ce am făcut noi o lege a trebuit să vadă mai întîi efectele aplicărei sale”. . ■ Aceasta se zicea la 28 ianuarie 1883.. Va să zică avem 82, 83,84, trei ani de atunci. „Astăzi însă şi la noi legea este aplicată tot aşa de bine ea şi în Austria. Aceasta însă nu ne opreşte să căutăm din toate puterile noastre să nu mai fim ,1a discreţ-iunea nimănui şi cred că cu drumul de fer la Constanţa vom putea» să ne deschidem un nou debuşeu, şi atunci cred că şi ceilalţi vor fi mai modeşti în privinţa noastră”. Aţi văzut, domnilor, că după ce Domnia sa vine şi recunoaşte1 împreună ou mm^ că Ausiro-Ungaiia n-a avut drejhul să schimbe sistemul de. eoiitumace într-un sistem de prohibiţiune absolută, că n-a avut dreptate cînd e boală într-un punct oarecare să închidă ţara întreagă, că am făcut o lege diaconiană pe care o aplicăm tot aşa de bine ca şi Austro-Bngaria?şilsmtcih' în drept a cere ca Austro-Ungaria să respecte convenţi-unea, şi Apoi tot* domnul Brătianu vine şi, cum zice francezul,: cmnme 93 une jieJie de consolation, ne spune că are să se deschidă un drum de fer la Constanţa, că vom face un port şi atunci rom exporta pe acolo vitele noastre, Dar să ne întrebăm : cînd vom face drum de fier, pod şi port, unde avem să exportăm? Căci Francia nu va lua carnea de la noi pe cît timp o ia din America mai ieftină. Turcul mănîncă carne de oaie şi caşcaval, şi chiar dac-ar mînca carne de vacă ar lua-o din Rusia, mai ieftin; şi apoi Ţara de Sus, de la Dorohoi, să ducă boii pînă la Constanţa? Cînd domnul Brătianu ne-a dat această mîngîiere, noi n-am privit-o ca serioasă; ne-am uitat însă la aprecierea care o dă Domnia sa apli-cărei convenţiunei. Domnia sa a zis că n-are drept Austria să închidă graniţele; nu poate să ne arunce în categoria ţărilor endemice; nu poate să ne declare hors la loi, hors la convention. Şi Domnia sa ne zice pe urmă: Aide murgule, ţi-oi da iarbă verde : podul, portul şi drumul de fier la Constanţa. Ei bine, am crezut; dar de atunci au trecut trei ani şi nu avem nici pod, nici port, nici drum de fier şi Austro-TJngaria ne ţine graniţele tot închise. Mi se pare că anul acesta a izbucnit boala de vite în Bucovina mult mai gravă ca cea de la noi. Domnul ministru de externe cu drept euvînt a pus în aplicare convenţiunea punînd carantină. îndată ce însă a trecut boala, guvernul austriac a notificat guvernului român aceasta, cerînd ridicarea carantinei în puterea convenţiunei; ministrul a ridicat-o şi bine a făcut. Ei bine, noi am ridicat earantina, de ce şi guvernul austriac nu deschide graniţa? (Aplauze.) Mai mult decît atîta, am informaţiuni cum că ar fi două, trei pun-turi în Doronoi unde ar fi boală de vite. îndată ce s-a aflat despre aceasta, domnul ministru de rezbel, după cererea ministrului de interne, a trămis la Dorohoi un regiment cu muzica şi drapelul în cap—şi bine a făcut — şi pe toată graniţa e consignie straşnică să tragă cu puşca în contra aeeluia care nu se va preta lozincei, care va călca carantina. Eu, proprietar pe malul Prutului, văd continuu acest spectacol: armata română cu arma în mînă păzeşte ţara de epizootie. Dar Austro-Ungaria iată ce ne face, şi mă refer la domnul Cozadini, să spună dacă Domnia sa n-are informaţiuni pozitive cum că în Bucovina e epizootie mult mai mare decît în Bomânia, de la Hliboei pînă la Cernăuţi. Domnul Gr. Cozadini: Aşa este. Domnul ministru de interne spune eâ are continuu rapoarte de la veterinarii noştri; care-şi îndeplinesc datoria poate cu prea mult zel, şi chiar dacă n-ar face-o dînşii sînt consuli austriaci în fiecare localitate şi aceia n-au nimic de făcut decît să raporteze guvernului lor unde sînt bolile. Domnul ministru a spus că de vreo trei-patru ori guvernul- austriac era gata să deschidă graniţele, dar ivindu-se cîte un caz de boală pe ici, pe colea, nu s-a deschis. A mai zis domnul ministru că voieşte să Întemeieze relaţiunile noasre cu Austro-Ungaria; nu vorbesc de cele politice, acelea sînt cele mai bune, dar de cele economice. Dar iată eă îndată iese ca Beus ex machina cîte un bou bolnav şi atunci îndată se închid graniţele. Dar la noi de ce nu este aşa ? Am ajuns să fim naţiune independentă, am făcut guvernului austriac toate concesiunile, toate cîte se puteau face. Ms-a permis înfiinţarea unui consul în Viena, ni s-a permis înfiinţarea unui consul în Pesta, dar de ce nu avem un consul în Cernăuţi, de ce nu avem unul în Sibiu, de ce nu avem unul în Braşov? Cari aceşti 94 consuli să ne scrie despre cele ce se petrec acolo şi să se ocupe să vadă necazurile, durerile şi chinurile ee le suportă românii (aplauze prelungite), să vină să ne raporteze nouă despre toate aceste. (Aplauze.) Apoi, domnilor, cînd vedem cum s-a aplicat eonvenţiunea aceasta, nu trebuie oare ca domnul Brătianu împreună cu mine să vină şi să zică : Doamne, Doamne, iartă păcatele noastre, căci le-am ispăşit pe toate luptînd contra acestei convenţiuni. Domnilor, acei ce au făcut această eonvenţiune au făcut o crimă mare, îmbătaţi de gloria strămoşească; în numele lui Mircea, Bogdan şi Basarab, au venit şi au încheiat această eonvenţiune. Ei bine, să fim mai modeşti, să lăsăm să doarmă mai liniştiţi veeinicul somn Mircea şi Mihai şi Bogdan şi să venim cu eonvenţiunea în mînă, cu contractul acesta, şi ca oameni oneşti să zicem: De ce ne sărăciţi? îfu vedeţi că, dacă veţi aplica eonvenţiunea astfel, aveţi să faceţi cu neputinţă altă eonvenţiune ? Domnilor, deşi unii zic că nu trebuie să se mai facă nici o conven-ţiune, cu toate astea eu sînt de părere că trebuie să încheiem o astfel de eonvenţiune; dar, cînd voi şti că chiar acel articol pe care voi găsi că pot să-l votez în acea eonvenţiune ca favorabil nouă are să se aplice aşa cum se aplică astăzi, nu ştiu zău unde se va găsi o Cameră care să mai voteze o asemenea conveiiţiune. Domnilor, s-a făcut imputare că am fost aplaudat; ei bine, aţi văzut ce au însemnat acele aplauze, căci la vot au fost 92 pentru şi 2 contra*5: eu şi domnul Paladi. Domnilor, este o amăgire puternică cînd vedeţi în această eestiune o acuzare ministerială; eu cred că fac bine cînd viu şi atac modul cum s-a aplicat această eonvenţiune, căci ea s-a aplicat nu cu sînta dreptate, ei cu sînta nedreptate, dacă pot zice sînta şi la nedreptate. (Aplauze.) Este proverbul franţuzesc : Qui a bu boira, cine a băut are să bea; şi fiindcă am băut odată paharul amar, nu mai voim să bem al doilea pahar. (Aplauze.) Iată situaţiunea; şi eu cred că atunci cînd vorbesc astfel nu atac pe minister; din contra, fac cel mai mare bine domnilor miniştri cînd vin .şi mă silesc cît pot să le arăt cum este situaţiunea. Pentru că eu nu reprezint o ură personală, ci din contra expui o durere a ţărei(aplauze), o durere mare şi care este în inima fiecăruia, căci fiecare se resimte de mizeria economică în care ne-a aruncat această eonvenţiune. De aceea eu vin eu o propunere şi cred că poate, fiindcă vine de la mine, va fi respinsă ; dar sînt convins că mîne va veni pe altă uşă. Iată propunerea : PROPUNERE Subscrişii propun să placă onorabilei Camere de a numi o comisiune de anchetă parlamentară compusă de nouă membri şi a cărei misiune să fie: 1. De a lua cunoştinţă de corespondinţa guvernului român cu cabinetul din Viena în privinţa înehiderei graniţelor austro-maghiare pentru vitele cornute din România, şi a greutăţilor şi împiedecărilor ce mai ales la fruntarieie ungare se fac importaţiunei rîmătorilor în ţările supuse coroanei Sîntului Ştefan. 2. De a păşi la faţa locului, adică în centrmile producţiunei şi co-mereiului de exportaţiune a vitelor cornute şi a rîmătorilor, şi anume la Botoşani şi la Craiova, şi puindu-se în comunicaţiune cu autorităţile locale, 95 cu Camerele de comerţ şi cti producătorii şi -comercianţii de export să cerceteze toate cazurile privitoare fie la închiderea graniţelor, fie la greutăţile* rce-ţ ,mtîmpmă exportaţiuneă vitelor şi rîmătorilor în;, statele austro-ungare. . ^ . ; 3. Să constate pagubele ce se ocazionează avuţiei naţionale prin aceste închideri şi împiedecări. ,-emi- rii După săvîrşirea acestei lucrări la faţa locului, a se: aduce ia cunoştinţa Camerei, încă în sesiunea aceasta, rezultatul cereetărei şi avizul comisiunei despre mijloacele cele mai nemerite pentru restatomicirea liberei şi neîmpiedecatei exportaţiuni a acestui mare ram ăl avuţieima-ţionale, în conformitate cu stipulaţiunile convenţiunei comerciale ce există între Austro-Ungaria şi Eomânia. ..Cuc -o > ■r M.KogălniceanUj G.B.Paladi, G.I. ■■ Demeţtiad, Aug.Pes'iaco-Vj Pisoeki^ DJJ.Butculescu, Lupulescu, N. Nicorescu, l&.Poenuru-Borăetâ.y : M-am silit ca sa dezbrac această propunere deprice caracter dezaprobator conduitei guvernului.; m-am silit să nu fie alt decît o anchetă parlamentară. pare să cerceteze intr-un mod conştiincios tot ce priveşte acest; ram important al avuţiei naţionale. Este un fel de propunere paralelă cu aceea care s-a făcut de domnul Sturdza în privinţa convenţiunei; dar eu propun această anchetă numai în privinţa împedecărei sistematice şi absolute ce se făce comerţului nostru, de vite şi de materii primitive. (Aplauze.){ ‘ ' Este cu totul în voia Camerei de ă numi membri din majoritate sau minoritate ; este cu totul înputerea guvernului să facă ca inembrii acestei coinisiuni să nu fie cu totul radicali, şi eu am convingerea că această comisiune are să fie compusă din români cii durere de inimă de ţara "lor. (Aplauze.) p : ; Nu e vorba aci de liberali sau de conservatori, ei de români în genere, ‘pentru^ că rihăsurile luate de Austria1 lovesc în hoţi şi' e vorba de- punga lor. (Aplauze.) • - v ■ : Am convingerea că acea comisiune dezbrăcată de- orice pasiune are să vină să pună dinaintea Parlamentului cestiunea, dezbrăcată de. orice pasiune, şi Parlamentul atunci va fi pus în poziţiunea să vadă ce este de făcute ATu este permis unui Parlament; unei ţări care şi-a cîştigat'- prin smge independinţa sa, ca într-o asemenea eestiune saplece capul, ceStiune •care aduce ruina ţârei şi la fine :catastrofa. Toată cestiunea de agili, ’ de economie este aci : 40 de milioane eînd vor intra ca mai înainte în ţară au să fie mai buni decît 100 de milioane împrumut, cum s-au propus ; atunci cred că, dacă criza economică nu va dispare cu totul, dar va fi mult mai uşoară. Nu cred că Austria care are.interes de a fi bine cu noi, nu cred că oamenii de stat austriac!, nu cred că Parlamentul austriac poate să gîn-dească altmintrelea decît noi, şi mă explic : dacă Austria s-ar .hotărî, Au rina singură fără de Ungaria, să încheie o convenţiime, cred eă acea coiivenţiune în trei zile s-ar vota; că "acea 'cohHTriţiuhe' va- 'da Austriei avantaje mari şi că asemenea avantaje ni se vor da şi nouă. Şi dovadă este că greutăţile de care se plînge domnul Schileru nu se fac la graniţele despre Austria, ci la graniţele despre Ungaria, *r A Unde s-a auzit, domnilor, că după ce au intrat mărfurile într-o ţara poate statul acela să formeze o carantină, o vâniă? Căci’ este' ştiut că toate principiurile convenţiunei sînt ca orice manipulaţiune să se facă la ^graniţe, Iar nu după ce a intrat marfa în ţară. Ce ar zice Austria- -eînd, dupăue au intrat în Bucureşti- vinurile,-făina,- spirtul său, noi le-amâna- liza şi am;spune că sînt rele, că sînt falsificate ? Oare n-ar ţipa pină la cer T t\im pot să fiii eii niiilţiimit, şi nu' numai eu,: dar ţara întreagă,! cînd domnul miniştrii;de externe vine la Senat şi vorbeşte cu totul altfel de -cum stă Gestiunea, într-un mod eu totul diametralixiente opus de ce a vorbit domniil priin-ministrli? Iată ce zice Domnia sa : ' ; ■ '• „Vitele idăstre pot intra, însă ele sînt supuse legei poliţiei sanitare”. Cum vitele noastre pot intra, cînd prin legea formală de la 1 ianuarie 1882 ■sînt excluse de a intra în mod perpetuu? ' (Aplauze.): ! • : Mai departe : „Astfel fiecare ţară liiîîid măsurile- sanitare necesare, atunci cînd boala de vite încetează, rămîne liberă intrarea^ vitelor”. ' Apoi aşa este legea? Apoi trei ani am avut moi necontenit boală? Cliiar în momentul de faţă nu este decît într-un loc, lingă Dor oboi; prin minare, ce.are a face graniţa Iţcani şi cea de-a. lungul Banatului şi Transilvaniei? : '■ tV : r De ce dar .ceea ce zice legea, nu se realizează? Cum daţi o asemenea definiţiune Araconiană legei care am citit-o şi; care într-un mod. categoric exclude România, avînd ori.nu boala.? • u n Mai departe : „Noi aia întârziat a adopta, legea poliţiei sanitare. Prin această întîrziere s-a întârziat aplicarea ei şi această aplicare este anevoioasa fiindcă se loveşte de multe prejudicii, de multe 'obiceiuri şi restrînge cercul de acţiune;al oamenilor”. ..... ., . Ţa să zică'-să aşteptăm ca prejudiciile să dispară, ’ ca noi, să îmbătrânim, ca vitele să crape de bătrâneţe şi pe urmă 'într-G epocă, depărtată, poate se. vor deschide .graniţele. Apoi aceasta este speranţa care trebuie să ni se dea nouă ?, .„Negreşit, cînd trebuie să . se ţepiiiască toate vitele mai multor comune dintr-un judeţ sau judeţul întreg, acel judeţ este exclus; din rela-ţiimile lui cu alte, judeţe”. . . ,1 • r . Foarte..„drept; dar aşa se face ? Apoi toată ţara s-a ţepuit; nu s-a ţepuit un judeţ.sau. două. De ce s-a ţepuit dar ţara întreagă? .. .. Mai departe : „ venit.în urmă...şi.războiul, care a adus şi epizootia”. Domnul ministru uită un lucru,’că războiul a fost la 1876—18:7.7 şi legea este.făcută de Austria în anul 1880 pentru 1882, , > Mai departe,,. . . Epizootia, care de o bucată de timp se menţine la noi nu într-un mod lăţit, dar fără a se stinge cu desăvîrşire.. Cînd se stinge într-o localitate, se iveşte într-alta, şi nu s-a parvenit pînă acum, cu toată străşnicia pe care guvernul o întrebuinţează-, ca s-o facă să dispară cu totul”. Ya să zică ţara aceasta este osîndită ca, pînă cînd nii va fi în toată întinderea ei cea mai mare sănătate între vite, şi aţi auzit pe domnul ministru- adineaori cînd zicea că legea sanitară nu prevede numai un caz ele boală, ci prevede veri o opt cazuri, pînă atunci trebuie să dea clin umeri şi pînă atunci noi trebuie să primim industria;austriacă ... Domnul D. Butculescu : Care este bolnavă. Noi să primim vinul ce ne vine de acolo, care de multe ori are în el materii cari sînt păgubitoare sănătate! noastre; noi să primim făina şi spirtul ei, să permitem domnului Polak .şi altora să ne inundeze ţara cu cîpici şi cu botine, cari poartă ţărancele noastre, şi toate corporaţiiinile, roţi meseriaşii noştri să se stingă, La noi totul se primeşte .pentru'noi, totul este bun, nimic nu este supus la vreun sistem, prohibitiv sau carantină. Dar, cînd ar fi să oprim şi noi, atunci vai ele noi, vai de ministru, vai 7 — c. S39 97- de biurourile prefecţilor, vai de biurourile vameşilor ! Ce ! S oi nu avem dreptul să zicem : Apoi şi noi sîntem stat, şi noi avem poliţie veterinară, şi noi avem corpul de veterinari tot atît de diligent ca şi al’ dumnealor, tot atît de zelos şi poate prea zelos. Toţi avem armată şi corp de veterinari, pe cari în caz de boală-i încărcăm în vagoane şi-i trimitem acolo unde s-a ivit boala, şi noi să nu avem nici un drept, iar dumneavoastră să aveţi toate drepturile I Domnilor, nu Austria, ci Ungaria este aceea care nu voieşte să ne? deschidă graniţele, fiindcă se zice că ea aşa a votat. Cum voiţi dumneavoastră, domnilor miniştri, ca noi, cari dorim să fim în relaţiuniie cele mai bune politice cu Austria, cum voiţi, zic, ca noi să nu păstrăm ceea ee este în interesul nostru? Iată ce mai zice domnul ministru de externe : „Cu toate acestea cred că după relaţiuniie ce mi s-au dat zilele trecute de către comitetul sanitar, cred că vom izbuti a depărta boala aceasta de la noi din ţară. Acesta este lucrul principal, căci, de vom fi, ori nu vom fi deschişi despre străinătate, eînd vitele noastre vor fi decimate de epizootie vom avea perderi mai colosale în averea noastră naţională decît acelea suferite prin lipsă de export”. Iată, domnilor, mîngîierea ce ni se dă: căutaţi să nn fie boală de vite, căci atunci aveţi să suferiţi o pagubă mai mare decît aceea care se cauzează prin oprirea exportaţiunei. Dar uită domnul ministru de externe, mai ales Domnia sa care este moldovean, că cultivatorii de vite sintmai' mulţumiţi în realizarea aspiraţiunilor lor cînd vitele cari le cultivă le pot exporta, decît atunci cînd pentru cauze de epizootie li se omoară vita care făcea 200 lei şi i se da pentru dînsa 100 lei. Cine nu voieşte ca vitele lui să fie sănătoase şi apărate de orice boală ar putea să le bîntuie, şi care român s-a arătat veri odată rebel la măsurile de poliţie sanitară ce s-au aplicat în interesul ţărei? Prin urmare, nu aşteptam această mîngîiere de la banca ministerială, fiindcă Gestiunea nn este aci, nn este vorba dacă vitele mor de epizootie, eestiunea este că avem dreptul să cerem ca Austria să facă. onoare angajamentelor sale şi să lase intrarea liberă a vitelor noastre, precum o lăsăm şi noi liberă pentru toate provenienţele austriace. Mai departe domnul ministru de externe ne dă altă mîngîiere, care mi se pare că este mai curioasă — să mă ierte Domnia sa dacă întrebuinţez, acest cuvînt. Iată ce zice domnul ministru : „Să căutăm a nu trimite în străinătate decît vite sănătoase şi să căutăm a stupi boala care face a fi excluşi despre Austro-Ungaria şi despre celelalte ţări”. Apoi, domnule ministru, dumneata ştii ce vite frumoase sînt p© la Săveni, pe la Dorohoi, pe la Hîrlău. în Botoşani sînt vite cari se plăteau perechea pînă la 120 galbeni. Fiecare proprietar cînd exporta vite căuta să exporte vitele cele mai frumoase, pentru ca să ia pentru ele nn preţ mai mare, fiindcă ştie că tot un sfert de galben are să plătească ca taxă, fie pentru o vită bună, fie pentru una rea. Cine nn ştie cit de renumite sînt vitele Ini Săvoiu, precum şi acelea din Moldova, cum sînt boii lui Mişlogu, ai Ini Ilie, ai lui Gherghel, ai domnului Cozadini şi ai altora, care sînt renumiţi în toată Austria, ca boi de prima calitate. Astăzi nn mai slut primite vitele noastre acolo. Luaţi dumneavoastră sub escortă vitele şi faceţi-le să treacă dincolo dacă puteţi. Apoi de ce ne daţi nouă asemenea mîngîiere, care nu ar fi trebuit să fie dată nici unui om ? 98 Domnul B, lepurescu : Domnul ministru de externe nu cunoaşte ţara bine. (Ilaritate.) Iată, domnilor, încă nn cuvînt al domnului ministru ; acesta este nn cuvînt bun şi îi mulţumesc pentru dînsul, decît îmi pare rău că nu l-a zis aci, fiindcă ar fi putut să mă mulţumească şi pe mine, şi pe Cameră. Î7u ştiu însă cum domnul ministru împacă acest cuvînt cu cuvintele care le^ zicea adineaori. Iată ce zice domnul ministru : „îndată ce boala de vite de orice fel va înceta, graniţele noastre vor fi deschise”. Cînd va înceta tot felul de boale, graniţele se vor deschide, zice domnul ministru; dar eu, faţă cu legea din Austria, nu pot crede a-ceasta pînă ce guvernul nu vă va spune că guvernul austriac a înfăţişat un proiect prin care se modifică articolele 7 şi 40 din legea care închide graniţele noastre. Pînă ce guvernul nu ne va spune aceasta, eu nu pot să cred că graniţele vor fi deschise. Aş mai putea să cred şi atunci cînd guvernul ar zice : Iau asupra mea aceasta, sau cînd ne va încredinţa că guvernul austriac a dat ordine să se deschidă. Dar şi atunci aş putea să mai întreb : Oare această deschidere nu va fi făcută numai pentru cîteva zile şi apoi iar să se închidă? iSToua dar nu ne trebuie o declaraţiune verbală, ci ne trebuie un act adiţional, o îndatorire reciprocă prin care guvernul austriac se leagă ea numai atunci cînd va fi o boală răspîndită într-o localitate să aibă '-dreptul de carantină şi numai asupra punctului unde boala este constatata. Cînd, în sfîrşit, guvernul va schimba sistemul său actual şi îl va înlocui prin sistemul vechi, acela care exista în ziua cînd a făcut conven-ţiiiBea şi pe care numai avîndu-1 în vedere am primit să votăm eon-; venţiunea, numai atunci zic că lucrurile s-ar putea îndrepta pe calea unei juste reciprocităţi. Dacă aceasta nu o puteţi dobîndi, atunci cel puţin spuneţi că nn puteţi, fiindcă nimeni nu vă cere lucru cu neputinţă. Aveţi Parlamentul deschis, aveţi o majoritate puternică, care poate să ţină seamă de greutăţile Domniilor voastre şi să vă dea dreptate, sau să vă autorizeze a menţine ceea ce este azi, faceţi însă o declaraţiune francă. Dar în această cestiune nn sînteţi numai dumneavoastră responsabili ; fiecare din noi avem partea de răspundere (aplauze j, pentru că această cestiune a fost agitată în comiţiele electorale, unde conştiinţa s-a deşteptat. Dumneavoastră aţi avut 92 de voturi, iar eu numai două şi poate că astăzi nu voi avea nici pe acelea; dar, cu toate acestea, cînd vor veni noi alegeri sau cînd deputaţii se vor întoarce în sinul alegătorilor, fiecare are să fie întrebat: Ce ai făcut în cestiunea cutare ? Cu cît recunoaşteţi că alegerile au fost mai libere şi că deputaţii sînt expresiunea adevărată a alegătorilor, cu atît trebuie să ţineţi cont de răspunsul ce fiecare va fi obligat să dea alegătorilor săi eînd va fi întrebat : Ce ai făcut cu convenţiunea ? Fiindcă, cum am mai zis, această cestiune a fost agitată şi accentuată mult în comiţiele electorale. Altmintrelea diiBineavoastră trebuie să înţelegeţi căi fiecare român va fi dezgustat de a mai vota o nouă convenţiune. Şi dumneavoastră singuri, domnilor miniştri, trebuie să vedeţi că situaţiunea actuală vă face poziţiunea grea. Am auzit pe domnul Maiorescu zicîndu-mi: Eşti dumneata sigur că ai să faci altfel? Ca şi cum m-ar fi tratat drept un fanfaron. Dar 99 eu nu sint făcător de minuni; ştiu numai atît, că am dreptul să reclam f [iar] eînd voi fi ministru alţii mă vor apuca pe mine; dar acum, cind nu sînt ministru, .am dreptul să întreb pe minister :. Ce faci? Şi sini în drept să-î.zie : Lasă de o parte secretele de coxespondenţă şi nu mai mă pune sub legea aceea care pedepseşte pe cei cari dezvelesc secretele6. Astăzi este o cestiune economică care se tratează cor am popvÂo şi trebuie să vedem ee este de făcut. Fără nici o personalitate, fără nici o patimă, eu voiese să facem că ceea ce am subscris şi ceea ce am plătit eu sin gele nostru să fie un adevăr, ’ Să lăsăm să sacrifice manilor, zeilor celor mici, pagubele ce le-am suferit de la ’80 pînă acum ; dar măcar în anul acesta şi în cei următori să vedem şi noi că âmpiitut prin virtutea ndastră,’prin patriotismul nostru şi prin dreptul nostru să dobîiidim ca şi împărăţia vecina noastră să facă onoare angajamentelor sale, precum noi am făcut onoare, după cum ştie domnul prim-ministru, la toate angajamentele noastre 7, ("A-plauze.) ■' Monitor. Dezbaterile Corpurilor :legi?i- - itoare”, 1884/1885, nr. ■ 21,- p. . 322y col. 2 — p. 323, col. 1; p. 324, col. 1 — ' p. 380, col.l. • • -■ * ■ ... NO TE ■ i ‘ ■!■;■> ■ , , 1 Vezi şi intervenţia precedentă. D. Schileru îşi dezvoltase interpelarea anunţată .pe aceeaşi temă şi D. A. Şturdza, ministrul de externe, ceruse să răspundă după ce-şi va"fi prezentat-o şi K. pe a sa. r J - * 2 Vezi Opere, IV, Oratorie ÎI, partea- a IV-a, p. 147? şi urm. 3 Centaurul Nesus, vrînd s-o răpească pe Deianira, soţia iui Hercule, a fost atins de o săgeata otrăvită a acestuia. Pe moarte, Nesus i-a dat Deianirei o tunică ce trebuia să-I readucă soţul infidel acasă. Cînd Hercule a îmbrăcat-o, a fost cuprins de asemenea 'arsuri incit a murit, ?. ? 4 Vezi Operâi, V, Oratorie III, partea a Il-ay'p. 469 şi urm. Mai jos K. se în sală, căci se scurseseră 2 ani, nu 3 de la interpelare!* 5 Referire Ia votarea adresei de răspuns la mesajul tronului. 6 Vezi Opere, V, "Oratorie III, partea a Ii-a, p. 116 şi urm.. 7 S-a cerut prelungirea şedinţei şi I. C. Bratianu i-a replicat lui K. spunînd că "politica prohibiţi onistă a Austro-Ungariei e o mare durere pentru România, iar K., in loc să mingile spiritele, le aţîţă cu fieriil roşu. A amintit apoi că e criză economică în lumea întreagă şl că sistemul practicat de ţara vecină n-a putut fi împiedicat nici de puternica Germanie* aşa incit „cum pretindeţi ca mititelul ministru al României sa facă mai 011111?” Adresează o „respectuoasă- rugăminte” guiierhului privind crearea unei flotile naţionale fie Dunăre *, Domnilor, voi să adresez o respectuoasă rugăminte onor. minister,, pe care i-am adresat-o şi în particular, dar se vede că din cauza multor ocupaţiuni nu a putut să o ia în Vedere. Domnilor, ştiţi cu toţii că comunieaţiunea Dobrogei cu ţara mamă se face pe, apă. Afară de aceasta, sînt multe oraşe d-a lungul Dunărei care în timpul iernei, eînd Dunărea este îngheţată, sînt împedieate în * Şedinţa din 17 decembrie 1884. 100 relaţiunile lor eu Bucureştii, cum este Călăraşii, Tiirmi Măgurele etc. Compania vapoarelor anstriace face acest serviciu în cursul verei, mimai de vreo dona ori pe săptămînă; dar încetează acest serviciu la 20 noiembrie, chiar şi în caz eînd Dunărea este deschisă, neîngheţată. Acnm chiar nu este nn sloi de gheaţă pe Dnnăre şi eu toate acestea Dunărea este^ închisă. Cred că guvernul nu ar trebui să ne lase cu totul Ia dis-creţiunea companiei anstriace; sînt multe vapoare româneşti cari şed degeaba în porturi, fără nici un luciu; şi dar îmi permit a ruga pe onor. minister ca, pe cîtă vreme Dunărea este neîngheţată, să binevo-iască a face ca măcar de două ori pe săptămînă să fie o comunicaţiune între porturile româneşti şi Dobrogea. (Aplauze.) „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 23, p. 388, col. 2. Precizare în legătură cu înfiinţarea unor oficii vamale * Domnilor, este de netăgăduit că la graniţele noastre se fac multe abuzuri şi onor. domn Străjescn are foarte mare dreptate să se plîngă contra acestor abuzuri; dar, domnilor, din nenorocire este convenţiunea comercială care reclamă cu deosebire ca oficiele vamale să fie de-a lungul graniţelor ţăxei. Cu toate acestea, eu aş dori să credeţi că în asemenea cestiune guvernul este care trebuie să ştie şi să aprecieze, şi noi Camera trebuie să ţinem punga mai strînsă şi să fim mai economi decît guvernul. Dar mai este şi altceva care mă face de astă dată să fiu guvernamental: este că doresc ea onorabilul domn Străjescu, care, ca membru din majoritate, nu a dat pînă acum decît bilă albă, să sinxfcă şi Domnia sa cel puţin o dată amarul bilelor negre1. (Mare ilaritate, aplauze.) ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 24, p. 399, col. 3. * Şedinţa din 18 decembrie 1884. NOTE 1 G. Leca, ministrul de finanţe, depusese un proiect de lege privind Înfiinţarea de birouri vamale la Roman şi Botoşani, pentru care Camera în sesiunea precedentă afectase 20 000 de Iei. I. C. Brătianu se arătase reticent, pretextind lipsa mijloacelor materiale. P. Străjescu pledase fierbinte pentru birouri, ,.pentru a ue scăpa de speculaţiunile multiple şi neruşinate ale tuturor Fritzilor şi losifilor care-şi bat joc de noi şi de mărfurile noastre”. Totuşi, la stăruinţa primului-ministru Adunarea a votat aminarea proiectului. Dezvoltă interpelarea în legătură cu atitudinea Sinodului faţă de legea monahismului * Domnilor, eînd a turnat în Senat marea diseuţiune în privinţa atributelor Sinodului şi a călcărilor cari, după onor. interpelat or1 din * Şedinţa din 18 decembrie 1884. 101 I Senat, s-ar fi făcînd de către Sinod, onor, domn prim-ministra a sfîrşit zieînd cum că această cestiune este 111 complot ... Domnul preşedinte al consiliului: O campanie am zis. Complot aţi zis, complot care se începe din Senat şi va urma şi în Cameră; că în Senat sînt oameni maturi şi nu se pot surprinde, dar că în Cameră sînt mulţi tineri şi s-ar putea face ceva ... Domnul preşedinte al consiliului: Meşteşuguri. (Ilaritate.) Meşteşuguri ...De aceea am aşteptat mai multe zile, ca să las ua onor. Cameră să nu fie surprinsă, să se gîndească bine. Onor. domn prim-ministru a zis că acesta este un complot, [î]l recunosc că este un complot şi în acest complot atît domnul prim-ministru, cît şi toţi oamenii cari s-au ocupat cu cestiunile mari ce agită lumea de îa> ’48 şi poate chiar după timpul lui Yoltaire au luat parte. La ’48, la ’64, întotdeauna am complotat şi eu împreună cu domnul prim-ministru. Iată complotul. Complotul este că am voit să păstrăm cuceririle secuiului al 19-lea; complotul este că voim ca ţara noastră, ca o ţară europeană, ca societate a cărei laude le-a făcut adineaori domnul prim-ministru, să mi cadă victima unui jug de care toate naţiunile s-au scuturat. Onor. domn prim-ministru şi-aduce aminte că la întrebarea făcută lui Christos, la acea întrebare Christos a scos un ban şi arătînd efigia Iui Cezar a zis : „Daţi lui Cezar ce e al lui Cezar şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”. De aceea, de la început declar că n-am să atac biserica, fiindcă mai întîi biserica e mama tutulor şi al doilea fiindcă biserica reprezintă dogme, ceva ideal eu care pămîntenii n-au nimic a face, şi eu cred că domnul prim-ministru şi mai ales evlaviosul nostru ministru al cultelor (ilaritate) se vor uni cu mine ca să nu confunde biserica cu acei cari trăiesc la umbra bisericei, ca să confunde altarul cu acei cari se îngraşă cu grăsimile altarului. Am asistat cu multă atenţiune la discuţiunea urmată în Senat; n-am să aduc înaintea Domniilor voastre acea discuţiune întru cît priveşte discuţiunea între senatori, dar acolo au fost chemaţi prelaţii prin onestitatea lor, prin convicţiunile lor să apere biserica, Sinodul, drepturile Sinodului etc., etc. Am asistat şi am văzut ceva care mi-a părut bine : am văzut ca semn de respect dat sînţilor prelaţi sărutările de mîini date de evlaviosul nostru ministru al cultelor sînţilor prelaţi şi nu cred ca Domnia sa să fi sărutat în tinereţele Domniei sale atîtea mîini femeieşti cîte mîini arhiereşti a sărutat în Senat. (Mare ilaritate, aplauze.) Domnilor, sărutarea aceasta de mini are un îndoit avantaj : întîi, ne asigură iartarea păcatelor şi ducerea noastră d-a dreptul în rai, şi al doilea, asigură domnului ministru opt voci în raiul de pe pămînt, în Parlament. în adevăr, acele opt voci au pierdut din valoarea, lor de cînd numărul senatorilor a sporit. Domnul I. C. Brătianu: Graţie nouă; noi l-am sporit. Domnul prim-ministru zice că Domnia sa l-a sporit; aşa e. Mai e încă altceva : prin acele sărutări se comunică harul lui Dumnezeu, se comunică darul de a lega şi dezlega şi, fiindcă acest har ini se pare ca a trecut şi la primul-ministru şi la ministrul cultelor, [î].i rog 102 să binevoiască a nu afurisi interpelarea mea; adică să binevoiască a nu declara că este cestiune ministerială. Eu, cît pentru mine, declar că nu fac din aceasta nici o cestiune ministerială şi, mai departe, nici o moţiune. Şi ştiţi de ce? Pentru că las această plăcută sarcină majorităţei şi pentru că am convicţiunea că această cestiune nu se tratează nici prin bile albe, nici prin bile negre. Să mă ierte domnul Străjescu dacă voi avea bila neagră a Domniei sale2. Domnilor, în toată lumea se frămîntă ideea emancipărei socieţăţei civile, toată lumea se înarmează; se înarmează reacţiunea, se înarmează oameni cari adorează cele trecute, se înarmează ultramontanismul, se înarmează clericalismul, fie protestant, fie ortodox, fie catolic, pentru ca să ducă societatea civilă acolo unde eu nu poate să mai vină. Mai cu seamă la noi de o bucată de vreme, pe neaşteptate, încep a se arăta aceste tendinţe în partea cultului, şi de aceea noi trebuie să ţinem ca să se dea religiunei ce este al ei şi să se păstreze mai cu deosebire cucerirea socieţăţei civile. Domnilor, unul din membrii Sinodului, cel mai învăţat, cel mai cuvios, cel mai inteligent, a zis în Senat: Eecunosc marele cuvînt care s-a zis mai întîi în Adunările mame de la 1857 şi mai recunosc un dureros adevăr, că biserica a rămas cea mai înapoiată. Prin aceste două cuvinte, domnilor, se desemnează situaţiunea şi preocuparea tutulor spiritelor, fie religioase, fie ale liberilor-cugetători. Cînd biserica noastră era supusă patriarhiei, cînd biserica avea mitropoliţi deosebiţi, căci ţara era despărţită în două principate, mitropolitul Moldovei se pretindea egal cu patriarhul, iar mitropolitului Ţărei Eomâneşti i se contesta acest drept de către patriarh, zieînd că dînsul este numai un locotenent al patriarhului. Atunci cînd biserica noastră era robită patriarhului, ţara era robită sultanului şi de multe ori în luptele noastre mireneşti în contra sultanului, în lupte pentru emanciparea naţională, vedeam pe patriarh punîndu-se alături cu sultanul. Patriarhul a reclamat dreptul ca să pună mîna pe mitropoliţi! noştri, patriarhul de multe ori trimitea blesteme peste noi; dar părinţii noştri, în faţa acestor aspiraţiuni ale patriarhului din Constantinopol, întotdeauna se opuneau... Mai că mă căiesc3 că domnul Haşdeu nu este aci, pentru că Domnia sa, care cerea să fie între noi ca păstrător al arhivelor statului, v-ar fi spus că există la mitropolia din Iaşi o condică sîntă..., dar în lipsa domnului Haşdeu mă voi sili a-mi aduce eu aminte de acea condică — nu pentru că am fost vreodată arhivist al statului, dar sînt fecior de arhivist, şi aceasta am uitat să o spun domnului Haşdeu. în mitropolia din Iaşi se află condica sîntă şi în acea condică se află toate privilegiele bisericei române; acolo este o anafora a clerului şi a veliţilor boieri şi un firman al unui sultan din timpul alegerei mitropolitului Leon 4, prin care însuşi sultanul recunoşte[a] cum că nu avea dreptul patriarhul să numească, pe mitropolitul ţărei şi recunoştea că acest drept era un drept pămîntean, că boierii pămînteni cu clerul trebuia să orînduiască pe mitropoliţi. în acel remarcabil act se statorniceau mai multe drepturi ale socieţăţei civile şi se arăta că în toate afacerile bisericeşti, afară de dogme, obiceiul era ca clasele diligente ale ţărei să zică cuvîntul lor. Asemenea domnul Cantemir, cînd descrie Moldova, arată că în ţara noastră niciodată biserica noastră n-a fost supusă regimului călugăresc; asemenea Eegulamentul organic a statornicit că 103 numai în cestiuni de dogme Sinodal va zice cuvântul său. dar, în ceea ce priveşte numirile, destituirile şi altele, toate aparţin societăţei civile. Ou toate acestea patriarhul, oricînd găsea ţara slabă, venea şi se alătura cu puterile acelea cari ne apăsau pe noi pentru ca să vină. să zică cuvântul lor. Mitropolitul primat al României a citat din veacurile vechi mai mulţi mari episcopi şi dascăli ca Dositei 5, Yarlam 6, Grigorie 7 şi alţii, dar a uitat să citeze pe doi, pe cari noi ceştia de la 1848 trebuie să-i împrospătăm în memoria dumneavoastră : a fost mitropolitul Neofit 8 al Ţârei Româneşti, care a binecuvîntat mişcarea din 1848, şi a fost Meletie9, care, la mişcarea din Iaşi, s-a pus în capul ţărei şi care, cind arăta durerile ţărei trimisului sultanului, [î]i şiruiau lacrimile, cari-i inundau barba lui căruntă. După năbuşirea mişcărei de la 1848 din Iaşi şi din Bucureşti, mitropolitul Neofit a fost judecat de patriarhul şi die Sinodul din Ţarigrad pentru că Neofit şi-adusese aminte că înainte de a fî preot era român, şi mitropolitul din Iaşi, la trei zile după ce arătase durerile ţărei în faţa bătrinilor şi tinerilor din Iaşi, cade mort. Iată doi prelaţi mari pe cari nu trebuie să-i uităm, pentru că fiind preoţi apt fost şi români. , De atunci, domnilor, şi în Iaşi şi în Bucureşti, toţi acei cari se ocupau de trebile ţărei, de dezvoltarea ţărei, s-au jurat ca să nu mai lase patriarhului şi Sinodului de la Oonstantinopole dreptul de a veni şi a se amesteca în ţara noastră şi a mai arunca blesteme pe acei cari vor ca fiind preoţi să fie şi cetăţeni români. Aceasta a fost cauza principală că şi preoţii de mir s-au unit şi cu toţii am jurat să sfărîmăm orice drept al patriarhiei, păstrînd numai unitatea dogmelor cu biserica Răsăritului. Am avut onoare să spun că în lucrările Adunărilor mame din Iaşi şi Bucureşti a fost o mare deosebire : Adunarea mamă din Bucureşti, >afirmînd autonomia ţărei, s-a refuzat chiar de a răspunde ia întrebările Europei, care zicea că înainte de a se da României organizarea trebuitoare era bine să se consulte populaţiunile; s-a mărginit Adunarea mamă de aci să rostească numai cele patru puncte. în Moldova nu a fost aşa. Moldovenii, totdeauna mai cu sînge rece, mai practici, au zis : Ce strică să ne folosim de această ocaziune ca să arătăm ce voim noi şi cum voim ca ţara să fie organizată! Şi dar s-au pus pe lucru şi dezbaterile Adunărei ad hoc din Iaşi sînt o comoară pentru orice om de stat, pentru orice istoric care ar voi să cunoască ideile ce însufleţeau acea generaţiune de la 1857. Şi aei-mi permit a adresa o umilă rugăminte domnului prim-ministru : buletinele Divanului ad hoc, cari eoprind sămânţa a tutulor reformelor cari s-au făcut — fiindcă Oonvenţiunea din Paris care a regulat ţara a luat de temei dorinţele Divanului ad hoc al Moldovei —, buletinele acelea 10 azi poate că nu se mai găsesc în zece exemplare şi am avut multă muncă pînă le-am găsit; de aceea-mi permit a-i adresa rugămintea să publice o ediţiune pentru generaţiunea viitoare. O voce : Acadsmia. Să o publice Ministerul de Interne, care are tipografia statului. Domnii mei, în acele buletine s-au publicat lucrările nu numai ale Adunărei mame, dar şi ale fiecărui comitet, căci Europa, mai ales după cererea lordului Olarendon, a făcut o lege prin care se organiza 104 Adunarea mamă, unde. în adevăr, au fost reprezintate mai toate clasele. Şi pentru că in Moldova după ce în şedinţă plenară s-a tratat şi s-a vizat cestiunilC generale, apoi era un comitet special care acolo a tratat interesele exclusive ale claselor. Aşa a fost şi comitetul clerului, care ă discutat toate cestiunile, dezbrăcînd puterea laică de puterea religioasă, înfiinţând Sinodul, făcînd regulaniente pentru partea mireneaseă, pentru partea monahală, pentru principiele de toleranţă religioasă, regulând în sfârşit toate cestiunile ce priveau pe cler de la cei mai sus pînă la cei 'mai jos. '" Sînt dator să1 spun că clerul atunci n-a fost întru nimic mai p[r]e jos de toate celelalte clase dirigente ăle ţărei. Erau mulţi clerici atunci în comitet; erau mitropoliţi, episcop!, arhimandriţi, erau reprezintanţii clerului mirean. Bintre aceia astăzi nu mai trăiesc decît trei, dintre cari doi sînt persoane înalte : este înalt Prea Sînţia sa mitropolitul primat, care pe atuncea se chema Calinic 11 Charitonopoleos, şi este stimabilul membru clin Academia Eomână, Prea Sînţia sa episcopul de Boman, care pe atunci se numea arhimandritul Melchisedec 12, şi mai trăieşte şi un preot de mir, astăzi gîrbovit de bătrîneţe, care a jucat pe atunci uii rol mare revendicînd drepturile clerului de mir, e părintele Matcaş de la^Boman. ■ ■ t înainte de toate clerul şi cu dînsul toate clasele societăţei au rostit ruperea cu autorităţile ecleziastice a bisericei din Constantinopole. s-a recunoscut decît unitatea de dogme; şi, afară de unul sau doi cari ■■ mi se pare că acum sînt repausaţi, toţi ceilalţi, cu Melchisedec în cap, au rostit încredinţarea tutulor intereselor bisericei Sinodului şi acel care mai întîi a cerut că în Sinod să ia parte şi clerul mirean şi a ţinut una dih cele mai frumoase cuvântări ce s-a auzit vreodată la tribuna acestei ţări a fost P. S. S. părintele Melchisedec. Tot P. S. S. părintele Melchisedec, cunoscîncl istoria ţărei, şi măi cu seamă a Moldovei, ştia că sînt judeţe unde trei părţi din populăţiune erau catolice; cunoştea că interesul naţional era d-a lega împreună toată populaţiunea care locuia pe teritoriul ţărei noastre, şi el a propus, sau mai bine a acceptat, cum că toate avantagiele ce se dau clerului ortodox să se dea şi clerului catolic. în adevăr, Prea Sînţia sa ştia că noi avem în ţară o populăţiune catolică, cum am avut şi avem catolici; că totdeauna pînă la venirea domnilor fanarioţi biserica catolică era privită ea biserică naţională a doua, incit la christoghenă, adică ia anul naşterei lui Cristos, cînd mitropolitul ţărei mergea la vodă să-i dea crucea s-o sărute, alăturea cu dînsul era şi episcopul catolic, care prezenta lui vodă crucea şi icoanele. Ei bine, s-a cerat şi s-a dobîndit în unanimitate, spre marea laudă a clerului nostru, ca de toate drepturile şi foloasele de cari se bucura clerul ortodox să se bucure şi clerul catolic; şi această declaraţiune ne-a făcut nouă cel mai mare bine şi cred că ne-a ridicat în ochii Europei mărturisirea acestei toleranţe, ceea ce dovedeşte că niciodată n-au fost în ţara aceasta războaie religioase. Cînd s-a organizat ţara, după Convenţiunea de la Paris, eu am fost chemat să formez ministerul în Moldova la anul 1860 şi am chemat pe reprezentantul bisericei reformate, progresiste, pe învăţatul arhiereu Melchisedec, la Ministerul Trebilor Bisericeşti; atunci însă chiar'bărbaţii cei mai înaintaţi s-au aflat cu totul miraţi că eu am luat un preot şi l-am 'pus la "Ministerul Cultelor. Mărturisesc că în vremea aceea 105 ideile erau atît de puţin înaintate, înelt s-a pornit o nedreaptă prigonire contra episcopului bisericei care era la minister, unde dacă ar fi rămas ar fi făcut foarte mult bine pentru cler. Atît pentru domn, cit şi pentru mine, Melchisedec era speranţa vindecărei tutulor ranelor de cari suferea biserica. El era speranţa că acestui copac, care se numeşte biserica ortodoxă, lovită şi îngenuncheată sub persecuţiunile turcilor, i se va da sînge nou, care-1 va face să crească aşa incit să acopere toată lumea cu frunzele şi fructele sale. După aceasta au venit în-tîmplările de la 1864, şi atunci pe cale dictatorială, precum s-a făcut toată organizaţiunea ţârei, s-a făcut şi organizaţiunea bisericei; s-a luat drept temei dorinţa clerului, dorinţa naţiunei întregi, dorinţa ţărei mame; s-a organizat Sinodul, cum s-a cerut, adică pe lingă membrii călugări s-au chemat şi membri cari erau din lumea civilă, mireni. Iată acei cari erau chemaţi. „Sinodul general al bisericei române se compune: a) Din mitropoliţi. b) Din episcopii eparhioţi. c) Din arhierei români. d) Din cîte trei deputaţi aleşi de fiecare eparhie de către clerul de mir şi numai dintre preoţii de mir, sau şi persoane laice cu cunoştinţe teologice. e) Din decanii facultăţilor de teologie din Iaşi şi Bucureşti. Membrii Sinodului general sînt aleşi pe termen de trei sesiuni”. Iată cum s-a făcut atunci, a trebuit să se reguleze şi cestiunea cea mare care agită şi azi lumea, soarta monahismului, ca şi soarta bisericei de mir. De atunci soarta monahismului preocupă lumea; nu se credea, nici azi nu se crede, că monahismul trebuie să dispară cu totul. Părintele Melchisedec credea că trebuie să se reformeze monahismul; că trebuie din monahi să se facă oameni folositori societăţei civile, şi atunci s-au secularizat toate schiturile cele mici; s-a hotărît ca nimeni să nu poată trece la tagma bisericească fără consimţimîntul autorităţei civile; s-a hotărît virsta, s-a hotărît ca să meargă la mo-nastire numai acela care, dezgustat de valurile lumei, caută azilul bătrî-neţelor lui, şi s-a hotărît virsta de 6â ani pentru bărbaţi şi de 50 ani pentru femei. Este o lege iu privinţa aceasta şi nu mai voiese să abuzez de răbdarea Domniilor voastre citindu-vă acea lege. După ce a căzut regimul de la 1864 şi a venit întîmplarea de la 1866, cînd erau la ordinea zilei alte cestiuni mari, aşa că nu se puteau ocupa de cestiunea religioasă, cum era cestiunea Unirei care trebuia să se recunoască într-uu moi definitiv, domnul străin şi alte cestiuni. La 1872 s-a crezut însă de cuviinţă, mai cu seamă chiar după cererea clerului, căruia nu-i plăcea legea de la 1864, ca să se reguleze cestiunea autorităţei sinodale. Erau conservatorii atunci la putere şi părinţii au stăruit ca să se facă acea lege şi se rugau pretutindeni, şi la conservatori şi la liberali, cum că să le dea şi lor putinţa o dată ca ei neîmpedecaţi să arate ce voiese să facă din biserică şi din rela-ţiunile bisericei. Şi ei, părinţii cari la 1857 reclamau un Sinod eminamente democratic ca în toate celelalte părţi unde este biserica ortodoxă, afară de Busia şi de Grecia, stăruiau ca să nu se pună în rînd decît episcopatele. Negreşit că şi conservatorii şi liberalii au voit să facă o încercare şi s-a înfiinţat Sinodul cum este astăzi. Ei bine, aci trebuie 106 să spui eu durere că Sinodul care s-a înfiinţat după cererea episcopilor,. că acest Sinod, compus numai de elemente păstrînd, cum se zice, inteligenţa părinţilor, a lipsit cu desăvîrşire misiunei sale; fiindcă chiar de a doua zi au început acuzaţiunile şi cererea de a se face reforma; pentru că de a doua zi Sinodul, care a lucrat pentru emanciparea bisericei noastre de autocraţia celei din Constantinopole, s-a făcut continuatorul acelor idei, acelor ure, acelor vrăjbi şi acelui ignorantism care caracterizează biserica din Constantinopol. Deodată a început să facă război între sine şi pe urmă societăţei chile. Domnilor, n-are cineva decît să citească proeesele-verbale stenografiate ale Sinodului ca să vadă cit de puţin prea sînţii episcopi sînt pătrunşi de canoanele sîntei biserice şi de legislaţiunea civilă; a început, ceea ce este nenorocirea monahilor în toate riturile, vrajba între dînşii, şi ea nu se ascunde chiar în privinţa societăţei civile, care minează astăzi sîntul Sinod. Şi aş putea zice chiar în ultimele discuţiuni cari au avut loc la Senat am văzut, spre durerea nu numai a acelora pe eari-i acuză de liberi-cuge-tători, dar spre durerea drept-credincioşilor, aruncîndu-se injurii cari nu erau potrivite. Se scoală un prelat şi vine şi stigmatizează pe directorul unui jurnal din Iaşi de francmason; un jurnal care a apărat o cauză dreaptă, şi aşa recunoscută de însuşi clerul înalt episcopal, cauza preoţilor de mir, cari astăzi sînt de o parte striviţi de sărăcie şi de altă parte striviţi şi mai mult de episcopi, şi eran sute de ascultători acolo cari spuneau că acel jurnal nu numai că era înjurat pe nedrept, dar că el este sub direcţiunea şi inspiraţiunea episcopului de Eoman. Ei bine, ei, cari sînt chemaţi acolo ca să se apere unul pe altul, se acuză mutual. Am văzut pe episcopul de Eoman, bărbat învăţat, aruncînd în sinul Sinodului acuzaţiunea că mitropolitul primat era francmason; proeesele-verbale ale Sinodului constată aceasta. Apoi a urmat acolo o ceartă teribilă pentru titluri. Am aci, domnilor, proeesele-verbale unde veţi vedea cum a început cearta între aceşti înalţi prelaţi. Vodă Cuza murise şi guvernul conservator, care avea în capul său pe domnul Lascăr Oatargiu13, fost caimacam, care izgonise pe vodă Cuza poate după păcatele lui, cu toate că vodă Cuza făcuse multe pentru această ţară, căci el a emancipat braţele, a împroprietărit pe ţăran, a secularizat monastirile etc.; în sfîrşit vodă Cuza murise şi a trebuit să i se facă onorurile cuvenite şi s-a hotărît de Consiliul de Miniştri a se face o panahidă de către mitropolit; şi acolo unde era el să se îngroape s-a trimis de guvern armata, s-a trimis pe miniştri, a făcut tot ceea ee-1 privea şi a lăsat ca ceea ce aparţinea bisericei, adică cele sufleteşti, cele duhovniceşti, să se facă de biserică; şi fiindcă Cuza vodă se îngropa la moşia Euginoasa, în Moldova, trebuia şi mitropolitul Moldovei să meargă acolo şi să zică: Dumnezeule, iartă-1 î Căci biserica ordonă să se zică aceste cuvinte şi pentru cel mai criminal şi chiar pentru nn paricid. Atunci mitropolitul Moldovei, înainte de a se duce acolo, şi-a zis : acest om nu era al Moldovei, era al Eomâniei. Acest domn a făcut fapte mari pentru Eomânia, a emancipat clerul român, a luat veniturile moşiilor monastireşti şi le-au dat statului, prin urmare trebuie să vie şi un prelat din Bucureşti, şi atunci mitropolitul Calinic iată ce scrie mitropolitul [ui] primat: „Eămăşiţele fericitului întru pomenire Alexandru Ioan I, primul domnitor al Eomâniei unite, se vor înmormînta la moşia Euginoasa, 107 marţi la 29 mai. Tiu dar frăţeşte a vă ruga să binevoiţi, de vă este cu putinţă, să luaţi parte la ceremonia religioasă şi înalt Prea Sfinţia voastră ; iar la caz de a nu putea veni, să delegaţi doi fraţi episcopi din eparliiele jurisdicţiunei înalt Prea Sînţiei voastre, căci creclem că e bine la această dureroasă ceremonie în unire să ia parte clerul din toată Bomânia unită sub repausatul domn Cuza”, Iată o crimă mare. Se roagă mitropolitul de la Iaşi să se trimită doi episcopi din Ţara Bomâneaseă, cu toate că nu mai era Ţara Bomânească, ci Bomânia, şi mitropolitul primat iată ce răspunde mitropolitului de .Moldova : c „Guvernul luînd toate dispoziţiunile cuvenite pentru înmormîntarea fostului domnitor Cuza, conform programelor publicate în «Monitorul oficial», datoria fiecărui bun cetăţean şi mai eu seamă a unui mitropolit este'a se supune guvernului. Iniţiativa ce ai luat Prea Sînţia ta la această înmormîntare nefiind conformă cu spiritul canoanelor sîntei noastre bise-riee, nu. aderez la propunerea ce-mi faci”. : Domnilor, v-am citit acest curios' răspuns ca să vedeţi că prea sinţii prelaţi, la toate ocaziunile, întrebuinţează euvîntul ele canoane, pe cari le întorc cum le place lor. Mitropolitul de Iaşi răspunde că nu înţelege pentru ce' aceasta • este, contra canoanelor,,mai cu seamă eînd: guvermiL lăsase bisericei să reguleze ceremonia religioasă. \ ' . . • Dar se -mai acuză mitropolitul din' Iaşi pentru: că. a, întrebuinţat euvîntul de : Prăţia ta. De acolo a început:ura. Sinodul se adună şi face an regulament; mai întîi descuviinţează purtarea mitropolitului din Iaşi., şî apoi: hotărăşte cum trebuie să. ..se. scrie: mitropolitului din . Bucureşti. Iată ce,zicşe articolul 5 din regulamentul pentru atribuţiunile de precădere, ale mitropolitului primat al Bomâniei: . ; „Titlu cu care trebuie a se adresa în scris către Primat este : «Înalt Prea v;Sînţitul Mitropolit al ■ Ungro-Vlaliiei. şi Primat al Bomâniei»,- ' v: , Orice scrisoare sau adresă nu va purta acest titlu la adresa Primatului, el .este în drept a o înapoia la .urma ei cu observaţia cuvenită”. Pentru ce fiul teslarului, pentru ce Mîntuitorul hunei nu s-a cobor ît atunci cu o rază de lumină spre a arăta cum că aceste titluri mi sînt potrivite cu aceia cari practică religiunea aceluia care a intrat în cetatea Ierusalimului cu ramura de măslin în mină şt călare pe asin? (Aplauze.) Dar socotiţi că totul s-a sfîrşit aci?... Peste cîtva timp mitropolitul Moldovei era destituit în mod brutal şi atunci mitropolitul nu s-a adresat la tagma călugărească, ci s-a adresat la tagma mireneaseă, la societatea civilă, şi societatea civilă a găsit că el avea dreptate. Indignaţiunea era foart e mare pentru reproşurile ee s-au făcutunui preot oare a găsit de cuviinţă să zică : Doamne, iartă pe un om care a domnit în această ţară, şi mai cu seamă trei oameni, Mîrzescu, Holban şi eu, am fost cei dinţii cari am luat apărarea mitropolitului din Iaşi, şi după cîtva timp acea apărare slabă, dar sprijinită de puterea morală a ţârei a izbutit. Sinodul a fost nevoit să-i deschidă uşile sale şi am fost foarte fericit cînd a consimţit ca mitropolitul Moldovei să intre în Sinod. Dar acele timpuri s-au uitat. Acei cari la 1857 veneau şi predicau toleranţa religioasă, dreptul pentru toţi, cari recunoşteau toate drepturile societate! civile; acei cari au fost prigoniţi şi au fost victima persecuţiunilor şi urei călugăreşti, cînd s-au văzut la largul lor, au declarat rezbel fără milă societăţei civile. Mitropolitul primat cînd a izgonit din Sinod pe arhiereul Calistrat Orleanu uită că el a fost izgonit din* Sinod, ■ 1Q8 (Aplauze.) îTii voiesc* să vă fac o conferinţă, să Yă citesc toate' actele cari s-an publicat de Sinod şi cari se găsesc în „Monitorul oficial”. Mitropolitul Moldovei a avut omagiul mare să se suie pentru-prima oară îa: tribuna Senatului spire a refindeca pentru biserică dreptul de a hotărî, în afară ele guvern, organizarea şi administrarea seminarielcr, dreptul Instrucţiune! religioase, dreptul cum că regulamentele şi programele seminarieibr‘ ;să nu se facă decît de autoritatea bisericească. Am aci lucrările Consiliului general al instrucţiune! publice, în care Yăd că delegatul Sinodului, vlădică din-Argeş, fuge de consiliu, deelarîiid că are-misiunea de a'tăgădui puterei ciYÎle dreptul de a zice 'vreun cnvînf in privinţă organizare!: şi â programelor ‘ semihăriilor din ţară, privind' ca o nenorocire; amestecul autorităţii civile în afacerile seminarielor. Fac apel la domnul Agarici să spuie dacă în Moldova seminarul din Huşi şi cel din Eoman, pînă la reforma de la 1866, nu se calificau ea gimnazii sau licee religioase. Domnul Î-. Agarici: Aşa este.. • < v4 ‘:Şi astăzi'în amil mîntuirei 1884 dedată ca ceva monstruos ca Ministerul Cultelor să vie sadică ciivîntulbău în ' organizarea seminariilor ! După ce,; au veiiit şi au revendicat şi în Sinod şi la tribuna Senatului şi-prin toate scrierile lor dreptul ca biserica să redobîndească bunuri, dreptul ca biserica să fie deelârată de persoană • juridică, dreptul de a av* a iarăşi averimemişcăţbarby şi aceasta făţiş, fără să se jeneze cît de puţin, aţmi au făcut ceva şi hiai rău,'aceea că au practicat ura între locuitorii aceleiaşi naţiuni, aceleiaşi ţări, pe' cîhd niciodată în această naţiune, în această ţară nii s-a văzut război religios.. ; • v Prea sînţii episcop! au constatat, cum a constatat toată lumea, cum' că-simţul religios la nor dispăru; că clasele de jos ilu mai merg la biserică şi câ< clasele superioare sporesc numărul acelor cari- se numesc liberi-cugetători. Dar nu s-au întrebat de unde vine aceasta, ci au ridicat” Gestiunea că această ţară voieşte'să se facă papistaşă. Apoi, domnilor, cînd este dovedit, că românul nurse face niciodată nici papistaş, nici protestant, că nu poate lua' altăreligiune, dar că din caiiza clerului este cu putinţă să nu mai recunoască nioi’ religiunea ortodoxă, -slutul Sinod trebuia sa se întrebe cc e de făcut pedtru ca naţiunea română'sa nu aparţină religruneî ortodoxe numai' prin turmele exterioare^ ei prin eredinţăe - :”"n ^ : n Domnilor $ în' ţara Moldovei— permiteţi-mi să numesc aşa: acea parte —«eestiunea religioasă1 se' prezintă altfel'decît se'prezintă acid în Moldova •există o populaţiune foarte numeroasă care este catolică. A treia parte de locuit ori din judeţele E-omah, Meamfu şi Huşi sînt catolici. I; '■ O voce :. Sînt; şt în.. Iaşi.. ... Şi în judeţul Iaşi sînt .moşneni din veacuri cari sînt catolici.. Am cu-' noşcut eu pe vremea lui Mihaii •Sturdza pe paharnicul losofescn- care era catolic şl cu toate acestea era subprefect. Mai înainte mergea episcopul catolic alături cu cei ortodox. Domnii vechi dăruiau moşii chiar şi episcopiei catolice. Se penate toleranţă mai mare ! 1 Asemenea s-a luat moşia Săbăoanii, o moşie foarte mare, catolică, şi. s-a dăruit memastireî Secului [sic !]> Oînd au venit fanarioţii în ţară, porniţi ca să ucidă tot, ei mu.adus şi vrajbă între' catolici şi ortodox!; şi de atunci s-a tăgăduit dreptul lepis-copilor catolici de a se numi episcopi de Bacău, Şiret etc., ci să se numească; numai misionari. ' - - 109 Dar la 1864 s-a dotat clerul catolic întocmai ca şi clerul ortodox., dîndu-i-se pămînt prin sate. (întreruperi.) Deodată însă clerului catolic din Bucureşti i se recunoaşte dreptul de a avea un episcop, care se numeşte episcop de Bucureşti. Larmă mare [de la] o parte din opoziţiune, eu însă nu am socotit că din aceasta putem face o armă politică. Deodată pericol mare pentru toată ţara că religiunea părinţilor noştri se duce şi vin papistaşii! Mitropolitul nostru are nenorocirea de a-aduce ca secretar al său particular pentru a-i serie corespondenţa pe un catolic. De îndată strigăte că mitropolitul a adus pe un iezuit; că voieşte să întoarcă biserica la catolicism, şi aceasta n-o spun particularii, ci clerul însuşi o spune. Şi în această vreme cel mai savant om din cler, cel mai liberal,, acela în care credea ţara, sau cel puţin Moldova, că va găsi pe viitorul mitropolit reformator, viitorul mitropolit care va fi chemat să vindece ranele bisericei, acesta scrie o carte Sinodului care se rezumă în aceste cuvinte „înalt Prea Sînţite stăpîne, Prea Sînţilor părinţi, De cîtva timp s-a răspîndit în Bomânia vestea că biserica papistaşă tinde a se lăţi şi a se împuternici în ţara noastră. De aceasta se vorbeşte şi prin jurnale, atît cele bisericeşti, cît şi cele politiceşti şi prin conversaţiile particulare. Bomânul zice: «De unde nu e foc, de acolo nu iese fum». Cine mai mult deeît sîntul Sinod are datoria de a sta la straja bi-seiicei noastre şi a o apăra de primejdiele ce o ameninţă? Din acest motiv foarte grav, eu am făcut un studiu asupra catolicismului în ţara noastră şi asupra stărei actuale a bisericei noastre, pe care acum [î]l depun pe biuroul sîntului Sinod. Eu am făcut această lucrare şi o prezentez sîntuiui Sinod eu atît mai multă îndrăzneală cu cît am fost îndemnat la aceasta* de preşedintele nostru Î.P.S. mitropolit primat la Bomâniei, carele ca primul arhipăstor al ţărei s-a mişcat cel întîi la alarma dată de jurnale despre pericolul ce ameninţă ortodoxia noastră din partea Bornei cato-liee-papistaşe”. Ei bine! Domnilor, după aceasta Sinodul se adună şi nu găseşte că ar fi bine să combată catolicismul; dar pune catolicismul în dos şi declară un rezbel de moarte francmasonilor ; iată păcatul cel mare : francmasonii pierd ţara ! Şi deşi sînţii părinţi atacă religiunea catolică, deşi sînţii părinţi nu dau voie episcopului catolic sărşi aibă măcar locul de reşedinţă* ei însă au adoptat regulile, drepturile etc. ale ultramontanilor, ale clericalilor, ale iezuiţilor. Cine nu cunoaşte faimoasa enciclică a papei contra francmasonilor ! Şi după cum în Francia s-a sculat un om care a voit să reînnoiască luptele cari existau în Belgia între partidul reacţionar şi partidul liberal, şi acel deputat Keller a făcut un manifest în contra francmasonilor, aşa şi prea sînţii din Sinod, cari atacă biserica catolică, cari nu recunosc populaţiunile din ţările catolice să aibă şef bisericei lor, aci se găsesc mînă în mină cu teoriile ultramontaniste. Domnii mei, acum să-mi permiteţi a zice un cuvînt, pe care vă rog să nu-1 primiţi ca un compliment, ca o linguşire ; din contră, el este un adevăr şi un adevăr mare, adică că sub nici un domn ortodox biserica ortodoxă, clerul ortodox nu a fost mai respectat, nu a fost mai sprijinit deeît sub regele catolic... Carol I. Acest cuvînt zis de mine este caracteristic. Şi ce au făcut prea sînţii părinţi ca să dovedească recunoştinţa lorî Au uzat şi abuzat de această protecţiune, pe care nu ar fi găsit-o sub nici a domnie ortodoxă; şi domnii miniştri şi în special ministrul cultelor aci prezinte14, ţinînd seamă de scrupulele cari le avea şi de regula care şi-a 110 făcut regele ca să nu se zică că sub domnia lui biserica română nu a înflorit, voit şi Domnia sa să mai moaie struna spre a apăra drepturile societăţei civile. Domnilor, auzeam deunăzi în Senat pe un părinte strigînd : Tronul, tronul, cu el avem să fim... Ei ! Acel care striga aşa tare trebuia să-şi aducă aminte^ că odată ieşise în uliţă, şi în ce mod şi-arăta devotamentul către tron! întărîtînd urile în contra capului tarei ! Domnii mei, noi urmînd toleranţa părinţilor noştri, voim totdeauna să arătăm că sîntem o ţar ă civilizată, care merge progresînd şi care însuşeşte toate principiile inteligente şi liberale. Gînd am luat Dobrogea ce am făcut noi? Am tratat religiunea mahomedană ca o religiune de stat ; am luat sub apărarea noastră moscheiele ; am dat lefi din punga ţârei muftiilor şi hogilor pentru întreţinerea moscheielor lor; am aprobat înfiinţarea unui seminar în Babadag, care are să creeze clerul mahomedan din ţară, şi am putea noi să uităm cum a treia parte din regimentele teritoriale de la Eoman, Neamţu, Huşi, cari cu oasele lor .-au înălbit eîmpiele Bulgariei, erau catolici ? Putem noi să uităm aceasta şi să declarăm că acelora cari au mai rămas nu le recunosc dreptul de a-şi da un episcop cari să îngrijească de sufletele lor? Şi, spre ruşinea ţârei, declarăm ţara aceasta de ţară sălbatică, căci numai în ţările sălbatice se trimit misionari şi noi reclamăm ca şă se trimită în Bomânîa misionari!... Iată pînă unde merge ura călugărească, incit calcă în picioare toate acele principii, toate acele frumoase cuceriri din veacul al XXX-lea: toleranţa religioasă. Apoi, domnilor, aceşti părinţi se cred în drept de a face îngeri; pentru că atunci cînd iei un om din societatea civilă, emcl [î]l sustragi de a nu mai fi civil, de a nu mai plăti eontribuţiunea, de a uu mai lua parte la birul sîngelui, aceasta nu însemnează că l-ai făcut înger? Cînd iei fete tinere şi femei cari ar putea să fie folositoare societăţei noastre şi le duci în acele monastiri unde puterea civilă nu are dreptul să se amestece şi unde de multe ori se comit crime, şi regret că domnul ministru ai justiţiei nu este aci ca să vă spună că chiar în zilele acestea este un procuror acolo dus să constate asemenea crime. Domnilor, există o lege care nu s-a desfiinţat încă şi care zice : ,,îfu va putea fi călugărit pe viitor nici un individ bărbat dacă nu va întruni următoarele însuşiri : a) Să fie recunoscută de către Sinoadele generale pietatea şi voea-ţînnea lui monahală prin ispitirea religioasă canonică. b) Să fie în vîrstă minimum de 60 ani etc”. Şi mai departe: ,,jNu va putea îmbrăca schima monahală nici o femeie care nu va întruni următoarele însuşiri. a) Să nu fie măritată şi să fie recomandată de Sinoadele generale despre pietatea, religiozitatea şi vocaţiunea ei morală. b) Să renunţe la pensiunea ce ar avea de la stat. c) Să fie în vîrstă minimum de 50 ani”. Chiar înaintea întemeierei Sinodului era constant cum că un om care voia să se facă călugăr trebuia ea să dovedească poziţiunea lui către stat. Astăzi cum se face aceasta? Părinţii se adună între ei, discută, iau hotărîrea şi apoi scrie ministrului: „Vă invit să ştergeţi din rolnl contribuabililor pe •cutare şi să-l treceţi la bugetul monastirei cutare”. Binevoiţi vă rog, domnilor, şi citiţi din cele trei şedinţe ale Sinodului cari au apărut deja în „Monitor” şedinţa de a doua şi veţi vedea peste 100 de oameni, bărbaţi şi lll lll femei, cerînd a se călugări sub euvînt că sînt bolnavpşi ministrul a dat Mm goslovenia să fie. călugăriţi. Unii se, călugăresc de., mitropoliţi' sub euvînt că sînt Pătimi, bolnavi şi se călugăresc în extremis; alţii la 21 ani, alţii la <30 ani, clar aceasta nu se face la toate mănăstirile, la unele se resping sub cirvînt că ei sînt prea tineri, iar la. altele sînt primiţi. Ei bine, unde. mergem cu aceasta f;: . ; . ,V:-.: p - .m rv-;/ Domnilor, noi avem vreo 50 de monastiri cari astăzi ssînt populate c« nişte femei care în ţară ar putea să facă mai mult, şi cu nişte bărbaţi căii de asemenea sînt buni de muncă :şi ar putea fi folositori societăţii! Sbhituii desfiinţate prin legea de Ia 1863 astăzi s-au reînfiinţat. De botărîse piiii Sinbd ea nimenea să,nu se mai călugărească fără învoirea'Sinodului. ‘Ar trebui să credem că legea* omenim se aplică şi la partea monahală, adieâca populatiunea monahală fie bărbaţi; • fie femei, este şi dînsa supusă aceleîâ|i legi a maturei. . ■ - . * . ■ V La-187,7‘ au fost în total 1342cle călugări’; la 1884 sînt 1191; Va să zică numărul a-scăzut numai eu, 100; Dam socotiţi mă a scăzut în realitate?; Am numărul mVistă în fiinţă şi;se ascunde sub numirea de fraţi. ; : r i: ! La călugăriţe urau12329 la 1877;; lă 1884 sînt în fiinţă;2182,; adică cu un scăzăMnPde vreo-TO. Aoiftiam, •domnilor, căniimaf cei 40 din: Academia • Franceză sînt nemuritori, şi; încă şi acolo' se reînnoiesc din an în am Di bine ţ Călugării-la noi isteţ în-adevăr nemuritori. * " . ' ‘V Ce se întîmplă? Se întîmplă că călugăriţele cVle vechi, cari au chiliele lor., cînd se simt că au să moară iau vreo nepoată sau slujnică,.căreia-i lasă averea, şi aceea apoi se călugăreşte ; dar, fiindcă legea nu permite aceasta, ea stă în mănăstire sub numirea de soră, dar în realitate e călugăriţă. Iată abuzurile care se fac. ' Adineaori miniştrilyă vorbeau despre situaţiunea financiară în care ne. aflăm;' că societatea civilă'are nevoie de institute, 'dar. institute.: conforme cu veacul nostru,;, şi'ministrul,de interne ne-a cerut un credit.pentru * înfiinţarea a.6:aziluri. “ ,... Apoi, dacă noi înfiinţăm aziluri, pentru cei în- -.adevăr.'neputincioşiy de ce* să nu ne ocupăm ca monastirile cele: vechi, cari după. legea de la 1864 trebuiau să-devină ^aziluri de băfeîni,; acelea să Ie transformăm în"azilurif Eu, domnilor, consider că aceasta e o cestiune în care societatea trebuie să zică cuvîntul ei. Această cestiune se agită în ţară, şi se agită eu atîtmai mult, că aţi văzut pe mitropolitul Moldovei — să, mă ierte .Domnia sa* '-şi să-i am binecuvîntarea — că a ,riclicat. monahismul la înăltîmea unui principiu, cînd ştie că astăzi e o luptă înverşunată între preoţii,de mir şi călugări. Preoţii de mir susţin cu drept euvînt că fac parte.; dim societate, că-reia-i poartă toate greutăţile, şi prin urmare au dreptul să se folosească şi dînşii de gradele înalte, iar nu numai monahii. Poate că Domniile voastre credeţi că preoţii de mir tind a ajunge episcopii Au, ferească Dumnezeu ! Dogmele sînt ale lui Dumnezeu şi răinîn neatinse.- Dară sînt prot-oerei cari au rămas văduvi; de ce să nu se cheme şi dintr-aceştiala gradele înalte? De unde s-a luat Şaguna15 şi alţii? De ce să nu se facă ,şi la noi aceasta? Au să desfiinţăm Sinodul, nu să atingem dogmele, dară să cerem ca şi preotul de mir să poată ajunge la înălţime după merite. între preoţii de mir găsim astăzi lumină, învăţătură,, oameni eu cunoştinţele necesarii pentru îmbunătăţirea biseiicei; dară între călugări ce găsim! Au mă voi pune să critic talentele şi capacităţiie din Sinod ; dar cînd prea sînţii aceştia vin şi citează episeopi mari, de ce nu citeazănă eraii 112 şi vremi mai grele 'decît astăzi, cînd fiecare om dimpreună» eu guvernul trebuia,să fie cu sabia în mină ea să.apere autonomia tarei; şi cu toate acestea în acele vremuri clerul român avea; reputaţiunea uniri cler învăţat. Domnilor, vechii cronicari ne spun că, după ce Dosoftei, marele mitropolit şi poet al ,Moldovei, s-a dus cu armata lui Sobiesky16, Sobiesky a voit să-l aibă în castelul lui. Şi ne spun cronicarii că marele Sobiesky cînd a scăpat din Yiena a cerut de la Dosoftei să se îmbrace cu odăjdiile şi să slujească în religia lui Dosoftei. Am aci dinaintea mea o călătorie publicată de Alexandru Papadopulo 17 în „Convorbiri” unde se arată cum era curtea Iui Yasile Yodă, că * fată lui Yasile vodă se mărită cu Radziwil. „Da/masă,: în locul cel mai de frunte, a. şezut soiul craiului leşesc şi tot pe rîndul acela mai întîi a şezut Yasile Lupu vodă, după dînsul toţi domnii leşeşti ; dincolo, lingă sol, a şezut mirele Eadziwil, după dînsui mitropolitul de Kiev, care era fiu de domn din familia Moghilă, eu Gavriil, loan şi Moisi vodă fraţi, eu preoţii cei mai de frunte ai lui, cari atîtâ procopsiţi erau, eît n-am crezut mai nainte să se aflte în rîndul acela oameni aşa de învăţaţi. Prea de ‘omenie, şi blînd era si mitropolitul, şi i-au cununat în biserica românească, neîmpotrivindu-se Eadziwil, măcar că dînsui-era» luteran”. - * Aşadar, domnilor, noi am avut totdauna clerul înalt pînă cînd a venit fanarioţii, cînd atunci au căzut şi şcoalele civile, naţionale şi şcoalele bisericeşti şi au fost o negură mare peste toată ţară. După ce au trecut acele timpuri nenorocite, a luminat soarele independenţei, a luminat soarele naţionalit-ăţei şi precum o mărturiseşte însuşi învăţatul şi doctul episcop de Eoman 'că în timpul renaştere! toate-clasele societăţei au înaintat şi numai biserica a rămas în urmă; şi cu toate acestea tot sfinţia sa contestă societăţei civile dreptul d-a se interesa de starea mizeră în ^ care se afl’ă biserica noastră şi necesitatea ce este ca noi să reformăm tot ce este relativ la biserică. De ee nu voieşte ca monahismul să se reguleze; într-un mod conform-eu datoriile şi trebuinţele societăţei modernei Pentru c'e depărtează pe-preoţii de mir de la toate bunurile ce i le- oferă naţiunea aceasta?: Şi sănii se laude necontenit că a făcut un proiect de lege pentru îmbunătăţirea- soartei materiale a preoţilor demit, fiindcă toată ţara şi toţi preoţii de mir "'aruncă •acel proiect ea nesuficient; fiindcă lor mai întîi trebuie să Ii se asigure poziţiunea morală în - societate. Preoţii de mir văd că episcopatul este injust cu ei. Ani văzut eu telegrame în timpul alegerilor prin cari se chemau pe preoţi în Bucureşti ca săra parte la vot. Mai bine decît ’ să facă asemenea lucruri, mai bine decît să predice ura între populaţiune pentru cauze'de religiune, ar.fi trebuit să vadă sfinţii părinţi, şi mai cu seamă eminentul,, doctul şi învăţatul episcop de Boman, ceea ce zice autorul unei cărţi pe care P.S.S. părintele .Melchisedee a citat-o de la tribuna Senatului şi pe care a binevoit a mi-o da şi mie, şi din care să-mi daţi voie să vă fac cîteva citaţiuni. Această carte este scrisă de domnul Jose Riojos, doctor în filosofic şi litere, doctor în drept, doctor în ştiinţe politice şi administrative şi cavaler al ordinului Sfîntuliii Mormînt, care a vizitat toate provineiele ortodoxe din Orient şi care cunoaşte în perfecţiune starea noastră dinăuntru atît laică, cit şi bisericească.- EI arată cum se poate ea toate aceste biserici ortodoxe, română, bulgară, sîrbă,Bosniacă, transilvăneană, greacă, albaneză, să îmbrăţişeze religiunea-catolică. Şi ştiţi pe care naţiune şi pe care biserică * Citeşte : cînd î 8 — c. 839 113 o recunoaşte mai uşor de dobîndit la dogmele catolicei Pe biserica română şi pe naţiunea română. Şi ştiţi care biserică şi care naţiune o recunoştea mai greu de a veni la recunoaşterea supremaţiei sfîntului părinte din Borna ? Biserica greacă, biserica sîrbă şi chiar biserica bulgară. Şi ştiţi pentru ce? Pentru că acestea au avut martirii lor, şi nu numai pentru religiune, ci şi pentru libertate. Clerul acolo este învăţat şi, dacă nu este cu totul învăţat, cel puţin a conservat un mare prestigiu în ochii populaţiunei. Cînd este însă vorba de biserica română, nu este tot aşa; şi fiindcă a citit prea sîntul episcop din această.carte să-mi daţi voie să vă citesc şi eu : „Clerul catolic nu are nimic de invidiat clerului ortodox, pe care ignoranţa şi cupiditatea sa l-a făcut să cadă, şi pe care mizeria şi viciele sale tind a-1 discredita din ce în ce mai mult în ochii ţăranului, singurul asupra căruia a mai putut conserva un rest de autoritate religioasă, în lipsă de autoritate morală; căci clerul ortodox, preoţi şi călugări, nu mai au stima claselor de sus, năpădite de scepticism şi indiferentism...”. Şi mai la vale : „Popii se mărginesc numai să cînte pe nas, dar niciodată nu fac predică, nu învaţă catehismul, nu vizitează nici pe bolnavi, nici pe murinzi. Prea ignoranţi pentru a predica, cum ar putea ei să înveţe pe alţii dogme şi datorii pe care mai întîi ei nu le înţeleg... Statul nu are nici un interes să favorizeze înmulţirea populaţiunei monastirilor... Aceste monastiri nu au rămas nişte locuri de penitenţă şi de edificaţiune; aceste refugiuri de fecioare şi de văduve nu conţineau’tot-deauna vestale”. Dar să vedeţi ce zice mai la vale, şi ştiţi cine zice aceste cuvinte? generalul Moltke18, care, în călătoria ce făcea în Orient şi în ţările noastre atunci cînd era persecutat şi cînd căuta să găsească o slujbă în armata turcească, făcea această descriere a monastirilor noastre : „Ca altădată în Occident, în timpul evului mediu, copiii mai mici ai familielor de boieri, prea numeroase, pe care interesele familiei-i condamna din copilărie la monastire, căutau să le mai treacă de urît printr-o ospitalitate fastuoasă”. Şi iată ce zice Moltke despre acea ospitalitate : „On etait toujours ştir sprijine sau să combată pe acte şi merite eunoseute generalmenfe sau mai bine decît toate pe lege. Iată, domnilor, ce zice Constituţiunea ţârei în privinţa împămîntenirilor : „Pot fi scutiţi de stagiu : a) Acei cari vor fi adus în ţară industrii, invenţiuni utile sau talente distinse sau cari vor fi fundat aci stabilimente mari de comerţ sau de industrie. b) Acei cari fiind născuţi şi crescuţi în Bomânia din părinţi stabiliţi în ţară nu s-au bucurat nici unii, nici alţii vreodată de vreo protecţiune străină. c) Acei cari au servit sub drapel în timpul răzbelului pentru independenţă şi cari vor putea fi naturalizaţi în mod colectiv, după propunerea guvernului, prin o singură lege şi fără alte formalităţi”. Vedeţi că petiţionarul nu se află în nici unul din cazurile enumerate de lege pentru a i se acorda împămîntenirea cu dispensă de stagiu. Domnul Ganea zice că-1 cunoaşte. Sînt convins că Domnia sa cunoaşte că el este un om de .treabă; dar acest domn care solicită împămîntenirea sade intr-un judeţ unde nu ştim că onor. domn Ganea să fi fost pus în poziţiune de a cunoaşte de aproape: viaţa sa. Nu înţeleg prin aceasta a pune citaşi de puţin în îndoială onorabilitatea persoanei în cestiune. Cum am zis, acest domn şade în Dorolioi şi domnul Ganea şade în Iaşi şi Suceava. Domnul N. Ganea : Am locuit la Dorolioi. Istorie veche. Dacă vorbeai de Suceava era altceva, dar ,de Dorolioi! I (Ilaritate.) Fac Încă întrebarea aceasta : Poate fi oare un motiv destul de. serios-că, pentru că cineva a trăit 80 de ani respectat, trebuie să i se acorde împămîntenirea ca să moară român 1 Eu zic că nu se poate vota nimănui im» pămîntenirea dacă nu îndeplineşte vreuna clin eondiţiunile cerute de Oonstituţiune., Mai de grabă votez pentru fiul acestui domn, care văd ,ca însuşeşte oarecari concliţiuni cerute de lege. Domnilor, dacă noi am fi lăsat puterei executive dreptul să dea după oarecare normă şi cu oarecari restricţiuni împămîntenirea, tot ar fi rămas Camerei dreptul de ă trage la răspundere pe guvern pentru abaterea, sa de la lege; dar pe noi nu ne poate trage nimini la răspundere. Ţara noastră încă nu a ajuns la acel grad de responsabilitate morală, încît să se admită că pot fi traşi la răspundere senatorii şi deputaţii pentru actele lor. De aceea, domnilor, ar fi bine să ţinem punga împămîntenirei cît se poate urni strînsă. Eu, domnilor, am văzut în această Cameră cu ocaziunea votării indigenatelor că pentru oamenii cari erau de folos tarei sau cari aveau capitaluri mari s-a sculat unul sau doi dintre deputaţi, le-a tras un iuruş şi i-a răsturnat. (Ilaritate.) Apoi în ceea ce priveşte pe izraeliţi, am văzut pe iNeuscliâtz, un om foarte de treabă, care cînd'a cerut împămîntenirea s-a sculat un amic de ai mei, l-a combătut şi astfel el a fost respins de trei ori. Văzînd aceasta, dînsul şi-a strîns capitalurile de aci şi a cumpărat în Bucovina o moşie foarte mare; alţii însă cari în adevăr trebuia respinşi s-au admis. V-am spus adineauri de proprietarul Hudeştilor, care nici nu ştie româneşte, care cînd a fost să cumpere moşia a zis că dacă-şi va căpăta împămîntenirea va plăti 7000 galbeni mai mult... 124 Domnul N. Gane: Acela e de Ia Dracşem. De Ia Hudeşti, nu ştie româneşte... (întreruperi.) Eu nu-i cunosc, nu am relatiuni cu dînşii, dar ştiu că în privinţa aceasta este un proces criminal şi am văzut cu ochii mei contractul în care se coprindea că dacă va căpăta împămmtenirea apoi atunci acel individ va da 7000 galbeni mai mult. Fac apel la domnul Pisoski să spună dacă nu este- aşa ? Domnul Pisoski: Aşa este. . Eu, domnilor, din aceasta.nu fac o cestiune personală, dar sînt dator să spun ceea ce ştiu, şi mă folosesc de această ocaziune spre a vă ruga să luaţi bine seama la voturile,ce sînteti chemaţi a daln aseminea ocaziuni. Domnilor* daca aţi votat Gonstituţiunea aceasta, apoi atunci respectaţi-o. Şi dacă credeţi că împământenirea se poate da la precistanie * la sfîrşiful vieţei,, atunci daţi-o4. ,(Ilaritate,..aplauze.). ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 30, p. 512,; col. 3 — p. 513, col. 3 ; p. 514, col. 1 — 3. * împărtăşanie. .... -NO TE . 1 Despre caracterul românesc al acestei populaţii, eu argumente irefutabile, vezi I>. Marti naş, Originea ceangăilor din Moldova, Bucureşti, 1985. 2 Fr. Isac. medic primar la spitalul filial Sf. Spiridon din Botoşani, a cărui împăna întenire fusese primită cu 80 de voturi pentru şi 7 împotrivă. 3 N. Gane pledase pentru împămîntenire arătînd că postulantuî trăia de 40 de ani în ţară, respectat de conjudeţeni şi acum la 80 de ani voia să moară român. 4 Cererea a fost respinsă cu 51 de voturi împotrivă şi 22 pentru. îşi dezvoltă interpelarea privind construirea unui pod peste Dunăre pentru calea, ferată Cernavodă—Constanţa* Interpelez pe domnul preşedinte al Consiliului de Miniştri să bine-voiască a spune Camerei în ce stare de executare stă legea care a hotărit facerea unui pod stătător peste Dunăre în faţa calei ferate Cernavoda — Constanţa. Mai interpelez pe Domnia sa să spnie Camerei ce măsuri, guvernul Domniei sale a luat spre a înlesni eomunicaţiunile intre noua noastră provincie trahsdanubiană şi între România. Domnul preşedinte al consiliului; Sînt gata a răspunde. Domnul vicepreşedinte : Atunci domnul Kogălniceanu are cuvintul pentru a-şi dezvolta interpelarea. ■ , ‘ ■ Domnilor mei, dud la Congresul de la Berlin s-a hotărît să ni se dea fără voia; noastră Dobrogea în schimbul Basarabiei1, au fost membri cari au zis ,că trebuie să ni se dea cel puţin în conditiuni.de a o putea conserva * Şedinţa din 29 ianuarie 1885. 125: Şi cea dîntîi condiţiune pentru conservare s-a socotit comxmicaţinnile între ţara mumă şi între noua provincie. Facerea unui pod peste Dunăre şi fixarea punctului unde avea să se facă acest pod a dat loc la o mulţime de studii şi cMar de comisiuni de studiu, în sinul congresului... Domnul preşedinte al consiliului, I.C. Brătiana: Gomisiunei internaţionale. ISTegreşit. Şi dacă Silistra trebuie să ni se dea nouă, sau nu; şi liotă-rîrea ca, în acest din urmă caz, nedîndu-ni-se Silistra, frontiera să fie aproape de acest oraş a fost motivată mai cu deosebire pentru a se putea face im pod peste Dunăre. în adevăr, se zicea că cea dîntîi datorie şi interes al ţărei mame, al Bomâniei, era să întemeieze, îndată chiar, o comunicaţiune la punctul acela unde venea în contact noua provincie cu vechea ţară, şi negreşit s-a zis că cel dîntîi pod care trebuie să se facă are să fie lingă noua frontieră, căci pasageri, marfă, comerciul, tot ce are să intre în Dobrogea, simte trebuinţa de existenţa acestui pod în acel loc. S-au studiat chiar locurile unde mai înainte au fost poduri, cel puţin acele strategice făcute de armatele ruseşti, şi punctul cel mai favorabil era un punct faţă în faţă cu Silistra şi de aceea guvernul austriac cu deosebire şi guvernul englez stăruiau să ni se dea Silistra ca să putem face podul. A voit soarta, a voit diplomaţia europeană să nu ni se dea Silistra; însă tot s-a ţinut seamă de aceste observaţiuni şi s-a hotărît frontiera nouă în depărtare numai de 400 metri de la zidurile cetăţei spre Ostrov, ca să putem face noi podul acolo în apropiere de Silistra. Se ştie că n-am fost fericiţi să ni se dea în stăpînire măcar linia care se hotărîse mai întîi de către comisiunea internaţională la faţa locului. Am fost exploataţi şi de o putere şi de alta; am dat unei puteri concesiuni, celeilalte concesiuni şi aşa mai departe, numai şi numai ca să ni se dea aceasta. în fine, ni s-a hotărît în nişte condiţiuni aşa de rele că ar fi fost din partea noastră o nebunie de a face pod la Silistra. Şi îmi permit să fac o mica indiscreţiune, fiindcă e comună şi domnului prim-ministru şi mie ; şi Domnia sa şi eu în guvern am declarat că în condiţiunile în care ni se da Arab-Tabia2, ca un S mare, era cu neputinţă să facem podul, pentru că la cea dîntîi ghiulea de tun ce s-ar fi dat din Silistra acel pod se putea sfărîma, Am rămas dar fără pod acolo ; prin urmare, cu atît mai mult era de datoria noastră ca să căutăm un alt jmnct unde să putem împreuna amîndouă ţărmurile, şi punctul acela l-am judecat că nu putea fi altul clecît cel care ar fi legat calea noastră ferată care duce spre Constanţa cu calea ferată Cernavodă — Constanţa. Guvernul domnului Brătianu a venit dar şi a propus întîi să se construiască calea ferată de la Bucureşti la Feteşti şi apoi de acolo linia să treacă Dunărea, ca să se unească cu drumul de fier Cernavoda şi astfel să meargă înainte, şi guvernul propuind aceasta a făcut foarte bine, a făcut un act patriotic votînd proiectul de lege prezentat de guvern. în adevăr, în starea economică în care se află Bomânia şi în greutăţile ee întîmpină cu transportarea productelor în ţările megieşe, şi care şi ele caută dintr-un sentiment foarte lăudabil ca să-şi dezvolte resursele lor şi să înăbuşească pe ale vecinilor, trebuie să ne gîndim şi noi, Cameră şi guvern, şi nu numai să ne gîndim, ei este trebuinţa să lucrăm : să căutăm şi să găsim aiurea debuşeuri unde să trecem productele noastre; şi unde voiţi dumneavoastră să găsim debuşeuri mai bune deeît la mare, care este, 126 după cum se zice, plămînii de respiraţiune ai fiecărei naţiuni? După ee am căpătat dar Dobrogea, cu toţii am zis că avem marea şi chiar străinii, prietenii noştri cari ne sfătuiau să nu facem greutăţi şi să luăm Dobrogea, ne ziceau că avem marea, vom avea plămîni şi vom putea să respirăm. Aşa, ministrul Serbiei, domnul Ristici, ne zicea: Unde avem şi noi o bucăţică cît de mică din mare, ca să putem respira ca dumneavoastră, care aceţi o bucată mare. Ei bine, noi avem 11 ore de mare de la Sulina pînă la Mangalia; am făcut drum ele fier pînă acolo şi am votat şi proiectul de lege pentru construirea unui pod peste Dunăre, care să serve nu numai pentru calea ferată, ci şi pentru trecerea oamenilor pe jos şi a carelor şi a vitelor noastre, ca să ajungem la mare cu o oră mai eurînd, unde nu vom mai găsi nici contumaţi, nici poliţiani, nici finanţi, ci numai marea. Am văzut că guvernul s-a preocupat să facă pod şi cale ferată într-a-colo şi calea ferată să şi lucreze, deşi numai pînă la Feteşti şi în toamna viitoare are să fie gata. în adevăr, s-au făcut mari cheltuieli, s-a adus material care, după părerea mea, este prea devreme adus, şi calea ferată are să fie gata; decît are să meargă numai pînă la marginea Dunărei şi acolo are să dea întîi de o insulă mare de 14 kilometri, care se numeşte Balta, şi apoi are să ajungă la Dunărea mare şi o să treacă ca să poată ajunge la Cernavoda. Ei bine, drumul de fier are să fie gata la anul viitor ; dar ce s-a făcut cu podul? Ştiu că s-au înfăţişat societăţi cari voiau a se însărcina cu con-strucţiunea sa ; dar s-a găsit că planurile nu sînt îndestulătoare şi s-a numit o nouă eomisiune ca să studieze din nou lucrarea; aceasta s-a petrecut acum doi ani şi de atunci lucrul nu mai înaintează. De aceea întreb pe domnul ministru : Crede Domnia sa că drumul de fier care duce la Feteşti, dacă nu va ajunge la mare, va putea el să îndestuleze interesele cele mari ale ţărei? Noi numai atunci vom scăpa de jugul de fier ee înconjoară România în privinţa tutulor articolelor ee introducem în ţară, eînd vom putea şi noi să exportăm pe ale noastre prin alte debuşeuri, şi acest drum, pe lingă servirea intereselor locale, cel puţin să producă şi ceva interes la capitalul ee se va întrebuinţa pentru construcţiunea lui. Eu, domnilor, sper şi sînt încredinţat că domnul prim-ministru va binevoi, uitînd numele şi figura acelui care face interpelarea, să spună Camerei ee gîndeşte să facă cu acest pod care este neapărat trebuincios pentru interesul ţărei, ca să ajungem mai degrab’ Ia Constanţa. Am văzut mai deunăzi că s-a votat un milion spre a se face un fcîrg la Constanţa; şi domnul ministru are cunoştinţă că astăzi mai că nu este cu putinţă ca un car de acelea ce se numesc care mocăneşti să treacă Dunărea, afară decît cu mare pericol, şi aci vă rog să-mi daţi voie a vă spune că nu înţeleg cum este cu putinţă să luăm această provincie şi să o lăsăm fără un pod, fără un bac, cum zic francezii, pe care să poată trece un car măcar ? Ei bine, pe toată linia de la Silistra pînă la Sulina nu există din partea statului un singur pod care să poată lua un car ; trebuie să vie nişte eîrlaee de dincolo din Bulgaria pe care le angajează individul singur ca să-i ia carul şi vitele, şi atunci ca să poată trece trebnie să strice carul, să-l Iacă în două, trei bucăţi, şi apoi mai întîi să treacă vitele, apoi bucăţile din car şi la urmă coşul încărcat. Domnilor, avem aci un coleg al nostru care poate să ne dea oarecari informaţiuni şi cred că le va da în ajutorul meu, pentru că Domnia sa ca particular a simţit trebuinţa de a avea un pod, fie chiar în interesul său propriu, ca să satisfacă trebuinţelor. Domnul Ion Marghiloman, arendaşul 127 domeniului Brăila, a făcut oîrlaee eu care şi eii am trecut vitele mele. în Dobrogea, deeît aceste cîrlaee sînt la dispoziţiunea; -Domniei,, sale. şi .se serveşte cu ele cit- şi eînd voieşte Domnia sa, şi apoi- nici nu poate trece vmai mult deeît comportă ele; ba încă, trebuie să vă spun, este cu neputinţă să treci cu ele un car încărcat. - V * ; Vde , - Bog dar pe domnul, ministru să binevoiaseă ca astăzi, după 7 ani de cînd avem Dobrogea, să se ocupe serios, de această cestiune. Domniei sale î se atribuie, şi cu drept euvînt, toate actele mari ce s-au făcutp şi un act mare este şi acesta de a lega cît mai eurînd Dobrogea de Bomânia mumă. Va.fi un act mare cînd Dobrogea va fi română, cînd interesele Dobrogei-vor fi unite cu interesele" României mume, cind fiecine care va trece peste Dunăre în Dobrogea se va socoti că este în Ţara Românească, şi ca să ajungem acolo trebuie înainte de toate-să înlesnim comunicaţiunile. Ei bine, astăzi nu există mijlocul de comunieaţiune pentru Dobrogea, şi,'dacă în timpul verei societatea austriacă de .navigaţiune binevoieşte a face serviciul de comunicare şi are vapoare prin care transportă mărfurile cele uşoare şi persoanele, trebuie să-i fim recunoscători, dar ce are să fie cînd societatea austriacă va găsi că nu-i convine să facă acest.transport? Atunci nu vom mai avea nici un mijloc de comunicare, cum nu este astăzi în timpul iernei nici un mijloc de comunicare. Am rugat foarte mult pe domnul ministru de rezbel să binevoiasă a face-prin unul din vapoarele sale această înlesnire ele comunicare în intervalul de timp cît societatea austriacă nu,mai găseşte profitabil pentru dînsa de a o face ; să pună Domnia sa unul din vapoarele sale a face transportul de două ori pe săptămînă de la Brăila şi Galaţi la Cernavoda şi Constanţa. în adevăr, mi se pare că domnul ministru al domenielor a făgăduit că va vorbi cu colegul său de la rezbel, care este atît de ocupat .■ îneît a socotit să lase lucrarea, aceasta a se face la primăvară, dacă nu. o va lăsa pentru toamnă. Domnilor, .mai deunăzi citeam într-un jurnal;că;cel dîntîi fapt al Italiei, după ce a luat nişte puncte pe Marea Roşie, a fost să asigure un serviciu de vapoare între acele'puncte şi ţara mumă. Noi, domnilor,-nu avem nevoie să ne ducem aşa departe, ci aci alături; prin urmare, Dobrogea fiind aci-aproape trebuie să o cîrmuim bine, să nu facem ca cu Basarabia, ca să vină alţii să facă ceea ce n-am avut grijă să facem noi, căci atunci mai bine este să o dăm noi singuri de pe acum. Vă rog să credeţi, domnule ministru, că eu nu am voit să fae o interpelare în privinţa aceasta, fiindcă auzisem că domnul Stolojan avea sa facă o asemenea interpelare, şi l-am rugat şi eu să o facă pentru că, fiind făcută de Domnia sa, va fi mai bine văzută, nu va avea un parfum de opoziţiune ; Domnia sa însă alaltăieri mi-a spus să aştept pînâ se va forma ministerul: dar eu nu înţeleg ce are a face formarea ministerului cu ceşti -unea Dobrogei,. care este cu .totul independinte de minister, o cestiune care priveşte ţara. • Domnilor, cînd s-a răscumpărat drumul ele fier 3, s-a răscumpărat tot atunci şi portul Constanţa şi s-a liotărît a se face îmbunătăţiri şi acolo. Domnul preşedinte al consiliului a avut ideea'de a se adresa la cea mai mare celebritate din Europa, domnul inginer Hartlev4, care a făcut faimoasele lucrări de la gurele Dunărei şi Domnia sa a venit şi a făcut studii, dar din nenorocire nu se vede făcut alt nimic pînă acum. Domnilor, lăsîncl la o parte interesele cele mari şi vorbind numai des-preinteresele de toată ziua de care guvernul este ţinut a se ocupa de aproa- 128 pe, vă pot spune ea cel puţin 3 luni pe an eomunicaţiunea între Dobrogea şi ţara mumă este întreruptă. Domnii administratori, subadministratori ete. trăiesc acolo în cea mai mare fericire, fiindcă nu-i controlează nimeni. Poşta se duce cu pericolul vieţei şi de multe ori corespodenţa se face prin telegraf. Chiar în momentul de faţă nu există nici o comunica-ţiune, fiindcă Dunărea nu este încă bine dezgheţată. Astăzi am aflat că la Brăila s-a oprit trecerea de şeici. Cum voiţi dumneavoastră să putem româniza Dobrogea, dacă nu a veni nici cel puţin mijloacele de eomunica-ţiune? Mă rezerv, domnilor, pentru altă dată să vorbesc despre adminis-traţiune şi despre celelalte împrejurări cari fac ca acea ţară, care mai întîi a primit cu binecuvîntări venirea noastră, astăzi este foarte nemulţumită, Mare parte din locuitorii din Tulcea au emigrat; şi să nu se zică că turcii nu pot trăi cu creştinii la un loc, căci aceasta este o eroare şi o dezvinovăţire a unei rele administraţiuni. - Eu, domnilor, nu cunosc în lunga experienţă ce am făcut o populaţiune mai bună şi mai morală deeît cea turcească; şi n-am deeît să vă dau un exemplu ca să vă fac a fi şi dumneavoastră de opinia mea. în Dobrogea este un arondisment, plasa Mangalia, o plasă eminamente turcească şi care înainte nu făcea parte din Dobrogea propriu-zisă, ci din vilaetul cel mare; în acea plasă nu sînt deeît turci şi tătari. Acolo, în puşcăria de la Mangalia, pot zice că 20 zile pe lună puşcăria este vădană de închişi, pentru eă nu este exemplu deeît foarte rar ca un turc să comită fapte care se pedepsesc în mod criminal. Acolo siguranţa este atît de mare, incit eu mă duc fără nici o grijă noaptea de la Constanţa la Mangalia şi mă întorc îndărăt. îfu veţi găsi însă, domnilor, aceeaşi siguranţă cînd va veţi duce prin plăşile Hîrşova, Isaccea şi altele, unde sînt creştini. (Ilaritate.) îfu învinovăţesc pe creştini, dar zic că turcii sînt un popor eminamente moral şi supus. Şi apoi ei nu cer mult, nu cer deeît să se ţină seamă de obiceiurile şi de tradiţiunile lor. Aşadar nu trebuie să ascultăm pe aceia cari zic că turcii se duc ; nu se duc şi nu se vor duce dacă vor fi bine administraţi. Cum am zis, turcii nu cer mult, fiindcă ei, înainte avînd un guvern turcesc care-i trata foarte rău, astăzi sînt foarte mulţumiţi cu noi. Domnilor, am auzit din jurnale că Poarta se pregăteşte să facă o nota puterilor europene în care pune administraţiunea noastră din Dobrogea alături cu cea bulgărească şi ne pîrăşte de atrocităţi în contra turcilor. Pentru Bulgaria ar putea fi circumstanţe atenuante ; s-ar putea zice că între bulgari şi turci au fost persecuţiuni, au fost jefuite familiele etc. şi, prin urmare, ei fac toate acestea din răzbunare; dar noi cu turcii nu am avut nimic, n-am fost în poziţiune ca bulgarii, nu am fost sclavii lor; prin urmare, tot ce s-ar zice despre noi nu poate fi, nici nu este exact. Turcii nu doresc deeît să trăiască bine cu noi, ei sînt mulţumiţi de noi; administraţiunea însă-i şicanează. Funcţionarii noştri nu se ocupă de administra-ţiune; ei nu fac, nu se gîndesc deeît cum să se menţie în slujbă, să nu-şi piardă leafă. Ce voiţi dumneavoastră să facă-un prefect sau un subprefect care nu se gîndeşte la nimic alt deeît de a nu fi dat afară % Eu nu voi să spun nimic, nu viu să laud, nici să critic pe nimeni, viu să spun numai că aceasta este administraţiunea Dobrogei şi dacă o spun aceasta nu o spun deeît în parantez, ca să fac pe domnul ministru să bine-voîască a arunca un ochi asupra administraţiunei Dobrogei 5. Domnilor, ceea ce vă spun eu poate să nu fie bine primit ca fiind spuse din-gura unui opozant, dar mai deunăzi a fost un tînăr care a ţinut 129 © - a. 839 17 o conferinţă la Ateneu 6 şi care a arătat starea Dobrogei şi nu cred ei a-arătat-o altfel decît mine. Mai sînt şi amici de ai guvernului, sînt rude de ale domnului ministru de externe cari în particular deplîng chipul cum se procede acolo în privinţa administraţiunei. Revin însă la cestiune, căci cred că aceste rele se vor îndrepta mult mai uşor dacă vom întemeia o comunieaţiune, dacă vom putea toţi, şi guvern şi deputaţi şi senatori şi ţară, să ne punem în comunicaţie eunoua noastră provincie. Eu ţin la aceasta foarte mult, pentru că numai Dobro-gea justifică greşelele noastre; şi de altă parte vedem Germania puternică* că trece mările ca să întemeieze colonii, pe cînd nouă ne-a dat Europa gurele Dunărei; acolo dar să concentrăm toată activitatea noastră, .fiindcă, acolo va fi cel mai mare centru de activitate comercială şi politică. Acolo trebuie să facem o politică românească, o politică bine chibzuită şi de-prevedere, iar nu o politică ca acea care se mărgineşte numai întru a pune sau a scoate pe cutare funcţionar. Acolo trebuie să facem o politică cu. desăvîrşire americană şi trebuie cu orice preţ să ducem acolo populaţiune, pentru că atunci cînd Dobrogea va avea 2 milioane locuitori să fiţi siguri că nimeni, nici . Dumnezeu nu ar mai putea să ne o ia din mină. Astăzi noi în Dobrogea nu avem decît eticheta românească şi nu an. făcut nimic din ea decît ce era în vremea lui Mireea cel Bătrîn. (Aplauze.) Replică primului ministru, I. C. Brătianu 7. Eu sînt foarte recunoscător de chipul cum onor. domn prim - mini 4t u a răspuns la interpelarea mea, fiindcă pentru întîia dată am avut feric bea de a primi un răspuns dezbrăcat de personalităţi (ilaritate) şi, prin urmMe, sînt mulţumit că cel puţin pentru Dobrogea, unde amîndoi sîntem solidari către istoria viitoare, văd că ne vom înţelege. Domnul preşedinte al consiliului: Greci că ne vom înţelege şi pe alte tărliruiri. (Aplauze.) Sînt însă dator totuşi să fac meseria mea de opozant, adică să fac oarecari mici rectificări. Domnul prim-ministru a zis, şi cu drept cuplat, cum că inginerii noştri sînt cam neexperimentaţi şi că, prin urmare, tretmie să ne gîndim de trei ori înainte de a pune în executare acele lucrări, mai ales în privinţa podului peste Dunăre, unde nu ne este permis să procedeul cu grăbire, căci am putea să aruncăm în apă 25 de milioane. Domnul prim-ministru ne-a spus cum că în acea comisiune este şi domnul inginer Duca 8. Mmeni mai mult decît mine nu apreciază talentul domnului Duca şi al tutulor inginerilor români, însă din parte-mi m-aş linişti mai mult dacă? pe lingă domnul Duca, ar mai fi şi un Hartley, un Lalanne sau un Frey-cinet, şi pe studiile acestora mai ele grabă m-aş hazarda să cheltuiesc 25 milioane decît pe studiile inginerilor noştri, căci, orice s-ar zice, pe lingă talentele pline de viitor, ar trebui să fie şi talente experimentate, cari au un renume european. Din cele spuse de domnul prim-ministru rezultă că podul peste Dunăre-1 vom avea în eurînd şi sînt departe ca eu să-i cer grabă in aceasta,,căci este o lucrare de mare însemnătate ; cînd seva face acel pod. va fi una din cele şapte minuni ale lumei... O voce ; A opta minune. Cînd se va găti acei pod pe Dunăre are să fie cel mai mare şi mai frumos din Europa şi are să facă onoare ţărei şi guvernului eare-1 va face 130 •şi, prin xirmare, şi guvernul şi ţara trebuie să fie cu mare luare-aminte la facerea lui; însă pînă atunci cum râmînem noi cu Dobrogea fără cea mai mică comunicaţiune 1 Dumneavoastră, domnule ministru, ne-aţi spus şi ne-aţi asigurat că vaveţi să aduceţi clouă bacuri cu vapori. Negreşit că trebuie să aducem bacuri de acelea mari, care să îmbarce şi să dezbarce pe un picior mare, care .să ia vagoane eu totul şi să le ducă dincolo, cum este la lacul de Constanţa şi în alte părţi; dar pînă atunci nu este bine să puneţi în faţă cu Brăila să ;se facă un bac mic care să servească comunicaţiunea cu partea cealaltă? Domnul preşedinte al consiliului: Avem tot ceea ce ne trebuie ca să-l facem. Dar au trecut şapte ani şi nu s-a mai făcut. Faceţi cît mai cxxrîncl un bac mic la Ghecet în faţa Brăilei şi altul la ZHîirşova şi eredeţi-mă că cu aceste două bacuri veţi face mai mult pentru Itrana stare a Dobrogei decît cu o sută de legi. f După declaraţiunea domnului prim-ministru sînt recunoscător şi sînt mulţumit9. (Aplauze.) ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 44, p. 676», col. 2 — p. 678, col. 2 ; p. 679, col. 2 — 3. NO TE 1 Afirmaţia de aici contravine adevărului şi evident ţine de retorismul de moment al lui IC. Vezi de altfel chiar spusele lui, Opere, V, Oratorie III, partea I, p. 267 şi urm. 3 Ibidem, p. 311, nota 8. 3 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a IT-a, p. 327 şi urm. 4 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 468, nota 3; Opere, V, Oratorie III, partea M Il-a, p. 273, nota 6. ° Vezi mai mult la M. Ionescu Dobrogeanu, Dobrogea in pragul veacului al XX-lea, ’-Bucureşti, 1904. 6 Poate conferinţa a fost ţinută de D. Vultureanu, Observafiuni asupra nomenclaturei .Dobrogei, Bucureşti, 1886. 7 I. C. Brătianu i-a răspuns plin de bunăvoinţă că se făcuseră studii, dar că s-au in-ttrcpinat mari dificultăţi tehnice. Sondajele pînă la 38 m adîncime nu dăduseră de pămînt Sesrm pentru fixarea pilonilor. Lucrarea urma să coste 25 — 30 de milioane de lei. Şi guvernul iosese sensibil la ideea bacului, încît Maican Demetrescu, şeful marinei române, fusese trimis in Anglia să achiziţioneze 2 piese. în ceea ce priveşte administrarea Dobrogei, I. C. B. convenise -că e deficitară, amintind că în special notarii nu erau absolvenţi ai unei, şcoli anume ca hi alte părţi, ci ,,culeşi prin rechiziţiune”. în acelaşi timp însă, primul-ministru nu admitea că populaţia este oropsită; dimpotrivă. Pentru a-i atrage pe dobrogeni, aceştia fuseseră ,,prea răsfăţaţi”. Ei beneficiaseră de o serie de scutiri notabile de impozit. 8 Pentru Gh. Duca (1846 — 1899), vezi Comemorarea lui Gheorghe Duca, cu ocazia împlî-■jurii a 25 de ani de la moartea lui, în „Buletinul Societăţii Politehnice din România”, XXXVIII, 1924, p. 355-455. 9 Piatra fundamentală a podului peste Dunăre a fost pusă la 9/21 decembrie 1890, :iar inaugurarea la 14/26 septembrie 1895. Vezi şi supra p. 63, nota 20. Pe marginea proiectului de lege care instituia comisii judeţene de verificare a pămînturilor date ţăranilor în conformitate cu articolul 6 din legea rurală* Sînt cu totul în principiu pentru acest proiect % însă mai dinainte mă declar în contra modului cum au să fie compuse aceste eomisiuni; si al • Şedinţa din 30 ianuarie 1885. 17 131 doilea, deşi sînt foarte mult pentru descentralizare, dară n-aş voi ea din aceste eomisiuni să facem nişte autoeraţi. Am avut autoeraţi lâ întîia parcelare şi ştim cîte abuzuri s-au făcut. Nu doresc deloc ca prefectul să fie preşedintele acestei eomisiuni, pentru că mai pretutindeni prefecţii au făcut parte din întîiele eomisiuni, unde tocmai s-au făcut abuzurile cele mai mari. Nomina odicsa suni, dar sînt aci chiar din colegii noştri cari cunosc prefecţi cari au făcut abuzuri mari şi au fost chiar daţi în judecată.. Eu socotesc că este mai bine ea inginerii, prefecţii şi mai cu deosebire acei care au luat parte la întîiele eomisiuni ca delegaţi’ toţi aceştia să fie excluşi. Al doilea , mai pretutindeni la asemenea eomisiuni s-a dat ca un fel de control binefăcător ca deputaţii şi senatorii să-şi arunce ochii. Eu nu fac parte din majoritate, ci din minoritate; cu toate acestea, în privinţa aceasta am încredfere în minoritate * şi cred că nu e bine ca pe deputaţi şi senatori să-i exeludeţi, ca măcar ei sa poată spune ministrului relele pe care le vor vedea, şi aş dori ca ultimul cuvînt să fie rezervat miniştrilor,, pentru că mai bine prefer răspunderea miniştrilor decît răspunderea acestor eomisiuni autocrate. Sînt, domnilor, pentru luarea în eonsideraţiune a acestei legi, dar îmi rezerv dreptul de a propune amendamente la articole şi de mai înainte declar domnului raportor2 că nu ţin ca Domnia sa să ia remediul acesta ea remediu suprem, dară îl rog să ia măsuri ca să nu se întîmple cu cele de al doilea eomisiuni abuzurile întîmplate cu comisiunile cele dinţii. în legătură cu componenţa comisiei. Domnilor, n-am decît să aduc modestele mele laude alături cu ale domnului raportor în privinţa acestor doi prefecţi 3 demni de toată imita-ţiunea, însă mi se pare eă România are 32 de judeţe. Doi prefecţi au făcut raporturi; dar ceilalţi? Au tăcut şi poate bine au făcut de au tăcut. Mă unesc dar cn opiniunea domnulni ministru al domenielor şi sînt chiar recunoscător că Domnia sa vine şi zice că prefecţii sînt foarte ocupaţi şi că ar fi bine ca ei să nu facă parte din această comisiune. Dar cu cine să fie înlocuiţi ? în ţările chiar cele mai democratice proprietatea se consideră ca un element de ordine, ca un element duşman al abuzurilor, ca un element care vrea ea legea să fie lege şi noi în multe legi am prescris ca în asemenea eomisiuni să se cheme şi proprietatea. De aceea şi prin această lege en aş fi de părere ea în aceste eomisiuni să se cheme şi proprietari, unul sau doi, pentru fiecare plasă, căci cred că aceste eomisiuni vor fi împărţite pe plăşi, şi să se cheme din acei proprietari cari plătesc o contribm-ţiune mai mare. Iată, domnilor, nn element pe care dumneavoastră cred că-1 veţi primi, fiindcă cred că acei proprietari vor căuta să nu dea loc la abuzuri, chiar dintr-un punct de vedere egoist, căci nu vor voi să se aşeze pe moşiile statului neîndrituiţi. Domnilor, prefecţii vor delega pentru lucrarea aceasta pe directorul cancelariei ori pe subprefecţi. Am văzut lucrări de acestea şi se întîiriplă adesea, nu voi să fac opoziţiune, dar citez fapte ; negreşit că una din operaţiunile cele mai importante ale administraţiunei e reerutaţia şi la recrutare legiuitorul a hotărît ca comisiunea să înfăţişeze cele mai mari garanţii aceluia care se ia de la casa lui şi se trimite la cazarmă, şi de aceea se compune din un ofiţer superior şi din prefectul judeţului. * Citeşte : majoritate ! 132 Bi bine, jumătate din prefecţi au socotit eă această afacere e neînsemnată şi a delegat pe directorul, care ca şef al cancelariei poate fi un om f oarte bun, însă am văzut mulţi directori buni, dar cînd le-am dat acţiune personală în afară de lucrările cancelariei au ieşit, cum se zice, marăa*. Aşadar, dacă cbiar la recrutare prefecţii s-au’desărcinat, de ce să nu credem că se vor desărcina şi aci? De aceea eu cred că ar fi mai bine să fie înlocuiţi prin proprietatea cea mare şi dacă voiţi şi prin proprietatea cea mică. Guvernul central are pe advocatul statului. Neapărat iată un om care e chemat să apere proprietatea statului şi care are răspundere către şeful său mai mult decît prefectul. E iarăşi inginerul statului, mai e şi un membru al consiliului judeţean. Iată, domnilor, elemente ;bune. Să’mai introducem şi im alt element, al proprietăţei mari. Propun dar ea advocatul statului să fie preşedintele, pe care domnul ministru al domenielor [î]l poate stimula ; să fie inginerul statului, să fie un membru al consiliului judeţean şi pe urmă să fie şi proprietarul cel mai mare din judeţ sau al doilea, după ordinea contribuţiunei care o plăteşte. Cred că cu modul acesta vom avea cele mai bune garanţii4. Din nou despre componenţa comisiei. Eu socotesc, domnilor, că e o mică amalgamare, ca să zic aşa, a două cestiuni cu totul deosebite. Ceea ce a spus onor. domn Bădulescn5 e exact. Dacă cei săraci n-an pămîntul la care aveau dreptul după legea rurală, e că cei bogaţi li l-au luat. Aceasta o recunosc; însă sîntem n«Ji oare Cbemaţi acum ca să cercetăm un proiect pentru parcelarea nouă a pământurilor foştilor elăcaşi? Dacă am fi cbemaţi a ne rosti în privinţa aceasta, vă declar că aş fi cu totul de opiniunea domnului Răduleseu ; dar nu e aceasta cestiunea la ordinea zilei, nu e la ordinea zilei a se cerceta dacă clăcaşii împroprietăriţi la 1864 au avut mai mult ori mai puţin pămînt decît li se cuvenea să aibă, ori n-an avut delco, ci azi sîntem cbemaţi a cerceta Gestiunea însurăţeilor şi a operaţiunei făcute eu împroprietărirea lor. Noi acum avem să cercetăm lucrările eomisiuuei care a împroprietărit pe însurăţei, să vedem abuzurile eari s-au făcut şi veţi recunoaşte eu mine că sînt abuzuri strigătoare. Sîntem cbemaţi dar să aducem remediu acestei lucrări, să căutăm a face ca lucrarea a doua să fie mai dreaptă decît cea dîntîi, să se dea satis-facţiune acelor însurăţei cari n-au căpătat încă pămînt şi de aceea din eo-misiune am depărtat mai întîi pe prefect, pentru că el a jucat uu rol foarte mare în lucrările anterioare şi poate că prefecţii au fost cauza de s-a dat loc la atâtea plîngeri drepte sau nedrepte. Noi am compus eomisiunea din judecătorul de ocol, ca să vie cu acea disciplină, cu acel principiu de dreptate şi să ne insufle încrederea pe care în genere ne-o dă magistratura, fie mare, fie mică. Am mai pus un membru al consiliului judeţean tras la sorţi. Am mai pus pe advocatul statului, statul trebuind sa fie reprezintat, împroprietărirea făeîndu-se pe moşiile sale. Am mai luat pe cel mai mult impus dintre proprietarii din plasă, care nn e interesat în cauză, căci e proprietar iar nu arendaş, şi greşala mare a fost că în legea vecbe în comisiune era arendaşul moşiei pe care se făcea împroprietărirea; şi ne-am zis să introducem un om cunoscător de soartă, de păsurile, de trebuinţele ţăranilor. Pe cine să luăm? Pe cel mai sărac? Nu se poate să luăm, cum se zice în Moldova, pe * Iktcru bun de aruncat (te.). 133 cel fără oăpătîi. Pe proletari? bfu. Să luăm dintre însurăţei? ÎTu. Deci, să luăin dintre foştii clăcaşi, dintre fruntaşi. în adevăr, s-au Comis abuzuri de dînşii, dar nu putem arunca bănuiala asupra unei întregi stări de popula-ţiuni, asupra unei populaţiuni pe care o numeam şi chiar acum o numim talpa casei, şi de aceea am zis să fie şi unii dintre fruntaşi, dintre foştii clăcaşi. Poate să se fi făcut abuzuri; dar, dacă se va găsi astfel, eu rog pe domnul ministru ca în regulamentul ce va face pentru aplicarea acestei legi să introducă o dispoziţiune ca intr-un asemenea caz să fie înlocuit cu cel care vine imediat după dînsul; bineînţeles că această dispoziţiune să se aplice şi la proprietari. Dacă se va găsi că e interesat, atunci să se înlocuiască cu al doilea. Dacă dumneavoastră credeţi că această dispoziţiune ar trebui să fie trecută în lege, bine; socotesc însă că aceasta e treaba regulamentului ®. Replică lui B. Maniu7. Domnilor, socotesc că aci este asemenea din jartea onor, domn Maniu o mică nedumerire. De ce este cestiunea aci? Este să deşteptăm populaţiunile noastre rurale asupra unui drept care li se dă şi, prin urmare, să facem ea în toată întinderea Eomâniei să nu se găsească o singură fiinţă care să fie jignită? Domnilor, să reducem cestiunea la proporţiunea cea adevărată. La 1864, cînd s-a făcut legea rurală, a fost să se împace două cestiuni foarte mari cari îngrijeau pe toată lumea, mai ales pe acei cărora li se luau braţele clăcaşilor, cari în vremea aceea se numeau capitalul boierului sau al proprietarului, şi acesta era dator să dea părnînt la toate generaţiunile viitoare pînă la două treimi din proprietatea sa, ceea ce era să constituie la noi un fel de socialism, dacă ar fi continuat să se păstreze pînă astăzi acea stare de lucruri. Cînd se lua proprietarului acel capital mare, cînd se transformau toate condiţiunile economice de atunci ale tarei, a trebuit să se dea şi proprietarului ceva în schimb şi aşa s-a zis: Emancipăm braţele, constituim proprietatea occidentală, dar o constituim nu numai pentru ţărani, ci şi pentru proprietari, şi iată, vă scăpăm de acea teribilă serbie*, şi însurăţeilor le zice[a]m : Dacă nu se va găsi pământ îndestul de la particulari , dar statul cu averile sale, cu moşiile sale, care atunci de curînd le luase din mîinile străinilor, vă va veni în ajutor. Şi precum atunci s-a făcut tabela care a constatat numărul clăcaşilor, precum iarăşi s-a făcut tabela in care s-au înscris numele proprietarilor şi cit părnînt au, tot asemenea s-a făcut atunci şi lista însurăţeilor, lista definitivă. însă au venit pe urmă diferite categorii, de care dictatorul de atunci a trebuit să ţie seama, au venit bunăoară soldaţii şi au zis : Am fo st luaţi să slujim şi cînd aţi promulgat legea rurală nu făceam în adevăr claca proprietarului, dar făceam statului, făceam tarei; prin urmare, cînd ne vom întoarce înapoi la satul nostru să nu fim priviţi ca proletari şi să ne faceţi şi pe noi să beneficiem de legea aceea. Atunci iarăşi dictatorul a zis să se dea şi acelora pămînturi. Au mai venit pe urmă şi alte categorii, bunăoară orfanii, şi toate guvernele atît cele dinainte de 1865, cit şi guvernul venit după 11 februarie, guvern constituţional, necontenit a dat şi iar a dat, mai mult decît trebuia. Astăzi noi cu această lege zicem că nu trebuie să dăm X3ămînt unor oameni cari nu pe drept au fost împroprietăriţi, ci prin mijloace nedemne 134 şi prin dare de cîte 6,10 san 20 de napoleoni unor funcţionari, cari au făcut astfel stări mari, şi cu chipul acesta au parvenit să capete pămînturi. De aceea facem noi această lege de represiune, de îndreptare a abuzurilor; şi cu toate acestea, în generozitatea dumneavoastră de legiuitor[i], ziceţi că p oate în curs de 20 de ani de la promulgarea legei rurale să mai fie vreun rătăcit care nu a reclamat părnînt ea însurăţel; ei bine, iată că-i mai dăm aceluia încă 6 luni de zile să reclame. Găsiţi că nu este destul aceasta? 'Voiţi dumneavoastră să lăsăm necontenit această cestiune de părnînt să nu se mai isprăvească niciodată? (Aplauze.) Dar la 1864 a fost o epocă revoluţionară asupra unei stări de lucru care s-a rezolvat atunci şi trebuie odată să se sfîrşească. (Aplauze.) La ce să mergem noi prin sate, să facem pe oameni să creadă că avem să le dani din nou pămînturi, iarnu că executăm legea cea veche? (Aplauze.) Simt destule idei greşite care se propagă astăzi prin ţară. (Aplauze.) Sînt alături cu domnul Maniu să dăm populaţiunilor rurale cultura, să le dăm justiţie populară, să le dăm tot, dar să nu le dăm idei stricate, pernicioase. (Aplauze.) Onor. domnule Maniu, credeţi că eu cînd vorbesc aşa vorbesc toţ cu acea căldură care m-a făcut, să-mi pun ştreangul de gît pentru ca să fac legea rurală. Aşadar cred că 6 luni de zile este prea destul şi să nu mergem mai departe 8. ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 45, p. 693, col. 1—2; p. 693, col. 3 — p. 694, col. 1; p. 694, col. 3 — p. 695, col. 1 ; p. 697, col. 1-3. NOTE 1 Proiectul prevedea că aceste comisii urmau sa constate terenurile primite de ţărani pe domeniile statului. Ghiar cei aşezaţi abuziv, dar care nu beneficiau de o proprietate aiurea, erau confirmaţi in posesie. 2 I. G. Poenaru Bordea. 3 Raportorul lăudase activitatea prefecţilor de Bacău şi Ialomiţa in privinţa desluşirii situaţiei ţăranilor împroprietăriţi pe domeniile statului. 4 Propunerea lui K. a fost primită in sensul că in comisie intrau : judecătorul de ocol, proprietarul cu impozitul cel mai mare, cîăcaşuî de odinioară în aceeaşi situaţie, avocatul statului, un membru tras la sorţi din consiliul judeţean, inginerul judeţean. * I. Rădulescti ceruse excluderea fostului clăcaş din comisie. 6 După această explicaţie I. R. a fost mulţumit. 7 B. Maniu ceruse să se precizeze că cei nedreptăţiţi, adică însurăţeii care dintr-o pricină oarecare nu fuseseră împroprietăriţi pe domeniile-statului, se puteau adresa comisiei in răstimp de 2—3 ani, nu de şase luni cum prevedea proiectul. 8 Proiectul a fost primit cu 71 de voturi pentru, 7 împotrivă şi 13 abţineri. Intervenţie la proiectul de lege pentru scutirea unor locuitori din judeţele Neamţ, Bacău şi Fălciu de plata arenzii restante la exploatarea moşiilor statului * Domnilor deputaţi, eu, om de opoziţrune, înţelegeţi foarte bine că trebuie să mă bncnr cînd văd pe nnnl din membrii majorităţei zieînd că * Şedinţa din 1 februarie 1885. 135 votează contra1. Prin urmare, onor. domn Cerchez îmi face mare bucurie, dar numai 0 mică observaţiune aş avea să-i fac : aş voi ca să nu fie scump latărîţe şi ieftin la făină. (Ilaritate.) Cînd voi vedea că Domnia sa se uneşte cu mine ca să refuze cifre mari, atunci îmi va părea mai bine. Dar acum ce zice Domnia sal Domnia sa cere aplicarea riguroasă a legei faţă cu nişte săteni şi cu nişte sume de puţină importanţă. Apoi, domnilor, cînd toată ţara se plînge de rigoarea perceptorilor, cînd toţi ştiu că în Dobrogea perceptorii merg pînă acolo incit urmăresc pînă şi vălul care acoperea, după ritul lor, obrazul femeilor şi cînd guvernul vine şi zice: 20 de guverne s-au succedat şi toate au luat pînă" la a şaptea piele, mă mir cum onor. domn Cerchez ’vine şi zice să se ia şi pielea a şaptea ! (Ilaritate, aplauze.) Domnul G. Cerchez: Eu cer la răspundere pe cei neglijenţi. Bucuros ; însă măsură egală pentru toţi. Cînd sîntem la guvern sau cînd sîntem în administraţiune, voim nerăspunderea, şi cînd sîntem afară, atunci chemăm la răspundere. (Ilaritate.) Apoi nu,trebuie să fie aşa, onor. domn Cerchez. Atunci uniţi-vă cu mine ca să facem un proiect de lege de răspundere şi pentru mine şi pentru dumneavoastră. Este frumos lucru independenţa. Dar tocmai cu aceşti nenorociţi ţărani voiţi să manifestaţi independenţa Domniile voastre 1 înţeleg un tînăr care vine cu virginitatea conştiinţei sale, înţeleg să zică : Regulă absolută. Dar noi cei mai bătrîni trebuie să ne gîndim şi la împrejurări. Apoi frumos este să vie ministru [1] să zică: Domnilor, nu cred că este bine să mergem mai departe, iar noi deputaţii să venim şi să zicem : Mergi cu toate rigorile 1 (Aplauze.) Să venim noi şi să zicem guvernului: Ru eşti destul de aspru, ia şi a şaptea piele ! (Aplauze.) Domnilor, eu din opoziţiune totdeauna cînd voi vedea asemenea proiecte le voi vota cu bucurie, cu atît mai mult cu cît şi |domnul Cerchez 5 ca şi mine, cu oarecare diferenţă, sîntem bătrîni, sîntem babalîci şi ţinem minte că era un timp cînd numai boierii mari puteau să ia moşii în arendă şi albăstrimea cealaltă foarte cu greu, iar ţăranii niciodată, şi noi am zis că este bine să ia şi ţăranii moşii în arendă, aşa era idealul nostru pe atunci, ea să punem şi pe ţărani să stea faţă în faţă cu boierii, să vină şi ei să dea faţă cu noi cîte un franc mai mult, fiindcă aşa fac ţăranii, ei nu se urcă cu sutele, dar dau mereu cîte un franc mai sus. (Aplauze, ilaritate) . Domnule ministru, eu zic că bine aţi făcut de aţi adus acest proiect de lege şi declar că în faţa unei asemenea proiect de lege eu mă fac guvernamental al dumitale2. (Ilaritate, apauze.) „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare’V 1884/1885, nr.- 47, p. 723, col. 3 — p. 724, col. 1. NOTE 1 Sumele datorate de ţărani se ridicau ia cca 80 000 de lei. C. Cerchez ceruse ca paguba sa fie recuperată din garanţiile depuse de aceştia la început. 2 Proiectul a fost primit cu 65 de voturi pentru, unul împotrivă şi 7 abţineri. 136 Pe marginea ■proiectului de lege y,pentru fixarea limitei de vîrsta în funcţiunile publice” * Cer euvîntul contra urgenţei. Domnul preşedinte: Domnul Ko găini eeanu are euvîntul. Domnilor, moartea se însărcinează să deschidă uşa la funcţiuni mulţimei aceleia care stă cu gura căscată ca să ocupe posturi. Prin urmare, socotesc că propunerea făcută cu multă nerăbdare din partea domnului Diseseu1 mai poate încă să aştepte cercetarea sa prin secţiunile Camerei, fără ca prin aceasta ţara să fie lipsită de marile talente cari au să înlocuiască pe acei care la vîrsta de şasezeci ani i-am declara loviţi de muiarea creierilor. (Aplauze.) Domnilor, eu nu sînt deloc interesat în această cestiune, fiindcă nu sînt membru nici la Curtea de compturi, nici la cea de easaţiune, nu sînt nici profesor, sînt un simplu deputat şi, dacă Domnia sa ar fi adaos în proiect că asemenea sînt necapabili de a fi deputaţi acei cari au trecut vîrsta de 60 ani, atunci vă mărturisesc că aş fi fost şi eu în cauză. Dar pentru că nu sînt în cauză sînt dator să zic tmărului profesor propuitor al proiectului-acesta că cel puţin în ţara noastră nu vîrsta produce muiarea creierilor şi slăbeşte energia... (Aplauze prelungite.) Onorabile domnule Disescu, eu am 67 de ani... Voci: Cei mulţi înainte ! Şi în privinţa convicţiunilor mele politice, în privinţa energiei caracterului meu şi a vigoarei cu care-mi apar convicţiunile mele, în privinţa progresului ce doresc ţârei mele şi, în fine, în privinţa ideilor fresce ** cari merg alături cu progresul ştiinţei, lăsînd modestia la o parte, să-mi permiteţi a vă spune că ra mă dau pe 20 din acei cari propun asemenea proiecte. (Aplauze prelungite.) Şi cu mare durere am văzut că atîta talent, atîtea cunoştinţe care în alţi timpi lipseau dintre noi pe atunci pe cînd abia se vedea pe ici, pe colea cîte un licenţiat — căci despre doctori nn era nici vorbă — , cn durere am văzut pînă acum că aceste talente, aceste cunoştinţe ce avem astăzi* fiindcă progresul este legea omenească, se pierd în lupte zadarnice. Noi bătrînii, cari mai sîntem vreo patiu-cinci cari ne putem număra în această Cameră, unde ne vedem astăzi loviţi cn legea ostracismului de 60 ani, ne-am bucurat la început văzînd că noua generaţiune pare a voi să se pună la lucru şi ne-am zis : Noi ne ducem, nu avem să mai stăm mult, dar să facem să vină tinerii cu idei luminate, cu idei de progres în toate ramurile activităţei acestei ţări, să vină ei să ceară şi să facă reforma ad-ministraţiunei, a justiţiei, să vină ei cu cunoştinţele ce au să cearnă mai bine legile economice ale ţârei. Dar ce am văzut ? în ziua de 24 ianuarie, cînd trebuia să se urmeze glasului lui Laur ian, ca cu toţii să ne dăm mîna a serba acea zi prin îndoirea activităţei noastre legislative, am văzut că un tînăr deputat2, pentru ca să dobîndească ca o catedră din Bucureşti să nu se ocupe de un moldovean, a venit să facă o interpelare ministrului în * Şedinţa din 4 februarie 1885. ** In sensul de : înaintate. această privinţă şi astăzi un altul, ca să lovească pe bătrîni cu interdicţi-une, vine cu acest proiect de lege. (Aplauze prelungite.) Interpelare ministrului pentru ca nu cumva Negrazzi să ocupe catedra lui B. Boerescu, ci să vină un frate de aci! Atunci mai bine desfiinţaţi Universitatea de Iaşi! Astăzi tinerii se întrec în concurenţă asupra posturilor publice şi, în loc să vină să ceară a se vota odată legea aceea contra cumulului şi altele cari ar fi de un folos real pentru ţară, vin şi vă cer, domnilor deputaţi, să daţi afară pe bătrîni în virstă de 60 de ani. Dar oare la noi oamenii la 60 de ani sînt nişte căzături? Ei bine, vă poftim noi bătrînii pe dumneavoastră tinerii la luptă ! (Aplauze.) Domnilor, nu veniţi dumneavoastră cu asemenea propuneri ca sa ucideţi bătrînii, căci nu ucideţi bătrînii, ci generaţitinea nouă, pe care noi bătrînii dorim să o vedem energică şi laborioasă. Veniţi cu proiecte de legi de interes general, în cari să arătaţi nu numai inteligenţă, ci şi activitate. Veniţi şi arătaţi că drepturile ţărei sînt călcate, nu lăsaţi numai pe domnul lepurescu3 să ia asupra sa interpelări cari poate nu sînt de talia Domniei sale; dar, oricum, Domnia sa tot vine şi abordează cestiuni de cele mai însemnate; Domniile voastre însă, domnilor profesori, ce cestiune mare aţi tratat? Ce principiu mire? Oe cîmp aţi descliis ştiinţei? Care este patriotismul Domniilor voastre, cînd veniţi şi ziceţi să dăm afară pe bătrîni? Apoi, ia să vedem oare, profesorii de 50 de ani merg la catedră mai rar decît cei tineri? (Aplauze.) Onor. domnule Disescu, am onoare să te cunosc, ai talent bun, ai inteligenţă şi eşti capabil să abordezi toate cesfciunile; nu-ţi crea nn precedent care este incompatibil cu talentul şi viitorul dumitale, retrage acest proiect de lege. Eu sînt contra urgenţei şi declar că sînt contra proiectului chiar şi sînt sigur că Adunarea va asculta de bătrîni şi va zice că nu trebuie să înceapă generaţiunea actuală cariera sa parlamentară cu asemenea proiecte de lege, căci se ucide această generaţiune ea pe sine însuşi (Aplauze prelungite.) ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 48, p. 734, col. 2 — p. 735, col. 1, NOTE 1 C. Disescu adusese pe masa Adunării un proiect de lege din iniţiativă parlamentară care prevedea pensionarea la 69 de ani pentru funcţionarii inamovibili. Ceruse a fi dezbătut de urgenţă. 2 La 24 ianuarie Take lonescu venise cu un proiect de lege prin care cerea obligativitatea ocupării prin coneurs a catetelor universitare. îşi motivase proiectul prin aceea că, numirile făcîndu-se de către ministrul de resort, Universitatea din Bucureşti îşi văzuse mai multe catedre ocupate prin trander di profesorii ieşeni. Considera ca proiectul îi va favoriza şi pe moldoveni, căei, piaa aean Universitatea din Iaşi era ,,privată” do aceşti ,,profesori marcanţi”, transferaţi în capitală. 3 în aceeaşi şedinţă B. lepurescu îşi dezvoltase o lungă şi stufoasă interpelare pe tema : ,,Cari sînt sentimentele guvernului în privinţa denunţărei sau reînnoirei convenţiunei comerciale cu Austro-Ungaria ? ” 4 Adunarea a respins urgenţa. 138 Asupra moţiunii de instituire a unei comisii de anchetă privind inconvenientele convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria * Eu cer cuvîntul ca să răspund la cu v intele zise de domnul ministru^ iar nu asupra obiectului principal al interpelărei. Domnul vicepreşedinte: Asupra acestui incident pot să va dau cuvîntul. Mai întîi voiesc a ruga pe domnul ministru de externe, în interesul chiar al celor zise de banca ministerială, ca să deştepte pe Agenţia Havas să nu facă erori aşa îneît să dea cuvintelor ministeriale alt sens decît acela în care s-au zis. Agenţia Ilavas a publicat în toată ţara şi în străinătate că, în urma interpelărei făcute de domnul lepurescu 2 în privinţa denunţărei conven-ţiunei comerciale, domnul preşedinte al Consiliului a invitat pe Cameră să dea urmare moţiunei mele pentru numirea unei anchete. Socotesc că domnul prim-ministru va protesta ni contra acestui lucru, fiindcă Domnia sa nu putea să facă această invitaţiune Camerei, deoarece Domnia sa, din contră, zisese că moţiunea mea este un vot de blam şi, prin urmare, nu putea Domnia sa însuşi să ceară Camerei ca să discute o asemenea pro* punere, adică ca să ceară singur să i se dea un vot de blam. Aceasta ar fi cu atît mai ciudat că vine în urma constituirei noului minister şi a făcut că chiar un onor. coleg al meu diu Cameră să mă în* trebe : Ce este aceasta ? Oare politica ministerului a luat o altă direcţiune* fiindcă primul-ministru a cerut Camerei, după cum văd în ştirea dată de Agenţia Havas, să studieze propunerea dumitale? Eu acum vin să rectific faptele, deşi nu sînt măgulitoare pentru mine. Domnul prim-ministru n-a invitat Camera să se ocupe eu moţiunea mea* ci cu aceea a domnului Ion Sturdza, ca să se numească o comisiune care să studieze împreună cu guvernul tot ce priveşte la convenţiune. Acum vin la cele de faţă. După cele din urmă interpelări în privinţa închiderei graniţelor s-au ivit două fapte : un cuvînt al ministrului de comerţ al Ungariei în care ne trimite la Pastele calului pentru deschiderea graniţelor. De aceea anunţ şi eu domnului ministru că mă voi asocia eu interpelarea domnului Disescu în privinţa acelor cuvinte zise de domnul ministru de comerţ al Ungariei cum că, pînă cînd noi nu vom introduce toată procedura din Ungaria privitoare la sănătatea vitelor, pînă atunci noi să aşteptăm cu introducerea vitelor în Ungaria la Pastele calului. Al doilea, este măsura luată de Ungaria prin care, declarînd că epi* zootia a încetat în Ţara Românească şi ca consecinţă, lasă să intre în Un* garia numai caprele şi oile cu produsele lor. Aci nu mă unesc deloc cu afirmarea pe care o face ministrul Ungariei, că caprele şi oile sînt scutite la noi de epizootie. Eu viu şi declar, ca cunoscător, că oile şi caprele din Do* brogea sînt pline de epizootie şi declar că epizootia lor este gălbeaza şi vărsatul şi de aceea rog pe domnul ministru să ia măsurile cele mai energice ca să întemeieze un cordon, pentru ca oile şi caprele din Balta şi din Dobrogea să nu care cumva să intre în judeţele muntoase, pentru că în munţi oile şi caprele sînt curate şi nu cumva oile şi caprele care obicinuit iarna sînt bolnave şi primăvara se însănătoşesc să treacă dincolo la vecinii * Şedinţa din 8 februarie 1885. 13a noştri cn laptele, cu untul, cu lina şi cu mieii lor şi nu cumva să ducă contagiunea acolo. (Aplauze numeroase.) Rog dar foarte mult pe domnul''ministru să nu abuzeze de această bunăvoinţă a ministrului Ungariei şi să binevoiască a întemeia graniţa cea mai severă, ca nu cumva oile şi caprele cele bolnave de la Balta şi din Dobrogea sa ajungă la graniţele Ungariei şi în trecerea lor prin munţii noştri să ne umple oile şi caprele noastre de acolo de epizootie. (Aplauze.) Timeo Hunos et dona ferentes. (Aplauze.) „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 49, p. 753, col. 2 — p. 754, col. 1. NO TE 1 C. Disescu interpelase pe ministrul de externe, I. Gîmpineanu, de ce nu s-a deschis încă graniţa austro-ungară pentru comerţul românesc de porci. Ministrul a răspuns că pe moment era îngăduit exportul de oi şi capre. Gr. Ghica, secretarul general al Ministerului de Externe, fusese trimis la Viena şi Pesta pentru obţinerea exportului liber al tuturor categoriilor de animale; după ce acesta îşi va fi făcut raportul, eî, ministrul, putea răspunde în amănunt înterpelantului. 2 Vezi supra p. 13S, nota 3. Observaţii pe marginea unor articole din proiectul de lege care modifica legea din 10 martie 1882 ,,pentru constatarea şi perceperea contribuţiunilor” * . Domnilor deputaţi, această lege1 are un caracter universal, dacă mă pot exprima aşa, ea va atinge şi pe membrii guvernului şi pe membrii majo-rităţei şi pe membrii minorităţei ca proprietari, eu alte cuvinte va atinge suflarea românească oare are ceva; prin urmare, socotesc că trebuie să punem de o parte toate pasiunile noastre de majoritate ori minoritate şi să căutăm a face această lege cit se poate de bună, ca să nu fie o sabie cu două tăişuri. Eu voi vota luarea ei în considerare, pentru că recunosc că aduce îmbunătăţiri la legea existentă; însă tocmai îmbunătăţirea cea mai mare, tocmai garanţia cea mai trebuincioasă o lasă de o parte. Vă aduceţi aminte, domnilor, că sînt acum doi, trei ani, cînd deodată s-a răspîndit în ţară un zvon, o vorbă, un curent, nu ştiu ce, şi am văzut pe o mulţime] de proprietari cari, sub nume de rectificare, au fost loviţi de contribuţiuni îndoite; acela care plătea o sută lei s-a urcat la două sute şi aşa mai departe, şi strigătul a fost atît de mare, de spăimîntător, incit însuşi guvernul a luat măsuri în această privinţă; şi recunosc că au fost bine luate, însă contra legei, căci legea din nenorocire era cu totul de natură a înlesni aceste sporiri. Ei bine, această stare de lucruri, această facultate care se dă comisiunilor locale e menţinută şi în legea de faţă, fără nici un apel la o instanţă care să fie mai presus de pasiunile locale şi să apere pe proprietarii aceia cari nu vor fi fost în favoarea acelor comisiuni locale. Xu există o autoritate superioară la care să se facă apel. Şi cum se compune acea comisiune a căreia hotărîri se dau fără apel ? * Şedinţa din 6 februarie 1885. m Casierul general va prezintă toate contestaţiunile eomisiunei de apely care va fi compusă dintr-un membru al comitetului permanent, cu un delegat al fiscului şi un membru al tribunalului. Dacă, spre exemplu, autorităţile noastre judeţiane ar prezenta un element mai independent, dacă alegerile n-ar fi influenţate, oricum ar înfăţişa o garanţie membrii comitetului permanent. Dacă inamovibilitatea magistraturei ar fi în adevăr, membrii tribunalului ar fi iarăşi o garanţie; dar azi toţi sînt amovibili. Deci socotesc că onor. majoritate ar trebui să se îngrijească de dispoziţiunea aceasta din lege. Eu vă conjur să binevoiţi a crea o autoritate superioară de apel, în afara de pasiunile locale. Asemenea găsesc că înfr-o cestiune aşa de importantă ca aceea a aşezărei impozitului ar trebui să se facă proprietăţei mari o parte mai largă, în adevăr, în comisiunea comunală sînt proprietari; dar dumneavoastră ştiţi foarte bine că proprietarul mare, şi mai ales în Ţara Eomânească, nu stă la moşie şi de aceea acele comisiuni vor fi silite să lucreze cu doi membri. Dacă s-au numi proprietari în comisiunea judeţeană, tot ar mai fi o garanţie. în tot cazul conjur pe guvern să se gîndească la necesitatea ce este de a se crea o autoritate centrală. Pe cit mi-aduc aminte, guvernul s-a gîndit la aceasta şi voia să dea acest drept Curţei de apel şi dacă n-a făcut-o atunci cauza a fost că nu avea o lege. Tată momentul acum cînd poate s-o facă. Domnilor, în această lege mai este iarăşi un pun'ct care merită critică şi îndreptare; articolul 31 zice : , . „-Mei. o cerere de. scădere şan ştergere din roluri nu va fi primită dacă contribuabilul nu va proba că a plătit toate dările pe trimestrul anterior aceluia de la care cere scăderea sau ştergerea”. ; • Domnilor, impozitul e garantat prin fond chiar, nu e o garanţie personală; dacă cineva n-a putut plăti la timp şi cu toate acestea merită scăderea, de ce să nu fie scăzut ? Bog pe domnul ministru de finanţe să bine-voiască a se gîndi la aceasta, căci aci iarăşi e loc de îndreptare. Mmeni nu e contra măsurilor cari trebuiesc a se impune acelora cari nu plătesc, dar a Ie ridica dreptul d-a striga cînd li se face o nedreptate mare, aceasta socotesc că este o măsură prea severă. { Polemică cu Em. M. Porumbarii2. La cele observate de onor. doinn Marghiloman nu am nimic să adaog, căci Domnia sa ne-a vorbit bazîndu-se pe fapte pozitive, iar nu pe teorii de acelea despre care a vorbit onor. domn Porumbaru, care să-mi permită a-i arăta mirarea ce am avut cînd am auzit că Domnia sa voieşte să transforme această comisiune în tribunal de apel şi o numeşte tribunal eon-tenţios... Domnul Em. M. Porumbarii: Nu primesc lecţiunea dumneavoastră, mai cu seamă că [nu] vă recunosc eompetinţa. Eu nu am venit aici ca să iau îecţiuni de la dumneavoastră. Cum % Oare nu am eu dreptul, în calitatea mea de deputat, să critic un cuvînt spus de un alt domn deputat! Cum, nu am eu drept să-ţi spun dumitale, domnule Porumbaru, că te-ai înşelat cînd ai zis că o corni -siune care este compusă de un membru al tribunalului, de un membru al comitetului permanent şi de un casier ca reprezentante al fiscului, cînd ai zis că o asemenea comisiune este un tribunal judecătoresc şi apoi ai propus 141 ca apelurile contra evaluărilor:să nu se facă la casier, ci să se adreseze la» preşedintele tribunalului, care nu are nimic să facă în această cestiuneî Domnul Em. M. Porumbarii: Pentru că preşedintele tribunalului are un clelegat-al tribunalului în această comisiune. Ou toate acestea tribunalul, ca şi preşedintele tribunalului, ■ nu are a.. face nimic în Gestiunea aceasta şi, prin urmare, nu aveaţi dreptate să ziceţi că nu primiţi lecţiuni de la mine. Eu niciodată nu m-am silit şi nici: mă voi sili să dau lecţiuni acelor cari nu sînt apţi a primi lecţiuni, niciodată nu mi-am însuşit dreptul de a da lecţiuni oamenilor cari au titluri şi cari' se bazează pe titluri şi cred că titlurile pe cari le au le dau dreptul să se creadă atotştiutori. Eu, domnule Porumbaru, sînt astăzi în vîrstâ de 67 ani şi cu toate acestea nu-mi este ruşine să vă spun că încă mereu învăţ şi de multe ori stau şi ascult cu mare atenţiune pe tinerii cari discută asupra unor materii despre care eu nu am cunoştinţă. Mă surprinde dar foarte mult şi nu înţeleg impacienţa Domniei voastre-altfel decît poate ca să-mi căutaţi ceartă. Domnul Em. M. Porumbaru : Şi eu nu fac decît să vă ascult de trei luni. Cu atît mai rău că acum fără nici un motiv... Domnul vicepreşedinte: Onor. domnule Kogălniceanu, permiteţi-mi să vă aduc* aminte că în discuţiune se află articolul 29 din legea de percepţiune. Această observaţiune, domnule preşedinte, trebuia s-o faceţi adineaori onor. domn Porumbaru, iar nu mie acum. De aceea binevoiţi a*mă lăsa să» răspund domnului Porumbaru şi să-i spun că nici vîrsta, nici poziţimt©^ mea nu-mi permitea să intru în ceartă cu Domnia sa, şi dacă mi-am permis, şi eu ca deputat să iau parte în discuţiunea acestei materii am luat cuvintul pentru că m-am crezut competinte, precum cred că oricare deputat care ouvîntul într-o discuţiune este competinte de a se rosti în acea cestiune. Dar, fiindcă domnul Porumbaru găseşte că numai Domnia sa este competinte a trata Gestiunea care se discută acum şi pe mine mă recuză ca* necompetinte, eu nu voi face nici o comparaţiune între Domnia sa şi mine-şi voi lăsa Adunărei şi chiar numai majorităţei din care Domnia sa face-parte a se pronunţa în ceea ce priveşte competinţa Domniei sale şi a mea. Dar să sfîrşim cu aceasta. Revin la lege şi declar categoric că nu mă mulţumesc deloc cu amendamentul pe care-1 propune Domnia sa, căci acest amendament nu este nimic. Ce-i pasă bietei oi care se tunde dacă lina are să se ia de către casierul general sau de către preşedinte sau de un membru al tribunalului ? Legea zice că casierul general are să primească aceste reclamaţiuni, şi este natural, pentru că casierul general mai întîi ordonă controlorului, şi aci, domnule Proumbaru, îmi veţi recunoaşte competinţa, căci sînt contribuabil, şi mare contribuabil. Casierul general, zic, de unde nu ştiu, ordonă controlorului şi controlorul ordonă comisiunei comunale ca să sporească sau să scază. Sînt doi ani de zile — domnul Marghiloman v-a citat un exemplu cu Domnia sa — de atunci de cînd s-au făcut nişte sporiri colosale, incit însuşi guvernul s-a îngrijit, a căutat un mijloc cum să se facă ca acele sporuri de impozite să nu se pună în lucrare, şi a lucrat cam ceva în afară de lege, dar declar că bine a făcut, căci s-a găsit în faţa unui neajuns al legeL S-au văzut contribuabili cari sub nume de rectificare de cîţiva franci au 142 fost încărcaţi cu 1000 şi 1500 lei mai mult. Cinci o asemenea soarta va ajunge şi pe onor. întreruptor care s-a mîniat asupra mea, sînt încredinţat •că va ţipă şi Domnia sa cum ţipăm noi, oile cele tunse acum doi ani. Yă rog să nu vă luaţi deloc după această ceartă de protie* şi de pre-şedinţă. Este o naţiune, al cărui nume nu voi să-l spun, dar la care este un obicei, ca atunci cînd unii din osîndiţi sînt duşi la puşcărie; totdeauna caută să fie politicosi, oferind colegului său intimi pas de a intra în puşcărie. (Aplauze.) • ;; Aşadar, fiindcă casierul general păstrează dosarele şi că el repre-prezintă interesele fiscului, foarte bine este ea la el să se,facă şi apelul. Aci, domnilor, este o singură cestiune, aceea ca legea să lovească pe toţi deopotrivă. Să căutăm dar cum şă facem ca această comisiune să înfăţişeze totdeauna garanţiile cele mai mari, pentru ca acela care a fost sporit cu dările să nu mai poată zice că guvernul central a dat ordin, că guvernul este care ne-a lovit. Să lăsăm unui guvern inteligent ca mai ales în materie de impozite să fie pus mai presus ele orice prepus. Să căutăm să facem, cum a zis domnul ministru de finanţe, ca în materie de impozite toţi să fim egali înaintea legei, ca să nu se. facă hatî-nni, şi pe de altă parte să căutăm iarăşi să nu se facă sporuri fără a fi justificate. ; Propunerea domnului ministru al justiţiei8 nu mă satisface, căci este xm paliativ care nu remediază nimic. Eu nu am zis, domnule ministru, ca să se creeze o a treia instanţă. Să căutăm însă să facem ca contribuabilul să fie la adăpostul prigonirilor locale, cari se fac fără ştirea administraţiunei centrale şi cari cu toate acestea se impută administraţiunei centrale. Pentru aceasta putem să ne gimdim la înfiinţarea unei instanţe, unei comisiuni de apel, Cînd era Consiliul de Stat, el se rostea asupra tuturor acestor cestiuni. Consiliul de Stat desfiinţîndu-se, atribuţiunile contenţiosului administrativ au trecut la tribunal. Dar s-a făcut obiecţiunea că cu apelul se fac cheltuieli mari, pe cari proprietarul cel mare le poate susţine, pe cînd proprietarul cel mic nu le poate susţine. Prin urmare, şi eu renunţ la aceasta şi primesc numai corni-siunea; cu toate că eu m-aş uni foarte mult cu cuvintele zise de domnul ministru de finanţe şi cari mie-mi convin, căci eu am mai multă încredere in ministrul de finanţe decît în această comisiune, afară dacă dumneavoastră credeţi că vă veţi putea plînge cînd în lege nu e pus dreptul de apel; de aceea, repet, eu unul primesc mai de grabă ea ultimul cuvînt să-l zică ministrul de finanţe. Domnul ministru însuşi a manifestat această dorinţă... Domnul ministru de finanţe : Nu ; eu am numai să priveghez. Gestiunea este: Ai sau nu ai dreptul să strici hotărîrea comisiunei ? Aşadar, mă rezum şi zic : Ori primiţi propunerea onor. domn Marghiloman, ori o înlocuiţi cu altceva, Gestiunea este să înfăţişaţi materiei impozabile o garanţie mai mult; atît vă cer şi nimic alt. Şi aceasta o fac nu numai în interesul contribuabilului, dar şi în interesul guvernului, ca să nu se mai producă nemulţumiri pe cari guvernul să nu le merite 4. Asupra articolului 31°. * Preempţiune. 143 Domnilor, rog pe domnul ministru să binevoiască a consimte I» ştergerea acestui articol, întîi pentru că nu este logic ca intr-o lege ele scăderea sau sporirea dărilor să se pună penalităţi contra acelor cari np> plătesc contribuţiunile. , Dumneavoastră aveţi legea de percepere şi urmărire, unde se prevăd măsurile necesare pentru împlinirea dărilor; se fac somaţiuni, seefestru şi apoi se vînd cu toba lucrurile etc. etc. De ce mai veniţi dumneavoastră acum cu altă lege şi cu alte penalităţi! Domnilor, intr-o ţară ea a noastră, unde simpla avuţie este agricultura, sînt momente în cari nu proprietarii mici şi contribuabilii săraci, ei proprietarii mari şi bogaţi cîte 10—15 zile sau cîte 2, 3 luni stau cu pătuiele pline de porumb şi cu hambarele pline de grîu şi n-au bani cu ce să plătescă măcar pe uvrierii cari au lucrat; şi dumneavoastră voiţi să-i puneţi să plătească nişte dări nedrepte în contra cărora ei strig! Apoi cel dinţii lucru care trebuie pus într-o lege este ca ea să fie dreaptă şi nejignitoare, şi din acest punct de vedere eu vă rog să ştergeţi acest articol, căci na îmbunătăţeşte întru nimic situaţiunea tezaurului A ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor .legiju* itoare”, 1884/1885, nr. 49, p. 756, col. 1 —3; p. 759, col. 3 — p. 769* col. 3 ; p. 761, col. 1—2. NOTE 1 Proiectul prevedea următoarele: înscrierea bianuală in rolele fiscale; rectificările o dată pe an, în luna ianuarie; contestaţiile se adresau casierului general al judeţului; comisiile comunale lucrau timp de i5 zile la începutul fiecărui semestru. Procedura era gratuită şi scutită de timbru. 2 I. Marghiloman socotea că structura comisiei de apel în ceea ce priveşte contribuţiile era foarte judicioasă : doi membri numiţi de consiliul judeţean, unul de comitetul permanent,, un membru al consiliului comunal, un membru al tribunalului şi un reprezentant al fiscului. Amintise apoi că el însuşi dintr-o rectificare abuzivă se trezise cu un spor de 50% pentru* o moşie din Ialomiţa. Em. M. Porumbaru ceruse prinir-un amendament ca autoritatea competentă a primi contestaţiile să fie preşedintele tribunalului judeţean. După intervenţia lui K. şi-a retras amendamentul. * 3 C. Nâeu, ministrul justiţiei, propusese ca la începutul anului consiliul judeţean să desemneze un reprezentant în comisia de apei şi observase că o a treia instanţă la care să se facă apel era costisitoare. 4 In cele din urmă s-a decis ca toate contestaţiile să fie aduse de casierul general în faţa comisiei de apel, formată dintr-un membru al tribunalului judeţean, doi membri din consiliul judeţean, un membru din consiliul ccmunal şi un reprezentant al fiscului. 5 Citat de K. mai sus. 6 Articolul 31 a fost suprimat. Proiectul în totalitate a fost primit cu 58 de voturi pentru, 7 împotrivă şi 7 abţineri. Discurs „asupra” incidentelor studenţeşti de la Facultatea de medicină din Bucureşti * Domnilor deputaţi, eu sînt ministrul care a subscris actul de funda-ţiune al Universităţei din Iaşi; eu sînt ministrul sub al cărui guvern s-au * Şedinţa din 7 februarie 1885. 144 .. întrunit deosebitele facultăţi din Bucureşti sub numele de Universitatea clin Bucureşti. Sînt totodată om de ordine şi de autoritate şi, prin urmare, veţi înţelege că eu nu voi încuviinţa nici o mişcare ce nu va fi conformă cu legea, mai ales mişcări în stradă ; nu am pactizat niciodată cu strada şi m-am purtat astfel încît nu m-am aflat niciodată în nevoie să întîlnesc în stradă alţi oameni clecît trecători, i Ca ministru fundator al Universităţei negreşit că ţin ea să se menţină facultăţile; dar facultate şi universitate nu poate să fie daoă sînt numai şcolari, precum asemenea nu poate să fie facultate dacă sînt numai pro-fesori. Aşadar cred că pentru ca facultatea noastră şi în genere instrucţiunea, publică să meargă bine trebuie mai înainte de toate — şi mulţumesc domnului ministru de declaraţiunea ce a făcut — , trebuie ca5 profesorul sa plătească eu exemplu sau, mai pe româneşte, să dea pildă. Cînd însă corpul profesoral — şi declar mai nainte de toate că critică ce voi face nu o adresez corpului profesoral întreg; din contră, sînt, cunosc eu, profesori cari-şi fac astfel datoria, încît în profesorat văd un apostolat p aceştia merită stima cea mică a mea şi stima cea marea ţărei întregi — , cînd însă corpul profesoral este prea mult preocupat de politică, atunci nu prea este la înălţimea datoriilor sale. Domniile voastre vedeţi, domnii mei, că politica a absorbit toată acţiunea ţărei noastre şi a intrat şi în universitate şi dacă a intrat şi între profesori, fatalmente, cum a zis domnul ministru al instrucţiunei publice, va intra şi între studenţi şi mai tîrziu va intra şi în licee şi chiar în şcoalele din sate. ’ Aşadar trebuie să privim Gestiunea de mai sus; să nu ne ocupăm numai de studenţi, să nu luăm măsuri aspre numai pentru studenţi; şi sînt recunoscător domnului ministru al instrucţiunei publice, care, cu toate că poziţiunea sa este foarte delicată, a pus degetul pe rană şi a arătat că profesorul trebuie să formeze şi instrucţiunea şi educaţiunea şcolarului. Cînd domnul ministru a zis : Uitaţi-vă că nivelul instrucţiunei noastre scade şi că noi părinţii sîntem siliţi să ne trimitem copiii în străinătate; cuvintele acelea au izbit în inima fiecărui părinte care a fost silit să s6 despartă de copiii săi şi să-i trimită în străinătate, să-i încredinţeze pe mini străine, ea să vină pe urmă străini, cum au venit mulţi. Apoi de ce ne trămitem noi copiii noştri în străinătate ? [î]i trămitem numai ea să vadă Parisul? Dar acum sînt drumuri de fier, Parisul, Viena şi alte oraşe nu mai sînt la depărtarea nnde erau altă dată, sînt văzute de orice neguţătoraş şi aproape de toţi; prin urmare, nu mai este o fală că copilul a fost şi a stat la Paris. Dar trimitem ca să înveţe în adevăr ceva ; toţi acei cari an mijloace astăzi se duc la Paris, Berlin, Muncben, cn toate sacrificiile pe cari le face ţara pentru instrucţiunea publică, spre a se ridica la nivelul acela pe care trebuie să-l aibă un stat care astăzi a ajuns a fi cel dinţii în Orient. Dacă universitatea noastră nu are decît studenţi de aceia cari nu pot merge în străinătate, aceasta este vina studenţilor noştri 1 Ia să ne întrebăm ce sînt studenţii la noi? Sînt ei nişte tineri ea cei din Franţa, din Germania, turbulenţi, agitatori, asociaţi la toate societăţile secrete? Uu, din contra, mulţi şi foarte mulţi, ea să poată trăi şi să poată merge să asculte cursurile de la facultate, sînt funcţionari şi încă unii comisari sau subcomisari de poliţie. Aşa fiind, cum credeţi dumneavoastră, domnilor, că acei cari au o funcţiune pe care o pot pierde la cea dinţii 145 10 — C. 83a dezordine, cum s-a şi întâmplat cu acei cari au pierdut posturile lor, hrana lor, cum puteţi credefcă aceştia s-au pus în grevă de bună voie ? Ku; au fost siliţi la aceasta. Domnilor, am auzit alaltăieri ceea ce s-a repeţit şi astăzi*, că studenţii au recurs la- această abţinere, la această stare de grevă, îndemnaţi din afară, îndemnaţi de politică. Dar oare cereetînd mai bine nu vom constata din contra, că din cauza neajunsurilor dinaintea universităţei, junde nu trebuie să se facă politică, neajunsuri cari nefiind examinate, cercetate îndestul i-au silit să facă politică Şi de mai nainte declar că nu pot aproba mişcările pe cari le-au făcut în afară de universitate. în momentul cînd ei fac dezordine afară din universitate, nu mai suit studenţi; sînt oameni cari se fac pasibili de măsurile pe cari le reclamă legea şi dar atunci aparţine, poliţiei să-şi facă datoria. Dacă poliţia abuzează este altceva. Dar înîntrul universităţei este altă cestiune; acolo nu mai putem vorbi ca poliţie sau ca oameni de ordine ; acolo trebuie să vorbim şi ca părinţi de familie şi să examinăm cum s-au produs acele dezordini în întrul universităţei. Pe cit timp nn am probe că plîngerile studenţilor s-au cercetat şi s- au osîndit, eu uu pot să declar că le consider ca adevărate sau ca neadevărate ; dar în acelaşi timp sînt dator să aduc înaintea Domniilor voastre ceva din memoriul lor. Iată ce găsesc intr-insul: „Acum doi ani se găsea în anul al doilea studentul St. R..., care rămăsese repetent în acel an. Cu ocaziunea unor alegeri din capitală, domnul doctor Romniceanu2 aflînd că acel student ar avea cîteva rude ce votau [î]i cheamă şi-l însărcinează en misiunea de a face ca rudele sale să voteze, nu ştim pentru care persoană politică. Desigur studentul şi-a împlinit foarte bine misiunea ce i se dedese, deoarece-1 vedem intimul domnului doctor Romniceanu în materie de alegeri. Am asistat chiar atunci cînd ' Domnia sa lua pe numitul student de la curs şi-l trimetea la alegeri. Pentru toate acestea, studentul a fost recompensat: [î]l vedem eu cită uşurinţă trece examenile anului al doilea, cu cită uşurinţă devine comisar de poliţie ( !). Singura slujbă pentru care devenise apt în urma exerciţiului ce deja făcuse ca agent electoral al domnului doctor Romniceanu !” Domnilor, dacă acest fapt este adevărat, domnul Romniceanu s-a osîndit singur, şi-a rostit singur sentinţa sa. Eu am multă stimă pentru vivacitatea, pentru energia şi chiar pentru amorul pe care-1 are domnul Romniceanu pentru instrucţiunea public ă; însă din nenorocire am văzut, ieri nu mai departe, că Domnia sa nu întrebuinţează acea vivacitate, acea energie şi acel talent numai în interesul ştiinţei, ci le întrebuinţează şi în alt mod, adică vivacitatea, energia şi talentul Domniei sale, pe cari nu i le putem nega, le întrebuinţează din nenorocire şi în politică; căci aţi auzit ce vă zicea Domnia sa ieri şi cu ce ton vă întreba dacă Domniile voastre voiaţi ca acei studenţi să vină acasă la Domnia sa să strige, să spargă geamurile, să ameninţe ! Aţi văzut că Domnia sa poza ieri ca omul de ordine, ca omul care concentra în sine ordinea publică şi zicea că a se permite studenţilor să se plîngă contra Domniei sale este a lovi în corpul profesoral, a lovi în ordinea publică şi atunci vai de ţara aceasta cînd ordinea publică ar fi la discreţiunea studenţilor ! Dar nu este aşa, domnilor, şi onorabilul domn Romniceanu nu ar trebui să ceară de la studenţii universităţilor noastre ceea ce cerută profesorii Universităţii din Cluj (aplauze), pentru că la Universitatea de ia 146 Cluj este cu totul altceva ; acolo sînt profesori de o altă limbă, de un alt sînge; acolo sînt profesori de aceia cari cer exterminarea limbei şi sîngelui românesc. (Aplauze.) Acolo se poate cere ceea ce cere domnul Romniceanu la noi. Dar, domnilor, sînt şi alte universităţi la cari ne putem uita, nu este în Europa numai universitatea de la noi sau cea de la Cluj, sînt şi alte universităţi unde asemenea sînt studenţi, şi domnul Dimitrie Sturclza ştie ca şi mine, de aceea-1 rog şi pe Domnia sa şi rog şi pe alţii dintre noi cari au învăţat în universităţi străine să-şi recheme suvenirile sale clin tinereţe, să-şi aducă aminte că ca întotdeauna şi în toate ţările studenţii merg în unire, în armonie, au cultul solidarităţei între dînşii şi în toate ocaziunile, în toate împrejurările merg la un pas cu toţii, cum merg grena-dirii prusieni . (Aplauze, ilaritate.) Şi ce voiţi, domnilor ? Tinereţea trebuie să zburde, Jugend muss ausiohen, căci un om care nu zburdă la tinereţe are să zburde la bătrîneţe. (Aplauze.) Apoi care vieţuitoare în această lume nu zburdă în tinereţe? Viţelul, pînă a nu deveni bou, ce vesel şi zburdalnic este ; ţapul pe cit este ied, ce de jocuri şi sărituri face; numai lung-urechiatul... (mare ilaritate f aplauze), numai ei stă totdeauna melancolic, totdeauna impasibil şi rabdă toate loviturile de oriunde i se dau. (Numeroase aplauze, ilaritate). Dar ce mai zice onor. domn ministru de instrucţiune publică? Domnia sa s-a rostit în contra grevei studenţilor noştri. Să vedem mai întîi, domnilor, ce este greva, de unde ea provine şi dacă trebuia să aibă loc. Cuvîntul grevă vine de la gravamen, care însemnează grief, nedreptate, asuprire. Studenţii, după nenumărate plîngeri, după nenumărate petiţiuni şi protestaţiuni, văzînd că nimeni nu le dă dreptate, în cele din urmă s-au pus în grevă, s-au pus în starea de nesupunere, chiar cu pericolul de a vedea pierdută munca lor depusă pînă aci, de a vedea poate chiar cariera lor sfărimată pentru totdeauna; au riscat totul liumai şi numai pentru ca să poată atrage atenţiunea guvernului asupra plîngerilor lor. (Aplauze.) Ei, domnilor, dacă de la început încă domnul Aurelian, atuneea ministru, ar îi luat în serios această cestiune şi dacă în zilele cele dîntîi şi-ar fi făcut datoria, fie chiar cu asprime, dacă chiar ar fi sacrificat trei sau patru din studenţi, nu am fi ajuns să vedem fastăzi că o generaţiune întreagă se sacrifică, un număr atît de mare de studenţi, şi încă ce fel de studenţi ? Studenţi de medicină, studenţi de aceia de la cari atîrnă viitorul, sănătatea acestei ţări, studenţi a căror ştiinţă ne este de cea mai mare trebuinţă, căci numai de medici nu avem pletoră în această ţară şi mai ales în satele noastre. Pe de altă parte însă, domnilor, nu pierdeţi din vedere că, pe cînd facultatea stă fără studenţi, ţara cu toate acestea serveşte profesorilor de la facultate emolumentele lor foarte regulat. (Aplauze.) Onorabilii profesori ai Eacultăţei de medicină primesc la finele lunei leafa catedrei pe care au părăsit-o de atîtea luni ! Ei! Aci-mi permit a adresa o mică imputare celorlalţi domni profesori, colegi ai domnului Eomniceanu. N-ar fi fost bine, n-ar fi fost pentru dragostea Eacultăţei de medicină, pentru dragostea generaţiunei tinere, cînd an văzut că e^e o aversiune atît de tare, meritată, ori nemeritată, dar stăruitoare, constantă, între un profesor şi studenţi, n-ar îi fost mai bine să facă apel la patriotismul, la dragostea pentru ştiinţă a acelui profesor ca să se dea în lături? Am auzit pe acest profesor zicînd : Cum? Eu 147 să-mi sfărîm o carieră de 20 de ani ! Eecrmosc că e dureros aceasta , dar cred că mai era loc să găsească Domnia sa o înaintare; nu este în ţară numai profesoratul. Domnia sa însă a preferit să se impună. Dar, domnilor, în universităţile Germaniei să mi se arate că vreodată un profesor s-a impus studenţilor; să mi se arate că au venit profesori la curs cu revolverul în mină î Mai deunăzi în Berlin, principele de Bismark a rînduit profesor la Facultatea de medicină pe medicul care-i salvase sănătatea. Profesorii ceilalţi au văzut în această numire o jignire a dreptului lor pentru un fapt comis în viaţa lui privată de profesorele de curînd numit. Profesorii Faeultăţei de medicină i-au înapoiat cartea de vizită. Ei bine, ce a făcut principele de Bismarck în faţa unei asemenea atitudini a profesorilor Faeultăţei de medicină din Berlin ? A zis că profesorele numit nu este numit pentru ceilalţi profesori, ei e numit pentru studenţi şi a zis profesorelui : Du-te la şcoală. Profesorele s-a dus la şcoală şi studenţii l-au primit, fiindcă era un om de capacitate; studenţii au hotărît în ultimă instanţă în contra celorlalţi profesori. ^ Altceva, tot în Germania. împăratul numeşte pe ofiţeri, dar corpul ofiţeresc [î]i primeşte. Ei bine, nu este exemplu ca un ofiţer să fi putut intra în regiment fără consimţămîntul corpului ofiţeresc, şi cînd s-a întîm-plat ca un ofiţer numit să displacă celorlalţi s-a căutat ca acel ofiţer să se trimită la un regiment cel rîiai depărtat. Astfel s-a întîmplat că un ofiţer, firii unui amic al principelui Bismarck, a fost respins de corpul ofiţeresc şi abea i-a putut găsi un loc într-un regiment în fundul ducatului Posen. , - ; > p . ii •; Iată, domnilor, cum în alte ţări se ţine seamă de barecari cuvinte, de oarecari situăţiuni particulare. Apoi deunăzi în Paris, profesorele Caro a rostit im discurs Ia înrnpr-# militarea lui Edmond About3 zicînd cîteva cuvinte contră materialismului şî: ă fost viu dezaprobat de studenţi. Decanul faeultăţei scrib domnului Caro că se pune la dispoziţiunea lui în contra dezaprobăm studenţilor şi spre a se restabili ordinea. Caro răspunde că n-are nevoie de poliţie ; are nevoie die principiul de libertate care însufleţeşte naţiunea franceză şi are nevoie de nevinovăţia sa şi de mintea studenţilor lui şi puindu-şi mîinile în buzunar a ieşit pe stradă şi acei cari voiau sa facă tulburări s-au dus acasă, iar el şi-a continuat cursul. Zicea adineaori domnul ministru Sturdza că nu cunoaşte grevă in şcoală. Ei bine, chiar astăzi ziarele ne aduc ştiinţa că Universitatea din Ziirich s-a pus în grevă. Doi tineri studenţi au fost găsiţi înecaţi şi profesorii au găsit cu cale că ceilalţi studenţi să nu meargă la înmoimîntarea lor. Atunci studenţii s-au kotărît să facă profesorilor ceea ce germanii numesc Katzenmusik, un şarivari. Le trebuia pentru aceasta o tobă mare, eine Pauke, cum zic nemţii. S-au dus şi au cerut eine Pauke pe cuvîntul de onoare că o vor înapoia, auf EJiremvort. Dar, fiindcă un agent al poliţiei a pus mîna pe acea Pauke, studenţii s-au pus în grevă ca să li se înapoieze toba, fiindcă ei au luat-o auj Eliremvort, pe cuvîntul de onoare că au să o înapoieze. (Ilaritate.) Şi iată cum universitatea întreagă din Ziirich s-a pus în grevă. Chiar în jurnalele de astăzi se vorbeşte de faptul acesta. Ei bine, ce aţi zice Domniile voastre de acel guvern care ar prelungi greva 7 lunii Cum crede onor. domn Eomniceanu, care recunosc că 148 arc mult devotament pentru ştiinţă, dar care a făcut să stea închisă facultatea de şapte luni şi să se împrăştie studenţii în toate părţile, căci unii s-au făcut ziarişti, alţii s-au dus la alte universităţi, cum crede domnul B.omniceanu că poate veni guvernul cu acele măsuriunilaterale, numai în favoarea Domniei sale? Eu socotesc că e bine să înceapă domnul ministru &• pune în lucrare proiectul său, şă se ocupe adică mai întîi de starea profesoratului, să se ocupe de profesori, ca ei să-şi facă datoria lor, şi declar încă o dată că eu [î]i voi da tot sprijinul meu. E trist, domnilor, ceea ce vedem la Universitatea din Iaşi 4, unde opt profesori lipsesc aproape tot anul. Gum voiţi ca universitatea să progreseze şi studenţii să fie disciplinaţi cînd sînt catedre cari nu văd cu anii pe profesori? Apoi Erancia, care are pletoră de talente şi aţi văzut că acolo s-a propus deunăzi ea în Senat să nu poată intra decît numai profesorii aceia oari-şi au catedra în Paris, pentru că poate să-şi facă cursul şi să participe şi la lucrările Senatului, şi încă la cîte discuţîuni şi la cită opunere n-a dat loc cestiunea ac&sta î ’ ' ; : * Dar profesorii din Iaşi, dar învăţătorii de la Craiova — cu toate cărţile de liber parcurs — , va întreb : Pot ei să-şi facă datoria şi acolo ■şi aici? •' V ■'■■■■ : ’ Cînd dar vom vedea că profesorii iubesc ştiinţa, că se consideră ca o familie împreună cu studenţii, căci aşa e în Germania: profesorii se întrunesc şi afară din şcoală cu studenţii, la ceai, la întruniri ştiinţifice, unde nu se face decît ştiinţă ; fac excursiuni la Bin, fac conferinţe, în fine profesorii trăiesc împreună cu studenţii în şcoală, cit şi în afară din şcoală, şi cinci vom vedea şi la noi aceasta, atunci să ne bucurăm cu toţii că vom avea o bună instrucţiune şi o bună educaţiune pentru copiii noştri. Gum voiţi ca la noi să se stabilească respectul, disciplina studenţilor pentru profesori, cărora să li se permită atîtea libertăţi cari nu se permit nici în America?. • * . \-, înceapă domnul ministr u o asemenea reformă şi să fie sigur că nu va găsi cea mai mică opoziţiune din partea minorităţii acestei Camere. Domnia voastră, domnule ministru, sînteţi om care vă ocupaţi cu numismatica, eu antichităţi; v-am văzut adineaori cînd răsfoiaţi paginile dosarului că vă place a lucra, a întrebuinţa cu folos timpul şi cea mai bună întrebuinţare ce puteţi face de timpul dumneavoastră ea ministru ai in-stracţiunei publice este ca să găsiţi mijlocul de a face ea facultăţile noastre să.nu stea fără studenţi, sau studenţii fără profesori. (Aplauze!) Negreşit, nu cer să se încurajeze dezordinea; dar şi noi am avut copii şi cînd erau mici, dacă-i vedeam rău îmbrăcaţi, rău îngrijiţi, noi nu bateam copilul, ci dădeam afară pe doică. (Aplauze prelungite.) Mai tîrziu iarăşi, cînd am dat copiii la un guvernor, dacă nu-1 învăţa bine pe copil, noi luam şi dădeam afară pe guvernor. (Aplauze prelungite.) Aide să facem şi acum această încercare. (Aplauze prelungite). Să facem apel la patriotismul şi la dragostea pentru ştiinţă a onor. doctorului Bomniceanu, ca să bînevoiască Domnia sa a pune capăt conflictului acestuia. Căci, domnilor, nu se poate impune; e cu neputinţă să impui un profesor unui corp de studenţi, cari mîine vor îi bărbaţi. Ar trebui împrejurul acelui profesor să pui patru jandarmi şi lingă fiecare student cîte alţi doi jandarmi. (Aplauze.) Lucrurile astăzi sînt prea înaintate; nu eu voi combate principiul autorităţei, dar cred că nu trebuie să punem piper şi în chisăliţă, în prune ; să fim mai scumpi de dînsul, să-l păstrăm. Cit pentru mine, dezaprob în 149 modul cel mai formal participarea studenţilor la mişcările politice, eu toate' că ar trebui să ne aducem aminte că de multe ori studenţii au luat parte la politică, spre exemplu studenţii Şcoalei politehnice la Paris, cînd au răsturnat tronul la 1830, chiar noi la 1848 şi mai deunăzi la Mazar Paşa am cam stat la tocmeală cu studenţii. (Aplauze.) Cu toate acestea repet încă o dată că noi, guvern şi Cameră, trebuie-să menţinem principiul autorităţei, al ordinei şi al disciplinei, dar totdeodată să ne aducem aminte că am fost şi noi tineri şi că tinerii nu judecă cum judecăm noi azi; să nu facem din ţînţari armăsari şi să ne aducem aminte că nu ne e iertat nouă hătrînilor să înăsprim, să stricăm, să nimicim o generaţiune întreagă5 . (Aplauze prelungite.) într-o problemă de regulament6. Domnilor, a urmat din partea Camerei o interpretaţiune greşită asupra regulamentului, căci, conform unui articol din regulament, oricare din domnii deputaţi, cînd face o propunere, are dreptul să dezvolte acea propunere, şi dumneavoastră aţi închis discuţiunea contra regulamentului; prin urmare, voi cere de la onor. Cameră să dea interpretaţiunea cea adevărată a articolului din regulament, fiindcă s-a jignit, prin procedura de azi, unul din cele mai sacre şi cele mai mari drepturi ale Parlamentului. (Zgomot.) ,,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 53, p. 820,. col. 3 — p. 823, col. 1; p. 826, col. 3. NOTE 1 1 Gr. Cozadini dezvoltase o interpelare in legătură cu turburările studenţeşti de la Facultatea de medicină. El adusese în faţa Adunării o serie de documente din care reieşea că? studenţii dr. Romniceanu refuzaseră să-l mai asculte, punîndu-se in grevă din cauza atitudinii „iritate” a acestuia. Decanul Facultăţii de medicină, dr. Severeanu, îşi dăduse demisia. Rectorul Universităţii, I. Zalomit. ceruse convocarea consiliului Facultăţii de medicină; 16* din cei 33 de membri ai acestuia hotărîseră suspendarea studenţilor recalcitranţi de la cursuri pînă la sfîrşitul anului. Adu cînd faptul la cunoştinţa Adunării, Gr. Cozadini spusese că se manifestase „irezoluţiune, bezitaţiune şi molătate deplorabilă din partea celor in drept a curma răul”. D. A. Sturdza, ministrul instrucţiunii publice, luase cuvin tul în replică şi la rindul său furnizase amănunte legate de manifestaţia studenţilor. El citase din raportul noului decan a& Facultăţii de medicină, dr. Polizu, din 16 octombrie 1884: ,,în iulie trecut manifestaţiumea studenţilor avea caracter de grevă, ieri a luat caracter de anarhie, care azi a ajuns la culme de expresiuni, strigăte, tumult, fluierate, bateri cu bastoanele în pardoseală, bateri din picioare, o mie de voci simultane, rîsete, hohote, brav [oJuri, aplauze, uideouri, prezentare a părţii inexprimabile, baterea cotului (coltucului), ameninţări cu degetul, arătător, răsuciri de mustaţă ; expresiuni necuviincioase se înlocuiau unele pe altele pe întrecute şi tot mai forte şi toate acestea ilustrate în trenţe de hîrtie roşie lipite pe pereţi, filfîite în bastoane, azvîrlite uneori şi chiar în cancelaria decanatului”. Totul era determinat de nemulţumirea contra dr. Romniceanu. D. A. Sturdza amintise apoi şi de indisciplina profesorilor, care lipseau cu lunile. El relevase că regulamentul le permitea să lipsească trei zile pe lună. Şi K. adăugase ironic.: ,,La cele trei zile s-a mai pus un zero”. în faţa atitudinii profesorilor studenţii absentau la rindul îor cu de la sine putere, iar acum, după ce în repetate rînduri îşi exprimaseră nemulţumirea faţă de comportamentul prof. Romniceanu, declaraseră grevă. Ministrul îşi încheiase cuvîntul deplin gin d indisciplina din universitate, pe care o socotea de rău augur pentru învăţămîntui ţării. 2 Gr. Romniceanu (1842—1919), medic Ia Brăila; îşi ia doctoratul la Paris în 1869 cu o teză despre folosirea tutunului şi efectele lui terapeutice. A publicat Tratat elementar de anatomie descriptivă (1870). A fost pe rînd medic pediatru Ia spitalele Colentina şi Colţea* 150 Din 1879 devine profesor la Faeultatea de medicină, catedra de patologie chirurgicală, şl decan al acesteia între 1887 şi 1894. Membru al mai multor societăţi de medicină din ţară şi din străinătate. Trebuie spus că dr. Romniceanu a avut veşnic parte de scandaluri. Fratele lui Take lonescu, Victor, fusese dat afară din Şcoala militară pentru că la vizita medicală 11 pălmiiise. I. C. Brătianu îl absolvise de pedeapsă pe agresor (cf. C. Xeni, Take lonescu, l$.5Zr-1922, Bucureşti, 1932, p, 60). 3 Edmond About (1828 — 1885). Literat francez ; lucrarea cea mai de seamă a sa răniîne JLa Grece contemporaine, Paris, 1854. Edme Mărie Caro (1826—1887), critic literar şi profesor de filozofie, predicînd eclectismul. 4 Pentru resentimentele cu care K. privea pe profesorii politicieni ai Universităţii din Iaşi, vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 270 şi urm. a Cind vicepreşedintele Adunării, urmînd regula, întrebase pe K. dacă vorbeşte pentru sau contra, acesta îi răspunsese : Asupra !” După cuvîntui său, vicepreşedintele adresînd aceeaşi întrebare lui G. D. Paladi, acesta i-a răspuns tot aşa : ,,Asupra!” Atunci a intervenit I. C. Brătianu : ,,Domnului Kogălniceanu este permis să vorbească asupraA urmat D. A. Laiman, care a declarat că vorbeşte ,,contra... domnului Kogălniceanu”, mărturisind că nu Înţelege cum se împacă exemplele reprobabile date de K. cu educaţia tinerilor. K. i-a replicat batjocoritor: ,,Cer cuvîntui ca să-l fac să priceapă”. 6 D. A. Laurian propusese eliminarea studenţilor turbulenţi” şi sistarea achitării Murilor profesorilor de la Facultatea de medicină. După el Gr. Cozadini şi B. Iepurescu, cei doi deputaţi care aduseseră cazul în discuţia Camerei, au făcut propuneri prin care ministrul instrucţiunii publice era însărcinat să restabilească ordinea la Facultatea de medicină. G. Paladi, deosebindu-se de aceştia, voise să facă altă propunere, pe care însă vicepreşedintele Camerei nu-1 îngăduie s-o dezvolte, deoarece între timp zece deputaţi ceruseră închiderea discuţiilor. Această hotărîre a vicepreşedintelui provoacă replica lui K. ■m Cere lămuriri în legătură cu proiectul de lege prin care se solicita acordarea unei pensii viagere orfanelor doctorului Daraghi * Domnilor, vă mărturisesc că au venit mai mulţi amici ai mei din Ploieşti şi mi-au atras luarea-aminte asupra deosebirei ce este între întîiul raport făcut de domnul Porumbarii în Camera trecută şi între raportnl ce ni s-a citit acum. Eaportnl prezintat de domnul Porumbaru vine şi sprijină cu fapte dre ptul acestor orfane la o pensiune. Eaportul de astăzi nu numai eă nu zice nimic în privinţa serviciilor doctorului Daraghi despre care vorbeşte raportul domnului Porumbaru, dar zice să se dea această pensiune pentru eă părintele petiţionarelor a făcut servicii şi private. înţelegeţi dumneavoastră că alta este cînd a servit cineva 20 ani şi sfatului şi particularilor, şi alta este cînd toate aceste servicii au fost aduse statului şi judeţelor. Daţi-mi voie să vă dau lămuriri din raportul domnului Porumbaru în privinţa aceasta : „Considerînd că din actele ataşate la dosar rezultă eă decedatul doctor G. Daraghi a servit în timp de 10 ani, de la 5 martie 1866 pînă la 17 august 1876, în calitate de medic secundar al judeţului Prahova eu salariul de 550 lei vechi pe lună ; că a servit asemenea mai mult timp ca doctor al Şcoalei de fete din oraşul Tîrgovişte, întreţinută din fondurile Aşezămintelor brîncoveneşti, precum şi al externatului de fete din acelaşi * Şedinţa din 9 februarie 1885. 151 oraş ; ca medic de regiment clasa II; ca medic al spitalului punctului Telega; ca medic al oraşului şi spitalului Tirgovişte’’. în o scrisoare pe care o primesc — nu ştiu dacă domnul Stanian este aci, căci dumnealui i s-a trimis — se zice, întemeiat pe certificatele din dosarele judeţului, că de la 1866 pînă la 1876, într-un timp de zece ani, părintele lor a servit judeţului. Aşadar e mare deosebire şi de aceea vă rog să nu vă luaţi după raportul comisiunei de astăzi, ci să consideraţi actele pe cari s-a întemeiat raportul domnului Porumbaru i „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legitim , itoare”, 1884/1885, nr. 52, p. 793* eol. 3. NOTE ţ ' 1 Fetele dr. Daragbi repetaseră în sesiunea curentă a Parlamentului cererea adresată In anul precedent (cînd se întocmise raportul Porumbaru) şi Camera încuviinţase o pansţ» viageră de cîta 100 de lei pentru fiecare. Problema a fost readusă în discuţie deoarece după acceptarea raportului trebuia elaborat un proiect de lege, discutat în secţii şi a4us spre votare în Adunare. ~ t . Scurtă intervenţie la proiectul de lege ,,asupra poporârei domenielor statului din Dobrogea” * Domnilor deputaţi, eu socotesc că onor. domn Costinescu 1, renua-ţînd la urgenţă, a crezut Cum eă domnii deputaţi citind proiectul, prin aceasta însuşi vor vedea eă va fi de onoarea Camerei aetuale şi de datoria-mandatarilor naţiunei ca să se ocupe de o parte ă ţârei care n-are voce în acest Parlament. De aceea eu, nu eă reprezint Dobrogea, dar fiindcă sînt proprietar acolo şi fiindcă cunosc relele cari apasă ţara aceea, rele cari se pot preface în răni mortale, aş dori ca onor. Cameră să binevoiască să cerceteze acest proiect de lege înainte de a se închide sesiunea. Nu zic euvîntul urgenţă, dar aş ruga pe Cameră ea între alte multe proiecte de ordine secundară să binevoiască a se ocupa şi de acest proiect, pe eare-1 socotesc de o ordine capitală. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 53, p. 830* col, 1—2. * Şedinţa din 11 februarie 1885. NOTE Proiectul fusese adus în discuţie de Em. Costinescu şi prevedea împroprietăiirea gratuită cu loturi de 5—7 ba (plus 1/2 ba pentru casă) a celor doritori de a se stabili în Dobrogea. Adunarea a votat discutarea de urgenţă a proiectului. 152 Discurs pe marginea proiectului de lege ,,pentru stăvilirea abuzului cumulului” * Domnilor deputaţi, reprezentant al unei generaţiuni, care azi nu mai exista decît prin cîteva nume, am fost fericit să aud azi trei voci, reprezentînd pot zice trei grupe, deşi din aceeaşi colectivitate, venind şi stigmatizînd nu abuzul cumulului, ci cumulul. Aci este un joc de cuvinte în'contra căruia s-a revoltat domnul KrupensM, şi mărturisesc că Domnia «a mi-a luat cea mai mare parte din ceea ce vream să zic eu. Onor. domni, nu de azi, ci de măi mult de 15 ani tot omul de cugetare în această ţară a fost îngrijat de furia cu care un număr de •oameni s-au aruncat pentru ca să concentreze în minele lor mai multe funcţiuni necompatibile şi au putut astfel a-şi încăpui, a-şi procura ceea ce se numeşte bunul trai, cuvînt modest, dar, în fapt, bogăţia, luxul şi toate bunurile vieţei materiale. în contra acestui lucru, strigătul s-a făcut mai mare din zi în zi, simţimîntul public s-a revoltat în contra acestei lăcomii. însă guvernele toate, deşi insuflate de bunăvoinţă, n-au putut să facă nimic. Eu care n-am fost în Constituantă, eu care m-am rostit chiar contra revizuire! Constituţiunei, fiindcă eram convins cum că Constituţiunea nu putea să se facă de un singur partid aşa cum trebuia să se facă, sînt dator «ă declar cum că noua lege electorală a pus pe guvern în poziţiune de a nu mai compta cu indivizii, cu greutăţile locale şi că azi are mina liberă ca să dea ţârei aceea ce guvernele trecute nu au putut să dea: o lege care să stîrpească cumulul, iar nu abuzul cumulului. (Aplauze.) Domnilor, cu legea electorală de mai nainte existau colegii şi colegii mari, nu mari în număr, dar în importanţă, aşa că majoritatea colegielor era concentrată în mina cîtorva oameni. Apoi oare guvernele nu erau silite să compteze cu acele persoane, cu acele mici grupuri cari dispuneau -de soarta unui judeţ? Eu cunosc, domnilor, un judeţ unde cinci, şase şnapani, permiteţi-mi să întrebuinţez acest, cuvînt ... Voci: Aşa este ! Unde cinci, şase şnapani dispuneau sub toate guvernele de majoritatea colegiului, şi aceşti indivizi, sub conservatori erau conservatori^ sub liberali erau liberali. (Aplauze.) Mîneători — cum zicea repauzatul Mano-laeiie Costaclie Iepureaiiu — în merticele de ovăz şi grăunţe. (Ilaritate.) Astăzi nn mai este aşa, şi aşa fiind declar că, dacă guvernul actual nu va ţine seamă de observaţmnile ridicate, nu de mine, dar de vocile .generoase ale majorităţei, guvernul va fi responsabil că n-a contribuit să dea.-ţârei o bună lege contra cumulului. Dar aceasta nu o cred, eu atît mai roiilt că văd pe banca aceea un june care a avut curagiul să stigmatizeze ceea ce ţara întreagă stigmatiza, aducînd un proiect de lege mai radical, şi ■■sînt sigur că domnul ministru al justiţiei nu va repudia opiniunile simplului ■deputat. (Aplauze.) Domnilor, onor. domn Krupenski a zis-o cum că în toate secţiunile s-ani arătat un zel demn de toată lauda ca să dea acestei ţări o adevărată, lege contra cumulului ; şi aşa este. Dacă o bucată de vreme această Oameră a ezitat a pune mina pe această lege, eu, din minoritate, din vîrsta vecbe, * Şedinţele din 11—13 februarie 1885. 153 nu pot să fac decît complimentele mele acelora cari s-an îndoit, fiindcă am convicţiunea că ei au voit să mediteze asupra acestei legi ca să o facă şi mai bună. Cum se întîmplă dar că atunci cînd toate secţiunile au voit să meargă cu cuţitul pînă la os şi să taie gangrena, cum se întîmplă că dodată vine un proiect de lege care nu este decît, cum spune zicătoarea aceea, că muntele a născut un şoarece. (Ilaritate.) Şi ce şoarece ? Un şoarece dezmăţat si gata a cădea pradă periciunei. (Mare ilaritate, aplauze.) Âuzit-aţi, domnilor, să vină înaintea Domniilor voastre, unde se recunoaşte că în generaţiunea tînără sînt atîtea capacităţi, atîta ştiinţă şi atîtea talente în arta de a analiza, să vină să se joace asnpra cuvintelor abuzul cumulului ? Să vină să zică că Constituţinnea consacră cumulul ca un principiu pus între libertăţile celelalte pe .cari ea le garantează şi că nu trebnie, nu putem noi — înţelesu-m-aţi — să punem un zăgaz îa acest torent al cumularzilor? (Aplauze numeroase.) Cum, domnilor! încbipuiţi-vă nn proiect de lege care s-ar înfăţişa în Galiţia spre a stîrpi abuzul beţiei şi cineva ar zice : Staţi! ICu vă atingeţi de beţie ! Atingeţi-vă numai de acela care s-ar lovi, beat fiind, cu capul de pereţi cînd în stingă, cînd în dreapta. (Aplauze, ilaritate ) Domnilor, eu am mare dragoste şi afecţiune pentru raportatei* A este un om plin de spirit şi vă mărturisesc că niciodată nn a dat o dovadă mai mare decît acum de spiritul său. (Ilaritate.) Dar regret eă nu este aici, căci atunci mi-aş permite şi eu a face mai mult spirit cu un om de un spirit atît de întins. Domnilor, nu voi să cercetez deloc motivele pentru cari s-a făcut aceasta. Văd că s-au făcut concesiuni mutuale; dar las toate acestea ia o parte şi mă întreb : Este de demnitatea acestui Parlament, este de folosul ţârei să votăm o asemenea lege? Precurmăm noi ceva din răn, şi acei cari * vor vota acest proiect de lege, aşa cum este, putea-vor ei spune alegătorilor,‘putea-vor- spune ţârei, conştiinţei lor, că au făcut în privinţa stă vi-lirei abuzului cumulului un pas mai mult decît ce era mai înainte? Domnilor, de mai nainte vă declar că la această întrebare vor veni şi vor răspunde mai întîi tocmai acei pe cari, ca onor. domn lonescu, [î]i facem cam pasibili sau, mai zicînd, cam bucurîndu-se de abuzul cumulului 2. Eu declar din contra, că domnul D. Ionescn este rău înţeles, că Domnia sa a făcut o clasificare intermediară foarte adevărată între generaţiunea bătrînă şi între generaţiunea tînără. în adevăr, există o generaţiune care începe, ba chiar a început a deveni bătrînă, a succeda generaţiunei bătrîne. Genera-ţiunea bătrînă de la AS sau mai bine zicînd de la ’38, căci mai nainte de a izbucni ideile liberale de la ’48 a fost un travaliu care a ţinut 10 ani; a-generaţiune a fost în contra cumulului, căci pe atunci era o sarcină de & lua cineva o slujbă, slujbele erau de tot răn plătite şi nu mergea toată lumea să caute slujbe ; cînd lua cineva o slujbă lua o sarcină şi acel care era chemat de împregiurări să ia două slujbe nu putea primi decît jumătate din leafa celei de doua slujbe, ceea ce măcar nici atîta în acest proiect de lege nu şe menţionează. Cine s-a împins în calea cumulului ? A fost o parte din acea generaţiune-care astăzi calcă pe pragul bătrîneţelor. Cit pentru generaţiunea care astăzi s-a manifestat, eu, bătrîn, am convicţiunea că această generaţiune are să facă o lege bună, am convicţiunea că tineretul care a intrat pentru întîia dată în viaţa parlamentară, aceia au să facă o lege bună; căci ei au dreptul şi datoria să o facă şi nu sînt interesaţi în cestiune. (Aplauze.) 154 Iată dar că vin şi zic că speranţa mea pentru facerea unei legi bune este în tineret, este generaţiunea tînără, şi vă voi spune mai tîrziu pentru ce. Acum, domnilor, să mai intru eu în cercetarea legei? Dar, slavă lui Dumnezeu, onor. domn Poenaru Bordea a venit şi a arătat în trăsături largi şi adevărate relele cumulului; a venit domnul D. Ionescu asemenea şi . y-a arătat răul, şi ultima analiză deplină s-a făcut de către domnul Kru-penski. Ce mai am dar eu de zis ? Foarte puţine. Este însă un lucru care -g-a uitat, domnilor, legea cumulului n-a înţeles-o ţara aşa, n-a înţeles-o presa aşa, n-a înţeles-o aşa acei cari au înfăţişat-o mai întîi, precum domnii] Al. Lahovari, luminat membru al partidului conservator, şi mai în urină domnul Nacu, domnul TIrechia, cari asemenea n-an înţeles să aibă acea lege aşa ; n-au înţeles că prin ea să se lovească numai abuzul, ci să lovească mulul şi toate ramurele lui şi sub orice formă s-ar prezintă. Dumneavoastră cei din comitet nu loviţi necompatibilitatea şi primiţi să se ocupe două funcţiuni şi trei din cele mai necompatibile. Apoi, -prin aceasta nu consacraţi cumulul în loc să-l loviţii Cum, domnilor ? Eu smt la Craiova, eu sînt la Iaşi, ocup acolo o funcţiune pentru care iau ^Jariu sau diurnă şi apoi viu în Bucureşti şi ocup o altă funcţiune necom-paubilă şi merg înainte. Dar chiar aci în Bucureşti sînt profesor la Facultatea de medicină, sînt şi medic la un spital şi este neapărat să fie profe-- ck şi medic la un spital, căci spitalul este cartea practică a medicului, în c i c învaţă pe toată ziua; dar mai sînt medic curant, dar mai sînt şi de-p at Apoi, vă întreb, omnl acela poate să îndestuleze, poate să-şi dea tot t puL care trebuie să-l dea pentru funcţiunea salariată? Fiecare din aceste 1 etmni, fiecare din aceste ocupaţiuni poate să-i consume aţîta timp mat să nu-i mai rămîie decît o oră sau două în care să mănînce. Apoi, cînd poate el să mai studieze ca să urmeze progresul ce fiecare ştiinţă, fiecare :artă-l face pe toată ziua şi să ştie a se ţine în curentul ştiinţei ? Apoi, domnilor, noi cari sîntem deputaţi, cari nu avem altă ocupa-tiiine, dar cari ne dăm tot sufletul nostru în îndeplinirea mandatului de deputaţi, ei bine, vă fac întrebarea: Cînd ne întoarcem acasă, la 5 ore seara, mai avem noi energia şi fizică şi intelectuală ca să ne mai ocupăm de deosebitele noastre profesiuni, funcţiuni, însărcinări etc. ? Cum, domnilor? Eu mă duc dimineaţa la spital, studiez acolo boalele, unde este în joc* viaţa omului, după aceea mă duc să mă plimb pe la bolnavii particulari şi apoi mai vin aci şi stau toată ziua, şi cînd gîndiţi dumneavoastră că mai aş avea locotenentului Nicolae Dorneanu * Domnilor, eu las pe Cameră şi pe majoritate să facă cum va voi, dar să mă ierte a-i spune că eu cînd citesc în fiecare zi în „Monitor” tot ceea ce hotărăşte Camera, cînd văd cum la persoane cu avere e atît de darnică, nu înţeleg de ce azi s-ar lepăda de dreptul său de a judeca şi împrejurările personale. Domnilor, n-am avut onoare să cunosc nici pe repausatul, nici, pe văduva sa; dar sînt nevoit a lua cuvîntul cînd văd că acest ofiţer a servit 25 ani fără 21 zile şi a fost snpns la toate reţinerile şi cred că şi alegătorii noştri cei mai scrupuloşi nu ne vor zice nimic dacă vom trece peste cele 21 zile cari-i lipsesc pentru ca văduva sa să poată avea pensiune, căci şi acel ofiţer a trecut Dunărea. Dacă e vorba să fim scrupuloşi în această privinţă, ceea ce am putea face este să decidem ca diferenţa de pensiune ce i se acordă acum să se plătească din casa statului. Cu modul acesta s-ar împăca scrupulele Domniilor voastre, deşi cred că pensionarii uu vor zice nimic; şi eu sînt pensionar şi vă mărturisesc că dau cu toată inima văduvei unui ofiţer care a trecut Dunărea1. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 64, p. 1080 col. 2-3. Şedinţa din 23 februarie 1885. 184 NO TE . 1 Proiectul a fost luat în consideraţie cu 49 de voturi pentru şi 22 împotrivă, dar nu s-a votat atunci deoarece raportorii! nu precizase cuantumul pensiei. Sprijină proiectul prin care se acordă văduvei generalului Tohias Gherghel o rentă viageră de 300 de lei pe lună * Domnilor, am să-mi însuşesc un drept astăzi şi cred că persoana în numele căria am să vorbesc nu mă va dezminţi. Eegret că domnul prim-ministru nu este aici, căci sînt încredinţat şi am cuvinte de a crede că, dacă Domnia sa ar fi fost aici, ar fi luat cuvîntul ca să combată pe domnul Sefendache1. Acest drept, ca fost membru în ministerul domnului Brătianu şi eaue am avut onoarea de a fi colegul repausatului general Gherghel, mi-1 însuşesc eu acum şi vin să apăr cererea văduvei generalului. Domnilor, rareori mi se întîmplă de a auzi vorbind pe domnul Sefendache, şi vă mărturisesc că l-am auzit cu plăcere vorbind astăzi, căci a dovedit că are şi elocinţă, a dovedit că are şi durere de veniturile tarei şi de întrebuinţarea acelor venituri, şi de aeeea-i dau renăez-vous la votarea budgetelor; acolo să vină alături cu mine să propunem reduceri, nu de 200 ori 300 lei, ci de milioane, reduceri bine cumpănite; dar pînă atunci permiteţi-mi să iau apărarea repausatului general, şi mai întîi [î]mi permit vă spune că dacă acest general ar fi murit în ţară, dacă familia sa ori a-mieii săi s-ar fi agitat, s-ar fi votat ca îngroparea lui să se facă cu spezele statului, precum s-a votat pentru alţii cari n-au fost nici la înălţimea capa-eităţei, nici a bunei purtări a generalului şi mai ales a modestiei sale. Be-pausatul a fost unul din cei mai vrednici ofiţeri de artilerie, format la şcoala de artilerie din Berlin; a fost onest şi dovadă e că a murit sărac, deşi avea o bucăţică de moştenire de la părintele său. Apoi, onorabile domn Sefendache, va declar că nu voiesc a face aci cestiune de partid, nu voiesc să zic că aţi fost darnici în cutare şi cutare eestiune unde a fost vorba de sute şi sute de mii de lei; aş putea, dar, fiindcă voiesc să captez bună-voinţă a Domniilor voastre şi sentimentul de dreptate nu numai al majorităţei, dar al însuşi domnului Sefendache, nu voi să aduc la bara Parlamentului cutare sau cutare vot, cutare sau cutare prodigalitate... Yăd însă un lucru curios, văd indignaţiune pentru jaful ee se face în lada statului, şi văd acea indignaţiune totdeauna cu ocazia votărei pensiunei unei văduvi şi unor orfani. Dar ia să luăm împreună să facem suma tutulor acestor pensiuni şi am vedea la ce se suie aceste sume, şi dacă se suie cam sus este că multe pensiuni, mult mai mari şi nemeritat# s-au votat, şi s-au votat în aplauze; s-au dat la oameni cari nu aveau meritele repausatului Gherghel, mai mult încă, s-au răsplătit scuipăturile de la Senat şi s-au dat sume mai mari decît se cere acum pentru văduva şi orfanii generalului Gherghel. Yă mărturisesc, domnilor, că dacă am venit azi lă Cameră, căci trebuia să stau în casă, a fost numai pentru că ştiam că lipseşte domnul * Şedinţa din 23 februarie 1885. 135 Brătianu, care, dacă ar fi fost aici, Domnia sa ar fi susţinut această pensiune; şi, deşi sînt adversarul său politic, însă în această cestiune via să. apăr ceea ce Domnia sa, din cauza absenţei Domniei sale, nu a putut face. Aşadar, conjur majoritatea să nu se ia după sentimentele domnului Sefen-dache şi să acorde acestei văduve şi celor şase orfani pensiunea ce se cere. Sentimentele ce are domnul Sefendache le poate exercita în altă ocaziune. Obolul ce daţi acum este o răsplătire a eapacităţei, a modestiei şi a onestităţei răposatului general Ghergbel. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare4 % 1884/1885, nr. 64, p. 1083, col. 2—3. N O T E 1 G. Sefendache, preşedintele comisiei de petiţii a Adunării, amintise dă familia genera lului avea deja o pensie de 270 de lei şi acum mai cerea 300 de lei ,,ca recompensa naţională”. Ca prima votare rezultatul a fost nul; la a doua la fel. Semnalează preşedintelui Adunării felul defectuos în care sînt reproduse spusele deputaţilor in „Monitor”* Domnilor, vă mărturisesc că sînt nevoit şi eu să vin a mă plînge de onor. „Monitor”, de generosul „Monitor”. Mi se întîmplă foarte rar de a mă plînge; ştiţi de ce? Pentru eă nn citesc ceea ce se publică că am zis eu. Dar, cîud cineva vine şi-mi arată că prin „Monitor” am atacat pe cineva sau am spus ceva care să supere pe vreunul din colegii mei, atunci mă plîng, şi astăzi mă plîng eu atît mai mult că afară de „Monitor” chiar onor. domn ministru al justiţiei cîud a auzit cuvmtul de jaf a sărit în sus, şi văd în „Monitor” că eu aş fi zis: „Văd insă un lucru curios, văd indignaţiune pentru jaful ce se face în lada statului şi văd acea indignaţiune totdeauna cu ocazia votărei pensiunei unei văduve şi unor orfani” b Nici prin minte nn mi-a trecut să zic acest cuvînt, mai întîi fiindcă, fără să am opininnile politice ale domnului ministru al justiţiei, am obiceiul şi datoria şi buna creştere ea niciodată să nu zic cuvinte în care eu însumi să nu cred. ISTu cred că domnul George Lecca, pe care-1 cunosc din tinereţe, este capabil de a face jaf şi prin urmare nu am putut să zic acest cuvînt. (Aplauze.) Dar iată, domnilor, cum s-au petrecut lucrurile: lîngă mine era domnul Procopie Casoti, care, eînd a auzit eă se propune 300 franci pentru văduva generalului Gherghel, l-am văzut indignat şi zieînd: Jaf! Jaf! Jaf! Eu atunci am zis la adresa domnului Casoti: „Văd indignaţiune, văd eă se strigă la jaf totdeauna eu ocaziunea votărei pensiunei unei văduve şi a unor orfani”. Aceasta am zis. De ce dar mă pune „Monitorul” să zic jaf în iada statului? Am zis : „Văd eă se strigă la jaf, că se strigă la indignaţiune- Şedinţa din 25 februarie 1885. stimei cînd se atinge de pensiunea de 300 de franci a unei văduve Aşadar, domnule ministru, fiindcă orice discuţiune poate să aibă înrî-mire asupra votului, vă declar categoric că n-am înţeles să zic aceea ee este scris în „Monitor” şi aceasta cu atît mai mult că eu m-am făcut vechilul, locoţiitorul domnului Iancu Brătianu şi nu puteam să fac expectorat iuni în contra guvernului. Aşadar, vă rog, domnule preşedinte, să se facă această rectificare. DomnuZ lucepreşedmZe : Ca rectificare se vor trece in „Monitor” cuvintele Domniei voastre de astăzi. Dar vă rog să aveţi în vedere că domnii stenografi cari notau atunci cuvintele Domniei voastre nu puteau să ştie că le adresaţi vecinului dumneavoastră domnul Casoti. De aceea nici nu le fac cea mai mică imputare. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 65, p. 1094, col. 1-2. NOTE 1 Vezi intervenţia precedentă. Discurs în care][dezvoltă două interpelări relative la relaţiile economice cu Austro- Ungaria * ' Domnii mei, am adresat două interpelări1 cari fac parte din aceeaşi mase interpelare pe care ţara o face de acum patru ani. Le voi dezvolta una după alta. Interpelarea cea dîntîi este cea următoare : „întreb pe domnul ministru al afacerilor străine dacă are cunoştinţă de declaraţiunea următoare făcută în Dieta de la Pesta de cătr e ministrul de comerţ al Ungariei: « Este natural ca, atunci cînd un stat acceptează un sistem pro-nimeiat de protecţionism, statul imediat limitrof ar face o mare gre-şală dacă el din parte-i ar voi să ignoreze aceasta. în faţa acestei situa-ţmni, este necesar de îndată ca Austro-Ungaria, urmînd exemplului Fran-ciei şi Germaniei, să adopte aceeaşi linie de urmare şi aceleaşi taxe cu •cari alte state vor lovi importaţiunea materielor noastre brute, să le aplice materiilor brute cari vor intra la noi de la răsărit. Pentru astăzi, la interpelarea făcută, declar scurt şi lămurit că guvernul unguresc s-a şi ocupat de această cestiune şi a şi înaintat păsurile cuvenite pentru suirea taxelor; eu sper eă nu va mai trece mult timp pînă cînd en voi depune pe biuroul Camerei corespunzătoarele proieete ale guvernului». în faţa acestei declaraţiuni a guvernului unguresc, care, pe lingă atâtea greutăţi şi împiedicări ee face produselor noastre care se exportă în Austro-Ungaria, le ameninţă acum şi cu noi taxe, întreb pe domnul ministru să ne spună ce măsuri crede Domnia sa eă trebuie a se lua * Şedinţa|din 26 februarie 1885. m spre a se apăra interesele noastre economice şi comerciale de noile sarcini eu cari ministerul din Pesta voieşte a le lovi”. Iată, domnilor, cum s-a petrecut cestiunea în Parlamentul din Pesta. într-o zi, sînt vreo 15 zile de atunci, corniţele Emanuel Andrassy, deputat guvernamental, a motivat declaraţiunea ministrului de comerţ şi şi-a dezvoltat interpelarea în ziua anunţată în următorul chip : „Un principiu larg, pe care eu l-apreciez cel mai fecund prin rezultate, este acela pe care astăzi Franci a şi Germania l-au proclamat, eă nu trebuie a alerga după amiciţia statelor limitrofe atunci cînd se atinge de hunorstare a propriilor noştri cetăţeni. Franeia şi Germania şi-au şi însuşit în princip acest chip de vedere, puind taxe pe cerealele străine. Dacă noi ne uităm împrejur în monarhia noastră şi mai ales în patria noastră şi considerăm împrejurările de faţă, trebuie să constatăm că şi la noi valoarea pămîntului a căzut adine. Atunci nu ne rămîne alt de făcut decît de a face ceea ce deja Franeia şi Germania au întreprins în mod practic şi ca şi noi în această privire să întrebuinţăm modalităţi drepte şi energice, dar nu numai jumătăţi de măsuri. La aceasta ne împinge nevoia în care ne aflăm. Dacă noi vom primi productele mai ieftine ale Americei, Rusiei şi ale statelor limitrofe, producte cari de acum nu vor mai putea străbate pe pieţele franceze şi germane, noi vom fi înecaţi cu aceste producte. Trebuie dar ca şi noi să suim taxele în faţa acestei extremităţi. Fiindcă eu sînt un partizan al sistemului după care interesele concetăţenilor noştri trebuiesc mai înainte de toate a fi ocrotite, apoi eu consider ea neapărat necesar a lua aceeaşi atitudine; şi întocmai ca Franeia şi Germania şi purceziud din acelaşi princip să suim taxele vamale, unde aceasta este de nevoie. Eu sînt convins de binefăcătorul efect al unui asemenea pas cu atît mm mult cînd un stat care voieşte să rămîieînbune relaţiiini cu noi ar fi'putu să ne încunoştiinţeze despre otărîrile sale, luate şi executate atît de repede După deputatul guvernamental a venit şi deputatul din opozi-ţiune, un om de mare merit, pe care onor. nostru ministru al instrue-ţiunei publiee-1 cunoaşte personal şi foarte mult, din timpul campaniei noastre cu Turcia, eminent luptător al Ungariei de sine stătătoare, domnul Helfy. El a dat consilii şi mai zdravene, de care trebnie să ne folosim şi noi, dacă voim a dovedi că, precum vecinii noştri ştiu a fi unguri şi a apăra mai presus de toate interesele ţârei lor, tot astfel şi noi ştim a fi români şi a apăra interesele noastre. Iată ce a zis domnul Helfy : „Eu sînt convins, a zis domnul Helfy, că guvernul n-a lipsit pe cale diplomatică de a face reprezentaţinni puterilor cari sînt în relaţiuiii comerciale cu noi. Dar avem o veche experienţă eă asemenea reelamaţiuni rămîn fără efect, dacă ele nu sînt sprijinite prin presiunea unei puternice opinteai publice. Cînd, mai deunăzi, principele de Bismarck a sprijinit taxele îb Camera germană, el a zis că lui [î]i este mai de aproape cămaşa decît surtucul agricultorilor maghiari; eu sînt recunoscător cancelarului Germaniei pentru această franchetă, fiindcă acum guvernul ungar va crede, în fine, că agricultura patriei noastre este ameninţată cu un serios pericol; şi poate că acum şi guvernul nostru-şi va însuşi maxima cămăşii şi a surtucului şi va lua şi el în faţa Yienei o altă atitudine ... De aceea-mi iau libertatea de a adresa ministrului întrebarea : 188 1. Guvernul are un plan bine determinat despre dispoziţiunite ce sînt de adoptat în fata pericolelor care deja în parte există şi în parte în curînd vor exista? 2. Este dispus guvernul să comunice Camerei măsurile ce este otărît a adopta?’5 Cum vedeţi, domnilor, nevoind ca întrebarea pe care o fac şi moţiunea pe care poate o voi prezintă să aibă un caracter personal, mi-am însuşit interpelarea făcută în Camera ungară de un deputat guvernamental şi de un alt deputat din opozitiune. Dar recunosc că în Ungaria, cînd se atinge de Gestiunile cele mari, atunci şi conservatori şi liberali şi opozitiune se unesc ca să înfăţişeze guvernului ceea ce numeşte însuşi comitete Eman oii Andrassy presiunea unei opiniuni publice foarte pronunţate. Şi, în adevăr, îndată după aceea, a venit ministrul şi a zis : „Este natural ca, atunci cînd un stat acceptează un sistem pronunţat de protecţionism, statul imediat limitrof ar face o mare greşală dacă el din parte-i ar voi să ignoreze aceasta. în faţa acestei situaţiuni este necesar ca de îndată Austro-Ungaria, uimind exemplului Franciei şi Germaniei, să adopte aceeaşi linie de urmare şi aceleaşi taxe cu care alte state vor lovi importaţiunea materiilor noastre brute să le aplice materiilor brute.care vor intra la noi de la răsărit. Pentru astăzi, la interpelaţiunea făcută, declar scurt şi lămurit că guvernul ungur s-a şi ocupat de această cestiune şi a şi înaintat păsurile cuvenite pentru suirea taxelor ; eu sperez eă nu va mai trece mult timp pînă cînd eu voi depune pe biuroul Camerei corespunzătoarele proiecte de legi ale guvernului”. ’ > De atunci a trecut mult timp, sînt vreo 15 zile, urmăresc foarte mult tot ce se zice în Parlamentai unguresc, căci din nenorocire ungurii au vocea preponderentă, şi am văzut că îndată s-au numit comisiuni vamale ale ambelor jumătăţi ale monarhiei şi s-a şi făcut proiectul, şi, după cum aţi văzut, se zice că are să se pună dări pe productele cari au să vină de la Olt, de la orient. Să căutăm dar să vedem cari sînt ţările cu care statul ungar se învecineşte. De o parte Serbia, care cred că e în orient, de alta noi, cari sîntem în orient şi pe d-altă parte Rusia, care vine la nord. Am voit să văd, să cercetez dacă guvernul unguresc şi dacă monarhia austro-ungară are drept să pună dări pe produsele noastre, în cazul eventual în care vocea ministrului de comerţ al Ungariei ar fi preponderentă. în adevăr, foarte bine a zis deunăzi domnul prim-ministru, cum că ministrul de comerţ poate să vorbească cum va voi la Pesta, dar sînt şi miniştri cari vorbesc în Yiena şi, mai mult încă, este ministrul de externe al întregei monarhii şi transleiteană şi cisleiteană şi aceluia-i este dat mai eu deosebire dreptul şi datoria a priveghea la păzirea eonvenţiunilor ; prin urmare, ultimul cuvînt în acesta cestiune din partea Austro-Ungariei nu va fi al ministrului de comerţ, cuvîntul din urmă va fi al ministrului tre-bilor din afară, pe care pînă acum nu l-am auzit. De aceea mi-am permis a face această întrebare profilactică onor. ministru de externe; şi făcînd această interpelare am onoare a-i aduce la cunoştinţă că după convenţiune guvernul austro-maghiar nu are cel mai mic drept de a pune pe grînele noastre, ca dare, un singur ban măcar. Iată ce zice articolul 2 din actul adiţional al convenţiunei : 189 „Vor fi asemenea scutite ele orice plată de vamă cerealele în genere produse în pămîntul Bomâniei”. Cum vedetă dar, domnilor, aci este un articol clar, pozitiv, care nu este elastic deloc, care zice lămurit cum că productele noastre au să intre în statul cezaro-regal fără cea mai mică taxă; şi cînd voi dezvolta a doua interpelare, voi arăta cum că acesta mai cu deosebire a fost calul de bătaie cu care fostul ministru de externe al guvernului conservator ne-a combătut trei zile 2, pe domnul prim-ministru actual, pe mine şi pe răposatul Manolache Costache, singurii cari am combătut această ’con-venţiune — jumătate din opoziţiune — , pentru că şi atunci opoziţiunea nu era deeît de şase, şapte, nu mai numeroasă. Aşadar, reînnoiesc interpelarea şi întreb dacă domnul preşedinte al consiliului are cunoştinţă de aceste cuvinte zise de ministrul de comerţ şi dacă are cunoştinţă de ceea ce a făcut ministrul de externe al monarhiei austro-ungare 1 Cum vedeţi, pînă acum nu am făcut deeît o simplă expunere a faptelor, dezbrăcată de orice spirit de opoziţiune, şi după ce domnul ministru-mi va răspunde ce cunoştinţe are voi dezvolta interpelarea mea. Aştept dar acest răspuns. Dezvoltă interpelarea a doua; $u revenire la cea dinţii. Domnilor, Bă-mi permită domnul ministru de externe 3, căruia îi sîot foarte recunoscător că dumnealui a recunoscut acest axiorn de drept, cuib că legile posterioare nu pot întru nimic să fie opuse unor convenţiuni făcute în mod solemn de două state ; dar să-mi permită că nu aceasta a-fost întrebarea mea; eu am întrebat dacă Domnia sa, după ce a cunoscut această cleclaraţiune, a cerut de la Yiena răspuns, ca să nu ne trezim, precum ne-am trezit în alte eestiuni, înaintea] unui fapt îndeplinit. Domnilor, ori avem o diplomaţie în străinătate, ori nu. în momentul cînd Francia s-a liotărît să pună taxe pe grîne — şi domnul ministru care are un biurou de jurnale trebuie să ştie aceasta mai bine deeît mine — , corniţele Hay os pe care l-am avut ambasador al Austro-Ungariei la noi nu a lipsit o singură zi de a merge la Cameră şi Senat zicînd : STe puneţi în poziţiune să uzăm de represalie. Şi după aceea aţi văzut ce a făcut corniţele Andrassy. Prin urmare, voi să ştiu, şi cred că împreună cu mine şi Camera şi ţara întreagă voieşte să ştie, dacă domnul ministru a avut explicaţiuni cu ministrul din Yiena despre acest limbaj categoric şi ameninţător pentru noi, fiindcă s-au făcut proiecte de legi cari vor lovi produsele ce vor veni din orient; aceasta voi să ştiu. Onor. domn prim-ministru mai deunăzi a zis cuvîntul acesta: Domnul Kogălnieeanu, care s-a aflat în poziţiune poate de multe ori nefavorabile, ştie că eu am dobîndit mai mult prin conversaţiuni, prin explicări verbale, deeît prin note. Iată mă pun pe tărîmul domnului prim-ministru, cu toate că eu sîntde altă idee, aparţin la altă şcoală : scripta manen% şi dacă am păţit-o chiar cu scripta, dar încă cu vorbele? Aşadar, [î]mi permit a întreba pe domnul ministru de externe : Avot-a Domnia sa o cerere de explicări, ori vreun răspuns de la agentul nostru din Yiena ? Sînt em noi liniştiţi cum că Excelenţa sa domnul Kal-noki, care are să păzească ca subscrierea marelui împărat cezar să fie pururea un adevăr, Domnia sa spre a păzi acea augustă subscriere a şi zis ministrului de comerţ ungar : în privinţa Bomâniei non possumus ? 190 Prin urmare, fac întrebare dacă domnul ministru a întrebat la Yiena dacă aceste proiecte, care sînt deja anunţate Parlamentului din Pesta pentru suirea taxelor pe producte, au să ne privească pe noi sau ba*? Iată respectuoasa întrebare pe care o fac domnului ministru de externe, îîu pot eu şi nimeni nu va putea crede că mă îndoiesc un moment despre adevărul cel mare pe care l-a pronunţat domnul ministru de externe adineauri, cum că legile care se fac în urmă nu pot deloc să fie aplicate la nişte îndatoriri anterioare. Eu sînt foarte recunoscător domnului ministru pentru acest adevăr pe care Domnia sa l-a precizat, fiindcă pe acest argument am să întemeiez în eurînd cuvintele mele în privinţa unei alte legi care s-a făcut mai tîrziu şi care ni s-a opus şi a sfărîmat o convenţiune anterioară, pe care am răscumpărat-o cu multe milioane şi cu multe lacrimi. (Apimm.) Aşadar, rog pe domnul ministru să-mi răspundă la aceasta interpelare. Domnul preşedinte al consiliului: Termină interpelarea dumitale întreagă, fiindcă am să răspund eu, căci m-ai pus în joc pe mine şi nu putem să pierdem tot timpul in dialoguri. Am terminat interpelarea ce dinţii, la care rog pe domnul ministru să-mi răspundă. în cit priveşte cea de a dona interpelare, poate să o dezvolt tot acum, poate să o amîn pe mîine, sau poate cbiar să renunţ la dînsa, Eu putem prejudeca lucru. Domnul preşedinte al consiliului: Nu pot eu să fac mai multe răspunsuri pentru diferite întrebări. Dumneata eşti încă tinăr, eu sînt bătrîn. (Ilaritate.) Să nu ne punem pe tărîmul acesta. Să căutăm ca astăzi, fiindcă ces-tiunea este mai gravă deeît la decembrie, să nn facem nici dialoguri, nici personalităţi, nici opoziţiune. Eu fac o întrebare şi am dreptul să fac acea întrebare în faţa celor zise de ministrul de comerţ din Ungaria, prin care ameninţă ţările de la răsărit limitrofe eă are să le puie dări pe producte. Fac dar întrebare domnului ministru de externe dacă Domnia sa în privinţa acestui limbaj a cerut explieaţiuni de la Ministerul de Externe din Yiena, eu care singur România corespunde. Domnul preşedinte al consiliului: Domnule Kogălniceanu, termină interpelarea, căci guvernul nu răspunde deeît Ia interpelări generale; între noi nu se pot stabili dialoguri. Şi eu ştiu ee va să zică o interpelare. Eu am făcut două interpelări: una am terminat-o şi rog pe domnul ministru să-mi răspundă. Cit pentru cea de-a doua, aceea poate că o amîn pentru o zi sau dona. Domnul preşedinte: în adevăr, domnilor, sînt două interpelări şi eu înţeleg că domnul preşedinte al consiliului, numai pentru a nu se pierde timpul, roagă pe domnul Kogălniceanu sa le dezvolte deodată pe amîndouă, altminteri nu-i poate nimeni impune aceasta. Domnul preşedinte al consiliului: Eu răspund domnului Kogălniceanu, dar nu pot să iac mai multe discursuri Intr-o şedinţă. Pot dar să răspund la prima interpelare, însă cealaltă se va amina peste trei zile, dacă credeţi că este bine ca asemenea interpelări să rămînă prea mult la ordinea zilei. încă o dată declar că eu vorbind m-am abţinut de orice spirit de partid; şi precum eu nu m-am ostenit, vorbind scurt, tot asemenea şi dumneavoastră cred că nu vă veţi osteni dacă veţi răspunde scurt, aşa incit 191 vom putea vida şi a doua interpelare, mai cu seamă cînd ziceţi că nu este bine să stea mult la ordinea zilei. Eu voiesc să dezvolt interpelarea astăzi. Dacă nu voiţi, atunci să o amînăm pe mîine, dar acum vă rog să-mi răspundeţi două cuvinte. Domnul preşedinte al consiliului: Pe dialoguri? Am dreptul să fac întrebări după regulament. Dacă însă interesul statului vă pune în poziţiune să nu răspundeţi, nu am nimic de zis şi iată s-a sfîrşit în două cuvinte. Domnul preşedinte al consiliului: Dacă vă mulţumiţi cu atit, bine. Eu întreb pe domnul ministru de externe să spună ce măsuri crede că trebuie a se lua spre a apăra interesele noastre economice de noile sarcini cu care ministerul din Pesta voieşte a le lovi. Domnul ministru de externe: Mă adresez de rîndul acesta nu domnului Kogălni-ceanu, ci onor. Camere şi aceasta nu spre a înlătura pe domnul Kogăîniceanu. Domnilor, în cestiunea aceasta declar că intenţiunea guvernului este nestrâmu-• tată: nu admite niciodată violare de convenţiune. (Aplauze.) Acum vă rog' să binevoiţi a trece la ordinea zilei asupra acestei interpelări deocamdată, ră-mînînd ca asupra moţiunelor cari se vor produce şi asupra celeilalte interpelări a domnului Kogăîniceanu Domniile voastre să le puneţi în dezbatere cînd veţi crede. Voieşte Camera să treacă la ordinea zilei f Voci: Da, da l Domnul preşedinte al consiliului: Pentru întîia dată se produee acest fapt: domnul Kogăîniceanu vine la tribună şi pentru fiecare întrebare începe dialoguri cu ministerul şi cere Camerei să treacă la ordinea zilei pentru fiecare articol din interpelarea Domniei sale, (către domnul Kogăîniceanu) ai însă dreptate, aşa merită majoritatea, fiindcă a fost totdeauna delicată cu dumneata. Va să zică teoria domnului prim-ministra este că majoritatea trebuie să fie grobiană cu mine ? Domnul preşedinte al consiliului: Nu grobiană, dar zic că a fost delicată. Va să zică să fie nedelicată4? Dezvolta a doua interpelare. Domnii mei, interpelarea mea a doua este atit de sine stătătoare? atît de osebită de cea dinţii eă este adresată chiar altei persoane. Această a doua interpelare este adresată domnului preşedinte ai Consiliului de Miniştri pentru cele trecute. Iată, onorabile domnule Cornea5, acea interpelare. „întreb respectuos pe domnul preşedinte al consiliului să bine-voiaseă a spune Camerei dacă nu crede că timpul a sosit spre a se arăta unde stau tratările ce de mai mult de trei ani se urmăresc cu guvernul austro-ungar pentru deschiderea graniţelor sale vitelor noastre şi produselor lor. Asemenea dacă guvernul român mai are certitudinea că? măcar în ultimul an al duratei convenţiunei comerciale încheiată cu Austro-Ungaria, această putere, în privinţa comerţului nostru de vite, va înde- 192 plini obligaţiunile sale către România, precum ţara noastră a păzit şi păzeşte cu sînţenie toate obligaţiunile sale către guvernul ausţro-ungar. Iar dacă domnul prim-ministru nu mai are această iluziune, nu crede Domnia sa că este timpul să-şi ţie promisiunea făcută Camerei, adică, că văzîndu-şi toate stăruinţele înzâdărnicite va veni înaintea reprezen-taţiunei naţionale şi ne va arăta starea lucrurilor în tot adevărul lor?” Mi-am permis să fac această întrebare onor. domnului prim-mi-nistru, fiindcă Domnia sa, în şedinţa Camerei de la 15 decembrie 1884, adică acum două luni şi jumătate, la o altă interpelare a mea 6, pe care am motivat-o cu o moţiune care a fost atacată de guvern ca fiind un vot de blam, ceea ce n-a fost, moţiune care pînă în ziua de astăzi zace în cartoanele secţiunilor, la acea interpelare domnul prim-ministru a zis aceste cuvinte : ,,Domnilor, lucrările continuă pentru deschiderea graniţelor şi atunci cînd vom pierde orice speranţă fiţi siguri că vom veni înaintea Camerei şui vom arăta tot ce am făcut”. Iată asigurarea pe care onor. domn prim-ministru a dat-o ţărei că, atunci cînd va pierde speranţa că graniţele au să se deschidă, Domnia sa va veni cu francheţa Domniei sale obicinuită să arate Camerei unde stau lucrurile şi atunci Camera să ia măsuri, căci în asemenea cestiuni mari trebuie şi Camera să-şi zică cuvîntul său, majoritate, minoritate trebuie să-şi spună cuvîntul. Aceasta este o cestiune care preocupă astăzi toată ţara şi o preocupă de patru ani de zile. .. Prin urmare, vedeţi iarăşi că nu viu deloc nici acum cu ostilitate; viu numai a arăta ce a zis domnul prim-ministru şi-i fac întrebarea respectuoasă dacă n-a venit timpul să pună pe ţară în cunoştinţă de cauză. Dacă Domnia sa va da un răspuns care nu mă va mulţumi, atunci voi uza de dreptul meu de a-mi dezvolta interpelarea. A face de acum această dezvoltare ce ar fi % Ar fi să mă pui în polemică şi să pierdem un timp pe care poate nu l-am pierde dacă voi avea un răspuns care să mă mulţumească. Aşadar, încă o dată-mi permit să cer de la domnul prim-ministru, care ştie mai multe decît noi, să ne spună ce crede că are să facă guvernul Domniei sale în privinţa acestei închideri sistematice care se face productelor noastre de acnm patru ani şi care din zi în zi se înăspreşte % Atît nnmai am de zis. Credeţi-mă că lucrul acesta a intrat acum în vinele ţărei şi lucrurile merg pînă în cele de pe urmă trepte ale soeie-tăţei; căci dumneavoastră ştiţi că după închiderea graniţelor toţi economii de vite mari şi toţi propietarii s-au aruncat asupra creşterei rîmă-torilor şi aceasta nu numai în Oltenia, cum era mai înainte, ci în toate părţile, şi voi cita scrisori de la toată lumea să vedeţi unde doare şi să vă arăt că doare pretutindeni. Domnul preşedinte al nostru 7 este de la Bacău, voi avea onoare să-i citesc scrisori de la crescătorii de porci de acolo, să vă convingeţi cu toţii despre aceasta. Am zis. Domnul preşedinte al consiliului: Mai ai încă o interpelare afară de aceasta? r După ce vei răspunde dumneata voi vedea ce am de zis. Domnul preşedinte al consiliului: Altă vorbă e ce am să răspund eu ; dar întreb dacă mai ai altă interpelare afară de aceasta? 193 13 - c. 839 17 IST-am, dar în conformitate en regulamentul voi dezvolta mai departe interpelarea aceasta, dafeă răspunsul dumneavoastră nu-mi va fi mulţumitor. Replică primuim-ministru, I. C. Brătiarm 8. Domnule ministru, vă sînt foarte recunoscător de declaraţionea dumneavoastră, dar iertaţi-mă că am dreptul ca deputat să vă dau un răspuns. Ceea ce aţi vorbit pentru sistemul protecţionist puteaţi vorbi la întîia interpelare a mea, dar atnnci n-aţi vorbit şi aţi stârnit a se trece la ordinea zilei. Nu am nimic de zis. Dar a dona interpelare a mea are o ordine de idei specială. Aţi zis în ziua de 15 decembrie că atunci cînd veţi vedea că nu se pot deschide graniţele exportului nostru de vite veţi spune Camerei ceea ce credeţi că ar trebui să facem. Sînt 4 ani de zile de cînd interpelări în această Cameră s-an făcut din toate părţile. S-a făcut interpelare de către domnul Dineă Schileru, încă din Camera trecută, s-a făcut de domnul Dimitrie Angliei, s-a făcut de către domnul Ciocazan, Domnul C. M. Ciocazan: Nu am vorbit. Aţi vorbit altă dată. La urmă, domnule ministru, aţi venit şi aţi zis aceste cuvinte.. „ Domnul preşedinte al consiliului: Le-aţi citit; nu Ie mai citiţi. La aceste cuvinte nn mi-aţi răspuns şi, ca să nu intru în dialoguri,, vă rog să-mi faceţi o declaraţiune, fiindcă nn mi-aţi spus cn desăvîrşire nimic. Aţi zis numai că ne vom face şi noi protecţionişti. Aceasta în teorie este foarte bine* Sînt şi eu de opiniunea dumitale, sînt elevul dumitale. Dar toate acestea ce au a face cu cestiunea? Dumneavoastră ştiţi mai bine decît mine cum că în tot anul ţara aceasta păgubeşte de la 20 la 30 de milioane de lei. Domnul B. Iepurescu: Cel puţin. Am spus o cifră mai mică, fiindcă altă dată am fost taxat că exagerez cifrele şi de atnnci m-am hotărît ca pe toată linia să mă tiu ia cifrele cele mai de jos. Aşa, vă voi spune că ministrul de finanţe, Petra Mavrogheni, cînd apăra convenţinnea a adus tabloul scos din statisticile Austriei, din care a arătat că comerţul vitelor cu picioare reprezintă 40 000 boi, 20 000 vaci, în sumă de 7 milioane lei. îndată cu încheierea convenţiunei, scăzîndu-se taxa la nn galben austriac, exportul s-a suit pînă la 20 milioane. în anul 1883 exportaţinnea a fost 1600 lei, iar în 1884 n-am luat nn ban... Yă sînt recunoscător pentru denunţarea care ziceţi că aţi făcut-o, dar en tot vă spun că am nn fier fierbinte pe inima mea; mă tem de euvîntul ca nn cumva pe o nşă să iasă şi pe alta să intre. în acest an, cel din urmă a fiinţei convenţiunei, al existenţei ei, vitele noastre treeea-vor, ori nn? O voce: Aci e cestiunea. Aci e cestiunea. Fiindcă nu mi-aţi spns-o, voiesc să uzez de cuvintele întrebuinţate de deputaţii guvernamentali din Austria; voiesc să 194 uzez de presiunea puternică a opiniunei publice, ca să vă pun în pozi-ţiune să-mi spuneţi: Se deschid graniţele ori nu ? O voce: Nu. Cine a zis ! O voce: Domnul Butculeseu. îsu eşti ministru de externe. Eu rog pe majoritate să fie bună şi delieată şi nici nu poate să fie altmintrelea decît bună şi delicată, fiindcă aci nu apăr interesele mele. De aceea o rog să constate cu mine că domnul “prim-ministru nu mi-a spus nimic. Dar iată că e altcineva care o spune. Domnilor, Domniile voastre vă aduceţi aminte că nu o dată s-au iăciit interpelări şi au fost unii cari au zis din cabinetul ministerului tot al domnului actual prim-ministru că peste două săptămîni se vor deschide graniţele. Au trecut două, au trecut nouă, au trecut luni de zile şi nu vedem nimic. S-a zis că trebuie să facem vitele noastre grase. Ei bine, pe vitele ,grase şi frumoase nu le lăsa să intre, pe cînd pe cele slabe le lăsa să intre. Pentru ce? Pentru că propietarii din Galiţia aveau nevoie să le îngraşe, iar pe cele grase le împiedicau d-a intra. La sfîrşit domnul prim-ministru a spus : Cînd voi vedea că nu se mai poate, voi spune. Şi m-am îmbărbătat să fac această interpelare fiindcă am văzut şi în ,,Monitor” că la Senat domnul ministru Ui spus : Degeaba, n-avem nimic. Şi iată de ce am făcut interpelarea; nu ca să-l pun în greutate, dar voiam să pun pe guvern, pe Cameră şi ţară să ştie unde ne aflăm. Ei! S-a însărcinat ministrul de comerţ al Ungariei să ne-o spună. îs oi ziceam că nu mai avem boală de vite. “Vecinii noştri, ungurii, nu austriacii — şi sînt dator să declar că noi nu putem trata cestiuni internaţionale cu un guvern care pentru noi e un. guvern provincial; noi nu putem avea a face cu Pesta, ci cu .guvernul monarhiei dualiste —, vecinii noştri ne ziceau că are să se nască la noi mîne, poimîne boala de vite şi ne-am apucat să facem legi şi am făcut o mulţime : legea poliţiei sanitare, avem regulamentul relativ Ia liberarea de certificate, regulamentul pentru serviciul inspectorilor sanitari, formarea zonei preventive, raportul general pentru starea vitelor, legea sanitară cea mare. Avem mai multe legi decît bunii noştri vecini unguri şi le aplicăm, după cum a spus şi domnul prim-ministru, cu multă străşnicie. Ei! Domnul prim-ministru are multă iscusinţă, mă întrece. Domnul preşedinte al consiliului: Protestez. Aţi dovedit-o astăzi cu răspunsul foarte abil pe care mi l-aţi dat. Şi Bomnia sa a zis : Legile care le-am făcut dacă 11-ar avea alt efect decît acela d-a ne scăpa de epizootie încă e de ajuns, şi aci să-mi permită a-i spune vorba englezului care văzînd la Bilbao o spaniolă cu părul roşu a zis că la Bilbao şi în toate părţile Spaniei femeile au părul roşu. Domnia sa zice : „Acum am scăpat”. Poate pe aci, dar în Moldova, din timpul lui Mihalache Sturdza erau legile epizootice atît de straşnice îneît s-au văzut oameni, boieri mari, cari, deşi comiseseră multe crime fără să intre în puşcărie, în privinţa însă a ascundere! boalelor ele vite, închisoarea care se numea cănănău era plină. Şi cei mai din urmă ţărani ştiau carantina şi cînd intrau să scoată vitele [î]şi scoteau cămăşile, imineii, opincile şi de aceea noi în Moldova nu ne temeam de boale de vite, aveam vite mari, frumoase, grase. După ce s-a făcut Unirea s-a mai slăbit. Aşadar, legile pe cari le-am făcut, le-am făcut pentru ţară, dar şi pentru vecinii noştri şi cînd am * cerut să închidem graniţele despre Basarabia au fost mulţi propietari eirezari ruinaţi. Am spus că nu voi să fac cestiuni personale, dar pot spune că una din cauzele ruinei răposatului Manolaehe Oostache a fost închiderea graniţelor despre Basarabia. Care era argumentul dumneavoastră? Să nu dăm vecinilor noştri cel mai mic pretext să zică că la noi nu sînt legi şi legile care le avem nu le aplicăm şi de aceea mai deunăzi am sprijinit pe veterinari. Le exprim în numele ţârei toată recunoştinţa pentru că ei au scos. guvernului unguresc cel mai din urmă argument ca să zică că la noi nu se aplică legile. Dar, după ce am făcut toate acestea, uitaţi-vă ce zic bunii patrioţi unguri şi zic aceasta serios, nu în glumă, căci Bdranger a zis : Fiecare să fie al ţărei lui. Busul al Busiei, germanul al Germaniei, ungurul al Ungariei, românul al Bomâniei. (Aplauze.) Domnul preşedinte al consiliului: Dar drepţi. Tocmai de aceasta mă plîng eu că ungurii nu sînt drepţi eu noi. Un deputat din Braşov, care avea relaţiuni cu noi, fiind la graniţă şî văzînd toate şicanele pe cari autorităţile ungare ni le fac pentru vite, a fost indignat, căci ştiţi că Braşovul e hrănit de Bomânia. Ei bine! S-a sculat acel deputat şi a întrebat pe guvern ce are de gînd în privinţa poprirei vitelor de a trece din Bomânia în Austro-Ungaria şi a mers mai departe, a zis : Afirm cum că dreptul nu e din partea noastră, afirm cum că românii păzesc graniţele, legile, cum că epizootia im e ondemieă. Iată ce răspunde ministrul de comerţ: „Onor. domn deputat a vorbit despre comerţul cu vite şi a zis că guvernul român a luat toate măsurile pentru stingerea epizootiei şi se pare că dumnealui crede suficiente aceste măsuri. Din parte-mi, pot să asigur pe onor. deputat că eu nu consider suficiente aceste măsuri, pentru ca comerţul nostru cu vite să nu mai fie espus la cele mai mari dezastre (aplauze) şi de aceea eu cred că pînă cînd Bomânia nu va lua aceleaşi măsuri ca şi noi nu putem face nimic pentru uşurarea comu-nicaţiunei. (Aplauze prelungite.) Sînt în pericol interese vitale, mai cu seamă fiindcă noi avem convenţii veterinare cu Apusul şi dacă am deschide graniţele noastre de către o ţară în care epizootia nu se stinge niciodată şi nici nu se iau măsuri pentru stingerea ei — e lucru ştiut că abia încetează epizootia o săptămînă, şi în a doua începe din nou şi aceasta ţine deja de trei ani —, dacă am deschide graniţele noastre de către o asemenea ţară, am pierde avantagiele pe cari le avem în urma eonvenţiunei veterinare. (Aplauze.) De aceea nu pot primi propunerea domnului deputat şi mărturisesc că mai bine primesc să mă expun la unele vexaţiuni ce se fac comerţului român, pentru că aceste vexaţiuni nu sînt atît de mari încifc să poată face neajunsuri mai simţite comerţului, căci de ordinar ele nu se fac din rea-voinţă, ci din greşeală şi satisfacţia ni se dă în cel mai scurt timp. Gestiunea veterinară va juca desigur un rol însemnat în * Citeşte : au ! 196 tratările pentru apropiata reînnoire a.convenţiunei comerciale şi eu cred că ar fi neapărat de lipsă ca şi Bomânia să introducă aceleaşi măsuri cari se aplică la noi, cu aceeaşi energie şi punctualitate; în acest caz se poate face Bomâniei aceeaşi uşurinţă care s-a făcut deja Serbiei”. Aşadar, domnilor, ia uitaţi-yă... face onoare guvernului, face onoare ţărei, însă ne face un neajuns, dăm satisfacţiuni îndată, dar satisfac-ţiunea noastră unde e ? .... Domnul P. Străjescu: Ce să facem? Domnul B. lepurescu: Dar de ce stăm noi aci? La ce ne-a trimis ţara aci? Fiindcă Iaşii şi Bomanul este aproape unul de altul, vom trata, domnule Străjescu, întrebarea aceasta la Boman ... Domnul P. Străjescu : Eh v-am cerut a ne^lumina, a ne lumina ce trebuia să facem. Aşadar, iată că Excelenţa sa ministrul de comerţ pretinde că s-au făcut Serbiei înlesniri care nu ni s-au făcut nouă. Ei bine, unde este acel angajament care s-a luat şi care zice că naţiune! române are să se dea aceleaşi avantaje ca naţiune! celei mai favorizate? A ! Dar se pce că este epizootie la noi? Bucuros; dar care ţară are fruntarii mai lungi, mai depărtate una de alta decît Bomânia ? Cum, domnilor, pentru că la Dor oboi, la Mamorniţa s-a întîmplat un caz de boală de vite, care de mai multe ori vine din Bucovina, cum a venit mai deunăzi, să se închidă graniţele pînă la Yîrciorova ? Iată ce se face de patru ani de zile. Ia întrebaţi cîte zile merge o vită de la Mamorniţa sau de la Noua Suliţă pînă la Severin ? Ei bine, s-a zis un cuvînt: Boală de vite; închide îndată Dorohoiu, Brăila, Galaţi, Dobrogea şi toată ţara şi la sfîr-şit, după ce am închis tot, ni se zice : Nu se aplică legile veterinare şi pînă nu veţi face aplicarea legilor acestora, pînă atunci nu vom deschide graniţa şi în fine vom vedea aceasta la viitoarea convenţiune. Ei! Domnilor, eu ştiu ce ar voi Excelenţa sa ministrul de comerţ : să se declare toate vitele noastre că sînt bolnave şi guvernul, conform dreptului ce are, să le împuşte pe toate şi apoi fiţi siguri că atunci ne vor deschide graniţele. (Aplauze.) Curat româneşte, aceasta este deducţiunea logică a premiselor ministrului de comerţ. Domnilor, am arătat cum este faptul pozitiv, acum să-mi daţi voie să vă spun că din început convenţnmea aceasta a avut opoziţiune în Camera Ungariei, căci cînd corniţele Andrassy a înfăţişat Parlamentului convenţiunea noastră s-au sculat ungurii şi au zis : Domniile voastre şvabilor — căci aşa-i numesc ei — vă convine, pentru că Domniile voastre aveţi industrii, aveţi bronzerii, cristaluri etc., bune şi rele, pe care le trimiteţi în Bomânia; dar noi nu avem nimic şi nu putem să admitem această convenţiune. Şi, domnilor, trebuie să vă spun că noi nu am avut apărători mai mari decît Camera de comerţ din Viena şi poporul vienez, care necontenit reclamă în contra măsurei luate de Ungaria, pentru că lor le place să mănînce carne bună şi ieftină şi noi le trimitem carne bună şi ieftină. Prin urmare, opoziţiunea a fost contra convenţiunei, dar cum s-a întîmplat că s-a votat şi s-a votat cu o mare majoritate? Cum s-a întîmplat această minune? Aci să nu se supere domnul prim-ministru, că n-o zic în nume de rău. S-a întîmplat şi acolo ca şi la noi : s-a întrebuin- 197 ţat drumul de alături, s-a şoptit la ureche — cum se face şi aici la Her-dan —, pentru că şi acolo este partida Deak şi altele. Domnul preşedinte al consiliului: Vă rog să întrebaţi pe deputaţi dacă la Herdaix am ţinut alt limbaj decît aici. Domnule prim-ministru, eu hu am zis că altfel aţi vorbit acolo şi altfel aici, ci am zis că, ca ministru, neapărat trebuie să vorbiţi mai cumpănit, mai discret, nu ca mine pe şleau, ca particolar, căci eu am răspunderea^ mea personală, dar dumneata ai răspunderea situaţiunei faţă cu străinătatea. S-a votat, căci s-a zis : Cine are să execute! îs oi avem să executăm şi nu ştiţi că România este oala de lut şi noi sîntem oala de fier şi de oţel şi că noi, prin urmare, avem să aplicăm convenţiunea! Şi aşa s-a şi făcut; de cinci ani de zile s-a zis necontenit epizootie şi în toţi anii exportul a scăzut pînă ce am ajuns la 1600 lei şi anul trecut la un ban.^Ce să facem! Să reclamăm, să ţipăm! Aşa am făcut, dar măcar acum să ascultăm proverbul care zise că e bună mintea românului cea de pe urmă. Să vedem ce avem să facem mine, poimîne. Domnilor, vă mărturisesc că căutam convenţiunea austriacă, dar domnul Yilner mi-a dat acea convenţiune tipărită atunci în 20 000 exemplare, unde sînt publicate toate cuvintele cele frumoase ale miniştrilor, dar cuvintele opoziţiunei nu; nici ale domnului Manolaehi Gostachi, nici ale domnului Brătianu, nici ale mele ; nu se văd decît maltratările şi chemările la ordine contra noastră. Aci, domnilor, noi am făcut cea mai mare greşală ce am putut face faţă cu convenţiunea, pe care dumneavoastră toţi o ştiţi şi trebuie să mărturisesc că această greşală am făcut-o şi eu şi domnul Brătianu şi poate eu mai mult ca Domnia sa, căci nu ne-arn uitat la principiul conven-ţiunei; nu ne-am uitat să vedem ce sistem păstrăm noi prin convenţiune şi ee sistem îşi păstrează vecinii noştri. Yecinii noştri şi-au păstrat autonomia tarifelor precum şi-a păstrat Francia, Rusia, Germania, care sînt sţăpîne pe tarife şi cînd interesele ţârei cer să se ridice tarifele le ridică, şi din contra. Mi-aduc aminte, domnilor — şi să nu vă supăraţi că spun şi eu cîte o anecdotă —, eram ministru de externe cînd eram cu domnul Brătianu în cabinetul domnului Manolaehi Gostachi şi am fost chemat să ratific convenţiunea încheiată cu Rusia 9. Rusia şi-a păstrat autonomia tarifelor către toate puterile. Eu am găsit convenţiunea făcută şi trebuia să o subscriu şi în Consiliul de Miniştri mi s-a obiectat de către domnul Brătianu, care, trebuie să o mărturisesc, în această materie era mai forte decît mine şi mi-a zis : „Toate sînt bune, dar măcar atît să le smulgem, să ni se asigure tranzitul”. M-am dus la baronul Stuart şi i-am zis : Daţi-ne măcar prin un act adiţional siguranţă că ne veţi da tranzitul de la TJngheni — Odesa. Domnia sa mi-a răspuns : ,,Nu putem, căci dacă vom da dumneavoastră acest tranzit liber vom fi siliţi să-l dăm şi celor [l]alte naţiuni cărora le-am făgăduit poziţiunea naţiunei celei mai favorizate. Dar ne păstrăm dreptul, nu aplicăm convenţiunea, sîntem liberi şi prin urmare n-a veţi să vă temeţi de nimic”. Şi pe acest temei am subscris. în adevăr, bucatele cari se exportă prin Odesa sînt scutite de orice fel de taxe, ca cum ar fi fost garantate prin anume convenţiune. Fac apel la toţi moldovenii, şi mai ales la cei de sus, să spună dacă nu este exact aceasta. Dar mai mult: erau vitele care se cumpărau din Basarabia, fiindcă sînt mai ieftine decît în Moldova, şi după ce le îngrăşau le trimiteau la 198 porturi şi cînd s-a închis graniţa am rămas ruinaţi. Am ajuns să le exportăm în Busia, fiindcă acolo găsim preţ mai bun decît în Moldova şi guvernul rus nu ne-a împiedicat, deşi noi [î]i înehisesem graniţele noastre. Noi am dat Austriei tot, făcînd din Bomânia stomabul industrielor Austriei, căci noi consumăm tot ce se fabrică acolo. Aceasta nu o va tăgădui nici majoritatea, nici minoritatea, fiindcă piaţa este de faţă. Cu toate acestea, cînd a venit convenţiunea ce laude mai erau ! Le voi arăta. Exportul vitelor noastre era de opt milioane în anul întîi al apli-cărei convenţiunei; pe urmă s-a suit treptat pînă la 14 milioane şi acum de patru ani aproape ni s-au închis cu totul graniţele sub diferite pretexte. Ştiţi cîte istorii am avut cu cuvintele sub pretext10. Mă serv de acest euvînt pentru ca să întemeiez data de cînd au început aceste neînţelegeri şi exprim recunoştinţa mea guvernului cînd a zis că s-au închis graniţele noastre sub pretext sau sub euvînt că avem epizootie. Ei bine ! Vitele noastre s-au dus. Domnul ministru a citit şi a trebuit să vadă că am ajuns la vremea capanlîilor. Cei tineri nu ştiu ce va să zică capanlîi, prin urmare-mi voi permite să le spui eu aceasta. Libertatea comerţului nostru nu a început decît la Tractatul de la Adrianopol. Pînă atunci noi nu puteam să exportăm decît pentru padişah şi pentru armata lui. Cu toate acesea şi atunci s-a găsit un mijloc: erau paşale şi alte persoane influente care voiau să ia de la noi oarecare articole şi atunci au găsit cîţiva indivizi cărora le-au dat privilegiul de furnizori ai palatului. Aceştia se chemau capanlîi şi veneau la noi cu titlul acela că cumpără pentru palat, veneau şi cumpărau pentru ei şi bietul român, care nu avea concurenţă, vindea cum putea. Iată acum ce s-a întîmplat în Orşova şi Valahia Mică. Sînt domni cari zic că sînt cetăţeni unguri şi aceia iau voia de a importa în Ungaria porci. Porcii aceştia nu se caută dacă sînt bolnavi sau ba. Aceia cari-i trec acolo sînt cetăţeni unguri, sînt supuşi unguri. Iată domnilor o depeşă: „Ungaria a permis numai la doi supuşi ai săi să exporteze porci din Bomânia. Aceştia în lipsă de concurenţă profită de ocaziune şi batjocurea j munca noastră. Zilele acestea au trecut 14 vagoane şi alaltăieri 4 şlepuri 1 cu porci cumpăraţi de la Calafat şi din alte părţi.’ Sîntem abandonaţi j speculei neruşinate a străinilor. Eu stau cu rîmătorii şi nu mi se permite exportarea. Bog cereţi cel puţin să se înmulţească numărul acestor spe- j culanţi, ca mizeria să fie mai complectă”. 1 Va să zică se roagă ca noi să intervenim pe lîngă vecinii noştri ca să I ne trimiţă mai mulţi capanlîi, pentru ca să se poată face un fel de con- j curenţă. 1 Iată acum şi o scrisoare pe care am primit-o astăzi de la domnul 3 C. Păloşanu, persoană pe care domnul preşedinte al Camerei o cunoaşte.: 1 „Nenorocirea adusă ţărei prin închiderea graniţelor fără veste au j căzut mai cu seamă pe capul nostru [al] comercianţilor de porci. 100 porci j hrănesc de 6 luni de zile numai cu popuşoi; graniţa fiind închisă, sînt ame- j ninţat a pierde capitalul, ce cu sudoare 20 de ani am agonisit. Interveniţi I cel puţin a fi liberă măcar tranzitarea prin Austria pentru Prusia. Căci, întîrziind guvernul de a căpăta de la Austria măcar libera tranzitare prin 3 Austria, căldurile vin şi porcii fiind prea graşi nu-i putem transporta şi j asemenea porci la noi în ţară puindu-i în consumaţie nu scoatem aici j pe jumătate din capitalul ce am băgat în ei şi pierdem tot capitalul ago- i nisit cu sudoare în timp de 20 de ani. ji 199 Domnule Kogălniceanu, pătruns în inimă de lovitura tarei prin închiderea graniţei, am luat curajul a vă ruga pe dumneavoastră ca în numele nenorociţilor comercianţi să interveniţi către guvern şi corpurile legiuitoare a se căpăta măcar libera tranzitare. Primiţi, vă rog, încredinţarea preaosebitei mele consideraţiuni ce vă conserv. O. Păloşanu”. Iată situaţiunea noastră. îs oi nu avem voie să exportăm decît aceste două articole, adică cerealele şi vitele. Trimitem cerealele, dar nu avem voie să trimitem făină; trimitem cerealele şi apoi avem datoria să primim făina fără să cerem ceva, pentru că materia primă este de la noi. Trimitem gazul brut fără să avem voie să-l trimitem rafinat şi de acolo primim gaz rafinat fără taxe. Iată, domnilor, cum a fost convenţiunea aceasta. Ia uitaţi-vă, este bine să citim aceasta mai de multe ori pentru ca să ne aducem aminte, mai.cu seamă cei tineri, căci istoria se uită de grabă. Ia uitaţi-vă cum începe expunerea de motive : „Sînt trei secole de cînd România nu a exercitat dreptul său de a încheia cu alte puteri convenţiuni sau tractate de comerţ. Acest drept pe care-1 posedă ca o consecinţă a autonomiei sale aşa cum rezultă din eapi-tulaţiunile ce glorioşii domni Mircea, Ylad, Bogdan, Petru Rareş au încheiat .. Acest ton patriotic merge pe două pagini întregi şi cînd noi din opo-ziţiune am zis : Bine ! Toate acestea sînt fumoase, dar să nu facem ca nobilii scăpătaţi din Spania, cari neavînd postav să-şi facă o manta îşi iau pergamentele de la strămoşi ca să-şi facă manta. Şi cînd eu am zis aceste cuvinte, a venit domnul Boerescu să-mi răspundă şi a început prin a se lăuda că am căpătat dreptul ca noi să punem consuli pretutindeni unde vom avea noi articole produse în ţară şi consulii vor avea dreptul să certifice provenienţa. Eu răspundeam că n-are să ni se dea acest drept şi domnul Boerescu atunci se mînia. Eu [î]i ziceam : Iată că voi vota convenţiunea dacă-mi vei dovedi dumneata că ai o notă prin care ni se dă dreptul să numim consuli. Atunci domnul Boerescu a zis aşa : ,,Domnul Kogălniceanu ne-a zis că, dacă-i vom dovedi noi că ni se va da dreptul să numim consuli, atunci dumnealui, numai pentru acest avantaj, va vota cu amîndouă mîinile tractatul”. închipuiţi-vă, domnilor, cît sînt eu de bun, om din opoziţiune, că nu vin să cer darea în judecată a domnului ministru de externe, că de ce Domnia sa nu s-a întemeiat pe acest tractat mare, solemn, încheiat cu Austria, ca să ceară a ni se da dreptul de a avea agenţi consulari în Braşov, în Cernăuţi, în Sibiu şi unde trebuie. Ku ni s-a dat acest drept; ni s-a recunoscut dreptul să avem unul în Viena şi unul în Pesta, dar încolo unde ne mai trebuie nu. Iată dar că ni s-a făcut atunci mari, mari imputări nedrepte şi rău s-a lăudat cu căpătarea acestui drept, care nu s-a realizat. AstfeP domnul Boerescu, ca să izbutească, a mai adăugat atunci: ,,Yă pot asigura că peste puţin avem să numim consuli; aceasta este pozitiv şi netăgăduit, este înscris în două articole din Constituţiune. Acum dar rog pe domnul Kogălniceanu să se ţină de cuvînt şi să voteze pentru”. Şi după ce Domnia sa arată toate acestea, adaogă : ,,Acest act trebuie păstrat ca cel mai preţios document al drepturilor noastre”. Dar noi putem zice că acest act păstrează şi durerile şi suferinţele şi lacrimele de sînge ce a vărsat ţara noastră după urma acestei eonven-ţiuni. (Aplauze.) 200 Şi apoi, după ce ne-a bătut bine, iată cum încheie. încheie cu aceste cuvinte foarte frumoase şi se păşeşte la vot : „Sînt dar sigur că această onor. Adunare va aproba tractatul ce-i prezentăm. Sub punctul de vedere economic el satisface toate interesele comerciale şi fiscale ale ţăiei, este unul din cele mai avantajoase tractate ce se poate vedea. Sub punctul de vedere politic, el este o consacrare a autonomiei ţăiei şi asigură pe viitor exerciţiul acestei autonomii. (Aplauze.) Sub acest dublu titlu, votarea acestui tractat va fi un act de patriotism din partea Camerei şi-i va constitui cea mai fumoasă glorie a sa. (Aplauze prelungite.)”. Ei bine, noi din opoziţiune n-am luat-o cum că acel tractat era un act de patriotism şi n-am luat cum că acel act are să facă gloria deputaţilor cari l-au votat; ba încă din contră, vedem că astăzi acei cari l-au votat se leapădă de dînsul ca Iuda de Christos. Cu toate acestea, guvernul de atunci, sînt dator să o declar, avea o dezvinovăţire, putea să o aibă, căci erau numai trei puteri, Kusia, Austria şi Germania, care, la protestările făcute de Turcia că nu recunoaşte României dreptul de a încheia tractate cu celelalte ţări, acele trei puteri au venit şi au zis că recunosc dreptul de suzeranitate al Forţei, dar o dată cu acel drept recunosc şi dreptul de suveranitate al nostru ca să trateze cu noi şi aceasta era coroana patriotismului, era o scuză pentru atunci. Dar astăzi, după atîtea sacrificii, după atîtea dureri, după atîta sînge vărsat de către soldaţii noştri în Bulgaria, cînd sîntem stăpîni, astăzi sîntem datori să fim mult mai tari, mult mai zdraveni şi sînt recunoscător domnului ministru că Domnia sa a zis nişte cuvinte cari ne asigură pînă Ia oarecare punct; însă să-mi dea voie să-mi fac meseria mea de opozant şi, fără să pun în îndoială patriotismul, pot zice că pe lingă patriotism să fac şi cele mai mari greşeli de către patrioţi si tot mai bine văd o sută de ochi decît doi ochi. De aceea dumneavoastră aţi stigmatizat pe 2 mai, căci aţi văzut numai cu doi ochi. Neapărat că majoritatea-are dreptul ei şi eu am încredere în patriotismul Domniilor voastre, dar mi-aduc aminte de un coleg al nostru, de mai marele luptător al partidului liberal, domnul Rosetti, care zicea : „Cînd se atinge de drepturile tarei mele, eu nu mă încrez nici în Dumnezeu”. Prin urmare, rog pe domnul ministru să binevoiaşcă a trage perdeaua şi a ne spune şi nouă ce aie de gînd să facă. Noi am denunţat convenţiunea, dar mai avem alte convenţiuni, pecari le-am făcut cu mai multe state, împieună cu domnul Brătianu. Şi după cum a spus Domnia sa de la tribună, le-am făcut pentru ca să nu păstrăm un monopol. Am dat Germaniei în scris toate tarifele Austro-Ungariei şi tarifele coprinse în convenţiunea cu Germania au putere pînă la 10 iunie 1891. Notaţi bine aceasta. Am denunţat convenţiunea, dar pînă ce se împlineşte termenul ei nu avem dreptul să facem o întrebare, să zicem aşa : Domnule prim-ministru, după ce s-ar îndeplini termenul convenţiunei ce ai să faci 1 Ai să te afli în dilema aceasta, are să ţi se ceară să dai guvernului austriac tratamentul naţtunei celei mai favorizate. Ai să dai atunci tot acele tarife, decît* nu au să fie ale Austriei, ci ale Germaniei. Aceasta este una. Altă cestiune este că noi trebuie să ne otărîm să facem ceea ce face toată Europa, să ne păstrăm diepturile ce au toate puterile cele mari, dreptul autonomiei tarifelor. Germania şi l-a păstrat, Francia şi-l păstrează, Austro-Ungaria şi-l păstrează. Astăzi noi sîntem suverani, sîntem regat. Regatul este o eră nouă; aci este puterea. Să nu 201 mai facem convenţiuni prin cari să ne supunem tarifelor străine, ca să ni se impună tarife convenţionale. Dăm toate drepturile, dar înţelegem să păstrăm autonomia tarifelor şi în ziua cînd conteneşte o convenţiune noi nu mai dăm decît tratamentul naţiunei celei mai favorizate, noi aplicăm atunci tarifele autonome, aşteptăm pînă se vor împlini toate conven-ţiunile şi atunci vom contracta în mod obştesc. Aşa a făcut Francia, care la început nu a voit să facă convenţiune cu noi, ea ne zicea: Alai avem convenţiuni de expirat şi nu putem deocamdată contracta. Prin urinare, domnilor, iată un drept şi eu, deşi glas minim, dar, inimat de această cestiune, cred că reprezint nu numai un judeţ, ci şi altele, cam singuri aţi spus că ţara întreagă voieşte să fie stăpînă în casa sa, să aibă şi ea putinţă fără a se pune în stare de rezbel de a putea să aibă dreptul de a face represalii legiuite. Cum, domnilor? Vine un maghiar şi — această laudă o dau cu bună inimă maghiarilor că sînt patrioţi — vine şi zice : Auziţi că principele Bismarck a zis că cămaşa este mai aproape decît surtucul. Acest adevăr să-l ţinem, zice maghiarul, şi noi în privinţa Yienei. Yedeţi, aceeaşi monarhie, si ce se zice în o parte despre cealaltă! Prin urmare, şi noi să ţinem mai mult la cămaşa noastră decît la surtucul unguresc. (Aplauze prelungite.) Acum hotărîţi ce veţi voi; noi cei din minoritate ne-am făcut datoria şi v-arn arătat tot ce ştim. Domnul prim-ministru, la 14 decembrie, mi-a dat bani pe miere şi eu n-am zis nimic, am tăcut. Dar ţara aceasta are un guvern parlamentar şi fiecare din noi a venit aci cu îndatoriri şi oricine s-ar scula şi ar zice că în judeţul sau in colegiul său nu s-a vorbit de închiderea graniţelor va vedea la alegerile viitoare. Domnilor, încă o mică particularitate, căci este, bine ca cineva ca bun român şi drept-credincios să se adreseze şi sus şi să creadă în dreptatea divină. Am aci, domnilor, convenţiunea comercială încheiată cu Austro-Ungaria; a fost un ministru care a proiectat şi subscris această convenţiune ; a fost un om care a tratat-o la Viena; a fost un strălucit raportor al acestei convenţiuni în Cameră, domnul I. Strat; a fost la Senat un învăţat raportor, domnul Yeisa. Ei bine, Dumnezeu i-a chemat pe toţi aceştia la sine; a chemat şi pe fericitul întru pomenire B. Boereseu şi pe fericitul întru pomenire Costaforu şi pe Strat şi pe Yeisa şi au rămas din acea Cameră numai doi bătrîni, domnul I. Brătianu şi eu. O Doce: Cari aţi combătut acea convenţiune. Da, am combătut-o şi de aceea ne-a păstrat Dumnezeu. (Aplauze prelungite.) De aceea aş voi ca Domnia sa, cu puterea pe care o are, să pună capăt acelei convenţiuni, să o rupă (aplauze) şi eu ca opoziţiune, cînd Domnia sa va fi slab, să-l îmboldesc ca să o rupă11. (Aplauze numeroase). „Monitor. Dezbaterile Corpurilor leg iu -itoare”, 1884/1885, nr. 66, p. 1108, col. 2- p. 1110, col. 3 ; p. 1111, col. 1 -2 ; p. 1112, col. 3— p. 1116, col. 2. NO TE 1 Vezi supra p. 169. 2 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 147 şi urm. 3 I. Gîmpineanu spusese că există un consens al ţarii în privinţa politicii arbitrare promovate de monarhia austro-ungară faţă de România în materie comercială. 202 4 S-a trecut la ordinea zilei în ceea ce priveşte prima interpelare. 5 M. Cornea spusese că e vorba de o singură interpelare şi nu e cazul „după cum voi trage o linie între două fraze pot să zic că am făcut două interpelări”. 6 Vezi supra p. 84. 7 Generalul D. Leca, preşedintele Adunării deputaţilor. 8 I. C. Brătianu spusese că potrivnici ai convenţiei comerciale sînt şi la noi şi în Un garia, dar socotea că, „dacă toţi ungurii şi toţi românii ar fi mai cu calm, în multe cestiuni ar merge lucrurile mai bine, dar pasiunea orbeşte şi pe unguri şi pe românii”. Constatase apoi că „a început să bată vîntul spre regimul protecţionist”, incit şi noi vom fi probabil siliţi să-l urmăm. 9 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 209 şi urm.; p. 220 şi urm.: p. 227 şi urm. 10 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a Il-a, p. 61, nota o. 11 I. C. Brătianu replicase lui K. explidnd nevoia temporizării şi încheiase aşa : „în această afacere toţi sîntem una şi vom apăra drepturile şi interesele noastre, nu cum zicea « Românul» pînă la cea din urmă picătură, dar interesele atît pe cît se poate”. Se făcuse o propunere subscrisă de M. Cornea ş.a. prin care, după ce se exprima încrederea în guvern, se cerea trecerea la ordinea zilei şi alta a lui Al. Morţun ş.a. care preconiza ca pe viitor România să nu mai încheie nici o convenţie comercială şi, după exemplul statelor străine, „să-şi păstreze întreaga autonomie a tarifelor sale”. S-a votat propunerea lui M. Cornea cu 78 de voturi pentru, 10 împotrivă şi şase abţineri. Vezi şi intervenţia următoare. Asupra modificării regulamentului de funcţionare a Camer ei * Domnilor, fac o întrebare şi rog pe domnul ministru să se gîndească la viitor. Eu sînt nemulţumit că nu am făcut reviziunea regulamentului Camerei, pentru că această reviziune ar fi fost bună la multe, însă se va putea constata un lucru, că domnul Eosetti cît a fost preşedinte al Camerei, în interesul guvernului pe eare-1 sprijinea, a făcut de s-a primit ca practic şi constant cum că Adunarea să nu voteze îndată decît pur şi simplu trecerea la ordinea zilei. îndată ce era un motiv într-o moţiune se trimitea la secţiuni. Acum se prezintă două moţiuni1, ambele motivate, şi cu toate acestea domnul Cîmpineanu cere să i se voteze moţiunea care-i convine, aceea de încredere. En nu am nimic de zis şi de aceea en nu am propus nici o moţiune, fiindcă ştiu de mai înainte eă majoritatea are să voteze încrederea în guvern. Dar întreb : Dacă mine sau poimîne sau peste zece ani majoritatea se preface în minoritate sau mai bine minoritatea devine majoritate şi, în loc să se zică atunci în propunerile ce s-ar prezenta cnvîntul încredere ca azi, s-ar zice cnvîntul de neîncredere, aţi primi dumneavoastră, pentru ca să zică la urmă vorba de trecere la ordinea zilei, să se voteze îndată moţiunea ? Negreşit că nn. De ce dar voiţi să aveţi două măsuri? En nu mă opun la nimic, dar sînt dator să vă aduc aminte că totdeauna s-au trimis la secţiuni asemenea propuneri de încredere motivate; prin urmare, nu întemeiaţi precedentul acesta, căci, precum astăzi se votează o moţiune de încredere, va veni o zi cînd să se schimbe situaţiunea şi de ... se desparte bărbatul de femeie, dar majoritatea de guvern ? Şi atunci s-ar putea să aveţi a vota o moţiune de neîncredere. * Şedinţa din 28 februarie 1885. 203 „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 66, p. 1118, coi. 2-3. NOTE 1 Vezi discursul precedent. în legătură cu motivaţiile cererilor de pensie * Cît pentru mine voi vota, însă sînt dator să fae o rezervă. Xu este bine să se susţie o pensiune1 pe motiv că cutare şi cutare strămoşi au înzestrat un schit sau o monastire şi de aceea urmaşii lui au drept la o pensiune; căci, dacă s-ar pune acest principiu, s-ar putea ea cu acest principiu mai curînd sau mai tîrziu să meargă şi înaintea tribunalelor. Dacă ne-am pune pe tărîmul acesta, atunci nu este unul din noi care n-ar veni cu drepturi ca acestea ale strămoşilor şi mă înscriu eu întîi pentru monastirea Lipo-văţu din judeţul Vaslui şiDoljeştii2din judeţul Eoman. Voi să atrag luarea-aminte a domnului raportor şi a eomisiunei în genere ca înainte de a formula în raport asemenea drepturi să cerceteze foarte bine, dar foarte bine, să drămuiască fiecare frază şi apoi să formuleze raportul. Făcînd această respectuoasă rezervă, voi vota această pensiune 3. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 70, p. 1192, col. 2-3. * Şedinţa din 2 martie 1885. NOTE 1 Se discuta acordarea unei pensii viagere de 100 de lei pe lună fetei minore a răposatului N. Beştelei. în raportul comitetului delegaţilor se spunea că B. Beşteîei descindea din întemeietorul schitului cu acelaşi nume din judeţul Argeş. în actul de înzestrare a aşeză-mlntului se adresa rugămintea ca urmaşii ajunşi la nevoie să fie ajutaţi din averea schitului. Fără a lua această dorinţă ca o obligaţie, comitetul socotea că motive umanitare îi conduseseră la concluzia că cererea postulantei era îndreptăţită. K. observase că „din cauza multor con-versaţiuni ce urmează între noi’ nu putuse înţelege bine motivaţia raportorului (Gr. Constan-tinescu). El întrebase dacă minora nu avea şi altă pensie şi i s-a răspuns că pensia rămasă de pe urma tatălui nu era reversibilă asupra ei. Schitul Beştelei din Piteşti era metoc al mînăstirii Mihai vodă din Bucureşti. Fusese reparat în 1862 de aşezămîntuî tutelar, iar în 1890 era ruinat. Gf. N. Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din Ţara Românească, II, Graiova, 1970 (sub voce). 2 Mînăstirea Lipovăţu (Zografu) de lingă Vaslui a fost construită de Vasile Coci, mare vornic în 1630—1631. Ruinată la cutremurul din 1940. Gf. N. Stoicescu, Repertoriu bibliografic al localităţilor şi monumentelor feudale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 902, care însă nu pomeneşte de vreo danie a neamului K. pentru această mînăstire. Mînăstirea Dolj eşti (Roman) a fost construită de hatmanul Vasile Roset şi ieromonahul Dionisie Hudici în 1765—1774. Reparată succesiv pînă în 1928. Vezi Ath. Vasiîescu, Monografia mînăstirii şi comunei Doipeşti din judeţul Roman. Studiu istoric şi critic, Roman, 1930. 3 Cererea a fost trimisă în secţii. 204 Intervenţii la proiectul de lege „pentru modificarea unor articole din legea timbrului” * Domnii mei, ca nnul din cei mai în vîrstă dintre dumneavoastră, mi-este permis să mă raportez şi la alte timpuri, pe care mulţi dintre dumneavoastră nu le cunoaşteţi. Am asistat la discuţiunile Adunărilor Obşteşti, Adunările Begulamentului organic şi iertaţi-mă să vă spun că la sfîrşitul vieţei mele mai cred că mă regăsesc la acele timpuri şi iată de ce : atunci ae votau dări de către boieri numai pe seama mojicilor; astăzi votăm dări pe seama tutulor claselor, dar votăm boiereşte şi, cînd votăm dări, pare că ne jucăm în nuci. în ce ţară s-a auzit, vă rog, că dările de la 2 la sută să se urce la 16 la sută ! ! Apoi, dacă este vreo lege de dări care ar trebui îndulcită nu este alta decît aceasta, taxele de timbru trebuiesc mult uşurate. Desfid să mi se arate o ţară în care timbrul să fie aşa de greu ca la noi, unde am ajuns că doar răsuflarea numai să nu ne fie supusă la plata timbrului1. Englezii zic că timpul este monedă şi în această lege nu se ţine seamă că timpul este monedă; căci, dacă fac o tranzacţiune de 100 lei, mă trimite la casierie ca să plătesc acolo 2 la sută. Cum am să mă duc ? Cei cari merg cri birja plătesc şase-şapte franci şi merg iute; cei care nu pot plăti birje trebuie să piardă timpul mergînd pe jos. Cum vedeţi, marele reformator nu s-a gîndit la aceasta. De la casierie mă trimite la prefectură; altă cheltuială de birje ori de picioare, şi de acolo înapoi la tribunal. Afară de acestea, cîte cheltuieli indirecte sînt la timbrarea efectelor de comerţ şi pe lingă acestea toate se mai cere astăzi încă o sporire aşa de colosală. De aceea, domnilor, iertaţi-mi durerea cînd văd că un asemenea proiect de lege mai poate găsi majoritate în Cameră. Eu cred că această lege nu s-a studiat, ci s-a trecut cu uşurinţă asupra ei, pentru că se poate să se fi votat de secţiuni, cum se întîmplă adesea cînd, prezintîndu-se mai multe legi, ajunge de ne uluim şi nu mai ştim pe care am votat-o. Eu voi vota dar cu entuziasm contra acestei legi, nu pentru mine, dar pentru cei săraci nenorociţi cari vor plăti mai anevoie. Desfid pe guvern să vadă o ţară alta unde timbrul să zdrobească mai mult decît la noi. Anul trecut, mi se pare — nu eram aci în Cameră, căci aş fi strigat din toate puterile mele —, s-a mai votat încă o taxă de timbra asupra unui proces-verbal, asupra unei rezoluţiuni, să dai francul şi iar francul. Ei ! Unde mergem cu acest sistem ? Sîntem de o dărnicie în privinţa impozitelor care nu mai are margini, pe cînd partidul liberal se laudă că nu sporeşte dările. Ia luaţi Domniile voastre o statistică şi vedeţi unde s-a suit contribuţiunile şi dările. Bog pe domnul ministru să binevoiască a se ghidi serios la materia impozabilă, care nu mai poate răbda sporuri. Critică practica majorării impozitelor. înaintea faptelor pozitive şi a cifrelor nu încap cuvinte 2. Să ne ducem fiecare acasă şi să căutăm în terfeloagele noastre şi să luăm chitanţele de dări de acum şase ani să le comparăm cu chitanţele de acum şi * Şedinţa din 4 martie 1385. 205 atunci fiecare Ta vedea ceea ce francezul numeşte un soubresaut * im. această privinţă. Domnilor, era o lege care zicea că fiecare cetăţean este dator să facă trei zile ele muncă la şosele ; s-a prefăcut această muncă in bani. Am auzit acum că vine iar un proiect, în capul căruia se găseşte şi un cuvios* arhiereu, prin care se cere ca pe ţărani să-i punem iarna la muncă. Vom vedea ce se va face. Faptul este că, asupra acestei contribuţiuni care se percepea în muncă, partidul liberal, îndată ce a venit la putere, a desfiinţat-munca şi a prefăcut-o în dare de bani şi deodată ne-am trezit că acea dare?, care era de 12 lei pe an, se urcă astăzi uneori pînă la 1000 şi 2000 ele lei pe an. Begret că onor. domn Marghiloman nu este aci, ca să vă spună cît--plăteşte Domnia sa pentru muncile căilor judeţene. Are să-mi ia înainte domnul ministru de externe şi să-mi zică : Apoi drept este ca cel sărac să plătească cît cel bogat? Şi are să vie cu o teorie care este dreaptă? dar care altă dată tot de pe acea bancă s-a tratat de socialistă. Eu răspund’, domnului ministru de externe că, dacă Domnia sa a găsit că dările sînt grele şi că ele lovesc pe cei săraci cruţînd pe cei bogaţi, vină guvernul cu un proiect de lege care să ceară reforma sistemului întreg al impozitelor noastre şi va vedea dacă cei bogaţi nu voiesc să dea. Dar dumneavoastră, nu faceţi nimic alt decît, menţinînd dările pentru cei săraci, veniţi pururear să atacaţi materia impozabilă şi niciodată nu o uşuraţi. Să vă dau un exemplu : eram la minister împreună cu dumneavoastră cînd am votat cei 5 la* sută asupra lefei funcţionarilor ca un impozit de rezbel; pentru ce-l maii menţineţi şi astăzi? Domnul ministru de externe.' Faceţi eroare. Ei! Onor. domnule ministru, daţi-mi yoie să vă spun că sînt şi alţi oameni cari-şi păstrează memoria ca şi Domniile voastre şi că păstrarea, memoriei nu este un privilegiu numai al băncei ministeriale, pentru ca toţi ceilalţi să facă erori. Am fost în minister şi ştiu ce am făcut, ştiu că s-a cerut acest impozit pentru necesitatea rezbelului. De ce dar mai ţineţi dumneavoastră şi astăzi acest 5 la sută de la un nenorocit funcţionar, care cu leafa sa abia se poate susţine pe sine, dar încă şi familia lui! Mai spuneţi că aţi redus din impozitul personal; mare lucru ! Mare-reformă ! Şi s-au aplaudat din toate părţile. Dar ia să vedem cum aplicaţi Domniile voastre această scădere? Este la ordinea zilei prefacerea taxei pe vadră asupra beuturilor spirtoase, dar aţi uitat petiţiunile care necontenit vin de la acei cari muncesc pămîntul şi cari toată averea lor o au în 200 butuci de vie. Ia vedeţi cu cît sporiţi taxa pentru aceştia ! Aţi vorbit, domnule ministru de externe, despre faimosul proiect de lege al Domniilor voastre prin care ziceţi că aţi uşurat pe proprietarul mare cu a şasea parte din impozit, dar şi aci aplicaţi acel sistem al dumneavoastră că întîi se scade ceva şi apoi vine sporul cu proporţiuni, nu aritmetice, dar matematice. Domnilor, puterile străine cînd ne-au luat Bucovina şi Basarabia ne-au lăsat posibilitatea ca să păstrăm moşiile ce le avem pe acolo, şi dumneavoastră veniţi astăzi să luaţi acelora cari şed afară din ţară această posibilitate, impuindu-le proprietăţile ce au aci în ţară cu 16 la sută. Ei, cu aceasta veţi face ca şi guvernele de acolo să. impuie românilor cari şed în Moldova un asemenea impozit pentru moşiile * Salt. (fr.). 206 din Basarabia şi din Bucovina. Moldova este o parte a ţărei, a Bdmâniei, care şi aceea trebuie să fie respectată; ne-am unit în bine, nu ne-am unit numai în rău şi toţi proprietarii din Moldova cari au moşii în Basarabia, cîni se va vota acest proiect de lege au să-şi vîndă moşiile de acolo. Domnul P. P. Carp: N-are să se voteze. Sint şi eu încredinţat că nu se va vota, că nu se poate vota, îtoi din opoziţiune credem în dreptatea majorităţei şi credem că chiar guvernul, luminîndu-se asupra răului ce s-ar face, are să retragă acest proiect •de lege funest, care ne va sili să ne vindem moşiile. Ce tot vorbiţi dumneavoastră că aţi uşurat pe contribuabili? în criza aceasta teribilă scăzut-aţi cei 1 şi jumătate sau 2 la sută pentru exportul grînelor ? Aşadar, domnilor, nu vă mai lăudaţi sau, ca să mă servesc de o ■expresiune mai populară, nu vă mai furlandisiţi (ilaritate) cu aceste scăderi; căci n-aţi scăzut nimic şi, dacă aţi scăzut undeva una, aţi venit pe urmă şi aţi adăugat zece. Dar veniţi iar cu calul de bătaie cel mare că trebuie să fim cu toţii imiţi, însă cu toţii uniţi sub acest onor. minister. He ziceţi că vine vara, că vine rezbelul; iată afganii se bat cu ruşii; iată ruşii se bat cu englezii; avem să intrăm şi noi în luptă, să fim strîns uniţi căci avem să ne batem ea Alexandru Macedon cu racii. (Ilaritate.) Dar lăsaţi toate acestea, domnilor, spuneţi că legea timbrului este rea, că succesiunile laterale trebuie să plătească mai mult decît succesiunile de la tată la fiu şi tot mai înţeleg; să vedem însă dacă este cn cale să mai sporim ceva în această materie. Un guvern care se ocupă serios vine pe de o parte şi sporeşte, iar pe de altă parte scade. Dar iată că am făcut rezbelul la 1877, că avem regatul recunoscut, avem era nouă; veniţi eu scăderi, veniţi cn reforme, veniţi cu sistemul impozitelor întreg, iar nu aşa îneălecînd pe calul socialismului. Ce fel ? Fiindcă s-a ales Dobreseu s fără voia dumneavoastră, [î]l daţi afară ca socialist ... Domnul D. Ionescu: Ce are a face? Are a face mult şi-mi este şi mie permis să spun acestea cînd aud pe domnul B. Ionescu că vorbeşte de multe ori şi se pune alături eu Gestiunea ; lăsaţi-mă dar şi pe mine să zic ceea ce cred că trebuie să zic. Domnilor, rareori vorbesc în materie de finanţe; dar, cînd în toate silele văd că vin proiectele de legi pentru impozite unul după altul, deşi -se zice necontenit că se uşurează dările, întreb cnm se uşurează? Se uşurează, cum zice vorba aceea turcească, ca săgeata învelită în bumbac. Prefacem sistemul taxelor pe băuturi şi-l suim de 32 ori mai sus; prefacem sistemul taxelor timbrului şi-l urcăm de nouă şi zece ori mai sus ; prefacem sistemul impozitului fonciar şi-l urcăm la 16 la sută. Apoi nu trebuie să mai meargă aşa. Dumneavoastră socotiţi că am ajuns acolo, în timpurile acelui revoluţionar care zicea : Rome n'est plus •ă Momej elle est partout ou je suis. ~Soi sîntem liberali cari prefacem totul; am uitat trecutul; am uitat principiile de la 1848 ; am uitat programul de la Mazar Paşa; stricăm, oborîrn claca şi o introducem din nou, găsind-o că este o măsură eminamente liberală, pentru că eram aproape de conservatori şi ne-am parfumat cu ideile lor. Astăzi ne facem ultraliberali, astăzi imităm pe principele Bismarc-k şi voim să introducem şi la noi socialismul de stat. 207 Toate acestea pot fi lucruri foarte bune, dar eu vă întreb, domnule ministru, de ce nu mi-aţi răspuns dumneavoastră cînd eu am zis că impozitul acesta indirect este monstruos, pentru că nu calculează străgănirile şi cheltuielile ce se fac cu ocaziunea perceperei lui, fără vrun folos pentru casa statului? Aţi făcut dumneavoastră înlesnirile cari sînt în Germania, în Franeia, în Englitera ? Nu ! Eu care sînt nevoit să plătesc o taxă de transmisiune ştiu cît mă ţine *, dacă am să plătesc doi lei, cheltuiesc 12 şi 14 pentru alergări de colo dincolo ; merg la tribunal, de la tribunal la casierie şi de la casierie la prefectură. Voim să fim întru toate liberali şi de aceea am lepădat legi cari erau statornicite la noi, cari intraseră în moravurile noastre, şi am adoptat altele cu totul străine; am făcut că, de unde funcţionarii noştri mergeau la cancelarie la orele nouă sau zece dimineaţa şi stăteau cu gîndul pironit asupra lucrărilor ce aveau pînă la orele patru sau cinci după-amiazăţ să meargă acum la opt ore de dimineaţă, alţii şi mai tîrziu, să plece la douăsprezece ca să mănînce. Pe urmă mai în toate zilele se ţine Consiliu de Miniştri, pe cînd în Englitera si în Franeia se ţine o dată sau de două oii pe săptămînă. Iată acum la trei ore fără un euart, după ceasornicul meu, dacă ani merge la un minister n-am găsi pe toţi funcţionarii acolo, fiindcă la 12 ore s-au dus să mănînce şi să se întoarcă la 2 ore, însă unii stau prea departe, prin dealul Filaretului, alţii din cei mai bogaţi se duc să mănînce la Brofft, acolo mai conversează, mai fac politică şi astfel se fac 3 ore trecute pînă, să se reîntoarcă la cancelarie. Ei bine, domnilor, acel om nenorocit care are nevoie a-şi face oarecare acte pe hîrtie timbrată merge la casierie în timpul acesta şi nu găseşte pe nimeni; merge la prefectură, prefectul este la dejun la Brofft; merge la tribunal, tribunalul este în deliberare. Ei bine, v-aţi ocupat dumneavoastră de toate lucrurile acestea ? Nu ! Sau v-aţi ocupat, dar iată cum : cînd este Camera deschisă faceţi şi dumneavoastră ceea ce făceau ceilalţi miniştri, vă ocupaţi a păstra majoritatea în Cameră, aceasta ţine şase-şapte Inni şi pe urmă, cum se închide Camera, în loc să vă puneţi pe administraţiune şi să vedeţi cum se aplică legile, care mai de care dintre dumneavoastră cere concediu şi se duce la băi la Marienbad sau la Aix-les-Bains. Vine apoi toamna şi, fiindcă nn aveţi un Consiliu de Stat, funcţionarii subalterni se ocupă cu facerea legilor ce voiţi să propuneţi Camerelor. Să luăm, domnilor, orice parlament din lume şi să vedem dacă este undeva un minotaur ca al nostru care să mănînce atîtea legi. Ei bine, cum an să se aplice atîtea legi făcute fără nici un studiu, fără nici o precauţinne ? Eu sînt dator să recunosc şi să declar că în majoritate sînt oameni, nu eu bunăvoinţă, dar şi cu multe cunoştinţe cari recunosc adesea cît de defectuoase sînt legile ce ni se prezintă. Dar ştiţi ce se întîmplă ? Se scoală un membru din majoritate şi zice : Să votăm, domnilor, legea aşa cum ni se prezintă şi la toamnă o vom modifica-o dacă nu va fi bună. Luaţi orice lege veţi voi şi veţi vedea că nu este una singură care să nu fie modificată de două şi de trei ori. Nu voi veni eu să zic, ca domnul ministru de externe, că legile noastre de impozite sînt bune în genere, că legea timbrului e perfectă, dar voi constata — şi împreună cu mine va constata şi buna dumneavoastră credinţă — cum că de atîţi ani de cînd legea primitivă s-a modificat modificai ile s-au făcut mai cu deosebire în sporire, iar nu în uşurare. Dacă dum- 208 neavoastră aţi fi venit şi aţi fi profitat de majoritatea mare care v-a dat toată încrederea, dacă aţi fi venit cu im proiect de lege în care să cereţi reforma întreagă a legei timbrului, nici unul din opoziţiune n-ar fi fost aşa de răii ca să voteze contra. Opoziţranea de multe ori a avut oca ziunea să vină în ajutorul legilor cari erau combătute de majoritate şi fără a-mi da laudă, dar legea sanitară, mai cu seamă în partea dispoziţiunei privitoare la veterinari, n-a avut un sprijinitor mai stăruitor decît i-am fost eu, combătînd chiar pe amicii mei coreligionari din opoziţiune. Prin urmare, în asemenea cestiuni nu aveţi să găsiţi obstacole în opoziţiune. Aşadar, nu ca opozant critic eu această lege, dar o critic pentru că. ea nu este studiată. Este adevărat că onor. comitet de delegaţi, reprezentând opiniunea secţiunilor, a redus darea de la 16 la sută ia 9 la sută, şi cînd am susţinut că de la 2 v-aţi suit la 16, n-am făcut un lapsus linguae. Au venit reprezentanţii majorităţei, cari au mai stîmpărat această ardoare de sporire; prin urmare, meritul este al delegaţilor, iar nu al guvernului. Aşadar, domnilor, cît pentru mine, mă rezum şi cer ca legea să se întoarcă înapoi la comitetul delegaţilor sau guvernul să o retragă şi să ne punem cu toţii să studiem această lege, care este o lege destul de importantă în materie fiscală, care loveşte toate interesele şi mai cu deosebire pe acelea ale săracilor, pentru că omul sărac ca şi cel bogat tot 2 la sută plăteşte. Unuia care are un milion poate să-i convie, dar acela care are sau moşteneşte o căsuţă de 200 franci, nu e bine să-l punem pe picior de egalitate cu bogatul. Dacă însă punem principiul acesta, atuncea aide să ne punem ca în anii dîntîi ai înfiinţare! Adunărei în Moldova şi să votăm dări numai asupra acelor avuţi; să proclamăm principiul că acela care are un milion venit să plătească 98%, căci tot [î]i mai rămîne ceva. Domnul A gări ci poate-şi aduce aminte de propuitorul acestei idei, care n-avea în vedere decît pe Mihalache Sturdza. Ei bine, văd că pe tărîmul acesta mergem noi acum; de la 2 la 16,. de la 16 vom merge la 32 şi cine ne opreşte să mergem şi la 64 şi aşa mai înainte? O lege care nu este întemeiată decît pe arbitrar. Eu, domnilor, viu şi rog pe banca ministerială să binevoiască a studia mai bine cestiunea. Eu v-ain spus cu franciieţă că voi veni şi voi combate din toate puterile mele darea ce propuneţi pentru a înlocui vechea dare a băuturilor spirtoase, precum şi legea care propune inegalitatea în materie de impozit foneiar4. Asupra articolului 2. Domnilor, acest articol, cum este el redactat, [î]mi dă dreptul să vorbesc ceva în mod mai general şi aceasta va fi bine văzut de Cameră,, pentru că se va evita pe Urmă multe neajunsuri şi chiar explicaţiuni personale. Acesta este avantajul mai cu seamă al articolelor r©productive, dă loc la deşertarea, cum se zice, a cestiunei. Onor. domn Lascăr după ce a avut bunătatea şi modestia a spune că nu se pune cu mine, deşi eu recunosc Domniei sale dreptul d-a se pune cu mine şi cu fiecare din noi, căci Domnia sa este mandatar al naţiunei şi eu recunosc dreptul fiecărui mandatar d-a vorbi1'cu oricine, fără osebire de vîrstă şi capacitate. Domnia sa a adăugat pe urmă că Adunarea ştie motivele cari mă fac pe mine să fiu în opoziţiune, ca să combat lucrarea. 2 ®9 Domnul V. Lascâr: Faceţi opoziţiune. Viu respectuos & protesta în contra acestui fel de argumentare, fiindcă el este oprit de regulament. Begulamentul nostru interzice acuzările de intenţiune, procesele de instrucţiune *, şi dacă domnul Lascăr [î]mi face proces mie de intenţiune, pentru că eu fac opoziţiune, adică anume bilă neagră, cu atît mai mult Domnia sa mă pune în drept pe mine sări fac proces de ce dă bilă albă şi poate că în această privinţă aş fi mai tare decît Domnia sa, pentru că eu am precedente şi am fost pe banca ministerială şi pot să fiu şi mîine dacă voi voi. Afle Domnia sa că sînt poate motive serioase cari mă fac să fiu în opoziţiune. Domnul preşedinte: Dumneavoastră aţi cerut cuviniul în cestiune personală şi sînteţi înscris. Acum însă în discuţiune este articolul I. Bău dar a făcut Domnia sa de a mă sili să mă pun pe tărimul personalităţilor, pe care eu nu voiesc să mă pun. Vă recunosc Domniei voastre, domnule Lascăr, dreptul de a vota alb sau negru, dreptul de a fi partizan al guvernului; dar recunoaşteţi-mi şi dumneavoastră mie dreptul de a fi liberal independent. Este o prezumţinne că liberali sînt numai cei din majoritate ? ... Apoi nu este aşa. Partidul liberal este acela care s-a luptat în timpul conservatorilor; partidul liberal este acela care în vremea I conservatorilor a răbdat şapte ani toate prigonirile conservatorilor; partidul liberal a luptat de a adus acest guvern; şi între persoanele cari l-a adus la putere figura un Dumitru Brătianu, un Bosetti, un Vemescn şi alţii; ei bine, aceia nu sînt pentru guvernul actual, dar uu-i puteţi lovi de ostracism, nu puteţi zice eă nu sînt liberali. Noi nu facem parte din partidul pe care se sprijineşte guvernul; dar vă' rog să nu ne aruncaţi afară din cetate. (întreruperi.) Domnul V. Lascăr: Eu am zis numai că sînteţi în opoziţiune. Onor. domn ministru de externe a zis : Acum şase ani s-a făcut spor la impozite, dar atunci a fost domnul Kogălniceanu alături cu noi; şi tot Domnia sa a mai adăugat că partidul liberal este acela care debutează prin scăderi. Să-mi permită Domnia sa a-i spune cum că este în contrazicere ; căci, dacă partidul liberal este acela care debutează prin scăderi, atunci eu care la debut am fost alături cu dumnealor, am şi eu meritul scăderei. Dacă dumneavoastră voiţi să ziceţi că s-au creat dări noi cirul domnul Kogălniceanu a fost la putere şi vă slujiţi întru aceasta cu darea de 5 la sută asupra apuntamentelor funcţionarilor, aş putea să vă spun două lucruri ... Domnul ministru de externe: O revendic. (întreruperi.) După ce v-am pus în contradicţiune, acum o revendicaţi. Aţi zis cum că s-a sporit această dare cînd am fost eu la putere; dacă este aşa, daţi-mi voie să vă dau explicaţiuni: eu nu mă căiesc că am dat consim-ţămîntul meu la crearea acestor dări. Domnilor, ne aflam în rezbel şi nu aveam mijloace; casa statului era sleită; proprietatea era lovită prin crizele de mai înainte şi ţara nu avea credit, nu veniseră încă milioanele pe cari le-au aruncat ruşii în ţară şi exportul era oprit. Atunci, după o matură chibzuire am zis că saerifi- * Citeşte : intenţiune I 210 ciul trebuie să-l facă’ acei cari se hrănesc din bugetul statului. Iată care este, domnule Cîmpineanu, cauza acestui impozit. De atunci şi pînă acum. sînt zece ani; atunci eram mai zdravăn, aveam zece ani mai puţin pe umerii mei; dumneavoastră eraţi mai tînăr şi — regret că nu este aci domnul preşedinte al consiliului — permiteţi-mi să vă contrazic şi să vă spun că vă înşelaţi, au fost o convenţiune între noi ca să punem această dare asupra acelora cari se hrănesc din sarcinile statului, şi de aceea am pus aceşti 5 la sută; însă s-a luat îndatorirea ca în ziua în care statul va fi mai bine din punctul de vedere financiar să se scadă acei 5 la sută ; şi dovadă că am dreptate în ceea ce zic este că dumneavoastră singur aţi spus că în toţi anii de atunci aţi auzit lumea reelamînd a se desfiinţa taxa de 5 la sută. Domnul ministru a mai zis că prin acea măsură am lovit şi pe străini. Negreşit că i-am lovit; şi aţi făcut şi o aluziune pe care a completat-o domnul Bobescu ; dumneavoastră aţi zis că acea taxă a lovit şi căile ferate, uitaţi însă un lucru, că atunci căile ferate române erau toate în mîinile străinilor şi, deşi unele aveau acţionari străini, aveau însă funcţionari români şi aceştia nu au cerut de la stat despăgubiri. Prin urmare, aluziunea ce aţi făcut-o la mine personal nu mă poate atinge întru nimic, fiindcă eu pe vremea aceea eram retras din administraţiunea liniei de fier Lemberg — Cernăuţi — Boman; membrul administrator general al acelei linii este preşedintele Senatului5, care susţine guvernul actual şi care va răspunde singur la graţiozităţile Domniei voastre. Mai constat, însă cum că acele dări se plătesc privind salariele funcţionarilor, iar nu pe stat; şi dovadă este că membrul comitetului diligent, care mai nainte avea 1000 lei pe lună, acum nu are decît 950 lei, fiindcă i se scad cei 5 la sută. Vedeţi dar că această societate s-a conformat cu legea care instituie taxa de 5 la sută. Aşadar, domnilor, rău aţi făcut dumneavoastră că m-aţi pus pe tărîmul acesta şi rău aţi făcut cînd aţi zis că atunci cînd era domnul. Kogălniceanu la putere s-au pus dări. Onor. domn Lascăr s-a socotit în drept a-mi da o lecţiune în materia financiară, dar Domnia sa n-a fost în drept să facă aceasta, pentru că, însuşi domnul ministru de externe a zis că aceste taxe nu sînt nici progresive, nici proporţionale. Domnul Cîmpineanu, ministru de externe: M-am înşelat, mi se pare că slut proporţionale. Atunci înţelegeţi-vă între dumneavoastră, căci eu declar că nu sînt deloc financiar ; n-am fost în viaţa mea ministru de finanţe, nici de justiţie, nici de rezbel, deşi am fost adjutant în armată, n-am talentul sau pretenţiunea d-a fi universal şi să schimb portofoliurile cum schimbă» oamenii curaţi cămăşile. Acum, voi termina zicînd numai atîta, eă acest articol aduce o con-fuziune în spirit şi rog pe domnul raportor, care este foarte competent în această materie, să binevoiaseă a specializa* foarte bine, fiindcă o dată, ce a fost primită luarea în consideraţiune a legei opoziţiunea este datoare să vie să ajnte pe majoritate a face legea cit se poate mai bună. Vedeţi, domnilor, că în această cestiune nu fac opoziţiune şi de aceea, am cerut euvîntul6. * Citeşte: a specifica î 211 „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare", 1884/1885, nr. 71, p. 1208, col. 3- p. 1209, col. 1 ; p. 1209 col. 3 -p. 1211, col. 2; p. 1212, col. 3- p. 1213, col. 3. NOTE 1 Noul proiect preconiza scutirea de taxe de înregistrare pentru succesiunile, legatele şi donaţiile la ascendenţi şi descendenţi pînă la gradul al treilea şi cele către aşezăminteîe publice. Rudele de gradul IV plăteau 3% din valoare; celelalte rude, 6%. Persoanele morale sau cele fără nici un grad de rudenie cu defunctul plăteau 9%. Se mai stabilea şi cuantumul taxei de timbru fix pentru diferite forme de succesiune In funcţie de valoarea acestora. în caz de recurs, dacă nu se plăteau taxele legale în totalitate, acţiunea nu se putea deschide. Toate operaţiunile legate de deschiderea unei succesiuni erau gratuite (trimiterea citaţiilor, actele dresate de inginerii hotărnici, dovezile de primire a proceselor verbale). 2 După K. luase cuvîntul I. Cîmpineanu, ministrul de externe, care precizase că se discutau taxele de succesiune, nu impozitele în general. 3 Vezi supra, p. 24. 4 După cum a putut şi cititorul constata, critica lui K. priveşte impozitele în general, nu legea în discuţie, care a fost luată în consideraţie cu 63 de voturi pentru şi opt împotrivă. 5 Dim. Gr. Ghica. 6 Articolul 2 discuta scutirile de plata taxelor de succesiune şi a fost acceptat, întreaga lege s-a votat la 5 martie 1885 cu 62 de voturi pentru şi 15 împotrivă. „Raportul privitor la proiectul de lege pentru reînfiinţarea porturilor france Galaţi şi BrăilaIntervenţii în apărarea proiectului * Domnilor deputaţi, secţiunile dumneavoastră an esaminat proiectul de lege purces din iniţiativa parlamentară, în scop de a se reda oraşelor Galaţi şi Brăila privilegiul lor de porto-franco 1. Singură secţiunea I a respins acest proiect, numind delegat pe domnul Bose Ştefănescu. Celelalte şase secţiuni l-au admis, unele în unanimitate, altele în mare majoritate, întocmai precum a fost redigiat de propuitori, afară de secţiunea a cincea, care a primit amendamentul domnului Grigore Con-stantinescu, cerînd ca dreptul de porto-franco să înceteze îndată ce în ambele oraşe se vor înfiinţa docuri. Delegaţii acestor şase secţiuni au fost numiţi : DD. C. Lepădatu, M. Kogălniceanu, C. Mibăileseu, C. Dimitrescu, M. Cornea şi I. Băduiescu. în ziua de 29 ianuarie, comitetul delegaţilor, în număr de cinci, absenţi fiind domnii Lepădatu şi Bose Ştefănescu, au studiat lucrările, au ascultat opiniunea secţiunilor şi în unanimitate s-au rostit pentru primirea proiectului. * Şedinţele din 5 şi 6 martie 1885. 212 Delegaţii secţiunilor dumneavoastră au făcut onoare subscrisului de a~l numi raportorul lor, însărcinat de a apăra dinaintea dumneavoastră acest proiect de lege, de o importanţă capitală pentru interesele economice şi comerciale nu numai ale oraşelor mai sus numite, ci ale întregei Românii. înainte de a intra în dezvoltarea deosebitelor împrejurări şi motive care pledează în favoarea admiterei acestui proiect de lege, daţi-mi voie, domnilor deputaţi, a vă face în scurt istoricul acestei cestiuni sau, mai bine zicînd, istoricul al marelor noastre oraşe comerciale, de la declararea lor ea porto-franco în anii 1834 şi 1836 2, de către domnii Mihail Sturdza şi Alexandru Ghica. De la căderea domniilor pămîntene în 1711 şi 1716, sub ultimii voievozi români Dimitrie Cantemir şi Ştefan Cantacuzino, în toată durata domniilor funeste ale fanarioţilor, adică mai mult de un secol (1716—1822), şi pînă la încheierea Tractatului de Andrianopol (1829), Principatele Române n-an cunoscut libertatea comerţului. Brăila era o cetate turcească; şî Galaţii, deşi încă oraş român, nu putea exporta productele ţârei decît pînă la €onstantinopol şi încă aceasta numai pentru trebuinţele sultanului' şi ale armatei sale. De aceea România se şi califica, în firmanele şi hatişerifurile turceşti, keler, adică hambarul, magazia Imperiului otoman şi a padişahului său. turnai mulţumită Tractatului de Andrianopol Principatele Române au dobîndit libertatea comerţului, dreptul de liberă esportaţiune a produselor solului şi industriei lor şi dreptul de navigaţiune sub propriul lor pavilion. Astfel, numai cu începutul anului 1830, adică după mai mult de un secol de umilire naţională, o dată cu redobîndirea dreptului de a se încinge sabia ruginită a vitejilor domni Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, apele Dunărei şi ale Mărei Negre au mai văzut reapărînd pe luciul lor şi fîlfîind din nou pavilionul român, odată stăpînul acestei mări. Numai mulţumită libertăţei comerţului recunoscută prin Tratatul din Andrianopol, care a dat semnul renaştere! României, comerţul nostru internaţional a luat un rapid şi puternic avînt. Spre a atrage în ţară şi în porturile noastre comerţul occidental, chiar în întîiul an al domniei sale Mihail Sturdza declară Galaţii porto-franc; şi doi ani în urmă, domnul Tarei Româneşti, Alexandru Ghica, da la rîndul său Brăilei acelaşi privilegiu. Progresul fu aşa de rapid, că numai trei ani după declararea Galaţilor ca porto-franc Mihail Sturdza, prin mesajul său către Obşteasca Adunare, putea prezice frumoasei sale fundaţiuni destinatele cele mai strălucite, care se şi realizează în curînd, devenind Galaţii şi Brăila Marsilia şi Alexandria Dunărei. O dată cu aceasta, prevăzătorul domn da succesorilor săi în capul guvernului României consilii înţelepte şi luminate de ce trebuiau să facă pentru ca oraşele Dunărei să devie cheia bolţei a edificiului nostru •comercial. Iată, domnilor, propriile cuvinte ale domnitorului Moldovei, căruia providenţa îi dădu rara fericire de a vedea — deşi departe de ţara sa, dar încă în viaţă — împlinindu-se tot ce el a dorit şi a prevăzut pentru oraşele dunărene, adică marea prosperitate a Galaţilor şi Brăilei, în intervalul de jumătate de secol (1832—1882) : „Oraşul Galaţi a trebuit să se facă obiectul unei osebite îngrijiri. -Fiind statornică piaţă de antrepo şi porto-franc, s-au înzestrat cu deose- 213 bite îmbunătăţiri destoinice a siguripsi încrederea negustorilor şi a înlesni întreprinderile lor. Cu toate că noi avem îndestul cuvînt a adeveri spori-toarea fericire a acestui oraş, în care s-au aşezat cîteva case de comerţ, nu trebuie a tăgădui că nu puţin mai este încă de făcut pentru a se aduce schelea Galaţilor în acea stare de înflorire precum ea trebuie a fi. Noi nu putem a ne îndoi că Adunarea va preţui întru toată a lor deplinătate facerile de bine ce această schelă este menită a răspîndi în ţară şi eă.tmiâ-jertfirea avînd de praveţiu* îmbunătăţirea ei va fi însutit răsplătită, prin-folosurile ce partieularnicii din acestea vom urma a culege. în sfîrşit, mişcarea cea crescătoare a comerţului este sfetită (constatată). Măsura acestei creşteri se află, precum s-a zis, în sporirea drepturilor importaţiei şi esportaţiei, semn netăgăduit a înmulţirei alcătuirilor comerciale şi a fdosurilor pe care din îmbinatele relaţii dobîndesc speculatorii prin sporirea negoţului, finaneele prin adaogirea veniturilor lor şi dajnicul (contribuabilul) prin îndemînarea lui şi încredinţarea de a îndestula trebuinţele publice cu mijloacele obişnuite”. Y-arn citat, domnilor deputaţi, textual limbajul propriu al luî Mihail Sturdza, limbaj care la rîndul său îl ţinu şi domnul Alexandru. Ghica către Adunarea Obştească din Bucureşti. Nu mă voi întinde mai mult asupra rapidei dezvoltări ce în cîţiva-ani au dobîndit oraşele noastre dunărene sub regimul de porto-franco- Propuitorii proiectului de lege ce este supus acum deliberaţiunilor Domniei or voastre l-au precedat cu o espunere de motive care vă. axată an pe an colosala propăşire a porturilor france şi cu dînsa şi-colosala dezvoltare ce a luat prin aceasta comerţul nostru internaţional, precum, i cifrele încasate de vămile noastre, traducîndu-se acestea prin milioane, îmi va ajunge, domnilor deputaţi, a vă arăta că în anul întîi (1835) al declarării Galaţilor ca porto-franc cifra vasuxilor ce intrară în port nu se suia Ia 300; 12 ani în urmă (1847) acea cifră se urca la 1065 şi esportaţiunea cerealelor reprezintă 370 000 chile de Moldova. La 1855r adică douăzeci de ani după declararea de porto-franc, Galaţi vedea* intrînd în apele sale 1557 vase; mărfurile importate se rădicau peste 250 000 tone, reprezintînd 20 000 000 franci şi populaţiunea ajunsese ia cifra de peste 60 000 locuitori, cînd în 1830 ea nu era nici măcar de cinci sau şase mii suflete. Prin Tractatul de Paris, Dunărea 3, pînă la Galaţi în mod oficiat şi pînă la Brăila în mod tăcut, se declară ca făcînd parte din regiunea maritimă, pentru care această întindere şi fu succesiv pusă (prin Tractatul din Berlin) sub privegherea Comisiunei europene. Lucrările admirabile făcute la gurile Dunării deteră un spor nepomenit comerţului nostru internaţional în genere şi îndeosebi traficului ambelor noastre porturi, cari din zi în zi luară un avînt mai puternicr identificîndu-se în ele viitorul întregei mişcări economice şi comerciale a Bomâniei. Astfel la 1873, adică 38 ani după declararea porturilor france, vedem că numai Galaţii a exportat producte în valoare de 100 milioane lei noi, a importat mărfuri de 50 milioane şi a primit vizita a 3518 bastimente ale diverselor naţiuni din occidentul şi orientul Europei. Brăila a păşit pe aceeaşi treaptă de dezvoltare; valoarea expor-taţiunei cerealelor întrecea încă şi cu mult cifra exportaţiunei lor prin Galaţi. * Ţel. 214 Consecinţa acestei admirabile dezvoltări a ambelor oraşe fu împuţinarea din zi în zi mai mult a numărului acelora cari la început tratau •ele «topie ideea naţională şi mîntuitoare de a face prin necontenite îmbunătăţiri şi prin concentrarea în ele a întregei noastre activităţi comerciale, de a face, zic, din ambele noastre porturi un singur şi acelaşi oraş: oraşul Galaţi—Brăila. Legea vămii4 din 1874 veni însă a lovi această prosperitate, care, fie zis, nu era încă sosită la apogeul său. Fără a imputa autorilor acelei legi vreo intenţiune antinaţională, avem datoria de a semnala faptul curios, şi-mi place a zice nepremeditat, eă tot atunci în anul 1874 cînd se discuta desfiinţarea porturilor france se proiecta şi convenţiunea comercială cu Austro-Ungaria5, care avu drept efect de a înlocui prin industria austriacă comerţul şi industria engleză şi franceză. Aceasta-şi făcuse de preferinţă din porturile noastre france centrul activităţii sale, o industrie pe care Bomânia o plătea nu în monede sunătoare de aur, precum plătim industria austro-ungară, ei prin grînele şi materiile prime ale pămîntului nostru ! Şi, în adevăr, nu din ziua punerei în lucrare a desfiinţărei privilegiului de porto-franc, dar chiar din ziua promulgărei legei care decreta în principiu abolirea acestui privilegiu, comerţul occidental se simţi lovit şi începu a-şi căuta alte regiuni! Iată, domnilor deputaţi, ce în sprijinul meu găsim într-o scriere •de eurînd apărută: Le commerce frangais en Jîoumanie, par Urbain Chousserie, Paris, 1884: „Mulţumită liniilor lor de căi ferate intrînd în Bomânia prin trei puncte, Iţcani, Predeal şi Vîrciorova, Austria şi Germania proiectaseră de a monopoliza în mîinile lor tot comerţul Bomâniei. Puterile mai sus numite căutară dar mijlocul de a distruge pentru totdeauna concurenţa franceză şi crezură a-1 fi găsit în desfiinţarea porturilor france în Bomânia. Importaţiunea franceză se făcea prin porturile france Galaţi şi Brăila, care-i serveau drept întrepozit; în adevăr, în aceste porturi veneau de se aprovizionau toţi negustorii grosişti şi detailişti ai Bomâniei, ai Dobrogei, ai Bulgariei şi ai Serbiei. Cifra afacerilor tratate anual pe aceste două pieţe era enormă. Porturile Galaţi şi Brăila se bucurau de o mare prosperitate comercială şi erau departe de a se aştepta la lovirea teribilă care avea să le fie dată, pentru că erau d-abia doi ani de cînd o lege prelungise încă pentru zece ani privilegiul lor de porto-franco. Motivul pus înainte de guvern în aceste împrejurări este că într-o ţară de libertate existenţa unui privilegiu sau favoarele acordate cîtorva oraşe nu ar putea să fie luată în consideraţiune fără a lovi însuşi principiile cari au servit pururea de bază actelor guvernului. Este sigur că guvernul, dacă a agisat* din propria sa iniţiativă, a crezut a face un bine şi a servi interesele generale ale ţărei sale ! Din nenorocire, desfiinţarea porturilor france a avut efecte funeste. Segoeianţii aşezaţi de douăzeci şi treizeci ani au fost prinşi de frică şi au contenit afacerile lor. A fost o panică generală. Eu însumi am cedat impresiunei generale cînd legea a fost votată. Eu am acris o serie de articole în ziare spre a combate legea, ăemonstrînă că Galaţii şi Brăila ■erau ambele porturi prin cari intra aurul în România. în adevăr, în vreme ce se esporta în 1880 prin trei puncte [de] fruntarii austriace, Iţcani, Predeal, Vîrciorova, o valoare totală de * A acţionat (din fr. agir). 215 43 884 900 franci, porturile Dunărei, a căror mişcare comercială este concentrată în Galaţi şi Brăila, esportau în Europa şi mai ales la Londra şi Marsilia o valoare de 175 033 888 franci şi plăteau guvernului român o taxă vamală de 1 494 761 franci, contră 372 866 franci plătiţi de productele esportate în Austria. Am criticat mai ales taxa de jumătate la sută luată în porturile france şi a căreia menţinere dujră desfiinţarea acestora nu mai are raţiune de a fi şi constituie un privilegiu în folosul Austriei şi Germaniei, a cărora produse intrînd în Bomânia prin fruntariile de uscat sînt scutite de această taxă”. Cum vedeţi, domnilor deputaţi, autorul crede că influenţa ausfcro-ungară n-a fost străină la măsura desfiinţărei porturilor france/ „Eu slut convins”, adăugă el, ,,despre adevărul proverbului strămoşilor noştri r Is fecit cui proăest. în adevăr cui putea să folosească imediat desfiinţarea porturilor france, dacă nu Austriei, care dispune de trei linii ferate spre a dirige produsele sale în Bomânia şi care ar monopoliza împreună cu Germania comerţul acestei ţări, dacă ar putea distruge traficul care se face la Galaţi şi Ia Brăila cu naţiunile occidentale !” - Y-am citat, domnilor deputaţi, estracte din această scriere remarcabilă spre a vă dovedi slăbiciunea argumentelor acelora care combat reînfiinţarea porturilor france, sub cuvînt că această cestiune atinge numai interese de localitate şi, prin urmare, nu loveşte întru nimic interesele generale ale României! Eu această ultimă opiniune a avut-o şi guvernul partidului liberat ajuns la putere. Partidul liberal şi înainte si după ajungerea sa în capul ţării profesa adevărul că de prosperitatea oraşelor dunărene şi de menţinerea porturilor france în Galaţi şi Brăila atîrnă toată dezvoltarea comerţului şi prosperitatea economică a Bomâniei. De aceea, îndată ce cabinetul Brătianu se văzu liber de greutăţile rezbelului şi de complieaţiunile exterioare, el veni înaintea Parlamentului cu un proiect de lege prin care se prelungea privilegiul de porto-franco pentru oraşele Galaţi şi Brăila pe termen de zece ani. în şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 1879 veni în diseuţiune acest proiect al guvernului redigiat în următorul cbip : ,,Articolul 1. Oraşele Galaţi, Brăila şi Bulina' sint menţinute pe timp de 10 ani în drepturile şi privilegiurile de porto-franc. Aceleaşi drepturi şi privilegii se acordă porturilor Tnlcea şi Constanţa”. Yă voi arăta, domnilor deputaţi, mai tîrziu espunerea de motive la acest proiect datorită ministrului de finanţe de atunci, onorabilul domnul Dimitrie Sturdza din cabinetul domnului Ion Biătiami, astăzi ministru al instrucţiune! publice in acelaşi cabinet. Această espunere de motive cuprindea modul de vedere al însuşi cabinetului. Eu vă voi cita, domnilor mei, cuvintele ce eu însumi ca ministru de interne în acelaşi cabinet am adaos pe lingă argumentele şi motivele de înaltă importanţă date în cunoştinţă de cauză de către domnul ministru de finanţe de atunci; dar vă voi spune că însuşi preşedintele Consiliului de Miniştri, domnul Ion Biătianu, care lăsase miniştrilor de finanţe şi de interne însărcinarea de. a apăra înaintea Parlamentului proiectul de lege^ prezentat - de cabinetul său, crezu totuşi de cuviinţă de a lua şi Domina sa cuvîntul spre a susţine proiectul în privinţa porturilor france Galaţi şi Brăila şi spre a combate pe jrimam! de Giur gin* 216 domnul Eose Ştefănescu, care cerea ca şi oraşul Giurgiu să fie trecut în rîndul porturilor france. Iată cuvintele cu care onorabilul domn Ion Brătianu combatea această din urmă propunere şi sprijinea menţinerea Galaţilor şi Brăilei ca porto-franco: „Ce este, domnilor, un port-franc? Este un punct unde vin şi se descarcă mărfurile din străinătate. Apoi bastimentele cu mărfuri nu ajung niciodată pînă la Giurgiu, nici pînă la Turnu”. Proiectul guvernului necombătut de nimeni fu adoptat eu o majoritate de 65 pentru şi 12 contra. Trecut şi prin Senat, acest proiect fu sancţionat şi promulgat ca lege. Porturile france Galaţi şi Brăila dobîndiră astfel o existenţă legală pînă la amil 1890. Astfel prin această lege şi comerţul internaţional se linişti şi decadenţa Galaţilor şi Brăilei se opri, avînd dinaintea lor 10 ani de existenţă ca porturi france garantată prin o anume lege. Cum se întîmplă însă, domnilor deputaţi, că nu trecură doi ani şi porturile france fură din nou desfiinţate, lovindu-se şi periclitîndu-se toate tranzaeţiunile comerciale şi internaţionale care fuseseră proiectat6? Întreprinse şi calculate pe existenţa legală a privilegiului de porto-franco şi de mare antrepozit asigurată oraşeîor noastre dunărene? Cum se întîmplă că acest privilegiu care nu avea să înceteze decît in 1890 fu sfărîmat în 1 aprilie 1883? în 20 decembrie 1882, adică la a treia aniversare a zilei în care se declaraseră Galaţii şi Brăila porturi france pe zece ani, veni în dis-cuţmnea Camerei un proiect de lege prezentat de guvern şi cerînd ■suprimarea privilegiului de porto-franco ce fusese acordat oraşului Constanţa prin o lege anterioară, suprimare cerută acum de însuşi această comună. Dar deodată şi ea prin minune, din iniţiativa deputaţilor, se prezintă amendamentul următor : ,,Articolul I. Privilegiul de porto-franco ce-1 posedă astăzi diverse ■oraşe se suprimă cu începere de la 1 aprilie 1883. Articolul II. Toate produsele şi mărfurile străine importate fără plata drepturilor de vamă pînă la punerea în lucrare a acestei legi aflate în magazine se vor constata şi supune la plata taxelor după tarifele vamale. Articolul III. Un regulament de administraţiune publică va determina modul de aplicare a acestei legi”. Cum se întîmplă aceasta? Fusese pentru această suprimare vreo 'cerere din partea populaţiunilor din Galaţi şi Brăila, cum fusese cazul din partea orăşenilor din Constanţa? Fără studiu prealabil din partea guvernului, fără a se consulta comunele interesate, Camerile de comerţ, comerţul cel mare, fără măcar ca miniştrii să susţie propunerea, fără ca aceasta să fie tipărită îneît să poată a o discuta presa, opiniunea publică, în cîteva minute proiectul se vota, poci zice, fără discuţiune. Tot aşa fu şi la Senat; şi astfel, cu iuţeala fulgerului se sfărîmă o stare de lucruri întemeiată pe o esperienţă de 50 de ani, în care period un orăşel şi o mică cetate turcească se transformaseră în două oraşe mari şi înflorite, coneurînd cu porturile cele mai mari ale Mării Negre şi Sile Adriaticei şi cari au atras în bilanţul comercial al României nu milioane, ci miliarde. 217 Uu intră în cadrul acestui raport să dezvelesc erorile de calcule, teoriile neîntemeiate pe nici o practică şi poate chiar intrigile locale cari au produs acest adevărat dezastru, nu numai pentru buna-stare a Galaţilor şi Brăilei, dar pentru interesele economice şi comerciale ale întregei Boanânii. îmi va fi destul, domnilor deputaţi, a vă espune că în acea şedinţă a Parlamentului mai nimeni nu fu pregătit; toţi fură surprinşi: clişeu-ţiune nu fu; şi votul se dădu cum se dă obicinuit la cererile ele credite de sute de franci. Singurii deputaţi domnii lsTicu Catar gin, Dimitrie Cămăraşu şi G. Mihăilescu putură a zice cîteva cuvinte. încercarea lor de a se opune curentului fu zadarnică; a mai urmat o mică diseuţiune în privinţa impunerei la taxe a mărfurilor din. depozitele particulare, ridicată aceasta de onorabilul domn P. Cazimir; şi apoi 79 de bile contra a 9 au precurmat, o mai repet, o stare de lucruri care a adus în Bomânia rîuri de aur. Această lege, domnilor deputaţi, a fost mai crudă pentru porturile france decît legea vamală din 5 iunie 1874. Aceasta cel puţin subordona desfiinţarea porturilor france la condiţiunea construim definitive de docuri pe o scară mare, precum există în marile porturi ale Angliei, B elgiei? Franciei şi Germaniei, care, alături cu porturile france şi înainte de a se desfiinţa aceste, au creat alte întregi oraşe sub nume de antrepozite* Astfel în aceste ţări şi oraşe nu s-a făcut cea mai mică întrerupţiun© în mersul şi dezvoltarea comerţului internaţional; astfel nu s-a izgonit pe ţărmuri străine marea mişcare comercială ce exista în porturile france? totodată şi antrepozite ale Bomâniei, ci numai aceste s-au strămutat în vaste magazii, avînd nu numai capacitatea de a concentra şi conserva toate mărfurile de import şi esport împrăştiate pe toată suprafaţa oraşelor? ba încă putînd da proprietarilor acestor mărfuri toată înlesnirea spre a le putea priveghea şi manipula după interesul lor. Y-am zis, domnilor deputaţi, că legea care desfiinţa în mod brusc porturile france este mai crudă decît legea vamală din 1874 ; v-o dovedesc prin articolul 261 din legiuire. Daţi-mi voie a vi-1 cita : ,,Titlul IY al legei de faţă va intra în vigoare îndată ce oraşele cărora dreptul de întrepozit le este acordat prin articolul 111 vor fi înfiinţat conform articolului 115 lucrările necesarii pentru stabilirea antrepozitului real. Pentru acest sfîrşit se va acorda ziselor oraşe un termen care nu se va pntea prelnngi mai mult decît pînă la 1 ianuarie 1876 şi la espirarea căruia guvernul va uza de facultatea ce-i este lăsată prin alineatul din urină, al articolului 126, în privinţa oraşelor unde antrepozite nu vor fi înfiinţate nici de comune, nici de comerţ”. Domnilor deputaţi, ar fi a abuza de timpul dumneavoastră âaeă v-aş citi întregul text al legei vamale care determină condiţiunea docurilor? antrepozitele, modul construire! docurilor şi a funcţionarei lor; îmi va fi de ajuns a vă spune că aceste docuri şi antrepozite, cum le cerea legiuitorul din 1874, trebuiau să constituie noi şi adevărate oraşe, pe lingă vechile oraşe Galaţi şi Brăila, precum ele există la Anvers, Liverpool, Hamburg? Gen[ov]a, Marsilia şi chiar Odjesa. Tot legea din 1874 prescrie că dacă comunele şi comerţul nu vor fi în stare a construi asemenea docuri, în asemenea caz, guvernul odată, otărît a menţine oraşelor dreptul de antrepozite va construi asemenea stabilimente pe contul său. 218 Oraşele Galaţi şi Brăila, din cauza rezbelului survenit, neputînd a «cheltui zecimile * de milioane cerute pentru clădirea doeurilor de întrepozit în adevăratul simţ al euvîntului, clăditu-le-a guvernul pentru ca în urmă, «conform cu legea din 1874, să zdrobească porturile france? ÎTu; de-abia s-au înfiinţat nişte mici şoproane de scînduri, care nu pot feri nici măcar de ploaie marfa adusă de unul sau mult două din marele vapoare de care astăzi se serveşte comerţul internaţional şi mai ales «comerţul Angliei, Franciei şi Italiei. Cît pentru mult trîmbiţatele docuri, îmi va ajunge a vă spune că pînă astăzi, în februarie 1885, ele nu există decît pe hîrtie, căci nici măcar ■o cărămidă nu s-a pus încă în nesăpatele lor temelii! Şi cu toate acestea noi, tot pe hîrtie, avem două însemnate legi, una sancţionată si promulgată la 3 8 iunie 1881, care încredinţa construeţiunea doeurilor şi a antrepozitelor administraţiunei căilor ferate, şi alta promulgată la 28 iunie 1881, privitoare la legislaţiunea magazinelor generale şi care determină regulele diferitelor ■operaţiuni privitoare la negociere prin recipise cu warant** a mărfurilor depuse în magazii. Pînă aici, domnilor deputaţi, v-am arătat istoricul şi deosebitele faze prin care au trecut porturile noastre france, în timp de 50 de ani ai •existenţei lor legale. Voi fi foarte scurt în espunerea răului şi mizeriei ce au produs vieţei comerciale, economice şi chiar morale desfiinţarea porturilor france ale oraşelor Galaţi şi Brăila. Aceasta după spusa unora ar fi numai de un Interes local; şi de ce pentru binele naţiunei întregi să nu se sacrifice pe altarul patriei două oraşe ? Avem atîtea alte oraşe care înfloresc ! Dar cu atîta mai mult mă voi întinde, şi aci mai ales daţnmi voie de a o face, asupra relelor ce nenorocita desfiinţare a porturilor france au ndios intereselor noastre economice şi comerciale şi, prin urmare, întregei noastre avuţii naţionale. Ga interes local, dacă interes local se poate numi uciderea a două oraşe cari au acoperit cu aur suprafaţa României, vă voi ruga, domnilor deputaţi, să cereţi mărturia acelora cari, sînt acum cîţiva ani, au văzut Brăila şi Galaţii şi mai cu seamă Galaţii, port eminamente de importa-tiuite a industriei franceze şi engleze şi a candriului cu Anglia şi Francia, ;şi le-au văzut acum după desfiinţarea privilegiului lor de porto-franco; ei vă vor spune în ce stare au ajuns aceste oraşe şi aceste porturi. Populaţiunea a scăzut; casele cele mai mari de comerţ internaţional s-are strămutat în alte ţări, căutînd acolo o ospitalitate mai largă, mai luminată şi mai favorabilă pentru tranzacţiunile lor. Ei vă vor spune că nstăzi strade întregi se percurg în care nu se văd decît sute de magazii altă dată pline cu marfă şi industria lumei întregi şi astăzi pecetluite şi deşerte ! Şi ca rezultat: deprecierea proprietăţilor şi închiderea caselor celor mai importante de comerţ, reducerea la mizerie a x>roprietarilor cari, coiitind pe privilegiul dat prin lege acestor oraşe, au vărsat capitalurile lor în construcţiuni ce în mai puţin de jumătate de secol au făcut din Galaţi Marsilia Dunărei şi din ambele oraşe gemine fala şi bogăţia României ! Rolurile de scăderea impozitului fonciar au dovedit-o aceasta pe deplin şi guvernului. * Citeşte : zecile î ** Recipisa unei mărfi depuse undeva şi urraînd a fi negociată (engl.). 219 Şi să nu socotiţi, domnilor, că numai la desfiinţarea privilegiului de porto-franco s-au oprit lovirile date acestor oraşe. înainte de a cerceta mai departe, domnilor deputaţi, dacă desfiinţarea porturilor france a lovit numai interesul local al două oraşe sau a jignit, şi încă în mod simţitor, şi interesele generale ale României, permi-teţi-mi următoarea întrebare: Este oare adevărat că esistenţa porturilor france este astăzi osîndită de ştiinţă şi de practică? Este oare esact că toate naţiunile, începînd prin cele mai civilizate şi mai comerciale, au desfiinţat porturile france^ ca unele ce şi-au fost făcut timpul şi că, prin urmare, a trebuit şi noi să imităm statele care ne întrec şi în putere şi în civilizaţiune şi aşa să punem şi noi capăt pri vile giului lor de porto-francuri ? 4 Dar mai înainte de toate, înainte de a lua această otărîre nu trebuia oare să cercetăm dacă România a ajuns la acea culme de înflorire a tutulor intereselor economice şi comerciale în care erau ajunse alte state, eînd aceste^ s-au otărît a pune capăt regimului porturilor france ? în adevăr, Rusia a desfiinţat portul franco din Odesa; dar, dacă ne-am otărît a imita pe Rusia, făcut-am noi mai înainte pentru Galaţi şi Brăila ceea ce marele imperiu vecina făcut pentru Odesa? Unde sînt docurile, antrepozitele, cheiurile şi atîtea stabilimente comerciale, cu care guvernul ţarului a înzestrat Odesa, înainte de a-i zice că poate propăşi fără privilegiul de porto-franco? Şi apoi Rusia, o dată cu desfiinţarea privilegiului Odesei, n-a desfiinţat în mod general şi celelalte porturi france din imperiu; şi nu mai puţin decît în anii trecuţi vedem că noua concuistă, Batumul, a fost declarată de porto-franc ! Dar Austro-Ungaria nu are şi astăzi ca porturi france Triesfi şi Fiume? Şi ce sacrificii n-au făcut şi nu fac şi astăzi guvernele austriac şi ungur spre a menţine şi dezvolta aceste mari centruri de comerţ ale monarhiei dualiste? ! Italia în adevăr a ridicat Gen[ov]ei privilegiul de porto-franc; dar un întreg oraş, sub numele de punţi franchi, continuă a servi de po rto-frane şi de întrepozit. Să venim acum şi la alte ţări. Germania, a căreia bunăstare, comerţ mare, activitate de industrie nu datează de ieri sau de alaltăieri ca în România, ci-şi numără propăşirea economică şi comercială cu sute de ani, ei bine, Germania în curs de mai multe secole a respectat nu numai privilegiile de francheţă comercială, dar chiar suveranitatea oraşelor anseatice Hamburg, Liibeck şi Brema î Marei idei a naţiunei germane : unirea patriei comune, s-au sacrificat staturi suverane, ba chiar şi regate, de esemplu Hanovrul, şi cu toate acestea suveranitatea oraşelor libere Hamburgul, Brema şi Liibeck stă fncă în picioare. în adevăr, după proclamarea Imperiului german, o întreagă campanie s-a întreprins pentru introducerea acestor oraşe în sfera uniune! vamale (Zollverein ), dar în această luptă principele de Bismarck niciodată n-a întrebuinţat forţa spre a ajunge la scopul său. în adevăr, ilustrul bărbat de stat al Germaniei n-a uitat un singur moment că pavilionul Hamei a purtat mai întîi pe ţărmurile depărtate ale Asiei, Africei şi Amerieei numele şi comerţul german, că acest pavilion a fost înainte-mergătorul nu 22 o numai al bandierei germane, dar şi al icleei coloniale, care astăzi a devenit politica imperiului. Tratările între marele cancelar şi între slabele consilii de burghezi ai Bremei şi ai Hamburgului au ţinut zecimi * de ani; imperiul, spre a dobîndi adeziunea lor la Zollverein, s-a îmbrăcat cu cheltuieli de mai multe zecimi* de milioane, destinate a înzestra oraşele intrate în uniunea vamală a imperiului cu toate stabilimentele proprii, nu numai a nu opri, dar încă a dezvolta mişcarea lor comercială şi economică. Şi totuşi nici astăzi încă nu se poate zice că Hamburgul este lipsit cu desăvârşire de regimul porto-franeului, care a rădicat vechiul oraş anseatic la o dezvoltare ce nu-şi poate găsi eomparaţiunea decît cu vechea regină a Adriaticei: Veneţia. Şi astăzi Hamburgul în partea sa de jos a rămas porto-franco; sub scutul acestui regim un nou oraş se formează, avînd şi un alt scut — următoarele cuvinte zise de principele de Bismarck în şedinţa Parlamentului din 8 mai 1880 : „Dreptul de porto-franco nu poate conteni decît cu consimţământul Hamburgului. în cît timp eu voi putea vorbi în această cestiune, voi şi priveghea ca acest porto-franco să nu fie mărginit în limite mai mici decît acele care sînt trebuitoare pentru ca acest porto-franco să răspundă destinaţiunei sale într-un mod deplin şi leal, un adevărat porto-franco care să corespundă tutulor evoluţiunilor ce trebuie să se opereze într-un porto-franco şi întregului folos ce se poate aştepta de la un porto-franco”. Şi în adevăr, cu un asemenea porto-franco este înzestrat vechiul oraş hanseatic, cu toată adeziunea sa la uniunea vamală a Imperiului g erman! Cînd dar noi vedem eă marele cancelar, căruia astăzi nimic nu rezistă, a pus atâta cruţare, atîta răbdare, atîta ştiinţă întru a dezlega conflictul dintre puternicul imperiu şi un slab oraş, care nu avea altă forţă decît numele său în istorie şi conştiinţa marelor servicii ce Hamburgul’a făcut comerţului şi avuţiei întregei Germanii, naşte întrebarea : Cum noi, luîn-du-ne după teorii şi imitaţiuni de la ţări străine ce sînt în condiţiuni cu totul altele decît acele în care ne aflăm, cum noi, cu o idee uşoară şi cu o mînă mai uşoară, spre a nu zice un cuvînt mai aspru, am putut sfărîma libertatea şi privilegiul marelor noastre oraşe fluviale, cari, deşi au făcut păsuri uriaşe în dezvoltarea lor, încă nu au ajuns la apogeul înflorire! lor, care nu se aflau în eondiţiunile în care se aflau comerţul Franciei, Belgiei şi Angliei, cînd aceste ţări s-au hotărît a sfărîma privilegiul de libertate a Marsiliei, Anvers şi Liverpool; şi cînd mai ales noi nu ne aflăm în faţă cu ţări ca acele în faţa cărora se aflau statele occidentale % Numai aflîn-du-ne în aceeaşi poziţiune am fi putut introduce şi la noi şi pentru oraşele noastre regimul în care se află oraşele maritime şi fluviale ale Angliei, Belgiei şi Franciei. Aceste în adevăr nu mai au trebuinţă de privilegiul de porto-franco spre a păstra şi a dezvolta pentru ţările lor respective marele lor comerţ internaţional. Dar oare în aceste condiţiuni ne aflăm noi şi oare nu era datoria noastră să cugetăm ea prin o măsură pripită puteam să provocăm strămutarea pe ţărmuri străine a comerţului şi a bogăţiilor ce ni le aduseseră regimul porturilor france ? Şi oare ce vom zice, şi oare ce mustrări de cuget nu trebuie să avem cînd vom vedea, precum am şi început a vedea, că n-am desfiinţat porturile * Citeşte : zeci ! 221 noastre france decît ca să împingem la înfiinţarea altor porturi france, fie peste Prut, fie peste Dunăre, adică chiar în faţa sau în coasta Brăilei şi a Galaţilor, sacrificînd astfel marele nostru comerţ internaţional spre folosul ţărilor limitrofe ! O mică dovadă luată din statistică-mi va ajunge spre a adeveri zisele mele. Este ştiut că oraşele noastre dunărene şi mai ales Galaţii, cît au fost porturi france, serveau de antrepozit al mărfurilor ce ne veneau din occident, nu numai pentru Bomânia, dar şi pentru Bulgaria şi chiar Serbia. La Galaţi veneau comercianţii din susul Dunărei, de cumpărau marfe occidentale, care viind pe apă le reveneau mai ieftin decît aduse de căile ferate prin mijlocul Germaniei şi Austriei. Aceasta astăzi nu mai este. Aşa în 1883—1884, după desfiinţarea porturilor france, au trecut pe sub nasul Galaţilor şi al Brăilei, iertaţi-mi această espresiune populară, fără a se mai face operaţiuni de descărcare în port precum se făcea mai înainte, au trecut zic 12 730 097 kilograme marfă destinată pentru Bulgaria; mai aceeaşi cantitate a trecut în 1884—1885, adică 11 917 942 kg. Gîndiţi-vă, domnilor deputaţi, numai la paguba de muncă ce a suferit populaţiunea săracă din Galaţi, ce se hrăneşte numai cu încărcatul şi descărcatul din port. Domnilor deputaţi, desfiinţarea porturilor france Galaţi şi Brăila este făcută în 1883. Intervalul este prea scurt de atunci pînă astăzi spre a vă putea, prin experienţa bazată pe un şir de cîţiva ani, arăta cît a căzut importul mărfurilor occidentale în aceste porturi şi, prin urmare, în toată ţara. Dar v-am arătat cantitatea de marfă cu destinaţiune pentru alte ţări din susul Dunărei care mai înainte se descărcau şi se reîncărcau în porturile noastre şi, prin urmare, dau loc la o mare activitate comercială, ce astăzi nu mai este. Permiteţi-mi acum, domnilor deputaţi, a chema binevoitoarea dumneavoastră luare-aminte asupra noii ordine de idei, care se raportă tot la eestiunea reînfiinţărei porturilor noastre france. STu de astăzi partea Dunărei ce de la Brăila se întinde la gurele fluviului se consideră ea aparţinînd regiunei maritime ; de la Brăila în jos, în adevăr se face comerţul maritim propriu-zis. Prin Brăila şi Galaţi sîntem in eomunicaţiune cu tot continentul european, şi mai ales cu 3 Anglia, Francia şi Italia. Cînd puterile occidentale s-au luptat pentru libertatea Dunărei, cînd ele au înfiinţat Comisiunea europeană de la gurile Dunărei, aplieînd acestui fluviu principiile adoptate prin Congresul de la Yiena pentru marile fluvii europene, cînd la Sulina s-a hotărît a se face admirabilele lucrări de cari Bomânia beneficiază mai întîi, lucrări de arte cari, spre a întrebuinţa limbajul clasic, au drept de a spori cu o cifră cele şapte minuni ale lumei antice, puterile occidentale negreşit că au avut în vedere şi comerţul lor. Acest comerţ, mai ales de la proclamarea ca porturi france a oraşelor Galaţi şi Brăila, cum deja am avut onoare a v-o expune, şi-a fost aşezat centrul de activitate în aceste două oraşe şi aceasta cu destinaţiune nu numai pentru Bomânia, dar şi pentru Bulgaria şi chiar pentru Serbia. Aceste depozite mari de industrie, întrucît ele erau importate pentru Bomânia, noi nu le plăteam în monedă sunătoare de aui*. A oi le plăteam cu cereale şi cu alte produse ale pămîntului nostru. 222 Ba mai mult încă; fiindcă esportul productelor noastre întrecea cu mult valoarea mărfurilor importate în ţara noastră, prisosul ce era în folosul nostru ni se plătea cu aur ! Astfel aceste oraşe erau nu numai un centru de marfă occidentală, dar ne asigura totodată şi un mare stoc de monedă sunătoare. Astfel era de interesul nostru să facem chiar sacrificii şi din ce în ce mai mari ca să concentrăm şi să sporim în porturile noastre traficul produselor industriei occidentale. Esperienţa ne-a dovedit că fiecare importator al industriei engleze şi franceze devenea, direct sau indirect, un exportator al cerealelor şi al produselor noastre pentru Anglia şi Prancia şi în urmă şi un importator de aur. Aşa, cît a ţinut porturile france noi nu am avut a suferi de neajunsurile ce acum întîmpinăm prin suirea esorbiiantă a agiului de am. Această stare din cele mai folositoare pentru Bomânia, din zi în zi însă dispare, mulţumită de o parte a desfiinţărei porturilor france, iar pe de altă mulţumită convenţiunei comerciale încheiată cu Austro-Un-garia şi marilor înlesniri cari prin tarifele directe' s-au făcut mărfurilor ce vin pe liniile ferate, care înfăţişează o diferenţă de mai mult de 55% în defavorarea tarifelor locale şi astfel lovesc mărfurile şi produsele ce se coboară pe apă la schelele noastre dunărene. Această eestiune-mi rezerv a o dezvolta aci mai în urmă; pentru acum îmi peimit numai a vă zice că ieftinatatea tarifelor directe decretate pentru căile noastre ferate, unită cu marile favoruri date prin convenţiune industriei austro-ungare, a lovit nu numai comerţul englez, francez, italian şi grec, dar a lovit mai întîi şi mai presus toate ramurile activităţei noastre economice. Daţi-mi voie, domnilor deputaţi, să vă arăt loviturile ce au primit cele mai importante industrii franceze şi engleze şi cu dînsele şi importul aurului sunător. în privinţa Bomâniei, Anglia avea monopolul cărbunilor, a bumbacului şi a ţesăturilor de bumbac, a maşinelor agricole etc. Prancia avea monopolul mătăsăriilor, a postavurilor fine, a linjeriei, a confecţiunilor pentru dame, a articolelor de Paris, bijuteria, produsele chimice, instrumentele de optică, matematică, articolele de biurou şi de librărie, dlăria fină, cuţităria, vinurile de lux, spirtoasele fine, zaharul rafinat, cafeaua, untdelemnul fin, parfumeria, pastele alimentare, mobilele de lux. Toate aceste, cum am zis, şi-aveau în cea mai mare parte depozitele lor în porturile noastre şi mai cu deosebire în Galaţi. Aci se îndestulau Bomânia, Bulgaria şi Serbia, o mai repet. Comercianţilor din aceste două ţări le venea mai uşor şi mai ieftin de a-şi îndestula trebuinţele lor ducîndu-le pe apă din Galaţi, decît de a le supune transportului lung şi scump al căilor ferate. Cu desfiinţarea porturilor france, aceste depozite din zi în zi s-a împuţinat. Mai multe case care aveau drept specialitate importul industriei franceze şi engleze au părăsit Bomânia şi, ca concurenţă* naturală, s-au rădicat şi alte case de comerţ care exportau în Anglia şi Franţa produsele solului nostru. Mai mult încă : s-a împuţinat chiar şi mişcareaflu-vială şi maritimă în porturile noastre. Permiteţi-mi a vă da despre aceasta dovezi necontestabile. Am dinaintea mea o parte din statistica ee publică pe fiecare an Comisiunea europeană de la gurile Dunărei 6. Această statistică se raportă la naviga- Citeşte : consecinţă ! 223 ţiunea Dunărei pe anul 1884, comparată cu caricul efectuat în fluviu şi acel efectuat la gurile Dunării pe anii anteriori, cu începere de la XSli. Cum ştiţi, afară de o cîtăţime mică de mărfuri austriace ce vin din susul Dunării şi de o asemenea neînsemnată cîtăţime de cereale ce se încarcă la Ismail şi la Eeni, bastimentele ce ieşeau din Sulina nu transportă decît cereale şi alte materii prime şi mărfuri din Eomânia. Tabloul următor vă va dovedi numărul din ce în ce mai descrescînd al acestor bastimente : a) în 1882 au încărcat în porturile interioare ale Dunării 1237 bastimente, dînd Comisiunei europene o recetă netă de 2 002 962 fr. b) în 1883 numărul bastimentelor maritime a scăzut la 1157, dînd comisiunei numai 1 555 680 fr. c) în anul 1884 numărul bastimentelor încărcate au mai scăzut la 928, dînd comisiunei drept recetă numai 1 303 267 fr. Vă mai prezint acum alt rezultat, împărţit pe pavilioanele deosebitelor naţiuni: a) Bastimentele engleze ce au ieşit în anul 1882 din portul Sulina au fost în număr de 583, din care 3 cu pînze şi 580 cu abur. în 1883, după desfiinţarea porturilor france, numărul bastimentelor cu vapor s-au redus la 532, nemainavigînd sub pavilion britanic bastimentele cu pînze. b) Bastimentele franceze ce au ieşit din Sulina au fost în anul 1882 de 63 vase mari de vapor, în anul 1883 au fost 66 şi în 1884 au fost numai 51. c) Bastimente italiene intrate în mare au fost în 1882 25 vase cu pînză şi 3 cu vapor, în 1883 au fost numai 15 vase cu pînză şi 1 cu vapor, în 1884 au fost 17 vase cu pînze şi 2 cu vapor. d) Bastimente austro-ungare ieşite prin Sulina au fost în 1882 20 , cu pinză şi 82 cu vapor (Lloyd austriac), în 1883 au scăzut la 11 cu pînze şi la 81 cu vapor, în 1884 au fost 7 vase cu pînze şi 83 cu vapor. e) Bastimente rosiane intrate în mare au fost în 1882 21 cu pînze şi 41 eu vapor, în 1883 au fost 17 cu pînze şi 45 cu vapor, în 1884 au fost 28 cu pînze şi 36 cu vapor. N.B. Este de notat că o parte din acestea an încărcat în Eeni şi Ismail. f) Bastimente otomane ieşite prin Sulina au fost în 1882 numai cu pînze 359, în 1883 au fost 349 şi în 1884 au scăzut la 290. g) Bastimente grece intrate în mare în anul 1882 au fost 364 vasuri cu pînze si 46 cu vapor, în 1883 au fost 233 cu pînze şi 52 cu vapor, în anul 1884 au fost numai 169 cu pînze şi 50 cu vapor. h) Germania n-a avut pe Dunăre ieşind prin Sulina decît 12 bastimente cu abur în 1882, 14 în 1883 şi numai 2 în 1884. Şi acum, domnilor deputaţi, daţi-mi voie să vă dau şi cifrele naviga-ţiunei noastre, a Eomâniei. Aceste cifre vă vor lovi inima cu o mare durere patriotică : în 1871 am avut 42 vase cu pînze intrînd în mare ,, 18*2 ,, ,, 53 ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, 18*3 ,, ,, 41 ,, ,, ,, ,, ,, ?? „ 1874 ,, 1876 „ 1877 v 224 mare în 1878 am avut 14 vase „ 1879 99 99 7 „ 1880 99 99 79 „ 1881 99 99 15 „ „ 1882 99 99 11 „ „ 1883 99 99 8 „ 1884 99 99 4 cu pînze intrînd în » şi 2 99 CU 99 abur 99 99 cu pînze cu pînze şi 3 cu abur Cifrele acestea vorbesc mai bine decît aş putea vorbi eu. Şi acum las pe domnul Chousserie, de care am avut deja onoare de a vă vorbi, a ne mai zice următoarele cuvinte : „A fost de ajuns cîţiva ani pentru a răsturna această stare de lucruri atît de favorabilă comerţului nostru (porto-franco) spre a coborî pe Francia la al patrulea rang între ţările cari au un trafic cu Eomânia. Care este cauza căreia se datoresc decăderea care am semnalat a importaţiunei franceze în Eomânia şi propăşirea constantă a importaţiunilor austro-germane în această ţară ? Cea dîntîi din aceste cauze este eonvenţiunea comercială încheiată între Austria şi Eomânia în 1875. A doua cauză, zice acelaşi autor, a fost desfiinţarea porturilor france şi, în fine, înlesnirea importaţiunei industriei austro-germane prin fruntariile pe uscat, cu tarifele directe”. Daţi-mi voie, domnilor deputaţi, a vă cita aci cîteva exemple despre inicMtatea tarifelor directe faţă cu tarifele locale şi despre consecuenţele dezastruoase ce această deosebire de preţuri a produs pentru comerţul nostru în general şi pentru oraşele noastre dunărene în special: „1. De la Adjud la Stetin, depărtate prin o distanţă de 1795 kilo-metre, un vagon încărcat cu 10 000 kilograme plăteşte 787 franci 50 centime, ceea ce pune preţul parcursului la 44 centime pe kilometru. De la Adjud la Galaţi, distanţă de 135 kilometre, un vagon plăteşte 101 franci, adică 75 centime de kilometru. Benejiciul net în profitul liniilor austro-germane* 70 la sută. 2. De la Bîrlad la Stetin, 1856 kilometre, preţul vagonului este de 831 franci 25 centime, sau 45 centime de kilometru. De la Bîrlad la Galaţi, 141 kilometre, un vagon plăteşte 104 franci 60 (centime, sau 74 centime pe kilometru. Beneficiul în favoarea liniilor austro-germane, 65 la sută”. Domnul Urbani Chousserie, din a căreia scriere asupra comerţului francez în Eomânia am împrumutat notiţele de mai sus, ne mai dă următoarele date : „Să calculăm, zice autorul mai sus citat, nu pe vagon întreg, dar ca termen de mijloc să calculăm pe fracţiuni de 5000 kilograme. 1. De la Bacău la Hamburg, jumătate de vagon spre a parcurge distanţa care este de 2096 kilometre plăteşte 552 franci 50 centime, adică 261/2 centime pe kilometru. De la Bacău la Galaţi, 193 kilometre, preţul de transport este de 98 frânei 72 centime, sau 51 centime pe kilometru”. Biferinţa în nefavoarea liniilor noastre este de 33 la sută. „2. De la Bucureşti la Hamburg, 2042 kilometre, preţul de transport la jumătate de vagon este de 416 franci 88 centime, sau 31 centime pe kilometru. De la Bucureşti la Galaţi, 268 kilometre, acest preţ este de 137 franci şi 21 centime pe calea noastră. Biferinţa în nefavoarea liniilor noastre este de 62 la sută. Aceste cifre sînt ele destul de elocvente”, adaugă domnul Chousserie. 225 15 - e. 839 17 „Este de remarcat că adoptarea acestor tarife directe a coincidat cu suprimarea porturilor france; astfel că aceste două măsuri pot fi considerate ca corolarul uneia către cealaltă. Suprimarea porturilor france n-ar fi fost de ajuns spre a ucide comerţul francez în România; căci, pe cîfc timp bastimentele franceze ar fi găsit a încărca cereale în Galaţi şi Brăila-, aceste bastimente ar fi frecuentat aceste porturi şi ar fi transportat în ele produsele franceze. Trebuia dar a se găsi mijlocul de a împiedica pe producătorii români să dirige la Dunăre cerealele lor. Acest scop s-a îndeplinit prin stabilirea tarifelor directe, care au deşertat Galaţii şi Brăila de producători în folosul porturilor Mărei Baltice’". Convenţiunea tarifelor cu Germania s-a încheiat la 1 martie 1883. Aci este de notat că în acelaşi an, la 1 aprilie, s-a fost desfiinţat şi privilegiul de porto-franc al oraşelor noastre dunărene. „Scopul Austriei şi al Germaniei, urmează domnul Chousserie, este îndoit: întîi de a pune mina pe tot traficul român, adică pe toată mişcarea comercială a României, şi apoi de a deveni stăpîni şi pe Dunăre. Aceste îndoite scopuri sînt ajunse prin adoptarea tarifelor directe y căci, cînd naţiunile occidentale vor fi perdut tot comerţul lor cu România, ele fireşte se vor dezinteresa de afacerile Dunărei, pe a căreia ţărmuri ele nu vor mai avea interese de apărat şi astfel fluviul va deveni proprietatea esclusivă a Austriei etc.5’. Domnilor deputaţi, programul statelor continentale, care voiese a. atrage în sfera lor de acţiune toate interesele economice ale ţărilor pe cari ele le numesc Peninsula Balcanică, este acelaşi. V-arn arătat mai sus că acest program se reduce în două cuvinte : a) Suprimarea privilegiului de porto-franc. b) Scăderea tarifelor pe liniile de căi ferate. Pe lîngă dovezile de mai sus, mai este una şi aceasta este categorică r în 1881 o asociaţiune a comerţului german pentru exportare de mărfuri germane în ţările răsăritului a fost fondată la Berlin. Scopul acestei asociaţiuni este de a crea în răsărit relaţiuni comerciale din ee în ce mai întinse. Uninnea aceasta nu se opreşte la marginele Germaniei; ea îmbrăţişează şi pe Austro-Ungaria. Propunerile făcute asociaţiunei industriale a Austr iei de jos, societatea cea mai veche şi cea mai importantă, au fost primite cu favoare şi în o şedinţă baron Max Kubeck între concluziunile sale a propus cele două următoare: I. Desfiinţarea francheţei de port a oraşului Triest. II. Scăderea tarifelor pe liniile căilor ferate. Domnilor deputaţi, eu sînt departe de a crede că reînfiinţarea porturilor france are să vindece intr-un scurt timp toate relele sub care astăzi este apăsată întreaga noastră stare economică. însă cînd vedem că ţările din centrul Europei, cari îşi propun de a face din România marele stomac consumator al industriei lor, cer tocmai acele măsuri de care se plînge ţara întreagă şi de care se plînge şi comerţul atît de folositor ţârei, adică comerţul statelor occidentale, nn trebuie atunci ca şi noi să zicem că fără preeugetare, în mod inconştient, dar totuşi s-a făcut o mare greşală de a se oborî înainte de timp porturile noastre france? în adevăr. Galaţii deja se apropie de ruina sa; căci astăzi, afară ele produsele cîtorva judeţe vecine şi de cerealele ce se coboară pe Prut,, Galaţii nu mai primesc nimic pentru esportaţiune. 226 Dacă în privinţa esportaţiunei Brăila nu se resimte în rău în acelaşi grad cu Galaţii, aceasta o datoreşte poziţiunei sale escepţionale şi intermediare între navigaţiunea maritimă şi între acea fluvială a Dunărei, ca punct unde cerealele coborîte din susul Dunărei se descarcă din şlepuri şi caice şi se încarcă în vasele de mare, mai cu osebire ale Fraudei, ale Angliei, Greciei şi Italiei. însă se înşală acei cari cred că, căderea Galaţilor ar contribui la, înflorirea Brăilei. Ambele oraşe, ca în trecut şi astăzi, au şi vor avea şi în viitor aceeaşi soartă. înflorirea unui oraş va aduce înflorirea celuilalt şi căderea unuia va atrage după sine căderea celuilalt! Oare nu în acelaşi timp s-au declarat ambele oraşe porturi france ? Oare nu amîndouă s-au dezvoltat sub acelaşi regim al porto-francheţei ? Oare casele de comerţ din Galaţi nu tot ele fac şi marele comerţ în Brăila ? Industria franceză şi engleză din Galaţi, precum şi esportul nostru în ţările occidentale, fie din Brăila sau din Galaţi, precum şi bursa din acest «din urmă oraş nu regulează tranzacţiunile comerciale, nu fixează schimbul şi agio şi pentru toate operaţiunile comerciale ale Brăilei ? Beînfiinţarea Galaţilor şi a Brăilei ca porturi france ni se impune apoi şi prin datoria ce ne incumbă de a paraliza relele urmări ce convenţiunea comercială încheiată cu Austro-Ungaria au avut asupra întregului organism economic al Komâniei. Domnilor deputaţi, dumneavoastră cunoaşteţi şi nu puteţi pierde clin memorie şi din auz răsunetul interpelărilor, a raporturilor şi memorielor eamerilor de comerţ, a petiţiunelor marilor producători şi comercianţi ai ţârei noastre, cari de ani necontenit s-au citit şi se citesc la tribuna corpurilor noastre legislative şi care apoi zilnic se reproduc prin presă fără osebire de opiniuni politice, aceste acte ăezvălesc consecuinţele zdrobitoare ce au rezultat pentru întreaga noastră viaţă economică din convenţiunea încheiată în 1875 cu Imperiul austro-maghiar ! însuşi răspunsurile şi declaraţiunile date de guvernul nostru în mai multe daţi v-au dovedit pe deplin că noi nu mai avem de aşteptat nimic ii un de la acesta convenţiune, precum şi de la aceleaşi acte încheiate cu celelalte state, întrueît sînt făcute pe modelul convenţiunei încheiate cu Austro-Ungaria, într-alte cuvinte întrueît noi le-am subordonat tarifele noastre autonome. Noi am dat industriei austro-ungare tot şi imperiul nu ne-a dat mai nimic, chiar în privinţa vitelor noastre şi a produselor solului nostru, căci în timpul aplicărei acestei eonvenţiuni aceste două ramuri importante ale avuţiei noastre naţionale, una după alta, ni s-au ridicat sau împovărat. De la 1876 mai toată industria noastră năseîndă, chiar şi cea casnică, fost ucisă prin efectele dezastruoase ale acestei eonvenţiuni şi tot aceste-iaşi dat or im ruina porturilor noastre. Dezvoltarea crescîndă a importului comerţului şi industriei austro-ungare în Bomânia se va dovedi prin următoarele date. Iată care era cifra esportaţiunei austro-ungare în Bomânia în anii -cari au precedat încheierea acestei eonvenţiuni. Austro-Ungaria a esportat în Bomânia : în 1873 lei 97 867 167 în 1874 „ 122 794114 în 1875 „ 100 830 169 227 17 Iată şi cifrele esportaţiunei României în Anstro-TJngaria în aceiaşi ani: în 1873 lei 157 570 733 în 1874 137 713 812 în 1875 „ 144 962 079 Cum vedeţi esportaţiunea noastră în Austro-Ungaria a eovîrşit cu aproape 120 milioane esportaţiunea Austro-Ungariei în România şi aceasta numai în intervalul a trei ani ce au precedat convenţiunea austro-ungară. De îndată însă ce acest act s-a aplicat, lucrurile s-au schimbat în favoarea importului austro-ungar în România şi în defavoarea esportului român în statul vecin. Iată colosala cifră la care s-a suit treptat importul austro-ungar în România, în urma punerei în aplicatiune a conventiunei: în 1876 lei 123 968 050 în 1877 335 548,990 în 1878 „ 306 582 302 în 1879 „ 254 482 629 în 1880 „ 255 336 415 în 1881 „ 274 757 458 în 1882 „ 268 851 921 în 1883 „ 359 907 178 Iată acum ce în acelaşi număr de ani a esportat România în Austro-Ungaria : în 1876 lei 142 589 465 în 1877 „ 141 081100 în 1878 „ 217 041 727 în 1879 „ 238 650 006 în 1880 „ 218 918 878 în 1881 „ 206 518 317 în 1882 „ 244 730 199 în 1883 ,, 220 650 279 Cum vedeţi, în parcursul de cei întîi opt ani ai aplicărei eonvesţiu-nei, valoarea importului industriei austro-ungare în România covârşeşte valoarea esportului cerealelor şi productelor prime ale României în Âus-tro-Ungaria cu suma colosală de aproape şase sute milioane franci. România nu are colonii; statul român şi cetăţenii români nu -mi în Austro-Ungaria nici proprietăţi (afară de cîteva moşii în Bucovina), tuci capitale depuse la institutele sale de credit, spre a fi putut plăti cu aceste enorma diferinţă. Cu ce dar am plătit-o ? Cu economiile aflate în ţară din anii ce au precedat încheierea conventiunei din 1876, cu aurul rămas la noi din timpul rezbelului ruso-român în contra Turciei, cu eseedeatul monetar intrat în ţară în schimbul cerealelor esportate în statele occidentale, odată plătite produsele industriei franeo-engleze importate în România. Yoiţi acum, domnilor deputaţi, să aveţi o idee şi despre deosebitele categorii ale industriei austro-ungare şi a cărui import în România a crescut an cu an de la anul 1876 şi pînă la anul 1884 % Ar fi a abuza de răbdarea dumneavoastră, eu toate că materia, o reclamă, dacă v-aş citi toată clasificarea. Dar vă voi cita cîteva puncte cari bat mai mult la ochi. Pelărie şi obiecte de piele s-au importat în România : In 1876 lei 8 698 536 din care încălţăminte 3 000 000 în 1877 „ 14 881 994 „ „ „ 8193 386 228 In 1878 lei în 1879 „ în 1880 „ în 1881 „ în 1882 „ în 1883 ,, 37 291 005 din care încălţăminte 11 245 500 22 649 760 ,, „ 22 867 622 „ „ 23 311 538 „ „ 25 095 528 „ „ 28 844 387 „ „ 55 55 55 55 55 6 312 000 7 415 000 10 500 474 13 388 822 14 831 488 Materii textile şi industrii derivate : în 1876 lei 15 973 525 din care îmbrăe [ăminte] în 1877 „ 36 404 523 „ 55 55 în 1878 „ 44 093 036 „ 55 55 în 1879 V „ 38 400 885 „ 55 55 în 1880 „ 33 583 919 „ 55 55 în 1881 „ 39 376 398 „ 55 55 în 1882 „ 36134 452 „ 55 55 în 1883 „ 43 401940 „ 55 55 Lemnărie derivate (mobile) în 1876 8178 675 lei în 1877 si 1878 18 611933 55 în 1879 8 712 946 55 în 1880 11 440 005 55 în 1881 12 347 459 55 în 1882 13 673 918 55 în 1883 15 647 325 55 2 978 368. 8 986 320 7 414 096 6 836 158 7 645 452 7 772 091 8 221 676 8 595 129 Aceste cifre sînt de speriat, văzîndu-se nrcarea enormă ce a dobîndit importul industriei austro-ungare în Komânia. Ei bine, care a fostcompen-saţiunea care ni s-a dat nouă prin eonvenţiunea comercială ? Intrarea în si aţele austro-ungare a cerealelor noastre libere de orice taxă şi a vitelor noastre comute, porcine şi a produselor lor cu taxe mai miei [decît erau dinaintea anului 1876. Aceste, putem zice, sînt singurele concesiuni făcute Komâniei. 1J ! |t ! Ei bine, de lă al doilea an ăl aplicărei convenţiunei espbrtur viţelar cornute şi porcine si a produselor lor, mai întîi s-a împedicat în mod pro-vizor şi în fine s-a şi oprit categoric, înlocuindu-se sistemul contumaţielor sau a earantinelor provizorii prin închiderea definitivă a graniţelor despre România. Iată esportul vitelor, acest ram important al avuţiei noastre naţionale, în întîiul an al aplicărei conventiunei. Ş în 1873, înaintea încheierei convenţiunei (deşi se plătea taxa îndoită^, România a exportat în statele c[ezaro]-r [egale] vite comute (fără produsul lor) de o valoare de 7 062 2001.n. După încheierea convenţiunei, în anii al doilea şi al treilea, în vederea înjumătăţim taxei, exportul s-a suit peste îndoit. Dar de la al patrulea an autorităţile austro-ungare în-eepînd a aplica măsurile proibitive, exportul nostru a scăzut treptat pînă ce în 1883 a încetat de tot. Astfel exportul ne-a dat în 1882 numai 18 000 1. n., fh 1883 numai 1600 lei şi în 1884 nici un ban. Tot aşa s-a făcut şi cu comerţul porcilor. Din Oltenia, acest comerţ începuse a se întinde în toată România, în Moldova de sus creşterea porcilor ajunsese aproape de a rivaliza cu producătorii raselor alese ale Olteniei. Ei bine, mulţămită închiderei graniţelor austro-ungare sub felurite pretexte de boale contagioase şi a şicanelor ce se fac rîmăt orilor ce au putut 229 străbate în interiorul Austro-Ungariei, şi această industrie este în ajun de a fi lovită de moarte. Iată că acum vecinii noştri se pregătesc a lovi eu taxe şi cerealele noastre, eu toată prescripţiunea formală a paragrafului 2 din actul adiţional al convenţiunei, care textual zice: „For rămîne asemine libere de orice drept de vamă la importaţiune în Ausiro-TJngaria prin fruntariile austro-ungare şi române, precum şi pe Dunăre prin toate porturile acestui fluviu atît din România, cît din Austro- Ungaria cerealele în general, product al pămîntului Eomâniei!” Iată că acum, din cauza sistemului de protecţiune adoptat de Francia şi de Germania pentru produsele solului lor, şi Austro-Ungaria s-ar oţărî a pune taxe pe cerealele şi alte produse brute străine, în semn de represalii; şi aceste taxe guvernul din Pesta va veni să le puie şi asupra cerealelor noastre. Cel puţin aceasta reiese din declaraţiunea ministrului de comerţ în Parlamentul din Pesta, asigurînd că aceste taxe se vor impune produselor de la răsărit. Dacă această ameninţare se va realiza, dacă grînele şi celelalte produse ale solului nostru se vor lovi cu taxe la intrarea lor în statele austro-ungare, atunci vom avea dreptul a constata şi a protesta că şi în privinţa exportului cerealelor noastre, ca şi în privinţa exportului vitelor noastre, guvernul austro-maghiar a călcat în cbip manifest convenţiunea comercială încheiată cu Eomânia ! în faţa acestei violări patente a tocmelei Eomâniei cu Austro-Ungaria, este timpul a ne întreba ce devine acel princip care mai cu deosebire trebuie să prezide la actele internaţionale avînd de scop regularea rela-ţiunilor economice şi comerciale între două naţiuni şi care se rezumă în aceste cuvinte : do ut des ? ST oi am dat vecinilor noştri toată întinderea ţârei noastre a le servi de piaţă mare, de debuşeu al industriei şi comerţului lor; în contra, vecinii noştri nu ne-au dat decît dreptul de a importa înlăuntrul fruntarielor austro-ungare vitele şi cerealele noastre. Pentru cele dîntîi ni s-au închis cu desăvîrşire fruntariile; pentru cele din urmă, guvernul ungar se pregăteşte a le lovi cu taxe şi Dumnezeu ştie cu ce alte grele sarcini! Criza prin care trec toate ţările europene agricole, din cauza marelui import al grînelor Americei, Australiei şi în de curînd şi ale Indiei, au închis pentru moment gura liber-schimbiştilor şi a ridicat la înălţimea unei maxime de stat protecţionismul. Lupta pentru existenţă este astăzi cuvîntul care răsună în Parlamentele Franciei, Germaniei. Austro-Ungaria se pregăteşte şi ea a intra în rîndul protecţioniştilor ! în zadar dar am spera vreo reîntoarcere la împlinirea îndatoririlor sale către Eomânia. Afară de steeple-chase în care astăzi s-au aruncat toate statele pe tărîmul protecţionismului, Austro-Ungaria ne mai înfăţişează o particularitate de care trebuie să ţinem seamă. Austro-Ungaria, deşi fiind o singură şi aceeaşi monarhie, în privinţa administraţiunei, a justiţiei, a finanţelor şi mai ales a intereselor vamale, economice şi comerciale formează două state separate. Yămile şi toate interesele materiale ale părţei transleitene â monarhiei, aceasta le regulează cu partea cisleitană, parcă una şi cealaltă part e 230 a acestei monarhii ar face două state de sine stătătoare, donă ţări cu totul străine una de alta. Unul din aceste state, Ungaria, este o ţară agricolă ca şi Bomânia. Produsele sale ne sînt similare, adică întocmai ea ale noastre. Ba produce ea şi Bomânia şi tot cu prisosinţă vite cornute, oi, porci; ea produce ase-mine şi iarăşi eu prisosinţă toate grînele care le cultivă şi Bomânia. Maghiarii au nevoie de a esporta aceste producte ale solului lor întocmai ca şi românii. Ungaria pe pieţele Europei este în concurenţă cu Bomânia; şi dar, departe de a avea un interes la importaţiunea pe teritoriul său a produselor noastre brute, ea are mare interes a paraliza şi chiar a împedeca această importaţiune. Acestui interes al Ungariei dato-rim noi toate pedecile, toată scăderea comerţului nostru de esport, mai toate suferinţele agriculturei noastre. Domnul preşedinte al Consiliului de Miniştri ne-a zis mai deunăzi că dacă ministrul Ungariei vorbeşte şi lucrează în favoarea închiderei graniţelor ungare pentru produsele noastre, dacă guvernul ungar şi Parlamentul din Pesta propun aşezarea de taxe asupra produselor ce intră în statele austro-ungare ca represalii de esercitat în contra Franciei şi Germaniei, pentru taxele cu care aceste două state au încărcat cerealele austro-ungare, nu tot aşa vorbesc şi lucrează ministrul şi Parlamentul din Yiena. Aşa este. Dacă am fi să tratăm numai cu Yiena şi numai pentru partea de monarhie ce este reprezentată în Parlamentul din Yiena, uşor ne-am putea înţelege. Austria propriu-zisă are ce să ne dea pentru ce Bomânia îi poate da. Ea are nevoie şi de vite şi de grîne ţ poate dar lăsa graniţele sale deschise acestor produse ale ţărei noastre şi dar Bomânia ar putea să-i deschidă fruntariile pentru o mare parte a industriei austriace. însă, din nenorocire, onorabilul domn prim-ministru îşi face iluziuni eînd crede că Yiena va triumfa de politica economică practicată în Pesta, în materie de interese agricole, comerciale, precum şi în alte multe ces-tiuni, nu Yiena ordonă, ci Pesta şi glasul Pestei de multe ori înăduşă glasul Yienei ! Aşa, Ungaria iar nu Austria a otărît şi va oţărî şi în privinţa vitelor noastre si în privinţa cerealelor. Ungaria fiind ţară agricolă, nimeni nu-i poate voi rău dacă ea îşi apără interesele agricole şi industriale în contra Bcmâniei, precum ea le apără chiar în contra Yienei. Cînd noi vedem că miniştrii unguri în îngrijirea trebuinţelor şi nevoilor patriei lor nu se uită nici chiar la faptul că fac cu Austria un singur stat politic, o singură monarhie avînd unul şi acelaşi suveran, noi nu ne putem opri de a zice sus şi tare : Aceşti bărbaţi de stat sînt buni maghiari, sînt miniştri luminaţi şi devotaţi patriei lor! Prin una din interpelările mele ce am adresat de curînd domnului ministru de esterne 7, v-am adus la cunoştinţă, domnilor deputaţi, textul declaraţiunei făcută de ministrul de comerţ al Ungariei în sinul Parlamentului din Pesta, arătînd că are a spori taxele pe grînele şi materiele 231 străine şi, prin urmare, logic şi pe produsele solului nostru*, uitînd se vede paragraful 2 din actul adiţional al convenţiunei comerciale a Âustro-Ungariei cu Eomânia, precum s-au otărît a trece şi peste alt paragraf al aceleiaşi convenţiuni, care, afară de cazurile de epizootie, descindea vitelor noastre graniţele austro-ungare. în zisul Parlament, cu ocaziunea acelei declaraţiuni s-au zis cuvinte care trebuie să ne serveze şi nouă de călăuză, atunci cînd vom avea a adopta pentru ţara noastră un sistem economic comercial şi vamal. Permiteţi-mi a reproduce aci o parte din discuţiunea ce a urmat între minister şi unii din deputaţi, cu ocaziunea acestei declaraţiuni. Contele Bmanuel Andrassy, deputat guvernamental, carele a motivat declaraţiunea ministrului de comerţ, şi-a dezvoltat interpelarea prin aceste cuvinte: „Un princip larg, pe care eu îl apreciez cel mai fecund prin rezultate, este acela pe care astăzi Francia şi Germania l-au proclamat: că nu trebuie a alerga după amiciţia statelor limitrofe atunci cină se atinge de buna-stare a propriilor noştri cetăţeni. Francia şi Germania şi-au însuşit în princip acest chip de vedere puind taxe pe cerealele străine. Dacă noi ne uităm împrejur în monarhia noastră şi mai ales în patria noastră şi considerăm împrejurările de faţă, trebuie să constatăm că şi la noi valoarea pămîntului a căzut adînc. Atunci nu ne rămîne alt de făcut decît de a face aceea ce deja Francia şi Germania au întreprins în mod practic şi ca şi noi în această privire să întrebuinţăm modalităţi drepte şi energice, dar nu numai jumătăţi de măsuri. La aceasta ne împinge nevoia în care ne aflăm. Dacă noi vom primi productele mai ieftine ale Americei, Rusiei şi ale statelor limitrofe, producte cari de acum nu vor mai putea străbate pe pieţele franceze şi germane, noi vom fi înecaţi cu aceste producte. Trebuie dar ca şi noi să suim taxele în faţa acestei extremităţi. Fiindcă eu sînt un partizan al sistemului după care interesele concetăţenilor noştri trebuiesc mai înainte de toat e a fi ocrotite, apoi eu consider ca neapărat necesar a lua aceeaşi atitudine ; şi întocmai ca Francia şi Germania şi purcezînd din acelaşi princip să suim taxele vamale unde aceasta este de nevoie. Eu sînt convins de binefăcătorul efect al unui asemenea pas, cu aiît mai mult cină un stat care voieşte să râmîie în bune relaţiuni cu noi ar fi putut să ne îneunoştiinţeze despre otărîrile sale luate şi esecuiate aiît de rapid”. Yă rog, domnilor deputaţi, să binevoiţi a cumpăni în înaltul dumneavoastră patriotism aceste înţelepte cuvinte ale patriotului şi nobilului maghiar: „Un stai care voieşte să rămîie în bune relaţiuni cu noi trebuie mai întîi să se înţeleagă cu noi atunci cînd el ia otârirea care ne vîră cutitnl pînă la os/” * Iată textul acestei declaraţiuni : „Este natural că atunci cînd un stat acceptează un sistem pronunţat de proteeţionism statul imediat limitrof ar face o mare greşeala dacă el din parte-i ar voi să ignoreze aeeasta. în faţa acestei situaţiuni este necesar ca de îndată Austro-Ungaria, urmmd exemplul Fraudei şi Germaniei, să adopte aceeaşi linie de urmare şi aceleaşi taxe cu care alte state vor lovi importaţiunea mateinilor noastre brute să le aplice materiilor brute care vor intra la noi de Ia răsărit. Pentru astăzi la interpelaţiunea făcută declar scurt şi lămurit că guvernul ungar s-a şi ocupat de această cestiime şi a şi înaintat păsurile cuvenite pentru suirea taxelor; eu sper că nu va mai trece mult timp pînâ cînd eu voi depune pe biuroul Camerei corespunzătoarele proiecte de legi ale guvernului”. [M. K.J 232 Deputatul Ignatz Helfy, eminentul luptător al Ungariei de sine stătătoare, eu această ocaziune a rostit adevăruri, a dat consilii şi mai zdravene,' consilii de cari trebuie să ne folosim şi noi dacă voim a dovedi că, precum vecinii noştri ştiu a fi unguri şi a apăra mai presus de toate interesele patriei lor, şi noi trebuie să ştim a fi români şi a apăra cu aceeaşi energie interesele patriei noastre atunci cînd acestea sînt ameninţate. ,,Eu sînt convins, a zis domnul Helfy, că guvernul n-a lipsit pe cale diplomatică de a face reprezentaţiuni puterilor cari sînt în relaţiuni comerciale cu noi. Dar avem o veche experienţă că asemenea reelamaţiuni rămîn fără efect dacă ele nu sînt sprijinite prin presiunea unei puternice opiniuni publice. Cînd mai deunăzi principele Bismarck a sprijinit taxele în Camera germană, el a zis că lui [î]i este mai de aproape cămaşa decît surtucul agricultorilor maghiari; eu sînt recunoscător cancelarului Germaniei pentru această francheţă fiindcă acum guvernul ungar va crede în fine că agricultura patriei noastre este ameninţată cu un serios pericol; şi poate că acum şi guvernul nostru-şi va însuşi maxima cămăşii şi a surtucului şi va lua şi el în faţa Yienei o altă atitudine ... De aceea îmi iau libertatea de a adresa ministrului întrebarea : 1. Guvernul are un plan bine determinat despre dispoziţiunile ce sînt de adoptat în faţa pericolelor care deja în parte există şi în parte în curînd vor exista ? 2. Este dispus guvernul să comunice Camerei măsurile ce este otărît a adopta?” Şi acum, domnilor deputaţi, nu socotiţi dumneavoastră că a venit timpul ca guvern şi reprezentaţiune naţională şi naţiune cu toţi împreună să ne zicem după expresiunea ilustrului fundator al unităţei germane că a sosit timpul ca şi nouă cămaşa românească să ne fie mai scumpă, mai dragă decît surtucul maghiar ? Nu este timpul ca şi noi să ne otărîm odată a nu mai aştepta mântuirea noastră de la tratative diplomatice care ţin de patru ani şi care n-au avut altă ispravă decît de a ne compromite mai mult nu numai existenţa noastră economică şi comercială, dar şi demnitatea noastră de stat liber şi de sine stătător ? Eu este timpul sosit ca să nu ne mai răzimăm decît pe noi înşine, pe inteligenţa noastră, pe munca noastră proprie, pe energia noastră, pe patriotismul nostru? Nu este timpul sosit ca şi Bomânia să aibă şi ea propria sa politică economică şi comercială? Nu este timp a recunoaşte că greşit a fost sistemul nostru economic şi comercial de pînă acum răzămîndu-1 esclusiv pe debuşeurile noastre teritoriale, pe singurile juncţiuni cu căile ferate austro-ungare şi lăsînd în a doua linie, ba chiar părăsind debuşeurile noastre fluviale şi maritime ? Domnilor deputaţi, să nu ne facem iluziuni. Cu sistemul protecţio-nist pe care l-au adoptat astăzi toate puterile şi pe care Austro-Ungaria mai cu dinadinsul l-a adoptat şi ni-1 aplică în chipul cel mai aspru, spre a nu zice şi cel mai crud, nu mai avem nimic de aşteptat de la puternicul nostru vecin. I-am dat tot şi el nu ne dă nimica. Precum o ştiţi, această convenţiune are două greutăţi şi două măsuri. Importaţiunea industriei sale în Bomânia, Austro-Ungaria ne-a impus-o, putem zice botezată cu cuvîntul de liberul schimb. 233 Esportaţiunea produselor noastre în Austro-TTngaria este lovită şi împedicată printr-un protecţionism care din zi în zi devine mai pronunţat, „Cînd liberul schimb nu este reciproc, cînd unii dau tot şi alţii nu dau nimica, atunci în asemenea condiţiuni liberul schimb nu este decît o tocmeală de înşelat” (un rnarehe de dupe); aşa s-a esprimat domnul Meline, ministru de agricultură al Republicei Franceze, în discuţiunea urmată asupra punerei taxelor pe cerealele străine. Cine voieşte să vază ce greutăţi, ce neajunsuri, ce conflicte ne-au produs eonvenţiunea comercială din 1875, chiar de la început şi în toată durata sa, îl rog să parcurgă procesele-verbale ale comisiunei mixte rîn-duită la Yiena, spre a preciza deosebitele articole ale tarifului convenţional. Aceste procese-verbale sînt date publicităţei de către Ministerul nostru de Finanţe în „Buletinul legiuirilor financiare”, tomul III; anul 1883. în faţă dar cu atîte interese româneşti [subjugate intereselor străine, trebuie neapărat să ne hotărîm a ne întoarce din calea fatală în care am intrat de la 1876 încoace. Hoi, cari de atunci am întors dosul către porturile, către debuşeu-rile noastre maritime şi fluviale, trebuie din nou să le întoarcem faţa; la ele să concentrăm toată activitatea noastră; pentru îmbunătăţirea lor să facem toate sacrificiele cari ne sînt în putinţă sau chiar pînă la marginea neputinţei. Aceste sacrificii ne vor fi răsplătite însutit; spre ele să dirijăm esportaţiunea cerealelor şi a produselor pămîntului şi ale muneei noastre. Căile noastre ferate spre porturile noastre să le dirijem; scăderea tarifelor pe căile noastre ferate să o facem în direcţiunea porturilor noastre maritime şi dunărene, spre a favoriza astfel esportaţiunea noastră prin ele. Să nu mai facem şi în viitor precum am făcut pînă acum, adică prin tarife directe şi ieftine să sustragem debuşeurilor noastre de apă esportul nostru şi să-l dirigem la debuşeurile de pe uscat, Iţcani, Predeal şi Vîr-ciorova. Aici produsele noastre se găsesc în faţă cu protecţionismul şi în faţă chiar şi cu prohibiţiunea. La Dunăre şi la mare, esportul nostru se va găsi în libertate de ase dirige acolo unde cerealele şi produsele pămîntului nostru vor fi cerute; şi sînt multe ţări unde ele sînt şi necesare şi căutate. Şi cînd zic că esportul nostru trebuie să-l dirigem spre porturile noastre, spre apă, nu înţeleg numai porturile noastre france sau acele care le cerem să fie declarate france. Pe lingă Sulina, Constanţa, Galaţi, Brăila, Giurgiu, Severin, înţelegem şi Mangalia şi Tulcea şi Călăraşi şi Olteniţa şi Turnu Măgurele şi Zimnieea şi Calafatul şi Bechetul şi Corabia; înţeleg în fine toate porturile de pe Dunăre şi chiar de pe Prut, toate porturile în fine mari şi mici unde putem încărca up vapor, o corabie cu pînze, un caic, o luntre chiar, eu care să facem ca cerealele noastre şi produsele pămîntului nostru şi a muneei noastre să poată ajunge la mare şi de acolo să se dirige în lumea cea întinsă. Aşa fac toate naţiunile cari voiesc a avea un comerţ internaţional care să le aducă bogăţie, iar nu mizerie ! într-alte cuvinte, domnilor deputaţi, înţeleg ca noi să înlocuim esportul nostru de pe uscat prin esportul nostru de pe apă, să adoptăm în privinţa esportului nostru politica de apă în locul politicei de uscat ce am urmat pînă acum. Această eale ne-o arată şi o scriere din toate punctele de vedere remarcabilă, ce de curînd a ieşit la lumină. Este Raportul general asupra regatului României de escelenţa sa sir W. A. WMte, trămisul estraordinar şi ministrul plenipotenţiar al M. 8. britanice în România, Bucureşti, 1884. 234 Autorul acesta îşi are făcut un nume în Europa prin vastele sale cunoştinţe, el îşi are făcut un nume în România prin luminata sa amiciţie pentru ţara noastră, prin sprijinul ce a dat pururea dezvoltărei noastre economice şi naţionale în faţa puternicei sale patrii, pururea binevoitoare românilor. Iată, domnilor, ce găsesc în această preţioasă scriere : „Trebuie să ne aducem aminte că cumpărările unei naţiuni agricole ca România atîrnă dîntîi de recoltele sale, pe urmă de export aţiunea produselor pămîntului său şi că, numai în marginele facultăţei ce această ţară are de a le transporta pe pieţele străine, ea are mijloacele de a-şi procura şi de a plăti mărfurile şi produsele manufacturate ale străinătăţei. De aici provine importanţa pentru noi (englezii) şi pentru comerţul nostru a dezvoltărei resurselor naturale, a prosperităţii României, a stabilităţei în această ţară şi a înlesnirei comunicaţiunilor cu această ţară pe calea măr ei ţi a Dunărei şi de acolo pe căile ferate interioare". Această idee, competentul ministru al prea graţioasei majestăţi regina şi împărăteasa o dezvoltează în altă parte a preţioasei sale scrieri, în următorul chip : „Lăsînd de o parte, zice Excelenţa sa sir William A. White, rezultatele cari ar putea să fie atribuite evoluţiunilor politice, prin care ţara ce ne preocupă a trecut de la 1866 şi care nu pot fi tratate într-un raport de această natură, trei împrejurări economice au contribuit a dezvolta resursele României şi a o împinge într-o cale de prosperitate, gradual crescîndă. Aceste împrejurări merită de a fi cunoscute pentru ca progresele comerciale făcute mai ales de la 1875 să poată fi apreciate. Cel întîi din aceste evenimente se suie la 1856 şi se referă la gurile Dunărei. Puterile adunate la Paris în martie 1856 se hotărîseră de a recunoaşte cestiunei Dunării o importanţă internaţională care necesita suprave-ghearea lor. în scopul acesta, ele nu numai proclamară întreaga libertate a acestui fluviu, dar încă ele încredinţară unei Comisiuni europene sarcina importantă de a curăţi gurile sale prin lucrări speciale pretutindeni unde, din neglijenţă sau în urma altor împrejurări, s-au fost grămădit împedicări şi stavile navigaţiunei între Isaccea şi aceste guri. Marile puteri rareori s-au înţeles în scopul de a executa o muncă atît de binefăcătoare precum aceasta s-a întîmplat a fi pentru ţara aceasta, imediat aflată alături cu fluviul a cărui gură devenea astfel navigabilă, ceea ce în acelaşi timp da o nouă impulsiune, o mai mare securitate comerţului maritim internaţional. Actul cel mai important după aceasta, faptul care a cauzat o adevărată revoluţiune în condiţiunea interioară a ţărei, a fost legea agrară din 1864. Istoria ţăranilor din România nu reintră în cadrul acestui raport. Va fi însă instructiv de a constata că, în vreme ce de o parte acei ţărani cari trăiau pe pămînturile boiereşti erau încet pe încet reduşi la starea de glebae adscripii (lipiţi de pămînt) şi supuşi la tot felul de acte arbitrare, ei dobîndeau de altă parte oarecare drepturi la lucrarea unei porţiuni de pămînt. Gestiunea ajunge la punctul său culminant în 1864. După coprinsul legei agrare, promulgată de principele Cuza în 14/26 august al aceluiaşi an, toţi ţăranii clăcaşi deveniră proprietari; capii de familie primiră pămîn-turi etc. 235 La aceste două evenimente principale pentru dezvoltarea Bomâniei în secolul nostru, la lucrările de pe Dunăre şi la legea rurală, trebuie să mai adăugăm un eveniment a căruia rezultate n-au fost mai puţin important. Yoiesc a vorbi de eonstrncţiunea căilor ferate conducînd la Dunăre. Aceste cai au sporit sarcinele contribuabililor, dar au contribuit mai mult decît orice alt factor a duce produsele ţării la pieţe accesibile mării, adică la gurile fluviului care udă pămîntul românesc”. Cum vedeţi, domnilor deputaţi, şi prevăzătorul autor al scrierei ce v-am citat nu vede folositoare, mănoase în roade decît căile ferate conăucînd la Dunăre, căci acestea contribuie de a transporta productele tarei noastre la pieţe accesibile măr ei. Aşadar şi Excelenţa sa sir William White, din început şi pînă la finitul interesantului şi bine întemeiatului său raport, ne recomandă politica de apă; ne recomandă ca la Dunăre şi la mare să dirigem toată inteligenţa noastră, toată activitatea noastră, toate capitalele noastre; căci acolo este mîntuirea noastră; acolo îmbogăţirea, mărirea, valoarea şi importanţa noastră între naţiunile civilizate şi libere ! Insă făcut-am aşa? 3ru ! Căile noastre ferate, în loc să ajungă la Dunăre, pînă acum îi întorc pot zice spatele. La Galaţi, şinele noastre se opresc la gară; ele nu ajung la Dunăre spre a descărca marfa în corabie, ele nu ajung măcar la magazii, ca bieţii comercianţi de grîne să nu fie astfel siliţi, precum şi sînt nevoiţi, de a descărca marfa din vagoane în care şi căruţe, spre a o descărca în hambare şi apoi iar a o încărca în care şi căruţe, pentru a o putea în fine îmbarca în vasele plutitoare. Şi să nu uităm că noi de 15 ani avem în ţară linia principală a căilor ferate gata şi că tot de atunci avem în Galaţi o gară ! Astfel acest biet oraş este mai înapoiat decît însuşi micul oraş turcesc Kiustendje, unde vagoanele ajung pînă la mare pe chei, de unde marfa se descarcă direct în corăbii. Să mai vorbim de cheiurile Galaţilor şi ale Brăilei şi ale tuturor celorlalte porturi dunărene pentru care oraşele ţărmuraşe au cheltuit zecimi* de milioane şi din care cheiuri unul nu este în picioare sau la locul său, unul nu îndeplineşte trebuinţele pentru care a fost clădit ? Dar, deşi cam tîrziu, să începem în fine a vedea greşelile făcute şi a ne gîndi la ce este de făcut, spre a vindeca consecuenţele greşelelor făcute. Mesajul regesc, citit la deschiderea sesiunei actuale, ne-a anunţat scăderea tarifelor pentru cerealele noastre. Această bună veste în parte se şi realizează. Am înaintea mea raportul foarte interesant şi bine studiat al domnului G. G. Oantacuzino, directorul general al căilor noastre ferate, şi prin care Domnia sa propune consiliului de aaministraţiune o scădere de tarifuri. Această scădere după propria sa mărturisire n-ar fi decît între 25 şi 45%, în vederea taxelor vechi şi, prin urmare, nu întemeiază încă egalitatea de preţuri între tariful local şi între tariful direct. Spre a ajunge la aceasta, ar trebui ca scăderea taxelor actuale să ajungă la 50% cel puţin. Dar iar bine şi cu acest bun început. Domnul Oantacuzino singur * Citeşte : zeci ! 236 im-şi face iluziuni în privinţa acestei scăderi. Domnia sa recunoaşte cu franeheţă că acest scăzămînt, adică de 1 leu 64 bani la fiecare kilă (de Muntenia) de cereale, nn este an folos mare acordat agricultorilor şi nu le asigură esportul produselor. Domnia sa merge mai departe declarînd acest folos iluzoriu; şi dar propune că dacă este ca să se vie în adevăr în ajutorul agriculturei în general şi porturilor noastre îndeosebi, apoi cere desfiinţarea taxei ce fiscul ia pe fiecare kilă de cereale la ieşirea lor din ţară, dare condamnată de 'Ştiinţă şi chiar de practica făcută în alte ţări. Domnia sa mai cere apoi şi desfiinţarea de 1/2% ce cu nedrept se îa în porturile noastre de la mărfurile şi produsele ce se esportă, cîncl taxa aceasta nu se ia de la marfa ce intră prin puntele fruntare de pe uscat. în contra acestei taxe, de ani reclamă în zadar agricultorii în general si comerţul din Brăila şi Galaţi în particular. Dar aci las să vorbească însuşi raportul onorabilului director general al căilor noastre ferate : ,,Venim, zice Domnia sa, la cestiunea dacă această efteni[r]e cu un leu 64 bani de kilă (de Muntenia) e suficientă pentru a asigura esportul. De acest fapt ne îndoim. în adevăr, scăzămîntnl de 1 leu 64 bani kila de grîu, care se vinde în ele mijloc la Brăila cu 70 lei, reprezintă o reducere de 2 1/2% ; asemenea kila de porumb, al cărui preţ mediu îl vom fixa la 60 lei la Brăila, se va bucura de o reducere de 2 3/4%; aceasta însemnează că exportatorul va putea viude griul eu 2 1/2% mai ieftin şi porumbul cu 2 3/4% mai ieftin, realizîncl acelaşi beneficiu ca şi pînă acum; dar aceste beneficii tocmai •sînt astăzi judecate insuficiente de agricultori şi e probabil că cu tot scă-zămîntul tarifelor ei vor menţine preţurile lor ca şi în prezent. Dar atunci puterea noastră de esport nu va fi crescută şi situaţiunea agricolă şi economică a ţărei nu va putea lua nici un avînt apreciabil. Dacă, din contră, ■agricultorii noştri vor scădea preţurile lor în raport cu reducerea de tarife, atunci puterea noastră de esportaţiune va fi crescută cu 2 1/3 sau 3/4 la sută, dar rezultatul obţinut va fi iarăşi aproape nul, reducerea fiind prea slaba. ISTegreşit, consideraţiunile ce espun aci sînt străine de administra-ţiunea căilor ferate, dar într-o eestiune atît de interesantă oarecare digresiuni nu vor fi judecate de prisos. Dacă o degrevare a cerealelor prin reducerea tarifelor de transport se impune, apoi sînt şi alte sar cine de care agricultura noastră ar trebui uşurată şi atunci articolul nostru de esport cel mai principal ar putea în adevăr să ia un avînt, care în aceşti din urmă timpi a mers din an în an slăbind; toate cerealele şi legumele făinoase uscate plătesc drepturi de esport care pentru grîu sînt de 2 lei de tonă; pentru porumb şi celelalte cereale de 1 leu de tonă; pentru legumele făinoase uscate de 2,50 lei de tonă ; mai mult, taxa porturilor de 1/2 la sută grefează [sic !] toate cerealele care se esportă prin fruntariele de apă cu un leu de tonă pentru grîu, cu 50 bani de tonă pentru porumb şi celelalte cereale, cu 1 leu 25 de tonă pentru fasole, linte, bob etc. Astfel drepturile percepute de vamă în 1883 pentru esportul cerealelor se ridică la 1 805 000, iar taxa de 1/2% a produs 571 000 lei sau în total 2 376 000 lei; astfel, din iaptul^ acestor taxe cerealele noastre sînt grevate în de mijloc cu 1 leu 68 bani de tonă, iar în special la Brăila şi Galaţi aceste drepturi reprezintă B lei de tonă de grîu şi 1 leu 50 bani de tonă de pommb sau alte cereale. 237 Dacă aceste taxe vamale ar fi desfiinţate, atunci nn ne-am mai îndoi de rezultatele satisfăcătoare ce am obţine în favoarea esportului. Paguba fiscului s-ar traduce în aparenţă printr-o perdere de 3 900 000; zic in aparenţă, căci în realitate ar fi larg acoperită prin creşterea transporturilor căilor ferate, prin micşorarea însemnată a agiului cu care guvernul cheltuieşte astăzi pentru anuităţile datoriei publice şi pentru furniturile din străinătate peste 6 000 000 lei, în fine prin creşterea tuturor veniturilor indirecte provocate de creşterea consumaţiunei datorită unei stări economice mai prospere”. Domnilor deputaţi, agricultorii şi esportatorii de grîne vor saluta cu bucurie propunerile domnului director general al căilor noastre ferate r pentru a se veni în ajutorul agriculturei noastre şi al esportului nostru» prin desfiinţarea taxei pe cerealele noastre la ieşirea lor din ţară şi a taxei de 1/2 la sută ce se ia pentru mărfurile din Galaţi, Brăila şi celelalte porturi dunărene. în adevăr, cînd în alte ţări se dau chiar prime pentru esportarea maii multor articole ale ţărei, măsură ce se propune a se adopta şi în Bomânia ia privinţa esportaţiunei spirtoaselor noastre, nu înţeleg cum se mai poate menţine taxa de esport pentru cerealele noastre, astăzi mai ales cînd agricultura noastră este zdrobită prin criza economică care ne b în tu ie şi prin măsurile restrictive ale vecinilor noştri austro-ungari. Bevenind, domnilor deputaţi, la cestiunea cea mare, la politica noastră economică şi comercială din care face parte esenţială propunerea pentru restatornicirea Galaţilor şi Brăilei ca porturi france, daţi-mi voie r. domnilor mei, a rezuma această cestiune. Am avut onoare a vă supune că este timp să renunţăm lă greşelile făcute de a favoriza esportul produselor noastre pe uscat, în paguba esportului produselor noastre pe apă. Aceasta o simte astăzi toată ţara. Joncţiunile căilor noastre ferate cu acele ale Austriei servesc mai mult a importa în ţară industria străină,, care ne suge, decît de a esporta din ţară produsele pămîntului nostru,, menite de a-ne îmbogăţi. O mai repet, trebuie dar să ne îndreptăm din nou ochii la marele şi frumosul brîu care providenţa l-a dat Eomâniei, la Dunărea, şi la plămmii cari fac o ţară să răsufle în libertate, la marea. Şi cînd zic aceste cuvinte am ferma convineţiune că de îndată inteligenta dumneavoastră atenţiune se va îndrepta spre porturile noastre maritime şi fluviale şi spre ceea ce avem a face pentru a le aduce în dezvoltarea şi-înflorirea lor cea mai întinsă. Prin însuşi această îmbunătăţire, dumneavoastră veţi pregăti dezvoltarea şi înflorirea a însuşi Eomâniei. Această îngrijire a dumneavoastră pentru porturile noastre se poate traduce în următoarele otărîri: a) A dirige spre Dunăre şi mare întreaga noastră activitate agricolă şi comercială. b) A întrebuinţa toate mijloacele de cari dispunem, a îngaja chiar o parte din viitorul nostru, adică chiar cu împrumuturi, a înzestra porturile noastre cu toate îmbunătăţirile şi stabilimentele pe care ţările occidentale le-au introdus în porturile lor spre a facilita şi dezvolta importul şi esportul, precum: docuri, cheiuri, elevatori şi mai ales joncţiuni facile între căile ferate şi vasele la încărcarea Şi descărcarea lor. c) A se scădea tarifele pentru traficul local şi a se pune acestea pe acelaşi picior de preţuri cu tarifele directe. 238 d) Ase desfiinţa orice taxe pe esportul produselor noastre. e) A se desfiinţa 1/2% pentru toate mărfurile din porturile noastre la ieşirea lor. Aceste îmbunătăţiri însă chiar esecutate ar rămîne necomplecte şi •ehiar fără mare rezultat dacă deocamdată şi îndată n-am pune pe oraşele noastre principale Galaţi şi Brăila în poziţiune să intre în luptă, pentru a. trage de o parte activitatea comercială ce în ultimii ani s-a lîneezit, iar pe de alta pentru a da o puternică impulsiune exportului cerealelor noastre. Am dar onoare, domnilor deputaţi, a vă ruga şi a face un deosebit apel la patriotismul dumneavoastră ca să aprobaţi proiectul de lege ce este supus deliberaţiunilor dumneavoastră. în sprijinul puternicilor motive care pledează în favoarea acestui proiect, nu pot mai bine, ca încheiere a raportului meu, decît a vă reproduce expunerea de motive datorită periei domnului ministru Dimitrie «Sturdza şi în care Domnia sa, tot ca ministru, a sprijinit proiectul de lege înfăţişat în 1879 de cabinetul domnului Ion Brătianu pentru menţinerea pentru oraşele Galaţi si Brăila a privilegiului de porto-franco pe timp ele AO ani: ESPUKERE DE MOTIVE Legea generală a vămilor decide la articolul 261 eă în orice caz drepturile de cari oraşele Brăila şi Galaţi se bucură acum cu titluri de porturi france vor înceta la data de 1 ianuarie 1878, în prevederea înfiinţărei în acele porturi de întrepozite de mărfuri. Legea din 7 aprilie 1878 prelungeşte termenul încetărei porturilor france pînă la 1 ianuarie 1880. întrepozitele nu s-au înfiinţat din lipsă de mijloace a oraşelor numite şi din cauza timpurilor grele prin care am trecut, iar termenul încetărei acestor oraşe ca porturi france se apropie. Mişcarea în contra porturilor france, mai ales la noi în ţară, nu mi se pare justificată. înainte de toate să ne întrebăm : Ce este un port-franc % în timpurile cînd sistemul de absolută prohibiţiune domnea peste tot locul era natural ea în porturi să se stabilească tot felul de îngreuieri a comerţului, fie prin dări de tot felul, fie chiar prin escluderea vaselor sub bandieră străină. Cu dezvoltarea industriilor, cu apropierea produsă de aburi între naţiunile cele mai depărtate s-a stabilit convingerea aprobată prin esperienţă eă comerţul în general şi comerţul maritim în special au nevoie de cea mai mare libertate posibilă pentru a se dezvolta. El e înăduşit şi desfiinţat îndată ce nu are libertatea mişcărilor sale. Atunci a început a se înţelege că, cu cit obstacolele puse comerţului se vor împuţina, eu atît comerţul se va dezvolta şi că această dezvoltare, departe de a fi în detrimentul naţiunei în care se produce, din contra-i aduce cele mai mari profituri. în fine s-a adoptat ca maximă economică că comerţul trebuie atras, iar nu respins. Aceste idei au dat naştere la întrepozite şi la porturi france. întiepozitele sînt nişte magazii unde mărfurile pot fi depus© şi ţinute în scuteală de taxe vamale. Drepturile fiscale se percep numai la ieşirea mărfurilor din aceste întrepozite. 239 Porturile france sînt nişte întrepozite mari căci ele coprincl un oraş maritim sau fluvial întreg; ele nu esclud stabilirea în acele oraşe de magazii de întrepozite, din contra le facilitează. Dacă întrepozitele sînt scutite* ca necesarii prosperărei comerţului, porturile france trebuie să-i dea un impuls cel puţin tot atît de mare şi de-puternic. Neguţitorii introducînd mărfurile lor în porturile france nu sînt siliţi să plătească vama pentru mărfuri nevîndute, iar acestea nu se scumpesc pentru consumatori prin dobînzile taxei vamale prea timpuriu plătită. în porturile france se dă mărfurilor dreptul, oarecum, d-a se răsufla pentru a şti încotro ele au să se îndrepteze, pentru a-şi alege înşile timpul cel mai favorabil de vînzare. Porturile france mai pot activa în mod simţitor comerţul cînd ele servesc a aglomera mărfuri intr-însele pentru a se răspîndi în străinătatea vecină. Cui profită mai mult comerţul crescînd de nu acelui pe a. cărui teritoriu el se dezvoltă? Toate aceste consideraţiuni au pentru Bomânia o însemnătate mai mare în faţa marelui fluviu care curge d-a lungul ţărei. „Dunărea, zice Michel Chevalier, e cel mai mare fluviu al Europei locuibile, un uriaş în comparaţiune cu ceilalţi pigmei. întinderea cursului său e aproape 700 leghe; Binul nu are deeît 300 ; Loara 250 ; Sena 170 ; Tamisa 86. Bazinul Dunărei ocupă un spaţiu de patru ori mai mare deeît acel al Binului, de şase ori mai mare deeît acel al Garonei, de treizeci şi cinci de ori mai mare deeît acel al Tamisei. Acest bazin are aproape una. şi jumătate ori mărimea Franciei. Dunărea nu e nici mai mult, nici mai puţin deeît întîiul fluviu al civilizaţiunei actuale. Dunărea e destinată a deveni calea cea mare a Asiei ** Centrale şi aceasta în profitul întregei Francii, coprinzînd în ea chiar porturile ei cele mai occidentale. Dunărea este chemată la un mare viitor, căci ea va împărţi cu Marea Mediterană privilegiul d-a conduce spre Orient oamenii, ideile şi lucrurile. Dunărea cu Marea Neagră vor forma mijlocul cel mai bun d-a pătrunde în Asia*** Centrală”. Această importanţă mare atribuită Dunărei în 1840 de marele economist francez a căpătat o confirmare oficială prin interesul manifestat de Europa întreagă prin instalarea Comisiunei europene şi lucrările gigantice şi unice pînă astăzi ridicate pe Dunărea de Jos în folosul unei navigaţiuni puternice şi sigure. Ţinta economică a Bomâniei fiind a profita de avantagiele enorme ce-i dă Dunărea, ea a căutat de mult a atrage, a activa, a mări şi a dezvolta mişcarea comerţului spre dînsa. Această mişcare trebuie să se mărească prin proximitatea ţărmului mărei de care dispunem astăzi. Bomânia are cinci porturi de cea mai mare însemnătate, care toate se pot nunii porturi maritime : Galaţi, Brăila, Sulina, Tulcea şi Constanţa. Dezvoltarea comerţului Bomâniei, prosperarea ei viitoare cer ca aceste cinci porturi să fie porturi france. Numai astfel vom atrage comerţul spre noi, numai astfel, prin un comerţ mai activ, resursele noastre vor putea fi apreciate, cunoscute şi esploatate. Aceste porturi france vor deveni piămînii întregei mişcări economice şi comerciale a Bomâniei. Galaţii şi Brăila sînt stîlpii comerţului ţărei. Nu rămîne îndoială că crearea oraşelor Galaţi şi Brăila de porturi france au contribuit foarte* * Citeşte : socotite ! ** Citeşte : Europei ! *** Citeşte; EuropaI 240 mult la avîntul ce a luat la noi comerţul în România şi în zadar ar căuta cineva să descopere inconvenientele ce ele au produs, căci nu le-ar afla. Desfiinţarea deci a acestor două porturi france ar fi departe d-a aduce foloase ţărei. Cu o asemenea măsură s-ar produce nu numai decadenţa acestor două oraşe atît de importante pentru existenţa şi prosperitatea ţărei noastre, ci decadenţa chiar a comerţului nostru. Desfiinţarea acestor două porturi france ar rădica comerţul altor porturi străine ale Mărei Negre; şi cine zice căderea comerţului zice totodată şi ruina ţărei. Se vorbeşte uneori de greutăţile şi perderile aduse administraţiunei vamale de aceste două porturi france; chiar dacă ele ar esista în modul esagerat în care se espun, totuşi ele nu pot să intre în cumpănă în faţa avantagielor imense ce aceste porturi france produc ţărei. Afară de aceasta, aceste mici greutăţi dispar dinaintea perfecţionare] constatate ce are şi trebuie să se producă şi în viitor în administraţiunea vamală. Statul nu va perde din venitul vamal, căci taxele la care el trebuie să renunţe în favoarea mărfurilor cari se consumă de către locuitorii porturilor france se vor compensa prin veniturile vamale în genere ce se vor percepe după un comerţ mai activ şi mai întins. Galaţii şi Brăila trebuie dar să rămînă ceea ce sînt astăzi, mai ales. cînd ştim că intr-însele reşed casele comerciale cele mai mari, cari întreţin şi menţin relaţiunile noastre comerciale internaţionale. Tulcea nu poate fi nedreptăţită şi chiar desfiinţată în faţa oraşelor ţărmurene străine din faţă. Sulina e portul maritim al Dunărei întregi, creat prin solicitudinea, lumei civilizate pentru fluviul rege. Constanţa în fine, situată chiar pe mare, capul unei linii de calo ferată care uneşte Dunărea cu marea, este menită a deveni nn emporiu de comerţ important, dacă vom şti să-i dăm ajutorul şi avîntul de care are nevoie. D. Sturdza. Domnilor deputaţi! Am ajuns la finele raportului men. L-am redi-giat dezbrăcat de orice spirit de partidă; l-am redigiat numai din punctul, de vedere al binelui public, al datoriei ce avem cu toţii, şi guvern şi Cameră şi naţiune, de a ne întoarce dintr-o cale greşită, de a vindeca rănile trecutului, de a ne pune serios pe muncă şi colectivă şi individuală, muncă energică de toată ziua şi chiar de toată ora, pentru a da patriei noastre roadele unei adevărate politici economică naţională, pentru a dezvolta şi bine întrebuinţa marile resurse cn care providenţa a înzestrat pămîntul nostru, pentru a ne întări înăuntru şi în afară prin îmbunătăţirile materiale şi morale care co[n]stituie adevărata putere şi mărire a naţiunilor civilizate. Numai aşa urmînd, numai neuitînd un minut vechiul cuvînt al bitrînilor noştri, ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta, vom putea ajunge să fim stăpîni în ţara noastră, în casa noastră. * Şi numai astfel vom bine merita de sprijinul ce Europa ne-a dat în toate timpurile, numai astfel România-şi va dobîndi importanţa şi renu-mele ce trebuie să aibă între popoarele din orientul Europei, numai astfel vom împlini misiunea ce Traian, marele imperatore, a dat poporului român la gurile Dunărei! Mihail Kogălniceanu. 25 februarie 1885. 36 - o. 83» 241 PROIECT DE LEGE 1. Se declară de porturi france oraşele de porturi Galaţi şi Brăila. 2. Acest drept se acordă acestor oraşe pe termin de opt ani, cu începere din ziua sancţionării acestei legi. 3. în intervalul- acestor opt ani guvernul va esecuta construirea docurilor şi întrepozitelor, conform legii din 18 iunie 1881. 4. Un regulament de administraţiune publică va determina modul de aplicaţiune a regimului de porturi france şi va stabili natura şi cîtăţimea obiectelor de strictă necesitate pentru consumaţiunea casnică care vor urma a fi scutite de vamă la ieşirea prin barierile citatelor porturi. în apărarea proiectului. Domnilor deputaţi, vă mărturisesc o mare mirare ce avui astăzi, vă mărturisesc că pînă cînd nu a deschis gura onor. domn ministru de comerţ 8 eu nu credeam cum că acelaşi cabinet care la anul 1878 a lovit în legea vamală, în acea lege care a desfiinţat porturile france ... Domnul preşedinte al consiliului: Nu numai acelaşi cabinet, dar şi chiar aceiaşi oameni ar trebui să zici. Cu aceeaşi măsură cu care mi se măsoară voi măsura şi eu ... Am ascultat pe banca ministerială cu cel mai mare respect şi fac apel la onor. domn ministru de comerţ să spună dacă eu i-am făcut nu o întrerupere pe cînd vorbea Domnia sa, dar chiar dacă am făcut vreun semn de aprobare sau de dezaprobare. Prin minare, am dreptul să reclam şi eu pentru mine ca raportor acelaşi respect ce eu am arătat băncei ministeriale şi cu atît mai mult sînt în drept să cer aceasta, cu cît mi se pare că eu sînt consecvent în spusele şi faptele mele de acum cu spusele şi faptele mele de mai nainte ; cu cît mai cu seamă eu sînt astăzi acelaşi care eram în ministerul de la 1878 cînd pledam pentru menţinerea porturilor france; acelaşi care eram în întrunirile de la Mazar Paşa şi în alte întruniri în care, împreună cu capul cabinetului actual, luptam pentru a aduce răsturnarea ministerului conservator. Prin urmare, cînd eu viu astăzi să susţiu aceleaşi idei, mă cred în drept să vă cer să respectaţi convicţiunile mele, cari nu s-au schimbat. Onor. domn ministru de comerţ nu şi-a dat osteneala să citească expunerea de motive înfăţişată de domnul ministru Brătianu prin vocea colegului Domniei sale de atunci de la Ministerul de Finanţe, dar eu [î]i voi spune numai atît, că argumentele cabinetului de atunci în favoarea porturilor france, conţinute în acea expunere de motive, sînt şi astăzi tot aceleaşi. Onor. domn ministru de comerţ se vede că a uitat să vă spună că s-au schimbat împrejurările şi în ce situaţiunea ţăiei de astăzi este altă decît aceea care era la 1878 ... Domnul ministru de culte9 : Vă voi dovedi eu aceasta. Onor. domn ministru de culte şi instrucţiune publică zice că are să ne dovedească dumnealui aceasta. Yoi fi foarte fericit să văd că Domnia sa se găseşte în stare de a ne dovedi această schimbare; dar eu mă tem că nu va putea şi nu 242 va putea pentru eirvîntul că comerţul nostru nu a luat nicicum vreo Altă direcţiune, industria noastră nu a prosperat, nimic în fine în întrul ţărei nu s-a schimbat. Domnilor, un economist al cărui nume-mi scapă în acest moment a zis că porturile france nu au raţiune de a fi desfiinţate decît atunci cînd în dosul lor au o ţară de industrie. Să-mi arate domnul ministru care a vorbit sau cel care mai are a vorbi că industria noastră de la 1883 de cînd s-au desfiinţat porturile france a mai înflorit! Dacă vom cerceta, vom găsi că industria noastră a mai căzut, şi industria mare şi industria mică. Unde este industria mare, care ar avea astăzi o mai mare dezvoltare decît o avea înainte de 1883 ? Nu o cunosc. Unde este industria mică? Unde sînt corporaţiunile de mai nainte? Unde sînt pantofarii? Unde sînt tabacii şi atîtea industrii manuale, cari atunci existau şi cari astăzi nu mai există? Nu văd nici o schimbare în nimic. Onor. domn ministru al cultelor şi instrucţiunei publice sau onor. domn ministru, nu ştiu cum să zic, căci un ministru are cîte patra titluri, încît vă mărturisesc că-i confund — onor. domn ministru de agricultură, comerţ şi industrie, vedeţi o mulţime de etajere (ilaritate) —r nu a spus nimic. Domnia sa a zis că oraşele nu au căzut, că ele sînt înflorite. Dacă este aşa, l-aş ruga să-mi spună: cercetat-a Domnia sa să vadă care este numărul patentărilor astăzi şi care era mai nainteî Examinat-a rolurile de contribuţiune foncieră de la Galaţi şi Brăila ? Nicidecum. Mai mult decît atît. Orice autoritate, şi chiar autoritatea din Bucureşti, dacă ar cerceta ar găsi că au emigrat din Galaţi aci şi aiurea oameni nu cu sutele, ci cu miile. Ei bine, care este cauza acestei emigraţiuni? Cauza este că desfiinţarea porturilor france a adus nefericirea, iar nu fericirea acelor oraşe. Cu ce am înlocuit acea instituţiune î Aţi văzut foarte bine că domnul ministru de finanţe a spus că sînt oraşe întregi cari sînt întrepozite. Ei bine, s-au desfiinţat întrepozitele oraşului, ne spune onor. domn ministru al agriculturei, căci sînt întrepozite mici, magazii încărcate. Apoi, dacă sînt aşa, de ce dumneavoastră nu vă ţineţi de dînsele? De ce de 5 ani de zile bateţi toba după întrepozite şi după docurif De ce de 5 ani de zile ne spuneţi necontenit că Gestiunea docurilor este la studiu ? Iată ce aţi zis în mesajul de la 1881 : Construeţiunea docurilor e în studiu. Aceasta e zisă la 15 noiembrie 1881, e repeţită la 1882, la 1883,. la 1884 şi iată că o repeţiţi şi la 1885. Construeţiunea docurilor e la studiu şi cu toate acestea Domniile voastre veniţi şi desfiinţaţi porturile france, făgăduind docuri, care de patru ani sînt la studiu. Şi vine ministrul comerţului şi vă spune visuri de docuri, de poduri pe Dunăre şi altele şi altele. Apoi cu asemenea speranţe se încurajează comerţul? Dar aşa a făcut principele Bismarek? O voce: A avut cinci miliarde de la francezi. And o voce elocventă care zice că a avut cinci miliarde de la francezi, Ei bine ! Dacă noi n-am luat cinci milioane de nuci [sic !] de la turci,, este un cuvînt acesta ca necontenit să tot promiteţi şi niciodată să nu vă ţineţi de ciivînt? 243 Cum era legea vamală din 1874? îsu zicea ea că iutii au să se facă ciocurile şi apoi să se desfiinţeze porturile france ? Apoi la iulie 1881 n-aţi votat două legi însărcinînd pe administra-ţiunea căilor ferate să facă docuri? De ce nu le-aţi făcut? Acei din miniştri cari pretind că sînt oameni de comerţ nu ştiu cel mai elementar lucru care e indispensabil comerţului: că exportul e sufletul comerţului, fie mic, fie mare? Aţi promis Galaţilor docuri, de ce nu aţi aşteptat să faceţi docurile şi apoi să desfiinţaţi portul franc ? Vorbiţi de grosişti şi-i acuzaţi. Dar cine ne-a pus pe noi în dara-veri eu lumea cea mare comercială dacă nu acei grosişti, cari erau exportatori de cereale şi importatori de mărfuri bune franceze şi engleze, pentru care, în loc să le trimitem aur, le trimitem grîne şi materii prime ? Aceasta făcea marele folos al oraşelor şi al ţărei; era un schimb de cereale cu produsul industriilor străine şi nu cu acea industrie rea pe care astăzi o plătim en aur în loc de cereale, cu aur pe care-1 plătim scump fiindcă sintern nevoiţi să-l aducem din străinătate. Domnilor, orice veţi face, nu puteţi reduce cestiunea aceasta la un interes local. Galaţi şi Brăila reprezintă cheia bolţei edificiului nostru economic (aplauze), a comerţului nostru, a dezvoltărei noastre comerciale. Aceasta e Galaţi şi Brăila şi oricît să vorbiţi de contrabandă, de şicane făcute la barieră, toate acestea o bună administraţiune le poate înlătura; dar nu puteţi înlătura pagubele de milioane ce pierde ţara prin izgonirea comerţului unor ţări cari pe tărîmul politic şi economic nu ne-au făcut nici un rău şi pe tărîmul comercial ne-au făcut bine. Domnilor, ştiţi vorba aceea care zice că de la inemic să iei consiliu, ab hoste comilium. Să vedem, înainte de a se naşte între noi divergenţa aceasta ca unii să zică că porturile france sînt bune şi alţii rele, înainte de a se găsi în ţara aceasta doi-trei oameni cari să zică că porturile france sînt rele, să vedem cine a strigat cel întîi că porturile france sînt rele ? Fost-a acea voce românească? Pînă la anul 1874 nu s-a auzit în această ţară o singură voce românească care să ceară desfiinţarea porturilor france. La 1874, cînd s-a pus pe tapet încheierea convenţiunei comerciale, cea întîi condiţiune — n-am actele diplomatice, şi apoi domnul Brătianu ne-a spus că cestiunile cele mari nn se tratează astăzi cu note, ci cu şoapte la ureche. Şi eu am trecut pe acolo şi pot spune că la 1874 s-a cerut în convenţiunea comercială desfiinţarea porturilor france şi, fiindcă nu s-a putut pune în convenţinne, s-a zis că se va aduce în urmă o anume lege ... O voce: Bravo ! Şi vă rog să luaţi seama, domnilor, că porturile france au rămas totdeauna în picioare cît noi am ţinut o politică care nu era prea pronunţată în favoarea unei puteri, ceea ce ne făcea onoare. O putere însă, şi aceasta-i face onoare, care a căutat să facă con-ebiste, nu prin arme, ci mai cu deosebire prin subjugarea intereselor noastre economice, a cerut desfiinţarea porturilor france. Onorabili domni, am adus înaintea Domniilor voastre un fapt, pe care mai tîrziu îl voi dovedi aşa cum să nu mai rămîie cea mai mică înclo-ală în spiritul nimănui cum că ideea desfiinţărei porturilor france nu a luat 244 naştere in ţara noastră, nu a venit de la noi. Şi la 1874 era libertate de presă, era tribună; să mi se arate eă la tribuna acestei Camere, de cînd avem regim parlamentar, să mi se arate că o singură dată s-a ridicat o voce care să ceară desfiinţarea porturilor france. Nu există ; sau cel puţin «eu iul cunosc şi cînd mi se va arăta voi recunoaşte că am păcătuit. Legea eare la 1874 a voit să lovească aceste porturi n-a cutezat să le desfiinţeze «de îndată, a zis că se vor desfiinţa după trei ani, în care interval se vor face docuri, drumuri de fier etc., dar nu s-a făcut nimic. Şi noi mazariştii liberali, cum am ajuns la putere am zis : Nu avem bai; dăm înapoi ceea ce au luat conservatorii. Noi am venit cu proiect de lege şi am amînat pe zece ani desfiinţarea porturilor france şi acea lege am votat-o în aplauzele tutulor. Ei bine ! Cum s-au schimbat lucrurile în doi ani, căci numai doi ani nu trecut pînă la 20 decembrie 1882, cînd se vine şi se cere, cu o ocaziune indirectă a desfiinţărei portului franc Constanţa, desfiinţarea porturilor iran ce Galaţi şi Brăila? Dar portul franc din Constanţa nu era decît o împiedicare pentru săracii negustori şi ei au cerut să li se ia acest dar. între delegaţii cari au aprobat acel proiect de lege era şi un gălăţean, onor. domn Fulger. Domnia sa s-a rostit pentru desfiinţarea porturilor france. Domnul Fulger e un om însemnat; a fost primar pînă mai deunăzi, întrebaţi ce popularitate mai are azi ? Yedeţi bine cuvîntările care-1 înconjoară, iată răsplata pentru votul acesta. De aceea am zis în raport: intrigi locale; am fost modest. A vorbit domnul ministru al comerţului despre domnul Campiniu, eare spunea că se cere de brăileni desfiinţarea porturilor france. Ei domnilor, era atunci o politică ; se zicea : Cade Galaţii, se ridică Brăila şi prin urmare se juca jocul: Să ucidem Galaţii, să ridicăm Brăila. S-a ucis şi unul şi altul. Brăila are o poziţiune excepţională, are Dunărea de Sus care-i aduce grînele şi le schimbă în corăbii de mare; aceasta-i dă oarecare miş-oare, pe care a avut-o totdeauna. Dar e cu neputinţă ca Galaţii căzînd să rămiîe Brăila şi oricine are vederi mai înalte, mai depărtate, trebuia să ţintească a face ca Galaţi şi Brăila să fie un singur oraş şi un oraş va fi cînd se va face o linie de drum de fier d-a lungul Dunărei, care să unească Galaţii cu Brăila. Nu vin aci să fac laude nemeritate, nici o revelaţiune, căci toată lumea ştie că dacă Bucureştiul n-a[r] fi fost un centru mare de românism Galaţi şi Brăila ar fi fost capitala ţărei; se făcuseră chiar proiectele de instalare la Yădeni. Bucureştii însă fiind un centru mare, s-a ales drept capitală. Ceea ce însă n-a făcut politica trebuie să facă comerţul pentru Galaţi şi Brăila şi de aceea trebuie să căutăm să se ridice aceste oraşe, iar nu să înrădăcinăm ideea că ucizîndu-se Galaţii are să se ridice Brăila. Acum, domnilor, după ce v-am arătat că starea de lucruri internă n-a putut întru nimic să motiveze desfiinţarea porturilor france, să facă a scuipa la 1881 ceea ce a adorat la 1878 şi să bineeuvîntăm ceea ce la 1878 am vrut să ardem, să-mi daţi voie să vă citesc cîteva cuvinte din mesajul domnesc din 15 noiembrie 1881. Iată ce găsesc acolo : „îngrijirile dar ce au deşteptat în ţară cestiunea libertăţei Dunărei sînt legitime. Necesitatea de a atrage cît mai mult în porturile noastre, în sus ca şi în jos de Galaţi, vasele de comerţ străine şi pavilioanele de orice naţionalitate este cu atît mai viu simţită, cu cît comerţul nostru întîm-pină adesea, la exportul pe fruntariile de uscat, felurite piedici şi cu cît, de la un timp încoa, sub cuvînt de epizootie, el este chiar ameninţat de 245 a-şi vedea închise cu desăvîrşire acele fruntarii în ce priveşte exportul de vite mari. Interesele noastre cele mai vitale ne silesc, prin urmare, a veghea pentru ca cel pnţin pe acea mare arteră de comnnieaţinne să nu ni se impună condiţiuni cari să împiedice dezvoltarea noastră şi să facă din. libertatea navigaţiunei un drept iluzoriu pentru noi. De libertatea Dunărei au fost şi sînt strîns legate destinele României, de aceea şi românii au fost în toate împrejurările recunoscători acelora cari au contribuit ia emanciparea acestui mare rîu de orice preponderinţă exclusivă”. Aş ruga pe domnul ministru al agriculturei ca să primească singur refutaţiunea cuvintelor pe cari le-a zis relativ la tratatul de la Adrianopoler confundînd acel tratat care s-a încheiat la 1829 cu cele întîmplate la 1854r prin gelozia dezvoltărei porturilor noastre faţă cu Odesa : 5,Cînd Rusia, dărîmînd cetăţile de pe malul sting, a redeschis Dunărea comerţului european, cînd Tratatul de la Paris a venit să completeze* opera începută şi să asigure şi mai mult libera navigaţiune, cînd Tratatul de la Berlin, consacrînd această situaţiune, a întărit-o prin noi garanţii^, hotărînd ca regulamentele de navigaţie să se alcătuiască de însăşi Corni-siunea europeană de la Galaţi, românii n-au avut şi nu puteau avea decit simţiminte de recunoştinţă pentru marile puteri, simţiminte izvorîte diii convingerea ce au că libertatea Dunărei este o condîţiune esenţială pentru propăşirea politică şi economică a ţârei lor”. t Uii in, r Prin urmare, nu de la Tratatul de la Adrianopole19 ne-a venit libertatea de navigaţiune şi aceasta o zice şi mesajul subscris de domnii Bră-. tianu, Bosetti etc. Domnul preşedinte al consiliului: Tocmai această rivalitate dintre Rusia şi Austria e care ne-a scăpat. Aşa e. Dar noi trebuie să avem o politică mai prevăzătoare ca să putem exista şi cînd rivalitatea n-ar mai exista. Domnul preşedinte al consiliului: Dai- tocmai aceasta nu ai dumneata în vedere Noi trebuie să căutăm a urma o politică care să fie numai a noastră,, iar nu a unuia din rivali. Domnul preşedinte al consiliului: O politică care să-i menajeze pe amîndoi. Tocmai de aceea să nu dăm preponderenţă unuia contra altuia. Domnul preşedinte al consiliului: Dumneata o dai. Aşadar, iată ce se zicea la 1881. Iată politica adevărat românească? cum zice domnul prim-ministru, căci face parte egală şi Rusiei şi Austriei, Dar acest mesaj a dat loc la un mare conflict; acest mesaj a produs nişte scuze cari s-au publicat în capul gazetei oficiale din Yiena. După aceea au urmat mai multe schimbări, mai multe plecări şi sînt foarte discret, căci o ţară mică trebuie să aibă la tribună foarte mult scrupul. Dar faptul e pozitiv că în urma împăcărei acestui conflict şi a altui conflict, care a fost la Iaşi provocat prin cuvintele unui simplu muritor11... Domnul preşedinte al consiliului: Mult mai tîrziu. 246 Cînd iarăşi a trebuit să se dea explicaţiuni mult mai dureroase pentru noi... Domnul preşedinte al consiliului: Sînt ţări mult mai mari decît noi cari dau 1 explicaţiuni. Spun aceasta pentru eă ele dovedesc eă s-a schimbat politica după întrevederea de la Gastein12; atunci s-au desfiinţat porturile france, nu '■din iniţiativa guvernului, dar cu consimţămîntul lui. Cînd vă spun aceasta, domnilor, să nu credeţi dumneavoastră că sint numai bănuieli, numai presupuneri ale omului de opoziţiune, ale imului care voieşte să răstoarne, ale omului care, pentru ca să-şi satisfacă pasiunile lui, ca Erostrat, dă foc acestei ţări, provoacă interveniri străine ; im este nimic din toate acestea; este acel cîntec vechi pe care astăzi poate «eă nu-1 eîntă tinerii, dar pe care bătrînii-1 cîntau, un cîntec al lui Beranger din 1815 care zice: Que Ies Russes soient Russes, que Ies Autricliiens soienl Autricliiens et que nous soyons Frangais. Acest cîntec mi-1 însuşesc şi eu şi zic : face onoare mare miniştrilor austriaci cari totdeauna au profitat de împrejurările străine pentru ca să sporească puterea, influenţa şi bogăţia ţărei lor şi nimeni nu va tăgădui că în materie de succese, inteligenţă şi iscusinţă diplomatică Austria ocupă locul cel întîi, şi unul din cei mai mari oameni de stat ai acestei monarhii, căruia, cum am zis şi altă dată, Pesta şi Viena trebuie să-i ridice statuie, este şi corniţele Andrassy. Onor. domn I. Brătianu, intr-o revelaţiune pe care a făcut-o poate schimbată în formă, poate reprodusă rău în „M onitor ...” Domnul preşedinte al consiliului : Este preşedintele Adunărei care o spune. Dar în fapt a făcut apel la mine şi aceasta nici preşedintele Adunărei jiu o vă tăgădui, căci nu cred că în privinţa acusticei preşedintele nostru să fie privilegiat ca numai Domnia sa să audă bine şi noi toţi rău ; faptul este că domnul prim-ministru a făcut apel la mine. Dar ce am eu :2b face ca să interviu între domnul prim-ministru şi domnul Bălăceamx în neînţelegerea ce aveau13? Asemenea şi la Senat, unde au fost interpelări în cestiunea aceasta, iar s-a făcut apel la domnul Kogălniceanu şi acolo domnul Kogălniceanu a tăcut şi a dat dovadă de tact prin tăcerea sa, pentru că dacă ar fi fost să vorbească trebuia să vorbească într-un sens mai general. Poate că va veni momentul acela cînd voi vorbişi după moartea mea oasele mele nu vor fi trimise la puşcărie pentru doi ani; voi vorbi şi voi face descrierea diplomaţiei noastre şi din timpul rezbelului ruso-româno-turc şi în cestiunea Basarabiei; [î]mi păstrez dreptul acesta, «dacă Dumnezeu [î]mi va da putere. Este însă, domnilor, un fapt, că singura putere care de la Congresul «de la Berlin s-a întors triumfătoare nu este puterea care a vărsat sînge şi a .cheltuit milioane de poli de aur, ci este puterea care n-a vărsat nici o picătură de sînge, este puterea care n-a cheltuit nici un creiţar, este Austria, care de la Congresul de la Berlin s-a întors triumfătoare; iar Busia, care ajunsese la porţile Constantinopolei, s-a întors cu petecul de două judeţe ale ţărei noastre şi cu pustiul Batumului, pe cînd Austria s-a ales cu două provincii mari şi cu preponderenţa în Peninsula Balcanică. Austria s-a Întors pe de o parte declarînd independenţa noastră, iar pe de alta, cum am zis şi alaltăieri — şi aci rog pe domnul ministru de externe să urmărească de aproape ceea ce spune ziaristica austriacă în privinţa comerţului nostru cu Austria —, s-a întors, afară de nenorocita cestiune a evreilor, 247 cu mărginirea dreptului nostru de tranzit, drept ce are fiece stat liber de-a atrage tranzitul pe la dînsul. Pe de o parte Austria ne-a declarat că suntem stat liber, iar pe de alta ne-a zis : Nu aveţi dreptul să faceţi nimic cui tranzitul. Sîntem declaraţi independenţi şi Porţile de Pier, cari sînt în întrul ţărei noastre, are să le spargă cînd va voi şi cum va binevoi Austria u. Mai mult încă : Camera de comerţ din Viena, aceea care reclamă deschiderea graniţelor pentru vitele noastre, vine şi ne aduce aminte că. capitulaţiunile sînt încă obligatorii pentru noi şi dovadă că-şi menţine acest chip de vedere este că pînă în ziua de azi Austria nu a voit să încheie cu noi convenţiunea consulară, astfel că pînă acum nu avem consuli decît acolo unde nu avem trebuinţă să-i avem. Aşadar vedeţi, domnilor, politica ce Austria urmăreşte în privinţa noastră şi bine face guvernul austriac; cu atît mai rău pentru noi clacă eîteodată închidem ochii şi urmărim o politică care satisface interesele austriace, cari pentru Austria sînt succese, conchiste, iar pentru noi nenorociri. Austria, din momentul de cînd s-au înfiinţat porturile france,, a jurat desfiinţarea lor. Cu 20 de ani... mai mult, cu 22 de ani mai nainte,, pe cînd în Ţara Românească nu era o singură voce românească care să zică ca porturile france sînt rele, pentru cuvîntul că gălăţeanul muica zaharul fără plată de vamă şi brăileanul mînca halvaua fără plată de vamă, Austria a cerut desfiinţarea porturilor france. Domnilor, ştiţi foarte bine, şi aci vin la revelaţiuni, ştiţi că pin Tratatul de la Paris s-a înfiinţat o comisiune pe Dunăre, care avea un scop determinat. Această Comisiune europeană avea misiunea să facă să dispară-piedicile de la gurile Dunărei şi să facă una din gurile Dunărei navigabile pînă la Isaccea şi prin Tratatul de la Paris s-a dispus că aceste atrîbu-ţiuni ale Comisiunei europene va trece în atribuţiunea unei eomisiuni riverane15, ca ea să facă să se aplice libertatea navigaţiunei pe Dunăre după principiile cari la Conferinţa de la 1815 s-au aplicat la toate fluviile mari, adică să asigure libertatea navigaţiunei pentru toate pavilioanele pe cît este Dunărea navigabilă. în acea comisiune figurau ea state libere şi autonome Wiirtembesg.. Bavaria, Austria, Turcia, şi Principatele cu titlul consultativ. Turcia, urmînd totdeauna calea cea rătăcită care a adus-o în starea, unde este astăzi, s-a unit cu Austria, care avea pe lingă dînsa pe Bavaria şi Wurtembergul ca aliate, pentru că pe atunci Prusia, în care se concentrau speranţele patriotice pentru unitatea Germaniei, era în mare coliziune cu Austria. Acea comisiune riverană cum s-a constituit, a luat cîmpii şi, în loc să aplice principiile liberale prescrise de Tratatul de Paris, s-a apucat să dea Austriei hegemonia asupra întregului fluviu. Fătul comisiunei mişte care s-a înfiinţat prin Tratatul de la Londra 18-1 găsesc în proiectul prezintat în sînul comisiunei riverane de către Austria. Austria era preşedinte de drept, Austria avea poliţie, Austria izgonea mai toate pavilioanele de pe Dunăre, căci nu permitea intrarea în Dunăre şi mişcarea de la un port la altul decît cabotajului cel mare, decît corăbielor care veneau din mare. Nu putea un stat european să aibă o corabie pe Dunăre decît dacă venea din depărtare şi eu destinaţiunea la anume port. Europa, care luase sub protecţiunea sa fluviul Dunărei, susţinea că, de vreme ce fluviului i se aplică principiul de liberă navigaţiune, nu poate să fie supus unui stat; susţinea ca apa Dunărei să fie sustrasă regimului vamal al statelor ţărmurene. De acolo foc mare şi ca consecinţă 248 delegatul Austriei a combătut acest chip de vedere şi a combătut tot ce putea da puterilor occidentale dreptul de a-şi arăta pavilionul lor, dreptul de a se aşeza întrepozite pentru comerţul francez, englez şi italian. Domnii mei, nu voiesc să zic nimic de la mine, ci mă mărginesc a vă eita textul... Domnul preşedinte al consiliului : Nu este o reveîaţiune aceasta : sînt lucruri cunoscute. în şedinţa de la 18 mai 1857, delegatul Austriei a înfăţişat o opi-niuBe specială în privinţa formalităţilor vamale. Iată ce zice: ,,Alegaţiunea principiului că fluviul convenţional trebuie să fie exclus din circumseripţiunile vamale stabilite este nouă în tranzacţiunile noastre; ea n-a fost nicicum indicată în cursul discuţiunilor precedente ţv. Prot. 9, 11, 12, 13), altfel am fi respins-o îndată, arătînd totodată motivele mele. Sub numele german Zollausschlussj exclusiune vamală, se desemnă poziţiunea de teritoriu a unui stat care este aşezată afară din circiimscripţiunea vamală a acelui stat, astfel că obligaţiunile vamale, prescripţiunile şi controlul în vigoare în materie de vamă, în limitele acestei eircumscripţiuni nu-i mai sînt aplicabile. Adevăratele porturi france sînt şi ele nişte asemenea excepţiuni de vamă. întrepozitele scutite de vamă nu sînt 13orturi france şi nu constituiesc nicicum exclusiuni ale teritoriului vamal; ele aparţin sistemului docurilor şi întrepozitelor”. Vedeţi că aci delegatul Austriei se rosteşte şi face deosebire între porturile france şi între doeuri şi întrepozite. Iată cum urmează : ,,Perfecţiunea progresivă a administraţiunilor îngrijate a combina interesul finanţelor publice cu dezvoltarea relaţîunilor comerciale nu mai permit de a considera porturile france şi scutirea de vamă a unei eircumscripţiuni oarecare ca dictată de o necesitate sau un avantaj bine stabilit. Statele comerciale cele mai considerabile le-au suprimat de mult timp şi au trecut la sistemul întrepozitelor şi docurilor; astfel au făcut Francia, Englitera etc. Departe de a suferi din cauza unei asemenea măsuri, comerţul şi navigaţiunea acestor ţări iau din contra avîntul cel mai important, ele se dezvoltă din ce în ce mai mult pînă la incalculabil. Germanul Zollverem nu admite asemenea porturi france, ci întrepozite .scutite de taxe, deşi supuse controlului vamal, ceea ce nu împiedică nicicum înflorirea şi prosperarea comerţului său” etc. Va să zică Austria, la 1857, acum 28 de ani, se rostea contra porturilor france şi declara că le-a păstrat numai pe mare. Dar de atunci sînt 28 de ani şi Austria, tot acea Austrie care se rostea în contra porturilor france, nu s-a gîndit să desfiinţeze Triestul şi Fiume, deşi Zollverein-ul german reclamă necontenit desfiinţarea portului franc de la Triest. Ei bine, vă rog să judecaţi acum : interesul pentru Eomânia, durerea pentru comerţul nostru, durerea pentru dezvoltarea noastră, durerea pentru binele nostru a făcut pe cavalerul de Blumenfeld ca acum 28 de ani să ceară desfiinţarea porturilor france? Apoi, dacă Austria a venit mai tîrziu din nou cu ideile sale şi a urmărit scopul de a pune mina pe Dunăre, pe cabotajul cel mare, de a ne supune la preşedinţa ei, la vocea ei preponderantă, cînd Europa a stigmatizat acea lucrare, cînd Europa eu Prusia împreună a regulat viitorul nostru la 1857 şi ne-a dat convenţiunea constituţională din 1857, şi aţi văzut că Austria tot urmăreşte ideia ca orieînd va putea să pună mina pe Dunăre, de ce să nu credeţi că tot ea col. 3 — p. 1297, col. 3; p. 1299, col. 3. Raportul se publică după broşură» ed. a Il-a, Bucureşti, 1885, 26 p. NOTE 1 1 în broşură nu s-a publicat următoarea introducere: „Domnilor deputaţi, secţiunea a IlI-a a binevoit a mă numi delegat al său în privinţa proiectului de lege pentru a se declarat din nou Galaţii şi Brăila ca porturi france. Adunîndu-mă în comitetul delegaţilor împreună cu ceilalţi onor. delegaţi, colegii mei au binevoit să mă numească raportor. Mulţumindu-le de această onoare, le-am declarat că rău fac şi că eu nu voiesc să primesc această însărcinare pentru că nu aş voi ca acestui lucm să-i dau un parfum de opoziţiune ; pentru că nu aş voi ca de la început să atrag asupra acestui proiect de lege, la care ţin din toată inima, să atrag bănuielile şi nemulţumirile pe care le provoacă totdeauna un om din opoziţiune şi fac apel Ia onorabilii mei colegi să spuie clacă nu i-am rugat întru aceasta şi că dumnealor nu s-au adresat la mine ca la un opozant, ci ca Ia omul care de 40 ani cunoaşte Galaţii şi poartă tot devotamentul. 252 De aceea vă declar că în această eestiune mă înfăţişez înaintea Domniilor voastre ca simplu deputat care voieşte binele ţărei, aşa după cum cred eu şi declar de mai nainte că orice s-ar crede, orice s-ar găsi în raportul meu că are o umbră de opoziţiune retractez orice frază, orice cuvin t care ar avea asemenea culoare. Cînd însă voi vedea că cestiunea se tratează nu ca eestiune a ţării întregi, cum o privesc eu, ci ca o eestiune de partit, ceea ce nu este, atunci voi intra şi eu în individualitatea mea. însă, pentru onoarea ţărei mele şi a Parlamentului, cred că pe băncile acestea nu slntem decît români şi cred că vom căuta să dezlegăm cestiunea dezbrăcaţi de orice spirit de opoziţiune sau de partit. Aceasta este profesiunea de credinţă pe care o fac şi vă rog să nu vedeţi in mine un opozant, ci un simplu deputat care vine să sprijine înaintea Domniilor voastre o cauză pe care o crede că este cauza ţărei. (Aplauze). Iată, domnilor, şi raportul cu care am onoarea să introduc cestiunea înaintea Domniilor voastre”. 3 Pentru Galaţi, vezi C. Buşe, Comerţul exterior prin Galaţi sub regimul de port-franc (1837—1883), Bucureşti, 1976; pentru Brăila, vezi Georgetă Peneiea, Cornelia Danieiopolu Papacostea, Lidia Demeny, Brăila port internaţional (1829—1877), mss ia Institutul de istorie „N. lorga”. Precizăm că regimul de porto-franco a intrat în vigoare la Galaţi la î iunie 1837. s Vezi Opere, V, Oratorie 111, partea a Il-a, passim şi Introducerea. 4 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 77 şi urm. 5 Ibidem, p. 147 şi urm. 6 Pentru veniturile C.E.D. şi mişcarea portuară la Galaţi, Brăila şi Sulina, cf. C. I. Bâicoi&nu, Dunărea. Privire istorică, economică şi politică, Bucureşti, 1915. 7 Vezi supra p. 84 şi 187. 8 An. Stolojan, ministrul comerţului, combătuse argumentele lui K. arătînd că după desfiinţarea regimului de porto-franco în cele două porturi taxele vamale sporiseră cu 2 milioane de lei, iar regia monopolurilor tutunului ciştigase în plus patru milioane de lei (după datele furnizate de C.E.D.). Mai spusese că acest regim de îiberalităţi favoriza doar pe marii importatori, in vreme ce micii negustori ai celor două oraşe care aprovizionau satele din jur se ruinaseră. Ceruse ca eventualele resurse financiare pe care le-ar avea România să fie folosite mai curînd Ia subvenţionarea unei societăţi de vapoare sub pavilion naţional „în loc să perdem Infiinţmcl porturi france”. 8 D. A. Sturdza. 10 Vezi totuşi afirmaţia sa explicită, supra, in preambulul la proiectul de lege. 11 E vorba de incidentul diplomatic din iunie 1883, provocat de toastul rostit de senatorul Petre Grădişteanu la Iaşi, cu ocazia dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare. Senatorul exprimase dorinţa unirii tuturor provinciilor româneşti aflate sub stăpînire străină cu patria mamă. Imperiul liabsburgic văzuse în această afirmaţie un atac contra integrităţii sale teritoriale şi guvernul român fusese silit a cere scuze. 12 Întîlnirea de la Gastein dintre I. C. Brătianu şi Bismarck a avut loc la 26 august/7 septembrie 1883. Pentru a obţine alianţa cu Germania, cancelarul de fier a impus României o alianţă prealabilă cu Austro-Ungaria. 13 Incidentul privea atituQinea lui I. C. Brătianu în discuţiile cu ţarul Rusiei la Livadia în 1877. Vezi amănunte în Souoenirs diplomatiques ale lui Iancu Băîăceanu, Academia R. S. România, (mss 1, cap. XVI). 14 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a Il-a, Introducerea, p. 12. 15 Ibidem, p. 9. ]6 Ibidem, p. 17 şi urm. 17 P. P. Carp fusese extrem de virulent. Comentînd pas cu pas afirmaţiile lui K., el spusese că programul de la Mazar Paşa n-a fost unul politic, „ci o fanfară de luptă menită a ralia trupele”. Despre prevederile Tratatului de la Berlin în ceea ce priveşte chestiunea Dunării, asemuite de K. cu sabia lui Damocles pentru România, declarase că sabia aceasta nu căzuse niciodată. El caracterizase raportul lui K. drept o combinaţie de „bogăţie de talent aşa de mare cu o sărăcie de seriozitate atît de mare”. Comentase apoi cifrele furnizate de K. şi combătuse concluziile acestuia spunînd că „dramatizează cestiunea” şi că prin înfiinţarea porturilor franco Galaţii şi Brăila ar deveni „centre de contrabandă”. După Carp luase cuvîntul I. G. Brătianu, care în esenţă spusese că porturile franco sînt la ora actuală un lucru depăşit. 18 Proiectul a fost respins cu 61 de voturi împotrivă şi 29 pentru. 253 Asupra petiţiei unor gălăţeni care protestau contra reînfiinţării porturilor franco * Domnilor deputaţi, preşedinta Adnnărei mi-a comunicat două peti-ţiuni: una din partea unor cetăţeni din oraşul Galaţi prin care protestează in contra înfiinţărei portului franc1; această petiţiune are şapte semnături, din cari numai două sînt româneşti; şi dacă-mi veţi da voie să* vă citesc această petiţiune, se va dovedi pe deplin ce se cere pentru acest oraş : ruina în favoarea străinilor. Dacă-mi daţi voie să o citesc ... Domnul vicepreşedinte : Mai intîi să-mi daţi voie să consult Camera pentru prelungirea şedinţei. Domnul preşedinte al consiliului, 1. C. Brătianu : Dacă vom merge tot astfel cum a început domnul Kogălniceanu, nu mai terminăm niciodată, oricît de mult ara prelungi şedinţa. Se fac raporturi lungi şi în alte Parlamente, se fac şi mai lungi, dar nu se citesc în Parlament. Vedeţi, citirea raportului ne-a luat toată şedinţa şi dacă ne-am apuca să mai citim tot ce se află la dosar, cu modul acesta nu mai putem vota bugetele pină la 20 martie. De aceea rog pe onor. preşedinte să consulte Camera dacă voieşte ca astă-seară să terminăm această cestiune. Domnul N. Catargiu : Raportul asupra bugetelor nu e prezentat încă. Domnul vicepreşedinte : Consult Camera dacă încuviinţează prelungirea şedinţei pînă la 7 ore. Voci : Pină se va termina cestiunea ! Alte voci : Să ne declarăm în permanenţă ! Domnul vicepreşedinte : Domnilor, guvernul propune să se declare Camera In permanenţă pînă se va termina cestiunea aceasta. Consult dar Camera dacă primeşte propunerea de a ne declara în permanenţă. Adunarea încuviinţează permanenţa. Domnilor, ca raportor sînt dator să vă dan cunoştinţă de toate lucrările delegaţilor. Aşadar, după ce v-am spus că s-a trimis delegaţilor o petiţiune subscrisă de şapte persoane, mai am a vă spune că mai sînt dona petiţmni acoperite cu sute de semnături. Domnul preşedinte al consiliului, 1. C. Brătianu : Coprir.se în raportul Domniei voastre. STu sînt eoprinse în raport, fiindcă ni s-au trimis după ce s-a tipărit raportul. Sînt bătrîn parlamentar ea să ştiu atît că trebuie să spun Camerei despre toate comunicările trimise de biuroul comitetului delegaţilor. Ziceam dar că s-au mai trimis comitetului alte două petiţiuni de la preşedinta Adunărei. O voce : Tot cu şapte semnături? Am zis la început că sînt hotărît, pe cită vreme nu voi vedea dintr-o parte bănuieli si acuzări, să mă ţin strict pe tărîmul de raportor al majori-tăţei Camerei. Onor. prim-ministru mi-a făcut imputare că dacă va merge aşa Camera nu va putea să dea ţârei bugetul. Isu socoteam, domnilor, că Domnia sa trebuie acum fără nici o dovadă să-mi arunce o asemenea acuzare. * Şedinţa din 5 martie 1885. 254 Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : Nu acuzare; dar fără voia domii-tale ne-ai luat o şedinţă întreagă numai cu cetirea raportului. N-am auzit că raporturile cari se fac iu numele comitetelor delegaţilor să nu se citească Camerei, să se înlăture citirea cînd cestiunea vine în diseuţiune. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : în toate ţările se face aceasta. îs ii ştiu unde se va fi făcîncl aceasta, dar cel puţin nu sva făcut niciodată la noi de cînd există Parlament în România. Ei bine, domnilor miniştri, să-mi daţi voie să vă spnn, pentru ca să vă dovedesc că nu înţeleg cîtuşi de puţin să vă iau timpul, să-mi daţi voie să vă spun nnmai atîta : că nu fiecare e în stare să facă un asemenea raport. Atîta răspund. Eu nu înţeleg deloc să vă fac vreo piedică la votarea bugetelor; şi vă dovedesc aceasta că mîine plec şi voi sta zece zile ca să ai dumneata, domnule prim-ministru, timpul să votezi chiar cu vaporul bugetele aşa cum îţi place. Prin urmare, iată că nu a intrat în intenţiunea mea să vă combat bugetele. Yă spuneam, domnilor deputaţi, că mai sînt alte două petiţiuni, una subscrisă de 200 alegători din Brăila şi alta de 400, prin care ridică moraliceşte mandatul de deputat reprezintanţilor Brăilei cari ar vota în contra reînfiinţăm portului franc sau cari ar susţine că pentru Brăila nu e trebuinţă de portul franc. Aceasta v-am spus-o ca să-mi îndeplinesc misiunea pe oare mi-aţi dat-o ca raportor şi să aduc la cunoştinţa Camerei tot ce a venit în comitetul delegaţilor. Acum reintra din misiunea mea de raportor, în misiunea mea de simplu deputat şi vă rog, domnule preşedinte, să mă înscrieţi. ,.Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 73, p. 1272, col. 3 — p. 1273, col. 2. :NOTE 1 Vezi supra p. 212. Intervenţii la proiectul de lege ,,pentru fixarea tarifului general al drepturilor vamale de importaţiune şi exportaţiune” * Domnilor, negreşit că opoziţiunea nu va veni să combată acest proiect de lege1, mai ales că opoziţiunea pentru ca să se voteze mai degrab acest proiect de lege a consimţit la amînarea discuţiunei în privinţa porturilor france. Aşadar, tot ce este relativ la acest proiect de lege, mica opozi-ţiune care e în Cameră va vota. Yăd însă cum că secţiunile celelalte au respins o propunere care, după părerea mea, e neapărat trebuincioasă, pentru că nu voiesc ea statul să fie mărginit în exercitarea dreptului ce i se dă prin această lege. * Şedinţa din 6 martie 1885. 255 Eu din opoziţiune-i dau tot dreptul şi nu voi să-i zic că-i dau dreptul să ştie * tariful numai pentru cutare sau cutare obiect, dar [î]i dau dreptul să facă tariful cum va crede de cuviinţă şi-i dau ceva mai mult, drepturile care le-a avut ţara şi cari prin convenţiunea de la 1874 ** s-au desfiinţat; sînt proibiţiunile. în Moldova de sus se înfiinţase în timpul lui Mihail Sturdza o industrie care luase un mare avînt, fiindcă chiar cultura cartofilor în Moldova de sus se întrebuinţa în facerea alcoolului. Domnul acela regulamentar, supus Porţei, dator de a păzi tractatele încheiate de înalta Poartă pentru România, a oprit cu desăvîrşire importaţiunea spirtoaselor în ţară şi, deşi principele Metemich necontenit reclama deschiderea graniţelor, domnul însă se opunea. Pentru ce dar astăzi, dacă am socotit de cuviinţă că este în interesul ţărei să nu mai vină spirtoase străine, acelea proaste, văpsite, pentru ce să nu le proibim? Cînd mine statul ar simţi nevoia să facă. ceea ce a făcut Franeia cînd a creat monopolul chibriturilor, pentru ce statul n-ar fi în drept ca să oprească importaţiunea chibriturilor din străinătate, cînd mai ales această industrie pare a prinde rădăcină în ţară şi, dacă nu a prins pînă acum, cauza este importaţiunea din străinătate? Cînd noi avem să răspundem la sistemul protecţionist care se întrebuinţează în străinătate, pentru ce ne-am opri numai aci şi nu am lua oarecare articol care ne convine, iar pe cele[l]alte să le proibim cu desăvîrşire? De exemplu, avem lemnărie, stearin. Pentru ce dar industria lemnăriei cea proastă, precum lăzile de Braşov, mobilele cele ordinare nu s-ar face în ţară/precum şi sforăria, curele şi altele ? Astăzi facem tarif autonom ? Fu ; dar ce facem ? Dăm provizoriu o putere guvernului... (întreruperi). Iată pentru ce cer să se pună la vot amendamentul care a fost adoptat de secţiunea IlI-a, care în unanimitate s-a rostit să se pună şi dreptul statului de a prohibi orice articole care ar părea că sînt funeste sau nefolositoare statului. în favoarea unei politici protccţioniste Domnii mei, în faţa unui minister care şi astăzi s-a declarat că este protecţionist şi poate că bine face, vă mărturisesc că nu înţeleg ca un deputat, care sprijină obişnuit pe guvern, să fie doctrinal. Onor. domn Codrescu vine şi zice : Fu dau eu încrederea guvernului pînă la o margine absolută, căci ar fi să renunţăm la drepturile noastre constituţionale; şi Domnia sa mai adaugă : Cum, domnilor ! în materie de taxe, de vămi, eu gîndesc că fiecare taxă este un impozit şi, prin urmare, numai noi avem să facem aceste impozite; şi pe urmă felicită şi binecuvântează comisiunea pentru că a respins amendamentele a două secţiuni. Onor. domnule Codrescu, dumneavoastră daţi dreptul guvernului ca să suie taxele pînă la 50 şi trebuie să ziceţi că nu poate mai mult decît 50 ; şi cînd ziceţi aceasta, dumneavoastră nu întrebaţi pe guvern, căruia-i lăsaţi facultatea să puie pînă la 50 şi mai mult, cari sînt articolele cari i s-ar părea bune sau rele, ci-i daţi încrederea deplină şi bine faceţi; şi noi venim asemenea, nu ne îngrijim de întrebuinţarea care va face, pentru că avem în vedere că acest proiect de lege este menit ca odată să ne puie în stăpînirea suveranităţii acestei materii. Pentru ce dar deodată acest scrupul din partea dumneavoastră? Pentru ce dumneata deputat, care * Să scrie? ** Citeşte : 1875 î 256 sprijini guvernul, vii şi-i zici: Nu, ai întrebuinţat rău dreptul de prohibi-ţiune şi nu mai am încredere, nu-ţi dau acest drept? Dar mai jos se zice că toate acestea se vor supune la aprobarea dumneavoastră şi atunci dumnea-voastră-i veţi da un bil de indemnitate, căci bilul de indemnitate se dă post, dar nu ante. Noi, în faţa acestor împrejurări, dăm acest drept. Vă putem întrece. Dumneavoastră aţi văzut că guvernul şi astăzi şi ieri a sprijinit proteeţio-nismul şi bine face, pentru că vedem că statele străine fac protecţionism şi ee protecţionism, nu se jenează cu cuvînt sau fără cuvînt, sub pretext sau fără pretext, să închidă graniţele numai pentru oarecari lucruri 2... Şi noi acum devenim fricoşi şi zicem: Nu voim să dăm guvernului dreptul să poată opri holerca, spirturile otrăvite. Apoi, mare pagubă va fi dacă guvernul ar opri intrarea holercei în ţară? Te sperii dumneata de a da guvernului dreptul să oprească intrarea vinului otrăvit? Te sperii dumneata să dai guvernului dreptul de a opri făinile, bunăoară acele cari vin amestecate cu var şi pentru cari lucruri mai deunăzi guvernul a cerut să înfiinţeze patru biurouri chimice şi care ar fi trebuit să se înfiinţeze, în parintes fie zis, cu 4 — 5 ani mai nainte? Noi nu ne speriem de a da acest drept şi zicem guvernului: O dată ce ai intrat pe calea aceasta, mergi mai nainte şi cu cît vei înainta cu atîta noi, opoziţiunea, vom fi alăturea cu dumneavoastră, şi dumneata, deputat guvernamental, a cărui voce atît de rar răsună şi de multe ori proiectele guvernului le sprijineşti mai mult cu o bilă, dumneata vii şi zici: Gestiune constituţională; cum să dăm noi dreptul guvernului să facă prohibiţiuni ? Ei, ce ar strica dacă ar avea acest drept? Citiţi ştirile de la Viena şi veţi vedea cîte prohibiţiuni şi excluderi sînt acolo. Dumneavoastră, deputaţi din majoritate, veniţi si muiaţi energia care o ia guvernul chiar acolo unde noi cei din opozi-ţiune vedem oarecare tendinţă de energie mărginită. Dumneavoastră veniţi şi ziceţi: Nu voim, ca nu cumva să se bănuiască că facem represalii. Cum, domnilor ! Cînd toate Parlamentele şi cele din Viena şi cele din Pesta fac în adevăr represalii, noi să ne facem idee chiar de o’bănuială ! Dar ce, venim noi să zicem guvernului să facă represalii, să închidă graniţele, călcînd convenţiunea ? Noi nu zicem nimic de acestea, nu sîntem aşa de exageraţi, dar ceea ce zicem este că, de vreme ce guvernul a intrat pe calea aceasta a tarifului autonom, să meargă înainte şi pentru oarecari articole cari ne par rele şi cari erau prohibite şi-ţi voi aduce dovezi hrisoavele domnilor vechi că era prohibită d-a intra în ţară holerca. Apoi n-a venit guvernul adineaori cu un proiect de lege prin care cere să dăm primă de exportaţiune alcoolului şi nu este mai bine să închidem graniţele holercei, decît să dăm primă alcoolului ce va ieşi din ţară? Ce, pentru aceasta s-ar declara război ? De unde v-a venit această frică ? Eu cred că dumneata, domnule Codrescu, care stai aci în Cameră de 20 ani, n-ai studiat îndestul această cestiune; căci în ziua cînd guvernul vine şi vă cere ca să daţi primă de export alcoolului, în ziua aceea dumneata care ai posibilitatea trebuie să dai cea mai bună primă şi acea primă bună este să feriţi spirtoasele noastre de concurenţa străină şi asemenea prime putem să dăm la multe alte articole. Ia întrebaţi dumneavoastră pe cei cu fabrice de chibrituri, vor ei o primă ca să ducă chibrituri în Bulgaria, sau ar voi mai bine să facă şi la noi ceea ce se face de alte state, adică să se împedece intrarea chibriturilor străine d-a veni în ţară? Dar cu cărţile de joc ! Urît joc, grozav, pot să zic că în viaţa mea n-am jucat; dar sînt mulţi oameni cari joacă, unii de distracţiune cum aud că zice domnul Borş, 257 17 — c. 839 alţii ca meserie : ei bine, s-a găsit un om, un tipograf în Iaşi, care a făcut cărţi de joc si foarte bune; ei bine, pentru ce n-aţi oprit concurenţa ? Pentru că noi, în vederea unei fabrice de liîrtie viitoare, am lovit bîrtia şî •cartonul care vine în ţară pînă la 20 — 25 la sută, iar cărţile de joc, care slut fabricate afară, sînt libere să intre în ţară fără să plătească nimic; prin urmare, cum voiţi Domniile voastre ca să prospereze această industrie iu ţară eînd acela care aduce cărţi nu plăteşte două parale, iar bîrtia care vine în ţară şi din care se fac cărţile de joc plăteşte 20 — 25 la sută? Ce rău ar fi dacă s-ar face o lege care să. zică : Cărţile de joc vor plăti atît la intr area lor în ţară, ce ar strica aceasta ? Oare ne-ar pune în stare de rebeliune : Aşadar, prea multe scrupule aveţi Domniile voastre în privinţa teoriei constituţionale. Am trecut peste asemenea scrupule în alte cestiuni mult mai însemnate; s-a votat pentru politica din afară deplină, si întreagă încredere, eestiune mult mai importantă decît acordarea a două, trei prohibiţiuni; prin urmare, cine are încredere a da mai mult trebuie să dea şi mai puţin. Eu dar dau fără grijă drept guvernului, pentru că ia aplicarea tarifelor autonome nu se pronunţă numai ministrul, sînt bbirourile vamale, sînt Camerile de comerţ cari se pot opune la cererea ministerului şi, prin urmare, nu ar încuviinţa propunerea ministrului cînd ar zice că cutare articol să se lovească* cu prohibiţiune iar cu taxa de 50 la sută. Cred dar că nu veţi zice că eu şi aci fac opoziţiune pentru că dăm dreptul guvernului să facă ce va voi; şi nici dumneavoastră nu puteţi face altfel, căci tarifele autonome au fost făcute numai pentru a arunca cenuşă în ochi, dar nu ca să fie puse în lucrare ; Domniile voastre ştiţi că ele au fost înlocuite cu tariful convenţional pentru Austro-Ungaria şi apoi au devenit tarif general. Astăzi guvernul, ori din iniţiativa sa personală, sau cedînd opiniunei publice şi a strigătului ţărei care cere să devie autonomă asupra drepturilor sale, vine şi cere acest drept, pe care eu i-1 dau cu toată bucuria. Au şicanez pe guvern şi nu încalec pe acea fiinţă, pe acel bidiviu eonstitu-' ţional de care a vorbit domnul Codrescu, eu dau tot guvernului, numai să dea Dumnezeu să aplice legea în favorul ţărei3. ’ ..Monitor. Dezbaterile Corpurilor iegMi-toare’b 1884/1885, nr. 74, p. , 300.' . 43, col. 2, NO TE 1 în şedinţa Adunării din 20 noiembrie 1885 se depusese o propunere, subscrisă de 20 de deputaţi, pentru revizuirea regulamentului ■ de funcţionare a Camerei. Deputatul N. Nicorescu o caracterizase ca fiind formulată „într-un mod vag, elastic, nedefinit" şi ceruse ca autorii să precizeze ce articole anume doreau să fie schimbate. I. Agarici, unul din vicepreşedinţii Adunării şi care luase cuvîntul înainte de N. Nicorescu, precizase care articole socotea necesar a fi revizuite şi aceasta din practica sa de vicepreşedinte, care adeseori intîmpinase greutăţi în conducerea discuţiilor. Avertizase însă că va vota împotrivă dacă vreuna din propuneri ar restringe „cea mai mică din libertăţile regulamentului actual". Generalul Dini. Leca, preşedintele Adunării, pledase şi el pentru revizuire. * 2 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 256, nota 3. 3 G. Leca fusese ministru de finanţe între 1882 şi 1885. 4 Prin vot nominal (78 de voturi pentru, 22 împotrivă şi două abţineri) Adunarea a decis revizuirea regulamentului. K. a votat contra. Discurs asupra politicii externe a României. Pe marginea proiectului de răspuns la mesajul tronului * Domnilor deputaţi, miniştrii au pus în gura Maiestăţii sale această frază sau mai bine această perioadă: ,,Avînd o poziţiune tare şi bine lămurită, fiind în relaţiunile cele mai amicale ca toate statele, am urmărit eu linişte, însă cu mare băgare de seamă evenimentele ce se desfăşură dincolo de Dunăre. ^Neamestecul nostru într-un conflict în care mai nainte de toate trebuiau să se pronunţe puterile semnatare Tratatului din Berlin era de la sine indicat. Cu toate acestea, nu am putut să nu simţim o vie părere de rău cînd îngrijiri s-au ivit că pacea generală ar putea fi tulburată, acea pace atît de trebuincioasă dezvoltăm tutulor popoarelor, iar mai ales nouă, cari avem încă atît de mult de lucrat a ajunge la acel grad de dezvoltare şi de progres la care aspirăm cu toţii”. * Şedinţa din 28 noiembrie 1885. 264 Domnilor, de mai înainte declar en, membra al opoziţiunei şi membru declarat, declar cum câ aceste cuvinte : neamestecul nostru într-un conflict are toată respectuoasa şi mica, dar completa mea aprobare. Da, bine a făcut guvernul ca nu s-a amestecat în conflict1 căci, cum zice mesajul regal, dacă este o ţară care are nevoie de pace, sîntem noi. în răspunsul ce a dat preşedintele consiliului la interpelarea domnului IST. lonescu, a zis iarăşi aceste cuvinte cari au toată respectuoasa mea aprobare : că ne sînt dragi bulgarii, dar pînă acolo unde nu se jignesc interesele noastre; în adevăr, domnilor, dacă este o naţiune care poate să aibă toată simpatia noastră, este naţiunea bulgară, care într-un scurt timp s-a organizat si care în cîmpul de bătaie, întocmai ca şi noi, a ştiut să-şi apere ţara ; şi fac urările mele cele mai sincere pentru recunoaşterea faptului împlinit. însă odată această declaraţiune făcută, vine întrebarea, ridicată chiar de domnul preşedinte al consiliului: dacă nu trebuie să ne îngrijim de interesele noastre, nu ca să căutăm ceartă, dar ca să avem în vedere cînd arde casa vecinului că poate uşor să ardă şi casa noastră. Hotarele Dobrogei pînă în ziua de astăzi nu sînt încă determinate şi ni s-au făcut multe greutăţi în această privinţă. Vine dar întrebarea dacă nu era momentul oportun ca, dînd noi cel puţin sprijinul nostru moral vecinilor noştri bulgari, să lămurim şi situaţiunea noastră despre Bulgaria! Eu cred că uşor am fi putut dobîndi aceasta. La 1876, cînd a izbucnit rezbelul între Serbia şi Turcia am făcut un mare serviciu Serbiei şi totdeodată şi nouă. Cabinetul domnului Ion Brătianu a stăruit şi a izbutit să facă să se recunoască neutralitatea Dunărei2 de Sus; căci, dacă rezbelul între Turcia şi Serbia ar fi ajuns la Dunăre, negreşit că interesele noastre era să fie foarte jignite. Europa a fost aşa de bună de a acceptat chipul de vedere al cabinetului Brătianu şi astfel s-a izbutit ca rezbelul să nu fie transportat la Dunăre. Astăzi rezbelul a fost transportat la Dunăre, ghiulele sîrbeşti a trecut peste Dunăre şi Calafat şi în momentul acesta încă sîrbii sînt tot împrejurul Yidinului. Vidinul are o mare importanţă; Aldinul faţă în faţă eu Calafatul face pe cel care va stăpîni aceste două puncte să fie stăpîn pe Dunăre. Este un punct de Gibraltar, aşa a recunoscut însuşi corniţele Andrassy,. ministrul Austriei. Este dar de o mare importanţă de a se şti în mina cui se află Aidinul. Domnilor, cestiunea Dunărei 3 este rezolvată şi nu este rezolvată. Prin Tratatul de la Londra este rezolvată, prin rezistenţa noastră este nerezolvată. Eu ştiu ce poate aduce ziua de mîne, dar faptul este pozitiv cum că în faţă cu Dunărea română este Dunărea bulgară şi interesele Dunărei române sînt interesele Dunărei bulgare. Oricum va fi lucrul,, totdauna avem să fim în înţelegere şi, cînd va fi să avem o poliţie pe Dunăre, mai bine este ca acea poliţie să se facă de doi decît de trei sau patru. Am văzut în conflictul dunărean că Serbia observă o politică cu totul separată a ei sau mai bine zicînd aliată cu cererea Austriei în contra chipului de vedere al nostru şi al Bulgariei. Serbia este un stat dunărean ca şi România, cu singura deosebire că interesele cele mari ale Serbiei sînt la Dunărea de dincolo de Porţile de Fier; şi Serbia ocupîndu-se de acele interese principale, ea care a dobîndit ’ un tratat avantajos cu Austria în privinţa navigaţiunei, nu se ocupă atît de 265 Dunărea de Jos, s-a despărţit de noi pentru o dată în istoria noastră contimporană. Ei bine, cînd vedem pe Serbia ca atacă Yidinul, eînd vedem pe Serbia că vrea să ia Yidinul, nu se cuvine să zicem şi noi un cuvînt, cum l-am zis si la 1876 şi cum poate să-l zicem şi mine? Noi oprind rezbelul de pe lingă Yidin făceam un serviciu mare bulgarilor, căci chiar bulgarii nu erau încredinţaţi de rezultatul luptei lor naţionale şi eroice. în momentul acela eu cred că, dînd un ajutor moral bulgarilor la Yidin, puteam şi noi să dobîndim limitarea noastră la fruntaria de Ia Silistra. Nu fac nici o acuzaţiune guvernului si ştiţi de cel Pentru eă nu ştiu ce a făcut; mă mărginesc numai înaintea faptului brutal, adică a mteivenirei guvernului, si—i exprim mulţumirile mele. Dar totodată văzînd pînă acum, cel puţin din străinătate, căci noutăţile în privinţa politicei noastre din afară nu le aflăm deeît din străinătate, mă simţ dator să arăt părerea mea de rău că ţara n-a fost pusă în poziţiune să cunoască starea lucrurilor. Domnilor, cum este astăzi Dobrogea este cu neputinţă ca Bomâ-nia să creadă că va putea face ceva în ca, că va putea lipi ţara aceea cu a noastră intr-un mod permanent, adică să devie o Românie trans-danubiană fără frică ca sâ o perdem, pe cît timp poziţiunea noastră de fruntarie 4 nu va fi regulată. Numai atunci nu vom avea nici un conflict cu Bulgaria, ci din contra-i vom avea vecini buni. Domnilor, sînt şi eu niţel dobrogean5 şi ca dobrogean sînt în poziţiune de a cunoaşte mai bine cele ce se petrec acolo. Populaţiunea bulgară care este acolo este o bună populaţiune şi cea mai mare parte din populaţiunea inteligentă de origină bulgară este lipită cu inima de ţara noastră. România convine oamenilor inteligenţi şi cunosc proprietari mari cari se mîndresc, deşi sînt bulgari, de a zice că sînt cetăţeni români; însă nu sînt toţi aşa din cauza propagandei care se face din afară. în Tulcea mai ales, acolo este un centra de agitaţiune care tulbură, foarte mult relaţiuniie noastre şi care tinde încet, încet a înăspri rela-ţiunile noastre cu Bulgaria. Domnul ministru al ins truc ţhmei publice trebuie să aibă la cunoştinţa sa că prin şcoalele bulgăreşti chiar sînt cărţi scolastice în mina şcolarilor si în care se declară cum că Tulcea, cum că. Constanţa, cum eă Medgidia sînt oraşe bulgăreşti. Domnul ministru cred eă are raport şi nu unul, ci mai multe," în această privinţă. Avem dar tot dreptul să căutăm prin bună înţelegere să înlăturăm aceste diferende, cari astăzi sînt mici, dar cari mine pot fi mari. Noi avem dreptul să ne. aşteptăm de la Bulgaria la o bună cugetare pentru noi, căci, cînd ne uităm la oamenii însemnaţi caii astăzi joacă roluri mari în Bulgaria, unii au primit ospitalitatea noastră în ţară aci şi cei mai mulţi au primit chiar cultura lor în şcoalele noastre; avem dar dreptul să contăm pe bune simţimente, ca să ajungem şi trebuie să ajungem la strînsa şi buna vecinătate. Avem acest drept cu atît mai mult că guvernul nostru, o recunosc, a păzit în timpul nenorocit al conflictului cu Serbia o atitudine cu totul binevoitoare. Trec, domnilor, la un alt ordin de idei pe care-1 găsesc în mesajul regesc şi în răspuns, unde cu părere de rău nu mă pot uni cu cuvintele oficiale : „Avînd o poziţiune tare şi bine lămurită, fiind în relaţiuniie cele mai amicale cu toate statele, am urmărit cu linişte, însă cu’ mare băgare de seamă evenimentele ce se desfăşură dincolo de Dunăre”. 266 Ei bine, domnilor, eu nn cred eă aceste cuvinte reprezintă în mod exact adevărul. En cred că nn sîntem în relaţiuniie cele mai bnne en toate statele. Întîi nn cred că sîntem în cele mai bnne relaţinni cn Eram eia. Nn voi vorbi aci de conflictnl economic care există astăzi între Francia şi noi în privinţa aplicărei tarifnlni antonom produselor industriei franceze ; [î]mi păstrez dreptul să vorbesc în această privinţă la paragraful unde se raportă... Domnul preşedinte6 : Numai să te ţii de cuvint. Onorabilul nostru preşedinte, intr-un mod foarte amical si pentru care-i sînt foarte recunoscător, [î]mi zice să mă ţin de cuvînt. Eu nu o dată am arătat recunoştinţa mea preşedintelui nostru pentru chipul nepărtinitor şi binevoitor cu care prezidează în faţa opoziţiunei şi de aceea observaţiunea ce-mi face o primesc cu bucurie; însă ca om din opoziţiune aş dori să am şi eu libertatea cuvîntului astfel cum vicepreşedintele nostru, onor. domn Dimancea, ne-a arătat că trebuie să fie iertat oratorului să o aibă, şi de aceea în momentul de faţă aş fi dorit să vie onor. domn Dimancea să prezideze cinci vorbesc eu, pentru ca să-mi arate în practică libertatea de care a uzat dumnealui către dumnealui; căci voi să uzez şi eu de această libertate şi, oricînd onorabilul nostru preşedinte mă va chema la păzirea regulamentului, [î]l voi păzi cum fac şi acum, dar tot-dauna voi dori cînd voi vorbi eu să vie onor. vicepreşedinte Dimancea să prezideze, care, cum aţi văzut cu ocaziunea paragrafului de condoleanţă ce Camera şi România trebuie să arate Majestăţei sale, pentru dureroasa perdere ce a suferit România şi Germania prin moartea ilustrului său părinte 7, a găsit ocaziunea să răspundă în timp de o oră onor. domnului Maior eseu, să-i impute că în discuţiunea generală a atacat lipsa de justiţie si să zică că justiţia a fost în cutare timp mai rea şi că acum este mai bună ere. etc. Mă mir cum cu ocaziunea paragrafului din adresă pentru condoleanţă a găsit domnul vicepreşedinte Dimancea ocaziunea să facă aceste observaţiuni la cuvintele domnului Maioreseu despre justiţie ; iau act de această libertate şi sper că onor. domn vicepreşedinte Dimancea cînd va fi la biurou va fi destul de nepărtinitor ca să-ini acorde şi mie aceeaşi binevoitoare libertate de cuvînt şi atenţiune la ceea ce voi zice. Acum trec înainte. Domnilor, în cartea galbenă, zic cartea galbenă fiindcă din nenorocire noi nu avem cartea verde; în cartea galbenă8 văd aceste cuvinte ale ministrului de externe al Franciei, domnul de Freycinet, în privinţa aplicărei tarifului autonom şi a refuzului noastru de a acorda Franciei regimul naţiune! celei mai favorizate piuă în momentul expirărei conven-ţiunei cu Austro-Ungaria, adică pe timp de nouă luni; în cartea galbenă vad aceste cuvinte ale ministrului francez : „ J’espere que, lorsque la loi sera votee, des pourparlers ne tarderont pas [ă] s’engager entre le gouver-nement roumain et le gouvernement francais et vous pouvez etre assures que, de notre cote, nous y appoiterons l’esprit de conciliation le plus gr and. Nous consider ons la Roumanie comme une jeune soeur et nous aurons pour elle tous Ies sentiments d’amitie que vous pouvez souliaiter’b Mai văd tot în cartea galbenă şi următoarele cuvinte : ,,I1 ne nous est pas possible de douter quVn decidant d’appliquer â la France un traitement nouveau le cabinet de Bucarest ait obei ă des sentiments tont diîferents de ceux qui animent â notre egard le peuple roumain. (best doric avec le plus sincere regret que nous sommes oblîges de 267 recouiir ă aes mesures ae represailles ris-a-vis d’un pays qui est uni au notre depuis si long temps par Ies liens d’une sympathie reciproque et nous comptons que l’opinion publique en Roumanie ne tardera pas â faciliter un rapprocliement que nous appelons de tous nos voeux”. Da, domnilor, nu cred că există un singur român care să nu-şi aducă aminte de ceea ce Francia a făcut pentru România, Voci: Napoleon ! Guvernele totdauna sînt reprezintate prin oameni şi orice se va vorbi de România astăzi se va vorbi, o declar franc, de domnul Ion Bră-tianu ; poate că nu le-a făcut toate dumnealui, dar este ministerul dumnealui ; asemenea şi Francia cu Napoleon; Napoleon a fost vocea şi spada Franciei şi de aceea domnul Brătianu a propus se se dea o sabie lui Napoleon ; nu se da însă lui Napoleon acea sabie, ci Franciei. Cînd dar domnul Freycinet vorbeşte, vorbeşte Francia. Şi cînd domnul de Freycinet zice că nu crede că opiniunea publică aprobă ceea ce s-a făcut, eu am convicţiunea că nu există unul, fie chiar partizan al guvernului, fie chiar guvernul, care să uite ce datorim noi Franciei şi care să nu plîngă conflictul care s-a iscat cu Francia. (Aplauze.) Ştiu că ministerul va respinge şi va zice : Nu sînt aşa împrejurările şi frate ca frate, dar, cum zice românul, brînza este cu bani. Fie şi aşa, dar a cui este vina ? Am înaintea mea o carte mare care se numeşte : Negoeiations commerciales avee la Roumanie. Francia, o ţară mare, şi a socotit de demnitatea şi de datoria ei să se lumineze pe sine şi pe Europa despre acest conflict, mic pentru Francia, cu România. Ei bine, noi nu ave[a]m datorie mai mare [decît] ca atunci cînd ne-am pus în conflict cu Francia, cu binefăcătoarea noastră, să arătăm şi noi ţărei corespondenţa ce guvernul a avut pentru ca atunci şi Camera şi Senatul şi ţara şi opiniunea publică, la care ministrul Franciei se referă, să vină să zică că nu are dreptate domnul de Freycinet şi Francia? Dar ştim noi ceva? Ştim noi de trei, patru ani de zile, chiar în Gestiunile cele mai simple şi mai ordinare, ce face ministrul nostru din afară ? Eram un principat vasal care nu puteam avea politică mare şi cu toate acestea reprezentanţilor ţărei se comunica corespondenţa diplomatică cel puţin în trăsuri generale, ca să ştie ţara, care are dreptul de control asupra puterei executive, asupra actelor sale interne şi externe, ceea ce se face pentru dînsa şi în numele ei. De la era nouă însă, o dată cu emanciparea ce şi-a dat ţara, şi-a dat şi Ministerul de Externe emanciparea de a comunica Camerei şi ţărei ceea ce face în cabinetul său în cestiunile din afară; pare că Ministerul de Externe nu este al nostru, pare că nu-1 plăteşte ţara, pare că banii cu care este plătit Ministerul de Externe şi reprezentanţii noştri de pe lingă puteri sînt luaţi din alte resurse, iar nu din punga ţărei, astfel nu ni se comunică nimic, pentru a vedea unde mergem, unde sîntem conduşi şi unde sîntem ajunşi. Iată pentru ce sînt pus în poziţiune a studia cestiunea din punctul de vedere cum o arată Francia şi de a zice că, dupr textul acesta, nu sîntem în cele mai bune relaţiuni cu Francia ; noi nu am lovit atît interesele materiale ale Franciei şi* am făcut mai mult un act de duşmănie decît un act de apărare al intereselor noastre, căci numai interesele noastre sînt jicnite prin ceea ce am făcut prin aplicarea tarifului autonom. Este un fapt constant cum că la toate propunerile foarte moderate ale Franciei, care nu * Ci? 268 «ere alt decît numai să aplicăm 9 luni de zile tariful convenţional şi dacă pe urmă, la 1 iulie, cînd vom aplica tariful autonom la alţii, nu vom fi ajuns la o înţelegere, atunci [î]l vom aplica şi Franciei. Acesta e faptul constant şi nimeni nu va putea dovedi altceva. Mă pun acum pe tărîmul acela cum că în aplicaţiunea drepturilor naţiunei nu este amic şi inamic, nu sînt antipatii, nici simpatii; că ministerul a căutat să apere interesele ţărei, că a trebuit să reziste chiar voce! ■de recunoştinţă şi simpatie şi a mers înainte şi recunosc că a fost o energie deosebită, extraordinară, a fost o otărîre de oţel, pe care nimeni nu a putut să o înduplece. Dar de ce n-a fost tot aşa şi în privinţa altor ţări, cari şi acelea nu •erau, ca şi Francia, legate cu noi prin o convenţiune comercială? Ce ne-a făcut noua Francia ? Francia liberă pe tariful ei a hotărît, nu în vederea noastră, dar în vederea măsurilor protecţioniste aplicate în alte ţări de atâţia ani, să lovească cu un impozit cerealele noastre, precum a lovit şi cerealele ruseşti, austriace, americane etc. Ei bine, în faţa acestei măsuri noi am venit şi am uzat de represalie în privinţa Franciei. Dar de ce n-am uzat de represalie şi în privinţa Austriei, care, contra convenţiunei comerciale scrise şi pozitive 9, făcute tocmai la proclamarea erei noi, a închis graniţele sale exportului nostru de vite şi de porci, ceea ce a avut de efect & reduce în bugetul ţărei la venituri o sumă de 25 pînă la 28 milioane lei ? Iată, domnilor, ce am suferit noi din partea Austriei. Patru ani continuu s-au făcut în această Cameră interpelări şi solicitări guvernului ca să pună ţara în poziţiune a cunoaşte pentru ce guvernul austriac a închis graniţele sale importului vitelor noastre, ceea ce a făcut să se dezechilibreze bugetul statului şi pungile fiecăruia dintre dumneavoastră; şi la toate acele cereri şi interpelări foarte rugătoare şi respectuoase, dezbrăcate de orice animozitate, necontenit s-a amînat cestiunea. [î]mi păstrez, domnilor, dreptul ca mai tîrziusă vă arăt că aceste răspunsuri au fost pururea şi pururea contrazicătoare şi evazive. Eu mai târziu decît în anul trecut am făcut o propunere ca să se prezinte Camerei •documentele relative la această cestiune, şi a mai venit un domn deputat, foarte devotat guvernului, şi a făcut o propunere foarte blîndă, eerînd ca şi ţara să fie pusă în poziţiune d-a cunoaşte din ce cauze vin aceste rele pentru ţară; dar ministerul a zis : Aveţi încredere în mine şi, cînd voi vedea •că nu pot face nimic, vă voi supune toate împrejurările la cunoştinţă. Ei bine, n-a venit încă nici pînă astăzi acea zi? Eu cred că de mult a venit acea zi cînd ministerul putea să zică ţărei: Eu pot să fac nimic; şi fiţi siguri că nu s-ar fi găsit în ţara noastră un singur om aşa de dezmetic încît să zică : Aide să facem rezbel! Eu ; dar s-ar fi văzut ce este de făcut. De cinci ani de zile necontenit ni s-au dat felurite promisiuni că se va face ceva, dar nu s-a făcut nimic; fiindcă nici astăzi vitele noastre vele bune şi cele grase nu se primesc în Ungaria, ci abia cîteodată se primesc cele slabe ca să le îngraşe ei acolo. Am mai dobînait încă ceva : am dobîndit pentru exportaţiunea porcilor noştri un fel de măgulire, une Jiehe de eonsolation, cum zice francezul, ni s-a dat voie ca cu porcii noştri să trecem prin Iţcani şi Bucovina; însă şi pentru această trecere trebuie mai întîi să mergem şi să cerem binevoitoarea permisiune a guvernatorului din Cernăuţi. Aţi auzit, domnilor ? Dar vă întreb în ce timpuri trăim noi astăzi ? Căci nici chiar în timpurile regulamentare nu s-a văzut una ca aceasta, •ca comercianţii noştri pentru ca să poată exporta porci să meargă la guver- natorul din Cernăuţi sau din Cluj şi să ceară să le dea voie pentru ca să treacă cu vitele lor. La o astfel de stare de lucruri am aspirat noi”? în aceasta constă independenţa noastră? Căci pînă la independenţă nu ni s-a impus una ca aceasta. C'înd voi veni să vorbesc în privinţa Gestiunilor economice, atunci vă voi arăta totul în ceea ce priveşte şi această permisiune, care o dată se dă si de zece ori se refuză ; pentru moment zic numai atîta în ceea ce priveşte relaţmnile noastre cn Austro-Ungaria, şi voi reveni la Francia.. Domnilor, Francia nu era în legătură cn noi prin nici un tractat sau convenţiune si ne-a aplicat tratatul de comerţ pe care-1 avea cu Germania* şi Rusia şi dar, dacă Germania şi Rusia nu au zis nici un cuvînt atunci cînd Francia. a modificat tariful său, de ce tocmai noi ne-am găsit să protestăm şi să lovim în Francia ? Şi cînd, pe de altă parte, vedem că guvernul ungar vine şi calcă într-nn mod evident eonvenţiunea ce avem cu dînsul şi cînd prin această călcare a convenţiunei ne face o pagubă aşa de grozavă nu numai în comerţul, dar chiar în toată economia noastră, căci numai aceasta trebuie să recunoaştem că este cauza principală a nenorocire! noastre bugetare, putem noi să zicem că în nişte asemenea împrejurări sîntem în relaţiuni excelente cn guvernul austro-ungar f Negreşit, domnilor, că e bine să fim în cele mai bune relaţiuni eft guvernul austro-ungar, căci frontierile acestui stat sînt de-a lungul ţârei noastre, de la Sculeni pînă la Yîrciorova; comerţul austro-ungar este mare, influenţa sa puternică, prin urmare este bine şi trebuie să căutăm să trăim cu Austro-Ungaria în cele mai bune relaţiuni, trebuie să căutăm să aveai totdauna concursul ei moral; dar oare trebuie să uităm noi că acest eoi\-jcurs moral nu putem să-l cumpărăm cu sărăcia noastră, cu călcarea drepturilor noastre, cu lovirea tutulor intereselor noastre, fără ca să zicem ceva ? Să nu vă miraţi, domnilor, cînd zic aceste cuvinte, fiindcă, deşi nu am înaintea mea documentele cu cari să pot dovedi ceea ce spun,, ştiu însă şi vă pot încredinţa şi pe dumneavoastră, din răspunsurile contrazicătoare ce s-au dat la diferitele noastre plîngeri şi interpelări, ştiu că am fost rău apăraţi, ştiu că dacă am fi fost mai bine apăraţi guvernul austro-ungar, care are simţul de dreptate şi ştie că în toate convenţiunile domină principiul do ut des, ar fi recunoscut că este dator să ne dea şi nonă ceva cînd noi i-am dat 70 ia sută şi în multe cazuri 90 la sută pentru’indus-tria sa şi, prin urmare, s-ar fi gîndit de trei ori mai nainte de a lovi în drepturile unei naţiuni care i-a acordat atitea avantagii. Dar cel puţin mă con-sol cu speranţa, voi zice mai mult, cu convicţiunea ce am că la reînnoirea convenţiunei cu Austro-Ungaria această Cameră nu va mai cădea în greşelile în care a căzut Camera din timpul guvernului conservator. (Aplauze.) Dacă se va mai comite o asemenea greşală, aceasta va fi o ruină, materială, care va aduce ruina morală şi naţională. în urma acestora, domnilor, vin şi revendic pentru ţara mea dreptul pe care l-a reclamat totdauna, ca ea să fie stăpînă pe destinele ei din afară, şi dinăuntru şi reprezentanţii ei să nu fie siliţi a căuta prin cărţile verzi, galbene şi fistichii ale străinilor ceea ce trebuie să cunoască din cartea verde a noastră. Iată pentru ce mă revolt la acest refuz sistematic, la această concertare a politicei din afară care ne aparţine şi nouă. Ei bine, domnilor, poate onor. domn prim-ministru să fie iscusit; poate Domnia sa să aibă geniu mare, însă, cum s-a zis despre Yoltaire,. este cineva care are mai mult geniu şi decît Yoltaire, este mulţimea, este 270 geniul naţiunei noastre, care cu inteligenţa pe care o posedă este mai presus decît geniul, decît inteligenţa, decît patriotismul oricărui ministru singuratic. Avem dreptul să ştim unde mergem, unde sîntem conduşi şi unde vom ajunge ; nu mai putem primi teoria faptelor îndeplinite. Cum, domnilor? Domnul ministru spune la interpelarea domnului In .. loneseu : M-am dus la Viena, la Berlin, să văd ce este si dacă ar fi fost «ceva pericol aş fi convocat Camerile. Apoi noi avem un ministru de externe care mai personal este răspunzător de conducerea afacerilor noastre exterioare şi ministrul de externe a rămas în Bucureşti. Avem şi la Yiena un reprezentant, un om matur, inteligent; asemenea şi la Berlin avem pe un june inteligent, care a dat dovezi despre priceperea sa ; şi oare aceşti oameni, cari reprezintă Homarii a, nu sînt în stare să-şi îndeplinească datoria ce au de a reprezenta ţara in faţa cabinetelor străine? Nu înţeleg cum ministrul de externe rămîne îri ţară pe cînd domnul prim-ministru călătoreşte pe la Yiena, pe la Berlin, cerînd audienţe şi întorcîndu-se în ţară nu convoacă Camerile. Dar vedeţi ce influenţă dezastruoasă exerci-tează asupra populaţiunei din Dobrogea. Domnii mei, această prefacere se poate face numai cu o bunăvroinţă inteligentă; dar este altceva mai greu şi care poate să o facă ministerul dacă va voi, este legea proprietăţeiJ Legea prOprietăţei care s-a făcut este nedreaptă şi mai nedreaptă este cum se aplică. Legea Dobrogei 3 zice că, atunci cînd se vor lua din mina proprietarilor tapuurile *j să li se dea titluri noi. Ei bine, li s-au luat tapuurile de 4 ani şi pînă astăzi nu li s-au daţ titlurile cele noi care constată proprietatea lor, nu li s-a dat nimic. Lasă că este ceva rău de a li se lua titlurile cele vechi şi a li se da titluri noi, pentru că în Basarabia şi mai cu seamă în Bucovina, care de o sută de ani se stăpîneşte de către austriaci* şi eu toate acestea moşnenii de acolo încă-şi păstrează titlurile de proprietate vechi şi arată hrisoavele vechilor noştri domni. Ei vin de pe la Geremuş cu hrisoave vechi domneşti, cu care se mîndresc eă sînt români vechi. De la turci însă s-au luat toate tapuurile de patru ani şi pînă astăzi nu li s-au dat încă titlurile cele noi. Apoi drept este aceasta? . ;■ Domnilor, legea mai zice ca să se plătească bani dijma. Ge este dijma? Este valoarea principală sau accesorie? Se iau din zece una. Dacă se credea că este mică această dijmă, putea să se îndoiască, dar ce a făcut guvernul? Guvernul a lovit de o dare pentru răscumpărarea dijmei toată întinderea pămîntului, cînd în Dobrogea nu se poate lucra pămîntul decît doi ani şi apoi trebuie schimbat... Domnul doctor? Romniceanu : Sînt 6 ore. Dacă voiţi să amînăm discnţinnea pe mine, sînt la dispoziţiunea Domniilor voastre, dar mă miră să văd pe domnul doctor Romniceanu/ca este nerăbdător cînd Domnia sa ea medic trebuie să fie răbdător. Domnul doctor Romniceanu : Regulamentul cere ea la 6 ore să se prelungească şedinţa cu învoirea Adunărei. * Actele de proprietate. 289 19 — c. 839 Domnul vicepreşedinte : Aşa este, dar tot în regulament este un articol care zice că oratorul mi se întrerupe: (Aplauze.) ? în vremea lui Barbu Catargiu, ministru reacţionar, cînd se trata. cestiunea rurală, am uzat de o stratagemă care mi-o permitea regulamentul şi am vorbit patru ore şi tot mă uitam colo la ceasornic şi am mers pînă cînd în fine regulamentul m-a întrerupt şi cu toate .acestea am fost ascultat de Barbu Catargiu, deşi era foarte nervos ; de ce dumneata care eşti medic nu mă asculţi ? Nu eşti medicul meu ! (Ilaritate.) Onor. domnul ministru al domenielor a fost anul acesta în Dobrogea-şi a studiat lucrurile şi fiindcă ştiu că Domnia sa a studiat de aceea vin să vorbesc şi să cer să primească ideea şi să dea rodul studiului său. Domnilor, legea organică a Dobrogei este făcută sub ministerul domnului Ion Brătiamr şi s-a zis atunci că nu se găseşte de cuviinţă să se dea drepturi parlamentare Dobrogei, dar s-a socotit de cuviinţă să i se dea. dreptul ea consiliile judeţene, o dată pe an, să-şi exprime dorinţele lor şi să trimiţă deputaţiuni cari să vină a cere regelui îndeplinirea dorinţelor lor. S-a făcut acest lucru trei ani de-a rîndul; dar îndeplinitu-s-a dorinţele lor ? Deputaţiunile au venit aci în Bucureşti şi s-au întors cum au plecat; nu li s-a împlinit nici o dorinţă şi de aceea azi nu se mai trămit deputaţiuni. Turcul, ştiţi Domniile voastre, este deprins cu o justiţie sau cu o nejustiţie, dar aceea să fie scurtă, repede, promptă; el nu înţelege apeluri, şi ţrămiteri la alte instanţe, la instanţa a doua de la cea dîntîi. Turcul cînd este chemat la întîia instanţă, fără voia lui, scoate punga şi plăteşte şi apel nu mai face, ci zice : Bre, sultanul nostru taie capul, dar ce zice este zis dar, ca să mă duc pe la uşile miniştrilor voştri să aştept, halal de această instituţiune ! Şi el nu mai vine. Aşadar, cine trebuie să vorbească în numele acelor populaţiuni! Onor. domn Costinescu, eu şi alţii cari avem interese acolo şi precum se recunoaşte prin lege că gălăţenii au dreptul să vorbească în interesul Gala-ţiului, precum ialomiţenii au dreptul de a vorbi în interesul Călăraşului ete., recunoaşteţi-ne şi nouă dreptul de a vorbi pentru Dobrogea. Domnilor, s-a hotărît ca pentru un hectar de pămînt care se poate-cumpăra cu 20—25 lei să se plătescă 15 ani cîte 3 franci, iar 10 ani cîte 4 franci, ceea ce face îh total 85 franci. Şi ştiţi cu cît îl vinde statul? Cu 80* franci. Scăzînd 55 din 80, cît mai rămîne? Bămîne 25. Aşadar, dijma reprezintă 55 şi fondul 25. Apoi este drept aceasta? Aveam o vie cu dijmă apoi, dacă aş fi cerut nenorocitului aceluia să plătească otaşniţa * două din trei din valoarea fondului, ar mai fi lucrat el via? Iată cauza pentru care proprietatea rurală a Dobrogei, care mai nainte reprezenta 600 000 hectare de pămînt lucrător, azi nu are decît 140 000. Ce aţi zice domniile voastre, domni proprietari de moşii, dacă vi s-ar spune că pentru ca să scăpaţi de bir către stat trebuie să daţi o parte din proprietăţile dumneavoastră ? Aşa a venit legea şi a zis dobrogenilor : Casă scăpaţi de dijmă daţi o treime statului. Bulgarii şi românii, mai deprinşi a plăti în bani, au urmat cu plata în monedă, n-au beneficiat de acest avantaj al legei; turcii însă au dat o treime din proprietăţile lor şi astfel,, domnilor, este ştiut că, afară de plăşile Mangalia, Medjidia şi o parte din Constanţa, în Dobrogea este cu desăvîrşire îmbucă [tâjţită proprietatea sînt excepţiuni rare proprietăţile mari; sînt rare excepţiuni ca un turc să aibă vreo 10—15 hectare ; cei mai mulţi n-au decît cîte trei hectare. 290 * Dijma. Statul care a luat pămîntul acestora ce, credeţi că a făcut cu el? Datu-l-a în arendă cuiva ca să producă vreun venit? Mcidecum, l-a lăsat paragină, nici măcar nu l-a dat ciobanilor pentru păşunarea oilor. încă ceva, domnilor; cu toate că legea declară că casele sînt proprietăţi absolute şi sfinte ale acelora cari şed în ele, guvernul s-a socotit în drept să dea iama şi unde a găsit un turc dus a zis să i se ia casa şi astfel nu este sat în Dobrogea unde să nu fie cîte 15 şi 20 case goale, pustii, cari nefiind de nimeni păzite azi li se fură uşile, mîine ferestrele, pînă ce în urmă cad în ruină. Turcul, domnilor, are un obicei curios ; el, cînd hotărăşte să plece, pleacă negreşit; însă mai înainte de a pleca el merge şi plăteşte tot ce este dator pînă la o para şi pe urmă aprinde focul în soba casei, lasă uşile deschise, apoi se suie în haraba şi pleacă. Iată, domnilor, starea materială a Dobrogei; nu vorbesc de starea •ei morală. Cum voiţi dar Domniile voastre ca turcii să se mulţumească cu o asemenea stare, în căre nici stăpînirea asupra casei nu le este asigurată, unde nimeni nu se interesează de dînşii ? Cum voiţi dar ca ei să nu fugă?' în faţa acestei situaţiuhi a Dobrogei, cred că sîntem în drept, şi rog pe domnul genera! Leuca ca să-şi ţină făgăduinţa ce ne-a dat, ca cu toţii să stăruim la guvern a se numi o comisiune căre să se ocupe de starea materială a Dobrogei şi să îndrepteze toăte relele ce şînt astăzi. Dar mai este, domnilor, şi altceva. Din Constantinopole vin prin satele din Dobrogea spftale cari în ^aparenţă se fac că cer de pomană, iar în realitate fac propagandă de emi-graţiune şi fel de fel de intrigi între populaţiunea musubnană; ei bine, cu toate reclamaţiile, cu toate strigătele făcute în contra acelor softale, guvernul n-a voit să-i expulzeze, ci i-a lăsat liberi în mişcările lor; şi, cînd aceşti turci se retrag din Dobrogea, populaţiunea musulmană îi Urmează. Ştiu că legea Dobrogei zice ca să îhfiinţeze uri senrinariu musulman . ( întrerup eri.) Mulţi chiar, domnilor, nu sînt în contra noastră, ci cu noi, ţin foarte mult a fi cu noi. Cînd avem dar o ţară aşa de bună, aşa de bogată şi cu un aşa de mare viitor, trebuie să stăruim cu toţi ca să se facă ceva pentru ea şi cînd vom face din Dobrogea o Românie atunci putem zice că ne-am făcut datoria. Cît pentru mine, domnilor,, folosindu-mă de discuţiunea .acestui răspuns la discursul tronului, mi-am îndeplinit datoria mea arăr tîndu-vă ceea ce cred eu că este bine a se face pentru popnlaţiunile din Dobrogea. Dacă guvernul nu va face acum nimic, asta treaba lui este ; dar va veni momentul cînd va trebui să facă. (Aplauze.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nA 10, p. 127, col. i-p. 132, • . col. 3. . . NO T E 1 1 Vezi şi discursul precedent. ' 2 Cititorul a observat, desigur, că K. comentează de două ori acelaşi § din răspunsul la mesaj. 3 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea I, p. 267 şi urm. 291 Asupra felului cum se poartă discuţiile în corpurile legiuitoare * De la începutul regimului parlamentar am fost pururea în Cameră şi negreşit că în 32 de ani am putut cîştiga cunoştinţa de ce este permis şi de ce nu este permis şi nu socotesc că adeseori am venit eu să produc scandal1; poate pentru întîia oară am văzut o tulburare ca aceea pe care aţi văzut-o adineaori, tulburare nu produsă de mine, ci de alţii. La vîrsta mea ştiu ce este o discuţiune închisă şi ce este o discuţiune deschisă şi declar că discuţiimea era închisă şi nici prin minte nu mi-a venit să vin eu să ridic o cestiune deja închisă prin trecerea la ordinea zilei. Mi-este permis să mă servesc de un argument luat nu din o apreciere, ci chiar dintr-o lege şi mă mir foarte şi mă plîng majorităţei mai cu deosebire pentru chipul cum am fost întrerupt de domnul vicepreşedinte, cînd eu mai că eram să sprijin teoria Domniei sale. Iată teoria, domnilor : că nu trebuie ca un deputat, ca un corp legiuitor să critice faptele unui alt corp. Aceasta era teoria biuroului şi aceasta este şi teoria mea; şi deşi domnul vicepreşedinte a fost foarte aspru în privinţa expresimiei deplorabil, dar declar că şi-a făcut datoria cu intenţiune bună : de a opri în această Cameră să vie un deputat să facă proces celuilalt corp. Socotesc că sînt parlamentar, socotesc că sînt foarte regulamentar şi socotesc că această teorie trebuie să primească o sancţiune din partea majorităţei şi din partea minor ităţei. Iată acum ce voi să spun. Domnul I. Cîmpineanu : Domniile preşedinte, dacă este cestiune personală, vă rog să-mi rezervaţi cuvîntul. Domnul preşedinte: Pînă acum nu văd. (Ilaritate.) Iată, domnilor, ce voiam să zic : că această scrupulozitate, că această delicateţă pe care a păzit-o domnul vicepreşedinte Cîmpineanu şi care se păzeşte întotdauna în această Cameră, mai cu deosebire de preşedenţie şi pe urmă de majoritate şi de minoritate, cu durere am văzut că în corpul cel[l]alt nu se păzeşte în privinţa Camerei şi unora din Cameră. Acum ne întrebăm noi ce este de făcut, cînd noi ne-am urca la tribună şi am lipsi de respectul ce datorăm către cel[l]alt corpi După mine rolul este al guvernului, datoria lui este, noi nu putem să ne punem în corespondenţă cu Senatul, nu putem să cerem ca preşedintele nostru să apere demnitatea Camerei faţă cu Senatul, precum nici Senatul cînd ar fi atacat de Cameră nu poate a însărcina pe preşedintele său ca să ceară de la Cameră satisfacere; între Cameră şi Senat toate relaţiunile se fac de guvern ; prin urmare, guvernul este dator, cînd vede că lipseşte buna-cuviinţă către corpul cel[l]alt, să cheme luarea-aminte a minorităţei şi mai cu seamă a majorităţei. Ei bine, guvernul n-a făcut aşa. Astăzi, domnilor, s-a împărţit Domniilor voastre cuvîntul domnului Stătescu din Senat, imprimat în „Monitor”, unde se vede că cu ocaziunea discuţiunei asupra proiectului de răspuns la discursul tronului, unde se trata un paragraf privitor la îmbunătăţirea soartei clerului, deodată onor. domn Stătescu, raportorul, cere cuvîntul şi vine şi face procesul — cu totul afară de regulament —, face procesul coaliţiunei şi după aceea face procesul opoziţiunei şi apoi d-acolea ia pe fiecare la răspăr într-un chip insul- * Şedinţa din 13 decembrie 1885. 292 tator; a citat numele meu fiind eu chiar faţă, dar ştiind că eu acolo nu puteam să-i răspund ; mă plâng dar băncei ministeriale cum că banca ministerială a lăsat să se facă aceasta, fără . .. O voce : Nu este treaba ministerului aceasta. Domnul N. lonescu : Nu trebuie miniştrii să inter vie. Teoria mea este că nu putem să ne punem în ceartă cu corpul cellalt şi, dacă vom primi teoria că nimeni nu poate şi nu trebuie sa intervie în asemenea cestiuni între corpurile legiuitoare, atunci, domnilor, în curînd vom înfăţişa spectacole nedemne şi des repeţite, după cum s-a văzut cbiar astăzi. Eu dar mă plîng guvernului că n-a chemat serioasa luăre-aminte a acelui vicepreşedinte care şi-a permis să citeze nume de deputaţi ini mod insultător ... Voci: N-a fost citat ca deputat, ci ca membrul eoaliţiunei. Nu cred eu că onor. Cameră mi-ar permite mie să citez aci numele unor oameni în mod insultător, fie ei chiar particulari. Eu credeam că va fi altfel, credeam că aceste două corpuri se vor respecta reciproc şi discuţiunile se vor face fără a se atinge unul pe altul. Eu m-am folosit de cuvintele domnului Cîmpineanu, ca să zic ca guvernul să stă-ruiască ca bunele relaţiimi şi buna-cuviinţă să se păzească între corpurile legiuitoare. Domnul Stătescu a anunţat printr-un program al său că are să fie ministru; eu îi adresez felicitările mele şi doresc să-l văd pe acea bancă ca să am ocaziunea, datoria şi plăcerea a-i critica programul Domniei sale ministerial2. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 17, p. 234, coi. 2~-p. 235, col. 1. NOTE 1 Discuţia o stîrnise N. lonescu, care ceruse să se pună în dezbatere unele proiecte depuse din iniţiativă parlamentară. I se replicase de către birou că proiecte similare se aflau în discuţia Senatului. Atunci N. I. a arătat că Senatul ţine nejustiîicat de mult proiectele delege, ,,le înmor-mîntează”, creînd aşa o situaţie „deplorabilă”. I. Cîmpineanu, vicepreşedinte al Adunării şi preşedinte al şedinţei, îl pusese la punct socotind că adusese critici nemeritate Senatului. Precizăm că în „Monitor” I. Cîmpineanu figurează ca preşedinte al şedinţei, or, din dialogul urmat în timpul intervenţiei lui K., se vede că altă persoană făcea acest oficiu. 2 Lui K. i-a replicat ministrul justiţiei, C. Nacu, declarînd că E. Stătescu era liber să facă aprecieri în Senat asupra programului coaliţiei de la Mazar Paşa, căci „această coaliţiune nu e ca un al treilea corp în stat”. Amintise apoi că în repetate rînduri K. şi-a atacat fără menajamente adversarii. Intervenţie într-o problemă de regulament şi într-una personală * Domnilor deputaţi, v-aş înfăţişa un trist spectacol cînd aş veni să intru în ceartă cu onor. domn lonescu 1 şi dar nu o voi face. Dăto-resc numai o mică explicaţiune ca să-i dovedesc că mi m-a ascultat * Şedinţa din 13 decembrie 1885. 293 ■şi nu m-a înţeles. N-am condamnat pe onor. domn lonescu, dar n-am .condamnat nici pe ^copreşedintele . care. tocmai, dnpă articolul citat de domnul lonescu era în drept să oprească un atac către cellalt corp, deşi eu am găsit că rău aplică articolul din regulament, fiindcă cuvîntul deplorabile nu e o insultă. Prin urmare, eram în tot dreptul să aştept de la domnul lonescu o apreeiare mai imparţială în privinţa teoriei ce o susţineam. Ziceam biuroului: Bine ai făcut şi bine faci cînd aperi pe cellalt corp; dar ziceam totodată : Rău ai comentat şi rău înţeles ai dat cuvîntului-/..deplorabile..' '' '-. . Atît am zis; dacă am zis mai mult, las „Monitorul” s-o dovedească. > Din aceste cuvinte ale mele deodată ieşiră tiradele şi calificările domnului lonescu cum că eu sînt aspirant la minister. Ei, domnilor! Onor. domn Cîmpineanu a fost mai drept către mine cînd a zis că o asemenea pretenţiune din parte-mi de a veni la minister faţă cu această majoritate este o ipoteză gratuită. Aşa este, în faţa acestei majorităţi pretenţiunea mea de a deveni ministru ar fi mai mult decît ridiculă; şi vă mărturisesc că de ridicol toată viaţa mea am căutat să mă feresc. Prin urmare, liniştească-se domnul lonescu ! Nu aspir la minister, n-am ideile acestea. Acum vin la cuvintele, pot zice personale, pe care onor. domn niinistrii ăl justiţiei a binevoit să mi le adreseze zicînd că eu am dat lecţiuni. N-am dat lecţiuni, dar am provocat o lecţiune şi ţiu la acea lecţiune. A doua lecţiune este aceasta : onor. domn lonescu citează regulamentul şi zice că preşedintele e dator să oprească pe orator sau să-l observe cînd se abate din cestiune sau cînd face necuviinţe. Ei bine, de ce m-am plîns eu? Şi de ce ziceam că nu e bine cînd aceasta nu se face? Cînd eu, de exemplu, aş fi preşedinte şi s-ar scula un deputat şi ar ofensa, ar ataca un nume din cellalt corp, m-aş crede în tot dreptul şi dator să-l opresc. Dar aceasta am dreptul s-o fac chiar ca deputat; şi, în adevăr, sînt sute de cazuri cînd un deputat s-a ridicat şi a protestat în contra unor atacuri cari se aduceau de orator în contra unui membru din cellalt corp şi a cerut să se oprească şi să se cheme la ordine. Şi dovadă că am dreptate cînd susţin aceasta este că la cea înt-îi şedinţă am să viu să atac şi veţi vedea cum am să fiu chemat la ordine. Atît teoria mea este de exactă şi întemeiată incit domnul ministru a zis chiar aşa : Cînd în această Cameră a venit domnul Maiorescu şi a atacat, de ce, domnul Kogălniceanu nii a protestat? Ya să zică domnul ministru pe mine vrea să mă transforme în jandarm, vrea ca eu să mă ridic în contra celor zise de domnul Maiorescu? Apoi dumneata, domnule ministru, care ai fost aşa de aspru către onor. domn Maiorescu şi l-ai calificat cu un cuvînt foarte nedrept şi necuviincios dintr-o piesă, cum voieşti să mă faci pe mine să joc acelaşi .rol? . Cum ? Nu ţi-am făcut nimic şi dumneata m-ai ales pe mine pentru ce? Pentru că mă uitam la dumneata fără să pot să zic nimic. Cum se împacă lecţiunea ce ai dat domnului Maiorescu cu practica ?  ! Se zice că mă ridic fiindcă ministrul a atacat coaliţiimea. Coaliţiunea, domnilor, nu are a face nimic în cestiunea de faţă; şi noi nu trebuie în discuţiunile noastre să ne şcoborim de la înălţimea la care trebuie să ne ţinem ; din contra, diseuţiunile noastre trebuie să fie totdauna înalte, ridicate; şi chiar cînd ne combatem nu trebuie să ajungem la spectacole de acelea cari s-au înfăţişat adineaori, cînd preşedintele a fost pus în trista necesitate de a ridica şedinţa. Nu trebuie să înfăţişăm lumei spectacolul parlamentelor din America, unde deputaţii-şi răsfrîng mînicile, nu trebuie să transformăm această tribună în o masă de tavernă- Domnul ministru al justiţiei a socotit că nu e treaba guvernului să se amestece în asemenea cestiuni. Eu credeam că tocmai este treaba guvernului; dar, după teoria domnului lonescu, aceasta ar fi a chema, în Parlament braţul secular * al guvernului. Ei bine, domnilor, vă dau parola că nu voi mai chema braţul secular, dar voi beneficia şi eu de teoriele Domniilor voastre. Am să citez şi eu nume, am să fac şi eu personalităţi. A ! Numai unii vin imaculaţi, onorabili, stimabili şi în particular îşi fac trebuşoarele lor, cîştigă mii şi mii de galbeni la drumurile de fier, se bucură de nepotismul practicat cum nu se practica pe timpul baş-boierului Iordache Filipeseu. Voi uza de această libertate; nu credeam că am dreptul acesta; de acum însă, deşi osîndesc teoria, o voi practica însă şi eu; voi fi în largul meu; voi merge înainte, neoprindu-mă deeît numai atunci cînd voi fi chemat la ordine de biurou. Domnule ministru, imputarea pe care mi-aţi făcut-o cum că aş fi calificat pe un coleg al meu de trădător, vă desfid să o puteţi proba. Eu am obiceiul să-mi respect colegii. I-am osîndit că n-au fost iscusiţi; niciodată însă n-am întrebuinţat cuvîntul trădător la adresa vreunui român, căci nu cred în această ţară să existe vreunul care să-şi trădeze ţâra cu intentiune. în diplomaţie însă greşelile au acelaşi efect ca şi trădările 2. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/ 1886, nr. 17, p. 236, col. 2 - p. 237, col. 1. * în sensul de justiţie temporală. NO TE 1 Vezi intervenţia precedentă. 2 I. Cimpineanu se simţise vizat de aluzia la trădare a ministrului de justiţie, C. Nacu, şi replicase acru că se poate justifica. K. i-a răspuns scurt: „N-am vorbit de dumneata, domnule Cimpinene!” La rîndul său C. Nacu spusese că nu poate măsura cu K., „la fine fleur a opoziţiunii”; el nu făcuse deeît să apere guvernul. Pe marginea 'proiectului de lege pentru acordarea unui împrumut de 2 milioane de lei prin Casa de depuneri Eforiei spitalelor civile din Bucureşti * Domnilor, în secţiunea VI, pe care am onoarea a o prezida, s-au ridicat unele din obiecţiunile cari s-au ridicat aci de domnul lonescu şi mai ales în ceea ce priveşte restul datoriei de la băi. Sin- * Şedinţa din 16 decembrie 1885. 295 gura secţiune care a făcut asemenea obiecţiuni este secţiunea VI, precum spune şi raportul ; noi eram curioşi să ştim ce rest avea să plătească Eforia, pentru că este o lege care s-a votat pe eînd eu, mi se pare, eram ministru de interne, prin care lege se autoriză Eforia spitalelor ca să vîndă bunurile cele mici şi preţul lor să se întrebuinţeze în clădirea unui spital mare; căci în adevăr, domnilor, dacă este [ceva] trebuincios pentru starea igienică a populaţiunei, sînt tocmai băile. în acea lege, pe cit mi-aduc aminte, este stipulat că să se facă şi băi gratuite pentru popor, mi se pare 70 000 băi * pe an. Aşadar, în-am dus la cercetări şi iată ce am găsit: din 2 000 000 cari se reclamă, Sînt a se plăti 500 000 lei pentru băi. Gestiunea dacă băile trebuie să fie făcute numai ca băi, sau ca faţada Să fie întrebuinţată pentru prăvălii şi alte încăperi, aceasta mi se pare că ar fi acum prea tîrziu de a p dezlega, căci lucrul este făcut. Faptul este acesta că băile sînt făcute şi că, în puterea legel, nevînzîndu-se toate bunurile mici Eforia s-a împrumutat cu 500 000 lei V Aşadar, dacă din 2 000 000 se scade 500 000 mai rămîne 1 500 000. Voi avea onoarea a spune că Spitalul de copii este deja făcut... 1 .; j . . o 'Domnul doctor Romnicectnu : Ger: cuvîntul. .....Este visrârviş de grajdul tramvaiului o zidărie foarte frumoasă, care în adevăr nu este gata, mai sînt, oarecari instai,aţiuni pe făcut, dar partea principală este terminată. . ; . „ V ir. ,Ce mai rămîne de făcuţi Mai rămîne Spitalul Colţeă. Aci nu eu voi vorbi; căci nu sînt medic, dar avem în Cameră, vreo, cîţiva medici, rămîne ca. dînşii să spună dacă Spitalul Colţea mai poate. să se ţină în picioare, căci în loc să vindice omoară. Şi deja am văzut pe doctorul chirurg Severeanu 2 că a renunţat de a mai face operaţii. Acum mai este altceva: este că actualmente numai în mod incidental sîntem chemaţi a ne spune opiniunea asupra diferitelor puncte cari figurează în raport, nu în proiectul de lege, şi nu eu voi contesta dreptul Camerei de a se rosti. Dar este un ce care se impune, căci faptul este îndeplinit şi faptul este că Camera a votat 55 000 lei în bugetul Eforiei spitalelor ca anuitate pentru împrumut. Cestiunea dar este sfîrşită. Ce vine acum de cere Eforia guvernului ? Eforia vine şi zice : Pen-ţru Că şîntein împrumutaţi de la Societatea Dacia — Bomânia cu 8%, autorizaţi pe Casa de depuneri ca să ne împrumute aceşti bani pu 5%, şi atunci care este rezultatul? Bezultatul este pentru bolnavi o economie de 30 000 lei. Dacă Domniile voastre refuzaţi astăzi acest proiect; nu faceţi alt nimic decît luaţi din banii destinaţi pentru îngrijirea bolnavilor 30 000 lei pe an. Aceasta este toată filozofia. Domnilor, trebuia, după opiniunea mea, cînd s-au votat acele 55 000 lei să se cerceteze mai binC; dar aVem un obicei foarte curios : noi întrebuinţăm lunele dinţii ale sesiunei cu lucrări mici, de exemplu b de cîteva zile nu facem decît să votăm. împămînteniri; ne-am mai dat uneori mici concedii; dar, cînd vine sfîrşitul sesiunei, apoi facem iuruşi cu legile. -Cine nu-şi aduce aminte de cele din urmă zile ale sesiunei trecute? Patru raportori, şuindu-se la tribună, doi pe o scară, doi pe cealaltă, şi bătîndu-se în capete care mai de care să vină Cu raportul său, * Citeşte : lei ! şi s-au votat 30—35 de legi într-o zi. Cît pentru bugete, ele ş-au votat noaptea. Sînt oameni cari au deprinderi că fac ziua ziuă şi noaptea noapte, ziua lucrează şi noaptea dorm. Eu am obiceiul să dorm noaptea şi, prin urmare, n-am votat nici un buget. îsToaptea sînt tare somnoros, ziua nu sînt, de la 10 ore seara eu mă culc. Domniile voastre aţi votat la 12, ce să vă fac eu? Cei cari aţi votat apăraţi-vă, căci eu n-am votat. Domnilor, toate obiecţiunile ce se pot face în rezumat acestui proiect ar fi aceea făcută de domnul Mcolae Ionescu, adică pentru ce în proiectul de împrumut s-ar adăuga şi cuvintele : achitarea facerei băilor de pe bulevard. Eu cred că singură această obiecţiune ar fi de discutat, ca să vedem dacă merită critica făcută de domnul Ionescu şi mai cu seamă concluziunea d-a nu se lua în considerare acest proiect. împotriva închiderii discuţiilor. Fiţi generoşi, domnilor; aţi văzut un spectacol curios : ruşinea ce am păţit-o eu. (Ilaritate.) Eu din opoziţiune viu şi sprijin un proiect înfăţişat nu de Eforia spitalelor, ci de guvern, lucru ce fac rareori. Ei bine, iată că onor. domn Agarici 3, amicul meu, vine şi mă combate cînd trebuia din contra să vină să mă încurajeze; pentru că ştiţi bine, cînd eram copii şi învăţam catehismul, că în el se zicea că începutul înţelepciunei este frica de Dumnezeu şi acuma Domnia voastră mă faceţi să cred că începutul înţelepciunei este frica de guvern... (Ilaritate.) Mai alaltăieri am apărat o teorie care după mine era dreaptă, că nu trebuie noi în Cameră să facem proces Senatului4, cum s-a făcut, şi a venit onor. domn Ionescu de mi-a tras nişte bice încît şi azi simt vînăţăile pe umeri. Acum onor. domn Agarici ştiţi în ce poziţiune mă pune? Să vă spun şi eu o anecdotă, cum ne spune aşa de des preşedintele consiliului, în timpul lui Mihail Sturdza, în Moldova un ţigan a fost dus la spîn-zurătoare pentru că făcuse un omor; se hotăiîse să-l spînzure la iarmaroc la Fale iu şi-l duseră la locul supliciului, unde trebuia să se prezinte şi marele armaş, care era cumnatul meu, pe care-1 cunoscuse domnul Agarici. Marele armaş a venit şi a întrebat pe ţigan dacă iartă pe Măria sa Vodă? Ţiganul a răspuns eă-1 iartă; dar pe mitropolitul? A zis că-1 iartă; dar pe marele armaş? A zis eă-1 iartă; dar pe cneazul? Pe acesta, a zis ţiganul, nu-1 iartă, ,,căci pe urma lui păţesc eu ruşinea aceasta”* Ei bine, am voit şi eu să apăr proiectul guvernului şi, deoarece am păţit această ruşine, lăsaţi-mă să apăr şi eu acest proiect şi veţi vedea din ce punct de vedere; vă rog numai pentru cîteva minute. Voci : Vorbiţi, vă ascultăm. Vă mulţumesc şi, dacă cu o anecdotă mi-am atras bunăvoinţa Domniilor voastre, vă voi mai spune altă dată şi altele. Domnilor, ştiţi că la anul 1862 în Ţara Eomânească s-a luat pe seama statului administraţiunea spitalelor; era o aplicaţiune eu totul rea a Convenţiunei de la Paris, care zicea că deosebitele venituri ale caselor publice se vor centraliza în casa obştească a statului. Iată ce am găsit eu cînd am fost preşedinte al consiliului in Ţara Eomânească : am găsit o centralizare teribilă a tutulor veniturilor cari se dedeseră ca donaţiune de Ghiculeşti, Cantacuzineşti şi alţi pioşi; toate aceste bunuri le-am găsit că se administrau de vistieria ţărei. Atunci, 297 în puterea autorităţei dictatoriale pe care o dase plebiscitul de la blestematul de 2 mai5, am reîntors averile Eforiei spitalelor şi drepturile şi îndatoririle lor le-ara asimilat cu drepturile şi îndatoririle Spitalului Sfîntului Spiridon din Iaşi, a căruiavere era bine administrată; şi să dea Dumnezeu ca toşte averile publice în Ţara Românească să fie administrate cum au administrat bătrânii averea Spitalului Sfîntului Spiridon, căci vedem că în tot anul acea avere se sporeşte; nu este boier şi văduvă cari să nu lase şi spitalului Sfîntul Spiridon ceva; şi înţelegeţi că am o dragoste mare pentru aceste aşezăminte şi mă interesez de dînsele; cunosc şi atributele acestor aşezăminte; atributele lor slut fixate prin Regulamentul organic 6 şi este curios că, aşa cum era Regu-lamentul organic, dar era mai descentralizator decît legile noastre actuale. Regulamentul organic avea cutia şeoalelor, cutia milelor etc., cari se administrau de şinele şi mergeau foare bine, după cum şi astăzi vedeţi că aceste stabilimente ale spitalelor, cari se administrează singure, din zi în zi prosperează şi fac onoare României. Aţi văzut cum onor. domn doctor Romniceanu a apărat acest proiect de lege şi-mi pare bine de acest fenomen, pentru că văd că m-am. întîlnit cu Domnia sa. în păreri, căci m-a susţinut pe mine şi eu l-am susţinut pe Domnia sa, pe cînd altă dată ne vedeam tot despărţiţi. Domnul doctor Romniceanu a dovedii astăzi că poate ceva mai mult deeît numai să întrerupă: căci a apărat acest proiect de lege cu mult talent, eu multă elocvenţă şi cu o deplină convingere a susţinut o stare de lucruri adevărată. (Aplauze.) Auzeam adineaori pe domnul Agarici cerînd planurile acestor con-st moţiuni. Ei bine, permiteţi-mi să vă spun că, dacă Constituţiunea noastră a făcut oarecari scutiri de cens, bine a făcut, pentru că astăzi avem între noi ca deputaţi şi doi, trei ingineri şi arhitecţi, cari pot să ne dea lămuriri în asemenea cestiuni. Dar, dacă avem atîta încredere în colegii noştri ingineri şi arhitecţi, de ce nu am avea aceeaşi încredere în consiliul tehnic? Aţi vorbit despre Palatul justiţiei şi tot aşa aţi îngrijit şi aci de planuri. Eu însă, deşi în opoziţiune, vă declar că voi vota suma cerută pentru Palatul justiţiei fiindcă eu fac opoziţiune numai acolo unde se cuvine şi unde văd o situaţiune care mi se pare rea... O voce : De la cap. Mi-aduc aminte de cînd eram tînăr că am fost încins 6 luni pentru că am publicat într-un jurnal un proverb românesc care zice că de la cap se impute peştele 7. Acum însă ajuns în vîrstă am învăţat minte şi nu mai zic aşa, acuma zic că de la coadă începe a se împuţi peştele. (Ilaritate.) Eu ştiu unde să fac opoziţiune. Dar să viu şi să fac opoziţiune ca ţara mea să nu aibă un palat al justiţiei, să nu aibă stabilimente de binefaceri, să zic că nu trebuie să facem nimic la Spitalul Colţea, care pe cînd s-a clădit era bun, dar astăzi vedem că populaţiunea noastră s-a înmulţit, că ştiinţa a progresat şi zice că este în contra spitalelor mari şi că este pentru bar ace cari la fiecare 20 de ani să se poată strica şi înfiinţa din nou, înţelegeţi bine, domnii mei, că eu, ajuns la vîrsta aceasta, nu pot să fac o asemenea opoziţiune. (Aplauze.) S-a zis că s-a făcut o casă mare la Sinaia. Apoi daţi-mi voie să vă spun că eu nu m-am speriat de aceasta, dar mă mir cum dumnea- 298 voastră din majoritate cari de patru ani de cînd s-a făcut acea casă la Sinaia aţi tăcut! De ce nu aţi zis nimic pînă acum? Şi de ce veniţi tocmai acum şi puneţi o asemenea întrebare ? De ce atîta zel de control tocmai la acest proiect de lege, cînd vedeţi că chiar noi cei din opozi-ţiune, cum domnul I. Negruzzi şi eu, în secţiune nu am putut decît a-1 aproba şi aci în şedinţă-i vom da bila noastră albă? (Aplauze) Poate că domnul Ionescu să aibă dreptate, dar nu înţeleg cum domnul Agariei... Domnul I. Agariei : Şi eu am dreptate căci votez. Eu nu zic ca nu ne trebuie un palat de justiţie, dar ne trebuie bani pentru aceste lucrări şi bănii trebuie sâ ştim cum să: se plătească. Te cunosc, domnule Agariei, de mult eă erai independent atunci cînd trebuie să zici da sau ba. Prin urmare, înţelegi foarte bine veselia- mea cînd te văd că revii la vremile vechi ale tinereţilor. (Aplauze.) Domnul I. Agariei : Ne apropiem. Prin urmare, domnilor, să nu se mai facă opoziţiune în privinţa unui buget mic ca acela al Eforiei spitalelor civile, care, orice s-ar zice, are o administraţiune onestă în toată puterea cuvîntului. Sînt adversarul politic al celui dîntîi membru din această administraţiune, dar cu toate acestea-sînt dator să recunosc şi să declar că este un bărbat eminamente onest. (Aplauze.) Vă rog să votaţi acest proiect de lege pentru ea ţara să aibă aceste aşezăminte bune cît s-ar putea mai curînd 8. (Aplauze.) „Dezbaterile A dunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 19, p. 251, col. 3 - p’. 252, col. 3 ; p. 254, col. 1 — p. 255, col. 1. NOTE 1 împrumutul, rambursabil în zece ani, era necesar pentru refacerea Spitalului -Coltea şi a Spitalului de copii, ca şi pentru achitarea integrală a băilor construite pe Bulevardul Elisa-beta. Raportorul proiectului era dr. N. Măldărescu. 2 Cf. supra p. 182, nota 16. 8 I. Agariei ini-I combătuse pe K., ci ceruse doar ca Eforia să înfăţişeze Camerei planurile şi devizele lucrărilor proiectate. Amintise de un precedent supărător: pentru Palatul de justiţie se alocaseră 1 milion de Iei ; in timpul construirii suma se ridicase la 3,2 milioane, iar acum, pentru încheierea lucrărilor, se mai cereau 2 milioane. 4 Vezi supra p. 292. ® Vezi Opere, IV, Oratorie II, parte I, p. 51, nota 4. 6 Vezi 1. C. Filitti, Principatele Române de la 1828 la 1834. Ocupaţia rusească şi Regulamentul organic, Bucureşti, 1934, p. 209. 7 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a IT-a, p. 638, nota 14. 8 Asupra cuantumului dobînzii, I. Poenaru Bordea spusese că trebuie precizat că împrumuturile se făceau eu 6%, nu cu 5% ca odinioară. K. a intervenit: „Domnilor, voi să fac o întrebare: în toate zilele votăm împrumuturi la Casa de depuneri şi niciodată n-am văzut făcîn-du-se o propunere ca aceea care se face astăzi. Acum altă întrebare : Tocmai casei Eforiei spitalelor care cere aceşti bani pentru filantropie [ÎJi drămuim dobînda? Să ne spună domnul Poenani daca n-are pe conştiinţa sa că a împrumutat aiurea... Voci : Acum s-a ridicat dobînda. K. : A ! S-a schimbat boierul !” Proiectul a fost primit cu 69 de voturi pentru şi 14 împotrivă. 299 Intervenţii la proiectul de lege privind bugetul căilor ferate * Domnii mei, unul din atributele constituţionale ale tutulor Came-rilor este ca, cu ocaziunea înfăţişării bugetului unui serviciu, să schimbe cu .guvernul chipul său de vedere, să aibă o conversaţiune, prin urmare-mi permit şi eu să am această conversaţiune constituţională cu domnul ministru al lucrărilor publice l. Domnii mei, mai nainte d-a intra în amănuntele bugetului, să-mi permiteţi a-mi spune părerea mea în privinţa administraţiunei căilor ferate, declarîndu-vă că-mi însuşesc în total opiniunea domnului Palade2. Trebuie să ne gîndim odată şi să vedem că statul este prea puternic, că l-am îmbrăcat în prea multe atribuţiuni, astfel că el nu este în stare să îndestuleze toate trebuinţele şi mă explic : recunosc că căile ferate trebuie să aparţină statului; ele sînt o proprietate imobilă ca şi fondul ; însă este foarte rău şi mai ales pentru ţările iniei ca căile ferate să devie un ram de adminis-traţiune în mina statului, care nu face alt nimic decît să sporească armata teribilă care ne zdrobeşte pe toţi, armata funcţionarilor, care creşte din ce în ce mai mult. Domnilor, unde s-a pus în practică teoria cum că căile ferate trebuie să fie exploatate de stat? în acele ţări mari şi puternice, unde se cere din partea statului o acţiune imediată. Vedem că această teorie se practică într-o parte a Germaniei, dar mai mult ca o necesitate politică şi strategică. Dar noi nu sîntem în acele condiţiuni; noi ne zicem necontenit că sîntem Belgia orientală. Apoi nu vedem în Belgia că cele mai multe căi ferate sînt în mîna particularilor ? Statul [î]şi păstrează numai dreptul de a supraveghea şi de a fixa tarifele. Merg mai departe; în Austria, contrariu celor ce se face în Germania, în anul trecut mi se pare a expirat concesiunea celei dîntîi şi mai vechi companii de drum de fier, Ferdinandnordbahn; atunci era uşor pentru stat, sta în mîna sa, nu avea decît să dea o ordonanţă ca să ia în posesiunea sa administrarea acestei mari căi ferate, care merge la fruntariele Prusiei. Ei bine, statul nu a făcut aşa, ci a prelungit privilegiul companiei de exploatare a calei ferate Ferdinandbahn. Iată dar o teorie care are pentru sine argumente puternice; şi eu cred că deşi ideea pare a fi nouă, tot cred că în curînd şi foarte curînd vom vedea că trebuie să ne otărîm a face ceea ce a făcut mi se pare odată un om care voia să parodieze pe Platon, care a zis că omul este un animal cu două picioare şi fără pene şi acel om a scos penele de la un cocoş şi a zis : Iată omul lui Platon. Eu aş voi să fac din statul nostru un om al lui Platon, să-i luăm acele pene, să luăm din mîna statului acele mijloace mari de cari dispune în alegere, unde noi nu ne găsim faţă în faţă cu cetăţeni, ci numai cu funcţionari. Eu cred că, dacă am vota o lege prin care să obligăm pe orice funcţionar să poarte uniformă, mai că nu am găsi oameni fără uniformă în ţara aceasta, atît sînt de mulţi funcţionari. Eu cred că va veni timpul cînd, spre binele ţărei, vom lua exploataţiunea căilor ferate din mîna statului şi o vom da în mini de societăţi româneşti, eminamente româneşti. (întreruperi.) Domnii mei, eu nu voi vota contra acestui buget, dar voi spune că sînt unele cheltuieli cari nu ar trebui să fie sau cari sînt rău făcute; şi ca dovadă vă voi cita un fapt. De cîţiva ani s-a votat legea prin câre guvernul * Şedinţele din 18 şi 19 decembrie 1885. 300 •este obligat să facă linia de cale ferată de la Bucureşti la Feteşti. Acea lege este votată de vreo pat ru ani cel puţin. Gare este lucrarea care se face mai Intîi şi care este aceea care se face mai tîrziu la construirea de căi ferate? Eu ştiu că înainte de toate, după adoptarea traseului şi a planului, se fae terasamentele şi apoi se pun traverse şi raliurile ; dar lă noi înainte chiar •de a se începe şi termina terasamentul s-au cumpărat şi s-au adus traversele, s-au cumpărat şi adus raliurile... (Zgomot.) Nu aveţi decît să vă puneţi într-un vagon şi să vă duceţi pînă la Chitila, unde veţi vedea tot acel material care zace de atîţia ani acolo fără să fie întrebuinţat pînă astăzi şi putrezeşte în ploaie şi sub zăpadă. Calculaţi ce capital s-a întrebuinţat pentru cumpărarea acelui material şi adăugaţi şi dobînda pe patru ani ca să vedeţi la ce sumă se ridică aceşti bani cheltuiţi în zadar. Credeţi dumneavoastră oare că, dacă această lucrare s-ăr fi dat unui particular, acel om s-ar fi expus de a pune încă de la început capitalul lui în traverse şi în raliuri mai înainte de a fi făcut terăsamentul 1 Domnul Valturescu : Terasamentul s-a dat în antrepriză prin licitare 3a particulari. S-a dat lucrarea terasamentului în antrepriză la particulari, zice domnul Yulturescu şi aşa este, dar raliurile şi traversele sînt cumpărate de ştat şi ele stan de patru ani în soare şi în ploaie fără să fie întrebuinţate.., (Zgomot.) Dar cn linia Bnenreşti — Feteşti ce aveţi să faceţi 1 Scopiri Domniilor voastre cînd aţi votat constrairea acestei linii a fost să uniţi provincia nouă cu ţara veche ; însă, vă întreb, aţi făcut studie nu pentru podul de peste Dunăre, dar aţi făcut studie cel puţin pentru acel teren care se întinde de la mal şi pînă la Dunăre şi care merge în susul Dunărei pînă la Silistra ? Nu aţi făcut nici acel studiu şi atuncea nu aţi făcut cu linia aceasta nimic alt decît a cheltui milioanele pentru care plătim procente şi care nu ne aduc nimic; aţi cheltuit o sumă însemnată pentru acea linie fără ca să uniţi provincia noastră cea noua cu patria mumă. Al treilea, aţi votat o lege care hotărăşte anume epocele cînd trebuie să se înceapă construirea şi într-o bună dimineaţă, contrar legii, se înfiinţează o nouă administraţiune, un nou consiliu de administraţiune şi prin ordin viziral se ia construcţiunea linielor ferate din mîna ministrului de lucrări publice şi se dă administraţiunei generale şi acea administraţiune .găseşte că rău s-a făcut planurile şi se pune să facă alte planuri; dar cu facerea acestor planuri întîrziază şi cu modul acesta ţine o armată întreagă de funcţionari un an întreg fără ca să lucreze, iar rezultatul a fost că toate căile cari trebuia să se termine şi să se pună la dispoziţiunea publicului în anul 1884 s-a pus în anul 1885 şi acele care trebuiă a fi gata în anul 1885 vor fi gata în anul 1886 şi aşa mai încolo... (Zgomot.) Puteţi dumneavoastră protesta, dar eu susţin că luciul este aşa şi nimeni nu va putea ridica cea mai mică contestare cînd eu mine voi face o interpelare şi eu voi veni cu probe în mînă să constat că astfel este istoricul căilor noastre ferate... (Zgomot.) Eu am avut prostia de m-am unit cu domnul preşedinte al consiliului în contra competintelui ministru de lucrări publice şi am votat liniele de fier cu cale îngustă 8, în contra teoriei oamenilor speciali cari zic că în ţara noastră trebuia linii de fier cu cale largă şi au dreptate. Dar de ce am votat eu cale îngustă ? SOI M^am temut ca profan ce sînt ca căile ferate cu cale largă să nu coste prea mult şi, fiindcă ţara nu are destule mijloace ca să le facă pe toate, am preferit pe cele cu calea îngustă ea mai ieftine, pentru ca toate judeţele să aibă căi ferate şi să nu mai vie favoriţii şi guvernamentalii să dobîndească pentru unele judeţe linie ferată eu cale largă şi altele să rămînă fără drum de fier. Lucrul de care m-am temut s-a. realizat, însă guvernul a revenit la un simţi mint mai drept şi a început să facă căi ferate cu cale largă, în contra legii pe care aţi votat-o, dar nu pretutindeni. Unde i-a plăcut a pus să se facă ori cu cale largă, ori cu cale îngustă şi unde nu i-a plăcut n-a pus să se facă niei eu cale largă, nici cu cale îngustă. Şi mă explic. Moldova de nord înfăţişează trei * văi cari merg d-a lungul ei: valea Prutului, a Vasluiului, a Bîrladului şi a Şiretului; Şiretul îşi are reţeaua sa; Vasluiul se face acum; valea Prutului se face cu Jijia şi trebuie o dezvoltare comercială pentru ca să se facă o cale ferată pe valea Prutului. Aceste trei linii lungi cari parcurg toată Moldova vor trebui să aibă şi linii transversale cari să unească valea Prutului cu Vasluiul şi Vasluiul cu valea Şiretului, cum este chiar acum valea Şiretului [sic!], care se dube în Iaşi şi de acolo în Vaslui şi Bîrlad, precum asemenea Unghenii care traversează valea Prutului şi se uneşte la Iaşi să meargă dincolo,, în valea Şiretului. Ei bine, am avut o linie care s-a construit în timpul rezbelului, linia de la Reni — Galaţi care mergea pînă la Odesa. S-a zis că consi-deraţiuni strategice ne opresc pe noi de a pune la exploatare această linie, să nu o luăm pe socoteala noastră şi s-a stricat o linie construită pe pămîntul nostru. Domnul vice-preşedinte : Vă aduc aminte, domnule Kogălniceanu, că nc ocupăm acum cu votarea bugetului de venituri şi cheltuieli ale drumurilor de fier. Tocmai, domnule preşedinte, pentru că vorbesc de o linie ferată care stă neexploatată, cred că sînt în cestiune. Cu teoria dumneavoastră, cînd va Veni bugetul general n-am putea să vorbim asupra situaţiunii ţărei. Cînd să vorbesc eu de neajunsul administraţiunei unui drum de fier, dacă nu atunci cînd vine în discuţiune bugetul Ministerului Lucrărilor Publice sau bugetul special al căilor ferate? Eu am să motivez pentru ee dau sau pentru ce nu dau acest buget. Apoi, domnilor, drumurile de fier reprezintă întreaga bogăţie a ţărei. Ei bine, s-a oprit comunicaţiunea pe calea ferată între Reni şi Odesa şi iată rezultatul: pe lingă alte loviri date Galaţilor, s-a mai dat încă una, că noi astăzi nn mai putem exporta gr ine în Francia deeît plătind 50 la sută vamă sau deznaţionarizînd productele noastre pe calificarea lor de grîne sau producte româneşti. Toate localităţile de de Prut seoborau grînele la Galaţi cu destinaţiune pentru Francia; astăzi nu le mai seoboară, productele vin pe Prut pînă în faţa Renilor, se descarcă'la Reni, se încarcă în vagoane şi se duc la Odesa. Dacă calea ferată ar fi fost deschisă între Galaţi — Reni şi Odesa, mişcarea s-ar fi ţinut în Galaţi; acolo se făceau depozitele de cereale şi de acolo se încărcau în vagoane şi se duceau prin Reni la Odesa şi de acolo se expediau în Francia. * Citeşte : patru î 302 Iată dar o mare greşală care s-a făcut pe tărîmul economie. .Gestiunea -dacă s-a făcut bine pe tărîmul strategic, pe tărîmul politic, aceea o rezerv pentru altă dată, astăzi mă mărginesc a vorbi despre o cale ferată părăsită, cum * era de natură a servi un interes sil ţărei. Ea este astăzi părăsită pentru nişte idei cari nu există decît în creierii a cîtorva oameni, dar nu exprimă nici vederile ţărei, nici ale Parlamentului. Mai este ceva, este nestudiarea tarifelor. Cînd anx intrat în ministerul Dimitrie Gbika4, am găsit o parte din drumul de fier concedat lui Strpsberg cu terasamente făcute între Bărboşi şi Galaţi ; şi am observat curba care se făcea de la Bărboşi la Galaţi şi m-am opus în consiliu, dar ideia contrarie a triumfat şi traseul a rămas aşa. Cu toate acestea, am dobîndit de la Struşberg o declaraţiune, care există în dosarele Ministerului Lucrărilor Publice, că aceeaşi va fi plata pentru mărfurile care merg la Galaţi ca şi pentru Brăila. Ei bine, astăzi nu se face aşa; Galaţii plăteşte mai mult şi de aceea este abandonat. Aceasta nu o fac străinii. De exemplu, toate corăbiele cari circulă pe Dunăre primesc aceeaşi plată fie că se vor descărca la Brăila, fie că se vor descărca la Galaţi. Noi însă nu facem aşa; şi ce se întîmplă? La noi se plăteşte după kiloinetru şi Galaţii mai cu seamă în privinţa ■exportaţitineî este lovit, deşi este lovit şi în privinţa importaţiuneî. De aceea eu-mi permit să rog pe domnul ministru a se ocupă de această cestiune ca să facă a se unifica plata fie pentru Brăila, fie pentru dalaţi. Vin acum la 6 altă cestiune mai specială, cestiunea tarifelor din Dobrpgea. Onor. raportor5 ne spune că veniturile au sporit acolo din cauză că s-au făcut scăzămînt la tarife. Poate că domnul raportor are dreptate în privinţa persoanelor; dar, în privinţă cerealelor şi a mărfurilor grele, Domnia sa face o eroare gravă. Englezii mai înainte de toate sînt comercianţi şi fac ceea ce nu face statul nostru; tarifele lor erau, pot zice, nominale, tipărite sau scrise şi Se tocmeau. •! '■Domnul P. Ene : Legeâ contabilităţei opreşte aceasta. ? Am avu t onoarea să declar înaintea domnului raportor acest adevăr a la Falice. Domnilor, de la Cernavoda la Chiustenge sînt 63 sau 64 kilometri. La Cbiustenge vin; numai mărfuri de la Cernavoda, dar mai ales vin mărfuri din susul ţărei,.; ajung la Cernavoda, se scoboară în magazine şi din magazine în vagoanele drumului de fier, care se descarcă în port şi din port în corabie Pentru vagonul care ia naarfa de la Cernavoda se plăteşte şi descărcătura şi încărcătura 27 franci de vagon. Ştiţi cît se plăteşte pentru cerealele luate din judeţul Cernavoda şi descărcate în oraş? Ei bine, pînă în Cbiustenge, şi fără aceste lucrări de elevator, de încărcat, de descărcat, se plăteşte 63 de franci! Mai de trei ori atît! Cum dar voiţi Domniile voastre ca dramul de fier acesta să facă ceva? Am cifrele esacte : am declaraţiune formală comunicată. Aşa fiind, domnilor, se întîmplă ca carul cu boi patriarcbal să facă concurenţă drumului de fier, care şuieră ducîndu-se cu vagoanele deşerte. Iată un fapt care nu se poate tăgădui. Apoi, domnilor, să vă arăt acum şi alte particularităţi. Y-am spus cum că calea ferată aceea a fost făcută de negustori şi a fost făcută . . * Citeşte: care! 303 în urma rivalităţei dintre vapoarele austriaee şi capitalurile engleze, cari voiau să ridice traficul şi să-l conducă prin Cernavoda la mare. De aceea se preocupa foarte puţin compania engleză de staţiunile intermediare, de comerţul local, de interesele particularilor. Era un singur vagon de clasa I şi, de memorie de om, compania nu-şi aducea aminte cum că un om a mers în acel vagon — poate generalul Zimmermann —, în colo clasa III şi rareori clasa II. Noi însă românii, deprinşi să trăim bine, în lux, îndată am cerut vagoană de clasa I şi atunci s-âu prefăcut cele de clasa II în clasa 1, cele de clasa III în clasa II etc. La cele patru gare intermediare nu erau nici macarale de ridicat sau scoborît lucruri grele; englezii aveau, ca şă zic aşa, nişte macarale zburătoare puse pe vagoane şi cînd aveai trebuinţă de încărcat său descărcat marfă grea se trimetea acea macara eu să descarce la staţiune şi serviciul acesta trebuia? să-l plăteşti scump, deoarece foarte rar se întîmpla ca şă se descarce lucruri în Centrul Dobrogei. Acum însă a venit civilizaţiune mai multă; agricultura s-a dezvoltat, se simte nevoie zilnic de maşine de treierat etc. Ei bine, în loc să avem cel puţin astăzi macarale la gară pentru descărcat şi încărcat, ştiţi ce se întîmplă ? Mi-am adus şi eu în Dobrogea o maşină de vapor, riiică de şase cai. Mi-am dus-o la Galaţi şi de acolo am încărcat-o pe un vapor al Lloydului ca să se ducă pe mare. Ajunsă la Cernavoda în port a fost descărcată cu macarale şi mai rămînea să o pun în drumul de fier să o duc la Murfatlar, distanţă de 20 kilometri; ştiţi ce mi-a ceţut? Să plătesc întîi transportul, natural; apoi să plătesc întrebuinţarea macaralelor; să plătesc drumul lor la staţiunea Murfatlar şi apoi a socoteală de 288 franci. Am plăti 70 franci de la Paşcani la Galaţi, am plătit 40 franci de la Galaţi la Chiustenge şi de la Chiustenge la Murfatlar mi s-a cerut 288 franci! Am înscris. Cînd am văzut toate acestea m-am dus la director şi am zis : Trebuie să fie vreo greşală ... L-am rugat să întrebe consiliul de administraţiune, compus din oameni de legi. Ei bine, a venit dezlegarea de sus; ştiţi ce dezlegare? „Nu putem pentru nimeni să facem deosebire; nu putem urma decît conform tarifelor”. Eu am observat tarifele şi n-am văzut nimic acolo. Atunci ce am făcut? M-am întors la forma strămoşilor noştri din timpii patriarehali, am tocmit şase bivoli cu 18 franci şi am dus locomobila la Murfatlar; şi onorabila administraţiune a căilor ferate a rămas fără 288 de franci. Iată situaţiunea în Dobrogea şi mi se pare că domnul prim-ministru cam ştie ceva despre aceasta; cînd Domnia sa a fost acolo, funcţionarii i-au spus : Cum voiţi să se dezvolte în această parte a ţărei căile ferate, cînd iată cum stau lucrurile? După aceasta vine bugetul şi ne arată 8000 lei venit la acea linie, pe care am răscumpărat-o cu 16 000 000. Dacă aceasta este gospodărie, eu nu o doresc în casa mea. Yoi vota, domnilor, bugetul drumului de fier fiindcă astăzi este 1 ianuarie stil nou şi nu voi să se zică că pun pedice; dar făgăduiesc domnului ministru de lucrări publice că din 15 în 15 zile am să-i adresez cîte o interpelare, cu care să-l pişe, fiindcă nu este tocmai ortodox modul cum se exploatează. încă eeva, domnilor : drumurile de fier, ca şi poşta şi telegraful nu sînt venituri proprii ale statului; drumurile de fier, ea şi poşta şi telegraful sînt pentru ca să dezvolte alte resurse ale statului; băcanii 304 şi precupeţii pot să facă specule de acestea, dar statul trebuie să puuă drumul de fier la dispoziţiunea oamenilor cari exportă. Domnul Marghiloman, om cu mare nume, v-a spus cit sufăr cei mici, căci se roagă la cei mari să stăruie pe lingă cei puternici să le dea cîte un vagon. Aceasta e situaţiunea drumurilor de fier. Se împotriveşte închiderii discuţiilor6. Cer cuvîntul contra închidere! discuţiunei. Domnul preşedinte1 : Aveţi cuvîntul, dar vă atrag atenţiunea că iriîne avem anul nou bugetar. Domnul preşedinte voieşte să facă asupra mea un fel de presiune, dacă nu altfel, cel puţin morală , cînd ne pune înainte cestiunea anului nou. Domnilor, cu toate acestea socotesc că am dreptul să vorbesc şi fac apel la majoritate să-mi acorde acest drept, mai ales în urma atacurilor provenite din partea onor. domn Fleva. Domnul preşedinte : V-am înscris în privinţa aceasta în cestiuni personale .. . Dacă-mi veţi da voie ca cu ocaziunea Gestiunilor personale să lămuresc toate cestiunile puse de onor. domn Fleva, atunci foarte bine ! Domnul preşedinte : Da,însă fără a călca regulamentul. Atunci renunţ la cuvînt, dar să mă lăsaţi să lămuresc lucrurile căci nu voi ca domnul Fleva sub pretext de a combate oarecari cuvinte să vină să facă proces altei administraţiuni. Asupra felului cum s-a votat un amendament G. D. Palade8. Domnilor, este un proverb spaniol care zice că fiecare este medicul onoarei sale. Guvernul este medicul onoarei sale, prin urmare numai guvernul are dreptul să aprecieze votul care s-a dat. Eu regret declaraţiunea făcută de guvern, dar socotesc că în urina acestei declaraţiuni noi* nu ne rămîne decît să ne ducem acasă, rămîind ca miniştri prezenţi să se înţeleagă cu şeful cabinetului. Ce se face însă acum ? Se propune să se dea un vot de încredere ministerului. Cred că aceasta s-ar putea face mîne sau poimîne. Domnilor, pe aceste teorii unde mergem cu dreptul constituţional exclusiv al Camerei*? Constituţiunea dă discuţiunea bugetului numai Camerei Deputaţilor, nu şi Senatului; Camerei s-a dat punga ţărei. Cum se susţine că Camera n-are dreptul să refuze o sumă ca să facă o economie f Ce? Camera aceasta este chemată să voteze numai credite de 300 000 lei pentru fondurile secrete ? Voci : Numai 30 000 ! Am văzut în toate jurnalele 300 000. Dacă este numai 30 000, atunci [î]mi retrag cuvîntul. înţeleg cînd s-ar fi votat negru în privinţa fondurilor secrete, căci aceasta este o cestiune de încredere şi neîncredere, fiindcă nu se spune pentru ce* numai se cere o sumă oarecare. * Citeşte : nouă ! 305 Domnul Cantilli a combătut acest amendament susţiind că, deşi sînt o mulţime de administraţiuni fără tantieme cari merg destul de bine, totuşi nu poate yota pentru suprimarea tantiemelor de la căile ferate fiindcă ele sînt prevăzute de lege. Dar sînt alţi profesori de drept constituţional cari zic că Adunarea are dreptul să refuze o cifră din buget. Apoi cum voiţi dumneavoastră să faceţi economii? Ce este bugetul? Bugetul este legea legilor, Nu vedeţi că sărăcia bate nu numai la uşa particularului, dar şi la uşa fiscului? Cum voiţi dumneavoastră ca Adunarea, care are punga ţărei în mină şi care vede că printr-un buget i se cere sute peste sute de mii de lei, să nu vie şi să zică, cu dreptul său cared are, cutare sumă o acord, din cutare sumă tai atît sau cutare sumă o suprim de tot ? Acesta este un drept al Camerei şi totodată o datorie a ei de a cumpăni sitpaţiunile şi de a nu face cheltuieli cari întrec puterile fiscului. Prin urmare, cum se poate lua drept un vot de neîncredere împrejurarea că majoritatea s-a unit cu minoritatea pentru ca să suprime o sumă oarecare din buget?... Domnul preşedinte : Domnul ministru nu a făcut din votul Camerei o cestiune de neîncredere, ci din vorbele cari s-au zis mai dinainte şi cu cari s-au făcut personalităţi. O voce : Noi nu votăm vorbe ! Domnule preşedinte, cînd s-a făcut unirea, vodă Ouza m-a chemat la minister şi mi-a dat o trăsură ca să viu la Cameră şi s-a făcut vorbă că eu am furat trăsura venind la minister. Ei bine, vorbe de acestea multe se pot face... (Zgomot.)Noi am făcut o economie şi poate că mai facem şi altele. Apoi bine este că să vină ministrul şi să ne zică că prin aceasta i-am dat vot de neîncredere şi noi să venim şi să zicem iertaţi-ne, domnule ministru, că am greşit? Dumneavoastră majoritatea aveţi toată răspunderea situaţiunei; noi avem datoria să vă chemăm luarea aminte. Voiţi să rămîneţi asupra votului.? Voiţi să reveniţi ? Faceţi cum veţi crede de cuviinţă, dar eu zic că dreptul Camerei este de a acorda sau nu sume bugetare independent de încrederea sau neîncrederea în cabinet. . Despre căile ferate particulare. Domnilor deputaţi... (Zgomot.) Zău ! Am început a crede că am peri de lup. D-abia mi s-a dat cuvîntul şi n-am început să zic decît o vorbă şi deodată mă văd întrerupt. în ziua de 13, zi fatală, tot asemenea mi s-a dat cuvîntul şi o oră n-am putut să vorbesc din cauza întrerupţiunilor şi tocmai atunci cînd apăram biuroul. Ieri am cerut cuvîntul şi domnul preşedinte a binevoit a-mi spune cum că la sf îrşitul discuţiunei mi se va da, dar nu mi s- a dat. Eu am văzut că ieri s-a votat chiar o explicaţiune a votului Camerei. Domnului Palade s-a dat cuvîntul pentru a-şi explica cuvintele sale; daţi-mi voie, domnilor, să-mi explic şi eu cuvintele mele, cu atît mai mult .că am fost crud atacat de domnii Voinov şi Oîmpineanu. Domnul L Cîmpineanu : Atunci să cerem toţi cuvîntul pentru a ne explica cuvintele. Iată acum că am părut de a întărită chiar nervozitatea domnului •Cîmpineanu. Domnilor, eu socotesc că tocmai, oratorii majorităţei sînt datori să ridice nivelul discuţiilor noastre ca să se poată discuta ’ cestiu-nile fără a se face personalităţi. 306 Domnilor, de mulţi ani mam luat cuvîntul în cestiunea drumurilor de fier şi iată pentru ce : făceam şi eu parte dintr-Q administraţiune de căi ferate şi nu-mi era permis să vorbesc, căci în asemenea caz oricine putea să-mi zică: vous etes orfevre (1), eşti cu musca pe căciulă, şi de aceea am tăcut. Anul trecut cu ocaziunea raportului în privinţa bugetului căilor ferate regale un înalt funcţionar al căilor ferate şi deputat, domnul Petre Ene, a socotit de cuviinţă — şi după mine aceasta era o tactică foarte bună, foarte iscusită — , a crezut de cuviinţă, zic, să tragă toată animozitatea Camerei asupra unei cestiuni care nu era la ordinea zilei. în acel raport s-a apucat să facă procesul calei ferate Lemberg — Cernăuţi — Iaşi, o critică foarte aspră, foarte nedreaptă. Eu am tăcut; n-aveam dreptul să vorbesc în cestiunea mea. Dueîndu-mă acasă însă m-am întîlnit cu preşedintele comitetului dirigent, principele Dimitrie Ghica, căruia i-am spus că nu mai putem merge, că ţara şi guvernul trebuie să ceară ca această anomalie să dispară, adică o cale ferată concedată unei societăţi să se găsească în mijlocul unei reţele a statului de mai bine de 1000 kilometri, şi prin urmare noi înşine să arătăm acelora cari ne-au numit că trebuie întoarsă calea aceasta ferată către stat; s-a făcut aci chiar o propunere, în capul căreia era domnul Agarici, care propunere s-a şi votat. în urma conversa-ţiunei acesteia, consiliul de administraţiune, care reprezintă pe acţionari — şi aci să-mi dea voie domnul Yoinov a-i spune că de zece ani nu mai există compania Of fenheim, nemaiavînd amestec nici direct, nici indirect sică cea mai mare parte din acţiuni se află în mîiniie englezilor. Domnul N. Voinov : Aşa se numeşte. Nu se numeşte aşa. Cum ziceam, propunerea de a se întoarce această cale ferată statului a fost primită de acţionari şi fac apel la domnul prim-ministru să spună dacă nu s-a comunicat guvernului asemenea propunere şi dacă Domnia sa, sînt acum cîteva zile, n-a întrebat pe domnul ministru de lucrări publice ce face ca să sfîrşească odată mai de grabă cu această cestiune. Propunerile sînt făcute ; guvernul poate să le dea urmarea; şi eu şi principele D. Ghica ne considerăm dar astăzi ca degajaţi şi, prin urmare,, intrăm fără bănuială in drepturile noastre de deputaţi ca să ne rostim în privinţa drumurilor de fier, întocmai ca domnul Fleva şi domnul Voinov. Care nu a fost mirarea mea de a mă vedea atacat fiindcă eu cu onor. domn Palade am susţinut o teorie dezbrăcată de orice actualitate, cum că e mai bine ca statul să nu administreze singur ; statul să fie proprietar, dar să nu exploateze singur. Pentru oamenii cari se ocupă de această materie, de ştiinţele administrative, voi spune că e o întreagă literatură în privinţa aceasta, că savanţi englezi, francezi, germani şi italieni stăruiesc cum că statul să nu-şi exploateze, singur căile sale ferate. Ce ! Nu ne era permis şi nouă să susţinem o asemenea teorie, să cerem aceasta? Onor. domn Voinov lasă teoria de o parte şi vorbeşte de compania Offenheim şi spune că românii nu sînt în stare să exploateze singuri ; dar a zice aceasta este a nu cunoaşte geniul românilor. Domnul A'. Voinov : N-am zis că nu sint capabili, ci am zis că n-au capitaluri. Domnilor, căile ferate se exploatează azi de români şi chiar pe linia Lemberg—Iaşi, un sînt decît români acei care vin în contact cu publicul. Fac apel la toţi domnii deputaţi din Dorohoi, Suceava, Botoşani să spună 307 dacă toţi funcţionarii nu sînt români, afară de şeful staţiei de la Paşcani, care e străin. Fac apel la domnul Urzică să spună dacă toţi amploiaţii cari sînt în contact direct cu voiajorii nu sînt români. Voci : Aşa e ! Domnul I. C. Fundescu : Dar conductorii ? Conductorii nu sînt funcţionari. Domnilor, sînt mai mulţi români pe acea linie decît pe linia. Yîrcio-rova — Bucureştii Dar mai e ceva, acei cari se ocupă de această cestiune ştiu foarte bine că compania Lemberg — Cernăuţi a luat o linie de 160 kilometri care merge la graniţa rusească ; ei bine, vă pot încredinţa că îndată ce această linie va începe să funcţioneze toţi slujbaşii români se vor duce acolo, afară numai dacă guvernul va sfîrşi tratativele pentru întoarcerea liniei către stat. Aşadar, domnilor, pentru ce, ca să ascundem un lucru sau să-l îm-pedecăm de a se face, venim cu manopere!... Toţi. aruncăm toate relele, toate greşelele asupra altora, asupra străinilor ! Domnilor, am zis şi mai repet că eu cred că drumurile de fier se pot exploata şi administra de români ca şi Banca naţională, ca şi creditele agricole, ca şi „Prevederea”, „Dacia”, „Naţionala” şi altele. Geniul românesc se face după toate trebuinţele; românul se face muzicant, soldat etc., prin urmare va putea fi exploatator de căi ferate. Domnul Yoinov a zis că trebuiesc parale. Să mă ierte Domnia sa a-i spune că sînt lucruri pe cari poate să le trateze cu multa măiestrie, nu însă pe toate. în cestiuni de drept, deşi am învăţat şi eu dreptul, nu vorbesc. Să vorbească domnul Yoinov de procese ca unul ce se Ocupă de advo-catură şi a fost şi ministru de justiţie, dar nu în această materie, în privinţa unor teorii pe care oameni savanţi din alte părţi le-au studiat toată viaţa lor şi apoi deodată Domnia sa, vorbind, să sară de la una la alta, să ne spună că a fost insultat în demnitatea sa de deputat, pentru că un conducător a venit şi i-a cerut numărul. Dar mai bun argument decît acesta nu poate fi în contra dumneavoastră, că conductorul român [î]şi ştie treaba lui. Ce voiţi dumneavoastră să facă? De unde să vă cunoască? Ar trebui atunci să aveţi fotografia pe cartă. Domnilor, şi eu am o cartă a uniunei căilor ferate şi călătoresc eu ea în toată Austria, în Ungaria, în Germania şi chiar prin Belgia şi totdauna vine conductorul şi mă întreabă care-mi este numărul şi pentru aceasta eu nu m-am socotit niciodată insultat. Iertaţi-mă, domnule Yoinov, â vă spune că ieri aţi fost cam... Demnitatea noastră de deputaţi şi miniştri nu se înjoseşte cînd conductorii-şi fac datoria lor. Conductorul trebuie să ştie ce număr de cartă are cineva, pentru că lui i se dă oarecare numere şi i se spune că cei cari posed acele numere sînt liberi să călătorească. Nu trebuie să ne ofensăm pentru aceasta; dar iată unde are dreptate să vorbească domnul Yoinov. Cînd s-a dat aceste cărţi, ele s-au dat pentru ca deputaţii să poată merge între sesiuni să viziteze ţara şi să o cunoască. Nu înţeleg însă că ţara, în împrejurările care se află astăzi, trebuie să facă cheltuieli de sute de mii de lei mai cu seamă ca să înlesnească pe deputaţii cari sînt advocaţi de a putea merge unul la Focşani, altul la Iaşi, altul la Craiova; de aceasta ar trebui să ne ocupăm noi. Şi cînd face statistica directorul căilor ferate, nu pot decît să-i dau toată mica mea aprobare, căci el voieşte cu aceasta să dovedească odată ţărei că este timp de a se face o mică reformă. Domnilor, este ceva înspăimîntător : sînt unii din colegii noştri 308 -cari călătoresc mai mult decît conductorii ! (Aplauze, ilaritate.) Aceasta oare a voit ţara cînd a dat cărţile de liber parcurs ? Ştiu, domnilor, că am să displac multora, fiindcă această materie •este foarte impopulară. Domnul Kogălniceanu, se ya zice, este naiv căci iată ce apără; il [s’]es£ coulS *... Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brâlianu : Nu va zice nimeni aceasta. Am auzit eu, domnule prim-ministru, zicîndu-se aceasta. Domnilor, declar că este ceva de făcut în materie de liber parcurs. Trebuie să se înlesnească deputaţilor mijlocul de a cunoaşte ţara şi cbiar în timpul sesiunei, la intervale, să se ducă a-şi vedea familiile Domnielor lor; dar nu însă cum se face astăzi. Am statistica aci cu mine şi vă declar că sînt persoane cari călătoresc într-un an mai mult decît călătoresc conductorii drumului de fier. Domnul Voinov rău a făcut de m-a atacat şi a pus înainte cestiunea căilor ferate Gffenbeim, fiindcă eu sînt cu desăvîrşire degajat şi gata a recunoaşte că este bine ca şi această mică cale ferată să intre în marea reţea a statului, pentru că statul, guvernul poate să facă economii pe cari compania nu le poate face. Cred dar că explicaţiunea pe care am dat-o este bună şi, prin urmare, mi se va permite şi mie să mă ocup în mod independent — şi fără a mi se arunca personalităţi — de studierea bugetului căilor ferate, ceea ce pînă acum n-am făcut-o prin o delicateţă prea exagerată. [î]mi pare rău că domnul Fleva nu este aci, dar cînd va veni momentul oportun [î]i voi răspunde şi Domniei sale. Şi are dreptate Domnia sa să nu fie aci fiindcă este foarte ocupat; Domnia sa este şi primar şi advocat. Cîteodată însă cînd vine aci între noi [î]şi strînge surtucul şi începe a ne da lecţiuni şi nu lecţiuni părinteşti ca domnul prim-ministru, ci aspre. Voi aştepta dar momentul oportun pentru a-i răspunde. ţntr-o problemă de regulament. Cer cuvîntul în cestiune de regulament. Domnule preşedinte, fac apel la imparţialitatea Domniei voastre. Dumneavoastră aţi lăsat pe onor. domn Cîmpineanu să ne facă un curs întreg în privinţa acestei cestiuni, dezbătută de sute şi sute de oameni, adică dacă este bine ca drumurile de fier să se dea în exploatare la companii particulare sau nu, şi cu această ocaziune l-aţi lăsat să trateze în fond toată cestiunea, pînă şi şcoala de la Paşcani, şi acum cînd domnul Voinov vine şi reclamă ca să vorbească în cestiune personală dumneavoastră-1 împedicaţi, şi negreşit că aveţi să mă împedicaţi şi pe mine mai mult cînd voi voi să dau lămuriri în fond. Domnul Cîmpineanu care nu a fost atacat deloc, ci numai sub cuvîntul unei tălmăciri a cîtorva cuvinte, vine şi ne face teorii întregi, vine şi ne vorbeşte de Germania, de Prancia, de Engli-tera şi de Belgia şi, cînd noi voim să ne explicăm sau să răspundem la ces-tiunile personale, dumneavoastră nu ne lăsaţi. Apoi drept este? Frumos este? Parlamentar este? (Ilaritate.) Vă rog dar, domnule preşedinte, şi mă adresez şi la majoritate, să se lase domnul Voinov să vorbească şi apoi să mă lăsaţi şi pe mine să zic cîteva cuvinte. * S-a strecurat, s-a fofilat (din fr. se couler). 309 Despre, avocaţii, căilor ferate... Am cerut cuvîntul! Domnul vicepreşedinte: Neapărat că-1 aveţi, clar da ţi-mi voie să vă întreb : îa o cifrăm anume ori la capitolul întreg? Am să vorbesc la fondul pentru procesele perdute şi la cifra eheltu-ielelor pentru permutări şi la altele. Am cuvîntul ? Domnul vicepreşedinte : Aveţi cuvîntul. Domnii mei, văd aci un fond pentru procese perdute de 150 000 lei. Sînt acum cîţiva ani cînd erau tocmiţi cu anul, cu contract doi advocaţi; advocaţii aceştia aveau 1000 sau 1200 lei pe lună, adică pe an vreo 14 sau 15000 lei, şi erau advocaţi capabili şi serioşi, advocaţi vechi, erau domnul Cornea şi Grădişteanu, pentru cari nu veţi tăgădui că şi unul şi altul sînt oameni de talent. 8-a venit pe urmă şi s-a zis : Voim să facem economii,, să nu mai avem advocaţi cu anul, să nu mai avem advocaţi cu toptanul,. ci să avem cu bucata. Mult timp a fost ceartă ca să nu fie numai doi, ei tr ei advocaţi, aşa că s-a mai făcut loc încă pentru unul. Dar cum să împace lucrurile? S-au desfiinţat advocaţii cu anul pe motiv de economii, şi aci: rog pe onor. domn raportor să-mi spună din aceşti 150 000 lei cît au luat advocaţii, şi aceasta cu atît mai muît cu cît ştiu că mai este un şef al serviciului contenţios iarăşi un advocat foarte conştiincios şi care apără cele mai multe procese ale drumurilor de fier, sau, dacă nu ştie domnul raportor să-mi răspundă la aceasta, să binevoiască domnul ministru al lucrărilor publice a-mi spune cît se dă la advocaţi pe an din suma aceasta de 150 000 lei? Domnul ministru al lucrărilor publice, general Radu Mi ha ii ; Terminaţi şi vă voii răspunde pe urmă. Eu vă cer să-mi spuneţi acuma ca să ştiu ce să vorbesc, să nu vorbesc în bobote... Domnul ministru al lucrărilor publice, general Radu Mihai: Nu putem face dialoguri; va voi răspunde la urmă. Eu voiam să-mi răspundeţi acuma* căci, dacă-mi veţi da un răspuns mulţumitor, atunci nu voi mai avea nimic de zis ; de exemplu, dacă-mi veţi spune că plătiţi advocaţilor 12 lei voi fi mulţumit; dacă-mi veţi spune că le plătiţi 12 000 lei, asemenea voi fi mulţumit; dar, dacă-mi veţi spune că le plătiţi jumătate din suma de 150 000 lei, atunci nu voi fi mulţumit... M-a întrerupt domnul ministru? Domnul ministru al lucrărilor publice, general Radu Mihai : Nu v-am întrerupt şi, fiindcă sînt convins că dumneavoastră cînd luaţi cuvîntul cunoaşteţi bine cestiunea, vă voi răspunde după ce veţi termina. Apoi cine m-a întrebat dacă am terminat, căci domnul ministru zice că nu m-a întrebat. (întreruperi.) Domnul doctor Mâldărescu : Regulamentul nu permite dialoguri. . . Apoi eu fac dialoguri dacă regulamentul nu permite dialoguri, orî dumneavoastră? (întreruperi.) 310 Eu propun, onorabile domnule preşedinte, şi vă rog foarte mult, fiindcă nu pot vorbi serios cînd o persoană învăţată face dialoguri şi apoi invocă regulamentul contra dialogurilor, eu propun un lucru : cîţiva din medicii cari se află între noi sînt foarte nervoşi şi vă rog să ziceţi să se aducă cîteva cutii de bromur de potasium. (Mare ilaritate.)... Apoi medicii, oameni de ştiinţă, trebuie să-şi mărginească ştiinţa lor numai în întreruperi ? Cel puţin domnul doctor Bomniceanu a ţinut mai deunăzi un cuvînt prin care a dovedit că are talent şi că poate a-şi arăta talentul ui Cameră şi altfel decît prin întreruperi; tot aşa rog şi pe domnul Măldărescu foarte mult să se suie la tribună şi să mă combată de acolo, iar nu să vină să-mi sufle pe din dos şi să mă facă nervos şi pe mine... (Mare ilaritate.) Eog asemenea pe domnul doctor Ioviţ să dea colegului său bromur de potasium ca să scape pe medicii nervoşi de această stare de nervozitate. Apoi, dacă şi medicii sînt nervoşi, noi ceilalţi ce să facem? ... (întreruperi.) Domnul vicepreşedinte : Eţu cel dintîi regret întreruperile, însă constat, domnule Kogălnicene, că aveţi atîta autoritate îneît puteţi să vă apăraţi contra lor. (întreruperi.) Eu, domnilor, văd aci 150 000 lei şi vorbesc foarte serios ; este guvernul şi Camera însufleţită de dorinţa de a face economii ? Da, cu francheţă răspund. Am văzut că domnul ministru de finanţe a cerut şi noi i-am dat o desfiinţare de referendari; ştim cu toţii cît doare desfiinţarea a 12 refe-rendari, căci aceştia sînt vecbi funcţionari ai statului, pe cari-i aruncăm pe uliţă. Domnul ministru însă a cerut şi noi am dat cu durere, dar am dat fiindcă sărăcirea unui om este mai puţin decît sărăcirea ţărei, cu toate că ştim cît de impopulari ne facem prin nişte asemenea reducţiuni ... (Zgomot.) Pe linia aceea care se numeşte Offenheim, noi pentru a face economie ne-am hotărît să numim advocaţi cu leafă fixă şi astfel am numit doi advocaţi, unul pentru Iaşi şi altul pentru Bucureşti, cu cîte 3000 lei pe an şi am mai numit un al treilea, care s-a mulţumit numai să-i dăm un bilet de liber, parcurs şi cu toate acestea, mulţumită Domnului, nu avem atîtea procese perdute acum, deoarece, cînd plăteam la advocaţi de patru ori atîta pe cît plătim acuma, am avut destule procese perdute. Neapărat că linia cea mare a ţărei, linia regală a drumului nostru ferat, fiind de patru ori mai mare decît linia Offenbeim, urmează să dăm administraţiunei căilor ferate un număr mai mare de advocaţi decît avem pe linia cealaltă. Dar eu am întrebat pe noul director al administraţiunei căilor ferate şi l-am rugat să-mi spună ce vrea să zică această sumă mare de procese perdute. Cum? Aveţi advocaţi destui şi dintre cei mai buni şi toţi plătiţi bine, prin urmare de unde provine că perdeţi atîtea procese ? Şi onor. domn director, om foarte franc şi foarte leal, mi-a spus : numai un proces, acela al lui Braicoff, a costat 80 000 lei. Domnul doctor Romniceanu : Pretenţiunea domnului Braicoff era de 600 000 lei şi justiţia i-a acordat numai 75 mii. Vedeţi acuma, în loc să mă supăr, sînt silit să laud pe domnul doctor Bomniceanu pentru că m-a întrerupt. Iată un medic cu talent şi de mare merit care se ocupă nu numai de medicină* dar şi de starea proceselor pe cari le are direcţiunea drumurilor de fier. (Aplauze.) STu ştiu ce a cerut Braicoff, nu ştiu la ce a fost co[n]damnată direcţiunea, dar ceea ce ştiu şi ceea ce mi-a spus domnul director este că s-a 311 cheltuit 80 000 lei, şi ştiţi pentru ce? Pentru ca să spună lă dispoziţiunea-advocaţilor o sumă însemnată de bani şi să se dea la fiecare cîte un proces cu un bun remunerariu. Apoi, vă întreb, bine este, drept este, cuviincios este aceasta? (Aplauze.) Eu cred că mai bine ar fi să orînduiţi doi advocaţi, pe cari să-i alegeţi dintre cei dîntîi şi mai buni şi cari spun că se vor mulţumi cu cîte 12 000 lei fiecare pe an, iar nu 30 000 lei numai pentru un proces. Şi aci-mi permit să rog pe onor. domn Cornea să ne spună cît a avut Domnia sa... Domnul M. Cornea : Primeam 30 000 iei pe an de la fosta direcţiune; dar de ia răscumpărare nu am mai fost advocat al drumurilor de fier. Vă mulţumesc şi zic : fie 30 000 lei, cu toate că mi se pare că este prea mult, dar fie 30 000, fie 20 000 lei pe an, totuşi dacă veţi pune doi advocaţi cu cîte 20 000 lei pe an ne va costa 40 000 lei,, iar nu 150 000. Vă rog dar să binevoiţi a vă uni cu mine şi a mai reduce această sumă. Dumneavoastră, preocupaţi de ideea economiei, aţi tăiat ieri din acest buget tantiemele şi jetoanele consiliului de administraţiune şi aci voiţi să votaţi sutimi* de mii de lei. Voci : Nu, nu ! De aceea eu aş propune numirea advocaţilor plătiţi eu anul cu un salariu fix. Domnul G. Câniilli : Ce onorariu propui a se da unui advocat? Dumneata cît propui? Domnul G. Caniilli : Eu propui cifra de o mie de lei pe lună. Vedeţi domnilor, unul dintre cei mai iluştri advocaţi propune a se da. suma de o mie de lei pe lună. Puneţi 24 de mii pentru advocaţi, dar nu mai mult, şi făcînd aceasta cred că veţi face o reducţiune bună şi binecuvîntată, care va fi aprobată şi de ţară. Voiţi o sumă pentru procesele perdute ? O voi vota, dar nu puneţi suma aceea la un loc cu plata advocaţilor. Pentru închiderea discuţiilor. Domnilor, vă rog să închideţi discuţiunea pentru că materia este epuizată, mai ales în urma declaraţiunilor domnului preşedinte al consiliului9 şi prin faptul cum că sînt vreo 7, 8 din cei mai buni advocaţi ai ţărei cari consimt să nu mai fie deputaţi şi se mulţumesc cu salariul de 7 —800 lei pe lună, cum sînt advocaţii statului ca domnul Mişu Schina şi alţii, şi de aceea nu văd de ce ar mai continua discuţiunea. Propune un amendament10. Vă rog, domnule preşedinte, să-mi daţi voie a face o explicaţiune : paragraful acesta coprinde două servicii, unul pentru procesele perdute şi altul pentru leafa advocaţilor, de aceea am propus ca dintr-un paragraf să se facă două. * Citeşte: sute î 312 Domnul ministru al lucrărilor publice, general Radu Mihail :■ Nu este leafă, ci o plată ce se dă advocatului cînd se angajează pentru un proces. Eu propun scindarea paragrafului11. Cere scăderea tarifelor pe căile ferate din Dobrogea. Domnii mei, profit de prezenţa onor. domn prim-ministru spre a-i înfăţişa rugămintea care i s-a înfăţişat de toţi oamenii de comerţ şi de agricultură din Dobrogea, este să binevoiască a face de a se scădea tarifele. Un vagon cu grîu care se încarcă la Cernavodă pentru Constanţa costă 27 lei, pe cînd un vagon care se încarcă din satul Cernavodă şi din împrejurimi pentru Constanţa se plăteşte 63 lei. Ieftinătatea aceasta trebuie să fie aşa ea să se poată folosi şi populaţiunile locale, căci, cum este astăzi, mai ieftin costă să facă transportul cu carul de la Cernavodă la Constanţa decît cu vagonul. Cred că voi dobîndi satisfacere la această rugăminte. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brâiiami : Ai dobîndit-o înainte de a mă fi rugat. îmi mai permit a-1 ruga să binevoiască a recomanda domnului ministru al lucrărilor publice să se ocupe de o mică prelungire care are să aducă mult bine. Este prelungirea calei ferate de la staţiunea Medgidia la marele bîlci care se cheamă Panaghir, sînt vreo trei kilometri care au să dea un folos mai mare decît întreaga linie din Dobrogea, pentru că populaţiunile mi numai de la Cernavodă şi din toată Dobrogea, dar şi dih Ialomiţa, Brăila şi din alte părţi vin la bîlciul de la Panaghir, care ţine de două ori pe an cîte 15 zile; astăzi drumul de la Medgidia la Panaghir se face cu carul. S-a făcut o mică prelungire anul acesta care duce de la Constanţa la băi şi nu a avut administraţiunea să se căiască; tot aşa va fi şi eu Panaghir12. ,,Dezbaterile Adunării Deputaţiloi*”, 1885/ 1886, nr. 21, p. 269, col. 2 - p. 271, col. 3; p. 278, col. 1-2; p. 279, col.-2 - p. 280, col. 1 ; p. 286, col. 3 - p. 288, col. 1; p. 289, coi: i - p. 290, col. 2; p. 292, col. 1 ; p. 293, col. 2; p. 296, col. 1-2. NOTE 1 Generalul Radu Mihail. 2 G, Palade condusese că bugetul căilor ferate era „viţios din punctul de vedere administrativ? fictiv din punctul de vedere financiar” şi ceruse ca Adunarea sâ respingă luarea lui îri consideraţie. 3 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea a Il-a, p. 244 şi urm. 4 Guvernul care a funcţionat intre 16 noiembrie 1868 şi 20 ianuarie 1870. 5 Raportor era Petru Ene. 6 După K. luase cuvîntul N. Fleva. El spusese că ar fi ,,o adevărată nenorocire” dacă Adunarea l-ar urma pe K. în privinţa controlului asupra căilor ferate, căci ar însemna să fie lăsate în mîna străinilor. Odinioară K. susţinuse necesitatea amestecului guvernului în fiecare ramură a administraţiei. K. a replicat: „Te înşeli, puţina descentralizare care o avem este făcută de mine”. Radu Mihail, ministrul lucrărilor publice, ridicase problema liniei Reni—- Galaţi şi arătase că o construiseră ruşii în vremea războiului şi, statul român neavînd bani s-o răscumpere, aceştia au demontat-o. K. a replicat: ,,N-a cerut guvernul rusesc parale. Eu eram ministru de externe atunci”. Mai spusese apoi că linia de la Frăţeşti făcută de aceiaşi constructori o luasem „pe 31? degeaba”. Dar P. Ene, raportorul, a ripostat că românii o plătiseră. Eî însuşi fusese trimis ca delegat pentru efectuarea plăţii. 7 Dim. Leea. 8 G. D. Palade ş.a. propuseseră un amendament privind suprimarea tantiemelor directorului şi consilierilor din administraţia căilor ferate şi reducerea jetoanelor de prezenţă la 50 de lei. După ce amendamentul fusese primit cu 54 de voturi pentru şi 43 Împotrivă, C. Nacu, ministrul de finanţe, declarase că ,,ministerul consideră votul dat de onor. Adunare ca un vot de neîncredere”. Ga să limpezească lucrurile, mai mulţi deputaţi, în frunte cu C. I. Zamfirescu, depuseseră o moţiune exprimînd încrederea în guvern. Se votase nominal cu 84 de glasuri pentru şi 16 abţineri (între care şi K.). 9 I. C. Brătianu spusese că nu se vor găsi avocaţi de calitate pentru un onorariu aşa de mic. De regulă, avocaţii renumiţi erau şi deputaţi. Or, intrînd la căile ferate trebuiau să renunţe la mandat, ceea ce îi dezavantaja o dată în plus, 10 Amendamentul cerea înscrierea sumei de 24 O0Q de lei in buget pentru doi avocaţi angajaţi prin contract. Amendamentul a fost respins. Adunarea a votat însă cifra de 150 000 de lei pentru procese pierdute. 11 în continuare, cu referire la § cheltuielilor extraordinare şi suplimentare, K. întrebase : ,,Eu voiesc numai să întreb dacă din aceste ehelutieli extraordinare şi suplimentare, precum şi [din] cheltuielile de deplasare are să se dea ceva şi pentru avocaţi?” Ministrul lucrărilor publice a răspuns negativ. 12 Ministrul lucrărilor publice a arătat că tarifele căilor ferate în Dobrogea scăzuseră şi se efectuau acum în argint, nu în aur. Pentru linia pînă la Panagbir promisese să facă studii şi, dacă Adunarea îi acorda credite, avea s-o construiască. Bugetul căilor ferate a fost primit cu 80 de voturi pentru şi patru împotrivă. Interpelare adresată primului-ministru asupra statutului directorului serviciului sanitar * Domnilor, cu regret am ascultat pe domnul Voinov1, fiindcă mă pune în poziţiune să mă fac de astă dată guvernamental. Ce propune domnul Voinov? Propune ca la o interpelare Camera să nu vie să voteze. Apoi unde mergem? Se calcă regulamentul, se calcă legea, se face o interpelare şi acum să vie Domnia sa şi să zică că inter-pelatorul apără ceea ce nu se poate apăra. Domnul Voinov se teme de a crea un precedent şi tocmai Domnia sa propune crearea altui precedent şi mai teribil: de a da dreptul Camerei să nu voteze. Camera are şi dreptul şi datoria să dea un vot, fie în sensul guvernului, fie în sensul interpelato-rului, fie în sensul unei a treia opiniuni. Ce a zis domnul Ciocazan? A zis : Eu nu mă amestec în alegeri. A cam greşit Domnia sa, fiindcă s-a amestecat. (Ilaritate.) Cuvintele pe cari le-a zis domnul ministru în Senat ne aparţin şi nouă, precum aparţin şi Senatului cuvintele zise de un ministru în Cameră. Ce a zis domnul prim-ministru ? Domnia sa a zis : Eu vă opriţi de vorbele cari se zic că alegerea domnului Fotino ar fi pătată; nu credeţi dumneavoastră că postul Domniei sale este un post administrativ... Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : Discutăm cestiunea aceasta? Dumneavoastră aţi luat cuvîntul numai în contra inchiderei discuţiunei. Cum? Numai pentru închiderea discuţiunei mi s-a dat cuvîntul!?' Eu am socotit că mi-aţi dat dreptul să vorbesc şi în fond. 3ii Şedinţa din 29 ianuarie 188 6. Domnul vicepreşedinte : Nu, fiindcă atunci erau patru înscrişi înaintea Domniei voastre. Dacă este aşa, atunci puteţi să închideţi discuţiunea. Se pune la vot închiderea discuţiunei şi se primeşte. Atunci cer cuvîntul pentru a anunţa o interpelare. Domnul vicepreşedinte : Aveţi cuvîntul. îmi permit a interpela pe domnul prim-ministru : cum a putut Domnia sa să califice de neadministraţiune una din ramurile cele mai importante ale administraţiunei încredinţate ministerului Domniei sale? Domnia sa a putut susţine că directorul serviciului sanitar, cel care are o administraţiune atît de importantă, cel care are datoria de a priveghea la menţinerea stărei sanitare atît a oamenilor, cit şi a vitelor, nu are o funcţiune administrativă ? Cum a putut Domnia sa să califice acest ram al admi-aiistraţiunei că nu este serviciu administrativ? Aceasta este interpelarea ce fac. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : Dezvoltaţi interpelarea căci sînt gata să răspund îndată. Bucuros. Iată vedeţi că am ajuns tot acolo? (Ilaritate, aplauze.) Domnii mei, după 30 de ani de regim constituţional şi parlamentar, am socotit cum că educaţiunea noastră era destul de înaintată încît să ştim ce este administraţiune şi ce nu este administraţiune şi cari sînt funcţiuni administrative; şi pentru aceasta voi chema în ajutor însăşi această Cameră, ca să-şi aducă aminte că s-a găsit un om plin de spirit, plin de inteligenţă şi de geniu care a venit înaintea noastră şi a susţinut pe precedente create dinainte cum că directorul muzeului, directorul arhivelor şi directorul belelor arte nu ar fi un ram de administraţiune publică; şi Camera aceasta a dovedit că ea înţelege ce rol mare joacă într-o ţară admi-nistraţiunea belelor arte, a literaturei, a muzeului, a arhivelor şi, cu tot regretul de a nu avea în mijlocul nostru pe onor. domn Hajdeu, l-a respins 2. Iată însă acum ce se susţine : se susţine de şeful Ministerului de Interne că persoana care e chemată a administra una. din ramurile cele mai importante ale administraţiunei publice, că directorul serviciului sanitar nu este director şi nu reprezintă un post de administraţiune publică. Colegul Domniei sale de la justiţie, pe care odinioară-1 chemam nomofilax 3, adică păzitor al legei, a căutat să întortocheze cestiunea botezînd-o astfel, calificînd pe acest funcţionar de preşedinte al Consiliului sanitar. Ar fi fost prea gogonată ca să vie să zică cum că domnul Fotino, directorul serviciului sanitar, na este director; a zis că este acolo un consiliu pe care domnul Fotino-1 prezidează. Apoi cum? Pentru că domnul ministru al domenielor are pe lingă sine un Consiliu de agricultură superior, va să zică ca domnul ministru al domenielor nu administrează domeniele? Cum? Pentru că domnul ministru al instrucţiunei publice are un Consiliu superior de instrucţiune publică, va să zică că Domnia sa nu administrează serviciul acela important al instrucţiunei publice? Cum? Pentru că în consiliul determinat prin lege directorul serviciului sanitar este dator să vie să întrebe vreo eîţiva colegi de ai săi şi să le ia avizul, prin aceasta el va să zică că nu administrează ? Cînd domnul director al serviciului sanitar convoacă pe colegii săi spre a face o încheiere, acea încheiere cine o execută? Cine 3*5 ordonă prefecţilor, medicilor, veterinarilor în toată ţara ? Cine face atîtea acte de administraţinne publică în ramura aceasta dacă nu directorul, şi dumneavoastră ziceţi că nu administrează? Apoi, onor. domn prim-ministru şi ministru de interne, în această Cameră mai sînt şi Unii bătrîni şi unii oameni cari au fost şi ei în administraţiunea publică şi ştiu ce va să zică administraţiune publică; nu avem să învăţăm acum aceasta, căci am învăţat-o de mult. încă de la Begulamentul organic ministrul de interne avea pe lingă sine pe directorul închisorilor, pe directorul poştelor etc. şi serviciul sanitar în capul căruia era un medic, cum este şi astăzi, dar numai că acela se numea protomedic, şi unul din aceştia, care a răposat deunăzi în Iaşi, era şi mult regretatul şi stimatul doctor Cuciureanu 4, care a fost protomedic la serviciul sanitar. Dacă s-ar fi întrebat onor. doctor Cuciureanu : Ce faci dumneata? Ar fi răspuns : Pac administraţiunea serviciului sanitar, fac administraţiunea sănătăţei oamenilor. Onor. domn Fotino, un om pentru care am multă stimă şi eonsideraţiune, nu înţeleg cum a făcut aceasta, ca Domnia sa să se degradeze să zică că nu este un cap de serviciu de administraţiune sanitară. Dar domnul ministru de interne să vină să zică cum că ramurele administraţiunei publice încredinţate Domniei sale şi cari funcţionează prin directori numiţi de Domnia sa, că acele ramure nu sînt servicie publice şi că, prin urmare, şefii acelor servicie publice, cari sînt directorii, nu sînt şefi de administraţiune ! Apoi, dacă este aşa, să vină să propună că şeful serviciului statistic nu este şeful unui serviciu de administraţiune; să ia asemenea pe directorul puşcărielor şi să-l declare că nu administra un serviciu public; poate că mîne, poimîne va veni vremea să-i dăm şi Domniei sale un consiliu cu care să se consulte, ca să nu se mai facă ceea ce s-a făcut la Dobrovăţ 5. Cum merge aceasta? Noi pentru interesul unei persoane să declarăm că directorul serviciului sanitar nu reprezintă un serviciu public? Atunci ce caută la Ministerul de Interne? Oricui vom da această sarcină de a fi şeful, reprezentantul serviciului sanitar, oricine va fi acela, el va fi capul unui serviciu public, capul serviciului sanitar. Iată de ce mi-am permis eu a contrazice pe domnul Voinov. (întreruperi.) Legea asupra responsabilităţei ministeriale zice că sînt răspunzători miniştrii, nu uitaţi acel articol. Chiar dacă Camera ar zice cum că cutare general, cutare inspector nu reprezintă un serviciu de administraţiune, prin aceasta încetează acea persoană de a fi şeful unui serviciu de administraţiune publică? Totdauna trebuie să ne gîndim la consecinţe. Eu m-am recreat şi mă voi recrea * întotdauna cînd un corp va voi să se amestece în lucrările altui corp; dar, cînd un corp vine şi prin votul său calcă Constituţiunea, cellalt corp nu are să zică cu-vîntul său? Onor. prim-ministru a zis : Dumneavoastră mă trageţi la răspundere că m-am făcut complice la o nelegalitate făcută de Senat; dar nu ştiţi că mai cu seamă Senatului [î]i este încredinţată paza Constituţiunei ? Dacă Domnia sa ar fi fost ministru la 2 mai, dacă Domnia sa ar fi creat corpul ponderator, Senatul de atunci, putea să zică aceasta. Mie mi-ar fi permis să semnalizez ca corp ponderator Senatul din vremea * M-am recriat şi mă voi recria (din fr. se rf.crier, a protesta). 31& lui Cuza. Dar astăzi nu este aşa, astăzi Senatul nu are nici un drept mai mare sau mai mult decît Adunarea; ba chiar, dacă am căuta bine, am găsi că, Adunarea are astăzi mai multe drepturi decît Senatul, pentru că are dreptul să voteze bugetele, ţine în mina sa punga ţărei. Prin urmare, Senatul nu are azi dreptul să zică că este corp ponderator, că este păzitor al Gonstituţiunei. (Aplauze.) Cînd însă ar veni acel corp şi, în unire cu cugetul sau după propunerea guvernului, ar vota o lege prin care să declare că şeful sau directorul închisorilor, sau directorul serviciului de statistică, al „Monitorului oficial”, al serviciului sanitar etc., că toţi aceşti şefi sau directori de servicie publice sînt numai simpli cetăţeni, nu sînt funcţionari administrativi, pentru că administraţiunea ţărei este reprezentată în mod exclusiv numai de domnul ministru; cînd Senatul ar vota o asemenea lege, oare Camera nu ar avea dreptul să zică şi cuvîntul său în această cestiune? Apoi tot aşa este cînd dumneavoastră guvernul veniţi şi declaraţi că cutare sau cutare şef al unui serviciu public administrativ nu este funcţionar; atunci noi Adunarea să nu avem dreptul a vă întreba unde mai este regimul parlamentar, unde mai este adevăratul regim constituţional ? Slavă Domnului, în Senat sînt mulţi generali ... O voce: Numai generali sînt fn Senat? Nu sînt numai generali, dar sînt mulţi acolo şi dacă s-ar alege şi mai mulţi, dacă Senatul compus din generali şi alţi funcţionari ar veni şi prin o lege ar declara că un oarecare număr de funcţionari ai statului dependinţi de Ministerul de Interne, cari sînt numiţi prin decrete regale, cari-şi varsă la casa comitetului de pensiuni reţinerile de la salariele ce primesc, că toţi aceşti funcţionari nu sînt funcţionari publici, apoi atuncea unde ar mai fi libertăţile Domniilor voastre, unde ar mai fi sistemul Domniilor voastre constituţional şi parlamentar? Prin urmare, onor. domn Ciocazan a avut dreptate în ceea ce zicea şi onor. domn ministru de interne mi se pare că prin precipitaţiune a comis o eroare cînd a susţinut cum că directorul administraţiunei sanitare nu este un funcţionar administrativ. Noi am văzut adeseori pe directorii diferitelor servicie cari figurează în Ministerul de Interne înlocuindu-se unii pe alţii; înlocuind pe directorul Ministerului de Interne, precum altă dată am văzut pe acela al telegrafului şi poştelor, pe al „Monitorului” şi Imprimeriei statului, pe al administraţiunei închisorilor. Cum vedeţi, sînt patru agenţi cari tot-dauna sînt la dispoziţiunea domnului ministru de interne ca să facă administraţiune. Apoi, dacă directorul „Monitorului oficial”, care reprezintă mai mult o însărcinare de artă mecanică, şi este privit ca director de serviciu, ca un funcţionar, cum să nu fie tot aşa directorul general al serviciului sanitar sau un altul care este pus în capul unui serviciu oarecare? Unde mergem cu această interpretare ce se dă legei numai pentru serviciul cutărei şi cutărei personalităţi ? Doresc din toată inima să avem senatori ca domnul doctor Fotino, căci este o persoană independentă mulţumită poziţiunei sale şi, dacă Domnia sa are opiniunile sale şi sprijină pe guvern, pentru aceasta nu-i fac nici o crimă. Cînd însă în Senat se interpretă că poziţiunea sa 317 înaltă nu poate fi considerată ca o funcţiune, aceasta mă surprinde; şi cred că însuşi domnul ministru cînd a aderat la această interpretare nu s-a gîndit la dînsa într-un mod real ; i-a trecut numai ca o scăpare de limbă. Nu cred că Domnia sa să fi susţinut într-un mod serios că directorul serviciului sanitar nu este un funcţionar însărcinat să administreze un serviciu din cele mai importante şi care subscrie în numele ministrului. în chestiune personală0. Domnilor, aprecierile pe cari le-au dat domnul preşedinte al consiliului în privinţa mea, aluziunile cum că eu sînt călcătorul deConstitu-ţiune ... Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : Am zis eu aceasta? Nu-mi atribuiţi cuvinte pe cari nu le-ani zis. Nu voiesc să le relevez, deşi rni-ar fi foarte uşor să le relevez făcînd comparaţiune, dar nu o fac. [î]mi permit numai un singur lucru a releva: că eu în toate faptele mele, în toate cuvintele mele mi-aduc aminte de lovirea de stat şi că n-am o amoare foarte mare pentru ştiinţă. Apoi, domnule preşedinte al consiliului, dacă aşa este, de ce de două ori te-ai adresat la mine şi m-ai luat de coleg al dumitale tocmai în timpul cînd ştiinţa şi experienţa trebuia să fie mai căutatei Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : Experienţa numai? Experienţa şi ştiinţa. Domnul preşedinte al consiliului, 1. C. Brătianu : Experienţa» da. Aţi zis că nu m-aţi văzut niciodată sprijinind oamenii de ştiinţă. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : In Cameră. Şi aci mi-ar fi uşor să primesc comparaţiunea, dar mai ales în cît se atinge de profesori nu veţi izbuti să întemeiaţi discordia între profesori şi mine. Omul care a fundat două universităţi, care a făcut legea instrucţiunei publice din 1864, omul care şi-a jertfit sănătatea prezidînd comitetul pentru fixarea gradaţiunei, omul care în curînd va da dovezi că ţine la ştiinţă cu ocaziunea discutărei legei instrucţiunei publice a domnului Sturdza, care mărturisesc că conţine multe lucruri bune, omul acela nu poate fi bănuit de a fi contra ştiinţei .. ■ (întreruperi.) Sînt, domnilor, în vorbă cu domnul preşedinte al consiliului, ştiu că e o tactică foarte spirituală de a mă atrage prin întreruperi în discuţiuni cu alte persoane; de astă dată însă nu veţi reuşi. Omul acela, zic dar, nu poate fi bănuit a fi duşmanul ştiinţei şi eu, dacă astăzi sînt ceva în ţara mea, sînt mai mult cunoscut ca om de ştiinţă, căci la vîrsta de 18 ani am scris şi am scris lucruri bune şi dovada este că nu pro honoris causa am fost numit membru al Academiei Bomâne. Nu voi să-mi arăt titlurile, dar în zadar veţi striga că sînt sugrumătorul ştiinţei, căci, ori de cîte ori ştiinţa va veni în mantia funcţionarului, eu voi combate pe acel om, Cînd domnul director general al căilor ferate va verii în această Cameră păstrîndu-şi titlul de director al căilor ferate, eu-1 voi combate; cînd, 318 din Contra, inginerul George Cantacuzino va veni aci, [î]l voi primi cu aplauze. Tot astfel, cînd omul ştiinţei^ medicul, inginerul cutare, arhitectul va veni cu titlurile sale, va veni cu decretul facultăţei sau universităţei, [î]l voi primi; cînd va veni cu decretul ministerului, [î]l voi combate. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brălianu : Legea zice cum are să vie. Chiar pe medicul primar care ar veni contra legei eu-1 voi combate şi, cînd e vorba să fac comparaţiuni între un medic de judeţ şi directorul general al serviciului sanitar, mai de grab’ voi lăsa să vină medicul judeţului decît celalat, care face administraţiune sanitară în toată ţara. Aşadar, rău aţi făcut să mă persiflaţi şi rău mi-aţi zis că nu apăr ştiinţa, că sînt duşman al ştiinţei, că nu voi să o aduc în Parlament. Iată deosebirea dintre noi, Sîntem către sfîrşitul vieţei şi nu tirziu avem să ne ducem înaintea altui Parlament şi vom discuta şi acolo. (Ilaritate.) Domnul preşedinte al consiliului, /. C. Brătianu : Mai cu deosebire acolo nu avem să ne intllnirp. (Ilaritate.) Va să zică nu credeţi în nemurirea sufletului ... Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brălianu: Am zis că nu vom merge tot ia un loc amindoi. Adică dumneata ai să te duci în rai şi eu în iad; dar cel puţin în iad am să fiu în bună companie. (Ilaritate.) Mai nainte însă pînă să ajung în iad, voi fi pe la uşa purgatoriului, pe unde ai să treci şi dumneata şi acolo iarăşi vom putea schimba cîteva cuvinte ... (Ilaritate.) Dar să lăsăm aceste digresiuni la cari necontenit mă împingeţi şi să venim la cestiune. Dumneavoastră ziceţi că m-am înţeles cu domnul Ciocazan, eu care viu de la Iaşi şi Domnia sa de la Craiova. Nu ne-am înţeles şi vă mărturisesc că după mine răul vine de acolo că nu ne înţelegem şi eu aş dori să ne putem înţelege. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : Şi cu profesorii. Şi cu profesorii; i-am apărat şi i-am şi combătut. Doi, trei, acei cari nu-şi fac datoria nu-i voi apăra, căci cum zicea domnul Sturdza zic şi eu că trebuie să-şi facă datoria. în zadar voiţi să aruncaţi discordia, căci mai mult de vreo doi, trei nu-mi veţi putea înstrăina. Eu declar că sînt în multe puncturi cu demnul Sturdza şi declar că, dacă eram aci cînd i s-a făcut mai deunăzi o interpelare, aş fi fost alături cu domnul Sturdza în unele privinţe. Vedeţi că sînt şi eu om de principii şi declar că am să sprijin legea Domniei sale de instrucţiune şi, cu toate că sînt părintele legei de la 1864, am să caut să se modifice în părţile ei rele şi am să combat pe domnul Sturdza cînd cere desfiinţarea Consiliului superior de instrucţiune. Domnul vicepreşedinte: Domnule Kogălnicene. Vă rog să vă ţineţi în cestiunea personală... Domnule preşedinte, aveţi toată dreptatea ; dar, dacă-mi observaţi mie, era bine să amintiţi aceasta şi domnului prim-ministru, care mă arăta ţărei mele că nu voiesc să introduc ştiinţa în Parlament. 3Î9 Domnilor, am să fac o mică mărturisire. Dacă la 1864 aş fi avut eu capitalul de ştiinţă care este astăzi în ţară ... Domnul preşedinte al consiliului, I. C, Brătianu: N-ai fi putut face atunci lovitura de stat. Ei, aide să facem ceva : să facem liste de oameni cari voim să-i aducem în Parlament, dumneata şi eu, ca să vedem cari din noi doi sprijină mai mult ştiinţa. Eu-ţi făgăduiesc că lista ce-mi vei înfăţişa dumneata nu o voi discuta. Domnul Petre Carp : Şi noi avem o listă. (Ilaritate.) Toi primi pe toţi oameDii de ştiinţă. Aţi auzit, domnilor, în această Cameră, cînd vorbea un deputat, om de ştiinţă, cum i s-a zis : De unde vii! De la Paris? Acestea sînt biine la Paris. Domnilor, după părere [a mea], ştiinţa care vine fie din universitatea de la Paris, fie din aceea de la Berlin, fie de la Bucureşti, fie de la Iaşi este bine venită şi o primesc cu bucurie ; nu voi zice omului care vine cu ştiinţa de la Paris că ceea ce spune sînt bune la Paris. Eu nu voi zice •decît atîta : că protestez în contra imputării că mi sînt pentru ştiinţă, că combat ştiinţa. Dumneavoastră, domnule prim-ministru, mi-aţi zis odată : De ce mă acuzi că nu iubesc Praneia, fiindcă nimeni nu are să te creadă. Ei bine şi eu-ţi zic dumitale acum : Nimeni nu te va crede cînd vei spune că eu sînt în contra oamenilor de ştiinţă în Parlament7. „Dezbaterii© Adunării Deputaţilor ’1 1885/1886, nr. 36, p. 511, col. 3- p, 513: col. 2; p. 514, col. 1— p. 515, col. 1 NOTE 1 2 3 4 5 6 7 1 Discuţia pornise de la o interpelare a lui C. M. Ciocazan legată de dubla calitate a generalului dr. Fotino, senator şi director al serviciului sanitar. N. Voinov spusese că Adunarea n-are de ce vota asupra interpelării întrucît problema cumulului în cazul dr. Fotino privea Senatul. > 2 Vezi supra intervenţia de la p. 29, precum şi regestul nr. 1 (p. 500). 3 Eugen Stătescu. 4 Dr. Gb. Cuciureanu (1814—1886), doctor în medicină de la Viena, medic la Aşeză-mintele Sf. Spiridon. 5 Vezi infra p. 326. 6 I. C. Brătianu replicase muşcător lui K. observînd că acesta persecutase totdeauna pe oamenii de ştiinţă, în speţă pe profesorii care erau deputaţi. I se păruse că s-a înţeles cu Ciocazan ca să-şi exercite „şeful opoziţiunii verva sa”. Declarase apoi că K. a rămas la ideile Statutului de după lovitura de stat de la 2 mai 1864. Legile în vigoare însă permiteau şefilor unor administraţii de stat să fie deputaţi; opreau însă de pildă pe medicii de judeţe deoarece ar fi putut înrîuri electoratul. 7 Ca să nu rămînă dator, I. C. Brătianu a replicat: „Numai două cuvinte voi să răspund domnului Kogălniceanu. Nimeni nu vă va crede că eu sînt contra oamenilor de ştiinţă în Parlament şi că dumneata eşti pentru oamenii de ştiinţă fiindcă ştiinţa este independentă şi dumneata n-ai dovedit că-ţi plac oamenii independenţi”. 320 Asupra proiectului de lege ,,pentru modificarea şi completarea unor dispoziţiuni din legea timbrului şi înregisirărei Domnilor deputaţi, vă declar că nu am o opiniune liotărîtă sau cel puţin nu o susţin acum în privinţa fondului acestui proiect de lege, dar vă mărturisesc cum că rara procedură care s-a păzit în discutarea acestei legi de către comitetul delegaţilor noştri, eu, în lunga mea viaţă parlamentară de 30 ani, n-am văzut-o încă şi nu cred să fie un Parlament care să poată încuviinţa o asemenea procedură. Domnilor, ştiu că mai mulţi onor. domni deputaţi din majoritate au cerut numirea unei eomisiuni pentru revizuirea regulamentului actual1, căci nu era complet; ei bine, mă adresez mai cu seamă la acei domni ca împreună cu mine să combată această procedură care este nu numai neînvoită, dar chiar oprită cu desă-vîrşire de către regulamentul actual. Domnilor, în anul trecut s-a prezintat o lege destinată negreşit să ne amelioreze poziţiunea, legea timbrului; şi acea lege a fost votată. Ministerul, văzînd că în acea lege s-a strecurat oarecari erori la transcris din partea copiştilor — întotdauna tot cei mici sînt de vină, ei greşesc; muştele cele mici se prind mai uşor în mreji —, văzînd, zic, guvernul că copiştii au greşit, a hotărît să vină din nou cu acea lege la Cameră pentru ca să se păzească cu scrupulozitate prescripţiunile Constituţiunei, şi aşa a şi făcut. Iată care este starea fiziologică a acestei legi; şi, dacă cuvintele mele poate nu pot convinge pe unii din majoritate, permiteţi-mi, domnilor, să vă citesc însuşi textul din raport. „în sesiunea trecută corpurile legiuitoare au votat o lege care modifică cîteva dispoziţiuni din legea timbrului şi a înregistrărei. în primul articol al acestei legi se arătau aliniatele şi articolele modificate prin legea timbrului; prin eroare de copist însă, în locul acelor articole şi aliniate s-a trecut altele, cari nu se modificaseră întru nimic”. Guvernul dar a găsit că în lege sînt greşeli şi era dator să vină aci ca eu concursul Camerei să îndrepteze acele greşeli. Guvernul folosindu-se de această împrejurare, după cum însuşi domnul raportor 2 o spune, pe lingă îndreptarea acelor mici a mai introdus cîteva modificări în legea timbrului şi aceste modificări sînt foarte mici şi de puţină importanţă. Becunosc că ministerul are dreptul să propună modificări intr-o lege şi mari şi mici şi declar că domnul ministru de finanţe 3 a fost destul de modest pentru ca să nu facă în lege decît modificări în adevăr mici. Pînă aci lucrul este foarte constituţional. Deodată însă Gestiunea se schimbă în Cameră şi comitetul delegaţilor ne prezintă un proiect de lege cu modificări mari, foarte mari, cu modificări prin cari legea timbrului să dea un spor de venit de 1 250 000 lei şi aceasta în vederea ecliilibrărei bugetelor. Va* să zică prin aceste modificări se propune un impozit nou. Domnilor, după Constituţiune guvernul prezintă bugetul, el ştie ce trebuie şi el e dator să vină cu legi de impozite, iar nu Camera să le facă de la sine. în nici o ţară din lume nu s-a văzut ca Camera să voteze impozite şi chiar bugetele fără ca ele să fie cerute de guvern; şi iarăşi în nici o Cameră din lume nu s-a văzut şi susţin aceasta fiindcă m-am ocupat foarte mult cu Parlamentul lui Soulouc 4 .. . * Şedinţele din 29 şi 3i ianuarie 1886. 321 22 — c. 839 Domnul vicepreşedinte: Domnule Kogăînicenc. domnii stenografi nu vă aude. Cred ea mi and şi fac scuzele mele. în timpul luptelor pentru Unire exista în Moldova un consul francez numit Place, care poate să ti greşit către patria lui, dar România nu trebuie să uite niciodată numele consulului Place5. Acest consul fusese multă vreme acreditat pe lingă alte guverne şi pe lingă persoana împăratului Soulouc (ilaritate) şi-mi spunea cum se petrec lucrurile în Parlamentul acelui imperiu. Ei bine, domnilor, eu nu cred că chiar în acel Parlament s-a putut vedea ceea ce se petrece aci la noi. Domnilor, ce se zice în regulamentul nostru ? Regulamentul nosţin prevede că toate Gestiunile, toate proiectele de legi se trimit la secţiuni.; acolo se studiază, acolo se frămîntă, se dospeşte materia legislativă, pentru că între noi sînt mulţi oameni speciali cari însă nu au talentul vorbitei,, nu pot lua cuvîntul aci, dar acolo în secţiuni ei se ocupă cu cercetarea proiectelor de lege, le studiază serios, ei le pregătesc pentru a fi prezintate înaintea noastră ; şi, după ce s-a făcut toate acestea în secţiuni, se numele delegaţii cari, conform regulamentului, sînt datori a susţine în comitet* opiniunile emise de majoritatea secţiunilor cari i-a numit şi numai in cazul cînd ar vedea că sînt prea multe opiniuni diferite în comitet, ca să nu facă cum zice proverbul : Unde sînt multe moaşe, iese copilul cu capul spart, în asemenea caz pot renunţa la unele opiniuni ale majorii aţei ce i-a delegat şi aceasta numai ca să se poată face o bună lege; nu pot* însă schimba cu desăvîrşire natura proiectului de lege. Iată care este după. regulament competinţa domnilor delegaţi de secţiuni. Domnilor, domnii delegaţi numiţi de secţiuni pentru acest proiect de lege nu au fost însărcinaţi să schimbe natura proiectului delege cerceii de secţiuni; cu toate acestea, domnilor, de astă dată s-au pus în lomă ministrului, s-au pus în locul secţiunilor Camerei şi au schimbat nat iu a proiectului de lege. Din rolul domnilor* de delegaţi de secţiuni, s-au transformat intr-o comisiune specială, în coinisiunea bugetară sau financiaiă. Iată, domnilor, ce se zice în raportul comitetului de delegaţi : 1 ,,Preocupaţi ca şi dumneavoastră de Gestiunea echilibrărei bugetelor şi adine pătrunşi de necesitatea ce există de a mai spori veniturile statului* dacă voim să facem faţă eheltuielelor anului viitor, ne-am întrebat dacă impozitul timbrului şi al înregistrărei contribuie la întreţinerea sarcinelor publice cu partea cu care se cuvine să contribuie un impozit de asemenea natură”. Va să zică, dumneavoastră, delegaţii, recunoaşteţi că aţi dezbătut lung, că aţi făcut cercetări amămin[ţi]te, că materia reclama aceasta ; şi cu toate acestea dumneavoastră în minutul prezintărei acestui proiect de lege aţi cerut ea de îndată să se ia în discuţiune de noi; şi a trebuit ca domnul prim-ministru, mai bătrîn si mai experimentat decît Domniile voastre, să intervină spre a se amina pentru o zi această discuţiune. Dar în puterea cărui drept, vă întreb eu, constituita-v-aţi dumneavoastră în comisiune bugetară? Cum ştiţi că este deficit ? Fost-aţi sesizaţi în mod oficial ? Primit-aţi de la Cameră această însărcinare ? Am văzut şi eu prin gazete vorbindu-se * Citeşte : dumnealor î 322 îiiiilt că este un deficit în buget; însă organul legal prin care putem fi iiicunoştiinţaţi despre acest deficit este eomisiunea bugetară. Sîiiteţi dumneavoastră eomisiunea bugetară? Nu; dacă nu sînteţi, apoi atunci pe: ;ee să vă cred ? De altă parte întreb : Care este canalul legal prin care ni 'poate propune măsurile necesare pentru echilibrarea bugetului ? Sîn-feţi dumneavoastră ? Apoi atunci să se închidă uşa biuroului comisiunei bugetare. Ei, domnilor, credeţi dumneavoastră că cestiunea impozitului asupra succesiunilor directe este aşa de uşoară îneît se poate discuta în cîteva ore ? Yă înşelaţi. Domnul raportor care a făcut raportul acesta, cunoaşte Domnia sa origina timbrului ? Ştie Domnia sa cîte greutăţi a întîmpinat această lege Ia noi ? Ştie Domnia sa că cu ocaziunea introducerei timbrului în Moldova era să se facă o mare răsturnare ? Şi cînd s-a votat această lege, conform unui obicei al ţârei, obicei născut ca din instinct, nu s-a voit a se lovi aceste succesiuni. Nu puteţi dumneavoastră, cîteva persoane din comitet, oricât aţi fi de învăţaţi şi doctori în dreptnu puteţi să afirmaţi că aţi studiat cu toată conştiinţa şi după lungi dezbateri marea cestiune : clacă legea timarului trebuie să lovească si succesiunile directe. Si calificaţi clumneavoas-■ţirl acest lucru de un lucru neînsemnat ? Cinci în Moldova, sub Ghika vodă s-a prezentat pentru întîia oară legea timbrului, toate jurnalele, cu ,,Steaua Dunărei” în cap, au combătut această lege şi Grigore Ghika într-un moment de mînie a închis ziarele ; dar în urmă, recunoseînd că a făcut o greşală, a venit şi a plătit această ■greşală dînd libertate presei. Decretul pentru libertatea presei se datorează neplăcerei ce a simţit-o la votarea acelei legi. Atunci s-a zis : Nu atingem pe români, ci pe străini; şi astăzi se loveşte prin legea timbrului ■chiar succesiunile directe ale noastre, şi cum se face aceasta? ! ' Dumneavoastră ziceţi că materia merită să fie impusă. Prea bine ; dar daţi-ne şi nouă beneficiul să o examinăm ; şi aci permiteţi-mi a vă spune că sînt înţeles cu chiar unii din majoritate, cari şi ei recunosc că rău s-a făcut de a venit această lege pe cale pezişă, pe cale bizantină. Domnii miniştri nu au deeît să ne aducă proiecte de legi prin cari să ne ceară creare de resurse bugetare, căci dumnealor cunosc mai bine deeît noi situaţiunea, iar nu comitetul delegaţilor să ne propună de la dînsul asemenea măsuri 1 Eu iau îndatorirea, oricare ar fi poziţiunea mea în această Adunare, de a mv lăsa ţara în neputinţă de a merge înainte. Dar aşa, pe fiecare zi să vie filozofi noi cu idei noi să ne propună cine ştie ce lucru şi noi îndată să zicem : Da, primim, fără să facem discuţiiine, fără să studiem ce ni se propune, asta nu se poate. Domnilor, în ce ţară s-a mai văzut ca comitetul delegaţilor de la sine să vie şi să propuie votare de noi impozite ? Onorabilul domn raportor ne spune că impozitul acesta a existat la romani. Şi fiindcă a fost la romani este un cuvînt ca să-l votaţi şi dumneavoastră ? Dar la romani au fost multe lucruri. Noi trebuie să imităm pe romani în virtuţile civice, în vitejia lor, cari dintr-un stătuleţ mic au făcut imperiul hunei. Apoi nu ştiţi dumneavoastră, domnule raportor, că sistemul impozitelor la romani era cel mai oribil? Yoi menaja pudoarea domnului raportor şi uu voi spune lucrurile pe nume ; îi voi aminti numai vă era un impozit la romani asupra stabilimentelor de utilitate publică, pe ‘care francezii spirituali din ziua de astăzi le califică de stabilimente vespasiane. (Ilaritate.) Poate eă în curînd dumneavoastră veţi propune să se 323 înfiinţeze şi la noi impozitul acesta, tot pe raţiunea că a existat şi la romani. (Aplauze, ilaritate.) Sper că şi onor. domn Fleva, care are să vorbească după mine, va combate acest proieet de lege. Prin urmare, pentru toate aceste cuvinte propun, ea cestiime prealabilă, să votăm tot ee s-a admis prin secţiuni, deşi cred că ar fi mai bine să se trimită proiectul de lege din nou la secţiuni ca să-l studiere. Impozitele necerute de guvern în mod constituţional, e bine să le lăsăm să ne vie pe cale constituţională ... Domnul C. Costescu-Comăneanu: Prea bine, să lăsăm a ni se cere de guvern. Iată că şi onor. domn Gomăneanu, cu care nu mă întîlnesc niciodată, este de aceeaşi părere cu mine 7. (Aplauze.) Cere amînarea discuţiilor. Domnilor, fac apel la onor. domn prim-ministru care singur a zis ca să votăm legea pînă ce vom ajunge la acest articol8 şi atunci va primi să se trimită în secţiuni spre a se studia această materie pe care n-am studiat-o şi care este o inovaţiune a comitetului delegaţilor. Aţi văzut că eu pînă aci n-am făcut cea mai mică greutate şi aţi votat într-o zi 29 de articole. Este o cestiune de lealitate politică a ne lăsa să studiem această inovaţiune şi fac apel la domnul prim-ministru pentru, aceasta. Pentru închiderea discuţiilor. Domnilor, după direcţiunea care s-a dat discuţiunei acestei legi de la început, cred că însăşi majoritatea şi opoziţiunea să consimtă la închiderea discuţiunei, pentru că rezultatul trebuie să corespundă premizelor. Domnii mei, cu promisiunea domnului prim-ministru că atunci cînd vom ajunge la articolul 30 avem să trecem în secţiuni ca să studiem Gestiunea, noi, cei neiniţiaţi în lucrarea comitetului, aseară am primit să mergem cu diseuţiunea înainte pînă vom ajunge la articolul 30. Domnul preşedinte: [î]mi pare că aceasta nu este pentru închiderea discuţiimau Este însă singura putinţă ce am să vorbesc ca deputat, fiindcă mi s-a închis gura şi în secţiuni, mie care am să plătesc. S-a propus aseară ea diseuţiunea asupra cestiunei prealabile pusă de mine să se hotărască aseară şi s-a împotrivit Camera şi fac apel la dumneavoastră, domnule preşedinte, că aţi revenit şi aţi zis că diseuţiunea rămîne pe mîine. Astăzi văd că s-a pus diseuţiunea în fond, fără să se dea vot asupra propuneri*L mele de ieri. Cu toate acestea n-am zis nimic ; speram că se va lăsa măcar ca ceea ce nu s-a făcut în secţiuni să se facă aci în şedinţă publică. Aseară, trecînd pe lîngă primul-ministru, l-am auzit zicînd că primeşte chiar secţiuni unite. Dar ce se întîmplă acum? Vedem că au luat parte la diseu-ţiune numai savanţii şi domnul ministru de justiţie şi au tratat Gestiunea numai în privinţa subtilităţilor de drept, pentru a mă servi de expresiunea domnului Tache Ionescu, care a zis că avocaţii sînt oameni de ficţiune. După aceea a venit domnul ministru al justiţiei şi a dat o lecţie domnului Juvara : cum cutează dumnealui să spuie că proprietatea este de drept natural? Şi apoi mai voiţi ca în această ţară să combateţi socialismul. Această lege care nu a trecut prin secţiuni nu a’ avut majoritate nici în comitetul delegaţilor, şi numai trei, şi mai cu osebire domnul 324 Lascăr, şi-a însuşit dreptul de a se substitui nu numai secţiunilor, dar şi comitetului delegaţilor. Iată, domnilor, cine sînt în comitet: în comitet este domnul Voinov, care a fost absent, este domnul Disescu, contra, domnul Lepădatu, care mi-a declarat că e contra şi a plecat ; cine a mai rămas? Domnul Tăcu, domnul Tache Ionescu şi domnul Lascăr. Domnul Tăcu nu ştiu cum a fost. Din toate acestea iată concluziunea: precum la început proiectul acesta de lege n-a trecut prin secţiuni, precum astăzi dimineaţă nu s-a tranşat Gestiunea prealabilă şi precum în momentul de faţă rezultă că nici majoritatea delegaţilor nu e pentru această lege şi nu a dat mandat domnului Lascăr s-o reprezinte şi precum dumneavoastră acum propuneţi să încbideţi diseuţiunea, fără a lăsa şi ignoranţilor cari au să plătească a zice un cuvînt, căci au vorbit numai oamenii de drept în privinţa ficţiunilor, n-au discutat natura impozitelor, au vorbit de istoria Franciei, a Angliei, dar nu şi de tradiţiunile acestei ţări, unde domnul Vernescu, domnul Brătianu, eu şi alţi liberali am combătut întotdauna această lege, şi cin d se vorbeşte de Anglia, prin subtilităţi voiţi să nu se mai vorbească nimic de temperamentul, de natura şi tradiţiunile acestei ţări? Voim necontenit să introducem tot obiceiuri străine ? Dar ţara aceasta nu-şi are şi ea obiceiurile ei? ... (întreruperi.) Domnilor, în Camera aceasta e un preşedinte, dar eu din nenorocire am doi, unul care-mi lasă dreptul să vorbesc şi altul care fără milă mă împiedică de a vorbi; acesta e onor. domn Eobescu. Domnia sa, şi boala şi bătrîneţea-mi face o crimă. Ei, domnilor, tocmai pentru că sînt bătrîn şi bolnav ar trebui să aveţi mai multă bunăvoinţă pentru mine şi să mă lăsaţi a vorbi. Domnilor, cînd în capul unei armate vedem un drapel sfîşiat, ne scoatem pălăria şi ne înebinăm, căci ştim că e sfîşiat de inamicii ţărei; iar cînd în capul unei partide e un drapel zdrenţuit, atunci nu numai că nu ne înebinăm, dar ne întoarcem spatele eu întristare, căci ştim că e sfîşiat de amicii lui. Dumneavoastră nu faceţi decît a aduce în ţară obiceiuri străine. Eu sînt crescut în Germania, dar iubesc din toată inima Francia; astăzi însă, în urma celor ce am auzit, încep nu a nu o mai iubi, dar a mă retrage, într-un jurnal care reprezintă oarecare grup dintre noi căruia i se impută că este pentru Germania, acel grup răspunde : Yu e ev act, sîntem pentru ţara noastră şi cînd e vorba a ne lepăda de temperamentul, de tradiţiunile noastre, în asemenea caz ne convine să luăm şcoala germană, pentru că e un mare contrast între caracterul nostru şi cel german şi de aceea preferim civilizaţiunea germană, cu care ne putem asimila, pe cînd din contra cea franceză ne absoarbe cu totul ... (Zgomot, nu, se aude.) Domnul N. Romanescu : Ce va să zică aceasta? Vă voi răspunde. Am auzit astăzi vreo doi, trei avocaţi cu mult talent, cari m-au făcut să stau cu gura căscată; vorbeau de Francia, ca nişte avocaţi francezi, dar nici unul n-a vorbit de temperamentul naţiunei noastre. Domnilor, temperamentului acestei ţări nu-i convine acest impozit pe moşteniri; „Steaua Dunării” l-a combătut şi a fost închisă; acum 30 de ani eu aveam aceeaşi opiniune şi, prin urmare, nu trebuie să vă miraţi că astăzi înainte de a muri am aceeaşi opiniune. Cînd văd că se 325 tratează cesfiiinea pe tărîmul- stabilit ăţilor *, permiteţi-mi a vă spline că nu astfel trebuie să se discute; dacă nu voiţi altfel, închideţi discufiuiiea, faceţi ce voiţi, eu voi merge înainte şi voi stărui ca această lege neconsti-tuţională, nedreaptă să nu se aplice 9. ,, Dezbateri le Adunării Deputaţilor', 1885/1886, nr. 38. p. 521, col. 2- p. 522, col. 3; p. 547, col. 3; p. 560, col. 1 — 3. Citeşte: subtilităţilor î N O T E 1 Vezi supra p. 293. 2 V. Lascăr. 3 C. Nacu. * Faustin Soulouque I, împărat al statului Haiti între 1849 şi 1859, fost sclav negru. ° Victor Place (1822—1875), diplomat şi asirolog francez. Filoromân, cu contribuţii remarcabile pentru cauza românilor în perioada Unirii, ci?id s-a aflat'în misiune în principate. 6 Toţi membrii comitetului erau jurişti, parte din ei doctor; în drept de la Paris. 7 V. Lascăr s-a plîns că K. i-a interpretat trunchiat spusele. Făcînd istoricul impozitului pe succesiuni spusese că fusese practicat încă de romani. Atît. îi reproşa lui K. că nu i-a citit întreaga argumentare. Acesta a răspuns laconic : „Toată noaptea am citit”. La o imputare a ministrului de finanţe, G. Nacu, că n-ar voi să voteze legea, K. răspunde : ,,Eu am zis din contra că sint pentru a se vota legea cum a fost prezintată şi sini gata a da guvernului tot concursul în această privinţă. Vă rog dar să ţineţi cont de această declaraţiune şi să nu mă acuzaţi pe nedrept”. 8 Articolul 30, care stabilea taxele de înregistrare la succesiunile legitime (ab intestat), testamentare, legatele, donaţiile şi ,,orice alte liberalităţi între vii”. Adunarea a admis să se continue discuţia a doua zi. 9 La un amendament cu următorul text depus a doua zi, ,,să fie supuse la o taxă de 30 lei la suta de lei cele deferite persoanelor ce nu sint rude sau soţi cu defunctul şi caro silit de naţionalitate străină”, K. a observat : „S-a pus la vot şi s-a votat un ce care s-a discutat, insă acum cum voiţi să votăm un ce monstruos, un ce barbar, care nu s-a discutat? Am dreptul să spun aceasta”. Amendamentul a fost retras. Proiectul în totalitate a fost primit cu 62 de voturi pentru şi 46 împotrivă. Interpelare adresată ministrului de justiţie în legatară cu incidentele sîngeroase de la, penitenciarul Dobrovăţul * Domnule preşedinte, am onoare a anunţa o altă interpelare domnului ministru actual al justiţiei. Iată care este interpelarea mea : Dacă Domnia sa a luat cumva cunoştinţă de cele ce s-au întimplat la penitenciarul de la Dobrovăţ în ziua de 3 aprilie 1885, unde, în contra ordinilor superioare, autorităţile subalterne şi mai cu deosebire ofiţerul care comanda detaşamentul de acolo a tras cu focuri în oameni neînarmaţi şi a împuşcat vreo şapte şi a rănit vreo şaptesprezece. întreb dar : Pentru ce guvernul, în urma comitere! acelui masacru, nu a trimis o comisiune de anchetă să cerceteze faptul şi să facă ea acei cari l-au comis, fără nici un ordine legal şi expres din partea şefilor lor superiori, să fie daţi în judecată spre a fi pedepsiţi ? 1 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 38, p. 549, col. 3- p. 550, COi. 1. * Şedinţa din 31 ianuarie 1888. 326 NO TE 1 In şedinţa clin 3 februarie 1886, K. anunţă că in urma înţelegerii cu primul-ministru amină interpelarea pe marţea următoare avertizind că-.,în cest iun ea aceasta nu mă voi prezintă ca opozant, ci în favoarea omenirei şl a românilor”. Cum ministrul justiţiei — E. Stătescu — spusese că nu i-a parvenit încă dosarul afacerii, K. a declarat că el îl are şi i-1 ţine la dispoziţie. în şedinţa din 8 februarie î-a întrebat din nou pe ministrul justiţiei dacă e dispus a i se adresa interpelarea. Vezi infra p. 359. Pe marginea petiţiei adresate corpurilor legiuitoare de un grup de magistraţi * Yă mărturisesc, domnilor, că sînt nevoit a mă mira cu desăvîrşire de o asemenea propunere făcută, mai cu seamă cînd propuitorul este un onorabil membru al majoritătei. Domnilor, unde ne aflăm noi ? în ce ţară anume s-a mai auzit cum că funcţionarii în activitate să lase de o parte pe capul serviciului lor, pe ministru, şi să se adreseze d-a dreptul la corpurile legiuitoare i Dacă reclamanţii, oameni foarte onorabili, ar fi fost destituiţi şi lăsaţi pe uliţă, înţelegeam sa se adreseze la Cameră, dar pe cit timp ei încă funcţionează să lase pe şeful lor de o parte şi să vină a se adresa de-a dreptul către Adunare, această procedare nu mi se pare nicicum regulată. (întreruperi.) Eu sînt om de opoziţiune categorică, dar nu de opoziţiune în contra principiilor elementare ale oricărui guvern, ale oricărui stat şi nu înţeleg cum am putea noi azi să luăm în discuţiune principii din legea pensiunilor, cînd acea lege nn este adusă în discuţiunea Adnnărei. (Aprobări.) Camera nu este o comîsiune ministerială, ci ea este Parlamentul ţârei. De aceea vă rog in puterea regulamentului şi în puterea principiilor de ordine socială să rugaţi pe domnul preopinent ca să revină asupra propunem sale, care este o monstruozitate constituţională 1. ,, Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, m\ 40, p. 573, col. *2— 3. * Şedinţa din 3 februarie 1886. NOTE 1 Petiţia fusese depusă de R. Stanian şi îi privea pe magistraţii Capeleanu, Cristescu şi Plopşoreanu de la Tribunalul de apel din Tulcea. Desfiinţîndu-se această instanţă, cei trei, după 24 şi respectiv 29 de ani de serviciu, cereau ,,a nu fi lăsaţi pe drumuri”. La propunerea lui N. Voinov petiţia a fost trimisă comisiei de resort a Adunării. Intervenţii la proiectul de lege ffpentru modificaţiunea unor dispo-ziţiuni din legea asupra vînzârei bunurilor statului” * Domnii mei, aparţin ca onor. domn Palade 1 aceluiaşi grup de liberali opozanţi şi pe acest tărîm ţie care Domnia sa s-a pns, prin arnenda- * Şedinţa din 3 februarie 1886. 327 mentul pe care l-a propus, am avut cu Domnia sa tălmăciri. Cînd s-a atins de a face programul partidului liberal opozant şi în secţiunea a şasea, cînd am studiat împreună teoria Domniei sale, l-am combătut şi vin dar şi înaintea Camerei să-l combat sau, mai bine zicînd, să combat chipul Domniei sale de vedere, şi aceasta o voi face cu tot respectul ce se datorează convicţiunei intime. Domnia sa este convins deplin în cestiunea de faţă, iar nu s-a îmbrăcat în cojoc de oaie ca să susţină teoria sa ; dar să-mi permită să-i spun cum că este greşit şi că Domnia sa vede situaţiunea într-un mod caleidoscopic. Situaţiunea nu este aşa. Şi într-o ţară în care într-o bună dimineaţă s-au împroprietărit 300 000 ele săteni, fără a se ridica un singur protest, fără a se arde o singură casă de proprietar, fără a se smulge unui proprietar un singur fir de păr (aplauze), acolo unde s-a făcut o asemenea revoluţiune pacinică şi. trebuincioasă, trebuie să treacă o sută de ani pentru ca să se mai pledeze cauza poporului, cauza sătenilor. (Aplauze prelungite.) Dacă Domnia sa ar fi venit să apere cauza însurăţeilor, să zică că numărul celor împroprietăriţi este minim şi să ceară a se împroprietări şi acei săteni, aş fi fost cu totul alături cu Domnia sa. Dar Domnia sa zice că ţăranul care are piciorul pe pămîntul lui propriu, acela are altă vigoare, altă inteligenţă şi se luptă cu bravura cu care s-au luptat pe cîmpiele Bulgariei. Să-mi permită onor. domn Balade să-i spun că Domnia sa este încă tînăr şi că trebuie să-i aduc aminte ceea ce poate eă a citit, dar va fi uitat, că asemenea cuvinte s-au zis de alţii mult mai înainte, de la 1858 şi pînă la 1864, şi că s-a zis deja că acele cuvinte s-au confirmat prin curagiul şi bravura eroilor de la Plevna .,. Domnul G. D. Palade: Şi cu toate acestea nu s-a ţinut în seamă cuvîntul dat atunci eroilor de la Plevna. Aceea este o altă cestiune, dacă un ministru care a promis ceva n-a făcut ca ceea ce a promis soldatului să se dea săteanului. Eu, domnilor, vorbesc în mod franc ; nu am mijloace să cumpăr din aceste moşii cari se pun în vînzare şi m-aş mulţumi să pot ţine pe cele cari le am. Dar vă pot asigura de un lucru, că acel care a decretat acea lege mare şi a plătit-o murind în exil şi eu care i-am prezentat-o ca să o subscrie şi am plătit-o cu amare lacrime nu am înţeles, nici el, nici eu, să sfărîmăm pri-vilegiele proprietăţei celei mari ca să creăm privilegie pentru proprietatea mică. (Numeroase aplauze.) Onor. domn Palade se face avocatul micilor proprietari şi pune la pilori * pe proprietarii cei mari, zicînd că aceştia au să cumpere toate aceste moşii de cari au nevoie micii proprietari, micii cultivatori. Dar eu, dacă aş fi ştiut că în urma aplicărei legei din 1864 avea să vină un timp în care să nu mai rămînă o proprietate mare în România, mai bine mi-aş fi tăiat mina ca să nu mai subscriu acea lege. (Aplauze.) Ei, domnilor, proprietatea cea mare a păstrat naţionalitatea şi patria română. (Aplauze.) Acei bătrîni proprietari mari cari erau în tot momentul ameninţaţi să-şi peardă capul sau să fie surghiuniţi peste nouă mări şi nouă ţări, să populeze insulele Mărei Mediterane şi Mărei Egee, aceia au apărat ţara aceasta, aceia cari mergeau cînd cu rogojina în cap, cînd cu petiţiunea în mînă, alergînd în toate părţile lumei pentru apărarea * La stîlpul infamiei (din fr. au pilori). 328 acestei ţări ! (Aplauze,) Şi nu am decît să aduc aminte domnului Palade de acei bătrîni mari proprietari ai ţârei cari an refuzat marelui împărat al tutuior Eusielor să iscălească acea clauză din Regulamentul organic prin care se subordona voinţei împăratului Rusiei garanţia autonomiei acestor ţări2. (Aplauze.) Domnilor, tara noastră şi mai cu seamă Moldova a fost sfîşiată, ruptă, îneît o parte din Moldova face astăzi parte din marele imperiu al ţarilor şi o alta, Bucovina, face parte din statele moştenitoare ale Habs-burgilor. Ei bine, onor. domnule Palade, duceţi-vă în Basarabia, în Bucovina şi vedeţi cine ţine, cine apără naţionalitatea română. Bucovina era polonizată ; şi dacă naţionalitatea a scăpat, aceasta se datoreşte vechilor familii de proprietari români ca Hurmuzecheştii, Costineştii, Tauteştii, Vasilco, Plondor şi alţii. (Aplauze.) Am ascultat adineaori pe onor. domn Dinescu Mucenic, pe care-1 văd îmbrăcat în straie ţărăneşti; mi s-a spus că este alegător în colegiul I ca şi mine, dar este reprezintantul colegiului al III-lea şi este de datoria sa ca să apere drepturile alegătorilor din colegiul al III-lea. Ei bine, să-mi dea voie să-i spun că nu discut cu un sătean, ci discut cu un reprezin-tant al sătenilor, căci astăzi cojocul face pe sătean. Domnia sa a zis că ţăranilor nu le place să se strămute de la munte la cîmp. Să-mi permită să-i spun eu, fiu de răzaş, de moşnean, să-i spun că pătează pe nedrept caracterul săteanului. Cum, domnilor, săteanul român nu se strămută? Din contra, tot ce este românesc, cu toţii sîntem o naţiune emigrantă. Ce sîntem noi decît slobozii, cum se zicea odată, adică colonii? Radu îsegru, Bogdan Dragoş cînd au venit de peste munţi n-au emigrat3? ]ST-au venit de la Suceava la Iaşi; n-au venit din Ţara Amlaşului şi a Făgăraşului la Cîmpulung, de la Cîmpulung la Argeş, de la Argeş la Tîrgovişie şi de la Tîrgovişte la Bucureşti ? ... Domnul N. Voinov: Şi de la Iaşi la Bucureşti. Mi-ai luat cuvîntul. Dacă ne-am fi pus pe tărîmul pe care s-a pus domnul Mucenic, am fi făcut noi Unirea? Sumai ţăranul are sînge românesc? Dar noi inteligenţa Moldovei, cînd am sacrificat coroana noastră, cînd ne-am părăsit casele unde astăzi cîntă cucuvaiele şi am strigat: Frăţie, Unire; cînd am făcut aceasta am dat oare o dezminţire caracterului nostru? Faceţi deosebire între boier şi ţăran? Dar cîţi din boieri nu sînt ieşiţi din clasa ţărănească? Apoi loan Eădoiu, preşedinte de tribunal, nu este el dintre ţărani ? Pentru ce dar veniţi şi faceţi această deosebire? Eu vedeţi că românii s-au dus pînă la Pind, pînă la porţile Atenei ? Şi credeţi că vor sta pe loc cînd le vom da pămînt mai la vale aici în ţară ? Dar ia uitaţi-vă în Dobrogea şi vedeţi comunele, ele sînt compuse din români. La Beleeşti în Moldova, moşie de cîmp, vedeţi de cine este populată această comună : decît de români de la munte. Eu vor face nici un sacrificiu strămutîndu-se din satul lor cînd le vom da cîmp larg, 'unde copiii lor să găsească o mai bună stare de dezvoltare. Eu rog pe onor, domn Palade să binevoiască a crede eă nu proprietarii mari s-au opus vreodată la înfiinţarea proprietăţei mici ... Domnul G. D. Palade: Nici nu mi-a trecut prin minte această idee. Se poate, dar dumneavoastră scoateţi din cetatea românească pe proprietarii mari cînd ziceţi că proprietarii mari să nu poată cumpăra. Apoi nu ştie domnul Palade că proprietarii mari au luat moşiele din mina 329 grecilor şi s-au luptat cu împotrivirea puterilor străine? Ei bine, daţi-le şi lor ca recompensă cel puţin atîta, dreptul comun care s-a dat tutnlor, căci proprietarii mari au recunoscut acest drept proprietarilor mici; cu atît mai mult că sînt multe din aceste proprietăţi ce voiţi să vindeţi cari s-au dăruit de moşii şi strămoşii proprietarilor mari de astăzi. Ce veniţi de ne vorbiţi la noi de latifundia! într-o ţară unde nu este majorat, acolo cel mai mare nivelator este Codicele civile. Eu, domnule Palade, am în Dobrogea 6000 de hectare; vă declar că le dau pentru 600 de hectare din judeţul Teleorman sau Ilfov. Dar nici acolo n-am să rămîn cu 6000; am 5 copii, aşa încît nu le revine decît 1200 hectare sau 800defălcişilaadouageneraţiune, dacă vorrămînea cii cîte 200 vor zice şi bogdaproste! Nu mai veniţi dar şi combateţi proprietatea mare cu ideea de latifundii, lăsaţi şi activităţei particulare putinţa de a deveni proprietari, nu să tot dăm de pomană ; şi voi veni aci cu un exemplu de actualitate. Eu am 50 ani de viaţă politică şi nu ştiu dacă una dintr-o sută din proprietăţile mari de la 1840, 1850 au mai rămas în mina vechilor proprietari ; ele au trecut în mina altora, cari le-au cîştigat prin muncă. Ei bine, cum s-au găsit oameni tot romani cari prin muncă au putut cumpăra p.ropretăţi mari, lăsaţi şi altora putinţa ca prin munca lor să cumpere. O voce: Aşa voim şi noi! Dumneavoastră cum o voiţi ? O voiţi depărtînd pe toţi cei ce vă fac 'concurenţă. ’ ' Dar ziceţi că este o Gestiune de stat aceea de a spori numărul proprietarilor mici. Sînt de acord, însă fără să mă lepăd de dreptul de a putea cumpăra şi eu ; n-arn făcut nici un rău acestei ţări, pentru ce să fiu proscris de la un drept la care sînt chemaţi toţi ? Lipsind proprietatea mare, lipseşte inteligenţa, lipseşte patriotismu cel mare ; nu vom mai avea ceea ce se petrece în Bucovina şi în Basarabia. Eu, domnilor, nu voiesc numai proprietatea mare; voiesc ca ţre lingă dînsa să fie şi mică şi intermediară şi de aceea găsesc că proiectul acesta de lege are părţi bune. Orice aţi spune dumneavoastră, odată desfiinţată claca, odată înfiinţat dreptul de tocmeli libere, proprietarii mari şi iniei au să se ajute unii pe alţii. Eu sînt proprietar mare, agricultor, om politic de 50 de ani; [îjmi caut moşiele singur, m-axn silit a face să scap pe ţărani din mina evreilor cîrciumari, dar ţăranului [i]i trebuie bani şi la cine să-i ia ? La proprietarul mare. E adevărat că aţi înfiinţat creditele agricole, dar ele n-au intrat încă în deprinderile ţăranului, trebuiesc întîi prefăcute moravurile ; multă vreme are să fie încă legături între proprietarul mare şi muncitori. Şi e foarte bine, căci altfel am vedea ceea ce se întâmplă în Galiţia între proprietarul polon şi locuitorul rusneae. La noi nu e ceea ce se vede în alte ţări şi chiar în Erancia, la noi nu avem jargon românesc, ţăranul nostru vorbeşte ca şi românul proprietar; limba cultă şi limba incultă nu face decît o singură limbă. Iată de ce eu cred că ar fi un pericol dacă favorizăm nişte idei pentru cari ar mai trebui 100 de ani ca să poată să aibă loc ; în ţara aceasta care ar putea să hrănească încă 10 000 000 de oameni nu poate să aibă ioc idei sociale. Cînd dumneavoastră astăzi veniţi si apăraţi dreptul ţăranilor faţă cu proprietarul, astăzi cînd nouă zecimi din ţărani sînt proprietari, şi cu argumente pe cari le întrebuinţam noi -înainte de împroprietărirea ţăranilor, iertaii-ne să vă spunem că sînteţi greşiţi. 320' Aţi zis că nu s-a făcut bine împroprietărirea însurăţeilor; şi dezaprob şi eu ceea ce an făcut nnii din miniştri de nn an făcut liotărniciele: Cine, poate să se plîngă mai mult de cit mine care am făcut legea? Dar aceasta oare reclamă legi sociale, reclamă ea noi să zicem că proprietarii caii au făcut sacrificii, caii rabdă toate dările să fie excluşi de la cumpărarea acestor moşii ? Ştiţi că principele Bismarek e contra oricărui impozit pus pe proprietatea rurală ; el e duşmanul cel mare al acelora cari vor nimicirea proprie.tăţei mari şi noi să venim acum să facem o nouă eestiune socială, care nu poate pentru mult timp încă a se mai ivi în această ţară? ‘ Iată pentru ce vă conjur şi conjur pe domnul Palade să reducă: Gestiunea la adevăratele ei proporţiuni. Să se dea ţăranului posibilitatea de a cumpăra moşii, în lege stă aceasta; dar de ce nu primiţi licitaţiunea ? Pentru că dumneavoastră voiţi să puneţi pe ţăran în poziţiune de a cumpăra ieftin sau degeaba, cînd el azi e în poziţiune să plătească mai scump deeît proprietarul mare. Ori de cîte ori o obşte de săteni vine să concureze cu proprietarii mari, aceştia sînt întotdauna bătuţi ; şi eu m-am încercat de două ori, dar am fost bătut pentru că proprietăţile cultivate de ţărani dau mai mult; în Moldova toate viile mari, cu case, cu crame mari au trecut în mîinile ţăranilor, fiindcă proprietarii mari nu le mai puteau cultiva şi azi toate podgoriele vestite de la Cotnari, Odobeşti şi altele sînt în mina proprietarilor mici. Aşadar, domnilor, să le asigurăm putinţa ca să cumpere moşii şi să lăsăm ca prin acţiunea virtutei, energiei lor să se dezvolte; nimic nu ridică caracter ul deeît. răsplătirea făcută pe muncă. (Aplauze.) Omul care-şi cîştigă averea prin munca lui, nu prin pomană, dar merge mai departe si ţine mai mult la proprietatea sa. Să le dăm dar posibilitatea să cumpere, fără însă să excludem pe proprietarii mari; n-au derneritat ei întru nimic ca să se zică că sînt nedemni de a cumpăra cu bani gata ceea ce strămoşii lor au dăruit de bunăvoie. Iată ce vă zice omul de la 1864, care am adus această soluţiune silnică, oare am călcat jurămmtul meu, ca să fac pe ţăran proprietar ; el vine să combată azi orice încercare pentru a decreta în această ţară bine-euvîntată de Dumnezeu o nouă lege revoluţionară 4. (Aplauze prelungite.) ,, Dezbateri le Adunării Deputaţilor'% 1885/1886, nr. 40, p. 584, col. 2— p. 586, col. 1. N O TE 1 G. Palade propusese un amendament la articolul 1: ,,Moşiile statului se vor vinde numai in loturi mici, care nu vor putea trece de 10 ha şi numai micilor cultivatori”. 2 Este vorba de articolul adiţional la Regulamentul organic, impus ulterior întocmirii legii de către curtea protectoare şi care stipula că ,,în viitorime orice modificaţiune ce ar voi să facă mai în urmă domnul la Regulamentul organic nu se va putea înfiinţa şi a se pune in lucrare deeît după o intr-adins dezlegare a înaltei Porţi şi cu primirea curţii Rusiei” (A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia 2'raiană, XI, Istoria politică a ţărilor, române dc la 1.822—1848, ed. a IlI-a, Bucureşti, 1930, p. 131). Aducerea Iui în discuţie în Adunarea Ţării Româneşti în 1837 a provocat împotrivirea violentă a deputaţilor. Admonestările curţii suzerane şi ale celei protectoare, exprimate în surghiunirea sau înlăturarea unor deputaţi, au dus în cele din urmă la trecerea articolului, dar conflictul cu puterea executivă declanşat atunci a însemnat începutul sfîrşitului domniei iui Alexandru Chica. ^ Urmărind efecte oratorice, K. ignoră cu bună ştiinţă realitatea istorică. Departe de a fi un popor de emigranţi, de băjenari, românii — aşa cum o dovedeşte întreaga lor istorie — au fost şi au rămas prin excelenţă un neam sedentar. Legendele de întemeiere a -ţărilor 331 române — observăm insă că descălecătorii vin tot din spaţiul românesc — nu pot argumenta un fenomen prin nimic dovedit istoriceşte. Pentru slobozii, acele sate întemeiate de domnie pe locuri rămase vremelnic nelocuite din pricina năvălirilor străine sau a unor calamităţi naturale, vezi lucrarea lui Vlad Matei, Colonizarea rurală în Ţara Românească şi Moldoua (secolele XV—XVIII), Bucureşti, 1973. 4 Amendamentul G. Palade a fost respins. Proiectul în totalitate a fost acceptat cu 58 de voturi pentru şi 5 împotrivă. Asupra cererii de împămîntenire adresate de prof. Ferdinand Settelin din Craiova * Domnilor mei, am cerut cuvîntul în cestiunea prealabilă 1 şi cred că Adunarea se va hotărî să primească propunerea mea, care este întemeiată pe raţiune şi regulament. Begulamentul zice că ordinea zilei se hotărăşte împreună cu guvernul. Fiecare împămîntenire se acordă printr-un proiect de lege. Nu este dar în folosul Camerei şi chiar al naţionalităţei române ca cu o zi mai nainte să se înscrie la ordinea zilei anume împămînteniri asupra cărora sîntem chemaţi a ne pronunţa, pentru ca fiecare din noi să ştim cui dăm naţionalitatea română? Domnilor, era o vreme cînd naţionalitatea română nu se rîvnea de nimeni, astăzi însă se rîvneşte ; prin urmare, noi trebuie să fim geloşi de votul nostru şi de onoarea care o dăm altuia pentru a deveni cetăţean român. Cer dar numaidecît şi mă rog ca cu o zi mai nainte să se afişeze proiectele de legi de împămînteniri pentru ca să ştim asupra căreia persoane avem să dăm votul nostru. Domnilor, noi sîntem foarte uşori asupra împămîntenirilor; nu din rea-voinţă, decît pe de o parte că nu ştim mai dinainte pentru cine avem să votăm şi, aşa fiind, sîntem surprinşi, şi pe de altă parte fiindcă sîntem prea hatîrlii. Putem, domnilor, să fim hatîrlii cu averea noastră, dar nu şi cu naţionalitatea noastră. Fiecare naţiune are un geniu caracteristic al său. Ei bine, să nu ne trezim într-o zi cu un mixtum compositum al geniului românesc. /Aplauze.) Eu văd că pe toată ziua se introduc cereri de asemenea natură, din cari o mare parte sînt bazate pe certificate plăsmuite, recomandînd oameni cu totul de alte seminţii şi cari pot avea diferite calităţi afară de sîngele şi inima românească. (Aplauze.) Eu, domnilor, nu sînt pentru a nu recunoaşte onoarea ce ni se face şi nouă în faţa multelor cereri de împămînteniri, dar socotesc că pentru o parte din unele seminţii trebuie să fim mai cu asprime. Cînd în orient erau numai principatele româneşti cari aveau personalitatea lor morală, era o datorie pentru noi să fim darnici în privinţa sîrbilor, în privinţa bulgarilor, în privinţa grecilor. Astăzi însă Grecia este de sine stătătoare. Bulgaria şi Serbia sînt asemenea de sine stătătoare; prin urmare, cetăţenii acelor state n-au nevoie ca să le dăm drepturi şi ca sări facem români, fără dreptul şi datoria din partea noastră de a cerceta bine poziţiunea lor. Dacă am avea o lege în ţara noastră, o lege de împămîntenire bine determinată şi bine studiată, dacă am avea o lege care să facă două rînduri de împămînteniri, precum era în Begulamentul organic, adică împământenirea mare sau cetăţenia * Şedinţa din 8 februarie 1886. 332 » •deplină şi împămmtenirea cea mică sau numai dreptul de comerţ, atunci aş fi şi eu mai darnic. Astăzi însă noi, pe oricine-1 facem cetăţean român, p]i dăm şi dreptul să ajungă ministru, preşedinte al Curţei de casaţiune, să ajungă comandant al armatei, adică-i dăm toate drepturile. Puteţi dar •voi dumneavoastră să facem o tristă experienţă? Eu, domnilor, cunosc pe mulţi cari au drepturi româneşti fără a avea şi simţăminte româneşti (aplauze) şi cari vorbesc limba lor maternă fără să cunoască pe cea românească. Apoi, domnilor, chiar străinii, reprezentanţii Europei, în Con-venţiunea de la Paris, cînd au luat în examinare cererile Divanurilor ad ihoe în privinţa naţionalităţei române, chiar ei au fost mai geloşi decît noi în privinţa acestor drepturi, căci în acea Convenţiune se zicea că domnul nu poate să fie decît român, fiu de român; că comandantul armatei nu poate să fie decît român, fiu de român; şi cu acest articol din Convenţiune noi, moldovenii, am scăpat mai întîi şi apoi Domniile voastre, am scăpat •de posibilitatea de a avea un domn grec. Ei bine, eu ca mai bătrîn vă dau acest sfat, ca atunci cînd s-ar mai întîmpla ca Constituţiunea să se mai modifice să faceţi două legi de împămîntenire: una pentru împămînte-nirea mare şi alta pentru împămîntenirea mică, pentru ca să nu vă treziţi intr-un moment de restrişte că în capul armatei române şi în capul afacerilor ţărei se află numai străini. (Aplauze.) Pînă atunci vă sfătuiesc, domnilor, să fim mai puţin darnici cu împământenirile şi mai cu seamă în privinţa cererilor de asemenea natură «ari ne vin de peste Dunăre. Eu am primit denunţări prin cari mi se spune că sînt cereri trimise aci din partea multora cari nu ştiu nici măcar limba românească şi cu toate acestea zic că sînt români din. Macedonia. Vă conjur dar, domnilor, ca să fiţi mai circumspecţi şi mai scrupulos! în aeordarea cetăţeniei române. (Aplauze.) în chestiune personală. Domnul Komanescu2 adineaorea a binevoit să-mi aplice cuvintele lui Talleyrand, care a zis că cuvîntul s-a dat omului ca să-şi ascundă gîndirea. Eu aş fi în drept să întorc aceste cuvinte şi să zic domnului Eomanescu că cuvîntul s-a dat omului ca să-şi ascundă neauzirea şi neascultarea. Dacă domnul Eomanescu ar fi auzit ce am vorbit eu, nu m-ar fi învinovăţit în zadar că eu aş fi duşmanul cutăror seminţii. Eu am cerut cuvîntul în cestiune prealabilă’ înainte de a se discuta împământenirile. Şi în ce mă priveşte totdauna am fost pentru admiterea oamenilor capabili. Din acest punct de vedere acuzaţiunea ce mi-a făcut domnul Eomanescu este nedreaptă. Domnilor, mi s-a mai atribuit eă eu prigonesc pe macedoneni. Domnul N. Romanescu; Aşa ara auzit. Aţi auzit rău. Eu n-am zis alt decît să se afişeze lista, ca să ştim de mai nainte pe cine avem să împămîntenim. Şi aceasta am făcut-o, domnilor, pentru că nu mai departe decît astăzi dimineaţă am primit prin poştă o denunţare că. în oarecari judeţe sînt oameni aparţinînd la naţionalităţi străine, cari fabrică acte de împămîntenire, atribuindu-şi calitatea de români macedoneni. Eu cred că însuşi domnul Eomanescu .nu voieşte să doteze toate populaţiunile de peste Dunăre cu calitatea 333 de români .macedoneni. Noi nu putem tolera să se dea cetăţenia romşnş, la toţi oamenii de peste Dunăre sub cuvînt că sînt români macedoneni. Şi merg mai departe, nu voi da nici celor din Transilvania, nici celor din Bucovina şi din Basarabia, dacă nu vor înfăţişa dovezi îndestulătoare. Aşadar, domnule Romaneseu, v-aţi legat degeaba de mine; ceraţi-vă scuze ca v-aţi legat de un om bătrînţ, care nu a făcut‘decît a ,ya arata Domniilor voastre, tinerilor, să nu treceţi cu uşurinţă cînd e vor|>4 de gen[i]ul şi caracterul românesc. Rog şi eu pe domnul Româneau!, tînăr eu ştiinţă şi instrucţiune, să asculte altă dată mai bine înainte de a .acuza. : ,, Dezbateri le Adunării DeputâţiteVj ' 1885/1886, nr. 43, p. 637, col. l—J- p. 638, col. 2 — 3. ,. , : ■ ■ - n NOTE Vl(, , . . ;• F. S. era originar din Prossnitz (Moravia) şi se stabilise la Craiova în 1870, ciad s-a căsătorit cu o pămînteancă. Eră profesor la liceul din localitate şl avea un institut particular de băieţi. u ^ Adunarea'a votat în unanimitate propunerea lui K. de afişare prealabilă a indigena1-telor, apoi discutase şi cererea iui Settelin, pe care o primise cu 65 de voturi pentru şâ patru împotrivă. , t 2 N. Romaneseu spusese că K. a vorbit ca un om de stat; a făcut aluzii la diferite seminţii cinci se discuta cazul în speţă. K. a negat : ,,Ferească Dumnezeu, nici n-am gîndit să vorbesc de. aceasta!”. . -: Asupra lucrărilor comisiei delegaţilor ,,însărcinată a studia, şi â confecţiona tariful vamal cel nouy) * Onor. domn ministru de externe 1 se adresează la comîsiunea delegaţilor însărcinată a studia şi a confecţiona tariful vamal cel nou, rugind-o ea cu o oră mai nainte să binevoiască a termina acel tarif. Onor. domn ministru de externe ar fi trebuit mai nainte să ia in vedere dacă comîsiunea delegaţilor este pusă în poziţiune să poată tefr mina acea lucrare cînd lucrările pregătitoare nu sînt încă sfîrşite, nii sînt încă elezbătute de secţiunile Adunărei. ;• Onorabilul domn ministru de externe, care s-a socotit îndrept a face această invitare comisiunei, de ce Domnia sa nu a avut buna1 voiţă să vină la Ministerul Domenielor, unde mai în toate zilele cordi-siunea se adună şi lucrează de la 4 pînă la 12 ore şi fac apel şi la ceilalţi membri ai comisiunei, fac apel la domnul Tănăsescu, la domnul Rădueanu Ion, cari sînt din partidul majorităţei, să vă spună că în sinul acelei comisiuni nu există nici guvernamentali, nici opoziţiune, căci acolo se lucrează în cea mai mare unire şi se discută fără a se avea în vedere altceva decît numai interesele cele mai vitale ale acestei ţări (aplauze) ; ar fi văzut domnul ministru că membrii opozanţi din corni-! siune, ca să poată lucra mai mult şi mai iute, au alergat la o măsura drastică, căci a stăruit ca însăşi comisiunea numită de guvern şi com-i * Şedinţa din 10 februarie 1886. 334 pusă de multe specialităţi, precum de direct irul serviciului vamal, de iestul director al Ministerului de Finanţe, domnul Grigore Cantacuzino, de fostul directore al Ministerului de Finanţe şi actualul directore al regiei tutunurilor, domnul Protopopescu, de fostul ministru. Aurelian, să vină să lucreze împreună cu noi tocmai ca să dăm acest tarif autonom cit se va putea mai bun şi pentru ca să-l putem termina cu o oră .mai iute. Eu, cit pentru mine, cred şi onorabilii domni lănăsescu, Băducanu Ion şi Fleva vă vor putea spune că nu am meritat noi această onoare de. a fi rugaţi, nici această dezonoare de a fi invitaţi să lucrăm, pentru că noi lucrăm cit trebuie să lucrăm şi ne silim să facem un tarif vamal autonom, care să nu fie jignitor nici intereselor acestei ţări şi nici intereselor străine. Intenţiunea noastră este să facem ceva bun, să fie şi mulţumitor şi pentru ţările acele cari au producţiunile similare cu ale noastre, precum şi : pentru producţiunile noastre proprii. Nu voim ca lucrarea noastră să: fie ca tariful de sub guvernul conservator, care s-a făcut în cîteva zile şi la care am lucrat şi eu; şi apoi el s-a luat de bază la tariful convenţional, care a făcut nenorocirea economică a acestei ţări; voim ■ea ceea ce lucrăm să fie o realitate. Prin urmare, în această cestiune nu puteţi face nici o rugăminte; binevoiţi a veni în sînul acestei comi-sinni, spre a ne lumina cu cunoştinţele Domniilor voastre. / . Aceasta aveam de zis 2. ,, Dezbaterile Adunării Deputaţilor", 1885/1886, nr. 44, p. 646, col. 3- p. 647, col. 1. NOTE ,5.k 1 M. Fcrechide. 2 Luînd cuvîntul, ministrul de externe s-a apărat de reproşurile lui K. arătînd că nu poate decit mulţumi comisiei pentru faptul că a înlăturat ,,toate veleităţile opoziţioniste". K. a cerut ca în locul lui I. Cîmpineanu, reprezentantul secţiei a Il-a, demisionat, ,,-să se numească alt delegat căci forţele noastre, cîte sînt, nu sînt îndestulătoare pentru o lucrare de mare". ,Adunarea a convenit la numirea altei persoane. ’•/minierpelaţiunea privitoare la expulzarea românilor de peste Carpati” * ! Domnilor deputaţi, cînd în una din şedinţele trecute, după înţelegerea ce am avut cu domnul ministru preşedinte pentru anxînarea inter-pelărei mele, am avut onoare a vă zice că această interpelare privea cf cauză de naţionalitate şi de umanitate, am omis a vă spune că ea pttvea şi cauza legalităţei1. Aceasta o fac astăzi. ;; : Şi din început, domnilor, declar că cauza de legalitate şi de umani- tate priveşte special pe guvernul ţârei mele, iar interpelarea mea ca ees-tlune de naţionalitate se adresează şi aci, şi la Budapesta; ea se adre- * Şedinţa din 11 februarie 1886. 335 sează şi guvernului român şi naţiunei române, şi guvernului maghiar şi naţiunei maghiare. Unii din dumneavoastră se vor mira, poate, că eu de la tribuna ţărei mele adresez o interpelare unui guvern străin; dar, domnilor, de atîtea ori în Parlamentul din Budapesta s-au tratat nu numai cestluhi privitoare în special pe Bomânia, dar şi însuşi cauza românismului în general. Prin urmare, avem şi noi dreptul şi datoria să tratăm o dată în Parlamentul din Bucureşti, faţă în faţă cu vecinii noştri, cauza românismului. Spre a accentua din început spiritul în care înţeleg a dezvolta, interpelaţiunea mea, declar că sînt om de ordine şi de autoritate: de mai multe ori ministru al afacerilor străine şi preşedinte de consiliu al ţărei mele, înţeleg importanţa şi datoria pentru fiecare stat de a fi in bune relaţiuni cu celelalte state şi mai ales eu vecinii săi. Asemenea recunosc că este o lege internaţională pe care toate naţiunile trebuie să o respecte, aceea de a nu deveni un focar de dezordini şi de comploturi cu scop de a produce răscoala în celelalte state. Prin urmare,, de mai înainte declar că osîndesc cu desăvîrşire orice încercări de agitaţiuni şi de răzvrătiri în contra Ungariei uneltite în Bomânia, fie de români născuţi în ţara mea, ori de români născuţi afară de hotarele noastre, în genere fie de străini, fie chiar de români! Becunosc pentru guvernul român dreptul şi datoria pentru a preveni şi a pedepsi orice mişcări revoluţionare în contra statelor străine cu cari sîntem în pace l Singura deosebire între mine şi banca ministerială este pentru modul de înfrînare al acestor uneltiri criminale. Yeeinii noştri de peste Carpaţi nu-mi vor voi rău că eu mă adresez la dumnealor, guvern şi naţiune maghiară. Mai mult decît oricare din oamenii de stat mari şi mici în această ţară, eu am nu numai dreptul,, dar am şi datoria de a le adresa această interpelare. Niciodată n-am predicat răzvrătirea; niciodată n-am provocat cearta între români şi între unguri; niciodată nu m-am amestecat In certele din lăuntru ale acestor două naţiuni, care în interesul lor reciproc ar trebui să trăiască alăturea una de’ alta în cea mai bună înţelegere. Şi merg mai departe, declarînd că nici direct, nici indirect, am făcut sau fac parte din iredentismul român; pentru că nu recunosc ţărei mele Bomânia dreptul de a revendica stăpînirea Transilvaniei, precum asemenea nu recunosc Ungariei cel mai mic drept asupra Bomâniei. Eu nu aparţin dacoromânismului decît ca istoric şi nu ca om politic ! Ca român însă, şi mai ales ca om politic, prin trecutul meu, prin faptele mele privitoare la cauza ungară 2, cînd această cauză era persecutată şi pot zice chiar perdută, am dreptul şi datoria de a adresa de la tribuna ţărei mele această interpelare guvernului din Budapesta şi poporului maghiar şi mai ales oamenilor de stat cari sînt astăzi în capul afacerilor Ungariei; pentru că eu i-am ajutat, pentru că eu i-am sprijinit cînd ei erau fugari, cînd ei în exil lucrau pentru renaşterea Ungariei; pentru că eu ca prim-ministru al aceluia căruia ziua de astăzi, 11 februarie, readuce aminte nedreapta cădere, împreună lucrat-am la încheierea convenţiunilor dintre domnul Cuza şi dintre capii guvernului naţional ungar care regulau rela-ţiunile între Bomânia şi Ungaria privitoare la Transilvania îndeosebi 3. Prin urmare, nu pot crede că exilaţii de odinioară, astăzi ajunşi la putere, vor scuipa asupra iscăliturei lor din 1859 şi 1860, adică vor lipsi lealităţei maghiare. 336 Domnilor, la 1868 pentru întîiaşi dată m-am oprit eîteva zile în Budapesta. Om politie, am ţinut să vizitez Parlamentul Ungariei. Aşe-zîndu-mă într-o loje şi aruncîndu-mi ochii asupra incintei Camerei în care erau deputaţii, am recunoscut mai mulţi din aceia pe cari în 1859 şi 1860 i-am fost scăpat de ştreang, ori cel puţin de puşcăriile regimului reacţionar din Yiena, care atunci era întins peste toată Ungaria ! între aceştia am recunoscut mai ales doi dintre emigranţii ungari, pe cari şi onor. domn Meu Catargiu şi alţi vechi cetăţeni bătrîni din Galaţi trebuie să-i cunoască, cel puţin de nume. Erau Berzenczy, corniţele secuilor din timpul lui Kossuth, şi deputatul Yidasz ! Domnilor, eram prim-ministru al Moldovei în anul 1860. '.Rezbelul se pregătea, "ba chiar era în izbucnire între Francia, Italia şi Austria. într-o zi intră la mine uşierul şi-mi spune că doi unguri voiau să-mi vorbească. Era în luna lui decembrie pe un ger grozav. Se deschide uşa şi văd intrînd doi unguri, unul de o statură înaltă şi celălalt mai mic. Ei tremurau de frig, pentru că nu aveau pe dînşii decît o [m]a[n]-tilă de postav subţire. Erau cei menţionaţi mai sus : Berzenczy şi Yidasz ; i-am întrebat ce doreau de la mine şi-mi răspunseră că veneau ca fugari de la Galaţi, pentru că prefectul de acolo, Alexandru Cantacuzino,. cunoscut în general sub numele de cneaz, din ordinul primit de la vodă Ouza voia să-i dea pe mîna consulatului austro-ungar. I-am ascultat cu interes şi cu compătimire, cum în Ţara Românească s-au ascultat pururea glasul exilaţilor, i-am asigurat că în ei ospitalitatea românească nu va fi lovită şi, în fine, i-am invitat să stea, să primească ceaiul meu spre a se încălzi; apoi le-am dat trăsura mea, le-am pus la dispozi-ţiune din blănile mele în contra frigului şi le-am dat un sauf-conduit prin care ordonam tutulor autorităţilor publice ale ţărei de a le învoi şederea în România, ameninţînd pe acei ce ar cuteza să asculte alte ordine afară de ale mele, ministru constituţional şi prin urmare răspunzător pentru paza ţărei şi îndeosebi al marei legi a ospitalităţei române, arătînd că acei cari vor contraveni actului de sauf-conduit vor fi pedepsiţi, ca pentru înalta trădare comisă contra ţărei. (Aplauze.) Cînd dar fui zărit în Parlamentul ungar, Berzenczy şi Yidasz,, urmaţi de un mare număr de deputaţi, intrară în loja mea, felicitîndu-mă de buna mea venire şi arătînd colegilor lor purtarea mea din 1860 ! Ber-zenezy-mi adăugă că el poartă încă sauf-conduit-ul meu ca una din Mitule sale cele mai preţioase. Deputatul Yidasz şi-a arătat recunoştinţa sa pentru ospitalitatea şi protecţiunea ce a primit în România într-un chip mai practic. El la orice ocaziune s-a arătat simpatic cauzei române. Lucru rar, domnilor, din partea unui maghiar, cînd vedem astăzi duşmănia care insuflă pe mai toţi maghiarii în contra tutulor naţionalităţilor nemaghiare din coprinsul ţărăor aparţinînd coroanei Sfîntului Ştefan. Mai am şi alt drept şi altă datorie de a mă adresa către guvernul şi către naţiunea maghiară. V-am spus că în 1860 rezbelul între Francia şi Italia şi între Austria era la uşă. Patrioţii unguri, şi cei din năuntru şi cei exilaţi, vedeau în acest rezbel emanciparea Ungariei. Cuza vodă şi guvernele lui din Bucureşti şi din Iaşi ajutară mult mişcărei ungureşti. Afară de tabăra de la Fior eşti4, care deturnă de pe cîmpul de bătaie o armată întreagă austriacă, Cuza vodă primi să lase a se introduce în România însemnate transpoarte de arme destinate mişcărei revoluţionare din Ungaria. Ca ministru al lui vodă Cuza am participat la învoirea dată pentru intrarea 337 acestor arme. Întîiul transport era de 30 000 puşti5, al doilea transport era şi mai mare ! Erau şi tunuri date de Napoleon şi de Victor Emanuel. însă ungurii însărcinaţi cu aducerea lor au fost indiscreţi; astfel Rusia, Anglia, Turcia şi mai ales Austria aflară despre al doilea transport sosit în Galaţi. Un vapor de rezbel austriac şi alte vapoare turceşti se puseră între ţărmul nostru şi între corăbiile de sub drapelul italian care venise eu armele şi opriră descărcarea lor. Cu toate cererile, am refuzat de a preda aceste arme. Numai după solemna promisiune dată sub parola de onoare de sir Henri Bulver, ambasadorul Marei Britanii la Constantinopol, că armele se vor înapoia în porturile Italiei de unde plecaseră, vodă Cuza şi guvernul său consfinţiră la înapoierea lor. însă sir Henri Bulver nu se ţinu de cuvînt; armele fură predate Turciei, care în adevăr consimţi în fine, deşi tîrziu, a le înapoia Italiei. în faţa lipsei de cuvînt al ambasadorului englez, vodă Cuza nu tăcu. El protestă formal. Atunci sir Henri Bulver se recunoscu greşit, .dar adăogi aceste cuvinte către agentul nost iu din Constantinopol, nemuritorul Costaehe Negri, cuvinte pe cari naţiunile cele mici nu trebuie să? le uite niciodată în faţa promisiunilor celor mari: „Da! Am lipsit angajamentului luat, dar aceasta am făcut-o din ordinul guvernului meu; prin urmare, dacă vodă Cuza este ofensat prin neţinerea cuvîn-tului meu, să declare rezbel Maiestăţei sale britanice”. Aceste spuse al©: mele constituie o pagină a istoriei noastre şi din care voi deduce eoncluziunile ce-mi sînt necesare în interpelarea mea. Tot în acelaşi timp preşedintele guvernului naţional ungar, Kossnth, ţrikrele Prometeu al Ungariei, trata cu Cavur pentru formarea unei legiuni cît de numeroasă de unguri care să coopereze cu armata italiană îii: contra Austriei, pe lingă însuşi revoluţionarea Ungariei şi Transilvaniei. Avizat de acestea, guvernul Austriei-şi închise ermetic graniţele prin un îndoit cordon, pentru a opri emigrarea maghiarilor tineri caii voiau a se înrola în legiunea ungară. Singura frontieră prin care se putea străbate, cu toate măsurile luate de autorităţile austriace, era frontiera de pe Carpaţi, faţă cu România. în adevăr, pe lingă greutatea de a păzi o frontieră atît de întinsă şi de variată, pe lingă simpatiei© ce cauza ungară avea în România, apoi patrioţilor unguri mai le veneau în ajutor însuşi autorităţile vamale si militare de graniţe, caii, deşi supuse guvernului austriac, totuşi erau to cea mai mare parte compuse din maghiari; şi însuşi aceştia conduceau pe junii emigraţi pînă la fiuntaiiele române, arătîndu-ie căile şi păzindu-i în contra orice pericole pînă la intrare în România. Astfel numai în Moldova au fost intrat peste 4000 de unguii. = Agentul Austriei din Iaşi, baronul Goedel de Lanoy, mi-a adresat atunci, după multe conversaţiuni verbale, o notă ameninţătoare, făcîh-du-ne răspunzători pentru că autorităţile noastre luau din mina autorităţilor austriace pe tinerii maghiari şi le dau ospitalitate în România. Pentru istorie, domnilor, vă voi spune că acea notă poartă data de 7/19 octombrie 1860. O a doua notă cu data 21 noiembrie (3 decembrie) făcea pe guvernul român răspunzător si pentru intrarea armelor frânceze şi italiene în România. Şi în sfîrşit a treia notă cu data 26 no- 338 iembrie (8 decembrie) repetă pe celelalte. Tot pentru istorie, domnilor mei, nu pentru a mă lăuda, vă voi spune răspunsul ministerului din Iaşi la aceste ameninţări. j; t Guvernul slab al Moldovei a răspuns că, departe de a se face răspunzător de intrarea ungurilor în ţară, cari ne silea pe noi să facem enorme cheltuieli pentru întărirea fruntarielor române, pentru sporirea numărului agenţilor poliţieneşti prin oraşe, noi făceam răspunzătoare pe autorităţile austriace, cari înlesneau emigrarea ungurilor şi ne sileau la cheltuieli ce nu trebuia să ne privească, ea nefăcute în interesul nostru. Nota mea se află tipărită în analele diplomatice din anul 1860 sau 1861, nu-mi aduc aminte. Yăzînd Austria că nu putea dobîndi nimic de la guvernul român, s-a adresat la alte puteri; şi în curînd ne-am văzut asediaţi de note din toate părţile şi mai ales de la puterile Nordului, ameninţ înd România chiar cu ocupaţiune dacă vom cuteza a înlesni răseularea Ungariei şi Transilvaniei, plin simpla învoire a ..patrioţilor ungur i de a se concentra In România. Ministerul din Bucureşti, care a urmat ministerului Golescu — Brătianu, nu avu curajul de a rezista. El începu, a izgoni pe tinerii unguri, parte înapoi peste Carpaţi, parte peste Dunăre, parte a-i da chiar în mina autorităţilor vamale austriace. Domnul Cuza ameninţat, îngrijat de pericolul ocupărei tarei şi găsind rezistenţă în ministerul meu,;s-a;adresat direct cu ordin la prefecţi. Ac el din Galaţi, cit p-aci era să dea 20 tiner i pe mina consulat uliii austriac.. Iar am aflat la timp şi iar am oprit această călcare a ospitalitate!. Acestea nu sînt lucruri născocite ; sînt toate de notorietate publica : sînt cunoscute însuşi ungurilor de pe-timpul’din 1860 şi sînt măr tui i-site de însuşi marele patriot maghiar Kossuth în memoxiele sale. Atuncea vodă Cuza a venit din Bucureşti în Iaşi ca să doboare împotrivirea mea sari la caz contrariu să-şi schimbe ministerul. Se arestaseşi se dase în judecată mitropolitul 6 pentru mituirea patrahirului [sic’ff şi recurgere la străini; Camera vrea numaidecit să sechestreze a vele a lui Yogoride, spre a se imita ceea ce se făcuse în Ţara Românească; unde se sechestrase averea lui Ştirbei sau a lui Alexandru Ghica, nu-mi aduc bine aminte. Eu m-am împotrivit acestui sechestru votat de Cameră; cu un vot de majoritate. Toate acestea ari servit de pretext demisionai ei mele. în fapt însă, retragerea mea de la guvern a fost concursul ce aiii dat cauzei ungare în tot timpul cît am stat la putere. La Bacău, Roman şi Galaţi, acolo se concentrează* cu deosebire ungurii, acolo ei se pregăteau pînă la dezgheţul Dunărei pentru formarea legiune!. Mulţi din ei fiind fără mijloace, le afectasem cîte un franc pe zi fiecăruia. Aceasta s-a găsit rău; şi pe lingă cele de mai sus mi se impută şi aceste cheltuieli făcute cu ungurii şi dar mă hotărîi să-mi dau demisiunea. Iată, domnilor, ce zice Klapka, care era în Iaşi venit spre a închei^ cu vodă Cuza o nouă convenţiune ; iată ce zice el în raportul său către Kossuth, raport care poartă data din 16 februarie 1861 : .„în principate afacerea noastră din nou a luat o turniimă nefavorabilă. Ministerul Kogălniceanu a fost silit să. se retragă de la puterty făcînd loc unui minister unde figurează Hurmuzaehi, care e cunoscut îndeobşte ca un partizan al Austriei şi care a fost totdeauna pe faţă * Citeşte : concentraseră ! t 339 în contra ministerului dinainte, care da nenorociţilor maghiari adunaţi în valea Şiretului cîte trei lei vechi ajutor pe zi”. Prin urmare, domnilor, vedeţi ea eu am dreptul să mă pun în faţa naţiunei maghiare ca partizan ah ei. Domniile voastre poate veţi vedea în purtarea mea o politică anti-românească, căci veţi zice : Cum se poate ca un ministru român să fi fost partizan ungurilor, mai ales în apropiere de anul 1848 ! Daţi-mi voie să vă spun şi să vă arăt ce fel de partizan al ungurilor am fost şi sînt. Am fost partizanul lor, domnilor, tocmai pentru ca să fac să rămînă Transilvania cum a făcut-o Dumnezeu şi cum a recunoscut-o însuşi marele rege al Ungariei, Sfîntul Ştefan, că trebuie să fie : o ţară poliglotă, o ţară care să fie trăsătura de unire între naţiunea maghiară şi între naţiunea română. Pentru români, Transilvania este leagănul naţionalităţei noastre, este baştina, este matca din care au ieşit roiurile române cari, treeînd clincoa de Carpaţi, au fundat statul lui Radu Negru şi al lui Bogdan Dragoş, astăzi regatul liber şi independent al României, dar care are în dosul ei drept zid de apărare naţionalitatea română de peste Carpaţi, naţionalitate care, dacă se va extermina în Transilvania, se va compromite şi în România. (Aplauze.) Domnilor, cum v-am spus, nu puteau ungurii să ia parte la luptă alături cu armata italiană decît treeînd prin România, fiindcă numai prin frontiera d-a lungul Carpaţilor putea să se întreţină o comuniea-ţiune uşoară între patrioţii maghiari din afară şi din întru, fiindcă numai prin sprijinul guvernului român putea să se înlesnească izbucnirea revo-luţiunei ungare. Alexandru Cuza vodă primi a se înţelege cu ungurii în această privinţă, însă ca condiţiune sine qua non el puse înţelegerea pentru asi-gtirarea existenţei şi drepturilor naţionalităţei române în Transilvania. Aceasta a fost întîia şi ultima condiţiune a ministerului din Moldova, căci acolo s-a tratat mai mult încheierea convenţiunilor între România şi între guvernatorul Ungariei, titlu ce păstra Kossuth şi după retragerea sa de la putere. în Ţara Românească tratările s-au condus, pe cît ştiu, în de-afară de schimbările dese ale ministerului, direct de vodă Cuza prin mijlocirea domnului Ion Bălăceanu, acreditat lingă marele ministru al Itahei, Cavur. în Moldova afacerea s-a tratat cu Klapka şi Teleki şi prin corespondenţă chiar cu Kossuth. : Eu, domnilor, nu dezesper că odată au să iasă la iveală actele diplomatice 7 ale lui vodă Cuza, sustrase Arhivelor statului de la 1866; atunci se va vedea că, cu toate greşelile sale, acest domn a avut o inimă care simţea româneşte, o inteligenţă şi o voinţă lucrînd româneşte. Daţi-mi voie, domnilor, să vă dau pe scurt citire de convenţiunile încheiate în acel timp cu patrioţii unguri. Aceasta o fac mulţumită lui Kossuth, carele deşi după ce au trecut nevoile, după ce statul ungar şi-a redobîndit individualitatea patriei, şi-a schimbat opiniunea şi a redevenit duşmanul românilor, cu toate acestea totuşi a publicat tustrele convenţiuni încheiate cu Cuza vodă. Iată întîia convenţiune încheiată cu Cuza vodă de către generalul Klapka, în mai 1859 : ,,Domnul Cuza învoieşte patrioţilor unguri de a forma depozite de arme în valea Şiretului, la Bacău, la Roman sau în alte locuri mai 340 apropiate de graniţa transilvană, precum Ocna şi Piatra. Principele va «ere de la imperatorul francezilor 30 000 puşti, din cari 10 000 bucăţi vor fi menite pentru armata moldo-română, iar 20 000 vor fi puse la dispoziţiunea capilor insurgenţilor unguri şi ardeleni. De altă parte generalul Klapka va dezvolta cea mai mare activitate în Paris şi în Londra, pentru ca atît armele cu trebuincioasa pulbere, precum şi toate celelalte obiecte de echipament trebuitoare trupelor române şi ungare să poată neîntârziat a fi transportate pe cîmpul de rezbel. El va lucra asemenea ca să înroleze în Paris sau şi aiurea un personal medical îndestulător, precum şi de a găsi cîţiva ofiţeri de geniu şi de artilerie spre a şe putea organiza aceste două arme speciale în principate”. Iată extracte mai caracteristice din a doua convenţiune încheiată tot cu Klapka : ,,Pentru succesul insurecţiunei ungureşti este de mare importanţă ea 'naţionalităţile ungară, rompnă şi serbă cari locuiesc în Ungaria să renunţe la orice spirit de partid, la orice idei de secesiune şi la toate duşmăniile cari au produs atîta rău în anii 1848 şi 1849. Naţiunea ungară este de mai nainte convinsă că simpatiile patrioţilor români î[i] sînt asigurate, şi în Paris se aşteaptă de la guvernul principatelor că acesta, povăţuit de propriul său interes, se va folosi de influenţa sa asupra conaţionalilor săi ce locuiesc în Ungaria şi Transilvania spre a aduce împăcarea dorită. De altă parte, patrioţii unguri vor publica deodată cu începerea rezbelului următoarele principii, cari sînt a se scoate din ConStituţiunea lor : 1. Uitarea tutulor dezbinărilor vechi şi deplina împăcare între sîrbi, români şi unguri. 2. Drept egal şi libertate egală pentru toţi cetăţenii Ungariei, fără osebire de neam şi de confesiune. 3. Autonomia comunei şi a comitatului. Populaţiunea localităţilor locuite de cetăţeni de deosebite limbi va statornici limba administraţiunei pe cale amicală. 4. în afacerile bisericeşti şi de instrucţiune, deplină neatîrnare pentru deosebitele confesiuni şi naţionalităţi. 5. Trupele sîrbeşti şi române vor fi organizate îndeosebi şi vor fi comandate în limbile sîrbească şi românească. Pentru obţinerea deosebitelor posturi fiecare în armată va avea acelaşi drept. 6. După finitul rezbelului, se va convoca în Transilvania o Adunare care va avea a se rosti asupra unităţei administrative a acestei ţări cu Ungaria şi, în caz ca majoritatea să hotărască ca Transilvania în privinţa uăministrativă să păstreze şi în viitor poziţiunea sa de sine stătătoare de mai nainte, nu se va face împotrivire acestei hotărîri. 7. Principiul fraternităţei trebuie să ne povăţuiască în toate. Numai această frăţie ne poate pe toţi conduce la scopul pe care ne silim de a~l ajunge. Şi acest scop este confederaţiunea a tustrelelor state dună- rene : Ungaria, Serbia şi România” . Nu vă voi osteni, domnilor, cu citirea întregilor acte preţioase publicate de însuşi Kossuth. Mă voi mărgini a zice că a doua convenţiune noi o privim ca actul de legăminte încheiat între Ungaria şi România. Acest act ne dă nouă, românilor din România, dreptul de 341 ^ zice şi noi lin cuvînt- în afacerile fraţilor noştri români de peste păţi şi^ de a cere sînta păzire a celor stipulate în anii 1859 şi T8&&1 însă ni se va putea întîmpina că împrejurările de pe atunci schimbate sînt şi că, prin urmare, căzute. sînt şi promisiunile şi legămintele de atunci.. Ei bine, domnilor, întreb oamenii noştri, patrioţii inteligenţi • şi mai ales oamenii de stat, numai în nenorocire trebuie să-şi ţie euvîntnl dat? Eu socotesc că, tocmai pentru că patrioţii unguri au ajuns,1a ţelul sforţărilor lor, ei trebuie să facă onoare angajamentelor lor luate în timpul restriştei. Au fost unii oameni cari, mustraţi de cuget, ari ţinut, dacă nu în tot, măcar în parte vechile lor legăminte; acest or oameni românii datoresc ceea ce în Ungaria se numeşte legea naţionalităţilor 8. Ei bine, şi această lege cum se păzeşte? Mai deunăzi, în Parlamentul, ungar, domnul Babeş, omul cel mai pacinic şi mai moderat dintre românii din. Parlament, ca să poată să facă pe majoritate sa asculte glasul său şi din. nenorocire pe majoritatea care se revoltă nuni&î eînd aude cuvmtul de român, el a trebuit să spună mai întîi că copiii lui vorbesc ungureşte mai bine decît româneşte, ceea ce între românii de peste Carpaţi a provocat în' contrari o mare furtună, tratînduTse acest cuvînt de crimă în contra naţiunei, cînd bietul om a zis aceste cuvinte numai ca să poată fi ascultat. Astfel domnul Babeş a putut spune în faţa guvernului şi Parlamentului că, din legea naţionalităţilor atît de trîmbiţată, astăzi n-a mai rămas o linte' păzită, sfîrşind a zice că lucrurile au mers atît de departe îneît în ţările supuse coroanei Sîntului Ştefan de către maghiari se numeşte patriot numai acela căre s-a lepădat de naţionalitatea sa. Şi cînd la finitul vorbirei lui Babeş deputaţii unguri Szylagyi şi Albert Apponvi au întîmpinat că din fericire îîu masele poporaţiunei române vin neîncetat eu plîngeri, ci n-umai 'imn agitatori, iată ce blîndul, moderatul şi cumpătatul Babeş a răspuns nobililor .săi adversari: „Fericiţi în fine că avem în patrie astfel de'" mase (gloate), din care se nasc astfel de agitatori, cari aici se prezintă cu curajul convicţiune! lor ; aceasta dovedeşte că în acele mase există putere de viaţă, prin care vom avea un viitor. Iar dacă vorba ar fi de vocea’ maselor, apoi aceea ştim cum sună — din lumea lui Horea, dacă-mi poate fi permis a rosti acest cuvînt. Pînă atunci, pînă cînd noi vorbim ăfm cum vorbim, pînă atunci gloatele nu vor vorbi în acel înţeles”. O furtună completă de pe toate băncile izbucneşte obicinuit: ÎU cuvintele oricărui deputat român sau sîrb cînd are curajul de a cete respectarea drepturilor naţionalităţilor nemaghiare. Aşa a fost şi cu ocaziunea discursului lui Babeş. Dar aceste furtuni au fost şi mai mari cînd Ludovic Mocsâry 9, şeful stîngei extreme, partizanul credincios al lui Kossuth, unul între toţi ungurii, corbul alb între unguri, cum [III califică „Gazeta Transilvaniei”, a cutezat îii Parlament să ia apărarea naţionalităţilor nemaghiare. Acest patriot luminat, acest adevărat bărbat de stat eu . vederi largi şi prevăzătoare, încă în Dieta din 1879 a avut curajul să spună verde în ochii ministrului preşedinte Tisza că rău făcea de prigonea' naţionalităţile ne maghiare, că mari pericole pregătea pentru Ungaria politica sa oarbă, şi violenţa de a maghiariza toată suflarea omenească* din. Ungaria şi că trebuie să se recunoască de toţi că Ungaria este om stat poliglot. , / 342 . De atunci şi pînă astăzi Mocsăry a protestat necontenit în contra violenţelor ungureşti, în contra silnicei maghiarizări a şcoalelor româneşti ; şi în discuţiunea ce de curînd a urmat în sinul Parlamentului ■din Budapesta asupra bugetului cultelor şi instrucţiune! publice, el sus şi tare a zis miniştrilor şi legislatorilor maghiari următoarele cuvinte pline de înţelepciune : ,,Inima-mi saltă de bucurie, zice el, văzînd ce progrese mari ani făcut pe terenul instrucţiunei publice ; şi nu pot decît să doresc din suflet înaintarea şi înflorirea cit mai mare a culturei maghiare; o profundă îngrijire însă mă coprinde cînd trebuie să văd că tot ceea ce se fme se face numai pentru cultura maghiară, iar nimic pentru cultura cetăţenilor nemaghiari! ’ ’ Şi, cînd şoviniştii maghiari ameninţau naţionalităţile nemaghiare de a li se ridica drepturile asigurate prin legea naţionalităţilor — drepturi vâri în fapt sînt toate oborîte —, acelaşi Mocsâry aruncă în obrazul pretinşilor liberali şi constituţionali maghiari aceste cuvinte : „ISTu este nimic mai uşor decît să găsim pretexte ca să revocăm aşa-numitele drepturi din legea de naţionalităţi, nimic mai uşor decît ca să imputăm naţionalităţilor că abuzează de aceste drepturi”, Şi apoi bărbatul cu înalte vederi îşi încheie argumentaţiunea prin turnătoarele cuvinte zdrobitoare : ,,Unde am ajunge cu ameninţările domnului Szylagyi? Dacă unii abuzează de drepturi, aceasta nu poate servi de pretext ca ele să se nimicească ... şi, dacă voim să''.împiedicăm ca aspiraţiunile naţionalităţilor să se manifeste pe faţă, atunci nu este destul să ştergem legea die naţionalităţi, ci trebuie să mergem şi mai departe. Vedeţi însă ea nu cumva, suprimînd simptomele aspiraţiunilor naţionale ce se arată pe faţă, să faceţi din aspiraţiuni— conspiraţiuni!” asu eu, nn un român de peste Carpaţi, ci un patriot ungur, un partizan al lui Kossuth ne spune aceste cuvinte, ne arată rezbelul de moarte ce ministerul şi Parlamentul din Budapeste fac naţionalităţei române, încercîndu-se de a o nimici în însuşi focarul ei intelectual : '■ m- - şcoală. :: Dar să mergem mai departe. i: în adunarea, în congregaţiunea comitatului din Braşov, ţinută în 17 decembrie trecut, a venit în dezbatere proclamaţiunea Iridentei române, care a servit de pretext disţărărei acelor şase români. S-a sculat avocatul român Lexigem şi a tratat această cestiune : românii iridenţi, deoarece vicecomitele a fost pus-o pe tapet; el a întrebat pe vicecomitele despre somaţiunea ce s-a făcut pentru a se strînge toate exemplarele proclamaţiunei din Bucureşti, de ce nu s-a făcut şi în limba românească? Vicecomitele a răspuns eă era de prisos, fiindcă proclamaţiunea .Iridentei, mulţămită prudenţei cetăţenilor, n-a avut urmări. Atuncea avocatul Lengeru în faţa delegatului guvernului a răspuns următoarele: ' „Bomânii sînt destul de inteligenţi pentru a nu lupta pentru principiele Iridentei; noi sîntem aderenţi fideli ai politicei naţionale ; ' vom rămîne şi pe viitor şi totdeauna, dar pentru aceea nu vom uita iiicicînd că sîntem fii ai patriei aceste, al cărei bine îl vom avea totdeauna înaintea ochilor. Eu nu neg că românii au ceva comun cu Xri-cfenia : nemulţumirea. (Deputatul dietal Immrich : Aşa este!). Adminis-traţiunea e rea, autorităţile nu respectă legea; legea pentru naţionalităţi 343 nn se observă. (Immrich : Aşa este !)”. Lengeru, cu. toate întîmpinărlle reprezentantului guvernului, a continuat enumerînd plîngerile naţionalităţilor ; numai dacă se vor satisface aceste plîngeri, vor fi şi naţionalităţile mulţumite. El a accentuat că guvernul numeşte comiţi supremi cari nu cunosc limba poporului; justiţia nu este destul de nepărtinitoare \ cu un român nu se ia protocol în limba română; avocatul român nu poate vorbi în sala tribunalului româneşte ete. Ei, domnilor, acestea toate se spun în Parlamentul ungar, acestea se spun în congregaţiunea comitatului din Braşov, acestea le spun ziarele, acestea le spune poporul întreg al românilor de peste Carpaţi. Să vedem, domnilor, dacă acestea erau la 1848, la 1859 şi 1860 ideile oamenilor de stat, promisiunile patrioţilor unguri, cari astăzi ocîrmuiesc Ungaria, dacă acestea erau ideile însuşi ale lui Kossuth. Iată, domnilor, ce gîndea şi ce mărturisea Kossuth cînd se pregătea a reintra în Ungaria, cu mina înarmată cu ajutorul românilor; aflăm aceste în memoriele sale. Instrucţiunile date de Kossuth ca preşedintele guvernului provizoriu, de Klapka şi Teleki, ea membri ai acestui guvern, şi comunicate, agenţilor pregătitori revoluţiunei, coprind următorul period : „Noi avem încă a chema luarea-aminte a dumneavoastră asupra unei cestiuni foarte importante : relaţiunile noastre către naţionalităţile străine. Siliţi-vă a cerceta simţimîntele şi dorinţele românilor şi saşilor,, precum şi ale sîrbilor şi croaţilor. Pentru acest finit, adresaţi-vă la cei mai influenţi reprezentanţi ai acestor naţionalităţi. în timp ce pe de o parte-i veţi asigura că noi, pe baza integrităţei teritoriului unguresc şi a legilor din 1848, sîntem gata de a face toate concesiunile ce le poate cere un frate de la frate-său, invitaţi-i pe de altă parte de a aduce cele mai drepte dorinţe ale lor la cunoştinţa noastră, de se poate prin oameni de ai lor înadins trimişi aici. Dacă noi într-aceste privim Ifegile din 1848 ca punct de plecare, noi sîntem departe de a păstra neschimbate aceste legi; din contra, noi voim a lărgi şi întinde principiele coprinse în ele, astfel că toate interesele, precum cele naţionale aşa şi cele confesionale, sub protecţiunea Constituţiunei ungureşti, să găsească deplina lor îndestulare. Ca povaţă să vă serveze alăturatul proiect al Constituţiunei, pe care subscrisul preşedinte l-a lucrat şi a căreia principii fundamentale noi cu toţii le aprobăm. (Subscrişi) Ludovic Kossuth preşedinte, G. Klapka, L. Teleki”.. Iată acum şi extractul Constituţiunei proiectate, privitor mai ales la Gestiunea naţionalităţilor : „Precum religiunea, asemenea şi naţionalitatea este de interes social. Statul, ca asemenea, nu are nimic comun nici cu una, nici cu alta. Fiindcă Constituţiunea asigurează dreptul de întrunire, cetăţenii sînt liberi de a se asocia pentru ocrotirea şi dezvoltarea intereselor lor naţionaler precum şi altele şi de a convoca adunări în comune, comitate sau în toată ţara ... Ei pot ţine adunări şi lua hotărîri, dar numai în marginile Constituţiunei şi ale legilor, şi statul nu poate nimic pretinde decît ca adunările să fie publice. Acest principiu-şi va avea aplicaţiunea atît către naţionalitatea maghiară, cît şi către celelalte naţionalităţi; nici una nu va avea un privilegiu deosebit şi guvernul nu va protege pe nici una în paguba celorlalte. Întrucît însă guvernul, Parlamentul, comitatul, comuna an nevoie de o limbă oficială, acest principiu se va aplica astfel ca pretutindeni : majoritatea hotărăşte în care limbă să se trateze afacerile publice, fără a se 344 jicni drepturile minorităţei. Dacă, de exemplu, o adunare comitatensă otărăşte pentru anul curgător ca limbă oficială limba română, slavă, sîrhă, germană, ungară, atunci cetăţenii de alt neam au dreptul, în limba lor proprie, nu numai de a da petiţiuni, de a trata procese, dar încă şi de a vorbi în adunări. Guvernul însă, în caz cînd comitatul către care adresează un ordin a adoptat o altă limbă, ca limbă oficială, este dator la trimiterea ordinelor scrise în limba oficială maghiară a adăogi o traducere în limba comitatului; precum asemenea şi comitatul trebuie să urmeze aceeaşi regulă în relaţiunile sale cu diferitele comune. Şi viceversa, comitatul, cînd limba sa oficială nu este cea ungurească, este dator a pune alături cu rapoartele sale o traducţiune. Legile însă vor fi traduse în toate limbele întrebuinţate în ţară şi tot aşa vor fi şi publicate”. : Iată, domnilor, ce mai zice Kossuth despre unitatea statului : ,,Principiul unităţei statului, care s-a visat ca un izvor de putere şi care cu toate deşteptările istoriei se priveşte de asemenea, a primit în Ticna la întîia criză o lovitură deplină, precum asemenea şi în trecut a- primit mai multe desfaceri şi iarăşi şi în viitor va primi asemenea lovituri, căci în aşa-numita Austrie unitatea nu este sorgintea puterei, ci a slăbieiunei; şi aceasta este o lege naturală, pe care nici o meşteşugire nu va izbuti a o dezminţi. Principiul unităţei este la locul său numai la o naţiune. Acolo numai este putere, pentru că uneşte şi legea. Dar ceea ce se numeşte Austria nu este o naţiune, ci un conglomerat de diferite naţiuni. (Nu naţionalităţi, ci naţiuni.) într-o asemenea sit naţiune, orice silinţă spre întrunire nu împreună, ci desparte. între elemente disparate nu numai nu se poate săvîrşi vreo asimilaţiune, dar chiar o coheziune mecanică nu se poate efectua. Cu cît aceste elemente se vor împreună lega, cu atît ele mr tinde a se desface”. Ei bine, domnilor, această comparaţiune caracteristică care o face Kossuth pentru Austria nu vedeţi că se potriveşte şi mai bine cu Ungaria °? Ceea ce se face şi se practică de sus pînă jos şi în fiecare zi în patria maghiarilor de toate partidele, guvern şi opoziţiune, dreapta şi stingă, în interesul, în realizarea ideei de stat ungar, face a se uita, cum zicea Kossuth, că principiul unităţei nu poate a-şi găsi locul decît numai la o naţiune; şi ce adeziune poate să existe între maghiari şi între români ? Astfel s-au uitat toate promisiunile, toate închezăşluirile date ; toţi astăzi proclamă că nimeni nu poate să fie patriot, să-şi iubească ţara decît cînd va simţi şi vorbi ungureşte; nimeni nu poate să fie patriot decît lepădîndu-se de sîngele, de limba, de tradiţiunile şi aspiraţiunile sale naţionale ! Dar ia să mai ascultăm puţin pe Kossuth ! Deşi doresc să nu vă obosesc, este însă de interes naţional să arăt încă o dată celor cari prigonesc neamul şi sîn-gele nostru şi mai ales acelora cari cred pe Kossuth, să le spun ce el gînde şte, vorbeşte şi scrie de la 1848 şi pînă astăzi despre naţionalităţile din Ungaria : ,,Eu voi numai să amintesc încă cum că toate celelalte limbi cari se vorbesc în ţară au o patrie, în care naţionalitatea ce le concerne are o existenţă naţională şi politică ; aşa pentru limba germană este Germania ; pentru limba ruteană este Rusia ; toate celelalte dialecte slave-si au ţara lor; limba română are Moldavia şi Yalahia; limba sîrbească are Serbia ; limba ungurească însă afară de Ungaria nu are nici o patrie. După cuvintele unui mare poet al nostru, pentru noi ungurii afară de Ungaria, în întinsa lume nu este nici un loc liber. Aci noi trebuie să trăim şi să murim a>ci, oricare ar fi soarta noastră”. 345 După ce aţi ascultat, domnilor mei, cele zise de Kossuth, cum cred ungurii că pot să ucidă limba română, care are patria sa în România ? Cum să ucidă limba sîrbească, care are patria sa în Serbia ? Cum să ucidă limba germană, care are domiciliul în marea şi puternica Germanie ? Şi cu toate acestea, ei, 6 000 000 de unguri, au întreprins această luptă eroică contra a zece milioane de nemagliiari, luptă nepotrivită şi nedreaptă*, care orice om cu minte nu poate să zică că va putea să izbutească vreodată. Lupta pentru limbi, domnilor, dureroase efecte a avut asupra românilor de peste Carpaţi. Pînă în secolul nostru, limba latină era limba oficială a statului poliglot al Ungariei; asemenea şi în Transilvania. Din toţi locuitorii acestor ţări, românii se acomodau mai bine cu această limbăy rădăcina limbei româneşti. După 1848, sub regimul absolutismului, limba latină fu înlocuită ca limbă de stat prin limba nemţească. Românii fură dar nevoiţi a învăţa o a doua limbă. Pentru aceasta ei însă erau atraşi prin bogăţia literatura, prin ştiinţele în cari ei prin mijlocirea limbei germane puteau a se iniţia. Limba germană, limbă a unui mare popory era o limbă de înaltă şi întinsă civilizaţiune. După mai puţin de un cuarţ de secol, iată că românii sînt siliţi acum a înlocui această limbă prin o a treia limbă de stat, limba ungurească. Astfel aceeaşi generaţiune trebuie, afară de cea maternă, să înveţe trei limbi de stat şi cea de pe urmă să fie ungurească, aceea despre caii însuşi Kossuth zice că afară de cuprinsul Ungariei nu mai are nici loer nici fiinţă. A intrat în capul ungurilor ca îndeosebi românii să devină maghiari. Pentru aceasta, un rezbel de moarte s-a declarat limbei, şcoa-lelor şi eulturei româneşti în general. Românii rezistă şi de acolo învino-văţire că românii, mai ales cei din Ardeal, conspiră contra statului ungar spre a se uni eu România independentă ! Şi iată dacoromânisinul inventat ! Iată iridentismul român ieşit- la iveală ! Ei bine, domnilor, ia să vedem ce este acest- dacoromânism, ce cme acest iridentism? Pînă acum guvernul maghiar nu ştiu să fi găsit în sarcina românilor altă crimă — dacă crimă este — decîţ lupta lor penau a-şi păstra limba şi naţionalitatea. Dovada a dacoromânismului, a iridentismului român, maghiarii cred a o fi găsit în nişte hărţi ale Daciei vechi, făcute de repausatul Lau-ria-n 10, în care ca parte a vechei Dacii este pusă şi Transilvania. Apoi, ce putem să facem noi românii cînd Dumnezeu cel sînt a făcut ca Transilvania să fie alături eu Moldova şi cu Ţara Românească şi că toate acestea trei ţări formau vechea Dacie ! (Aplauze.) Ei bine, putem noi astăzi să venim şi pentru hatîiul maghiarilor să lepădăm origina noastră, trecutul nostru, istoria noastră şi, pentru bunul plac al şovinismului maghiar, să prefacem geografia şi hărţile geografice şi să spunem că de la creerea lumei Transilvania a fost destinată să fie ţară ungurească % (Aplauze.) Atlasul lui Laurian, de ia apariţiunea sa şi pînă astăzi, este calul de bătaie pe care fiii lui Axpad au încălecat spre a porni oribila lor campa nie întreprinsă pentru stîrpirea naţionalităţei române ! Nu mă veţi crede, serios eînd vă voi spune ea chiar în Parlamentul din Budapesta, atunci cînd a vorbit Babeş spre a apăra naţionalităţile de imputarea de crimă in contra statului ungar, i s-au aruncat ea dovadă zdrobitoare hărţile geografice ale lui Laurian î ’ Lăsaţi-mă să vă citez însuşi extrasul din dezbaterile Camerei ungara ,,Şedinţa din 8 decembrie 1885. 346 Deputatul V. Babeş Onorabilă Casă, deja alaltăieri mi-am permis â Reflecta cum neîncetat auzim din partea mai tuturor oratorilor maghiari t-Ji: -bărbaţii naţionalităţilor nemaghiare răi patrioţi sînt, inspiraţi de sentimente contrarii patriei, dar încă n-am văzut o unică dată dovedindu-se aceasta pozitiv. (Strigări din sting a: «Ba da, avem exemplu viu ! ») Babeş continuă: N-am văzut o unică sentinţă judecătorească prin ttăre în mod competinte s-ar fi constatat în partea noastră crime în contra patriei. (Strigări zgomotoase din stingă extremă : «Ba sînt. Dar harţeie geografice !»)'■■ Babeş: Aud amintind ceva harţe. Nu ştiu, dar dac ă atari vor fi fabricate doară prin unii dintre dumneavoastră, pentru a le provoca în contră-ne. (Contraziceri în stingă şi strigări : «Ele se propun în România ! ») Babeş: Dacă amintiţi de cele din România, acelea pe noi nu ne pot 'piivi; acolo influenţa noastră nu ajunge. Eu, onor. Casă, nici n-am inten-ţîtmea, nici obiceiul a vătăma pe cineva; rog însă să mi se creadă că este pentru noi cea mai dură ofensă cînd asupra noastră se ridică asemenea insinuaţiuni. Nu cu astfel de mod se dovedeşte în contra noastră învinuirea de răi patrioţi; nu prin provocări la proclamaţiuni sau la harţe sau alte de aceste lucruri neatîrnătoare de noi veţi convinge pe cineva despre cele ce ne insinuaţi, ci facă-şi tribunalele datoria, cerceteze si judece după lege pe date pozitive, iar nu vorbe goale ; şi apoi numai pe baza sentinţelor judecătoreşti ridiee-se imputări contra celor ce le merită. Pînă nu se va urma astfel, imputările sînt nedemne, specialmente cele ce ni se fac pe argumente din România, cari nu ne pot privi”. Acest dialog oficial, ţinut în Parlamentul ungar, în faţa guvernului care aprobă, este de ajuns, domnilor, spre a vă arăta starea mizerabilă şi barbară care este făcută fraţilor noştri de sînge de peste Carpaţi. Tot ce a promis titanul maghiarilor, Kossuth, prin Constituţiunea ungară, prin proclamaţiunile sale de la 1848 pînă la 1861, prin convenţiunile sale încheiate cu Cuza vodă, a devenit minciună. Tot aşa este si cu legea naţionalităţilor. Limba românească este izgonită din Parlament, din comitat, din comună, chiar din scoale, şi românului chiar numele fără voie i se maghiarizează. Nici o şcoală românească nu se ridică sau se întreţine din fondurile statului, cînd românii contribuie toţi şi deopotrivă cu toate celelalte naţionalităţi la fondarea şi întreţinerea tuturor aşezămintelor de instrucţiune ale maghiarilor, de la şcoalele de sat pînă la universităţi. Notarii de sate trebuie să ştie ungureşte; şi sînt pedepsiţi prin destituiri oricare întrebuinţează limba românească, chiar în desemnarea numelor de botez şi de familie. Pe toată întinderea Ungariei şi a Transilvaniei, chiar in localităţile locuite exclusiv de români, nu este permis nici chiar spre indicarea drumurilor o inscripţiune, un aviz în limba românească. Yai de conductorul poştal, vai de conductorul căii ferate care ar cuteza să se adreseze cuiva în limba românească. în administraţiune, în justiţie, nu petiţiunile, dar chiar interogatoriul şi încă mai puţin pledările nu sînt permise decît în limba ungară. Maghiarismul a străbătut pînă şi în afacerile confesionale. în multe locuri deja este impus ca matricolele de naştere, de botez, de cununie să facă în limba maghiară. Şi ca mijloc mai energic de maghiarizare s-a înfiinţat pe toată întinderea Transilvaniei şi a Banatului aşa-numite societăţi de cultură ungurească, a căror menire este ca cu orice preţ, cu orice mijloc, fie chiar barbar sau eoruptor, să facă pe români să-şi lepede naţionalitatea si să devină maghiari. Subscripţiuni pentru aceste societăţi 347 s-au făcut în toată ţara; comunele şi comitatele au contribuit şi s-a întâmplat în unele comitate că consiliile judeţiane au impus pînă şi românilor o dare de una la sută pentru aceste societăţi. Mai vine apoi şi maxima. de stat a Ungariei şi care practicată pe scări mari a şi realizat partea dintâi a maximei : Fă pe român dîntîi sărac, apoi maghiar! Tot tineretul român, deja de pe băncile şcoalelor şi mai ales ale universităţilor, este persecutat. Mei o carieră nu le este deschisă, afară de cea a armelor. în întregul stat maghiar nu este în funcţiunea statului un singur român care a absolvit tehnica ori medicina. Sub regimul absolutist," la curţile judecătoreşti superioare se numiseră mai mulţi români, doctori în drept, absolvenţi etc. Mai toţi aceştia, unul după altul s-au destituit, sau fără voia lor s-au pus în pensiune. în partea judecătorească mai că nu se mai numesc români; şi, dacă în mod excepţional se numeşte cîte un român la vreun tribunal, aceasta se face trimiţîndu-1 prin pustiel’e Ungariei; aicea nenorocitul, ofensat zilnic în naţionalitatea sa de şoviniştii maghiari, este silit cutând de a demisiona. Mai înainte de toate, goana de moarte este declarată inteligenţei române. Astfel injuriele, ameninţările nu se cruţă românilor nu numai în şcoală, în cancelarie, dar chiar pe strade, chiar în serbări. în 3/15 mai 1884 românii din Cluj au voit a serba, sub acoperămiafc, ziua aniversară a Adunărei ţinută în 1848 la Blaj, pe aşa-numitul Cîmp al libertăţei. Studenţii universitari unguri [î]i înconjoară, [î]i insultă şi la paciniea eîntare românească Beşteaptă-te române ei intonează imnul unguresc, din care voi cita numai o strofă : „Rotundă e lumea aceasta Şi cresc multe flori în ea, Pentru români însă numai una : E floarea furcilor". Vă citez şi un alt caz şi mai caracteristic. Se serbează, mi se pare, în anul trecut instalarea unui prefect; se dă un banchet, la care sînt invitate toate demnităţile oficiale şi aristocratice din oraş. Este invitat şi protoereul român Roşescu. Maghiarii cer ca şi acest protoereu, ca reprezentând pe români, să feliciteze pe noul administrator. Sînţia sa-şi începe cumularea în limba română. Atunci întreaga societate se scoală în picioare, înfuriată, şi vociferînd strigă cu toţii „în frigare cu el, în foc cu el !” Ei bine, domnilor, aicea nu erau copii; erau bărbaţi maturi, erau funcţionari înalţi, era fruntea aristocraţiei ! Soarta fraţilor noştri de peste Carpaţi, cum vedeţi, este nesuferită, este o luptă pe moarte. De aceea vedem emigrînd necontenit români ardeleni şi bănăţeni în România noastră, cu sutele şi cu miile ! Ei bine, domnilor, în starea actuală unde au ajuns lucrurile, nu a sosit timpul ca, fără să lipsim datorinţelor noastre internaţionale, să zicem şi noi un cuvînt de compătimire pentru nenorociţii noştri fraţi de sînge f Mi a venit timpul ca domnul prim-ministru Brătianu să-şi aducă aminte cuvintele pe cari în 1868, cu ocaziunea diseuţiunei asupra proiectului de adresă la tron, le-a zis de pe această tribună : „Cînd cumnatul meu este în ceartă cu sora mea, eu nu mă amestec; dar cînd bărbatul surorei mele ar ridica braţul ea să o înjunghie, atunci ridic şi eu braţul Aceste cuvinte explică proclamaţiunea Iridentei române. Scriitorul, autorul acestei proclamaţiuni, a fost în Bucureşti, dar izvorul ei este în. 348 Budapesta, este în actele şi în persecnţinnile administraţinnei maghiare in contra românilor; şi stingerea Iridentei nu o va face izgonirea a şase români, ci contenirea erei persecuţiunilor şi înlocuirea prin un regim de pace, de libertate şi de frăţie ! Oamenii de stat din Ungaria-mi vor ierta acest consiliu ce-mi permit a le da ; li-1 dau în acelaşi spirit care in-a povăţuit în 1859 şi 1860 de a da ospitalitate la mii de emigranţi unguri, de a scăpa de la furci mai multe capete scumpe naţiunei maghiare ! Da, o afirm, regimul actual, de va continua, poate aduce focul şi sabia în locuinţele românilor de peste Carpaţi; dar să nu creadă vecinii noştri unguri că prin aceasta ei-şi întăresc patria şi viitorul naţional! Yiu acum la a doua parte a interpelăm mele, la expulziunea a şase români transilvăneni şi la legalitatea acestei măsuri. Mai nainte de toate declar că proclamaţiunea iriclentă, departe de a face bine cauzei româneşti, fie aici, fie peste Carpaţi, i-a făcut rău şi în Bucureşti, şi în Budapesta. Proclamaţiunea aşa-zisei Iridente române, străbătînd în Ungaria şi mai ales în Transilvania, a dat loc la tot felul de parsecuţiuni. Un strigăt de răzbunare a răsunat în toate cercurile maghiare ! Toate autorităţile publice au fost puse în picioare, ca aflîndu-se în faţa izbucnirei unei noi revoluţiuni â la Horea ! Şi toată aceasta era lucrarea a doi copii! Ce mai bună dovadă despre neînsemnătatea lucrului ca expedierea prin poştă de exemplare la adresa primului-ministru al Ungariei! Toate cercetările, toate percheziţiunile, chiar şi sechestrarea şi deschiderea tuturor scrisorilor din Komânia, n-au dovedit nimic! Era o farsă sau o simplă temă de eolegieni, exaltaţi prin simţirea dureroasă a suferinţelor părinţilor şi fraţilor lor rămaşi acasă peste Carpaţi! Dar iată că guvernul român se însărcinează să dea vecinilor noştri o dovadă netăgăduită, o dovadă oficială: expulzarea a şase români din România. De 20 de ani se acuză românii de peste Carpaţi că conspiră contra tronului Habshurgilor, că conspiră în contra statului ungar, că tind la înfiinţarea Daco româniei ! La apărarea românilor despre aceste nedrepte acuzări, iată acum ce răspund miniştrii, comiţii şi procurorii Ungariei : răspund cu expulzarea, rostită de un guvern românesc ! Ce se mai poate zice mai mult ? Se mai poate zice încă ceva. Acest ceva este că bunii noştri vecini, după ce în expulziune au găsit o proba învinovăţitoare în contra românilor ardeleni şi bănăţeni, vor găsi o probă învinovăţitoare şi în contra noastră, [a] românilor independenţi. Vor putea a ne imputa : de ce permitem românilor supuşi coroanei Sîntului Ştefan de a emigra şi a se statornici la noi şi de ce permitem ca aceştia să se transforme în iridenţi ? Şi astfel guvernul maghiar va fini spre a ne declara că nu se mulţumeşte cu desţărarea numai a şase români! Permiteţi-mi, domnilor deputaţi, înainte de a trata în special Gestiunea expulziunei, să zic eîteva cuvinte asupra imputărei ce vecinii noştri ne fac că dăm refugiu românilor de peste Carpaţi, pe cari neajunsurile şi pri-gonirile-i silesc să treacă munţii şi să destindă în ţară; întrebuinţez ex-presiunea lor. Dar noi sîntem vinovaţi dacă ei emigrează? Cînd românii trec din Transilvania la noi, de ce vin? Cine fuge de bine? De ce guvernul ungar nu face condiţiunea românilor din Transilvania bună, astfel încît ei eu bucurie să şadă acolo ? Căci cine bucuros fuge de locul naşterei sale ? 349 * Nu- mi-e permis, fără voia lui, să citez pe nume nn mare patriot, un mare bărbat de stat al Ungariei, cu care la începutul ultimului rezbel româno-turc am avut o conversaţiune intimă despre relaţiunile noastre române cu Ungaria. [î]i ziceam : ,,Sîntem făcuţi de Dumnezeu, ungurii si românii, alături unii de alţii; trebuie dar să ne înţelegem, ca să a veni o viaţă de pace ri' de frăţie. Numai astfel şi românii şi ungurii ne voixi putea păstra naţionalitatea şi individualitatea noastră politică în faţa marelor imperii de cari sîntem înconjuraţi şi ameninţaţi”. „Da, mi-a răspuns el, şi eu zic că aşa este”. „însă este un punct negru care poate a ne pune în ceartă”,[î]i zisei. „Care punct ?” mă întrebă, deşi-1 înţelesese. • „Este Transilvania, [î]i răspunsei. Nu voim să luăm Transilvania, aceasta nici ne trece prin minte; dar, am adăugat, Transilvania trebuie să rămînă un stat poliglot; fiecare naţionalitate trebuie să-şi păstreze fiinţa şi drepturile ei, spre dezvoltarea sa pe piciorul unei depline egalităţi eu, maghiarii. Fără această condiţiune nu poate să fie pace între noi; trebuie, o mai repet, ca Transilvania să urmeze a fi trăsătura de unire între români şi între unguri” ! Ce mi-a răspuns marele patriot? „Noi ungurii nici nu putem intra în cea mai mică conversaţiune cu dumneavoastră în privinţa Transilvaniei. Cea mai mică conversaţiune asupra acestei cest luni ar favoriza ideile de cucerire sau cel puţin de inter-venţiune a dumneavoastră în afacerile- noastre interioare, ar legitima propaganda dumneavoastră, pe care noi nu o putem tolera ! Vom cheltui cel de pe urmă creuzer, vom vărsa cea de pe urmă picătură de sînge a honvezilor noştri, înainte de a transige asupra Transilvaniei”. ! „Dar cine gîndeşte să vă ii Transilvania? [î]i zisei. însă oeîrmuiţi-o biiie, opriţi strigătele de durere cari trec peste Carpaţi şi nu ne lasă în odihnă. Dar cum, dumneavoastră vă amestecaţi la noi, deşi nu aveţi acelaşi drept, deşi afacerea nu priveşte un întreg popor. în România avem cîteva sate, avem o mică populaţiune, ceangăi u, stabiliţi încă de pe timpurile lui Ştefan cel Mare. Totuşi dumneavoastră vă ocupaţi de ei trimiţîndu-le popi, bani, cărţi; trimiteţi chiar agenţi spre a-i îndemna de a se repatria ! Fină acolo merge interesul şi compătimirea Domniilor voastre pentru un mie număr de fraţi perduţi; şi nouă ne cereţi ca să nu avem nici inimă, nici urechi la strigătele de durere a mai mult de două milioane de fraţi ? Astfel oare noi facem propagande la dumneavoastră, ori dumneavoastră la noi? Ca dovadă că noi nu facem propagande peste hotarele noastre, vă citez următoiul fapt : Este o ţară în care noi poate am avea drepturi de a face propagandă, căci acea ţară a fost ruptă din corpul nostru, din sîngele nostru, fără voia noastră, şi care a fost alipită de ţările casei Habsburgilor ; aceasta este Bucovina. Patrioţii unguri şi în 1848 şi în 1859 şi 1860 au recunoscut strîmbătatea seculară ce ni s-au făcut; şi prin anume convenţiuni au propus lui vodă Cuza că, această ţară fiind răpită în contra oricărui drept, se îndatorau a ne ajuta oricind ca să o luăm înapoi; si noi am refuzat. De ce am refuzat, de ce nu facem acolo nici o propagandă? Pentru că guvernul Austriei este un guvern cu minte şi prevederi politice, el dă tutui or naţionalităţilor ceea ce li se cuvine. Aşa a făcut şi în Bucovina. Ne-am zis dar : soartă bună au românii din Bucovina? Ei nu tip. Ei sînt mulţumiţi. Dacă ei socotesc că sînt mai fericiţi sub dominaţiunea casei Habsburgică 350 ' decît sub dominaţiunea noastră, unde guvernele se schimbă în toate zilele, unde legile sînt scrise numai pe hîrtie, de ce să nu-i lăsăm în pace acolo unde se află? Şi aşa şi facem : ne bucurăm de soarta lor, dar ne abţinem de orice propagandă; şi cu toate aceste acolo în Bucovina avem moşii, avem rude, avem osemintele străbunilor noştri, ale glorioşilor noştri domni; la tot pasul găsim urmele de victorie ale eroilor noştri” ! La aceste cuvinte, bărbatul de stat al Ungariei se mărgini a zice că, săvîrşindu-se din viaţă generaţiunea din 1848 şi acea maghiară şi acea română, este de sperat că tot cu dînsa vor dispărea şi urile şi prigonirile dintre unguri şi români, rezultat al atrocităţilor făcute şi al sîngelui reciproc vărsat în acel an oribil ! Dar generaţiunea aceea a murit mai toată ; însă urile şi prigonirile tot trăiesc ! V-am citat cuvintele zise de domnul Brătianu în 1869 : ,,Cînd cumnatu-meu va ridica braţul ca să-mi ucidă sora, o ! atunci voi ridica şi eu mina”. (Aplauze.) Astăzi dar ridic şi eu glasul pentru a apăra pe sora noastră, pentru a protesta în contra regimului nesuferit care se face fraţilor noştri români de peste Car păţi. (Aplauze.) Dar şi aci mai chem încă o dată spre mărturie pe domnul I. Brătianu. La o întrebare făcută îu Senat de domnul C. Boerescu, iată cum mai deunăzi-i răspundea preşedintele consiliului : ,,Cînd mă acuza guvernul austro-ungar că noi avem societăţi şi că lucrăm ca să răsculăm Transilvania şi să facem anexiuni, mi-aduc aminte că era agent diplomatic baron Eder. De atunci i3Înă mai deunăzi, pînă la baronul Calice, le ziceam : Dacă eu v-aş spune că nu doresc ca toţi românii să formeze un singur stat, ar trebui să socotiţi eă sînt sau mincinos, sau mişel; dar să viu astăzi să agit eestiunea Transilvaniei, să dărîm Imperiul austro-ungar, ar fi o nebunie ; atunci n-aş fi ministru, ei aş merita să fiu dus într-o casă de sănătate. Şi dumneavoastră, le ziceam eu acelor diplomaţi, orieît aţi spune că nu voiţi să mergeţi la Marea Neagră, nu vă crede nimeni; dar sînteţi oameni eu minte; ştiţi că, dacă aţi voi să mergeţi acolo, aţi avea în contra-vă şi pe Rusia şi pe noi şi vă mărginiţi poftele dumneavoastră. Cu atît mai mult noi ştim să le mărginim, că sîntem o putere mică” . Aceste cuvinte drepte şi pentru cari fac complimentele mele domnului Brătianu sînt şi ale noastre. Noi nu alergăm pentru luarea Transilvaniei, dar nu putem să lăsăm naţionalitatea română în părăsire ; şi ungurii nu se vor putea împăca cu noi pînă nu vor face o viaţă tihnită românilor de peste Car păţi. Radu Negru şi Bogdan de peste Car păţi, din Făgăraş şi din Maramoros, au descălicat în astă parte şi au fondat vechile noastre domnii; în fiecare secol, gloate mari de români, ca roiurile de albine, au venit de peste munţi de au împoporat adesea cîmpiile noastre pustiate de oardele păgîne12. Oameni de biserică, oameni de sabie, oameni de carte au venit să întărească staturile, române de la Dunăre. A fost de secole o mişcare continuă de români între ambele coaste ale Carpaţilor. Niciodată această eomunicaţiune frăţească n-a fost întreruptă. Ideea română pururea a însufleţit şi pe acei ce veneau la noi şi pe acei ce mergeau la ei ! Dacă această idee se califică de iridentism sau de dacoromânism, iridenţii au fost Radu Negru şi Bogdan Dragoş, iridenţii au fost toţi acei mari bărbaţi de sabie şi de carte pe cari pe fiecare pagină a istoriei noastre îi întîlnim veniţi de peste Car păţi. Osemintele lui Lazăr, în loc de a-i ridica statuie, să le aruncăm în aer, căci mare irident, mare dacoromân a fost Lazăr. Dar Fabian, dar Laurian bătrânul, dar Maioreşeu 351 tatăl, Bojinca, Papiu şi alţi atîţi mari dascăli, toţi aceştia cari an trăit în mijlocul nostru, apărînd şi dezvoltînd naţionalitatea română, apărînd românismul, iridenţi şi dacoromâni au fost. Şi aci să-mi permită domnul ministru să rectific o parte din cuvîntarea ce a ţinut în Senat tot în privinţa consiliului ce a dat expulzaţilor transilYăneni, ca să nu facă politică pentru noi : „Am zis întotdeauna românilor de peste Carpaţi: Să nu Yoiţi ca dumneavoastră să daţi direcţiune politicei noastre. 'Soi cari ne cunoaştem ţara, cari din generaţii în generaţii am luptat ca să aducem această tară unde este, să ne lăsaţi în pace să ne regulăm noi politica noastră ; căci noi nu venim să vă dăm lecţiune dumneavoastră, nu ne amestecăm în luptele cari le aveţi în contra ungurilor şi saşilor; şi numai atunci aţi avea dreptate să vă amestecaţi în afacerile noastre, dacă ne-am amesteca şi noi în luptele dumneavoastră”. Cuvintele acestea mi se par perfecte, dar totuşi paremi-se că Domnia sa nu le-a ţinut totdeauna ; eu nu ştiu ca vreodată românii de peste Carpaţi să le fi provocat sau motivat. Soi cîteodată, fără îndemn, ne-am amestecat în trebile românilor de peste Carpaţi ! Sînt cîţiva ani înaintea proclamării regatului, colegul nostru de la Academie, bătrînul Bariţ, [î];mi zicea odată la adresa acelora cari trimiteau agenţi în Transilvania, cari fundaseră mi se pare chiar un ziar: „Carpaţii”, spre a întreţinea românismul de peste munţi : „De ce vă amestecaţi în trebile noastre” ? şi ne ruga să nu ne mai amestecăm în trebile lor. Această rugăciune ni s-a făcut şi de Babeş şi de Eoman şi de Hodoş şi ei mai adaugă : „Iată singura cerere ce vă facem : întăriţi-vă în unire şi în cultură, dezvoltaţi-vă puterile; şi cînd drapelul României va fi acoperit de glorie, va restatornici România în vechea ei mărire şi putere, o, atunci ne vom mîndri şi noi de acel drapel, care este drapelul românesc şi prin urmare şi- al nostru, (Aplauze prelungite.) Cînd România va însemna ceva în 'Europa, o, atunci vom fi mîndri şi noi; ne vom făli şi noi de puterea voastră şi vor fi mîndri şi toţi românii din orice parte vor fi. Şi atuncea şi ungurii ne vor respecta şi ne vor cruţa mai mult”. ; ■ Iată pentru ce pe mine mă doare ceea ce s-a făcut în capitala României, cu toate că drapelul nostru astăzi este glorios, cu toate că astăzi avem şi noi dreptul de a ne ţinea capul sus. (Aplauze.) Recunosc că vreo cîţiva băieţi au făcut un act nebunesc şi că acest act trebuia a fi reprimat; dar cum domnul ministru Brătianu nu-şi aduce aminte că şi dumnealui a fost odată tînăr, cum am fost si eu ; că şi noi am făcut proclamaţiuni, ba şi mai mult chiar ! ? Apoi domnul Brătianu singur şi-a dat deunăzi, ca un titlu de glorie a juneţei sale, serviciele ce odinioară a făcut Franciei apărînd cauza repu-blicei. Ei bine, tinerii aceia ce făcut-au mai mult ? Au redigiat, au trimis în Transilvania, o mai repet, o teză, o lucrare elocuentă, dar imprudentă, primesc chiar criminală. însă toate acestea avut-au urmări astfel pe cît să ne pună în luptă cu ungurii? Dar ungurii, cel puţin ziarele ungureşti, zic că niciodată nu au cerut ca România să devină jandarmul Ungariei ! Domnul Brătianu cred că a fost prea aspru, că s-a prea grăbit şi-mi place a crede că Domnia sa astăzi se căieşte. Recunosc că fapta trebuia reprimată, dar pentru aceasta trebuia ea pe nenorociţii autori să-i ucidem ? Adică să-i gonim din Ţara Românească ? Căci pentru un român aceasta este totuna. Să nu uităm, domnilor, eă suveranul nostru înainte de a fi rege al României era domn al românilor. Că astfel inima lui, sînt sigur, bate pentru toţi românii şi nu poate permite ca acei ce sînt români să fie izgoniţi din patria româna. Şi apoi unde să se ducă ei ? în Ardeal [î]i aşteaptă fureele sau fearele, cum am văzut că chiar din biserici s-au luat preoţi şi s-au tîrît în puşcărie pentru crima că au avut la ei o proclamaţiune iridentistă. Primesc că fapta era gravă, că proclamaţiunea putea să ne cauzeze dificultăţi internaţionale; dar ce, pentru asemenea vine nu avem legi şi tribunale ? Să-i fi judecat domnul I. Brătianu, să-i fi închis domnul Brătianu; dar ei rămîneau în România. Âu însuşi legea pentru expulziuni nu zice că aceia cari se vor încerca să revină în ţară să fie închişi? Să-i fi închis, o mai repet, dar să nu-i trimitem peste graniţă să moară de foame. Dar să nu vedem că Ruseiucul a devenit loc de azil, cînd aceasta era odată onoarea străveehei ospitalităţi române. (Aplauze.) ■ Domnilor, am spus că în interpelaţiunea mea am să tratez şi Gestiunea de legalitate. Deci cu legile noastre în mină susţin că românii nu pot fi izgoniţi din această ţară, că românii din alte ţări sînt români şi în ţara noastră. Şi dovadă am mai întîi Constituţiunea, care zice că un român n-are nevoie de alt nimic spre a deveni cetăţean român decît de a avea recunoaşterea calităţei sale de român, atît şi nimic mai mult. încă ceva: chiar aceluia care n-a cerut recunoaşterea sa de cetăţenie română, legea-i recunoaşte dreptul de a cumpăra proprietate rurală, care, precum ştiţi, este un drept politic. Iată ce zice legea proprietăţei rurale din Dobrogea: „Articolul 2. Numai românii pot dobîndi proprietatea imobiliară rurală. Românii de origină, cari conform articolului 9 din Constituţiune pot dobîndi recunoaşterea fără stagiu şi prin un simplu vot al Adunărilor, au acelaşi drept”. în faţa acestui text cum putem spune noi că românii din ţările megieşite sînt străini ? Eu cred că după dureroasa impresiune ce expul-ziunea, din întîiul moment, a făcut şi în ţară, şi în străinătate, şi mai ales în Transilvania, cred şi aştept de la liberalismul, de la patriotismul, de la aducerile aminte ale trecutului domnului Brătianu, că Domnia sa va deschide expulzaţilor uşele României. Nu înţeleg a se exercita asupra Domniei sale vreo presiune, de aceea aţi văzut cît sînt de blînd către guvernul ţărei mele, cît menajez personalitatea primului-ministru. Dacă am pus energie, am pus-o numai în apărarea naţionalităţei mele în faţa ungurilor ! Iată limbagiul ce l-a ţinut în 1879 românul Mocioni faţă cu Kossuth. Iată ce zicea acest mare luptător al românilor de peste Carpaţi, cînd s-a întîlnit la Turin cu guvernatorul; vă citez propriele sale cuvinte traduse din nemţeşte: „Eu ştiu că vreo cîteva canalii au umplut urechile ungurilor cu paradoxul dacoroinânismului; afară de aceştia nici un om cu minte nu visează la noi. România ar avea să se gîndească de zece ori dacă trebuie sau nu trebuie să-şi anexeze Transilvania, chiar cînd aceasta ar fi uşor ca un joc copilăresc. Aceasta ar putea fi un dar al grecilor, un cuib de viespe, o petardă, care la cel întîi conflict ar arunca România în aer. Noi românii transilvăneni şi ungureni voim o neatîrnare asigurată pentru România. Pentru a ajunge la aceasta, România însă are nevoie de o Ungarie puternică şi neatîrnată. Dacă Ungaria devenind neatîmată va da naţionalităţei române o egală îndreptăţire, atunci 353 23 — c. 839 ungurii nu vor avea a purta cea mai mica grijă despre români. Niciodată. nu vom privi preponderahţa în patria ungurească cu ochi geloşi intrucît nu se vor exercita contra noastră acte arbitrare. Negreşit, dacă. Ungaria ar rămînea în stăpînirea Austriei şi ca asemenea va deveni un instrumerit în minele curţei de Yiena în contra neatîrnărei României, o, atunci va fi lucrul altfel etc.”. Aceasta nu este. Ungaria e liberă; Ungaria e de sine stătătoare* românii din Ungaria n-au pentru ce să se uite la noi; dea-li-se drepturile, respecte-li-se naţionalitatea şi ei şi fără silă vor rămîne buni cetăţeni unguri. Cît pentru noi, cetăţeni ai României independente, nu cred. că este bine de a ne teme de cea mai mică ameninţare. Cînd a izbucnit ultimul rezbel, o bandă de secui a intrat în ţara noastră pe la Severin* s-a atins de teritoriul nostru; erau să intre chiar în luptă cu posturile noastre. A sărit însă populaţia şi i-a luat pe fugă. Am cerut explicări de la guvernul ungar. Ce a făcut acest guvern? I-a dat în judecată» şi tribunalele i-au achitat. Tot astfel trebuia să facem şi noi; şi, chiar de arii fost o achitare, n-am fi intrat încă în rezbelul cu honvezii Ungariei l Domnilor, am zis că interpelarea mea are şi o parte umanitară ; aceasta o adresez în special domnului prim-ministru. Mă adresez la umanitatea Domniei sale, la trecutul Domniei sale, la 1848, cînd şi Domnia sa şi eu şi mai toată generaţiunea de atunci am fost disţăraţi. Aveam mume, aveam surori, aveam rude; multe lacrimi au vărsat atunci mumele, surorile noastre şi în genere femeile române pentru exilul nostru- Dar cel puţin această disţărare a fost rostită de străini! Dacă domnul Brătianu a uitat, astăzi-i readuc aminte poemul lui Michelet î Pac apel, domnule Ioan Brătiene, la tinereţele dumitale, la cele ce profesai atunci, la principiele ce le afişai; aceste te-au adus astăzi unde eşti! Orieît eşti om de stat, nu este bine să rupi cu trecutul dumitale* cînd mai ales acel trecut a fost frumos ! Sînt cîteva zile de cînd a venit la mine femeia unuia din disţăraţi, cea mai săracă, cea mai nevoiaşă, cea mai simplă ardeleancă, spunîn-du-mi că bărbatul său este izgonit din ţară, fără să fi făcut altceva decît că a fost surprins la drumul de fer citind o proclamaţiune; ea plîngea cu patru şiruri de lacrimi şi-mi zicea: „M-aş duce lingă bărbatul meu la Rusciuc, aş munci chiar cu braţele ca să-mi hrănesc bărbatul; dar am copii şi trebuie să stau cu ei aci pentru şcoli!” Acel rîu de lacrimi care curgea pe faţa bietei românce mi-au adus aminte de lacrimele ce în 1848 mumele şi surorile noastre vărsau pentru noi exilaţii! Om de la 1848, care totdeauna aminteşti faptele dumitale de la 1848 şi cu drept cuvînt, căci de la 1848 începe regeneraţiunea noastră la care ai luat parte, adu-ţi aminte de acele lacrimi şi şterge pe acele care astăzi se varsă în urma ordinului dumitale de expulzare ! Şi după ce m-am adresat la guvern, mă adresez şi la regele României, la fostul domn al românilor ; [î]l conjur să se gîndeaseă că, dacă sîngele vărsat pe eîmpurile de bătaie ale Plevnei, Griviţa şi Smîrdan a acoperit de glorie şi a întărit tulpina, tinerei noastre dinastii, lacrimele poporului, lacrimele mumelor, soţielor şi fetelor române, departe de a întări şi de a face să se dezvolte acea tulpină, o vor slăbi, putrezindu-i ţinerile vlăstare! Sfîrşind, conjur pe domnul Ion Brătianu să nu facă ca lacrimele vărsate din ochi de români să păteze paginele istoriei întîiului rege al României13. (Aplauze,) 354 ,,Dezbaterile Adunării Deputaţilor’\ 1885/1886, nr. 45, p. 649, col. 2- p. 658, col. 1. Republicat din cauza numeroaselor greşeli de tipar din prima formă în nr. 54, p. 838, col. 3 — p. 846, col. 3. Se publică după broşură, Bucureşti, 1886, 36 p. NOTE 1 în 1882 s-a înfiinţat la Bucureşti, cu ajutorul lui G. A. Rnsetti, societatea Iredenta română, numită mai apoi Carpaţii, cu deviza : ,,Noi prin noi 1” şi în care activau transilvăneni refugiaţi în ţară. în fruntea ei se aflau Gh. Ocăşanu şi Gb. Secăşeanu. Energia şi entuziasmul iniţiatorilor, dornici a ţine trează în faţa opiniei pubice din regat problema transilvană, ,a făcut.să apară curînd filiale ale societăţii în porturile dunărene Galaţi şi Brăila, ca şi la Craiova şi Ploieşti. în 1884, sub egida societăţii s-a publicat broşura Românii de peste munţi, '«cîteva chestiuni de actualitate. în 1885 s-a constituit îa Cluj asociaţia Emke (Erdely Magyar Kultur ..Egylct), cu scopul mărturisit de a maghiariza populaţia Transilvaniei. Văzind în acest gest o ameninţare pentru integritatea naţionalităţii române din Transilvania, promotorii societăţii au lansat o proclamaţie tipărită cu litere roşii în 100 000 de exemplare, pe care au difuzat-o mai ales în Transilvania şi Banat. Tonul era extrem de violent : ,,Ungurii decretează azi la Cluj moartea jumaţaţei neamului nostru... ţipetele lor sălbatice se topesc intr-un singur urlet: Să facem din Ardeal o ţară ungurească... ceea ce vreau ungurii e înălţarea unei mari patrii maghiare pe ruinele patriei române”. Autorii îndemnau pe românii transilvăneni la revoluţie, ca singura în stare să-i izbăvească de opresiunea maghiară: ,,întoarceţi-vă spatele de la aceia... care vă vorbesc de înţelepciune, de răbdare... Grupaţi-vă cu credinţă neclintiţă împrejurul tuturor acelora care sînt botărîţi să meargă gata la sacrificiu cu voi pe noua cale”. Proclamaţia se adresa deopotrivă românilor din regat: ,,Gea mai groaznică nenorocire va îi pentru România căderea Transilvaniei [adică maghiarizarea ei completă], va fi anticiparea căderii sale. Să nu uităm : nu sîntem decît jumătate dincoace şi dacă putem avea vreo misiune în Orient e numai fiindcă sîntem zece milioane, şi nu cinci”. Autorităţile austro-ungare au protestat împotriva acestei proclamaţii incendiare şi guvernul I. C. Brătianu a fost silit, în condiţiile în care se opera apropierea politică ireversibilă de Puterile Centrale, să-i expulzeze pe autorii ei. Au fost astfel îndepărtaţi, în afara celor doi pomeniţi mai sus, N. Ciurcu şi Al. Giurcu, tatăl şi fiul, conducători ai foii ,,L’ind6pendance roumaine”, I. Drone-Bănciulescu, secretar general al societăţii, şi I. Gorneanu. Precizăm că agitatorii nu au fost aruncaţi peste graniţă, la unguri, ei s-au putut refugia unii la Paris, alţii peste Dunăre la Rusciuc. Peste un an au revenit toţi în ţară. Vezi mai mult la Al. Lapedatu, Un episod revoluţionar în luptele naţionale ale românilor de peste munţi acum o jumătate de mac. Bucureşti, 1937; V. Netea, Istoria Memorandului românilor din Transilvania şi Banat, Bucureşti, 1947, p. 329 şi urm.; acelaşi, Spre unitatea statală a poporului român, Bucureşti, 1979, p. 186 şi urm. 2 Vezi D. Berindei, Mihail Kogălniceana, prim-ministru al Moldovei, şi emigraţia maghiară, 1860—1861, în ,,Studii şi materiale de istorie modernă”, II, Bucureşti, 1960.______ 3 Problema este înfăţişată pe larg în memoriile lui lancu Bălăceami (Souvenirs diplo-maiiques et politiques), aflate la Biblioteca Academiei (mss. nr. 1, cap. V, Mission en Italie). în 1859, la apelul împăratului Napoleon al III-lea de a-i ajuta pe ungurii lui Kossuth, insurgenţi faţă de monarhul lor — cu care Franţa era în război — , Guza i-a declarat agentului francez în principate, Victor Place, între altele, următoarele în legătură cu consecinţele intrării trupelor române în Transilvania în ajutorul ungurilor: ,,L’Empereur sait que cette provine© contient trois millions et demi de roumains, que Ies hongrois s’obstiennent â consid6rer et â traiter corame des hongrois”. Românii de acolo văzind gestul compatrioţilor lor de a-i ajuta pe €:ei care îi oprimau s-ar fi ridicat împotriva lor. De aceea principele român conchide : ,,Le jour ou Pexistence naţionale des roumains de Hongrie sera assur6e, la cause hongroise triomphera faeiiement, car la Transylvanie aux mains des roumains aura una position inexpugnable”. I. Băîăceanu a fost însărcinat să ducă împăratului, aflat în Italia, o scrisoare în acest sens. Ajuns la Torino, mesagerul român a stat de vorbă cu Cavour, care a încuviinţat intra totul reţinerile principelui Guza şi l-a îndemnat pe Băîăceanu să ia contact cu L. Kossuth şi L. Teleki, aflaţi în emigraţie acolo. Băîăceanu relatează întrevederea cu cei doi, în care el, ca preambul, a declarat că ,,il y a une question primordiale â râsoudre : celle des rapports deîinitifs entre Ies naţionalit6s roumaine et hongroise, qui sont destin6es â vivre ensembîe”. Depăşindu-şi apoi mandatul, Băîăceanu a avansat ideea unei federaţii între Ungaria şi Transilvania, în care aceasta din urmă şi-ar fi păstrat autonomia avută odinioară pe vremea principatului. Kossuth ar fi spus atunci: ,,On m’a longtemps fait passer pour un 355 « maiigeur de roumains ». Eh bien,... moi, Kossuth, je vous declare que je me rallie formei-leirient â vos propositions.Au încheiat atunci şi un pruces-verbal, redactat de L. Telelei, care cuprindea : Transformarea Transilvaniei în mare principat, legată de Austria prin aceleaşi legături ce existau între aceasta şi Ungaria. Folosirea cu drept egal a celor trei limbi vorbite în Transilvania. Dacă Transilvania s-ar fi federalizat cu Austria şi Ungaria, acest organism rămîneă deschis oricărui stat dunărean care ar fi vrut să adere la el. Această tentativă de înţelegere româno-maghiară nu a avut urmări. 4 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 389, nota 2; partea a Il-a, p. 172, nota 3. 5 Pînă a ajunge în mîna românilor, armele au dat naştere la unele incidente. După preliminariile de la Villafranca, în urma cărora înceta războiul franco-italo-austriae, Cavour a precizat că aceste arme aparţineau românilor. între timp acesta e însă înlocuit cu generalul conte Dabormida. Noul ministru l-a prevenit pe Bălăceanu că armele trebuie plătite sau restituite, la care mesagerul român a vrut să ştie cui trebuiau înapoiate, francezilor care le trimiseseră sau italienilor care le transportaseră? Povestea a fost adusă la cunoştinţa lui Cavour, care, după relatarea lui Bălăceanu, a reacţionat astfel: ,,Envoyez faire f... cet imbecile, s*6cria-t-il; si vous voulez lui donner une derniere reponse, dites lui: Les fusils sont francai s, ils portent la marque de i’arsenal de Grenoble, l’Empereur me les a donn6s â moi, Cavour, pour en faire ce que bon me semblerait; et moi, j'ai trouvâ bon d’en faire cadeau au Prince Cousa ! La Roumanie n'a pas un sou â debourser, le transport de ces armes, par des nâvires itaîiens, a d£jâ et6 paye par nons. Dites lui surtout que s’il veut s’accrocher â cette question crest devant la Chambre que je porterai le dâbat”. 6 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 59, nota 4. 7 Arhiva Cuza a fost depusă de D. A. Sturdza la Academia Română. A fost valorificată de C. C. Giurescu în monografia dedicată domnitorului. Cu acel prilej a întocmit şi un repertoriu al ei. întregul fond se află în curs de publicare de către D. Berindei şi colectivul său. 8 Legea pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor, emanată în 1868, pornea de la ideea că în Transilvania ,,toţi cetăţenii LTngariei, după principiile fundamentale ale Constitu-ţiunii, alcătuiesc o singură naţiune, nedespărţită, unitara naţiune maghiară, al cărei membru egal îndreptăţit este orişice cetăţen de orişice naţionalitate”. Analiza prevederilor şi a caracterului ei iluzoriu pentru nemaghiari este făcută în cuprinsul Memorandului întocmit de românii transilvăneni în 1892 şi adresat împăratului Franz Josef (cf. ed. V. Netea deja citată, p. 110 şi urm.) 9 L. Mocsâry (1826—1916), deputat favorabil celorlalte naţionalităţi din monarhia austro-ungară. 10 Charta ţârilor cunoscute mai înainte sub numele de Dacia, Bucureşti, 1868. 11 Despre caracterul categoric românesc al acestei populaţii vezi D. Mărtinaş, Originea ceangăilor din Moldova, Bucureşti, 1985. 12 Vezi supra nota 3, p. 331. 13 Interpelarea fusese anunţată la 11 decembrie 1885 (cf. p.503, regestul 5). La 16 decembrie I. C. Brătianu era bolnav şi D. A. Sturdza vrînd să răspundă în numele guvernului, K. a refuzat, deoarece ,,este o datorie de delicateţă pentru mine să aştept însănătoşirea domnului preşedinte al consiliului, cu atît mai mult că cestiunile politicei noastre către românii din Transilvania şi cestiunile românilor din Transilvania către noi românii de dincoace au o legătură istorică, din care domnul prim-ministru a desfăşurat o parte şi ţin şi eu să desfăşur cealaltă parte. Cred dar că este de neapărată trebuinţă ca domnul prim-ministru să fie faţă şi, prin urmare, voi aştepta pînă ce Domnia sa se va însănătoşa”. La 31 ianuarie 1886 K. declară că primul-ministru e sănătos, dar s-a îmbolnăvit el» Acum sînt amîndoi teferi şi reînnoieşte interpelarea. La 4 februarie anunţă că a amînat-o din nou, de comun acord cu primul-ministru, şi precizează că ,,în cestiunea aceasta nu mă voi prezintă ca opozant, ci în favoarea omenirei şi a românilor”. După interpelare a urmat un schimb de replici cu I. C. Brătianu. Acesta a spus că ia cuvîntul ca să şteargă lacrimile de pe faţa lui K. La acesta K. a răspuns : ,,Să-i aduci înapoi şi le-ai şters”. I. C. B. mărturiseşte apoi că unui opozant îi e mai uşor să atace un guvern străin decît unui ministru şi K. replică : , ,Eu n-am atacat pe nimeni şi declar de mai nainte că, dacă voi veni vreodată la putere, nu voi cere iertăciune”. I. C. B. declară că totdeauna a susţinut că ,,români de sînge” ca transilvănenii nu au nevoie de împămîntenire în România, ci de o simplă recunoaştere. Şi K. îl încuviinţează : ,,Dacă ai făcut aşa, urmează înainte tot aşa”. în legătură cu agitaţiile transilvănenilor în România, I. C. B. spusese că fruntaşii lor îndemnau să se folosească dinamita. Şi apoi amintind de trecutul lor comun declarase că în tinereţea lor se practica, pentru desfiinţarea adversarilor, asasinatul — deşi nici unul, nici altul nu l-au ,,propagat vreodată”. K. recunoaşte: ,,Alţii au vrut să mă asasineze şi dumneata ai aflat-o şi m-ai scăpat; pentru aceasta-ţi sînt recunoscător”. Totuşi e nemulţumit de expulzare : ,,De ce nu i-ai dat în judecată în loc a-i arunca afară din ţară?... Să-i pedepsiţi după lege, iar nu să-i expulzaţi”. 356 G. Ianoli a cerut închiderea discuţiei, dar K. a replicat: ,,Nu poate să se închidă discuţi unea înainte ca interpelantul să răspundă, aşa zice regulamentul”. Acelaşi lăncii a făcut o propunere, subscrisă alături de Gr. Cozadini, C. M. Ciocazan, -N. Voinov ş.a.: ,,în urma interpelărei privitoare la expulzaţii români, văzînd modul cum guvernul înţelege a aplica legea din 7 aprilie 1881, care este cu totul contrariu textului şi spiritului în care a fost concepută, îngrijiţi fiind de consecinţele ce pot decurge din o asemenea interpretare, propunem urmă^ torul proiect de lege: * Art. I. Legea din 7 aprilie 1881 este şi rămîne abrogată»”. N. Ionescu, unul din semnatarii proiectului, ceruse urgenţa, dar Camera a respins-o cu 62 de voturi împotrivă şi 37 pentru. în şedinţa din 20 februarie 1886 K. s-a plîns preşedintelui Adunării că interpelarea i-a fost ,,cu desăvîrşire rău reprodusă în « Monitor». Dacă ea ar atinge numai cestiunea de ordine interioară, n-aş zice nimic; însă cum fiecare frază are greutatea sa, mai cu seamă ca se adresează şi către vecina noastră Aufstro-Ungaria, v-aş ruga să faceţi a se retipări din nou, după corectura care am făcut-o eu”. Adunarea a acceptat retipărirea. Intervenţie la proiectul de lege -pentru modificarea unor frevederi din „legea de exploataţie a serviciului telegrafo-poştal” * Acesta este un spor1 ? O voce: Da î Apoi noi cu toţii şi guvernul chiar ţintim ca să scădem taxele telegramelor, fiindcă aceasta este în folosul venitului telegrafic. Cînd se plătea un leu şi iumătate pentru o telegramă, mai puţin venit aduceţi, această taxă decît în urmă cînd s-a redus. Acum dumneavoastră voiţi să punem taxe şi pe chitanţe? Domnul 1. Lupulescu: Nu este obligator a se da chitanţă la primirea telegramei. Cine va voi să i se libereze o asemenea chitanţă va trebui să plătească această taxă. Corespondenţa prin telegraf este foarte importantă şi, prin urmare, avem trebuinţă de chitanţă. Destule taxe aveţi în lege; astăzi cînd mă duc să dau o telegramă, pentru care mi se liberează chitanţă, plătesc şi plătesc greu; şi acum voiţi dumneavoastră ca şi pentru acea fiţuică mică ce mi se dă să mai plătesc o taxă ? Asta ar fi prea mult. Chitanţa prin care se dovedeşte că eu am dat o telegramă către o autoritate, către un funcţionar etc., este neapărat trebuincioasă; pînă acum acest serviciu s-a făcut gratuit. în secţiuni nu ştiu să se fi tratat altceva decît cestiunea telefonului. Domnul 1. Lupulescu: Comitetul delegaţilor nu a adăogat nimic la acest proiect de lege primit de secţiuni. Atunci regret că l-am adoptat cu încredere şi aceasta-mi va servi de lecţiune pe viitor. Domnilor, eu rog pe Cameră şi pe guvern să lase la o parte această taxă, care nu are să aducă nici un venit, ci să dea loc numai la şicane. Domnilor, cînd am scăzut taxele telegrafice, venitul acestui serviciu s-a mărit şi ca să-l facem să sporească şi mai mult trebuie să-l punem la * Şedinţa din 12 februarie 1886. 357 îndemîna tutulor. Astăzi corespondenta telegrafică, de unde mai nainte era restrînsă, a început a se face pe o cale întinsă. Ei bine, mai popularizaţi acest Serviciu. Eu aş fi fost ca să se mai scadă ceva din taxele existente, dar, fiindcă statul se află în criză şi nu putem face aceasta, azi cel puţin să nu mai adăugăm alte noi taxe 2. Cere să se facă unele precizări. Domnilor, eu socot că trebuie mai bine definit cuvîntul convenit3; să se zică aci convenit între case de comerţ sau cel puţin către o casă de comerţ, căci altmintrelea s-ar face multe şicane, mai ales în oraşele cele mici. In oraşele miei se cunosc toţi şi nu am nevoie eu să pun toate titlurile celui ce-i scriu; este destul să pui Eacoviţă sau Carabateseu. Voci: Aşa este 1 De aceea, domnilor, este bine să se explice că aceasta se face numai pentru casele de comerţ, casele de bancă şi de asociaţiuni, iar nu pentru particulari, căci altfel aţi lovi pe acela la care primeşte depeşa. Domnul preşedinte al consiliului, 7. C. Brătianu : Puteţi cliiar să suprimaţi acest articol. Dumneavoastră ştiţi că mai ales în limba germană titlurile societăţilor şi ale caselor de comerţ sînt foarte lungi; aşa de exemplu : Prima societate chesaro-crăiască austro-ungară privilegiată pentru navigaţiune cu vapoare pe Dunăre sau pe nemţeşte : Erste Kaiserlich-Kdniglich-Oster-reichrUngarische Donau Dampfschiffahrtsgesellscliaft; ei bine, ca să nii plătească zece sau 15 cuvinte numai pentru adresă convine şi pune numai cuvîntul Agenţia, apoi pune doi DD şi la sfîrşit un sch şi Galaţi. Domnilor, în Galaţi se află o casă de comerţ al căreia reprezentant este un domn Goldstein, de la care eu cumpăr multe maşini pentru agricultură, căruia dacă-i telegrafiez numai Goldstein, Galaţi, el primeşte depeşa mea, pentru că Goldstein este cunoscut de toată lumea din Galaţi. De aceea ca să nu fie încurcătură, ca să nu se lovească prin această dispoziţiune de lege şi alţi particulari, este bine să se zică: case de comerţ, asociaţiuni şi institute; astfel veţi putea scuti pe particulari de şicane. Domnul 7. Lupulescu: Domnilor, comitetul primeşte a se suprima acest articol. Se pune la vot suprimarea articolului 3 şi se primeşte. Se citeşte articolul 44. Iată, domnilor, că aci mă fac ministerial, pentru că voiesc realitatea, iar nu ipocrizia. Dumneavoastră prin acest articol impuneţi miniştrilor să-şi plătească telegramele. Apoi se poate aceasta? Puteţi opri notiţa? Ca să faceţi să devie aceasta o realitate trebuie să erijaţi pe funcţionarii subalterni în controlatori ai şefilor lor. Dar trebuie să ţineţi seamă, domnilor, şi de drepturile puterei executive. Ştiu că aveţi să-mi ziceţi că eu sînt autoritar; da, aşa este, sînt autoritar, dar cel puţin am franeheţa de a o spune. Dumneavoastră însă puneţi în lege ca miniştrii să plătească; foarte frumos, foarte liberal, dar ştiţi că în realitate n-are să fie aşa. Cum ! Daţi dreptul miniştrilor să corespundă gratis prin scrisori şi le refuzaţi telegraful ? Dar Veţi zice dumneavoastră că miniştrii abuzează. Gestiune de apreciere. Am văzut pe Camera trecută că a pus în acuzaţiune pe domnul Lascăr Catargiu fiindcă a făcut depeşi fără să plătească. Puneţi-mă dar 353 şi pe mine în aeuzaţiunc, fiindcă şi eu ca ministru am făcut notiţe telegrafice fără să plătesc; iată, am francheţa s-o spun. Toate depeşile, toate notiţele acelea le ţin strîns, le-am făcut un dosar şi le păstrez. Nu este bine, domnilor, să daţi loc la ipocrizii, la înşelăciuni; daţi ministrului pace să telegrafieze, cum [î]l lăsaiţ să şi scrie ; nicăieri nu s-au văzut ca miniştrii să nu poată corespunde cu deputaţii ţărei fie prin scrisori, fie prin telegraf 5. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 45, p. 679, col. 2-3; p. 681, col. 2— p. 682, col. 2. NO TE 1 Se discuta articolul 2 a) proiectului de lege care stipula dreptul pentru prezentatorul unei telegrame de a căpăta adeverinţă de primire contra unei taxe de 15 bani. 2 Cererea lui K. nu a fost acceptată. 3 Se discuta articolul 3 al proiectului, care prevedea : ,,înscrierea adreselor abreviate sau convenite sînt supuse la o taxă fixă anuală de 50 lei sau semestrială de 25 lei, cu titlul de abonament”. 4 Articolul 4 al legii prevedea categoriile de corespondenţă scutite de taxe: a regelui şi cancelariei sale (telegrafică, scrisori, mesagerii), a miniştrilor, autorităţilor (scrisori şi mesagerii), senatorilor şi deputaţilor (scrisori), agenţilor administraţiei poştale (scrisori şi mesagerii). 5 Adunarea a convenit să suprime numai alineatul privitor la corespondenţa senatorilor şi deputaţilor, după ce Take lonescu observase că aceştia n-au corespondenţă cu autorităţile, ci doar cu alegătorii lor. Proiectul a fost primit cu 70 de voturi pentru şi 8 contra. Dezvoltă interpelarea în legătură cu incidentele de la penitenciarul Dobrovâţul * Domnilor deputaţi, eu ocaziunea înfăţişărei unui proiect de lege de către guvern pentru înfiinţarea în cîteva monastiri a unor infirmerii sau aziluri de infirmi, înaltul mitropolit al Moldovei, cu inima sa înflăcărată pentru principiele cari formează baza societăţei moderne, s-a încercat să combată acel proiect zicînd următoarele cuvinte : „Am văzut desfiinţîndu-se monastiri şi făcîndu-se penitenciare, unde acei cari sînt reţinuţi acolo, deşi păziţi de sentinele, de regimente întregi, totuşi sapă pe dedesubt, sparg şi evadează, pe cînd monastirile au fost întotdauna la noi din cea mai înapoiată vechime nişte penitenciare voluntare, unde mergeau acei cari aveau o greutate pe conştiinţă, se pocăiau acolo şi deveneau oameni de treabă. Chiar unii din acei cari şedeau la pîndă nopţi întregi, pe vînturi şi pe ploi în pădurile Vlăsiei, înLunca-Mare, în codrul Herţei şi acela de la Bor dea, de lingă Iaşi, şi alţii asemenea mergeau la monastire de bunăvoie şi se pocăiau. Ei bine, astăzi monastirile se desfiinţează şi de aceea hoţii cari sînt duşi cu sila între sentinele în acele monastiri transformate în penitenciare, deşi păziţi de sentinele cu puştile încărcate, sapă pe dedesubt, sparg şi fug. Iată penitenţa lor. Ce se face dar cu principiul evanghelic care zice că trebuie să se îndulcească moravurile ? Am mai zis că nimeni nu este în * Şedinţa din 13 februarie 1886. 359 contra unei asemenea legi de binefacere, dar biserica română este destul de bogată ca să poată înfiinţa, din donaţiunile străbune, infirmerii pentru oamenii neputincioşi infirmi. Apoi, ca să se desfiinţeze monastirile şi să se aşeze intr-însele infirmi, întreb : Cari infirmi? Acei cari umblă pe uliţi cerşind, cari se prefac că sînt orbi şi neputincioşi ? înţeleg pe acei cari sînt în adevăr neputincioşi; dar aceia cari se prefac, să li se dea azil precum se dă puşcăriaşului, boţului ? Eu nu vorbesc din alt punct de vedere decît numai din punctul de vedere că s-a zis de domnul raportor că în monastiri se instalează aceste aziluri şi că monastirile să fie evacuate de monabi şi monabe; această dispoziţie este care o combat eu, iar nu principiul legei”. Aşa Prea Sîntul mitropobt şi cu această oeaziune, ca întotdauna, apără monahismul şi manţine monastirile ca un element de eivilizaţiune, de progres şi de întărire a societăţei civile şi a principielor cari în secolul al XlX-lea conduc societatea. Ya să zică codrii cari apărau pe voinici, ca Herţa, Ylăsia şi Bordea, aveau fericirea să trimită boţii în monastiri pentru a se face oameni de treabă. De ce aceste suveniri nu s-au păstrat şi în secolul al XlX-lea ? : Ce se întîmplă acuma ? Se întîmplă că sînt oameni civili cari se duc acolo spre pocăinţă cu un salariu de două pînă la trei sute lei pe lună şi rezultatul este că curînd oamenii aceia se molipsesc de spiritul care domneşte în închisorile în cari s-a transformat acele monastiri şi în curînd practică aceleaşi principii ale eomunităţei. Dar ce au să prade acolo acei oameni? Nu pradă, decît fac speculaţiuni asupra hranei arestaţilor. Am fost, domnilor, de mai multe ori ministru de interne şi de cîte ori am dat peste un director de penitenciare pe care l-am găsit vinovat că speculează asupra hranei arestaţilor l-am destituit. Şi acest rău nu datează de astăzi; eram tînăr şi mi-aduc aminte că în penitenciarul din Iaşi, cum era acolo obiceiul de atunci, nu se îngrijea ca acuma de nenorociţii închişi şi era un armaş mare, care se chema Iacovachi Bast, pe care l-am prins făcînd speeulaţiune asupra îmbrăcămintei şi a hranei nenorociţilor arestaţi. Domnii mei, una din achiziţiunile secolului în care trăim a fost că şi societatea şi guvernele au privit în închişii şi osîndiţii după lege tot fiinţe omeneşti, şi domnii luminaţi şi guvernele luminate au socotit de cuviinţă să-şi arunce ochii lor şi în fundul temniţelor şi al ocnelor, ceea ce înainte nu se făcea. Mi-aduc aminte că în Iaşi, la colţul palatului celui vechi, era un turn mare care încungiura palatul. Turnul acela a ţinut în zidurile sale pe victimele [lui] Moruzi cel bătrîn, pe Bogdan şi buza 1; acolo au fost decapitaţi. Era o mortieră; acolo era o frânghie şi în capul frânghiei era o traistă şi arestaţii strigau de sus : Pomană de hrană ! Trecătorii se opreau şi le aruncau cîteva parale şi cu acele parale-şi cumpărau hrana ; dacă trecătorii nu dădeau parale, oamenii aceia erau osîndiţi în ziua aceea să nu mănînce. Cel dinţii domn care s-a ocupat cu durere de inimă de penitenciare a fost repausatul Grigore Ghika din Moldova; el a zidit castelul de la Tîrgol Ocnei şi a adus unul din funcţionarii superiori ai direcţiunei penitenciarelor din Francia, pe bătrînul Dodun de Perriere, care azi este muritor de foame, l-a adus ca să îmbunătăţească serviciul penitenciarelor. Şi în adevăr, fiind ajutat de Ministerul de Interne sub toate guvernele şi partidele, citez cu plăcere între aceia cari l-au ajutat şi pe domnul Ion Brătianu, a făcut din serviciul penitenciar un serviciu de stat aducîndu-i 360 multe îmbunătăţiri şi azi putem să ne arătăm înaintea Europei cu mîn-drie că penitenciarele noastre nu sînt ruşinea omenirei; azi arestaţii au hrană şi locuinţă confortabilă; mai înainte era vai de cel arestat, cerea mai bine să fie spînzuxat decît închis. Din nenorocire însă azi este foarte greu de recrutat im personal care să corespundă şi la intenţiunea guvernului şi la principiele luminate ale secolului nostru şi la lege. Şi aceasta este natural căci cum voiţi dumneavoastră a se putea găsi cei mai buni cari să consimtă a se depărta de oraş, de cunoscuţii şi amicii săi, de tot ce constituie o viaţă plăcută şi să se ducă în fundul munţilor să se închidă în monastiri, neavînd altă societate decît pe a condamnaţilor ? Pentru aceasta ar trebui ea oamenii aceia să fie inspiraţi de un adevărat apostolat şi din nenorocire în secolul al XIX~lea puţini apostoli sînt. Domnii mei, mă aflam la moşie în anul trecut pe ţărmul Prutului cînd deodată am aflat că în penitenciarul Dobrovăţ, care este în apropiere de mine, intr-o bună dimineaţă s-au împuşcat 18 arestaţi, din cari 9 au căzut morţi şi 9 răniţi. Am văzut ziarele şi din Bucureşti şi din Iaşi, cari toate cu indigna-ţiune au vorbit despre acest eveniment. 18 oameni loviţi, din cari 7 au căzut îndată morţi, ucişi, împuşcaţi şi peste noapte au murit încă 2 în spitalul unde au fost trimişi spre căutări ; va să zică : 9 morţi şi restul au fost răniţi. Am văzut în ,,Monitorul oficial” o publicaţiune, raportul directo-relui acelui penitenciar, în care se zicea că au fost numai 4 omorîţi şi 7 răniţi şi am văzut asemenea că, în ceea ce priveşte faptele comise de autorităţi, toate au fost mitigate *, micşorate ; iar în cît priveşte pe arestaţi şi faptele lor, aceştia au fost trataţi că s-au revoltat, că au ameninţat cu incendiu, ea au gonit pe gardieni, în fine tot felul de tulburări. însă mai în urmă a venit adevărul la iveală, s-a aflat că lucrurile nu prea sînt astfel cum s-au arătat în acel raport; şi vă mărturisesc că eu,, conform tradiţiunilor mele şi în vederea bucuriei ce am resimţit şi eu pe lîngă alţii la reforma care s-a făcut atît de repausatul Grigorie Ghika vodă şi pe urmă însuşi de mine, cînd am venit la guvern ca preşedinte al consiliului sau ca ministru sub preşedinţia domnului Dimitrie Ghika şi domnului I. C. Brătianu, cînd am zidit a doua oară Yăcăreştii; am voit să ştiu ce s-a făcut acolo şi am trimis oameni, amici ai mei credincioşi, ca să facă o anchetă şi va mărturisesc că am fost ajutat în facerea acelei anchete şi de alţi oameni care sînt în apropiere de Dobrovăţ şi cari au un rol oarecare în Dobrovăţ. Ceea ce am dovedit eu este că lucrurile sînt cu totul altfel de cum s-au relatat guvernului. Ceva şi mai mult am făcut, am cerut dosarul şi am văzut în adevăr că lipsesc eîteva file, dar din filele pe cari le-am găsit în dosar văd că lucrurile au fost cu totul altmintrelea. Yăd că nu a fost trebuinţă de împuşcări şi văd asemenea că autoritatea superioară nu a dat asemenea ordine şi mă cred dator să exprim mulţumirile mele, recunoştinţa mea unei persoane căreia nu întotdauna-i sînt recunoscător, dar cu toate acestea persoana care a dat ordine le-a dat în adevăr conform cu legea şi cu regulele umanităţei. * Din fr. mitiger, a îndulci, a face mai puţin dur. 361 Acel ordin este o depeşe a domnului general Pilat, şeful diviziunei militare de la Eoman, diviziune la care aparţine şi paza penitenciarului Dobrovăţ. în această depeşe iată ce se zice : „Arestaţii de la Dobrovăţ au oprit cu putere pe gardianul de serviciu care are cheile penitenciarului cu dînsul; s-a dispozat imediat concentrarea extraordinară a 30 oameni. Am dat ordin telegrafic comandantului regimentului a lua toate măsurile necesarii pentru a nu se evada arestaţii. împotrivindu-se arestaţii a elibera gardianul pînă în noapte, comandantul trupei să intre pentru a-1 libera cu forţa. Am recomandat cea mai mare prudenţă pentru a nu se comite omoruri inutile”. Iată ce mai găsesc şi din partea domnului ministru Brătianu : „Vedeţi telegrama numărul 65—2298 de azi din Eoman, iscălită general Pilat. Porniţi şi dumneavoastră imediat în localitate”. Vedeţi, generalul comandant al diviziunei zice să intre cu forţa, dar totodată zice să fie cu cea mai mare prudenţă pentru ca nu cumva să se comită omor. Şi ministrul zicînd : „Vedeţi telegrama cutare, porniţi”, va să zică ministrul nu comandă nici o străşnicie şi recomandă depeşa generalului Pilat. După ce v-am arătat aceste ordine, cari sînt cu totul corecte, de a menţine prestigiul autorităţei şi de a respecta viaţa oamenilor, vedeţi că degajez orice responsabilitate a autorităţilor superioare în privinţa acestui măcel. Viu acuma să vă arăt rezultatul anchetei mele, care întru nimic nu se pune în contrazicere cu dosarul ce-1 am înaintea mea. Iaca, domnilor, cum s-a petrecut lucrul: V-am spus de la început că speculaţiunea asupra hranei arestaţilor a costat viaţa la zece nenorociţi şi a rănit greu pe alţi opt. Şi conflictul acesta pentru hrană a ţinut un an; a început în martie 1884 şi a durat pînă la 3 aprilie 1885, zi în care s-a făcut acel măcel. în luna martie, într-o miercuri din Săptămîna luminată, adică 4 zile după Paşte, după regulamentul închisorilor şi după contract, în acea săptămînă trebuia să se dea arestaţilor carne, pentru care era şi contract, în ziua aceea directorul, făcîndu-se că nu înţelege acest cuvînt ... care cuvînt f în Moldova săptămîna de carne se numeşte arţu * ... Voci: Tot aşa şi aicea. S-a făcut că nu înţelege ce este cuvîntul arţ şi a dat ordine contrac-ciului să aducă pentru hrana arestaţilor cartofi. Acum, domnilor, veţi şti că din arestaţii care se poartă mai bine se admit şi în cancelarie; şi, prin urmare, erau arestaţi cari cunoşteau foarte bine coprinderea contractului. Aşadar, cînd au văzut că în loc de carne li se dă cartofi s-au hotărît să însărcineze pe unul dintr-înşii să meargă la director să se plîngă pentru nerespectarea contractului, învinovăţind pe contracciu, cînd se spune, eu nu o afirm, că contracciul era numai cu numele. Ce a făcut directorul ? A apucat şi a raportat direcţiunei generale întrebînd-o dacă trebuie să dea arestaţilor cartofi sau carne, fiindcă el nu înţelege cuvîntul arţ. Directorul general, prin răspunsul său, l-a făcut să înveţe româneşte şi i-a spus că în româneşte arţ însemnează carne. Astfel * Harţi. 362 ziua trecu, toana mi se dete, dar s-a făgăduit că 6 va da a doua zi îndoită. A doua zi, nu numai că nu s-a dat arestaţilor carne, cum li se făgăduise, dar într-o singură zi a săptămînei li s-au dat o carne aşa de rea, carne de vită degerată, încît acei cari au mîncat s-au bolnăvit. Această împrejurare a silit pe acei nenorociţi să trimită la director din nou o dele-gaţiune şi să-l roage că, de vreme ce s-a perdut hrana pe o zi, cel puţin să li se dea pentru restul zilelor carne bună. Drept rezultat directorul a ordonat ca trimisului să i se pună fiarele de picioare şi să se bage la gherlă. Ştiţi ce e gherlă ? Este o magazie care în vechime servea călugărilor de pivniţă unde-şi puneau legumele. Am uitat acasă desemnul, topografia acelei gherle ; regret că nu o am ca să v-o arăt; promit să v-o arăt altă dată. După ce că este plină de apă, apoi guzganii mişuie în toate părţile. Văzînd aceasta arestaţii au căzut la în genunchi şi au rugat pe director să nu pedepsească pe trimişii lor, căci solului nu i se taie capul. Directorul s-a mîniat atunci şi mai tare şi a ordonat să închidă pe toţi arestaţii în camere şi să pună lacăt şi a cerut anchetă. Ancheta a venit de la Vaslui; a venit prefectul ajutat, căci trebuia să fie ajutat, de procuror, dar procurorul lipsind prefectnl a venit însoţit de substitut; şi substitutul era fiul directorului. Aceştia au cercetat şi au găsit, naturalmente, că rău au făcut arestaţii deoarece n-au voit să mănînce carnea ce le-o didese bnnul şi milostivul lor director. După aceea directorul i-a încătuşat şi i-a pus la gherlă, căci aşa scrie tipicul, adică regulamentul. Au trecut zile, săptămîni şi socotiţi că a expirat pedeapsa celor cari erau la gherlă ? Nicidecum. Ştiţi pentru ce ? Pentru că i-a dat ocazia de a-şi asigura puterea pe un timp mai îndelungat, căci scotea pe unii şi punea pe alţii. în adevăr, ia vreo cîţiva nemulţumiţi în privinţa hranei şi-i pune la gherlă, cu fiare de mini şi de picioare, idus porţiunea hranei pe jumătate. După mai multe zile aceşti nenorociţi, nemaiputînd suferi tor-turele din gherlă, au scris un bilet către fraţii lor de suferinţe, în martie 1884, rugîndu-i a face tot chipul, fie cu binele, fie cu răul, pentru a-i scăpa de gherlă. îndată directorul strigă : Be voltă, asasinat — căci la revizuirea făcută a găsit la unul din ei acel bilet — şi face îndată raport şi se prezintă la Iaşi la procurorul general, domnul Bîrzu ; dar acesta, mai cu sînge rece şi hotărît ca să răcească această îngrijire mare a directorului, i-a zis să ia lucrurile cum sînt, l-a sfătuit să puie apă în vinul său, să împace pe nenorociţii aceştia şi să nu se facă de rîs chiar în faţa acelora pe cari era chemat să-i moralizeze. Beîntors nemulţumit de la Iaşi, directorul face raport la direcţiunea generală — unde nu mai era directorul care scrisese că arţ româneşte însemnează mîncare de carne — şi-i arată că condamnaţii Oostică Antonescu şi Gheorghe Niţucă au conspirat să atenteze la viaţa lui, cerînd pedepsirea numiţilor conform tipicului. Direcţiunea generală, în scop de a generaliza toate, se grăbeşte a hărăzi acestor doi nenorociţi fiarele de mîini şi de picioare, gherla şi porţiunea pe jumătate pe timp de 20 de zile ; acestea fără a cerceta absolut nimic. Ia să vedeţi cum a executat directorul de acolo această poruncă a direcţiunei generale. I-a pns în gherlă, le-a dat porţiunile pe jumătate aceasta e adevărat, dar cînd a venit la porunca de a li se pune fiare de mîini şi de picere ştiţi ce a făcut? Fiarele de la picere, fiindcă picerele stau unul lingă altul, sînt mai scurte, iar cele de la mîini sînt mai lungi. Ce a făcut dumnealui ? I-au trimis la fierărie şi acolo s-a pus fiarele aşa : 383 un fier de la mină s-a pus la picior şi unul de la picior la mină, incit fiarele ajungînd a fi aşezate cruciş aceşti doi nenorociţi au venit cu capul mai jos decît genunchii şi aceasta să nu credeţi ca o avansez eu, căci iată ce zice aici sublocotenentul Ioneseu ... „Directorul cbemă imediat pe osîndiţi, le citeşte firmanul şi-i invită să plece la ferărie spre a li se aşeza lanţurile. Aceştia se supun şi merg la nicovală. Acolo însă-i scosese familiarii penitenciarului sprijiniţi de o duzină de baionete şi fac cunoscut osîndiţilor că, conform ordinului directorului, fiarele trebuie a li se aplica cruciş, adică de la mîini petrecute pe sub cele de la picere; aceasta se şi execută fără multă bătaie de cap. Aspectul ce înfăţişau aceste victime, cu corpul încovoiat, cu capul mai jos de genunchi, era ceva înspăimîntător şi ar fi insuflat milă celui mai înrăutăţit tiran, numai domnului director [î]i producea mulţumire. La vederea acestor arestaţi ies toţi pe terasa dormitoarelor şi în numele umanităţei cer a nu se face uz de o asemenea barbară pedeapsă. Directorul atît aştepta; el strigă îndată : Eebeliune ! Garda de pază i se supune ; iar domnul sublocotenent Ioneseu George ...”. Este curios lucru de a vedea pe la puşcării cum unii din ofiţerii din garnizoană uită nobila uniformă ce poartă, uită sîngele duşmanilor ce au vărsat şi ar trebui cu atît mai mult să-şi păstreze şi scrupulul de a nu vărsa şi sînge românesc; acesta, contrar ordinilor superioare, trimite numai-decît două gloanţe asupra arestaţilor, pe cari din norocirea acestora le înfige deasupra uşei sălei; după care le zice să intre în cameră şi arestaţii se supun. Ei sînt puşi sub lacăt, unde stau opt zile cu vasele de noapte înăuntru pe o căldură de nesuferit, ceea ce a făcut ca mulţi să se îmbolnăvească, deoarece vreo trei zile nici au putut mînca din cauza infecţiunei. în fine, la 25 iunie 1884 soseşte directorul general. Arestaţii sînt scoşi afară şi cu lacrime de durere se tînguiesc arătînd toate neajunsurile ce sufăr, arătînd calitatea rea a alimentelor cu care-i hrănesc etc. Domnul director general ascultă, observă, în urmă zice : Oare mai bine mîncaţi unii în timpul libertăţei? Domnul Grigore Cozadini: Cum se cheamă directorul? Hu-l spun; poate să fi avut un mare nume, dar a fost osîndit. După aceasta le face o aspră dojană că fac atîta supărare domnului director al penitenciarului, care, zice Domnia sa, este o persoană model; iar ca concluziune, observînd că cu unii din arestaţi natura a fost prea darnică împodobindu-i cu nişte mustăţi mari, a dat ordin să le taie. Mai regulează la gherlă în fiare şi cu jumătate porţie vreo 30 arestaţi şi în urmă pleacă, recomandînd arestaţilor că, dacă pe viitor [î]şi vor permite a-i turbura repaosul şi a-1 sili să vină la Dobrovăţ, va da ordin să-i împuşte ca pe cîini, reproşînd în acel [aşi] timp domnului sublocotenent Ioneseu că nu este bun trăgător şi că a uzat fără succes de cele două gloanţe. Ordinul dat pentru tăierea mustăţilor fu o nouă distracţiune pentru directorul penitenciarului. Chiar a doua zi toţi arestaţii cu mustăţi, afară de cîţiva favoriţi, sînt sluţiţi. Unii din ei, a căror figuri părea nişte caraghioşi, au preferat să le radă. Cutezanţa acestora însă a fost pedepsită cu gheriă şi fiare. Astfel merse lucrurile cînd cu fiare şi gherlă, cînd cu oprire din lucru, cînd cu oprirea a jumătăţei porţiei pînă ce în fine arestaţii au fost cu totul 364 subjugaţi şi, în deznădăjduire de a mai căpăta vreodată dreptatea, deşertau pînă la fund paharul de amărăciune cu care-i adăpa mila domnului director. Ajunsese cu umilirea pînă acolo încît arestaţii, în timp de iarnă, pe vifor, pe ger, trecînd prin poartă pentru a aduce lemne, apă etc., trebuiau să meargă cu capetele descoperite pentru a arăta supunere şi respect unui nemernic gardian ce era portar. Cel ce, din eroare poate, contravenea la aceste dispoziţiuni era îndată chemat ia datorie prin aplicarea la spate a o duzină de condace * din partea escortei ce-1 însoţea. Nenorocirile însă nu-şi ajunsese ţinta; ele trebuiau să cadă mai în abondenţă asupra acestor urgisiţi, căci în urma mai multor licitaţiuni ţinute pentru darea în antrepriză a hranei condamnaţilor domnul director et companie făcea, prin mijloace [le] de care dispunea, a se zădărnici adjudecarea, ceea ce a avut de rezultat hrana în regie de la 1 ianuarie 1885. Apoi să te ţii cu hrana ! în loc de a se da pînă la 1 aprilie cîte 950 grame mălai de individ pe zi, fiind porumbul nou, nu se da nici 830 grame, ea în celalt timp al anului, şi cît se da era de rea calitate, deşi statul a plătit domnului director 16-17 bani kilogramul de mălai, adică peste 12 lei hectolitru [1], cu toate că la portul Galaţi era 7 lei hectolitru[l]; iar fasolea, mazărea, lintea şi alte alimente de post se aduceau tot ce era mai rău şi mai stricat aflat de ani prin hambarele evreilor, plătindu-se şi acestea cu cîte 30 bani kilogramul sau la 100 lei kila. Auziţi preţ ! Şi apoi să se mai zică că odată n-a avut stăpînirea dreptul să aducă din Francia chiar şi fasole. Fiind vorba de preţuri, nu pot trece cu vederea şi acela cu care se plătea laptele-apă adus pentru bolnavii din spital şi care costa nici mai mult, nici mai puţin decît 60 bani litru [1] sau 90 bani ocaua de lapte îndoit cu apă. Cu venirea primăverei, este îndeobşte cunoscut că orice fiinţă are nevoie de o hrană mai suficientă pentru a-şi compensa lipsa elementelor ce a putut per de din organismul corpului în timpul iernei; cu atît mai mult era simţită această trebuinţă pentru nenorociţii din penitenciarul Dobrovăţ, cari în timp de luni întregi, spre a-şi putea lua porţia de mămăligă de la bucătărie erau nevoiţi a merge cu strachina căci de pe scîndură o perdeau pînă în camere. Văzînd deci nenorociţii arestaţi că foamea i-au slăbănogit, iar hrana rămîne din lună în lună tot în regie şi văzînd că directorul se generalizează pe zi ce merge cu obiceiul de a sustrage alimentele, se hotărăsc să facă control asupra proviziei şi astfel în ziua de 20 februarie 1885 opresc la bucătărie toate alimentele, din cari, în treacăt fie zis, lipsea cel puţin 1/4, şi cer să vie primarul comunei pentru a face Control. Această demarşe a arestaţilor cam înspăimântă pe director, care caută a-i atrage prin felurite vorbe să meargă la magazie spre a cîntări provizia, de unde apoi garda care stătea gata în dosul portei să-i poată înhăţa mai cu uşurinţă spre a le mai potoli pofta de mămăligă. Arestaţii pricep stratagema şi persist ca controlul să se facă pe terasă dinaintea dormitoarelor unde erau aduse alimentele. Directorul refuză. Arestaţii ridică provizia şi o transportă la camera numărul 7, Unde o depun spre păstrare şi cer venirea directorului general. Comandantul detaşamentului trage un glonţ prin uşă; arestaţii-1 sfidează; Domnia sa cere scuze re-cunoscînd că şi-a ieşit din datorie. * Paturi de puşcă. 365 Directorul penitenciarului scrie imediat la Vaslui, scrie la Iaşi, de unde vin: procuror, jude instructor şi procurorul general, cari fiecare la. rîndul lor somează pe arestaţi să dea alimentele şi să iasă din cameră spre a se ancheta cazul. Arestaţii arată că nu doresc nimic de la dumnealor şl alt nu fac nimic decît aşteaptă venirea părintelui închisorilor spre a vedea cu cîtă cantitate şi eu ce fel dealimente-i hrăneşte milostivul director. La acest răspuns oamenii dreptăţei pleacă şi după vreo 5 zile vine un domn de la direcţia generală, care îndată ce soseşte se arată dispus a le asculta plîngerea. Arestaţii scot provizia, o depun în mijlocul curţei, unde acel domn le spunea a o lăsa pînă a doua zi fiind aproape seara şi după ce le mai ţine o predică de moralitate, după cît şi dînsul s-a priceput, pleacă spre a reveni a doua zi, dar nu s-a mai înturnaţ nici pînă astăzi. Provizia a dispărut peste noapte şi arestaţii au cîştigat perderea hranei pe o zi. Două săptămîni în urmă vine domnul prefect Lupaşcu însoţit de un domn locotenent-colonel, cari cheamă pe arestaţi, parlamentează cu ei, le propune o împăciuire cu directorul, promiţîndu-le marea cu sarea. Arestaţii răspund că nu au nimic de reclamat Domniilor sale şi că aşteaptă rezultatul plîngerei date domnului director general. Domnul locotenent-colonel se înfurie, înjură, ameninţă, iar arestaţii tac. Boierii supăraţi pleacă. După toate acestea timpul urmărindu-şi cursul său, sosesc şi serbările Paştilor. în ziua de Paşte, ca şi la ziua Kaşterei Domnului, arestaţii au cîte 30 centilitri de vin de individ. Domnul director trămite de dimineaţă şi aduce vinul; pune eiuberile în curte dinaintea cancelariei şi cheamă arestaţii să-l bea fiecare în prezenţa Domniei sale. Arestaţii merg toţi, felicită pe director, ciocnesc ouă roşii; cît pentru vin, find prea de dimineaţă şi ei nemîncînd încă, roagă să li se dea fiecăruia partea cuvenită în vasul ce avea deja pregătit, spre a-1 bea după masă. Directorul refuză, se supără şi dă ordin să se ridice vinul şi să-l ducă la el în casă, ceea ce s-a şi făcut, far arestaţii pleacă fiecare la locul lui; directorul supărat de refuzul arestaţilor de a bea vinul conform plăcerei sale, ceea ce l-a făcut să fie în perdere, căci bîndu-1 trebuia, se înţelege, să realizeze un mic folos, tre-cînd prin conturi ca de obicei 50-60 litri de vin în loc de 15 bani*,, s-a hotărît să-şi răzbune. Astfel a oprit cu desăvîrşire vizita rudelor făcînd în tot timpul sărbătorilor a fi goniţi de la poartă părinţii, fraţii, soţii, copiii, cari veneau cîte 5-6 poşte pentru a vedea rudele şi a le aduce spre încurajare un mic semn despre învierea Mîntuitorului lumei. O neputincioasă mumă venită de la Galaţi spre a-şi vedea fiul se văzu îmbrîncită şi maltratată de către familiarii penitenciarului. Acest despotism, această barbarie s-a repetat în tot cursul Săptăminei luminate, cînd numai domnul director părea a persista în întunericul ce-1 orbise, pînă ce în fine arestaţii, sătui de atîtea hărţuieli, se otărîră a face un pas temerar ca mijlocul cel mai extrem de a-şi putea dobîndi o dată dreptatea care de un an şi jumătate li se făgăduia. Pentru acest sfîrşit,. în dimineaţa zilei de 30 martie 1885, iasă un număr de 66 oameni, opresc cu ei în camera numărul 7 pe gardianul Teodor Mcolau şi declară direc-ţiunei că nu-1 vor libera pînă nu va veni domnul ministru de interne sau un însărcinat special din cabinetul ministerial spre a le asculta plîngerile şi a le face dreptate ; alţi 108 arestaţi le urmează, baricadîndu-se la camerile numărul 6 şi 8 pentru acelaşi scop. * Giteşte : îitri! 366 Puterea electrică duce imediat vestea la Vaslui, Iaşi şi Bucureşti. Domnul director generai soseşte cel dinţii în noaptea de 31 martie şi mergînd la camera 1 somează pe arestaţi* să libereze gardianul; ei răspund că acum fiind orele peste 12 nu pot desellide uşa ; pentru dimineaţă însă făgăduiesc că vor ieşi toţi şi-şi vor plînge păcatele, rugîndu-se de domnul director general a nu li se da dreptatea ca şi la 15 iunie 1884 cu tăierea mustăţilor, fiare, gherlă etc., ete. Domnia sa însă le făgăduieşte .a-i pedepsi şi mai rău. Această precuvîntare intimidează pe arestaţi şi-i sileşte a persista în otărîrea lor, adică să vină altcineva, fie ministrul, secretarul general, un şef de, diviziune, de secţiune, de masă, de scaun, în fine să vie oricine din minister care să le asculte plîngerea, numai domnul director general să nu vie, căci puteau cunoaşte de la început la ce trebuia să se aştepte din partea-i. Luni, 1 aprilie, soseşte unul după altul domnii procuror general Stoica, prefectul ÎT. Lupaşcu, maiorul Livezeanu şi domnul procuror de Vaslui, Această respectabilă comisiune se consultă, chibzuieşte şi ca mijloc coercitiv suspendă hrana baricadaţilor, [î]i ţine fără mîneare pînă miercuri 3 aprilie. Arestaţii deşi mai persistau în cererea lor de a yeni ancheta dorită, foamea-i sugrumase şi, dacă numai pînă seara ar fi fost încă lăsaţi, erau nevoiţi să iasă, căci le lipsea chiar apa; comisiunea însă nu le mai dă timp, le pronunţă sentinţa de moarte şi ordonă la doi sublocotenenţi cu 20 soldaţi a o executa. Aceştia se urcă în pod, formează dodată mai multe beciuri la camera numărul 7 şi fără o somaţiune prealabilă trag focuri, omoară pe unul, răneşte pe altul; arestaţii înspăimîntaţi strig că deschid uşa, însă nimeni nu-i aude sau nu voieşte să-i audă. Unul se urcă la fereastră şi roagă să înceteze măcelul, că se supun ; el este însă împuşcat. Măcelul urmează; morţii cad; răniţii umplu aerul cu ţipetele lor. în această situaţiune înspăimîntătoaie vreo doi din arestaţi mai îndrăzneţi ias de sub paturi, unde se înghesuise toţi, sparg uşa şi atunci toţi dau buluc în sală, afară de 18 morţi sau răniţi, cari au trebuit ridicaţi în urmă. Acum să vă citesc originalul procesului-verbal al comisiunei compuse de directorul general al penitenciarelor, prefectul judeţului de Vaslui, procurorul general de la Curtea de apel din Iaşi şi procurorul Tribunalului din Vaslui. Iată ce zice acel proces-verbal: „ÎToi, diiectorul general al penitenciarelor, prefectul judeţului Vaslui, procurorul general de pe lingă Curtea de apel din Iaşi şi procurorul Tribunalului Vaslui, fiind anunţaţi de directorul penitenciarului Dobrovăţ că condamnaţii din acel penitenciar s-au revoltat în ziua de 31 martie anul curent am descins la faţa locului, unde am găsit un număr de 175 condamnaţi retraşi în trei cameie de sus, cu uşile baricadate pe dinăuntru; iar acei din camera numărul 7 ţineau prizonier pe gardianul Toader Nicolau, pe care-1 sechestrase în ziua de 30 martie. Văzînd că în urma tuturor consilielor şi a somaţiunilor ce le-am făcut au refuzat a deschide uşile, a elibera pe gardian şi a ne comunica plîngerile lor, cu toate că le-am promis că din moment ce se vor supune li se va face dreptate asupra tuturor reclamaţiunilor ce au de făcut; văzînd că unii dintre condamnaţi sînt înarmaţi cu ciomege, dar mai cu seamă cei din camera numărul 7 au cu dînşii şi cîteva topoare, bărzi, cuţite şi alte instrumente, pe cari profitară a le lua din atelier la retragerea lor. * în text: arestanţi, formă care alternează de altfel cu arestaţi. 367 Spre a nu fi siliţi a uza de arme şi a pune astfel în pericol şi viaţa gardianului. Am decis ca mijloc coercitiv a le suprima cu totul hrana pin ă se vor supune, iar celorlalţi arestaţi liniştiţi li s-au dat hrana cuvenită”. Mai este, domnilor, şi un osebit proces-verbal, care constată că arestaţii nu aveau decît două sape cu cari lucrase ziua şi vreo 2—3 cuţite. Acel proces-verbal vi-1 voi citi mai pe urmă. Iată dar o hotărîre luată că spre a nu se vărsa sînge s-a decis ca să-i lase închişi şi să-i reducă la foame. Aceasta s-a făcut la 1 aprilie. Domnilor, dumneavoastră poate că aţi văzut prin jurnale de un an, doi, că un doctor american Taner, care a. voit să vadă cît poate omul răbda foamea, s-a supus la abţinere şi ar fi răbdat vreo 25 de zile; eu toate că s-a constatat pe urmă că Domnia sa tot găsise mijlocul ca să-şi hrănească corpul. Ei bine, acolo n-a fost trebuinţă de aceasta, căci a doua zi, la 3 aprilie însuşi dumnealor au zis : Toate bune, dar gardianul care se află cu dînşii este torturat de foame şi trebuie să moară. A recunoscut dar că gardianul acela n-a avut altă constituţiune ca ceilalţi; şi că, dacă după 24 de ore are să moară acel gardian de foame, negreşit că trebuia să moară şi unii măcar din ceilalţi; şi că într-o colecţiune de 160 de arestaţi să creadă că ar fi şi de acei destoinici cari să prefere mai bine să moară de foame decît să se predea. Aceasta era cu neputinţă. De la 1 aprilie pînă la 3 aprilie nimic nu s-a schimbat, nici un fenomen nou. Deodată iese alt proces-verbal. Iată, domnilor, acest al doilea proces-verbal: „Voi, G. Stoica, procuror general de pe lîngă Curtea de apel Iaşi, ÎT. Brătianu, director general al penitenciarelor, Veron Lupaşcu, prefect, D. State, procuror pe lîngă Tribunalul Vaslui, şi maior Livezeanu, delegat din partea corpului de armată. Avînd în vedere deciziunea luată de comisiunea compusă din dom-< nii N. Brătianu, directorul general al penitenciarelor, P. [sic] Stoica, procuror general de pe lîngă Curtea de apel Iaşi, Veron Lupaşcu, prefectul judeţului Vaslui, D. State, procurorul Tribunalului Vaslui, şi prevăzută în procesul-verbal dresat în ziua de 1 aprilie în care se hotăreşte a se lăsa arestaţii baricadaţi în poziţiunea în care se găsesc, suprimîndu-le hrana ca mijloc coercitiv [pentru a-]i aduce la supunere şi la libertatea gardianului. Avînd în vedere că deşi această deciziune se execută acum timp de trei zile fără a produce vreun rezultat, ba din contra scopul nostru de a scoate pe gardian din minele arestaţilor nu se atinge ; căci dînsul, pe lîngă foamea ce sufere, mai îndură şi ameninţările cu cuţitul şi de viu grai că-1 va ucide, ameninţări făcute chiar înaintea noastră”. Aţi văzut, domnilor, în acest proces-verbal că se zice mai întîi că au fost trei zile, însă nu era trei zile, ci numai două zile; căci de la 1 aprilie 3 ore după-amiazi şi pînă la 3 aprilie ora 1 după-amiazi nu se adună decît 2 zile. Aţi văzut iarăşi că au ameninţat să ucidă pe gardian, dar nu l-au ucis, l-au ţinut 48 de ore în mijlocul atîtor arestaţi şi nu l-au ucis. „Considerînd că în această situaţiune lipsa de hrană şi torturile morale ar fi expus cu certitudine la moarte mai întîi pe gardian. Considerînd că arestaţii baricadaţi în noaptea zilei de 2 aprilie au încercat a distruge păretele despărţitor de sala infirmeriei cu scop evident ca, avînd mai multe ieşiri, la un moment dat să poată preocupa pe 368 soldaţi la mai multe puncte în timpul năvălirei ce ar face prin uşile camerei şi spărtura zidului, desigur cu scop de evadare”. Domnilor, eu mă mir de această afirmare; oricine a fost şi a vizitat Dobrovăţul, monastirea lui Ştefan cel Mare, a putut să se încredinţeze că pe vremea aceea zidurile monastirilor erau ziduri de cetăţi; erau făcute cu peatră care azi se cheamă marmură, erau făcute cu var de Orhei, care face din totul o marmură pe care nu o poate sparge nici chiar dinamita ; am văzut cu ochii mei eînd am vizitat Dobrovăţul că are peste 3 metri grosime păretele şi apoi să vină dumnealor să spună că cu două săbii * l-ar fi putut sparge ! „Considerînd că a mai prelungi această situaţiune nefolositoare pînă acum scopului nostru s-ar putea uşor ca arestaţii în perversitatea lor ar încerca, după temerile ce avem, să dea foc castelului”. Dar cum era să dea foc castelului cînd erau baricadaţi de jur împrejur? ... şi profitînd de învălmăşala ce ar produce incendiul, cu uşurinţă să evadeze ! „Considerînd că silinţele noastre de a scăpa pe gardian le vedem sfărîmate prin torturele fizice şi morale exercitate de toţi asupra lui. Considerînd că în caz de incendiare, cît' şi prin năvălirea arestaţilor prin mai multe locuri, mai cu seamă în timpul de noapte şi deoarece mai mulţi din ei sînt înarmaţi cu cuţite şi topoare luate din atelier înainte de baricadare, s-ar produce o amestecătură în soldaţi, de unde ar rezulta dacă nu moartea, dar rănirea mai multor din soldaţi şi a gardianului, obiectul preocupaţiunilor noastre. Considerînd că arestaţii din camerile baricadate s-au opus de a se executa mandatul de aducere şi transferare emis de domnul jude instructor de pe lîngă Tribunalul Vaslui contra arestaţilor Anibal Munteanu şi Dumitru Popovici, declarînd eu voce tare că nu vor a se supune cu oriee preţ. Considerînd că în faţa acestei situaţiuni de superlativă agresiune am uzat de toate mijloacele împăciuitoare, fără însă a reuşi de a se supune şi a lăsa pe gardian. Considerînd că această stare de anarhie nu se mai poate tolera şi în lipsă de orice credinţe de a se stabili o stare normală pe orice altă cale. Am decis a se uza de puşcă şi foc. De cele ce preced am dresat acest proces-verbal în şase exemplare, din cari unul se va trimite domnului ministru de interne prin domnul director general al penitenciarelor, unul domnului ministru de justiţie, unul domnului şef de corp al armatei, unul domnului prefect ăl judeţului Vaslui şi unul domnului procuror de pe lîngă Tribunalul Vaslui”. Iată, domnilor, raportul şi procesul-verbal constatînd în toată nuditatea sa pregătirea pentru măcel. Să vedeţi acum în urma acestui măcel ce s-a petrecut. Arestaţii, deşi persistau în cererea lor de a veni ancheta, foamea-i sugruma şi dacă ar fi stat pînă seara tot erau nevoiţi pînă în fine să iasă. Comisiunea însă nu le dă timp, pronunţă sentinţa de moarte. V-am spus că erau 150 de soldaţi cu doi ofiţeri. Să vedem acum cum se execută această sentinţă. Se zice că dacă vor vedea rezistenţa să intre cu forţa. Aşa se şi face. Dar vor muri din soldaţi? Apoi soldaţii şi ofiţerii sînt datori la * Citeşte : sape î 369 ordin să meargă înainte. Trebuia să spargă uşa şi la uşă era să întîm-pine pe arestaţi înarmaţi eu cuţite şi cu topoare. A mers la uşă şi n-au putut s-o spargă, trebuia să aducă Un tun s-o spargă şi să intre înăuntru; dar n-au făcut aşa; şi aci-mi aduc aminte de o scenă ce s-a petrecut în tinereţele mele la Focşani. Acolo era un boier mare care se numea Iordache Pruncu, un om cu nume mare în istoria noastră, părintele senatorului actual domnul Pruncu. Acest om era special în prinderea hoţilor şi, de cîte ori era vorba a se prinde vreo bandă de boţi, acest domn era însărcinat cu conducerea poterei şi prinderea hoţilor. Există şi astăzi circiuma de la Mozoşi, care e aproape de gara Mără-şeşti; acolo se ivise pe atunci o bandă de hoţi cari se pusese la meterez şi trăgea în carnea vie a oamenilor din poteră. Atunci ce a făcut domnul Pruncu? A zis că nu trebuie să se expuie potera aşa mult la moarte şi a trimis pe dinapoia casei vreo zece neferi, soldaţi cum erau atunci, cari s-ău suit în pod, au rupt scîndurile de la pod şi au început să tragă în carne vie; au ucis vreo trei, patru hoţi şi ceilalţi s-au predat. Ei bine, la Dobrovăţ n-au făcut nici chiar aşa; doi sublocotenenţi cu 20 soldaţi s-au urcat în pod, au format deodată mai multe beceuri la camera numărul 7 şi fără o somaţiune prealabilă au tras focuri. Cînd se trăgea cu puşca nu putea să omoare * şi pe gardianul sechestrat acolo de. hoţi şi căruia hoţii nu i-au făcut nimic, ba din contra, au întins o scindură gardianului ca să iasă afară, înşişi arestaţii l-au împins în sus. Ei bine, domnilor, după ce s-a făcut acest măcel, comisiunea nu a avut cel puţin curajul să arate lumei adevărul; căci atît din procesul-verbal, cît şi din raportul publicat în „Monitorul oficial” nu se arăta decît patru morţi şi patrusprezece răniţi, pe cînd în realitate au fost împuşcaţi şapte, şi anume: Dimitrie Florea Botezatu, Dinu I. , Gheorghiţă, Gheorghe Lela, Gheorghe Ionescu, loniţă Tomescu, Theodor Moraraşu şi 1.1. bfanacu; iar 11 au fost răniţi. Dintre aceştia au murit doi chiar în noaptea următoare şi anume Ghiţă Gheorghiu Turcu şi Vasile Bivolaru şi un al treilea, Yasile Filip, a murit la penitenciarul central din Iaşi, unde fusese transportat pentru a i se face o operaţiune. Dintre victimele acestea erau unii cari au fost închişi în preven-ţiune sau pentru că au fost condamnaţi la închisoare pentru vreo con-travenţiune. Iată dar nouă morţi şi mai tîrziu a încetat din viaţă şi Yasile Filip la spitalul din Iaşi şi cu dînsul s-a completat numărul de zece fiinţe omeneşti cari au fost ucişi în ziua de 3 aprilie 1885. Odată această sîngeroasă operaţiune terminată şi, după cum zice comisiunea, ordinea stabilită în penitenciar, a venit şi rîndul domnului director general să-şi joace rolul. în adevăr, vă fac o întrebare : Ce a zis domnul ministru în ordinul dat ? A zis : Aveţi în vedere ordinul domnului general Pilat; şi ce a ordonat domnul general Pilat? A ordonat să intre cu forţa, dar să se ferească de a comite omor. Iată ce se mai zice în informaţiunile ce mi s-au dat mie : „Dumnealui ordonă săparea unor gropi de 50 centimetri adînci, în care se înfige cîte un stîlp. Toţi arestaţii sînt forţaţi sub ameninţarea a 150 baionete a se p[r]osterna la picioarele boierilor şi a cere iertare. * Citeşte : putea să omoare ! 370 Căpitanul de dorobanţi din ăl 25-lea regiment manifestează plăcerea de a împuşca pe condamnaţii Costache Antonescu şi Alexandru Casian, însă maiorul Livezeanu-1 opreşte, dăruindu-le dînsul viaţa. Un număr de 31 arestaţi sînt tîrîţi la fierărie, încatenaţi eu fiare la mini şi picioare şi legaţi cu funii de cîte un stîlp cot la cot. Victimele ţipă, se vaită, nimeni nu-i aude; natura singură pare a compătimi la plînsetele lor. Alţii sînt pedepsiţi de a doua mină cu fiare la mini şi picioare. La toţi aceşti 48 nefericiţi hrana li se reduce la jumătate pe timp de două luni, spre despăgubirea statului de stricăciunea făcută de comisiune prin spargerea platformei şi ciuruirea păreţilor cu gloanţe. Morţii în număr de şapte se aşează unul lingă altul în mijlocul curţii, unde stau pînă a doua zi 4 aprilie, cînd, mai adăugîndu-se şi cei doi decedaţi noaptea în spital, sînt aruncaţi ca nişte buşteni în două droage de scos gunoiul din curte şi transportaţi fără nici o ceremonie religioasă la locul de veci. Membrii comisiunei, afară de domnul director general, pleacă unul cîte unul veseli că au făcut o mare ispravă. Domnul director general rămînc pînă sîmbătă 6 aprilie, în care interval, pe lingă alte regularisiri, strică paturile de prin dormitoare, a căror scînduri parte sînttăiete în mici bucăţi şi aşezate ca căpătîie, iar parte cărate în păstrarea directorului penitenciarului, care, după ce şi-a făcut din ele lăzi, mese, scaune etc., văzînd că mai sînt încă multe, intervine la direcţiunea generală, cere autorizarea a face din acele scînduri un zaplaz, care se şi aprobă”. Vedeţi, domnul director ordonă să se strice toate paturile în bucăţi, să se ia toate scîndurile ca să i se facă un zaplaz, un fel de ostreţe, cum se zice în Moldova, pentru ca pe de o parte să fie acei arestaţi legaţi, iar în dosul său de partea cealaltă al acelui gard să stea domnul director şi să asculte plîngerile arestaţilor îngroziţi. Aveau dreptate să se teamă, căci în faţa unor asemenea maltratări, în faţa unei asemenea crude purtări, nu arestaţi, nu oameni, dar cred că orice alte vietăţi mai slabe s-ar fi revoltat. Şi ca culme, domnul director, după ce a făcut acestea, a mai cerut la stat suma de 298 lei, cari figurează între cheltuieli pentru facerea acestor ostreţe. Nu voi mai spune că oamenii cei ucişi şi tîrîţi la stîlpi aveau fiecare cîte ceva economie, bunăoară bani, o cizmă, o straie mai bună; toate s-au jefuit, toate s-au luat. Pedeapsa aceasta, adică ca oamenii să fie aruncaţi noaptea de a dormi pe scînduri goale şi întreţinuţi cu mizerabila hrană de a li se da * numai o jumătate de porţiune, a ţinut de la 4 aprilie pînă la 24 mai. Numai atunci a început a fi luaţi de la stîlpi, păstrîndu-li-se numai jumătate porţiunea de hrană. Atunci directorul, ca să justifice că în penitenciarul Dobrovăţ există o anarhie teribilă, că patru arestaţi transportaţi acolo din alte districte ar fi revoltat pe toţi, încearcă să facă o nouă răscoală în contra medicului penitenciarului, dar nu a putut să o facă. Apoi a pus să bată pe unii. Văzînd că cu aceasta nu poate să facă nimic, a venit un alt nou director general, cu directorul actual domnul Politimos, care, con-vingîndu-se de nedreptatea aspră făcută, îi liberă de eterna pedeapsă. Şi curînd după aceea, directorul general, văzînd că nu este chip de împăcare, se hotărî ca să dea satisfacţiune. * Citeşte : hrană ce li se da î 371 Văzînd opiniunea publică indignată de aceste nenorociri, tot domnul director general Politimos a cerut strămutarea domnului aceluia la penitenciarul Mislea, unde a şi plecat. Acum, domnilor, vă fac întrebarea: numai acestea cari vi le-am spus şi cari afirm că sînt adevărul adevărului, dar primesc că nu sînt toate întocmai aşa; primesc că sînt numai exagerări, ei bine, fac întrebarea : Nu este trebuinţă şi nu era trebuinţă ca să se facă o cercetare înaintea justiţiei ? Cum, domnilor ? Eu am nenorocirea să mă găsesc într-o trăsură pe Podul Mogoşoaiei sau la şosea şi puşca care o am cu mine în trăsură cade jos şi face foc şi omoară un om; ei.! Nu vine justiţia de constată, de cercetează? Mai mult decît atîta, generalul Davila — şi-mi pare rău că aduc înaintea Domniilor voastre în astfel de caz memoria regretatului Davila —, generalul Davila a avut nenorocirea să fie de faţă la otrăvirea soţiei sale, căreia în loc de chinină i s-a dat otravă, el care ştiţi cît de mult ţinea la femeia lui, şi a fost trimis înaintea justiţiei şi generalul Davila şi doctorul Bernard. Mai deunăzi se zicea că s-a împuşcat de o sentinelă Pantazescu şi sentinela a fost trimisă înaintea justiţiei. Toate faptele acestea se adue înaintea justiţiei. La Dobrovăţ nu s-a făcut nimic, nu s-a trimis nimeni înaintea justiţiei, la Dobrovăţ unde au picat zece şi s-au rănit de moarte opt nenorociţi. Mai mult decît atîta, chiar în actele cari s-au făcut este şi fals; în adevăr, iată ce zice procesul-verbal care hotărăşte să se proceadă la restabilirea ordinei prin foc şi puşcă: „Noi Stoica, procuror general pe lîngă Curtea de apel din Iaşi. Noi N. Brătianu, directorul general al penitenciarelor. Noi Neron Lupaşcu, prefect. Noi State, procuror pe lîngă Tribunalul Vaslui. Noi maior Livezeanu, delegat din partea corpului. Am decis a se uza de puşcă şi de foc”. Ia vedeţi acum ce se zice mai jos şi cine iscăleşte : „Noi procurorul general constatăm că în momentul cînd am sosit se uzase deja de arme ...”. Va să zică procurorul general a venit după săvîrşirea măcelului; este aşadar un fals cînd se spune la începutul procesului-verbal că Stoica, procurorul general al Curţei de apel din Iaşi, a fost faţă şi a luat hotă-rîrea să se uzeze de puşcă şi foc. Şi aceasta nu credeţi că merită să se trimită dinaintea justiţiei? Dar ia să mergem mai departe şi să analizăm şi una şi alta. S-a luat un gardian şi s-a arestat; ei bine, aceasta este soarta’ soldaţilor, chiar soarta generalilor şi mai ales soarta acelora cari se hotărăsc să meargă între hoţi. Dar cîţi gardieni nu primesc lovituri de cuţit ? Pentru aceasta este cuvînt ca să se împuşte 18 oameni? Dar soldaţii cînd executează pe criminali nu sînt expuşi să fie împuşcaţi? Cum? Pentru că un general a căzut prins la duşmani ar trebui ca armata întreagă să se plece ca să scape pe general ? Mi-aduc aminte de un fapt care face gloria familiei din care se trage ilustra Împărăteasă a Franciei Eugenia. Cînd s-a dus generalul şef al armatei franceze în Ispania şi a împresurat pe mauri, împresuraţii i-au scos înainte pe femeia şi copiii lui şi i-au zis : Să nu tragi pentru că vei trage mai întîi în carnea femeii şi copiilor tăi, prin urmare retrage-te. 372 ‘Ce a răspuns generalul francez? Femei mai găsesc ; copii sînt tînăr şi pot să mai am; dar onoarea drapelului, dar jurămîntul dat suveranului meu, acestea dacă le voi pierde pierdute rămîn pentru veci, şi astfel a dat asalt cetăţei şi a luat-o. Atunci el a adresat o scrisoare lui Filip II, care scrisoare se păstrează şi astăzi ca să servească de «exemplu generaţiuhilor viitoare. Acel gardian putea să fie împuşcat; dar el trăieşte şi e sănătos. Ei tot l-ar fi dat, dacă nu în seara aceea, dar a doua zi. Pentru ce atunci s-a avut recurs la puşcă şi la foc! Mi-aduc aminte de un cuvînt zis de primul-ministru: „Să nu •creăm precedente rele”. La Domnia sa mă adresez şi eu astăzi: să nu lase a se crea un asemenea precedent, să nu fie lăsată soarta acelor nenorociţi în prada directorilor inumani, cari, cum zicea mitropolitul în Senat, sînt acolo ca să se ispăşească ca hoţii din Ylăsia, Bordea, Herţa, cari se duceau de bunăvoie la monastici, se călugăreau, se făceau arhimandriţi. 0 voce: Poate şi mitropoliţi. Să nu dăm în mîna directorilor viaţa oamenilor, cînd noi le-am păstrat-o desfiinţînd din legi pedeapsa cu moartea. Gloria cea mai mare a lui Alexandru Ghika şi Grigore Ghika este că, deşi legea le dădea dreptul să confirme hotărîrile la moarte, ei în fapt n-au aplicat această pedeapsă niciodată. A venit apoi Codicele civil sub Cuza, la care am participat şi eu, şi s-a decretat desfiinţarea pedepsei cu moartea. Şi a-ceastă pedeapsă cu moarte pe care am ridicat-o, s-o lăsăm în ™tna, directorului şi a procurorului să o întrebuinţeze? Apoi cu ce ne-am lăudat noi în Europa? Domnul Brătianu, domnul Eosetti şi eu de la 1848 şi pînă la 1858 cu ce ne-am recomandat Europei, dacă nu cu blîndeţea poporului nostru ? Ne prevalam dinaintea lumei că am scăpat societatea română de pedeapsa cu moarte. Care este necesitatea pentru că am trimis nişte nenorociţi la Mărgineni, la Dobrovăţ, departe de «opiniunea publică; care este necesitatea ca ei să se execute cu atîta brutalitate ? Am fost ministru de interne de mai multe ori, am vizitat toate puşcăriile şi toate penitenciarele; am fost la Dobrovăţ, la Tîrgul Ocnei, Ia Pîngăraţi, la Mărgineni, pretutindeni, şi sînt dator să declar că osîn-diţii nu sînt nicăieri vinovaţi, ci mai mult directorii, cari-i împingea la disperare speculîndu-le hrana zilnică, bucăţica de pîne şi came. Vin dar şi conjur pe domnul ministru preşedinte, ca om care face parte din generaţiunea mea, ca om care a profesat aceleaşi principie, care a îmbunătăţit soarta materială a puşcărielor, care împreună cu mine a pledat desfiinţarea pedepsei cu moarte, să binevoiască a-mi asculta cererea. Declar că Domnia sa nu este întru nimic vinovat în a-ceastă cestiune; poate că ocupaţiunile Domniei sale nu i-au dat timpul să citească dosarul acestei afaceri, dar în tot cazul nu cer nimic alt decît ca afacerea să se trimită înaintea justiţiei. Mă adresez de asemenea domnului ministru al justiţiei 2, pe care cînd era coleg cu mine la 1876—77 [î]l calificam de nomofilax, care în Moldova însemnează păzitor de legi, precum era înainte bătrînul Bojinca ..., tot astfel şi Domnia sa se certa cil mine şi cu preşedintele consiliului asupra strictei păziri a legilor, [î]l conjur să-şi păstreze pozi-ţiunea, caracterul, trecutul său, şi dînsul şi guvernul şi naţiunea să ne 373 aruncăm odată ochii sa studiem şi acele adincimi unde societatea trimite pe osîndiţi. Acei nenorociţi sînt trimişi în puterea legei şi, prin urmare r nu trebuiesc supuşi la alte osînde decît la acele la cari i-a osîndit justiţia ţârei. încă o dată repet că n-am atacat, nici nu am voit să atac pe guvern; n-am făcut imputări nimănui, am constatat numai că s-au făcut lucrurile acelea contra legei şi încă o dată conjur pe domnul ministru să trimeată afacerea înaintea justiţiei şi să se facă o cercetare*. Y-am citit faptele şi cer să se cerceteze unul după altul dacă cele ce am spus sînt sau nu adevăruri; cer să se lase justiţia ca să se rostească* nu cer decît atît. Eudele acelor nenorociţi au dreptul să se constituie parte civilă *r mă declar de pe acum că sînt autorizat a reprezintă unele părţi civile şi voi să urmăresc afacerea pînă la Curtea de casaţiune, pentru că nu cred că pot să-mi împlinesc mai bine lunga mea viaţă politică de 50 de ani decît apărîncl la sfîrşitul vieţei mele acel principiu al abrogare! pedepsei cu moarte, care face fala legislaţiunei noastre 3. (Aplauze,) Se împotriveşte închiderii discuţiilor. Domnii mei, mă adresez la un simţămînt de dreptate al Camerei.. Eecunosc că majoritatea e stăpînă a închide diseuţiunea, dar mă adresez, la primul-ministru că, după ce Domnia sa s-a încercat să dovedească şi m-a calificat de autoritar, de despot, de ce nu-şi aduce aminte că atunci cînd luptam împreună mă califica de bun administrator, puindu-mă alături cu Ştirbei ... Mă mir de ce nu-mi atribuie că sînt socialist şi om de dezordine. Eu n-am calificat pe nimeni de tîlhar, de mişel şi nici n-am numit pe acei pe cari Domnia sa i-a numit şi i-a şi calificat. Eu n-am zis decît că zece oameni s-au omorît şi opt s-au rănit şi am cerut să se facă o anchetă. Domnul preşedinte al consiliului, I, C. Brâtianu: Apoi domnule KogălniceneP. de ce 11-ai făcut anchetă la Cuca Măcăi4, unde s-au scos copii din pîntecele femeilor ? (Zgomot.) Fac apel la onoarea, la lealitatea vicepreşedintelui, domnul Di-mancea, dacă eu sînt întru ceva vinovat în acea afacere şi dacă eu nu am făcut raport cerînd destituirea prefectului şi am fost respins ; şi acum. fac apel la principile Dimitrie Ghika, pe care-1 rog să mă audă . de la Senat dacă en am cunoscut pe Zisu cine este ; dacă chiar Zisu era vinovat . (Zgomot.) Eu am cercat, domnule Brătiene, pentru motive personale ale mele,, pentru motive de demnitate, am cercat să degajez persoana dumitale şi mi-am întemeiat argumentaţiunea pe ordinul generalului Pilat; n-am pronunţat nume, n-am calificat pe nimeni; şi vii dumneata, domnule Brătiene, să-mi impuţi actul de la Cuca Măcăi? Dumneata, om de stat,, ştii foarte bine cum era atunci ministerul meu, căci ministerul meu l-ai făcut dumneata; cunoşteai opiniunile principelui Ghika, cunoştea! toate acestea şi acum vii să mă ataci personal ! Apoi, dacă este aşa,, adu-ţi aminte de Bordeni, adu-ţi aminte de omorul a zece oameni şi de rănirea altor 8, omoruri, răniri în faţa cărora dumneata şef de guvern, ai tăcut! (Zgomot.) 374 Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brâtianu: Nu poate nimeni să mă acuze că am omorît eu oameni. Domnul doctor N. Mâldârescu: Nu poate nimeni să bănuiască aceasta. Apoi dumneata, domnule Măldărescu, care intervii şi mă întrerupi, •eînd te-aş întreba: Cîţi ai omorît, domnule? ... (Zgomot.) Puteţi închide discuţiunea dacă vă convine, dar vă cer încă cîteva minute indulgenţa Domniilor voastre şi protecţiunea preşedintelui nostru. Domnilor, în Francia, sub Ludovic XIV, un negustor protestant €alas5 fu osîndit la moarte şi executat pentru că era sub acuzaţiunea •că ar fi omorît pe fiul său, care voia să treacă la catolicism. Voltaire nu era interesat întru nimic în aceasta, dar a luat apărarea lui Calas şi a făcut din viaţa lui cîtă-i mai rămăsese obiectul activităţei sale şi Dumnezeu a voit să nu moară înainte de a se reabilita memoria lui Calas, găsindu-se nevinovat. Eu mă rog lui Dumnezeu să mai [î]mi dea cîţiva ani şi voi urmări şi voi dovedi cum că uciderea celor zece oameni s-a făcut contra legilor şi că nu era trebuinţă de a se ucide. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 46, p. 684, col. 1 - p. 690, col. 3; p. 698, col. 3 — p. 699, col. 3. NOTE 1 Manolache Bogdan şi loniţă Cuza au fost cei doi boieri care au complotat împotriva lui Constantin Moruzi în 1777 şi au fost decapitaţi. 2 E. Stătescu. 3 E. Stătescu replicase destul de acru lui K. observînd că faptele se petrecuseră aproape cu un an în urmă şi el nu interpelase asupra lor. K. i-a explicat că erau Camerele închise; 0 făcuse în timpul ministeriatului lui C. Nacula justiţie (vezip. 326). E. S. a continuat răutăcios că a trebuit mult timp „amicilor domnului Kogălniceanu ca să puiască acel memoriu pe care 1 l-a dat şi care i-a servit de temă la interpelare”. K. a convenit suav că în adevăr le-a trebuit mult timp „ca să străbată în puşcărie”. în dialogul care a continuat, K. i-a cerut ministrului să fie deferiţi justiţiei „acei cari au ordonat împuşcarea” şi „descoperirea adevărului” prin „constatarea faptelor”. Ministrul a răspuns cu duritate că nu poate lua în seamă decît rapoartele subalternilor săi, iar nu relatările din ancheta făcută de nişte anonimi pentru K. Luase apoi cuvîntul primul-ministru, I. G. Brătianu, care i-a apărat pe autorii anchetei, oameni de recunoscută probitate în societate, şi a contestat imparţialitatea informaţiilor lui K. 4 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a Il-a, p. 295 şi urm. 5 Jean Calas, negustor din Toulouse (1698—1762), a fost acuzat că şi-a omorît^fml oa să-l împiedice să abjure credinţa protestantă. A fost tras pe roată. în 1765 Voltaire a contribuit la reabilitarea sa postumă. Pe marginea cererii de împămîntenire a lui Toma Constantin din comuna Frumoasa (Teleorman) * Domnilor deputaţi, vă rog să aveţi buna-voinţă de a mă asculta pentru că voiesc să chem binevoitoarea luare-aminte a Domniilor voastre .asupra unei procedări care este în toată puterea cuvîntului periculoasă * Şedinţa din 15 februarie 1886. 375 naţionalităţei noastre. Am avut onoare a vă spune în altă şedinţă că în tot Orientul numai Ţara Bomânească şi Moldova şi-a păstrat individualitatea politică ; atunci cînd sîrbii, cînd bulgarii, cînd grecii nu aveau ţară, era de datoria noastră să dăm ospitalitate, să deschidem braţile tutulor cari veneau la noi. Astăzi însă nu mai este aşa; astăzi grecii au statul lor, serbii au statul lor, bulgarii asemenea. (Aplauze.) Trebuie prin urmare pe de o parte să fim onoraţi de acest fapt din trecut că toţi puteau dobîndi cetăţenia română, căci cetăţenia română era ceva preţios şi toţi alergau după ea, dar totodată trebuie să ne căutăm, şi noi interesul nostru ca nu într-o zi moravurile noastre româneşti, genul* român să se prefacă în moravuri, în gen ** ori bulgăresc, ori sîrbesc, ori grecesc. Iată, domnilor, un act asupra căruia atrag atenţiunea Domniilor voastre : „Subsemnaţii, comersanţi domiciliaţi actualmente în judeţul Teleorman, încredinţăm printr-aceasta că cunoaştem foarte bine pe domnul Toma Constantin, care domicilizează actualmente în comuna Frumoasa,, judeţul Teleorman, unde s-a şi căsătorit cu o pămînteaueă din acea comună şi care se ocupă cu meseria plugăriei; încredinţăm, precum am zis, că ştim că numitul este născut la anul 1846, luna februarie 15, în comuna-Furca, plasa Coriţea, provincia Epir din Imperiul otoman, din părinţi români macidoneni, anume pe tatăl său l-a chemat Constantin Genge şi pe mumă-sa a chemat-o Mţa, cari în casa lor au vorbit numai româneşte, fiind din neam de români născuţi şi ei; ştim că numitul Toma Constantţinj s-a botezat în religiunea ortodoxă din sus-citata comună la biserica Sfîntului Mcolaie şi pentru că în acea localitate nu se obicinuia a se ţine registre de starea civilă, nici acte de naştere sau botez nu se libera pe acea vreme şi nici chiar astăzi nu leprevede legile imperiului. Hoi dar i-am dat aceasta din parte-ne pe care o afirmăm prin jură-mînt”. Să vedem acum cine sînt iscăliţi aci? G. Steriu, Iani Anton şi alţiiy cari sînt toţi greci. Iată cum se petrec lucrurile, am văzut eu aceasta : tu ai să-mi dai dovadă mie şi eu am să-ţi dau dovadă ţie că sîntem macidoneni. Prin urmare, domnilor, eu nu pot nici într-un fel să acord împă-mîntenirea aceasta. Uu cer să se respingă, dar să se amine ca să ni se aducă certificate din partea autorităţei, adică din partea consulului, căci de aceea am numit noi consuli în toate părţile. Eu cunosc, domnilor, sute de aceşti oameni cari zic că sînt români din Macedonia şi cari nu sînt decît greci; eu nu voiesc ca geniul românesc să fie alterat chiar prin voturile reprezentaţiunei naţionale. (Aplauze.) Replică lui A7. Voinov1. Domnii mei, eu voiesc numai să liniştesc pe onor. domn Voinov şi să-i arăt cum că putem foarte bine a îndestula preocupările Domniei sale în privinţa copiiilor născuţi în ţară. Domnilor, să ne punem o dată spre a cerceta bine cum după legile noastre vechi străinii deveneau români. * Geniul. ** Geniu. 376 în legea veche era un obicei cum că orice străin venea în ţară şi lua o româncă dobîndea împămîntenirea prin votul Adunărei. Yoiesc să vă citez un fapt. Răposatul mare boier Conachi nu avea fii şi căuta un copil român să-l adopteze; şi marele boier Conachi propune lui Oostache Negre ca să-i dea toată averea cu condiţiune ca în loc de Cos-tache Negre să se numească Oostache Conachi şi Negre a refuzat această propunere; atunci Conachi după multe străduinţe şi multe intrigi a măritat pe fiica sa după fiul caimacanului Yogoride; ce a mai făcut după aceasta ? S-a adresat la domnitorul ţărei, Mihai Sturdza, şi a zis : Fiindcă nu am os din osul meu, fiindcă nu am copil care să fie din sîngele meu, rog să mi se dea voie pentru bătrîneţile mele, pentru servietele mele, să cer la. Cameră împămîntenirea fiului lui Ştefan Yogoride şi să-i dau numele de Conachi Yogoride. Această propunere a mers la Cameră şi s-a pus Mihai: Stmdza in patrii ca să capete împămîntenirea şi de două ori Adunarea ţărei a refuzat. în sfîrşit, în cele din urmă după mare stăruinţe a putut căpăta împămîntenirea ca Ştefan Yogoride să se numească Conachi. Domnilor, întotdauna împămîntenirile s-au dat cu mare greutăţi. Regulamentul organic statornicise că împămîntenirile nu se pot da decît prin Adunare; a venit în urmă Codul civil promulgat in ’64 şi Codul civil s-a luat după codul francez şi erau nişte idei atunci mai întinse, lumea era în ardoare de a se înmulţi numărul românilor şi a zis că acei cari sînt născuţi în ţară, cînd ajung la vîrsta majorităţei au dreptul să facă o declaraţiune înaintea tribunalului ca astfel să fie recunoscuţi de români. După cum ştiţi, în urmă a venit cestiunea boierilor şi Camera atunci a desfiinţat articolul din Codul civil şi s-a întărit dreptul ca împămîntenirile nici într-un caz să nu se dea decît de Camerile legiuitoare. Apoi Constituţiunea a pus principiul că acei cari sînt născuţi în ţară pot să ceară de la Cameră a li se recunoaşte calitatea de cetăţean român fără stagiu. Fiind aşa, fiii domnului Toma Constantin cari sînt născuţi în ţară nu au decît să vină la Cameră şi să ceară, după Consti-tuţiune, recunoaşterea calităţei lor de cetăţeni români, fără stagiu, şi negreşit că Adunarea le va recunoaşte calitatea de cetăţeni români. în cît priveşte pe domnul Toma Constantin, noi nu avem nici o dovadă că el este român din Macedonia şi dovada care ne-o prezintă trebuia să fie făcută de martori din localitatea unde este născut şi cu acea mărturie să se fi prezentat la cod sulul român din Macedonia, căci avem noi acolo consul, iar nu să ne aducă certificat sau mărturie de la negustorii de aici, cari unii sînt veniţi tot din Macedonia şi de prin alte locuri, şi să susţie cum că ar fi român din Macedonia. Eu, domnilor, nu cunosc pe acest domn. Domnul Butculescu însă ne spune că este o persoană foarte onorabilă şi că face comerţ de spirtoase şi e bine să-i dăm naturalizaţiunea fără stagiu. Copiilor lui înţeleg, dar lui pentru cel (întreruperi.) Am avut onoarea a vă spune că trebuie să prefacem legea fiindcă grăbindu-ne să revizuim Constituţiunea nu am făcut o lege prin care să dăm împămîntenirea cea mică mai întîi. (întreruperi.) Şi acum vedem că vin unii şi deodată cer împămîntenirea fără stagiu. Eu voi combate totdauna orice cerere de împămîntenire fără stagiu; facă stagiul cerut de lege străinii cari vor a se naturaliza şi atunci bucuros votez; dar cînd văd că pînă mai alaltăieri aceştia au fost străini, s-au scutit de recrutare şi de toate greutăţile pe cîte le-am avut mai cu seamă 377 în trecut şi că astăzi numai, cînd sîntem în regim liberal şi toată lumea se bucură de legile cari le are ţara, 'vin şi cer împămîntenirea fără stagiu, eu mă împotrivesc la aceasta. Copiilor lor bucuros să le dăm împămîntenirea, căci ei fiind născuţi în ţară şi fiind în contact prin şcoale cu contimporanii lor au căpătat simţiminte româneşti; acelora le dau bucuros, iar părinţilor lor nu, fiindcă procedând altfel am face rău ţârei noastre, s-ar falsifica cu desăvîrşire geniul românesc. (Aplauze.) Replică Iui I. Poenaru Bord ea. Onor. domn Poenaru Bordea a binevoit a arăta Domniilor voastre că eu am susţinut o teorie contra Regulamentului organic şi a afirmat că după Regulamentul organic orice străin lua o soţie româncă prin însuşi faptul acesta dovedea că are dreptul de a deveni român. Mai mult decît atît, Domnia sa a voit să mă puie în bănuială dinaintea Domniilor voastre că eu aş fi susţinut împămîntenirea domnului Gheorghe Poltzer 2 contrarie teoriei susţinute cînd a fost vorba de Toma Constantin. Dumnealui a mai zis că persoana în cestiune s-a recomandat domnului ministru de finanţe de nu ştiu cine. Mă socotesc, domnilor, jicnit de bănuielele ce Domnia sa a vroit să-mi atribuie dinaintea A dunărei; să-mi fie permis dară a-i arăta că nu a ţinut seamă că eu apăram o cestiune subiectivă de principiu, căci eu personal n-am onoare să cunosc pe domnul Toma Constantin. Iată Regulamentul organic, pe care dumnealui s-a întemeiat; voi citi articolul privitor la împămînteniri ca să vedeţi că eu am susţinut ce este hotărît prin Regulamentul organic; iată ce.se zice aci : „I. Fiecare străin de oricare credinţă creştinească carele ar veni în ţara aceasta şi ar dori să se folosească din dreptăţile politiceşti ale indigenatului nu le va putea cîştiga decît în puterea unui document domnesc întemeiat mai întîi pe socotinţa Obşteştei Obicinuitei Adunări; către aceasta se vor păzi următoarele rînduieli: II. Noul venit străin ce ar dori să se împămîntenească va fi dator prin jalbă către ocîrmuire a însemna capitalurile lui, averea ce are aiurea, cum şi condiţia sau meşteşugul său prin care ar putea să se facă folositor ţărei. III. După a domnului cerere, Obşteasca Obicinuită Adunare va cerceta toate titlurile şi însuşirile străinului şi-i va face raportul său. IV. Dacă după asemenea cercetare dovezile ce ar fi înfăţişat străinul se vor găsi vrednice, atunci va putea acesta să întrebuinţeze capitalul său în feluri de cumpărături de averi şi va fi silitor ca prin lucrările şi îndeletnicirea lui să ia dovezi de destoinicia lui şi a unui talent întru adevăr folositor ţărei; cu asemenea urmare în curgere de zece ani începători de la ziua în care va fi dat jalba şi păzind de-a pururea şi neîncetat o purtare cinstită, va cîştiga diploma şi întreaga împământenire după formele cerute, va fi înscris în numărul pământenilor, se va bucura de toate răsplăţile politiceşti şi va fi întrebuinţat de domnul în toate slujbele ce va fi destoinic a îndeplini, întrebuinţîndu-se după treptăluirea aşezată prin Regulament începînd de la rangurile cele mai de jos după dobândirea dreptăţilor civile. Dacă nu va da dovezile cerute prin acest articol 4 nu va putea dobândi şi drepturi politiceşti, însă drepturile politiceşti nu se vor putea 378 dobîndi decît de acei de. credinţă pravoslavnică sau de acei ce-o vor primi; se înţelege că aceasta nu priveşte pe soldaţii miliţiei pămînteni. Y. Dacă un străin va intra într-o însoţire cu pămînteancă nobilă şi va înfăţişa sus-pomenitele dovezi, atunci termenul neapărat cerut pentru împămîntenire va fi micşorat la şapte ani; dar, neavînd zisele •dovezi, însoţirea eu pămînteancă numai nu dă dreptul împămîntenirei”. Va să zică Regulamentul organic a făcut deviaţiune de la principiu reducînd stagiul de la 10 la 7 ani pentru străinii căsătoriţi cu pămîntence. Şi mai departe Regulamentul prevede că, pentru străinii căsătoriţi cu pămîntence înaintea facerei Regulamentului, aceia vor rămînea împămîn-teniţi după obicei şi se vor folosi de toate drepturile împămîntenirei; dar această dispoziţiune nu putea să aibă aplicaţiune şi la persoanele bisericeşti. Şi de aceea legea sfîntului Sinod român prescrie că episcopii nu se pot alege dintre împămînteniţi, ei trebuie să fie născuţi din părinţi români. Domnul Poenaru Bordea însă a voit să mă pună în contrazicere, că eu sînt pentru împămîntenirea ungurilor şi aş refuza-o românilor. Se înşală Domnia sa. Cine a cerut împămîntenirea ? O familie de unguri f Nu i-o dau; dar o dau acelora cari s-au conformat Constituţiunei şi cari născuţi în ţară la majoritate * s-a lepădat de orice protecţiune. Apoi acest domn Constantin cerut-a stagiul? Adus-a dovadă de la Ministerul Justiţiei că a împlinit stagiul de 10 ani? Nu. Eu nu cunosc pe domnul acesta şi n-am nici o scrisoare nici ca să-l sprijin, nici ca să-l combat; dar susţin pentru toţi şi zic : nu dau împămîntenirea la străini decît cînd vor dovedi că sînt ori români din Transilvania, ori din Macedonia ; dar o dau la acei cari sînt născuţi în ţară şi cari la majoritate * au îndeplinit formalitatea renunţărei la orice protecţiune străină; cînd « vorba de străini nu dau votul meu pînă ce mai întîi nu mă voi convinge că sînt români. Vă afum, domnilor, că sînt martuxi şi experţi plătiţi cari merg la tribunal şi jură pentru crime, pentru împămînteniri, marturi răi, marturi care, iau parale şi mai ales asemenea martori se găsesc la Iaşi; prin urmare, nu dau împămîntenirea pe mărturia unor oameni pe cari nu-i cunoaştem. Domnul Poenaru Bordea este deputat, este liberal naţional ca şi mine; şi-mi pare rău că difer de opiniune cu Domnia sa în această privinţă 3. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 47, p. 716, col. 3 - p. 717, col. 1 ; p. 717, col. 3 — p. 718, col. 1; p. 718, col. 3 — p. 719, col. 2. * Citeşte : majorat î NOTE 1 2 3 1 N. Voinov spusese că primeşte argumentele lui K., dar pentru că postuiantul se căsătorise cu o pămînteancă şi avea copii trebuia acceptat spre a face acestora o situaţie, altminteri riscau să „rămînă pentru totdeauna greci”. 2 Gh. Poltzer era locotenent afectat pe lingă Marele stat major. Era născut la Bacău, supus k.k. şi făcuse şcoala militară în România. A obţinut împămîntenirea la 3 februarie 1886 cu 48 de voturi pentru, trei împotrivă şi 10 abţineri. 3 S-a votat de două ori şi rezultatul a fost nul. Abia a treia oară, în şedinţa din 19 februarie 1886, a fost primit cu 60 de voturi pentru şi 11 împotrivă. 379 Intervenţie la proiectul de lege „pentru monopolul chibriturilor şi cărţilor de joc” * Invoc ajutorul onor. domn Fleva, care întotdauna, după ce vorbea-Domnia sa şi spunea ce voieşte, venea şi cerea închiderea discuţiunei. Domnul Fleva mi-a dat un exemplu cum înţelege Domnia sa să vorbească în eestiune de închidere sau de continuare a discuţiunei. Onor. domn Fleva cerînd amînarea ă arătat grava situaţiune a finanţelor. Eu vă mărturisesc că nu sînt aşa de pesimist. în adevăr că Domnia sa a făcut aceasta pentru cazul special ca să votăm această lege. Cum vedeţi, domnilor, eu mici excepţiuni, eu nu sînt contra dărei mijloacelor guvernului, dar numai diferim cîtva în idei căci unii voim să se facă numai vînzarea de stat, iar fabricaţiunea să se lase liberă; alţii vor ca şi fabricaţiunea să o dea monopol statului. în aceasta, domnilor, vă declar că eu sînt de opiniunea domnului Fleva, ca fabricarea să nu se dea statului. Declar şi eu că nu-mi plac monopolurile, dar pentru aceasta, ea imul ce nu sînt membru al Jockey clubului, votez cu amândouă minele monopolul cărţilor de joc, dar cu condiţie ca fabricarea să rămîie liberă-Totdauna am combătut ca statul să fabrieheze. Numai cînd, după cum a zis domnul ministru, fabricele actuale nu vor putea să dea tot ceea ce trebuie consumaţiunei, numai atunci guvernul să aibă voie să fabrieheze şi el. Dacă nu veţi lăsa fabricarea liberă declar categoric că voi vota contra legei *. * Şedinţa din 19 februarie 1886. ?, Dezbaterile Adunării Deputaţilor’% 1885/1886, nr. 50, p. 759, col. 3. NO TE 1 Proiectul, al cărui raportor era C.F. Robescu, prevedea ca fabricarea şi vinderea cărţii© de joc şi a chibriturilor să fie monopol de stat. N. Fleva, printr-un amendament, ceruse ca monopolul să privească doar vinderea acestor produse. Adunarea şi-a însuşit punctul de vedere al acestuia. După refacerea proiectului potrivit amendamentului, Adunarea l-a primit cu 55 de voturi pentru şi şase împotrivă. Amintim că la lectura proiectului K. a venit cu o sugestie curioasă : „Vorba chibrit este vorbă turcească; n-ar fi mai bine să le zicem româneşte : aprinzători? ” în legătură cu cererea de împămîntenire adresată de Dumitru George din Conţeşti (Teleorman) * Domnule preşedinte1, dacă vreodată biuroul trebuie să se pună la o probă de răbdare, este sîmbăta. Voci: Aşa este ! Cînd dumneavoastră vedeţi că jumătate din Cameră stă în picioare împrejurul biuroului şi aci se ţin conversaţiuni în gura mare îneît nu se mai poate auzi ce se citeşte de către domnul raportor, nu este bine să vă» ♦ Şedinţa din 22 februarie 1886. 380 grăbiţi a pune la Tot luarea în consideraţiune a proiectului de lege, fără a restabili mai întîi liniştea şi a vedea dacă nu e cineva care voieşte, să vorbească. Domnul vicepreşedinte: îndată ce aţi cerut cuvintul am fost gata a vi-1 da. Domnilor, în raportul ce s-a citit văd că se zice că din actele înfăţişate rezultă că petiţionarul este român din Macedonia, fără a se spune cari sînt actele înfăţişate. Apoi, domnilor, actele ce trebuie a se cerceta cu mai mult scrupul sînt tocmai acelea cari ni se aduc de către cei din Macedonia, fiindcă acolo nu există acte de stare civilă şi petiţionarii nu vin cu certificate legalizate de consulul român de acolo, ci aduc o dovadă făcută aci în ţară şi subscrisă de 5, 6 persoane străine cari spun că petiţionarul este născut în Macedonia din părinţi români; dar oare astăzi cine nu ştie cum se fabrică asemenea mărturii ? (Zgomot.) Bog dar pe domnul raportor să binevoiască a cita anume actele prin cari se constată că acest domn este român născut în Macedonia. (Zgomot.) Replică lui I. Vilacros 2. Vedeţi ce face încurcătura, domnule preşedinte ? Domnul raportor din cauza zgomotului nu mă aude şi face încurcătură; onor. domn Vilacros asemenea nu mă aude şi face încurcătură zicînd că eu am cerut să se citească toate actele din dosar, fiindcă am un sistem în contra macedonilor. Dar ce am cerut eu, domnilor? Ca să se citeze în raport pe scurt ceva despre coprinderea actelor, arătîndu-se şi persoanele cari sînt subscrise, iar nu numai să se zică : din actele prezentate. Iată care a fost cererea mea şi cred că ea este foarte dreaptă şi foarte logică, aşa îneît pentru aceasta nu nai se poate zice nii măcar din partea domnului Vilacros că am un sistem în contra macedonenilor. Eu v-am mai spus că nu voiesc să văd prefăcîndu-se sau alterîndu-se în ţaia mea geniul românesc (aplauze.) şi pentru aceasta am ceiut să se pună în vederea Camerei, în prescurtare, coprinderea actelor, pentru ca să putem aprecia în cunoştinţă de cauză. în cît priveşte comisiunea de indigenat, cred că nu ni se poate vorbi de drepturile ei absolute cînd ea este o delegaţiune a noastră şi cînd noi avem dreptul să cercetăm, să combatem şi să respingem chiar proiectele de legi venite din paitea guvernului. (Aplauze.) Ei bine, la raportul acesta eu nu văd decît zicîndu-se că petiţionarul este născut la 1845 şi mai văd aci o dovadă cu trei iscălituri în limba grecească. Apoi cine nu ştie că pe lîngă fiecare tribunal sînt marturi cari se plătesc şi astăzi jură pentru şi mine contra ? Trebuie oare să ne mulţumim noi pe declaraţiunile acestora? Iată pentru ce am zis că totdauna voi vota contra recunoaşterilor acelor din Macedonia cari nu vor aduce dovezi de la locul lor că sînt români, vizate de consulul nostiu de acolo. Contra împămîntenirii cerute. Domnilor deputaţi, nu am onoare a cunoaşte pe această persoană şi totodată vă mărturisesc că nici ştiu cine sînt membrii comisiunei de indigenat, fiindcă nu m-am ocupat’ niciodată cu asemenea cestiuni, nu am deschis niciodată uşa acelei comisiuni ca să combat sau să recomand pe cineva; mai pot adăuga că chiar şi în Adunare prea puţin am luat şi iau parte la asemenea lucrări, fiindcă cam de obicei eu nu vin simbăţa. 381 Onor. domn. Yoinov3 a făcut aluziune la mine eă am vorbit, şi aceasta o singură dată, în favoarea unui israilit; dar atunci am fost alături cu domnul Ion Brătianu şi prin urmare critica domnului Yoinov ne priveşte pe amîndoi. (întreruperi.) Nu mă sfiesc de a declara de pe acum chiar că în ziua cînd va veni la ordinea zilei acea împământenire eu tot voi vota pentru şi atunci voi spune motivele pentru cari o votez ... (întreruperi.) Onor. domn Yoinov care a fost ministru trebuia să aibă vederile mai întinse. Nu acela rezolvă cestiunea care face, ca să zic aşa, ca acele pasări cari-şi pun capul sub aripă şi dacă ele nu mai văd nimic cred că nici nu pot fi văzute. Onor. domn Yoinov are părerile Domniei sale, eu le respect; dar să binevoiaseă şi Domnia sa a respecta părerile mele. Eu oricît am combătut vreo cerere de împămîntenire am făcut aceasta pentru că am soco-tit-o periculoasă pentru ţara mea sau neregulat venită. Acestea aveam de zis pentru domnul Yoinov. Acum în cît priveşte pe domnul Eussu Locusteanu 4; eu socot că pentru asemenea mici cestiuni nu trebuie Domnia sa să-şi dea demisiunea şi cu atît mai mult că eu vă mărturisesc : n-am voit nici direct, nici indirect să-l ating pe Domnia sa ; nici am ştiut chiar că Domnia sa face parte din comisiunea de indigenat. Prin urmare, să binevoiaseă domnul Russu Locusteanu a crede că n-am voit să-l atac; n-am înţeles să pun în suspiciune nici patriotismul, nici românismul Domniei sale şi-l rog împreună cu onor. Cameră să-şi retragă demisiunea. înti -una din şedinţele trecute onor. domn Brătianu mi-a imputat că eu am făcut un curs de istorie la tribuna aceasta şi că istoria nu se face la tribună5 ; cu toate acestea Domnia sa azi nu a făcut altceva decît istorie cu ocaziunea dezbaterei acestui indigenat. Iată, domnilor, tot ce am zis eu : pe cît timp Grecia n-a fost un stat de sine stătător şi pe cît timp nici noi nu aveam o individualitate stabilită, am putut fi aşa de darnici cu împământenirile îneît am dat fanarioţilor împămînteniri cu miile; ceea ce a fost ruşinea istoriei române. Domnul Brătianu, care a citit istoria, ştie foarte bine că nu este nici un grec adevărat care să vorbească despre epoca fanarioţilor într-un mod favorabil; chiar istoria lui Zalone 8, scrisă de un grec, încă nu vorbeşte bine de acea epocă. în acea epocă am dat, am uzat şi am abuzat de împămînteniri; n-am mai căutat cine era şi am dat şi la bulgari şi la sîrbi şi într-un cuvînt am dat împă-mîntenirile cu miile. Dar astăzi Bulgaria este de sine stătătoare, Grecia •de sine stătătoare, Serbia de sine stătătoare ... O voce: Dar Macedonia ? Macedonia ? Dar acolo sînt trei naţionalităţi în luptă: este naţiunea greacă care reclamă Macedonia ... (întreruperi.) O voce: Şi Constantinopolul. Apoi sînt românii nenorociţi d-acolo, cari deşi sînt mulţi, noi însă nu ne-am ridicat să trecem Dunărea ca să mergem să-i apărăm, precum a făcut Serbia, care a intrat în Bulgaria spre a menţine echilibrul şi a păţit-o ; noi ne-am ţinut la o parte şi bine am făcut; şi în această privinţă fac omagiele mele domnului preşedinte al consiliului. Domnilor, cînd vedem că pe toată ziua, de la un timp încoace, cererile ce ni se adresează sînt alcătuite tot ca din partea românilor din 382 Macedonia, nu trebuie noi să căutăm a alege pe românii macedoneni din macedonenii greci şi bulgari ? Dacă am da împămîntenirea la toţi cîţi vin aci din Macedonia, apoi atunci trebuie să dăm şi la toţi acei cari vin din Transilvania şi cine ne garantează pe noi că aceia nu vor fi unguri, fiindcă elementul unguresc şi românesc se confundă foarte mult în Transilvania ? Apoi cum să-i alegem pe cei din Bucovina ? Cum să-i alegem pe cei din Basarabia? După mărturia a cinci martori greci? (Aplauze.) Dacă am venit aci, domnilor, să vorbesc astfel, este pentru că văd că am pornit într-acolo unde nu trebuie să mergem. De aceea este bine să alegem pe macedoneanul român dintre greci şi bulgari. Dar cum să-l alegem? Sînt două metode. Primul şi cel mai regulat este acesta : noi avem în Macedonia un consulat, reprezentant al guvernului nostru ... (întreruperi.) Vrea să zică Domnia voastră nu aveţi încredere nici în consulul guvernului ţărei? O voce: N-a zis nimeni aceasta. Certificatele dar, cari ni se aduc, ar putea să fie vizate de acel consul ... Domnul C. F. Robescu: Ya să zică să se ducă oamenii ca să ia certificate. Bău m-aţi înţeles, domnule Bobescu; eu nu cer ca ei să se ducă acolo în persoană, dar pot să scrie familiei lor din Macedonia, căci trebuie să aibă pe cineva acolo şi astfel [î]şi pot procura un act de la consulatul nostru. Dar pentru că dumneavoastră nu găsiţi bun acest mijloc de pio-baţiune, ei bine, renunţ şi eu la dînsul şi vă propun un alt mijloc. Avem în ţară o societate macedono-română şi pe cît ştiu şi dumneata faci parte din acea societate; ei bine, aceia cari voiesc să se împ aminte -nească nu au decît să se ducă la acea societate şi să ceară a li se da dovadă că sînt români din Macedonia. Primesc să vină la dumneata şi, dacă-i vei da o dovadă în regulă, eu atunci voi vota fără cea mai mică împotrivire, dar pe baza unor acte de felul acelora ce ni se prezintă nu voi vota niciodată vreo împămîntenire. Iată, domnilor, pentru ce ridic eu astăzi vocea mea şi pentru ce vă cer să stabiliţi o procedură după care să lucreze eomisiunea noastră de indigenat. (Zgomot.) Domnilor, ce este acest petiţionar caie cere recunoaşterea sa de român? Cu ce se ocupă aci în ţară? Este el un comerciant, un industrial mare? Nu; pentru că mai nici unul din cei cari vin din părţile acelea nu aduc cu dînşii mari capitaluri, ci mai toţi se fac cîrciumari, morari şi cei mai mulţi arendaşi. Eu, domnilor, niciodată nu am fost, nici sînt contra străinilor pentru că nu sînt xenofob şi voi vota împămîntenirea pentru oricare străin, cînd voi vedea că merită să i se dea; nu voi vota însă, nu voi da naţionalitatea mea orişicărui cîreiumar sau morar care ar veni să o ceară, pentru că nu voiesc să crească numărul eîrciumarilor străini în această parte a ţărei în proporţiunea aceea în care se află astăzi numărul eîrciumarilor perciunaţi de dincolo de Milcov. Iată, domnilor, pentru ce sînt contra unor asemenea cereri neregulat venite ; dunmeavoastră veţi aprecia zisele mele şi veţi face după cum veţi crede că este mai bine 7. 383 „Dezbaterile Adunării Deputaţilor1 % 1885/1886, nr. 51, p. 783, col. 3 — p. 784, col. 1 — 2 ; p. 7Ş5, col. 1 — p. 786, col. 1. NO TE 1 Şedinţa era prezidată de D. Leca. Raportor era N. R. Locusteanu. Postulau tul se născuse în satul Furca, plasa Coriţa, în Epir în 1845. Venise în ţară în 1868 şi se căsătorise cu o pământeancă, stabilindu-se la Conţeşti (Teleorman), unde era negustor •şi arendaş. 2 C. Zamfţrescu, membru al comisiei, citise actele din dosar, I. Vilacrosse spusese însă îsu mă înţelegeţi ? Mă iertaţi. Nu am avut în gînd să combat persoane, ci numai principiul. Eu sînt încredinţat că unde sînt bani este şi pămînt şi de aceea nn trebuie să ne îngrijim că nu va găsi guvernul să cumpere. Acei cari zic — mi se pare că dumneata ai zis — o despăgubire Domnul G. Cantilli: Justă şi prealabilă. Cu toate acestea fac o întrebare, deşi ştiu că dumneata nu prea pledezi în această materie, dar sînt alţii cari pledează şi fac această întrebare, dacă se găseşte un singur advocat care mergînd înaintea juriului de expropriare să nu pună cestiunea de plus-valută şi să zică : Cum, domnilor ? Ma scoateţi din casa mea, din pămîntul meu şi pentru aceasta nu daţi nimic? Şi are să aducă o socoteală de spiţer cerînd despăgubire. Să-mi arătaţi care va fi advocatul sau proprietarul acela care să nu ceară o despăgubire şi de felul acesta? Prin urmare, dacă astfel este natma omului şi precum v-am arătat cazul cu capela din Paris, unde numai pentru o închiriere ni s-a plătit despăgubire de la 25 la 40 mii franci, nu este păcat de aceşti ţărani, cari de la 1864 de cînd i-am împroprietărit au muncit şi şi-au îmbunătăţit pămîntul, să venim acum să le zicem : Vă luăm <-ite trei, cîte patru pogoane din pămintul vostru şi vă dăm alte trei, alte patru pogoane de pămînt, Dumnezeu ştie unde şi ce fel ele pămînt ? 399 a Apoi, cînd [î]i iei lui un colţ de pămînt din proprietatea lui, pe care el a îmbunătăţit-o, şi-i dai în altă parte, cînd [î]i trimiţi peste nouă ţări,, eu cred că este drept să-i dai în schimb o valoare mai mare. De aceea vă rog să nu judecaţi clecît numai din punctul de vedere al sfintei dreptăţi* dînd într-un mod mai larg despăgubire ţăranului 3. ,, Dezbaterile Adunării Deputaţilor”. 1885/1886, nr. 61, p. 973, col. 3— p. 974, col. 1 ; p. 975, col. 1—2 ; p. 976, col. 3,. p. 977, col. 2. NOTE 1 Proiectul prevedea ca ţăranii aflaţi în vecinătatea domeniilor statului să primească loturi echivalente pe ele, iar celorlalţi să le cumpere Ministerul de Război loturi corespunzătoare pe moşii particulare. Raportor era C. Chiru. 2 Adunarea a primit numai articolul al 2-lea al amendamentului. 3 Proiectul a fost primit cu 57 de voturi pentru, unul împotrivă şi 15 abţineri. Pe marginea unei întrebări adresate de D. Schileni guvernului în legătură cu deschiderea graniţelor austro-ungare pentru comerţul românesc de vite * Domnilor, una din două : ori cererea noastră s-a îndeplinit, ori nu s-a îndeplinit; voi avea dreptate, ori nu avem dreptate. Dacă teoria guvernului austro-ungar cum că poate să ne închidă graniţele este cea adevărată, nu avem nevoie acum şi nici nu se cuvine, după ce sute şi mii de familii s-au sărăcit, ca să ne bucurăm că s-au deschis graniţele astăzi, cînd nu mai avem decît două luni pînă la expirarea convenţiunei. Dacă avem dreptate, atunci am avut dreptate în timp de trei ani şi am avut dreptate să facem interpelări, cum am şi făcut vreo zece şi toate au fost răsplătite cu răspunsul din partea guvernului cum că face’toate stăruinţele şi cînd va avea convicţiunea că nu poate face nimic atunci ne va spune. Comunicarea actuală ce ne arată ? Cum că s-a dat voie să intre porcii; dar mai smfc şi alte vite, mai sînt vitele cornute, cari mai ales de trei ani de zile sînt oprite cu totul de a intra în Austro-Ungaria. Onor. domn ministru de externe are la ministerul său, mi se pare, mai mulţi dragomani şi ar putea să pună pe unul să-i citească articolul de fond al jurnalului ,,Aeue freie Presse”, de unde va vedea că însuşi austriacii recunosc dreptul nostru şi arată că în 1884 a intrat în Austria un singur bou românesc şi zice că acest bou trebuie să figureze în analele economice şi internaţionale care au avut loc între Austro-Ungaria şi România. Aceasta după „hTeue Freie Presse”. Prin urmare, am onoare să adaug şi eu ca corolariu la interpelările onor. domn Schileru făcute necontenit guvernului în cursul ultimilor trei ani, în scop ca în urmă să se declare satisfăcut cu răspunsul guvernului,, am onoare să rog pe guvernul nostru să binevoiască a face să se fotografieze acel bou şi să se afişeze aci în Cameră, pentru ca să-l putem avea în. * Şedinţa din 13 martie 1886. 400 vedere cînd vom fi chemaţi să votăm convenţiunea cea nouă între Austic-Ungaria şi România. (Aplauze, ilaritate.) ,,Dezbaterile Adunării Deputaţilor”,: 1885/1886, nr. 63, p. 998, col.’ 1. în legătură cu administraţia din Dobrogea. în marginea unei sesizări făcute de D. Butculescu * Domnii mei, onor. domn Butculescu1 a voit să prezinte situaţiunea. din Dobrogea luînd un singur punct. Să-mi permiteţi să-i spun că Domnia sa care cunoaşte Dobrogea ca unul ce a vizitat-o ar fi trebuit, în interesul cauzei, să cerceteze lucrurile mai de sus. Cauzele pentru cari se emigrează nu trebuie să se caute numai cu reaua purtare a unui primar sau a unui notar ; aceste cauze sînt mai întîi în legile făcute pentru Dobrogea în necu-noştinţă de cauză; prima cauză este aceasta : un Parlament şi un guvern, şi mai cu seamă un guvern care n-a avut un om care să viziteze cu d-amă-nuntul şi să studieze în cunoştinţă de cauză Dobrogea, a venit cu un proiect de lege făcut de subalterni, cari s-au pus la uşa Camerei avînd în mină diferite notiţe şi silind pe deputaţi să voteze legea aşa cum se prezentase.. Astfel s-a făcut legea2 care regulează proprietatea în Dobrogea şi care,, după cum vedeţi, a adus asupra acestei provincii nenorocirile cele mai mari. Al doilea rău mai este o lege votată de Cameră, dar neaplicată de guvern. Al treilea rău este şi acela că în adevăr există în personalul funcţionarilor din Dobrogea subalterni cari fac cel mai mare rău prin exploa-taţiunile lor asupra locuitorilor şi daţi-mi voie, domnule Butculescu, să vă zic că dumneavoastră aţi prea restrîns cestiunea şi în privinţa nefericirilor şi în privinţa relelor. Aţi auzit zicîndu-se şi astăzi aţi repeţit şi dumneavoastră cum că nenorocirea Dobrogei vine de la funcţionarii români veniţi din Basarabia ; dar ştiţi cine a zis aceasta ? Acei cari voiau să ocupe ei funcţiunile din Dobrogea pe cari basarabenii le ocupa în Basarabia; aceştia au publicat fel de fel de acuzaţiuni şi diatribe contra funcţionarilor din Basarabia. în adevăr, domnilor, că între acei funcţionari erau şi buni şi răi, precum şi între funcţionarii din Tara Românească, la noi sînt şi buni şi răi şi erau mai de preferit funcţionarii din Basarabia, cari au voit să rămînă români şi să emigreze în Dobrogea, care devenise provincie română, lăsînd cei mai mulţi familiele şi copiii în Basarabia. Să nu se zică dar că în Basarabia nu este simpatie pentru români,, aceasta este o eroare complectă; dacă se poate afirma că locuitorii rurali din Basarabia găsesc o mai bună protecţiune sub guvernul rusesc şi de aceea ţin la guvernul rus, însă românul nu uită niciodată că este român şi vă pot proba eu aceasta, care am proprietate în Basarabia, contra, tutulor acelora cari vorbesc astfel uitînd că sînt români. O voce: Nu ştiu româneşte. * Şedinţa din 13 martie 1886. 401 Nu ştiu româneşte cei de-a lungul Nistrului; dar a pretinde că nu ştiu româneşte cei de la Orhei şi Chişinău este prea mult. Pe stradele Oiişinăului vezi încă vechiul costum de moşnean; vezi oameni cu căciula de oaie în cap si cu anteriul sumes ca de demult, pe cînd în Bucureşti nu-i mai vezi. în privinţa funcţionarilor basarabeni, guvernul român, oricare ar fi fost, a căutat să se intereseze să ia locali; şi mulţi funcţionari români din Basarabia, cînd a trecut aceasta la Busia, şi-au luat femeile şi copiii şi au emigrat unde le era mai cu apropiere, au trecut în Dobrogea ; şi acolo s-au găsit oameni cari au început să spună că funcţionarul basarabean este rău. Funcţionarul basarabean însă este bun; sînt între ei şi răi, cum sînt răi şi între munteni şi moldoveni, dar în genere sînt buni,’cum sînt buni şi funcţionarii munteni şi moldoveni. S-a vorbit de notari; notarii sînt răi, dar nu notarii din Basarabia, ci cei din Dobrogea şi dovadă că este aşa este că însuşi guvernul a recunoscut aceasta şi a zis în legea de organizaţiune a Dobrogei că va veni cu un proiect de lege prin care să se reguleze condiţiunile notarilor din Dobrogea ; dar nu s-a mai făcut nimic pînă azi. Apoi cum voiţi dumneavoastră ea un notar să poată fi onest cînd are 12 franci pe lună ? El trebuie să ştie citi şi scrie româneşte; el asistă întotdeauna pe primar; primarul administrează, dar el ştie legile vechi. Şi cîţi tătari şi cîţi turci nu au fost osîn-diţi de tribunal sau citaţi naintea tribunalului pentru că n-au ţinut în regulă registrele stărei civile şi tribunalul [î]i găsea greşiţi, dar mai nainte de toate trebuia să aibă milă de ei, căci ce ştie turcul? Ştie el să scrie cîţi s-au născut, cîţi au murit? Trebuie să ţineţi socoteală şi de aceasta şi apoi să ziceţi că notarii sînt răi. Care este poziţiunea notarilor din Dobrogea? Ei, cum zisei, sînt plătiţi cu cîte 12 lei pe lună; cu aceştia nu se pot susţine, trebuie să aibă trăsură şi alte cheltuieli; sînt dar puşi în alternativă să fie necinstiţi în două moduri: ori să jupoaie pe particulari, ori pe stat. Unii dintre notari iau pământul şi fac cultură pe moşiile statului degeaba şi aceia sînt oamenii cei mai cinstiţi, oamenii cei mai de treabă şi mai iubiţi. A fost un prefect care a şters din buget şi suma de 12 lei părîndu-i-se prea mult şi a pus în loc de 12 lei 6 lei pentru un notar. Apoi mucenici şi Christoşi nu găsim pentru ţara noastră, dar să găsim pentru Dobrogea ! Ar trebui făcută o lege prin care să se dispună ca aceşti funcţionari să fie ai statului, să fie plătiţi de stat şi să li se dea cel puţin 100 lei pe lună. S-a mai făcut alt rău. Turcul nu este deprins să plătească bani; pe el banii-1 doare, el este fatalist; el este învăţat a plăti statului dijmă; dacă se fac bucatele, pechi *, Alah a dat, dă şi el; nu se fac, iar pechi, Alah nu a dat, nu dă nici turcul; aşa este învăţat turcul a plăti statului, aşa proprietarului. Ce a făcut mintosul stat? Nu s-a uitat că omul are două, trei sute de hectare ** şi că nu poate lucra decît numai 30 şi că pămîntul în Dobrogea este slab, aşa că dacă-1 lucrează un an, doi, la al treilea an trebuie să-l lase să se odihnească; ci a zis ; să lucreze tot pămîntul, să plătească pentru tot şi a pus impozit de 2 sau 3 lei de hectar. A fost ceartă atunci, eu am zis : Faceţi ca în Bulgaria, unde se ia dijmă şi unde primăvara se face catagrafie, se întreabă omul cît vrea să * Bine (tc.). ** In text, peste tot : ectare ! 402 lucreze şi plăteşte dijma pentru cit a lucrat. Nu s-a făcut aşa la noi; s-a pus taxă pentru tot pămîntul ce-1 posedă, pe cînd el lucrează numai cîte 30 sau 40 de hectare, pentru care i se ia cîte 1500 lei, adică plăteşte mai mult statului decît [î]i face toată recolta adunată. Aceasta-mi aduce aminte o cifră curioasă pe care eu am văzut-o* în legea ce discutam ieri şi unde se zicea că ţăranul care nu are mai mult de 25 hectare acela să nu poată vina *. Această cifră de 25 de hectare este nenorocire pentru dobrogeni,, căci numai în Mangalia şi Constanţa se găsesc oameni cari âu peste 25 de hectare; în toate celelalte arondismente, precum în Silistra Nouă,. Babadag, Hîrşova, Tulcea, nu sînt locuitori cari să aibă xoeste 25 hectare şi acolo nu vedeţi decît colbul alb, pentru că mai tot pămîntul rămîne nelucrat, neavînd eu ce lucra. Şi iau de martor pe domnul Opran, să vă spună că fiind o dată cu Domnia sa nu am putut zări, de la Cernavoda pînă la Constanţa, decît două, trei vite. Ei bine, oamenii cereau să li se permită să vînză o parte din pămîntul lor pentru ca cu banii ce vor lua din această vînzare să poată cumpăra vite, pluguri etc., pentru ca să poată lucra restul de păinînt. Dar nu li s-a dat voie să vîndă şi aceasta numai aşa,, turceşte, fără nici nn motiv, şi cui să nu vîndă? Românilor, căci numai românilor pot să vîndă. Prin aceasta s-a împedicat de a se trece pămînturile străinilor în mînile românilor. Onor. domn Butculescu vorbeşte despre casele din Cataloiu şi avea dreptate. Să vedeţi ce s-a făcut acolo ele la promulgarea legei de organizare a Dobrogei. De regulă, în urma unui rezbel, cînd se încheie pacea se dispune prin tractat că emigranţilor li se acordă un termen oarecare spre a se putea întoarce în ţară. Aşa am făcut şi noi; am făcut o publicaţiune în toate limbele, în limba turcească, grecească, bulgară etc., fiindcă Dobrogea este un microcosm şi aceasta este aşa de adevărat incit regele a trebuit să înghită unsprezece Te Deum într-o singură zi, la unsprezece biserici, şi le-am înghiţit şi eu, fiindcă însoţeam pe regele. Ei bine, s-a dat locuitorilor emigranţi termenul de 18 luni ea să se întoarcă la căminele lor, amintindu-le că după expirarea acelui termen bunurile tutulor acelor cari nu se vor întoarce se vor lua de stat. Dar tot în legea de organizare a Dobrogei se zice că toţi aceia ce se vor găsi în Dobrogea la 11 aprilie 1878 vor deveni cetăţeni români. îndată însă ce au devenit cetăţeni români nu trebuie să aibă şi ei aceleaşi drepturi ca noi? Negreşit că da. Apoi, dacă mă duc eu în America, cine poate să-mi ia moşia mea ? Pricep că, dacă în trei ani nu am plătit contribuţiunea r să mi-o scoaţă în vînzare perceptorul şi restul ce va prisosi se va depune la Casa de depuneri. în Dobrogea însă nu este aşa şi, dacă un locuitor de acolo s-a dus să-şi vază rudele în Constantinopol, a văzut la întoarcerea sa proprietatea sa uzurpată. Iată ce s-a făcut la Cataloiu. Locuitorii în timpul rezbelului s-au dus şi şi-au lăsat locuinţele la rude ca să le stăpînească sau să le vînză la alţii dar primarii fără să ţină seamă de aceste împrejurări au luat în posesiune casele acelor locuitori. Ce a urmat de aici? Casele, nefiind îngrijite,, în anul dîntîi au rămas fără uşi şi fără ferestre; în anul al doilea au * Citeşte: vinde î 403 rămas fără acoperiş şi în anul al treilea, la unele a rămas mimai vatra, iar altele s-au dărîmat de tot. Domnul Butculescu a arătat încă un fapt, dar şi acolo a făcut o mică greşală. Domnia sa a zis că oamenii au cerut pămînt, l-au plătit şi eind a fost să se pună în posesiune li s-a zis că nu mai erau pămînt uri. Aci se înşală Domnia sa, căci plata se face după recoltă, ceea ce este un rău. Domnia sa a spus că populaţiunea este mică. Populaţiunea este mică în Constanţa, în Mangalia si în plasa Medgidia, iar în celelalte arondismente populaţiunea este mare, din care cauză primăvara se grămădesc oamenii ca să facă declaraţiuni de cantitatea de pămînt cît fiecare voieşte să cultive. Cînd se duc la faţa locului ca să ia în stăpînire, primarul le zice : Stai! Dar de ce? întreabă ei; pentru că pămîntul cutare este ales pentru domnul subadministrator, pentru domnul primar, pentru domnul şef de garnizoană, pentru notar ete. Aceasta este cauza tutulor nemulţumirilor şi-mi pare rău că domnul ministru de interne3 nu este aci spre a vă afirma că Domnia sa a văzut intr-un loc nişte grădini frumoase şi a întrebat ale cui sînt ? Socotea eă sint ale locuitorilor; acele grădini erau aşa de frumoase cum nu sînt în Ţara Românească, însă persoana care îl însoţea şi care vedea mai bine decît Domnia sa i-a spus că nu sînt ale locuitorilor, dar ale persoanelor administrative. Mai este încă altceva, mai este un rău foarte mare: serviciul perceptorilor. Domnul Butculescu a citat pe inspectorul financiar Constantinescu şi bine a făcut de l-a citat; acesta este singurul inspector care a avut curajul să facă o cercetare dreaptă şi să facă justiţie — dar justiţie cum o vor turcii: dreaptă şi imediată. Iată un fapt petrecut la Mangalia. Perceptorul aflînd că un notabil dintr-un sat — Tatlagenii — datora 40 de franci, dar care avea avere de patru, cinci mii galbeni, însă fiind asupra str înger ei recoltei nu se îndemîna să aibă bani şi cerea un termen de cîteva zile, s-a dus în ograda aceluia şi nu i-a luat un cal, o roată sau alt obiect, ci a pus ochii pe taurul de prăsilă, l-a luat de la turc şi a pornit cu el la Mangalia ca să-l vîndă. Turcul se roagă să-l aştepte două, trei zile să aducă paralele. Perceptorul nu voieşte; pune taurul la lieitaţiune şi-l vinde pe 160 lei, taur care făcea 300 franci, [î]l vinde furnizorului armatei ca să-l taie, Şi fiindcă datoria era mai mică, rămînînd vreo 120 franci, perceptorul a voit sa-i dea turcului înapoi, dar el-i zice : Dacă ai luat 40, ia şi pe aceştia că eu nu iau nimic. După aceasta, turcul reclamă la tribunal. Tribunalul se uită la acte şi văzînd formalităţile îndeplinite [î]i respinge cererea. Atuncea turcul, care mai avea un buhai, intră în grajd, înfige cuţitul în peptul lui şi zice : hui vreau să păţesc şi cu tine ce am păţit cu celalt. Inspectorul Constantinescu aflînd de la mine toate acestea, infor-roîndu-se şi la faţa locului, a destituit pe perceptor, i-a luat banii de la dînsul şi i-a dat turcului. Atuncea turcul văzînd aceasta a zis : A ! Şi la voi este dreptate ! Iacă, domnilor, ce mai fac perceptorii: merg pînă a lua vălul de pe faţa cadînelor, căci, zic ei, aceasta doare şi turcul are să plătească. Toate aceste neajunsuri ar fi dispărut dacă dumneavoastră primeaţi ca comunele să plătească şi tot ele să împlinească dările ; şi eu m-aş face forte să vă dovedesc că mai curînd veţi încasa banii aşa decît prin percep- 404 tori, cari adesea ian banii şi-i speculează. Acum, în ce priveşte emigrările, ele nu se fac din cauza arătată de domnul Butculescu; pe lîngă perceptori sînt şi alte rele în Dobrogea. Administraţiunea acolo are un drept; nu spun dacă dreptul este sau nu întemeiat, are un articol din legea Dobro-gei privitor la expulzări şi eu cred că e bine să se expulzeze străinii cari năvălesc acolo ; căci iată ce se întîmplă. în tot anul, turcii, ca să-şi scape copiii de armată, îi trimitea la Ţarigrad sub cuvînt să se facă softale. Acum nu-i mai trimit fiindcă cei luaţi în armată văd că sînt bine ţinuţi, bine hrăniţi şi nu au de ce să se plîngă. Ce fac însă cei cari au apucat de au emigrat? Vin după recoltă sute de softale mititele cu turbanul verde pe cap, adună daruri, adună bani, fac propagandă şi toamna se întorc plini la Ţarigrad. Atuncea se iau după dînşii cîteva sute de mahomedani ca să meargă la Ţarigrad să vază fericirile lui Maliomed. Dar la debarcader ce li se întîmplă? [î]i jeluiesc de bani, [î]i prădează şi sărmanii se întorc înapoi sărăciţi. Ei bine, fiindcă pretextul este religiunea, eu de mai multe ori am cerut să se oprească aceste emigrări şi să se înfiinţeze un seminar cu spezele statului, care să dea un cler mahomedan supus ţârei. Au s-a făcut însă nimic în această privinţă. Şi aci vă voi mai spune un lucru, că muftiul şi cadiul nu sînt plătiţi de stat foarte bine — cu 50 — 60 franci —, dar li se plăteşte regulat şi aceasta-i mulţumeşte. Ei zic, văzînd că li se plăteşte leafa regulat: Bre ! Sultanul vostru e mai bogat decît al nostru ! Cercetaţi, domnilor, şi veţi vedea că nici un cadiu, nici un muftiu mi a emigrat. Iată de ce stăruiesc de pe acum şi vă rog să se prevadă în buget o sumă pentru înfiinţarea unui seminar. Eu n-am să fiu atunci aci, căci aveţi să-l votaţi noaptea. De aceea vă conjur să puneţi o cifră cît de mică pentru a se forma un seminar în Dobrogea. Şi vă mai spun încă ceva ca să vedeţi cît de îneîntaţi sînt cadiii că se plătesc regulat. Fiind ministru de externe, eu am primit mijlocirea Ministerului de Externe al Turciei ea să învoiesc muftiului din palatul Sultanului să fie muftiu ori la Constanţa, ori la Tulcea. Înfiinţînd dumneavoastră un seminar în Dobrogea, veţi avea prin urmare buni profesori şi se vor forma acolo muftii şi hogi buni. Mă rezum : Voiţi dumneavoastră să^ nu mai emigreze populaţiu-nile din Dobrogea? Tineţi-le bine. Cum? Îndreptînd legea proprietăţei: grăbiţi parcelarea ; turcul, cînd nu-şi are moşia lui parcelată, crede că n-are nimic. Vedeţi traducerea tapiurilor, în cari se spune cîte duiumuri * are fiecare turc în sat, în provincia, în mahalaua cutare ; se arată vecinătăţile la nord, la apus etc. Dumneavoastră aţi luat deodată şi aţi făcut tahula rasa, aşa incit astăzi nu se mai ştie cît are fiecare. Cinci ani proprietatea imobiliară în Dobrogea a fost ca sechestrată. Domnul ministru a voit să vadă dacă ofiţerii au lucrat bine şi chiar nenorociţii ofiţeri au fost calomniaţi că n-au lucrat bine ; că au făcut movilă mică şi n-au făcut movile mari etc; dar ofiţerii au lucrat bine. Acum s-a orînduit ingineri civili; dar nu aveţi să faceţi cu inginerii civili ce aţi făcut cu inginerii în uniformă, căci uniforma e cinstită ; ofiţerul în general a făcut onoarea armatei române. Domnilor, oriunde a fost parcelat pămîntul, turcul fiind întrebat al cui e acest pămînt a răspuns : Al meu d-aici pînă aici, iată hotarele ; şi nici unul din turcii cari şi-au cunoscut proprietatea lor n-au emigrat. De aceea, * Citeşte: doiumuri I Unitate de agrimensură egală cu circa 1000 m2. 405 domnilor, conchid şi zic : Faceţi parcelarea cit mai de grabă; regulaţi serviciul notarilor ; numiţi notari buni şi plătiţi-i bine ; înfiinţaţi seminare, faceţi ea administratorii să facă mai multă administraţiune şi să se ocupe mai puţin de politică ; ca domnul prefect să nu se ocupe în vremea băilor cu organizarea trenurilor de plăcere, balurilor şi concertelor pentru cuconiţe, ci să meargă mai mult din sat în sat să facă bună administraţiune şi fiţi siguri că emigraţiune nu va mai fi. Domnul ministru a citat numele domnului Brăescu ; sînt dator să declar că pentru mine mărturisirea domnului Brăescu are mare valoare ; Domnia sa e un om în toată puterea cuvîntului, onest, brav şi democrat; răul în Cataloi e acesta, cum că casele particularilor s-au luat şi s-au vîm-dut pe nimic şi al doilea, autoritatea administrativă s-a înscris în capul listei în privinţa pămîntului înainte de ţărani. Opriţi dar pe prefect şi subprefect să facă agricultură în resortul administraţiunei lor şi fiţi siguri că emigraţiunea nu va mai fi. Am zis 4. Dezbaterile Adunării Deputaţilor'', 1885/1886, nr. 63, p. 1003, coi. 3-p. 1006, col. 1. N O T E 1 D. Butculescu făcuse o interpelare prolixă despre emigrările din Dobrog’ea, datorate abuzurilor comise de autorităţile inferioare. Citase scrisoarea pe care i-o adresaseră 50 m locuitori din satul Cataloi (Tulcea) in acest sens. 2 Vezi Opere, V, Oratorie III, partea I, p. 204 şi urm. 5 I. C. Brătianu. 4 Discuţia s-a închis. Observaţii pe marginea bugetului Ministerului Lucrărilor Publice * Domnilor, obicinuit bugetele se înfăţişează deodată toate. Mai întîi domnul raportor general al comisiunei bugetare citeşte raportul general asupra bugetelor, se face o discuţiune generala şi apoi se urmează dis-cuţiunea asupra fiecărui buget în parte. Aceasta nu s-a făcut de astă dată. Eu ridic această eestiune pentru ea să nu se zică că nimini nu a zis nn singur cuvînt în ceea ce priveşte regulata procedură ce trebui© să se urmeze în votarea bugetelor... O uoce : S-a protestat în privinţa aceasta. Nu ştiu ce s-a făcut fiindcă n-am fost aci. Odată aceste zise, mă servesc de bugetul lucrărilor publice, care vine mai întîi în discuţiune şi de o frază de care s-a servit şi domnul Pallade spre a generaliza cest lunea. Iată ce citesc Ia reducţiuni: ,,2640 lei de la articolul 1 paragraful 1 reprezintă retribuţiunea a doi copişti de la diviziunea eontabilităţei, cari se suprimă”. Domnilor, în tot anul, şi constat că nu este numai în anul acestaf ci întotdauna de o bucată de vreme, eînd se înfăţişează bugetele înaintea * Şedinţa din 26 martie 1886. 604 Camerei inima tutulor funcţionarilor şi mai ales a celor mici bate; fiecare se întreabă: Scap ori nu scap? Rămîn cu lina plină sau ies cu ca smulsă ? Ei bine, după un regim constituţional parlamentar de vreo 50 ani, mi a sosit încă timpul să înţelegem odată că bugetele ţârei nu ar trebui să se prefacă în legi speciale? Oă eu oeaziunea bugetelor nu are drept mimeni nici să înfiinţeze, nici să desfiinţeze legi speciale ? Bugetul este legea legilor şi el este bazat pe legi speciale. Cum se întîmplă dar desfiinţările ce se fac ? Văd că la Ministerul Lucrărilor Publice se reduc 2 copişti şi nu am decît să arăt recunoştinţa mea domnului ministru •câ Domnia sa s-a oprit aici, pe cit ceilalţi domni miniştri au fost mult mai darnici şi aii găsit pe comisiunea bugetară încă şi mai darnică. Domnilor, cum voim noi să regulăm soarta amploaiaţilor? Cum voim mai ales să fie asigurată soarta lor? Noi cerem de la amploiat să aibă o conduită onestă, să ducă o viaţă modestă, să dea tot timpul lui statului; funcţionarul are înaintea lui un salariu, pe acela-şi face bugetul; el [î]şi zice : Atît [î]mi trebuie pentru chirie, atît pentru îmbrăcămintea mea şi a familiei mele; atît pentru hrană, atît pentru cheltuieli extraordinare. Ei bine, o dată cu scăderea ce se face salariului său nu se aduce o perturbaţiune în existenţa acestui om şi în a familiei sale? Cum are să serve statului cu onestitate un om care se vede pus intr-o asemenea poziţiune? Dacă noi în fiecare an cu oeaziunea votăreî bugetului vom reduce numărul şi lefile impiegaţilor statului, atunci vă întreb care este siguranţa amploiatului şi cum am putea crede noi că un amploiat căruia i s-a redus leafa pe care-şi alcătuise şi el bugetul său nu va fi nevoit a se servi de alte mijloace, care nu se pot mărturisi, -dar cari i se vor tolera ca să poată trăi el şi familia lui. Mai de mult, domnilor, un amploiat care serveşte statului 4 sau 5 ani era în drept să spere că are să fie înaintat, căci sub Regulamentul ^organic, ca şi sub legile posterioare, amploiaţii statului se înaintau unul în locul altuia, nu se aduceau la o vacanţă alţii de pe afară, străini. Omul care împlineşte 20 de ani intr-un serviciu avea dreptul să se facă şef de birou, şef de secţiune etc., amploiaţii administrativi înaintau în administraţiune, cei de la justiţie în justiţie şi aşa mai departe ; im se luau, cum se face acum, funcţionari de la justiţie ca să se pună la- finanţe şi de la finanţe în administraţiune etc. Acum, cu oeaziunea aceasta, ce vedem? Vedem că se suprimă posturile a 2 copişti de la Ministerul Lucrărilor Publice, cum ani văzut mai alaltăieri desfiinţîndu-se la Ministerul de Finanţe nu ştiu citi inspectori şi ni se spune că aceasta s-a făcut în vedere ele a se realiza economii. Dar, domnilor, vă întreb ce sistem este acesta? Noi mai în toţi anii ain votat legi speciale pentru organizarea diferitelor ministere, ca să punem o stavilă tocmai la aceste înfiinţări şi desfiinţări de posturi, ca şă înlăturăm sistemul acesta în contra căruia ne-am ridicat cu toţii şi mai cu seamă în contra căruia ne-am ridicat pe cînd era partidul conservator la cirma ţârei. Vă aduceţi aminte, domnilor, că atunci cu toţii am strigat în contra sistemului de a se înfiinţa şi desfiinţa prin buget diferite funcţiuni şi posturi şi am zis că Adunarea, cu oeaziunea votărei bugetului, nu este în drept să înfiinţeze şi să desfiinţeze posturi fără donsimţămîntul Senatului, pentru că şi Senatul are drept să zică cuvîntul Iui în ceea ce priveşte legile de organizare a diferitelor serviete. Nu poate €amera, sub cuvînt de economie, să desfiinţeze servicii organizate, fără 407 ca şi Senatul să nu zică cuvîntul său. Ei bine, asemenea procedări slut fatale nu numai unui guvern, unui partid, ci tarei întregi, căci această* nesiguranţă face ca nimeni să nu ştie ce are înaintea sa şi de aci nici un stimulent pentru funcţionar de a fi onest, activ, pe cită vreme totul atîrnă numai de favoritism. în toate cancelariile, de veţi cerceta, veţi găsi pe cei mai slabi, pe cei mai bătrîni bătîndu-le inima de teamă că mîne se vor găsi aruncaţi pe drum prin asemenea reducţiuni nelegale şi neraţionale. Declar sus şi tare şi vă rog să mă scuzaţi că pentru întîia dată mă plîng la majoritate de majoritate. Bugetul fiind al ţărei, fiecare are dreptul să zică cuvîntul său în afacerile guvernului şi, prin urmare, onorabila majoritate trebuia — şi cred că aci a făcut-o din scăpare de vedere, nu din rea intenţiune —, trebuia, zic, să numească în comisiunea bugetară şi membri din minoritate, cînd ştia mai cu seamă că un partid întreg lipsea din Adunare, partid care reprezintă clasa cea mai bogată a ţărei^ care suportă sareinele grele, partid care a făcut rău de nu a venit aci, căci mai bine a zice un cuvînt aci în Adunare decît zece afară. .. Domnul I. C. Fundescu : Slnt aliaţii aci. Poate; dar sînt aliaţi de gradul întîi, al doilea etc. Şi eu silit dintre aliaţi, dar nu-mi repudiez credinţele mele. De ce însă n-aţi numit Domniile voastre cel puţin dintre aliaţi în comisiunea bugetară? Şi aci-mi voi permite să iau la refec pe domnul Fundescu. Cum ! Eu, care în această ţară am 50 ani de viaţă politică, care am fost de atîtea oii capul afacerilor ţărei, nu am meritat înaintea majorităţii nici măcar onoarea şi dreptul ca să viu şi eu să zic cuvîntul meu cu siguranţă, In cunoştinţă de cauză asupra bugetelor statului? Nu sînt oare capabil să aduc în asemenea lucrări nici o idee ? Dar m-aţi numit în comisiunea tarifului autonom!... Domnul N. Dimancea ; N-ai cerut... Onor. domn Dimancea-mi va permite să am măcar atîta demnitate de a nu întinde mina, de a nu cere pomană ca să ne trămeaţă în comisiunea bugetară. Nici într-un caz şi niciodată pomană nu voi cere, nici voi primi eu, fie ea de orice categorie. Domnilor, v-am dat dovadă că eu nu viu să fac aci opc-ziţiune sistematică, căci deşi sînt în opoziţiune, dar mai nainte de toate sînt om al ţării mele, om al partidului liberal, şi mă doare inima cînd văd oameni de ai acestui partid pe cari i-a luat vîrtejul şi fac greşeli, cari mîne, poimîine au să cadă în sarcina partidului liberal. Conjur dar pe majoritate, tocmai în vedere că în comisiunea bugetară n-au fost glasuri din opoziţiune, să repudieze acest sistem fatal care aduce nesiguranţa şi ţărei şi diferitelor servicii şi poziţiunei amploiaţilor, să nn desfiinţeze prin buget posturi. Mă adresez dar la domnul raportor 1 şi-l rog să se unească cu mine spre a nu se şterge din buget posturile acelor doi nenorociţi copişti, pe cari nu-i cunosc personal, pentru că nu e bine să se facă ’dîră prin barbă. Dacă am permite acum aceasta, mîne s-ar putea face dîră şi printr-o barbă mai deasă; s-ar zice : Desfiinţăm doi ingineri, doi inspectori, între cari poate ar figura şi onor. domn raportor. 408 Domnilor, situaţiunea este excepţională; împrejurările au făcut şi anul acesta ca întotdauna, ca la spartul Mielului, la sfîrşitul sesiunei, să votăm bugetele. Nu vă voi face viaţa grea; dar sînt dator, mai ales lă vîrsta mea şi cu trecutul meu, să arăt defectele, pe cari dacă le vom urma au să se prefacă mai tîrziu în mai mult decît defecte şi pe cari mine, poimîne roata lumei poate să se întoarcă asupra acelora cari azi le dau dreptul de cetăţenie 2. ..Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 71, p. 1140, col. 1-p. 1141, col. 2. NOTE 1 Raportor era Petre Ene, inspector general la căile ferate. 2 Titularul Ministerului Lucrărilor Publice, Radu Mihail, constatase că K. a criticat proiectul de buget din cauza suprimării celor două posturi de copişti. Atunci acesta a precizat: ,,Pentru toţi funcţionarii a căror leafă se reduce sau ale căror posturi se suprimă prin bugetul actual” Bugetul a fost luat in consideraţie cu 57 de voturi pentru şi nouă împotrivă şi apoi aprobat cu 59 de voturi pentru şi şapte contra. Contestă interpelarea lui C. Poroineanu care întreba guvernul despre fraudele descoperite la Creditul funciar urban din Bucureşti* Domnilor, mă mir ce caută aci această interpelare pe cit timp însuşi domnul interpelator a conchis foarte bine că mimai societarii pot să hotărască această cestinne. (întreruperi.) Dacă şi domnul interpelator este societar, de ce nu vine alături cu mine şi cu ceilalţi ca să ne formăm în numărul cerut de statute şi să convocam adunarea generală pentru a trage la răspundere pe acei cari au comis acest fapt? Eu mulţumesc guvernului căci el şi-a făcut datoria ; mulţumesc asemenea şi inspectorului financiar care a descoperit faptul; atît este treaba guvernului. Fac întrebare însă domnului interpelator care s-a arătat atît de gelos de creditul acţiunilor noastre : Crede Domnia sa că a făcut un serviciu cu această interpelare? Din contră, creditul societate! în urma acestei interpelări are să scadă. Banii cari s-au constatat că sînt delapidaţi nu vor fi pierduţi, ci vor fi plătiţi de acei cari au cîr-imait afacerile acestei societăţi, pentru că ei au stări cu ce să plătească. Bepet că n-am fost la adunarea generală, căci poate votam şi eu pentru domnul Poroineanu, care şi-a pus candidatura şi a căzut; şi de aceea nu cred că a făcut bine ca tocmai Domnia sa să ridice această cestmne, pentru că s-ar putea crede că Domnia sa are un mic resentiment. Nu sînt, domnilor, partizanul acestei administraţiuni; cu toate acestea socotesc că nu trebuie să ne jucăm aşa uşor cu creditul societăţilor unde sînt depuse capitaluri însemnate, căci altfel mîne s-ar putea ridica o asemenea eestiune şi pentru creditul rural. Pe cît timp guvernul * Şedinţa din 27 martie 1886. 409 a trimis un inspector financiar care a descoperit neregularităţile comise la această casă de credit, a mai aduce noi eestinnea înaintea Parlamentului, aceasta nu ar însemna decît că voim să facem scandal. Este uşor a se zice că cei cari sînt în capul administraţiunei acelei case nn merită să fie acolo; dar mă mir cum domnul Poroineanu a venit să pună cestiunea înaintea Camerei cu atîta vehemenţă... Poate că Domnia sa are vreun mic resentiment; eu însă, ca asociat la acea instituţiune., regret că domnul Poroineanu a adus cestiunea înaintea Parlamentului. Dezbaterile Adunării Deputaţi lo>r,r 1885/1886, m\ 72, p. 1148, col. 2 —«v Intervenţii asupra bugetului Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice * Eu rog pe onor. Adunare să binevoiaseă a nu închide discut iunea şi iată pentru ce : pentru că rolurile sînt cu totul schimbate. Iată oameni din majoritate, cari întotdauna au urmat orbeşte toate cele cerute de banca minister ială, că astăzi vin şi combat guvernul; şi iată oameni din opoziţiune, cum este onor. domn Carp şi eu, cari venim să spunem că ministrul în mare parte are dreptate. Domnul B. Iepurcscu : Cer cuvintul pentru închiderea discuţiunei. Onor. domn Iepurescu văd că a cerut cuvintul pentru închiderea, discuţiunei; cred că pentru că nu voieşte să mă lase şi pe mine ea să vorbesc. Dar eu sînt dator să cer a nu se închide discuţiunea, pentru ca să spun ceea ce am de spus în această eestiune. Domnilor, declar categorie că în cele mai multe cazuri am să dau sprijinul meu domnului ministru 1 şi cînd zic. aceasta sînt consecvent cu mine, fiindcă în anul 1880 în Senat am interpelat 2 şi am arătat atunci ce rele se văd mai ales la Universitatea din Iaşi şi am citit catalogul lucrărilor făcute de profesorii de la Universitatea din Cernăuţi. Am arătat aceasta domnului ministru de instrucţiune de pe atunci, domnul Chiţu, şi văd astăzi că banca ministerială ocupată şi acum mai tot de aceiaşi miniştri vine şi dă deplină dreptate interpelantului de la 1880-şi de ce? Pentru că eu, interpelantul de atunci, am văzut că ceea ce este în scoale nu este bine cu toate că legea instrucţiunei din. anul 1861 este făcută de un guvern al cărui cap eram eu; şi ceea ce am zis în interpelarea de atunci o repet şi astăzi că, deşi recunosc că printre profesori sînt şi mulţi foarte buni si cu mari merite’ deşi recunosc dreptul ce au unii profesori la stima noastră, aceasta însă nu mă poate opri de a zice că profesorii sînt făcuţi pentru scoale, iar nu scoalele-nu ţara pentru profesori. (Aplauze.) Dar profesorii nu prea sînt de această idee şi în această privinţă am o dovadă oarecum psihologică, pe care o găsesc chiar în discuţiunea de astăzi. Aţi văzut, domnilor, cum onor. doinii Şendrea, unul din cei mai distinşi profesori, ap&rînd adineaori cu mult talent şi cu multă căldură. * Şedinţele clin 27 şi 28 martie 1886. 410 poalele noastre, se adresa către Domniile voastre zicîndu-vă : Domnilor magistraţi (ilaritate, aplauze), în loc de a vă zice: Domnilor deputaţi; şi domnuljţii] ministru de instrucţiune publieă-i zicea întruna ministru de justiţie. (Aplauze.) Ce dovedeşte aceasta.? Dovedeşte tocmai lucrul acela trist de care ne plîngem toţi : că Domnia sa este atît de preocupat de procesele şi de pledoariile Domniei sale înaintea instanţelor judiciare, încît chiar şi în Parlament crede că avea a face cu magistraţi şi cu ministrul justiţiei. (Aplauze.) Eu nu voiesc aceasta; eu voiesc ea singura ocupaţiune a profesorului să fie şcoala, îăcînd din ea un apostolat. Apoi cîncL se votează legea asupra cumulului şi cînd în urma votărei ei vedem profesori primind cîte patru, cinci funcţiuni.. . Domnul Şt. Şendrea: Nu am nici una. ; Dacă aţi fi avut fiţi sigur că nu v-as.fi citat. Ce fel ? Un profesor să primească o funcţiune la Yiena? Domnul N. Ionescu: Cine dă strică, nu cine ia. (Ilaritate.) Şi cel care primeşte este mai vinovat decît cel care dă. Aţi mai auzit, domnilor, ca un profesor să primească cîte patru,, cinci funcţiuni în diferite locuri în ţară şi una în străinătate la o depărtare ele o mie de kilometri? Un asemenea profesor cum mai poate el sărşi îndeplinească datoria de profesor? Cînd vedem pe profesori, afară de cîteva onorabile excepţiuni, alergînd după posturi de magistraţi, cînd avem răul obicei de a ţine sesiunea legislativă cîte şase şi şapte luni, cine să mai facă cursurile? Să le facă agregaţii, suplinitorii? Ei bine, pentru Dumnezeu, dar cei ce au înălbit ştiu foarte bine eă cu aceasta nu merge înainte instrucţiunea. Au va tăgădui domnul Şendrea că nivelul intelectual al şcolarilor noştri este scăzut, nu va tăgădui Domnia sa eă ne doare inima cînd vedem starea în care se găseşte Universitatea din Iaşi în comparaţiune cu cea din Cernăuţi, cînd cea din Iaşi are menirea de a fi un centru nu mimai intelectual, ci şi de naţionalitate; cînd ea are să reprezinte românismul în faţă cu germanismul şi cu slavismul; cînd vedem cum prosperă acea tînără Universitate română din Cernăuţi, care este abia tolerată sub un guvern străin, şi cînd vedem că Universitatea din Iaşi merge ap de răn, eu fondatorul ei mai că-mi vine să zic : Ştergeţi-o mai bine «decît- să fie cum este astăzi. (Aplauze.) Domnul Şt. Şendrea : în ce merge rău ? Yă rog să lăsaţi discuţiunea liberă ea să vă spun în ce merge rău. ]vu eu voi voi să se ucidă independenţa profesorului, mai ales astăzi emd pentru legea actuală a instrucţiunei profesorii-mi aduc aşa de măgulitoare laude ; căci am citit memoriul profesorilor din Bucureşti, unde se recunoaşte legei actuale a instrucţiunei că este nec plus ultra ce se putea face pentru instrucţiune. Dar [î]mi pare rău că această lege a avut şi părţi slabe ; poate eă epoca de atunci reclama să avem o lege mult mai liberală; dară nu e de tăgăduit eă, dacă legea din 1864 a. fost rea, ea a avut şi părţi bune ¥ nu eu voi veni să rup acea lege. Dar totdeodată voi zice că, dacă 411 este să se aplice aşa cum s-a aplicat piuă acum, atunci mai bine să piară. Iată de ce vă rog să nu închideţi discuţiunea. îu privinţa consiliului general părerea mea este că trebuie să se manţina, căci nu e bine să se desfiinţeze un corp care există în puterea unei legi prin suprimarea sumei din buget. Se impută ministrului că stigmatizează pe profesori, că voieşte să-i ucidă. Dar ministrul e vinovat că în Paris şi în alte scoale nu se mai primesc bacalaureaţii noştri după cum se primeau înainte ? Apoi cum se primeau mai nainte copiii cu certificatele şi diplomele noastre? Dacă nu se primesc astăzi a cui e vina? Domnul Tache lonescu: Represalie; noi mai întii am refuzat licenţa din Francia supuind pe licenţiaţi la examen. Eu cred că chiar domnii profesori nu vor putea tăgădui că profesorul trebuie să fie profesor; că trebuie disciplină în şcoală; că trebuie profesorul să trăiască mai mult cu şcolarul. Ei bine, să mergem în Ger-mania, căci putem să avem orice frică de germanism şi trebuie poate să o avem, dar în privinţa şcoalei nu e nici o teamă;*ia vedeţi viaţa şcolarului din Germania şi a- profesorului, seamănă cu ce este îa noi? Ia mergeţi în lunile de vacanţă în Germania şi veţi vedea toţi şcolarii constituiţi în deosebite corporaţiuni, societăţi, trupe, făeînd eu’profesorii lor împreună călătorii, nedezlipindu-se de profesori; şi cînd cursurile sînt deschise profesorii duc o viaţă de familie cu şcolarii, şcolarii trăiesc din viaţa profesorilor şi profesorii au pe şcolari în familia lor morală. Aşa e la noi? Nu. Iată răul principal. Foarte bine vorbea domnul ministru adineaori cînd ne invita să comparăm lucrările literare şi ştiinţifice a două universităţi una lingă ălta ; universitatea din capitala Moldovei şi universitatea din cele două judeţe luate din corpul Moldovei; ei bine acolo vedem o literatură întreagă pentru că profesorii aceia, deşi ar putea să meargă şi ei iu Parlamentr să fie advocaţi etc., nu sînt alt nimic decît profesori, ca profesori trăiesc şi ca profesori mor. Domnilor, cestiunea merită să fie studiată ; şi studiată fără pasiune, pentru că dacă noi nu sîntem părinţi, dar avem fraţi, surori, cari au copii şi nimic nu doare mai mult pe un părinte decît să ia copilul să-l smulgă din ţara lui şi să-l trimită în ţări străine. Aci trebuie să fie preocuparea noastră ca copiii noştri să poată găsi în această ţară tot ce poate da ştiinţa ; ştiinţa să nu fie lovită la graniţă, căci noi nu înfiinţăm tarif autonom contra ştiinţei. (Aplauze.) Yoim dar ea în ţara noastră să se găsească ştiinţă şi în realitate ştiinţă este, dar numai bunăvoinţă lipseşte, bunăvoinţă d-a ne ocupa ca ştiinţa să treacă de la profesori la şcolari. Să mă ferească Dumnezeu ca eu să zic cum că nu avem profesori demni, onorabili din toate punctele de vedere, în toată puterea cuvintulm, dar, din nenorocire, ce vreţi ? Frigurile politice i-au lovit şi pe dînşii; toţi, imediat ce au ajuns profesori, caută să se facă deputaţi, senatori, avocaţi* atîtea şi atîtea. - Cum voiţi dar ca şcoalele să meargă bine? Eu în viaţa mea n-am fost omul cel mai leneş, muncesc, lucrez, dar cu toate acestea, cînd mă duc acasă la 5 ore după închiderea Camerei, sînt obosit. Ei bine, fac aceasta. 412 întrebare: Profesorii cînd merg la tribunal, la curte şi pledează 5, 6 ore mai sînt ei oare în stare să fie profesori? Mai mnlt încă: seara ce studiază el? Are două misiuni: o misiune pentru care e plătit statornic pe an şi alta pentru caree plătit cu bucata, cu procesul. Are dar cartea lui din care trebuie să studieze ca să-şi facă cursul şi are si dosarul procesului. Ei bine, fără părtinire să ne punem fiecare în pcziţiunea aceasta şi să vedem ce avem să luăm : cartea ori dosarul? îTegreşit că dosarul, căci avem să ne zicem : mîne sau poimîne primesc 1000, 2000 sau 3000 lei de la acest proces, pe cînd cartea are să-mi dea abia la sfîrşitul lunei 100 sau 300 lei. Domnul N. Ionescu: Şi o insultă în Parlament. De altfel eu declar că sînt pentru consiliul general şi aş ruga pe domnul ministru să-l menţină pînă va veni legea cea nouă; dar, ca parte morală pe tărîmul cum s-a pus cestiunea, declar categoric cum că trebuie cu orice preţ să îmbunătăţim învăţămîntul chiar cînd am trece peste cadavrele multor profesori. (Aplauze.) Trebuie neapărat să îmbunătăţim înainte de toate învăţămîntul public. Cred că fiecare profesor va veni şi va ajuta la aceasta, pentru că ei sînt datori să ne ajute; şi cu cît învăţămîntul public va fi mai ridicat, cu atît profesorii vor fi mai ridicaţi şi mai consideraţi 3. Pe marginea unui amendament depus de V. Gheorghian. Eu voi ruga pe domnul Ionescu să binevoiască a nu combate nici măcar indirect amendamentul propus de domnul Glieorghianu 4 şi aceasta cu atît mai mult cu cît cred că Domnia sa nu face această combatere din prea multă cunoştinţă de cauză. Judeţul Dor oboi reprezintă punctul septentrional al României, el prezintă o faţă către Eusia şi alta către Austria. în adevăr oraşul Dorolioi nu este mare, dar judeţul este foarte mare şi populat şi influenţele de afară sînt mai ales acolo. Domnia sa ştie că chiar o parte din satele cari sînt d-a lungul Basarabiei sînt rutene; Domnia sa iarăşi trebuie să ştie că afară de Borohoi, care e capitala judeţului, sînt mai multe orăşele ca Herţa, Să-venii, Rădăuţii; pe urmă este clasa proprietarilor şi arendaşilor mari şi mici, cari sînt foarte numeroşi. (întreruperi.) Unde voiţi Domniile voastre să se ducă tinerimea din acel judeţ ca să-şi primească instrucţiunea secundară ? în alte judeţe ale ţârei ? Apoi, dacă este vorba ea tinerii din oraşul Dorolioi şi din judeţul acela să se ducă aiurea, desigur nu au să se ducă altundeva în ţară, ci la Cernăuţi. Şi vă întreb : este bine să facem aceasta? în adevăr, în satul Pomîrla este o academie, pe care un om binevoitor, un om bogat, prin testament a dispus să se înfiiinţeze acolo o academie; dar acel om nu cunoscuse bine gravitatea cuvîntului, nu cunoscuse nici care este misiunea nnei scoale ; căci tot prin testamentul său a lăsat ca în acea academie să se predea cursurile în limba franceză. Eu cred însă că în practică aceasta este foarte greu de a se face. Aşadar, domnilor, v-aşi ruga atît pe Domniile voastre, cît şi pe domnul Nicolae Ionescu să binevoiţi a vă uni cu mine şi împreună să rugăm pe domnul ministru să dea şi’judeţului Dorohoi un gimnaziu, fiind sigur Domnia sa că acel gimnaziu va fi foarte bine freeuentat, pentru că şi în judeţul acela sînt destui tineri cari ar preferi să urmeze cursul secundar în judeţul lor, aproape de familiile lor, decît să se duca în alte părţi. 413 O voce ; Sînt mulţi ruteni. Tocmai pentru că sînt mulţi, noi trebuie să ne silim din toate puterile noastre ca nu cumva şi adevăraţii români să se deznaţionalizeze din cauza lipsei de şcoli. (Întreruperi.) Dog dar pe domnul ÎTicolae Ioneseu, care negreşit nu s-a gîndit la toate acestea cînd a combătut amendamentul, să se unească cu noi şi să vină în sprijinul amendamentului propus de domnul Glieorghianu5. • Sprijină două amendamente 6. Domnule ministru, respect foarte mult scrupulele Domniei voastre financiare şi vă pot asigura că eu, dacă am sprijinit amendamentele domnilor Glieorghianu şi Eomniceanu de a se înfiinţa gimnaziul la Botoşani şi Alexandria, m-am gîndit foarte mult ca să găsesc mijloacele spre a nu dezechilibra bugetul şi vă pot făgădui că în curînd vi le voi înfăţişa, numai să vă uniţi şi dumneavoastră cu mine spre a fi primite. Contra închiderii discuţiilor. Cer cuvintui contra înebiderei. Domnul C.F. Robescu: Cer cuvînţul pentru. (Zgomot.) Socotesc că onor. domn Bobescn va fi atît de generos ca să ne lase să zicem şi noi cuvînţul nostru. Domnul C.F. Robe.seu : Adresaţi-vă Ia birou. Ordonaţi ? (Ilaritate.) Domnul C. F. Robescu: întrebuinţaţi limbajul de la doi mai! Acesta nu esle limbajul meu. Dacă domnul Bobescn ar fi fost nn Filipeseu sau nn Gliica, tot ar mai avea dreptate să zică astfel. Domnii mei, mai ales în urma cuvintelor zise de domnul preşedinte al consiliului, cum că trebuie să ne ocupăm foarte mult de îmbunătăţirea soartei clerului şi să ridicăm biserica, noi ca ortodoxi avem datoria să zicem cuvînţul nostru; şi pentru că nu s-a urmat diseuţiune generală în privinţa clerului, ci numai în privinţa instrucţiunei publice, reclam dar ca să avem şi noi cuvînţul nostru azi, tocmai ea să arătăm că şi noi dorim ridicarea bisericei, decît diferim de opiniuni. Aşadar, fiindcă eu am luat cuvînţul contra înebiderei discuţiunei, vă rog să binevoiţi a vă uni cu mine şi a face o dată excepţiune la regula ce s-a introdus ca numai Domniile voastre să aveţi cel din urmă cuvînt. Lăsaţi-mă să vorbesc şi eu, căci şi eu sînt ortodox şi eu sînt fondator de monastiri. Dacă nu mă veţi lăsa şi veţi închide discuţiunea, atunci rog pe domnul preşedinte să mă înscrie la paragraful unde se tratează despre statul Mitropoliei din Bucureşti. (întreruperi, zgomot.) Dacă nu mă lăsaţi să zic cuvînţul meu în această cestiune, apoi atunci cînd vom ajunge la statul mitropolielor voi vorbi, fiindcă m-am înscris la biurou şi nimenea nu mă va putea opri de a vorbi. Domnul prim-mimstru a vorbit de secularizarea averilor monasti-reşti, care a fost un act al lui 2 mai; prin urmare, am dreptul să vorbesc şi eu, cu atît mai mult cu c-ît am văzut pe prea sfinţii părinţi parte in-dife- 414 renţi în cele mai limite eestium importante cari interesează ţara, dar tare îngrijaţi cînd e vorba de asemenea sume, ca să ştie ce se va face cu aceste mii de lei, se va vota sau nu, incit au trămis agenţii lor aci spre a vedea ce se petrece; şi, ca să vă încredinţaţi despre aceasta, nu aveţi decît să vă aruncaţi privirile spre uşă şi veţi vedea cine este acolo. (întreruperi.) Domnul preşedinte al consiliului: Aş ruga pe domnul Kogălniceanu să binevoiască a face ca să nu se repete scandalul de ieri, căci din norocire discuţiunea astăzi a luat o turnură mai calmă. Eu am făcut scandal ? Domnul preşedinte al consiliului: Nu dumneata, ci alţii. Voi face scandal dacă mi se va contrazice dreptul de apărare. Trebuie să ne ocupăm de cele de sus ea şi cele de jos. Domnul preşedinte al consiliului: Dumneata vrei ca să se reproducă scandalul? Şedinţă secretă voieşti? întreabă care este situaţia capelei române din Paris. Yoiese să fac o simplă întrebare domnului miniştrii de cnlte: Ce se face eu capela română din Paris ? Domnilor, pentru înfiinţarea nnei capele ortodoxă română în Paris, ţara a dat bani pînă acum în dona rîndnri; s-a cumpărat, o vecile capelă catolică şi urma ca acea capelă să se transforme în capelă ortodoxă. Mai deunăzi am avut ocaziune să citesc un raport adresat mitropolitului din partea superiorului acelei capele, care, în loc de a da seama de lucrările ce s-a- efectuat pentru transformarea acelei capele şi unde s-a ajuns cn acele lucrări, vorbeşte eu totul altceva : de vitrinele * capelei de cînd era catedrală, făcînd biografia dominicanilor, arătînd că vitrinele * vechi nn se potrivesc la capela noastră. Lucrări foarte importante din punctul de vedere istoric pentru acei cari voiesc să cunoască viaţa sfântului Dominic, dar toate acestea pe mine nn m-au lămurit cîtuşi de puţin, au m-a lămurit cînd are să se dea serviciului divin acea capelă, cînd prin urmare se va satisface o trebuinţă sinţită şi reclamată de întreaga colonie română din Paris. Capela cea veche era înfiinţată şi întreţinută de românii emigraţi de la 1848 7 şi de tinerii studenţi; avea la început un eor vocal — nu era ca cel de la operă, nici ca cel de la Noire-Dame, nici ca cel de aici de la DoamnaBălaşa, darerauneor. Acum văd că corul acela, în loc să se îmbu-nătăţescă, s-a redus la un cîntăreţ şi la un citeţ şi locul unde astăzi se slujesc sfintele taine ale religiunei noastre este într-o formă de cutie de scînduri; şi corul, cum am zis, în loe de a fi îmbunătăţit s-a înlocuit de un cîntăreţ, care să psalmodieze pe nas o muzică orientală, o cacofonie de care căutăm să ne scăpăm chiar în ţară la noi. De aceea, rog pe domnul ministru să binevoiască a ne spune ce. se face eu capela română din Paris 8 ? Asupra cheltuielilor de reprezentare a mitropolitului. Domnii mei, mă voi sili cît voi putea să cedez sfatului... * Citeşte : vitraliile î 415 Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brâtianu: Nu sfatului, rugăciune!. Sau rugăciune! onor. preşedinte al consiliului; dar eestiunea e prea mare, căci se atinge de prestigiul, de puterea morală a sfintei noastre biserici, biserică eminamente naţională, care, cum foarte bine a zis domnul preşedinte al consiliului, a contribuit mult la apărarea naţionalităţii noastre. în adevăr, şi eu ştiu două cuvinte din istoria ţărei mele şi ştiu cum că strămoşii noştri cînd mergeau la bătălie pentru moşie şi pentru lege ziceau : Crace ajută ! Xu avem decit să ne uităm ia un drapel vechi din veacul XYI al vechilor noastre armate, care se găseşte la Dresda ; acolo de o parte e Domnul nostru Isus Christos, cu Evanghelia în mină binecuvîntînd, iar de altă parte este scris : Vitejia dreaptă să biruiaseăj. Cum dar noi să nu ţinem la prestigiul bisericei noastre şi cum să nu ne doară cînd vedem eă în biserica noastră a intrat — nu vreau să zic cuvintele acelea pe cari le rosteşte biserica, sfinţii părinţi —, voi zice numai că în biserica noastră a intrat reptile străine şi trebuie, prin urmare, să facem toate chipurile ca să izgonim acele reptile. Domnilor, e o mare nenorocire, şi mărturisesc că eu am contribuit la dînsa, cum că la 2 mai, la blestematul de 2 mai, n-am cătat să depărtez pe mitropoliţii şi episcopii din amestecul afacerilor politice. Eu regret aceasta ; căci sînt încredinţat că, dacă mitropoliţii şi episcopii noştri ar fi fost depărtaţi de ocupaţiunile şi de luptele vieţei politice, s-ar fi ocupat mai mult cu apostolatul lor, cu păstrarea prestigiului bisericei, cu apărarea moravurilor vechi; că ar fi fost în capul tuturor îmbunătăţirilor şi tuturor faptelor morale, spirituale şi chiar naţionale. în adevăr, domnilor, în vremea veche societatea noastră era . cu iotul alta, erau oameni în societatea civilă foarte neînsemnaţi, erau puţini oameni cărturari şi ajunsese, mai cu seamă sub fanarioţi, că abea mitropolitul şi cu logofătul dreptăţei ştiau carte şi încă am avut exemplu de imtropoliţi şi logofeţi ai dreptăţei cari de abea ştiau să iscălească, pe unul chiar din logofeţii dreptăţei de felul acesta l-am văzut eu chiar în Moldova în lunga mea carieră. Atunci iată cum se făcea : mitropoliţii erau tîlcuitorii legilor şi istoria ne păstrează exemplul cu Bogdan şi Cuza9 cari au fost pîrîţi de domnitorul fanariot Moruzi că au trădat ţara. După ce au fost daţi în judecată şi acuzaţi de domnitor, el şi acuzator şi judecător, s-au sculat boierii şi au zh : Mitropolitul să deschidă cartea dreptăţei şi să spună care lege li se aplică. Ei domnilor, atunci era altfel, domnii atunci erau străini, erau greci, erau fanarioţi, naţiunea era reprezentată, precum o vedeţi astăzi bunăoară în provinciele Transilvania şi altele, prin episcopi şi mitropoliţi; ei sînt priviţi acolo ca şefi ai naţiunei şi aşa era şi la noi; şi cînd sultanul trimetea un domn cu un firman, se adresa la capul naţiunei, închinătorul lui Mesia, la mitropolitul eparhiot şi zicea : Yă recomand vouă, naţiunei voastre, că v-am numit domn pe cutare ete. Dar au trecut acele timpuri, societatea civilă şi-a luat drepturile ei cele mari, cari sînt neapărate pentru orice societate civilizată. Oare prin aceasta s-a împuţinat rolul mare binefăcător, moralizator şi chiar naţional al capului bisericei? Ferească Dumnezeu ! Xu s-a împuţinat, nu am fost nedrepţi cînd s-a luat moşiele, căci părinţii noştri au zis totdauna că moşiele nu erau date episcopilor pentru familiele lor, pentru abuzurile lor ce făceau la practică, ci au fost date, cum a zis altă dată chiar domnul prim-mi-nistru, pentru scoale, pentru naţiune şi pentru toate aşezămintele de binefacere. 416 Ei bine, cu aceste toate s-a însărcinat societatea civilă, de cel Pentru că, din nenorocire, abuzurile care se făceau cu acele averi erau strigătoare la cer. Cînd răposatul întru fericire Manolaki Kostaki Iepureanu a luat averile monastirilor-chinovii pămîntene, ce au făcut monastirile I Monas-tirile au protestat la străini; necontenit am fost învinovăţit că am pus mîna pe mitropolitul Miclescu10; dar, domnilor, aceasta era făcută de mai nainte şi nu o repudiez ; l-am luat, l-am arestat, l-am dat în judecată, am chemat şase episcopi din ţară ca să-l judece. A venit însă schimbarea de minister şi onor. domn Dimitrie Ştnrdza era un membru în ministerul care m-a succedat atunci şi nu a putut face altceva nici Domnia sa, deşi capul ministerului era nepotul acelui mitropolit, decît numai să-l facă să dea paretisis* şi să-i dea o pensiune; căci atît de strigătoare erau abuzurile de pe atunci şi iată pentru ce nu s-a putui face altfel; pentru că registrul abuzurilor care era în mîna ministerului s-a dat în urmă în mîna fostului prim-mi-rustru ,şi poate să nu mai existe, dar copie întărită de Consiliul de Miniştri şi trecută în registrul Consiliului de Miniştri o am eu şi astăzi; şi, slavă Domnului ! că doi dintre foştii mei colegi mai trăiesc şi astăzi, colonelul Alcaz ş i generalul Floreseu, şi semnătura lor o am în josul acelei copii şi de aceea h-au putut să-mi facă nimic; căci abuzurile erau foarte mari şi, cu toate că am pus mîna pe mitropolitul ţărei, am ieşit basma curată înaintea istoriei. Domnul ministru sprijină şi cred că face bine cînd sprijină a, Se da mitropolitului 4000 de lei şi zice că se dă fiindcă s-a luat averea mitropoliei. Apoi averea s-a luat de la 1863 prin Camera ţărei şi pînă acum trei-patru ani sînţii prelaţi s-au mulţumiţi foarte bine eu apuntamentele mari cari le au de 3000 şi 2000 lei şi casă degeaba, lemne degea ba, pînă şi grădinar. Ei bine, ce mai cer ? Mai cer 4000 de lei ca să dea pomană. Apoi miniştrii nu au mai mult decît 2500 şi miniştrii au femeie, au copii, prin urmare cheltuielile lor sînt mai mari şi iau parte la toate sar-einele ţărei. Şi cînd în momentul de faţă s-a votat de majoritate darea nouă pe ţuică şi pe vin, cel dîntîi care plăteşte este fabricantul de vin şi de ţuică, nu zic mai departe; dar prelaţii noştri plătesc ceva! I-atinge taxa licenţei, taxa pe ţuică, taxa pe vin şi pe alcool? îîu-i atinge, numai că plătesc ceva mai scump cînd le cumpără. Eu voi să evit scandalul, dar sînt dator să declar cum că este unul care dă şi altul care nu dă, este unul care este mină spartă şi altul care este mînă strînsă, este unul la care ştiu că vin oameni de întind mîna şi cărora li se pune un leu în mînă, dar este altul care strînge mîna straşnic; şi au fosţ chiar procese scandaloase înaintea tribunalului, nu citez cazul. Aşadar cînd noi venim să refuzăm înfiinţări de scoale, cînd avem de îndeplinit atîtea trebuinţe pe cari le reclamă poziţiunea noastră de stat independent şi ne doare inima că nu îndestulăm toate aceste trebuinţe, noi să venim să dăm acolo unde nu este nici o necesitate de a da ? Eu, domnilor, la vîrsta la care mă găsesc am cunoscut cinci capi de biserică; am cunoscut pe mitropolitul Yeniamin, am cunoscut pe mitropolitul Meletie, am cunoscut pe Sofronie şi am mai cunoscut încă vreo doi. Am cunoscut şi locuinţele şi mobilele şi modul de trai al vechilor mitropoliţi şi Domnule voastre poate aţi cunoscut, mai ales cei din Moldova, sala mitropolitului Yeniamin şi a lui Meletie, simple mobile călugăreşti... * Paretis, demisie a unui arhiereu (gr. mod.). 417 27 — c. 839 Domnul dr. Romniceanu: S-au schimbat timpurile. (Ilaritate.) Am fost în poziţiuiie să văd şi alţi episcopi din alte ţări româneşti subjugate. Am văzut pe mitropolitul din Cernăuţi de la 1848, am văzut traiul lui şi locuinţa lui j am văzut traiul şi primirea arhiepiscopului de Chişinău; am văzut traiul, locuinţa şi primirea multor capi de biserică catolici şi protestanţi, a arhiepiscopului de Paris, a marelui dascăl şi teolog, un om care face glorie naţiunei germane, episcopul Neander, şi i-am văzut că se deosibeau prin cea mai mare modestie şi simplicitate în traiul lor; uşa le era deschisă, fiecare era primit şi era primit ca să i se dea un bun sfat, un bun precept, o mîngîiere sufletească. Dar la noi! Eu, domnilor, nu înţeleg ca mitropolitul, capul bisericei, să aibă cheltuieli de reprezentaţiune. Miniştrilor noştri li se dau cheltuieli de re-prezentaţiune, deşi nu tocmai acele frais de reprfaentation ce au miniştrii Republicei Franceze, cari fac primiri mari, cari dau serate, baluri etc., miniştrii noştri fac sacrificii cu cheltuielile de reprezentare, căci primesc la dînşii, mai invită pe cîte cineva la masă, şed seara acasă, sînt datori să ilumineze, aşa că fac cheltuieli de această natură; dar mitropoliţii noştri ce trebuinţă au ei ca să dea mese diplomatice ? Ce nevoie au ei să dea mese şi banchete ? Ah ! Şi Veniamin dedea masă şi este unul care l-a cunoscut mult şi a fost la masa lui; nu este deputat azi ea să vă poată spune. Mitropolitul Yeniamin avea o masă mare, lungă şi acela care nu avea masă mergea acolo de mînca, dar nu găsea acolo masă dată de Capsa. (Ilaritate.J Domnul dr. Romniceanu: Pe atunci nu era Capsa. (Ilaritale.) Nu era Capsa, dar era Felix. Aşadar, eu nu înţeleg această cheltuială şi nu cred că domnul prim-ministru, care voieşte ca să păstreze prestigiul bisericei, se va opune la ceea ce propun eu, ca să contenească cu aceste forme, cu aceste obiceiuri şi inovaţiuni necunoscute vechiului episcopat şi nepotrivite cu caracterul de prelaţi ai bisericei. Onor. domn ministru al cultelor se ocupă cu istoria, are o mulţime de documente preţioase şi poate confirma ceea ce spun eu; şi mai este şi episcopul de Eoman, care a publicat o carte, pe care vă mărturisesc că nu o apr obez ca scop fiindcă îmbrăţişează oarecari idei ale papistăşimei şi eu nu mă tem că vom deveni catolici; a publicat o carte 11 al cărui spirit eu nu-1 încuviinţez, dar care este importantă în privinţa istoriei; publică o corespondenţă lungă între consulii austriaci şi mitropolitul Yeniamin,. cerînd ca să dea voie a veni în ţară un episcop catolic. Eu nu am văzut acolo că măcar o audienţă, că măcar o întîlnire a fost între acel mitropolit şi între consuli. în adevăr, acum sînt alte timpuri, dar cu toate acestea eu nu înţeleg ca un cap de biserică, care n-are curajul să reziste la aceia cari-i impută că este în relaţiuni cu şefii altor biserici, să dea mese repre-zintanţilor puterilor străine; de altmintrelea n-aş vedea pentru ce un episcop de ai noştri n-ar trebui să fie în relaţiuni cu un episcop al unei biserici străine. Mi-aduc aminte că episcopul de Huşi, Meletie, care avea împrejurul său sate de catolici, primea foarte bine pe preoţii catolici cari se duceau pe acolo şi era în relaţiuni foarte de aproape cu preoţii deosebitelor sate, cari, deşi locuite de catolici, erau închinate Monastirei Neamţului. . Dar s-au schimbat lucrurile; pe de o parte, ne temem să ne punem în relaţiuni cu arhiepiscopul latin măcar o dată pe an, ca să ne ocupăm împreună 418 clebinele poporului ; căci la noi toţi se bucură după Constituţiune de toleranta religiunei, dar pe de altă parte primim pe reprezintanţii străini şi *le dăm mese. Poate să facă şi aceasta, dar ce avem nevoie noi ortodoxii să încurajăm aceste deprinderi noi şi să facem din mitropoliţii şi episcopii noştri nişte oameni cari să se creadă datori să urmeze modei, să urmeze regulelor sociale profane, să-şi schimbe mobilele, să-şi schimbe modestia mesei, să-şi schimbe modestia locuinţei, să dea mese şi mine poate să dea şi baluri... (Ilaritate) ÎToi, societatea civilă, care ţinem la biserica noastră, nu trebuie să stăruim în a acorda episcopilor aceste mijloace, căci nu prin aceasta vom menţine prestigiul bisericei noastre. Eu cred că, dacă trecînd pe la scara unui mitropolit sau episcop am vedea la scara aceea sute de săraci venind şi întorcîndu-se fiecare cu cîte o bucată de pine şi cu cîte o jumătate de frâne, mai mult va fi ridicat prestigiul bisericei şi al clerului nostru decît cînd vedem alergînd împrejurul palatului mitropolitan şi episcopal cupelele reprezentanţilor străini şi stînd la poartă jandarmi în mare ţinută. N-am văzut niciodată acest spectacol nici la Mitropolia din Chişinău, nici la cea din Cernăuţi, afară numai cînd vine împăratul, fiindcă acolo este palatul pentru primirea împăratului. Domnilor, este un fapt pozitiv că toate clasele societăţei noastre s-au ridicat prin simţăminte mari, prin învăţătură, şi este dureros a o spune eă din nenorocire nu e tot aşa şi cu clerul, afară de oarecari onorabile, dar puţine excepţiuni. Şi nimic nu este mai frumos şi mai de respectat decît un cap de biserică care întruneşte în persoana sa tbate virtuţile şi nare pe lingă prestigiul numelui său are şi învăţătură; astăzi am văzut pe unul dintre aceştia şi i-am sărutat mina, căei-1 respect. Dar, dacă este să ne ocupăm de biserică, nu cred că ridicăm prestigiul bisericei eînd[î]i dăm cheltuieli de reprezentare şi nici nu cred că o înjosim cînd [î]i cerem să fie modestă. Cînd societatea face atîtea sacrificii, în capul «acestor sacrificii trebuie să fie mai eu seamă aceia cari dispun de mult şi nu au familie şi astfel pot să întrebuinţeze prisosul lor în binefaceri către săraci; prin urmare, şă nu vină să ne ceară ajutor de la cutia milelor, al cărei fond a fost anul acesta de 219 000 lei, iar pentru anul următor s-a redus numai la 100 000 lei, aşa încît femeile sărace, văduvele şi orfanii .au să plîngă cu lacrimi amare cînd li se va spune că micul ajutor de trei, patru franci ce li se dedea pe lună s-a redus sau s-a desfiinţat de tot, în vreme ce vedem că se dă un ajutor foarte mare capilor bisericei, sub cu-vînt eă prin aceasta se ridică prestigiul bisericei. Dar ce are a face sînta noastră biserică şi sîntele ei dogme cu cheltuielile de buzunar şi de masă ale capilor bisericei? Dar biserica de la Mîntuitorul şi pînă astăzi nu a stigmatizat ea întotdauna luxul şi simonia? Şi apoi prea sfinţii noştri mai au şi patrahirul, care aduce foarte mult; mai sînt capi de biserică, mai sînt Aşezămintele Brîncoveneşti şi altele din Moldova cari dau venituri ; pentru ee dar noi să venim şi să mai dăm şi din buget aceste cheltuieli de reprezintare ? Mi se va zice poate că fac scandal. Eac scandal pentru că am curajul să spun ceea ce este în inima fiecărnia din Domniile voastre? Eu am convicţiunea eă fiecare din Domniile voastre crede cnm cred eu, dar numai că unii zic cum că aceasta este datoria guvernului şi c& il f aut sauver Ies apparences, căci sînt adevăruri cari nu se pot spune. Dar eu nu înţeleg să respectez într-atîta acele aparenţe îneît să consimţ mai încărca şi cu. nişte astfel de cheltuieli un buget pe care însuşi ra-;portorul; general ni-1 arată în ce stare este şi cu cîte sacrificii dureroase se poate echilibra. 419 De aceea eu am un amendament pe eare-1 propun ea un bun exemplu» ca un semn de deşteptare, ca un semn de pocăinţă, de revenire la viaţa veche şi patriarhală şi cer desfiinţarea cheltuielilor de reprezentare ale mitropolitului. Voci: închiderea discuţiunei! Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Onor. domn Kogălniceanu m terminat zicînd că ceea ce vă spunea Domnia sa este în inima şi conştiinţa Domniilor voastre tutulor, dar că pentru respectul bunei-cuviinţe nu le puteţi spune. Aşa ai zis, domnule Kogălnicene ? Am zis, sînt încredinţat că ceea ce zic eu este în inima fiecărui deputat, buna-cuviintă mă face să nu spun mai mult. Domnul preşedinte cţl consiliului, I. C. Brătianu: Aşa este ; buna-cuviinţă. cere ca multe adevăruri să nu se poată spune de la tribună fiindcă nu ar face onoare naturei române. Nu v-am cerut şedinţă secretă! Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Domnul Kogălniceanu a vorbit de secularizarea averilor moiiastireşti. Aceâ secularizare s-a făcut pentru monas-tirile pămîntene înainte de vodă Ciiza şi veniturile lor s-au vărsat în casa centrală. .. Ale mitropolielor şi episcopielor, nu ale monasticilor, căci ale Căl-dăruşanilor nu s-au luat. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: S-au luat moşiele lor pentru că nu se administrau bine, se făceau abuzuri. Domnul Kogălniceanu a făcut biografia prelaţilor noştri din timpii trecuţi. Dar nu numai prelaţii, ci şi toată suflarea omenească trăia altfel atunci de cum trăieşte astăzi; duceau o viaţă patriarhală. Astăzi toată societatea română s-a transformat. în bine s-a transformat. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Ei, onor. domnule Kogălnicene, avem toţi răspunderea că în biserică lucrurile n-au mers aşa cum trebuia să meargă. Cînd am distrus nu ne-am gîndit să punem în loc ceva... Dacă eu am distrus, puneţi Domniile voastre la loc ceva mai bun. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Apoi nu cu bugetul se reformează clerul unei ţări. El se reformează cu instituţiuni menite a da preoţi ^ şi noi trebuia să facem mai mult pentru cler decît am făcut pentru societatea civilă. Biserica ştiţi că rămăsese în mîinile grecilor. Ţiu minte şi astăzi ce-mi spunea un boier bătrîn, că atunci cînd s-a ales Lupu mitropolit, cînd acesta ieşea cu toiagul de la vodă Grigore Ghica un boier i-a zis : Să te văd, Lupule, să mănînci toate caprele. (Aplauze, ilaritate.) Domnilor, biserica noastră degenerase cu totul în mina grecilor şi noi trebuia să ne punem la lucru, să facem seminare.... Avem înainte de toate a face o ţară şi pe urmă seminar ie, dar am făcut şi seminarie. Domnul preşedinte al consiliului, 7. C. Brătianu: Ţara se compune din toate instituţiunile şi biserica este unul din factorii principali şi ne resimţim astăzi că am neglijat biserica. Dar nu cu amendamente vom putea face aceasta. Dumneata însuţi ziceai adineaori că un mitropolit e darnic şi altul strîngător şi blamai pe cel care strînge şi închide uşa şi pe urmă tot dumneata ai venit şi ai aruncat cuvinte foarte aspre în contra celuia care ţine uşa deschisă. Ei! Onor. domn' f Trebuie să fim cu mare băgare de seamă, să atingem cu o mînă foarte delicată reforma bisericei noastre... 42Q Sînt la dispozitiunea Domniilor voastre cînd veţi voi. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Apoi şi astăzi se vad veleităţi de societăţi ortodoxe... O ! Aceea e ruptă în bucăţi. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Cum ruptă în bucăţi ? Unii o rup aci şi alţii o întemeiază aiurea. (Aplauze.) Nicăieri ca în Iaşi înfiinţarea societăţii ortodoxiei nu a pricinuit mai mare hohot12. ,,Dezbaterile Adunării Deputaţilor’1, 1885/1886, nr. 72, p. 1160, col. 1~~ p. 1161, col. 3; nr. 73, p. 1173, col. 1—3 ; p. 1175, col. 1- p. 1178, col. 1. NO TE 1 D. A. Sturdza. 2 Interpelarea este din 1, 2 şi 4 februarie 1877. Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 270 şi urm. 3 Bugetul acestui minister a fost luat în consideraţie cu 60 de voturi pentru şi 13 împotrivă. 4 V. Gheorghian ceruse să fie trecut în buget şi gimnaziul din Doroboi. N. Ionescu spusese că aceasta înseamnă ,,a turna seu peste came grasă”, pentru că la o oră şi jumătate de oraş se afla ,,şcoala liberă privată” de la Pomîrla întemeiată din donaţia lui An. Başotă. 5 N. Măldărescu, raportorul comisiei, spusese că ,,pentru motive de economie” aceasta a respins amendamentul. K. i-a replicat: „Mă însărcinez ca în curînd să vă dau mijloace cu care să-l puteţi înfiinţa”. Adunarea a acceptat amendamentul. 8 în afara amendamentului Gbeorgbian, K. susţinuse amendamentul dr. Romnieeanu ş.a., care ceruse înfiinţarea unui gimnaziu de stat la Alexandria, oraşul asigurînd localul şi o subvenţie anuală de 15 000 de lei. Ministrul de finanţe, C. Nacu, obiectase că trebuie făcute economii, dar Adunarea a primit amendamentul. 7 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 226, nota 5. 8 D. A. Sturdza spusese că bugetul capelei a fost redus de Cameră în urmă cu doi ani. Serviciul se oficia nu într-o baracă, ci în vechea sacristie. Restaurarea era o acţiune de durată, pentru care fuseseră deja afectate fondurile necesare. 9 Vezi p. 375, nota 1. 10 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 59, nota 5. 11 Vezi supra p. 119, nota 12. 12 Amendamentul lui K. privind suprimarea sumei de 10 000 de lei pentru cheltuieli de reprezentare ale mitropolitului a fost respins. Bugetul în total al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost primit cu 58 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 10 abţineri. Cere să se ia în discuţie legea pentru tariful autonom* Domnilor, cestiunea tarifului autonom este ceştiunea cea mai importantă ce va trata Camera actuală. Nu cred că tariful autonom ce se va trata acuma va avea soarta tarifului de sub conservatori. Eu conjur pe Cameră ori să destine patru-cinci zile pentru a discuta această lege şi prin urmare să o punem chiar de mîne în discuţiune, ori, * Şedinţa din 2 aprilie 1886. 421 dacă este să o amînăm pe luni sau marţi, atunci inai birie să mai âmînăm, fiindcă atunci, yom fi preocupaţi fiecare ca să ne ducem să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ce le-am făcut in viaţa noastră privată şi pentru păcatele ce le-am făcut In viaţa noastră parlamentară. De aceea eu vă rog să vă gândiţi serios şi să faceţi o parte mare şi largă de discuţiune acestui proiect şi de aceea să-l puneţi pe mine sau poimîne la ordinea zilei. Domnul ministru de finanţe, C. Nacu: Domnilor deputaţi, mie mi se pare că observaţiunea domnului Kogălniceanu este justă şi sînt de părere şi eu să fixăm o zi cit mai iute pentru discuţiunea acestui proiect; însă trebuie să votăm legile ce sînt mai urgente şi mai importante şi dacă am sta mai in Uit ia şedinţă pînă la orele şapte am putea termina legile importante. Domnule ministru, pentru intiia dată facem un tarif prin care cred că garantăn adevărata independinţă a României, căci independinţa economică este ihai mare decât independinţa politică. Cit pentru mine socotesc că trebuie să avem trei, patru zile pentru ca să putem discuta liberi de orice preocupaţiune acest tarif1. Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 78, p. 1265, col. 2-3. 1 Vezi infra p. 425* NOTE Cu privire la bugetul casei de pensii* Domnilor, de la Început m-am rostit că nu recunosc comisiunei .bugetare dreptul nici să Înfiinţeze, nici să desfiinţeze posturi1. Cu atât mai mult aici, unde mi se pare că pensionarii plătesc şi statul vine numai şi le dă un ajutor fix, nu înţeleg cum desfiinţăm noi posturile. E vreun proiect de lege? Are să meargă la Senat? Bucuros, dar numai aşa prin buget să desfiinţăm nu Înţeleg. Cer dar să se păstreze posturile aşa cum ,au. fpşt propuse de comitetul pensiunilor. , Depune un amendament. (j , încă o dată mănţin amendamentul meu2 şi întreb pe domnul Robescu, care totdauna e partizanul celui mai mare constituţionalism si care dezaprobă totdauna actele făcute în mod autoritar şi ne citează pe 2 mai, îl întreb : Ce drept aveţi dumneavoastră să vă amestecaţi în bugetul casei pensiunilor? Domnul vicepreşedinte: Amendamentul domnului Kogălniceanu sună astfel: „Propunem a se menţine în bugetul casei pensiunelor posturile şi apiintamentele aşa ciim sînt prevăzute în bugetul prezintat de comitetul casei pensionarilor”. Mv .Kogălniceanu. • Cere reintegrarea personalului cancelariei. * Şedinţa din 2 aprilie 1886. - 422 încă o dată declar că nu. cer deeît reintegrarea personalului cancelariei, iar nu bugetul întreg cum l-a prezentat comitetul pensiunelor. Şi eu sînt pensionar şi, prin urmare, cînd cer aceasta am să dau şi eu din punga mea şi am să dau mai mult deeît alţii, cari au pensiuni mici şi cari vor să lase pe drumuri pe cîţiva funcţionari mici ca să verse lacrime de Paşte. Asupra amendamentului depus de I. Poenaru Bordea s. Eu nu mă preocup deloc dacă trebuie a se pune sau nu la vot astăzi amendamentul domnului Poenaru, cu atît inai mult că sînt sigur, fiindcă fac parte din minoritate, că soarta care a avut amendamentul meu astăzi o va avea şi mine. îşi menţine amendamentul. Declar că nu retrag amendamentul meu fiindcă nu apăr altarul meu. Ştiu că acest amendament, fiindcă s-a propus de mine, este un amendament ciumat, dar nu-1 retrag4. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor’% 1885/1886, nr. 78, p. 1267, col. 2-p. 1268, col. 1-2. NO TE 1 La proiectul de buget al casei pensiunilor (raportor C. F. Robescu) se preconiza suprimarea posturilor de ajutor de casier (retribuit cu 3 600 de lei pe an), controlor şi ajutorul lui (cu 2400 şi, respectiv, 2220 de lei). De asemeni se făcuseră diferite reduceri la lefurile unor funcţionari ai acestei instituţii, totalizînd 11 220 de lei (la un venit de 7 798 626 de lei). 2 Raportorul a explicat că posturile suprimate fuseseră create de casa de pensii, nu se întemeiau pe o lege, aşa că Adunarea era în drept să le anuleze. împăciuitor, C. Nacu, ministrul de finanţe, a acceptat ca posturile in discuţie să se menţină dacă instituţia avea nevoie de ele. Dar amendamentul lui K. n-a întrunit majoritatea necesară incit votul a fost declarat nul, urmînd a se repeta a doua zi. 3 I. Poenaru Bordea ceruse ca în locul posturilor suprimate să se instituie un verificator cu 180 de lei pe lună retribuţie. 4 Ministrul de finanţe îl rugase pe K. să-şi retragă amendamentul pentru ca bugetul să fie votat mai operativ. In şedinţa de la 3 aprilie Adunarea a respins amendamentul lui K. cu 48 de voturi împotrivă şi 27 pentru, iar în şedinţa din 4 aprilie a acceptat amendamentul lui I. PoeUaru Bordea cu 52 de voturi pentru şi 17 împotrivă. Proiectul în totalitate a fost acceptat cu 52 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 10 abţineri. Subscrie proiectul de lege ,,pentru încurajarea şi dezvoltarea expioatărei apelor minerale şi a produselor lor”. Intervenţii pe marginea lui * Vă mărturisesc că dia cauză că am fost chemat în comitetul delegaţilor nu am putut lua cuvîntul asupra luărei în consideraţiune a acestui proiect de lege 1, căci aveam şi eu ceva de zis... Voci: Nu s-a luat încă în considerare. (Zgomot.) JDomnul I. Poenaru Bordea: Cum nu s-a luat? Sîntem la articolul 4. ♦ Şedinţele din 5 şi 29 aprilie 1886. 423 Vedeţi? Astfel votăm noi legile* ca aşa repeziciune încît nici nu ştim daca s-a luat sau nu in consideraţiune această lege.' Domnilor, văd aci că se zice : stabilimente de băi şi ape minerale. Pac o simplă întrebare : Este vorba de ape dulci şi de ape sărate ? Băile de mare intră în această categorie sau nu ? Voci: Intră. Vă mărturisesc că nu am fost deloc entuziasmat de cuvintele zise de domnul ministru al domeniilor ca administraţiunea drumurilor de fer să hotărască în privinţa scădeţei preţului; eu prefer ca să se hotărască această scădere prin lege şi să se facă numai pentru clasă a treia. (întreruperi.) Domnilor, vă rog să lăsaţi a se mai discuta puţin cestiunea pentru a ne putea înţelege. Socotesc cum că ţ>entru moment să dăm ceea ce se poate da. Dăm scutiri pentru toate dările ; dăm scutiri pentru aducerea futulor Uneltelor şi instrumentelor; dăm scutiri pentru produsele extrase din izvoare şi din ape şi voiţi să dăm 50 la sută şi pentru trasportul persoanelor fără nici o excepţiune? înţeleg să facem cum este în Germania... Voci: Să lăsăm administraţiunei să facă cum va crede ea că este mai nemerit. Nici aşa nu este bine pentru că şi ea, ca toată lumea, are slăbiciunele sale ; de exemplu, va zice pentru cutare şi cutare localitate se poate reduce preţul, iar penţru cutare, nu. Voci: La toate să se reducă. Eu aş primi să se hotărască aceasta prin lege, însă numai pentru clasa a IlI-a şi pentru acei cari vor avea testemonii de paupertate şi certificate de caz de boală. în adevăr, şi aci onor. domn doctor Eomniceanu* are dreptate, s-a constatat cum că scăderea de tarife sporeşte venitul drumului de fer; dar atunci pentru ce nu am lua o măsură radicală generală? Este adevărat că tarifele noastre, cum sînt astăzi, sînt exorbitante; vedeţi, bunăoară, tarifele din lîusia sînt mult mai jos deeît ale noastre, încît oamenii din Moldova preferă să se ducă la Odesa cu clasa I-a deeît să se ducă la băi încoace la marea noastră cu clasa Il-a. Clasa I-ă în Rusia este mai ieftină deeît clasa Il-a de la noi. Sînt dar de opiniune ca sau să lăsăm acest articol de o parte, deoarece materia aceasta nu este destul de studiată, sau, dacă ţineţi a se vota îndată, atunci să se prevadă scutiri numai pentru clasa IlI-a 2. „Dezbaterile r Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 81, p. 1304, col. 1; nr. 85, p. 1403, col. 1—2. * în text: Rîmniceanu î NO TE 1 1 Proiectul prevedea ca stabilimentele de băi şi ape minerale ce urmau să se înfiinţeze să fie scutite de impozite către stat timp de 15 ani; instalaţiile aduse pentru ele beneficiau de scutiri de taxe de import şi de o reducere la transportul pe căile ferate de 50%. Vinderea apelor minerale şi transportul călătorilor spre aceste stabilimente se bucurau de o reducere la jumătate a tarifelor de transport. 424 2 K. propusese un amendament: „ Se exceptează călătorii in clasa I de la acest, scăză-mint”. Adunarea l-a respins. A acceptat in schimb un amendament care lăsa administraţiei căilor ferate latitudinea de a scădea tariful cu 50% în lunile ranie-augnst pentru călătorii claselor a Il-a şi a IlPa. '> > Proiectul în totalitate a fost primit cu 61 de voturi pentru şi 16 împotrivă. Discurs şi intervenţii la proiectul de lege privind noul tarif vamal autonom * Domnilor, vă mărtiiriseBC că sînt silit a începe cn o mirare mare şi pentru aceasta împrumut exclamaţiunea unui profet: Mare eşti, Doamne,s şi minunate sînt faptele tale ! Nu pot să fac alt compliment domnului Costinescu1 deeît să-i zic : Mare eşti, domne Costinescule, şi minunate sînt faptele dumitale !. (Ilaritate.) Domnul Costinescu, omul cel mai inteligent, cel mai experimentat, care numai în trei zile a pus în poziţiune pe onor. majoritate să echilibreze bugetul, înfăţişînd sisteme de dări, substituindu-se ministrului de finanţe, Domnia sa vine azi şi ne face imputări, condamnă o lucrare care nu e a delegaţilor secţiunilor Domniilor voastre, ci este o lucrare îndelung studiată de trei rînduri de oameni : de miniştri, de corni-siunea guvernamentală şi de comitetul delegaţilor, în care marea majoritate era compusă de guvernamentali şi numai eu am avut fericirea sau nefericirea să mă strecor ca opozant; şi cînd s-a constituit comitetul acesta,, mi s-a spus în faţă de către domnul Pleva cum că, în adevăr, după vîrstă, după cunoştinţe trebuia ca să fiu ales preşedinte; dar aveam un parfum de opoziţiune şi ... iată cum a început lucrările sale acea comisiune. Cu toate acestea, eu voi face apel la domnii miniştri şi la un număr de tineri foarte capabili, amploiaţi superiori, şi cari fac onoare administraţiunei noastre financiare. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brăiianu: Nu-i tămîia dinainte. I-arn tămîiat şi-i voi tămîia pînă la sfîrşit pentru că aceştia au lucrat cu inimă ca funcţionari inteligenţi şi ca buni români; cu dînşii eram necontenit împreună în comisiune ; iar cu domnul Codrescu pururea în luptă, pentru că Domnia sa era reprezintantul protecţionismului — nu voiesc a spune al cărui protecţionism —, şi mai erau şi din Senat vreo doi matadori. Iată dar că azi eu sprijin lucrarea guvernului şi onor. domn Costinescu stigmatizează şi persiflă acea lucrare. Domnul Em. Costinescu: Ce-mi pasă mie de guvern ? Domnule Costinescu, eu credeam că cu experienţa şi inteligenţa Domniei voastre veţi veni să aduceţi o lumină asupra cestiunei în sine, asupra principiului care a prezidat la lucrarea aceasta ; dar dumneavoastră nu aţi făcut nimic altceva deeît aţi urmat pe domnul Butculescu. Domnul Butculescu, tînăr, fără experienţa luptelor parlamentare, dar avînd conoştinţe tehnologice şi pot zice chiar cunoştinţe din istoria industriei române vechi, cea de astăzi şi ceea ce se încearcă a naşte, a venit şi v-a vorbit foarte mult, foarte lung, a intrat în materie, s-a depărtat mult, a provocat nemulţumiri, strigăte, întreruperi ete., dar în * Şedinţele din 5, 25 şi 26 aprilie şi 7, 8 şi 9 mai 1886. 425 line v-a cătat fapte, din cari unele le cunoaştem eu toţii, iar altele pe cari eu cel puţin nu le cunoşteam deloc, deşi am trăit în această ţară, cum de exemplu de o corporaţiune de boiangii de la Piteşti, şi majoritatea l-a ascultat cu multă atenţiune, de lăsase la o parte cestiunea ce era la ordinea zilei şi depăşise diseuţiunea generală ce trebuia să facem. M-am mirat însă cînd am văzut pe domnul Oostinescu că, în loc de a discuta cestiunea în sine, vine şi face procesul acestei lucrări articol cu articol şi se sileşte a arăta deosebirea ce există între tariful acesta şi cel convenţional. Apoi de aceasta avem noi să ne ocupăm acum? Yotăm noi azi dări asupra carpenului, asupra Giperholtz sau Bucholtz [sic !], dacă ştiţi nemţeşte? Sau avem să ne rostim pentru sistemul liberului schimb, ori pentru sistemul protecţionist ? Noi avem oare să ne rostim astăzi asupra unui tarif autonom care să rămîie autonom şi să-l impunem naţiunilor străine ? (Aplauze. ) Sau avem să ne rostim în privinţa unui tarif de aşa fel cum a fost cel făcut de conservatori, care să slujească numai de bază unui alt tarif convenţional? Apoi cînd v-am auzit, domnule Oostinescu, că criticaţi lucrarea aceasta, dumneavoastră om inteliginte, cu toate că aţi început prin a zice : aş dori, adică exprimaţi o simplă dorinţă de a se face în privinţa aceasta ; cînd am văzut că dumneavoastră vă opuneţi aşa de mult, vă spun drept că ceea ce am înţeles eu a fost că dumneavoastră voiţi ea lucrarea aceasta să nu fie ceea ce voim noi, ci să se dea înapoi, să fie numai ca un pas făcut pentru o viitoare convenţiune. Domnul E. Coslinescu: Faceţi proces de intenţiune ; nu am zis aşa. Dumneavoastră ne-aţi imputat că noi am urcat tariful; dar, ia să vedem, noi l-am urcat? Iată tariful care a fost prezintat Camerei de guvern, în care însă, conform cu legea din martie, s-a urcat la dare cutare sau cutare articol; Camera a trimis la secţiuni acest tarif; secţiunile l-a cercetat şi a numit un comitet de delegaţi, care a făcut o altă lucrare decît aceea a guvernului ; dar guvernul în timpul acesta a întocmit o comisiune care să facă un tarif, apoi s-a mai rînduit şi altă comisiune tot în acest scop şi în urmă toate acestea împreună cu comitetul delegaţilor şi cu amploiaţii guvernului au întocmit tariful pus azi în diseuţiunea Domniilor voastre; avem dar întîi tariful adus de guvern, al doilea acela al comisiunilor şi cel din urmă tariful comitetului de delegaţi. Lăsînd la o parte cum s-a făcut această lucrare, eu opozant aş fi dorit ca politica să fie cu desăvîrşire înlăturată la numirea comitetului şi să se aibă în vedere numai cestiunea economică. Domnilor, eu am rugat pe domnul Oostinescu să vie a lua parte la lucrările comisiunei, căci deşi nu a fost numit în comisiune însă la multe m-aş fi unit cu Domnia sa, după cum m-am şi unit la multe si multe. Pac apel la domnul Oostinescu să spună dacă Domnia sa nu a venit la mine şi mi-a zis : Te rog du-te dumneata de lucrează, căci comitetul a luat-o ... Să spuie domnul Oostinescu cum a zis că a luat-o comitetul. Domnul Em. Coslinescu: A exagerat. 4 26 • In ..adev&c,- -unii.. Hfa-colegii': mei-.xra. veneau să ia parte la lucrări, sau cînd veneaii. făceau numai politică ţ alţii s-au schimbat. Cu regret, am văzut pe domnul Cîmpineanu retrăgîndu-se din comitet din. cauză, de boală ; în locul Domniei sale a venit domnul Lupulescu. Primul lucru pe care l-am cefutjnoi a fost să ne unim cu comisiunea numită de guvern; propunerea aceasta a fost primită; şi comisiunea a venit şi,-deşi n-avea vot hotăritor,. a avut însă vot luminător, ne-a ajutat foarte mult, căci rareori ne-am depărtat de ceea ce ni se spunea de către membrii comisiunei, fiindcă ei lucrau cu inimă ... Domnul ministru al domeniilor, An. Stolojan: Dumneavoastră aţi făcut lista şi aţi hotărît fiecare articol cu cit să fie impus. Aşteptaţi., că vă voi spune îndată ce am făcut noi. Membrii comitetului au zis : Noi nu sîntem în stare să iiotărîm la fiecare articol taxa. ce trebuie a se pune, căci nu putem să cîntărim fir cu fii* toate lucrurile; trebuie dar să facem categorii şi să zicem aşa : articolele de cari avem nevoie pentru trebuinţele noastre să fie scutite de orice taxă la intrare, deci pentru ele să facem o categorie ; articolele cari vin din străinătate şi găsesc similare în ţara noastră trebuie să le îngreunăm cu taxa proţecţionisimilui ca să favorizăm .industriile noastre,^ pentru acestea vom face altă categorie ; asemenea vom face o categorie pentru articolele cari n-au similare în ţara noastră şi cari trebuiesc lovite cu darea fiscală, pentru ca să dăm guvernului o compensaţiune, compensa-ţiunea cea mare care este onoarea tarifului şi care va fi onoarea şi a ţărei dacă se va adopta. {Aplauze.) Domnilor, pentru întîia dată ţara intră într-un sistem vamal; pentru întîia dată am ieşit din dările turceşti , cari loveau produeţiunea pămintu-lui nostru ; noi am zis : tot ce solul nostru produce să iasă din ţară liber. Chiar guvernul a venit de a dat primă de export la zahăr şi spirt; noi însă n-am putut da primă, decît am zis : să nu plătească nimic la ieşire produeţiunea solului nostru şi pentru aceasta am avut lingă noi şi alţi oameni, înalţi funcţionari ai statului, cari au fost de aceeaşi opiniune;. dovadă este raportul domnului Grigore Cantaeuzino, care s-a rostit pentru scăderea tarifului şi pentru desfiinţarea acelei jumătăţi la sută cu care sînt îngreuiate productele noastre la ieşire. Domnul prini-ministru atunci ne-a zis : Ştiţi, domnilor, ce faceţi cu aceasta ? Dacă desfiinţaţi aceste dări de pe produsele noastre la ieşire, faceţi un gol în tezaur de 2 000 000 şi .prin urmare trebuie să vă gîndiţi la mijloacele de acoperire. De aceea noi a trebuit ca la unele articole să punem dări fiscale ca să avem argumente de apărare cînd se va cere menţinerea dărilor asupra cerealelor la ieşire. Ei bine, de ce nu aţi vorbit despre aceasta, domnule Oostinescu? De ce aţi venit numai să faceţi acuzaţiuni, să loviţi în oarecari articole şi să stigmatizaţi lucrarea ? Domnul Em. Coslinescu: N-am stigmatizat nimic; am arătat dorinţa de a se modifica. Camera nu are dreptul să o amendeze? Să vedem acum ce am voit noi ? Noi am voit să facem ca ţara noastră să aibă nn sistem în facerea tratatelor de comerţ şi pe eare-1 au toate ţările cele mari ; am voit ca ţara aceasta să ajungă a-şi dobîndi adevărata sa independenţă economică, care, dacă nu este mai mare, este încă tot atît cît şi independenţa politică. (Aplauze.) 427 Zece ani de durere, zece ani de subjugare a politicei noastre economice, a tutulor resurselor noastre materiale, socotesc că au fost destul ca să deştepte pe toţi şi cu atît mai mult pe un spirit luminat ca al domnului Oostinescu. Domnilor, nimic nu este perfect în lumea aceasta şi orice lucrare omenească este supusă la erori; prin urmare, eu cel dinţii recunosc că tariful acesta are greşeli şi-l fac prinos onorabilului domn Oostinescu, ca Domnia sa să-l îndrepteze; dar totodată fac o întrebare atît Domniei sale, eît şi Domniilor voastre tutulor : Unde se poate mai uşor îndrepta o greşală ? în tariful autonom sau în tariful convenţional ? Domnul E. Costinescu: în tariful autonom. Kegreşit; fiindcă zece ani ne-am uitat cu ochii la greşelile din eon-venţiune şi n-am putut să îndreptăm nimic. Domnul Costinescu a vorbit şi despre tipografii şi a arătat că în această privinţă tariful autonom face o greşală. De acord cu Domnia sa; a fost o greşală neiertată de a se lovi cu taxe hîrtia albă, care primeşte pe dînsa toate ideile geniului şi cîteodată şi ale prostiei (ilaritate), iar hîrtia care vine purtînd pe dînsa ideile geniului sau prostiile străine să fie liberă în ţară fără nici o taxă, în vederea unei fabrice de hîrtie. în adevăr, aceasta este o greşală; dar, domnilor, toate greşelele din acest tarif stă în putinţa noastră de a le îndrepta în tot momentul, fie după îndemnul guvernului, fie după îndemnul Camerei. La ce trebuie să ţintim noi? Ca să avem un tarif autonom. Ce este acest tarif autonom? Este ceva care te pune în poziţiune nu numai să îndreptezi greşelele, dar să sileşti şi pe alţii să nu facă greşeli sau asupriri şi mai cu seamă să nu facă călcări de convenţiuni. (Aplauze.) Onor. domn Costinescu adineaori ne-a luat la refec zicînd că eu am declarat că am voit să trag pe sfoară pe guvern cu ocaziunea votărei unui alt tarif. Dar aşa să fie? într-adevăr, mărturisesc că atunci cînd a venit tariful cel mare şi exagerat de 50 la sută eu, deşi mi s-a părut că este cam mare, dar văzînd că guvernul stăruia să i-1 dăm şi zicea că are să-l aplice la toate acele ţări cari nu au convenţiuni cu noi sau ale cărora convenţiuni sînt expirate, am fost pentru a se vota acel tarif. Domnul Codrescu a luat atunci cuvîntul şi a zis: Ei, domnilor, apoi eu nu pot să votez aşa un maximum; eu voiesc să se hotărască anume pînă unde poate să se urce; şi la aceste cuvinte eu am răspuns: Lăsaţi, domnilor, guvernului mîna liberă în aceasta; Domniile voastre aţi dat atîtea şi atîtea libertăţi şi carte blanche guvernului, de ce nu i-aţi da şi aceasta ? Dar eu-i dau oricît va voi! Iată ce am zis eu atunci. Ei bine, eu aceasta am tras pe sfoară pe cineva? Mcicum, dar mi-am spus modul meu de vedere. Onorabilul domn Costinescu agăţîndu-se de acele cuvinte vine şi zice acum : Domnilor, aţi votat cu entuziasm tariful de atunci; şi, cînd s-a aplicat Eranciei acel tarif şi aţi văzut rezultatele sale, aţi început a zbîrnîi. în adevăr aşa a fost ; dar ştiţi pentru ce? Pentru că unii ziceau că este mai bine să aştepte pînă vor expira şi alte convenţiuni cari expirau peste 6 luni şi atunci să se aplice tariful la toate acele ţări; şi se întrebau pehtru ce se pune atîta grabă de a se aplica numai Eranciei acest tarif monstruos ? Şi eu am zis : Poate că guvernul voieşte să facă cum fac părinţii cari bat mai întîi pe copiii cei mai iubiţi ai lor, adică să înceapă mai întîi cu Francia, ca să vie pe urmă la cei mai puţin iubiţi. 428 ;Şi am zis acelora cari făceau astfel de obiecţiuni: Nu aveţi dreptate; eu am umblat şi am căutat să încheiem convenţiune cu Francia; am avut convorbiri cu miniştrii de acolo; am bătut la uşa dumnealor; le-am >zis : Veniţi şi faceţi convenţiune cu noi. Ei, dar se afla acolo un domn, un secretar de stat, care punea eondiţiuni. Aci zicea că nu face cu noi tratat pînă mai întîi nu vom împăca pe Godillot; apoi pînă nu vom împăca pe Guilloux, pe Lemaître 2, pe proprietarii de la fabrica de zahăr etc ... Şi eu făgăduisem că vom face cum e bine şi cu aceea le dam parola mea; mă angajam eu că lucrurile se vor pune la cale; că voi vorbi cu miniştrii şi, dacă guvernul nu va face de la sine, voi interpela eu pe guvern; şi cu toate acestea n-a voit să înţeleagă, n-a voit să încheie convenţiune cu noi. Şi pe urmă, cînd s-a aplicat Eranciei acel tarif, cu toţii au început să strige şi atunci le-am zis : Pentru ce ţipaţi acum aşa ? V-am rugat îndestul ca să faceţi convenţiune cu noi; aţi avut destul timp de a vă folosi de avantajele naţiunei celei mai favorizate, pentru ce n-aţi primit? Vedeţi, domnilor, că am ţinut un limbaj foarte aspru, cu toate că mă durea în inimă; dar mă mîngîiam cu speranţa că cel puţin aşa se va face şi cu alte puteri. Ei bine, acum cînd a sosit momentul în care are să expire şi convenţiunea cu Austria, ce vedem? Deodată lucrurile se schimbă cu totul. Aceia cari, odinioară erau pentru un tarif autonom acum ţipă, [î]i doare inima că se face un tarif autonom, că el pune dări aşa de mari; găsesc că sînt mult mai exagerate decît acele cari s-a aplicat Eranciei şi merg pînă a plînge aceşti oameni. Şi ce este mai curios şi mai frumos decît toate este că o parte din opozanţi, o parte din presa opo-ziţiunei vine şi strigă contra acestui tarif şi-l acuză de infamie. Vă declar, domnilor, că în privinţa aceasta guvernul n-a făcut nimic rău. Eu, deşi sînt din opoziţiune, viu însă să apăr guvernul pentru că «1 nu este vinovat; tot ce s-a făcut, făcut este de comisiunea numită pentru această lucrare şi de multe ori noi am lucrat chiar fără să întrebăm pe guvern; mai mult decît atît, noi membrii liberi, independenţi de guvern, avem programul nostru cel de la Mazar Paşa, pe care l-am continuat şi ne-am legat prin el în scris, că nu vom supune interesele noastre morale şi materiale influenţelor străine; că nu vom supune tariful nostru autonom nimănui, ci ne vom ţine de el; şi iată că acum unele din acele jurnale, «cari înainte erau conservatoare, deodată devin liber-schimbiste. (Aplauze.) Domnilor, dacă aş fi chemat astăzi să fac aci teorii, aş putea să vă spun şi eu că pot fi lîber-schimbist, dar numai cu o condiţiune, ca regimul liberului schimb să fie admis la Viena, la Berlin şi la Petersburg; şi atunci voi fi liber-schimbist şi încă numărul ainţ ! (Mare ilaritate. ) Ba merg şi mai departe şi vă declar că, în ziua cînd va fi republica în Petersburg, în Berlin şi în Viena, eu atunci mă fac republicanul nu cel mai roşu, dar ■cel mai cîrmîziu. (Ilaritate, aplauze.) în privinţa cuvîntului cîrmîziu, să-mi daţi voie să fac şi eu cum face domnul Brătianu cîteodată, adică să vă spun şi eu o anecdotă. în roşu sînt două culori extreme : una pentru care este un roşu foarte plăcut şi altul cîrmîziu, coquelicot *. Pe cînd se făceau alegeri pentru mine, era un paşă turcesc în Iaşi, prieten cu agentul austriac, şi care sta în casele unde este acum şcoala de fete ; acesta aştepta să i se aducă prin prefectul poliţiei depeşi despre alegeri; şi, cînd venea depeşă despre alegerea vreunuia pe care nu-1 cu- * Culoarea macului (fr.) 429 noştea, întreba : roşii sau nu ? Cind i-a venit depeşa şi despre alegerea mea, cum a auzit căm-am ales eu şi-a aruncat fesul din cap şi a strigat ; cîrmîzi!(Ilaritate.) Cum am zis, domnilor, voi fi liber-schimbist atunci cind statele despre cari v-am vorbit vor fi liber-schimbiste, dar pînă atunci nu am să fiu, nici pot să fiu. Ei ! Statele cari ne îneungiură vor să fie liber-schimbiste faţă cu noi numai atunci cind au de importat la noi, dar cind avem noi de importat *' la dînsele atunci sînt protecţioniste. La ce bun dar să mai vorbim de liber schimb ? Domnilor, noi am lucrat cu toată inima şi ţara întreagă lucrează din toate puterile pentru ca să aibă un tarif autonom. Ce va să zică tarif autonom? Acesta va să zică că, atunci cind interesul ţărei mele va cere urcarea, scutirea ori scăderea taxei în ceea ce priveşte un articol oarecare, ea să aibă dreptul a o face. Prin urmare,, cind un guvern nu se va ţine de angajament, avem şi noi cum să ripostăm., Taiiful autonom este, domnilor, trebuincios mai ales ţărilor mici, pentru că este singurul mijloc pentru ele prin care pot pune în poziţiune pe ţările cele mari de a face onoare angajamentelor lor. îtu mai încape vorbă cum că noi am dat şi pot zice că am dat tot guvernului austriac şi nu ne-am păstrat decît două avantaje, pe cari de fapt le avem, decît am voit să le consacram printr-o dispoziţiune convenţională. Toată lumea ştie cum că Yalahia Mică exporta mulţi porci îrt Austria şi că Moldova, mai ales Moldova de sus, exporta vite cornute; asemenea toată lumea ştie că în Yalahia Mică erau mai multe feluri de porci, între cari şi un fel de porci cari se numea palatini; asemenea şi în Moldova era un fel de boi care se numea boi de Olmutz. De unde această denumire? în Ungaria era un tîrg care se numea Olmlitz, unde mai cu seamă se petreceau acei boi frumoşi crescuţi şi îngrăşaţi de noi; şi între micii proprietari şi săteni din Moldova de sus era un fel de fală, un fel de re-comăndaţie cînd ziceau : Am boi de Olmlitz, ştiu să cresc boi de Olmiitz.. ( Aplauze.) Onor. domn Boerescu, Dumnezeu să-l ierte, cînd a venit cu conven-ţiunea comercială3 făcută cu Austro-Ungaria a început să bată toba cea mare; ne-a vorbit de Mircea vodă, Ştefan cel Maie etc., a atins coarda noastră patriotică şi a făcut-o să zbîrnîie. Mare lucru se zicea atunci că am dobîndit ! M se spunea că grînele noastre au să treacă în Austro-Ungaria fără plată; că vitele noastre cornute şi porcii noştri au să fie primiţi acolo ; şi cu toate că toată lumea din ţara aceasta ştia că Galiţia, că Banatul şi chiar Transilvania se hrănesc cu pînea de la noi, cu boi şi cu porci de la noi, că, prin urmare, noi am avut întotdauna dreptul de a transporta toate aceste produsuri ale ţărei noastre în părţile acelea, fără să fi avut vreo convenţiune, cu toate acestea noi am încheiat o convenţiune cu Austro-Ungaria şi aţi văzut cum s-a ţinut de convenţiune. încet, încet am ajuns la vestitul bou a căruia fotografie tot sper că o voi dobîndi. în acest timp de zece ani s-au vărsat multe laerime. în Moldova de sus marele comerţ al îngrăşatului vitelor căzînd cu desăvîrşire din cauză că în Austro-Ungaria vitele noastre nu mai erau primite, a trebuit să căutăm ca să deschidem un alt debuşeu, trimiţînd vitele noastre în. Italia, in Grecia şi la Constantinopol. * Citeşte : exportat I 430 în Moldova de sus, creşterea şi îngrăşarea boilor era pentru ţăran nn mijlpc de a-şi plăti dările şi de a-şi întreţine familia, ceea ce astăzi nu mai poate face. Ţăranul vindea la acel tîrg un bou de ai lui şi lua 500 — 600 de lei; din această sumă lua 200 de lei cu cari îşi cumpăra «doi bouleni, iar restul îl întrebuinţa la întreţinerea familiei. Din cauza lipsei de export, a ajuns ca porcul să se vîndă în Moldova cu 8 lei, porcul de sămînţă străină, englezească. Iată ce am păţit noi cu convenţiunea. Jiu o dată, ci de mai multe ori eu am interpelat pe guvern în această privinţă. Chiar amicii guvernului, şi-mi aduc aminte că însuşi domnul doniţă Sturdza a făcut o propunere în această cestiune, şi acea propunere zace şi acum în arhivele Adunărei, fără să se fi discutat. Totdauna ni s-a zis : Aşteptaţi ! Şi care este rezultatul ce am dobîndit pînă astăzi? S-au milostivit în fine pentru porci, Dar pentru boi ? ... Onor. domn Costinescu în două zile ne-a făcut istoria cauzelor urcărei preţului agiului. Nu trebuie înaltă filozofie spre a se şti aceasta. Cînd am o grădină pe care o ud de la un izvor ce-1 am chiar în grădină, neapărat că dacă ■aş strica acel izvor grădina are să se usuce ; tot aşa am făcut şi noi oprind în ţara noastră izvorul de aur care venea pe tot anul din Austria, de la 25 — 30 milioane. Iată una din cauzele agiului provocat în a doua linie şi de supresiunea porturilor france. De aceea, domnilor, am ţipat în Cameră. Domnilor, cînd o afacere internaţională nu izbuteşte, mai ales cînd e un tratat formal, această neizbutire se poate atribui la trei cauze : ori că nu voieşte guvernul a o apăra, ori că nu ştie a o apăra, ori că nu o poate apăra. Nu voi zice că guvernul n-a voit, o declar aceasta în chipul cel mai categoric, sînt sigur că guvernul a voit din toate puterile lui să iacă pe puterea vecină a-şi ţine angagiamentele luate. Al doilea : N-a ştiut. în privinţa aceasta nu mă voi rosti acum dacă a avut sau nu energie, aceasta o las de o parte, fac chiar o concesiune, admit că a ştiut. Al treilea : N-a putut. Ei bine, aci declar că aşa este. N-a putut; -căci, cînd eu făceam interpelări, erau unii din junimişti, pe cari azi-i văd cam rar aici (aplauze, ilaritate) şi cari-mi ziceau : Nu e generos din partea dumitale. — Dar de ce ? — Fiindcă ştii că guvernul nostru nu poate face nimic. — Eu nu ştiu că nu poate, dar va să zică nu poate ? Zice : Nu. A ! A ! Apoi eu vreau ca guvernul ţărei mele să poată ! Ei, cum era să poată cu un stat aşa de mare ? Domnilor, sînt trei mijloace : declararea de rezbel ? Nu. într-o zi domnul ministru preşedintemi zicea : Ce vrei ? Să declarăm rezbel ? — Ferească Dumnezeu ! Nu cer aceasta. Eu am propus alte mijloace : arbitragiul. Domnul ministru însă n-a voit, s-a speriat de arbitragiu. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Am fost pîrliţi cu toate arbi-tragieîe. Se poate; eu însă tot aveam credinţă că în această lume mare tot s-ar găsi vreun împărat, vreun preşedinte de republică, vreun papă (ilaritate ) care să hotărască cu dreptate; căci dacă văd eu pe ereticul — în limbagiu! catolic — de principe Bismarck că se duce de se adresează la papa, capul catolicităţei, într-un conflict avut cu Maiestatea sa prea fidelă şi că papa a dat dreptate ereticului, de ce să nu cred şi eu că dacă ne-am 431 fi adresat la papa, la împăratul Guillaume, a cărui onestitate şi lealitate © cunoscută şi admirată tot atît cit şi vitejia şi gloria lui, de ce să nu cred că ni s-ar fi dat dreptatea ce aveam? Dar nu s-a putut face nici aceasta. Ei bine, ce ne mai rămâne în faţa unui stat care subscrie şi nu se ţine de vorbă? Rămîne tariful autonom. Dacă noi aveam tarif autonom, cînd bunii noştri vecini unguri ar fi zis că închid graniţele pentru vitele române, atunci am fi zis şi noi : închidem graniţele noastre pentru făină-riele şi vinurile ungureşti, precum şi pentru hainele nemţeşti, pe cari le las domnului Butculescu să le zugrăvească, să le filoxereze. (Ilaritate.) Ou modul acesta dar am fi avut în mina noastră la guerre des tarifs, nu la guerre des canons, nu la guerre des ehassepots *, şi am fi zis : Voi aţi început-o, noi o sfîrşim. Dar nu s-a făcut aceasta, am răbdat şi am răbdat cu toată independenţa noastră, cu toate dubele noastre, cu toate tunurile noastre, cu toate victoriele noastre de la Plevna, Smîrdan etc., am răbdat şi em răbdat bine. Acum, domnilor, iată că a venit cestiunea preînnoirei convenţiunei; căci tariful autonom este cestiunea convenţiunei cu Austro-Ungaria, nu mai încape îndoială. Ia să vedem însă cine este mai interesat în această cestiune? Cine are să pătimească mai mult dacă nu va fi convenţiune? Qăci cu o convenţiune nepăzită .şi fără ea este totuna. Noi aveam o con-venţiune, dar dacă n-a fost păzită aţi văzut ce am păţit. Vom merge şi de aci nainte tot astfel, pînă cînd camerile de comerţ, pînă cînd bur-ghezimea din Viena, care este deprinsă să mănînce Rindfleisch**, vor ţipa şi vor striga şi vor sili mîna guvernului; pînă cînd morarii din Pesta vor ţipa şi vor striga că nu pot să facă făină bună dacă nu vor avea grîuî nostru; şi, în fine, dacă nu se va întîmpla aceasta, vom stărui pe lîngă domnul Brătianu, vom mai trage cîţiva din amicii săi şi-l vom sili să facă mai curînd un pod peste Dunăre şi atunci proprietarii din Moldova de sus, proprietarii de poveme cari au boi şi acei cari au porci, în loc să-i ducă pe drumul de fer în Austria-i vor duce peste Dunăre şi vor merge la Marea Neagră şi acolo, fiind plămînii deschişi comerţului, vor găsi un debuşeu şi-i vor vinde neapărat cu preţul care va fi acolo — căci nu putem să pretindem noi să vindem marfa noastră mai scumpă decît alţii. Iată pentru ce tariful autonom nu este şi nu trebuie să fie propus-ca bază convenţiunei, ci este pentru ţara noastră. Domnilor, revin asupra imputăm ce s-a făcut că am lucrat uşure, că ne-am depărtat de la ideile ce le-am spus altă dată, că am călcat principiul liberului schimb, că am pus dări pe producători şi că am fost prea mult protecţionişti. Ei, domnilor, iată că şi noi ţăranii de la Dunăre s-a întîmplat că am supt ştiinţa şi educaţiunea Eraneiei şi vom fi foarte fericiţi şi foarte măguliţi căci cel puţin prin intuiţiune facem şi noi ce fac şi alte naţiuni, ce face Erancia : am făcut în mic ceea ce a făcut Francia în mare. Aceste idei cari a putut trece în Francia, în Camera franceză, cînd s-a ocupat de tarife, de ce să nu treacă şi la noi ? Am înaintea mea raportul asupra tarifului din Francia şi să-mi daţi voie să vă citesc o mică frază din raportul domnului Malezieux, citit în şedinţa de la 20 decembrie 1879. Domnia sa zice: * Puşti cu ac (fr., după numele inventatorului). ** Car ne de vacă (germ). 432 „D’un autre cote, le rapport general ne serait pas l’echo fidele de ce qui s’est dit au sein de la commission, s’il entreprenait un expose de doc-trines economiques, s’il abordait le domaine de la thăorie et des idees speeulatives, alors que la commission a entendu se placer et s’est tenue, en realite, sur le terrain des faits et de l’expărience”. Şi mai la vale zice : „Un de nos honorables collegues, representant de l’un des grands centres industriels reputes Ies plus libres echangistes, rendant compte des opinions ămises dans son bureau, nous disait qu’â raison des evene-ments de 1870, en presence du mouvement ăconomique, constate chez nos voisins, notainment en Allemagne, en presence aussi du developpement de l’industrie americane, il y a vait lieu de reflechir et que tout en main-tenant ses opinions liberales il etait d’avis de prendre garde de ne pas etre dupes. Ceux des membres de la commission que la bardiesse de leur esprit ou d’autres circonstances poussaient le plus dans la voie de la liberte commerciale et que, pour Ies distinguer de leurs collegues plus reserves ou plus timides, on pourrait Ies appeler libre - echangistes etaient loin de demander l’abolition complete des droits de douane. Hs etaient, au con-traire, d’avis qu’il fallait prendre pour base de l’examen des chiffres du tarif l’etat compare, en France et â l’etranger, des moyens g6neraux de production, des conditions du travail, de la situationparticuliere de chaque industrie. La plupart affirmaient d’ailleurs qu’il ne fallait pas ouvrir nos portes â ceux qui nous fermeraient Ies leurs”. Aţi auzit, domnilor, să nu deschidem porţile la aceia cari ne-ar închide pe ale lor. Aşa să facem şi noi. Ştiţi, domnule Costinescu, ce am făcut noi, comisiunea care a lucrat la acest tarif? Am căutat pe de o parte să apărăm industria noastră, iar pe de altă parte am lăsat să intre în ţară produsele străine cari nu aveau similare la noi şi am căutat totodată să facem un venit tezaurului nostru, care, după cum aţi mărturisit, are nevoie de a fi stropit *. In Francia, cu o industrie mare, acolo ancheta a ţinut doi ani şi comisiunea însărcinată cu tariful a lucrat şase luni. Dar noi ce am făcut ? Am consultat comisiunea numită de guvern; comisiunea a ascultat pe fiecare, a arătat raporturile şi memoriele ce avea de la fiecare ram de industrie, de la făinari, de la cofetari, de la lemnari etc. Aşadar, de ce ne dai această lovitură, domnule Oostineseu? Trebuie să fie un scop, căci a se zice că lucrarea este rea numai pentru că sînt cîteva erori onor. domn Oostineseu este prea luminat ca să creadă că noi vom stărui în erorile noastre. Compunerea comisiunei noastre era aşa ... să mă ierte domnul Codreseu a spune că Domnia sa era prea proteeţionist şi cu Domnia sa era încă doi, domnul Eăducanu Ion şi domnul Tănăsescu, cari, ca comercianţi, pentru industriele cari erau mai depărtate de profesiunile dumnealor erau mai liberi-schimbişti. (Ilaritate.) Eu lucram cu comisiunea şi eram cel mai depărtat în păreri, fiindcă nu eram comerciant şi eram dezinteresat şi voiam să ocrotesc industria ... Onor. domn Brătianu rîde; Domnia sa vede în mine totdauna un opozant. Eu în cestiunile mari şi naţionale n-am fost niciodată altceva decît român. Am lucrat în comisiune şi nu mă căiesc că am lucrat, dar totodată sînt departe de a recunoaşte că lucrarea este perfectă şi de mai * Citeşte : sporit! 433 28 - c. 839 nainte ian angajamentul că între protecţionism şi liber schimbism nu voi face nici o dificultate cînd voi vedea că interesele ţărei nu se ating. Dar la lemne nu voi ceda, fiindcă nu sînt pentru a înlesni intrarea pădurilor străine în ţara mea. Qe? Pentru că nu se găseşte la noi cedru, tisa şi palisandru să las să vie stejarul, care putrezeşte în pădurile noastre? Să las să vie bradul, teiul, fagul, cari sînt la noi în atîta abondenţă încît putrezesc pe loc? Apoi, domnilor, principele de Bismarck a mers pînă la dizolvarea unei Camere cînd a fost vorba de a opri intrarea pădurilor străine în Germania. Onor. domn Costinescu şi-a uitat patria? A uitat Moldova, a uitat, se vede, pădurile lungi şi mari cari se întind pe valea Bistriţei, pe valea Şiretului, păduri vaste şi frumoase. Cum? Nu găsim noi acolo lemne de tîmplărie ? Apoi, domnule Costinescu, prea ne-aţi luat aşa de ... cam peste picior; în materie de finanţe a mers cum a mers, majoritatea a luat sistemul Domniei voastre, era o necesitate şi majoritatea avea datoria să acopere golul, şi poate pînă la un punct şi minoritatea; eu, de exemplu, am sprijinit multe, dar aci nu este aşa, aci este altminterea; aici sînt mulţi proprietari de păduri şi, dacă nu avem cedrul, avem nucul, pe care ni-1 cumpără străinii ca să ni-1 aducă transformat în mobile; şi, dacă este vorba, nucul este mai bun decît Ciperholz [sic !] al dumitale. Şi chiar aş crede că ar fi bine ca guvernul să dea ordine în Dobrogea pentru a nu se mai tăia şi vinde acei peri frumoşi şi mari ca lemne de foc, cu cîte 2 lei carul. Domnul E. Costinescu: La lemnele de foc n-aţi adăugat nici o vamă. Pentru că lemnele de foc nu merg departe; ele sînt destinate numai pentru mărginaşi şi de unde aţi voi dumneavoastră ca cei cari locuiesc în bălţile Dunărei să aducă lemnele de foc şi răchită? Dar merg mai "departe; la Constanţa, de unde se ia lemnele de foc? Lemnul de foc nu vine la Constanţă din Asia Mică cil corăbii, ci vine de la Qernavodă, dar aceasta nu face concurenţă, nu omoară pădurile noastre, căci, unde este aproape lemnul de foc în pădurile noastre, ia locuitorul de acolo, nu aşteaptă să-i vie de departe cu cheltuieli mari de transport. Domnilor, să vă mai arăt ceva foarte important; iată ce zice comi-siunea tratatului de comerţ din Prancia, care tratează toate cestiunile şi le tratează cu spirit analitic şi cu experienţă, cu spiritul practic, iar nu cu ideile speculative. Veţi vedea, domnilor, că cestiunea aceasta a preocupat şi chiar pe marea Francie, adică dacă trebuie a se face un tarif autonom sau un tarif destinat a servi numai ca tarif convenţional ? Dacă în Francia, unde toate cestiunile sînt studiate cu profunditate, unde au fost 36 de subcomisiuni şi fiecare din ele a venit cu 3 — 4 tomuri de studii şi unde, prin urmare, cestiunea era elucidată şi tot au avut loc atîtea discuţiuni; oare la noi numai două, trei şedinţe pot să fie destul? Ce preocupă ţara aceasta ? Să avem un tarif autonom sau un tarif convenţional? Tocmai cestiunea aceasta de care ne ocupăm noi a fost tratată şi în Francia şi să-mi daţi voie a vă citi şi acest pasaj din raport: Iată ce zice: „Ferait-on un tarif autonome, ou simplement un tarif destină ă servir de base aux năgociations ? La discussion de cette question complexe, si importante, si delicate, dura deux grandes săances. On fit valoir, contre le principe des traites de commerce, Ies argu-ments Ies plus sărieux. 434 Les trait^ş de commeree, dişait-on, enlevent au pays sa liberte d’acţion. Une fois les tarifs fix&s par une convention internaţionale, il n’est plus possible de les remanier que d’un eommun aecord. Si des errcur» ont 6te commises, il faut les supporter jusqu’ă l’expiration des dflăis eon-venus. De plus, en ouvrant pour rine p6riode assez longue et d’une duree determinee â l’avance les barrieres aux marehandises du debors, en s’in-terdisant d’une maniere absolue de les fermer ou simplement de les releveiv on rend l’industrie naţionale solidaire des crises resultant d’un exces de production ă l’etranger. La concurrence ne se renferme plus dans ees limites raisonnables-qui en font le stimulant salutaire et indispensable du progres; elle devient une bataille dont les suites sont desastreuses pour tout le monde, meme pour le consommateur. Quant â la stabilite, ă la securite pour l’avenir que l’on invoque comrne si necessaire aux entreprises industrielles, ainsi qu’aux operations commerciales, elles ne sont pas mieux garanties par les traitds de commeree que par un tarif general. En effet, au moyen de cette clause du traitement de la nation la plus faxorisee, clause necessaire, qu’on ne peut eviter, qui s’impose au point qu’elle est devenue veritablement du style, les articles-d’un tarif conxentionnel se trouvent, â la suite d’un trăite avec une nation de troisieme ordre, modifies du jour au lendemain, plus facilement peut-etre et certainement d’une maniere plus soudaine, plus imprevue que ne peuvent l’etre les chiffres d’un tarif general. Car toute modification, meme d’un seul ebiffre, dans un tarif general, exige l’intervention directe, immediate des deux Ohambres du Parlement, qui examinent, etudient, discutent en detail, tandis que, par un trăite de commeree, l’intervention du Parlement est en quelque sorte indirecte, mediate, incomplete. Le gouvemement etant deja engage, la question n’est plus entiere; il faut adopter ou rejeter le tout en bloc; il faut le plus souvent adopter, sous peine de crise minist:erielle, sous peine d’embarras, de diffieultes, de dangers diplomatiques; le Parlement n’est pas libre”. Vedeţi, domnilor, că chiar în Francia se zicea cum că în asemenea cestiuni Parlamentul nu este liber să arate, cum că în asemenea cestiuni se ia în consideraţiune şi cine este în capul trebilor; căci din aceasta poate să iasă o criză ministerială şi de aceea raportorul general, care este preşedintele comisiunei, vine şi zice : Mai bine, domnilor, să ne ţinem de tariful autonom, pentru că de el n-au să se teamă industriaşii aşa de rău, cum pot să se teamă de un tratat şi de principiul naţiunei celei mai favorizate; căci, cînd va veni guvernul şi va cere să modifice un articol din tariful autonom, atunci cestiunea trebuie să treacă prin ambele Camere ale Parlamentului ; iar cînd e vorba de un tratat comercial sau de principiul naţiunei celei mai favorizate, acolo nu e tot aşa. Dar să mergem mai departe; avem un exemplu viu chiar astăzi înaintea ochilor. Voi am făcut un tratat cu Germania şi i-am dat Germaniei tîrgurile noastre; Germania importă * la noi 30 pînă la 40 de milioane; noi exportăm la dînsa 4 milioane; noi n-am avut decît un singur avantaj şi acesta consta în aceea că se zice că vom beneficia de tratamentul naţiunei celei mai favorizate. Germania pusese taxe pe toate producţiunile, numai pe secară nu pusese, pentru că avea im tratat cu Ispania în care * Citeşte : exportă î 435 tractat secara era scutită de taxă şi noi beneficiara în această privinţă de tratamentul de care se bucură * Ispania. De aceea şi începuse cultura secarei să ia un mare avînt la noi şi fac apel la moldovenii cari sînt aci să spună dacă toţi agricultorii nu s-au aruncat pe secară; brăilenii, teeu-cenii, fălcienii etc. numai secară semănau, pentru c ă aceasta trecea în Germania fără a plăti taxă. Dar a început îndată Germania să se gîndească mai de aproape la ceea ce făcuse şi să caute a ne tăia şi acest avantaj. A început şi Eusia să intre pe această cale şi, fiindcă Prutul este graniţa între ambele ţări, pe un ţărm se încarcă secară rusească şi pe celălalt ţărm secară românească; însă după tractat se putea foarte lesne controla şi vedea de unde provine acea secară, pentru că fiecare căpitan de corabie este dator să aibă un certificat în care să se dovedească originea productelor ; prin urmare, cînd pleacă un vas cu secară din Moldova şi un alt vas cu secară din Basarabia şi cînd amîndouă aceste vase ajung în Galaţi, consulul german nu are decît să vadă acele certificate ca să se convingă de provenienţa secarei. Consulul german însă nu voia să cerceteze acele certificate» ci zicea : Toată secara este de provenienţă rusească, prin urmare nu dau voie. Guvernul nostru, recunosc, sînt dator să recunosc, că a făcut tot ceea ce i-a fost prin putinţă ca să convingă pe principele de Bismarck şi pe cabinetul german cum că nu este drept ceea ce face. Cabinetul german a fost nevoit atunci să declare cum că guvernul nostru are dreptate. Dar puţin după aceea propune Ispaniei a-i acorda o reducţiune la uleiurile ce ea exportă în Germania, cerîndu-i în schimb a primi şi Ispania ca secara ei să fie supusă la o taxă de vamă şi astfel am păţit-o şi noi. Prin urmare, şi aceasta să ne servească de lecţiune pentru viitor ca să ştim a ne feri şi de neajunsuri de felul acesta. Acum, domnilor, am aci o mică plîngere şi o zic aceasta cu toate că declar că am toată încrederea în guvernul acesta, cum o are şi majoritatea, pentru că şi majoritatea şi minoritatea trebuie să creadă că în asemenea cestiuni un guvern român nu poate fi condus decît de sentimente româneşti. Ou toate acestea, cînd afacerile ţârei sînt conduse de oameni cari pe lîngă patriotism mai au şi experienţa lucrurilor, atunci mai uşor se pot evita greşeli ca aceea ce s-a făcut cu ocaziunea acestei convenţiuni cu Germania. Domnilor, cînd a venit înaintea Camerei eonvenţiunea comercială încheiată cu Austria sub conservatori, au fost aci doi deputaţi din opozi-ţiunea de atunci cari au combătut-o din răsputeri şi opoziţiunea atunci nu era aşa de mică cum este acum. Ou aceasta însă nu voi să zic că guvernul este vinovat dacă astăzi opoziţiunea nu este mai mare, ci vinovat este un partid întreg care a socotit de cuviinţă să se abţie; cu aceasta a făcut mult rău ţărei, Parlamentului şi însuşi acelui partid; declar aceasta cît voi trăi, că abţinerea este totdauna o greşală şi cei cari se abţin nu recurg la acest mijloc decît atunci cînd sînt hotărîţi pentru o altă acţiune; dar, cînd nu au altă putere, atunci trebuie să vină sa lupte aci cum le-am spus-o. Acei doi oameni cari se luptau tare contra convenţiunei eu Austro-Ungaria era domnul Brătianu şi eu. Socotesc că domnul Brătianu va mărturisi că amîndoi am fost nişte buni luptători. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Erai bun luptător dumneata. Nu pot să zic eu şi de mine. (Ilaritate). * Citeşte : se bucura î 436 Eu zic de amîndoi că ne-am luptat bine. Mi-aduc aminte de cuvintele repausatului Costaforu, care, după ce a auzit cele ce spuseserăm noi în privinţa acelei convenţiuni pe care el o uegociase ca agent la Viena, se bătea cu pumnii în cap zicînd : Yai! Ce am făcut î Şi avea dreptate, căci repausatul Costaforu nu era omul care să se ii ocupat de industrie ca domnul Costinescu. îfu văzuse decît o scînteie de amor propriu naţional şi subscrisese convenţiunea. Dar peste puţin i-a văzut şi el consecinţele. Ei bine, a voit soarta să cadă conservatorii şi au căzut. Era pe atunci un instinct, o frică ca ceva înnăscut, în contra acelei convenţiuni, căci ţara nu făcuse încă experienţa ce a căpătat mai în urmă. îfoi liberalii am făcut pe acest tărîm un rezbel voinicesc conservatorilor; dar iată că venim noi la putere şi ne găsim... Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu.* Cu sluta în vatră. Cu o convenţiune definitivă sauf ratificătion des Chambres şi nu pute[a]m să o refuzăm. Atunci ne-am zis: Ce e de făcut? Era bietul Manolache Costache şeful guvernului şi, văzînd că n-avem încotro face, am zis că trebuie s-o întărim. Vine domnul Brătianu — recunosc că aceasta e ideea Domniei sale —, vine şi ne zice : îfu putem să facem altceva mai bine decît să generalizăm, să dăm şi altor state avantagele date Austriei. Şi atunci am venit cu proiectele de lege şi am dat tutulor statelor cari ar consimţi să încheie convenţiuni comerciale cu noi, le-am dat dreptul na-ţiunei celei mai favorizate. Atunci ne-am trezit cu convenţiunea încheiată gata cu Germania, pe care ne-a adus-o domnul Degră, care era agentul nostru la Berlin. Am prezintat-o şi noi Parlamentului. Articolul 20 din această convenţiune prevedea ca la cel întîi Parlament să prezintăm spre ratificare acea convenţiune. Aceasta s-a făcut, am prezintat-o Parlamentului ... Domnul preşedinte al Consiliului, I. C. Brătianu: Ara găsit încă una făcută cu Rusia. Şi cn Rusia; Camera a ratificat. Ne-am prezintat atunci ta Germania şi i-am zis : Iacă convenţiunea s-a ratificat de Cameră; dar ni s-a răspuns că nu se mai poate primi. De ce ? Nu că puternicul Bismarck, cu figura lui de Jupiter, n-ar fi putut-o impune Parlamentului german, dar ni s-a spus că în Parlamentul german sînt mulţi jidani cari văzînd că nu li se dau drepturi în ţară la noi, văzînd o convenţiune cu restricţiuni relative la jidani, ar putea face a nu se primi de Parlamentul german. Dar de atunci încoace principele Bismarck şi-a schimbat opiniunile în această privinţă. Convenţiunea era făcută în noiembrie 1877. în această vreme Germania se folosea de conveniţunea încheiată cu Austria, de avantajele ce oferea această convenţiune, şi trece 1877, 1878, 1879, 1880 şi 1881, cinci ani ; la 1881, în sfîrşit, se recunoaşte independenţa noastră politică cu cele două condiţiuni pe cari le ştiţi şi dintre care una era să dăm israeliţilor drepturi; noi am făcut revizuirea Constituţiunei, am emancipat cîteva sute de israeliţi şi atunci n-a mai fost motiv din partea guvernului german ca să refuze ratificarea. Oît pentru mine, socotesc că în momentul acela diplomaţia noastră ar fi putut să zică un mic cuvînt. Întîi ar fi zis, spre exemplu : Noi nu schimbăm fondul, dar se schimbă situaţiunea ; azi în capul ţârei noastre nu mai avem un domn vasal, avem 437 un rege, un domn independent şi, prin urmare, trebuie să vorbim ena m-ke engmu, ea suveran cu suveran. Şi principele de Monaco, care are venit ştiti dumneavoastră cit (ilaritate),- şi el cu toate acestea e suveran şt Europa întreagă n-a putut pînă acrim să-l silească de a trînti în mare acele rulete cari în tot anul produc sute de victime de vieţi omeneşti. Aveam dar dreptate să zicem atunci că nu mai încheiem o conven-ţiune în care să se zică : guvernul român etc., ci Majestatea sa Regele României etc. Dar n-a făcut aşa. Mai mult încă; putea să zică : cînd în conven-ţiune se zice că ratificarea se fera le plutât possible şi cînd în loc de acest plutât possible Germania întîrziază cinci ani, ea nu mai poate beneficia de cei zece ani întregi, deoarece trecuse jumătate din timpul cît avea să dureze convehţiunea. Nu s-a zis însă nimic şi deodată prin o iscălitură se zădărniceşte acel scop mare pe care l-am avut noi şi pe care-1 urmăreşte-şi Prancia de atîta vreme, pentru ca o dată să expire toate convenţiuniie. Căci de aceea am făcut eonvenţiuni de 6, de 7 ani, ca să expire toate o dată. Ei bine, convenţiunea cu Germania în loc să expire la 1886 va expir a d-abia la 1892. Aşadar, diplomaţia noastră a făcut o greşală. De ce? Pentru că,, din nenorocire, nu ştiu cum se întîmplă, dar cestiuni de acestea grele se dau pe umeri foarte subţiri ca să le tracteze. Negreşit că euvîntul domnului Brătianu ar avea destulă eompetinţă şi experienţă, dar Domnia sa e prea ocupat şi aşa s-a făcut că astăzi noi, în loc să fim emancipaţi la 1886, sîntem siliţi acum să mergem cu regimul convenţional pînă la 1892.' Adversarii regimului protecţionist vin atunci şi ţipă contra guvernului : Voiţi să daţi monopol în mina Germaniei pentru tot comerţul, pentru toată industria ; nu vor mai veni mărfuri din Austria, dar vor veni din Germania. Iată că acum mă fac apărătorul acelei eonvenţiuni, după ce am criticat-o şi am arătat ce greşeli mari s-au făcut la dînsa. Întîi convenţiunea. aceea nu coprinde toate posturile cari sînt în convenţiunea cu Austria şi, prin urmare, avem cel puţin jumătate din posturi cari sînt libere. Al doilea, nu se dă numai la mina Germaniei, dar şi Engliterei şi cît pentru industria Engliterei eu zic să fie bine venită, chiar de ar avea un beneficiu şi de acel beneficiu se va folosi şi Francia, fiindcă astăzi între Francia şi Englitera este un sistem vamal pot zice foarte uşnre şi marfa din Francia care nu poate să fie cumpărată direct de noi trece in Englitera şi de acolo o cumpărăm cu preţ mic. Eu, care cumpăr multă marfă franceză, o iau azi din Englitera şi unde pînă aci eu vamă, tiansport, cu tot plăteam 20 lâ sută, acum plătesc 25 la sută şi atîta tot. De aceea eu nu mă sperii şi nu văd eă dăm monopol Germaniei şi Engliterei. Este rău, deşi nu tocmai, dar punem cazul că este rău; ei bine, avem să suferim încă şase ani de zile; dar încailea de pe acum să începem a deprinde pe naţiunile străine să ne conteze de oameni întregi, energiei, iar nu de petits gargons, cărora le dă cîte o bătăiţă ca să tacă (aplauze); să începem a-i deprinde cu independenţa noastră economică. Toate puterile cele mari şi-au păstrat autonomia tarifelor lor naţionale. Eusia, Francia, Germania, Austria au pe ale lor. Lingă aceste state mari trebuie să fie şi ţara mea cea mititică, România. Suveranitatea este pentru ţara mică ca şi pentru ţara mare; să fim şi noi cu tariful autonom al nostru. Dacă vor voi tarif convenţional, [î]l vom face bucuros, 438. -dar, cită vreme vor voi să fie boieri mari şi independenţi, voim să fim şi noi, voiesc să mă mîndresc şi eu şi să ştiu că înainte de a muri am să fiu îngropat într-o ţară cu pămînt independent şi liber. (Aplauze.) Domnilor, v-am spus că avem să suferim, dar cînd mă uit la ţară şi cînd văd că nu este prea îngrijită de răul ce are să sufere, că este pregătită; şi cînd de altă parte văd ceea ce se petrece peste Carpaţi, cînd văd linguşirile eîte ni se fac dincolo pentru a încheia o convenţiune cu -dînşii, cînd văd că ziarele lor de dimineaţa pînă seara nu vorbesc decît de convenţiune, că toate Camerele lor de comerţ se ocupă de această cestiune, că deşi interpelări se fac în Cameră, vă spun drept că acestea mă încurajează şi mai mult pe mine. Apoi un interpelator care se zice singur mare şi se numeşte îfemetz, .adică neamţ. (Ilaritate.) Domnul V. Maniu: Neuman, el este german. Cînd văd că acest domn adresează interpelare ministrului de comerţ ungur şi cînd ministrul răspunde cum că, dacă România va arăta aceeaşi bunăvoinţă pe care o arătăm noi, îndată convenţiunea va fi încheiată; «dar, dacă nu va voi, atunci vom veni la Parlament ca să avizeze la măsuri, slavă Domnului că ni le vor aplica ei şi fără Parlament, aceasta mă încurajează. După aceea vine un domn Enyedi, oare zice aceste cuvinte în Parlament: ,,în toată România s-a colportat un articol din «Eeue freie Presse», s-? citit în Parlamentul din Bucureşti şi pe baza aceluia s-a constatat că Ungaria a abuzat de drepturile sale convenţionale”. Dar oratorul este convins că „ministrul unguresc n-a făcut nimic altceva decît ceea ce prin convenţiunea veterinară era avizat să facă”. Românii dar nu au nici un drept să se plîngâ, zice domnul Enyedi, fiindcă ministrul nostru, mititelul, nu a făcut alt nimic cînd le-a închis graniţele, decît a uzat de facultatea ce-i da convenţiunea veterinară! Apoi aci este cestiunea : Cum ? Domniile voastre, buni vecini, aveţi cu noi o convenţiune prin care vă mărginiţi dreptul numai cînd va fi boală de vite în Ţara Românească, numai atunci să uzaţi de prescripţiuDile contumaciei, să faceţi carantină de-a lungul graniţei cît ţine epizootia, dar îndată ce încetează să vă desfiinţaţi contumaciele şi să deschideţi graniţele; şi cu toate acestea noi de trei ani de zile n-avem boală şi tot ţineţi închise graniţele? Dumnealor fac o convenţiune veterinară cu Germania şi ne zic nouă : Poftiţi Domniile voastre de faceţi rezbel Germaniei. Şi după ce spune acestea ce avusei onoare să vă citesc, zice eă însuşi un mare om de stat al României găseşte că miniştrii ungureşti rău au apărat industria ungurească. Iată ce zice : „Un bărbat de stat român, conducător, Ion Ghika, într-o scrisoare adresată contelui Macdonald în Londra, datată 10 aprilie 1876, şi-a rîs de lipsa de orientare a guvernului unguresc şi constată că interesul industriei ungureşti la încheierea acelui tractat n-a fost apreciat cum se cuvine”. Am avut onoarea să întreb pe domnul Ion Ghika în privinţa acestei scrisori şi Domnia sa m-a împuternicit să dau cea mai mare dezminţire onor. deputat în privinţa aceasta şi mai ales că Domnia sa nici nu cu- 439 noaste pe contele Maedonald şi nici nu s-a ocupat vreodată de interesele industriei ungureşti. (Aplauze, ilaritate.) Un alt interpelator, intr-o altă ordine de idei, este un domn Hundorf; sau Hunfalvy, eu care aş avea ceva de răfuit. Dumnealor pe acolo au un ciudat mod de interpelări: se înţeleg cu miniştrii şi pe urmă vin cu raţe, sau des canards *, cum se zice (ilaritate) — întrebuinţez acest cuvînt fiindcă dumnealui l-a întrebuinţat . Acest domn Hunfalvy, care este membru al Academiei, care cercetează originale istoriei, ne tratează pe noi ea pe nişte vagabonzi, ne tăgăduieşte orice trecut. Vă aduceţi aminte, domnilor, că eu cu oeaziunea interpelărei pentru expulzaţi am citit un pasaj din o scriere a lui Kossuth unde vorbea de nişte convenţiuni proiectate sau încheiate cu guvernul unguresc pentru a se asigura Transilvaniei o administraţiune autonomă. Ei bine, ce face acest domn Hundorf? Face o întrebare primului-ministru dacă are cunoştinţă că în arhivele de la Pesta şi Viena s-ar găsi tratate încheiate între curtea de Viena şi între principele Cuza pentra a interveni noi în afacerile Imperiului austro-ungar. Auziţi dumneavoastră,, domnilor, ce fel de întrebare? Că curtea din Viena să încheie eonvenţiune eu principele Cuza pentru a răsturna regimul din Ungaria. (Mare ilaritate.) Şi cine face această întrebare? Marele istoriograf care nu avea decît să caute în biblioteca sa şi să se uite în scrierile lui Kossuth la pagina pe care o indicam eu. Dar de ce n-a căutat? Ca să dobîndească de la ministru răspunsul că niciodată nu s-a încheiat un tratat prin care să se dea dreptul altui,stat a interveni în afacerile imperiului. Dar cine a susţinut, aceasta? (Ilaritate.) Eu, domnilor, nu am nici o ură pentru nimeni şi mai cu seamă pentru Austria, stat mare şi civilizat; şi mine dacă Austria ar vrea, afară de Ungaria, să trateze cu noi, mîne am săvîrşi convenţiunea dintre noi; fiindcă Austria are trebuinţă de vitele noastre şi noi avem trebuinţă de industria ei. Dar cu ungurii nu e tot aşa. Ei au producte similare cu ale noastre şi fac influenţă chiar asupra Vienei ca să se calce convenţiunea încheiată, cu nenorocita Românie. Ei bine, astăzi e timpul să ne ridicăm fruntea sus ; nu mai sîntem vasali. Sîntem o naţiune liberă şi independentă (aplauze ) şi nu mai primim noi să încheiem convenţiuni cu acei cari nu-şi respectă’iscălitura. Care din dumneavoastră ar mai iscăli o trată cu acela care nu plăteşte la termen? Prin urmare, iată opiniunea mea individuală, Ku sînt contra eon-venţiunilor ; nu se cuvine ca o naţiune să fie izolată, ci din contra se cuvine ca naţiunile să trăiască bine între ele şi să aibă raporturi comerciale. Dar cînd o lungă experienţă ne dovedeşte cum că numai noi am dat, fără să ni se dea nimic, cum că numai noi am păzit iscălitura noastră — ei bine* în asemenea caz noi nu trebuie să mai urmăm sistemul pe care l-am urmat şi după care am păţit atîtea şi atîtea. Mă rostesc dar în mod categoric pentru tariful autonom şi declar că cu aceeaşi energie cu care am combătut, alături cu domnul I. Brătianu, convenţiunea de la 1875, cu aceeaşi energie voi susţine pentru ţara mea tariful autonom. (Aplauze prelungite.) Doresc din toată inima cum că bătrînii cari se duc să aibă urmaşi, căci cînd ne numărăm aci găsim numai trei, patru din cei bătrîni, nu mai * Ştiri false, scornituri (fr.). 440 sîntem mulţi, ne ducem şi dorim să avem urmaşi bnni. însă afacerile ţărei reclamă nu mimai capacitate, dar şi experienţă, afacerile tarei reclamă mai nainte de toate oameni ispitiţi*, nu putem noi să răbdăm ca pe capul ţărei să se înveţe bărbieria. Y-am arătat că la 1881, cînd s-a ratificat convenţiunea cu Germania pe 10 ani, s-a făcut o greşală mare de nu s-a pus numai pe 5 ani, s-ă îăcut o greşală negreşit fără intenţiime, dar prin neexperienţă. Am citit astăzi că domnul prim-ministru a trămis delegat la Yiena. Mai întîi sînt în drept a zice că in tratările diplomatice sînt oarecari reguli de etichetă, sînt oarecari reguli de ceremonial, reguli de bună-cuviinţă internaţională, care totdauna reclamă ca relaţiunele să fie reciproce, alternative ; cînd se încheie o conventiune între doi suverani, într-un exemplar se pune întîi numele unui suveran şi în celălalt exemplar se pune numele celuilalt suveran. Asemenea cînd se încheie un tractat, o dată se încheie într-o capitală şi altă dată în capitala cealaltă. S-a făcut con-veiitiunea trecută la Yiena, acum reclamă demnitatea ţărei ea conven-ţiunea care se negociază acum să se facă în Bucureşti şi trimişii Austro-ijngariei în Bucureşti vor vedea că guvernul, oricît ar fi de tare, însă nu poate să facă tot, şi acei delegaţi cari poate în Yiena vor refuza delegaţilor noştri cutare şi cutare concesiune,* în Bucureşti vor fi siliţi să le acorde, pentru că delegaţii vor zice : Aci nu este ministrul Brătianu, ci naţiunea română întreagă, care nu voieşte altfel. (Aplauze.) Alaltăieri chiar era aici, aşa mi s-a spus, un delegat al unei legaţiuni care a voit să audă cum se vorbeşte despre tarif şi cînd a auzit pe domnul I. Stiird^a vorbind şi arătînd cum s-a călcat convenţiunea şi-a luat pălăria şi s-a dus ; şi eu sînt sigur că acel delegat va face un raport şi va zice : A ! Aici nu este numai Brătianu, aici este Parlamentul şi ţara şi, orieînd va voi Domnia sa să o vadă, va vedea că aci are să fie naţiunea, că nu cu majoritatea, nu cu ministerul, ci cti naţiunea are şă fie faţă în faţă. (Aplauze prelungite.) Domnilor, diplomaţia austriacă este de secole cunoscută de foarte abilă, de foarte iscusită, ea întruneşte tot ce limbuţia are mai ales, toată fineţea diplomatică, arta limbei, tot ce poate fi mai subtil şi sînt dator să o spun ea, cu toată capacitatea onor. nostru domn ministru din afară, nu cred că va putea ţine pept diplomaţiei austriaco. Şi mai este încă ceva : unde s-a anzit ca irn ministru din afară ah unei ţări libere şi independente să meargă în persoană să negocieze? Unde s-a văzut aceasta? Au nu avem noi acolo pe trimisul nostru? în adevăr, trimisul nostru de acolo4 este un om de toţi stimat şi respectat, însă Domnia sa a avut mina rea. Domnia sa a negociat şi a sprijinit mai mult decît toţi, ea ministru de finanţe, convenţiunea de la 1875 şi en sînt sigur că însuşi Domnia sa nu doreşte şi nu primeşte sa negocieze şi acum şi poate de aceea s-ă dus ministrul din afară. Dar eu voiesc ca în această cestiune să nu negocieze un ministru, ci ministerul întreg şi mai cu seamă onor. domn Brătianu, căci Domnia sa este umărul cel mai puternic. în adevăr se zice că cavaleria uşoară va merge acolo, dar de multe ori cavaleria uşoară face cîte o re-pezitură care compromite corpul întreg de armată. Şi dar, luîndu-mă după greşelele cari s-au făcut cînd s-a întărit convenţiunea cu Germania* rog pe domnul prim-ministru şă-şi păstreze Domniei sale şi guvernului său * Cu experienţă. ....... dreptul, de a negocia aci în ţară. în adevăr, este telegraf, sînt telefoane* etc., dar experienţa a dovedit cum că cifrele lesne se pot dezlega. Conjur dar pe domnul ministru să lase să se facă propunerile de-contractare la Yiena, însă convenţiunea să se facă aci în ţară şi terminmd voi zice spre a asigura pe domnul Costinescu care a căutat să ne ducă pe o cale pe care nu trebuia să pună cestiunea, [î]i voi zice să fie sigur că la discuţiunea specială asupra articolelor voi fi alături cu Domnia sa şi vom căuta să nu facem din tariful autonom un monopol pentru Germania şi Austria, ci vom căuta să protegem cît se va putea mai mult interesele noastre economice. Eu voi fi alăturea cu Domnia sa, dar [î]l rog şi pe Domnia sa să nu vină să zică de la tribună ceea ce ne-a descurajat, Domnia sa, care este cu secretele lui Jupiter, să nu vină să ne zică : Aş dori şi eu ca ţara mea să aibă un tarif autonom ; căci cu dorinţe numai nu se satisfac interesele ţărei. Domnia sa vine să declare că are să voteze cu acei cari vor vota pentru tariful autonom (aplauze) şi, cînd va face aşa, atunci va vedea cum ştiu şi eu să fiu gentil gargon5. (Aplauze prelungite.) Asupra discuţiei pe articole. Domnilor, cînd onor. domn Costinescu a criticat tariful în părţile* sale esenţiale, eu am avut onoare să-i răspund, pot zice, în numele întregului comitet al delegaţilor, că noi am lucrat din toată inima şi am lucrat în dorinţa de a face ca ţara aceasta să ajungă a avea odată un tarif autonom, ca să poată pe cale pacinică uza de represalii. Am adăugat însă cum că lucrarea noastră nu este perfectă; cu atît mai mult că era două curente: unul care voia — dacă nu în comisiune, dar împrejur — să se facă un tarif cît de jos şi altul care voia să meargă cu proteeţionis-mul pînă la exăgeraţiune. , Eu unul am primit să se scadă cît de jos cu eondiţiune numai să avem un tarif autonom de fapt, iar nu de formă. Cu această eondiţiune dar cred că şi colegii mei vor primi să meargă înapoi ... Domnul AL Jonescu: Ger cuvintul în cestiune de regulament. Acum voi să fac o întrebare : S-a hotărît să luăm în eonsideraţiuile tariful şi l-am luat; s-a hotărît să procedăm la discuţiunea pe articole* dar s-a făcut obiecţiune ca să nu discutăm articol cu articol, fiindcă atunci ne vor trebui 3 luni, ci pe categorii. Cred că şi acesta va fi un mijloc ca să ajungem la un rezultat, pentru că în adevăr recunosc că greşeli s-au făcut, fiindcă comitetul delegaţilor nu a pus cifrele, numai s-a rostit asupra categorielor şi s-au însărcinat delegaţii guvernului să pună cifrele* cari au spus că sînt greşeli pe ici, pe colea. Credeţi dar Domniile voastre că, dacă acum vom merge înapoi la secţiuni, oare nu slăbim chiar lucrarea noastră ? Replică lui N. Ionescu Domnilor, în urma declaraţiunei făcută de domnul preşedinte al consiliului, dacă aş mai vorbi n-ar fi decît să prelungesc fără nici un folos această discuţiune. Doresc foarte mult şi eu să intrăm cît mai curînd în discuţiunea pe articole a tarifului autonom şi de aceea mă mărginesc numai a spune onor. meu coleg din opoziţiune, domnul N. Ionescu, că Domnia sa nu 442 im-a înţeles. Eu am primit să se trămită din nou această lucrare în cercetarea comitetului fiindcă găsesc că este loc de a i se face oarecari îndreptări şi în acelaşi timp, ca membru al comitetului delegaţilor, era o delicateţă clin parte-mi de a nu mă opune la propunerea făcută, căci altfel ar fi fost să recunosc că lucrarea comitetului delegaţilor la care ani luat şi eu parte este o lucrare perfectă. Chiar cînd domnul Costinescu a luat cuvintul şi a atacat din toate puterile sale acest tarif, eu am zis că m-ain luptat şi mă voi lupta să pregătesc ţârei mele un tarif autonom bine făcut şi că nu este nici un sacrificiu pe care nu l-aş face pentru a ajunge la acest rezultat; şi, dacă «este vorba de cifre, le sacrific foarte uşor pe altarul patriei. Aşadar, eu nu pot să mă împotrivesc la trămiterea din nou a tarifului autonom la comitet, (Iar sînt dator a zice că, dacă se crede că comitetul a făcut greşeli şi că acum el are să ia tariful din nou în studiu şi să-l refacă, aceasta este o iluziune. Totodată rog pe domnul Ionescu să-şi aducă aminte că eu am zis că sînt greşeli în acest* tarif şi am recunoscut unii din membrii comisiunei de guvern s-au înşelat asupra cifrelor. {întreruperi.) : Cifrele nu au fost puse de către comitet; n-am zis eu aceasta. Comitetul a pus principiul tarifului autonom, atît şi nimic mai mult. Domnulministru al domenielor, An. Stolojan: Ger cuvintul! Domniloi’, eu nu am făcut, nici fac cu ocaziunea aceasta o cestiune »de opoziţiune, pentru că nu am voit şi nici voiesc să se prelungească prea mult facerea acestei lucrări, căci s-ar putea întîmpla ca în timpul acesta să se încheie convenţiunea, să se aducă aci şi să se discute, să rămîie definitivă mai înainte de a avea noi un tarif autonom votat. Iată, domnilor, pentru ce eu am crezut că nu trebuie să facem dificultăţi guvernului. Acum, fiindcă am cugetat astfel, am văzut zicîndu-se de către unii că în cestiunea aceasta eu sînt opozant, iar de către alţii că sînt guvernamental. Mă cred dar dator a declara tutulor acelora cari zic că sînt guvernamental că eu. sînt opozant, precum şi tutulor acelora cari zic că .sini opozant le voi spune că sînt al ţărei mele şi al intereselor ei ... Domnul N. Dimancea: Atunci eşti guvernamental, fiindcă aceste interese le apără şi guvernul. Sînt cum am mai zis, reprezintantul intereselor ţărei mele şi cînd va veni convenţiunea în discuţiune vom vedea dacă domnul Dimancea, va combate astfel cum am să combat eu. Replică lui E. Costinescu Domnilor, cînd s-a votat luarea în consideraţiune a tarifului autonom, s-a votat pentru că ţara era nerăbdătoare să dea guvernului un tarif autonom pe care el [î]l cerea. îtu se va putea susţine că a urmat o discuţiune matură în privinţa principielor cari trebuia să conducă aşezarea tarifului autonom. Au fost doi cari au ţinut mai ales Camera în activitate : a fost domnul Buteuleseu, care a aprobat tariful în spiritul său general, dar care l-a combătut în detalie, cerînd urcarea taxelor; Domnia sa s-a arătat campionul protee- 443 ţionismului şi, să-mi permită a zice, unui protecţionism chiar exagerat dacă în privinţa protecţiunei intereselor ţărei poate să fie exageraţiune. A venit în urmă domnul Costinescu şi a atacat tariful din un punct <1& vedere cu totul opus, găsind taxele prea exagerate. Domnia sa a făcut atunci un lung discurs, foarte interesant, în care cerea scăderi şi văd că şi astăzi Domnia sa, consecvent cu teoriele Domniei sale, cere scăderi ... Domnul Em. Costinescu: N-am cerut nici scăderi, nici adaose; am cerut să nir votăm valoarea obiectelor.. . De la un om inteligent ca dumneata, oamenii cari nu sînt nici ei tocmai proşti înţeleg foarte bine ce voiţi. Aţi zis să se pună mai întîi taxa ad calorem ... Domnul Em. Costinescu ; Din contra, eu voi să se spună cit la sută şi asupra acelui cit la sută să se discute. Domnilor, mai înainte de toate trebuie să spunem ee votăm; votăm noi ceva definitiv şi pe care nu putem să-l schimbăm? Atunci mă pun cu toată atenţiunea a discuta oricît de mult, pentru ca să rămînă invariabili şi definitiv ceea ce se va vota. Dar acela ar fi un tarif convenţional şi eu nu voiesc tarif convenţional. De aceea rog pe biurou sa binevoiască a-mi acorda dreptul de a discuta pe larg mai ales articolul 1, căci de aci atîrnă tot ce trebuie votat. Domnul preşedinte: Da; însă să ne ţinem numai în articolul 1. Votăm noi un tarif asupra căruia să ne păstrăm suveranitatea? în asemenea caz nu trebuie să perdern mult timp, fiindcă sîntem stăpîni să îndreptăm lucrarea noastră oricînd vom voi. Onor. domn Xonescu făcea ieri observaţiunea că articolele chimice nu s-au studiat bine, cu toate că aveam între noi o persoană foarte capabilă, pe fostul director al Monetăriei statului. Ei bine, dacă vom vota aceste articole, după lămuririle date de domnul Ionescu, ar putea Domnia sa să ne asigure că nu vom face nici o greşală? Aşadar, cum este mai bine? Mai bine este să votăm un tarif convenţional, sau să votăm un tarif asupra căruia să ne păstrăm suveranitatea noastră de a-1 sui sau scădea după puterile şi convenienţele noastre? Dacă votăm azi un tarif susceptibil de a fi sporit sau scăzut, eu primesc orice scădere, fiindcă ştiu că am posibilitatea de a îndrepta greşaia. Domnilor, eu regret foarte mult că discuţiunea aceasta şi în Cameră şi afară din Cameră, şi mai cu seamă în presă din nenorocire, a produs multă confuziune din cauza diferitelor teorii cari s-au susţinut. A venit teoria liberului schimb. Cine în teorie nu este pentru liberul schimb? însă, mai întîi de toate, pentru a sprijini această teorie trebuie să fie doi liberi-schimbişti, adică două părţi cari să voiască schimbul liber între dînsele şi noi văzurăm chiar în jurnalele de ieri austriace cum Austria în noul său tarif se arată a fi statul cel mai protecţionist, fiindcă ridică taxele nu cu 10 la sută sau cu 20 la sută, cum facem noi, dar cu 100 la sută, cu 200 la sută, cu 300 la sută şi chiar cu 400 la sută 1 Astfel vedem pînza cerată care se impune cu 300 la sută, astfel vedem seul care se suie cu 300, cu 400 la sută. Apoi, cînd vedem că un stat care se află în relaţiuni comerciale cu noi vine şi sprijine protecţionismiii exagerat, să venim noi cu teoria liberului schimb? Domnul Em. Costinescu: Dar cine vine cu liberul schimb? Dumneavoastră aţi atacat taxele noastre de exagerate, cînd noi nu le-am urcat decît cu 25 la sută, iar nu cu sută la sută şi cu două sute, cu trei sute la sută, cum fac vecinii noştri. Eu zic că nu voi vota tariful convenţional, ci voi vota tariful autonom, pe care nu înţeleg să-l sacrific nimănui. Cu toate acestea voi vota împreună cu domnul Costinescu orice scăderi pentru că mine, poi-mîne voi vedea cum mergem cu acele cifre şi, dacă voi fi făcut greşeli în privinţa industriei ţărei mele, le voi putea îndrepta, voi scădea dacă va fi ceva de scăzut şi voi adăuga de va fi ceva de adaos; unde va fi bine ca un articol să fie scutit de tot, se va face astfel; dar cînd văd că alţii fac exageraţiune de sus pînă jos, în toate faţă cu noi, atunci voi să fac şi eu să se audă în parlamentele străine şi să se ştie că a trecut timpul de a ne mai trata cum am fost trataţi pînă acum şi în loc de die dumme[n~] Walachen * voi mai bine să ni se zică die hluge[nj W alachen **. (Aplauze.) Aceste idei au să mă conducă în toate dezbaterile de la început pînă la fine. Eu voi să trăim bine cu toate naţiunile, dar nu voi să ni se mai dea ocaziunea de a mai face atîtea interpelări în Cameră guvernului pentru ce s-a schimbat sistemul graniţelor din libere în prohibite ; nu voi să mai avem nevoie a întreba guvernul ce face în cutare cestiune călcată de statul cu care avem convenţiune; nu voi să ni se mai zică că este epizootie în ţară şi cînd Rusia va deschide graniţa Austro-Ungaria s-o închidă şi viceversa. Nu voi să mai fim nevoiţi a face astfel de întrebări pe toată ziua guvernului nostru. (Aplauze.) Trebuie să fim respectaţi, nu după titluri pompoase şi după vorbe mari, ci în urma sîngelui acelor 15 000 de eroi vărsat sub redutele Plevnei. Avem dar dreptul să cerem să ni se facă propuneri oneste cînd ni se fac. (Aplauze.) Declar domnului Costinescu şi la toţi că voi vota orice vor voi; însă voi să rămîie ţara stăpînă pe tariful ei autonom. Nu voi să afişăm tariful autonom ca un rezbel pentru că nu sîntem în stare să răspundem cu tariful nostru nici lui Krup, nici lui Martigny; naţiunile cele mici trebuie să fie de trei ori mai cu minte şi mai înţelepte decît cele mari; ele nu trebuie să provoace ura, ciuda şi războiul, ci prin mijloace paci-nice, cum a zis foarte bine domnul Ionescu, să căutăm a fi stăpîni în ţara noastră : charbonnier, maître chez soi. (Aplauze.) Asupra cuantumului unor tarife 6. în privinţa trimiterei sau netrimiterei la comitet sînt indiferent, cu atît mai mult că ministerul a zis să meargă toate amendamentele la comitet ca să se studieze. Cu toate acestea, am a zice două curante. Nu am aici toate documentele, dar am noul tarif austriac publicat la 5 mai în care se vede că taxele sînt puse pe greutate şi pe suta de kilograme. (întreruperi.) Yorbesc de un guvern care este maestru în asemenea materie ... Domnul Em. Costinescu: Dar cum l-a votat Camera? * Românii proşti (germ.)* ** Românii deştepţi (germ.). 445 Este o modificare mare a tarifului general propus mai nainte şi /votat în 1882; acela este pe suta de kilograme la greutate şi tot în conformitate cu acel tarif votat de patru Camere este şi amendamentul făcut ... (întreruperi ) Vă spun că este un proiect înfăţişat de guvern mpdificînd tariful general de mai nainte care este votat de patru Camere, de ambele părţi ale monarhiei, pe sistemul acesta : luînd suta de kilograme şi greutatea. (întreruperi,) O voce: Cît timp au studiat ca să-l poată face? (întreruperi.) Altă voce: Să luăm tariful austriac. Noi am pus juncii 7 lei şi tariful modificărilor austriac pune trei fiorini în aur, cari fac tot 7 lei ; pentru viţei la noi este 3 lei ; la ei este un fiorin şi jumătate, care vine mai tot acolo ... Domnul preşedinte al consiliului, I. C . Brătianu: Austro-Ungaria are nevoie să se protejeze contra vitelor nostre ; noi însă nu avem această nevoie. Eu nu zic că să protegem vitele noastre, dar protestez în, contra celor zise de domnul Costinescu, că noi am pus taxe mai mari deeît Austria. Am văzut că domnul Costinescu s-a ofensat cînd a văzut taxa asupra lacherdei. ÎToi am pus taxa la lacherdă de 25 lei şi Austria a pus 40 de Iei. Yedeţi, domnilor, că preţurile puse de noi nu sînt deloc exagerate. Asemenea taxa pusă asupra caracatiţei, midielor şi stridielor n-a convenit domnului Costinescu. Se vede că Domnia sa mănîncă multe de acestea, este gurmand. Dar şi aci taxele Austro-Ungariei sînt mult mai urcate deeît ale noastre. . Eu mă tem dar că are să mi se zică că am fost ultraprotecţionişti pentru că, precum vedeţi, în alte ţări sînt nişte taxe cu mult mai mari 'deeît ale noastre. "Noi avem în ţara noastră pentru gastronomii noştri melci şi raci şi cu toate acestea vedem că nu prea se mănîncă. Eu însă nu mă opun la reducerea ce s-ar propune şi la aceste taxe, ca să fac plăcere gastronomilor noştri cari ar voi să mănînce ere-vete şi stacoji ieftini. De aceea, domnilor, nu trebuie să vă preocupaţi de această parte a tarifului, pe care, cum aţi văzut, şi onor. domn Costinescu a declarat că o primeşte; căci nici Domnia sa, precum poate şi alţii mulţi dintre noi nu va găsi că taxa pentru caracatiţă, pentru stacoji şi midii este prea scumpă, căci 90 de lei pentru 100 de kilograme nu este mult. Domnul preşedinte: Nu am ajuns acolo. Această eestiune este la capitolul 1. Domnul I. Lupulescu: Nu, este la a doua categorie. Primesc să discutăm această eestiune la a doua categorie. Explicaţii lui E. Costinescu. Eu sînt cu totul de opiniunea domnului Costinescu 7, dar Domnia sa uită un lucru, că acest tarif atît de lovit de Domnia sa a făcut un pas mare, căci am lăsat sistemul oriental al capitulaţiunilor turceşti, cînd se lovea şi la intrare şi la ieşire productele solului şi industriei, 446 noi am desfiinţat de sus pînă jos toate dările la export; am desfiinţat multe şi multe dări, precum aceea de 1 la sută pe cereale şi am des-fiinţatro deşi domnul prim-ministru se opunea, poate cu oarecare cuvînt. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu; Dar aceea avem să o mai discutăm. Auziţi ? Apoi, domnilor, trebuie să avem această concliistă, căci nu ar fi logic ca noi să dăm prime de export la unele produse şi la altele să punem dări la export ; dăm primă spirtului, iar griului şi porumbului, cari se produc cu atîta greutate, statul le pune dări’de 1 sau 2 la sută. Ţi-aduci aminte, domnule Costinescu, că cel dinţii pas pe această cale s-a făcut îndată după Unire în timpul lui Barbu Catargiu, cînd am respins obiceiul turcesc de a avea statul drept să ia şi la import şi la export 7 la sută şi am scoborît la 1 la sută. De aceea, domnilor, cred că am făcuţ bine acum cînd am lovit stacojii, stridiele şi altele. Să stăruiască dâr domnul Costinescu ca să dobîndească de la domnul prim-ministru a nu lovi cerealele şi produsele noastre la ieşire şi atunci voi fi cu Domnia sa. Eu, cînd văd că în Occident sîntem loviţi cu taxe de 50 la sută şi ameninţaţi din toate părţile, neapărat că trebuie să mă gîndesc a da ţârei mele debuşeuri şi alt debuşeu nu putem avea deeît Orientul. De aceea trebuie să facem toate concesiunile Orientului şi am văzut cu durere că cu tariful vechi produsele Orientului au fost greu lovite. Am văzut la Constanţa că venise un călugăr din Sîntul Munte cu icoane tipărite şi, fiindcă la vamă călugărul a văzut cit de greu au fost impuse acele icoane, le-a aruncat în marc. Din nou asupra cuantumului unor tarife. Vom pune taxe mai mari pe cărţile de joc. Domnul preşedinte al consiliului: Să nu glumim clnd sînt în joc lucruri stilns legate de existenţa ţârei. Domnilor, trebuie să se ştie de pe acum că deficite se vor produce şi aceasta nu pentru că cei ce vor fi la guvern fac risipe, ci pentru că am voit să uşurăm pe producători; prin urmare, producătorii trebuie şi ei să găsească mijloacele prin cari au să se acopere deficitele bugetare. Aceasta să fie bine lămurit. Să rupem cu obiceiurile turceşti. Domnul preşedinte al consiliului: Am fost între cei dîntîi luptători ca să dezvăţăm pe români de obiceiurile turceşti. Noi liberalii astfel am luptat totdauna. Nu a fost numai aci un centru de liberali, ci şi în Iaşi. Domnul preşedinte al consiliului: Cînd vorbesc de liberali, înţeleg partidul liberal al României întregi, iar nu numai al unei singure provincii. Atunci vă mulţumesc. Domnul vicepreşedinte: Acum, domnilor, voi pune la vot propunerea domnului Sefendache de a se înapoia la comitetul delegaţilor tot tariful, cu dreptul bineînţeles pentru fiecare domn deputat de a prezintă orice amendament la comitetul delegaţilor... Prin biurou, conform regulamentului 8. Asupra taxelor puse pe cărţile didactice. 44? Domnilor, eu voi să spun că asupra acestei cestiuni nu s-a discutat bine ; şi nu este vina domnului Ionescu 9 dacă nu s-a explicat cestiunea. în privinţa aceasta voi spune o anecdotă, pentru care rog pe domnul raportor să nu se supere fiindcă nu o voi spune cu un spirit maliţios. Se pretinde că un grec şi un turc mergînd să se judece, după ce şi-au pledat fiecare dintr-înşii cauza înaintea unui judecător, care în tot timpul acela dormise, l-au deşteptat întrebîndu-1 care este părerea lui şi el a răspuns : Turcul să plătească. La noi turcul trebuie să fie onor. domn Lupulescu; Domnia sa este cam vinovat; trucul domn Lupulescu să plătească, căci era datoria Domniei sale să arate domnului Ionescu cum sta cestiunea. Cestiunea este aşa. Isoi am voit să scutim producţiunile literarie, căci cu fabrica noastră de hîrtie nu putem îndestula toate trebuinţele noastre, şi am zis : Ucideţi toată producţiunea noastră intelectuală dacă veţi hotărî ca să se întrebuinţeze numai hîrtia de la Letea şi pe lîngă aceasta mai faceţi un rău tipografilor români în favoarea tipografilor străini, căci toate cărţile românilor din Bucovina şi din Ardeal, cari atacă guvernul unguresc, se tipăresc în tipografiele germane sau ungureşti. / • - Domnul AL Popescu: Afară de „Tribuna”. • Dar „ Gazeta Transilvaniei” nu* bătrînul Eekart a tipărit toate faptele Bevoluţiunei de la 1848 din Moldova în Cernăuţi. Asemenea şi cărţile didactice româneşti se tipăresc in Cernăuţi şi Braşoy. • • Am discutat mult cu domnii tipografi în această privinţă şi le-am zis : Domniile voastre cereţi ca să lovim cărţile cari se tipăresc în Transilvania, însă nu o putem face deoarece voim să întreţinem o comuni-eaţiune intelectuală între noi, şi atunci Domniele lor au zis „Noi nu tăgăduim folosul imens ce aduce cult ur ei naţionale ca operile străine să intre în ţară fără vamă, conform articolului 367, însă credem că sînt mijloace spre a se ocroti şi interesele morale ale ţărei şi cele materiale sau economice, adică în sensul că : Operile literare, ştiinţifice, artistice etc., în orice limbă, şi orice fel de publieaţiuni tipărite sau litografiate, broşate sau nu, însă cari nu sînt * de autori români sau editori, ori străini vStabiliţi în Bomânia, să fie scutite de vamă”. Ce au cerut tipografii ? Au cerut ca noi, în interesul unei arte foarte însemnate, în interesul instrumentului care răspîndeşte şi păstrează produsul cugetărei umane, să iiotărîm. ca un autor care tratează o cestiune românească şi care în genere nu poate să fie decît român să nu trămită să-şi tipărească opera, lui la o tipografie germană, ungară sau franceză, deoarece această artă a făcut şi la noi progrese imense. Asemenea şi autorii străini din ţară să fie ţinuţi să tipărească operile lor tot la noi. Eu vă mărturisesc că eram pentru această măsură. Dar în comi-siune a urmat discuţiune şi s-a zis că tipografiile de aci încă n-au ajuns acolo ca să reproducă unele scrieri cu toată acurateţa. Atunci s-a zis : Cărţile didactice nu se pot introduce în şcoală fără autorizarea Ministerului Instrucţiunei Publice şi nu voim să se tipărească aiurea. * Citeşte : cari sint! 448 • Cărţile didactice cari nu sînt tipărite în ţară, cari nu sînt aprobate de guvern, nu le oprim, dar voim să ocrotim industria tipografică şi voim să oprim cărţile neaprobate de minister. Cestiunea este aci, ca cărţile didactice, declarate didactice de minister, să se tipărească în ţară; aceasta am înţeles noi. Cît pentru cestiunea de broşat şi nebroşat, aceasta este altceva; noi am voi să ocrotim pe lingă tipografi şi pe legătorii de cărţi şi de aceea orice carte care vine broşată din străinătate, din Prancia, din Germania, noi o primim liber; dar îndată ce cartea vine legată trebuie să plătească. Noi înţelegem să lăsăm toate producţiunile inteligenţei umane să intre în ţară şi cu atît mai mult producţiunile inteligenţei române; dar nu mai facem excepţiune în privinţa cărţilor didactice declarate de alt fel, cari se tipăresc în străinătate cu hîrtie străină, cu tipar străin. în străinătate se tipăresc, cum ştiţi, un nămol de romane traduse de străini, romane cari de multe ori păcătuiesc atît prin lipsa de morală, cît şi prin schimonosirea limbei. Noi n-am înţeles să ocrotim asemenea tipărituri făcute de străini şi traduse de străini, cari nu cunosc limba şi cari vin să facă concurenţă tipografilor noştri şi literaţilor noştri. V-am spus, domnilor, că n-am înţeles deloc ca prin acest articol să protegem fiscalitatea. Am voit numai să întîmpinăm cererea tipografilor români, cărora ştiţi că le datorăm o mare parte din cultura noastră intelectuală. Asupra taxării lemnelor din import. Domnilor deputaţi, în comitetul delegaţilor domnul Codrescu şi eu am combătut foarte mult libera intrare a lemnului străin în ţară; am fost însă învinşi de majoritate. S-a propus pe urmă, ca un cMp de tranzacţiune şi s-a admis ca să se pună 10 la .sută; eu rămîn credincios acelei hotărîri a majorităţei la care am aderat, dar nu pot decît să combat din toate puterile afirmaţiunea domnului Disescu cum că în ţară nu sînt păduri de ajuns. Eu socotesc, şi-mi permit un mic sfat pe care-1 dau tinerilor: în cestiunile generale cari privesc ţara şi unde se cer cunoştinţe speciale, că ar face bine ca înainte de a afirma să cunoască. Pe cît ştiu, onor. domn Disescu n-a trecut Mileovul şi mai ales nu s-a preumblat prin munţii noştri, cu tot biletul de liber parcurs care-1 are. Dacă s-ar fi dus prin Suceava, Bacău şi Piatra, s-ar fi bucurat văzînd marea mulţime de păduri ce avem şi s-ar fi întristat văzînd că acele păduri putrezesc pe loc. Din noii asupra acestor produse. Onor. domn Şendrea a găsit de cuviinţă să arate chipul cum s-a tratat cestiunea în sinul comitetului delegaţilor şi să spună chiar că au fost cestiuni cari s-au admis în unanimitate ... Domnul Şt. Şendrea: Nu este aşa în ce priveşte cestiunea de principiu ? Să-mi permiteţi să arăt şi eu în cîteva cuvinte ce a fost în sensul comisiunei şi cum s-au petrecut lucrurile în privinţa lemnului. Domnul Şendrea susţine că în sînul comitetului s-a admis că lemnul este o materie primă. Ar fi trebuit, domnilor, dacă ne-am fi pierdut 449 timpul spre a discuta că griul, că lina, că lemnul nelucrat, că metalele în fine sînt o materie primă, ar fi trebuit să demerităm cu desăvârşire i încrederea ce ne-aţi dat şi chiar cu escortă să ne trămiteţi undeva ... (mare ilaritate) unde se tratează asemenea cestiuni şi unde unii sînt pentru şi alţii contra. Dar nu a fost aşa. Discuţiunea cea mare în comitet a fost dacă pădurile noastre trebuie să fie ocrotite în faţa pădurilor străine. Unii au susţinut că o ţară care are păduri ce putrezesc, că ţara aceea nu trebuie să favorizeze . lemnele străine. Despre aceasta a. fost vorba, de lemnele ce ne vin din străinătate. în privinţa acestor lemne toţi am fost de acord că trebuie lovite. Dar s-a ridicat o eestiune între noi în interesul fabricelor, că trebuie să se facă o excepţiune în privinţa materialului ce fabricele consumă. Aci a fost nenorocirea care a dat loc la atîta discuţiune în comitet , ca şi aci în Cameră. Şi aci o mică paranteză. Regret foarte mult că cestiunea s-a tratat în mod subiectiv, regret că s-a zis cuvîntul de Goetz şi cuvîntul de Theiler10. Efectul ar fi că ne-am vedea în poziţiunea în care se afla oraşul Abdera : ne-am vedea împărţiţi între goetzisti şi theilerişti. Eu am convingerea că nu există nici goetzisti, nici theilerişti, ci că toţi sîntem români cari vrem să ne ocupăm de un mare articol al producţiunei acestei ţări, articol care în toată puterea cuvântului trebuie să fie protejat, precum vedem în alte ţări că cu exageraţiune chiar se apără productele ţărei. Nu voi cita decît măsurile violente chiar luate contra celor mai buni amici de către principele Bismarck, pentru a apăra avuţia forestieră a Germaniei. Domnilor, am zis cuvîntul de Abdera; să vă spun ce s-a petrecut acolo, ca să nu cădem şi noi în starea aceea. Abdera avea pretenţiunea de a imita în totul pe Atena : pretindea că Minerva a făcut şi pe Abdera şi pe Atena şi, lăudîndu-se de originea lor, de a fi avut pe zeiţa inteligenţei ca fundatoare, fiecare se silea ca să se întreacă; Abdera în special căuta să . imiiu în totul pe Atena. Aşa, spre exemplu, abderiţii văzînd că atenienii ridică o statuă foarte frumoasă în onoarea Minervei, îndată s-au adresat şi ei la acelaşi sculptor vestit ca să le facă şi lor o statuă. S-a făcut tot de aceeaşi mînă, tot de Praxitele, însă aci a fost discuţiune; atenienii hotă-rîseră^ca statua lor să fie pusă în templu ; abderiţii au zis : Proştii, astfel de statuă^ frumoasă nu se pune în templu, a noastră s-o punem pe_ o piatră publică, ca s-o vadă toată lumea, şi au pus-o pe o colină înaltă. înţelegeţi însă că, statuele şi una şi alte avînd aceeaşi mărime, pe cînd cea din templu putea să fie admirată în toată frumuseţea şi splendoarea ei, la Abdera fiind prea sus pusă nu se vedea decît picioarele, iar corpul [îl] vedeau corbii şi ciorile. Au auzit după aceea abderiţii că 1a- Atena s-a făcut o fînt-înă foarte frumoasă şi au comandat şi ei una şi mai frumoasă, dar în momentul aşe-zărei, atunci au văzut edilii municipalităţei Abdera că nu aveau apă. Pe urmă s-a întâmplat că un negustor din Abdera a hotărît să meargă la Megara şi a închiriat un asin; pe drum călătorul văzînd căldură foarte mare s-a dat jos de pe măgar şi s-a- pus la umbra măgarului. Atunci proprietarul a zis : Stăi, pînă aici, domnule; eu ţi-am închiriat măgarul, dar nu şi umbra lui şi de aci a şi rămas zicatoarea grecească izepl ovou oxt.a?, pentru umbra măgarului. Atunci s-au întors amîndoi înapoi la Abdera şi au început proces mare. în Abdera erau doi regi, doi suverani; era suveranul spiritual şi suveranul politic; era un rege şi un pontifice ; ei bine, s-a întîmplat că regele s-a rostit pentru măgar şi arhiereul pentru umbra măgarului şi aşa s-a împărţit Abdera întreagă în măgărişti şi umbrişti. Care a fost rezultatul? Rezultatul a fost că unii au pierdut procesul la prima instanţă şi 450 alţii la a doua şi astfel s-a amestecat şi rezbelul civil între dînşii. Atunci în vremea aceea abderiţii aveau obicei de a cultiva mult broaştele, cari erau ale zeiţei lor Atena sau Minerva, şi aveau lacuri unde creşteau broaştele şi le ţinea în atîta număr cît trebuia. Dar s-a întîmplat că fiind ocupaţi cu rezbelul civil să nu mai poată îngriji de broaşte, cari s-au înmulţit atîta de mult incit au ieşit din lac şi au început să mănînce şi pe măgărişti şi pe umhrişti. Ei, domnilor, v-am spus această anecdotă nu pentru ca să supăr pe cineva din Domniile voastre, ci pentru ca să vă arăt că noi nu trebuie să ne împărţim în două partide mari, în liber-scMmbişti şi protecţionişti, pentru că noi am liotărît cestiunea aceasta o dată, am botărît că trebuie să avem un tarif autonom protecţionist şi, prin urmare, nu este bine ca la tot momentul să revenim asupra acestei cestiuni odată terminată, cu oca-ziunea discuţiunei generale. Domnilor, unii din noi sînt protecţionişti, alţii sînt liber-scMmbişti; onor. domn N. lonescu a zis două cuvinte, ca un ideal al viitorului, şi cine poate să-i fie în contra $ Poate să fie cineva care să nu dorească decît pacea universală, decît fericirea tutulor, decît lipsa de sărăcie ? Ou toţii am dori să fim bogaţi, să fim milionari; dar în momentul actual nu putem să fim liber-scMmbişti, mai ales cînd vedem că ţara vecină cu noi vine cu un tarif autonom care ne face atîtea neajunsuri. Onor. domn îsT. lonescu a primit astăzi de la ilustrul său şcolar de istorie o mică lecţiune. Domnia sa a păţit ceea ce a păţit şi un ilustra profesor de drept, Danieleanu, de la un ilustru şcolar al său de drept; şi domnul lonescu poate să răspundă şcolarului Domniei sale tot ceea ce a răspuns domnul Danieleanu acelui ilustru şcolar, însă aiurea, nu aici în Cameră. Domnilor, [i]mi pare foarte rău că cestiunea, în loc să se ridice în sus, s-a înjosit cu personalităţi. Şi eu, eu ca şi domnul general Leeca, nu mă ocup decît de cestiune; nu cunosc nici pe Theiler, nici pe Goetz, nu cunoaştem decît interesul ţărei noastre. Cu toate acestea, deşi nu am nici cea mai mică relaţiune cu societatea Goetz, recunosc că această societate a făcut un foarte mare bine ţărei acesteia şi, dacă aş putea, i-aş vota o încurajare oarecare; căci nu ştiu îu ţară o altă societate care să* exporte mai multe milioane [de] lemne şi să introducă mai mulţi bani în ţară; oricum ar fi, e o fabrică în ţară care trimete bradul nostru în tot universul şi merită să fie meuragiată, precum trebuie să încuragiăm o industrie a noastră; dar aceasta nu va să zică că noi trebuie să sacrificăm tot pentru o parte şi cred că vom găsi alte mijloace ca să dăm această încuragiare. Domnul Şendrea zicea eă acum trei, patru ani, cînd era în Senat şi făcea o opoziţiune sistematică, a făcut guvernului imputare că de ce nu arendează pădurile statului, pentru că din cauza nearendărei lor o mulţime de lemne de construcţiune din Bucovina ne-a inundat. Ei bine, astăzi cînd Domnia sa nu mai este din opoziţiune şi cînd este guvernamental vrea să facă tocmai ceea ce imputa atunci guvernului. Domnilor, eu xn-am recriat şi am luat cuvîntul mai mult ca să răspund la cele spuse de domnul Costineseu, care zicea că numai prin valea Bistriţei intră în ţara noastră lemne străine. Am aci statistica şi fie binecu-vîntat numele aceluia care mi-a dat-o. Domnul Şt. Şendrea.* Eu am zis lemnul brut. 451 Iată, domnilor, ce găsesc în statistică : găsesc că a intrat prin Bechet 1 455 000 kilograme, prin Calafat 1320 000 kilograme, prin Corabia 1 000 000 kilograme, din Cornn Luncii, din Bucovina 7 000 000 kilograme. Acum iată ce vine şi pe Prut din pădurile cari cea mai mare parte sînt pe lingă graniţe ; să-mi daţi voie să le cunosc ca proprietar ce sînt pe ambele ţărmuri şi tot aşa de bine le cunoaşte şi domnul Regrutzi, care le vede trecînd pe lingă proprietăţile Domniei sale. Prin Pălciu 1 75 6 000 kilograme, prin Iaşi 725 000 kilograme, prin Marinoaia 2 000 000 kilograme, prin Iţcani 6 600 000, prin Mihăileni 3 000 000, prin Oancea 30 000, prin Oituz 1 300 000, prin Predeal 3 000 000, prin Prisăceni 43 000. Astfel, după arătarea statisticei, sînt 160 000 000, după mine sînt mai multe; şi Ţara Românească care are atîtea păduri exportă 100 000 000. Ei bine, domnilor, cînd vedem că noi cari avem atîtea păduri le lăsăm să putrezească şi lăsăm să intre în ţară 160 000 000 kilograme lemne străine, nu trebuie să luăm măsuri f Eu recunosc meritul acestor fabrice; dar ştiu că înaintea acestor fabrice canalul de la istmul Suez s-a făcut cu cherestea de a noastră 11. Recunosc că pentru Galaţi este un interes, însă este un remediu. Onor. domn Costinescu să se asocieze cu mine ca să cerem de la guvern restabilirea portului franc. Aceasta ar fi o ocrotire. Dar asţăzi să lăsăm noi să se facă tot comerţul cu lemne în Ţara Românească cu lemn străin, aceasta nu se poate. Industria lemnăriei era la noi dezvoltată în multe localităţi, pe cînd astăzi introducerea cherestelei străine a făcut ca această industrie naţională să cadă. Şi cînd vorbesc astfel trebuie să vă spun că vorbesc în contra interesului meu personal, fiindcă de la această societate eu iau 2000 lei arendă pe un petec de pămînt din moşia mea, teren cu piatră, unde ei pun depozit de lemnărie. însă, domnilor, sînt momente unde omul • cel mai interesat trebuie să uite interesul său personal în favoarea interesului general. Roi în comitetul delegaţilor am făcut o lucrare asupra căreia, mai tîrziu, în urma multor insistenţe, am venit să facem oarecari concesiuni, dar pînă în fine Gestiunea a rămas nedezlegată şi am zis să se pună 10 %. Roi am căutat să aşezăm tot sistemul nostru vamal pe greutate ca să scăpăm de acele abuzuri teribile cari se făceau la vămile noastre şi de aceea am admis ca unitate kilogramul. Acum deodată se admite metrul cub şi se stăruieşte cu tot dinadinsul ca noi să considerăm că lemnul este materie primitivă şi că trebuie să o scădem. Apoi, dacă am scutit lîna, este că lîna era în alte condiţiuni. Interesul nostru este ca să oprim toate produsele similare cu produsele solului nostru, fabricate sau nefabricate. Pădurile noastre au similare în Bucovina % Au. Ei bine, atunci trebuie să le protejăm. Acesta e singurul şi unicul sistem ce trebuie să avem, căci este o datorie naţională de a avea acest sistem al protecţionismului, deoarece vedem că toate statele din Europa-1 aplică cu multă rigoare; noi nu sîntem destul de înaintaţi, nu sîntem destul de granăs gargons ca să venim cei întîi să aplicăm teoria liberului schimb, care se susţine la catedre şi prin jurnale ; cu toate că am văzut de multe ori chiar că acei cari susţin această teorie pe catedră şi o predică prin jurnale, cînd au venit la rîndul lor să trateze asemenea materie, i-am văzut că şi ei sînt protecţionişti şi dovadă de aceasta vă dau pe acei cari au încheiat tratatele de comerţ sub Rapoleon cu En-glitera, cît au protejat industria lot. 452 Domnilor, am văzut amendamentele cari s-au propus şi vă declar că mi se par exagerate, mi se pare că cifra de 15 lei la metrul cub este prea mare şi eu sînt contra; dar voi fi cu amendamentul domnului general Lecca, care loveşte buştenii cu o taxă de 3 franci şi 50 bani12. Replică lui î. Marghiloman. Bog pe onor. Cameră să aibă în vedere că în unele cazuri discuţiunile lungi sînt zadarnice; şi nu zic aceasta pentru că voiesc să împedie discuţiunile Camerei, dovadă că chiar adineaori am luat cuvîntul contra închi-derei discuţiunei, dar aceasta se poate face cînd este o absolută necesitate... (întreruperi.) Asupra tarifului autonom a urmat în Cameră o discuţiune generală de mai multe zile şi în urmă s-a trămis din nou în studiul comitetului delegaţilor, unde s-a discutat cu toată maturitatea în timp de mai multe săp-tămîni toate amendamentele prezintate de domnii deputaţi şi toate pe-tiţiunile şi memoriile adresate Camerei relative la tarif. După un asemenea studiu serios, comitetul s-a prezintat din nou cu lucrarea sa înaintea Camerei, sperînd că acum va fi bine primită. Ce vedem însă că se petrece aci ? La fiecare articol se propune din nou amendamente peste amendamente... (întreruperi.) Să mă ierte domnul Marghiloman, cu care în multe cazuri sînt de acord, a-i spune că nu înţeleg cum tocmai Domnia sa, vechi parlamentar, poate veni la citirea opiniunei comitetului a cere reînceperea discuţiunei şi încă puind cestiunea pe tărîmul folositor opincei. Boi bătrînii nu trebuie să pasionăm discuţiunile, căci dacă noi ne punem pe acel tărîrn atunci dreptate are domnul Disescu să vie a propune taxe ad valorem pe obiectele de lux. Domnilor, cuiele sînt trebuincioase, dar nu numai opincei, ci şi cizmei; ele însă, cum şi alte asemenea obiecte, se pot face în ţară, mai ales că cuiele se fac din lepădături de fer. în Bucovina, un individ care s-a ocupat cu fabricarea cuielor de sîrmă a devenit milionar. De ce să nu facem şi noi astfel, în loc să lepădăm fărîmăturele de fer ? Domnul A. Varlam: Cum avem să facem cuie de sîrmă cînd le avem din Germania cu 4 lei ? Domnul I. Lupulescu: Taxa aceasta se poate aplica chiar Germaniei. Bog pe Cameră să discute eît de mult; dar, după ce se închide dis-cuţiunea şi cînd vine timpul să votăm, apoi atunci să votăm, iar nu să reîncepem discuţiunea din nou; căci altfel aş putea invoca şi eu dreptul de a vorbi a doua oară. Conchide asupra tarifului vamal autonom. Domnii mei, onor. domn general Lecca, preşedintele nostru, a zis, eu drept cuvînt, că noi astăzi nu ne ocupăm de o eonvenţiune, ci ne ocupăm să stabilim un tarif vamal autonom. Aşa e, domnilor, şi aşadar cu toţii aşa să ne ocupăm şi aşa să ne fie gîndirea noastră [a] tutulor în momentele acestea; dar de, omul este fiinţă nervoasă din nenorocire şi orice am zice, orice am face, nu putem să nu. avem înaintea ochilor noştri acea eonvenţiune teribilă care trebuie să recunoaştem că ne-a sărăcit. Domnilor, am luat cunoştinţă din ziare că conferinţa întrunită în Bucureşti şi formată din delegaţii guvernelor austro-un- 453 gare şi delegaţii guvernului român, pentru a precede la înclieierea unei noi convenţiuni, acea conferinţă s-a împrăştiat fără rezultat. Iată faptul şi faptul acesta, oricît s-ar zice, în Ţara Românească a produs o mare bucurie ; ne-am bucurat cu toţii cum că acea conferinţă n-a izbutit. Şi nu avem să ne uităm numai la noi; dar n-am văzut nici un organ de publicitate care să se întristeze de neizbutirea conferinţei. Cu totul altminteri este peste Moina şi peste Carpaţi; acolo vedem un vîrtej. Presa austriacă, dată în mina unor oameni mai inteligenţi, mai culţi şi cunoscînd bine interesele proprii ale Austriei, acuză pe oamenii de stat ai Ungariei, acuză opiniunea publică din Ungaria şi chiar pe guvernul central că nu şi-au dat bine seamă de ceea ce avea să facă ; şi jurnalele din Yiena, deşi deploră nereuşita conferinţei, deşi împing la nn rezbel de tarife, dar dau dreptate României. în adevăr, orice s-ar zice, România a fost credincioasă subscriere! pusă pe convenţiunea comercială ; singura imputare care se face — şi aceea exagerată — în contra nelealităţii guvernului român, în neexeeutarea con-venţiunii, a fost o voce care s-a ridicat în sinul Parlamentului de la Yiena imputîndu-ne că sub pretextul de filoxeră îngreunăm importarea cartofilor. (Ilaritate.) Apoi ce trebuie să zicem noi! Cartoful eît un ou ; dar de un bou ? (Aplauze, ilaritate.) Pe de altă parte, am văzut în Parlamentul de la Pesta că deja de pe acum se propun fel de fel de măsuri contra noastră. Se adună anchete, co-misiuni de la Pesta, de la Arad, de la Braşov şi din toate părţile cari propun a se denunţa convenţiunea drumului de fer, ba chiar mergînd pînă a îndemna pe societatea de navigaţiune a vapoarelor pe Dunăre să ne facă greutăţi. Această societate, deşi este intitulată haiserliclie-hoenigliclie^ a zis : Bucuros, să ne supunem, dar cine ne despăgubeşte de un milion şi jumătate pe care noi îl vom perde? Ne garantează guvernul austriac de această perdere f Atunci ne vom supune, Iată, domnilor, ce vecinii noştri nu vor să înţeleagă. Se înşală asupra situaţiunei; nu cunosc deloc România de astăzi, precum nu au recunoscut niciodată România, n-au recunoscut geniul poporului român, n-au cunoscut misiunea lui de a fi un fel de bucată de cauciuc între Rusia şi statele bulgare, de a fi un tampon spre a opri ciocnirile dintre Rusia şi Austria; acestea fiecare copil le ştie şi de aceea ne vedem cu toţii foarte liniştiţi, fiindcă avem convingerea plină şi întreagă cum că relele pe cari le-am suferit prin lipsa unei convenţiuni vor fi mult mai miei decît relele pe cari le-am suferit prin convenţiune. (Aplauze.) Sîntem en totul indiferenţi; însă aceasta nu trebuie să ne facă să ieşim din liniştea noastră ca să venim şi noi la acel strigăt de durere pe care vedem că-1 scoate statul austriac, care are să sufere mai mult decît noi. Nu, noi să ne urmăm în linişte calea noastră ; nici o provocare ; să fim siguri că toate măsurile cari le vor lua au să strice vecinilor noştri mai mult decît nouă. Avem să suferim şi noi, dar în mina noastră stă ca prin bărbăţia şi demnitatea noastră de români sa ne putem îndrepta ; să luăm din nou politica de apă; să îngrijim de porturile noastre, să întindem la mare direcţiunea activităţei noastre. (Aplauze prelungite.) Y-am spus, domnilor, că vecinii noştri şi mai ales ungurii se înşeală cu totul asupra geniului, energiei şi chiar asupra intereselor noastre. Arăt recunoştinţa mea ministrului pentru înfăţişarea cărţei verzi *, n-am avut 454 timp să o citesc şi să o studiez ; o voi citi mine şi luni voi face o interpelare ; însă pentru acum mi-e destul să vă citesc un mic pasaj ca să vă arăt în ce spirit au venit delegaţii maghiari în mijlocul nostru. Iată, domnilor, ce zic dumnealor la pagina 104: „MM. Ies delegues austro-hongrois observent que Partide III du projet roumain, contrairement ă Partide V de l’actuelle convention et ă Partide I du projet austro-hongrois, propose de ne pas limiter Ies mono-poles d’Etat”. Şi vedeţi ce cer dumnealor, cînd noi am face un monopol: „în caz cînd o asemenea clauză ar fi adoptată, Austro-Ungaria cere ca statul român să-şi ia îndatorirea a cumpăra pe fiecare an, prinlicitaţiune, 8500 quintale de aprinzători din Austro-Ungaria. Pentru cărţile de joc cifra va fi aceea a importaţiunei din ultimul an sau media celor trei ani din urmă”. Auzit-aţi, domnilor ! Cum ! în preziua serbărei pe care ne-o anunţă acel steag care fîlfîie la ferestrele Camerei, în preziua aniversărei Independenţei noastre, să ne legăm noi mîinile prin convenţiuni, ca aprinzătorile sau chibriturile şi cărţile eu cari ne jucăm să le cumpărăm din Austro-Ungaria 1 Aceasta nu veţi primi-o ! (Aplauze prelungite.) Prin urmare, vedeţi Domniile voastre că era cu neputinţă să facem o convenţiune faţă cu aceste premize ale oamenilor de stat austro-ungari. Aceasta este caracteristic. în 1875 ne-am legat mîinile pentru acsizele comunale ; ne-am sfărîmat autonomia comunală; astăzi ni se cere să sfărî-măm autonomia statului şi a Parlamentului român ! Vedeţi, domnilor, foarte bine că în aceasta nu am decît a arăta recunoştinţa mea guvernului că s-a refuzat; însă regret că onor. domn ministru de externe nu este aici, pentru ca să-i fac o întrebare : să binevoiaseă a-mi spune ce înţelege Domnia sa cu articolul 4 din proiectul de convenţiune comercială pe care l-a înfăţişat delegaţilor austriaci ? „Articolul IV. Obiectele de provenienţă sau de manufactură română şi obiectele de provenienţă sau manufactură austriacă sau ungurească cari vor fi importate în Austro-Ungaria sau în România se vor primi conform tabelelor şi tarifelor anexate la prezentul tratat”. Apoi alături cu acele tabele şi tarife ce mai este cu tariful autonom ? Cum? Cînd s-au găsit oameni în ţara aceasta cari şi-au sacrificat timpul şi interesele lor şi au stat şi-au lucrat un tarif autonom, care e aproape votat, prin acest articol să se spulbere acel tarif ? Nu se poate. (Aplauze.) Domnul ministru ne-a spus că este pentru tariful autonom, dar că se poate să i se facă cîteva modificări... Concesiuni pentru concesiuni... Nu însă tarife şi tabele convenţionale cari să înlocuiască tariful autonom. Domnul ministru al domenielor, An. Stolojan: Se înţelege că nu. Dacă este aşa, atunci ce caută acest articol? Ce însemnează el şi unde tinde să ne ducă? [î]mi place a crede că guvernul nu a ştiut ce a făcut. Pe urmă, în adevăr, văd că a revenit şi la pagina 121 arată o listă de produsele române cari România cere să fie libere de orice intrare şi o altă listă pentru produsele la cari cere oareeari reduceri. Acestea le înţeleg, însă cum vine acel articol 4? Dacă guvernul a dezaprobat acel articol, să vină să declare că nu a înţeles să supună convenţiunei tariful nostru; pentru că altfel vom fi robi austriaci. Am făcut destule sacrificii şi astăzi trebuie să fim stăpîni pe tariful nostru. (Aplauze.) Dacă sîntem stăpîni pe tariful nostru, experienţa 455 ne va lumina şi, cînd vom vedea că sîntem greşiţi, nimic nu împiedică pe guvern de a veni la Cameră să ceară îndreptări. Ştim, domnilor, cu toţii nenorocirile eonvenţiunei trecute, care a oprit cu desăvârşire creşterea vitelor în Moldova de sus şi a adus pe ţărani în sapă de lemn; pe proprietarii mari nu i-a lovit aşa ture, dar pe ţăran, cum zic, l-a redus la sapă de lemn, nemaiavînd nici cu ce plăti dările’către stat. Ei bine, fiind aşa, mai cuteza-va guvernul să vină cu un proiect de lege prin care să supună la alte tratări noul tarif pe care l-am votat cu atîta muncă, cu atîta zel? Rog pe guvern să ne dea lămuriri clare şi pozitive în această privinţă. [î]mi pare bine că lucrările conferinţei s-au rupt şi că ele nu rămîn decît ca o simplă lucrare literară pentru dosar şi acum am face bine să ne întrebăm : Mai voieşte ţara aceasta ca de acum înainte să mai avem con-venţiuni... Voci: Nu ! Nu ! Atunci cred că acel articol a fost pus acolo din eroare şi-mi pare bine că acea eroare n-a avut nici un rezultat. După ce am făcut această declaraţiune în favoarea guvernului şi a ţărei, sînt dator să zic că sîntem hotărîţi să asigurăm independenţa economică a ţărei noastre (aplauze); sîntem datori să facem ca copiii noştri să serbeze şi ziua emancipării noastre economice. (Aplauze.) Atunci vom fi suverani, atunci România va fi în drept să poarte eu mîndrie pe fruntea ei coroana de oţel. (Aplauze prelungite.) Cred că nu vom găsi nici în guvern, nici nicăieri o singură voce care să lase a crede că în această ţară se va mai pune un tarif convenţional. (Aplauze.) Domnul B. Maniu; Tarif de robie. Acum, domnilor, vă rog să fim blînzi, să fim cu multe concesiuni, să nu dăm loc la nici o imputare, la nici o bănuială; să nu fim provocători, să nu facem rezbel ofensiv, să facem rezbel defensiv, să ne apărăm drepturile noastre. De se vor întrebuinţa măsuri aspre în contra noastră, vom uza de dreptul de legitimă apărare; de se vor impune produsele noastre cu 30, vom impune şi noi pe ale lor cu 30 ; de ni se vor face prohibitului, le vom face şi noi lor prohibiţiuni; şi în această nu avem să ne temem de nimic, căci apărăm cel dîntîi drept al unei ţări libere şi independente. (Aplauze prelungite.) Dacă ni se vor închide graniţele, avem graniţele pe cari ni le-a dat Dumnezeu, avem marea, avem plămînii fiecărei naţiuni, plămânii prin cari fiecare naţiune respiră şi despre cari vecinii noştri sîrbi, la Congresul de la Berlin ziceau : Ah ! Căci nu avem şi noi atîtica mare ! şi arătau două degete. Ei bine ! Roi avem nu atîtica, dar atîta mare ! Atîta cît putem întinde amândouă braţele. (Aplauze.) Roi nu avem numai o bucăţică de mare, avem mare multă, avem trei porturi, avem gurele Dunărei, avem însăşi Dunărea, acest brîu natural şi măreţ al României. (Aplauze.) De aceea, fiindcă ni se anunţă rezbel, [î]mi permit a vă ruga să ne pregătim şi noi, însă nu pentru un rezbel ofensiv, ci pentru un rezbel defensiv ; să începem a ne gîndi, cum zicea domnul Brătianu, că avem să suferim, să începem a ne gîndi la ceea ce trebuie să facem pentru ca să 456 . suferim cit se poate mai puţin; să ne întoarcem la politica de apă, şă ne întoarcem la industria franceză, care este bună şi solidă, care îmbogăţeşte. (Aplauze prelungite.) Doi^ăul iţi Maniu: Industrie onestă. Să. ne întoarcem la comerţul Occidentului, la aceia care vin să ne cumpere vitele şi grînele noastre, să facem convenţiuni cu Italia, să resta-tornicim porturile france, cari sînt astăzi la ordinea zilei. Avem să suferim, dar cine are să sufere mai mult este Oltenia şi Moldova de sus. Ei bine, să ne ocupăm cu seriozitate de a face ca fraţii noştri de acolo să nu sufere; să le facem înlesniri de tot felul pentru ca grînele şi vitele lor să ajungă la. Giurgiu, la Brăila, la Galaţi, la Constanţa, la Sulina, oriunde va fi un singur şlep, o singură luntre plutitoare pe apă (aplauze) ; şi să rugăm pe guvern să ia aminte ca acele părţi ale Bomâniei cari sînt mai expuse la suferinţe să nu sufere. Acum începe un serios şi frumos rol pentru domnul ministru al lucrărilor publice; acum Domnia sa va putea dovedi că este un bun ministru şi-l rugăm să grăbească cu drumul de fer Cernavodă, să grăbească cu facerea bacurilor şi cu înlesnirea celorlalte mijloace de transport şi atunci va bine merita de la patrie. Domnilor, după ce am spus acestea, pentru ca să mai curăţim aerul, să ne ridicăm mai sus şi cu mintea şi cu inima şi cu simţimîntul patriotismului şi cu acela al intereselor morale, pentru că Bomânia trebuie să iasă biruitoare din această luptă prin pace, prin ordine, prin linişte, prin muncă şi prin perseverenţă. Zică ungurii ce vor voi, ameninţe, ţipe, strige cît le va plăcea ; noi avem conştiinţa datoriei noastre şi sîntem pătrunşi de simţămîntul datoriei pentru rolul ce avem de jucat în Orient şi că acel rol este de ordine, de pace, de civilizaţiune şi de progres ; dar mai presus de toate avem conştiinţa dreptului nostru. (Aplauze.) Să ne luptăm pentru drept, să dovedim că în secolul al XIX-[lea] nu numai oţelul şi plumbul, nu numai puterea brutală dominează, dar că şi sfînta dreptate este o pavăză pentru naţiunile cari ştiu să se bazeze pe dreptul lor şi să-şi aducă aminte de deviza : Dumnezeu şi dreptul meu13. (Aplauze prelungite, îndelung repetite.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 81, p, 1313, col. 2 -p. 1320, col. 3 ; nr. 83, p. 1384, col 2; nr. 84, p. 1388, col. 3 - p. 1389, col. 1 ; p. 1390, col. 1 - p. 1391, col. 1 ; p. 1395, col. 3 — p. 1396, col. 1 - 3 ; p. 1398, col. 2; nr. 90, p. 1482, col. 3 - p. 1483, col. 2 ; nr. 91, p. 1489, col. 3 — p. 1490, col. 1 ; p. 1495, col. 1 — p. 1496, col. 3; nr. 92, p. 1510, col. 2-3; p. 1513, col. 1 - p. 1514, col. 3. NOTE 1 1 în ziua precedentă, în timpul discursului rostit de D. Butculescu, se produsese rumoare» mulţi deputaţi părăsiseră sala şi K. observase enervat: „Care Adunare? Nu sîntem nici 30 de I deputaţi şi din momentul ce nu e numărul de 60 nu sîntem decît o întrunire particulară, fără nici un caracter oficial. Voi ieşi din Adunare şi-mi voi da demisiunea dacă se va dovedi că sîntem l mai mult de 30”. K. făcea parte din comitetul delegaţilor, ca reprezentant al secţiei aV-a. 1. B Lupulescu era raportor. 457 E. Gostineseu invitase la prudenţă in dezbaterea tarifului şi declarase că e partizan ar .protecţionismului. Şe împotrivise. însă taxelor exorbitante puse ia unele produse de import socotind că în felul acesta nu se încuraja industria naţională, căci aceasta n-ar fi putut niciodată’ acoperi toate necesităţile ţării. 2 Pentru Godiîlot vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 145, nota 2; p. 314 şi urm. ; p. 595 şi urm. Pentru Guilloux vezi Opere, V, Oratorie III, partea a Il-a, p. 205, nota 2 şip. 281 r nota 4. Pentru Lemaître vezi Opere, IV, Oratorie II, partea I, p. 72 ; partea a IV-a, p. 145 şi urm. 3 Vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 147 şi urm. 4 G. Gr. Cantacuzino. 5 După K. luase, cuvîîjtul b G. Brătianu, care contestase faptul că Germania a condiţionat încheierea convenţiei de recunoaşterea în Parlamentul român a drepturilor politice pentru evrei. Şi Italia declarase că5 evreii sînt puternici în Parlamentul ei. K. a răspuns :,,Cu toate acestea a ratificat convenţiunea cu noi”. I. C. Brătianu.-declarase apoi patetic că uneori se gîndeşte să părăsească puterea ca să aibă un loc comod în opoziţie şi aşa să poată spune lucruri pe care ca ministeriabil nu le poate dezvălui. K. i-a observat fin: ,,Te-am ghicit şi fără să le spui”. Proiectul a fost luat. în consideraţie cu 80 de voturi pentru şi două împotrivă. (, 6. M. Cornea ceruse să se trimită proiectul înapoi pentru studiere in secţii. Se discutau: taxele vamale asupra animalelor. 7 E. Costinescu ceruse ca mărfurile coloniale să nu fie prea aspru taxate. 8 Adunarea a accepţat propunerea. 9 Se discuta vămuirea cărţilor importate şi N. Ionescu ceruse scutirea lor de taxe. 10 Goetz fusese proprietarul unei mari fabrici de cherestea din Galaţi, care îşi exportai produsele în lumea întreaga. Fraţii Theiler aveau exploatări forestiere în Moldova, ia Momeşti şi Solonţ. 11 Vezi G. t. Giurescu, Despre relaţiili fomâno-egiptene şi contribuţia României la construirea canalului de Siiez, în ,,Studii”, X, 1957, nr. 1, p. 91—109. 12 Amendamentul Iui D. Leea a fost acceptat. 13 Proiectul a fost primit cu majoritate absolută, 109 voturi. Ridică un incident asupra felului cum s-a întocmit proiectul de lege prin care mareşalului Nesred paşa i se recunoştea dreptul de proprietate asupra mai multor imobile * Mă unesc şi eu cu. domnul ministru pentru amînare, dar cer euvîntui ca să explic pentru ce mă unesc; voi să fac un prolegomen mai întîL Domnul preşedinte1: Domnul raportor nu este aci ca să audă proîegomenul Domniei voastre. Domnul ministru “de finanţe, C. Nacu : Noi nu cerem amînarea acestui proiect de lege, ci înscrierea sa la ordinea zilei de mîine. O voce : Pînă va veni domnul prim-ministru. îfoi avem însă de regulat o treabă casnică cu ocaziunea acestui proiect de lege care nu priveşte pe domnul prim-ministru. (întreruperi.) Domnilor, adresa preşedintelui comitetului prin care se trimite în dezbaterea Adunărei raportul asupra acestui proiect de lege este cu iscălitura ştearsă. (întreruperi.) Eu sînt preşedintele acelui comitet de delegaţi; dar iscălitura cea ştearsă nu este a mea. De aceea mă unesc cu domnul ministru de a se amina pînă mîine diseuţiuneă acestui proiect de lege ca să se trimită înapoi la comitet şi să se cerceteze faptul acesta între noi, fără miniştri. Deocamdată va voi spune cum s-a întîmplat istoria aceasta. * Şedinţele din 7 şi 8 aprilie 1886. 458 Domniil preşedinte: Domnule,,Kogălniccanu, domnul raportor nu este aci, prin urmare lăsaţi prolegomenul Domniei voastre pînă va veni domnul raportor. Am dreptul să denunţ faptul şi sînt încredinţat că Adunarea va fi cu mine şi cel dîntîi domnul Vulturescu. Domnilor, guvernul a prezintat acest proiect de lege, pe care Adunarea l-a trimis în cercetarea secţiunilor ; secţiunile s-au pronunţat asupra-i şi au numit delegaţii lor, între cari am fost numit şi eu din partea secţiunei mele. Cînd ne-am întrunit în comitet, mai înainte de a intia în discuţiunea acestui proiect de lege, eu am propus de a se cerceta mai întîi atît la Ministerul Domenielor, cît şi la Ministerul de Externe actele privitoare Ia această cestiune, ca să putem lucra în cunoştinţă de cauză şi atît domnul prim-ministru, cît şi domnii delegaţi au admis propunerea mea, pentru că însuşi, domnul subsecretar de stat a recunoscut că averea despre care tratează proiectul de lege este avere particulară a comunei, a judeţului, a mea, a domnului Vulturescu. (Întreruperi.) Domnul Gr. Vulturescu: Eu n-am avere acolo. Dacă nu ai dumneata, an amicii sau rudele dumitale. Domnilor, alaltăieri venind aci mi se spuse că nu ştiu cine a cerut urgenţa în privinţa acestui proiect de lege şi că s-a şi depus raportul. Atunci am întrebat dacă ne-a venit relaţiunee din partea persoanei însărcinată să ne aducă lămuririle necesare, dar nu am putut căpăta nici nn răspuns afirmativ. M-am dns dar la domnul Şendrea şi l-am întrebat dacă Domnia sa a discutat proiectul de lege în comitet şi în ce zi s-a făcut aceasta şi Domnia sa mi-ă răspuns : Ferească Dumnezeu, nu s-a discutat în comitet; m-am adresat apoi la domnul Chirii şi Domnia sa asemenea mi-a răspuns că nu ştie nimic despre aceasta. (întreruperi.) Eu totdauna am fost aici la timp şi nu sînt dator a veni mai nainte decît alţii. Văzînd dar că nu pot avea nici o lămurire în privinţa aceasta de la cei [la] cari mă adresam, m-am dus lă domnul Sefendache, care iscălise adresa ca preşedinte al comitetului, şi i-am zis : De ce m-ai degradat ? Ce ţi-am greşit de te-ai făcut preşedinte în locul meu °? Domnia sa mi-a răspuns că vreo 4 membri din acest comitet s-au adunat şi l-au ales preşedinte; Domnia sa însă, în urma explieaţiunilor ce am avut, s-a: dus la biurou şi a şters semătura sa de pe adresa cu care se înainta raportul comitetului şi puteţi verifica chiar Domniile voastre exactitatea acestui lucru. Domnul ministru al domenielor a cerut ca Domniile voastre să amî-naţi acest proiect pe mîne ca să poată prezintă oarecari acte necesare; eu cer, domnilor, să amin aţi discuţia acestui proiect de lege pentru onoarea Domniilor voastre şi să-l trămiteţi la comitetul delegaţilor, ca acolo să ne spălăm rufele murdare între noi şi ca să vedem cine a fost corect şi cine nu % căci acest proiect de lege, dacă ar trece aşa cum este, ar fi o ruşine. Voci: Să se trămită la comitet. Domnul preşedinte : Proiectul se va trămite din nou comitetului în speranţa insă că pînă mîne domnii delegaţi vor termina această lucrare. Domnul ministru al domenielor, An. Stolojan: Domnilor, incidentul ridicat de domnul Kogălniceanu şi despre care noi nu am avut nici o cunoştinţă ar fi putut să fie tratat mine mai bine decît acum, cu toate acestea Domniile voastre puteţi că vă întruniţi din nou şi să regulaţi cestiunea între dumneavoastră. Vă făgăduiesc că mîne la 12 ore voi fi aci şi rog şi pe ceilalţi membri ai comitetului @ă vie ca să ne tălmăcim între noi şi, dacă nu vom găsi 459 mijloace prin care să luminăm Camera, cel puţin na o vdin întuneca cam o întunică raportai acesta. Replică lui B. Iepurescu K Onor. domn Iepnreşeu văd că s-a înflăcărat şi că Bomnia sa singur se acuză pe cînd nimeni na l-a acuzat ; nimeni nu a pronunţat euvîntul pe care Domnia sa-1 inventează, euvîntul de turci cama; eu n-am zis cu-vîntul acesta .şi declar că nici nu am gîndit vreodată asemenea lucru pentru Domnia sa; dar nu ştiu ce vînt a venit asupra Domniei sale care l-a făcut să treacă asupra tutulor cuviinţelor cari se datorese tutulor colegilor săi şi, prin urmare, şi mie. Domnilor, comitetul delegaţilor m-a ales în unaniipitate de preşedinte. Onor. domn Iepurescu singur a cei ut după o conversaţiune la care am luat parte şi eu şi în care domnul ministru unindu-se cu părerea mea a primit şi Domnia sa ca domnul Iepurescu să meargă la Ministerul de Externe şi de Interne să cerceteze actele ; aceasta a fost o propunere primită atît de comitet, cit şi de domnul Iepurescu şi de mine. A doua zi viu aci şi ce văd ? Domnul Iepurescu, însărcinatul ca să meargă la Ministerul de Externe, se transformă în raportor şi tot Domnia sa a cerut să se voteze aci urgenţa într-o afacere unde nu este vorba nici mai mult, nici mai puţin decît de mai multe sute de mii de lei în proprietăţi, unele ale judeţelor şi altele ale comunelor. Eu nu m-am plîns, decît atît am zis: Domnule Sefendacbe, ce v-am făcut eu do m-aţi degradat, ce v-am făcut de m-aţi destituit şi aţi numit în locul meu alt preşedinte f Am văzut că acel preşedinte a fost domnul Sefendacbe. Domnul Sefendacbe la cel întîi euvînt, îndată ce s-a luminat, s-a dus şi şi-a şters iscălitura. Atunci biuroul a făcut ceea ce trebuia să facă, a trămis din nou proiectul la comitetul delegaţilor ca să-l studieze şi, mergînd astăzi în sinul comitetului, colegii mei m-au lăsat tot preşedinte. După ce ne-am rostit contra raportului făcut şi l-am respins, a rămas să rugăm pe domnul prim-ministru să stea la vorbă cu noi şi să-i dăm ceva, dacă este caz a se da ceva, dar să nu des-poiem noi judeţul şi primăria de palatul administrativ, de spitalul oraşului, de moara de foc, care este a oraşului, şi de o mulţime de case, cari sînt unele ale judeţului şi altele ale statului. ÎTu ştiu de ce s-a supărat domnul Iepurescu fiindcă eu mam pronunţat euvîntul de turpis emisa; dar Domnia sa a zis turei causa; eu însă în nimic n-am atins pe domnul Iepurescu. Polemică cu primul-ministru, I. C. Brătianu Domnilor, domnul prim-ministru zice că eu n-am venit; apoi pentru ca să Vin trebuie să fiu dator să viu; cbematu-m-a pe mine cineva ? Fost-a luată vreo hotărîre să ne adunăm ? S-a hotărît ea domnul Iepurescu să meargă să studieze şi să ne aducă raportul a doua zi; cînd am venit m-am găsit pe mine destituit, raportor numit, raportul făcut şi cerut încă de urgenţă; parcă erau nu turcii, dar tătarii la Filaret. De ce atîta grabă ! Camera mi-a dat dreptate, deci eu n-am fost ca domnul Iepurescu executat în efigie, am fost condamnat, deşi nu eram vinovat. Dar fiindcă domnul prim-ministru a intrat acum cam mult în fondul eestiunei, [î]mi voi permite să zic şi eu două cuvinte, lăsînd pe domnul Iepurescu să ne apere pe tustrei, dar eu voi să apăr comuna, judeţul şi ţara de a nu li se lua proprietăţile şi declar că te iau pe dumneata, domnule prim-ministru, de arbitru în această cestiune numai să faci paretisis preo- 46® eupărilor dumitale diplomatice, căci atunci sîntsigur că vei da dreptate şi ■comunei şi judeţului şi ţârei, căci trebbie sa ştii că după acesta care â venit să ceară 20 de acarete şi proprietăţi şmt alţii cari au să vie să ceară toate pădurile Dobrogei şi atunci n-avem decit să batem toba Dobrogei şi s-o dăm toată tutulor paşilor, mareşalilor, vizirilor şi incioclamlor * turceşti *. Din nou în replică cu I. C. Brătianu. Domnilor, fiindcă oricîtă bunăvoinţă aş arăta şi am arătat totdauna ^domnului prim-ministru Domnia sa a căutat ca totdauna să stigmatizeze pe adversarii săi intr-un mod direct sau indirect, protestez în contra insinuărilor Domniei sale şi declar că nu am nici un amic, nici o cunoştinţă nu această companie care reclamă pădurile; şi încă mai declar că această ^companie, dacă există, comite o infamie şi că fapta ei este infamă. Vă place ? Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu : Nici eu n-am pe nimeni. Declar pe onoarea mea şi pe bătrîneţele mele că mi ştiu mmie şi câ mu este exact eă aş avea vreo cunoştinţă de această companie şi ai colnis un lucru nedrept mxâ m-ai acuzat pe nedrept. Şi, fiindcă nu onorezi pe adversarii dumitale eu aceeaşi stimă ce ţi-o dau ei, apoi mă faci ea Şi eu sărţi retrag stima mea... (Zgomot.) jyDezlialerile d^iunării tS8^/îBŞ6, nr. 82,, p. 1326, col. 3 — p. 1327, col. 2; p. 1340, col. 3 — p. 1341, col. 1; p. 1341, col. 3-p. *342, col. 1- 2. * Idoglani, copii de casă in serai sau în palatul domnesc al domnilor români (te.). NO TE 1 Preşedintele şedinţei era D. Leca şi raportor B. Iepurescu. 2 B. L spusese că K. a cerut trimiterea proiectului la comitetul delegaţilor ea o turpis cau&a; dar K., cum se vede, face un joc de cuvinte, fiind vorba la mijloc de un turc ! Vezi de altfel chiar mai jos desluşirea lui K. 3 I. €. B. spusese că, pentru operativitatea lucrării şi cum K. lipsea, comitetul l-a însărcinat pe B. Iepurescu cu efectuarea ei. Cerea acum doar ca proiectul să fie dezbătut cit mai repede. Precizase că era vorba de danii făcute de sultan paşalei înainte de anul 1878. 4 I. C. B. admisese că in adevăr pădurile dib Dobrogea ers*. reclamate de „o companie, sub nume de turci”, în care insă nu erau nici viziri, nici paşale. Pe£?onal nu a vea amici acolo şi ÎI sfidase pe K. să declare acelaşi lucru. Pe marginea proiectului de lege a organizării serviciului flotilei şi al porturilor * Aş voi să ştiu în mod pozitiv dacă această şcoală pentru formarea personalului marinei de comerţ are în vedere de a Îndatora pe fiecare căpitan de vas de comerţ să aibă pe vasul său un personal care să fi învăţat în această şcoală1? Am căutat să aflu aceasta şi iată ceea ce mi s-a spus de oameni com-petinţi: mi s-a spus că astăzi avem corăbii de comerţ cari sînt comandate de căpitani formaţi prin practica ce au făcut pe la diferite vase străine. * Şedinţa din 1 mai 1886; | En, domnilor, aş preferi sa avem la eorăbiele de comerţ mimai oa- J ; meni competinţi formaţi în şcoalele ţârei, în vedere că în cnrînd trebuie I | ca ţara să se ocupe în mod serios de a avea mijloacele trebuincioase de transport pe apă, mijloace ale sale proprii, pentru ca să nu mai fie ceea ce este astăzi: pentru cele mai miei transporturi, chiar între două porturi [ | vecine, sîntem nevoiţi a ne adresa la companii străine, j Cred că în curînd ne vom ocupa de a avea şi noi vase pe Dunăre şi pe 1,1 mare cari să îndestuleze trebuinţele comerţului nostru, cari să transporte persoane, cari să poarte drapelul naţional ei cari să aibă personalul său ! propriu, nu ca astăzi cînd sînt cît-eva corăbii cari în adevăr au pavilionul )! român, dar în al cărora personal nu se găseşte unul care să ştie două cu- |j j vinte româneşti. : ■ , f| Cînd lucrurile sînt astfel, nu trebuie oare să ne pregătim spre a forma ( acei căpitani, acel personal superior pentru vasele noastre de comerţ? ! ! Ei bine, cine poate dirige mai cu competinţă acea şcoală şi care este fi j acea şcoală? Orieît vom întoarce lucrurile, nu poate să fie decît şcoala | flotilei noastre, care, cînd se va forma marina noastră comercială, are să || dea căpitanii cei mai competinţi. jj! Onor. domn loneseu eu drept euvînt a criticat ramificarea şcoalelor jl noastre pe la toate ministerele, dar nu cred ca Domnia sa să voiască a sus- II trage pe şcolarii militari tocmai de la acea autoritate care formează militari. Asemenea şi pentru flotilă. Cine să formeze pe căpitanii aceia? Nn este mai bine sări formeze flotila care ar pune pe vaseie ei militari, cari ar face exerciţii pe Marea Neagră, pe Dunăre şi dintre cari în urmă unii, cari vor voi, vor rămînea în flotilă, iar alţii vor trece în serviciul marinei comerciale 1 Eu socotesc că aci este o neînţelegere în privinţa personalului. Să nu se înţeleagă că sub numirea de personal se înţelege tot corpul, toţi matrozii, ci numai comandanţii.... Domnul V. loneseu : Piloţii nu sînt sub Ministerul de Rezbel? P© bordul vaselor companiei de vapoare dunărene austriaco toţi piloţii sînt români, pentru că e o şcoală foarte bună de marină comercială aceea a companiei. Cînd vom avea şi noi o asemenea companie care să aibă 0 astfel de şcoală, atunci n-ar mai fi nevoit să vie statul în ajutor ; ilar, din nenorocire, nu o avem şi, prin urmare, statul trebuie să facă o astfel de şcoală. De aceea, domnilor, pînă cînd iniţiativa privată va înfiinţa o astfel de şcoală, statul e dator să facă el o şcoală în care să se pregătesacă un personal care să comande vasele de comerţ. Articolul1 însă ar trebui modificat astfel că nu înţelegem obligativitatea comandanţilor vaselor de comerţ să fie absolvenţi numai ai acestei şcoli; ei se pot duce şi la Brest, Triest etc. Eu cred că facem un serviciu ţârei cînd punem ofiţerii flotilei în poziţiune să formeze şi un personal pentru navele de comerţ „Dezbaterile Adunării Deputaţilor’!, 1885/1836, nr. 87, p. 1435, col. 3 - p. 1436, col. 1. ; . NOTE , 1 Articolul 30 stabilea că instruirea personalului flotilei se va face prin şcoli de gradul 1 şi XI, ,.şcoala specială de torpile” şi cea a „copiilor de marină”. 3 Proiectul a fost votat cu 54 de voturi pentru şi 18 Împotrivă. 462 Roagă Adunarea să se ocupe de cererile de pensii* ‘ ■ ' ■ r i. Domnilor, atît Constitnţiunea, cit şi regulamentul nostru prevede că fiecare cetăţean are dreptul de a da petiţiune la Adunare; şi, cînd acest «drept este recunoscut, de sine se înţelege că el are şi dreptul de a se cere •de la Cameră ca ea să-şi facă datoria în cuprinsul regulamentului şi al Gonsti-tuţiunei. Ştiţi, domnilor, că sînt o mulţime de proiecte de legi privitoare la pensiuni pe drept reclamate şi un însemnat număr de petiţiuni pentru diferite plîngeri cari de un îndelungat timp stau pe biuroul Adunărei fără a fi cercetate. Camera în dreptul ei de a primi petiţiuni are şi datoria de a le cerceta şi, prin urmare, ar trebui să se fixeze odată o ordine de zi şi pentru aceste eestiuni. O voce .* Sîmbăta. - Foarte bine ; însă vă aduc aminte că domnul vicepreşedinte Agarici, în una din şedinţele trecute, cînd s-a prezentat înaintea Camerei o cerere de pensiune, a propus ca să nu se mai voteze nici o pensiune pînă după votarea bugetelor şi atunci Camera a primit propunerea^ şa. Onor. domn loneseu cînd a zis adineaori că propunerea făcută de domnul CalimacM pentru cercetarea pensiunilor trebuia să se facă astădarnă, iar nu astăzi, Domnia sa a uitat că Adunarea a hotărît să se ocupe de pensiuni numai după terminarea bugetelor şi acum, bugetele fiind de mult terminate şi votate, trebuie să se ţie seamă t de hotărîrea luată şi sa se dea rînd unor asemenea cereri; mai ales că Domniile voastre ştiţi că sînt o mulţime de oameni, văduve, copii, soldaţi cari au servit în armată, cari cu mari greutăţi au venit în Bucureşţţ ;şi stau aci pe cheltuială aşteptînd votul Camerei. Bine ar fi oare să lăsăm, pe aceşti nenorociţi să aştepte aci pînă cînd nu vot mâi avea'cu ce să se întoarcă la urma lor? ' Domnilor, să nu vedem totul în culori de roză, ci să, ne îngrijim şi de mizeria altora. Eu nu mă ocup de cestiunea de regulament, dar yă cer ca în aceste cîteva zile, cîte mai avem de lucru, să binevoiţi a primi să ne ocupăm în o zi sau 2 şi de aceste eestiuni; căci, unde sînt dureri, Camera este datoare să le aline. * y , „Dezbaterile'* Adunării Deputaţilor'7 1885/1886, nr. 95, p. 1558, col. 3 ~~ p. 1559,: col. 2. i - .i * Şedinţa din 15 mai 1888. ' ■ , .k Insistă pentru luarea în discuţie a unor cereri de pensie * Domnilor, eu socoteam că domnul Disescu va cere ca acea lege1 să se voteze astăzi, însă fiindcă Domnia sa însuşi a consimţit ca ea să se trateze altă dată eu-i sînt recunoscător. în adevăr, acea lege este urgentă; însă, domnilor, sînt şi alte ces-iiuni mult mai urgente; sînt oameni bătrîni şi fără mijloace cari au ser- * Şedinţa din 17 mai 1886. 468 vit statului, sînt văduve cari au tot dreptul la solicitudinea Adunărei; sînt pensiuni cari se impun şi cari cu toate acestea stau de ani întregi în cartoanele Adunărei. Astfel aş putea să vă citez pensiunea văduvei regretatului profesor Zalomit, care mai ales dincoace de Milcov a format generaţiuni; astfel aş putea să vă citez pensiunea văduvei şi minorilor inginerului Manovici; astfel este pensiunea văduvei generalului Gherghel şi altele multe. Este un soldat care pentru o pensiune de 8 lei şade de 4 ani la uşa Camerei. Regulamentul consacră sîmbăta pentru rezolvarea acestor peti-ţiuni, dacă însă noi nu voim a ne ocupa de asemenea cestiuni şi niciodată nu le mai dăm rîndul, atunci mai bine să dăm acest drept guvernului. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor* V 1885/1886, nr. 97, p. 1632, col. 2. NO TE 1 C. Disescu ceruse luarea în dezbatere a unui proiect de lege adus din iniţiativă paria-incitară de 60 de deputaţi prin care trebuia pus de acord răstimpul de vacanţă al Curţii de casaţie cu cel ăl tribunalelor şi curţilor de justiţie. , Discurs la 'proiectul de lege pentru modificarea legii comunale Domnilor deputaţi, ar fi o .mare prezumţiune din partea mea să ' viu şă vă zic precum s-a zis aici că eu sînt autorul legei comunale de la 18641. Aceasta nu ar fi exact. Autorul legei comunale de la 1864 este partidul liberal, care atunci era, întrunit şi, prin urmard, era de datoria mea, precum văd cu plăcere c^b fac mulţi din membrii partidului liberal, ca să apere acea lege, cel puţin în principiile sale funda* mentale. Totuşi, fiindcă acea lege poartă subscrierea mea, eu eram botă-rît să nu iau parte deloc la discuţiunea acestei legi. Secţiunea a şasea în absenţa mea a binevoit să mă numească delegat al său ; în sînul comitetului am luat foarte mică parte, mărginindu-mă a apăra principiele liberale ale unei legi comunale care să merite totodată să fie numită, şi lege liberală. Eram ocupat în comitetul delegaţilor pentru tariful autonom şi, prin urmare, înţelegeţi foarte bine că nu puteam să iau parte în acelaşi timp şi la această lucrare. Din nenorocire însă mai toţi colegii mei din comitet s-au găsit în aceeaşi poziţiune şi fără ca să se supere cineva sînt dator să declar că, afară de domnii Lascăr şi Carabatescu, nici unul din colegii mei n-au dat acestei legi importante atenţiunea ce merită. Prin urmare, în numele colegilor mei sînt dator să declar că legea care vine înaintea Domniilor voastre este mai cu seamă expre-siunea domnilor Lascăr şi Carabatescu 2. Domnul Eleva l-aţi văzut că se leapădă, cu toate că sărmi permită a zice că nu este o mare deosebire între contraproiectul Domniei sale şi proiectul susţinut de onor. raportor. Domnul Tapn asemenea nu cred că va admite paternitatea proiectului care se prezintă în numele comitetului... * Şedinţa din 19 mai 1886. Domnul Tăcu: Am cerut cuvîntul. Pentru aceea şi cred că l-aţi cerut. Prin urmare, nu este un proiect de lege care reprezintă majoritatea; prin aceasta nu voi să atac deloc-lucrarea onor. domni Carabatescu şi Lascăr, cu atît mai mult că dumnealor sînt singurii cari au lucrat, şi au lucrat cu convicţiune, fără ca eu să-împărtăşesc acea convicţiune. Dumnealor, precum aţi văzut, au sprijinit şi mai ales domnul Lascăr a sprijinit teoriele sale în privinţa numirei primarilor de sate de către guvern, întemeindu-se pe ceea ce cunoştea> întemeindu-se pe faptele pe cari le-a auzit, pe experienţa ce însuşi a făcut ca primar ; şi domnul Carabatescu asemenea. Dar să-mi permită dumnealor să le spun că au uitat cu desăvîrşire principiele cari întotdauna au însufleţit pe partidul liberal cînd vin a cere în loc de descentralizare o mai mare restrîngere a drepturilor comunei, ceea ce a şi făcut pe mulţi Să-i califice de reacţionari. Şi* în adevăr, la început şi eu am crezut aceasta, cel puţin în cît priveşte pe domnul Lascăr, şi am zis că Domnia sa era un reacţionar convins, că prin natura sa era reacţionar; însă pe urmă m-am mai gîndit şi m-am întrebat — să mă ierte — ce judeţ Domnia sa reprezintă, din ce judeţe vin aceşti doi onor. reprezentanţi şi atunci, cu istoria civilizaţiunei engleze, mi-am explicat cum lucrarea ce ne prezintă este fructul natural şi logic ăl ideilor, al convingerilor dumnealor. Ştiţi, domnilor, că este un scriitor mare care explică şi cu mult euvînt că natura, pămîntul, munţii, văile, şesurile au o mare înrîurire asupra caracterilor oamenilor ; şi cbiar istoria, mersul istoriei şi faptele se explică şi-şi au raţiunea lor din punctul de vedere al climei şi al pămîntului unde s-au petrecut faptele. Domnii Lascăr şi Carabatescu reprezintă Gorjul, Tîrgul Jiu, judeţul cel mai înalt, judeţul cel mai muntos, judeţul cel mai forte. Ei, negreşit că munţii aceia, stîncele acelea au trebuit să producă adoratori ai forţei. Dacă ne uităm la Tu dor Vladimirescu vedem că Tudor Vladimirescu a fost om al forţei, a fost om al naţiunei, că a lucrat pentru stîrpirea dominaţiei străine, a lucrat în contra grecilor şi a lucrat cu boierii pământeni prin urmare, vedeţi că nu putea să nu fie om al naţiunei, om al forţei. Am văzut pe urmă pe Magheru ; Magheru în adevăr s-a unit eu liberalii, dar nu atît pentru libertăţi, ci pentru scuturarea protectoratului rusesc, pentru revendicarea drepturilor naţiunei. Ca orator, noi bătrînii am avut fericirea să-l vedem că nu strălucea prin elocvenţă, dar strălucea prin ideea ca el să dezlege cestiunile în tabăra lui Traian 3 cu sabia. Am avut iarăşi între noi pe Teii. îîu aveţi decît să vă uitaţi la figura lui şi veţi vedea pe omul forţei, pe omul energiei; al libertăţii nu prea era. Cînd în sinul Comisiunei centrale noi lucram la Constituţiunea ţărei, Teii era alături cu boierii cari combateau pe toată lumea liberală de atunci, era alături cu Arsaclie, cu Brăiloiu şi alţi boieri şi, dacă ei reclamau să se aleagă domn străin cînd noi susţineam domnul pămîntean, era pentru că în principiu ei voiau să se scuture de un om, să izgonească din ţară pe un om care asigura triumful democraţiei şi al libertăţei. Eu nu fac prin aceasta critica ultimului domn, dar spun cum noi liberalii am ales pe Cuza pentru prosperitatea societăţei civile moderne. Teii şi ceilalţi boieri erau în contra, dar n-aveau ce face cînd ţara l-a ales. "Nu voi să apăr sau să blamez actele lui Cuza; zic numai că l-am ales aşa cum noi [îjl ştiam că este şi dovadă că a plăcut şi celor de aici este că Kosetti venind la laşi a dat o telegramă la Bucureşti zicînd că domnul nostru este sublim, ceea ce noi moldovenii nu zisesem. 465 30 — c. 830 Cînd ne uităm la domnul Sehileru, vedem un om care nu este ca alţii şi dumnealui este tot din Gorj şi reprezintă o forţă. De ce dar onor. domnii Lascăr şi Carabatescu să nu aibă aceleaşi idei ale forţei de sus pînă jos? Aveţi să vă miraţi poate auzindu-mă pe mine, om de la 2 mai 1864, autoritar, că vin astăzi să combat forţa. N-aş fi făcut aceasta, nici chiar nu aş fi luat cuvîntul; dar cînd am văzut că oameni tineri şi liberali au venit să apere legea de la 1864 şi să combată aspiraţiunile timpului modem, cum au făcut domnii Lascăr şi Carabatescu, precum şi domnul Disescu, care este iarăşi un reprezintant al unui judeţ muntos, Rîmnicul Yîlcei ('ilaritate), cînd am văzut aceasta mi-am zis : Nu-mi mai este permis să tac şi trebuie să vin să apăr această lege, care este o achiziţiune a ,ideilor moderne şi liberale. Domnilor, curios învăţământ am avut eu, bătrinul, alaltăieri: să văd procesul ce s-a făcut instituţiunilor liberale, de cine"? De un june ! Şi eu, bătrinul, om calificat de autoritar, să vin să le apăr şi să-mi fac o întrebare : Cum? De la 1864 pînă astăzi, în 22 de ani ţara noastră nu a făcut nici un progres? Societatea aceasta nu a făcut nici un pas înainte? Inteligenţa acestei ţări nu s-a mai dezvoltat cîtuşi de puţin pentru ca să ne întoarcem nu la Regulament, dar mai nainte de Regulament ? (Aplauze prelungite.) Cum? Vine trei tineri cari se califică a fi din partidul liberal şi zic că ţăranii nu sînt în stare în anul mîntuirei 1886 să exercite nici acele drepturi comunale pe cari le-au avut în ţara aceasta părinţii lor încă înainte de fundarea principatelor ! Ba încă mai mult decît atît, domnul Disescu merge şi mai departe şi neagă însăşi fiinţa comunei şi rolul ce a jucat comuna în istoria României, în istoria dezvoltărei naţionalităţei sau mai bine în istoria păstrărei naţionalităţei române ! (Aplauze.) Un ministru ? care în această ocaziune nu ştiu dacă a vorbit ca ministru, dar care putea să vorbească ca un istoric, ca un om care cunoaşte începutul acestei ţări, naşterea ei şi instituţiunile cari au contribuit la emanciparea ei, acel ministru a zis că onor. domn Disescu, ea profesor de dreptul administrativ, şi-a dat ieri o notă rea. (Aplauze.) Aş voi să mă pun şi eu alături cu onor. domn Disescu şi să fac şi eu puţin istoria comunei române; dar această temă şi-ar avea mai bine locul la Ateneu decît aici; cu toate acestea-mi veţi permite, domnilor, să spun numai atîta domnului Disescu, cum că comuna a precedat statului; comuna este alături cir familia sau îndată după familie; acolo s-a născut comuna. (Aplauze.) Comuna dar, pot zice, este o dată cu începutul socie-tăţei, este de drept natural şi aş putea zice chiar de drept divin şi dacă cineva alături cu regii poate zice : Cu mila lui Dumnezeu, aceasta o poate zice comuna. (Aplauze.) Mai este nevoie să vă amintesc, domnilor, Cîmpulungul din judeţul Muscel, Bîrladul . .. O voce : Dar Vraticea ? De Vrancea» voiam să vorbesc mai ia urmă ca să arăt cum vrîncenii şi-au apărat comuna lor, cum in timp de 40 ani marea comună Yrancea s-a judecat cu familia Roznovanilor, care susţinea că comuna Yrancea le-a fost dăruită de un domn al tarei şi vrîncenii au zis : Apoi noi sîntem mai vechi decît domnul, (Aplauze). Şi atunci vodă Calimaehi a chemat 466: "boierii tarei şi le-a pus întrebarea : Cum a fost proprietatea în Ţara Românească, cum au fost vechile instituţiuni f Şi au venit bătrînii ţăreî şi au făcut un raport către domn, care este actul cel mai important, arătînd cum a fost proprietatea şi că cine a apărat-o a fost comuna. Rog pe domnul Disescu să citească acel act important şi sînt sigur că a doua zi va veni înaintea Domniilor voastre şi-şi va declina competinţa de istoriograf. Aşadar, domnilor, după cîte am auzit în cestiunea de faţă, văd că deşi toţi ne zicem liberali, însă liberalii cei tineri ar voi să fundeze în ţară o şcoală nouă, numele cele vechi să dispară, să fundeze o şcoală practică, pozitivistă şi pe temeiul acesta dumnealor şi mai eu seamă domnul Disescu vin şi sîarămă legea existentă, principiile fundamentale ale legei din 1864. Mai mult decît atît, calcă în picioare Constituţiunea de la 1866, căci Con-stituţiunea de la 1866 ia să vedem ce zice ? Constituţiunea de la 1866 nu numai că zice la sfîrşit că toate legile organice să se prefacă într-un sens de descentralizare, dar Domnia lor uită ■ceva, uită că în Constituţiune. este titlul al treilea care tratează despre puterile statului şi, după ce vorbeşte de puterea legiuitoare, executivă, judecătorească şi le arată atribuţiunile, apoi ca a patra putere zice : ,,Interesele exclusiv judeţene şi comunale nu se regulează decît de către -consiliul judeţean sau comunal după principiele aşezate prin Constituţiune”. Vedeţi, domnilor, a patra putere în stat. Şi aceasta a patra putere vine domnul raportor s-o reducă la rolul de a deveni o secţiune a Ministerului de Interne \ ... (Aplauze.) Domnii mei, la anul 1864 ce s-a făcut ? S-a creat comuna modernă? Ferească Dumnezeu ! Comuna exista, şi comuna exista afară de Regulament, este cu mult mai veche. Dar să zicem că nu avem înscrisuri, dovezi; apoi nu erau obiceiurile pămîntului cari cînd s-a făcut Codicele Caiimach s-au înscris într-însul sub numele de „obiceiurile pămîntului”? Aşa era şi obiceiul satului, obiceiul obştei, după care se ocîrmuiau; aşa era pe atunci. Şi dacă onor. domn Disescu voieşte să aibă numai dovezi scrise, apoi uitat-a Domnia sa potoapele de barbari cari au trecut peste această ţară, cari au ars şi au pîrjolit tot; apoi Sobiesky al Poloniei care a răpit arhivele Moldovei şi le-a dus în Polonia, unde sînt şi astăzi; uitat-a domnul Disescu toate aceste calamităţi cari au fost pe ţară? Cum voieşte Domnia sa să-i aducem dovezi matematice că în fiecare sat, în fiecare comună era drept administrativ, erau drepturi municipale ? Comună scrisă nu avem; dar avem cu toată vitrigia timpurilor, avem instituţiunea şoltuzilor care nu este decît Schultheiss, avem instituţiunea pirgarilor care nu este alt decît Biirger, avem pârcălabii sau burgravii şi mai în urmă instituţiunea stărostielor şi a vorniceilor, care şi astăzi există. Mai mult decît atît, aceste autorităţi erau recunoscute, aveau fiinţa lor şi rog pe onor. domn Disescu, profesor de drept administrativ, să vadă pecetea comunei Cotnari, să vadă şi pecetea şoltuzilor din Cotnari. La 1864, la 1863, la 1860 sau la 1859 ţara s-a reînnoit, s-a îmbrăcat •cu o haină nonă. Vă aduceţi aminte ce a zis Napoleon al III [-lea] în urma Convenţiunei care a organizat principatele; a zis : N-am putut să le dăm unirea politică, cu toată voinţa ce am avut; dar în faţa abuzurilor teribile cari rod aceste ţări n-am găsit alt mijloc de a putea remedia răul, de a putea regenera ţările, decît în instituţiunea parlamentară, decît în garantarea libertăţei. (Aplauze.) Şi, în adevăr, atunci ne-am pns cu toţii să reînnoim instituţiunile ţărei şi dar una din cele dîntîi lucrări făcute în Comisiunea centrală după votarea Constituţiunei a fost elaborarea unui 467 proiect de lege comunală. Legea comunală nu este dar, cum zicea domnul? Carabatescu, rezultatul programei Stătu [tu ]lui. Domnul I. Carabatescu: Eu am zis-o ca cronologie. Eroare; legea a fost lucrată de Comisiunea centrală în anul 1862 legea aceea, pe urmă, cu tot materialul a trecut la mine, mi s-a dat de răposatul Steege, care fusese redactorul ei. S-a discutat in Cameră de toţi oamenii mari; toţi capii partidelor au luat parte la discuţiune: domnul Eosetti, domnul Ghika, L. Catargiu, D. VCrnescu, Apostoleanu, Ion Ghika etc. şi s-a sancţionat înainte de lovitura de stat; va să zică e o lege parlamentară şi domnul Ion Ghika zicea aceste cuvinte: „Nu pot decît să repet, domnilor, că cu cit mai curînd vom avea această lege, cu atît este mai bine, cu atît scurtăm mai mult acei vreo» zece sau douăzeci ani de întârziere cari sînt de trebuinţă pentru ca această lege să prindă rădăcină, să se împlânte în ţară, sa intre în moravurile naţiu-nei şi fiecare moment de amînare pentru o lege atît de urgentă este o pagubă foarte simţitoare. De aceea eu sînt de părere să rugăm pe domnul ministru a stărui ca legea pentru organizarea comunei să se promulge şi să se pună în lucrare cît mai curînd şi cît se va putea mai nainte de promulgarea legei rurale”. Şi astăzi, după 22 de ani, cînd această lege e implantată în ţară,, dumneavoastră socotiţi timpul cel mai bun s-o dezrădăcinaţi ca să faceţi altă lege; dar prin această lege nouă voiţi să ştergeţi toate acele garanţii şi dispoziţiuni fundarfientale cari sînt neapărate, cari sînt sufletul unei legi comunale liberale. Mă voi explica. în Belgia, de la care pot zice că e împrumutată cea mai mare parte din legea noastră comunală de la 1864,. s-a făcut legea comunală la 1836, martie 30, sînt dar 50 de ani; ei bine, această lege în Belgia durează de 50 de ani şi nimeni n-a cutezat să ceară facerea altei legi. Dar ce au făcut 1 Oamenii de stat ai Belgiei au zis : Omenirea e perfectibilă şi cu cît societăţile înaintează şi se perfecţionează,, cu atît şi legile trebuie să fie mai perfecţionate ; deci şi în legea din 1864 eu cel dintâi mărturisesc că sînt dispoziţiuni cari nu se mai potrivesc cu gradul de cultură Şi de progres al societăţei şi al statului din 1886. Toţi o zicem şi ne mîndrim că în aceşti 20 de ani din urmă statul nostru, societatea noastră au făcut progrese, progrese pe cari statele străine europene ni le invidiază chiar ; prin urmare, departe de mine de a susţine că trebuie să ne ţinem la legea de la 1864, precum credincioşii ţin la Biblia lor, la» al-Coranul, la Evanghelia, la religiunea lor; şi, prin urmare, legile trebuie să fie perfecţionate ; însă nu trebuie să fie deodată date jos şi înlocuite-cu altele. Legea Belgiei din 1836 s-a modificat în 1842, în 1845, în 1850, în 1859, în 1860, în 1871, în 1872, în 1874, în 1878, dar legea fundamentală, a rămas în picioare. Ei bine, vă întreb : Nu ar fi fost mai bine, mai uşor, mai practic — ca să mă pun şi eu j)e tărîmul şcoalei practice — să scoatem din legea de la 1864 acele dispoziţiuni cari nu se mai potrivesc cu timpul de astăzi decît să daţi deodată jos legea şi să păstraţi părţile slabe ale ei scoţînd dintr-însa tocmai bazele ei fundamentale, cu cari societatea română a putut şi va putea să progreseze şi cu care partidul liberal trebuie pururea să se mândrească f Domnilor, dacă nu este bine ca chiar legile politice, chiar constitu-ţiunile Să Se schimbe cum să schimbă cămăşile, apoi este şi mai rău să se; schimbe des legile cari sînt încredinţate poporului. Dna din cauzele pentru cari Republica Franceză a căzut au fost desele, nu schimbări, dar oboriri şi înlocuiri a constituţiunilor. Vă aduceţi aminte în interval de cinci, şase ani cîte constituţiuni şi-a dat poporul francez, căci de-abea năseînde ele se înlocuiesc şi aceasta a dat naştere Consulatului şi apoi Imperiului. Cu cît aceste schimbări ar fi mai dese, -cu atît ar fi mai rău pentru constituţiuni, dar şi mai rău este pentru acele legi cari sînt menite pentru popor şi încredinţate oamenilor din popor. Domnilor, vrînd-nevrînd, vom mai avea încă timp de o generaţiune în ţara noastră primari de sate fără să ştie ceti şi scrie; chiar cînd guvernul va voi să-i aibă ştiutori de carte, nu-i va găsi pe toţi şi aceasta o putem constata la cei mai mulţi primari săteşti de astăzi. Cu toate acestea, în fiecare sat avem o serie de oameni cari cunosc legea de la 1864 şi cari o ştiu pe de rost. Ei! Haide să o dăm jos şi să facem o lege cu totul nouă, pentru care să avem a mai aştepta, cum zicea domnul Ioan Ghica, alţi 20 de ani pînă să se poată împlînta în comunele noastre. Apoi, domnilor, nu pentru oameni cari nu ştiu carte, cari nu ştiu să scrie şi să citească, dar vă fac întrebare chiar pentru cei cari ştiu carte, chiar pentru noi, şi mă pun pe mine cel întîi, ne este foarte cu greu a ne mai orienta în dedalul de legi cari se schimbă pe toată ziua. Mai deunăzi voiam să cunosc taxa ce trebuia să dau pentru un act şi venind aici am întrebat vreo zece, poate, dintre avocaţii cei mai capabili ce-i avem în Cameră cît trebuie să plătesc ca taxă de apel şi unii mi-au spus 100, alţii 110, alţii 120, aşa că în urmă a trebuit să recurg la domnul Vilner, ca să consult împreună cu dumnealui textul legei, dar legea nu am putut-o găsi ca să mă conving că [e] aşa cum spune Domnia sa, că trebuie să plătesc 110 lei taxa şi 10 lei coala de hîrtie pe care trebuie să scriu apelul. Domnilor, să vă citez un fapt petrecut în ţara noastră şi care repe-tîndu-se ar putea să ne expună la mari pericole în unele împrejurări. Cum ştiţi foarte bine, armata noastră a fost la început organizată de ruşi şi avea regulamentele ruseşti. Sub vodă Cuza a venit misiunea franceză şi ne-a dat regulamentele franceze, cari s-au publicat cu o mare iuţeală şi ■ deodată armata noastră, ofiţerii mai cu seamă, s-au găsit în ignoranţa cea mai mare fiindcă cunoştinţa regulamentelor ruseşti nu le mai era bună de nimic, căzuse jos, şi pe cele franceze nu le cunoşteau încă. După aceea, acum cîţiva ani, s-au schimbat pentru cavaleria noastră regulamentele franceze şi era cuvînt de a fi schimbate fiindcă nu erau cele mai bune şi s-au înlocuit cu cele germane, astfel că în anul dîntîi s-au găsit ofiţerii noştri în neştiinţă de regulamente, fiindcă ale franceze erau înlăturate şi cele germane nu le erau cunoscute. Prin urmare, cavaleria noastră a fost un an de zile în această stare de neştiinţă. Dar vă fac întrebarea : Dacă în acele momente ar fi fost un rezbel, ce ar fi devenit cavaleria noastră? Apoi dacă la oameni ca ofiţerii noştri schimbarea năprasnică şi urgentă a legislaţiunei este rea., cu atît mai mult este rea faţă cu populaţiu-mea rurală şi faţă cu acei funcţionari cari nu ştiu a citi şi a seri. Eu dar aş regreta o nouă lege comunală căci va da rezultat rău, . oricît guvernul ar căuta să aibă primari numai de aceia cari ştiu ceti şi scrie. în fapt şi astăzi avem asemenea primari, avem notarii şi mai cu deosebire notarii-i putem studia în funcţiunile lor în provincia noastră trans-. danubiană ; ei sînt atît de răi îneît fac nenorocirea Dobrogei, precum tot i notarii au făcut nenorocirea Basarabiei. Atît de mare este răul acesta .îneît chiar legea pentru.organizarea Dobrogei adaugă că o lege specială wa regula starea, notarilor şi primarilor din Dobrogea; dar această lege din nenorocire nu s-a putut face. Ei bine, să primim pentru un moment şi să. venim lă propunerea făcută de domnul raportor şi de domnul Laseăr,, care zice că primarii să fie numiţi de guvern sau de comitetul permanent. Am avut şi eu un moment această slăbiciune şi vă voi spune de ce : legea comunală de la 1864, în simţul guvernului şi al meu, trebuia să prevadă legea rurală şi fiecare din Domniile voastre veţi înţelege eă în faţa aplicârei legei rurale era nevoie de a se institui prin comune autorităţi, şi autorităţi forţă, şi ca dovadă că credeam aşa este că în staul Parlamentului s-a născut atunci o mare ceartă din partea opoziţiunei conservatoare ea legea comunală să se aplice trei ani după facerea legei rurale. Aceasta era a se zădărnici şi una şi alta şi mulţumită numai liberalilor am putut scăpa de această situaţiune. Să-mi daţi voie, domnilor, să vă citesc cîteva cuvinte din dezbaterile de atunci. Iată ce ziceam eu la propunerea domnului Manolaclie Cos-tache, care-mi cerea ca legea comunală să se aplice trei ani după legea rurală: „îndată ce în sate guvernul nu va avea• o autoritate comunală şi îm judeţe comitete permanente şi eonsiliele generale, este cu neputinţă a pune în lucrare legea rurală ; căci o lege rurală ea să se poată face trebuie consultate toate interesele de sate şi de judeţe, pentru că cînd se va pune în lucrare să nu aducă perturbaţiune; dacă comuna nu va avea autoritatea comunală şi proprietatea nu va fi reprezentată prin comitete permanente, legea rurală va fi o nenorocire, legea rurală va fi un pericol pentru ţară şi pentru proprietate ; de aceea nu pot admite legea rurală pînă. nu se vor vota aceste două legi”. Am învins, însă cînd am ajuns la numirea primarilor au venit toţi reprezentanţii ai tutulor partidelor şi au cerut să se lase satelor dreptul de a-şi da primari şi aci eu am fost învins. La vot m-am supus. Vă voi citi întîi opiniunea a trei persoane cari au jucat rol mare în ţara aceasta, adică opiniunea domnului O. A. Kosetti, opiniunea domnului» Laseăr Catargiu şi opiniunea principelui Dimitrie Ghika. Ei bine, aceşti trei mari cetăţeni nu trebuie să zică astăzi în anul 1886 cum că ei, eminamente conservatori,4 n-au cutezat Ia 1864 să ceară şi să sprijine ceea ce azi cu atîta convingere sprijină domnul Vasile Laseăr, domnul Oaraba-tescu şi domnul Disescu ? Daţi-mi voie să vă citesc. Iată ce zicea domnul Catargiu : „Voiam să arăt cum a fost pînă acum şi cred că Adunarea, dacă. va vota ca primarii să fie aleşi de comună, n-ar face nici un exces şi nici n-ar călca asupra drepturilor puterei executive, cum se îngrijeşte domnul ministru. Domnilor, Regulamentul da dreptul comunelor de a-şi alege singure pe primarii lor, cari se numeau dincolo vornici şi aici pîr-călabi şi puterea executivă nu avea nicicum să se amestece în alegerile lor. La municipalităţi se alegea preşedintele de puterea executivă; voi să zic nu că se alegea, ci numai se întărea alegerea comunei de către guvern; dar 30 de ani de experienţă au dovedit că nu era bună nici chiar această măsură şi iată pentru ce : pe cînd comuna alegea de membri pe acei eare-i credea mai capabili şi mai demni de poziţiunea ce aveau a ocupa, guvernul întărea pe cel mai incapabil, mai slab dintre ei şi care sau rămînea ca membru, sau [î]şi da demisiunea. Iată cum era starea de lucruri de atunci. Socotesc dar că dreptul de a-şi alege comunele pe primarii lor trebuie să-l menţinem; şi nici nu se poate altmintreli. îfoi am avut 470 încă mai mult ceva; am avut chiar pe subpref ecţii cari erau aleşi de* comună prin delegaţii, prin capii lor şi administraţiunea a mers foarte bine, a avut toate înehezăşuirile în privinţa liniştei. Bu văd dar pentru ce am lua dreptul, care acum de ătîţi ani se urmează, de a-şi alege comunele pe capii lor”. Astfel vorbea domnul Laseăr Catargiu. (Aplauze,) Ia să mai vedem ce zicea principele Dimitrie Ghika. „Domnul preşedinte al consiliului ne-a spus în ce poziţiune erau comunele prin Regulamentul organic. în adevăr, în cea mai mare parte erau foarte atîrnate de guvern. Dar astăzi, cînd se pune în aplicare articolul 46 din Convenţiune, prin care se dă o mai mare liberate şi dezvoltare comunelor, să nu facem, domnilor, o deriziune; să ne înfă-ţişem pe de o parte cu un proiect de lege prin care să avem aerul de a da libertăţi comunelor şi pe de altă parte să le smulgem şi pe acelea ce au avut pînă acum. în adevăr, domnilor miniştri, dacă Domniile voastre voiţi să impu-neţi pe preşedinte [le] unei comune, cu aceasta nimicniciţi toate libertăţile ce se dau comunei prin legea de faţă. Preşedintele comunei sau primarul, cum se numeşte acum, trebuie să fie acela care cunoaşte mai bine toate interesele locale, toate trebuinţele comunei al căreia este membru. Preşedintele este tutorele acestor interese, este conducătorul, este sufletul comunei ce prezide. Şi cum poate şti guvernul mai bine decît însăşi comuna care este persoana aceea ce ar merita mai mult încrederea ei, ce ar putea îngriji mai bine interesele şi îndestula mai lesne trebuinţele acelei comune ? A reduce acest drept al comunei la ceea ce propune ministerul este a face, iluzorii toate avantajele ce în aparinţă am da comunei prin această lege şi a ne întoarce la o stare mai înapoiată decît cea de pînă acum. De aceea dar susţin articolul comisiunei şi rog pe minister să se unească cu j>ărerea noastră, fiindcă nu trebuie să aibă cea mai mică temere că o asemenea dispoziţiune ar putea aduce vreo dificultate în timpul aplicărei legii de faţă. Acest principiu există şi astăzi şi cu atît mai mult trebuie să-l menţinem şi în această lege prin care ne propunem a reorganiza comuna şi a o chema la o viaţă nouă”. Ia să vedem acum ce zice şi Rosetti : „Da-mi libertatea, căci eu ţi-o cer nu după 30 de ani, ci după sute de ani de sclavie şi învăţămîntul cel mai fatal, acela care l-am plătit atît de scump şi pe care nu voi să-l mai plătesc şi în viitor tot aşa”. Domnilor, vă mărturisesc că aveam un scrupul, mă temeam cuta că nu voi avea în comună o autoritate destul de forte pentru ca să menţie liniştea în timpul aplicărei legei rurale. Ei bine, domnilor, cînd am văzut eu pe domnul Laseăr Catargiu, pe principele Dimitrie Ghika, reprezintanţii proprietăţei mari, că sprijin legea primarilor, mi-am zis : 5Pu pot să fiu mai catolic decît papa şi mai autoritar decît dumnealor ; şi cînd era să se pună la vot a venit o propunere a domnului Grigo-reseu, care cerea ca primarii în comunele urbane şi rurale să se unească* prin candidature în forum ca la romani. Se citeşte propunerea domnului Grigorescu ca primarii să fie aleşi de-a dreptul de comună, fie în oraşe, fie în sate şi atunci am zis : Rog pe onor. Adunare şi o conjur să nu. primească amendamentul domnului Grigorescu. * Citeşte : să se numească! ' 4?i Domnul Lascăr Catargiii se scoală şi zice : Dar guvernul aderă la amendamentul comisiunei! Adică ceea ce este astăzi, ca în comunele 'urbane din trei candidaţi să aleagă guvernul pe unul şi în sate comitetul permanent să confirme pe primar; şi s-a votat amendamentul comitetului. Ei bine, domnilor, vă mărturisesc că nu am avut dreptate să mă tem; am judecat rău despre caracterul ţăranilor noştri şi despre caracterul, inteligenţa şi patriotismul primarilor cari aveau să se aleagă de ţărani; căci vă o spun astăzi după 22 de ani că acelor primari aleşi «de ţărani, acelor primari cari nu ştiau citi şi scrie, acelor primari cu opinci şi cu iţari şi sumane, proprietarii mari trebuie să le ridice monument, căci ei au menţinut ordinea şi pacea în timpul aplicărei legei rurale. ((Aplauze prelungite.) Ei au fost executori inteligenţi în dezlegarea acelei •cestiuni sociale; mulţumită lor ordinea şi liniştea s-au păzit la noi ma,i bane decît în Austria, unde sute de mii de proprietari au fost .ucişi, unde «casele lor au fost arse şi unde multe şi mari averi s-au prăpădit. Tot asemenea s-a petrecut şi în Rusia ; iar în Ţara Românească nu s-a smuls •din capul proprietarului un singur fir de păr, necum viaţa; şi astăzi, în 1-886, după 22 ani, într-o Cameră liberală, sub un partid liberal, care de 10 ani este la putere cu guvern liberal, se ridică trei voci şi vine să degradeze caracterul naţiunei române şi să ia ţăranului ceea ce ei au de sute de ani! (Aplauze.) Onor. domni, dar Domniile voastre, tineri mai învăţaţi decît noi, căci noi cînd studiam aveam înaintea noastră visurile ţărei de viitor şi durerile ei din prezent, pe cînd Domniile voastre aţi studiat mai în linişte, cum de nu ştiţi acest adevăr, că odată drepturi şi libertăţi date, mai ales ţăranului, nu se pot lua înapoi? S-au încercat conservatorii să facă o nouă lege comunală şi ştiţi că acea lege nu a avut durata nici o zi, acele vestite voturi virile pe cari le acorda această lege comunală proprietarilor a fost cu neputinţă să se aplice; guvernul Oatargiu n-a putut să aplice acel vot viril care dădea dreptul proprietarului să fie de drept în consiliul comunal, ba chiar să trimită in locul lui pe vechilul său; acel drept viril neputîndu-se aplica a căzut în desuetudine, nimeni nu s-a folosit de dînsul, pentru că era contra Constituţiunei ţărei şi ar fi dat urmările cele mai nenorocite. Ei bine, Domniile voastre astăzi voiţi să faceţi cu comunele ceea ce se făcea odinioară cu patul lui Procust; acesta era un pat pe care se punea condamnatul şi dacă el era mai scurt decît patul [î]l întindea cu cleştele şi cîrlige, iar dacă era mai lung decît patul [î]i tăiau capul ori picioarele. Tot astfel faceţi şi domniile voastre cu comuna cari ziceţi că să nu aibă nici mai mult, nici mai puţin de 200 locuitori; va să zică, cînd va trece de 200 s-o tăiaţi, cînd nu va ajunge la 200 să o întindeţi. Apoi partidul conservator nu luase tot această dispoziţiune prin legea votată în timpul său? Şi aceasta nu produsese o mare eon-fuziune în administrarea ţărei? Dar cum a venit partidul liberal la putere, a suspendat acea dispoziţiune lăsînd comunele libere să se com-puie din cîţi locuitori vor putea şi să se administre în mod liber şi în marginile legei. înţeleg ca o comună să fie destul de numeroasă pentru ca să poată purta toate cheltuielile şi iată ce zice legea comunală de la 1864 : „Nici o comună nu va putea să numere mai puţin de 100 familii sau cinci sute locuitori. 472 .. Satele cari nu vor ajunge la acest număr, precum şi cătunele şi locuinţele izolate se vor uni cu comuna cea mai apropiată. Satele cari, avînd mai puţin de una sută familii, ar declara că pot să suie singure sarcinele comunale se vor putea recunoaşte ca comune”. Ia să mergem la Ministerul de Interne şi să vă arăt protestaţiuni cu sutele şi cu miile ce s-au făcut contra legei comunale a lui Catargiu şi nu numai la Ministerul de Interne, dar şi la eonsiliele judeţene şi bomu-nale; se ridicase un strigăt mai unanim din toate părţile ţărei şi tocmai de acel strigăt s-a folosit mai mult partidul liberal cînd s-a luptat contra conservatorilor în întrunirile ţinute la Mazar Paşa. Şi, cînd partidul liberal a venit la putere, lucrarea sa cea dinţii a fost să modifice legea comunală şi să dea comunelor ceea ce este al lor. (Aplauze.) Apoi, domnilor, ce voiţi Domniile voastre? Uitaţi-vă în Dobrogea, ţară incultă încă, ca să nu zic ţară barbară; acolo turcii nu voiese să se amestece cu bulgarii, bulgarii nu voiesC să se amestece cu tătarii şi tătarii nu voiese să se amestece cu nemţii, ci fiecare dintr-înşii voiese să aibă comuna lor. Chiar aici la noi este un sat Comana, aiături de capitală, şi lingă satul Comana este satul Dadilov şi aceste sate nu primesc să formeze o singură comună şi ştiţi pentru ce ? Pentru că în satul Comana sînt români neaoşi, români negri, pe cînd în satul Dadilov sînt români balani, români de rasă slavă, şi de aceea nu voiese să fie întruniţi. Şi Domniile voastre voiţi să-i puneţi pe toţi la un loc numai pentru o cestiune de formă sau de simetrie? Credeţi că pentru o simplă regularitate de formă vă puteţi juca cu comuna, cu drepturile ei, cari sînt tot aşa de respectabile ca şi ale familiei ? Dar ce aţi zice Domniile voastre cînd aş veni eu şi v-aş propune că nici o familie să nu poată fi considerată ca familie dacă nu se compune din şapte membri şi aceea care ar avea numai trei membri să se unească cu alta care ar avea patru. (Aplauze, ilaritate.) Onor. domn Carabatescu propune ca primarul să fie numai confirmat şi onor. domn Lascăr se opune la aceasta şi stigmatizează pe nenorocitul comitet, cerînd ca primarii să fie numiţi de guvern. Să vedem însă pe cine are să numească guvernul. El nu este în stare să numească pe subprefecţi, ei-i primeşte tot din mina prefecţilor. Apoi pe primari cine-i va numi ? Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Subprefecţii. Să mă ferească Dumnezeu să fiu îndatorat a face asemenea numiri I Afară de prefecţi, cum voiţi să cunosc pe toţi dalcăucii cari stau pe la uşile ministerului de solicită posturi? (Ilaritate.) Ei bine, eu spuma oraşelor trimisă prin sate pretinde domnul Lascăr să organizeze şi să moralizeze comunele? Să căutăm cari sînt astăzi primarii cei mai oneşti, aceia cari sînt îmbrăcaţi cu surtuc ca noi sau aceia cari poartă opinci? (Aplauze.) Am văzut primari cari au fost daţi în judecată pentru că nu au ţinut în regulă registrele stărei civile, dar nu am văzut primari cari să fi fost traşi înaintea justiţiei şi osîndiţi pentru delapidare de bani. Domnilor, cunosc, bunăoară, în Dobrogea un ţinut, Mangalia, care este cu totul musulmană. Puşcăria de acolo este cu totul deşartă şi dacă cîteodată se găsesc într-însa doi-trei oameni aceştia sînt dintre 473 perceptorii şi notarii de la Hîrşova. Din contra, în Hîrşova, unde sînt români, puşcăria geme numai de români, spre ruşinea ţărei, pentru că acolo sînt aceia cari au venit din Basarabia şi monşerii cari au fugit de pe uliţele Bucureştilor, Galaţilor, Craiovei etc. Dacă voiţi dar să facem o reformă, atunci trebuie să lăsaţi săteanului libertate în toată puterea cuvîntului a-şi alege pe primar. Onor. domnule Lascăr, nu ştii dumneata că s-a sfărîmat alegeri pentru că primarul nu era agreat de subprefect? în satul Floreasca s-a sfărîmat de 14 ori alegerile, deşi primarul era tată bun, gospodar bun; dar nu plăcea subprefectului. Dacă s-a făcut aceasta e că în orice alegeri, şi sub domnul Brătianu şi sub mine şi sub alţii, se face exces de zel de către subalterni» chiar cînd nu se porunceşte de sus. Să căutăm dar mijlocul prin care am putea da satelor o organizare cu totul municipală, înlăturînd cu totul politica acea nenorocită de jos, provincială, care e teribilă şi care mai cu seamă împedică populaţiunile rurale de a putea înainta. Nu vă faceţi iluziuni, domnilor, era şi este dator partidul liberal, mai ales după zece ani de putere, să nu se uite la formă şi numire, ci să se uite la fond; să facă ca aceste instituţiuni comunale şi judeţene să dea roadele lor; să facă ca comuna să se dezvolte şi să se îmbogăţească, să-şi capete neatîmarea, căci ţăranul de la sine are sentimentul independenţei. Cauza nu este primarul care e ales, ci primarul care se impune» ci subprefectul, uneltirile etc. Trebuie să mai facem ceva: să dăm primarilor mai multă libertate şi mai mult timp d-a se ocupa de îmbunătăţirile comunei. Primarul de sate astăzi, din 10 oeupaţiuni ce are» d-abia poate una priveşte pe comună; el este agent administrativ şi agent al tuturor ramurilor de administraţiune publică. Aci e marea reformă la care trebuie să ne gîndim, iar nu să schimbăm unul, ori două articole din lege. Domnul Vasile Lascăr: Aceasta nu se poate face. Din contra, se poate face desemnînd atribuţiunile primarului. Eu sînt român, fac parte dintr-o Cameră română şi nu mi se cuvine să iau argumente din afară arătîndu-vă că sub guverne străine sînt populaţiuni române cari se află într-o stare mai prosperă decît sub guvernul românesc ; nu pot argumenta pe acest teren; dar pot zice că partea slabă a noastră a tuturor oamenilor cari am trecut pe la guvern e că nu ne-am ocupat îndestul de ţărani, am făcut legi multe, bune pentru dînşii, dar care din nenorocire nu se aplică. Domnilor, s-a făcut pentru ţărani una din cele mai bune instituţiuni, al căreia merit revine domnului Brătianu, instituţiunea creditului agricol; ei bine, în fapt pentru unele părţi ale ţărei, şi cînd veţi voi pot să vă dovedesc, această instituţiune e o nenorocire. Legea de percepţiune scuteşte pe ţăran de a i se vinde doi boi şi o vacă, dar are dreptul să se împrumute pe ei la creditul agricol; şi cînd ţăranul se împrumută perceptorul stă acolo la uşă şi-i ia mai toţi banii. Domnul ministru al domenielor, An. Stolojan: Nu se poate; astăzi plăteşte uis sătean opt lei. Onor. domnule ministru, dar însurăţeii nu plătesc pămîntul? Domnul ministru al domenielor, An. Stolojan: Nu plătesc şi mare parte nici nu s-au stabilit acolo, de aceea am fost nevoit să viu cu o lege la Adunare, pentru; a se pune capăt unei asemenea stări de lucruri. 474 Yă rog să nil vă azardaţi a mă contrazice căci am dovezi şi oricînd veţi hotărî dumneavoastră sînt gata să vi le aduc. Iată cum se petrec lucrurile : nimeni nu se poate împrumuta de la creditul agricol pînă nu aduce certificatul perceptorului că nu e nimic dator statului; cu această ocaziune perceptorul, cu drept sau fără drept, scrie pe certificat că cutare datoreşte atît şi cînd acela merge să se împrumute i se •opreşte toată acea datorie din împrumutul făcut şi lui nu i se dă mai nimic. Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Aceste fapte de ce nu le aduceţi la cunoştinţa procurorului ? Domnilor, să vă mai comunic nn caz. în Dobrogea un biet turc a arat pe moşia mea, deşi fusese înscris a ara pe moşia statului, nevoit fiind a face astfel pentru că nu era hotă-rît pămîntul unde să lucreze; cînd s-a dus să se împrumute cu 500 lei pe boii săi, fiindcă avea boi buni, i s-a oprit peste 300 lei din acei bani sub euvînt că datora chiria pămîntului, el care nu arase un palmac de pămînt pe moşia statului. Iată, domnule ministru al domenielor, că una e teoria lui Spencer şi alta e practica, deci să-mi dai voie să ştiu eu mai bine ca dumneata, pentru că dumneata vezi lucrurile ca guvern, iar eu le văd ea român, nu ca opozant; căci dacă ar fi să fac opozi-ţiune aş face o interpelare şi v-aş ocupa mult cu această cestiune. Domnilor, dacă comitetele permanente merg rău, noi să le facem să meargă bine, iar nu să le desfiinţăm; dacă consiliele judeţene merg rău, să le îndreptăm, iar nu să le desfiinţăm; şi dacă este ceva care trebuie numaidecît îndreptat şi la care trebuie să se gîndească mai ales domnii Lascăr, Garabatescu şi Disescu este de a face ca urna electorală pentru judeţ şi comună să nu mai fie cum este astăzi, părăsită cu. desăvîrşire de toţi oamenii inteligenţi şi cu avere. Datoria partidului liberal este să dezvolte sentimentul cetăţenilor pentru exercitarea drepturilor lor. Eu, domnilor, văd în alte ţări oligarhice, aristocratice, monarhice că cetăţenii ţin pe onoarea lor ca să ia parte la alegerile judeţene, comunale şi pentru Parlament. Ei bine, cum se întâmplă că la noi astăzi nu mai este luptă pentru alegerea consiliului judeţean şi comunal; că prefectul dictează, că membrii consiliului judeţean şi comunal ies în unanimitate din urnă, după lista prefectului, şi că orice om de valoare şi inteligenţă, cînd este întrebat dacă a luat parte la alegerea cutare, răspunde „nu”, şi dacă undeva ei mai iau parte, se ştie ce se întîmplă, de exemplu ce s-a întîmplat la Brăila. (întreruperi.) Domnilor, voim să devenim şi noi o ţară mare cu instituţiuni frumoase, cari sînt oglinda viitorului. în Statele Unite, care sînt o republică mare, votul universal cu toate acestea nu se exercită decît numai de mulţime; a ajuns de modă acolo ca un om bogat să nu mai ia parte la alegere; aşa şi la noi a venit momentul aceasta. Onor. domn Garabatescu mi se pare că a propus votul universal şi prin comunele urbane ... Domnul Vasile Lascăr: Avem votul universal. Dar l-avem pe colegie, nu cum se propune. Domnul Vasile Lascăr: Tot astfel l-am propus şi eu; vă rog aduceţi-vă aminte că am fost de acord pentru două colegie. 475 ÎTii vorbesc de dumneavoastră, ci de domnul Carabateseu. Domnul N. Nicorescu: Aci nu vă dăm dreptate. Nu veţi da nici dreptate, dar [î]i veţi da domnului Rosetti. Domniile voastre faceţi ce a făcut domnul Lascăr şi domnul primar de Ploieşti; domnul primar de Ploieşti s-a rostit pentru un colegiu... Domnul R. Stanian: Aşa este. Noi nu l-am combătut, din contră, i-am zis: Dă-ne spiritul de Ploieşti în toate comunele şi vom vota pentru un colegiu. Ploieştii este cetatea libertăţilor. Domnul N. Nicorescu: Dar Bîrlad? Pentru că Domniile voastre şi în Bîrlad şi în Ploieşti aveţi posibilitatea de a fi aleşi, nu este un cuvînt ca să credeţi că toată' ţara o veţi pune pe patul lui Procust; nu este un cuvînt să faceţi ca englezul care trecînd prin oraşul Irun, la marginea Spaniei şi văzînd o femeie cu părul roşu a zis : Irun oraş de viaţă, toate femeile sînt cu părul roşu î (Ilaritate.) Ei, domnilor, nu în toate părţile este aşa. La 1864 s-a propus sufragiul universal şi cel care l-a combătut mai tare a fost Rosetti; el a zis că sufragiul universal însumează alegerea făcută de subprefecţi. Iată cuvintele lui: „Nu cred că nici unul * din Domniile voastre va avea cea mai mică chezăşie că la caz de sufragiu universal, cînd subprefectul va fi între dînşii, ei nu vor alege pe acela ce subprefectul va voi”. Domnul G. Pallade: A trecut 20 ani de atunci. Deşi a trecut 20 de ani de atunci, vă rog să-mi arătaţi ce progres a făcut libertatea electorală şi să-mi spuneţi dacă alegerile opozi-ţiunei nu s-au combătut şi zădărnicit altfel decît prin sufragiul universal? (Zgomot.) Apoi eu am introdus sufragiul universal; şi trebuie să recunoaşteţi cel puţin meritul francheţei mele cînd zic că bine a făcut Constituanta de a împărţit sufragiul în 4 colegii. Domnul G. Pallade: La politică, nu la comună. Este un mare curaj din parte-mi ca un bătrîn ca mine, care am crescut la şcoala veche, să viu şi să combat sufragiul universal. Cu toate acestea nu-ţi doresc dumitale, domnule Pallade, ca cu tot talentul pe care-1 ai să te duci şi să-ţi pui candidatura în Bîrlad, la comună sau la judeţ. Dacă vei reuşi, atunci sînt gata să-ţi fac respectoasele mele scuze. Cred că însuţi dumneata regreţi compunerea consilielor judeţene şi mai cu seamă a comitetelor permanente. Dumneavoastră iştiţi bine ce face prefectul: el [î]şi face lista şi înainte de alegere chiar are oameni hotărîţi pentru comitet. Domnul N. Nicorescu: La consiliul judeţean chiar azi alegerea este pe colegii. * Citeşte : vreunul î 476 . Becunoaşteţi-mi cel puţin că încă nu mi-am perdut-memoria despre ceea ce este în ţara mea. Eu zic că tot este mai bine să fie 2 cole-giuri decît unul. Domnul N. Nicorescu: Aşa a fost Ia Bîrlad la 1874 şi în colegiul întîi erau 7 alegători, iar în colegiul al 2-lea erau 60. în colegiele oraşelor celor mari, fie în colegiul I, fie în al 2-lea, fie în al 3-lea, mai intrau pe atunci şi membrii din opoziţiune; astăzi însă nu se mai intră. în consiliul comunal din Iaşi, a II[-a] capitală a ţărei, fracţiunea din opoziţiune a lui Catargiu străbătea pe atunci, dar astăzi oare mai străbate? Domnilor, nu este un cuvînt că dacă comitetele permanente, dacă consiliele judeţene sau comunale funcţionează rău, noi trebuie să le desfiinţăm, căci tot aşa s-ar putea zice că şi Parlamentul merge rău şi în asemenea caz ar trebui dat Ia o parte şi Parlamentul! Apoi Domniile voastre, cari ştiţi cît s-a strigat de mult contra lui 2 mai, că s-a zis că o mină sacrilege s-a introdus în libertăţile ţărei, că sub Statut tribuna era răsturnată, dumneavoastră veniţi astăzi şi voiţi să desfiinţaţi autoritatea comunală şi judeţeană? Dar ce ar fi Parlamentele fără consiliul comunal şi judeţean? Nu ele sînt şcoala Parlamentului ? Aci nu vă aduceţi aminte că mai pretutindeni consiliele comunale şi judeţene au menţinut scaunul libertăţilor cînd sus nu mai erau libertăţi? Apoi cbiar în statele dispotiee, absolute, cu eonstituţiuni aspre, violente, încă se lasă poporului de jos libertăţile acestea, pentru că acestea sînt un fel de ventilă, o supapă. Domnilor, cînd s-a luat Alsacia şi Lorena şi a fost întrebat Bismarck ce are să facă cu aceste provincii, cum are să le împace, el a răspuns : Le vom da instituţiuni liberale ! Şi astăzi şcoala este idee de stat ? Trebuie să dispară înaintea statului şi comuna şi judeţ şi tot? Apoi aşa zic şi vecinii noştri cînd ard şi spînzură pe fraţii noştri : numai statul austro-maghiar trebuie să fie. Domnilor, statul nu trebuie să fie decît expresiunea naţiunei; statul nu trebuie decît să vie să apere viaţa cetăţenilor şi a familiei, a comunei şi a judeţului. Dacă nu voi avea eu libertate în comuna mea, prea puţin [î]mi pasă de libertăţile celelalte. (Aplauze.) Nu fac aci apologia legei de la 1864, dar adevărul este acesta că partea electorală din acea lege este rea şi trebuie să o prefaceţi; dar afară de celelalte * dispoziţiuni ale legei să nu vă atingeţi căci acea lege v-a dovedit că ea nu este un titlu de glorie al unui om, ci al partidei la care pretindeţi că aparţineţi şi va fi un răsunet în toată ţara cînd se va auzi că partidul liberal care la 1864 s-a unit cu partidul conservator şi a făcut legea comunală liberală, acel partid liberal acum la 1886 voieşte a face din legea comunală o nouă diviziune sau o nouă secţiune la Ministerul de Interne. A! Fiindcă aţi văzut că în legea de la 1877 s-a pus că oraşele mari şi toate socotelile acelor oraşe, bugetele lor trebuie să atîrne de Ministerul de Interne, din aceasta trageţi consecinţă că trebuie să supuneţi aceluiaşi regim pe toate oraşele din ţară? Dar ia să vedem care a fost motivul de s-a luat asemenea măsuri atunci ? Se ştie că pe atunci numai în oraşe era inteligenţa concentrată; pe atunci nu erau îndestule şosele, mijloace întinse de comu- * Citeşte: dar de celelalte. 477 nicaţiune, nu erau drumuri de fer şi, prin urmare, atunci cînd consiliele judeţene nu erau şi nu puteau să fie aşa bine compuse ca astăzi, ar fi fost derizoriu să se supuie centrurile Bucureşti, Iaşi, Galaţi etc. unor consilii judeţene cari erau compuse din nişte mici proprietari. Dar astăzi, cînd s-au făcut atîtea drumuri de fer — şi aceasta este partea bună a domnului Brătianu —, cînd avem navigaţiune, cînd avem şosele şi poate cineva să se ducă în toate părţile ţărei cu atîta înlesnire, astăzi consiliele judeţene pot să fie alese şi compuse foarte bine, pentru că toţi alegătorii pot lua parte la vot; ei bine, cum voiţi dumneavoastră câ toate oraşele, toate, comunele să le puneţi sub dependinţa Ministerului de Interne? Dar domnul ministru de interne nici nu are timpul să se ocupe de asemenea afaceri. Cine dar se va ocupa de toate acestea? Negreşit un şef de diviziune, un funcţionar oarecare din Ministerul de Interne; va să zică ele vor fi o secţiune a Ministerului de Interne. Apoi, domnilor, este ceva însă mai important pentru viitor : comunele cari atîrnă de Ministerul de Interne sînt mult mai încărcate de datorii decît celelalte comune urbane din ţară, şi pentru ce aceasta? Pentru că la comunele cari nu depind de minister comitetul permanent mai întîi şi pe urmă consiliul judeţean tot mai cercetează, tot mai controlează lucrările lor; dar în celelalte zece oraşe nu este tot aşa. Cînd primarul hotărăşte ceva, nu împreună cu consiliul, fie acea hotărire bună, fie rea, ea rămîne neatinsă pentru că primarii fiind senatori sau deputaţi le este foarte uşor să intervină pe lingă ministrul respectiv ca să aprobe hotărîrea lor, să li se aprobe bugetul, de exemplu. Onor. domnule Cara-bateseu, dumneavoastră aţi dat o mîngîiere la propunerea noastră zieînd că oraşele au să atîrne de consiliele judeţene, dar mai departe adăugaţi că bugetele ap să se aprobe de ministrul de interne. Brumoasă libertate, frumoasă îmbunătăţire este şi aceasta ! Dar ce este sufletul unei co-,nume, ca şi sufletul unui stat, dacă nu finanţele? Apoi dacă finanţele hu vor aparţine comunei, cum va mai putea lupta ea; are la ce să se mai gîndeaseă? Sub Regulamentul organic alegătorii rînduiau la finele anului, cînd trebuia să proceadăla alegerea unui nou primar sau a unui nou consiliu, rînduiau o nouă eomisiune care să cerceteze socotelile; astăzi alegătorii nu mai au asemenea drept, socotelile s-au trecut la Curtea de conturi. Rog însă pe oricine din această Cameră să dovedească că onor. Curte de conturi a examinat asemenea socoteli pe un singur an măcar şi atunci eu însumi voi zice că sînt cu desăvîfşire un om perdut, un hodorogit. (Ilaritate.) Trebuie dar, domnilor, să facem mai întîi ea alegătorii să meargă la urnă; să facem ca primarii şi consiliele comunale rurale să-şi exercite atribuţiunile lor în sfeT a legilor, dar totodată în sfera libertăţilor lor; să facem ca domnii primari să şadă prin oraşe şi să se ocupe de interesele oraşelor, iar nu să vină să facă politică şi adeseori rea politică în această Cameră. (Aplauze.) Şi mai presus de toate să chibzuim cu toţii ca să facem ca primarii să fie servitorii, agenţii comunei, iar nu agenţi ai guvernului în toate ramurile administraţiuneî. Este cu neputinţă ca un biet ţăran cu cunoştinţele lui să,poptă îndeplini azi toate sarcinele ce sînt puse asupra lui, nu are nici vreme, nici putinţă; şi pîna cînd Domniile voastre nu veţi face din primarii comunelor rurale nişte simpli magistraţi ai comunei, nişte îngrijitori şi administratori ai biserieei, ai şcoalei şi intereselor locale, pînă atunci puteţi fi încredinţaţi că în această ţară nu veţi avea o bună administraţiune comunală, nu 478 veţi putea zice că autoritatea comunală prezidă la îmbunătăţirea Soartei locuitorilor rurali. Aceasta este convicţiunea mea, căpătată în urma unei lungi experienţei Poate că mă veţi întreba de ce eu nu am făcut aceasta? Fiindcă eu nu am avut soarta altora. în adevăr, ani fost de multe ori la minister, dar am trecut ea un meteor -, şi, în sfîrşit, nu este un cuvînt că, dacă n-ram făcut eu, nu am dreptul să sfătuiesc pe altul să facă ceea ce este bine; eu poate am idee, iar altul are puterea în mînă să o execute. în tot cazul însă, noi partidul liberal avem datoria să dăm acestei ţări ceea ce ea reclamă: instituţiuni liberale aplicate cu echitate şi lealitate pentru judeţ şi pentru comună. Am zis s. (Aplauze prelungite.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 98, p. 1643, col. 3 - p. 1650, col. 1. NO TE 1 înainte de discurs, la intervenţia deosebit de virulentă a lui Take Ionescu, K, face unele precizări. Aşa, cînd tînărul deputat afirmă că legea comunală a fost ,,octroiată * în nişte timpuri anormale”, K. îl pune la punct: „A fost discutată de Comisiunea centrală şi votată conform legilor de atunci”. T.I. stăruie însă că acele legi au reprezentat voinţa unui singur om, dar convine că legea comunală a asigurat independenţa şi autonomia comunei. K. însă replică acru : „Refuz darul lui Artaxerxe”. Se disputase şi cu V. Laseăr, care constatase că ţăranii refuză să fie primari deoarece nu-i pot mulţumi şi pe subprefecţi şi pe consătenii lor, care le cer să-i scutească de diferite corvezi. K. observă furios : „Faceţi portretul ţăranilor, am să-l fac şi eu pe al comitetelor permanente” t C. Disescu, citîndu-1 pe B.P. Hasdeu, contestase existenţa autonomiei comunale în trecutul nostru. K. a remarcat nemulţumit : „Aceasta este cestiunea cea mai controversată, ce folosesc ţării şi Parlamentului asemenea discursuri care se cuvin numai la Academie? Veniţi la cestiune; viaţa comunală trebuie sau nu să o înfiinţăm? Orice ar fi fost în trecut î . .. Şi ca istoric, care am studiat, dau dezminţire domnului Hajdeu dacă va fi zis aceasta”. 3 V. Carabatescu era raportor la proiect. 3 Aluzie la tabăra militară organizată în judeţul Vîlcea în timpul Revoluţiei din 1848 sub conducerea generalului Gh. Magheru. 4 C.A. Rosetti poate fi considerat conservator numai în măsura în care — în cazul în speţă — dorea păstrarea unei tradiţii, aceea ca primarii să fie aleşi de comună. 5 Adunarea a luat în consideraţie proiectul cu 53 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 10 abţineri. în şedinţa din 26 mai 1886 proiectul în întregime a fost primit cu 73 de voturi pentru şi 9 împotrivă. . * Acordată (din fr. octroyer). Discurs şi intervenţii la proiectul de lege privind tratatul de comerţ româno-elveţian * Domnilor deputaţi, nu este o ţară pentru care românii să aibă mai multă simpatie şi stimă decît vechea republică Elveţia. Simpatie, dragoste, admiraţiune, toate le avem pentru Elveţia şi, prin Urmare, nu cred că un singur român ar putea să fie sistematic opus unei convenţiuni comerciale încheiate sau care s-ar încheia cu Elveţia. Aşadar, orbeşte aş vota convenţiunea de faţă, dacă nu m-aş teme, dacă n-aş avea frică — frică în toate oasele mele — cum că această convenţiune să nu fie înainte-mergătoăre a unor alte convenţiuni mult * Şedinţele dui 27 şi, 29. mai 1886... .. • 47? iimBQdem^lsBSîeii^Dxţpef fflfi miîo îş so Blsseo* tieamfiiev ___ , ________m& J&W«I ©3 ob monetara Mnthaă’ «OTaoilqa ®^iâeoqiqJîM»iîl eq ion ă;\efl îîJMtoIso abnuqsăt motoq ăa eo 43» Eu sînt modest în toate. Dar n-aţi simţit, n-aţi văzut greşala ce s-a făcut cu ratificarea convenţiunei cu Austria, făcută dc conservatori înainte de a veni partidul liberal la putere? Căci cînd am avut onoarea să intru în minister sub preşedinţa domnului Manolaki Costaki, după triumful de la Mazar Paşa, am găsit convenţiunea subscrisă şi trebuia să o ratificăm; dar în acelaşi timp a trebuit să tratăm şi cu alte puteri ca să nu lăsăm monopolul numai Austriei şi am încheiat după aceea şi convenţiunea cu Germania. Noi eram datori să înfăţişăm proiectul îndată Parlamentuluil-am înfăţişat şi Camera l-a votat şi am făcut cunoscut aceasta Germaniei. Principele Bismarck însă, care este atotputernic în Germania, a zis: Eu pot să înfăţişez acest act Parlamentului, fiindcă sînt acolo mulţi israeliţi protectori ai jidanilor. Dar de ce nu v-aţi gîndit că nu trebuie să subscrieţi un act a cărui ratificare nu vă era cu putinţă să o obţineţi de la Parlament? Iată ce am fi putut noi întreba pe guvernul german. Mai în urmă s-a făcut rezbelul ruso-turc, care a adus Congresul de la Berlin. Cine ne-a făcut atunci viaţa mai grea, în privinţa evreilor, era Germania şi Prancia. Germania s-a folosit de avantagiele tractatului. Germania l-a pus în lucrare, Germania şi-a vîndut marfa aci la noi, şi-a făcut depozite; şi aceasta a ţinut cinci ani, cînd în fine s-a votat de Parlamentul german acea convenţiune. Vine apoi ratificarea; ce face ministrul nostru de externe de atunci ? El trebuia să zică: Eu mai ratific pe 10 ani pentru că cinci ani te-ai folosit deja. Dacă am făcut convenţiunea pe 10 ani am făcut-o în speranţa că convenţiunea aceasta cu Germania să expire totodată cu cea austriacă. Dar n-a făcut aşa; orbeşte s-a ratificat convenţiunea cu Germania pe 10 ani şi, prin urmare, toată speranţa noastră, tot scopul nostru, care era să sfîrşim odată şi cît mai curînd cu convenţiunea, s-a zădărnicit şi am dat Germaniei dreptul să beneficieze de convenţiune pînă la 1891, adică în loc de 10 ani i-am dat 15 ani. Ei, ce au făcut celelalte puteri ? Toate s-au sculat cu pretenţiuni. Prancia a zis : Eu care am luptat pentru voi, pe mine să mă trataţi mai jos ca Germania, pe mine să mă refuzaţi ? Şi noi am aplicat Pranciei tariful, am făcut totul în speranţa ca să ajungem odată să punem capăt acestor convenţiuni. Domnilor, s-a întîmplat ca să cunosc limba germană şi am văzut în jurnalele austro-ungare atacurile, ameninţările ce ni se fac, măsurile draeoniane ce ia în contra noastră guvernul din Pesta şi din Viena şi, să fi ştiut eu că astăzi va fi discuţiunea aceasta, aducem un mare teanc din aceste gazete unde se zice: Bomânii sînt fricoşi, ei nu ştiu decît de frică şi trebuie să-i speriem. Pînă acolo merg încît cer guvernului lor să stăruiască la guvernul român ca să pună dare pe producte, fiindcă n-ar putea să pună Austria cînd ar merge griul nostru acolo şi zic ca să ne îmbogăţim lăzile deşarte ale visteriei punind o dare la exportaţiune. Aceasta este textual. Domnul ministru al domenieJor 2, care deunăzi aducea atîta ştiinţă cu ocaziunea legei comunale, trebuia să vină pînă acum cu 20 de proiecte pentru ca să facă ca ţara să se resimtă mai puţin de rezbelul vamal ce ni s-a declarat. Ce face cu Oltenia? Ce face cu Moldova de sus, cari au să primească mai cu seamă loviturile ? Şi ca plocon ni se vine cu convenţiunea aceasta ca şi cum am dobîndit un succes mare! Ei se zice că aplicarea tarifului autonom de 50 la sută era făcută asupra Pranciei pentru ca să putem răspunde celorlalţi: Dacă noi pe Prancia, pe iubita noastră 482 Franeia am loviţ-q, cum puteţi Domniile voastre să ne cereţi ca să nu vă lovim pe Domniile voastre? Precedentul acela a căzut; Franeia a suferit, noi am suferit; inîine se va da Pranciei şi poimîine vom da Austriei. Iată dîra care o faceţi. . ieum să vedem ce am scăzut, ce am păstrat pentru noi. Să citim ; „Făina de grîu ... . Apoi tot după bancă ministerială s-a spus că făina de grîu din străinătate face concurenţa grînelor noastre. „Legume făinoase uscate şi făinuri din ele...”. Oe importanţă mare au pentru noi legumele făinoase? „Ceară brută ...”. Foi trebuie să formăm din nou această industrie pentru că este stinsă. „Săpun de tot felul... Luminări de stearină şi de spermanţet de tot felul. Piei tăbăcite ordinare. Lucrări de piele ordinare”. Acesta este cel dinţii articol. Dar cizmele cele subţiri unde sînt? Dar ţesăturile cari se fac? Apoi sînt ţesături caii se fac la noi şi cari pot concura cu cele mai frumoase ţesături străine. Aşa de exemplu este în Giurgiu ... Domnul D. Butculescu: Şi în toate oraşele. Ia să vedem acum rezultatul. Pentru ce atîta luptă? Pentru ce atîta rezistenţă faţă de Austria incit să ajungem a ne afla în relaţiuni rele? Căci nu este de tăgăduit că relaţiunile noastre cu Austria nu sînt bune şi aceasta numai fiindcă noi căutăm a ne exercita un drept al nostru. în adevăr, un cm mare, principele Bismarck, a zis: Freundschaft oTine Handelscliaft, amicie fără negoţ; dar nouă ni se cere să zicem : Freundschaft mit Handelschaft, amicie, dar şi negoţ. Prin urmare, pentru ce atîta luptă? Pentru ce atîta muncă? Pentru ce stăm aci pe acest timp călduros ca să votăm ce? Să votăm premergă-toarea unei convenţiuni care ne-ar nenoroci. Fu se poate altfel. Şi oricît vei pune dumneata, domnule ministru de externe, geniul dumitale, experienţa dumitale, nu poţi dumneata să refuzi altei puteri ceea ce dai prin această convenţiune Elveţiei. Domnul ministru de externe, M. Pherikyde: Toate cîte Ie spui sînt în tariful general. Voi fi foarte fericit ca să mă convingi, dar cit pentru mine-ţi voi spune un lucru : M-am despărţit de amicii mei, m-am rupt din opoziţiune, am venit şi am rămas în Cameră numai ca să contribui şi să ajut la independenţa ţărei mele. Cînd dumneata-mi vei dovedi că nu ştiu ce spun eur precum de asemenea cînd Domniile voastre veţi fi în stare să respingeţi alte convenţiuni după ce se va fi votat aceasta de acum, eu atunci mă voi socoti că mi-am trăit traiul şi mi-am mîncat mălaiul şi mă voi duce acasă ca să vă las pe Domniile voastre să puneţi în aplicaţiune ceea ce puneţi în această convenţiune. Cit pentru mine, mai declar încă o dată că această convenţiune nu este altceva decît deschiderea uşei viitoarelor convenţiuni şi declar categoric că nu o voi vota. Dacă Domniile voastre m o veţi vota, nu va trece o lună şi va veni altă convenţiune şi pînă la toamnă va veni şi alta şi nu veţi putea rezista. în adevăr, se zice că de Ia Ghristos toţi profeţii sînt mincinoşi, dar mai este încă un vechi proverb român oare zice : Bătrînii sînt profeţi şi eu vă zic eă nu veţi putea face altfel deeît să primiţi un tarif convenţional cu Austria precum aţi primit cu Elveţia. Replică ministrului de externe, M. Ferechide. Am avut onoare să spun că convenţiunea cu Elveţia în sine n-are nimic periculos, nimic rău pentru Bomânia. Dar să mă ierte domnul ministru de externe a-i spune că Domnia sa reînviază pe Vasile Boerescu. Acelaşi limbaj [î]l ţinea şi Boerescu cînd cu convenţiunea austriacă. Domnilor, convenţiunea ce vi se propune să votaţi astăzi e uşa ce deschideţi tarifelor convenţionale şi uciderea tarifului autonom, pe care l-aţi votat în unanimitate şi în aplauzele ţărei. Eu vă rog pe Domniile voastre să binevoiţi a lăsa să urmeze discu-ţiunea lungă şi largă pentru că, cum a spus-o foarte bine domnul ministru de externe, acesta este cel dîntîi tractat care se votează pe baza tarifului autonom. Convenţiunea aceasta în sine nu are nimic periculos şi de aceea cu multă abilitate aţi venit cu dînsa; dar voi aduce aminte onorabilului domn prim-ministru cuvintele zise într-o oarecare conversaţiune: die leiohte Jcavallerie; e cavaleria uşoară care anunţă că va veni le gros de Varmee. Convenţiunea în sine o votez într-un moment, dar Domniile voastre aţi dat o fatală interpretare votului unanim al Camerei şi Senatului. Camera a înţeles, şi vă desfid să mă contraziceţi, că nu mai voim de acum înainte să subordonăm interesele noastre economice prin convenţiuni; să ne păstrăm libertatea noastră de acţiune. Dacă tariful autonom s-a votat numai pentru arhivă, ziceţi-o Domniile voastre, domnilor miniştri; Camera sînt încredinţat că nu o va zice. Iată pentru ce vă rog să elucidăm cestiunea. Vă mai rog să ne lăsaţi să vorbim, pentru ca să vorbească şi domnul prim-ministru, să spuie Domnia sa ce am zis eu în sînul comitetului delegaţilor în privinţa tarifului convenţional cu Germania. Eu ştiu că am zis ceea ce am zis şi adineaorea : că s-a comis o mare greşală cînd s-a ratificat şi am zis domnului ministru atunci să se silească măcar a dobîndi de la Germania concesiuni pentru acele articole cari ne interesează pe noi. Fac apel la colegii cari erau cu mine dacă am zis mai mult deeît atît: că s-a făcut o greşală mare cînd s-a ratificat pe 10 ani cînd trecuseră 5 ani după încheiere; dar nu puteam face nimic; eram oala de lut contra oalei de fer; am cătat însă să ne acorde concesiuni pentru oarecari articole de cari adversarii noştri ar putea să se prevaleze; am arătat frica ce s-a realizat deja astăzi prin declaraţiunile domnului ministru de externe, cînd zice că tariful Germaniei are să-l dea la toate puterile. Domnul ministru de externe, M. Pherekyde: N-am zis aceasta. Apoi dacă am greşit odată cu unul, trebuie să greşim cu toţi? Dacă nu ne putem astăzi căpăta independenţa noastră economică deplină cu toţi, să ne legăm din ce în ce mai tare? ’ 484 Domnilor, zic aceasta pentru cil în nomolul de greutăţi în cari sîntem tot este ceva în faţa declaraţiunei ce ni s-a făcut de vecinii noştri că au să denunţe convenţiunea pentru căile ferate, că au să silească pe societatea de navigaţiune ca să sporească tariful ei, că Germania s-a hotărît ca tot comerţul ei să îl facă pe apă şi poate că atunci ne vom învrednici, mulţumită acestei Uotărîri străine, să vedem porturile noastre redobîndind înflorirea lor de altădată. Domnilor, am făcut convenţiune cu Germania; să rămînem cu Germania, căci nu putem face altfel; Germania are semnăturele noastre şi trebuie să le respectăm. Cînd am ratificat convenţiunea cu Austro-TJngaria am zis: Hu putem să lăsăm Austriei monopolul comerţului şi trebuie să tratăm de asemeni şi cu alte puteri; şi altfel am ajuns cu acest sistem din bute în bute, din greşală în greşală, că, în loc să expire acest tarif convenţional la 1886, expiră la 1891 şi 1892 şi acum voiţi în iuţeală să votaţi acest tarif şi să faceţi altă greşală? Să vă fie de bine; dar binevoiţi a observă că acest tarif n-a trecut prin secţiuni, că delegaţii s-au numit în nefiinţă de prezident şi de secretar. (Zgomot.) Domnul A. Vizunii: Domnia voastră n-aţi fost aci; delegaţii s-au numit cu ocaziunea întrunirii Adunării în secţiuni unite. Făceţi-o şi pe asta. (Zgomot, întreruperi.) Domnul D. C. Butculescu: Eu am fost aci şi nu ştiu cine s-a numit din secţiunea mea. (Zgomot.) Eu vă rog să nu închideţi discuţiunea şi aci mă adresez la majoritate, căci nu e vorba de convenţiunea cu Elveţia, deoarece pe aceasta am votat-o în fuga mare; dar ministrul a venit cu nişte teorii fatale, teorii •cari calcă în picioare toate aşteptările noastre, cari zădărnicesc votul ce l-aţi dat ieri şi care singur v-a ridicat înaintea ţărei. Eu vă asigur că mine sau poimîne ni se va aduce o altă convenţiune, care va fi sora a doua a acesteia, şi atunci se va bucura şi onor. domn Iepurescu pentru cuvintele sale patriotice ce le-a zis azi, dar eu nu ştiu dacă nu mă voi retrage în urma unor asemenea procedări. Domnul B. Iepurescu: Cred că Austro-Ungaria nu va veni cu o convenţiune ca aceasta, căci atunci i-aş vota-o ; iar în cazul contrariu voi fi alături cu dumneata. Domnilor, en vă conjur să lăsaţi discuţiunea să urmeze ca să ne lămurim — sînt o mulţime de lucruri asupra cărora trebuie să vorbim şi pentru cari nu sîntem încă pregătiţi, neavînd timp a le studia; nu voiţi să o faceţi? Voiţi să săriţi în acest precipiţiu ce vi se deschide? îî-aveţi deeît să o faceţi; răspunderea este a Domniilor voastre 3. în şedinţa din 29 mai. Domnii mei, este o fabulă franceză : la belle au bois dorm ani, în care e vorba de o fată de împărat care a dormit secole şi, cînd s-a trezit, numai ea s-a găsit neschimbată, pe cînd lumea întreagă era schimbată. Ei bine, eu sînt din contra opusul ă la belle au bois dormant; eu mă găsesc numai singur schimbat, cu o zecime de ani* mai bătrîn deeît eram în 1875, precînd lumea cealaltă, cel puţin banca ministerială, o găsesc tot cum a * Citeşte : cu zece ani ! 485 fost şi la 1875, căci aceleaşi opiniuni cari se rosteau atunci cu ocaziunea încheiere! unei convenţiuni comerciale le văd rostite şi astăzi în privinţa-unei asemenea convenţiuni care se face. Domnilor, iertaţi-mă să justific comparaţiunea ce fac. La 1875 erau la putere conservatorii şi conservatorii au tratat încheierea unei convenţiuni cu Austro-Ungaria, cea întîi eonvenţiune comercială* care a fost prezentată înaintea Camerei, şi iscusitul, isteţul şi inteligentul ministru de externe de atunci, răposatul Y. Boerescu, cărui îi recunosc-multe merite, însă alte merite decît acelea în privinţa convenţiimelor comerciale şi cestiunei Dunărei, începea cu aceste cuvinte : „Sînt trei secole de cînd România nu a exercitat dreptul său de a încheia cu alte puteri convenţiuni sau tractate de comerţ. Acest drept* pe care-1 posedă ca o consecinţă naturală a autonomiei sale şi aşa emu rezultă din capitulaţiunile ce glorioşii domni Mircea, Ylad, Bogdan şt Petru Rareş au încheiat în anii 1391, 1460, 1511 şi 1529 cu sultanii Imperiului otoman a stat în amorţire şi paralizat fără a putea fi exercitat din circumstanţe fortuite şi indipendinte de voinţa noastră”. Domnul ministru de externe actual este mai modest, dar revine la aceleaşi concluziuni pe cari le punea în lucrarea sa repausatul Boerescu.. Iată ce se mai zicea pe atunci: „în tot timpul negocierilor noastre foarte lungi şi laborioase ne-am ocupat foarte mult de acest principiu, esenţa şi baza tutulor tractatelor,, adică, ca cea mai perfectă reciprocitate şi egalitate să existe între înaltele părţi contractante. Acest principiu s-a aplicat în toată rigoarea sa”. Zece ani de dureri şi lacrime arată îndestul întru cît a fost de întemeiată proorocia şi asigurarea că principiul legalităţei şi al reciprocităţei perfecte s-a aplicat în toată rigoarea sa. Domnilor, doresc din inimă ca cuvintele spuse de către domnul ministru de externe actual, cum că tractatul de faţă prezintă cea mai perfectă egalitate şi reciprocitate, să aibă o soartă mai bună şi să nu aducă asupra ţârei noastre aceleaşi rele pe cari le-a adus tot cuvintele acestea,, rostite însă acum zece ani de repausatul Boerescu. (Întreruperi.) Aveţi trebuinţă să vă reamintesc ce fel de egalitate şi de reciprocitate s-a păstrat? ... Mai departe iată ce mai zicea repausatul Boerescu : „Cea mai perfectă egalitate s-a admis între ambele înalte părţi contractante; şi eminentul bărbat de stat ce se află în capul guvernului austro-ungar, domnul comite Andrassy, a primit a fi însuşi delegatul Majestăţei sale împăratului spre a subscrie cu plenipotenţiarul nostru acest act internaţional, simbolul exerciţiului suveranităţei noastre”. Aci bravo şi aplauze pe toată linia în Adunare, căci a rămas măgulit cu desăvîrşire repausatul Boerescu că a putut să pună iscălitura sa alături cu aceea a contelui Andrassy. (Aplauze.) Onor. domn ministru de externe actual a subscris însă această con-venţiune alături cu oamenii de stat ai unei ţări republicane pe care noi cu toţii o iubim şi de aceea cred că prin aceasta Domnia sa nu-şi va fi cerdut minţile precum începuse să şi le peardă repausatul Boerescu atunci pnd a fost să iscălească alături cu contele Andrassy. (Aplauze.) Domnilor, am avut onoare să spun ieri că această eonvenţiune, care în privinţa egalităţei nu e tocmai aşa cum se zice, aş iscăli-o cu amîndouă minele dacă ea nu ar fi o dîră prin barbă; şi azi onor. domn. Costineseu a justificat eu desăvîrşire frica mea de ieri, căci Domnia sa 486 a declarat categoric că ar fi fericit să vadă viind o asemenea convenţinne ai din pftrtea Austriei. Mi-e teamă că acest întîi tratat să nu aibă fraţi, surori şi pui precum întîiul tratat încheiat cu Austria a avut fraţi, veri, cumnaţi etc., cari au adus nenorocirea acestei ţări. Iată ce mai adăuga repausatul Boerescu : „Examinarea serioasă şi scrupuloasă a dispoziţiunilor acestei convenţiuni vă va convinge îndată de acest adevăr, precum şi despre însemnatele avantaje ce comerţul şi industria româna cîstiqă prin această conven-ţiune”. Şi mai departe: „Astfel întîiul pas făcut ...”. Vedeţi, domnilor, că şi atunci era primul pas ce se făcea şi astăzi este asemenea primul pas ce se face. Atunci domnul Brătianu şi eu ne temeam de primul pas, precum şi astăzi eu mă tem, căci primul pas va aduce pe al doilea şi al doilea pe al treilea şi aşa mai încolo. Astfel întîiul pas făcut — ceea ce este mai greu pentru un popor ca şi pentru individ —, calea viitorului comerţului şi industriei noastre se deschide netedă şi favorabilă înaintea noastră. Spuie toate acele industrii mici cari au fost ucise, spuie comerţul de vite care a fost ucis, spuie proprietarii mari şi mici, spuie în fine ţara întreagă dacă proorocia ilustrului bărbat de stat s-a realizat! „Astfel Bomânia prin excerciţiul acestui drept autonom [î]şi va putea protege şi dezvolta toate interesele sale economice, ceea ce face adevărata forţă morală a naţiunilor moderne. Pătrunşi de legitimitatea acestui drept, de progresul material ce ne asigurăm şi de viitorul prosper ce ne preparăm prin exerciţiul lui, sîntem siguri, domnilor deputaţi, că veţi binevoi a aproba convenţiunea de comerţ ce am onoare a vă prezintă”. Astfel a terminat ieri discursul Domniei sale şi domnul ministru de externe actual; Domnia sa v-a spus că convenţiunea aceasta este folositoare şi v-a rugat s-o votaţi. Domnii mei, fac o întrebare. Binevoiască onor. domn Oostinescu a ne spune ce a înţeles ţara cînd a aplaudat votul Domniilor voastre dat în ziua de 9 mai? Ar fi o lipsă de respect cînd v-aş întreba pe Domniile voastre să-mi spuneţi ce aţi votat în ziua de 9 mai 1886, atunci cînd la aceste ferestre fîlfîia drapelul tricolor pentru sărbătorirea independenţei noastre politice? O voce: Spune dumneata. Să vă spun eu? Votul Domniilor voastre însemna sancţionarea independenţei noastre economice. Stăpîni şi independenţi pe interesele economice ale ţărei, tariful autonom zicea ceva şi acel care * era : Boi avem interese de apărat faţă cu puterile mari; acestea respectă foarte puţin drepturile puterilor mici şi chiar închezăşluirele ce le dau; prin urmare, ce este de făcut? Faţă cu închiderea graniţelor de către Austro-Ungaria şi regret că nu s-a publicat corespondenţa urmată în privinţa acestei eestiuni ... Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Ce! Crezi că nu am aparat iute resele ţărei ? 487 * Citeşte; ceval •Vă rog să nu-mi faceţi întrebări pe cari francezul le numeşte fala-cioase. Pentru ce mă siliţi să zic ceva care nici nu gîndesc? (Întreruperir zgomot.) ] Ieri am fost silit să vorbesc, deşi eram nepregătit; astăzi; însă nu mai este tot aşa; sînt pregătit, ferre â glace ... l Onor. domn Brătianu cînd îi ziceam : De ce nu sileşti pe i Austria să facă onoare iscăliturei sale, ne răspundea : Ce ! voiţi să fac rezbel? Să trimit tunuri acolo? Ei, domnilor, nici unul dintre noi nu eram veniţi aci din balamuc ca să-i cerem aceasta; dar era un mijloc ca să putem căpăta dreptate, mijlocul arbitrajului. Domnul Brătianu însă — şi nu ştiu de ce — s-a ferit totdauna de a avea recurs la un asemenea mijloc. (întreruperi.) Ca să silim pe o putere de a face onoare angajamentului luat mai era încă un mijloc, acela ce în limbajul puterilor se numeşte rezbel vamal, der ZollTcrieg, rezbel de tarif; adică să fim stăpîni pe tariful nostru şi cînd de către Austria ni se va închide boii şi porcii, întrebuinţez expre-siunea domnului prim-ministru, să închidem şi noi vinurile, frumoasele haine confecţionate şi cizmele cari ne vor veni de acolo. Aşa am discutat şi am înţeles noi, aşa a lucrat comisiunea, aşa s-a exprimat guvernul şi aşa aţi votat Domniile voastre. Cînd aţi votat Domniile voastre tariful autonom, nu aţi făcut aceasta numai ca să fie un dosar mai mult în arhiva Ministerului de Externe sau a Camerei, ci ca să se aplice, să fie un adevăr; Domniile voastre aţi votat altceva deeît ceea ce au votat conservatorii, căci şi dinşii, înainte de a face convenţiunea cu Austro-Ungaria, au votat un tarif autonom* dar au spus curat că acel tarif autonom avea să slujească numai de urzeală tarifului convenţional. Noi însă n-am înţeles aşa ; şi dovadă lupta cea mare care a fost şi în sinul comitetului delegaţilor, şi aci în Adunare la fiecare articol; şi dacă este cineva care are mai puţin dreptul de a vorbi în cestiunea aceasta, acela nu poate fi deeît domnul Costinescu. Cînd s-a prezintat pentru prima oară înaintea Camerei lucrarea comitetului de delegaţi asupra tarifului autonom, domnul Costinescu* neţinînd seamă de patriotismul şi abnegaţiunea pusă de bătrînii şi tinerii cari au luat parte la acea lucrare, a izbutit a face să se trămită din nou în cercetarea comitetului tariful, unde pentru a doua oară s-a studiat articol cu articol, împreună cu guvernul, cu delegaţii săi şi cu toţi domnii deputaţi cari au avut a propune modificări şi între cari a fost mai ales domnul Costinescu ; acel tarif viind iarăşi înaintea Camerei, după o lunga şi matură dezbatere, a fost primit în unanimitate. Cum dar domnul Costinescu atacă azi acea lucrare şi zice că este rea? Au tariful autonom nu a fost votat de Domnia sa? (întreruperi.) Onor. meu amic domnul Pallade între altele a zis — şi aceasta cu nedrept — că noi acolo am pus numai simţimînt, pe cînd noi am pus convingeri, toate cunoştinţele cîte le-am avut şi totdauna cu modestie am declarat că, deşi tariful nostru autonom nu este perfect, are cel puţin această calitate bună, că el e pururea susceptibil de îmbunătăţiri. Fiind stăpîni pe dînsul, îndată ce ministrul de finanţe ori al domenielor ar vedea că venitul fiscal scade, ori că se loveşte sau nu se ocroteşte îndestul o industrie a ţârei, în independenţa guvernamentală şi legislativă se poate cere şi modificarea acelui tarif. Cu totul altfel însă se petrec lucrurile cînd e vorba de un tarif convenţional. O dată ce tariful convenţional a fost iscălit, el trebuie să fie păzit chiar cînd nu s-ar fi întrebuinţat toate 488 formele. Bunăoară toţi recunoaştem cum că greşală mare s-a făcut cînd s-a ratificat, după cinci ani de la subscriere, eonvenţiunea cu Germania şi cu toate acestea noi o păzim şi trebuie să o păzim şi bine facem, deşi recunoaştem că a fost o greşală. Naţiunile cele mici nu pot să-şi rupă iscăliturile înaintea naţiunilor celor mari şi de aceea trebuiesc să fie de o mie de ori mai zeloase deeît cele mari cînd [î]şi robesc interesele lor fie politice, fie materiale, pentru că din nenorocire, cum s-a zis : forţa primă dreptul. Domnilor, noi ne-am pus cu toţii să facem un tarif autonom şi aşa l-am şi votat; şi aceasta — o spun cu francheţă — a dat Camerei şi guvernului o mare putere în ţară; căci în vreme ce vecinii noştri — şi aceasta eu pot zice, căci sînt un particular — şi-au perdut capul, nu ştiu ce să mai facă şi jurnalele lor cele oficioase şi oficiale publică articole de fond, ordonanţe, regulamente şi legi pentru a putea să-şi îndrepte contra noastră toate forţele şi toate mijloacele în războiul vamal ce ni s-a deschis, noi, aici în ţara aceasta, nu avem pe nimeni atît de îngrijat; şi cu toate acestea tot ni se zice să încheiem convenţiuni. Ei bine, domnilor, am păţit atîtea rele cu eonvenţiunea ce am avut îneît cred că relele ce le vom suferi fără convenţiune nu au să covîrşească pe celelalte. Domnilor, Domniile voastre aţi votat tariful în ziua de 9 mai, în ajunul serbărei politice, şi atunci aţi hotărît că după 10 zile de la promulgare să se pună în aplicaţiune. Astăzi este 28 mai [sic!], ziua hotărîtă pentru aplicarea tarifului autonom; şi chiar astăzi se înfăţişează Domniilor voastre un proiect de lege prin care o parte din tariful autonom se înlocuieşte prin tariful convenţional, prin o tabelă litera A. Iată cum se aplică tariful autonom. Domnilor, am aci o depeşă şi rog pe domnul Yilner să-mi dea toată atenţiunea, căci mai cu seamă la Domnia sa mă adresez. Domnul Vilner era foarte gelos la votarea tarifului autonom şi a stăruit atît de mult pentru amendamentul Domniei sale privitor la lemne, îneît a dobîndit un succes mai mare deeît ce am voit noi, căci noi nu am căutat să lovim, într-un mod monstruos nici o industrie; ei bine, după ce a căpătat ceea ce a cerut, cum vine acum tot Domnia sa şi susţine eonvenţiunea de faţă, fără să se gîndească cum că mine la litera A va veni fratele, vărul ei şi că are să fie pus în joc şi articolul acela de care s-a interesat Domnia sal Iată depeşa ce am primit ieri de la unul din chiristigiii români, care face şi el comerţ de lemne în Bucovina, domnul Socec : „Românilor chi-ristigii” — pe care-i apăra onor. domn Vilner — „li s-a aplicat tariful autonom de la 22 curent; societatea Gotz, luînd sub protecţiunea ei pe toţi jidovii chiristigii, expediază lemnărie în ţară în sume enorme fără taxe şi control. Rog, dacă credeţi, comunicaţi aceasta ministrului în Cameră ca legea să fie aplicată pentru toţi”. Ştiţi ce este aceasta? Legea se aplică românilor, fiindcă ei sînt alegătorii cari ne-au trămis pe noi aci şi noi am votat tariful autonom ; iar celorlalţi li se învoieşte toate. Pe lingă această depeşă mai am şi o scrisoare, care să nu-i mai dau citire pentru că aţi putea zice că am făcut-o eu. Depeşa însă pe care am citit-o este cu literele după aparatul nou Morse şi, prin urmare, n-o puteţi contesta. Domnilor, se pretinde că cherestelele despre cari e vorba aci şi cari reprezintă o valoare de sutimi * de mii de lei s-ar fi aflînd în ape româneşti şi astfel fiind trebuie a li se învoi să se coboare în jos. în adevăr, Bistriţa era odată apă românească pînă la obîrşia ei; dar astăzi nu este apă * Citeşte: sute I 489 românească decît de la fruntarie încoace. "Rog pe domnul Yilner să bine-voiască a cerceta la ce sumă se suie cheresteaua ce trece sau a trecut la noi după aplicarea tarifului autonom sub cuvîntul că este în apele româneşti. Vedeţi dar, domnilor, că chiar cu tariful autonom noi încă vom fi nevoiţi a avea pentru cîtva timp un tarif convenţional. Dar bine va fi aşa? Cum s-a schimbat această Cameră deodată? Cum se face că, Camera care a votat în unanimitate tariful autonom, astăzi n-a mai rămas decît numai 15 credincioşi acelui vot? Poate mi se va zice că această convenţiune nu este nimic fiindcă, din vreo 600 de articole cari sînt în tariful autonom, aci nu se cuprinde decît foarte piiţine. Adevărat, aşa este acum, dar încetul cu încetul tariful autonom se va face un adevărat tarif convenţional şi va rămînea tarif convenţional fiindcă mai avem asemenea tarife pentru Belgia, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Busia şi Ţările de Jos ; va să zică avem deja şapte convenţiuni şi astăzi ni se mai propune încă una ! Cum ! Eh sînteţi mulţumiţi că am păstrat un tarif convenţional pentru şapte puteri şi mai voiţi să daţi şi la celelalte? Lucrat-am noi la tariful autonom atîta timp ca să ajungem la acest rezultat? Şi apoi articole mici, neînsemnate sînt acelea cari s-au dat Şviţerei? Dar i s-a dat toată activitatea industrială : ţesături, mobile, vinuri, sticlărie etc. (întreruperi.) Toate convenţiunile afară de Una s-a făcut sub ministerul Domniilor voastre, fiind şi eu în minister, şi de către Vasile Boerescu; aşa este cea cu Italia, cu Belgia, cu Olanda, ţara cea mai modestă, dar cu care ţară cu toate acestea avem eonvenţiunea cea mai fatală. Dar mă veţi întreba : Pentru ce este astfel? Domnul ministru, care nu este străin de afacere, poate să vă spună ce concesiuni s-a dat Olandei în privinţa colonialelor? * Domnul preşedinte al consiliului, I. C. Brătianu: Boerescu este iscălit acolo? Eu cred că da. Domnul ministru de externe, M. Pherikyde: Este domnul Dimitrie Brătianu. Ei! Şi dacă este domnul Dumitru Brătianu ? Cu atît mai rău ! Ce ! El este fetiş pentru mine? Domnilor, s-a dat Olandei dreptul ca tot ce va intra în portul ei să fie calificat de produs olandez şi apoi a venit Hamburgul, Triestul şi altele şi s-au folosit de tratamentul naţiunei celei mai favorizate. Domniile voastre ziceţi că n-aţi gîndit, că n-aţi voit să reînnoiţi sistemul tarifului convenţional. Iată încă ce găsesc în proiectul de convenţiune pe care l-aţi dat Domniile voastre spre tratarea Austriei: „Articolul IV. Obiectele de provenienţă sau de manufactură română şi obiectele de provenienţă -sau de manufactură austriacă sau ungară cari vor fi importate în Austro-Ungaria sau în România vor fi admise conform tabelelor şi tarifelor anexate la prezentul tratat”. Textul acesta atît este de caracteristic, atît este de clar încît delegaţii austriaci n-au primit din tot proiectul decît numai acest articol fără nici o observaţiune. Mai tîrziu ivindu-se în Cameră un spirit cu desă-vîrşire autonomist, recunosc că ministerul a revenit, însă brazda a rămas trasă. Mai este încă şi în altă parte vorba despre tariful convenţional. Iată ce zice eonvenţiunea de faţă: „Mărfurile de origine sau de manufactură română vor plăti la intrarea lor în Elveţia drepturile cele mai 490 reduse cari sînt sau vor fi înscrise în tarifele convenţionale elveţiene. Articolele neînscrise în aceste tarife vor fi supuse la taxele tarifului general elveţian. De asemenea mărfurile de origină sau de manufactură elveţiană vor plăti la intrarea lor în Eomânia drepturile cele mai reduse care sînt sau vor fi înscrise în tarifele convenţionale ale Eomâniei”. Va să zică se admite iarăşi tariful convenţional şi nici nu se poate face altfel. Ei bine, aci este greşala noastră ; noi, în loc să păstrăm numai tarifele convenţionale pe cari le-am dat şi de care sîntem nevoiţi a ne ţine, venim şi le sporim luîndu-ne după cuvintele domnului Costinescu* care ne-a zis : Oricum vă veţi întoarce Domniile voastre, pînă la 1891 nu veţi avea tariful autonom. Fac întrebarea : Dar Domniile voastre aţi aplaudat cînd aţi fost mîndri în inima Domniilor voastre şi aţi zis că aţi făcut un mare act în ziua cînd aţi votat tariful autonom; înţeles-aţi oare că faceţi atunci un tarif autonom care avea a se pune în aplicare de la 1891? Nu, şi cred că Domniile voastre v-aţi bucurat mai mult la ideea că acest tarif autonom se va aplica cbiar de acum. Astăzi nu se face aşa, şi ceva mai curios : ministrul ieri cînd mă combatea pe mine a declarat că nu este exact că s-a dat Elveţiei tratamentul naţiunei celei mai favorizate; şi astăzi onor. domn Costinescu zice : Este o înşelătorie de a pretinde cum că tratamentul naţiunei celei mai favorizate nu este dat Elveţiei. Domnul Em. Costinescu: N-am zis aşa ; am zis în genere că tratatul de comerţ care pe lingă toate celelalte condiţiuni n-ar conţinea garanţie şi clauza naţiunei celei mai favorizate ar putea devine o adevărată înşelătorie. Am vorbit în genere. Şi eu sînt de opiniunea dumitale, dar cu o mică variantă ; guvernul,, cînd s-a hotărît să facă tarifuri convenţionale, bine a făcut de a refuzat tratamentul naţiunei celei mai favorizate; şi dacă este ceva din cartea verde care a plăcut este răspunsul pe care guvernul român l-a dat ministrului plenipotenţiar al Austriei. Iată întrebarea pe care o face domnul Mayr, ministru plenipotenţiar al Austriei: în cazul cu totul hipotetic în care Austro-Ungaria ar acorda României toate cererile sale, România admite voia în textul * tratatului clauza naţiunei celei mai favorizate ? Şi ce i s-a răspuns? „Primim, însă cu rezerva avantagielor care cerem pentru productele noastre şi a căror listă a fost prezintată etc.”. înţelegeţi foarte bine dumneavoastră că acesta era un chip politicos, civil, diplomatic de a refuza. Astăzi dar pentru ce nu facem tot astfel? Căci nu puteţi zice că nu dăm tratamentul naţiunei celei mai favorizate Elveţiei ... Domnul E. Costinescu: Dar tot cu rezerva aceasta. Care rezervă? Noi ne legăm să dăm Elveţiei tariful convenţional de cari se bncnra naţiunile cn cari avem tratate, minns acele articole citate de domnnl Pallade, şi Elveţia ce ne dă nonă ? Domnul Em. Costinescu: Ne dă toate avantagiele din toate tractatele ei cu toate celelalte state. Re dă tratamentul naţiunei celei mai favorizate şi care .se poate schimba mine. * Citeşte : admite în textul î 491 Domnul Em. Costinescu; Şi noi putem să-l schimbăm ca şi dînsa. Nu este aşa. (întreruperi.) Domnul Em. Costinescu: Dăm 90 de articole din tarif, din 600. Asta nu înseamnă nimica; părţile principale sînt date. Domnii mei, eu astăzi împlinesc o datorie de conştiinţă. Limba este foarte elocventă şi poate să mă combată ; dar raţiunea şi faptele nu mă pot combate. Noi dăm ceva sigur Elveţiei, dar ea nu ne dă nimic sigur. (întreruperi.) Domnule Costinescu, eu vă am ascultat cu mult respect, nu vă am întrerupt; lăsaţi-mă dar şi pe mine să vorbesc; sînt ostenit şi viu aci după boală; nu-mi rupeţi dar şirul vorbirei, căci nu-1 voi mai găsi. Iată, domnii mei, ce ne dă Elveţia: ne dă impunerea necesităţilor consacrate prin această convenţiune d-a mai face tractate şi cu o a doua putere, cu care avem să mai rupem o parte din tariful nostru autonom; apoi cu o a treia putere, cu care să rupem şi cealaltă parte şi aşa mai încolo, îneît să ne trezim iarăşi cu un tarif convenţional, deşi ne bucurăm eă am desfiinţat tariful convenţional austro-ungar. Nu veţi putea refuza Austriei tot un asemenea tratament, a spus-o domnul Costinescu aceasta şi prin urmare-1 veţi da. Iată dar ce facem şi de aceea repet astăzi ceea ce am mai zis altădată : ţara aceasta nu mai este în stare să rabde încă cinci ani tariful convenţional. Zic şi afirm ca după cinci ani faptele-mi vor da mie mai multă dreptate decît au dat răposatului Boerescu. Pare că aud pe domnul Costinescu zicîndu-mi: Cum ! Domnia voastră nu voiţi tractate de comerţ? Pretindeţi să ne încungiurăm cu zidurile Chinei, să ne închidem debuşeurile 1 Dar asta nu se poate ; trebuie să facem tractate de comerţ ! (întreruperi.) Apoi atunci pentru ce am făcut atîta luptă şi necaz ? Domniile voastre trebuia să ziceţi de la început: Iată în ce situaţiune ne găsim; nu putem face un tarif autonom ; sîntem legaţi de şapte puteri! Şi atunci cestiunea aceasta s-ar fi discutat; ar fi fost o majoritate şi o minoritate şi lucrul era sfîrşit. Dar dumneavoastră votaţi cu multă pompă şi paradă tariful autonom; vă puneţi în luptă cu Erancia, cu Austro-Ungaria; daţi loc la rezbel de tarife şi la sfîrşit veniţi frumuşel şi vă plecaţi sub cuvînt că nu se pot face tractate de comerţ fără un tarif convenţional. (întreruperi, zgomot.) Eusia are un singur tractat de comerţ încheiat cu Suedia şi Norvegia; şi cu toate acestea în tractatul încheiat între noi şi Eusia se zice că avantajele pe cari ea le-a dat Suediei şi Norvegiei nu le dă Eomâniei. America, stat mare, puternic şi nu a voit să subordoneze tariful său, şi noi de ce să voim ? Poate numai pentru cuvîntul că voim ca Germania să nu poată avea monopol la noi. (întreruperi, zgomot.) Domnilor, am văzut odată într-un jurnal susţinîndu-se că trebuie să dăm şi Eranciei ceea ce am dat Germaniei, căci Erancia nu poate fi pusă mai jos; şi atunci s-a zis că acela apără interesele străine. Aşa mi s-a imputat şi mie astăzi, că aş apăra interesele străine. Ei bine, eu cred că nimeni din noi nu apără aci interese străine, dar numai interesele ţărei, însă pe cari le apără cum înţelege el că este mai bine. Aşa şi eu trebuie astăzi să fac ceea ce am făcut cînd eram ministru de externe, să mărturisesc că e mai bine să nu avem nicidecum convenţiuni decît cu tarif convenţional. Eu cred că putem face foarte bine cu Elveţia şi cu alte state convenţiuni şi fără tarif; căci, dacă s-ar găsi cineva să zică că tariful 492 nostru autonom este prea urcat, cine ne opreşte, de se va găsi de trebuinţă, să-l mai scădem ? S-a zis că tariful convenţional înfăţişează stabilitatea. Dar dacă tariful convenţional înfăţişează stabilitatea, tariful autonom însă înfăţişează mai multă independenţă şi mai multă putere de apărare în contra acelora cari nu şi-ar menţine angajamentul lor. Ce am zis ieri zic şi astăzi: eu aş vota convenţiunea cu Şviţera dacă aş şti că vom rămînea numai cu ea şi că aceasta nu ne va aduce şi litera B şi litera C ; şi onor. domn Costinescu a venit şi a realizat fricele mele ; Domnia sa a dovedit că această convenţiune care consfinţeşte şi menţine tariful convenţional are să atragă după dînsa alte convenţiuni şi la fiecare nouă convenţiune are să se facă modificări în tariful nostru autonom, cum s-a făcut şi la convenţiunile încheiate cu puterile de mai înainte; căci şi Belgia a reclamat concesiuni şi de concesiuni s-a folosit; astfel s-a făcut cu Germania, cu Italia, cu Marea Britanic, cu Ţările de Jos ; şi toate concesiunile cari Srau acordat au să ţină pînă la 1891. Gestiunea este aci: Mai ţineţi Domniile voastre la tariful autonom sau nu? (întreruperi.) Dacă ţineţi, dovediţi-o ! Eu, domnilor, mi-am făcut datoria de a vă arăta cît este de periculos tărîmul pe care voim a ne pune şi vă conjur pe Domniile voastre, cari aţi votat cu atîta entuziasm tariful autonom, să faceţi ca el să fie un adevăr, o realitate. După ce aţi votat punerea lui în lucrare, nu hotărîţi punerea lui în mormînt! Am zis4. (Aplauze.) „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 103, p. 1728, col. 3— p. 1730, col. 3; p. 1738, col. 3- p. 1739, col. 3; nr. 104, p. 1752, col. 2- p. 1755, col. 3. NO TE 1 Vezi supra p. 425. 2 An. Stolojan. 3 Proiectul a fost luat in consideraţie cu 66 de voturi pentru şi 15 împotrivă. 4 Proiectul a fost votat cu 70 de voturi pentru şi 9 împotrivă. Intervenţie la proiectul de lege care autoriza guvernul să încheie acte comerciale cu acele state „cu cari negociaţiuni comerciale sînt deschise” * Domnii mei, Domniile voastre vă aduceţi aminte că am combătut convenţiunea cu Elveţia1 şi vă aduceţi aminte că am zis : Combat conven-ţiunea pentru două motive : motivul întîi este că ne depărtăm de la un sistem pe care cu toţii trei luni de zile l-am profesat, l-am votat şi l-am aplaudat, sistemul tarifului autonom. Prin convenţiunea cu Elveţia, în mare parte acel tarif autonom se dă de o parte şi se acordă Elveţiei tăriful încheiat cu Germania, făcîndu-se * Şedinţa din 12 iunie 1886. 493 oarecari mici excepţiuni, la cari Elveţia a renunţat cu mare bucurie, deoarece nu o interesa, fiindcă ea nu avea să trimită la noi nici porumb, nici pei, nici făină. Al doilea, am combătut acea convenţiune pentru că în ea vedeam un tip care avea să servească la alte convenţiuni, pentru că era destinată să. facă ceea ce românul zice : dîră prin barbă. A fost mare durerea mea eînd am văzut că din acei cari au aplaudat în ziua de 9 mai tariful autonom, ca întîia zi a emancipărei noastre economice, au rămas numai 15 şi se dădea ca motiv de scuză, ca desculpare, că convenţiunea elveţiană era un omagiu care se făcea acelei naţiuni mici,, liberală, republicană, echitabilă şi se promitea că nu va fi un precedent. Aşa mi se pare că s-a rostit şi onor. domn ÎN. lonescu, care văd că a cerut cuvîntul. Eu însă mai bătrîn şi prin urmare mai necredul, mai sceptic, mai nCapt pentru a mai avea iluziuni, m-am dus cu o mare descurajare şi întristare şi aţi văzut că mult timp nici n-am mai venit între Domniile voastre.. Eram hotărît să-mi dau demisiunea. ÎTu că am zis cum că-mi dau demisiunea dacă se va vota convenţiunea cu Elveţia, dar am zis că prin votarea con-venţiunei cu Elveţia se introducea un sistem care, după mine, părea contrariu sistemului, drumului pe care-1 luaserăm de a emancipa relaţiunile noastre vamale prin adoptarea tarifului nostru autonom, care singur ne poate pune în poziţiune de a sui şi de a scoborî taxele vamale, precum fac toate celelalte state, precum a făcut chiar Elveţia, care, a doua zi după ce s-a votat această convenţiune, a intrat în tratative cu Germania pentru cereale. Eu sînt iniţiat în secretele cabinetului, nu ştiu dacă aceste tratative sînt pentru a sui sau a scoborî dările acestea. Mi s-a zis atunci de unii: Vei vedea că nu avem să votăm alte convenţiuni ; alţi amici mi-au zis : De ce dai dumneata curs nemulţumirei. dumitale pentru că ai fost învins ? Dar numai o dată ai fost învins în viaţa dumitale ? E-ai fost învins şi cînd s-a votat convenţiunea comercială sub conservatori? E-ai fost şi atunci maltratat, batjocorit? Şi-mi aduceau aminte că atunci atît eu, cît şi onor. domn I. Brătianu am avut acelaşi tratament cum l-am avut eu acum eu ocaziunea votărei convenţiunei cu Elveţia. Alţii mi-au zis : Mai stai în locul dumitale, căci poate/vor veni zile cînd te vei căi; poate vor veni şi alte convenţiuni mai teribile şi te vei căi că nu eşti acolo ca să-ţi zici cuvîntul dumitale. Ei bine, consilieîe acestea m-au făcut să vin în mijlocul Domniilor voastre. Vă aduceţi aminte că am zis că convenţiunea cu Elveţia are să servească de prototip şi la alte convenţiuni; şi cu toate că un proverb zice că profeţii după Christos sînt mincinoşi, dar mai este şi un alt proverb care zice că bătrânii sînt profeţi. Venind aci, am văzut că se cere autorizaţiunea pentru guvern ca să facă aranjamentele provizorii după tipul convenţiunei cu Elveţia. Astfel redusă cestiunea şi bine mărginită, ca acele aranjamente să nu fie decît pentru un timp foarte scurt, pînă la 1 ianuarie, aceasta m-a făcut şi pe mine să mă domolesc în privinţa aceasta, dar numai în această singură privinţă şi nimic alt mai mult. însă lucru curios, aci se ridică nişte obiecţiuni cari vin tocmai din partea unor delegaţi ieşiţi din sînul majorităţei. Mie unuia mi-a părut bine de aceasta şi am zis numai să dea Dumnezeu să fiţi pînă la finit tot aşa. Cu toate acestea, eu cel din opoziţiune nu m-am speriat atît de acest proiect de lege şi am căutat să liniştim spiritele. 494 Totodată am cerut un lucru, am cerut să fie bine ştiut că nu înţelegem a sacrifica acele două ramuri de exportaţiune ale noastre, la cari ţinem foarte mult şi ţară şi guvern şi pe cari refuzîndu-ni-le o putere vecină n-am putut încheia convenţiune ; acele ramuri sînt vitele şi cerealele noastre, sînt cele două sînuri ale ţărei noastre. Eu am zis că dau carte blanche guvernului să încheie convenţiuni cu asemenea condiţiuni, fără să le mai aducă Camerii spre aprobare şi rămî-ind a i se da vot de blam dacă va abuza de încrederea ce i s-a acordat. Vedeţi dar că am fost foarte ortodox şi guvernamental, dar acolo unde se ating cele două ramuri ale avuţiei statului român, vitele şi cerealele, acolo sînt mai exigent. Noi dăm voie guvernului să facă convenţiuni cu oricine, dar numai să bage de seamă ca să ne asigure tratamentul naţiunei celei mai favorizate în ceea ce priveşte comerţul nostru de cereale şi de vite cu ţara aceea cu •care încheiem convenţiunea. Nu cerem să fie libere, să fie scutite de vamă, cum am putea cere de la Austria, care vedem că poate să dea acest tratament, pentru că ceea ce ne-a refuzat nouă a dat Bulgariei şi Serbiei, numai nouă ni s-a refuzat franc şi net, pentru că sîntem stat limitrof, iar Bulgaria nefiind limitrofă i se dă dreptul de scutire fără convenţiune. Eu, domnilor, cred şi stăruiesc în această credinţă, că mai bine este să nu încheiem nici o convenţiune cu nici un stat, pentru că numai aşa vom putea fi stăpîni deplini pe drepturile noastre ;dar pentru că văd că Domniile voastre nu vă uniţi cu mine, nu sînteţi de părerea mea, căci voiţi să încheiaţi convenţiuni cu toate statele ; atunci, dacă este aşa, în convenţiunile ce veţi încheia să băgaţi bine de seamă a nu vă mulţumi numai cu acea clauză nefastă a statului celui mai favorizat pentru că aceasta însemnează, cum se zice, pentru florile cucului, dar să căutaţi a vă rezerva toată libertatea, să căutaţi a vă asigura importaţiunea* cerealelor şi vitelor noastre şi în privinţa aceasta să luaţi garanţii reale, rezervîndu-ne dreptul ca să putem ridica taxa la produsele acelor ţări ce se importă ** la noi, îndată ce vom vedea că acele ţări au ridicat taxa la importarea produselor noastre ; căci numai aşa veţi putea garanta interesele ţărei. Voim să putem face rezbel de tarif cu arme egale şi, pe cîtă vreme un stat sacrifică tariful său autonom, nu se poate zice că e o luptă cu arme egale. Prin urmare, deşi din opoziţiune, încuviinţez ca guvernul să încheie cu orice stat un aranjament provizoriu în puterea dreptului ce-i dăm, iar nu fără o autorizaţiune prealabilă să încheie convenţiuni şi în urmă să solicite aprobarea noastră, căci atunci aceasta ar fi cum zice francezul: ■de la moutarde apres ăîner. Aşadar zic ca guvernul să încheie convenţiune cu orice stat, dar să ni se asigure importul*** liber al vitelor şi cerealelor noastre, dacă şi alţii importă **** acolo liber cerealele şi vitele lor, ori supuse la taxe, dacă şi alţii cari vor importa ***** vor fi supuşi la taxe. * Citeşte : exportaţiunea ! ** Citeşte: exportă ! *** Citeşte : exportul! **** Citeşte : exportă ! =.***♦* Citeşte : vor exporta I 495 împotriva închiderii discuţiilor. Domnilor, eu vă rog să nu închideţi discuţiunea pentru că onor. domn ministru a luat-o prea sus cu mine, m-a tratat în leichte KavaMerUj ciuda zis că nu simte necesitatea de a răspunde la argumentele mele. Eu simt necesitatea de a răspunde la argumentele domnului ministru, dar fiindcă astăzi sînteţi obosiţi [î]i dau rendez-vous mine sau poimîne cînd va veni convenţia consulară 2. Dezbaterile Adunării Deputaţi lor” 1885/1886, nr. 114, p. 1874, cot'l-3; p. 1875, col. 3— p. 1876, col. 1. NOTE 1 Vezi intervenţia precedentă. 2 Proiectul a fost primit cu 83 de voturi pentru şi trei împotrivă. Interpelează pe primul-ministru asupra luării în discuţie a convenţiei consulare * Domnule preşedinte, interpelez pe onor. domn prim-ministru ca să binevoiască a ne spune dacă Domnia sa şocoate cum că această conven-ţiune să fie amînată cîteva zile sau să fie amînată pînă la toamnă % Dacă este sa fie amînată pentru cîteva zile-1 rog să ia seamă că sîntem în luna iunie şi interesele materiale de cari depinde existenţa fiecăruia din noi, sau cel puţin a multora din noi, ne fac să dorim ca să fim şi noi duşi acasă ; cu toate acestea, cred că fiecare din noi-şi va face datoria ca să rămînă aci spre a-şi zice cuvîntul într-un act de o importanţă aşa de mare; şi de, aceea-mi permit a ruga pe domnul prim-ministru să ne spună dacă crede că^ amînarea este pentru cîteva zile sau crede că este mai bine ca amînarea sş^ meargă pînă la toamnă; pentru ca să ştiu şi eu, şi împreună cu mine foj^ oamenii liberali, ce avem să facem. 1 Nu putem să fim ţinuţi în suspensiune cu aceste cuvinte : Amin cînd vor veni explicaţiuni. Cred că domnul prim-ministru este dator să aibă această convenienţa către Cameră de a ne spune cît crede Domnia sa că trebuie să dureze amînare? itâtm Intr-o chestiune de regulament. ^<8 siioli0£ Amm Domnule preşedinte, am făcut în dreptul meu, fără nici o^v^fnţă, o simplă şi respectuoasă întrebare domnului preşedinte alTXgş^^b^gi^^ şg cînd şi cît crede Domnia sa să se facă amînarea ? Şi domnul ţr|^^ip.islrut ca un bătrîn parlamentar şi cu toată seriozitatea, mi-a ra^Păins dreptul regulamentar şi voi răspunde peste trei zileXIÎWdMl iditolJllB Cîmpineanu cere cuvîntul în cestiune de regulament şi deodată vine şi pune înainte cestiunea de regulament, cestiunea d<^cp£@siut$epzicînd că Adunarea aceasta, că noi aceştia nu avem să cedăm presiune a fost în cuvintele mele cînd am întrebat pe primul-ihind^tru e%tdî?ette că va ! ărioqxo : **** * Şedinţa din 13 iunie 1886 . irioqxo'tov ; stşoliD ***** 496 ţine această amînare f Unde este presiunea ? Apoi, cînd dumnealui vorbeşte de presiune, [î]mi permit a-1 întreba pe Domnia sa, fost ministru şi actual vicepreşedinte al acestei Adunări: Pentru ce cînd cestiunea trebuie să se trateze într-un mod serios, fără patimă, fără violenţă, Se ridică deodată cu cestiunea de regulament şi ne vorbeşte de presiuni ? Cum ? Numai domnul Cîmpineanu are monopolul patriotismului? Numai domnul Cîmpineanu are monopolul moderaţiunei, monopolul convicţiunei ? Dar de unde a moştenit Domnia sa acest monopol de patriotism, de parlamentarism, de lealitate şi de apărare a drepturilor ? Domnia sa a spus că este pentru conven-ţiune. Treaba Domniei sale, dreptul Domniei sale, dar binevoiască Domnia sa să-mi dea şi mie dreptul ca să vin să zic şi eu : Ei bine ! Dumneata, conform cu convingerile dumitale, ai să votezi pentru şi eu, iarăşi conform convingerilor mele, am să votez contra. (Aplauze.) în ce te vei mînia ? în •ce am făcut eu presiune ? Dumneata atunci vei veni ca fiu al lui Cîmpineanu şi vei vota pentru (aplauze); şi eu, iarăşi român neaoş şi din tată şi din mamă, am să votez contra. (Aplauze.) Prin urmare, să lăsăm lucrul acesta deoparte şi, dacă domnul prim-ministru va voi ca cestiunea să se discute la toamnă, se va discuta atunci; va voi acum? Fie şi acum. Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, m\ 115, p. 1877, col. 1, 3. Asupra, proiectului de lege privind construirea căii ferate Craiova— Calafat * Domnilor, aţi văzut cînd s-a votat linia de fer de la Tîrgovişte la Pucioasa eîtă rezistenţă a fost. Eu m-am abţinut pentru că nu pot să votez niciodată în contra unui drum de fer ; în privinţa înmulţirei lucrărilor publice şi mai cu seamă a drumurilor de fer, eu aparţin cu totul la şcoala domnului Ion Brătianu. Dar este drum de fer şi drum de fer şi înainte de toate — dreptate pentru toate judeţele. Domnii mei, astăzi, în faţa rezbelului vamal care ni se face de Austria, rezbel teribil, trebuie să ne ocupăm mai înainte de toate de acele localităţi cari au să fie lovite mai greii. Sînt cu totul de a se face Olteniei toate avantajele întru cîtă vreme ea are nevoie de aceasta pentru exportarea productelor şale. Aşadar, liniele pe cari le-am votat şi cari sînt în curs de executare trebuie cu orice preţ domnul ministru să le execute; dar, cînd se atinge de linii noi, trebuie să vedem dacă sînt alte părţi ale ţărei cari au aceleaşi avantagii pe cari le are Oltenia. Craiova are linia cea mare de cale ferată, linia care duce de la Vîrciorova prin Severin la Craiova şi de aci prin Slatina — Bucureşti pînă la Brăila; s-a votat apoi linia de fer de-a lungul Oltului, care se scoboară de la Piatra la Corabia : are, prin urmare, cîteva artere de comunicaţiune. Să vedem dacă şi alte părţi ale ţărei au tot aşa ? Apoi este o parte a ţărei de cea mai mare importanţă, linia Jijia, unde nu este drum de fer şi aşteaptă să se voteze. Ştiţi Domniile voastre că cei mai mari proprietari din Dorohoi şi din Botoşani cari erau deprinşi ca înainte, de cum se înroşea * Şedinţa din 14 iunie 1886. 497 32-c 839 numai recolta, să găsească capitaluri şi astăzi nu găsesc un ban pe întreaga recoltă, căci astăzi se transportă la Galaţi, iar nu la Cernăuţi ca mai înainte ? Eu sînt administrator al liniei drumului de fer de Cernăuţi’şi nu m-am uitat la interesul acelora care m-au numit acolo, ci m-am uitat la interesul ţărei mele. Calea Jijiei este cea mai importantă şi n-aţi votat-o încă; votaţi acea linie şi atunci voi vota şi eu pe aceasta ce se cere acum; pînă atunci, nu votez. Trebuie dreptatea să se facă odată1. (Aplauze.) ,, Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 115, p. 1923, col. 1-2* NOTE 1 Linia preconizată necesita un credit de 7 386 792 de lei. A fost votată cu 52 de voturi pentru, cinci împotrivă şi şapte abţineri. Intervenţie la proiectul de lege privind construirea căii ferate Focşani—Odobeşti * Domnii mei, a fost un angajament de onoare; eu, om de opoziţiane, am venit şi am combătut pe domnul Pallade, am combătut pe domnul Eleva şi am zis : în materie de construeţiune de căi ferate aparţin aceleiaşi şeoale ca domnul Brătianu şi voi vota orice linie de drum de fer ; însă cu o condiţiune : ca mai întîi să votăm pe acelea cari au o importanţă mai mare. Onor. Cameră, fără a se ridica o singură voce în contra propunerei mele, a luat angajamentul ca după ce se va vota linia Craiova — Calafat să voteze şi linia Jijia. Acum, doi, trei domni deputaţi de la Focşani, duşi de sunetul clopotniţei locale, cer a se vota linia Focşani — Odobeşti şi a se lăsa Ţara de Sus, 'care este cea mai lovită din toate cu rezebelul tarifului autonom. Ei bine, domnilor, linia Odobeşti — Focşani este o linie cu totul de prisos şi fără nici o valoare. Şi mai ales că primarul de acolo, între altele, are multe pe socoteala sa de răspuns alegătorilor şi de aceea voieşte să se recomande cu votarea acestei linii. Domnilor, sînt Huşii cari n-aU un metru de şosea şi cari plătesc de la 1832 toate dările către stat. Auzitu-m-aţi vorbindu-vă vreodată despre această cestiune ? Venit-am eu cu vreo propunere unde sînt direct interesat? Nu. Mai este Dorohoiul şi Botoşanii, unde trebuie numai o mică linie de drum de fer şi mai sînt altele multe cari ar fi folositoare ţărei; dar aceasta linie nu se face decît pentru înlesnirea a doi, trei deputaţi pe contul ţărei, dar care nu este deloc în folosul ţărei. Vă conjur, domnilor, să votaţi contra, pentru ea acei domni să nu cîştige popularitate pe contul ţărei1. ,, Dezbaterile Adunării Deputaţilor”,, 1885/1886, nr. 115, p. 1923, col. 3— p. 1924, col. 1. * Şedinţa din 14 iunie 1886. NOTE 1 Cînd s-a pus la vot deputaţii nu mai erau în numărul cerut, încit votul s-a declarat; fără rezultat. A doua zi, 15 iunie, sesiunea parlamentară s-a închis. REGEŞTE SESIUNEA 1884 - 1885 1 Contestă alegerea ca deputat a lui B. P. Hasdeu deoarece era „arhivist al statului”. Arată că şi deputatul colegiului al III-îea Argeş a fost contestat deoarece era învăţător sătesc, prin urmare slujbaş la stat. Protestul lui K. neîntrunind cinci voturi, B. P. Hasdeu a fost -confirmat deputat. Şedinţa din 16 noiembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 1, p. 13, col. 2. 2* Cere Adunării să dea citire protestului formulat contra alegerii lui C. I. Stoicescu ca deputat la colegiul III Prahova. Şedinţa din 16 noiembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 1, p. 19, col. 2 — 3. p. 23. 3* Discurs asupra configuraţiei noii Adunări. Şedinţa din 19 noiembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 2, p. 31, col. 3 — p. 33, col. 1. p. 24. 4* Polemică cu I. Gîmpineanu asupra . Adunării care a revizuit Constituţia. Şedinţa din 19 noiembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 2, p. 35, col. 2 — p. 36, col. 1. p. 27. 5*- Pe marginea demisiei guvernului. Şedinţa din 23 noiembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 5, p. 68, col. 3 — p. 69, col. 2. p. 28. 6 Subscrie, alături de G. D. Paladi, B. Iepurescu, G. Ianoli ş.a., o moţiune prin care se cere oprirea baterii monedelor de argint şi numirea „de urgenţă” a unei comisii care să elaboreze un proiect de lege privind transformarea etalonului monetar din argint în aur. Şedinţa din 29 noiembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 9 p. 90, col. 1. - 7* Intervenţie în jurul alegerii de deputat a lui B. P. Hasdeu, pe care o vedea incompatibilă cu funcţiunea de arhivist. Şedinţa din 3 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 12, p. 151, col. 1 — p. 152, col. 3. p. 29. 8* Discurs pe marginea răspunsului la mesajul tronului. Şedinţa din 5 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 15, p. 206, col. 1 — p. 219, col. 3. p. 33. 9* Discurs asupra politicii liberale. Polemică cu Titu Maiorescu. Şedinţa din 6 decembrie 1884. ,Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 17, p. 257, col. 2 — p. 260, col. 1. p. 64. 10* Aprecieri asupra situaţiei învăţămîntului universitar. Referiri la cel ieşean. Pe marginea adresei de răspuns la mesajul tronului. Şedinţa din 7 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 17, p. 268, col. 1 — p. 270, col. 1. p. 70. 11* Polemică cu preşedintele Consiliului de Miniştri, I. G. Brătianu, pe marginea adresei de răspuns la mesajul tronului. Şedinţa din 8 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare, 1884/1885, nr. 19, p. 297, col. 1—2. p. 75. 12* Răspunde unor acuzaţii formulate de M. Ferechide. Şedinţa din 8 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 19, p. 298, col .3 — p. 299, col. 2. p. 77. 13* Opinie asupra statutului bisericii în ştat. Şedinţa din 8 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 19, p. 299, col. 2 — p. 301, col. 3. p. 79. 14 Interpelare adresată ministrului cultelor în legătură cu călcarea de către Sinod a „legii pentru monahism”, care interzicea călugărirea sub o anumită vîrstă. Şedinţa din 8 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 20, p. 313, col. 1. 15* Observaţii de regulament privind o interpelare a lui D. Schileru. Şedinţa din 10 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Cornurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 20, p. 315, col. 1. p. 84. 16 Cere o precizare la proiectul de lege care instituia taxa de 10 lei la suta de kilograme de petice, zdrenţe şi resturi de hîrtie exportată : legea să fie valabilă numai pe durata convenţiei cu Austro-Ungaria, „fiindcă mai tîrziu se poate să luăm alte măsuri”. Şedinţa din 12 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 20, p. 317, col. 2. • ' " *' 17* Dezvoltă o interpelare asupra închiderii graniţelor cu Austro-Ungaria. Şedinţa din 14 decembrie 1884. „Monitor, Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, rir. 21, p. 322, col. 2 - p. 323, col. 1; p. 324, col. 1 - p. 330, col. 1. p. 84. 499; 18* Adresează o „respectuoasă rugăminte” guvernului privind crearea unei flotile naţionale pe Dunăre. Şedinţa din 17 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”*. 1884/1885, nr. 23, p. 388, col. 2. p. 100. 19* Precizare în legătură cu înfiinţarea unor oficii vamale. Şedinţa din 18 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare'’, 1884/1885, nr. 24, p. 399, doi. 3. p. .101. 20* Dezvoltă interpelarea în legătură cu atitudinea Sinodului faţă de legea monahismului. Şedinţa din 18 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885,. nr. 24, p. 400, col. 1 - p. 406, col. 3; p. 411, col. 1 ^ p. 412, col. 1. p. 101. 21 Subscrie un proiect de lege prin care Brăila şi Galaţi erau declarate porturi franco. Şedinţa din 19 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr.25, p. 425, col. 3. 22* Intervenţie în problema reînfiinţării tîrgului de la Strehaia. Şedinţa din 22 decembrie 1884. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 27, p. 471, col. 3 — p. 472, col. 2. p. 120. 23* Asupra împămîntenirilor fără stagiu. Pe marginea cazului lui Scarlat Lacinsky. Şedinţa din 12 ianuarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor Legiuitoare”, 1884/1885, nr. 30, p. 512, col. 3 - p. 513, col. 3; p. 514, col. 1-3. p. 122. 24* îşi dezvoltă interpelarea privind construirea unui pod peste Dunăre pentru calea ferată Cernavodă — Constanţa. Şedinţa din 29 ianuarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 44, p. 676, col. 2 - p. 678, col. 2 ; p. 679, col. 2-3. p. 125. 25* Pe marginea proiectului de lege care instituia comisii judeţene de verificare a pământurilor date ţăranilor în conformitate cu articolul 6 din legea rurală. Şedinţa din 30 ianuarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr, 45, p. 693, col. 1—2 ; p. 693, col. 3 - p. 694, col. 1; p. 694, col. 3 - p. 695, col. 1; p. 697, col. 1-3, p. 131. 26* Intervenţie la proiectul de lege pentru scutirea unor locuitori din judeţele Neamţ, Bacău şi Fălciu de plata arenzii restante la exploatarea moşiilor statului. Şedinţa din 1 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 47, p. 723, col. 3 — p. 724, col. 1. p. 135. 27* Pe marginea proiectului de lege „pentru fixarea limitei de vîrstă în funcţiunile publice”. Şedinţa din 4 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885^ nr. 48, p. 734, col. 2 — p. 735, col. 1. Rectificări la p. 762, col. 3. p. 137^ 28 Precizare într-o chestiune de regulament: „cestiunile personale” se rezolvă printr-un articol anume, în sensul că persoana atacată are dreptul să se apere şi „ultimul cuvînt trebuie să se dea aceluia care a motivat cestiunea personală”. Şedinţa din 4 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 48, p. 739, col. 3. 29* Asupra moţiunii de instituire a unei comisii de anchetă privind inconvenientele convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria. Şedinţa din 6 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 49, p. 753, col. 2 — p. 754, col. 1. p. 139. 30* Observaţii pe marginea unor articole din proiectul de lege care modifica legea din 10 martie 1882 „pentru constatarea şi perceperea contribuţiunilor”. Şedinţa din 6 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 49, p. 756, col. 1—3; p. 759, col. 3 - p. 760, col. 3 ; p. 761, col. 1-2. p. 140. 31 Angajează o polemică cu G. lăncii într-o problemă de regulament, susţinînd că la o interpelare, după răspunsul ministrului, se pot face în continuare discuţii. Şedinţa din 7 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 53, p. 814, col. 1. 32* Discurs „asupra” incidentelor studenţeşti de la Facultatea de medicină din Bucureşti. Şedinţa din 7 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 53, p. 820, col. 3 - p. 823, col. 1; p. 826, col. 3. p. 144. 33 Invită Adunarea să fie mai operativă în discutarea indigenatelor. Şedinţa din 9 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 52, p. 792, coi. 3. 34* Cere lămuriri în legătură cu proiectul de lege prin care se solicita acordarea nnoi pensii viagere orfanelor doctorului Daraghi. Şedinţa din 9 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 52, p. 793, col. 3. p. 151. 35* Scurtă intervenţie la proiectul de lege „asupra poporărei domenielor statului din Dobrogea”. Şedinţa din 11 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 53, p. 830, col. 1-2. p. 152. 36* Discurs pe marginea proiectului de lege „pentru stăvilirea abuzului cumulului”. Şedinţele din 11—13 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 53, p. 841, col. 3 — p. 843, col. 3; p. 844, col. 3; nr. 54, p. 856, col. 3 — p. 857, col. 3; p. 877, col. 2 - p. 878, col. 3. p. 153. 37* Intervenţie la proiectul de lege privind cumpărarea de seminţe de plante şi cereale în străinătate, în vederea ameliorării soiurilor autohtone. Şedinţa din 14 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 56, p. 803, col. 33 — p. 905, col. 3. Rectificări la p. 920. P> 164^ 500 38* Discurs asupra portofoliului Adunării, întrunită intre 15 februarie şi 20 martie iu sesiune extraordinară. Şedinţa din 15 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr, 57, p. 909, col. 3 — p.910, col. 2. p. 169- 39* Intervenţii la discutarea proiectului „pentru modificarea legii sanitare în vigoare”. Şedinţele din 16,18,19, 21 şi 22 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 59, p. 963, col. 1 — p. 964, col. 1 ; p. 965, col. 2; p. 974, col. 3 — p. 975, col. 3 ;nr. 60,p. 995, col. 3 — p.996, col.l ;p. 998, col. 2 — p. 999, col. 2; p. 1002, col. 2—3; nr. 61, p. 1034, col. 3; nr. 63, p. 1055, col. 2 — 3. p. 171. 40 Intervine în legătură cu felul în care se desfăşoară dezbaterile. Consideră că preşedintele Adunării favorizează pe deputaţii majorităţii. Se discuta proiectul de modificare a legii sanitare şi G. Dimitrescu. revenise la legea cumulului. K. a observat : „Sînt cu totul de opiniunea domnului prim-ministru care a zis : Opoziţiunea este interesată să se prelungească discuţiunea; şi eu viu să dezarmez opoziţiunea de acest act. Are dreptate domnul prim-ministru, dar majoritatea este vinovată, nu opoziţiunea. Cum, domnilor, nu este destul o discuţiune pentru o lege? Domnule preşedinte,... de ce aţi fost mut lăsînd pe domnul Dimitrescu să ridice cestiunea legei cumulului? ” Şedinţa din 18 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 59, p. 972, col. 3. 41* Intervenţie la proiectul de lege prin care se deschidea un credit extraordinar ministrului de interne pentru despăgubirea Creditului funciar urban. Şedinţa din 19 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 60, p. 993, col. 1. p. 182. 42 Sprijină cererea făcută de Al. Papadopol Callimachi de a se aduce în discuţie proiectul de lege pentru acordarea unei pensii nepoatei lui Costache Negri. Precizează că proiectul stă de patru ani în secţii. Şedinţa din 22 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 63, p. 1056, col. 2. 43* Asupra legii Sinodului. Şedinţa din 23 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 64, p. 1077, col. 3. p. 184. 44* în favoarea proiectului de lege care constituia o pensie văduvei locotenentului Nicolae Dorneanu. Şedinţa din 23 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/ 1885, nr. 64, p. 1080, col. 2-3. p. 184. 45* Sprijină proiectul prin care se acorda văduvei generalului Tobias Gherghel o rentă viageră de 300 de lei pe lună. Şedinţa din 23 febuarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 64, p. 1083, col. 2—3. p. 185. 46* Semnalează preşedintelui Adunării felul defectuos în care sînt reproduse spusele deputaţilor în „Monitor”. Şedinţa din 25 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 65, p. 1094, col. 1—2. p. 186. 47 Depune raportul comitetului delegaţilor asupra porturilor franco Galaţi şi Brăila. Şedinţa din 26 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare'’, 1884/1885, nr. 66, p. 1106, col. 1. 48* Discurs în care dezvoltă două interpelări relative la relaţiile economice cu Austro-Ungaria. Şedinţa din 26 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885 nr. 66, p. 1108, col. 2 - p. 1110, col. 3; p. 1111, col. 1-2; p. 1112, col. 3 - p. 1116, col. 2. p. 187. 49* Asupra modificării regulamentului de funcţionare a Camerei. Şedinţa din 26 februarie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 66, p. 1118, col. 2 — 3. p. 203, 50 Cere Adunării să ia în discuţie petiţia nepoatei lui Costache Negri de a i se acorda o pensie. Şedinţa din 2 martie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885 nr. 70, p. 1191, col. 3. 51* în legătură cu motivaţiile cererilor de pensie. Şedinţa din 2 martie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 70, p. 1192, col. 2 — 3. p. 204. 52* Intervenţii la proiectul de lege „pentru modificarea unor articole din legea timbrului”. Şedinţa din 4 martie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 71, p. 1208, col. 3 — p. 1209, col. 1; p. 1209, col. 3 - p. 1211, col. 2 ; p. 1212, col. 3 - p. 1213, col. 3. p. 205. 53* „Raportul privitor la proiectul de lege pentru reînfiinţarea porturilor france Galaţi şi Brăila”. Intervenţii în apărarea proiectului. Şedinţele din 5 şi 6 martie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 72, p. 1242, col. 1 — p. 1255, col. 2 ; nr. 73, p. 1274, col. 3 - p. 1279, col. 1; nr. 74, p. 1296, col. 3 - p. 1297, col. 3; p. 1299, col. 3. Raportul se publică după broşură, ed. a Il-a, Bucureşti, 1885, 26 p. Rectificări la intervenţii, p. 1343, col. 3. p. 212. 54* Asupra petiţiei unor gălăţeni care protestau contra reînfiinţării porturilor franco-Şedinţa din 5 martie 1885. „Monitor. Dezbaterile Corpurilor Legiuitoare”, 1884/1885, nr. 73, p. 1272, col. 3 - p. 1273, col. 2. p. 254. 501 55* Intervenţii la proiectul de lege „pentru fixarea tarifului general al drepturilor vamale de importaţiune şi exportaţiune”. Şedinţa din 6 martie 1885. „Monitor. Dezbaterile corpurilor legiuitoare”, 1884/1885, nr. 74, p. 1300, col. 3 — p. 1301, col. 1; p. 1302, col. 1 - p. 1303, col. 1. p. 255. SESIUNEA 1885-1886 1 Cere preşedintelui Adunării să-i pună la dispoziţie dosarul „privitor la revolta ce s-a făcut la penitenciarul Dobrovăţul şi teribila osîndă ce s-a dat în urma acestei revolte”. Şedinţa din 20 noiembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 1, p. 9, coi. 3. Revine asupra cererii în şedinţa din 17 decembrie 1886, nr. 20, p. 261, col. 3. 2* Discurs pe marginea propunerii de revizuire a regulamentului Camerei. Şedinţa din 23 noiembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 4, p. 41, col. 2—p. 43, col. 2. p. 259. 3* Discurs asupra politicii externe a României. Pe marginea proiectului de răspuns la mesajul tronului. Şedinţa din 28 noiembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 8, p. 91, col. 1 — p. 94, col. 3 ; nr. 9, p. 97, col. 1 — p. 99, col. 3. p. 264. 4* Discurs asupra situaţiei economice a ţării. Pe marginea proiectului de răspuns la mesajul tronului. Şedinţa din 29 noiembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 10, p. 127, col. 1 - p. 132, col. 3. p. 279. 5 Depune următoarea interpelare preşedintelui Consiliului de Miniştri : „Pe ce lege s-au desţărat din Ţara Românească şase români?” Şedinţa din 11 decembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 15, p. 226, col. 3. 6* Asupra felului cum se poartă discuţiile în corpurile legiuitoare. Şedinţa din 13 decembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 17, p. 234, col. 2—p. 235, col. 1. p. 292. 7* Intervenţie într-o problemă de regulament şi într-una personală. Şedinţa din 13 decembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 17, p. 236, col. 2 — p. 237, col. 1. p. 293. 8 Roagă pe preşedintele Adunării să dispună ca secretarii să citească tare rapoartele : „.... .după ce acustica acestei Camere este atît de greşită, faceţi cel puţin, vă rog, ca domnii secretari să citească mai tare ca să auzim şi noi, căci aşa cum se citeşte nu auzim deloc, ba mai mult, parcă ar citi stîlpii”. Şedinţa din 14 decembrie 1885. „Dezbaterile Adunării De-t putaţilor”, 1885/1886, nr. 18, p. 241, col. 1 — 2. 9* Pe marginea proiectului de lege pentru acordarea unui împrumut de două milioane de lei prin Casa de depuneri Eforiei spitalelor civile din Bucureşti. Şedinţa din 16 decembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 19, p. 251, col. 3 — p. 252, col. 3; p. 254, col. 1 - p. 255, col. 1. p. 295. 10* Intervenţii la proiectul de lege privind bugetul căilor ferate. Şedinţele din 18 şi 19 decembrie 1885. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 21, p. 269, col. 2 — p. 271, col. 3; p. 278, col. 1 - 2 ; p. 279, col. 2 — p. 280, col. 1; p. 286, col. 3—p. 288, col. 1; p. 289, col. 1-p. 290, col. 2; p. 292, col. 1 ; p. 293, col. 2 ; p. 296, col. 1-2. p. 300. 11'* Interpretare adresată primului-ministru asupra statutului directorului serviciului sanitar. Şedinţa din 29 ianuarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 36, p. 511, coi. 3 - p. 513, col. 2; p. 514, col. 1 — p. 515, col. 1. p. 314. 12 La proiectul „pentru prelungirea termenului de amortisment a datoriei asfaltului comunei Iaşi” observă bonom : „Domnilor, vă mărturisesc că mă aflu într-o poziţiune falsă, încît aş ruga pe cei cari mă ascultă să-mi spuie Cum să vorbesc. Eu sînt pentru acest proiect şi mă tem, dacă rn-aş rosti pentru el, să nu dispun pe mulţi a vota în contra lui”. Şedinţa din 29 ianuarie 1888. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 36, p. 516, col. 2. 13* Asupra proiectului de lege „pentru modificarea şi completarea unor dispoziţiuni din legea timbrului şi înregistrărei”. Şedinţele din 29 şi 31 ianuarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 36, p. 521, col. 2 — p. 522, col. 3 ; p. 547, col. 3; p. 560, col. 1 — 3. p. 321. 14* Interpelare adresată ministrului de justiţie în legătură cu incidentele sîngeroase de la penitenciarul Dobrovăţul. Şedinţa din 31 ianuarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 38, p. 549, coi. 3 .-t p. 550, col. 1. p. 326. 15* Pe marginea peţiţiei adresate corpurilor legiuitoare de un grup de magistraţi. Şedinţa din 3 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 40, p. 573, col. 2 - 3. p. 327. 16* Intervenţii la proiectul de lege „pentru modificaţiunea unor dispoziţiuni din legea asupra vîrizării bunurilor statului”. Şedinţa din 3 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 40, p. 584, col. 2 — p. 586, col. 1. p. 327. 502 17* Asupra cererii de împămîntenire adresate de prof. Ferdinand Settelin din Craiova. Şedinţa din 8 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 43, p. 637, col. 1-3; p. 638, col. 2—3. '' p. 332. 18 Sprijină cererea de împămîntenire a lui Domenic Goma Domni lor, domnul Filitis, raportorul, a uitat să mai spună că acest tînăr a fost adus din Macedonia ca să înveţe româneşte la şcoala de aici. Iată titlul lui de român şi de aceia vă rog să votaţi legea”. Adunarea a primit indigenatul cu 48 de voturi pentru, 11 împotrivă şi şapte abţineri. Şedinţa din 8 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886^ nr. 43, p. 638, col, 1— p. 639, col. 2. 19* Asupra lucrărilor comisiei delegaţilor „însărcinată a studia şi a confecţiona tariful vamal cel nou”. Şedinţa din 10 februarie 1886. „.Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 44, p. 646, col. 3— p. 647, col. 1. p. 334. 20* „ Interpelaţiunea privitoare la expulsarea românilor de peste Carpaţi”. Şedinţa din 11 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, rir. 45, p. 649, col. 2 — p. 658, col. 1. Republicat în nr. 54, p. 838, col. 3— p. 846, col. 3. Se publică după broşură, Bucureşti, 1886, 36 p. p. 335. 21* Intervenţie la proiectul de lege pentru modificarea unor prevederi din „legea de exploataţie a serviciului telegrafo-poştal”. Şedinţa din 12 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 45, p. 679, col. 2-3; p. 681, col. 2— p. 682, col. 2. p. 357. 22* Dezvoltă interpelarea în legătură cu incidentele de la penitenciarul Dobrovăţul. Şedinţa din 13 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 46, p. 684, col. 1—p. 690, col. 3 ; p. 698, col. 3— p. 699, col. 3. p. 359. 23 Cere Adunării să respecte ordinea stabilită în discutarea împămîntenirilor, „altfel vom reînnoi spectacolul de deunăzi cînd am văzut la tribună cîte doi raportatori, fiecare cu un dosar în mină, ciocnindu-se în cap ca doi tauri”. Şedinţa din 15 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 47, p. 716, col. 1—2. 24* Pe marginea cererii de împămîntenire a lui Toma Constantin din comuna Frumoasa (Teleorman). Şedinţa din 15 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 47, p. 716, col. 3- p. 717, col. 1; p. 717, col. 3- p. 718, col. 1; p. 718, col. 3 -p. 719, col. 2. p. 375. 25* Intervenţie la proiectul de lege „pentru monopolul chibriturilor şi cărţilor de joc”. Şedinţa din 19 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 50, p. 759, col. 3. p. 380. 26* In legătură cu cererea de împămîntenire adresată de Dumitru George din Conţeşti (Teleorman). Şedinţa din 22 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 51, p. 783, col. 3- p. 784, col. 1-2; p. 785, col. 1— p. 786, col. 1. p. 380. 27* La o interpelare a lui N. Mănescu privind „autentificarea actelor subscrise prin punere de deget”. Şedinţa din 25 februarie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 52, p. 810, col. 3. p, 384. 28* Intervine In discuţiile la proiectul de lege „pentru rotunjirea circumscripţiilor curţilor de apel”. Şedinţa din 5 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 58, p. 902, col. 2—3 ; p. 907, col. 2— p. 909, col. 3 ; p. 912, col. 3. p. 385. 29* Asupra proiectului de lege privind organizarea judecătorească în Dobrogea. Şedinţele din 6 şi 7 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 59, p. 934, col. 3— p. 935, col. 1; p. 941, col. 3—p. 942, col. 1 ; p. 942, col. 3—p. 943, col. 2 ; p. 945, ocol. 2— p. 946, col. 2. p. 391. 30* Intervenţii la proiectul de lege „relativ la exproprierea terenurilor necesarii pentru lucrările de apărare ce sînt a se face în jurul capitalei”. Şedinţa din 11 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 61, p. 973, col. 3— p. 974, col. 1; p. 975, col. 1 — 2 ; p. 976, col. 3- p. 977, col. 2. p. 397. 31* Pe marginea unei întrebări adresate de D. Schileru guvernului In legătură cu deschiderea graniţelor austro-ungare pentru comerţul românesc de vite. Şedinţa din 13 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 63, p. 998, col. 1. p. 400. 32* In legătură cu administraţia din Dobrogea. Pe marginea unei sesizări făcute de D. Butculescu. Şedinţa din 13 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886. nr. 63, p. 1003, col. 3— p. 1006, col. 1. p. 401 33* Observaţii pe marginea bugetului Ministerului Lucrărilor Publice. Şedinţa din 26 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 71, p. 1140, col. 1—p. 1141, col. 2. P- 406. 34* Contestă interpelarea lui C. Poroineanu care întreba guvernul despre fraudele descoperite la Creditul funciar urban din Bucureşti. Şedinţa din 27 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 72, p. 1148, col. 2 — 3. p. 409. 35* Intervenţii asupra bugetului Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Şedinţele din 27 şi 28 martie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 72, p. 1160, col. 1— p. 1161, col. 3; nr. 73, p. 1173, col. 1—3; p. 1175, col. 1— p. 1178, col. 1. p. 410. 563 36* Cere să se ia în discuţie legea pentru tariful autonom. Şedinţa din 2 aprilie 1886’ ,,Dezbaterile Adunării Deputaţilor” 1885/1886, nr. 78, p. 1265, col. 2—3. p. 421. 37* Cu privire la bugetul casei de pensii. Şedinţa din 2 aprilie 1886. „Dezbaterii6 Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 78, p. 1267, col. 2— p. 1268, col. 1 — 2. p. 422* 38* Subscrie proiectul de lege „pentru încurajarea şi dezvoltarea exploatărei apelor mine" rale şi a produselor lor”. Intervenţii pe marginea lui. Şedinţele din 5 şi 29 aprilie 1886. „Dezba" terile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 81, p. 1304, col. 1; nr. 85, p. 1403, col. 1 — 2. p. 423- 39* Discurs şi intervenţii la proiectul de lege privind noul tarif vamal autonom. Şedinţele din 5, 25 şi 26 aprilie şi 7, 8 şi 9 mai 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 81, p. 1313, col. 2 - p. 1320, col. 3 ; nr. 83, p. 1384, col. 2 ; nr. 84, p. 1388, col. 3 -p. 1389, col. 1 ; p. 1390, col. 1 - p. 1391, col. 1 ; p. 1395, col. 3 - p. 1396, col. 1 - 3 ; p. 1398, col. 2 ; nr. 90, p. 1482, col. 3 - p. 1483, col. 2 ; nr. 91, p. 1489, col. 3 - p. 1490, col. 1 ; p. 1495, col. 1 — p. 1496, col. 3; nr. 92, p. 1510, col. 2 — 3; p. 1513, col. 1 — p, 1514, col. 3. p. 425. 40* Ridică un incident asupra felului cum s-a întocmit proiectul de lege prin care mareşalului Nesred paşa i se recunoştea dreptul de proprietate asupra mai multor imobile. Şedinţele din 7 şi 8 aprilie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 82, p. 1326, col 3 - p. 1327, col. 2: p. 1340, col. 3 - p. 1341, col 1 ; p. 1341, col. 3 -p. 1342, col. 1 —2. p. 458. 41 Se împotriveşte discutăţii proiectelor de lege netrecute prin dezbaterea secţiilor. Şedinţa din 29 aprilie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 85, p. 1415, col. 2. 42* Pe marginea proiectului de lege a organizării serviciului flotilei şi al porturilor. Şedinţa din 1 mai 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 87, p. 1435, col. 3—p. 1436, col. 1. p. 461. 43* Roagă Adunarea să se ocupe de cererile de pensii. Şedinţa din 15 mai 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 95, p. i558 col. 3 — p. 1559, col. 2. p. 463. 44* Insistă pentru luarea în discuţie a unor cereri de pensie. Şedinţa din 17 mai 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 97, p. 1632, col 2. p. 463. 45* Discurs lâ proiectul de lege pentru modificarea legii comunale. .Şedinţa din 19 mai 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 98, p. 1643, col. 3 — p. 1650, coi. 1. p. 464. 46* Discurs şi intervenţii la proiectul de lege privind tratatul de comerţ româno-elveţian. Şedinţele din 27 şi 29 mai 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 103, p. 1728, col. 3 - p. 1730, col. 3 ; p. 1738, col. 3 - p. 1739, col. 3 ; nr. 104, p. 1752, col. 2 - p. 1755, coî. 3. p. 479. 47* Intervenţie la proiectul de lege care autoriza guvernul să încheie acte comerciale cu acele state „cu cari negociaţiuni comerciale sint deschise”. Şedinţa din 12 iunie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 114, p. 1874, col. 1 — 3 ; p. 1875, coi. 3 — p. 1876, col. 1. p. 493. 48* Interpelează pe primul-ministru asupra luării în discuţie a convenţiei consulare. Şedinţa din 13 mai 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 115, p. 1877, col. 1, 3. p. 496. 49* Asupra proiectului de lege privind construirea căii ferate Craiova — Calafat. Şedinţa din 14 iunie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 115, p. 1923, col. 1—2 p. 497. 50 Cere Adunării să voteze proiectele de lege referitoare la calea ferată de pe valea Jijiei, îa catedrală „şi apoi la urmă vinurile de Odobeşti”. Şedinţa din 14 iunie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 115, p. 1923, col. 2. 51* Intervenţie la proiectul de lege privind construirea căii ferate Focşani — Odobeşti. Şedinţa din 14 iunie 1886. „Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, 1885/1886, nr. 115, p. 1923, coî. 3 - p. 1924, col. 1. p. 498. ALTE DISCURSURI 1 Discurs la întrunirea politică din sala Mânu (Bucureşti). Critică severă a guvernului î. C. Brătiănu. Rostit la 8 noiembrie 1885. Publicat în volumul Alianţa partidului naţional liberal cu partidul liberal conservator, Galaţi, 1885. Volumul nu ne-a fost accesibil, vezi Al. Zub, Mihail Kogălniceanu, 1817—1891. Biobibliografie, Bucureşti, 1971, nr. 3006. 504-