Preţul: 75 leu{ I. Originile. Şcoală face parte din vechiul tesaur al limbii romaneşti, pe cînd şcolar e o inovaţie lingvistică, înaintea căreia se întrebuinţa în Moldova cuvîntul şcoler, din secolul al XVIII-lea1, care trăieşte încă în popor, sau sholer, după greceşte, pe care 1-a păstrat şi Regulamentul Organic2. Ucenicul aparţine împrumuturilor din slavoneşte: el era încă de foarte demult întrebuinţat curent. Pe la 1680 se zicea după greceşte: spudeu (ajtooăaîoc); cuvîntul îl întîlnim într'o mărturie cu privire la părintele lui Neculce3 şi în certificatul de cultură dat de Genealogia Cantacuzinilor vestitului Constantin Stolnicul 4. „Spudeului" îi răspunde, din acelaşi izvor, dascălul (5tS4waXoc) pe care l-am luat poate mai din vreme din slavoneşte. Dar moştenirii la- ^__^De ex. în Nedioglu, Cea mai veche şcoală romanească, ■cu caracter statornic (scoală de la Sf. Gheorghe Vechiu), Bucureşti, 1913, p. 18 (şi pentru dascăl; tot acolo, la 1760: „şcolăreşti")- Un „Sărindaru şcolearu", la 1744; Studii şi doc, VII, p. 326, no. 47. - Regulamentul şcolar moldovean din 1851 zice: scoleri. ! Buletinul comisiei istorice a României, IV, p. 6. 4 Hd. Iorga, p. 292. , 6 Istoria invăţămintului românesc Originile 7 tine îi aparţin cuvintele de basă: o învăţa. învăţătură şi învăţător (învâţămînt e iarăşi de crea-ţiune modernă), ba chiar şi învăţăcel. Venind de la invitiare, în care vitium n'are înţelesul pejorativ o-bişnuit, s'ar putea ca deprinderea cu studiul să fi venit din modesta, dar foarte obişnuita deprindere a animalelor, a oilor în special cu serviciul la om. Carta (charta), cărturar (charlularius), a scrie, scriptură, aparţin iarăşi nobilului vocabula-riu primitiv1. ^Xjt de. .y.fir.he^-4cmIa_J^£omhn?......___ S'a crezut atîta vreme — într'un celebru discurs la şcolile din Hbtin o afirma cu hotărîre Alexandru Hasdeu, căruia plăsmuirile „naţionale" nu-i erau necunoscute, şi pană astăzi sînt oameni culţi cari o repetă — că Alexandru-cel-Bun ar fi întemeiat în Suceava sa de pe la 1400 o şcoală, o Academie de drept, în legătură cu pretinsa legislaţie care i se atribuia. Academia există tot aşa de puţin ca şi sistemul lui de drept. Nu se putea face aşa ceva într'o ţară abia înceepătoare, atunci cînd nici a-propiaţii Ruteni din Galiţia, nici depărtaţii Slavi de Sud, învăţătorii, în mare parte, ai principatului muntean, n'aveau un astfel de aşezămînt şi nu puteau deci trimite profesorii. Ideile de renovare a dreptului nu domniau nicăiri în acest Sud-Est european, nici în teri de o mai veche desvoltare de-cît ale noastre. Dar un învăţămînt exista fără îndoială, nu în legătură cu urmărirea pe căi teoretice a adevărului, ci cu nevoile adinei, neapărate ale societăţii care, i A ceti e slavon. - în vremuri normale, creiază şcoala şi-i determină caracterul. ■0 Nu trebuie să uităm însă nici faptul că în oraşele j întemeiate cu cetăţeni de împrumut, veniţi din ţe- Ţ rile regelui Ungariei şi din acelea ale regelui Po- * loniei, era o numeroasă populaţie străină aparţi- nînd unor popoare, Germanii şi chiar Ungurii, care aveau o veche învăţătură. E de crezut că Saşii din Cîmpulung sau din Tîrgovişte, în necontenită legătură cu negustori din patria lor ardeleană, îşi vor 1 ii trimes copiii la carte în Braşov, Sibiiu sau Bis- ^, triţa, ca şi conaţionalii lor din Baia, legali de cel din urmă din oraşele săseşti de mai sus. Nemţii din Siretiu şi Suceava nu-şi uitaseră pe ai lor din casa cea veche. S'au semnalat copii de-ai lor cari ^ mergeau pană la marea Universitate din Cracovia, centru de adunare al străinilor în secolul al XlV-lea, ) cînd Galiţia este supt sceptrul iubitorului de cul- I tură rege Casimir. S'au regăsit în registrele aces- |f tei înalte şcoli „Moldoveni" din Suceava şi din Si- ^ retiu1. Să nu uităm iarăşi că aceşti cetăţeni, trăind după „dreptul de Magdeburg" pentru Galiţieni, după cel | săsesc pentru Ardeleni, aveau nevo.'e de cunoscători j ai acestor tradiţii juridice pentru a hotărî în acele j procese cu hotărîri date în limba lor, pe care le ! cunoaştem din acte ale secolului al XV-Iea. Rapor- <4 tul lor în această privinţă cu cei rămaşi la vatră era aceiaşi ca raportul Italienilor din Pera sau din Chios,- din Tripoli de Asia sau din Alexandria cu '>' ceiăţile lor de origine, Genova şi Veneţia. 1 1 Citaţi de Eugeniu Barwinski, în prefaţa la Cluon'con Moldaviae al lui Miron Costin, ed. Comisiei Istorice a României. 8 Istoria invăţămîntului romanesc Originile 9 Apoi grija sufletească a acestor „latini" de religie era încredinţată nu numai unor episcopi din Ardeal, din Polonia, ci şi preoţilor dintre cari o parte măcar trebuiau să fie indigeni. Şi biserica a-puseană, catolică, fără şcoală lîngă dînsa şi pentru cei cari nu voiesc să devie clerici,— clercs în franţuzeşte înseamnă: om cu studii, „spudeu",—nu se poale concepe. Iar clasele dominante la noi au avut totdeauna o slăbiciune, explicabilă, pentru un învăţămînt desvoltat, împărţit de străini.\ Fără îndoială am avut şi pentru ai noştri, la reşedinţile episcopale din Milcov— încă în veacul al XlII-lea— Baia şi Siretiu, din Bacău, din Argeş, şcoli de latineşte, din ale căror binefaceri s'au împărtăşit copiii romîni de pe vremuri. Şi, alături de episcopi, călugării convertitori şi cîrmuitoi'i au trebuit să-şi aibă micile lor şcoli, ori dacă e vorba de Dominicanii din Siretiu, ori de Franciscanii din. Argeş, de aceia cari de la „casele" din Ciuc s'au strecurat şi aciuat în preajma reşedinţei episcopale din Bacău. Iesuiţii din secolul al XVI-lea n'au fost singurii „sco-larhi" de carie apuseană în părţile noastre. In ce priveşte propriul nostru învăţămînt, legat de limba slavonă a Statului şi de pravoslavnicia Bisericii, el este de sigur o foarte veche realitate. Necesitatea lui era impusă de creşterea clerului înalt, de producerea unor călugări învăţaţi, caligrafi' şi pictori, de iniţiarea Domnilor şi boierilor şi de deprinderea profesională a scriitorilor de diplome. Nu vOm şti niciodată exact care a fost rolul jucat la noi. de acel Grigorie Ţamblac, al cărui nume,. explicat foarte ingenios, dar fără temeiu, şi altfel, s'a dovedit a fi al unei familii bizantine1. Predica, 1 V. şi Rcv. Isterică; XI, p. 13. ■î vădită din manuscrisele păstrate ale cuvântărilor lui, ^ nu era un obiceiu numai la Suceava unui „autocrat" | de modă bizantină,- însurat cu acea Marină care Y venia, de sigur, din lumea imperială grecească, dar 4 şi, mai tărziu, pe vremea cînd locuia la noi învă- ţatul Chirii Lukaris, viitorul Patriarh al Romei ce-I lei nouă, la Tîrgoviştea din acei primi ani ai seco- le , lului al XVII-lea. Nu fără „ucenicie", la şcoala de n mănăstire, dar şi pe lîngă un înalt cleric învăţat | se vor fi deprins cu cartea slavonă oameni ca Teoc- -hj" tist şi ceilalţi mari Vlădici moldoveni ai secolu- ^ lui al XV-lea, sau cutare Mitropolit muntean, vrednic '"■ \ de moştenirea arhiereilor din Vicina aşezaţi la Ar- geş în secolul al XlV-lea, care cerea nomocanoane de la Bizanţ1, pe cînd un episcop de Roman dădea des-legări în chestii canonice pe la jumătatea aceluiaşi veac al XV-lea'. ,j Cel puţin în mănăstirea munteană, dintru înce- ! put de călugări cărturari, a Tismanei învăţatului A ctitor Nicodim şi în Neamţul creat, peste puţină î vreme, de ucenicii acestui cleric, a fost o adevărată ; şcoală de caligrafie şi de zugrăvire a manuscrip- j telor, dar, în acelaşi timp., şi, pentru Că limba . j acestor cărţi era străină şi trebuia învăţată, de I slavoneşte. Din aceste şcoli de chilie au ieşit oa- j meni ca, în Moldova secolului al XV-lea, Gavriil fiul lui Uriâ şi „tahii", tahigrafii, Atanasie şi Pa-^. ladie ori Mircea „caligraful", care a scris un ma- \ nuscript de la Chilandariu la M62-3'. 1 Hurmuzaki, XIII, p. 348, no. (5. 2 V. Ist. Iiisericei, 1, şi Ist. literaturii romi ne, I, pp. 98-9. ; Ist. Ut., rom., I, pp. 93-(i. > Liubomir Stoiauovici, în Sbornicul din Belgrad pe 1923; v. şi Rev. Ist., X, pp. 153-4. 10 Istoria invăţâmîntului romanesc Şi în aceastălaltă ţară putem constata, la 7003 (1494-5) o şcoală, căci cuiare manuscript de Pravilă i păstrat tot la Chilandariu e datorit „mult greşitului j monah, grămăticul"— deci şi profesorul — Damian"'1. | O „şcoală de meserii" era aceia unde, tot pe a-colo, îşi învăţau meseria, mult înaintea apariţiei celor d'intăiu argintari profani, de felul celor din Ardealul săsesc, meşterii îmbrăcători în argint ai cărţilor şi ai icoanelor de catapiteasmă3. Să amintim şi necesara şcoală de musică, de psalti-chie, a cîte unui „diac domnesc" care „învăţa la şapte glasuri"3. Am citat aiurea condiţiile în care, mai tărziu. dar de sigur că şi pe acest timp, se recrutau învăţăcei, copii prinşi, furaţi de prin sate, din cari se făceau „oameni de treabă, vlădici şi egumeni şi preuţi şi diaconi pre la svintele mănăstiri" '. Pisarii munteni din veacurile al XlV-lea şi al XV-lea, cari scriu cărţile domneşti şi scrisorile către oraşele ardelene cu cerneală neagră şi albastră în slove mărunte, strimte, ghemuite, după datina bulgărească şi mai ales şîrbească, nu ni sînt cunoscuţi. Nu putem spune nimic despre naţia căreia-i aparţineau. V. A. Urechiă pomenia după inedite pe un Neagoe şi un Radu Grămăticul5. Dar pentru 1 Liubomir Sloianovici, /. c, p. 36. CI'. Rcv. Ist.. X, p. 154. 2 Pană în secolul al XVIII-lea se învăţa la stareţ: astfel pentru schitul Paşcanii pe la 1708; revista loii Xe-culce, I, p. 107. 8 Ist. Ut. rom., I, p. 97. * Ibid. & Ist. scoalelor, I, p. 7. Originlie . 11 Moldova epocei lui Alexandru-cel-Bun se poate stabili o lungă listă a acestor oameni deştepţi şi di- ' baci, cari nu se ridicau în boierii, rămînînd legaţi pe viaţă de o causă în care izbutiră, destul de râ-pede, a preface urîta literă rusească în duetul elegant, din ce în ce mai rafinat, al chiliricei moldoveneşti. Ce mai frumoase nume romaneşti decit ale lui Oţel, Bîrlea, Oanţă, Vulpaş, Negrilaş, Şte-ful, Borcea, Săcară, Borş, Cîrjă^1'? Chiar numele slavoneşti: Steţco, Ivaşco nu înseamnă o obîrşie străină, ele fiind pe atunci comune în Moldova. Un ; diac Giurge e fiul protopopului Moldovei, loil Dar alte nume, ca Şandru (din Sandor), trimet la Maramurăşul originilor moldoveneşti. Şi întrebarea se pune: ce dator im în acest domeniu Rutenilor i. de supt. sceptrul Iagelonilor şi ce vine de la des- călecătorii coborîţi din acel Maramurăş al regelui an-gevin din Ungaria? Forma diplomatică a actelor Moldovei începătoare e a documentelor ungureşti. S'a constatat acuma în urmă3 că Voevozii şi cnejii romîni scriau slavoneşte în patria lor maramu-răşeană. E de crezut deci că scriitori ca Şandru ve-niau de acolo, odată cu descălecătorii sau mai târziu, viaţa romanească dăinuind şi mai departe, puternică, în acele locuri. Şi, dacă e aşa, se ştie ce şcoli de caligrafi şi diplomatişti erau în tot Apusul latin al evului mediu. . % Domnii învăţau carte. Chiar aceia cari nu puteau scrie erau datori să ştie slavoneşte, dacă nu în- 1 Ist. Ut. rom., I, p. 97. O altă listă în I. Bogdan. Album palfographique moldave, Prefaţa; o a treia, de demult, în Urechiă, Ist. scoalelor, I, pp. 6-7, A" 2 Rev. Istorică, II, p. 87. 8 'orga, în An. Ac. Horn. pe 1926. \ I 12 Istoria învăţâmîntului romanesc văţaseră această limbă politică şi sacră în casă la ei, dela mamele de origine slavă, Bosniace în Ţara-Romănească (soţia lui Alexandru-Vodă din care s'a născut Vladislav-Vlaicu), Rutene în Moldova (soţia lui Laţcu, cu numele aşa de rusesc). Ştefan-cel-Mare se putea înţelege în această limbă cu solii ruşi tri-meşi de regele Polonieix. Cîte un ostatec, ca al doilea Dan, trăind la Bizantini, trebuia să înveţe acolo, şi copiii crescuţi la Turci ai lui Vlad Dracul, teribilul Vlad şi frumosul Radu, vor fi prins şi ceva carte creştină. Totuşi, cînd Ilie Rareş se turci, un contemporan grec, într'o predică, învinuieşte lipsa lui de creştere. „Se cuvenia"—şi totuşi maica lui era o fată de Despot sîrbesc, dintr'o familile luminată, şi ea însăşi ştia să scrie plîngeri în slavoneşte către acel Sultan Soliman, la Curtea căruia se redactau acte în a-ceastă limbă, — „sa se încredinţeze vreunui supraveghetor şi pedagog, ca să se îngrijească de copii şi să nu-i lase să se amestece cu cine se întîmplă, ci să-i înveţe cîte tind spre virtutea sufletească şi trupească, iar ei, lăsîndu-i în voia lor, îi fac să-şi 'e lumină a timpurilor sale, înviind la Alba-'Iulia. o-dată cu episcopia latină, şi o activitate şcolară. Sfătuit de Albanesul italianisat Bartolomeo Rruti, cetăţean al Veneţiei, din care făcu Postelnicul sau, Petru Şchiopul, care nu prevedea exilul său apropiat şi şcoala iesuită a lui Ştefan, fiul inimii sale, dădu voie să se tipărească Minee şi calendare pentru ^ Romîni şi să se întoarcă la catolicism şcoala de la ' Cotnari, aşteptînd un aşezămînt pentru Romînii înşii2 Era vorba chiar de un Seminariu cu limba de propunere grecească, susţinut cu o sută de scuzi lunar. Din această tentativă se alese însă, doar fără drama de la sfîrşit, tot aşa de puţin ca şi din improvisaţia *" didactică a lui „Despot-Vodă". 1 Sommer, Vita Despotae, în Legrand, Deux viex de Jacques Basilicos, Paris, 1889, pp. 29-30. 2 V. Hurmuzaki, XI, pp. LXIII-V. Şcoala apuseană la noi şi Romîni la şcolile apusene 23 Dar nepotul lui Petru-Vodă, ajuns mai rău decît un pribeag, ajuns fiul unui tată turcit, despărţit de nevastă şi de ţiitoarea din care se născuse copilul, Radu-Vodă al „Doamnei" Vişa, fu dus la Veneţia, unde stătea, în mănăstirea de călugăriţe din insula Murano, cu altarul de marmură pomenind originea corvină, romană a dinastiei muntene, Mă-rioara Adorna Vallarga, sora Doamnei Ecaterina, mama lui Mihnea-Vodă şi bunica, acum trecută din viaţă a răzleţului copil. După o ucenicie grecească în mănăstirea Ivirilor de la Athos — altă inovaţie şcolară — Radu-şi făcu toată educaţia lîngă această mătuşă. Astfel însă începe un alt capitol din şcoala noastră cea puţin ştiută: influenţa italiană. Influen(ele italiene asupra şcolii romaneşti 25 III. Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti. Un Bartolomc? Bruţi încercase a aduce şcoală catolică, fie şi polonă, în Moldova lui Petru Şchiopul, Nu ştim dacă va fi înoit încercarea „Veneţianul" mîndru şi luxos, „superb", care fu Radu Mihnea, de şi lîngă dînsul sta alt Postelnic de provenienţă veneţiană, Bernardo Borisi, „Brănatul" Moldovenilor, aşteptînd ca un Bartolomeo Minetti să-i conducă fiul, pe Alexandru Coconul, şi ca o Doamnă levantină, Victoria, să stea lîngă Leon-Vodă, venit din Constantinopol1. Dar o epocă influenţată de Italia, direct sau prin sucursalele ei răsăritene, cum era Creta, dar şi Pera levantină, patria Ecaterinei şi a Mărioarei, cu dulcele nume romanesc, era să vie. Pană la dînsa însă se va trece, în Moldova, ţara mai înrîurită de Apus, printr'o fasă de strecurare latină din Polonia. Iesuiţii se aşezaseră în ţară, favorisaţi de Movileşti, şi-şi făcuseră şcoala la Iaşi. Petraşcu, fiul lui Simion-Vodă Movilă, şi, o bucată de vreme, pretendent la tronul părintelui său, 1 V. şi ediţia italiană a cărţii mele „Istoria Romînilor şi a civilisaţiei lor". ajunse, întăiu aiurea decît la noi, creatorul Amei şcoli nouă, în care alipirea de ortodoxie era unită cu studii în latineşte după tipicul fixat în aşe-zămintele iesuite. Se poate zice că în această singură dată se întîlneşte o ortodoxie internaţională, nesprijinită pe greceşte sau slavoneşte şi un program iesuit fără legătură cu catolicismul roman. Ii era dat unui Moldovean, unui Romîn care prin originea naţiei şi prin aşezarea patriei era legat de cele două lumi deosebite şi adesea opuse să rea-liseze această sintesă, încă una din acelea între O-rient şi Occident de care e bogat trecutul nostru culturalx. O şcoală, pur iesuită funcţionase la Iaşi, de mai multă vreme. Vin părinţi din Ardeal s'o întemeieze 2. Elevii obişnuiau chiar să se înfăţişeze de Anul Nou la Curte, recitind lauda lui Vodă în latineşte, „Zece, doisprezece copii, unul mai mic decît altul, îl salutau atît latineşte şi greceşte, cît şi în limba părintească3." Boieri, ba chiar, poate, Ioan-Vodă, fiul lui Vasile Lupu, trecură pe acolo '*. Se întîmpină doi catolici, Novakovich şi Bankovich, trimeşi la studii în Poloniape un timp cînd la 1 V. P-. P. Panaitescu, L'influence de Voeuvre de Pierre Mogila, archeveque de Kiev, dans Ies Principautâs rou-maines, în Melanges de l'Ecole roumaine en France, 1926, 1, p. 3 şi urm. 2 Veress, Scrisorile misionarului Bandini, în „An. Ac. Rom.", 1927, p. 43. 5 Ibid., p. 61. La Ciubărciu, un Dominican; ibid., p. 64. 4 P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin, Bucureşti, 1923, p. 13; I. Minea, Dimltrie Cantemir, p. 6. Veress, l. c, p. 65. 26 Istoria învăţămintului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii româneşti 27 Cameniţa învăţau fiul medicului lui Duca-Voda şi V un Duminecă al lui Capră \ şi se urmă un mic W seminariu iesuit la Iaşi, pe lîngă şcoala lui Ressi, 9 Franciscan, la Galaţi2. Cutare „represintaţie de tea- S tru', cu cei trei Crai de la Răsărit împrumutaţi din Apus, e in legătură cu acest aşezămînt şcolar. Craii în veşmînt regal mergeau la Curte cu doisprezece u-cenici, purtînd icoana Precistei, şi „cîntînd romă- ■ neşle şi latineşte' 3. Data aceasta însă, Vasile Lupu % se lăsă influenţat de Romînul care juca un aşa de mare rol şi în Biserica Rutenilor şi în nobilimea polonă, plină de rudele lui, pentru a introduce la el o sucursală a noii Academii chieviene. jj , Tipografia moldovenească, plănuită încă de Miron- ■: vi Vodă Barnovschi Movilă, ctitor alţi noii biserici mol- \ \ doveneşti şi al unei a doua de acolo din Liov, pcn-q \ tru Ruteni, fu adusă la îndeplinire, cu material • rusesc, de Vasile,! cu ajutorul Mitropolitului de la ( Chiev '. Şcoala trebuia să vie în acelaşi timp. Domnul o ceru de mai multe ori aceluia a cărui activitate culturală-i servia de model. Chiliile de la Trei Ierarhi, isprăvite incă din 1639, aşteptau pe dascălii cari nu puteau veni decît de la Chiev: Directorul era chemat să fie şi egumen al mănăstirii, cu toiul deosebită ca menire de acelea care in şcolile lor pregătiau cărturari mai modeşti, la. Neamţ, la Bisericani şi aiurea. Veni, în fruntea unui grup de învăţători, Ruşi, cari 1 P. P. Panaitescu, l. c, şi p. 17, nota 6. 1 2 Ibid. 3 T. Buracla, I.st. teutrului în Moldova, I, Iaşi, 1915. Cf. Revista Istorică, I, pp. 121-2. după Baudini, în An. Ac. Rom., XVI, p. 319. 4 V. P. P. Panaitescu, l. c, pp. 49-51. Un tipograf romin, Gheorghe, la Liov, ib'd., pp. 51-2. ' ştiau greceşte, dar şi latineşte, fostul rector al Colegiului din Chiev, Sofronie Pociaţchi. D. P. P. Panaitescu ni-a înfăţişat activitatea acestui călugăr care ca mirean tipărise la 1622 versuri ruseşti după datina occidentală, care scormonia strămoşi latini ca Mucius Scaevola lui Movilă, care se privia pe sine ca închinător al „reginei ştiinţelor, Minerva", necuprinsă în vre-un calendar, şi care cultiva ca specialitate retorica, în care întră şi ceva mitologie, predată în latineşte şi în poloneşle, dar nu în limba slavonă sau rusească. Tot de acolo ştim mai bine măcar pe unul dintre ceilalţi profesori: Ignatie Iav-lovici, elev al lui Pociaţchi şi purtat pe la Zamosc. unde era şcoala de erudiţie clasică întemeiată de Hatmanul Ioan Zamoyski, fost şcolar la Padova şi j un ales represintant al Renaşterii. La 16(15 învăţă- j 'f mîntul se urmă încă, oaspeţii la nunta Măriei lui Vasile-Vodă întîlnind la Iaşi pe Chieviţil. In 1646, călugărul grec Bencdict de la Vatopedi, care predase la Chiev, apoi, după recomandaţia lui Vasile chiar, şi la Moscova, unde a fost fundatorul unei tipografii, funcţiona la Colegiu şi furnisa pe Ţar cu manuscripte greceşti din Moldova. La 1650 /încă aceşti monahi profesori îndepliniau şi sarcini politice, ţiind corespondenţa lui Vodă cu Chievul'-. N'a fost printre profesori şi acel Eustraiie Logofătul, întrebuinţat la pregătirea legislaţiei mai mult teoretice a lui Vasile şi capabil de a da,— cum credeam—, frumoasa traducere complectă a lui Herodot în româneşte, care cade tocmai în aceşti ani ai funcţionării Colegiului? Nu ştim nimic asupra ori 1 P. P. Panaitescu, /. c, p. 76. » Ibid., p. 77. 28 Istoria învăţămîntului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti ginii şi pregătirii lui, dar sînt multe probabilităţi că el a ajutat această trecătoare operă de înaltă cultură 1. Dar e sigur că aici s'a format ştiinţa şi de greceşte şi de latineşte a acelui Nicolae Milescu, care fu capabil să dea singur o versiune a Bibliei, a lui Herodot poate, şi care, mergînd la Moscova, fu elenistul de căpetenie, dar nu fără legături cu Apusul, al vremii sale2. Ştim însă că el şi-a desăvîrşit învăţătura la Academia constantinopolitană, patriarhală, întemeiată pe vremea cînd Grecii aveau fruntaşi atît de învăţaţi ca dragomanul Panaioti Nikusios3. Atîta se cunoaşte despre şcoala lui Vasile-Vodă, care se pare că nu ţinu pană la ieşirea lui din Scaun, poate din causa, nu numai a invidiei greceşti — şi Vasile era candidat de „împărat" pentru Greci—, ci vreunui conflict cu Biserica ferii, condusă atunci de un aşa de călduros representant al curentului romanesc ca Mitropolitul Varlaam. Şi nouă ni se pare acum că actul de la Gheorghe Ştefan-Vodă, înlocuitorul silnic al lui Vasile, care laudă pe aceşti das- 1 V. Ist. Ut. rom., I, p. şi urm. * V. P. P. Panaitescu, în aceleaşi Melanges, pe 1925, p. 65 şi urm.; Giurescu, în An. Ac. Rom., pe 1927. I. şRudele lui „Ştefan Mils,jîcul c-au fost Postelnic", în ^'>4aşi, la 1691, le-am găsit undeva. Banul Barbu Milescul, Nov. 7201; Gliibănescu, Surete şi îzvoade, VI, p. 126, uo. 12. N'ar fi imposibil ca el să fie acel „Neculai de Vasluiu, prietenul nostru", vînzător al unui Ţigan la Munteni, către care scrie Gavril Hatmanul, fratele lui Vasile I.upu; Archiva istorică. I, pp. 135-6, no. 196. — Pentru şcoala patriarhală din Constantinopol, Litzica, Catalogul manuscriptelor greceşti, pp. 351-5, no. 642(an. 1709). căli, e o falsificaţie a lui Gheorghe Asachi, în vederea căpătării pentru şcoala romanească a veniturilor mănăstirii, aflătoare în mîna Grecilor1. Şcoala de la Sfîntul Sava, are, de sigur o altă origine. E o formaţiune paralelă, întemeiată la a-cest metoh al Patriarhiei din Ierusalim pe care o va represinta cu atîta strălucire şi autoritate un Patriarh Dosofteiu. In chiliile de lîngă biserica lui Petru Şchiopul şi refăcută, împodobită supt Radu Mihnea, care putea fi şi un ctitor cultural, preda, in timpul cînd înfloria şcoala, de altă direcţie, de la Trei Ierarhi, un Nicolae Kerameus, după care luă conducerea un Trapezuntin, Teodor — şi rolul acestui isolat Trapezunt în cuHj«a^grecească a timpului ar trebui cercetat de aproape, — filosof şi scriitor, ca-re-şi isprăvia zilele în 16652. In provincie am văzut că găsim dascăli la Focşani, pe la sfîrşitul aceluiaşi secol3. In această Moldovă de la .jumătatea veacului al XVII-lea, o fată a lui Grigore Ureche, cronicarul. Antimia, putea să însemne pe un act că iscălitura e de mîna ei, „fiind bine învăţată în cărţi" 4. Ţara-Romănească a lui Matei Basarab, în concurenţă continuă cu Moldova lui Vasile Lupu, împrumutase meşteri de tipar de la Ruşii din Chiev, ca 1 P. P. Panaitescu, l. c, p. 66 şi nota 1; p. 74 şi urm. ! Ist. Ut. rom., II, p. 37, unde şi visita la 1661 a Patriarhului Nectarie. s Studii şi doc, VII, p. 321, no. 19. 4 Elena Eftimiu, în Revista Arhivelor, II, p. 371. Pentru învăţămîntul modest de la sate, Ghibânescu, Surele şi iz-voade, Dorohoiu şi Sendriceni, p. 21. 30 Istoria învăţămîntului românesc Influenţele italiene asupra şcolii româneşti 31 şi de la cei din Liov1. In acelaşi timp are loc cel d'intăiu contact cunoscut al unui tînăr Romîn, mun-j tean, doritor de învăţătură, cu acea lume~~rusească în care studiile mai înalte erau relativ recente. înainte de 1627, cînd întră în rîndurile boierimii, U-4rişte__ Năsturel din Fiereştii Ilfovului, care, din mîn-dria pedantismului său, se va iscăli Uriil, după Biblie, şi Oreste, după tradiţia elenică, acest frate al Doamnei Elina a lui Matei-Vodă, căpătă învăţătură de latineşte de la cineva care ar putea fi şi Chirii Lukaris, prelatul grec, dispus la inovaţii, care na despreţuit legătura cu Apusul catolic. Toată viaţa sa, Udrişte, care a avut şi un schimb de vederi asupra deosebirii de confesiune cu călugărul croat Ra-fail Levacovici2, nu s'a sfiit să privească spre acea lume occidentală pe care de ohicehi ai noştri o considerau cu ochii bine credinciosului îngrijorat. Cred că tînărul boier a făcut şi un drum în străinătate, ca şi acel Tudor care, Ia 1636, în cutare document muntean scris de dînsul, se întitulează Cu o deosebită mîndrie: spudeti*. Din aceste raporturi, traducătorul din latineşte în slavoneşte a Imitaţiei lui Isus Hristos, acela care pomeneşte cel d'intăiu de înrudirea limbii noastre cu latina', păstră anumite caractere, cu totul neobişnuite, ale activităţii sale culturale. Totdeauna mi s'au părut curioase literele de duet latin ale inscripţiilor puse pe mormîntul Elinei, al copilului ei Matei (la Biserica Domnească din Tirgovişte) şi chiar al bătrînului Vodă-Matei însuşi (la Arnota). Se putea bănui o influenţă ardeleană ori şi una venită din depărtata 1 P. P. Panaitescu, l. c, p. 19 şi urm. * Ibid., p. 37, nota 1 (unde izvoarele). 5 Bal. Corn. Istorice a României, V. p. 190, no. 21. ' 1\. P. Panaitescu, c, p. 46. Italie. Azi putem spune cu siguranţă că c vorba de un împrumut de la Ruşii apuseni, învăţătorii şi îndreptătorii ambiţiosului „spudeu". Cutare document muntean din acelaşi timp are, în caligrafie ca şi în stilul însuşi, cu inovaţii chiar în titlul domnesc, o pecete chieviană1.. Acum în urmă, analisa făcută de d. Silviu Dragomir privilegiului, mai tărziu, de danie către Mitropolia din Ardeal a dovedit că şi aici e curentul rusesc datorit lui Năsturel 2. Cînd pe icoana de la Hilandariu, făcută de Loghin Corenici pentru Mitropolitul de Inău Teofan se dă lui Matei titlul de ./cneaz şi domn", recunoaştem influenţa rusească, şi cu atît mai mult, cu cît pe a-ceiaşi se pomeneşte Udrişte al doilea logofăt, lîngă Şerban al doilea Vistier:f. De altfel, la 1652 el chema de la Moscova chiar pe călugării Vartolomeiu şi Do-softeiu, pentru scopuri culturale, poate chiar şi şcolare, prin acel Teodor care era „dascălul copiilor săi'1,—sau, cum i.se zice aiurea, acestui Rus Teodor, „studentul' (cuvîntul apusean este) lui Udrişte0—, dintre cari Radu ajunse şi el un meşter de slove, dar iară tendinţele moitoare ale părintelui său. Poate că Udrişte însuşi n'a deschis o şcoală ; cunoaştem pe aceia care a fost înfiinţată la Cîmpulung, dar nu în cămăruţele, cu arcade gotice şi vechi fresce din secolul al XlV-lea, ale Mănăstirii domneşti, unde 1 L-am dat şi în facsimile în memoriul ta Ac. Rom., despre moşiile familiei Beldy în Ţara-Romănească (An. Ac. Rom., 1925, p. 385). 2 Revue historiciue du Sud-Est europecn, 1927, p. 30 şi urm. s Liubomir Stoianovici, în Sbornicnl pe 1923. i P. P. Panaitescu, l. c., p. 37. 6 Ibid"., p. 40. i i, I . - 32 Istoria învăţămîntului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti 33 l se odihnia ctitorul Nicolae Alexandru-Vodă, ci în casa cumpărată de la Stroe Vornicul Golescu, de fiul său Radu, prietenul lui Gheorghe Brancovici-„Brîncoveanu", cronicarul sîrbesc şi doritorul de tron al Serbiei înviate1. Acestei şcoli îi făcea o danie, la 28 Mart 1670, Antonie-Vodă. „Deci Domnia Mea şi gîndiiu întru inema Domniei Meale şi făcui Domnia Mea casă de învăţătură, adecă şcoală, în oraşul Cîmpulung, întru care să hie putinţă şi bogaţilor şi săracilor a-şi darea feciorii să se înţelepţească de buna învăţătuţ-ă dentru Sfînta Scriptură"; hrănită cu veniturile Rucărului şi Dragoslavelor, ea era dată în sama Mitropolitului Teodosief Insemnările Rusului moscovit Arsenie Suharev ni arată luînd parte la discuţii teologice, alături de un Vlasie, de cei doi Greci înrîuriţi şi ei de „occidenta-lism, Meletie Sirigul şi Paisie Ligaridi, pe doi dascăli, unul rutean, Grigorie, care trăia pe lîngă iubitorul de carte Mitropolit Ştefan, altul grec, MalaluV. Era şi o bibliotecă la îndemîna acestor teologi bucuroşi de discuţii, şi cărţi veniau în acelaşi timp din lumea rusească, din Athos şi din părţile apusene''. 1 Dan I. Simj^mescu, Viaţa literară şi culturală a mănăstirii Cîmpulung în trecut, Cîmpulung-Muscel, 1926, pp. 34-5. (Şi după prefaţa generalului P. Vasiliu Năsturel la ediţia lui Yarlaam şi Ioasaf a lui Udrişte.) 2 După D. I. Băjan, Documente cîmpulungene, C. Ră-dulescu-Codin şi preot I. Răuţescu, Dragoslavele, Cîmpulung, 1923, pp. 10-3. In Rădulescu-Codin, Cimpulungul Muscelului, 1925, p. 143 se dau şi dascălii, începînd cu Dumitru (1689) şi Radu Lăngescu (acelaşi an). V. şi Anuarul Institutului de istoria Romînilor din Cluj, 1927, p. 745. 3 P. P. Panaitescu, l. c, pp. 38-40. * Ibid., p. 40. i In acest principat muntean relaţiile erau, deci, tot atît de strînse cu Grecii de felul lui Meletie Sirigul şi al acelui Ligaridi, care avu o mare influenţă şi în Moscovia, combătînd curentul apusean, venit din Polonia şi de la neobosita propagandă a lesuiţilor călători de speţa vestitului Possevino. Dar de la un timp erau şi altfel de Greci: aceia cari, ca propagandişti pentru unirea Bisericilor în lumea moscovită, erau pătrunşi de cultura italiană. * Veneţia a rămas pană la sfîrşitul existenţei sale politice şi o Putere orientală. Nu numai prin ros-, tul pe care-1 păstra la Constantinopol, unde bailul ei avea cuvînt în multe, dar prin stăpînirea în Insulele Ionice şi în Creta, care fu pierdută numai în a doua jumătate a secolului al XVlI-lea, pe cînd Ciprul, alt loc de schimb între culturi, fusese luat de Turci încă din secolul precedent. Ea avea între supuşii şi cetăţenii ei atîţia Greci, cari considerau une ori italiana ca a doua limbă a lor şi, chiar cînd scriau greceşte, se conduceau după alte norme decît cele tradiţionale din Răsărit (dovadă Erotocritul, în legătură cu epopeia italiană din vremea lui Ari-osto şi Torquato Tasso, şi o întreagă literatură pentru teatru). In cetatea suverană chiar, biserica Simţului Gheorghe a Grecilor, care primi danii şi de la Petru Şchiopul şi de la Matei Basarab şi în preajma căreia va trăi cutare Grec al Brîncoveanului, represinta necontenit locul de întîlnire a celor două civilisaţii, dintre care fireşte împrumutăloarea era aceia a Grecilor. Şi aici ortodoxia putea sta alături, neatinsă, cu biruitoarea Renaştere. Lîngă această biserică, în care se îngropase Zotu Ţigară, ginerele lui Petru Şchiopul, şi fratele său Apostol — pe cînd neamul lui Vodă pribeagul îşi hotărîse locul de odihnă la călugăriţele 34 Istoria învăţămîntului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti 35 catolice din Mtirano ale Mărioarei Adorno Vallarga —, se întemeiase, din banii acestui Domn exilat, cari trecuseră la fiicele lui măritate cu credincioşi greco-italieni ai bisericii, Colegiul Flangini, numit după unul din ginerii domneşti, Colegiu care trăieşte şi pană acuma1. In Italia ajunseră a învăţa de la un timp şi Greci din- împărăţia turcească ştiinţa medicinei unită cu acele cunoştinţi generale care făceau dintr'un medic respectatul „iatrofilosof''. Alexandru Mavrocor-dat, viitorul a secretis al împărăţiei turceşti, „Exa-poritul", făcu drumul la Padova, unde se preda astfel, pe basă de „umanităţi", cursurile medicale. Pe vremea cînd pentru apropierea celor două lumi se ostenia un Nicolae Papadopulo-Comnenul, „iatrofilosof" era şi un Ioan Comnenul, din care stă-ruinţile lui Brîncoveanu făcură un Mitropolit la Si-listra, „Dristra". Helladius se ocupa de aceste raporturi chiar, într'un opuscul bogat în revelaţii, şi Leon Allatius dădea la lumină o cunoscută carte pentru restabilirea unităţii bisericeşti. Sfîntul Scaun întemeiase de mult la Roma un Colegiu pentru Grecii pe cari-i atrăgea la Unire, ca acel Camilli care a jucat un rol în viaţa Romînilor uniţi de la Apusul Ardealului. Adaug pe acei negustori romîni din Peninsula Balcanică, pe acei „Macedoneni" vînzători de cergi şi alte fabricaţii „indigene" şi une ori aprovisionatori ai armatelor turceşti, cari nu numai că erau adese ori la Veneţia, dar îşi trimiteau copiii la învăţătură acolo, ca să deprindă italieneşte, recomandînd găz- doitarilor să întrebuinţeze mai multe mijloace ca să ajungă la acest scop: „te rog să aibi drag pe Dimitrachi, să-1 înveţi şi să-1 sileşti să înveţe socoteli şi să scrie frînceşte; dacă-1 vezi că face vre-o necuviinţă, să-1 îndrepţi1. Intre ei erau şi de aceia cari, ca Pană Pepano — ruda lui, Dona, are sarcina refacerii mănăstirii din Argeş —, sau ca agentul brîn-covenesc Caraiani, care dădea şi cărţi din'Veneţia lui Nicolae Mavrocordat2, aveau aşezare statornică în cetate : Constantin Stolnicul însuşi va traduce «din greceşte la 1677 „diathichi", testaţnentul unui membru al acestei familii, prietenul său, acel Dona Pepano care zidi şi, mănăstirea Mărcureşti pe Mos-tişte3. „ Brîncoveanu va trimite şi bursieri greci la Veneţia: pe medicul filosof Gheorghe Chrysogon Hypomenas, din Trapezunt, nepotul dascălului său de Academie, pe un Anton Stratigos şi un Paladie Damian; Hypomenas e acel Gheorghe din Trapezunt, alt „iatrofilosof", care urma la Padova, la profesorul Anton Valis-nieri4. Tot la Padova învăţă Ioan Hrisoscoleu, apoi doctor din Siena, care fu novice la lesuiţi la Roma, reveni ca mirean la Veneţia şi muri ucis de Turci5. 1 V. Foaia de zestre a unei domnite moldovence din 1587, în „An. Ac. R0m.", pe 1926. 1 An. Ac. Rom., XXXVII, pp. 315-6. 2 Hurmuzaki, XIV2, p. 888. 3 Operele lui Constantin Cantacuzino, ed. Iorga, Bucureşti 1901, p. 13 şi urm. Cf. Studii şi doc, XII, p. 78, no. 140. * Ist. Ut., rom., II, pp. 47-8, 54. Un Briccianino din Padova e în corespondenţă cu Patriarhul de Ierusalim, Dosofteiu; ibid., p. 51. Cf. An. Ac. Rom., I. c. s -Ist. Ut rom., II, p. 59. Un Dimitraşcu Hrisoscoleu, Hurmuzaki, XIV2, p. 1802, no. DCCXC. 36 Istorii învătămîntului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti 37 In aceste împrejurări nu e de mirare că doi din fiii învăţatului Postelnic Constantin Cantacuzino cu bogata, deşteaptă şi energica fată a lui Radu-Vodă. Şerban, domniţa Elina, luară şi ei acest drum apusean al învăţăturii. Acela la care ea nu dădu nici iniţiative culturale., nici opere literare, ci numai un gust deosebit pentru artă, fu Mihai, viitorul Spătar, (la 1687 insă, alături de Constantin, care ar fi „unit", se aşează de un călugăr catolic, ca alt „filosof" şi „unit", fratele Matei1). Genealogia Cantacuzinilor, redactată de un alt cărturar al neamului în secolul al XVIII-lea, spune apriat: „In tinereţele lui a umblat pe la multe locuri ale Europei: acea multă rîvnă a lui era dată la gheografie şi la arhitectură"-. Cu mîndrie spune aceiaşi „Genealogie" despre Constantin Stolnicul, îndreptătorul lui Brîncoveanu, nepotul său, în ale culturii : „Numitul Stolnicul Constandin Cantacuzino din copilăria lui a fost dat cu totul asupra învăţăturii : la limba elinească era un mare filosof. După ce a venit în vrîstă, s'a dus în Europa, iar pentru învăţătură la Roma" — e o greşeală —, „a învăţat limba latinească şi italienească, în care limbă era desăvîrşit spudeu. El pentru practică a petrecut cîţiva ani în Viena, în Veneţia, în Varşovia, şi pe la alte Craii ale Europei3." Nimic nu era mai natural decît acest drum la Viena din partea fiului domniţei despre care fiul ei spune cu satisfacţie că „a fost crescută la Viena"4 » 1 A. D. Xenopol, în Arch. societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, V, p. 548. 2 Ed. mea, p. 342. 3 Ibid., p. 272. 4 Operele, p. 55: „fu educata in Vienna". Un fericit hasard ni-a păstrat documentul însuşi al acestor studii: carnetul lui de student. Din el se vede cum a călătorit spre Apus „spudeul". „Leat 1665, measeţa Mart 12, zi Joi, am purces", scrie el, „den mila lu Dumnezeu den Bucureş'.i de am venit laOdrii, aducănd şi poclonul haraciului. Şi am şăzut la Odrii păn la Iulie 15; de'ci am venit aici în Constantinopol, adecăte în Ţarigrad"1. Stătea pe lingă Ca-puchehaiaua terii, Lascarachi Ruset Cupariul, avînd „mertic de carne". Cele d'intăiu studii le făcu el, „cu ajutoriul Celui ce tună înalt"—Altitonans; se simte deprinderea cu clasicitatea latină—, la „povăţuitoriul său dascăl chir Dionisie", în melonul Ierusalimului, de sigur după recomandaţia aceluia care atunci juca un rol orînduitor la Bucureşti, Patriarhul Dosolteiu de Ierusalim, care porni astfel în ţerile noastre stu-diiile clasice. „Am început tare", scrie el cu mulţă-mire, „spudia cărţii, mesiţa Avgust 3 dni, zi Joi, leat 1665 de la Spăsenie' . Numai moartea dascălului, opri această harnică „spudie". Căci jurnalul „spudeu-lui", însemnîud sosiri şi plecări de-ale curierilor domneşti, cuprinde: „Purces-au dascălul mieu Dionisie de aici den Odrii"—decijf o întoarcere acolo a amîn-durora—, „Aprilie 25 dni, Miercuri zi, de au mers la Ţarigrad. şi au murit la Ţarigrad, zi Sămbătă, Mai, 19, leat 16663." 0 altă învăţătură trebuia deci să înceapă, în Ocioinbre 1666*, şi dascălul, pană la la-ijuar 1667, e Gherasim Cretanul, un călugăr din 1 Operele, p. 11. 2 Ibid., p. 12. s Ibid., 4 L' n preot luteran răscumpărat de Romîni de la Turci pentru al face profesor, laudă pe tînărul boier Constantin (Rev. Ist., IX, p. 198). 38 Istoria învătămlntului romanesc Creta care deci stăpînia şi limba italiană şi al cărui spirit era îndreptat către Veneţia1. LalOIanuar 1667 se isprăvia şi ucenicia la călugărul cretan şi, la 18, „cu ajutoriul filanthropului Dumnezeu şi Părintelui, şi cu mesitia theantropului lui fiiu şi în purtarea Prea-Sfîntului Duh", tînărul Ro-mîn mergea cu caicul, în tovărăşia părintelui Varto-lomeiu cel nuc", a unui „cîntăreţ" frînc din Atena, Loiz, şi a fratelui Mihai—care nu-1 întovărăşi mai departe—, la insula Chalki, unde aştepta corabia franeesă Madonna del Rosario sau Corona aurea, cu care a-vea să meargă la Veneţia, pentru continuarea, in alt teren şi în alt spirit, a studiilor. Pe la „străjile Mării Albe" (Medilerana), pe la Milo vasul înainta, cu frică de piraţi, pană ce găsi acolo pe marchisul Villa, care venia din Creta la Zante, şi două mici corăbii din Malta. Prin Insulele Ionice şi pe la „Drauza", care e Ragusa, corabia ajunge în sfîrşit la Veneţia, pe „zi frumoasă şi linişte", la 19 Februar, tînărul întîmpinat fiind de ieromnimo-nul Gonduli, care-1 duce la casa lui Pană Pepano. Şederea în strălucitul oraş, ale cărui • monumente le trece pe scurt în carnet, nu ţinu însă multă vreme. La 18 April el pleca de acolo cu Pană, cu „avucatul Râul Santonino" şi cu 'fratele acestuia, la castelul familiei veneţiene, Mira. Pană şi fratele „avucatului" îl duseră apoi la Padova, „Baduva", unde fu aşezat la „Ioan Filip Cornilie", împreună cu un coleg grec Nicolae Bubuli, cu bune rude la Veneţia?, „ca să ne afle dascăl şi loc bun de şăzut". Bubuli, Bubulios, s'a aşezat apoi în ţerile noastre, fă- 1 Opere, l. c. 2 Iorga, în „An. Ac. Rom." XXXVII, p. 306. după Rev. p. ist. arch. şi fit., I2, p. 14. Influenţele italiene asupra şcolii româneşti 39 cind versuri greceşti, ca pentru Orologiul grec din 17141. Un „popă", un canonic de la Sant' Antonio, Al-visio Florio2, îl luă în gazdă, „în casă, hrănindu-1, dăn-du-i pre lună 15 ducaţi". In aceiaşi casă, un „academic". Antonio dall'Acqua, autorul panegiricului lui Angelo Giustiniano şi al cărţii Etica insana 3, îi dădea lecţii, „în orânduita vreame". Şi el urmă cu „a lui mică putere omenească". Pe alături asculta şi pe un Grec. Kaludis \ care c o remarcabilă personalitate culturală, căci în el recunoaştem pe călugărul Arsenic Kaludis, profesor la şcoala „cottuniană" din Padova şi care la 1661 dedica bietului necărturar de Istrate Dabija, Domn al Moldovei, un „Proschinela-tariu" al Athosului, tipărit la Veneţia5. Mulţămită vechiului mieu prieten profesorul Vit-lorio Lazzarini din Padova, pot lămuri deplin rostul acestui învăţămînt. Colegiul cottunian, fundaţie a lui Ioan Cottunio, îşi începe activitatea la 1657, in casele din Strada del Santo, pentru opt bursieri greci, al căror tain se fixă cu precisie''. Programul prevedea greceşte şi latineşte, gramatică, poesie şi retorică. Era şi putinţa unei pregătiri pentru Universitate, de care însă şcolarul romîn de împărătesc nume nu era să se folosească? Rectorul Arscnio Calu- 1 Ist. Ut. rom., II, p. 57. 2 Lipseşte în lista canonicilor cercetată de d. Vittorio Lazzarini. 3 // v'.uere pacifico, panegir'.co, nella parte uza di Angelo Giustinian, cap'tano, Padova, 1(557; [.'etica insana. 1(571 (ambele tipărite la Pasquati). Comunicaţie a d-lui Lazzarini. 4 Operele, p. 9. s Ist. lit rom., II, p. 57. 6 Inedit, la Bibi. Universitară (Archiuio Antico Univ., busta 606), semnalat de d. Lazzarini. 40 Istoria învăţăniîntului romanesc Influentele italiene asupra şcolii rom?neşti 41 di era profesor nou, căci fusese numit abia în Oc- 9 tombre 1660 \ ■ De la acesta trecu el apoi, pentru „logică", la 9 „luminatul şi mult ştiutul Albanie Albanez", nobil W padovan, numit profesor de logică, „in tertio loco", ■ la 1666 abia, ca să înainteze pană la locul întăiu I înl667şiapoi în 16812. Elevul romînseruga luiDum- 8 nezeu să-1 ajute a isprăvi tot cu dînsul „filosofia". ■ In Novembre trece la „fisică". ■ La sfîrşitul lui Mart, „spudeul", devenit „student", m trecea din casa canonicului la aceia a „jupînesei Ver- M ghinia Romana", unde avea de tovarăş pe un Sas, ■ „jupînul Mî.-i'in llerman", a cărui carieră ar putea a fi urmărită; cheltuiala o ţinea acesta, care va fi a fost mai în vrîstă:l. La „Bonvici', adecă Valeriano I Bonvicino, Veroncs, numit la 1661 profesor al doilea 1 de „filosofie extraordinară" (f 1668)"', se începe acum jj. studiul malematicei, „adecă den partea matematicii \ gheometrica, care sănt stihiile lui Efclid, şi dentr'altă parte sfera care să zice „armilaris", care este a toatei lumi". In Maiu se termină şi „ceale 8 cărţi ale Fisicei'-, pentru a reveni, pană în August, la învăţătura „Albanezului", data aceasta: „de Suflet". In a-fără de studii, biblioteca studentului punea alături 1 (iiomo, L'archivio ar.tco della iin'versitîi di Padova, în „Nuovo Archivio Veneto". VI. 2 Iu pr .electlonibus disertissimus alque adeo in Aristo- telis libros vorsatus ut, texlus omnes philosophi et me- F moria lenere et ex tenipore reddere solltus, miraculo au- * ditoribus suiş forel; Papadopoli, Historia gijmnasii pa-tavini, I, Veneţia, 1720, p. 187; citat de d. Lazzarini. 3 Acum se desparte de credincioasa-i slugă, Grecul ;< State: pp. 9-10. 4 Facciolali, Fasti qţ/nmasii patavini, Padova, 1757, p. *i 290. c'.tat de d. Lazzarini. »■ pe Homer şi Virgiliu, Terenţiu şi Horaţiu, Tit.-Li-viuşi Quint-Curţiu, Valeriu Maxim şi Marţial, Epictet, Sinesiu, Lucian, Aristotele, pe lîngă Instituţiile lui lustinian şi cîte o povestire istorica, precum e Nata-lis Comes sau Istoria dogilor, — cărţile de şcoală ale vremii1. Şi, astfel, studiile fiind deplin isprăvite2, Cantacuzino, care tipărise la tipografia Seminariului o hartă a Ţerii-Romăneşti, cu litere greceşti, interesantă o-peră, „tradusă" de Del Chiaro, în „Revoluţiile Va-lahiei" !, dar negăsită pană acum4,, .pleca prin Veneţia, în Iulie, ca să ajungă cu luna lui August la Beciu, la Viena, unde, după însemnarea Genealogiei, era să înceapă alt curs de învăţătură sau măcar să culeagă alte mijloace de informaţie culturală5. Din nenorocire, nu mai avem de aici înainte, pentru a ne lămuri, preţiosul carnet6. Din atîta ce învăţase, devenind şi pentru un Di-mitrie Cantemir un om „de pedepse dovedit, ispitit, şi de căi multe şi departe şi de teri străine şi late asudat şi zbuciumat" , Stolnicul păstră materialul i Operele, pp. 2-4. 6 încă o carte Italiană din Blhlolcci lui, în „Adevărul literar şi artistic-', 192"), 5 April. 3 V. a doua ediţie a acestor llivoluzioni delta Val tehia, Vălenii-de-Munle, 1914. Şi d. Lazzarini a căutat-o în zădar. Dar în Biblioteca Seminariului, spune d-sa, se află o hartă a Europei, din 1701, cu lext italian, cuprinzind şi ambele principate. Ibid., pp. 8-9. 15 Nepotul parohului catolic din Cotnari, Bărcuţă, era atunci la Roma, Diplomatarium itulicum, I, 1925, Roma, 192(5. p. 72 şi urm.; apoi un Gross, un Wolf, p. 74 şi urm. 7 Istoria ieroglifică, pp. 9(5-7. învătămîntului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii româneşti 43 bogat care-i servi pentru a încerca o Istorie a tuturor Romînilor, care întrece în concepţie şi formă pe toate celelalte: forma complectă mergea „pană la descălicătoarea Domnilor"; un ms. de la Hurez, trimes de arhimandritul Dosofteiu la Mitropolie pe la 1830, ca să servească lui Naum Rîmniceanu sau lui Florian Aaron, s'a pierdut din nenorocire1. Dar el îşi simţi datoria de a da şi terii sale o şcoală. Nu numai o şcoală de mănăstire ca aceia pe care 0 întemeie lîngă mănăstirea şi spitalul Colţei fratele său Minai, cu dascăli plătiţi2,— Şerban Vornicul, fiul unui frate mai mare dintre aceşti Cantacuzini, adăugind apoi un paraclis anume „pentru şcolari"8—r nici ca vechea şcoală slavonă, devenită acum şi romanească, de la Sf. Gheorghe '. El voi o Academie asemenea cu aceia a „academicilor" la care învăţase. Şi, cum, la 1678, fratele sau Şerban ajunse iJJomn, Constantin putu să-şi îndeplinească această dorinţă. Limba de propunere în această şcoală, al carii act; de fundaţie s'a pierdut din nenorocire, era, pe o1 vreme cînd Patriarhul de Ierusalim avea cel d'intăiu glasul în cele culturale, vechea elinească. Astfel se puteau cîştiga mai uşor şi dascălii. Dar materiile e-rau cele pe care odinioară, ca „spudeu", le învăţase eruditul iniţiator. Pentru a conduce fu adus un bm de o mare cultură, dar nu. un Italo-Grec, ci un Trape-zuntin, Sevastos Chimenitul (Sebastos Kymenites)0, 1 Revista Arhivelor, I, art. d-lui Nicolăiasa. Cf. Revr Ist., X, pp. 143-4. 2 Gen. Cant., pp 342-3. s Ibid., p. 342. * Nedioglu, o. c. p. 10. « Ist. IU. rom., II, p. 40, venit din oraşul, acum sărac şi isolat, care adăpostise o împărăţie şi în care, la mănăstirea, dese ori dăruită şi de Domnii noştri, de la Sumelâ, fundaţie a împăratului Alexie Comnenul, se păstra o pepinieră de cărturari 1: actul va fi. fost contemporan cu al lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul pentru Şcoala cea Mare, de „litere clasice" din Constantinopol2. Şcoala Stolnicului Constantin şi a lui Şerban Voe-vod, fratele lui, era nu pentru oricine, ci pentru nobilime, în frunte cu beizadea Iordachi, fiul lui Vodă şi al unei fete de negustor din Bulgaria, devenit boier al Ţe-rii-Romăneşti, Gheţea. Unul din elevi, ale căror caiete de studii s'au mai păstrat \ a fost Matei Creţulescu, unchiul acelui Iordachi care a luat pe Săftica, fata Brîncoveanului: îl vedem iscălindu-se lîngă nişte versuri greceşti în carnetul de -student al Stolniculuil. Avem testamentul lui, scris la ţară. la Baloteşti. în Ianuar 17195. Ii place mai ales vorbind de Domnul său, Nicolae Mavrocordat şi cerîndu-i „stăpânească ertâclune şă bla-goslovenie, iertăndu-1 de ceale ce nu va fi odihnit în diregătoria sa pe Măria Sa"—, să amestece cuvinte greceşti şi, pe de altă parte, într'o vreme cînd neologismele latine apar şi la cronicarii Radu Popescu şi Radu Greceanu B, Vodă e pentru dînsul „Clemenţa Sa" şi podoabele ce lasă: „galanterii", ceia ce arată,. 1 Hurmuzaki, XIV8, p. 1138 (danie din 1757), p. U75r no. MCLYII (din 17G4); p. 1182, no. MCLXXl din 176tj;. 2 Hurmuzaki, XIV1, p. 415 şi urm., no. CCCCXl.il. 3 V. şi Erbiceanu, Cronicarii greci, p. XXV. * Operele, p. 11. 6 Iorga, Documentele Cantacuzinilor, p. 198 şi urm., no. LXXXVII. e V. Ist. Ut. rom., II. 44 Istoria învătâmintului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti 45- şi la el, o deprindere, fie -şi mai uşoară, cu limbile latină şi francesă, Dar acest testament mai arată un lucru. Dacă Matei Creţulescu, care ştie italieneşte, nu s'a dus şi el la Veneţia, ca fiul lui Pascale Vornicul de Tîrgovişte, pe vremea lui' el a petrecut cîtva timp, ca şi Constantin Stolnicul, dar ca om matur, condus de un Suedes, Ion Sfeţul, căruia-i lasă „un cal şi conteşul cecemeniu"2, şi dăruit de „Chesar" cu un lanţ de aur şi cu potretul lui3, la Viena. Căci cetim: „Mă rog Mării Sale să priimească de la nehărnicia mea un atlanfe, care l-am cumpărat cănd .am fostu la Viena, drept zloţi nemţeşti 48 4. Şi mai aflăm, între ce lasă copiilor, Iordăchiţă şi Mateiaş, „cărţile de învăţătură, care le are în catastih, tot pe anume scrise, cărţi 124, filosofeşti, gramaticeşti, po-liticeşti, bisericeşti, istoriceşti, latineşti, italieneşti0, i-proci, proci, care mai multe dintr'aceastea le-am cumpărat cînd am fost la Viena, pentru treaba acestor 2 copilaş'. Şi el adaugă că a făcut-o „ca să înveaţe greceaşte, iar mai vârtos letineaşte şi italianeşte"6. Xu se poale o mai bună dovadă de existenţa, pe lîngă Constantin Cantacuzino şi după dînsul, a acestui curent apusean care a fost apoi înăbuşit, cîtva timp însă numai, de grecismul fanariot. Nu numai atîta, dar Matei Creţulescu cere ca şi copiii să fie trimeşi i V. An.' Ac. Rom.. XXXVI, pp. 498-7: „Au mersu într'aeeale părţi ale Veneţiei". Se face apoi călugărul Atanasie la Stavronichita din Athos. . ,2 Documentele Cantacuzinilor, p. 209. s P. 210. * P. 200. 5 V. îu Ist. lit. rom., II, p. 561 despre cărţile „elineşti, letineşli, frauţozeşti, turceşti" de la Văcăreşti. Lista, în „An. Ac. Rom.", XXXVI,; p. S5 şi urm, 6 P. 206. în străinătate, pentru a învăţa aceste două limbi a-pusene, strămoşească şi frăţească, renovatoare pentru neamul nostru îndepărtat de originile lui: „Mă rog: Zoiţei, au oricare copilă ne-ar scăpa cu viaţă, să facă acest mare bine ce-1 doresc din tot suflelul mieu că să-mu înveaţe copilaşăi, şă să-i şi slriineaz» pentru carte, de să va putea, ca să să pedepsească mai bine. Aşa mă rog, pentru mare numele Domnului Hristos. Şă să mi-i pedepsească mai vârtos Ir letinească şă la italienească. Şă, de mă veţi asculta, iubiţilor miei fii", încheie el cu căldura unui ales şi rîvnitor cărturar, „ca să vă ghimnasiţi la învăţătura cărţii şă al şfiinţii acestor trei limbi, şă, de veţi metahirisi ştiinţa voastră spre nevătămarea bietului suflet, de vreame ce începătura înţelepciunii iaste frica Domnului, veţ câştiga mila dumnezeiască în casele voastre, şă numele vostru va fi cinstit şă prea-slăvit la Curţile celor mari. Numai, la oricine veţi slujă, vă rog pentru mare numele Domnului Hristos, şă aşa să-mi aveţi molitfa şă blagosloveniiaT să slujăţi cu tot adevărul şă dereptatea, cu care mai; vârtos veţi împila şă veţi supune pe toţi vrăjmaşă! voştri'" La Padova se trimisese încă de la începutul secolului, laolaltă, Răducanu, fiul Stolnicului Constantin, mai tărziu şi tînărul arhimandrit de Ierusalim, Hrisant Notară, găzduiţi fiind Ia vestitul învăţat Pa-padopol Comnenul : la plecarea spre Paris, Răducanu visitează pe cardinalul Albani2. Papadopol vorbia astfel de fostul său elev, într'o scrisoare de acolo, din Padova, 25 Mart 1701: „Prea- 1 Pp. 206-7. 2 Diplomatarium italicum, I, p.. 83, nota 8. 46 Istoria învăţărnîntului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii româneşti 47 nobilul domn Răducanu, floarea evgheniei şi adunarea tuturor virtuţilor în Europa, îmi serie în limba italiană; care scrisoare văzînd'o aici mulţi dintre Italieni, au admirat-o ca foarte bine scrisă italieneşte: am s'o trimet şi la Roma ca să se minuneze lăudăro-şii că a învăţat limba într'un an, pe care cei mulţi nici în zece ani n'au deprins-o '". Şi prin scrisori greceşti cunoaştem călătoria în 1709, la ,.Celţi", în Paris, împreună cu Hrisant Notară, care învăţase şi el în Padova, la Nicolae Comnen Papadopulo 3, a lui Răducanu şi creşterea în Apus a Iui Nicolae Roset, care va scrie o scurtă Cronică a terii pentru acelaşi Nicolae-Vodă şi care, conte al Sacrului Imperiu, aşezat în Ardeal, va duce o viaţă a-proape cu totul despărţită de a terii sale*. Acest catolic şi ocrotitor al catolicilor scria şi el o limbă împestriţată de neologisme, ca „seninatul prinţep", şi „oonfidenţie", amestecînd chiar şi locuţiuni latine". La 1740, in vremi de grea nevoie, el se ruga de la Braşov, unde i se va sfîrşi viaţa, să nu fie privit ca de tot înstrăinat de cele părinteaşte"5. La 1777, un nepot al lui Ilie Ştirbei, Andronie An-dronachi, voia să-şi frimeată fiul, Mateiu, la Roma, 1 Bis. ort., XV, p. 676. 2 Hurmuzaki, XIV1, pp. 327-8, no. CCCXC. Regretele lui Nicolae Mavrocordat pentru plecarea lui Hrisant, ibid., pp 344-5, no. CCXCIX. 3 Ibid., pp. 409-10, no. CCCCXXXII. 4 Ist. lit. rom., II. 6 Studii şi doc, V, pp. 56-7, no. 255. O danie a lui către SI. Mormînt, în amintirea fiicei Stanca; Hurmuzaki, XIV2, p. 844 şi urm., no. DCCCXXVII; ibid., p. 868 ţi urm., V. şi ibid., p. 868 şi urm., no. DCCXLVI;p. 973 şi urm., no. DCCCCXLV: pp. 1010-1, no. DCCCCLXXII. Casa lui din Constantinopol, ibid., p. 1176, no. MCLIX. fri Colegiul Sf. Atanasie, al Grecilor, sau şi în cel Urban1. Relaţiile de învăţătură cu Apusul erau, de altfel, atît de dese, încît unul din ucenicii la tipografie ai vestitului Mitropolit Antim, Mihail, venit şi el din Ivir şi care mergea, la 1713, în Rusia Muscalilor, la „Stoliţă", pleca din ţară la întoarcere, în Olanda, ..pentru dorinţa de o mai mare învăţătură" 3. Curtea lui Brîncoveanu era plină de astfel de oameni de cultură amestecată: contele Bartolomeiu Ferrati, medicul Iacob Pylarino, viitor consul veneţian la Smirna, secretarul Del Chiiaro, de o parte, predicatorul grec din Veneţia al Curţii, Ioan Abramios, de alta1. Să nu uităm pe medicul Brecht von Brechten-berg, fiu de pastor din Strassburg, care ar fi tradus „Catehismul lui Luther şi multe cîntări în limba ro-mînă, tipărindu-le cu litere romîne", ba chiar pe ' Tuddide".4. Supt conducerea dascălului ştiinţelor din Bucureşti5, ^'Ephemeris daco-romana, III, 1925, art. d-rei Virginia Yasiliu. Popa Nicolae din Sinope îndemna la studii în Anglia (ibid.). 2 Bis. ort., XV, p. 391. 3 Ist. lit. rom., TI, p. 54; Diplomatarum italicum, I, p. 80, nota 9. Ferrati stăruie a se da arhiepiscopatul de Sofia unchiului său. V. şi ibid., pp. 144-5, no. XLII. Ci', şi menţiunea unui pictor, în Arch. soc. şt. şi lit., V, p. 549. i După der Ungar din 1842. în Iosif Gellner, Medicii saşi ai secolului XVI şi XVII din Braşov şi Sibiiu, Cluj, 1925, p. 25 şi urm. — Medici greci ai lui Brîncoveanu, pp. 92-3. Un medic frances, Aricescu, Condica, p. 661. "V/vj se seric ei în 1696; Hurmuzaki, XIV ', p. 304, no. CCCLXX. Cf. şi ibid., no. CCCLXVII1. 4* Istoria învăţămîntului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti 49 Sevastos (f 1702) poate şi a acelui „Damaschin dascălul" pe care Vodă îl întrebuinţa pentru misiuni în Ardea'1, elevii, între cari viitorul Patriarh ierosolimi-lan Hrisant Notară, se dedau la exerciţii retorice către Domn, ca acelea din 1696, iscălite de „Şerban fiul dxunisale Vistierul", şi cele din fruntea ediţiei de la 1699 a „Pravoslavnicei mărturisiri" în greceşte: ei se asociau cu colegii lor de la şcolile din Ianina, subvenţionaţi, după cererea influentului boier Gheorghe Castriotul, creatorul lor, tot de Brîncoveanu, ai cărui fii, de la 1689 înainte, urmară toţi această şcoală a „întâiul dascăl", ajungînd capabili a concepe laudele Sfinţilor ale căror nume le purtau3, laude revăzute şi redactate apoi de predicatorul Curţii, Maiota3. Radu Brîncoveanu era foarte mîndru faţă de Hrisant, la 1704, pentru discursul său tipărit, pe care-1 trimetea aceluia la Paris *. Dascălul cel mare traduse în 1698 pentru Brîncoveanu tratatul lui Aristotele despre Virtuţi şi Vicii r', lectură potrivită şi pentfrtt şcolarii săi. Profesorul însuşi e un cleric, preocupat de „E-ortologii" pentru serbători şi de teoria ortodoxiei. Cînd iese din acest domeniu însă, îl interesează, din 1 V. Ariccscu, Condica, p. 352 (an. 1697).—E viitorul e-piscop de Rhnnic, traducătorul. 2 Ist. lit. rom., II. p. 53; Hurmuzaki, XIV, p. 304, no. CCCLXVIIL O astfel de laudă, ibid., pp. 560-2, no. DLIX. Alta-, ibid., no. următor. Ist. lit. rom., II, p. 54. * Hurmuzaki, XIV1, p. 355, no. CCCCIV. Un alt discurs se tipări la 1706; Bianu şi Hodoş. Bibliografia românească veche, I, p. 469, no. 152. * Hurmuzaki, XIV1, p. 314, no. CCCLXXXVII. — O scrisoare a lui din 20 Mart 1098, către Hrisant, ibid', pp. 314-5, no. CCCLXXXIX. literatura clasică, pe care o înţelege bine, — afară de Aristotele—, numai retorii: de la Isocrat la Si-nesiu, Agapet şi Teofilact. E capabil şi de versuri 1. Aceiaşi creştere va fi avut-o şi urmaşul său Ioan Hypomenas, al cărui frate, Gheorghe, şi el a-mestecat în viaţa şcolară de la noi, îi trimetea, în Mart 1712, o carte de la Veneţia printr'un tînăr boier cunoscut, încă un student de felul Cantacuzini-lor, Constantin, Mihai şi Răducanu, Ioan Hrisoscoleu, ruda Mavrocordaţilor2. Un rost la aceiaşi şcoală avu apoi Marcu Porphyropulos din Cipru, care dădea lin Hrisant ştiri despre acest aşezămînt în Maiu 1713s. In relaţii cu predicatorul Abramios1, care şi el se interesa de şcoală, şi cu Ieroteiu Comnenul, el se declara smerit „rîvnitor al înaintării şi împodobirii neamului său drept-credincios"J. El copia manuscrise pentru Hrisant şi aşeza, cu Grecul levantin Nicolaa-da Porta, traducător din latină pentru Ştefan Cantacuzino °, apoi funcţionar înalt austriac în Oltenia, biblioteca de la Mărgineni a CantacuzinilorTot el se îngrijia de noul hrisov al şcolilor din 1714 şi „învăţa pe vultur să zboare şi pe cuc să cînte ca un corb8". II vedem gîndindu-se şi, la tipărirea, dorită de 1 Ist. lit. rom., II, p. 54. Cf. Hurmuzaki, «XIV1, p. 757, no. DCCXXXIV. 2 Ibid., p. 457, no. CCCXXXIII. Un Dumitrachi Hrisoscoleu, interesîndu-se de un manuscript al lui Bryennios, ibid., p. 515, no. DL. 3 Ibid., pp. 526-7, no. DXXVI. * Antim Mitropolitul îi zice şi lui „profesor', în 1713; Bis. ort., XV, pp. 390, 392, 395. 5 Hurmuzaki, XIV1, pp. 542-4, n-le DXL-I. a Ibid., pp. 610-1. 7 Ibid., pp. 572-3, no. DLXVIII. 8 Ibid., pp. 597-8, no. DLXXXIII. 50 Istoria învătâmîtitului romanesc Influenţele italiene asupra şcolii romaneşti 51 Hrisant, a cutării cărţi lăsate de Dionisie Patriarhul, de interesele literare ale patronului său, şi în Septem-bre 1715 îi transmitea şi omagiile lui da Porta, dar şi ale „dascălului chir Gheorghe, cu ceata ucenicilor"1. Se pare că şi sosise acum noul profesor Gheorghe Hy-pomenas, „spudeul" din Padova. O scrisoare a lui Marcu ni arată şi oe se preda pe atunci în şcoala domnească: „trei ştiinţe gramatice, afară de gramatica propriu-zisă; la tehnologie şe dau teme; dintre ştiinţile filosofice se predă fisica şi odată ori de două ori pe săptămînă teme la gramatica fericitului Alexandru" (Mavrocordat). Vodă, se îngrijeşte ca un binefăcător şi de dascăli şi de şcolari: a făcut şi pentru dascălul al doilea „mertic". In schimb, i se adresau „tefrastihuri" la serbători2. • Programul va fi relevat şi îmbogăţit de Patriarhul Hrisant, printr'o gramată care ni s'a păstrat. Intăiul dascăl trebuia să predeîe logica, retorica, dar şi fişi_ca__şj ^despre cer", „despre naştere şi peire", „despre suflet", adecă psihologia şi metafisica. Al doilea avea în program cuvîntările lui Isocrate, tragediile lui Eshil şi Euripid, Cuvîntările Sf. Gri-gorie din Nazianza şi versurile acestuia, Epistolele lui Sinesiu şi cuvîntarea lui despre împărăţie, Pindar însuşi, — aproape indescifrabilul Pindar—, şi De-mostene, „cuprinzînd totdeauna cele mai uşoare cu cele mai grele, după puterea ucenicilor". Aceasta numai dimineaţa, iar după-amiaza Sintaxa Exapori- 1 Ibid., pp. 691-2, no. DCLIX. 2 Ibid., p. 704, no. DCLXIX, Şi aici e vorba de dascălul Gheorghe. Cf. şi ibid., p. 706. Hrisant pregătia o „Teologie morală, şcolară şi dogmatică"; ibid., p. 708, no. DCLXXIH. 1 tului cu teme, Apostolul, dar şi Xenofont, continuat I cu Plutarh, de la care mintea bieţilor elevi se ri- 1 dica la Tucidid, cu oarecare încercări de poetică. 1 Celui de-al treilea îi reveniau Cugetările lui Chry- soloras, lîngă ale lui Caton, Focilide şi Pitagora, fabulele lui Esop, dar şi „Laudele" creştinului Âga-pet, „canoanele celor douăsprezece serbători", epistoliile " lui Teofilact Simokattas bizantinul, dar şi, la capăt, Homer După-amiaza lui va cuprinde: Gramatica lui Laskaris, oarecum uşurată, Evanghelia şi, iarăşi, Apostolul. Lecţiile se dau numai Luni, Marţi, Miercuri şi S îmbată. Se recomandă studiul treptat şi exerciţii de prefacere în limba grecească vulgară, „încercări dialectice şi sofistice", teme, adecă „paradigme retorice", dialoguri, „deslegarea antiteselor, propuse între sine ori de învăţători, prin silogisme şi enti-meme Chrysoloras, Caton şi Focilide figurează şi l în programul şcolii din Kastoria, patria sa, fundată de Gheorghe Kastriotul, influentul boier al lui Brîncoveanu, la Mart 17082. Q Atunci, supt Brîncoveanu, se plătiau, la 1727, din veniturile mănăstirii Sf. Gheorghe 300 de lei1 pe~an pentru plata dascălilor acestei şcoli, aşezată în chiliile de la Sfîntul Sava: „cel mare", de ştiinţi filosofice", lua 200 din ei, cel mic, de „enciclopedie", numai o sută8. 1 Hurmuzaki, XI\'i, pp. 392-4, no. CCCCXXVI (August ' 1707); Bis. ortodoxă, XV, pp. 492-4,. Pentru bibliotecă şi \ tipografie, Hurmuzaki, XIV1, p. 413. 1 2 Ibid., pp. 406-8, no. CCCCXXXV. Cf. şi ibid., pp. H 408-9, no. CCCCXXXVI. Testamentul lui ibid., pp. 410-1, I no. CCCCXXXVIII. V. şi ibid., pp. 699-701, nle DCLXV-VI. | 3 Ibid., p. 388 şi urm., no. CCCCXXVI (se promite 52 Istoria învăţămîntulul românesc Influenţele italiene asupra şcolii româneşti 53 Avem şi o donaţie făcută, la 3 Septembre 1707. şcolii domneşti, ţinută şi cu veniturile bogate ale bălţii Greaca1. Dar, alături, urma vechea şcoală romanească si slavonă, pe care o cercetau numai doritorii de a fi dieci pentru documentele Domniei. Asemenea aşezăminte şcolare n'au însă o desvoltare istorică. Moldova lui Duca-Vodă, simplul, dar harnicul şi măreţul Rumeliot, ridicat din ţerănimea grecească, de pe pămînturile unui spahiu ferfeniţos, avu, în a-această întrecere culturală cu Ţara-Romănească a Can-tacuzinilor atitudinea pe care, în sens invers, o a-vuse Ţara-Romănească a lui Matei Basarab faţă de Moldova lui Vasile Lupu. . Din îndemnul Patriarhului Dosofteiu, şcoala de la Sfîntul Sava luă un nou avînt, şi în acelaşi timp dascăli greci pregătiau pe copiii boierimii. Odată, la 1701, „Duculeţ" trimite la Brîncoveanu pe „popa Ilie dascălul", care e vestitul predicator Ilie Miniat2. O astfel de creştere permitea tînărului Constantin Duca să împrumute de la Hrisant Notară operele cronicarilor bizantini, Nichifor Gregoras şi Chalkokondv- gramata „ce se va face din chibzuire de obşte cu cei ct-cunosc. aceste lucruri, pentru felul de viaţă şi călăuzirea acselei înalte şcoli domneşti"), Cf. V. V. Urechiă, Ist. scoalelor, I, p. 12. 1 Hurmuzaki, XIV1, pp, 394-6, no. CCCCXXVII. Aceiaşi şi ifeid., pp. 760-2, no. DCCXLVIII. V. C. Erbiceanu, în Bis. Ort., XV, p. 489 şi urm. (Sept. 1708), Aricescu, Condica Vistieriei, p. 60. las1. Dar el a fost şi elevul parohului ieşean Renzi, acare putea scrie la 1699 că „toată floarea boierimii vorbeşte latineşte şi mulţi sînt şi foarte buni "filosofi2"," pe cînd pentru ceilalţi ajungea cîte unul ca modestul „diac Pătraşcu dascălul". Nefiind aici un om ca Stolnicul muntean, această învăţătură era de obiceiu după tradiţia străveche bizantină, fără atîta amestec apusean. Copiii lui Duca-Vodă fură crescuţi de un Span-donidi sau Spandoni, dicheofilax, apoi Mare Retor, chartophylax şi profesor, probabil acel Scarlat Spandoni pe care-1 găsim, în 1716:-, la noua şcoală din Fanar. Totuşi învăţătorul fiilor lui Constantin-Vodă Can-temir fu doctorul cretan Ieremia Cacavela, care traduse din latineşte un izvor în legătură cu catolicismul, „Viaţa Papilor" de Platina, operă frumoasă şi întinsă a unui om al Renaşterii4, şi de aici va pleca marea dorinţă de învăţătură care duse pe Dimitraşcu, viitorul Domn de o aşa de largă erudiţie, la Constantinopolul învăţăturilor, în care cercetă de -o potrivă, purtînd costumul său semi-oriental, semi-franoes, pe dascălii greci, pe învăţaţii turci şi ambasadele apusene. Prin Ieremia învăţa el latineşte 1 „Hora tutto il fiore della nobiltâ parlano iu latino e molti sono ancjra buonissimi fiosophi"; Şcoala Romînă din Roma, Diplomatarium, italicum, documenli raccolti negii archioi ital'.ani, I, 1925, Roma 1926, p. 49, nota 11. In jurul lui un Ragusan, Marini, Nicolae de Porta, trecut apoi în Oltenia austriacă, un camerier veneţian, Navone; :ibid., p. 49, nota 11. - Adauge Viaţa lui Constantin Cantemir, de fiul său Dimitrie, ediţia mea, 3 Hurmuzaki, XIV2, pp. 774-5, 795-6, 800 ^cu oastea în 1717\ v. p. 856 şi urm. 1 Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, II, p. 4 (izvoarele în nota 4). 54 Istoria învăţămîntului romanesc Influenţele itaiiene asupra şcolii romaneşti 55 şi de sigur italieneşte, limba franoesă putîndu-şi-o însuşi la Pera, printre elciii Puterilor Occidentului. E vrednic de observat că Dimitrie însuşi recurse pentru creşterea copiilor tot la un astfel de Grec de două hotare, un Corciriot din Corfu, Anastase Condoidi. ortodox, care ajunse episcop în Rusia, iar Antioh. fratele lui Dimitrie, îşi alese ca preceptor de casă pe un Grec din Arhipelag, din Santorino, unde se continuau tradiţiile veneţiene, Azarie Tzigala, sau Cigala, autor al unei gramatice a limbii eline. închinată beizadelei Ioan1. * Fără niciun împrumut din Principate e şcoala ar-«deleană. In legătură cu guvernul maghiar al terii, ea funcţionează ca un instrument de calvinisare. La 1657 Suzana Lorântffy, văduva lui Gheorghe Râkoczy I-iu, întemeiază astfel la Făgăraş, lîngă şcoala maghiară, o şcoală romanească, şi cu limba latină şi maghiară în program, dar „să poată învăţa şi elevi maghiari, dacă li place limba şi scrisoarea romanească". Se preda abecedariul, catehismul, se explica Psaltirea şi Testamentul Nou, textul de la Bălgrad, se învăţau cîntârile de la Caransebeş şi Lugoj. Grămăticii din Ţinut erau datori să urmeze aceste cursuri. Alături însă e simpla veche şcoală de sat, cu dascăli din Moldova, de la Ruşi, dieci, copişti, ca a lui Vasile Sturza din Stracăş, pe la 16802. Se poate trece şi la şcoala latină3. De acolo veniau încă de la sfîr- 1 Ibid., pp. 42-3. 2 Nicolae Firu, Urme vechi de cultură romănemeăr în Bihor, Oradea-Mare 1921, p. 17 şi urm. 9 După Glasul minorităţilor, în Rev. Ist., IX. pp. 187-91. şitul veacului al XVII-lea, cîte un dascăl la noi1, ca Ion din Bistriţa pe Teleajen la 1700, precum a-tîţia călugări de dincoace plecau cu traista de cărţi acolo. In oraşe, ca în Făgăraş, în Şcheii Braşovului, funcţionau dascăli bine plătiţi. Avem pentru ceva mai tărziu şi programele şcolii făgărăşene 1. La Braşov, în vremea Brîncoveanului învăţa pe ucenicii şcheieni dascălul Ioan Corbea, al cărui fiu, David, fu, „ceauş", ofiţer la Munteni2. iV. pentru regiunea Teleajenului un cas în articolul mieu despre Chioajde în Codrul Cosminului, I, p. 103. i 2 V. mai departe. a Stinghe, Istoriia besi-recei Şcheilor Braşovului, Bra-I şov, 1899, p. 17. I întâia epocă a şcolii fanariote 57 întâia epocă a şcolii fanariote. Constantinopolul îşi avea de o bucată de vreme, cum am văzut, şcoala lui, şi aceasta, de strictă ortodoxie, n'avea, nu ţinea să aibă legături cu lumea occidentală, de caracter italian. După această şcoală a Fanarului, larg dăruită de Domnii noştri, era să se întemeieze de Nicolae Mavrocordat, om de o înaltă cultură, cu simţ pentru stilul „ionic", autor al cărţii „Despre datorii"1 şi al „Teatrului Politic", arheolog diletant căutînd să descopere unde e Clazomena şi unde e Teos 3, cărturar el însuşi într'o familie de cărturari — chiar şi femeile: sora lui, măritată cu Matei Ghica beizadea, cunoscută pentru cunoştinţile ei medicale—, noua şcoală înaltă din Principate. Dacă şcoala mai veche fusese datorită şi îndemnului, sfaturilor unui Dosofteiu Patriarhul de Ierusalim, aceastălaltă se alcătui mai ales prin ostenelile 1 Mulţămirea lui către Sasul Ştefan Bergler din Braşov, care i-a tradus cartea în latineşte, Hurmuzaki, XIV2, p. 877, ikk. DCCCLII (an. 17221.'Acelaşi îndreaptă Lexiconul mijffrril; ibid., pp. 886, 888. (an. 1723). - Ibid., p. ."8Ş7. Se interesa şi de botanică; v. ibid., p. 902. Cf. şi pp. 901-5. no. DCCCLXXXI. acelui fost arhidiacon Hrisant, nepotul şi apoi urmaşul, la 1707, al Patriarhului, pe care-1 cunoaştem şi prin cartea lui de matematică apărută la Paris. Hrisant fusese şi el trimes, cum am şi arătat mai sus, de unchiul său, în Apus, învăţînd la Paris, chiar şi în Anglia. Ca şef al Bisericii ierosalimitane îşi făcu el intrarea în Iaşi, prin Novembre al anului 1716, cu misiunea anume de a crea noul învăţămînt în Moldova: „şcoala ca să înveţe cine ar vrea, fără de plată", ""deci gratuită şi descinsă, nit, ciâ A-~~ ""clsdem^^ fiilor celor mai de frunte boieri, ci oricărui doritor de învăţătură. v-~ Nu ştim decît prin cuvintele cronicarului de Curte care era organisarea Academiei ieşene, pentru care Ia 3 April 1714, Nicolae-Vodă era felicitat de Iacov Mânu din Argos1. Credem însă că dascălii cei doi • de elineşte şi cel de greceasca vulgară nu predau laolaltă cu cel de slavoneşte şi cu un al patrulea, plătit „ca să înveţe pe înţeles moldoveneşle',—cea d'intăiu şcoală în limba terii, şi un Fanariot era a-cela care o întemeia2. Nu ştim iarăşi care erau „veniturile domneşti", din care se hrănia instituţia. Dar pe unul din fiii săi Nicolae-Vodă pare a-1 fi trimes la Constantinopol, la vechiul său dascăl şi prieten Iacov. Şi iată în ce termini se arată el îngrijal de educaţia beizadelei, care e Scarlat: „încetineala şi lipsa de energie a fiului nostru întru căpătarea creşterii ne atinge pînă în adîncul inimii. Căci ce ni e nouă mai dorit decît înaintarea lui, în care 1 Ibid., p. 587, no. DLXXVIII. Pentru el mai vezi ibid., pp. 535-6, 543. - Axintie Uricariul. p. 162. J Pentru "legăturile . lui Nicolae Mavrocordat cu bibliotecile, v. şl Hurmuzaki, XIV2, p. 782, no. DCCLXXI. 58 Istoria învătămîntului romanesc întâia epocă a şcolii fanariote 59» răsuflăm, în care trăim? Şi întru aceasta încă tu, învăţate, nu eşti fără dojana şi vinovăţie. Căci n'a-vem să flecărim despre întristarea ce ne cuprinde. ca unii ce sîntem departe de făţărnicie, şi nu e destulă îndreptăţire îndărătnicia lui şi lipsa de bunăvoinţă ?n a învăţa. Căci frăgezimea vrîstei, uşurinţa de a o întoarce, putinţa de ă o călăuzi şi supunerea lesnicioasă la sfaturi, la lucrurile ce impresionează, toate acestea îl scot pe el din toată vina şi grija du-mitale o apăsă, de oare ce nu frămînţi sufletul tînăr cu gînd mai stăruitor spre mai bine, nici îl împingi în arena creşterii. Ci măcar de acuma, dragul mieu, lepădînd cîtva timp blîndeţa şi bunătatea peste ce trebuie, cu ochiu sever şi cu glas mai impunător im-presionează-1, şi trezeşte zăbava copilului şi, împun-gînd, înteţeşte-1 şi fără voie la ambiţionarea virtuţii. Şi, de va fi nevoie, nici mîna să nu rămîie înceată, şi să fie şi bătut, numai să se îndrepte spre creştere. Căci, dacă, ferească Dumnezeu, şi mai departe aşa ar merge ale lui şi n'ar ajunge imitator al bunicului răposat şi al mieu care l-am născut, să ştii că nu mai e de trăit pentru voi. Ci, dacă-ţi pasă de ale noastre, îţi va păsa şi de fiu; nici tu, care atîţia ani ai arătat o aplecare în adevăr părintească faţă de noi, acuma să ne laşi un timp în năcaz" In Mart 1715, Domnul mulţămia lui Hrisant şi „pentru spudeul ce ni-1 vei trimete: cînd va ajunge aici, ori pe dînsul ori pe prea-învăţatul popă chir 1 Ibid., pp. 565-6, no. DLXI. V., pentru Iacov, atit de adesea pomenit, ibid., pp. 611-5, nle DXC1X-DC. El, lacomi, e alături de Spandoni, într'o scrisoare a Comnenului de la Silistra din 1715; ibid., pp. 690-1, no. DCLVIII. Nicolae-Vodă dă Văcăreştilor un Homer de la 1551; Bis. ortodoxă romînă, XL, p. 184. Serafim îl vom orîndui pentru al vostru prea-iubit fiu şi rob al ţării"—, întors deci în ţară—, „cum îl vom socoti mai potrivit" Printr'o scrisoare a beizadelei Scarlat se vede că întrebuinţa hărţi geografice trimese de Patriarh şi Vieţile celor doisprezece Ce-sari de Suetoniu2. Cînd veniră şi Serafim şi dascălul, „spudeul" chir Constantin, cel d'intăiu fu reţinut pentru fiul domnesc, iar celalt trecu la şcoală 3. Şi avem, din fericire,. şi scrisoarea acestui Serafim de la Sf. Mormînt. care arată că venise şi un alt dascăl cu Constantin; pentru al doilea loc de dascăl se ivi o concurenţă între noul venit, între popa Gherasim, care funcţiona. ş£ un tînăr din partea locului, Ştefan, care primia să servească numai cu 40 de lei pe an. „Mai scriu"T spune el lui Hrisant, „că ai auzit cum că nu s'a arătat plăcut dascălul unor ucenici. De sigur, stă-pîne, la început nu li-a plăcut, ci acum merg toţi la şcoală, de cari prea-învăţatul chir Constantin se îngrijeşte bine, şi nădăjduiesc în Dumnezeu că se vor procopsi ucenicii prin îngrijirea şi călăuzirea a-cestui om învăţat'". Erau acum, în Decembre 1715r „şcoli îndoite" (âtzXa't ayoXai) la Iaşi5. Hrisant trimetea bibliotecii şi cărţi latine şi italiene ;, dintre care cî-teva hi s'au păstrat, ca scrisorile lui Paul Manuzior 1 Hurmuzaki, XIV2, p. 671, no. DCXLI. 2 Ibid., pp. 673-4, no. DCXLIV. D. consul Dimancesci* îmi anunţă că a găsit la British Museum harta Stolnicului. 3.Ibid., p. 676, no. DCXLVI. * Ibid., p. 683. V. şi ibid., p. 688, no. DCLVI. * Ibid., p. 699, no. DCLXV. 6 Ibid., p. 696, no. DCLXII (tradusă de C. Erbiceauu, î» Bis. ort., XV, pp. 673-5). , •60 Istoria învăţâmîntului românesc întâia epocă a şcolii fanariote 6» dăruite „noii şcoli domneşti de greceşte" (tf( ev Pta-ov.fi vsc/. a'j'isvrtx-ţj sKlrprAţ a/o\-ij)l& 1728 1. De sigur că acelaşi fu sfatul, şi resultatul acelaşi, şi în Ţara-Romănească, unde la -începutul anului 1716 se mută Nicolae-Vodă, fostul elev al dascălului Iacov 2 Director al şcolii de acolo, care nu era încă aşezată lîngă vestita bibliotecă a Mavrocordaţilor, aşa de trist împrăştiată, în noua mănăstire domnească a Văcăreştilor, a fost acel Anton Stratigos, pe care Brîncoveanu-1 trimesese ca bursier al lui în Apus. II vedem la 1723 ceroelînd un manuscript al lui He-siod3. Un alt stipendiat brînoovenesc în Italia îi luă locul, Gheorghe Hypomenas, nepotul lui Sevastos4. Cum se vede, regimul primului Fanariot păstra în fruntea invăţămîntului pe „Padovanii" Stolnicului: al treilea „protodidascal", care, după tradiţie, era şi literator, făcînd versuri bisericeşti şi profane, rămase la locul lui pană la moarte, în 1745. Pe atunci Ruxanda Ghica se gîndise a-şi trimete şi ea fiul în străinătate, „pentru învăţarea literelor sau altă ştiinţă"5. 1 Cf. Iorga, in „An. Ac. Rom.", XXXVI, p. 801. O carte grecească e dală în 1714 (ibid.). - Hurmuzaki, XIV2, pp. 420-1, no. CCCCXLV; p. 427, pp. 151-2. no. CCCCLXXIV; pp. 454 şi urm., 558-9, 565 şi urm. t'n Anastasie Bunellis, din Ianina, un Iosif erau, Ia 1712, în Moldova, lîngă copiii lui Nicolae-Vodă Mavrocordat; ibid.. pp. 459-60, no. CCCCLXXXV. Lecţiile de cetit ale Smaragdei Domniţa, ibid., p. 496, no. DVIII. 3 Pentru legăturile lui Nicolae Mavrocordat cu bibliotecile, v. şi ibid., p. 782, no. DCCLXXI. Pentru cărţi v. şi ibid., p, 877, no. DCCCLIII. * Ist. lit. rom., II, p. 64. ' Hurmuzaki. XIV2, p. 807. Un rol trebui să aibă în acest învăţămînt şi acel „prea-învăţat popă Mitrofan' pecare-1 recomanda Hrisant, în 1716, prietenului său domnesc1. E, de sigur, nu, cum credeam, episcopul de Nisa, mai vechiu oaspete al Curţii muntene, ci nepotul lui Mitrofan. Vlădica de Cizic, Mitrofan Gregoras, autor de cronică. Dascălul Gheorghe pare să fie Gheorghe Pa-padopulo, care trecu apoi în Moldova, şi acesta e autorul unei „Istorii pe scurt a Domnilor" şi catalog al lor2, de cîntări către Maica Domnului, de canoane ale Sfinţilor Antim şi Ieroteiu, pentru prietenii lui cu acest nume, şi de epigrame : un poet în adevăr înzestrat, din care am făcut să treacă unele versuri, duioase, în româneşte3. Antim îl presintă într'un rînd, la 1714, răsplătit cu douăzeci şi patru de cărţi pentru „osteneala" lui de dascăl, cărţi din care dă una lui Vodă pentru o bună răsplată, iar restul „în patria lui"4. Şcolile acestea fără legătură cu ţara, care se va trezi la o viaţă nouă, şi cu tot mai puternicul curent către Apus, nu dădură aceleaşi roade ca aşe-zămintele, de o altă orientare, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Constantin, Marele-Retor al Bisericii constantinopolitane, înştiinţa pe Hrisant în Iulie 1716 că nu se află şcolari pentru elineşte: Moldovenii „au spus că nu vreau să înveţe literele eli-' neşti copiii lor", de şi dascălul, chir Constantin, ' se îndărătnicia să mai rămîie în şcoală °. 1 Ibid., p. 790, iio. DCCLXXXII. ' 2 D. Russo, în „Buletinul Comisiei Istorice a Romîniei'V II, p. 9 şi nota 2. a Ist. lit. rom., II, pp. 56-7. * Bis. ort., XV, p. 394. 5 Hurmuzaki, XIV2, p. 791, no. DCCLXXXIII. întâia epocă a şcolii fanariote 63 De la acest dascăl Constantin „al domneştii Academii din Iaşi" avem o scrisoare de plîngere, din 4 Maiu 1717, către Patriarhul Hrisant. Luat din Ţara-Romănească, „unde era ca acasă la el", s'a ţinut de sarcina pe care i-a impus-o acest ocrotitor al său. Dar aşezămîntul e pe ruină, şi în ce priveşte dascălii şi în ce priveşte pe ucenici. Nu i s'a plătit nici leafa, necum să mai aibă vre-o milă de la cineva. „Şi cîţi bani i-am avut din Ţara-Romănească, î-am cheltuit toţi pentru întreţinerea noastră. Acuma nu mi-a mai rămas decît ori să vînd cărţile mele ca să mă hrănesc şi pe mine şi pe cei de pe lîngă mine, ori hainele mele, vai de mine! M'am rugat j de sfinţiţii epitropi" — deci egumenii greci din Mol-î dova,—„în mii de rînduri ca să-mi dea leafa anuală, \ şi mi-au spus să nu nădăjduiesc lefi şi plăţi, de \ la ei, nici de la alt cineva aici, în Iaşi, Căci n'au / de aşteptat ei înşii să iea bani de la cineva; numai, cînd vei veni Fericirea Ta, de la dînsa." Şcoala n'are temelii sigure, şi lui îi e a se duce1. Marele-Retor Constantin afirmă în acelaşi an că Mihai-Vodă Racoviţă, urmaşul lui Nicolae Mavrocordat, de şi a dat, cu zăbavă, hrisovul şcolilor, nu se ţine de cuvînt, cum nu o face nici pentru veniturile mănăstirilor2. Şcoala elinească nu se bucura, vădit, de simpatiile acestui boier de ţară, de şi era Înrudit cu Cantacuzinii, duşmani ai Grecilor, dar ocrotitori ai elenismului cultural. Cu mult mai bine merse acest înalt învăţămînt în marea limbă de cultură a Orientului la Bucu- * Ibid., pp. 814-5, no. DCCCVI. - Ibid., pp. 822-3, no. DCCCXII. resti, după întoarcerea în Domnie, pe mult timp, până la moarte, a ctitorului. La 14 Februar auzim pe dascălul Marcu, al „Aca-miei domneşti", vorbind din nou, şi pentru colegul Iui, dascălul Gheorghe, şi pentru „ceata ucenicilor" către Hrisant Notară, cu mulţămiri pentru noua Domnie, promiţătoare de binefaceri1. Cînd sosi la Bucureşti dascălul din Argos, bătrînul Mânu, la 1719-20, Nicolae Mavrocordat, întors în Scaun, nici nu binevoi să-1 primească, şi bietul om, care-şi făcuse speranţe, nu ştia cum să se plîngă Patriarhului de Ierusalim, declarînd că-i pare rău pentru deslocuire, mai ales într'un oraş unde „petrecerea i se pare una cu moartea şi mai întunecată şi mai neplăcută decît Iadul"2. Pe atunci nici bolnavul Mitropolit Mitrofan, înlocuitorul harnicului şi luminatului Antim, nu acorda, ori nu putea să acorde, vre-o atenţie şcolii lui Hrisant ^ Nici de la Nicolae n'a putut veni deci un însemnat ajutor vre uneia din şcolile creaţiunii lui. Grija cea mare era pentru Miyo. csyoXsîov, pentru aşezămîntul de căpetenie din Fanar, care se clădise în 1719 pe jumătate, Spandoni, încă în viaţă, cerînd a-jutor şi de la Domn şi de la Patriarhul care-1 privia ca pe „dascălul" său 4. Şcoala pare să fi fost aşezată 1 Ibid., pp. 846-7, no. UCCCXVIII. Doamna Zamfira, văduva lui Ioan Mavrocordat, spune că pe copiii ei îi creşte in casă; ibid., p. 851. 2 Ibid., p. 865, nota 1. 3 Scrisoare din 28 Ianuar 1718 a lui Mitrofan, publicată de C. Erbiceanu, în Bis. ort., XV, pp. 778-80. Mitrofan sfătuieşte prin Hrisant pe Nicolae Mavrocordat să nu vie cu mulţi Greci într'o ţară săracă, ibid., p. 782. i Hurmuzaki, XIV2, pp. 856-8, no. DCCCXXXVII. 64 Istoria învăţâmîntului românesc întâia epocă a şcolii fanariote 65 în „chiliile din afară" ale bisericii patriarhale înseşi i. Moldova dădea acestei şcoli 1000 de lei pe an, Ta-ra-Romănească 500 2 Se făcu, pe lîngă şcoala din Ianina, şi una la Adrianopol, la care, dascălul fiind plătit cu 150 lei pe an, Hrisant stăruia ca din acest oraş mare, cu multe „rufeturi" de meşteşugari, să se mai adauge cinzeci, pentru cumpărarea de cărţi şi nevoi ale ucenicilor. El arată că dascălul trebuie bine plătit ca să fie în adevăr de folos, avînd adecă: „putere şi desăvîrşire şi practică bună şi < teorie şi sîrguinţă şi grijă", fără care „dăscălia e )moartă, şi fără folos, şi trudă degeaba"3. Şi cu acest /prilej el arată cum înţelege învăţămîntul: e tot ce a rămas mmureou său, acelui fâvoc grecesc, cufundat în prea mult întunerec, care nu trebuie „să piardă şi acest mai mare bine şi să ajungă în cea de pe urmă şi desăvîrşilă'necinste şi indiferenţă'"4. In Iaşi, fu adus, la începutul anului 1720, de Mihai Racoviţă însuşi, un nou dascăl, ieromonahul. Atanasie Butronthis. Dar el găsi aici sărăcie şi lipsa mijloacelor de studii: „Toate", scrie el duhovnicului cărturăriei înalte în ţerile noastre, lui Hrisant, „ni sunt siabe înlăuntru şi în afară. Şi mai ales n'avem cărţi de studiu, nici sloveneşti, nici elineşti"—, ceia ce înseamnă că ambele materii fuseseră reunite de 1 Ibid., p 860 şi urm., no. DCCCXXXIX. *■ Ibid., p. 1199, no. MCXC. •' Kod 56va!iiv, xai TeXeioxvjxa, xai Jîpâjtv xaXvjv, xai 8so3piav, xai ?sX>j£, xai [iaxato7tovîa ; ibid., p. 871, no. DCCCXLIX. 4 Aia vă jiTjv xâao)|isv xai au-câ -b nsfaXixepov xaXov xai xaiav-Tijacofisv slţ âax^TYjv xai TiavTsXrj âxiniav xai âj:ă8siav ; ibid., p. 870, acelaşi nr. Domnul romîn, „Şi sînt hpsit de sănătate şi de învăţătură,— şi mă aflu în primejdie". Pentru a-şi avea manualele la îndemînă, el cere cartea lui Manuil Ghrysoloras, „un Caton", adecă .„Sentinţele", „şi altele poetice", cu care pornesc începătorii (apyâptot), „Poate să se afle şi caiete de şcoală, şi vre-o gramatică, neavîndu-le V O declaraţie care ne miră, căci, în Mart 1727, Ia mănăstirea Barnovschi era Homer şi Aristofane, Teocrit şi Opian, Eshil şi Euripide, „Deipnosophis-lul", Isocrat şi Demostene, Aristotele, Xenofont, Hri-sostomul şi Suidas, Părinţi ai Bisericii, Sf. Vasile şi Sf. Grigore din Nazianza, gramatici ca a lui Laskaris şi dicţionare ca al lui Gaza şi al lui Varinus, cărţi de drept ca Vlastaris, tipăriturile moldoveneşti de la Cetăţuia (şi „Didascalia dogmatică" a Chimenilului), pe lîngă cărţi latine, Virgiliu, Ovidiu, Cicerone, Sa-lustiu, Cesar, Quint-Curţiu, Euclid, gramatici felurite, o Istorie rusească a lui Ioan Patricius, cărţi de teologie şi logică, de retorică, de dialectică, istorie romană, universală, de geografie, de fisică, de aritmetică, de anatomie. Nu lipsiau nici cărţi slavone, de şcoală şi de morală, cîteva leşeşti şi un Ceaslov georgian 2. Cele mai multe, evident pentru şcoală. La Bucureşti, cum am văzut, se purtau prin şcoală manuscripte ale lui Hesiod, şi o notiţă din 1727 spune: „Am început în anul 1727, în şcoala din Văcăreşti, în luna Februar3". Căci de la 1721 şcoala bucureşteană era bine adăpostită în mănăstirea Vă-căreştilor 3. 1 i Ibid., pp. 863-5, no. DCCCXLII. 2 Ibid., p. 909, no. DCCCLXXXVI. s Ibid., p. 872 şi urm., no. DCCCL. V. şi ibid.,p. 885 şi nota 1. Daruri de cărţi făcute de Hrisant din Bucureşti la 1728, ibid., pp. 967-8. 5 66 Istoria invăţămîntului romanesc îniăia epocă a şcolii fanariote 67 Dar o încredere deosebită în aceste sărace fundaţii cu cîte un călugăr doi pe lîngă dînsele nu există nici de acum înainte. Nicolae Mavrocordat îşi crescuse fiii în casă, cu Grecul Lazăr şi cu un Ra-gusan, Bettera*. Minai Racoviţă, ca Domn al Moldovei, îşi trimetea fiul la Constantinopol pentru studii. Sînt interesante recomandaţiile lui către Hrisant, care şi lui îi era prieten, ca şi Fanarioţilor de acelaşi neam cu Patriarhul: „Să-1 iubeşti ca un părinte, şi să-1 aibi în deosebită bunăvoinţă şi părintească . aplecare, şi să-1 înveţi minte şi sa-1 sf ă-tuieşti totdeauna cîte cuminte le ştii Fericirea Ta, pentru creşterea mai mare şi de săvîrşit şi pentru înaintarea învăţăturii şi a procopsirii şi adăugirii întru bunele moravuri a lui, precum şi, cînd îl aveam aici, în braţele noastre părinteşti nu i-au lipsit necontenit, şi prin scrisorile-ţi venerate şi prin sfaturi ca de părinte şi îndemnuri folositoare" 2. Din partea lui, Grigore-Vodă Ghica, fiul Ruxandei Mavrocordat, socotită catolică, avea ca învăţător în casă pe călugărul Ioanichie: la 1727 el îşi îndeplinise sarcina, şi Domnul vorbia de „petrecerea-i, timp de ani destui, aici, în casa noastră", în cursul căreia „a putut fi preţuit şi cunoscut ca avînd o viaţă demnă şi o purtare dumnezeiască", pentru care merită a fi recomandat lui Paisie, patriarhul de Constantinopol, în vederea unui rang arhieresc3. Ioanichie fu înlocuit prin acel Nichifor care fu făcut la 1727 Mitropolit Sidisîn aşteptarea unei alegeri ca Mitropolit al Moldovei, care va stîrni din partea boic- 1 Isl. lit. rom., II, p. 63. 2 Hurmuzaki, XIV2, p. 894. 8 Ibid., pp. 921-2, no. DCCCXCVI. *' Ibid., p. 937-8. no. DCCCCXIII. rilor romîni o puternică şi biruitoare oposiţie. Cro- i nicarii contemporani presintă pe Grigore-Vodă ca un sprijinitor, prin lefi, al „dascălilor elineşti, greceşti şi sloveneşti", de la şcoli la care, „nu numai cei săraci, ce nu aveau cu ce plăti învăţătura— şi „din alte ţări copii săraci"—, „ce şi feciorii boierilor celor mari şi mici, a tutulor, de obşte, au ieşit învă-ţaţi1". Cu prilejul călătoriei lui Hrisant în Moldova la 1728 era vorba de o întemeiare din nou a şcolii de acolo'-. Şi anume, cum o arată Nicolae Mavrocordat, care-şi laudă foarte călduros nepotul, Grigore-Vodă Ghica, pentru aceasta, de „alcătuirea celor trei şcoli de acolo şi reaşezarea după cum au fost în vechime şi înoirea lor, adecă a celei elineşti, a celei slavoneşti şi a celei moldoveneşti". Antonie Stratigos fu lăsat deci să meargă acolo şi înzestrat cu cele de nevoie pentru a supraveghia reforma3. Actul solemn, redactat în cele mai bine sunătoare perioade elineşti de Hrisant, poartă data de Septem-bre 1728. Patriarhul pomeneşte opera lui Nicolae-Yodă, „cel care, nu numai a împodobit ţara iubitoare de Hristos a evlaviei Sale cu frumuseţa şi mărimea şcolilor şi cu înălţarea altor lucruri sfinte şi strălucite, ci încă n'a zăbovit să se îngrijească bogat şi evlavios de şcoli şi în mai multe Ţinuturi din Grecia decăzută, şi în chiar Cetatea împărătească". Ghica imită acest frumos exemplu, refăcînd şcolile care „în curgerea vremii fuseseră trecute cu vede- 1 Mustea, p. 73 şi Amiras. p. 1G8, in Kogălniceanu, Le-topisiţe, III. - Iturmuzaki, XIV2, p. 992. 3 Ibid., p. 995. 68 Istoria învăţâmintului românesc rea şi cu totul se nimiciseră, [din pricina] neîngrijiţii şi trecerii cu vederea a celor ce au domnit"_ Vor fi deci două şcoli elineşti (una pentru clasică, alta pentru vulgară), o şcoală slavonească şi una „moldovenească". Cele d'intăiu vor preda gramatica şi iniţiarea în filosofic. Gramatica slavonă va fi predată de un dascăl deosebit, iar, pentru româneşte, vor fi în program „cele d'intăiu elemente ale limbii...-şi apoi celelalte cărţi bisericeşti; şi trebuie ca dascălul să-şi înveţe ucenicii şi caligrafia", sau „cele d'intăiu principii şi, ca să zicem aşa, literele comune". Nu se uită nici şcoala din Ierusalim, cea grecească şi cea arabă. Venitul şcolilor e fixat la 600 de lei pe an, fiecare arhiereu şi fiecare boier fiind înscris cu o sumă; cinzeci de lei ai Mitropolitului şi patruzeci pană la treizeci ai episcopilor, treizeci până la douăzeci de lei ai marilor boieri, coborîndu-se la zece şi chiar cinci ai celor mici; negustorii împreună dau treizeci de lei. Plata, în două rate, a dascălilor greci e de două sute şi o sută de lei pe an; a dascălului de slove-neşte optzeci, şi numai şaizeci a dascălului de limba terii. Toţi sînt scutiţi de dări. Intăiul dascăl grec scuteşte şi 50 de stupi, al doilea, 30. Un apar şi un lemnar li se pun la disposiţie. O sută de lei pe an trece, prin egumenul de Galata, la Ierusalim, al cărui Patriarh e patronul permanent al acestui învăţămînt. Efori sînt Mitropolitul şi Vistierul Şcoala începu încă de la 14 Septembre. i Hurmuzaki, XIV2, p. 1001 şi urm., no. DCCCCLXVJII (tradus şi de C. Erbiceanu, în Bis. Ort., XXV, p. 577 şi urm). Miluirea Patriarhiei, ibid., pp. 1011-2, no. DCCCCLXXI1I-. întâia epocă a şcolii fanariote 69 Gîndindu-se şi mai departe la partea practică din această fundaţie romîno-slavonă a sa, Grigore-Vodă nu uită să însărcineze, la 23 Novembre 1736, pe Mitropolitul Moldovei, căruia-i făcea o danie, să aibă „purtare de grijă şi necontenită cercetare asupra dascălilor, ca să puie nevoinţă asupra ucenicilor să-i înveţe, precum se cade şi să-i procopsească", în chiar interesul Bisericii, „ca acei ce se vor face preoţi dintre dînşii să fie învăţaţi şi pedepsiţi, să poată ceti orînduiala Bisericii după cum se cuvine". Tot în sarcina lui cădea ca pe ucenicii „cari se vor sili cu învăţătura" să-i îngrijească de toate, „pre unii cu leafă, pre alţii cu îmbrăcăminte, pre alţii •cu hrană, pentru ca să nu lase învăţătura dintre acea pricină". Iar Constantin Mavrocordat, urmînd vărului său, scuteşte de dăjdi pe preoţi, „şi mai multă milă" făgăduind celor „cari se vor sili cu învăţătura, făcîndu-se preoţi iscusiţi şi cu totul vrednici", la cele două şcoli existente1. Ştim din Neculce că se atrăgeau de acelaşi Domn la şcolile moldoveneşti feciorii „tuturor mazililor în toată ţara..., ca să înveţe orice limbă li-ar fi voia, pentru ca să se afle oameni învăţaţi şi în pămîntul nostru al Moldovei, precum sînt şi prin alte teri şi părţi de loc"2 Iar un alt izvor îl presintă cerce-tînd prin inspectori anume ştiinţa preoţilor şi pu-nînd să se cetească în biserici cărţile romaneşti aduse de la Munteni3. Cronica lui Mustea pomeneşte înteineiarea şcolilor. Cf., pentru veniturile ei în Ţara-Romănească, Hurmuzaki, XIV2, " jp. 1016 şi urm., no. DCCCCLXXVII1. 1 Urechiă, /. c, p. 13. 2 P. 419. -5 Ienachi Kogălniceanu, p. 204. 70 Istoria învăţămîntului romanesc Şi cronica aceasta a lui Ienachi Kogălniceanu şi cea păstrată numai în traducere grecească arată cîtă grijă a cheltuit Domnul, care şi în Ţara-Romănească se scandalisa de neştiinţa preoţilor, pentru învăţătura celor din Moldova. „Preoţi învăţaţi'' puşi „pe capul" celorlalţi, inspectori de „cetanie", exemplu dat prin aceia că la Iaşi „un preot ce-1 avea Măria Sa învăţat la carte grecească şi romanească se suia în amvon de li cetia după cum se cade a şti fieştecare preot orînduiala bisericii şi a botezului şi a ispovedaniei". „La care", adauge cronicarul nu tocmai înţelegător, „nu putem scrie ce frică trăgeau bieţii preoţi, că să apucau la bătrîneţă să înveţe carte1". Un astfel de hrisov se făcu şi pentru şcoala lui Antonie din Bucureşti: se prevedea crearea unui al' doilea loc de dascăl elinesc. Cum vechiul conducător,, care-şi ceru şi leafa pentru trecut, era pus de Domnul cel învăţat „să copie o carte de istorie de cu-rînd tălmăcită, la două sute de coli şi mai mult"'— probabil ©eâtpov floX'.ttxov ori .j şi urm.; Rev. ist., XII, p. 295. 3 Genealogia Cantacuzinilor, p. 128. Noi încercări de învăţămînt apusean 89 Ea învingea acolo în Ardeal un vechiu învăţămînt calvinesc, început din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi pe care-1 reluaseră, în special la Făgăraş, principii reformaţi din secolul următor, Râ-koczeştii. Avem ştiri asupra şcolii făcute pe acea vreme pentru „Valahii" „Craiului"1. La 1624 fiii de iobagi cari voiau să devie predicatori sau învăţători calvini erau admişi la şcoli2. Şcoala de mănăstire putea să continue pe alăturea, în spiritul strict ortodox al tradiţiei: de acolo au ieşit Vlădicii veacului al XVII-Iea, dintre cari măcar doi avură calităţi culturale deosebite: Ştefan, cel care predică o singură limbă literară pentru toţi Romînii, şi Sava Branco-vici, al cărui frate avu ambiţia de a învia pentru dînsa libertatea neamului sîrbesc. Ici şi colo urmau dascălii de sat, ca acel Ianoş fiul lui Iancu Gabor din Ticvaniul Mare (1704-1778), a cărui biografie a fost scrisă. In Secuime această şcoală se constată documentar în Podeni, Oaia, Erneii Mari, în suburbiile Tîrgului Murăşului, încă de la jumătatea veacului3 Dar elementele culturale mai distinse dintre Romîni se pierdeau între Unguri, ca Iesuiţii Ollia Andreas, Vasile Dobre, Ştefan Imre, Mihail Leştian, Gavril _ Ivul, profesor la Viena, Ioan Kaszoni, Franciscan „Paszmânyi ai Ardealului", şi mai tărziu, poetul latin Antoniu Musca, cel care scrie la 1744 poemul „Feli-ces durorum Daciae Vaivodarum adversus barbaros expeditiones"4. 1 V. şi mai sus. 2 Notiţă în Progresul din Orăştie pe 1924. 3 Traian Popa, începutul şcolii româneşti in vechiul Scaun al,Murăşului, Tîrgul-Murăşului 1927. 1 Onisifor Ghibu, Catolicismul unguresc în Transilvania ji politica religioasă a Statului romîn, Cluj, 1924, p. 154, 90 Istoria Invăţămîntului romanesc Unirea cu Roma trebuia să aibă consecinţi în învă-ţămîntul mult timp reţinut pe treapta începuturilor1. Nu se mai putea ca un Mitropolit ca Atanasie să fie aproape fără nicio altă cultură decît ce gustase la calvinii din Bălgrad, ori unul ca Ioan Mieu să trebuiască a fi trimis la şcoala ungurească, de limba latină, de la Sîmbăta-de-sus înainte de a-şi primi efectiv Scaunul ca Vlădică Inocentie, baron Klein. Catolicismul, cu şcoala lui îngrijită, în această limbă a celei mai nobile tradiţii a Romînilor, dăduse acum, în Banat, un om ca Gheorghe Buitul, traducător al catehismului lui Canisius2, un altul, elev al şcolilor din Cluj, dar şi al Colegiului de Ia Roma, avînd însuşirile de erudiţie ale lui Ioan Giurgiu de Patac, Patachi, care fu improvisat episcop romanesc, ca să nu vie unul din străinii ce se îmbulziau, după Atanasie. Un Sinod ceruse încă din Novembre 1728 seminariul. Crescut după noile cerinţi, în vremea cînd „teologul" iesuit, un străin cultivat, stătea, pentru dogmă, în coasta Vlădicului, înlocuitorul lui Ioan Inochentie, pribeag la Roma pentru dreptatea neamului său, Petru Pavel Aaron, alese pentru liberarea aceluiaşi neam calea înceată, dar sigură, a şcolii. In noua reşedinţă, dăruită de Măria Teresa, a acestei episcopii — odată o Mitropolie — gonite din Alba-Iulia şi din Făgăraş în acest sat de complectă isolare, în care doar Romînii de la sine puteau aduce lumina, el procedă cu o hotărîre vitejească—acest îndărătnic ermit, complect despăr- nota 3. V. şi Studii şi doc, XIII, p. 235; N. Drăganu, MI-hail Haliciu 'din „Daco-Romania", V), 1926, p. 102, nota 6. 1 Avem întăile Bucoavne: din Bălgrad 1699, din Cluj (şi în litere latine). 1744 şi cea din 1777. V. Bianu şi Ho-doş, o. c, II, pp. 79, 219. 2 Ist. lit. rom., II, p. 80, nota 1. Noi încercări de învăţămînt apusean 91 ţit de grijile lumii — la întemeiarea şcolilor. A şcolii Bisericii sale şi a şcolii propriei sale pietăţi. Erau oameni cari să poată începe această operă. Puţintel înaintea bursierilor lui Vodă la Veneţia fuseseră bursieri ai Vlădicăi ardelean la Roma. Pe cînd un Gheronte Cotorea trebuise a se mulţămi tot cu şcoala de la Sîmbăta Mare1 şi Atanasie Red-nic, Maramurăşeanul, se opri la Colegiul din Viena al Iesuitului Pazmânyi, pe cînd un Isaia din Simcel învăţase la Chiev şi nu ştiu unde un Ştefan Neagoe2, trei studenţi, dintre călugăraşii ardeleni, călcară pământul sacru al Romei: lîngă Petru Aaron însuşi, Grigore Maior, care, ca şi Rednic, va ajunge episcop, şi Silvestru Caliani3. Măria Teresa, „maica" Romînilor din Monarhie, purta o grijă deosebită acestei fundaţiuni necesare! Peste şcolile primare, de obşte4, se admise un întreg mare edificiu şcolar, în care peste şcolile „triviale" ale preoţilor se ridica Seminariul. In mănăstirea care se clădi de la 1741 la 1747 se predau, de la 1754, pe lîngă lecţiile de „cetanie, cîntare şi scrisoare", „proce-tindu-se şi tîlcuindu-se", cursuri mai înalte în latineşte şi chiar în ungureşte. Limba latină birui însă, ca şi spiritul roman. Profesorii formaţi la Roma, 1 Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, II, p. 193. In. general, Bunea, Episcopii Petru Pavel Aaron şi Dionisiu Xo-vacovici, Blaj, 1902. 2 Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, II, p. 163. 3 Bunea, o. c, pp. 4, 34, şi însemnările lui Şincai; Ist. lit. rom., II, //. ce, Cf. N. Brînzeu, Şcoalele din Blaj, Sibiiu, 1898. * V. Silviu Dragomir, Istoria desrobirii religioase a Romînilor din Ardeal, I, Sibiiu, 1920, p. 59. Un „pedagog la Zlatna, 1759, ibid, v. 193, 92 Istoria învăţămîntului romanesc ca şi cei veniţi de la Seminariul vienes al Sfintei Varvara — cu nouă bursieri ardeleni, cu şase din Oradea-Mare, unde era deocamdată un vicariat u-nit—, ridicară a treia şcoală, Seminariul cel mare, la rangul unei adevărate Academii de studii teologice1. La profesorii clerici, între cari şi alt „Roman", Fi-loteiu Laslo, se adăugiră laici, un Vulcan, un Boier, un Ioan Neagoe, un Nicolae Ludoşi. Aceasta însă pe vremea cînd la 1766 şi în părţile libere den dincoace de munţi începe noua activitate europeană", larg organisată, a şcolilor. Ortodocşii nu puteau apuca aceleaşi drumuri. Totuşi, înainte ca un Mihai Popovici, preot bănăţean, să apuce calea la Petersburg pentru a-i admira minu-nele2, fiul preotului braşovean Eustatie Gridovici, Djimitrie Eustatievici, se formă la Ruşi, şi Sava Popovici din Răşinari care făcea să i se traducă din ruseşte şi „Povestea năvălirii şi a încunjurării a marii bătălii a marelui cneaz D. Ioanovici", punea acest titlu pe una din cărţile bibliotecii lui: „Gheografia ce s'au tălmăcit pre limba rumănească de pe cea mos-chiciască, ce s'au tipărit în Sfîntul-Peterburg, întru împărăteasca Academie a învăţăturilor, la anii de la Hristos 1759"3. 1 Ist. lit. rom., III (deocamdată, Bunea, o. c, p. 277 şi urm., şi Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, II, p. 162). 2 V. Călătoriile lui Mihai Popovici, Arad, 1901 (din Tribuna Poporului). 3 Rev. Ist., I, p. 19. Msul e din 1785: „Şi am scris eu, popa Savva Popovici de la Răşinari, Martie, an. 1785". VI. Noua şcoală europeană. însăşi introducerea actului de fundaţie din 1766, al ^ lui Grigore Alexandru-Vodă Ghica, precedat prin ho- • tărîrea din 6 Iunie 1765, care dădea şcolii greceşti venitul celei dispărute din Athos şi banii mucarerului preoţesc1, e de o mare înălţime de vederi. E vorba de „pricina stării celei luminoase şi vestite a neamului nostru cu starea aceasta ce să află acum, întru atîta ticăloşită stare şi vrednică de lacrimi a neînvăţăturii", ceia ce e dureros mai ales în ce priveşte „pe cinul preoţesc, carii să cade să fie sarea creştinilor, povăţuirea credincioşilor, sfeşnicul pravoslavnicilor, încît să n'aibă deosebire preotul şi mai în scurt partea bisericească de cea mirenească, şi norodul pravoslavnicilor să fie însetoşat de izvoarele cele dumnezeeşti a învăţăturilor Domnului nostru Iisus Hristos". Face deci o „Academie învăţăturilor şi a epistimiilor" — a ştiinţilor—, aşezînd-o, „spre înmulţirea dascălilor ca ş'a ucenicilor", chiar „lîngă Mitropolie, într'o zidire anume"2; adăugindu-i 1 Uricariul, VII, p. 47. şi urm. 2 O vînzare de loc pentru aceasta în 1767: „fund trebuitor scoalelor ce s'au făcut acum"; Urechiă, l. c, p. 33 nota 2. 94 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 95 şi o biserică a ei, a Intîmpinării Domnului. Prin Ţinuturi vor fi apoi pretutindeni şcoli elementare, pentru mireni şi fiii de preoţi. Uşurînd de darea către Vistierie pe preoţi şi ierodiaconi, cari dădeau şi la dajdea preoţilor, el face dintr'înşii ajutătorii Sistemului său şcolar: la Sf. Gheorghe şi la Sf. Dumitru ei vor da cîte doi lei noi fiecare. Se vor scuti chiar cu totul de plata la Vistierie „cei ce vor vrea de acum înainte ca să se învrednicească preoţiei, de se vor arăta iscusiţi şi vrednici spre procopseală şi învăţătură', ba chiar şi preoţii actuali, „de se vor a-răta cu procopseală şi la stare bună a învăţăturii". Pentru unii şi pentru alţii, „ca să se silească şi să se chinuiască spre iscusenie şi procopseală învăţăturii". Dascălii sînt tot ca pe vremea lui Nicolae Mavrocordat : „dascălul cel d'intîiu elinesc", — a cărui leafă va fi crescută 1~, „dar şi cu un „ipodascal elinesc"; apoi „dascălul ce învaţă carte grecească bisericească"; dar se suprimă dascălul slavonesc, şi, pe lîngă cel moldovenesc, avem unul de latineşte. Lefile sînt, în aceiaşi ordine, următoarele: 600, 240, 180, 120 şi 240 de lei. Mai este Ia Academia din Iaşi un „vivliotecar", un psalt, un predicator sau „ierochirica" grecesc, plus un simplu „ierochirica" pentru româneşte, avînd ca lefi 120, 250, 300 şi 180 de lei. In Ţinuturi vor fi şcoli şi elineşti şi greceşti la Galaţi, şi anume la mănăstirea Mavromolu2, la Botoşani, iar şcoli numai „moldoveneşti" la cele trei episcopii şi la douăzeci şi trei de Ţinuturi—laşul avînd două—; plata va fi de 250 de lei la Galaţi, de 12 la Botoşani, de 80 de lei la şcolile episcopale, 1 Urechiă, l. c., p. 34. 2 Uricariul, I, p. 271 şi urm. de 60 la cele din restul Ţinuturilor. La Academia din Iaşi, se atribuie 375 de lei anual pentru 1000 de cară cu lemne şi se creiază burse pentru „20 de ucenici străini şi săraci, pentru mîncarea lor, hîrtie şi cerneală". Prisosul eventual al veniturilor se va între-'buinţa „la cărţi şi la organe matematice"— ceia ce înseamnă instrumente ştiinţifice— „şi la celelalte trebuincioase ale Academiei". Epitropii, cari se reînoiesc prin ei înşii, cu aprobarea domnească, vor fi pentru Academie Mitropolitul, Vistierul şi un număr de boieri aleşi şi arătaţi anume: Ioniţă Cantacuzino sau Cânta, cronicarul, Iordachi Hrisoscoleu, rudă cu Mavrocordaţii, şi el Vistier, Manolachi Bogdan, coborîtor după femei din Cantemireşti, şi patru negustori, intitulaţi, după obiceiul turcesc: „başa": Costa Avram, Costa Papafil, Sandul Panaioii şi Constantin Panaioti. Negustorii din Galaţi, cu pîrcălabul, şi cei din Botoşani, vor epi-tropisi în bloc şcolile de acolo. Nu se arată nimic asupra patronării şcolilor ţinutale, cele ale diecese-lor trebuin să fie îngrijite de episcopi. Se adaugă la Iaşi şi o bibliotecă şi se păstrează o Expositio patrum graecorum in psalmos din 1646 dăruită de Domn „pentru folosinţa filologilor şi a iubitorilor de învăţătură"1. Organisarea şcolară trebuia să între în vigoare de Sfîntul Gheorghe al anului 17662. De altfel Grigore Alexandru Ghica-Vodă, îşi creştea copiii, Dimitrie, Alecu şi Scarlat, cu dascălii Ienachi (Ioan din Phurnele Agraphei, care li dedică la 1777 o 1 Iorga, în „An. Ac. Rom.", XXXVIII, p. 802. 2 Hurmuzaki, XIV-', p 1184, nota traducerea în Bis. Ort., XV, p. 785 şi urm.). 96 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană Ortografie grecească) şi Teodor, autor de gramatică, ca şi cu Franeesul „Mei Snidor"1. E şi vremea cînd se afla la Roma, ca bursier de sigur, acel Moldovean Amfilohie, acum episcop de Hotin, care însemna în italieneşte — limbă pe care ar fi învăţat-o încă din 1762—, pe un E-pistolariu al lui Nardi, momentul petrecerii lui în cetate : 1772 2. Aici aduna el cărţile după care şi-a tradus — dacă nu Gramatica theologhicească, manual destinat unor şcoli care n'au luat fiinţă, carte luată din ruseşte — Gheografia moldovenească şi Aritmetica, tipărită abia în 1795, pentru o nouă şcoală a Moldovei. El va descrie în „Gheografie" cetatea de două ori milenară cu „zidurile cele mari a Bisericii", „palaturile", „apele cele adusă pe ţevi de plumb", „mulţimea cişjfcelilor celor cu frumos meşteşug făcute, care aruncă în sus de 2 şi 3 stînjini", minunea Sf. Petru3. Neapolul îi pare „că este iarmaroc, şi pe la intratul şi pe la eşitul din cetate". „Cetatea este pusă într'un loc frumos, di-asupra unii culmuşoare de dial, pe lingă Marea, care face o frumuseţe de a să privi, mai mult decît zidirile cele frumoase, cum şi uliţile cele largi şi frumoase pardosite, mai vîrtos în uliţa mare, cu o piatră netidă şi frumoasă şi vîrtoasă, rîgluită, pentru ca să nu lunece"4. El va fi atras la Bari de faima moaştelor 1 Iorga, Documente si cercetări asupra istoriei financiare şi economice (din „Economia naţională"), Bucureşti, 1900, pp. 53,55; Două biblioteci de mănăstiri, Ghighiu şi Argeş, Bucureşti 1904, pp. 12-4. * Iorga, în „An. Ac. Rom.", XXXVIII, p. 802. V. şi ibid., p. 803. s Ibid., p. 806. * Ibid., p. 807. Sf. Nicolae, pe care nu le recunoaşte: „Eu am fost, dar n'am văzut fără decît o piatră în mormînt şi apă ce izvorăşte din Marea"1. Socotind şcoala aceasta, care avu profesori şi pe Ev-\ ghenie Bulgaris, viitor Mitropolit în Rusia2, a re-) formatorului drumurilor, a aducătorului de ape şi începătorului în domeniul „manufacturilor" indigene, ca un adevărat „Museu" al literilor, Patriarhul de Constantinopol, Samuil, îi dădu binecuvîntarea în Decembre al aceluiaşi an3. Astfel se făcu aşezământul cu care' s'a mîndrit luminatul om de ispravă. „Acest Domn", scrie Ienachi Kogălniceanu, „au cumpărat şi un loc mare lîngă Mitropolie, şi au pus de l-au îngrădit, şi au făcut case mari şi frumoase, orînduind şi trei dascăli, cu bună leafă, de învăţa elineşte şi chinogrecească (= vulgară) şi moldovenească, rămîindu-i mare pomenire 4". Iar Ioniţă Canta-1 presintă ca pe un „om foarte înţelept şi învăţat, şi, iubind ca şi alţii să se îndestuleze cu învăţătura, au făcut minunate scoale aproape de Sf. Mitropolie în Iaşi; întru care să se înveţe multe feluri de învăţături şi multe limbi: a-dus-au şi dascăli foarte învăţaţi; făcut-au şi orîn-duieli dascălilor şi ucenicilor, ca să-şi ştie fieşcare leafa şi rînduiala lor5". 1 Ibid. La întors poate să fi mers şi la Smirna; ibid,, nota 4. 2 Testamentul său, din April 1805, menţionînd şi un dar de la Alexandru Ioan Mavrocordat. în Rev. Ist., VI, p. 12. 3 Hurmuzaki, XIV2, p. 1184 şi urm., no. MCLXXVII (cf. Urechiă, /. c, pp. 56-8). i Letopisiţe, III, p. 252. * Ibid., p. 192. — Ioan Cantacuzino, fiul lui Iordachi 7 98 Istoria învăţămîntului romanesc Dar îndată izbucni războiul: bieţii boieri se risipiră, şi în zădar încercă un Constantin-Vodă Mavrocordat, mai sărac ca oricînd, să-i aducă înapoi cu un „bre, o să vă omoare" i. Şcolile nu putură dăinui. Ele făcură loc administraţiilor şi, în cutare loc, preoţii refusau plata, obiectînd că fiii lor n'au mai niciun folos de la dascălii greci2. Trebuie să se admită însă existenţa şcolilor la 1771'1, cînd intervenţia Mitropolitului hotărî pe comandantul rusesc Tiumiehţov să evacueze clădirea Academiei, de unde, cu toate că „sînt case boiereşti deşerte destule", plecă greu Divanul Cnejiei Moldovei. In fruntea Academiei din Iaşi, după marele Evghenie Bulgaris, traducătorul lui Voltaire, făcut arhiepiscop de Pultava, stătea încă un om de înaltă învăţătură, Nichifor Theotokis el însuşi, Corfiot, format la Padova şi Leipzig. In 1771 avem, în adevăr, la Iaşi, traducerea de Toma (Cara) al doilea Logofăt a cărţii lui Samuil rabinul contra Evreilor, presintată de Nichifor Theotokis, „dascăl prea-numit în limba elinească"4. El, care alcătuia tot aici la 1774 Geografia lui pentru e-levi, între care era acel care i-a prins chipul, Scarlat Sturza, viitor student la Lipsea şi la 1812 guvernator al Basarabiei, a mai lăsat predici pline şi de Marele Logofăt, a fost „îndemnătoriu'' la lucrările lui Teotochi. V. şi memoriul mieu despre socotelile lui pe 1776, în „An. Ac. Rom.", pe 1927. 1 Hurmuzaki, XIV5, p. 1204, no. MCXCIX; p. 1205, p. MCCI. 2 Urechiă, t. c, p. 34, nota 3. * V. şi Hurmuzaki, XIV2, p. 1184, nota (traducere în Bis. Ort., XV, p. 785 şi urm). 4 V; Sxo*.)(eîa fsiofpayi'a; ipavfjOsvra urci to5 ăpx14™™*'100 , ■ : -l y Noua şcoală europeană 69 î" ; -3 i învăţături pentru copii, pe lîngă un tratat tipărit 3a Halle şi tradus şi în româneşte contra lui De Ca-millis, propagandistul Unirii la hotarul apusean al Ardealului, carte în care se citează şi Henriada lui Voltaire 1. Era pe atunci pentru româneşte un dascăl, arhimandritul Macarie, care ştia să facă versuri „adoniceşti" bune, în româneşte pentru ocrotitorul său Vistierul Ioan Cantacuzino De-leanul şi versuri „alemaniceşti" pentru împărăteasa Ecaterina, „încoronata, augusta şi imperatriţa a toată Rusia şi a Vulgaro-Serbo-Moldovlah-Ungrovla-hikxr stăpînitoare". Acel care cîntă „Daţia" pare să fie un Ardelean format la şcolile apusene. Gramatica lui, venind după cea, ardelenească, de la Braşov, â lui Dimitrie Eustatievici, format în Rusia, la Chiev, s'a tipărit pe această vreme, de şi n'o cunoaştem decît printr'iin manuscript2. In timpul războiului, Mitropolitul, om de ţară, şi, poate mai mult decît dînsul episcopul de Roman, Leon Gheuca, om cu aplecări apusene, care făcu să î se crească nepoţii de către un călugăr sîrb purtat prin Germania, viitorul reformator al literaturii şi culturii din ţara sa, Dosofteiu Obredovici, voiră să schimbe întru cîtva caracterul acestei şcoli. Fără a se gîndi la înlăturarea limbii eline, care era organul culturii superioare în Orient, ei voiră — e evident— să-i reducă rolul. Feldmareşalul rus trebui să intervie pentru ca să apere lefile dascălilor greci, arătînd că şi alte Academii — în Rusia lui — au această limbă "AaîpajfctvCoo] Ntxvj?6po') to3 8sot6xou. Cf. Anuariul Graficei din Craiova pe 1927, la p. 32, şi Rev. Ist., VII, pp. 67-70. 1 Rev. Ist., I. c. - Urechiă, /. c., p. 34, nota 4. . 100 Istoria învăţăm întului romanesc Noua şcoală europeană 101 în cinste şi că în greceşte sînt scrise cele mai multe din cărţile de întrebuinţat1. După pace, prin actul de la 15 Novembre 1775 se dădea Domnului şi Mitropolitului dreptul de a alege pe „cel d'intăiu povăţuitor şi didascal al fi-losofeştilor matimi la Academia Moldovei", cu sarcina de a-şi numi el ajutătorii. Cu drepturi mari, el va dispune de program, de şcoală şi va putea da în judecată pe epitropi, dacă nu servesc veniturile. Ca să se atragă ucenici, lise dădea absolvenţilor un rang îndată după boieri, şi numai preoţii cu diplomă vor fi scutiţi de bir. Niciun dregător nu va putea căpăta situaţie fără a fi trecut un examen public. Şcoala slavonă de la Sf. Nicolae era reorganisată, cu un dascăl de cetit şi scris şi de catehism, Gheorghe Evloghie, fost izbaşă, şi un psalt, ispravnicul de aprozi Gheorghe, pe lîngă „vătaful" necesar. Epitropi fură numiţi prietenul şcolilor, Ioniţă Cânta, nepotul de soră al Domnului, Grigore Ghica, acelaşi Manolachi Bogdan din primul privilegiu, un Matei Cantacuzino din Ţara-Romănească, fiul lui Răducanu cel cu învăţatul la Veneţia, un Comis Scarlat Sturdza, abia întors din Germania, tînărul al doilea Logofăt Ilie Catargiu şi doi din negustorii de la crearea Academiei ghicu-leşti, Başa Costa Papafil şi Başa Coste Avram2. Dar basele pragmatice erau tot cele vechi şi poate că e greşită chiar afirmaţia lui Sulzer că se dădeau ceva lecţii de latineşte de un profesor privat, Siberianul K6-nig, care ajunse consul al Prusiei3. 1 Urechiă, /. c, p. 35. * Uricariul, I, pp. 74-9; cf. ibid., VII, pp. 52-4. V. şi Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, II, pp. 24-5. 3 Sulzer, Gesch. des transalpinischen Daziens. III, p. to. Sar părea că şcoala redeschisă după pacea din Chiuciuc Cainargi şi readucerea lui Grigore Ghica în Scaun n'avu ucenici pentru filosof ie şi matematică, aceste cursuri fiind urmate de „străini", de "Greci 1 şi că ea porni deci numai în proporţii mai moderate. Dar socotelile pe 1776 ale lui Ioniţă Cânta cronicarul ni arată grupul de copii de boieri cari urmează acolo, ca interni. Ei sînt pomeniţi în 17772: „Lui Gavril Golăe, ficior, ce face bucate coconilor de boer ot şcoală, leafa lui pe 2 luni, cîte 5 lei pe lună, începîndu-se anu din Ghen. 1, 1777, Ghen. 13. La Gavril ficeor pentru cheltuiala mîncări cuconilor de hoeri ce învaţă la şcoală; 1777, Ghen. 11... Un car ce s'a luat împrumut de şcoală şi să şe dea înapoi... Pe o gramatică latinească cuoonului Costachi, Mai ii... Pentru hîrtie cuconului Matei Costachi... 36 1. din 16;2,90 pentru cheltuiala ficeorilor de hoeari, cărţi, bez ce s'au cheltuit a dums. 50 mîncare copiilor pe 4 luni, Dech., Ghen., Fevr. Mart. 20 leafa lui Gavril Golăe pe 4 luni... 129,90 pe cărţi." Se cumpără pentru 1 Arhiva istorică, I, p. 231; Urechiă, /. c, p. 35. 8 V. şi: „10 lei la Gavril Golie ficeor pentru cheltuiala cuconilor de boieri ot şcoală pe Mart", „10 lei cheltuiala cuconilor ot şcoală pentru mîncare, în mîna lui Gavril Golăe, ficeor". „In trebuinţa şcoalei în mîna lui Gavril Golie." „Leafa lui Gavril Golăe ce face bucate la şcoală..., mîncare cuconilor de hoeri ot şcoală... Cheltuiala cuconilor ot şcoală pe Mart", „10 lei cheltuiala cuconilor ot şcoală pentru mîncare, în mîna lui Gavril Golăe ficeor...f 2 1. de cheltuială cuconului Matei i lui Văsilachi a lui Grigoraş Costachi Clucer (viitorul Mitropolit Veniamin), Av. 12. Ce au dat copii lui Negel în mîna dumi&ale Vel Log. din 5 lei ce dedese la ficeori lui Toderică Vor. pentru o gramatică". 102 Istoria învăţămîntului romanesc ei şi „cărţi franţozeşti", hîrtie, „hîrtie txicapel". Pe lîngă „cheltuiala cuvnii" li se ieau, deci, şi cărţi. Cetim r „1 1., 90, 1 Esop grecesc ce s'au cumpărat prin mîna lui Gostandin Vîrnav, 4 tomuri Chiclopedie, tij cu Costandin Vîrnav pentru cuconaşi dumisale Paharn. Grigoraş Costachi, 1779 Mart. 7... Pentru o gramatică letinească cuconului Matei, a Clucer. Grigoraş-Costachi, Mai 14". De altfel, la 1773 un Teofan dascăl era la Canta-cuzinii din Moldova1; un dascăl mergea la vînat cu boierii2. ŢararRomănească a fost guvernată şi ea de acelaşi: Grigore Alexandru Ghica iubitorul de învăţătură'. Dar n'avem nicio altă dovadă că, într'o cir-muire de un an de zile (1768-9), el ar fi avut vreme să orgăniseze învăţămîntul, şi acolo, de sigur. în plină decadenţă, după aceleaşi norme ştiinţifice şi latine, ca la Iaşi, decît semnalarea de urmaşul său că totuşi erau în capitala munteană un dascăl de gramatică şi altul de ştiinţi. In Bucureşti opera aceasta vrednică de laudă trebui s'o facă deci noul Domn, după încheiarea păcii de la Chiuciuc-Cainargi, Alexandru Ipsilanti, orînduito-rul mănăstirilor ca şi^~1jre^eToi^ălcătuitorul unui cod de o dibace sintesă, creatorul unei noi. ordini administrative, clăditorul reşedinţei de la Mihai-Vodă în locul celei stricate de Ruşi, întemeietorul fabricei 1 Studii şi doc, VII, p. 225, no. 70. 2 Socotelile lui Ioniţă Cantacuzino. 3 El pare a fi trimes la învăţătura medieînei pe ..Tracul" Polihronie Dimitriu, care-i dedică o carte religioasă, tipărită la Lipsea in 1775; Rev. Ist., V, p. 69. * Hurmuzaki, XIV *, p. 1272. Noua şcoală europeană 103 de postav muntene, după modelul celei a lui Ghica, şi al canalului Ipsilanti1, ajutătorul săracilor şi, cum vom vedea, doritorul de a atrage în jurul lui, pentru alte şcoli, al cărturarilor străini'2. Condica oficială a păstrat întrebarea pe care încă înainte de a întră în Capitala lui, noul Domn o adresează Mitropolitului şi care se păstrează în Condica oficială: „Prea-Sfinţia Ta părinte Mitropolite. Vrănd Domnia Mea a vedea şcoala elinească la starea cea mai bună care poate" a'fi, cu dascăli buni şi cu u-cenici mulţi cari prin silinţa dascălilor să se procopsească, atît feciorii de boieri căt şi alţii de mai jos, iată rănduim pe Preasfinţia Ta să cercetezi ce rânduieli avea şcoala elinească, adecă: Qăţi dascăli era,"căţi ucenici avea, ce matemate le paradosia, căte clase, căte leafi avea dascălii şi de unde anume li se da. Asemenea şi pentru şcoala slovenească; căţi dascăli era, pînă la căţi ucenici avea, ce învăţătură le da şi leafa dascălilor de unde şi căte căt li se da. După aceasta să faci Preasfinţia Ta cercetare dă starea'dă acum, la ce rănduială să află, atăt elinească. căt şi slovenească, căţi dascăli sănt, şi dă sănt buni, învăţaţi, şi să silesc spre procopseală ucenicilor, căţi ucenici au şi ce învăţături le paradosesc anume, cum am zis mai sus, căte cătă leafă să dă dascălilor. i de unde anume şi, de au scoale, la ce locuri anume. Dă toate cercetând Preasfinţia Ta, cu anaforâ să înştiinţezi Domniei Meale'!". Răspunsul, din nenorocire, s'a pierdut. 1 Iorga, în ,.An. Ac. Rom."', XXX, p. 926. 2 Şi el întăreşte dania pentru Sumelă: Hurmuzaki, XIV2, p. 1223, no. MCCXXI1I. Şi el face danii, în sumă de 1.800 de lei pe an, marii şcoli din Constantinopol (ibid., p. 1222, no. MCCXXXVIIL. 3 Arch. Statului, secţia istorică (Stal), uo. 51; Urechiă, 104 Istoria iavăţămiatului romanesc Noua şcoală europeană 105 îndată lucrul de reconstrucţie începe. Gîndiodu-se şi la şcoala de greceşte şi arăbeşte de la Ierusalim, „ca să vedem sporind şi izbutind învăţătura, nu numai aicea, unde Dumnezeu ni-a dăruit această oblăduire, ci şi la altă parte care are trebuinţă" (i se dau 300 de taleri pe an), creînd la biserica Obedeanu din Craiova, unde era spital, şi o şcoală de preoţi, al carii atestat va fi necesar la hirotonisire — e de fapt cel d'intăiu Seminariu, fiindcă, în Moldova, Constantin Mavrocordat chemase pe preoţi numai pentru cursuri de pregătire—, (ipsilanti aşează pe base mai solide, prin actul din lî1 August 1775, şcoala de slavoneşte, de la Sf. Gheorghe, urmată şi de străini, unde profesau atunci un Constantin şi un DragomiiM In epitropia obştească, de patru boieri mari, patru din a doua şi patru din a treia clasă, cu un birou de şapte logofeţi, creată la 10 Decembre, pentru „podurile" Bucureştilor, pentru bresle şi mile, inovatorul prevede şi grija de a se clădi din nou, după un plan ce i se va arăta, pentru a începe imediat lucrul, localul de şcoală de la Sfîntul Sava2. Se anunţă în acest .document chiar hrisovul cel mare de reformă a învăţămîntului. Şcoala bucureşteană, creată la Ianuar 1776, întărită de Patriarhul de Constantinopol în Mart al aceluiaşi an şi aşezată acolo, la Sf. Sava, „cu trapezărje Şi bucătărie şi pitărie", clădirile fiind gata abia la 1779, se găsia şi mai sus decît creaţiunea ghiculească din /. c, p. 36. Cf. Nedioglu, /. c, p. 15. V. voi. II al nostru.— Un Ioan dascăl romanesc la Cernavoda, unde se putea învăţa şi şase ani de zile, Urechiă, l. c, p. 40. 1 Archivele Statului, Condica domnească, III, fol. 121-3; resumat în Nedioglu, /. c, p. 16. 2 Urechiă, /. c, p. 38. Iaşi. Planul era să se facă o astfel de instituţie încît „cei ce se vor învrednici de apele ei să nu mai fie siliţi a căuta setoşi alt izvor". Dacă, pentru Ţinuturi, cele din Craiova şi Buzău ţineau locul şcolilor moldoveneşti din Galaţi şi Botoşani, dacă judeţele muntene avură fiecare şcoala lor romanească — dar şi slavonă—, la Bucureşti materiile fură mai multe, de un caracter maî~©c6idental şi mai înalt, şi mai multe şi limbile de predare. Se presintau în limbile latină, francesâ, şi italiană, pe lîngă gramatică, rămasă la basă, aritmetica, geometria şi astronomia, fisicd şi geologia'Jsioria4 „Şi Cel de fisică să facă lecţiile în greceşte, urmînd pe Aristotele şi pe ucenicii lui, iar cei de matematici, de nu se vor întîmpia a stăpîni cum se cade limba grecească, să predea şi in limba latină, ori francesă, şi italiană, în care adecă se vor găsi mai tari,". Programul se enunţă aici cu de-amănuntul. Trei ani numai gramatică (grecească), isprăvind cu noţiuni de limba latină. Încă trei ani, studii din autorii greci şi latini. De acolo vine ca un fel de Universitate. „Alţi trei ani să se ocupe de dimineaţă cu poetica şi retorica, cu exerciţii elineşti şi latineşti şi cu studiul eticei lui Aristotele; iar după prînz să înveţe limba italiană şi francesă." Astfel pregătiţi „enciclopedic", elevii vor trece la ştiinţi. „Şi, mai întăiu, în toţi cei U-ei ani să fie învăţaţi de dimineaţă aritmetică şi geometrie, iar după prînz liniile generale ale istoriei, cu geografia istorică, în oricare din zisele limbi; iar după aceia dimineaţa să asculte filosofia lui Aristotele, iar după prînz astronomia." Acuma, terminînd tr- ' Hurmuzaki. Xl\i, p. 1232, no MCCXXXVII. 2 Ibid., p. 1272. 106 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 107 tot cursul, ei pot alege între o carieră mireană sau una bisericească;. Iubitorii de teologie pot trece însă la Mitropolie, . unde vor afla „un dascăl al sfintei teologii, preţuit pentru evlavie şi dreptatea dogmelor2", şi un altul de musică3. Actul pregătitor al marii reforme, din 15 Fe-, bruar 1775, fixează numărul de nouă al profeso- rilor, de şaptezeci şi cinci al bursierilor şi se ocupă J şi de şcoala slavonă, a dascălului Constantin şi a ' „ipodidascalului" său, „trebuincioasă şi aceia pentru cetirea hrisoavelor vechi domneşti care s'au scris în acea limbă", stâbilindu-se şi unde vor fi şcolile judeţene*. Erau deci nouă dascăli de toţi, burse pentru nu mai puţin de şaptezeci şi cinci de şcolari, cu casă şi masă şi haină de uniformă, odată pe an, şi alţii avînd loc de stat în chiliile refăcute, pe lîngă; dascălii lor, şi chiar la masă 5. Fiecare clasă avea un „pedagog, om sever şi demn", şi fiecare „casă" un supraveghetor. Şi se prevedea că elevii şcolilor de la Ţinuturi vor putea trece pentru studii superioare la Bucureşti: „în care tinerii ce vor veni de dragul învăţăturii, fiind instruiţi în ştiinţile de gramatică şi poetică, să aibă, dacă vreau, a veni la această şcoală superioară din Bucureşti şi a trece acolo prin toate învăţăturile6''. 1 Ibid., p. 1274. 2 E cunoscutul Alexie Ordog, de pregătire occidental, despre care vezi Ist. lit. rom., II, p. 581. 3 Hurmuzaki, XIV2, p. 1275. * Iorga, Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, II, pp. 23-4 » Hurmuzaki, XIV2, pp. 1232-3, no. MCCXXXIX e Ibid. Prejudecăţile trecutului se păstrau însă mai mult decît la cei doi Ghiculeşti, cari, după cît se pare,, deschideau oricărui copil şcolile lor, în ce priveşte extracţiunea şcolarilor. Aici se spune că aceşti copii, cari trebuiau să n'aibă nici mai mult nici mai puţin de şapte ani — cei mai în vrîstă, „mai moi şi mai înceţi", fiind în stare „să slăbească rîvna celorlalţi"—, „să fie nobili, adecă fii ai boierilor ce se află în lipsă, ori ai urmaşilor de boieri ce se zic mazili, ori şi străini săraci. Şi nu ţerani" — auzim aici acelaşi lucru ca în Franţa aceluiaşi secol, cu despărţirile între clase cu meniri deosebite1—„cărora li s'au dat lucrul pămîntului şi păstoria, şi li se cuvine grifa \ de acel lucru al pămîntului şi de acea creştere a \ vitelor". Fiii chiar ai negustorilor nu pot merge mai \ departe decît gramatica: „Iar copiii negustorilor si meşterilor, dacă vre unii din ei o doresc, fiind instru^ iţi numai la gramatică, să se scoată apoi din şcoală şi să meargă fiecare la meşteşuguri, pe care le vor alege părinţii lor, cătînd la puterea lor trupească1". Bursierii cei cu cinci clase, cîte cinsprezece îh fiecare, au alt program: trei ani de gramatică, trei ani de elină şi latină, trei de gramatică, poetică şi retorică, „cu exerciţii", de limba francesă şi de limbă italiană — deci ca şi privilegiaţii—, dar apoi numai doi ani „universitari": unul de „aritmetică, geometrie şi istorie cu geografie", altul cu fisică şi astronomie''. Este şi un îndreptariu al purtărilor. Sculare'de dimineaţă, mers la biserică, adunare pentru studii. „Studiind şi convorbind între ei, să meargă la masa de obşte. Iar după masă ucenicii fiecării clase, adu- 1 După Brunot, Histoire de la langue francaise, IV. 2 Hurmuzaki, XIV *, pp. 1273-4. 3 Ibid., p. 1247. Î08 Istoria învăţămîntului romanesc nîndu-se cu supraveghetorul, adecă pedagogul lor, să vorbească între sine, ori să facă un exerciţiu serios de întrebare în curs de un ceas, şi apoi să mediteze fiecare în particular pană la vremea aseul-îării ştiinţilor, cînd, adunîndu-se, iarăşi să asculte pe dascăli, şi, întorcîndu-se, să mediteze fiecare în deosebi. Iar la Dumineci şi serbători, ca şă nu ră-mîie cu totul fără ocupaţie în acele zile, să mediteze asupra ştiinţilor pe care le-au învăţat, şi încă să fie calehisaţi de dascăli şi în sfintele învăţături ale credinţi i noastre ortodoxe. Dar în acele zile, ori şi în mijlocul săptămînii, odată sau de două ori să iasă cu supraveghetorul lor, ba chiar une ori şi cu dascălul lor, la unele locuri de aproape, pentru exerciţii corporale. Iar seara să se adune la masa de obşte şi să prânzească înpreună. Iar, după prînz, care trebuie Să fie simplu, trecând un ceas, în care nu trebuie să vorbească în deşert, ci lucruri serioase, să se adune toţi în sfînta biserică şi, rugîndu-se împreună, să meargă fiecare la locuinţile sale şi să se odihnească în pat, ori de vrea să doarmă ori ba. Iar acestea îoate să se facă la ceasuri anumite, cu clopot. Iar cine vrea, poate să mediteze în pat, o luminare şi două candele fiind aprinse în fiecare casă toată noaptea. Şi asupra tuturor acestor lucruri să supravegheze zisul pedagog, îngrijindu-se de petrecerea şi viaţa cu cuviinţă în rînduială a ucenicilor, în felul arătat. Iar, dacă vre unul din ei se va arăta turbulent p stricînd buna ordine a celorlalţi, pe aceştia să-i mustre, dar nu cu batjocuri şi bice, ci în felurile de folos pe care pedagogia le expune, trecînd de la cele mai uşoare la cele mai grele." Domnul însuşi îiotăreşte excluderile ca şi primirile1. 1 Ibid., pp. 1273-6. Noua şcoală europeană 1C9» Cetirea e o datorie. Cărţile sînt scrise în condică. Peste ele se aşează „un epistat credincios, a-deeă bibliotecariu orînduit, avînd a le păstra cu siguranţă, şi, dacă vre unul din şcoală are nevoie de cutare carte, să i-o dea pentru întrebuinţare, primind chitanţă de mîna lui, şi să i se restituie"1. Veniturile curg de la 'mănăstirile reformate, curo ştim-, ca lăcaşuri de muncă şi cultură, potrivit cu dorinţa ctitorilor'2, şi pentru aceasta ele vor fi total scutite de orice dare faţă de Vistierie. La un loc, fiecare contribuind cu ce poate, se va ajunge la o sumă a-nuală de 6.000 de lei pentru cele de ţară; cele închinate chiar, de şi au a răspunde faţă de casele de care atîrnă, vor da totuşi alţi 4.000. Preoţii, în număr de 3.500, vor fi şi ei apăraţi de sarcini, pentru ca să fie capabili a da trei lei, în total 15.250 de lei, de împărţit între Cutia Milelor şi şcoală. Darurile înţelegătorilor generoşi sînt bine primite. Ca efori se aşează şi aici Mitropolitul, dar cu ambii episcopi lîngă dînsul, şi nu numai cîţiva boieri, şi anume, ci toţi cei mari, de la Ban la Postelnic. Patriarhul Sofronie de Constantinopol fu rugat sâ întărească această fundaţie3. E, de sigur, un act de cea mai mare importanţă, care face onoare concepţiei şcolare în ţefile noastre la această dată. Greceasca tradiţională face loc larg limbilor de aceiaşi origine cu a noastră, care deschid calea eătre învăţătură laică şi către noua cugetare modernă, permiţînd lecturi în vastul domeniu al „îi-losofiei" secolului al XVIII-lea, al carii închinător i Ibid., p. 1277. / * V. Studii ?i doc, V, pp. 551-5. s El vorbeşte de „neam" ca şi cum Greci şi Romim ar fi tot una. tio Istoria învăţămîntului romanesc 1 voia să apară şi Ipsilanti ca şi Ghica şi, înainte de dînşii, cei doi d'intăiu Mavrocordaţi, mai ales Constantin. Ştiinţile abstracte, cu care se mîndriâ secolul, întră în programe. Dar ceia ce înseamnă cel puţin atîta e bunătatea, cruţătoare pentru sufletul copiilor, care reiese din fiecare prescripţie a unei ordini interioare sprijinite pe altceva decît pe conjugarea lui tt^Tw, titttstc, respectul care se poartă tinerelor inteligenţe, grija de o demnitate omenească încă aşa de fragedă. Astfel programul muntean din 1776 se poate aşeza alături de vestitul plan de educaţie polon, adîric reformator, cu care e contemporan 1. Cine a putut sfătui pe Domn să facă a se elabora proiectul pe care cu atîta mulţămire îl iscălia ? De sigur şi Mitropolitul Grigorie, un cărturar, care e pomenit cu datorita veneraţie în acest document chiar. Dar aici e, evident, un curent apusean, şi originea lui o vom putea găsi în atmosfera nouă a Curţii domneşti, ocrotitoare de străini. Ii cunoaştem, şi nu erau cei d'intăiu. Constantin Mavrocordat primise bine pe inventivul tehnician din Lyon care, lăudîndu-1, îl aşeza lîngă Petru-cel-Mare. Racoviţeştii avură pe lîngă dînşii ca secretar pe.un Linehoult, isteţ Provenţal, care unia sarcina de informator politic cu aceia de negustor la întîmplare. De la Roche îndeplineşte, alături de Italianul Giu-liani, funcţiile de secretar pe lingă Ioan şi Grigore Calîimachi. Un Lucacchi della Rocea, Levantin, fost 1 O inspecţie escepţională, la şcoala domnească unde ,.di» rău obiceiu se urmează un nizam răzlac (sic)", U-i'eche, l. c, p. 48. ; Noua şcoală europeană 111 interpret engles şi napoletan, se găseşte lingă Grigore Ghica, ai cărui copii sînt crescuţi de călugări greci \ dar şi de emigraţi din Apus, ca Ledoulx de Ste Croix: dascălul lor grec Nichifor Theotokis, studiase, am spus-o, la Padova şi Lipsea. In Moldova, un boier ca Saul va putea sta în rîndul colegilor săi apuseni. Dar mai ales în Ţara-Romănească guvernată de Ipsilanti - se strîng represintanţi distinşi ai spiritului apusean. Dacă fiii lui Vodă erau crescuţi de Io-sif Moesiodax, din Cernavoda, călugăr capabil de a face harta locurilor sale , cunoaştem din scrisorile abatelui Panzini planurile mari cari se formau la această Curte, de limbă grecească, de sigur, dar şi italiana*. Sestini, arheologul, trece pe la Curtea iui şi un Bagussem, alt străin, i se apropie de hotare. Un Ragusan, Raicevich, negustor, informator austriac şi viitor agent imperial în Principate, creştea pe beizadelele Constantin şi Dimitrie, într'un spirit de libertate care-i făcu să fugă în Statele împăratului, despreţuind ascultarea faţă de Turci. Chiar şi Iosif Moesiodacul, profesorul beizadelelor, era un om învăţat în sensul cel nou, şi călugărul Natanail, alt dascăl al lor, aşijderea. Şi un Elveţian de naştere, 'fost auditor în armata austriacă, însurat cu o Săsoaică, Sulzer, credea, gîndind şi la cîştigurile de comerţ, care-i rămaseră, Ia posibilitatea de a deveni 1 V. mai sus, p. 95 şi nota 2. 2 Urmaşul lui, Constantin Moruzi, ajută şi şcoala grecească din Zagora; Mog 'KXXijvoiAvtîfiwv XII, 2. 3 Iorga, în „An. Ac. Rom.", XXXVI, p. 923 şi urm. 4 Europa orientale pe 1925. Cf. Istoria Romînilor prin călători, II. V. şi Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, II, p. 19. H2 Istoria invăţămintiuui românesc Noua şcoală europeană 113 creatorul unei Academii de drept în ţara pe care, cu 1 oameni cu tot, era s'o încondeieze aşa de urît, dar 1 şi atît de pe larg, în cele cîteva volume ale cunoscutei j Geschichte des transalpinischen Daziens. Poate câ, | dintre ei toţi, Panzini e acela care a influenţat mai 1 mult acest plan de cultură prin şcoli, care e în nota ] „filosofiei" istorice a lui Giannone, editat de Panzini, 1 şi al „filosofiei" juridice a unui Filangieri1. Grigore- I Vodă, revenit în Scaun, căută imediat să-şi refacă î şcoala de care era mîndru. j După lăudătorul lui Mavrogheni, Teodor, care face j versuri, şi Constantin dascălul, care, atins de aplo- ! plexie, se călugăreşte la 17792, Condica Domnească poartă numele dascălilor: lîngă Mânase Eliad, Neofit Cavsdcalivitul (Ka'j-sozaXwtnrjc), care" alcătuieşte lucrarea de polemică religioasă Praştia, mort în 17843. după aceştia, un Pantazi, altfel necunoscut; mai avem un Anastase pentru latineşte, pe cînd la Mitropolie era predicator, „ierochirica", acel Alexie Ordog, pe care Sulzer îl arată a fi Ardelean, şi deci şi acesta ştiutor de latineşte4. Un „dascăl muşicds" fu numit în 1784 în persoana lui „Mihalache dascălul cîntăreţul", de la biserica din Curte, căruia i se atribuie, pe lîngă 15 taleri pe lună, două odăi pentru el şi ş<5olarii cari trebuiau culeşi pe la mănăstiri, între „copiii cu glasul bun"; dar în cîteva luni abia dacă veniră doi, unul de la Sf. Gheorghe, altul de la Măr- 1 V. şi ibid., II, p. 16 şi urm. 2 Ibid., p. 23, nota 3. 3 Urechiă, l. c, pp. 37-8, 48. * V. mai sus, p. 105 şi nota 4. • cuţa, egumenii „arătîndu-se neiubitori de podoaba sfintelor biserici". Şcoala a funcţionat apoi la Mitocul Rîmnicului1. Anastase era şi bibliotecar la 1785, cînd se nu-mia al doilea „pedagog", iar Ioan Manicati medic, urmîndu-i Silivestru 2. Ucenici şi străini, e-rau în număr de patruzeci şi patru. La şcoala slovenească preda un. Constantin Iloveanu cu „ipodi-dascălul", său, la Craiova se plătia un dascăl. eline.; c şi unul slovenesc, mai tărzi i unul elinese şi un „cirac" la Rîmnicul Vîlcii, unul grec la Buzău3. Şi mai nu era capitală de judeţ fără învăţătorul ei, întîlnindu-se dascăli şi în localităţi mai mici, ca Argeşul, Gherghiţa, mai apoi şi Zimnicea Unele erau o fundaţie particulară: ghiculească la Tîrgovişte, a lui Fote Vlădoianu la Sf. Nicolae şi Spiridon din Craiova5. Opera de reformă întinzîndu-se astfel în judeţe, se cercetară şcolile existente pentru a le întări, cum a fost caşul cu dascălul Barbu din Floreşti, care se dovedi serios că „se energhiseşte, adecă în tot chipul se sileşte spre învăţătura copiilor", ori pentru a le face din nou. La Ploieşti ca şi la Tîrgovişte, leafa acestor smeriţi dascăli de româneşte era de cinci lei pe lunăfi. 1 Urechiă, /. c, pp. 49-50. 2 Ibid., pp." 54-62. 3 Ibid., p. 72-3. * Ibid., p. 44: Ruşii-de-Vede (pentru Teleorman), Găieştii (pentru Vlaşca), Urzicenii (pentru Ialomiţa), Vă-lenii-de-Munte (pentru Secuieni) erau pe atunci capitale şi aveau dreptul la şcoli domneşti. 6 Ist: lit. rom., în sec. al XVIII-lea, II, pp. 22t3. s Urechiă, l. c, p. 40. 114 Istoria învăţămîntului romanesc Dar şi la episcopii, ca la Argeşul învăţatului episcop \ ,Iosif, se primiau copii la învăţătură — şi din Ar-\J deal. Se dădeau, la sosire, unui „dascăl psaltu, ca să înveţe cântare cu meşteşugul psaltichiei". Copiii stăteau la un. loc cu călugării; Vlădica li trimetea din Bucureşti cîte-o gramatică grecească, de care se o-ţeriau însă aceia cari spuneau că „nu au gînd să să facă dascăli, a ~o o 3 a iot. Aşa era un „dascăl" şi la Mitropolie1. Ştim printr'o hotărîre domnească din 1785, şi cum se făcea aşezarea profesorilor. Domnul numise o co-misiune compusă din Mitropolit, Marele-Logofăt de Ţara-de-sus şi Marele Postelnic „ca să cerceteze, din cîţi se află aici, pe cei vrednici a lua dăscălia asu-pră-şi", şi i se recomandă trei persoane: pe unuldin aceştia, Paisie, îl alege Vodă, cu dreptul de a-şi desemna ajutătorul, „cu hotărîre ca însuşi Cuvioşia Sa să aibă a-şi alege pe care-1 va socoti vrednic de al doilea dascăl, şi să-1 areate ca să-1 orînduim, după a sa alegere". El avea şi dreptul de a-şi alege singur elevii: „însuşi Cuvioşia Sa să se facă alegire, prin foaie de ucenici ce sînt vrednici a rămînea la învăţătură, să ni-i arate". „Incepînd tema", deosebi de „materia" celui de-al doilea profesor, el era însărcinat în acelaşi timp, „a diorthosi de două ori pe săp-tămîna themata" şi „a face şi tehnologie, pe toate zilele, nelipsit, silindu-se a ieşi rod dintr'aceasta"2. . Ce se făcea la şcolile cele mici, se poate vedea din această scrisoare a lui Iosif protosinghelul, probabil viitorul episcop de Argeş, cărturar foarte ales, către 1 lorga, Scriitori bisericeşti, în „An. Ac. Rom.", secţia literară, XXIX, pp. 211-3. 2 Urechiă, /. c, pp. 52-3. 1 Noua şcoală europeană 115 W îconomul Rafail de la Hurezi (1782): „Copilul Ghiţă M iaste sănătos şi să săleaşte la învăţătură: văz că a-9 rată multă epimelie, atăt la învăţătura lor, căt şi la I scrisoare, findcă are bun condei...; de altele ce-i treji buieşte, căt şi hârtie, cerneală — port grijă"1. Mai e-M rau şi şcoli particulare pe la biserici, şi „Ion dască-I Iul de la Colţ a" dădea pe acest timp unui fost elev a -ardelean certificatul următor: „Acest fecior, anume ■ Gheorghe Ungureanu, au învăţat carte la mănăstirea a Colţi: vrînd să meargă acasă la Ţara Ungurească, i w să dă această adeverinţă de la mîna mea, precum că I iaste fecior slobod, făr de nicio pricină"'2. a Pe această linie se păstră şcoala munteană. Schim- 1 fcările introduse de Domnii următori nu ating alcă- 1 tuirea şi sprijinul ei. Ea era condusă şi mai departe de I oameni cu ştiinţă şi autoritate ca acel Neofit Cavsocali- 1 vitul3, care a tipărit la Lipsea, în 1775, o Slujbă a Sf. I Vamava şi Sofronie; un Constantin Vardallah pare a-i 1 fi urmat'1. Mavrogheni făcu un singur cîrmuitor a nazir al tuturor şcolilor: pe învăţatul episcop deRîm- 1 nic Filaret; foarte credincios Turcilor, socotind lim- I ba stăpînilor ca fiind „cea mai trebuincioasă întru 1 această ţară", el n'o amestecă însă la şcoala dom- 1 ne^că, ci întemeie o „şcoală a ţării la Ţarigrad, în 1 Saraiul Ţării-Romăneşti", pentru şapte „pămînteni: 1 atît din fiii de boieri scăpătaţi, doi-trei, cît şi din 1 orînduiala de al doilea, trei-patru, sau cu părinţi sau ■ şi.fără părinţi", poetul Ienăchiţă Văcărescu avînd *ţ să li facă întăiu un examen de greceşte, el care, de 1 Studii ?/ doc, XIV, p. 108. 2 Ist. Ut. rom. în sec. al XVlIl-lea, I, 22, nota 4. 3 V. mai sus, p. 112. Erbiccanu, Cron. greci, p. X, nota 1; p. XXVIII. 116 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 117 altfel, cum o dovedesc anume neologisme din Istoria Imperiului Otoman, cerută, probabil, tot de acest Domn, era un bun cunoscător şi de turceşte1. Şi în acelaşi timp boierii se îndemnau a face şcoli săteşti, „pentru învăţătura de copii pămînteni, fără de plată şi fără simbrie", ca a beizadelei Grigore Suţu, la Ageşţi (Ilfov), a cumintelui şi încercatului boier Hagi Stan Jianu, la Preajba (Dolj), a lui Scarlat Greceanu, Ia Văsiana (Ilfov), la Floreşti-din-Deal, la Furduieşti (Ilfov), la Şunta, a lui Matei Lăcusteanu, la Tărtă-şeşti, a lui Grigore Bujoreanu, la Corneşti (Dîmboviţa), altele la Greci, la Floreşti, la Poiana (Ialomiţa)2. Domnia le înzestra une ori cu vinăriciul satelor vecine, cu bolovanii de sare, ori cu drept de bîlciu :l. Unele mănăstiri, ca Motru, îşi aveau şi ele şcoala4. Ispravnici, ca Dumitrachi de la Tîrgul-Jiiului, înteme-iară în reşedinţa lor şcoli „romîno-greceşti" cu dascăli „romînesc şi grecesc"5, dăruite tot aşa. Am văzut că o operă asămănătoare trebuise neapărat s'o facă în Moldova vechiul prieten al şcolilor Grigore Ghica-Vodă, care şi el trimetea o subvenţie, de I. 200 de lei, şcolii din Constantinopol6, şi socotelile Vistieriei arată la 1776 pe aceiaşi dascăli de la şcoala 1 Urechiă, l. c, p, 63, nota 4. "Pentru alţi ştiutori de turceşte în jurul Domnului, v. Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, H, p. 16. 2 După Urechiă, în Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lear II, p. 23, notja 2. s Ibid., pp. 47, 53-4, 83, 85 şi urm. * Ibid., p. 68. & Ibid., p. 70. 6 Ibid., p. 44. slavonească: Gheorghe şi Evloghie, care e un foarte cunoscut traducător, şi pe dascălul grecesc Teodor *. Aici însă prospera ca şcoală înaltă romanească şi aceia de la Putna, opera Mitropolitului Iacov, care avea ca mentor pe „îndreptătorul scoalelor domneşti, epis-copeşti şi mănăstireşti a Moldaviei", pe arhimandritul mănăstirii lui Ştefan-cel-Mare, Vartolomeiu Măzărea-nul, ajuns şi „mădular academiceştei teologhii Chîevu-lui", cu prilejul petrecerii în Rusia pe vremea războiului. Pe lîngă dînsul lucra un ieromonah Ilarion, ieşit de la şcoala din Putna, „mădular a filosofilor Paunosului", care era „învăţătoriu psaltichiei scoalelor Moldaviei". „Vătaji" îi ajutau. Ucenicii, „tinereii", învăţau de la cinci la doisprezece ani şi anume materii înalte, pe lîngă cetirea după Buhvarul-alfavetar pentru copii tipărit de Iacov încă din 1755, Ceaslov, Psaltire, Octoih, catehism, şi în ruseşte, scrisoare romanească şi compunere, „psaltichia după melodia grecească"—a lui Ilarion—: gramatica, retorica, „gheo-grafia cea tălmăcită de Vlădica Amfilohie după -Bouf-fier,—şi de fapt pentru şcoli a tradus acest episcop de Hotin purtat prin Italia (traducerea era după italieneşte), care se ştie că, pe lîngă traducerile de mai sus, -a dat şi traducerea din ruseşte a călătoriilor lui De la Porte în Orient2, această geografie şi de bună samă şi aritmetica —, dar şi teologie - superioară : „Piatra Evangheliei asupra despărţirii Bisericii Răsăritului de a Apusului" (după „Lithos"-ul grecesc), „Epistolia arhiepiscopului Evghenie (Bulgaris, ajuns episcop în Rusia), Istoria Bisericii după Evsevie şi alţi istorici, de la începu- 1 Ibid., p. 43; Iorga, Doc. financiare, p. 55. Cf. mai sus, p. 100. 2 Rev. Ist., VII, p. 112 şi urm. 118 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 119 tul creştinătăţii pînă la veacul al noulea şi pînă la soborul din Florenţia", şi „Scurtata teologhie pla-tonească", a cunoscutului episcop rus Platon1. Deci. după cum învăţase şi directorul, tot programul marilor şcoli de mănăstirea din Rusia, unde Amfilohie avea legături, trimeţînd şi un frate al său „la zugră-vie în mănăstire în Pecersca, la zugravul Yartholo-mei, în şcoala mănăstirii" 2. In şcoala domnească se aflau, pe lingă feciorii de boieri pomeniţi, la 1776, încă la 1779 elevi, ca un Toader sholeriul, cari erau în stare să facă o gramatică ruso-moldovenească, dînd-o şi la tipar'. V^Războiul din 1788-1791 fu desastros pentru întreg acest învăţămînt4. In cursul acestuia chiar, se pare. linul din dascăli, Grigorie, rămase pentru gramatică, iar celalt, Daniil, plecă în „Europa", pe cînd un Ghe-rasim supraveghia şcoala0. Cînd Mihai Suţu îşi luăv după pacea de la Siştov între Austrieci şi Turci, locul în Bucureşti, el găsi Curtea distrusă şi şcoala pustie, fără uşi şi fereşti măcar. Se mula însuşi la Sf. Sava şi aşeză pe dascălii greci la Domniţa Bălaşa ,;. Se hotărî inventariarea cărţilor aruncate într'un de-posit, încredinţîndu-se această sarcină unui „dascăl 1 Urechiă, l. c, pp. 41-2 (de acelaşi, memoriul la A-cademie în 1887, despre Măzăreanu, p. 26). 2 Rev. Ist., VII, pp. 80-2. 3 Bianu şi Hodoş, Bibliografia românească, II, p. 328. * Cf. şi cartea de călătorie Beschrcibung der Begeben-hciten von Bendcr, Bukarest und Orşova (Viena, 1790;. în Urechiă, /. c, p. 66, nota 3. 5 Studii şi doc, V, p. 16, no. 112. Ei îi scriu lui loan de Agraphai. V. mai sus, p. 95. 6 Pentru învelirea caselor de la Sf. Sava, Urechiă, l. c.r p. 69. de ştiinţă a multe feliuri de limbi"1, cum a fost Pa-nait, pe care-1 ajutau şi elevii, mutîndu-se cărţile la Sfîntul Gheorghe Vechiu, unde rămăsese numai dascălul Constantin, care scria şi actele domneşti ori condica episcopiei Buzăului2. In 1797, la această şcoală, Lambru J^hoţiacle^ln:. . văţatul dascăl nou (plătit cu 150 de taleri pe lună, îndeplinia funcţia de director, ajutat de „Constantin filosoful", Constantin Ioannu, şi de al treilea dascăl, Gheorghe, din Ampelakia, ca şi de călugărul Iosif Moesiodax, Romîn din Cernavoda şi autorul unei bune hărţi greceşti \ Latina o preda dascălul Drag-nea, Romîn, poate din Ardeal, cu o mică plată de '20 de lei pe lună. Niciun profesor de francesă sau i'.a-liană, cum dorise Ipsilanti. „Musicosul" se păstră însă. Intre elevi, un preot din Corfîi, Greci din Tenedos, Ianina şi Castoria, din Arvanitochorion şi Salonic, din Filipopol, apoi un Coridaleu, un vameş, Aromim ca: Serghie Andreii din Meţovo, Manuil Furca, Toma Nuşa (Noo-îii !, dascălul Manoil Voicu din vremea lui Lazăr, şi boierii Dimitrie Ghica, viitorul Ban, C. Gră-dişteanu, AI. Filipescu, Gheorghe şi Constantin Creţu-Iescu, Al. Comăneanu, loan Cîrlova', Dionisie Fot in 6, poetul şi istoricul, pe atunci cîntăreţ şi vătaf de Di- 1 Ibid., p. 66 şi nota 3, p. 67. 2 D. Nedioglu citează volumele CII-1V. Dascălul Drago-mir se făcu vinovat de unele greşeli. De la 1804 locul lor îl are Chiriţă Gheorghiu, Domuşciul, din Drîstor ;Si-listra), care scrie Condica mănăstirii Radti-Vodă şi a Sloboziei lui Ienachi. 8 V. memoriul mieu despre dînsa în An. Ac. Rom., XXXVI.— Avea 50 de taleri lunar. * Rev. Ist., V, p. 75. 120 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 121 van, cu locuinţa la Banul Dumitrachi Ghica. Dar şi alţi fii de boieri, ai unui Budişteanu, ai unei Pe-treasca, dar şi de străini, din Filipopol ca şi din Meţovo \ Marele negustor sibiian Hagi Constantin Pop îi încredinţase lui Lambru cel împodobit cu toate învăţăturile pe fiul său Zamfirachi, devenit un clasic Zenobiu, şi avem scrisori ale dascălului său, din* care aflăm că vacanţa începea la sfîrşitul lui Iunie şi se isprăvia la 15 August. Vedem din ele pe Lambru mergînd la băi în Germania, ori pe-trecînd vara „în munţii Cîmpinei şi Buzăului", ori în-torcîndu-se la cămăruţa sa din mitocul Mitropoliei, „unde era casa Măgureanului, lîngă a răposatului marelui Brîncoveanu"2. Zamfir-Zenobiu va tipări, în Viena, Metrica dascălului său, cum dorise Ipsilanti. La şcoala slavonă era un dascăl, un „ipo didascal", şi un „vătaf". Căci se întăriră şi privilegiile şcolii „slo-veneşti i romîneşfi" a dascălului Constantin 3 şi se aşezară din nou veniturile acestui aşezămînt*. Să adăugim că încă de la 1797 Mitropolitul Dosot-teiu Filitis întemeia la Antim o şcoală de catehism pentru preoţi, care se continuă pănâ departe dincolo de sfîrşitul veacului, Mitropolitul grec Ignatie, din 1806-12, gîndindu-se chiar a-i da o mai mare întindere 5. 1 Urechiă, l. c, p. 72. 2 Iorga, Scriitorii greci, „Au. Ac. Rom", lit, XXIX, p. 2. 3 Şi pentru cutare şcoală grecească pentru Bulgari in drumul spre Constantinopol; Urechiă, l. c, p. 69. 4 Ibid., pp. 67-8. Cf. Condica domnească 19, fol. 44, în Nedioglu, l. c, p. 16 şi urm. Avea leafă 25 de taleri pe lună. 3 Urechiă, Ist. Rom. Vil, pp. 21, 27; XII, pp. 57-62, în note. Cf. şi pr. I. T). I'opescu, în Universul, XLV, '>48. Pe vremea războiului început în 1789, Moldova nu uitase pe Ioan din Agrafa, care, în legătură cu Evghenie Bulgaris şi cu consulul rusesc Severin, primia o tabachere şi o mie de lei de la împărăteasă şi alta de la împărat. El era în corespondenţă cu dascălii munteni1. Dar, aici, dascălii de greceşte ajungeau să fie şi prin sate, ca acel Ianachi, dni Căpoteşti2. O reformă analoagă, de şi străină de „filosoîia" fără Dumnezeu, îndeplinită fără decrete, pe tăcutele, ca o concesie făcută spiritului vremii, de călugări pe cari nu-i lăsase neatinşi liberul arbitru în cugetare al abaţilor cu cari avuseră a face în Apus, fu săvîrşită chiar atunci în şcolile înalte din Blaj pentru Ro-mînii uniţi din Ardeal. La 12 Decembre 1781 cele două şcoli blăjene fură unite într'un singur aşezămînt, Seminariul, la care se adause „Seminariul nou al grămăticilor". Ignatie Darabant, viitorul episcop de Oradea-Mare, fiind vi-cariu la Blaj, introduse în program studiile înalte. Pentru a-i da cărţi de şcoală se puseră la lucru traducătorii şi compilatorii din noua călugărime tînără care se formase la Institutul pazmanian din Viena, la Sfînta Varvara de acolo, „colegiul grec de rit catolic", şi la şcolile înalte din Roma. încă de la 1780 Samuil Mieu (Clain), preot, „efimeriu", la Sf. Varvara, dădea • o gramatică a limbii romaneşti cu caractere latine. El lucră apoi la o Teologie şi la o Logică (în tipar la 1799), la Istoria bisericească, după caftea celebră a 1 Studii şi doc, V, p. 161, no. 112. 2 Rev. Ist., V, p. 228, nota. Pentru şcoala din Botoşani şi dascăli ei, Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, 1925, p. 369; Rev. Ist., XII, pp. 191-2. 122 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 123 abatelui franoes Fleury, în anii 1781-3. Dreptul firii. Etica, Politica, de şi sînt din 1787, se tipăriră mai tărziu. Samuil, cel cu grijă de şcolile noului învăţă-mînt, mai dădu Istoria bisericească pe scurt din 1790. Teologia morală din 1794 (apare la 1796). Fusese vorba şi de o „Ermeneutică a Vechiului Testament"1. Bunul părinte compilator, puţin bucuros de călugăria sa şi umblînd pe alături, prin cărările neunirii, n'a fost profesor la Blaj. Această sarcină a avut-o. după cinci ani de învăţătură la Roma, tovarăşul său de studii Petru Maior—care învăţase şi dreptul canonic, în Viena,—chiar la 1780, cînd preda logica, me-tafisica şi dreptul natural. Stătu însă numai patru ani aici şi, nesuferind regimul de aspru formalism şi de meschine bănuieli al episcopului Bob, preferă o protopopie la Reghin, unde va rămînea2. Nici în redactarea manualelor nu sa amestecat. Soarta făcu din al treilea represintant de căpetenie al şcolii de istorie şi filologie din Ardeal, dîrzul boier de Făgăraş Gheorghe Şincai de Şinca, dacă nu un profesor, nu numai un autor de cărţi şcolare, ci un organisator de şcoli. Episcopul blăjean din acest timp, loan Bob, în luptă cu fruntaşii intelectuali ai Ardealului unit, a fost aspru tratat de cei mai mulţi istorici. Dar el făcuse studii la Iesuiţii din Cluj, după ce căpătase la Calvini cele d'intăiu cunoştinţi, urmase la Blaj ca profesor lui Grigorie Maior, disgraţiat, pentru a se retrage înaintea lui Iaoob Aron, întors din Roma. Maior trimese pe Bob la Sîmbăta Mare, loc de studii şi pentru călugărul Gherasim Cotore, şi chiar la 1 Ist. Ut. rom. în sec. ut XVIU-lea, II. pp. 166 şi urm 2 Ibid., pp. 234, 243. Viena. Ca şef al Bisericii unite în 1784, Bob crea . douăsprezece burse la Cluj, patru „în convictuşul neameşilor", paisprezece la Odorheiu, şase laAlba-Iu-lia. Numai guvernului, care declară că la Blaj, la Cluj sînt destule şcoli pentru doritorii de ştiinţă, ceilalţi avînd a învăţa Ia şcoala „trivială", cu cantorul, i se datoreşte că acest îndemn spre cultură n'a fost urmat1. losif al II-lea se sprijini, în încercarea de a crea pentru Statul său o singură categorie de ascultători supuşi, de Unterthani gata de bir şi de miliţie, pe şcoală: şcoala de limbă germană, nu pentru că ar fi urmărit scopuri naţionaliste germane, ci fiindcă aceasta putea fi limba de întrebuinţare generală. Ro-mînii trebuiau să-şi aibă partea şi ei din şcoala împărătească, laică, însufleţită de noile curente ale „filosofiei" reformatoare. Altceva decit micile şcoli de sat pe care le întîlnim pretutindeni pană a-tunci. Pentru această sarcină fu ales fostul elev din Oşorheiu al reformaţilor, devenit apoi ascultător al Iesuiţilor la Cluj, cu Fridvalszky, arheologul, ca profesor, al Piariştilor la Bistriţa şi al Colegiului Propagandei la Roma, unde luase, singurul din Ardelenii trinieşi acolo, şi doctoratul în teologie şi cel în i'i-losofie, la 28 Ianuar 17792, fără a mai vorbi de studiile de metodică şi drept canonic făcute la Viena 3. Fusese încă înainte de a lua drumul cetăţii Papilor profesor de retorică şi poetică în clasele de sus ale Seminariului blajean 4. La Sf. Varvara pare 1 Ibid., pp. 415-6, unde izvoarele. 2 Ibid., pp. 197-8. 3 Ibid., p. 200. * Ibid., p. 198. 124 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 125> să fi dat lecţii de gramaticăi. Intervenind reforma şcolilor, Şincai ajunge catehet, apoi „director principal", „normal" al şcolii împărăteşti „naţionale" (Volks-schule) din Blaj. îndată începe redactarea manualelor necesare: Catehismul cel mare (1784), abeceda-riul cel mare, Bucoavna din 1788, „Principiile limbii latine" (tipărită în 1783), Aritmetica (tipărită la 1785). Dar sarcina lui era şi mai mare. Pretutindeni se ridicau aceste şcoli săteşti cu caracter de Stat, şi el, îîarnicul traducător şi alcătuitor, era „director preste şcoalele Romînilor din Ardeal", departe de călugăria în care fusese părintele Gavriil, şi de mîncările albe", iară uleiu măcar, de la mănăstirea lui Bob. Plătit ■cu trei sute de florini anual, el cutreieră doisprezece ani în şir ţara sa de naştere „pentru cinstea limbii şi neamului". Trei sute de izvoraşe ale culturii — treizeci numai în Secuime — răsăriră, de la 1768 înainte, dar mai ales de pe urma ostenelilor lui (1782-■94;, şi cu concursul, încă de la 1784, al lui Petru Maior, care lucră pană la 1809, în aproape desăvîrşi-tul pustiu cultural în care se aflau pană atunci ţeranii romîni ai Ardealului. Intre învăţători era la 1782, cerîndase face şaptezeci de şcoli, şi acel Ioan Piua-riu, devenit dr Molnar şi vestitul profesor oculist la Universitatea din Cluj'2. Cu ceva bani şi mai multe bucate se ţineau umilii iniţiatori în cultura naţională. Şincai era acum „director al priniei şcoli naţionale din Blaj şi al celorlalte şcoli greco-catolice din marele principat al Ardealului3". Săpat de puteri 1 Ibid., p. 201. = Amiariul Institutului de. Istorie din Cluj, 1927, p. 569. ^ Istoria literaturii romi ne în sec. al XVIII-lea, pp. 204-6. nevăzute, el, osîndit la o veşnică mucenicie, pierdu, însă acest loc, şi în zădar cerea unul asămănător îa 1796 1. Pentru neuniţi era alt director, Dimitrie Eustalie-vici, autorul gramaticei din 1756", dar de la el n'a-vem decît un Catehism, care nu e numai romîn-german, ca manualele lui Şincai, ci, din causa relaţiilor ierarhice impuse cu Biserica Sîrbilor, şi sîr-besc3. Ii ra urma un Gheorghe Haines. Pe alocuri,, ca la Făgăraş, continuă vechiul regim şcolar. Aici la 1772 învăţa pe copii dascălul Gheorghe Pătraşcu ir căruia-i urmase, el devenind preot, Andrei Şivailo-vici— fiul, cu numele slavisat, al lui Şovăilă,— „al neuniţilor Făgăraşului normaliş dascăl şi reghiuş"",. apoi, la 1807, un Ioan Fogoraşi—nemeş cu numele scris pe ungureşte*5—, şi un Simion Jinariul din Sibiiu, — pentru „cetania curată fără opinteale sau poftorire sau rupere a cuvintelor..., cu lovirea cuvîntului la acţent sau oxie", pentru „scrisoare dezvoaltă şi slobodă", cu „stogurile" despărţite şi „ortografie", fiind „la încheeturi coma", cu catehismul cel mic „de rost bine, din tablă în tablă", cu cetirea Apostolului, Evangheliei şi Liturghiei, fără „trăgănare, gîngăire sau poftorire", cu cele^ ,,patru_pjlrţijde arithmeticii", tabla pe de rost, plus- i Ibid., p. 209. Catehisme în 1774, 1784, 1787. Pentru, bucoavne, abecedare, cărţi de cetire, Ghibu, în „An. Ac. Rom.% lit., XXXVIII. * O scrisoare din Rusia a tatălui său, „protoprezviterurr Evstatie Vasilievici (1743), în Hurmuzaki, XV2, p. 1674, no. MMMLXXXIX. 3 Istoria literaturii romîne în sec. al XVIII-lea, p. 272. 333. * Studii şi doc, XII, pp. 185-6, no. 1. 5 Ibid., pp. 187-8, no. VIII. 6 Ibid., p. 198 şi urm. 126 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 127 cîntările „Octoihului celui bogat"1. Mai erau şi şcoli grănicereşti, care dădeau o foarte bună caligrafie şi compunere. Rom îmi din Banat erau legaţi de şcoala de mănăstire a Sîrbilor. După ce mult timp ai noştri urmară, astfel, lecţii de carte sîrbească şi nemţească, la Timişoara, ca în 1763,— atunci un meşter din Rîm-nic voia să facă o tipografie acolo, popa' Constantin2—şcoala împărătească din Banat, unde încă din 1747-8 cutare dascăl „învăţa gramatica în şcoala Caransebeşului" '\ fu întemeiată măcar de la începutul veacului al XlX-lea („instrucţia" pentru dînsa e din 1809). Cînd la 1811 se adăugiră şcolile pedagogice, „preparandiile", cea din Arad fu pentru Romîni. Ea jse deschise la 3/15 Novembre 1812 cu nu mai puţin ide 262 elevi. Se nădăjduia şi într'un Seminariu, într'o Academie. Deocamdată însă lumea romanească se mulţămi cu şcoala de unsprezece luni pentru catehism şi cîntece, dar şi pentru pedagogie şi metodică, istorie şi geografie a Ungariei, „conţept", „matesis", germană, dar şi „gramatică romanească", pentru care urmaşul fundatorului, Grigore Obradovici, Uroş Nes-torovici, scrise „ortografia sau dreapta scriere" din 1818. Lingă el lucrau: Dimitrie Ţichindeal, pană la destituirea lui din locul de catehet pentru spirit revoluţionar, în anul cînd tipări Fabulele lui după Do- 1 Ibid., p. 201. Copiii ,,să stea cu trupul drept" şi ,,să fie totdeauna cu părul cheptănat, cu unghiile tăiate, cu faţa şi mînile spălate" (ibid). 2 Coriolan A. Buracu, Museul general A7 Cena, Severin, 1924, p. 49. 3 Rev. Ist., VI, p. 188. Mihai Cantacuzino dă la 1706 o parte bisericii din Lugoj. softeiu Obradovici socotite ca stricătoare pentru tineret1, loan Mihuţ, d-rul în filosofie Iosif lorgovici şi' ConstanJin__^ care" învăţase la gimnasiul sîrbesC din Lugoj şi la şcoala de drept din Pesta". Un profesor sîrb trebui, se pare, să plece (1837). „In Bănat",—scrie Molnar, el însuşi, odată, dascăl de sat, „învăţător la întâiul reghiment romîn", cu peste o sută de şcoli,—„tineretul e înzestrat cu şcoli în toate locurile mai însemnate" !. In liniile generale aşa se păstrară şcolile bănăţene, pană la jumătatea veacului al XlX-lea, cînd cel mai însemnat dascăl al lor putea iscăli „directorul şcole-lor naţionale romaneşti şi serbeşti din graniţă, lă-cuitoriu în Besearica-Albă"%. Unele din şcolile ardelene şi bănăţene erau prea legate de o confesiune şi de o castă preoţească, de le-vitismul cam închis al Blăjenilor; celelalte tindeau a robi unei forme străine spiritul naţiei. Tinerii mai îndrăzneţi, ca Pavel lorgovici, fiu de preot bănăţean, mergeau la Pressburg, la Pesta, la Viena, la Roma şi chiar — caşul unic al lui lorgovici — la Paris-5. La 1821, din cei rămaşi în ţară erau pe la Făgăraş unii 1 V. Revista istorică, pe 1927. Octombre-Decembre. - Izvoarele, in Ist. [it. vom., in sec. al XVlll-lea, pp. 425-6 (mai ales după broşura Iui Ţichindeal, „Arătare despre starea acestor noao introduse sholastieeşli inslitu-tuturi ale naţiei romîneşti, sîrbeşti şi greceşti", Buda, f. au). — Un învăţător Dimitrie Dimitrescu la 1807 (l. c). f% T. Boliş. în n-1 de Crăciun 1915 al Romînului de la Arad şi în Istoria şcoalei normale şi a Institutului teologic din Arad, Arad, 1922 (unde şi cursurile pedagogice înainte de 1812). * Ren. Ist., 1, pp. 143-4. Şi despre msselc lui. La Orşova, prin 1830, dascălul grec Candidachi; ibid., p. 156. 6 Istoria literaturii romi ne în sec. al XVIII-lea, p. 294. 128 Istoria învăţămîntului romanesc Noua şcoală europeană 129 cari, „avînd mare rîvnă a merge la işcola cea latinească,— fiind mai deprinşi într'însa, dacă o putea întemeia acea limbă"—, erau „deprinşi în grecie bine, ceva şi în franţuzie" 1. Seminariul din Arad, creat la 18^2, al ortodocşilor, se întări, în ciuda încercării de distrugere din 1828. La această dată învăţătorii cereau un „inspector suprem al scoalelor naţionale greco-neunite", titlul de „profesori" pentru dînşii, întărirea lui Loga, care lucra din 1812, întrebuinţarea potrivită a fundaţiei Gavra, întinderea cursului la trei ani, cu catedre de economie rurală, istorie naturală şi tehnologie, supt titlul de Colegiu românesc, avînd şi internat; se adăugia dorinţa de litere latine şi chiar de tipografie2. Biserica unită îşi înmulţise şi ea şcolile, şi la începutul veacului al XlX-lea scaunul episcopal din Oradea-Mare avea un Seminariu solid întemeiat3. Niciuna însă din aceste şcoli nu putu aduce mari foloase naţiei în ce priveşte instrucţia superioară. \ De la şcoala bucovineană, care continua nu fără vechi tradiţii moldoveneşti, avem un atestat din 1793 în acest cuprins : „Atestaţii precum arătătoriul a-cestuia, anumea încuviinţatul cliric Filip Ieremie-Vici de la Tereblice, de la începutul cursurilor 1 Iorga, Scriitorii greci, l. c, p. 29. 2 I. Lupaş, Contribuţii la istoria Romînilor ardeleni, în „An. Ac. Rom.", 1915, p. 51. 3 V. I. Georgescu, în Cultura creştină pe Septembre-Decembre 1919. Cf. Iacob Radu, Samuil Vulcan, Oradea-Mare, 1925. învăţăturii acestor 3 ani trecuţi, adecă de la l-iu Octomvrie 790, pană la sfîrşitul lui Iulie 1793, întru aciasta de aici al episcopeştii chesarocrăeştii Bu-covini cliriciască şcoală au petrecut şi, precum toate examenurile acestor obicinuite cursuri, aşa şi acest de pe urmă examen al acestor 3 ani bine au făcut, precum şi cu purtarea, darul firii şi întru nărav cu cuviinţă s'au arătat, şi prin aceste cătră prii-mire darului preoţiei la deschiderea vre unii parofii spre alegerea iaste gătit >x acristă adeverim. In re-zedenţie episcopiei noastre, la Cernăuţi, 3 Iulii 1793. Daniil Vlahovici episcop 4 " Şi tot în acest „Cordun", în foasta raia a Hotinu-nului, funcţiona pe atunci un dascăl Ştefan, cu vre-o 300 de „şcolari", care tradusese cu cîtva timp înainte o Isopie şi, — se pretinde — şi Odiseia, pe care poate că a copiat-o numai2. Şcoala aceasta din Bucovina are o istorie interesantă. Cea din Putna nu putea să se păstreze. In general mănăstirile fură prigonite de regimul împărătesc. El nu dădu însă nicio altă organisaţie şcolară decît a fundaţiunilor „normale", pentru care primele manuale fură compuse de un funcţionar de Stat, Italian de origine, Anton de Marchi. Episcopul căpătă însă voie, poate şi îndemn, să-şi facă la Cernăuţi, unde fu a-şezat, un Seminariu pentru preoţi. In 1789 încă se învăţa la Coţmani, în două clase, după normele oficiale, ale creatorului acestui învăţămînt şi autor al gramaticii, acel Anton de Marchi, „interimar director al dascălilor", cetirea şi scrisul pe „tratase", catehismul mic, „însă nu de-a rost, adecă cuvînt în cuvînt, ci după noima, * Studii şi doc, V, pp. 161-2, no. 115. 2 Pr. D. Furtună, în Revista Tudor Pamfilie, pe 192," 130 Istoria învăţămîntului romanesc adecă după înţelegere", Ducerea de mînă, Ceaslovul şi Psaltirea, „slovele nemţeşti", calculul, „cham-banul", „glasurile", şi „Comenius, împreună cu tălmăcire", — la capăt şi limba germană1. Iubirea de învăţătură a acestui neam era aşa de puternică, încît, atunci cînd, la 1765, o colonie de Ro-mîni se aşeză pe o „slobozie" în Rusia, supt „magistratul" ei, şi cu gînduri de comerţ, pentru a se păstra obiceiurile şi limba, era vorba de a face o tipografie şi o şcoală, însărcinîndu-se cu conducerea lor un Emanuil Constantinov, „şcolarul tălmaciului Miroliub" 2. In sfîrşit, în ce priveşte şcolile romaneşti cele mai depărtate, ele au funcţionat totdeauna în Macedonia, unde era un centru aşa de bogat ca Moscopolea cu mulţi dascăli. Pentru Romînii de acolo a funcţionat la începutul secolului şcoala din Viena pe care a condus-o un Mihail Boiagi5. Pentru această şcoală a ^frăţiei Romeovlahilor" (x-jj' svxijawtots -o.oek^dx^v. xwv ev Btswţj Tcuij.7.'.o6/.ây(i)v) se tipăria acolo în 1807 o Istorie a Greciei tradusă din englezeşte de Vasile Popa Efti-miedin Konstantzinon, în Macedonia: textul e şi german. De acolo aflăm că acest „Museu elenic" avea un program de ştiinţi, îndreptat după marele Corai, după dascălii noi, Costandâ şi Ştefan Duca, şi cu cărţi ca Istoria lui Muller şi geografia lui Bouffier ''. 1 Scoală, VII, 10; Rev. Ist., VIII, pp. 156-7; Simon Reli, Din Bucovina vremurilor grele, schite istorice, Cernăuţi, 1926, p. 26 şi urm. 2 Frăţiman, în Gindul Neamului de la Chişinău, V. 3 V. Iorga, Scriitorii greci, p. 2. 4 Rev. Ist., IX, pp. 113-1. La carte subscrie şi poetul Ienăchiţă Văcărescu. VII.- îndreptarea apuseană în Principate Pe lingă dascălii de ţară, modeşti, adesea beţivi şi desfrînaţi, cu cîteva „vivlii" în bibliotecă, lexicoane şi cîte o „planitie", resumînd, ca Moreotul Neofit, gramatici enorme în prescurtări de cîte patru volume, apărea tot mai des, pe la casele boierilor, cari nu putuseră fi cîştigaţi pentru învăţămîntul public, păstrat doar odraslelor sărace, învăţători privaţi, preceptori străini. Ca preceptori la Bucureşti se stre-curară, supt Alexandru Ipsilanti,Iesuitul Spaniol E-manuil d'Arriete y Berio, apoi un oarecare Weber, Prusian'. Ambasadorul franc'es trimetea la 1783 un „Lorenes"2. Am văzut caşul elevilor lui Dosofteiu O-bradovici. Fiii lui Cantacuzino Paşcanu învăţau la un astfel de profesor al casei, venit din Apus, şi ei ţtiau, după mărturia medicului Sas Andreas Wolf, filosofie, fisică, matematică, drept şi, în materie de limbi: greaca şi latina, francesa şi italiana, germana3. Era vremea cînd Domni ca Alexandru Callimachi, 1 Hurmuzaki, XIX1, pp. 36, 109, 113, no. XCVI1I. 2 Ibid., p. 111, no. XCVI; pp. 116, 124, 131, no. CXVIII (raport). 3 Beschreibung des Moldau, I, p. 272. Cf. Ist. Ut. rom. în sec. al XVlll-lea, II, pp. 39-40. Consulul prusian K6-iiig, preceptor de Ia 1775; ibid., p. 319. 132 Istoria învăţămîntului romanesc îndreptarea apuseană in Principate 133 pasionat ca şi fratele, Grigore, pentru ştiinţile exacte-1 _ ţineau pentru odraslele lor „profesori de matematică" de felul lui Martinot (1798)2 ori al lui Jean Baptiste Treeourt (1796 şi urm.)3. In Muntenia cutare elev grec al lui Lambru Pho-tiade, Mihail Gristari, din Ianina, ca şi dascălul său. mergea la Padova, unde tipăria la 1804, în aceiaşi tipografie a Seminariului, ca, odată, Constantin Stolnicul, o aritmetică şi algebră grecească după Metz-burg, cu banii unui Aromîn, Eustatie Mitzi (Mitz'u 4> Boierul oltean Barbu Ştirbei cerea, la 1780, unui prieten ardelean, negustor în relaţie cu Apusul, un profesor frances: „Fiindcă prea doresc ca să învăţ carte franţozească, şi aici dascăl nu să găsaşte, poftesc pe dumneata, pentru dragostea noastră, să pui sălinţă ca să-mi găsăşti un dascăl franţuzesc, care să fie vrednic la învăţătură şi să aibă toate cărţile ce sănt de trebuinţă5." Aceluiaşi Ardelean îi cerea alt cunoscut, pentru „coconita" unui ispravnic, şi „un dascăl sau dăscăliţă" şi pentru „clavir"". Asemenea străini din „Evropa" erau preferaţi cîte unui biet Grec care se oferia pentru „ştiinţe, gramatică, poetică, logică,, fisică şi retorică"7. Cu desperare doria la 1810 un. 1 Dascălul copiilor lui Mihai-Vodă Suţu, a fost Policarp Tcsalianul, apoi episcop de Patras; Rev. Ist., IV, pp. 5-6. 2 Hurmuzaki, Supt. I2, p. 177, no. CCLXI. » Ibid., pp. 218-9, no. CCCVIII-IX, p. 250 (unde e vorba de Clemaron), pentru Moruzeşti. Şi cunoscutul emigrat Beaupoil de St. Aulaire începu ca preceptor domnesc, la 1804; ibid., p. 296. * Rev- ist., VII, p 158. 5 Iorga, Contribuţii la istoria invăţămîntului, în An. Ac Rom., secţia literară, XXIX, p. 34. e Ibid. 7 Ibid., p. 49. astfel de preceptor, „locuitor în casa lui chiar", bunul boier bogat Dumitrachi Bibescu, ai cărui fii, Gheorghe şi Barbu, vor fi Domni-.1. Aşa îşi începu cariera Coulin, care fu însărcinat apoi cu misiuni administrative supt Regulamentul Organic2. In Moldova, la 1790-5, în casa Spătarului Gavril Conachi, copiii, între cari Costachi (nu poetul), şi Ileana, măritată cu Alexandru Callimachi, învăţau: la dascălul Ioan, plătit 300 de lei pe an, la dascălii Petru, Indchentie, Anahia, Ioan de Trapezunt, cu 700 de lei pe an, la „dascălul Daniil diaconul", care nu e Philippide, la Gheorghe Grecul, „tocmit ca să înveţe pe copii franţuzeşte", cu 400 de lei, la „dascălul Vili Neamţul, călugăr", la Ledoux şi la încă un .„dascăl franţuz", „Antoni Măriaş", adecă Meriâge, la „Constantin Franţozu", la „dascălul Ioan latinul" şi la dascălul Iosif Râcz, la alt „latin", Polonul Wen-gerski, la „Mihel Neamţul"8. Costachi Sturdza era crescut de un cleric frances. Teodor Balş învăţase la Viena şi avea „form? cu totul europene". ; Nicolae Roznovanu făcu trei ani de petrecere în Germania şi Franţa şi el visa de un regat al Daciei creat de Ruşi \ Tineri şi copile din ţerile noastre începură apoi a merge prin şcolile vecinilor, întăiu. Astfel la 1793 I-linca Jianca-şi avea fiul Amzuţă la Sibiiu5, unde era şi al Vistierului Hagi Moscu, la 1802, al Serdarului Roşea, la 1806. Dincă Brăiloiu, la- 1803, sta la „şcoala i Ibid., pp. 50-1. * Ibid., p. 53 s Tuducescu, în Rev. Ist., V, pp. 96-8. •* Hurmuzaki, XVII, p. 401. * Iorga, Contribuţii, p. 35. . 134 Istoria învăţămîntului romanesc Îndreptarea apuseană în Principate 135 grecească de acolea", dar el merge răpede la Viena („Vighena"), unde „poate procopsi mai bine". Costachi Brăiloiu în 1822-3, un Argetoianu, la 1807, trec şi ei graniţa. Dintre fete, merg la Ursulinele din Sibiiu, la „ma-tere", fiica lui Constantin Varlaam, pentru franţuzeşte şi nemţeşte, clavir, „jocuri" şi „cusătură", şi tatăl adauge că „dă cea nemţească, nu este atăta anan-ghi", ca şi de limba maghiară în care o deprindeau să facă şi scrisori; „toată silinţa să-i fie", porunceşte el, „pentru limba franţozască şi pentru clavir". In 1807, învaţă la aceiaşi şcoală de dresare pentru societatea europenisată fiica lui Constantin Otetelişanu, două nepoate ale lui Pană Costescu în 1808, o rudă a Mărioarei Roset, o fetiţă a negustorului craiovean BăluţăToan. . La Sibiiu se deschisese de altfel o şcoală pentru astfel de oaspeţi, a lui Trautmann, unde vin: un Brăiloiu, un Glogoveanu, Grigore Bengescu, viitorul orînduitqr al şcolii muntene, şi uh frate; apoi aceia a „dascălului grecesc, franţozăsc, nemţesc şi talienesc" Anton Stamatopol, fost la Suceava şi la Craiova, ca preceptor la Dumitrachi Bibescu, viitor drumeţ pe la Braşov, pe la Făgăraş, la care merg acum doi Brăiloiu (1822-3). Ba unii se gîndiau şi la „şcoala săsească". Copilul lui Mihalache Mânu fusese trimes şi pentru pictură. Unii părinţi aflau cu aceste prilejuri că „Eoropa întru adevăr are bunătăţi multe şi lesne de învăţat, însă la cei vrednici şi răvnitori; are omor (însă) şi multe, nenumărate cusururile pentru cei leneşi şi porniţi în desfrănare"1. . 1 Ibid., p. 36 şi urm., Cf. Scriitorii greci, ibid., p. 26.. Aceasta fără a mai număra pe medicii, de obiceiu greci, şi nu boieri, cari învăţară la Viena şi Halle1, şi pe Cîte un fiu de negustor ca aL lui Iovipale. al lui Mladenovici din Craiova2. De la un timp, călătoriile pentru studii se înmulţiseră. Am văzut pe a lui Mânase Eliad. Fiul lui Hagi Constantin Pop, marele negustor din Sibiiu, învăţă la Viena— ca şi un Cheseoglu3; e Zamfirache sau Ze-nobie, care se va şi stabili acolo. Un Ioniţă Paladi, care cetia pe Suetoniu şi Erasm, avuse un dascăl saxon4. Am spus că Scarlat Sturdza, ginerele lui Constantin-Vodă Moruzi, un fost elev al lui Nichifor Theotokis, al cărui chip îl schiţă în fruntea unei cărţi a acestuia5, merse la Lipsea; medicul sas din Moldova, Andreas Wolf, asigură ca acest luminat tînăr petrecuse doi ani la Universitatea de acolo6. Nepoţii lui Leon Gheuca, episcopul de Roman, şi fiii Marelui Vistier Gheorghe Balş şi ai lui Teodor Balş, staroste de Focşani, fură crescuţi de Dosofteiu Obradovici în sens apusean7. Un Balş, Vasile, învăţă, la Viena, întoreîndu-se de acolo cu principiile cele mai „filosofice" 8. Cînd călugărul sîrb se duse la Lipsea, episcopul se rugă de dînsul să supravegheze pe nepotul său, Alexandru, şi pe un diacon Gherasim, studenţi acolo,9. Clucerul Ioan Geanetu (Zanetti) se 1 Numele lor în Ist. lit. rom. in sec. al XVIII-lea, p. 15. 2 Iorga, Contribufiuni, p. 55. Cf. Scriitorii greci, p.6. 3 Iorga, Contributiuni, pp. 47-9. 4 Wolf, o. c., I, p. 273. Am în biblioteca mea pe Suetoniu al lui, cu însemnări. 5 V. Anuariul „Grafica" din Craiova pe 1926. e O. c, II, p. 198. ' Ist. lit. rom. in sec. al XVIII-lea, II. p. 26. « Ibid., p. 21. 0 Ibid., p. 27. 136 Istoria învăţămîntului românesc luă la harţă cu filosoful Ocellus într'o lucrare tipărită în franţuzeşte la Viena în 1787. Foţie Filaret, nepotul Mitropolitului Filaret, era, apoi, „studentul la Universitet" în Viena pe la 1790, ca şi Andrei Nenciulescu, fiul Marelui Stolnic. Tot la Viena învăţa pe acest timp un Dimitrie Belu1. Un Călinescu, înrudit cu Cantacuzineştii, plecă pe furiş în Germania, ca să înveţe medicina, în 1782: se credea că vrea să treacă în Rusia la ruda sa, Banul Mihai?. El fu readus cu sila, pus la falangă şi primi douăzeci şi şase de beţe la tălpi3, tristă soartă a primului student în medicină. Din socotelile familiei aflăm întregul curs de învăţături al tînărului Costachi Conachi, din care, trebuie să adăugăm, cu toată extraordinara grijă, nu s'a ales mare lucru. Iată-1, deplin pregătit acasă, întrînd la şcoala domnească din Iaşi, în Ianuar 1797: între profesorii de latină şi „nemţească" e şi „auditorul"; i se dau şi lecţii mii sau „daruri", vacanţe vara şi în serbători, —„Du» minecileşila praznicele împărăteşti şi la canicule"—, atestate sau „încredinţări'-', o bibliotecă de „trebuincioase cărţi" şi o colecţie de „matematiceşti instru-menturi'. Patruzeci de bursieri erau în sama Statului. Se continuau — ştim de aiurea — lecţiile de latină, încredinţate acelui Wengerski pe care consulul frances îl considera ca un om cu totul stricat şi, în plus, „spion cunoscut al Rusiei"1. La venitul vechiu se adauseră 1.800 de lei de la Vistierie. In sama budgetului acestuia era şcolile episcopale şi cele de eli-neşte din Focşani, Bîrlad, Rotoşani, Chişinău şi Galaţi, aceasta cu dascăli, „scriitori şi cîntăreţi" cari erau scutiţii de bir2. S'a păstrat actul de fundaţie a şcolii elineşti şi romaneşti din Bîrlad (28 Maiu 1803)s, cu vacanţele ei, lot „la praznicele împărăteşti şi la arşiţile cîneşti". Şi în Ţinuturi se proceda la această operă de refacere, ca la şcoala gălăţeană din mănăstirea Mavro-molului. Războiul din 1806^12 întrerupse în cea mai mare parte această activitate. Totuşi găsim la 1812 în Bucureşti o şcoală foarte frecventată, avînd ca elevi pe Barbu Ştirbei, pe un Darvari, un Constantin Creţulescu, un Bilciurescu, un Gheorghe Greceanu, un A-lecu Florescu, un Nicolescu, un Ioan Grădişteanu, pe fiii iui D. Slătineanu, pe Eufrosin Poteca, ierodiacon al Mitropoliei, un Merişescu, un Hagi-Marcu, un Constantin Glogoveanu, un Lamotescu, un Nicolae Go- 1 Hurmuzaki, XVI, p. 665. - Uricariul, III, p. 24 şi urm., unit cu ibid., I, pp. 279-81 II, #p 58-9, 60-2. s Antonovici, Doc. btrlădene, IV, Bîrlad, 1924, p. 246 şi urm. 150 Istoria învăţămîntului românesc Şcoala filosofică a Principatelor 151 lescu, un Nenovici, un Constante Caracas, călugări de la Mitropolie şi alţi feciori de boieri, pe lîngă. mulţi Greci. La Iaşi, dascălii erau Nicolae din Zagorar loan şi Teodor din Agrafe şi Ştefan Cristu, ayînd elevi mai puţini, şi nu din familiile mari1. Avem şi una din cărţile de premii date de patronul învăţămîntului superior muntean, Mitropolitul grec Igna-tie de Artarefugiat apoi la Pisa. Cînd însă, la încheierea păcii din, Bucureşti, reîncepu stăpînirea prin Domni, aceştia reîntrară de la. sine în vechea tradiţie şcolară, de şi atît loan Gheorghe Carageâ din Bucureşti, cît şi Scarlat Callimachi erau Greci naţionalişti, în afară de tradiţia „filosofică" şi, într'o epocă în care trecutul se întorcea împotriva inoirilor revoluţionare, de curentele, acelea apusene din care resultase o aşa de cumplită prefacere în toate domeniile. Astfel vedem pe Carageâ ocupîndu-se de şcoala de la Sf. Gheorghe a lui Chiriţă caligraful, restabilind învăţămîntul oltean, dorind şcolii din Craiova, cu cei trei dascăli şi doisprezece bursieri, plus'opt interni cu plată, să ajungă „prin silinţa şi osîrdia ucenicilor şi -a dascălilor un roiu de învăţătură şi de folos cunoscut"3. Măsuri analoage se vor fi luat în Moldova lui Callimachi. 1 Prenumeranţii la V, Papa Eftimie, -dascălul de la Viena, Stotxsta Tţg fc/U.ijvixf)ţ. fyroi Av8,oXn«;la iţoiTjr.x^, IV, Viena (1812)-1813; lista complectă în Rev. Ist., IV, pp. 110-2. * RevIst., VI, p. 273. 3 Şi la Cîmpioa era pe acest timp, la biserica Rujo-renilor, lîngă „odăile pentru primire de. streini . şi locuinţă de bolnavi", o şcoală cu 60 de copii la româneşte şi 30 la greceşte; Stoica Teodprescu, Monografia oraşului Cîmpina, Cîmpina, 1924. In amîndouă ţerile însă trebuia să se deie în cu-rînd o luptă între cele două tendinţi naţionale, a-cum hotărît deosebite, şi înainte de 1821: a Grecilor şi a Romînilor1. 1 Că se învăţa şi franţuzeşte la şcoala din Iaşi o dovedeşte biografia lui Constantie patriarh de Constantinopol (1830:34), care e adus de unchiul său Chirii de Sinai pentru ca de acolo să meargă la Ghiev pentru filpsofie şi teologie, ajungînd întăiu arhiepiscop de Sinai. V.. N. M. Popescu, Cînd se, prăznueşte pomenirea Sfintei Ecatering, Bucureşti, 1915, p. 14. La 1809, Ecaterina, văduva Logofătului Scarlat Manu. dă „casa ei de piatră cu trei rînduri" „pentru a ţinea dascălii spre procopsala copiilor ce au rămas, îmbrăcăminte şi altele ce nesmintit trebuteşte a le facei la creşterea a şasă copii nevrăstnici şi fără niciun ajutor". V. Revista 7on Neculce, VI, pp. 149-50, no LXXVI. Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 153 IX. Şcoala naţională grecească în luptă cu şcoala naţională a Romînilor In viaţa poporului grecesc, care apăruse pană a-lunci numai ca unul — fie şi cel mai de căpetenie— din sprijinitorii unei vechi culturi universale, de notă clasică, se petrecuse de la o bucată de vreme o schimbare. Frămîntările veacului al XVIII-lea produseseră şi la Greci un puternic avînt spre libertate, pe care-1 arată mişcarea unui Lambro Kâtzonis şi revolta din Moreia, paralelă cu lupta ruso-turcă din 1769-74. «Dar Fanarioţii rămîneau şi mai departe în credinţa faţă de Sultanul-basileus, imperialişti otomani, în general de o perfectă loialitate. Cîte un Domn fugar la Huşi sau capitulînd faţă de Austrieci nu repre-sinta decît un cas particular, datorit unor împrejurări personale. Războaiele Revoluţiei francese şi ale Imperiului napoleonian^ cu tot ceia ce stăpînul Europei răscolise în sufletele greceşti pentru interesele jDoliticei sale, treziră şi la Greci un sentiment naţional exclusiv. Şi represintanţii lui la Viena, cu aşa de inl'lori-toarea colonie grecească, bogată şi cultă, lucrînd necontenit la prefaceri şi prelucrări, la ziare ca Ao-ftoc 'Evi.ftz sau 'E'Kkrrjr/M TTjXsypy/foc, la Pesta, unde activitatea V literară e mai mică, dar funcţionează 6 şcoală care e si pentru „Vlahi", cu un om ca Roiagi (pe la 1817), întrebuinţat şi în calitate de censor, pentru Romînii din Balcani1, cei din Rusia de la Odesa şi din cea de Ia Moscova, din Principate, în sfîrşit, înţelegeau că sprijinul de căpetenie, organul de afirmare şi de-răspîndire—căci era vorba de refacerea Imperiului bizantin pentru^ toţi creştinii ortodocşi din cuprinsul Împărăţiei turceşti—, nu poate fi decît şcoala. Domnii din Principate, Ioan Carageâ, care a scris versuri, a tradus pe Goldoni, ba chiar Paul et Vir-ginie2, şi Scarlat Callimachi, fură îndată interesaţi în această activitate naţionalistă a neamului căruia-i aparţineau. Se alcătui o societate secretă, cu scop aparent de a trimete studenţi greci în străinătate— cum a şi trimes Alecu-Vodă Suţu la 18193,— dar ţintind la revoluţia salvatoare", şi ei i se şi afiliară, ca şi, de alminterea, consulii ruşi din ambele societăţi romaneşti. Codurile lor apărură numai în greceşte, in ciuda mişcării pornite şi la Romîni. Dacă Mavro-gheni hotărîse acte de judecată în două limbi * Callimachi dădu casnicilor săi privilegii în singura limbă grecească. Ajutătorul de căpetenie al lui, Iaco- 1 V. Rev. Istorică pe 1926, pp. 313-6; Ist. lit. rom. tn sec. al XVIII-lea, II, p. 313 şi unu. Boiagi publică o „Romanis-che oder macedouo-wlaclrische Sprachlehre, Tpa{i|iap.xvi (5o>aa-"*xi)i}?«usxti!oyo6A Un nou dascăl, Veniamin, din Lesbos, apare apoi, împreună cu Constantin Psomakis. Fusese pe vremuri un vestit profesor şi conducător al gimnasiu-lui din Cidonia, şi acolo reuşise el să atragă, în 181CL şi Romîni, ca Sofronie ierodiaconul din Moldova, Ioan Dimitriu tot de acolo, Ioan Munteanul, Gheorghe Bogdan, ierodiaconul Grigore Crupenschi şi Chirii Moldoveanul2. La 1815 el era chemat de efori la şcoala: pe atunci umilei Atene3. Dar în curînd el se amestecă în intrigile boiereşti, şi un discurs la îngroparea lui Constantin Filipescu, boier colţos în cearta Icu Vodă, aduse înlăturarea lui, în Octomvre 1818, şi supt învinuirea că n'a putut servi „filologia clasică", înfrebuinţînd cărţi proaste şi amestecînd ci» intrigile, ca la Cidonia, şi că a uneltit atentatul contra lui Duca. I se imputau acestea chiar în actul de des-ţ tituire. Supt Alecu Suţu, Constantin Negri aduse alţi pro-i fesori la „înaltele scoale elineşti de retorică şi filo- f . sofie". Sosi din Vien a un Dimitrie StefanopoliluL ceia 1 Ibid., p. 161, nota, p. 165, nota; N. Băuescu, ,;Acadc--.i mia" grecească din Bucureşti şi şcoala lui Gheorghe Lazăr,- p. 13 şi urm. ■ 2 A. H. Gasparis, rsiu^pctcpi» 1808, în Rev. Ist., IV. m p. 8. La Smirna, unde se învăţa şi matematici, găsim doar ■ pe un Aromîn din Moscopote; ibid. Dar lista prenume ■ ranţilor la Farmacopeia Naţională a lui Dionisiss Pyrrhos ■ Tesalianul, Constantinopol, 1818, dă pe ierodiaconul Ve-I niamin Roset „cel din Moldovlachia"; v. Rev. Ist., IVr 1 p. 115; Urechiă, o. c, IV, p. 125 (Novembre 1817; nu- ■ mirea lui Veniamin). 1 3. Bănescu, în Omagiu lui I. Bianu, p. 38 şi urm. 158 Istoria utvâţâmîntului romanesc ce înseamnă Braşoveanul, apoi iar Vardallah, pentru gramatică — şi el rămase pană după 1821 cînd încetară cursurile, „făcîndu-se răsvrătirea"—, \m Kane-las, de matematici şi Istoria generală, şi Ghenadie, pentru aceiaşi materie1. Se adăugi îndată propunerea lui Ladislau Erdeliotul, pe care-1 cunoaştem, de a îndeplini tripla funcţie de profesor de latină, de iniţiator, în limba francesă, şi de comentator al „cărţilor împărăteşti pravilnice"2. Astfel se întemeie „Museul elenic", pentru „Dacii" noştri şi „Atena" Bucureştilor, supt ocrotirea lui Grigore Bfîncoveanu. Fireşte că rămînea şcoala de la Sf. Gheorghe, şi cea de la Craiova cu douăzeci de interni3. ... In-Moldova la retragerea bătrînului dascăl Ştefan Duca, şi după sfatul lui Negri, Callimachi încredinţa, la 21 Mart 1816,^ conducerea şcolii sale superioare unui om capabil, traducătorul lui TMemaque şi al lui Firdusi Persanul, care ni-a lăsat şi o „Grammaire de la langue francaise expliquee par le grec" şi o carte francesă despre Alexandru-cel-Mare, tipărită / în Polonia, pe lîngă o „Economie practică şi ge-I nerală", o „Istorie a filosofiei", o „Aritmetică": Di-î^^niitrie Panaiotachi Gobdelas, care, membru de Aca-demii străine, poartă titlul sonor de „profesor de filosof ie şi de arte libere'4. Era astfel o catedră de mate- i 1 Ist. Ut. rom. în sec. al XVlll-lea, II, p. 525; Amănunte din ist. noastră în veacul al XlX-lea, în „An. Ac. Rom." XXXVIII, p. 385. 2 Vricariul, X, pp. 441-2. » Ist. lit. rom. în sec. al XVlll-lea, II, p. 51 (după U-Techiă. Ist. scoalelor, I, p. 102; Bis. ort., XVI, pp. 6-8, 107-fl. 119 şi urm., 124-7, 129-31, 209 şi urm.). * Ist. lit. rom. în sec. al XVlll-lea, II, p. 52 şi notele; Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 159 matici, Gobdelas declarîndu-se gata a preda „algebra, geometria, trigonometria, mecanica, idraulica, optica, astronomia, fisica, logica, metafisica, cosmologia, psihologia, teologia, fisica şi etica". Era şi profesor al beizadelei. Grecul Kallias îi fu subordonat pentru gramatică. Examenele de ţineau pe semestru, cu bilete şi invitaţii de efori1. Urmaşul lui Callimachi, Minai Suţu, căuta să aducă din Parisul lui Corai chiar dascăli noi, pe Constantin Hestiotes şi pe Nicolae Koritza ~. Anania Cuzanu dădea lecţii de drept3. Alături însă, continua învăţătura acasă pentru neamurile domneşti şi boiereşti. Pentru Moldova ni sau păstrat anumite contracte. La 1813 Francesul Doret se învoia cu Vodă Callimachi pentru creşterea fiului acestuia; în schimb pentru toată îngrijirea şi o sută cinzeci de galbeni olandesi pe an, îl va întovărăşi şi-1 va învăţa: „gramatica, elementele istoriei, ale geografiei, ale mitologiei", în afară de îndatorirea formală de „a-i inspira gustul moralei". „Augustul elev" avea şi surori, şi, pentru ele, peste cîte-va zile din acest început de Domnie, se angaja d-na Elisabeth de Belleville, născută Arnoult, care, pentru 250 de galbeni olandesi pe an — aproape de două ori cît Doret— promitea să transmită domniţelor aceste cunoştinţi şi aptitudini: „morala, bontonul şi lucrul de mînă obişnuit, francesă, gramatica, lectura, scrisul, stilul epistolar, elemente de istorie, geografie şi mitologie", tot ea avînd să propuie pp. -517-8. Cf. ,.An. Ac. Rom.", XXXIX, pp. 23-4 şi Rev. Ist., I, p. 58. 1 V. Rev. Ist., IV, pp. 9-10. - Iken, o. c, I, p. 269. •; Ist. lit. rom. a sec. al XVlll-lea, II, pp. 449-50. 160 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 161 pe „maeştrii de musică, de desemn, de danţ şi alţii cari vor fi socotiţi necesari pentru a-i secunda o-pera"1. Un sau o „M. de Jambures" iscălia o chitanţă către Doamnă probabil într'una din aceste din urmă calităţi. La boierul de neam domnesc Alexandru Mavrocordat era aşezat ca preceptor, lingă Grecul Atanase, o doamnă care, probabil pentru a-mintirile ei republicane, credea că trebuie să iscălească „femme Caumont"'. Dar aceiaşi oameni ajungeau a înţelege că mai este un învăţămînt la care trebuie să- sc gîndească. Lucrul se vede mai ales în această Moldovă, mai puţin grecisată. Astfel, Scarlat-Vodă Callimachi, supt influenţe austriece, care se observă îndestul şi în Codul său, preface şcoala modestă de la Sf. Nicolae în „şcoală normalicească", în care, la 1814, se predau: gramatica, aritmetica, ştiinţile elementare, lectura, scrierea şi morala, de doi dascăli, Hristea şi Macarie, pe lîngă cari funcţiona psaltul Constantin pentru cîntări. Programul sau „despărţirea de ceasuri", ni s'a păstrat, cu „poftolirea matimelor", învrîstată cu „recreaţie" (cuvîntul este)3. Lui Mihai-Vodă Suţu i se atribuie chiar 0 încercare de a introduce acel sistem nou lancastrian, de „alilodidactică", de care se va folosi Dinicu Golescu în şcoala sa „de pomană" de la moşia familiei şi care va fi o basă pentru sistemul ulterior al Regulamentului Organic. 1 Hurmuzaki, X, pp. 554-5, nle VIII-IX; p. 558, no. XI. 2 Ibid, p. 558, no. XII. Fostul preceptor Lincourt se ocupa atunci de alte lucruri; ibid., pp. 559-60, no. XV. 3 Uricariul, X, planşă, sau Urechiă, /. c, p. 105. Cf., pentru venituri, Uricariul, IV, p. 178 şi urm.; VII, pp. 86-91. Tendinţa către învăţămîntul în romăneşte, şi pentru materii mai înalte, se generalisa deci. Episcopul Gherasim de Roman, care ar părea să fie călugărul plecat la Lipsea împreună cu Obradovici şi apoi tipograful cărturar de la Neamţ1, tocmia la 1823 şi pentru gramatica romanească pe dascălul Teodor Verescu2. In acest sens, cu un Ardelean, „dascăl sistematicesc", în frunte, Alexandru Callimachi va aşeza şcoala sa de sat în Zorlenii Tutovei de gramatică, aritmetică, teologie, şi ceva geografies. , De la 1812 însă, îndată după restabilirea Domniei în Iaşi, se crea învăţămîntul superior al ştiinţilor în romăneşte, şi anume prin voinţa lui Veniamin Cos-lachi şi a unui tînăr boier de o superioară inteligenţă, menit celei mai strălucite cariere, Mihai Stur-dza. încă de la 1813 se cerea formal de Eforia şcolilor moldoveneşti numirea unui „profesor ştiinţilor trebuincioase unui inginer politicesc" 4. Profesorul de aritmetică şi geometrie practică, pentru a forma ingineri hotărnici de cari s'a mai vorbit, era însuşi fiul protopopului şi arhimandrit Lazăr, ajutătorul cărturar al Mitropolitului, predicator şi traducător din franţuzeşte (Epictet ca şi Young şi BernaFdin de Saint-Pierre). Numirea i se făcu la 15 Novembre. Inginerul moldovean de care-şi rîdea Gobdelascînd îl găsi fumînd în biblioteca elinească, avînd aierul * Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea, * Urechiă, l. c, p. 110 şi nota. 3 Studii şi doc, VI, pp. 53-4, no. 150, Ia 21 Decembre 1821. ,4 Adaos litteraru, de Asachi, Iaşi, 1861> p. 9. A- fost vorba la 1815 ca Budai Deleanu însuşi să vie profesor la Seminariu; Uricariul, VII, p. 69. 11 II, pp. 382, 395. 162 Istoria Invăţămîntului romanesc Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 163 cuiva care înţelege ce e ştiinţa, era doctor în filosof ie din Liov, unde fiind chemat, de la Herţa tatăl său, învăţase încă de la vrîsta de nouă ani în poloneşte, nemţeşte şi latineşte,- el ascultase la Viena, în 1805, pe matematicul Burg, refusase un loc de locotenent de geniu în armata rusească de ocupaţie şi făcuse frumoase studii literare în Roma, fiind şi membru al cutării Academii poetice de acolo. Clădise case în Liov ca şi în Iaşi şi funcţionase cîteva luni la Postelnicie 1. In zădar încercă Gobdelas să înlăture pe acela care i se părea că ocupă fără rost patru odăi din cele de sus cu cei treizeci ji...txei..dcjtC.oiaxi ai lui, plus un Ţigan de serviciu şi un vizitiu, fără să fie capabil în cinci ani,—pană la 12 Iunie 1818—să scoată mai mult de şase absolvenţi, cari şi aceia n'ar fi răspuns, aşa încît, examinînd pe trei, fără bilete, ar fi fost silit să-i lase repetenţi; — atunci cînd de fapt trebuia încă un an ca să fie cineva absolvent. Raportul de la 12 Iunie 1818 al epitropilor, dintre cari unul, Constantin Mavrocordat, refusase să asiste la examenul Grecilor, pretextînd starea sa de sănătate, care-1 silia să se purgeze, fu plin de laude pentru opera „patriotului nostru, mădular Academiei din Roma", pentru cursul de matematică, cu „lămurire". Totuşi directorul grec mâi încercă un asalt, contra celor doi efori cari se purtaseră rău cu dînsul, şi el ceru formal „să se curăţe şcoala de aşa-ziselc ştiinţi moldoveneşti, iar Moldoveanul să fie strămutat la şcoala lui moldovenească din Socola" *. A/sachi lucră' i Ist. Ut. rom. în sec. al XVIII-lea, II. pp. 512 şi urm. Uimitoarea prefaţă de la Bordeiul indienesc al tatălui său e de sigur a lui. s Cf. cu Uricariul. XVI, 409-12. Ist. 11. rom. în sec. al XVIII-lea, II, pp. 517-9. şi mai departe, alcătuind în romăneşte şi «cărţile de şcoală: aritmetica, teoretico-practicească, algebra din 1818, geometria, trigonometria, geodesia. Avem1 lista celor d'intăiu elevi. Toate marile familii moldoveneşti sînt represintate printre dînşii; în ordine alfabetică : Balşii, un Beldiman, un Buhuş, doi Greceni, un Callimachi, Alexandru, doi Cantacu-zini, un Crupenschi, trei Sturdzeşti, plus cîţiva fii de boieri din treapta a doua şi a treia — şi Vasile Drăghici traducătorul —, credinciosul Teodor Chiran-gheleu, care avea un deosebit talent de desemn şi ni-a lăsat un prooroc David foarte bine încondeiat, apoi poetul nenorocit Daniil Scavinschi şi un singur străin, Karl (Scarlat) Oswald. Biruitor, Asachi alergă la vraja versului său clasic pentru a-şi chita — poet contra altui poet— triumful, şi astfel pe la 1820 el scria acest sonet, care e unul din cele mai însemnate ale operei lui, neînţeleasă şi de aceia pe nedrept despreţuită: Cele neguri ce-s în rîpe Flegetonului născute A' lor aripi întinsese peste-a Daciei cîmpie, Iar fantome-a' rătăcirii prin un somn de trîndăvie Ţineau mult timp îngînată a Romînilor virtute. Musele 'n nemernicie spăimîntate-umblau şi mute, Nendrăznind idîoma patriei din cenuşa ei să 'nvie: Numai zefirul şi riul cu 'ntristata armonie înginau, gemînd, a' patriei strălucirile pierdute. . Insă Pronia 'nduratâ ni-a sfărmat fatale fiare Şi în zare-acum răsare dulce-a zorilor scînteie, Ce pre soarele vesteşte de la depărtate sfere. Şi-aşteptind Moldova ziua cînd văzu raza întîia,' înălţlnd spre stete ochii c'un suspin de mîngîiwe, „A 'nvierii mete", zis-a, „ziua 'ntîlu va fi acela"». Şcoala bucureşteană de la Sfîntul Sava e ceva 1 Uricariul, XVI, p. 412. 2 Asachi, Poeme, ed. mea, Vălenii-de-Munte. 164! Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala grecească In luptă cu şcoala Rotninilor 165 mai nouă decît aceasta, şi boierii munteni cari o înte-meiară tot pentru a da ingineri se luau după exemplul moldovenesc Am văzut din cine era alcătuită eforia şcolilor muntene, oameni foarte onorabili, unul dintre ei chiar, Iordachi Golescu, autorul unei hărţi a principatului şi al unei bogate colecţii de proverbe, un înţelegător al culturii naţionale şi în forma populară, dar între cari nu era nici un Veniamin, nici un. Minai Sturdza, avînd hotărîrea cu neputinţă de încovoiat a susţinerii represintantului întâiului învăţă-mînt de ştiinţe în româneşte. Acela care căpătă la acea dată voia, misiunea Formală de a face dorite lecţiile sale, dar nu la Măgu-reanu, unde străluciau Grecii, ci în chiliile de la Sfîntul Sava, de unde egumenul goni un caretaş neamţ, era un Ardelean din Ţara Oltului, fiu de iobag de pe moşia lui Bruckenthal, patronul renaşterii săseşti. Ia Avrig, şcolar la piarişti în Cluj şi la Sibiiu. In acest Ardeal rîvna de învăţătură suplinia mijloacele. Am văzut astfel, la 1821, pe protopopul din Haţeg trimeţînd la Sibiiu pe acel „cocon sărac, rămas de părinţi", care era „deprins în grecie bine, ceva şi în franţuzie"1. „State" Lazăr ajunse mai departe însă: fu bursier al împăratului pentru teologie la Viena, unde servi în războiul cu Francesii ca topograf, fără a-şi lua, cum s'a crezut, doctoratul sub auspiciis, învăţînd şi drept,, istorie, filosofie; a funcţionat, un moment, de şi nehirotonisit, ca arhidiacon Ia Sibiiiu, ca predicator catechet cu cinci florini pe lună, la Seminariul cel nou al neuniţilor, pe care-1 voia la Cluj. Şi, pentru c$ era văzut rău de Vlădica Moga3, care-1 bănuia politiceşte ----- "£v 1 Iorga, Scriitorii greci, l. c.) p. 29. * Rev. ist., VI, p. 325. Acesta învăţase teologia la catolici.—Dar la 15 Decembre 1817 se ceruse de „boierii o- «dar îl recomandă totuşi pentru Arad (1815),—şcolile le conducea „naţional-directorul" Moise Fulea—, şi fusese învins în concurenţa pentru un loc de Vlădică în ţara sa şi, în sfîrşit, gonit pentru cuvinte imprudente, ca să fie răspins la Cernăuţi, el consimţi a trece munţii în tovărăşia unei doamne Bărcănescu care-şi voia un crescător pentru copiii ei1. Cînd se află de începerea, şi cu atîta succes, a cursului din Iaşi, se găsi la Bucureşti cine să puie la ^ale o pregătire corespunzătoare pentru viitorii hotărnici de moşii. Nu se va putea stabili că de la el a plecat iniţiativa. N'avem cererea lui Lazăr, care era totuşi, cum am văzut, un topograf perfect pregătit. Cînd, în Marţ 1818, el, care încă din zilele de la Viena se gîndise la învăţămînt, traducînd rînduiţi a iace alegerea dascălilor"' „voe să întocmească şcoală romînească cu dascăli iscusiţi şi epistimichî, spre a se putea îndeletnici şi această învăţătură, atlt la cele bisericeşti, cit şi la cele filosoficeşti, precum au şi celelalte limbi". Şi la 6 Mart 1818 ei păstrau punctul lor de •vedere, că e vorba de o şcoală de ştiinţi şi filosofie; de „orice meşteşug filosoficesc", de teologie, chiar, în româneşte. 1 Ist. lit. rom. în sec. al XVlll-lea, II, p. 520. Predecesorii: Ioanichie de Stratonichia, Gheorghe Ardeleanu (Aure-lian), Alexe Popovici, în Bogdan Duică, Gh. Lazăr, Bucureşti, 1924. V. Rev. Ist., V, p. 145; Avram Sădeanu, Date nouă despre Gheorghe Lazăr, Arad, 1914; acelaşi şi G. Popa-Lisseanu, Viata şi opera lui Gheorghe Lazăr, 1924; I. Lu-paş. Episcopul Moga şi profesorul Gheorghe Lazăr, în An. Ac. Rom."., XXXVII; mai ales broşura mea Gheorghe Lazăr în biblioteca „Steaua", şi memoriul d-lui G. Bogdan Duică, în An. Ac. Rom.", 1924. Apoi: N. N. Răutu, în T. Crudu, Activitatea şcoalei normale din Botoşani, I; 1. Georgescu şi V. Suciu, Gheorghe Lazăr (1926). 166 Istoria învăţămîntului romanesc cartea episcopului rus Platon despre educaţia viitorului Alexandru I-iu, „învăţăturile morale" din Austria, geografia matematică, tot de acolo, cutare povestire morală, plus o teologie a aceluiaşi Platon, înce-pînd şi o pedagogie ', iar, în Ardeal, o gramatică ro-mîno-germană (1811)2, o geografie, cu scurta istorie a Ardealului3, cînd, deci el fu chemat de Eforia mun-teană pentru o şcoală de sistem nou, va obiecta că n'are manuale, că-i trebuie timp pentru a le traduce din latineşte. I se dădu atunci ca materie de studii „aritmetica cu gheografia istoricească pe hartă şi apoi gheometriă teoretică şi gheometria practică, din-preună cu gheodesia practică", avînd ca ajutor pen-trâ gramatică pe bietul popa Pavel: 3.500 de lei e-rau să-i fie răsplată pe an'. Cît a stat în casa Eca-terinei Bărcănescu, el nu arată să se fi închipuit ca avînd în aceste locuri romaneşti o misiune profetică, pe care n'o vădise, de altfel, nici în cei cîţivaani pe cari-i petrecuse în Ardeal, unde a dorit să fie Vlădică. De şi se vorbeşte de proiectul, comunicat lui C. Bălăceanu, de a face la Bucureşti un liceu ca la Cluj, pare sigur că mai mult şi decît dorinţa sufletului său arzător pentru ale neamului şi decît hotărîrea însufleţită a boie- 1 Avram Sădeanu, reprodus şi în Bogdan-Duică şi Popa-Lisseanu, o. c, pp. 173, 175-6. 2 I. Lupaş, şi ibid., pp. 183-4. 3 Idem, ibid., pp. 184-5; ibid., 187-8, no. XII; pp. 185-6, "200, no XIX. 4 $coala Romină, II, no. 6, pp. 118-9; cf. Urechiă, Ist. Rom., X, pp. 417-8; „An. Ac. Rom.", secţia literară, XXIX, p. 187, şi în Bogdan Duică şi Liseanu. 6 Bogdan-Duică şi Popa-Liseanu, o. c., p. 10. Cf. Lupaş^ în Anuariul din Cluj, II. I Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor >67 rimii naţionaliste, — care exista, fără îndoială, cum s'a văzut cînd a refusat să sprijine întreprinderea bizantină a lui Alexandru Ipsilanti, totuşi o beizadea şi fiul unei Văcăreşte—, a fost, de sigur, mai ales la boieri, acea continuă întrecere, pe toate terenurile, cu Moldova, pe care am putut-o observa măcar de la Vasile Lupu şi Matei Basarab încoace. Astfel luă naştere şcoala de ingineri bucureşteană, pe care eforii Grigore Ghica, Bălăceanu şi Iordachi Golescu o prefăcură îndată în „şcoală academicească de feliu de ştiinţe filosoficeşti şi matematiceşti" 1. Ga şi în Moldova,un singur om de samă; ca1 şi acolo, mai puţină organisare: nici examene solemne, nici faţadă strălucitoare ca la şcoala grecească a carii atît de bogată înflorire am putut-o preţui. Ca şi a-colo voie de a întră pentru orice tînăr doritor de a se cultiva. Ca şi acolo, predarea în romăneşte. Ca şi acolo, manuale în limba terii: Aritmetica şi Trigo-metria cea dreaptă' din 1821 'l,— Povăţuitorul frumos scris s'a dovedit că nu e al lui3. Şi, ca şi acolo, pornirea, hotărîtă, de luptă cu elenismul, de întrecere cu dînsul din partea unui om ale cărui cunoş-tinţi şi a cărui capacitate nu se puteau pune serios Ia îndoială. Dar o deosebire era. Lui Lazăr i-au lipsit, cu toate „versurile de laudă în limba daco-romănească" la 1 Poenaru, Georgiu Lazaru şi scoală romana, „An. Ac. Rom.", IV, p. 111 şi urm. Cf. I. Eliad, în Foaia pentru minte, etc, 1840, n-le 6 şi urm., de unde în Lepturariu. IV, p. 59 şt urm., şi în Familia, l. Cf. mai sus, p. 161, nota 2. 2 V. Traian Lalescu, Trigonometrici lui Gheorghe Lazăr. Bucureşti, 1919. 3 Chibu, în An. Ac. Rom., XXXVIII. 168 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 169 logodirea „taicăi" împărat Tranz, însuşirile de poet ale lui Asachi. Nu văzuse Italia, nu trecuse prin cercurile poetice de acolo, nu se formase din frageda lui tinereţă prin gustarea marilor literaturi creatoare ale lumii. Pentru acestea el arată să nu fi avut nici-un gust. Nu-1 preocupau măcar, ca pe marii lui înaintaşi din Ardeal, chestiile la ordinea zilei, de istorie, de gramatică, pe cînd Asachi introducea în prefaţa la o cărticică a părintelui său consideraţii a-supra limbii romaneşti, a umilei Genuşărese de pană atunci, pe care o descoperia soră bună a reginelor poesiei universale, a „celor mai învăţate şi armonioase limbi a Europei", de şi „de-abia se zăria o umbră de a ei strălucită începere". N'avea niciun fel de talent literar şi, din cîteva discursuri,' se vede că elocvenţa lui, pregătită de-acasă, era greoaie. "Gramatica lui, refăcută de Eliad, aritmetica şi trigome-tria din 1821, Februar, sînt simple manuale *. înştiinţarea către „de toată cinstea vreadnică tinerime", din August 1818, vorbeşte în adevăr de nevoia ca pentru „un popor şi neam ce este aşa vechiu, aşa vestit, proslăvit şi înzestrat cu toate rodurile pămîn-tului, precum şi cu toate darurile duhovniceşti; cu un cuvînt neam împărătesc" să se facă „o şcoală mai / de treabă, o Academie cu ştiinţă, chiar în limba maicii sale", nemai fiind el „mai slab, mai scăzut şi mai batjocorit decît toate celelalte limbi şi popoară ale feaţii pâmîntului". Cu toate „gabalele neştiuţilor şi sfaturile celor ce ştiu prea multe", Academia există, deci, în „cuviincioasele case la Sfeti Sawa", unde vedem că nu era acea miserie lucie pe care o presintft legenda roman- i Publicate, acestea două din urmă în Bogdan-Duică şi Popa-Liseanu, l. c. tică legată apoi de om şi de întreagă opera sa. Che-mînd pe tineri la „epohia nouă", la „întîmplarea strălucitoare", la „izvorul tămăduirii" şi „museul înfloririi", la un aşezămînt oficial, admis şi ajutat de Domn, căruia i se laudă şi Academia elinească, la o şcoală cu „condică" pentru „paradosirea matematicilor" — ce fanariotic vorbeşte, a doua zi după Sa-muil Clain, Şincai şi Petru Maior, acest descălecător ardelean!—, cu „dascăli mai jos" pentru „slăbănogi sau de tot nedeprinşi", însărcinaţi cu alfabetul şi cifrele, cu catehismul şi istoria sfîntă, se "a-nunţă „Gramatica desăvîrşit, cu sintacsu dinpreună", Poetica, împreună cu fabulele, geografia, istoria— şi a „neamului" şi a „patriei"—, şi retorica, iar pentru cei mai înaintaţi: aritmetica, geografia, geometria, trigonometria, algebră^ "geodesia, architectură şi „ico-nomia". Mai tărziu, cu voia eforilor, se va trece la „cealelalte mai înalte tagme filosoficeşti" şi la „tagmele iuridiceşti sau normice". E deci plan complect de şcoală primară, secundară, de Facultăţi: de filo-losofie şi de drept. Dar plan ceva mai tărziu, plan de desvoltare şi plan de colaborare. Şi mai mult ambiţia materiilor decît putinţa concepţiei. Boierii ctitori ai şcolii din Bucureşti voiseră, A? de altfel, un întreg nou învăţămînt românesc, pe Ungă „şcoala cea mare". La 10 Decembre 1817, ei înţelegeau a introduce în şcoala de la Sf. Gheorghe studii de gramatică şi religie pentru viitorii funcţionari, pe lîngă cele de matematici, aritmetică, geometrie, şi ceva geografie, — pentru ingineri, de nevoie, cu trei dascăli. La cele douăsprezece capitale de judeţ să fie cîte un dascăl de romînă: la Tîrgovişte, Cîmpu-lung, Ploieşti, Cîmpina, Urziceni, Găieşti, Ruşii-de- 170 Istoria învăţămîntului românesc Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 171 Vede, in eparhia Mitropolitului, grija fiind a lui, iar, a-iurea a episcopilor. Elevii vor trebui pregătiţi pentru şcoala bucureşteană, care dădea şi certificate preoţilor, pentru o ascultare de şase luni, cu burse. Dar examenele finale se dădeau la „ghimnasis ce se face la Şcoala cea mare" i. In schimb, Lazăr — care iscălia din obişnuinţă Lazăr — avea alte calităţi capabile de a duce la bun capăt nu numai o schimbare didactică, ajunsă necesară, dar şi revoluţia în spirite de care de mult era atît de mare nevoie. Nu i se poate tăgădui lui Asachi întors din Roma simţul adînc al marilor noastre origini pe care le-a cîntat ca „Romîn al Dachiei" care ...vine la strămoşi ca să sărute Terna de pe-a' lor morminte şi să 'nvete-a lor virtute. In prefaţa citată, afirmînd în versuri că o nouă epocă începe pentru latinismul întreg: într'a ghintelar romane N'o peri faimosul nume Şi voroava de-a lor viţă înflori-va 'n toată lume, el pomeneşte cu o bucurie deosebită de „trezirea Romînilor" din „toate trei teri" — deci şi Ardealul, cu ai cărui fii avu, de sigur, prilejul să se întâlnească la Viena—, de avîntul lor spre acele „relighioase şi politiceşti învăţături ci pană acuma să afla în mîi-nile străinilor, ca o moştenire privileghiuită"2. Aceleaşi idei şi sentimente aveau însă alt răsunet cînd erau rostite, nu din buzele delicate ale unui poet 1 După Urechiă, Ist. Scoalelor, X, pp. 413-7; şi .în Bog-dan-Duică şi Popa-Lisseanu, o. c, p. 204 şi urm. Mai sus. p. 164, nota 2. » » Ist. lit. rom. în sec. al XVlll-lea, II, p. 514. de o înaltă cultură, ci din gura aspră a unui dîrz caracter războinic, a unui cerbicos apostol pus pe bătaie cum era feciorul de ţeran din Avrig, căruia încă de Ia început i-a păsat puţin de călcarea programului ca să între în domeniile scumpe lui, unde chiar filosofia kantiană, de o superioară etică, pe care o opunea materialismului, predicat la şcoala grecească, nu era decît tot un instrument de luptă pentru a-jungerea scopurilor sale. Era într'însul ceva din revoluţionar, din revoluţionarul care îngrijorase oficia--litatea şi la Viena şi la Sibiiu, cînd la o petrecere închinase pentru Napoleon, era plebeul pornit pe protestare şi răsplătire, care nu uita să arate în ce „vi-zuine şi bordeie, acele mai proaste şi încenuşate", supt ce „jug al prostiei", în ce hal, „rupţi, goi şi asămănaţi dobitoacelor", se află „strănepoţii marelui Chesar, slăvitului Aurelian şi ai înaltului Traian" K Conservatorul Asachi, în graţiile consulatului rusesc, traducătorul istoriei Ţarilor după Caidanov şi glorificatorul într'o frumoasă odă a lui Alexandru I-iu n'ar fi vorbit niciodată aşa "înaintea tinerei lui boierimi care n'avea un deosebit simţ pentru asemenea lungi şi grele suferinţi. Căci, mai ales, era o deosebire, o mare deosebire în .1 Bogdan-Duică şi Popa-Liseanu, o. c. De alminterea încă înainte de 1808 un C. D (= Constantin Diaconovici, Loga), în chemarea la întemeiarea unei ..Societăţi pentru cultivarea limbii romîne", vorbia despre „urmaşii puternicilor Romani, cari au stăpînit lumea întreagă şi al căror nume îl purtăm... De şi sînlem robi, totuşi limba noastră va stăpîni odată ţara aceasta". Se înseamnă caracterul latin al limbii. „Dacă o revoluţie nenorocită ne-a umilit, alta mai norocoasă ne poate înnălţa." Se dă un întreg program de dicţionar, de culegere de sentinţe, dte] proverbe, de „cîntări frumoase". Şi faptul că se dă ca exemplu Sîrbii indică pe autor. 17_ Istoria învăţămîntului romanesc originea şi aplecările ascultătorilor. La Asachi, fiul de arhimandrit, ocrotitul unui Mitropolit din aristocraţie şi al acelui boier care o represinta în ce avea mai progresiv veniau neamuri de Domn şi odrasle din protipendadă. Puţini se vor fi clintit de pe băncile de la Sf. Nicolae ca să vie să-1 asculte. Pe cînd Ia începerea cursului Iui Lazăr nu fu o revoluţie în nobilime. Dinicu Golescu, în „Cuvîntare asupra limbii romaneşti", combate alfabetul nou, „cu totul strein", „schimosirile care răpesc limbii această puţină dulceaţă ce i-au mai rămas", în sfîrşit tot sistemul din cărţile „romano-ardeleno-ungureşti", însem-nînd anume şi „Telemahul" de peste munţi, iar despre Lazăr şi producţia lui are atît: „Cîţiva din copiii romani de Valahia, prin ajutoriul şi înţelepciunea dascălilor romani din Ardeal ce s'au aşezat la această şcoală, au început a să deştepta şi a sa desfăşura mintea lor din întunerecul cel strămoşesc"1. In schimb alergară ucenicii de la Sf. Gheorghe, de la vechea şcoală de mănăstire a lui Matei Cantacuzino Spătarul din chiliile Colţei şi cei de la şcolile de mahala din Udricani, părăsind pe dascălul oficial Chiriţă, pe Iancu Stan, pe tovarăşii lui din alte chilii, Chioseâ — pare să fie o poreclă —, Ghiţă, cîntăreţii de pe podurile Şerban-Vodă, Tîrgul-de-afară, Podul Mogoşoaii şi al Caliţei, ca şi pe Enghiurliu, al că* rui nume de străin aminteşte Angora2. Erau în cea [ mai mare parte copii ai unei burghesii romaneşti \ pe care laşul, încă de pe atunci năpădit de Evrei, 1 Ist. Ut. rom. în sec. al XVIII-lea, II, p. 528. după ras. 600 al Ac. Rom. - Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, p. 57; cf. Fili-mon, Boieri şi ciocoi, şi Urechiă, l. c, p. 113. Alţi cintăreţi, „dascăli" în provincie, cu cîte 300 de lei pe lună, Urechiă, l. c. Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 173 n'o avea. Cei d'intăiu studenţi la „matematici şi filo-sofie în limba romanească" fură, nTspune EHăd,'a-fară de el însuşi, Ioan Pândele, Ioan Măinescu, Ioan Crăsnaru, Daniil Tomescu, Constantin Pancu \ Mai târziu, alături de un conte Scarlat Rosetti, din viţa lui Nicolae, ginerele Brîncoveanului, erau fii de foarte mărunţi boierinaşi ca Teodor Paladi şi poate Moroiu, şi călugări cari se pregătiau de studii mai înalte şi de publicaţii, ca Eufrosin Poteca din părţile Teleajenului. Intr'aceştia, vrăjiţi de impunătoarea pro-poveduire, cu mistice înfăţişări ispititoare, cu străfulgerări neprevăzute în adîncurile ei ascunse, Lazăr găsi un cerc de iniţiaţi gata să se iea la gîlceavă cu oricine cînd era vorba de noile proporţii ale crezului, naţional. In 1820 se putea vorbi la Bucureşti — ceia ce nu era caşul la Iaşi, — de „înalta şcoală naţională" pe care, din Buda, unde era editor, „ferlegăr", pentru cărţile romaneşti ale Universităţii regale, le proslăvia cu mîndrie harnicul tipăritor şi vînzător de literatură „naţională" Zaharia Carcalechi. I se dădu lui Lazăr un ajutor, un „ipodidascal" în persoana celui mai bun din elevii săi, care trecuse de la cartea populară luată din bîlciu la cultura conştientă a limbii sale, Ioan Eliad. Era un budget al şcolii de la Sf. Sava, din care auxiliarul didactic lua o sută de lei pe lună. Se chemă din Ardeal încă un dascăl,— pentru limbile latină şi francesă, cred,—Erdeli, şi el un filosof materialist, care va preda potrivit cu a-ceastălaltă concepţie. Era şi un profesor de teolo- 1 Almanahul literar al lui Eliad, 1839. Alţii mulţi, în .Bogdan-Duică, Gheorghe Lazăr, p. 107 şi urm. Cf. N. Bănescu, în Neamul romanesc literar, III, 1911, p. 210 (Lazăr, Eerdeli şi .Chiriţă, într'un budget). 174 Istoria învătâmîntnlul romanesc Şcoala grecească tn luptă cu şcoala Rominilor 175 gie, arhimandritul Grigore Rîmniceanu, căruia bunătatea linguşitoare a lui Carcalechi îi dă şi lui titlul de „director al înnaltelor scoale de ştiinţă celor romaneşti" x, dar pe care Eliad îl presintă ca duşman al acestuia2. Alături, şcoala bietului dascăl Chiriţă de la Sf. Gheorghe, cu traducerile din slavoneşte, pro-loagele la documente şi frumoasa ei caligrafie, mu-ria 3. O luptă cu Grecii a fost, dar fără mari demonstraţii ca a lui Gobdelas Ia Iaşi. Mai mult certe de şcolari, întru cît ei nu trecuseră la Sf. Sava, şi mărunte intrigi în Divan. Un alt înoitor, la cîntări, călugărul Macarie, pomeneşte aceste zadarnice încercări de a distruge sămînţa, care, în fundul pămîntului prielnic, încolţia: „Cînd sau început întîiu a să paradosi în Bucureşti ştiinţele filosofici în limba noastră, pre dascăli şi prin divanuri iau purtat înrăotăţiţii pentru ca să-i împiedice, şi în toate zilele cu cetele să vedea adunîndu-se şi, întrarmaţi cu limbi pline de otravă, în toate părţile alerga pentru ca să facă priciri şi turburări, umblînd în tot chipul ca şi pre dascăli cu multe supărări să-i împiedice şi pre ucenici să-i slăbească din osîrdie. Şi, văzînd că cu acestea nu pot întuneca lumina, nu să ruşina prea-înrăotăţiţii de a lipi pre păreţi noaptea stihuri cu lătrări turbate, în care-şi arăta pizma şi toată urâciunea ce hrănea ...a- 1 Intre prenumeranţii la Biblioteca Romanească, 2 Bogdan-Duică şi Popa-Liseanu, c. c, p. 267; ajunge episcop de Argeş. — El e autorul frumoasei Prefeţe, glori-licind musica, din Catavasierul de la 1793 ; v. Reo. Ist., XI, p. 216 şi urm. 3 Dascălul se plinge în 1819 de încălcări din partea vecinilor şi a Mitropolitului Nectarie; Nedioglu, o. c, pp. 22-3 supra neamului'". Dar „hîrtiile" cu „lătrări ca de cîini turbaţi" ale „urîtorilor neamului", cînd „s'au început îri Bucureşti a se paradosi ştiinţele filosofici, bogoslovia şi loghica pre limba noastră", n'au izbutit; biruinţa a rămas celui drept. „In care şcoli", adecă greceşti, scrie Macarie, „adunîndu-se mulţime de ucenici, şi de pre afară şi din şcoalele greceşti, care niciun spor nu făcea, cu minunata îndemînare a limbii părinteşti în puţină vreme atîta spor au făcut în ştiinţele filosof iei, încît mulţime de ucenici romani (sic) au ieşit desăvîrşiţi engineri şi folosofi, care din işcoalele cele greceşti, care cu multă cheltuială a terii se ţin, niciodată nu s'au văzut să iasă'2." Direcţia era însă dată, şi nimeni nu mai izbuti să o-prească un curent aşa de firesc. Anul 1821 putu aduce închiderea şcolilor, Lazăr fiind pus de Tudor să îndrepte bătaia tunurilor pe podişul de la Cotroceni. La întoarcerea vremilor de linişte şi de muncă, omul era zdrobit, şi cuvîntarea lui, foarte slabă, cu comparaţii nepotrivite, pe care o făcu pentru aşezarea în Scaun a protectorului său, ajuns Domn pămîntean, în ciuda Grecilor, .Grigore Ghica, trebui să fie cetită de unul dintre elevi. Luat de rude în Ardeal, el se va stinge acolo, în sărăcia căsuţei care-i dăduse naştere. Dar gîndul învietor umbla şi mai departe. Eliad, 1 Biserica ortodoxă, XVI, p. 813 şi urm. 2 Diaconul Nic. M. Popescu, Ştiri nouă despre Macarie ieromonahul, dascălul dc cîntări şi directorul tipografiei din mănăst'rea Câldăruşani, in „Biserica ortodoxă", XXXIX, pp. 971. 974-5. 176 Istoria învăţămîntului romanesc abia în vrîstă de nouăsprezece ani1, debutant prin-tr'un engomion de Anul Nou, îndrăzneşte a lua moştenirea, neinvitat de nimeni, nenumit de nicio „autoritate", neplătit. El numără pe şcolarii săi: fraţii Tell, doi Pop, Stanciu Căpăţineanu şi Grigore Pleşoianu, viitorii dascăli craioveni, un nepot al lui Naum Rîmniceanu, cronicarul, la care învăţase tînărul dascăl nou, un Nicolae Rosetti, un Jianu, apoi Mi-hăiescu, care va avea catedră la Tîrgovişte, Mălurea-nu la Ploieşti, cei patru Moldoveni ai Mitropolitului Veniamin: Andrei, care va preda la Socola, lancu Ni-colau şi un diacon, menit la egumenie sau episcopie. Programul avea gramatica, aritmetica (după Fran-coeur), geografia Un Daniil Tomescu ajută pentru învăţămîntul lancasterian J. Adunîndu-se ceva din lecţiile lui Lazăr—căci e necontestat acelaşi spirit şi a-ceiaşi limbă, ceva mai lămurită, ajunsă mai uşoară—, elevii lui făcură să apară, cu banii boierului Grigore Băleanu, care încercase în greceşte o Istorie a.Romî-nilor, şi spre marea bucurie a „ferlegărului" Carcale-chi, un „Povăţuitoriu al tinerimei cătră adevărată şi dreapta cetire". Cartea vrea să aşeze „regule" pentru ca lectura să nu mai fie, ca la Ceaslov, după străvechea datină, un simplu act mecanic, şi se caută a cîştiga sufletele copilăreşti prin bucăţi frumoase pe înţeles, luate din 1 Tatăl său, polcovnicul Ilie, la 1814 (?), Rev. Ist., V, p. 74. Pentru mamă, din Danielopoli, v. Scraba, I. Heliade Rădulescu, Bucureşti 1921.,, 2 Bogdan-Duică şi Popa-Liseanu, o. c., p. 264 şi urm. Un D. Villie e autorul Tablelor lancasteriane, alilodidactice. Pentru gramatica lui Eliad, Popa-Lisseanu, în An. Ac. Rom., 1926.. Şcoala grecească în luptă cu şcoală Romînilor 177 fabulistul bănăţean Ţichindeal. Dar ea înţelege şi a da o direcţie în cultura atîta timp rătăcită pe meleaguri străine. In lături cu „macsimurile greceşti", cu maimuţăreala străinilor pană şi în rugăciunile din biserică! Romînii cari au, pe lîngă măreţia romană de la origini, vrednicia neatîrnării lor războinice de odinioară— se pomeneşte numele glorios al lui Şte-fan-cel-Mare—„toate le pot dobîndi, că şi ei sînt născuţi ca şi alte neamuri, şi lor li-au dat Dumnezeu acele daruri ca şi la alte neamuri, numai vrere să aibă". Pentru aceasta însă trebuie creştere în ţară, cu păstrarea bunelor ei datini, a cuviinţei moştenite. Şi autorii, folosindu-se probabil şi aici de critica învăţătorului, înfierează pe „domnişorii cei tineri cari prin alte teri se trămit să călătorească pentru pricopseală, şi aduc acasă obiceiurile din a-fară, mode de îmbrăcăminte, îmblătura strîmbă, vor-bitura multă şi fără socoteală, apoi totuşi unii îi ţin de oameni luminaţi şi slăbiciunile străinilor le socotesc a fi mai preţuite decît modestia sau smerenia cea ţerănească"1 Se ajunse la tipărirea în Bucureşti la KS2.CL a anei Logice, din greceşte, a carii prefaţă, de episcopul Gri- , gorie de Rîmnic, e un adevărat imn pentru învăţămîntul romanesc: „Intru această vîrstă, de vreme ce cei de bun neam boieri ai patriei romaneşti, mişcaţi fiind de iubirea căminului strămoşesc, au binevoit de a face predanie şi ştiinţelor filosofesti în limba rumî-nească... Deci, încă mai d'inhainte, ştiind că unii din dascălii altor limbi, poate de vre-o patimă răpindu-se, nu lipsesc a zice că cu neputinţă este a se muta fi-losofia în limba rumînească, pentru sărăcia zicerilor i P. 53. 12 178 Istoria învăţâtnîntulni romanesc Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 179 şi a numirilor, am pus toată osîrdia de am tălmăcit şi pre cele mai nelesnicioase graiuri şi nume, păzind de aproape pre-înţelegerea tălmăcirii, pentru ca să rămîie greşită şi deşeartă părerea acelora şi să arate prin lucru dovedit cum că toate limbile fără osebire sînt îndemănatece la toate ştiinţile. Că mai mult place Muselor a vorbi în fieşce neam cu limba lui decît cu alta străină, fiindcă numai limba patriei este destulă a în vita pre cei ce doresc a le şti, spre a le învăţa cu desluşire şi cum că fără limba patriei nu numai puţin folositoare sau arătat şcoalele şi cărţile, ci şi fără niciun spor. Inceteaze dar de acum înainte sfiala aceia care se pricinuia nouă sau de la dascălii altor limbi, precum am zis, se îndărăcnia pentru cîştigul lor, sau de la cei ce învaţă cite cinci-şase franţuzeşti sau şeapte^opt elincşti şi îndată se umflă, căscînd gura spre a-şi defăima limba sa cea de patrie, fără a socoti că pre orice meşteşug şi pre orice ştiinţă vremea le creşte şi le măreşte, clnd necurmat să pun în lucrare1". Suirea în Scaunul de Mitropolit a harnicului călugăr paisian Grigorie, care, la Căldăruşanii lui, un şcolar al lui Lambru Photiadi, lucra la traduceri bisericeşti, ameninţă să oprească în loc şcolile abia pornite din nou. El ar fi voit ea profesorii, şi cel de ma-\ tematică, să fie de o perfectă şi probată ortodoxie. Eliad a povestit cum, pentru tablele laneasteriane tipărite cu ortografie nouă, fu mustrat el şi Tomescu, şcoala lui Lazăr, fiind, se pare, taxată de „cuib al i Importanta prefaţă a fost remarcată înlâiu de Urechiă, /. c, p. 115. Dracului unde sau clocit ouăle Satanei"1; trebui sprijinul fraţilor Ghica, Vodă el însuşi în frunte, pentru a evita o pedeapsă. Şcoala putu lucra şi mai departe cu ajutorul lui Teodor Paladi în locul lui Tomescu, fugit la Carcalechi în Pesta, şi cu loan Pop pentru gramatică—, Eforia dînd o leafă de o sută pană la o sută cincizeci de lei pe lună „profesorilor"2. Chestia se discută în Divan şi, cum astfel de oameni nu se găsiau deocamdată, Domnul însuşi, de şi un întemeietor al învăţămîntului, ar fi fost de părere că banii se puteau întrebuinţa aiurea. Unii dintre boieri ar fi vrut chiar închiderea şcolilor. Pentru a face ca învăţămîntul să continue, căutîndu-se şi pană la Viena profesorul dorit, se ridică Iordachi Go-lescu, şi un raport consular ni-a păstrat aproximativ nobilele şi energicele lui cuvinte: „Străinii au fost întemeietorii acestei şcoli şi creatorii veniturilor, şi, acum, cînd un om de ţară domneşte asupra Ţerii-Romăneşti, ne-am sili s'o ţinem în ignoranţa, întune-recul'şi barbaria pe care cu dreptate Europenii ni-o aruncă în faţă?"3. Şcoala rămase, şi un examen, la care luară parte şi elevii de filosofic, matematică şi legi, se făcu înaintea lui Vodă şi a boierimii \ Consulul frances acusă, tot la 1823, guvernul muntean de a fi 1 Bogdan-Duică şi Popa-Liseanu, o, c, p. 270, după Binele Public din 6 Ianuar 1880. - V. Gh. Dem. Teodorescu, în Rev. p. ist., arch. şi filologie, I2, p. 1, şi urm. După ce un şcolar al lui Lazăr, Eu-frosin Poteca, din Rincezii Prahovei, dădu la lumină, iucă la 1818, la Buda, o Mai înainte gătire spre cunoştinţa de Dumnezeu. 3 Hurmuzaki, X, p. 248. V. tesa păr. Tomescu despre Grigorie, Bucureşti 1926. * Discursul din 1832 al lui Poienaru, şi în Urechiă, /. c, p. 189. 180 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala grecească în luptă cu şcoala Romînilor 181 împărţit între boieri veniturile şcolii care supt Greci avea „15-18 profesori', aşa încit „un agent străin' a trebuit să intervie pentru ca, din 110.000 lei; să se păstreze 3-400 pentru un singur profesor romîn1. Cu toată critica „Povăţuitorului", bursierii trebuiau să-se trimeată în străinătate, de noua Eforie a şcolilor muntene, şi astfel, cu o bursă de 3.500 de lei anual, la Pisa, unde era Vodă Carageâ şi fostul Mitropolit impus şi retras de Ruşi, Ignatie, şi unde şi-a făcut studiile poetul lancu Văcărescu, plecară „ca sa înveţe în limba italienească meşteşugul filosofiei"2, apoi la Paris, chiar, Moroiu, pe atunci Coslandachi sin popa Dumitru, juristul, Pandeli, matematicul, Simion. Marcu sau Marcovici, căruia i se cumpără şi „instru-menturi pentru gheometrie", şi filosoful Poteca3. Ii vedem din corespondenţa unuia din ei, acesta din urmă, ţiindu-se morţiş de o învăţătură pentru care nu erau pregătiţi, puind, cu o evlavie simplă şi o cu-riositate inocentă, întrebările cele mai grele unui profesor ca Arago, pentru a se opri apoi . îndelungT cu impunătoarea seriositate a neiniţiatului, asupra răspunsului căpătat de la profesorul revelator. Pândele, nebun de desorientare, se sinucise, Moroiu, mai resistent, trecu şi examene la Pisa4. Pentru tipărirea * Jturmuzaki, XVI, p. 199. 2 N. Bănescu, Cei d'intăiu bursieri romîni în străinătate, în „Rev. generală a învăţămîntului", VI (1910,., n-Ie 3-4. 3 V. Iorga, Scriitori mireni, în ,,An.. Ac. Rom.", /. c şi liăqrescu, „Academia grecească", p. 22. . . 1 Bianu, în Revista nouă, I, p. 421 şi urm.; Scriitori mireni, l. c.,\ Urechiă, l. c, pp. 111-2; G- Dem. Teodo-rescu, în Rev. p. ist. arch. şi filologie, l. c. Scrisori de-ale noilor cărţi de cîntări, Theoriticon, Anastasimala-riul şi Irmologhiul, — după care cîntau dascălii Costachi şi Grigore— merseră la Viena portarul Macarie şi Nil Nicolae Poponea1. Pe acelaşi timp, Goleştii, Iordachi şi Dinu, îşi trimeteau copiii la Geneva, de şi supt ocupaţie, în 1828, odată cu cei trei fii ai lui Filip Lenş (la Le-moine, în Paris) '\ dar sfaturile poruncitoare ale guvernatorului rusesc îndreptau către Petersburg sau su-praveghiata Odesă. De altfel aici îşi aşeză fostul Domn Mihai Suţu tustrei copiii. Şi vedem pe un alt Romîn fixat în acea severă cetate, pe Constantin Brăiloiu, cunoscător perfect de francesă şi italiană, lâmurindu-şi părinţii asupra „Museului" de acolo, cu ce expun artiştii, asupra împărţirii premiilor, „zi 14 210 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala Regulamentului Organic 211 ură asupra instituţiei în al căreia sîn s'au născut". Cu niciun chip, nici într'o nouă presintare nu consimţi Asachi să tolereze ceia ce era de fapt doar o „disertaţie filologică şi sistemă particulară a autorului". Căci el ştia bine, acest spirit ponderat, această minte de clasic, că „tirania filologică e mai grea a se statornici decît cea politică" x. Astfel întemeiarea Academiei de mult dorite, la care de la început erau să vie cursuri de drept şi medicină2, zăbovi. Pentru a reorganisa internatul se aducea la 1834, cu toată cererea de „protimisire a pămîntenilor" 3, un străin, Tolhausen, de la Frank-furt-pe-Main, atunci cînd, la Bucureşti, cum vom vedea, Francesul Vaillant, silit, prin repetate şi hotă-rîte intervenţii, a urma programul de la Sf. Sava,— altfel, „dacă crede că planul d-sale e mai bun, poate stabili pe acele base o pensiune oriunde aiurea decît în Colegiul Sf. Sava1"—, era silit să cedeze locul lui Gheorghe Pop, numit „censor" acolo5. Se şi 1 Ibid., p. 251. Şi în regulamentul din 1835 se cerea „mare cumpănire şi chibzuire" la stil, ibid., p. 285. De altfel Săulescu nu se lăsă în ce avea dreptate, şi în 1837 era vorba de a se cumpăra lexiconul lui Budai De-leanu şi, întrebuinţîndu-se şi al lui Costin Veisa, să se lucreze la un dicţionar, „adunîud toate cuvintele moldovene alese şi uitate, de prin dresuri şi cărţi vechi, precum şi din gura poporului; apoi acele cuvinte ce ar lipsi de tot să se alcătuiască după trebuinţă de la maica limbă. Şi în asemenea lucrare să se înţeleagă direcţia şcoalelor cu acea din Ţara-Romănească''; ibid., p. 363. 2 V. discursul lui Czihak, despre progresele civilisaţiei in Moldova, la Congresul de naturalişti din Freiburg-i.-B. 3 Urechiă, l. c, p. 230; N. Bogdan, Societatea mcdico-na-turaliştilor, Iaşi, 1919, p. 49 şi urm. 4 Urechiă, /. c, pp. 161, 165-6. 8 Mulţămire cu conducerea lui, ibid., Cf. şi ibid., p. 159. cumpăraseră pentru înalta şcoală casele lui P. Ca-simir, Mihai Sturdza fiind acuma Domn şi hotărît a nu se mai face zăbavă1. întâiul an de Domnie al lui Mihai-Vodă trecu însă fără a se întemeia şcoala. Se adăugiau numai cîrpi-turi la vechea alcătuire a „gimnasiei", numindu-se la 1834 ca „profesor public de desemnul figurilor şi a zugrăviturei istorice în oleiu" loan Muller, căruia-i succedă Giovanni Schiavone, şi pentru zugrăvirea noului edificiu al Mitropoliei2. Dar la felicitările de Anul Nou din 1835 se a-}| răta de „corpul academic" că fundaţia domnească, mihăileană, nu va întârzia 3. Programul, redactat în acelaşi an, pune alături de şcoala lancasteriană şi „norma" de doi ani, de „ghimnasia" cu două clase pregătitoare şi două „umanioare", căre trebuiră refăcute, Academia, cu Facultăţile de filosofie, drept şi teologie, şi cursurile anexe:„de geometrie practică şi economie (agricultură, silvicultură, veterinărie). Teologia trebuie predată la Seminariu, reluat la 1834 supt conducerea lui Damaschin Bojinca, jurist bănăţean, fost redactor al „Bibliotecii" lui Carcalechi, adus anume pentru acest scop, şi pe care-1 ajutau vechii dascăli: Ienachi, preotul Constantin Teodo-rescu, şi dascălii de latină, un Ignatz, un Olărescu4. Se adăugia o Şcoală Reală (anul al patrulea la Trei Ierarhi deocamdată), şi un Institut tehnic (pentru fabricarea de instrumente), încă în fundul ori- i Ibid., pp. 277-8. - Ibid., p. 267.— El ceru o zăbavă de şase luni. Se cerea în acelaşi timp pentru celelalte şcoli întărirea drepturilor asupra chiliilor de la Trei Ierarhi; pp. 280-1. 3 Ibid., p. 279. * Programul pe 1835-6, ibid., pp. 294-5. 'Ibid., pp. 264-5. 212 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala Regulamentului Organic 213 zontului, apoi cursurile de limbi (se prevedea italiana), evident „filologice", Şcoala de Belle Arte sau de „frumoase meşteşuguri", cea de desemn, de arhitectură şi geometrie, precum şi de figuri istorice. Un ..senior" "vă sta în fruntea profesorilor timp de un an. Un internat sau institut de creştere vi©cuprinde cinzeci de fii de funcţionari şi douăzeci şi patru stipendişti săraci. Pentru noile cursuri universitare, asemenea cu cele muntene, se vor da diplome de laureaţi : în filosof ie, în ştiinţe, de advocat sau de inginer civil, întocmai ca la Bucureşti, şi numai cu aceste diplome se va putea ajunge, după doisprezece ani, la funcţie1. Epitropia ruga, la l-iu Iunie, pe Domn să admită ca instituţia să poarte numele lui'2. A doua zi se făcea inaugurarea, Vodă trecînd pe supt un arc de triumf în stilul epocei lui Vasile Lupu şi oprindu-se în „sala ceremonială", în faţa statuilor alegorice ale teologiei, dreptului, industriei, agriculturii şi artelor frumoase. Erau presenţi bătrînul Mitropolit Veniamin, vechiul efor Constantin Mavrocordat, noul coleg Vistierul Nicolae Cânta, neapărat şi consulul rusesc, toţi profesorii 3 şi elevii, în uniformă'', membrii societăţii „medico-istorio-naturale" a d-rului Czihak. „Singurul mijloc a fericirii prea-iubitei noastre patrii", zicea Mihai Sturdza de pe tronul improvîsat, „este o dreaptă luminare a fiilor ei", şi anume „o 1 O măsură analogă în Muntenia, ibid., p. 302. 2 Ibid., p. 286. 3 Şi maiorul Singurov, pentru inginerie, Draghinici, Sta-vrat (francesă la începători), preotul Ioan Micul, ibid., p. 291. Un Crassan, de italiană, care era să ia locul lui Tolhausen, p. 293; f. p. 321, nota 3. 4 Uniforme şi la Bucureşti. sistemă de învăţătură publică înlesnitoare, potrivită; cu gradul luminatei Europe şi cu trebuinţa acestei' teri"1. Iar Asachi, amintind presupusa şcoală a lui Alexandru-cel-Bun şi a lui Despot-Vodă, confundată cu a lui Vasile Lupu, însemna că aproape trei mii de elevi au trecut prin şcolile din Iaşi şi din provincie'2. Academia putea să funcţioneze fără zăbavă, clasa de filosofie dînd examen la l-iu Octombre n. La profesorii arătaţi mai sus se adăugiră doi Francesi, de curînd aduşi, Malgouverne pentru iniţiarea în limba francesă*, Lucien Repey, poet5, care, trecînd la i Ibid., p. 287. - In Octombre se constată o frecventare de 322 de e-levi la Iaşi. 187 la Ţinuturi, plus 87 la Gimnasiu, 26 la filosofic (ibid., p. 292). In Muntenia la 1832 erau 2.500, dintre cari 400 la Sf. Sava, 225 în oraş, 225 la Craiova; v. p. 225. Tot acolo la 1836: 3.141 de elevi, 1.619 în provincie, plus 337 iu Craiova; 865 la Sf. Sava, 370 în primarele din Bucureşti. La 1837, 436 la Iaşi, 538 la Ţinuturi (pp. 363. 372-4). La 1842: 2.209 la şcolile de Ţinut cu absolvenţii), pp. 221-2, sau la 1849, 650 (579 la Iaşi 101 fete; 967 la judeţe). La 1843 erau 1.639; p. 258. 3 Ibid., p. 292. 1 Ibid., p. 380 igramatică). Mi s'a scris cîndva că faml-■la lui iwsedă un tablou infăţişind deschiderea Academiei Mihailene. :; Puquerettes, poesii, din 1840, şi Discours prononc' ă la seance solennelle de Vexamen de VAcademie Michalienne ă Jassy. Van 1836, par L. Repey, professeur de littera-ture franc.ai.se. Bucureşti, tip. Eliad, 1836. Era un spirit luminat acest autor al unei Istorii universale cu scop didactic, Lcs rudimens de Vhistoire ă Vusage de la jeu-nesse moldo-oalaque. Istorie elementară pentru trebuinţa tincrimei moldo-romăncşti, care scria: „Studiul să nu fie pentru noi ce este pentru cei mulţi, un simplu mijloc sau o situaţie, ci studiaţi pentru a nu rămînea mai pre 214 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala Regulamentului Organic 215 Bucureşti, redacta o Istorie Universală „pentru trebuinţa tinerimii moldo-romăneşti" în franţuzeşte şi româneşte1, apoi S. Andre pentru sintaxă2, doi Greci, Ghenaton, pentru limbă, Cuculi pentru literatură, /şi arhitectul Freywald, care pavă străzile laşului. : pentru „desemn, arhitectură şi geometrie"3, apoi şi un profesor de musică vocală şi instrumentală, facultativ4. La şcoala de inginerie, îndată pusă la cale, urmau şi ofiţerii noii armate6. Dar, încă în Maiu 1836. Flechtenmacher, care preda latineşte şi literatura germană, era silit să întrebe „cînd îi va veni rîndul de a paradosi legile positive ale pămîntului acestuia"6, şi numai astfel se deschisese în acea lună, cu „filosofii", întâiul curs de drept natural în Moldova. E de mirare deci cum, în lupta ce se va deschide cu noile concepţii ale Domnului, ei putea scrie, la 29 Novembre 1836, de comitetul şcolar că „pentru ştiinţele cele mai înalte hotărîte prin Regulament de a se paradosi în Academie, acestea nu se paradosesc în acest an din pricină că nu s'au rînduit pînă acum respectivii profesori, cerînd trebuinţa a se înfiinţa şi acele cla-suri pe viitorii ani, cînd numai atunci se vor putea jos de rostul vieţii ca oameni, studiaţi pentru că patria cere de la voi fii luminaţi, magistraţi, chibzuiţi, apărători pricepuţi; studiaţi pentru că, în calitate de membri ai marii familii europene, nu puteţi rămînea zăbavnici în mersul col răpede al civilisaţiei"; Rev. Ist., VI, p. 127. 1 Ibid., p. 125 şi urm. 2 Urechiă, /. c, p. 380. Louis Jordan îl înlocui; ibid. r>. 366. 3 Ibid., p. 296. 4 Ibid., p. 305. 5 Ibid., pp. 299, 300. 6 Ibid., pp. 322-3. culege în deplină măsură rodurile ce se aşteaptă din înfiinţarea Academiei" 1. Şi într'un Principat şi în celalt pe această basă se desvoltară de acum înainte înaltele şcoli şi cele care li stăteau dedesupt ca pregătire. In Ţara-Romănească2, supt Alexandru-Vodă Ghica3, Te~Tfrrnl>a^a_cu conducerea cuminte a lui Poienaru, care nu întîmpină nicio piedecă din partea colegilor săi şi din partea autorităţilor şcolare. „O bună oblăduire nu poate fi întemeiată decît pe ştiinţă" 4 nu era numai părerea urmaşului lui Gheorghe Lazăr, ci şi a eîrmuirii muntene. Ştirbei, necontenit a-lături de directorul şcolilor, propunea în 1837 încă două catedre de drept practic pentru a se avea magistraţi după cerinţile vremii5; era vorba de trei în 1838*, cu profesorii Ferichidis, Brăiloiu şi A. Raco-viţă, pentru drept civil, procedură, dreptul criminal şi dreptul comercial, frances7, în doi ani, pentru a-ceiaşi magistraţi, putîndu-se înscrie- nu ca- la dreptul roman—oricare tînăr de douăzeci şi unul de ani „deprins la condeiul romanesc". Murgu, care plecase din Moldova, fu luat deci pentru logică şi drept roman, în acelaşi timp cînd limba francesă era încredinţată unui Languyon, în locul lui Gros, care merse la Craiova să înlocuiască 1 Ibid., p. 329. 2 V. Chemarea din 1835 a eforului Filipescu, ibid., p. 299. 3 Inspecţii ale lui, ibid., p'. 102 şi urm. * Ibid., p. 315. 5 Ibid., la acest an. s Ibid., II, p. 27. ' Ibid., pp. 35-6, 42, 100. 216 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala Regulameutului Organic 217 pe Vizamoiil i. Se tipăresc şi manualele. Lăsîndu-sc la o parte oferta lui Iordachi Golescu, cu ale lui „Băgări de samă asupra canoanelor" (care apărură în 18IO)2, se pregăti dicţionariul frances, încredinţat unei comisiuni compuse din Poienaru, Marcovici, loan Pop, Gheorghe Ioanid şi Fiorian Aaron: destinat şcolilor, el era să fie tipărit în 3.000 de exemplare. Se tipăriră, pe lingă gramaticele existente, pe lîngă cartea de geografie şi cea de istorie toate manualele Iancasteriane5, caligrafia lui Neagoe, un Ardelean, „profesor şi artist", şi Atlasul lui Genilie0, Se trimetea cineva la Paris ca să aducă de la vestita tipografie a lui Didot literele pentru înzestrarea u-nui atelier anume pentru şcolile principatului7. La 1839 se putea vorbi de cinsprezece manuale în 48.000 de exemplare *. Se gătia dicţionariul şi gramatica lui Vaillant, Istoria lui Aaron, Algebra şi traduceri clasice. Biblioteca şcolii ajunse în 1838 la 1.000 de volume-''. 0 şcoală pentru fete nu va fi plănuită decît în 1840, şi anume supt forma unei fundaţii lancasteriane, cu cetitul şi scrisul, aritmetica elementară, 1 Ibid., I, pp. 353-4. 355. Atunci întră şi chimistul Alevc .Marin la început Mariuovici), ibid.. p. 359. — V., în genere, programul pe 1838, ibid., II, p. 11. nota. i Ibid.,' p. 219. :; Ibid., p. 390. 4 V. mai sus. ■ Urechiă, /. 6 Ibid., pp. lehism, p. 250. ' Ibid., p. 358. s Ibid., p. 107. s Ibid, II, p. c II, pp. 359-60. 357, 391, 395. Uu concurs pentru Ca- catehismul, „cusăturile şi alte lucrări de mînă, ce sint îndeletniciri ale sexului", cu un „învăţător ro-inin" şi „o femeie care să ştie carte şi să aibă ştiinţe de feluri de lucruri de mînă". Chiliile de la Sf. Spiri-don i se puseră la disposiţie]. Alături funcţiona şcoala particulară a doamnei Ştirbei, care e lăudată astfel de tînărul Ardelean A-xinte Sever: „Poate servi de exemplu tuturor damelor, e de toţi lăudată, departe de secăturile modelor şi de luxul corupţiunii: trăieşte în sfîntă simplicitate morală, se ocupă cu educaţia copilelor mi-sere" 2. Şcoala de agricultură de la Pantelimon, cuprinzînd în program şi silvicultura, începuse încă din 1835, dar mai mult ca fundaţie a societăţii de agricultură cuprinzînd pe M. Ghica, colonelul Iacobson, contele Scarlat Rosetti, I. Cîmpineanu şi P. Poienaru, la care se aduseră străinii d-ri Mayer, de la carantine, şi Zucker, autorul unei frumoase lucrări asupra Basarabiei, dedicată lui Alexandru-Vodă Ghica, acelaşi care încercă la Craiova, în 1835, şi pentru soldaţi, o şcoala de arte şi meserii '. In legătură cu Academia de la Sf. Sava se alcătui, în 1836-7, şi un iVIuseu, care ajunse să publice şi o foaie de cultură, bine redactată. I se dădu un prefect şi un conservator. De fapt, era creaţiunea Iui Kârl sau Scarlat Wallenstein, care, bietul pictor şi 1 Urechiă, o. <:., II, pp. 148-9. - Omagiul Bianu, p. 164. - Filitti, /. c, p. 226. Despre cartea lui I. Penescu din ÎS 15, v. mai sus. In .Moldova se publică de Leon Filipescu. la 1844 încă, Dascălul agronomicei sau introdu-cătorul practic în toate ramurile economiei, după Schrifl. 4 Se ieau măsuri ca el să -fie aprovisionat din săpături; Urechiă, /. c, II, p. 129. 218 Istoria învăţămîntului romanesc profesor de desemn, avea ca misiune şi „să prepareze animale după cum trebuieşte pentru a se păstra nestricate"; şi el trebuia să lucreze şi să aştepte publicul între oarele 9 şi 12 în fiecare dimineaţă1. Elevii lui Aristia erau întrebuinţaţi şi la represintaţii de teatru, ca a lui Saul de Alfieri, tradus de profesorul lor2. Ţara-Romănească zăbovise cu Seminariul ei. A-bia în 18362 se căuta a se aduce la îndeplinire o mai veche dorinţă, făcîndu-se un mic început la biserica Antim. Ilarion, episcopul de Argeş, vechiu tovarăş al lui Tudor şi spirit deschis curentelor secolului, sprijini această fundaţie, ţiind şi discursul de mulţămită către Domn. Pentru cei patruzeci şi doi de fii de preoţi cari se adunară îndată, bucuroşi de acest nou izvor al luminii, se alese ca profesor şi director un Ardelean, menit unei interesante activităţi literare — va porni la Sibiiu un admirabil Dic-ţionariu latinesc— şi unei vieţi zbucimnate pe care o pătară la capăt regretabile greşeli, Nicolae, apoi, în călugărie, Nifon Bălăşescu3. In trei clase, după planul iniţial, din 1833, se predau: retorica, istoria sacră, ermeneutica, dreptul bisericesc, Istoria universală cu aplicare la Riserică, pedagogia fisică şi limba latină4, ba chiar şi „vaccinarisitul". Dar plîngerea din 1838 a şcolarilor contra preotului Ieroteiu, .,în- 1 Ibid., I, pp. 313, 382. 2 Ibid., p. 403. Aristia ca şi Eliad însuşi şi Iancu Vă-cărescu visitară Moldova în 1837, ibid., p. 367. 3 Ibid., p. 318 şi urm. Un discurs al lui, 1837, ibid.. pp. 348-9; altul (1840), ibid., p. 191. Pentru data deschiderii, Filitti, l. c, p. 226 (27 Maiu 1835 după Analele Parlamentare, V, I, pp. 227-30). * Urechiă, /. c., pp. 262-3. Cf. ibid., pp. 302-3. Şcoala Regulamentului Organic 219 grijitorul", poate da o îndoielnică ideie despre a-ceastă instituţie începătoare, în care, pe lîhgă necurăţenie, hrană proastă, lipsă de îngrijire a sănătă-tăţii, „bătaie Hrănească şi barbară", se denunţă certele, injuriile, „cele mai urîte vorbe şi poreclituri",, pornite şi de la părintele, „cîntarea din fluiere şi jocul de cărţi", în lungul nopţii1. De la 1836 (August) începuse Seminariul din Ruzău, apoi al Argeşului2. Mai bine mergea supt conducerea luminatului Ardelean Radu Tempea, „inspector şi profesor", Seminariul de la Rîmnic, avînd în program: catehismul, Istoria sacră, teologia morală, lectura din Psaltire, Istoria universală bisericească", o „cronologie a vremurilor împreună cu geografia sfîntă", geografia Europei şi aritmetica:1. Şcoala de preoţi merse înainte, cu cîte douăzeci şi unul de „feciori de preoţi nu mai mici de şaisprezece, nici mai mari de nouăsprezece, sănătoşi, bine făcuţi, curaţi la chip şi la trup, fără vre-o meteahnă cît de mică, fisică sau morală, cu limba slobodă şi pronunţia curată, cu duh şi aplecare la învăţătură"1, O ajuta Seminariul lui Ilarion la Argeş. Numai de la 1849 absolvenţii de patru clase erau singurii numiţi preoţi5. In Moldova, numărul profesorilor se complectează, D-rul P. M. Cîmpeanu e primit cu solemnitate ca 1 Ibid., II, pp. 42-3. 2 Ibid., I, pp. 227-8. 3 Ibid., p. 108. * Ibid., pp. 296-7. * Ibid., pp. 297-8. Dar se puteau preoţi şi ţîrcovnici; ibid. 220 Istoria învăţămîntului romanesc urmaş al lui Murgu, care-şi isprăvia, odată cu lecţiile de metafisică, şederea în Iaşi *. Tot pe atunci întră în organisaţia şcolilor moldovene un Czihak, un An-tonov şi foştii lor elevi, Ioan Ionescu (de la Brad), secretând lui Maisonnabe, care-1 va lua cu el în Franţa, înscriindu-1 la şcoala de agricultură din Ro-A-ille, şi Vasile Popescu (Scriban)2 Apoi, după un Nicolae Kukuli şi Eustatie Karinu, învăţatul grec Evnomie -\ format la Viena, unde învăţase dreptul, teologia şi medicina, pictorul Loffler\ Fiul lui Asachi, Dimitrie, se oferi a da lecţii de arhitectură i'âră plată5. Czihak anunţase încă din Mart 1834 un curs liber de medicină, care nu începe decît în 1837''. S'a păstrat un Robinson Crusoe, dăruit de Las-scăr Catargiu, la 1839, unui coleg7. Se face un cabinet de ştiinţile naţionale pe lîngă cel de fisică şi matematică". Manualele apar în fine: Istoria naturală a lui Czihak, Istoria universală a aceluiaşi Săulescu şi un Lexicon juridic sau al pravilelor de Flechtenmacher, care promitea şi o revistă de drept". Paulini dădu o gramatică romîno-latină10. Popescu-Scriban îndrăzni chiar o „Prescurtare a geografiei vechi a Daciei, a 1 Ibid., p. 322. - Ibid., p. 364. 3 V. memoriul mieu despre dînsul, în „An. Ac. Rom.", XXXIX, p. 35 şi urm. 1 Urechiă, /. c., p. 129. 5 Ibid., p. 368. Schiavone urmă la pictură; ibid., p. 397. " Ibid., \: 266. ' Rev. Ist, VI, p. 274. * Urechiă, o. c., II, p. 45. ? Ibid., I, pp. 370, 391-2 10 Ibid , \>. 391-, Şcoala Regulamentului Organic 221 Moldovei şi a Ţerii-Romăneşti" 4. După lucrarea lui Molnar, care traduce pe abatele Millot, după Prescurtarea istoriei universale a călugărului Grigorie de la Sf. Ioan din Bucureşti, după cartea Sîrbului Chen-ghelaţ tradusă de Ioan Teodorovici, Gheorghe Săulescu dădu la Iaşi a sa „Hronologie" şi Istorie, foarte slabă2. Elevii înşii traduceau pe un cap opere şi opuscule care ar fi putut şi ele să fie de folos aşeză-mîntului unde se luminau*. Un Conservatoriu, abia înjghebat, era datorit gusturilor alese ale lui Asachi. In 1837, o parte din elevi erau în stare să represinte două opere de leatru ale acestuia, Petru Rareş şi Contradanţul sau întunecimea de lună (prelucrare din limba germană), in timp ce alţii cîntau în Idila moldovenească, împreună cu Italianul Carvati: un mare boier, Iordachi Catargiu, se entusiasma ascultînd cum „întăiaş dată limba patriei au răsunat cu armonie pe versul musicei italiene, de la â caria maică se trage şi al nostru dia- 1 Ibid. — Pentru cele din 1838 (şi de Evnomie; ibid., II, pp. 55-7. 81 şi urm. 2 Urmează lucrarea munteană anonimă „Elemente de-istoria universală spre întrebuinţarea şi ajutorul junimii que urmează clasele quelle de jos de umaniore, culeasă şi tradusă în -românesce, partea anteea'' şi manualul lui Aaron Florian, „Elemente de istoria lumii pentru trebuinţa linerimei începătoare din aşezămintelc de învăţătură şi creştere publice şi private". încercarea lui Barbu şi Grigore Gănescu şi a lui Vasile Petroni din 1852 („Istoria generală a hunei"') nu e pentru şcoli, care avură la 1856 traducerea lui Duruy de I. Creţescu şi „Prescurtarea din istoria generală" a lui Mnsescu. apărută la Bucureşti, 1860, în a ,,26-a" ediţie (şi pentru „sexul frumos"). V. Rev. Ist., VI, p. 131 şi urm. 3 Ibid., I, p. 371, nota. Traduceri cerute şi şcolarilor •din Lucureşti; ibid., II, p 81 222 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala Regulamentului Organic I 2*23 lect" Bucureştii n'avură, mult timp, decît o şcoală de psaltichie, ca a Mitropoliei din Iaşi2; la 1845 doar un Livischi, un Wachmann, care publică Principiuri generale de musicâ europeană modernă, încep şcoala ■de musică vocală :. De mult era vorba de o şcoală de fete, menită să le înveţe cunoştinţile elementare şi cusături, mode, alte îndeletniciri femeieşti. Ea luă fiinţă la 1834, în patru cămări de cîte 200 de ascultătoare, ale bisericii Sf. Ilie din Iaşi, cu „femei dăscăliţe" şi cu doi profesori de afară, dintre cari unul catehet — căci grija liturghiei stătea în rîndul întăiu — şi supt su-praveghiarea unei maici. Programul pe trei, apoi patru ani, pestalozzian, prevedea: româneşte — şi cetirea cu litere latine—, o oarecare introducere în cultură, „facerea călţunilor, cusutul de cămeşi, de «traie, cusutul la gherghef, tapiţerie şi alte lucruri folositoare pentru căsnicia omenească", într'un cuvînt, în limba lui Săulescu: „mănufapturi". Economul loan şi Samuil Botezatu erau alături de modesta Madame Elisabeta (Alexandrescu) ', pană ce un alt profesor, Hofmann, fu adus, cu soţia sa, ca să predeie modeluri de ceară, flori artificiale, scosul petelor, spălarea penelor, văpsitul panglicelor, „figuri din solzi şi tot lucrul de carton", ca şi ce priveşte horbotele, „capelele, bonetele, beretele, pălăriile, fresele, baiaderele". Doamna avea ocrotirea, şi fetele, „care creşteau pană acuma în întunerecul datoriilor lor", abia după două luni de studii, îi spuneau din viu graiu recunoştinţa lor. Erau în număr de şaptezeci şi două —patru stipendiste—, în vrîstă de la opt.la cinspre- 1 Ibid., I, pp. 401-2. 2 Ibid., p. 225. s Ibid., pp. 298, 306. * Moare în 1838; ibid., II, p. 60. zece ani. La 1837 numărul elevelor va fi de o sută patru, între care şi fete de boieri1. Botezatu era profesor şi în 1839, cînd era ajutat de „învăţătoarea Madame Fotino"2. îndată li_ se oferi ca profesor de desemn Stawski, aşezat în ţară, unde se căsătorise3. într'un principat ca şi în celalt, regimul şcolar era destul de modern. îmbrăcaţi în uniformele lor cochete, în afară de şcoală — lui Nicolae Ionescu îi dărui una cutare ascultător, mulţămit de răspunsul rile lui „filologice" la Săulescu'1—, şcolarii, mai a-les cei de la Sf. Sava în Bucureşti, cei de la Academie in Moldova, cari priviau de sus pe colegii lor mai-mărunţei de la Trei Ierarhi, erau trataţi cu dragoste. Fetelor de la Sf. Ilie din Iaşi Vodă li promise un premiu de o mie de lei; Scarlat Donici dărui şcolii dintr'o dată 5.000. Examenele, un timp unite cu împărţirea premiilor, măguliau ambiţii îndreptăţite: cu sau fără „bilete", nu răspundeau toţi, ci numai cîţiva aleşi de fiecare clasă3. In Moldova se decise, în 1849, ca ele să aibă loc în Februar, „cînd urmează atunci şi sesiile Obşteştii Adunări": C. Negruzzi asistă odată, ca deputat 6. „Stipendiile" se căpătau prin dovezi 1 Ibid., I, pp. 149, 272-3. 279 nota 1, 292-3, 369-70; 381. - Ibid., II. pp. 120-1. 3 Ibid., p. 130. Noi hotărîri, din 1840, cu privire la această şcoală ibid., p. 171. Examenul din acel an, ibid., p. 178. 4 Ibid., I, pp. 372-3. b Concursuri de şcolari, ibid., pp. 352-3. — Examenele muntene se făceau de Sf. Alexandru, ca omagiu pentru Cheselev, apoi în Iunie, ibid., p. 302. In Moldova se îm-părtia premiile de Sf. Petru. «'/b/d., II, pp. 117, 121. 224 Istoria învăţămîntului romanesc publice. Mihai Sturdza însuşi distinse printr'un premiu pe elevul Cosîinescu i: Ca pedepse, la Moldoveni, pe lîngă „locul defăimării", de mai vechiu sistem'-, era prînzul deosebit sau după ceilalţi, opi-irea de la recreaţie, pensumul apusean, de studiu mai mult două feluri de arest. Maisonnabe avu un conflict, fără succes pentru dînsul, cu bătrînul dascăl Ve-rescu, care bătuse pe un elevs. Căci se păstra încă Ia Iaşi principiul că lipsa de creştere a şcolarilor face necesară pedeapsa corporală: „o măsurată pedeapsă trupească, fiindcă prin casnica lor creştere nu sînt încă primitori de îndreptare numai prin mustrări şi mijloace de emulaţie" \ Dar unui profesor de la Bîrlad i se scria, la 1837, aşa: „Delicateţa şi dulciaţa să-ţi fie mijlocul pedepsilor, aducîn-du-ţi aminte că nu dobitoace înveţi, ci oameni, cari şi acum, prunci şi mari fiind, să tulbură de Talar ; deprinde-i a rezona şi din timeiuri, încredinţaţi a fugi de rău şi a îmbrăţoşa binele, dîndu-le pildă, nu de cruzime în lovituri trupeşti, dar de giudeţi, cuviinţă, dreptate şi delicateţă": iscăleşte, e drept, tot Maisonnabe, rectorul5. încă din 1838 se cerea în Moldova ca doritorii de a întră la Academie să-şi aibă clasele pregătitoare terminate şi sa treacă şi un concurs Celor ce ve-niau din provincie profesorul Draghinici li făcu un internat deosebit ~. 1 Ibid., p. 210. 2 Ibid., p. 202. 3 Ibid., p. 367. * Ibid., p. 227. ' Ibid., p. 227. iSJ11 ''At\f - R°m'"' S6C{ia llterară' XXIV. p. .198. urecniă, o. c, II, pp. m_2 ' Ibid., pp. 112-3. -Şcoala Regulamentului Organic 225 Profesorii erau slab plătiţi, şi au oaată mica lor lor leafă zăbovia. Din cînd în cînd însă venia cîte o „remuneraţie mîngîietoare", ba chiar, un decret de mulţămire1. Pensiile, împărţite, cum am văzut, pe trei termine, erau relativ satisfăcătoare2. Cinurile de boierie, cerute de mai multe ori, împodobiră, după treizeci de ani de serviciu, persoana învăţătorilor mai meritoşi 3. Cît priveşte relaţiile colegiale, ele erau după obiceiul terii, şi pană acum. Co. mitetul de la Iaşi al lui Asachi merse, ani de zile, destul de bine, dar profesorii nu fură în stare să-şi aleagă dintr'o dată „seniorul", decanul. De la o vreme, la Iaşi, profesorii erau ajutaţi de şedatori^. Ei aveau dreptul şi datoria de a purta o splendidă uniformă „de postav vînăt, color naţional, gulerul şi mînecile catife violetă, bunghi galbini cu marca ţării, cusutura galbenă de fir galbăn, spadă cu porturi de fir galbăn şi pălăria în trei cornuri cu cocarda naţională"; întreagă, la „ţirimonii, audienţii şi sărbători", ea devenia, în zilele obişnuite, o biată haină de -serviciu5. Rămînea însă o problemă de care pană acum nu se atinseseră decît indirect reformatorii şi a carii soluţie singură putea întări un învăţămînt superior ră-pede înjghebat şi supus ameninţărilor: Şcoala de sat. 1 Ibid. pp. 228, 229. 2 V. şi ibid., pp. 165, 175 nota. » Ibid., pp. 224, 264. Echivalarea profesorilor cu directorii, cu şefii de secţie şi de birou, ibid., p. 161. 4 Ibid., p. 113. O invitaţie la examen, în 1840, Rev. Ist., II, p. 100. 5 Iorga, în „An. Ac. Rom.", secţia literară, XXIX, p. 197. 15 226 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala Regulamentului Organic 227 Ici şi colo, în ambele principate, ea se întemeiase, tot pe basa „pomenei" de odinioară, ca o biserică sau o fîntînă, de proprietarii moşiilor. Astfel, în Moldova, şcoala sturdzească de la Flămînzi1, a lui Fundăţescu, la Bozieni, a lui Başotă, la Pomîrla2, în Muntenia cea de la Berislăveşti3, care ar fi să se mute ia Curtea de-Argeş, „oraş din cele mai înseninătoare prin ale sale monumente istorice". Sau cîte un dascăl mergea din sat în sat de se înţelegea cu oamenii cari-1 ţineau, cum reiese din cutare contract*. Cînd, la 1834 încă, se întemeiază în această ţară seminariile cele mici, „preparandele", după modelul bănăţean, recomandat, fără îndoială, de Bojinca, avînd în program şi aritmetică şi teologie dogmatică, morală, pastorală şi cronologie şi istorie bisericească, se introduceau alte materii, anume pentru nevoile cele d'intăiu ale satelor: agrimensura, legea juraţilor săteşti, ţinerea de condici, corespondenţa parohială, fisica populară şi veterinară. Şi se spunea limpede că absolvenţii, dintre cari de atunci în opt ani se vor recruta exclusiv preoţii, vor trebui să creeze şi să conducă şcoli în satele lor5. In Muntenia, abia dacă se întemeiaseră şcoli de plăşi, de fapt foarte cercetate în Bucureştii înşişi: la Sf. Gheorghe, la Amza6. In Oltenia, Gheorghe Ma-gheru, „ca unul ce la cinci din arătatele şase sate are şi proprietate... şi mai vîrtos ca unul ce şi 1 Urechiă, /. c, pp. 299, 332. 2 Ibid., II, pp. 59, 116. 3 Ibid., p. 106. 4 Rev. învăţămîntului pe 1924: facsimile. 5 Urechiă, o. c., I, pp. 259-60. 6 Ibid., p. 224. Pentru şcoala de la Colţea, aşa de veche, ibid., p. 318. el se cunoaşte dator naţiei şi fraţilor săi", făcea o şcoală, cu doi dascăli, pentru şase sate1. Dar, la 1838, Vornicul Mihai Ghica, arheologul, creatorul Museului, viitorul efor din 18382, în locul lui Bălăceanu, cere formal Eforiei să îndeplinească prescripţia „proiectului al doilea pentru Seminariu, protopopi şi preoţi, că la art. 8-lea se coprinde că în fieşcare sat să se ţie, pe lîngă preot, şi un cîntăreţ, carele va fi dator să înveţe copiii satului carte şi cîntări". Se şi dăduseră de guvern ordine circulare la ocoluri ca să se ceară şi concursul, pentru localuri, al proprietarilor, pe ale căror sentimente cu privire la „luminarea neamului, singura fericire a unui norod", se conta. Era vorba de lecţii în timp de iarnă, „de la 1 Noemvre şi pană la sfîrşitul lui Martie, ca în lunile celelalte să se îndeletnicească spre ajutorul părinţilor lor la lucrarea pămîntului". Cîntăreţul-dascăl era întreţinut, după proiect, cu „două chile de bucate" (din magasia de reservă) „pe fieşcare an şi cîte lei doi de fieşcare enoriaş sătean, plătindu-i-se unul la Sf. Gheorghe şi celalt la Sfîntul Dumitru"3. Din partea ei, Eforia, amintind că e şi vechea ei dorinţă de a „se întinde bunele învăţături între clasele muncitorilor ţerani", ordonă „a găsi tineri ţărani dintre cîntăreţii sau grămăticii de pe la bise-aici", cari „să urmeze cîtăva vreme pe vară în şcoala din oraşul judeţului spre a se deprinde la învăţăturile începătoare"4; cu acest prilej se mai perfecţio- 1 Ibid., II, pp. 9-10. 2 Ibid., p. 60. 3 Ibid. pp. 1-2. * Ibid.. p. 2. Şcoala RegWârrtelttliiW Organic nau,ţi|n c!iţ^irtlUJPl«^ic%4^» Isi acesţţfojoş1. Pentru întreţinere la studiu li se dau doi lei de casa şi „ţnîncărţ din cutia satului2. Se înştiinţau m«o|e-spsrii judeţeni, adăugindu-se că se pot lua şi „feciori de pop£ţ sau alţii"3. Se hotărî şi aceia ca, în cas dşş refus din partea moşierilor, şă se facă o clădire? anume, din hanii publici, după un singur plan, lu-îndu-se pană atunci chiar şi Casa Sfatului4. Se fixează şi programul şcolilor ce sînt a se înfiinţa pretutindeni după acelaşi tip (de aceia Eforia refusă propunerea lui Magheru, fiind pentru o> şcoală în fiecare sat): cetirea după „table", cu „maxime morale şi religioase", scrisul după modelele j care şi acestea se vor tipări la tipografia, încă ne-\ înfiinţată, a Colegiului, catehismul, ceva aritmetică,, şi, neapărat — oamenii erau cuminţi pe vremea a-ceia — „lucrarea pămîntului şi economia casei". Pentru plăcile de înoercare a scrisului, „se va face înlesnire copiilor, dîndu-li-se table de piatră, de care se găseşte în munţii noştri, şi anume în munţii dumnealui Vornicului Alexandru Filipescu, care a şi făgăduit a dărui pentru asemenea trebuinţă o sumă înseninătoare de aceste table". învăţătura candidaţilor cădea asupra acestor singure materii, tipărindu-se „cărticica de închinăciuni" cu costul de „douăzeci parale bune". Incepînd la 15 August, viitorii luminători ai satelor erau să fie la posturile lor încă de la 15 Octombre. Se nădăjduia astfel, după socoteala lui Poienaru, deschiderea a * Ibid., p. 4, nota 1, p. 8. 2 Ibid., p. 5. 3 Ibid., p. 3. * Ibid. V. şi ibid., pp. 3-4, 7. „peste 400 ş*sbli", numărul candidaţilor, măi mutt Olteni, totrecînfl cfffa. Se âdăugia că, la reşedinţiie de piăşi, unde vor fi reiisfâsfi, tot dintre candidaţi^ şi, astfel, doi învăţători, se pot înfiinţa şcoli superioare celor zise comunale; prepataîidele. Cu prilejul răspunsului către un bi-hef&c*tor fără destulă chibzuire â şcolilor se stabileşte de Eforie adevăratul scop al acestor şcdli, din cate, ăiti nenor&cire, iia ie gtnâia nimerii &A rectiAezi elementele învăţămîntului mai înalt: „Scopul aşezării şeoalelof prin sate nu este a se da copiilor de ţerani învăţături întinse şi care să urmează prin colegi uri şi pensîoane, ci a le înlesni chiar pe lîngl . 4, 7, li, 2frf. 230 Istoria învăţămîntului romanesc Şcoala Regulamentului Organic 231 orăşanul şi ţeranul se vor cunoaşte unul pe altul fii ai aceliaşi familii; numele de Romîn va mai fi un termin de ocară, ci-1 vor purta şi unul şi altul cu acea fală strămoşească la care rîvnia' toate neamurile". Cînd acel proprietar, Magheru, avînd legături cu şase sate, despre care am pomenit cu puţin înainte ca de un binefăcător al ţeranilor săi. propunea o şcoală cu doi dascăli, pentru toate aceste sate, răspunsul e plin de simţ practic: copiii ar fi „să se strămute cale departe şi a duce cu sine merinde de hrană pe care cei mai mulţi de abia ie dor bîndesc la casa părintească, din fărămiturile părinţilor lor"; ar trebui „o grozavă întindere de încăperi", la studiu şi de dormit, pentru 3.000 de copiii. „Cîtă primejdie şi osteneală vor încerca sărmanii copii cînd vor merge singuri pe cîmp Dumineca, ca să se primească şi să-şi ia merinde de acasă1?". Ni e cunoscut caşul, din judeţul Buzău, al unui fecior de sătean care fusese un timp cioban, şi prin şesul Bărăganului şi care, după o scurtă fabricaţie şcolară, ajunse un astfel de învăţător revisor, întemeind o grămadă de şcoli fără a-şi schimba nimic din întâia lui, aşa de fericită, psihologie ruralăŞi el îşi făcea„ocolul", „umblînd", după ordinul din 1838, „în toată vremea de iarnă, pe la toate şcoalele comunale, ca să cerceteze învăţăturile, să îndrepteze neorînduielile şi să raporteze pe fiecare lună la pro-• fesorul şcoalei normale pentru orice observaţie va face în revisia sa pe la şcoalele comunale" 2. 1 Ibid., pp. 10-1, 2 Ibid., p. 7. V. An. Ac. Rom. pe 1924, p. 349 şi urm. Indepărtîndu-se numai „cei ce se vor fi arătat ne-destoinîci şi neprimitori de învăţătură, pentru că sînt prea bătrîni sau pentru că au mintea de tot tîmpită", se trimeseră la lucru cei d'intăiu învăţători săteşti pe pămîntul liber al Romînilor încă de la această dată. Erau ţinuţi din doi Iei pe an de enoriaş. Iri curînd se putea vorbi de 3.000 de „şcoli lancaste-riane", care erau, de fapt, 1.975, cu 33.000 de şcolari. Şi în vacanţă erau datori dascălii să-şi ducă elevii la biserică. In această vacanţă chiar se trimeteau candidaţi la sate pentru a începe şcoala în zilele nelucrătoare. De Sf. Gheorghe 1839 învăţătorii fură din nou chemaţi la „ascultarea ce s'au întocmit prin toate satele"1. Grija manualelor pentru începători se luă' întăiu pentru cei de la şcolile centrale de judeţe. In 1838 încă se cerea ca ei să vie neapărat cu cărţile. „Copiii nu se primesc în şcoală numai ca să li fie profesorul doică, ci ca să înveţe carte; apoi fără cărţi ce învăţătură li poate da?". Se tipăriseră, cu o Caligrafie, „Deprinderea" de Pop, Gramatica de acelaşi, „Istoria Sfîntă"de Florian Aaron, o „Geografie mică" şi o A-ritmetică, pe lîngă Catehism şi o Evanghelie 2. Măsuri pentru, tipărirea manualelor lancasteriane, gratuite, se luau în 1839, adăugindu-se şi „cîteva cărticele de coprindere morală-religioasă şi de economia cîmpului, care să se poată cumpăra de şcolarii ţărani cu un preţ cît se va putea mai scăzut". La aniversara lui Alexandru Ghica în 1840 se vedea pe un transparent un bătrîn sătean care aducea ba bustul lui Vodă odrasla trimeasă la şcoli3. Aceasta 1 V. Urechiă, l. c, pp. 8 nota, 1, 58, 89; 104-6, 157. 2 Ibid., p. 4 şi urm. 3 Ibid., pp. 136-7, 191. 232 Istoria Invăţămîntului romanesc Şcoala Regulamentului Organic 233 chiar dacă unii învăţători nici „nu păziau şcoala" nici nu cîntau la biserici şi multe şcoli, făcute în pripă, se „dărăpănaseră"i. Şi Eliad putea să scrie: „Săteanul pană acum era socotit ca străin în totul României sau ca un copil vitreg osîndit a munci şi a nu se împărtăşi decît cu ocftri din casa părintească. Aceste şcoli comunale sînt isprava sentimentelor evanghelice cu care s'a crescut înălţatul nostru Domn în blagoslovita sa casă părintească şi cu care s'a hrănit în junia şi bărbăţia sa pană la sosirea în Scaun". Iar Poienaru credea că poate asigura cum că „ziua nu va fi departe şi pentru Romîni în care învăţăturile elementare vor fi avutul celor mai săraci copii". Până şi Ţiganii fură admişi în şcoli: „Toţi copiii de Ţigani ce se vor trimite la şcoală să fie primiţi de o potrivă cu ceilalţi"2. £ bine sau ba a se trimete studenţi în străinătate ? Mulţi boieri, ca Alexandru Filipescu, erau contra acestui obiceiu, din ce în ce mai răspîndit. Poienaru însuşi căuta, în discursuri publice, să a-răte că e fără folos „a se transporta cu cheltuială mare şi mai adesea fără ghid în Universităţile străine, în care mai mult ca odată elevul a pierdut, pentru strălucitoarele aparente ale unei înalte insti-ţii, fructul unei prime educaţii morale şi pure"3. La 1836, el îşi arăta părerea că orice asistent la examenele sale „s'ar încredinţa că nu ar fi trebuinţă neapărată să-şi trimită copiii la şcoalele de prin străini i Ibid., p. 216. * Ibid., pp. 104, 108, 136 şi urm., 150. » Ibid., pp. 172, 193-4, 216-7. în vîrstă prea fragedă şi să se întoarcă de acolo orice alt afară de Romîn". Găsi chiar că din abusul acestor studii în Apus au resultat — încă de atunci — neînţelegerile grave între tineret şi vechea generaţie: „In urma atîtor lupte materiale care de atîtea veacuri au împiedecat înaintarea neamului romanesc în civilisaţie, nu am avea acuma şi lupta inteligentei, nişte nedomiriri care, ca o fatalitate, ne împing să dărîmăm într'o zi ceia ce d'abia s'ar putea zidi în mulţi ani" *. Totuşi obiceiul trimiterii de bursieri se păstră; el apărea ca o necesitate : pe această cale se puteau căpăta profesorii de cari era nevoie pentru a umplea cadre încă goale şi a da un conţinut moral unor forme administrative. Ceia ce nu înseamnă că, în ciuda legilor, a respectului lui Chiselev însuşi, nu se trimeteau, în ambele teri, şi bursieri de favoare, din mijlocul chiar al boierimii bogate. Astfel la 1832 doi tineri privilegiaţi, fiiii unei Gre-ţuleşte. Un Nicolae Gănescu merse la Moscova. Un Ştefan Silion (n. 1821) ajungea Ia Heidelberg „doctor în pravdile". Bursa a doi Brăieşti se impune E-pitropiei din Moldova. Tot aşa în Muntenia a lui Hristea Căpitanovici, care nu făcuse studii în ţară, cum se cerea: el merse totuşi pentru medicină la Viena cu banii terii. Acelaşi a fost caşul pentru Hariton Gheorghiadis, care studiază la Edinburg. Ceilalţi trebuiau să se îndatorească, în principatul muntean, să facă serviciu terii zece ani de zile2. Ei e-rau supuşi unui serios examen, trebuind, în curs de nouă oare, să scrie asupra unor subiecte din materia lor (de ex. din istoria grecească, din cea i Ibid., pp. 316-7. * Ibid., pp. 85, 130, 166, 213, 231, 314, 3Î6-8. 234 Istoria învăţămîntului romanesc romană şi din cea „a vrîstei de mijloc"), să traducă din limbile latină şi greacă şi să facă şi o composiţie francesă. Din Moldova, încă la 1817 pleca, pentru a învăţa de toate, C. Eustatie sau Evnomie, care lua atestatatul de absolvire a filosof iei. La întoarcere, un prieten şi coleg, Constantin Levidis, îl sfătuia să nu vie în Moldova, unde dascălul e una cu Ţiganul şi societatea nu-se poate compara cu cea apuseană, limba însăşi fiind doar nişte „bîlbîieli informe"; el se va face totuşi -dascăl în această Moldovă. La Miinchen, el studiase lîngă uji-ll^^a-^^un-^ia^mn^ 1833 încă din Septembre 1833 patru absolvenţi ai „gim-nasiei", Teodor Stamati, Anton Velini, Constantin Ze-firescu şi Alexandru Costinescu, cereau să fie tri-meşi în acea Austrie, unde studiase profesorul lor. Săulescu. Li se ceru să înveţe întăiu limba germană. Admiţîndu-li-se, în sfîrşit, cererea, în Maiu 1834, li se adăugiau colegi mai tineri, Năstase Fătul şi Leon Filipescu. Vor sta patru ani în străinătate, şi li se fixa cercul de studii: pentru Stamati filosofia, matematica, fisica, istoria naturală; pentru Velini fi: lologia ^ neapărat—, legile şi economia politică; pentru Costinescu ştiinţile teoretice şi practice de inginerie civilă şi militară, mecanică şi hidraulică; pentru Tăutu iarăşi „filologia", legile şi economia politică; pentru Filipescu economia rurală, botanica şi mecanica. Trebuiau „să se ferească de molipsirea care în zilele de astăzi ameninţează atît inimile oamenilor cum şi sistema cea politică,—aducătoare nenorocirilor şi private şi publice". Erau recomandaţi lui Zamfir, devenit Zenobie Popp, fostul ucenic de la Doamna 1 An. Ac. Rom., XXXIX, p. 38 şi urm. Şcoala Regulamentului Organic 235 Bălaşa, acum mare demnitar imperial la Viena, „bărbat învăţat şi priitor naţiei noastre". Popp îi aşează în pensionatul Furlani. Stăruinţile lui făcură de li se recunoscu diploma de la Iaşi, ceia ce umplu de mîndrie sufletele profesorilor. Fură primiţi însă nu ca studenţi, ci ca „ausserordentliche Schuler", cu dreptul la diplomă pentru străini, chiar şi dacă ei izbutiră a-şi căpăta „eminenţa". Avem ho-tărîrea Comisiei de studii din Austria-de-jos şi cunoaştem şi ecoul, prin Popp, pe care ostenelile lor îl avură în Moldova. Comparaţia e interesantă. Dacă la Costinescu e vorba de materii la Universitate şi la Şcoala Politehnică, potrivite cu menirea lui de „inginer civil şi militar", el adauge şi desemnul; dacă la Stamati se înseamnă la Viena „specialităţi matematica şi fisica", el înşiră „logica, psihologia empirică şi raţională, metafisica, filosofia morală, mineralogia, chimia, acustica, optica, geometria analitică, istoria filologiei"; dacă sarcina îiiT~ZefTfescTr"ie-mărgeneşte la „secţia tehnică şi comercială a Institutului Politehnic", el se împodobeşte cu mineralogia, dreptul comercial, pe lîngă teoria „vecsălului" (cambiilor) şi alegerea mărfurilor. Numai Velini şi Fătu au a-tîta — şi atît de" mult—„ştiinţile de drept şi politice", iar Filipescu „economia şi ştiinţile referitoare la dînsa"1. Ei mulţămiau ocrotitorului lor pentru „slobozita voe de la ocîrmuirea locală spre a fi primiţi publici ascultători" şi se puneau pe lucru. Şi Popp,, certificînd că „a lor purtare şi silinţă la învăţătură iaste vrednică de cheltuiala ce face Stăpînirea cu dînşi şi de alegerea lor la acel scopos", adăugia i Cf. ibid., pp. 52 şi urm., 115, 277-8; Studii şi doc, V, pp. 111-3, n-le 154-6. 236 Istoria învăţămtatttltri romanesc următoarele cuvinte către Mitropolit, pline de amintirea tinereţei acestui Romîn între Romîni: ^situaţia mea în ara astă capitală-mi dă toate uşurările a fi de vre un folos patrii părinţilor miei"—Hagi Constantin Pop şi Olteanca Păunica—; „de aceia năzuesc ca o datorie a mia a oferişi Priasfinţii Tale ale mele slujbi la orce spre binele opştesc şi amelioraţia Moldavii". Filipescu merse la Hohenheim; ceilalţi rămaseră în Viena. Peste trei ani era nevoie de ei ca profesori, şi li se scrise în acest sens. Se cerea lui Stamati şi Velini, care mai voia doi ani pentru doctoratul în filologie, să-1 iea la Heidelberg ori în Bavaria, unde se poate mai răpede. Gostinescu „să-şi depuie riguroasele", Fătu să continue dreptul, Filipescu să meargă la un Institut practic de agronomie şi, în sfîrşit, ZeMgeseu lajiscaiva fabrice şi mine. ^ Afarînae'ăce^trbursieri, un mare număr de boieri continuau să-şi trimeată copiii în străinătate. S'au publicat scrisorile unui Filipescu muntean A De la Munteni merseseră, cum s'a spus, fiii lui Dumitrachi Bibescu şi ai unei Văcăreşte, Barbu (Ştirbei), care începu prin a se face francmason, şi Gheorghe, care luă un doctorat în drept Din Moldova plecau la Lu-neville, lăcaş de paşnice studii într'o atmosferă politică bună, apoi la Berlin, fiii lui Mihai-Vodă Stur-daa, cu preceptorul lor, abatele Lhomme, avînd ca întovărăşitor pe adolescentul Mihai Kogălniceanu. Condus de FurnarachL un prieten al vestitului filolog Coral, Vasile Aiecsandri se duse la mult rîvnitul Paris ca să iea bacalaureatul cu cîte un răspuns dat lalntîmplare,fărăacălca pragul Şcolii de medicină, eă" * Pottipiliu Eliade, /. c. Şcoala RegulamentukH Organic tre care-1 îndreptau părinţii. Vasile Mălinescu se întoarse din Austria şi Paris ca inginer. Conachi trimesese pe fiul soţiei sale, Costachi Negri, prin mijlocirea fostului elev al lui Lambru Photiade, spre Paris, prin Elveţia. Dar el se abătu în Italia, pană la Neapole (1835-6), lăsînd acolo datoriile unei şederi de nouă luni (!), şi, pană la Paris, „se hotărî să treacă la Lipsea şi Berlin, a vedia Academiile Gher-maniei", scrie îngrijoratul corespondent vienes. Nicolae Creţulescu, fiul unei Cîmpinence, sora şefului de mai tărziu al partidului naţional, plecă spre Paris la 1834, pentru ca la 1839 el să iea titlul de doctor în medicină, şi în capitala Franciei el află pe Costachi şi Alecu Filipescu, pe Brăiloiu, pe pictorul Iorgu Negulici, pe patru Goleşti, pe doi Ghica, pe un al treilea, viitorul autor al „Scrisorilor", pe Flo-rescu care va fi general, pe Dimitrie Brătianu. Tînărul romantic, „cam grebănos", dar cu zîmbetul simpatic, „cu mult libov", străbătu Europa, ajungînd prin Berlin, Hamburg, Danzig, Konigsberg, Riga, a-poi Karlsruhe. El trimetea, de la Paris, bătrînului poet numere din „Charivari". La Muunchcn era, pe lîngă un Cănănău, rudă cu Iancu care învăţase la Berlin, Rolla, amicul lui Aiecsandri, Nicolae Ghica de la Comăneşti şi un Muntean, Iancu Creţulescu1. Din ce în ce mai mult, măcar unii din aceşti studenţi se desfăceau din vechea datină a adoraţiei pasive a lucrului străin, cu despreţul situaţiei modeste de acasă. Astfel călugărul Vîrnav arată, în broşura i Cf. studiul lui A. D. Xenopol despre N. Kreţulescu, şi al d-hii Al. Marcu despre Aiecsandri, în An. Ac. Rom., secţia literară pe 1926. Cf. Rev. Ist., V, pp. 193, 195-6; VII, pp. 101-3; Ioan Neculce, 1922, fasc. 2, p. 378; Bănescu, Academia grecească, p. 22. 238 Istoria învăţămîntului romanesc \ Biblioteka rom&ne din Paris, fundata in anul 1843, „cît ni este de trebuinţă un asemenea lucru celor cari venim să creştem aice, pentru ca să ne întoarcem pe urmă în ţară, să aducem mîngîiere bătrîni-lor noştri, cari, presimţind oarecum noua epocă în care au întrat ţerile noastre, nu cruţă nimic spre a ne face vrednici de dînsa. Pentru noi nu este numai mîngîierea aceasta singură care trebuie să ne facă a căuta să ducem în ţară ceva mai mult; ceva mai sfînt decît atîta, este datorit pe care trebuie să o împlinim către pămîntul pe care părinţii noştri l-au scăpat pană la noi preste atîtea învăluiri fatale". Aceiaşi ideie a datoriei faţă de părinţi şi de ţară se întîlneşte şi în „Darea de samă" a societăţii studenţilor romîni de „supt patronajul cetăţeanului La-martine" la 1848. Sînt criticaţi vechii studenţi, rupţi cu totul de mediul romanesc: „Franţa, această ţară minunată, această ţară clasică a înţelegerii şi a libertăţii, gonia lesne pe smerita şi sărmana Românie" (este cuvîntul) „din inima lor; cînd trebuia a se depărta de dînsa, ei făceau de silă, şi oftînd de I durere se întorceau în patria lor ca într'o ţară necunoscută, ca într'un pămînt de exil", unde veniau „lipsiţi de orice cunoştinţă despre presentul, trecutul şi viitorul ei... Cea d'intăiu stavilă îi opri şi-i descurajă: că nu este dat unei generaţii ca şi să samene o credinţă şi să culeagă fructele ei... Se uimiră şi spe-riară de multul ce era de făcut şi aşa, de la anevoinţa de-a culege îndată, încheiară la nefolosinţa de-a să-măna. Atunci ei socotiră că, în loc de-a arunca să-mînţa într'un pămînt ce li se părea uscat de secoli de dureri, mai bine era a o păstra pentru un timp oarecare, cînd prin minune acel pămînt ar înverzi. Din această descurajare porniţi, unii dintr'înşii se mulţămiră a păstra în sine şi pentru sine numai, Şcoala Regulamentului Organic 239 luminoasele idei şi generoasele sentimente ce le cule-seseră de pe un pămînt liber şi se traseră în singurătate..., petrecîndu-şi viaţa într'o vinovată nelucrare. Alţii picară într'o rătăcire şi mai mare: descurajarea întoarse activitatea lor către ambiţiile cele mai vulgare, către plăcerile cele mai materiale şi mai deşerte şi-i făcu a se arunca orbeşte, pe calea unora din cei mai bătrîni, în acel val de conrupţie şi degrada-ţie care tîrăşte societatea noastră spre peire". într'un mediu de „transiţie între ideile şi credinţile fanario-tice, mucezite, moarte pentru noi şi credinţele nouă, care în mulţi din noi încă nu sînt bine lămurite", literatura acestei generaţii alunecă însăşi către „ilu-siile simţuale, fantasmele şi himerele patimilor lor individuale". De aici un program: pentru Vîrnav e datoria ca toate „cunoştinţile şi învăţăturile ce le dobîndim în străinătate să căutăm a ie pune în lucrare spre întâmpinarea nevoilor de faţă a' terii noastre". Pentru tînărul frate al lui Mihai Kogălniceanu, Alecu, „a lua numai ideile şi lucrurile bune a' unei naţii atît de luminată şi slobodă". Cel d'intăiu visa de un „Congres central" romanesc, şi cu filoromîni, pentru noua ortografie cu litere latine. Deocamdată, în societate, „să vorbească numai româneşte", zicea Kogălniceanu cel mic, căci „tinerii cari sîntem în Paris n'am venit să învăţăm numai a vorbi franţuzeşte ca un Franţez": să se înfrăţească Moldoveni şi Munteni, să se dea burse (a lui Nicolae Ionescu, fratele lui loan)1. i V. Rev. Ist., V, p. 183 şi urm., şi Floarea Darurilor, II, p. 327-8 şi urm. Cf. Iorga, Vogageurs orientaux en Franca 1927 (din „Revue historique du Sud-Est europeen"). Lupta şcolii naţionale cu încercări de desnaţionalisare 241 XI. Lupta şcolii naţionale cu încercări de desnaţionalisare francesă. Invăţămîntul naţional înjghebat cu atîta greutate şi ţinut cu atîtea sacrificii, se întîlni însă, îndată după organisarea lui, cu o puternică resistenţă a unei părţi din clasa boierească, pe care o fermecase splendida civilisaţie francesă şi care n'avea nicio consideraţie pentru începuturile nedesăvîrşite şi adesea netndemânatece de la noi. Bătrînii Brîncoveanu şi Filipescu, Bălăceanu şi Mavrocordat lăsară urmaşi cari nu mai aveau nici rădăcinile lor adînci în viaţa terii, nici inima lor caldă. îmbogăţiţi prin exploatarea moşiilor în vederea comerţului liber asigurat prin pacea de la Adrianopol, cei noi cunoşteau Apusul şi nu se puteau recunoaşte în propria lor ţară. Pe cînd elevii lui Asachi şi chiar ai lui Lazăr fuseseră In parte boieri, pe cînd un Ştirbei îşi înscria copiii la şcoala publică, aceştia preferau pentru băieţii şi fetele lor orice pensionat, aşezămintelor romaneşti ale Statului. întăiu în 1831, Lincourt, de care a mai fost vorba, \ost profesor privat pe la boieri, care se ocupase a-poi cu o încercare industrială, întemeiază la Miros-Iava, împreeună cu Chefneux şi Bagarre, la cari se adaugă un Costachi Atanasiu pentru greceşte, un Honig pentru germană şi desemn şi un D. Stamati pentru româneşte, o altă şcoală. La Cuculi, în 1833, învaţă şi acel „Carol fiul Spătarului Vîrnav", care va fi organisatorui vieţii studenţilor romîni la Paris. Aceasta era o şcoală de băieţi. Pentru „nobilele di-moazele" încearcă, în faţă cu biserica Vulpei, o „pen-sione" Teodor Buradâ şi soţia lui, născută Chiriac, avînd în program „o deplină educaţie în moral, în învăţătura limbii greceşti şi franţuzeşti, în ştiinţă şi în musică"; plata era de 60 de galbeni pe lună. Intre cele cincisprezece eleve găsim pe o fată a lui Sandu Crupenschi, pe nepoatele Casandrei Negel, pe fetele lui Mihai Veisa. La 1833 se întemeiase la Iaşi, ca o urmare a şcolii francese precedente, bunul institut al lui CUenim, Chefneux şi Bagarre, care stărui în aceşti ani de prefacere, avînd ca elevi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. Pe lîngă dînşii învăţau M. Roset şi acelaşi Constantin Vîrnav, viitorul medic şi scriitor. Programul prevedea gramatica, istoria naturală, mitologia şi „cele întîi datorii ale fiilor", „analisa" . Se dădeau şi lecţii de limba germană. In zădar se pre-văzu în regulamentul şcolar al Moldovei că orice şcoală particulară va primi programul ei de la - Stat1. Contesa E. de Grandprg avea aici, în 1836 încă, un pension, la care dădea lecţii viitorul profesor public Constantin Evnomie. Şi, în acelaşi an, acesta înştiinţa că deschide însuşi o şcoală avînd în program: „dogmele sfintei şi imaculatei noastre credinţe, apoi, îm- 1 V. Iorga, Mihail Kogălniceanu, documentele; Urechiă, l. c, pp. 157-8; Minea, în Anuariul gimnasiului din. Giurgiu. in 242 Istoria învăţămîntului romanesc preună cu limba greacă, limba francesă, Şi germană şi, pe lîngă ele, geografia, istoria, aritmetica şiorice alte contribuţie la împodobirea şi buna lor creştere'' (plata 50 de galbeni pe an)1. Astfel de şcoli francese, alături de cele greceşti sau romîno-greceşti, unele greco-germane sau franco-ger-mane, se întîlnesc la 1837 mai pretutindeni în Moldova. La Roman statistica pomeneşte pe un Jean „Franţuz", pe un Bernardaki la Focşani, pe un Su-biski la Bîrlad, pe un Olivari, un Vitru, un Neuhaus, un Blanchin, o d-nă Gros, ş. a„ în Botoşani2, iar la Iaşi pensioanele d-nei Gare, lui Bandinini, al barone-sei Şubin, la care se adăugi al lui Cuculi, de greceşte, franţuzeşte şi nemţeşte, al lui Mayer, de francesă, germană, greacă în al treilea rînd, plus clavirul şi pictura ; la Botoşani numai, numărul elevilor de la şcolile private era de 280*. La Bucureşti, în 1833-4, ţinea şcoală acel Anton Stamatopulo pe care l-am găsit la Sibiiu cu cîţiva ani în urmă, pe vremea cînd boieri ca Brăiloiu îşi trimeteau fetele la Ursulinele de acolo pentru nemţeşte şi ceva franţuzeşte ' (şcoala lui era greco-franco-germană); apoi, pe lîngă noi şcoli greceşti, ca a lui Jupaniotis şi a fraţilor Hristidi, Mihail şi Simion, de alilodidactica, la Stavropoleos, cari aveau legătură şi cu Balcanii (şcoala din Cazanlîc) şi tipăriau alfabetul, gramatica, dialoguri, manualul alilodidactic, o Enciclopedie5, pe lîngă una greco-romînă, alta 1 Articolul citat despre Evnomie şi Urechiă. I. c, pp. 232, 239-40, 243, 267. t 2 V. şi Gorovei, o. c. 3 Cf. cu Gorovei, o. c, p. 377 şi urm., statisticile anuale din Urechiă, l. c, pp. 374, 376. ^ . * V. An. Ac. Rom., lit., XXIX,p. 34 şi urm. 5 Rev. Ist., VI, p. 11 şi urm. Şi planul lui Midi, pedagog. Lupta şcolii naţionale cu încercări de desnaţionalisare 243 greco-francesă întîlnim ca şcoli francese: a lui Louis Gianelloni, care dură multă vreme, cea de fete a păstorului protestant Sărai, care avuse o discuţie cu Eforia, eînd voia să facă o şcoală de băieţi, a d-nelor de Gombles şi Bonnet şi a d-nei Vaillant, care avea, şi ca o despăgubire pentru meritosul soţ, o subvenţie de Stat, de 6.000 de galbeni. Boierimea se în-grămădia la aceste „pensioane". Astfel la Bonnet şi de Gombles, unde se făcea şi o primă iniţiare în limba francesă pentru copile, trei Văcăreşte, Sma-randa, Irina şi Elisa, două Mavrocordate1. Ce erau une ori aceste pensioane se poate vedea însă din conflictul luî Gianelloni cu tînărul Ardelean, ieşit abia din Blaj, Axente Sever, menit să se prefacă în chiar acel an 1848 din simplu pedagog în căpitan de legiune: bătaie între acesta şi întreaga familie, toată casa, cu slugi cu tot, a noului „Torque-mada", intrigi ale rivalului Apolloni pentru un proces răsunător, intervenţia „unui om Simeon Marco-vici", scrie războinica victimă, pedagogul, etc. Aflăm de aici că directorul italian care-şi scria numele cu ortografia francesă trecu de la supuşenia rusească la cea engiesă2. Dar, cu aceste şcoli private, cu mulţii preceptori de casă şi multele guvernante, curentul străin, ori-cît de simpatic prin asămănarea de limbă, legătura de rasă şi valoarea intrinsecă a culturii francese, tindea să puie stăpînire pe şcoala publică însăşi. Mulţi boieri înţelegeau prin aceasta ca ea să fie aproape închisă acelor clase mijlocii care, folosindu- 1 Urechiă, /. c, pp. 231, 239-40, 213, 263 şi aiurea. 2 Omagiul Bianu, p. 157 şi urm. 244 Istoria învăţămîntului romanesc Lupta şcolii naţionale cu încercări de desnaţionalisare 245 se de învăţătura imediat înţeleasă, ajunseseră în cîţi-va ani, cu cel mai frumos şi mai lăudabil avînt, să iea în stăpînire şcolile. Un puternic element de luptă socială se adăugia la concurenţa, atît de neegală, între două civilisaţii. Ca luptător pentru învăţămîntul străin, în atît de simpatica limbă francesă, pe care Grigore Ghica o suprimase de la Curte, unde beizadelele erau crescute nemţeşte, fu scos înainte un Frances plin de energie şi iniţiativă, minte stăpînită de planuri şi de ilusii, un învăpăiat romantic, J. A. Vaillant, pe care-1 adusese la 1829, ca preceptor în familie, Marele Ban Iordachi Filipescu, acela care-şi trimesese, cum am văzut cei doi fii la Paris, Cu Coulin. El dădu lecţii şi fiilor lui Mihalachi Ghica, arheologul, Matei şi fetele, ca şi lui Ion Ghica, lui Grigore Alexandrescu şi lui N. Bălcescu1. La 1835 încă, Vaillant propuse a preda „retorica franţozească". Ştirbei răspunse că, fiindcă, după Regulament, „învăţătura ritoricei se predă în limba ru-mănească, nu să poate aşeza această catedră în limba franţozească decît numai iarăş cînd trebuinţa va cere şi va fi şcolarii înaintaţi încît să poată a să. folosi de aciastă învăţătură". Vaillant încercă a crea o şcoală de concurenţă, cu mult superioară, în faţa Colegiului Sf. Sava. Somat să reintre în programul comun, el se împotrivi. Trebui ca autorul dicţionariului franco-romîn, care se publică în 1838, viitorul scriitor al cărţii de revelaţie La Românie, crescătorul lui Nicolae Bălcescu şi al atîtor tineri intelectuali munteni, să fie scos de la Colegiu, încredinţat lui Gheorghe Pop. Vaillant se consacră şcolii de fete a soţiei sale, iar boierimea boicota într'atîta internatul lui Pop, încît în 1837, din patruzeci de solvenţi rămăseseră doar patru, alături de "cei doisprezece bursieri, şi se ivi ideia de a înlocui aceste stipendii prin două burse în străinătate1. Principiul lui Poi£narai.j4niteeîr-însă neclintit, ca în răspunsul dat lui Sărai, căruia şi pensionul de fetei era îngăduit numai dacă Eforia nu se gîndeşte a întemeia, cu limbă de propunere romanească, o şcoală similară: „Limba patriei să fie domnitoare ca, pre dînsa mai întăiu învăţînd-o, printfînsa să se înveţe celelalte studii şi limbi, străine" 2. Punctul lui de vedere nu era poate acelaşi ca al consulului frances la Bucureşti în 1834: „In resumat, după nouă ani de studii la şcoala din Bucureşti, ce se ştie? Mai mult sau mai puţin bine a se vorbi şi scrie în limbile romanească, francesă, greacă şi latină. Se mai pot şti încă pasabil a calcula, a culege şi o cunoştinţă generală a istoriei, a-şi aminti de geografie, şi nimic mai mult. Dar nu e decît atîta de învăţat un popor fără virtute şi fără industrie? Nu trebuie să se compuie anume pentru el un sistem de studii care nu s'ar fi putut urma fără a deveni un om de un frumos caracter, de bun simţ, de moravuri pure şi de ştiinţi utile? In acest cas, studiile care ar fi trebuit să domine n'ar fi fost cele pur literare. Această importanţă dată limbilor aparţinea şti-inţilor morale, matematice şi naturale. Lor era mai bine să li se încredinţeze educaţia morală şi intelectuală a tineretului muntean, şi nu unor zadarnice stu-şezămînturi", aceasta fiind cea d'intăiu „şcoală a lumii", se constată şi „feluri de stricăciuni" ca într'un imens oraş, ceia ce e mai ales periculos pentru „copiii în vrîstă prea fragetă, fără niciun povăţuitor", de „se rătăcesc în netrebnicii" ori se pierd în deso-rientare. Bursierii trimeşi, din prudenţă, la Berlin au de lucru cu limba. Dr. Piccolo, fostul membru al E-foriei şi inspector al Colegiului Sf. Sava", e însăr- i Ibid., pp. 182-4. s V. şi ibid., p. 212. a Ibid. cinat deci cu un folositor control1. Domnul releva că Moldova avea de mult un astfel de corespondent, aşa că a folosit biblioteca şi cabinetul de arte şi meşteşuguri2. In Moldova, la 1845 a fost vorba de a" se trimete şi bursieri militari. i Ibid., p. 236. 3 Ibid., pp. 237-8. r Ardelenii în învăţămînt 273 XII. Ardelenii în învăţămînt Acest avînt pătrunsese şi la Ardeleni. Aici un a-nonim îndemna la 1844 să se unească şase-şapte sate pentru a da şcoli de învăţat „rugăciunile şi psalmii", iar, dacă se poate, să se facă şi pregătirea pentru meşteşuguri sau pentru gimnasiu. Acest gimnasiu se întemeie abia în 1850, cu Gavril Munteanu, readus de dincoace, la Braşov, unde ne-gustorimea crease încă de la 1836 acea şcoală, şi cu noţiuni de comerţ, pentru care fusese chemat un Ardelean din celalt capăt al terii şi un membru al Bisericii unite, Gheorghe Bariţiu1. Fusese vremea însă cînd peste munţi, şi mai ales în acest Banat, cu Jijiaconoviei Loga, se consolidase învăţămîntul romănescrpreparândiile luaseră un mare avînt, cea din Arad avîndu-şi profesori de pedagogie, de metodică, de istoria maghiară. La gimnasiile mici latine erau profesori romîni, ca, la Oraviţa Montană, încă din 1814-7, Dumitru Constantini, Oraviţeanul, autorul unei „Scurte deduceri a istoriei Vest- şi Ost-Romanilor" (Timişoara, 1856). Şcolile triviale aveau 1 Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale romi ne din Braşov, Braşov, 1902. directori romîni în Banat, directori „actuali" sau „ac-tualnici". Era vorba ca Uroş Nestorovici să creeze şi un ziar romanesc. De la moartea lui Uroş Nistorovici însă şcolile bănăţene începură să decadă1. După catolicisarea din 1822, supt Consistoriul din Liov, după încercările de rusificare, de germani-sare şi de polonisare chiar, la 1817 limba terii fiind privită numai ca „temelie pentru învăţarea limbii germane", un curent către şcoală se pronunţă în a-ceşti ani şi în Bucovina, şi el va duce la Şcoala „trivială" din Cernăuţi , la cea de fete din acelaşi oraş, la gimnasiu, ca şi la Şcoala Normală din Suceava. In 1844, Teoctist Blajevici dădea la Cernăuţi gramatica sa-. Dar aici marea revoluţie în spirit o făcu acel aspru şi stîngaciu profesor ardelean de la Blaj, pe care soarta-1 aduse în Cernăuţi, devenind aici ocrotitul întăiu, apoi mentorul Hurmuzăcheştilor, acel Aron Pumnul, reformator de limbă, de ortografie, autor al unui admirabil „Chrestomatic romanesc", la ale cărui lecţii calde, de Lazăr bucovinean, se trezi marele suflet al lui Eminescu. Dar Lazăr nu dispăruse fără a lăsa urmaşi din chiar acea parte a neamului de unde venise aducîud solia cea bună. Am văzut pe Ardeleanul de la Bîrlad, care pre-gătia pe începătorii lui Alexandru Callimachi, în gramatică, geografie, teologie şi aritmetică, apoi pe 1 V. Botiş, o. c, passim; Urechiă, l. c, p. 277. 2 Ibid., passim. ÎS 274 Istoria învăţămîntului romanesc Ardelenii în învăţămînt 275 cei trei cari fură aduşi, fără lungă dăinuire şi fără mare folos, pentru Seminariul, influenţat de Asachi, al Mitropolitului Veniamin. Cîmpeanu el însuşi, primit cu atîta cinste şi făcut Căminar, „advocat jurat" de la Pesta , era un fiu al Ardealului. Un rol aşa de mare-1 avuse în timpul petrecerii sale la Iaşi acel Eftimie Murgu pe care Ruşii îl bănuiau că aduce un spirit de revoluţie din Banatul lui Iorgovici. Bojinca stăpîni cît îi fu voia la Seminariul din Socola; în 1838 el anunţa o carte despre: învăţătura legilor romane si a Vasilicalelor : în anul următor el trece direcţia arhimandritului Suhopan, dar, acesta neîn-ţelegîndu-se cu egumenul, profesorul bănăţean revine, iar noul Seminariu din Rîmnic era condus de Braşoveanul Radu Tempea. Fără a mai vOrbi de Bucovineni modeşti, ca Botezatu şi ca acel Albotcanu, de care, fără dreptate, îşi bătu joc Costachi Negruzzi. In Ţara-Romănească, unde lucrase, ca profesor de filosof ie şi francesă, Ladislau Erdeli sau Erdeliotul, Irecut şi în Moldova, şi fusese chemat, de la Con-sTanfiBTîfîol, întâ uiu 1832, foarte isteţul, dar curiosul Bănăţean Moise .Nicoară, primit apoi şi de Mihai Sturdza1, studiile de istorie, a Romînilor şi universală, le deschise Florian Aaron. Un om de o cugetare dreaptă, de un spirit larg, deschis către toate orizonturile, de o formă netedă şi sigură, închegată după norme latine. Fusese întăiu profesor la mica' şcoala de sat pe care o întemeiase, în dorinţa lui de a preface ţara potrivit cu ce văzuse în Occident, Dinicu Golescu. Dar la 1832 el era acum în Craiova, înlocui- 1 V. şi Iorga, Viafa şi Domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei, în „An. Ac. Rom". XXVIII, pp. 121-2 (şi aparte). tor al lui Stanciu Căpăţineanu, unde avea calitatea de „profesor de istorie universală, suplent de ritorică şi inspector al Şcoalei centrale din Craiova". De acolo, la 6 Iulie, el scria lui Ioan Minovici, care conducea la Sibiiu vechea firmă romanească Hagi Pop, pentru a-1 ruga să transmită o sumă de bani tatălui său, ţeran din Poiana lîngă acelaşi Sibiiu. Cuvintele sînt ale unui om cu sentimente frumoase, de o smerită recunoştinţă faţă de părintele care-1 crescuse: „Din neaverea sa a cheltuit cu mine pe la şcoli ca să învăţ. Strîmtorarea stării sale celii puţine îmi grăbeşte datoria ca şi eu din neaverea mea să-1 ajut cu cîte ceva. Eu îţi fac aceste cunoscute pentru ca ştiu că şi domnia ta preţueşti astfel de sentiment. Leafa mea pe lună este 450 lei, mare la număr sşi putină la valoare. Dintr'aceştia vreau pe toată luna a-i face un mic ajutor" l. Peste cîţiva ani el era acum profesor la şcoala cea mare din Bucureşti şi avem programul său de „eroii oiogie', în care, preocupat de lucrurile romaneşti, fixa o perioadă „de la Carol-cel-Mare pană la Negru Basarab2". Mai preţios decît acest bogat program e spiritul de care era pătruns. In acest plan de învăţămînt chiar, ca şi într'o admirabilă cuvîntare la 1838 despre „înaintarea civilisaţiei în Ţara-Romănească", el nu pregetă să vorbească de duşmanii poporului nnpiede:;md progresul de care erau, de la început, în stare Romînii, de „deosebitele naţii barbare", care întârzie întemeiarea principatului muntean, de limba slavonă, o „năpastă", căreia nu-i 1 Iorga, Scriitori mireni, în „An. Ac. Rom.", secţ. lit., XXVIII, p. 268., - Urechiă, /. c, pp. 12-3, nota. 276 Istoria învăţămîntului romanesc Ardelenii in învăţămînt 277 datorim nimic, căci limba naţională e „singurul canal pe care se revarsă luminile la o naţie'' : oamenii, „chiar slobozi fiind, supt limbă străină gem supt o propunere amară". „Curtea suzerană" e atacată fără nicio sfială. „Proiectul mare de a uni pe toţi Romînii într'un Stat" face neperiIv.wa glorie a lui Mihai Viteazul, a cărui Domnie e „punctul cel mai înalt al slavei romaneşti". Matei Basa-rab face „proiectul îndrăzneţ de a desrobi ţara": Şerban Cantacuzino are „cugetul şi rîvna patriotică de a asigura terii pentru totdeauna drepturile, aşe-zămînturile şi întocmirile sale". Nu se uită, în această grijă de a semnala pe toţi aceia cari au voit şi au putut binele, Mavrocordaţii, Ghiculeştii şi mai ales A-lexandru Ipsilanti, „care a privit Ţara-Romănească ca pe o patrie a sa şi a lucrat pentru binele şi fericirea ei cu căldura şi rîvna unui adevărat patriot". In afară de ce s'a putut realisa însă, existenţa noastră chiar e o minune a lumii şi o mîndrie pentru noi: „Romînii cu mîndrie pot să-şi ridice capu'naintea veacurilor trecute, a revoluţiilor şi întîmplărilor ce i-au izbit şi cu un glas triumfător pot să zică: noi tot sînteni". Căci ei „rămaseră neclintiţi în vreme de 1.733 ani pană în ziua de astăzi"1. Guvernul- "lui Alexandru-Vodă Ghica nu se sperie de unul care vor-bia astfel, şi pentru tipărirea istoriei principatului muntean se dădea întăiu 2.500 de lei, apoi un a-daus de 200 de galbeni. Un Gheorghe Ardeleanu era la 1836^ profesor la Slatina. La Cerneţi fusese adus înainte de 1837 —el vorbeşte, la 1838, de şase and petrecuţi în ţară — loan Maiorescu, fostul preot Trif \ care trece în anul 1836 la Craiova în locul bătrînului Stanciu Că-păţineanu, pentru „stil natural" şi, ca şi Florian, şi pentru istoria universală. Colegii lui erau C. Lecca, pictorul, care se gătia să publice foaia Desfătătorul, un C. Barbovici, Grecul bătrîn Muntaniotis şi un Frances, Dufour. Era un suflet tare şi mîndru, care nu se simţi bine în atmosfera unei francisări pripite, pe sama căreia, şi a „Galiei" inspiratoare, punea, în vestitul său articol din „Foaia" de la Braşov a lui Bariţ, devenit „piatră de scandelă" pentru dăscălimea noastră, toate păcatele pentru care „ofta" -. „materialismul gros", „beletristica lunecoasă", „judecata stricată", „gustul primejdios", „silinţa opintită numai pentru lucruri din afară", „luxul grozav, dărăpănător", „uşurătatea", „nestatornicia", „procopsinţa superficială", tendinţa poeţilor de a-şi „arăta talentele" cu „lucruri înalte", „fără a căuta ce-i trebuie terii". Limba „o tot netezesc şi o piaptănă pînă ce-i trag pielea; apoi îi dau alta". Originalitatea — terminul este — se distruge cu de-săvîrşire într'o naţie copleşită de imitaţii. Planul şcolilor întrece pe cel din Austria, dar lipsesc profesorii pe lîngă „Eforia bună" şi „directorul silitor", cari fac ce pot. „Unde e la noi căldura şi focul? Unde naţionălimea şi patriotia aceia ce însoţesc pe Romînii ardeleni? Trebuie să trăieşti aici cu noi ca să ne cunoaşteţi." Făcea o excepţie pentru Aaron şi foile lui, Museul Raţional şi România, cu „rumînitate în stil", şi „curgere slobodă". Şi Maiorescu ţinea ca aceste aprecieri ale unui „inspector" să fie redate întocmai2. 1 Ibid., p. 12 şi urm. 1 V. asupra lui iu Societatea de miine, an. 1927. - Şi Urechiă, /. c, p. 60 şi urm. 278 Istoria invăţămintuluî romanesc Resultatul se putea aştepta: o revoltă generală a profesorilor de la Sf. Sava, de la un Marcovici, care scrie protestarea, şi un Aristia, pană la „Fi-tasov", Wallenstein şi Languyon1. Se ceru lui Maiorescu să arate „după care duh de proorocire" poate califica „oamenii pe cari nu i-a ascultat şi nici măcar i-a văzut" — el zisese: „n'avem profesori învăţaţi sau cel puţin cari şi-ar îndeplini datoria lor din conştiinţă şi o fierbinţeală patriotică". Se credeau îndreptăţiţi — şi erau — a cere „pilduitoare îndestulare potrivită cu mărimea publicei defăimări"2. Maiorescu, chemat la Bucureşti şi suspendat din învăţămînt, se înspăimîntă, aduse înainte grelele lui împrejurări de familie, pretinse că în scrisoarea lui era vorba de „mulţi profesori învăţaţi" şi puse în în vedere o sinucidere a desperării lui. Dar păstra punctul lui de vedere contra „maimuţăriei lucrurilor străine", „prea-iubirii asupra tutulor lucrurilor străine şi, deosebit, franţuzeşti", literaturii ca „o mască fără crier", cu „producţii frumoase, dar care nu folosesc" 3. Acestea în scrisoarea către Poienaru, iar o declaraţie publică restrîngea toată critica numai asupra „literaturii franţuzească-estetice", osebind cursul de francesă de la „şcolile naţionale", pentru că „e prea încredinţat că nouă ni este de neapărată trebuinţă învăţătura unei limbe cultivate, şi, fiindcă cea franţuzească este mai aproape de a noastră, socoteşte şi el că ea este mai vrednică să 6 învăţăm decît alta" Astfel după multă risipă a condeielor inspectorul din 1 Ibid., facsimilele la pp. 66-7. 2 Ibid., pp. 67-8. 3 Ibid., pp. 68-9. Cf. monografia d-lui V. Mihăilescu asupra lui Ioan Maiorescu. * Ibid., p. 69. Ardelenii in învăţăm înt 279 Craiova pulu să-şi reiea activitatea1. Totuşi în 1842 la Craiova inspectorul, însărcinat şi cu predarea gramaticei, Istoria universală fiind scoasă din program, era Serghiad, care înlocuise, fiind cu catedra la Rîmnicul-Vîlcii, pe Maiorescu. Acesta trecuse, prin Ardeal, în Moldova, unde, cu plecarea din Scaun, silnică, a Mitropolitului Veniamin, se dusese şi încercarea de reformă bucovineană a lui Vladimir Suhopan. El apare la Iaşi. cu vechiul său nume de casă, Ioan Trifu Maior, şi i se dă catedra de istorie, dar, pe lîngă dînsa, şi „retorica, cu aplicaţiune la facerea cuvintelor bisericeşti'. Dintre vechii profesori rămîne Făcaş, şi probabil a-celoraşi li aparţin un I. Lupu şi un Lăzărescu ; dintre vechii bursieri e Leon Filipescu pentru „aritmetică, geometrie şi construcţii de economie rurală", si dr. Vîrnav se adauge pentru igienă la clasa a cin-cea. Filaret, fostul Vasile Scriban, întors din Chiev, cu o tesă despre Istoria Bisericii ambelor principate, iea direcţia2. E vremea cînd la Bucureşti apare G^iaconimcL.. Loga, gramaticul şi directorul şcoalei din Banat, fundatorul celei din Pesta şi al Preparandiei fiilor de grăniceri, care vinde Eforiei Şcolilor trei lucrări ale lui, Tîlcul Evanghelic, Epistolariul şi „Pruncii cei părăsiţi", îndemnînd publicul să-1 ajute a tipări „o Istorie a Romînilor de la întemeierea Romei pană la 1842"'a. Modesta şcoală din Vălenii-de-Munle, condusă atît de exemplar de Gherasim Gorjan încît merită laudele 1 Urechiă, /. c, pp. 80-1. 2 Ibid., pp. 241 şi urm., 237-8. 3 Ibid., pp. 227-8. Cf. Botiş, o. c, pp. 385-90. 280 Istoria inaăţămîntului romanesc Ardelenii in învăţămînt 281 călduroase ale consulului engles Blulte, se putu mîn-dri cu un profesor ca latinistul David Almăşanu. In 1833 Asachi aşeza între profesorii de la Iaşi, pentru filosofia şi dreptul natural, pe Eftimie Murgu, Bănăţean, din Rudăria, fost student la Pesta, care va lua doctoratul în Iulie 1834 ; rămase la Iaşi pană în 1836, cînd trecu la Sf. Sava din Bucureşti (—1839), pentru drept roman şi logică1. Şi la Seminarii pătrunsese acest spirit ardelenesc, Cel de la Rîmnicul Vîlcii fusese întemeiat de Radu Tempea, Braşovean, dar „născut şi botezat în sf. e-pisccpie a Rîmnicului". La cel din Buzău, Gavril Munteanu, Braşovean, fu ctitorul, şi el lucră acolo, şi pe terenul literar, ca harnic traducător, ştiind bine şi limba francesă, pană la represiunea contra păr-teniforilor mişcării din ÎS48. „O, înţeleg", scrie el curagios, în 1851, „era destul să fie cineva profesor, şi încă transilvănean, ca să fie pedepsit necercetat cu o vorbă".. Acela care trebuia să înoiască această direcţie latinistă, ardeleană, în învăţămînt, August Treboniu Laurian îşi publica abia, la Viena, în 1839, cunoscutul Tentamen criticum al limbii romaneşti. La 1842 el era însă profesorul de filosofic în clasele I şi II la Sf. Sava, catedră întemeiată pentru dînsul, care e continuată la 1843. La 1845 el avea şi latina. La 1816, dcvenda, după noua orînduire, inspector alături de Florian Aaron şi Maiorescu—numai cei trei Ardeleni1. Revoluţia din 1848 îl aruncă însă din nou în Ardeal, 1 V. şi Trăiau Lalescu, în Itcv. Ist. pe 1926, p. 327 şi urm. ca şi pe Maiorescu, revenit ca inspector la Cra-iova, şi Florian Aaron. El era rechemat pentru Sep-tembre avînd a reîncepe învăţămîntul naţional. In Muntenia, la 1848 întoarcerea regimului boieresc era să aducă şi restabilirea trecutului în şcoli. Dar Hurard şi Varaigues plecară1. Caimacamul Can-tacuzino ordonă însă refacerea şcolilor cu „pămînteni romîni", deci fără Laurian, Aaron, „revisorul şcoa-lelor din judeţe", loan Maiorescu, „inspectorul şi revisorul şcoalelor din Valahia Mică", şi profesorul de Istorie universală, V. Maiorescu, fugiţi şi destituiţi ca „abătuţi din creştineasca datorie a omului" ~. Se preferă închiderea şcolilor fără dascăli siguri 3. Şcolile de sat fură pur şi simplu suprimate, învăţătorii şi sub-revisorii, întrînd în „rînduiala la care vor fi fost mai d'inainte" 4. Profesorii neamestecaţi în mişcare căpătară doar sarcina de a scrie cărţi, cit timp şcolile sînt închise r\ Astfel Pavlid, Orăscu, Marcovici, Ioanid, Hill, I. şi A. Pop, Genilie, Wallenstein şi însuşi Poienaru'', înlocuit cu N. Brăiloiu, dar însărcinat cu „învăţătorul satului".. O comisie fu pusă pentru gramatica romanească7. Bursele fură suprimate 8. Dar reacţiunea se produse. Se ceru lui Monty a face un pension, şi deschiderea şcolilor, adecă a ce- i l'rechiă, c, - Ibid., p. 349. Ibid . p. 350. 4 Ibid., p. 351. ' Ibid., p. 353. « Ibid., p. 354— : lind., p,>. 3 i7-S. * ibid, p. 3.-9. p. 347 282 Istoria învăţâmîntului romanesc Ardelenii în învăţămînt 28S lor trei clase de jos, fu reclamată de boieri, şi doamne: N. Băleanu, N. Lahovari, Ferechide, Şt. Fălcoianu, Scarlat Ghica, I. Budişteanu şi d-nele l-Tisa (Safta) Ştirbei şi Anastasia Vlasto1. Din fericire pentru şcoli se ajunse la numirea, după prescripţiile, îngustătoare pentru drepturile, aşa de greu cîştigate ale terii, de la Balta-Liman, a noului Domn, cu termen, şi el nu fu altul decît vechiul întemeietor şi sprijinitor al învăţămîntului, al celui naţional, Barbu Ştirbei. EI găsia edificiul de la Sf. Sava ocupat de ostile străine, profesorii fugiţi în parte, ceilalţi îndepărtaţi, cu deosebite ocupaţii, de la catedrele lor. Funcţionau doar cîteva pensioane şi, dintre şcolile publice, numai cea pentru fete — lucru de mînă şi cu-noştinţi elementare — a d-nei Elisa Ştirbei, o femeie admirabilă, Moldoveancă din neamul Cantacuzino, care obişnuia să cerceteze însăşi ctitoria ei". Cîte o şcoală primară vegeta în suburbiile bucureş-tene sau în provincie. Colegiul era închis, însă dintre profesorii francesi rămăseseră doi, între cari Dufour, din Craiova» Noul Domn procedă imediat la opera de reclădire. Principiile ei le exprimă el în deosebite ocasii. Erau acelea pe care şi el le primise în copilăria lui crescută romăneşte, şi de la care nu se depărtase ca fratele lui: „Am cunoscut", spunea el la o împărţire de premii, „părinţi cari se strîmtorau despre celelalte ale lor trebuinţe, iar, cînd era pentru creşterea şi educaţia copiilor, nu era cheltuială cit de mare, nici jertfă care să nu o facă cu plăcere » Ibid., p. 358. . 2 Ibid. III. pp. 5-6. şi bucurie. Am cunoscut părinţi cari ştiau prea puţină carte şi nu era zi în care să nu-i aducă cîte un ceas împreună cu dascălii şi să li facă examen de ceia ce au învăţat peste zi; de multe ori se aflau de faţă şi străini cari veniau să-şi petreacă seara, şi cîţi, din aceşti asistenţi, se pricepeau, trebuiau să iea parte ca examinatori. In ziua cînd se părea că învăţăturile se urmaseră bine, vedea cineva zugrăvită veselia în obrazul părinţilor, precum şi la din potrivă întristare... Aceşti părinţi au fost Romîni, şi Dumnezeu a voit să fie ai miei. Asemenea părinţi erau i>e acea vreme mai mulţi V' „învăţămîntul", recomanda el în April 1850, „trebuie să fie privit, nu ca un scop, ci ca mijloc. Instrucţia publică trebuie să fie potrivită cu nevoile poporului şi să nu aibă în vedere exclusiv convenienţele cîtorva familii privilegiate; ea trebuie deci să fie naţională, să mulţumească nevoile deosebitelor clase'— deci iar principiul social, practic, închizînd fiecare categorie socială în forma ei de învăţămînt —, „şi" — fericită afirmaţie! — „să păstreze coloarea locală"2. Tărziu la 1855, cînd se întorsese în Scaun în mijlocul unei îndoite ocupaţii străine, el exprima părerea că şcoala începătoare trebuia să fie uşoară şi apropiată: „să îmbrăţişăm numai cît putem şi să ne ferim de a ameţi mintea încă crudă a copiilor". Nu profesori pe specialităţi, ci un profesor şi o clasă3. Şi el făcea, arătînd „ruinele ce ne împresoară de toate părţile: ruine afară, ruine în casele noastre", un apel la „unire spre reclădire'" 1 Iorga, Viaţa si l. c., p. 18. 2 Ibid., p. 11. s Ibid., pp. 122-3. 4 Urechiă, /. c., p. Domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei? li şi urm. si 284 Istoria învăţămîntului românesc Ardelenii în învăţămînt 285- Acordînd burse şi subvenţii Colegiului lui Monty -şi şcolilor private care lucrau: a lui Gianneloni şi a lui Karl Bucholzer, şi în judeţe, a lui Canella, Domnul numeşte o comisiune, din Poenaru, Marco-vici şi Brăiloiu, ca să-i înfăţişeze un proiect de re--organisare. El fu gata abia după un an, în Septembre 1850. Comisia adoptă şi ea, contra punctului de vedere clasic şi celui strict utilitar, „sistema datoare şi •silită a îngriji să îndestuleze trebuinţile elementare fără care nu poate fi", dînd, pe de o parte, funcţionari, şi, pe de alta, moralisînd tineretul. Deci întăiu şcoala primară, de un singur tip, ca în 1847, pe colori în Bucureşti, pe oraşe în provin- a lui Teodor Balş la Darabani7. Grigore Bfîneoveanu se gîndi la un întreg mare organism şcolar din veniturile aşezămintelor lui8. La Brăila negustorii, cu Faranga, în frunte, îşi fac şcoala9. Iordachi Boldur lăsă prin testament ca fiul să.u să ţie şcoală normală la Hudeşti10. Zgîrcitul poet Conachi fu şi el un donator la el, la Bîrlad, dar cu condiţie a se cumpăra casele Negri ale soţiei lui11. La Galaţi femei de toate naţiile se uniau pentru a crea un orfelinat12. Multe Şcoli se deschideau prin subscripţii publice13. Mănăstiri ca Vorona, Doljeştii, cău- 1 Ibid., II, pp. 178-9. 2 Ibid., III, p. 123. a Ibid., p. 97. * Viata, p. 13; Urechiă, l. c, II, pp. 316-7 (1847). s Urechiă, l. c, III, pp. 109, 164. 6 Ibid., p. 140 (v. şi cea de la Berislăveşti, Argeş, ibid.^ II, p. 296). ' Ibid., p. 199. » Ibid., pp. 222-3. » Ibid., p. 230. io Ibid., III, p. 163. u Iorga, „An. "Ac. Rom.", secţia literară, XXIV, pp. 195-6. Poteca lasă la 1846 două burse; Urechiă, Z. c, II, p. 316. 12 Ibid., III, p. 149. îs Ibid., p. 155, nota 2. V. şi ibid., II, 222-3. V. pentru donaţii, ibid., p. 226. Şi testamentul Iui Poteca. III, p. 140. Ardelenii în învăţămînt 309 tau să contribuie prin smeritele lor şcoli la cultura mulţimilor \ Elevii erau supuşi unui tratament care arăta în-blînzirea moravurilor. Regulamentul cel nou din Moldova interzicea alte pedepse, puind în loc „povăţui-rea", „dojana"; „punerea în picioare sau în genunchi pe vremea clasului", „oprirea în şcoală pe toată ziua" şi „alte asemenea măsuri părinteşti". Chiar cei excluşi puteau fi reprimiţi după două luni de pocăinţă, relativă2. 1 Ibid., pp. 222-3. 2 Şi ibid., p. 33. Eclectismul nnţional şi întemeiarea învăţămîntului 311 XIII. Eclectismul naţional (1859-90) şi întemeiarea învăţămîntului superior şi special. Noul Domn al Unirii n'avea nici pregătirea şi n'avu nici răgazul ca să adauge învăţămîntului romanesc un capitol care să-i aparţie în adevăr, şi el nu avu, de sigur, nici această pretenţie. Deocamdată el, Domn peste două teri numai reunite, nu putu măcar să se gîndească la un sistem unitar. In Moldova Manolachi Costachi şi Tiriachiu. primii miniştri, se mulţămiră cu adăugiri şi corectări de amănunte1. N. Ionescu era inspector general şi Consiliul şcolar cuprindea pe Suciu, Miele şi dr. A-postoleanu Mai liberă fu, la Bucureşti, acţiunea Eforiei, rămasă în picioare —pe cînd Epitropia moldovenească fusese desfiinţată. Se chemă, în Iulie-August 1859, Laurian, pentru „limbile clasice", I. Maiorescu pentru „istoria critică şi statistică", lui Cernătescu rămîindu-i trei clase de jos. Se oferi catedra de limbă şi literatură romînă lui Eliad, care obiectează lipsa de timp, adăugind că „mai tărziu s'ar stima ferice 1 V. ibid., pp. 147-51. 2 Ibid., p. 160. de a-şi termina viaţa astfel cum a început-o, împărtăşind cîte a putut culege în curs de atîţia ani studioasei junimi"—aşa încît, fără leafă, i se reservă catedra. Laurian luă în Eforie locul lui A. G. Go-lescu, care se afla în Moldova, iar Maiorescu primi chiar, la retragerea lui Costaforu, pe care-1 suplini doar momentan Zalomit, sarcina de conducător al şcolilor muntene1. Supt acest nou regim se luau alte măsuri pentru manualele de şcoală2. Dar neînţelegeri politice izbucniră cu A. G. Golescu, ministru al Instrucţiei, care fu silit a face amendă onorabilă înaintea Eforiei pentru că invitase aspru pe profesorii şcolilor primare a nu participa activ la luptele interne3. Eforia-! obiectă că „datoriile ei rămîn tot acelea supt verice guvern legal" şi ea afirmă cu dreptate că „nu poate contesta institutorilor exerciţiul drepturilor politice ca cetăţeni"4. Şi răspunsul îndulcitor al ministrului, care separa neted pe institutori de profesori, era acesta: „Nu numai că ei nu trebuie să iea parte la manifestări politice, dar nu se cuvine nici să se lase a se absorbi în preocupări străine de la misia pentru care sînt plătiţi; se înţelege de sine că această regulă disciplinară nu poate fi împinsă pană a-i împiedeca în libera exersare a drepturilor lor de cetăţeni"5. Amestecul puterii de Stat, represintată prin miniştri de partid, în viaţa şcolară trebuia să aducă însă şi alte scene decît cearta lui Golescu cu Eforia, 1 Ibid., pp. 180-1. V. V. Mihăilescu, o. c. 2 Urechiă, /. c., p. 182 şi urm. Ibid., p. 185 şi urm. * Ibid., p. 188. s Ibid., p. 189, 312 Istoria •irtvăţămîntului romanesc Eclectismul naţional şi intemeiarea învăţămîntului 313 la Bucureşti. Ministrul cneaz Cantacuzino înlocuind la Şcoala Centrală din Iaşi pe directorul Verdeanu printr'o directoare francesă — ca la 1859—, d-na Gros, reîncepură scandalurile, participînd, data a-ceasta, toate şcolile, şi cele de fete. Numai tărziu de tot, un „Comitet extraordinar de inspecţie" putu readuce lucrurile la normal1. Li era dat să isprăvească astfel, supt ochii chiar ai lui Asachi întemeietorul organisaţiei şcolare moldoveneşti, pornită de la aşa de nobile intenţii şi de la principii aşa de sănătoase. Şi aici cursurile libere intraseră în obiceiu: al lui Baraş, al lui Marsillac, de istorie literară, în limba francesă şi despre lucruri şi scrieri francese". In general domină, ca în Franţa napoleoniană, un puternic curent de statificare. Ea se aplică pensioa-nelor, invocîndu-se articolul 261 din vechiul statut în această cuprindere dibace: „Spre a nu putea fi vătămătoare elevilor schimbarea lor de la un pensionat la altul sau la vre-o şcoală publică, învăţăturile pensionatelor vor fi conforme şi asămănate cu acele ale şcoalelor publice" 1. In Muntenia se numi cel d'intăiu inspector al şcolilor private şi pensioanelor, Teodor Ciocanelli, autorul „Dialogilor romîno-fran-cesi"4. Curentul laic care domină toată această stăpînire liberală face să se dea lupta contra vechilor fundaţii decăzute ale unei Biserici care mai ales în Moldova fusese despoiată de drepturile ei. In zădar Filaret Scriban şi Melhisedec se opunr'. Se desfiinţează şco- 1 Ibid., p. 247. 2 Ibid., pp. 206-7. s Ibid., pp. 171-2. * Ibid., p. 100. . s Ibid, p. 261. Pentru şcoala de la Neamţ, ibid: Iile catechetice1, se ieau cele trei seminarii în grija Ministeriului2, impunîndu-li un program oficial 3, cu francesă şi Istoria Romînilor pe larg: se făcea posibilă astfel intrarea seminariştilor în noua Facultate de teologie, de fapt suprimată la 1864, nefiind puteri didactice*. Se puneau chiar astfel de materii încît elevul să poată după voie întră în cler sau trece la învăţămîntul mirean, ceia ce din punctul de ve-vedere bisericesc, negiijîndu-se chemarea păstorilor sufleteşti, nu putea fi decît o gravă eroare5. Şi în Muntenia Seminariile trec la Stat0. Din partea lui, eforul Aşezămintelor Brîncoveneşti 1 Ibid., p. 165. - Ibid., p. 166 şi urm. •' Ibid., pp. 233, 260-1; Istoriile Seminariului din Socola, ■de Erbiceanu şi Adamescu. 4 Urechiă, l. c, p. 261. ' Ce fusese seminariul Regulamentului Organic o spune călătorul rus Porfirie Uspenschi: optzeci de ucenici, în vrîstă de la şaisprezece ani, cari învăţau cetitul, scrisul şi cîntările. De acolo se trecea la o pregătire specială pe lîngă Mitropolie. Un atestat al învăţămîntului din partea ..inspectorului" Ieroteiu, ajuns apoi „profesor" candidaţilor şi protosinghel, datat din 1836-7, arată că se învăţa Ceaslovul, Psaltirea. liturghia, Evanghelia, ceva istorie sacra, catehismul mic, învăţăturile Sf. Atanasie, explicaţia veşmintelor şi sfintelor vase, prea puţină teologie şi o-peraţiile fundamentale din aritmetică, fireşte pe lîngă cîntări. înainte de 1850 Mitropolia munteană trimete bursieri în Rusia (Şt. Berechet, Călătoria lui Porfirie Uspenschi, Bucureşti, 1920, p. 10 şi urm.; C. Bobulescu, Cronica biserici Sf. Ecaterina din Bucureşti, 1577-1 Octombre 1921, Bucureşti 1927, p. 41, nota 1). * Ibid-, P- 246. Programul din 1882-3 (cu „Istoria Ro-ria României pană la România pură", p. 258 şi urm.). 314 Istoria învăţămîntului romanesc Eclectismul naţ'onal şi întemeiarea învăţămîntului 315- Grigore Brîncoveanu, sfătuit şi de directorul sau, Aaron Florian, credea că ar putea face la mănăstirile de călugări „scoale şi seminare pentru băieţi"' şi la cele de maici „pensionate de educaţiune şi învăţătură pentru fete"; episcopul de Rîmnic. care promisese, din partea lui, şcoli săteşti1, binecuvînta această ciudată intenţie care era să înceapă la Mănăstirea dintr'un lemn2. Pe de o parte însă, cum chestia ţerănească preocupa în cel mai înalt grad, se luară măsuri pentru a face din şcoala satelor altceva decît un şubred şi şovăitor început. In Moldova, şcoala normală de la Trei Ierarhi căpătă ca profesori valori ştiinţifice ca Grigore Cobîlcescu, care plecă în străinătate, şi extraordinarul emigrat, care abia sosise din Rusia, Bogdan Petriceicu Hasdeu. La Trei Ierarhi preda, în clasa întăiu lancasteriană, V. A. Urechiă, care făcuse studii în Spania şi pe care la întoarcere îl numiseră profesor la clasele universitare şi, îndată, director al Ministeriului şcolilor'1. In 1860 erau 52 1 Urechiă, Ic, p. 193 şi urm. 2 Cf. şi ibid., p. 234. — In 1860, Brîncoveanu anunţa concurs pentru şcolile Eforiei în cinci judeţe şi promitea burse; ibid., pp. 190-1. In plus cinci externate de fete în Bucureşti, apoi Craiova şi Caracal; ibid., pp. 191-2. Oferta lui de a acorda două premii literare; ibid:, p. 222 şi urm. La 1859 Grigore Brîncoveanu face şi cele cinci externate în Bucureşti, fiecare supt conducerea „unei dame directoriţe capabile, romînce, de religie ortodoxă", care avea lucrul de mînă, cetitul, scrisul, aritmetica şi cunoş-tinţile elementare fiind încredinţate unor profesori bărbaţi şi instrucţia religioasă unui preot (Bobulescu, Sf. Eca-terina, pp. 56-7. V. şi p. 58). a Ibid., pp. 159, 163 şi urm. de şcoli la sate pe lîngă cei 31 de cateheţi şi cei, 31 de institutori \ ' Nefiind mijlocul de a da cultura elementară şi fetelor din sate, ele fură primite — cum nu admisese Ştirbei — la un loc cu băieţii, fixîndu-se ca limită de vrîstă în sus doisprezece ani. Iarna, li se puteau da oare răzleţe2. Velini credea că băieţii sînt acei cari ar putea studia iarna, şi fetele vara; iar Consiliul şcolar că s'ar putea da după-amiazi. Se punea în vedere însă „profesorilor" „că numai cei însuraţi să urmeze a învăţa şi pe fete de la vrîsta de zece ani înainte, iar acei neînsuraţi numai pană la aceia de zece ani" ;. Supt Ministeriul Kogălniceanu se ajunse la îni'ă-ţămîntul sătesc obligatoriu*, la cursurile de adulţiJ. Şcolile normale se făcuseră patru în 1860 (Botoşani,. Bacău, Tecuciu, Ismail), cu un curs de patru ani şi cu elevi v^fascăli de pe la serviciile din districtele împrejurătoare, dîndu-li-se de ajutor spre vieţuire, în cursul petrecerii lor în şcoală, cîte 30 lei din cutiile săteşti". Localurile fură deocamdată ale şcolilor primare H. ŢaraJlomănească, fără a fi făcut reforme atît de numeroase, se putea lăuda că are, la 186j£ 1.966 de 1 Ibid., p. 228. 2 Ibid., p. 159. -4; a Ibid., pp. 159-60, 161-2. Cf. ibid., p. 240. * Ibid., p. 162. Cf. ibid., pp. 97-8. Unele măsuri la Munteni, ibid., pp. 181-2. Aristia scrisese o earte „săteano-creştină"; ibid., p. 121. * V. ibid.. p. 229. 6 Ibid., p. 235 şi urm. 316 Istoria învăţămîntului romanesc Eclectismul naţional şi întemeiarea învăţămîntului 3tT şcoli săteşti, prevăzîndu-se încă 2341. Ea încercă prin Alexandru G. Golescu, în Mart 1860, încă „o şcoală preparandă de fiecare judeţ", ca „măsură transitorie de cea mai neapărată şi mai urgentă trebuinţă", pentru a avea învăţători; cei în fiinţă vor trebui să-i cerceteze cursurile în timpul verii 2. Dar se desfiinţase darea de doi lei pentru şcoala sătească 3. De fapt încă în 1863, supt ministrul-poet Bolinti-neanu, abia era vorba de Şcoala Normală din Bucureşti '*. Intorcîndu-ne în Moldova, dacă învăţămîntul rural a-vea încă nevoie de pomeni ca a lui Nicolae Istrati, autorul „Amicului copiilor, carte de lectură pentru şcolarii săteşti"5, şcoala primară de la oraşe capătă alături, supt regimul Kogălniceanu, grădina de copii6. Şcolile de fete se înmulţiră (la Chilia, la Burdujeni)7, pe cînd în principatul muntean erau la 1860 două externate de cîte două clase la Bucureşti, altele la Ploieşti şi Slatina şi se prevedeau cîteva nouă (Cerneţi, Olteniţa, Ocna, Calafat, Argeş, Vălenii-de-Munte, Rîmni-«ul-Sărat, Alexandria, Ruşii-de-Vede) 8: populaţia şcolară se putuse riaîca astfel, în 1860, la 2.461", atunci i Ibid., p. 242. * Ibid., p. 242 şi urm. 3 Ibid., p. 245. *■ Ibid., p. 252. * Cf. Rev., Ist., VI, pp. 298-9. Se tipăreşte în 1860. « Urechiă, /. c., p. 229. Şcolile de suburbii la Iaşi, 1843, ibid., II, p. 245. ' Ibid., III, pp. 238-9. - Ibid., p. 242. Ibid., p. 245. cînd tot acolo erau la această dată 6.115 elevi în şcolile de băieţi corespunzătoare1. Dacă şcoala reală de la Iaşi e desfiinţată — veniturile trecîndu-se la Facultatea de ştiinţi—, fiindcă nu fusese în stare a aduna decît nouăsprezece elevi - — aici majoritatea Ardelenilor (şi fără Columb) rămăseseră la locurile lor3, — încă de la 1862 se crea de Consiliul de Instrucţie, în care lîngă alţi doi membri stăteau P. Donici inginerul şi clericii Neofit Scriban şi Melhisedec, un singur tip de şcoală primară la oraş4: se păstra pentru institutorii ce au a; se numi norma moldovenească a celor patru clase gimnasiale3. "; Şcoala secundară iea mai ales o largă desvoltare în Muntenia. Gimnasiul numit după Gheorghe Lazăr are patru clase; al lui Matei Basarab, socotit ca reintroducătorul limbii romaneşti în Biserică, i se aşează alături în 1860. Un mare oraş mult mai mare —şi, cu deosebire, mai romanesc — decît Iaşii, căpătă mai lesne o însemnată populaţie şcolară6. Şi la Ploieşti, în 1864, funcţionau două clase de gimnasiu7 _ Pe cînd şcoala de meserii de la Iaşi pare a nu mai interesa, la Bucureşti se păstrează, cu cinzecî de ucenici, cea de la Mavrogheni. Şcoala de agricul- 1 Ibid. Tablou comparativ pe 1852-61, ibid., p. 246. ' 2 Ibid., p. 237. s Ibid., p. 250. * Ibid., p. 253 şi, urm. » Ibid., p. 254. e Ibid., p. 242. ' Ibid., p. 250. 318 Istoria învăţămîntului românesc tură. cu pepiniera de duzi, are 60 de elevi1. Cea de silvicultură, cu patru profesori, douăzeci de şcolari2. Pentru învăţarea ştiinţilor comerciale însă, se preferă trimiterea a doi bursieri la Genova3. In Moldova funcţionau două, cea de la Galaţi fiind întemeiată la începutul anului şcolar 1861*. laşul are, mulţămită tot lui Kogălniceanu, încă din 29 August, a anului de creaţiune 1860, Şcoala de „bele-arte" cu Museul de pictură"'. Ministrul propunea, la 20 Octombre 1860, o Facultate de medicină pe care erau puşi s'o organiseze d-rii A. Cuciureanu, Fătu, Negură, Bendellâ6. La 1863 d-rul Russ începea, după exemplul lui Davila, un curs liber'. La 6 Septembre se decretează Şcoala de musică şi declamaţie K. „Şcoala Naţională de medicină" a lui Davila continuă, şi în 1861 ea avea un caracter general romanesc, cu 67 de studenţi munteni, 40 moldoveni, „35 din celelalte teri romîne", afară de Bulgari şi Ru-melioţi. In anul următor fericitul creator declara că aşteaptă că „şcoala, întinzîndu-se în fiecare an, va 1 Ibid., p. 242. - Ibid., p. 243. 3 Ibid., p. 245. Un plan de şcoală privată de comerţ, al lui Flugel; ibid., p. 254. 4 Ibid. 5 Pentru pictorii de şcoală în Moldova mai vezi ibid., II, pp. 197 (Stawski), 203 (Schiavone) ; III, p. 118 (Schil-ler. elevul lui Schiavone). Pictura scoasă din program la 1843, ibid., II, p. 265. •5 Gomoiu, o. c, pp. 901-2. 7 Ibid. 8 La 1844 se refusau elevii de la Academie ceruţi de, Asachi pentru leatru; ibid., II, p. 278. Eclectismul naţional şi întemeiarea învăţămîntului 319 avea în viitor la sînul ei elevi din Transilvania, Banat şi Bucovina", căci Basarabeni şi erau. Şcoala de veterinărie se întemeie tot atunci Şcoala de bele-arte din Bucureşti se propune la 1863 printr'un raport al lui Tătărescu. Era să fie a-dausă la un Museu de copii, avînd un curs de perspectivă şi anatomie2, dar Bolintineanu însuşi refuşă şi pe acest pictor bisericesc şi pe mai înzestratul Aman, din lipsa de fonduri. Şcoala va fi întemeiată apoi de N. Creţulescu. Conservatoriul — Ludovic Guglielmi propusese cîndva o şcoală filarmonică naţională:i — e numai din 1864, pe cînd la Iaşi, supt conducerea lui Spiru, erau la 1861 „23 de elevi din cari 8 pentru bel-canto, 7 pentru piano, 16 pentru violină, 47 principii elementare, 6 fete la bel-canto, 9 la piano şi 12 la principii"4. învăţămîntul superior deveni mai presus de orice altă ramură mîndria noului regim. La început, el dădea la Iaşi subvenţii studenţilor de la Drept şi era foarte larg în burse pentru străinătate5. RoÂr- hi/ Collard însuşi consimţia să li fie corespondent la Pa- J ris. Guvernul italian primia cu o deosebită plăcere trimiterea de stipendişti romîni în ţara lui. A-colo, la Turin, merse între alţii Romul Scriban, poet 1 Gomoiu, o. c, p. 141. - Urechiă, /. c, pp. 268-9. Pictura de cîmpenie (pavsage), ibid., II, p. 229 (an. 1843). Pentru pictorul SatmarC ibid., III, p. 35, Galeria de tablouri a lui Tătărescu ibid 3 Ibid., p. 11. * Din 1859: Ciurea, Codrescu, N. Culianu, Gh. Mîr-zescu, C, Pilat, Agapi, P. Poni; ibid., p. 168. In 1862, cei 31 Moldoveni, p. 263; cei 393 Munteni, p. 264. ' 5 Ibid. 320 Istoria învăţâmîntului romanesc de talent, care păstră totdeauna normele clasicismului italian într'un scris cu totul, şi pe nedrept uitat *. Gazzetta di Torino semnala cu bucurie reluarea „relaţiilor între două popoare-fraţi" şi începea în cu-rînd acolo folositoarea propagandă a lui Vegezzi-Ruscalla2. Se adause la cursul liber al lui Miele, a-.cela, de „contabilitate, economie politică şi finanţe", al lui I. Ionescu, întrerupt fiindcă-şi permisese a critica nu ştiu ce acte ale ministrului Teriachiu3. In Italia nouă, unde merseseră acum Ardelenii, ca Bărnuţiu, care se ocupă şi de agricultură, de po-mologie şi discută cu învăţaţi italieni originea Romînilor, ca Papiu Ilarian şi Iosif Hodoş4, se trimete Vasile Mălinescu, în acelaşi timp cu cîţiva tineri ofiţeri. încă din 1860, de la 26 Octombre, laşul îşi avu Universitatea, cu Facultatea de drept (6 profesori), cea de filosofie (3 profesori),—se păstra titlul german— cea nouă, desfăcută de la „filosofia" iniţială, pentru ştiinţe, şi anul I de teologie (3 profesori) 5. Se adăugia un „an pregătitor pentru ştiinţile exacte din Facultatea filosofică, pentru „tinerii cari n'au finit cursul gimnasiului"6. Se credea pripită o Facultate de medicină7. 1 V. şi Rev. Istorică, VI, p. 162 şi urm. Pentru aceşti bursieri, în număr de cinci, Urechiă, Z. c, p. 230 şi urm. 2 La Bucureşti se va aduce din Piemont directorul Mu-seului. E ales Ferrati. 3 Ibid., p. 169. 4 Cf. şi Anuariul Institutului de istorie naţională din Cluj, 1924, p. 223 şi urm. 5 Urechiă, /. c, p. 228. 6 Ibid., p. 238. * Ibid., p. 262. Manualul de mică hirurgie al lui Var-tiadi, 1844; ibid., II, p. 271. Eclectismul naţional şi întemeiarea învăţămîntului 321 Era opera lui Mihail Kogălniceanu, ministru de Instrucţie Publică supt prietenul său Cuza-Vodă. In-lăiul rector fu Simion Bărnuţiu, cu Filare t Scriban ta prorector. In Muntenia încă de la 1859 Şcoala de drept, care avea la 1813 doar zece elevi1, căpăta o fiinţă deosebită, cu un curs de trei ani, şi se instalează un decan al ei, cel d'intăiu decan de Facultate în ţerile noastre, păstrîndu-se profesorii de pană atunci. Ea trebuia să aibă acum doi profesori de drept civil şi doi de drept roman, unul de economie politică; dar mult timp cei patru în fiinţă se feriră a-şi adăugi colegi2. . In acelaşi timp se cresc catedrele de Ia Facultatea ae filosofie, încredinţînd lui Florian Aaron cea de Istoria Romînilor; limbile latină şi greacă îşi păstrau profesorii, dar se adăugiau cursurile literaturilor respective. Se sporiau şi profesorii la ingineria civilă"', leagăn al Facultăţii de ştiinţi. Numai la 8 Octombre 1863, Domnul creiază la Bucureşti „şcoala superioară de ştiinţe", care va deveni o Facultate. Şi peste douăzeci şi două de zile, alt decret desparte Şcoala superioară de litere, care şi ea va lua titlul de Facultate. Bolintineanu avea o- 1 Urechiă, l. c., II, p. 235. Ar părea neadmisibile cifrele de 42 înscrişi şi 32 examinaţi pentru 1840; ibid., p. 159. Dar puţin mai înainte 45, ibid., p. 107, 45 şi la 1839: ibid., p. 105. Interesul pentru chestii de drept e foarte veichiu. II arată normele de testament pe care le-am tipărit în „An. Ac. Rom.", XXIX, p. 185 şi urm. 2 Urechiă, /. c, III, pp. 242, 246. 3 Primii ingineri fură Iordache Otetelişanu (Iorga, Con-tribufiuni, p. ' 54), Grigore Pleşoianu şi Cristea Orăscu; ibid., II, pp. 63, 182. 21 322 Istoria învăţămîntului romanesc noarea să iscălească decretul, pe care-1 provocase1. Nu era nimic mai firesc decît ca, adăugind dreptul, să se decreteze existenţa Universităţii din Bucureşti, la 4 Iulie din anul următor-. La început se avu-seră în vedere numai scopurile practice: crearea de „profesori gimnasiali capabili de misiunea lor" şi de „ingineri civili înzestraţi cu cunoştinţile necesare" 3. Facultăţile erau astfel şi şcoli normale pentru formarea „profesorilor gimnasiali", la litere, şi pepiniere ale inginerilor şi constructorilor de poduri şi şosele la ştiinţe4. In programul celei d'intăiu, istoria, totdeauna „critică", era larg represintată: a „terilor ro-mîne, împreună cu istoria literaturii romîne" (pentru Urechiă), a lumii, a literaturii şi a filosof iei; Odobescu, ministru şi el, un moment, adăugise arheologia clasică, şi o „gramatică comparativă" unia limbile clasice cu toate cele moderne, şi cea „ispanică şi portu-galica". „Pedagogica" şi „metodica" nu puteau lipsi, alături de restul filosof iei, în acest curs numai de doi ani5. Ştiinţile naturale figurau modest, la ştiinţe, pe lîngă cunoştinţile teoretice şi practice necesare inginerului 6. 1 Ibid., p. 255 şi urm. 2 Ibid. 3 Ibid., p. 256. * Ibid., p. 257. * Ibid. 6 Ibid, pp. 257-8. XIV. învăţământul în Principatele unite şi în provinciile locuite de Romîni. Pentru a îndruma unificarea se ceru de Ministe-riul muntean suprimarea Eforiei, cu o aşa de frumoasă tradiţie: Consiliul de instrucţie publică pentru toată ţara trebuia s'o moştenească1. Consiliul şcolar din Iaşi, atins de această măsură, protestă printr'o adresă iscălită de ireconciliabilul V. A. Urechiă, romanticul Spaniol, şi de directorul de la Trei Ierarhi, ascuţitul spirit critic care era, şi a rămas, Titu Maiorescu. „Subsemnaţii", spune actul de protestare, „nu cred că unirea poate fi atît de puţin înrădăcinată în inima Romînilor, încît să fie periclitată prin aceia că şcoalelor din fosta Moldovă li se vor respecta legile, pe basa cărora dovediră că iac progrese. Unirea este mai tare decît se poată fi mişcată prin acea împrejurare că pentru cumpărarea a doi lei cridă la şcoli nu se vor mai cere des-legări de la Bucureşti, că pentru suplinirea unui învăţător, institutor sau profesor bolnav nu se va mai cere voie de la Bucureşti, de unde să vină după ce nu • va mai fi de lipsă. Nu prin păstrarea în Ibid., pp. 247-0. 324 Istoria învăţăm intu'ui românesc şcoli de cărţi scolastice care să aibă şi editura Iaşilor sau aprobarea Consiliului de aici, în locul editurii şi aprobării de la Bucureşti, se va aduce perturbare în sistema de guvernare din centru. Nu prin aceia că se vor face la Iaşi, şi nu Ia Bucureşti, programe de oare pe la şcoli se va periclita unitatea naţională. Ea nu va fi periclitată nici din aceia că interesele de toată natura ale scoalelor din fosta Moldovă vor fi protese şi administrate de acei cari, la faţa locului fiind, mai lesne pot face aceasta decît de ar fi la Bucureşti". Glasul bunului simţ răsună în zădar contra cen-tralisării care făcu adesea din lucruri istorice vii forme administrative moarte. Uar curentul de unificare birui. Şi el nu era nou. De mult, Asachi trimesese lui Alexandru-Vodă Ghica „vrednicile de laudă producte ale tinerimii moldovene", şi acesta-i răspundea, în Novembre 1836, vorbind de „păşirile Romînilor", arătîndu-şi bucuria că „vede pă Rumîni din toate părţile a privi la acelaş scop şi a alerga într'o unire la luminarea şi fericirea lui"1. In 1840, acelaşi Asachi propunea schimbul de cărţi cu Muntenii pentru „unirea cea morală a naţiei moldo-romîne, către care ţintesc mîn-tuitoarele aşezăminte a acestor două teri"2. încă din 1859, supt ministrul Constantin A. Creţulescu. se i>regătia la Bucureşti o reformă complectă a învăţămîntului, care s'ar îndrepta şi după ce s'a făcut în Moldova. Un comitet compus din Brăiloiu şi Ştefan Golescu pentru Munteni, Mălinescu, P. Roset şi însuşi Kogălniceanu pentru Moldova, lucra la Co- i Hurmuzaki, X, p. 631, no. LXXII. - Urechiă, l. c, II, p. 179. învăţămîntul în Principatele unite 325 misiunea centrala, pentru o prefacere care s'ar a-plica învăţămîntului din ambele Principate. Dar E-foria mîinteană pretextă că trebuie timp şi consultarea altor legislaţii, aşa încît nu se mai vorbi de această modificare, atît de firească totuşi1. O lege nouă era cerută de mult. Profesorii ieşeni pretindeau cu dreptate că ei stau pe basa unei vechi legi neabrogate. Nu se putu face nimic pană la lovitura de Stat. Un produs al ei supt Ministerul Creţii'eseu fu legea fundamentală din 1861. E interesant că în comisiunea numită pentru a o pregăti era şi bătrînul Poienaru, aducînd o tradiţie şi o experienţă binecuvîntată de treizeci de ani. I se adăugiseră, dintre cei vechi, Bozianu, dintre cei mai noi, Creţescu. Opera Consiliului de Stat fu revăzută de ministru şi de directorul său, Y. A. Urechiă, după însăşi naiva mărturisire a acestuia, „într'o noapte"2. Fără a trece prin discuţia unei adunări, proiectul, devenit lege prin decret, fu pus în vigoare imediat. E o operă complect lipsită de originalitate, care se mărgeneşte a reuni într'un singur sistem resul-talele formale la care ajunsese o desvoltare, răzimată adesea pe copiarea străinătăţii şi nu odată întreruptă de -capriciile domneşti, de aproape patru decenii în ambele principate. Şcoala primară de patru ani, şcoala secundară de şapte, Facultăţile de trei, afară de medicină cu cinci ani; profesorul ieşit, în toate gradele, neted şi aspru separate —şi închise—, din concursuri care nu se informează decît de cunoş-tinţile lui, nu şi de viaţa lui morală şi de intuiţia 1 Ibid., III, pp. 205-6. - Ibid., p. 276. «MM 326 Istoria învăţămîntului romanesc lui pedagogică, de talentul lui de vorbă; şcolari selecţionaţi şi mînaţi înainte prin examene de materii memorisate, cu totul în afară de viaţa care se mişcă în jurul lor; învăţămînt bisericesc asemenea cu cel mirean; creştere a fetelor ca şi a băieţilor,—iată moştenirea legală pe care o lăsa o generaţie veche obosită şi una nouă trăind prin formule. Această lege, făcută totuşi cu amestecul acelora cari aveau meritul învăţămîntului vechiu şi căpătaseră în practicarea şi conducerea lui aşa de mare experienţă, n'avea nicio basă de tradiţie şi nicio însufleţire de ideologie morală1. Douăzeci de ani după aplicarea ei, Odobescu, gîndindu-se la şcoala Regulamentului Organic, la vechile clase secundare de la Sf. Sava, putea scrie: „Cele patru clase umanioare deteră terii o întreagă populaţie de tineri, a cărora cultură, mai slabă poate ca aiurea supt raportul şiinţific, era, în tot caşul, o puternică educaţie naţională. Aş dori — şi o zic fără sfială!— ca toţi şcolarii din actualele şi viitoarele noastre institute secundare să înveţe, pe lîngă toată ştiinţa ce li se predă într'în-sele, a-şi iubi ţara şi a-i dori mărirea precum o iubiam şi o cinstiam noi, vechii şcolari înscrişi în clasele umanioare mai nainte de 1848, supt direcţia lui Petre Poienaru" 2. Alcătuită pe vremea cînd Imperiul lui Napoleon al IlI-lea dădea tonul în Europa, şi mai ales la noi, legea din 1864 supune totul ministrului, pe lîngă care Consiliul permanent de profesori, numit pe cinci ani, e o formă, iar Consiliul general, pentru programe, ales, nu e nici măcar atît, rămîind mai 1 Cf. şi observaţiile lui Eminescu, în studiul păr. Toma-Chirichiţă, la Tiberiu Crudu, Anuariul Şcolii Normale din Botoşani,. 2 Odobescu, Petrache Poienaru, p. 15. învăţămîntul în Principatele unite 327 1 mult ca o prevedere legală nevalorificată, ca şi Consiliile şcolare1. Sistemul napoleonian cere însă o monarhie absolută şi în fruntea ei un om de însuşiri cu totul extraordinare. Lipsa de adaptabilitate a acestei legi se arată şi prin necontenitele sforţări de a îndrepta fără a-i a-taca principiul. La 1872 acea desfiinţare a şcolilor normale care aduse desperata intervenţie a septuagenarului Poienaru. La 1874 nou program pentru liceul de opt ani. La 1876 acest program însuşi e dat la o parte. împovărat cu aceleaşi materii, inutile, programul substituit e obiectul unui atac îndreptăţit, peste cîteva luni numai de la aşezarea lui. In anul de războiu 1878 se decretează o altă ordine de studiu, de acelaşi Consiliu general. La 1880 o comisiune care cuprindea şi pe D. A. Laurian a-răta răul, criticînd acest „enciclopedism, care face a se da numai noţiuni superficiale, care îngreunează memoria şcolarilor fără a li fortifica inteligenţa", „grămada de studii din care nu rămîne în urmă decît un orgoliu rău justificat2". „De la 1864 la 1898 s'au făcut treizeci şi patru de regulamente" numai la şcolile secundare*. O înmulţire desordonată a şcolilor secundare, după interese politice locale, aduse alcătuirea unui orga- 1 Critica lor în Kăşcanu, o. c, p. LXX şi urm. In Consiliul general erau trei universitari, cinci profesori secundari şi delegaţi ai şcolilor profesionale şi reale, de. musică, de arte, de meserii, ai şcolilor militare, cu doi clerici şi doi membri ai Casaţiei. 2 Citate la Petru Răşcanu, o. c, pp. XCII-III. » Ibid., p. LXXXIII. 328 Istoria învăţămîntului romanesc nism disarmonic şi lipsit de proporţii. S'a semnalat1 că fostul principat muntean cuprindea şase şcoli de industrie şi cinci de comerţ, pe cînd numărul celor din Moldova era numai de una şi două. Fiecare capitală de judeţ îşi avu o şcoală, două şcoli sau mai multe şcoli secundare de ambe sexe, mai tărziu şcoala sa comercială, aproape şi şcoala sa normală, în Capitală creîndu-se atîtea cîte cerea populaţia şcolară, cu părinţi desorientaţi, fără a se specialisa învăţămîntul după nevoile locale. Comunele, judeţele se întrecură cu Statul în această privinţă, gimnasiile considerîndu-se ca simplă treaptă către viitorul liceu. „Trebuia numai decît să se înfiinţeze o şcoală superioară celei primare", scrie un martur, P. Răş-canu. „Nu era local: se va instala în vreo cameră de la şcoala primară, de la Primărie ori Prefectură; nu erau profesori: erau inginerul judeţului, medicul comunei, un institutor sau doi, vre-un judecător sau advocat cu oarecare cunoştinţe, — iată corpul profesoral; ca mobilier, se va împrumuta de la Şcoala primară cîteva bănci, o tablă, o masă şi un scaun,— şi iată gimnasiul gata!'2". Şi aiurea: „Pentru cetăţenii doritori de învăţături pentru copiii lor, pentru autorităţile comunale şi judeţene era cel mai uşor lucru a înfiinţa un gimnasiu. Dacă se putea găsi o sumă disponibilă pentru plata, de multe ori derisorie, a doi sau trei profesori, gimnasiul era gata. Se nu-miau profesori, adueîndu-se lucrul la cunoştinţa Mi-nisteriului; se instala gimnasiul, deocamdată la şcoala primară, la Primărie sau la Prefectură; se făcea ceremonia deschiderii noii scoale cu o solemnitate ex- 1 Ibid., p. LXXVII. 2 O. c, p. 6. învăţămîntul în Principatele unite 329 > traordinară, şi Ţara avea o şcoală secundară mai mult, iar părinţii erau liniştiţi: nu vor mai trimite pe copii la învăţătură în alt oraş, şi nu vor mai chel-tui aşa de mult cu ei1." Directori, profesori, elevi » cari fug; lecţii întrerupte la „culesul viilor" şi „la lăsatul de sec", cîte o singură clasă cu un singur e-lev. Şi la Stat, pană în 1885 nu erau colecţii ~. Corpul profesoral era compus încă, nu numai pană la primele licenţe, în 1868, ci şi acum treizeci de ani, din oameni cari abia absolviseră cursurile şcollii unde predau. Şcoli Normale superioare se înteme-iară tărziu, ca simple internate, adesea fără condu- " cere. Nici ordinea analitică, stabilită la 1899, în era marelui ministru Sp. C. Haret, nu rupe cu trecutul: ea se mulţămeşte a impune puncte de program, fără a căuta să influenţeze spiritul în care el se va aplica, fără a trezi emulaţia între profesori prin încurajarea metodelor personale, de intuiţie. Nici re- j gulele de fier, Introduse pe urmă, ale pedagogiei germane nu vor remedia răul, care era în principiile înseşi. Un întreg învăţămînt particular se desvoltă astfel, adesea superior acelui al Statului. Şi, paralel, e, cu pretenţii mari, învăţămîntul în străinătate, creînd, din clasele bogate, întregi generaţii de oameni ? fără cunoştinţa terii lor, fără obişnuinţa limbii ei, ] plini de uimire, care va degenera în despreţ, faţă de 1 Ibid., p. 15. Exemple ibid., p. 21 şi urm. Sturdza critică aspru acest sistem degradant pentru şcoală; ibid., pp. 19-20. 2 Ibid. 330 Istoria învăţămîntului romanesc o civilisaţie fatal inferioară acelei în mijlocul căreia au fost educaţi1. Universitatea rămîne mult timp cu catedrele iniţiale; azi încă se simte concepţia din 1864. Fără autonomie şi fără supraveghere cu prestigiu— a-ceasta din urmă pană azi—, ea se desvoltă anarhic după hasardul capacităţilor care se presintă ori al intereselor politice care le înlocuiesc, în loc de a se forma armonic, trimeţîndu-se bursieri pentru materiile de adaus. Nicio pregătire prin agregaţi şi conferenţiari a înlocuitorului pentru profesorul care dispare. Nici Facultatea de medicină de mult creată de fapt de dr. Davila şi recunoscută legal abia în 1876, după ce, la 1864, i se dăduse meritosului iniţiator sarcina de a face şi în Iaşi o „şcoală de medicină şi farmacie", nu scăpă de desordinea rivalităţilor personale. Noii profesori vedeau în Davila „hidra de la Lerna", cu multe capete de tăiat; o luptă aprigă se deschise între întemeietor şi aceia cari trebuiau să-i continue opera 2. Lucrul esenţial era însă, nu numai pregătirea pen-tru şcoală din grad în grad, ci aceia pentru viaţă, pentru nevoile societăţii, creîndu-se în folosul fiecă- 1 O observa şi Răşcanu, o. c, p. 59. 0 scrisoare de student din 1867 (Paris), în Rev. ist., 1925, pp. 35-6: „Aici sînt mulţi Romîni, e adevărat, dară cei vechi sînt ciocoi, pretenţioşi şi cu idei care nu li fac onoare; cei noi, veniţi cu mine, unii prea copilăroşi, alţii pe cari n'am putut să-i sufăr încă din ţară şi cari s'au dat pe păr, cum se zice, cu cei vechi". 2 Gomoiu, o. c., pp. 1064, 1073, 1127, 1130. învăţămîntul în Principatele unite 331 rui tip social tipul de şcoală corespunzător, fără a opri însă artificial, prin şcoală, circulaţia meritului şi muncii între ele. Abia supt Ministeriul lui Gheorghe Chiţu, se puse, fără resultat practic, chestia unei osebiri dintre gimnasiu, răspînditor de cultură generală, şi liceu, pregătitor, însă tot prin mijloacele şcolii secundare, rău croită de la început, pentru Universitate. In America şcoala primară are opt clase, cea secundară patru, iar Universitatea-şi pregăteşte singură, într'un mediu de cetate medievală, studenţii. Intăiu şcolile teoretice nu se despărţiau de cele practice. Aceleaşi studii de arhitectură şi pentru marele constructor şi pentru meşterul modestelor căsuţe din mahalale, aceleaşi iniţieri medicale pentru medicul specialist şi pentru agentul sanitar, aceleaşi fine osebiri de drept pentru marele advocat şi pentru subprefectul care avea nevoie de o şcoală de administraţie. Problema şcolii reale există nu numai pentru noi. O şcoală numai pentru ştiinţi ar fi o sălbătăcire . tehnică, precum o şcoală numai de „litere", sprijinită mai ales pe clasicism, ar fi o fabrică de poeţi şi de filosofi de cari în aşa de mare număr, şi fără un pronunţat talent, societatea n'are nevoie. Creată în Germania, asemenea şcoală a contribuit la scăderea spiritului public în această ţară. Influenţa prusiana se introdusese în Moldova lui Grigore Ghica; tradiţia s'a păstrat după 1864, în ciuda legii, prin aşa-zisele gimnasii reale, doar fără latineşte. Şcolile profesionale pot iniţia de la început pe elevii lor, fără a se crea o şcoală secundară anume pentru această preparaţie. învăţămîntul real, de ştiinţe—deci abstract — nu poate fi admis decît în cursul superior, Ml 332 Istoria învăţămîntului romanesc ca o introducere Ia Facultăţi şi la înalte şcoli speciale. învăţămîntul fetelor, care cere şi alte materii şi o alegere în ele potrivită cu sexul şi chemarea lor, şi tot odată alt sistem de predare, era — şi este— brutal confundat cu al băieţilor, ca şi cum ele ar avea să deie oratoare parlamentare, conducătoare de fabrici şi comandante de oştire. Legea din 1879, supt guvernul liberal, se ocupă numai de condiţiile pentru numirea profesorilor. Cea din 1883 priveşte numai Iefile şi noile gradaţii. La 1886 Instrucţia publică o avea D. A. Sturdza. Crescut în Germania prusiana, cu cultul Statului după formula lui Savigny şi von Treitschke, el trebuia să urmărească în proiectul său de reformă folosul acestuia. „Şcoala", se zicea, „este o institu-ţiune publică organică, care are un singur şi unic fundament — Statul —, un singur şi unic scop — întărirea şi asigurarea lui în viitor". Datoria viitorilor „cetăţeni" e să dea o „conştiinţă naţională totdeauna vie şi însufleţită de credinţa şi iubirea către Stat şi către instituţiunile ce naţiunea şi-a dat". Unitatea strictă de la 1864 e încă mai întărită: „toate şcoalele trebuie sa presinte în scopul lor final o concordanţă armonică şi o unitate plină de tărie". Proiectul, care dădea totul în mîna ministrului şi inspectorilor, nu fu votat. Proiectul din 1895 al lui Take Ionescu, format la aceiaşi şcoală politică, nu introducea niciun principiu nou; modificările principale, pe lîngă nenorocitul sistem al oarelor, care nu mai dă unei catedre un profesor1, cunoscător şi respectat, ori ca examenul de ca- 1 V. şi Răşcanu, o. c, p. 51. 1 « ir învăţămîntul în Principatele unite 333 pacitate, privesc doar recrutarea corpului profesoral. Proiectul lui P. Poni atinge probleme mai mari, resol-vihd antagonismul de studii prin dedublarea în clasic şi real ş'i creînd pentru fete şcoli de două „grade"; se putu crea numai, în Casa Şcoalelor, un punct de sprijin pentru desvoltări viitoare. O atingere a principiului măcar supt raportul utilităţii profesionale se introduse prin legea lui Haret, continuator al lui Sturdza şi, deci, credincios al concepţiilor germane, cu toate studiile sale în Paris: gimnasiul ră-mînea, din fericire, unic, dar tot, în mare parte, ca şcoală preparatoare, iar în liceu se introducea tri-furcarea (clasic, modern, real), o specialisare care nu poate reveni decît Universităţii şi corpului ei învăţător1. Legea din 1892 priveşte administraţia Ministerului, dînd altă formaţie celor două Consilii centrale, a căror autoritate nu va creşte prea mult. învăţămîntul primar fu reformat în 1893, dar numai în condiţiile materiale ale existenţei lui. Acelaşi e caracterul revenirii din 1896. Modificările a-duse de P. Poni nu sînt în alt spirit. Evident că această şcoală, cum observă P. Răşcanu, n'a dat numai funcţionari, că mii de funcţionari c-rau necesari, dar ea e puţintel răspunzătoare pentru caracterul lor, şi avea dreptate şi N. Creţulescu, cînd descria la 1860, într'un raport către Cuza-Vodă, „tineri, abia eşiţi de pe băncile şcolii cu o diplomă oarecare, dai' fără principii şi fără educa- 1 Instituindu-se pentru recrutarea profesorilor examenul de capacitate, el a ajuns une ori în mînile unor comisiuni neschimbate, care eternisează un sistem. 334 Istoria invăţămîntului romanesc ţie, posînd în oameni eminenţi, voind să dea legi terii şi crezînd toţi mai prejos de demnitatea lor a aduce servicii terii altfel decît ca miniştri"1. Ca ideie originală în desvoltarea învăţămîntului, pană la ultima reformă, a fost doar, în refugiul de la Iaşi. supt o influenţă macedoneană în Ministeriul condus de d. Simion Mehedinţi, propagandist de multă vreme al unei „şcoli nouă", aceia a eforiilor şcolare. Se gresia în principiu chiar: eforiile balcanice erau întemeiate de creştini atunci cînd Statul era străin şi de altă religie; ele presupun complecta a-tîrnare a instituţiei de acei cari au creat-o şi o susţin, pe cînd în reforma romanească stăpîn ră-mînea Statul, care numia profesorii şi sprijinia cea mai mare parte din cheltuieli. Pe de altă parte, într'un regim care nu se razimă pe iniţiativă privată, ci pe centralisarea de Stat, amestecul eforilor şi al comitetelor şcolare nu găseşte în el însuşi marge-nile potrivite, aşa încît foarte adese ori el ajunge dăunător, prin imixtiuni nechibzuite, mersului instituţiei. Fără a mai vorbi de trista imposibilitate actuală de a putea strînge în jurul unei chestii de interes general toate puterile, fără deosebire de partid. Dar după 1864 şcoala particulară iea un alt caracter. Ea întră, cu program romanesc şi limbă de propunere romanească, pe mîna Romînilor, şi a celor mai distinşi dintre profesorii romîni. Astfel în Iaşi, la 1866, Institutul academic, cu secţia de bacalaureat, la 1870, Liceul Nou, care se uniră la 1879 supt firma Institutele Unite. Ca forţe didactice, un T. Maiorescu, un P. Poni, un N. Culianu, un Gr. învăţămîntul în Principatele unite 335 1 Xenopol, .V. Ktetzulescu, p. 194. Cf. ibid., p. 196. Cobîlcescu, un Anton Naum, un A. D. Xenopol, un Şt. Vîrgolici, traducătorul lui „Don Quijote", un I. Caragiani, al „Odiseii", un Eminescu, matematicul I. Melikj directorul sever al instituţiei. A. D. Xenopol, care s'a format acolo, alcătui la 1876 o asociaţie a elevilor. Pentru fete, cu aceiaşi profesori, sora lui Maiorescu, măritată cu musicantul austriac Humpel, deschise un Institut căruia marea valoare intelectuală şi morală a conducătoarei îi dădu răpede un neegalat prestigiu '. Un loc deosebit trebuie să se facă ultimului aşe-zămînt de binefacere boierească, liceul creat de A-nastase Başotă pe moşia lui dorohoiană, Pomîrla. încercarea în mediu rural, atît de grea — pe care trebuia s'o repete vremea cea mai nouă, şi aceasta nu totdeauna cu succes—, fu condusă cu un perfect devotament, care lăsă neşterse urme în sufletele e-levilor săi, de un poet bucovinean, silit a-şi părăsi ţara de naştere, la 1862, pentru că pusese să fluture acolo, un moment,, tricolorul, Samson Bodnă-rescu, prin care venia pe aceste vecine plaiuri moldovene spiritul lui Aron Pumnul2. O încercare originală din partea Bisericii fu Seminariul, îndată căzut în părăsire şi cu voinţă minat spre desfiinţare, de la Neamţ, al stareţului Neonil3. 1 Eugeniu E. Vincler, Institutul academic (1866-1879), Institutele unite (1879-1907), din Iaşi, album. Buzău, 1914. 2 Asociaţiile foştilor elevi ai liceului „A. .'iişotă din Pomîrla", Clipe de amintire închinate lui Samso.! Bodnârescu cu ocasia comemorării a 25 ani de la moartea sa, Iaşi. 1927. 8 N. Bănescu, Stareţul Neonil, Vălenii-de-Munte, 1910. ] ( i € S t s n □ î) v, al n di st ac te: ra pr loi laş cal suj T. 336 Istoria învăţămîntului romanesc Cei d'intăiu bursieri de peste hotare cu stipendii din ţară, Bucovinenii V. Burlă, V. Bumbac, poetul, şi I. Boliga, sînt din 18611. Mitropolitul Moldovei cerea guvernului să se creeze un număr suficient de burse pentru Ardeleni ca să se poată crea „A-cademia Naţională", cerută „încă de la 1850-1... pentru fiii celor 500.000 familii romîne locuitoare în cîteva teri ale Imperiului"2. In celelalte teri romaneşti, şcoala din Bucovina, începută cu cele două aşezăminte de limbă germană.. „în care se învăţa şi moldoveneşte", la Suceava şi în noua capitală a Cernăuţilor, pentru învăţătorii de sate, de la şcolile „triviale", avînd a funcţiona patru „şcoli naţionale"3, se desvoltase în jurul liceului din Suceava şi al Pedagogiului cernăuţean. In Ardeal, şcoala Braşovului, la Sf. Nicolae. din vremea cînd aici, prin truda preoţilor, se lucra Cazania din 1580, înaintase, cum am văzut, prin jertfa negustorilor romîni. Dar încă de la sfîrşitul secolului al-XVIII-lea dădea, de sigur, şi învăţătură copiilor acel dascăl Radu Duma, care „avea mare dar de la Dumnezeu" şi „multe cărţi au tălmăcit de pe limba letenească, gre-ciască şi sîrbească pe limba rumînească" '. Acel care ar fi putut.urmă o asemenea activitate, Radu Tempea, ajunse directorul, în ceartă cu vicariul loan Popovici de Hondol, al şcolilor ortodoxe ro- 1 Urechiă, l. c, pp. 263-4. 2 Ibid., pp. 264-5. 3 Hurmuzaki, VII, p. 471. 4 Traduce şi vestita carte bizantină pentru călugări, Limonariul.— V. Furtună şi Al. Lăpedatu, despre acest harnic cărturar, în Rev. Ist., I şi II (v. Lăpedatu, Doi cărturari din sec. XVIII, Bucureşti 1915). învăţămîntul în Principatele unite 337 măn.eşti şi, refusînd (c, 1814-5) episcopia de Arad, îşi căută un rost în învăţămîntul principatului muntean .supt Regulamentul Organic1. Atunci intervenise opera lui Gheorghe Bariţ, întemeietorul publicisticei ardelene şi el însuşi, cîndva, un fruntaş profesor2. La această şcoală din Braşov, care: aduse atîtea servicii de o parte şi de alta a munţilor, erau ctitori şi Stur-zeştii, An. Panu, Kogălniceanu, pe lingă Bojinca. Seminariul de la Sibiiu, unde la 1849 se căuta a se introduce în program limba ungurească, nu şi-a aflat încă istoricula. In Apus, la Brad, se încercă, prin silinţi particulare, un al doilea gimnasiu, care se ţinu cu greu, desvoltîndu-se neîndestulător. Seminariile singure şi preparandiile pentru învăţători, aflătoare în sama organisaţiilor confesionale, se putură mai solid întări, fiind pline de zdravene o-drasle ale satelor. învăţămîntul ardelean se lovi însă de mari greutăţi, după 1867, cînd Ungurii căpătară, ca o moştenire a strămoşilor medievali, partea răsăriteană a Monarhiei, cu dreptul de-a dispune de dînsa. Toate mijloacele fură întrebuinţate: părăsirea, persecuţia, ispita, introducerea brutală a „limbii de Stat" în toate domeniile, Concurenţa cu şcoala de ungureşte, înfloritoare. Aşezarea în coastă a şcolii frobeliane, furînd copiii de la limba maicii, fu născocită pentru a distruge acest periculos suflet dîrz. Legea lui Apponyi tre- i I. Lupaş, în Romînul din Arad pe 1915, no. 93. * I. Lupaş, Barifiu Gy&rgg, în „Torteneti Szemle", 1915. 3 Y. I. Lupaş, Episcopul Moga şi Gheorghe Lazăr, l. c, p: 178. 22 h 338 Istoria învăţămîntului romanesc buia să fie căluşul în gură pentru organismul naţional romanesc de supt Coroana Sfîntului Ştefan; crima devenia astfel un act legal şi meritoriu. Dar vădirea, cinică, a scopului urmărit dădu bieţilor dascăli amă-rîţi din căsuţele umede sau prăfoase un nou impuls către nebiruita resistenţă. In Basarabia, o şcoală „creştină", de simplă aparentă, transmitea în sate marasmul sufletesc de la o generaţie la alta. Iri şcoala secundară ca şi în seminariu, totul era rusesc. Şcoala macedoneană, abia atinsă pană acrim, merită un paragraf special. Neofit Duca pomeneşte în „Dialogurile şi epistolele" sale o şcoală întemeiată de „iubitorii de Mu-se" din Meţovo: era însă probabil pur grecească1. Din vechile centre balcanice, în parte dispărute, ca Moscopolea, în parte sărăcite prin prădăciuni al-banese sau prin emigraţie, şcoala romanească trecuse la aşezămintele de stil european din Viena şi Pesta. Mihail Boiagi, traducătorul în greceşte al lui Come-nius, era, cum am văzut mai sus, dascăl de la 1813 la 18212. Dar aici caracterul internaţional se pierdu de la această dată de pe la 1821 încoace. A întoarce acasă învăţămîhtul cu mijloace proprii era o imposibilitate. Trebui deci ca, a doua zi după consolidarea Statului romanesc la Dunăre, să se caute aici sprijinul. Smeritul, dar şi energicul, arhimandrit Averchie luă deci calea Ia Bucureşti, şi aici el găsi înţelegători, 1 *oiv.=, vjwi c'AXoyj: -/.at iitiatoXa», Viena, 1815: "H8rj fip «fU|i-vâ^iov ouv'atavT»;, oi u0.o\i.ow. JUaoSSxa; a'j-ox96vo!>; 8i5«3x!*Xoo;, sv xtkfi STi'.axyjaa; cp'.XoTinotspov sx0J3t ; Rev. Ist., VI, p. 273. - Iorga, Scriitorii greci, l. c, p. 2. învăţămîntul în Principatele unite 339 între alţii pe istoricul — şi organisator de şcoli în Moldova, apoi în România unită— V. A. Urechiă, Cele d'intăiu aşezăminte şcolare apărură, deci, timide şi veşnic ameninţate, prin 1870. Ca învăţători se aşezară studenţii din ţară ai lui Averchie, pe care-i conduse unul dintre ai lor, Ioan Caragiani, profesor la Universitatea din Iaşi şi traducătorul lui Homer. întorşi acasă, ei se puseră la lucru, în circumstanţe neobişnuit de grele, duşmăniţi pană la moarte de clerul grecesc şi priviţi cu oarecare bănuială de guvernul turcesc însuşi. Unul dintre dînşii, Guşu Papacostea Goga (f 1912), a scris suferinţile lui proprii, la urmă încununate cu izbîndă, asemenea cu care au fost acelea ale mai tuturor colegilor săi, plini de o sfîntă încredere şi de o nobilă pornire către, martiriu pentru neam. Populaţia însăşi, harnică Ia cîştiguri materiale, nu înţelegea această stare de spirit şi nu consimţia să capete altfel decît cu plată începuturile şcolii naţionale. Se organisau contra dascălilor noi, cari scriau cu litere latine, mişcări de gloată, în strigătele, de o nevinovăţie care desar-mează, de: „pleacă, papistaşule, că te omorîm". Ca provocator de tulburări, îndurătorul pentru neam face cunoştinţă apoi cu insultele şi loviturile brutalului guvernator, cu miseriile nespuse ale temniţei lui. Pe urmă abia, vălul se ridică de pe ochii prigonitorilor orbiţi: se admite de unii, se doreşte chiar, învăţătura acasă, şi încetul pe încetul curiositatea de a vedea cum se poate ceti şi scrie romăneşte atrage, nu copii, ci băieţi cari şi-au terminat şcoala grecească îndătinată. Se ajunge a avea, pe cînd în biserică, peste ceartă şi bătaie, se ridică întăiele cîntări în romăneşte, localul şcolii, mobilele de pomană pentru dînsa. 340 Istoria învăţau i.ntu'ui romanesc învăţămîntul In Principatele unite 341 Astfel pe la 1880 se alcătuieşte, întăiu supt binefăcătoarea ocrotire, apoi supt amestecul plin de pasiuiie egoistă, al celui mai întreprinzător om care a răsărit, din acea parte a neamului, Apostol Mărgărit, fost negustor de covoare, o întreagă organisaţie şcolară, mergînd pană la transhumanţii din „că-live", pe care o încunună liceul din Bitolia, aştep-tînd şcoala comercială din Salonic. Şcolile comunale fură cucerite, în sfîrşit, după atîta luptă şi durere, în 1886-7, încă înainte ca limba să fie admisă oficial în serviciul divin. Cei d'intăiu scriitori, legaţi de şcoală, apar, în frunte cu Andrei Bagav K Şi învăţămîntul din Principate trece spre Sud graniţele terii. încă de prin 1860, Costachi Petrescu, fiul unui învăţător, de sat, întemeiază şcoli pe malul drept al Dunării, atunci turcesc, şi în 1860 erau 126. de elevi în cele patru clase de la Silistra2. întemeierea României unite a pus învăţămîntului probleme de o nesfîrşită greutate. Pe de o parte ea dădea Romînilor, al căror caracter naţional domină noul Stat, şcolile pe care odată, în ţerile alipite, era pecetea maghiară, germană sau rusească. In afară de vajnica, imediata nevoie de a găsi puteri didactice, şi anume ca să nu trebuiască a ne ruşina de dînsele, erau tradiţii pe care Centralismul nu trebuia şi, în orice cas, nu era în stare să le biruie cu tendinţile lui spre unifi- 1 Guşu Papacostea Goga, In zilele redeşteptării macedo-Tomîne, Memorii, acte şi corespondenţă, Bucureşti, 1927. Cf. Rev. Ist., VI, p. 273. 2 Rev. Istorică, XIII, p. 411; Graiul romanesc,'I, 6. A-celaşi scrie în România Liberă de la 1877 articole pline de miez despre romînimea din aceste părţi. i, care. Cea mai grea întrebare a fost însă raportul cu şcolile, bine întemeiate, adesea cu un lung şi glorios trecut — une ori, ca în şcoala secundară săsească, folositor şi Romînilor — şi dispunînd de mijloace omeneşti şi materiale cu totul distinse, ale „naţionalităţilor". Subordonare în unele privinţi conducerii de Stat, introducere chibzuită a cunoaşterii limbii majoritare, colaborarea cu instituţiile de limbă romanească, acestea erau punctele de discutat. Nu vom judeca aici primele soluţii la care s'a ajuns dar, după experimentarea cărora, va trebui să se ajungă, pe încetul şi cu multă socoteală, la cele definitive, corespunzînd şi intereselor Statului şi dreptului romanesc, dar şi dreptăţii şi nevoilor generale ale civilisaţiei. In organismul însuşi al şcolii de Stat a Romînilor pentru Romîni probleme esenţiale — sau, mai bine, problemele esenţiale— au rămas neresolvite. Un cuvînt, la urmă, asupra Lor. Ideia germană a şcolii reale, realisată în patria ei de origine, într'uh moment de desgust cu ideologia metafisică şi de îndreptare a societăţii către ,. munca economică, era natural să fie apărată de T. Maiorescu, adversar hotărît al vechilor tradiţii „hu-maniste" în şcoală ca şi în literatură şi, pe de altă parte, amestecat din prima lui tinereţă în mişcarea şcolară din Moldova, cu tendinţile ei prusiene. La 1875-6, cînd critică fabrica de funcţionari şi poeţi, ca şi la 1894, părerile lui în această privinţă sînt neschimbate, şi această mare inteligenţă silogistică trece pe lîngă nevoia marii şcoli din care trebuie să iasă, nici ideologul, nici practicianul, ci omul 342 Istoria învăţămîntului romanesc complect, pe care-1 pot lua în primire apoi şcolile de specialitate. Din acelaşi cerc al „Junimii" venise P. Poni. Acesta, nu era însă numai un realist şi un om al şti-inţilor naturale, ci şi un Moldovean avînd încă tradiţia Academiei Mihăilene, şi de aceia credinţa lui faţă de clasicism. Iar alt membru al „Junimii", Conta, fără pregătire germană, extraordinar autodidact descoperitor de drumuri aici ca şi în filosofia lui, tinsese totuşi spre acelaşi practicism, aşezînd chiar, de-asupra gimnasiului, şcoala sa reală, în proiectul de la 1881. E adevărat însă că e o înşelare de nume: prin învăţămînt real se înţeleg şcolile de înaltă specialisare în administraţie, agricultură, industrie, comerţ, tehnică, telegrafie, marină, veterină-rie. Trebuie făcută o deosebire între concepţiile lui D. A. Sturdza şi ale lui Sp. C. Haret. Cel d'intăiu e omul de Stat după concepţia lui Savigny: „Şcoala este", spune proiectul lui din 1886, „o instituţiune publică organică, care are un singur şi unic fundament: Statul, un singur şi unic scop: întărirea şi asigurarea lui în viitor". Haret, matematicul, urmăreşte înlăturararea superfluităţilor prin introducerea simţului „lucrurilor". El are totuşi în vedere societatea, >de şi numai o anumită societate fără lux şi, adaug, fără podoabe, ba chiar fără poesia unei armonisări intime1. Din noile proiecte, datorite unor filosofi, dd. Ne-gulescu şi Petrovici, se desface, de sigur, grija de a introduce un spirit nou. Ambele cuprind şi idei originale: la primul, lucrul manual necesar omului 1 V. Raportul său din 1884. T învăţămîntul în Principatele unite 343 complect, desfacerea aptitudinilor diverse şi la capătul gimnasiului şi la al liceului; la celalt crearea de orizont, fie şi în forma vagă a filosofiei teoretice. Proiectul Angelescu are în fond basele de la 1864, pe cînd proiectul Mehedinţi se inspira de nevoia de a apropia şcoala de ţeran mai mult decît, ca pană a-cum, ţeranul de şcoală; clasele complementare săteşti ale ultimei legi se aşează cu greu lîngă un gimnasiu nedefinit în de ajuns ca organism autonom1. In general, se poate observa că scopul şcolii primare şi secundare, formînd de fapt un bloc, nu e unul singur, ci dublu (afară de scopurile false ce i s'au dat), şi anume: pregătirea omului complect, care să nu se încurce în viaţă, ci s'o înţeleagă, s'o domine şi s'o sporească şi, al doilea, pregătirea omului nobil, bun, energic, dar drept, luptător, dar milos, în locul fiarei pe care o crea vechiul învăţămînt pur ştiinţific şi numai real şi care a dat pe rînd bestia de cîştig, bestia de războiu şi bestia de sport. . De aici credem că trebuie să se inspire noua reformă. De mi-ar fi dat să o înrîuresc şi eu! 1 Cf. şi caracterisările d-lui Tudor Viaiui, în Arhiva pentru ştiinţa si reforma socială, VII, p. 180 şi urm. ADAUS In voi. IV dan Istoria şcoalelor, p. 15, un document muntean din 20 Iulie 7151 (1643) pomeneşte pe ^ „dascălul Pahomie, care au cetit hrisoavele lui Vin-tilă Voevod, şi popa Teodosie, carele au învăţat carte la mănăstire". Pe aceiaşi pagină „bătrînul Teodosie ; călugărul, carele au fost grămătic acolo, în zilele Mihnei-Vodă şi a lui Petru Voevod". Tot acolo. pp. 23-5, actul, din l-iu Septembre 1708, al lui Constantin Brîncoveanu pentru şcoala de la Sf. :X Sava (lefile dascălilor). Pe pp. 34-6, acela al lui , Grigore Ghica pentru şcolile elină şi slavonă din Bu-cureşti (17 Ianuar 1749); al lui Constantin Racsviţă pentru plata dascălilor, 18 Octombre 1753, pp. 40-1. V. şi p. 46 şi urm., pentru aceiaşi plată. Un „chir Ioancu dascălu de la Mitilin, la Craiova", în 1817 (cu dialoguri greco-romăneşti), Bianu, Catalog, I, p. 424, no. 186. Un dascăl Dincă, ajuns călugăr la Brîncoveni în 1825, ibid., pp. 638-9. ■ * r Pe ms. 298 al Academiei Romîne se înseamnă o în- f văţătură de ucenic bucureştean, începînd la 1798 la „dascălul Necola", apoi, din causa ciumei, acasă —„neînvăţînd. nemică, fără numai nebunii învăţam", ^1' apoi la epistatu Gheorghi de-la şcoala domniască", I Adaus 345 cu 'AtcoO^xkj xwv ^acătoy, la Hrisolora pe urmă, gramatica. Urmează Esop şi tomul II din Enciclopedie, urmînd cu dialogurile morţilor ale lui Lucian, cu Hrisostom, cu Herodian. Trecînd de la dascălul Grigore la dascălul Paisie, învaţă după Scrisorile lui Si-nesiu ca să ajungă cu dascălul Chiriac Triandafil la „Olintiacele" lui Demostene. O singură dată „a mîn-cat falangă" (Catalog, I, pp. 643-4). El adauge şi cînd a început a învăţa latineşte (pp. 645). Udrişte Năsturel iscăleşte ca „tainic" la 1629, cînd ceteşte o „Mantie" la mănăstirea Bistriţa în 1639. Prefaţa lui P. V. Năsturel la ediţia Varlaam şi loasaf, p. XLIII. — D. Cartojan, în Legendele Troadei, p. 23, citează pe Danovici, alcătuitorul de cronograf, ca „grămătie de scrisoare grecească".— Un Pătraşco „caligraf", în 1673, Rev. Ist.,X, p. 233. — In studiul d-lui Cartojan asupra Alexandriei, p. 37, un „Coman dascăl domnesc", la 1714, ca „vătaf pe 51 copii". într'o listă de la 18391 se înseamnă la Iaşi Cuenim cu 25 de elevi, Sacchetti cu 20, Atanasiadis cu 30, un „Vanlin" cu 13, o Chambinaud cu 30 de fete, ca şi d-na Par6; pe la biserici dascălii, douăzeci şi şase la număr cu 249 de şcolari, predau une ori şi greceşte (ba cel de la Armeni şi franţuzeşte). La Bîrlad sînt şcoli de biserică, destul de cercetate, pe lîngă şcoala „madamei Anica Bourguillon" şi un dascăl grec; la Roman predau, în limba francesă, un „.Ian Franţuz", un Costachi Polizu (şi greceşte şi ru- / seşle), un dascăl Constantin Dornescu şi „musichie", ca şi cutare fiu de preot; la Botoşani preoţi, psalţi, dascăli predau, în zece şcoli, celor 104 elevi, şi gre- 1 Hevista loan Nceulce, VI, p. 21!) şi urm. 346 Istoria învăţămîntului românesc ceste, iar la Hîrlău, cu trei şcoli, dascălul Grigore franţuzeşte şi nemţeşte, la Ştefăneşti străinul Misi-clievici „uemtfşte şi moldoveneşte" apoi la Piatra trei dascăli, unul şi de greceşte, cum psaltul de la Tîr-gul-Neamţului predă în ambele limbi; la Focşani cinci dascăli romîni, doi greci, plus „Fidi Franţuzu", care merge „prin case boiereşti"; la Tecuciu şi pană la cîte 40 de şcolari la şcoli romîneşti; la Nicoreşti două şcoli inferioare; la Folticeni patru pensioane. la Gheorghe Stepan învăţîndu-se şi franţuzeşte şi nemţeşte, plus „gheografia franţuzească, istoria naturală şi aritmetică", la Neculai Daşchievici ceva mai puţin pe nemţeşte şi încă mai puţin pe româneşte, la Gafencu şi la Simionovici; la Bacău un Romîn şi Constantin Dupont, un alt Dupont, un Skor-lecki (si cu latină şi germană), un Ponu pentru greceşte, o Madame Moser (pentru germană şi francesă); la Ocna un Grec şi doi Genevesi, Ioan şi Egna „Fi-dim"; la Moineşti doi „Moldoveni" ; la Galaţi, pe lîngă Romîni, Greci, Armeni, Evrei, Ioan Cumbari de italieneşte, franţuzeşte şi greceşte, un Sîrbinschi, şi de franţuzeşte, ca şi „doamna Sofie, soţia dumisale Costin"; la Huşi Moldoveni şi un Bucovinean. Multe ştiri despre programul din 1842 al şcolii din Darabani \ La 1842 aflăm între „coconaşi" şi „duduci' fii şi fete de boieri mari din oraşe şi de la sate, de preoţi, de funcţionari, de negustori, băcani, cojocari, cuţitari, cofetari, bărbieri, de agenţi consulari, de Evrei chiar (;jAnfert a madamii Berta din Botoşani"). 1 Ibid., pp. 229-30. 2 Revista Ioan Neculce, VI, p. 221 şi urm. 7 A. i Adaus 347 Atunci, la 1842, Bîrladul are 16 dascăli, cu 291 elevi,, dintre cari 36 de fete, şi ca pensioane al d-rului Simon-berg (franţuzeşte şi nemţeşte), al lui Jacques „Catul'V „în casăle dumisale Spătăresei Soltana Lambrino"; Romanul păstrează pe „Jan Franţuzu", la care se învaţă şi „clavir şi cusuturi"; Botoşanii au, pe lîngă cei 90 de elevi ai „şcolii publice" de la Sf. Dumitru în „mahalaua grecească", şcoală condusă de Vasile Paulini, pensionul Profirei Olivari, „directoriţă", cu 21 „duduci" ca eleve şi profesori de franţuzeşte, nemţeşte şi romăneşte; al lui Iordachi Olivari, „profesor de gheografie şi istoria universală", şi al lui Jacques Vitrou, pe lîngă al „madamii Olimpia Gros"; Piatra şcoala lui Gheorghe Papadopulo, aceia a „Franţuzului Şanpan, director, şi cu madama sa Fantin, directoriţă"; Neamţul a lui „Ipolit Neamţu" pe lîngă cea publică a monahului Chesarie; Focşanii a doi Greci şi a doi Moldoveni; Nicoreştii se laudă cu două şcoli romaneşti şi una francesă de fete, a lui Gheorghe Stu-pin; Folticenii numai cu Daşchievici, care-şi închide porţile în acest an; Fălciiul are şi pensionul „madamii Iuli a spiţărului Andrei Diialtu, însuşi fiind învăţătoare şi directoriţă numai la trei fete"1. La 1742 „Andrei grămăticul" e fiul Mitropolitului Nichifor (Dumitru Stănescu, Viaţa religioasă la Ro- 1 V. şi actul de vînzare a unui loc din Păcurari către Ma-thias Raymond (Ramon Maties), „dascăl franţuz", la 1828, în revista Ioan Neculce, VI, p. 320. Urmează o înţelegere între el şi soţia, Sophie Victoire, născută Freauts. La 1830 Raymond era mort; avea un fiu „elev în farmacie" la Liege, pp. 320-2. Un Raimond era şi dragoman; al consulatului Franciei („Peibâ" e „Pays-Bas"). Pentru văduvă, p. 322 şi urm.". 348 Istoria învăţămîntului romanesc Adaus 349», mini, Bucureşti, 1906, p. 360). Corespondenţa cu Rumienţov pentru şcoli şi ibid., p. 465 şi urm Dascălul Filofteiu traduce Amartolon sotiria îh al XVII-lea veac (D. Stănescu, Minunile Maicei Domnului, p. 45, după ras. 472 al Academiei Romîne). Un ms. de şcoală al lui Iordachi Creţulescu, ms. 530 grec al Academiei Romîne; v. Litzica, Catalog, p. 64, no. 112. Cum se înseamnă că Epistolariul grec a fost isprăvit în Veneţia la 1666, Novembre, înainte cu cîteva luni de venirea lui Constantin Cantacuzino, s'ar putea întîmpla ca Iordachi Creţulescu, care fu ginerele lui Brîncoveanu, să-l fi precedat pe acela. In Decembre 1677, un Ionaşco, fratele preutului din Cokeani, era „în ţara Oltului, la Unguri, de au învăţat grămîtici"; ms. 197 al Ac. Rom.; v. Bianu, Catalog. II- pp. 241-2. Un elev al lui SekVstos, Litzica, Catalog, p. 311, no. 616. Iar el a venit de la Trapezunt la Conslanti-nopol abia în 25 Novembre 1687; ibid., p. 310. El şi elevii lui (între ei Matei Creţulescu), 1696, ibid., p. 314. V. şi pp. 315-7. Traducerea cărţii lui Teofilact al Bulgariei închinată de Sevastos lui Brîncoveanu, p. 484, no. 734. Mânase Eliad era din Melenic, pe una din cărţile lui se ceteşte: 'Ex twv tio Motvaccsfj 'HXw., to5 sx MsXevîxo'j; Bianu, l. c, II, p. 55, no. 86. Cărţi ale lui, în Catalogul Litzica, p. 73, no. 133; p, 115, no. 232. Cărţi .ale lui şi ibid., p. 519, no. 778. Teme ale lui Gheorghe dascălul supt Nicolae Mavrocordat la Bucureşti, ms. grec 545; Litzica, l. c, p. 721, no. 131. Un Barbu Izvoranu student supt Brîncoveanu, la 1707; Litzica, /. c, p. 117, no. 240. Un „Doioo copilul, fiul popei Neagoe, cînd învăţa i& dascăl" în Bucureşti, la 1727, şi colegi: Năstase, (Radu, Frîncul, în Bianu, o. c, I, p. 43, no. 339. Copiii scriu „cu condeiu de raţă" şi fac floricele. La 1730 Gheorghe din Trapezunt traducea pentru Nicolae Mavrocordat un Nomocanoh (ms. 297 al Ac. Rom.; cf. Litzica, Catalog, p. 435, no. 696). Versuri ale lui către Antim, p. 447, no. 705. Pentru dascălul Iordachi (Gheorghe Teodor), şi ibid., pp. 452-3, no. 709. V. şi ibid., pp. 415-6. El ţinu discursul, păstrat, la îngroparea unei domniţe a lui Nicolae Mavrocordat; p. 462, no. 717. Incăc lucrare poetică a lui, ibid., pp. 477-8, no. 726. E deosebit de Gheorghe loan din Ampelakion, despre care ibid., p. 486, no. 737. Un dascăl Şerban 1733 ; Litzica, Catalog, p. 214r no. 421. Atunci un dascăl Iordachi din Trapezunt; Litzicar Catalog, pp. 415-6. Un dascăl Alexandru în Bucureşti la 1748; Litzicar Catalog, p. 85, no. 161. Dascălul Teodor; ibid., p. 376, no. 652. La 1766,19 Ianuar, gramatica începea a fi predată la Iaşi, „în biserica Frîncilor", catolică, de „dascălul chir losif (să nu fie „Moesiodacul"?); Litzica, l. c, p. 89, no. 180. Se întrebuinţa manualul lui Nichifor Theotokis; ibid. Canoanele de Neofit Cavsocalivitul, ibid., p. 180r no. 295. i !. Fisica şi Metafisica lui Teodor Anastase Cavalioti ' la şcoala din Moscopole; ms. 383 al Ac. Rom.; v. Li- tzica, l. c, p. 99, no. 203. ■ Şcoala din Roman, 1796; ibid., p. 378, no. 655. Un Ştefan dascălul care la 1780 învăţa „carte de pomană" în mănăstirea Colţii la dascălul loan, Biar nu, o. c, II, p. 330. 350 Istoria învăţămîntului romanesc Plecarea lui Vardalah, Litzica, Catalog, p. 122. Aritmetica lui Gobdelas; ras. 676 al Academiei Ro-anîne; Litzica, Catalog, p. 91, no. 184." Fisica lui Neofit Duca; ms. 151; Litzica, l. c, p. 93, no. 191. Versuri întru lauda lui Murgu, care aduce „ce mai sublimă ştiinţă", Metafisica, „ce Valahia nu are", în Bianu, o. c, II, pp. 346-7. O carte de şcoală a liceului bucureştean de la 1842 înainte e no. 677 al Ac. Rom. (v. ibid., pp. 431-2.) Pentru Seminariu, no. 687 şi urm. (v. ibid., p. 438 şi urm.). Pentru dascălii greci din epoca lui Lazăr, Litzica, ■Catalog, p. 32. Acolo şi dascălul Gheorghe din Larisa, ia 1752, p. 49, no. 68. Dascălul Gheorghe Ioan din Ampelakion, p. 52, no. 77; p, 53, no. 80. Pentru Chioseâ, ibid., p. 228, no. 501. In ms. 217, fol. 128 Vo, elevii şcolii din Bucureşti roagă a li se da alt dascăl după moartea lui Neofit, .alegerea celui de acum „tiran" fiind făcută cu bani. AjRplocuit pe dascălul Pantazi şi a prigonit pe.elevi. însemnări despre cea mai bună creştere a copiilor le dă, la 1825, Vasile Vîrnav, în prefaţa traducerii Logicei lui Condillac. Şi el recomandă începerea în „părinţasca lor limbă", metoda analitică, predarea glumeaţă în locul sistemului sintetic papagalicesc (este chiar cuvîntul „papagalizmul"), în locul îngrămădirii de mateali, între care şi limbile străine. „Dacă minte să lasi. necăutată şi înţelenită, să perdi sau să înniacă printre sălbatecile saduri şi neghine, care îi prind locul". El merge şi pană la propunerea de a purifica limba introducînd cuvinte latine şi italiene. Ms. 425 al Ac. Rom.; Bianu, Catalog, II, p. 111 şi urm. CUPRINSUL. 1. Originile...........5 Ii. Încercări de şcoală apuseană la noi şi şcolari romîni la şcolile apusene........I8 III. InflueTlîele'ltallene asupra şcolii romaneşti . 24 IV. fatala epocă a şcolii fanariote......56 V. Noi încercări de învăţămînt apusean .... 72 V!. Noua şcoală europeană . . . . . . .93 VII. Îndreptarea apuseană în principate.....131 VIII. Şcoala filosofică a Principatelor.....139 IX. Şcoala naţională grecească în luptă cu şcoala naţio- nală a Romînilor.........152 X. Şcoala Regulamentului Organic.....191 ai. Lupta soli' nafier.a'.c cu îi.^caii de desn^ţionalisare francesă...........240 XIL Ardelenii în învăţămînt.......272 XIII. Eclectismul naţional (1859-90) şi întemeiarea învăţă- mmfului superior şi special...... XIV. învăţămîntul în Principatele unite şi în provinciile lo- cuite de Romîni.........323 Adaus..............344 Aşezămîntul tipografic „Datina Romanească" Vălenii-de-Munte