MIH AIL KOGĂLNICE ANU OPERE Ediţie critică publicată sub îngrijirea lui DAN SIMONESCU ? editura academiei republicii socialiste românia i» l0 9b/ MIHAIL KOGĂLNICE ANU OPERE V "O Hi ÎL.' B~ c:: Bl CC I: 3! ORATORIE III 1878 -1891 PARTEA I 1878 - 1880 Text stabilit, studiu introductiv, note şi comentarii de GEORGETA PENELEA editura academiei republicii socialiste românia R 79717, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 125 1984 r INTRODUCERE 0 lege atunci poate fi mai respectată cină, ieşită din sinul naţiei, va avea deopotrivă pentru toţi aceeaşi măsură. (M. Kogălniceanu) Epocile postbelice sînt totdeauna marcate de adinei prefaceri, atît în viaţa învinşilor, cît şi în eea a învingătorilor. Unii visează revanşa, alţii savurează victoria, şi cel mai adesea pacea care pune capăt unui război nu este decît preludiul pentru o viitoare confruntare. Această schemă s-a repetat în viaţa popoarelor cu o tulburătoare exactitate şi desigur n-au fost exceptaţi de la canoanele ei nici beligeranţii războiului din 1877 —1878. Implicaţi plenar în desfăşurarea lui, cu o contribuţie decisivă pe eîmpul de luptă, cu sacrificii incalculabile raportate la capacitatea umană şi materială a ţării lor, românii s-au văzut, la capătul unui efort istovitor, într-o situaţie paradoxală. La întrebarea retorică dacă România a ieşit victorioasă, pe bună dreptate un diplomat a observat cu fineţe :„Oui, mais...”. Fr^deric Dame, francezul care a dat acea Histoire de la Roumanie contem-poraine (Paris, 1900), pusese punctul pe i : ”L’Europe imposant ces dures conditions â la Roumanie victorieuse, â la suite d’une d^faite elle n’aurait pu lui en imposer de plus eruelles”1. Acestei situaţii ambigue, creată României prin Tratatul de la Berlin, a fost chemat guvernul liberal, în care M. Kogălniceanu a ocupat portofoliul internelor între 11 iulie 1879 şi 17 aprilie 1880, să-i facă faţă, su-punîndu-se „au besoin de la paix de PEurope”1 2. Caracterizarea cea mai expresivă a climatului internaţional generat de Congresul de la Berlin ni se pare cea a lui WJS. Medlicott: „The decisive factor in the winter 1877 —1878 was the group of informai under-standings which united Germany, France, Austria and England in more or less open support of one anothers ambitions. The existance of tliis group brought about the isolation of Russia... and the difficulties which faced Russia’s opponents during the winter were due as much to the indefinite relationships within group, as ţhe to more spectacular intran-sigence of Russian diplomaey”3. După ce i se refuzase dreptul de cobeligeranţă 4, României i s-au impus la Berlin o seriefde clauze cu care a fost invitată „să se acomodeze”5. 1 P. 313. 2 N. Iorga, Histoire des Houmains et de la românite orientate, voi. X, Bucureşti, 1945, p. 259. 3 The Congress of Berlin and after, Londra, 1938, p. 139. 4 Pentru participarea la război şi bătălia diplomatică dată atunci de Kogălniceaim, aflat la conducerea Ministerului de Externe, vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, Bucureşti, 1978, passim. 5 Memoriile regelui Carol I, voi. XIV, Bucureşti, [f.a.], p. 47. 5 Dacă ajutorul marilor puteri a fost nul, aparenţele în schimb au fost perfecte. I.C. Brătianu, învinovăţit adesea de ÎT. Iorga pentru „romantism77 în politică, a intuit încă în zilele congresului rolul ce-i fusese hărăzit ţării sale : printr-o rezistenţă obstinată să facă greutăţi în asemenea măsură, încît poziţia Eusiei să devină dificilă, iar restul participanţilor „să-i smulgă foloase pentru ei înşişi, sacrificîndu-ne pe noi, lucru la care erau hotă-rîţi de mai nainte”6. Aşa cum doctorul dă liniştit sfaturi la patul unui bolnav incurabil, tot astfel reprezentanţii Angliei, Germaniei, Franţei şi Eusiei s-au întrecut în a revărsa o „simpatie platonică”, cum constata acelaşi Brătianu, exprimată în consideraţii moral-filozofice. Disraelli îi spusese la congres lui Kogălniceanu că „în politică ingratitudinea este adeseori plata celor mai mari sacrificii”7. Jomini, adjunctul cancelarului Gorceakov, îl consolase şi el: politica e ca o partidă de whist, în care unul pierde, altul cîş-tigă; păgubaşul aşteaptă apoi să-şi ia revanşa 8. Eeprezentantul Franţei, Waddington, îi spusese lui I.C. Brătianu „că el e înainte de toate om practic şi că trebuie să fim şi noi tot aşa, adică să căutăm ca despăgubirea noastră să fie cît se poate mai mare”9. în sfîrşit, Andrassy, cancelarul austriac, legat de reprezentantul nostru la Yiena, Ion Bălăceanu, prin-tr-o prietenie cimentată în zilele revoluţiei din 1848, îi spusese acestuia încrezător : „Tenez vos poudres seehes !”10 11. „Ce fut une malheureuse epoque dans l’histoire de la Boumanie que celle du Trăite de Berlin” constată I. Bălăceanu n. Totuşi, deşi obligată să se conformeze unui act internaţional încheiat între terţi, Eomânia a reuşit să biruie greutăţile ce adesea păreau de netrecut, să concilieze interesele divergente dintre marile puteri cu referire la problemele sale interne, avînd credinţa nestrămutată, exprimată de unul dintre făuritorii Eomâniei t modeme: „Ayons confiance dans l’energie des Eoumains, qui sauront T faire une Eoumanie libre d’un pays qui a appartenu â nos ancetres”12. Fără a putea stărui în rîndurile de faţă asupra situaţiei internaţionale în care s-a desfăşurat Congresul de la Berlin, ca şi asupra portofoliului prestabilit de probleme cu care s-a prezentat fiecare partener, trebuie observat că, în ceea ce priveşte Eomânia, ea a fost folosită cu cinism ca pion într-o partidă de şah nedecisă, în care fiecare a încercat rezolvarea unor interese parţial insolvabile. Amorul propriu al ţarului Alexandru al II-lea, prestigiul cancelarului Gorceakov, despre care propriul său suveran spunea că ajunsese „o calamitate publică”13, abilitatea mediatoare, alternată cu bruscheţea ameninţătoare a altui cancelar, Otto von Bis-marck14, obiect de tranzacţie pentru diplomaţia austro-ungară, concesiune oportună pentru Anglia — iată „imponderabilele”, cum le numeşte 6 Scrisoare către C.A. Rosetti din 12 iunie 1878, ibidem, p. 43. 7 Ibidem, p. 44. 8 G.I. Brătianu, Le probleme des frontieres russo-roumaines pendant la gaerre de 1877— 78 et au Congres de Berlin, Bucureşti, 1928, p. 22. 9 I.C. Brătianu, Acte si cuuintări, voi. IV (1 mai 1878 — 30 aprilie 1879), ediţieN. Geor-gescu Tistu, Bucureşti, 1932, p. 71: scrisoarea către C.A. Rosetti din 19 iunie 1878. 10 Ion Bălăceanu, Souvenirs politiquss et diplomatiques, Biblioteca Academiei R.S. România, ms. 1, f. 176. 11 Ibidem, î. 179. 12 I.C. Brătianu, in N. Iorga, op. cit., p. 261. 13 Ion I.C. Brătianu, România şi chestiunea orientală, Bucureşti, 1927, p. 61. 14 N. Iorga, op. cit., p. 255—256. 6 G.I. Brătianu1S, invocate ca să justifice „umilirea nemetitată”16 a Bomâniei. Beeunoaşterea independenţei de stat, care ar fi trebuit să decurgă firesc, nu numai ca un act de justiţie ce punea capăt suzeranităţii turceşti ajunse fără înţeles, dar şi ca o apreciere internaţională a modului exemplar în care Eomânia s-a comportat pe cîmpul de luptă, şalvînd soarta războiului, a foat condiţionată de îndeplinirea prealabilă a unor acte cu adinei rezonanţe în viaţa socială a ţării : revizuirea textului Constituţiei, modificări teritoriale şi răscumpărarea în condiţii leonine a căilor ferate de la consorţiul german condus de bancherul Bleichroder. Trebuie de la început însă observat că la nici una din clauzele impuse Bomâniei, ca o reflectare a înseşi contradicţiilor existente între Congresişti, nu a existat unanimitate de vederi. Aşa, de pildă, cancelarul Gorceakov s-a desolidarizat de restul vocilor în ceea ce priveşte rezolvarea problemei evreieşti17. Apoi îndeplinirea tuturor îndatoririlor enumerate mai sus trebuia să condiţioneze recunoaşterea independenţei Bomâniei, dar numai Germania şi-a menţinut intransigenţa pînă la sfîrşit. Austria, de exemplu, ea însăşi cu un statut al popoarelor conlocuitoare deosebit de rigid, n-a făcut nici o dificultate în recunoaşterea independenţei, trimiţînd în acest sens pe contele Hoyos la Bucureşti ca ministru rezident; la insistenţele reprezentantului nostru la Yiena, Ion Bălăceanu, titlul i-a fost transformat în acela de ministru plenipotenţiar. Beciprocitatea s-a acordat imediat şi Ion Bălăceanu notează mîndru în memoriile sale: „J’ai 6te le premier ministre envoye extraordinare qui ait există en Boumanie” 18. Busia, Turcia şi Italia i-au urmat exemplul, pentru ca apoi să-şi retracteze gestul. Aşa, Italia îl trimisese pe baronul Fa va şi apoi a invocat întîrzierea revizuirii articolului 7, îneît „recunoaşterea Italiei s-a înfundat la mijlocul drumului”19. Pînă în februarie 1880 toate puterile, inclusiv Germania, în persoana contelui Vensleben, îşi trimiseseră miniştrii în Bomânia. La 8 februarie 1880 o notă colectivă a marilor puteri recunoştea independenţa şi cu aceasta „una din cele mai grele afaceri politice” ale Bomâniei lua sfîrşit20. Discuţiile care au învolburat spiritele atît în epocă, manifestate zgomotos în presă şi Parlament, eît şi ulterior, în istoriografie, sînt o mărturie elocventă a interesului cu care întreaga opinie publică a încercat să desluşească partea de merit sau de culpă a fiecăruia, să caracterizeze cît mai aproape de adevăr ceea ce s-a întîmplat în Eomânia în anii 1878—1879, cînd areopagul european reuşise, după opinia lui I. C Brătianu, „non seulement causer une profonde douleur â la nation roumaine, mais encore tuer en elle toute croyance enla solidite des traites” 21. Distanţa de la care putem judeca azi evenimentele, documentele de care dispunem, interpretarea lor, chiar contradictorie, demonstrează neîndoielnic că Bomânia nu putea conta decît pe propriile sale 15 Op. cit., p. 37. 16 Titu Maiorescu, Istoria contimpurană a României, 1866—1900, Bucureşti, 1925, p. 167. 17 J. Berkowitz, La question des Israelites en Roumanie, Paris, 1923, p. 472. 18 Op. cit., p. 180. 19 Regele Carol I al României. Cuvlntări şi scrisori, II, 1877 —1886, Bucureşti, 1909, p. 256: scrisoarea către tatăl său, Carol Anton de Hohenzollern, din 5/17 noiembrie 1878. 20 Memoriile ..., voi. XVI, Bucureşti, 1912, p. 86, 72 — 74. 21 Fr. Dam6, op. cit., p. 312. 7, $7 forţe 22, pe realismul şi pe capacitatea oamenilor săi politici, ca şi pe acea virtute de neîntrecut care este aşteptarea momentului potrivit pentru declanşarea unei acţiuni. De la reflecţiile lordului Beaeons-field la declaraţia semeaţă a lui Bismarck că ţara sa nu-şi va înstrăina Rusia „pentru dragostea către un mic principat, a cărui recunoaştere e de o importanţă neînsemnată” 23 24 2S, românii au trebuit să înţeleagă vitregia vremurilor pe care le traversau şi să le facă faţă. cu bărbăţie. în pleiada de oameni politici care au reuşit imposibilul în anii 1878 —1879 prin modificarea unor prevederi constituţionale în aşa fel încît interesele majorităţii să nu fie lezate, prin organizarea noului teritoriu al Dobrogei intrat în hotarele româneşti şi, ca un corolar, prin recunoaşterea internaţională a independenţei ţării, Kogălniceanu ocupă un loc de prim rang. „Bărbatul de politică reală, eu care e o mare plăcere să vorbească cineva şi care judecă toate faptele şi împrejurările în chip lămurit, scurt şi precis şi întotdeauna obiectiv”, cum îl caracterizează un observator statornic al realităţilor româneşti2i, se angajează cu aceeaşi dăruire, spirit de sacrificiu şi tărie sufletească prin care se identificase cu viaţa politică a ţării încă din 1838, în efortul de a pune de acord recomandările Tratatului de la Berlin cu realităţile etnice şi sociale ale ţării, ca şi în acela de organizare a Dobrogei, considerată în mod unanim drept „capodopera” sa. Congresul de la Berlin, constituit în instanţă internaţională sui generis, a încercat, în special pe seama statelor mici, să găsească, rezolvări conforme exclusiv cu interesele marilor puteri. Cazurile particulare, cum vom vedea mai departe, au fost luate în seamă numai cînd prima tot interesul unei mari puteri. în privinţa Serbiei, Bulgariei, Muntenegru-lui şi României congresul a adoptat formula nivelatoare: „respect de la 'liberte des cultes et egalite des droits” 2S. Cu referire la România, articolul 44 al Tratatului de pace cerea ca deosebirea de religie să nu comporte excluderea de la exercitarea drepturilor civile şi politice 26. Aşa cum fusese formulat, articolul apărea ca o recomandare şi întrucît tratatul nu avea un caracter sinalagmatic, în sensul că România nu era parte contractantă, el putea fi interpretat. Această eventualitate a apărut chiar în timpul lucrărilor congresului, cînd Desprez, delegat al Franţei şi raportorul comisiei de redactare, a declarat că e dificil a găsi „une seule formule pour tant de situations differentes. II est surtout dificile d’y faire entrer Ies israelites de Roumanie, dont la situation au point de vue nationalite n’est point determinee” 27. Indiscutabil că, dacă congresiştii ar fi fost animaţi de un adevărat spirit de dreptate şi ar fi ţinut în seamă obiecţia, întreaga problemă ar fi luat altă întorsătură. Din păcate, se adevereau peste măsură constatările amare ale lui I.C. Brătianu : „ÎIu am credinţă în sentimentele de generozitate ale guvernelor, ci numai în interesele lor” 28. 23 în sensul acesta era redactat şi mesajul de deschidere a Adunării deputaţilor din sep-tembrie 1878: ,,B6sormais Ies roumains ne pnissent s’appuyer que sur eux memes, sur îeurs preuves de vitalite, dans raccomplissement d’une mission latine” (N. lorga, op. cit., p. 260). 23 Memoriile .... voi. XV, Bucureşti, 1912, p. 54. 24 Principele Gard Anton de Hohenzollern într-o scrisoare din 21 octombrie 1878 către fiul său; cf. Memoriile .. ., voi. XIV, p. 95. 25 J. Berkowitz, op. cit., p. 482. 28 Vezi mai mult, intra, p. 85, nota 1. 27 J. Berkowitz, op. cit., p. 483. 28 Op. cit., p. 123. 8 Recomandarea congresului condiţionînd recunoaşterea independenţei devenea astfel o sentinţă şi însemna că statul român nu avea de ales. Situaţia particulară în care se afla România, cu un contigent de cca 400 000 de evrei veniţi din Rusia şi Galiţia, într-un ritm ce se accelerase în ultimii 15 ani, aşezaţi mai ales în Moldova, făcea ca problema să capete dimensiuni naţionale. Soluţionarea ei nu putea veni decît din modificarea articolului 7 din Constituţie, al cărui cuprins era următorul : ,,Calitatea de român se dobîndeşte, se păstrează şi se pierde potrivit dispoziţiunilor enunţate prin legile civile. Numai străinii de rit creştin pot obţine calitatea de român” 29. Indiscutabil, articolul constituia un anacronism în legislaţia unui stat modern. Sever, Kogălniceanu considera chiar că „travaliul” de „progres treptat, civilizator, pacinic” fusese întrerupt prin introducerea lui în Constituţia din 1866; se înehiseseră supapele de siguranţă de la „maşina cu vapor”, încît mai devreme sau mai tîrziu problema avea să izbucnească. în bun profet, Kogălniceanu ceruse, în ajunul Congresului de ia Berlin, ca măcar să se sugereze intenţia unei rezolvări din interior : „Să se facă ceva în această cestiune căci altfel o vor face străinii”. Din ţară însă i se replicase, prin glasul lui D.A. Sturdza, că nu se va aborda această problemă la Berlin. Or, ridicîndu-se evreilor speranţa de a avea o patrie în România, cîtă vreme erau prizonierii articolului 7, ei se adresaseră străinătăţii. „N-am voit să facem nimic prin noi înşine”, ca acum „prin forţa externă să fim constrînşi să prefacem Constituţiunea noastră”, rezumă în fond Kogălniceanu o situaţie neglijată în chip pernicios ani de zile. Imposibilitatea unei analogii între situaţia acestei populaţii alogene din România cu cea din Serbia şi celelalte state „ce creşteau ca nişte lăstare după căderea copaciului bătrîn al Turciei” izvora nu numai din numărul lor diferit, ci şi din statutul lor social specific. Cea mai mare parte veniseră în ultimii ani, ca dezmoşteniţi ai soartei, plecaţi din locurile de baştină pentru că „nu aveau unde să-şi găsească loc capului” 30. Acomodarea lor cu societatea românească nu se putea face de la o zi la alta. Dincolo de patima pusă de un Mîrzeseu, Missail, Codreseu sau Yoinov — acesta din urmă vociferînd „învăpăiat”, cu zel de nou convertit, căci era macedonean, cum aminteşte Kogălniceanu sarcastic —, parlamentarii români încercau să dea o soluţie echitabilă pornind de la un adevăr irefutabil: articolul 7 nu-şi mai avea rostul în legislaţia statului român. Dar între a îngloba peste noapte 400 000 de persoane, în covîrşitoare majoritate necunoscătoare nici măcar ale limbii şi obiceiurilor poporului român, şi a refuza orice încercare de naturalizare exista o întreagă gamă de posibilităţi ce trebuiau folosite cu înţelepciune. Că naturalizarea evreilor indigeni nu ridica dificultăţi şi că ea se opera constant, ca pentru orice străin, francez, italian sau austriac, o dovedesc zecile de cereri care se depuneau pe masa Adunării şi care întotdeauna erau rezolvate favorabil. De altminteri, în afara afluenţei deosebite ce se făcea simţită în special în Moldova, care pînă la un punct se putea pune pe seama lipsei unei alternative, aceste cereri măr- 29 Em. Porumbarii, Tratatul de la Berlin şi opera Camerelor de revizuire, Bucureşti, 1879, p. 16. 30 I.C. Brătianu, op. cit., p. 242. 9 turiseau că apatrizii, cunoscători de bună seamă ai articolului 7, găseau siguranţă şi înţelegere, ocrotire şi cîmp deschis pentru numeroasele îndeletniciri pe care le practicau. Cazul bancherului Daniel este pilduitor în această privinţă. Banca lui, „mai sigură decît visteria”, era neîntrecută „ca onorabilitate,... corectitudine şi chiar ca dragoste către această ţară”. Prin faptele lor, constată Kogălniceanu, membrii acestei familii sînt adevăraţi boieri moldoveni, iar şeful ei, Israel Heim Daniel, era „atît de lipit de ţara aceasta în care s-a născut, că el niciodată n-a ieşit din Moldova”. în timpul crahului din 1873 din Viena, cînd întregul credit din sud-estul Europei se prăbuşea, Daniel şi-a păstrat neştirbite afacerile cu atotputernicul Rotschild. Guvernul I. C. Brătianu aştepta confruntarea în soluţionarea acestei chestiuni deopotrivă în Adunare şi Senat, ea şi în rîndul opiniei publice. Lupta se anunţa cu deosebire aprigă, deoarece, dincolo de subiectul în sine, prilejul era binevenit pentru manifestarea zgomotoasă a opoziţiei şi încercarea de coalizare a adversarilor guvernului. Prinţul Garol prevedea o grupare a diferitelor partide şi fracţiuni pentru a-şi preciza poziţia „faţă de marea revoluţie socială” 31, dar hotărîrea lui era luată : la 23 iulie/ 4 august 1878 îi scria tatălui său că vrea să-l păstreze pe I. C. Brătianu, deoarece „prezenţa stîngei la guvern în acest moment e un noroc ; pentru reforme mari şi pentru rezolvarea chestiunilor nepopulare trebuie ales tocmai partidul popular” 32. îndelungata cumpănire ce se cerea în această problemă a format convingerea în cercurile politice româneşti, unde după mărturisirile prinţului Oarol convorbirile fuseseră „mai consumatoare” decît consiliul de război din ajunul asediului Plevnei 33, că, păstrînd preşedinţia pentru I.C. r Brătianu, trebuia un guvern de fuziune, în care prezenţa lui Kogălniceanu apărea absolut necesară. în primul rînd datorită influenţei pe care o exercita asupra moldovenilor, sensibilizaţi îndeosebi de această problemă. Apoi pentru că, spre deosebire de Brătianu, care prefera confruntarea pînă la anihilare a diferitelor opinii, fără intervenţia călăuzitoare a ministerului, Kogălniceanu înclina pentru lupta deschisă, făţişă, hotărîtoare, căci, „oricînd vedem o rezistenţă şi rezistenţa aceea nu merge pînă la nebunie, noi românii trebuie să ne bucurăm cînd vedem asemenea rezistenţă”. Astfel guvernului format la 11 iulie 1879, în care Kogălniceanu deţinea portofoliul internelor, i-a revenit sarcina spinoasă a modificării articolului 7 din Constituţie 34. Kogălniceanu admite colaborarea căci „a fi mare patriot, a fi om de stat... nu este de a fi esclusivist... la putere” ; el aminteşte totodată că, fără a face „apostazie”, din „precauţiune patriotică” s-ar uni pentru acest caz anume nu numai cu conservatorii, „ci cu dracul”. Căci modificarea articolului 7 se impunea „ca o fatalitate”. El era o sechelă a iniţiativelor legislative avute în 1866 de „fracţiunea liberă şi independentă din Moldova”, grupare politică căreia îi era proprie o accentuată xeno- 31 Acelaşi limbaj îl ţinea şi Kogălniceanu în Adunare: ,,E o revoluţiune care priveşte însuşi organismul nostru social şi naţional*’. 32 Regele Carol I ..vot II, p. 229. 33 Ibidem, p. 334: scrisoarea către tatăl său din 16/28 iulie 1879. 34 Cu maliţiozitatea care caracterizează toate aprecierile sale asupra liberalilor, T. Maio-rescu observă că ,,împrospătînd cu puţin scrupul, dar cu multă abilitate vaza partidului liberal”, noua formaţiune ministerială a obţinut modificarea articolului 7 (op. cit., p. 168). 10 fobie. Din nepăsarea guvernelor ce se succedaseră de atunci încoace problema fusese amînată şi evreii ajunseseră ,,duşmanii noştri”. Cei aproape 400 000 de evrei, „străini de naţionalitatea noastră, cu religiunea, cu moravurile, cu portul lor”, n-au fost introduşi în societatea românească şi astfel s-au adresat străinătăţii. Doar o „extremitate” putea face ca problema lor să fie rezolvată din afară. Adusă în faţa concertului european, în accepţia cuprinsă de articolul 7 al Constituţiei din 1866, ea se cerea soluţionată, indiferent cum, de ţară, căci pentru Kogălniceanu e do neconceput amestecul puterilor străine în treburile interne ale BomânieL Autonomia internă, dobîndită încă prin Tratatul de la Paris din 1856, risca să fie acum serios afectată dacă nu se găsea o soluţie convenabilă. Şi Kogălniceanu, în cunoscător, flutură prin faţa ochilor Adunării şi remediul extrem, acela al „lovirii de stat” 35. Dar soluţia, aşa cum remarca I.C. Brătianu lapidar,, ,nu se indică decît atunci cînd se poate da”36. Tumultul ridicat de modificarea articolului 7, care a cuprins în afara reprezentanţei naţionale numeroase voci din marele public, mărturisea interesul cu care societatea românească urmărea dezbaterea acestei probleme, dar şi îngrijorarea, pentru că rezolvarea ei tindea a nu fi rezultatul unui proces intern, ci a deveni o sentinţă executorie. Ideea intervenţiei străine „pour des raisons d’humanite”, ca „legitime”, ca „un devoir” pentru aducerea la ordine a unui stat contravenient dreptului internaţional37, nu avea consistenţă, deoarece rezerva aceasta ar fi trebuit să fie făcută şi Austriei şi Busiei, principalele state din care pornea exodul populaţiei necreştine spre Bomânia. Ca pretutindeni în Europa, unde procesul de emancipare durase zeci de ani, nici în ţara noastră el nu se putea tranşa cu sabia lui Alexandru cel Mare în tăierea nodului gordian sau cu cea a lui Alexandra Ioan Cuza în împroprietărirea ţăranilor 38. Articolul 7 din Constituţie ajunsese păgubitor deopotrivă românilor şi evreilor, căci, aşa cum constata I.C. Brătianu, din zece contravenienţi fiscali doar doi erau creştini, dar, ca ministru de interne în 1867, nu avea curajul să aplice amenzi de teama „persecuţiilor religioase” care i s-ar fi imputat39. Aşa cum aminteam şi mai sus, părerile au fost adeseori tot atîtea cîte capete erau în Adunare. De la ideea uşuratică a renunţării la independenţă, deoarece preţul cerut era prea mare, pînă la dresarea de liste nominale de persoane ce urmau să fie naturalizate, cu care titularul externelor, Yasile Boerescu, a făcut o călătorie în Europa, care poate mai bine nu s-ar fi făcut după unele opinii, se încerca cu febrilitate împăcarea exigenţelor verdictului internaţional cu interesele economice şi sociale ale ţării. Dar stabilitatea spaţiului sud-est-european, cu toţi germenii discordiei pe care îi conţinea, impunea găsirea unei rezolvări cît mai rapide. La repetatele insistenţe ale guvernului român de a ni se recunoaşte independenţa, materializate în vizitele făcute în timpul vacanţei parlamentare 1878/1879 de Dim. Brătianu, C.A. Bosetti şi I.C. Brătianu la Borna, Paris şi Londra „ca să exopereze stabilirea cit mai grabnică a repre- 35 Ideea nu era străină nici prinţului Caro], căci la 23 iunie/5 iulie 1879 el îi scria consulului german Bamberg: ,,Prin mijloace silnice, prin o lovire de stat, se poate duce la îndeplinire cel mai dificil lucru, dar astfel de reforme nu prind rădăcini şi se pot susţine iarăşi numai cu forţa” (Regele Carol I ..., voi. II, p. 314). 36 Op. cit., p. 245. 37 J. Berkowitz, op. cit., p. 499. 38 I.C. Brătianu, op. cit., p. 245. 39 Ibidem, p. 252. 11 zentării oficiale” 40, marile puteri, şi în primul rînd Germania, refuzau recunoaşterea independenţei pînă nu se da o soluţie explicită problemei evreieşti* La 21 iunie 1879 I. Andrassy comunica opinia „cancelarului de fier” : „Bomânia e un stat supus, asupra căruia se va intra în tratative cu puterea suzerană, Turcia” 41. Mai mult, se avansase chiar ideea trimiterii unei note colective de caracter ultimativ, a cărei purtătoare trebuia să fie Austro-Ungaria. Lucrurile nu mai puteau fi animate. Ca procedură Camera recomandase, la 28 septembrie 1878, calea constituţională, iar Senatul o Adunare Constituantă de revizie, formulă care avea să se adopte ulterior. în iunie 1879 Camera s-a oprit asupra următorului proiect: „Nu există izraeliţi români şi n-au existat niciodată, ci numai din aceia cari nici în limbă, nici în obiceiuri nu s-au asimilat cu naţiunea română şi nici nu voiese să se asimileze. Naturalizarea se poate acorda oricărui străin, fără deosebire de religiune, în mod individual şi prin lege specială. Forma sub care naturalizarea se poate face va fi înscrisă în Constituţie. Dreptul d-a se cumpăra imobile rurale va fi un drept politic, iar nu un drept cetăţenesc” 42. Era o rezolvare pe jumătate şi ea provenea tocmai din dificultatea definirii statutului acestor persoane. Dacă cei născuţi în ţară, din părinţi trăitori în ţară şi care nu se bucuraseră de protecţie străină puteau fi intitulaţi „evrei indigeni”, care era situaţia celor veniţi în ultimii 15 ani şi care la noi, ca şi în restul Europei, erau cunoscuţi sub numele de Jiei-maUosf Insistenţa pentru „la mise de tous ces juifs indigănes sur un pied d’egalit^ parfaite avec tous Ies roumains” 43 apărea aşa ca o imposibilitate şi era evident că divergenţele nu puteau fi aplanate. Dacă unui apologet al lor i se părea „ridicule” să se întocmească liste şi cerea naturalizarea în bloc, transformînd 400 000 de oameni — printr-un vot ce ar fi r semănat cu un botez — în cetăţeni români, nici obstinaţia deputaţilor care refuzau orice discuţie nu putea fi acceptată, deoarece o soluţie cît mai echitabilă se impunea a fi găsită cu orice preţ şi cît mai repede. Celui care urmăreşte întreaga dezbatere legată de modificarea articolului 7, ca şi comentariile ulterioare, opiniile lui Kogălnieeanu îi sintetizează la modul superior sagacitatea politică, bunul simţ şi spiritul creator necesar depăşirii unui atare moment. Zbuciumul său interior se traduce poate cel mai bine în cuvintele : „Cînd iau o hotărîre nu mă uit, dacă chiar carnea mi se va smulge de pe oase”. Nu s-a temut, aminteşte el, să se pună „afară din lege” în 1864 ca să rezolve chestiunea rurală, tot astfel în cazul de faţă ar fi recurs la soluţii extreme pentru a menţine „ordinea publică”. Făcînd istoricul problemei 44, Kogălnieeanu arată că ea trebuie rezolvată din interior, nu la cererea expresă a puterilor garante. La noi, ca şi aiurea în Occident, asimilarea se produsese prin dispoziţii succesive, care s-au împletit cu realităţile modificate uneori independent de voinţa guvernanţilor (pogromuri în vecinătate, excese la nivel local, voci izolate în Parlament dornice de o afirmare factice). încă în Procla- 40 Regele Carol I ..., voi. II, p. 276: scrisoarea către tatăl său din 22 decembrie 1878/ 3 ianuarie 1879. 41 Memoriile . . ., voi. XV, p. 86. 42 Ibidem, p. 88. 43 J. Berkowitz, op. cit., p. 580. 44 Cititorul mai poate găsi referiri şi în Opere IV, Oratorie II, partea a Xl-a, Bucureşti, 1980, p. 229 şi urm., nota 1. 12 maţia de la Islaz din 1848, ca o mărturie a toleranţei şi solicitudinii românilor pentru populaţiile alogene, se pusese problema emancipării lor ; conferinţa de la Constantinopol din 1854 a făcut o serie de recomandări pentru asimilarea lor şi „generaţia bătilnă” a „început să lucreze pentru o soluţiune gradată şi înţeleaptă”. în 1860 Al. I. Cuza îi invitase pe membrii comisiei de la Focşani să procedeze la „graduala emancipare a locuitorilor de cult mozaic”. Legea comunală din 1864, „fiica mea”, cum o numeşte Kogălnieeanu, statua o serie de drepturi pentru ei. Căci domnia lui Cuza, aminteşte el cu emoţie, a reprezentat „travaliul naţiune!”. în mod indubitabil procesul acesta, aşa cum se petrecuse în cazul armenilor, şi-ar fi urmat cursul firesc, izvorît din necesitatea convieţuirii pe pămîntul românesc a unor neamuri de altă credinţă religioasă, dar care se dovedeau utile propăşirii economice a ţării. Avalanşa însă care în ultimii ani surprinsese pe români, conjugată cu agitaţia nefondată a Alianţei izraelite în întreaga Europă, agitaţie pe care înşişi unii evrei din Bomânia o socoteau păgubitoare condiţiei lor de aici, a dat un caracter acut unei probleme care s-ar fi rezolvat „de ţară şi din ţară”, intr-un mod normal şi liniştit. Kogălnieeanu insistă in mod deosebit asupra unui aspect: proporţia deosebită a acestei populaţii de la Ţara Românească la Moldova (9/10 din evreii trăitori în România se aflau aici). în primul caz evreii se „amalgamaseră” cu creştinii; în Moldova, datorită ritmului accelerat în care veneau, nu putuseră fi absorbiţi, organismul social românesc îi respinsese şi ei se încinseseră într-o viaţă comunitară, într-un izolaţionism care ajunsese „o primejdie socială şi politică”. Apoi, spre deosebire de tonul aspru adoptat de unii congresişti, în primul rînd de reprezentanţii Franţei şi Angliei, procesul de emancipare a evreilor, concomitent cu integrarea lor în societatea românească, se realizase în chip palpabil în ultimii 15 ani, adică chiar în perioada celei mai mari afluente spre solul românesc. Şi atunci pe bună dreptate Kogălnieeanu se întreabă : dacă intoleranţa religioasă şi aprehensiunea românilor faţă de evrei ajunseseră la paroxism, de ce continua exodul acestora, de ce nu-şi căutau aiurea izbăvirea din calea pogromurilor? Adevărul era însă altul. Pămîntul ospitalier al României găzduise greci după căderea Constantinopolului, bulgari după ocuparea ţării lor de către turci şi primise deopotrivă eu omenească înţelegere populaţia evreiască. Kogălnieeanu aminteşte lapidar ceea ce, din practica convieţuirii zilnice, dobîndiseră aceştia pînă în 1866 : dreptul de a construi sinagogi lingă bisericile noastre, dreptul de a înfiinţa spiţerii şi tipografii, a practica avocatura, a depune ea martori în procesele contra creştinilor. Apoi drepturile comunale erau conferite tuturor evreilor absolvenţi ai şcolilor româneşti (sau cu diplome echivalate de statul român), subofiţeri, proprietari de fabrici etc. Acest proces obiectiv, care se consumase inexorabil ca o componentă a progresului social, fusese întrerupt cu brutalitate în 1866 prin introducerea în Constituţie a articolului 7. Tot ce se realizase pînă atunci, recriminările Europei, tensiunea din ţară, „logomahia” din Parlament —- căci deşi ministru de interne Kogălnieeanu mărturiseşte suav că nu are „cenzura asupra gurii deputaţilor” — dovedeau că articolul 7 trebuia modificat, căci devenise, cu sau fără voia românilor, „o problemă internaţională”. „Dacă cerem drep- 13 turi, trebuie să dăm drepturi”, îl citează Kogălniceanu pe Gostache STegri, şi a rezolva echitabil problema era o dovadă că românii „au făcut destulă dezvoltare în moravurile lor constituţionale ca să poată rezolvi şi cestiuni sociale de o aşa mare importanţă pe o cale regulat constituţională”. în 1879 însă nostalgia pentru ce ar fi putut fi nu-şi mai avea locul. Şi atunci Kogălniceanu, din trei soluţii posibile, respinge, fireşte, două din ele cu totul absurde: „uciderea” sau „gonirea” izraeliţilor şi se opreşte la cea care avea să se adopte şi în felul acesta să liniştească spiritele : evreii să devină folositori ţării. însuşi istoriograful cel mai temeinic şi mai intransigent al problemei, Joseph Berkowitz, e nevoit să admită că „Ies paroles du ministre de Finterieur produisirent une vive impression et determinerent un revirement dans Popinion du Parle-ment” 45. Proiectul votat la 6/18 octombrie 1879 de Adunarea deputaţilor, la 9/21 octombrie de Senat şi sancţionat de domnitor la 13/25 octombrie dădea următorul sens articolului 7 din Constituţie : diferenţa de credinţă religioasă şi de confesiune nu constituie în România o piedică pentru obţinerea de drepturi civile şi politice. Străinii, supuşi sau nu unei cetăţenii străine, pot cere naturalizarea în următoarele condiţii: adresează o cerere autorităţilor româneşti competente precizînd starea materială (capitalul de care dispun şi meseria pe care o exercită) şi domiciliul, aş-teptînd zece ani pentru a li se rezolva cererea. Erau scutiţi cei care înfiinţaseră un stabiliment industrial sau comercial, autorii unor invenţii folositoare ţării sau care se născuseră din părinţi nesupuşi vreunei protecţii străine. în mod excepţional se naturalizau cu dispensă şi în grup cei ce luptaseră în războiul din 1877, în urma unei propuneri a guvernului, în rest, naturalizările se puteau face numai individual şi prin lege. Românii şi cei naturalizaţi români erau singurii îndreptăţiţi să dobîndească proprietăţi rurale 46. Fireşte, nu se putea mulţumi toată lumea. în ţară guvernul era acuzat de filosemitism, iar în străinătate de intransigenţă în această problemă. J. Berkowitz caracteriza noţiunea de „supus sau nesupus unei protecţii străine” „aussi nouvelle qu’absurde et... contraire aux realitfe histori-ques” 47. El considera că starea de Heimatlosigkeii trebuia să înceteze prin însuşi faptul non-existenţei articolului 7, altfel acesta devenea, în forma revizuită, „un d&fi lance â FEurope” 48. Dar, dacă, după comentariile aceluiaşi jurist, „nul ne peut rester sans nationalite”, nu era mai puţin adevărat că nici bagheta magică a unui text de Constituţie intr-o ţară ospitalieră n-ar fi putut îndrepta lucrurile dintr-o dată. Principele Car ol nu vedea în „naturalizările individuale şi speciale” o condiţie agravantă şi, apreciind lucid înţelegerea ce se realizase între diferitele grupări politice, declara că proiectul, „care conţine minimul aşteptat de Europa, întrece însă totodată cu mult maximul ce se poate aştepta de la Camere şi de la ţară... Pentru Occident prea puţin, pentru aici, întru cît e vorba de o naturalizare imediată, mai mult decît destul” 49. 45 Op. cit., p. 641. 46 Fr. Dam6, op. cit., p, 426. 47 Op. cit., p. 655. 48 Op. cit., p. 660. 49 Regele Carol I ..., voi. II, p. 324. 14 Kogălniceanu a- fost entuziasmat de rezultat. Iu numai pentru că se punea capăt ostracizării la care fusese supusă pe nedrept ţara sa, dar Corpurile legiuitoare găsiseră un punct comun de înţelegere50, luptele sterpe care întîrziaseră sau zădărniciseră în atîtea rînduri cursul firesc al dezbaterilor încetaseră şi el putea anunţa triumfător : „Nu au fost biruitori, nu au fost biruiţi ! Numai naţiunea a biruit!” Nimeni n-ar fi putut spune acum : „Norociţi pe cîmpul de luptă, nenorociţi în luptele parlamentare !” Totodată reprezentanţii ţării, alături de guvern, îşi îndepliniseră misiunea şi discutînd problema pînă la ultimele consecinţe nu puteau fi traşi la răspundere de opinia publică : „Nu v-am pus acolo ca să ne urmaţi pe noi, v-am pus ca să ne luminaţi !” Departe de a fi ,,o jucărie”, o „armă de partid”, cum o caracteriza diplomatul german Alvensleben într-o scrisoare către Bismarck51, problema revizuirii articolului 7 pusese cu acuitate în discuţie posibilităţile nelimitate ale marilor puteri de imixtiune în treburile interne ale Bomâniei, lipsa lor de înţelegere pentru realităţile noastre, dar şi gravele carenţe ale legislaţiei, care, necorectate la timp, puteau aduce serioase prejudicii naţiunii. Lucrul de căpetenie însă a rămas robusteţea şi vitalitatea cu care românii, înconjuraţi de duplicitatea unora, de bunăvoinţa înşelătoare a altora, ori de ostilitatea făţişă a protectorilor de pînă mai ieri, au ştiut să faca faţă împrejurărilor. Făcînd tabtda rasa peste tot ce reprezentaseră Principatele Unite, apoi Bomânia în sud-estul Europei ca element de dinamism şi de propăşire a spiritului latin, marile puteri i-au şantajat pe români ca în schimbul recunoaşterii independenţei, atît de îndreptăţit rîvnită, să obţină cît mai multe avantaje de pe urma lor. Un exemplu grăitor în acest sens l-a constituit răscumpărarea căilor ferate pretinsă de cancelarul Bismarck, după ce întreaga afacere frauduloasă Strusberg52, în care complicitatea multor personalităţi berlineze era notorie, zdruncinase din temelii finanţele tînărului stat român. Odată modificarea articolului 7 înfăptuită, Germania a ridicat o nouă obiecţie cerînd ca răscumpărarea să se facă în conformitate cu exigenţele bancherilor germani. în afara unor drastice pierderi materiale, garanţiile oferite statutui român erau minime. W. N. Medlicott constatase diligent că, în problema răscumpărării, marile puteri au întreprins „the process of strangulation” 53. Dar aici, ca şi în restul chestiunilor ridicate la congres şi în care Bomânia era implicată, s-a invocat cu stăruinţă din nou „amorul propriu”, de data aceasta al împăratului Germaniei. Supuşii acestuia aveau depuneri în valoare de 100 de milioane de mărci: „Domni înalţi şi doamne de la Curte, lachei de-ai lor şi chiar birjari — într-un cuvînt aproape tot Berlinul” 54. Bismarck, printr-o interpretare arbitrară, permisă doar atotputernicilor Europei, a declarat că nici problema evreiască nu era socotită ca rezolvată dacă răscumpărarea nu se făcea conform dorinţelor germane în ceea ce priveşte cota de schimb, stabilirea sediului viitoarei 50 Mesajul de închidere a Camerelor de revizuire exprima aceeaşi satisfacţie: „Unanimitatea a dovedit încă o dată că în cestiunile mari naţionali românii ştiu a pune deoparte orice consideraţiuni, orice spirit de partid, spre a nu se gîndi decît la interesul general”, ibidem, p. 338. 51 Citată de prinţul Carol în scrisoarea către tatăl său din 3/15 aprilie 1879, ibidem, p. 292. 52 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IlI-a, Bucureşti, 1982, p. 116 şi urm. 53 Op. cit., p. 358. 54 Memoriile ..., voi. XVI, p. 15. 15 societăţi de exploatare, care trebuia să fie la Berlin, şi garanţia pretinsă pentru plata cupoanelor : venitul monopolului tutunului. Era ,,o pretenţie nemaiauzită”55 şi însuşi Kogălniceanu, care ştia ce înseamnă o lovitură de stat sau o convenţie militară neratificată de Corpurile legiuitoare, începuse să se teamă. Dar principele Carol se obişnuise prea mult cu forţa de neclintit a ministrului său de interne, cu „realismul” său în atîtea rînduri verificat în faţa celorlalţi, încît scria aceluiaşi corespondent cu suverană încredere : i-am spus lui Kogălniceanu că „meritul”, ca şi „răspunderea” îi revin în caz de „linişte”, ca şi de „complicaţii”56. „Opinia publică spunea că răscumpărarea era necesară, dar că afacerea nu este curată”, rezuma C. Bacalbaşa situaţia57. Nu stăruim mai mult în rîndurile de faţă asupra epilogului afacerii Strusberg, deoarece el nu apare decît adiacent recunoaşterii independenţei şi Kogălniceanu propriu-zis nici nu intervine în Parlament în sesiunile din anii 1878 —■ 1880 asupra lui. Ke mărginim a spune că la 1 aprilie 1880 căile ferate au trecut în administraţia românească 58. A doua problemă de interes vital pe care Congresul de la Berlin a dezbătut-o şi care privea destinul Eomâniei a fost intrarea Dobrogei în hotarele ei. Această modificare teritorială comporta trei elemente esenţiale : interesul comunităţii internaţionale ca gurile Dunării şi ieşirea la mare să se afle în mîinile unei ţări mici, trasarea frontierelor noii provincii şi organizarea ei ca atare. Primul aspect iese din sfera discuţiei noastre; e suficient a spune numai că Dobrogea nu era un dar ce se făcea Eomâniei, ci, măcar o dată, verdictul internaţional coincidea cu o îndreptăţire istorică, căci provincia pontică aparţinuse pînă în urmă cu 400 de ani românilor. Trasarea frontierei iniţial nu ridicase obiecţii; în şedinţa din T 8 iulie 1878 a congresului se convenise ca o comisie specială să traseze la faţa locului „o frontieră nestrategică” pe linia Mangalia — Silistra59. Cînd însă, la 28 octombrie 1878, comisia europeană a fixat punctul de frontieră la 800 m est de Silistra, întrucît numai acolo terenul era suficient de ferm ca să permită construirea unui pod — pe spezele Eomâniei —, au apărut divergenţe. înălţimea Arab Tabia, care domină Silistra, revenind Eomâniei, s-a considerat că i se acordă un avantaj militar. Lucrările de delimitare întîrziau, pe de o parte din cauza timpului defavorabil (s-au suspendat în decembrie 1878), iar pe de altă din cauza refuzului Eomâniei de a extinde convenţia din 4 aprilie 1877, care îngăduise pasajul trapelor ruseşti spre Balcani, şi asupra Dobrogei. Convinşi de dreptatea cauzei lor, românii au ocupat mânu militari înălţimea Arab Tabia, mizînd atît pe „le fait accompli”, cît şi pe necesitatea absolută a instituirii cordonului de carantină contra ciumii, al cărei focar era oraşul Ţariţîn din sudul Busiei60. Dar şi de data aceasta românii s-au văzut singuri în faţa octogenarului cancelar, „qui etait en meme temps adversaire de la guerre et de la paix” 61. Totul la congres se făcuse pe 55 Regele Carol I . . ., voi. II, p. 283: scrisoarea către tatăl său din 16/28 septembrie 1879. 56 Ihidem, p. 234: scrisoarea din 2/14 august 1879. 57 Bucureştii de altădată, voi. î, 1871— 1884-, Bucureşti, 1927, p. 246. 68 Memoriile . . voi. XVI, p. 84. 59 Gh. Bibescu, Istoria unei fruntarii. Bucureşti, 1883, p. 50. 60 Istoriografii! problemei, Gh. Bibescu, condamnă însă pripeala guvernului român* ,, căci lucrul era încă nehotărit”, op. cit., p. 76. 61 N. lorga, op. cit., p. 255. 16 „calea compromisurilor”, dar aici, pentru ca deciziile „să aibă putere”, se hotărîse unanimitatea părerilor membrilor comisiei, fără a se accepta convocarea unei conferinţe internaţionale, cum sugerase Rusia. Delegatul ei declarase că Arab Tabia nu putea fi despărţită de fortăreaţa Silistrei şi obiecţia românilor că toate forturile dunărene fuseseră dărî-mate nu a fost luată în seamă62. Mai mult, deşi s-a socotit că Silistra e „cheia Dobrogei”, provincie care revenea României, acest oraş nu i-a fost atribuit ei. La 7 februarie 1879, pentru a evita noi complicaţii, România şi-a retras trupele. Lucrările de delimitare au continuat toată vara anului 1879 şi, ca o ironie a soartei, delegaţii român şi bulgar au participat numai „cu titlu oficios şi consultativ”63. Koua graniţă făcea imposibilă construirea unui pod pe Dunăre, incit părţile direct interesate, România şi Bulgaria, au fost şi singurele păgubite. Ca şi în celelalte hotărîri referitoare la România, congresul s-a arătat defavorabil ei în sensul că, ignorînd practica internaţională, hotarul n-a fost trasat pe thalweg64. Pe bună dreptate acelaşi Bibescu conchidea că congresul „a ară-«V.tat mai multă grabă a consolida un prezent plin de ameninţări, decît _ POa asigura viitorul” 65. ^ Problema frontierei s-a estompat însă rapid în faţa sarcinii cople-; ^îitoare de a încorpora noua provincie, după ce se aflase sub stăpînire ; turcească timp de 400 de ani. ^ Dezbaterile în Cameră şi Senat au fost anevoioase şi poate că wMci°datâ n-a ieşit mai bine în evidenţă spiritul înainte mergător şi de pre-jfflvedere al lui Kogălniceanu ca în această împrejurare. Delegat la Congre-\<|^ul de la Berlin spre a fi ascultat, dar nu auzit, acceptat acolo doar din ^complezenţă, căci cererile legitime ale României victorioase în război ■:i|aveau,-să se transforme într-o umilire penibilă, Kogălniceanu a înţeles 5 ca nimeni altul spusele lui Bismarck că participarea românilor nu e „de |mature â faciliter la bonne entente” 66. Cu alte cuvinte, nedreptatea de-^Jşliberată ce se făcea României căpăta un plus de ascuţime în faţa dele-1 gaţilor ei. Şi atunci, la posibilitatea oferită ca în schimbul „corectării” -ppTratatului de la Paris din 1856, spre a împăca nu numai amorul propriu fîjhal unui împărat, dar şi memoria altuia defunct, României să i se ofere l- zgurile Dunării şi provincia pontică, Kogălniceanu a fost primul care ^şi-a îndreptat privirea către acest hinterland, eăutînd să se documenteze asupra lui. Aşa se face că în 1880 a fost în măsură să elaboreze legea de organizare a Dobrogei, cu a cărei paternitate se putea mîndri şi să replice pacient, în Adunare şi Senat, tuturor obiecţiilor ridicate de încorporarea acestei provincii. După 40 de ani de viaţă politică, de participare la toate actele fundamentale care schimbaseră faţa României, Kogălniceanu declara dezarmat : „Eu unul vă mărturisesc că din 100 de puncte din ştiinţele omeneşti ignorez 99 şi de aceea, oricînd voiesc a vorbi despre un punct 62 Memoriile..., voi. XV, p. 40 — 41. 63 Gh. Bibescu, op. cit., p. 73. 64 Ibidem, p. 74. Traseul frontierei după Cartea verde italiană, elaborată de reprezentantul acesteia, colonelul Orero, în apendicele cărţii lui Gh. Bibescu, p. 249 şi urm. 65 Ibidem, p. 54. 68 J. Berkowitz, op. cit., p. 477. 2 - c. 347 53 17 ' oarecare al ştiinţei, trebuie mai întîi să mă pun şi să studiez bine şi totul despre acest punct”. în vreme ce E. Stătescu considera, în iulie 1878, constituirea unei comisii de studiere a Dobrogei o „mesure inutile, ou au moins pr6ma-turee” 67, iar D. A. Sturdza, negativist funciar, declara prezumţios că provincia e necunoscută, încît se „lua miţa în sac” 68, Kogălniceanu continua să adune netulburat material informativ spre a putea evalua în cunoscător noua achiziţie. Cu aceeaşi perspicacitate şi ardoare patriotică vorbea I. C. Brătianu în Parlament, considerînd că lăsînd Dobrogea românii s-ar dovedi „nemernici” : „Tocmai noi, ai căror strămoşi au vărsat acolo şiroaie de sînge, căci Dobrogea a fost pămînt românesc şi tocmai mai în urmă a devenit cîmp deschis tuturor invaziunilor” 69. Pentru moment Dobrogea era împuţinată de populaţie, sub ocupaţie militară, cu afacerile administrative întrerupte, dar putea deveni o provincie bogată, prosperă, perfect integrabilă în comunitatea românească. Aşa cum observa fiul său, Kogălniceanu admitea „naţionalizarea provinciei, dar cu păstrarea tuturor drepturilor, tuturor libertăţilor, tuturor intereselor şi tuturor obiceiurilor celorlalte naţionalităţi”70. Obiecţia că încorporarea ei va încărca bugetul statului era factice, întrucît pe baza aceloraşi date Kogălniceanu era încredinţat că, odată rănile războiului vindecate, populaţia revenită la vetrele ei şi problema proprietăţii soluţionată, Dobrogea avea să intre în mod profitabil în familia provinciilor româneşti. Viitorul i-a dat dreptate lui Kogălniceanu. Ministru de externe cînd Dobrogea a intrat în posesia României (28 septembrie 1878) şi ministru de interne cînd s-a trecut la organizarea ei, în 1880, Kogălniceanu poate fi considerat, fără şovăire, drept runul din fondatorii ei. ÎTu sînt mulţi oamenii care au şansa de a organiza o ţară ex nihilo. Kogălniceanu a fost din acest punct de vedere un favorizat al soartei. Rigoarea şi precizia, spiritul de înţelegere, intr-un cuvînt măsura care trebuie să patroneze elaborarea oricărei legi pentru ca ea să fie durabilă şi rodnică, se regăsesc în proiectul întocmit de el pentru această provincie, care în momentul alipirii era „un compozit de diferite naţionalităţi” traumatizate de vălmăşagul războiului şi apoi de ocupaţia militară care i-a urmat (turcii s-au retras din Dobrogea la 11 aprilie 1877, iar românii au intrat oficial la 14 noiembrie 1878 ; în răstimp s-a aflat sub ocupaţie militară rusească). Instalarea păcii trebuia să le ofere locuitorilor, în afara liniştii de după furtună, şi mult aşteptata singuranţă. Din acest punct de vedere României îi revenea o misiune civilizatoare ; noii săi locuitori trebuiau să fie sensibili la spiritul ei „ospitalier şi liberal”, dar în acelaşi timp să înţeleagă că guvernul de la Bucureşti caută să fie „un element de ordine în Orient” — declara Kogălniceanu. Teoriile „abstracte”, „cuvintele deşarte” puteau avea cel mult ecou în incinta Parlamentului sau în unele ziare cuprinse de nerăbdare. Opera constructivă pe care reprezentanţa ţării era chemată s-o înfăptuiască în 67 I. G. Brătianu, op. cit., p. 94. 68 Vasile M. Kogălniceanu, Dobrogea, 1878 — 1909. Drepturi politice fără libertăţi, Bucureşti, 1909, p. 26. 69 Op. cit., p. 122. 70 Op. cit., p. 29. 18 anii postbelici nu se putea conduce nici după negativismul declamator al unui Pantazi Ghica, ce considera legea drept „o încătuşare a dobrogenilor”, dar nici după liberalismul imprudent al unui Al. Sihleanu, care cerea extinderea tale quale a întregii legislaţii româneşti în provincia pontică, îndelungata stăpînire turcească, mozaicul etnic şi confesional (români, turci, greci, bulgari, tătari, cerchezi, lipoveni, armeni) impuneau o epocă de „tranziţie”, „un travaliu”, apreciate de Kogălniceanu la minimum trei ani. „Bomânii..., sub nume de... daci, alţii prin emigraţiuni succesive din muma patrie, sînt naţionalitatea cea mai străveche statornicită în Dobrogea...” şi comunicaţia se face în limba română, arată Kogălniceanu. Această împrejurare a cîntărit desigur greu în balanţă, cînd s-a elaborat legea de organizare a Dobrogei, care, în liniile sale directoare, urmează textul Constituţiei din 1866. Totodată însă trebuiau avute în vedere excepţiile determinate de greutăţile locale : populaţia trebuia lăsată să se apropie de „uzurile şi moravurile noastre”. Era astfel prematur a se constitui deocamdată colegii electorale, a desemna deputaţi dobrogeni în Parlamentul de la Bucureşti sau a introduce legea judeţeană. Spiritul public care se manifestase deja acolo, în special în oraşe ca Constanţa şi Tuleea, era „un capital moral” deloc neglijabil, dar încă insuficient pentru a acorda libertatea nelimitată a întrunirilor sau a presei. Dacă la preluarea provinciei regulamentele de administraţie publică se-dovediseră unica formulă de guvernare, ulterior ele trebuiau să cedeze locul „legilor naţionale”, afirmă Kogălniceanu. Problemele asupra cărora a trebuit „să-şi spargă peptul” în apărarea legii sale au fost cele privind arondarea, regimul proprietăţii, organizarea militară, sistemul de învăţămînt şi libertatea confesională. Cunoscători de suprafaţă în majoritatea cazurilor sau cu un bagaj de date perimate de trecerea anilor, ca în cazul lui Ion lonescu de la Brad, cu care Kogălniceanu are o serie de altercaţii nu lipsite de asperităţi, deputaţii şi senatorii se cramponau de împărţirea administrativă a provinciei pe hîrtie. Or, Kogălniceanu era preocupat în primul rînd de ieşirea la mare pe care o obţinuse Bomânia, ca şi de „interesul fluvial pe Dunăre”, în aceste condiţii grija de căpetenie nu putea fi „precizia matematică” în găsirea centrului provinciei, în speţă Medgidia, cum dorea I. lonescu de la Brad, şi fixarea capitalei unui judeţ unic acolo. Neiertător, Kogălniceanu îl înţeapă pe agronom că „voieşte ca în Dobrogea să fie un paşă, pe cînd noi voim să fie doi, trei păşişori mai mici”. Dacă ne-am conduce după asemenea considerente, continuă el batjocoritor, şi capitala Bucureşti ar trebui schimbată, deoarece nu e în centrul ţării; numai că „reşedinţele se creează, nu se improvizează”. După Kogălniceanu efortul trebuia îndreptat spre dezvoltarea Constanţei şi Tulcei, prin dotarea lor cu instituţii adecvate, pentru a le transforma în centre administrative de prim rang. Constanţa trebuia să ajungă „plămînul Komâniei”, susţine el şi ca în atîtea alte împrejurări viitorul i-a dat dreptate. Fără îndoială, greutăţile cele mai mari le-a ridicat în Dobrogea regimul proprietăţii. Chiar cunoaşterea iui aprofundată, întreprinsă de Kogălniceanu, la care se pot adăuga cercetările uneori superficiale, alteori conştiincioase sau de-a dreptul fanteziste, care rămîn simple curiozităţi istoriografice71, nu putea conduce rapid spre soluţii satisfăcătoare. Vlă- 71 Ca broşura lui N.B. Locusteanu, publicată în 1878. 19 guirea provinciei, mutaţiile forţate de populaţie, transferul de administraţii au determinat suspendarea provizorie a perceperii unor impozite, în primul rînd a dijmei, apoi a taxelor pentru cumpărarea de imobile, a celei de 3% asupra proprietăţii agricole, pentru exercitarea unei meserii, de vînzare a vitelor, pentru ţinerea morilor etc. 72. Dificultatea rezolvării stătea într-o multitudine de factori : sistemul otoman de stăpinire a pămîntului, abrogat apoi de înşişi autorii lui, a „dat loc la o confuziune care întunecă materia”. Trebuia totuşi folosit măcar pînă se punea ceva în loc ; numai că el nu se aplicase totdeauna proprietăţilor aparţinînd creştinilor. în special în vremea ocupaţiilor ruseşti regimul agrar suferise serioase perturbaţii în ceea ce-i privea pe bulgari şi pe cerchezi. Consideraţi colonişti, aceştia nu-şi puteau înstrăina pămînturiie decît după 20 de ani. Problema absenteiştilor, indiferent de confesiune, făcea necesară o evidenţă riguroasă a proprietăţii şi a naturii ei : de stat, particulară, ecleziastică. Or, după cum s-a văzut din discuţiile pătimaşe în jurul definirii proprietăţii — spiritele au fost atît de înfier-bîntate incit articolul din lege privind proprietatea a fost dezbătut cel din urmă —, era foarte greu de stabilit o corespondenţă între tipul de proprietate statuat de dreptul agrar otoman şi cel occidental în fiinţă la noi. Potrivit legilor otomane proprietatea era de tip mulk (particulară şi absolută) şi dovedirea ei se făcea cu acte de tip tapu; era transmisibilă şi nu se plăteau taxe de succesiune, doar se reînnoia tapu-ul, care, pentru mai multă garanţie, era ţinut de trei autorităţi diferite. Mirie era proprietatea de stat; vakîfurile aparţineau aşezămintelor ecleziastice. Pieţele şi dramurile publice formau proprietatea metruke. în sfîrşit, locurile fără folos real, degradate, paraginile erau mevet, Dincolo însă de această schemă intervenea „dreptul mărginit” sau „nelimitat” al cu tarei autorităţi, dreptul de folosinţă, de uzufruct ş.a., ?încît exasperat Kogălniceanu declara că problema proprietăţii e „complicată”. La modul general vorbind, întregul pămînt al provinciei fără titular aparţinuse sultanului — tipul mirie — şi mulţi deputaţi, între care unii jurişti, au considerat că automat acesta a devenit domeniu al statului român şi trebuia tratat ca atare. Unele proprietăţi ale musulmanilor care se refugiaseră în imperiu în timpul războiului fuseseră ocupate de români sau de bulgari, amenajate şi îmbunătăţite, şi partajarea dreptului de folosinţă de cel de proprietate nu se putea face întrucît nu se decisese după care cod se vor judeca litigiile, după cel otoman, pe cale de a fi retras, ori după cel românesc, care nu fusese încă introdus. Chiar înainte de limpezirea situaţiei proprietăţii, rodnicia pămîntulni şi perspectiva îmbogăţirii rapide erau mai cunoscute ţăranilor din Bărăgan decît deputaţilor sceptici, dar locvaci din Adunare. Numeroşi ialomiţeni luau drumul Dobrogei, alarmînd aşa pe deputatul lor, Vasile Maniu, care s-a grăbit să interpeleze guvernul cerînd oprirea acestui „exod” spre noua provincie. încrezător în procesul natural de echilibrare demografică, în condiţiile de siguranţă create de o administraţie unitară, Kogălniceanu i-a replicat amuzat că în Dobrogea se trăieşte mai bine şi „prin legea gravi-taţiunei corpurile tind a se nivela, adică am un licuid în două tuburi puse în comunicaţiune, şi într-unul licuidul este mai sus, iar în altul mai jos, legea fizică va face să se niveleze aceste două licuide”. 72 Vezi mai mult în Regele Carol I voi. II, 258 şi Regulament pentru stabilirea şi perceperea impozitelor în Dobrogea, în I.C. Brătianu, op. cit., p. 375 şi urm. 20 Viitorul domeniu al statului în Dobrogea era „imens”, doar braţele de muncă lipseau spre a-1 valorifica, incit nu spaima de colonizări, ci încurajarea lor, explică Kogălniceanu, trebuie să stea în atenţia reprezentanţei naţionale. De altfel acest proces se şi opera cu rapiditate, ţărani din Basarabia, Transilvania sau Muntenia se stabiliseră deja în Dobrogea, formînd comune compacte din punct de vedere etnic. Cum aprecia Kogăl-niceanu, numai Delta Dunării, inteligent valorificată, ar fi putut hrăni 500 000 de locuitori, dar pentru moment era populată doar de 2 000 de persoane. E lesne de înţeles că războiul, ocupaţia militară, emigrarea multor musulmani, fuga cerchezilor, plecările bulgarilor, apoi colonizările, preluarea administraţiei de nona stăpînire — toate acestea au creat eîmp mănos pentru afaceri veroase, pentru tranzacţii încheiate peste noapte asupra unor proprietăţi ai căror stăpîni se aflau la Constantinopol sau nu mai dăduseră de doi, trei ani nici un semn de viaţă. C. Bacalbaşa sintetiza astfel situaţia : „Amatorii de îmbogăţire se reped asupra Dobrogei, unde cu o petiţiune de 25 bani se poate cumpăra un pămînt rămas fără stăpîn”73. Specula aceasta deşănţată, care la început avusese un caracter întâmplător, tindea să devină o adevărată plagă, îngrijorînd în mod special autorităţile româneşti, întrucît devenea principalul factor de nesiguranţă şi instabilitate în atît de încercata provincie. Opoziţia din Parlament, a cărei virulenţă Kogălniceanu o va resimţi la fiecare proiect pe care îl aduce în discuţie în cele două sesiuni cuprinse de volumul acesta, nu pierde nici acum prilejul să insinueze că Infloritoarea practică a tranzacţiilor ilicite se datora şoaptelor că „Kogălniceanu cumpără în Dobrogea”. La data aceea însă Kogălniceanu, după propria-i mărturie, avea „doar o mică casă cumpărată în luna lui marte 1878”. Modalitatea de căpetenie folosită de Kogălniceanu, în calitate de ministru de interne, a fost să declare nule toate afacerile imobiliare încheiate după încorporarea provinciei, specificîndîn circularele sale că după încheierea pertractărilor cu autorităţile otomane, care promiseseră să pună la dispoziţia statului român actele de proprietate asupra pămîntu-rilor dobîndite {tapu-urile), urma să se reglementeze statutul proprietăţii. La fel de controversată rămînea includerea Dobrogei în sistemul militar al ţării. Dacă pentru viitor lucrul era indubitabil, pe moment trebuia lăsată dobrogenilor posibilitatea opţiunii. Şi atunci Kogălniceanu avansează ideea voluntariatului, prin exceptarea lor de la armata de linie şi păstrarea, ca o dovadă de înţelegere pentru otomani, a portului for în armată. Acest spirit prevenitor era cu atît mai necesar cu cit o anume rezistenţă mocnită avansa ideea că guvernul român are în vedere deznaţionalizarea turcilor în dorinţa de a-i face „români cu forţa”. Kouă şi complexă apărea şi organizarea instrucţiunii publice, pe care unii, ca V. A. Urechia, o doreau chezăşuită de o lege calchiată după cea din ţară, cu localuri de învăţămînt spaţioase şi bine dotate, spre a arăta lumii propagarea spiritului civilizator al naţiunii. Intenţia era nobilă, dar lipsită de realism, incit Kogălniceanu replică scurt : „Să avem scoale chiar în bordeie, decît să amînăm înfiinţarea şcoalelor pînă cînd vom avea palate”. Indiscutabil limba română trebuia să fie materie de predare obligatorie, care ar fi venit „a consacra ca drept, o situaţie existînd de- 73 Op. cit., p. 245. 21 ja de fapt”. Totodată, însă, atrage atenţia Kogălniceanu circumspect,, lucrurile nu trebuiau forţate, nu trebuia făcută ,,o reformă silnică” ;, binele trebuie făcut, „dar nu cu clopot, nu cu vuiet”. Factorul timp în materie de organizare statală are o valoare esenţială, aşa încît „să lăsăm generaţiunilor viitoare ca istoria patriei, geografia şi dreptul” să fie învăţate în limba română. Nu în ultimul rînd trebuia găsită şi o formulă care să împace toate susceptibilităţile confesionale, căci „în Dobrogea este un microcosm ai tuturor religiunilor”. Numai la Tulcea erau 13 lăcaşuri diferite de cult. Organizarea învăţămîntuiui musulman, spre a favoriza revenirea turcilor, se impunea rapid; de aceea Kogălniceanu pledează pentru crearea seminarului la Babadag, subvenţionat de stat, cerînd în acelaşi timp ca comunităţile creştine să se susţină prin contribuţia enoriaşilor. Atît în şcoli, cît şi în biserici folosirea limbii naţionalităţilor conlocuitoare era garantată. Cu grijă artizanală, documentîndu-se cu răspundere şi primind sugestii, atît din Adunare, cît şi din Senat, atunci cînd ele cuprindeau elemente viabile, Kogălniceanu s-a dovedit prin legea de organizare a Dobrogei din 1880 nu numai un om de stat de talie europeană, dar şi un legislator de mare rafinament. în afara legilor organice pe care Parlamentul le-a dezbătut în anii 1878—1880, portofoliul său a cuprins cîteva proiecte de rezonanţă la care contribuţia lui Kogălniceanu, în calitate de ministru de interne, rămîne definitorie74. Discuţiile pe marginea lor sînt cu atît mai pasionante de urmărit, cu cît Kogălniceanu jonglează magistral cu principiile de centralizare şi descentralizare, laitmotiv al întregii organizări administrative de tip burghez. Ele au fost puse din nou în dezbatere cu ocazia necesităţii ajutorării judeţelor afectate de foamete şi a noii legi sanitare. în primul caz Kogălniceanu vede un prilej salutar pentru consiliile judeţene de „a-şi dezvolta o viaţă mai vie, mai energică în apărarea intereselor locale”. Prin urmare, judeţele calamitate trebuiau să semnaleze cantităţile de cereale necesare, iar guvernul să facă diligenţele cuvenite pentru acordarea împrumuturilor prin Casa de depuneri şi consemna-ţiuni. Or, în unele judeţe — şi părerea s-a exprimat şi în Adunare prin reprezentanţii acestora —, din comoditate, ca să nu contracteze împrumuturi anevoie rambursabile, s-a avansat ideea ca guvernul să se transforme în „speculator de porumb”, adică să organizeze depozite ad-hoc de cereale pe care să le distribuie locuitorilor. Ca să creeze o falsă panică, să-şi dovedească sîrguinţa oratorică sau pur şi simplu să „şicaneze”, cum remarcă enervat Kogălniceanu, mulţi deputaţi se lansau, în toamna anului 1879, în interpelări cu tentă acuzatoare pentru inerţia guvernului, declarînd că oamenii mor de foame din lipsa hranei. După ce prezintă o situaţie amănunţită pînă la ultima oca de porumb distribuită, Kogălniceanu declară categoric : „Nu pot muri de foame în România decît aceia care nu vor voi să muncească”, căci „e o ţară pe care Dumnezeu a făcut-o productivă”. în adevăr, seceta nu lovise întregul teritoriu şi apoi existau rezerve, dovadă că mulţi între- 74 Amintim că între 20 iunie 1876 şi 12 aprilie 1880 Adunarea deputaţilor a dezbătut 356 de legi, 267 de credite, 1 060 de naturalizări, 352 de petiţii. Cf. ,,Monitor”, 1880, nr. 90, p. 2 796. 22 prinzători se oferiseră deja să construiască rapid depozite de-a lungul căilor ferate. Permeabil la orice semnalare a unei strîmbătăţi, Kogălniceanu aminteşte maliţios : „Eu, care nu trec de un mare adorator al libertăţii absolute a presei, sînt dator să aduc acest tribut de recunoştinţă presei provinciale chiar din opoziţie, care de multe ori luminează administraţia”. Totodată însă era necesară o manifestare de iniţiativă din partea consiliilor judeţene, iar legea în dezbatere pentru ajutorarea judeţelor înfometate nu era o „autorizare”, ci o „îndatorire” pentru ele. Ministerul nu putea să facă mai mult căci, enunţă Kogălniceanu ca o sentinţă, „dacă se poate guverna de departe, nu se poate administra bine decît de aproape”. Diametral opus se punea problema asistenţei sanitare, care trebuia statuată într-un nou text de lege. Kogălniceanu a dorit-o un instrument eficient în mîna autorităţii centrale, nu lăsată la bunul plac al consiliilor judeţene. Legea în vigoare trebuia reformată deoarece reprezenta „o ţesătură de autoritate în care medicul îşi joacă calul cum îi place”. Numai un serviciu de stat putea pune stavilă „mortalităţii... spăimîntătoare” de la sate şi redresa igiena publică la nivelul cerut unui stat modem. Apoi, în cazul unei epidemii, măsurile trebuiau luate concomitent, carantinele organizate simultan, nu după întrunirea sau nu a majorităţii vocilor într-un consiliu judeţean. Dacă la legea de organizare a Dobrogei tonul general a fost constructiv, fiecare deputat sau senator silindu-se să aducă un corectiv prin moţiuni sau amendamente, în cazul organizării serviciului sanitar se pornise o adevărată campanie de contestare a prerogativelor Consiliului medical superior şi ale ministrului de interne, în asemenea măsură încît Eleva cel bătăios/care arareori arunca în urnă bila albă, propusese, după “votarea chinuită a 40 de articole din lege, amînarea ei. Consternat, Kogălniceanu observă plin de amărăciune : „Nu am văzut aceasta pînă acum, poate că a fost rezervat noii generaţiuni.. Elaborată de somităţi medicale, discutată îndelung spre a stabili competenţa fiecărei autorităţi administrative în ceea ce priveşte controlul activităţii sanitare, acestei legi, dacă i s-ar fi pus un motto, desigur nu se putea găsi un altul mai potrivit decît vibrantele cuvinte ale lui Kogălniceanu : „Daţi putere societăţii să-şi apere bunul cel mai mare, care este viaţa”. Dar, în cazul ei, spiritul îngust, miopia politică a multora, teama de autoritarismul lui Kogălniceanu au făcut ca medicii să depindă de consiliile judeţene sau municipale încît, constată Kogălniceanu revoltat de această soluţie, în cazul Bucureştilor de pildă s-a ajuns la o filozofie sim-plicisimă : „Dumnezeu să facă cum e mai bine !” Aceeaşi insistenţă s-a depus în Parlament pentru păstrarea autonomiei Eforiei spitalelor din Bucureşti şi Iaşi spre a respecta, chipurile, voinţa donatorilor. Or, lipsa de control în gestiune, angajarea unor lucrări de construcţie fără competenţa trebuitoare nici a beneficiarului, nici a executantului dusese Epitropia Sf. Spiridon la un deficit de mai multe sute de mii de lei. „Virtuţile de contrabandă” de 1a Iaşi, acuză Kogălniceanu, făcuseră ca aşezămîntul să fie administrat „într-un mod patriar-chal” şi să se ajungă la curată anarhie. Om de ordine, care a lucrat „poate într-un mod autoritar”, însă „liberal”, cum se autodefineşte cu subtilă ironie, Kogălniceanu consideră 23 că unele servicii publice, şi cel sanitar printre cele dinţii, trebuie să fie în mina statului. Ministrul de interne nu poate fi „o păpuşă constituţională55, „o giruetă politică55. Medicul aflat în subordinea Consiliului medical superior şi implicit a ministrului de interne „se va purta ca o fată mare55, susţine Kogălniceanu mucalit. Cel care urmăreşte atent dezbaterile parlamentare constată lesne că nu toţi deputaţii au suflul necesar unor intervenţii de anvergură, nu sînt pregătiţi pentru „liturghie", cum îi caracterizează batjocoritor Kogăl-niceanu. Şi atunci se mărginesc la semnalarea unor abuzuri în cutare comună, a unui furtişag comis de un subprefect sau a folosirii unor „ruble roase55 de către un comisar care a cumpărat două ocale de came. La acestea se adaugă, se înţelege, registrul copios al desfăşurării alegerilor. Kogălniceanu însă nu-şi pierde cumpătul; deşi se plînge adeseori că personalul Ministerului de Interne este extrem de redus, intervenţiile sale îl trădează a fi unul din cei mai bine informaţi oameni din România. De la scandalul iscat la Bacău eu ocazia alegerilor pentru consiliul judeţean, „unde s-au bătut membrii ca la circiumă, s-au pălmuit, s-au bastonat”, pînă la „patriotismul de clopotniţă55 al consiliului municipalităţii Galaţi, care respingea orice modernizare {„elevat eur.. . nu55 că „perd hamalii” ; „drum de fer. .. im” că „perd birjarii” ; „tranrway.. .nu55 eă „perd cei care transportă grînele”), Kogălniceanu cunoaşte în chip desăvîrşit starea de spirit din ţară. Şi convingerile pe care şi le formase cu 20 de ani în urmă, ca ministru autoritar al domnitorului Cuza, le păstrează şi astăzi : doar o administraţie corectă, cu funcţionari retribuiţi corespunzător, spre a nu se deda abuzurilor, care să aplice legea fără ca aceasta să devină „sorginte de calamităţi”, poate îmbunătăţi soarta ţăranului. Acesta trebuie să cunoască legile, căci „pînă astăzi ne-am ocupat să ne facem Mat, să ne facem naţiune suverană. .. după ce am făcut gard, trebuie să ne ocupăm şi de grădina din intrai gardului; să ne ocupăm şi de casă, şi aceasta este ţăranul”. Cei care „tîlculese poporului şi arată primarilor drumul” sînt sub-prefecţii, de aceea Kogălniceanu luptă din răsputeri pentru salarizarea lor convenabilă şi recrutarea lor dintre indivizi „capabili, cultivaţi”. în felul acesta nu va coborî poate „împărăţia cerului pe pămînt”, dar „s-ar împuţina numărul răilor”. în ideea folosirii judicioase a capacităţii individului, Kogălniceanu e foarte drastic în acordarea burselor de către consiliile judeţene, obicei care încurajase doar „abuzul şi hatîrul”. Cei cîţiva favoriţi „numără pavelele pe uliţele Parisului şi Bruxelles [-ului]” şi apoi cînd erau repartizaţi „ce frumos Babilon” produceau ! Căci refuzau postul deelarînd insolenţi consiliilor judeţene : „Cheamă-mă în judecată!” în loc să frecventeze universităţile româneşti, la care „fiecare din noi am pus mica noastră petricieă”, aminteşte Kogălniceanu auditoriului, numeroşi tineri, „marfa cea bună”, luau dramul străinătăţii, ca „apoi să se întoarcă marda”. Cu autoritatea de care dispune ca ministru de interne, Kogălniceanu cere încadrarea fiecărui absolvent potrivit calificării obţinute : „Acei cari fac şcoala de comerciu să intre la comerciu ... acei cari fac şcoala de agricultură să se facă agricultori şi seminariştii să devină popi55, nu să intre „cu grămada” funcţionari la stat. Calificarea corespunzătoare, salarizarea adecvată a funcţionarilor, stabilitatea în post, conjugate cu aplicarea corectă a legilor le considera 24 Kogălniceanu elemente indispensabile unei administraţii eficiente. Dacă funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească exemplar îndatoririle, deopotrivă el trebuie apărat de „capriciurile ministeriale”. „Se aprinde berea în el”, dedară Kogălniceanu nu tocmai parlamentar cînd constată în cel fel aplică Ion Cîmpineanu, succesorul lui la Ministerul de Externe, legea organică în materie de reprezentanţă. în loc să conlucreze cu agenţii permanenţi acreditaţi pe lingă diferitele cabinete, acesta a preferat „misiunile extraordinare”, bugetivore, nedumeritoare pentru opinia publică şi „umilitoare” pentru agenţii permanenţi. Ministerul de Externe, decretează Kogălniceanu cu dreptate, este „sentinela cea mai înaintată... a apăra independenţa ţării noastre”. întreaga viaţă parlamentară a României după 1859 se caracterizează printr-o cuprinzătoare activitate legislativă. Acest fapt a avut părţile lui bune, deoarece a înzestrat ţara cu instituţii indispensabile statului modern. Totodată însă, aşa cum observam şi pentru sesiunile din anii 1864—1878, prodigalitatea dovedită de guvern sau de reprezentanţa naţională în materie a făcut adesea ca legile să rămînă în teorie bune, dar aplicate să dăuneze organismului social. Mai erau şi neglijenţe de redactare de-a dreptul rizibile. Aşa, bunăoară, în legea de administrare a domeniilor statului se prevedea că membrii consiliului de administraţie sînt revocabili după cererea motivată a... consiliului de administraţie, consemnată într-un i>roces-verbal. „Să vie chiar consiliul de administraţie să-şi mănînce colegii singur... este un principiu care nu cunosc să existe în verio altă legislaţiune”, observă Kogălniceanu ironic. Alteori intrarea în vigoare a unei legi a venit în contrazicere cu altele deja existente şi pînă la realizarea concordanţei între texte Parlamentul s-a irosit în consideraţii fără fond, încît Kogălniceanu, ajuns la vîrsta la care „puterea ... nu mai are altă plăcere deeît aceea de a o întrebuinţa în folosul ţării”, observă nemulţumit că şi în cazul unor aspecte prin excelenţă practice „ne cufundăm tot în teorii şi cu teoriile noastre ucidem găina în ou”. Remarca privea în mare măsură legea rurală din 1864, care teoretic fusese concepută ca „pămîntul să rămînă în mina harnicilor, în mina foştilor clăcaşi”, dar aplicată de guvernul Lascăr Oatargiu a făcut ca loturile împroprietăriţilor să fie cumpărate de „popă, de primar, notar, perceptor, cîrciumar, fecior boieresc, isprăvnicel, vătăşel etc.”. Această discrepanţă între textul legii şi aplicarea lui se putea extinde şi la legea sanitară, care a ocupat numeroase şedinţe ale sesiunilor cuprinse în volumul de faţă şi care în cele din urmă, aşa cum aveau s-o dovedească remanierile din anii următori, ieşise plină de imperfecţiuni, „De îmbunătăţiri rele sîntem sătui” conchide Kogălniceanu, exasperat de soluţiile fără perspectivă care printr-un capriciu al votului deveneau uneori articol de lege. Conştient, după o practică parlamentară îndelungată, de carenţele sistemului reprezentativ românesc, Kogălni-ceanu lansează ideea revoluţionară, cu valoare premonitorie : „Niciodată nu am înţeles că în o ţară democratică se cuvine numai plutocraţiei să aibă dreptul a fi în Parlament, ci am dorit totdeauna şi doresc ca şi oamenii cei săraci să poată avea mijloace de a veni să spună cuvîntul lor în afacerile statului’5. Cel ce urmăreşte marile evenimente cu adinei rezonanţe în viaţa poporului nostru, începînd de la Revoluţia din 1848, nu poate să nu împărtăşească îndreptăţită mîndrie a lui Kogălniceanu cînd declara că „aşa este soarta mea, să fiu la putere în împrejurări grele”. Or, în anii 1878—1880 a fost nevoie de efortul dramatic al naţiunii întregi ea să se evite pericolul, „cataclismul” chiar, cum caracterizează avizat Kogălni-ceanu poziţia internaţională a României. Trecerea timpului operează însă o selecţie necruţătoare a valorilor şi după 100 de ani elementele pozitive, eîştigul pentru ţară rezultate din „provizoriul creat prin lacunele cele multe ale instrumentului de pace”75 apar ca evidente. Aşa cum pe bună dreptate I.C. Brătianu constata că din Tratatul de pace de la Paris din 1856, încheiat în urma războiului Crimeii, invocat în nenumărate rînduri, interpretat, călcat cu bună ştiinţă, contestat, „singurul fapt care rămîne este România” 76, tot astfel Tratatul de la Berlin însemna independenţa României, consolidarea ei ca factor de civilizaţie şi progres la Dunărea de Jos. Dacă acest proces a fost rezultatul unui complex de împrejuări interne şi externe, nu e mai puţin adevărat că oamenii politici aflaţi atunci la cîrma ţării au făcut faţă cu cinste momentului. între ei numele lui Kogălniceanu se înscrie cu strălucire ca unul din făuritorii independenţei ţării sale. Atunci a fost poate singura dată cînd românii au dat curs, cu dragă inimă, îndemnului atît de controversatului personaj politic care era cancelarul german Otto von Bismarck : „Tenez la drag£e haute !” 75 Regele Carol I ..voi. II, p. 284: scrisoarea către tatăl său din 16/28 octombrie 1879. 76 Op. cit., p. 266. . Discursuri, intervenţii, amendamente, propuneri Sesiunea 1878—1879 Discurs asupra activităţii sale ministeriale. Replică lui D. A. Sturdza * Betras din guvern 1 în urma crizei ministeriale, era o cestiune de demnitate pentru mine ca eu să nu iau cuvîntul, să nu fac ceea ce este foarte constituţional, ceea ce a făcut şi alţii, ceea ce a făcut onor. domnul Sturdza 2, care a ieşit astăzi din minister şi a doua zi a venit şi a atacat ministerul; eu eram în drept s-o fac aceasta ca să mă apăr, dar n-am făcut-o ca cestiune de demnitate. M-am ţinut dar deoparte în toată dis-cuţiunea aceasta, eram hotărît să nu iau cuvîntul; şi iată pentru ce : pentru că apărarea mea şi actele cari s-au făcut prin mine, ministru de esterne, erau osîndite de persoana domnului ministru Sturdza şi era un ce normal a mă amesteca în discuţiunea aceasta şi a combate pe domnul M. Costaclii. Pentru ce ? Pentru că am văzut ieri spectacolul curios care nu l-am văzut în viaţa mea : am văzut pe domnul prim-ministru combatînd pe domnul M. Costaclii, care n-a făcut decît să reproducă în scurt argumentele şi conduita politică a domnului Sturdza, ministru de finance de azi. Ieri domnul Brătianu — luaţi,,Monitorul” în mina şi veţi vedea —, toată apărarea făcutăpoliticei sale erau argumente ad Sturdzam ! Am tăcut. Astăzi însă făcînd o trăsătură de spirit onor. domn M. Costache a zis că în maşina guvernamentală erau şi decoraţiunile. D[e]odată văd pe onor. domn Sturdza că se scoală cu puterea convinc-ţiunei, a consecinţei şi a logicei care o are în acest Senat, pururea drept, pururea Savonarola, pururea predicînd morala, şi l-am văzut că zice : „Nu sîntem răspunzători pentru predecesorii noştri!” Apoi, onorabile domnule Sturdza, care sînt predecesorii"? Apoi predecesor este actualul ministru de justiţie, domnu[l] Stătescu 3, apoi predecesor este domnu[l] Cîmpineanu4, actualul ministru de esterne, în fine însuşi domnu[l] prim-ministru Brătianu5. Prin urmare, la dumnealor cari-ţi sînt azi colegi te-ai adresat şi de dînşii te lepezi! Ia să vedem acum cestiunea decoraţiunelor 6; şi-mi pare bine cum că cu această ocaziune putem să spunem ce este decoraţiunea şi cum s-a dat. Domnilor, în toate ţările monarhice este ştiut că dreptul de a conferi o decoraţiune aparţine şefului statului, este un drept al lui personal ca şi dreptul de graţiare, decît îl esercită printr-un ministru oarecare, adică dreptul de graţiare prin ministrul de justiţie şi dreptul de a conferi decoraţii-1 esercită prin ministrul de esterne. Nicăieri n-am auzit, şi-mi pare rău că domnu[l] Cîmpineanu nu este aci, cum că decoraţiunile se Şedinţa din 7 decembrie 1878. Senatul României. I dau prin Consiliul de Miniştri, şi legea care s-a votat nu este aşa. Eu am făcut un regulament; decît colegul meu de la finance, domnii [1] Cîm-pineanu, a zis : să nu lăsăm pe Kogălnieeanu să dea decoraţiuni î Se părea că tot Kogălnieeanu are să fie ministru de esterne; şi astfel [s-a] zis că deeoraţiunile să nu se poată da decît prin Consiliul de Miniştri şi aşa s-a schimbat regulamentul în nefiinţa mea, cestiune de colegialitate ! Fără să mă întrebe pe mine. Atunci am spus domnului Brătianu : mie-mi convine, aceasta mă apără şi, prin urmare, primesc. Cu toate că nu cunosc nici Legiunea de onoare, nici ordinul Leopold să aibă asemenea procedură. Ce decoraţii s-a dat la români de la creare şi pînă astăzi? O singură dată cînd a ieşit o listă mare, şi acelea s-a dat prin Consiliu] de Miniştri. Fiecare ministru a venit cu partea lui, a venit ministru [1] de finance cu amploiaţii financiari, a venit ministrul de justiţie, foarte discret, foarte strict, o recunosc; a venit ministrul lucrărilor publice şi de comerciu şi domnia sa a propus să se dea la proprietari şi industriaşi; şi ministrul de esterne a venit să propuie eîteva decoraţii la personalul diplomatic. Toate acestea au venit în Consiliul de Miniştri, care a hotărît pînă şi gradul care să se dea. De atunci, de la decoraţiunele acelea s-a mai dat vreo eîteva numai şi toţ prin Consiliul de Miniştri, şi aceasta numai ca să scap eu de bănuială, căci pretutindenea se zicea : Kogălnieeanu, Kogălnieeanu şi iar Kogălni-ceanu ! Şi chiar aci în Senat am văzut persoane care erau jignite, care m-au duşmănit, care mi-a făcut viaţa grea că n-am dat un ordin mai mare, pe cînd Consiliul de Miniştri era acela care conferea şi decidea. Ei! Aşa fiind, care sînt dar predecesorii domnului Sturdza ? Predecesorii au rămas, sînt lingă domnia sa pe bancă. Cum, domnul Sturdza acum respinge solidaritatea^? Onorabile domnule Sturdza, eu o să vă rog odată bătrîneşte să luaţi seama că [nu] noi bătrînii — şi ştiu cum că bătrînel eşti şi dumneata, căci ne cam cunoaştem, că de la Divanul ad-hoc ai fost în viaţa politică—, nu noi bătrînii trebuie între noi să fim atît de aspri; să lăsăm tinerilor să vie să ne critice ; aceia care intră astăzi pe scenă, aceia care iau succesiunea noastră, ei au dreptate să facă critica şi a faptelor bune, şi a celor rele. Şi între politicii cei vechi erau unii care luau parte în frunte, în clasa I, şi alţii în al duoilea rînd. Şi eu socotesc că tocmai aceştia au beneficiat, mai mult decît cei din clasa întîia, căci cei din clasa întîi de multe ori erau trăzniţi de fulger, cei de clasa a doua beneficia şi se strecura 7, căci cînd îi vedeam cu Hurmuzaki, cînd cu Panu, cînd cu Mavrogheni, cînd cu Ion Ghica şi cine ştie mîine cu cine-i vom mai vedea ! Şi toţi aceia vin azi şi se pun ca reprezentanţi ai moralităţei publice şi resping solidaritatea predecesorilor. Ei bine, domnilor, să avem ceva mai multă modestie, ceva mai multă logică şi consecinţă politică. De aceea-1 conjur pe domnul Sturdza să binevoiască a lăsa pe predecesori deoparte, căci nu este decît un predecesor. Să nu se atingă de mine, destul mi-a făcut viaţa grea. Atacînd o politică care, dacă era a mea, era şi a preşedintelui consiliului lîngă care sade, şi care politică a auzit-o ieri sprijinindu-se; şi eu cred că domnul Sturdza din inimă a regretat că nu era alături cu domnul Manolachi Costachi. Apoi nu înţeleg ca | cineva dintr-o nară să arunce foc, căldură, şi din cea[l]altă răceală; pe j I I 30 de o parte să susţie o politică ca ministru şi pe de alta să arunce broşuri în ţară în contra Eusiei 8. Apoi, domnilor, cînd ziceţi că sînteţi marele protector al moralităţii politice, începeţi a practica şi dumneavoastră acea moralitate politică; şi cel puţin nici unul din noi, cît de bătrîni am fi, cînd ieşim din guvern, nu luăm contramarcă ca să intrăm a doua zi. „Monitor”, 1878, nr. 274, p. 7 690, col. 3 — p. 7 691, col. 2. NOTE 1 K. a deţinut portofoliul externelor în guvernul I.C. Brătianu între 3 aprilie 1877 şi 17 noiembrie 1878. 2 D.A. Sturdza fusese titularul lucrărilor publice între 24 iulie 1876 şi 5 ianuarie 1877, al finanţelor între 27 ianuarie şi 21 februarie 1877 şi din nou la finanţe începînd cu 25noiembrie 1878. Se discuta proiectul de răspuns la mesajul tronului. Manolache Costache îl învinuise pe I.C. Brătianu că programul ministerului său însemna ,,înjosire naţională”. Electoratul rămînea inert, deoarece ,,maşina electorală” funcţiona perfect. Şi continuînd pe ton ironic adăugase că pe lingă maşini mai sînt şi ,,decoraţiuni”. D.A. Sturdza replicase doar că „nu se va da decoraţiuni; pentru actele predecesorilor noştri nu putem răspunde”; acest schimb de replici provoacă explicaţiile lui K. 3 E. Stătescu ocupase portofoliul justiţiei în guvernul I.C. Brătianu între 24 iulie 1876 şi 27 ianuarie 1877. Reintrase la 23 septembrie 1877 şi era în aceeaşi funcţie la data rostirii discursului. 4 I. Cîmpineanu ocupase portofoliul justiţiei în guvernul I.C. Brătianu de la 27 ianuarie 1877 pînă la 23 septembrie acelaşi an, cînd trecuse la finanţe. La acest minister rămăsese pînă la 25 septembrie 1878, cînd îl înlocuise pe K., demisionat. 6 I. G. Brătianu era prim-ministru de la 24 iulie 1876. 6 Despre decoraţii vezi şi infra, ultima piesă a volumului. 7 Vezi Apostol Stan, Grupări şi curente politice in România intre Unire şi Independenţă, Bucureşti, 1979. 8 D.A. Sturdza publicase în broşură discursul rostit în Senat, Convenţiunea cu Rusia, Bucureşti, 1877, 19 p. şi apoi Rumănen und der Vertrag von San Stefano, Viena, 1878, 131 p. Discurs asupra chestiunii rurale. Pe marginea proiectului de lege care declara nulă înstrăinarea loturilor de pămînt primite de ţărani prin legea din 1864* Domnilor senatori, mi-a părut rău să aud pe onor. domn Vioreanu1 că, cu ocaziunea numai a aplicărei legii rurale, domnia sa a venit să facă o comparaţiune între Cameră şi Senat. Domnul Vioreanu negreşit numai pe mine nu mă va bănui cum că eu aş putea veriodată declara că Senatul este o superfluitate în instituţiunile noastre constituţionale, cînd din contra o declar că este tocmai acel corp care tinde să apere stabilitatea în această ţară. O zic aceasta şi pentru că am luat parte la înfiinţarea Senatului. Aceasta a dat motiv onor. domnului Voinov2 să vie să apere instituţiunea Senatului, şi cred că bine a făcut, căci s-ar putea foarte lesne ca tocmai Camera mai jună să vină mîine, cînd acest project va merge acolo, să ne adreseze şi ea noi graţiozităţi mai dibace decît cele adresate de noi astăzi Domnul Vioreanu: Vă înşelaţi ! N-am atacat Camera ! Nu, de aceea am şi zis : aţi dat loc la bănuieli, precum au înţeles şi alţii. Domnilor, odată acestea zise, vin a mă plînge şi mai mult de onor. domn Opran3. Domnia sa a venit în adevăr, şi nu prin cuvinte rău înţelese * Şedinţa din 16 decembrie 1878. Senatul României. 31 va ale onor. domn Vioreanu, a venit şi a făcut un război contra legii rurale sub euvînt că o apără. Domnia sa vine şi cere desfiinţarea unor articole care ar fi în contra ţăranilor. Domnia sa v-a pus înainte spectacolul înfiorător al internaţionalei. Să-mi permită ai spune că domnia sa a fost astăzi alături eu internaţionaliştii, că domnia sa a propus să se facă ceea ce n-a făcut legiuitorul din 1866, care legifera în urma unei revoluţii. Legiuitorul din 1866 a înţeles că era un mare pericol a se atinge de •cestiunea socială, că era şi de un adevărat liberalism, şi de un adevărat ■conservatism de a păstra acea lege rurală intactă şi a o lăsa să fructifice eu toate consecinţele ei. A venit domnul Opran astăzi şi a dat legei rurale atribuţiunea cu totul mărginită că era legea destinată să hotărască numai reciprocităţile. Domnia sa a venit cu propunerea zicînd să despuiem pe ţăran de un ce pozitiv care-1 dă legea rurală. Acestea sînt viile şi pădurile. Ei bine, domnia sa şi în privinţa viilor şi pădurilor a făcut ca acel englez care, trecînd odată prin oraşul Iran, care oraş este mărginaş între Francia şi Ispania, şi scoţînd capul pe fereastra diligenţei, văzu o femeie cu părul roşu şi scrise in carnetul său : „Irun, toate femeile sînt cu părul roşu”. Domnul Opran n-a văzut decît ceea ce se întîmplă in oraşul şi în judeţul domniei sale. Dară nu ştie domnia sa că sînt vii pe toată întinderea Bomâniei şi că cea mai mare parte din proprietari au înţeles foarte bine dispoziţiunile articolului 13 şi nu l-a călcat păstrînd statul quo, chiar acei proprietari dimprejurul Bucureştilor, precum la Văcăreşti, la Pante-limon, la Herăstrău, nimeni nu s-au atins de statul quo. Unde a fost învoieli vremelnice, învoieli perpetue, cu otaşniţă*, s-a respectat. Foarte puţini proprietari s-a găsit care să confunde viile cu prisoasele, ca să facă învoieli timpurii pentru muncă şi să amestece şi viile, inducînd în eroare pe ţărani ca să primească să pună şi viile pentru că le făcea înlesniri mari la ierbărit. Asemenea în privinţa pădurilor, domnia sa ar trebui t să ştie că dacă în Ţara Bomânească, dincoa de Milcov, cestiunea pădurilor este un lucru mie, şi de aceea ţăranii în mare parte nici nu reclamă, dară în munţii Moldovei, în şase judeţe este o Gestiune de viaţă şi de moarte ca ţăranii să aibă drept la păduri; şi aceasta s-a făcut de domnitorul şi de proprietarul cel mai mare conservator, Mihail Sturdza. Atunci a făcut o lege specială4 unde da drept ţăranilor pe moşiile din şase judeţe de munte să ia lemne din pădure plătind numai 6 lei pe an pentru oricîte lemne va aveau trebuinţă. Domnilor, venim acum la legea de faţă. Onor. domn Cămărăşescu a venit cu opinia domniei sale şi a zis că găseşte cum că legea aceasta ce se propune azi este^ ele prisos, fiindcă avem legea din ’64. Domnia sa în fond are dreptate. în adevăr, legea din 1864 zicea că pămînturile nu se pot înstrăina în timp de 30 de ani. Şi de ce nu ? Căci legislatorul în interesul social a voit să fondeze proprietatea mică. Era apoi şi o garanţie care se da proprietăţei, nu putea ţăranul să vînză ceea ce încă nu era supus ipoteeei cu care era garantat proprietarul cel vechi, chiar legea aceasta garanta şi pe proprietar şi interesul social şi stabilea şi proprietatea îutr-un mod definitiv şi normal. Legea din 1864 este garantată prin Constituţiune şi orice guvern trebuie s-o esecute. Aşa a înţeles şi legiuitorul din ’66. Numai ce s-a întimplat? S-a întîmplat că mulţi au cumpărat în mod nelegiuit, dară au cumpărat asemenea pămînturi de la săteni şi s-au găsit tribunale care au întărit acele vînzărL în adevăr, miniştrii de interne, mai toţi, * Dare pe vin. 3^ unii dupe alţii, şi conservatori şi liberali, cum a fost Ştefan Golescu şi alţii, au dat circulari, au publicat regulamente prin care ziceau că asemenea înstrăinări sînt nule, însă în fapt venea noul cumpărător cu actul întărit de tribunal şi opunea întărirea tribunalului circularei ministrului de interne; şi iată de ce s-a socotit de cuviinţă să se înfăţişeze o anume lege votată de Corpurile legiuitoare ca să curme această neînţelegere şi ca să facă ca şi tribunalele să plece capul, căci totdeauna trebuie să plece capul înaintea unei legi; pe cînd înaintea unei circulari ministeriale este loc de discuţie şi interpretare, înaintea unui legi nu mai este aşa. Iată pentru ce a venit această lege înaintea dumneavoastră şi soc o-tesc că vom face bine primind această lege. Totodată recunosc şi n-am decît să fac omagiele mele domnului raportor Boerescu că a făcut un project de lege şi o expunere de motive mult mai perfectă decît lucrarea Camerei, însă cu aceasta nu acuz Camera cea [IJaltă, fiindcă şi ea poate să Tacă un project şi mai bun. Domnilor senatori, s-a ridicat de domnul Opran o objeeţiune şi care nu s-a contrazis pînă acum. Domnia sa- a zis că încă nu este liniştit. A zis că sînt constăteni care au cumpărat sutimi de prăjine de pămînt şi s-au pus alături de proprietatea cea mare, căreia i-aduce vătămare. Să-mi permită domnul Opran a-i spune că în cele din urmă domnia sa a făcut procesul acelor ţărani îmbrăcaţi în alb şi i-a arătat mult mai urîţi decît cei îmbrăcaţi în albastru. Nu mă aşteptam tocmai de la domnul Opran să aud asemenea cuvinte. Eu nu voi înjosorî deloc pe ţăran, cum a făcut domnul Opran, însă nici nu-1 voi ridica, cum a făcut onor. meu amic domnul Stătescu 5. Recunosc negreşit că ţăranul este talpa casei şi că este conservator şi chiar eminamente conservator, însă nu-1 cred că este eselusiv conservator; cel puţin în istoria noastră noi recunoaştem că şi clasa avută, dirigentă, a conservat foarte mult. Sînt mulţi din clasa conservatoare care au lucrat la emanciparea sătenilor, cari au abolit privi-legiele, cari au aplicat principiul egalităţei înaintea legilor; de aceea nu mă pot uni într-un mod absolut cu opiniunea domnului Stătescu, care condamnă prea mult acel proces care l-a făcut domnul Opran ţăranului acaparator. Eu cred că sînt foarte puţini ţărani cari au acaparat. . . Şi mai zic că şi între aceia nu sînt toţi oameni răi, căci cei care au pămînt este natural că prinde amor de dînsul, şi să caute să mai aibă, acela înfăţişează garanţii pentru societate. Dar recunosc că nu s-a făcut bine, că nu e drept, că nu e conform cu legea fapta acelor ţărani cari avînd 4 fălci merg şi mai cumpără la 400 ; şi luînd bine şi spiritul şi litera legei vom vedea că legiuitorul nu a înţeles aşa, Care este scopul legiuitorului ? Fraudarea * proprietăţei mici. Apoi, claca legea a oprit pentru proprietarul vechi, pentru stăpîn, de a cumpăra acele pogoane de la foştii clăcaşi împroprietăriţi la ’64, cu atît mai mult a voit să oprească această aglomerare pentru oricare altul. La ’64, legiuitorul6 a oprit sarcinele sătenilor, a desfiinţat iobăgia, atîtea şi atîtea greutăţi cari şerbea pe locuitori si braţele lor. Legiuitorul, desfiinţând claca şi împroprietărind pe săteni, a înţeles el oare că voieşte a da pămînt la toţi cei din sat ? Nu. Legea privea numai pe clăcaşi. Erau în sate mulţi locuitori cari nu aveau pămînt şi nu făceau nici clacă; ei bine, legislatorul a înţeles că numai pe clăcaşi să-i pună în poziţiune să * Probabil apărarea. 3 c. 347- 33 devie proprietari. în sate erau vătăşei, erau feciori boiereşti, erau băjenari, cum se chemau în Moldova, cari împărtăşau toate eondiţîunile săteanului, dar nu făceau clacă, aveau pămînt. Ei bine, pe aceştia nu i-a împroprietărit, nu i-a pus în categoria vechilor clăcaşi. Dar se găsea un ţăran căruia îi murise femeia sau era o femeie văduvă care avea pămînt, dar nu-1 putea lucra, atunci găsea pe alt consătean plugar care ar fi fost fericit să aibă acel pămînt; ei bine, legiuitorul în interesul social, în interesul principiului de a apăra mica proprietate, învoia ca asemenea locuitori consăteni să cumpere. Mai era alt lucru : nu uitaţi că după 30 de ani ţăranii devin proprietari desăvîrşit, în acei 30 de ani s-a prevăzut că are să se înmulţească populaţia rurală, unii pereau, alţii se adăogau, şi pe de altă parte se găseau unii cari nu aveau pămînt, căci se găsea de esemplu un tată de familie care avea şapte, opt copii şi nu putea lăsa pămîntul la toţi, îl lua unul, dară cei[l]alţi ce se făceau? Ei bine, legea a crezut că şi aceştia să poată cumpăra; pentru aceea a zis să se poată cumpăra de consăteni, şi dacă nu s-o găsi un consătean, să cumpere comuna. Şi comuna să cumpere pentru ce ? Tocmai pentru ca să se poată aplica acel principiu, ca să aibă de unde să vîndă locuitorilor pămînt, ca să se poată spori numărul proprietăţei mici. Comuna are să vîndă fiecăruia după putinţă 10, 3 sau jumătate pogon ca să-şi facă o casă. Iată pentru ce domnul Opran are dreptate cînd zice că acea cumpărare de sute de pogoane nu este dreaptă, este contra legii şi scopului ei de a funda proprietatea mică. Deşi în Moldova nu cunosc asemenea caz, căci nu s-a învoit aceasta de administraţie. Cred că aci se poate foarte bine tălmăci simţul adevărat al legei, cum că ţăranul care a cumpărat mult nu intră în categoria celor prevăzuţi de lege şi nu are decît să întoarcă înapoi. Domnilor, vin acum la cestiunea despăgubire[i]. Este pozitiv că f mulţi au căutat să ia pămînt de la ţărani, ca să beneficieze ei. Ei nu avea dreptul, cum zice foarte bine secţiunea din care face parte domnul Cămă-răşescu, din început nu avea dreptul să cumpere, pentru ce? Pentru că ţăranul nu avea capacitatea, nu avea calitatea de a vinde. Acum, cînd legiuitorul vine şi zice că trebuie să dea înapoi, eu socotesc că nu trebuie să se dea despăgubire pentru că nu se atinge, cum zice domnul Yioreanu, principiul de drept „că nimenea nu trebuie să se îmbogăţească pe nedrept din averea altuia”. Să vedem oare nu sînt şi alte cazuri? Cînd cineva cumpără o moşie de la un minor sau de la o femeie măritată. . . O voce: întoarce banii înapoi. Dacă are, dar ce o să iei ţăranului? La 1864 legea a zis : ţăranul n-are voie să înstrăineze ; ba încă 15 ani pămîntul era o ipotecă în mîna proprietarului. Cercetaţi legea rurală şi vedeţi că ea nu regulează generalităţi ale dreptului comun; a fost o lege escepţională/, o lege specială. De aceea şi eu, ca şi domnul Voinov, sînt pentru nedespăgubirea cumpărătorului care a luat pămîntul de la sătean contra legii. Şi de ce ? Pentru că cel ce a cumpărat pămîntul, deşi a dat ţăranului o plată, însă s-a folosit de el şi este cunoscut că pămîntul are o valoare mai mare decît la 1864. Să nu credeţi însă cum că toţi cei ce au cumpărat pămînturi de la ţărani le-au cumpărat cu scop de a-i înşela ; sînt mulţi cari le-au cumpărat cu scop util ţării, a face o industrie. Domnilor, înainte de 1864 cea mai mare parte din pămînturi era în proprietate mare, foarte mare; după ce a sporit buna-stare s-a găsit 34 foarte mulţi oameni cari au căutat să întrebuinţeze capitalul lor şi altfel decît în a face agricultură, au voit să facă şi industrie, dară nu putea să cumpere o moşie mare, nici nu avea nevoie; avea însă nevoie de cîteva pogoane ca să facă un stabiliment de industrie. Aşa, împrejurul oraşelor se găsesc oameni cari au avut capital şi au făcut o moară cu abur, o fabrică de făină, o fabrică de spirt, de gaz; văd că s-a făcut şi o fabrică de zahăr fără să fie proprietar mare; i-a trebuit însă patru-cinci pogoane în apropiere ca să deschidă aceste stabilimente de industrie; [a]cum vedem la Galaţi că se cere de o companie să facă ferestraie ca să lucreze lemnele ce vin din susul Moldovei şi negăsind pămînt, căci este al statului, vine şi reclamă 10 pogoane. Asemenea e şi fabrica de chibrituri, care dacă nu se stabilea la marginile Bucureştiului era să caute loc în altă parte. Toţi aceia au căutat să cumpere pămînt; s-a înţeles eu proprietarii mici şi a cumpărat 4 — 5 pogoane, a cumpărat pămînt şi a făcut clădiri. Acolo, domnilor, este altă cestiune; acolo nu mai este rea-credinţă, căci este, pot zice, nu numai în interesul particular, dară este şi în interesul general al ţărei, este dezvoltarea agriculturei şi a industriei. Ei bine, acolo încape despăgubire, ori în bani, ori, cum propune onor. domnul raportor Boerescu, o despăgubire prin schimb. Şi eu sînt pentru despăgubire sau schimb în pămînt, însă rog să-mi permiteţi a vă aduce aminte că nu totdeauna se poate găsi a li se da în schimb alt pămînt. Se poate găsi dacă este pe o proprietate particulară, dară dacă este pe moşia statului? Acolo este un caz de discntat. Principiul însă este despăgubirea. Dară oare nu pot eu, un consătean sau un străin, să iau un loc de casă ca să fac o casă °? Am combătut în Camera deputaţilor amendamentul domnului Grădişteanu7, care nu voia să se ia nici loc de casă, şi am zis că interesul social este ca să fie case şi să fie locuite, să fie proprietari cit mai mulţi ca să producă şi să dea foloase statului şi societăţei. Pămînturile de arătură însă şi de fineţe cînd se iau cu alte destina-ţiuni decît să facă pe dînsele cultură sau industrie, acele pămînturi trebuie să se întoarcă fără despăgubire. Pămîntul acela l-a cumpărat cu 20 galbeni de la un sătean şi, dacă l-a stăpînit şapte ani, a tras foloase reale; iată unde despăgubirea cred că nu poate fi bună pentru că această vînzare era declarată ca nulă prin lege. Aşadară, domnilor, întocmai ca domnul Yoinov, voi vota acest project de lege afară de despăgubirea care se dă pentru pămînturile pe cari s-au făcut clădiri8, „Monitor”, 1878, nr. 281, p. 7 900, col. 2 — p. 7 902, col. 1. NOTE 1 Se discuta un proiect elaborat de Senat privind menţinerea şi executarea articolului 7 din legea rurală din 15 august 1864. Articolul în cauză declara nule înstrăinările sau ipotecările ,,către vreo persoană alta decît comuna sau vreun sătean” a pămînturilor dobîndite prin legea rurală. D.P. Vioreanu salutase proiectul, ca emanaţie a Senatului, ,,corpul matur”, şi observase maliţios că proiectul dezbătut în Adunarea deputaţilor, ,,mai jună şi mai neesperimentată”. trăda ,,măsuri precipitate, greşeli”. 35 29 2 N. Voinov declarase că fiind „june” s-a inspirat totdeauna din experienţa Senatului, dar nu putea primi „regula greşită de a ataca Camera suroră”. 3 Pera Opran se împotrivise despăgubirii celor care cumpăraseră pămînt de la ţăranii împroprietăriţi. El prezentase un tablou sumbru al lumii satelor, în care ţăranii (îmbrăcaţi în haine albe) sînt învrăjbiţi cu noii cumpărători (purtînd haine albastre). Pledase apoi pentru învoieli libere, necontrolate de guvern, in exploatarea viilor şi a pădurilor, considerînd că „legea rurală a avut .-. . scopul ca reciprocităţile să le înlăture, să le desfiinţeze pentru totdeauna şi să lase libertatea învoielilor”. 4 Legea a fost elaborată în 1843. Cf. Manualul administrativ al Moldovei .. ., Iaşi, 1856, II, p. 295 şi urm. şi Analele parlamentare, Bucureşti, 1896, XII2, p. 59 şi urm. 5 E. Stătescu vorbise cu căldură despre sătean ca „element de ordine în societate ... El a conservat limba, el a păstrat poetul, obiceiurile şi datinile strămoşeşti; el este, într-un ciivînt, marele conservator al naţionalitâţei române”. 6 Vezi mai mult la N. Adănilaaie si D. Berindei, Reforma agrară din 1864, Bucureşti, 1967. 7 In şedinţa Adunării deputaţilor din 25 noiembrie 1878, P. Grădişteanu ş.a. depuseseră un amendament la proiectul de lege cerind să se specifice că înstrăinările sînt nule şi „fără a se putea cere restituirea preţului numărat pentru dobîndirea unui asemenea drept”. K„ pe atunci ministru de externe, combătuse proiectul şi spusele sale fuseseră astfel consemnate de stenografi: „După domnul Petre Grădişteanu a luat cuvîntul domnul Kogălniceanu, ministru de externe, şi după ce a combătut cuvîntul de cedat, care era întrebuinţat de guvern în projectul său, zicînd că legea rurală n-a cedat pămînturi, ci a decretat răscumpărarea clăcei cu despăgubire, a venit la clauza privitoare la case şi grădini şi s-a esprimat aşa: « Mai este apoi şi e altă cestiune, se vorbeşte de case şi de grădini. Ei bine, legea din 1864 a protestat în contra spiritului reacţionar al legei din Ţara Românească, care lege zicea că ţăranul nu avea voie să-şi facă casă decît pentru cinci ani, astfel că proprietarul [î]l putea da afară din 5 în 5 ani ca pe un nomad, şi astfel a restatornicit lucrul ca mai înainte şi a zis că domiciliul este al ţăranului, fără nici o despăgubire. Numai în oarecari localităţi unde nu erau moşii şi unde unii oameni — iertaţi-mi espre-siunea — fără capăt mergeau pe la unii moşneni şi cereau să facă casă, numai acolo s-a păstrat principiul de plată, dară pe moşii nu a fost adoptat. De aceea, domnilor, să nu puneţi casa în rîndul locurilor de hrană, căci chiar dacă veţi citi legea din 1864, care este pusă sub scutul Gonstitu-ţiunii, nu veţi găsi că casa este scutită de înstrăinare »” („Monitor”, 1878, nr. 263, p. 7 351—7 352). 8 Vezi intervenţia următoare. Propune şi dezvoltă un amendament la legea rurală privind inalienabilitatea loturilor ţărăneşti * Domnilor, eu socotesc că nn trebuie să ne pasionăm atîta într-o cestiune1 eminamente practică. La ce daţi proporţiuni atît de mari unui punct nu atît de princip, cit de aplicaţiune ? Nu sînt aci deloc nici munţifi] Urali, nici Caucazul. Eu nu cred, cum se susţine, că acest amendament are să producă o nouă revoluţiune socială; sînt încredinţat că această cestiune are să se rezolve foarte lesne, căci este întemeiată pe dreptate şi mărginită numai în oarecare localităţi. [î]mi pare rău că s-au invocat înaintea dumneavoastră corpurile cari au confecţionat legea rurală. Am văzut pe onor. domn Strat2 că vine înaintea dumneavoastră, ca consilier de stat de la 1864, interpretînd legea nu după opiniunea sa, nu în numele său propriu, ci ca reprezentant al Consiliului de Stat; şi domnul Bosianu stigmatizînd pe cel care a subscris acest amendament, calificîndu-1 de pretins autor al legei de la 1864; eu nu meritam această calificare căci n-am venit înaintea dumneavoastră cu titlul pretenţios de autor al legei de la 1864, ci ea simplu senator, luînd * Şedinţele din 16 şi 18 decembrie 1878. Senatul României. 36 legea de la 1864 şi studiind-o şi apărînd-o în spiritul şi dispoziţinnile ei. Onor. domn Bosiann 3 (să-mi permită a-i zice preşedintele Consilinlni de Stat de la 1864), însnşi domnia sa ne-a zis: scopul legei a fost ca pămînturile acestea să nu rămînă în mina lenişilor, ci în mina harnicilor. Da, aşa este, acesta este şi scopul nostru, adică ca pămîntul să rămînă în mina harnicilor, în mina foştilor clăcaşi. Legea de la 1864 n-a fost ca, împuţinînd drepturile şi influenţa proprietarului celui mare, să-şi rădice alăturea, cu dînsul şi chiar mai sus de dînşii nişte cămătari sau acaparatori de pămînturi ţărăneşti ca noi şi mari stăpîni de moşie ! Da, domnilor, aceasta n-a fost deloc scopul reformei din ’64. Şi fiindcă s-a pus înaintea dumneavoastră Consiliul de Stat fiindcă preşedintele acestui înalt corp din 1864 a venit să combată amendamentul meu ca reprezentant al Consiliului de Stat, să fie permis şi preşedintelui Consiliului de Miniştri din acelaşi an, 1864, a zice că legea rurală 4, care a provocat pe 2 mai, nu este opera a unei singure persoane, a mea sau a oricăruia altul, ea este rezultatul studielor şi luptelor unei generaţiuni întregi; această mare reformă a fost studiată în Divanul ad-hoc al Moldovei de la alfa pînă la omega, ea a fost meditată de toţi oamenii liberali din Ţara Bomânească şi Moldova după atunci. însă în privinţa acestei legi între domnul Brătianu şi între mine, deşi eram în opoziţiune unul cu altul, nici a esistat deosebire deeît pentru despăgubire. O mai repet, aceasta este o lege care aparţine unei generaţii întregi, dară eu am pretenţiunea să zic că am prezentat-o Consiliului de Stat, eu am aplicat-o şi dară am dreptul să susţin că amendamentul este cu totul în simţul legei rurale. Am acest drept de interpretare, cel puţin tot atît cît şi onor. domnul Bosianu, care în cestiunea legei rurale n-a făcut nimic mai mult deeît de a modifica în părţi neînsemnate projectul propus de mine, project care n-a rădicat în Consiliul de Stat deeît o foarte scurtă discuţiune ! Onorabilul domn Strat [î]şi va aduce aminte că principala discuţiune a rămas sub preşedenţia însuşi a domnului Cuza, domnia sa [î]şi va aduce aminte că în acea şedinţă se hotărîse ca aplicarea legei să se facă după doi ani, hotărîre care eu nu am primit-o, dîndu-mi şi dimisiunea. După care, a doua zi, cu autorizaţiunea domnului, am cerut şi am dobîndit de la consiliu imediata aplicare, pentru că eram sigur că, dacă acea lege nu se va fi fost aplicat îndată, ea nici că avea a se mai aplica . Şi dovadă despre aceasta este că după retragerea mea din minister şi ducerea şi a domnului Bosianu din minister au venit alţii cari au aplicat această lege atît de rău îneît mai bine nu s-ar fi aplicat deloc ! Dară, cum onor. domn Bosianu nu recunoaşte ministrului din 1864 dreptul să zică cuvîntul său într-o lege projectată de el, să-mi permită şi domnia sa să-i spun că nu-i recunosc dreptul să vorbească în cestiune eu autoritatea de preşedinte al Consiliului de Stat. Şi unul şi altul să vorbim dară numai ca senatori şi ca atare să apreciem legea cu ochii noştri, cu urechele noastre, cu bunul nostru simţ. Să vedem, domnilor, care a fost scopul legiuitorului de la ’64 ? Acest scop, nu se va putea tăgădui, era ca- să se fondeze, ca să se păstreze pe baze solide proprietatea mică, era nu de a recrea o nouă clasă de proprietari mari în detrimentul vechilor stăpîni de moşie ! Dară cu sensul care se dă acum legei rurale, cu combaterea care se face amendamentului meu, nu se voieşte însă nimic mai puţin deeît stabilirea unei nouă categorii de proprietari mari, în paguba proprietăţii mici. 37 Baca se admite principiul că se pot cumpăra pămînturile sătenilor de un singur om, fie acesta şi clăcaş, consecuenţa este că acapararea nu mai poate avea margini! Ei bine, de ce la moşiile strimte, unde stăpînul de mine [sic] a fost silit prin lege de a da în stăpînirea clăcaşilor pînă la două treimi a moşiei, de ce aceste două treimi nu s-ar putea cumpăra de un singur sătean, dacă ar avea bani? Şi iată pe acesta întrecînd pe vechiul proprietar, care acesta nu mai posedă decît o treime de moşie ! Bară atunci ce devine proprietatea mică ? Bară ia să vedem cine a cumpărat sau cumpără obicinuit aceste pămînturi ? Aci nu are dreptate domnul Opran cînd zice că zeghea albă cumpără. ISTu domnilor, le cumpără popa, le cumpără primarul, notarul, perceptorul, cîrciumarul. Apoi credeţi dumneavoastră că acesta era scopul legei din 1864 ? Credeţi dumneavoastră că este un folos social ca să fondăm această nouă categorie de proprietari mari în locul celor pre cari i-am chemat la dure sacrificii în 1864? Credeţi dumneavoastră că dacă proprietarul cel vechi, că dacă stăpînul secular de mine [sic], prin legea din 1864,nu este învoit de a cumpăra pămînturile ţărăneşti, acest drept s-a dat vătăşe-lului meu, feciorului boieresc, cîrciumarului ? Ei, domnule Bosiene, mi-aţi zis^ că sînt în 1878, iară nu în 1864 ! Aşa este, sînt în 1878, nu sînt în 1864. în 1864, împreună cu dumneavoastră am fost revoluţionari, cu mine împreună aţi luat parte la confecţionarea ei, dară nu uitaţi că n-aţi luat parte şi la grelele încercări la care numai eu am fost espus din cauza acestei legi. Bar mă opresc aci, mai repetînd că legea rurală, coprinderea şi scopul ei nu este o lucrare a mea, dar nici a dumneavoastră ; este o lucrare a unei generaţiuni întregi, reclamată de o trebuinţă socială. Yreau să mă esplic. Această mare reformă a venit de peste Milcov. Bupă ce s-a luat Bucovina5, ?una din întîiele reforme ale împăratului lozef a fost să declare pămîntul ţăranilor inalienabil şi ca să apere mai bine acest princip a legat pre ţăranul român liber, l-a legat de pămînf ; l-a făcut podan, serv, Leibergan *. Aşa neînstreinate, neîntrunite au rămas pămînturile ţărăneşti pînă în 1848 ! Cînd în Austria s-au emancipat şi ţăranul şi pămîntul său. Astfel s-a făcut că noi moldovenii am putut mai bine cunoaşte şi studia o reformă socială pe care liberalii din Moldova vroiau să o introducă şi în Komânia ! Iată, domnilor, o mai repet, cum a venit cestiunea rurală pe tapet mai înainte în Moldova ; am văzut ceea ce s-a făcut în Bucovina ; şi în ministerul] moldovean cunoscător mai de aproape a legii, însuşindu-mi cestiunea discutată şi în Bivanul ad-hoc şi în Comisiunea centrală, am făcut projectul de lege care înfăţişat mai nainte în Cameră a provocat pe 2 mai; şi apoi l-am prezentat şi Consiliului de Stat, care l-a modificat pe ici şi pe colea în părţile sale secundare ! Biscuţiuni mai n-au esistat şi de aceea nici că sînt protocoalele de care vi se vorbeşte ! Această lege s-a discutat repede, s-a promulgat îndată în grabnica dorinţă de a se şi aplica imediat , ceea ce s-a şi făcut în parte cu succes şi de succesorul meu în minister, onor. domn Bosianu ! Astfel, o mai repet, domnilor, scopul acelora care au luat parte la rezolvarea cestiunei sociale de la 1848, deşi de la Bivanul ad-hoc pînă la 1864, n-a fost de a ridica pe isprăvnîcei, pe crîşmari, pe notari la clasa de noi proprietari, mai alăturea cu vechii stăpîn[i] de moşie, ci de a fonda şi păstra proprietatea cea mică ! Să dea Bumnezeu ca din clasele odată demoştenite să se ridice mulţi mari * Leibeigene (germ.), clăcaş, şerb. 38 t proprietari, dar nu doresc ca aceasta să se facă prin fraudă, prin deposedarea acelora pe cari reforma din 1864 i-a chemat la viaţa de cetăţean şi de proprietar liber. Domnilor, cestiunea merită toată atenţiunea, gîndit că numai menţinînd proprietatea rurală în minele românilor vom scăpa naţiunea noastră. (Aplauze.) Nu trebuie nici într-un caz să permitem să iasă această proprietate din mina sătenilor, în scopul de [a] ridica o nouă clasă de oameni, cari mult timp încă nu vor avea calităţile, tenacitatea şi spiritul de conservare a vechilor stăpîni de moşie, şi cît pentru mine eu cred că adevăraţii conservatori vor fi aceia care vor stărui ca pămînturile date clăcaşilor la 1864 să nu iasă din mîinile lor ! (Aplauze.) Depune şi dezvoltă alt amendament6. Domnilor senatori, acest amendament este consecinţa legii şi a amendamentului introdus la început, căci aţi declarat ca neavenite şi nule actele de înstreinare a pămînturilor foştilor clăcasi făcute în contra legii din ’64. Se înţelege de la sine că trebuie să introducem acest amendament ca consecinţă şi că discuţiune nu mai poate fi. Şi cu atît mai mult nu poate fi discuţiune, domnilor, pentru că alaltăieri, cînd s-a votat amendamentul propus de mine, în focul discuţiunei am uitat să vă citez că amendamentul acela era sprijinit chiar de articolul 133 din Constituţiune şi atunci nu ar mai fi fost trebuinţă de interpretarea legei, pentru că articolul 133 din Constituţiune ce v-am menţionat zice că inalienabilitatea pământului săteanului în timp de 30 ani este garantată şi consfinţită. Dacă dar se declară aceasta prin Constituţiune, se înţelege că nu mai încape despăgubire. Domnul D, P. Vioreanu: Cer cuvîntul! Să venim acum la cestiunea de echitate. Dincolo de Milcov, şi ca proprietar şi ca ministru de interne de mai multe ori, nu am cunoscut asemenea cazuri unde ţăranii să fi cumpărat pămînt de la alţi ţărani, peste Milcov nu s-a întîmplat aceste cazuri, aci se zice că s-a întîmplat. Dar să vedem oare acum preţul ce l-au dat acei cumpărători nu şi l-au scos din chiar producţiunea acelui pămînt pe care l-au întrebuinţat? Noi cunoaştem că un pogon care nu făcea mai mult de 4 galbeni în ’54, ’55 şi ’56 are acum o valoare îndoită şi produce mai mult; prin urmare, s-a scos foloase echivalente cu preţul. Acolo însă unde s-a făcut îmbunătăţiri, acareturi spre esemplu, este un articol la urmă în project care menţionează despăgubirea, dar acolo unde pămîntul s-a cultivat simplu nu încape despăgubire. Noi dar propunem prin amendamentul de faţă că nu încape despăgubire, caz care se prevede în legea rurale şi căruia Constituţiunea i-a dat o garanţie şi mai mare7. ,,Monitor’, 1878, nr. 282, p. 7 928, col. 3 — p. 7 929, col. 3; nr. 283, p. 7 946, col. 2-3. NOTE 1 Vezi şi discursul precedent. Alături de P. Opran, N. Voinov ş.a. K. depusese următorul amendament : ,,Se înţelege că, potrivit legei de la 1864, învoirea dată sătenilor de a cumpăra pămînturi de ale foştilor cîăcaşi a fost şi este mărginită numai în favoarea cultivatorilor săteni cari, nefiind clăcaşi în anul 1864, nu au avut asemenea pămînturi 39 Această învoire a fost şi este individuală şi mărginită pe întinderea de pămînt recunoscută unui fost clăcaş prm legea din 1864 ’. Amendamentul a fost primit de Senat. 2 I. Strat spusese: „Domnul Kogălniceanu zice că acest amendament corespunde inten-ţiunei pe care a avut-o cînd a propus legea rurală, apoi n-a fost domnia sa singur ce a făcut legea rurală; afară de domnia sa şi de domnul Bosianu cari au lucrat la această lege, am fost şi eu care am luat parte la confecţionarea ei, ca membru al Consiliului de Stat de pe atunci”. 3 C. Bosianu arătase că în legea din 1864 nu exista precizarea expresă ca cei ce cumpără să nu fie dintre ţăranii înzestraţi prin lege. 4 Contribuţia lui K. la elaborarea legii rurale din 1864 rămîne totuşi esenţială. Vezi Oratorie I, partea a Il-a, ca şi Arhiva Kogălniceanu de la Biblioteca Academiei R.S. România, XXII, 1814 — 1816 şi 1820, unde sint pagini despre problema agrară şi legiferarea ei. 5 Vezi, între altele, H. J. Biedermann, Die Bukowina unler bsterreichischer Verwaltung. 1775 —1875, Lemberg, 1875; R.F. Kaindl, Die Bukowina in den jahren 1848 und 1859, Viena, 1900; N. lorga, Histoire des Roumains de Bucovine ă partir de Vannexion autrichienne( 1775 — 1914), Bucureşti, 1931; A. Morarii!, Bucovina 1775 — 1914, Bucureşti, [f.a.]. 6 K., alături de N. Voinov, N. Arion ş.a., depusese un amendament cerînd suprimarea articolelor 10, 11 şi a alineatului 1 din articolul 12. Articolul 10 prevedea ca tribunalul care decide nulitatea actelor de vînzare şi prin urmare restituirea pămîntului să decidă şi asupra întoarcerii preţului primit de la sătean, ca şi a foloaselor trase de noul posesor din valorificarea pămîntului. Tribunalul urma să facă cercetări la faţa locului. Articolul 11 stipula că dacă ţăranul declară că a primit un preţ mai mic decît cel cuprins în acte să fie crezut „prin tot felul de probe şi chiar prezumţinni”. Alineatul 1 din articolul 12 prevedea, pentru cazul cînd pe pămîntul vîndut se făcuseră clădiri, ca la restituire să se aibă în vedere doar „venitul curat ce pămîntul ar fi produs prin exploatarea sa”. 7 De comun acord cu comitetul delegaţilor, semnatarii amendamentului l-au reformu-lat în sensul păstrării articolului 10 astfel: dacă tribunalul pronunţa nulitatea actelor şi restituirea pămîntului, atunci urma să decidă şi „dacă va fi loc de despăgubire sau nu”. Dacă noul posesor stăpînea pămîntul timp de 5 ani, urma să se facă o compensaţie. Articolul 10 a fost primit cu modificările lui K. ş.a.; articolele 11 şi 12 au trecut neschimbate. r Discurs pe marginea proiectului de lege privind organizarea legaţiilor si consulatelor române în străinătate * Domnilor senatori, projeetul de lege 1 care este supus deliberaţiunilor domniilor voastre a fost înfăţişat de mine în calitate de ministru al afacerilor străine, acel project, domnilor, nu era atît un project financiar, era mai mult un project de organizare. Era natural, domnilor senatori, ca după ce independinţa noastră a fost proclamată de ţară, susţinută prin nobilul sînge al soldaţilor noştri şi după ce ea a fost recunoscută de toată Europa, şi mai ales după ce unele din puteri au şi trimis în Eomânia repre-zentaţiunea lor diplomatică, numai unele din aceste suspendă relaţiunile lor diplomatice cu noi pentru o cestiune care nu este nevoie să v-o spun care este, ei bine, era natural, era trebuinţă ca şi noi să regulăm reprezenta ţiunea noastră diplomatică în faţa nonei poziţiuni creată Eomâniei. Să vedem ce aveam mai înainte în această materie? Aveam un ministru din afară, a cărui atribuţie şi ocupaţiuni erau mai mult absorbite de corespondinţa provocată prin jurisdicţiunea consulară ; în organizaţiune era o cestiune numai secundară activitatea politică, apărarea drepturilor * Şedinţa din 31 ianuarie 1879. Senatul României. 40 ţârei în afară. Noi în realitate nn aveam în de afară decît nn singur agent diplomatic, adică recunoscut de Europa îr^ această calitate, era agentul nostru din Oonstantinopole; numai acesta avea o poziţiune oficială, numai el putea vorbi în numele Eomâniei şi către toate puterile în mod oficial. Cei[l]alţi agenţi erau agenţi oficioşi, nu erau primiţi decît în mod oficios şi numai ca nişte agenţi ai domnului Eomâniei, iar nu ai Eomâniei, nu ai ţărei ! Ştim cu toţii, şi onorabilul domn Strat 2 este în stare mai bine decît mine să ne spună, ce poziţiune ingrată, de multe ori chiar jignitoare demnităţei personale o aveau adesea aceşti agenţi ! Mulţumită voturilor domniilor voastre, sprijinului ţărei, luptelor sîngeroase ale armatei noastre, astăzi Eomânia este un stat independent; ea poate acum să vorbească în mod oficial prin agenţii săi diplomatici, cari astăzi au aceeaşi poziţiune, aceeaşi consideraţiune ca reprezentaţii statelor celor mai puternice ! Trebuia dar neapărat ca legea organică a Ministerului de Esterne să fie modificată, atît în cele din întru, cît şi în cele din afară, asemănat cu noua poziţiune în care a intrat Eomânia. Întîi trebuia în Ministerul de Esterne să se deosibească atribuţiunile confundate pînă astăzi: divizia politică era neapărată trebuinţă să se deosibească de divizia consulară. Aceasta era o neapărată lucrare de făcut. Pe urmă, de vreme ce agenţii noştri în străinătate dobîndeau o poziţiune oficială, de vreme ce li se sporeau cercul de acţiune, trebuia neapărat să li se reguleze nu numai atribuţiile lor, dar şi poziţiunea lor financiară. în adevăr, cu sporirea importanţei politice a Eomâniei în de afară se simţise trebuinţa de a-i îndeplini şi a-i organiza mai bine o reprezentaţiune diplomatică în de afară. Şi nu uitaţi, domnilor, că cu dezvoltarea ţărei cresc şi interesele ei; şi acestea nu sînt numai politice, dar sînt şi iconomice, şi mai cu deosebire comerciale. Apărarea aceasta trebuia anume a se recomanda agenţilor noştri în străinătate. Noi avem mai ales necesitate de a cunoaşte bine ceea ce se petrece în afară în privinţa economică, comercială şi chiar ştiinţifică, în raport cu trebuinţele ţărei. Pe lingă agenţi diplomatici avem dară trebuinţă şi de o reprezenta-ţiune consulară. Astfel vedem că face Grecia, care pune un preţ deosebit pe dezvoltarea relaţiunilor comerciale. Ei bine, acea lege înfăţişată de mine şi care trebuia să completeze legea organică a Ministerului de Esterne, o văd cu desăvîrşire trunchiată, schimonosită, şi să-mi permită onor. domn ministru de esterne actual3 a-i arăta mirarea mea, cum domnia sa a sacrificat atît de uşor tocmai bazele acestei legi ? Cum a primit domnia sa ca tocmai reorganizarea cancelariei ministerului să fie dată la o parte4? Domnilor, sînt legi incarnate, de mă pot esprima aşa, în trebuinţele unui serviciu public. Pentru susţinerea unei asemenea legi eu cred că un ministru este dator să meargă pînă la sacrificarea sa în stăruinţele sale spre a lumina corpul căruia este supus, prezentat; el trebuie să lămurească bine că asemenea legi nu au nimic a face cu persoana trecătoare a ministrului, şi că ele aparţin ţărei ! Astfel, poate ministrul dispare, dară legea rămîne. Ei bine, cu legea aceasta nu s-a făcut aşa. Yăd că domnul ministru de esterne n-a pus mult zel spre apărarea unei legi înfăţişată de mine, dară aprobată şi de Consiliul de Miniştri în care făcea parte şi domnia sa5. Domnul Cîmpineanu s-a mulţumit foarte uşor de a dobîndi de la Cameră projectul actual ! Domnia sa n-a avut măcar grijă de a înfăţişa Senatului projectul tip, cum a fost înfăţişat Camerei surore şi care sînt dator să declar că nu era decît în parte prelucrat de mine, cea [l]altă parte 41 fiind moştenită de la predecesorii mei, între care era şi domnul Boerescu 6 şi repausatul domn Costaforu. Projectul dară era lucrat de oameni competinţi, cari au trecut pe la Ministerul de Esterne şi cari au voit să dea ţărei pentru acest departament o organizaţiune definitivă şi cu care ţara să se poată mîndri. Ei bine, aici eu nu văd alt decît o combinaţiune financiară, adică de a se da agenţilor noştri diplomatici o sporire de onoare neapărat trebuincioasă, şi aci-mi permit a spune că mă deosibesc în mult de opiniunea domnului raportor. Eu nu sînt deloc pentru reducţiunile făcute, dară aceasta nu mă va împedica de a declara încă o dată că legea actuală, cum ea este trunchiată nu pot s-o votez, căci afară de sporirea cheltuielelor ea nu îmbunătăţeşte în nimic legea actuală ! Aşadară, o mai repet, domnul ministru foarte uşor s-a mulţumit cu lucrarea Adunărei. Eu cred că, dacă domnia sa ar fi stăruit a arăta cu tot dinadinsul trebuinţa modificărilor propuse, Adunarea ar fi consimţit de a reorganiza Ministerul de Esterne, cum s-a organizat şi alte servicii publice. Căci, domnilor, nu uitaţi că Ministerul de Esterne şi reprezintanţii săi în străinătate sînt astăzi sentinela cea mai înaintată decît chiar oştirile noastre de la hotare, chemate de a apăra independinţa ţărei noastre î Cînd dumneavoastră veţi da ţărei o lege organică îndestulătoare fixînd atributele şi îndatoririle lor, nu veţi vedea ceea ce vedem astăzi, că noi avem agenţi permanenţi cari sînt plătiţi anual, şi, de cîte ori se prezintă o cestiune mai importantă, îndată vedem că acestor agenţi li se iau atributele, li se ridică autoritatea de către acel ministru care este cel dintîi dator a le apăra şi spori; ei se lasă deoparte şi alţii sînt însărcinaţi cu misiunile extraordinare şi bieţii agenţi umiliaţi văd pe alţii, cari ades ştiu mai puţin decît cei dintîi, că — iertaţi-mi cuvin tul — le trec pe sub nas ! De esemplu, iată ce se petrece acum : avem la Constantinopoli Gestiunile cele mai grave la ordinea zilei, precum Gestiunea hotarelor Dobrogei şi în special conflictul pentru hotarul dimprejurul Silistrei. Ei bine, întreb : unde este ministrul nostru plenipotenţiar de lingă înalta Poartă care trebuie să şadă la Constantinopoli în mod permanent ? La Viena, unde noi avem un ministru plenipotenţiar foarte capabil, foarte inteliginte, şi cînd [î]l laud [î]l laud tocmai pentru lucrările sale, nu pentru bunele relaţiuni ce ar fi avut personal cu mine ! [îll vedem, asemenea, pe domnul Dimitrie Brătianu 7 că de la Viena s-a dus la Paris, şi de acolo va merge la Londra. Cine este însă la Constantinopoli? Mmeni. Apoi una din două, ori avem pe la diferitele curţi agenţi capabili şi în asemenea caz să-i lăsăm să-şi îndeplinească toate însărcinările, ori, dacă ei nu sînt capabili, înlocuiţi-i sau chiar suprimaţi cu desăvîrşire posturile lor, cum zicea unul din predecesorii mei8, că nu ne trebuie agenţi pe la toate curţile, că numai cînd va fi verio nevoie sătrămitem agenţi extraordinari. Dară, în cîtă vreme avem agenţi permanenţi acreditaţi pe lîngă o curte, să nu-i umiliem însuşi noi, căci atunci uşor [î]i vor umilia şi străinii. Astfel vedem prin ziare că în trecutele zile domnul Dimitrie Brătianu s-a prezentat preşedintelui Eepublicei Franceze. Domnul Dimitrie Brătianu este un personaj foarte respectabil, care are toate calităţile să fie prezentat şefilor de stat; dară întreb în ce calitate ? Şi cine l-a prezentat ? L-a prezentat agentul nostru? A fost împreună cu domnia sa? Nu. Ei, 42 ce rol joacă atunci agentul nostru de Ia Paris ? S-a mai întîmplat încă o dată acelui agent această umiliaţiune, incit dezgustat el şi-a dat demisiu-nea ! Apoi, domnilor mei, dacă voim să fim boieri mari, trebuie să ne îndeplinim şi condiţiunile şi să păzim şi drepturile lipite de rangul boieresc. Să dăm agenţilor ceea ce se cuvine poziţiunei lor, pentru ca şi alţii, să le-o dea. De aceea, rog pe domnul ministru să fie aşa de bun să ne aducă projectul de lege cum s-a prezentat Camerei, ca astfel să vedeţi că din acel project n-a rămas mai nimic, adică nimic alt decît părerea de a se spori leafa agenţilor noştri în străinătate. Finind, stărui a zice că trebuinţa principală este să reorganizăm Ministerul de Esterne după cum se cuvine, să hotărîm apoi drepturile agenţilor noştri în străinătate şi să le dăm puterea ca să lucreze în mod independent în sfera atribuţiunilor lor, creîndu-le astfel o poziţiune demnă şi conformă cu noile lor funcţiuni. Nu este destul să le sporim leafa; este tot atît de trebuinţă să nu-i sacrificăm, să nu-i umiliem pentru cestiune de partid ! Domnilor, noi trebuie să păstrăm bunele tradiţiuni de stabilitate măcar în Ministerul de Esterne; putem face cestiune de partid în toate ministerele, iară nu în Ministerul de Esterne, căci aci trebuie să se facă politică naţională, iară nu politică de partid sau liberală. Prin urmare, poziţiunea şi demnitatea agenţilor noştri diplomatici este un interes naţional de a fi asigurate în contra spiritului de partid ! Dacă noi, guvernanţii, nu vom ţine seama de demnitatea lor, dacă noi [î]i vom vilipanda*, dacă noi [î]i vom înjosorî, apoi cum voiţi ca străinii să aibă pentru ei conside-raţiune? Ce consideraţiune poate să aibă ministrul nostru de la Paris sau de la Yiena, cînd la orice ocaziune trămitem pe lîngă dînsul pe alţii în misiuni estraordinare ? Apoi una din două : ori domnul Bălăceanu sau domnul Catargiu merită încrederea guvernului, atunci ei trebuie să fie reprezentanţii politici ai României şi trebuie să fie însărcinaţi cu apărarea tuturor intereselor României; sau, dacă dumnealor nu se bucură de acea încredere, atunci sehimbaţi-i! în adevăr, am văzut în Rusia pe contele Şuvalov că s-a trămis în misiuni şi pe la alte curţi. Dară cum s-a trămis ? S-a trămis într-un caz estraordinar. El era ambasador rus la Londra; conflictul britano-rusesc se iscase după subscrierea Tratatului de San Stefano, acel ambasador a fost chemat de împăratul lui la Petersburg spre a-1 lămuri; de la San Petersburg el a fost trămis la curţile din Yiena şi din Berlin tot în privinţa acestui conflict. Dară la noi aşa este? De două luni de zile cine este în Constantinopole spre a apăra interesele noastre ? Acolo sînt ambasadorii puterilor mari; acolo sînt comisarii acestor puteri, însărcinaţi cu aplicarea Tratatului de Berlin ! Aceasta ne priveşte şi pe noi; şi noi nu avem acolo pe nimeni. Prin urmare, domnilor, declar că nu voi vota o lege care nu îndestulează trebuinţele Ministerului de Esterne, căci să-mi permită domnul ministru de esterne a-i zice că, dacă ca ministru n-am voit, nu pot asemenea ca particolar a face decît a nu voi ca să avem o lege numai pentru trebuinţa unui ministru, o lege efemeră, ci am voit şi voiesc să avem o lege cu care să funcţioneze Ministerul de Esterne ori în mîna cui va fi acest serviciu. Eu declar că, deşi sînt autorul projectului de lege prezentat Camerei, însă voi vota în contra acestei legi în modul trunchiat cum ea ne-a venit de la onor. Cameră de deputaţi ! Replică lui D. P. Vioreanu9. * Din fr. vilipender, a trata cu dispreţ. 43 Iată că mă fac acum, fără să voiesc, apărătorul projectului chiar cum este prezentat, aceasta în faţa celor zise de domnul Vioreanu. Domnia sa, om de drept, om cu judecată rece, nu vede că singur s-a pus în contradicţiune, cînd pe de o parte cere ca noi să nu avem decît un singur ministru pentru Viena şi Berlin, va să zică ne cere o redueţiune, iară pe de altă parte ne propune ca să înfiinţăm un ministru la Atena. Yă fac întrebarea dacă tocmai acum puteţi dumneavoastră să faceţi o asemenea redueţiune, adică să lipsim ori Viena, ori Berlinul de o permanentă lega-ţiune românească? Vă declar că sfat în contra acestei reducţiuni, dacă voiţi să ştergeţi ministrul român din Viena ori din Berlin. Domnul D. P. Vioreanu: Nu-1 şterg. în/ asemenea caz ştergeţi-1 cu desăvîrşire din ambele capitale ! în adevăr, să poate întîmpla ca în Berlin şi în Viena să fie uneori vederi politice opuse şi dacă noi atunci n-am avea agenţi speciali, unul la Berlin şi unul la Viena, credeţi dumneavoastră că, în cazul unei neînţelegere între aceste două state, agentul nostru care va avea încredere la Viena ar putea să aibă încredere şi la Berlin şi viceversa ? Eu mă unesc cu totul cu înfiinţarea legaţiunei noastre la Atena, dară nu sînt deloc pentru suprimarea propusă de domnul Vioreanu10. Acum vin la un alt punct atins de domnul Vioreanu. Domnia sa zice că nu trebuie să ne întindem mai mult decît ne iartă mijloacele. Aşa este, dară ce să facem, noi ne-am întins ! Acum trebuie să ţinem la ceea ce am întins, căci nimic nu este mai ridicul pentru o ţară decît de a recula*. Domnul Vioreanu vine şi spune că Grecia are numai im ministru la Viena şi Berlin. Eroare mare. Sînt în adevăr cîţiva ani cînd principele ipsilante era ministru la Viena şi Berlin; astăzi nu mai este aşa. Principele Ipsilante este ministru la Paris, şi la Viena, la Viena este un ministru special. Dară ia să vedem : făcutu-s-a verio economie în bugetul Greciei prin întrunirea legaţiunilor de la Paris şi Viena? Mcidecum, căci la Viena este şi un charge d'affaires, care este plătit mai tot atîta cît este plătit ministrul din Paris. Dacă s-a făcut unirea acestor două legaţiuni, aceasta a fost pentru consideraţiuni cu totul personale. Principele Ipsilante este o persoană care nu se găseşte pe toate stradele, nici măcar ale Atenei, este un milionar care are o avere colosală chiar în Eomânia, fără să vorbesc de posesiunile mari pe care le are în Ungaria şi Austria, este ginerele baronului Şina, cu o mare preponderenţă la Viena; dară voia a fi trimis şi la Paris, unde asemenea are mari legături! Domnul Petre Carp: Este cunoscut cu Mac Mahon11. El are însă la Viena o cancelarie cu un charge d’affaires special şi să vă spun chiar unde şede, şede în Hotel imperial! Şi ne mai vorbiţi că Grecia este econoamă ! Apoi Grecia are pretutindenea legaţiuni; are legaţiune chiar în Belgia ! Grecia are apoi o reprezentaţiune consulară pe care nu o au chiar staturi mult mai mari. Are pretutindeni consuli care sînt în poziţiune de a ţinea chiar locul de agenţi politici! * Din fr. reculer, a da înapoi. 44 Acest avantaj, pe care nu-1 are România, este că Grecia are pretun-tindeni colonii, mai în toate oraşele mari ale lumei, compusă de oameni bogaţi, de comercianţi mari, astfel Grecia are agenţi şi consuli fără plată la Marsilia, Liverpool, Triest, Anvers ş.c.L Astfel Grecia găseşte nu numai agenţi politici, dară consuli în mai toate părţile, oameni foarte bogaţi cu funcţiuni înalte cari dau concursul lor guvernului Greciei, reprezentînd ţara lor pe compta lor, fără nici o sarcină bugetară. Arată-mi onor. domnul Vioreanu care dintre românii noştri sînt în poziţiune, cu toată bunăvoinţa ce ar avea, ca să facă asemeni sacrificii, ca să meargă de esemplu să reprezinte România la Peters-hnrg fără a fi remunerat. Ispania avea un asemenea ambasador gratuit, avea pe ducele d’Os-suna şi del Infantado, care avea un venit de zece milioane reali şi este de treizeci de ani Grandje] de Spania, fiecare grandeţă reprezintă o avere. La noi abia se găseşte poate unul sau doi bogătaşi care să poată reprezintă ţara în modul gratuit. Cunosc, de esemplu, pe principele Brîncoveanu. De ce domnul ministru nu s-a adresat la dînsul, aceasta nu o ştiu, căci putea să primească ! Dară cu unul sau doi bogătaşi nu vom putea împlini trebuinţele ce avem; şi apoi cu moravurile noastre democratice noi trebuie să ne gîndim de a ne adresa şi la capacităţi cari n-au venituri de milioane ! Aceasta odată admis, nu putem să lăsăm fără mijloace pe aceia cărora le-am încredinţat onorabila misiune de a ne reprezenta ţara în străinătate; este cu neputinţă de a avea un reprezentant la Constantino-pole cu onorariul de 40 000 franci şi la Petersburg chiar cu 50 000 franci. Domnul P. D. Vioreanu: Plus casa plătită. Plus casa plătită. Generalul principe lancu Ghica, care reprezintă România cu atîta demnitate şi patriotism la Petersburg, să află în asemenea caz ; a trebuit să-i dăm cîte două mii de franci pe lună, peste buget; şi cu toate acestea în toate zilele domnia sa ne ruga ca să-l strămutăm aiurea, aceasta din cauza cheltuielelor, care sînt exorbitante în capitala Rusiei! Unul din dumneavoastră ne-a zis că domnul Rangabe, care era ministru[1] Greciei la Paris şi care acum este la Berlin, mergea pe jos la recepţiunile oficiale. Eu cred că fiecare om cînd este uscat, şi dacă are timp, poate să meargă de plăcere pe jos pe stradele Parisului şi a Berlinului, care sînt niţel mai curate decît ale noastre. Pe domnul Rangabe am avut onoare a-1 cunoaşte la Berlin. Domnia sa, deşi fără lux, ţinea însă un tren* într-o casă cum nu are agentul nostru, deşi agentul nostru este neînsurat! Hu ştiu, asemenea, ca domnul Rangabe să fie bogat şi de aceea cred că trăieşte cu onorariul ce-i plăteşte Grecia. M s-a mai citat pe domnul Hoovix, consul general al Belgiei din Bucureşti; dară credeţi dumneavoastră că, atunci cînd Belgia va trimite un ministru plenipotenţiar în Bucureşti, ar avea leafa domnului Hoovix ? Cu salariul actual el nu va putea să reprezinte cu demnitate statui său, afară dacă numai nu va fi luat dintre bogaţii Belgiei. Din aceştia avem şi noi pe unul, om cu avere personală, avem pe domnul Calimache Catargiu, agentul nostru din Paris, însă domnia sa pe lingă onorariul său sacrifică tot venitul său, şi nu ştiu ca domnul Catargiu să fie cheltuitor sau să facă lux. Ştiu că trăieşte în catul al doilea şi * Din fr. mener un train, a duce o viaţă. 45 are un tren foarte măsurat. Dar, domnilor, şi eu cred că este bine să se facă economie, aceasta unde se poate face, dar nu şi acolo unde nu se poate face economie! De aceea mă declar în contra reducţiunilor propuse12 ! Polemizează cu Ion Cîmpineanu, ministrul de externe. Domnilor senatori, [î]mi pare foarte rău că onor. domn ministru de esterne a recurs la o manoperă care cred că nu-i va profita la Senat. Domnilor, discursul meu se rezumă în două cuvinte : am zis că sînt în principiu pentru această lege, pentru că ea a fost projectată de mine, atunci cînd eram ministru de esterne, însă am adăogat că acest project de lege a ieşit aşa de trunchiat de la Cameră, încît, dacă domnul Cîmpineanu nu va stărui pentru îndreptarea sa în Senat, voi fi silit a vota contra. Am mai zis că domnia sa, ca membru al cabinetului din care făceam parte, de atunci ştia foarte bine că era o necesitate reorganizarea Ministerului de Esterne, căci schimbîndu-se situaţiunea politică a ţârei trebuia să se schimbe neapărat şi organizaţiunea Ministerului de Esterne. N-am putut dar vedea decît cu părere de rău că domnul ministru a primit foarte uşor modificările care s-a introdus legei în Cameră, şi anume adică înlăturarea reorganizării interioare a Ministerului de Esterne. Domnul Cîmpineanu, în loc de a răspunde acestei afirmaţiuni a mele, se agaţă acum de nişte articole secundare modificate de Cameră şi pe care nimenea nu le-a relevat în Senat. Odată pus pe acest tărîm, domnia sa ne-a vorbit refutînd objecţiuni pe care nimeni nu le-a făcut. Domnia sa mi-a făcut efectul acelor jurisconsulţi germani vechi şi pedanţi cari punea dinaintea lor cîte un manechin spre a reprezent[a] un adversar imaginar şi apoi după ce perora ore întregi l-apostrofa de ce nu răspunde şi cu felurite injurii-1 întreba : Aşa e că eşti bătut ? Aşa e că eşti convins ? Aşa e că nu mai ai curajul de a răspunde? (Ilaritate.) T Aşa a făcut şi domnul Cîmpineanu. Mi-a răspuns şi a susţinut că m-a bătut în privinţa unor articole de cari nici am pomenit. Aşa, v-a spus că eu am atacat legea modificată de Cameră pentru că aceasta a otărît [ca] condiţiunile de admisibilitate şi înaintare să fie regulate nu prin un regulament de administraţiune publică, ei printr-o lege. Eu n-am zis nimica despre aceasta, cu toate că aş fi putut arăta domnului Cîmpineanu contradicţiuni cari se găsesc în lucrarea Camerei, care pe de o parte cere o lege, iară pe de altă parte o materie analogă o lasă regulărei administrative. Aceasta rezultă din articolul 26, care zice că denumirea şi clasificările personalului se vor face printr-un regulament special! Aparţinea domnului ministru să lumineze Camera asupra acestei contradicţiuni, domnia sa trebuia să ceară ca Camera să fie consecuentă, adică, dacă i se ridica dreptul ca să reguleze printr-un regulament atribu-ţiunile funcţionarilor, apoi atunci trebuia şters şi articolul 26 ! [î]mi mai impută că eu am făcut legea pentru că Camera a modificat projectul meu de lege, care ar fi enumerat între atribuţiunile consulilor de naţionalitate străină şi acela de a fi oficeri de stare civilă şi judecători ! Yoi observa domniei sale că nu ştiu să fi pronunţat sau să esiste o asemenea enormitate, nu sînt atît de prost spre a nu şti că un străin nu poate să facă funcţiunea de judecător sau de oficer de stare civilă pentru români. Dar zis-am ceva eu în Senat în privinţa modificărilor introduse de Cameră la acest articol? Nu. Merg mai departe. Domnul ministru mai 46 tratează o materie de care asemenea eu n-am vorbit nimic, şi anume mărginirea cazurilor cînd un agent diplomatic poate fi înlocuit. Bar mă voi rosti mai tîrziu despre această cestiune nerădicată de mine. Acum rezum motivele mele pentru a combate lucrarea Camerei deputaţilor. Am zis : organizarea din întru a Ministerului de Esterne este înlăturată. Nu pot primi aceasta. Bar, odată această rezervă pusă, m-a[m] făcut apărătorul legei şi am combătut pe domnul Strat în privinţa reducţiunilor propuse de domnia sa. Bar în faţa atitudinei domnului Cîmpineanu eu nu sînt dator să fiu mai catolic decît papa şi dacă domnului ministru-i convine legea cum este modificată de comitetul Senatului şi n-am decît să o votez, dară eu totuşi socotesc că un ministru care cunoaşte bine cestiunea, care ştie că ceea ce se propune nu este admisibil, acel ministru este dator mai bine să cază lingă lege ! Bară aceasta este treaba domniei sale, nu este treaba mea ! Ceea ce este treaba mea este de a releva tactica domnului Cîmpineanu, carele în loc de a-şi apăra legea se leagă de mine, şi [nu]numai că se leagă de mine, dară se leagă de toate guvernele, de toţi predecesorii domniei sale ! Să-mi permită a-i spune, ca mai bătrîn, că această tehnică nu este cea mai bună ! Aşa, cu ocaziunea unei simple întrebări că ce este cu misiunile estraordinare cînd avem agenţi stabiliţi pe lîngă fiecare putere mare, cu ocaziunea unei simple reflecţiuni că această misiune slăbeşte poziţiunea şi loveşte demnitatea reprezentanţilor noştri, domnul ministru v-a pus înainte cestiunea Arab Tabia13, cestiunea frun-tarielor noastre în Bobrogea. Apoi bine, prudent este, domnule ministru? Opoziţiunea a avut destul tact de n-a adus pînă acum această cestiune înaintea Parlamentului ; nu vi s-a făcut vreo pripită interpelare întrebîndu-vă ce aţi făcut cu graniţele de uscat şi de apă ale Bobrogei. Ce n-a făcut opoziţiunea, aţi făcut dumneavoastră, spunîndu-ne că aţi trămis pe domnul Brătianu la Bondra pentru cestiunea Arab Tabia, aţi scăpat însă din vedere că faceţi un anacronism, sau mai bine zicînd mai multe anacronisme : în adevăr ne-aţi spus că eşti ministru de trei luni şi nu este decît 2 luni, adică de la 23 noiembrie. Mi-aţi mai zis că aţi trămis pe domnul Brătianu la Londra pentru cestiunea Arab Tabia, uitînd că domnul Brătianu este plecat de aici de aproape cincizeci [de] zile, atunci cînd Arab Tabia nu era deloc pe tapet. Curioasă politică aţi mai inventat ! în politica anacronismelor ! Mergerea domnului Bosetti în Italia era regulată încă de cînd eram împreună cu dumneavoastră în minister. Nu cred dară că ambele misiuni făcute totdeodată a avut diferite scopuri, adică domnul Brătianu la Londra pentru regularea cestiunei Arab Tabia şi domnul Bosetti la Borna pentru articolul 7 din Constituţiune14. Bumneata ne-ai mai spus că domnul Brătianu nu a avut altă misiune decît la Londra şi că de aceea te-ai refuzat de a-i da scrisori pentru miniştrii Tisza, Andrassy şi Wadding-ton ! Ei bine, cum se întîmplă că domnul Bimitrie Brătianu s-a oprit la Pesta, unde nu avea scrisori de creanţă; s-a oprit la Yiena, unde asemenea nu era recomandat; s-a oprit la Paris, unde asemenea nu l-am acreditat, şi acolo unde avea scrisori nu s-a dus pînă astăzi, adică la Londra15 ? (Ilaritate.) Nu mai tîrziu decît ieri ne spunea depeşile că domnul Brătianu a fost primit de preşedintele Bepublicei Franceze. Apoi curios agent cul-beca a mai fost şi domnul Bimitrie Brătianu ! îl trimiţi la Londra pentru o cestiune urgentă ca cea a Arab Tabiei şi domnia sa aproape două luni 47 se opreşte la Pesta, la Yiena şi la Paris şi numai la Londra să nu se ducă ! Astfel trataţi dumneavoastră Gestiunile urgente şi curioase succese aveţi a mai dobîndi astfel! Yin acum la aplauzele ce v-aţi dat în privinţa economielor financiare. Nimeni nu v-a interpelat dacă aţi cheltuit mult sau puţin eu măsurile dumneavoastră. Dumneavoastră însă trîmbiţaţi că din spirit de economie aţi avut bani să daţi pentru misiuni, dar nu ’i-aţi cheltuit. Nu am uitat nici un ban din creditul ce ne-a acordat Camera pentru ai patrulea trimestru al anului. Era hotărît să numim miniştri plenipotenţiari pe lingă toate statele străine care vor acredita miniştri plenipotenţiari la Bucureşti; aveam aceasta făgăduinţă şi de la Paris şi de la Eomâ şi de la Berlin, în vederea acestei promisiuni am şi pregătit decrete pentru miniştrii noştri la Berlin, la Borna şi la Paris, dar [dacă] nu le-am dat urmare acestor decrete, dacă promisiunile date ni s-an retras, nu este vina mea. însă în vederea acestor numiri am cerut să sporească onorarul miniştrilor ce aveam a numi dintre agenţii actuali. Consiliul de Miniştri mi-a acordat un credit anume pentru aceasta. Am uzat de dînsul în privinţa miniştrilor din Yiena, Petersburg şi Constantinopol; dacă am fi avut miniştri la Borna şi la Paris, aţi fi putut recurge la acest credit. Neavînd însă miniştri la aceste curţi, nu puteţi dispune de sumele acordate. V-aţi lăudat, dar fără temei. V-aţi mai lăudat că în trei luni aţi cheltuit numai 20 000 franci din fondurile diplomatice 16; eu v-am arătat că nu sînt deeît două luni de cînd sînteţi ministru, prin urmare aţi cheltuit 10 000 franci pe lună, mai atît cit am cheltuit eu. Şi apoi puteţi compara lunele mele eu lunele dumneavoastră? En am cheltuit 150 000 franci într-un an, anul cel mai greu al ministrului de esterne. Cînd am intrat în minister în 1877 am găsit r numai vreo 70 000 franci disponibili, căci de mai mulţi ani fondurile diplomatice lăsau nn neajuns. Astfel a trebuit să iau un avans de vreo 30 000 franci din fondurile anului 1878. Găsindu-mă pe anul acesta numai cu 70 000 franci, Ministerul de Esterne a cerut de la Cameră un credit de 60 000 lei. Acest credit nu s-a votat, dară colegul meu de la interne a dobîndit de Ia Cameră un credit de 200 000 franci: s-a dat ministerului meu 24 000 franci, am mai obţinut de la consiliu un credit de 25 000 franci şi domnul Cîmpineanu a acoperit cheltuielile făcute de mine prin-tr-nn credit de 30 000 franci ce a dobîndit de la Cameră. Astfel dară am avut pentru anul 1878 vreo 150 000 franci fonduri diplomatice. Iată şi întrebuinţarea lor. Am plătit din aceştia corespondenţa Havas, care este de 12 000 franci, am plătit trei luni onorariele agenţiei de la Belgrad, nefiind votate de Cameră; agentului nostru de la Petersburg, cit a şezut acolo, i-am dat cîte două mii lei pe lună mai mult de* alocuţiunile bugetare, plus cheltuielile de drum. Am dat suplimenturi la Paris şi Yiena, cari au trecut peste 20 000 Iei. Sînt persoane care mă ascultă aci în Senat şi cari în misiuni oficioase au luat 15 000 franci. Am trimis misiuni la Petersburg, la Tiflis, la Borna, care toate acestea mi-an absorbit peste 10 000 franci. Am fost îa Congresul de la Berlin17, en cu secretarul ministerului, domnul Gr. Ghica, eu agentul de Ia Petersburg, eu al doilea secretar al agenţiei de Ia Berlin, domnul Beldiman; toate cheltuielile de tipărituri pentru congres şi altele au absorbit 10 000 franci. Sînt atîtea alte cheltuieli făcute prin necesităţi imperioase. Pentru toate * Citeşte: deciî. 48 acestea eu nu am avut decît 150 000 lei şi Dumnezeu ştie ce economii am trebuit să fac ca să-mi ajungă ! ÎTu uitaţi, domnilor, că nici un an nu se poate compara în privinţa cheltuielilor diplomatice cu anii 1877 şi 1878. Ei bine, eu m-am mărginit în cifra de 150 000, cînd în alţi ani şi în timpuri normale fondurile diplomatice s-au suit pînă la 300 000 franci, in vreme cînd toată ochirea naţiunei este îndreptată asupra eestiunilor din afară şi cînd prin urmare liniştea cea mai întreagă domnea în întru, eu am cheltuit 150 000 franci, alţii au cheltuit 300 000 franci şi domnul Cîmpineanu vrea să se recomande că a cheltuit 10 000 franci pe lună, cînd eu am cheltuit 12 000. Eu, domnilor, primesc a vă aduce lista cheltuielilor şi sînt gata să dau seama de toate cheltuielile, afară de vreo şapte mii franci, cari nu-i pot detalia fără să ating susceptibilitatea unor persoane străine. Dară vină şi alţii şi să vă arăte ce au făcut cu sumele cele colosale cari le-au cheltuit. Eu primesc comparaţiunea ! Regret foarte mult că domnu [1] Cîmpineanu a provocat această discuţiune arzătoare, vina este a domniei sale, a aerului său de blmdeţe, de* care, sub pretext de apărare, atacă şi prin urmare provoacă şi îiitîm-pinări. Eu declar domnului Cîmpineanu că mi se pare că este destul două luni de cînd rabd atacurile sale directe şi indirecte, aicea şi aiurea. A venit timpul, iertaţi-mi espresiunea, ca şi în mine să se aprinză berea ! Eu vă rog, domnule ministru, apăraţi-vă cinci vă atac, acesta este dreptul dumneavoastră, nu începeţi însă atacul, nu ne puneţi mai ales pe com-paraţiuni, căci atunci vă încredinţez că superlativul nu va fi în favoarea dumneavoastră ! Revin la lege. în toată discuţiunea urmată ieri, m-am mărginit a apăra opera mea ; project-ul înfăţişat de mine Camerei deputaţilor găsindu-1 stricat, eram în drept să zic că nu mai recunoşteam copilul meu ! Aparţine acum Senatului să zică dacă acest project, cum este modificat, este bun sau rău ! Domnul ministru însă asemenea are toată libertatea de a se mulţumi sau ba cu schimbările făcute în Dealul Mitropoliei18, aceasta este treaba domniei sale; domnia sa este medicul atribuţiunilor sale, este medicul demnitate! sale politice ! Dar şi eu am avut şi am dreptul de a zice că legea aceasta cum ne vine în Senat nu este bună, şi eu dar voi vota în contra ! Nu uite însă domnul Cîmpineanu că eu am fost alăturea cu domnia sa, atunci cînd s-a atins de a îmbunătăţi poziţiiinea financiară a reprezentanţilor noştri în străinătate; în loc însă să vadă în mine un aliat, domnia sa m-a combătut într-un mod care mă mărginesc a zice că nu este cel întîia dată întrebuinţat de domnia sa în privinţa mea. Nu voiesc a-1 califica mai mult şi conchid : legea care am adus-o în dezbaterea Camerei deputaţilor avea de scop organizaţiunea din întru şi din afară a Ministerului de Esterne. Am combătut modificaţiunile introduse. în loc să vedeţi din parte-mi numai un viu interes pentru serviciul public şi o consecuenţă cu mine însumi, dumneavoastră aţi mers pînă acolo incit aţi voit din mine, om autoritar, a face un adversar al disciplinei. Mi-aţi imputat ca o crimă că în projectul meu am determinat cazurile cînd se poate depărta un agent din postul său ! Da ! Am făcut aceasta, conformîndu-mă întru aceasta cu legile analoage din alte ţări, dar am socotit că este bine ca poziţiunea agenţilor noştri să fie bine determinată, să fie apărată în contra capriciilor ministeriale. Camera şi domnul ministru * Citeşte: cu. 4 —c. 347 49 de esterne au hotărît altmintrelea; să le fie de bine ! Dacă domnului ministru actual [î]i convine aceasta, n-am nimic de zis. Dară prin aceasta eu nu voi putea fi taxat de om al dezordinei; nici mi se va face imputări că n-am fost consecinţe cu mine însumi! Am apărat un project de lege pe care l-am făcut alături cu dumneata, domnule Cîmpinene; dumneata l-ai modificat, este treaba dumitale, dară şi treaba mea este să apăr lucrarea mea. Oît pentru cestiunea otarelor Dobrogei, care domnul ministru a adus-o dinaintea Senatului în mod neoportun şi necomplet, [î]mi păstrez dreptul de a reveni la timp asupra cestiunei şi de a cere domnului ministru să ne-o aducă în mod regulat prin înfăţişarea actelor diplomatice !19 „Monitor”, 1879, nr. 27, p. 605, col. 1 — 3; p. 606, col. 2; p. 607, col. 3 — p. . 608, col. 2; nr. 28, p. 640, col.l — p. 641, col. 3. NOTE 1 „Legea suplimentară relativă la legaţiunile şi consulatele române în străinătate, precum şi la administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe” s-a discutat în şedinţa Adunării deputaţilor din 15 ianuarie 1879 („Monitor”, 1879, nr. 12, p. 207 şi urm.). Comitetul delegaţilor o acceptase însă amendată cu numeroase modificări. K. fusese ministru de externe între 4 aprilie 1877 şi 29 noiembrie 1879. 2 Despre activitatea lui I. Strat în calitate de agent diplomatic la Constantinopol vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IlI-a, p. 36, nota 2. 3 Ion Cîmpineanu. 4 Dimitrie Ghica, raportorul proiectului în Adunare, observase dibaci în expunerea de motive: „Noi credem că acest project de lege, cu modificările care i s-au făcut de către noi, ?în comitetul delegaţilor, corespunde cu totul cerinţelor actuale ale ţărei în privinţa relaţiunilor sale ca stat independent cu cele[l]alte state ale Europei, fără a stabili acest sistem de reprezentare pe o bază nepotrivită cu mijloacele noastre”. La administraţia centrală propusese doar adăugirea unui caligraf retribuit cu 200 de lei pe lună. „Denumirea funcţionarilor şi clasificarea hierarhică” aveau să facă obiectul unui regulament special. 5 Ion Cîmpineanu ocupase portofoliul justiţiei de la 25 ianuarie la 23 septembrie 1877, apoi al finanţelor de la 23 septembrie 1877 pînă la 25 noiembrie 1878. 6 V. Boerescu a fost ministru de externe între 28 aprilie 1873 şi 7 noiembrie 1875. Gh. Gostaforu îl precedase între 11 martie 1871 şi 28 aprilie 1873. 7 Pentru Dumitru Brătianu vezi Al. Cretzianu, Din arhiva lui Dumitru Brătianu. Acte şi scrisori din perioada 1840 — 1870..., 2 voi., Bucureşti, 1933 — 1934; N. Iorga, Dumitru Brătianu şi opera lui. O revelaţie politică şi literară, Bucureşti — Vălenii de Munte, 1934. 8 Nicolae Ionescu, care fusese ministru de externe în guvernul I. C. Brătianu de la 24 iulie 1876 la 3 aprilie 1877. 9 D.P. Vioreanu felicitase comitetul delegaţilor pentru acele „modificări foarte utile şi potrivite cu starea noastră şi politică şi financiară”. Comentase apoi vorbele lui K. că, „dacă cineva vrea să fie boier mare, apoi trebuie să facă şi cheltuieli mari”, care, convertite în proverb, însemnau: „Obrazul subţire cu cheltuială se ţine”. El însă venea cu un proverb predicînd modestia: „întinde-te numai pe cît ţine plapuma”. K. i-a replicat: „Ne-am întins prea nult!” D.P.V. pledase pentru reduceri de posturi şi diminuări de onorarii după pilda Greciei, care avea un singur reprezentant la Viena şi Berlin, iar unii din trimişii săi fiind avuţi „nici nu primesc vreo retribuţiune de la stat”. K. a contestat situaţia reprezentanţilor Greciei la Berlin şi Viena: „Te înşeli, are un reprezentant pentru Viena şi Petersburg” şi „are şi un însărcinat de afaceri special”. 10 D.P. Vioreanu pledase călduros pentru înfiinţarea unei legaţii la Atena, căci „trebuie să lucrăm la unirea şi alianţa popoarelor creştine din ambele laturi ale Balcanilor”, lucru posibil doar „avînd la Atena o misiune diplomatică permanentă, care să lucreze cu energie şi nepregetare pentru realizarea acestui scop măreţ”. 11 Patrice de Mac-Mahon, mareşal, preşedinte al Franţei între anii 1873—1879. 50 12 Comitetul delegaţilor Senatului, prin raportorul I. Strat, propusese a fi reduse legaţiile din Atena, Berna şi Bruxelles şi consulatele din Alexandria, capitala Rumeliei, Braşov, Reni, Cernăuţi, Salonic, Sibiu, Orşova, Izmail, Suceava, Vidin şi Timişoara. Rămîneau astfel 8 legaţii (la Berlin, Belgrad, Constantinopol, Londra, Paris, Petersburg, Roma şi Viena) şi 8 consulate (în capitala Bulgariei, la Constantinopol, Budapesta, Rusciuc, Silistra, Varna, Odesa şi Marsilia). 13 Vezi infra p. 311, nota 8. 14 Vezi infra p. 69. 15 Vezi studiul introductiv al volumului. 16 I. Cîmpineanu spusese: ,,în timpii de mult erau fonduri diplomatice pînă la 200 000 franci şi la finitul anului nu rămînea nici o centimă; apoi eu in trei luni de administrare a Ministerului de Esterne n-am cheltuit decît vreo 20 000 franci, cu toate misiunile care a fost, cu toate subvenţiunile care le-am dat, şi pot să justific pină la o centimă de orice am cheltuit şi am rămas sub analogie de 100 000 franci pe an, care se dă guvernului pentru cheltuielile diplomatice”. Şi mai departe avuse un schimb de replici cu K.: „Ion Cimpineanu: Am trăit sub analogie lunară şi afară de aceasta am făcut misiunile din fondul diplomatic pe cînd aveam credit pentru acele misiuni şi pe care le-am anulat. K.: Nu l-aţi avut. Ion Cîmpineanu: Onor. domnule Kogălniceanu, afirm că dumneavoastră aţi deschis creditul cînd eraţi ministru de esterne. K.: Acum voi proba. Ion Cîmpineanu: Domnilor, sub beneficiul de verificare, însă spre a nu complica cestiunea, persist în ceea ce am zis: am rămas cu cheltuielile făcute de mine în trei luni”. 17 Pentru misiunea lui K. la Congresul de la Berlin vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a. 18 Sediul Adunării deputaţilor. 19 I. Cîmpineanu a replicat foarte cumpătat lui K.: ,,Nu mi-a intrat în minte săzvîrl o bănuială, să fac vreo insinuare contra onor. domnului Kogălniceanu, însă-1 rog să ţină cont că nu numai dumnealui a vorbit contra acestei legi şi că am răspuns în acelaşi timp şi domnului Iepureanu, care zicea că din fondurile diplomatice procopsim pe amicii noştri”. K. i-a răspuns: ,,Eu n-am zis aceasta”. Proiectul guvernului a fost aprobat de Senat, în vreme ce acela amendat de comitetul delegaţilor a fost respins cu 26 de voturi împotrivă şi 19 pentru. Legea sancţionată de domn s-a publicat la 14/26 februarie 1879, adăugînd-se în numărul legaţiilor şi cea de la Atena („Monitor”, 1879, nr. 35, p. 865 şi urm.). Intervenţii pe marginea interpelării lui Vasile Boereseu privitoare la despăgubirea oraşului Giurgiu, afectat de bombardamente în timpul războiului* Sînt dator să dau oareeari lămuriri1 pe lingă cele date de domnul preşedinte al consiliului. Guvernul rus prin tratatul său a statornicit o sumă foarte însemnată pentru aceia cărora li s-au cauzat pagube, însă guvernul rus adăugea că această sumă este pentru supuşii săi cari au suferit pagube din cauza rezbelului. Domnul preşedinte al consiliului: Aşa este. Noi, într-adevăr, necontenit am stăruit şi am zis că nn trupele române au bombardat Busciucul şi au atras bombele turceşti asupra Giurgiului. Guvernul rus a susţinut pînă acum totdeauna că este gata să Şedinţa din 2 februarie 1874. Senatul României. intre în înţelegere cu guvernul român şi că recunoaşte în principiu să despăgubească pe cetăţenii români de pagubele cari le-au cauzat armatele rosiene, precum : împiedicări, deturnări, închirieri, cuartiruiri etc. Guvernul rus însă pînă acum n-a primit să despăgubească şi de pagubile făcute de oştirea Turciei prin bombardare, zicînd că şi noi am fost beligeranţi cu Turcia. Domnul G. Leca: Noi n-am luat despăgubirile de rezbel. Ş-a prevăzut prin tratat ca să cerem singuri. (Ilaritate.) însă nu este drept pînă se va hotărî cestiunea de principiu dacă Busia trebuie să despăgubească pe Bomânia bombardată, sau Turcia; şi pînă ce acel principiu se va traduce în fapt pozitiv, nu este drept ca pentru cele două sau trei oraşe cari sînt de-a lungul Dunărei şi cari au suferit foarte mult prin bombardare să nu fie locuitorii despăgubiţi de pagubele cari le-au suferit, cari sînt foarte mari şi cari trebuie bine constatate. Domnul Ap. Grâjdânescu: Pagubele sînt foarte mari, am lista aci. Puteţi să aveţi toate listele, de la listă şi pînă la constatare este o mare deosebire. Eu cred că guvernul ar face bine ca să facă o nouă constatare serioasă şi să nu despăgubească decît de adevăratele stricăciuni, şi chiar pe acestea cu oarecare scădere. Domnul Ap. Grâjdânescu: Trebuiesc în total despăgubiţi. Dumneavoastră ca reprezentant al Giurgiului, mai ales acum în ajunul alegerilor, aveţi interes să ridicaţi această cestiune locală; eu sînt neinteresat într-această cestiune şi, dacă aţi fi avut mai multă pacienţă ? să* mă ascultaţi, atunci mi-aţi fi fost recunoscător căci aţi fi văzut că apăr cauza Giurgiului. Socotesc dară că guvernul ar face bine să orînduiască o comisiune care să cerceteze pagubele cauzate prin bombardamente. Domnul Ap. Grâjdânescu: Tocmai aceasta am propus şi eu de mult. Zelul dumneavoastră pentru Giurgiu vă împinge prea departe. Ziceam, domnilor, ca guvernul să orînduiască o comisiune... Domnul Ap. Grâjdânescu: Aşa e şi votul Senatului dat în urma interpelărei mele. Cînd voi fi la Giurgiu, înţeleg să mă întrerupi, dară acum am să rog pe domnul preşedinte ca să vă invite să-mi daţi puţină ascultare şi veţi vedea că sînt aliatul dumitale. Eepet dară şi rog pe guvern să rînduiască o comisiune care să cerceteze în realitate pagubele ocazionate prin bombardare — nu şi prin părăsirea oraşului —, şi aceasta nu mai pentru Giurgiu, căci sînt trei oraşe care au avut această soartă : Calafatul, Giurgiu şi Olteniţa. Pentru aceste trei oraşe cred că ţara va face un act de dreptate să plătească pagubele şi pe urmă guvernul, cînd va încasa banii de unde se cuvine, va fi dezdăunat la rîndul său. Cred că guvernul se va asocia cu ideea aceasta de a se constata în realitate pagubele făcute şi a se despăgubi aceste oraşe, cari au păgubit pentru Eomânia întreagă, căci nu este drept să plătească numai acele 52 oraşe singure marele bun, independinţa, care am dobîndit-o cu sîngele nostru. Replică lui Ap. Grâjdânescu2. Văd că domnul Grâjdânescu a ţinut să sfîrşească că pagubele au provenit prin bombardare şi că nu se mai pot constata. Ei bine, aceste trebuie să se constate; căci, în ceea ce priveşte pagubele provenite din cauza armatelor ruseşti şi cum zice că au intrat cu caii în casele zugrăvite, aceste trebuie constatate, căci guvernul rusesc nu se opune a despăgubi de pagubele cauzate de armata sa. Prin urmare, toate acestea trebuiesc constatate. Dară ce altceva am cerut eu, decît tot ce a zis şi domnul Grăjdănescu la sfîrşit ! S-a făcut constatări unilaterale, au făcut parti-colarii constatările ce au voit. Acum guvernul are dreptul şi datoria să facă o cercetare conştiincioasă la faţa locului, pentru ca în urmă să vină să se ceară parale. Eău domnul Grăjdănescu a apărat această cauză şi a pus-o sub a sa sîntă pază, zicînd că sînt milioane, căci atunci ţara se va înspăimînta auzind de milioane. Dacă dumnealui venea cu sume mai mici, atunci ajungea la scopul său, care este şi al Senatului şi al ţărei, de a despăgubi pe acei oameni de pagubele aduse prin bombardare. Cît pentru cele[l]alte pagube cauzate de armatele ruseşti, cum a zis domnul ministru, se urmează corespondenţa cu Eusia pentru a se obţine despăgubirile. Domnul preşedinte al consiliului, I. Brătianu: Domnilor, mai întîi această cestiune este de domeniul afacerilor străine, de aceea mulţumesc domnului Kogălniceanu că a luat cuvîntul. Dară cu toate acestea onor. domnul Grăjdănescu, care zice că ministerul a pus la delă* toate constatările şi tot domnia sa vine şi spune că s-au numit comisiuni unde a luat parte primarul şi ingineri. S-a dat ordine ... Domnul Grâjdânescu: Nu de dumneavoastră! S-a dat ordine în această privinţă atît de Ministerul de Interne, cît şi de cel de esteme3. * Dosar. „Monitor”, 1879, nr. 32, p. 765, col. 3 — p. 766, col. 3. NOTE 1 V. Boerescu interpelase asupra despăgubirii deoarece mai mult decît alte oraşe Giur-giul avusese de suferit, căci fusese bombardat de turcii din Rusciuc şi apoi ocupat de ruşi. El insistase asupra pagubelor directe, nu a celor determinate; de stagnarea afacerilor comerciale sau de părăsirea locuinţelor. I.C. Brătianu îi replicase că Giurgiu! suferise din cauza conflictului între ruşi şi turci şi guvernul convenise ca despăgubirea s-o dea ruşii; aceştia nu-şi precizaseră punctul de vedere asupra cazurilor susceptibile a beneficia de ajutor, cu excepţia marilor proprietăţi funciare. K., vechi oponent al lui V.B., nu scapă ocazia să-l înţepe cînd acesta vorbise cu atîta ardoare în favoarea ialomiţenilor; o mai făcuse de altfel şi in legătură cu instalarea biroului vamal la Giurgiu, fiind secondat în această cerere de N. Gămărăşescu. K. observase atunci maliţios; ,,Domnule preşedinte, de dimineaţă de cînd ne-am adunat, domnul Boerescu a vorbit în favoarea Ialomiţei, preşedintele comisiunei depetiţiuni a dat lămuriri asupra lucrărilor sale, Senatul i-a adresat mulţumiri; vine şi domnul Cămărăşescu care ne vorbeşte tot în această cestiune, apoi ne faceţi pe toţi să ne ducem la Ialomiţa!”. 2 Ap. Grăjdănescu amintise că Senatul a votat în unanimitate încă la 27 ianuarie 1878 despăgubirea Giurgiului şi a Calafatului, dar hotărîrea se pusese la dosar. A revenit la 7 aprilie 53 acelaşi an, dar I.G. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a răspuns că războiul nu se Încheiase, aşa încît giurgiuvenii trebuiau să mai aştepte. A.G. declarase emfatic: ,,Eu nu am fost mulţumit cu împletitele cuvinte politice ale domnului Brătianu’5, care mai era şi reprezentantul colegiului I Vlaşca! După evaluările prefecturii, pagubele erau, pînă la 11 ianuarie 1879, de 1 109 365 de franci. E adevărat că locuitorii nu putuseră aştepta ajutor din afară şi împrumutîndu-se sau ,,punînd cerceii din urechi amanet” îşi reparaseră casele, spre a avea unde se adăposti. El încheiase amărît: ,,Nu rămîne, poate, decît să acţioneze pe guvern în judecată ca să plătească”. 3 Incidentul s-a închis după replica primului ministru, care a stîrnit ilaritate: „Domnilor, nu vorbesc mai mult, căci nu după această tribună-mi voi pune candidatura la Giurgiu!”’ jDiscută pe marginea proiectului de lege privind responsabilitatea miniştrilor * Domnilor, en eram în sala de conferinţă şi nici nu aveam gînd să iau parte la această discuţiune, cu atît mai mult că legea aceasta, îmi spune domnul Ghermani, s-a votat în Cameră cînd eram încă ministru1. Fac apel la domnul Stătescu ca să spună dacă în cestiuni din întru sau în cestiuni de legiferare ea aceasta m-am amestecat vreodată, cu toate că iau solidaritatea întru cît mă priveşte. După invitarea ce mi s-a făcut însă ca să iau cuvîntul spre a aduce luminile mele, mi-am aruncat ochii asupra legei... Ei bine, eu cred, domnilor că, dacă este să facem o lege care să aibă un scop serios şi mîntuitor, să o facem să osîndească pe miniştri cînd calcă legea, dar totodată şi mai nainte de toate să-i şi apărăm de nedreptate. Toată lumea este deprinsă de sus pînă jos a arunca piatra ministrului, numai pentru că ţine puterea în mînă. Eu, domnilor, am trecut printr-o şcoală dură, prin urmare vorbesc într-un chip esperimentat. Legea cum este înfăţişată, dacă ar fi fost votată şi sancţionată, atunci pe onor. meu fost preşedinte şi pe mine, cînd n-am mai fi fost la putere şi cînd ar fi venit partea adversă cu legea aceasta în mînă2, ne-ar fi trimis de-a dreptul nu la puşcărie, ci de-a dreptul la ocnă, căci cu această lege toate faptele de cari ne fălim, acele fapte în mîna adversarilor noştri ar fi nişte crime de les-naţiune ! Am trecut Dunărea, am făcut eonvenţiu-nea de la 4 aprilie 1877 şi rezultatul a fost perderea Basarabiei, o fatalitate pe care nici un ministru n-ar fi putut s-o împedice; şi ne-ar fi fost imputat nouă ca o crimă cu intenţiune direct sau indirect3. Iată pentru ce eu cel dintîi voiesc ca succesorii mei să nu fie în cazul în care ca prin urechile acului am trecut eu, ca să nu fie victima acestei legi foarte periculoasă în mîna adversarilor. Iată de ce voiesc să fie o lege care mai nainte de toate să fie cumpănă dreaptă, să pedepsească ce este de pedepsit, însă să apere pe ministru [1] onest de răzbunarea adversarilor săi ajunşi la putere. Iată ce mă face să rog pe fostul meu preşedinte şi coleg ca domnia sa, neapărat, dimpreună cu domnul ministru de justiţie — al căruia simţ de dreptate-1 cunosc, căci aci nu facem cestiune de partit —, să convie să facem o lege care să fie binefăcătoare pentru ţară, care să pedepsească faptele nedemne şi criminale ale ministrului, dară * Şedinţa din 6 februarie 1879. Senatul României. 54 totodată să apere pe acei miniştri oneşti cari an avut nenorocirea de a ii miniştri, pentru că, domnilor, cum a spus-o foarte bine principele Dimi-trie Gbica, veţi găsi miniştri, dară veţi găsi miniştri cu botărîrea să facă cu această lege ce va face şi cu Constituţiunea ţărei. Socotesc că legea n-ar perde întru nimic dacă ar fi mai lămurită în textul ei şi dacă nu s-ar zice cuvinte vagi ca acestea : ,,prin presiuni, siluiri, făgăduieli, direct sau indirect” etc., care sînt atît de drastice încît pot deveni o armă periculoasă în mîna adversarilor politici ai unui ministru oricare. Apoi ca să înţelegeţi mai bine ce însemnează şi aceste cuvinte : ,,direct sau indirect” n-am decît să vă dau un esemplu : eu sînt ministru, dară totdeodată sînt şi alegător, sînt român; vine cineva la mine şi întreabă * de curiozitate : cine se alege în judeţul dumneavoastră ? Şi-mi răspunde : domnul cutare; eu însă, plimbîndu-mă prin Cameră şi conver-sînd ca alegător, spui că cutare are mai multă şansă. Ei bine, aceste cuvinte sînt de ajuns ca să mă trimiţă la puşcărie ! Apoi, vă întreb: serioasă este o asemenea lege ? De aceea vă rog : gîndiţi-vă şi faceţi o lege serioasă, care să fie o adevărată lege, care să se poată esecuta, iară nu faceţi o lege care de la început este lovită de scutelnicire. * Citeşte: întreb. „Monitor”, 1879, nr. 36, p. 902, coL 2 — p. 903, col. 1. NOTE 1 Necesitatea unei asemenea legi s-a pus cu acuitate în iulie 1876, cînd Adunarea votase darea în judecată a guvernului Lascăr Catargiu. în ciuda stăruinţelor care s-au pus, inculparea formaţiunii ministeriale conservatoare nu a avut loc deoarece lipsea temeiul juridic, în speţă o lege a responsabilităţii ministeriale (vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 208—209); ea a fost adusă în discuţie în ianuarie 1877 (ibidem, p. 236 şi urm.) şi trecută prin Adunare în februarie 1878. 2 în legătură cu aceste momente, ibidem, passim. 3 încă înainte de a lua propriu-zis cuvîntul, K. observase pe marginea alineatului b din articolul II (,,care direct sau indirect, prin presiuni, siluiri, făgăduieli, fraudă, patronare de candidaţi sau prin orice alte mijloace ar împiedica sau ar încerca să împiedice liberul şi sincerul eserciţiu al dreptului electoral al cetăţenilor”): ,,Gu aceste cuvinte direct sau indirect, cu pasiunile noastre şi cu temperamentul nostru [îţi vom trimite pe miniştri direct la puşcărie! Şi cel mai bun mijloc ca să scape miniştrii de această calamitate este ca pe timpul alegerilor să fugă din ţară. (Ilaritate.)”. Iar la precizarea raportorului Al. Giani că „cuvintele de direct sau indirect se raportă la faptele determinate prin articolul acesta”, K. a răspuns sec: „Sensul este prea larg”. Articolul II suna aşa: „Afară de cazurile cari intră în prevederile articolului I, se va pedepsi cu detenţiunea prevăzută de Codul penal şi cu interdicţiune pe toată viaţa de a mai ocupa funcţiuni publice ministrul...” (urma alineatul al 2-lea: „care direct sau indirect” etc.)* Lămuriri în legătură cu comenzile de armament făcute la unele fabrici franceze. Pe marginea unei interpelări a lui D. P. Vioreanu * Domnilor, intervin şi en în această discuţiune1 pentru că am şi eu partea mea de răspundere; şi pentru împrospătarea memoriei actualului domn ministru de rezbel2 îi voi spune că rînduirea comisiunii era pe tapet * Şedinţa din 15 februarie 1879. Senatul României. 55 încă de'cînd eram eu în minister, în urma conferinţii care s-a ţinut în Consiliul de Miniştri. Şi dacă s-a suspendat atunci comisiunea este tocmai pentru că, ca ministru de esterne, am fost invitat pe preşedintele consiliului să telegrafieze agentului nostru de la Paris să roage pe domnul colonel Dabija, care se găsea atunci acolo, să vadă ce se petrece Ia fabrica care luase asupră-şi însărcinarea de a ne fabrica armele. Nu intru în fond, dar zic că acea comisiune nu este o comisiune personală, ci o comisiune care a făcut o lucrare foarte importantă, tehnică, şi totdeodată care a studiat Gestiunea de Ia început, a studiat contractul şi caietul de însărcinări şi prin urmare deciziunea Consiliului de Miniştri, corespondenţa şi rapoartele de care ţara are trebuinţă, căci s-a făcut de acea comisiune mai multe rapoarte, nu numai unul, toate aceste documente, zic, nu se poate refuza Senatului şi ţării. Dacă vor fi ceva lucrări secrete, nu avem decît să ne constituim în comitet secret, cu toate că în cestiuni de contracte eu nu înţeleg comitet secret ca în eestiunile internaţionale. Aici nu e vorba de o eestiune internaţională. Aderez dar la propunerea domnului ministru de rezbel să suspendăm şedinţa pentru ca domnia sa să telegrafieze domnului Brătianu spre a-i cere această lucrare, căci aceasta nu este o lucrare particolară, comisiunea este numită de Ministerul de Eezbel în mod oficial, comisiunea a lucrat în mod oficial, a făcut mai multe raporturi şi în dosar se inferează la dînsele şi chiar se propune de a se da soroace noi. Prin urmare, cestiunea merită atenţiunea ţârei şi dacă iau parte în această discuţiune este că în nefiinţa- domnului Brătianu, cînd ţineam locnl de preşedinte ai consiliului, eu am fost cel dinţii care am făcut cererea către ţară şi îndemnul la subscrierea pentru arme şi, prin urmare, am şi eu partea mea de răspundere pentru acel bani, pe care T ţara i-a dat în încrederea miniştrilor cari au făcut apel la dînsa.3 „Monitor”, 1879, nr. 39, p. 993, col. 3 — p. 994, col. 1. NOTE 1 D.P. Vioreanu solicitase Senatului o serie de documente pentru a-şi putea formula intervenţia; în esenţă, el cerea explicaţii în legătură cu contractul pentru livrarea de armament. Insinuase că unii ofertanţi fuseseră îndepărtaţi, deşi au dat preţuri mai avantajoase. 2 Ministru de război era colonelul Nicolae Dabija, care explicase că în această problemă Consiliul de Miniştri se ghidase după concluziile comisiei constituite în acest scop, condusă de colonelul C. Angelescu. 3 Chestiunea s-a aminat. Intervenţii asupra unor articole din proiectul de lege pentru administrarea domeniilor statului * Domnilor, v-aş ruga să ştergeţi acest articol1 căci este fatal, deoarece aţi primit principiul, care de la acest consiliu de administraţie va merge prin contagiune şi la Cameră, ca majoritatea să dea afară minoritatea. * Şedinţa din 16 februarie 1879. Senatul României. 56 Aceasta s-a văzut uneori în Cameră, nu trebuie să. se vadă în administraţie ! Sînt şapte membri, din care doi sau trei au o opiniune bună, cei[l]alţi înmajoritate se adună la un loc, încheie un proces-verbal şi-i dă afară î înţeleg să-i dea afară Consiliul de Miniştri pe cei numiţi de guvern, să-i dea afară Senatul sau Camera pe cei numiţi de dînşii, clară, sa vie chiar consiliul de administraţie să-şi mănînce colegii singur, nu înţeleg aceasta ! Este un principiu care nu cunosc că esistă în verio legislaţiune, vă rog să-l înlocuiţi. Din nou asupra articolului 16, după explicaţiile raportorului L Ghicd1. Sînt recunoscător de esplicaţiile care le-a dat onor, raportor, dccît acele esplicări nu figurează în projectul de lege şi esplicările domniei sale n-au făcut decît a întări cele zise de onor, domn Yoinov3, de mine, şi de aceea sper că aceasta este şi opiniunea onor. Senat ca să modifice articolul. Dar iarăşi n-aş primi eu să fac această deosebire : că numai reprezentanţii Senatului şi ai Camerei să fie irevocabili, iar cei numiţi de domn să nu fie, căci atunci reprezentanţii Camerelor s-ar putea uni la un loc ca să dea afară pe cei numiţi de domn ! Eu cred că acei cari se vor numi de domn vor fi oameni de merit şi speciali, căci ştim foarte bine că o numire individuală poate să fie mai bună decît cînd este vorba de o alegere prin majoritate. Eu socotesc că, o dată ce aceştia sînt numiţi, toţi trebuie să fie în aceeaşi poziţiune de stabilitate. Să punem dar un termen de cinci ani şi în acest termen acei oameni, chiar dacă nu vor fi speciali, se vor face. O voce: Trei ani este destul. Nu trei ani, ci cinei. Domnul N. Voinou: Să punem patru ani, cit este legislatura. Fie patra ani, cit este legislatura', însă în intervalul acesta ei să nu poată fi destituiţi decît pentru vină vegheată, cunoscută de către ministrul de finance; şi dacă ministrul de finance va găsi că aceia care s-au numit de către domnitor au demeritat de încrederea domnitorului, el prin încheierea Consiliului de Miniştri să ceară de la domnitor depărtarea şi darea lor în judecată. Acei care sînt numiţi de Senat sau de Cameră, după cererea ministrului de finance, să vor trămite ia Senat sau la Cameră şi aceste corpuri vor opina. Astfel veţi avea o administraţiune independentă şi responsabilă; şi responsabilă în realitate, fiindcă va fi răspunzătoare dinaintea legei, dinaintea Corpului care l-a numit, iară. nu responsabilă dinaintea unei majorităţi de colegi ai acei administraţii, care de multe ori se va împărechea ea să dea pe minoritate afară, în urma acestor consideraţiuni voi avea onoarea să propun un amendament4, însă vă rog ca să binevoiţi a suspenda şedinţa pentru cinci minute ca să-l redactez. La articolul 2O5. Domnilor, am auzit cele ce se petrece si la societăţile comerciale şi la societăţile anonime, care au un consiliu de administraţiune. Să ne lămurim bine că acest consiliu nu administrează, nici especliază, el este chemat, asupra cererii directorului, ca să se rostească asupra unor cazuri. Aşadar, nu se cuvine să primim principiu! ca majoritatea să fie de trei, dacă se vor aduna patra şi dacă se vor înţelege, pentru că 57 smt afaceri urgente. Dacă cei patra nu se vor înţelege, atunci afacerile se vor amina pentu a veni şi ceilalţi ca să formeze majoritatea de patru. Departe de a fi această măsură o împedicare la lucrări, este o siguranţă ca totdeauna să fie patru voturi; de aceea-mi permit a susţine amendamentul domnului Voinov şi rog şi eu pe onor. domn raportor să binevoiască a înţelege justa noastră cerere6. ,,Monitor'', 1879, nr. 42, p. 1084,. col. 1, 3 — p. 1 085, col. 1, 2 — 3, NOTE 1 Textul legii s-a publicat în „Monitor”, 1879, nr. 41, p. 1 052 şi urm. Se discuta articolul 16: „Membrii consiliului de administraţie sînt revocabili după cererea motivată a consiliului de administraţie prin jurnalul încheiat în şedinţă publică.” 2 I. Ghica precizase că revocarea nu-i privea pe membrii numiţi de Cameră sau de Senat, ci pe cei numiţi de guvern şi confirmaţi de domn, „la caz cînd ar fi incapabili sau nedemni”, dar culpa trebuia stabilită nu după „capriciul ministrului”, ci printr-o justificare a consiliului de administraţie. Propusese în consecinţă o modificare a textului: „Membrii consiliului de administraţie* cei numiţi de guvern, sînt revocabili etc”. 3 N. Voinov spusese că în cazul deputaţilor şi senatorilor încetarea mandatului lor în reprezentaţiunea ţării nu înseamnă şi revocarea din consiliul de administraţie al domeniilor. Era necesar să se dea un termen, de pildă cinci ani, în care să nu poată fi revocat nici un deputat sau senator din consiliul de administraţie. 4 Amendamentul lui K„ acceptat de Senat, era următorul: „Membrii consiliului de administraţiune sînt numiţi sau aleşi pe termen de patru ani, ei pot fi renumiţi sau realeşi. în cursul funcţiune! lor ei nu sînt revocabili decît pentru cazuri de nedemnitate sau rea-credinţă, constatate acestea după cererea motivată a ministrului de finance şi prin hotărîre r judecătorească. Pe tot timpul procesului membrul urmărit este suspendat de drept”. 5 Articolul 20 prevedea: „Deciziunile consiliului de administraţiune se iau cu majoritate de cel puţin trei voturi, cînd sînt prezenţi mai puţin de cinci membri, iară cînd sînt mai mulţi de cinci deciziunile nu sînt valabile decît dacă nu vor întruni cel puţin patru voturi. Minoritatea îşi va motiva totdeauna opiniunea sa în scris. Deliberaţiile se constată prin procese-verbale înscrise în un registru, subscrise şi de membrii care au fost prezenţi în şedinţă”. 6 N. Voinov a făcut o propunere, primită de Senat: „Deciziunileconsiliului de adminis-traţiune se iau totdeauna cu majoritate de cel puţin patru voturi”. Interpelează guvernul în legătură eu trasarea frontierei în Dobrogea * Domnilor senatori, peste dona zile se împlinesc trei luni de cînd pe aceste bănci a venit un nou minister1. Caracteristica noului minister a fost, mai cu osebire, în schimbarea titularului Ministerului din Afară. De trei luni de zile s-au petrecut acte importante în afacerile noastre esterioare. Aceste acte importante au izvorît, mai cu deosebire, prin tra- * Şedinţa din 20 februarie 1879. Senatul României. 58 .gerea fruntarielor noastre în Dobrogea2. S-au tras fruntarii despre Basarabia pe apă; s-au tras fruntarii despre Bulgaria pe uscat. Eram în drept a şti cum ambele cestiuni s-au rezolvat. Ministerul a socotit de cuviinţă — nu-i fac nici o imputare, poate că cestiunile sînt încă pendinte — de a nu pune ţara în poziţiune de a cunoaşte ce s-a făcut cu acele fruntarii: sînt ele definitive? Sînt ele primite de Europa sau nu ? Faptul constatat este însă că noi am văzut prin ziare străine mai multe acte cari, dacă nu sînt contestate de minister, sintem în drept a le crede veridice. Am văzut un proces-verbal încheiat intre comisarul român şi cel rus, prin care se regulează fruntaria despre Basarabia. Asupra acestui proces-verbal — dacă este esact — [î]mi voi face rezervele mele. în cît s-atinge de fruntaria de pe uscat, am văzut un fapt important — nu-1 calific, decît mă mărginesc numai a-1 arăta —, am văzut un punct de pe fruntarie ocupat de oştirea noastră şi am văzut [că] acel punct era deşertat de oştirea noastră. Domnilor, cînd' am văzut iarăşi un act de o mare importanţă, pe nare nu-1 caracterizez, cînd am văzut, zic, pe ministru [1] reşedinţe al Busiei chemat şi înlocuit nu printr-un alt ministru, ci printr-un charge :dJaffaires, şi cînd iarăşi am văzut (şi acest act iarăşi nu-1 caracterizez) că ministrul nostru plenipotenţiar de la Petersburg ar fi pe cale de a-şi părăsi postul, nu ştim în ce calitate, ca concediu sau ca rechemare etc., atunci rn-am îngrijit, şi nu este de tăgăduit, domnilor, că asemenea acte sînt de natură a îngriji naţiunea, căci noi socotim că odată semnat Tratatul de Berlin, bine sau rău, trebuia să se restabilească relaţiunile noastre cu puterile vecine pe un picior de cea mai mare armonie, negreşit fără sacrificiul vreunui drept al ţârei. Pe cînd noi avem atîta greutate, atîta supărare cu multe puteri cari ne pun cuţitul la gît pentru articolul 73, să mai avem supărare şi cu o altă putere, care recunoaşte deja independenţa noastră ? Pentru aceste cuvinte dară socot că ţara şi Corpurile legiuitoare sînt în drept a cunoaşte ce a făcut guvernul, căci ceea ce va fi făcut guvernul nu are durata cît va ţine un minister, ci are durata posterităţei. Prin urmare, zic că, dacă găseşte domnul ministru de esterne oportun şi fără a jicni marşa lucrărilor cererea mea, pe care o socot utilă şi cuviincioasă pentru reprezentaţiunea naţională, atunci să binevoiască să comunice şi Senatului, în modul care-i va conveni, corespondenţa diplomatică, pentru ca să ştim şi noi unde ne aflăm în privinţa fruntarielor despre Basarabia şi despre Dobrogea şi a relaţiunilor noastre esterioare. După ce voi auzi pe domnul ministru, [î]mi păstrez dreptul de replică. Domnul ministru de finance, D. Sturdza: Domnilor, domnul ministru de esterne este ţinut 3a Cameră în nişte dezbateri foarte importante şi de aceea voi avea onoare de a răspunde eu domnului interpelant. Gestiunea fruntarielor noastre, atît despre Basarabia, cît şi despre Dobrogea, este încă pînă astăzi pendinte şi domnul Kogălniceanu va înţelege foarte bine că nu putem depune actele pe biroul onor. Senat, însă guvernul este gata a da toate desluşirile în secţiuni unite sau la o comisiune ce va numi, aceasta o lăsăm la aprecierea Senatului; şi cred că acest răspuns va satisface pe domnul interpelant. Sînt satisfăcut şi rămîne ca onor. Senat să hotărască cum va voi. Domnul N. Voinov: Fiindcă onor. domnul ministru ne zice că se poate arăta piesele diplomatice în secţiuni unite sau unei comisiuni, eu cred că se poate admite de Senat secţiunile unite şi domnul ministru să ne destineze ziua. Voci: Da, da, în secţiuni unite! 59 Guvernul va binevoi a ne comunica ziua, care în orice caz va fi mîine sau poimîine, căci peste trei zile, cu părere de rău, nu voi putea lua parte la şedinţe, fiind nevoit să plec afară, şi, dacă nu se va tine secţiunile unite mîine, atunci rog să se amine pentru săptămîna viitoare. Domnul ministru [aZ] financelor: Voi lua înţelegere cu colegii mei şi cred că se va da satisfacţie domnului interpelator. Domnul vicepreşedinte: Aţi auzit că domnul interpelator este gata să plece afara; poimîine ne vom ocupa de alegerea episcopului de Roman, atunci cum răniîne? Voci: Atunci mîine! Atunci să se ştie pe mîine4. ,,Monitor”, 1879, nr. 44, p. 1 156, col. 2—3. NOTE 1 Ministerul I.C. Brătianu. format la 25 noiembrie 1878, in care portofoliul externelor era deţinut de Ion Cîmpineanu. 2 Vezi studiul introductiv. 3 Vezi infra, p. 69. 4 A doua zi K. a venit cu următoarea precizare; ,, Domnii or, într-un mod formal vin a vă declara că, in urmarea înţelegerii ce am avut cu domnul ministru de esterne că nu ar putea vreo două zile să răspundă Ia interpelarea mea în privinţa înfăţişărei actelor diplomatice, eu am consimţit la această amînare; însă-mi completez cererea ca cu aceeaşi ocaziune biuroul să ceară la Ministerul de Rezbel ordinul dat comandantului militar al Dobrogei pentru ocuparea şi deşertarea Arab Tabiei” („Monitor”, 1879, nr. 45, p. 1 242, col. 2). Pledează pentru prezentarea de către guvern a Glosarelor referitoare la construcţia liniei ferate Ploieşti—Predeal. In favoarea interpelării lui A. Zisu * Nu înţeleg, vă mărturisesc curat, pentru ce atîta discuţiune şi din partea băncei ministeriale, şi din partea noastră. Regulamentul nostru este pozitiv şi chiar un vot al Senatului n-ar putea să lipsească pe un senator1 de dreptul care i-1 dă regulamentul. Domnilor, afară de cestiunea de drept, a venit domnul Zisu şi a înlăturat toate objecţiunile; domnia sa a zis : să-mi daţi dosarele pentru 48 ore; daca este prea mult, pentru 24 ore. Ce termen mai scurt voieşte domnul ministru? Dar im este Anibal la porţile noastre ea să se refuze de ministru aducerea dosarelor în cestiune ! Şi de ce să se deranjeze senatorul în loc de registrator? Dar mai bine se vor deranja dosarele împreună cu domnul registrator a veni aci, căci regulamentul Senatului este pozitiv, decît să îndatorăm pe senator să facă o plimbare, la care nu-1 îndatoreşte nici poziţiunea sa, nici regulamentul. Mi se pare lucru curios în această cestiune; alaltăieri ni s-a refuzat un memoriu oficial relativ la cumpărarea armelor, sub cuvînt că este personal şi luat de un ministru care nu mai este ministru de rezbel! Acum ni se refuză aceste dosare, fiind trebuincioase neapărat, căci alminterea cade răspunderea pe Senat; curios mod de a se argumenta ! Dacă în cestiune de arme, de * Şedinţa din 21 februarie 1879. Senatul României. 60 contract, de linie ferată, se fac asemenea objecţmni, ce va fi cînd vom cere documentele diplomatice ? Acolo înţeleg să se zică să nu se divulge afacerea fiind pendinte; dar în cestiunea de esecutare de contract, în cestiune de arme, în cestiune de şosele nu înţeleg aceasta; din contra, socotesc că onor. domni miniştri, in urma cuvintelor noastre, vor binevoi a arăta că dumnealor sînt cei întîi care doresc ca lumina să se facă. Domnul Zisu cere dosarele pe un termen foarte scurt, să hotărască domnul ministru a da acele dosare pentru mîine. Eu aş protesta chiar în contra votului care s-ar da de Senat în această privinţă, de a se refuza dosarele, căci este lucru pozitiv, categoric în regulamentul nostru, şi aci este vorba de un drept constituţional la care cu toţii trebuie să ţinem. Replică lui E. Stâtescu2, ministrul justiţiei. Domnilor, onor. meu amic, domnul Stătescu, ministrul justiţiei, a zis, cu drept cuvînt, că nu înţelege pentru ce această discuţiune pentru o cestiune cu totul mică; în adevăr, şi eu mă întreb, şi nu înţeleg, pentru ce atîta discuţiune pentru o cestiune atît de mică din partea ministerului, căci mine, cînd se va publica în „Monitor oficial” aceste dezbateri, ce se va zice cînd se va vedea că banca ministerială a vorbit de cinci ori, adică că a vorbit mai mult decît sprijinitorii interpelaţiunei ? însă, domnilor, aci nu este vorba de o cestiune mică, este vorba de o cestiune de principiu, de drept constituţional, şi regret că ea se rădică după 20 de ani de eserciţiu parlamentar ! De la 1857 am fost neclintit în toate Camerile şi niciodată nu am văzut interpretîndu-se regulamentul în sensul domnului ministru, totdeauna un interpelante a avut dreptul să ceară dosarele. Dară* a fost ineonveninente, precum astăzi citează onor. domn ministru, că serviciul suferă, atunci s-a înţeles cu interpelantul şi s-a satisfăcut ambele interese. Şi astăzi, domnilor, tot asemenea s-ar putea face. Şi noi sîntem români, şi interpelantul este român şi înţelegem foarte bine cînd ni se pune înainte că serviciul suferă, dară este mijloc de a se concilia, mai ales cînd domnul Zisu declară că nu cere decît 2 dosare şi se mulţumeşte a le avea aci 24 ore. în locul atîtor argumentări din partea guvernului, s-ar fi putut lesne găsi o înţelegere cu interpeîatonii pentru aducerea şi studierea dosarelor. Aşa s-a urmat totdeauna, şi chiar în cestiuni importante a urmat o asemenea înţelegere. Nu este decît eîteva zile de cînd am făcut şi eu o interpelare3 pentru linia de fruntarie a Dobrogei; un domn ministru a venit şi a zis sa consimţ la amin are, pentru că domnul ministru de esterne lipseşte ; astăzi domnul ministru de esterne a trămis ia mine ca să amin interpelatiunea pînă ce se va face declaraţranea relativă la articolul 7 în Cameră. Ce am făcut eu? Am zis : consimt; sînt ia dispoziţiunea domnului ministru de esterne pentru cînd va avea timp. Socotesc* dară, domnilor, că domnul ministru nu trebuia să ne citeze acel articol din regulament şi să-i dea o interpretare care nu a avut-o pînă astăzi; şi mă adresez însuşi la onor. meu amic de la Mazar paşa 4 şi zic : dacă un ministru conservator ar fi refuzat de a da un dosar, cit am fi ţipat noi cu toţii şi cu toate ziarele noastre liberale ! Yai de capul acelui ministru ! (Aplauae, ilaritate.) Astăzi dară nu este bine să punem în îndoială un drept din cele mai sacre, cu care s-a urmat astfel în toată cariera noastră parlamentară ; şi * Citeşte: dacă. 61 de aceea conjur pe onor. domn Stătescu şi pe onor. domn Sturdza mai cu seamă, care este unul din cei mai mari apărători de la Mazar paşa, ca să nu creeze un asemenea precedent, căci mine putem noi liberalii să ne aflăm în minoritate şi să fim trataţi astfel ! (Aplauze. ) Trebuie să fie cît mai acomodanţi, căci şi cu cerul, după cum zice proverbul francez, sînt învoieli : II est avee le ciel des accommodements. Mai repet că putem să ne aflăm în minoritate, să fim azi miniştri şi mîine neminiştri; şi asupra acestui punct eu vorbesc din esperienţă, căci astăzi sînt în această poziţiune. (Aplauze.) Eog dar pe domnul ministru să nu dea altă interpretare regulamentului nostru decît aceea care este stabilită prin uzul nostru parlamentar. Cu atît mai mult că domnul Zisu primeşte îndatorirea ca în 24 de ore să înapoieze dosarele; şi dacă voieşte ministerul, domnia sa se pune la dispozi-ţiunea şefului de serviciu chiar duminica. De aceea rog pe domnul ministru să nu facă dintr-o cestiune mică o cestiune de principiu şi să nn interprete regulamentul în detrimentul acestui principiu; şi sper că majoritatea se va uni cu noi pentru susţinerea dreptului de interpelare, căci sînt probabilităţi că această majoritate de azi va deveni minoritate şi de aceea nu e bine să se facă dîră prin barbă — cum se zice —, căci ar fi rău pentru barba noastră 5. ,,Monitor”, 1879, nr. 46, p. 1 239, col. 2; p. 1 241, col. 2—3. NOTE 1 Al. Zisu ceruse ministrului lucrărilor publice (M. Ferechide) dosarele privind construirea liniei ferate Ploieşti — Predeal, aflată în construcţie, şi fusese refuzat formal deoarece pentru supravegherea lucrărilor era necesară urmărirea permanentă conform materialelor din dosare a desfăşurării lor. Se mai adăuga şi împrejurarea că apăruse un litigiu între minister şi antreprenor. Lui Al. Z. i se sugerase să le consulte la cancelaria ministerului, nu să-i fie trimise la Senat. în discuţie intervenise ministrul justiţiei, Eugen Stătescu, vorbind în numele colegului său absent de la lucrări publice, şi generalul Angelescu, care ceruseră interpelantului să consulte dosarele la minister. N. Voinov şi interpelantul însuşi susţinuseră ca dosarele să fie trimise la Senat, de aici replica de început a lui K. 2 E. Stătescu observase că discuţia s-a restrîns la o problemă de regulament. Or, regulamentul Senatului, la articolul 75, prevedea că „un senator poate cere toate ştiinţele” de acest gen prin biroul Senatului, care, de va găsi de cuviinţă, în unele cazuri, va consulta Senatul şi apoi materialele consultate aveau sărămînă in arhiva Senatului. Aici era vorba de o întreagă arhivă, a cărei scoatere din cadrul ministerului prejudicia lucrarea însăşi a căii ferate. 3 Vezi intervenţia precedentă. 4 Asupra coaliţiei de la Mazar paşa vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 132 şi urm., nota 1. 5 In cele din urmă s-a convenit ca dosarele să fie aduse în incinta Senatului. Se pronunţă pentru o mai riguroasă aplicare a legii împămîntenirilor. Cu ocazia cererii de naturalizare a lui Frederic Pagano * Domnilor, n-am onoare a cunoaşte pe persoana aceasta care vine şi cere dreptul de cetăţenie 11 dar din cele citite de domnul raportor recunosc că i se cuvine să i se dea acest drept. Vedeţi dară că nu vin cn cestiune personală, dară cu, o cestiune de principiu, cu o cestiune prealabilă, pe care voiesc s-o relevez înaintea dumneavoastră. * Şedinţa din 7 martie 1879. Senatul României. 62 Domnilor, sîntem în ajunul suprimare! articolului 7 2; precum vedem acel articol tinde a da capacitatea la împămîntenire acelor cari n-o aveau. Noi pînă acum, în acordarea împământenirilor, am fost foarte generoşi; în vremea veche era destul ca un străin să ia o română de soţie pentru ca să devină pămîntean. Istoria veacului al 18-lea, istorie plină de sînge şi ignomenie * a Moldovei şi Ţărei Româneşti, dovedeşte cit rău a adus asupra capului nostru acea largă ospitalitate. Veneau din Constantinopole fel de fel de oameni, luau fiicele boiarilor noştri şi ştim ce regim am avut într-o sută de ani! (Aprobări.) în toate ţările puternice, cum este Francia, împămîntenirea are mai multe grade. Este împămîntenirea mică, care o avem şi noi, adică acordarea drepturilor civile ; pe urmă vine al doilea grad de împămîntenire, care dă drepturi politice şi apoi dă dreptul împămîntenitului de a deveni ministru, deputat, senator. Mai mult decît oricînd trebuie să ne gîndim la modificarea lege! împământenirilor. Cu toate că nu este momentul în ajunul dizolvărei noastre să facem această lege, dar socotesc că este bine să cugetăm de pe acum la necesitatea acestei legi. Şi persoanele cari cer împămîntenirea nu vor perde dacă vor aştepta încă o lună sau două, pînă ce va veni acea lege a cărei necesitate se simte azi. îsfu cred că este bine ca să mai introducem noi împămînteniţi în rîndul cetăţenilor, cînd sîntem în ajunul revizuirea Constituţiei şi legei de împămîntenire. Cît pentru mine, vă declar că am prieteni între acei cari cer împămîntenirea, dar nu voi mai vota pentru nici unul pînă ce legea de împămîntenire nu se va modifica. Cred că fac cu aceasta un bine ţărei mele. Replică lui Iacov Fălii2. Domnilor, regret foarte mult că onor. domn Fătu nu m-a înţeles. U-am vorbit în contra acestui profesor şi, dacă ar fi să votez, făgăduiesc că aş vota bila albă; eu am însă un scrupul pentru toţi. Sînt mulţi cari cer indigenatul chiar din amicii mei şi eu mă voi abţine de a da votul meu, căci socotesc că a venit momentul ca să prefacem legea împământenirilor. Cred că legea împămîntenirilor de azi nu este corespunzătoare trebuinţelor noastre. De aceea iau îndatorire către Senat ca să nu votez nici o împămîntenire ; chiar fratelui meu, de ar fi strein şi de ar veni să ceară împămîntenirea, nu-i dau împămîntenire pînă nu se va face o lege a împămîntenirilor cum cere nevoile ţărei 4. * Din fr. ignominie, dezonoare. „Monitor’, 1879, nr. 56, p. 1 661, col. 3; p. 1 662, col. 2. NOTE 1 Italianul Fr. Pagano era profesor de limbile franceză şi italiană la Bîrlad; venise în Moldova în 1844 şi cerea împămîntenirea cu dispensă de stagiu. în raportul comisiei de indigenat se preciza că scutirea de stagiu putea fi acordată deoarece ,, împins de un sentiment nobil” F.P. predase gratuit timp de trei ani ore la cursul superior al liceului din Bîrlad, la Şcoala centrală de fete şi la cea model a învăţătorilor din şcolile rurale. Adunarea deputaţilor primise indigenatul la 19 iunie 1878 cu 59 de voturi pentru, şase împotrivă şi două abţineri. 2 Vezi discursul următor. 3 I. Fătu arătase că Fr. Pagano nu doreşte să ocupe posturi oficiale şi nici nu va ajunge probabil să încaseze pensie de la statul român,deoarece aceasta se acorda abia după dobîndirea indigenatului. Era vorba doar de dorinţa profesorului bîrlădean de a deveni cetăţean român pentru fiul său, născut şi crescut în România. 4 Chestiunea prealabilă de amînare cerută de K. a fost respinsă şi Senatul a admis concluziile comisiei de indigenat cu 48 de voturi pentru şi 6 împotrivă. 63 Observaţii asupra regimului pensiilor. Pe marginea proiectului de lege aflat în discuţie* I Domnilor, vă ian pe dumneavoastră martori dacă vreodată de cînd am onoare să fiu între dumneavoastră am luat euvîntul ca să apăr interese de provincie sau inteiese locale, Din contra, una din imputările cari mi s-a făcut cînd am fost ministru este că am fost prea ministru de externe şi că am fost prea indiferent la interesele din întru, şi mai ales la acelea ale fostei Moldove. Yă rog dară să nu credeţi că astăzi voi să apăr interesele Moldovei sau interesul meu propriu, căci interesul meu propriu ar fi, pentru că sînt pensionar, să nu se voteze aceste pensiunix, căci onor. domnul Orăscu 2 are dreptul să zică c ă s-ar face o nouă repartiţiune. Vin dară să apăr numai o eestiune de dreptate, vin să fac apel la dr eptatea şi Ia echitatea domniilor voastre. Domnilor, cînd s-a făcut Unirea, Moldova a venit cu un buget numai de un milion insărcinător bugetului statului comun în piivinţa pensionarilor, fiindcă era un obicei în Moldova ca, deşi legea era pozitivă, numai bărbaţii săraci cerea pensiuni. Nu cunosc eu şi voi face apel la onor. domn Mano-laclie Coslaclii să spună dacă era după legea veche a Moldovei doi sau trei din marii funcţionari ai statului care primea pensiunea; ei trebuia să fie reduşi la o mare sărăcie ea să aibă recurs la bugetul statului cerîncl pensiune* De aceea zic că am venit de peste Milcov eu un buget de aproape un milion, pe cînd bugetul de aici eia de 4 milioane, dacă nu mai mult. Cum era legea pensiunilor în Moldova ? Principiul era că numai ţara da pensiuni. Şi acolo, precum şi aici, pensiunile se votau de către Adunare şi, fiindcă se făcuse oarecari abuzuri de se da uneori văduvelor r sume mai mari decît trebuia, s-a mărginit ca văduvelor să nu li se dea decît maximum 500 lei vechi pe lună. Şi în adevăr foarte puţine din văduvele amploiaţilor vechi de dincolo de Milcov primesc mai mult de 500 lei; numai în vremea căimăcămiei lui Yogoridi mi se pare că s-a făcut vreo doua abuzuri; însă regula era aceea ee v-am spus. Cînd s-a votat de către Adunările întrunite legea pensiunilor 3, atunci eu am propus că era drept că de vreme ce statul devenise unul, era drept ca toţi amploiaţii statului român, şi acei cari au trecut din amploiaţi ai Moldovei în amploiaţi ai statului român, precum şi amploiaţii Ţării Eomâneşti, cari au trecut asemenea în amploiaţi ai statului român, sa beneficieze toţi de legea cea mai favorabilă şi atunci Adunarea, intr-un sentiment de dreptate, a votat ea şi funcţionarii statului român care vor cere punerea lor ia pensiune după anul 1862, cînd s-a făcut statul român, să beneficieze de legea cea mai largă, însă tot atunci intr-un simţimînt de dreptate s-a hotărît ca amploiaţii cei vechi, fie din Ţaia Eomâneaseă, fie din Moldova, să beneficieze de legile speciale şi astfel amploiaţii vechi ai Moldovei au beneficiat de legea Moldovei, Ce este azi în joc ? Sînt văduvele şi orfanii vechilor funcţionari moldoveni. Care a fost poziţiunea lor? Pensiunilor văduvelor şi orfanilor funcţionarilor vechi ai Moldovei se votau de către Cameră, Camera totdeauna a votat pensiunile după legea din 1868. Pe urmă a venit o nouă lege, care a hotărît cum că ţara să nu mai voteze, ci Consiliul de Miniştri, după lucrările pregătitoare ale comitetului pensiunilor, să dea pensiuni * Şedinţa din 7 martie 1879. Senatul României. 64 după legile speciale. Ce a făcut comitetul? Comitetul a dat văduvelor şi orfanilor vechilor amploiaţi ai Moldovei pensiuni după legea Moldovei pînă la maximul de 500 lei vechi. Aceasta s-a urmat pînă la anul 1874. La 1874 a venit alţi membri în comitetul pensiunilor şi s-au socotit în drept, domnilor, cu de la sine putere, să desfiinţeze lucrările predecesorilor lor, să desfiinţeze uzul care s-a păzit de la 1862 pînă la 1874 şi deodată au pus principiu că văduvile şi orfanii vechilor funcţionari ai Moldovei nu au dreptul la reversibilitate. Această situaţie stă de la 1874 pînă azi. Sînt văduve, sînt orfani cari prin interpretarea a doi membri ai comitetului Casei pensiunilor s-au văzut lipsiţi de dreptul de care s-au bucurat în timp de 12 ani. Iată de ce vine azi projectul de lege elaborat din iniţiativa Adu-nărei deputaţilor, ca să faceţi un act de dreptate, de echitate pentru aceste văduve şi orfani. Ce se zicea dumnealor ? Se zicea cum că în legea Moldovei să dispune că numai văduvele scăpătate şi sărace să aibă dreptul la pensie. Aşa este; însă să ne punem în poziţiunea şi în spiritul care era atunci. Ei bine, vă declar că nu cunosc, afară de 2—3, miniştri şi preşedinţi de divanuri cari au reclamat pensiune. Mei Conachi, nici Sturdza, nici Alecu Ghica, nici Lupu Balş n-au cerut pensiune. Cei mai mulţi nu voiau a cere pensiune. Aşa s-a urmat şi cu văduvele. Vedeţi dar că numărul celor ce reclamă azi nu poate fi aşa mare, cum să agraveze poziţiunea Casei pensiunilor. însuşi domnul Orăscu v-a citit cifra de 50 mii franci; nu ştiu dacă este şi atîta, căci închipuiţi-vă că amploiaţii cari de la 1858 pînă la 1862 avea dreptul la pensiune era deja într-o vîrstă respectabilă, erau oameni cari avea 50 de ani, şi de la 1858 [la] 1878 sînt 20 ani şi, dacă aceştia au lăsat fii, ei au ajuns deja la majoritate; prin urmare, cifra aceasta de 50 mii lei va scădea. Acum îneît se atinge de unde să se plătească aceşti 50 mii lei, din casa statului sau din Casa pensiunilor ? înţelegeţi că eu nu mă pot rosti, fiindcă sînt pensionar, căci dacă mă aş rosti ca să se plătească din casa statului toţi vor zice că mă rostesc pentru interesul meu, că voi să previu a nu încerca vreo reducţiune din pensia ce am. înţelegeţi dară că nu mă pot rosti. Zic că cred că această cestiune a văduvelor se poate regula azi înaintea dumneavoastră, fără a ne preocupa de unde are să se plătească, din casa statului sau din Casa pensiunilor. Mi este cestiunea de unde să se plătească, este cestiunea ca dumneavoastră să fiţi aşa de buni, aşa de generoşi, să votaţi acelor văduve, acelor orfani această mîngîiere, şi pe urmă domnul ministru de finance, dacă va vedea că se face strîmbă-tate pensionarilor de aci, liber va fi să vină cu un project să arate de unde are să se plătească. Dacă este să se facă desărcinare, este a se rădica cei 5 la sută, care s-a pus asupra Casei pensiunilor şi care s-a votat pentru timpul resbelului. Mi cu ocaziunea votărei acestei legi trebuie să venim să zicem de unde să se plătească cei 50 mii lei şi să ţinem văduvele la uşa noastră să reclame în toate zilele. Căci, de veţi amenda legea, ea trebuie a se întoarce la Cameră şi să se producă întîrziere. Votaţi dar legea şi aceşti 50 mii franci veţi găsi de unde să se plătească, fără să se facă cea mai mică daună pensionarilor de dineoa de Milcov. Replică lui Dumitru Pişcă*. Sînt dator să contestez un lucru, că secţiunea mea nu a lucrat, că secţiunea mea nu putea şi nu era competinte să numească delegat pe domnul Pişcă, pentru că nu a fost adunată în complet. Senatul nefiind G-. 347 17 adunat în complet zilele acestea, prin urmare, secţiunea mea nu a primit invitarea să lucreze. Astfel fiind, eu eram foarte liber să mă duc acasă, că destul am jucat rolul ridicul, la vîrsta mea, să viu mereu de la 28 februarie pînă astăzi la Senat şi să nu facem nimic ! Dară las Gestiunea aceasta deocamdată şi zic că au lucrat în secţie 5 inşi; dacă aş fi fost şi eu, eram să fim trei şi trei şi dacă mă aflam în secţiune era să dau lămuriri şi domnului Pişcă şi tutulor şi sînt sigur că nu s-ar fi dat opiniunea care s-a dat. Acum sînt dator să fac respectuoasele mele protestări contra eu vrutului de clasă nouă de pensionari, care s-a zis. ÎTu este clasă nouă, este clasă veche de pensionari; aceştia au avut drepturi şi au uzat de acele drepturi pînă la ’74 şi nu aşteptam de la domnul Pişcă să stigmatizeze pe aceşti funcţionari cari au drepturi cîştigate ca toate drepturile celor [Ijalţî pensionari. Eu nu recunosc nici comitetului pensiilor dreptul ca, după persoanele eare-1 compune, să se schimbe totdeauna şi să modifice lucrarea făcută de alţi membri ai săi, pentru că, dacă am admite aceasta, atunci am putea admite asemenea şi la tribunale şi în administraţie, ca un judecător să strice ce a hotărît altul, un prefect să strice ce a făcut altul ! Acel comitet trebuie să meargă la ministru să arate cum stă lucrul şi ce crede, iară nu să interprete el legea. Eu nu mă împotrivesc deloc de a primi propunerea domnului Boerescu 5, dară pentru cazul de faţă nu o voi primi şi aş ruga şi pe onor. Senat să n-o primească ; pentru că, ce se zice ? Se zice că văduvele şi orfanii au drept să beneficieze de pensiunea care a avut-o soţii şi părinţii lor şi cum am auzit pe un ministru că pentru aceasta nici mai era trebuinţă de o lege şi că domnul ministru de fmance trebuia să vină la Consiliul de Miniştri şi acolo să se decidă. Procedarea comitetului pensiunilor, care a fost în majoritate de doi în deciziunea ce a luat la ’74, nu a fost corectă. îtu vreau să aduc provincialismuri în discuţiune, nici să spun cine T a fpst contra ; o voi spune aceasta altă dată, cînd va fi vremea. Să vedem procesele-verbale ale Camerei, acest project a fost susţinut de ministrul financelor, care şi l-a însuşit. Vine acum domnul Boerescu şi propune un amendament. Apoi care ar fi scopul acelui amendament? S-ar tramite legea încă o dată la Cameră înapoi. Apoi, de cîte ori ne-am ferit de a modifica o lege, numai ca să nu să mai trimită înapoi la Cameră, numai pentru consideraţia întîrzierei ce s-ar face din cauza mecanismului şi fiindcă legea trebuie cu o oră înainte să se pună în lucrare. Astfel cu atît mai mult sîntem interesaţi să se voteze astfel cum e şi să se pună în lucrare legea aceasta, cu cît nu e prezent domnul ministru de finance ca să vedem ce zice despre acel amendament. Şi apoi nu ştim şi Camera dacă va primi modificarea propusă de domnul Boerescu, căci Camera, care are punga ţărei, are să vorbească de punga ei. Apoi sînt văduve care bat la uşile noastre şi nu mai pot să aştepte încă două-trei luni, pînă să se voteze legea amendată şi pînă să se ia acele pensiuni, care după aceea nu le va ajunge nici să-şi plătească cheltuiala la hanuri pe unde aşteaptă. Cît pentru cestiunea rădicată prin acel amendament, ea se poate rezolva mai tîrziu, dacă se va simţi trebuinţă; şi eu unul iau îndatorirea ca orice project va aduce domnul Boerescu, ca orice project, va veni din iniţiativa Senatului, [î]l voi vota şi cred că toţi [î]l vom primi. Bog pe domnul Boerescu să retragă amendamentul şi va face un act de dreptate şi echitate, cum trebuie să facă oamenii cari se pun mai presus de micile consideraţiuni, pentru pensionarii cari sînt astăzi. Să dăm cu o oră mai nainte o mîngîiere acelor femei văduve şi orfanilor care au aviît 66 drept, cari au primit pensiunea opt ani, ba sînt unii cari.au primit-o 12 ani şi cari numai printr-o deciziune arbitrară a comitetului pensiunilor s-ap văzut în 1874 lipsiţi de dreptul lor. Mai iau încă o dată îndatorirea că voi susţine orice project va face onor. domn Boerescu în sensul amendamentului domniei sale, altă dată, după ce se va vota acest project. Relevă neînţelegerea dintre ministrul de finanţe şi cel de justiţie în legătură cu proiectul de lege. Domnilor, eu ştiu că banca ministerială în toate ţările este una; am văzut pe domnul ministru de finance că a sprijinit acest project în Cameră şi acum văd pe colegul său de la justiţie că-1 combate ! Prin urmare, văd că este o neînţelegere în banca ministerială; şi, pînă va veni domnul ministru de finance, vă pot citi toate discuţiunile ce au urmat în Cameră şi veţi vedea că domnul ministru de finance nu a pus cestiunea aşa cum o pune astăzi domnul ministru [al] justiţiei, căci dacă s-ar vota propunerea domniei sale este a se trimite legea la calendele grece, şi eu nu voi lua parte la un asemenea vot! Domnul ministru de justiţie: O simplă declaraţiune voi să fac. Nu este nici o neînţelegere pe banca ministerială; şi în privinţa acestei cestiuni nu am putut asista la Cameră ca să aud cum s-a discutat projectul acesta, pentru că eu am urmat mai mult discuţiunile la Senat. Onor. domnul Kogălniceanu a putut să studieze cestiunea. Eu studiez totdeauna cestiunile pe care le discut. Domnul ministru [al] justiţiei: Şi eu studiez, dar se poate cînd eu lucrez la Senat să nu pot urmări tot ce s-a zis la Cameră. Dar unde vede onor. domnul Kogălniceanu că eu combat legea6? O modificaţi. Replică lui Vasile Boerescu1. Cer cuvîntul pentru a da citire celor zise în această cestiune în Cameră de domnul ministru de finance şi de domnul prim-ministru. Propune aminarea discutării proiectului. Domnilor, fac o propunere de amînare şi rog şi pe domnul ministru de justiţie să consimţă ca votarea projeetului acesta să se facă pe mîine pentru a ne înţelege, căci legea aceasta a fost combătută în Cameră numai de domnul Danieleanu; iară domnul Brătianu, preşedintele consiliului, a zis aceste cuvinte : „Aşa era Begulamentul organic al nostru; domnul hotăra cine este sărac şi cine bogat şi pe lingă zece bogaţi trecea şi un sărac. (Aplauze.) Aşa era în Moldova, aşa era şi aci şi numai vodă Ştirbei a regulat cestiunea în mod pozitiv. în Moldova însă nu s-a făcut această regulă. Ei bine, aceste văduve din Moldova, dacă Moldova ar fi fost despărţită şi ar fi fost tot sub regimul patriarhal, era să stăruiască la Cameră şi la domn ca să li se facă pensiune sau ajutor, cum era pe atunci. Apoi, domnilor, noi cînd am făcut legea aceasta, dacă am fi avut vreo îndoială că are să fie un comitet de pensiuni care are să nege dreptul de pensiune acestor văduve din Moldova, negreşit că era să tranşăm cestiunea prin lege, fiindcă am votat-o cu toţii şi cel puţin, de n-o făceam noi, ar fi stăruit negreşit deputaţii de peste Milcov ca să se recunoască şi văduvelor de acolo dreptul reversibilităţei pensiunilor, căci cum era să lase pe văduvele lor de acolo în mizerie şi văduvele de aci să fie ajutate? Ei, domnilor, fondul nu şe formează astăzi din reţinerile pensionarilor celor vechi din naintea Unirei, 67 II ci din acele două milioane pe care le dă statul, şi statul este Moldova şi Ţara Românească, şi din acele resurse care s-au creat prin legea de la 1868, adică prin reţinerile însemnate ale funcţionarilor de astăzi. De aceea fondul a crescut, prin urmare acel fond nu este făcut din reţinerile pensionarilor celor bătrîni, ci din reţinerile noi şi cu resursele legei de la 1868, şi nu putem noi să punem în alte eondiţiuni pe văduvele din Moldova. Fondul se compune din resurse provenite de la moldoveni şi de la munteni, nu numai de la munteni; nu despunem de * unii ca să îmbrăcăm pe cei[l]a!ţi, ci zicem : cu baina care e făcută din partea tuturor trebuie să îmbrăcăm pe toţi. (Aplauze.) Domnilor, eînd nu sînt fonduri, asupra cui se fac reţineri? Se fac asupra tuturor pensionarilor şi funcţionarilor din amîndouă părţile. Prin urmare, eu cred că legea este nu numai echitabilă, dară este legalmente dreaptă”. Aceasta este o trată trasă asupra băncei ministerială. Banca ministerială nu are decît să combată cuvintele şi desluşirile date de domnul prim-ministru şi atunci să văd şi acel spectacol cum am văzut multe în viaţa mea ! (Ilaritate.)9 ,,Monitor”, 1879, nr. 56, p. 1 663, col. 2 — 3; p. 1 664, col. 1 — 2; nr. 57, p. 1 688, col. 2 — p. 1 689, col. 2; p. 1 690, col. 1 — 2. * Citeşte: nu despuiem pe. NOTE 1 Se discuta proiectul de lege relativ la reversibilitatea pensiilor de serviciu din Moldova potrivit dispoziţiilor anterioare legii din 1868, asupra văduvelor şi minorilor. Cuprindea un singur articol şi admitea acest principiu ca atare. 2 Al. Orăscu, ca membru în comitetul pensiunilor, avertizase că prin aplicarea acestei legi se crea un deficit de 53 000 de lei la Casa de pensii. Or, aceasta însemna că era necesară o nouă redistribuire a fondului de pensii, ca şi păstrarea sau chiar majorarea acelui procent de 5 % pe care funcţionarii îl plăteau pentru constituirea fondului de pensii. 3 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea I, p. 297 şi urm. 4 Dumitru Pişcă era delegatul secţiei a Il-a, din care făcea parte şi K. El respinsese proiectul avansat de Adunare, împreună cu Bădescu şi D.P. Vioreanu, depunînd un amendament ca văduvele din Moldova să fie despăgubite din bugetul statului. Includerea văduvelor din Moldova între beneficiarii sistemului din Ţara Românească crea, după opinia lui D.P., un precedent şi curînd se puteau ridica ,,şi alţi pensionari, nu cu numele de pensionari vechi, dară cu alte numiri oarecari în număr de 50 sau mai mult”, care deopotrivă ar fi avut drept să ceară pensie. 5 Vasile Boerescu opinase ca diferenţa rezultată din adaosul de pensionari să se plătească din casa statului şi formulase următorul amendament: ,,Dacă escedentul din Casa pensiunilor nu va fi îndestulător spre a acoperi plata acestor pensiuni reversibile, prisosul trebuincios se va plăti din casa statului”. A fost acceptat cu 32 de voturi pentru şi 14 împotrivă. 8 E. Stătescu a precizat în continuare că nu era nici o neconcordanţă între spusele colegului său de la finanţe, D.A. Sturdza, în Cameră şi ale sale, dar personal crezuse că trebuie să se specifice de la început din ce fond se vor distribui aceste pensii. 7 Vasile Boerescu îi ceruse lui K. să nu discute problema doar din punctul de vedere al pensionarilor moldoveni, căci cei din Ţara Românească se vedeau frustraţi prin aplicarea noii legi, Incît Senatul se cuvenea să se gîndească deopotrivă la toate categoriile de pensionari. 8 Legea, amendată de V. Boerescu (vezi nota 5), a fost votată cu 37 de voturi pentru şi 3 împotrivă. ea Discurs cu privire la modificarea articolului 7 din Constituţie* Domnilor, regret foarte mult eă la întîia citire a propunerei pentru revizuirea articolului 7 din Constituţiune1 n-am putut să vorbesc. înehi-zîndu-se discuţiunea eu n-am făcut ca onor. domn Cămărăşescu 2,numi-am dat demisiunea, fiindcă ştiam că am dreptul să vorbesc la a doua citire. Domnilor, vin şi eu să fac observaţiunile mele în această cestiune şi înţelegeţi bine că observaţiunile mele vor tinde la aceeaşi concluziune ea ale onor. domn Manolachi Costachi3, însă cu premisele acestora nu pot să fiu alături cu domnia sa şi dar declar de mai nainte că eu sînt solidar cu domnul Brătianu în tot ceea ce priveşte politica din afară, pînă la ieşirea mea din minister. Şi^declar categoric, cu riscul de a displace domnului Manolachi Costachi, cum că, dacă politica noastră a avut rezultate neno: rocite, aceasta nu poate să cadă nici asupra domnului Brătianu, nici asupra ministrului de esterne. Dreptate, a zis principele Dimitrie Ghiea ! Ei bine, dreptatea trebuie să ne arate că noi, ţară mică, ne-am văzut mai presus de voinţa noastră atraşi în mijlocul unor evenimente mari, pe care noi totuşi am făcut ceea ce a fost cu putinţă spre a le opri... Dară a fost în zadar ! Yă aduceţi aminte că eu dincolo în şedinţa secretă v-am spus cu francheţă tot ce ştiam * tocmai ca să opresc naţiunea de a merge pe o cale greşită, tocmai ca să nu înăsprim relaţiunile noastre cu Eusia v-am spus că nimeni nu ne sprijină în mod serios. Ţara însă a voit astfel; şi aşa de la Tratatul de la San Stefano ne-am văzut conduşi la Tratatul de la Berlin, unde am dobîndit obligaţiunea peremptivă de a şterge articolul 7 din Consti-tuîjunea noastră! Domnul Manolachi Costachi: Aşa este şi pentru aceasta ra-am plîns că nu s-a dat pe faţă de atunci. Eu v-am dat pe faţă tot ce ştiam. De ce nu m-aţi ascultat ? Domnilor, asemenea în cestiunea izraelită nu aţi voit a mă crede; eu eram reprezentantul mai special al politicei externe, eu am avut onoare de a spune, şi nu o dată, înainte de a merge la Berlin, şi îndeosebi în sala Consiliului de Miniştri, în faţa miniştrilor, a senatorilor, a deputaţilor, am conjurat pe toţi ca pînă vom merge noi la Berlin ţara să facă ceva în această cestiune, căci altfel vor face străinii! Şi atunci iarăşi n-am fost ascultat. S-a sculat onor. domn Dimitrie Sturdza, astăzi ministru de finance, şi a zis că Congresul de la Berlin avea să se ocupe de alte multe Gestiuni mai importante decît cestiunea jidovească şi că numai de această cestiune nu are să se ocupe şi că eu eram foarte rău informat! Ei bine, din nenorocire eu am fost foarte bine informat şi dacă Tratatul de la Berlin a tratat o cestiune în special pînă a pune puncturile pe iota a fost tocmai cestiunea izraelită ! Şi tocmai fiindcă din nenorocire, pînă acum, toate prevederile mele s-au realizat vin iarăşi cu o nouă prevedere, rugîndu-mă însă lui Dumnezeu ea, pentru binele ţărei mele, astăzi să fiu un rău, un nenorocit prevăzător ! Iată pentru ce iau cuvîntul în cestiunea de faţă. Mai iau cuvîntul pentru a combate 2 serie de idei cari s-au emis la întîia eitire. A fost dintîi domnul Petru Carp — şi regret că domnia sa nu este aci, fiindcă nu-mi place a argumenta cu cineva carele este absent. Onor. domn Petre Carp, cel mai june dintre senatori, a combătut cu toată * Şedinţele din 8 şi 9 martie 1879. Senatuî României. puterea convieţiunei sale necesitatea de a se revizui mai multe articole din Constituţiune şi de a se face aceasta sub un minister de fuziune, sub care să se poată îmbunătăţi Constituţiunea noastră şi asigura libertăţile publice şi totdeodată cu forţe întrunite să putem trece acest prag mare care se numeşte suprimarea articolului 7 din Constituţiune etc. Domnia sa a zis : domnilor, libertatea nu se cere, libertatea se ia 1 Acest cuvînt l-a mai zis 'domnia sa fiind ministru 5 în cabinetul domnului Lascăr Catargi. Domnia sa prin aceste cuvinte, care în adevăr le-a zis în Camera deputaţilor la interpelarea domnului Yernescu, a voit a justifica datoria şi dreptul ce guvernul are de a interveni în alegeri! Aceste cuvinte au fost raţiunea principală care a grăbit coaliţiunea de la Mazar paşa6. Ca şi atunci dar zic şi acum : nu, domnilor, libertatea nu trebuie să se ceară, căci libertatea este dată ! Ea este dată prin Constituţiunea de la 1866, spre a o avea. Principele Dimitrie (xliica v-a spus adineaori că a conspirat! Eu, care am făcut pe 2 mai, nu ezit a recunoaşte că prin conspiraţiunea din 1866 aţi întemeiat libertatea Parlamentului şi aţi asigurat-o prin Constituţiune, prin urmare mi mai este permis nimănui de a ne mai lua această libertate. încercări sub cabinetul conservator s-au făcut de a ne lua ceea ce Constituţiunea din 1866 ne da. Şi de aceea ne-am unit la Mazar paşa, ca să asigurăm ţărei libertatea care ni se lua de ministerul Catargi. Apoi ştiţi dumneavoastră ce însemnează cuvintele onor. domn Carp? Legea electorală este viţioasă; ea dă multă putere guvernului! Dară ce este astăzi ne convine nouă conservatorilor, cari sîntem chemaţi a succede liberalilor la putere ! Cuvintele domnului Carp au pentru mine o importanţă specială, pentru că cuvintele ieşite din gura unui tînăr senator denotă un program care are şanse de o durată mai lungă decît programele ieşite din gura unui bătrîn, gata de a se duce în cea lume ! Cînd domnul Carp zice : „Mie îmi convine legea electorală, actuală”, aceasta însemnează a zice că, dacă adversarii noştri s-au r servit de dînsa ca de un mijloc de putere, de ce şi noi conservatorii să nu păstrăm acest mijloc cînd vom veni la guvern ? De ce să lepădăm influenţa ce prin legea actuală putem s-o esercităm mai ales în colegiul al 3-lea şi al 4-lea? Iată adevăratul simţ al cuvintelor domnului Carp. Şi înţelegeţi foarte bine, domnilor, că eu care am primit sinceramente situaţiunea făcută la 1866, eu care văd în Constituţiunea de la 1866 o asigurare pentru prosperitatea acestei ţări şi, prin urmare, o asigurare şi pentru mine şi pentru copiii mei, înţelegeţi că eu nu voiesc ca defectele pe conţine Constituţiunea de la 1866 să continue a fi o armă cu care să se serve partitul ce este la putere ca să sugrume pe eelalt. Şi de aceea m-am îngrijit de cuvintele domnului Carp, şi de aceea m-am unit cu domnul Boerescu zicînd că, o dată ce sîntem puşi în nenorocita necesitate ca să procedăm la revizuirea articolului 7 din Constituţiune, bine ar fi, folositor şi patriotic ar fi ca acum cînd sîntem mai cu sînge rece, mai esperimentaţi decît în 1866, să scoatem din' Constituţiune părţile ei cele defectuoase, ca astfel copiii noştri cel puţin să nu freacă prin furtunele prin care am trecut noi! Vin acum la cuvintele zise de onorabilul preşedinte al consiliului ca răspuns la cele zise mai înainte de domnu[l] Voinov. Domnul Brătianu ne-a arătat rolul mare care l-a jucat partitul naţional în transformarea starei politice a tării, în prefacerea a două părţi ale aceluiaşi toţ, ă două provincii mici în statul român, azi liber şi independent. . , '• ’ ' '/. Hegreşit că nu eu, care fac parte din acest partit liberal şi naţional, voi veni să contest cele zise de onor. domnul Brătianu, însă sînt dator să 70 fac o respectuoasă rectificare : onor. domnul Brătianu a uitat tm liicrd, a uitat că, dacă era în Bucureşti un centru al partidului naţional liberal, era un alt asemenea centru şi în Iaşi. Domnia lui ne-a vorbit de ceea ce a făcut partidul naţional liberal din Ţara Românească, n-a vorbit însă deloc de ceea ce a făcut partidul naţional liberal din Moldova. Domnilor, era natural ca ideile naţionale să aibă două centruri, pentru că amîndouă ţările, deşi avînd acelaşi nume, aceeaşi origine, acelaşi sînge, aceleaşi trebuinţe, acelaşi viitor, afară de un scurt timp în timpul lui Ştefan cel Mare şi al lui Mihai Yiteazu, n-au fost niciodată: unite. Zicînd acestea, nu mă pun pe tărîmul moldovean sau muntenesc, ei mă pun pe tărîmul adevărului. Domnul Brătianu a uitat că în Moldova a fost bărbaţi cari au contribuit la ceea ce avem azi, cel puţin cît au contribuit acei de dincoace de Milcov; şi dacă domnul Brătianu v-a citat pe Ghiea, pe Cîmpineanu, să-mi'permită să-i citez şi eu alte nume, tot atît de meritorii, să citez pe Kegri, pe Negruzzi, pe Ralet, pe Hurmuzache, pe Âlecsandri, pe Mălinescu; mă opresc aci cu citarea atîtor şiatîtor iluştri moldoveni cari au luat parte la regenerarea României ca reprezentanţi ai partidului liberal naţional din eelalt principat. Nenorocirea onor. domn Brătianu, fosttfl meu preşedinte, este că domnia lui totdeauna a uitat că exista şi Că există încă în Moldova acea partită liberală veche, în mare parte autoritară, însă liberală, şi care a făcut faptele mari cari ne-au adus pe noi moldovenii aci la Bucureşti! Onor. domn Brătianu zicea într-o zi: „Domnilor, nu voi să fiu flagelul a nici unui grup liberal în contra altui grup liberal, nu voi chiar ca partitul meu sa fie flagelul altui partit”. Frumoase, patriotice, constituţionale cuvinte, dar fac apel la lealitatea onor. prim-ministru să-mi spuie ce purtare a observat domnia sa, de cînd este ministru, cu acel partit liberal din Moldova, care trăieşte fie prin bătrînii săi, fie prin fiii lor, căci acest partit n-a avut sub domnul I. C. Brătianu nici măcar siguranţa, nici măcar îngrijirea care o avea în timpul lui Lascăr Catargiu % Net et clair. Am fost ministru de externe, fac apel la onor. domn Brătianu, dacă eu am avut în afacerile din întru cea mai mică părticică, cea mai mică înrîurire, dacă eu am putut să zic un cuvînt în interesul partitului naţional liberal din Moldova, dacă eu am putut obţine cele mai permise şi datorite favoruri pentru acest partit; astfel îneît mulţi din amicii mei politici au devenit duşmanii mei cei mai mari, imputîndu-mi de ce stau îhtr-un minister în care nu puteam face nimic, pentru partidul meu, cînd colegii mei din minister aveau toate favorurile pentru amicii lor ! Amicii mei erau nedrepţi pentru mine, căci, ministru de externe, în timpurile cele mai grele, eu nu puteam să fac crize ministeriale pentru eestiuni interioare, pentru cestiuni personale ! , Şi în adevăr, după ce mi-am împlinit misiunea, am ieşit din minister. Onor. domn I. Brătianu ştie foarte bine în ce condiţiuni şi pentru ce am ieşit. La despărţire dumnealui mi-a zis cuvintele acestea : „Boul ştie 'multe, dar n-are limbă ca să vorbească !” în adevăr, boul n-a . avut limbă, dar viţeii au avut-o ! (Ilaritate.) . . Spre a dovedi aceasta, mă voi servi şi eu de un jurnal, pentru, că am văzut pe mulţi servindu-se de jurnale în luptele noastre parlamentare. Mai deunăzi, am văzut pe onor. domn Yernescu în Cameră luînd ziarul „România liberă’57, care în parantez nu este deloc ziarul meu, cum sus- li ţinea domnia sa, şi zicea domnului Brătianu : iată ce zice organul fostului ministru de externe în cabinetul domniei tale ! Ei bine, iau şi eu pe „Românul”, care se pretinde că este organul partitului liberal şi apărătorul oficios al ministerului actual ! Trebuie însă să recunosc din început că proprietarul, că sufletul acestui jurnal nu era în ţară cînd s-a scris acest articol, căci dacă era aci şi m-ar fi combătut cred că ar fi ales alt tărîm, că ar fi întrebuinţat alte espresiuni, demne de un Rosetti, demne de un om binecrescut. Ei bine, „Românul” a susţinut că reformarea cabinetului Brătianu, după deschiderea sesiunii actuale, s-a făcut fără de mine fiindcă nici unul din grupurile partidului liberal nu au voit a intra în minister împreună cu mine ! Domnilor, dacă aci se zice im adevăr, eu nu voiesc * nici unui grup, nici unui partit despre această otărîre, cu toate că după ce am ieşit din minister mai toate grupurile au căutat să se lepede de afirmarea făcută de ziarul „Românul”, întocmai cum apostolii se lepădau de Christos după prinderea lui. Eu merg mai departe, domnilor. Recunosc, domnilor, fiecărui din dumneavoastră şi din deputaţi dreptul ca să zică că nu-i convine ca cutare sau cutare personalitate să fie în minister, recunosc fiecărui grup dar ca să nu vrea de mine la cîrma statului, dar o dată ce am ieşit din minister şi eu la rîndul meu am dreptul să zic domnului prim-ministru : destul cît am fost ministru partitul liberal moderat din Moldova a fost lovit de dumneata, de amicii dumitale, de aliaţii dumitale. Astăzi sînt senator şi cer ca să te ţii de profesiunea de credinţă ce ai făcut; cer ca partitul liberal din Moldova şi din care fac parte să nu fie combătut de alt grup liberal, sub protecţiunea guvernului domniei tale ! Ceea ce cer pentru partitul liberal care încă esistă în Moldova, care deşi este compus de foarte mulţi oameni, dar care forte de principiile sale şade deoparte şi rabdă, ' nevoind să treacă în partita din dreapta, deşi persecutat, o cer şi pentru adversarii lui. Cer ca toate partitele şi nuanţele să fie puse în poziţiune să se lupte cu armele lor, cu mijloacele lor. Cer ca conservatorii să se lupte cu puterele lor; cer ca liberalii moderaţi să se lupte cu puterea lor. Cer ca eele[l]alte grupuri să se lupte asemenea cu mijloacele lor, dar cer şi reclam ca nici un grup, oricare ar fi el: dreapta, stingă, centru, fracţiunea din Moldova mai cu osebire, să nu se lupte cu puteri împrumutate de la guvern. Dacă aceasta va urma a se face şi în viitoarele alegeri, dacă partitul liberal din Moldova va urma a fi combătut de puterea guvernamentală pusă la dispoziţiunea unui singur grup, atunci, domnule prim-ministru, se va realiza ceea ce am avut onoare de a vă spune cînd am ieşit din minister. Dumneavoastră mi-aţi fost zis atunci: „Te vei uni cu conservatorii” şi eu v-am răspuns: „Nu mă voi uni cu conservatorii fiindcă între mine şi conservatori sînt foarte multe deosebiri de principii; dară nu cu conservatorii, ci cu dracul mă voi uni atunci cînd voi vedea alt grup că ne combate cu ajutorul dumitale”. (Ilaritate.) Iată, domnilor, ce am spus domnului Brătianu şi fac apel la domnia sa să spună dacă nu este aşa. Yă afirm dară, domnilor senatori, că nu m-am unit cu nimeni şi la orice propunere mi s-a făcut din alte partituri am răspuns : sînt liberal şi nu-mi închin drapelul nimănui ! (Aplauze.) Şi acest drapel [î]l voi ţine sus cît voi trăi, dară aşa cum sînt autoritar, autor al lui 2 mai, însă liberal, drapelul meu nu-1 voi închina nimănui cît voi trăi. (Aplauze.) * Din fr. en vouloir ă quelqu’en, a avea necaz pe cineva. 72 » Vin acum la cestiune, domnilor; este necontestabil că aşa-immita cestiune a izraeliţilor îngrijeşte mai en osebire Moldova; aceasta nu o veţi tăgădui, căci din 300 000 izraeliţi caii sînt în ţară 8... Domnul N. Voinov: Sînt 550 000 de izraeliţi in ţară. îsu voiesc să fiu esagerat, nu zic 500 000, dară cel puţin 300 000 sînt în realitate. Domnul N. Voinov: Le scazi numărul cu bunăvoinţă. Vezi, domnule Brătiene, eu vream să viu în ajutorul tezei domnului Voinov şi domnia sa chiar aicea se pune în luptă cu mine nelăsîndu-mă să sfîrşesc: de la cel dintîi cuvînt mă face jidanofil. (Ilaritate.) Şi-mi zice că cu bunăvoinţă eu scad numărul evreilor ! Primesc şi aicea şi în deafară să mă lupt cu domnul Voinov, însă cu forţele noastre proprii, nil cu ale altora. Şi acum rog pe domnul Voinov să recunoască că pînă acum din nenorocire nici ministerul, nici noi nu ştim dacă sînt 300 000 sau 400 000 sau 500 000 de jidani. Un jurnal francez, „L’Orient”, nu ştiu de unde informat, a citat această ultimă cifră, mi se pare că de la susţiitorii celor petrecute la Darabani. Acest ziar zice că ar fi în Bomânia 550 000 jidani. Eu unul nu cred că ar fi esact această cifră, dară chiar cînd n-ar fi decît 300 000 încă ţifra ar fi înspăimîntătoare, căci această ţifră ne-ar arăta că la 12 creştini avem un izraelit şi esaminînd statistica născuţilor de pe acum am putea prevedea epoca cînd proporţiunea numerică s-ar răsturna şi la 12 izraeliţi am ajunge a nu avea decît un creştin în Bomânia noastră ortodoxă. Zic dară că, din 300 000, 400 000 sau 500 000 izraeliţi ce sînt în ţară, nouă părţi din zece sînt în Moldova. Aceasta este o mare nenorocire chiar şi fără umiliaţiunea făcută ţărei prin Tratatul de la Berlin. Domnilor, întreruperea pe care mi-a făcut-o adineaori onor. domn Voinov dovedeş[te] că eu nu sînt mîncător de jidovi. (Ilaritate.) însă-mi va permite onor. domn Voinov să vă spun un lucru şi acesta în modul solemnei, că dacă Moldova a primit să-şi sacrifice individualitatea politică a sa ca să devină Bomânia ea niciodată nu va primi ca să devină im nou Ierusalim ! (Aplauze.) Aceasta vă pot asigura şi ne va afirma-o fiecare moldovean. Astfel fiind lucrurile, veţi recunoaşte dumneavoastră cu toţii că dacă e o cestiune gravă, Gestiune pericoloasă, care reclamă concursul naţiunei întregi spre a fi rezolvată, şi îndeosebi a românilor din Moldova, este cestiunea izraelită. Veţi recunoaşte dumneavoastră că dacă în această cestiune s-ar face o singură imprudenţă, sau dintr-o parte sau dintr-alta, Moldova mai cu osebire ar fi victima acestei imprudenţe. Sînt dară în drept să susţiu că în cestiunea izraelită mai cu osebire oamenii cari trăiesc cu ei au drept, au datoria să aducă cuvîntul lor în această cestiune. De aceea susţin ca toate partitele, ca toate grupele din Moldova să aibă siguranţa că-şi vor putea zice cuvîntul lor într-o cestiune de care depinde toate interesele naţionale, sociale şi economice ale Moldovei. Cestiunea izraelită nu datează de astăzi9. La 1866, prin punerea articolului 7 în Constituţiune însă ea adobînditun caracter internaţional. Izraeliţii sînt de foarte mult timp statorniciţi în ţara noastră, şi mai ales în Moldova, numărul lor crescînd necontenit prin emigraţiunea lor din Polonia şi Busia; toţi patrioţii vechi şi noi văzînd pericolul s-a întrebat ce e de făcut cu acest mare număr ? Să-i esterminăm sau să căutăm a-i 73 faee cetăţeni utili. însuşi domnul Mihail Sturdza, carele negreşit că numai ebreofag nu era, îngrijindu-se de abuzurile ce făceau cîrciumarii jidani prin1 sate, a făcut legea prin care era interzis jidovilor dea ţine circiume, de a avea domiciliu stabil prin sate, însă, această prohibiţiune odată făcută şi izraeliţii neputînd fi esterminaţi, toţi oamenii de stat, toţi patrioţii luminaţi s-au pus a studia mijloacele prin cari, cu timpul, izraeliţii să fie membri folositori ai statului român. ÎTu se pot plînge jidovii de lucrurile făcute pe această cale pînă la 1866. Ei nu aveau drept să-şi facă sinagogi de peatră, li s-au dat voie să le facă; nu aveau drept să zidească sinagogi lingă biserică, această oprire s-au desfiinţat; nu aveau drept să fiespiţeri [sic]; nu aveau drept să. aibă tipografie, au devenit tipografi; nu aveau drept de a fi avocaţi în Moldova, au dobîndit chiar dreptul de a fi avocaţi; după vechiul Cod penal nu aveau dreptul de a depune ca martori în contra creştinilor, şi această restricţiune s-a desfiinţat. Afară de dreptul de a cumpăra moşii, drept eminamente politic, li s-au dat toate drepturile civile şi astfel travaliul emancipărei lor mergea treptat înainte, încetul cu încetul. La 1864 li s-au sporit şi garantat aceste drepturi prin legea comunală, s-a dat cbiar drepturi cpmunale acelora din izraeliţi care servesc în armată şi au înaintat la rangul de suboficieri.. S-a mai dat aceste drepturi acelora care vor fi trecut prin şcoli şi au dobîndit graduri, acelora cari au fabrici în care, sînt întrebuinţaţi români. Maiştii 10 au mers mai departe, ei au prevăzut chiar, şi aceasta este onoarea Consiliului de Stat, care avea în capul său pe venerabilul domn Bosianu, ei, zic, au prevăzut şi soluţiunea cestiunei izraelite, singura care atunci ar fi fost îndestulătoare spre a satisface şi marele principiu al societăţei noastre, interesele noastre economice. Prin Codul civil izraeliţii au dobîndit putinţa de a deveni români de fapt! Acest travaliu, acest progres treptat, civilizator, pacinic atît în întru cît şi afară, a fost deodată întrerupt prin înscrierea articolului 7 în Constitu-ţiunea din 1866.; Deocamdată nu voiesc a arăta cine l-a pus şi pentru ce l-a pus ! Dară faptul pozitiv este că acest articol s-a pus şi astăzi avem umilitoarea obligaţiune din partea Europei de a-1 şterge ! Vedeţi dară; domnilor, că, fie ca populaţia izraelită să fie de 300 000, de 400 000 sau de 500 000, cestiunea ştergerei articolului 7 a devenit o cestiune gravă, periculoasă pentru ţara noastră şi îndeosebi pentru Moldova ! Şi a cărei soluţiune nu ştiu dacă chiar toate partitele, dacă chiar toţi oamenii de cap şi d-o inimă ar fi de ajuns spre a o putea da astfel cum ea să nu jicnească însuşi bazele naţionalităţei noastre ! Mă esplic : iSTu credeţi, domnilor, că de la ’66 şi pînă astăzi nu s-a găsit spirite luminate, nu s-a găsit patrioţi cari ar fi voit, fie dintre conservatori, fie dintre liberali, să facă ceva spre dezlegarea acestei cestiuni, în ţară şi prin ţară. însă ei s-a văzut înaintea unei stînci de granit, articolul 7, care ridica izraeliţilor chiar speranţa de a avea vreodată patrie în România! Iată pentru Ce izraeliţii, nemaiavînd nimic de sperat în ţară şi de la noi, s-a adresat la străinătate ! ST-am voit să facem nimic prin noi înşine şi iată-ne ajunşi acum la cea mai mare umiliaţiune ce se poate impune unei ţări, aceea ca prin forţa esternă să fim nevoiţi să prefacem Constituţiunea noastră ! Ei bine, acum fac o întrebare : dacă, ferească Dumnezeu, fie din orice împrejurare sub un minister esclusiv format dintr-un singur partit, această gravă cestiune s-ar dezlega în defavoarea ţărei, ei bine, ce ar face domnul Brătianu dinaintea acestei eventualităţi ? 74 $ Poate domnia sa să răspundă cum că dezlegarea care s^ar da n-ar fi fatală ţărei întregi şi Moldovei îndeosebi ? Apoi, domnilor, ia gîndiţi-vă la cazul eînd nu 500 000, nu 300 000, dar numai 100 de mii de aceşti oameni, care în cea mai mare parte nu sînt nici români de fapt, neavînd nici limba, nici moravurile, nici chiar locul naşterei comune cu noi, s-ar afla deodată intraţi laolaltă în cetatea noastră. N-ar fi acesta un torent care ar năvăli eu violenţă în organismul nostru naţional, social şi economic al nostru? N-ar fi aceasta erupţiunea stăvilarilor Dîmboviţei sau ale Tisei şi Moldova n-ar deveni Szegedinul Bomâniei? (Aplauze.) Iată situaţiunea. Cine ne garantează, mai cu seamă nouă cari sîntem dincolo de Milcov, că aceasta nu se va face? Domnul Brătianu o poate garanta? O dată cu capul nu cred ca domnia sa să se sumeţească de a nC da această garanţie ! Apoi domnul Brătianu şi eu voit-am să dăm Basarabia ? Cine din noi am crezut vreodată că luarea Plevnei ne va aduce o asemenea răsplătire? Şi eu toate acestea, cu toate luptele noastre, într-o zi tot noi am venit şi am zis ţărei: n-avem ce face ! Europa a hotărît! Doreşte domnul Brătianu ea o asemenea eventualitate să se poată înfăţişa şi în cestiunea izraelită? Dar, după opiniunea mea, cestiunea izraelită este mai gravă decît aceea a Basarabiei! Iată pentru ce eu nu doresc ca la dezlegarea acestei eestiuni să prezide numai un partit, iată pentru ce doresc ca în această cestiune să nu se amestece luptele politice. Eu am fost cel dintîi carele am chemat luarea-aminte a domnului prim-ministru asupra soluţiunei coprinse în amendamentul minorităţei din Senat11 şi în propunerea unanimităţii delegaţilor Camerei, propunere deja primită de minister ! Pentru ce ? Pentru că nu o credeam bună, pentru că şi astăzi cred că această propunere trecută prin Cameră şi Senat şi primită de guvern ar fi avut consecinţe fatale pentru ţară. Dar totodată recunosc că acea propunere formulată de minoritate ne-a făcut mult bine, căci arată Europei greutăţile soluţiunei acestei eestiuni. De aceea şi voiesc ca la rezolvarea cestiunei izraelite nici un partit, nici un grup, nici o individualitate politică să nu fie împedi-cate de a veni a-şi spune franc şi leal opiniunea înaintea ţărei. Iată pentru ce cer un guvern de fuziune, pentru că nu voiesc ca această voinţă a fiecăruia să fie împedicată prin esclusivismul guvernamental. Astfel doresc ca cestiunea să se dezlege prin toate forţele naţiunei, ca dacă va fi vreo nenorocire naţiunea întreagă să poarte solidaritatea şi răspunderea faptelor şi greşalilor sale ! Şi această dorinţă se va putea realiza în ziua cînd onor. domn prim-ministru va înţelege că astăzi a fi mare patriot, a fi om de stat, a-şi face un nume în viitor, nu este de a fi esclusivist, de a fi esclusivist la putere, ci de a lucra din toate forţele ca tot ce este luminat, inteligent, patriot să poată găsi libertatea de a veni în Constituantă. Numai cu un guvern de fuziune, numai cu Camere alese în toată libertatea cuvîntului se va putea forma o majoritate reală şi sinceră, care să reprezinte însăşi voinţa naţiunei ! în convorbirile şi în apropierile ce am avut cu reprezintanţii unor partide cu care am fost în luptă toată viaţa mea, domnul Manolachi Costachi m-a întrebat pe mine cum aş putea şi eu să contribui la înlăturarea unei stări de lucruri care ne îngrijeşte pe toţi? Iată ce i-am răspuns: domnilor, eu nu pot să mă apropii de conservatori decît pe un tărîm, adică ca revizuirea Constituţiunei să se facă în aceleaşi condiţiuni cum s-a făcut şi Constituţiunea. Am scos dar din buzunar un exemplar al Consti- 75 tuţiunei şi am arătat domnului Manolachi Costaohi eă la facerea Constitu-ţiunei a prezidat un minister în care se vede lingă numele domnului Brătianu numele domnului Lascăr Catargi, lingă numele domnului 0. A. Eosetti numele domnului Petre Mavrogheni. Dar care sînt contraste mai mari, cari sînt enormităţi constituţionale mai pronunţate decît de a vedea aceste nume întrunite ? Ei bine, acestei fuziuni de partite şi de nume se datoreşte o Consti-tuţiune care de 12 ani, din zi în zi, a căpătat mai multe titluri la respectul naţiunei întregi! Iată, domnilor, pe ce tărîm m-am unit cu conservatorii; iată ce cer, nimic mai mult, nimic mai puţin decît ceea ce s-a făcut în 1866 ! Nu este nici apostazie, nu este nici alergare după portofolii care mă face a sprijini fuziunea! Este împlinirea unei datorii de conştiinţă care cred că trebuie făcută de fiecare din noi înainte de a muri. Crede, domnule prim-ministru, că este o datorie de precauţiune patriotică şi pentru ţară şi pentru dumneata de a nu se zice vreodată că domnul Brătianu şi cu partidul său, singuri, au rezolvat această cestiune, de a nu se zice că numai prin greşelele domnului Brătianu s-a întîmplat o nenorocire naţională, ci, oricare ar fi soluţiu-nea, să se ştie; că ţara întreagă, reprezentată şi în guvern şi în Cameră, a dat această soluţiune! (Aplauze.) Domnul prim-ministru ne zicea mai deunăzi că dacă domnia sa a primit opiniunea minorităţei este că voia să ajungem la unanimitate; esperienţa a dovedit că această unanimitate rareori se dobîndeşte, pentru că oamenii cu convicţiuni nu se pot uşor a se împăca asupra unor cestiuni eminamente de principiu ! De aceea eu fug de unanimităţi şi tocmai de aceea, cum am mai zis, deşi am mai zis, deşi am combătut opiniunea minorităţii, recunosc că aceasta face un bine cestiunei! f Astfel cînd în Constituanta viitoare vor fi reprezentate fiecare grup, 'fiecare partit, alese acestea în toată libertatea acordată de Constituţiune şi sub un guvern eminamente imparţial, eu cred că lupta de convicţiuni nu va ieşi o unanimitate, dar va ieşi o majoritate formată prin convicţiuni şi cred că otărîrea acestei majorităţi va reprezenta însuşi convicţiunea naţiunei! Şi astfel, înaintea acestei reale majorităţi se va închina şi o leală minoritate şi rezultatul va fi primit în pace şi în încredere de naţiune ! Da, domnilor, în aseminea caz eu nu mă tem de soluţiuni nenorocite, căci am convicţiunea că atunci cînd puterile streine vor şti că cei ce sînt în Parlament şi în cazul ţărei nu vor fi reprezentanţii unui singur partit, ci reprezentanţii ţărei şi hotărîrea ce s-a dat nu este espresiunea unui partit, ci espresiunea majorităţei ţării, am convicţiunea că acea hotărîre care o cred va fi conformă şi cu spiritul secuiului şi cu interesele noastre naţionale şi sociale, am convicţiunea că această hotărîre glasul naţiunei va fi şi glasul lui Dumnezeu şi dar şi Europa va ţine seamă de această hotărîre naţională ! (Aplauze.) Altmintrelea spiritul de partit, pasiunele şi chiar rezistenţele se vor amesteca şi veţi fi siliţi să recurgeţi chiar la măsuri violente în faţa unei opoziţiuni de care vi s-a făcut chiar aicea ameninţare; şi nu ştiu chiar dacă o veţi putea domina ! în tot cazul, domnule prim-ministru, aveţi să luaţi o mare, o teribilă răspundere asupra dumneavoastră ! Nu ţiu să fiu nici succesorul, nici colegul dumneavoastră, nu vă fac dâră nici o opoziţiune interesată. Viu numai să vă zic cu toată francheţa, şi sînt încredinţat că fiecare în fundul inimei sale-şi zice tot aşa. Voi şi pentru mine şi pentru adversarii mei ca fiecare să fie în putinţă de a lupta cu propriele sale mijloace ! După luptă vor fi 76 şi biruitori şi biruiţi, dar nici unii, nici alţii nu vor avea a se lăuda sau a se plînge, unii că au triumfat, alţii că au fost biruiţi cu puterea guvernamentală ! De aceea finind conjur pe domnul Brătianu să vadă că astăzi ceea ce este nu este bine, că domnia sa este izolat, este abandonat de un mare număr de liberali, să vadă că partidul esclusiv care i-a rămas credincios nu poate rezolva singur cestiunea ! Şi Moldova mai îndeosebi are dreptul de a cere garanţii, şi le cer, domnia sa o vede, şi adversarii şi amicii domniei sale ! în Moldova conservatorii, liberalii, vechii şi noii fracţionişti, toţi ne temem, toţi cerem siguranţa. Crede domnul Brătianu că fracţiunea care a făcut atîta vorbă, că cuvintele atît de lungi ale domnului Misail12 reprezintă altceva decît îngrijire ? Credeţi dumneavoastră că dacă fiecare ar fi sigur de libertate în alegeri ar fi vorbit atît de mult ? Iată pentru ce fiecare a venit cu un cuvînt care nu este decît un program electoral, decît o precauţiune, decît o armă pentru luptă ! Astfel, dacă toţi ar avea garanţii, fiţi siguri că nici ar fi discuţiune, ci unii ca domnul Docan ar fi zis : sînt contra ştergere! articolului 7, şi alţii s ar fi mărginit a zice : este loc de a se şterge sau modifica articolul 7. Într-atîta vă pot asigura că s-ar fi mărginit lupta, dacă aveam garanţii pline şi întregi! (Aplauze.) Replică lui N. Voinov13. Domnilor, dacă era cineva care deşi în mod indirect putea să se plîngă de zisele mele era numai partita guvernamentală, iar nu fracţiunea şi îndeosebi nu onor. domn Yoinov. Eu sînt foarte recunoscător onor. domn Yoinov că m-a luat ă pârtie *, cum zice francezul, căci mă pune în poziţiune să viu să spun ceea [ce] mai întîi nu voiam măcar să las a se înţelege. Esplicaţiune dar francă, între noi. Şi sînt, o mai repet, foarte recunoscător domnului Yoinov că abordează cestiunea, fiindcă cred că la urma urmelor domnul Yoinov va fi alăturea cu mine, căci şi pe domnia sa, eu cel puţin, îl ştiam asuprit ! Domnilor, de mai nainte declar că în toate conciliabulele urmate între subscriitorii declaraţiunei noastre toţi au venit la o înţelegere comună, aceea că cestiunea izraelită nu se poate rezolva fără partitul liberal din Ţara Bomânească, care astăzi este partitul cel mai organizat, şi îndeosebi fără concursul domnului Brătianu. Iată cestiunea ce s-a stabilit între noi. Al doilea, fiindcă domnul Yoinov a fost aşa de bun şi a pus persoana mea înainte, fac întrebare domnului Brătianu dacă domnia sa s-a despărţit de mine din vina mea. Fac apel la domnia sa să spuie dacă în toate n-am fost colegul său cel mai fără pretenţiuni ? Eu am intrat în ministerul domniei sale şi sub domnia sa, deşi mai bătrîn eu decît domnia sa, cu o viaţă politică cu 10 ani mai nainte decît a domniei sale ; fiind însă că domnia sa reprezină în regimul constituţional forţa cea mai puternică, eu am primit preşedinţa domniei sale. Fac apel la domnia sa să spuie dacă eu ca ministru am cerut ceva pentru amicii mei, dacă eu am intervenit cît de puţin în numirile de peste Milcov? Eu am stat indiferent la alegeri şi aceste toate fac că puţinii amici ai mei ce am în Cameră m-au abandonat, fiindcă n-am voit ca în vremi grele să fac crize ministeriale din cestiune de persoane, din cestiuni de interese locali. * Din fr. prendre quelqu’un ă pârtie, a ataca pe cineva. 77 Astfel s-a întîmplat cu unii din liberali[i] din grupul meu, care au mers pînă a mă acuza că devenisem registratorul domnului Brătianu. întrebaţi pe domnul Brătianu, s-a despărţit domnia sa de mine din vina mea ? Răspundeţi, domnule Brătiene, fostu-ţi-am coleg bun ? Despăr-ţitu-v-aţi de mine cu regret sau cu bucurie? (Bîsete.) Pe cînd aceia care fac parte din partitul domnul Yoinov se bucura de toate avantagele guvernului, eu, ministru, n-am putut da amicilor mei nu favoare, ci datorită apărare. Onor. domnul Strat a spus-o adineaori rolul care-1 joacă fracţiunea în Moldova14. Fac şi eu întrebarea, eu care am fost ministru, eu sînt vinovat că poliţia laşului este de cinci luni fără şef? Eu ca ministru sau ca afară din minister, eu sau amicii mei conducem la alegeri batalioane de funcţionari publici ? Dar vă întreb : eraţi dumneavoastră atît de puternici mai nainte? Unde vă aflaţi cînd ne-am pus în luptă în contra ministerului Catargi ? Unii din dumneavoastră n-aţi voit măcar să subscriţi nici protestele şi manifestele noastre. Pentru alţii pe atunci Kogălniceanu era bun, pe atunci strigaţi cît puteaţi: bătrînii să meargă înainte-ne ! Eu dară credeam că astăzi tocmai dumneavoastră vă veţi uni cu opiniunea noastră, că dumneavoastră veţi fi cel dinţii a cere garanţii, pentru ce? Pentru că dumneavoastră ziceţi că nu beneficiaţi de avantagiele guvernului. Recunosc că domnul Yoinov nu beneficiază de acest guvern; din contră, recunosc că domnia sa n-a avut, cel puţin în trecut, a se pre lăuda de administraţia locală, recunosc că domnia sa a fost chiar persecutat, cel puţin în mod indirect, dară colegii domniei sale se pot plînge că sînt persecutaţi, că nu au toate avantagele în Moldova, că nu beneficiază de prefecturi, de garda naţională, de primării, de chiar tribunale? şi cu toate acestea eu vă zic că sînt persecuta[ţ]i! Ba dumnealor şi astăzi persecută pe alţii. Ei bine, domnilor din fracţiune, liber v-a fost să mă combateţi pît am fost ministru, dar astăzi, simplu cetăţean, nu înţeleg să mă combateţi cu prefecţii şi cu batalioanele lor de funcţionari, cari nu trebuie să fie nici pentru dumneavoastră, nici pentru mine. în această situaţiune eu mă adresez la domnul Brătianu, pornit din oarecari idei cari ne sînt comune şi mie şi domniei sale, şi-i zic : aş regreta foarte mult ca partitul liber să cază de la putere pentru că mă tem să nu vie domnul Carp şi să ne aplice teoriile domniei sale despre libertate, care să ia, iară nu se cere, şi atunci va fi vai de noi şi de amicii noştri; domnule Brătiene, în Moldova nu este numai fracţiunea, sînt vechii liberali autoritari cum sînt, dar sînt liberali şi sînt încă mulţi, în Iaşi este Junimea, este grupul tinerilor liberali moderaţi, pe aceştia cine i-a silit să se unească cu conservatorii ? Asuprirea, starea de esclusi-vism a fracţiunei! £Tu credeţi dar că, dacă regimul care este astăzi se va prelungi, şi eu voi fi silit să mă unesc cu principele D. Ghica, cu domnul Epureanu şi cu alţii? Pentru ce? Pentru că, dacă mă durea să fiu combătut de conservatori, mă doare încă mai mult să fiu combătut de un grup care se pretinde că este liberal şi care se bucură de toată puterea guvernului, fără a avea şi răspunderea. Domnul Yoinov se pune astăzi apărător al domnului Brătianu ! Ei ! Domnilor, n-a fost duşman mai mare între conservatorii domnului Lascăr Catargiu, n-a fost un singur adversar al domnului Brătianu carele să-i fi adresat cuvintele aspre şi amare care deunăzi i-a fost adresat amicul său, domnul Yoinov, care să-l facă să plîngă cum l-a făcut domnia lui, dulcele şi blîndul apărător al preşedintelui Consiliului de Miniştri, atunci cînd l-aţi învino- 78 văţit că vrea să tîrască ţara dinaintea minorităţei din Senat! Vă fac întrebarea: care este amicul mai leal? Acela care vine şi spune franc că partitnl liberal în starea actuală nu poate să meargă înainte, ori dumneavoastră care-1 acuzaţi de trădare a intereselor naţionale? Poate să cază partitul liberal prin persoane, dară n-aş voi ca el să cază sub asemenea aeuzaţiuni. Aşa liberal autoritar cum sînt, eu, autorul loviturei de stat din 2 mai, susţin că partitul liberal nu trebuie să cază cu oca-ziunea cestiunei izrailite, căci dacă ar fi aşa partitul liberal din care fac şi eu parte, deşi protestant, ar fi mort pentru mulţi ani în această ţară. Liber domnul Voinov să arunce acuzări asupra noastră că voim să emancipăm pe evrei în bloc ! Domnia sa ştie bine că nimenea în această ţară nu va vota o asemenea emancipare ! Această emancipare în bloc însă vor aduce aceia cari pe lîngă animă nu vor să consulte şi mintea ca sa înţeleagă ce trebuie să fie dat şi ce trebuie şă fie refuzat. Noi nu cerem portofolii, noi nu alergăm după ministere, căci era în mina fiecăruia din noi să vie individual la minister. Domnule Voinov, n-aţi zis singur dumneavoastră că, dacă ne uneam cu opiniunea soluţionistă a dumneavoastră, ministerul era căzut şi, prin urmare, noi am fi putut veni la minister ? Ei bine, unitu-ne-am cu opiniunea dumneavoastră ? Nu; din contră, fac apel la domnul Brătianu dacă nu eu cel dintîi am zis : unde mergeţi cu această propunere astăzi ? Nu putem, nu se cuvine să propunem vreo soluţiune. Lesne vă vine dumneavoastră să ziceţi: nu dăm nimic! Şi după mine, dacă ar atîrna de mine, şi eu n-aş da nimic. Eu mă mir că dumneavoastră n-aţi făcut chiar ca domnul Docan, carele a zis: nu consimt să se modifice sau să se suprime articolul 7. Dar, aceasta odată făcut, luaţi şi răspunderea ? Nu, ci numai veniţi cu bănuieli înaintea acelor cari cuget mai serios decît dumneavoastră şi-i acuzaţi că voiesc să dea emanciparea la evrei în bloc, parcă noi nu sîntem români, parcă mormintele părinţilor noştri nu sînt în această ţară, parcă părinţii noştri n-au făcut biserici, pe care noi nu voim să le vedem prefăcute în havre * evreieşti. La lucru, domnilor ! Destule vorbe, destule fanfaronade de patriotism ; să scăpăm ţara, s-o scăpăm cu toţii împreună, acesta este adevăratul patriotism ! (Aplauze.) Şi de aceea repet, cu toţi împreună, căci domnul Brătianu va recunoaşte însuşi că singur nu poate s-o scape ! Precum asemenea şi dumneavoastră din fracţiune n-o puteţi scăpa ! Mai deunăzi eu ziceam unuia din dumneavoastră, domnului Eraclide : votul dumneavoastră, pe care nu l-am împărtăşit, a făcut mult bine, căci acest vot va arăta Europei legitimele îngrijiri ale ţărei, va arăta că ţara este otărîtă [a-]şi apăra esistenţa sa şi interesele sale economice. Cînd dar cu toţii venim şi recunoaştem împreună pericolul ţării, pentru ce această îngrijire o reduceţi la o jalbă pentru portofoliu? Pentru ce mă acuzaţi că alerg după minister? Eu care am fost de 7 ori ministru şi care cînd voi vrea voi fi încă ministru ! Domnilor mei, situaţiunea este prea gravă pentru ca să gîndesc numai la mine ! Voiesc ceva, dar altceva decît ceea ce-mi atribuiţi. Vreau ca naţiunea să-şi adune toate forţele ei, toate inteligenţa şi patriotismul, toată anima ei, căci numai forţele dumneavoastră, numai inteligenţa dumneavoastră nu ajung să rezolve problemul cel mai greu ce ni s-a înfăţişat vreodată şi aceasta cu cruţarea intereselor naţionale, economice şi sociale ale pămîntului nostru. * Sinagogi. 79 Cestiunea este mare, este grea, este periculoasă. Nu o reduceţi aşa de jos ! Onor. domn Voinov ! Dumnezeu ţi-a dat talent, eşti om independinte, nu-ţi înjosorî talentul şi convincţiunile, crezînd că numai dumneavoastră iubiţi această ţară, că numai dumneavoastră-i voiţi binele. Că noi [nu] simţim ca dumneata, că noi n-am voit să lăsăm o ţară copiilor noştri, că din contra voim ca mormintele strămoşilor noştri, istoria neamului nostru, moşiile noastre, bisericile făcute pe ele de părinţi [i] noştri să le sacrificăm neamului evreiesc ! în şedinţa din 9 martie. Replică lui N. Voinov. Am cerut cuvîntul! Domnul vicepreşedinte: Sînt alţii înscrişi. Declar că am vorbit de dona ori în această cestrane, însă rog pe onor. Senat să binevoiască să-mi dea cuvîntul ca să degajez cestiunea de toate personalităţile şi să esplicăm cum am început şi ce am voit. O voce: Să vorbească! Se consultă Senatul şi se aprobă să vorbească domnul Kogălniceanu. Domnilor, esistă un martor nepărtinitor care poate să spună şi aci şi naţiunei întregi cine a scoborit cestiunea din înălţimea în care se afla, cine din o cestiune eminamente naţională, conservatrice şi liberală totodată a făcut o cestiune de personalităţi, calificînd-o de jalbă de portofolii ! Regret foarte mult că cel care s-a îmbrăcat cu acest rol este onor. domn Voinov, carele are destul talent spre a alege un tărîm demn de domnia sa ca să ne combată. Dacă pe urmă i s-a răspuns pe acelaşi ton, adică tot cu personalităţi, vina este a domniei sale; cînd va fi mai calm, va vedea singur că domnia sa este cel greşit, va vedea mai ales r că personalităţile i-au putut veni de oriunde, numai de la mine nu au venit şi sînt încredinţat că va fi cel dinţii care se va căi! Domnia sa a declarat că e unul din elevii mei; ei bine, eu, ca vechi dascăl al domniei sale, [î]mi permit a-i spune că regret că s-a pus pe un asemenea prost tărîm. Domnilor, fiindcă fiecare a vorbit de persoana sau de faptele sale personale, daţi-mi voie să zic şi eu cîteva cuvinte despre mine, şi aceasta spre a esplica ceea ce am înţeles eu şi onorabilii consubscriitori cu acea moţiune pe care domnul Voinov o numeşte jalbă pentru intrare în minister. Domnilor, mai înainte de toate sînt om de acţiune şi cînd iau o hotărîre nu mă uit, dacă chiar carnea mi se va smulge de pe oase. Pentru mine orice se va face în alegeri nu-mi pasă, chiar ştiind că voi fi combătut. Dar ceea ce nu-mi pasă pentru mine [î]mi pasă pentru alţii, de aceea am voit să iau astăzi precauţiuni. Am 60 de ani, nu ştiu dacă pînăla Constituantă voi trăi; astfel voiesc şi eu să-mi fac testamentul meu politic, precum l-a făcut mai deunăzi însuşi tînărul senatore domnul Voinov ! Încep a-i răspunde. Domnia sa a combătut declaraţiunea noastră cu o întîie întrebare : cum dumneavoastră, care diferiţi atît de mult unii de alţii, prin opiniuni, voiţi să veniţi la putere? Dară apoi aceasta este contra principiului unui regim constituţional ! Aşa este. Dar sîntem noi astăzi în timpuri normale, în timpul funcţionărei pacinice a Constitu-ţiunei? Sau sîntem în ajunul prefacerei acestei Constituţiuni ? Revolu-ţiunea care s-a făcut la 1866, o credeţi dumneavoastră că este mai mare 80 decît aceea care sîntem în ajun să o facem mîine, poimîine ? Nu, domnilor, eu cred că revoluţiunea actuală este mult mai mare, mult mai gravă decît cea de la 1866. Atunci s-a răsturnat o persoană, în locul domnului pământean s-a ales un domn strein, şi apoi fără nici o presiune de afară aţi făcut Constituţiunea cum aţi voit. Dar astăzi nu se atinge numai de a înlocui o persoană sub presiunea Europei întregi, sîntem siliţi a preface Constituţiunea noastră în articolul care priveşte însuşi organismul nostru naţional şi social. în adevăr, domnilor, ia să vedem ce este articolul 7 şi ce poate să tragă după sine suprimarea acestui articol! Domnilor, numai de grupul ce se numeşte fracţiune nu pot să mă laud, căci de către fracţiune am fost încontinuu persecutat de la 1866 şi pînă astăzi. Chiar cînd am fost aliat cu dînsa la Mazar paşa, am mers bine cu acest grup pînă am biruit, dar odată biruitori bunii mei aliaţi mi-au declarat iarăşi rezbel. Ei bine, eu depun resimţimintele mele, voi a da fraeţiunei adevărata sa origină, voi să-i nobilizez naşterea, dacă pot să mă esprim aşa. Domnul Voinov a avut bunăvoinţa a mă numi boier ! Eu nu-mi voi declina această calitate; sînt unul din acei boieri din generaţiunea de la 1840 cari în curs de 40 ani au lucrat pentru sfărîmarea boieris-mului. Cînd de pe bancele Universităţei din Berlin am intrat în ţară la 1838, eram în vîrstă de 19 ani. Cel dintâi lucru ce am văzut a fost un şef de masă al Vistieriei lovit pe piaţa publică cu 25 bice pentru că nu fusese prezent ca să deschidă uşa ministrului de finanţe şi atunci m-am jurat a întrebuinţa toate forţele mele spre a desfiinţa bătaia din această ţară, spre a sfărîma acea stare de lucruri arbitrară, în risc de a fi zdrobit, precum am şi fost zdrobit, cînd în 1866, fiind în capul guvernului, am căzut victima desfiinţărei bătăiei prin sate. Bevin la originea fraeţiunei. După 11 februarie s-a proclamat principele străin, după programul unioniştilor din 1856. însă ideea principelui străin era o ideee abstractă, era o idee pe care o înţelegea numai oamenii politici; tineretul din 1866 a primit-o numai fiindcă bătrînii o predicase încă din 1856 ! Mulţimea însă n-o înţelegea. Aşa este, domnule Voinov? Domnul Voinov: Aşa este. Aşadar, la 1866 înscrierea principelui străin în Constitnţinne a dat naştere fraeţiunei libere şi independente ! Eu, domnilor, în Adunarea mumă din Moldova, [în] 1857, am fost propuitorul acelor principii15 cari pe atunci se calificau de cele patru puncturi, între cari cel d-al treilea era principele străin. Aşadar, deşi nu împărtăşeam ideile acelora cari în Constituantă s-au rostit contra principelui străin, sînt dator a recunoaşte că domnia pămînteană era o instituţiune seculară a ţărei şi care reprezintă toată istoria noastră naţională şi că, prin urmare, trebuia să aibă apărătorii •săi; atunci în Constituantă au votat vreo şase deputaţi contra principelui străin. Iată originea fraeţiunei libere şi independente. După ce însă fracţiunea s-a văzut bătută pe tărîmul principelui străin, ea a căutat a asigura prin aceeaşi Constituţie garanţii în contra influenţei principelui străin, căci se zicea atunci pe stradele Bucureştilor că principele străin avea să emancipeze pe jidani ca înainte mergător al germanismului, şi iată cum s-a înscris articolul 7 în Constituţiune ! Acesta este adevărul; şi vă mai dau încă o dovadă, domnilor : cestiunea emancipărei jidanilor nu datează de la 1866, ea a început sub Cuza vodă pe la 1860 ; şi Cuza vodă a domnit de la 1859 şi pînă la 1866 81 fără ca să ziceţi un cuvînt în contra acestei emancipări treptate. Sub Cuza vodă s-au dat drepturi civile evreilor, sub el s-a prefăcut dreptul penal, sub el s-a dat evreilor chiar putinţa de a ajunge la drepturile politice. Pentru ce atunci n-aţi strigat ? Domnul Voinov: Era Statutul16... Emanciparea a început înaintea Statutului. Nu eraţi în Cameră, dară aveaţi drept să strigaţi prin jurnale şi n-aţi făcut, cu toate că libertatea presei s-a mărginit numai în 1864; dar şi atunci puteaţi să vă întruniţi, puteaţi să arătaţi prin broşuri pericolele ce vedeaţi pentru naţionalitatea română prin drepturile ce se dau evreilor ! N-aţi făcut nimic, pentru că se zicea că în capul ţărei era un domn pămîntean. Principele străin fiind primit prin Constituţiune, aţi înscris articolul 7. Recunoaşteţi că aţi făcut aceasta ca o garanţie, dar recunoaşteţi că tot acest articol 7 a dat ocaziune evreilor să strige; recunoaşteţi că acest articol 7 a zis la patru sute de mii de oameni ca ei nu mai pot nimica aştepta de la această ţară; recunoaşteţi că acest articol a silit pe aceşti oameni, disperînd de dreptatea şi de legile ţărei, să se adreseze la străini, să devie duşmanii noştri, şi iată unde am ajuns ! Astăzi Europa ne sileşte să facem revizuirea acestui fatal articol; şi în loc ca dumneavoastră să vă uniţi cu noi spre a chibzui cum mai bine Să facem reforma ce ne-o reclamă Europa, astfel încît să nu compromitem interesele noastre naţionale şi economice, dumneavoastră, domnule Yoinov, ne acuzaţi că ne-am unit spre a răsturna ministerul! Dumneavoastră, marele apărător al primului ministru, pe care mai deunăzi [î]l învinovăţiţi că vinde ţara la ovrei, ceea ce n-a zis nici unul din adversarii săi politici! Dumneavoastră l-aţi făcut să plîngă ! Noi cerem, zici dumneata, să bine-r voiască domnul Brătianu să ne ia alături cu domnia sa, să ne miluiască cu cîte un portofoliu? Dar oare nu ştim noi că numai ministerele eterogene nu pot să ţină ? Dar n-am esperimentat aceasta singur eu ? Dacă eu n-am putut să o duc mult timp cu domnul Brătianu, de care nu mă desparte nici un principiu, fiindcă sîntem amîndoi liberali, apoi cum aş putea-o duce17 cu principele Dimitrie Grhica sau cu domnul Boerescu? Ştiind aceasta, ştim că un minister de fuziune n-are durată ! Dar iarăşi ştim că cestiunea revizuirei Constituţiunei priveşte pe ţara întreagă, iară nu numai pe un partit; mai ştim, de asemenea că cea mai mică imprudenţă în dezlegarea acestei Gestiuni poate să aducă pericole şi pentru ţară şi chiar pentru tron. De aceea voim ca domnitorul în faţa reformei Constituţiunei să nu se afle numai în faţa unui partid ! Domnitorul trebuie să fie în faţa naţiunei întregi, ca împreună, domn şi naţiune, să coneure la rezolvarea marelui problem ! Crede domnul Yoinov că, dacă opiniunea domniei sale şi a amicilor săi ar fi avut majoritate, nu ar fi rezultat pentru ţară pericole ? Atunci să ia dumnealor situaţiunea ! Şi de aceea-1 şi întreb, cînd amicii săi au sprijinit opiniunea minorităţei în privinţa modifieărei articolului 7, de ce n-au zis : ,,Luăm noi situaţiunea”? Noi, domnilor, ne-am unit fiindcă preşedintele consiliului n-a vrut să spună ţărei ce cere Europa de la noi, n-a voit să ne spună ce crede domnia sa că trebuie să dăm şi ce nu trebuie să dăm. Lăsaţi nouă înşine, fără discuţiune, cum voiţi să dăm o soluţiune? Lăsaţi în liberul nostru arbitru şi-n faţa umiliaţiunei ce ni se face din afară, nu veţi găsi nici un român care acum, de bună inimă, ar voi să dea ceva. Yă era dar dumneavoastră uşor să ziceţi: ,,Iată ce dăm, dăm mai 82 nimic”, de vreme ce şi mai uşor a fosG domnului I. Docan să zică : „Sînt în contra suprimărei articolului 7”, însă ia întrebaţi-1 dacă domnia sa ar lua asupră-şi însărcinarea de a aplica votul său ! Făcîndu-se domnia sa ministru să vedem dacă tot ar zice că nu primeşte să se prefacă sau să se retragă articolul 7 din Constituţiune ! * Vă mai repet, ne-am unit noi pentru că tăcerea domnului prim-ministru ne îngrijeşte, pentru că credem că într-o asemenea gravă eestiune guvernul este cel dintîi dator să ne arate calea ! Eu judec după mine; eu am curagiul să spun ceea ce ştiu, ceea ce cred că este bine, nu aştept opiniunea majorităţei spre a-mi forma o opiniune. Ei, domnilor ! Guvernul ne zice că nu ştie ce va face; se mărgineşte numai a ne zice că Europa nu ne cere să dăm drepturi tutulor izraeliţilor în bloc ! înţeleg foarte bine ca domnul Brătianu să ne dea această asigurare ! însă de ce nu ne arată pe ce se bazează această asigurare ? Alţii au în eestiune altă opiniune; alţii văd mari pericole, pe cari nu cutează însă a le spune ! Au domnul Voinov n-ar zice că sînt vînduţi evreilor acei cari ar cuteza să spună şi partea pericoloasă a cestiunei ? Domnia sa nu m-a pus oare în suspiciune numai pentru că am arătat oarecare îndoială în privinţa deosebitelor cifre ce se dau populaţiunei izraelite, zicînd că din parte-mi reducţiunea este binevoitoare? Propunerea noastră, domnilor, nu este un steeple chase * pentru putere ! Este numai o încercare de împăcare între partide; nu se cuvine, ne-am zis noi, să pasionăm ţara prin luptele de partit, căci această eestiune pasionează deja ţara prin sine însăşi. De vreme ce guvernul nu se pronunţă, nu ia o hotărîre, să ne pronunţăm noi. Noi trebuie să fim mai cu curagiu decît el! Avem de apărat naţiunea noastră, interesele noastre economice şi sociale. Ne temem foarte mult că un singur partid, că un guvern care numără un mare număr de sprijinitori cari nu înţeleg gravitatea ceşti-unei, cari se supun mai mult inimei decît capului, ne temem ca aceştia să nu dea o soluţiune care ori să fie fatală ţărei, ori să nu fie primită de Europa. Ne temem să nu ne trezim într-o bună dimineaţă, din partea guvernului, cu această vorbă: „Ce voiţi? Ne-am luptat, am spus, am rugat, am protestat, dar Europa voieşte altmintrelea şi nu putem să ne punem în contra voinţei Europei!” Ei bine, noi nu voim să ajungem acolo, nu voim să ajungem la această estremitate; voim ca naţiunea, iară nu străinii să rezolve cestiunea, voim ca această voinţă să fie respectată de străinătate, şi am convincţiunea, cu toate bănuielele ce se aruncă în contra noastră şi în contra vieţei noastre politice, cu toate atacurile ce se fac declaraţiunei noastre, am, zic, convincţiunea că atunci cînd oameni ca domnul Dimitrie Ghica, ca domnul Boerescu, ca domnul Mano-lache Costache Epureanu, alăturea cu domnul I. C. Brătianu, vor zice unanimi Europei: atîta putem să dăm, mai mult nu dăm, căci a da mai mult ar fi a ucide naţionalitatea noastră, şi aceasta nu noi o vom face; striviţi voi această naţionalitate, ştergeţi voi românismul de pe ţărmurile Dunărei, dar noi nu o vom face-o! (Aplauze.) Am convincţiunea, repet, că acest limbagiu ţinut de toţi oamenii cari de o jumătate de secol sînt în capul acelor cari au întemeiat statul român va fi mult mai puternic, mult mai convingător decît cuvintele cele mai elocuente ale domnului Brătianu izolat! (Aplauze.) Aceasta este convincţiunea mea, aceasta este raţiunea declaraţiunii noastre. O mai repet, nu este * Cursă cu obstacole (engl.). 83 o alianţă pentru a Yeni la putere, nu este o jalbă pentru putere ! Este o alianţă pentru a salva ţara. Eu ştiu foarte bine că durata unui minister de fuziune este de mai înainte mărginită. Dar aşa şi trebuie să fie ! Să ţie numai pînă ce trece pericolul. Aceasta este singura sa misiune. Găsiţi fuziunea monstruoasă, criminală ?... Dar cum, onor. domni, la 1866 nu era o crimă de a vedea în minister pe domnul Lascăr Catargi alături cu domnul Brătianu, pe domnul Mavrogheni alături cu domnul Bosetti? Atunci aceasta era bine, era natural, era patriotic, cînd se atingea numai de schimbarea unei persoane, numai de înlocuirea unui domn, şi astăzi cînd se atinge de însuşi bazele esistenţei noastre naţionale noi venim să facem cestiune de partid? Cînd cerem unirea partidelor, cînd cerem ca naţiunea întreagă să prezide la rezolvarea grelei cestiuni, odată soluţiunea obţinută, cine vă opreşte pe dumneavoastră ca, după Constituantă, să formaţi un minister compact, omogen? Cine vă opreşte să-l formaţi chiar în Constituantă dacă veţi avea majoritatea ţărei? în zadar vă siliţi de a ascunde pericolele cînd reforma s-ar face sub un singur partid şi eu un minister esclusivist! Aceasta v-a spus-o domnul Boerescu. Pînă se va rezolva cestiunea articolului 7, totul este în rizic; să se ştie bine aceasta, căci este o cestiune dacă ştergerea articolului 7 ml poate trage multe prefaceri după sine ! Iată de ce nu voim ca Constituţiunea noastră şi ce am fondat prin această Constituţiune să depindă de atotputernicia unui singur partid. Iată pentru ce vă conjurăm să ne unim, să venim cu toţii să scăpăm ţara, nu numai de umiliaţiunea Tratatului de la Berlin, dară şi de pericolele cari pot naşte din pasiunile, din luptele noastre politice din întru. Pe toţi vă conviem * la această unire ! Cînd am făcut această r declaraţiune n-am voit să escludem fracţiunea ! Facem numai joc de cuvinte asupra redacţiunei; am onoare să declar onorabilului domn Yoinov că departe de a o esclude avem convincţiunea că fracţiunea va vota cu noi, tocmai pentru că ea se pretinde pururea persecutată ! Avem convincţiunea că ea se va uni cu această declaraţiune care îi asigură putinţa de a-şi arăta forţele proprii de a alege liber şi independent pe reprezentanţii săi. Domnul Yoinov ne zicea : „î7oi totdeauna ne-am luptat contra guvernului”... Domnul N. Voinov: Apelez la dumneavoastră, cum m-am ales la Focşani? V-aţi ales liber, o recunosc pentru dumneavoastră în special, dară de ce azi sînt senator şi nu pot fi şi istoric, că v-aş spune cum cei mulţi dintre dumneavoastră s-au ales de la 1866 pînă la 1877 ! Mă rezum, domnilor. Afirmăm că noi cari am subscris această declaraţiune nu ţinem să venim la guvern, nu ţinem să impunem ţărei un minister de coaliţiune, spre a impune ţărei! N-am făcut coaliţiune nici întru, nici afară din Senat; fiecare şi-a păstrat opiniunile sale, fiecare ţine la drapelul său ! Dară ne-am unit cu toţii sub marele drapel al binelui naţiunei, ne-am unit cu toţii spre a declara sus şi tare că este un pericol naţional dacă articolul 7 se va rezolva numai de un partid. De mai înainte ştim că o să fim în minoritate, cu toate acestea stăruim * Din fr. convier, a invita, a angaja. 84 a susţine această declaraţiune pentru că credem că această declaraţiune curînd sau mai tîrziu se va recunoaşte ca o declaraţiune făcută de nişte oameni cari mai înainte de toate îşi iubesc ţara şi cari nu voiesc ca asupra acestei ţări să cază pericole neaşteptate şi nemeritate de ea18. „Monitor”, 1879, nr. 59, p. 1 749, col. 2 — p. 1 753, col. 1; p. 1 757, col. 1 — p. 1 758, col. 2; nr. 61, p. 1 822, col. 3 — p. 1 824, col. 3. NOTE 1 Tratatul de la Berlin, intre alte prevederi referitoare la ţara noastră (pe care cititorul interesat le găseşte în Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, passim), a cuprins în articolul 44 că deosebirea de credinţă religioasă şi confesională nu putea fi invocată ca motiv de excludere sau de incapacitate în exercitarea drepturilor civile şi politice, admiterea în servicii publice, funcţii sau onoruri, exercitarea unei profesii sau crearea unei industrii în orice localitate. Libertatea de practicare a cultului urma să fie asigurată tuturor cetăţenilor români, ca şi străinilor, şi nici o piedică nu putea fi pusă în ceea ce priveşte organizarea ierarhică a diferitelor comunităţi. Textul se încheia astfel: ,,Les nationaux de toutes puissances, commer$ants ou autres seront trăite en Roumanie sans distinctions de religion, sur le pied d’une parfaite egalite” (vezi broşura scoasă de Alianţa universală izraelită, La question juive dans Ies Chambres roumaines, Paris, 1879, P- I —II). Articolul fusese formulat la cererea reprezentantului Franţei, W.H. Waddington, şi de aplicarea lui era condiţionată recunoaşterea independenţei statului român. în protocolul şedinţei din 1 iulie 1878 se spunea: ,,La Roumanie demandant â entrer dans la grande familie euro-p6enne doit accepter Ies charges et memes Ies ennuis de la situation dontelle reclame le benefice” (ibidem, p. VI; vezi şi Documents diplomatiques. Question de la reconnaissance de la Roumanie, două broşuri, Paris, 1879). Problema modificării Constituţiei a provocat o stare de tensiune în ţară, care răzbate şi din intervenţiile pasionate ale lui K. (în afara celei de faţă mai vezi infra p. 100,107,115,129, 138, 156,167,181). Pentru soluţionarea ei s-a simţit nevoia convocării unei Constituante; dificultatea a apărut în primul rînd în definirea acestei populaţii alogene. Dacă pentru cei născuţi şi crescuţi în ţară, adică pentru evreii români, naturalizarea se făcea fără dificultate — cum cititorul poate constata din cererile adresate Adunării şi pe marginea cărora se pronunţă adesea şi K. (vezi de exemplu p. 318) —, pentru miile de persoane fugite din calea pogromurilor din vecinătate, acei heimatlos, indigenatul nu se putea acorda la fel de lesne. După dezbateri furtunoase articolul 7 a fost sancţionat de domn la 13 octombrie 1879 şi prevedea că diferenţa de credinţă religioasă nu putea forma obstacol în obţinerea drepturilor civile şi politice. Străinii, indiferent de religie, ,,supuşi sau nesupuşi unei protecţii străine”, puteau obţine naturalizarea în următoarele condiţii: — adresau o cerere guvernului arătînd meseria şi averea pe care o aveau şi după 10 ani primeau naturalizarea, — beneficiau de scutire de stagiu cei care creaseră o industrie în ţară, ca şi cei născuţi din părinţi trăitori în România şi care nu se bucuraseră de supuşenie străină. Naturalizările se făceau prin lege şi individual. în mod excepţional urmau să fie naturalizaţi în bloc cei ce luptaseră în războiul pentru independenţă. Soluţia la care au ajuns românii nu a putut întruni adeziunea tuturor; şi ne gîndim nu numai la spiritul partizan cu care a fost apreciată de unii (vezi aşa Joseph Berkowitz, La question des israelites en Roumanie, Paris, 1923, p. 453 şi urm.), ci chiar la o mare putere ca Germania, care a adăugat încă o condiţie pentru recunoaşterea independenţei României, aceea de a se răscumpăra construirea căilor ferate de la consorţiul falimentar Strusberg (vezi detalii în Opere IV, Oratorie II, partea a IlI-a, p. 116 şi urm.). a Vezi p. 448, regestul nr. 16. fm 5 Manolache Gostache se oprise la conţinutul articolului 129 din Constituţie: ,,Adunările cele noi proced în acord cu domnul la modificarea puncturilor supuse revizuirii”, arătînd că această acţiune trebuia întreprinsă nu de un singur partid, ci în ,,viitoarele Cameri de revizuire să fie reprezentată ţara întreagă”. Era un reproş indirect adresat liberalilor, care, fără să consulte ţara, acceptaseră hotărîrile defavorabile ale Tratatului de la Berlin. € Vezi mai mult în Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, passim. 85 5 P. Carp a fost ministru in guvernul Lascăr Catargiu între 30 ianuarie şi 4 aprilie 1876 la culte şi instrucţiune publică. Vorbele însă le-a rostit în timpul cind a deţinut portofoliul externelor in guvernul Manolache Costache (20 aprilie — 18 decembrie 1870). 6 Pentru coaliţia de la Mazar paşa vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 132 şi urm., nota 1. 7 ,,România liberă” a apărut între 15 mai 1877 şi 14 iunie 1889. Al. Zub admite totuşi că la început această foaie a fost inspirată de K. (vezi Mihail Kogâlniceanu, 1817—1891, Biobibliografie, Bucureşti, 1971, p. 455). 8 După broşura tipărită de Alianţa universală izraelită citată mai sus numărul lor se ridica la 256 000 de persoane. 9 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a Il-a, p. 225 şi urm. 10 Adică făptuitorii loviturii de la 2 mai 1864, oamenii domnitorului Cuza. 11 Acest amendament s-a prezentat sub forma următoarei moţiuni: ,,După deelara-ţiunea deja votată de Corpurile legiuitoare că este loc.de a se proceda la revizuirea articolului 7 din Constituţiune. Şi în ajunul de a păşi la îndeplinirea ultimelor formalităţi pentru ca această declaraţiune să dobîndească autoritatea sa constituţională definitivă, Senatul se crede dator către Constituţiune, al căreia el a fost pururea credinciosul apărător, de a rosti cele următoare: 1. Revizuirea Constituţiunii este o lucrare importantă în viaţa tutui or popoarelor. Revizuirea Constituţiunii noastre înfăţişează o importanţă excepţională în urma evenimentelor europene, cari au transformat starea politică a României în mijlocul gravelor împrejurări în care ţara se află încă şi în faţa feluritelor interese ce sînt atinse prin modificarea sau suprimarea articolului 7 din Constituţiune. 2. Această revizuire trebuie dar de mai nainte a fi înconjurată de toate garanţiile cerute de Constituţiune şi de un luminat patriotism. 3. Principalul din aceste garanţii este punerea naţiunii, a tuturor partidelor şi grupurilor politice din ţară în poziţiunea de a putea, liber şi independent, a-şi alege mandatarii în viitoarele Camere de revizuire. 4. Această asigurare datorită liberei expresiuni a votului nu se poate avea declt fiind în capul guvernului un minister compus de reprezentanţii deosebitelor partide politice din ţară. 5. Cu un asemenea minister şi în asemenea condiţiuni, naţiunea a procedat la facerea Constituţiunii din 1866 şi astfel acestui fapt că pactul nostru fundamental a fost nu expresiunea unui partid, ci o lucrare naţională, la care a luat parte toate partidele politice sub conducerea unfui guvern format din reprezentanţii acestor partide, acestui mare fapt se datoreşte respectul ce naţiunea română păstrează pentru această Constituţiune şi pacinica ei funcţionare în timp de 12 ani. 6. în asemenea condiţiuni şi cu un asemenea minister se cuvine dar a se face şi revizuirea acestei Constituţiuni, care iarăşi trebuie să fie rezultatul liber şi neîmpiedicat al vieţei naţiunilor, iar nu expresiunea a unui singur partid condus de un minister exclusivist. 7. Numai înconjurate cu asemenea garanţii făcîndu-se viitoarele alegeri, Camerele de revizuire vor putea proceda la marea lucrare cu o deplină autoritate morală. Numai astfel ele vor putea rezolva problemul împăcărei principiului cerut de luminele secolului, acela al egalităţii politice fără osebire de religiune, cu interesele naţionale, sociale şi economice ale ţărei, cari au acelaşi drept la îngrijirea şi la apărarea legiuitorului. Numai astfel lucrarea Camerelor de revizuire, fiind făcută în condiţiuni de înaltă legalitate, de încredere şi de pace, va fi din început bine primită de ţară şi va găsi in străinătate acea binevoitoare aprobare care se dă pururea actelor ce reprezintă voinţa sinceră şi luminată a unei naţiuni întregi. Senatul, rostind în faţa ţărei şi a tronului aceste principii, înaintea dizolvării sale de drept, potrivit articolului 129 din Constituţiune, crede a împlini o ultimă şi mare datorie de constituţionalism”. Moţiunea era semnată de Dimitrie Ghica, Manolache Costache, Mihail Kogâlniceanu, Gh. Gr. Cantacuzino, Vasile Boerescu, Al. Orăscu, Ion Strat, Menelaos Ghermani, D.P. Vioreanu, C. Silion, A.T. Zisu, Hermeziu. A fost respinsă de Senat cu 32 de voturi împotrivă şi 20 pentru. La întrebarea vicepreşedintelui Senatului, Dimitrie Ghica, dacă votul cu privire la articolul 7 să se dea pe loc sau în ziua următoare, K. a spus: ,,Domnule preşedinte, după regulamentul pe care l-am făcut în privinţa cestiunii acesteia, s-a decis că la a doua citire se poate* discuta fiecare şi vota în urmă declaraţiunea de revizuire a Constituţiunii. Pînă acum s-a discutat şi votat cestiunea prealabilă, cestiunea ministerială, cum i s-a zis. Acum avem să discutăm propunerea majorităţei şi minorităţei şi opiniunea domnului Boerescu relative la revizuirea Constituţiunei; prin urmare, nu putem face votul astăzi asupra declaraţiunii de revizuire a articolului 7”. (Cf. ,,Monitor”, 1879, nr. 59, p. 1753.) * Citeşte: să poată. 86 12 în adevăr, Gh. Missail, cu adevărată logoree, se apropiase de tribună; ,/această unealtă şacră’% rostind o poliloghie cuprinsă în 83 de coloane de ,,Monitor”, probabil unul din cele mai lungi discursuri rostite în Adunarea României (în şedinţa din 7 martie 1879, ,,Monitor”, 1879, nr. 55, p. 1 613—1 640). 12 N. Voinov se scuzase pentru îndrăzneala de a se amesteca ,,în această luptă de titani politici”, dar pretenţia diferiţilor fruntaşi politici de a participa la un guvern de coaliţie i se părea neîntemeiată. Analogia cu situaţia din 1866 era forţată, căci atunci se elabora o Constituţie, în vreme ce acum era vorba doar de modificarea unui articol din acest act. Şi N. Voinov persiflase puţin aceste tendinţe spre fuziune observînd: ,,par dacă se va întîmpla ca la influenţa morală căptuşită cu influenţa onorabilului domn Boerescu, care ştiţi cum este, căci a întrebuinţat-o pe faţă în alegerile trecute (ilaritate), aliată şi cu influenţa autoritară a onorabilului domn Kogălniceanu (aplauze), cu aceste trei influenţe, ministerul cu influenţa morală, alţii cu influenţa materială bine simţită (aplauze) şi alţii cu cea autoritară. . Şi .urmase neîndurător: ,,Ştiu că aveţi să jucaţi au plus fin. (Aplauze.) Şi o să căutaţi să vă eliminaţi unii pe alţii, precum aţi făcut totdeauna cînd aţi venit cualizaţi”. fi implicase apoi patetic pe K.: ,,Eu azi mă adreseză la cel mai mare om politic, la şeful partidului liberal din Moldova, la domnul Kogălniceanu, omul Moldovei, şi-l întreb de ce n-a pus domnia si stăruinţă ca toţi şefii partidelor care-i văd subscrişi în acea propunere să-i fi unit cu domnia sa şi în cestiunea de principiu să fi format majoritatea şi să fi răsturnat pe guvern... Dumneavoastră ziceţi că voiţi să formaţi un minister în care să intre toate celebrităţile din toate partitele, împreună cu domnul Brătianu, ca să fiţi cu toţii responsabili... la ce?” Apoi N. Voinov dresase un tablou foarte plastic: ,,Domnul Brătianu este liberal, domnul Manolache Costache este conservator, iau aceste nuanţe ca m,ai extreme, căci domnul Kogălniceanu este liberal naţional, cim autoritar, dar totuşi liberal, domnul Boerescu este din centru şi toate persoane în opoziţiune de principii. Dar, pentru Dumnezeu, să nu punem ţara la acest spectacol de jucărie, de a vă elimina unii pe alţii”. 14 I. Strat, numindu-l pe Voinov, spusese că ,,reprezintă un partid care se numeşte fracţiunea, care fracţiune sub scutul guvernului actual face tot ce pofteşte în Moldova şiareimen-sul avahtagiu că nu are nici o răspundere”. 15 Vezi Opere III, Oratorie I, partea I, p. 25 şi urm. 16 Vezi mai mult în Operă IV, Oratorie II, partea I. 17 Totuşi K. ,,a dus-o” cu cei doi în formaţiunea constituită la 16 noiembrie 1868. Despre avatarurile acestei colaborări vezi Opere IV, Oratorie II, partea a Il-a.. 18 Vezi nota 1 şi infra. De asemeni analiza pertinentă făcută de B. Berceanu în; articolul Modificarea din 1879 a articolului 7 din Constituţie, în „Studii şi materiale de istorie modernă”, VI, 1979, p. 67 şi urm. Pledoarie 'pentru discutarea grabnică a raportului privind construcţia liniei ferate Mărăşeşti — Buzău* Pe cît ştiu, domnule preşedinte, raportul1 în privinţa căiei ferate Buzău—Mărăşeşti este gata şi aş ruga, dacă consimte şi onor. Senat să se ia imediat în dezbateri. Domnul Dimitrie Pişcă: Domnilor, un project de atîta importanţă să se dezbată imediat, cred că nu va fi prudent, mai cu seamă că regulamentul nostru se opune, căci el zice să se tipărească ca să-l studiem cu aprofundare şi să-l dezbatem cu maturitate, fiindcă o secţiune abia azi a putut să discute şi să voteze acest project după o lungă dezbatere. Prin urmare, să ni se lase timpul material prescris de regulament ca să-l putem studia si să ne pronunţăm în cunoştinţă de cauză. Domnilor senatori, calea ferata Mărăşeşti -rBuzău este studiată şi cunoscută încă din ziua cînd am votat marea linie a căilor ferate de lă Iţcani ia Vîrciorova; ea a figurat chiar în concesiune. Fiecare a studiat-o, * Şedinţa din 10 martie 1879. Senatul României. a esperimentat-o mai cu osebire cînd eram în rezbel şi în toate zilele ziceam, cînd vedeam că aleargă monitoarele turceşti pe lîngă podul de la Bărboşi: a! de ce n-avem linia Măr ăşeşti—Buzău? Cestiunea este studiată de cînd s-a făcut Unirea, este în simţul fiecăruia şi trebuinţa ţârei întregi o reclamă a se înfiinţa cît mai neîn-tîrziat. Fiecare ştie că trei luni de zile primăvara şi toamna n-avem eomunicaţiune deloc între o parte a Eomâniei şi cealaltă, acesta e cel mai bun studiu decît toate. Replică lui Vasile Boereseu.2 Domnilor senatori, recunosc o parte din temeiurile espuse de onor. domn Boereseu, însă dumneavoastră veţi recunoaşte asemenea cum că noi care sîntem de dincolo de Milcov studiem de la 1868 această linie. N-o daţi, domnule Boereseu, Ministerului Lucrărilor Publice, permiteţi-mi să vă spun, ci o daţi Moldovei şi Eomâniei întregi. Nu socotiţi că fac o reclamă electorală, nici o reclamă provincială. Acesta este un drum de fer care trebuia de mult făcut şi a cărui necesitate s-a simţit şi esperimentat de toţi aceia cari au văzut primejdiele prin care am trecut în timpul rezbelului şi toţi acei care ştiu că apleca de la Iţcani şi pînă la Buzău este a trece prin felurimi de zdruncinări şi întîrzieri, care prejudiciază transportul persoanelor, comerciul şi chiar administraţiunea ţărei. Aceasta e o cale ferată reclamată de interesele ţărei întregi şi mai ales de cei de peste Milcov. Cererea domnului Boe-rescu n-ar face decît a întîrzia încă pentru un an punerea în aplicare a acestei legi. Eog dar şi pe opoziţie şi pe sprijinitorii guvernului de a vota eu o oră mai nainte această lege, dezbrăcînd-o de orice teorie guvernamentală şi avînd în vedere numai importanţa care o are această eonstrueţiune prin utilitatea şi efectele ei binefăcătoare ţărei 3. 0 „Monitor” 1879, nr. 62, p. 1 8t0' col. 3; p. 1 871, col. 3 — p. 1 872, col. 1. NOTE 1 Raportul, prezentat de M. Ghermani, stabilise, prin votul unanim al delegaţilor celor cinci secţii, ,,declararea utilităţii publice şi construirea calei ferate Mărăşeşti — Buzău”. Se exprima şi dezideratul ca linia să treacă mai aproape de oraşe. 2 V. Boereseu discutase pe marginea articolului 12, care stabilea un prim buget de nouă milioane, urmlnd ca pentru cheltuielile suplimentare să fie cerută autorizaţia Corpurilor legiuitoare. Or, el considera că aceasta înseamnă a autoriza guvernul să depăşească suma de nouă milioane. Ceruse de aceea studii prealabile şi un buget stabil. 3 Proiectul a fost primit cu 34 de voturi pentru şi trei împotrivă. în favoarea cererii de naturalizare a francezului Alphonse Lebiez* Domnilor senatori, cn ocaziunea nnei xmpămînteniri mai deunăzi am declarat că nu voi mai vota nici o împămîntenire, fiindcă cred că legea de împămîntenire actuală este defectuoasă; votînd azi pentru * Şedinţa din 10 martie 1879. Senatul României. 88 •domnul Lebiez1 nu cred că lipsesc îndatorirea ce am luat, pentru că înţelegeţi că cu domnul Lebiez se îndeplineşte numai o formalitate, căci domnia sa deja a devenit român, urmînd regimentul şi făcîndu-şi datoria ca ceilalţi români pe cîmpul de război din Bulgaria 2. ,,Monitor”, 1879, nr. 62, p. 1 873, col. 2. NOTE 1 Alphonse Lebiez (3 noiembrie 1829 — martie 1884) fusese elev al Şcolii de medicină de la Aiigers (Franţa), fără a o absolvi. Coleg cu Garol Davilla, care l-a adus în ţară în 1861 ca medic militar; director al muzeului Şcolii de anatomie din Bucureşti. îşi trece licenţa în 1863, cînd obţine şi dreptul de liberă practică. în momentul solicitării indigenatului era căsătorit cu o pămînteancă şi lucra în Dobrogea. în 1881 şi-a trecut doctoratul cu teza Studii asupra diferitelor răniri articulare. Vezi pentru el V. Gomoiu, Repertor de medici, farmacişti, veterinari . I, Bucureşti, 1938, (sub voce) şi Adaos la voi. I, Bucureşti, 1941 (sub voce). 2 Indigenatul a fost votat în unanimitate de Senat. 8e pronunţă pentru proiectul de lege care prevedea baterea monedelor de argint de cinci lei * Domnilor, vă mărturisesc că sînt profan în tot ce se atinge de cestiunea monetară1, dară acolo unde nu sînt profan este aceasta, că trec în toate zilele pe dinaintea hotelului de monetă şi văd că se îmbunătăţeşte prin adăogiri de clădiri. Mi-aduc aminte că la 1869 am fost acolo, cînd fabrica moneta de aur şi argint şi l-am văzut că era într-o stare foarte bună. Socot că domnul ministru de finanţe nu va voi să renunţe la acest început, ca să fie perfecţionat, ca să putem bate moneta noastră în bănăria noastră, mai ales că este un cîştig, şi acest cîştig s-ar putea întrebuinţa tot pentru îmbunătăţirea acestei bănării din ţară. Pentru ce s-a făcut acest hotel de monetă? Pentru ca să stea în el doicele şi copiii ? Ca să vină Dumnezeu ştie cine şi să-l prefacă în şcoală de arte şi de copii? î!u este mai bine să avem acest stabiliment în stare de a produce? Apoi este o înlesnire chiar pentru particulari. Sînt oameni cari au argintării vechi, pentru ce să nu le transforme în monetă ? Astăzi sîntem liberi şi independenţi. Vedem state mai mici decît noi că au monetăria lor proprie; de ce să nu avem şi noi ? Bog pe onor. domn ministru să ia în consideraţiune această cestiune. Mai nainte am avut mari greutăţi a bate moneta pentru că suzeranul nostru ne tăgăduia acest drept2 şi la 1870 ne cerea ca să nu fie imaginea domnitorului nostru, ci să fie numai armele ţării. Acuma sîntem independenţi. Avem bănăria noastră, avem şi un cîştig dacă vom bate monedă aici. De aceea rog pe onor. domn ministru * ca baterea acestor piese de 5 franci să se facă în ţară şi în folosul ţărei. * Şedinţa din 13 martie 1879. Senatul României. Cere explicaţii in legătură cu articolele 4 şi 6 ale proiectului*. Domnilor senatori, eu iarăşi vă mărturisesc că sînt profan în această cestiune, nu vorbesc nici în favoarea articolului 4, nici în favoarea amendamentului, decît vreau numai atît să ştiu, dacă acest amendanient ori articol nu va prejudeca cestiunea articolului 5 ? Replică lui Dim. A. Sturdza5. Onor. domn ministru de finance foarte bine a făcut că a venit şi a înfăţişat cestiunea din punctul de vedere practic şi ne-a dat chiar date întru aceasta, ca un special. Domnilor, sînt însă cestiuni unde mintea nu raţionează aşa de departe; în asemenea cestiuni este inima care antrenează. Avem. otelul nostru de monetă şi brigăzi întregi de lucrători; nu ajung aceşti lucrători sau acel stabiliment ? Vom mai spori, dar cu chipul acesta vom face îh ţara o instituţiune care nu se poate face în tot minutul. Onor. domn ministru ne zice că baterea sumei propusă prin projeet se va face mai iute în străinătate şi chiar precizează şi termenul; însă domnilor, avem o esperienţă de 10 şi 15 ani că termenile se pun pă hîrtie, dar că ele nu se respect, astfel că dintr-o lună şi jumătate se va face poate 1 şi 5 luni. Pentru ce dar să se facă în străinătate? însuşi domnul ministru ne-a mărturisit că fabricarea în ţară costă mai puţin cu aproape doi la sută. Pentru ce dar cu aceşti doi la sută să nu îmbogăţim bănăria noastră? Dar se va zice că va mai trebui ceva, ţara va mai cheltui. Domnitorii noştri cei vechi, săraci cum erau, aveau bănăria lor, în Tîrgoviştea ori Suceava ; onor. domn ministru, care este un savant în această materie, ştie că se bătea monetă în ţară. ÎToi am cheltuit milioane, putem să mai cheltuim ceva ca să avem în ţară,.în.Bucureşti, bănăria noastră. Iată, domnilor, pentru ce rog pe domnul ministru, căruia-i mulţumim pentru lămuririle ce ne-a dat, să primească ideea care a venit de la amicii guvernului de a se bate monetă în ţară; şi pentru aceasta nu cred că putem fi bănuiţi, pentru că găsim această idee bună, patriotică şi măgulitoare simţămîntului ce are toată ţara6. ,,Monitor”, 1819, nr. 66, p. '1 742, col. 2,; p. 1 743, col. 1, 3 — p. 1 744, col. 1. NOTE 1 Se discuta proiectul de lege „pentru baterea monedelor de argint în bucăţi de 5 lei”. Guvernul era autorizat să bată pînă la 20 de milioane de lei (din rublele aflate în depozit) monede în greutate de 25 g cu titlul 900. 2 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IlI-a, p. 31 şi urm. 3 D.A. Sturdza ceruse ca amendamentul care prevedea ca moneda să se bată în bănăria naţională să fie depus după discutarea articolului 5, care lăsa la latitudinea ministrului ,,a contracta cu o bănărie de primă ordine.,.”. K. a replicat: ,,Primiţi dorinţa noastră şi vom pune amendamentul unde voiţi”. 4 Articolul 4 prevedea că monedele vor avea pe faţă efigia domnitorului, iar pe revers armele ţării. La trei luni după intrarea in tezaur a cinci milioane din noua monedă cele de argint aflate în circulaţie ale Uniunii monetare latine se demonetizau. Articolul 5 stipula că sub raportul confecţionării noile monede reprezentau 5 % din valoarea ' rublei. A.T. Zisu şi D. Pişcă făcliseră un amendament pe marginea celor două articole cerind ca demonetizarea să se producă la 15 zile după intrarea legii în vigoare. în acest timp statul era obligat să primească la casieriile sale,rubla la. curşul d.e 3,70, dînd în schimb monedă româ- nească. Pentru această operaţie guvernul era autorizat a emite bonuri de tezaur în valoare de cinci milioane de lei, achitabile la punerea în circulaţie a noilor monede. 5 La articolul 5 se depusese un amendament care specifica în mod expres că ,,ministrul de finarice va executa baterea acestor monede în ţară la ospelul de monedă ce posedăm”. D.A. Sturdza spusese că monetăria naţională nu poate bate decît 2,5 milioane de franci pe lună. Apoi cursul rublei era variabil. A realiza lucrarea în ţară i se părea riscant şi de aceea ceruse efectuarea operaţiilor la Bruxelles, unde aveau să se realizeze în două luni şi se ,,dobîn-dea crezămînt internaţional”. Costul ar fi fost de 2,7/8%, în vreme ce la noi s-ar fi ridicat la 3,71 %. E adevărat că transportul ar fi ridicat cheltuielile pînă la un plus de 150 000 franci dacă se realizau în străinătate, dar banii n-ar fi stat imobilizaţi timp de opt luni de zile. Apoi în acest răstimp bănăria n-ar fi stat degeaba, căci începea să bată moneda de aramă. $ K. depusese amendamentul următor: ,,Ministrul de finance va esecuta baterea acestei monete in ţară la ospelul de monetă al statului”. D.A. Sturdza ceruse ca în loc de ,,ospel de monetă” să se spună ,,bănăria ţărei”. K. replicase: ,,Redactaţi articolul cum veţi voi, eu susţin ideea”. Amendamentul fusese primit. Proiectul în întregime a fost acceptat cu 25 de voturi pentru şi două împotrivă. Raport şi intervenţii la proiectul de lege prin care „Societatea academică română devine institut naţional” sub numele de Academia Română* Domnilor senatori, Projectul de lege prin care Societatea academică română se declară de institut naţional, sub denumirea de Academia Română1, prezentat in deliberarea Senatului cu domnescul mesagiu nr. 446 şi votat de onor. Adunare [a] deputaţilor în şedinţa din 27 februarie 1879, secţiunile Senatului-. luîndu-L in cercetare, toate l-au admis în unanimitate, numind delegaţi :. Secţiunea I pe domnul D. Em. Filipescu ,, II pe subscrisul ,, III pe domnul Al. Orăscu ,, IY pe domnul Şt. Şendrea ,, Y pe domnul C. Bantaş, nari mtrumndu-seîn ziua de 21 martie cment, în număr de patru membri, fiind absente domnul Al. Orescu, şi considerînd că Academia Română de la înfiinţarea ei a mers dezvoltîndu-se şi progresînd, astfel incit astăzi România întreagă vede cu mîndrie că manea idee de care au fost inspiraţi ai ei fondatori a pătruns adine in viaţa de cultură a naţiune! şi prin acest projeet de lege se face un fapt adevărat naţional, căci şi-a legitimat pe deplin dreptul de esistenţă şi la protecţiunea din partea statului. Pe aceste considerente, comitetul delegaţilor l-a admis în unanimitate şi vine prin subscrisul a vă ruga să binevoiţi a-1 vota şi dumneavoastră. Raportor, Kogălniceânu. Lege pentru Academia Română Articolul 1. Societatea academică română, instituită prin decretul domnesc nr. 1 248 din 26 august 1867, se declară institut naţional cu denumirea Academia Română. Ea-şi are reşedinţa în capitală României. ; ■ .* Şedinţa diii 21 martie 1879. Senatul României.' 9i Articolul 2. Academia Bomână are de scop cultura limlbei şi a istoriei naţionale, a literilor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte. Articolul 3. Academia Bomână este şi rămîne persoană morală şi independentă în lucrările sale de orice natură. Ea singură se organiză, [î]şi face reglemente şi-şi administra averea, şi prezinte şi viitoare. Articolul 4. Statul face Academiei Bomâne o dotaţiune anuală fixă. de 30 000 lei, care se va înscrie în bugetul statului. Din această sumă o parte va fi pururea afectată de către Academie la acordarea a două premie, unul ştiinţific şi altul literar, purtînd denumirea de : premiul Lazăr, premiu] Heliade Bădulescu ; fiecare premiu va fi cel puţin de cinci mii lei. Articolul 5. Pentru a-şi construi şi a-şi avea localul său propriu, guvernul cedează Academiei Bomâne terenul din faţa Universităţei, la capul despre răsărit al Grădinei botanice, latul 26 şi lungul 48 metri. Articolul 6. Academia Bomână întreţine relaţiunile sale cu guvernul prin Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice. Această lege s-a votat de Adunarea deputaţilor, în şedinţa din 27 februarie 1879 şi s-a adoptat cu majoritate de şaptezeci voturi, contra două, fiind şi două abţineri. Vicepreşedinte, Hasnaş. (L.S.A.D.) Secretar, V. Calcantraur. Replică lui Vasile Boerescu2. Domnilor, să-mi permită onor. domn Boerescu a-i spune că n-a cumpănit bine importanţa Academiei Bomâne şi menirea ei. Apoi care este instituţiunea care vreodată poate să fie în faţa Universităţei mai mult decît Academia Bomână? Să fie oare Grădina botanică? Rog pe domnul Boerescu să se gîndească dacă este cu putinţă ca Grădina botanică să rămînă acolo pe bulevard, în piaţa publică ! în toate oraşele din lume grădinile botanice se fac într-un foburg, pe un loc mai priicios, cum este la Paris Jardin des Plantes cu zidărie primpregiur. Yenim acum la Academie. Apoi în Francia Academia unde s-a zidit ? Locul cel mai frumos s-a dat Academiei. Asemenea şi la Berlin, asemenea şi la Yiena. Ei, care loc putem noi să dăm mai bine decît acesta? Mai ales că de acest loc este legată tradiţiunea şcoalei româneşti. Dar se zice că se strică locul. Eu nu văd aceasta, ci, din contră, cred că se dă acestui loc adevărata sa destinaţie, înlocui acelei Grădini botanice care se poate muta în altă parte spre a prospera mult mai bine. Şi rog tocmai pe onor. domnul Boerescu, care e unul din decanii Universităţei, ca să sprijine acest project. Din nou in replică cu acelaşi3. Eu cred, domnilor, că onor. domn Boerescu [î]şi va retrage propunerea cînd [î]i voi spune că dumneavoastră, de nu mă înşel, aţi botărît a se pune pe acest loc statuiele lui Heliade şi a lui Lazăr şi cînd îi voi mai spune că la estremitatea despre apus a acestui loc se poate foarte bine pune edificiul Ateneului, pentru care esistă un fond. m Aceste două edificie, al Academiei Române şi al Ateneului, avînd statuiele lui Heliade şi Lazăr între ele şi la mijloc un alt edificiu pentru muzeu, ar armoniza foarte bine în faţa Universităţei. Citeşte un amendament la articolul 5. Iată amendamentul: Articolul 5 se va redacta aşa : Articolul 5. „Societăţei academice se va da un loc de către stat pentru clădirea unui edificiu al său, care se va oţărî printr-o anume lege”. Delegaţii menţin articolul cum este în project şi resping amendamentul. Ei se întemeiază pe punctul acesta mai ales că tocmai spre a consolida mai mult Societatea academică şi totdeodată spre a face ca locul acesta să nu primească o altă destinaţiune, care ar fi mai nepotrivită cu acest loc, de aceea a menţinut articolul din lege *. ,,Monitor”, 1879, nr. 68, p. 1 802, col. 1 — 8; p. 1 803, col. 1; p. 1 804, eol. 1. NOTE 1 Vezi Academie de la Republique Socialiste de Roumanie, 1866—1966, Bucureşti, 1968 (lucrare colectivă). 2 V. Boerescu luase cuvîntul pe marginea articolului 5 şi spusese că nu se ştie dacă Academia are fonduri îndeajuns spre a ridica un local care să se armonizeze din punct de vedere arhitectural cu clădirile din jur. Apoi însemna ,,ciontirea” unui loc,încît era mai înţelept să se studieze un plan general de construcţie privind sistematizarea acestui cartier al capitalei. 3 V. Boerescu spusese că nu are nimic cu Societatea academică în sine, „din care fac parte negreşit toţi oamenii cei mai învăţaţi, toate ilustraţiile din ţară*’, ci numai cu terenul pe care urma să se ridice edificiul ei. Academia avea să fie „eclipsită, strivită, prin marele edificiu al Universităţei’ 4 Amendamentul a fost acceptat. Proiectul în total a fost primit cu 33 de voturi pentru şi două împotrivă. Discurs la proiectul de lege care modifica unele clauze ale convenţiei pentru joncţiunea căilor ferate româno-austriece* Fac întrebare domnului ministru de esterne, să binevoiască a-mi spune dacă această eonvenţiune1 este numai astfel cum se vede prin cuprinsul său, sau va mai urma şi o altă eonvenţiune... Domnul I. C. Brătianu, ministru preşedinte: Domnul Kogălniceanu ne întreabă dacă după această eonvenţiune va mai veni şi o alta. Dacă va mai veni şi o altă eonvenţiune, cred că nimic nu va putea opri pe domnul senator de a o dezbate şi a o respinge sau a o primi. Deşi cuvintele onor. preşedinte al Consiliului de Miniştri sînt sibiline, însă prin concluziunea din urmă ne zice că cine mă opreşte că dacă va mai veni şi o altă eonvenţiune să votez contra ! Declar dar că dacă vă mai veni şi o altă eonvenţiune voi vota contra ei şi o voi combate cît voi trăi. Domnul I. C. Brătianu, ministru preşedinte: Onor. domn Kogălniceanu a zis că cuvintele mele au fost îndoioase. Eu am zis numai că, cînd va veni o altă eonvenţiune, atunci vom vedea ce avem de făcut. * Şedinţa din 22 martie 1879. Senatul României. 98 Cer cuvin Iul ! Domnul vicepreşedinte: Domnilor, am ajuns a avea numai dialoguri. Domnul Leca are cuvîntul. Eh nu am vorbit, am făcut numai o simplă întrebare. în replică cu ministrul de externe, Ion Cîmpineanu. Domnilor senatori, am ţinut să pun întrebarea făcută şi aceasta ca o măsură profilactică, adică pentru că nu aş dori să se zică mai tîrziu că ceea ce se va propune ar fi consecinţa a ceea ce deja s-ar fi votat! Iată pentru ce am făcut această întrebare ! Onor. domn ministru de esterne apărînd projectul său a făcut apel la memoria mea spre a vă demonstra că această cestiune ţine de doi ani de zile. Da, aşa este, apoi tocmai pentru că afacerea se prelungeşte de doi ani de zile, tocmai pentru aceea trebuie să ne deschidem ochii astăzi, cînd avem să dăm soluţiunea acestei cestiuni! Tocmai fiindcă această cestiune ţine de doi ani de zile, eu am datoria nu numai să vorbesc, ca unul ce am luat parte la tratarea cestiunei, dar şi de a fi consecuent cu actele săvîrşite de mine ca ministru. De aceea, de mai naiiite declar că la întîia citire a acestui project am felicitat pe domnul preşedinte al consiliului despre succesul său zicîn-du-i: slavă Domnului, bine că s-a isprăvit odată cu această cestiune ! în .adevăr, ceea ce aţi dobîndit prin această convenţiune este ceea ce am susţinut şi eu ca ministru. în adevăr, Gestiunea înfăţişa multe greutăţi şi deşi ea este dezlegată cu mari concesiuni, însă ea totuşi prezintă o mare scădere din pretenţiunile ce ni se făceau mai narate'. . Iată cum s-a petrecut lucrul. Vă aduceţi aminte că atunci cînd s-a înfăţişat pentru prima oară projectul de lege pentru unirea căilor noastre ferate cu căile ungare sub conservatori2 ni se propunea o linie de cale ferată prin Munţii Buzăului! Mai pe urmă această linie prin un alt project s-a propus a se muta pe la Predeal. Această linie găsind în ţară mari împotriviri, guvernul Austriei ne propuse ca acea cale ferată, adică Ploieşti—Predeal, să se construie de o societate găsită şi subvenţionată de guvernul austriac; intr-alte cuvinte, acest guvern se îndatorea să ne facă calea ferată de la Ploieşti pînă la Predeal. Vă aduceţi aminte că în faţa acestei propuneri noi, opoziţiunea liberală, am zis că nu putem accepta această propunere, oricît de avantagioasă se înfăţişa la prima vedere, pentru că voiam să fim stăpîni în ţara noastră, să fim liberi, să esploatăm linia cum vom voi noi, fără ca să se amestece străinii în dirigerea liniei, în regularea tarifelor ei. Această opiniune a partidului liberal a găsit majoritate în Camera conservatoare; conservatorii s-au unit cu noi şi aşa am respins propunerea guvernului ungar ! însă linia s-a otărît totuşi a se construi cu banii ţării şi, precum ştiţi, construc-ţiunea s-a acordat domnului Crawley. Din necontenitele lupte de partit, atacurile pasionate şi acuzaţiunile ce au intervenit în această afacere, acei ce au votat concesiunea au dobîndit numele de crawlişti, zicîndu-se multe în contra lor. Dar faptul pozitiv este că din aceste cauze construcţiunea s-a prelungit pînă la decla-raţiunea rezbelului. Astfel, calea ferată Ploieşti—Predeal n-a fost construită în termenele prevăzute prin convenţiunea încheiată cu guvernul austro-ungar. De acolo s-a născut un conflict între noi şi statul vecin, care s-a ik prelungit şi sub guvernul prezidat de domnul Manolachi Costachi Epureami şi siib preşedinţia domnului Brătianu 3. Guvernul ungar văzînd în neeseeutarea liniei Ploieşti—Predeal o neîndeplinire a eonvenţiunei, care cum este ştiut zicea că punctele Yîrcio-rova şi Predeal să se deschidă în aceeaşi zi, a venit la măsura estremă de a nu consimţi la deschiderea joneţiunei Orşova—Vîreiorova, deşi ea este de atîta timp gata. între ambele linii este ridicată numai o şină; aceasta se aşază numai cînd vreun personagiu mare este să treacă, cum a fost de esemplu cu principele de Waldek. Astfel, linia noastră Bucureşti—Vîreiorova este, de mă poci astfel esprima, secuestrată ! Toată presa austriacă, toţi oamenii oficiali ai Austriei rîd de această pedică a unei comunicaţiuni internaţionale. Comerciul austriac mai cu deosebire suferă. Spre a pune un capăt unei asemenea stări de lucruri atît de anormale, am fost la Viena în luna lui iulie 1877 ; şi, ca să arăt buna-voinţă a noastră de a ţine anga-giamentele noastre, am zis aceasta : ,,Războiul ne-a împiedicat de a construi calea ferată, pretutindenea războiul este un caz de forţă majoră, eu toate acestea noi voim a merge înainte eu lucrările, însă n-avem bani; înlesniţi-ne să găsim bani şi vom găti calea ferată”. Acest limbagiu l-a ţinut şi domnul Bălăcianu. Spre a ^ajunge la o soluţiune am avut alţi trimişi anume lingă guvernul ungar. între aceştiă au jucat un rol mare domnu[l] Sturdza, care s-a oferit de a ne împăca după anume instrucţiuni ale guvernului român. Dumnealui dueîndu-se la Viena a dat baronului Schwegei un memoriu ce reprezenta o proprie opiniuhe a sa, deosebindu-se aceasta de instrucţiunile date. Guvernul austro-ungar susţinînd că memoriul dat de domnul Sturdza reprezintă însăşi opiniunea guvernului român, iar domnul Sturdza stăruind a zice că acest memoriu nu reprezintă decît o opiniune proprie a sa, din aceasta a urmat că neînţelegerea între guvernul ungar şi între noi a rămas tot în starea nehotărîtă. Guvernul ungar ne acuza că noi am lipsit îndatoririlor noastre internaţionale, negătind la timpul fixat linia Ploieşti—Predeal, şi dar ne reclama mari despăgubiri. Noi, din parte-ne, opunem rezbelul ca cauză de forţă majoră. Şi dar ziceam : ,,Âm devenit stat independent” ; ei bine, să facem ca statele independente, să alegem între împăraţi, între capetele încoronate un suveran, nepărtinitor, carele ca mare arbitru să judece conflictul dintre noi, şi dacă acesta va hotărî că noi sîntem vinovaţi, ei bine, vom plăti la ceea ce sîntem osîndiţi. în adevăr, pretenţiunile guvernului unguresc erau exorbitante : ni se cerea să răspundem nu numai sumele care reprezintă interesele capitalului pus de compania Staatsbahn austriacă în pregătirea liniei Arad— Vîreiorova, dar şi dobînda capitalului întrebuinţat în linia Braşov— Predeal! " La aceasta noi ne mărgineam a răspunde : dacă vom fi osîndiţi, vom plăti şi vom plăti pînă la o para. Mei aşa nu am putut obţinea de a se deschide juneţiunea Orşova— Vîreiorova ! ! în tot acest lung interval guvernul ungar, sa se înţeleagă bine, nu guvernul austro-ungar, nu a zis un cuvînt despre tarife; cerea numai să se modifice eonvenţiunea încheiată între domnul George Oan-tacuzino şi între contele Zieky, în calitate de miniştri ai lucrărilor publice, unul al României şi eeialt al Ungariei. 95 w Şi dar ni se propunea ca gările internaţionale otărîte a se clădi la Predeal >şi la Yîreiorova să se strămute pe teritoriul unguresc, adică la Braşov şi la Orşova. în sfîrşit, sînt acum vreo şase luni, a venit într-o zi la mine domnul Zwidenek, agent diplomatic al Austro-Ungariei, şi mi-a dat un memoriu prin care-mi arăta că guvernul ungar se leapădă de toate reclamaţiile sale băneşti, cu condiţiune însă ca să facem o convenţiune în privinţa otărîrei tarifelor de pe liniile ungaro-române ! Ca ministru de externe, de la cea dintîi vorbă am refuzat domnului Zwidenek chiar de a intra în materie şi am zis că în nici un caz noi nu vom consimţi de a subordona determinarea tarifelor noastre unor obligaţiuni internaţionale, căci dacă am face aceasta atunci drumurile de fer nu ar mai fi ale noastre ! Iată ce am zis, iată ce am refuzat categoric ca ministru, iată ce voi refuza şi ca senator ! Propunerea ungară mi s-a părut atît de neadmisibilă, încît ea nici nu a venit în Consiliul de Miniştri! Am încă la mine memoriul domnului Zwidenek ! în susţinerea refuzului nostru, în sprijinirea bunei noastre cauze a mai venit încă o împrejurare neprevăzută ! Aceasta este că mai toate acele neajunsuri care le-am avut noi pe linia Ploieşti—Predeal le-a avut şi drumul de fer de la Braşov la Predeal! Adică împedicare de lucrări pentru greutăţi de teren, pentru surpare de tuneluri, astfel încît nici pînă acum nu ştim dacă acea cale ferată este gata pînă la fruntariele noastre şi astfel noi am putut şi încă am putea zice vecinilor noştri: n-aţi fost gata, n-am fost nici noi gata. Prin urmare, nici unii, nici alţii nu putem ridica pretenţiuni de despăgubiri. Şi dacă în viitor de la aprilie precum de esemplu ziceţi că r veţi fi gata înainte de noi, ei bine, atunci va veni întrebarea dacă va fi să vă dăm ceva sau ba ! Iată, domnilor, cum stă chestiunea. Şi dar de pe acum zic : mai bine, domnilor, să dăm un milion şi chiar două milioane decit să subordonăm tarifele noastre către oricine ! O voce: Către stat ... Da, negreşit, către stat, căci societăţile în adevăr se înţeleg adesea între dînsele în privinţa tarifelor, însă pe termene scurte, dar de la stat la stat convenţiune pentru tarife nu înţeleg. Aş înţelege pînă la un punct şi numai într-un caz singur, cînd adică, bunăoară, două state ar face o convenţiune pentru întregul lor sistem de căi ferate. Dar aci se atinge numai de o obligaţiune esclusivă din partea noastră şi numai privitoare la linia Predeal—Ploieşti şi Yîreiorova—Bucureşti! Sînt deputaţi amici ai guvernului, cari fără spirit de opoziţiune adresează cîteodată guvernului interpelaţiuni. Acesta nu este un ce nou nici în alte ţări; astfel se face asemenea interpelări şi în Francia şi în Englitera şi vine apoi ministru [1] de răspunde spre împăcarea opiniunei publice ! Aşa mai deunăzi am văzut pe domnul D. Anghel făcînd în Camera nostră o interpelaţiune guvernului despre grelele tarife cari sînt statornice pe liniele austriace în legătură cu linia ferată cea mare moldovenească, care duce pînă la Iţcani. Băspunzînd, domnul ministru a zis : domnilor, tocmai Gestiunea aceasta a tarifelor mă preocupă şi pe mine şi sper în curînd a vă prezenta o convenţiune în această privinţă. Domnul Anghel s-a liniştit şi cu dumnealui toţi acei cari au interese pe linia de m peste Milcov. Ministerul, în adevăr, s-a ocupat de chestiunea tarifelor, însă s-a ocupat de tarifele ce interesează pe Ungaria, iar nu de acele cari ne interesează pe toţi, şi mai ales pe noi moldovenii, adică linia Bucureşti — Iţeam. Şi ca să fiu mai înţeles, adaog că nouă nu ne importă tarifele din ţară, ci mai ales tarifele de pe liniile străine cu cari sînt în legătură liniile române, şi anume : de la Iţcani la Lemberg, la Cracovia şi înainte. Am voit să dau aceste lămuriri fiindcă domnul Cîmpineanu a făcut apel la mine. Nu voiesc ca venind cu celalt project, acela al tarifelor, să ni se zică : aţi tăcut la projectul A votat de Senat, votaţi şi pe acesta căci el este litera B al întîiului project ! Aşadar, mă rezum. Voi vota projectul de faţă, căci este bun. Dar să se ştie bine că aceasta nu mă obligă de a vota projectul tarifelor ce aflu că deja se discută în Camera suroră. Chiar projectul actual ne ridică avantagiuri acordate, acelea de a avea pe teritoriul nostru gările internaţionale ! Nu era rău să fie gara în Predeal, pe teritoriul român; asemenea nu era rău să fie gara în Vîrciorova, iarăşi pe teritoriul român ; dar fiindcă era la mijloc o neînţelegere, fiindcă cu gara internaţionale poate am fi avut supărări, şi eu am tractat cu guvernul austro-ungar spre modificarea convenţiunilor gărilor. Am zis : dacă este să ne înţelegem despre gară, ai să facem convenţiune pentru toate trele, pentru Iţcani, Vîrciorova şi Predeal. Mi s-a răspuns : nu putem printr-o convenţiune să regulăm despre tustrele gările, fiindcă Iţcani aparţine monarhiei eislataniană şi Orşova şi Braşovul aparţin monarhiei translataniană. Prea bine, am zis : să dexSpărţim cestiunea şi de vreme ce nu ne putem înţelege, fiindcă voiţi a reveni asupra convenţiunei încheiată de domnii de Zicky şi Can-tacuzino, fiindcă puneţi înainte istoria cea[l]altă, adică că n-am gătit linia ferată Ploieşti—Predeal la timp, ei bine, ai să rămînem fiecare stăpîni în ţara sa, să facem ceea ce face Francia în faţă cu Germania, ceea ce face Belgia în faţă cu Francia, să nu mai avem gări comune, fiecare să aibă gara sa. Astfel noi ne lepădăm de avantaginl primei convenţiuni — căci nu uitaţi că la Vîrciorova am făcut deja o gară internaţională —, astfel să primim ca, atunci cînd mărfurile noastre vor trece în Ungaria, ele să meargă spre vămuire la Orşova sau la Braşov şi viceversa, mărfurile austro-ungare să vie la Ploieşti şi la Vîrciorova ori Severin. De aceea am felicitat pe domnul ministru pentru încheierea acestei convenţiuni, conform bazelor aşternute de mine. Dar atîta tot. N-a fost vorba de o convenţiune de tarife şi de pe acum mă pronunţ în contra ei. Cît pentru cea de faţă, ea coprinde dispoziţiuni foarte practice, foarte rezonabile, cari nu jicnesc nici pe unii, nici pe alţii, lăsîndu-se stăpîni fiecare în. ţara sa. Astfel nu vom avea supărările cari le întîmpinăm la Iţcani şi dar rog pe domnul Leca să voteze această convenţiune. Căci, cînd va veni însă cea[l]altă convenţiune, liber domnul ministru să vie cu documentele sale. Eu cu esperienţa mea şi cu lupta ce am susţinut-o douăzeci de luni, cît am fost ministru, voi combate acea convenţiune şi voi vota contra ei !4 „Monitor”, 1879, nr. 74, p. 1 953, col. 3: p. 1 954, col. 2 — p. 1 956. col. 1. m 7 ~ c. 347 51 NOTE 1 Proiectul de lege stipula, într-un articol unic, că aranjamentul cu privire la modificarea unor clauze ale convenţiei din 31 mai 1874 este aprobat. Întrucît joncţiunile prin punctele Vîrciorova şi Timiş potrivit convenţiei mai sus pomenite nu se putuseră realiza din cauza războiului, era necesar un nou aranjament. Acesta fusese încheiat de Ion Bălăceanu la Viena la 12 martie 1879 şi prevedea joncţiunea prin Timiş (cu două secţii, Braşov — Predeal — Sinaia şi Cîmpina — Ploieşti, realizate pînă la 1 decembrie 1879). România se angaja la un serviciu provizoriu de mesagerii Sinaia — Cîmpina pînă la terminarea liniei. Vama pe linia Timişoara — Turnu Severin se făcea la Orşova (pentru Austro-Ungaria) şi la Vîrciorova (pentru România). Pentru ambele părţi vămuirea pe linia Ploieşti — Braşov se făcea la Predeal. Punctele vamale se construiau pe spezele României. 2 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IlI-a, p. 166 şi urm. *■ Guvernul Manolache Costache, 27 aprilie — 24 iulie 1876; guvernul I. C. Brătianu format la 24 iulie 1876. * Proiectul a fo st primit cu 42 de voturi pentru şi trei împotrivă. Din nou asupra legii responsabilităţii ministeriale* Domnilor senatori, cînd ne vom gîndi bine că mine seară aceste corpuri nu au să mai fie, că mine seară reintrăm fiecare în viaţa noastră privată, în faţa actelor şi în faţa voturilor noastre de trei ani de zile; cînd ne aducem aminte că, în oricare poziţiune ne-am afla şi în oricare partit ne-am afla, aceste corpuri au o istorie care nu au avut-o nici o altă legislatură, că în aceşti trei ani de zile ţara noastră a primit o transformare radicală, că Senatul şi Camera au votat actele cele mai mari pe care un Parlament le votează, vă mărturisesc curat că aş vrea ca şi r Senatul şi Camera să aibă sfîrşitul cel mai demn. (Aprobări.) Aşa fiind, vă fac pe dumneavoastră judecători şi zic : reintraţi fiecare în cugetul dumneavoastră şi vă întrebaţi dacă în astă seară, obosiţi precum sînteţi, cugetarea dumneavoastră poate să fie concentrată asupra unei legi1 aşa de importantă ca aceasta ca s-o discute serios şi s-o şi voteze îndată ! Cît pentru mine, gîndirile mele — nu le pun aşa sus, dar mai jos, tocmai că sînt bătrîn şi mă apropii de mormînt —, gîndirile mele se reportă la gravele împrejurări care le vedem că are să poarte ţara. Iată ce mă face pe mine, consultîndu-mă serios cu cugetarea mea, ca să mă declar neapt, necapabil a pune mina pe acest project şi a da ţârei o lege care însuşi domnul prim-ministru a spus că e defectuoasă. Şi cînd ne gîndim că au trecut treisprezece ani şi în care timp Camerele, avînd o lungă existenţă, nu s-au socotit în putinţă a vota o asemenea lege, atunci mă întreb cum am putea noi în astă seară, într-o oră, două, să discutăm şi să şi votăm o asemenea lege. Cînd ne gîndim fiecare la ceea ce am făcut în aceşti trei ani, fie ca senatori, fie ca miniştri sau deputaţi, cînd ne gîndim şi la cei ce au să vină după noi, la ceea ce aşteaptă ţara noastră, la ce corpuri au să vie şi cum au să scape ele ţara din greaua poziţiune în care este aruncată, mai putem noi să ne gîndim în acest moment la o lege de o natură atît de gravă şi s-o votăm cu sînge rece ? .. . Cine se crede capabil, degajat de orice preocupare, cine crede că creierii săi pot să fie concentraţi numai pentru această lege, liberi de orice cugetare, s-o voteze; eu, pentru mine, Şedinţa din 23 martie 1879. Senatul României. nu voi face aceasta, mă voi abţine. Socotesc că fac un act bun pentru mine, şi Senatul socotesc că ar face asemenea dacă ar amina această lege. Legea cum este votată de Cameră, Senatul n-o poate vota, dacă este să facă un ce serios. Pe de altă parte, însuşi domnu[l] prim-ministm1 2 a zis : ceea ce pot face este ca să duc această lege amendată la Cameră, adică să stăruiesc ca cancelaria Senatului s-o pregătească pînă dimineaţa, cancelaria Consiliului de Miniştri să pregătească mesagiul şi s-o trimit la Cameră. Ei, credeţi dumneavoastră că Camera, mine, în ziua de pe urmă a existenţei sale, are să aibă creierii atît de reci, spiritul atît de liniştit ca să se ocupe şi să facă o asemenea lege, să cumpănească cu maturitate amendamentele dumneavoastră? Domnilor, sîntem bătrîni şi nu trebuie să ne uităm la ce zic ziarele cutare că Senatul n-a grăbit sau n-a voit a da legea responsabilităţii miniştrilor. ÎTu Senatul, ci împrejurările care sînt mai puternice decît noi ne împedică. Dacă am fi avut-o mai mult timp în discuţiune şi dacă nu am fi în ajunul dizolvărei aş mai înţelege să ne ocupăm cu seriozitate şi sînge rece de o asemenea lege importantă. Dar ce socotiţi dumneavoastră, domnilor, că cei care sînt pentru amînare să tem de răspundere, sau că se gîndesc la putere, sau la eserciţiul ce are să facă din putere? Ei, domnilor, ne găsim în nişte condiţiuni aşa de grele, încît eu sînt sigur că nu sînt mulţi cei care rîvnesc azi la pozi-ţiunea de ministru. Eu, cît pentru mine, declar că creierii mei nu-mi permit să cercetez chiar astă-seară şi să votez cu sînge rece o asemenea lege. Ban a făcut aceia care au crezut că prinţul Dimitrie Ghica3 a făcut aluziune la altceva cînd a zis că în seara aceasta o minte omenească nu este în stare să voteze, să cerceteze şi să discute o asemenea lege, destinată a fi dată Curţii de casaţie să o aplice asupra acelora care au condus ţara sau care au s-o conducă în grelele împrejurări în care ne aflăm şi de care sîntem departe să fim la finitul lor4. ,,Monitor”, 1879, nr. 77, p. 2 009,, col. 2 — 3. N O T E 1 Vezi şi supra p, 54. 2 I. G. Brătianu convenise că Adunarea deputaţilor ,,a exagerat” şi că prevederile legii erau prea aspre. Trebuia de aceea ca Senatul, corpul matur, ,,ponderator”, să-i modereze spiritul, „să rectifice exageraţiunile” prin cît mai multe amendamente. 3 Dimitrie Ghica expusese de fapt situaţia creată: Camera elaborase un proiect de lege care „nu avea altă ţintă decît de a face imposibil oricărui om onest şi conştiincios de a mai consimţi să devină ministru acestei ţări”. De aceea majoritatea Senatului a hotărît redactarea unui contraproiect „care să satisfacă trebuinţa de a avea un proiect de lege pentru responsabilitatea miniştrilor”; numai că iniţiatorii acestui contraproiect se dezinteresau acum de el, încît guvernul, în dificultate, se vedea silit să susţină amendamentele la legea propusă chiar de ei. 4 Legea a fost votată cu 33 de voturi pentru şi 10 împotrivă. Prevederile ei esenţiale se refereau la pedeapsa cu detenţiunea şi excluderea din viaţa publică a miniştrilor care se făceau vinovaţi de: — semnarea sau contrasemnarea unor decrete care violau un text expres al Constituţiei, — împiedicarea prin fraudă sau violenţă a liberului exerciţiu al drepturilor electorale ale cetăţenilor, chiar dacă în asemenea cazuri ar fi obţinut aprobarea ulterioară a Corpurilor legiuitoare. Se pedepsea cu interdicţia de a ocupa funcţii publice ministrul care „cu rea-credinţă ar fi amăgit reprezentanţa naţională asupra situaţiunii afacerilor statului”; aceeaşi pedeapsă îl aştepta pe ministrul care „va fi cauzat o daună statului sau [î]l va fi espus la daune către particulari”. 99 17 Insistă pentru discutarea revizuirii articolului 7 din Constituţie* Yă mărturisesc, domnul preşedinte, că nu cunosc în regulament un asemenea mod de procedare1 şi vă mărturisesc iarăşi cu adîncă durere că nu mi se pare că acest Senat şi-alege o moarte demnă de trecutul său, ocupîndu-ne de legi care pentru noi nu esistă în cită vreme noi aci nu avem nici un mesagiu; noi nu avem înaintea noastră deeît o lege, legea mare, legea importantă, aceea care se impune ca o fatalitate. Este treaba guvernului, dacă va avea alte legi, să mai prelungească sesiunea şi mîine şi poimîine şi peste poimîine ! Dar, în cîtă vreme sîntem convocaţi pentru ceremonia înmormîntării Senatului şi a Gamerei, nu înţeleg să facem altfel deeît să ne pregătim de o moarte demnă ca şi trecutul şi să sfîrşim odată ! Şi de aceea eu, cît pentru mine, îmi permit a ruga pe Senat să ne ocupăm de ceea ce avem la ordinea zilei, cu declararea de revizuire a articolului 7, şi cînd discuţiunea va fi finită să facem cum facem cu toate legile, adică dacă discuţiunea este finită nu avem deeît să votăm şi să ne ducem cu Dumnezeu. Putem să ţinem discuţiune asupra acestui object important cît va voi Senatul. Dacă Anibal este la porţile cetăţei Bucureşti, bine, să votăm în fugă orice ni se va cere, chiar projecte fără mesagiu; iar dacă nu, atunci vă rog în acest ultim moment să fim la înălţimea misiunii noastre şi să sfîrşim cum am început! Legile miei le putem lăsa ca să le voteze corpurile ce vor veni şi cari vor avea tot aceeaşi dragoste care am avut-o şi noi pentru trebuinţele ţărei şi a guvernului. Dar să ne ocupăm noi astăzi la o oră înaintată şi de noapte de * aceste legi mici fără a le studia, eu cred că nu avem creierii liberi pentru aceasta. Toţi ne gîndim la articolul 7, care va aduce o transformare radicală în toate condiţiunile ţârei. Yă mărturisesc că, cît pentru mine, nu mă simt în stare acum deeît să cuget la articolul 7, să votez şi să ne ducem acasă. în replică cu vicepreşedintele Senatului, Dimitrie Ghica2. Domnilor, în regulamentul Senatului se zice că după ce discuţiunea s-a închis se păşeşte imediat la vot. Aceasta este regula şi pe urmă vine escepţiunea şi zice : cînd o lege a fost amendată, atunci votul se face a doua zi. Domnul Iacob Fâtu: Dacă nu aderează guvernul la amendamentul ce s-a propus atunci se face votul a doua zi. Prin urmare, ce este mai simplu şi mai lămurit deeît aceasta? Şi să-mi permită onor. nostru preşedinte a-i face o întrebare, fiindcă domnia sa este forte în privinţa regulamentului pe care l-a aplicat atîta vreme, dacă după 18—19 ani de regim parlamentar mai trebuie să mai comentăm regulamentul! ? în tot momentul şi în toate zilele se fac voturi şi îndată ce se închide discuţiunea cel dintîi cuvînt care se strigă nu de la birou, dar din inima fiecăruia este : la vot! Iată ce se face în toate zilele. * Şedinţa din 24 martie 1879. Senatul Româncei. 100 Acum las deoparte formalităţile; să presupunem însă că începe acum discuţiunea asupra articolului 7 şi pe urmă se declară discuţiunea încinsă, şi m se zice că votul să-l facem pe urmă, dar Dumnezeu ştie cînd; apoi aceasta nu este suspendarea eserciţiului suveranităţei noastre ? Apoi, domnilor, la 12 ore din noapte începe o altă zi! Acum sînt zece ore şi jumătate şi mai avem numai o oră şi jumătate pînă la ora 12 ; apoi cînd o să votăm monopolul3, cînd pînă acum nu s-a sfîrşit nici discuţia în Cameră ? ! Monopolul este o cestiune foarte mare şi foarte importantă, noi pentru întîia dată auzim aci în Senat vorbindu-se de monopol, că nici mesagiu nu esistă, şi vreţi dumneavoastră ca această cestiune gravă să o rezolvăm în cinci minute ? Domnul ministru de lucrări publice ce ne-a zis? Că s-a discutat mult cestiunea monopolului în altă parte. în adevăr, s-a discutat mult, dar nouă ne este cunoscută această cestiune ca ascultători ori ca cititori, iar nu ca senatori, ca legislatori; dacă a venit aşa de tîrziu, negreşit că nu este vina Senatului; Senatul în cestiunea aceasta n-a ştiut nimic şi acum la 12 ore trebuie să ridicăm şedinţa. De aceea cred că ar fi mai bine să venim mîine la 7, la 8 de dimineaţă şi să lucrăm pînă la ora cînd va fi înmormîntarea, dizolvarea Corpurilor legiuitoare. Tot o mai înţeleg aceasta ; da să ne pripim acum noaptea într-o oră să votăm o lege aşa de importantă, aceasta n-o mai înţeleg! Nil s-a mai pomenit! în momentul cel din urmă al esistenţei Senatului nu este bine ca să întemeiem un asemenea precedent fatal, de care s-ar putea abuza ! Poate că s-a făcut acest abuz în eestiuni mici, dar în această cestiune, care este foarte gravă, nu este bine a se face. Prin aceasta nu voi să fac opoziţiune nici biuroului, nici guvernului; în această oră din urmă n-avem alt gînd cu toţii deeît să murim bine, cu demnitate, atît şi nimic mai mult. Am spus-o şi ieri şi alaltăieri şi o spun şi astăzi : liber fiecare să se judece pe sine, eu sînt gelos, ca fiecare din dumneavoastră, ea acest Senat în momentul dizolvărei sale să fie tot aşa de demn cum a fost cînd a făcut toate actele cele mari4. „Monitor”, 1879, nr. 81, p. 2 993, col. 2 — 3; p. 2 094, col. 3 — p. 2 095, col. 1. NOTE % 1 Vezi şi supra p. 69. Vicepreşedintele Senatului, Dimitrie Ghica, propusese ca fiecare senator să-şi formuleze opinia asupra revizuirii, apoi discuţia să se închidă. Votarea urma să se facă după dezbaterea celorlalte proiecte de lege depuse pe masa Senatului. 2 Dimitrie Ghica citase din articolul 73 al regulamentului Senatului: ,,Dacă unele amendamente sînt încuviinţate şi unele din articolele projectului respinse, atunci votarea asupra întregului project se face în o altă zi, după o nouă dezbatere generală, fără a se mai face un nou amendament. între aceste două şedinţe va trebui să treacă cel puţin o zi”. 3 Legea fusese adusă în dezbaterea Senatului în aceeaşi zi şi privea rezilierea contractului de monopol. A fost primită cu 45 de voturi pentru şi trei împotrivă. 4 Senatul a votat cu 40 de voturi pentru şi şase împotrivă ,, declaraţia constituţională de revizuire” a articolului 7 din Constituţie formulată de majoritate. 101 Sesiunea extraordinară 1878—1879 Intervenţie pe marginea regulamentului de alegere a senatorilor. Cu referire la cazul colonelului C. Pillat1 candidat la colegiul II Botoşani* Eu nu mă rostesc deloc în privinţa capacităţei sau necapacităţei alesului1 de care e vorba; vreau să pun cestiunea mai sus, pe tărîmul principiilor. în urma acestei discuţii care se propune, Senatul are să dea un vot. Apoi, întreb, Senatul nefiind constituit, poate el să dea un vot ? Aci e cestiunea. Senatul neconstituit nu poate să dea un vot şi pentru aceea s-a şi otărît că preşedintele, aflîndu-se în faţa unui fapt primit de toţi ca bun şi neavînd trebuinţă de vot, proclamă pe toţi acei senatori necontestaţi şi după ce se găseşte un număr suficient de acei senatori cari nu sînt contestaţi de nimeni şi acel număr ajunge la 2 /3 atunci se proclamă Senatul constituit. Şi pentru ce se cere numărul de 2/3 ? Ca cu o oră mai nainte să poată da vot, pentru că nainte de aceasta nu poate vota. Iată, domnilor, adevărul; dovadă că în toate Camerile, în toate Senaturile, şi în Senatul nostru şi în Camera noastră, de la ’57 pînă astăzi aşa s-a urmat. r Fără a fi constituiţi nu putem discuta şi lua deciziuni pentru că discuţie fără vot nu însemnează nimic şi vot fără discuţie nu însemnează iar nimic. Deocamdată sîntem presupuşi senatori, pentru că sîntem aceia pe care colectivitatea-i primeşte unanim pentru a fi reprezentanţii ei şi după ce numărul nostru ajunge la 2/3 se constituie Senatul, se comunică guvernului că s-a constituit şi apoi începe să fie judecător, să se pronunţe prin vot. Eu fac întrebare, dacă s-ar primi acum ca să se discute şi să se voteze, şi ce să se discute ? ... Dacă un colonel în activitate de trei ani poate fi senator, dacă un colonel proprietar poate fi senator, dacă un comisar, un avocat al guvernului poate fi senator, dacă un doctor etc. poate fi senator ori ba. Toate acestea poate oare Senatul să le hotărască nefiind constituit ? Negreşit că nu. Dar să primim un absurd, să zicem că toţi putem să ne contestăm unii pe alţii. Dar, domnilor, într-un colegiu unde e toată încrederea, nimeni nu cred că va fi atît de absurd ca să facă aceasta ; şi tot astfel nu cred că acea observaţie făcută de trei inşi, aci în Senat a fost făcută numai ca să facă, cum zic nemţii, ein Bubenstreich **, adică un joc copilăresc ! Şi, domnilor, asupra acestor contestaţiuni are să fie discuţiuni serioase? unii are să fie pentru şi alţii contra. Adineaori am văzut că s-a vorbit de domnul Cornea 2, care este un comisar pe lîngă o societate particulară şî care se socoteşte de unii că este funcţionar al statului. Iată o teorie, nu este a mea, dar cu toate acestea s-a lăsat a se hotărî cestiunea de Senatul * Şedinţa din 25 mai 1879. Senatul României. * * Ştrengărie. 102 constituit. în cazul de care este vorba ne găsim în faţa unui comandant de regiment, adică a unui colonel în serviciul activ, şi care, după opiniunea contestatorilor, nu ar însuşi condiţiunile prevăzute de lege ca să fie şi senator. Nu mă rostesc în această cestiune, cineva trebuie să fie respectat aci cînd sprijină şi cînd combate. Noi zicem să hotărască Senatul asupra cestiunei, însă nu acum, ci cînd va fi Senatul constituit, căci numai atunci va putea el judeca cu autoritatea sa constituţională, adică numai atunci va putea să se rostească asupra unei cestiuni constituţionale. Domnilor, sînt de opiniunea domnului Leca, că domnul Orăscu3 nu este infailibil, dar acei cari vorbesc de dreptul Senatului şi al Consti-tuţiunei sînt oare mai infailibili cînd voiesc să hotărască cestiunea pe dată ? Vă conjur dar, domnilor, a ne pune pe un ţărm mai înalt, căci astăzi misiunea ce are Senatul este mai mare decît toate misiunile ce a avut pînă acum Ţara Eomânească; să nu începem dar lucrările noastre cu uşurinţă şi consideraţiuni de partidă, căci atunci va intra în inima fiecăruia din noi îndoiala. Prin urmare, este bine a da toată atenţiunea la discuţiuni, a ne deprinde a asculta opiniunea fiecăruia şi a nu ne îndoi un moment că acea opiniune nu purcede din convicţiune. Dar, cînd vom veni cu un parii pris, atunci vai de acel corp care nu raţionează !4 (Aplauze.) „Monitor”, 1879, nr. 120, p. 2 871, col 3 — p. 2 872, col 2. NOTE 1 Alegerea colonelului C. Pillat se validase în unanimitate de comisia Senatului, dar colonelul G. Mânu atrăsese atenţia că existau mai multe contestaţii care nu ajunseseră încă la Senat. El spusese că alături de Th. Rosetti şi Manolaehe Costache formulase o contestaţie întru cît un funcţionar al statului, potrivit Constituţiei, putea fi senator. Biroul Senatului invocase prezentarea tardivă a acestei contestaţii şi opinase pentru validare. De aici, discuţia pro şi contra se aprinsese, participînd Manolaehe Costache, Alexandru Orăscu, Dim. Şendrea. 2 Dim. Cornea candidase la colegiul II Iaşi şi obţinuse 81 de mandate din 150 exprimate, în secţie fusese contestat prin obiecţia ridicată de Petre Grădişteanu că e funcţionar al statului, deoarece ocupa postul de comisar al guvernului pe lîngă Creditul funciar rural şi urban. 3 Al. Orăscu spusese ca în cazurile Pillat şi Cornea să se procedeze la fel, în speţă să fie discutate după constituirea Senatului. 4 G. Mânu îşi dezvoltase contestaţia producînd şi un document în acest sens emanat de la 12 alegători din Botoşani, care nu ajunsese însă în timp util pe masa Senatului. Contestaţia a căzut cu 36 de voturi împotrivă şi 18 pentru. K. n-a participat la vot, întrucît, după nropria mărturisire, nefiind încă supus discuţiei Senatului mandatul său, ,,nu sînt în drept a vota şi nu votez, căci nu am capacitate constituţională”. Contestă validarea mandatului de senator a lui Ion GMca, director general al teatrelor* Domnilor, eram hotărît să nu vorbesc în această cestiune care mă interesează foarte puţin ca cestiune personală, fiindcă de cînd am intrat în viaţa politică totdeauna m-am găsit cu domnul Cornea1 în tabere diferite şi cred că tot aşa mă voi găsi şi în viitor. însă cînd am văzut pe onor. * Şedinţa din 28 mai 1879. Senatul României. 103 domnul Grădişteanu. că vrea să aibă două măsuri de dreptate, ca într-un fel să fie aci şi în alt fel să fie la Iaşi, şi cînd am văzut pe domnia sa că vine cu alegaţiuni pe cari nu le poate sprijini, atunci am socotit că este o datorie pentru mine însuşi şi pentru Senat să apăr un om care se loveşte nedrept. Domnilor, aţi votat şi primit între dumneavoastră pe onor. domn Ion Ghica 2. Ce este onor. domnufl] Ion Ghica? Domnia sa este un funcţionar direct, este directorul general al teatrelor, deopotrivă şi pe aceeaşi linie cu directorul poştelor şi telegrafelor şi cu directorul general al serviciului sanitar, are şi dumnealui o parte din administraţiunea ţărei. în Franţa este chiar un minister care se intitulează Ministerul Betelor Arte. Prin urmare, onor. domn Ion Ghica este un funcţionar administrativ şi cu toate acestea a fost admis şi ca senator. Onor. domn P. Grădişteanu a venit să vă spuie că legea a făcut o escepţiune pentru directorul teatrelor, ca să nu se socotească, să nu se numere între funcţionarii statului. Domnilor, am legea aci, rog pe onor. domn Grădişteanu să vie să ne arate unde găseşte domnia sa că esistă în lege vreo escepţiune pentru directorul teatrelor ? Domnul P. Grădişteanu: Este discuţiunea Camerei. JŞT-am a face cu discuţiunea din Cameră, am a face cu legea, n-am să iau de bază teorii discutate şi opinii de la cei interesaţi ca să dea acestei direcţii un caracter contrariu aceluia care-1 are în toate părţile. Dacă este un funcţionar care atîmă mai mult de guvern şi mai direct este acela care are chiar un control în societate, care are poliţia teatrelor, căci ştiţi că nimic nu are mai mare importanţă ca reprezentaţiunile publice; de aceea ia teatru s-a făcut o escepţiune, teatru [1] are o cenzură; de aceea la dis-* poziţia sa sînt puse toate autorităţile esecutive; de aceea domnia sa are drept la toate reprezentaţiile publice, are loc la teatru, la cafeuri, la toate reprezentaţiile, are loc gratuit în toate locurile. Directorul teatrului manipulează banii statului; iată ce zice articolul 12 din legea pentru organizarea teatrelor : „Articolul 12. Directorul general şi membrii comitetului în Bucureşti, membrii comitetului special în Iaşi şi Craiova, primarii în celelalte comune au dreptul de intrare la toate spectacolele, unde directorii sau antreprenorii sînt datori a le păstra locuri dintre cele întîî anume determinate'’. Kăspund dară la cele zise că dacă comisarul de la un aşezămînt particular care numai priveghează asupra lucrărilor acelui aşezămînt se cheamă agent, şi după dumneavoastră agent al guvernului, dară acela care cheltuieşte bani ai ţărei, care lucrează ca autoritate, ee este ? Se poate agent mai direct ? Aţi dat mai deunăzi chiar o sumă deosebită de 80 mii de franci pentru teatru. Oare onor. domn I. Ghica nu este funcţionar al statului? Este, si dacă cu ocazia verificărei titlurilor domniei sale nu ne-am ocupat de aceasta, este fiindcă toţi am zis că este un funcţionar, însă nu este din aceia pe care legea i-a înţeles să-i dea deoparte, ca prefecţii, ca poliţaii etc. Dar, dacă se zice că domnul Cornea este funcţionar, domnul Ion Ghica ce este ? (Ilaritate. ) Dumnealui e cel întîi funcţionar. Iată, domnilor, ce se zice în lege, în articolul 6 şi următoarele : „Articolul 6. Direcţiunea generală este în drept să autorizeze orice s-oectacol sau să-l refuze cînd iiu-1 va găsi conform legilor esteticei. Nemul- 104 ţămiţii vor putea apela în contra măsurei luate de direcţiunea generală la Curtea de apel locală în termen de 15 zile de la notificarea încheiere! date asupra măsurei luate, nefiind datori a alătura pe lingă cererea de apel copie de pe această încheiere şi putînd face apel şi chiar înaintea notifica-ţiunei încheierei etc. Direcţiunea generală este datoare : a. Să pregătească şi să prezinte Ministerului Instrucţiune! şi Cultelor toate regulamentele pentru orice chestiune privitoare la teatre şi cafenele-concerte. b. Să închirieze prin bună înţelegere fără licitaţie edificiul Teatrului naţional pentru o seară, o stagiune sau mai multe (pînă la trei) oricărui întreprinzător de operă, vodevil, comedii străine sau concerturi pentru toate serile cîte nu vor fi rezervate reprezentaţiunilor Teatrului naţional. Contractele de locaţiune a căror durată va trece peste o stagiune nu vor fi perfec[ta]te decît după aprobarea Ministerului Instrucţiunei Publice şi Cultelor. Tot aşa se va urma şi cu celelalte venituri ale edificiului Teatrului naţional, precum bufet, vestiar etc. e. Să privegheze şi să facă să esecute dispoziţiunile decretelor şi regulamentelor relative la teatruri şi cafenele-concerte din Bucureşti. Aceste atribuţiuni în Iaşi şi Craiova se vor îndeplini de către un comitet de doi membri numiţi de Ministerul Instrucţiunei Publice şi Cultelor, sub preşedinţia primarului sau a unui delegat al primarului, iară în cele [l]aite oraşe şi tîrguri de primarul local. Autorităţile esecutive sînt obligate a da direcţiune! generale în Bucureşti, comitetelor speciale în Iaşi şi Craiova, primarilor în cele[l]alte comune, tot concursul ce vor cere pentru acest sfârşit. Articolul 7. Direcţiunea generală în Bucureşti sau comitetele speciale în cele[l]alte localităţi sînt singure în drept de a se pronunţa asupra tuturor diferendelor ivite în eserciţiul •specialităţilor între artiştii dramatici şi directorii lor, atît pentru trupele române, cît şi pentru cele străine. Articolul 8. Veniturile Teatrului naţional se vor întrebuinţa de direcţiunea generală la micele reparaţiuni de întreţinere a edificiului, la îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea lui, la întreţinerea şi complectârea garderobei şi a magaziei de recuzite, precum şi la acoperirea verieăror cheltuieli menite a susţine şi a se face să prospere Teatrul naţional. La finele fiecărui an, direcţiunea generală va prezintă Ministerului Instrucţiunei Publice şi Cultelor un compt esaet de întrebuinţarea acestor venituri. Comptul, odată aprobat de minister, constituie o descărcare pentru administraţiunea teatrului. Articolul 9. Spre a se putea lua o deciziune de direcţiunea generală a teatrelor, prezenţa a trei membri şi a directorului este indispensabilă, în caz de paritate de voturi, votul directorului este preponderent. Articolul 10. Directorul general va putea delega parte sau toate atri-buţiunile sale unuia din membrii comitetului. Articolul 11. Directorul general primeşte pentru această sarcină o diurnă plătită de stat”. Apoi, e cineva mai strict zis funcţionar decît domnul Ion Ghica ? Iată, domnia sa figurează chiar în buget, ia o diurnă de la stat, are o cancelarie ; apoi nu este domnia sa un funcţionar ca toţi funcţionarii ? Cum dar pe domnul Ghica-1 primiţi şi pe domnul Cornea îl daţi afară din Senat? 105 Apoi, drept e aceasta ? Apoi, aşa o să meargă ţara aceasta înainte cu dreptatea? (Aplauze). Eu nu sînt cu domnul Comea, am fost totdeauna amîndoi în tabere opuse şi veţi vedea că şi acum am să fiu vecinie în luptă politică cu domnia sa, dar nu pot tăcea înaintea nedreptăţei, nu pot tăcea cînd ziceţi că domnul I. Ghica nu e funcţionar şi cu toate astea domnia sa este în buget; ziceţi că este funcţionar, nu este funcţionar, este popă, nu e popă ! (Ilaritate, aplauze.) De aceea vă rog să primiţi şi pe domnul Comea, cum aţi primit şi pe domnul Ion Ghica, oricare ar fi credinţele domniei sale politice. Eu declar că sînt un adversar politic al domniei sale, dar a vedea că se dă afară din Senat, nu pentru că e viciu la alegere, ci pentru că nu ne plac ochii domniei sale, aceasta este nedrept. Erau comisari şi pe lingă armatele ruseşti, aceia însă erau funcţionari, dispuneau de mijloacele ţărei de administraţie, dar domnul Comea ce face ? Se zice că e comisar la Creditul funciar, se duce şi revizuieşte dacă împrumuturile s-au Scut în regulă — şi aş putea zice că este de prisos dumnealui, pentru că în capul acestei insti-tuţiuni sînt persoane mai multe, ca domnul I. Brătianu, domnul I. Ghica şi alţii — şi mă aşteptam să văd astăzi pe domnul Ion Ghica că vine să susţină pe colegul domniei sale, domnul Comea, dar văd că domnul Ion Ghica străluceşte azi prin absenţa domniei sale ! Domnul P. Grâdişteanu: Ce are a face absenţa domnului Ion Ghica? Sfîrşesc, domnilor, zicînd că eu nu vă citez nici pe Dalloz, nici alt autor, dar vă citez legea şi vă rog să faceţi dreptate 3. „Monitor”, 1879, nr. 123, p. 2 983, col. 2 — p. 2 984, col. 3. NOTE 1 Asupra lui D. Cornea Senatul nu se pronunţase în şedinţa precedentă (vezi intervenţia anterioară). P. Grâdişteanu pledase pentru invalidare invocînd autoritatea juristului francez Deşire Dalloz (1795—1869), care scria că este ,,funcţionar administrativ acela care exercită o porţiune a suveranităţei, adică a suveranităţei executive după instrucţiunile date de guvern”. 2 Ion Ghica fusese proclamat în unanimitate senator din partea colegiului II Romanaţi în şedinţa din 26 mai 1879. 3 D. Comea a fost invalidat. Asupra alegerii biroului Senatului* Cred că ne-am depărtat prea mult de la întîia propunere a domnului Pruneu x. Domnul Voinov 2 a dat acelei propuneri o importanţă politică pe care cred că domnul Pruneu nu a voit-o. De ce se atingea acea propunere ? De alegerea biuroului. Ce însemnătate are biuroul astăzi? în ce împrejurări alegem noi biuroul şi unde-1 alegem? Este vorba de biuroul unei Camere de revizuire3,biuroul acesta are să fie firma însăşi a Senatului, cel puţin a majorităţei. * Şedinţa din 28 mai 1879. Senatul României. 106 Acest biurou im poate fi ca altele de alte daţi, el are să fie firma majoritate [i], şi eu chiar m-am opns de a se face alegerea astăzi, mărturisesc, pentru că trebuie bine chibzuit. Ieri am fost la o întrunire, nu ne-am putut înţelege. Onor. domnul Pruneu a venit azi şi a zis : domnilor, să mai a minăm alegerea biuroului. Dar după dumnealui a venit onor. domnul Yoinov, care tratînd această propunere a voit să-i dea o importanţă politică şi aci domnia sa a greşit, căci a jicnit susceptibilitatea mai multora. In adevăr, împăcare nu se poate face după verificările urmate; ne înclinăm ma jori-tăţei, dar sînt mulţi dintre noi mîhniţi de nedreptatea făcută domnului Comea 4. Ce este de făcut, domnilor ? Să amînăm ca să evităm animozităţile şi apoi să ne înţelegem asupra persoanelor ce au să compuie biuroul; în acest timp se înţelege că ne vom întruni. Domnilor, onor. domn Manolaehe Costache5 a atins o coardă foarte simţitoare. Şi eu am griefurile * mele, dar nu voi să le spun în şedinţă publică, [î]mi convine mai bine a le spune în mod intim. împăcarea, asemenea vă mărturisesc, că nu este aşa lesne de făcut; ieri am combătut oarecari nume 6 cari nu-mi convenea; era astăzi să fie o întrunire la o oră şi nu s-a putut face; şi de aceea eu zic ea să amînăm pentru mine, căci voim un biurou care să ne dea o garanţie ...7 * Din fr. grief, plîngere. ,,Monitor”, 187$, nr. 123, p. 2 986, col. 2—3. NOTE 1 Dim. Pruneu spusese că, în împrejurarea în care Senatul, alături de Cameră, este chemat să revizuiască Constituţia, alegerea biroului devine ,,un act eminamente politic”. 2 N. Yoinov considera alegerea biroului ca o acţiune cu implicaţii deosebite ,,faţă cu politica exterioară” şi, prin urmare, problema apartenenţei fiecăruia la o grupare politică sau alta conta mai puţin, era necesar în primul rînd ,,a lucra împreună pentru binele ţării”. 3 Vezi supra p. 69. 4 Vezi intervenţia precedentă. 5 Manolaehe Costache spusese că lupta între partide nu-şi avea locul în timpul acestei sesiuni extraordinare, menită doar să revizuiască articolul 7 din Constituţie. A începe discuţia Iară constituirea biroului, sub preşedinţia provizorie a lui G. Enescu, ,,e ceva care nu s-a mai pomenit pe lume” — încheiase el. 6 Vezi intervenţia precedentă. 7 în şedinţa din 29 mai 1879 a fost ales C. Bosianu preşedinte, cu 33 de voturi (din 56 exprimate), şi G. Lecca şi P. Opran vicepreşedinţi; ca secretari au fost aleşi Al. Angelescu, C. Brăescu, C. Pillat, D. Pişcă. Pe marginea 'proiectului de lege pentru modificarea articolului 7 din Constituţie* Socotesc că onor. domnul Grâdişteanu 1 trebuie să fie foarte recunoscător Senatului şi biuroului pentru indulgenţa care a avut-o de a-1 lăsa să vorbească şi-mi pare rău că onor. domn Bosianu, venerabilul nostru * Şedinţa din 24 iunie 1879. Senatul României. 107 preşedinte, a socotit de cuviinţă să-i răspundă cînd n-avem alt de făcut decît, conform articolului 51 din regulamentul Senatului, să trimetem raportul să se tipărească şi atunci va veni domnul Grădişteanu să-şi spună teoriile domniei sale şi atunci vom critica pe onor. domn Brăescu, precum şi eu mă socot în drept a critica opiniunea domnului Brăescu. Dară astăzi se contestă pînă şi legalitatea încheierei comisiunii sub cuvînt că are numai cinci membri. Atunci de mai nainte onor. domn Grădişteanu, cel mai tînăr dintre senatori, loveşte de nulitate toate rapoartele şi lucrările Senatului, pentru că rapoartele nu sînt espresiunea decît a cinci membri! Aş dori să precurmăm cestiunea şi să trimitem lucrarea la tipar, ca să se împarţă la secţiuni. Fac această propunere conform articolului 51 din regulament. Replică lui P. Grădişteanu. Domnilor, eu în Senat nu am obiceiul de a mă privi ca cel mai însemnat şi nu am obiceiul de asemenea de a da lecţiuni; din contra, recunosc că, de cînd domnul Grădişteanu a intrat în Senat, domnia sa a jucat un asemenea rol energic ! în cazul de faţă am avut dreptul să mă plîng biuroului în mod convenabil, după cum am şi făcut, că a uzat de indulgenţă lăsînd a se urma discuţiunea începută de domnul Grădişteanu. Ni s-a înfăţişat propunerea comisiunei, a venit raportul său; acest raport dacă spune bine sau rău, dacă reproduce fidel sau nu opiniunea comisiunei, nu se poate pune acum în discuţiune; astăzi nu avem alt de făcut decît a hotărî să se tipărească sau să nu se tipărească. Printr-această observaţiune nu am voit să-mi însuşesc dreptul de t a da lecţiuni de parlamentarism domnului Grădişteanu, domniei sale care a fost deputat în curs de 10 sau 15 ani. Dară tocmai domnia sa poate să vadă ceea ce s-a făcut în Camera suroră, cînd a venit domnul Mîrzescu şi a reprodus opiniunile. Domnul P. Grădişteanu: Cînd le-a reprodus, notaţi bine! Nu am să fac reproşuri domnului Mîrzescu, domnia sa a reprodus tot. Am văzut mai mult, un domn deputat de la Tîrgu Jiului a scris de acolo opiniunea sa, de acolo a voit a dezlega cestiunea izraelită. Domnilor, după 15 zile de necompletare a Senatului, poate că am avea mai mult de discutat, dară acum nu avem să hotărîm alt decît tipărirea şi, cînd va veni în discuţiune lucrarea comisiunei, atunci onor. domn Grădişteanu va putea spune teoriile domniei sale; asupra unora voi fi alături cu domnia sa şi asupra altora poate contra domniei sale. Domnul Brăescu spune lucruri cam stranii, întîi zice că se uneşte cu majoritatea comisiunei şi apoi formulează o altă opiniune. Domnul raportor C. Brăescu: De la început am spus că mă unesc cu ideile majo- rităţei, pe cari le-am dezvoltat deosebit cu garanţii prin propunerea mea. Nu critic, nu am dreptul să fac acum aceasta, decît spun că oricare ar fi opiniunile trebuie a se tipări şi încă o dată mai rog pe biurou ca, conform articolelor 51 şi 52 din regulament, să supuie la votui Senatului tipărirea ...2 108 ,,Monitor”, 1879, nr. 145, p. 3 551, col. 1 — 3. NOTE 1 Se discuta proiectul privitor la revizuirea articolului 7 din Constituţie, prezentat, de G. Brăescu, raportor al comisiei senatoriale. Comisia fusese formată din şapte membri, între care şi P. Grădişteanu. N. Creţulescu şi V. Boerescu refuzaseră să participe la lucrări. C. Brăescu precizase că membrii comisiei îşi rezervaseră dreptul să facă ,,amendamente sau propuneri pentru restricţiuni sau lărgiri” pe marginea textului prezentat. Acest text prevedea că cel ce dorea să se naturalizeze trebuia să adreseze domnului o cerere, după o şedere de zece ani in ţară, declarînd în acelaşi timp că renunţă la protecţia străină. Dispensa de stagiu se acorda celor ce ar fi făcut servicii importante ţării, ar fi creat o industrie, o ramură comercială sau ar fi realizat o invenţie utilă. Mai beneficiau de scutire cei ce luptaseră în războiul pentru independenţă, ca şi cei născuţi din părinţi care nu fuseseră supuşi la vreo protecţie străină. Românii şi naturalizaţii români erau singurii care se puteau bucura de drepturi politice şi comunale; proprietatea imobiliară rurală nu putea fi deţinută decît de români. Cetăţenia română se dobîndea numai în urma votului exprimat de 2/3 din votanţii fiecărui Corp legislativ. Propunerea lui C. Brăescu, pe care acesta o citise de asemenea, prevedea o serie de clauze restrictive: în primul rînd erau luate în seamă doar cererile formulate de membrii ,,unei naţiuni constituite, de oricare religiune, dintr-un stat existent organizat, autonom şi de sine stătător, unde românul are perspectiva şi dreptul a fi indigenat”. Pentru a deveni cetăţean român suplicantul trebuia să depună actele de stare civilă, ca şi un certificat de la Ministerul de Externe al patriei de origine doveditor că exercitase acolo cel puţin zece ani drepturile civile şi politice şi că putea emigra nestingherit. Acelaşi certificat trebuia să cuprindă specificaţia că nu se făcuse vinovat de vreo faptă infamantă. Apoi era necesară o dovadă privind situaţia materială pe care o avea în comuna din România unde se afla trăitor. La cinci ani de la prima cerere se adresa din nou Consiliului de Miniştri aducînd probe asupra ,,întreprindem cu care s-a ocupat, onesti-tăţei cu care s-a purtat” şi a faptului că participase la sarcinile statului ca orice român. După zece ani de la prima cerere avea să repete formalităţile adăugind şi un certificat al primăriei locale doveditor că a reuşit ,,cel puţin măcar a vorbi îndestul de bine limba română”. Faţă de recomandările comisiei senatoriale, C. Brăescu opinase că dispensa de stagiu se poate acorda celor căsătoriţi cu românce după şase ani. Era scutit de stagiu cel născut în România din părinţi străini, originari dintr-un stat organizat şi autonom. Pentru acceptare era necesară majoritatea absolută ordinară a voturilor Corpurilor legiuitoare. Dreptul de a ocupa funcţiuni se acorda numai succesorilor celor împămînteniţi. Indivizii nomazi, neproveniţi dintr-un stat organizat, chiar dacă se ,,oploşiseră” în ţară eu peste zece ani înainte, erau admişi „numai pentru această una şi singură dată”. C. Brăescu, conştient de presiunea externă exercitată asupra României în această privinţă, adăugase la propunerea sa un post-scriptum astfel redactat: „Fără însă a se prejudeca pentru termenile pe cari sînt făcute angajamentele internaţionale coprinse în convenţiunile de comerţ care deja sînt legiferate”. P. Grădişteanu spusese că potrivit articolului 90 din regulamentul Senatului orice propunere trebuie susţinută de şapte senatori. Or, nici în cazul primei, nici în cazul celei de a doua propuneri a lui C. Brăescu nu se observase această regulă. C. Bosianu se justificase arătînd că revizuirea se producea în împrejurări speciale, că Senatul desemnase o comisie de şapte membri şi, chiar dacă fiecare membru şi-ar fi formulat propria sa opinie, aceasta tot urma să fie supusă deliberării secţiilor Senatului. 2 S-a decis tipărirea raportului. Vezi şi supra p. 69. Interpelare asupra completării colegiilor vacante* Domnilor, recunosc guvernului dreptul de a prelungi convocarea eolegielor electorale pînă la ultimul termen hotărît de Constituţie, însă cred că şi guvernul va fi de opiniunea noastră că, într-o cestiune atît de gravă ca aceea care este la ordinea zilei, trebuie să fie ţara cît se poate mai mult reprezentată. Asemenea sînt încredinţat că guvernul va recunoaşte cum că cu osebire ceea ce se numeşte judeţele de peste Milcov, Moldova, pe ea * Şedinţele din 26 şi 27 iunie 1879. Senatul României. 109 o priveşte mai mult această rană, care este deschisă. Moldova dar trebuie să fie reprezentată în întregul ei, toate colegiurile Moldovei trebuie să aibă mandatarii săi în Cameră şi în Senat. Avem patru colegiuri senatoriale ale Moldovei care sînt văduve de senatorii lor, unele prin îndoită alegere, altele prin sfărîmarea alegerii. Este judeţul Suceava şi Fălciu, care prin opţiune sînt văduve de reprezentanţii lor. Apoi colegiul I de Tecuci şi al II-lea de Iaşi sînt văduve prin sfărîmarea alegerilor. [î]mi permit a ruga pe onor. guvern să binevoiască a ne spune dacă socoteşte cum că este bine, că este util ca colegiele acelea să fie convocate cît se poate mai în grabă, sau dacă voieşte să uzeze de dreptul acela, care eu nu-1 contest, să prelungească această alegere pînă la toamna viitoare. în şedinţa din 27 iunie. Socot că interpelaţiunea mea se esplică prin sine însăşi. Am făcut întrebare onor . domn ministru de interne dacă nu socoteşte că este bine ca toate colegiele senatoriale să fie reprezentate în Senat şi mai cu seamă colegiele acelea din Moldova, fiindcă sînt patru vacante şi eu cred că dintr-un număr de 30 colegie a avea patru colegie vacante este un lucra foarte serios. [îjmi permit dar a întreba pe domnul ministru dacă crede domnia sa a uza de dreptul pe care-1 dă Constituţiunea de a sta cu colegiele vacante pînă la termenul fatal, sau dacă crede că cu o oră mai înainte să se aducă în Senat şi reprezentanţii acelor patru colegii? Domnul prim-ministru: Domnilor, şi eu am avut tot aceleaşi sentimente care le are şi onor. domn Kogălniceanu, că nu ar fi bine tocmai în judeţele de dincolo de Milcov să rămîie patru colegii vacante. Deşi legea dă drept guvernului ca să convoace colegiile electorale intr-un termen mai depărtat, eu însă am şi r făcut decretul de convocare; însă cînd era să-l public a venit mai mulţi şi mi-a făcut observaţiune că s-ar face alegerea în timpul acela unde mulţi din alegători sînt la băi şi ar putea zice lumea că vreau să profit de acele lipse ca să se facă tocmai atunci alegerile. Dară, îndată ce am văzut interpelarea onor. domn Kogălniceanu, îndată am dat ordin în consecuenţă; prin urmare, colegiele sînt convocate şi cred că şi cei care erau să se ducă la băi vor mai amina plecarea ca să poată lua parte la alegeri. îndată ce mi s-a dat esplicarea aceasta de domnul ministru, am rămas satisfăcut, căci a făcut ceea ce am cerut. ,,Monitor”, 1879, nr. 145, p. 3 552, col. 2; nr. 147, p. 3 588, col. 3; p. 3 589, col. 1. Anunţă două interpelări: în legătură eu aplicarea legii orfelinatelor şi cu salutarea domnitorului Bulgariei, care trecuse recent prin apropierea hotarelor româneşti* Domnilor, am să anunţ guvernului două respectuoase interpela -ţiuni; întîia este aceasta : rezbelul a contenit de un an şi jumătate şi negreşit că ţara după rezbel trebuia să se ocupe de familiile acelora care au eăzut * Şedinţa din 28 iunie 1879. Senatul României. 110 pe cîmpul de bătaie. Guvernul în consecinţă s-a înfăţişat cu mai multe projecte la Cameră şi Senat şi, pe cît ştiu, între projectele înfăţişate este mai cu deosebire acela prezentat de domnul Aurelian pentru înfiinţarea de orfelinate. Acest project a fost primit de Corpurile legiuitoare, însă pînă astăzi încă nu s-a pus în aplicare. Prin urmare, eu cred că ar trebui să aplicăm şi această lege cum am aplicat legea însurăţeilor, căci, cînd s-a dat pămînt însurăţeilor, ei nu mai erau însurăţei, ci aveau şi ei alţi însurăţei. Bog dar pe guvern să ne spuie de ce nu se pune în aplicare această lege a orfelinatelor pentru îngrijirea fiilor celor căzuţi pe cîmpul de bătaie. A doua interpelare, la care cred că Senatul întreg se va asocia, esta următoarea : domnilor, alaltăieri a trecut pe lingă fruntariele noastre primul domn al Bulgariei, pentru autonomia căreia a curs şi sîngele românesc. Pac dar întrebare guvernului, ce măsuri s-a luat pentru a saluta pe domnul unei ţări vecine, cu care trebuie a întreţine cele mai bune relaţiuni ? Domnul vicepreşedinte: Faceţi în scris interpelaţiunile şi se vor comunica guvernului. Domnii stenografi au luat note. „Monitor”, 1879, nr. 147, p. 3 590, col. 1-2. Intervenţie pe marginea proiectului de lege „pentru căutarea în regie a impozitului băuturilor spirtoase Domnilor, şi în secţiuni şi aci am de datorie a spune opiniunea mea în privinţa sistemului care-1 văd că din zi în zi predomină, acela de a concentra în mina statului toată activitatea ţărei. Toate aceste projecte care vin să dea statului administrarea deosebitelor venituri nu ţintează la nimic alt mai mult decît a crea diferite clase de funcţionari, decît a favoriza biurocraţia, decît a face din stat o maşină atît de puternică în contra căreia nimenea să nu se poată lupta. Mai înainte la scaunul de isprăvnicie, la reşedinţa prefecturei se găseau abia 4 sau 5 funcţionari. Astăzi la o comună numărul funcţionarilor este de 3 şi de 4 ori mai mare decît era odată la prefectură ! Unde avem să mergem cu acest sistem % Deja de pe acum avem judeţe unde majoritatea alegătorilor sînt funcţionari. Să ne gîndim că nu avem să fim numai la putere, ci avem să fim şi căzuţi şi atunci avem să vedem ce greu este a ne lupta cu atîtea cete de funcţionari, precum să plînge chiar astăzi partitul care nu este la putere că guvernul a ingerat în alegeri prin concursul funcţionarilor. Pe de o parte zicem că vrem să dezvoltăm spiritul de asoeiaţiune, să dăm activităţei noastre o altă direcţiune decît aceea a biurocraţiei, a funcţionarismului, şi pe de altă parte noi căutăm necontenit, sub cuvînt cum că cîrmuin mai bine averile statului, căutăm să luăm activitatea particulară, şi orice fel de activitate, şi să o dăm în mina statului. • Şedinţa din 28 iunie 1879. Senatul României. 111 Aşadară, domnilor, incit pentru mine sînt în contra a orice projeet de lege care ar avea ţinta a da statului o mai mare putere deeît o are astăzi. Domnul vicepreşedinte Leca: Aceasta este bine să se vorbească la luarea în consideraţiune. Am vorbit acuma asupra articolului l1 şi voi vota contra. Replică ministrului de justiţie, Eugen Stătescu2. Eroare, nu aţi studiat cestiunea, domnule ministru, faceţi greşală, citiţi projectul! Domnul ministru [a/] justiţiei, E. Stătescu: Aşa este, pînă va fi timp casă se facă projectul, îl ia guvernul în regie. Nu este aşa, eu am studiat ... Domnul ministru [al] justiţiei: Este o măsură tranzitorie, negreşit, fără a pre-judeca viitorul întru nimic, măsura aceasta este numai pentru şase luni. Nu este aşa, fac apel la domnul ministru [al] financelor, eu care am studiat ieri legea împreună ... Domnul ministru [al] justiţiei: Domnilor, în loc să se rezolve cestiunea prin o tranzacţiune cu antreprenorii actuali, ia guvernul administraţia acestui venit, pînă la finele anului curent. Apoi nu este aşa în projectul ce s-a prezintat. Din nou în replică cu acelaşi3. Cred, pentru regula mea, că sînt dator să vă spun că ieri am discutat projectul acesta în secţii cu domnul ministru de finance, care e competinte, ,care e în materie, şi sînt dator să vă spun că am citit legea şi ştiu că nu este cum zice domnul ministru de justiţie astăzi. Dar dacă astăzi s-a schimbat lucrurile, dacă astăzi ziceţi că în faţa unei necesităţi voiţi să căutaţi acest venit în regie şi să nu vă mai înţelegeţi cu antreprenorul, înţelegeţi că n-am nimic de zis. Rog numai pe domnii miniştri să se înţeleagă unul cn altul şi să ne spună apoi dacă prin prezenta lege nu se modifică legea băuturilor spirtoase, înlocuindu-se sistemul de întreprindere eu acela de a se căuta acest venit în regie. Eu am văzut pe ministru [1] de finance adineaori, eînd vorbea domnul ministru [al] justiţiei, făeînd din cap şi arătînd că se înşală; şi între amîndoi miniştri [i], în materie de finance voi pune mai mult temei pe afirmările domnului ministru de finance, precum voi pune mai mult temei asemenea pe afirmările domnului ministru [al] justiţiei în materie juridică, precum era legea jndeeătorielor de ocoale ce am votat-o adineaori. Domnilor, las această cestiune la o parte. Eu profit de această oea-ziune că atunci cînd văd că se introduce o altă sistemă să spun cuvîntul meu. Şi am auzit pe onor. domn Voinov 4 vorbind de ovrei şi pe onor. domnul Orleanu pronunţînd numele Zibelis. Voi da lămuriri şi asupra acestui domn, el are o parte de 10 sau 15 la sută în această întreprindere, iar ceilalţi sînt toţi români şi între aceştia cunosc în acest onor. Senat două persoane onorabile, doi capitalişti care au parte în această societate, unul mai mult şi altul mai puţin. Prin urmare, alături cu Zibelis, cea mai mare parte sînt români. Şi apoi s-a văzut că sînt motive ca la formarea unor asemenea societăţi să se cheme şi cîte un străin care are punga mare. 1X2 ÎToi am format societăţi în ţara, precum este Dacia, România, Fabrica de chibrituri 5. Aceste societăţi an făcut mnlt bine, căci an deşteptat spiritul de asociere între români, deşi între fondatorii unor asemenea societăţi se pot găsi nnnl sau două nume ca Zibelis. Scopul nostru însă a fost să înfiinţăm societăţi naţionale; şi bine s-a Scut căci s-a sfărîmat societăţile străine care ne luau banii şi-i esportau afară din ţară. Onor. domnul Voinov zice ea să lăsăm sistema de a se concentra toată activitatea comercială în inimile altora, pînă se vor forma societăţi române, pînă se vor deştepta spiritele, şi să înfiinţăm regii. Dacă vom concentra însă toată activitatea în mina statului nu va mai îi posibilitate de a se deştepta spiritul de asociaţiune şi de a se funda societăţi de industrie şi comerţ. Domnilor, sînt bătrîn şi-mi aduc aminte de veniturile goştinei* şi a disetinei**, precum şi a vămilor şi a ocnelor, care era în mîna particola-rilor, a capitaliştilor români, nu izraeliţi; mi-aduc aminte de Oteteleşeanu, Vilara şi în Moldova de Alexandri6 şi alţi [i] care pe atunci reprezentau capitaluri; aceştia erau arendaşii acelor venituri ale statului şi-mi aduc aminte că, cînd se făcea o licitaţiune, se uita toţi cu respect la acei parti-colari care luau în arendă asemenea venituri ale statului. Astăzi, vă rog, dueeţi-vă într-o zi cînd se dau moşiile statului în arendă şi să vedeţi în ce stare au ajuns arendaşii! Pentru ce ? Pentru că noi facem politică în toate şi cînd este vorba să facem practică ne confundăm tot în teorii şi cu teoriile noastre ucidem găina în ou ! Apoi, domnilor, dacă luăm de esemplu pe Francia, ştiţi ce s-a petrecut. Aţi văzut chiar acolo în vremea ducelui de Broglie7, prin destăinuirea actelor ce s-a găsit, aţi văzut ce făcea în alegeri acel guvern al Franciei, chiar acolo unde este o opinie putinte şi o rezistenţă mult mai mare decît la noi, eu acea armată de impiegaţi şi nu numai cu impiegaţi[i] mari, ci chiar cu cei mici, cu guarzii forestieri, maires şi aăjoints des maires. Apoi cînd o să ajungă la noi moralitatea aceea, cînd toţi funcţionarii să se ţină deoparte ? Acesta este un ce foarte greu. Poate va veni vremea unde miniştri[i] vor fi foarte morali; dar dacă se amestecă directorul ministerului ? Dar dacă se amestecă prefectul şi subprefectul şi dacă porunca, le mol â'orăre, nu vine tocmai de sus, ci ceva de mai jos, de la prefect şi subprefect, efectul este tot acelaşi. Am văzut vorbindu-se de ingerinţa în alegeri. Trebuie să credem că ministerul n-a dat ordine, cu toate acestea am văzut prefecţi bătînd pe alegători ! Prin urmare, să nu ne uităm la cîteva sute de mii de franci şi să lăsăm mai bine să se dezvolte spiritul de asociaţie şi de comerciu în ţară, între români, chiar cînd ar fi şi un Zibelis amestecat. Yom scăpa mai tîrziu şi de aceşti Zibelişi cînd vom avea parale mai multe, căci pentru a fonda industria şi spiritul de asociaţie în ţară trebuie capitaluri. Eu nu am mijloace, dar [î]mi pare bine cînd văd asemenea asocia-ţiuni mari, fie chiar şi cu cîte un străin, fiindcă sînt societăţi române stabilite în ţara. * Dare în porci, oi sau vaci. ** Desetină — dare, zeciuială din recolta de stupi. 8 - c. 347 113 Aşa este acum în tren* de a se face şi o fabrică de hîrtie. Ei bine, acei care au asemenea idei de întreprindere se adresează acolo unde găsesc uşa deschisă şi lada cu bani. Prin urmare, fac cu această ocaziune o mică profesiune de credinţă; şi cît pentru mine cred că fac un bine chiar şi ideilor liberale cînd combat sporirea funcţionarilor în această ţară, care, dacă sufere de ceva, sufere de rana aceasta a biuroeraţiei8. „Monitor”, 1879, nr. 147, p. 3 591, col 1 — p, 3 592, col 3, * Din fr. etre en train de, a fi pe cale să. NOTE 1 Proiectul în discuţie recomanda exploatarea impozitului în regie. Pentru cheltuielile reclamate de crearea acestui serviciu se cerea un fond de 40 000 de lei. Organizarea ca atare a perceperii impozitului urma să formeze obiectul unei legi ulterioare. 2 E. Stătescu spusese că nu i se pare oportună discuţia de principiu — dacă este mai utilă exploatarea în regie sau prin arendare. Proiectul în discuţie propunea o simplă măsură tranzitorie, valabilă şase luni. 3 E. Stătescu observase că temerile lui K. erau nefondate căci guvernul va avea totdeauna suficiente mijloace spre a influenţa alegerile şi fără cutare funcţionar de la regie. 4 N. Voinov, xenofob, salutase proiectul declarînd că în felul acesta vor fi promovaţi românii la exploatarea acestui venit; era preferabil a avea o pletoră de funcţionari coreligionari în locul străinilor. 5 Pentru ,,Dacia” vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 75, nota 8. Fabrica de chibrituri s-a inaugurat la 25 februarie 1879. între fondatori figurau: Dim. Ghica, Vasile Boerescu, G. Gantacuzino, I. Em. Florescu etc. (cf. C. Bacalbaşa, Bucureştii de altă dată, I, Bucureşti, 1927, p. 238). r 6 I. Oteteleşanu s-a ocupat de exportul sării peste Dunăre; Al. Villara a deţinut şi el contractul exploatării sării şi al poştelor Ţării Româneşti. Vasile Alecsandri (tatăl) a luat în antrepriză exploatarea vămilor şi exportul de cereale al Moldovei. Vezi pentru toţi I.C. Filitti, Domniile române sub Regulamentul organic, 1834 — 1848, Bucureşti, 1915; art. ns. Contracte in comerţul extern al Ţării Româneşti (1829—1858), în,,Studii”, XXV, 1972, nr. 4, p. 767—781. 7 Albert, duce de Broglie, preşedinte al Consiliului de Miniştri al Franţei în 1873—1874 şi 1877. 8 Proiectul a fost primit cu 34 de voturi pentru şi trei împotrivă. 114 Sesiunea extraordinară 1879 pentru revizuirea Constituţiei \ Asupra reluării dezbaterilor privind revizuirea articolului 7 din Constituţie* Domnilor, guvernul a venit a cere de la dumneavoastră un termen de o lună1; nu putea să ceară mai mult, fiindcă-1 oprea Constituţiunea. Dacă a cerut acest termen, a fost negreşit ca să-l bine întrebuinţeze. £T-am trebuinţă să vă spun acum dacă l-a întrebuinţat guvernul bine sau rău. Onor. domnul Maniu v-a spus ceva pozitiv, preşedintele Consiliului de Miniştri nu este în ţară, ministru [1] de esteme nu este în ţară. A sosit ziua de 11 august; ce trebuia să facă guvernul ? Trebuia să se conforme Constituţiunei, să vină prin mesagiu domnesc să vă zică a reîncepe activitatea dumneavoastră legislativă. Guvernul nu vine să vă ceară o amînare, căci guvernul n-are necesitate de amînare. El vă lasă cu totul liberi a aprecia dacă e bine să începeţi această diseuţiune în lipsa preşedintelui cabinetului şi în lipsa ministrului de esterne, cari sînt în ajunul de a se pune în drum şi a se întoarce în ţară, spre a vă da toate lămuririle ce au cules asupra cestiunii. Mie-mi place să cred că în această cestiune dumneavoastră nu veţi fi oamenii unui partid, ci ai ţărei şi nu veţi voi ca prin cestiuni de simpatie sau de resimţiminte personale să periclitaţi nişte interese mari legate de viitorul acestei ţări. De aceea guvernul nu vine să zică : amînaţi ori nu amînaţi, n-are dreptul, dar lasă la aprecierea, la tactul dumneavoastră politic să judecaţi dacă în nefiinţa preşedintelui Consiliului de Miniştri şi a ministrului de esterne se poate oţărî o asemenea cestiune. Iată ce am avut de zis. Oricum veţi face, va fi bine făcut şi guvernul n-are alt decît să respecte voinţa Camerei. Guvernul în conformitate cu Constituţiunea a venit şi prin mesagiu domnesc a consfinţit începutul acti-vităţei dumneavoastră. * Sîntem dară, domnilor, la ordinul dumneavoastră, siguri că orice veţi hotărî, orice veţi face, va fi inspirat de acel patriotism înalt şi prevăzător de care pururea naţiunea noastră a dat dovezi în timpuri grele. „Monitor”, 1879, nr. 183, p. 5 278, col. 3 — p. 5 279, col. 1. * Şedinţa din 11 august 1879. NOTE 1 Adunarea fusese prorogată pe timp de o lună, între 11 iulie şi 11 august. Sesiunea extraordinară a Camerelor a fost convocată în vara anului 1879 pentru revizuirea articolului 7 din Constituţie (vezi supra p. 69). Vezi mesajul domnesc de reluare a lucrărilor, redactat de K., sub data 11 august, în „Monitor”, 1879, nr. 183, p. 5 276, col. 2—3. 115 Pantazi Ghica ceruse însă să se amine reînceperea sesiunii pînă la 20 august, pentru ca in acest răstimp deputaţii să aibă cîteva întruniri spre ,,a se lumina” asupra chestiunii ce urmau să dezbată. Mai observase apoi că Adunarea este descompletată, iar I.G. Brătianu, primul ministru, şi V. Boerescu, ministrul de externe, erau în străinătate. în sensul propunerii lui P.G. s-a pronunţat şi Adunarea, în acest timp K. era ministru de interne. Răspunde la interpelarea deputatului Paul Gorgos privind funcţionarea poştei între Vaslui şi Bîrlad* Interpelarea făcută de onor. domn Gorgos 1 este cu desăvîrşire bine văzută din partea ministerului şi în special din partea mea; şi vă mărturisesc că îndată ce am intrat în minister m-am ocupat de această cestiune. Chiar ieri s-a ţinut o nouă licitaţiune. Din nenorocire şi astă dată, ca totdeauna, nu s-a înfăţişat destui concurenţi, cu toate acestea avem propuneri pe care le putem primi. Şi dar anunţ onor. interpelator că se va înfiinţa în curînd un serviciu postai între Vaslui—Bîrlad şi Bîrlad— Tecuci. * Şedinţa din 22 august 1879. ,,Monitor”, 1879, nr. 191, p. 5 465, col 1 — 2. NO TE î 1 Paul Gorgos arătase că poşta aceasta s-a suprimat în 1876, o dată cu venirea guvernului liberal la putere. îl invita pe K., proprietar în Fălciu, să intervină, altfel vasluienii trimiteau corespondenţa prin Iaşi — Roman — Bacău — Galaţi. Explicaţii la interpelarea lui N. Dimancea eu privire la ajutorarea judeţelor de peste Olt afectate de secetă* Interpelarea domnului Dimancea merită toată serioasa luare-aminte şi a onor. Camere şi a guvernului. în adevăr, o mare parte din România de dincoace de Mile o v e ameninţată de o mare nenorocire : lipsa îiranei poporului, lipsa porumbului. Guvernul a luat oarecari măsuri: de o parte sînt însărcinaţi prefecţii de a aduna ştiinţă de cîte comune sînt ameninţate de lipsă. După aceea am convocat consiliele judeţene pentru ziua de 15 septembre ca să arate şi lipsa şi mijloacele pentru a combate nevoile. Aceste informaţiuni se vor cerceta de ministrul de interne şi de guvernul întreg şi, de va fi trebuinţă şi de concursul Camerilor, guvernul se va grăbi a aduce cestiunea în timpul cuvenit dinaintea Camerilor. După toate ştiinţele care le am, populaţiunile nu vor începe a se resimţi de lipsă decît de la octombre înainte. Totdeodată * Şedinţa din 22 august 1879. 116 sînt dator a vă spune că providenţa a răsplătit altă parte a tarei eu o recoltă, pot zice, abondentă. Sînt încredinţat că acea parte va veni în ajutorul cesteilalte părţi; cred că Moldova va putea îndestula trebuinţele Eomâniei de dincoace de Milcov. Deja am dobîndit un rezultat îmbucurător pentru noi : companiele drumurilor de fer de peste Milcov primesc a transporta aproape în mod gratuit toată cîtăţimea de producte ce vor trebui pentru populaţiunile în lipsă. Acum, de va fi trebuinţă de concursul şi al Camerilor, nu vom lipsi de a veni înaintea dumneavoastră. După ce N. Dimancea îşi exprimase îngrijorarea în legătură cu organizarea ajutorării din Moldova deoarece recolta era încă pe cîmp. Eu aş ruga pe domnul Dimancea să binevoiască a-mi permite să declin onoarea de a face pe negustorul în această afacere, pentru că, îndată ce agenţii Ministerului de Interne se vor vedea umblînd prin ţară pentru aceasta, porumbul se va scumpi nu cu cinci la sută, ci cu 50 ... Voci: Aşa este! Lăsaţi dar, domnilor, ca activitatea particulară şi a consilielor judeţene să lucreze în cestiunea aceasta şi, cînd guvernul va vedea că este nevoie şi de alte măsuri, le va lua1. „Monitor”, 1879, nr. 191, p. 5 465, col. 2 — 3. NOTE 1 Discuţia s-a închis. Vezi şi p. 161, 162, 246, 253, 255, 449 (regestul nr. 6). Intervenţie pe marginea proiectului de lege pentru împroprietăriri din domeniile statului* Mulţumesc onorabilului domn Yernescu 1 pentru că a scutit banca ministerială, pot zice, de a vorbi. Domnia sa a elucidat cestiunea tocmai cum este. Domnilor, şi pe banca ministerială sînt oameni şi toţi cari se interesează de împroprietărirea ţăranilor, ca fiecare din dumneavoastră. Aşadar, fiţi siguri că nici unul de pe această bancă nu va împiedica ceea ce dumneavoastră voiţi, ceea ce este în interesul ţărei, d-a înmulţi numărul proprietarilor. Să-mi fie permis însă a zice cîteva cuvinte la critica făcută de domnul Buescu asupra legei rurale de la 1864 2. Legea de la 1864 3 nu s-a aplicat de mine, prin urmare nu poate fi cestiune personală şi tocmai pentru că nu e personalitate voiesc să răspund domnului Buescu şi să-i zic că legea rurală nu s-a aplicat de contrasemnă-torul ei, ci de succesorii lui. Reformele sociale care nu s-a făcut la timp şi care vin a se impune se esecută totdeauna cu precaritate. * Şedinţa din 25 august 1879. 117 Aşa a fost legea de la 1864 şi vai de timpurile acelea dacă legea rurală nu ar fi fost aplicată la 1865 şi dacă cestiunea rurală la 1866 s-ar fi găsit nerezolvată ! Socotesc că fiecare din dumneavoastră înţelege aceasta. Voci: Aşa este! Domnul Buescu nu are dreptate cînd zice eă legea de la 1864 nu a prefăcut împroprietărirea individuală; tocmai acela a fost scopul legei rurale de la 1864, ca să prefacă acel amalgam de proprietăţi colective in proprietăţi de moşnean, în proprietăţi absolute a fiecăruia; ceea ce s-a început a se face s-a făcut în multe părţi şi este încă timpul să se facă. Domnul Buescu uită un lucru şi judecă lucrurile după cele ce cunoaşte domnia sa; uită că în Moldova aplicarea legei rurale nu a fost alt nimic deeît proclamarea unui principiu, căci pămînturile care s-au dat ţăranilor erau încă deja din timpul repausatului întru fericire Grigore Ghica vodă proprietăţi particulare ale locuitorilor. încă de la 1849 ţăranii deveneau proprietari şi pămînturile lor erau alese şi hotărîte faţă cu pămînturile proprietarilor şi de aceea legea rurală în Moldova s-a aplicat foarte uşor, pentru că ţăranii au rămas în pămînturile lor. în Ţara Românească legea contesta drepturile ţăranilor şi de aceea ţăranii făcuse o învoială cu proprietarii pentru pămînturile pe cari, pentru dările lor, le stăpîneau; de aceea, în aplicare s-au făcut multe greşeli, nu atît în cîtăţime, cît în calitate4. Esistă azi încă în Ialomiţa o moşie unde ţăranii plătesc de 15 ani şi pînă acum nu stăpînesc nimic, pentru că pămînturile cari li s-au dat sînt numai nişte mlaştine unde numai paserile cerului pot străbate .. . Voci: De ce nu se ia măsuri? Măsurile dictatoriale au trecut cu anul 1864 şi astăzi numai tribunalele au să hotărască în privinţa aceasta. Ei bine, ce este de făcut ? Ce a zis onor. domn Vemescu ? Cereţi ca ministrul să aplice imediat legile pe care dumneavoastră le-aţi votat, acesta este dreptul şi datoria dumneavoastră, nu vă faceţi însă administratori; căci, dacă cereţi ca ministrul să vie să ia asupra lui şi să cate în regie sute de moşii, dumneavoastră vă faceţi răspunzători de moralitatea acelor cari se vor pune să administreze acele moşii şi ministrul respinge orice răspundere. Aşadar, binevoiţi a recomanda numai guvernului tot ceea ce e scris şi zis pînă acum. Cît pentru eea[l]altă cestiune, pentru legile cari vor veni mîine, guvernul va fi alături eu dumneavoastră ca să facă cît se poate mai puţin -cioasă dobîndirea proprietăţilor rurale de către acei cari reclamau * pă-mînturi 5. ,,Monitor”, 1879, nr. 194, p. 5 535y col. 1 — 2. * Citeşte: reclamă. NOTE 1 G. Vemescu spusese eă nu înţelege rostul proiectului de lege şi al discuţiilor care au urmat deoarece exista o lege din 1876 care da drept ţăranilor a primi pămînt din proprietăţile statului şi, prin urmare, era suficient ca această lege să fie aplicată. 118 Proiectul în discuţie pornea de la mai multe petiţii făcute de ţăranii din judeţele Argeş, Roman, Iaşi, Bacău, Teleorman, care arătau că n-au bani să cumpere pămînt (trebuiau să achite anticipat 1/3 din valoarea lotului). 2 P. Buescu spusese că legea din 1864 a fost ,,o adevărată mîntuire pentru ţărani’\ dar s-a. aplicat rău: 80% din împroprietăriţi sînt nemulţumiţi. 3 Asupra legii rurale din 1864 vezi N. Adăniloaie şi D. Berindei, Legea rurală din 1864, Bucureşti, 1967. 4 K. se referă la legiuirile agrare ale Moldovei şi Ţării Româneşti care reglementau raporturile dintre proprietari şi ţărani şi care reprezentau o ameliorare a condiţiei acestora din urmă în comparaţie cu Regulamentul organic. Au rămas în vigoare pînă în 1864. Vezi V. Maciu, Caracterul legiuirilor agrare din România in deceniile VI şi VII ale secolului XIX, în Comunicări şi articole de istorie, Bucureşti, 1955; Georgeta Penelea, Date privind legiuirea agrară a Moldovei din 1851, în „Studii”, XVII, 1964, nr. 5, p. 1 077—1 096. Vezi şi opiniile celor doi domni, Gri-gore Alexandru Ghica şi Barbu Ştirbei, în Opere IV, Oratorie II, partea a IlI-a, p. 56—58, nota 28. 5 Proiectul a fost retras. El ceruse ca ministrul de finanţe să întocmească un tablou cu solicitanţii pentru loturi din proprietăţile statului şi să le distribuie în răstimp de un an. în schimb Adunarea a primit în unanimitate un amendament al lui Nicolae lonescu care prevedea ca împărţirea de loturi la ţărani să se facă în conformitate cu legea deja existentă din 1876. Amendamentul mai preconiza ca guvernul să nu accepte arendări, dar Adunarea a respins acest § al amendamentului. Explicaţii pe marginea unei petiţii a locuitorilor din Cepari (Argeş), în care se plîngeau că legea prestaţiilor judeţene se aplică abuziv, în replică cu Nicolae lonescu* Eu cred, domnilor, că în asemenea cestiiini este bine să se urmeze ceea ce s-a urmat întotdeauna în această Cameră. Petiţiunile care vin la Cameră în contra funcţionarilor subalterni totdauna s-au luat în conside-raţiune cînd petiţionarii s-au plîns că adresîndu-se la ministrul respectiv nu le-ar fi făcut dreptate. Nu pot eu să spun onor. domn lonescu nimica din ceea ce nu ştiu1. Eu, să-mi permită domnia sa expresiunea, nu sînt năzdrăvan să ştiu petiţiunile ce vin aici şi să discut în comisiune. Eu pot să răspund numai la acele petiţiuni adresate ministrului şi la care ministrul nu ar fi făcut dreptate. Pentru asemenea petiţiuni sînt totdauna la ordinile Camerei. Dar, cînd vine o petiţiune la Cameră — şi de aceste petiţiuni vin multe şi la minister — şi nu spune nimic dacă s-a plîns la primar, subprefect sau prefect, ce poate mai mult Camera să facă decît să mi-o trimită mie? A fi îndatorat să răspund de ceea ce nu ştiu, aceasta nu pot să o fac. De multe ori vin petiţiuni la minister în contra primarului, întreb pe petiţionar : ai iost la prefect sau subprefect? Eăspunde că nu. Atunci eu nu pot decît să trimit petiţiunea la prefect. Tot asemenea şi Camera a întrebuinţat această procedură constituţională că nu s-a ocupat de o cestiune decît cînd a fost pusă în joc persoana ministrului; cînd cineva se va plînge că un ministru nu-şi face datoria, atunci se întreabă ministrul de ce nu şi-a făcut datoria. Pe cînd dacă se plînge de un prefect că nu-şi face datoria, atunci se adresează ministrului acea plîngere, mai cu seamă că sînt o mulţime de plîngeri cari nu sînt drepte. Aşa, se zice că se scot ţăranii ca să facă şosea pe moşia prefectului. Apoi ce? Voiţi dumneavoastră ca prefectul să aibă moşie * Şedinţa din 31 august 1879. 119 numai în cer ? Se poate prea bine ca o şosea să treacă prin moşia prefectului şi de acolo să treacă pe moşia unui opozant şi viceversa. Ceea ce pot declara este că nu ştiu nimic de această petiţiune şi că, dacă domnul Ioneseu va binevoi, va putea vedea sute de aceşti petiţionari cari n-au cunoştinţă de dramul ce trebuie să urmeze pentru a da o petiţiune. înţeleg ca Adunarea să se ocupe de petiţiunile cari vin în contra miniştrilor, iar nu de acelea cari vin în contra prefecţilor, căci de acestea se ocupă miniştrii. De exemplu, domnul Radu a făcut o interpelare dacă are [sic] cunoştinţă de purtarea şefului gardei din Bacău ? Eu am răspuns să mi se lase timpul să ştiu de ce este vorba şi să trimit să se facă cercetare. Purtarea domnului Ioneseu mă miră foarte mult, căci domnia sa mă ştie pe mine, [î]mi cunoaşte sentimentele în privinţa ţăranilor şi nu m& aşteptam ca tocmai dumnealui să zică că această petiţiune denotă puţina îngrijire din parte-mi de soarta ţăranilor, cînd domnia sa ştie foarte bine că dacă este ceva de care mă ocup este tocmai de starea ţăranului şi-l rog să vină Ia minister să vadă dacă sînt nepăsător de soarta ţăranului,, dacă sute de ţărani nu-1 vor asigura de contrariu. Fie sigur domnul Ioneseu că, dacă va fi adevărat ceea ce se spune în acea petiţiune, atunci acel prefect va petrece rele nopţi. Replică lui Nicolae Ioneseu2. Domnilor, niciodată n-am admirat talentul onor. domn Ioneseu ca astăzi şi înţeleg că domnia sa totdauna trebuie privit ca un adversar periculos, căci dintr-o Gestiune nevinovată, inocentă pentru mine, care n-are fiinţă, domnia sa a venit şi a făcut un act de aeuzaţiune. Aceasta este exact, să-mi permită cuvîntul, a-i zice că-mi caută ceartă şi rău face domnia sa de o caută cu această ocaziune, căci o sută de alte ocaziuni mine, poi-ipîne-i pot veni mai la îndemînă decît această cestiune. Domnilor, eu sînt cu desăvîrşire afară din cauză. întîi domnia sa mi-atribuie că eu aş fi zis să se trimită această petiţiune la guvern. Apoi, domnilor, nu sînt eu atîta de şcolar ca să nu ştiu că este un lucru mare cînd Camera recomandă o petiţiune la guvern. Din contra, am zis că această cestiune este delicată; n-am voit să mă plîng de comisiune, dar am zis că nu înţeleg cum o asemenea petiţiune vine cînd reclamanţii nu s-au adresat mai întîi la ministru ca să le dea satisfacere dacă au dreptate. în adevăr, dacă faptele arătate în petiţiune vor fi adevărate, prefectul merită toată dezaprobarea şi toată penalitatea. Dar cine vă garantează, onor. domnule Ioneseu, că acea petiţiune este a acelor locuitori? FT-aţi văzut alaltăieri un onor. domn deputat care a zis că o petiţiune care a venit aici subscrisă de un domn Chebapcea, care cerea un post de subprefect, că acea subscriere nu este a domnului Che-bapeea? Să vă arăt la minister cîte petiţiuni de asemenea natură vin şi cer ceva şi a doua zi cei subscrişi tăgăduiesc semnăturile, zic :nu ştiu, n-am văzut asemenea petiţiune. Dar, zice domnul Ioneseu, cum domnul ministru, care este atotştiitor, n-a ştiut că este la ordinea zilei această petiţiune? Mai întîi niciodată n-am avut pretenţiunea că sînt atotştiitor şi ar fi o nenorocire să cred aceasta; şi al duoilea eu, ministru [1] de interne, n-am nici o relaţiune cu Camera, eu am relaţiune cu preşedenţia consiliului şi preşedenţia consiliului comunică miniştrilor în ceea ce priveşte pe fiecare. Eu n-am primit nimica de la preşedenţia consiliului, n-am primit nimica de la Cameră şi n-am nimica în ministerul meu. Prin urmare, nu 120 este permis unui deputat să vie să caute astfel de ceartă şi să zică că eu las să se dea un blam predecesorului meu, actualmente coleg al meu3. Se cuvine aceasta? Eu sînt încredinţat că întreaga Cameră, chiar şi acei care-mi sînt adversari nu vor primi să se pună cestiunea pe un asemenea tărîm. N-am văzut nimica, nu ştiu nimica şi socotesc că este o laudă pentru mine cînd viu să zic că n-am văzut nimica şi nu ştiu nimica. Dar, dacă domnul Ioneseu va face o interpelare, atunci cestiunea se schimbă, atunci voi cere termenul regulamentar, voi cere termenul de trei zile, cum am cerut pentru interpelarea domnului Radu, şi voi zice acelui prefect : iată de ce eşti acuzat. Şi poate că nu mă voi mărgini a mă mulţumi numai cu răspunsul lui, ci voi cerceta după cum am obicei. Dar astăzi ce văz ? O petiţiune de care n-am cunoştinţă. Eu sînt răspunzător de ceea ce ştiu ; răspund de plîngerile cari mi se fac şi de cari aţi vedea că nu le îndestulez, iar pentru ceea ce nu ştiu nu sînt răspunzător. Dar voieşte domnul Ioneseu ca din această petiţiune să descrie situa-tiunea unui judeţ întreg? Atunci pe calea de interpelaţie-1 voi asculta. Prin circulările pe care le-am adresat prefecţilor 4 n-am zis niciodată că am încredere în toţi prefecţii; din contra, sînt prefecţi în care n-am încredere, dar iarăşi numai pe bănuieli şi pe acuzări vage nu voi eu să schimb prefecţii, nici subprefecţii, căci mie-mi place stabilitatea ; numai atunci în această ţară ar fi o bună administraţie cînd va fi stabilitate în funcţionari ; în cită vreme nu va fi stabilitate în funcţionari, cum s-a făcut de unii din predecesorii mei, luînd un funcţionar de la Severin şi trimiţîndu-1 ,1a Dorohoi şi pe alţii lăsîndu-i pe strade, astfel nu va fi bună administra-ţiune. Eu astăzi nu primesc nici un raport, nici o cerere de distituire pe motiv de interes de serviciu dacă nu-mi arată motive bine întemeiate. Să ştie bine onor. domnul Ioneseu că aceste sînt vederile mele şi cînd primesc denunţări mă silesc să aflu adevărul. Eu, ministrul de interne, n-am un singur om cu care să mă servesc; toţi miniştrii au cîte 10 sau 15 oameni, eu n-am nici unul şi cînd primesc denunţări şi voi să fac cercetări trebuie să trămit un prefect din alt judeţ, lăsînd acea prefectură văduvă, ca să facă cercetarea. Am primit o plîngere de la Severin şi a trebuit să iau pe singurul şef din departament ca să-l trimit acolo, şi eu a trebuit să lucrez în locul lui. Onorabile domnule Ioneseu, am îmbătrînit şi a sosit timpul să lăsăm personalităţile deoparte, să ne punem cu toţii pe lucru, ca să îmbunătăţim administraţiunea. Să nu căutăm la persoanele cari sînt aci; să căutăm ca administraţiunea să se îmbunătăţească. Administraţiunea cum este astăzi organizată nu merge ; toate interesele morale şi materiale sînt jignite şi trebuie să cereţi de la ministrul de interne să vie cu o lege organică a Ministerului de Interne prin care să hotărîţi stabilitatea funcţionarilor, să puneţi condiţiuni pentru primirea în funcţiuni şi pentru distituirea din funcţiuni. Pînă nu veţi face aceasta, nu veţi avea administraţiune. Veniţi la minister şi veţi găsi acolo la uşă o aglomerare de proletari mai cumplită, mai teribilă decît aceea care întinde mina în uliţe. A fost un venerabil bărbat, care acum nu mai este în mijlocul nostru, şi care a făcut descrierea acestui proletariat, domnul Costache Oeţulescu5, sînt acum vreo zece ani. De aceea, vă voi ruga, domnilor, să-mi veniţi în ajutor ca să organizăm administraţiunea interioară a ţărei pe alte baze şi fiţi siguri că 121 ceea ce veţi face nu veţi face pentru ministrul KogăJniceanu, ci pentru interesul general al ţărei. Trebuie să luăm dispoziţiuni ca să punem pe acei oameni cari cei* slujbe în poziţiune de a merge să-şi caute hrana de toate zilele pe alte căi, onorabile, iar în administraţiune să punem oameni oneşti şi activi, cari să corespundă interesului general al ţărei. în cit priveşte cestiunea de faţă, repet că voi cerceta şi, cînd onor. domnul Ioneseu îmi va face interpelarea, voi răspunde în termenul prescris de regulament. Fie sigur onor. domnul Ioneseu că în privinţa ţăranilor sînt de acord cu domnia sa, cu fratele domniei sale6 şi cu toţi acei cari privesc în ţărani temelia societăţei noastre. (Aplauze.) N. Ioneseu îşi formulează interpelarea în privinţa imputărilor ce se fac prefectului de Argeş că i-ar aduce pe ţărani să lucreze pe şoseaua ce trece pe moşia sa.. Voi răspunde onor. domnului Ioneseu la interpelarea ce mi-a anunţat şi cred că-1 voi satisface. Iar în privinţa petiţiunii de faţă, vă declar că nu primesc altă soluţiune decît trecerea pur şi simplu la ordinea zilei, pe temei că guvernul n-a avut nici o cunoştinţă de această petiţiune.. Donuiul Ioneseu: Nu se poate trece la ordinea zilei! Eu este petiţiune în contra mea şi, prin urmare, nu pot primi recomandarea în urma cuvintelor domnului Ioneseu, care a dat un simţ constituţional recomandărilor, simţ pe care-1 primesc şi eu, dar care nu se poate aplica în cazul de faţă, pentru că nu este plîngere în contra mea, ci în contra prefectului, şi nu sînt pus în poziţiune să mă rostesc dacă prefectul este culpabil sau nu. Prin urmare, fiindcă recomandările, după tipicul constituţional, se fac numai cînd un ministru nu şi-a făcut datoria şi fiindcă în cazul de faţă ministrul nu ştie nimic, eu nu pot primi altă soluţiune asupra acestei cestiuni decît trecerea la ordinea zilei. Replică lui N. R. Locusteanu7. [Î]mi pare rău că onor. domnul Locusteanu, care e foarte scrupulos,, astăzi nu a ascultat cu toată atenţiunea cele zise de onor. domnul Ioneseu. La început, cînd cestiunea se prezintă aşa cum o pune domnul Locusteanu, nu am zis şi eu că se recomanda ministrului această petiţiune? însă, după ce domnul Ioneseu a venit şi a dat un înţeles constituţional acestei recomandări, cînd a zis că ea se consideră ca un blam contra preşedintelui cabinetului, mai pot eu să primesc această recomandaţiime ? Eu nu pot face aceasta. Dacă puteţi dumneavoastră, domnule Locustene, poftiţi aici! Eu respect drepturile Camerei, dar sînt dator să păzesc şi drepturile guvernului şi de aceea am zis că nu primesc recomandarea, în urma simţului ce i-a dat domnul Ioneseu, pentru că guvernul nu a fost sesizat de această petiţiune, iar pe de altă parte am mai zis că primesc interpelarea domnului Ioneseu şi-i voi răspunde în termenul reglementar. Iată, domnilor, că cestiunea rămîne întreagă în domeniul, în suveranitatea Camerei. Aşadar, pe cît timp cestiunea a fost pusă pe tărîmul pe care a pus-o domnul Locusteanu, am zis că primesc recomandaţiunea. îndată însă ce domnul Ioneseu a venit şi a dat un sens constituţional recomandaţîunii, cînd a zis : ştiţi ce e o recomandaţiune ? Este un vot de blam ! Din acel moment eu nu mai puteam primi recomandaţiunea, pentru că aş primi 122 un vot de blam şi nu pot primi votul de blam pentru un lucru pe care nu l-am făcut şi de care nu am nici o ştiinţă. Şi mai cu seamă nu pot primi acest vot de blam la adresa preşedintelui consiliului. Dacă voiţi dumneavoastră, poftiţi aci, căci eu mă duc. Şi eu am fost în opoziţiune, dar n-am făcut niciodată astfel de lucruri. Bă nu fiu bănuit, cel puţin cu cestiunea ţăranilor, pentru care am făcut dacă nu mai mult, dar tot cît domnul Ioneseu. Chiar mai alaltăieri am voit să fac o cercetare ca să cunosc care e poziţiunea materială a ţăranilor şi am fost tractat, acuzat de jurnale că sînt socialist... Să fie dar sigur onor. domnul Ioneseu că voi cerceta şi voi da satisfacţiunea ce merită oricărei plîngeri venite din partea ţăranilor. Sînt, domnilor, într-o vîrstă în care puterea pentru mine nu mai are altă plăcere decît aceea de a o întrebuinţa în folosul ţărei. După ce Adunarea a votat trecerea la ordinea zilei. Mulţumesc onor. Adunări pentru votul ce a dat şi declar onor. domnului Ioneseu că dreptăţile ţăranilor nu se vor simţi jignite. [î]l pot asigura că în curînd voi fi în poziţiune să-i dau lămuriri dumnealui şi săvîrşitoml abuzului, dacă abuzul se va fi comis, va fi pedepsit. (Aplauze. ) „Monitor”, 1879, nr. 198, p. 5 641, col. 3 — p. 5 642} col. 2; p. 5 643, col. 1 — p. 5 644, col. 2; p. 5 645, col. 1. NOTE 1 1 După citirea petiţiei de către N.R. Locusteanu, raportorul comisiei de resort a Adunării, N. Ioneseu observase că ministrul de interne refuză să dea vreo explicaţie; era evident, insinuase mirăm de aceasta. Dumnealui este omul care niciodată nu s-a afumat, omul care numai a criticat; dumnealui nu putea să facă altminteri, trebuie să înjosească, cum totdeauna a înjosit, fără a se gîndi că înjosind persoanele acelea înjoseşte istoria ţărei, istoria aceastei generaţiuni din care face parte1. Isru e acum timpul ca ministrul Kogălniceanu, care a succedat pe ministru [1] Ionescu 2, pe acel ministru care un an de zile a bătut pe la toate uşile cu teoriile neutialităţei, atunci cînd Imperiul otoman, care reprezenta un interes european mult mai mare, nu avea asigurată neutralitatea lui, nu e acum timpul să vorbesc de acel ministru şi cînd aş vorbi nu aş fi aşa aspru către domnia sa ; las amicilor domniei sale politici să judece despre succesele diplomatice purtate de ministru [1] de esterne de la 1876. Dar am datoria de a-i spune, în numele generaţiu-nei trecute, că noi care ne-am sfîşiat, care ne-am calomniat şi apoi ne am sărutat, totdeauna am fost la postul nostru. în mina cui vom lăsa noi astăzi soarta acestei ţări ? Domnul Ionescu: In a jidanilor! în adevăr, cu durere o vom vedea în mina jidanilor cînd dintre români nu se vor ridica alţi oameni decît de aceia de talia domnului Ionescu. (Aplauze.) Domnilor, sînt momente grave în istoria naţiunilor; aceasta o ştie bine domnul Ionescu, profesor de istorie — dacă mai face istorie 3. ISTaţiu-nile cele mici sînt destinate fatalmente să fie trase de luptele, de politica, de pasiunile şi de interesele celor mari. Dumnezeu va binevoi şi va ridica eîţiva oameni cari se vor pune mai presus de pasiuni, cari se vor uita că din certele noastre poate să iasă peirea acestei ţări, la a cărei înălţare, la a cărei glorie şi putere a lucrat şi domnul Ionescu. Au citind corespondenţa unui agent comercial, fără nici un caracter politic şi neplătit măcar de guvernul său... Voci: Cine? Domnul Griin **. Oare a uitat raportul 4 său care zicea că nu voieşte să vorbească despre calităţile domnului Ionescu"? Dar astfel domnul Ionescu voieşte să aducă acea armonie pe care domnia sa singur o recunoaşte că este atît de trebuitoare pe această bancă pentru salvarea ţărei şi astfel domnia sa voieşte să o întărească, căutînd să aducă discordia între mine şi domnul Boerescu, precum un altul se încerca ieri cu ocaziu-nea şoselei de la Argeş5? Oare nu vor veni nişte oameni tineri, tocmai aceia care nu pot fi bănuiţi de inconsecinţă ca cei bătrîni, cari să arate * Şedinţa din 6 septembrie 1879. ** Citeşte : Green. 9 —c. 347 53 129 ţârei unde e adevăratul pericol? Şi sînt dator să recunosc că unul din acei oameni este onor. domnul Petru Carp6. Domnul Carp este omul care mie personal de la 1866 mi-a făcut războiul cel mai teribil. Domnia sa este adevărat conservator, care nu a voit niciodată să tranşeze cu partitul care azi e reprezentat prin guvernul de faţă. Domnul Carp a refuzat ministerul de fuziune şi domnia sa a fost care în Senat a zădărnicit propunerea acelora cari cereau ministerul de fuziune. Domnul Carp credeţi dumneavoastră că pentru ochii noştri vine să se strice cu amicul său intim, domnul Maiorescu? Nu. Domnia ga, sînt dator să-i dau această dreptate, domnia sa azi a fost glasul României viitoare. Domnia sa a venit şi a zis : pasiunile de o parte, personalităţile de o parte ; să ne întrebăm ce facem cu ţara în faţa pericolului care vine.. . O voce: E de rău augur această apropiere a domnului Carp. Tot mai de grabă voi îndemna ţara să asculte pe domnul Carp^ adversarul declarat al ministerului actual, decît să asculte pe acei falşi amici cari au făcut greşala pe cari o recunosc ei înşişi, cari au pus fatalul articol 7 în Constituţiune, cari au luat şi au închis, ca la o maşină de vapor, supapele de siguranţă şi astăzi pun maşina să izbucnească, sfătuind ţara să primească de la ei o propunere care înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor declar că ar fi un alt articol 7. Peste cîţiva ani va veni o gene-raţiune viitoare şi va blestema ceea ce voiţi acum a face, precum astăzi blestemăm articolul 7, căci dacă articolul 7 nu era soluţiunea cestiunei izraelite era făcută într-un mod normal, liniştit de ţară şi prin ţară. Emanciparea începuse a se face deja de mult prin legile ţărei. Aşa, prin fegea din 1864 li se dedea ceva, aşa prin Codicele civil li se mai dedea încă ceva, încît prin toate aceste măsuri aceşti oameni erau puşi în pozi-ţiune de a deveni români. Fiindcă, domnilor, în realitate aci de ce este vorba ? Este vorba că avem 300 000 de oameni în ţara noastră şi ce facem cu aceşti oameni? Aci este cestiunea. Trei soluţiuni ni se prezintă în privinţa lor : ori să-i ucidem, şi în Europa astăzi nu se mai ucid oamenii în turme; ori să-i gonim, ceea ce iarăşi nu putem face. Ce ne rămîne dar de făcut cu ei? Să-i silim ca în loc să fie inimicii ţărei să fie spre folos ei. Iată cele trei soluţiuni ce prezintă cestiunea. Cu cele două dintîi, cu uciderea şi goana, îmbrăcaţi-vă dumneavoastră ; cu a treia s-a îmbrăcat generaţiunea bătrînă, atît de criticată, atît de cumplit lovită astăzi de tinerelul domn lonescu, care nu voieşte să mai lase nici o faptă bună, cît de mică, acelei generaţiuni băirîne, uitînd că despreţuind-o se loveşte însuşi, fiindcă face parte dintr-însa şi a luat parte la actele ei. Aşa, în adevăr, acea generaţiune a lucrat pentru emanciparea ţiganilor şi a armenilor, cestiuni foarte grave pe timpul lor, deşi domnul lonescu le despreţuieşte astăzi. Era un mare act atunci dezrobirea ţiganilor — în clasa de jos nu, ţăranii erau şi ei mai robi atun-cea, dar în clasele superioare era mare înverşunare în contra dezrobirei ţiganilor. Pînă şi cocoanele se ocupa de cestiune, erau în contra dezrobirei, strigînd : dară ce ne facem atunci fără bucătari, fără vizitii şi fără slugi bune? (Aplauze.) Dar domnii ţării aveau putere în ţară atunci; Ştirbei, Ghica, Bibescu au rezolvat cestiunea 7. Grigore Ghica apoi, cel dintîi din domnii moderni cari s-a ocupat de unirea ţărilor, şi-a ilustrat no domnia cu multe legi drepte şi folositoare ţărei, la cari a lucrat şi domnul Mcolae lonescu. Unii am lucrat atunci ca miniştri, alţii ca jurnalişti, alţii ca legişti, toţi am adus petricica noastră la clădirea acelui frumos edificiu; aceasta este gloria noastră şi rău face domnul lonescu că se leapădă de dînsa. Ce s-a întîmplat după aceasta ? Au venit Divanurile ad-hoc, în care ţara era chemată a se pronunţa asupra destinelor ei. Atunci s-a văzut pentru întîia dată alături cu Ştirbei, cu Bibescu, cu domnii, cu miniştrii şezînd ţăranul român, opinca. Atît Divanul ad-hoc din Moldova, cît şi cel din Muntenia, s-a ocupat de diferitele puncte asupra cărora trebuia să se pronunţe; să-mi daţi voie însă aci a aminti cuvintele unui bătrîn patriot care, considerînd pe moldoveni mai practici decît muntenii, a caracterizat pe toţi românii din diferite ţinuturi, zicînd că moldovenii sînt Cantemir, muntenii Tudor Yladimirescu şi transilvănenii Lazăr. Cu acest simţ practic moldovenii în Divanul ad-hoc nu s-a mărginit numai a se pronunţa asupra punctelor hotărîte, ci şi-a arătat dorinţele sale şi în privinţa administraţiunei ţării, şi bine au făcut căci Convenţiunea de la Paris reproduce mai în totul dorinţele Divanului ad-hoc al Moldovei. Sînt aici încă bărbaţi cari au luat parte în acea Adunare a ţărei, precum este domnul Morţun şi alţii, şi cari se mîndresc că au fost membri în acea Adunare din care a răsărit Unirea principatelor şi în temeierea statului român. Domnul Nicolae lonescu: Costache Morţun era acela. Atunci am făcut o eroare. Domnul Nicolae lonescu: O spun să nu se fudulească cel de acum. (Ilaritate.) A venit după aceea cestiunea eterodoxilor, căci onor. domnul lonescu ştie că Moldova are peste două sute de mii de români catolici, cari sînt prin mai multe judeţe : în Boman, în Bacău, în Fălciu şi în alte părţi unde se ocupă cu agricultura. Cestiunea aceasta a mers aşa de departe încît era frică să nu se tragă clopotul pentru că opoziţiunea pasionată pusese mina pe această cestiune, tot aşa precum cei pasionaţi au pus mîna pe cestiunea de astăzi. (Aplauze.) Cu tot talentul şi stăruinţa oamenilor de inimă luminaţi, să ştie că o ţară care are sute de mii de oameni fără drepturi are sute de mii de duşmani. Cu toate acestea, domnilor, atunci votul a fost negativ, cestiunea a căzut şi aceasta este una din petele care stă alături cu gloria cea mare ce şi-a făcut Adunarea de atunci din Moldova. Majoritatea nu a voit să dezlege cestiunea şi atunci cestiunea a fost dezlegată de Comisiunea europeană ; a dezlegat-o Talleyrand, Bulwer şi alţi membri ai Comisiunei europene şi apoi miniştrii aceia care au subscris Tratatul de la Paris 8, adăogînd pe lingă Tratatul de Paris şi o convenţiune. Ei bine, simţitu-s-a Bomânia întru ceva zdruncinată pentru că am luat pe ţigani şi i-am făcut români 1 Şi aci, domnilor, să-mi permiteţi a spune că afară de cîţiva lăiaşi noi nici nu mai cunoaştem pe ţigani astăzi, fiindcă ei au înaintat în armată, în administraţiune şi alte ramuri, aşa încît nu se mai recunosc prin nimic alt decît prin faţa lor. (Ilaritate.) Tot Convenţiunea s-a ocupat de armeni, de catolici, de luterani, cari sînt astăzi cetăţeni fără ca ţara să se fi resimţit întru ceva. ~Noi care cunoaştem mai mult pe catolici, căci avem populaţiuni rurale catolice, noi care avem o clasă foarte numeroasă de armeni, noi ne mîndrim cu ei; armenii au dezvoltat agricultura şi creşterea vitelor; ei sînt cetăţenii 131 17 cei mai paşnici şi independenţi. De trei ori am fost combătut în alegeri de români şi armenii m-au reales, pentru care le port recunoştinţă. Domnul G. Mirzescu: Te vor alege în viitor evreii. Eu n-am daraveri cu ebreii...Şi apoi. .. (Domnul ministru pune degetul la gură spre semn domnului Mirzescu că mai bine e să tacă, ceea ce provoacă o mare ilaritate în Adunare.) Domnul G. Mirzescu: Te autoriz să spui tot ce ştii despre mine în cestiunea ebreilor. Kii este timpul acum. M-ai întrerupt, ţi-am făcut un gest, sîntem quitte. Cînd va veni timpul, voi spune mai mult. Domnilor, cifrele de 40 [sic], 44 şi 46 joacă un rol mare în istoria actelor diplomatice referitoare la noi. Este articolul 46 din Convenţiunea de la Paris 9, care seamănă ceva cu articolul 44 din Tratatul de la Berlin. Ce zice Convenţiunea de la Paris f După ce statorniceşte că toţi eterodoxii creştini pot dobindi drepturi, mai adaogă cuvîntul fatal, care trebuie întotdeauna să stea la urechile noastre, că prin alte măsuri legislative se va proeede şi la primirea celorlalţi de alte rituri... Domnul Nicolae Ionescu: Principiul egalităţii se va întinde şi la cei[l]alţi. Mulţumesc de afirmare. S-a mai zis şi încă ceva, şi aceasta o voi spune cînd voi vorbi în fond; s-a mai zis încă că se va proeede fără întîr-ziere la revizuirea legilor care regulează relaţiuiiile proprietarilor cu sătenii, în vedere de a îmbunătăţi soarta acestor din urmă. Se va proeede fără întîrziere. Ei bine, 1859, ’60, ’61, J62, ’63 şi ’64, şase ani de zile au trecut şi nu s-a proces nici cu întîrziere, nici fără întîrziere, nu s-a proces deloc la acea revizuire. A venit un project de lege făcut de Camera centrală. Şi înainte de a se trimite guvernului s-a publicat în sute de mii de esem-plare şi s-a împrăştiat în ţară.. .Mă opresc aci. Mai aduc aminte însă onor. domnului Mcolae Ionescu că în Divanul ad-hoe s-a dezbătut pe lingă cestiunea eterodoxilor şi desfiinţarea clăcei ■ şi a împroprietărim ţăranilor ; şi ştie domnul Ionescu cită larmă, cit vuiet, cîte neorînduieli, cit strigăt s-a făcut şi ce împotrivire a primit acea propunere, făcută de răposatul Vasile Mălinescu, amic al domnului Mcolae Ionescu, şi cum pe acele, bănci erau 19 ţărani cari au fost surzi la toate tentaţiunile şi ale caimacamului Vogoride şi ale separatiştilor şi ale banilor separatiştilor; şi cum au fost credincioşi cu noi în toate pentru formarea statului român şi cum la sfîrşi-tul sfîrşitului au fost trămişi la plug, căci cererile lor s-au refuzat. După ce Oomisiunea centrală a făcut acel project, care a aruncat focul în ţară, au venit aici şi în Bucureşti era în capul tării un om mare, un mare ministru al conservatorilor, dar totdeodată mare bărbat al României. Eu adversara! lui, eu care l-am combătut, eu care am dovedit prin fapte că am plîns peirea lui, eu dau acest omagiu lui Barbu Catargiu 10. Dar în cestiunea ţăranilor era boier; în cestiunea ţăranilor a zis şi a scris că braţele ţăranilor sînt capitalul boierului. Vă aduceţi aminte cum noi, toţi liberalii, ne-am strîns, cum ne-arn luptat şi ce n-am făcut şi acel Parlament era cel mai ilustra, fiindcă făcuse Unirea, acel Parlament, care coprindea capacităţile cele mai mari ale României, nu a fost la înălţimea sa, nu a rezolvat cestiunea sătenilor clăcaşi din România, care de mai mulţi ani bătea la uşile Europei. Fac apel la onor. domnul Creţulescu, care a fost predecesorul meu atunci, căci domnia sa după moartea lui Barbu Catargiu 11 şi retragerea 132 ministerului Arsachi era în capul guvernului. Domnia sa s-a găsit in luptă şi eu un partit şi cu altul şi a fost nevoit să se retragă. Fac apel la domnia sa, care cit a fost ministru eu l-am combătut, dacă nu m-am retras la moşia mea şi aci iar are să vie domnul Ionescu şi să-mi spuie că mă laud. Ei, domnilor, am să vă spun că m-a cbemat vodă Cuza, a venit doamna Elena, care trăieşte şi astăzi, la moşia Bonca, şi mi-a zis : a venit momentul ca să dezlegăm cestiunea rurală. M-a chemat vodă Cuza şi i-am făcut întrebarea : dai legea rurală ? Şi a zis : o dau ! Mi-a mai adăogat însă că voieşte să facă lovitură de stat cu ocaziunea legei rurale. Eu i-am răspuns că o voi face, însă cu o condiţiune : dacă Camera va refuza să o voteze. Camera de atunci făcuse o adresă, sau mai bine o programă care zicea : Măria Ta, nu ai făcut legea comunală, legea cutare etc. Ei bine, eu am luat programa şi am venit cu legea comunală, care s-a votat, şi acesta era lucru mare ; am venit cu legea judeţeană şi s-a votat. Liberalii, cu onor. domnul C.A. Eosetti în cap, [î]mi dedeau tot, ei prevedeau lucrurile, erau cu minte; dar ei atunci erau în minoritate. După ce s-a votat toate legile care s-au cerut, am venit cu projectul legei rurale, cum [î]l cerea ţara şi partidul democrat, cu oarecari mici deosebiri. Ce s-a făcut? Am venit cu projectul de lege, l-am publicat în „Monitor”,, zicînd aceste cuvinte : astăzi s-a înfăţişat Camerei următorul project de lege. Comisiunea centrală a avut dreptul să publice acea lege draconiană, care nu dădea ţăranului nimic, guvernul însă s-a zis că nu avea dreptul să liniştească ţara, nu avea dreptul să publice projectul legei rurale, care era aşa de mult aşteptat de ţară. Ce avea de făcut Camera ? Camera trebuia să discute, să amendeze şi, dacă Camera nu voia să primescă projectul, guvernul s-ar fi dus sau ar fi dizolvat Camera. Dar nil s-a făcut aşa, ci s-a dat vot de blam ministerului, pentru că el a înfăţişat Camerei acest project de lege. Vot de blam ! Acum voieşte onorabilul domn Nicolae Ionescu să-i dau ocaziunea să mai statornicească armonia cum o înţelege dumnealui pe această bancă ? [î]i voi spune că onorabilul domn Boerescu a fost acela care a cerut să mi se dea vot de blam. O voce: Dar domnul Brătianu primea projectul! Domnul Brătianu se deosibea de mine numai în privinţa despăgubirii, alt nimic mai mult. Iată, eu o spun că la ’64 am fost blamat de onor. domnul Boerescu. Domnul Nicolae Ionescu: Jidanii nu sînt ţărani! Acei cari au făcut lovitura de stat pentru ţăranii români, aceia nu vor face lovitura de stat pentru jidani. Dar se vor găsi alţii. (Aplauze.) Domnul Nicolae Ionescu: Pentru aceasta sînteţi acolo, ca să lăsaţi a se găsi alţii? Fiţi buni de nu mă întrerupeţi! După ce s-a dat acel vot de blam, care era alt ernativa domnului ? Era ori să lase ca cestiunea să o hotărască străinii, ori să facă lovirea de stat, ori ca vodă Cuza să se ducă. Erau unii care voiau aceasta. Domnul Nicolae Ionescu: Aceasta este tragedie. Numai ce spune onorabilul domn Ionescu cu corespondenţa domnului Green, numai aceea este tragedie. Eu îl rog să mă asculte dacă nu cu acelaşi respect cu care l-am ascultat eu, dar cel puţin cu aceeaşi bunăvoinţă. Domnia sa are destul talent ca să ia cuvîntul să mă combată fără să mă mai întrerupă. 133 Domnilor, s-a făcut lovirea de stat. Ia să mai vorbim ceva despre aceasta. Ce s-a rupt atunci cu lovirea de stat? S-a rupt Constituţiunea tarei? STu, s-a rupt un act internaţional care zicea sus, în cap, în preambul, că nici o prefacere nu se poate face în ţară fără încuviinţarea puterilor streine şi că legea electorală trebuie să se facă la Constantinopol. Ei bine, aceste două articole s-au desfiinţat prin protocolul de la Constanti-nopoli şi mi se pare că pe acest statut poporul român şi-a întemeiat autonomia sa, cînd şi-a dat Constituţiunea de la 1866. Domnilor, le-am spus toate acestea ca să vă dovedesc că cestiunile sociale spre nenorocirea noastră cele mai multe s- au rezolvat nu de Parlament, ci s-a rezolvat, cu mare durere o spun, spre umiliaţiunea noastră, s-a rezolvat de streini: streinii au hotărît emanciparea eterodoxilor; streinii prin Convenţiunea de la Paris ne-au invitat să emancipăm pe clăeaşi. Domnul Nicolae Ionescu: Atunci eram o provincie. Tot provincie sîntem şi acum fără recunoaştere... (Zgomot.) Cînd nu eşti recunoscut de tribunal, eşti minor. Cînd nu eşti recunoscut de tribunalul Europei, nu eşti stat independent, eşti o populaţiune. Domnilor, vă ziceam că din nenorocire cele mai mari reforme sociale s-a făcut în de afară de Parlament, s-a făcut ori prin streini, cu umiliaţiunea noastră, ori prin lovire de stat. De aceea, cum a zis onor. domnul Ionescu, drept şi prudent : alte timpuri, alte obiceiuri! Naţiunea s-a emancipat. Da, domnilor, naţiunea s-a emancipat; da, sîntem un stat, ne-am eîştigat independenţa cu vărsarea sîngelui copiilor noştri. Dar tocmai de aceea să nu fim şi noi în poziţiune, şi eu în parte, să fac Parlamentului o imputare, respectuoasă, dar s-o fac, imputare care domnia sa a făcut-o adineaori guvernului: norociţi pe cîmpul de bătaie, nenorociţi pe cîmpul diplomatic; să nu zic şi eu sau să nu zică naţiunea, nu eu : norociţi pe cîmpul de bătaie, nenorociţi prin luptele parlamentare ! Să nu se zică aceste cuvinte. Ia să vedem, domnilor, în ce poziţiune ne aflăm noi astăzi? Să o lămurim bine. Una din două, erau trei înainte; astăzi sînt două: ori naţiunea prin Parlamentul acesta rezolvă cestiunea izraeliţilor în mod de a satisface un principiu mare, un principiu îndatoritor pentru noi, căci Tractatul din Berlin este un act tot atît de puternic cît şi Tractatul din Paris, care a garantat poziţiunea noastră şi care astăzi este sfărîmat. Aşadar, ori Parlamentul rezolvă această cestiune, în mod de a satisface cerinţa Europei şi interesele ţărei; ori Parlamentul se declară incapabil de a rezolva această cestiune... Domnul G. Mirzescu: Domnul preşedinte al consiliului v-a autorizat să ţineţi acest limbagiu? Rog pe domnul Maiorescu [sic] să se răcorească, să ceară un pahar de apă ca să se liniştească, precum mîine voi cere eu apă cînd va vorbi domnia sa. Eu totdeauna uzez de reciprocitate. Aşadar, dacă Parlamentul nu va rezolva cestiunea cum o cer interesele ţărei, şi cum o cere Europa, ce rămîne? Lovire de stat? Lovire de stat nu se va face şi, nefăcîndu-se lovire de stat, ce este de făcut? Europa va hotărî. Aţi auzit pe onor. domnul Mcolae Ionescu îndatorîndu-vă să primiţi ca o Evanghelie scrierile consulului comercial Green, care domnia sa nu admite că a putut să spună rău şi neexact despre convorbirile domnului Boerescu, nu a putut 134 sa spună rău şi neexactfdespre convorbirile mele, nu a fost neadevăr cînd a spus că eu sînt cel mai mare sprijinitor al jidanilor, eu care am dat acea circulară şi care nu am retras-o. (Aplauze.) Guvernul, ca să cunoască ce voieşte Europa prin Tractatul de la Berlin 25, a trămis mai întîi pe domnul Brătianu şi apoi pe domnul preşedinte al Camerei. Dar s-a zis că domnia sa s-a întîlnit la Borna cu domnul Levy, că a luat angagiamente. Ei bine, s-a trămis după aceea domnul Sturdza, care în tot timpul rezbelului a fost cel mai franc, cel mai leal şi cel mai neclintit adversar al nostru. Domnia sa a vorbit cu toţi oamenii de stat care au participat la Congresul de la Berlin; a văzut şi a vorbit chiar cu principele Bismarck, care se vede o dată pe an, a conversat cu domnia sa şi a luat sfaturi bune, care sfaturi las pe domnul Sturdza să le spună cînd va vorbi domnia sa şi să spună totdeodată dacă noi nu ne-am făcut datoria, nu am apărat ţara; să spună cum, cînd am ieşit din Congres, toţi puternicii lumei s-au sculat şi au stat în picioare, nu ca să ne salute pe noi, ci pe ţara noastră, pe Bomânia, care a ştiut să facă atîtea sacrificie pentru a-şi cuceri independenţa sa. (Aplauze.) Domniile voastre ne faceţi imputarea că noi am dat Basarabia. Dar vă întreb, care ministru, care om de stat ar fi putut să facă altfel decît ceea ce am făcut noi în momentul cînd Busia declarînd rezbel Turciei sfîşia Tractatul de la Paris ? Noi atunci, ca naţiune mică, am luat toate precauţiunile ce un stat mic putea să ia, am luat iscălitura celor mari şi puternici, cari ne-au garantat integritatea teritoriului nostru, şi nu ştiu ce alt mai mult puteam face decît aceasta. (Aplauze.) Apoi onor. domnul Ionescu, atît de mare maestru în diplomaţie, domnia sa nu ştie oare că încă din 1870 Basarabia a fost dată? Ei bine, domnilor, a cui este vina dacă ţara întreagă nu a voit să zică : nu dăm Basarabia, nu luăm Dobrogea şi să fi votat astfel? Apoi, dacă ţara nu a făcut aceasta, noi sîntem vinovaţi ? Ei, domnilor, a fost o opoziţiune care striga pe toate tonurile că ministrul de esterne a fost sperjur. Domnul Lahovari: Partidul dumneavoastră zicea aceasta! Domnul Lahovari ştie foarte bine că nu a fost numai un partid, ci a fost unanimitatea ţărei şi negreşit să poate că naţiunea a voit să facă un act de resignaţiune, şi asupra acestui act nu trebuie să mai vorbim despre el pentru că el este un act de domeniul istoriei.. (Zgomot.) Voi ruga pe onor. domnul Lahovari să binevoiască a nu mă mai întrerupe, căci eu l-am ascultat cu cea mai perfectă linişte. Onor. domnul Lahovari ne zicea ieri că la Berlin nu am vorbit nimic în cestiunea evreiască 13. Dar onor. domnul Lahovari, un avocat distins, ar trebui să ştie că nu poate să meargă să pledeze înaintea unui tribunal incompetinte. Poate oare domnia sa înaintea unui tribunal militar să pledeze o afacere civile? Apoi tot aşa s-a întîmplat cu noi. Oare puteam noi să punem înaintea Congresului din Berlin cestiunea evreiască, pe cît timp nu se coprindea un singur cuvînt despre dînsa în Tractatul de pace de la San Stefano, care era supus revizuire! Congresului din Berlin ? Dacă noi am fi pus cestiunea, cum ne invita Alianţa izraelită să o punem înaintea congresului, dacă noi am fi zis un cuvînt, oare ce aţi fi zis dumneavoastră ? Aţi fi zis : aţi pus înaintea unui tribunal străin o cestiune cu totul de resortul independenţei noastre. Aşa aţi fi zis şi cu drept cuvînt. (Aplauze.) Şi apoi onor. domnule Lahovari, dumneavoastră care ne 135 acuzaţi, dumneata care într-o vîrstă încă crudă de două ori ai fost ministru, pentru a salva ţara (ilaritate ), dumneata nu ştii că dinaintea Congresului de Berlin nu s-a tratat cestiunea izraelită în special ? S-a tratat Gestiunea dezrobirii şi emancipării populaţiunilor de deosebite ginte, aflate în noile staturi ce creşteau ca nişte lăstare după căderea copaciului bătrîn al Turciei. ISTu s-a pus cestiunea izraelită înainte, ci cestiunea musulmană. S-au întrebat acei reprezentanţi ce devin musulmanii cari erau atotputernici, suverani, cari aveau putere de sabie asupra tuturor populaţiunilor creştine? Şi congresul avea dreptate să se ocupe de această cestiune, căci era o cestiune de naţionalitate, era nu o cestiune izraelită. Ce devin turcii din Bulgaria jefuiţi, maltrataţi după rezbel, ce devin cei din Serbia ? Ce devin turcii din Muntenegru şi chiar aceia din Dobrogea ? Atunci Europa a zis : vor fi cetăţeni liberi în state libere şi religiunea n-are nimic a face aci; şi iată cum s-a hotărît cestiunea. Şi, precum au beneficiat musulmanii, catolicii, armenii şi cele[l]alte populaţiuni, s-a decis a beneficia şi evreii. Congresul n-a voit a lăsa că ceea ce este un adevăr in Cetinge, în Sofia, în Belgrad, să fie o minciună în Bucureşti. Dar, după ce Europa zice aşa, se înfăţişează acum şi interesele locale. Trebuie dară să vedem cum mai bine putem să apărăm interesele locali, naţionali, economice, sociali faţă cu articolul 44 din Tratatul de Berlin, care, repet, Europa a voit să fie un adevăr în Bucureşti, precum este în Belgrad, în Sofia şi în Cetinge. Yin acum la întrebarea că de ce noi nu consimţim la amînare? Amî-nare la ce ? Amînare la un project care a fost făcut din iniţiativa Camerei, care a fost combătut de guvernul trecut. Dar onor. domnul Brătianu este preşedintele nostru, are politica generală, este şeful partidului liberal şi noi cînd am venit să lucrăm împreună ne-am făcut concesiuni mutuale, rpentru ca să scăpăm ţara, căci aveam această pretenţiune sau impertinenţă, dacă voiţi, de a crede că o vom scăpa. Sub ministerul trecut a fost numită o comisiune de iniţiativă, de la care a venit o propunere ; propunerea acea a adus retragerea ministerului, dar propunerea este încă la ordinea zilei. Ce voiţi să facă ministerul actual decît să vă zică : sfîrşiţi cu această cestiune, care este o moştenire a lucrărilor ministerului trecut ! Faceţi dumneavoastră cum veţi socoti şi, această cestiune odată limpezită, vom veni şi noi cu părerea noastră ! Onor. domnul Carp nu a fost numai om de spirit, ci un adevărat om al parlamentarismului cînd a zis că ce fel de discuţiune o să facem cu două comitete de delegaţi şi doi raportori ? Cum voiţi să intrăm să discutăm acest project combătut prin însuşi programul nostru ? Daţi deoparte acest project, pe care noi îl credem o adevărată desfidere către Europa, mai ales după cele spuse de domnul Boerescu. Domnii[1] Boerescu, care •trei ani a combătut politica noastră, a cărei capacitate nu o puteţi tăgădui, i-a recunoscut-o însuşi domnul Lahovari, domnul Boerescu v-a spus că apreciarile noastre sînt esacte. Aşadar, binevoiţi cu o oră înainte de sfîrşiţi cu acest project şi atunci, dacă noi nu vom veni cu projectul nostru, dacă nu vom veni franc şi leal cu un project care-1 credem că poate împăca cerinţele Europei cu interesele ţărei, dacă a doua zi după ce veţi retrage projectul dumneavoastră nu vă vom aduce projectul, vă dăm dreptul atunci să ne trageţi de şireţi sau cum veţi voi14. ,,Monitor”, 1879, nr. 203, p. 5 817, col. 3 — p. 5 821, col, 1, 136 N O TE 1 Discuţia pornise de la propunerea făcută de Titu Maiorescu de amînare a revizuirii articolului 7 din Constituţie. Acesta îşi motivase cererea prin aşteptarea depunerii proiectului de lege guvernamental, întrucît pînă acum în faţa Camerei erau doar proiecte şi eontraproiecte depuse de majoritate, de minoritate sau parlamentari ca atare. N. Ionescu pledase la rîndul său pentru amînare, dar intrînd şi în fondul discuţiei îl atacase pe K., care pusese pe acelaşi plan problema evreiască cu cea a ţiganilor şi a armenilor. Amintise apoi perfid că în ciuda reputaţiei de ,,bărbat de stat consumat”, „administrator recunoscut”, „apărător ăl liniştei publice atît de însemnat”, „ministru aşa de energic şi capabil”, la Congresul de la Berlin K. „nu ne-a putut scăpa de a vedea integritatea teritorială atinsă”. După NI. felul cum procedase atunci K. era de natură să micşoreze încrederea opiniei publice româneşti în capacitatea sa politică. în chestiunea de faţă, susţinea N.I. doctoral, „sîntem în drept să ne temem tocmai de dumneavoastră, căci în împrejurările acestea grele veniţi numai să asistaţi la consumarea lovirilor celor mai grave care se pot da ţării”. Trecuse apoi direct la atacuri împotriva lui K. şi a lui I.C. Brătianu acuzîndu-i că „nu puteţi să pronunţaţi un cuvînt fără să arătaţi dezbinarea dintre dumneavoastră şi că nu vă adunaţi decît numai la rău, numai atunci cînd voiţi să mistificaţi ţara şi să călcaţi prerogativele Adunărei de a vă controla”. în continuare narase încîlcit evenimentele din 1869, cînd s-a agitat problema evreiască şi cînd Vasile Boerescu, coleg de cabinet cu K. în ministerul Dimitrie Ghica (la externe), se dusese la Londra spre a lămuri lucrurile. în calitate de ministru de interne K. dăduse o circulară privind accesul şi statutul evreilor în ţară şi purtase mai multe discuţii cu agentul englez la Bucureşti, John Green (vezi Opere IV, Oratorie II, partea a Il-a, p. 229, nota 1). 2 N. Ionescu a fost ministru de externe între 24 iulie 1876 şi 3 aprilie 1877 în guvernul I.C. Brătianu. 3 Pentru modul cum N. Ionescu îşi onora catedra de istorie de la Universitatea din Iaşi vezi discursul lui K„ Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 270 şi urm. 4 N. Ionescu pledase atunci cu ardoare neutralitatea României. 5 Vezi supra p. 119. 6 Pentru P.P. Carp vezi, între altele, C. Gane, P.P. Carp şi locul său in istoria politică a ţârii, 2 voi., Bucureşti, 1936; Victor Slăvescu, Doi financiari, Petre Mavrogheni şi Petre Carp, în „Analele economice şi statistice”, XXV, 1942, p. 11 — 32. 7 Ţiganii fuseseră dezrobiţi de Gheorghe Bibescu în 1847. La 28 noiembrie 1855 Grigore Alexandru Ghica dădea un ofis pentru emanciparea lor (cf. D.A. Sturdza, Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, II, Bucureşti, 1889, p. 838). LTn ofis similar emitea Barbu Ştirbei la 8 februarie 1856 (ibidem, p. 961). 8 Raportul comisiei europene (în care figurau Talleyrand Perigord din partea Franţei şi H.L. Bulwer din partea Marii Britanii) a fost iscălit la 12 aprilie 1858 (ibidem, VI, partea a Il-a, Bucureşti, 1896, p. 559 — 672). Raportul relata discuţiile „longues et orageuses” din Divanul ad-hoc (în şedinţa din 12 noiembrie 1857), în urma cărora se convenise ca problema să fie discutată în viitoarele Adunări Legislative. Autorii considerau însă că problema admiterii creştinilor indigeni „sans distinction de rit” la drepturi politice merita serioasă luare-aminte căci era vorba, mai ales în Moldova, de o numeroasă populaţie armenească şi catolică (aceştia din urmă ridicîndu-se la cca 50000 de persoane). H.L. Bulwer adăugase că în ceea ce-i privea pe evrei spera „qu’â l’avenir ils seront traităs dans Ies Principautes chr^tiennes avec la meme tolerance qu’ils ont de tout temps trouvee dans le reste de l’Empire Ottoman”. Reprezentantul Rusiei replicase că ,,1’etat moral et social des juifs de la Moldavie est tel, que leur admission â la jouissanee des droits politiques et la suppression de certaines restrictions legales qui Ies concernent peuvent amener de grands incon-vdnients”. După opinia sa clerul acestei comunităţi trebuia supus „aux lois du pays, â Finstar de T6glise indigâne”, căci ar fi o anomalie „d’admettre la population â la jouissanee de tous Ies droits politiques tandis que son clerge et son eglise jouiraient du privilege d’extraterritorialite” (P- 571). 9 Articolul 46 al Convenţiei de la Paris, încheiată la 8 august 1858, stipula : „Les moldaves et les valaques des tous les rites chr6tiens jcuiront egalement des droits politiques ; la jouissanee de ces droits pourra etre dtendue aux autres cultes par des dispositions legislatives” (Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, VII, Bucureşti, 1892, p. 313). 10 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 516, nota 4. iX După moartea lui Barbu Catargiu s-a format, la 7 iunie 1862, guvernul Apostol Arsachi, iar la 24 iunie acelaşi an guvernul Nicolae Creţulescu, care a funcţionat pînă la 12 octombrie 1863, cînd i-a urmat un guvern K. 12 Vezi introducerea. 13 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 603 şi urm. 14 Propunerea de amînare a fost respinsă cu 75 de voturi împotrivă şi 53 pentru. 137 Precizări în legătură cu chestiunea evreiască, în replică cu Oheorghe Mîrzescu* Vorbeam ieri1 eu tot calmul, în mod istoric, de lucrările Divanului ad-hoc din Moldova. A proposito de aceasta am atins cestiunea emancipărei armenilor şi am arătat cum, departe ca emanciparea armenilor să aducă veriun rău ţării, a adus un bine, pentru că armenii emancipaţi sînt astăzi cei mai buni, cei mai pacienţi, cei mai folositori cetăţeni ai ţărei, că ei sînt dintre cei mai buni cultivatori şi de o independenţă esemplară. Am zis că, eu fiind combătut crîncen de guvern, mi s-a întîmplat, de mai multe ori, să nu reuşesc a fi ales de colegie curat româneşti, deoarece armenii m-au ales de trei ori. La aceste zise ale mele m-am pomenit că sînt atacat în modul cel mai brutal de domnu[l] Mîrzescu care mi-a zis... sînt parlamentar, voiesc a rămînea parlamentar şi nu calific cuvintele pe cari mi le-a aruncat domnul Mîrzescu... Domnia sa mi-a zis : acum te vor alege ovreii. La aceasta eu i-am răspuns că nu am daraveri cu ovreii şi am făcut acel gest. Nimic mai mult. Bsplicaţiunile semnului, puntuaţiunea, virgulele şi punturile nu-mi aparţin mie, aparţin stenografilor cari au redactat procesul-verbal. Daca domnul Mîrzescu are ceva contra acelor esplicaţiuni, să se adreseze la stenografi, eu nu sînt vinovat de ele; nici nu am citit pînă acum „Monitorul” cu acel proces-verbal. Domnul Mîrzescu ne-a spus 2, a propbsito de acest incident personal, o anecdotă foarte frumoasă. Dar, domnilor, lucrarea care ne ocupă este prea importantă, momentele sînt prea grave pentru noi, şedinţele noastre acum sînt prea solemne pentru a răspunde domnului Mîrzescu altfel deeît tot aşa. (Pune degetul la gură.) ,Monitor”, 1879, nr. 204, p. S 8S8, col. 3 — p. 5 859, col. 1. * Şe dinţa din 7 septembrie 189. NOTE 1 Vezi discursul precedent. 3 G. Mîrzescu, reamintind incidentul cu semnele din ziua precedentă şi consemnarea lui în „Monitor”, spusese că „gesticulaţiunea, după regulele retorice, joacă un foarte mare rol şi produce un foarte mare efect”. în continuare istorisise o anecdotă din viaţa lui Diderot: un tînăr timid aduce filozofului un manuscris cu rugămintea de a-1 citi. Contrariat, Diderot constată că era o satiră usturătoare la adresa lui. Gînd a revenit a doua zi, tînărul şi-a motivat gestul mărturisind că aştepta ca Diderot să-i dea o sumă de bani ca să nu-1 publice. Amuzat, acesta l-a sfătuit pe individ să-l ducă ducelui d’Orleans, duşmanul său neîmpăcat, care cu siguranţă avea să-l răsplătească. Descumpănit, autorul a mărturisit că ar trebui o nouă prefaţă, o nouă dedicaţie etc., pe care nu se simţea în stare să le compună. Şi atunci Diderot magnanim i le-a dictat el însuşi. „Primind o sumă frumoasă de bani de la duce” inventivul tînăr a fost totuşi admonestat de Diderot, căruia îi mulţumea că-1 scăpase de sărăcie: „Bine, dar te sfătuiesc ca pe viitor să-ţi cîştigi pîinea prin mijloace mai oneste”. G. Mîrzescu încheiase spunînd că, dacă K. avea să se menţină pe banca ministerială datorită mimicii sale, atunci el nu-şi va pune doar un deget la gură, ci şi-o va astupa „cu amîn-două mîinile”. 138 Explicaţii pe marginea petiţiei unor ţărani trimişi la lucrul şoselelor în timpul muncilor agricole. La interpelarea lui Nicolae Ionescu * Cel mai bun răspuns ce vă pot da în privinţa aceasta este însuşi răspunsul domnului prefect, din care rezultă că petiţiunea nu este a locuitorilor. Iată ce zice acel raport: „Mai întîi de toate pot să încredinţez că reclamaţiunea nu emană nicidecum de la locuitorii iscăliţi într-însa. Ţăranii niciodată nu reclamă instanţelor superioare şi mai eu seamă Gamerilor decît atunci eînd văd că petiţiunile adresate subprefecţilor sau prefecţilor n-au nici un rezultat. în cazul de faţă subsemnatul n-am primit la prefectură nici o peti-ţiune a reclamanţilor, nici nu s-a recomandat veriuna de către dumneavoastră, unde, atît după obicei, cît şi după datorie, ar fi trebuit să se adreseze cînd n-ar fi văzut nici o satisfacţiune din parte-mi. Beclamaţiu-nea dar este simulată din partea locuitorilor şi făcută de către nişte persoane locale, pe care la trebuinţă le voi putea numi. în teză generală, domnule ministru, prefectul unui judeţ nu poate fi responsabil de modul esecutărei lucrărilor de şosele, căci el nu este la localitate spre a vedea atît distanţa din care aduce locuitorii la lucru, cît şi dacă ei se ţin în lucrare numai zilele legiuite sau mai mult. Pentru aceasta sînt anume înfiinţaţi, de către consiliele judeţene şi comitetele permanente, ingineri şi conductori cari aplică legea prestaţiu-nei la faţa locului. Prefectul sau comitetul permanent numai atunci vor fi vinovaţi cînd, denunţîndu-li-se un caz ilegal, nu vor lua măsuri de îndreptare, şi în cazul de faţă, încă o dată, nimeni n-a fost informat despre verio nedreptate ce s-ar fi comis locuitorilor din comuna Cepari. Bevenind însă la reclamaţiunea în cestiune, după încredinţările ce am luat ea este nefondată şi în relatarea faptelor, ca şi neadevărată în semnăturile puse pe dînsa. Ea afirmă patru lucruri : 1. Că s-a luat la lucru reclamanţii în timpul muncei pămînturilor. Un neadevăr însemnat, pentru că la munte, de unde sînt reclamanţii, nu este altă agricultură decît porumb, şi pentru aceasta nu numai acolo, dar în tot judeţul, din ordinele mele oficiale, ce se găsesc în prefectură, au fost suspendată orice lucrare de şosea pînă la săvîrşirea sapei porumbului ; şi, dacă lipsa acestui element de hrană să simte astăzi în toată ţara, cred că reclamanţii nu se pot plînge pentru aceasta în contra mea. 2. Că au fost luaţi în lucru cale de trei poşte. Această afirmaţiune este parte îndrăzneaţă, căci comuna Ceparii a lucrat la şosea nu numai în o distanţă mai mică de 20 kilometre, şi anume la puntul Morăreşti, dar chiar în plasa Topologului, adică plasa din care fac şi ei parte şi, prin urmare, la o şosea care le este mai cu seamă lor mai mult trebuincioasă. 3. Că şoseaua la care au lucrat trece pe la Lăune, proprietatea mea, dînd să se înţeleagă, cu alte cuvinte, că era în joc un interes personal al meu. îndrăzneala şi neadevărul aci trec peste orice margine. Nu numai comuna în care a lucrat reclamanţii se numeşte Dudeştii-Văizari (punctul Mărăşeşti**), dar nenorocita mea proprietate, de care să agaţă şi reclamanţii * Şedinţa din 7 septembrie 1879. ** Citeşte : Morăreşti. 139 ca jurnalul „Războiul” x, este la o distanţă de o poştă şi. jumătate de la punctul lucrărei; astfel că au trebuit să fie nişte oameni cari nu respectă nimic ca să afirme, la spatele acelor ţărani, un lucru atît de monstruos. Dacă este un proprietar care beneficiază şi va beneficia de această şosea, nu este altul decît statul, care, posedînd pe această linie cea mai mare proprietate din acest judeţ, dacă nu din toată ţara (numită Răsăritul şi Apusul), şoseaua o traversează de-a lungul pe o distanţă de două poşte, trecînd prin multele sale sate şi prin pădurile sale seculare, ceea ee-i va înzeci valoarea, căci pînă aci este imposibil nu numai esploatarea, d^r şi circularea printr-însă. Domnului deputat interpelator [î]i puteţi răspunde, domnule ministru, că judeţul care cheltuieşte atît de mult cu construirea acestei şosele în interesul special al unei mari proprietăţi a statului trebuie să fie răsplătit, iar nu descuragiat prin imputări nedrepte aduse prefectului, care, dacă Camera şi dumneavoastră veţi găsi că rea este această şosea, va da ordine să înceteze orice lucrare, precum şi alte şosele ce se lucrează pe toate liniile în acest: judeţ, voind să scap de atacurile unor jurnale ce nu se respectă .şi de interpelări din Cameră, cari vă aduc şi dumneavoastră atîtea supărări, şi . ; 4. Că; în comuna reclamanţilor locuitorifi] înoată în noroi, neavînd nici un dram. Aci, ca la toate punctele de mai sus, neadevărul este strigător. Mei o comună din tot judeţul nu are o rnai bună şosea ca comuna Ceparii, îneepînd de la un capăt pînă la celalt, căci cade în drumul cel mare al Cîinenilor. Comuna Cepari are o şosea sistematică şi împetrită de mai mulţi ani şi deja se lucrează în continuare spre graniţa despre Austria, etc.”. Vedeţi, domnilor, ce-mi scrie prefectul de Argeş asupra pretinsei reclamaţiuni, de care s-a zis că ţăranii au fost duşi să lucreze în depărtare de o poştă şi jumătate de localitatea lor, pe cînd în realitate ei au lucrat la o distanţă mai mică de 20 kilometri şi nu pe moşia prefectului, ei pe moşia statului. Dacă însă vreunul din domnii deputaţi de Argeş, cari cunosc localitatea, vor susţine că aceste date raportate de domnul prefect nu sînt esacte, voi trimite imediat la faţa locului o comisiune şi, dacă prefectul va fi spus neadevăruri, atunci va fi pedepsit. Domnul preşedinte:, Sînteţi mulţumit, domnule Ionescu? Domnul Nicolae Ionescu: Nu pot să fiu nici mulţumit, nici nemulţumit. Socotesc că e bine ca pentru asemenea petiţiuni care se introduc cîteodată cu scop de a face o glumă, cum a fost şi aceea relativă la domnul Chebabcea, iar cîteodată pentru a insinua o calomnie, biuroul să ia măsuri, în înţelegere cu domnul ministru ... (Zgomot, nu se aude.) Domnilor, pentru a termina cu interpelaţiunile, voiesc să mai zic cîteva cuvinte. Mai întîi declar că mă simţ dator să esprim recunoştinţa mea domnului Ionescu pentru simţimîntul de dreptate esprimat de domnia sa, căci a recunoscut că nefiind nimic de acea petiţiune Camera nu poate face nimic 2. Acum mai este o interpelare ce mi s-a făcut de domnul Sichleanu 3 în privinţa unor cuvinte zise de mine în Senat şi prin care aş fi atacat comisiunea financiară. Astăzi, citind acele cuvinte, declar că comisiunea financiară face greutăţi guvernului; am zis numai, la cererea domnului Voinov, de a se aplica mai curînd legea în privinţa pensionarilor din Moldova, am zis că şi eu doresc ca cu o oră mai nainte să se voteze creditul şi am rugat pe 140 domnul Voinov ea şi domnia sa personal, sau prin amicii săi, să stăruie pe lingă membrii comisiunei financiare ea să se voteze cu o oră mai nainte acel credit. Acum, domnilor, în cit priveşte erorile ce se strecoară în „Monitor”, eu nu pot răspunde de ele, mai cu seamă acum cînd lucrul la „Monitor” e foarte greu, căci trebuie să scoată a doua zi şedinţele Corpurilor legiuitoare ; şi dacă este cineva care are mai mult cuvînt să se plîngă contra „Monitoriilui” sînt chiar eu, căci nu mai departe decît acum cîteva zile a publicat o circulară prin care mi se atribuia că aş fi zis ca domnii guar-dişti din capitală să tragă în ţintă fără gloanţe 4. (Ilaritate.) Vedeţi. dar foarte bine că şi în cestiunea pentru care m-a interpelat domnul Sichleanu mi s-au putut atribui cuvinte pe care nu le-am zis. ,,Monitor”, 1879, nr. 204, p. 5 859, col. 2 — p. 5 860, col. 1. NOTE V ; 1 Foaia lui Gr. H. Grandea, care a apărut la Bucureşti între 27 iulie 1877 şi 6 iulie 1902. 2 Vezi supra p. 119. 8 Al. Sihleanu îl interpelase foarte tăios pe K. în legătură cu remarca privind activitatea comisiei financiare (vezi supra p. 125), cerîndu-i,,&ă-mi spună căre stnt cuvintele de înaltă politică sau de bună regulă administrativă care l-a făcut pe domnia sa ca ... să răspundă în modul cum a făcut-o la interpelarea ce i-a adresat domnul Voinov”. 4 în adevăr în Ordinul lui K. adresat inspectorului general al gardei ciyice din 4/16 septembrie 1879, apărut în ,,Monitor”, nr. 202 din 6/18 septembrie 1879, p. 5 773, scria: Asemenea Să luaţi măsurile cele mai nemerite ca eserciţiile de tragere la ţintă a gardiştilor să se facă fără întrebuinţare de gloanţe pentru a nu fi pusă în pericol viaţa cetăţenilor”. Rectificarea s-a făcut în numărul următor, din 7/19 septembrie 1879, p. 5 808. Discurs privitor la drepturile civile ale populaţiei heterodosoe. în replică cu George Vernescu şi Nicotae Ionescu* Domnilor deputaţi, niciodată n-am ascultat pe domnul Vernescu1 cu mai multă bucurie decît astăzi, pentru că în fine domnia sa a ieşit la lumină, pentru că în fine lucrarea domniei sale, care de atîta vreme să făcea într-un mod ocult, a ieşit la iveală. Domnul Vernescu: Pe faţă am lucrat! Eu am avut onoarea şi respectul de a vă asculta fără să vă întrerup şi, prin urmare, reclam aceeaşi onoare şi acelaşi respect. Onor. domnul Vernescu, binevoind a mă lua pe mine ca object al atacurilor sale violente şi nedrepte, mă pune nu numai în legitimă defensivă, dar chiar în legitimă ofensivă. Domnia sa, cum pledează, cînd negru, cînd alb... Domnul Vernescu: Cer cuvîntul! * Şedinţa din 7 septembrie 1879. 141 Puteţi să-l cereţi de zece ori. De sus piuă jos n-a făcut decît a răsturna şi a desnatura cuvintele mele; nici nu m-a ascultat, nici nu m-a citit. Atacat, n-am făcut nimic alt ieri decît a mă plînge de domnul Ionescu, că domnia sa atacă o gene-raţiune din care face însuşi parte 2,că domnia sa atacă actele acelei gene-raţiuni la a căror realizare a luat parte. Cînd am luat şi eu parte la emanciparea ţiganilor, eram tînăr 3; am scris, am pledat şi am început cariera mea politică la 1837, acum 42 de ani. Scriam în străinătate şi în ţară în favoarea sclavilor negri, ca mai tîrziu să ajungem la emanciparea servilor albi. Nu am zis, onor. domnule Yemescu, cum că emanciparea sclavilor s-a făcut prin străini; am zis că s-a făcut prin ţară şi în ţară, însă cu multă presiune fiindcă pe atunci puterea domniei era mai mare decît astăzi. Domnul Vernescu: Eu văd ce zice „Monitorul”. Aceea nu mă priveşte pe mine, care nu-mi revăd cuvintele, priveşte pe biuroul Adunării, care are privegherea stenografilor şi a reproducerei fidele a dezbaterilor în „Monitor”. Domnul E. Costinescu: In ,,Monitor” e tocmai aşa cum voiţi a rectifica aenm; nu e cum zice domnul Vernescu. Eu nu am zis că emanciparea ţiganilor s-a făcut de străini, ci, din contra, am zis că aceasta s-a făcut în ţară, de către domnii ţării, ajutat de acea generaţiune pe care-mi părea rău să văd pe domnul Ionescu că o trata ieri eu aşa de puţină consideraţiune. La lucrările acelei generaţiuni am luat şi eu parte împreună cu Costache Negri, cu Eoseteştii, cu Măli-nescu; şi deşi eram tînăr am lucrat în limitele priceperii mele şi am fost însărcinat de către junime a merge în capul ei ca să mulţumească domnitorului Mihail Sturdza 4 pentru că făcuse acest act mare, care a lăsat o frumoasă pagină în istorie. Nn m-am lăudat dar pe mine; eu n-am făcut decît o istorie şi am lăudat o generaţiune din care făceam şi eu parte, care a făcut asemenea acte. Şi dacă am lăudat pe domnul Carp este că domnia sa a fost drept pentru o generaţiune care a lucrat mult pentru ţară şi a făcut că sîntem aci şi lucrăm ca stat parlamentar şi autonom. Ce am mai zis pe urmă? Am zis că la 1857, în Divanul ad-hoc şi cînd voi veni cu projectul vă voi citi aceasta, a venit pe tapet cestiunea eterodoxilor creştini şi că, deşi Camera aceea, Cameră memorabilă, una din Adunările cele mai solemne, cele mai mari ce au avut Bucureştii şi Iaşii, căci lingă domn era şi opinca care făcea clacă, am zic că acea Adunare nn ă putut să rezolve această cestiune şi că aceasta a fost o greşală mare; am zis că atnneea străinii an rezolvat-o prin articolul 46 al Con-venţiunei pe care amîndouă Camerile ş[i]-au însuşit-o ca constituţiune a ţărei. Ce rol dară mi-am atribuit eu mie ? Şi am mai zis că şi eu ea deputat în acea Cameră am pledat şi am fost în minoritate. Unde dară am preconizat eu intervenţia străină ? Din ceea ce am citit am voit să vă dovedesc că nu trebuie să cădem în acea greşală în care a căzut Adunarea din 1857, care a fost mare în toate, afară decît în cestiunile sociale şi economice. Am mai zis cum că în această Adunare, fac apel la acei cari mai trăiesc din liberalii de atunci, fac apel la domnul Nicolae Ionescu, duşmanul meu neîmpăcat, care cu toate acestea era amic al lui Mălinescu, cu care împreună a lucrat, şi să-şi aducă aminte ce tulburare, ce furtună a ridicat 142 în ţară acea petiţiune a sătenilor care au rezistat la toate corupţiunile şi la toate tentaţiunile şi care veneau şi ziceau : dreptate pentru noi, cum aţi făcut pentru toţi! Domnul Nicolae Ionescu: Nu eram în ţară atunci! Da, nu eraţi în ţară, dar era fratele dumneavoastră aici5; şi domnul Nicolae Ionescu este om prea cunoscător de toate, prea cu multă ştiinţă de istorie ca să nu cunoască actele Divanului ad-hoc, pe cînd cunoaşte aşa de bine corespondenţa consulului Green. O voce: Farsă! Eu tratez în mod serios cestiunea şi dacă devine farsă aceasta este tocmai din cauza interupţiunilor ce-mi faceţi dumneavoastră, care ziceţi: nu eram în ţară, cînd este vorba de istorie. Apoi aceasta trebuie să aşteptăm noi de îa un ilustru parlamentar şi de la un ilustru profesor de istorie, ca să ne spuie că nu era în ţară, cînd neapărat trebuie să aibă cunoştinţă de aceste lupte teribile? în fine, această luptă s-a sfîrşit după şapte ani prin lovitura de stat de la 2 mai, căci şi acea Adunare nu a fost în stare să rezolve cestiunea, ca şi adunarea Divanului ad-hoc. Domnul Nicolae Ionescu: Nu era Adunare legiuitoare Divanul ad-hoc, ci numai consultativă. Chiar dacă aş lua cuvîntul domnului Ionescu voi zice că nu a fost în stare ca Adunarea consultativă să rostească că ar trebui să se îmbunătăţească soarta ţăranilor. Şi atunci această dorinţă neesprimîndu-se de Adunarea ad-hoc a venit Convenţiunea şi în articolul 46 a zis : şi se va pro-cede fără întîrziere la revizuirea legilor care regulează relaţiunile proprietarilor cu ţăranii, în vedere de a îmbunătăţi soarta acestor din urmă. Ei bine, această dorinţă a Europei, în urma plîngerei ţăranilor, a trebuit să fie satisfăcută. Şi aci cred că voi avea alăturea cu mine pe fratele mai mare al domnului Nicolae Ionescu, pe domnul Ion Ionescu, care a scris cuvintele zise în comitetul proprietarilor pentru împroprietărirea ţăranilor cu ocaziunea agitaţiunei de la 1857 în oraşul Bucureşti. Iată ce ziceau proprietarii: ne sinucidem, vie alţii să ne ucidă, noi nu ne sinucidem. Şi aceste cuvinte s-au zis şapte ani,; pînă ce a venit lovitura de stat. Ce am mai zis eu? Zis-am eu cele raportate de domnul Vernescu? Zis-am eu că am lucrat cu străinii? Nu, domnilor, eu cu acea generaţiune am lucrat totdeauna pentru sfărîmarea intervenţiunei străinilor, pentru sfărî-marea protectoratului. Zis-am eu undeva că am chemat intervenţiunea străină ? Am zis aceea ce este adevărat, cum că situaţiunea era aşa. Articolul 46 din Convenţiune zicea să hotărîm două cestiuni: cestiunea privitoare la creştinii ortodoxi* de a le da drepturi civile şi politice, şi apoi mai zicea un lucru, ca să se îmbunătăţească soarta ţăranilor fără întîrziere. Nu s-a îmbunătăţit 7 ani. Ce era dară de făcut în faţa legei Comisiunei centrale, care era o negaţiune a drepturilor ţăranilor? Ce era de făcut în faţa legei votate de Camera lui Barbu Catargiu, care s-a înlăturat prin uciderea lui Barbu Catargiu, la acest turn? S-a făcut apel la Cameră, dar Camera o dată ce se pusese pe acest tărîm nu mai putea să primească nimic alt. S-a cerut revizuirea legei electorale şi nu s-a primit. Am mai * Citeşte: heterodoxi. 143 cerut şi alte două lucruri şi nu s-au primit. Ei bine, am zis că reforma, revizuirea, s-a făcut prin lovire de stat, iar nu prin, streini. Şi dumneavoastră ştiţi că nu o dată, ci de sute de ori am recunoscut că înaintea legali tăţei, înaintea Constituţiunei, lovirea de stat este totdeauna o nelegali-tat%H<|ăj:iese afară din lege. „ Oînd eu recunoşteam aceasta, ce mi-a zis onor. domnul lonescu şi alţii ca domnia sa ? Mi-a zis : nu ai făcut dumneata lovirea de stat, a făcut ţara ! Becunoscător vă sînt pentru acest cuvînt, pe care eu n-am cutezat să-l zic ; n-am cutezat să zic că eram instrumentul ţărei, aţi zis dumneavoastră si aceasta este cea mai eclatantă justificare a lui 2 mai. (Aplauze.) în ce am provocat eu pe streini a se amesteca în trebiie ţărei? în ce m-arn adresat la streini ? Onor. domnul Vernescu, ocupat totdeauna de persoana domniei sale, de personalitatea domniei sale, de profesiunea domniei sale, cunoaşte foarte puţin cele de peste Mileov, cunoaşte foarte puţin cele trecute, căci altmintrelea n-ar fi desnaturat o istorie atît de evidentă, atît de cunoscută. Onor. domnul Vernescu critică pe 2 mai, mă numeşte făcător de lovituri de stat şi totdeodată vine şi-mi impută că eu ani zis că are să se mai facă o lovire de stat. Dar domnia sa nu e om drept, n-a citit ce am zis eu, căci ar fi văzut că eu am zis că nu se va face o lovire de stat; şi dacă s-a făcut o lovitură de stat pentru români, nu se va face o lovitură de stat pentru jidani, şi dacă se va face o lovire de stat, ea se va face de către alţii, iar nu de acei care au ţacut-o pentru ţărani ! Voci: Aşa aţi zis! Aşâdar, rău aţi tras dedueţiunea cu totul inversă. înaintea tribunalelor se pot trage deducţiuni de felul acesta, dar în Parlament nu. Am zis că nu se va face lovire de stat, dar am zis că dacă Camera nu va voi Bă dea o soluţiune acestei eestiuni rămîne articolul 7 din Gonstituţiune şi atunci, cu toate afirmările domniei sale cele mari, că nu e pericol, l-aş întreba dacă ia domnia sa răspunderea că acel articol 7, sfărîmat prin articolul 44 din Tractatul de la Berlin de către Europa, nu se va sfărîma, cu durere şi eu umiliaţiune pentru noi, de către străini, şi eu durere mai cu seamă pentru acea mică ţărişoară pentru care-mi impută domnia sa că o iubeşte? Onor. domnul Vernescu, în alegerile trecute, văzînd cum că i-au căzut amicii personali, a căutat să-şi formeze un partid şi a luat aspiraţiunile, s-a asociat cu îngrijirile neîntemeiate, de neînţeles, ale moldovenilor şi iată că se face partizanul Moldovei. Domnia sa, care, de cîte ori a intrat în minister, cel întîi lucru care l-a făcut a fost să gonească puţinii moldoveni de prin cancelariile ministerului ca să pună rudele domniei sale. (Zgomot.) Arată, cînd ai fost la minister 6, ee ai făcut pentru Moldova ? A i Taci? M-ai atacat, primeşte acum să fii atacat ! M-ai acuzat de 2 mai şi ai fost unul din acei care ai beneficiat de 2 mai. Ai aşteptat ea eu să fac pe 2 mai şi dumneata ai venit să beneficiezi de el. (Aplauze, zgomot.) Ataci ? Rabdă acum şi ascultă ! Ai luat-o prea pe sus, sufere acum consecinţele. (Ilaritate.) Un amator de opoziţiune, un om care n-ai făcut niciodată nimica, un om care în vremea luptei contra regimului Catargiu alegeai Gestiunile şi veneai din cînd în cînd în Cameră de luai cuvîntul pe poftă, ia spune la Mazar paşa7 ce ai făcut? Vorbeai mult, vorbeai necontenit, promiteai 144 multe, după cum promiteai şi mai deunăzi cînd ziceai : [î]mi dau cea din urmă para, [î]mi dau toată averea ca să nu se ia Basarabia. Basarabia s-a luat şi punga dumitale a rămas. (Aplauze zgomotoase.) Aşa e că nu-ţi place 1 (Ilaritate.) Te-ai pus pe tărimul acela, rabdă acum. Eu n-am zis nici un cuvînt pentru domnul Vernescu, l-am lăsat să-şi urmeze drumul său, l-am lăsat să blesteme pe acei care voiesc să se facă miniştri şi nu ştiu dacă o parte din acel blestem nu va cădea şi asupra domniei sale (ilaritate); acum să asculte ce-i zic şi eu. (Ilaritate.) Moldova întreagă a făcut sacrificie pentru Unire; şi-a pierdut centrul domniei şi dumneavoastră ştiţi bine ce însemnează pentru o ţară centrul domniei. Noi vedem atîţi proprietari cari se luptă ca pe moşia lor să obţie un centru, o autoritate cît de mică, o subprefectură, o primărie şi dumneavoastră nu apreciaţi sacrificiele mari ce a făcut Moldova şi ziceţi că dumneavoastră doriţi mai mult decît doresc eu pentru Moldova? j Apoi, onorabile domnule Vernescu, ce am zis eu ieri? Am; zis atîta, că nu putem noi ministerul actual să ne rostim asupra unei propuneri care nu este făcută în timpul nostru, care a adus o criză ministerială şi care este contra simţimîntului nostru, pe care am combătut-o chiar de la început. Domnul Brătianu să-mi permită a spune că noi am combătut co-misiunea de iniţiativă în Senat, domnul Creţuleseu şi eu, şi am zis că trebuie să vie projectul de la guvern. Ei bine, daţi deoparte lucrarea comisiunei şi veţi vedea dacă nu va veni chiar mine guvernul cu projectul său şi atunci veţi vedea dacă aveţi dreptate să ziceţi că voim să emancipăm 300 000 de evrei, Apoi, bănuială pentru bănuială. Eu cunosc antecedentele dumneavoastră, cînd eu ştiu foarte bine vechele dumneavoastră amiciţii, pe care mi se pare că le-aţi uitat acum, cînd văd acum ceea ce voiţi, adică să refuzaţi totul pentru ca să daţi în urmă totul, apoi cînd veţi face aceasta n-are să fie zdrobită acea Moldovă ale cărei interese zici că îe aperi dumneata ? (întreruperi^, zgomot.) Domnul preşedinte: Toţi cîţi aţi atacat pe miniştri aţi fost asctîtaţi in linişte şi fără Întreruperi. Binevoiţi a respecta şi dumneavoastră cu\intui miniştrilorî Domnul Mîrzeseu care întrerupe şi cu care am avut o cestiune personală8 socotesc că ar trebui să vadă că este o cestiune de delicateţă a nu mă întrerupe.. Tot aşa de esact a fost domnul Vernescu cînd a zis că în corespondenţa mea diplomatică citită de onor. domnul Cîmpineanu a văzut că eu am cerat intervenţiunea străinilor. Onorabili domni, ceea ce s-a citit în secret, eu mine voi veni să citesc în public. Cestinnea aceasta care atrage atenţiunea ţărei întregi nu atrage şi atenţiunea Europei întregi? Nu stă Europa întreagă în recunoaşterea noastră să vadă ce vom face ? Nu este aşa ? Oricît aţi nimici dumneavoastră corespondenţele acelea, miniştrii v-a spus şi v-a arătat că Europa zice : aştept să îndepliniţi condiţiunile Tratatului de Berlin şi atunci vă voi recunoaşte independenţa. La aceasta ce a răspuns ministerni şi toate ministerele? A zis : nu putem noi face ee ni se cere, nn putem noi să ne supunem cu capul plecat, nu putem să luăm 300 de mii de oameni, cari sînt străini de naţionalitatea noastră, străini cn religiunea, eu moravurile, cu limba, cu portul, şi sa-i introducem în societatea română. Iată ce a zis toate guvernele. 145 Ei bine, cînd este aşa, cînd se zic acestea, fără a ataca persoane onorabile care reprezintă astăzi în mod oficios Europa, cari reprezintă pe cele mai mari puteri, cari pot dispune de soarta altor puteri, asemenea mari, şi prin urmare şi de a noastră, nu ar fi fost mai bine ca în loc ea aceste puteri să aibă aci numai agenţi oficioşi şi numai secretari de agenţie, impiegaţi mici şi mai măricei, nu socotiţi dumneavoastră că dacă la această tribună ar fi fost reprezentanţi ai Europei, oameni cu poziţiuni oficiale, cari au dreptul de a fi miniştri, oameni maturi şi diplomaţi mari, dacă ar fi fost aci şi ar fi văzut marea agitaţiune a ţărei în această incintă şi nerăbdarea acestui numeros public care aşteaptă cu impacienţă să vadă ce are să se facă, nu credeţi dumneavoastră că mărturisirea acelor oameni, cum că trebuie să se ţină seama de legitima rezistenţă a ţărei, ar fi avut mai mare greutate decît mărturisirea unor persoane cari, deşi capabile, dar sînt mai mici în ierarhia diplomatică? Nu voi să comit, domnilor, o indiscreţiune ca aceea comisă de onor. domnul Yernescu şi să dea Dumnezeu ca indiscreţiunea comisă de dumnealui să nu aibă rezultate rele pentru ţara noastră, dar zic atît: domnul Waddington fiind la Berlin a făcut acea moţiune9 care, dacă ar fi fost admisă, pentru noi ar fi fost ucizătoare. Au fost agenţi diplomatici ai Franţei a căror animă bate pentru Bomânia, a fost baronul d’Avril, baronul de Michel şi domnul de Mellinet, cari şi-au permis să zică cuvîntul că domnul Waddington s-a prea grăbit pentru că nu cunoaşte împrejurările şi nevoile ţărei. Dacă la această tribună ar fi fost plenipotenţiarul Franciei, anima lui n-ar fi bătut oare şi mintea lui n-ar fi cugetat cum că în rezolvarea acestei cestiuni trebuie să ţină seamă puterile de rezistenţa legitimă a României? Dacă aceşti oameni ar fi aci şi ar vedea împotrivirea legitimă a ţărei, ca reprezentanţi fideli ai guvernelor lor, le-ar zice: ţineţi seamă de necesităţile cari sînt, de greutăţile mari de învins pentru T a se satisface un mare act internaţional. Onor. domnul Yernescu, cu care ne asociasem pentru a răsturna guvernul lui Catargiu şi pe care într-un moment de rătăcire noi, oameni bătrîni şi bărbaţi politici consumaţi, ca domnul Manolache Costache, ca domnul Brătianu, ne hotărîserăm să-l primim ca preşedinte de consiliu, domnia sa vine astăzi şi dă dovadă de o absolută incapacitate de a prezida un minister. (Ilaritate.) Ne-aţi zis că noi am bătut la uşa străinilor în cestiunea evreilor. Era, cred, de datoria domnului Yernescu să-şi aducă aminte că eu am zis încă de la început : domnilor, este pericol din afară şi tare mă tem că Congresul de la Berlin se va ocupa de cestiunea izraelită. Atunci fac apel la domnul Codrescu şi la domnul Sturdza să spuie dacă nu s-au sculat şi a zis : Congresul de la Berlin se va ocupa de orice cestiune, dar de cestiunea izraelită nu se va ocupa; şi cu toate acestea Europa s-a ocupat şi se ocupă de această cestiune mai mult decît de altele, căci Tratatul de la Berlin nu coprinde mai puţin decît patru articole în această privinţă : unul pentru Muntenegru, unul pentru Serbia, unul pentru Bulgaria şi altul pentru Bomânia. Eu, ca ministru ce eram, eram dator să fac diagnoza ca medicul. Am făcut-o şi am zis : domnilor, luaţi seama, sîntem în pericol, hotărîţi, faceţi ceva pentru ca să nu vie străinii să facă în locul nostru ; şi mi s-a răspuns că nu trebuie să facem nimic, pentru că congresul nu are să facă nimic. Şi în cestiunea Basarabiei am spus că Basarabia pentru noi este perdută încă de mult timp. Am făcut ce am putut, am cătat să ne-o asigurăm prin convenţiunea de la apriliu, dar n-am avut nici o putere să silim pe Busia să se ţină de acea convenţiune. 146 Onor. domnul Yernescu s-a oferit să-şi dea averea sa şi cu toate acestea Basarabia s-a luat (ilaritate), pentru că Europa, care n-a voit să tragă spada pentru Turcia, cu atât mai mult n-a voit să tragă spada pentru Basarabia. Noi n-am putut să ne opunem Busiei şi dacă ne-am fi opus am fi făcut un act de cea mai mare nebunie. Domnilor, în şedinţa cînd vă vom citi projectul nostru veţi vedea dacă noi emancipăm 3 sute mii evrei şi atunci veţi putea trage la răspundere pe ministerul actual şi pe mine în particular ca membru al acestui minister. Cît despre opiniunile mele, opiniunile mele în anul mîntuirei 1879 sînt aceleaşi cu opiniunile mele din anul 1864, înainte de 2 mai. Şi opiniunile mele din anul 1864 erau categorice şi aliatul meu şi împreună votatorul meu era onor. domnul Yernescu. (Ilaritate, aplauze.) Cestiunea izraelită10 s-a mai tratat în Adunarea României la anul mîntuirei 1864, cu ocaziunea legei comunale. Atunci s-a votat categoriile şi s-a votat în unanimitate. Iată categoriile cari sînt şi astăzi: „Izraeliţii pămînteni pînă ce vor arăta că au simţiminte şi moravuri româneşti şi pînă la o modificare a legii de faţă nu vor putea esercita drepturile comunale decît în condiţiunile următoare : a. Dacă servind în armata română a dobîndit rangul de suboficier. b. Dacă a săvîrşit cursul de colegiu sau de facultate în România. e. Dacă după studii regulate au dobîndit de la o facultate străină diploma de doctor sau de licenţiat în orice specialitate, trebuind însă ca această diplomă să fie recunoscută de guvernul ţărei. d. Dacă a întemeiat în România o fabrică sau o manufactură folositoare ţărei şi care ocupă cel puţin 50 meseriaşi”. Mai departe veţi vedea încă ceva. Domnilor, sînt trei bărbaţi care au rămas consecinţi eu sine de la 1864 pînă astăzi. Aceşti trei bărbaţi, consecinţi în cestiunea izraelită, sînt: Costache Rosetti, N. Creţulescu şi Kogălniceanu. Am aci publicate numele tutulor acelor domni deputaţi cari au luat parte la vot şi printre aceştia întîlnesc numele domnilor Castroianu, N. Gatargiu, Epureanu, Yoinescu, Golescu, C. Grădişteanu, P. Mavrogheni şi G. Yernescu. (Aplauze, ilaritate.) Domnul N. Catargiu: Cer cuvîntul, domnule preşedinte! O voce: Şi domnul Vernescu? Este şi numele domniei sale, George Yernescu. Eu am prezentat projectul de lege pe care comisiunea l>a modificat după părerea sa. Domnul Creţulescu, care era raportor, vine şi zice că la articolul 25 a făcut numai o modificare, adoptînd şi pe străinii cari au împămîntenirea cea mică şi cari se bucură de aceste drepturi. Aceasta a făcut comisiunea. Eu, Kogălniceanu, care eram preşedintele consiliului, am zis : fac întrebare domnului raportor dacă cu inten-ţiune a scos din acest articol condiţiunea religiunei creştine $ Eu am făcut această întrebare, eu care mi se zice că voiesc să împămîntenesc 300 mii de evrei. Domnul Creţulescu a răspuns zicînd : „IsTu am pus religiunea creştină, căci românii sînt creştini”. Mai la vale se zice : 147 „înţeleg dară că este o greşală de redacţiune. Dacă să înţelege că oricine este român trebuie să fie creştin, apoi pe izraeliţii născuţi aici eu-i consider ca români, deşi nu silit creştini”. Acum veţi vedea buchetul : „Cel puţin ziceţi ca să fie creştini străini cu împămîntenirea mică, căci dacă omiteţi această condiţiune toate comunele de peste Milcov le veţi da pe mina evreilor străini cari vin pe fiecare zi în ţară”. Şi a urmat o discuţiune mare, a vorbit pe rînd domnii Epureanu, Boerescu, Costaforu şi alţii. Domnul Yernescu era mai tînăr, era prin urmare mai modest, mai moderat, şi nu venea să stigmatizeze pe cei bătrîni, căci iată ce zicea pe atunci domnul Yernescu : „Domnul G. Yernescu: Mi se pare că toată discuţiunea care se face în momentul de faţă este asupra aliniatului al duoilea al articolului 25... Domnul G. Costaforu:Seleagă cu articolul 29. Domnul G. Yernescu: N-am ajuns încă lâ acel articol care arată sub ce condiţiuni un om care nu e român să poată fi admis la drepturile municipale; prin urmare, eu nu văd între aceste două articole nici o core-laţiune. - ..•••• • S-a zis că esistă o corelaţiune între articolul 25 şi articolul 29; eu socotesc că nu esistă o corelaţiune, religiunea n-am auzit să poată fi un motiv de eşcluziune. Domnul lYGMca, preşedinte aveţi pînă acum cuvîntul în fond ! Domnul Gr. Yernescu: Ştiil în ce am cuvîntul şi mă voi mărgini mimai întf-âtît. S-a zis că esistă o corelaţiune între aceste două articole şi eu viu să demonstrez că nu esistă o asemenea corelaţiune, şi dacă domnul; preşedinte nu voieşte să proced aşa să binevoiască a-mi arăta alt mod de a T putea dovedi. Am zis încă o dată: altceva sînt condiţiunile cari se cer pentru acei cari sînt români, ca să poată să aibă dreptul de ar fi alegători şi aleşi pentru comune, şi alta e cestiunea de religiune. Cestiunea de religiune este cu totul deosebită de celalt punct. Cînd vom veni la articolul 29, vom vedea cari sînt condiţiunile sub cari putem primi pe străini în alegerile comunale; dar acum la articolul 25, cînd e vorba de religiune, cred că n-ar trebui discuţiune. Religiunea nu poate face deosebire; prin urmare, nu este corelaţiune între aceste două articole”. Iată ce propunea pe atunci onor. domnul Yernescu, care la vot a admis categoriile. Ei bine, domnilor, vă întreb, dacă onor. domnul Yernescu a votat categoriile pentru drepturile comunale, pentru ce oare nu le-ar vota şi pentru drepturi politice? Cine la 1864 s-a luptat în contra torentului, căci atunci izraeliţii ne cereau emanciparea completă a tuturor evreilor, iar nu numai pe categorii ? Acela care s-a luptat mai mult în contra acelui torent era tocmai acela căruia astăzi onor. domnul Yernescu-i atribuie că voieşte să emancipeze pe toţi evreii din Moldova. Iată ce ziceam eu atunci: „Am auzit adineaori zicîndu-se că trebuie să mergem treptat în toate şi acum iată că, sub cuvînt de umanitate şi de civilizaţiune, se voieşte a se da toată Moldova în mina evreilor. Eu nu mă uit la deosebirea de religiune, dar mă uit că se dă ţara în mina ignoranţei şi a viciului, [î]i dă comuna, [î]i dă ordinea, şi ordinea se va schimba îndată în dezordine. 148 Dacă s-ar. vota astă lege astfel, eu vă declar că nu aş puica să o pun în -lucrare pentru că a doua zi ar trebui să fie măcel în Moldova”. Ei, domnule Yernescu, noi sîntem bătrîni, avem să ne ducem, dar dumneata eşti puţin mai tînăr decît noi, ai să mergi mai departe, ai să mai vii la minister, dar atunci fii sigur că vei blestema cuvintele pe cari le-ai rostit astăzi, precum m-ai blestemat pe mine şi faptele mele. Te bizui pe independenţa dumitale, pe frumoasa avere ce ai. în adevăr, mare lucra este să fie cineva cu desăvîrşire independent, să poată pune o avere înainte care să scâpe provincii întregi! Dumneata, domnule Yernescu, ai căutat să mă înjoseşti înaintea ţârei, înaintea chiar a familiei mele, spunînd că am lucrat cu străinii, cînd este ştiut că în toată viaţa mea am luptat în contra străinilor, nu eu singur, ci cu toată generaţiunea aceea. Dumneata de ce nu eşti corect către dumneata însuţi? Aţi vorbit derevelaţiuni. Ei bine, revelaţiune pentru revelaţiune. Aţi înfăţişat aci la tribună o petiţiune subsemnată de vreo patru sute cetăţeni din capitală care, după dreptul ce au, roagă Adunarea să nu facă revizuirea articolului 7 -din Conslituţiune. Acei oameni cari au iscălit şi-au consultat numai inima lor, dar se cuvenea unui om de talia domnului Yernescu, şef de partit, fost ministru de interne şi viitor şef de cabinet, să meargă din prăvălie In prăvălie ... Domnul Vernescu: Nu e adevărat! Am raport. Domnul Vernescu: Minciună! Minciună este raportul care vi s-a făcut! Primesc să fiu scos din Adunare de se va dovedi că am fost la o singură prăvălie; mincinoase raporturi vi se fac! Afirmare pentru afirmare; pînăla dovadă contrarie afirmarea unei autorităţi publice trebuie crezută ... (Mare zgomot.) Voi fi fericit ca denegările domnului Vernescu să se constate că sînt adevărate. Sînt ministru de interne şi răspunzător foarte mult de manţinerea ordinei publice... O voce: Petiţionarii sînt oameni de ordine! De multe ori oameni[i] de ordine fac dezordini. Domnul Calimachi: Poliţia dumitale! Onor. meu amic, domnul Calimachi, ar trebui să fie mai generos către mine de a nu mă trata aşa peste picior întrerupîndu-mă. Eu nu voi răspunde domnului Calimachi după cum onor. domnul Vernescu a răspuns domnului Lăţescu, zicîndu-i că se miră cum domnul Lăţescu tocmai pe tărîmul cestiunei ţigăneşti, domnul , Lăţescu l-a întrerupt. Domnul preşedinte: Eu n-am auzit acea întrerupere şi cer iertare domnului Lăţescu căci n-aş fi permis-o. Domnul Vernescu: Mă iertaţi, domnule preşedinte, aţi auzit foarte bine, eu am vorbit destul de rar şi tare, dar n-aţi găsit în cuvintele mele semnificarea ce le dă domnul Kogălniceanu, Indiferenţa domnului Yernescu pentru Moldova merge pînă a nu cunoaşte nici familiele cele mai cunoscute de acolo. Domnia sa nu putea să trateze după cum a tratat pe fiul lui Lupu Costachi, veche familie moldovenească. Regret că în o cestiune atît de importantă, atît de solemnă şi în o cestiune de care atîrnă viitorul ţării, domnul Yernescu s-a pogorît pe tărîmul personalităţilor, căci o oră întreagă am fost obiectul atacurilor celor mai nedemne. Eu nu fac nici o personalitate, vin şi spun un adevăr. Este trist a vedea un om de talia domnului Yernescu că vine şi întinde o cursă, căci dumnealui face definiţiunea articolului 44 ştiind că noi nu-1 putem contrazice. Ca să raţionăm ca dumnealui ar fi a da argumente în contra ţărei, şi noi cu dumneavoastră împreună: trebuie să cătăm argumente în favoarea ţărei. (Aplauze.) Oricît va zice domnia sa că articolul 44 nu este o lege internaţională, ar trebui să ştie că Tratatul de la Berlin este un tratat tot atît de mare ca şi acela de la Paris; şi, cînd domnia» sa susţine că ne este permis a ne bate joc de acest tratat, aceasta ne dovedeşte că-i lipseşte tactul omului de stat.. . (Zgomot, întreruperi.) Domnilor, guvernul actual va veni franc şi leal şi vă va supune projectul său. Declar, ca să se liniştească spiritele, că nu va veni să propună emanciparea nici a 300 000, nici a 30 000, nici a 3 000 chiar ; projectul ce vom prezenta va da satisfacere articolului 44, va da satisfacere ţărei şi mai cu seamă Moldovei. Dacă domnia voastră nu-1 veţi primi, atunci vom face ceea ce se cuvine în asemenea cazuri, şi ca să nu socotiţi că este o ameninţare declar, eît pentru mine, că eu cred că ar fi pericolos ca si se facă o disoluţiune a Camerei. Eu nu ştiu ce se va hotărî de cabinet; ştiu atît numai: că acei cari voiesc ca domnul Yernescu iau asupră-le o teribilă răspundere înaintea lui Dumnezeu şi a ţărei şi nu aş voi ca răspunderea acesta să-i găsească aiurea, prin colţurile ţărei, ci să-i găsească aci adunaţi. De aceea zic, cît pentru mine, fără să angajez politica guvernului, că nu aş fi de părere să se facă o disoluţiune. Dar dumneavoastră să luaţi răspunderea asupra tot ce atalmente, ferească Dumnezeu, se poate întîmpla ! Nu voi merge pe calea blestemelor, voi vorbi cu raţiune. Sîntem în una din poziţiunile cele mai 'teribile pentru ţară şi nu cu injurii, nu cu blesteme, nu cu personalităţi, cestiunea aceasta mare se va rezolva, căci ţara nu ne-a trimis aci să ne înjurăm; ţara ne-a trimis să-i facem treburile, să o liniştim, să o punem să meargă pe calea măreaţă aşternută de aceia cari şi-au vărsat sîngele pentru dînsa. (Aplauze.) ,,Monitor”, 1879, nr. 204, p. 5 870 col. 1 — p. 5 873, col. 3. NO TE 1 1 G. Vernescu discutase pe marginea revizuirii articolului 7 din Constituţie şi pleda e pentru proiectul majorităţii din Adunare, care opina pentru acordarea naturalizării în urma unor cereri individuale, nu în masă. Se lansase apoi în atacuri contra lui K., care într-o şedinţă precedentă (vezi supra) declarase că Adunarea pare incapabilă a rezolva problema şi atunci ,,vor veni străinii şi o vor rezolva”. îi ceruse lui K. să nu mai ameninţe Adunarea, căci ,,noi care ne cunoaştem istoria nu-i vom răspunde altceva decît numai că au trecut acei timpi şi că dumneata, omul vechi, nici ai uitat, nici ai învăţat ceva”. îl acuzase apoi de fanfaronadă, căci pretindea a fi participat la emanciparea ţiganilor, catolicilor şi a ţăranilor dependenţi. 2 Vezi supra p. 129. 3 K. a scris Esquisse sur Vhistoire, Ies mceurs et la langue des cigains, Berlin, 1837, IV -f 46 p.; Dezrobirea ţiganilor, în ,,Foaie ştiinţifică şi literară” din 6 februarie 1844, p. 1—2 (supliment extraordinar). 4 Mihail Sturdza a eliberat pe ţigani prin legea din 31 ianuarie 1844. Entuziasmat de dispoziţia domnească K. a publicat articolul de la nota precedentă pe hîrtie verde, culoarea spe- 150 ranţei; vezi şi discursul rostit la Academia Română la 1/13 aprilie 1891: Dezrobirea ţiganilor. Ştergerea privilegiilor boiereşti. Emanciparea ţăranilor, Bucureşti, 1891, 49 p. şi în ,,Analele Academiei Române. Dezbateri”, tom. XIII, 189*0—1891, p. 255 — 300 (anexa VII), cu alt titlu. Vezi şi I.C. Filitti, op. cit., p. 536 şi urm. 5 Ion Ionescu de la Brad, 6 G. Vernescu a fost ministru în guvernul Manolache Gostache, format la 27 aprilie 1876, eînd a ocupat portofoliul Ministerului de Interne (a asigurat un timp şi interimatul lucrărilor publice); în aceeaşi calitate a figurat în guvernul I.C. Brătianu, format la 24 iulie 1876. A rămas ministeriabil pînă la 27 ianuarie 1877. 7 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 132 şi urm., nota 1. 8 Vezi supra p. 138. 9 Vezi supra p. 69. 10 Vezi Opere IV, Oratorie II, partea a Il-a, p. 225 şi urm. Precizări pe marginea petiţiei umor locuitori din comuna Leşti, judeţul Tecuci* Revin la cele ce s-an întîmplat mai deunăzi cu ocaziunea petiţiunei locuitorilor din Argeş1. Onor. domnul Lahovari va binevoi a certifica dacă, în momentul ce domnia sa v-a dat dumneavoastră această petiţiune 2, in acelaşi timp nu mi s-a dat şi mie una subscrisă tot de aceiaşi locuitori ? Oare va să zică că locuitorii dau simultaneu petiţiune şi domnilor deputaţi şi ministrului. Rog pe domnul Labovari să spună de nu este aşa I Domnul AL Lahovari: Aşa esteî Al doilea, această petiţiune nu este legalizată de nici o autoritate şi toate semnăturile sînt scrise de aceeaşi mină. Eu fac întrebare domnului Labovari, atît de parlamentar, să bine-voiască a spune ce poate să facă Camera în faţa acelei petiţiuni, din momentul ce veţi putea vedea că e o plîngere nu în contra ministrului, ci în contra prefectului? Eu vă făgăduiesc că voi cerceta cazul, dar [î]mi pare curios că locuitorii din Moldova nu reclamă la ministrul de interne, ci la domnul Lahovari. Domnul preşedinte: Domnilor, regulatmentul e precis: orice petiţiune se trimite fără dezbatere la comisiunea respectivă. Tot ce poate face Camera în acest moment este să admită urgenţa sau nu. Prin urmare, pun la vot urgenţa. Adunarea încuviinţează urgenţa. „Monitor", 1879, nr. 205, p. 5 889, col. 3. * Şedinţa din 10 septembrie 1879. NOTE 1 Vezi supra p. 139. 2 Petiţia reclama abuzurile prefectului Tache Athanasiu; Al. Lahovari a explicat că ţăranilor le fusese anevoie să-şi legalizeze semnăturile chiar la autoritatea administrativă pe care o reclamau. 151' Răspunde interpelării lui Şt. Corlănescu privitoare la administrarea judeţului Mehedinţi* Domnilor, a dezvoltat îndestul domnul deputat interpelarea sa ca să răspund îndată 1. Denunţările ce face sînt foarte grave şi va înţelege domnia sa şi onorabila Cameră că eu în trei, patru zile, eu nu voi putea răspunde alta decît ceea ce pot răspunde astăzi. Astfel vă declar că voi trimite o anchetă şi domnia sa să fie sigur că, dacă se va constata cele avansate de domnia sa, toţi cei culpabili se vor trimite înaintea justiţiei. Cît pentru numirea subprefecţilor, va şti domnia sa că eu sînt foarte greu la destituiri, cît şi la numiri. Domnul prefect de două ori a revenit asupra propunerilor domniei sale zicînd că acei pe care-mi propune a-i destitui sînt oamenii cei mai răi şi cei pe care-i propune a-i înlocui sînt oamenii cei mai buni şi numai atunci am consimţit a-i numi. Yoi cerceta împreună cu domnia sa cazul şi, dacă se va dovedi că domnul prefect a abuzat de încrederea ce i-arn dat, atuncea-şi va lua penalitatea cuvenită 2. „Monitor”, 1879, nr. 209, p. 6 015, col. 3 — p. 6 016, col. 2. * Şedinţa din 14 septembrie 1879. N O TE 1 Şt. Corlănescu spusese că interpelează asupra ,,administraţiei judeţului Mehedinţi în ?general” şi a celei a oraşului „Severin în special”. K. a precizat: ,,N-aş putea răspunde nici peste trei zile dacă interpelarea n-ar fi mai bine determinată”. Interpelantul arătase că Severinul primise 25 550 de napoleoni despăgubire de la Societatea de căi ferate. Primarul cumpărase imobile în valoare de 600 000 de lei, deşi în casă nu avea decît 500 000 de lei. Le ipotecase apoi ia banca funciară fără aprobarea Camerei şi mai cumpărase un imobil cu 41 000 de lei, deşi valora doar 20 000 de lei. A doua parte a interpelării privea abuzurile la împroprietărirea însurăţeilor, cărora li se luaseră bani. în fine, amintea că prefectul numise subprefecţi persoane din judeţul Romanaţi, ,,gonite” de acolo pentru ,,urîtă reputaţiune”. 2 Şt. Corlănescu s-a declarat satisfăcut. Replică la interpelarea lui Nieolae lonescu asupra numărului vagabonzilor existenţi în ţară* Eog pe domnul lonescu să fie aşa de bun şi să nu-mi ceară să fac ceea ce nu pot să fac, căci nu am primit pînă acum acele date statistice 1, căci în aceste trei, patru zile situaţiunea ţârei nu a permis prefecţilor să mi le dea, pentru cuvîntul că ei au fost mai înainte de toate ocupaţi cu menţinerea ordinei publice şi cu nevoile zilei şi de aceea fac apel la domnul Yicolae lonescu să nu ceară de la mine să-i răspund astăzi, fiindcă nu sînt în stare, neavînd aceste lămuriri. Cred că domnia sa va avea această bunăvoinţă cu atît mai mult cu cît cestiunea vagabonzilor, odată pusă pe tapet * Şedinţa din 14 septembrie 1879. 152 astăzi de domnul Nicolae lonescu, cum a fost pusă şi altă dată, are să ţie mai multe zile, şi nu ar trebui să ne punem pe acest tărîm astăzi cînd avem nişte Gestiuni mult mai arzătoare la ordinea zilei şi asupra cărora trebuie să ne pronunciem cu o oră mai nainte. După ce Nicolae lonescu insistase să-şi dezvolte interpelarea. încă o dată declar că nu sînt în stare să răspund astăzi şi iată pentru ce : pentru că ar trebui să răspund în aceeaşi zi şi onor. domnului Sire-tearni şi, răspunzînd la întrebarea domnului Sireteanu mai înainte decît la interpelarea domnului lonescu, se va întîmpla că am de aliat ori pe domnul lonescu în contra domnului Sireteanu, ori pe domnul Sireteanu în contra domnului lonescu, căci unul mă întreabă de ce am izgonit şi altul de ce nu am izgonit ? IStu sînt în stare să răspund astăzi domnului lonescu cu atît mai mult cu cît, după premisele domniei sale, domnul lonescu va face cestiune pentru ce s-au luat asemenea măsuri şi va să zică va veni Gestiunea ea la 1868 şi va trebui să fie o discutiune mare, discu-ţiune largă, la care nu pot răspunde astăzi, neavînd documentele trebuincioase în această privinţă. Nicolae lonescu insistă totuşi să-şi dezvolte interpelarea. Domnilor, e trist lucru ca noi cari trăim de 20 de ani în regimul constituţional să venim astăzi şi să vorbim asupra dreptului de interpelare ce fiecare domn deputat l-are. (Zgomot. ) Dacă dumneavoastră, domnule preşedinte, nu puteţi să apăraţi banca ministerială de aceste întreruperi neîncetate, atunci nu ne mai Tămîne decît să tăcem. Domnul preşedinte: Eu, domnule ministru, fac tot ceea ce pot şi conform regulamentului voi chema la ordine pe domnii deputaţi care întrerupe necontenit. Eu ca ministru mă crez în drept de a reclama privilegiu [1] ce-1 au şi deputaţii de a nu fi întrerupţi. Domnilor, recunosc fiecărui domn deputat dreptul de interpelare şi recunosc în acelaşi timp şi datoria miniştrilor de a răspunde. însă vă voi lua exemple din toate parlamentele din lume, vă pot proba că orişiunde un ministru este în drept să zică : sînt aci, dar nu pot să vă răspund astăzi, pentru că totdauna un ministru poate, în interesul cauzei, să nu răspundă decît numai atunci cînd va socoti că răspunsul lui nu este vătămător ţărei. Prin urmare, un ministru are şi el dreptul să zică : nu pot răspunde ■astăzi pentru cutare sau cutare cauză şi Camera nu are decît să apropieze * şi să decidă. De aceea şi noi uzînd de acest drept venim şi vă spunem că nu putem să răspundem 1a. interpelarea onor. domnului lonescu, mai cu seamă cînd domnia sa, prin premisele domniei sale, ne-a dat să înţelegem cum voieşte să facă această interpelare, Nu ar fi prudent să vie astăzi ministrul de interne şi să intre în dezvoltarea unei cestiuni arzătoare, mai cu seamă cînd ştim cu toţii că avem destule cestiuni şi elemente arzătoare în această ţară. De aceea am rugat pe onor. domnul lonescu să fie aşa de bun şi să convină şi domnia sa ca să nu discutăm azi Gestiunea vagabonzilor şi alte cestiuni de felul acesta, ci să le animăm pînă după terminarea cestiunei * Din fr. s*approprier, a-şi însuşi ceva. 153 articolului 7 şi atunci [î]i voi arăta cîţi vagabonzi şi ce fel de vagabonzi s-au gonit din ţară. Astăzi vă declar că nu am toate elementele; nu am nici statistică lămurită prin care să vă pot proba ceea ce voi spune. Vedeţi, domnilor, că deja mă văd silit să zic mai mult decît ceea ce trebuie să zic şi aceasta este deja o imprudenţă 2. „Monitor”, 1819, nr. 209, p. 6 015„ col. 2 — p. 6 018, col. 1. NOTE 1 N. Ionescu anunţase interpelarea în şedinţa de la 1 septembrie. K. a răspuns că îi trebuie mai mult de o săptămînă spre a aduna datele statistice de la 30 de judeţe (cf. „Monitor^ nr. 199, p. 5 684, col. 3 — p. 5 685, col. 1). 2 Adunarea a acordat lui K. amînarea cerută. Pe marginea proiectului de lege pentru despăgubirea cofetarului Gostache Hristescu din Bucureşti* Domnilor, sînt cu totul în largul meu ca să mă unesc cu opiniunea de a se trimite projectul1 la secţiuni. Cînd onor. domnul Chiţu 2 a zis cum că Adunarea nu se poate rosti în privinţa acestei despăgubiri, uită nm lucru, uită că acest domn, care cere despăgubiri, s-a mai prezentat în Cameră şi Camera a invitat pe guvern să vie cu un project de lege şi vă mărturisesc că, cît pentru mine, am fost foarte greoi ca să viu în această privinţă cu un project de lege, fiindcă şi eu mă întrebam ceea ce se întreba onor. domnul Chiţii; dar, în fine, ministrul de finance din cabinetul anterior 3, din care făcea parte şi amicul meu domnul Chiţu, a prezintat acest project de lege. Eu mă supun cu totul opiniunei care va fi primită de această Cameră* Replică lui AL Lahovari4. Mă mir de onor. domnul Lahovari că voieşte a discuta eestiunea asupra fondului şi nu se mărgineşte asupra cestiunei puse de domnii cari au vorbit pînă acuma, dacă trebuie să meargă la secţiuni sau nu projectul de lege, procedură pe care o cred că este foarte regulată. Domnia sa însă propune altceva, propune să respingeţi projectul. Apoi, domnia sa cunoaşte eestiunea ? A discutat-o în secţiune ? Guvernul este cu desăvîrşire neinteresat dacă veţi primi sau dacă veţi respinge creditul, căci, dacă vi s-a prezintat acest credit de guvern, cauza este că vine din recomandarea Camerei. Replică lui Pană Buescu5. Cuvintele cari le-a spus onor. domnul Buescu sînt reproducţiunea altui raport citit în Cameră şi votat în unanimitate. * Şedinţa din 25 septembrie 1879. 154 Daţi-mi voie acum să vă citesc espunerea de motive, care va împrospăta memoria domnului Sefendache 6, şi veţi vedea că însuşi projectul acesta, care e prezintat de domnul ministru Brătiami... (Zgomot.) Domnul G. Chiţu: Cer cuvîntul! Iată, domnilor, espunerea de motive : „Cu ocaziunea evenimentului de la 3 august 1865 7, devastîndu-se stabilimentul de cofetărie al domnului Costache Hristescu, i s-au pricinuit o pagubă de 17 869 lei, 39 parale, cursul vechi, deosebit de nişte giuvaieruri eari s-au sustras, în valoare de 3 859 lei, după cum s-a constatat aceasta de către o comisiune numită de Ministerul de Eezbel. în anul 1868, domnul Hristescu petiţionînd onor. Adunări Legiuitoare şi cerînd despăgubire, comisiunea de petiţiuni, prin raportul supus Camerei în şedinţa din 17 februarie, a opinat că, de vreme ce din preseriptul-verbal comunicat de ministrul de rezbel s-a constatat că în adevăr stabilimentul domnului Hristescu a fost devastat, cu ocaziunea evenimentului de la 3 august, de către o trupă de soldaţi şi considerînd că domnul Hirstescu merită a fi despăgubit, este de părere ca această petiţiune să se recomande guvernului, care să avizeze modul de despăgubire. Acest raport, după oarecari discu-ţiuni, punîndu-se la vot, s-a primit de Adunare. Avînd în vedere că domnul Hristescu neîncetat stăruie la guvern a fi despăgubit, conform constatărei făcută de Ministerul de Eezbel şi conform opiniunei comisiei de petiţiuni primită de Adunare, am onoare a supune onor. Adunări alăturatul project de lege şi vă rog, domnilor deputaţi, a aproba un credit estraordinar de 8 047 lei, 17 bani spre a se despăgubi domnul Hristescu”. în replică cu G. Sefendache şi I. lonescu. După esplicaţiunile naturale şi legitime cari au urmat din partea somnului Sefendachi, să revenim la cestiunea pusă de onor. domnul Chiţu. de a zis domnia sa f Să se împarţă la secţiuni. Vin dar eu cel întîi şi vă rog să hotărîţi să se trămită acest project la secţiuni. Domnul I. lonescu: Nu se mai poate: a trecut Camera la ordinea zilei. Su am obiceiul să respectez pe fiecare cînd vorbeşte. Domnul /. lonescu: Nu ne mai da lecţiuni de morală! Domnul preşedinte: Vă rog a nu întrerupe! Apoi, domnule preşedinte, cînd eu vin şi în numele guvernului declar că precum respect pe fiecare cînd vorbeşte, de asemenea reclam şi eu să fiu cel puţin neîntrerupt şi cînd onor. domnul lonescu vine şi zice că prin aceasta eu dau Camerei lecţiuni de morală, înţelegeţi dumneavoastră, domnule preşedinte, că eu nu mai am nimica de făcut decît să mă duc. .. Voci: Vorbiţi, vă ascultăm! încă o dată reclam să se dea ban cei ministeriale respectul pe care banca aceasta-1 are pentru fiecare. N-am atacat întru nimic pe domnul lonescu. N-am dat nimenui lecţiuni de morală, am susţinut un drept pe care-1 recunosc fiecărui deputat. Eu nu întrerup pe nimeni şi reclam să nu fiu întrerupt şi prin aceasta nu dau lecţiuni de moîală. 155 Am auzit zieîndu-se că s-a trecut la ordinea zilei. Dacă este aşa, n-am decît să-mi plec capul; însă eu cred că s-a pus la vot propunerea domnului Nicoreseu şi CMţu, iară nu trecem la ordinea zilei şi cu atît mai mult cer să nu treceţi la ordinea zilei, fiindcă alta este propunerea ce s-a făcut şi alta este trecerea la ordinea zilei şi afară de aceasta din cele zise ar rezulta cum că espunerea de motive nu este esactă. Domnul G. VernescuNu este complectă.. . Sau incomplectă, după cum aud. Aşadar, consecinţe cu cele zise de domnii Mcoreseu şi CMţu, vă rog să binevoiţi a trimite acest project de lege la secţiuni; acolo se vor vedea lucrările anterioare. Căci, în adevăr, văd că însuşi domnul raportor s-a luat numai după espunerea de motive şi n-a cercetat cele petrecute mai nainte. Eu însumi va declar că nu cunosc nimic din acest project, fiindcă nu este semnat de mine şi este cestiune de delicateţe să ţinem Gestiunea pînă va veni persoana care a semnat acel project, domnul Ion Brătianu. Pentru aceasta fac apel la miniştrii de atunci să vie să mă susţină pe mine în propunerea ce fac de a merge projectul în secţiuni 8. „Monitor”, 1879, nr. 217, p. 6 202, coL 1, 2; p. 6 203, col. 1 — 2; pl &20Z, col. 3: N O TE 1 Vezi-1 în cuprinsul intervenţiei lui K. 2 G. Chiţu spusese că proiectul de lege trebuia sa treacă prin secţii deoarece eră o chestiune de principiu prealabilă care trebuia discutată, şi anume de lămurit dacă „cetăţenii lezaţi’* în urma unui „rezbel civil” sau a unei „tulburări” au drept la despăgubire din partea statului. 3 Guvernul I.C. Brătianu, în care G. Ghiţu deţinuse portofoliul cultelor şi instrucţiunii publice, iar la Ministerul de Finanţe se aflase Ion Cîmpineanu. 4 Al. Lahovari spusese că nu e de competenţă Camerei să se pronunţe asupra pagubelor suferite de un particular şi apoi a vota credite pentru despăgubirea acestuia. Postulantul trebuia, să se adreseze tribunalelor, iar Adunarea să respingă pur şi simplu proiectul. 5 Pană Buescu amintise că exista un vot al Camerei din 1868 prin care se ceruse ca guvernul să arate modul despăgubirii (adică specificaţia fondului din care se vor lua banii). 6 G.Sefendache susţinea că problema e de resortul tribunalelor şi, prin urmare, Adunarea trebuie să treacă la ordinea zilei. 7 Incidentul trebuie încadrat stării de nemulţumire latentă existentă în ţară şi întreţinută cu abilitate de opoziţie. Pretextul l-a constituit o ordonanţă a primăriei care interzicea precupeţilor de fructe şi legume să vîndă ambulant şi le cerea să închirieze gherete. S-au răs-pîndit pamflete şi foi sediţioase („Clopotul”), iar precupeţii au dat foc gheretelor, au atacat primăria şi i-au aruncat arhiva în Dîmboviţa. A intervenit armata şi 20 de persoane şi-au pierdut viaţa. Alexandru loan Cuza, întors de la băi din străinătate, fără a veni la Bucureşti, a dispus dizolvarea consiliului municipal şi schimbarea prefectului (vezi C.G. Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Bucureşti, 1966, p. 336 — 351). 8 S-a votat trimiterea proiectului în secţii. Comentarii pe marginea petiţiilor adresate Camerei în legătură eu modificarea articolului 7 din Constituţie* Domnilor, guvernul se află în o poziţiune ciudată, căci se află în faţa de manifestări colective contrazicătoare... (întreruperi.) * Şedinţa din 27 septembrie 1879. 156 Domnilor, fiţi aşa de buni de nu mă întrerupeţi! Precum banca ministerială şi-a impus datoria şi hotărîrea de a nu întrerupe şi a asculta ore întregi acuzaţiuni fără să zică măcar un cuvînt, vă rugăm şi pe dumneavoastră, mai cu seamă pe cei din majoritate, să nu întrerupeţi şi să ascultaţi. A fost o luptă crîncenă la alegerile trecute; fiecare deputat a ieşit din rezultatul acestor lupte şi este natural ca, pe drumul acesta de petiţionare, pe care-1 găsesc foarte constituţional, fiecare să vie la Cameră să spuie opiniunea sa şi acei cari au ales pe deputatul lor să-l sprijine, iar acei cari au votat contra să-l osîndească. Faptul este că în ţară e o agitare foarte mare cu ocaziunea acestor petiţiuni. Ce voiţi să facă guvernul ? Noi ştim ce trebuie să facă, noi ştim de unde purced aceste agitări. Dumneavoastră aţi văzut şi aveţi „Monitorul-? de astăzi cbiar în mînă, unde aceeaşi petiţiune \ fără deosebire de o iotă, fiindcă era imprimată, a venit de la Bacău, de la Iaşi, de la Peatră, de la Dorohoi şi nu ştiu de mai unde. Nu aveţi decît să citiţi „Monitorul” de alaltăieri şi de ieri şi de astăzi şi veţi vedea că bieţii zeţari au avut nenorocirea să tipărească de zece ori aceeaşi petiţiune, care începe cu aceste cuvinte : „Niciodată în cursul vieţii noastre politice nu s-a înfăţişat înaintea ţărei d cestiune măi ameninţătoare 2 etc. etc.”. Camera a ascultat aceste petiţiuni aduse de domnii deputaţi. Astăzi, mulţumită lui Dumnezeu, Camera s-a hotărît să ia o soluţiune conformă regulămentiilui ei, adică să se citească petiţiunile în rezumat delabiurou. Pînă acum „Monitorul” este plin de aceste petiţiuni imprimate în Iaşi şi împărţite în dreapta şi în stînga prin ţară, Ei bine, domnilor, cînd ţara este agitată atît de grav, cum voiţi dumneavoastră să nu vie petiţiuni? Yin petiţiuni şi este drept să vie. Dar ce este trist, domnilor, este aceasta că cîteodată îndemnul acestor petiţiuni se face de către însuşi unii din domnii deputaţi. (Aplauze.) Aceasta este trist, că unii merg şi se servesc prea des de această înlesnire ce le-a făcut Camera trecută şi care este cam grea pentru. bugetul ţârei, aceea de a da cîte un album întreg de fiţuici, cum se zice, la drumul de fer, care pune pe fiecare deputat în posibilitate ca astăzi să fie la o estremitale a ţârei şi a doua zi să se afle iarăşi în Cameră. Sînt deputaţi, o recunosc, cari înţeleg că în timpul Parlamentului deputatul nu poate să aibă decît o tribună, tribuna aceasta din Parlament. Dar nu toţi înţeleg lucrurile astfel. Negreşit că la ocaziuni mari, la sfîrşitul lucrărilor, se face cîte o adunare unde deputatul [î]şi dă sama de ceea ce a făcut. Dar, cînd aceasta se face regulat de două ori pe săptămînă, cum voiţi dumneavoastră să nu se găsească cetăţeni nevinovaţi care să vie şi să rostească cuvinte de acelea de care se plîngea domnul P. Ghiea, cum că cutare deputaţi merită blestemul şi dispreţul ţărei, că sînt trădători de ţară ? (Aplauze.) Apoi, dacă se admite aceasta, dacă se citesc nişte asemenea petiţiuni, dacă noi între noi facem aceasta, de ce si alegătorii deputaţilor guvernamentali sau liberali şi adversarii lor să nu se certe între dînşii ? . . . Domnul I. Ionescu: Este rezbel civil? Este rezbelul civil, cum zice domnul Ionescu, rezbel civil în depeşe, rezbel civil în jurnale, rezbel civil în petiţiuni şi pînă, în fine, voiţi dumneavoastră să fie rezbel civil şi pe strade ? Iată situaţiunea ! Ce poate să facă guvernul ? Guvernul este dator să facă un apel şi la unii şi la alţii, să zică : cu toţii sîntem români, cu toţii să ne dăm mina la această operă grea şi* 157 dacă sînt punturi asupra cărora nu ne înţelegem, atunci cel puţin rezbelul şi ceartă să fie aci între noi, iar nu să ne ducem să o întindem în judeţe, căci Dumnezeu ştie unde vom merge cu aceasta ! în Moldova sînt manifestaţiuni, nu numai prin oraşe, dar chiar şi prin sate. S-au împrăştiat depeşe prin sate şi s-a zis sătenilor să se înarmeze şi să vie la Iaşi în ziua de 26 octombrie. Iată, domnilor, lucruri grave. (Zgomot mare, protestări.) Afirm că aşa este. (Protestări, mare zgomot.) Afirm că aşa este şi nu domnul Fulger, care protestează şi care-şi permite să bată sergenţii... (Zgomot.) Eog şi pe domnul C. Radu să nu mă mai întrerupă, căci mine aş putea aduce aci afacerea domniei sale 3, în privinţa căreia, pentru respectul datorat unui mandatar al ţărei, am făcut a se suspenda urmărirea şi n-am cerut-o Camerei. .. (Aplauze, zgomot mare.) Domnul C. Radu: Cer cuvîntul în cestiune personală!... (Zgomot mare.) Nu te cunosc, domnule Radu, decît numai după ceea ce ai făcut cu iermarocul la Caşin... (Aplauze, zgomot mare.) Domnul C. Radu: Cer cuvîntul în cestiunea personală! ... (Zgomot.) Domnul C. Bobeicâ: Hău faci că întăriţi lucrurile!... (Zgomot.) Domnul Bobeică-mi dă aci la banca ministerială lecţiuni de ordine. .. (Zgomot mare.) După ce C. A. Rosetti, preşedintele Adunării, chemase la ordine pe deputaţii turbulenţi. Prin telegraf pot controla cele zise, prin poştă negreşit că nu. Regulamentul telegrafului [î]mi dă dreptul să opresc depeşile ce coprind termeni [ne]euviincioşi chiar contra unui simplu particular. Cu atît mai mult dară ? am dreptul de a opri asemenea depeşi cînd se insultă o parte a reprezen-taţiunei naţionale. N-am făcut, cu toate acestea, uz de un asemenea drept pînă mai alaltăieri, pentru că tot speram că bunul-simţ al celor ce fac asemenea depeşi, luminat prin rîvna şi energia cu care fiecare deputat fî]şi apără convincţiunile sale aci, [î]i va face a înţelege că n-au trebuinţă de a stimula sentimentele, convincţiunile pe cari le are fiecare deputat şi pe cari le apără cu energia ce cunoaşteţi. Dară cînd am văzut prin ziare o depeşă prin care o parte a Camerei se declară de nedemnă, acoperită eu dispreţul public, am pedepsit pe telegrafist, care a primit o asemenea depeşă în contra prescrierilor regulamentului; atît puteam să fac eu, atît am făcut. Dar cu aceasta nu pot opri răul şi răul nici nu se poate opri decît prin dumneavoastră. Dumneavoastră înşivă să sfătuiţi pe cei mai nerăbdători să aibă milă de ţara aceasta şi să nu întărite pasiunile; în adevăr eu nu înţeleg, eu în naivitatea mea nu înţeleg ca un reprezentant al naţiunei care are tribuna aceasta spre a vorbi şi a fi auzit atît în ţară, cît şi în străinătate, cei mai de talent, să se ducă în judeţul său şi să provoace pe public — un public care se găseşte totdeauna, pentru că, după cum cînd nu vom mai fi în minister noi imediat vom avea un public din funcţionarii depărtaţi din slujbă de succesorii noştri, tot aşa şi acum o mulţime de funcţionari fără slujbă formează statul-major obişnuit al acelor protestări. Adevărul este că acel stat-major acum se compune şi chiar din funcţionarii noştri, atît de mare este libertatea de care se bucură toţi sub acest minister ; şi guvernul nu a uzat de nici o severitate în contra lor. Să vă dau un esemplu, căci sînt dator să luminez cestiunea pentru că ea merge din necunoscut în necunoscut şi nu se ştie unde are să ne ducă. Domnul Izvoranu 158 a venit adineaori, cu glasul său foarte demn, foarte inocent, foarte cuviincios, şi v-a zis : în momentul de a pleca, cetăţenii Severinului mi-au dat această petiţiune; vă roagă să o primiţi, şi pe urmă a stăruit mult ca să se citească zicînd că severinenii nu merită să se facă cu ei escepţiune, adică de a nu li se citi petiţiunea. Apoi, domnilor, iată cum s-a făcut acea petiţiune. O ştim, pentru că administraţiunea trebuie să ştie tot ce se petrece. Sînt acte care nu se pot arăta, dar sînt altele cari pot fi citite : „Domnul deputat Ilariu Izvoranu, în seara de 25 septembrie, a provocat o întrunire publică, relativă la cestiunea ce se tratează în Corpurile legiuitoare. Scopul era pe de o parte..Mă opresc aici. Domnul Ilariu Izvoranu: Citiţi Înainte! Nu voiam să vă fiu displăcut, dar dacă cereţi iată continuu : „Scopul era pe de o parte excitarea unei agitaţiuni, iar pe de alta a obţine o petiţiune către domnul preşedinte al Camerei, manifestîndu-şi opiniunea contra projectului guvernului. La apelul făcut de domnul Izvoranu nu a răspuns decît un număr de vreo 50 de persoane, între cari trei consilieri comunali, arhitectul comunei, şeful băuturilor spirtoase cu un aginte al său, patru avocaţi, cîţiva funcţionari destituiţi şi un mic număr de comercianţi, pescari fără însemnătate. Oameni de greutate nu a esistat nici unul. Au ţinut discursuri domnii Izvoranu, un domn avocat şi loeoţiitorul de primar al oraşului. Discursurile au fost toate relative la a se refuza proiectul, iar loeoţiitorul de primar a propus chiar a se impune deputaţilor mandat imperativ de a nu vota decît contra projectului, dînd să se înţeleagă că trebuie a se da blam deputaţilor locali cari ar cuteza a contraveni votînd pentru projectul guvernului. întrunirea s-a terminat prin elaborarea unei petiţiuni, care a fost subscrisă de un mic număr de oameni fără greutate. Cu această petiţiune au umblat chiar astăzi dimineaţă funcţionarii comunali şi consilierii spre a aduna subsemnătura de la oameni induşi în eroare prin felurite promisiuni. Ba trebuie a fi prezentată onorabilei Camere de domnul Izvoranu, care se crede autorizat a vorbi în numele judeţului... etc.”. Iată, domnilor, cum obişnuit se fac nu toate, dar cele mai multe din aceste petiţiuni. Cine dar este în stare să deosibească cari sînt făcute cu sinceritate şi cari nul Negreşit că dreptul petiţiunei este sacru. Dar vă întreb care este partea lor practică, a acestor petiţiuni? Voiţi să faceţi un plebiscit ? Apoi el se face de aci ? Eu, domnilor, vă conjur să sfîrşiţi această cestiune de la care atîrnă viitorul nostru, căci am auzit zicîndu-se în această Cameră cuvîntul teribil : vom transporta Camera la Iaşi. . . (Zgomot mare.) ,,Monitor”, 1879, nr. 219, p. 6 249, col. 1 — p. 6 250, col. 2. NOTE 1 Cf. „Monitor”, nr. 218, din 27 septembrie 1879, p. 6 222 şi urm. 2 Vezi supra p. 69. 3 Vezi intervenţia următoare. 159 Se pronunţă asupra conduitei deputatului G. Radu, care incitase la răscoală pe ţăranii adunaţi în bîlciul de la Gaşin* Domnilor, aţi auzit pe domnul Radu, junele parlamentar, l-aţi auzit vorbind 1 şi, prin urmare, puteţi augura de pe acum despre ilustra-i carieră. Dar să lăsăm vor bile deoparte şi să venim la fapte. Yă voi ruga pe dumneavoastră, pe onorabila Cameră, dacă domnul Radu consimte, să se orînduiască un tribunal de onoare. .. Domnul Radu: Gonsimţ;. Şi acest tribunal să fie compus din cei mai influenţi membri ai opo-ziţiunei, de domnii Vernescu, Blaremberg şi Al. Lahovari, şi să ia în cercetare actul de acuzare al procurorului, să ia şi apărarea domnului Radu de astăzi şi să pronunţe verdictul dumnealor. Eu voi zice numai atît: nu cunosc pe domnul Radu, pe această persoană interesantă ; pentru întîia oară l-am văzut venind la minister cu o petiţiune a locuitorilor tîrguşorului Caşin. Aceşti nenorociţi se plîng că sînt exploataţi de mai mulţi ani pentru un bilei la care are drepturi proprietatea şi că cu ocaziunea acelui bilei se face o exploatare a întregii comunităţi, luînd dări. Domnul Radu a venit în persoană la minister a susţine drepturile acestor locuitori, a plîns şi eu am dat ordin către prefect în mina domnului Radu, căci cui puteam mai bine să încredinţez ordinul decît unui mandatar al acelor săteni ? Am dat ordinul către prefect ca să oprească aceste nenorociri. Peste patru zile primesc din partea locuitorilor o depeşă că n-au văzut pe nimeni venind acolo, că sînt din nou exploataţi. Primesc şi un raport de la prefect care-mi cere autorizare de urmare. Eu răspund prefectului: eonformă-te ordinului cutare, raport din nou de la prefect că nu a primit nici un ordin. Domnul Radu: Nu este esact! Voci: Nu întrerupe, domnule! Am ascultat pînă şi insulte, binevoiţi a nu mă întrerupe ! Yăzînd acestea, am trămis un alt ordin d-a dreptul la prefect. în această vreme primesc ştiinţă, raport formal al prefectului că un jidan. .. Domnul L, Costin: Viitor cetăţean. A mers în Caşin şi acolo bate toba ca să vînză ordinul ministrului de interne. . . (Rîsete.) Domnul Radu: Protestez! Nu este esact! (Zgomot.) Şi că propune locuitorilor să-i mai dea 240 de galbeni pe lingă alte sume ce a primit sau să i se dea venitul bîlciului pe nu ştiu cîţi ani. Eu atunci am zis să se defere afacerea justiţiei. După o bucată de vreme primesc cercetarea făcută de procuror ; acolo se vede mărturisirea locuitorilor singuri zicînd că le cerea bani. Pe de altă parte, vedem că se deschide şi Camera şi am dat ordin, mărturisesc, cam fără competinţă, să lase afacerea deoparte. Tot domnul Radu a venit la mine spunîndu-mi că a scăpat cu fuga, că-1 urmărea justiţia, dar eu am făcut act care nu era în competinţă mea, am scris prefectului : * Şedinţa din 27 septembrie 1879. 160 fiindcă domnul deputat Radu vine la Cameră, stăruiţi să nu se dea urmare, şi nu s-a făcut. După aceea domnul Radu a alergat la procurorul de Iaşi. Eu ştiu că dumnealui cînd s-a plîns mie eu am dat ordin telegrafic prefectului ca să nu dea urmare lucrului. încă o dată repet că voi face respectuoasele mele scuze Camerei dacă cele spuse de mine nu s-au întîmplat şi se va găsi cea mai mică ne-esactitate în cuvintele mele ; şi mai dinainte declar că mă voi supune verdictului domnilor Yernescu, Blaremberg şi Lahovari, cari sînt membri de opoziţiune 2. ,,Monitor”, 1879, nr. 219, p. 6 253, col. 2 — p. 6 254, col. 1. NOTE 1 C. Radu inşirase plicticos tot ce făcuse pentru caşineni şi cum fusese urmărit de ghinion, căci ordinul ce i-1 dăduse K. l-a încredinţat unui evreu de la Tîrgu Ocna, de la care îl scosese cu mare greutate. încheiase apoi bătăios : „Domnilor, sînt venit pentru întîia oară aci în Parlament; sînt june în cariera parlamentară. Ei bine, domnul Kogălniceanu a voit să-mi sfarme această carieră de la început spunînd că aş fi făcut acte de acelea care nu sînt de laudă. Ei, domnilor, cunoaşte ţara actele fiecărui din noi, şi actele domnului Kogălniceanu. în viaţa mea politică vă declar că mă voi purta astfel încîi să nu pot fi izgonit niciodată din Parlament pentru imoralitate ...”. 2 Discuţia s-a închis. Insistă pentru luarea grabnică m discuţie a proiectului de lege privind ajutorarea sătenilor din judeţele afectate de secetă* Pe lingă cele zise de domnul preşedinte al consiliului1 sînt dator să vă dau şi eu lămuririle locale. Yâ aduceţi aminte, domnilor, nerăbdarea ce aveau domnii deputaţi ca cu o ora mai nainte să se dea mijloace acelor nenorociţi săteni2. Yă aduceţi aminte că atunci m-am opus zicînd că mai întîi trebuie să iau avizul consilielor judeţene, pentru ca să nu se strecoare abuzuri în această cestiune. Ştiţi asemenea că tocmai pentru a se veni în ajutorul ţăranilor cu o oră mai înainte am scurtat termenul de convocare al consilielor judeţene de la 7 octombre la 15 septembre. Ei bine, din momentul ce am avut opiniunea consilielor judeţene, am cătat să vin înaintea dumneavoastră cu acest projec-t de lege. Yă aduceţi aminte că mai mulţi deputaţi din diferite localităţi au arătat că sînt judeţe unde foametea bate la uşa locuitorilor. Yă mai aduceţi aminte că sînt alţi deputaţi cari au zis că bucatele se vînd foarte scump şi că preţul lor se va sui foarte mult, s-a zis că sînt sate unde, chiar acum şi de nainte încă, chila de porumb se plătea cu o sută de lei. Prin urmare, acest project de lege, dacă nu se va vota de dumneavoastră cît mai în grabă, ca să se poată cumpăra bucatele la timp şi să ajungă la uşa ţăranului cît mai curînd, atunci nu va mai servi la nimic, Chiar astăzi votîndu-se * Şedinţa din 4 octombrie 1879. U - e. 347 53 161 acest project de dumneavoastră, totuşi vă mai trebuie încă trei săptămîni pentru ca porumbul să poată ajunge la uşa ţăranului şi sînt deja mai multe comune unde cel după urmă bob de porumb este stors. De aceea vă rog să vă ocupaţi cu o oră mai nainte de acest project, care cred că se poate vota chiar astăzi3. „Monitor”, 1879, nr. 225, p. 6 459, coi. 1. NOTE 1 I.C. Brătianu făcuse apel la toţi cei ,,de bună-eredinţă” să se pronunţe în favoarea proiectului. El considera că votul ar fi putut constitui un început de înţelegere, atît de necesară pentru arzătoarea problemă aflată la ordinea zilei, aceea a revizuirii Constituţiei. 2 Vezi şi supra p. 116. 3 S-a trecut la discuţia proiectului în secţii. Vezi şi intervenţia următoare. Precizări la proiectul de lege prin care consiliile judeţelor Dîmboviţa, Gorj, Muscel, Bomanaţi, Teleorman, Mehedinţi, Vîlcea, Olt, Ilfov, Dolj, Vlaşca şi Bîmnicu Sărat erau „îndatorate” a contracta împrumuturi pentru ajutorarea ţăranilor aflaţi în lipsă* Qbjecţiunea domnului Blaremberg1 are o mare greutate şi mi-am ? făcut-o şi eu. în adevăr, la prima vedere, se pare straniu de a se afecta la acest împrumut nişte sume care aparţin la cîteva oraşe, însă în practică iată cum se petrece lucrul. înainte de a proiecta această lege a trebuit neapărat să intru în înţelegere cu Casa de depuneri, spre a vedea dacă poate să facă acest împrumut şi cu ce mijloace, cu ce condiţiuni. Directorul Casei de depuneri mi-a făcut cunoscut că ea are dreptul de a da împrumut deosebitele fonduri care le are, că acel fond care este mai disponibil decît toate cele[l]alte şi care ar putea suferi oarecare întîrziere este fondul ebeiurilor, pentru că acest fond necontenit se sporeşte şi nu se cheltuieşte decît în măsura cu care se face lucrarea. De aceea mi-a zis că, împrumutul acesta făcîndu-se pe patru ani cu amortisment, nu poate să se aducă cea mai mică pedică chiar eînd ar fi vorba să se înceapă lucrarea acelor cheiuri, fiindcă aceste 2 1/2 milioane care se cer nu reprezintă nici jumătate din capitalul care deja esistă la Casa de depuneri. Răspunde lui Nicolae Blaremberg2. Am rugat să vie colegul meu de la finanţe, care este şeful Casei de depuneri, ca domnia sa să vă dea lămuriri mai practice decît cele pe care vi le-am dat eu. Acceptă o modificare formulată de acelaşi3. Guvernul primeşte supresiunea cerută de domnul Blaremberg. * Şedinţele din 5 şi 13 octombrie 1879. Senatul României. 162 Replică lui Rose Şiefănescu4. . Eu cred că onor. preopinent nu a citit bine expunerea de motive sau că espunerea de motive nu este bine scrisă incit n-a fost înţeleasă, căci, dacă domnia sa ar fi citit-o bine sau dacă ea ar fi scrisă bine, ar fi văzut domnul preopinent că sînt consilii judeţene care nu contestă necesitatea, dar să încearcă a respinge sarcina pe alţii. De esemplu, este un consiliu judeţean care zice : nu voi împrumutul, ci statul să-mi dea toate porurn-burile care sînt pe moşiile statului. Este alt judeţ, unul din cele mai în necesitate, care recunoaşte că este nevoie, căci ţăranii deja au început a peri de foame, însă cere altceva decît ceea ce propunem noi prin project; şi este o întrebare, este un argument şi să nu credeţi că fac o învinovăţire, ci o simplă întrebare, dar dacă cumva ar fi pe ici, pe colea c-îte un arendaş care ar zice : la ce să vină statul, la ce să vină judeţul cu porumb cu 60 lei cliiia ? Eu e mai bine ca noi să-l vindem cu 100 lei chila şi să ne asigurăm şi muncile-pe anul viitor? Vedeţi'dar, domnilor, foarte bine că aci este o necesitate simţită de toate consiliele judeţene; şi cum e chip de a face ea această necesitate să se îndeplinească fără a se da locuri la abuzuri dacă nu de a îndatora judeţile să hrănească populaţiunea lor împrumutînd-o la nevoie şi apoi sa-şi ia banii îndărăt? Sper dar că domnul preopinent [î]şi va retrage observaţiunea sa, pentru că această lege trebuie să fie o îndatorire, iar nu o autorizare pentru consiliele judeţene. Replică lui I. Cimpineanu5. Onor. domnul Cimpineanu, ca om special, susţine foarte bine dreptul, competinţa şi interesul Casei de depuneri, însă aci e ceva escepţional, e vorba de a veni în ajutorul ţăranilor cu nişte capitaluri cit se poate mai ieftine. Dobînda aceasta de 5 la sută este stabilită în înţelegere cu directorele casei, dar să zice acum : ce s-ar întîmpla dacă s-ar sui dobînda şi în asemenea caz casa ar pierde ? Apoi, domnilor, companiele străine vin şi fac sacrificie cu transportul gumelor şi Casa de depuneri naţională să nu facă? Companiele străine au primit să reducă tarifele pentru transportul porumbului, pot zice la gratuitate, şi Casa de depuneri să nu voiască a face un sacrificiu cît de mic ? Sînt vreo zece judeţe în lipsă şi voiţi dumneavoastră ca fiecare judeţ să vie să negocieze ea să-şi piardă timpul pentru a fixa dobînda cu consiliul de administratiune? Apoi, domnilor, dacă noi miniştri[i] care sîntem plătiţi şi tot nu avem timp să ne ocupăm de toate cestiunele, cum voiţi ca consiliul de administraţiune al Casei de depuneri, compus din oameni benevoli, care-şi an interesele lor, cum voiţi să-i tot convocam ca să trateze cu fiecare judeţ, îndeosebi asupra dobînzilor? Guvernul, domnilor, nu ţine numaideeît la această fixare a dobîndei, dar crede că este mai bine să se menţină această dobînda, care este înlesni-toare pentru ţărani. Replică lui I. Marghiloman6. Cu mare părere de rău nu pot să mă unesc cn observatiunile făcute de onor. domn Marghiloman, mai cu seamă cînd ştim că statul, care face împrumuturi şi mai mari, nu are decît un singur buget, în care pe de o parte trece la venit suma cu care se împrumută, iar pe de altă parte trece la cheltuieli pe fiecare an suma de anuitate sau de dobîndă ce urmează să plătească. 163 29 Tot astfel vor face şi consiliele judeţene şi plata acestei sume o vor efectua din încasările ce va realiza, precum va face cu toate ceie[l]alte cheltuieli7. în şedinţa din 13 octombrie. Domnilor, nu am decît a esprima recunoştinţa mea principelui Dimitrie Ghica 8, care a combătut pe onor. domnul Opran în privinţa solu-ţiunei domniei sale, care în teorie este foarte frumoasă, dar în practică nu ar produce decît abuzuri şi nu ar duce decît la un rezultat diametral opus la ceea ce domnia sa doreşte, adică la scumpetea bucatelor. Pînă acum înţelepciunea omenească nu a ajuns a găsi mijloace, cind foametea bate Ia uşă, să se ia bucate fără plată; căci, dacă ţăranii ar avea bani, atunci ar fi raiul pe pămînt. Domnul Opran a mai propus ca statul să se facă negustor, ca el să cumpere, să înmagazineze, să aibă agenţi de a preda bucatele şi de a primi banii, Apoi, dacă ţăranii ar avea de unde să plătească, atunci nu ar mai fi nevoie de acest project de lege, căci după regula ştiinţei moderne, avînd drumurile de fer şi Dunărea care înlesneşte transportul, s-ar putea găsi bucate. Foamete este acolo unde nu sînt nici producte, nici bani. Şi principele Dimitrie Ghica a elucidat foarte bine cestiunea. îmi permit însă şi domniei sale a-i face o mică observaţiune : statul nu se poate face un bailleur de fonds * şi să privegheze şi controleze cu amănuntul întrebuinţarea uniformă a acelor bani cari au să iasă de la Casa de depuneri şi să intre în casa judeţelor, fără a lăsa şi consilielor de judeţe partea lor de acţiune şi răspundere. Guvernul a crezut că face mai bine de a se da bani judeţelor ca ele să-i întrebuinţeze pe răspunderea lor. Ce sînt consiliele judeţene ? Permiteţi-mi să întrebuinţez o espre-siune moldovenească, ele sînt, şi dacă nu sînt trebuie să fie şi să înveţe a fi, gospodarii judeţelor, economii judeţelor. Iată o însărcinare economică ce li se dă prin acest project de lege. Aci sînt cel dintîi a recunoaşte că consiliele judeţene ar trebui să coprindă elemente mai practice, elemente mai cunoscătoare de interesele judeţelor şi mai ales de agricultură. Cînd Consti-tuţiunea şi legea specială a consilielor judeţene a hotărît că alegerea consilielor judeţene să se facă după aceeaşi lege electorală după care se alege Camera, prin aceasta legiuitorul a înţeles ca şi în reprezentaţiunea judeţelor să se facă parte largă proprietăţii mari şi mici. De cîte ori am văzut în consiliele judeţene proprietari, şi mai ales de aceia cari singuri îşi cultivă moşia, eu, ca fiecare român, a trebuit ca să mă bucur, căci acele judeţe au fost mai bine îngrijite. Sînt persoane cari înţeleg acestea, sînt judeţe cari au asemenea persoane practice în mijlocul lor; din nenorocire, aceasta este escepţiunea. Din persoanele marcante cari sînt aci prezinte, este principele Dimitrie Ghica, este generalul Mânu, domnul Pişcă, venerabilul nostru preşedinte, domnul Bosianu şi alţii cari au înţeles această importantă misiune a consilielor judeţene şi au venit să dea acestor consilii concursul luminelor lor, concursul esperienţei lor. Ei bine, sînt încredinţat cum că sarcina care prin legea de astăzi se dă consilielor judeţene, astfel compuse, va fi bine împlinită. Şi cred că acele consilii judeţene totdeauna vor face mai bine decît eu ministru de interne din Bucureşti, căci este cunoscut că, dacă se poate guverna de departe, nu se poate administra bine decît de aproape. Eu cred că consiliul judeţean de Hfov va aplica această lege * Persoană care procură bani. mai bine în scopul ei binefăcător decît eu dacă mi-aş permite să fac pentru toată ţara un fel de pat al lui Proeust, unde să îndatoresc toate judetele să meargă să lucreze în mod uniform şi să nu aibă unele ce să mănmce. Eu dar [î]mi permit să mă deosebesc numai în formă de principele Dimitrie Ghica, socotind că este mai bine la regulamentul ce se va face acestei legi să se ţină seamă şi de trebuinţele locale, de chipul de vedere, de ideile şi cunoştinţele fiecărui consiliu judeţean pentru judeţul său, iar ministru [1] să se ocupe de a regulamenta numai procedura, numai comptabilitatea, numai cenzura, ca aceia cari manipulează aceşti bani să-i manipuleze bine, să nu se facă abuzuri şi cînd s-ar face abuzuri legea să le lovească. Atîta aş putea să iau asupră-mi. Dar, ca să hotărăsc eu aci cum să se întrebuinţeze aceşti bani şi în Mehedinţi şi în Teleorman şi în Ilfov şi în Gorj, nu m-aş socoti capabil. Domnilor, chiar dacă s-ar face ceva abuzuri, să le reprimăm, dar* să deprindem odată* judeţele prin autorităţile lor a trăi cu viaţa lor, să facem ca consiliele judeţene să se ocupe şi de altceva decît numai de bugetul veniturilor şi cheltuielilor, care cea mai mare parte, din nenorocire, să întrebuinţează în salariile funcţionarilor ! Iată ce aş dori: aş dori ca în acest consiliu judeţean să se deştepte o viaţă mai vie, mai energică în apărarea intereselor locale; ocaziunea mi se pare propice şi sînt încredinţat că nimic nu va putea interesa mai mult pe membrii consilielor judeţene decît această lege binefăcătoare, decît sarcina de a se ocupa cu inimă, cu îngrijire şi energie de salvarea populaţiunei de foametea care bate la uşa lor. De la această lege consiliele judeţene vor face practică şi pentru alte interese locale nu mai puţin importante. Eu, domnilor, voi pune în regulament nu numai măsurile de control, dar încă, după dreptul care este inerent fiecăruia dintre dumneavoastră, voi pune îndatorire consilielor judeţene ca totdeauna uşa şi consiliele mandatarilor naţiunei să fie uşă deschisă şi consilii bine primite. Şi cred, domnilor, că onor. domnul Opran mai degrabă va putea face ca ideile sale să fie împărtăşite în ceea ce ar avea practic în judeţul său decît în alte judeţe, unde domnia sa, oricît de esperimentat ar fi, totuşi [s-ar] putea ca împrejurările locale să vină să-l combată. Să lăsăm dară ca fiecare judeţ, ţiind seamă de împrejurările sale particulare, să îndestuleze pe locuitori după trebuinţele şi practica sa, însă guvernul în această eestiune nu poate avea altă misiune decît să controleze ca să nu se facă abuzuri pe cît va fi cu putinţă 9. „Monitor”, 1879, nr. 226, p. 6 470, col. 2 - p. 6 471, col. 3; p. 6 472, col. 1 — 3; p. 6 659, col. 1 — 3. NOTE 1 Proiectul de lege privind împrumutarea judeţelor aflate în lipsă fusese depus chiar de K. şi expunerea de motive eare-1 însoţea era următoarea: ,,Seceta care a bîntuit în vara anului curent judeţele de dincoace de Milcov a făcut ca să ne îngrijim cu toţii de lipsa de nutriment la care ar fi espusă populaţia rurală pînă la noua recoltă. Sub îndemnul acestor îngrijiri generale am cerut de la Măria Sa regală convocarea consiliurilor generale în sesiunea estraordinară ca să se consulte şi pronuncie asupra mijloacelor de luat pentru ajutorul locuitorilor în lipsă. Totdeodată li s-a propus ca mijloace de ajutor contractarea de împrumuturi pentru cumpărătoare, prin comisiuni alese din sînul consiliurilor, a cuantităţiîor de 165 porumb necesarii şi împărţirea lor pe la cei în lipsă. Apoi, avînd în vedere abundenţa recoltei în judeţele de peste Milcov, împrejurare care ar atrage după sine, negreşit, o ieftenire de preţuri, s-a mijlocit prin domnul ministru [al] lucrărilor publice la direcţiunea căilor ferate şi s-a obţinut reducerea plăţei transportului porumbului cumpărat pentru nutrimentul locuitorilor in suferinţă. Consilierile generale, întrunindu-se şi deliberînd asupra mărimei neeesităţei şi mijloacelor •de existenţă, au dat următoarele avizuri: Judeţele Brăila, Buzău, Prahova şi Ialomiţa s-au pronunţat că nu există lipsă pentru a motiva astfel venirea în ajutor. Judeţele ce urmează au votat împrumuturile acestea: Dîmboviţa 200 000, Gorjul 600 000, Muscelul. 40.000, Romanaţi 384 000, Teleorman 72 000, plus 8 000 din fondul prestaţiunelor ce are%judeţul, şi Rîmnicul Sărat 8 000 pentru ajutorul locuitorilor. Apoi judeţul Mehedinţi a votat şi el un împrumut de 200 000 lei, însă, fiindcă casa jude-, ţeană este în lipsă de fonduri, a decis ca împrumutul să fie în sarcina statului, care să-şi esecute împlinirea banilor de la locuitori. Vîlcea s-a pronunciat pentru ridicarea de la Casa de depuneri şi consemnaţiuni a sumei de 47 048, capitalul comunelor, împreună cu un alt capital tot al comunelor în sumă de lei 108 845, ce se află în casele lor; apoi deschiderea unui credit de 20 000 lei asupra resurselor bugetare ale anului curent şi numai în caz cînd aceste sume n-ar fi de ajuns să se contracteze un împrumut de 100 000 lei pe comptul prestaţiunei şi a veniturilor comunelor rurale care ar lua porumb. Oltul a votat contra garantărei de către judeţ cu veniturile sale a plăţei împrumutului necesar pentru cumpărarea a 3 000 chile porumb, fiind acele venituri deja angajate pentru un alt împrumut făcut la Casa de depuneri şi consemnaţiuni în anul 1875, şi a opinat ca consiliurile comunale să garanteze, iar nu judeţul. Ilfovul asemenea [a fost] contra împrumutului de către judeţ, însă a încuviinţat a se pune la dispoziţia locuitorilor, cu mod de împrumutare, suma de lei 100 000, provenind din capitalul veniturilor şi prestaţiunilor comunale. Vlaşca [a arătat] că nu esistă decît mici lipse, cari s-ar înlătura prin împrumut cu producte după domeniul Giurgiu şi alte proprietăţi ale statului, căci judeţul nu mai poate garanta cu veniturile sale noui împrumuturi, deoarece ele sînt deja apăsate de asigurarea celui contractat în anul 1875 tot pentru ajutorul locuitorilor în lipsă. Doljiul a refuzat a contracta împrumut, fiindcă judeţul se află dator pentru acel făcut în anul 1875 tot pentru locuitorii în lipsă, emiţînd opiniunea ca să se oprească vînzarea porumbului după moşiile statului şi să se dea locuitorilor în lipsă. în fine, Argeşul a recomandat numai păsuirea locuitorilor de plata contribuţiunilor. Din espunerea făcută rezultă că judeţele Brăila, Buzău, Prahova şi Ialomiţa s-au pronunţat contra împrumuturilor ca netrebuincioase, că tot astfel s-a pronunţat şi judeţul Argeş, însă puind condiţiunea ca locuitorii să fie păsuiţi de plata contribuţiunilor. Apoi judeţele Mehedinţi, Vîlcea, Oltul, Ilfov, Vlaşca şi Doljiul, deşi au recunoscut necesitatea de a se veni în ajutorul locuitorilor In lipsă, s-au ferit, din diferite rezoane, a angaja veniturile lor ca asigurare pentru restituirea împrumuturilor; şi, in fine, numai judeţele Dîmboviţa, Gorjul, Muscelul, Romanaţi, Teleorman şi Rîmnicul Sărat au votat împrumuturile pe seama lor. Consiliul Miniştrilor, Avînd în vedere că, o dată ce necesitatea s-a recunoscut şi de către judeţele Mehedinţi, Vîlcea, Oltul, Ilfovul, Vlaşca şi Doljiul, ele nu s-ar putea sustrage de la obligaţiunea de a veni în ajutorul locuitorilor în suferinţă. Avînd în vedere că Casa de depuneri şi consemnaţiuni n-ar putea să contracteze împrumuturi şi să primească garanţia a sute de comune în parte. Avînd în vedere că împrumuturile contractate de judeţe în realitate ele se restituie tot de către locuitorii împrumutaţi. Avînd în vedere că statul n-are pe proprietăţile sale producte în cantităţi îndestulătoare pentru a veni în ajutorul locuitorilor necesitoşi; că, după ştiinţele ce are, mare parte din acele producte astăzi sînt vîndute; pentru toate aceste consideraţiuni m-a autorizat a cere, printr-un project de lege, Corpurilor legiuitoare ca consiliurile judeţelor ce urmează să contracteze împrumuturile acestea, adică Dîmboviţa 200 000 lei, Gorjul 600 000, Muscel 40 000 lei, Romanaţi 384 000 lei, Teleorman 80 000 lei, Mehedinţi 200 000 lei, Vîlcea 265 893, Oltul 200 000 lei, Ilfovul 100 000 lei, Doljiul 200 000 lei, Vlaşca 100 000 lei si Rîmnicul Sărat 8 000 lei. în total, 2 737 893 lei. Această sumă consiliurile o vor lua ca împrumut de la Casa de consemnaţiuni cu dobînda de 5 la sută din fondurile depuse de taxa de jumătate la sută pentru cheiuri şi o vor restitui prin anuităţi în termen de 4 ani. Consiliurile să fie autorizate totdeodată a rădica şi orice alte sume disponibile ar avea comunele rurale sau judeţele din fondul de prestaţiune, spre a reduce astfel cifrele însemnate pentru fiecare a se împrumuta de la Casa de depuneri şi consemnaţiuni. 166 Pe temeiul acestor autorizaţiuni, subscrisul supune onor. Adunări un asemenea project de lege”. Fără a nega necesitatea ajutorării ţăranilor aflaţi în lipsă, N. Blaremberg spusese că vede în acest proiect ,,o frustrare ce se face unora din oraşe”. El ceruse să se amîne discutarea proiectului eu o oră sau măcar cu jumătate de oră „ca să vedem dacă nu putem să găsim alte resurse”. 2 N. Blaremberg ceruse ca sursa din care avea să se facă împrumutul să nu se precizeze. 3 Propunerea de la nota 2. 4 Rose Ştefănescu ceruse ca în locul expresiei ,,sînt îndatorate” să se treacă ,,pot împrumuta”, deoarece judeţele Mehedinţi, Vîlcea, Olt, Ilfov, Vlaşca şi Dolj, ,,care sînt singure competente”, declaraseră că nu vor să contracteze împrumuturi de teamă că nu le vor putea restitui la timp. 5 Casa de depuneri şi consemnaţiuni, spusese I. Cîmpineanu, acordă împrumuturi particularilor cu dobîndă de 6%, încît prin acest regim de favorizare a consiliilor judeţene particularii se vedeau ,,frustraţi”. 6 I. Marghiloman ceruse ca sumele împrumutate să nu se înscrie în bugetele judeţelor, ci să se facă un buget aparte pentru ele. 7 Proiectul a fost luat în consideraţie în unanimitate. 8 Dim. Ghica spusese că sînt trei modalităţi de a veni în ajutorul ţăranilor: — subvenţia bănească, — procurarea de către guvern a cerealelor necesare (formula preconizată de Pera Opran), — proiectul guvernului, la care el se raliase necondiţionat, D.G. ceruse însă ca regulamentul să se elaboreze ,,într-un mod precis, nu numai pentru că legea este cam vagă, dar chiar pentru înlesnirea administraţiunii, care va avea mîna asupra acestei cestiuni”. 9 Proiectul a fost primit cu 38 de voturi pentru şi unul împotrivă. Discurs asupra modificării articolului 7 din Constituţie* Domnilor senatori, să ne felicităm cn toţii de ultimele cuvinte ale onor. domn Mânolache Costache b Cînd se atinge de un bine al ţârei, eînd se atinge de soluţiunea unei cestiuni care de duoi ani de zile bate la uşa ţârei, şi într-un chip atît de violinte, şi cînd această soluţiune în Camera deputaţilor, unde totdeauna sîngele este mai fierbinte, a fost dată de mai unanimitate, noi senatorii, noi bătrînii sîntem în drept a zice că nu a biruit opoziţiunea, nu a biruit majoritatea, nu a biruit guvernul ! în această soluţiune nu au fost biruitori, nu au fost biruiţi ! Numai naţiunea a biruit ! Numai ea este biruitoare ! (Aplauze.) Domnilor senatori, nu de astăzi se ştie cum că, dacă cestiunea izraelită era o cestiune grea, nu era aceasta ca cestiune de principiu, ci ca cesti-une de număr. Dacă s-ar fi atins de a se da drepturi numai unei mici popu-laţiuni, iar nu la sute de mii de oameni, naţiunea română ar fi făcut pentru acel mic număr de izraeliţi ceea ce a făcut, cum a spus onor. domnul Alec-sandri, şi pentru ţigani, şi pentru armeni, şi chiar pentru bulgari, după zisa domnului Alecsandri. Era dar numărul cel mare de izraeliţi care îngrijea pe toţi. Şi fiindcă acest număr este mai cu deosebire concentrat în Moldova, cu drept cuvînt s-a susţinut că cestiunea izraelită este o cestiune eminamente moldovenească. Şi pentru aceea nu trebuie să vă miraţi că mai ales deputaţii de dincolo de Milcov au fost mai tenaci în rezolvarea acestei cestiuni. Şi iarăşi nu mă sfiesc a spune, şi acesta e un fel de merit pentru mine, că în puterea convincţiunilor mele, a trecutului meu şi a datoriei mele ca ministru, pot zice că am fost mai în contra moldovenilor * Şedinţa din 11 octombrie 1879. Senatul României. 167 din Cameră; şi nu in-ani mîniat cînd domnul Alexandru Lahovari-mi zicea : „Iată-te, domnule ministru, izolat în mijlocul moldovenilor, părăsit de amici, de rudele dumitale !” Iată ce mi-a zis domnul Laliovari şi era un adevăr, difeream de cei mai mulţi deputaţi de acolo ; era datoria mea de a face aceasta, pentru că aveam convincţiunea c/ă bine făceam că mă împotriveam, căci eu nu eram reprezentant al unui judeţ din Moldova, dar eram ministru al României şi, prin urmare, eu mai mult decît un altul în tot momentul mă gîndeam dacă prin imprudenţa ori a Camerei sau a guvernului nu ar veni asupra ţărei, şi în special asupra ţărişoarei Moldova, o soluţiune zdrobitoare ; pentru că, domnilor, cine refuză tot este espus poate a da tot ! Şi, cînd vedeam că refuzul ar fi putut să aducă asupra ţărei şi asupra Moldovei îndeosebi pericole, era datoria mea a mă împotrivi, căci miniştrii pe aceste bănci nu sînt puşi ca să meargă după popularitate, nu sînt vînători de popularitate, ei au altă datorie, sînt datori să se espună chiar celei mai mari nepopularităţi cînd se atinge de binele ţărei. Şi toţi cîţi sîntem pe această bancă ştiam că sîntem nepopulari, ştiam că este mijlocul cel mai bun să ne punem să căpătăm popularitate îmbrăţişînd soluţiunea ce ni se propunea la început, dar totdeodată ştiam că, dacă, ferească Dumnezeu, acea soluţiune ar fi fost periculoasă pentru ţară, noi miniştrii am fi fost mai răspunzători, căci fiecare din cei care ne-ar fi îndemnat să primim soluţiunea fatală ne-ar fi zis în urmă cu drept euvînt : pentru ce, domnilor miniştri, n-aţi rezistat; voi, cari ştiaţi că este pericol, de ce nu ne-aţi arătat ? Nu v-am pus acolo ca să ne urmaţi pe noi, v-am pus că să ne luminaţi şi să ne arătaţi unde este pericolul şi cînd este pericol să ne feriţi de el. Iată pentru ce, onorabile domnule Manolache Costachi, am rezistat ! Domnilor, eu nu credeam că în onor, Senat, unde prin vîrsta noastră ?sîngele este mult mai liniştit, această soluţiune care a fost îmbrăţişată de mai unanimitatea Camerei şi care a ajuns să fie făcută, pot zice, prin iniţiativa acelora cari an avut drept catehism politic mai cu seamă menţinerea articolului 7 din Constituţîune, nu credeam, zic, că această soluţiune, primită însuşi de acei intransigenţi, să găsească în Senat voci care să o combată, şi mai ales nu voci a unor tineri, ci a unor bătrîni, a unor membri din acea generaţiune din Moldova care ne-a adus aci să fim împreună, să sărbătorim împreună marea serbare a Unirei ţărei şi care generaţiune de peste Milcov nu este reprezentată aci în acest onor. Senat decît prin patru persoane, prin onor. domnul Petre Mavrogheni, prin onor. domnul Manolache Costache, ceva mai tînăr, prin onor. domnul Yasile Alecsandri şi prin mine. Nu credeam că noi, cari avem un trecut de 35 sau 40 de ani, cari în cestiunea aceasta fiecare avem opiniile noastre, nu credeam, zic, să găsesc luptători aşa împotrivitori; cu toate acestea i-am găsit ! Domnul Vasile Alecsandri: in numele demnităţii naţionale! După onor. meu amic, domnul Yasile Alecsandri, care a dezvălit lung cestiunea, a vorbit onor. domnul Strat, după domnul Strat a vorbit domnul Yoinov şi după domnul Yoinov a vorbit mai în materie şi mai energic onor. domnul Manolache Costachi, dar să sfîrşesc cu cei tineri ca poziţiunea mea să fie mai egală şi mai uşoară, şi pe urmă să vorbesc cu contimporanii mei, ca onor, domnul Yasile Alecsandri şi onor. domnul Manolache Costachi. Domnul Yoinov a fost consecinţe cu sine cînd a combătut acest pro-ject, cînd a făcut o charge în contra projectului; domnia sa face parte din 168 o fracţiune politică2 care, de la 1866, cn drept sau fără drept, şi în toate oeaziunile, a combătut pe evrei. Prin urmare, domnia sa şi de astă dată n-a fost contra trecutului său. Acolo unde domnia sa a cam scrîntit-o — iertaţi-mi espresiunea — a fost că domnia sa a voit să fie mai catolic decît papa, mai riguros decît amicii săi politici din Cameră, care în această ces-ţiune au fost chiar mai radicali decît onor. domnul Yoinov, însă domnia sa s-a arătat şi mai duşman, mai învăpăiat decît onor. domnul Ionescu şi Codrescu, decît însuşi acea pleiadă care se numeşte fracţiunea liberă şi independente ! Domnilor, nu voi vorbi de atacurile mari, violente, nedrepte, pe care onor. domnul Yoinov le-a adresat băncii ministeriale; în general, nu voi vorbi de cuvintele aspre, de profesiunea sa de scepticism în privinţa patriotismului oamenilor de stat ai României. Domnia sa nu de astăzi este sceptic în faţă cu toţi oamenii de stat, deoarece de cînd avem onoare de a-1 avea senator n-am văzut o singură dată pe onor. domnul Yoinov altfel decît un cenzor teribil mergînd la estreme, nu voi zice pînă la injurii, în contra oricărui om care n-a fost de părerile domniei sale, ori a avut nenorocirea să fie ministru. Preşedintele consiliului a zis cum că cel mai mare serviciu ce se poate face ţărei azi este ca miniştrii să tacă la toate imputările. înţelegeţi foarte bine că ceilalţi miniştri nu pot decît să aprobe aceste cuvinte şi să nu intre în discuţii ca să se justifice de atacurile cele mari ale onor. domn Yoinov. Merg mai departe, domnia sa este foarte patriotic; recunosc că în cestiunea de faţă are o îndoită datorie ca să se crează mai patriot decît toţi aceia care sînt în acest Senat. Domnia sa, mai întîi, aparţine, cum am spus, grupului politic care din goana evreilor şi-a făcut un catehism politic; al doilea, domnia sa — să nu crează că fac o personalitate sau o maliţiozitate —, domnia sa este fiu de străin 3 şi ca neofit este dator să fie mai patriot decît noi toţi, este dator să facă esces de rudă, de aceea cînd văd că dumnealui este atît de nedrept, că ne impută atît de mult lipsa de patriotism şi pe de altă parte vine şi combate mai mult decît chiar amicii săi din Cameră împămîntenirea ovreilor, să-mi permită să spun că domnia sa iar are justificaţia sa, domnia sa se teme că noii cetăţeni români, că izraeliţii pe care dumneavoastră voiţi să-i faceţi cetăţeni români, să nu facă cu domnia sa concurenţă de patriotism ! Domnul C. Brâescu: Domnul Yoinov este român macedonean, nu confundaţi cu alţi străini! Am declarat că nu înţeleg deloc să fac personalităţi. O voce: Este o injurie! Nu.este injurie. Sînt mulţi care sînt fii de străini şi cari sînt buni patrioţi şi declar sinceramente că şi domnia sa este patriot, dar face esces de patriotism. Şi fiindcă s-a amintit aci de macedoneni, pentru că nu noi ca mai vechi în ţară să fim taxaţi că s-a răcit sîngele pentru românism, aş dori să vă arăt şi eu ce soartă au românii macedoneni în provinciile de peste Dunăre, şi sa arăt domnului Şendxea, profesor Ia Universitate, ce consecinţi are de multe ori sclavagiul, şi ca să nu fie [nejrăbdător voi spune în treacăt chiar acum că ceea ce se impută ovreilor în Ţara Românească şi cu drept cuvînt, în Bulgaria şi în Serbia se impută pe nedrept maeedono-românilor4, adică ţînţarilor, în Serbia se zice că fac ţînţarii ce fac ovreii la noi ! Domnilor, domnu[l] Strat cînd a vorbit a fost, ca şi camarazii domniei sale politici, consecinţe cn trecutul său. Domnu [1] Strat şi-a dus aminte 169 că a fost membru în Consiliul de Stat de la 1864, care consiliu, sub prezidenţia venerabilului nostru preşedinte domnul Bosianu, a înscris în Codul civil ceea ce s-a înscris azi în această lege: împămîntenirea individuală a evreilor. Domnul Strat este astăzi cons ecinţe cu trecutul său şi a zis că va vota projectul acesta. îs-am decît a mă bucura de a găsi în tineri ceea ce din nenorocire ni se impută şi cu drept cuvînt că bătrînii n-au avut, aflîn-du-se în poziţiuni mai grele, şi care dorim noi cei bătrîni ca să nu fie astfel şi în generaţiunea care ne succedă. însă după ce domnul Strat s-a rostit în privinţa soluţiunei, şi noi atîta reclamăm, a venit domnia sa şi s-a rostit ca om politic, şi ca totdauna cu tonul perfect de curtoazie şi-a mai spus opiniunea domniei sale şi în privinţa ministerului. Pentru aceasta, vă declar că nu voim deloc a răspunde, este o afacere de gust şi de spirit. Dar unde onor. domnul Strat mi se pare cam greşit este cînd a propus de a se vota o moţiune de recunoştinţă pentru purtarea opoziţiunei din Cameră. Domnilor, aci mi se pare că onor. domn Strat a cam scrîntit-o (rî-sete), căci dacă este ca Senatul să dea voturi de laudă celui[l]alt corp, apoi, pentru ce n-ar veni mine alţii din Senat să dea celui[l]alt corp un vot de blam ! (Rîsete.) Eu, cit pentru mine, nu voi permite a se da în contra opoziţiunei cel mai mic vot de blam, din contra, iată o zic cu francheţă : oricînd vedem o rezistenţă şi rezistenţa aceea nu merge pînă la nebunie, noi românii trebuie să ne bucurăm cînd vedem asemenea rezistenţă, căci poate de multe ori opoziţiunea stînjeneşte guvernul, şi de multe ori opoziţiunea poate să fie un argument pentru guvern. însă, în eele[l]alte pe care le-a spus domnul Strat cînd a vorbit de rolul jucat etc., să-mi permită a-i spune domniei sale că alt efect este cînd se vede o dramă de departe la lumina lampelor şi cînd sînt faţă în faţă Tactorii şi actriţele în costumele lor, şi altfel se arată şi actori şi actriţe şi costumele cînd se văd între culise. Să-mi permită onor. domnul Strat să reclam şi eu beneficiul de a fi fost şi printre culise. (Ilaritate.) [î]mi mai permit de a mai spune ceva onor. domnului Strat: domnia sa a descris cestiunea întocmai cum istoriografii oficiali scriu istoria, întocmai cum contele Şalabup 5, istoriograful majestăţii sale ţarului, ar scrie istoria rezbelului de peste Dunăre. Tot aşa e şi domnia sa în cazul de faţă. Am finit cu onor. domnul Yoinov şi cu onof. domnul Strat. Cred şi fac apel la inteliginţa domnului Yoinov şi la sîngele rece care-1 are domnia lui totdauna, şi-l rog să păstreze opiniunea ce are de noi şi să vină să facă ceea ce au făcut amicii săi din Cameră care au votat projectul de revizuire, pentru că dacă l-a votat nu l-a votat pentru ministerul actual, ci pentru ţară, ei au venit cu toţii să scape ţara din o grea cumpănă. Yiu acum la onor. meu amic domnul Yasile Alecsandri. Domnilor, cei care sînt versaţi în literatura frumoasă a Germaniei cunosc frumoasele poezii ale lui Sehiller ; şi în acestea este o poezie care se chiamă împărţirea lumei. Se presupune că Jupiter, după ce a făcut lumea, a chemat pe locuitori să vină să-şi împartă bunurile ei. Au venit regii şi a luat coroana, sceptrul, dreptul de a face monedă, în scurt dreptul suveranităţei. A luat alţii comerţul, alţii gloria rezbelului. Mulţimea şi-a luat sarcina ca să brăzdeze pămîntul şi să hrănească pe cei[l]alţi. După ce s-a împărţit toate bunurile lumei, a venit şi poetul; el s-a uitat împrejur să ia şi el ceva, dar tot era luat ! S-a adresat atunci la Jupiter şi i-a zis : ,,0, tu Joe, cum tocmai pe mine, pe fiul tău iubit, pe mine care te cînt, care te serv, tu pe mine m-ai lăsat sărac în această lume, nu mi-ai dat şi mie nimic !” Atunci Joe i-a 170 zis : „Dar unde erai tu cînd am împărţit toate bunurile?”. — „Eram. lingă tine ! Imaginaţia mea era rădicată la Olimp !”. Joe i-a răspuns : „Nu mai am nimic să-ţi dau, dar vino de şezi alături cu mine în Olimp !” De cîte ori onor. meu amic Alecsandri, reprezentantul, contimporanul juneţei mele, cel cn care am convieţuit împreună 40 de ani, de cîte ori s-a coborît pe pămînt şi nu a stat în Olimp, totdauna a greşit ! (Ilaritate.) Cînd domnia sa, cînd autorul Lipitorilor satelor, a venit şi a arătat durerele Moldovei, cînd a venit şi a arătat ce sufere Moldova din partea acelor locuste, de la crîşmarii jidovi, de la lipitorile satelor, domnia lui a avut dreptate. Aşa era ! Şi nu de astăzi i-am dat dreptate. Cu numele domniei sale, cu puterea autorului Lipitorilor satelor, la ■*864 am împedecat eu, ministru, ca în cunoştinţă de cauză să se emancipeze toţi izraeliţii din Moldova ! Iată ce ziceam în ’864 : „Pentru ca să cunoaşteţi pe evreii din Moldova nu aveţi decît să vă duceţi la teatru să vedeţi piesa Lipitorile satelorr şi să credeţi că nu este o ficţiune acea piesă, ci este adevărul cel mai real”. Ceea ce am zis atunci zic şi astăzi. Dacă domnul Alecsandri se mărginea a arăta încă o dată durerele Moldovei nu găsea pe aceste bănci, nu găsea nicăirea decît aplauze. Cînd onorabilul domn Alecsandri şi stigmatizează rezbelul de moarte care ni-1 face Alianţa izraelită de la ’66 şi pînă astăzi — de 14 ani — , domnia sa iarăşi şi cu inima şi cu talentul şi cu geniul său face un bine ţârei, căci în adevăr nu avem un duşman mai mare pe faţa pămîntului decît Alianţa izraelită, însă să mi se permită să adaug că şi izraeliţii din România n-au avut un duşman mai mare decît pe Alianţa izraelită 6! Nimenea n-au făcut evreilor din România mai mare rău ca Alianţa izraelită ! (Aplauze.) Şi jidanii sînt fiii lui Dumnezeu, şi între dînşii pot să fie oameni inteligenţi care mărturisesc adevărul. Ei bine, un izraelit din Bucureşti, om inteligent, era la băi cînd a citit articolul 44 din Tratatul de la Berlin 7 şi ştiu pozitiv că a aruncat tratatul jos zicînd : „Acest articol este pentru noi o mare nenorocire şi mai bine nu era !” Pînă aci onor. domnul Alecsandri era consecinţe eu sine, era consecinţe cu trecutul său, dar cînd domnia sa vine pe de o parte şi zice : voi vota contra, nu vreau să dau nimic, şi puţin mai jos după aceea domnia sa zice că „demnitatea naţională ne cere ca să respingem această umilire care ne-o face străinii prin Tratatul de la Berlin”, apoi nu înţelege domnia sa că singur dezaprobă acea purtare patriotică, măreaţă cînd scria Lipitorile satelor şi cînd stigmatiza Alianţa izraelită ? Căci din cuvintele domniei sale rezultă că ar fi votat şi domnia sa acest projeet şi ar fi dat drepturi pentru izraeliţi dacă nu ni se cerea aceasta prin Tratatul de la Berlin. Dar demnitatea naţională nu sufere după cum a zis în discursul său onor. domnul Iepureanu. Domnul Iepureanu în adevăr a zis adineaori un euvînt cu care vreau să răspund onor. domnului Alecsandri, eu unul nu voi merge pînă acolo — dar domnul Iepureanu a zis : „Cbiar dacă ar fi precizat şi mai mult Tratatul de Berlin, nu ar fi fost o umiliaţiune pentru ţară”. Iată un om tot din generaţiunea mea care găseşte cum că Europa avea dreptul să ne zică : „Vrei să fi la nuntă cu mine, [î]mi ceri să joci cu mine bora independinţei, ei bine, nu voi să fii în palton, voi să fii ca noi în haină sărbătorească”. 171 Aşadar, domnul Alecsandri zice că numai momentul nu este oportun, dar domnia sa primeşte o soluţiune ca aceasta ce voim să dăm azi. Apoi să-mi permită domnul Alecsandri să-i spun că este inconsecvent cu domnia sa, cu trecutul nostru, cu trecutul faptelor generaţiunei noastre, care generaţiune este reprezentată aci numai prin 4 persoane : prin domnul Mavrogheni, prin domnul M. Gostaclii, prin domnul Alecsandri şi prin mine. Domnul ţârei Alexandru I este mort de mai mulţi ani; duşmăniile, personalităţile, urele tac dinaintea unui mormînt şi dinaintea istoriei. Oricare ar fi opiniunea dumneavoastră este un fapt pozitiv că această domnie reprezintă travaliul naţiunei, travaliul generaţiunilor de la ’38 şi ’48 : realizarea marelor reforme naţionale şi sociale. Una din marele reforme ale acei domnii a fost emanciparea deosebitelor populaţiuni pămîntene şi străine. Ei bine, şi cestiunea izraelită sub domnia lui Cuza a fost la ordinea zilei. La 1860, domnitorul Cuza a adresat Oomisiunei centrale8 mesagiul acesta contrasemnat de preşedinţii ambelor Consilie de Miniştri: „Domnilor membri ai Comisiunei centrale, Principatele Unite şi mai ales Moldova coprinzînd o numeroasă populaţie de religie izraelită, datoria guvernului este de a se ocupa şi de îmbunătăţirea soartei acesteia, ca aşa să contenească, cît mai curînd, tot ce această populaţie are străin în sinul naţiei române, cu care ea nu va trebui să formeze decît un trup şi un suflet. Potrivit articolului 33 al Convenţiunei din 7 (19) august 1858, vă invit, domnilor, ca să vă ocupaţi cu elaborarea unui project menit de a pregăti graduala emancipare a locuitorilor de cultul mozaic, prevăzută fiind aceasta şi de articolul 46 al Convenţiei, precum şi de a opri năvălirea jidovilor străini în Principate. Dat în Iaşi, la 28 iulie 1860”. T Acest mesagiu s-a trămis Comisiunei centrale în anul 1860 şi la 1864 înaintea lovirei de stat Camera în unanimitate a votat categoriile următoare coprinse în legea comunală şi care dă drepturi de alegători comunali izraeliţilor : a) Dacă servind în armata română au dobîndit rangul de suboficier. b) Dacă a săvîrşit cursul de colegiu sau de facultate în Eomânia. c) Dacă după studii regulate au dobîndit de la facultatea străină diploma de doctor sau licenţiat în orice specialitate, trebuind însă ca această diplomă să fie recunoscută de guvernul ţărei. d) Dacă a întemeiat în Eomânia o fabrică sau o manufactură folositoare ţărei şi care ocupă cel puţin 50 de meseriaşi. Iată categoriile de la 1860 aşternute în 1864 sub domnia lui Cuza vodă şi înfăţişate azi în anul mîntuirei 1879, adică după trecere de 15 ani. Sînt fericit de a constata că mulţi din subscriitorii din 1864 trăiesc şi astăzi, mai trăieşte prinţul Dimitrie Ghica, mai trăieşte domnul Mano-lachi Costachi, domnul Petre Mavrogheni, domnul ÎUeolae Bibescu, domnul Yasile Boerescu. Domnul M. Iepureanu: Dumnealui este ministru. Mai trăieşte domnul Manolachi Costachi, care voieşte să trăiască ca să vie pe banca ministerială. Domnul Manolache Iepureanu: Dumneavoastră aţi venit de trei ori la minister, de ce să nu viu şi eu o dată? (Ilaritate.) 172 ÎToi ne rugam lui Dumnezeu ca să veniţi la minister şi vă rog ca şi dumneavoastră să vă rugaţi asemenea pentru noi să trăim să mai şedem pe acele bănci senatoriale. Să viu la cestiune. Dintre subscriitorii categoriilor din 1864 trăieşte şi domnu[l] general Florescu, mai trăieşte şi domnu[l] Mcolae Creţulescu, domnii[1] Meolae Lahovari, domnul Grigore Cantacozino, domnul Lascar Catargiu si domnul Ion Gbica. Iată, domnilor, atîti senatori cari au votat categoriele la 1864. A venit apoi în urmă Consiliul de Stat şi a votat împămîntenirea individuală a izraeliţilor, a ridicat prin articolul din Codul civil acel lanţ care împedica pe evrei de a fi cetăţeni. Şi, domnilor, această dispozi-ţiune legală s-a făcut la lumina soarelui, în vederea tuturor şi a trăit de ia 1860 pînă la 1866 ; şi în acest timp onor. domnul Yasile Alecsandri a fost ministrul gloriosului vodă Cuza, căruia era prieten ca şi mine; ambii am fost miniştri şi amici lui vodă Cuza — şi domnul Alecsandri, precum şi eu îi păstrăm o adîncă dragoste şi veneraţiune ; domnul Alecsandri a fost mai mult decît mine, domnia sa a fost amicul intim al lui vodă Cuza, a cunoscut numai eualităţile sale, eu însă am esperimentat şi defectele sale — şi cu toate acestea domnul Alecsandri, în toată acea vreme, nu a combătut categoriele din 1864, nu a zis o singură dată că bine se face sau că rău se face prin acea reformă, dumnealui care scrisese Lipitorile satelor ! Şi mai vine dumnealui astăzi să zică că votează contra acestui project ! Iată unde eu găsesc că onor. domnul Alecsandri şi-a dat oarecare dezminţire sieşi în timpul cînd facem mica noastră istorie a generaţiunii bătrîne de la 1848. Domnilor, vreau să sfîrşesc cu subjectivităţile. Mă bucur de bucuria ce trebuie s-o resimţă onor. domnul Yoinov cînd astăzi găseşte în onor. domnul Manolacbi Costachi un ilustru convertit, un strălucitor neofit. Onor. domnul Manolachi Costachi a venit astăzi şi v-a dovedit cu o carte nemţească in mină cum ca în toată Europa nu s-a făcut emanciparea evreilor, ci naturalizarea, că în toată Europa evreii au fost consideraţi ea străini, că prin urmare s-au împămîntenit şi prin urmare păgîni, neortodoxi sînt aceia care susţin că ar putea să fie şi izraeliţi pămînteni. De la Eegulament şi pînă acum s-a făct deosebire între izraeliţii pămînteni şi între izraeliţii străini şi eu unul după domnul Iepureanu eram un păgîn cînd la 1860 şi 1864, eu, generaţiunea de atunci, nu credeam că fac o crimă mare cînd ziceam: „Eomâni de religiunea izraelită !” Domnul Manolachi Costachi astăzi zice că toţi sînt străini! înţelegeţi că noi guvernul, care sîntem fericiţi să vedem ţara noastră că ajunge la sfîrşitul acestei cestiuni, nu avem să .facem un rezbel de cuvinte, o logomahie, ba că sînt străini, ba că sînt pămînteni, ba că sînt români ! Dar onor. domnul Manolachi Costachi, pe care nimeni mi-1 trage de limbă (ilaritate) să facă această confesiune, după ce vine azi să se bucure de soluţiunea minorităţii, de soluţiunea fracţiunei, mai vine şi cu cărţi nemţeşti în susţinerea ideilor domniei sale. Aş putea să viu şi eu cu cărţi şi să dovedesc că în Italia evreii nu s-au emancipat ca străini, precum nici în Austria, nici în Francia şi nici chiar în Anglia. Dar las ca domnia sa să zică toate acestea, însă numai un lucru îl rog, să binevoiască a ceti şi aceste cuvinte, care s-au zis tot de domnia sa la 1864. Domnia sa a citit astăzi o carte nemţească. Să-mi permiteţi şi mie că citesc o 173 carte foarte românească, în care se fotografiază ideile domniei sale în cestinnea izraelită. Iată ce zicea domnia sa în 1864, pe cînd se discuta legea comunală în Cameră : Domnul Manolachi Costaclii: Domnilor, sîntem în faţa unei Gestiuni foarte însemnate, care-şi are importanţa sa nu numai în Intrai ţărei, dar chiar şi în afară ; şi nu mai departe decît astăzi mi s-a întim-plat să citesc jurnalul «La voix de la Roumanie », care reproduce opi-niunea domnului comisar Bulwer 9, care zicea că speră cum că viitoarea Adunare Legislativă a principatelor (acea eomisiune se rostea tocmai asupra votului Divanului ad-hoe care propusese ca toate cultele să eser-seze deopotrivă drepturile în ţară şi a fost deosebite opiniuni), domnul Bulwer recomandă către guvernul său respectiv opiniunea sa, cum că speră că Adunarea viitoare a principatelor va îmbrăţişa mai cu căldură poziţiunea izraeliţilor. Aşadar, vedeţi cîtă însemnătate înfăţişează Gestiunea aceasta care printr-un incident ne vine astăzi în discuţiune. în adevăr, sîntem într-o poziţiune foarte grea din punctul de vedere ai civi-lizaţiunei şi al dreptăţei, căci ar fi nedrept ca pe unii locuitori cari iau parte la toate datoriele către ţară deopotrivă cu cei[l]alţi să-i escludem numai sub cuvînt că sînt de o altă religiune. Cînd noi le vom zice : faceţi ca noi mai întîi şi apoi veţi avea toate drepturile; ei bine, şi evreii ne vor răspund e atunci: dar ce tragere de inimă să avem către ţara aceasta, cînd noi sîntem priviţi ca nişte străini? Această cestiune nu s-a prezentat numai aci, dar în toate statele cele[l]alte, şi toate statele civilizate au trebuit să combată aceste prejudi-ţiuni; Camerile şi guvernele care sînt pe o scară mai înaltă şi care se ţin afară de prejudiţiuni au trebuit să recunoască ca o datorie de a îmbrăţişa mai întîi aceste populaţiuni izraelite şi apoi să le impună obligaţiuni. Nu T cred, domnilor, că trebuie să respingem pe aceşti evrei, mai cu seamă că în Ţara Românească nu cred să înfăţişeze nici un fel de greutate; ba merg pînă chiar a zice că putem fi mîndri de partea aceea de popu-laţiune ovreiască pe care am văzut-o în Bucureşti, care a adoptat obiceiurile lumei civilizate, care-i vedeţi purtîndu-se şi prin îmbrăcămintea şi prin creşterea lor ca toată cea[l]altă populaţiune. în adevăr, în Moldova, această populaţiune se înfăţişează sub o privire deosebită. Şi, dacă nu m-ar opri eonsideraţiunea de a nu face nici o deosebire între amîndouă principatele, apoi mai că aş face în cazul de faţă o escepţiune pentru Ţara Românească, ca să ajung la un rezultat drept; şi aceasta ar trebui să o facem, fiindcă populaţiunea evreilor din Ţara Românească s-a amalgamat oarecum cu populaţiunea creştină, în vreme ce în Moldova e cu totul altceva; acolo evreiui a rămas izolat de cea[l]altă populaţiune. Noi nu trebuie să-i lăsăm izolaţi, ci trebuie să le întindem mînă şi să-i tragem către noi, căci a lăsa pe evreii din Moldova izolaţi ar fi o primejdie nu numai socială, dar şi politică, pentru că, în adevăr, toată puterea materială, toată puterea financiară a Moldovei s-a concentrat în mina popu-laţiunei evreieşti; şi cine nu ştie că, acolo unde e banul, acolo e puterea ? Prin urmare, [în] toate interesele, chiar cele comunale, evreiui din Iaşi joacă rolul cel mai important: la întreprinderea de carne, de pine şi altele; iar populaţiunea română despărţită de acea a evreilor, orice încercări ar face în privinţa camei şi a pînei, nu va putea face nimic pentru că cea[l]altă populaţiune e mai activă şi mai inteligentă în corner- 174 ciu şi cu capitaluri mai mari. Yedem ca populaţiunea evreilor impune voinţa ei celei [l]alte, chiar în starea înapoiată şi întunecată în care se află, fără să aibă trebuinţă de a i se mai acorda drepturi. > Prin urmare, nu sînt de idee să le restrîngem drepturile şi cred că / trebuie să le lărgim cît e cu putinţă cercul admiterei lor la aceste drepturi. Aşadar, ca să ajungem la o concluziune practică, eu aş propune a se întinde mai departe cercul admiterii evreilor în comune. Cît pentru rangul de oficer, pentru că pînă acuma prea puţini mergeau la oaste şi cei mai mulţi se răscumpărări, e evident că cariera castei nu e o perspectivă care să-i atragă la noi.. Atunci aceşti izraeliţi nu erau străini după domnul lepureanu. Aceştia erau pe atunci loviţi de incapacitate pentru cauză de religiune, şi dumnealui nu se mulţumea cu categoriele pe care vi le-am citat şi pentru care domnul Manolachi Costachi a zis cuvintele care le-am citit, dumnealui cerea pe atunci tot, şi dumnealui a fost atunci consecinţe cu sine, căci nu voi să obosesc onor. Senat, dar aş putea ceti şi pledoarieie pe cari le-a ţinut domnul lepureanu înaintea tribunalelor Moldovei şi care i-a făcut o frumoasă pagină în analele Alianţei izraelite; prin acele pledoarii domnia sa stigmatiza pe acei care au luat trei vagabonzi evrei şi i-a trecut Dunărea şi cari, fiindcă turcii nu vrea să-i primească, la întoarcere an căzut în Dunăre, şi atunci au fost fotografiaţi şi aceştia ca cei de deunăzi. (Aplauze,) Domnul Manolachi Costachi: Cer cuvin tul î Onorabilul domn Manolache Costachi este o persoană căruia eu unul [î]i port o foarte mare amicie... (ilaritate), [î]i port o mare adora-ţiune şi declar categoric că dumnealui cînd este ministru este unul din miniştrii cei mai constituţionali, căci cînd este la putere, dacă într-o zi-1 doare capul sau urechile, să mînie deodată şi pleacă la lepureni (ilaritate ), lăsînd interesele ţărei încurcate. De aceea are dreptate domnul lepureanu să se mire şi să zică cum că rău a făcut domnul Brătianu de a zis că preferă a-şi pierde viaţa decît a lăsa puterea mai înainte de a scoate ţara din greaua poziţiune în care se află. Şi să-mi permită să-i spun domnului Manolachi Costachi că dumnealui nu străluceşte prin talent de om de stat în cestiunea de faţă, cînd dumnealui pune susceptibilităţile domniei sale mai presus de interesul ţărei! Un om cînd este ministru este dator, de multe ori, să se impună unei situaţiuni, cînd nu vede că are succesori care s-o descurce, căci nu este om de stat, nici ministru patriot acela care sacrifică o situaţiune pentru consideraţiuni personale, zicînd : ,,După mine diluviul!” Domnilor, cred că domnul lepureanu este foarte sincer cînd vine şi azi reneagă cele zise şi susţinute de domnia sa în 1864, întreţinînd Senatul cu cele ce se petreceau în veacul de mijloc, că plătea ovreica grea alîta impozit şi evreul mort atîta. ISTici în aceasta n-a fost original, căci s-a arătat un foarte mic şcolar al ilustrului tîlcuitor al Talmudului din camera suroră. (Ilaritate,) Niciodată onor. domnul lepureanu nu va ajunge la înălţimea ştiinţei şi erudiţiunei în materie talmudică a onor. domn Mîrzeseu !10 (Rîsete.) Domnilor, am sfîrşit cu argumentarea, pot zice subiectivă, reintru în cestiune. Domnii mei, am spus că cestiunea evreiască este o cestiune eminamente moldoveană. La tribuna Camerei, în presă, în reuniuni, în meetinguri, izraeliţii s-au tratat nu numai ca străini, dar s-au tratat ca duşmanii acestei ţări. 1T5 Mă unesc şi eu, decît cu oarecare restricţiuni, şi-i declar de duşmani ai românilor ; însă, domnilor, în mijlocul nostru avem trei sute, după alţii patru sute, după alţii cinci sute de mii de duşmani! După datele statistice ale onor. domn Aieesandii, la 13 români avem un duşman. Ce mai este ? Aceşti duşmani, permiteţi-mi să spun, sînt foarte prăsi-tori. (Ilaritate.) Iată, domnilor, raportul general pe anul 1877 al medicului primar al laşului despre starea naşterilor, despre starea căsătoriilor şi despre starea morţilor în oraşul Iaşi. Iată ce se întîmpîă : în anul 1877 s-au născut o mie o sută optzeci şi şase copii din părinţi creştini şi au murit o mie patru sute şaizeci şi doi creştini. S-a născut o mie cinci sute douzeci şi nouă copii din părinţi izraeliţi şi au murit nouă sute optzeci şi doi de jidovi. Prin urmare, naşterile asupra morţilor au înfăţişat un spor de 701 pentru jidovi. Acei care se ocupă cu statistica pot de pe astăzi fixa şi determina de trista şi dureroasa soartă pentru capitala lui Ştefan cel Mare, cînd proporţiunea în oraşul Iaşi nu va fi de 13 români la uli izraelit, ci va fi de un creştin la 13 evrei! ^ Ei bine, domnilor, acei cari necontenit an calificat, şi toţi aceia au calificat pe jidani ca duşmani, nu conosc să vină unul să ne spună ce este de făcut ca aceşti duşmani să fie prieteni. Ei bine, această întrebare şi-a făcut-o generaţiunea de la 1848 pînă ia 1866, şi mai cu seamă în Moldova, pentru că acolo s-a ocupat foarte mulţi cu e ist lunea socială, şi mai cu seamă s-a ocupat cu Gestiunea evreiască; şi nu de la 1848, dar încă de la 1842 în domnia lui Mibail Sturdza voievod. Şi atunci s-a discutat cestiunea aceasta şi s-a făcut o legiuire prin care se arată „pricinile care împovorează pe locuitorii de prin sate, precum şi vindecarea acestor neorînduieli”. T Acea legiuire din domnia lui Miliaii Sturdza zicea că una din pricinile care cauzează povara locuitorilor este : a) „Vînzarea băuturilor de prin sate de către jidani, prin care mijloc se pricinuieşte sătenilor cea mai simţitoare dărîmare a stării prin împovorare de datorii şi văzute demoralizaţii, precum şi prin neîncuviin-ţările ce se nasc din împregiurare de a se da dijmuriie jidanilor orînduiţi împreună cu crîşmele, fiind cunoscute abuzurile ce ei întrebuinţează întru aceasta”. Yedeţi că atunci s-a reclamat o lege prin care jidovii să fie opriţi de a ţine circiume. însă principele Sturdza, eminamente cunoscător în ştiinţa economică, mai găsea un rău egal cu acesta aiurea, în : b) „Feluritele prefaceri din bani în lucru şi din lucru în bani a datoriilor contractăluite de locuitori către proprietari şi mai ales către posesori la vreme de lipsă pentru pîne, nutreţ şi alte objecte neapărate vieţnirei lor. Pentru vindecarea acestor neorînduieli se orînduiesc următoarele : Art. I. Jidovii să nu fie slobozi a ţine orînzi de băutură sau a specu-larisi cu vînzare de ale mîncării, nici prin sate, nici pe la drumuri, şi nu mai puţin şi dijmuriie să fie oprite pe viitorime a se da la jidovi, şi nici să se îngăduiască jidovii a avea locuinţă prin sate etc. Art. II. Grinzile de băutură de prin sate şi de pe la drumuri să se ţină de către creştini, şi băutura să nu o vfriză pe datorie decît numai cu plată în numărătoare, publicarisindu-se că de vor da băutură pe 176 datorie, ori la săteni[i] de pe acea proprietate unde se află orînda, sau la săteni[i] de pe alte moşii, nu vor putea cere împlinire nici de la unii, nici de la alţii. Art. III. Jidovilor şezători prin sate care nu se află ţiind orînzile, se încuviinţează un termen de trei luni spre a se muta în tîrgurile unde le va. fi mai cu îndemînare etc. Art. IY. Pentru datoriile locuitorilor, pe pîne, nutreţ şi alte obiecte, aceste, de nu se vor plăti în bani şi prin bună învoire, se vor preface în lucru, precum se obicinuieşte spre înlesnirea amândurora părţilor etc.”. Ya să zică domnul Moldovei Sturdza a stăruit şi şi-a votat o lege prin care oprea pe jidani de a sta prin sate şi de a ţine cîreiumi şi totdodată se lua măsuri chiar contra eîrciumarilor creştini de a nu da la săteni băuturi pe datorie spre a nu-i împovora ; iar în privinţa tocmelilor agricole se lua măsuri contra abuzurilor ce se puteau face cu prefacerile din bani în lucru şi din lucru în bani, mărginindu-se la termen de un an împlinirea datorielor în muncă. Ei bine, toate măsurile luate în contra jidovilor la ce rezultat an ajuns? Forţa lucrurilor a făcut că nu s-a putut ţine acele măsuri, căci domnitorul Ghica, care era un domn naţional, l-am văzut desfiinţând legiuirea aceasta a lui Mihail Sturdza. De la 1842 pînă la 1879 este un travaliu continuu, o luptă de uriaşi pentru a împedica înmulţirea jidanilor mai cu osebire la ţară. Câte legi nu s-au făcut ? Cîte măsuri nu s-au luat ? Toate au fost cu neputinţă. Atunci ne-am zis : de evrei nu putem scăţ3a; în secolul XIX nu se petarde şi ucide evreii, nu se pot izgoni din ţară 300 000, trebuie dar neapărat a-i face amici, a-i asimila; şi a-i face folositori ţârei. Şi s-a început travaliul acesta de la 1857, şi în străinătate şi în ţară, ca să ajungem să-i facem barem mai puţin duşmani şi mai folositori ţărei. Erau mulţi şi afară şi în ţară cari lucrau pe la anul 1854. Era atunci rezbelul izbucnit între Eusia si Turcia. La conferinţa din Constantinopoli toate puterile în număr de 7 au hotărît emanciparea izraeliţilor din ţară. Ele mergeau mai departe şi hotărîră şi aceasta : că toate clasele populaţiunei, fără nici o deosebire de naştere şi de cult, se vor bucura de drepturi civile şi mai vîrtos de drepturi de proprietate în toate felurile. Oamenii de inimă şi de prevedere însă au zis : „Ar fi un pericol şi o ruşine pentru ţară, dacă s-ar impune ţârei o asemenea măsură de către străini”. Şi de atunci, de ia 1854, generaţiunea cea bătrînă s-apus pe muncă ca să previe răul şi să prepare terenul pentru o soluţiune gradată şi înţeleaptă. Y-am arătat ce s-a făcut în astă privinţă în vremea domniei lui Cuza vodă în favoarea izraeliţilor prin legea de la 1864 şi prin Codul civil. Din nenorocire a venit evenimentul din 1866 şi a întrerupt opera începută. La 1866, eu am fost izgonit din Constituantă, nu am fost acolo, ani fost izgonit după propunerea onor. domn Manolache Costache, foarte caracterizată.. . Am uitat de atunci şi citez aceasta astăzi numai ca să-i arăt că tot ştiu ce s-a petrecut... ! Articolul 7, cum este astăzi în Constituţie, nu provine din vina fabricatorilor de constituţiuni, cum a zis onor. domn Manolache Costache; este neesact aceasta. La 1866 Constituţiunea s-a făcut de ministerul în care figura onor. domn Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni etc. Constitu- 12 _ c. 347 177 ţiunea aceasta s-a trimis la Consiliul de Stat şi la Consiliul de Stat nu s-a pus nimic decît aceea ce era în Codul civil al lui Cuza, promulgat în 1865. Au fost însă intrigi care au provocat o mişcare în Bucureşti şi a fost şi venirea domnului Cremieux11, preşedintele Alianţei izraelite, care a iritat spiritele, şi care preşedinte al Alianţei izraelite a fost primit în Cameră şi salutat de onor. domnul Manolache Costache, preşedintele Constituantei! Nenorocirea izraeliţilor a fost domnul Cremieux, care viind în ţară la 1866 a iritat spiritele şi a îngreuiat şi mai mult soarta izraeliţilor. Alianţa izraelită şi preşedintele ei au făcut mult rău izraeliţilor, chiar astăzi o face aceasta domnul Cremieux cu scrierile sale. Domnilor, onor. domnul Alecsandri a zis : „Ţara aceasta generoasă a emancipat pe ţigani, pe armeni, pe bulgari şi pe românii clăcaşi, oare nu ar fi emancipat ea de bunăvoie şi pe evrei?” Aşa este. Dar ia să vedem cum s-au emancipat aceia şi dacă ar trebui să procedăm şi să facem acum cum s-a procedat şi s-a făcut atunci? Nu s-a emancipat atunci nici una din aceste populaţiuni pe calea constituţională. Nu s-au emancipat niciodată prin dezvoltarea pacinică şi regulată a instituţiunilor noastre constituţionale. Ei bine, am ferma convicţiune în faţa ţărei că nu numai că Senatul, ca şi Camera va da azi o soluţiune înţeleaptă unei cestiuni atît de grele, dar pentru prima oară Senatul cu Camera vor dovedi că românii au făcut destulă dezvoltare în moravurile constituţionale oa să poată rezolvi şi cestiuni sociale de o aşa mare importanţă pe o cale regulată, constituţională. Emanciparea ţiganilor, domnilor, a început de sub domnia lui Mihail Sturdza şi s-a finit sub aceea a lui Grigore Ghica, dincolo de Mileov. f Sub Mihail Sturdza, Adunarea era numai de formă, şi Mihail Sturdza numai prin voinţa şi geniul său a emancipat mai întîi pe ţiganii mănăstireşti şi a prevăzut şi pentru emanciparea celor particulari. Sub Grigore Ghica Obşteasca Adunare era compusă de oameni care începuse sub Mihail Sturdza emanciparea ţiganilor monastireşti şi tot prin voinţa lor s-a emancipat şi ţiganii particulari. A venit pe urmă în Divanul ad-hoc, la 1857, cestiunea emancipărei armenilor şi cînd a fost să se voteze s-a întrebuinţat atunci aceleaşi argumente care se întrebuinţează acum în contra evreilor. Atunci preşedintele, bătrînul Gheorghe Sturdza, a venit şi suindu-se la tribună a sunat alarma de primejdie şi a zis : „Vai de biata Moldovă dacă armenii şi ţiganii se vor emancipa !” Şi atunci în Cameră nu s-a putut dobîndi majoritate ! Pe urmă armenii s-a plîns la străinătate, şi aci în Bucureşti Comisiu-nei europene, în casele lui Mihaiache Ghica, unde este astăzi consiliul judeţean, acolo sub preşedenţia domnilor Rihtofer şi Talleyrand s-a rezolvat cestiunea12, şi după raportul acestora Congresul de la Paris a emancipat pe eterodoxi. Pentru ţărani, Camera, ilustra Cameră de la 1862 unde era toată inteligenţa ţărei, n-a putut să facă nimic, n-a putut să rezolve cestiunea emancipărei ţăranilor; şi a trebuit tot măsuri estraordinare, a trebuit ca domnitorul Cuza să facă o lovitură de stat ! Pentru întîia oară, domnilor, se rezolvă azi o importantă cestiune socială pe calea normală constituţională. Şi nu mă îndoiesc că şi dumneavoastră, corpul matur, veţi face ceea ce a făcut Camera suroră votînd 178 acest project. [î]mi permit a vă ruga ca, în interesul instituţiunelor noastre şi pentru a dovedi că ţara aceasta este matură pentru instituţiu-nile sale parlamentare, să nu îngreunaţi situaţiunea, şi Senatul să dovedească că are conştiinţa datoriei sale. Este prea cu putinţă ca projectul să nu fie perfect. Dar care project din lume a fost perfect pentru ca să fie şi acesta, care mai cu seamă este rezultatul unei tranzacţiuni ? Este însă un fapt consta[ta]t că el ne scapă de blestemele Europei şi de stigmatele care cu drept sau fără drept ni se aruncă că sîntem o populaţiune intolerantă şi barbară, deşi noi ne pretindem o popii» laţiune înaintată şi civilizată. Noi să zicem cu acest project de lege că religiunea nu mai este o pedică pentru dobîndirea cetăţeniei române. Pe urmă, cum a zis domnul Manolache Costache, va aparţine noilor cetăţeni ca să dovedească că sînt buni cetăţeni şi să înlesnească admiterea treptată şi a altora. Eu am ferma eonvineţiune şi văd cu ochii în viitor că nici noii români nu vor fi mai răi decît acei care i-arn făcut în 1838, în 1848 şi în 1864. în ce stare se aflau ţiganii înainte de a ii dezrobiţi? Ei nu erau decît nişte oameni nomazi, rătăcind cu corturile sau lănţuiţi prin oraşe ca slugi, bucătari etc. Astăzi vătraşii pot zice că au dispărut. Astăzi avem administratori, avem magistraţi, avem militari gradaţi cari sînt din acea seminţie. Ce nu s-a zis contra armenilor?... Că sînt tot atît de pericoloşi ca ovreii, că sînt lipitorile satelor etc. Şi cu toate acestea ştim cu toţii cum armenii au devenit foarte buni cetăţeni, cum se ocupă în linişte cu cultura pămîntului şi a vitelor, fiind foarte folositori ţărei. Moşia fiecărui armean este o şcoală de agricultură, un ferm model care servă şi altora de esemplu. Yă pot cita numai moşiile lui Todiraşcu Solomon, ale lui Donică etc. Ei bine, domnilor, am convincţiunea că şi acei dintre izraeliţi care vor intra în rîndurile noastre vor fi cetăţeni buni, căci dacă vor fi răi atît mai rău pentru coreligionarii lor, căci li se vor închide pentru mult timp porţile cetăţeniei. Nu va peri România, nu se va periclita ea pentru că vor intra 500 sau 1 000 de cetăţeni evrei. Astăzi, domnilor, în România este bine să nu avem decît amici; şi fac apel la onor. domnul Alecsandri, şi nu viu cu cuvintele mele, ci viu cu cuvintele unui om pe care domnia lui îl iubeşte şi pe care îl iubesc şi eu, viu cu numele preastimatului de toţi Costache Negri. Iată ce zicea el în 1856, ca preşedinte âl Camerei Moldovei, eînd s-a seoborît la tribună : „Daca cerem drepturi, trebuie să dăm drepturi”. Apoi, domnilor, nu am ajuns să avem toate drepturile noastre, mai au generaţiunile viitoare drepturi de reclamat, să iertăm dar urele, viciurile, pentru ca cei civilizaţi şi puternici să nu ne împedice pe noi de la acea cale, de la misiunea care divul Traian ne-a dat la gurele Dunărei! (Aplauze prelungite.) Replică lui N. Voinov. Domnilor, toată libertatea s-a dat discuţiunei. Cestiunea aceasta mare s-a tratat larg, liber, fără nici o pedică, de ţara întreagă, de Cameră, de Senat, s-au luminat toţi asupra ei. Acum, cine vine şi cere să se 179 urmeze diseuţiunea? Acela care de la început a votat contra luărei în consideraţie. Ştiţi, domnule Yoinov, cum trebuie să fie un senator, recu-noaşteţi-vă să sînteţi în cestiunea aceasta în minoritate, fiţi consecuent cu votul care l-aţi dat. Aţi votat contra, nu tîrîţi Senatul într-o discu-ţiune în care nu mai vrea să meargă. Cum se poate, după atîta discu-ţiune, după ce au ieşit la lumină toate ideile, după ce s-a pus aci la vot şi amendamentul domnului Alecsandri13, singur[ul] care s-a înfăţişat în Senat, să vie tocmai în momentul din urmă onorabilul domn Yoinov şi să vrea să deschidă o nouă discuţiune, care ar fi confuziune ! Dumnealui zice ca să se discute şi să se voteze alineat cu alineat, după ce s-a votat deja un amendament; şi vă citează cele care s-au făcut la Cameră. Apoi ce are a face ? Acolo e alt regulament, alte precedente; Senatul îşi are regulamentul său, precedentele sale. Niciodată nu s-a văzut în Senat ca un articol unic să dea loc la două discuţiuni. S-a făcut şi aceasta. Preasfinţia sa părintele mitropolit al Moldovei a vorbit mai mult în discuţiune generală şi a fost ascultat cu cel mai mare respect şi consideraţie. Nimeni nu împedică pe oricare din domnii senatori ca să vorbească asupra proiectului întreg, fiind un singur articol compus de mai multe paragrafe. Acum, domnilor, vă veţi depărta de la regulele de patriotism prudent, înalt, luminat, dacă veţi lăsa să alunecaţi pe panta fatală a onorabilului domn Yoinov. De aceea vă rog să închideţi diseuţiunea şi să votăm, opiniunile tutulor sînt cunoscute şi ţara va judeca pe fiecare pentru faptele sale. Domnul vicepreşedinte Leca: Domnilor, articolul din regulament este precis, zice că toate legile să votează pe articole. Această lege fiind dintr-un singur articol, eu o voi pune la vot considerînd-o astfel; dacă Senatul decide altfel, eu îl voi consulta, Se consultă Senatul şi se decide că legea fiind un singur articol să se voteze articolul în totul, r Domnule preşedinte, rog să se cheme toţi domnii senatori pentru că acest vot care are a se face e o pagină mare şi frumoasă în istoria noastră, să fie dat acest vot cu toată solemnitatea demnă de acest înalt corp14. ,,Monitor”, 1879, nr. 234, p. 6 631 (rectificare la p. 6 677), col. 1 — p. 6 636, col. 2; p. 6 639, col. 1—2. NOTE 1 1 Manolache Costache spusese că minoritatea ,,ţinuse la respect” guvernul şi în Cameră îşi impusese punctul de vedere în soluţionarea problemei evreieşti. El încheiase cu cuvintele: „Rezultatul obţinut fiind un triumf parlamentar felicit pe Cameră de ceea ce a făcut”. La 6 octombrie 1879 Camera votase revizuirea articolului 7 din Constituţie în următoarea redactare: „Diferinţa de credinţe religioase şi confesiuni nu constituie în România o piedică spre a dobîndi drepturile civile şi politice şi a le esercita”. Vezi şi supra p. 69. 2 Pentru fracţiunea independentă vezi Opere, IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 330, nota 10. 3 Nicolae Voinov era macedonean. Vezi discursul lui K. Cuvînt în contra primirii în Senat a domnului N. Voinov, ibidem, p. 357 şi urm. 4 Vezi asupra acestora: Ion Ionescu de la Brad, Românii din Macedonia porecliţi koţo-vlahi şi ţînţari, în „România literară”, Iaşi, 1855, p. 517 — 519, 532; A. Ubicini, Les valaques de la Macedoine et de VEpire, în „Revue d’Orient et d’Alg^rie”, Paris, IX, 1859, p. 225—230; E. Picot, Les roumains de la Macedoine, Paris, 1875, 47 p.; Documente oficiale. Situaţiunea româ- 180 nilor din Turcia ..., Bucureşti, 1878, 148 p.; Mario Yegezzi Ruscalla, Macedo-românii, în „Telegraful român”, XXVIII, 1880, nr. 19, p. 65—66; G Weigand, Die Aromunen, Leipzig, 2 voi., 1894—1895; I. Neniţescu, De la românii dinTurcia europeană, Bucureşti, 1895, 641 p.; D.A. Sturdza, Les ecoles roumaines en Macedoine, Bucureşti, 1896, 81 p.; I. Arginteanu, Istoria românilor macedoneni din timpurile cele mai vechi pînă în zilele noastre, Bucureşti, 1904, XV -f- 333 p.; V. Lazăr, Die Sudrumănen der Tiirkei und der angrenzenden Lănder. Beitrag zur Ethnographie der Balkanhalbinsel, Bucureşti, 1910, XXVI + 344 p.; I. Caragiani, Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică, ediţie Pericle Papahagi, 2 voi., Bucureşti, 1921-1941; An. Hâciu, Aromânii ..., Focşani, 1936, 616 p.; V. Papahagi, Cum s-a format conştiinţa latinităţii la aromâni, Vălenii de Munte — Bucureşti, 1938, 8 p.; Sterie Diamandi, Oameni şi aspecte din istoria aromânilor, Bucureşti, 1940, 414 p.; Th. Capidan, Macedo-românii. Etnografie, istorie, limbă, Bucureşti, 1942, 274 p.; V. Papacostea, Memoriul macedo-românilgr către Napoleon, Bucureşti, {f. a.], 15 p. 5 Probabil Smeichler, Das russische Reich unter Alexander II, Berlin, 1878. 6 Pentru Alianţa izraelită vezi Opere IV, Oratorie II, partea a Il-a, p. 225 şi urm. 7 Vezi supra p. 69. 8 Mai mult în partea I de Oratorie. 9 Vezi supra p. 137, nota 8. 10 Discursul lui G. Mîrzescu în Cameră în „Monitor”, 1879, nr. 234, p. 6 330 — 6 333. 11 Vezi nota 7. 12 Emile Richthofen (Austria), Charles Maurice Talleyrand Perigord (Franţa), Raffaelo Benzi (Sardinia), Basily (Rusia) şi E. Savfet (Turcia) erau membri în comisia europeană de anchetă în Principatele Române care a funcţionat între anii 1856 — 1858. 13 V. Alecsandri făcuse o propunere prin care cerea ca revizuirea să nu se producă (cf. articolului 44 al Tratatului de la Berlin),,înainte ca România să fie lăsată la libera sa iniţiativă... în privirea oricărei modificări din Constituţia sa”. Propunerea s-a votat nominal cu un vot pentru, 53 împotrivă şi cinci abţineri. 14 Proiectul Camerei a fost primit de Senat cu 57 de voturi pentru, unul împotrivă {N. Voinov) şi trei abţineri. Votul a fost nominal, nu secret. Precizări pe marginea proiectului de lege care acorda naturalizarea unui număr de 888 de evrei ce luptaseră în timpul războiului pentru independenţă* Domnul prim-ministru mi-a cedat cuvîntul ca să dau oarecari lămuriri1. Iată, am aici listele înfăţişate onor. Camere întîiaşi dată. Binevoiţi a lua un condei şi a face socoteala. Iată întîia categorie : ranguri militare sînt 10. Pe urmă sînt oştenii izraeliţi cari au trecut Dunărea - 202. Pe urmă izraeliţii care au fost prezinţi sub drapel în timpul campaniei. Binevoiţi a număra, aceştia sînt 622. Binevoiţi a pune pe urmă 29 morţi sub drapel şi binevoţi a însuma cit face ? Domnul general Cernat: 900. Vedeţi acum cîţi sînt pe lista ce am înfăţişat ? Am înfăţişat o cifră mai mică. Şi nu uitaţi un lucru, că această listă a luat-o deputaţii şi toată presa şi s-a publicat nume cu nume în toată ţara, după care pe urmă au venit o mulţime de reclamaţii care zic : ,,Şi eu am fost în armată” şi acestea nu s-au sfîrşit nici acum. Iată lista tipărită şi înfăţişată azi şi binevoiţi de vedeţi că este numărul mai mic decît acela înfăţişat întîi la Cameră. Hu figurează aci numele celor de la 1860 pînă la 1878 ; aceea e o cestiune deosebită. * Şedinţa din 13 octombrie 1879. Senatul României. 131 Onor. domnul Strat2, cu care am avut onoare a sluji împreună la 1860 în minister, să binevoiaseă a-şi aduce aminte că în timpul nostru s-a făcut cea dinţii recrutaţiune a evreilor; atît îl rog să-şi aducă aminte şi pe urmă aiurea vom vorbi mai mult. Astăzi voi să spun că nu este cea mai mică deosebire între cele 2 liste şi, dacă este vreo deosebire,, este aceea că numărul celei prezentată azi e mai mic. Şi dacă fac apel la onorabilul domn Strat, care alaltăieri a vorbit ca om de stat, este ca să-l rog să binevoiaseă, chiar dacă va fi vreo eroare, s-o treacă cu vederea în interesul cel mare, ca să arătăm Europei că Cameră şi guvern sîntem leali în aplicaţiunea revizuirei articolului 7 din Constituţiune3. ,,Monitor”, 1879, nr. 235, p. 6 678, col. 1-2. NOTE 1 Vezi proiectul în ,,Monitor”, 1879, nr. 235, p. 6 675. 2 I. Strat constatase o inadvertenţă căci guvernul prezentase întîi o listă care cuprindea pe cei ce slujiseră înainte de război în armata română (867 de persoane), apoi donatorii pentru diferite aşezăminte, cei care îşi luaseră bacalaureatul în ţară şi chiar dezertori. în total figurau 1 088 de persoane. Această listă i se părea suspectă şi ceruse controlarea ei căci „nu pot să admit că numărul acelor cari au servit pînă acum, împreună cu aceia cari au luat parte la rezbel, să fie mai mic decît al acelor cari au servit numai în timpul rezbelului”. 3 Proiectul a fost primit cu 33 de voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri. Din nou aminteşte de necesitatea creditului pentru efectuarea reparaţiilor la penitenciarul Telega* Yă mai rog să vă ocupaţi şi cu projectul de lege în privinţa creditului pentru reparaţiunile necesarii a se face penitenciarului de la Telega; fac acest apel în numele omenirii. Replică lui 1. Vilacrosse1. Rugămintea domnului deputat este foarte bine venită; însă ca să sfîrşesc prin bani şi iarăşi bani, căci domnul ministru de rezbel nu mai are mijloace pentru a spori acele garnizoane. Astăzi sîntem aproape de sfîrşitul eserciţiului şi cheltuielile au sporit, pentru că din nenorocire numărul arestaţilor a crescut. Colegul meu şi eu am făcut tot ce am putut pentru penitenciare, şi la formarea bugetelor pe anul viitor vom mări sumele pentru aceste garnizoane şi vom fi recunoscători dacă onor. Camera le va vota. ,,Monitor”, 1879, nr. 252, p. 7 016, col. l; p. 7 017, col. 2. * Şedinţa din 6 noiembrie 1879. NOTE 1 I. Vilacrosse atrăsese atenţia asupra stării ,,deplorabile” a penitenciarului de la Ocnele Mari. 182 Pledează călduros pentru acordarea neîntîrziată de credite necesare remunerării lucrătorilor de la Imprimeria statului* Domnilor, vă mărturisesc că ca din senin m-am văzut lovit şi mi se caută o ceartă1, cum se zice, nemţească. Mei prin minte nu mi-a trecut; ca să fac vreo imputare comisiunei financiare; am citat numai un fapt. Domnilor, nu sînt funcţionarii care ameninţă să se pună în grevă, ei uvrierii mobili cari lucrează de 15 luni continuu, cit a lucrat şi Camera, afară de timpul cînd s-au făcut alegerile, şi cari, cu cit se va vorbi mai mult în această Cameră, cu atît ei vor lucra mai mult. Domnul Sihleanu uită că vorbele domniei sale se traduc în cheltuială şi dacă domnia sa ar fi voit să aibă lămuriri n-ar fi avut decit să mi le ceară direct şi eu i le-aş fi dat. Domnilor, cînd sesiunea Camerei este numai de trei luni, e mai puţin de lucru la imprimeria „Monitorului”, şi cînd sesiunea Camerei este de 6 sau 9 luni, este natural ca munca să fie mai mare. Apoi, mai tot anul acesta a fost Camera deschisă şi prin urmare şi uvrierii de la imprimerie au lucrat mai mult şi este trebuinţă de un mai mare credit. Aceasta vă o voi explica foarte uşor, o voi explica cu un argument ad hominem : domnul ministru de finance a venit cu un mesagiu domnesc prin care cerea un nou credit pentru plata diurnelor dumneavoastră; prin urmare, dumneavoastră anul acesta aţi lucrat mai mult şi este natural că şi lucrătorii de la imprimerie au lucrat mai mult; alt n-am de spus afară numai dacă nu voiţi să vă pun la dispoziţiune pe toţi lucrătorii tipografi, dacă voiţi a-i face să defileze înaintea dumneavoastră. Dacă am zis că se pun în grevă, aceasta este ceva cunoscut de toţi, că numai uvrierii se pun în grevă cînd nu sînt plătiţi. Directorul „Monitorului”2 este aci şi vă poate spune că în toate zilele lucrătorii-i zic : murim de foame noi şi copiii şi femeiele noastre; mai bine ne ducem să tăiem lemne decît să zeţuim la cuvintele cutărui şi cutărui mandatar al naţiunei, dacă nu ne daţi parale. Iacă ce zic ei. Eu nu atac defel, spui numai ce zic lucrătorii şi sînt dator să spun aceasta ca răspuns la cuvintele zise de domnul Sihleanu, căci mă privesc pe mine. Colecţiunea „Monitorului” din anul acesta este de trei ori mai mare decît a anului trecut, este natural prin urmare ca să coste pe stat de trei ori mai mult. Dacă onor. domnul Sihleanu voieşte să facă economie, mx are decît să roage pe colegii domniei sale şi chiar domnia sa să vorbească mai puţin. Eu sînt dator să reproduc toate cuvintele care se zic aci şi bune şi rele, însă toate aceste cuvinte costă parale. Prin urmare, dacă domnul Sihleanu voieşte ca cuvintele domniei sale să fie reproduse prin „Monitor”, să binevoiaseă să-mi dea bani ca să le reproduc. Ar putea foarte bine să mă tragă în răspundere ministerială cînd mîne nu voi putea să reproduc prin „Monitor” cuvintele pe care le-a zis domnia sa astăzi aci. Dumnealui pretinde să viu să-i dau dovadă cum s-au cheltuit acei cinci mii de lei; va să zică pînă nu va face domnia sa această cercetare oamenii aceia trebuie să sufere, să fie muritori de foame. înţelegeţi, onor. domnule Sihlene, că dumneavoastră, ca mandatar al naţiunei, aveţi o sumă de alte împrejurări mai mari ca să ne atacaţi, * Şedinţa din 6 noiembrie 1879. 183 dacă voiţi, dar aci nu înţeleg să o faceţi. Eu n-am zis altceva decît că rog pe Cameră să binevoiaseă a-mi da bani ca să plătesc personalul mobil al tipografiei statului. Domnia sa, dacă ar fi ministru în locul meu, n-ar fi putut să vorbească cu mai mare respect către Adunare decît mine. Am tot respectul către domnul Sihleanu, at-ît ca preşedinte al comisiunei financiare şi ca mandatar al naţiunei, cît şi ca persoană, dar l-aş ruga să-mi spună dacă se cuvine, cînd este la ordinea zilei o chestiune ca aceasta, să vină domnia sa să-mi facă o ceartă nemţească pentru mine?3 ,,Monitor**, 1879, nr. 252, p. 7 016? col. 2—3. NOTE 1 Al. Sihleanu amintise că K. a mai cerut un credit de 5 000 de lei — care ii fusese acordat — şi Camera trebuia să fie în prealabil informată dacă acesta se epuizase pentru acordarea altuia nou de 15 580 de lei. Observase apoi sarcastic că ,, domnul ministru de interne nu prezintă îndestulă garanţie funcţionarilor domniei sale şi de aceea-1 ameninţă cu greva”. 2 N.T. Orăşanu. 3 Incidentul s-a închis. Vezi şi infra p. 193. Eooplieafii privind aplicarea legii rurale din 1864. Pe marginea interpelării deputatului Şt. Gorlănescu* Domnilor, legea rurală de la 1864 este pusă sub scutul Constitu-? ţiunei şi, prin urmare, înţelegeţi dumneavoastră cît de bine sînt garantate drepturile ce se asigură ţăranilor prin acea lege1. Sînt părţi însă din legea rurală2 cari s-a aplicat treptat, continuu şi-altele cari au o epocă determinată. Acolo unde s-a aplicat continuu, negreşit că guvernul este dator să facă, să prevegheze ca aplicaţiunea să fie dreaptă pentru toţi. Să-mi permită însă onor. domnul interpelator să încep a-i răspunde cu partea a doua, ca să vin in urmă la partea iutii. Legea rurală de la 1864 s-a explicat prin osebite dispoziţiuni ale guvernului, pe care guvernul, după legea de atunci, după plebiscit, după lovitura de stat, după 2 mai, cum vroiţi să ziceţi, a fost în drept să le ia întocmai precum a făcut şi legea rurală. Guvernul de la 1864 a privit viile pe aceeaşi linie cu pometurile şi era natural aceasta pentru că înainte de 2 mai, chiar sub legea lui Ştirbei, care nu privea pe ţărani decît ca chiriaşi, proprietarii puteau să-i izgonească din 5 în 5 ani. Dar pe pometurile şi viile făcute de sătean cu osteneala, cu munca, cu sapa lui, ceea ce în Moldova se numea curaturi, el era un proprietar embaticar**, bezmenar**, dijmaş, dar era proprietar. Prin urmare, legea rurală, care vrea să facă un pas înainte spre progres prin împroprietărirea ţăranului, nu a înţeles că în privinţa pome-turilor şi viilor să facă mai puţin şi să ridice ţăranului din drepturile lui * Şedinţa din 9 noiembrie 1879. ** Arendaş cu embatic (formă de arendare pe termen lung, în intervalul căruia arendaşul se bucură de toate drepturile de proprietate). 184 anterioare. De aceea, ori de cite ori s-au înfăţişat plîngeri, în genere s-a zis cum că pometurile şi viile cari nu intră în pometurile cele rămase proprietate ţăranului trebuie să urmeze aşezămintelor, obiceiurilor cari fuseseră înainte de ziua de 15 agust 1864. O voce: Dar dacă nu erau aşezăminte? Legea zicea curat că se va urma după obicei. De aceea legea din 1864, necontenit, în genere pot zice, s-a interpretat în favoarea ţăranului, că ţăranii nu pot să fie scoşi din acele pă-mîiituri, nici îngreuiaţi în condiţiunile de stăpînire. în unele părţi ale ţărei s-a făcut un abuz, se îndemnau ţăranii să unească dijma împreună cu învoielile pentru prisoase şi se re [îmjpărţeau acele învoieli pe un timp determinat de 3, 4, 5, ani, prefăcîndu-se dijma în bani, şi se îngreuia ţăranului, căci acea plată se suia pînă la 4 galbeni şi scădea foarte mult darea pentru ierbărit şi pentru pămînturile de prisos, iar după ce se plătea banii pentru 5 luni, atunci nu se mai scădea şi menţinea darea zdrobitoare în privinţa viilor. Aceasta a atras luarea-aminte a guvernului şi aceasta a îndemnat pe onor. nostru preşedinte, pe predecesorul meu, domnul C. A. Rosetti, ca în calitate de ministru să dea o circulară pe care o cred îndatoritoare, căci ea nu face decît a reproduce şi a rezuma juiisprudenţa legislativă de la 1864. Unde este învoială vremelnică, se menţine pînă la sfîrşit; unde nu este, acolo să menţine stătu quo dinaintea lui 15 august 1864. în adevăr, aceasta a dat loc la plîngeri, dar sînt dator să declar că cei mai mulţi proprietari, oameni drepţi, au înţeles că nu poate să fie altmintrelea şi s-au conformat legei. Sînt vreo sută însă care socotesc că este altfel şi cari esplică lucrul altmintrelea, cari s-au plîns. Dar oricum adevărul rămîneadevăr, legea rămîne lege ; şi nu se poate pretinde astăzi că legea de la 1864 a înlesnit altceva decît viaţa acelora cari cu toporul şi cu sapa lor au făcut ca un pogon de vie să dea mai mult decît un pogon lăsat pentru arătură. Socotesc că întru aceasta nu este nevoie de o nouă lege ; se va păstra legea şi se va aplica după cum s-a aplicat de la 15 august 1864, pînă cinci va veni altă lege.. . Domnul AL Lahovari: Legea rurală fiind o lege constituţională, nu se mai poate face alta. Aşa este, o lege constituţională care este de ordine publică nu poate să aibă prescripţiune, ba mai mult încă : nici nu este prescrisă prin neîntrebuinţare, căci, în mare parte, ea este şi azi aplicată, de esemplu în Moldova, în judeţele de munte, locuitorii şi azi beneficiază de această lege, plătind. în Ţara Românească, pe la unele locuri... O voce: Nicăiri! Mă iertaţi, pe la unele locini urmează legea . . . şi dacă nu s-au făcut învoieli este că era o epocă determinată şi nu putea guvernul să arunce un brandon*, să întărite lucrurile. Dacă bimioară ţăranii s-au dus şi au luat lemne putrede din pădure şi au fost popriţi de silvicultor, dacă statul găseşte avocaţi pentru a eîştiga sume colosale, nu putea, o repet, să vină guvernul şi să întărite lucrurile. Dar iată epoca vine, este 1 aprilie 1880, cînd pentru ţărani va fi o mare, o frumoasă zi de sărbătoare, căci nu vor mai plăti nimic ; la 1 aprilie 1880 să mîntuie de dări către * Tăciune (fr.), lucru ce provoacă vrajbă (brandon de discorde). 185 proprietari, către stat şi va rămînea deplin proprietar pe pămîntul Ini şl guvernul împreună cu Camera va vedea ce este de făcut cu cestiunea pădurilor. O voce: Legea este foarte precisă! Fiindcă cu greu se vor face învoieli astăzi. Atunci, la aprilie 1880, ministru [1] de interne care va fi va vedea ce este de făcut, ori pe cale de legiferare, ori prin comisiuni, după Cum s-a făcut în Francia; cestiunea pădurilor rămîne rezervată guvernului de la 23 aprilie 1880 ; guvernul actual nu poate să aibă nici o opiniune. Cînd va veni timpul se va vedea ce trebuie să se facă, acum însă sîntem incompetinţi, căci legea rurală este o lege constituţională şi nouă nu ne este dat decît aplicarea ei3. ,,Monitor”, 1879, ni. 254, p. 7 057, col. 2 — p. 7 058, col. 1. NOTE 1 Şt. Gorlănescu întrebase pe K. ce măsuri a luat ca ministru de interne pentru aplicarea articolelor 9 şi 13 din legea rurală de la 1864. Articolul 9 prevedea că dreptul la pădure „se păstrează ţăranilor neatins în conformitate cu legea muntelui5’ (în Moldova) şi cu aşezămîntul din 1851 (în Ţara Românească). După 15 ani proprietarii erau în drept să ceară „liberarea pădurilor de sub această servitute, prin bună învoială sau prin otărîre judecătorească55. Dar articolul nu se aplicase niciodată şi ţăranii care luau uscături erau socotiţi contravenienţi. Gorlănescu ceruse iui K. ,,să pună în cunoştinţa autorităţilor administrative că sătenii nu au pierdut încă aceste drepturi55. Articolul 13 privea regimul viilor şi crease ,,o perturbaţiune generală55, căci în momentul litigiilor unele tribunale le consideraseră „pometuri”, altele nu. Interpelantul ceruse lui K. să vină cu ,,un proiect de lege interpretativ prin care să se declare categoric că viile intră în pămîn-turile date foştilor clăcaşi şi că, prin urmare, ei nu sînt obligaţi să plătească altă dare decît ceea ?ce plătea înainte de legea rurală55. 2 Pentru legea rurală din 1864 vezi N. Adăniloaie şi D. Berindei, op. cit. 3 P. Gernătescu, A. Betolianu. St. Bechianu ş.a. depuseseră o moţiune: „Guvernul este rugat a prezenta de urgenţă un proiect de lege interpretativ a legei rurale asupra viilor55. Preşedintele Consiliului de Miniştri însă ceruse să se numească o comisie care să studieze problema, încît s-a trecut „la ordinea zilei pur şi simplu55. jRăspunde interpelării lui Al. Lahovari asupra modului de administraţie al subprefectului de Vîleea, Constantin Golescu * în adevăr, am primit plîngeri în contra acelui subprefect1 şi am trămis o cercetare ; cercetarea mi-a arătat că purtarea subprefectului nu era corectă, după care am scris prefectului ca să-mi prezinte un altul în locul acelui subprefect. Unii din domnii deputaţi rădicînd objecţiuni în contra cercetării care s-a făcut, mi-arn luat timp ca să mă conving mai cu pătrundere daca plîngerile erau juste sau nu. După noi cercetări ce am făcut şi după ştiinţele ce am primit, am scris prefectului cum că să-mi prezinte un alt înlocuitor şi nu cred că acel prefect ar putea să ia asupra sa ca să nu esecute ordinul pe care i l-am dat. Iată ce pot răspunde onor. domnului Lahovari. * Şedinţa din 9 noiembrie 1879. 186 Domnul A. Lahovari: Sînt satisfăcut. Domnul ÎV. Măldârescu: Aş ruga pe domnu[l] ministru să binevoiască a ne dâ desluşiri în privinţa anchetei care s-a făcut la faţa locului de un trărnis, al domniei sale, ca şi noi să putem aprecia. Mă văd pus pe un cîmp prea departe şi care loveşte în atribuţiunile putere! esecutive şi, prin urmare, nu mă cred dator să înfăţişez acea cercetare. Un deputat are dreptul să vină să-mi spună : se fac abuzuri de către cutare funcţionar, şi eu sînt dator să cercetez, şi dacă constat că sînt abuzuri sînt dator să-l înlocuiesc. Dar a-mi zice : arată cercetarea ca eu să apreciez ca Cameră, aceasta nu pot să o admit2. „Monitor”, 1879, nr. 254, p. 7 960, col, 2-3. NOTE 1 Ai. Lahovari interpelase în legătură cu activitatea subprefectului Constantin Golescu. ■care fusese anchetat, la ordinul lui K., dar continua de două luni să se afle în post, deşi i se imputau fapte grave. 2 S-a trecut la ordinea zilei. Explicaţii la întrebarea lui (7. Racoviţă asupra despăgubirii locuitorilor ale căror vite au fost sacrificate în timpul epizootiei* în adevăr, domnilor, pe liirtie este un fond foarte mare destinat pentru aceasta, de un milion şi jumătate, însă din care s-au încasat numai două sute mii lei. Cu toate acestea declar că cu acel fond sînt in poziţiune să despăgubesc pe toţi cîţi au dreptul, dar sînt formalităţi de împlinit şi facerea acestor formalităţi0 este încredinţată autorităţilor locale; cînd acele formalităţi sînt îndeplinite, atunci intră în datoria mea ca sa plătesc, şi plătesc îndată. Aceste formalităţi sînt cam greu de făcut şi de aceea întîrzie. Sînt însă judeţe unde s-au îndeplinit formalităţile şi s-au şi plătit, de esemplu la Iaşi. Aceste formalităţi însă, cum am zis, sînt cam greu de făcut, mai cu seamă pentru ţăranii cari au să ia sume mici, cum 10, 40, 100 pînă la 150 lei, şi pentru fiecare din aceste sume trebuie o mulţime de constatări şi de dovezi. Rog însă pe domnul Racoviţă1 ca daca cunoaşte cazuri speciale să stăruie de autorităţile locale ca să facă formalităţile cerute de lege şi fie sigur că, odată acele formalităţi primite la minister, eu voi da imediat mandat de plată. Replică lui P. Gorgos2. Rog pe onor. domnul Gorgos, căruia-i recunosc tot dreptul de a face această observaţiune, să binevoiască a veni mine la minister la 11 ore, cînd voi cerceta, şi se va convinge că, dacă întîrzierea este, ea * Şedinţa din 9 noiembrie 1879. 187 nu provine decît din cauză că poate formalităţile nu sînt îndeplinite. Yă declar însă că am bani şi că, îndată ce formalităţile pentru asemenea despăgubiri se îndeplinesc, eu dau mandat de plată. Yedeţi dar că decla-raţiunea mea e formală că plătesc3. „Monitor”, 1879, nr. 254, p. 7 060, coL 3 — p. 7 061, col. 1. NOTE 1 C. Racoviţa ceruse ca ţăranii cărora le fuseseră sacrificate vitele atinse de pesta bovină să fie despăgubiţi. 2 P. Gorgos se folosise de invitaţia lui K. de a sesiza cazuri în această privinţă şi pomenise de ţăranii din Ostopceni, plasa Ştefăneşti, care de şase ani nu fuseseră despăgubiţi. El însuşi se dusese la minister pentru lămurirea acestei întîrzieri, dar nu reuşise să dea de urma htrtiilor lor. Păgubaşii aveau de încasat 50 de napoleoni. 3 Incidentul s-a închis. Vezi şi infra p. 415. Sesiunea 1879 — 1880 Replică lui Or. Bălănescu în legătură cu punctul vamal Scopoşeni. Prilejuită de discutarea proiectului de lege privind organizarea vamală* Domnilor, eu nu aş fi avut deloc necuviinţa ca într-o cestiune care se raportă la vămi să vorbesc, dacă onor. domn Bălănescu, primarul de Focşani, n-ar fi pus în joc pe ministrul de interne 1. Sînt dar nevoit a vorbi şi a spune că scopul propuitorului amendamentului nu a fost de a face economie, ci de a face o personalitate şi dovadă despre aceasta este că domnia sa nu cunoaşte deloc împrejurările. Neam de neamul domniei sale n-a fost pe la Scopoşeni; neam de neamul domniei sale n-a fost pe la Drînceni. (întreruperi.) Scopoşanii, domnilor, nu este proprietatea mea, ci a unei rade a mele, şi eu nu pot pentru plăcerea domnului primar din Focşani să-mi omor rudele pe altarul patriei. (Ilaritate.) Dar, domnilor, cestiunea principală pe care domnia sa n-o cunoaşte este că de la Ungheni pînă la Scopoşeni sînt patru posti şi dacă s-ar suprima acest punct oamenii ar trebui să meargă la Drînceni, unde este mult mai departe. Afară de aceasta, trebuie să ştiţi că Rusia pînă acum n-a liotărit punctul său de vamă şi în ziua eînd va hotărî se va desfiinţa unul din aceste 2 puncte. Yedeţi dar, domnilor, că domnul primar de Focşani a voit să facă numai o personalitate, pe care aiurea aş fi calificat-o, însă înaintea Camerei respectul mă opreşte de a o califica. Puteţi dar să votaţi cuni veţi voi şi fiţi siguri că nu veţi atinge întru nimic pe ministrul de interne2. Replică din nou lui Gr. Bălănescu3. Domnilor, [î]mi plac totdeauna poziţiunile france. Onorabilul domn Bălănescu, sub inspiraţiunea domnului colonel Iamandi, căci aţi văzut că în tot cursul vorbirei sale domnul Bălănescu se apleca şi lua informa-ţiuni de la vecinul său, domnul colonel Iamandi, prin urmare tot ce v-a spus domnia sa este din dictarea colegului său de alături, a înaintat lucruri care nu sînt nicicum esacte şi am onoarea a-i spune că domnia sa a fost şi de astă dată ca totdeauna rău informat. Iată, domnilor, cum stă cestiunea : Scopoşenii este un punct important pe malul Prutului, faţă în faţă cu vama principală a Rusiei numită Nemţerîi, unde sînt mari eearete**, vameşi, stob ete., şi nu cred că guvernul rusesc va primi a strămuta vama sa de acolo la Drînceni. * Şedinţa din 28 noiembrie 1879. ** Acarete. 189 în ceea ce priveşte şoseaua judeţeană despre care a vorbit domnul Bălănescu, am onoare a spune că nu sînt esacte relatările domniei sale. Domnilor, în partea locului este o distanţă de drum ca de trei kilometre care se uneşte cu Prutul, şi cînd apele Jijiei şi ale Prutului sînt vărsate nu mai e cu putinţă comunicaţiunea între Iaşi şi Pale iu. Şi de aceea domnii miniştri de finanţe şi rezbel au cerut să se facă şosea pe acele trei kilometre de drum, fiindcă punctul este foarte important, mai ales că pînă acolo Prutul este navigabil. Acum. în privinţa acestui project de lege, votaţi cum veţi voi, dar dacă voiţi a vă convinge vă rog să luaţi dosarele de la Ministerul Lucrărilor Publice sau să numiţi o anchetă in care să fie şi domnul colonel Iamandi şi veţi vedea de este adevărat ceea ce vă spun eu. Prea puţin îmi pasă mie de a fi vamă la Scopoşeni, dar ţin să fie vamă la Drînceni, unde am proprietatea mea, pentru că, eu care am fost bănuit că am vîndut Basarabia, cea mai mare parte clin moşia mea, cum şi a domnului Manolaclii Costachi, a rămas peste Prut, astfel îneît moşiile noastre au scăzut nu cu 10 la sută, ci cu 50 la sută. La Scopoşeni însă este interesul statului să fie vamă, căci este un punct foarte important, n-aveţi decît să chemaţi pe inspectorii financiari sau vamali şi vă vor spune dacă toate cele ieşite din gura domnului colonel Iamandi, care mă onorează eu o deosebită inimiciţie şi căruia i-am dat voturile mele pentru a se alege, sau cele ce am spus eu sînt esacte, şi atunci veţi vedea pe cine trebuie să credeţi. Yă rog dar să respingeţi acest amendament4. ,,Monitor”, 1879, nr. 274, p. 7 662, col. 1 — 3. NOTE 1 Gr. Bălănescu ceruse suspendarea punctului vamal Scopoşeni şi menţinerea doar a Drincenilor. Observase apoi acru că nu este un motiv suficient să se menţină Scopoşenii numai pentru că erau proprietatea ministrului de interne Kogălniceanu. 2 Proiectul s-a luat în consideraţie cu 56 de voturi pentru şi nouă împotrivă. s Gr. Bălănescu depusese un amendament pentru suprimarea punctului vamal Scopoşeni. 4 Amendamentul a fost respins. Colonelul Iamandi, vizat de K., spusese că în secţia a 4-a a Adunării declarase pe faţă că nu vede necesitatea menţinerii Scopoşenilor deoarece erau doar ia 15 km de Drînceni, aşa că nu vorbise ,,pe sub mină”. Apoi putea întoarce remarca lui K. despre sprijinul ce i-1 dăduse în alegeri, căci ,,şi domnia sa ştie că a fost alesul meu şi, prin urmare, nu are de ce să făli”. La acestea K. a replicat: ,,Nu am nimic a răspunde domnului Iamandi, decît îmi pare bine că domnia sa a vorbit”. Intervenţie la un proiect de lege privind acordarea indigenatului Ud Mauriciu Roth* Negreşit că guvernul nu poate veni să împedice de a se tipări1 un act care se produce în această Cameră şi care provine de la una din comi-siunile sale, pentru eă aceasta este o afacere care priveşte cu totul pe * Şedinţa din 28 noiembrie 1879. 190 Adunare. Dar vă voi ruga, domnilor, să binevoiţi a nu uita că nu sînt mai mult decît trei minute de cînd aţi luat hotărîrea ca astăzi să vă ocupaţi cu votarea a cîtorva raporturi de indigenat. Se vede că aceasta a scăpat din vedere onor. domnului Giup ere eseu şi celorlalţi domni deputaţi cari au cerut amînarea, sub pretext de a se tipări raporturile. Afară de aceasta, cred de datoria mea de a vă aminti că astăzi onor. Cameră are ocaziunea de a aplica pentru prima oară noul articol ce a introdus în Constituţiune; şi pre cît ştiu, şi opoziţiunea şi minoritatea a ţinut foarte mult să dovedească şi ţărei şi Europei că ceea ce hotăra cu legea nouă va fi sinceramente aplicat. Avem atîtea greutăţi, atîţi răuvoitori care vin şi spun cum că noi am votat un paliativ, că ...România.nu înţelege să facă onoare angajamentelor sale. Prin urmare, este în interesul tutulor de a dovedi că noi sîn-tem hotărîţi să dăm sinceramente ceea ce am promis. Şi sînt fericit că mă aflu în libertatea mea de a putea vorbi cu ocaziunea acestui candidat2. Eu aş voi ca cu ocaziunea întîiei cereri de indigenat să se dea loc a ni se imputa că noi căutăm pretexte ca să nu dăm ceea ce am promis. Aşadar, vă rog ca pentru astăzi să terminaţi ceea ce aţi început; fiţi consecinţi; aţi votat- adineaori o împămîntenire, crezînd pe raportator în ceea ce v-a spus, aţi primit-o cu trei pătrimi, şi nu aţi ştiut cine este acel nou cetăţean. Aşadar vă rog să binevoiţi a lua în cercetare acest raport; puneţi să se citească de două, trei ori raportul; luaţi seama dacă această cerere merită a fi primită, dacă cel ce cere indigenatul are titluri 1a aceasta. Dar vă rog să nu trimiteţi la tipar actele. Yeţi trămite pe cele ce vă vor veni de astăzi înainte. Replică lui N. Ionescu3. Domnilor, ca guvern sînt dator a chema luarea-aminte a dumneavoastră asupra celor zise de onor. domnul Ionescu, ca nu mai tîrziu să i se impute guvernului că ei a tăcut şi tăcînd ar fi consimţit la cele ce a spus domnia sa. Dacă onor. domnul Ionescu voieşte să respingă pe solicitatorul cetăţeniei române numai pentru că, permiteţi-mi cuvîntul, nu-i plac ochii lui, aceasta aparţine Camerei să o aprecieze. Onor. domnul Ionescu însă singur a zis ea nu e chestiune de ochi, că nu cunoaşte pe acest solicitator, apoi îndată ce nu este cestiune de ochi, îndată ce domnia sa nu-1 cunoaşte să-mi permită să-i spun că este Gestiunea de principiu şi sînt încredinţat că onor. domnul Ionescu nu va tăgădui aceasta, este prea om serios, prea inteligent, prea ispitit* ca să nu facă** cestiune personală. Domnilor, pentru întîia dată astăzi sînteţi chemaţi a vă rosti asupra împămîntenirei unui individ care pînă acum pentru cauză de religiune nu putea să ajungă la cetăţenia română. Domnul Ionescu a venit şi sub nume de a contesta, de a critica chiar cu ironie deosebitele puncte ale raportului, a venit şi a pus atîtea jaloane cu care crede domnia sa că mai tîrziu să întemeieze respingerea împămîntenirii... * încercat, cu experienţă. ** Citeşte: să facă. 191 Domnul N. Ionescu: N-am ajuns la respingere. Dacă dumneavoastră veţi primi ideile domnului Ionescu şi în privinţa actelor de naştere şi în privinţa patentei şi în privinţa intenţiunei părinţilor şi altele cîte a mai zis dumnealui, atunci închideţi cu totul CoiiRtituţiunea, căci articolul 7 nu se va aplica niciodată şi veţi rămi-nea tot în poziţiunea trecută, ca aceşti străini să nu mai poată ajunge la împămîntenire, Domnilor, momentul este solemn pentru naţiunea noastră şi a respinge un indigenat pentru nişte motive ca ale domnului Mcolae Ionescu este a face un lucru contra legii pe care am votat-o mai alaltăieri. Sint foarte fericit, repet fraza domnului Mcolae Ionescu, că întoc mai ca domnia sa nu cunosc pe această persoană şi prin urmare nu pot fi bănuit că vin să apăr un amic sau un cunoscut al meu, însă, precum domnia sa vine şi contestă dreptul de naturalizare al acestui petiţionar pentru nişte principii oarecare, tot astfel şi eu susţin altminterea princi-piele domniei sale. Patenta, domnilor, nu s-a plătit niciodată decît de pămînteni; şi acest petiţionar cînd vine şi arată că a plătit patentă dovedeşte prin aceasta că este pămîntean român. Cînd dar un supus român vine şi prin cererea sa de împămîntenire arată că e supus român şi dovedeşte totdeodată că este în conformitate cu prescripţiunele articolului 7 din Constituţiune, pe care dumneavoastră majoritatea şi minoritatea l-aţi revizuit, cu modificările propuse de dumneavoastră şi la care guvernul a aderat, avînd încredere că vă veţi conforma votului dat de dumnea-? voastră, domnul Ionescu vine azi şi de la tribună contestă dreptul de naturalizaţie al unei persoane care intră cu totul în previziunile acelui articol. Eu, domnilor, vă conjur, atît pe majoritate, cit şi pe minoritate, a nu vă pune pe tărîmul domnului Ionescu. Şi regret că domnul preşedinte al consiliului nu e aci ca, cu toţii împreună unindu-ne, să vă rugăm pe dumneavoastră a nu aluneca pe tărîmul pus de domnul Ionescu şi a vota împămîntenirea acestei persoane4. ,.Monitor”, 1879, nr. 274, p. 7 664, col. 3 — p. 7 665, col. 1: p. 7 667, col. 2—3. NOTE 1 N. Ionescu ceruse ca în prealabil raportul comisiei de indigenat să se tipărească. Adunarea votase favorabil. 2 Postulantul frecventase Liceul ,,Matei Basarab” din Bucureşti, făcuse armata în compania de săpători a batalionului de geniu şi obţinuse doctoratul în medicină la Universitatea din Yiena. Comisia Adunării recomandase dispensa de stagiu. 8 N. Ionescu spusese pătimaş că actele produse de postulant nu i se păreau suficiente ca să justifice dispensa de stagiu. 4 Cererea a fost primită cu 41 de voturi pentru şi 25 împotrivă. 192 spre plata lucrătorilor extrabugetari de la Imprimeria statului* Domnilor, eu vă mărturisesc că m-am întrebat cum trebuie să răspund? Şă-i răspund serios sau să tac? Sau trebuie să-i răspund, permite-, ţi-mi espresiimea, după curn a pus domnia sa cestiunea rugîndu-vă, dacă s-ar putea, să chemaţi pe domnul Orăsanu să-i răspundă. (Rîsete.) t Domnilor, domnul Sihleanu1 nici n-a citit, nici nu ştie; pe, «este acest credit, şi-l combate din toate puterile. Tot aşa face domnul Sihleanu pentru toate projectele prezintate de mine, pentru tot ce cer eu. îndată ce vede că este vorba de Ministerul de Interne,, dumnealui mcalică pe bidiviul său şi-i da pinteni în contra mea. (Ilaritate. ) Domnia lui zice că eu am tocmit pe lucrători, ceea ce nu mi-a trecut prin minte; că am plătit; Pă1 am cheltuit etc?, ceea ce asemenea nu mi-a trecut prin minte. Serviciul acestor tipografi mobili este un serviciu prevăzut prin toate bugetele, statului, prin ţoate bugetele de un timp încoace se dă o sumă de hani anume pentru lucrătorii imobili. Se iau oameni, se tocmesc şi lucrează cu săptamîna, cînd este lucru mult, după cum se face în toate tipografiele cînd este mult de lucru. în tot anul se''face aşa pînă cînd şe închide Camera şi;cum se închide Camera lucrătorii aceia se concediază, pentru că după închiderea Camerei nu se mai tipăresc cîte 2 şi 3 suplimente la „Monitor? cu proceşe-yerbale. De aceea nu înţeleg cum, a. găsit domnul Sihleanu ocaziune. ca şi din acest credit să facă un act de, ncuzaţiune în contră-mi. ;Dar nu voiţi să-l votaţi ? Foarte bine, voi plăti de. la mine din pungă acele 5 000 lei. Vocir Cum să ml votăm? Votăm! ! Eu vă rog să nu votaţi, numai prin o condiţiune : pentru că domnul Dendrino, aeţualuL director al ,,Monitorului’? are/ sătreacă la alt post şi atunci vă rog să faceţi cum veţi şti ca domnul Sihleanu să-i ia locul, ca să vedem şi să ne mirăm cu toţii cum pune în aplicaţie domnul Siîi-leanu frumoasele sale teorii. ? • Replică lui Nicolcie lonescii2. . Domnilor, sînt;foarte fericit că am auzit ceya în discursul domnului-Xieolae Ionescu, care din toate cuvintele domniei sale aceasta m-a bucurat foarte mult, stigmatizînd jurnalul care s-a răspîndit în Iaşi: şi care in adevăr a răspîndit şi în proprietarii mari şi în proprie tatii mici, multe îngrijiri. Dumneavoastră ştiţi foarte bine eă in Franeia, cînd comuniştii s-au pus în mişcare,- ştiţi că ţăranii care aveau eîte opătrime detoeetar au apărat proprietatea^ mai mulh decîfc aceia, cari; aveaUiPUtideiheeţare. Sînt foarte fericit că am auzit pe domnul Ionescu cum a stigmatizat acel ziar pentru că sînt sigur de pe acum că acea mişcare Se va potoli, fiindcă oti domnul Ionescu,: ori alţii are să fie ahemaţirsă se: rostească:, asupra purtărei directorilor acelui ziar, cari stat; profesori. ‘IBenzaţiune^)\ >¥edeţi < că ne facem datoria. * Şedinţa':ăMaS>^ă.diemMe 0879/ a i- v,. /* .>; •; ’ u i o, oor . 13 - c. 347 53 tm Acum, cu ocaziunea unui mic credit de 5 000 lei, aţi venit şi aţi aruncat asupra mea toate bombele. Domnul N. Ionescu: Vă cer esplicaţiuni! Aţi văzut ce esplicaţiuni vă dau. Camera are destul bun-simţ şi înaltă dreptate să judece daca cu ocaziunea esplicaţiunilor ce mi-ai cerut ai avut dreptate să-i arunci acele bombe. Onorabili domni, întrebaţi atîta, aveţi dreptate, daca eu ffi-am conformat cu legea, dacă în momentul cînd trebuinţa s-a simţit eu mi-am făcut datoria ? în momentul cînd trebuinţa s-a simţit, adică în momentul cînd creditul bugetar s-a epuizat, prevăzînd că au să fie noui trebuinţe am venit cu un project de lege. Projectul de lege este înfăţişat la 5 octombre; de 20 de ori am bătut la uşa comisiunei financiare şi totdauna, totdauna am văzut pe domnul Sihleami inspirat de aceleaşi simţăminte ca astăzi. N-am zis un cuvînt de diurne... Domnul N. Ionescu: Nu acum, atunci. Ce am zis atunci? Mi-a cerut onor. domnul Sihleanu să-i dau acte justificative de modul cum s-au cheltuit aceşti bani şi eu i-am spus că am să cheltuiesc şi mai mult, pentru că şedinţele Camerei sînt atît de numeroase, pentru că anul acesta s-a văzut ceea ce nu s-a văzut niciodată : că Adunarea a ţinut 11 luni sesiunea şi fiindcă precum deputaţii au luat diurne mai multe şi prin aceasta se* înţelege că au lucrat mai mult, am zis cuvîntul acesta, tot astfel şi „Monitorul” a necesitat cheltuieli mai mari, fiindcă a trebuit să reproducă discuţiuni de ale Camerei mai multe decît oricînd. N-am zis în viaţa mea, onor. domnule Ionescu, cuvinte cari să provoace clasele muncitoare în contra Camerei, în contra f poporului şi Dumnezeu ştie în contra mai cui ai voit dumneata să zici! în viaţa mea eu n-am vorbit în public ca să întărît poporul; ar fi fost foarte rău din partea mea daca aş fi făcut aceasta, dar nu pot dovedi niciodată că am făcut-o. Ceea ce vă rog, domnilor, este să binevoiţi a vota acest project de lege de 5 000 franci... Domnul N. Ionescu: Dar esplicaţiunile cum plătiţi lucrătorii, eu luna sau cu săptămina? Esplicaţiuni v-am dat, v-am spus că pînă la 5 octombre am plătit cit am avut bani, de atunci n-am mai plătit şi am înfăţişat projectul la 5 octombre. La ceea ce întrebi domnia ta, că de ce nu s-a plătit, răspund că nu s-a plătit fiindcă nu am avut bani, dar dumneata nu şti ce zice legea comptabilităţei, că eu nu pot să iau de la un capitol ca să întrebuinţez la altul. Dumneata nu şti că scrisoarea fără valoare n-are cuvînt. (Ilaritate.) Ce te legi de mine degeaba? (Ilaritate.) Poţi să mă osîndeşti să dau, dar nu poţi să mă osîndeşti să dau cum vrei dumneata. Domnul N. Ionescu: Ne vom esplica altă dată. Nu te pune pe tărîmul acela, căci nu te pot urma; nu e demn de dumneata, nu e demn de Cameră. Domnul N. Ionescu: Te-ai pus pe tărîmul lucrătorilor cu simbrie. Te-am imitat pe dumneata o dată în viaţa mea (Ilaritate.) 194 Domnul N. Ionescu: Caraghiozlîc! ... (Zgomot.) Domnule preşedinte, să nu vă miraţi cînd mine se vor găsi ziare care vor repeţi cuvîntul de caraghiozlîc şi-l vor întoarce. Apoi să vină un om de vîrsta domnului Ionescu să zică caraghiozlîc ! Atunci, mai pot discuta cu domnia sa ? [î]mi dai dreptul să te tratez cum m-ai tratat, dar nu o fac pentru respectul Camerei. Voci: închiderea discuţiunei! Domnul vicepreşedinte2: Onor. domn ministru de interne a făcut apel la birou asupra unui cuvînt... Iert, domnule preşedinte. Replică lui I. Codrescu4. Să vedem, domnilor, despre ce este vorba, să vedem despre ce sumă mare, colosală se tratează acum pentru ca să văd pe onor. domnul Ionescu, ca să văd pe onor. şi mult prudentul domn Codrescu venind şi făcîndu-mi diferite acuzaţiuni. Domnul N. Ionescu: Eu nu te-am acuzat, dar am cerut esplicaţiuni. Dar să vedem ce am făcut eu cînd am cerut aceşti 5 000 lei, să vedem cum i-am cerut, căci nu perdeţi din vedere că şi noi miniştrii avem sistemul nostru ministerial, adică cînd am să cer eu deschiderea unui credit mă duc cu cererea mea la Consiliul de Miniştri şi Consiliul de Miniştri vine şi supune cererea mea spre regulare la ministrul de finanţe, căci cine altul trebuie să reguleze afacerile băneşti? Negreşit ministrul de finanţe. Ei bine, onor. domnul ministru de finanţe mi-a zis că să-mi regulez projectul astfel precum vi l-am supus şi precum vi s-au prezentat încă şi alte 30 de projecte de credite cerute de cei[l]alţi colegi ai mei. Cînd s-a adunat onor. comisiune financiară, a venit acolo şi ministrul de finanţe şi [a] trebuit să se lupte mult cu onor. membri ai comisiunei în ceea ce priveşte sistemul eererei acestor credite, după care apoi s-a făcut un compromis. Ei bine, în toate acestea ce sînt eu vinovat ? Aruncat-am eu vreo vină asupra cuiva, încît să-mi aud astăzi atîtea acuzări la cari nu mă aşteptam ? Eu v-am spus că am venit încă de la 5 octombre trecut şi am zis ceea ce trebuia, şi apoi am retras acel project şi am venit din nou cu altul, pentru că onor. comisiune financiară aşa mi-a cerut, ca să viu cu un alt project. în intervalul acesta a venit şi onor. meu coleg domnul ministru de finanţe şi v-a propus altceva, pe care apoi dumneavoastră i-aţi acordat şi bine aţi făcut. Dar vă întreb acum : din toate acestea unde aţi văzut că eu am întărîtat pe cineva, că am întărîtat pe lucrătorii tipografi, că m-am făcut comunist, că sînt confrate al redactorilor jurnalului din Iaşi ? Toate acestea sînt cuvinte de prisos şi dacă nu vă plac nu aveţi decît să-mi spuneţi şi eu nu am decît să mă duc acasă. Dar pentru aceasta dumneavoastră aveţi multe alte ocaziuni, aveţi dreptul să mă întrebaţi despre diferite numiri, despre diferite alte acte, dar să veniţi şi cu ocaziunea unei sume nenorocite de 5 000 lei ce v-am cerut pentru plata lucrătorilor tipografi, oare a meritat eestiunea să vă facă a vă rădica şi să discutaţi asupra sistemei şi prineipie? Dacă cel puţin, această diseuţiune şi aceste certe ce-mi .căutaţi ar fi fost pe spinarea mea, înţelegeam, dar sînt pe spinarea-altora. • ....... < ____ Binevoiţi dar a vota acest credit de 5 000 franci5. „Monitor”, 1879, nr. 274’, p. 7 668, col. 1 3'— p. 7 671, col. 1. XOT'E "" 1 Al. Silileanu spusese că se calcă legea contabilităţii, potrivit ; căreia .creditele supli- mentare trebuiau votate la începutul sesiunii, nu pe parcursul ei. K. angajase abuziv tipografii, condusese el. 1 . > . > *. - • , « 2 N. lonescp îl acpzase pe K. că i-a lăsat pe tipografi, cârje ,,lucrează fizicarnepte şi cu capul’’, mai ales noaptea, să aştepte atît. Vorbind de diurnele deputaţilor, din cauza prelungirii sesiuniijiîbinistml de interne îiiexpusese pe; aceştia ,,la vendeta lucrătorilor tipografiei statului”; observase el ameninţător. ,,Pentruice să,se descopere stomacul cel flămînd al, lucrătorilor tipografiei în contră diurnei deputaţilor?” întrebase el furios. 3 C.A. Rosetti. 4 t-nCodr^sou spusese că degeaba se plinge J&n da tergiversările; comisiei financiare, deoarece ar fi putut lua banii ,,din vreo sumă disponibilă” a Ministerului de Interne în loc să creeze atîtâ turburare în opinia .publică şi în rîndurile Adunării deputaţilor. : : 5 Creditul a fost votat cu 58 de voturi pentru şi trei împotrivă. .• . In şedinţa din 22 decembrie 1879 s-a mai votat un credit de 3 000 de lei (cf. ,,Monitor”, 1879, nr. 289, p. 8143). ; ; , * Pledează pentru proiectul de lege ,care deschidea ministrului de finanţe un credit suplimentar de 166 028 de lei pentru plata diurnelor deputaţilor* ; Domnilor, sînt» prea bătrîn pentru ea să mai fiu somat să-mi fac profesiunea mea» de credinţă. ■ , ; ; Cînd eram copil, mă trămitea tatăl meu la şcoală ca să învăţ catehismul, .adecă dacă cred în Sfînta Treime şi în cutare sau cutare dogmă a religiunei creştine. Acum, însă nu cred că regulamentul Camerei poate să mă oblige să spui eu catehismul meu politic, şi anume ce gîndesc eu asupra cutărei cestiuni politice. . , . i în cit priveşte diurna, tot ca o aducere-aminte din copilărie, să-mi daţi voie să mă fac copil şi să răspund duhovnicului meu lă această întrebare. (Ilaritate.) Cred şi mărturisesc într-unul sfînt, mare şi puternic Parlament şi zic că se cuvine, ca e drept, că este parlamentar, eă este democratic, cum că nu numai deputaţii, dar şi sehatorif să ăibă^diurnă. (IlMritate. J Vedeţi? Deeît atunci eînd a fost vorbă să se facă reforma constituţională eu tot n-am propus această modificare. . Vă mărturisesc' numai’-'francăfneiite4 şi cu respectul ce datorez ParlăL montului; că i niciodată nu 5 am înţeles i că în 6 ţară democratică? se cuvine : , >.i Şedinţa din 28 noiembrie 1879; • • *. , - * 196 nu^aL plijtqcraţfgii -şă aibă Septul a li în .Parl^pient^ci am dorit untotr dauna şi doresc ca şi oamenii, cei săraci să poată avea mijlocul de a veni şă apună cuvîntui lor în, afacerile statului1. • „Mbniior1870, nr. 27â, p. 7 671, coV 3. v i c ' :. . NOTE 1 Proiectul nu s-a putut vota deoarece nu a întrunit numărul de votanţi necesari. Eooplică regulamentul de funcţionare a Camerei eu ocazia depunerii unui protest de către eîţiva deputaţi ce au lipsit la votarea proiectului de lege< ''''pentrU cumpărarea acţiunilor căilor ferate* Domnilor, în acest incident1 care s-a rădicat este datoria guvernului să zică şi el cuvînţul sau. Domnilor, regulamentul este făcut mai cu deosebire ca cele ce dumneavoastră lucraţi, ca cele ce dumneavoastră hotărîţi să dobîndească caracterul unui fapt al reprezentaţiunei naţionale, căruia să se închine toată lumea, şi îndeosebi puterea esecutiyă. Scopul reguiamdntului este ca să facă ca votul dumneavoastră să fie ţinut totdauna1, sus, neatins si nimeni să iiu cuteze a-rpune în con-testaţiune. - Regulamentul a lăsat fiecărui deputat dreptul Ca &ăLşi spună^părerea sa atunci cînd vede; că s-a urmat altfel decum trebuie. Aceasta însă se face ta- doua zi; după vot, cînd se face rezumatul şediiiţei precedente ; atunci poate ^ să vină fiecare să zică : s-a făcut cutare greşală ! Alaltăieri s-a votat projectul de lege pentru răscumpărarea drumurilor de fer, ieri Sra citit rezumatul acelei şedinţe şi acela care a găsit că s-a făcut ce vă neregulat a venit şi-a spus cuvintui său^eum a făcut domnul Rlăremberg. Cum dar vine această cestinne astăzi, a treia zi? Ce discutaţi dumneavoastră, . domnilor f Mai aveţi dreptul să < discutaţi ‘ împrejurările şedinţei d-alaltăieri? Ap°î unde mergem noi astfel? Aşadar, nu aveţi acest drept după regulament. După regulament; teri s-a închis era Cu totul asupra celor petrecute alaltăieri,hşi acei vot rămîne vot, care va merge lă Senat şi care, dacăise va primi şi acolo; acest vot va deveni lege. Va să zică această cestiune n-a putut să fie decît la oeaziunea citirei Sumanului» şfedinfeei idei atunci, şi nici poate să fie altminteri, Cum vine dar astăzi în diseuţiune această cestiune? r ; > 5 Domnul P. Ghica: Pe cale de petiţiune. . Pe cale de petiţiune.?,Deputaţii im petiţioneazăv-Aşadar, cum vine această cestiune f Cum vine ea să. sfarme ordinea-zilei, care se face împreună cunguvernul? • ' - : . r .. ■ De- aceea vă. rugăm, - în interesul -prestigiului.‘dumneavoastră, să curmaţi diseuţiunea> Vă rog; să. vă rostiţi că-această protestare, im fond * Şedinţa din 29 noiembrie 1879. ''^. *n..: .-i ?. 197 şi în formă, este nedreaptă. în formă, n-a putut să vină astăzi; în fond, a spus domnul preşedinte al Camerei ce este. Vă rog dar, în interesul prestigiului votului domnielor voastre, să nu creaţi un precedent care pină astăzi nu ştiu dacă există în analele parlamentare, ca asemenea incident să vie a treia zi după şedinţă 2. „Monitor”, 1879, nr. 274, p. 7 675, col, 1- 2. N O T E 1 Incidentul fusese provocat de adresa unor deputaţi care declaraseră că n-au participat la şedinţa din 27 noiembrie pînă la sfîrşit, deoarece conform regulamentului decizia de prelungire trebuia luată înainte de ora 5 — timpul obişnuit de închidere. Or, în ziua aceea prelungirea s-a cerut abia la ora 6,30, cînd semnatarii părăsiseră sala Adunării convinşi că şedinţa se va relua a doua zi. între ei se aflau: Vasile Conta, N. Ionescu, N. Iamandi. Fiind absenţi Ia votare, aceştia se declarau acum, prin adresă, contra legii. C.A. Rosetti, preşedintele Adunării, observase însă că reclamanţii fuseseră de faţă, ba chiar votaseră luarea în consideraţie a proiectului pentru cumpărarea acţiunilor căilor ferate, care avusese loc seara la ora opt. 2 N. Dimancea depusese o propunere care considera protestul grupului absent ca ,,nefondat” şi recomanda trecerea la ordinea zilei. Adunarea a votat în acest sens. Sprijină spusele lui Ale mândru Lahovari în legătură cu defectuoasa administrare a domeniilor statului* r De astă dată şi banca ministerială este de acord cu domnul Lahovari 1 şi găseşte că are dreptate domnia sa să stigmatizeze regia moşiilor statului. Mu o dată noi ne-am rostit în contra acestei nenorocite sisteme şi chiar am luat măsuri în contra ei şi poate că ne-am atras asupră-ne şi critice cînd am adus nişte modificări în administraţiunea domenielor. Ştiţi, domnilor, că aceste moşii, mai cu seamă după legea actuală, sînt administrate esclusiv de administraţiunea domenielor şi ministrul are numai dreptul de control, fără a putea să aibă totdauna sub ochii săi toate amănunţimele. De aceea noi profităm de această ocaziune, precum am zis şi prin mesagiu, şi vă rugăm să binevoiţi a vă ocupa cu reforma legii pentru organizarea administraţiunei domenielor. Oricît de mare ar fi activitatea ministrului, experienţa a dovedit că responsabilitatea se împarte şi nimic mai rău decît o responsabilitate împărţită, căci unii o aruncă asupra altora. Aşadar vă rog, domnilor, să vă ocupaţi cît mai eurînd cu această lege, care deja este votată de Senat. Este, domnilor, şi altceva, este o cestiune în care înţelepciunea umană nu ştie ce să facă ca să oprească lucrările oculte ale bandei negre care face adjudecaţiunea domenielor statului, pot zice, iluzorie. Avem o sumă de moşii pe care de şapte, opt ori le-am scos în licitaţiune şi n-am putut dobîndi decît preţuri ridicole, căci acele persoane, cu pistolul în mînă, depărtează pe orice alţi concurenţi şi acele moşii reprezintă o valoare de trei şi patru ori mai mult decît arenda ce ei ofer. * Şedinţa din 30 noiembrie 1879. 198 Nn voi să citez nume de persoane, nici de moşii, dar fiecare dintre^ dumneavoastră, mai cu seamă cei de peste Milcov, mai că ar putea pune degetul pe acele moşii. Aşadar, ar trebui sau o lege, sau alte măsuri prin care să prevedem în cazurile acelea ce este de făcut în faţa acestor societăţi formidabile care ameninţă în mod aşa de vătămător interesele statului. în Moldova acele companii zic concurenţilor cari nu e în asociaţiunea lor : dacă mă vei atîrdisi * la moşia cutare, să ştii că nu mai ai moşie, şi daca nu se retrage acel concurent, atunci acea companie ridică acea moşie la un preţ cum nenorocitul acela de concurent sau trebuie să se retragă, sau rămîne sărac; căci compania deşi perde cu acea moşie, daca ar rămînea asupră-i, însă fiind mai mulţi paguba se împarte între dînşii şi se acoperă cu prisos din cîştigul celorlalte moşii pe cari le-au luat pe nimic. Iată de ce în intervalul acesta de trei, patru luni în Consiliul de Miniştri a trebuit să refuzăm cinci, şase aprobări de licitaţiuni numai pentru că vedeam acolo banda neagră, vedeam acolo acea asociaţiune. De aceea noi vă rugăm să vă ocupaţi cu legea de reorganizare a administraţiunei domenielor, căci poate cu dumneavoastră împreună vom găsi un mijloc de a depărta această bandă neagră. De multe ori a trebuit să dăm în regie moşii, ca să putem scoate pe arendaşii vechi de pe ele, ca astfel să poată veni alţii să concureze. Sîntem recunoscători onor. domnului Lahovari că a pus cestiunea înaintea onor. Camere şi ne-a dat ocaziunea să vă arătăm faptele acestea şi să vă rugăm să vă ocupaţi cu legea reorganizăm administraţiunei domenielor, căci astăzi, cu legea existentă, moşiele sînt foarte rău administrate. Replică lui I. Negruzzi2, şi R. Pătirlâgeanu3. Domnilor, nu s-a relevat de onor. domnul Lahovari cestiunile cari s-au relevat de către domnul Negruzzi. Eu socotesc că domnul Negruzzi a emis o dorinţă pe care toţi trebuie să o avem, dar pe care dacă domnia sa ar fi chiar procuror general nu ştiu dacă ar putea să o pună în practică, căci, cu toată stăruinţa procurorului general, nu cred că va putea să ajungă a descoperi şiretlicul acelora cari împiedică suirea moşiilor la adevărata lor valoare. Noi vedem alte crime mai patente şi încă nu pot fi urmărite. Cînd la o licitaţiune comunală s-a găsit un individ care a fost atît de naiv care a plătit un ruşfet chiar pe masa comunală, negreşit că pe acela l-am prins şi ham dat judecăţei. Dar nu ştiu cum veţi putea descoperi dumneavoastră pe acei care noaptea, şi în particular, prin şoaptă la ureche fac pe concurenţi să se retragă. Ceea ce se poate face este să căutăm ca în capul administraţiunei să avem oameni onorabili. Astăzi are în capul ei trei oameni pe care nici duşmanii cei mai mari ai lor nu ar putea să-i bănuiască de neoneşti. A trebuit rugăminte mari, apel la patriotism, mijlociri, ca să facem pe fostul prim-preşedinte al Curţei de apel din Iaşi, pe onor. domn Ştefan Nei, să consimţă a face parte din administraţiunea domenielor. Asemenea şi cu colegii săi. în numirea persoanelor este o mare garanţie, dar nu este totul aici, trebuie să reformăm legea; legea care astăzi organizează serviciul, sau mai bine dezorganizează serviciul, trebuie să fie reformată. Această lege menţine una şi aceeaşi condiţiune pentru toate moşiile. Apoi vă întreb eu : toate * A atîrdisi, a da peste preţul oferit (de altcineva) la un mezat. 199 moşiile-mm&i mtrTim >.fel -se < pot administra:? Sin* moşii şi moşii: unele u,u nevoie deiimbunătăţiri, altele se exploatează prin mori, ori prin lirane sau îmbunătăţirea cîmpurilor. Ei bine, administraţiunea domenielor este ca patul ligii Procust : ^ are două mii de moşii cu aceleaşi condiţiuni arendate.:' jSu ştiu dacă în Moldova este weo^deosebire, dar ceea ce ştiu este că oricine,:cînd dă o: moşie în arendă, pune în condiţiunile de arendare ca :Să. facă îmbunătăţiri, casă comunală, să facă zăgaze, ^sănsece mlaştine, să îngraşe îpămîntul vşi altele; ei bine; administraţia domenielor nu poate să se gîndeaseă la nimic din!toate acestea nu.numai pentru' că nu are mijloace,? nu are fonduri, dar încă şi pentru că nici legea nu permite să facă asemenea stipulaţiuni. : închipuiţi-vă, domnilor, că pe o moşie era m moară care produce un venit de la 1 000 piuă la 2 000 de galbeni pe an ; ei bine, moara s,-a ; sfărâmat, , venitul: nu se mai poate percepe, căci administraţiunea nu are fond SrO reconstruiască. Aşadar, domnilor, toate aceste inconveniente dumneavoastră le veţi avea în privire la dezbaterea legei pentru organizarea.administraţiunei domenielor. Experienţa ce;«aveţio veţi,aduce atunci ca să facem o lege bună,incit să nu ne mai izbim de asemenea inconveniente. Aşadar, nu mai inculpaţi administraţiunea -domenielor căci* cum v-a spus onor. domnul Cîmpineanu 4? ea nu are mijloace ca să poată face cheltuielile necesarii pentru ca moşiele să producă * cu ocaziunea regiei aşa cit ar trebui să producă,. Asemenea domnul Pătîrlăgeanu n-are drept să zică cuin eă administraţiunea domenielor nu. administrează bine, pentru că nu are regulament şi că nu cunoaşte valoarea fiecărei moşii, căci valoarea moşiilor este cunoscută de toţi; şi eu cred că chiar ddmnia sa, cînd ar vedea că o moşie din Prahova, care are valoare de 30 000 de franci, se arendează numai pe 5 000, neapărat va fi cel dinţii care va veni să ne dezaprobe şi va ^ice ca făcind aceasta am făcut o favoare unui coreligionar politie, sau ştiu eu ce. Pe aceea noi mtîrziem cu confirmările şi să hu ne imputaţi,că repeţim necontenit licifaţiunile, pentru că aceasta o facem numai şi numai pentru ca să ajungem să dobîndim un preţ mai bun. Eu găsesc că acest mijloc poate să nu fie cel mai bun, dar pînă acum nu putem face mai biue şi de aceea vă rugăm ca la reformarea legei să găsiţi mijlocul cel uiai bun pentru ca să înlăturăm aceste inconveniente5, * , „Monitor”, ' 1879, nr. 274. p. ,7 687, ' 5 ’ . ' ’’ Col: 1 — 2: p. 7 688, col. 2—Z. ‘............’ ' ' '.'NO TE ' ^ V 1 Al. Lahovari’ făcuse o interpelare ministrului de finanţe tn legătură eu scoaterea Ia licitaţie a do metililor Giurgiu şi OT urnii * şt (a Moşiei Dorobariţu. In ajunul licitaţiei o dispoziţie ministerială scotea acesţe moşii< ide ?pe listă deoarece aveau5 ; mm caracter strategic” şi statul urma să; le exploateze m viUor în; regiei; Inţei^elântuIrU;întrebase pe mimsteupde finanţe dacă confirmă aceste fapte. D.A. Sţur^z^,, mipistryl 4$ sppşese că motivul strategic era doar un pretext; Consiliul de Miniştri decisese retragerea acestor moşii de pe listă deoarece de ani de zile Se1'ofereau preţuri eiUrem de? scăzute ^edfrii cxpîdatărea lor. '•o (O Al. Eahovari adusese cifre%ear.c!e'dutifmau> spusele^‘tâîfiistrului de finanţe.* Giurgiu fusese arepdapeu 250 000 dc lei si la ulUpţaflţOitaţie ,nu se ol5ţ|nuşe^ă dşpît 163 Q00;de.lex.; .porobanţu scăzuse de la 80 000 de Iei. la 47 000 de lei. In sfirşit, Turnu de la 18,6 000 de.lei ajunsese. la. 90. 000 de "îeil ' «• U9' ■ r,,iu.r > 1 • -"hi 2 I. Negruzzi sugerase ca asemenea imixtiuni în licitarea moşiilor să fie urmărite de procurorul general. .m.vjm -.m M > d/'uîvt*iu ‘dM îrh-r-ni nh i. .wiiriîir* *■ 3 R. Pătîrlăgeanu declarase că administraţia domeniilor- e total-neglijată: nu se cunoaşte valoarea moşiilor şi, dacă de pildă o moşie poate produce 250 000 de lei* dar ;se oferă în f condiţii oneroase 90 000 de lei, ea este arendată la această sumă. Soluţia cea mai convenabilă i se părea vînzarea acestor domenii Ia particulari, ,,care ar-vărsa un impozit însemnat în casa statului”. 4 I. Cîmpineanu spusese că guvernul a procedat f judicios * retrăgînd acele moşii de îa licitaţie; şi un particular ar fi procedat la fel văzînd că nu obţine preţul scontat. ; 5 Discuţia s-a închis. - .... »;.T/. ,,*• i.., Se pronunţă pentru discutarea răspunsului ia mesajul tronului, în eiudă absenţei unor membri ai opoziţiei* \ Domnilor, pentru a nu se închide discutiunea ţrehuie mai întîi să fie o discut iune. , . , . Dumneavoastră, împreună cu guvernul, constataţi că onor. opoziţie a socotit de cuviinţă a străluci prin absenţa sa. Poate însă .Senatul să se amîi'e eu îndeplinirea, datoriei sale către tron şi către ţară, amînînd şedinţele sale pînă cînd medici — si o dorim cu toţi — vor însănătoşi pe domnul Manolachi Costachi f, . , . Domnul Manolachi Costachi a mai oprit o dată pe Senat de a mai lucra, fiindcă interesele-1 oprea a lua parfe la lucrările eomisiunei însărcinată a face projectul de răspuns la discursul tronului; Senatul a binevoit a face pentru domnia sa acest act de condescendenţă, amînînd lucrările. Domnul Manolachi Costachi a revenit din . Moldova, i s-a citit projectul de răspuns, domnia sa şi-a arătat oarecare idei în, comisiune, dar n-a formulat amendamente sau nn contraproject.. Acum s-a întîmplat, spre marea noastră părere de rău, că s-a îmbolnăvit; ei bine, putem noi să rămînem aşa, să aşteptăm indefinit? 1 1819, nţ. 273, p.. 7 599, . cot. 2. ' ‘ " " ' " " ' ; n o r e ’ ■; ■ 1 : ■ ; ' ^ Textul mesajului in ,,Monitor”, 1879, nr. 273, p. 7 598—7 599. Proiectul a fost luat în consideraţie şi s-a trecut la discutarea pe paragrafe fără a se mai aştepta venirea membrilor opoziţiei. Vezi şi intervenţia următoare. . '„Monitor”.. * Şedinţa din 1 decembrie 1879. Senatul României.j Pe marginea cuvîntului lui Gr. Sturdza la răspunsul la mesajul tronului** Domnule preşedinte şi domnilor senatori, smt dator mai întîi să fac rezervele guvernului asupra'motivelor emise de-prinţul Grigore Stutdza1, care a venit tocmai la urmă, cînd: era săi se pună la vot în total răspunsul Senatului la discursul tronului. După ce a venit projectul de ** Şedinţa din 1 decembrie 1879, Senatul României. 201 răspuns în diseuţiune, după ce s-a anunţat de la biurou că discuţiunea generală este deschisă *, după ce s-a luat projectul în consideraţiune, după ce s-a votat paragraf cu paragraf şi după ce preşedintele a constatat că deşi regulamentul nu mai permite altă diseuţiune, dar că prin uz s-a procedat astfel, adică a putea să-şi motiveze votul, prinţul Grigore Sturdza a venit cu im program întreg, şi guvernul nu a voit — negreşit ca şi dumneavoastră — de a-1 întrerupe, pentru că dumneavoastră aţi voit să ascultaţi pe un bărbat de talia prinţului Grigore Sturdza, care de atîta vreme a fost retras din viaţa politică şi care acum a venit a vă spune rezultatul meditaţiunilor sale. * în adevăr, domnia sa a făcut un program întreg, cînd vor veni însă projectele de legi în Senat, atunci vom discuta; şi chiar pentru uzura de care a vorbit va putea vedea că noi ne-am ocupat şi că un asemenea project este pregătit. Dar, domnilor, tot ce nu putem primi este aceea că noi am fi căutat ceartă vreunei puteri; noi, din contra, am căutat totdauna a fi bine cu toate puterile, pentru că dorim ca şi cele[l]alte puteri să aibă acelaşi simţimînt pentru noi; sîntem slabi şi astfel fiind nu putem să fim agresori. Colegul meu de la externe va releva această cestiune, căci asemenea cuvinte nu loveşte un cabinet sau un minister, ci loveşte ţara, dacă ele nu ar fi relevate. Domnilor, după ce am zis acestea, nu-mi rămîne alt decît a răspunde la teoriele emise de principele Grigore Sturdza în privinţa aplicărei regulamentului. Să-mi daţi voie să reclam de la biurou pentru condescendinţa ce a avut în această împrejurare şi a cere menţinerea regulamentului, căci regulamentul este precis şi iată ce zice. (Citeşte partea relativă la modul poiărei proiectelor. ) Prin urmare, după regulament, discuţiunea era închisă şi principele Grigore Sturdza nu avea dreptul decît să spună în două cuvinte motivele pentru care domnia sa nu voieşte să voteze răspunsul la discursul tronului, în loc de aceasta, domnia sa a venit cu un întreg program, pe care astăzi nici nu-1 aprob, nici nu-1 dezaprob şi mă mărginesc pentru acum a releva cuvintele aruncate în contra ţărei pentru politica sa şi care nu trebuie să rămînă fără răspuns. Astfel dar susţin cu regulamentul în mină, care este paza Senatului, paza majorităţei şi mai cu seamă paza minorităţei, cum că discuţiunea este închisă şi dar rog a se proceda conform regulamentului. Replică lui Lascăr Catargiu2. Domnule preşedinte, vă rog să se păzească regulamentul sau să hotărască Senatul că voieşte să se facă diseuţiune din nou ! Voci: Nu! Nu! Domnilor, voi să relevez ceea ce a spus onor. domnul Lascăr Catargiu. Domnia sa zice că Senatul a promis că discuţiunea să fie pînă luni. O recunosc aceasta. Dar domnii senatori care voia ca diseu-ţiunea să fie prelungită pînă luni nu aveau decît să vie la 12 ore regulamentar, să înceapă discuţiunea şi s-o prelungească pînă luni. Domnilor, însă n-a fost aici nici la 2 1/2 ore, majoritatea Senatului şi cu guvernul a avut condescendenţa de a aşteptat pînă la 2 ore şi jumătate, la 2 ore * Citeşte : închisă. 202 şi jumătate s-a citit adresa, domnul preşedinte a întrebat dacă cere cineva cuvîntul în discuţiunea generală, n-a răspuns nimeni. După ce s-a închis discuţiunea generală a venit domnul Grigore Sturdza, căruia i s-a spus că discuţiunea generală este închisă. S-a citit adresa articol pe articol, la fiecare articol se putea face o diseuţiune atît de lungă incit să ţie pînă marţi, nu pînă luni, şi tocmai la finele votărei tutulor articolelor, cînd conform regulamentului nu avem decît să procedăm la votul adresei în total, domnul Sturdza a zis că voieşte să vorbească. Domnul preşedinte i-a răspuns că aceasta este în contra regulamentului, însă are dreptul numai să motiveze pentru ce va vota domnia sa în contra adresei. Domnul Sturdza însă a venit la tribună cu un program întreg ! N-a voit guvernul să ceară aplicarea regulamentului în faţa unei persoane care de atîţia ani n-a luat parte la lucrările noastre parlamentare şi, prin urmare, l-a lăsat să termine; am crezut că ar fi fost de rău gust ca să-l fi întrerupt. După ce a vorbit domnia sa, guvernul ce a făcut? A răspuns nu ca guvern, ci a răspuns numai ca ţară, a răspuns două cuvinte în privinţa politicei din afară, lăsînd ministrului de externe dreptul să zică şi el două cuvinte, fiindcă este datoria lui să nu lase nerelevată o asemenea acuzaţiune, ale cărei consecinţe n-ar fi fost în contra ministrului Brătianu sau Kogălniceanu, dar în contra ţărei ! în privinţa punctelor celorlalte n-am răspuns nimic. Onor. domnul Lascăr Catargi, vechi parlamentar, fost preşedinte al Adunărei şi preşedinte de guvern, vine deodată şi zice : lăsaţi să vorbim şi noi... Apoi onor. domni, pînă la 2 şi jumătate şi de la 2 şi jumătate pînă) la 3 şi jumătate pentru ce n-aţi fost aici? De ce aţi crezut de cuviinţă să vă abţineţi? Acum voiţi să lăsaţi regulamentul deoparte şi să începem discuţiunea din nou ? .. . Domnul Lascăr Catargi: Aţi zis că se va continue luni. Dar dacă nu este diseuţiune, dacă nu aţi venit să începeţi discuţiunea, trebuie oare Senatul să aştepte pe domnul ManolacM Cost acta %. .. în ce'ţară. aţi văzut aceasta? Aşadar, domnilor, vă rog să nu creaţi precedente de asemenea natură, căci destule precedente s-a creat. Dar voiţi să vorbiţi şi să spuneţi păsurile ţărei, să arătaţi abuzurile ce credeţi că s-a făcut, aveţi dreptul de interpelare, iar nu să întrebuinţaţi cuvîntul puţin parlamentar de înşelat ! Apoi, onor. domnule Catargi, dacă unul din opoziţiune, pe cînd erai dumneata preşedinte al consiliului, s-ar fi ridicat şi ar fi zis că dumneata înşeli ţara, cum ai fi strigat! !... Cuvîntul de înşelai în gura dumitale, bătrîn parlamentar care ai jucat un rol atît de mare, este un cuvînt nereglementar ; sînt prea binecrescut ca să răspund aşa. Dar cuvîntul înşelat în gura unui fost preşedinte al Consiliului de Miniştri nu osîndeşte pe acela căruia i se aruncă, ci pe acela care îl zice ! (Aplauze.) Aşadar, lăsaţi colegului meu de la esterne dreptul de a zice eîteva cuvinte la cele ee a zis domnul Grigore Sturdza şi reintraţi în regulament. Domnul Lascăr Catargi să vie mine să interpeleze pe guvern şi să arate cum am înşelat noi şi nu-1 va împiedica nimeni să spună focul său, să dovedească şi să arate în fapt că noi am înşelat ţara, dar 203 pînâ atunci, la vîrsta noastră, şă ne respectăm unii pe alţii şi să nu întrebuinţăm cuvinte care nu se întrebuinţează, nu în parlamente, dar nici într-o bună societate3. ’ . - „Monitor”; 1879, nr, 274* p. >7603, . ; . î , : ■ ■ . col. 1—ţ; p, 7 604/col 1 — 3. , NOTE , *, *, , ,1 Gr. Sturdza putea lua cuvintul doar la discuţia pe §, deoarece cea generală se închisese. Se folosise insă de acest prilej pentru a înfăţişa un ,,adevărat program’’, cum, constatase K. Ceruse libertatea alegerilor căci „cu cit spiritele se dezvoltă mai mult, cu atît şi îhjosb rea este mai mare cînd se impun conştiinţei publice alegeri cari nu sînt expresiunea liberei voinţe”. Prezentaseiapoi nni tablou sumbru al situaţiei financiare ă ţăriiî: ,,Avuţia naţională n-a crescut şi ceea; ce, estimai {grav;;eşţe că, pe cit impozitele ap .crescut, pe atît au crescut şi datoriile statului noşţrp”. Concluzia eya foarte,drastică: trebuia renunţat fa împrumuturile externe. în problema indigenatelor ceruse ca validarea să se facă cu 2/3 din voturi, căci românii, dacă nu sînţ „ihdul^nţPi sfrit „hâtîhgi”; ; M ;'-i Vi lia acestea Ku a observat bonom: ,,Nu ziceţi cuVîntul căci aici cuvîntul nătîng însemnează idiot (ilaritate), ziceţi mai bine îndărătnici sau tenaci”. ■« Grr. Sturdza replicase înţepat că „nătîng însemnează un om care nu se schimbă după nici o ademenire”. Dar K. insistase: ,,Aici nătîng însemnează idiot”, stîrnind din nou amuzamentul Adunării. ■ : Gr. Sturdza se lansase apoi într-o adevărată filipică, reproşînd guvernului că nu a venit cu un program legislativ apt să redreseze situaţia proprietăţii. Stăruise îndeobşte asupra unei legi care să frîneze camăta, din pricina căreia ,,posesorii noştri au sărăcit şi şi-au pierdut averile”. După ce ceruse ca armata să fie reorganizată în aşa fel incit România să nu se afle doar în poziţie „defensivă”, ci „să însemnăm şi noi ceva”, prinţul Gr. Sturdza atacase politica externă a guvernului. El ceruse ca, păstrînd toată „deferenţa” faţă de marile puteri, care determinau în mod hotărîtor viaţa politică în spaţiul sud-est-european, „să ne ferim a ne face unealta rivalităţii dintre ele”, „să ne apropiem de statele balcanice”, în vederea unei „confederaţiuni”. Şf încheiase preţios: „Noi, oricît am vrea să fim consideraţi, să fim luaţi în privire, ca să nu zic respectaţi, nu vom izbuti pînă ce nu vom căuta ca prin noi înşine să ne facem o poziţiune respectabilă”. 2 Lascăr Catargiu spusese că regulamentul fusese călcat deoarece adresa s-a discutat înainte de trecerea celor trei zile impuse pentru studierea ei de către deputaţi. Cu alte cuvinte, adresa se citise joi şi se votase sîmbătă. Şi el acuzase guvernul că în felul acesta a tăiat opoziţiei posibilitatea de a se exprima, de a i se aduce la cunoştinţă domnitorului adevărul asupra situaţiei interne şi externe a ţării. Contestase apoi că cele promise în mesaj vor fi îndeplinite şi încheiase ameninţător: „Eu am să dovedesc că nu le veţi face, că voiţi să ne înşelaţi”. 3 Răspunsul la mesajul tronului s-a votat cu 32 de voturi pentru, unul împotrivă şi şapte abţineri. Textul lui în „Monitor”, 1879, nr. 274, p. 7 645, col. 1—3; p. 7 646, col. 1. Explicaţii asupra înstrăinării pămînturilor statului din Dobrogea. : Răspuns la interpelarea Im Lascăr Catargiu* î Domnilor* vă rog să binevoiţi a vă ofta şi â ^Compara interpelarea de azi cu interpelarea oare a anunţat-o la început onor, domnul Catargi1 şi, care ni s-a comunicat ca, să vedeţi dacă: aceasta , de: azi nu este o nouă interpelare, ÎJn mipistru e Cbemat. să se prepare şi răspundă la punctele din o interpelare ce i s-a anunţat, iar nu la ştiinţele noi care le cere în momentul dezvoltărei interpelăm, ştiinţe bazate pe .statistică, bazate pe * Şedinţa din 10 decembrie 1879. Senatul României. 204 o> mulţime de cercetări pe care poate însuşi guvernul im le are. Se înţelege că nu th trei zile, dar nici în trei luni nu se poate răspunde la nişte întrebări de asemenea natură. Ceea ce pot răspunde azi la interpelarea care s-a făcut de onor. domn Catargi şi care mi s-a comunicat este că guvernul a dat ordine la tribunale şi chiar la administraţiune ca să nu întărească nici o tranzac-ţiuine/'iiiei chiaf-şă legalizeze subscrierea persoanelor cari voiesc 3să facă tfanzaeţiuni' şi aceasta chiar de primarii din sate. f ; Această circulară se manţine plină şi întreagă. Mă veţi întreba : pentru ce s-a dat această circulară, căci este lucru teribil şi are consecinţi inari ca o populaţiune întreagă să aibă toate tranzaeţiunile opritei r Ce ar fi în adevăr cînd în Bucureşti s-ar opri tranzaeţiunile într-o singură zi f' Dar am oprit aceste trăhzacţiuhi în Dobrogea, pentru [că] cestiunea, proprietăţei în Dobiogea este o cestiune complicată, pentru ca sînt proprietăţi unde statul n-are drept, sint proprietăţi ’ unde4 statul are un drept mărginit şi altele unde statul are drepturi nerhărginite, este definitiv proprietar al fondului şi ah folosinţei. Şi fiindcă toate aceste cestîuni trebuiesc a fi studiate, tocmai ca să nu se jicnească aceste drepturi ale statului s-a dat această circulară. Acei care fac tranzacţiuni le fac pe riscul lor şi cred că cei mai mulţi au sa rămînă păgubaşi. Actele cari se fac la Constantinopol n-au nici cea măi mică validitate pentru guvernul nostru în cită vreme nu sînt întemeiate pe un drept necontestabil, învestit cu autenticitate de autorităţile noastre. Legea organizării Dobrogei are să vină în curînd şi atunci vă veţi foşti şi în privinţa împroprietărirei şi a drepturilor dobrogenilor, şi în privinţa organizaţiunei militare şi a justiţiei. Pentru acum putem spune că s-a oprit orice tranzacţiune şi cine le face le face pe rizicul său. Replică lui Lascăr Catargiu2. A ! Ştiu !... Domnul Lascăr Catargi voieşte a face cestiune personală. Cer cuvîntul! Domnul Lascăr Catargi: Aşa am auzit. Şi sînt companii care au cumpărat zecimi* de mii de fălci. Apoi, pentru Dumnezeu, nu lăsaţi ca prin aceasta să se împuţineze veniturile statului! Eu nu am majoritate, dar cred că majoritatea trebuie să vină să exige de la guvern această măsură de a se împedica înstrăinarea averii statului. Domnilor senatori, vreau să finese întîi cu cestia personală care mi-a făcut-o domnul Lascăr Catargi. Vă declar, în modul cel mai categoric, că nu sînt atât de prost, chiar cînd aş avea mijloace, să cumpăr, cum se zice, blana vulpei care este încă în pădure. Am avut onoare a vă spune şi repet şi acum că ordine sînt date pînă şi la primarii de sate ca să nu întărească, să nu legalizeze nimic, şi nu s-a mai întărit, nu ş-a legalizat. r ^ fi v s Am avut onoare să vă declar că în cabinet, chiar şi astăzi m-am ocupat eu legea organizat ei Dobrogei şi chiar cu cestiunea proprietăţei ne*am ocupat în Consiliul de Miniştri şi am studiat cestiunea în toată . întinderea ei. - 1 Citeşte: Zeci. Odată aceste zise, declar in modul cel mai solemn şi dau dezminţirea cea mai categorică fostului preşedinte al Consiliului de Miniştri, domnului Lascăr Catargi. Domnul Lascăr Catargi: Cer cuvîntul în cestiune personală! îi dau dezminţirea cea mai categorică că în Dobrogea nu amdecît o mică casă cumpărată în luna lui martie 1878, pe cînd nu eram ministru. O casă am şi nu mă poate opri dumnealui ca eu să cumpăr casă şi chiar moşie numai să am bani. Dar, tot pe aceleaşi argumente cu care s-a servit domnia lui şi cu care face dumnealui afirmaţiunea că eu am cumpărat proprietăţi în Dobrogea, îi voi zice şi-i voi întoarce şi eu afirmaţiunea, că dumnealui este tovarăş cu compania străină care cumpără pămînturi în Dobrogea pe rizicul ei. Afirmaţiune pentru afirmaţiune ! Nu am pus eu Gestiunea pe asemenea tărîm. Eu am venit să vă spun că sînt date ordine categorice ca să nu se legalizeze nici un act de vînzare. Dar, dacă domnul Catargi pretinde că eu am cumpărat moşii, apoi voi zice şi eu că am dovezi mai multe despre domnia sa. Domnul Lascăr Catargi: Arată-le! Arată şi dumneata !... Yedeţi pe ce tărîm falş v-aţi pus! Domnul Lascăr Catargi: Vă voi spune. Declar mai nainte domniei sale că, cînd se va hotărî că se poate cumpăra pămînturi în Dobrogea şi care anume pămînturi, am să fac şi eu cu banii mei ceea ce face şi domnia sa cu banii domniei sale. Yă declar că am să cumpăr. Ai ceva de zis ? Sînt pus în înterdicţiune ca * să nu fac ce vreau cu banii mei? Domnilor, nu eram aci, dar cînd m-am întors în Bucureşti mi s-a spus că s-a auzit şopte : „Kogălniceanu cumpără în Dobrogea”. Oare este serios şi demn pentru un fost preşedinte de consiliu a aduce asemenea şopte în Senat, cînd nu au nici un temei? Dar aş putea să merg mai departe şi să zic fără sfială că cu banul meu pot să fac ce vreau, să fac va banque, să fac speculaţiuni, să cumpăr moşii în lună, dacă vreţi ! Dar cestiunea este : oare ca ministru am dat ordine? Oare nu mi-am făcut datoria spre a opri tranzacţiunile ? Sînt ordine date chiar de domnul Stătescu cînd era ministru şi s-au repetat de mine acele ordine în toată rigoarea. Cît despre companii care cumpără pămînturi, în adevăr sînt, dar ce să le faci? Sînt popu-iaţiuni cari s-au dus, acele populaţiuni după lege nu aveau dreptul să vîndă şi nu vor vinde, sau, dacă vor vinde, companiile au să sufere consecinţa. Dar sînt alţi locuitori din Dobrogea cari au dreptul; spre esemplu : este lingă Silistra Aliş paşa, fost guvernator al Silistrei, care, cînd s-a tras linia de hotar, a părăsit Silistra şi astăzi sade în Dobrogea la ceflicul * Ini. El are sate, are păduri, mori, cirezi de vite şi zice : ,,Bogdaproste că sînt în o ţară care îmi dă pace’t * Proprietate (tc.). 206 Mai este şi Seric paşa, care are moşii mari lingă Medgidie, care vine cu. acte spre întărire şi noi îi zicem : nu putem face nimic pînă ce nu vom regula cestiunea proprietăţei şi a organizăm Dobrogei. Este cbiar un general din guardia imperială, care a venit cu acte din Constantinopoli şi noi refuzăm şi zicem că nu se poate regula ase-mena cestiuni de către miniştri, căci miniştrii nu au decît administraţia. Aşadar, nu s-a prejudecat nici un drept şi lucrările stau în stătu quo. Cît pentru ceea ce zice domnul Catargi că de ce nu s-a dat în arendă, căci după teoria domniei sale toată Dobrogea ar fi în proprietatea statului, îi voi răspunde că nu s-a putut face. îfu pot să ştiu încă în mod precis şi pozitiv cîte moşii sînt şi ce întindere au; nu s-a dat însă în arendă decît numai bălţile şi locurile de păşunat. Asemenea, dijma nu s-a prelevat. Căci acest venit se va regula pe alte baze cînd domnul ministru de finanţe va veni cu un project de lege prin care are să se înlocuiască această dare. Domnilor, guvernul nici nu a pus în posesiune, nici nu a deposedat, dumneavoastră aveţi să hotărîţi. Domnul Eugenia Stâtescu: Dacă însă nu se va hotărî mai curînd, se periclitează averea statului. Onor. domnii [1] Stat eseu, care a fost la minister, ştie eă mnlte projecte de legi nn se pot vota aşa repede. Am dona projecte de legi pentru organizarea Dobrogei şi a proprietăţei, alăturate de espunerea de motive, projecte care au să răspundă la toate întîmpinările făcute de onor. domnul Catargi. Am zis. După ce Senatul respinsese închiderea discuţiei. Domnilor, dacă cineva a pus cestiunea pe adevăratul ei tărîm este onor. domn Manolaclii Costaelii. Aşa este. Cestiunea care trebuie să ne preocupe este aceea a înstrăinărei de posesiune şi menţinerea statului quo pînă la regularea definitivă a organizării Dobrogei. Cînd a izbucnit rezbelul în ’77 cea mai mare parte de populaţiune a Dobrogei era compusă de cerchezi şi de tătari, cari au venit după rezbelul din Crimeea. înainte de 1854 numai marginile Dobrogei erau populate de români, şi marginile din fund, despre mare, erau populate de turci 3. După Tratatul de la Paris s-a făcut o mare emigrare în Dobrogea din două curente : un curent din Crimeea, cu tătarii şi un curent din Circazia, cu circazienii şi atunci s-a populat interiorul Dobrogei. Tot atunci guvernul turcesc, văzînd că agricultura ia o întindere mare, a oprit pe mocanii transilvăneni, cari veneau a-şi păşuna oile, a mai veni în Dobrogea; îneît ţara din pastorală s a prefăcut în agricolă. în timpul rezbelului din urmă cerchezii au fost izgoniţi şi de ruşi şi de bulgari, pînă şi de turci, şi au lăsat deşerte peste 40 de sate. Asemenea au rămas deşerte o mulţime de sate turceşti, care au fost ocupate de bulgari în timpul ocupaţiunii ruseşti. Cum am intrat noi în stăpînire, au venit turcii şi ne-au cerut pămînturile şi una din cele dintîi greutăţi ale guvernului a fost de a pune pe turci în locurile lor, care erau ocupate de bulgari. Tot după intrarea noastră în stăpînire a mai venit un curent de români din România şi români din Basarabia, îneît a trebuit să înfiinţăm cîteva comune, cum este de esemplu comuna Poşta, lingă Tuleea. Li s-a 207 zis să ia loc de casă, iar cit priveşte pămîntul s-a rezervat a se regula prin legea împroprietărim. : - în cit se atinge de alte persoane, afară de agricultorii români şi bulgari, nu s-a.învoit nimeni,, cel puţin pe;cit ştiu eu, nimeni n-a putut să se substituie în proprietatea altora, am păstrat în mina fiecăruia pămîn-turile cum s-au găsit. , Domnilor, spre. a mă rezuma, am onoarea â vă declara in dup categoric că circulara domnului Stătescu s-a reînnoit de ministrul de. justiţie .şi de ministrul de interne, adică nu numai de a nu se întări nici o tranzac-ţiune de înstrăinări, dar nici măcar de ; a se adeveri iscălitura înaintea unui primar. Iată singurul răspuns ce am şă dau astăzi şi pe care sînt dator să-l (dau. , \ în cit se atinge de f felul proprietăţei cum este, cum are să fie, le veţi vedea toate, acestea în projectul ce vi se va aduce şi atunci veţi espune opiniunile dumneavoastră şi veţi hotărî ce este de făcut. Cît pentru cuvîntul de greutăţi internaţionale, nn cred că au să fie greutăţi internaţionale pentru noi, pentru că în Dobrogea nn ştiu să avem noi vaeufuri *. Este o greutate internaţională între Serbia şi Turcia pentru mmfumj-.fiindcă cestiunea vacufurilor este prevăzută în Tratatul de Berlin; pe noi însă nu ne priveşte aceasta şi nu vom avea conflict cu turcii în privinţa proprietăţei, fiindcă aceasta este o cestiune internă în Dobrogea şi nu ne aflăm nici în poziţia care ne-am aflat cu şefii coio-nielor căzăeeşti din Basarabia. Iată ce am avut de zis pînă acum. Replică lui Eugen Stătescu4. 1 : Domnilor, cînd odată guvernul a venit şi a spus că toate pînă astăzi s-au menţinut în slatu quo, că guvernul ho^ra nu a permis nici o legalizare şi că projectul de organizare a Dobrogei este gata, înţelegeţi * foarte bine că astăzi discuţiune nu poate fi, pentru că aţi prejudeca asupra unei cestiuni care are să vie în curînd. Interpelarea onor. domn Lascăr Catargi avea raţiunea sa, ea să ştie dacă guvernul a luat oarecare atitudine în faţa cumpărăturilor care se fac şi dacă domeniul public nu se jigneşte. Ei, am avut onoare să spun că nici prin ocupare, cum a zis domnul Manolachi Costachi, nici prin confirmare domeniul public.nu s-a jignit. Mai mult : la frica care aveţi că adică s-ar putea înstrăina dome-niele şi că ar putea rămîne statul fără domenii, am onoare să , declar că domeniul statului în Dobrogea este imens! Şi că să dea Dumnezeii numai să găsim populaţiime ca să se populeze şi să cultive acel întins teritoriu ! . 5 . Cît pentru venituri, onor. domnule Stătescu, aţi fost cu mine în minister şi ştiţi că venitul cel mare al Dobrogei este dijma şi că mi putem cere dijmă de la o populaţiune;stoarsă de rezbel. ,, .. în patru, cinci sate nu se găsea nu o vită de ham sau jug, dar nici o oaie* dar nici un bob de hrănit ă în aşa stare am moştenit noi Dobrogea şi este de mirat cum ucearfâră 4- mulţumită hunei administraţiuni (n-am făcut-o eu) şi rngiljireî; părinteşti a ministerului ;din care şi [domnul Stătescu a făcut parte — , cum, zic, acea ţară sleită de puteri s-a dezvoltat şi a însufleţit., Cine a văzut Dobrogea în luna martie ,1878 , şi pe urmă ■ * Proprietate religioasă' (tc.). , \ \ 208 a-văzut-o in luna lui septembrie 1879, când a fost domnitorul 5, a găsit cerul şi; pămîntul! Deosebire imensă! ( : Am ferma convincţiune eă în ziua cînd se va regula Gestiunea proprietăţei şi. a dârei, oricare ar fi, fie prin impozite sau amortizare, Dobrogea este în stare să-şi plătească toate cheltuielile. Patria mumă nu va' mai avea nevoie de a face cheltuieli; poate în anul acesta să mai facă pentru că uciderea a fost prea mare, dur pe urmă : nu va mai fi nevoie de ajutor,peste resursele şale. Destul, numai, ca Dobrogei să nu i se ia prisosul şi atunci, cu acest prisos, Dobrogea-şi va, putea face toate îmbunătăţirile, care vor fi folositoare nu numai ei, ci şi ţârei întregi. ...... Domnul Eug. Stătescu: Să se păstreze domeniul statului! Yă spun că domeniul este păstrat, nu este ocupat de nimeni, nu este vîndut şi, prin urmare, nu este alienat. Şi eu am văzut pe aci companii, dar daca an cumpărat este treaba lor; au cumpărat de la cerchezi şi de la tătari, eu mai dinainte vă declar că aceste vînzări nu au nici o valoare, căci colQnişti[i] nu aveau dreptul să vînză. Acestea sînt lămuririle categorice ce le pot da şi care,se pot sprijini prin acte. Cînd va veni legea, în curînd veţi vedea că toate precauţiunile ce le propune domnu[l] Stătescu în mod practic le veţi găsi scrise. • Răspunde din nou lui Lascăr Catargiu6. Domnul Catargiu îmi face imputare că în o altă şedinţă i-ain zis oarecare cuvinte neplăcute. Să ia „Monitorul” şi să vadă daca i-am zis ceva alt deeît am protestat contra cuvîntului de înşelat, şi atunci am răspuns că asemenea, cuvinte în gura onor. domnului Catargi, fost preşedinte al Consiliului de. Miniştri, preşedinte al Camerei, om serios, cu părul alb, nu trebuie să fie întrebuinţate ! Acestea nu se pot întrebuinţa nici chiar de un senator mai nou, mai tînăr, mai fără esperienţă în discu-ţiunile parlamentare, necum de fost ministru. Şi astăzi vine domnul Catargi iar şi zice: „Am fost la ţară şi de acolo am auzit că dumneata cumperi! ! !” Apoi cum a auzit domnia sa am auzit şi eu că dumneata cumperi ! Adică de ce urechele dumitale să fie mai auzitoare deeît ale mele ? Dacă domnia sa, nu se uită la poziţia domniei sale, cînd trebuie să-şi măsoare cuvintele, eu cred ca o mare greşeală .aceasta. Domnia sa trebuie să ştie că nu ne e permis la vîrsta noastră, la poziţia noastră a ne ataca astfel unii pe alţii, dnpă nişte simple şopte, după nişte se zice, pentru că atunci ce a mai rămas? îsToi care sîntem astăzi bătrîni trebuie să deplîngem această dezmăţare care este astăzi în atacuri şi calomnii, iar nu tocmai noi să ne acuzăm unii pe alţii! ! Apoi numai domnia sa este Caton şi Brutus, numai domnia sa este Cincinatus ? îs umai domnia sa este totul? Apoi daca este să ne bănuim şi să ne acuzăm unii pe alţii, daca ar fi să ne punem pe acest ţărîm, aş găsi şi en în dicţionarul calomniilor multe de zis contra celor ce m-atacă. Dar avem aci altele de zis şi de făcut deeît să fac biografia unora din dumneavoastră. Sînt istoric şi, de voi face odată istoria contimporană, voi face-o cînd nu voi fi ministru. Dar astăzi ksîntem, aici să ne octrpăm de interesele vitale ale ţărei, să facem legi, sa le sprijinim înaintea dumneavoastră. în viaţa mea privată, domnule Catargi,- nu ai voie să intri, actele mele publice sînt ale dumneavoastră, combateţi-le daca aveţi ce, dâr 'nu veniţi cu atacuri care nu se cuvine să iasa.Min (gurâ;Mirai v^echi parlamentar şi 14 - c. 347 209 fost ministru, căci nil se cuvine la vîrsta noastră să ne atacăm astfel, să ne murdărim, căci ne murdărim şi pe noi şi generaţia noastră şi posturile înalte care le-am ocupat şi le ocupăm ! Este trist să se puie discuţiunea pe un asemenea tărîm de către un fost preşedinte de consiliu. Eu nu atac pe nimeni, dar cînd mă văd atacat trebuie să mă apăr. Domnul L. Catargi: Rău te aperi. Bău? Dar ce să fac? Cum yoieşti să mă apăr? Yoieşti să încep cu injurii ? Bespectez prea mult Senatul şi poziţia unde mă aflu. De aceea zic : nu e de demnitatea mea să răspund mai mult la o interpelaţie pusă de domnul Catargi pe un asemenea tărîm, să mă opresc aici7. „Monitor”, 1879, nr. 279, p. 7 832, col. 3 — p. 7 837, col. 1. NOTE 1 înainte de a-şi prezenta interpelarea L. Catargiu spusese că a fost împiedicat să-şi dezvolte punctul de vedere cu ocazia discuţiilor la răspunsul la mesaj (vezi intervenţia precedentă a lui K.). Atunci avusese de gînd să arate şi să prevină ,,toate aceste procedări rele ce se petrec în Dobrogea”. Acum ceruse desluşiri guvernului în legătură cu: — formalităţile frauduloase care se făceau pentru dobîndirea unor proprietăţi în Dobrogea, ,,în detrimentul drepturilor ţării”, — numărul proprietăţilor statului în Dobrogea, suprafaţa lor şi valoarea arenzii fiecăreia, — numărul proprietăţilor abandonate, — eventualitatea unui proiect de lege pentru reorganizarea Dobrogei. Şi Dim. Ghica, preşedintele Senatului, observase că aceasta era ,,o nouă interpelare”. 2 L. Catargiu spusese că e nemulţumit de răspunsul ,,aşa de elastic” al lui K. Insistase să se facă demersuri la Gonstantinopol ca de acolo să nu se mai elibereze acte de proprietate * diferiţilor samsari pentru locurile absenteiştilor. Acestea erau de drept proprietăţi ale statului român. Imputase direct lui K. că nu a făcut nimic pentru luarea în evidenţă a proprietăţilor din Dobrogea, în schimb ,,lumea zice” că şi el cumpărase acolo terenuri. 3 De la început trebuie spus că toate documentele istorice converg spre concluzia că elementul românesc a fost totdeauna preponderent în Dobrogea. Informaţiile statistice asupra Dobrogei pînă la reintrarea ei în hotarele româneşti folosite de K. trebuie privite cu multă prudenţă. Geograful francez Em. de Martonne observa că în departamentul Tulcea ,,le bariolage ethnique est encore la regie” şi de-a lungul Dunării populaţia e majoritar românească; în sfîr-şit, el constata că ,,les regions ethnographiques Ies plus melangees ne sont pas Ies plus peuplâes” (La Dobroudja, Paris, 1918, p. 10). Acelaşi autor constata plecarea masivă a turcilor, „comme ils le font generalement dans Ies pays ou ils cessent d’etre Ies maîtres” (ibidem, p. 8), ca şi înmulţirea de patru ori a populaţiei româneşti între 1880 şi 1918, datorită transmutărilor din regat, realizate în două etape: între 1880—1885 — 30 000 de persoane şi între 1895—1899 — 20 000—25 000 persoane. O. Tafrali, discutînd preponderenţa elementului românesc, constata că ,,aucun pays du monde n’avait souffert autant des invasions et de guerres que cette malheureuse province danu-bienne”. Şi ceea ce i-a menţinut pe români a fost transhumanţa, atît în evul mediu, cît şi în timpurile moderne. Vezi materialele furnizate de călători, geografi, toponimie, folclor local (La Roumanie transdanubienne. La Dobroudja, Paris, 1918, p. 124 şi urm.). în această problemă vezi şi Gr. Dănescu, Dobrogea, Bucureşti, 1903, p. 141. Mai amintim că în 1900 erau în Dobrogea 48 663 de ştiutori de carte, în vreme ce la 1878 abia dacă se găseau cîteva sute (O. Tafrali, op. cit., p. 167). 4 E. Stătescu insistase ca guvernul să vină ,,cu o oră mai înainte” cu un proiect de lege pentru organizarea Dobrogei în care să se delimiteze proprietăţile particulare de cele ale statului. De la reintrarea în hotarele ţării Dobrogea avea un buget deficitar şi statul trebuia s-o subvenţioneze anual cu un milion de lei. 5 La 20 octombrie 1879 K. trimite lui I.C. Brătianu o telegramă despre vizita lui Caro! în Dobrogea („Monitor”, 1879, nr. 239, p. 6 750). 6 Vezi intervenţia precedentă a lui K. 7 Discuţia s-a închis. Vezi şi infra p. 267. 210 Pe marginea adresei de răspuns la mesajul tronului* Onorabili domni deputaţi, permiteţi-mi ca mai întîi să ridic o cestiune de regulament1. Yoim a şti: sîntem în discuţiunea generală sau în discuţiunea pe articole ? Onor. domnul Labovari s-a plîns că domnul preşedinte al consiliului, cu ocaziunea paragrafului al treilea, cu ocaziunea Dobrogei a aruncat mănuşa partidului conservator. Apoi, pe cit ştiu^ paragraful Dobrogei nici nu s-a citit. Au fost două paragrafe privitoare la politica din afară şi toate imputările făcute de onor. domnul Maiorescu şi de onor. domnul Carp erau făcute pe tărîmul politicei esterioare urmate de ministerul actual şi prin urmare, cînd a venit paragraful privitor la afacerile din afară, atît domnul preşedinte al consiliului, cit şi domnul ministru de externe erau cu totul în drept de a se rosti. Acum însă onor. domnul Labovari, cu ocaziunea discuţiunii altui paragraf, a venit şi a deschis din nou discuţiunea generală şi a binevoit a pune şi numele meu în cestiune şi a mă arăta ca făcînd parte din un minister conservator. Cred că onor. domnul Labovari, pentru care am deosebită stimă, îşi va aduce aminte că niciodată nu m-axn unit cu domnia sa şi nu am fost împreună în aceeaşi tabără; cred că a uitat un ce, că daca am făcut parte din ministerul principelui Dimitîie Gbica — să las că principele Dimitrie Gbica nu s-a caracterizat niciodată ca purtător al stindardului dreptei, ci, în toate ocaziunile, şi mai cu seamă în împrejurările cele mari şi dificile pentru tară, a făcut cauză comună cu partidul liberal şi a sacrificat cbiar tradiţiunile familiei sale — , dar apoi, atunci, la 1868, domnul Brătianu avînd o majoritate mare şi în Cameră şi în Senat, după ce a descbis Camera şi Senatul, a crezut pentru împrejurări pe care nu găsesc util de a le desfăşura astăzi, a crezut de cuviinţă să se retragă şi însuşi domnul Brătianu ** a format atunci noul minister. Ministerul acela în mare parte s-a făcut la principele Dimitrie Gbica şi la mine, de către domnul I. Brătianu. Cînd noi am venit cu programa noastră, am zis că sîntem continua-ţiunea ministerului liberal. Iată singura dată cînd m-am găsit alături cu persoane pe care onor. domnul Labovari le crede că nu sînt liberale. Altfel, toată viaţa mea a fost de liberal şi totdauna am lucrat ca om liberal; poate că am lucrat într-un mod autoritar, dar în fine am fost totdauna liberal şi niciodată cu dreapta. Acum onor. domnul Labovari zice : rău a făcut domnul preşedinte al consiliului cînd a zis că ministerul de la 1871 a venit prin influenţe străine. Prea bine. Dar totodată domnul Labovari a zis că partidul conservator a căzut de la putere, după retragerea domnului Catargiu, pentru interese străine. Apoi, domnilor, onor. domnul Ionescu şi mai nainte onor. domnul Yernescu, care a fost împreună cu domnul Manolacbi Costacbi şi cu domnul Brătianu, au intrat oare la minister prin influenţe străine? Şi vorbesc de domnufl] Ionescu şi de domnu[l] Yernescu 2, fiindcă dumnealor astăzi fac parte din opoziţiune. Apoi, dacă n-au intrat dumnealor pentru interese străine, n-au intrat nici ceilalţi colegi ai lor şi aceasta cu atît mai mult * Şedinţa din 12 decembrie 1879. ** Citeşte: Dim. Ghica(?). 211 că pe VFepaea aceea, la A876,vezbeluldin Orient era încă departe ; se auzea cîte ceva, tunete prin Serbia, dar rezbelul era departe şi ministerul Braţianu,,.aviţţcţ? alături4 e 4-4om^ulJYernescu şi pe domnul ionescu, n-a lucrat oare unran de^zil^penţm:^ face să se recunoască neutralitatea tarei l Vorbesc^de aceasta;fiipdcă ,aci,.sxnt la largul; meu, nu eram ,în minister atunci/ (Ilaritate.,). Pr^ti^.,Qe.^ar iijaputaţi acelui minister că n-a făcut totul pentru ca sa apere Hara ^i neiitraiitatea ei? Vedeţi că nu sînteţi drepţi f /Apoi,? dacă ministerul conseryator a căzut de la putere fiindcă lucra pentru ,inţereşele ţ străine,. roare,/apei din ministerul liberal care de la 183Ş’a luptat, căci vorbesc de cînd am început şi eu ă lucra, sînt 41 de ani, ,totdauna a luptat pentru.sfărâmarea influentei străine prin toate mijloacele, cd; mcidefea? .cii exilul şi cu paguba averei lor, numai ca să scape ţară de influenţă străină, oare pentru aceasta a/luptat ca onorabilul domn Labovari sa ne arate naţipnencă sîntem instrumente străine? (Aplauze,) ib, onqrabiledomnule Labovari, ne imputaţi compli-caţiuni din afară? Apoi,dacă ar fi fost influenţa străină care ne-a adus la putere, complicaţiuni rn-ar fi fost şi toate afacerile ţârei fi mers regulat, cum zice ţăranul: ibrişim (ilaritatej\ nu ar fi fost rezistenţă, şi unde este rezistenţă nu este supunere şi unde nu este supunere nu este stăpîn, şi ministerul acesta nu are stăpîn /aplauze,) ; are stăpîn numai aci, naţiunea (aplauze) ; atîţ şi nimic mai mulţv Atîta m-am crezut dator să zic în cîteva cuvinte, fiindcă am fost şi eu tratat ca im filoconservator, eu care n-am fost niciodată conservator, precum nici neam de neamul meu n-a fost conservator 3. (Aplauze, ilaritate, )t ,,Monitor”, 1879, nr. 280, p. 7 877, col: 2 — p. 7 878, col. 1. f NOTE 1 Se discutase politica externă a ţării cu numeroase referiri a posteriori. I.C. Brătianu, replicînd lui P. Carp şi T. Maiorescu, spusese că partidul conservator are ,,speranţe fantastice” şi dacă ar mai ajunge vreodată la cîrma ţării nu s-ar mai putea ,,impune naţiunii”, căci, încheiase el nemilos, ,,nu veţi reuşi a găsi sprijin nici în afară, după cum aţi găsit altădată”. Al. Lahovari intervenise enervat arătînd că din guvernul conservator făcuseră parte şi actualii miniştri M. Kogălniceanu şi V. Boerescu (în guvernul Dim. Ghica format la 16 noiembrie 1868, şi V.B. singur în guvernul Lascăr Catargiu începînd de la 28 aprilie 1873). Făcuse apoi istoricul acestor guvernări cu lux de amănunte. Cititorul interesat poate găsi informaţii, în ceea ce-1 priveşte pe K., în Opere IV, Oratorie II, partea a III-a> passim. 8 G|i Vernescu ocupase portofoliul interiielor, iar N. Ionescu pe cel al externelor în guvernul I.C; Brătianu format la 24 iulie 1876. 8 Discuţia s-a închis. Intervenţii Tu legea sanitară* Domnilor, înţeleg amînarea 1 unei legi care are să aducă ( sarcine prea mari, asupra tarei, dar nu înţeleg a se propune amînarea punerei în lucrare a unei legi sanitare, care este menită să sporească resursele ţârei prin însănătoşirea populaţiunei noastre. * Şedinţele din 14 şi 17 decembrie 1879 şi 10 ianuarie 1880. > 212 '' DdînnUor, nu trebuie să perdeţi din vederecăUoi trebuie să ne grăbim ea cu o oră mai nainte să punem în lUCîaîe aceastălege, car A este menită C aducă mari! foloase,* ruai teu ^eaniă 'elăSei rurale. ' 1 i!i Dacă dumneavoastră veţi amina aplicarea- acestei-legiy •atunci veţi dezminţi îirşivă5 eeCâ cei ăţi"zis,,;cuin că aveţi să? vă preocupaţi de popu-lâţtune rurală; de răcea populaţiUhe care:;a făcut'atîta* glorie Eomâniei’ pe cîmpul de luptă. . . .. ■, Daţi-i măcar medicamentele neapărat trebuincioase, ca să nu se măi afle, ferească Dumnezeu,. în trista poziţiune de pîna astăzi că se întoarce acasă de la muncă şi-şi găseşte feUieia sau Oopilul miort ! ( ” 1 , în numele omenirei suferinde, va rog, domnilor, să nu mai amînati! {Aplauze.) ' Pe marginea unei propuneri a lui Pantazi Ghica2. • > nn, , ; ^ , Eog pe, onor. domnul Pantazi Ghica să binevoiască a^şi retrage cu totul propunerea; pe cită vreme organizarea administrativă a ţărei are de factori pe ministrul de interne, pe prefecţi, pe subprefecţi şi pe primari, şi pe cită vreme legea serviciului sanitar instituie un serviciu medical alături cu ministrul, cu prefecţii şi cu primarii, neapărat că trebuie să fie alături şi eu subprefecţii. Dumneavoastră ziceţi că am să vin cp un project de lege modificator serviciului subprefecţilor de astăzi, [de] acord ; dar aci nu se zice că numai subprefecţii de azi să fie, ci oricare ar fi. Apoi, dacă la fiecare plasă avem cite un medic, neapărat că el trebuie să fie necontenit în relaţiUne cu subprefectul. Asupra articolului 9. Văd că aci se zice ca la cele şapte oraşe mari are a se cere avizul consiliului comunal, iar pentru cele[l]alte oraşe avizul consiliului de higiena. Ştiţi că toate oraşele au consilie comunale şi de higienă şi nu înţeleg pentru ce s-ar cere de la Ploieşti avizul consiliului comunal; iar de la Focşani al consiliului de higienă ! Socotesc că ar fi mult mai corect de a nu se face deosebirea aceasta. Prin urmare, ar trebui să se zică că trebuie să se ia avizul consiliului comunal şi al consiliului de higienă 3. Asupra articolului Îl4. Totuşi este o îndatorire morală ce se impune ministrului. Un director al serviciului sanitar trebuie să fie luat dintre doctorii care au o reputa-ţiune stabilită. Căci, dacă s-ar lua un june abia ieşit din facultate, s-ar atinge prestigiul acestui serviciu. Ouvîntul de experimentat este dar o deşteptare ce se face ministrului. , ^ Replică lui Pană Buescir', Domnilor, aci e o cestiune mare şi nu voi să vă surprind : sănătatea întregei populaţiuni a acestei ţări trebuie să fie încredinţată, ca în toate ţările din lume, unui serviciu de stat. Aceasta este pozitiv şi acesta e scopul legii. Creşterea populaţiunei noastre, cruţarea ei de boale trebuie să fie Considerată ca un serviciu de stat. Oînd va izbucni o boală, ciumă, ferească Dumnezeu, în oraşul Bucureşti; onorabile domnule Buescu, nu cu teorii de autonomie va feri ţara întreagă, ci ţara se va feri cu ce se spime aci în lege. , , Să lăsăm totul la bunul plac al comunelor, al primarilor comunelor rurale1?'- • ....- ■- Aceasta nu se poate, nu e bine. Legislatorul este naţiunea, care încredinţează acest serviciu primarilor. Cum se face cu legea comunală şi cu legea judeţeană? Statul hotărăşte atribuţiunile comunei, regulează drepturile comunei, însă în acelaşi timp îşi păstrează dreptul său de control. Prin urmare, se lasă comunei toată independenţa, dar, cînd comuna cu independinţa ei compromite sănătatea publică, atunci ministerul vine şi ia măsurile cuvenite şi de aceea deputaţii au dreptul în tot momentul să facă interpelări; de aceea domnul Maniu a venit şi m-a întrebat cum las să vină vin unguresc falsificat care vatămă sănătatea publică? După teoria domnului Buescu, domnul Maniu nu trebuie să mă interpeleze pe mine, ci trebuie să interpeleze pe domnul Buescu, membru al consiliului municipal. Apoi, onorabile domnule Buescu, fost-a vreodată vreo comună mai independentă decît comuna Bucureşti? Are să vină şi guvernul odată să vă întrebe : ce faceţi cu primăria Bucureşti, care este în multe privinţe mai înapoiată decît altele ? Voci: Aşa, aşa! Domnilor, scopul acestei legi este de a păstra sănătatea naţiunii române şi nu se poate încredinţa această îngrijire numai unuia sau altuia, ci tutulor; fiecare trebuie să vină să contribuiască la aceasta. Ce teorii sînt acestea ? Apoi o lege comunală lucrăm noi azi! Eu socoteam că în cestiunea aceasta nu aveam să intrăm în teorii, căci lucrarea ce v-am prezintat nu este opera ministrului, ci este opera medicilor celor mai învăţaţi şi mai liberali din ţară 8; ministrul n-are alt merit decît acela că a adus această cestiune înaintea medicilor aleşi de dumneavoastră şi Ie-a lăsat toată libertatea de acţiune; ei v-au adus această lege. Eu soco-T team că în această cestiune nu încape nici partid, nici teorii. Apoi, onorabile domnule Buescu, după legea judeţeană se impune consiiielor comunale să facă ceea ce zice legea şi, cînd legea hotărăşte ce trebuie să facă şi consiliul comunal nu face ce zice legea, apoi, eu ministru, care sînt răspunzător în faţa ţării de aplicarea legei, cînd văz că un consiliu comunal nu face ceea ce zice legea, n-am dreptul oare să-l oblig a satisface dispoziţiunile legii? îf-am oare dreptul să oblig pe consiliul comunal să aibă ceea ce zice legea ? Bunăoară : dacă nu dă cazarme pentru armată teritorială, nu trebui să-i impun să facă cazarme? Dacă n-are moaşe, nu trebuie să-i impun să aibe moaşe ? Dacă nu se ocupă de instrucţiunea publică, adică dacă n-are local de şcoală, profesori etc., nu trebuie să-i impun a face local, a angaja profesori etc. ? Dacă n-are medic, nu trebuie să-i impun să aibă medic? Domnul Buescu ştie ce stimă am pentru domnia sa, dar la bătrîneţe ar trebui să lăsăm teoriele la o parte şi să fim mai practici, mai cu seamă cînd este vorba de o lege care interesează lumea întreagă. în lege se spune că primarii au cutare şi cutare obligaţiuni. Apoi, cînd primarii nu îndeplinesc dispoziţiunile legei, voiţi dumneavoastră ca să-i trimit naintea Curţii de casaţiune şi să vină procurorul să pledeze cu avocatul primarului ? Apoi ministrul de interne impune el de la sine îndatoriri comunei? Legea hotărăşte atribuţiunile comunelor şi, cînd ele nu execută legea, puterea esecutivă e datoare să intervină. Prin urmare, citiţi legea bine şi vedeţi că se zice curat că ministrul de interne nu impune decît ceea ce 214 cere legea. Nu uitaţi că în faţa descreşterii populaţiunii noastre se găsesc primari — nu vorbesc de comună Bucureşti —■ cari, în independenţa lor, zic : Dumnezeu să facă cum e mai bine. Ei bine, în faţa acestei stări de lucruri, guvernul nu poate să stea indiferent şi chiar nu face de la sine, ci se referă la Consiliul superior de medici români, cari fac gloria Facultăţei noastre de medicină; eu nu hotărăsc, aprob şi nimic mai mult; nu * plec capul înaintea oamenilor speciali şi în drept a face. Prin urmare, pentru numele lui Dumnezeu, lasaţi-ne să mergem înainte şi cînd va veni în discuţiune legea comunală veţi putea dezvolta teorii oricîte veţi voi. Replică lui Grigore Triandafil7. Am să adaug şi eu puţine consideraţiuni şi sper că şi onorabilii autonomista se vor uni cu mine ca să voteze acest project de lege. Eu cred că nu de rea-voinţă, dar numai din o convincţiune rău întemeiată, prin poziţiunea ce au domnii cari apără autonomia exagerată a comunei, iar nu că voiesc să zădărnicească tot scopul acestei legi, numai din o asemenea confuziune vin să combată acest articol. Dacă dumneavoastră nu daţi puterei esecutive a naţiunei dreptul să apere naţiunea şi dacă voiţi ca cu această lege, eminamente de stat, să înfiinţaţi o lege atît de descentralizatoare încît să fie fatală pentru stat, atunci mai bine să retrag legea. Domnilor, izbucneşte în Bucureşti o variolă, o angină contagioasă. Eu, ministru de interne, care sînt dator să mă îngrijesc de starea sănătăţei ţărei întregi, n-aş avea eu dreptul să ordon primarului de la Ploieşti să ia măsuri profilactice ? Domnul C.T. Grigorescu: Se opune primarul? Apoi de aceea să punem cestiunea pe tapet. Domnul Grigorescu zice : se opune primarul ? Este buna-voinţă a dumnealui, dar eu n-am ce face cu buna-voinţă a dumnealui; eu am datoria să ordon, unde legea îmi dă dreptul să ordon eu n-am a face cu caracterul amabil al onor. primar x sau b; eu, dacă este să păzesc ţara, eu ministru [1] de interne x, căci ministrul de interne este un x, astăzi este Stan, mîne Bran, ministrul de interne are dreptul să ordone şi ordinul său trebuie să fie executat, mai ales în cestiuni ca aceasta de sănătate publică. Izbucneşte o epidemie contagioasă în Bucureşti. Apoi, după teoria domnului Grigorescu, eu nu pot să ordon primarilor de primprejur să ia măsuri. Se apropie ciuma, cum s-a întîmplat anul trecut, cînd toate statele au luat măsuri. Ei bine, după opiniunea domnului Grigorescu şi a altor autonomişti, eu nu pot să ordon comunelor dupe marginea Dunării să înfiinţeze lazarete şi să ia alte măsuri de apărare, căci se va găsi un primar oarecare să zică : stai, domnule ! Cînd va ajunge ciuma la hotar sau la bariera oraşului nostru, atunci vom lua aceste măsuri. Atunci la ce ar mai fi bună ministrului de interne o asemenea lege? Nu, domnilor, trebuie ca ministrul să aibă acest drept cînd se atinge de sănătatea ţărei întregi, trebuie să fie o putere care să execute. Chiar * Citeşte: îmi. 215 astăzi, eînd ? legea;ieste, mai.'Centralizatoare*.sînt...oraşe,mari; care - încă. îngroapă morţii pe la biserieele de prin oraşe, cari, nu au cimitire. O voce: Undet Nn voi să ;spun unde. , , , Sînt alte oraşe carp nu an aba tarii, altele care au pescăriile pe pielile publice. Apoi nn merge aşa, domnilor. Daca pînă.aeum s-an tolerat lucrurile acestea este că am arat cestiuni mari din afară^eare ne pit-oeu-pau 'prea mult, dar să dea Dumnezeu ca să ne putem ocupa şi de cestiu-nile interioare mai serios şi vom îndrepta toate acestea, căci nu se poate să. mai meargă aşa. Apoi chiar în capitala Bucureşti; mu tot rrespectni ce am pentru domnul primar, voi cere o poliţie comunală mai bună şi voi mai cere şi altceva, va , • ; . Ji * . ? *. Nu se poate plîngc un singur primar cum că am ser bit şi am atacat primăria; am uzat de dreptul meu şi cu foarte multă condescendenţă incit ţara ar* avea dreptul să mă tragă la răspundere pentru că am fost prea respectuos pentru această autonomie, care s-a câni văzut uneori că nu a prea folosit, tocmai oraşelor care s-au bucurăt mai mult de această mare autonomie. ! : ă : Aşadar, rog pe domnii primari şi pe domnii consilieri cari se află în Adunare şi pe cari îi respect foarte ihult;, să lăse ba alţii decît domniile lor să vorbească în această cestiune, pentru că domniile lor sînt parte interesată şi intr-un . spirit negreşit de perfectă legalitate î voiese să-şi mtinză prea mult nişte atribuţiuni cari,; in i materie de sănătate; n-ar trebui să .tie^:ptea,fintinseit:'f>:ij;î';q mmt m !hm/ ; irmm De aceea vă rog a vota projectul aşa cum este. b: : Din nou replică ? aceluiaşi. ^ , : Eu aş ruga pe onor. domnul Triandafil a nu face amendament pentru că cestiunea atinsă de domnia sa este o cestiune foarte delicată, pe care nu ar trebui s-o tratăm aşa de uşure. Apoi ce voiţi r clumneavoastră f Voiţi oa; afară de ministrul de interne,, care are dreptul de privegheare şi de control asupra acestor stabilimente, să se înfiinţeze şi un alt control ? Este, de exemplu* Eforia spitalelor civile din Bucureşti, care prinrr-o lege din 1862, s-a centralizat şi apoi in anul 1864, printr-o măsură dictatorială, s-a dat din nou în administraţiunea persoanelor particulare, dar de la 1864 şi piuă astăzi această cestiune nu s-a putut încă regula intr-un mod definitiv. LUBtfdbăte acestea, Eforia spitalelor civile din Bucureşti [î]şi trimite socotelele sale la Curtea de eompturi, iar bugetele le înaintează Oahierei. Ei bine, domnilor; fără a voi să ating onorabilitatea şi rîvna persoanelor cari compun Curtea de eompturi, vă fac numai întrebarea : socotelele statului sînt ele cercetate f Socotelele comunelor, ale judeţelor, toate merg la Curtea de eompturi. Sînt ele cercetate ? : . ; ; VociCer eu vuitul! . . .. Aşadar, propunerea domnului Triandafil în fapt nu ar avea nici un rezultat practic; s-ar trămite Curţii şi acolo ar rămînea, căci Curtea de eompturi trebuie eu desavîrşire reorganizată^ Dar cîndi veţi •âvea/miniş-trii'pe.eare, nu-E-.aveţi,'danpe care-i veţi avea,' .mMştriii,pare.‘-.Mmr;tea m serios drepturile ce li se dă prin actele de fondaţiuni, dreptul de priveghere şi de control, ei bine, acel ministru trămite un inspector Jinanpi^r bun şi merge şi constată cum că sînt sute de mii de franci, nu fae nici o aluziune', cari s-au cheltuit fără sâ fie prevăziiţi prm buget; că.sînt mandate care s-au dat pe esereiţiul espirat; că sînt cheltuieli- tăcute* farâ aiitorizaţitt nea şefului. Apoi, acel ministru nu are tot dreptulsă facă un exemplu mult mai eficace şi mai energic decît hotărîrea Curţii de cdmpturi, care ar avea să găsească poate pe?urmaşii/tpe nepoţii celor cari;ati ordonanţat? De aceea Înainte de toate; 4ă fim; practici şi socotesc că este de ajuns ca, respectînd voinţa fondatorilor, să zicem să se urmeze potrivit1 legii judeţene, legii comunale; de;exemplu cum este un incidenty purm este o procedură pe care o avem astăzi la Craiova. . v dvY .v; . ă • O voce: Şi la Buzău! Şi la Buzău măi eu dinadinsul: şi veţi-vedeane are săfieîşi lă Buzău, Eu, pentru mine imul, ea ministru, cred că va fi destul să lăsaţi sub privegherea şi controlul ministrului. Zicînd mai multj poate că s-ar aduce conflicte mari între ceea-ce1 este hotărît şi intre statutele ctitoriceşti. Replică lui D. Cariagdi9. Luaţi seama la ceea ce votaţi, domnilor -! e într-im stat constituţional,- cine zice sub controlul ministrului zice : sub controlul naţiunei, sub controlul Ca merii or. Cinci dumneavoastră daţi ministnilni ciicptril de control, vi 1-aţi dât dumneavoastră înşivă, căci totdaima aveţi dreptul să întrebaţi cum ministrul a esercitat controlul. A amesteca si primăriile în asemenea cestiuhi este a aduce O&reoări atingeri independenţei marelor - stabilimente ? întemeiate pe acte - ctitoriceşti de seeoli. A da dreptul şi autorităţilor comunale a interveni în admi-nistratiunea unor stabilimente aşa de mari cred că încurcaţi în: loc să descurcaţi, că sporiţi conflictele în loc să le scădeţim ; s - Eu vă conjur încă d dată : daţi naţiunei un drept pe care-l are tot--dauna, dar care nu fera consfinţit, daţi-i dreptul de control prin ministrul competinte şi opriţi-vă aci. Pentru spitalele dependinţe de comună, iată ce se zice aci : spitalele dependinţe de judeţe şi cornune se vor administra conform cil legea con-Silielor judeţene şi eu legea comunală, sub privigherea şi controlul ministrului de interne şi Consiliului medical superior şi al consiliului de higiena al razei respective. ' ' ' < ' ‘ Ya să zică, prevede legea pentru asemenea stabilimente comunale sau judeţene.» Dar pentru stabilimentele cele [l]alte nu o faceţi, căci veţi face legea grea în esereiţiul ei! { . Sînt dator să vă eon jur &ă fiţi prudenţi. ' Replică lui "N. fiîeda10'. Scopul acestei legi, cum vedeţi chiar şi din articolul 18, este că ministrului de interne nu se lasă decît numai.ceea ce convine intereselor sănătăţei. , . Domnul Eleva n-a dezvoltat destul de bine aceasta,.v Să vedem, domnilor, în alte state cine administrează aped minerale, in JBohemia, dacă apele aparţin părtie olarilor, admiaisU'eaza de pârtie olari; dacă sînt ale comunelor, de comună; dacă sînt ale statului, de stat. Aci sînt alb dbmemelbr^şî ădtnMb;trareâ;-lor este lăsată ndministraţiunel'dome--nielor,' Ministrul ’de interne' şi Consiliul medical Se va adresa la domenii pentru/;arendarea)tlor;sIMtă^ (domnilor,, la r Mangalia« m - zfce că -sînteape^ calde, care bat pe cele de la Mehadia ; acele trebuie administrate şi venitul lor trebuie adunat tot de administraţiunea domenielor. Ministrul de interne nu are decît să facă planuri. Replică aceluiaşiu. Pînă acum, după ştiinţa veterinară, numai ciuma bovină face carantină, şi pentru apărarea acestei boale sîntem legaţi prin convenţiunea cu Austria spre a sauvegarda bogăţia ţărei noastre. Cu toate acestea nu este rău a se admite propunerea domnului Fleva .. . poate că ştiinţa va inventa o nouă boală. (Ilaritate.) Răspunde lui P. S. Aurelian12. S-a păstrat mai tot acelaşi număr pentru medicii locali, decît era un act de dreptate ca să facem parte, deşi în mod extraordinar, şi lumi-nelor şi ştiinţei şi medicilor acelora cari nu şed în Bucureşti; se didea un privilegiu prea mare numai ştiinţei medicilor din Bucureşti, şi noi credem că şi în Iaşi şi în Craiova şi în alte centruri de populaţiuni mari se pot găsi oameni de ştiinţă cu mari merite şi de aceea trebuie să le dăm şi lor dreptul cînd vin în Bucureşti sau cînd socotesc să fie membri extraordinari. Pe lingă aceasta, mai este şi un alt scop. Inspecţiunile cele mai mari se dau acelui Consiliu superior. Apoi credeţi dumneavoastră că am găsi în tot momentul pe membrii Consiliului superior din Bucureşti gata de a merge să facă o inspecţiune într-un caz important la Iaşi ? Nu este mai bine să ne adresăm la membrii extraordinari din Iaşi în asemenea cazuri ? Aceasta ar costa mai puţină cheltuială şi n-ar jena şi activitatea membrilor din Bucureşti, căci noi nu voim ca membrii din Consiliul superior să nu aibă decît a fi membri ai Consiliului superior; noi voim să chemăm acolo toate ilustraţiunile4 ştiinţei; şi dumneavoa-stră * ştiţi că ilustraţiunile-şi au şi ele practica lor. Prin urmare, n-ar fi bine să centralizăm tot serviciul sanitar superior în minele a şapte persoane. De aceea am pus pe medicii din Iaşi, Galaţi ş Craiova în contact cu cei din Bucureşti, căci, deşi am făcut Unirea de mult, însă din nenorocire rareori să pun aci medici [i] în contact cu colegii lor din Bucureşti şi noi am voit să facem ca şi membrii din acele centruri mari să-şi dea mina cu capacităţile din Bucureşti. De multe ori aceşti membri extraordinari vor îndeplini sarcina medicilor din Bucureşti şi cu aceasta ar dispărea şi separatismul din acest ram de ştiinţă. Domnul P.S. Aurelian: Mă unesc în toate cu cele spuse de domnul ministru de interne. Negreşit că este un act de dreptate de a fi chemaţi şi medicii din acele districte ca să ia parte cu cei din Bucureşti. Dar, dacă se pune ces-tiunea pe acest tărîm, eu aş cere altceva. Fiindcă plimbările acestea ar aduce o perdere de timp, eu întreb dacă n-ar fi bine să se facă o sucursală 1a Iaşi? Iar este separatism. Replică lui N, Ionescu13. Eu cred că este numai o simplă neînţelegere. Consiliul medical trebuie neapărat să fie compus din persoane cari şed în Bucureşti, pentru că ei lucrează în toate zilele, pe cînd, daca ar fi în majoritate sau chiar pe jumătate luaţi din provincie, acei membri ar trebui să vie mai în toate zilele în Bucureşti, ceea ce ar fi incomod pentru ei. De aceea s-au luat numai ca membri extraordinari de prin judeţe, cu facultatea pentru ei, se înţelege, de a veni la Bucureşti cînd vor putea 218 sau cînd vor voi. Acum, ca aceşti membri să fie salariaţi cn luna, aceasta nu se poate pentru că cîteodată consiliul se adună mai des şi alteori mai rar şi nu se plăteşte decît acelor cari vin la şedinţă. Este însă o parte din propunerea domnului Ionescu care merită toată atenţiunea dumneavoastră, aceea adică că nu e bine să se zică că aceşti membri extraordinari să se ia anume din Iaşi, Galaţi, Craiova etc., ci să se zică : din provincii. încă o dată, domnilor, repet că membrii Consiliului medical din Bucureşti trebuie să fie în tot momentul la dispoziţiunea Ministerului de Interne pentru trebuinţele administraţiunei interne. Membrii extraordinari sînt persoane cărora li se dă dreptul să asiste la lucrările Consiliului medical, cînd vor putea şi cînd vor voi, membrii din Bucureşti mai sînt datori să facă neapărat, o dată pe an, cercetări şi revizuiri, pe cînd membrii extraordinari nu au această îndatorire decît numai cînd li se dă expres. Acum voiţi dumneavoastră ca numărul membrilor permanenţi să fie mai mare? Cum socotiţi. Domnii medici din Cameră, cari sînt mai competinţi, vor vedea dacă este bine aceasta sau nu... (întreruperi.) Ziceţi descentralizare, apoi ştiţi ce înseamnă aceasta in materia de faţă? Este ca şi cînd ai zice ca o secţie din Ministerul de Interne să fie la Bucureşti, iar alta la Iaşi. Apoi binevoiţi, domnilor? a considera că acesta e un serviciu ataşat la Ministerul de Interne, care nu se poate divide; prin urmare, aci nu poate fi vorba de descentralizare. Şi dacă s-a admis membrii extraordinari pe lingă cei permanenţi, aceasta a fost ca un act de dreptate, de colegialitate către ceilalţi doctori din ţară. Eu vă declar că nu fac nici o cestiune din aceasta, dar las la dumneavoastră să vedeţi dacă e practic şi bine să dezorganizăm acest serviciu care e pus sus şi care are o activitate neîntreruptă şi continuă. Ministrul de interne în materie sanitară să nu credeţi că pune vreo rezoluţiune pe altceva decît numai pe jurnalele Consiliului superior. Yă spun aceasta pentru ca să vă dovedesc că Consiliul superior medical are o activitate continuă, zilnică şi neîntreruptă. Replică lui N. Flevau. Pentru aceasta este un alt consiliu, care este ataşat la Consiliul medical superior. Domnul N. Fleva: Medicii aceştia din Consiliul superior sînt medici pentru oameni şi eu nu văz în acest consiliu nici un medic pentru animale. Văz însă mai departe la articolul 28 că medicii veterinari sînt puşi alături cu spiţerii. Spiţerii însă nu trebuie confundaţi cu medicii. Credeam că ultimul alineat vorbeşte de toate categoriele de medici, însă articolul 28 pare că ar pune în altă clasă pe medicii veterinari. Iată pentru ce vă atrag atenţiunea asupra acestui punct mai nainte de a se închide discuţiunea. Yoi, domnilor, să dau o lămurire că medicii veterinari nu sînt confundaţi cu farmaciştii. Comisiunea veterinară este cu totul de o ţiarte. Replică lui Gr. Triandafil13. Membrii nu se schimbă. Dar, dacă de exemplu un membru care este chemat refuză de a veni la şedinţă intr-un timp oarecare, atunci se trage altul la sorţ. Renunţă la cuvînt16. 219 -Fiindcă Baai.:mtilţi domni:deputaţi: mă roagă, să, nu- mai- vorbesc, renunţ la; cuvî-nt, însă declar că-mi pare răn.. , ■ La o propunere făcută de Pantâzi Gliica17. s '<■ ' " ; > \ Domnilor, să nu vă alunecaţi pe tărâmul oare, se, pune domnul Gliicai • •u Cum? iMMi&ihdin «judeţe:fac• un regulament,care păcătuieşte, care este contra salubrităţei, şi acela care are^îu uiînă(superioritatea nu are dreptul să zică s complectaţi-vă lucrarea!/, < / Domnul P. Ghica: Renunţ la propunerea mea. Gît se atinge de. observaţiunea:?domnului * „Eleva ^8?; negreşit că se face concurs,: însă . odată concursul iăetituiu are. orice, consiliu dreptul să clasifice aptitudinea dăz velită în serviciuJ înţelegeţi foarteibine că această frază nu sustrage concursul, dar lasă şi Consiliului superior dreptul să arate ce aptitudini are fiecare. m i / : Replică lui N.' Fleua1 f. ‘.oOîndiMS zice ;oă consiliul’, face * totdauna: • uu proces-verbal, , negreşit ca,.ăcelt proces:verbal f va începe cu conşiderante. S-ar putea însă iiuîm-pîa .ca >miporitatea vină şi şă declare,că nu &eiLneşt.e cu majoritatea*. Ele aceea se zice,aci că minoritatea să-şi motiveze împotrivirea sa • Pe tnafginea! 'articolului 2720. *’ • "■ 1 ; . — . Domnilor, deciziunile date dec Consiliul predicai nu poate .să le ese-cute singur,: ci trebuie.işă'fie, cineva ea şă le esecute, Ei bine, cine este acela cape trebuie şa fie esepuţorul acestor deciziuni? Neapărat ministrul de interne. Acum se întîmplă ca nici‘ministrul de interne să mi poată e secul ă acele hotărîri, căci sîht hotărîri care reclamă cheltuieli şi a lunci f ministru] de interne trebuie şa' se adreseze Consiliului de Miniştri , ‘ Ei bine, nu puteţi să rădicaţi ministrului de interne autoritatea de a putea să eseciite aceste avizuri şi di putea .să vie înaintea dumneavoastră'să ceara,‘la caz de nevoie, mijloacele de esecuţiune. .... . Vă rog dar să lăsaţi articolul cum este şi să‘nu credeţi că este cineva care se gîndeşte să rădice autoritatea acestor avizuri, ci, din contra., va căuta ca în limitele legei să le facă executorii. Asupra articolului 3O21. . c ; 1 ! j. . ■ Trebuie să ne aflăm cu toţii fericiţi că articolul 30 a fost combătut de o persoană competentă şi susţinut de o persoană iarăşi competentă şi această combatere a doui' bărbaţi eminenţi dovedeşte caracterul aces-iui project de lege. Domnilor, prin acest project de Iege‘guvernul nu a avut în vedere deeit numai creşterea‘populaţiiiiiei ţărei şi în privinţa oamenilor si în aceea a vitelor.,,; : . ; .• . t: -- ,J; p Avînd dar în vedere importanţa acestei legipnob am voit să-reorganizăm nn serviciu care^s4^ dezorganizat şi: am voit,j prin urmare, să-l ridicăm Ia înălţimea unui serviciu bun pentru, ţara noastră, fiindcă astăzi în toate ţările unde guvernul se ocupă de higiena publică a trebuit să se servească de m asemieneadegC: --G u-hG .cobin.fi-)-; c* »■ ( * •,/ Projectul dAlegude^fâtă i^â eMboratdfe iheihbirir Comitetului'sanitar, în care figurează un număr de medici români cei mai iluştri din e6fu pul medical. O dată ce a fost prelucrat, şi a fost prelucrat nu,piuită maturi- 220Ş taie şi chiar de mai mulţi medici cari nu fac parte din Consiliul sknitar, acest- project apoi s-a publicat şi s-a lăsat timp ca medicii şf Veterinarii cpi[l]alţirsc^ri;.n^t W AîW»t:parte .la- elaborarea lui ;să-l poată citi^entru leturghie şi aruncă cuvinte nedemne de acest altar, este de datoria biuroului de a apăra pe cel insultat şi de a opri pe cel nepregătit de a mai servi, de a mai vorbi. 272 Domnul preşedinte: Domnul ministru de interne s-a adresat la biurou spre a-1 apăra. în adevăr că tonul cu care s-a adresat domnul I. Ionescu la domnia sa a fost cam aspru; deşi însă se zice că tonul face muzica, biuroul a crezut că cuvintele domnului Ionescu nu erau atît de grave incit să fie traduse înaintea Gamerii. Dar, daca domnul ministru de interne se crede ofensat prin acele cuvinte, pot invita pe domnul Ionescu a retrage. .. Nu, nu ! Am constatat numai faptul că sînt deputaţi nepregătiţi pentru leturghie. Pe marginea unui amendament depus de Pantazi Ghica9. Protestez în contra celor zise de domnul Pantazi Ghica că noi voim să ţinem pe dobrogeni în cătuşe. Protestez la aceste cuvinte chiar în numele populaţiunilor din Dobrogea, care prin necontenitele lor adrese către domnitor şi către guvern, prin mulţumirile care arată în faţa fiecărui român pe eare-1 întîlnesc, dovedesc cum că s-au alipit de sinul acestei ţări cu cea mai mare căldură, văzînd deosebirea dintre administraţiunea română şi administraţiunea otomană. Astăzi în Dobrogea esistă aceeaşi libertate ca şi în România, libertate nu scrisă, dar aplicată. (Aplauze. ) Domnilor, articolul 3 este cel mai mare şi cel mai categoric răspuns la acuzaţiunile nedrepte ale domnului P. Ghica şi cînd dumneavoastră veţi vota acest articol veţi da tot, veţi face oameni liberi din acele popu-laţiuni care pînă astăzi erau fără lege, fără ocrotiri pentru viaţa lor, pentru familia lor. Ce mai rămîne pe urmă? Rămîne oarecare mică epocă de fran-ziţiune, a cărei durată aparţine dumneavoastră. Chiar în toamna viitoare puteţi să le daţi toate libertăţile, cînd veţi vota legea proprietăţei. Nu este însă bine a sări de la o extremă la alta. în anul trecut se refuza cu desăvîrşire chiar luarea Dobrogei, sub cuvînt că era o provincie străină, şi astăzi văd că se trece la o altă extremitate. Domnilor, cînd este vorba de organizaţiunea unei ţări, cînd este vorba a se ocupa cineva de dezvoltarea unei naţiuni, nu se poate procede la legi cu grămada; fiecare operă are sistemul ei. Lăsaţi populaţiunile de a se apropia prin ele însăşi de uzurile şi moravurile noastre; lâsaţi-le să se apropie singure de centrul guvernului şi în cît priveşte perfectarea legilor liberale rămîne la dumneavoastră să o faceţi cînd veţi voi. Prin urmare, să nu mai zică onor. domnul P. Ghica că noi ţinem pe* feare pe dobrogeni. La o propunere a lui G. Mirzescu 10. Domnilor, eu sînt fericit că dumneavoastră propuneţi aceasta şi dacă eu nu am făcut-o este numai şi numai că mi-am adus aminte de rezistenţa ce se făcea cînd propuneam ca Dobrogea să se declare provincie română. La articolul 8 u. Sînt dator, domnilor, să vă dau oarecari lămuriri. Această lege de organizare putem s-o considerăm ca o Constituţiune dată Dobrogei. Ei bine, cred că printr-însa trebuie să arătăm părţile cele mai importante ale Constituţiunei noastre. Căci, domnilor, de ce violenţe a pătimit mai mult populaţiunea din Dobrogea decît de lipsa de dreptate ? De aceea am ţinut, fie chiar un pleonasm, de a pune acest cuvînt în lege, că nici un locuitor dobrogean nu * Citeşte: în. 18 - c. 347 273 poate fi urmărit, nici arestat decît în cazurile prevăzute de lege ; asemenea că nimeni nu va putea fi sustras de la judecătorii săi daţi de lege. Aceasta e, domnilor, garanţia cea mare ce se dă dobrogenilor. Această Constituţiune a Dobrogei are să fie tălmăcită în limba turcească, greacă şi bulgărească, şi de aceea am căutat să repetăm aceste cuvinte; şi, dacă aiurea pleonasmul este un rău, aci e trebuitor. Lăsaţi cît se poate mai mult ca să vadă fiecare din Dobrogea ce le dăm. Replică lui G. Cantili12. Administraţiunea este numirea generică ce se dă puterei executive, fie locală, fie centrală, prin urmare străinul se va adresa la prefect şi dacă prefectul va refuza se va adresa la guvern. Pe marginea articolului Îl13. Domnilor, dacă în cestiuni de principii generale fiecare din dumneavoastră aţi putut discuta pe tărîmul teoretic, şi de mai înainte recunosc fiecăruia din dumneavoastră dreptul şi capacitatea de a vă rosti în asemenea cestiuni, nu este tot aşa în cestiunile de fapt. Iau mai întîi decît toţi cuvin tul ca să vă esplic cum stă cestiunea proprietăţei în Dobrogea, pentru că, din nenorocire, chiar de către autorităţile noastre, chiar de către administraţiunea domenielor încă pînă acuma cestiunea nu este studiată. Nu pretind deloc a-mi însuşi această cunoştinţă esclusiv, căci pe lingă mine se găsesc încă cîteva persoane cari au studiat această Gestiune şi au studiat-o la bună sorginte în legislaţiunea otomană. Aşa avem o broşură scrisă de un tînăr care nu e deloc din amicii mei, dar care, fiind la faţa locului, a studiat cestiunea la sorginte. Eu regret că această broşură n-a fost reprodusă de ziare, afară de „Presa”, căci ar fi răspîndit lumină asupra unei cestiuni ce din zi în zi bate mai mult la uşa noastră 14. Domnilor, nenorocirea cea mare pentru locuitorii din Dobrogea este lipsa de cunoştinţă în privinţa proprietăţei sui generis care esistă în Dobrogea. Au fost vro duoi amploiaţi din partea administraţiei domenielor, orînduiţi la intrarea noastră în Dobrogea, spre a studia cestiunea la faţa locului. Aceştia, povăţuiţi de ideile greşite cari circulă şi la noi, adică că sultanul era stăpînul pămîntului în tot coprinsul Turciei, au venit şi au zis : tot pămîntul din Dobrogea e al statului român ca succesor al sultanului, întemeindu-se pe cuvîntul de miri, care însemnează moşie dome-nială. N-ar fi avut nevoie aceşti funcţionari să meargă la Constantinopoli să se convingă că nu după nume se precizează drepturile, căci chiar la noi şi mai ales în Moldova proprietatea absolută privată are această calificaţiune de pămînt domnesc, pămînt gospod. De esemplu, în toate documentele vechi ale Moldovei, proprietatea privată se numeşte pămînt gospod, ceea ce, o mai repet, nu vrea să zică că pămîntul ar fi proprietate domnească. Din contra, în fapt prin această denominaţiune se rosteşte că acest pămînt este proprietatea privată cea mai absolută. Permiteţi-mi acum, domnilor, a vă spune cum este constituită proprietatea în Dobrogea. Cînd sultanii concuistatori puneau mina pe o ţară, ei făceau ce au făcut şi normanii în Anglia : au declarat că pămîntul era proprietatea lor. Astfel au făcut şi sultanii cari au conchis Dobrogea şi Bulgaria. Ei au declarat că tot pămîntul era al lor, apoi l-au împărţit, păstrînd o parte pe seama lor, iară alta au lăsat-o posedanţilor, adică vechilor locuitori. Tot aceşti sultani au mai luat părţi de pămînturi şi le-au dat la paşii- 274 gâzi şi alţi războinici biruitori, constituind aceste pămînturi ca pămînt mulk, adică proprietate absolută. Toate acestea însă, fără osebire, au fost supuse la răspundere de dijmă, care este totodată şi impozit şi dare către nudul proprietar. Astăzi nu ştim încă dacă în Dobrogea esistă proprietăţi rurale mulk. în fapt însă, după deosebite prefaceri, mai că n-a mai rămas deosebire între proprietatea rurală mulk şi aceea miri, căci şi una şi alta sînt supuse la dijmă. Adevărata proprietate mulk, adică absolută, ocei-dentalăj nu esistă decît în oraşe, pentru locurile de casă, cari acestea sînt ■ mulk întocmai ca locurile ce în Moldova se califică de pămînt gospod, adică proprietate absolută. Astăzi proprietatea din oraşele Dobrogei este toată proprietate mulk şi se trece de la unul la altul, fără nici o inter-venţiune din partea statului. Domnul Ioan Ionescu: Eu mai cunosc o specie de proprietate. Cunosc şi această specie : sînt mkufurile, însă pînă acum nu ştim că ar esistă proprietate ecleziastică, adică vakufuri în Dobrogea. Aşadar, proprietate absolută în Dobrogea este proprietatea mulk în oraşe, pe urmă este proprietatea miri sau proprietatea domenială. Această proprietate se sub împarte : 1) este una care seamănă cu embatieurile noastre, aceasta este dovedită prin acte numite tapu\ al 2)[-lea] este proprietatea care, deşi nu are acte tapu, dar este tot atît de garantată. Este pămîntul dat coloniştilor şi care de către aceştia s-a stăpînit 20 de ani. După împlinirea acestui termen, coloniştii au drept de a cere tapu\ al 3) [-lea] mai este proprietatea dată, ca şi cea de a doua, coloniştilor, dar care nu s-a stăpînit de dînşii decît 10 ani. Proprietatea stăpînită de colonişti 10 ani nu li se poate lua din mină, dar ei nu o pot vinde, nici înstrăina decît după 20 de ani. Afară de aceste trei categorii de proprietăţi, mai este pămîntul stăpînit din an în an prin ocupaţiune şi fără titlu. Asemenea pămînturi se găsesc în minele vechilor locuitori, cari nu s-au îngrijit de a regula posesiunea lor, sau se cultivă de emigranţii veniţi în Dobrogea în timpul sau în urma rezbelului. Aşa, după intrarea românilor în Dobrogea, au intrat acolo mulţi români din Basarabia, din Transilvania şi chiar din România. Unii din ei s-au adresat cu cerere la administraţiunea domenielor ca să li se dea pămînt pentru a se stabili şi chiar au format comune. Alţii nici măcar această cerere n-au făcut. S-a mai întîmplat că esistă comune cari erau locuite în devălmăşie de bulgari, de români, de turci şi tătari. Locuitorii acestor sate mixte au cerut de la administraţiunea domenielor să se deosebească spre a întemeia comune omogene. Dîndu-li-se această învoire, turcii s-au dus în comune turceşti, bulgarii în sate bulgăreşti ; tot aşa s-a făcut şi de românii şi chiar de coloniştii germani, căci şi germanii s-au retras de prin comunele unde erau amestecaţi cu locuitori de alt neam şi s-au constituit în comune omogene. Acum, domnilor mei, după ce v-am dat definiţiunea deosebitelor categorii de proprietate din Dobrogea, daţi-mi voie să vă citesc articolele din legile otomane cari sprijină aceste definiţiuni. Yă voi citi aceste articole în ordinea succesiunei a acestor legi, după cum ele sînt publicate una după alta; vă rog numai să însemnaţi că mai tîrziu au venit dispoziţiuni cari au abrogat legile anterioare. ÎTeţi-indu-se seama de principiul că legile posterioare abrogă pe cele mai vechi, s-a dat loc la confuziunea care întunecă materia. Aşa s-a întîmplat cu autorul necunoscut al unui articol publicat chiar astăzi în „Românul”, 275 asupra proprietăţei din Dobrogea, şi care, în loc să conchidă şi să lumineze, confundă. Iată legile ce privesc pămînturile colonilor : ,,Coloniştii nu vor putea vinde pămînturile ce li s-a dat de către guvern în mod gratuit, decît cel puţin după douăzeci de ani”. Ya să zică este bine stabilit că coloniştii ce nu au stăpînit pămînturi, cel puţin douăzeci de ani, nu au putut să le vîndă. în privinţa dar acestor pămînturi speculaţiune nu s-a putut face. Yînzările aceste din început sînt nule pentru că tătarii n-au început a se statornici în Dobrogea decît pe la 1859, după rezbelul din Crimeea. Cerchezi asemenea n-au venit în aceastăşi provincie decît după reducerea lui Şamil15. Prin urmare, nici unii, nici alţii neîmplinind 20 ani de posesiune, pămînturile acelor din aceşti colonişti cari sînt acum emigraţi din Dobrogea rămîne proprietate absolută a statului. Şi aceste pămînturi sînt foarte mari, foarte întinse. Iată acum condiţiunile pămînturilor mulk şi ale pămînturilor miri: Pămîntul este împărţit în Turcia în cinci categorii, dujîă cum urmează : 1. Pămîntul mulîc, proprietate aparţinînd, în chipul cel mai absolut, particularilor. 2. Pămîntul miri, domeniu public, proprietăţi a statului, însă supuşi la deosebite transformaţiuni, cari n-au lăsat statului decît nuda proprietate. Această espresiune, de proprietăţi a statului, a înşelat pe aceia cari au susţinut că în Dobrogea nu există proprietate particulară. 3. Pămîntul meveufe, bunuri de mină moartă, nesupusă mutaţiu-nei, adică vakuf, proprietate ecleziastică. 4. Pămîntul metruke, adică destinat trebuinţelor publice, precum pieţe, căi etc. T 5. Pămîntul mevat, adică mort, fără nici un folos real. Proprietatea mulk, zice legea, este în întreaga dispoziţiune a proprietarului ; ea se transmite prin moştenire, ca proprietatea mobiliară, şi poate să fie supusă la toate dispoziţiunile legei, ca declararea sa de vakuf, gagiu sau ipotecă, donaţiune, preempţiune etc. Iată acum şi condiţiunile principale ale proprietăţei miri: „Pămînturile mir ie atîrnă de domeniul public. Acestea sînt cîmpiile, locurile de odăi (campement) şi de păşunare vara şi iarna, pădurile şiN alte domenii, a căror întrebuinţare era concedată de către guvern şi care cîteodată se dobîndeau în caz de vînzare sau de vacanţie prin învoirea sau concesiunea date de feudatori, timarişti sau ziameţi, priviţi ca stăpînii pămîntului (sahibi-erz J, sau de paşii multezimi şi muJiaşili. Acest ordin de lucruri oborîndu-se, stăpînirea acestor feluri de bunuri imobile se dobîndeşte prin învoirea şi concesiunea agentului ad-hoc al guvernului. Dobînditorii acestor posesiuni primesc un titlu de stăpînire zis tapu, înzestrat cu turaua * imperială. Ţapul este un mu’adjeU, înscris de plată anticipată, care se face în schimbul dreptului de posesiune şi care plată este răspunsă în primirea agentului competent, pe seama tezaurului public”. Mă voi întinde asupra deosebitelor condiţiuni ale proprietăţei mirie, fiindcă, după adevăratele domenii ale statului, această specie de proprietate este cea mai obicinuită în Dobrogea. * Monograma sultanului aplicată pe acte spre autentificare. 276 Iată drepturile de înstrăinare ce au posesorii pămînturilor miri : „Tot stăpînitorul de pămînt posedat cu tapu poate a-1 înstrăina cum [î]i place, fie gratis, fie cu preţul convenit între părţi, după permisiunea prealabilă a autorităţei competinte. Fără această autorizaţiune, vînzarea pămînturilor mirie este nulă. Dreptul de posesiune a cumpărătorului sau aeherorului * este esenţial subordonat acestei învoiri. (Aici este de notat că această permisiune este mai tîrziu mărginită în anume condiţiuni.) De aceea, dacă aeherorul moare înainte de a dobîndi această permisiune, vînzătorul poate a relua posesiunea pămîntului, ca mai înainte, etc. Pentru cumpărarea pămînturilor mirie, învoirea autorităţei fiind singură cerută, dacă vînzătorul înzestrat de această permisiune moare înainte ca aeherorul să poată dobîndi titlul de tapu, vînzarea este totuşi bună şi pămîntul nu poate fi privit ca vacant (malilul). Indivizii de unul şi de celalt sex în stare de minoritate sau de nebunie nu pot vinde pămînturile lor etc. Epitropii nevîrstnicilor nu pot dobîndi, sub cuvînt de plată de datorii, cheltuieli de întreţinere sau altele, pămînturile epitropisiţilor lor etc. La moartea unui posesor de pămînturi mirie sau mefeu, pămînturile stăpînite de el trec prin porţiuni egale gratis şi fără formalităţi de cumpărare la copiii săi de ambe sexele etc. Pămîntul mirie sau mereu a căruia posesor moare fără urmaşi trece în mod gratuit părintelui său sau, în lipsa acestuia, maicei sale”. Şi mai departe se arată deosebitele ordine de succesiune, fără ca statul să poată pune mîna pe pămînturile mirie, decît în singurul caz cînd moştenirea este vacantă. Pămînturile miri pot fi şi ipotecate. Iată ce zice legea otomană : „Este permis după codul asupra proprietăţei fonciare posesorului de pămînturi mirie de a le ipoteca spre a garanta plata unei datorii etc.”. Acum, domnilor, mai este o lege anume specială în privinţa tapuuri-lor. Nu există ţară care să aibă (şi aceasta este curios) un cadastru mai regulat decît guvernul turcesc în privinţa proprietăţei imobiliare rurale, < fiindcă această regulă era dictată de interesul fiscal, căci de cîte ori se făcea o vînzare, o tranzacţiune, guvernul impunea cererea de un nou tapu, care pe de-o parte constituia o recunoaştere a nouei posesiuni din partea guvernului, iar pe de alta constituia şi un venit al fiscului. Legea tapuurilor a înfiinţat trei autorităţi însărcinate cu înregistrarea şi cadastrarea proprietăţei: este o autoritate la judeţ, este o altă autoritate la provincie sau paşalîc şi o a treia autoritate la Constantinopoli; fiecare din aceste autorităţi ţin registre regulate despre orice schimb şi trecere a proprietăţei. Acum, domnilor, vă voi spune cum sînt tapuurile; fiecare tapu este dat în numele sultanului. El arată provincia, districtul, comuna, locul unde se află proprietatea, întinderea dulumurilor — cinci dulumuri şi ceva fac un pogon —, arată hotarele, data actului şi preţul cu care s-au cumpărat. Am aci lista autentică a actelor de proprietate (tapu) a pămînturilor moştenitorilor lui Mirza Said paşa, vechi guvernator general al Silistrei, aflată lingă Medgidie. Daţi-mi voie să vă citesc un tapu în treacăt: Nr. 1. Situaţiunea provinciei Tulcea, districtul Medgidie, satul Mahmud Cuzuri Ceflik, locul Tuzluderi, întinderea 120 dulumuri. Proprietar Muhe- * Din fr. acquereurt cumpărător. 277 din bey, Nur ie Hanum şi Şervet Hanum, moştenitorii Ini Mirza Said paşa. Hotarele drumul Kasovei şi şesul de Caradurak şi fînaţurile acestuia. Bata actului august 1291 *. Preţul locului cumpărat 720 lei turceşti ete. Toate pămînturile cumpărate de bătrînul Mirza Said paşa şi moştenite de urmaşii săi sînt întemeiate pe tapu scrise cu aceastaşi regulă. Domnilor, speculaţiunile cele mai mari, şi pe cari am căutat a le stîrpi, nu sînt făcute în privinţa pămînturilor stăpînite cu tapu, căci cumpărările şi vînzările făcute pentru asemenea pămînturi, după legile otomane, nu s-ar putea opri. Dar speculaţiunile cele mari şi cari trebuie oborîte sînt făcute în privinţa pămînturilor coloniştilor emigraţi. Ca să v-o dovedesc aceasta am nevoie de noui dezvoltări, şi mai înainte am nevoie să vă spun cum a fost proprietatea în Dobrogea înainte de 1857. Domnilor, Dobrogea pînă la 1857 era o ţară pastorală, adică de păşune; ea era cutreierată mai cu deosebire de către mocani. în cele întîi momente libere, guvernul otoman, după rezbelul de Crimeea, a. căutat să colonizeze această ţară cu elemente musulmane. Guvernul rusesc, după rezbelul Crimeei, silise, pot zice, pe tătari ca să emigreze, iar guvernul otoman a profitat de această izgonire şi a aşezat pe aceşti emigraţi în Dobrogea. Cu modul acesta, caracterul de păstorie a ţărei s-a schimbat în acel de plugărie. O a doua colonizare a fost făcută cu emigraţii din Circazia. După aceasta, ca să facă să prospereze agricultura în Dobrogea, cea dintîi măsură care s-a luat de guvernul turcesc a fost de a opri pe mocani de a mai veni în Dobrogea cu vitele. Astfel esistau în Dobrogea peste 300 sate de cerchezi şi de tătari, cînd a izbucnit rezbelul din urmă între Eusia şi Turcia. La întîia zi a tre-cerei Dunărei de către ruşi, cerchezii jefuind vitele, pot zice, din toată Dobrogea, adică cu sutele de mii, au pustiit Dobrogea şi au fugit în lăun-T trul Turciei! Cerchezii, odată emigraţi, nu s-au mai întors înapoi, toate pămîntu-rile lor au rămas în proprietatea absolută a statului, adică ele şi astăzi sînt lăsate la voia lui Dumnezeu. Tot aşa a fost şi cu un mare număr de colonişti tătari fugiţi şi reîn-torşi. Aceste pămînturi vor constitui proprietatea imensă şi absolută a statului român. între aceste, guvernul român, necunoscînd Gestiunea proprietăţii, luîndu-se după arătarea a doi, trei funcţionari, cari fără cunoştinţă a legilor otomane şi prin esces de zel au proclamat principiul că în Dobrogea drepturi private nu esistă şi că tot pămîntul era al sultanului, şi prin urmare al statului român, a oprit orice tranzacţiune de imobile, şi aceste în oraşe şi în sate. Starea aceasta de lucruri durează acum de mai mult de un an, adică că legile otomane se desfiinţară şi alte legi n-au venit să le înlocuiască. Ce s-a întîmplat însă? în comunele unde se face plugărie, în satele unde sînt români şi bulgari amestecaţi cu turci, turcii obicinuit stăpîneau mai mult pămînt, ori dat de guvernul otoman, ori luat cu hapca. Mulţi dintre turci au vîndut pămînturile lor, unii în total, alţii pe jumătate, şi aceasta pentru ca cu banii luaţi să cumpere vite, spre a putea lucra eea[î]altă jumătate de pămînt rămasă în stăpînirea lor. * De fapt luna Regep 1291 a Hegirei, care corespunde lunii august 1874 a calendarului nostru. 278 Toate aceste cumpărături sînt însă întemeiate numai pe buna-ere-dinţă a vînzătorilor. Aceste tranzacţiuni sînt făcute mai cu deosebire de locuitorii români din satele de-a lungul Dunărei; astfel acum nu este sat unde să nu fie locuitori cari să se întrebe : ce facem noi cu pămînturile •cumpărate ? Şi în adevăr această întrebare îngrijitoare este legitimă, căci de mai mult de un an pînă şi identitatea înstreinătorilor este interzisă de a se constata chiar de către autorităţile administrative. Astfel orice tran-jzacţiune de vînzare, de hipotecare, de locuţiune este interzisă în provincia noastră de peste Dunăre. Contra unei asemenea stări de lucruri, fără precedent, Ministerul de Interne, administraţiunea domeniilor şi autorităţile locale necontenit primesc plîngeri; administraţiunea însă n-a luat nici o măsură spre a le precurma, fiindcă guvernul n-a voit să ia asupră-şi răspunderea de a oţărî sau măcar de a prejudeca Gestiunea pă-mîntului în Dobrogea ! însă această stare de lucruri, care nu esistă chiar în Bulgaria, nu mai poate dura ! Ce este dar de făcut ? Mai nainte de toate este să menţinem ce esistă astăzi, adică stătu quo al legislaţiunei otomane, pînă ce alte legi, acele româneşti, vor veni să înlocuiască legile turceşti. Aceasta odată otărît, să ne mărginim în legea de faţă a garanta ce este şi să nu pre judecăm nimic pentru viitor. Acesta este punctul de plecare al prezenţului project de lege. Mai voim prin el să punem în poziţiune pe dobrogeni să creadă că intenţiunea noastră nu este să le luăm pămînturile ce astăzi stăpînesc; în adevăr, domnilor mei, sînt dator să vă spun că se face chiar astăzi o propagandă teribilă în Dobrogea şi se întărită populaţiunile să emigreze : lipovenii se invită să meargă în Turcia, iar tătarii în Crimeea, aceasta pe motivul că guvernul, ne[re]cunoscînd nimenui nici un drept de proprietate, are să le ia pămînturile spre a le da la români. ISToi am căutat, ne-am silit să liniştim spiritele cît ne-a fost prin putinţă; unde am putut da cuvîntul nostru, l-am dat: că adică drepturile dobîndite nu vor fi jicnite. Dar totuşi constat că şi astăzi în Dobrogea nici o tranzacţiune nu se mai poate face ! Şi această stare de lucruri, o mai repet, trebuie să aibă un sfîrşit. Prin aceasta nu înţelegem a se lovi drepturile statului. în adevăr, legea otomană zice că nu se poate face nici o vînzare de pămînt fără învo-lirea guvernului care dă actul tapu. De aceea noi am împedecat pînă acum legalizarea a orice vînzări, chiar pentru acele pămînturi ce au titluri (tapu). Aceasta am făcut-o şi în privire că ne era frică ca nu cumva să se fabrice şi tapuuri false. Am avut onoare să vă spun că tapuurile sînt controlate prin o întreită administraţiune : la plasă, la provincie şi la administraţiunea centrală din Constantinopoli. îfe-am adresat dar la guvernul otoman cu cerere ca să ni se dea registrele tapuurilor din Dobrogea. Mai întîi ni s-a făcut foarte mari greutăţi. Legaţiunea noastră din Constantinopoli a lucrat mai multe luni spre a putea dobîndi aceste tapuuri. în fine, am avut fericirea, după stăruinţele domnului Dimitrie Brătianu, ca să le căpătăm. Am onoare a vă da aci cunoştinţă de corespondenţa urmată în această cestiune. Adresa ministrului de esterne sub no. 766, din 15 ianuarie 1880, •către ministrul de interne. ,,îf-am lipsit, pe baza adresei dumneavoastră din 4 ale curentei, sub no. 128, de a interveni atît pe lîngă legaţiunea română din Constanti- 279 nopoli, cît şi pe lingă legaţiunea otomană din Bucureşti pentru a se grăbi din partea înaltei Porţi remiterea registrelor relative la proprietatea în Dobrogea. Asupra acestei cestiuni am primit de la legaţiunea română din Con-stantinopoli şi am onoare a transmite dumneavoastră informaţiunile următoare : « Se speră la înalta Poartă (direcţiunea arcbivelor) că nu se va întârzia mai mult cu clasificarea titlurilor de proprietate din Dobrogea şi eu inventariul lor. Legaţiunea noastră emite totodată ideea că guvernul princiar, primind documentele ce-i sînt necesare, să roage pe înalta Poartă ca să binevoiască a-i pune la dispoziţiune, ca ajutor pentru a da lămuririle cuvenite administraţiunei locale, un funcţionar competinte special, al cărui esplicaţiunile şi serviciurile provizorii ar aduce o mare înlesnire în regularea Gestiunilor ce s-ar putea rădica. Supunînd apreciaţiunei dumneavoastră propunerea de mai sus, profit de această ocaziune pentru a vă reînnoi, domnule ministru, etc. Adresa ministrului de interne sub no. 1 013, din 21 ianuarie 1880y către ministrul de esterne : „Spre răspuns la adresa dumneavoastră sub no. 766, am onoare a vă răspunde că subscrisul aderă la propunerea legaţiunei noastre din Constantinopoli pentru a se pune de către înalta Poartă, la dispoziţiunea guvernului nostru, un funcţionar competinte a da informaţiunile necesare în privinţa proprietăţei din Dobrogea”. Am primit, în fine, şi depeşa înştiinţătoare că, îndată ce se va găsi un bâtei sigur cu destinaţiune pentru Constanţa, avem să primim lăzile coprinzînd toate registrele proprietăţei din Dobrogea, aduse de un funcţionar otoman. Prin urmare, vedeţi că în curînd o să avem în mina toate elementele spre a putea să respingem tapuurile falşe ! Domnilor, v-o mai repet, prin legea de faţă noi nu facem decît menţinem şi garantăm ceea ce este astăzi legal în Dobrogea. Am văzut că în o secţiune s-a pus un amendament dupe care operaţiunile tranzacţiunei au să se facă după legea românească. Eu nu socotesc că aceasta este bine a se adopta pînă ce, prin o anume lege, nu vom regula cestiunea : pînă atunci să menţinem în toate legea otomană. Mai esistă o propunere a domnului A. Lahovari, care cere ca să se numească o comisiune în fiecare plasă care să cerceteze titlurile de proprietate. Aceasta se va avea în privire la redijarea legei speciale pentru regularea proprietăţei. în fine, am voit să ştim cum s-a urmat în această Gestiune si în Bulgaria, adică daca acolo s-a suspendat, ca la noi, tranzacţiunile sau nu ! M-am adresat la trei autorităţi: la prefecţii de Ialomiţa, de Teleorman şi de Dolj. Iată răspunsurile cari le-am primit : Domnule ministru, „Informaţiunile în privinţa pământurilor familielor turceşti cari emigrează din Bulgaria sînt cele următoare : Guvernul bulgar n-a luat pînă acum nici o dispoziţiune contrarie pământurilor şi caselor musulmanilor cari au voit să emigreze. Ei au fost şi sînt buni stăpîni pe averea lor, aşa că, găsind cumpărători, le-au vîndut. Unii dintr-înşii au făcut actele chiar la tribunalele bulgăreşti, care le-au legalizat. 280 Acei din musulmani cari, emigrînd, n-au găsit pe dată cumpărători, nici preţuri convenabile, aceştia le-au arendat sau le-au lăsat în păstrarea oamenilor credincioşi ai lor, fiind tot dînsii buni stăpîni pînă [la] vinderea lor. Guvernul bulgar nu se amestecă în nimic în ce priveşte averea musulmanilor, nu esistă nici o dispoziţiune luată pentru aceasta şi persoane «competente, de la cari am luat aceste informaţiuni, cred că n-are să vie nici o altă dispoziţiune.” (Subscris) Prefectul de Ialomiţa. „Otomanii rămaşi în Bulgaria posed locurile lor ca şi sub guvernul turcesc, pămînturile şi ecaretele emigraţilor se arendează de guvern, şi banii se consemn la casieriile judeţelor. Otomanii rămaşi, cum şi emigraţi pot vinde pămînturile lor rurale şi ecaretele de prin sate şi ceflicuri; urmează însă a prezenta înaintea comisiunei compusă din nacialnic, preşedintele tribunalului şi primarul respectiv actele dovezilor posesiunei emigraţilor, prin procuratori, şi dacă ele vor fi recunoscute de comisiune, aceasta le liberează actele în puterea cărora pot înstreina bunurile rurale numai sătenilor, nu şi orăşenilor sau străinilor, cari totuşi pot cumpăra pămînturi rurale numai pînă la o sută dulumuri; pînă astăzi în districtul TSFicopoii s-au înscris numai 114 acte de înstrăinare; cumpărătorii însă nu pot avea complecta siguranţă, căci însuşi funcţionarii sînt în îndoială pînă se va vota o lege, ce aşteaptă de la viitoarea Seupcină”. (Subscris) Prefectul de Teleorman. „Otomanii din Bulgaria cari au pămînturi rurale şi acei cari au prin sate şi ceflicuri : case, mori, vii şi altele sînt liberi a le vinde, a le închiria şi a pleca oriunde vor voi. Posesorii de pămînturi cu acte numite tapu sînt asemenea liberi a vinde şi închiria acele pămînturi, chiar cînd acele acte ar fi perdute, constatînd numai prin martori cum că le-au posedat de mai mulţi ani. Toţi otomanii cari au emigrat o dată cu oştirea sau în urmă, fără să fi anunţat pe guvern, dacă în trei ani nu se vor întoarce, proprietăţile lor vor rămînea pe seama statului bulgar şi se vor vinde de guvern; toţi dintre aceştia cari se vor întoarce în acest interval [î]şi reiau libera posesiune a bunurilor lor, şi voind a emigra din nou sînt liberi a-şi vinde proprietăţile sau a le închiria prin ei însuşi, sau prin pleni-potenţi, pe cari-i va lăsa”. (Subscris) Prefectul de Dolj. Domnilor, v-am citat deosebitele acte ce păstrez, dumneavoastră puteţi acum să vă faceţi o idee cum proprietatea este constituită în Dobrogea şi cum cu dînsa se urmează în Bulgaria ! Astăzi, domnilor, o mai repet, nu este de făcut nimic decît de a linişti populaţiunile, decît de a le garanta menţinerea de stătu quo legal, pînă ce, prin anume legi, vom schimba condiţiunile acestei proprietăţi după legile noastre. Am văzut că s-a făcut objecţiuni şi în privinţa dijmei. Domnilor, dijma în ţara turcească înfăţişează două priviri, două condiţiuni : este şî impozit, este şi dreptul sultanului ea nud proprietar. Luarea dijmei şi în Turcia, ea si în România, dă loc la abuzuri mari. , De aceea şi guvernul otoman a căutat să desfiinţeze dijma. Chiar în Dobrogea, cu un an înaintea izbnenirei rezbelului, guvernul otoman s-a ocupat serios cu soluţiunea acestei cestiuni. Pentru Dobrogea şi Bulgaria s-a fost numit, şi a funcţionat în Silistra, o comisiune la care a 281 fost reprezentată şi Dobrogea; actualul primar din Tulcea, Dimitraki Bey, tot acela care a fost deputat în Parlamentul din Constantinopoli, a luat parte la lucrările acestei comisiuni. Acestea le ştim de la însuşi domnul Dimitrie Teodoroff. Chiar în momentul de faţă ziarele turceşti din Constantinopoli ne arată că desfiinţarea dijmei este şi acum la ordinea zilei. Cînd noi am luat în stăpînire Dobrogea, cea întîi cugetare a guvernului a fost de a desfiinţa, mai înainte de toate, dijma în natură, aceasta negreşit nu în mod gratuit, dar prin înlocuirea ei cu o dare bănească, în adevăr, noi dijma am fost desfiinţat-o în ţara noastră chiar luată de către proprietarii particolari, cum putem dar să o menţinem în noua noastră provincie şi încă luată de stat! însă am păstrat puterii legiuitoare dreptul să hotărască înlocuirea ei prin o dare bănească. De aceea am şi înscris în project chiar cuvîntul careul propune domnul Vernescu, de dare, adecă redevance, cuvînt oficial. în adevăr acest cuvînt nu este nou în limba noastră. Banii ce în timpurile anterioare România da anual Porţei se numea în limba franceză : redevance ă la Sublime Porte, în limba românească se zicea : darea către Poartă! Ne-am mărginit la acest cuvînt; mai departe totul este lăsat la dispoziţii] uea dumneavoastră să hotărîţi cînd veţi discuta legea asupra proprietăţeL Domnul A. Lahovari: Cum, dijma să plăteşte acum? Domnilor, anul trecut pentru dijmă nu s-a plătit nimic, în anul acesta vom lua-o în bani, mărginind-o numai la darea pe vite în bani. în adevăr, şi în anul acesta agricultura va fi încă foarte puţină în Dobrogea. De aceea, spre a da timp populaţiunilor de a se mai înstări, am otărît ca anul acesta să luăm numai darea pe vite, împărţind-o în două Teategorii: sînt vitele dobrogenilor care pasc numai pe pămînturile lor, de la acestea vom lua mai puţin; sînt vite ale străinilor care pase pe domeniele statului, de la acestea vom lua mai mult. N-am hotărît încă nimic definitiv în privinţa sumei, dar credem de ia locuitorii din Dobrogea să luăm de la 40 la 50 bani de cap de oaie, iar de la străinii cari vin cu vitele la păşune în Dobrogea, îndoit. Aceasta va fi o dare foarte uşoară şi care nu va speria pe nimenea, fiindcă în Dobrogea şi iarna pasc vitele şi mai că nu au nevoie de fîn. Domnilor, prin projectul acesta, guvernul a avut cea întîi grije de a sauvegarda şi drepturile statului şi acele ale locuitorilor. V-o mai repet aceasta. Asemenea n-am crezut că e bine ca, mai înainte de a pune alte legi în loc, să desfiinţăm legile toceşti, fiindcă o ţară nu poate să rănimă fără legi. Vă rog dar, domnilor, să fiţi aşa de buni să citiţi cu bună-voitoare atenţiune deosebitele articole ale projectului nostru de lege despre organizarea Dobrogei şi tot ce vă va părea că prejudecă drepturile^ fie ale statului, fie ale particularilor, vă rog să modificaţi sau să ştergeţi. însă ceea ce vă rog totodată este să nu loviţi de imobilitate tranzacţiunile, ceea ce esistă astăzi, căci continuîndu-se pentru dobrogeni această stare de lucruri anormală li s-ar face o condiţiune mult mai rea decît o au însuşi locuitorii din Bulgaria ! Permiteţi-mi să vă citez un caz de ceea ce se petrece astăzi în Dobrogea : în Chiustengea avem mai mult populaţiune grecească şi tătărească, şi foarte puţină românească şi puţini bulgari. Avem dar tot interesul să atragem în acest oraş o populaţiune românească. Ei bine, s-a înfăţişat foarte mulţi români cari vor să cumpere locuri. S-au adresat la 282 guvern, la municipalitate ; cererea li s-a aprobat, dar cînd merg la tribunal acesta le refuză legalizarea. Ei bine, înlăturarea acestei stări de lucruri anormale, guvernul a voit a o lăsa cu totul hotărîrei domniilor voastre ! Replică lui G. Ccmtili16. Domnilor, consimt şi eu ca acest articol să se discute în urma votare! legei, pentru ca astfel onor. mandatari ai naţiunei să poată studia Gestiunea mai bine. Replică lui AL Lahovari17. Domnilor, nu sînt în stare să dau alte lămuriri decît acele pe care le-am dat. Am numai un singur eseinplar din legislaţiunea otomană şi rog pe persoanele de drept cari voiesc a se ocupa de această cestiune să binevoiască a se întruni la un loc ca să le dau legea să o studieze . .. Voci: Aşa, aşa! Încît priveşte propunerea domnului Lahovari, ca să public o dare de seamă, vă spun că n-am nimic de publicat, deoarece tot ce am ştiut v-am spus şi mîne va ieşi în ,,Monitor”. La o propunere a lui M. Ferechide18. Primesc şi aceasta, cu condiţiune însă să nu se amine legea. Replică lui P. S. Aurelian19. Yă mărturisesc curat şi cu durere că nu înţeleg aceste întrebări tocmai din partea domnului Aurelian, care apără ţotdauna şi cu mult succes interesele economice ale acestei ţări. Domnilor, am luat noi Dobrogea ca să o ţinem pustie 1 Vine domnia «a cu prejudecări, cu întrebări. Apoi astăzi facem noi legea colonizărei Dobrogei? Dacă este o lege care a respectat drepturile puterei legiuitoare este legea aceasta, căci ea zice că aceste stipulaţiuni nu împedică legea ce se va face. Cine are să facă aceste legi? Dumneavoastră, onor. domn Aurelian însuşi. Iată, domnilor, ce este astăzi acolo. Delta Dunărei, care poate să hrănească 500 000 de locuitori, n-are astăzi decît 2 000 de locuitori. întrebaţi pe proprietarii ia-lomiţeni să vă spuie ei dacă vitele lor nu au început să ie treacă în Dobrogea. Dar acuma se va hotărî să fie, ori să nu fie colonii, cine are să hotărască aceasta ? Guvernul împreună eu dumneavoastră. Dacă aş răspunde la întrebările domnului Aurelian, am să găsesc cel puţin 20 de contrazicători la întrebările domniei sale, dar interesul meu nu este acesta, interesul este ca cu o oră mai nainte să se voteze această lege, şi în urmă, cînd vom veni eu legi speciale, vom sta şi vom discuta Gestiunile puse de onor. domn Aurelian. Replică lui G. Mîrzescu20. Domnilor, oricum veţi hotărî dumneavoastră, această cestiune, ori prin tribunale, ori prin juriu, mie-mi este in diferi ute. Tot ceea ce vă rog este să nu lăsaţi Dobrogea fără posibilitate de expropriate pentru cauze de utilitate publică, căci chiar în momentul de faţă sîntem siliţi să facem exproprieri într-un mod arbitrar : ne irebuie mai cu osebire a face expro- 283 prieri la Ohiustenge şi pentru tragere de şosele; nu putem face un pas înainte, sîntem siliţi a sta cu braţele încrucişate. Prin această lege trebuie să căutăm a da o întindere mai mare intereselor materiali ale Dobrogei. Pe marginea articolului 1621. Eu vă rog să votaţi articolul aşa cum este şi cînd veţi vota acea lege va cădea acest articol. Pe marginea articolului 17 22. Domnilor, prin Constituţiunea ţărei se declară religiunea ortodoxă religiune dominantă şi personalul se plăteşte de ţara întreagă; şi, cu toate că într-un articol mai jos se zice că nimeni nu este dator a contribui la întreţinerea unui cler la care nu aparţine, totuşi noi avem contribuabili izraeliţi cari plătesc clerul creştin. în Dobrogea, noi succedăm guvernului turcesc, unde religiunea otomană a fost religiunea dominantă, iar cele[l]alte erau numai tolerate şi profesate de străini. Ei bine, noi, prin act de înaltă dreptate şi echitate, nu voim să facem ca acea naţiune care pînă ieri era dominantă să sufere pînă şi în religiune o înjosire. Noi, tocmai în faţa persecuţiunilor ce se fac în alte provincii acestor oameni, care erau odată stăpîni, noi, Eomânia dreaptă şi generoasă voieşte ca cel puţin religiunea să nu le fie întru nimic jignită şi de aceea o luăm în comptul statului. Apoi, templele musulmane în genere aveau vakufuri, adică proprietăţi închinate, şi v-am spus că nu ştiu dacă şi în Dobrogea este vakuf, şi ca să nu intrăm în conflicte, cum a intrat Serbia, de aceea am luat moscheele în sarcina noastră şi vă rog şi pe dumneavoastră să lăsaţi articolul aşa cum este. * Replică lui V. A. Urechia 23. Domnilor, sînt dator să vă arăt chipul de vedere al guvernului. Pro-jectul acesta transformat în lege nu este destinat să fie lege perpetuă a Dobrogei, este numai o lege de traziţiune, este o asimilaţiune a Dobrogei cu Eomânia, şi din ziua cînd Dobrogea se va asimila cu Eomânia nu vom mai avea trebuinţă de legi escepţionale. Domnilor, vă mărturisesc că primesc această intervertire de articole ce propune domnul Urechiă, adică articolul 20 să fie pus în locul art. 18 sau altfel cum ar fi; aceasta nu e nici o greutate şi nu se calcă regulamentul. Asemenea nu găsesc nici o greutate de a primi propunerea [ca] pe lîngă condiţiunea de bune moravuri să se adaoge şi aceea ca stabilimentele să corespundă cu sănătatea şcolarilor. Dar în o ţară care abia acum a ieşit din rezbel şi care e plină de ruine nu ştiu ce ar fi mai bine: să avem scoale pentru studiu sau să avem palate pentru scoale? E mai bine să avem scoale chiar în bordeie decît să amînăm înfiinţarea şcoalelor pînă cînd vom avea palate. Eu nu-mi aduc aminte, dar am auzit că bătrînul Lazăr, cînd a predat si a început a fi luceafărul Eomâniei, nu a avut palate. Aşadar, domnilor, eu primesc aceasta, dar nu aş putea primi ştergerea obligativităţei instrucţiunei româneşti, a limbei româneşti, precum o propune onor. domn Urechiă. Domnilor, ia să vedem ce este astăzi, ca oameni practici mai nainte de toate. Sîntem în contact cu elementul cel mai străin, dar cei mai trebuitor, cu elementul musulman, care diferă de noi prin legi, prin mora- 284 vuri, prin constituirea familiei, prin toate, care nu cunoaşte alt învă-ţămînt decît cel religios, şi de acest element avem interes de a-1 atrage spre a se alipi de noi. Ei bine, domnilor, este deja îmbucurător că în oraşe am putut aduce tineri otomani să vină să înveţe în şeoalele noastre, dar cu cîtă muncă ! Aducînd pe hogele lor, esplicîndu-le că noi nu ne atingem de legile lor, că învaţă numai limba noastră, iar cu hogele merg înainte. Ei bine, prin sate unul din motivele de îngrijire şi pot zice chiar de emigraţiune, pentru că pe lingă amici avem şi duşmani, cari caută tot felul de mijloace de a împedica orice dezvoltare de simţ românesc, a fost aceasta că noi avem să ne impunem. Aceşti duşmani merg prin satele turceşti şi tătărăşti şi spun locuitorilor că este mai bine să-şi vînză pămîn-tul şi să se ducă, pentru că avem să-i obligăm să înveţe româneşte, să înveţe totul în româneşte, că avem să ne atingem de religiunea lor, că avem să-i amestecăm în armată, că avem să-i forţăm să poarte crucea, şi cîte şi cîte. Astăzi, cînd a trecut puţin timp de la anexarea Dobrogei, bine este ca prin lege să zicem ca să înveţe istoria patriei, geografia şi celelalte în limba română ?. Adică să călcăm asupra viitorului; vrem o dată să facem totul; nu voim să facă nimic urmaşii noştri, noi să facem totul şi numai noi, iar urmaşii noştri să nu facă nimic? Apoi, aşa se împacă, se liniştesc acele populaţiuni de cari avem interes să se alipească de noi? Aceasta voiţi? Domnul V, A. Urechiă: Tocmai aceasta nu voi să fac. Domnul Urechiă cade dintr-o extremitate într-alta. Pentru ce ? Pentru că aţi voi să faceţi cu Dobrogea ceea ce grecii vă împedieă să faceţi cu Macedonia : că noi voim să facem propagandă în contra lim-bei greceşti, şi ei vin de ne împedieă. De unde domnul Urechiă zicea că nu dă limba română ca limbă obligatorie, acum şi-a schimbat ideile domniei-sale şi acum dă toate ştiinţele în limba română, ca obligatorii; domnia sa, care nu primeşte în Macedonia limba greacă ca limbă de stat... (Zgomot, nu se aude.) Eoi, cari nu avem intenţiunea, sînt dator să o spun şi ca ministru şi ca român, să cucerim Macedonia, cari nu voim decît să facem bine, iar nu să ne mai atribuim şi Gestiuni de panromânism, care, repet, n-avem altă dorinţă decît de a face bine, dar nu cu clopot, nu cu vuit.. .(Zgomot.) Aşadar, ce trebuie să facem? Să facem ce trebuie să facem ca oameni liberi, să lăsăm pe turci să-şi urmeze limba lor, dar să le cerem cînd vor deschide o şcoală mare să se înveţe acolo şi româneşte, căci i-am făcut cetăţeni români; dar să le respectăm familiile, limba şi religia lor. Astfel vom face ceea ce au făcut grecii în Insulile Areliipeiage, pe cari le-au luat la ’21, şi unde turcii nu se mai numesc astăzi decît Kirios Lycurgos Memet-aga ... (Ilaritate.) Aşa să facem şi noi. Să lăsăm veacurilor, să lăsăm civilizaţiunei să facă’treptat aceasta. Astăzi nu putem avea alt drept decît acela pe care-1 au şi grecii pentru românii de la Tricale, cerînd să înveţe şi greceşte în şeoalele locale ; astfel să cerem şi noi a se învăţa şi româneşte în şeoalele din Dobrogea. Eu uitaţi, onor. domn Ureche, că avem populaţi-uni române în Bulgaria, şi daca noi vom procede cum propui dumneata bulgarii ne pot răspunde cu legea talionului pentru românii din Bulgaria, cu toate că prin Tratatul de la Berlin este garantată naţionalitatea română în Bulgaria. Să nu procedăm prin a face pe turci români cu forţa, căci 285 atunci ar putea să facă tot aşa şi ungurii şi grecii şi bulgarii. în mijloce adevărul, nu în estreme. Eu cred că legea este bună, ea lasă şi viitorului mina liberă. Cît pentru şcoalele secundare şi reale, nimenea nu doreşte mai mult decît guvernul să le vadă înfiinţate. Pe marginea articolului 1924. La acest articol propun să se adaoge ultimul period de la art. 20, care zice aşa: „Un regulament de administraţiune publică va regula tot ce priveşte învăţămîntul public şi privat în Dobrogea”. Replică lui G. Chiţu25. Domnilor, chiar în această lege se zice că se va înfiinţa în Babadag un seminar otoman, unde înţelegeţi foarte bine că are să fie limba otomană. Prin analogie se înţelege că şi la cele[l]alte scoale confesionale tot asemenea se va urma. Dar sînt dator să fac o rezervă. Eu cunosc mai bine împrejurările şi ca guvern n-aş putea să fac o declaraţiune absolută. Vă spun însă că şcoalele aşa cum sînt astăzi organizate au îndatorirea de a învăţa şi româneşte, şi n-aş putea lua asupra mea ca să fac o declaraţiune largă în această privinţă, căci avem scoale, şi nu voi cita numele, dar avem scoale care s-a pus în opoziţiune cu drepturile statului român şi chiar reclamă protecţiune străină. De aceea vă rog să nu primiţi nimic în sens absolut în această privinţă. La o propunere a lui Dimitrie Ghica2a. Domnilor, eu cred că e de prisos propunerea domnului Dimitrie Glii ea, de vreme ce guvernul are drept să facă regulamentul... ’ Domnul D. /. Ghica: Să nu se tntîmple emigraţiuni. Begulament în privinţa musulmanilor şi a lipovenilor există chiar azi; eînd s-a pus în aplicare toţi lipovenii aceia au voit să plece, astfel că am fost nevoit să dau ordine să nu se mai aplice, şi astăzi nu mai sînt nemulţumiri. Replică lui Al. Lahovari27. Domnilor, este o eroare. Sub nume de lipoveni sînt mai multe secte. Este o sectă care e şi aici în Bucureşti şi care nu esistă în Dobrogea. în Dobrogea sînt două secte de lipoveni : lipoveni cu cler şi lipoveni fără cler, cari se numesc bezi-popă. Lipovenii cu cler sînt de religiune ortodoxă, au clerul lor organizat, cu episcopul lor care stă în Bucovina; recunosc supremaţia episcopului nostru şi acesta-i recunoaşte ca nedespărţiţi de biserica ortodoxă. Aceşti lipoveni se supun Ia toate obligaţiunile statului nostru civil. Este însă secta fără cler, care n-are un cler organizat; aceasta are în adevăr mai multe prejudiţii religioase, însă sînt oamenii cei mai morali, cei mai oneşti şi cei mai muncitori. Această sectă populează mai cu seamă Yîlcovul şi fac bogăţia localităţii în care stau. Ei n-au popă, n-au biserică; fiecare are Dumnezeul lui, sfîntul lui, icoana lui căreia se închină, pe care o îngrijeşte, [î]i ţine lampa aprinsă ziua şi noaptea şi în tot anul aleg pe cîte unul dintre ei care le citeşte cartea sfîntă. Un- este însă nimic în religiunea lor care să fie contra ordine! publice şi a bunelor moravuri. în Basarabia sînt moracanii, în Dobrogea nu sînt de aceştia. 288 în Dobrogea este un microcosm al tutulor religiunilor. Sînt treisprezece religiuni în Tulcea şi măria sa domnitorul, eînd a fost acolo, a avut fericirea rară să asiste într-o zi la treisprezece Te Deum-, şi toate aceste religiuni laudă pe Dumnezeu în limba lor şi cum înţeleg ele. Singurul lucru ce cere această sectă de lipoveni, fără cler, este că ei au un prejudiţiu, care li să respectă şi în Austria, acela că nu vor să declare pe morţii lor, pe cari-i îngroapă fără ca să ştie niminea, şi chiar aci în Bucureşti sînt de aceştia. Ei bine, sînt în Dobrogea la 4 500 familii de acestea cari au voit să emigreze cînd li s-a pus îndatorirea de a se conforma cu statul nostru civil în privinţa morţilor. Aşa este prejudiţiul lor religios, că nu le permite să declare pe morţi, însă se învoiesc ca la două-trei luni să dea listă primăriei de cei dispăruţi. Ei bine, domnilor, eu cred că ar fi o mare pierdere pentru Dobrogea dacă n-am acorda această înlesnire acelor lipoveni şi din cauza aceasta i-am sili să emigreze. Ne-au mai spus că legea lor nu le permite să poarte armele şi atunci le-am zis : prea bine, însă, fiindcă sînteţi locuitori ţărmureni ai Mărei Negre, in loc de arme veţi purta lopata şi vîsla, flotila noastră are nevoie de oameni abili în a mînui lopata şi vîsla, şi pentru aceasta sînt foarte buni; apoi, uniforma lor e foarte frumoasă, uniformă roşie, garibaldiană; le vom păstra această uniformă. De altminterea sînt foarte credincioşi; între dînşii se găsesc mulţi cari au purtat rezbel chiar în contra coreligionarilor lor, au format escadroane în rezbelul în contra ruşilor. în anul 1829, unii au şi decoraţiuni. Ei sînt foarte devotaţi, căci ştiu că, precum ne-am purtat de bine cn lipovenii din Basarabia, tot aşa ne vom purta şi cu dînşii... Nu trebuie dar pentru o simplă formalitate să-i gonim, silindu-i d-a emigra în Turcia, unde ar putea găsi mai multă libertate religioasă decît la noi. Pe marginea articolului 2 3 28. Domnilor, este de prisos a se adăogi, pe cită vreme, eînd s-an votat legi în privinţa chiar a României, acele legi nn s-an aplicat cn efect retroactiv, s-an aplicat pentrn viitor. Negreşit că tnrcii cari sînt astăzi în Dobrogea, şi cnnosc turei cari sînt judecători la tribunalul civil din Constan-tinopoli şi cari sînt necunoscuţi ca supuşi români, negreşit că acelora nu le putem aplica deodată lepădarea, dezbrăcarea de cetăţenia română. Domnul Pantazi Ghica: Trebuie să ceară! Voci: Cer cuvîntul! Domnul Al. Lahovari: Eu aş fi de părere ca cestiunea aceasta să fie elucidată, nu putem să răminem în vag. Este permis dobrogenilor să ocupe funcţiuni străine, ori nu? Prin urmare, acei cari ocupă funcţiuni în Turcia sau Bulgaria trebuie să declare dacă voiesc să fie români. Mi se pare că este chiar în Tratatul de Berlin un articol care prevede 3 ani... Nu, articolul este privitor numai pentru locuitorii din Asia. La o propunere a lui AL Sihleanu29. Domnilor, eînd se face o propunere care e de natură a împedeea cu desăvîrşire lucrările Parlamentului, înţelegeţi foarte bine că şi guvernul e în drept a zice ceva. Domnilor, acest project de lege e o lege organică, este o Constitu-ţiune dată unei provincii, şi articolul 16 din regulamentul nostru nu are a face cu această lege organică. Şi apoi, domnilor, dacă dumneavoastră veţi primi propunerea, domnului Sihleanu, ca onor. nostru vicepreşedinte, care a luat parte la discuţiunea pe articole a acestui project, să nu mai poată ocupa fotoliul preşedenţial, n-aţi face decît a decuragia. pe toţi eei[l]alţi domni vicepreşedinţi de a mai lua cuvîntul. De aceea vă rog, domnilor, să binevoiţi a urma discuţiunea înainte, căci deşi cred că onor. domn Sihleanu n-a făcut aceasta cu intenţiune de a împedica discuţiunea legei, dar mi se pare că domnia sa a interpretat rău articolul 16 din regulamentul Camerei. Replică lui E. Gherghel30. N-am nimic de zis despre chipul cum s-a urmat discuţiunea, dacă domnul deputat care a vorbit a fost sau nu în regulament. Ceea ce sînt dator eu ca guvern este să protestez că Basarabia în minele noastre a fost aşa de rău tratată ! {Aplauze.) Basarabia ni s-a dat la 1857 prin Tratatul de Paris. Onor. domn Gherghel pe atunci era, daca nu în faşe, dar cel puţin aproape de leagăn şi nu poate să ştie domnia sa în ce stare am primit noi Basarabia. isTu-mi aparţine să fac procesul administraţiunei ruseşti, dar sînt dator să apăr administraţiunea noastră. {Aplauze.) Cînd am luat Basarabia, deseiina de pămînt, care este aproape două pogoane, se vindea mult cu doui galbeni. O voce: Şi mai puţin incă! Eu voi să fiu generos şi zic doui galbeni; cînd am dat înapoi Basarabia, falcea de pămînt — puteţi afla aceasta de la creditul fonciar —- se vindea de la 17 la 20 galbeni : am suit proprietatea de zece ori. {Aplauze.) Atît am a zice şi cînd zic aceasta nu o zic în favoarea eutărui ministru, Tei în favoarea Ţărei Bomâneşti. {Aplauze prelungite.) Replică lui N. Eleva31. Mai înainte declar, deşi ştiu că nu am să fiu ministru eu toată viaţa, declar că primesc propunerea domnului Fleva ca prefecţii să fie urmăriţi cu autorizaţiunea Consiliului de Miniştri. Domnul Fleva n-a fost încă ministru, nu cunoaşte greutăţile administraţiunii, nu ştie bine cum se petrece lucrurile, dar va fi şi atunci va vedea că în cestiunile ce este chemat a rezolva Consiliul de Miniştri tot ideea, tot opiniunea ministrului titular predomină. A voit însă domnul Fleva ca să facă şi aci cu această lege ceea ce a făcut cu legea sanitară,. . {întreruperi.) Pentru că nu pot altfel să înţeleg cum domnia sa, care pe cînd se afla membru la comuna Bucureşti era destul de autoritar. .. Domnul N. Fleva: N-am fost niciodată autoritar. htu ?. . . Apoi bine, cînd un om de importanţa domniei tale vine si face observaţiuni ca acestea, cînd domnia ta zici că prefecţii să nu fie urmăriţi numai cu autorizaţiunea ministrului de interne, să-mi dai voie a-ţi spune că domnia ta, care nu eşti un deputat ageamiu, nu faci asemenea observaţiuni fără o ţintă. Domnul Fleva mai cere ca funcţionarii subalterni, între care şi administratorii, să fie urmăriţi fără nici o autorizaţiune. Aci eu cred că domnul Fleva greşeşte, pentru că funcţionarii subalterni şi administratorii sînt tocmai aceia cari trebuie să se bucure de mai mult prestigiu, pentru că tocmai aceştia sînt mai mult în contact cu populaţiunea. 288 Trebuie să vă spun, domnilor, că acest articol este cu dinadinsul cerat de administraţiunea locală, care, desigur, cunoaşte mai bine decît oricine starea lucrurilor de acolo ; cit pentru mine, vă mărturisesc că nu mă jenează nicidecum ca el să nu se admită, sînt gata a administra Dobrogea şi cu principiele constituţionale ale noastre. Rumai ce se întîm-plă ? Dumneavoastră ştiţi că în Dobrogea sînt populaţiuni cari au deprinderile lor, obiceiurile lor, şi iacă ce fac cuconaşii pe cari noi [î]i trămitem pe acolo. S-a dus în Dobrogea un domnişor care a crezut că poate să petreacă şi să chefuiască în satul Ostrovul cum petrecea în Bucureşti, şi care şi-a permis lucruri neobicinuite pe acolo. Ei bine, primarul local a crezut că nu este bine ca un judecător să sfideze ceea ce se repetă* în acele locuri şi l-a chemat la primărie ca să-1 întrebe cum este traiul acela ; dumnealui s-a supărat, a luat pe primar şi l-a pus la închisoare; acesta a dat loc la un conflict destul de mare, căci populaţiunea a luat partida primarului. Domnilor, dumneavoastră ştiţi că persoanele ce se numesc pentru autorităţile locale sînt luate tot din partidul liberal, însă cum se duc acolo se fac autoritari. Dumneavoastră, domnule Fleva, voiţi teorii constituţionale ? Bucuros ! Să dea Dumnezeu numai ca să meargă Dobrogea cu teoriele dumitale ! Ru uita însă că Dobrogea este o ţară nouă, că posesiunea României nu este încă bine prinsă şi că acolo sînt şi multe agitaţiuni, şi nu am nevoie să vă spun de unde provin. Tot ce vă pot spune este că acest project de lege e trecut prin Consiliul de Miniştri şi primit de toţi, cărora cred că nu le veţi imputa că n-au sentimente liberale. Replică lui G. Vernescu32. Domnilor, marea nenorocire a acestui project de lege este că n-a fost adus înaintea dumneavoastră cu un an mai înainte. Tocmai acest guvern liberal a voit să se lepede cu o oră mai înainte de puterea dictatoriale care i-aţi dat-o, hotărînd ca Dobrogea să se administreze prin regulamente de administraţie publică, şi o dovadă de liberalism din partea guvernului actual este înfăţişarea prezentului project de lege, care este depunerea putere! dictatorială din partea guvernului, şi rugămintea care v-o face guvernul este ca să binevoiţi a vota acest proiect de lege, pentru a putea da Dobrogei stabilitate, ca să poată merge înainte. Domnul Yernescu ne-a somat ca să-i dăm o declaraţiune dacă noi luăm pe răspunderea noastră a guverna prin această lege, şi atunci domnia-sa va vota acest articol. Domnilor, să vedem ce cerem noi, ce cere Europa ? Am auzit necontenit pe domnul P. Ghica vorbind de cătuşe, de feare, de subjugare şi că acest project de lege va face o rea impresiune în străinătate. Apoi, onor. domn Ghica, acest project de lege s-a trămis în străinătate, acest project este publicat de toată presa engleză, franceză, italiană, germană şi nici un jurnal n-a spus că noi dăm prea puţine libertăţi Dobrogei; din contra, laudă acest" project de lege, căci printr-însul Dobrogea, din toate provinciile turceşti dezlipite de la sinul Imperiului otoman, capătă o administraţiune prin care se garantează şi naţionalitatea, şi religiunea, şi demnitatea omului; că prin acest project de lege se spală România de acea pată cum că noi în eestiunea izraelită am fi făcut perseeuţiuni religioase; astăzi vine presa liberală şi zice : iată că românii astăzi probează libertate şi toleranţă şi că prin urmare, cînd au refuzat drepturi * Citeşte: respectă. 19 - c. 347 53 289 izraeliţilor, n-au refuzat din cauză de persecuţiune religioasă, ei pentru necesităţi economice. Europei astăzi prea puţin [îjipasă dacă noi cerem ca un prefect,, subprefect, să nu fie tras în judecată fără încuviinţarea guvernului, ceea ce-i pasă Europei este ca să vadă cum noi tratăm pe bulgari, tătari, turci, pe oamenii aceia cari formează un fel de compozit de diferite naţionalităţi şi cari s-au alipit la ţara noastră; dacă avem un regim liberal şi umanitar propriu de a întîmpina trebuinţele dobrogenilor, de aceasta se ocupă Europa. Dacă dumneavoastră credeţi că legea aceasta de organizare este întinderea Constituţiunii noastre în Dobrogea, atunci faceţi un singur articol şi ziceţi că Constituţia din 1866 se întinde şi în Dobrogea. Apoi, dumneavoastră aţi recunoscut că Dobrogea nu poate să fie reprezentată în Parlamentul român şi voiţi să-i daţi Constituţiunea noastră ? Ce vă împedică pe dumneavoastră ca peste doi ani să desfiinţaţi această lege şi să-i daţi Constituţiunea? Eu am convicţiunea că peste doi ani vom izbuti să facem ca Dbhro-gea să fie astfel încît să poată lua Constituţiunea noastră ; Dobrogea de care fugeau toţi ca dracul de tămîie, astăzi iată că o primim noi ca parte din România şi luăm pe oamenii aceia fără să-i cunoaştem şi-i facem cetăţeni. Eu, domnilor, vă rog să vă duceţi la vară în Dobrogea şi veţi veni eu alte idei. Domnul Yernescu a zis : populaţiunile acelea sînt nevinovate, sînt sălbatice, doresc din toată inima să fie bine tratate. Aşa este pentru indigeni, dar Dobrogea nu de astăzi, Dobrogea de totdeauna a fost un fel de receptacol tutulor dezertorilor, al tutulor fugarilor. Nimic, domnilor, mai bun decît turcul, nimic mai bun decît tătarul; chiar agricultorul bulgar este om bun, pacinic, dar din nenorocire sînt mulţi străini acolo. Dobrogea, ţară alături cu gurele Dunării, alături cu hotarele turceşti, şi vin mulţi oameni de acolo... O voce: Nihilişti! Nu voi să numesc; sînt mulţi agitatori. Apoi, domnilor, nu este oare bine să facem astfel ca totdeauna să dovedim că ţara noastră ştie să fie şi ospitalieră şi liberală, dar totdeodată şi un element de ordine în Orient ? In oraşul Sulina adeseaori sînt de la şapte la opt mii de mate-loţi, şi cine zice mateloţi ştie că ei se luptă cu tempestele*, cu elementele. Ei bine, dacă matelotul se luptă cu acestea, se luptă şi cu autorităţile; şi în privinţa aceasta pot să vă citez un fapt ce s-a întâmplat la Sulina! La Sulina este un tînăr foarte de treabă, domnul Sacbelari din Iaşi, care a fost numit administrator al Sulinei; s-a întîmplat, nu ştiu din ce împrejurări, de a dat o palmă unui matelot. Ei bine, s-a dus la procuror şi i-a intentat acţiune. Vedeţi cum stau lucrurile acolo ?... Eu socot că paragraful întîi este de prisos; eomisiunea a zis că, pentru greşeli disciplinare, să se ceară autorizarea guvernului; înţeleg aceasta. Voci: Ei bine, astfel dai Pentru cele[l]alte, vă rog să lăsaţi cum este. Cred că cu toţii vă interesaţi de binele acelei părţi a ţărei noastre şi de aceea sînt sigur că nu veţi voi să vedeţi pe prefect şi pe administrator duşi cu mandate.. * Din it. tempesta, furtună. 290 ■Cine vă opreşte ca peste un an sau doui să modificaţi ceea ce faceţi acum ? Cred că, după ce va trece timpul acela, după care dumneavoastră veţi hotărî reprezentaţiuuea Dobrogei în Parlament, veţi reveni, dar tocmai pentru ca să grăbim acea epocă delicată şi mîntuitoare trebuie să daţi administraţiunei niţică putere mai mult. Asupra modului cum se discuta proiectul de lege in Adunare. Domnilor, să daţi voie, fiindcă cu ocaziunea fiecărui articol onor. propuitori vin şi fac discursuri ex cathedra, să daţi voie să zică cîteva cuvinte acest nenorocit ministru care vine să apere o lege fundată pe experienţă. [î]mi permit a zice aceasta tocmai pentru că onor. deputaţi, sus-ţiitori ai partitului liberal, vin cu ocaziunea discuţiunei fiecărui articol să pună cestiuni de principii. Domnilor, am avut onoare a vă spune că prin această lege nu se pune principii abstracte, ci se dă o organizaţie Dobrogei, care lege are să ţină numai cîtva timp şi apoi are să vină legea constituţională. Astăzi se împlinesc două luni şi douăzeci zile ale activităţii noastre parlamentare şi în acest timp nu s-a votat decît o singură lege importantă, cestiunea căilor ferate, alt nimic, fiindcă ne ţinem totdeauna de teorii abstracte. Mă adresez la partidul guvernamental şi-l rog să nu mai alunece pe acest tărîm fiindcă mai avem mult de lucru: mai avem budgetele si alte atîtea legi, şi dacă la fiecare articol vom veni cu teorii abstracte unde avem să mergem? Trebuie să ţinem zece luni sesiunea şi vom avea 10 luni de sesiune; cum cereţi să fie administraţiune cînd tot anul stăm lipiţi aici? De aceea viu şi vă rog, pe dumneavoastră majoritatea, opriţi cu legitima dumneavoastră influenţă aceste cuvinte deşarte şi sa mergem înainte. Ce facem noi azi? Luăm o provincie cu regim asiatic unde nu există comună... O voces Există! Nu există comună cum se înţelege de Europa; există comunităţi, comunitatea greacă, comunitatea bulgară etc.; mai puţin încă, nu există judeţ. Ei bine, creăm comrrnă, creăm judeţe, creăm alegători şi eligibili, creăm tot. Am pus aci că fiecare comună alege un delegat şi să ia pe cel mai greu impus; pentru ce am făcut aceasta ? Pentru ca să facem oaste, privilegie? Nu, nicidecum, căci în privinţa aceasta aş putea să vă zic că aşa este şi legea electorală a României, decît ştiţi cu toţi că omul care plăteşte mai mult se îngrijeşte şi mai mult decît acel care are numai o valiză şi încă acea valiză goală. La un amendament depus de Al. Lahovari3S. Domnilor, întîi voi să vă declar că tocmai pentru aceasta am zis că diurna se va hotărî în tot anul după trebuinţă, şi poate că acea diurnă ar fi fost cel mult de 100 lei; însă dumneavoastră cu toţi vă îngrijiţi de cheltuielile care reclamă acest serviciu; dar, pe de altă parte, aţi fi văzut iarăşi cită greutate aş fi întîmpinat dacă aş fi venit cu o propunere excepţională, adică cu consiliu judeţean fără comitet permanent. S-ar fi găsit oameni care să-mi zică, cum a zis domnul Pantazi Ghica, că aceasta este o monstruozitate, că las judeţele Dobrogei în cătuşe, în feare. Domnilor, consultîndu-mă cu o persoană foarte competinte, cu prefectul de Constanţa, acest mare căpitan care-1 avem în Dobrogea, 291 36 declar că primesc amendamentul domnului Lahovari, cu atît mai mult că peste doi, trei ani de zile cred că vom veni cu întinderea Constitu-ţiunei în Dobrogea. (Aplauze.) Pe marginea articolului 4 5 34. Domnilor, sînt dator a vă declara că Isaccea este un oraş de o mărime oarecare şi trebuie pus între comunele urbane, asemenea şi Cusgunu, deşi nu este tocmai un oraş, dar este un punct foarte important şi pe care interesul nostru reclamă ca să-l constituim în oraş. Replică lui G. Vernescu35. Dacă onor. domn Vernescu ar fi citit şi articolul 60 şi articolul 62, ar fi putut vedea ce scop şi ce margini are această împuternicire care se dă puterei eseeutive. Domnilor, şi în Algeria, pînă în ziua de astăzi, sînt tribunale excepţionale musulmane în materie de familie şi de succesiune. Nu putem noi aşa deodată să aplicăm legile noastre în Dobrogea, nu putem noi deodată să cîrmuim perfect societatea musulmană cu legile noastre. Aşadar, trebuie o legislaţiune specială. Onor. domn Vernescu zice că pentru orice modificare să venim la Cameră. Negreşit că nimic nu este mai conform cu princip iele constituţionale, însă am avut onoare a vă zice că astăzi noi în Dobrogea nu venim cu principii, ci venim cu lucruri practice, cu regulamente proprii de a asimila această provincie, pentru ca cîf se poate mai curînd s-o unificăm. De aceea am zis în articolul 62 : celelalte derogări şi modificaţiuni la legile generale ale României, cerute de împre-giurările locale, se vor introduce prin decrete princiare, date în urma încheierei Consiliului de Miniştri, aceasta numai pentru un termen de doui ani. După espirarea acestuia, modificările nu se vor mai face decît prin legi votate de puterea legiuitoare. T Daca voiţi dumneavoastră să nu fie doui ani, scurtaţi termenul ! Voiţi să hotărîţi cestiunea în mod definitiv, chiar de pe acum, faeeţi-o ! Ce am făcut noi cînd am luat Dobrogea ? Prin regulamente de administra-ţiune publică am întocmit o stare de lucruri acolo şi acea stare de lucruri o manţinem şi acum, o perfecţionăm prin această lege, căci justiţia, admi-nistraţiunea nu poate să fie întreruptă, trebuie să meargă înainte. Dar credeţi că noi avem să facem modificări mai mari, avem să schimbăm în penalităţi, că avem să facem scăderi de urmăriri, atunci binevoiţi şi mărginiţi, dar nu puteţi zice că deodată să introduceţi acolo legile noastre comune şi să le aplicăm întocmai, căci acolo trebuie să se facă oarecare modificări, aşa cere starea lucrurilor. Apoi n-aţi votat dumneavoastră cum că legea stării civile să fie modificată? N-aţi votat dumneavoastră cum că dările să se ia in aceşti doui ani după regulamente de adminisfra-ţiune publică ? Noi nu vom înfiinţa comisiune excepţionale, nu înfiinţăm nimica. Ce cerem noi ? Cerem ca, atunci cînd ne vom găsi în faţa unor dificultăţi care se vor ivi din cauza stărei de lucruri de acolo, să putem lua oarecari dispoziţiuni. Dar voiţi mai mult ? Iată ce putem să facem : ca la deschiderea Camerilor să venim cu projecte de legi înaintea dumneavoastră asupra modificărilor ce am găsit de trebuinţă a se face în legisla-ţiunea privitoare la acea parte a ţârei, ca însuşi dumneavoastră să le votaţi. Iată ce se poate face. Dar să admiteţi ceea ce zice domnul Vernescu nu se poate, căci atunci mai bine respingeţi legea cu totul. Nu putem introduce noi întregul Codice penal sau civil deodată acolo. 292 Aţi făcut excepţiuni în privinţa legii comunale şi judeţene, în privinţa juriului. Cum voiţi dumneavoastră ca în 24 de ore să venim cu un codice întreg, să facem un Codice civil întreg pentru familie şi pentru succesiuni ? Astăzi, judecătorii musulmani în cestiuni de acestea judecă după legile lor şi chiar în limba lor. Acesta este un principiu. Ceea ce voiţi dumneavoastră să faceţi este un ce cu totul cu neputinţă. De aceea s-a propus în project această dispoziţiune. Dacă voiţi ca orice vom face să aducem înaintea dumneavoastră, noi primim, dar justiţia nu se poate întrerupe. Din nou replică aceluiaşi. Tribunale excepţionale se înfiinţează numai pentru procese de familii şi succesiuni, şi după ce se înfiinţează acestea trebuie să avem şi autorizarea de a face modificări în legea civilă. Replică lui N. Catargi36. îîu înţeleg cum transferarea curţii de la Focşani la Galaţi s-ar putea hotărî prin legea relativă la organizarea Dobrogei. Dacă prin projectu! de faţă s-a zis că apelurile în contra hotărârilor date de tribunalele din Dobrogea au să se adreseze la curtea din Focşani, prejudecă oare aceasta întru ceva strămutarea Curţei de apel din Focşani la Galaţi? O dată ce ne-am hotărît, pentru motive de economie, ca să lipim tribunalele din Dobrogea de o curte care există, negreşit că nu puteam să le lipim de curtea din Craiova, din Iaşi sau din Bucureşti, ci a trebuit să le lipim de curtea din Focşani, care este cea mai apropiată, dar cu aceasta însă nu am prejudecat daca e bine să mai rămînă curtea la Focşani. După opiniunea mea personală, recunosc că nu trebuie să mai fie curte la Focşani. Deocamdată însă constat că şi azi s-a lucrat foarte puţin, s-a discutat o zi întreagă şi fără să facem ceva. De aceea vă rog sau să menţineţi sistemul actual, ori să puneţi tribunalele din Dobrogea sub jurisdicţiunea curţei din Focşani. în ceea ce priveşte reşedinţa curţei, este pozitiv ca acest tribunal de apel mai bine să fie în Constanţa decît la Tulcea, pentru că Constanţa este la centru, altfel punîndu-se la Tulcea, mai ales în materie criminală, ar fi o tortură a aduce arestanţii de la Mangalia tocmai acolo. De aceea sînt pentru amendamentul domnului Costinescu şi prin aceasta nu pre judec Gestiunea de a se şti unde are să fie curtea din Focşani. în replică cu ministrul justiţiei, E. Stâtescu37. Sînt dator, domnilor, fără a contrazice pe colegul meu, să vă dau oarecari expiicaţiuni, ca unul ce cunosc lucrurile la faţa locului : ce distanţă mare este de la Mangalia şi de ia Ostrov pînă la Tulcea. Onor. domn Stătescu v-a spus un fapt pozitiv, că un turc de la Mangalia, care a venit la casaţiune, a părăsit procesul din cauza depărtăm. Ei bine, aşa fac mai toţi locuitorii din Mangalia şi Ostrov cari au procese, se împacă mai bucuros decît a veni la casaţiune. Acum care este natura proceselor civile? în Dobrogea toată proprietatea e lovită de imobilitate ; arendarea este poprita ; strămutarea în casa altuia este poprită. Va să zică rămîn numai procesele comerciale, cari negreşit vor fi mai numeroase într-un oraş de 30 000 locuitori, cum este Chiustengea, decît într-un oraş de 10 000 locuitori, ca Tulcea. 293 Chiustenge a fost ruinat cu ocaziunea rezbelului, pe cînd Tulcea n-a suferit ocupaţiune. Interesul nostru şi financiar şi politic este să facem ca CMsutenge să devină un centru de activitate românească. Cifrele date de domnul preşedinte din Tulcea nu sînt esacte; domnia lui n-a arătat decît cum stau procesele, şi atunci ministrul, văzînd numărul cel mic de procese, şi din punctul de vedere al economiei, a desfiinţat tribunalul de apel din Constanţa*, precum şi prefectura Noua Silistra. Aţi văzut că noi, în fprojectul de organizare al Dobrogei, am împărţit deocamdată Dobrogea numai în două judeţe, însă cînd populaţiunea va spori şi cînd linia nouă de fruntarii va fi trasă poate că ne vom gîndi, şi ne vom gîndi desigur, ca să înfiinţăm un al treilea judeţ în Dobrogea, pentru că Dobrogea este mult mai întinsă decît Basarabia, care era împărţită în trei judeţe. Aşadar, ce este de făcut? Are să se înfiinţeze sau două tribunale de apel cari erau în regulamentul de administraţiune, sau trebuie să se înfiinţeze o curte de apel, şi această curte de apel trebuie să se înfiinţeze în Constanţa, pentru că Constanţa este centrul jumătăţii de cerc ce formează Dobrogea. Nouă ne-ar conveni amendamentul domnului Ferichide, însă ce facem cu articolul 58, care zice că în oraşul Tulcea şi Constanţa se înfiinţează cîte un tribunal de prima instanţă ? Ce faceţi asemnea cu articolul 56 ? Dacă dumneavoastră puteţi şterge aceste două articole, pe care deja le-aţi votat, atunci guvernul n-are nimic de zis. Ceea ce noi avem** este ca justiţia să fie pentru populaţiunea din Dobrogea, şi de aceea, dacă nu puteţi crea cîte o curte la Tulcea şi la Constanţa, cel puţin la Constanţa să înfiinţaţi o curte de apel. Replică lui N. Fleva38. Domnilor, vă mărturisesc curat că am avut mare greutate să înţeleg ce voieşte domnul Fleva, căci cuvintele domniei sale, în toate privinţele am văzut că merg aiurea şi v-a cerut să votaţi un articol eminamente revoluţionar, pe care guvernul nu-1 poate primi. Ce siguranţă ar rămînea pentru sfinţenia voturilor dumneavoastră şi ce sfinţenie ar rămînea ^pentru guvern cînd o Cameră ar veni a două zi să schimbe votul ce a dat cu o zi mai nainte? Acesta ar fi votul şi răzvotul răposatului Heliade.. . (Zgomot.) Domnilor, am 20 ani de viaţă parlamentară şi n-am văzut acest exemplu. Domnul Fleva zice că eu am susţinut această teorie eretică cu ocaziunea legei sanitare. Apoi „Monitorul” vă arată că eu am zis că, deoarece onor. domn Fleva a cerut şi a dobîndit de la Cameră dispoziţiunea ca medicii de judeţe să fie numiţi de consiiiele judeţene, şi fiindcă în urma acelui vot veneau mai multe articole cari se raportau la principiul din articolul care se modificase, atunci am zis : decît să se facă în Cameră aceste noui studii asupra sistemului care se introdusese prin amendamentul domnului Fleva, ar fi mai bine ca domnul Fleva împreună cu delegaţii să * Citeşte: Tulcea. ** Citeşte: vrem. 294 pună în concordanţă articolele următoare cu principiul votat în amendamentul domniei sale. Aşadar, domnilor, vă rog, pentru sfinţenia votului dat de dumneavoastră, să nu adoptaţi teoria domnului Fleva căci ne duce de rîpă. Asemenea rog pe onor. domn Giani să nu vie să combată vorbele mele că am zis că teoria domnului Fleva este revoluţionară, căci avem să perdem şi ziua de astăzi şi nu avem să votăm nimic. Acum vin la eestiune. Este o nenorocire, domnilor, că colegul meu a venit cu acea depeşă 39 fără să esplice ce este depeşa aceea, căci a dat ocaziune domnului Fleva să vie să spuie că tribunalul de apel din Chiustenge a lucrat un an şi jumătate şi a avut numai 30 de procese. Apoi este o eroare mare, căci acel tribunal de apel este desfiinţat din luna lui iuliu şi a lucrat numai două luni de la înfiinţarea lui. Prin urmare, acea depeşe nu trebuie să servească de statistică onor. domnului Fleva, căci nu are nici o valoare. Domnilor, dumneavoastră aţi votat judecătoriile de ocoale ca în Ţara Românească, aţi votat tribunalele de întîia instanţă asemenea ca în Ţara Românească, ce voiţi acum să faceţi ? Voiţi ca legea să nu se poată aplica ? Din contra, eu cred că voiţi să faceţi ca legea să se traducă în binefaceri, iar nu să fie un fel de lege monstruoasă, pe care dumneavoastră singuri să regretaţi că aţi votat-o. Vedeţi că legea sanitară stă de atîtea zile la ordinea zilei, căci s-a încurcat. Apoi voiţi să se facă şi cu această lege tot aşa? De aceea vă rog să nu primiţi această revenire asupra votului şi căutaţi de daţi o lege bună. La un amendament depus de G. Cantili40. Guvernul chiar cu mulţumire primeşte acest amendament. La articolul 624,1. S-a luat un angajament de primul ministru în privinţa acestui articol. Cu această ocaziune s-a făcut o mare discuţiune asupra aliniatului din urmă, care zice aşa : „Guvernul însă, prin decrete domneşti date în urma încheierei Consiliului de Miniştri, poate suspenda în totul sau în parte şi pe un timp determinat libertatea presei şi a întrunirilor”. Domnilor, în privinţa libertăţei presei, o dată ce dumneavoastră aţi votat articolul 61 prin care recunoaşteţi că nu e cu putinţă de a se înfiinţa juriu deocamdată in Dobrogea şi că daţi tribunalelor dreptul de a judeca aceste procese, eu ca ministru de interne, răspunzător pentru menţinerea ordinei publice, cred că voi păstra ordinea fără să mai recurg la decrete domneşti; însă sînt dator să fac apel atît la tineri, cît şi la bătrîni, să luaţi seamă că altceva sînt întrunirile, şi viu să vă conjur, în numele interesului ce avem de a menţine această ţară ferită de comoţiuni, ca să daţi autorităţei dreptul să exercite o poliţie mai aspră în privinţa întrunirilor. Chiar în momentul de faţă primesc informaţiuni că se fac uneltiri, pe cari am datoria să le reprimez. (Aplauze.) Cît pentru libertatea presei, vă declar că mai bine-mi vine mie ca ministru cu libertatea presei decît fără libertatea ei. (Aplauze.) Domnul Poenaru Bordea: Iată, domnilor, cum s-a redactat de comitet acest articol: ,,Art. 6. Locuitorii din Dobrogea pînă la promulgarea legilor prevăzute la art. 4 de mai sus se bucură de pe acum de drepturile cetăţeneşti coprinse în art. 5, 23, 25, 28 din Constituţiunea României. Guvernul însă prin decret domnesc, dat In urma îneheierei Consiliului de Miniştri, poate opri întrunirile periculoase ordinei publice”. Să fie bine înţeles că nu cer suspendarea întrunirilor, ci numai împiedicarea întrunirilor periculoase. (Aplauze.) Asupra impozitelor in Dobrogea 42. înţeleg să-mi contestaţi dreptul de a face legi, dar lăsaţi-mi cel puţin facultatea de a aprecia momentul oportun. în privinţa regiei monopolului tutunului, iată ce am avut de zis : Monopolul tutunurilor este o lege pe care trebuie să o aplicăm şi o vom aplica, însă nu se poate aplica în 24 de ore şi deodată* ci treptat. Aşa, de exemplu, anul acesta am decretat cum că nu mai poate să intre în Dobrogea tutun turcesc, iar cultura tutunului am lăsat-o liberă. De la anul viitor vom vedea cum putem să regulamentăm cultura tutunului şi ne vom ocupa foarte mult de această cestiune, fiindcă sînţ părţi din Dobrogea cari produc tutun foarte bun şi care să vinde cu doui franci ocaua şi acest tutun ar putea să înlocuiască tutunul turcesc de calitatea a doua. în privinţa impozitului fonciar, întreb cum voiţi dumneavoastră ca acest impozit să-l aplicăm îndată f Lăsaţi, domnilor, guvernului dreptul de a aplica impozitele cînd va crede de cuviinţă. Dumneavoastră aţi dat putere dictatorială guvernului în privinţa administraţiunei şi acum nu-i daţi dreptul ca să aplice impozitele cînd va găsi timpul oportun ? T Replică lui G. Vernescu 43. Domnilor, v-aş ruga să lăsaţi discuţiunea deschisă pentru ca să vă arăt că domnul Yernescu de astă dată a greşit. Dumneavoastră aţi votat că toate legile financiare şi toate impozitele se vor introduce în Dobrogea. Nu vorbesc de acele legi financiare pe cari ar trebui să le introducem ca un travaliu de asimilare; dar, cît pentru impozite, sînt acum două impozite principale de introdus, căci cele[l]alte precum timbrul, patentele etc. s-au introdus deja, acestea sînt impozitul fonciar şi acela pentru căile de comunicaţiune, pe cari le vom aplica la anul viitor, după cum veţi vedea mai la vale. Domnilor, în această cestiune a impozitelor, vă rog şi rog şi pe domnul Yernescu să fie încredinţat că nu e nici una din provinciele otomane mai fericită şi nici un guvern mai generos şi mai binefăcător ca guvernul român pentru Dobrogea, fiindcă dobrogenii in doui ani — pot zice — n-au dat nimic, astfel că anul trecut nu s-a luat decît numai 50 bani de fiecare oaie, pe cînd de la vitele mari nu s-a luat nimic alt decît numai dreptul păşii-natului. în anul acesta înfiinţam o taxă de un franc pentru vitele străinilor şi cu deosebire că 40 sau 50 bani au să plătească dobrogenii cari pasc vitele pe pămînturile lor tapu sau mulk, şi un franc numai străinii cari vor veni acolo cu vitele. Apoi, fiecare ştie că păşunatul unei oi aci la noi, chiar în Ialomiţa, costă cel puţin duci franci pe vară şi 4 pe iarnă, pe cînd în Dobrogea nu costă, cum vedeţi, mai nimic. Cît pentru fin, in Dobrogea 296 inai că nu se simte necesitate şi dovadă e că an emigrat chiar de la noi turme întregi în Dobrogea. Aşadar, nn vă speriaţi că noi avem să zdrobim Dobrogea cu birurile. Dumneavoastră aţi pus odată principiul, aţi votat că pentru Dobrogea vor fi legi administrative şi judecătoreşti ca şi în Ţara Românească. Acum ce voiţi să faceţi ? Yoiţi să faceţi tocmai ceea ce cere şi domnul Yernescu, adică impozitele să nu se înfiinţeze deodată, ci treptat şi pe calea aceea pe care o arătăm noi: anul acesta ceva, anul viitor fonciera şi darea pentru poduri şi şosele şi aşa mai departe. Prin urmare, vă rog ca măcar în această cestiune să lăsaţi pe guvern să lucreze. Domnilor, s-au dus proprietari şi alţi locuitori în Bulgaria şi cînd s-au întors înapoi aceia au fost şi sînt cei mai buni emisari ai noştri pentru asimilare, fiindcă ei au văzut deosebirea ce esistă între aceste două ţări. De aceea, în numele guvernului, vă rog încă o dată să credeţi că nu avem în gînd să facem altfel, decît ceea ce voiţi dumneavoastră.. . Replică lui N. Dimanceau. Domnul Dimancea nu este consecinţe aci cu principiele domniei sale. [î]mi permit a-i zice aceasta într-un mod amical. Noi căutăm astăzi ca pe cît se poate să împuţinăm cheltuielile noastre în privinţa armatei şi să împuţinăm armata de linie. Aci ce facem ? Scutim pe dobrogeni de un ce care nu le place şi înfiinţăm acolo armată teritorială. Ce strică aceasta şi de ce să speriem pe acei oameni ? (întreruperi.) Yom avea şi acolo un corp de curcani. Oare curcanii de aci nu şi-au făcut datoria bine ? Desigur că tot aşa şi-o vor face la ocazie şi cei de acolo. La articolul 6845. Este adevărat că această dispoziţiune trebuia să fie pusă într-un regulament şi că din eroare s-a trecut aci. Cu toate acestea, acum nu este bine, deoarece s-a introdus aci, a se şterge, căci aceasta ar face un efect foarte rău. Nu vă puteţi închipui cîte greutăţi a avut guvernul bulgar ca să pună pe capul turcilor calpacul bulgăresc şi nu vă puteţi închipui cită bucurie au arătat ei cînd au văzut această dispoziţiune şi cît de mult a contribuit aceasta la înfrăţire. Am primit chiar felicitări de la guvernul unguresc că ne-am gîndit la aceasta. Replică lui AL Lahovari46. Declar că în această privinţă ne vom povăţui tocmai de ceea ce a făcut naţiunea mare de care vorbeşte domnul Lahovari. La articolul 69 47. Domnilor, dacă este vorba de gramatică, atunci daţi voie autorului ,,Stelei Dunărei” să ştie atîta gramatică : cînd se zice că colorile Dobrogei sînt colorile României va să zică că Dobrogea capătă colorile României, iar nu România colorile Dobrogei. (Zgomot.) La articolul 70 (71)*». Textul articolului era mai întîi aşa cum cere domnul dani, însă comitetul delegaţilor a menţionat acele articole din procedura- civilă, neputînd prevedea că această cestiune va rămînea suspensă. 297 Replică lui D. Giani49. Putem să împăcăm şi una şi alta. Eu aş fi de părere că partea întîia a articolului să o votăm şi să facem dintr-însa un articol, ca să ajungem tot la numărul de 80 articole, fiindcă ştiţi că unul din articolele acestei legi l-am suprimat şi este bine să avem cifra de 80, care este o cifră frumoasă. Şi apoi partea întîi [a] articolului vorbeşte despre termen, iar nu despre proprietate. în această privinţă domnul Costinescu a avut dreptate cînd a zis ca termenul să se prelungească la trei ani.. . O voce: De la noiembrie 1878! Vă rog să nu mă întrerupeţi şi să aveţi pacientă ! O voce: Vă intimidaţi? Eu nu mă intimidez, decît întrerupeţi şirul discuţiunei şi vă rog să nu glumiţi, fiindcă eu voiesc să fiu foarte respectuos către dumneavoastră ... O voce: Foarte bine! Domnul vicepreşedinte: Domnule Maniu, nu mă* întrerupeţi! Domnul Maniu: N-am întrerupt. Cer cuvîntul în cestiune personală! Domnilor, să le dăm trei ani de zile ca să poată reintra în posesiunea proprietăţilor lor şi aceasta să se calculeze de la 23 noiembrie 1878, de cînd am intrat noi în stăpînirea Dobrogei, pînă la 23 noiembrie 1881. Mai mult nu putem să acordăm, fiindcă ar fi să lăsăm pe locuitori în incertitudine, căci deja locurile părăsite sînt ocupate de alţii, şi totodată vă declar categoric că această facultate ce se dă prin lege este numai tpentru turci şi tătari, iar nu şi pentru cerchezi, pe care nu socotesc că este bine să-i primim cu atîta înlesnire în Dobrogea. De aceea vă declarăm dinainte ca să ştiţi aceasta şi să mi ziceţi că este surprindere. Vă ziceam adineaori că nu trebuie să dăm un termen mai lung, fiindcă am da naştere la procese, căci deja lingă Tulcea este un sat părăsit care este ocupat acum de români, şi cînd vor veni acei cari au părăsit satul şi vor voi să reintre în posesiunea caselor lor, atunci ocupanţii cari au restaurat acele case vechi părăginite vor cere să fie indemnizaţi de ceea ce au cheltuit şi aceasta va da loc la procese. Am văzut deja în Bulgaria că se dă multă importanţă unor asemenea procese, căci, venind turcii să-şi reia casele înapoi, bulgarii le-au zis : nu ne opunem, dar despăgubiţi-ne de ce am cheltuit, şi eu n-aş voi să dăm prea mare latitudine unor asemenea cazuri. Pe marginea dispoziţiilor tranzitorii 50, Domnilor, eu vă rog să votaţi celelalte articole care mai sînt, iar articolul 11 să-l luăm în dezbatere mine, cînd va fi aci şi domnul ministru de finance şi domnul preşedinte al consiliului, fiindcă această cestiune este foarte importantă şi trebuie să fie prezenţi şi cei[l]alţi miniştri, căci toţi am lucrat la această lege. Afară de aceasta, sînt alte articole care nu au legătură cu Gestiunea proprietăţei. De aceea vă rog, domnilor, să fiţi aşa de buni să intraţi în discuţiunea articolului 75. * Citeşte: mai. 298 Replică lui A. Vizonii51. Voi începe şi eu mai întîi cn nna la mină şi voi zice onor. domn Vizanti că san domnia Ini n-a înţeles ce a cetit, san noi am scris răn ca să nn se poată înţelege nimic. Prin acest articol noi înţelegem să dăm o siguranţă acestei populaţiuni nn speriată de noi românii, ci speriată de creştini. Este o problemă care astăzi să rezolvă, dacă popnlaţinni moha-metane pot să trăiască la nn loc cn creştinii. Noi avem pretenţinnea de a-i face să poată trăi în linişte, adică de a rezolva problema că nn stat creştin poate în sfîrşit să dea liniştea unei popnlaţinni otomane. Aţi văzut că prin această lege s-a zis că nn seminar otoman se va înfiinţa la Babadag şi că moscheele an să fie întreţinute de stat. Dacă nn va fi o lege specială care să reguleze aceasta, lucrul va atîrna în tot anul de fluctuaţiunile bndgetare. Ei bine, noi voim să dăm oamenilor acelora o siguranţă, voim să instituim în oraşul Babadag nn seminar, voim să întreţinem moscheele. Prin aceasta n-am înţeles nicidecum să regulăm cultele; cultul e dogma şi dogma aparţine lui Mahomet. Replică lui G. Vernescu 52. Au mi-aţi dat puterea discreţionară, cu toate acestea am desfiinţat 20 de impozite şi n-am menţinut decît o dare foarte mică pe oaie, atît de mică încît s-a jicnit interesele României. Acum sîntem în ajunul de a găsi mijlocul să sporim această dare. Ne-aţi dat tot, n-aţi voit nici măcar să rostiţi cuvîntul că se anexează Dobrogea; şi acum vine onor. domn Vernescu să arate îngrijirea că noi vom aplica impozite mari. Vedeţi că chiar noi renunţăm la impozitele fonciar şi personal şi zicem că ele nu se vor aplica decît de la 1 ianuarie 1881, după ce vom studia bine cestiunea, vă rog dar să primiţi articolul astfel cum e redactat. Replică lui Ion lonescu de la Brad59. Domnilor, ca prin o lege ca aceasta să puneţi îndatoriri statului-major să facă planul şi măsurătoarea în Dobrogea e peste putinţă. Dorinţa domnului lonescu e foarte legitimă, dar am avut deja onoare să vă arăt, prin expunerea de motive, că tocmai oficeri din statul-major s-au dus acolo, au studiat cestiunea şi mulţumită luerărei lor se poate administra Dobrogea în cunoştinţă de cauză. în legea ce aţi votat pînă acum, se zice curat că o lege specială va veni care să reguleze cestiunea proprietăţei şi negreşit că aceasta va fi tocmai ceea ce cere domnul lonescu, adică deosebirea domenului public de cel privat. Tot atunci, cu aceeaşi cheltuială, vom ajunge foarte uşor să avem şi planul Dobrogei. Cît pentru acum, vă rog să lăsaţi această cestiune, care nu are a face nicidecum cu legea organizărei Dobrogei. De aceea vă rog să fiţi aşa de buni şi să lăsaţi această lucrare deoparte, căci n-are nimic a face cu organizarea Dobrogei. Replică lui G. Vernescu54. Domnul Vernescu nu a asistat la lunga discuţiune ce s-a făcut asupra acestui articol şi de aceea voi avea onoarea a-i spune că după ce s-a făcut acea discuţiune s-a hotărît a se face o adunare de persoanele cari vor voi să studieze cestiunea şi acea adunare s-a şi făcut la Ministerul de Interne. în acea întrunire s-a decis că cestiunea să se rezolve printr-o lege specială, dar pînă atunci nu se poate să nu spunem ce devin pămîn- 299 turile acelor locuitori. în urma acestora cred că chiar domnul Vernescu va găsi că a fost din partea guvernului o îngrijire de a nu se jigni drepturi cîştigate. Cred, domnilor, că domniile voastre nu voiţi să continue mult starea de lucruri din Dobrogea, căci acolo s-a oprit orice tranzacţiuni, astfel că azi nimeni nu poate trece nici măcar un loc de casă. ÎToi astăzi nu zicem altceva prin legea de faţă decît că legile otomane vor regi * materia aceasta, pînă va veni o lege specială; deosebirele ce se văd sînt întemeiate pe legi. Răspunde lui G. Sefendache55. Domnilor, v-am declarat categoric că în puterea dreptului pe care ni l-aţi dat de a lua şi administra Dobrogea am socotit că facem bine ca acea populaţiune, care era cea mai nenorocită din toate provinciele, s-o uşurăm cu dările, şi în Dobrogea altă dare generală nu era decît dijma, îfoi am declarat în principiu că noi românii care am desfiinţat dijma de la particulari nu putem să o ţinem pentru stat, şi am desfiinţat-o pentru un an, înlocuind-o pentru al duoilea an prin darea pe vite. Domnilor, trebuie să ştiţi că populaţiunile din Dobrogea sînt în aşa de mare lipsă încît nu au nici cu ce să-şi cumpere sămînţă. Prin urmare, dar, pînă la 1 ianuarie 1881 va veni legea relativă la regularea proprietăţei şi legea transformăm dijmei în altă dare, şi atunci veţi hotărî cum veţi binevoi. Eu însă sînt dator să vă spun că cultura pămîntului acolo este în cea mai proastă stare, aşa încît trebuie să dăm sămînţa trebuincioasă pentru ca oamenii să se poată hrăni. ? Domnul N. Fleva: Numai pentru un an aţi suspendat? Daca este împotrivire la dispoziţiunea pe care am luat-o noi, atunci vă conjur să lăsaţi ca să vină şi preşedintele cabinetului, fiindcă nu putem să primim ca dijma să se preleveze anul acesta. Dobrogea este încă în starea cea mai mizerabilă şi dumneavoastră, care aţi compătimit pentru acei oameni, nu puteţi să veniţi să împovăraţi poziţiunea lor. Voci: închiderea discuţiunei! Domnul N. Fleva: Domnilor, se relevează o cestiune atit de gravă şi dumneavoastră voiţi să închideţi discuţiunea? Apoi v-aţi dat bine compt de ceea ce este dijma? Domnul ministru zice că a desfiinţat-o pentru un an. Dijma în natură este desfiinţată pentru totdeauna. Domnul N. Fleva: Dorim şi noi s-o desfiinţăm, dar nu putem s-o desfiinţăm imediat. Onor. domn Ionescu a întrebat pe domnul ministru ce este dijma, şi dumneavoastră trebuie să ştiţi că în Dobrogea dijma este embaticul din Ţara Românească. înţeleg cestiunea cum a pus-o domnul Sefendache, căci domnia sa zice că o lege specială va regula dijma. Aşadar, dacă să admite amendamentul domnului Sefendache, atunci sînt şi eu pentru închiderea discuţiunei, iar dacă nu se admite acel amendament, atunci vă rog să nu închideţi discuţiunea. Cu regulamentul în mină mă întemeiez a cere ca cestiunea aceasta să nu se pună la ordinea zilei acum, pentru că sînt deja articole votate cari zice anume cum să se plătească dările. Pentru dijmă s-a zis că anul acesta nu se va lua. Această dare în ţara turcească este dreptul sultanului. A zice noi că această dare este darea proprietăţei este ceva fictiv ; această dare în ţara turcească este a sultanului, căci sultanul are dreptul asupra vieţei * Din fr. regir, a administra. 300 şi a averei supuşilor săi. Dar astăzi, eîxid Dobrogea este a noastră, nu poate să mai esiste dijma acolo. De aceea noi am desfiinţat-o pentru un an şi urmează să fie desfiinţată pentru totdeauna ca dijmă însă, şi nimeni nu vă opreşte pe dumneavoastră sau pe noi miniştrii să venim cu o lege prin care să hotărîm ca, în loc de dijmă, să se plătească două dări, una impozitul funciar şi alta cum veţi voi să o numiţi; deocamdată am pus pe vite. Dar astăzi declarăm, precum am declarat şi acelei populaţiuni, că noi nu înţelegem să păstrăm dijmă în natură. ISToi, oameni care am fost pentru împroprietărirea ţăranilor şi abolirea iobăgielor în ţara noastră, nu putem să încuviinţăm ca să se mai manţie dijmă în Dobrogea. Noi am desfiinţat dijma şi vă conjurăm să nu o primiţi nici dumneavoastră. Yom veni cu legea proprietăţii si atunci veţi hotărî ce veţi voi să puneţi în locul dijmei, dar în anul acesta nu putem să luăm dijma, aceasta v-o declar categoric. La un amendament depus de C. Boerescu56. Nu ştiu ce să mai zic, nenorocirea m-a lovit pe mine să asist la dezbaterea acestei legi. Apoi bine, peptul mi l-am spart în patru şedinţe declarînd că tocmai guvernul a venit şi suspendat legile otomane fără a le înlocui prin legi române. S-a pus în contestaţiune dreptul acestor oameni, şi aceasta este una din cauzele nemulţumirilor şi a perturbaţiunilor din Dobrogea, fiindcă nimeni nu este sigur de a posede ceea ce poseda pînă acum în conformitate cu legile otomane, şi de aceea v-am rugat să puneţi în lege aceasta, ceea ce aţi şi făcut-o, că pînă vor veni legile române să se urmeze nu cu arbitrariul guvernului, cum zice domnul Costinescu, ci cu legile otomane. De aceea zic, domnilor, că nu înţeleg această diseuţiune, deoarece de la început am făcut aceste declaraţiuni. La un amendament depus de G. Sefendache 57. Domnilor, încă o dată declar că ţin foarte mult la objecţiunile cari se fac şi aţi văzut bine că în cursul dezbaterei acestei legi s-au făcut mai multe modificări la care am aderat şi eu, pentru că nu stricau organismul legei şi nici nu veneau cu o cestiune de blam sau de neblani asupra guvernului. înţeleg să vie această cestiune din partea opoziţiunei. Nu o înţeleg din partea domnului Fleva. Yiu în numele guvernului, nu în numele meu ministru de interne, şi declar cum că guvernul întreg a luat asupra sa, bine sau rău, a luat asupra sa răspunderea măsuxei d-a desfiinţa dijma în Dobrogea. După aceea transformîndu-se ministerul, a venit al doilea minister şi a urmat tot aşa; a venit al treilea minister şi a urmat asemenea a nu mai preleva dijma în natură. 0n[or]. domn Fleva a intrat în cestiunea proprietăţei, pe care voieşte ca dumneavoastră să o hotărîţi acnm. Dar prin aceasta vă pune în necesitate să studiaţi originile şi condiţiunile proprietăţei în Dobrogea. Ei bine, să-mi permită onor. domn Fleva să-i spun că, dacă domnia, lui e forte în codicile român, nu e forte în codicile care regulează proprietatea în Turcia, căci chiar astăzi a făcut o erezie, deoarece a întrebat : să ia dijmă de la proprietatea mullc ? Să-mi dea voie a-i spune că n-a studiat materia, căci ar fi văzut că şi de la mulh să ia dijmă. Negreşit că locurile de casă din Tulcea şi Chiustenge nu dau dijmă, dar proprietatea mulh dă dijmă. soi Iată să vă arăt, am primit de Ia ministrul nostru din Constantinopoli o adresă prin care-mi face cunoscut că toate titlurile şi tapuurile proprie-tăţei din Dobrogea sultanul a binevoit să ni le dea nouă şi acestea ni s-au şi expediat în 40 de lăzi, pe care le vom primi în curînd. în acea notă se zice : „Excelenţia Voastră va găsi aci alăturată o lucrare asupra proprietăţii în Dobrogea. Această lucrare, a cării esactitudine pot să o garantez pe deplin, este datorită primului nostru interpret, domnul A. Laiiaille, şi ar putea servi domnului ministru de interne”. în acea lucrare despre care vorbeşte această notă, găsesc paragraful următor : „Proprietăţile mulk uchrie, adică pămînturile cari în urma concMstei a fost împărţite, şi în urmă abandonate, la acei cărora fuseseră date ca prade de rezbel, cu condiţiunea ca ei să plătească ucliirul sau dijma”. Iată dar că cestiunea dijmei este alta decît aceea care o puneţi înainte. Ou toate acestea, eu nu voiesc să vă contest competinţa; să zicem că nu am dreptate eu, care am studiat mult cestiunea, dar fie aşa de bun şi domnul Fleva să nu se prea încrează în cunoştinţele domniei sale; mai îndoiască-se puţin, după cum mă îndoiesc eu. Să lăsăm dar cestiunea dijmei deoparte. Guvernul a pus aci cuvîntul redevance, aceasta însemnează dare, nu impozit. Să lăsăm a regula cestiunea eînd va veni legea. Acum ni se mai face întrebarea: de ce am desfiinţa această dare f Aceasta nu are a face cu organizarea Dobrogei. De am făcut bine sau rău ce am făcut, binevoiască să ne adreseze mîne o interpelare domnul Fleva,. şi va veni guvernul întreg, iar nu ministrul de interne singur, vom veni şi voin sta la judecată traşi de domnul Fleva, membru al majorităţii. [î]l rog dar ca mîne să fie aci şi noi ne vom pune la dispoziţiunea domniei sale. Dar astăzi să nu amestecăm una cu alta; astăzi votaţi că Tdijmă în natură n-are să se ia, ci are să se înlocuiască prin o dare bănească, prin o redevance.. .(Întrerupere, zgomot.) La un amendament depus de G. Vernescu58. Domnule preşedinte, nu mai este cu putinţă ca ministerul să stea pe această bancă. Chemaţi pe preşedintele consiliului, căci noi nu mai putem urma astfel. Să fac chiar surprinderi. Am declarat că am luat deja asupra noastră desfiinţarea acestor dări; am desfiinţat dijma, am făcut mai mult, am desfiinţat emelecul (impozitul pe cumpărătoare de imobile), semetuatul (impozitul de 3% asupra lucrului agricultorilor şi meseriaşilory impozitul asupra chiriei cîrciumarilor, cafenelelor etc.), bedelul (impozitul pentru scutirea din armată), entîzabul, taxa de 2 — % pe vînzarea vitelorr 2 taxa pe mori, toate aceste taxe le-am desfiinţat; daţi-ne vot de blam pentru toate acestea şi atunci bucuros primim discuţiunea pe acest tărîm. Dar puneţi-o în mod franc ...(Zgomot mare.). Asupra regimului proprietăţii. Domnilor, de la început am avut onoare să vă spun că guvernul nu vrea să se prejudice cestiunea proprietăţii, nu o dată, ci de mai multe ori am repeţit această declaraţiune. Am avut onoarea ieri să vă declar şi v-o spun şi astăzi, cu textul legilor otomane în mînă, că, sultanul fiind privit stăpîn asupra vieţii şi asupra tutur[or] averilor şi asupra pămîntului, dijma, la musulmani,, avea două faze, două calităţi : este şi impozit şi e şi dare pentru pro- 302 pri etate, darea celui ce se folosea de pămînt. Y-am arătat că chiar muticul plăteşte dijmă. Prin urmare, cu idei occidentale nu putem să hotărîm azi cestiunea. Dijma în sine, în natură, însuşi guvernul otoman a recunoscut că nu o mai poate preleva. Ba să vă spun ceva mai mult că dijma se da în arendă, şi s-au găsit chiar români — de esemplu domnul Ylaicu din Galaţi — care a luat dijma de la turei, şi cînd a văzut că nu-i convine să ia dijmă în natură s-a învoit cu bani. Guvernul otoman n-a presupus niciodată că această dare este impozit fonciar, i-a zis totdauna redevance. ÎToi, în budgetul votat de dumneavoastră, ziceam în trecut : dare către imperiul otoman, şi dare bănească însemnează redevance, iar nu impozit. Acum văzînd atîta îngrijire nu cred că ar fi mare greutate să liniştesc pe acei cari cred că proprietatea din Dobrogea este identică cu proprietatea din Ţara Românească; declar că nu este nici o analogie între proprietatea din România cu aceea din Dobrogea. ISToi, din ziua în care am intrat în Dobrogea, dijma în natură am zis că este desfiinţată. Şi tocmai ca să ţin seamă de scrupulele dumneavoastră am zis în projectul de lege: ,, Dijma în natură se desfiinţează pe 1879; ea va fi înlocuită prin o dare bănească de la 1880 înainte”. Aşadar, daca dumneavoastră binevoiţi a primi această frază, că .„dijma în natură este desfiinţată”, n-aveţi decît să votaţi... Replică lui Al. Lahovari59. Domnilor, [î]mi pare rău de un lucru : onor. domn Lahovari mi-a făcut onoare să vină la Adunarea ce s-a făcut în privinţa acestei cestiuni, unde s-a discutat cestiunea in pleno şi unde s-a făcut acest amendament în complăsmuire cu toţii; şi-mi pare rău că domnia sa a uitat care a fost scopul nostru al tutulor : ca cestiunea proprietăţii să fie lăsată puterii legiuitoare a o rezolva prin o anume lege; şi iată că domnia lui acum vine şi o hotărăşte zicînd că cel ce emigrează, cel ce a emigrat nu mai are nici un drept. Ou toate acestea eu v-am arătat raporturile admi-nistraţiunii din tot lungul Dobrogei, v-am arătat că sînt categorii de proprietăţi pe care însuşi bulgarii le-a respectat. Cum? Un proprietar legal să-şi peardă dreptul său de proprietate pentru că a fugit în timp de rezbel de la locul lui? Ce dreptate este aceasta? Aţi luat, şi aci domnul Lahovari să-mi permită a i-o zice ca mai bătrîn decît domnia lui, aţi luat a proposito de cestiunea care ne preocupă de esemplu cele ce s-au întîmplat în Basarabia. Aţi făcut cea mai mare eroare, eroare cu atît mai mare că este din partea unui om de legi. în Basarabia s-a luat de către cineva vreo proprietate ? De unde aţi luat aceasta ? în Basarabia era dome-nul statului; pe acest domen guvernul rusesc a găsit de cuviinţă să fundeze colonii civile şi militare, şi apoi guvernul rusesc, după cum a crezut de cuviinţă, în urma semnării Tratatului de Paris, de a dărîma cetăţile 'Chilia şi Ismail care ni se dă nouă, tot aşa a lăsat ca colonelii acelor colonii militare să vînza pămînturile coloniştilor. Astfel atunci guvernul :român nu s-a găsit în faţă cu proprietari sau colonişti particulari cari au vîndut, ci cu guvernul rusesc chiar care a vîndut. Tot aşa este cazul de faţă? Ce are să fie dar aci cu proprietarii cari vor fi vîndut pe drept sau pe nedrept pămînturile ce au posedat? Are să fie că acei cari după legile otomane au avut dreptul şi-l au de a vinde vor rămînea buni vînzători; :aeei cari nu, nu. Odată aceasta stabilit, ce vă mai preocupaţi de ce are 303 să se facă ? Are să se facă după cum prescrie legile otomane. Lăsaţi dar aceasta deoparte şi prevedeţi aci un lucru pe care-1 înţeleg şi-l primesc, prevedeţi că locuitorii din Dobrogea cari au emigrat au un termen de 3 ani spre a se întoarce la căminurile lor; prevedeţi un termen de trei ani, din ziua de 23 noiembrie 1878, cînd românii au intrat în Dobrogea, pentru întoarcerea emigraţilor. Aşa a făcut şi guvernul Bulgariei. Cine va avea drept [î]l va căpăta, cine nu va avea drept nu-1 va căpăta. Domnilor, nimic nu este mai delicat în lume decît cestiunea proprie tăţei. Apoi, dacă vom face o lege care va turbura proprietatea, puteţi înţelege care ar fi efectele ei. Dumneavoastră nu sînteţi chemaţi astăzi să tranşaţi cestiunea proprietăţei; aveţi să hotărîţi ce se face cu acei cari se întorc înapoi. Dacă vor voi ei să vînză şi vor avea drept, vor vinde, dar în tot cazul orice vînzare nu se va face decît cu consimţimîn-tul guvernului şi guvernul va zice : aprob sau nu aprob. Replică lui N. Fleva. Am urmărit pe onor. domn Fleva în tot discursul domniei sale şi am văzut că nu se preocupă de altă idee decît de aceea cum ar putea să împedice pe speculanţi de a cumpăra moşii. Apoi cum aş putea să îm-pedic eu pe domnul Vernescu sau pe altul care are avere ca să cumpere moşii în Ialomiţa sau în Vlaşca? O voce: Aceasta e altă eestiune. Se înţelege că ia noi e o altă eestiune, dar cu drepturile care esistă astăzi în Dobrogea cum aş putea eu să împedic pe locuitorii de acolo de a vinde pămînturile lor ? Domnul Fleva ne-a spus că lingă Medgidia este o proprietate de vro 40 000 pogoane care aparţine la două fete şi un fiu al unui paşă care a emigrat. Ei bine, cum aş putea eu să împedic |>e aceştia de a vinde proprietatea lor cînd ar voi să se strămută în Oon-stantinopoli ? Cum pot eu împedica pe Aii paşa, care are lingă Silistra o proprietate pe care sînt sate româneşti şi turceşti, de a vinde dreptul său de posesiune cînd ar voi să-l vînză? (întreruperi.) Onor. domn Fleva ne vorbeşte despre legile otomane, dar domnia sa este în eroare, pentru cuvîntul că nu cunoaşte şi nici a studiat acele legi. Eu unul vă mărturisesc că din 100 de puncte din ştiinţele omeneşti ignorez 99, şi de aceea aricind voiesc a vorbi despre un punct oarecare al ştiinţei trebuie mai întîi să mă pun şi să studiez bine şi totul despre acel punct. Onor. domn Fleva însă, daca a citit un articol scris într-un jurnal de vron funcţionar oarecare . .. (întreruperi.) Nu ştiu daca este scris de onor. domn Ghica sau nu . .. (întreruperi, zgomot.) Domnul Fleva zice că poate este scris chiar de un prefect din ai mei. Se poate, nu ştiu aceasta, dar ceea ce ştiu este că acel funcţionar, fie el chiar şi prefect, prin un astfel de articol nu a putut decît să-şi arate puţina capacitate sau mai bine zis lipsa de capacitate. (Ilaritate.) Onor. domn Fleva, vorbind despre colonişti, ne aduce de esemplu pe două fete şi un băiat al unui paşă, zicînd că au 40 000 de pogoane, pe cînd în realitate nu au decît de la 10 pînă la 15 000 pogoane şi toate cumpărate şi cari ne înfăţişează actele lor de posesiune în toată regula, din care se poate vedea anume de ia cine şi cîte pogoane a cumpărat şi cu ce preţ. Cu toate acestea, onor. domn Fleva zice că nu poate vinde proprietatea lor decît după 20 de ani, pe cît timp nici o lege nu poate să-i oprească de a vinde aceste pămînturi. Dar nu asupra acestor pămîn- 304 turi se fac specule, ci asupra pămînturilor coloniştilor, asupra esactităţii sau neesactităţii tapuului, şi de aceea trebuie a căuta să se constate daca sînt sau nu în Dobrogea de 17 sau de 20 ani. Prin urinare, vedeţi cit de rătăcit este onor. domn Fleva şi cit de puţin s-a ocupat ca să aprofundeze cestiunea. Iată, domnilor, ce citim în legea coloniştilor. (Citeşte.) Domnul N. Fleva: Vedeţi că sint o mulţime de eondiţiuni. Tocmai pentru că sînt multe eondiţiuni, nu trebuie dumneavoastră să vă grăbiţi acum şi să prejudecăţi cestiunea. Onor. domn Fleva însă întrebuinţează şi ironia şi ne zice : vedeţi, sînt guvernamental, şi pentru că sînt guvernamental votez articolul guvernului, dar daca articolul 74 are legătură cu 75 şi dacă acestea au o legătură cu articolul 11 pe care dumneavoastră l-aţi modificat.. . (Zgomot.) Domnul N. Fleva: Cred că ar fi bine ca şi onor. domni miniştri cînd iau cuvîntul să întrebuinţeze mai mult respect pentru domnii deputaţi, daca voiesc ca şi deputaţii la rîndul lor să-i respecte. Domnilor, nu am zis nici un cuvînt care să nu fie la locul său şi prin care să fi voit să ating cîtuşi de puţin pe cineva şi mai cu osebire pe onor. domn Fleva, şi daca cumva, fără voia mea, am zis vrun cuvînt care poate să-l jicnească pe domnia sa, [î]l retrag şi-i fac scuzele mele. Şi ştiţi pentru ce? Pentru că voi fi forte să-i dovedesc că ceea ce face domnia sa astăzi nu face în cunoştinţă de cauză. Iată pentru ce nu vreau să-i dau cel mai mic pretest că eu nu cunosc şi nu ştiu bine cum şi pentru ce domnia sa vine şi atacă această lege şi voieşte să facă o lege rea, şi mai vrea cu ocaziunea acestei eestiuni să ridice şi o eestiune internaţională. (Zgomot.) Nu socotesc că ceea ce nu se permite în Bulgaria s-ar putea permite în această ţară. Nu veţi primi ca printr-o trăsură de condei să deposedaţi pe acei posesori, pe cîtă vreme aţi recunoscut că există proprietate în Dobrogea. (întreruperi.) Apoi cu aceste principii se împacă oare principiile ultraliberale ale domnului Fleva ? Aşa gîndesc liberalii şi în alte ţări ? Oare, daca un om nu voieşte să şază sub un guvern, trebuie să fie oprit de a se duce în altă parte ? Ce se zice, domnilor, prin articolul 73 ? „Un termen de un an de la promulgarea acestei legi se acordă locuitorilor rurali din Dobrogea, cari în timpul rezbelului au emigrat din Dobrogea, spre a reveni la căminele lor. Acei ce nu se vor folosi de acest termen pierd orice drept asupra posesiunei pămînturilor rurale ce au avut înaintea rezbelului”. Şi articolul 74 zice : „Yînzările de părnînturi făcute de asemenea emigraţi sînt nule şi fără valoare. Nu intră în această restricţiune proprietăţile menţionate la articolul 11 din această lege”. Articolul 11 prevede două categorii de proprietăţi rnulk şi mirie pe cari le garantăm. Dumneavoastră aţi zis că nu voiţi a prejudeca nimic, că nu hotărîţi nimic, că proprietatea va fi regulată prin o lege specială. Acum ce faceţi dumneavoastră? Daţi dreptul celor repatriaţi să intre în . posesiunea pămînturilor lor şi să le poată vinde ; cei ce vor avea dreptul chiar dupe legile otomane să intre vor intra, iar cei ce nu vor avea drept nu vor intra. Dumneavoastră aţi hotărît şi aţi zis că proprietatea se dobîn- 20 — c. 341? 305 deşte, se conservă şi se pierde după legile otomane şi ce faceţi acum cînd admiteţi termenul de trei ani pentru reîmpatriarea emigraţilor? Recunoaşteţi că astăzi posesiunea este a altuia şi voiţi ca el să nu o piarză. Aceasta nu este o lovire, nu este o pedeapsă, ci o graţie, o generozitate pe care o fac românii emigraţilor din Dobrogea. Dumneavoastră daţi ceva fiecăruia om din Dobrogea, iar nu-i luaţi nimic. Acesta este spiritul generos al legii de faţă, căci nu am înţeles nici un înţelegem ca să jicnim întru ceva drepturile dobîndite. Dacă dar dumneavoastră voiţi, puteţi şterge întîiul aliniat al acestui articol sau chiar articolul întreg, rămînînd lucrul cum este hotărît prin legile actuale. Guvernul are dreptul să cerceteze fiecare act şi să refuze autorizaţiunea sa pentru vînzare. Dacă vor veni speculanţii sau oamenii răi, el [î]iva refuza. Dar dumneavoastră să loviţi de acum pe toţi aceia cari, din cauza rezbelului, au emigrat, să-i loviţi în drepturile date de legile otomane, aceasta nu e just, aceasta ar face pe acei oameni să blesteme legile române. Replică lui Al. Lahovari60. Domnilor, eu nu voiesc să vă rog decît un singur lucru : să rezervăm cestiunea, pentru că cestiunea merită să fie rezervată şi pentru că se atinge mai ales de soarta emigraţilor şi ştiţi foarte bine că emigraţi nu sînt decît musulmanii. Dumneavoastră ştiţi asemenea că Turcia, cînd a fost silită să cedeze parte din posesiunile ei prin Tractatul de la Berlin, s-a îngrijit a garanta dreptul musulmanilor trecuţi în stăpînire străină; aşa a făcut pentru Bulgaria, pentru Serbia, pentru Muntenegru, numai pentru România n-a pus nici o condiţiune, avînd încredere în legile noastre, în instituţiunile noastre liberale. Veţi recunoaşte că Bulgaria şi Dobrogea au avut aceeaşi legislaţiune T sub dominaţiunea Turciei, fiindcă ştiţi că Dobrogea atîrna ca şi Bulgaria de guvernul cel mare, de vilaietul Danubiului. Ei bine, iacă ce zice Tractatul de Berlin pentru dreptul de proprietate al musulmanilor, şi aci recunoaşte că aceştia au un drept de proprietate, iacă ce zice la articolul 12 : ,,Proprietarii musulmani sau alte persoane care-şi vor alege reşedinţa personală afară din principat vor putea să rămînă stăpîni pe imobilele lor din Bulgaria, putînd să le arendeze sau să le administreze prin a treia persoană”. Iacă ce zice pentru musulmanii din Muntenegru : ,,Musulmanii sau alţii cari posed dreptul de proprietate în localităţile alipite de Muntenegru şi care voiesc să-şi ia locuinţa afară din principat pot să-şi reţină proprietăţile, arendîndu-le sau lăsîndu-le să le administreze cei de al treilea”. Iaca ce zice pentru musulmanii din Serbia : ,,Musulmanii cari posed bunuri în localităţile alipite Serbiei şi cari vor să-şi aşeze locuinţa afară din principat vor putea să-şi reţină proprietăţile, arendîndu-le sau lăsînd pe alţii să le administreze”. Vedeţi dar că în această cestiune guvernul otoman, temîndu-se, cu drept cuvînt, de acei duşmani ai săi seculari, bulgarii, serbii, muntenegrenii, au specificat prin Tractatul de la Berlin cum musulmanii din acele ţări să-şi poată păstra posesiunile lor. Acum în privinţa aplicării acestor dispoziţiuni ale Tractatului de la Berlin : pentru Serbia, fiecare din dumneavoastră care citeşte jurnalele a putut vedea corespondenţa urmată 306 pentru aceasta intre ministrul şerb Eistici şi guvernul otoman. Pentru Bulgaria v-am arătat, cu raporturile prefectului nostru de Ialomiţa chiar, că guvernul bulgar n-a luat nici unul din drepturile posesorilor musulmani. Oare noi nu putem dar să vă zicem că trebuie să respectăm şi noi pentru acei posesori măcar aceleaşi drepturi pe cari li le-au dat vrăjmaşii lor seculari, bulgarii ? Cu toate acestea, fiindcă s-a văzut că este cu neputinţă de a se cunoaşte bine piuă acum legislaţiunea otomană asupra proprietăţei, fiindcă s-a găsit neapărat de a să da timpul necesariu pentru a se studia bine cestiunea, aţi zis mai toţi : să nu prejudecăm lucrul, şi aşa aţi hotă-rît, aşa aţi făcut. înţelegeţi dar că şi articolul 74 trebuie a fi modificat în sensul hotărîrei luate. Care să fie acea modificare ? Aceeaşi: să nu se hotărască nimic. Căci, domnilor, ce ar însemna a vă dezice acum şi a voi să hotărîţi ceva, după ce întîi n-aţi hotărît nimic şi aţi rezervat cu totul cestiunea ? Aţi hotărît o dată să nu atingeţi nimic şi apoi v-aţi luat după aceea că sînt speculanţi care au făcut treburi, că aceia au cumpărat şi noi n-am cumpărat... (Zgomot.).. .şi cereţi ca acum, în necunoş-tinţă de cauză, să decideţi şi să despuiaţi o populaţiune întreagă. Aşadar este o soluţiune : aceea la care s-a raliat şi domnul Lahovari şi care este cea mai dreaptă, pînă cînd vom veni cu legea specială care să rezolve decisiv cestiunea. Hotărîţi a se şterge aliniatul din articolul 73, ştergeţi şi articolul 74, prelungiţi emigraţilor termenul în care să se poată întoarce la căminurile lor, şi atunci care se va întîmpla să aibă drepturi asupra pămîntului le va conserva după legile otomane. Altminteri, ne încurcăm, căci cu o mină daţi puţin şi cu alta luaţi tot. Bulgarii n-au emigrat; au emigrat numai populaţiunile musulmane. Nu puteţi dumneavoastră să luaţi dreptul lor. Replică lui G. Vernescu61. Onor. domn Vernescu are dreptate şi-l rog ca însuşi domnia sa să fie interesat de ceea ce a spus ca să fie bine spus, iar nu într-un mod elastic, încît să nu se înţeleagă, căci aci e pericolul cel mare, fiindcă sînt peste 50 sate de cerchezi cari s-au părăsit şi alte atitea de tătari din cari nici unul n-au împlinit 20 ani de posesiune62. „Monitor”, 1880, nr. 24, p. 551, col. 2 — p. 552, col. 3; p. 554, col. 2 — p. 555, col. 1, 3; p. 556, col. 1, 2; nr. 25, p. 607, col. 3; p. 608, col. 1; nr. 37, p. 946, col. 2 — p. 950, col. 1 (partea cuprinsă In nr. 37 s-a reprodus de Vasile M. Kogălniceanu in Dobrogea 1879 — 1909, Bucureşti, 1909, p. 151—166); p. 608, col. 2—3; p/ 609, col. 1—2; p. 610, col. 1, 3; p. 611, col. 1; p. 612, col. 2 — p. 613, col. 1; p. 614, col. 1, 3 — p. 615, col. 31 nr. 29, p. 701, col. 1; p. 702, col. 1; p. 703, col. 1—2; p. 706, col. 1—3; p. 708, col. 1—2, 3; nr. 30, p. 729, col. 2 — p. 730, col. 1; p. 734, col 2—3; nr. 31, p. 758, col. 1—2; p. 760, col. 1—2; p. 761, col. 1, 2, 3 - p. 762, col. 1, 2, 3; p. 763, col 1—2, 3; p. 765, col 2—3; nr. 32, p. 789, col. 3; p. 790, col. 3; p. 791, col. 1—3; p. 792, col. 1; p. 793, col. 1 (erată, p. 820, col. 1—2) — 2; p. 794, col. 1—2; nr. 34, p. 845, col. 2; p. 849, col. 1—2; p. 851, cot. 2 — p. 852, col. 2; p. 853, col 1—3; p. 854, col. 1—2. 307 NOTE 1 Iată expunerea de motive a proiectului (elaborată de Kogălniceanu). „Atît sub guvernul otoman, cit şi sub regimul provizoriu rosian, pe timpul ultimului rezbel, Dobrogea a fost o provincie separată, avînd administraţiunea sa proprie cu reşedinţa în Tulcea, înainte ca România să ia posesiune formală de această provincie, ceea ce s-a efectuat în 23 noiembrie 1878, guvernul a fost trămis două comisiuni, una militară şi alta civilă, spre a studia la faţa locului organizaţiunea deosebitelor servicii publice, spre a aduna statistice, spre a lua cunoştinţă de cele întîi trebuinţe ce acolo erau de îndestulat. Comisiunea militară era compusă de domnii colonel Fălcoia[nu], majorul Şerbănescu şi căpitanul Tătărescu din statul-major. Comisiunea civilă număra ca membri pe domnii G. Cantacuzino, secretarul general al Ministerului de Finanţe, şi pe domnul M. Poenaru Bordea, directorul Ministerului de Justiţie. Şi una şi alta din aceste comisiuni şi-au îndeplinit misiunea cu zel şi inteligenţă. Lucrările lor au servit de bază la organizarea administrativă şi judecătorească ce provizoriu s-a dat provinciei noastre de peste Dunăre. Organizaţiunea judecătorească se află în numărul 252 al «Monitorului» din 12 noiembrie 1878. Această stare de lucruri în timpul funcţionărei sale de 14 luni a primit felurite modifi-caţiuni. Şi astăzi se poate susţine că în Dobrogea serviciile publice funcţionează în acelaşi mod regulat ca şi în România. Dar ceea ce preocupă pe toată lumea din acea provincie, ceea ce guvernul cu o oră mai nainte voieşte a precurma este: caracterul provizoriu al acestei organizaţiuni. Precum este ştiut, atît Camera deputaţilor, cît şi Senatul au încuviinţat ca Dobrogea să fie administrată prin regulamente de administraţiune publică şi aceasta pînă la o organizaţiune definitivă. Astfel pînă acum acestei provincii lipseşte ceea ce importă mai mult pentru dezvoltarea şi siguranţa unei populaţiuni: stabilitatea întemeiată pe lege. Guvernul s-a silit, prin regulamentele şi instrucţiunile sale, pe cît cu putinţă, a satisface toate trebuinţele simţite ale zilei, însă el n-a putut lua asupră-şi de a oţărî şi marele cestiuni de principiu, precum: drepturile şi îndatoririle dobrogenilor, regularea proprietăţei, raporturile deosebitelor culte către stat, organizarea puterei judecătoreşti şi a puterei armate. A dezlega, a regula toate acest mari cestiuni, a da nouei noastre provincii stabilitatea prin o organizaţiune definitivă, votată de Corpurile legiuitoare şi sancţionată de domn, aceasta formează objectul projectului de lege ce se prezintă Corpurilor legiuitoare. Scopul final al acestui projeet de lege este asimilaţiunea deplină a Dobrogei cu România. Să nu să crează însă că această asimilaţiune este o radicală inovaţiune, o reformă silnică ce se va impune unei ţări cu totul străină de România! Asimilaţiunea, prin însăşi situaţiunea geografică şi etnografică a acestei ţări, era efectuată în mare parte înainte chiar ca România să fi intrat în posesiunea Dobrogei. Românii, încă din timpurile străbune, unii sub nume de daciani (daci), alţii prin emigra-ţiuni succesive din muma patrie, sînt naţionalitatea cea mai străveche statornicită în Dobrogea. Turcii nu sînt statorniciţi în această provincie decît în urma conchistii, şi anume în secolii XV şi XVI. Ei apoi, cu escepţiune de oraşe, n-au avut locuinţe numeroase şi compacte decît cu totul în întrul Dobrogei, şi anume spre Mangalia. Bulgarii, în numărul lor cei mai mare, nu sînt aşezaţi în Dobrogea decît cu începutul acestui secol. Tătarii sînt cei de pe urmă sosiţi, şi anume după rezbelui din Grimeea. Coloniile cercheze au dispărut cu totul din Dobrogea, o dată cu izbucnirea ultimului rezbel. Astfel românii fiind naţiunea cea mai veche statornicită în Dobrogea, limba lor era şi cea mai răspîndită şi este, fiind ea întrebuinţată nu numai între ei, dar servind şi de limbă de comunicaţiune între cele[l]alte deosebite naţionalităţi! i încorporarea Dobrogei cu România, organizaţiunea românească a acestei provincii in ce se atinge de declararea limbei române ca limbă de stat nu va face dar altceva decît de a consacra ca drept o situaţiune deja existînd ca fapt. Pe terenul limbei, într-alte cuvinte al naţionali-tăţei, asimilaţiunea urmărită de projectul de lege se va opri aci! în adevăr, noi nu înţelegem prin noua organizaţiune a lovi în nici una din naţionalităţile ce se află în Dobrogea. Din contra, legea asigură şi în viitor esistenţa fiecărei naţionalităţi, respectîndu-i şi garantîndu-i limba în biserică şi în şcoală. Pe terenul politic, asimilaţiunea aşternută prin projectul de lege actual va fi cu totul în avantagiul locuitorilor din Dobrogea, fiindcă asigură fiecăruia din ei aceleaşi drepturi şî îndatoriri, fără osebire de naţionalitate şi de religiune! Aceasta rezultă din însuşi textul projectului. Ba se poate susţine că, dacă s-au asigurat mai multe garanţii unei naţionalităţi şi confesiuni speciale, aceasta s-a făcut în favoarea nu a 308 românilor, ci a musulmanilor, a căror stabilimente de cult, şcoli confesionale, moravuri şi chiar legislaţiune în materie de familie şi de succesiune sînt înconjurate cu garanţii excepţionali! Intrînd acum în analizarea deosebitelor diviziuni ale projectului de lege, enunţăm că: Gap. I prescrie împărţirea Dobrogei în judeţe, arondismente şi comune, întocmai după diviziunea României propriu-zisă. Cap. II statorniceşte drepturile şi îndatoririle locuitorilor din Dobrogea deveniţi cetăţeni români şi ca atare le acordă şi le garantează mai toate drepturile cetăţeneşti prevăzute prin Constiiuţiunea României. Ţinîndu-se seamă de particularităţile acestei provincii şi de gradul de cultură a popu-laţiunilor ei, se prevede o epocă de tranziţiune pentru dobîndirea tuturor drepturilor constituţionali şi reprezentative, precum şi orice escepţiuni de la prescripţiunile pactului fundamental, care, şi unele şi altele, vor avea a dispare într-un timp mai mult sau mai puţin apropiat. Una din cestiunile cele mai urgente de dezlegat este regularea proprietăţei rurale din Dobrogea. în projectul de faţă se aştern numai bazele pe care actual este aşezată proprietatea fondară după legile otomane şi să iau garanţii pentru ca să nu să jignească drepturile statului, care, afară de proprietatea mulk din oraşe (proprietatea absolută), mai cu deosebire la locuri de case în general, se află lipite de proprietatea privată miri (întemeiată pe acte numite tapu), prin condiţiuni ce se aseamăn mult cu regimul embaticului din România. Prin o lege specială se vor prevede şi regula condiţiunile prefacerei proprietăţei fonciare sui generis din Dobrogea în proprietatea absolută a statelor modeme, precum şi împroprietărirea definitivă a locuitorilor agricultori ce actual sînt statorniciţi în Dobrogea. Prin projectul de lege se iau asemenea măsuri spre a se opri înstrăinările de pămînturi, asupra cărora statul are drepturi, spre a se învoi chiar pentru acele pămînturi ce după legile otomane sînt transmisibili cumpărarea numai: a) de către dobrogenii îndrituiţi prin aceste legi de a face achiziţiuni, b) de către români şi c) de către acei îndrituiţi prin articolul 7 din Consti-tuţiune. Prin o ultimă măsură, projectul de faţă declară nule şi fără valoare vînzările făcute de emigraţi a tutulor pămînturilor care, fie prin legile generale ale Imperiului otoman, fie prin legea coloniilor, aparţin statului şi prin urmare nu se pot înstrăina. în vederea marei întinderi de domenii ce are statul în Dobrogea şi a rarei populaţiuni aflate pe ele, projectul de faţă prevede o lege pentru aşezarea de colonii în România trans-danubiană. O altă dispoziţiune din capitol desfiinţează dijma pentru totdeauna şi o înlocuieşte prin o dare fonciară anuală. Acest capitol garantează tutulor locuitorilor din Dobrogea libertatea absolută a conştiinţei, precum şi liberul eserciţiu al cultelor. Ţinînd seamă de cugetările liberale şi civilizatrice ce România hrăneşte pentru populaţiunile din Dobrogea şi îndeosebi pentru musulmani, de eurînd încă naţiune domnitoare în această provincie, projectul de lege se îngrijeşte îndeosebi de personalul şi întreţinerea moscheelor din oraşele Dobrogei, cari vor fi retribuiţi de către stat. în cît se atinge de moscheele din comunele rurale, legea pentru împroprietărirea locuitorilor agricoli va determina pentru întreţinerea acestor[a] o anume întindere de pămînt, egală cu aceea ce se va determina pentru întreţinerea bisericilor creştine. Projectul mai prevede înfiinţarea pe seama statului, în oraşul Babadag, a unui seminar musulman menit de a pregăti din popu-laţiunea indigenă personalul deservanţilor moscheelor şi a învăţătorilor şcoalelor confesionale musulmane. Guvernul este deja în cale de a alege în Gonstantinopole personalul trebuitor pentru instituirea acestui seminar. Capitolul II mai prevede libertatea învăţămîntului pentru toate naţionalităţile şi toate cultele din Dobrogea. Oricine va putea deschide şcoli, în orice limbă, cu singura condiţiune ca şi limba română să fie obligator predată în ele. Cap. III reglementează, în mod detailat, diviziunea administrativă a Dobrogei şi determină atribuţiile deosebitelor autorităţi administrative. Gap. IV prevede şi determină instituţiunile reprezentative judeţene şi comunale ce se acordă Dobrogei, după esemplul instituţiunelor de aceeaşi natură ce Constituţiunea dă judeţelor şi comunelor din România. Pînă la regularea reprezentaţiunei politice a Dobrogei în sinul Parlamentului român, consiliile departamentale din Tulcea şi din Constanţa au dreptul, la finitul fiecărei sesiuni ordinare a anului, a adresa domnului, prin o deputaţiune ad-hoc, espunerea tuturor trebuinţelor, îmbunătăţirilor şi plîngerilor judeţului lor. Prin capitolul V tribunalele şi legile civile şi criminale din România se introduc şi în Dobrogea, cu oarecari mici modificări cerute de împrejurările locale. Pentru procesele mahometanilor în materie de familie şi de succesiune se instituie tribunale speciale musulmane. Cap. VI prescrie aplicarea treptată în Dobrogea a legilor de impozite şi de finance uzitate în România şi asigură locuitorilor din această provincie garanţiile prevăzute prin Constituţiunea generală a ţărei. 309 în cap. VII se prevede scutirea, pe termen de zece ani, a conscripţiunei pentru armata de linie. în acest period nu se va înfiinţa în Dobrogea decît armata teritorială, destinată anume pentru serviciul local şi neputînd fi scoasă din această provincie decît în timp de rezbel. Acest capitol mai prevede că în timpurile normale acei ce vor face parte din armata teritorială nu vor putea fi întrebuinţaţi la serviciu decît o săptămînă pe lună, în care timp ei vor fi plătiţi şi hrăniţi după legea privitoare la armata teritorială. Locuitorii de religiune musulmană vor forma companii şi escadroane separate şi în uniformarea lor, plătită de stat, se prescrie a li se păstra fesul şi turbanul. în dispoziţiunile generale şi tranzitorii ale projectului de lege se prevede că organizarea armatei teritoriale în Dobrogea nu se va pune în lucrare decît după promulgarea legei pentru regularea proprietăţei rurale. în aceleaşi dispoziţiuni se statornicesc ca colorile Dobrogei să fie ale României, iar marca separată a acestei provincii este acea veche a gurilor Dunărei, adică un scut purtînd doi delfini cu trupurile ridicate. Prin aceste dispoziţiuni se prevede că impozitul fonciar şi taxa pentru poduri şi şosele să nu se introducă în Dobrogea decît cu începerea anului 1881. Se mai prevede un project de lege privitor la desecarea mlaştinilor şi la plantaţiunea de păduri în Dobrogea. Aci se încheie projectul de lege ce se înfăţişează cercetărei şi aprobărei luminate şi patriotice a Corpurilor legiuitoare. Guvernul crede că această lege, aprobată şi pusă în lucrare cu inteligenţă şi energie,, va fi mănoasă în rezultate binefăcătoare pentru noua noastră provincie. Pe lîngă această lege, întemeierea şcoalelor în toate oraşele şi satele Dobrogei, activarea şi înmulţirea căilor de comunicaţiune, punerea în lucrare a legiuirei care declară oraşele Tulcea şi Constanţa porturi france şi în fine legarea căiei ferate Cernavoda — Constanţa cu reţeaua căilor ferate din România, lărgirea şi îmbunătăţirea portului maritim, aceste legiuiri vor avea de rezultat sigur şi neîntîrziat vindecarea ranelor rezbelului de care Dobrogea a suferit mai mult decît oricare altă provincie din dreapta Dunărei, prefacerea ruinelor ce astăzi o acoperă, în oraşe şi sate înflorite şi schimbarea întinselor sale deserturi în cîmpii acoperite cu frumoase secerişuri. Aceste legiuiri vor face, în fine, ca populaţiunea fără osebire de orice naţionalitate şi religiune a acestei ţări să binecuvinteze ziua.de 23 noiembrie 1878, cînd drapelul român, pentru întîia dată, de mult, a fîlfîit în Dobrogea ca un simbol de libertate, de ordine şi de civi~ lizaţiune”. (Aplauze prelungite.) 2 Din bibliografia consacrată Dobrogei amintim: Popularea Dobrogei şi insulelor din 1Delta Dunării, în „Telegraful român”, XXVI, 1878, nr. 108, p. 408—409; Hogguer, baron de,. Informaţiuni asupra Dobrogei. Starea ei de astăzi, resursele şi viitorul ei, Bucureşti, 1879, 55 p,; C. Scheletti, Dobrogea. Organizarea. Prospect. Adresă. Memoriu. Situaţie generală. Supuşii străini. Tulcea. Comuna. Armata. Justiţia. Chestiuni financiare. Dijma. Impozite. Proprietatea-Posesiunea. Biserica. O idee naţională, Tulcea, 1879, VIII + 55 p.; Statistica populaţiei din Dobrogea în urma războiului din 1877, în „Telegraful român”, XXVII, 1879, nr. 121, p. 483; A. Ubicini, La Dobroudja et le Delta du Danube, în „Revue de geographie”, II, 1879, p. 241 — 254; I. A. Nazarettean, Notiţe istorice şi geografice asupra provinciei Dobrogea. Cu Legea pentru organizarea Dobrogei şi Legea pentru regularea proprietăţii imobiliare în Dobrogea, Tulcea, 1882». 64 p.; M. D. Ionescu Dobrogeanu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti. 1904, 1 010 p.; L. Golescu, Progres de la Dobroudja depuis Vannexion jusqu’aujourd’hui. 1878—1906, Bucureşti, 1907, 12 p.; Vasile M. Kogălniceanu, Dobrogea, 1879—1909, drepturi politice fără libertăţi, Bucureşti, 1910, 335 p.; N. Gosăcescu, împroprietăririle şi deposedările din Dobrogea, în „Ţară nouă”, I, 1912, p. 441—449, 575—579; N. Petrescu Comnăne, La Dobroudja. Essaî historique, economique, ethnographique et politique, Lausanne/Paris, 1918, 208 p.; Al. P. Arbore, Cîteva însemnări asupra cerchezilor, grecilor şi arabilor din Dobrogea, în „Analele Dobrogei”, III». 1922, p. 504—507; Dobrogea, 1878—1920, Bucureşti, 1928, X + 793 p.; V. Mihăilescu, R. Vulpe, S. Manuilă, Al. P. Arbore, La Dobroudja, Bucureşti, 1938, IV -f- XLV + XVI + 701 p. ; G. Brătescu, Dobrogea regelui Carol I şi colonizările dobrogene, Bucureşti, 1939, 19 p.; I. Barnea, Şt. Ştefănescu, Din istoria Dobrogei, voi. III, Bucureşti, 1971, 441 p.; M. Roman, Studiu asupra proprietăţii turceşti din Dobrogea, Cernăuţi, [f.a], 23 p. Cititorul mai poate consulta cu folos, pentru amănunte bibliografice, lucrarea lui S. Greavu Dunăre, Bibliografia Dobrogei, 425 a. Hr. — 1928 d. Hr., Bucureşti, 1928, 153 p. 3 Dim. I. Ghica spusese că proiectul conţine ,,dispoziţiuni aşa de arbitrare şi de contrarii libertăţilor garantate prin Constituţia noastră” incit se vedea silit să voteze împotriva lui. P. Ghica făcuse întîi un adevărat elogiu lui K.: „Am încredere în ilustrul ministru de interne, a cărui credinţi democratice le cunosc de atîţia ani şi pe cari în calea aceasta m-am obicinuit a-1 urma totdeauna, tocmai pentru că am încredere în ilustrul ministru de interne» care este cunoscut ca organizator şi ca administrator prin dovezile date în toată viaţa sa publică”. După aceea însă spusese că e uimit cum „energicul, neobositul luptător pentru 310 principii liberale” a putut aduce un proiect care dă Dobrogei „viaţă materială”, dar ,,i se refuză cu totul viaţa publică”. 4 Biserica ortodoxă din Babadag a fost construită în 1828 de români şi rezidită în 1856. Imigranţii bulgari stabiliţi în localitate au ajuns, în 1866, să ia administraţia bisericii pe seama lor, iar slujba să se oficieze în limba bulgară. După reintrarea Dobrogei în hotarele româneşti o hotărîre judecătorească a restaurat epitropia românească asupra bisericii (cf. G. Seheletti, op. cit., p. 35—36). 5 Proiectul a fost luat în consideraţie cu 63 de voturi pentru, două împotrivă şi patru -abţineri. 6 I. Ionescu de la Brad vorbise destul de acru şi ceruse ca în Dobrogea să fie un singur judeţ, nu două, şi cîteva prefecturi, ,,nu afară din cale de multe” cum se propusese. Apoi socotea că centrul politic trebuia să fie Medgidia, deoarece din punct de vedere geografic se afla în centrul provinciei, nu Constanţa, deşi era port. Mai ceruse ca rapoartele comisiilor militară şi civilă trimise de guvern în Dobrogea să fie aduse la cunoştinţa Adunării. în încheiere formulase un amendament ca Dobrogea să formeze un singur judeţ. 7 I. Ionescu de la Brad, surghiunit în urma Revoluţiei de la 1848, ajunge în Turcia, unde devine director al Şcolii imperiale de la San Stefano şi membru în consiliul de agricultură. , între 1853 — 1854 a administrat cele 25 de moşii ale lui Reşid paşa din Tesalia. A rămas în Turcia pînă în 1857. Vezi lucrările lui Românii din Dobrogea, în „România literară”, I, 1855, p. 13 — 15; Excursion agricole dans la plaine agricole de la Dobroudja, Gonstantinopol, 1850, VIII + 128 p. (ediţie românească, Bucureşti, 1879, 135 p.). Mai vezi cele două volume de Opere ale sale (Bucureşti, 1943) îngrijite de I. Veverca şi monografia lui Amilcar Vasiliu Ion Ionescu de la Brad, Bucureşti, 1967, 239 p. ; în sfîrşit. In memoriam Ion Ionescu de la Brad (1818—1891), Bucureşti, 1971, 299 p. 8 Prin Tratatul de la Berlin frontiera româno-bulgară a fost trasată cu atribuirea oraşului Silistra Bulgariei; guvernul român a cerut să i se dea înălţimea Arab Tabia, care domina oraşul. Cererea românească a fost satisfăcută printr-un vot majoritar al comisiei europene, dar Rusia s-a opus şi problema a rămas în suspensie. în această situaţie guvernul român a ocupat cu armele acest punct. Vezi, între altele, L. Lalanne, Questions relatives ă Vetablis-sement d’un pont sur le Bas Danube et la possession d’Arab Tabia, Paris, 1880, VIII 4-30 p.; Gh. Bibescu, Histoire d’une frontiere. La Roumanie sur la rive droite du Danube, ed. a Il-a, Bucureşti, 1881, VII + 258 p.; ed. rom., Bucureşti, 1883, VII -f 279 p.; acelaşi, Iarăşi Arab Tabia şi guvernul român, Bucureşti, 1884, 15 p.; S. Rădulescu Zoner, Poziţia internaţională -a României după Congresul de la Berlin. Premise ale unei opţiuni, în „Studii şi materiale de istorie modernă”, VI, 1979, p. 50, nota 61. 9 P. Ghica făcuse un amendament la articolul 3, care prevedea că toţi locuitorii Dobrogei care la data de 11 aprilie 1877 se aflaseră acolo puteau deveni cetăţeni români. El ceruse tsă se adauge ,,şi se bucură de toate drepturile şi instituţiuniie românilor stabilite prin Gonsti-tuţiune”. In dezvoltarea amendamentului spusese că după proiect dobrogenii „nu sînt consideraţi ca oameni”, ci ,,ca o turmă de sclavi pe care-i supunem jugului nostru”; el nu putea admite a-i vedea ,,în cătuşe”. Amendamentul n-a fost susţinut şi a căzut. 10 G. Mîrzescu propusese suprimarea precizării că dobrogenii deveniţi cetăţeni români pot ocupa orice funcţiune în această provincie. Propunerea a fost acceptată. 11 Articolul 8 prevedea că locuitorii Dobrogei nu pot fi urmăriţi decît în cazurile prevăzute de lege. N. Fleva îl considera ,,cu totul de prisos”. Articolul a fost votat de Adunare. 12 La discuţia articolului 9, care stabilea regimul străinilor în Dobrogea, M. Ferechide propusese un amendament după care aceştia nu se putea aşeza acolo „fără autorizaţiunea administraţiunii”. G. Cantili ceruse să se precizeze care anume administraţiune dă aprobarea. Amendamentul a fost primit. 13 Articolul 11 se referea la garantarea de către stat a proprietăţii de tip mulk sau mir ie, constatată după tapuuri. Dijma era desfiinţată. Vezi asupra acestei spinoase probleme G. Fiiitti, La propriete fonciere dans la Dobroudja d’apres Ies lois ottomanes, Bucureşti, 1881, 47 p.; G. M. Ghica, Questiunea proprietăţii în Dobrogea, 2 voi., Bucureşti, I, 1880, 116 p.; II, 1881, 99 p. 14 Broşura neidentificată. Vezi nota precedentă. 15 Samuel Şamil (1795 — 1871), erou al luptei pentru independenţa cerchezilor împotriva ţarismului. Asupra acestei populaţii vezi Al. P. Arbore, Cîteva însemnări asupra cerchezilor, arabilor şi grecilor din Dobrogea, în „Analele Dobrogei”, III, 1922, nr. 4. 16 G. Cantili ceruse ammarea discutării articolului cu privire la proprietatea în Dobrogea pînă după votarea celorlalte articole, pentru ca deputaţii ,,să se poată lămuri asupra acestei mult spinoase cestiuni”. 17 Al. Lahovari ceruse să se distribuie deputaţilor ,,o mică relaţiune” tipărită asupra proprietăţii în Dobrogea. 311 18 M. Ferechide ceruse constituirea unei comisii care să facă un raport asupra situaţiei proprietăţii în Dobrogea. 19 P. S. Aurelian vorbise pe marginea articolului 12, asupra celor îndrituiţi să cumpere proprietăţi in Dobrogea: cei aflaţi acolo la 11 aprilie 1877 şi acceptaţi de legile otomane şi cei care nu intrau sub incidenţa articolului 7 din Constituţie. Această prevedere nu contravenea legii în perspectivă, care stipula înfiinţarea de colonii agricole pe domeniile statului. Printr-un amendament el ceruse suprimarea acestui alineat, întrucît conform Constituţiei colonizările cu străini erau interzise. Amendamentul a fost însă respins. 20 G. Mîrzescu vorbise pe marginea articolului 13, care prevedea că legile de expropriere pentru cauză de utilitate publică erau valabile şi în Dobrogea. El ceruse suprimarea articolului deoarece exproprierea se făcea prin juriu, instituţie care nu exista în Dobrogea. I se părea mai prudent ca problema să fie lăsată in competenţa tribunalelor ordinare. Amendamentul a fost respins. 21 Articolul 16 prevedea că personalul moscheelor existente în Dobrogea avea să fie plătit de stat. 22 Articolul 17 stabilea că salarizarea clerului celorlalte confesiuni urma să se îacă de către comunităţile respective. Al. Lahovari spusese că e o „nedreptate”, căci se favorizau aşa musulmanii. Articolul a fost totuşi votat. 23 Articolul 18, care prevedea gratuitatea instrucţiunii publice în şcolile de stat şi comunale, fusese astfel reformulat de Y. A. Urechia: „Învăţămîntul este liber întru cît exerciţiul lui nu ar atinge bunele moravuri, sănătatea copiilor şi ordinea publică”. Articolul 20 prevedea crearea unui seminar musulman la Babadag, ca şi elaborarea unui regulament de administraţie publică a învăţămîntului public şi privat în Dobrogea. Amendamentul lui V. A. U. a fost respins. 24 Articolul 19 privea libertatea învăţămîntului. Se îngăduia înfiinţarea de şcoli private,, controlate de stat şi cu datoria ca limba română să fie materie obligatorie de predare. 20 G. Chiţu se îndoia că la şcolile confesionale turceşti se va putea impune principiul obligativităţii studierii limbii române. 26 D. Ghica propusese să se specifice că regulamentul de administraţie publică ce stabilea regimul şcolar al musulmanilor şi lipovenilor urma să se publice concomitent cu legea. 27 Al. Lahovari ceruse să se şteargă din articolul 21 al legii euvîntul de lipoveni, deoarece religia acestora din multe puncte de vedere nu era conformă cu ordinea publică şi cu ,,bunele moravuri”. Discuţia s-a închis. 28 Articolul 23 prevedea că nici un locuitor al Dobrogei, devenind cetăţean român, nu putea intra în serviciul unui stat străin fără autorizarea guvernului, altfel îşi pierdea cetăţenia. TEm. Gostinescu observase că erau mulţi dobrogeni care în momentui dezbaterii legii se aflau în slujba Turciei şi trebuia să li se dea timp de opţiune. Ceruse, printr-un amendament, să se facă precizarea că aceştia se pot decide pentru cetăţenia română în timp de un an de zile. Al. Lahovari adăugase un alt amendament: „Fără prejudiciul pedepselor prevăzute în Codicele penal în contra cetăţenilor români din Dobrogea cari vor purta armele în contra României”. Ambele amendamente au fost primite. 29 Al. Sihleanu spusese că potrivit regulamentului preşedintele Adunării (în cazul de faţă G. Chiţu) nu avea voie să ia parte la discuţii. Pentru că totuşi participase la ele nu mai avea dreptul să ocupe fotoliul prezidenţial. 30 Se discuta articolul 25, care prevedea că administraţia urma să se facă la fel ca în România, prin prefecţi, administratori şi primari asistaţi de consilii comunale. E. Gherghei se lansase în criticarea administraţiei judeţene româneşti în genere. 31 Se discuta articolul 34, care prevedea că funcţionarii administrativi, în caz de vină, sînt răspunzători faţă de şeful lor: prefecţii faţă de ministrul de interne şi subalternii faţă de prefect. N. Fleva spusese că nu înţelege favorizarea funcţionarilor inferiori din Dobrogea şi ceruse să fie urmăriţi fără autorizarea prefectului; cît îi priveşte pe prefecţi, ceruse să fie urmăriţi de Consiliul de Miniştri, nu de ministrul de interne, căci aşa dispărea ,,orice idee de patro-nagiu”. 32 G. Vemescu intervenise tot pe marginea articolului 34, asa cum reiese si din cuvintele lui K. 33 Se discutau articolele 42 şi 43, care prevedeau ca lucrările consiliului judeţean şi ale comitetului permanent să fie aprobate de prefect. Diurna membrilor acestor organe administrative se vota o dată cu bugetul judeţului. Al. Lahovari depusese un amendament prin care cerea suprimarea consiliilor permanente. Amendamentul a fost acceptat. 34 Articolul 45 stabilea localităţile cu statut de oraş. 3a Se discuta articolul 56, care stipula că tribunalele şi legile civile şi penale se introduc în Dobrogea cu modificările prevăzute prin legea de faţă şi cele din decretele domneşti date în spiritul aceleiaşi legi ,,în vederea împrejurărilor locale”. Cuprinsul articolului 62 reiese din spusele lui K. 312 G. Vernescu spusese că nu poate admite ca in viitor Dobrogea să fie condusă prin decrete. 36 Articolul 59 prevedea că tribunalele din Dobrogea erau pendinte de curtea apelativă din Focşani. N. Catargi luase cuvîntul ca să evidenţieze dificultăţile Galaţilor şi ceruse lui K. „să nu uite cu această ocaziune oraşul Galaţi”. Em. Costinescu ceruse înfiinţarea unei curţi de apel la Constanţa. 37 E. Stătescu spusese că din raţiuni de economie (avea şi procese puţine) tribunalul din Tuleea fusese suprimat; rugase ca problema să fie reluată mai tîrziu. M. Ferechide propusese ca organizarea judecătorească stabilită în Dobrogea prin regulamentul din 11 noiembrie 1878 să rămină în vigoare pînă la elaborarea unei legi speciale. La fel ceruse ca tribunalul de apel din Constanţa, prevăzut de acel regulament, să se „reînfiinţeze”. Vezi A. Rădulescu, Privire asupra organizării judecătoreşti în Dobrogea veche, de la a-nexare pînă azi, Bucureşti, 1914, 36 p. 38 N. Fleva ceruse ca în Dobrogea să se înfiinţeze doar tribunale de prima instanţă, iar ■pentru apeluri să se folosească curtea de la Focşani. Pledase apoi vehement împotriva curţii de apel preconizate pentru Constanţa, căci era situată prea departe, ,,peste văi şi dealuri”. I se părea mai lesnicios a fixa cele două curţi la Tuleea şi Galaţi. în încheiere făcuse un amendament nedumeritor că „tribunalele introduse prin regulament rămîn-în vigoare”. 39 O depeşă trimisă ministrului de justiţie de preşedintele tribunalului din Constanţa asupra numărului proceselor judecate şi care nu s-a publicat în „Monitor”. 40 La articolul 60, care prevedea înfiinţarea de tribunale musulmane speciale pentru procesele mahomedanilor în materie de familie şi succesiuni, G. Cantili ceruse să se precizeze •eă aceste tribunale vor judeca „conform legilor şi uzurilor musulmane”. Amendamentul a fost acceptat. 41 Articolul 62 preciza că „împrejurările locale” impun „deviaţiuni şi modificări de la legile generale ale României”, exprimate in decrete princiare timp de un an de zile. După acest termen orice modificare trebuia să fie precedată de un vot al Corpurilor legiuitoare. După intervenţia iui K„ articolul a fost reformulat astfel: locuitorii Dobrogei se bucură de drepturi cetăţeneşti conform Constituţiei României. „Guvernul însă prin decret domnesc, dat în urma încheierii Consiliului de Miniştri, poate opri întrunirile periculoase ordinii publice”. 42 Se discutau articolele privitoare la introducerea impozitelor şi a legilor financiare ale României în Dobrogea. P. Buescu ceruse să se precizeze că acestea nu vor fi introduse prin decrete, ci prin „legi speciale”, căci „noi ne-am luptat să ştergem din această lege cuvîntul decret orişiunde l-am găsi”. 43 G. Vernescu spusese că guvernul nu poate fi lăsat să introducă în Dobrogea toate impozitele existente în România, pentru că acolo nu sînt condiţii propice şi apoi l-a „speriat” perspectiva abuzurilor ce s-ar putea comite. Introducerea impozitelor în Dobrogea a fost acceptată. 44 Se discuta articolul 67, care preciza că timp de 10 ani nu se va face recrutaţie în Dobrogea pentru armata de linie. Erau insă permise înrolările voluntare; în cei 10 ani urma să :se formeze acolo un corp al armatei teritoriale (călăraşi şi dorobanţi). N. Dimancea ceruse reducerea termenului de la 10 ani la 5 ani. A fost votată forma iniţială. 45 Articolul 68 preciza că musulmanii vor păstra în armată portul lor (fesul sau turbanul) şi vor forma escadroane separate. G. Vernescu spusese că i se pare superfluă această specificare în lege şi ceruse ca ea să fie trecută doar în regulament. 46 Al. Lahovari întrebase dacă şi ofiţerii creştini avînd în subordine musulmani vor îi siliţi să poarte fes. Franţa avea trupe de mahomedani, dar ofiţerii nu aveau obligaţia de a îmbrăca costumul lor. 47 Articolul 69 cuprindea: „Culorile Dobrogei sînt culorile României”. E. Gherghe! întrebase ironic: „Culorile României trec în Dobrogea sau culorile Dobrogei trec în România?” 48 Articolul prevedea că nici un jurămint nu se poate impune cuiva decit conform religiei sale şi potrivit cu dispoziţiunile din procedura civilă. D. Giani observase că termenul de cuiva e vag, deoarece articolul se referea doar la musulmani. Apoi chestiunea procedurii civile nu fusese tranşată, îneît nu se putea folosi aici. 49 Articolele 73 şi 74 inîra, în cuprinsul intervenţiei lui K„ p. 305. D. Giani ceruse să se discute întîi articolele referitoare la regimul proprietăţii care fuseseră amînate. Em. Costinescu ceruse ca termenul de un an să fie prelungit la trei. Discuţia celor două articole a fost amînată. 50 N. Fleva ceruse ca înaintea discutării dispoziţiilor tranzitorii să se ia în dezbatere articolul 11 privitor la regimul proprietăţii în Dobrogea. 51 Se discuta articolul 76, care prevedea că „o lege va organiza serviciul moscheelor .şi al Învăţămîntului religios al populaţiunii musulmane”. A. Vizanti ceruse suprimarea lui, deoarece exista o dispoziţie anterioară asupra seminariilor musulmane, „una la mină”. Apoi 313 socotea că „serviciul moscheelor” era în contrazicere cu articolul 14, care asigura ,,libertatea* conştiinţei”. Articolul a fost totuşi votat. 52 Se discuta articolul 78, care preciza că aplicarea legii impozitului funciar şi a dării pentru poduri şi şosele urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 1881. Pentru 1880 se percepea doar darea pe vite, după un regulament al Ministerului de Finanţe. G. Vernescu observase că prin aceasta se dă ministrului de finanţe ,,puterea cea mai discreţionară” dacă va putea, percepe în 1880 darea pe vite în locul impozitului funciar. Ceruse deci suprimarea acestei dispoziţii. Articolul a fost însă votat ca atare. 53 I. Ionescu de la Brad ceruse, printr-un amendament, inserarea, la sfîrşitul legii, a unui nou articol prin care stâtul-major al armatei era dator a face ,,planul şi măsurătoarea Dobrogei” în cursul anului 1880. (Vezi Dobrogia. Scala: 1: 400 000, hartă executată de Ministerul de Război, 1879. Apoi hărţile Marelui-stat major al armatei din 1880 — 1883, tipărite în 1886 şi 1887.) 54 Se discuta articolul 11 asupra regimului proprietăţii în Dobrogea, care fusese amlnat. G. Vernescu ceruse să se mai studieze problema căci votarea legii în forma propusă de guvern crea ,,o mare confuziune”. 55 G. Sefendache spusese că legea prevedea desfiinţarea dijmei, dar nu se specifica ce se întîmplă cu persoanele care o plătiseră deja. Se vorbea apoi de o lege prin care „se-înlocuia” dijma, fără însă ca aceasta să se fi pus în discuţia Adunării. 56 C. Boercscu propusese următoarea formulare a articolului 11: ,,Pînă la regularea definitivă a proprietăţei şi posesiunei imobiliară în Dobrogea, această proprietate şi posesiune se dobîndeşte, se conservă, se transmite şi se pierde conform legilor otomane în vigoare la, 11 aprilie 1877”. Amendamentul a fost primit. 57 G. Sefendache propusese că ,,o lege specială va regula înlocuirea desfiinţatei dijme printr-o dare anuală bănească”. N. Fleva pledase în favoarea acestui amendament. 58 G. Vernescu şi alţii făcuseră următorul amendament: ,,Dijma în natură se va înlocui prin dări băneşti, cari se vor hotărî de legi speciale. Pînă la votarea acestor legi dijma este suspendată”. 59 Se revenise la discutarea articolului 73 (vezi supra nota 49) şi C. Boerescu ceruse ca termenul de ,,locuitori rurali” folosit in articol să fie înlocuit cu ,,colonişti”. Al. Lahovari se pronunţase pentru respingerea acestui amendament, care fusese redactat în comisia constituită pentru discutarea problemei proprietăţii. Mai tîrziu şi N. Fleva s-a ridicat împotriva lui. 60 Al. Lahovari respinsese amendamentul C. Boerescu (vezi nota precedentă) declarînd că „constituie un drept de proprietate în Turcia care nu există sub legile otomane”. Ceruse să se mai amine „tranşarea cestiunii”. 61 C. Boerescu formulase următorul amendament: „înstrăinările făcute în contra dispo-ziţiunilor articolului 11 sînt şi rămîn nule şi fără efect”. G. Vernescu ceruse să se precizeze, „ca să nu fie nici o încurcătură”, că vinzările făcute de emigranţi sînt nule dacă nu sînt conforme cu legile otomane. în sensul acesta a votat şi Adunarea. 62 Proiectul a fost votat cu 58 de voturi pentru şi cinci împotrivă. Vezi şi infra p. 35(L Pe marginea proiectului de lege care deschidea un credit extraordinar ministrului agriculturii ,,pentru debleierea neapărat trebuitoare palatului administrativ din Iaşi incendiat”* Domnilor, mai întîi domnul Lahovari1 comite o mare eroare zicind. că palatul este asigurat pentru suma de. 800 000 franci numai el; nu este aşa : palatul împreună cu cazarmele, zidiri foarte mari, care înconjură palatul, şi împreună cu tot mobilierul, care este foarte mare, este preţuit cu 800 000 franci. Iată una. Al douilea, ce cerem noi aci ? Cerem ceva care are să compromită drepturile statului ? Nicidecum; venim să cerem 10 000 franci pentru ca să începem a rădica planul; arhitectul de aci, domnul Capuţineanu, şi * Şedinţa din 1 februarie 1880. 314 *cu arhitecţii de acolo vor face această lucrare şi domniile lor au avizat că nu pot rădica planul înainte d-a se rădica tot ce este căzut acolo din foc. Dar să nu credeţi dumneavoastră că vom face cheltuiala aceasta înainte de-a ne înţelege cu societatea ; nu vom fi copii ca să facem aceasta ; vom cheltui la timp şi fără să lăsăm a se aduce vreo atingere drepturilor statului, dar trebuie să luăm măsuri din timp, ca cît mai curînd să se poată face palatul la loc, fără pierdere de vreme; este cestiune naţională şi politică ca să facem palatul la loc şi pentru aceasta trebuie mai întîi să deblaiem * locul acolo, să adunăm materialul căzut, peatră, lemne, cărbuni şi ce va mai fi, să curăţim ca să se poată face planul, dar se înţelege că mai întîi vom căuta a ne regula cu societatea. în adevăr, societatea face după acuma greutăţi, însă nu greutăţi pentru deblaiare,ci pretinde că ea va putea să facă acest palat cu o sumă minimă. Dar, domnilor, am onoare să vă declar şi vă spun că şi eu sînt membru al acestei companii, şi mă voi lepăda eu cel dintîi de dînsa cînd nu va voi cu lealitate să dea despăgubire, pentru că înainte de a fi membru al societăţii România sînt ministru şi sînt ieşan şi interesele generale, interesul ţărei este mai presus de interesul acelei societăţi. Noi nu putem să stăm ani de zile cu palatul neînceput şi nepregătit, căci consecinţele politice ar fi mult mai funeste dacă vom lăsa palatul aşa decît daca vom lua o sumă oarecare din capitalul acelei societăţi. Şi apoi chiar persoana ■care este în capul acelei societăţi, principele D. Ghica, nu cred că va face altfel. De aceea primesc ca noi să pierdem chiar din micul nostru capital şi să reparăm palatul, iar să nu stăm doui ani cu el nereconstruit, fiindcă este aci un interes naţional. Domnilor, noi aci luăm angajamente, este o făgăduinţă domnească şi nu cred că unii din dumneavoastră vor fi cari să voiască a nu se face aceasta. Luăm îndatorirea a nu face nimic cu care să compromitem acest interes, de aceea să fiţi convinşi ca şi mine că palatul se va construi de societate, căci de aceea s-au fondat societăţi româneşti, ca ele să simţă asemenea nenorociri, să simţa româneşte. Aşadar, vă rog să binevoiţi ca atunci cînd vine ocaziunea să daţi cel dintîi semn de simpatie, de durere pentru această mare nenorocire, să nu mai trimiteţi acest credit pe la comisiunea financiară sau pe la secţiuni, şi vă declar că nu vom începe deblaiarea înainte de a avea permisiunea societăţei, căci această sumă de 10 000 lei de atîtea ori sub diferite pretexte s-a refuzat prin comisiunea financiară, prin urmare, votaţi această aumă, care va fi de mare utilitate pentru reconstruirea acestei clădiri2. ,,Monitor”, 1880, nr. 26, p. 634, col. 3 — p. 635, col. 1. * Din fr. deblayer, a degaja, a curăţi un loc. N O T E 1 Al. Lahovari spusese că palatul a fost asigurat pentru 800 000 de lei. Prin urmare, societatea de asigurare nu era obligată să dea mai mult. El dorea ca înainte de toate guvernul să ceară societăţii: ,,Voiesc să-mi faci palatul cum a fost, nimic mai mult, nimic mai puţin”. Vezi şi supra p. 251. 2 Creditul a fost votat cu 61 de voturi pentru, şapte împotrivă şi zece abţineri. 315 Răspunde interpelării lui JE. Gherghel asupra stării de nemulţumire care domneşte în judeţele Borohoi si Botoşani* Onor. domn Ghergheli mi-a anunţat o interpelare de mai mult timp deja. Domnia sa după aceea a plecat. în călătorie, s-a dus pe la Dorohoi,. şi interpelarea a rămas nedezvoltată, trecînd termenul de trei zile după care trebuia a fi dezvoltată. După precedente, asemeni interpelaţiuni cad, pentru că neapărat un ministru nu poate fi lăsat vecinie la dispoziţixoiea unui deputat ca oricînd va voi domnia sa să-şi dezvolte interpelarea să o facă; cu toate acestea, cu rezerva ca aceasta să nu creeze un precedent, sînt astăzi la dispoziţiunea domnului Ghergheli, deşi aş putea să nud mai răspund azi. Domnul vicepreşedinte: Este adevărat că dacă un deputat anunţă o interpelare ministrul e dator să vină la împlinirea termenului de trei zile ca să răspunză. Dacă atunci deputatul lipseşte, desigur eă ministrul nu ştie, fără a fi anunţat, in ce zi să vină pregătit cu dosarele, şi ministrul pentru a nu fi surprins are dreptul să ceară o altă zi pentru a răspunde; acum însă, fiindcă domnul ministru a consimţit, domnul Gherghel are cuvîntul pentru a-şi dezvolta interpelarea domniei sale. Asupra formulării interpretării. Domnule preşedinte, vă rog citiţi interpelarea1 şi veţi vedea că aceasta nu este cuprins în interpelarea făcută şi, prin urmare, nu pot răspunde decît la ceea ce se vede scris acolo. Domnul Gherghel: Locuitorii plătesc încă cîte 5 lei, 50 bani de cap afară din lege . . . T Mei aceasta nu se vede în acea interpelare. Răspunde lui E. Gherghel. La interpelaţiunea ce mi s-a făcut, zău nu ştiu ce să răspund. /Ilaritate.) Iată un domn deputat care vine să ne arate o stare de lucruri care ţine de 15 ani şi pune pe seleta vinovaţilor pe toţi miniştrii de interne, pe toţi prefecţii şi subprefecţii de la 1864 şi pînă azi. Apoi vine şi face proces chiar proprietarilor. Voci: Mai cu seamă! Domnilor, este o fericire că în acest Parlament se găsesc doui foarte mari proprietari din acel judeţ; onor. domn Panait Oasimir şi onor. domn Teodor Calimachi, şi pe urmă mai este acolo şi un prefect, care în Gestiunea aceasta a fost totdauna părtinitorul locuitorilor, onor. domn C. Cerchez. Domniile lor pot să răspundă la faptele cele izolate arătate aci de domnul Gherghel. Acum, să spun ce ştiu şi eu in această cestiune. Mai iutii declar căni Ministerul de Interne nu am nici o plingere din partea locuitorilor. Locuitorii intotdauna, este ştiut, [se adresează] la minister sau prin poşte, sau cu telegraful, sau chiar prin depiitaţiuiii, şi cînd [î]i întreb dacă s-au adresat mai întîi la zapeiu, ori la prefect, ei răspund că la mine vin să * Şedinţa din 2 februarie 1880. 316 Ie fac dreptate. Şi în această privinţă nn există Ia minister nici o reclama-ţiune. La Borohoi am multe relaţiuni ca fost proprietar. Moşia aceasta ■Vlădenii a fost chiar a mea şi acum prin moştenire este a domnului Gherghef. (întreruperi.) Vedeţi, domnilor, că şi eu cunosc împrejurările. Să zice că Dorohoiul este Ia graniţă. Aşa este, mărturisesc că nu a fost un alt judeţ unde s-a aplicat legea rurală mai cu greu decît acesta şi unde mai cu greu s-a putut desfiinţa unele drepturi ce aveau proprietarii mai înainte de punerea în aplicare a legii rurale, si aceasta pentru că sînt vecini cu Bucovina, şi în Bucovina deşi s-a emancipat ţăranii, dar pînă în ziua de astăzi dreptul de eîrcimi să păstrează ca un drept al proprietarului ; şi de aceea de la 1864 şi pînă astăzi toţi proprietarii, foarte onorabili, de acolo au cătat să paralizeze cîreimile locuitorilor şî [nu] atît proprietarii, cit arendaşii au cercat să intre în înţelegere cu locuitorii ca să cumpere acest drept al lor ; iar în unele localităţi au căutat să fac[ă] cîrei-mele venit comunal, fiindcă acolo moravurile erau mai cu deosebire pentru acest sistem, fiind în apropiere, cum am zis, de Bucovina. Oînd domnul Gherghel mi-a adresat interpelarea domniei sale, am întrebat pe prefect şi prefectul mi-a răspuns că pretutindeni a găsit starea actuală de lucruri stabilită prin votul consiliilor comunale, în luptă cu dreptul individual al sătenilor, pretinzînd că acest venit [î]I întrebuinţează comuna pentru facere de şcoală, de cimitire şi altele, şi am întrebat daca la comuna Vlădenii sau Fandolinge s-a făcut vreo reelamaţiune în această privinţă şi mi s-a răspuns că nu există nici o reelamaţiune. Domnilor, guvernul nu poate să sfărîme o stare de lucruri, daca nu este o reelamaţiune, mai ales cînd acea stare de lucruri chiar este îrnpe-dicătoare beţiii. Populaţiunea din Bucovina, domnilor, este redusă astăzi la cea mai mare mizerie. Vechii ţărani români cari erau proprietari şi lipiţi pămîntu-lui Bucovinei — cari au ajuns în această calitate prin majoratul acordat de împăratul Iosif al ILÎea după ce s-a luat Bucovina, şi ei au devenit proprietari absoluţi la 1848, fără îngrădirea. însă de a putea vinde — au fost victima beţiei şi o mare parte din vechii urmaşi ai soldaţilor lui Ştefan cel Mare sînt astăzi proletari la ebrei, cari an cumpărat cele mai multe pămînturi. Şi cînd cineva merge astăzi prin satele din Bucovina, vede pe ţărani muncind, sub ochiul evreului sau a-1 neamţului, păniînturile cari le-au vîndut din cauza beţiei. Aşadar, eu n-am nici un drept de a strica starea de astăzi a lucrurilor, dacă nu este nici o reelamaţiune, căci această stare de lucruri esist-ă de la 1864. Domnul G. Vernescu: Cer cuvintul! Eu vorbesc de situaţiunea tutulor miniştrilor şi aceasta priveşte şi pe domnul Vernescu 2 care a cerut cuvintul, pentru că a fost ministru de interne şi sînt sigur că şi domnia lui ar fi făcut ca şi mine, dacă ar fi avut vreo reelamaţiune... (întreruperi.) Acuma, la cele spuse de domnul Gherghel, declar eă-1 autoriz să fie crainicul meu către toţi locuitorii, iar daca vor veni să reclame şi se va dovedi eă ei sînt victima unei stări de lucruri pe care nu o doresc, contrariu legii din 1864, eu o voi sfărîma 3. „Monitor’, 1880, nr. 27, p. 663, col. 3; p. 664, col. 1, 3 — p. 666, col. 1. 317 NOTE 1 E. Gherghel spusese că rezultatul alegerilor din cele două judeţe dovedise cît de adîncă era starea de nemulţumire în ţară. Amintise că la Dorohoi se plăteau cinci bani taxă la pachetul de tutun clasa a V-a. Se plînsese apoi că locuitorii nu au dreptul să deschidă cîrciumi. Pentru a-i împiedica de la exercitarea acestui drept, consfinţit prin legea rurală din 1864, agenţii guvernului îi îndemnaseră pe ţărani să facă declaraţii că renunţă la el şi în schimb vor avea şcoli, localuri de primărie şi cimitire. Amintise astfel cazul cătunului Vlădeni, comuna Corlăţeni, unde locuitorii vinduseră dreptul de circiumă proprietarului locului în schimbul promisiunii de a li se face cimitir. Dar autoritatea comunală trecuse banii destinaţi cimitirului în buget. 2 G. Yernescu a fost ministru de interne în guvernul Manolache Costache, format la 27 aprilie 1876, şi în cel condus de I. G. Brătianu, format la 24 iulie acelaşi an. 3 Discuţia s-a închis. Pledează pentru împămîntenirea lui Israel Haiem Daniel din Iaşi* Domnilor senatori, n-am fost la începutul discursului onor. domn Voinov1, prin urmare nu mă pot rosti dacă a început bine, dar la mijlocul discursului său am asistat, l-am văzut foarte slab, şi la sfîrşit l-am văzut că sfîrşeşte bine, fiindcă domnia sa a pus teoria că nu se cuvine, dacă este să introducem străini în cetăţenia română, să punem rău lîngă rău; şi tot domnia sa la sfîrşit a zis că nu cunoaşte pe domnul Daniel, că nu aprobă argumentele puse de domnul Pruncu 2, dar că domnia sa-1 combate pe argumentele puse de onor. meu coleg de la externe3 ! Nu ştiu ce argumente a pus înainte onor. meu coleg de la externe, însă pot să vă T spun că cunosc pe tînărul Daniel din faşe, cunosc pe părintele lor şi am cunoscut şi pe bunul lor, şi ştiu că bunul lor în vremea lui Ioniţă Sturdza era ebreu pămîntean, supus al ţărei şi nu o dată a fost staroste reprezentînd evreimea, ci de mai multe ori. Şi-mi aduc aminte că-1 vedeam îmbrăcat cu straiele ce se purtau atunci şi cu gugiumanul în cap. Onor. domn M. Kostaki4 v-a arătat destul de bine că casa Daniel era în Moldova singura casă într-adevăr de comerciu şi ţinea loc de casă de depozit. La casa lui Midiei Daniel, care în timp de 80—90 ani n-a dat niciodată faliment şi n-a suspendat niciodată plăţile, şi acea casă ' era mai sigură decît visteria, acolo se punea în depozit averea ebreilor şi negustorilor în timp de restrişte sau în timp de băjenie. Prin urmare, vedeţi că casa lui Michel Daniel şi fiii are un trecut de 90 ani; pe lîngă aceasta sînt nişte oameni onorabili, cari după vreme au fost boieri, şi prin fapte, nu prin drept — căci n-avea drept — , Michel Daniel este atît de lipit de ţara aceasta în care s-a născut, că el niciodată n-a ieşit din Moldova, deşi are atîtea mijloace încît corespunde cu casele mari din străinătate ca Botschild şi altele. El nici chiar în Bucureşti n-a venit. Domnilor senatori, fiul răposatului Michel Daniel, domnul Israel Daniel, care cere azi împămîntenirea, este un om bătrîn, eminamente onorabil şi, după cum a spus onor. domn M. Kostaki, are încrederea marilor oameni de afaceri de la noi, ca domnii Cozadini, Alcaz şi alţii. Cămătar n-a fost, toţi cari au avut a face cu dînsul ştiu aceasta. Dar poate să fi fost momente de criză, cum mi-aduc aminte că a fost la * Şedinţa din 8 februarie 1880. Senatul României. 318 1866 — 1867, cind era criza foarte mare şi cînd nimeni nn da bani. Oînd a fost crahul cel mare din Viena, atunci a trebuit să sporească dobînda împrumuturilor; atunci cînd toate casele cele mari de eomereiu au dat faliment şi şi-au suspendat plăţile, singură casa lui Michel Daniel şi-apăs trat creditul la Rotschild. Mai are încă un merit domnul Daniel, mai are acel merit pe care onor. domn Voinov i-1 contest[ă], meritul de a fi fost arendaş. Apoi,, domnilor, de ce ne plîngem noi de evrei ? Ne plîngem că nu se ocupă cu nimic alt decît cu vînzare de băuturi spirtuoase. Domnul N. Voinov: Dar legea-1 opreşte de a fi arendaş! Să nu discutăm nici această teorie, căci cu legea în mină v-aş putea dovedi că vă înşelaţi. Dar pun cazul acum că legea-1 opreşte. Cum ? Oare mai multă consideraţie are înaintea domnului Voinov acel cîrciumar care cu legea în mînă otrăveşte pe ţărani, decît acela care renunţă la eîrciumărit, ca să se ocupe de acea meserie productivă de care se onorează fiecare dintre noi, proprietar de moşie, arendaş de moşie, agricultor de moşie ? Aşadar, dacă casa Daniel s-a ocupat de moşii, dacă are mari întreprinderi de esploatare de moşii, dezvoltînd agricultura, de esemplu ca arendaş al moşiei celei mai mari Flămînzi şi Cotunu a principelui Mihail Sturdza, care este o jumătate de judeţ, eu nu găsesc că aceasta este, cum zice onor. domn Voinov, un titlu de escludere. Să nu introducem între noi evrei cari speculează cu falimentele, cari falsifică, cari joacă rolina sau cari viţiază morala; iar daca sîntem chemaţi, dacă am promis Europei şi nouă înşine ca să introducem între noi oameni din această religiune, pe cine trebuie să preferim ? Negreşit că pe acei cari se recomandă prin onorabilitatea lor, prin comerciul lor, prin asimilaţiunea chiar cu noi. Onor. domn Voinov a mai zis că domnia sa combate pe domnul Israel Daniel, căci a fost supus străin. Eroare profundă ! Domnul N. Voinov: Este certificatul consulatului. Chiar cu certificatul în mînă, nu aveţi dreptate. Domnilor, pînă în ultimile luni era două feluri de sudiţi, era sudiţi şi protejaţi, să nu uităm aceasta. Ce era protegiuirea ? Erau, cum a spus foarte bine onor. domn Manolake Kostaki, erau oamenii cari nu găseau singuranţă, nici a persoanei, nici a averei, nici a comerciului lor, şi cari căutau o protecţiune. Apoi numai domnul Daniel a căutat-o ? Mă adresez eu la onor. domn Voinov, ales din oraşul Focşani, unde şi eu am avut onoarea de a fi de mai multe ori ales, şi-l întreb, între alegătorii noştri români, aceia care ne-a onorat cu voturile lor în Focşani — precum şi în Galaţi —, nu cunoaşte domnia sa mulţi alegători români cari au avut paşapoarte străine şi cari beneficia de protecţiunea străină? Nu ştie domnia sa că d-abia la 1859 oamenii aceştia au scuturat protecţiunea străină ? Nu ştie domnia sa că mai în toate zilele vin eontes-taţiuni că cutare a fost străin? Apoi, domnilor, nomina odiosa sunt, eu nu voi spune aci nume proprii, dar voi cita oarecari esemple şi dommi[l] Voinov le va pune numele. Am avut chiar boieri mari, familii mari, vechi,, cari, fiind persecutaţi în timpurile cînd nu erau legi cari să-i ocrotească, recurgeau la protecţiuni străine. Dacă voieşte domnia sa, voi spune la. ureche cine erau aceia. 319 Aceasta a fost pînă la 1821, şi chiar pînă la 1848. Ei bine, aceia nu era români ? Acum această casă mare de comerciu, care corespundea* cu Europa, care avea în toate zilele procese cu băncile străine, vrea domnia sa ca să eserc-iteze meseria sa intr-o ţară unde nu era nici chiar coci de comerciu, nici măcar legi de protestare de poliţe? Domnul Dim. Prunca: Dar pe urmă? Este prea cu putinţă ca să se găsească domnului Israel Daniel acea formalitate care n-a fost un titlu de escludere pentru acei români care au fost şi mai greşiţi, căci aveau toate drepturile, şi cu toate acestea au desperat de ţara lor, pe c-înd aceştia ca străini n-aveam nici un drept în ţară. Aşadar, nu cred că Senatul conservator, în faţă cu cea[l]altă Cameră mai iute, mai vie ca Senatul, abstracţiune de partid, ar face bine să respingă casa lui Daniel de la cetăţenia română. Căci, onorabili domni, dacă se respinge casa lui Daniel de la cetăţenia română, nu cred că se mai poate găsi un evreu în Moldova care ar putea să se pună mai presus de domnul Daniel ca onorabilitate, ca corectitudine şi chiar ca dragoste către această ţară, lăsînd foloasele cari le aduce. înţeleg şi acel sistem, ca prin refuzare, prin respingere individuală, să nu voim a pune în lucrare principiul acela care s-a pus în Constituţiune. Am avut mari greutăţi ca să ajungem acolo, ca să facem pe Europa să ne ţină seamă de ceea ce am făcut. Trebuie dar să fim leali în aplicarea legei. Nu cred că ar face bine Senatul să respingă un asemenea indigenat, căci, vă mărturisesc, respingînd casa lui Mi [c]hei Daniel de la cetăţenia română, am face un foarte mare rău şi în loc să avem un om folositor ţârei noastre l-am face un om nemulţumit de o poziţiune de inferioritate, care n-o merită. Nu el se va plînge de aceasta, dar numai vorba răspîndită, că casa t lui Daniel s-a respins, ne-ar face mult rău. Eu conjur şi pe onor. domn Pruncu şi pe domnul Voinov cari au mărturisit că nu au nimic personal în contra lui Daniel, dacă voiesc şi domniile lor ca Senatul să fie consecinţe eu ceea ce s-a votat, să dovedească Europei că şi prin naturalizaţiuni individuale putem dezlega Gestiunea din articolul 44 a Tratatului de Berlin, să se unească cu noi spre a vota această împămîntenire. Şi, tocmai eînd s-a recunoscut Bomânia independentă, a veni îndată in Senat spre a se face o respingere ca aceasta eu cred că n-ar fi bine, că ar fi chiar un fel de retragere de angajament ee ţara a luat odinioară. Mai ales astăzi eînd sîntem liberi, tocmai astăzi trebuie să dovedim sinceritatea noastră. Căci înainte era la mulţi curagiul care le impunea să zică: nu dăm sub presiune străină. Astăzi însă, eînd sîntem liberi şi în deplina noastră putere şi independinţă, să arătăm Europei că sîntem drepţi, eînd trebuie să fim drepţi5. „Monitor”, 1880, nr. 34, p. 841, col. 1 — . p. 842, col. 1. * Citeşte: coresponda, NOTE 1 N. Voinov vorbise pătimaş împotriva proiectului de lege aflat in discuţie şi spusese că motivul principal pentru care da „bila neagră” era acela că odinioară postulantul fusese arendaş, meserie interzisă evreilor prin Regulamentul organic. 320 2 D. Pruncu vorbise în acelaşi spirit spunînd că se împotriveşte deoarece obligaţia ce-şi luase România in conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Berlin privea indigenatul evreilor pămînteni, nu străini. Or, Israel Haiem Daniel avea paşaport prusian. Făcuse apoi o serie de consideraţii depreciative asupra „moralităţii” acestuia. 3 V. Boerescu îl combătuse pe D. Pruncu aratînd că meseria de arendaş era foarte onorabilă şi ducea, în cele din urmă, la prosperitatea ţării. Cit priveşte aspectele morale, arătase că preopinentul se întemeiase pe „supoziţiuni sau exageraţiuni”. încheiase declarînd că nu e prudent şi în interesul ţării să fie respins un om cu o avere de 10 milioane de lei. 4 M. Costache spusese că era cea mai solidă casă de bancă din Moldova, care efectuase totdeauna corect plăţile. Dovadă a creditului de care se bucura era faptul că mai toată boierimea Moldovei îşi avea banii depuşi acolo. M.C. dăduse apoi exemple de moşii ipotecate pe zeci de mii de galbeni pe care Daniel, la scadenţă, în loc să le vîndă, le exploatase cîţiva ani şi recuperînd suma restituise moşia debitorilor. 5 Împămîntenirea a fost primită cu 28 de voturi pentru şi 13 împotrivă. jRăspunde interpelării lui C. Radu în legătură eu anumite abuzuri comise în judeţul Bacău* Sînt dator să răspund la fapte cari mi s-au comunicat şi despre care am putut lua informaţiuni. Dacă istoria cu miţa1 este adevărată şi daca domnul prefect a tolerat-o, este iarăşi vinovat. Aşadar, să rezumăm : în privinţa alegerei de la Solonţ, aţi văzut cum s-a petrecut lucrul. Subprefectul, care avea dreptul de a cerceta... şi notaţi bine un lucru ce a uitat domnul Eadu să vă spună, că la Bacău nu esistă consiliu judeţean, fiind dizolvat. Domnul Rada: [î]mi permit să vă spun că prefectul a confirmat singur toate alegerile. Aţi văzut că a fost o împotrivire, un tumult, şi locuitorii au pus mina în contra forţei publice şi au luat hîrtiele din mina subprefectului. A doua cestiune este a lui Iordăchescu. Domnilor, din cîte aţi auzit, aţi văzut că este un cîrciumar; acest cîrciumar prinde oameni, căci ca fiecare cîrciumar trebuia să aibă muşterii; aţi văzut că se strîng slugi acolo, că este o blană furată şi multe de acestea, în care vă mărturisesc că nu sînt în stare să vă pot da lămuriri. Dar ceea ce este grav este aceasta : daca acest om, vinovat sau nevinovat, a mers a doua zi să se plîngă la perfect, şi prefectul, în loc să-i dea dreptate, după lege, daca va fi avut, şi-a uitat datoria şi demnitatea lui şi i-a dat palme. Aceasta o voi cerceta şi făgăduiesc domnului Radu că voi cerceta astfel încît nici domnul Radu să nu poată să zică că a fost părtinire. Alt n-am a mai zice nimica 2. ,,Monitor”, 1880, nr. 35, p. 886, col. 2—3. * Şedinţa din 12 februarie 1880. NOTE 1 C. Radu istorisise o mulţime de fapte penibile petrecute la Bacău, între care şi torturarea unor ţărani din comuna Răcătău cu ajutorul unei pisici. Băgată,,în sinul oamenilor ... s-a bătut pe dasupra cu varga, astfel că miţa bătută sărea şi rupea cu ghearele pe bieţii nenorociţi”. 21 - e. 347 13 321 La Solonţu prefectul încercase să pună primar un om al său; nereuşind, a vrut sas confişte actele alegerii candidatului localnicilor. Cînd aceştia s-au împotrivit, au fost acuzaţi* de „rebeliune” şi timp de opt zile procurorul judeţului a anchetat la faţa locului, arestînd pe notar şi pe primarul ales de ţărani. Un cîrciumar din Bacău dăduse bani cu împrumut cuiva şi luase amanet un palton. Peste noapte poliţia venise să ia paltonul, declarîndu-1 furat din oraşul Piatra. Reclamind, procurorului intervenţia poliţiei, cîrciumarul fusese pălmuit. 2 S-a admis moţiunea depusă de G. Radu: ,,în urma răspunsului dat de domnul ministru cer să se rînduiască o anchetă judecătorească, însă nu locală, şi trecem la ordinea^ zilei”. Vezi şi intervenţia următoare. Asupra modului în care se fac interpelările* Mai iutii, domnilor, sînt recunoscător domnului preşedinte că nu m-a lăsat să vorbesc mai adineaori cînd cerusem cuvîntul *. Acum, domnilor, dacă veţi primi teoria domnului Mcorescu că de cîte ori se face o moţiune ea să nu mai treacă prin formalităţile care sînt pentru trecerea pur şi simplă la ordinea zilei, ci să se trămită de-a dreptul la secţiuni, atunci rezultatul va fi că, după atîtea interpelări ce se fac, secţiunile nu ar putea să prididească de a mai lucra altceva decît numai moţiunile venite în urma interpelărilor. în cazul de faţă nu aş avea nimic de zis despre această procedură, dar aş avea de zis în cazul cînd moţiunea va fi în contra guvernului. Ei bine, în cazul cînd ar fi o moţiune de neîncredere în contra guvernului, n-ar avea guvernul dreptul să ceară a i se limpezi situaţiunea de îndată? Şi ar putea fi silit să primească ca moţiunea să stea două luni de zile în cercetarea secţiunilor? Iată ce nu înţeleg eu. r înţeleg să se facă discuţiune asupra unor lucruri noui, însă regimul interpelărilor este la noi de 23 ani, de la 1857 ; prin urmare, de 23 ani esistă o procedură în această privinţă. Dar poate se va zice : regulamentele Camerei s-au schimbat. Prea bine, regulamentul de faţă însă există de 10 ani, şi a trecut de la liberali la conservatori, şi de la conservatori la liberali. Apoi cînd s-a văzut ca o interpelare să nu se sfîrşeascăde la prima propunere, fie motivată, fie de ordine de zi? Afară numai cînd majoritatea găseşte că interpelarea ridică cestiuni de acele asupra cărora Camera trebuie să zică cuvîntul ei. Cînd însă majoritatea zice că e satisfăcută cu declarările ministrului şi cere trecere la ordinea zilei pur şi simplu, nu mai e loc ca moţiunea venită după interpelare să se trămită la secţiuni. Prin urmare, domnilor, vă rog să treceţi lă ordinea zilei2. ,,Monitor”, 1880, nr. 35, p. 887, col. 3 — p. 888, col. 1. * Şedinţa din 12 februarie 1880. NOTE 1 Vezi intervenţia precedentă. Moţiunea depusă de G. Radu făcuse cazuisitică. Vicepreşedintele Adunării spusese că se va trimite în secţiuni, un deputat ceruse ca în prealabil să fie luată în consideraţie, alţii propuseseră trecerea la ordinea zilei. N. Nicorescu spusese că soluţia din urmă însemna în chiderfea incidentului, cu alte cuvinte înmormîntarea faptelor. Se pronunţase de aceea pentru trimiterea moţiunii în secţiuni pentru ca deputaţii s-o poată examina ,,cu amănuntul”. 2 S-a trecut la ordinea zilei. 322 Asupra modului defectuos în care Agenţia „Havas" transmite ştirile referitoare la România* Domnilor senatori, să-mi daţi voia să răspund1 eu ca şef al telegrafului. Agenţia Havas este atît de puţin inspirată de guvern şi atît de puţin inspiraţiunea sa vine de la noi, că în toate zilele comite erorile cele mai grosolane, şi chiar numărul jurnalului „Debats” pe care vi l-a citit onor. domn M. Kostaki coprinde o inesactitate şi mai mare, căci într-o uită depeşă a Agenţiei Havas se zice că ministrul de interne Kogălniceanu a comunicat Camerei că trei puteri au recunoscut independinţa României. Apoi dacă Agenţia Havas nu ştie măcar cine este ministru de externe şi vine şi schimbă numele, cu cît** mai mult poate să vină să reproducă în mod neesact cele ce se petrec în Cameră şi Senat2. Aşadar, nu ştiu ce să rectific, căci nu avem misiunea de a rectifica cele ce se reproduc de gazete şi cu care nu avem cea mai mică relaţiune 3. „Monitor”, 1880, nr. 37, p. 941, col. 3. * Şedinţa din 13 februarie 1880. Senatul României. ** Citeşte: atit. NOTE 1 Intervenţia lui K. e prilejuită de ,,atragerea aminte” făcută ministrului de externe de jManolache Costache. Acesta spusese că ştirile difuzate de Agenţia Havas sînt deformate. Or, există o credinţă că Agenţia Havas primeşte inspiraţiunile sale de la guvern, prin urmare ştirile care le publică în străinătate au, dacă nu un caracter oficial, dar cel puţin oficios”, în ,, Journal des debats” apăruse următoarea ştire difuzată de sus-pomenita agenţie : ,,La Senat :a vote aujourd’hui l’indigenat de Tisraelite Daniel, banquier â Iassy, malgre l’opposition, qui a combattu vivement cette proposition”. M. Costache observase că de fapt nu opoziţia combătuse naturalizarea lui Daniel, ci chiar „un membru din partidul guvernului”. Vezi supra p. 318. 2 E de observat că anunţul cu privire la recunoaşterea independenţei ţării nu erâ de resortul lui K., ci al ministrului de externe, care la acea dată era Vasile Boerescu. 3 S-a trecut la ordinea zilei. Pe marginea unui proiect la lege care instituia noi taxe în comuna Olteniţa* în adevăr şi eu m-am gîndit la această dare 1 şi gîndesc că este cam grea, însă rog să nu se uite un lucru, că acolo este un port care avem toţi interes să-l dezvoltăm şi că nu se poate dezvolta numai cu mijloacele, cu veniturile lui; trebuie dar să-i vină în ajutor şi cei de afară cari se folosesc, adică proprietarii şi comercianţii. Pe lingă aceasta naşte întrebarea dacă Senatul are dreptul, dupe legea votată, de a modifica dările comunale. Dupe legea constituţională şi dupe legea comunală, comuna îşi face dările, comitetul permanent vine pe urmă şi se rosteşte, şi cînd trece de maximum vine Senatul şi Camera şi zic cuvîntul lor din urmă. * Şedinţa din 13 februarie 1880. Senatul României. 323 Acum daca această sumă de 10 bani, ceea ce dupe cursul din Moldova face 12 parale, pare prea mare, atunci voi aduce aminte domnului M. Kostaki că asemenea taxe mai esistă, şi dacă nu mă înşel chiar la Făleiu mi se pare, unde se ia 20 de bani de vită. Domnul M. Kostaki: Nu se mai ia decît 10 bani. Atunci aţi scăzut-o, căci era 20 de bani. De aceea socot că, dacă găsiţi că este mult, nu aveţi decît să respingeţi legea, dar să vină Senatul să modifice atunci ar fi Senatul care ar pune dări comunale, şi dupe lege numai comuna are dreptul să-şi pună dări 2. ,,Monitor”, 1880, nr. 31, p. 942, col. 3 — p. 943, col. 1. NOTE 1 Proiectul prevedea un adaos de cinci bani de vita înjugată pentru carele ce intrau cu marfă în oraş, peste taxa existentă de cinci bani. Senatul, admiţînd noua taxă, ceruse ca ea să fie întrebuinţată la ,,întreţinerea stradelor, pentru curăţenie şi pentru pavarea şi întreţinerea oborului”. 2 Proiectul s-a primit cu 20 de voturi pentru şi cinci împotrivă. Despre bursele acordate pentru studii în străinătate. Băspuns la o interpelare a lui (?. Mîrzescu* Domnilor deputaţi, premisele interpelărei1 sînt foarte bune, încheierea iar cam bună, iar mijlocul detestabil! Toţi dumneavoastră, mai cu seamă Camera deputaţilor, mai cu seamă partitul liberal, voieşte ca naţiunea română să aibă o educaţiune naţională. Nu este aşa? Voci: Da, da! Voiţi ca naţiunea să-şi formeze generaţiunile viitoare pe tărîmul naţional şi în spiritul naţional. Una din marile nenorociri ale naţiunei noastre este educaţiunea pe care generaţiunea din care fac şi eu parte a primit-o la Berlin, la Paris, la Viena etc. Noi am fost trimişi unii la Paris, alţii la Berlin, alţii la Madrid, alţii în Italia, alţii în Grecia, alţii în Chiev, şi cînd se întorc înapoi şi devin bărbaţi, ce frumos Babei produc !... Domnul G. Mîrzescu: Dovadă Camera! Eu respect Camera şi nu am dreptul să o critic, dar critic generaţiunea mea şi constat că aceasta este una din cauzele că România nu are o sistemă de instrucţiune şi de educaţiune naţională. De aceea toţi oamenii de stat s-au silit să dezvolte şcoalele naţionale. Fiecare din noi am pus mica noastră petricică, unul mai mare, altul mai mic[ă]„ la rădiearea acestor mari temple ale instrueţiunei publice cari sînt universităţile. * Şedinţa din 15 februarie 1880. 824 Domnilor, odată aceste zise, trebuie noi să alimentăm aceste universităţi ? Trebuie noi să înlesnim mijloace generaţiunii noastre tinere să vie la aceste universităţi? Sau trebuie să facem casă meargă în străinătate marfa cea bună şi apoi să se întoarcă marda* ? Sînt plîngerile agenţilor noştri din străinătate. Mulţi din tineri merg acolo nepregătiţi şi, fiind nepregătiţi şi chiar neformaţi, nu învaţă sau învaţă rău, şi pe urmă în viaţa lor socială, nu zic de toţi, sînt şi excepţiuni, voi fi moderat şi voi zice că compromit chiar numele de român. Să o spuie în public onor. domn Mîrzescu 2, ca fost ministru al instrueţiunei publice, care negreşit trebuie să fi avut mai multe raporturi ale agenţilor noştri din străinătate despre chipul cum se poartă unii din studenţi. Eu ca ministru de interne nu am trebuinţă să mă ocup despre aceasta ; nu sînt ministru al instrueţiunei publice, dar sînt şeful consilielor judeţene, sînt şeful comunelor şi trebuie să văd cum întrebuinţează banii. Şi mai nainte de toate vorbesc cu textul legii în mînă, că legea nu le recunoaşte dreptul să facă cheltuieli decît pentru interese locale. însă fiindcă statul nu poate dezvolta cu îndestulare instrucţiunea publică, şi eu ca şi predecesorii mei am lăsat consilielor judeţene facultatea ca să dea burse şi am găsit burse multe. Dar am avut dreptul iarăşi să văd cum sînt date bursele, întîi daca sînt date în mod legal, daca cei ce se bucură de aceste burse-şi fac datoria şi se vor înturna în ţară cetăţeni folositori ţărei şi judeţului lor. Aceasta este întîia categorie. îT-am desfiinţat o singură bursă acordată acelor tineri cari frecuentă şcoalele noastre primare, secundare, gimnaziale, technice, speciale, şi chiar universităţile; n-am desfiinţat o singură din aceste burse, una singură; oricîte au dat judeţele pentru şcoalele din ţară, le-am încuragiat. Dar am desfiinţat în principiu toate bursele acordate pentru străinătate, aceasta ca regulă generală; nu recunosc judeţelor dreptul să facă cheltuieli de acestea mai ales pentru învăţămîntul superior, căci pentru acest învăţămînt este o datorie a statului, o obligaţiune de stat. Ia să vedem acum cum am făcut şi pentru ce am făcut aşa ? V-am spus că cele mai multe din burse se dau unor tineri nepregătiţi; unii se poartă foarte rău, îneît sînt oraşe unde numele de student român nu e tocmai bine privit. Y-aş ruga să întrebaţi pe un fost domn deputat, un moldovean, domnul Eraclide, să vă spună ce a păţit la şcoala politeehnică din Paris, ce i s-a întîmplat cînd a spus că fiul său este român şi sub ce motive directorul şcoalei a refuzat primirea copilului în şcoala franceză. Eu atît vă pot spune : purtare rea, nepregătire. Cel puţin, aceste trămiteri fă-cutu-s-au fără părtinire ? Eu, domnilor, nu sînt dator** să păstrez buna reputaţiune a judeţelor, sînt dator să fac pe acele autorităţi judeţene şi comunale să meargă după lege, să facă bune cheltuieli, să nu facă hatîr. Ce am găsit ? Womina odiosa sunt — nu voi spune nume, dar voi spune că am găsit la un judeţ burse date unui tînăr pentru străinătate care încă nu avea etatea de 10 ani, aşa îneît mult timp părinţii acelui copil au primit şi au capitalizat bursa acordată, şi nu ştiu dacă tînărul chiar anul acesta s-a dus în străinătate. Iată un fapt. Ce-am mai găsit? Am găsit membrii din oarecari consilie care-şi făcea trebile — o mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul : votez pentru nepotul dumitale, dacă şi * Lucru bun de aruncat (tc.). ** Citeşte: stnt dator. 325 dumneata votezi pentru cumnatul meu. Aceasta am găsit. Ei bine, nu recunosc consilielor judeţene dreptul ca să cheltuiască pentru învăţământul superior din străinătate; treaba lor este a se ocupa de şcoalele primare, de cele speciale din judeţ; să facă, dacă vor şi le permit mijloacele, chiar catedre, de unde să nu profite numai nepoţii şi cumnaţii, ci o generaţiune întreagă. Am şters dar, cu dreptul ce am, bursele pentru străinătate. Şi ce am hotărît să se facă cu banii? Am zis că banii să se pună deoparte, să se formeze un fond pentru înfiinţarea în ţară de catedre şi de industrii. (Aplauze.) Şi, cu aceeaşi mînă, eu care am şters bursele am suprimat şi deosebitele diurne cari se dau prefectului sau altor impiegaţi. Cred, domnilor, că lucrînd aşa bine am făcut! înţeleg sume alocate, de exemplu, în budgetul judeţului Roman pentru înfiinţarea unei fabrice de pînză, în judeţul ISTeamţ pentru o fabrică de postav, în al Vasluiului pentru stupine etc. Daca s-au făcut plîngeri, a fost că au contracte. Am avut şi eu curiozitatea să văd ce sînt acele contracte şi dacă să păzeau, şi iată ce am găsit : un stipendist, cînd s-a întors în ţară, nici n-a mai voit să ştie de contract, ba chiar cînd [î]l chema să servească cu plată refuza şi se ducea unde găsea leafă mai multă. Ba ceva încă şi mai mult : au fost contracte ca neservind judeţului să dea banii înapoi, şi cînd să cereau aceşti bani să răspundea : cheamă-mă în judecată ! De aci procese între comune şi aceşti domni, şi ca exemplu voi cita procesul comunei Tecuci; aşa e domnule Teriachiu? Domnul A. Teriachiu: Aşa c ! E un proces de 11 000 franci. Altceva, domnilor : s-a făcut regula ca să meargă în străinătate prin concurs şi dumneavoastră ştiţi că chiar cînd a fost concurs statul, fsub Ministerul de Instrucţiune al domnului Maiorescu, a desfiinţat bursele. Cu toate acestea, eu n-am făcut aşa şi cînd am văzut concurs am zis : să mi se aducă certificate de la universităţi, întărite de legaţiunile noastre locale, cum că tinerii nu numără pavelele pe uliţele Parisului şi Bruxelles. Ce am mai făcut? Am zis : să-mi dai dovadă, dacă ziceţi că e contract, că ai închieat contractul şi că există încă. Am mai făcut ceva, am zis : acei cari nu învaţă, acei cari mau contract, acei cari sînt ingineri de poduri şi şosele în străinătate să vină să fie ingineri de poduri şi şosele în România, şi am autorizat chiar pe consiliele judeţene şi comunale ca să dea cîte 300 sau 400 lei acelor tineri ca să poată să se întoarcă în ţară; mai mult decît atît, dacă sînt tineri capabili cari învaţă bine, acei tineri să rămînă în străinătate pe răspunderea mea; n-am făcut cea mai mică greutate pentru toţi acei tineri cari merg în străinătate ca să se dea studielor technice; destui advocaţi, destui medici avem din străinătate, avem în ţară facultate de drept şi de medicină, din cari au ieşit tineri cari au dat dovezi că sînt mult mai buni avocaţi şi medici decît unii din cei cari au venit din străinătate. Acum, ca să vă dau o dovadă pipăită, iată şi circulara mea din 22 ianuariu, anul curent, înainte de anunţarea interpelării onor. domn Mîrzescu : ,,După cum ştiţi, am propus înaltei aprobări a Alteţei Sale Regale suprimarea burselor ce fuseseră acordate pentru trămiterea de tineri în străinătate. 328; Judeţele au obligaţiuni către cetăţenii locali cari le alimentează budgetele. Instrucţiunea primară, cea liceală, cea profesională sînt bazele adevăratei culture a poporului. La dînsele erau datoare să se gîndească mai întîi judeţele, căci mai este mult de făcut pentru înflorirea şi prosperitatea lor. Grija culturei înaintate, a culturei academice, o are statul, şi este un adevărat lux ca consiliele judeţene să-şi asumeze şi această cheltuială, cînd instrucţiunea primară suferă de indigenţă*. M-am oprit la această măsură, fiindcă aveam certitudinea că bursele nu fuseseră date pe consideraţiunea meritelor tinerilor probate prin concurs, după cum procedează însuşi statul cînd le acordă. De aci rezultă de multe ori că chiar mai multe din persoanele alese nu erau măcar pregătite pentru studiul facultăţilor ce urmau să frecuente, aşa că banii judeţelor să risipeau, fără ca scopul să fie atins. Odată admis principiul că fondurile judeţene nu pot să aibă o destinaţiune, o altă ţintă decît aceea a îmbunătăţirilor reale de cari au nevoie toate judeţele, cred că nu mă depărtez de dînsul rupînd cu un trecut necorect. Pe de altă parte, pentru ca măsura ce am adoptat să fie cît mai puţin bruscă, primesc să puneţi, domnule prefect, în vederea comitetului permanent că el poate să acorde din paragraful extraordinar cîte o sumă de 300 la 400 lei pentru întoarcerea în ţară a tinerilor trămişi în străinătate şi a căror burse se plătesc de judeţ. Aş merge mai departe, aş primi chiar să rog, printr-un raport, pe Alteţa Sa Regală ca să revină asupra ştergerei din budgetul judeţului a burselor pentru tinerii cari s-au destinat studiilor ştiinţelor technice şi cari vor putea să justifice înaintea comitetelor că le-au obţinut prin concurs, sau cari, prin diligenţa lor, au devenit apţi studielor universitare ce frecuentează. Bineînţeles că această favoare va avea a se acorda numai în privinţa tinerilor cari, pe temeiul burselor ce au primit, sînt deja în mijlocul acelor studie şi n-aş voi să fiu cauza întreruperii lor, potrivit actelor oficiale ale universităţilor unde studiază. Pentru acest sfîrşit, vă rog să-mi comunicaţi, domnule prefect* încheierea comitetului permanent, pentru ca, la jindul meu, să pot să avizez asupră-i”. De atunci au venit comitetele şi au arătat actele, au arătat titlurile universitare ale tinerilor din străinătate şi, oriunde comitetele au opinat că tinerii trebuie să rămînă în străinătate, eu nu m-am opus căci şi eu am ştiinţă şi nu voiesc ca să lovesc pe un tînăr în carierea lui. Termin, domnilor, făcîndu-vă această declaraţiune : prefer mai bine blamul, decît eu, cu mina" mea, să vin pe de o parte să încurajez abuzul şi hatîrul, iar pe de altă parte să permit a se face mici cheltuieli nefolositoare3. (Aplauze.) ■ „Monitor”, 1880, nr. 38, p. 973, coi. 2 — p. 974, col. 3. * Din fr. indigence, mare sărăcie. NOTE 1 G. Mîrzescu spusese că sistemul burselor în străinătate „discreditează legea instrucţiunii publice, se discreditează şcolile naţionale”. Considera că poate protesta vehement deoarece odinioară beneficiase de o stipendie în străinătate ca să studieze dreptul. Pe de altă parte însă, 327 considera că ministrul de interne e prea autoritar anulînd toate bursele oferite de autorităţile judeţene. Aşa se dă „un blam consiliului comunal, lăsînd totodată în voia întîmplării” pe cei aflaţi deja la studii în străinătate. Dacă K. sprijinise învăţămîntul din toate puterile, succesorul lui putea practica „arbitrariul puterii”. Ceruse ca pe viitor bursele oferite de consiliile judeţene să fie conforme cu legea instrucţiunii publice. Gît priveşte bursele deja acordate, G. M. ruga pe ministru să lase pe beneficiarii lor să se folosească pînă la sfîrşit de ele. 2 G. Mîrzescu a fost ministru al instrucţiunii publice în guvernele Dim. Ghica şi Al. G. Golescu între 12 decembrie 1869 şi 20 aprilie 1870. 3 Discuţia s-a închis. Răspunde interpelării lui V. Maniu referitoare la stabilirea unor locuitori din judeţul Ialomiţa în Dobrogea* Domnilor, eu am toată dorinţa ca atît judeţul Ialomiţa *, cit şi altele, precum Brăila şi Covurlui, să crească cit se poate mai mult, însă fac mai întîi o întrebare constituţională şi apoi voi veni la practică. Care este cel mai întîi drept dat cetăţeanului român ? Este loeomo-ţiunea, libertatea de a se putea mişca acolo unde-i convine. Dar mai este încă o regulă fizică, aceea că prin legea gravitaţiunei corpurile tind a se nivela, adică am un licuid în două tuburi puse în comunicaţiune, şi într-unul licuidul este mai sus, iar în altul mai jos, legea fizică va face să se niveleze aceste două licuide. Onor. domn Maniu a zis că în Dobrogea, care este pămînt românesc, se trăieşte mai bine. Ei bine, fiecare om aleargă acolo unde se trăieşte mai bine. Mai mulţi orăşeni din Bucureşti, din Galaţi, din Brăila s-au dus în Dobrogea, i fiindcă acolo se trăieşte mai bine. Cum pot eu să opresc pe cetăţenii din aceste oraşe de a se duce să se stabilească în Constanţa sau în altă parte a Dobrogei? Domnilor, noi moldovenii, înaintea Unirei, ne-am aflat tot într-o astfel de situaţiune faţă cu Basarabia, unde falcea de pămînt era doui galbeni, pe cînd în Moldova era 10—12 galbeni falcea. Falcea de seceră se plătea în Basarabia pînă la 4 galbeni, pe cînd în Moldova, pe la Huşi, se plătea D/3 galbeni, mult doui. Ei bine, oamenii de acolo se duceau în Basarabia şi cu toate acestea guvernul de [la] 1857, deşi era un guvern de căimăcămie, nu s-a socotit în drept de a-i opri ca să seducă. Lucru curios însă, domnilor ! Sînt proprietari cari s-au bucurat că s-a luat Basarabia, şi pot cita esemple. Pe malul Prutului, mai în jos de Leova, este o moşie care să da cu două mii de galbeni arendă pe un an, şi astăzi se dă cu patru mii de galbeni. Domnilor, noi nu sîntem în stare de a opri această mişcare a populaţiunei către Dobrogea, căci atunci ar trebui să înfiinţăm vămi şi cordoane în mijlocul ţârei; tot ce se poate face însă este ca, atunci cînd un om voieşte să se aşeze în Dobrogea, să fie întrebat ca să arate daca bunăoară sînt în contra sa pretenţiuni din partea statului sau din partea judeţului, a comunei ori a partieolarilor de unde a plecat el; dar pretenţiunile aceluia, daca ar fi, să urmăresc în judeţele Constanţa sau Tulcea. S-a dat ordine chiar ca, atunci cînd vin oameni din Bomânia, acolo să li se ceară dovezi că nu au datorii rămase aci neachitate. S-a mai zis, domnilor, că prin strămutarea acestor oameni în Dobrogea are să scadă preţul proprietăţilor statului din Ialomiţa. Deşi Şedinţa din 18 februarie 1880. nu ştiu cum va scădea, dar primesc că va scădea, însă în acelaşi timp va creşte preţul celor ce statul are în Dobrogea. (întreruperi.) Domnilor, locuitorii rurali de la întîi aprilie devin proprietari absoluţi pe pămînturile lor, sînt moşneni... Domnul Poenaiu Bordea: Nu se duc in Dobrogea mai cu seamă aceia care sînt proprietari. Aceasta este şi opiniunea mea. într-adevăr, aceea cari au proprietăţi nu se duc, sau daca se duc trec proprietăţile lor altora, le vînd conform legei. Cine se duc, domnilor, în Dobrogea, sînt păstorii. O voce: Mocanii. Şi în Ialomiţa sînt mocani ca şi în Dobrogea. Yedeţi dar că cu toată buna-voinţă nu putem face nici oprire în privinţa Ialomiţei, cum n-am putut face nici pentru Bacău, Brăila şi Calmi, de unde se duceau locuitori în Moldova. Cît pentru contribuţiune, ea are să fie tot aceeaşi, căci dările au să fie în Dobrogea de la anul viitor tot ca şi aci. Asemenea şi darea de sînge se va face, dar numai cu o modificare, adică în loc ca acei locuitori să facă parte din armata de linie vor face parte din armata teritorială : şi, după cum cunoaştem toţi spiritul armatei, forţa de apărare nu are să mai fie armata de linie, ci cea teritorială, rămîind ca armata de linie să formeze numai cadrele. Armata teritorială are să se formeze în Dobrogea de locuitorii veniţi din Ialomiţa, tot aşa cum s-ar fi format şi aci dacă ei ar fi stat în Ialomiţa. Prin urmare, nici în această privinţă nu este o pagubă, şi de aceea cred că nu putem face o împedieare la mişcarea aceasta a populaţiunei. Replică interpelatorului. Am avut onoare a vă spune cauzele, ele sînt ieftinătatea şi traiul mai bun ; alte cauze nu cunosc. De aceea n-am nimic de cercetat. Se pune la vot închiderea discutiunei şi se primeşte. Mai este o interpelare făcută la adresa ministrului de interne de domnul Maniu relativ la lipsa de tauri în judeţul Ialomiţa. (Ilaritate.) Completează răspunsul. Domnilor, legea comunală prevede că fiecare comună e datoare să aibă tauri, armăsari etc. Consiliul judeţean din Ialomiţa însă a fost primul care a venit în ajutorul comunei cumpărînd 9 tauri, care cumpărare a fost întărită şi de guvern. Acum, după toate acestea, domnul Maniu vine şi zice că pe lingă aceasta să mai vină şi statul în ajutor. Apoi, domnilor, dacă statul va veni în ajutorul judeţului Ialomiţa, de ce să nu vină şi în ajutorul altor judeţe cari suferă asemenea ca judeţul Ialomiţa, şi între acestea aş putea cita chiar judeţul Fălciu, de unde sînt eu şi unde am proprietăţi chiar? Vedeţi dar că aceasta depinde de majoritatea onor. Adunări, care nu are decît a fixa în budget o sumă oarecare în privinţa aceasta şi atunci se va satisface dorinţa domnului Maniu 2. „Monitor”, 1880, nr. 40, p. 1 032, col. 1-2, 3; p. 1 033, col. 1. a29 NOTE 1 V. Maniu spusese că interpelarea lui e mai mult ,,o respectuoasă deşteptare” deoarece depopularea Ialomiţei aducea grave prejudicii în primul rînd fiscului. Ceruse lui K., ,,cu energia domniei sale atît de bine cunoscută în toată ţara”, să curme ,,acest cumplit rău ce bîntuie din nenorocire unul din cele mai importante judeţe”. 2 Discuţia s-a închis. Precizări la proiectul de lege care autoriza oraşul Piteşti să instituie noi taxe comunale* Domnilor, eu am avut onoare a vă prezintă acest project de lege1 şi eu toate acestea mă cred dator a vă atrage atenţiunea nu numai în privinţa augumentaţiunei taxei asupra vinului, dar şi în privinţa altor articole, asupra cărora aş ruga pe onorabila Cameră ca să cugete. Voi să vă spun ceva asupra berei. Domniele voastre ştiţi că în con-venţiunea cu Austro-Ungaria 2 este un articol special în privinţa berei, care zice că taxele existente la epoca acelei convenţiuni prin cutare şi cutare legi să nu poată fi sporite. Al doilea, domnilor, este taxa ce se cere a se pune pe mărfurile ce se introduc în oraş şi care provin din străinătate. Domnilor, este ştiut că orice marfă venită din străinătate prin piaţa vămei la frontariele ţărei dobîndeşte dreptul de cetăţenie, ca să zic aşa, şi prin urmare nu ar trebui a se mai lovi şi cu o altă dare ca marfă străină. Cu toate acestea văd aici că se propune o taxă de 25 de bani Tde fiecare sută de lei pe valoarea tutulor mărfurilor ce se vor aduce în comună, şi aceasta constatat prin facturile prezentate de comercianţi din partea vînzătorilor. Asemenea nu pot să admit o taxă asupra făinei, pentru motiv că, dacă veţi pune taxa asupra făinei, atunci de ce să nu puneţi şi asupra pîinei, ceea ce nu se poate, pentru că pîinea trebuie să fie ieftină şi pusă la dispoziţiunea publicului cu toate înlesnirile putincioase. Pentru perceperea acestei taxe ar trebui să înfiinţăm la barieră o a doua vamă, care va căuta să preţuiască, să verifice etc. Făeînd aceasta, ni s-ar putea zice că singuri căutăm conflict internaţional. Vă rog dar să nu încuviinţaţi această taxă. Mai este încă ceva, este o neînţelegere : este darea care se pune pe cîntar şi pe baniţă. Dacă bunăoară un cumpărător şi un vînzător are nevoie de baniţa comunei, este drept, este natural să plătească pentru acest serviciu. Dar fiecare vînzător poate să-şi măsoare şi să-şi cîntărească marfa ce vinde. De s-ar pune taxă şi asupra acestor măsuri, în asemenea caz eu nu pot lua aceasta asupra mea. Iată respectuoasele mele rugăciuni pe care vi le adresez şi de care vă rog să ţineţi seama. Replică lui N. Dimancea3. încă o dată vă declar că guvernul are toată buna-voinţă de a fi agreabil comunei Piteşti, şi dacă n-aş avea-o eu ar avea-o primul mi- * Şedinţa din 18 februarie 1880. 330 nistru, care este piteştean şi care nu ya vroi să se lovească de neîmbună-tăţire această comună. Apoi, domnule Dimancea, deşi aş voi să vă fiu agreabil, datoria mea de ministru-mi opreşte această dorinţă: e cu neputinţă să vă satisfac fără a provoca conflicte internaţionale pentru această a doua vamă. Dară ziceţi dumneavoastră că e vorba aci numai de prezentarea unei facture; însă chiar prezentarea facturei presupune o vamă; legaţiunea austriacă ar zice că nu stă în facultatea cutărei sau cutărei comune ca să lovească cu o dare suplimentară o marfă care deja a primit dreptul de împămîntenire. în ceea ce priveşte cestiunea de legalitate, nu uitaţi că la finele convenţiunei comerciale cu Austro-Ungaria este un articol care zice că, în privinţa taxelor speciale, ele nu se vor sui mai sus decît maximum prevăzut în cutare şi cutare lege, şi una din aceste legi se rapoartă la bere ; prin urmare, sîntem opriţi de a spori maximul pentru bere. Nu ne puteţi dar cere ca să călcăm legea şi să dăm naştere la conflicte internaţionale. Dar dumneavoastră, pe de altă parte, veniţi şi ziceţi că aveţi cheltuielile cu garda, cu pompierii. Apoi dumneavoastră cari ţineţi atîta la gardă cum credeţi ca garda să nu aibă cheltuieli ?... Domnul N. Dimancea: Aşa este, dar daţi comunei mijloace ca să o poată plăti... Domnul vicepreşedinte: Mijloace legale şi permise, iar nu a doua vamă! Creaţi mijloace în cuprinderea legilor. Vorbiţi de pompieri. Apoi nu dumneavoastră aţi recunoscut că legea era rea şi aţi cerut ca pompierii să se întoarcă în administrarea comunelor ? Orăşenii piteşteni nu trebuie să aibă o companie de pompieri?.. . (întreruperi.) Negreşit că onor. domn Viişoreanu-i face onoare că apără comuna Piteşti, cum a apărat şi pe consiliul judeţean; dar, precum [î]i face domniei sale onoare că apără interesele locale, tot asemenea mie, nu voi zice că-mi face onoare, dar mi se impune datoria să apăr interesele generale. Prin urmare, să nu periclităm această lege dînd comunei venituri cari nu se pot sancţiona şi aplica. De aceea, rog pe domnul Dimancea ca domnia sa cel dintîi, într-un zel bine inspirat pentru comuna Piteşti, să renunţe la taxele propuse de domnia sa, fiindcă nu se pot percepe 4. „Monitor”, 1880, nr. 40, p. 1 034, col. 1—2* p. 1 035, col 1-2. NOTE 1 Proiectul prevedea, între altele, următoarele adaosuri: a) 12 bani la sticla de vin, peste taxa de 18 bani în fiinţă; b) 50 de bani la vadra de bere, peste cea de un leu percepută deja; c) făina de lux urma să fie impusă; d) 16 bani pentru baniţa închiriată peste cei 84 existenţi; 12 bani peste cei 18 încasaţi la cîntar. 2 Vezi asupra convenţiei cu Austro-Ungaria Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 147 şi urm. 3 N. Dimancea spusese că sporirea taxei la bere nu afecta convenţia cu Austro-Ungaria, dar K. i-a replicat: ,,Este articol special pentru bere care opreşte pe stat şi pe comune 331 să puie o taxă peste aceea care figura în o anume lege comunală înaintea încheierii conven-ţiunii comerciale cu Austro-Ungaria’ ’. N. Dimancea insistase pentru majorarea taxelor, altfel deficitul de 60 000 de franci al comunei avea să sporească în anul următor şi nu-şi putea plăti pompierii şi garda naţională. 4 Majorarea la bere şi la mărfurile importate a fost suprimată; restul taxelor au fost primite cu 49 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 7 abţineri. Pe marginea petiţiei unor săteni în legătură cu aplicarea articolului 7 din legea rurală* Domnilor, sînt atîtea cereri şi atîtea petiţiuni1 incit nu putem şti despre ce este vorba ; vă rog să se citească petiţia. Domnul raportor citeşte petiţia. Domnilor, înţelegeţi foarte bine că însuşi coprinsul acestei petiţiuni vine şi propune răsturnarea legei, nu putem dar face nimic. în adevăr, foarte bine a zis domnul general Florescu că sînt consăteni cari au cumpărat de la alţi săteni; ei bine, aceluia care a cumpărat fiind sătean şi în coprinsul legei rurale ni i se ia nimic; dar sînt primari şi notari cari au cumpărat mai multe locuri şi s-au făcut alegători în colegiul I! Legea care aţi votat-o a desfiinţat asemenea vînzări. Daca Senatul voieşte a modifica legea, n-are decît a o face. Eu cunosc cazul unde un primar a cumpărat 200 pogoane, mi se pare că este chiar pe moşia domnului Cantacuzino, însă legea rurală a voit a întemeia proprietatea mică pe lîngă cea mare. Acesta este şi scopul » legii interpretative din ’79. Nu putem dar să facem nimic; binevoiţi a trece la ordinea zilei. „Monitor”, 1880, nr. 41, p. 1 065, col. 1—2. * Şedinţa din 18 februarie 1880; Senatul României. NOTE 1 Petiţia aparţinea unor locuitori din judeţele Muscel şi Argeş. Comisia de petiţii a Senatului considerînd că ,,cestiunea este tranşată printr-o lege specială” propusese trecerea la ordinea zilei. în acest sens a votat şi Senatul. Răspunde interpelării lui JE. Gherghel privitoare la unele abuzuri comise de administraţia din Dorohoi* Mai înainte declar că nu mă cred dator a răspunde decît la interpelarea ce mi-a anunţat domnul Gherghel. Cît pentru cele din urmă fapte de cari s-a ocupat domnia sa afară din interpelarea anunţată, voi răspunde asupra lor — daca domnul Gherghel o voieşte — eînd voi lua cunoştinţe de dînsele; astăzi voi răspunde numai asupra dărilor ce pretinde domnul interpelator că se percep ilegal în Dorohoi. * Şedinţa din 20 februarie 1880. 332 Mai întîi trebuie să vă spui, domnilor, că în adevăr Dorohoiul este într-o poziţiune cu totul escepţională în raport cu cele[l]alte judeţe din ţară, tocmai fiindcă este vecin cu Bucovina şi Basarabia şi moravurile şi drepturile de acolo au înrîurit foarte mult asupra drepturilor celor mai puternici din Dorohoi. Starea de lucruri arătată de domnul Gherghel nu este de astăzi, ea datează de mai bine de 10 ani, şi prefecţii cei buni cari s-au încercat a pune capăt acelor abuzuri ale celor cu putere, ale proprietarilor şi arendaşilor de acolo, au fost zdrobiţi. Acum daţi-mi voie să vă arăt că perceperea acelor dări are şi partea sa legală. De ce este vorba? Domnul Gherghel se plînge că locuitorii de Dorohoi, aparţinînd religiunii ortodoxe, plătesc o dare specială pentru cult, afară de cele[l]alte dări comunale, şi că comitetul permanent esecu-tează şi cîteodată adaogă acele dări. Să vedem dacă este cu totul ilegală o asemenea dare. Ce zice legea comunală ? „Fiecare comună este datoare a îngriji de cultul, de biserică sau de bisericele religiunii la care aparţine. Ea este datoare a plăti pe preoţii şi servitorii bisericelor sale. Nimeni însă nu este îndatorat să contribuie pentru serviciul unui cult care nu este al său”. Şi apoi articolul 12 zice : „Contribuţiunea pentru serviciul cultului va fi deosebit de cele[l]alte dări”. Iată ceea ce este în Dorohoi. Y-a citit însă onor. domn Gherghel un supliment al bugetului comunal. Pe lîngă budgetul comunal este şi unul supliment, adică budget separat pentru contribuţiunile cultului, dupe cum prevede legea. Domnilor, dumneavoastră ştiţi foarte bine că mai pretutindeni este o luptă între locuitori şi între preoţi: preoţii se plîng că nu sînt bine plătiţi, aşa că archivele Camerei şi Senatului sînt pline de asemenea plîngeri; locuitorii iarăşi se plîng de reaua purtare a unor preoţi, care hotărăsc cu de la sine putere cît să li se plătească pentru un botez, cît să li se plătească pentru o cununie, şi că de multe ori la înmormîntări nu vor să înmormînteze pînă nu li se va plăti o sumă oarecare măsurată cu importanţa mortului. Iată, domnilor, ce este în toată ţara. în unele locuri cestiunea aceasta este regulată de către comune şi comitetele permanente; în alte locuri este abuzul cel mai mare, căci vine preotul şi face tocmeală zicînd : pentru cutare serviciu bisericesc, ai să-mi lucrezi atîtea prăjini de arătură sau atîtea prăjini de sapă, de coasă etc. Acum este întrebare: cum este mai bine ? Este mai bine ca aceste dări să fie lăsate la arbitrul preoţilor sau este mai bine să fie percepute de consiliul comunal sub controlul comitatului permanent? Dumneavoastră veţi aprecia şi veţi decide cum veţi voi. Eu recunosc că este un rău şi vă declar, şi ca proprietar şi ca om de la ţară, că mai pretutindeni cunosc, precum şi dumneavoastră puteţi cunoaşte, că aceasta este situaţiunea poporanilor în raport cu preoţii. Aşadar, cestiunea merită toată luarea-aminte şi a Camerei şi a guvernului,’ şi dacă putem să ne înţelegem este bine să facem o îndreptare a răului, dar legea însăşi prevede asemenea contribuţiuni. Domnul N. Ionescu: Sînt legale? V-am arătat ce zice articolul 12 din legea comunală. 333 Domnul Al. Lahovari: Cer cuvin tul! Aud pe domnul Lahovari că a cerut cuvîntul. Cu atît mai biner fiindcă sîntem chemaţi să regulăm o situaţiune care este creată de toate guvernele şi, prin urmare, şi de al conservatorilor, care a avut un preşedinte de consiliu şi ministru de interne moldovean şi care putea săîndrep-teze răul de la Dorohoi. Prin urmare, nu sînt eu responsabil de această stare de lucruri şi pot primi orice veţi hotărî dumneavoastră. Dumneavoastră aveţi datoria de a apără pe locuitori de orice asuprire, dar tot în acelaşi timp aveţi datoria de a face ca clerul să fie întreţinut şi să nu sufere. Onor. domn Gherghel a mai vorbit că şi femeile plătesc. Apoi, domnilor, să ştie că femeile, afară de darea personală, plătesc toate cele [1] alte dări precum : fonciera, zecimele judeţene, zecimele comunale etc.; de la cari femei s-au luat această contribuţiune ? S-a luat de la văduvele cari sînt proprietare de case. Dar mai este ceva curios : prefectul de acolo-mi spune între altele că onor. domn Ghergheli a fost primar la comuna Corlăţeni aproape doi ani. Domnul Ed. Ghergheli: Nu este esact; numai o lună. Eu vă dau sorgintea de unde am aflat aceasta; dumneavoastră veţi regula cifra cu domnul prefect. Ştiinţa mea de ministru nu poate să meargă pînă acolo încît cu ocaziunea acestei interpelări să ştiu cît timp domnul interpelator a fost primar în satul Corlăţeni. Prefectul mai-mi spune că domnul Ghergheli a fost subprefect şi la Berhomete aproape un an de zile. Domnul Eduard Ghergheli: Ei, domnule ministru, şi aci inexact: am fost ÎS zile. ' Eu nu menţin cîtimea timpului şi declar că primesc rectificările dumneavoastră, însă afirm că aţi fost şi primar şi subprefect în acel judeţ. Domnul C. Ghica: Toate informaţiunile dumneavoastră sînt aşa de esaete? Sînt cel puţin tot atît de esacte ca acelea pe cari le daţi dumneavoastră. Domnul preşedinte: Binevoiţi, domnilor, a nu întrerupe! Domnul Ed. Ghergheli: Domnul ministru face personalităţi. (Zgomot.) Am fost întrerupt şi am răspuns domnului Ghica, pe care eu l-am crezut cînd mi-a vorbit despre primarul de la Adjud, şi care acum vine să mă întrerupă fără nici un motiv. (întreruperi.) Dacă domnul Ghica are îndoieli, nu are decît să le formuleze într-un jmod regulat şi eu voi răspunde la timpul cuvenit. Domnul preşedinte: Binevoiţi, vă rog, a mă lăsa pe mine să vă apăr contra întreruperilor, fiindcă sînt dator să fac a nu vă întrerupe nimeni. Sînt foarte recunoscător. Domnul preşedinte: Nu mai răspundeţi întrerupătorilor fiindcă le daţi curagiu. Fiindcă dumneavoastră aţi fost bolnav şi cîteodată s-a întîmplat că n-am fost sprijinit de biurou cum sînt astăzi, şi fiindcă ştiu a mă apăra şi singur, de aceea uzez de acest drept foarte legitim. 334 Domnul preşedinte: Atunci să nu vă plîngeţi de întrerupţiunile care vi se fac! Din contra ! Aşadar, este constatat că domnul Ghergheli a fost primar şi subprefect în acel judeţ şi a aplicat această stare de lucruri. Cu toate acestea declar, domnilor, încă o dată că această stare de lucruri care continuă în Dorohoi de zecimi * de ani, sub toate regiinele, şi poate şi în alte judeţe, este o stare de lucruri care trebuie îndreptată şi eu sînt gata să mă supun la hotărîrea dumneavoastră. Replică lui G. Chiţu. Voi răspunde onor, domn Chiţu, care-mi cere ca prin o măsură energică şi repede să ordon a nu se mai lua aceste dări. Domnul G. Chiţu: N-am zis aceasta. Aţi zis că nici mai încape discuţiune asupra acestei interpelări, fiindcă ministrul ar fi trebuit de îndată ce a aflat * • • Domnul G. Chiţu: Al da, am zis că pentru darea ce se ia de la femei nu mai încape interpretare, este ceva monstruos. Am înţeles, domnule Chiţu, dar mă simt nevoit să vă declar că eu nu sînt întru nimic solidar cu aceste budgete comunale, pe cari le-am găsit aprobate de predecesorul meu, şi de aceea regret că preşedintele consiliului, predecesorele meu la Ministerul de Interne, nu este faţă ca să răspunză la observaţiunile domnului Chiţu. Ceea ce vă pot spune în privinţa femeilor este că şi femeile în virtutea legei comunale sînt datoare să plătească dările comunale, precum şi cele fiscale, şi dacă dumneavoastră credeţi că trebuie să desfiinţaţi aceste dări de la femei, nu aveţi decît să hotărîţi şi eu voi executa. Astăzi, dupe lege, femeile sînt scutite numai de plata impozitului personale, iar nu şi de celelalte dări, căci şi femeile au trebuinţă de preot, de biserică, pentru botez, pentru cununie, pentru înmormîntare şi altele. . . Domnul G. Chiţu: Impozite curat comunale, iar nu şi capitaţiune. Yă repet încă o dată că aceste budgete nu s-au aprobat în timpul adminstraţiunii mele, eu am găsit această stare de lucruri, şi de aceea vă zic: eu sînt gata să esecut ceea ce dumneavoastră veţi hotărî, dar vă rog numai ca să nu ne precipităm, ei să ne lăsaţi timpul material pentru ca ,să cercetăm, să studiem cestiunea şi apoi să luăm o deciziune bine chibzuită. Consiliul comunal a votat această dare; ea nu s-a impus. Voci: S-a aprobat de Consiliul de Miniştri? Yeţi întreba pe predecesorul meu. Domnul G. Chiţu: Care? Pe domnul Brătianu. Domnul G. Chiţu: Ce fel? Ziceţi că această cestiune este de 10 ani? Eu cînd am venit la minister am găsit această stare de lucruri, nu am creat-o eu. Căutaţi ceartă cu acei cari au făcut-o. Eu vă arăt legea; faceţi ce voiţi. * Citeşte: zeci. 335 Se zice că trebuie să contribuie femeile. Foarte bine ! Dar am auzit altă dată pe onor. domn Chiţu vorbind de emanciparea femeiei, zicînd că trebuie a se da femeilor mai multe drepturi.... (Aplauze, ilaritatei) Dar, în fine, vă repet că eu accept hotărîrea dumneavoastră şi o voi esecuta1. „Monitor”, 1880, nr. 42, p. 1 090, col. 2 — p. 1091, col. 2; p. 1 093, col. 1—2. NOTE 1 S-a trecut la ordinea zilei. Intervenţie în legătură cu contestarea cetăţeniei române a lui Zaharia Mavromati din judeţul Teleorman. Răspuns la o interpelare a lui Al. Lahovari* Sînt atît de mult la largul meu spre a răspunde la interpelaţiunea domnului Lahovari1, incit sînt sigur că nu numai majoritatea,, dar şi minoritatea şi însuşi domnul Lahovari se va mulţumi cu răspunsul ce-i voi da. Persoane locale susţin că domnul Mavromati este născut în ţară şi că domnia sa ar fi satisfăcut chiar art. 8 din legea civilă, că la 1868 a devenit proprietarul moşiei Mîndra şi a fost trecut în listele electrorale, şi şi-a esercitat drepturile electorale pînă la 1872, eînd a fost contestat şi scos din listele electorale. însă ce s-a întîmplat ? S-a întîmplat că la 1874 a fost din nou admis în liste şi nici un alegător nu l-a contestat, şi nimeni nu i-a opus sentinţa Curţii de casaţiune. Tot în acelaşi an apoi, domnul Mavromati a fost numit primar la comuna sa, unde a funcţionat 4 ani, 2 sub conservatori şi 2 sub liberali. Notaţi că domnia-sa a fost numit primar şi a fost trecut în liste, şi niciodată n-a fost contestat. Prin urmare, a mers înainte. în 1877 a fost trecut în listele politice de alegeri de deputaţi şi senatori şi în listele comunale ; după 4 ani a fost ales şi nimeni nu face contestaţiune, alegerea a fost validată. La 1877 i s-a adus însă o pîră cum că s-a înscris în mod fraudulos în liste şi tribunalul l-a condamnat la 3 000 lei amendă. Cei ce l-au urmărit n-au mers mai departe, s-au mulţumit cu această penalitate, şi nici acel domn n-a mai făcut nimic. Domnul P. Ghica: A făcut apel. Aşadar, domnilor, vedeţi cum e lucrul. La 1868, Curtea de casaţiune l-a osîndit, dar acei cari ştiau despre aceasta l-au lăsat să se înscrie în liste şi l-au şi trimis membru în consiliul comunal, l-au primit primar. Domnul Lahovari întreabă : omul acesta a votat dări, omul acesta a votat încheieri, cu votul său omul acesta a format de multe ori majoritatea, ce se face cu acele dări, cu acele încheieri ? * Şedinţa din 20 februarie 1880. 336 Să-mi permită domnul Lahovari a-i spune eă a fost domnul Cerlenti deputat. Domnul Cerlenti a votat legi, domnnl Cerlenti, cu votul său, a format poate majoritatea multe ori. Ce se face cu acele legi care se răs-frîng asupra ţărei întregi, nu, ca voturile consiliului comunal, numai în comună ? Domnilor, asemenea scăpări din vedere, asemenea neregularităţi se întîmplă sub toate guvernele, şi sub guvernele liberale, şi sub guvernele conservatoare, la unele pe o scară mai mare, la altele pe o scară mai mică. Să trecem însă la concluziunile domnului Lahovari: domnia sa a zis că, îndată ce abuzul se va semnala, trebuie să se înlăture, şi ministrul care nu va lua măsuri va fi culpabil. Acum, dacă verificarea s-a făcut de către consiliul judeţian în plinul eserciţiu al drepturilor sale, şi lucrează de 3 ani ca consilier, cu ce drept pot interveni eu ca ministru de interne ?.... O voce: Cine poate? Voci: Să dizolvaţi consiliul! Dacă m-aş lua după teoriele domnului Chiţu, ar trebui ca de dimineaţă pînă seara să dizolv la consilii. Dar este un alt mijloc, nu dizolvarea, un mijloc mai legal: este că procurorul să fie sesizat ca să urmărească sentinţa dată de tribunal. Este colegul meu de la justiţie, care va sesiza procurorul ca să urmărească această afacere. în cit se atinge de cestiunea primarului de la Mîndra, să-mi daţi voie a face o rectificare. Domnul Labovari nu cunoaşte bine împrejurările, acela nu e primar la Mîndra, ci la Cioceşti, unde a fost ales în regulă fără nici o contestaţiune; nu s-a ştiut că este străin şi comitetul permanent a validat alegerea. Astăzi însă voi cerceta, voi soma să-mi dea dovezi că este pămîn-tean, şi dacă nu va fi pămîntean [î]l voi revoca 2. ,,Monitor”, 1880, nr. 42, p. 1 095, col. 1—2. NOTE 1 Al. Lahovari interpelase şi în legătură cu primarul străin al comunei Mîndra Şelă-reasca, Anton Sotir Cosmanoff. 2 Lui Al. Lahovari îi răspunsese P. Ghica arătînd că îmbrăţişase, fără să cunoască amănuntele, ideile opoziţiei din Teleorman. Lui Mavromati i se putea reproşa doar că e liberal consecvent, că făcuse sacrificii pentru triumful cauzei liberale. Mai adăugase şi G. Gantili faptul ,,curios ” că Mavromati fusese numit primar sub guvernul conservator Lascăr Gatargiu. în cele din urmă discuţia s-a închis. Discurs asupra relaţiilor cu trupele ruseşti în timpul războiului de independenţă* Domnul raportor v-a dat lămuriri de ceea ce se găseşte în dosar1 şi negreşit că nu putea face altfel. Eu, ca ministru de externe pe atunci, sînt dator să vă dau o descrierea de situaţiunea care era făcută ţărei atît * Şedinţa din 21 februarie 1880. Senatul României. 22 —c. 347 337 prin convenţiunea de la 4 aprilie 2, cit şi prin cererile necontenit [e] ale guvernului rusesc. Domnilor, prin convenţiune eram datori să dăm care de transport după preţurile normale, şi onor. domn Grăjdănescu 3, care este de o vîrstă ca a mea, [î]şi va aduce aminte că guvernul rusesc, ori de cîte ori făcea rezbel, cu mult mai nainte cunoştea Ţara Românească mai bine cliiar deeît oeîrmuitorii Ţărei Româneşti, şi-şi va aduce aminte domnul Grăjdănescu ce a fost rezbelul la 1827, ce a fost la 1854, ce urgie era atunci pe bieţii locuitori, şi comparînd cu evenimentul din urmă va vedea o dife-rinţă mare între autorităţile ruseşti de atunci şi cele de acum, cînd au intrat în ţară în urma unei convenţiuni. Cu toate acestea guvernul român tot a avut să lupte cu dificultăţi, căci autorităţile ruseşti ne venise cu preţurile de transport făcute şi guvernul român s-a opus din toate puterile de a admite acele preţuri; şi deşi era comisar general domnul Plagino, om cu greutate, om inteligent, totuşi n-a putut să izbutească ca ţăranului român să se plătească nici patru franci pe zi de car şi n-a putut dobîndi aceasta chiar cînd se afla marele duce în Ploieşti; aşa încît guvernul s-a văzut silit să facă el o tarifă, fixînd ziua de car cu patru franci, ceea ce n-a fost primit de autorităţile ruseşti, zicînd că taxa e prea mare ; mai în urmă s-a făcut o convenţiune de tarife avantagioase pentru ţărani. Acum viu la detaliu; au fost, domnilor, mai multe categorii de care cari se luau din ţară; a fost categoria de care cari se dau transporturilor militare, pentru a merge cu muniţiuni în urma regimentelor. A fost o altă categorie de care, acelea cari se dau intendenţei; la această categorie a fost o mai mare împotrivire din partea guvernului român, şi pentru care neam opus în tot timpul de a fi plătite de către intendenţă numai cu 4 franci, căci noi ceream să fie plătite cu 6 franci. t Acum, domnilor, vă fac întrebare dumneavoastră, dacă în Ţara Românească se plăteşte pe o zi de car şi pe distanţa de 22 kil. 6 franci ? Am izbutit cu toate acestea să consimtă la acest preţ şi mai toate transporturile s-au plătit cu 6 franci. A mai fost, domnilor, o altă categorie de transporturi — acolo a fost abuzuri —, a fost categoria pahonţilor * cari veneau din Basarabia şi Podolia, din care unii erau alcătuiţi de bunăvoie. S-au găsit oameni din ţară cari au luat asupra lor ca să alcătuiască şi ei pahonţi, profitînd de ignoranţa locuitorilor, cărora le dă cîte 100 şi 120 fr. pentru a-şi cumpăra care. Locuitorii, văzînd aceşti bani, erau setoşi şi necugetători, iscăleau orbeşte asemenea alcătuiri prin care pahonţii se făcea solidari unii cu alţii, căci dacă murea vitele unuia dintre aceşti pahonţi celalt car trebuia să-i ducă sarcina; guvernul, cum a aflat aceasta, a dat ordine în toată ţara ca primăriele şi poliţiele să nu întărească asemenea alcătuiri. Dacă s-a întîmplat cele ce spune onor. domn Grăjdănescu cum că s-au întors unii oameni cu vitele perdute, [î]i voi spune că aceasta a privit nu numai pe pahonţii români, dar mai ales pe cei veniţi din Rusia ; noi am văzut ceva mai teribil, am văzut poate 20 000 pahonţi care venise din Rusia cu care bune, cu cai buni, cu vite frumoase din Podolia şi cari s-au întors fără nimic şi umblau cerşitorind de la domnitor ca să binevo-iască a le da măcar transportul să meargă pînă la Ungheni. Aceasta este soarta rezbelului! Dar s-a îmbogăţit un samsar; ei, onor. domn Grăjdănescu, nu un samsar s-a îmbogăţit, ci sute ! S-au îmbogăţit otelierii, s-au îmbogăţit * Soldaţi cărăuşi în armata ţaristă. 338 precupeţii de zarzavaturi, căci cine au făcut mai mulţi bani decît această clasă de jos? Ia să căutăm, să vedem judeţele care n-au dat transporturi, care n-au avut armate, cum acele judeţe ş-au plătit dările lor şi cum au plătit cele de pe marginea Dunărei, în ce stare se află unele şi în ce stare se află altele ! Aş ruga pe domnul Grăjdănescu să se informeze bunăoară în ce stare se află astăzi comunele din pregiurul Zimnicea şi Petroşiţa ? Yeneau oameni de pe la Bacău şi făceau un transport şi cînd se întorceau lepădau caii cei răi pentru că luau de trei ori valoarea lor. Şi era natural. Cînd au venit împrejurările de la Plevna care au prelungit rezbelul, nu era numai nevoia să treacă oştirele acolo, ci era nevoie de toate resursele noastre ca să le înlesnim, şi era nevoie să ne apărăm chiar ţara noastră. Atunci s-a dat 10 fr. pe zi de car. Onor. domn Grăjdănescu vine şi spune că pe alocurea aceasta nu s-a aplicat. Se poate, însă aşa s-a plătit ... Domnul Grăjdănescu: Am vorbit de locuitori, nu de birjari. Şi eu vă vorbesc de locuitori. Alcătuirea făcută şi subscrisă de domnul ministru Brătianu4, nu de domnul Mihălescu, stipulează aceste eondi-ţiuni: pentru carele cu doui boi făcînd un drum de 23 kil., i se da 10 franci,, şi 5 franci cit aştepta ... Domnul Grăjdănescu:. Pe hîrtie. Cum pe hîrtie ? Yă rog să nu întrerupeţi, nu sînteţi tineri ca să fiţi aşa impacienţi: sîntem de o vîrstă, aveţi răbdarea vîrstei dumneavoastră. Se plătea, repet, 10 franci dusul, 5 franci cît aştepta, 5 franci la întors,, şi vita dacă perea se plătea 120 fr. sau perechea 240 fie boi, fie cai. Era obiecţiune din partea antreprenorilor care ziceau că ţăranii puteau să abuzeze de această stipulaţiune, ca să-şi omoare singuri vitele şi să ia apoi bani. Şi de aceea se urmează şi acum corespondenţă ca să se reclame de la Yarşavschi încă vreo şase mii franci. Dar oare aceste transporturi şi plăţi se făceau fără nici un control ? La fiecare gară erau comisari numiţi de Ministerul de Externe cari liberau fiecărui cărăuş chitanţe â souclie, şi cînd venea locuitorul lua un act în care se scria numele acestui locuitor şi că are să meargă din punctul cutare pînă în punctul cutare, că a încărcat atîta greutate şi că a primit atîţia bani înainte. Şi pe urmă cînd ajungea sau la Petroşiţa sau la Zimnicea, unde erau podurile, comisarii guvernului verificau că a ajuns şi a predat greutatea ce încărcase şi se întorcea înapoi şi lua bani de la Ministerul de Interne. Poate vă speriaţi că se cerea 50 000 care ! Aşa este. în vederea rezistenţei teribile care era Plevna, unde era în pericol şi armata rusească şi armata românească, s-a făcut această cerere, însă a voit Dumnezeu că Plevna s-a luat curînd şi n-a fost trebuinţă de 50 000 care şi ţara n-a dat decît 3 700 care. Ei! cît face 3 700 care cîte 10 franci pe zi? 37 mii pe zece zile face 150 000 fr. [sic]. Cît se putea da acelui nenorocit secretar general care ocîrmuia Ministerul de Interne ? Ce era să ia el ? ... Cinci mii, şase mii franci ! ... Vedeţi cum chiar din cifre se face lumina. Dar că a fost abuzuri mari, teribile, cum le aduce războiul în unele locuri şi înainte de fixarea tarifelor de către guvernul român, se poate. Era un moment unde judeţul Ylaşca a fost ameninţat să se ia de ruşi în administraţie şi era să se dea deoparte prefectul că n-a avut destulă energie. Era chiar să se ia drumurile de fer din miinile noastre şi era un director energic, un francez, care a rezistat, noi l-am apărat, şi cu toate acestea domnul Guilloux a> 339 fost silit să se retragă; de cine f De consiliul de administraţie din Berlin, căci mina guvernului rusesc era destul de mare şi lungă ca să se întinză departe, pînă la Berlin, şi să obţie aceasta. Cine zice război zice conservarea armatei, şi se căutau toate mijloacele pentru aceasta. A putut să se facă abuzuri, dar să vedem cine le-a făcut şi unde s-a făcut, şi daca sînt de comparat cu abuzurile ce se făceau odată în timpul ocupaţiunilor străine. [î]şi aduce aminte domnul Grăjdănescu ce triste rezultate a dat rezbelul teribil de la 1828—1829, unde se lua nu numai bărbaţii cu femeile, dar chiar şi preoţii de la biserici şi ca vitele cărau transporturi peste Dunăre ! Aşa a fost şi la 1854 ! Domnul Grăjdănescu: N-aveam convenţiune atunci. Mulţumiţi dar acelei convenţiuni încheiată de guvernul nostru la 4 aprilie şi care a păstrat nu numai instituţiunile noastre politice neatinse, dar încă a apărat toate interesele populaţiunei. în Oltenia a fost armata noastră, dincoace a fost armata rusească. Guvernul Eomâniei a plătit tot ce a luat. Ei! vedeţi în ce stare se află Oltenia şi vedeţi în ce stare se află judeţele în care a fost armata rusească. Acesta este meritul administraţiunei de atunci, care a făcut ca popu-laţiunea rurală şi toţi producătorii să se îmbogăţească. Nu vă faceţi apărătorul ţăranului, s-a găsit atunci apărători destui de energici şi cu multă greutate, ale căror cuvinte erau ascultate acolo unde trebuia în cele mai multe dăţi. Aceasta este situaţiunea, domnule Grăjdănescu. Nu zic că nu s-a găsit cîte un subprefect ori un samsar care săînstrî[m]băţească. Dar chiar în mijlocul Bucureştilor nu vedeţi birjari care poartă toată ziua pe un domnişor şi care fuge fără a plăti! (Ilaritate.) Se poate să fie şi ţărani înşelaţi. Am văzut pahonţi — tot români şi aceia — cari s-au întors ?în Basarabia numai cu băţul, pe cînd d-ai noştri s-au îmbogăţit. în general, zic, să dea Dumnezeu ca totdauna să fie o administraţie onestă care să fie în capul trenurilor* — vorbesc ca ministru de externe pe atunci — şi ale cărui îngrijiri şi stăruinţe pentru aprobare şi protegiarea intereselor ţărei să poată fi la înălţimea îngrijirei şi stăruinţelor colegului meu, atunci ministru de interne. Era colegul meu la Poradim, pe cînd marele duce, împăratul singur, cereau care, care şi iar care, şi cu toate acestea noi am dat numai cîte trebuia, şi preşedintele consiliului singur, cînd a venit, a făcut ca să se plătească după tarifele stabilite, atît cît nu s-a mai pomenit să se plătească : 10 franci pe zi!5 „Monitor”, 1880, nr. 44, p. 1 145, col. 1 — p. 1 046, col. 1. * Treburilor (?). NOTE 1 Chestiunea a ajuns în faţa Senatului deoarece fostul director în Ministerul de Interne, Simion Mihalescu, fusese acuzat în presă de delapidarea unor bani daţi de autorităţile ruseşti în schimbul închirierii carelor de transport necesare armatei în timpul războiului din 1877— 1878. S.M. refuzase să onoreze mandatul de senator de Brăila pînă la elucidarea cazului. Prin glasul lui Dim. Pişcă în Senat se citise un raport cu piese doveditoare despre inocenţa acestuia, potrivit mărturiei, între alţii, a consilierului de comerţ A.M. Varşavski. 2 Asupra convenţiei româno-ruse din 4 aprilie 1877 vezi Opere IV, Oratorie II, partea a IV-a, p. 396 şi urm. 340 • 3 A. Grăjdănescu, după citirea raportului, luase cuvîntul şi înşirase tot felul de abuzuri mărunte făcute cu ocazia închirierii acestor care. 4 I. C. Brătianu era prim-ministru. 5 S-a trecut la ordinea zilei. Intervenţii pe marginea proiectului de lege te legrap-poştală* Domnilor, obicinuit la legi care sînt de o întindere prea mare şi mai ales la legi technice se poate face discuţiunea şi votarea pe titluri. Aşa a fost cînd s-a votat Codul civil. Se citeşte titluri ** şi se face întrebarea dacă este vreo contestaţie în privinţa vreunui articol şi dacă se ridică vreo contestaţie atunci se urmează discuţia pe articole, dacă nu, se votează pe titluri. Domnul colonel Lecca: Niciodată nu s-a urmat astfel în onor. Senat, fiecare articol se citeşte şi se pune la vot şi apoi legea în total, şi nu văd de ce am face o derogaţiune la reglementul nostru. îndată ce este o objecţiune, guvernul nu poate decît să se unească cu opiniunea domnului Lecca, dar [î]i pot proba că s-a votat pe titluri cînd n-a fost contestaţie. La articolul 441. Mandatul se plăteşte imediat, dar, dacă acela care are mandatul în mină nu se prezintă să-l încaseze şi lasă să treacă trei luni, atunci va trebui un nou aviz de la biuroul postai. Replică lui G. Lecca2. Onor. domn Lecca face eroare, nu se dă mandat pentru espediţia internaţională, dar la espediţia din întrul ţărei este facultativ a seda în mîna celui ce dă banii nu numai o chitanţă, dar şi mandat. Replică mitropolitului Moldovei şi Sucevei3. Negreşit, dacă este autoritate. Şi mitropoliele şi eparhiele sînt autorităţi ; în acest articol nu se zice numai autorităţile civile şi militare, ci toate autorităţile, prin urmare tot ce este plătit de stat este autoritate4. „Monitor”, 1880, nr. 44, p. 1 153, col. 3; p. 1 054, col. 1, 2. * Şedinţa din 21 februarie 1880. Senatul României. ** Citeşte: titlul. NO TE 1 Articolul 44 este cuprins în cuvintele lui K. 2 G. Lecca, dialogînd cu raportorul proiectului, colonelul C. Angelescu, spusese că persoana care ridică bani de la un ghişeu poştal dă chitanţă, nu mandat. 3 Mitropolitul Moldovei şi Sucevei voise să ştie dacă între autorităţile scutite de plata taxelor telegrafo-poştale se numără şi cele ecleziastice. 4 Proiectul a fost primit cu 21 de voturi pentru şi unul împotrivă. 341 în legătură eu dizolvarea consiliului judeţean Vaslui. Răspuns ia interpelarea lui N. Lupaşcu* Domnilor, de mai nainte vă declar eă regret din toată inima necesitatea în care se află cîteodată guvernul de a dizolva un consiliu judeţean sau comunal, şi onor. domn Neron Lupaşcu1 a fost drept cu mine cîncl a, spus că eu m-am împotrivit. Da, m-am împotrivit şi m-am împotrivit cît am putut şi cînd am putut. Eegret că secretul depeşelor se destăinuieşte,, însă în cazul de faţă-mi pare bine, pentru că am rezistat chiar ameninţărei de demisiune a prefectului şi am refuzat de a dizolva. Cînd însă mi s-au arătat fapte care-mi impunea ca sacră datorie ca să dizolv, a trebuit să dizolv, fără voinţa mea, contra iniinei mele. Onor. domn Neron Lupaşcu zice că în acel judeţ s-a făcut patru dizolvări sau trei. Cele două dinţii dizolvări s-au făcut înaintea venirii mele la guvern . . . O voce: Una de însuşi dumneavoastră şi cu aceasta două. Întîia dizolvare s-a făcut de preşedintele actual al consiliului, atunci ministru de interne, şi-mi permit a face întrebarea după a cui cerere ? . . . Fac şi eu o respectuoasă interpelare. Domnilor, nimeni nu pătimeşte mai mult decît ministru [1] care dizolvă, căci el este răspunzător daca se aduc tulburări şi dezordine : dar ce să facă dacă tulburări şi dezordine este starea permanentă a judeţului Vaslui ? Sînt eu vinovat ? La Vaslui a fost prefect domnul Boian, care astăzi este prefect la Buzău şi care a fost prefect şi la Peatra. Domnului Boian [î]i puteţi imputa orice, numai autoritar nu-i puteţi zice, numai în alegeri nu-i puteţi imputa că s-a amestecat ... î Domnul A. Vizanti: Atunci de ce l-aţi schimbat? Pentru că domnia ta, domnule Vizanti, nu te mulţumeşti numai cu Bomanul, te duci şi pe la Vaslui ... (Ilaritate.) Şi domnul Boian cu lacrime m-a rugat ca să-l schimb; domnia sa este un om foarte onorabil şi alte judeţe ar dori să-l aibă prefect ... Domnul A. Vizanti: Cer cuvin tul! Pe cine am numit prefect? Pe domnul colonel Ştefan Rosetti, pe care cu toţii-1 cunoaşteţi şi-l stimaţi ... Voci: Aşa este! Dar iată că acum acest domn colonel Ştefan Eosetti este transformat în monstru, că a făcut toate nelegiuirile din lume. Pe cine altul voiţi să mai găsesc ? Onor. domn N. Lupaşcu recunosc că astăzi a fost foarte moderat, domnia sa a făcut o interpelaţiune cu totul demnă şi care-1 onorează ; dar fac întrebarea domniei sale să binevoiască a-mi spune daca domnia sa singur nu a constatat către domnul preşedinte al consiliului starea deplorabilă în care se află spiritele în Vaslui şi unde trebuie să se facă ceva pentru a se împăca ? Apoi luat-am un străin ? Am luat pe domnul colonel Ştefan Eosetti, însă cînd a venit acolo ce a găsit ? A găsit că persoanele care avea în mîna lor autoritatea comunală şi judeţeană, ca să îndestuleze interesele materiale locale, profitau de poziţiunea lor şi se serveau de acea putere pentru ca să facă tocmai aceea ce Constituţiunea a înţeles să nu se facă * Şedinţa din 25 februarie 1880. 342 de autorităţi. înţeleg ea fiecare cetăţean să facă politică, dar autorităţile $ă nu facă, ele să nu se amestece, căci pentru ce s-a luat prefectului, prin Oonstituţiune, la 1866, dreptul de a confecţiona listele electorale? Pentru că era agent al guvernului şi pentru că prefectul nu avea dreptul a fi ales şi a lucra ca autoritate, şi Constituţiunea n-a mai voit aceasta. Astăzi sînt primarii cari au dreptul de a fi aleşi şi cari se aleg deputaţi şi profită de poziţiunea lor de primari ş i de deputaţi. Vedeţi dar, domnilor, că e foarte rău lucrul acesta ca primarii, cari sînt agenţii autorităţii administrative, să facă politică în consiliele comunale şi în consiliele judeţene. Voci: Apoi, toţi fac. Eău fac, şi trebuie să fie dezaprobaţi pentru aceasta, căci cine o face, rău face, pentru că, dacă face astăzi contra, poate să facă mîine pentru, şi de aceea pătimeşte judeţul. Apoi ce veţi zice dumneavoastră cînd veţi vedea că în ziua de 11 februariu un membru din consiliul comunal merge în consiliu, unde aveau să se ocupe de luminat, de apă, de pavagiu şi altele asemenea, şi în loc de acestea face o interpelaţiune zicînd : bine este ca în ziua aceea ruşinoasă de 11 februariu să se serbeze şi ruşinoasa recunoaştere a independenţei Eomâniei? Şi dumneavoastră voiţi ca guvernul să stea cu mîinile încrucişate, să nu zică nimic ? Vine prefectul şi-ini spune : iată situaţiunea cum este; nu se mai face administraţiune, se face politică şi politică de răzbunare; vai de acela care este contra cutăruia şi cutăruia, căci e pedepsit pînă la al şaptelea neam ! Şi la această stare de lucruri voiţi dumneavostră ca eu să fiu indiferent ? A mai zis domnul Lupaşcu că consiliul judeţean n-a făcut nici un act. Eu zic că a făcut. Şi în adevăr, cînd consiliul judeţean are să se plîngă de prefect, la cine trebuie să se adreseze ? Negreşit că la ministrul de interne, şi cînd acesta nu-i dă nici o satisfacţiune, la Consiliul de Miniştri, prin preşedintele consiliului. Ei bine, consiliul judeţean de Vaslui, înainte de a se constitui, a venit ca corp colectiv şi s-a plîns de prefect la preşedintele consiliului, nefăcînd nici cel puţin onoare ministrului de interne a-i comunica objectul plingerei, ca să ştie şi el de ce e vorba. Ei bine, cum puteam merge cu un asemenea consiliu judeţean ? Aşadar, onor. domn Lupaşcu să binevoiască a vedea că lucrările la Vaslui nu coroborează zisele domniei sale. Dumneavoastră aţi mai zis că aţi aclamat pe aleşii colegiului I, deşi erau conservatori. Apoi, dacă aţi găsit că erau bine aleşi, bine aţi făcut; însă de ce nu lăsaţi facultatea şi ministrului de a căuta oamenii într-un orizont mai larg şi a nu se ocupa de nuanţa politică a alesului ? Apoi patru dizolvări una după alta pentru ce? Pentru că cutare consiliu nu convenea unora din dumneavoastră, altul, altora etc.; prin urmare, dumneavoastră sînteţi responsabili, iar nu eu de acele dizolvări. Şi iată, domnilor, ce să întîmplă ! Sînt în ţară 29 judeţe, am 27 [sic] budgete judeţene, regulate, cercetate, aprobate, sancţionate şi care funcţionează; asemenea toate autorităţile pendinte de consiliele judeţene funcţionează regulat în toată ţara; numai la Vaslui nu funcţionează. Ei bine, care ar fi interesul meu ca la Yaslui să nu meargă lucrurile bine ? Dumneavoastră care sînteţi oameni de acolo, cu influenţă — şi care în tot momentul aci vă împăcaţi, aci vă certaţi—, vă stă în mină să faceţi ca lucrurile să meargă bine. Şi să-mi permiteţi a spune că mai deunăzi, cînd [î]mi spunea domnul 343 Gorgos că acum toate grupurile liberale s-au împăcat, eu am zis : să dea Dumnezeu să fie aşa, căci mult m-aş bucura de aceasta. Prin urmare, ca să termin, declar că eu regret ceea ce s-a făcut şi promit că voi face cercetări asupra celor ce mi-aţi spus, şi dacă prefectul va fi greşit, [î]l cred destul de gentleman ca să recunoască că a greşit şi cred că n-am trebuinţă să vi-1 recomand, fiindcă a fost în mijlocul dumneavoastră şi-l cunoaşteţi destul de bine 2. ,,Monitor”, 1880, nr. 46, p. 1 218, col. 3 — p. 1 219, col. 3. NOTE 1 Înainte de a-şi dezvolta interpelarea N. Lupaşcu, K. a precizat:,,Domnule preşedinte, eu sînt la dispoziţiunea domnului Lupaşcu spre a răspunde la interpelarea domniei sale, dar mai întîi ţin a constata un fapt: onor. domnul Lupaşcu mi-a anunţat, sînt acum mai multe săptămîni, o interpelare. La ziua fixată pentru răspuns domnul Lupaşcu nu era aci, cu toate că eu venisem să-i răspund. Astfel, după regulament, domnia sa nu are drept ca, fără a mă anunţa din nou, să pretindă ca acum sau oricînd ar voi dumnealui eu să fiu gata a-i răspunde; cu toate acestea eu sînt la dispoziţiunea domniei sale”. N. L. arătase că repetatele dizolvări ale consiliului judeţean cerute de prefecţi făcuseră să domnească la Vaslui ,,o agitaţiune perpetuă”. După ce narase împrejurarea ultimei dizolvări a consiliului judeţean, spusese: ,,Cu aşa procedare se parodiază legea şi mai bine să suprimăm instituţia decît să ne rîdem de ea”. 2 Discuţia s-a închis. Discurs asupra desfăşurării alegerilor din judeţul Vaslui* Domnilor, ministerul n-are nici un drept de a se amesteca în verificarea alegerei1 şi, prin urmare, în tot ce priveşte verificarea, în tot ce priveşte deosebitele împregiurări ale acestei alegeri, de la un alegător către altul, ministerul n-are nimic de a zice, aceasta este în dreptul şi suveranitatea Senatului. însă sînt dator a veni şi a protesta în contra imputărilor ce se fac prefectului de Vaslui, cum că prefectul ar fi uzat de presiune guvernamentală ca să împedece şi apoi ca să manipuleze spre a se putea anula prin Senat această alegere. Domnilor, mai nainte de toate să ne întrebăm : cine este acest prefect, şi cînd a venit acest prefect la Vaslui, ce putere a avut acest prefect şi ce acte a făcut el pentru ca să combată pe onor. domn Holban de a se alege f Domnilor, mai mult sau mai puţin în fiecare judeţ sînt două opi-niuni, şi nici nu poate să fie altele decît două opiniuni, două partite : celelalte nuanţe, cele[l]alte opiniuni sînt încercări individuale care cată să ajungă, care se razemă cînd pe unii, cînd pe alţii, care-şi dau deosebite nume şi care în fapt nu însemnează nimic. Să vedem ce este în Vaslui? în Vaslui sînt liberali şi sînt conservatori. Ce era în Vaslui înaintea numirei prefectului actual ? Conservatorii se plîngeau — şi cu dînşii şi un * Şedinţa din 3 martie 1880. Senatul României. 344 număr de cetăţeni de aceia cari nu se ocupă decît de interesele lor, cari sînt totdauna oameni de pace şi cari sînt naturalmente guvernamentali cînd interesele lor morale şi materiale nu sînt atacate—, se plîngeau, zic, că duoi-trei oameni guvernamentali monopolizează totul, că au atotputernicia în primărie şi în consiliul judeţean, că se servă de această influenţă spre a persecuta pînă la al noulea neam pe aceia cari nu merg cu domniile lor. Şi erau între aceşti conservatori oameni foarte onorabili, oameni cu greutate. Se mai învinovăţea şi prefectul, care era mai nainte domnul Boianu, că era un instrument slab în faţa acelui grup de cîţiva liberali cari tiranizau judeţul. Domnul Voinov: Aţi trămis un altul verde. Domnul Stătescu: Cine sînt acei domni din grupul influent? De ce mă siliţi să spun nume? Nu vreau să fac discordie. Vă spun un fapt. Veţi vedea unde voi ajunge. Mă găseam dar în faţa unor plîngeri cum m-am găsit la Iaşi, cum mă găsesc la Tecuci, acum şi chiar la Bîrlad, cum că prefectul terorizează ! Eu, care sînt ministru de interne şi care am să fac administraţie, m-am văzut în faţa acelui prefect care zicea că pozi-ţiunea lui era foarte grea, că era tras şi de o parte şi de alta, şi care cu lacrimi în ochi mă ruga să-l mut de acolo. Domnul Boianu este un tînăr foarte onorabil, inteligent şi activ. La Buzău era loc vacant şi, fiindcă de acolo primisem cereri, din cauza multor rivalităţi, ca să le trămit un prefect străin de judeţ, m-am plecat la rugăminte şi am trămis pe domnul Boianu prefect la Buzău. Pe cine am pus în locul său la Vaslui? Am pus pe domnul Ştefan Eosetti, cetăţean de acolo, proprietar mare, mai mult conservator decît liberal, însă nu entuziast, nu înregimentat, cum se zice. Domnul Voinov: După ce s-a ales la Vaslui contra dumneavoastră. Yă rog să nu mă întrerupeţi! Am văzut azi pe prinţul Gr. Sturza, care n-a fost la Vaslui şi care ne-a vorbit făcînd ca la Evanghelie tîleuire sau ca la Codul civil comentarii! ... Şi sînt silit a mărturisi că prinţul Sturza n-a fost tribunul senatore, ci a fost advocatul domnului Holban, a pledat pentru amicul domniei sale politic. Domnilor, să vedem acum ce s-a zis de domnul Eosetti ? S-a zis că s-a ales în colegiul acela în contra voinţei noastre. Apoi dacă s-a ales în contra voinţei noastre trebuia să aibă un număr de alegători amici ai dumnealui tot ca şi domnul Holban ; domnul Eosetti care este băştinaş proprietar mare ... Domnul Manolake K. Iepureanu: Cer euvîntul! Aud pe onor. domn Iepureanu că cere euvîntul: doresc a-1 auzi pe domnia sa conservator ce are a zice în contra prefectului Ştefan Eosetti ? Căci aş înţelege pe liberali să-mi facă această imputare, iar nu pe conservatori. în condiţiunea domnului Eosetti mai sînt şi alte persoane, este domnul Nanu la Bîrlad şi domnul Negruţi la Iaşi. Nu înţeleg dar pe prinţul Sturza să vie să stigmatizeze pe im om de ordine ca domnul Eosetti! Ce a făcut domnia lui la alegere, care este imputarea care i se aduce ? Este c-a înrîurit a se face invalidarea alegerei dupe alegere. Ei, domnilor ! Eu socotesc că fiecare din dumneavoastră le va plăcea să vadă pe prefecţi înrîurind dupe alegere, daca se poate numi această înrîurire, iar nu înaintea alegerei. 345 în protest s-a zis asemenea că s-an adus funcţionari şi s-a pus să lnpte în alegere. Apoi rezultatul alegerei ne dovedeşte că acei funcţionari cari au luat parte la alegere, în loc să serve pe prefect, au votat în contra candidatului ce s-a zis că era protegiat de dînsul. Apoi unde este ingerinţa prefectorală prin funcţionari? Iată ce zice domnul Holban în memoriu : domnia sa zice că domnul prefect s-ar fi dus la moşia unui prieten al domnului Holban, pe care-1 citează — domnul Ştefan Scarlat Miclescu — , şi, cînd o spunea aceasta principele Sturza, nu spunea îndată că acest amic al domnului Holbam că acest domn Şt. Sc. Miclescu era subprefect, ci o spunea mult mai tîrziu, cînd a venit la numele de Miclescu, Ei bine, să spun eu ! A fost subprefect,, a votat ca subprefect pentru domnul Holban şi apoi pe urmă acest domn subprefect, după ce s-a servit de puterea sa subprefectorială ca să voteze el şi să aducă şi pe alţii ca să voteze pentru domnul Holban, tocmai a doua zi şi-a dat demisiunea ! Nu sînt lucrurile cum vi le-a arătat principele Gr. Sturza. Acel domn subprefect zice : fiindcă am votat pentru domnul Holban astăzi, a doua zi după ce mi-am făcut treaba, eu şi amicii meiy [î]mi dau demisiunea ! .. . Vedeţi,domnilor, ce fel de ingerinţă au esercitat funcţionarii administrativi ! Subprefectul, amicul domnului Holban,, votează pentru domnul Holban, şi după ce-şi dă demisia merge şi spune domnului Holban (acesta este tefarichiu cum se zice în Moldova) (ilaritate ), merge şi spune domnului Holban : „Iată ce am făcut”. Şi domnul Holban vine şi întăreşte prin memoriu cuvintele care i le-a spus domnul subprefect Miclescu ! . .. Vă las acum pe dumneavoastră, domnilor senatori, oameni de onoare, oameni cari ştiţi ce însemnează onoarea — *şi în întîiul rînd pun pe principele Gr. Sturza —, să judecaţi, să apreciaţi purtarea acestui domn subprefect, care ca subprefect refuză pe şeful său şi urează de autoritatea sa de subprefect în favoarea candidaturei domnului. Holban. Vedeţi, domnilor, că mă pun în ipoteza că prefectul s-a dus de i-a vorbit, însă socotesc că un prefect, cel puţin pînă acum la noi, nu se duce la moşia unui subprefect ca să-i vorbească, ci-1 aduce şi-i zice să voteze aceasta după principiile cele mai autoritare. M-am pus dar în ipoteza aceea că acest domn prefect s-a dus de a rugat la moşie pe acel domn şi acel domn a refuzat; şi prefectul acesta a făcut atîta înrîurire monstruoasă incit nici nu l-a revocat pe acel domn subprefect care l-a refuzat, ci i-a lăsat toată puterea să înrîurească pe toţi alegătorii ca să voteze pentru domnul Holban şi a doua zi, ca trufanda, să-şi dea demisiunea ! (Ilaritate. / Iată cum a uzat domnul prefect de Vaslui de puterea sa prefectorală în această alegere ! Vă las să judecaţi. Ce ne mai spune onor. nostru coleg ? Ne mai spune cum că — aceasta este şi mai frumos —, cum că prefectul ar fi pus pe un alt subprefect să stea în sala alegerei ! Aceasta o las la apreciarea dumneavoastră să-i daţi atenţiunea ce merită ! Apoi singur principele Sturza v-a mai spus cum că consiliul comunal se ocupa în timpul alegerii de revizuirea listelor electorale, că şi-a luat o odăiţă mică deoparte, avînd precauţiunea constituţională, spre a asigura libertatea neînrîurită a alegătorilor, ca să facă din sala unde se făcea alegerea sala de intrare, tinda prin care să meargă acele persoane care voia să contesteze listele, să treacă pe acolo prin sala alegerii.. Singur domnia sa a spus aceasta, şi o spune şi domnul Holban că a fost la alegere şi a stat acolo cu mai mulţi amici ai domniei sale, însă aceasta zice că era tolerat şi nimeni n-a protestat. Acum este întrebarea cum rămine cu preseripţiunea legei care zice că în sala alegerei nu pot intra decît numai 346; alegători ? Mai este întrebarea : dacă legea zice că fiecare să vie cu carta de alegător, că acela care votează fără cartă să fie respins sau pedepsit