>«rK -l - -s,- ■ - i ISTORIA INDUSTRIILOR LA ROMÎNI DE N. IORGA PUBLICATĂ PENTRU „SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE CREDIT INDUSTRIAL". Meşterii de la Hurez. BUCUREŞTI •:• 19 27 •:• fACADIMIBI*; Cuprinsui analitic al cărţii Definiţia istorică a cuvintelor „măiestrie", „meserie", şi meşteşug", „meşter", „maestru", „maistor", „maistru'V 1- CAP. I. Industria casnică. îmbrăcămintea omului: Cămăşi, 3. Cingători, brîie, 4. Nădragi, 4. Zăbranice, 4. Cioareci, călţuni, ştrimfi, scarpi, 5. Sucmane, sarici, ete./5. „Hainele albe rumîneşti", 6. Veşminte preo{eşti, 6. Lăvicere, 6. Velinţe, păretare, scoarţe, 6. Cerşafuri, prostiri,, lepedee, chindee, 7.. Perne, 8. Pla-pome şi pături, 8. Năfrămi, 8. Materialele: cînepa, 10. Inul, 12. Varietăţi de tort şi de pînză, 11. Ţerancele lucrătoare, 12. Ţiganceie din casă, 13. Torcari, torcători, inari, 15. Femei romînce şi Ţigance cu plată, 15. CAP. II. Meşterii satelor..........16. Săteanul, casa şi uneltele lui, 16. Lucrul lui pentru vînzare, |17, Morarii, 18./Piuarii,^dîrstarii, 19. Căiţunarii, opincarii,, străiţarii, 19. Olarii, @ ^Butnarii şi alţi lucrători ai uneK teior de lemn, 21. Lăcrarii, 22. Scăfarii, 23. Strungarii, 23. Blidarii, 23. Lucrul jugului şi al plugului, 23. Rotarii, 24. Lingurarii, 24. Sitarii, 24. Rogojinarii, t25. Arhitecţii ţerani 25. Cărămidarii, 26. Vărarii, 26. Şindiiarii, 26. Lemnarii, buş-tenarii, dîrvarii, 27. Varietăţile lucrului de lemn ţerănesc, 27. Herăstrăierii, 27. Cîrjarii, crucerii, 28. Cărbunarii, tăciunarii, 28. Folarii, 29. Ulierii, 29. Fluierarii, 29. Dohotarii, 29. IV 'Istoria industriilor româneştP CAP. III. Industriile de oraş, înaintea concurenţei străine, ... 33. Caracterul nenaţional al originii oraşelor noastre, *30. Meşterii străini ai începuturilor, ^31^ Numele romaneşti ale meseriilor, 31. Libertatea individuală a meşterilor, 32. Primele bresle libere, 32. Pitarii moldoveni şi Alexandru-Vodă Lăpuşneanu, 32. Pităriţele lui, 33. Brutarii: cocarii, jimblarii, 33. Ţigani la fabricarea pînii, 33. Uneltele brutăriei, 33. Plăcintării, 34. Cofetarii, 34. Răchierii şi brăharii, 34. Cele d'in-tăiu berării, săseşti, 34. Pieptănarii, 34. Pînzarii şi postăvarii, 35.» Fabricaţie de zăbiaie şi importul de boboaie, 36. Materia hainelor de lux în vremea veche şi croitorii străini, 36. Fabricaţie de steaguri în Ardeal, 36. Croitorii de ţară, 37. „Cusători" şi cusătorese, 37. Caracterul meşterilor* de haine: Ţigani, clienţi episcopali, 37. Cei d'intăiu croitori pomeniţi în documente, 38. Croitoriţele, 39. Croitorii ardeleni, 39. Croitorii de sate, 39. Cingători şi brîie de import, 40. Băibărăcarii, 40. Zăbunarii, 40. Şalvaragiii, 40. Cumpărare de călţuni pentru sate, 41. Blănării cei mai vechi, 41. Mai noi, 41, nota 7. Felurile de haine blănite, 42. Pălării şi şlicuri, şlicarii, 43. Potcapicerii, 44. Tabacii, tăbăearii, pielării, 44. Cojocarii cei mai vechi, 44. Curălarii, 45. Ceprăzarii, 46. Tălpălarii, 46. Şelarii sau săhăidăcarii, 46. Lucrul traistelor, păturilor, chingilor, 47. Cizmarii, 47. Numele mai târzii de: cavafi, papugii, conduragii, pantofari, 48. Rarii cizmari ţigani; cei de altă origine, 48. Bulgarul din vremea lui Mircea-Vodă Ciobanul, 48. Ciubotarii şi uliţa lor la Iaşi, 48. Plăpumarii, 49. Lucrul de fier şi Ţiganii, 49. Varietăţile de lucrul fierăriei, 49. Uneltele fierarului ţigan, 51. Vechiul nume de „faur", 51. Lăcătuşii, 51. Potcovarii, 52. Cuţitarii, 52. Căldărarii, 52. Lucrul lor, 53. „Hierul alb", 53. Tinichigiii, 53. Clopotele şi clopotarii, 53. Argintarii sau cuiungiii, 54. Zlătarii şi aurarii, 55. Importul obiectelor de metal din Apus, 55. Bănăria şi bănarii, 55. Carătaşii, 56. Coeii, leagăne, carate şi cară, „cămări", leftice şi lefticari, sănii, 57; Arcarii, 58. Cordarii sau săbierii, 58. Fabricanţii de suliţe, 58, De mhe, Cuprinsul analitic al cărţii V paveze, platoşe, 59. Băltăgarii, 59. Coifănarii, 59. Săli-trarii, 59. Prăvarii, 59. Butnarii şi puntaşii, 59. Dogarii, 59. Făclierii, 59. Lurmnărăria lui Vodă-Brîncoveanu, 59. Năvodarii, 60. Funarii, 60. Dubăsarii, 60. Lemnarii, 60. Plata lor, 61. Fierăstrăul lui Alexandru-Vodă Lăpuşneanu, 61. Teslarii şi contractele lor, 61. Tîmplarii munteni, 60. Masării ardeleni, 61. Şindilarii, 62. Maşterii de zidărie ai vechilor Domni moldoveni, 62. Zidarii lui Petru Ra-> reşţ 62. Ai Iui Alexandru Lăpuşneanu, 64. Meşterii lui Vasiie Lupu şi ai lui Şerban Cantacuzino, 65. Ai lui Brîncoveanu, 65-6. Baia acestuia, 66. Zidari de mănăstiri, 66. Zidari ia boieri, 66. Săpătorii-sculptori,67. Materialele, 67. Zugravii vechilor Domni (Despot, Petru Şchiopul, apoi Cal-iimachii, Brîncoveanu), 67. Cei de la Biserica Domnească din Argeş, 68. Cei d'intăiu pictori, 68. Alexandru Lăpuşneanu şi pictorii veneţieni, 68. Pictorii lui Vasile Lupu, 69. Bursierii iui Brîncoveanu şi ai lui Constantin Mavrocordat la Veneţia, 69. Liotard la noi, 69. Cîţiva zugravi moldoveni, 69-70. iZugravi munteni şi ardeleni, 70. Familii de zugravi, 70-1. ^Zugravi călugări şi preoţi, 71-2. Zugravul domnesc în Moldova, 71. Zugravi boieri, 71. Zugravi în casă, 72. Contracte ■ide zugravi, 72. învăţătura zugravilor, 72. Şcoala de la Rîm-inicul-Vîlcii, 73. Tratatele de pictură, 73. Colorile şi procura-(realor, 73. Săpunarii, 73-4. Ceasornice din Ardeal, 74. Ceasornicarii aşezaţi în Moldova, 74. CAP. IV. Vechiul meşteşug şi modele străine. 75. * Influenţele străine asupra industriilor romaneşti, 75. îmbrăcămintea, 76. Mobilarea, 77. Noile stofe turceşti, 77-9. Abaua, 79. Bogasia, ghermesutul, hatai, 79. Alte stofe, 80. Şaluri, 80. Brîie orientale, 80. „Mese", năfrămi, peşchire, 81. Perdele, 81. Aşternuturi, 81. Noile haine: tătarca, şarvanaua, ciacşirii, şalvarii, etc, 82-3. Stofele apusene, 83. Din Veneţia, Florenţa, Neapole, 83. Din Anglia, („anglie"), 84. Din O-landa, 84. Din Polonia, 84. Din Germania: varietăţi, 84. Din VI Istoria industriilor romaneşti Cuprinsul analitic al cărţii VII Viena, 85. Stamba şi „tratidanul", 85. Din Rusia, 85. Croitorii de ţară în această epocă, 86. Lucrul lor, 86. Preţurile croitorilor, 86. Croitorii proprietari, 87. Lipsa străinilor croitori, 87. Basmagiii şi basmalele, 87. Batistele, 87. Mănuşarii, 88. Mătăsarii, 88. Cizmarii noi şi vechi, 88. Situaţia lor de avere, 89. Ciubotele lui Vodă şi ale beizadelelor, 89. Tirlicii şi încălţămintea turcească, 89. încălţămintea ardeleană, 89-90. „Ciubotele nemţeşti" în Moldova, 90. Scoarţe vechi şi covoare nouă din Orient, 90. Şlicarii, 90-1. Mindirigiii, 9ţ. Cară taşii, 91 şi urm. Căruţele orientale, har abalele, 91. Caratele apusene: butcile, 91-2. De Viena şi Anglia, 92-3. Caleştile, 93. Trăsuri ruseşti, 93. Droştile, briştile,93. Săniile, \93. Căruţele jidoveşti, 93. Contract (le caleaşca, Ş3. Un carătaş consul (staroste), 9.3. Hamuri, frîie, ceaprazuri, bice, 94. Şelarii şi noile şele,(94. Săhăidăcarii, 95. Bucătarii sau maghirii, 95. Borşăriţele, 95. Cofetarii, 95-6. Căldărarii, 96. Spoitorii, 96. Potcovarii, 96. Lăcătuşii, 96. Lucrul de metal turcesc, sfeşnice, lighene, etc, 96 şi urm. Import din Leipzig şi Viena, 97. Din Ardeal, 98-9. Obiecte de cristal, 98. Clopotarii, 99- 100. Armurierii şi armele, 100. Teslarii, 100-1. Tîmplarii, 100- î. Mobilele nouă, 101. Şindila, 101. Lemnăria pentru Turci, 102. Dubăsarii, 102. Şeicarii, 102-3. Ghimigiii, 102. Boiangiii, 103, Moda orientală a burghesiei, 104-5. Moda nouă orientală a boierilor, 105. Mobilarea turcească a odăilor, 105-6. Import de marfă austriacă, de Linz, de marfă de Leipzig, de Olanda, de Anglia, de marfă italiană, 106. Fabricaţia fran-cesă: camelot, linot, eadrille, etc, 106-8. Croitori evrei, 108. Mode ardelene, 108-<9. Batiste, umbrele, etc, 109. Şervete din Apus, 109. Plăpumarii noi, 109. Aşternut de import, 109-10. Cărămidarii, 110. Tinichigiii, 110, Constructorii de vase, 110. Meşterii de sfoară şi odgoane, 110-1. Funarii, 111. Podarii, 111-2. Suiulgiii şi cişmegiii, 112-3. Ceasornicarii, 113-4. Legătorii de cărţi, 115. Tipografii, 115-6. Turnătorii, 116. Litografii, 116. CAP. V. Bresle vechi şi bresle noi........H7- Breasla mixtă din Roman, 117 şi urm. Statutul ei, 118-20, Ţechiul timarilor din Făgăraş, 120. „Şetlicul" breslaşilor munteni, 121. Noile rufeturi şi Alexandru-Vodă Ipsilanti^ 121. Modelele bizantine, 121-2. Breslele muntene: a brutarilor, 122 şi urm. Narturi şi pedepse, 124-5. Noi măsuri după 1810, 125. Măsuri pentru brutari, 126. „Longea" lor, 126. Rufetul pitarilor la Iaşi, 126. Furmagii şi franzelari în Moldova, 127. Breasla brăharilor, 127. A raehierilor, 127. Berarii, 127-8. Pastramagiii, 128. Oţetarii, 128. Bucătarii şi breasla lor, 128. Abagerii, 128. Raporturile lor cu pînzarii, 129. Zăbunarii, 129-30. Croitorii de sate, 132. Croitorii moldoveni, 133. Şalvaragiii, 133. Blănării, 133 şi urm., Blănării moldoveni, 135. Breasla lor în Botoşani, 136. Cearta cu Armenii bogasieri, 137. Breasla cojocarilor, 139 şi urm. Breasla din Craiova, 142. Cojocarii prin tîrguri, 143. în Moldova, 143. Şlicarii, 143-4. Căciularii, 144. Fesurile, şăpcile şi pălăriile,, 144. Breasla tabacilor, 144 şi urm. Şcoala lor olteană, 146. Timarii din Făgăraş, 146-7. Aiurea în Ardeal, 147. Ciorogarii, 147. Tăbăearii din Moldova, 147. Breasla cizmarilor, cavafilor şi papugiilor, 147 şi urm. Varietăţi de încălţăminte, 148. Bresle de provincie, 149. Cizmarii în Moldova şi tălpălarii, 149-51. Trăistarii, 151. Olarii, 151-2. Străchinarii, 152. Şelarii, 152. Săpunarii, 152-3. Zlătarii şi giuvaergiii, 153-4. Fierarii şi covaciit 155. Butarii şi dogarii, 155. Dulgherii, strungarii şi tîmplarii, 156 şi urm. Starostele de binale, 157-8. Meimarbaşa, 157-8. „Cumpania" meşterilor de clădire şi „crucile" ei, 159. Zidarii sau pietrarii, 159. Zugravii, 160 şi urm. In provincie, 161. Pictorii de portret, 161. Şcoala ardeleană, 161. Zugravi moldoveni, 161. Zugravii din Bucureşti şi cutremurul cel mare, 163. CAP. VI. Meşteri şi fabrice 163. FabricaL _ de sticlă a lui Matei Basarab, 163. Import din Ardeal, 163. Import de sticlă în Moldova, 164. Sticlarii la Bacău, 164. Fabrica din Hîrlău şi cea din Dîmboviţa, 164. Simon Kohani şi fabrica de sticlă şi cristal, 164. „Moara de hîrtie" a Iui Matei Basarab, 164. Fabrica de h!rtie a fraţilor VIII Istoria industriilor romaneşti Lazaru, 164-5. Fabrica de la Turbaţi, 165. Fabrica de la „Caţichi", 165. Teoria „manufacturilor" supt Fanarioţi, 165-6. ' Fabrica de postav moldovenesc a lui Grigore Alexandru-Vodă Ghica, <£6(Lii urm. Fabrica de postav muntenesc de la Poeiovalişte, 167. Refacerea ei, 168. Fabrica de postav de Ia Băiteni, 168. Gaudy1 şi fabrica de tors bumbac, 168. Cearta lui Arbut, directorul f abricei de postav, cu muncitorii săteni, 168-9. Compania austriacă pentru hîrtie şi postav, 169. Găitănarii, 169. Trocarii din Braşov, 170. Fabrica de basmale, 170. Fabrica de şaluri şi „ghermesuturi", 170. Fabrica de testemeîuri, 171. Fabrica de basmale turceşti a lui Stănuţă, 171 şi urm. Altă fabrică de ghermesuturi, 172. Fabrica moldovenească de potaş, 172. Velniţe şi poverne, 173. Rachieriişi fabricile lor, (T^^Berării în Moldova, 174-6. ^^^^^JJ76. Fabrica de rachiu, oţet şi rom a lui Kr^^-T??. Săuarii şi instalaţiile lor, 176. Fabrici de lu-™n§ri, 177 şi urm. Făclierii moldoveni şi breasla din Botoşani, 179. Moara de păsat, 179. Morile de arpăeaş, 179-80. Fabrica de fidea, 180. Moara de oloiu, 180. Fabrica de macaroane, 180. Plan de o fabrică de zahăr din sfecle, 180. Fabrica de bumbac tors, 180. Fabrica de chihlimbar, 181. }^^L..^3^^ 180> nota 3. Fabricile de tabac din Moldova, şi Muntenia, 181. Fabrica de cărămidă 181. Fabrica de poleit, 181. Fabricile de porţelan, 182. CAP. VII. Crisa.........., . ; igs. Concurenţii străini. Orientalii, 183. Apuse^ 183-4. Meşterul zidar Rathner, 184-5. Alţi zidari nemţi, 185. Freywald arhitectul la Iaşi, 185-6. Pictorul veneţian al lui Alexandru Ipsiianti şi alţi pictori din Apus pană la Chladec, 186. Evreii concurenţi, 186 nota 8 şi 187 şi urm. Evrei moldoveni în bresle, 187-8. Evreii şi meşteşugurile, 187-8. Agonia blă-narilor romîni din Botoşani, 188-9LJeş^ga::;Jm bre^, JL^;/ Elementul moral şi religios al breslelor, 189-90T"ÎniŢi^tlvaTJ breslelor şi stările de presiune oficială ale vremii noastre, 192. Cuprinsul analitic al cărţii IX Documente inedite. Izvod de lucruri (şi cărţi) depuse la Sfînta Vineri din Iaşi (15 Iunie 1722), 195-6. Izvod de lucrurile aflate la negustorul Mihăilă de la Sfîntul Sava din Iaşi (3 Septembre 1740), 197-9. „Rămăşiţurile" Ilincăi Slăninoaia la mănăstirea Dancul din Iaşi (27 Septembre 1776), 199. întărirea de Constantin-Vodă Mdruzi a privilegiilor negustorilor bîănari din Iaşi (26 Octombre 1778), 200. Despărţirea nevestei unui zăbunar din Bucureşti, fugit Ia Brăila, 201. Preţuirea caselor Pău nei Ştirbei, 201-5. Despărţire a unui lumînă|rar din Bucureşti (18 Novembre 1779), 205. împăcare cu nevasta a unui işlicar din Bucureşti (19 Septembre 1780), 205. Despărţire a unui croitor din Bucureşti (28 Novembre 1779), 205. Privilegiul făclierilor din Botoşani (16 Mart 1794), 205-7. Cumpărarea de domniţa Ruxanda Hangerli a fabricei de fidea (Iulie 1798), 208-9. Un Evreu din Iaşi face o vînzare unui biănar (15 Novembre 1803), 209. Un Evreu, la Bucureşti, iea în stjă-pînire, pentru o datorie, prăvălia unui blănar (20 Maiu 1819), 210-1. Acte privitoare ia deosebiţi meşteri din Bucureşti (1813-5), 210-11. Ordin domnesc pentru un blănar din Galaţi (10 Novembre 1815), 212. „Matcă de numele companiilor muntene" (Septembre 1820), 212. Privilegiul Iui Grigore-Vodă Ghica pentru blănării munteni, 212. Proces al unui şalvaragiu din Bucureşti, tovarăş la găitănărie cu nişte Bulgari (10 Februar 1823). Procesul mănăstirii Văcăreşti cu chiriaşii ei, meşteri (Decembre 1823), 213. Procesul unei jupănese cu un bumbăcar din Bucureşti (1824), 213. Privilegiul pentru o fabrică de şters petele (20 Septembre 1826). Privilegiul fabricei de tabac a lui Dirnltrie Carastat, la Iaşi (Mart 1827), 214-6. Privilegiu pentru arhitectul Freywald (10 August 1827), 216. Plîngerea unei Evreice din Bucureşti contra unui boiangiu (29 Iulie 1830), 216. Socoteai^ Unei prăvălii bucureştene cu brîne, dimii, etc. (23 A-prii 1838), 270. Poliţia din Iaşi cercetează plîngerea blăna-riior dtn Iaşi (5 Iulie 1847), 217. Âm cunoscut pe vremuri măiestria, vechiu cuvînt de origine latină pe care l-am mărgenit apoi la păsările măiestre din basme, dar şi la „măestriile" cu care „se vînează peştele", omul cu pricepere ia lucruri supţiri fiind, pe la 1700, „măestrit" 1. Cuvîntul de meserie ca şi acel de meşteşug vin de aiurea decît din principalul izvor al limbii noastre. Ele sînt împrumuturi de la neamuri care n?au ajutat esenţial la alcă-tuiea graiului romanesc. O constatare lingvistică, pe care nu trebuie să o întindem în alt domeniu decît al său, căci, cum se va arăta îndată, priceperea şi obişnuinţa prefacerii materiilor prime în fabricate ori a unor fabricate în altele, de o valoare superioară, n'au trebuit culese din altă parte decît din comoara îndătinată a însuşi neamului nostru. Terminul cel mai obişnuit, cel mai vechiu şi acela a cărui întrebuinţare a trecut de mult şi în alte domenii, represintînd şi: dibăcie, şiretenie chiar, e „meşteşug". L-am luat de la Unguri, şi în ce priveşte finala, ca şi „prieteşug", „beteşug" şi alttele. „Meşterul, împrumutat de Ungurii înşiî^de la Germani (Meister), cari se îndreptaseră după latinescul „magister", aparţine aceluiaşi bătrîn strat al vocabulariului nostru. In ce priveşte pe meşterii romîni, numirea aceasta a a-juns să însemne mai ales pe lucrătorii cu mînile, şi dintre 1 ^ezi I°rga, Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc, Bucureşti, 1906, pp. 155-8 (şi în Istoria Romînilor în chipuri şi icoane, Craiova, 1921, pp. 262-3). 2 Istoria industriilor romaneşti aceştia în special pe acei cari se îndeletnicesc cu zidăria, lemnăria şi fierăria. Mai ales prin sate, acest înţeles se în-tîlneşte adesea ori. Meşteri de aceştia întîmpinăm şi în Moldova secolului al XVII-lea, ca „Toader meşterul den Cămpuri" *, în Oltenia în tot veacul următor ca şi, după 1800 2, în Ţara-Romănească 3 şi în tot Ardealul 4. Am găsit chiar odată şi o „meşteroaie" după care-şi iea numele fiul 5. Bucovina stăpînită de Austrieci are îndată după anexare şi „maeştri", ca Luca din Cîmpulung la 17846. Forma „maistor" e mai obişnuită, şi e în de obşte usitată aceia de „maistru". In ce priveşte „meseria" şi „meseriaşul" care i se consacră, cea mai veche menţiune pe care am întîlnit-o e din 1730, dincoace de Carpaţi, şi forma de mesereâ, mesereale pare să arate o provenienţă turcească. Actul moldovenesc de care e vorba, şi care introduce şi cuvîntul paralel de „meş-terşug", se rosteşte astfel: „la toate breslile den meserealile tuturor, a tot felul de meşterşug" 7. CAP. I. Industria casnică. Cea d'intăiu industrie, de o imemorială vechime, de o întindere imensă şi de o valoare de originalitate cu totul deosebită, formînd cu dreptate un motiv de rmndrie pentru poporul nostru aşa de bine înzestrat, e aceia pe care o represintă priceputa şi stăruitoarea muncă din cuprinsul însuşi al casei. Să începem prin a-i aminti categoriile, care se păstrează pană astăzi, de şi nu pretutindeni cu aceiaşi puritate şi, iarăşi, nu în aceleaşi condiţii în stratele de sus. Ea priveşte mai ales îmbrăcămintea omului şi îmbrăcămintea casei. 1 Revista Istorică, II, p. 161. 2 Mihai meşterul, Iorga, Studii şi documente, XIV, p. 34, no. XXIX; Cârstea meşterul, aiurea. 3 Inscripţii din bisericile României, I, p. 371, no. 943; Stoica Teodorescu, Telega, p. 188. 4 Meşteri de la Beclean; Studii şi documente, XII, p. 215, no. 9. 5 Stoica Teodorescu, o. c, p. 155. 6 Stefanelli, Documente cîmpulungene, p. 146. 7 Studii şi documente, VI, p. 430. Intăiu cămăşile, atît cele voiniceşti, ale bărbaţilor— o varietate, mai împodobită, e aceia care se dă, în zestre, mirelui—, cît şi cele femeieşti. Se lucrează în vremea de odinioară, ca şi astăzi, din pînză de in sau cînepă, sau din bo-rangic, simplu sau cu mărgele, cu fir sau „sîrmă" şi cu fluturi 1. In căsuţele de sat ca şi la curţile boiereşti se făceau asemenea ii, care puteau fi astfel, ca într'o socoteală din 1740, „cu sîrmă", „cu fir" sau „cu mătasă" 2. Une ori 1 Hasdeu, Arhiva istorică, I, 40, no. 44; Studii şi documente, VH, p. 223, no. 64; p. 356 (1812)- VIII, p. 3, no. 3 (1778); XVI, p. 310, no. 40 (1714). „Cămeşi cu fir, leşeşti, 1735-6 (Moldova), ibid., VII, p. 194. „Cămeşi sîrmă" şi ,,cu fir leşeşti", ibid. La 1678, în Moldova, şi „cămeşi de feredeu"; ibid., p. 179. 2 ibid., VII, p. 213 (1696); XI, p. 266, no. 7. „Cu mătăsuri", ibid., XIX, p. 59 (1803). ^ 4 Istoria industriilor romaneşti Industria casiică 5 au „gulere de fir", ca în secolul al XVI-lea muntean \ Mîne-cile apar şi deosebit2 ca şi aitiţele cu sîrmă3 şi flutura. Pentru călugări se ţese din lînă5. „Cingătorile" de mătasă şi apoi de bumbac, deosebite de simplele brîie sau brîneţe6, brî-nişoare 7, pot fi „de purtat", dar şi de mătaslă 8 şi unele chiar foarte înpodobite, ca „brîul roşu mare cu şarpi di fir" pe care-1 pomeneşte un act moldovenesc din 17459. O catrinţă a unei „mangopiţe", unei bucătărese de la o mănăstire din Moldova, se înseamnă la 1743 1U, şi în bagajul lăsat de o călugăriţă ardeleancă din Sad, lîngiă Sibiiu, în a-celajşii secol, aflu o „catrinţă" de lînă11, alături de „şurţuri" pe cînd în vechea Muntenie, se poartă fota12. Tot în casă se lucrau „nădragii", groşi şi „supţiri", de cari se vorbeşte în Argeşul secolului al XVIIHea43, ca şi, în Ardeal, izmenele, dintre care unele, boiereşti şi de bună samă femeieşti, erau de borangic13 ori chiar cu „fiori mari de fir"15. Capul se acoperiş, pană la_ introducerea modelor turceşti, 1 Arhiva Istorică, I, p. 40, no. 44. 2 Ibid., p. 63, no. 71. 4 Ibid. (Moldova, c. 1690). & „Cămeaşe de lănă călugăriască", în Sad (Ardeal), Studii şi doc.] XII, pp. 63-4, no. 115. 6 Ibid., XXIII, p. 315 (1811). 7 Ibid., VIII, p. 3, no. 3. » 1760, Bran, ibid., X, p. 224. 9 Uricariul, XI, p. J225_ 10 Buletinul Comisiei Istorice, I, p. 234. • 11 Studii şi doc, XII, pp. 63-4, no. 115. Fote de Ienicale, de import, în revista Ion Neculce, II. ^ Arhiva istorică, I, p. 63, no. 71 („fotă roşie"). 13 Studii şi documente, XIV, p. 285, no. 15. Acolo si o „zar-cuţă". i* Cf. ibid., XII, pp. 227-8, no. 4 (1811) şi Uricariul, \I, p. 249 (Moldova, 1780). îs v. A. Urechiă, Istoria Romînilor, VI, pp. 432-3 (1793). V. ş\ Studii şi doc, VIII, p. 3, no. 3. la sfîrşitul secolului al XVIRea şi chiar după aceia pentru t femeile măritate, cu zăbranice. Ele erau obiectul unei îngrijiri speciale, fiind de o neobişnuită fineţă. Unele purtau pe un fond negru fluturi, altele erau „cusute cu beteală *. Fachio-lul graţios al Ardelencelor era făcut tot în casă2. Găsesc odată şi o „cîrpă pentru grumazi" 3. Din mîna aceloraşi ţesătoare ieşiau cioarecii4, călţunii (se zice odată „călţuni de haine"), cari se puteau tăia şi în aba 5 . Ei vor fi înlocuiţi, mai ales în Ardeal, unde apar întăiu, prin ştrimfii (Striimpfe), de fabricaţie nemţească.6. „Scarpii de fir", încălţăminte luxoasă, dar uşoară, puteau fi daţi în lucru tot femeilor de supt acoperemîntul boieresc7, pe ;cînd cum vom vedea, opinca ţerănească intră în domeniul unei fabricaţii săteşti anumite. Pentru îmbrăcămintea ţerănească vrednicele femei de pe vremuri, care n'au dispărut fără să lase urmaşe cu aceiaşi îndemînare şi sîrguinţă, lucrau sucmane, albe, negre8, sarici9, chepenege10 şi ipingele, pieptare11, sucne, straie şi ză-bune, mintii, propoialnice (călugăreşti), tundre12, glugi13 1 Ibid., VII, p. 356 . (1812);. Iorga, Doc din valea Teleaje-jenului, p. 87, no. 2 (c. 1750). 2 „Fachiol negru"; Studii şi doc, XII, pp. 67-8, no. 120 (Ardeal, 1754). „Fachiul negru, lat"; ibid., p. 59, no. 110 (Sibiiu, 1750). 3 Ibid., XII, p, 174, no. 376 (Ardeal, 1817). 4 „Păreche de cioareci muereşti"; ibid., pp. 63-4, no. 115 (Sad). 5 Ibid., XIV, p. 258, no 21 (Oltenia, c. 1700); V, p. 260, n. 155 (1814). 6 „Păreche ştrimfi de iarnă"; ibid., p. 59, no. 110 (Sibiiu, 1750). 7 Iorga, Documente Callimachi, II, p. 141 (1813-4). 8 Studii şi doc, VII, p. 234 (Moldova, 1784: „30 coţi sucmani negre"). Cf. Arh. istorică, J,.p. 71. 9 Studii şi doc, VII, p. 223, no. 64 (Moldova, 1765); XII, P. 68, no. 120 (Ardeal, 1754). 10 Fain şi ordiner, se spune la o epocă de fabricaţie orăşenească, în 1817; ibid., p. 174, no. 376. n9 Ibid.,- XIV, p. 276, no. 45 (Oltenia, c. 1730). 12' Studii şi doc, XII, pp. 63-4, no. 115 (Sad). Preţul lor ia Bucureşti în 1818, Revista Istorică, VI, p. 206- 6 Istoria industriilor romaneşti de sigur şi străiţe, precum şi tot felul de desagi şi ţohiri saci pentru transport sau alt us 2. Acestea toate alcătuiau „hainele albe rumîneşti", de care se deosebia îmbrăcămintea tîrgoveţilor atît de esenţial încît, la 1817, Vodă Caragea, vrînd să pedepsească pe un supus al său din principatul muntean, hotăra astfel: „Să-I rumî-niţi întăiu, îmbrăcîndu-1 în haine albe rummeşti^^jDentru ca apoi „să-1 dee pin tîrg, bătîndu-1 ca pre un vinovatica să strige arătîndu-şi vina pentru care i se face această osîndă"\ Aş crede chiar că din- cămările boiereşti, unde lucrau „meşterele" de care va fi vorba îndată, ieşiau şi vechile veşminte arhiereşti: rucaviţe, stihare, pogonatece, epitrafire, patra-hire sau „patraile" (şi de ibrişim, mai tărziu), orare, sfite, prbeoveţe, sau „procoave", faloane (şi de „urşinic"), aiere (şi de „serasir"), sau „plăştaniţe", poale la icoane 4. Pentru casă acelaşi personal gospodăresc fabrică lăvicere sau lăicere, „de lînă, proaste", sau „vrîstate" 5:. Dar mai ales, pe lîngă cergi şi velinfe6, păretarele7 şi scoarţele (se zice şi sgorţuri8'). „Scoarţele romaneşti", după vechi modele geometrice, de origine preistorică; în Moldova, în Basarabia, în părţile prahovene, ori după cele persane, 1 Ibid., VII, p. 234, (Moldova, 1784): „1 ţol de lănă nou, necusut". 2 „Saci care pui pe culme", se zice într'un document; ibid., XIII, p. 4, no. 4 (Ardeal, sec. XVII). 3 Arhiva societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, II, p. 573. * Stadii şi doc, XII, p. 129; XIII, p. 198, no. 696; XV, p. 312; XXIII, p. 23, no. 10; Iorga, Doc. Aman, pp. 93-5; Rev. ist., II, p. 156. s Ibid., VII, pp. 233, 234 (Moldova, 1784). 6 „Cergă mare cu laţi mici"; „velinţă albastră, turcească", ibid., p. 213, no. 26 (Moldova, 1636). „6 cergi de poclăzi la un cal* boieresc"; Revista Istorică, IV, p. 83. V. şi Arh. ist., I, pp. 63, 71 (Moldova, 1690). 7 La Hurezi, în 1738, lîngă „păritare de postav", „păritare de lănă" (şi „cergi mari de lănă"), Studii şi doc, XIV, p. 57. 8 Rev. ist., VII, p. 148 (an. 1840). V. şi Studii şi doc, XIV, p. 43. D-na Hilohi, din Galaţi, a apucat acum vre-o treizeci ;de ani Evrei de la Hîrlău cari se ziceau scorţari, fiindcă din lina ce li se da făceau scoarţe după modele ţerăneşti. Industria casnică cu flori, păsări, animale, chipuri omeneşti, pană la portrete, în Oltenia \ —„bune", „alese", „mari" şi pană la zece coţi, preţuite în Moldova, la 1777, cu cîte 40 de lei2, „vărgate", „în doaă foi" 3—-, sînt arătate une ori, ca şi lăicerele, păretarele, cergile, ca fiind „cu ozoară"4, alte ori se spunea că sînt „la femei în casă", poate de aşternut pe jos, dar se întrebuinţează mai ales pe paturi, cînd se zic „scoarţe de pat" 5;. Tărziu numai li se va face o oare-» care concurenţă în casele mari, fără însă a le putea înlăn tura, de „scoarţele" de Ţarigrad şi de Breslau şi de covoarele importate, de „chilimuri"6. O necontenită muncă, în vederea căsniciilor viitoare, a căror comoară era expusă pană sus în bagdadii pe laviţele din jurul cămărilor, „caselor" ţerăneşti, o cereau pînfce-turiie de pat. Cerşaftirile muntene (numele e turcesc 7"), prostirile moldoveneşti (de la prosterno ?'), lepedeele ardelene (după ungureşte), sau chindeale, jucau un rol în această exhibiţie permanentă de artă casnică. Un „aşternut" putea să fie „cu fir şi cu peteală" în gospodăriile mari, cînd atunci cuprindea „2 rînduri de aşternut de purtat", cu două plapome şi o saltea s. Cearşafurile-prostiri erau de obiceiu din „pînză de casă" 9, „de tort", „groase, sau supţiri", „alese" cîte o-dată, dar mai tărziu şi din „batistă"10, ori „cu mătase"1*, 1 V. Iorga, Uart populaire en Roumanie, Paris 1923. Cf. Studii şi doc, XIV, p. 191, no. 9 (Oltenia, 1753); VII, p. 72, no. 88 (Moldova, 1823: „scorţi moldovenească"). 2 Ibid., p. 153, no. 5; XIV, p. 180; Iorga, Doc. din Valea Teleajenului, pp. 23, 50, no. 45. s Studii şi doc, VII, p. 355 (an. 1812). * Ibid., pp. 191, 195 (Moldova, 1730-6). s Ibid., XI, p. 103, no. 34; p. 266, no. 7. 6 Vezi mai departe. 7 Se zice în Moldova, alături de „prostiri", şi „cerciavuri"; Studii şi doc, VII, p. 223, no". 64 (Moldova, 1765). 8 Ibid., VII, pp. 232-3 (Moldova, 1784). 9 Ibid., XXIII, p. 317, no. 15 (Moldova, 1811). i° Ibid., XI, p, 266, no. 7 (1740); XII, p. 146, no. 298 (Ardeal, 1803); Iorga, Valea Teleajenului, p. 50, no. 45. w- Arh. Istorică, I, pp. 63, 71 (Moldova, c. 1690), 8 Istoria industriilor romaneşti Industria casnică 9 Se notează că sînt „cu chenare" 1, „cu rînduri cu fir", „cu răţăle", „cu alesături", „împlute cu fir", „cusute cu fir", „cusute cu flori", „cusute" şi „umplute cu mătasă", „vărs-tări" 2. Unele sînt de „odghial" sau plapomă, altele de „saltea" 3. Pernele — dintre care cele de părete4 sînt mai mult o parte din mobilă—, umplute cu paie ori cu lînă, pot fi „de urşinic cu fir" ori avea „raţele cu fir" ori se zic „umplute cu frînghie"5. Alte perini sunt cele „de rădvan", care pot fi acoperite cu urşinic 6. Plapoma însăşi, în Ardeal „poplomul" 7, în locul căreia ajungeau odată mai uşoare pături, fu mai tărziu îmbrăcată de obiceiu cu aclaz 8'. Măhrămile (numele îl aflăm în greceşte pe la 1570: ^ay-pmd§ec),năfrăm!le (nume derivat din cele d'intăiu), peşchirele (vine din turceşte), lucrate de multe ori foarte fin — şi atunci li se zice, eu terminul turcesc: gevrele 9, — sînt şi de in, dar, la casele boiereşti mai ales, bogat împodobite: i V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 433 (1793); se adauge un „cerşaf moschicesc". * Studii şi doc, VII, p. 195 (Moldova, 1735-6); p. 356 (an. 1812). s Ibid., p. 195 (Moldova, 1735-6); p. 223, no. 64 (Moldova, 1765). V. şi „polcuţele de aşternut, cusute pă scris", ia Ho-morîciu, 1807, Iorga, Valea Teleajenului, p. 23. * Studii şi doc, XXI, p. 428 (1828). Şi „pilote de pînză, umplute cu fulgi"; ibid., XIX, p. 58 (Bucureşti, 1803). s Ibid., VII, p. 195 (Moldova, 1735-6); XI, pp. .266-7 (an. 1740). In Muntenia, la 1793, aflu „2 calafurii de pernă %cu bag-sin nărămzate" (V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 436). 6 Uricariul, XI, p. 225 (Moldova, 1745); Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 69. ' Studii şi doc, XI, pp. 227-8, no. 4 (Haţeg, 1811). 8 Ibid., XII, p. 91 (Făgăraş, 1775); p. 146, no. 298 (Ardeal, 1803); XIV, p. 276, no. 45 (c. 1730); V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 433. Cf. Studii'şi doc, XXIII, p. 343 (Gorj): „pătură de coperit". V. ibid., VII, p. 179 (Moldova, 1678); „o-ghial de şahmarand agravaniu cu marginile de atlaz florentin"). 9 „Gevrele, al doilea, mici, cu flori în colţuri"; ibid., VII, p. 356, „cusute pe scris", „umplute cu fir", „pe scrisoare cu fir, sîrmă" şi „cu mătăşi", „cu beteală", sau şi numai de mătasă 1. Unele sînt făcute anume pentru o nuntă şi se dau naşului 2, altele se atîrnă în cuiu şi împodobesc oglinda pe care o încunjură (un cas în Moldova în 1779) 3, sau, la biserică, o icoană. Se zic „năfrămi denainte" — adesea făcute, în secolul al XVIIHea, la Ţarigrad— cele care, cum se vede în frescele din biserici şi în unele portrete pe pînză;, se anină în brîu4, pentru care li se şi zice: „măhrămi de brîu"5. Sînt „basmalele cusute cu fir" din altă epocă6. O altă categorie e a „măhrămilor de mîni", zise şi „meneş-terguri"7, sau simple „ştergare" 8. Pentru obraz sînt „mi-nişterguri" speciale, „pişchirile de obraz", care se mai zic apoi si prosoape9. Tălmaciul cel mare al Porţii la jumătatea veacului al XVIII-lea, bun Moldovean de modă veche., nu toată schimbarea numelui său de Calmăşul în Callimachi, trimete de la Constantinopol fratelui său Dumitraşcu „năfrămi de obrazuri" lucrate în casa lui însuşi"10. Se deo~ 1 Ibid., XI, p. 266, no. 7 (an. 1720); VII, p. 195 (Moldova, 1735-6); XIII, p. 160, no. 552 (Rodna); Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 36, no. 33. 2 Studii şi doc, X, p. 224 (Bran, 1760); XIV, p. 258, no. 23 (Oltenia, 1700). 3 Ibid., VII, p. 232, no. 162 (1784); XI, p. 104, no. 24; Stoica Teodorescu, Telega, p. 218. * Studii şi doc, VII, p. 195 (Moldova, 1735-6); Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 69. î 5 Arh. ist., I, pp. 63, 71. Cf. Studii şi doc, VII, pp. 178-9 (Moldova, 1678); p. 224 (Bran, 1760). 6 Studii şi doc, VII, p. 233, no. 103- (Moldova, 1784). ' Ibid., VII, 44-5, no. 57 (1815); pp. 178-9 (Moldova, 1678), 8 „4 ştergare de borangic bune şi doă mai proaste"; Stoica Teodorescu, Telega, pp. 196-7 (an. 1818); Studii şi doc, VII, p. 192 (Moldova, 1730): „ minişterguri de mînă cu fir", „cu mătasă", „alesă cu fir". 9 Ibid., p. 195 (Moldova, 1735-6); p. 223, no. 64 (Moldova, 1765); Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 69; Stoica Teodorescu, Valea Teleajenului, p. 87, no. 2 (c. 1750). ™ Studii şi doc, XXI, p. 242. 10 Istoria industriilor romaneşti Industria casnică 11 sebesc de toate aceste pînzeturi „năfrămile de ibric", care apar odată, la 1784 1. Sînt şi, deosebit, la aceiaşi dată, „prosoape de ras" 2. Pentru baie se întrebuinţează „peste-menuri" albe ori albastre \ Tulpanele, şi „cu flori de fir"'1, sînt tot de fabricaţie casnică. Intre „pînzuri"5, „pînzături de masă" 6, avem întăiu ceia ce numim acuma: „faţă de masă", şi era atunci „masă" fără nicio altă determinaţie7. Putea fi de cînepă, apoi şi de bumbac, de borangic, cu flori8. „Făcută în casă", „vărgată" ori ba, ea se chiamă totuşi, în Moldova, une ori, „masă leşească" 9. „Mesele de Ţarigrad" apar însă la sfîrşitul secolului, gata făcute10. Şervetele11, de obiceiu cu djLina in foile de zestre, sint de calitate mai simplă, albe, „vărgate, de fuiori", ori „cu aţă albă" 12, la cei mai bogaţi, „cu borangic", „împlute cu hir", „cu mătasă", „turceşti" 13. Materialul întrebuinţat Se pregătia în casă, şi atîtea însemnări, foi de zestre, catastihuri de moşteniri, îl înşiră, 1 /Wd./VII, p. 232, no. 102. 2 Ibid., p. 234. 3 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 433 (an. 1793). * Ibid., p. 433. 5 Terminul în Moldova la 1811, şi 1818, Studii şi doc, XVI, p. 92, no. 19; XXIII, p. 315. 6 Studii şi doc, XII, p. 91 (Făgăraş, 1775). 7 Dar şi pomesealnic, în Făgăraş, c. 1800; Studii şi doc, XII, pp. 214-5, no. 5. 8 Stoica Teodorescu, Telega, p. 274. Acolo şi o „zăbadă de borangic". 9 Studii şi doc, VII, p. 191 (Moldova, 1730); XI, p. 266, no. 7 (1740). 1QIbid., VII, pp. 194-5 (1735-6). 11 „Salvetumuri" în inventariul vicarului Ţopa din Haţeg, 1811, ibid., XII, pp. 227-8, no. 4. uibid., VII, pp. 191 (Moldova, 1730), 199 (1735-6); XII, p. 207, no. 49 (Făgăraş, 1817). « ibid., VII, pp. 44-5, no. 57 (an. 1815), 179 (Moldova, 1678), 194-5 (Moldova, 1735-6); XI, p. 266, no. 7 (1740). V. ibid., XXIII, p. 317, no. 6: „36 şărvite în 5 iţi; 12 şărvite în doî iţi". CI, ibid., XXI, p. 201 ' (Moldova, 1824): „opt prosoapi în cinci iţe". în cantităţi mari. Se pregăteşte din timp cînepă necesară. Condica de cheltuieli a lui Vodă-Brîncoveanu cuprinde a-ceastă însemnare, unică: „150 tal. s'au dat pentru sămînţa de cînepă care s'au dat să se seamene de asfă primăvară" \ „Oca de cînepă trasă" figurează în socotelile mănăstirii Hurezi 2. Se notează „chite de cănipă răriţată" 3, „chite de in" puse în „săcriu"4. Apoi în Muntenia coţii de „pînză borungiuc" sau „cu mărgini de borangic" ° „stanurile" de pînză în Moldova secolului ai XVII-lea 6, calepeîe de fuior şi pînza de fuior, în valuri, mosoarele cu tort 7, „legăturile de tort", în Oltenia, pe Ia 18008, „jirebiile de tort, de căiţi"9 şi „coruri de pînză de cîlţi", „nălbită şi „nenălbită" 10. Ardealul socoate pînza pe „chischineie" şi „ştucurele", vpe „dărăburi" şi „chindene"11. Este osebire între pînza groasă12 pînza de in cu de cînepă" lj. Anumite inventare din secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea începător, dau pânză „cu margini", „pînză melez", „pînză în ciubuce" şi „vrăstată", pînză de şervete şi mineşterguri, pînză în patru iţe, pînză „de bîrneţe"14> Peste un secol se importă din Braşov „un znop de in periat gata"15. „Jurăbii de tort supţire de in" şi „jurăbii de fuior" se adună 16, cu „spate de pînză nouă", cu „ocă in mi- 1 Aricescu, Revista Arhivelor Statului, I, p. 243. 2 Studii şi doc, XIV, p. 57. 3 Ibid., XXI, p. 428 (a. 1828). * Ibid., VII, p. 234 (Moldova, 1784). * V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, pp. 432-3 (Muntenia 1793), e Arh. ist., I, pp. 63, 71. 7 Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei, p. 217 (după 1821). 8 Studii şi doc, XII, pp. 214-5, no. 5. 9 V. şi „jurebii" în Oltenia, c. 1760, ibid., XIV, p. 309, no. 48. 10 Ibid., XIX, p. 58 (Bucureşti, 1803). 11 Ibid., XII, pp. 63-4, no. 115. 12 Ibid., pp. 63-4, no. 115 (Sad). 13 Ibid., XXIII, p. 324, no. 12 (Moldova, 1827). 14 Ibid., VII, p. 233, no. 163: lăsămîntul lui Grigoraş Cos-tachi, tatăl Mitropolitului Veniamin. 15 Ibid., XIX, p. 58 (Bucureşti, 1803), 16 Ibid., VII, p. 356 (an. 1812). 12 Istoria industriilor romaneşti Industria^ casnică liţat" şi nemeliţat, eu guri pînză fuior dă cănipă pentru coţ"1. Se notează „chite de cînepă răriţată"2", „chite de in'7 puse în săcrin"3. Dragomanul Ioan Callimachi cere de acasă, la 1740, „păndză lipoverască (lipovenească) de trebuinţă roabelor, de primăvară"4. Iar, în „materie de lînă", se cumpără „miţele"5, se aduc „jurebii de lănă răsucită pentru scoarţă" şi „ocă tort jurebii dă căiţi dă groasă" 6. Cine lucra aceste „pînzuri" şi aceste fabricaţii de lînă de cea mai veche modă? Lăsînd la o parte pe cei d'intăiu meseriaşi rurali şi orăşeneşti, vedem într'o scutire de vamă pentru cei ce .întră cu marfă la Roman şi postavul, pînza ţeranilor încă din 1466, pe vremea lui Ştefan-cel-Mare 7. Ţerance lucrează nu numai pentru casa lor, dar, cînd boierul vrea „bucăţi de pănză lucrate la ţară", şi, pentru acest stăpîn sau numai vecin mai puternic al lor 8. Nişte socoteli de moşie din Moldova între 1825 şi 1827 au însemnări ca acestea: „Am dat Capmoloaei de ţăsut nişte saci boireşti... Pe patru, coţi sucman pentru purcariu..» Unii fimei pentru ţăsutu unii pînzi din poronca eucoani... Unii fimei ce au ţăsut un ţol boieresc... De ţăsut 74 coţi pănză de căiţi" *\ La 1802 un Bucureştean face această socoteală cu „Nastasia spă-lătoarea cămăşilor" pentru „pănza ce au ţesut, supţire şi groasă : urfzitul 10 parale, ţeava 5 parale, învălitul 5 parale, dăpănatul 5 parale, şi ţesutul deosebi, după toc- I, meală, făcăndu-să peste tot taleri 7 şi parfetle 14. I-am J 1 Ibid., p. 355, no. 1812. 2 Ibid., XXI, p: 428 (a. 1828). 3 Ibid., VII, p. 234 (Moldova, 1784). * Ibid., XXI, p. 242. 5 „Şasă groşi de miţă albă"; Stefanelli, Doc. cîmpidungene, p. 13 (an. 1688).' e Studii şi doc, VII, p. 355, no. 6 (an. 1812). Cf. p. 233, no. 103, alte pînze. 7 Melhisedec, Cronica Romanului, I, p. 127; I. Bogdan, Documentele lui Ştefan-cel-Mare, I, p. 95. 8 Iorga, Corespondenţa lui Dimitrie Aman, p. 112 (an. 1828). ^ Revista istorică, IV, pp. 83, 86. dat taleri 2 şi parale 14, şi am rămas să-i dau la împierea anului taleri 15 4." A spăla cămăşi şi a le ţese erau deci pe acel timp îndeletniciri care puteau să meargă împreună. Ici şi colo se văd sătence împlinindurşi sarcina de a îmbrăca ţara prin osteneala mînilor lor: „M'am dus cu furca într'o seară", spune o femeie din Făgăraş, la 1803, „la numita Bucură" 2. într'un proces contra unei ţerance din aceleaşi părţi ardelene: „Ia, tocma ca o eşită din minte doară, chiară au tăiat pînza, fiind ţesută numai jumătate, şi au scos spata şi iţele din hire şi le-au lăsat în casă"3. „Fo-meaia birăului, anume Ana", arată un martur, „au eşit cu furca din casa ei într'o Duminecă, fiind în slujba liturghii, au tors în casa popii"; care o face „strigoae şi fermecătoare 4". O alta declară, cam tot pe atunci: „s'au cusut două cămăşi de bumbac şi două la copii" 5. „I-am cusut cămaşa şi l-am cărpit", spune cu năcaz o a cincea 6. Grigoraş Costachi, tatăl Mitropolitului Veniamin şi soţul unei Cantacuzine din Ţara-Romănească, împărţia, în veacul al XVIII-lea, lucrul la Ţigancele din casă. Această lume de roabe, aşa de multe şi adesea aşa de îndemănatece, cu atîta simţ pentru covoare şi strălucire, şi-a avut partea în marea industrie casnică înfloritoare prin casele boierilor, stăpîna fetele conducînd o activitate neîntreruptă şi participând la dînsa. Vechile „ergasterii" ale sclavilor antici se continuau j în „ţigăniile" boierimii noastre pană la jumătatea veacului al XIX4ea, cînd s?a proclamat liberarea robilor"7. încă de la jumătatea veacului al XVII-lea Doamna Elina a iui 1 Iorga, Manuscriptele mănăstirii Cernica, aflătoare azi la A-cademia Romînă (din „Biserica Ortodoxă"), Bucureşti, 1902, p. 27, no. 231. 2 Studii şi doc, XII, p. 195. « Ibid., pp. 212-3, no. 68 (an. 1827). 4 Ibid:, XIII, p. 260, no. 120 (Sîmbăta-de-jos). 5 Ibid,. XII, p. 208, no. 53. 6 Ibid., p. 183 (an. 1778). Un Andrei Zvîrlefus, în Anto-novici, o. c, IV, p. 180. i 7 V. şi Buletinul Comisiei Istorice a României, I, p. 253 (an. 1743, Moldova): „Au dat de făcut sucmanii la chiî". 14 Istoria industriilor româneşti Matei Basarab scrie „judecesei" de la Braşov, „Catrina", pentru a cere „izvoadele de peteare", de nevoie pentru îm-pletitoarea de curînd cumpărată a Măriei Sale: „Aici am cumpărat Domnia Mea o roabă, şi iaste împletitoare. Numai nu avem aici izvoade de peteare, ci să faoi dumneata bine să ne dai ceva izvoade de peteare, şi raai mari şi mai mici, şi de căiţi şi de tot fealiul 1". Tot aşa şi lOan Calli-. fnachi, în casa căruia se găsiau perini frumos cusute cu fir, care împiedecau de a dormi pe un oaspete apusean cu pielea aşa de simţitoare ca de Tott2, cerea să i se trimeată din Moldova originii sale fete, care să se poată deprinde la meşteşugul casnic de ţesut şi cusut: „două copile sărace ca de zeci, doisprezece ai de vrăstă, însă să fie curăţele; de nu s'or pute afla sărace [==orfane], fie şi cu mame. Şi aici le ţinem prea bine şi îmbrăcate şi podo-bite, apoi le şi mărităm... Copilele Ţigance să nu fie, ci Moidovence, au corcite3". Şi, cu privire la această făgă-duială de măritiş, glumeţul terziman al Porţii spune în altă scrisoare către fratele său de la Stănceştii Botoşanilor: „Poftim pe dumneaiei cumnata să-i afle un voinic cam cu ochii deschişi, să-i de căte odată şi peste ochi, că-i can şăguia copila, şi cu acia sută de lei să o căsătoriţi cu ciracul4". Ţiganca de care vorbeşte ceva mai tărziu, în 1764-5, un boier moldovean avea preţ deosebit ca torcătoare 1 Studii şl doc, X, pp. JL10-1, no. 3 (an. 1649). 2 Memoires sur Ies Turcs et Ies Tartares, ed. 1785, I, pp. 75-6: La couverture et Ies oreillers effacoient en magnificence la richesse du sopha dont cet appartement etait decore... Quinze matelas de coton, piques, d'environ trois pouces d'epaisseur, poses l'un sur l'autre, formoient une base tres molie que re-couvroit un drap de toile des îndes cousu sur le dernier matelas. Une couverture de satin vert, charge d'une broderie d'or trăit, relevee en bosse, etait egalement reunie au drap de dessus, d'ont Ies bords retrousses etaient faux files tour-â-tour. Deux grands oreillers • de satin cramoisi couverts d'une pareille broderie, ou l'on avoit prodigue Ies laines et la canetilte, s'appuyoient sur deux coussins du sopha rapproches pour servir de dossier, et etoient destines â soutenir Ies tetes. 3 Studii şi doc, XXI, pp. 239, 240, no. 2. a Ibid., p. 243, no. 15. Industria casnică 15 de bumbac—erau, şi torcari săteni, torcători, lîngă inari, for-mînd bresle la Putna pe la jumătatea secolului1—: „Iar pentru giumătate de suflet ce s'ar mai veni în parte dumisale, adastă parte s'au dat pentru meşterşug[ul] Catrinii Ţigăncii, fiind învăţată a toarce bumbac cu roata şi, luînd-o Postelnicul Jora, rămîne Jicnicerul Sandul păgubaş de Ia meşterşug[ul] Ţigăncii. Şi pentru aceia să rămăe acia giumătate de copil în parte Jicniceriului Sandului" 2. O hotă-rîre domnească mai tărzie stabilia, de alminteri, că „Ţiganul ce va fi cu meşteşug să se socotiască diosăbit preţul lui", ceia ce invocau, şi nu fără succes, şi Ţiganii cari n'aveau alt meşteşug decît acela de vizitei3. Mai tărziu numai, anume fabrici, cît de modeste, luară Ţiganceior, fetelor crescute în casă chemarea de a face cu degetele lor atîtea lucruri frumoase. La 1813, cînd li se îea abusiv o taxă de cinci taleri, femei erau întrebuinţate însă la „dulapurile ce lucrează borangic" pe lîngă „acei lucrători ai borangicului" cari se cred nedreptăţiţi de a-ceasta măsură fiscală. La 1819, făcînd dreptate zişilor ne-mulţămiţi, Vodă pomeneşte, cu „roatele de borangic", pe „femeile care lucrează cu dulapuri hazneâ de boran*-gic" \ Pe atunci lîna munteană trecea de altfel hotarul muntelui, şi la Braşov chiar sau în satele vecine ea se prefăcea în cergi şi în „deosebite veşminte romaneşti'15. Ceia ce nu împiedeca însă sporul caselor pline de roabe ca şi de fete luate pentru creştere, învăţătură şi la sfîrşit un cinstit măritiş, cu o zestre potrivită din partea familiei care aproape le adoptase. 1 Ibid., VI, pp. 365-6, no. 1152. Nălbitori de pînze, ţerani, la 1801, V. A. Urechiă, Ist. Rom., XI, p. 94. Sucmânari la 1779 în Moldova, Studii şi doc, XXIII, p. 23. 2 Ibid., XVI, p. 333, no. 102. 3 Ibid., p. 343, no. 131 (Moldova, 1804). 4 V. A. Urechiă, Ist. Rom., XII, pp. 397-8, nota. 5 „Stragula et diversa vestimenta valachica tam Coronae quam i in adiacentibus regionibus in simili quantitate et taliter effabri-* catae lanae rursus in ditiones turcicas referuntur" • Studii şi i doc, XII, p. 177, no. 332 (an. 1820). Meşterii satelor 17 CAP. II. Meşterii Satelor. Săteanul nostru ştie să îndeplinească o mare parte din rosturile care în societăţile unde funcţiile sînt mai bine în-partite, dar unde, adesea, şi îndemânarea omului e ceva mai slabă, cad în sama unor profesionişti ce n'au altă chemare. El îşi clădeşte casa, săpîndu-i temelia, cînd o crede de cuviinţă, sau sprijinind pe patru pietre mari ori grupe de pietre tălpile de lemn care vor susţinea celelalte elemente ale fragilei construcţii, pentru ca apoi între parii înfipţi la cele patru colţuri şi legaţi între dînşii prin alţii;' transversali să întreţese mlădiţele de răchită şi să isprăvească această arhitectură uşoară, dar destui de trainică, prin aruncarea între vergi a vălătucilor de lut şi prin aş-ternerea muruielii de suprafaţă, prin întinderea albului a-coperiş de var. Din mărăcini, din pari şi scînduri el fabrică împrejmuirea curţii sale. Cu ciocanul în mînă el trebătuieşte, în lunile pe care le lasă slobode munca ogorului, la carul care-1 poartă la câmp ori îl duce de-a lungul drumurilor prăfoase ori pline de noroiu. Uneltele şi le face singur de cele mai multe ori, şi, oricum, poate să le dreagă, dacă nu e vorba de metalurgie, din vechiu reservată Ţiganului, precum al femeii e tot ce se cuprinde în cercul mai îngust al casei. Totuşi, măcar pe alocuri, oameni mai dibaci, mai iscusiţi au ajuns, de la un timp încoace, de cînd banul a pornit să umble şi timpul n'a mai fost aşa de ieften, să lu- creze, nu numai pentru dînşii, dar pentru comunitatea rurală întreagă. Meşterul sătesc apare astfel Mai rămînea un pas de făcut, şi măcar în secolul al XVIII-lea el şi fusese. Anume să se ducăla^^ cfienljîTT^ pro- dusele^ acestor modeste îndeletniciri. Pe piaţă, o parte măcar din ţerani nu mai aduc deci numai1 laptele şi untul vacii, brînza şi urda oilor, pieile animalelor moarte, lemnele culese în pădurea deschisă, lina turmelor sau şi carnea porcului tăiat de serbători. In sfîrşit acelaşi ţeran se ridică la capacitatea de tehnică / şi la putinţa de împodobire artistică, arălîndu-se gata să înalţe şi altfel de zidiri decît căsulia lui, ba chiar să închine lui Dumnezeu şi sfinţilor bisericuţa căreia a izbutit să-i croiască linia cea mai potrivită cu mediul şi scopul şi să-i desăvîrşească structura, care, une ori, nu mai e de lemn înjghebat mai lesne, ci de solidă piatră şi de cărămidă coaptă în cuptoarele lui. O răpede ochire — materialul, şi prin natura lui, neîngă-duind alta— va arăta în cît de multe specialităţi se pricepeau sătenii noştri, pentru ca pe alături să se presinte în general care erau condiţiile acestui mai modest meşter al nostru. Ţerani lucrînd tot pentru ţerani sînt cei a căror producţie e în legătură cu acele nevoi ale satului pe care nu le poate satisface fiecare în margenile casei, curţii şi i priceperii sale. Ei sînt iurnisorii tovarăşilor lor de locuinţă şi de ocupaţie principală. Plata li se face la început de bună samă prin schimb, într'o societate care pană foarte tărziu păstra obiceiul de a considera moneda ca o unitate abstractă, fictivă, cea reală fiind obiectele, ,ţbuciuluite", după valoarea pe care ar avea-o în bani Ceia ce nu îm-Pxedecă însă că industriaşii cari au în vedere mai ales mediul rural pot să-şi ducă la tîrg pentru desfacere o parte din rodul ostenelilor lor, ba chiar ca {cranii să cumpere de la alţi ţerani numai la prilejul de întîlnire al tîrgului ceia Istoria industriilor romaneşti 2 18 Istoria industriilor romaneşti Meşterii satelor 19 ce, în măsură şi mai mare, şi* din causa uşurinţii comunicaţiilor, se face, cu toată decăderea iarmaroacelor, bîlciurilor, nedeilor, şi pană în ziua de astăzi. Săteanul e îndreptat către conlocuitorul lui „speeialisat" supt anumite raporturi, dintre care ca întăiu trebuie să fie considerat acela* al hranei, Aici apare morarul, tpcă dg la 1247, cînrj, regele unguresc Bela dăruieşte Cavalerilor Ospitalieri o parte din pă-mîntul de „dincolo de munţi", al Românilor trăind într'o Ţară-Romănească de libertate deplină sau numai relativă, în judeţe şi voevodate, aşteptînd Domnia, se pomenesc morile, existente sau de construit, făcmdu-se o excepţie pentru situaţia de drept a celor care şje găsesc în ţara lui Litovoiu din părţile Jiiului, care acestea se păstrează pentru Coroană 1. Aceste mori de apăy înlocuind vechile rîş-niţi, de origine romană, se întîiniau pretutindeni pe pă-mîntul romanesc. Atîţia oameni de la ţară îşi ieau numele de la ocupaţia de morari sau murari, a lor ori a înaintaşilor lor: Morariu, Morăraşu. Nevoia de pietre a morilor a adus şi deschiderea de ca-i riere pentru aceasta, ca la Deleni lîngă Hîrlău. La începutul veacului al XlX-lea pietre^uTlnoară din Moldova se şi exportau la Turci; socotelile domneşti din 1812 notează în adevăr: „100 părechi chetre de moară' de ia Hîrlău trimese Paşei din Silistra Morile de cai par a fi cu totul recente: Ia 1793 două din ele lucrau în Bucureşti, „la capul podului"3/ Cum morarul avea rosturile lui la ape, nu e de mirare că el putea să se ocupe şi de bătutul sumanelor în piue. 1 „Exceptis etiam molendinis omnibus infra terminos prae-nominatorum terrarum ubicumque factis vel faciendis, praeter-quaxn in terra Lytvoi"; Zimmermann-Werner, Urkundenbuch der Deutschen in Siebenburgen, I, Sibiiu, 1892, pp. 73-4. 2 Iorga, Documente economice şi financiare, (extras din „E~ conomia Naţională") p. 131. " xr A. Urechiă, Ist. Rom., V, p. 305. Astfel găsesc la 1799 pe Prahova, în satul Breaza, un morar care vinde o „dîrstă cu o roată"1. Satul Piua Petrei (sau Pietrei), în Ialomiţa, satul Dîrstelor de lîngă Braşov îşi trag numele de la această ocupaţie. Cu piuarii ajungem în al doilea domeniu de necesităţi ale ţeranului în afară de propria lui muncă de „politeh-nician" practic. Roata de piuă, care se moşteneşte, se vinde, se împarte, figurează într'un testament oltean de la 1728 2. Se pare că lucrătorul la piuă e zis „chiotor", ca acel Toader „chiotoriul", Ţigan, de care dau într'un act moldovenesc din 17823. In Ardeal piua, am spus-o, e dîrsta, cu dîrstarii ei. Lîngă Braşov acel mare şi frumos sat li păstrează numele. Dar şi în oraş se găsiau astfel de meseriaşi ca aceia cu porecla grea de reprodus, care funcţiona pe la 1700 în suburbia Şcheilor'1. De altfel şi dincoace de munţi se întîinesc alături, ca în Oltenia, numele piuei şi ai dîrstein. Pentru încălţăminte se puteau găsi căiţunărese 6. Iar pentru pregătirea pieii de opinci se cerea un meşter anume, opincarul. II cunoaşte şi Ardealul romanesc7, şi el răsbate şi în mahalalele oraşelor trăind în mare parte ţerăneşte; astfel la 1753 în Bucureşti Chita „din mahalaoa Scaunelor" (de măcelărie) se judecă înaintea lui Vodă cu „tovarăşii de opincărie" ai răposatului ei soţ, Nicolae Opincarul, cari sînt nişte Armeni de pripas, Ştefan şi Vartan s. De alţi meşteri n'are nevoie Romînul ca să se îmbrace. Numai în Banat, la Timişoara, în „mahalaoa rumînească" —şi pretutindeni consider, în generai, mahalaua împreună cu^ satul — se întilnesc nu numai străiţarî, dar o întreagă corporaţie, zisă, supt influenţa Turcilor odată stăpâni, nu 1 Studii şi doc, XXI, p. 83, no. 5. V. şi adausele. . ^ ibid,. XI, p. 263, no. 6. » Ibid., XVI, p. 338, no. 119. 4 Ibid., X, pp. 324-5. & Ibid., XIV, p. 55, no. 49. 6 Stoica Teodorescu, Telega, p. 218. ^ Studii şi doc, XIII, p. 273, no. 597 (Sas-Sebeş, 1819). Istoria industriilor romaneşti Meşterii satelor 21 supt aceia a Romînilor din Principate, cari au împrumutat terminul turcesc: „rufetul străiţarilor"1. ] Pentru gospodăria sa, ţeranul trebuie să recurgă, în al treilea rînd, la anumite categorii de producători speciali. Şi olani sînt aceia de la cari, cu sau fără amestecul „nurorii în blide", el recurge mai des, oricît de atent s'ar aşeza a- % ceasta marfă fragilă, avînd adesea o străveche valoare de artă, pe blidarele din lăuntru sau în prepeleacul de afară, ^ din curte \ Moldova-şi avea olarii, vestiţi, din Baia. Cele mai frumoase străchini moldoveneşti le-am găsit în turnul bisericii din Doijeştii Ţinutului vecin al Romanului: dacă pă-mîntui de la Baia era privit ca fiind cel mai bun din ţară3, nicăiri ca în aceste vase romaşcane nu e, pe lingă fru-museţa simplă şi aşa de armonioasă a liniilor elegant aruncate, atîta pricepere de tehnică în lucrul smalţului cu variaţii verzi şi rose de cea mai mare delicateţă. Aceiaşi ^ olari au putut fi întrebuinţaţi şi pentru făcut cahlele care căptuşiau încăperile din cetatea Sucevei. De la ei vin şi ^ discurile prinse la întîlnirea arcurilor din bisericile lui Ştef an-cei-Mare sau tivind, cu brîul lor multicolor, cu seria lor de figuri enigmatice sau heraldice4, linia streşinilor, în principatul muntean, Curtea-de-Argeş păstrează încă o mahala de olari ţerani cari au lucrat necontenit, după aceleaşi tradiţii, din veac în veac, şi cărora li se datoresc de sigur şi acele fragmente de olărie aşa de $ variate în desemn care s'au găsit în pămîntui vechii £{. Curţi domneşti \ Şi mai tărziu din asemenea mîni au ieşit probabil plăcile de porţelan, care, descoperite in Ardeal, au împodobiri ca acelea din vremea lui Ştefan sau 1 Studii şi doc, XIII, p. 197, no. 692 (an. 1333). 2 Olari de sate, ibid., XIV, p. 124, no. 124 (Oltenia). 3 V. mai departe, la zidari. ^^Tezi-le mai ales la G. Balş, Bisericile din Moldova, Bucureşti, 1926. 5 V. Blser'ca domnească din Curtea-de Argeş, Bucureşti, 1923. poartă stema cu vulturul bicefal al Cantacuzinilor 1. Epis- u copiile-şi aveau olarii2. în ce priveşte însă cerinţele ţerăneşti, mult mai modeste, îi aflăm pe olari prin toate satele Moldovei, Munteniei, Oiţe- ; niei, Ardealului3. Un sat întreg, Potigraful, de lîngă Crivina, ; la cîţiva paşi de Bucureşti, se ocupă, afară de plugărie, îndeletnicirea de căpetenie, cu această meserie, şi anume aşa încît fiecare meşter îşi alege şi transmite urmaşilor săi o anume speţă de lucru. Din mînile olarilor ie a săteanul : oale, ulcioare, străchini—găsim şi cîtfe un străchinar 4—, borcane, zise în Oltenia şi „borochine" (de unde borchinos)0, sfejşnice de lut, ibrice de lut 6, ba chiar şi lulele 1} gava-noase şi clondire8. Vedem cîte odată pe olari, ca pe cei ce vin la Bucureşti în 1775, aducînd „cară cu vase de lemn, de pămînt zmălţuite, de pămînt nezmălţuite", care plătesc o vamă9. împreună cu vasele de pămînt se întrebuinţau şi cele de lemn, cum s'a văzut şi mai sus. Vasele de lut şi cele de lemn se află împreună în privilegiul citat al lui Ştef an-cei-Mare. Buţi — butnarii, butarii10, de sat, mai ales în re- 1 Revista istorică, VI, p. 120. *£jCei doi de la Huşi, Melhisedec, Cron. Huşului, II, p. 54/ 8 Studii şi doc, XIII, p. 90, no. 246 (Dobra, 1815); p. 109, no. 328 (1790, Gura Sadului; preot), p. 254, no. 91 (1765); XIV, p. 129 (Oltenia, c. 1790); XXI, p. 118 (1798); Buletinul Comisiei Istorice, III, p. 104, no. 63 (jud. Argeş, 1804); Corespondenţa lui Aman, p. 135, no. 297 (Oltenia, 1831). V. şi Doc. Academiei Române, 144, XIII (1776, Suceava); ms. 640, p. 16 (1791, Bucureşti). \ Studii şi doc, XIV, p. 262, no. 25 (Oltenia, 1703). 5 Corespondenţa lui Aman, p. 195, no. 91 (c. 1820); p. 127, no. 285 (Oltenia, 1830): „borcan de pămînt". Documente economice şi financiare, p. 38 (an. 1764). 7 Documentele Callimachi, II, p. 124 (1763-4): „liulile ciarchiş". 8 Studii şi doc, XXIII, p. 325, no. 13 (Moldova, c. 1817); Xîx, P- 59 (Bucureşti, 1803). Se întîlnesc şi formele: crontir, scrontir. * V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, p. 100. v) Blltar sîrb la Banovita (Oltenia), 1812; Iorga, Doc Tudor, P- 30, no. 37. 22 Istoria i dustriilor romaneşti Meşterii satelor 23 giuniie de vii, dogarii nu lipsesc1, lucrînd şi doagele, cercurile2 şi ducînd, ca acei de la Rîmnicul-Sărat, în 1779, la tîrg, şi pană la Rîmna, la Odobeşti, buţi, dar şi vase, scîn-duri şi doage3, lopeţi, albii, copai, hîrdaie, cofe,— deci şi cofari4—, scoabe 5, burie şi buriaşe 6, vedre şi vedriţe7, buţi de pîne, poloboace, putini şi putinele, coveţi—deci şi covăr tari8—, covăţeie, ciubere9, cauce, hîrdae10, căzi11, ciuturi, apoi „dimirlii de măsurat păine"12, lacre—de unde lăcrari13 —, căpistere, găleţi, curatori, la vii14, ba chiar sfeşnice15, tăiere, sau tiere16, troace17, trocuţe, fireaze, ploşti18, berbe-niţe19, scafe20, erau cumpărate de la meşteri anume şi în sate. 1 Studii şi doc, V, p. 506, no. 87; XII, pp. 216-7, I (Făgăraş, c. 1830); Revista istorică, IV, p. 84 (Moldova, 1826-7. Bă-trînul Butnariu la Focşani, Studii şi doc, V, p. 234 şi urm. Şi satul Butari, Oltenia; ibid., XIV, p. 103, no. 106 (c. 1780). 2 Revista istorică, IV, p. 83 (Moldova, 1823). s V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, p. 280. „Dogi de cară, dogi de ciubăr", Studii şi doc, VII, p. 262, no. 198. 4 Ion Cofer vinde vie la Odobeşti; ibid., p. 69, no. 81 (an 1816. Matei Cofar, 1790; Stoica Teodorescu, Telega, pp. 42, 185. 5 Corespondenţa lui Aman, p. 191, no. 80. 6 Documente Tudor, p. 164, no. 190. 7 „Vedriţă de tisă"; Corespondenţa lui Aman, p. 195, no. 91 (c. 1820); de teiu, ibid., p. 127, no. 285. s Studii şi doc, XI, p. 97, no. 132 (Deleni, 1673). 9 Studii şi doc, XXIII, p. 327 (Moldova, c. 1827). 10 „Cauce dă dăvarniţă"; Corespondenţa lui Aman, p. 127, no. 255 (Craiova, 1830). 11 Studii şi doc, XXI, p. 427 (an. 1828). 12 Ibid. 13 Ibid., XIV, p. 124 (Oltenia, 1785). An. Ac. Rom., XXXIV, p. 57. fi 15 „Sfeşnic vechiu de lemn", Ştefulescu, Polovraci, p. 32. is „Tier mic de copil", Studii şi doc, p. 146, no. 298 (Ardeal, 1803). V. şi p. 227, no. 4 (Haţeg, 1881): şi blide. ' 17 „Troacă de săponit", ibid., p. 146, no. 298 (Ardeal, 1803). V. şi XII, p. 146, no. 298 (Ardeal, 1803). 18 „O ploscă cu cureale'', dar şi „o ploscă de pămînt", ibid.. XII, pp. 227-8, no. 4 (Haţeg, 1811). Un ploscar, V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, pp. 173-4, nota. ["Ibid., XIV, pp. 57-8 (Hurezi, 1738), p. 99. 2) Doc economice şi financiare, p. 38 (an. 1764). Sînt anume scăfari, cari fac şi blidele de lemn, întrebuinţate în gospodăriile ţerăneşti. Un cas din Moldova, prin 1680, în care e vorba de „Iftimie ScăfarurT, care, „fiind bejănar, au rămas acolo în Poeni cu şidere, căţva ani, şi lucra la strug"— de aici strugarii din oraşe — „şi s'au numit aceli Poeni pe numele lui de le zic: Poeniie Blidarilor" 4. Blidarii se moştenesc, cu poiana lor de lucru cu tot. „Apostol Blidarul, feciorul lui Eftimi Blidariul"— cel de mai sus — vinde Ia 1694 poiana de lîngă Socola, în fiinţa a altor doi blidari 2. Jugul pentru boi şi-1 poate face omul singur3. Dar se pare că trebuie mai mult decît îndemânarea oricui pentru a face plugul şi accesoriile lui, mai toate de lemn, cum era în cutare sat moldovenesc, încă din 1834: „pluguri de lemn cu bărdiţile şi oticii lor i cu 80 guri de ham şi toate ha-laturile lor", plus „cinci boroni de fher şi altele de lemn4". Definiţia carului de tară romanesc o dă un document muntean din 1791, care vorbeşte de un „car nou şi mare, ,,cu roate, de treaba eîmpeanului, cu dricul strîmb, însă fără de fier", pe cînd „carul sîrbesc mare" e „cu dricul drept", dar tot „fără de her" 5. Carăle mocăneşti cu osiile şi dricurile legate cu fier represintă o inovaţie 6.^Din Austria vecină luaseră Oltenii pe la 1738 carul de la care se puteia lua fierul 7. 1 Studii şi doc, VI, p. 62, no. 28. 2 Ibid., p. 59, no. 16; p. 62, no. 28. V. şi satul Blidari, în părţile Trotuşului. 3 într'un catastif: „5 giuguri"; ibid., XXI, p. 428 (an. 182$ * Ibid., p. 441. ° Şi o „căruţă nouă fără de fier"; V. A. Urechiă, Ist. Rom., n"> P.' 319, nota. ■ *lS*udii -V doc-, XXI, p. 426 (an. 1828). V. şi p. 427 (an. 1828):-„chilne de car mocănesc"; Doc. Callimachi, II, p. 122. ' „Cară de boi, le-au luat fierul ce au fost la iale, iar de cai ferecat"; ibid., XIV, p. 57 (mănăstirea Hurezi). 24 Istoria industriilor romaneşti Roţile în noul sistem apusean sînt „ferecate" „cu şine de fier", pe cînd cele vechi erau „sade" 4.'Unele şi altele erau făcute de rotari de sate, din cari găsim cîte unul 2, mai ales în Moldova, De fapt ei lucrau carul întreg, cum se vede din pomenirea la 1652 a lui „Pătraşeo rotariul din Branişte", care iea moşia iui pentru „nişte cocii şi cară"3. De la Ţigani, numai de la ei, se luau lingurile. Lingurarii erau în parte „gospod", ai Domniei: un act moldovenesc din 1799 îi arătă plătind 3 lei şi 4 parale la Cămara Doamnei în momentul cînd îi scrie la această categorie; apoi dau patru dăjdii pe an şi la Sfîntul Gheorghe un leu de nume, banii masalaSe or, cu răsura, 10 parale de leu4. Ei se alegeau dintre lăieţi 5. In Ardeal Ia meşteri liberi se lucrează pentru gospodării mai complicate „cîr-pitori" şi „sucitori" 6. . Pentru bucătăria săteanului trebuie o sită „deasă" sau „mistreaţă" ea e datorită unor sitari de sate de cari găsim încă din veacul al XVII-lea 8. Vasele de metal, de aramă, adecă, pe care se întîmplă să le aibă, trec prin mînile spoitorilor ţigani, cari se întîlnesc însă mai ales 1 Ibid., XXI, p. 426 (an. 1828). 2 Ibid., VI, p. 45, no. 109 (ia cislă); XI, p. 57 (an. 1738). V. ibid., VII, p. 116, no. 53 (an. 1776): „eu, Ivan rotar ot Forăşti, sînt om ca de 80 ani şi trăesc în Forăşti". s Ibid., VI, p. 61, no. 25. 4 Studii şi doc, XI, p. 95, no. 223. Ţigani lingurari domneşti, ibid., XXI, p. 197; Doc. Callimachi, I, p 425, no. 18 (an. 1759); Melhisedec, Crowca Huşului, II, p. 141 (an. 1793). 5 „Lăieţii ce se numesc şi lingurari"; V. A. Urechiă, Ist Rom., IV, p. 508. Alţi lingurari, Studii şi doc, XI, p. 200, no. 10 (an. 1792) „Linguri de lemn cu testeaua", 1791, Muntenia, V. A. Urechiă, o. c, IV, p. 320 nota. 6 Studii şi doc, XII, p. 146, no. 297 (Ardeal, an. 1803). * Studii şi doc, XXIII, p 337 (Moldova, c 1830); Corespondenta lui Aman, p. 171, no. 25 (an. 1808). 8 Antonovici, Doc. birlădene, II, pp. 152-3, no. 168; cf. şi p. 175. V. şi Studii şi doc, V, p. 506, no. 87 (Sima Sitarul, rudă cu un dogar, an. 1785). 4 Meşterii satelor 25 la oraşe ]. Pentru a acoperi lutul de jos se cere lucrul ro-gojinarului 2. Am spus cîtă pricepere dovedeşte ţeranul la durarea din aşa de puţin a casei lui, Nu numai preoţi sînt „purtători de grijă şi chivernisit ori ia facere besearicii păr s'au * isprăvit 3", —„casă încă mi-am făcut", spune pe la 1760, popa Ion de la Ighiu, „şi eu încă mult am lucrat la ia ori meşteri fără carte °, ci şi simpli plugari (>. Patru meşterul, Drăgoiu meşterul şi calfa lui, Lupul, sînt astfel, la 1684, ctitorii frumoasei biserici de lemn de la Socoteni (Dolj) 7. La 1680, în Cîmpulungil Moldovei, , Ifrim zel Chiriei" îşi spune „meşter de biserici"6. Administraţia fanariotă va vorbi cu despreţ, la sfîrşitul veacului al XVIII-lea, de această „zidărie" ţerănească: „Din prostime", spune o ordonanţă din 1&15, în Muntenia, „şi din cei fugari după afară, care se ascund aici, casele ei şi le fac de gard, fără de meşteri, şi lipesc cu pămînt şi cu şovar învelesc... nu-şi fac nemestiile cu meşteri" 9. Cu cîtva timp înainte însă, pe p la 1740, la Iaşi, trebuiau numai „300 cară de spini" „pentru să să isprăvească grădina gospod de supt curte"10. Casa ţerănească, întru cît ea nu iese astfel întreagă, cum am spus înainte, din truda pricepută, din instinctul teh- 1 Vezi mai departe. 2 „Rogojini de a doua şi a treia mînă"; V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 323, nota (Muntenia, 1791). * 3 Studii şi doc, XVI, p. 325, no. 928 (an. 1785). 4 Ibid., p. 242, no. 22. j 5 La Perjani (Ardeal), ,,Lazăr bătrânul nostru şi meşter | . besearici" (ibid., XIII, p. 143, no. 478). j 6 V. ridicarea unei crame ia Odobeşti: „Cramă de bîrne du- rată; hruba supt cramă; gîrliciu de cărămidă, iară pe pim-nită, lasă de pus păpuşoi, şopron de făcut rachiu"; Revista ^lorică, V. p. 231. 7 A. Vincenz, în Arhivele Olteniei. V, pp. 184-5. 8 Stefanelli, Doc. cimpulungene, p. 13. 9 V. A. Urechiă, Ist. Rom., V, p. 290. 10 Studii şi doc, VI, p. 378, no. 1274. 26 Istoria industriilor romaneşti nîe şi simţul de frumuseţă al unui singur om, ar avea nevoie de cărămidă, dar pană foarte tărziu cărămidarii lucrează numai pentru oraşe. Vărarii cari se întîlnesc ici şi colo, mai ales în vremi mai nouă, stăteau însă la înde-mîna celor ce clădiau sau şi numai a gospodinelor obişnuite a-şi întineri astfel în fiecare an mica locuinţă1. Ţerani se îndatoriau ia 1710 să dea lui Mihai Cantacuzino Spătarul 60.000 de ocă de var, cîte douăzeci de bani suta de ocă Fratele lui Vasile Lupu, Hatmanul Gavril, se plîngea însă la 1638 că „nu putem afla aicea în ţară la noi meşteri să poată lucra var de piatră Acoperişul poate fi numai de şovar, de stuh, une ori foarte frumos aşezat în snopi, pe culme şi ia muchi, cum se obişnuia de altfel în secolul trecut în jurul Veneţiei, unele exemplare rămînînd încă şi pană acum lîngă coperişurile de ţiglă solidă. Dar, cînd casa e mai cuprinsă, şindila formează ca un ţuguiu de zale cenuşii de-asupra uşorilor păreţi. Ţeranii cari ştiu pregăti şindila din stejar ca şi din brad \ cari „fac şindila" ° şi ştiu s'o aşeze, lucrează mai mult pentru biserici şi pentru boieri6. Şindilarii se învoiesc la boieri, în condiţii pe care ie fixează cu de-amănuntul cutare învoială din veacul ai XlX-lea, bogată în nume şi precisări tehnice, de pe valea Teleajenului 1. ' JLs Venim acum la ţeranii meşteşugari cari au în vedere o clientelă alta decît a clasei lor, cari produc mai mult pentru o mai răsplătitoare plată depărtată. Cei d'intîiu sunt numeroşii lemnari, buştenari, dîrvari, cari, în unele Ţinuturi ca Vrancea, au o practică seculară 8. 1 Ibid., XXIII, p. 335 (Moldova, 1836); An. Ac. Rom., XXVII, p. 147 (Bucureşti, 1836). 2 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1910, pp.; 145-6. 3 Hurmuzaki, XV, la această dată. ^ ± Hurezi, 1738; Studii şi doc, XIV, p. 57. 1 s Ibidy v, p. 157, no. 104 (Oltenia, 1745). ^ 6 V. mai departe. A; 7 Iorga, Valea Teleajenului, p. 81, no. 114 (an. 1865). 8 V. Arhiva din Iaşi, VII, p. 260, nota 3. Material de lem-;^ tărie la Munteni în 1792, V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 330 şi urm., nota. Meşterii satelor 27 Cu barda, care e şi o armă, de temut, aceşti zdraveni munteni din ţara pădurilor dau lemnului formele cele mai simple ca şi cele mai alese, pentru nevoia străinătăţii însăşi, de ale carii cereri, în lumea turcească, va fi vorba în alt capitol, pentru o epocă de mai mare desvoltare şi diferenţiare. Socoteli din secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea menţionează: butuci, pari, despicaţi şi obli, şarampoi, drugi, bu-lamaci, tumurugi, dulapi, blăni de nuc, de brad, de paltin, de teiu, cu specială întrebuinţare la acoperişuri, bîrne^ grinzi, amnari, căpriori, laţi şi lăteţi, de arin, de teiu, „coşaci, adecă stinchii de uluc", tălpi, tălpoaie de uluci, podine pentru tavan, podele, costoroave, praguri, grindei, şi „lemne, de patru roţi", de „o roată", ursoaice, „sticeri de brad", matracuri/ vîrfuri, gălătuşi, „furci de fîntina" „furci oable"4. Din acest material se fac, în sat chiar, „fuşcei de coşer" 2, corlăţi, etc. Lucrul la „fierăstrău", la „herăsău", dă scînduri: „de podeală" sau duşumele, lă-turoaie, pardafuri, „tinichele" ; „herăstrăerii" întrebuinţează la cutare „hirăstrău" grecesc de pe Valea Teleajenului, acuma trei sferturi de veac: „pînză de herăstrău, roate, cujbe, lanţuri, pene, adică cîrlige, roata de apă cu cercuri, boldul"3./Moldova pregătia Turcilor, pentru a face transportul pe Bistriţa pană la Galaţi, încă din veacul al XVIII-lea măcar, catarge, cîrme de ulm, trencheturi, sirice mari şi mici, tahtalîeuri, cift-dulapi, grinzi sau uşori1. In legătură cu aceste ocupaţii ale cherestelei se înseamnă bărdaşi şi toporaşi, cari duc marfa, legată cu funii, în „cli- 1 Studii şi doc, VI, p. 214, no. 61; XII, p. 228, no. 4 (Haţeg, 1811); XXI, pp. 416-7 (c. 1821); XXII, p. 26 (Moldova, 1775), p. 45 (c. 1820), p. 305, no. 38; Doc Tudor, passim; Corespondenta lui Aman, p. 193, no. 87; p. 127, no. 285 (an. 1830); Doc. economice şi financiare, p. 129 (an. 1822); V.VA. Urechiă, Ist. Rom., IV, pp. 318-9, nota. 2 Revista istorică, IV, p. 84 (Moldova, 1823); V. A. U-rechiă, Ist. Rom., VII, p. 547. 3 Iorga,Doc. Văii Teleajenului, p. 807^^110; pp. 81-2 no. 115 (an. 1866-77). "'X; * Studii ţi doc, XXIII, p. 11 (Moldova, 1775)/ 28 Istoria industriilor romăneşt! turi", şi pană la „Salina boaz", pană la golful Sulinei1. Plutaşii de la Roznov treceau încă la 1853, din schela Pie-i trei la Galaţi şase „poduri herestaie"2. Intre meşterii cari pregătesc din lemn obiecte de întrebuinţare ţerănească adaug pe cîrjari 3. Cruceri 4 lucrează la frumoasele cruci împodobite care se înşiră la drumul mare, şi cu privire ia unul dintre ei, din vremea lui Cuza-Vodă, legenda sătească spune cu cîtă delicată discreţie, netulburat de oameni şi nici măcar de glasul păsărilor, se străduia el la măiestrele lui săpături de cea mai veche datină romanească5. Unui din Vîlcea, pe la 1800, a lăsat lucruri minunate. Meşterii satelor 29 din jurul ocnelor ciocănarii şi măglaşii sînt muncitorii prin cari se taie şi se scoate sarea 1. Foîarii pregătesc foaiele în care se vinde brînza \ In sfîrşit prin poiene înflorite ale codrului ulîeri cioplesc uleiele lor, din care se va culege miere şi ceară :\ Odată am găsit şi un fMerar, ia Banoviţa olteană 4. * In Ţinuturile de păcură \ doholarii aveau şi ei ocupaţia lor specială 6, care prevestia aşa de puţin o măreaţă şi 1 îmbogăţitoare industrie. în poienile ascunse, în bahne, cărbunarii, tădunarii, pregătesc, mai mult pentru oraşe, mangalul6. Din scoarţa teiului se fac funii, de funari, care se vînd cu testeaua, de „teiu topit sau ne topit" 7. Lîngă ape, rîuri şi «mai ales multele heleştee şi iazuri, dese în Moldova, împletesc năvoade (se zice şi: „a năvozi"), mreje, năvodari şi rare-jeri 8, pe cînd alţii gătesc peştele sărat. Iar în aşezările Doc. economice şi financiare, p. 63 (an: 1792). Academia Română, Creşterea colecţiilor, an. 1910, p. 190. "s Studii şi doc, XXIII, p. 376 (an. 1834). Cf. „cîrjob" în traducerea lui Herodot, pe care am publicat-o la Vălenii-de-Munte, p. 116. "* 1 „Necolai Crucer ot Mehedinţi, protopop", la 1815; Iorga, Doc. Văii Teleajenului, p. 39, no. 34. 5 V. Universul, din 21 Iunie 1928, după un articol al ar-hiectului Zag©riţ, în Convorbiri Literare, an. 1914. 6 „Protopop Patru Cărbunar", Studii şi doc, XIII, p. 263, no. 139 (Ardeal, 1760); Revista Istorică, IV, p. 84 (Moldova, 1823): „Bahna Cărbunariului". Tăciunari, Stoica Teodorescu, Telega, p. 202 (an. 1826). 7 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 320, nota; p. 335, nota (Muntenia, 1792). 8 Arhiva Istorică, I, p. 95, no. 128 (Bărcan Măjearul la Piatra Neamţului, în 1665); Antonovici, Doc. bîrlădene, I, p. 359 (soţia lui Iani Năvodariul, 1853). V. şi Herodot, pp. 25, 53, 321-2. Botiţe de păstrăvi, 1814, Oltenia, Doc. Tudor, p. 54, no. 54. • 1 Pentru Ocna Moldovei, Analele Academiei Romîne, XXXVII, P- 245 şi urm., Pentru Telega, Stoica Teodorescu, Telega,, passim. învoirea clocănaşllor cu schileriL ibid., p. 223. 2 „Brânza iaste în foaie de căine11; An. Ac. Rom., Ut., XXVIII P-^12 (an. 1796). 3 Un spiţelnic pentru ulee în An. Ac. Rom., - XXXIV, pp. 57-8 \VniMd'' XXVII, p. 147 (Bucureşti, 1836). 5 ^oc- Tudor, p. 30, no. 37 (an. 1812). ' 27q\atadii şl <*oc.,'VII, p. 288, no. 9 (an. 1608); p. 292, n-le - e h ' no- 32' P- 298^ n4e 56"7; P- 30C^ no. 65. XT ' ^r§he Dohotariul din sat din Mândreşti", Studii şi doc, rv' oo , °' 62 (an. 1750); „Doghotăriţa", Revista Istorică, iV' P- bS (an. 1823). i - * . Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 3Î CAP. III. Industriile de oraş înaintea concurentei străine. | Nu e nicio îndoială astăzi că oraşele noastre nu sînt | întemeiate de Rpmîni. Unele din ele, ca Baia, Siretiul, Suceava, în Moldova, iar în Ţara-Romănească Cîmpulungul, Tîr-goviştea, vin de ia o aşezare străină, de Germani din Ga-liţia, de Saşi sau de Armeni; altele, ca Romanul sau cetatea lui Romaşeu (Roman-Vodă I-iu; de unde: Romaşcani), Hotinul, Chilia, Cetatea-Albă, laşul chiar, la Munteni Argeşul şi chiar Bucureştii, au la origine o cetate zidită de Domnie, în jurul căreia s'au strîns meseriaşii ca şi negustorii. fCele mai multe aşezări urbane din principatul muntean sînt tîrguri: adecă, între mai multe sate, la locul întîlnirii lor, şi-au ridicat negustori de aşezare vremelnică şatrele, corturile lor, prefăcute de la o bucată de vreme, odată cu putinţa unui câştig de toate zilele, în case cu largi piala-nuri de lemn în faţă, cu tărăbi, care se puteau ridica spre streşină, închizînd astfel prăvălia, sau, lăsate în jos, întinse orizontal, oferiau meşterului putinţa de a se aşeza acolo turceşte şi de a lucra, după străvechiul obiceiu oriental, de faţă cu clientul sau trecătorul. Coloniştii străini, aduşi de Domnie sau veniţi de la sine, une ori chiar înainte de consolidarea ei, aparţineau unei ci-vilisaţii, aceia a Europei Centrale, care continuă pe a vieţii romane de odinioară. Aici plugarul, meşterul, negustorul represintau îndeletniciri deosebite pe care de obiceiu tatăl le transmitea fiului, rudei de sînge ori ginerelui, odinioară ucenic, calfă în acelaşi atelier. Sistemul acesta de osebire din cealaltă populaţie a meşteşugarului, legat adesea ereditar de meseria Iui, s'a introdus încă din cele d'intăiu timpuri, prin descălecătorii în domeniul acesta, şi la noi. între cei d'intăiu orăşeni din amîndouă ţerile cea mai mare parte erau fără îndoială meşteri. Ei lucrau pentru colonia din care făceau parte, une ori şi pentru Domnie, niciodată pentru export, în spre teri de o mai veche şi mai solidă muncă industrială.' Nu li se arată însă, în listele de marturi, alipite la zapisele municipale, profesia pe care o exercita fiecare. Astfel, în cutare act de la 6 Mart 1655, al oraşului Bacău, cine ar putea spune ce anume făceau străinii de nume, de religie şi rasă cari vin după Boldur Gheorghe şoltuzul şi Ionaşco pîrgarul mare: Nortbat (Rothbart) Mi-bro (Imre, Emeric), Ivin, Tiier Martin, Marco staroste ot Sohodol (din Valea Seacă), Vasile nepotul lui Bindoc din Răcăciuni, Ţinpur, Oanăş 1 ? Vor fi primit de la început ucenici romîni, deveniţi calfe şi apoi meşteri? E îndoielnic. De la o vrerile, vechea clasă orăşenească, pe care n'o creşteau imigraţii ulterioare, a trebuit să se continue prin localnici. Dar aceştia cunoşteau şi fără această învăţătură esenţa meşteşugului lor. Căci puţine meserii sînt numite cu termini străini, de împrumut. Lemnarul, tîmplarul, care lucrează pentru tîmpiele minunat înflorite ale bisericilor, fierarul, curelarul, călăararul poartă nume de bătrînă origine latină, dacă nu e astfel şi numele de cojocar, impunîndu-se în iocul celui unguresc, de socs, sociu sau suciu, de unde satele cu numele de Soci. Pentru croitor, la care rădăcina e slavă,—se zice şi cravăţ—, sufixul romanesc s'a adaus. în-laturîndu-se forma slavonă, dulgherul singur păstrînd aspectul sLrăin, pentru „măsarul" ardelean (din germ. Tisehler) seniasioiogia fiind însăşi străină. Ceia ce caracterisează epoca întăia, care se întinde asu-P^a secolului al XVI-lea şi asupra celui următor mai ales, 1 Ghibănescu, Surete şi izvoade, IV, p. 291, 32 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 33 e libertatea individuală a meşterilor. Ei se pot lega după î un obiceiu slav din părţile ruteneşti ale Poloniei, adus odată cu aşezările, în secolul al XlV-lea, de la Suceava şi Siretiu, în „bresle" (bratstvo; slav: frăţie), ai căror membri se vor zice mai tărziu numai, şi nu în chip curent: „breslaşi", vechiul şi frumosul termin fiind totdeauna: „fraţi". îşi vor putea alege biserica de hram', ziua solemnă la ospăţ, şi vor petrece cinstit, în condiţii de amănunte pe care ie vom vedea în secolul al XVIII-lea, cînd capătă ultima formă şi cea definitivă; au toată voia să-şi aleagă bătrînul cel mare, starostele, şi ceilalţi „bătrîni" (cuvîntul romanesc s'a păstrat deci, ca la organisarea satelor şi a municipalităţilor), şi să i se supuie supt pedeapsă de toiege pe spinare şi de a-mendă din pungă; ei cer fireşte binecuvîntarea de la Biserică, iar de la Domnie asigurarea monopolului. Dar eon-strîngerea, intrarea, de bună voie sau ba, întro corporaţie închisă, judecata la Domn, care el şi boierii lui pot face şi desface, toate aceste străvechi obişnuinţe romano-bi-zantine, trecute Ia Turcii otomani, sînt încă străine^ de viaţa meşteşugarilor noştri şi mai ales a celor din Moldova, cari pană la sfîrşit vor resista la tiraniile inovaţiei orientale, stăpînă, după 1774 asupra activităţii industriale din Ţara-Romănească. Sistemul e, în această epocă, atît de întinsă şi corespunzînd cu o mai mare bogăţie, cel patriarhal romanesc şi occidental german. încep cu industria orăşenească a alimentării. Odată, în 1559, Alexandru Lăpuşneanu se rugase în Ardeal, la Saşi, vă i se primească două femei spre a se deprinde a face pîna de lux, ca aceia din care, ca şi din turta dulce (torta meliita) 1, se făcea de orăşenii terii vecine daruri Voevo-zilor \ Aceasta e cea dintăiu dovadă de ucenicie a noastră 1 V. de ex. Hurmuzaki, Xî, p. 792. Un Pitar Petru la el în 1558, ibid., p. 797. Un Pitar al lui Vodă cere făină, în 1559, ibid., pp. 800, 801. f) 2 Venit Pythayr, f amili ari s Alexandri Wayvode, adducens ; duas mulieres que pinsere similas addiscere debebant; Hur- ! muzaki, XI, p. 801. , în acest domeniu la Saşi, deprinşi cu o hrană mai puţin , îmbieişugată poate, dar mai îngrijită. în 1564 Domnul ceruse doi brutari în Ardeal, dar iată că descopere pe una din cele două femei „de al carii meşteşug e acum multă-. mit u\ Domnia a păstrat datina de a ţinea o pitănfă a Curţii, şi astfel găsim mai tărziu pe „Nazarina pităriţa cea \ domnească de jitniţă 2". De la Vodă se vor fi învăţat apoi şi boierii. Cuvîntul | brutar (de la Brod, germ. pîne; se zicea şi cocarf) arată cît de mare a fost înrîurirea de peste munţi în fabricarea unui produs mai ales. Dar, foarte mult timp, pană în pragul chiar al timpurilor noastre, pînea, jimbla, luată după Semmel, simila, a cetăţenilor ardeleni, ca şi cea mai obişnuită, nu s'a cumpărat de la prăvălie, cum se făcea cu covrigii, poate mai de mult, ci fiecare-şi cocea pînea în casă la dînsul. „Pînea de casă" era de tradiţie şi în copilăria mea: în Moldova, această pîne, mai puţin amestecată cu drojdii, mai puţin „aerată" şi mai puţin acră decît aceia a pitarilor evrei, era de o calitate cu totul superioară. Orice casă de ţară avea cuptorul înalt necesar pentru fabricaţia de pîne. Episcopiile, mănăstirile îşi ţinură de acum jimblarii\ Ţigani şi Ţigance erau întrebuinţaţi la aceasta, şi, încă la 1825, „Ţigani chitari" apar în Moldova &. La ţară boierul avea monopolul pităriei ca şi al măcelăriei, circiumei şi băcăniei c\ Catastiful unui pitar din Moldova, cam din această din 1 Ibid., XV, p. 604, no. MCXXVII: „cuius arte hoc tempore contenţi sumus". 2 Revista Ion Neculce, I, p. 261. 3 Bucur Cocariu; Studii şi doc, XIII, p. 40, no. 44 (Am* laş). 4 Episcopia de Argeş, la 1810; An. Ac Rom., Ut., XXVIII, p. 220. 6 Studii şi doc, XXI, p. 287; Erbiceanu, Mitr. Moldovei, p. 441 (an. 1828). 6 Cas din 1817, în Muntenia: a-şi face zahaiiâ, băcăniie, cârciumă, brutărie, măcelărie"; Iorga, Doc. Văii Teleajenului, pp. 95-6, no. 15. Istoria industriilor româneşti. 3 / 34 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 35 urmă vreme, poate lămuri, terminii fiind romaneşti sau slavoni, asupra aparatului unui euptor de pîne, în vre-mile de la început. Găsim: covată, „eîmpina de trei mîirir", „jgripca de pîine, sitele, 2 poslovaci, 1 capac de gura cup-> torului, o masă de plăcinte, lăiţi, 2 culmi de pus panecoadi, 1 sătâ di cernut făină" *. Plăcintării erau foarte vechi, şi aveau la Iaşi staroste în 1744, pe Coste2. Cofetarii continuă tradiţia fabricanţilor de „confetti", „con-fectiones", din coloniile orientale ale Genevei. Ii găsim în secolul al XVIII-lea în Iaşi (Savin, 1722-3), în Bucureşti (Gheorghe, 1774) 3. Rachierii', brăharii5 vor fi pomeniţi mai tîrziu. De mult, Saşii aveau berărie la Baia şi poate şi aiurea. La 1567 Alexandru Lăpuşneanu voia să facă o fabrică pentru el, „pro gustu noştri ipsius", cu doi meşteri din Bistriţa6. Pentru pregătirea lînii lucrau pieptănarii. Şe pomenesc „pieptenii de postăvari", cu părechile, şi în Ardeal 7. Une ori erau Ţigani8. Stăteau şi îri sate, căpi la 1632, în Pis- 1 Ibid., VII, pp. 147-8, no. 106 (c. 1820-30). V. şi „cheltuiala ce merge pă zi la un cuptor pentru lucru a trei chile grău, leat 805", în Bianu, Catalogul mss. româneşti, I, p. 127.— Mavrodin brutar din Focşani, 1790; un Milea tot acolo la 1792 (Arhiva Statului din Bucureşti, Sf, Ioan din Focşani^ 6, 10, 35, 42; comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu)*. 2 Academia Română, Creşterea colecţiilor, an. 1909, I, pp. 43, 70, 81. 3 Ibid., an. 1908, II, p. 167; Arh. Statului, Radu-Vodă, C. 6 (comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu). Paraschiva în 1823, la Bucureşti (Condica Agiei, 1824-5, fol. lf comunicaţia aceluiaşi). 4 In Bucureşti, 1774, Constantin, (Arh. Statului, Radu-Vodă, C, 6; comunicaţia d-lui Iuliu Tuducescu); Zisu, 1790 (ibid., CXXI, idem). 6 Dumitru, la Iaşi, 1697 (Academia Romîna, Creşterea colec ţiilor, 1912, p. 118). 6 Hurmuzaki, XV, p. 623, no. MCLXIIL * Studii şi doc, XII, no. 91 (an. 1740). ^Foiletonul „Zimbrului", 1855, p. 260. cani, „la besearecă", Petrea Cheptănariul din Hănăseam, face danie o parte de moşie 4. Pînzarii, cari lucrează la pînză de ţară sau Ia pînză „tre-pezeneasscă", modă de Trapezunt2, culeşi, une ori, şi dintre fiii de ţerani 3, alte ori dintre Tigan* 4p'slarJ5, gătiau material pentru croitori. Tot aşa postăvarii „cu războiu"6 din „vigurile" cărora se făceau habacie şi alte haine obişnuite7. 7 în secolul al XVIII-lea se vor cuprinde multe menţiuni de postăvari: proprietari de case în Bucureşti, ca Mânu din 1699, intitulat „jupîn"H, negustori, ca Mihai din acelaşi oraş, la 1714° gata să treacă la acel meşteşug, ca Hmtea din 1762, apoi şalvaragiu 10; la Focşani i se zice, în lj08^,chtf Petre" unui postăvar 11: nişte fraţi postăvari din Roman îşi fac la 1777 dugheni pe locul dat de episcop 12. Dar postavul ,4şai" şi de altă speţă se aducea, şi în schimb pentru lînă, din Braşov, unde par a fi fost şi postăvari ro- 1 Bianu, Documente romaneşti, p. 201, no. 218. 2 Studii şi doc., VI, p. 544 (Moldova, c. 1740). 8 „Un copil de Rumăn pănzari"; ibid., XI, p. 263, no. 6 (Craiova, 1728). * Ţigan pînzar din Moldova fugit la Munteni, 1714, Antono-vici, Doc. Blrlădene, III, p. 331. 5 Doc. Tudor, p. 30, no. 37 (an 1812); Studii şi doc, VII, p. 125, no. 17 (Botoşani, 1766): „Florea Păslarul"; ibid., VI, p. 44, no. 109 (Moldova, 1748-9). 6 Ibid., p. 44, no. 108 (1748-9). Postav pe lăviţi; Documente Callimachi, II, p. 124 (an. 1763-4). Ioan al Postăvăriţei în Ploeşti, 1775; Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 108. - £ 1 Studii şi doc, V. p. 99, no. 36 (Iaşi, 1706). . 8 Arh. Statului, Miitropolia Bucureşti, 223/39 netrebn'ce, 6, 7 (comunicaţiea d-lui Iuliu Tuducescu). 9 Ibid., Episcopia Argeş, 69 bis, 34. 10 Ibid., Condica domnească 27, caiet VII, fol. 6 v~o. J^Ibid., Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 85. " Bibi. Ac. Rom., 181, LXIIL— Soichiţa la Bucureşti, 1763; Statului5 Condica de copii, 1819, p. 360. Hristea tot la ,^3' Bibl- Ac. Rom., ms. 907, fol. 59. Vasile din Roman, 1776: ibid., 178, LXIII. Gheorghe, tot acolo; ibid., 177. LXIII. Altul in Roman 1776; ibid., 179, LXIII, Marin la Focşani în 1786; Arh. Statului, Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 21. Drăgoiu din Bu- 36 istoria industriilor româneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 37 mîni *. Zăblaiele groase pentru saci, ca aceia în cari se pun posmagii pentru Turci, sînt şi ele făcute în ţară2. Dar boboaiele vin tot de la Braşov, ca şi unele cămăşi gata3 şi sucmane \ Hainele luxoase ale Voevazilor munteni, cum se văd în mormîntul domnesc de la Curtea-de-Argeş, cu dulame de mătasă purtînd în ţesătură florile de crin, acelea, încă mai bogate, ale Domnilor înfloritoarei Moldove din epoca lui Alexandru-cel-Bun şi mai ales a iui Ştefan-eei-{Mare şi a urmaşilor lui, n'au fost cumpărate întregi, „gata", de le negustorii răsăritenj de bogasie şi camocat, de mătasă, a-ciaz şi brocart, ori de la Saşii, Germanii din Polonia, Armenii galiţieni cari adunau marfa de stofe a Silesiei şi Boemiei, a Germaniei, a FlandreL Une ori, cum se întîmplă odată în Domnia, mai strălucitoare de cum se crede, a lui Alexandru Lăpuşneanu, se cere pentru a potrivi stofa scump plătită un croitor de la Braşov, şi oraşul trimite pe Celestin, care nu va fi rămas în ţara străină 5. Steagurile se fac pe atunci tot în atelierele săseşti 6. Moldova ca şi Ţara-Romănească trebuie să-şi fi avut însă, întăiu dintre străini, dar şi dintre localnici, meşteri de haine aşezaţi. Din Galiţia, cum am spus, li venia numele de cravăţi7. cureşti^ Bibi. Ac. Rom., ms. 637, fol. 109. Nitul tot acolo, în 1805; Arh. Statului, Condica domnească, 51, fol. 247—Unele, comunicaţii ale d-lui Iuliu Tuducescu.— O mătăsăreasă, Sorica, în 1786, Bibi. Ac. Rom., 23, LXVIII (idem).— Un pîslar, în Moldova, 1766, Academia Română, Creşterea colecţiilor, an. 1915, p. 167. V. mai sus. 1 Studii şi doc, V, p. 362 (catastiful brîncovenesc); X, p. 47, no. 1 (an. 1649). Postăvari şi ibid., p. 346, no. 1 (Braşov, 1696), „Stoica postăvariul". * 2 Aricescu, o. c, pp. 122, 416 („un cărucean cu zablău, cu ştreanguri"; catastiful brîncovenesc. 3 Studii şi doc, X, p. 56, no. 1. * Hurmuzaki, XV, p. 609, ho. MCXXXVIII. 6 „Curialis sartor"; ibid., XI, p. 796. 0 Hurmuzaki, XI, p. 794 XXXIV. Nistor 17aJ \.lbld> 193-45 LXV. Nicolae ot Căliman, în Moldova, la ibid., 2^1, XXXIV. Chir Tănase blănarul în Galaţi, 1784- 42 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 43 din 1737, ginere al lui Cîrstea Blănariul, tot din Iaşi, era nepoata unui vătaf [. Blănării jucau un rol prin judeţe, ca Apostol din Roman (1678), Simion de acolo 2, Ştefan din Cotnari3. Se blăniau tîmbare, contese, ghiordii, caţaveice, malo-tele, cu „soroace de samur" sau de „sobol", de caco-m, cu „pacele de samur" 4, cu „zagarale" şi „alimii" de ace- ibid., 82, LXXXVIII. Ioniţă Tulea, în Iaşi, 1785-7; ibid., 37, XCVII, 52, XC VII. Jupînul Dima, acolo, în 1787; ibid., 44, XC VIL Badiul, la Focşani, în 1790; Arh. Statului, Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 31 (comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu). Ioniţă şi Toader căpitanul, moşieri, la Iaşi, 1790, Bibi. Ac. Rom., 155, IX. Istrati, mort la această dată, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1908, p. 92. favel, la Focşani, 1792; Arh. Statului, Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 46 (de la d. Tuducescu). Nicola Penciul şi Simion Dumitru, în Iaşi, 1792, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1911, p. 144. Dumitru, acolo, în 1794, Bibi. Ac. Rom, 103, XCVI. Gheorghe în 1795, ibid., 216, LVI, Nicolae Racoviţă, 1798, ibid., 54, L. Vasile din Botoşani, în 1802, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1909, p. 199. Toma în 1803, Bibi. Ac. Rom, 278, X. Ioniţă, la Roman, în 1804, ibid., 183, LXIII. Dumitru, la Bucureşti, în 1804, (Arh. Statului, Condica domnească, 50, 77; de la d. Tuducescu), Marin, la Focşani, în 1805 (ibid., Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 72, idem). Manole, la Bucureşti, în 1806 (ibid., Condica dom-nească, 53, 307; idem). Tatul, la Bîrlad, în 1811; Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1905, p. 108, Antonie Mihail, la Iaşi, în 1816, ibid., an. 1911, p. 150. Ioniţă, acolo, în 1818-23, ibid., an. 1909, I, p. 46; Bibi. Ac. Rom, 126, XXV, 132, XXV, 134, XXV, 136, XXV, 137, XXV. Hriste Ioan, în 1820; Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1907, p. 228. Teodor, la Focşani, în 1823, Arh. Statului, Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 119 (de la d. Tuducescu). Ioan, poruşnic, la Ocna, în 1824, Bibi. Ac. Rom, 163, XXV, 222, XXV. Zamfir la Iaşi, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1909, I, 44 (Bibi. Ac. Rom, 181, CXV), V. şi ibid., 60, LXXIV, şi 64, XXVI. 1 Studii şi doc, V, pp. 55-6, no. 253. Pare a fi Lăpuşnea-nul din doc. 225, LXXXIX, al Ac. Rom. Familii de blănari la Iaşi, revista Ion Neculce, I, pp. 89-90. 2 Bibi. Ac. Rom, 68, LVI, 71, LVI (1742-3). 3 Studii şi doc, VI, p. 90, no. 74; Ghibănescu, Surete şi izvoade, VIII, p. 19, no. 20. 4 Doc. economice şi financiare, p. 166; Studii şi doc, V. p. 156, no. 104. iaşi speţă1, cu „sîngiape"2, cu scumpa „vulpe de Mosc"3, cu pîntece de sîngeap l\ ba chiar cu lup 5, ori cu pîn-tece de cîne" 6 şi alte „misăzi". Socotelile Braşovului menţionează pălăriile de stofă sau de blană trimese de negustorii de acolo Domnilor noştri la unele prilejuri solemne 7. După 1600 însă şlicurile, cărora li se zice mai tărziu: işlicuri, sînt fabricate de işlii cari aşezaţi în ţară, cari întrebuinţează acelaşi material ca şi aceşti blănari, fără a se bucura de aceiaşi trecere, ajungînd la aceiaşi bogăţie8. Ei puneau pe calîpurile 9 sau calupurile lor cuşme ţur^ăiieşti 10, cupme leşeşti cu funduri de postav şi de plisă, cuşme mocăneşti 11, şi şlice boiereşti şi domneşti cu jder şi sobol 12, cu samur 13. Acestea din urmă erau deosebit de luxoase: unul are „şapte flori dă mărgăritar, cu căsuţăle dă auru, cu robinuri şi cu zmă-ragduri" v\ gugiumanele erau tot în sama lor ib. Pe lîngă şlicari, se întîmpină, în secolul al XVIII-lea, şi o „şlicăriţă" din Iaşi, Măria, care e soră de cojocar 16. Pentru pomenile i Ibid., VI, p. 260, no. 416; XI, p. 281, no. 39? » Ibid,. VII, p. 8, II, 1. 3 Ibid., V, p. 370 (catastiful brîncovenesc). 4 Antonovici, Doc. bîrlădene, II, p. 92. 5 Studii şi doc, V, p. 260. 6 Doc. Callimachi, II, p. 111. 7 Hurmuzaki, XI, passim. * Sandu işlicar în Iaşi, 1798; Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1908, p. 97. 9 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, pp. 404-5 ^ "Studii şi doc, XXI (Moldova, 1829). V. miturcă, mituşcă, m Herodotul romanesc, p. 533. 11 Antonovici, l. c (diată din 1800 a lui Constandin Şli-canul din Bîrlad). ™ V. studii şi doc, VI, p. 213; no! 16 (Moldova, 1696) : ™* c« sobol", şi altul „cu jder". V. şi ibid., VII, 13 /i-i ova' 1735_6): ^lic cu sobo1"- t4 XIV' P' 247 (°ltenia^ 1693}: „işlic cu samur". j5 Ibid., XI, p. 266, no. 7 (an. 1740) ie £0Cnmentele Callimachi, II, p. 124 (an. 1763-4). Revista Ion Neculce, I, pp. 50-1. 03 44 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 45 „mişeilor" se aduceau din Braşov cumănace, al căror us a fost apoi restrîns la călugări1. Am găsit şi un potcapi~ ceriu, negustor 2. Tabacii, tăbăearii sau pielării sînt de înfăţişat lîngă coi jocari. Pomenirea lor e rară înaintea epocei de privilegii fanariote; am notat un singur tăbăcar moldovean, la Focşani, pană la 1700 3. Săftianurile şi iufturile 4; pregătite de dînşii, trebuiau să întîmpine concurenţa Orientului, de o mare vechime şi de o fineţă inegalabilă. Cojocarii apar ca o breaslă deosebită de a blănârilor °. Unii sînt simpli negustori6, alţii îşi lucrează singuri marfa pe care o vînd. Se împart în cojocari ,,pîrv", sau de clasa întăiu, „cojocari de cojoace proaste", şi ,,eîrpacF,/, aceştia din urmă fiind pentru ţerani şi săteni şi satisfăcînd şi „obiceiul orăşanilor dă la oraş dă dau pre anu cojoace la vezetii şi la comişăi" 8. Cel mai vechiu cojocar cuprins în documente poartă numele unguresc de Suciu (Socs), şi, anume e şoltuzul de Trofuş Suciu Mihai, din 1590-1 9. Episcopiile, ca acea de Huşi, la 1623, îşi aveau cojocarii lor10, ca şi 1 Studii şi doc, X, p. 56, no. 1. 2 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1909, p. 210 an. 1823). 3 „Strătulat tăbăcar"; Studii şi doc, V, p. 95, no. 86. Contracte pentru piei pe la 1720 în Ardeal, ibid., XIII, pp. 23-4, no. 34; pp. 25-6, no. 25-6, no. 38. Pielari în Bucureşti (sec. al XVIII-lea), Inscripţii, I, p. 353, no. 906. In Iaşi: 1740, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1911, p. 243; 1816; Bibi. Ac. Rom., 201, XVIII. 4 Revista Ion Neculce, II (şi pentru săftianuri de Diarbecr). 5 Studii şi doc, XVI, p. 379 (Moldova, 1721). 6 V. ibid., V, p. 347 (catastiful brîncovenesc; alături cu mătăsarii). V. şi ibid., XIII, p. 3, no. 4 (preţuri de cojoace, caţaveice, plus o „cretinţă", o ie şi măhrămi)., 7 Ibid., VI, p. 44, no. 109 (cisle 1748-9). 8 Ibid., V, p. 362. 9 Ibid., VI, p. 263, no. 429. V. şi Dumitraşco Suciu, biv Vel Agă, ispravnic de Putna, ibid., p. 263, no. 433. l° Melhisedec, Cronica Huşului, II, p. 54. Domnia, care pe vremea lui Brîncoveanu lua „cojoace de rîs" de la dînşii, pentru Sultanul însuşi 1. Nu e de mirare că la 1662 era în Bucureşti un cojocar fiu de Persan: „Cîrstea cojocariul, feciorul lui Dumitru Căzălbaşul" ~. Ii găsim pană după 1700 în oraşe — un Petriman cojocarul de Tîrgovişte pe la 1640 3—, dar şi prin tîrguşoare şi sate\ Două bresle moldoveneşti, de o îndeletnicire în legătură cu acestea înfloresc, în veacul al XVII-lea, şi din oausa războaielor ce încă se poartă şi a unui comerţ care în curînd va fi distrus de năvala importului din Apus. La 1623, episcopia de Huşi îşi avea curălaniP, precum pe la 1700 Deadiul curălarul era pe lîngă Vlădica de Niceia, retras la mănăstirea Burdujeni (i. Pe la 1680, laşul adă-postia o breaslă întreagă, cu starostele ei, Nicolae 7. Se ştie că ei aveau aici o biserică a lor 8, care trăieşte încă. 1 Aricescu, o. c, p. 516. 2 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1914, p. 73. 3 Ghibănescu, Surete şi izvoade, VI, p. 210. Cf. Iorga, Inscripţii, I, p. 322, no. 785 (an. 1732). * Zota cojo.earul din Filipeşti, c. 1700; Studii şi doc, X, p. 211, no> U. Un sat Cojocarii din Vasluiu, Ghibănescu, o. c, VIII, p. 301 şi aiurea. Dan la Bucureşti în 1784. Arh. Statului, Stavropoleos>13, 16. Unul la Hîrlău, c. 1800; Academia Romînă Creşterea colecţiilor, an. 1908, p. 100. Hristea în Bucureşti, 1803.; Arh. Statului, Condica domnească, 52, fol. 347 v-o. Sl.Atanase, Manole, ibid., 50, fol. 466, Vo. (de la d. Tuducescu). La Tîrgul-Frumos, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1909, I p. 45. ' 5 Melhisedec, Cronica Huşului, II, p. 54. 6 „Care au fostu la Vlădica la Nichee"; Stutlii şi doc, X p. 55, no. 46. 7 An. Ac. Rom., XXXV, p 346. Alţi curelari ceva mai vechi, se întîlnesc la 1661. Radul „Curărariu" la 1718 în Oltenia (Studii şi doc, XIV, pp. 293-4, no. 12). La 1730 „Vlase staros-tia de curărari" în Iaşi. 8 Ibid,. XV, pp. 177-8. V. şi ibid., XXII, p. 23 (an. 1775); Doc economice şi financiare, p. 220 (an. 1764). Gheorghe curălarul, la Focşani, Arh. Statului, Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 72 (comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu). 46 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 47 La Botoşani lucrau curălari în secolul al XVIII-lea 4, şi-i întîlnim pe alocurea şi prin sate 2. Ei fac, pe lîngă curele ţintuite sau ţintate 3, şi bice, hamuri, „cu alămuri", „cu presîn", cu paftale şi cu moţuri4, guri de hamuri, frîie, ceprăzării—de unde li se zice şi ceprăzari5, asociaţi şi cu făcătorii de nasturi6—, zgărzi7, şleauri, opritori de la hamuri 8, capetele. Tălpălarii, şi ei cu biserică la Iaşi 9, aveau înainte de 1682 ca starosle pe „Pătrachie", care vinde, în fiinţa urmaşului său în dregătorie, Gligoraşco, un loc lîngă casa starostelui de mişei, adecă de calici, în „mahalaua tălpălăriascî" 10. Şelarii sau săhăidăcarii îşi au tot atunci cea mai bogată clientelă de boieri războinici, mai ales în Moldova. încă din 1631 la Tîrgovişte, cu o populaţie străină, ungurească şi săsească, rămasă catolică pană tărziu, un „Lemberi şelar" lucra pentru Domnie şi boieri 4l. In 1779 la Botoşani Iacob Salariul vindea o casă lui Ioniţă Ciobotariul, ginerele lui Iordachi Săhăidăcariul 12. La sfîrşitul secolului, * Studii şi doc, XVII, p. 127, no. 25 (an. 1777). 2 Ibid., XIV, p. 101 (Oltenia). s Ibid., X^p. 224 (Bran, 1760). * V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 403 (1790, Muntenia); Studii şi doc, XI, p. 267, no. 8; Doc. economice şi financiare, p. 43 (an. 1764). 5 Studii şi doc, VI, p. 45, no. 109 (an. 1748-9). e Năsturari apar pe la 1700; ibid., V, p. 74, no. 3. 7 Doc. Callimachi, II, pp. 129-30 (an.. 1763-4). s Corespondenta lui Aman, p. 194, no. 91. 9 Ibid., XV, V 183, şi urm. Privilegii pentru dînsa, V. A. Urechiă, Ist. Rom., VII, pp. 266-7. 10 Studii şi doc, V, p. 92, no. 72. V. şi Mane Tălpălarul, c. 1740, ibid., VI, p. 253, no. 383; Simion sin Tălpălar la Botoşani, ibid., VII, p. 23, no. 8. Ştefan Tălpălar la Iaşi, în 1789, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1905, p. 116. V. şi ibid., an. 1911, p. 247. 11 Arhiva istorică, I, p. 22, no. 34. 12 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1908, p. 89. Oltenia avea şelari şi prin sate1. De la început, moda a fost cea turcească: şelele cu poclăzî2, „cusute cu fir cu toate halaturile", pe lîngă „raftul greu cu presăn cu pohi"3, şelele cu „grana şi cu frău" 4, „cu sîrmă, cu rafturi turceşti grele" 5. în deosebi, era strălucit, la nunţile boiereşti, har-naşamentul calului de mire, cu raftul lui de argint; în Mol-dova-de-sus, el costa, la 1777, 150 de lei6. Săhăidăcarii adăugiau la lucrul de piele cusăturile cu fir de aur7. Moldova avea în secolul al XVIII-lea atît de buni meşteri în a» ceasta ramură, încît îi trimetea şi Hanului8, aşa precum în vremea mai veche Ardealul săsesc iniţia ţerile noastre în cunoaşterea unor ramuri mai grele de meserii. Anume meşteri lucrau „traistele, păturile, chingile" pentru caii lui Vodă 9. Nu cunosc niciun cas în care încălţămintea să fi foşti adusă pentru Domn şi pentru boieri de peste munţi, ori tn care Saşii să fi trimes la Curţile noastre pe vre unul din excelenţii lor cizmari. Numele cel mai vechiu al meşteşugului e acela pe care i-1 dau Moldovenii şi care e luat de ia Italienii veacului al XV-lea, întăii furnisori de încălţăminte: „ciubotari"; „cizmari" e după ungureşte, şi în Ardeal se zice chiar, şi cu sufix unguresc: „cizmaşi"10. Numele de 1 Studii şi doc, XIV, p. 240: „Cârstea Şelariul" (an. 1684). Şelăriţe, ibid., XII, p. 146, no. 298 (Ardeal, 1803). * Ibid., VII, p. 213, no. 26. 3 Ibid,, p. 196 (Moldova, 1735-6). 4 Arhiva Istorică, I, p. 139, no. 120 (Muntenia, 1620). 5 Studii şi doc, VII, p. 179 (Moldova, 1678). 6 Ibid., p. 152, no. 5. 1 V. Herodotul romanesc, p. 382 Cf. Studii şi doc, VI, P- 4b, no. 109 (Moldova, 1748-9). 8 „Săhăidăcar ce merge la Hanul"; Documentele Callimachi, "> P- 119 (an. 1763-4). * Aricescu, /. c, p. 443. r^Lf'11*7 d°C) XH' P' 214> n°' 2 (Făgăra^ 1781)- Intre ciuDotan şi cizmari era o deosebire, arătată prin alcătuirea ae bresle separate în Moldova, la 1721, ibid., XVI, p. 379, ^ 48 îstdriă industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 49 „scarpi" pare a fi şi ei vechiu, şi se recunoaşte aceiaşi origine italiană, care nu poate fi atribuită altei epoce 1. Alte nume, turceşti, „eavafi", „papugii", „eonduragii", vor veni mai tărziu, ca şi numele occidental de „pantofari". * r Cizmăria ţigănească n'o întîinim decît în vre-un cas isolat2; rasa n'avea gust pentru aşa ceva. încălţămintea nu se făcea în casă. Pană şi pentru slugi^ Mocanii luaţi în serviciu de Vodă-Brîncoveanu3, „magopiţa", bucătăreasa, unei mănăstiri din Moldova L\ se comandau afară ciubotele şi cizmele. Frumoasele cizme de modă ungurească şi polonă, papucii turceşti fără călcăiu, de piele galbenă, se lucrau afară; de meşteri liberi. în Ţara-Romănească îi găsim şi. prin judeţe: un Zlate, cu nume„sîrbesc", de sigur, din mahalaua Sîrbilor, la Tîrgovişte, un Andrei cizmariul la Piteşti 5. Un Bulgar care venia de peste Dunăre la Bucureştii lui Mircea Ciobanul ca să isprăvească apoi ea Sfîntul Nicolae cei rfou al Balcanilor, spune în notele despre viaţa sa că a adus în Capitala munteană, unde hainele bogate împodo-biau o strălucită Curte, plină şi de atâţia Greci în jurul Doamnei Chiajna, luxoasa fiică a lui Petru Rareş, cunoştinţa acestui meşteşug nou6. La Iaşi era o întreagă „uliţă ciubotărească7" în secolul 1 V. „scarpe de tot soiul"; Revista Istorică, VII, p. 148 (an. 1840).' Scarpii puteau fi însă de stofă: astfel „scarpii de dimie" din Moldova, la 1824 (Studii şi doc, XXI/ p. 203). 2 La 1781 în Moldova Mihalachi ciobotariul Ţiganul, ibid., XVI, p. 378, no. 118. 3 „S'au dat la 20 de mocani pentru ipîngele şi pentru cizme", Aricescu, l. c, p. 104. 4 „Pe un băibărac şi o păreche cibote magopiţii", Buletinul Comisiei Istorice, I, p. 251 (an. 1743). 5 Arhiva Istorică, I, p. 8; Ghibănescu, Surete şi izvoade, VI, p. 210. 6 Comunicaţie a d-lui Şt. Ciobanu la Academia Romînă, Maiu 1926. 7 Uricariul, VII, p. 10 (an. 1666); Studii şi doc, VI, p. 158, no. 14 (a. 1672); XXIII, p. 24 (a. 1775); VII, p. 86, no. 44 (an. 1823). La Roman „uliţa lui Borşu sau ciubotărească'^ (Melhisedec, Cronica Romanului, II, p 49). La Bîrlad, „uliţa al XVII-leaj care e, mai tărziu, numită: Uliţa Cizmăriei, sau simplu: Cizmăria 4. Meşterii, afară de Armeni ca Iacov de lîngă Curălari în 1735 2, sînt strînşi cu atelierele lor lîngă puternica zidire de la începutul acestui veac care era mănăstirea lui Vodă-Barnovschi. Unii erau, ca şi Zlate, străini, Sîrbi (= Bulgari), meşteşugurile bizantine fiind mai bine păstrate în viaţa, rămasă încă orăşenească, a Balcanilor. Astfel acel „Dumitraşco Caba, feciorul lui Stoian Sîr-bul'Y care, cu ginerele său, un străin botezat, fost Turc sau Armean, Costandin Botezatul, şi cu fiica, Măria, vinde un loc, aşezat într'un colţ de meşteşugari, căci, de o parte, stă Apostol Blănarul şi, de alta, un Dumitraşco Babă verdea, probabil cu asemenea ocupaţii. Cumpărătorul e un zlătar, Constantin, iar marţuri Sava şi Ienachi zlătarii, precum şi Mihai Ungurul, croitor, deci încă un străin. Tovărăşie de viaţă care-şi află corespondentul în principatul vecin, unde, Ia 1727, nişte vin e cumpărat de „Iancul cizmariul ot Brăn-eoveni", moşia lui Constantin-Vodă, şi „Costandin croitoriul" din acelaşi sat 3. Plapoma, obialul „cu flori de hir", încep a se face la meşteri anume, după datina grecească, şi la 1630, în Bucureşti erau acuma doi plăpumari, Dima şi Crăste4. După meseriile îmbrăcăminţii şi încăiţăminţii, ale metalurgiei, începură a înflori în veacul al XVII-lea pentru ca în al XVIII-lea concurenţa comerţului apusean, favorisat prin tratate şi ajutat în Principate de intermediari scutiţi de dăjdi şi ocrotiţi de consuli, să le oprească în desvoltarea lor. Lucrul ţigănesc, mai ales, continuă a da tot felul de u-nelte de casă din fier, de fierotii\ din schijă şi din aramă cizmăriei, între Tanasă Ciobotaru şi între Anton Ciobotaru" (Antonovici, Doc Bîrlâdene, II, p. 121, no. 36). 1 Ghibănescu, Surete şi izvoade, V. p. 331. 2 Bibi. Ac. Rom., 226, LXXXIX. 3 Studii şi doc, XIV, pp. 273-4, no. 42. 4 Bianu, Documente, p. 172, no. 188. Cf. Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 69 (Moldova, 1734). 5 Corespondenţa lui Aman, p. 133, no. 294 (Craiova, 1831). Istoria industriilor româneşti. 4 50 istoria industriilor româneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 51 ori alamă: cazane, ceaune, chei, cuie, „piroae".sau „piroane"1, barzi, topoare, linguri, de dulceţi, sahane, tigăi, tipsii, căldări şi căldăruşe (şi pentru rufe) 2, gratii, grătare, săhane, poduşti de fier3, cuţite, cuţitoaie \ cuţitaşe, pirostii, frigări şi rîşniţe de cafea, felinare de trăsuri, lighene („şi lighinuri"), săfertaşe („safertiasuri^), sfeşnice, tiarurL blide de cositor şi de tumbac 5, piuliţe şi piluge (pisăloage) sau „măiugi de hier de pisat sare, de cinci litre de her" (\ „pente", balamale, obezi, zăbale7, „her şi oţele de moară"8, „cuetori, brănci şi alte legături de her la case" °, lacăte lanţuri de qar, „sfredele de roate" l0, „tămîierniţe de aramă"11, scări de şea d2, „cîrcei de fier", „şini de fier pentru roate", „cercuri de fier de bufi", „bleauri de fier", „scări de raft"13, „cinzeci", pîlnii, calofire r\ maiuri de fier, vă-trae, „coşi de hier", „lanţuri de cal"15, sape, fiară de plug1,: — un „plug cu fiare şi cu douăzeci şi patru de boi" se 1 Ibid., p. 127, no. 285 (Oltenia, 1830). 2 Studii şi doc, VII, p. 356 (an. 1812); XIV, p 267, no. 32 (1710-20: tipsii de aramă). 3 Ibid., XXI, p. 417 (an. 1828). * Ibid., VII, p. 262, no. 198 (Moldova, 1827). * Ibid,, p. 234 (Moldova, 1784). 6 Ibid., XIV, p. 309, no. 48 Oltenia, c. 1760). V. şi „piuliţa de tuciu, cu pisălogul ei", An. Ac. Rom,, XXXIV, p. 89 (Buzău, 1831). ? Ibid., XXVIII, p. 209 f Ardeal, an. 1795). 8 Buletinul Comisiei Istorice, I, p. 239 (Moldova, 1743). 9 Studii şi doc, XIV, p. 57 (mănăstirea Hurezi, 1738); Doc Tudor, p. 148: „broşte de ia uşile casălor de sus". 10 Ibid., XIV, p. 57 (ibid.). n Ibid., XII, p. 146, no. 198 (Ardeal, 1803). 12 Şi ,,o zăbală olăchească"; ibid., XXI, p. 373 (Moldova, 1829). 13 Ibid., p. 428 (Moldova, an. 1828). i* Doc. Tudor, p. 343, no. 481 (an. 1830). 15 Studii şi doc, XIV, p. 276, no. 45 (Oltenia, c. 1730). 16 Ibid., p. 57 (mănăstirea Hurezi); VII, p. 213, no. 26 (Moldova, 1696: ,,păreachi de hiară de plug"); p. 356 („păreachi heară dă cai"). întîlneşte în Ţara-Romănească încă de la 1557 1—, „dimerlii de măsurat păine" 2, „herestrae" 3, blide şi talgere de plumb 4. Lucrează Ţigani robi, şi avem tocmeala, din 1622, a fiului lui Vreameş, care, vînzîndu-se unui negustor din Tir-govişte, „ca Ţigan de moşie şi de strămoşie", drept un cal şi 600 de bani, ca să scape de Turcul ce-i „cade a-supră", mai câre: „hier, 20 oca derept 309 de bani de mi-am făcut ciocane şi opăreachie de foi derept un galben"5. Numele cel vechiu e acela de faur (i (de unde „a făuri"), apoi cel de fierar, „herar" 7, de „me;ter de fier" 8. Se deosebesc însă lăcătuşii, răspîndiţi şi prin tîrguşoare, prin sate chiar 9 şi 1 Arhiva Istorică, I, p. 40, no. 44. 2 Studii şi doc, XXI, p. 427 (an. 1828). s Ibid,, XIV, p. 57 (şi „lanţ de hănteu"). 4 Uricariul, XI, p. 120 (Moldova, 1745).— Mai vezi Studii şi doc, VII, p. 262, no. 198 (Moldova, 1827); XIV, p. 48, no. 40 (Oltenia, c. 1730); XXIII, p. 337, (Moldova, 1830: frigare de cafea); Analele Academiei Romîne, XXXIV, p 57; XXXV, p. 80 (an. 1821); Documentele Tudor, p. 148; Corespondenta lui Aman, p. 57, no. 138; p. 98; p. 194, no. 91; Arh. ist., I, p. 64, no. 71 (Moldova, c. 1690); Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 72 (Moldova, 1734); Herodotul romanesc, p. 12 („grătar de fier"); Uricariul, XI, p. 219 (Moldova, 1711: „căldări mari de rachiu"); Doc economice şi financiare, p. 149 (an. 1825-6): „gratiile de fher ce din poruncă s'au făcut şi s'au trimis la Iaşi"), p. 129 (an. 1822: „obezi şi altele la temniţă"). 5 Arh. istorică, I, p. 128, no. 187. 6 Necolai Faor (sec. al XVIII-lea), Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 40: „Ţigan faur de fier", ibid., p. 68 (Moldova, 1734). 7 Herari, Melhisedec, Cronica Huşului, I, p. 305 (an. 1768), P- 387 (an. 1795); Documente financiare şi economice, p. 40 (an. 1764). ,8 „La 2 Ţigani, meşteri de fier ce s'au trimis la Măria Sa ttanu"; Documente Callimachi, II, p. 119 (an. 1763-4); Studii a oC;> XVI' P' 224■■■(G*lafc sec- al XVII-lea: „Dima beraru"). studii şi doc,, VI, p. 45, no. 109 (Moldova, 1748-9); XIV, P_ r7' no- 105 (mănăstirea Hurezi, 1780); p. 123 (Oltenia, .17»5), p. 128 (Oltenia, c. 1790: ereditari); Iorga, Inscripţii, A, P- 320, no. 378 (an. 1795); Doc. Văii Teleajenului, pp. 36-7, no. 31 (an. 1814). 5â Istoria fndustiiilor româneşti ./ potcovarii (se vorbeşte şi de cîte o „potcovăriţă") 4, între ij cari cel domnesc în Moldova, la 1733 ?. ■ Un preot din Ardeal, notar şi patron, „paronuş" al bisericii din Lu-dişor, poartă, la 1786, numele de Iacov Lăcătuşul3. Odată la 1700, lucrează la Munteni „Hanăş lăcătuşul de aeii de la Braşov"4.. Cutitari anume se află numai acolo3. Une ori li se dădea meşterilor materialul de către client. Astfel în socotelile lui Vodă Brîncoveanu figurează această însemnare: „2 cară cu procoane... la fierul ce s'au blehuit şi s'au cercuit carata şi s'au potcovit boii şi s'au făcut barde, euţitoaie, topoară"'5. Căldărarii aveau un rol aparte. Puteau fi Ţigani, ca simplii meşteri fierari, ei cari lucrau cu aramă. încă din 1612 găsim la Tîrgovişte pe căldărarii robi Crăcea şi Stan 7. 1^-şul avea la 1709 pe un Burcă Ţiganul căldăra* s. Dar capitală Moldovei număra înainte şi după 1700 o sumă de căldărari liberi, Romîni de bună samă n, cari-şi aveau prăvăliile 10, pe aiurea; alţii posedau proprietăţi şi vindeau vin din 1 Studii şi doc, VII, p. 298, no. 52 (Iaşi, 1704: „Ion Viar-deş potcovariul"); XV, p. 241, no. 693 (Vălenii-de-Munte, c 1828: „Voica potcovăriţă"). 2 Postolachi, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, fm. 1908 p. 79. 3 Ibid., XIII, p. 126, no. 406; p. 127, no. 409; Arh. istorică, I, p. 64, no. 7t (Moldova, c. 1690): „tocuri de ta'lgire". * Studii şi doc, X, p. 38, no. 7. 6 Ibid., pp. 236-7, no. 260. De acolo se trimet, de către boierul expatriat Nicolae Ruset, în Moldova „prăjitbri de cafea"; ibid., V, pp. 56-7. 6 Aricescu, l. c, p. 400. 7 Arhiva Istorică, I, p. 128, no. 187. 8 Melhisedec, Cron. Huşului, I, pp. 257-8. 9 An. Ac. Rom., XXXV, p. 346 (Iaşi, 1682); Studii şi doc., VII, p. 324 (Iaşi, 1701); V. p. 74, no. 3 (Iaşi? sec. al XVIII-lea); revista Ion Neculce, II, p. 287 (Iaşi, 1713). V. şi 'Nicolae Sima căldărarul, în 1807, Bibi. Ac. Rom., 60, V. 10 Ibid., VI, p. 267 (Iaşi, c. 1740): „căldărarii cu dugheană de lucrul căldărarii". I Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 53 I viile lor 4. Catastiful brîncovenesc arată că supt vătaful defi f căldărari erau la tîrguri: căldărari domneşti, boiereşti, că-j ! lugăreşti, alţii ca seimeni, cazaci, talpoşi, străini, „cu mar- fă căldărărească", toţi dînd dajde pe/„samsană şi car" şi I datorind* a drege vasele Curţii2. Mănăstirile întrebuinţau căi- [ dărari tocmiţi cu contract, cari primiau arama cu patru pa- rale ocaua şi fierul şi er^u plătiţi cuu mertic, legume şi vin, primind o arvună şi plata de 14 parale ocaua. Ei fabricau ! linguri, fier de ţevi, foarfeci, funduleţe, „ţiţie", ciocane, cleşti, „carmaeuri", „maxildare", „eotale", „şorăpuri" (şuruburi), j ; „cauce cu coadă", „nicovale" „copii", „tipare de aramă" j şi ,jalte măruntaie"8. ţ în acest timp se aduce de aiurea numai acel „hier alb'" j de care vorbeşte documentul lui Ştefan-cel-Mare citat mai sus 4. Cu el se lucrează în 1707 la Mitropolia Bălgradu-j lui 5, şi în 1656' Moldovenii îl aduceau din Ardeal pentru o mănăstire domnească6. Cel d*intăiu tinichigiu ce cunosc e Stan din Bucureşti, la 1669 7. Tot de importaţie par a fi obiectele de „aciuae", de „cioaie"8. Cele mai vechi clopote, ca la Cozia9, sînt turnate în \ Ardeal; secolul al XVII-lea le aduce din Danzigj-Gdansk, Danţca noastră 10. Odată, într'un tărziu, clopotul pentru mănăstirea Sf. Pavelde la Athos, neputîndu-se face la Sibiiu, e comandat la Viena11. Clopotari de ţară nu arată să fi 1 Ibid., V, p. 490, no. 41, c: 1700: „Ivan căldărarul" mun-r tean; X, pp. 40-1, no. 9 (Braşov, c. 1700). I 2 Ibid., V, p. 357. î » Studii, şi doc., IX (an. 1757). 4 V. mai sus. In traducerea lui I. Bogdan e numai: „fier". T 5 Studii şi doc, XIII, p. 96, no. 268. ) ,6 „Hier albu care este de triaba mănăstirei a Mării Sale lui Vodă"; Studii şi doc, X, p. 31 (Ocna). 7 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1914, p. 73. 8 Revista Ion Neculce, II; Studiii şi doc, XIV, p. 57 (mănăstirea Hurezi, 1738). * l 9 Inscripţia la Hasdeu, Istoria critică. t 10 Iorga, Inscripţii, passim. r "An. Ac Rom., Ut., XXIX, p. 13. 54 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurentei străine 55 fost pană foarte tărziu după această epocă, dar se putea aduce temporar un meşter din alte părţi. Astfel pare că e vorba de fabricarea la noi a unui clopot brîncovenesc în această menţiune din socotelile Domnului pe atît de pios, pe cit de bogat: „360 taleri s'au dat la Neamţul clopotarul pentru un clopot ce s'au făcut la beserica domnească de ta Tîrgovişte" \ Nicio breaslă decît a blănarilor nu stătea alături ca bogăţie şi însemnătate cu a argintarilor, cărora pe urmă li s'a zis cu un nume turcesc: „cuiungii" . Urmînd exemplul înaintaşilor saşi din Ardeal, ca Luca argintarul, chemat de Lăpuşneanu 2, ei „ferecau" cu argint şi aur. Putea fi „ferecată" o Evanghelie, o cruce, dar şi o sabie, ca în Ţara-Romănească la 1557 3. Doi ani mai tărziu, pentru îmbrăcarea cu argint a unor moaşte se face această socoteală în Moldova: „92 aspri argint: 50 lemnul crucii, 50 pietrele, mărgăritarele, 9 ughi aurul de poleit 32 zloţi facerea lucrului"; iscăleşte meşterul care e popa jNiehifor, probabil un călugăr, un ieromonah \ La biserica din Brusturi, boierul Şarpe dă următoarele odoare: sfeş^ nic de 16 măsuri argint, pahar de argint, patrahir cu fir, icoane şi mărgăritare, pe lîngă veşmintele de urşinic cu aur 5. Se lucrează de ei „sponce de argint"' 6, nasturi de mărgăritare cu căşute de aur 1} „căpetare cu sîr- 1 Aricescu, l. c, p. 661. 2 Hurmuzaki, XI, p. 804, Un vas de argint din Braşov pentru acest Domn, ibid., p. 800. 3 Arhiva Istorică, I, p. 40, no. 44. Cf. Studii şi doc, XV, p. 129, no. 356, şi Herodotul romanesc, pp. 43, 237. * An. Ac Rom., XXXIV, p. 464. 5 Ghibănescu, Surete şi izvoade, I, p. 260. Pentru averea în juvaiere a lui Petru Şchiopul v. Hasdeu, Cuvente den bătrâni, I; Hurmuzaki, XI şi comunicaţia mea despre foaia de zestre, ! I din 1587, a Măriei, fiica lui Petru-Vodă, în An. Ac Rom., an. H 1926. 6 Arhiva Istorică, I, p. 63, no. 71. 7 Studii şi doc, XIV, p. 243, no. 8 (Oltenia, 1691), mă şi cu mărgăritar şi cu 6 poctale de aur şi 12 diiaman-turi în poctale şi 5 rubinuri cu cuiburi între poctale" 1. Romîni de obiceiu — am găsit un singur Ţigan „zlătar" în Moldova anului 17442, dar acela pare să fie un „aurar", culegător de aur în rîuri—, ei făceau Domniei şi boierilor tot felul de lucruri de artă din metalul scump care era încredinţat îndemânării şi gustului lor. Calul făgăduit de Matei Basarab „craiului" ardelean Gheorghe Râkoczy l-iu, are „scărele de argint şi abăioară de sîrmă" 3. Pentru a doua jumătate a veacului avem nume de zlătari ieşeni: Chira din 1669 4, Calodin de pe acelaşi timp °, Crîstea, care în 1662 avea un fiu la alt meşteşug, acela al băibărăcarilor °. Bogatul Vasăiu zlătarul din Tîrgovişte vinde la 1680 patru prăvălii boierului Apostol Catargiu 7. Dar încă înainte de sfârşitul veacului importul din Ardeal scade veniturile acestor iscusiţi meşteri, răpede ajunşi la bogăţie': la 1678 se purtau „brăţări de Dansca" şi se întrebuinţau la bucătăriile celor mari „piuliţe de Braşău poleite pe dinăunr trii8". In legătură cu zlătăria era şi bănăria9. Istrate-Vodă Da-bija, în dorinţa şi nevoia lui de a plăti ostaşii colaboraţiei militare, oricît de modeste, cerute de Turci, puse ca la Suceava să i se bată monedă falşă suedesă, şalăii (după 1 Buletinul Comisiei Istorice, II, p. 211 (Moldova, 1711). 2 Ibiid., IV, pp. 80-1, no. 35. 3 Studii şi doc, IV, p. 27. 4 Arhiva istorică, I, p. 136, no. 198. 5 Studii şi doc, VII, p. 103, no. 5. E în ceartă cu un negustor, şi în act e martor şi un , schimbătorii!" de bani, un zaraf. 6 Ibid., XI, p. 92, no. 200. Cf., şi revista Ion Neculce, I. p. 99 (Iaşi, 1726). Şi un sat în Putna, Zlătari, Studii şi doc, ■VI, p. 262, no. 426. 7 Ghibănescu, Surete şi izvoade, IX, p. 233. 8 Studii şi doc, VII, P- 175. 9 Ion Bănariul biv Vel Căpihui în 1737, Academia Romînă, Creşterea colecţiiilor, an. 1907, p. 220. 56 Istoria industri lor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 57 schillingi).4, precum şi unii bani purtînd numele şi chipul său. însă bănarul-şef fu Ienachi zlătarul, fiul lui Gheor-; ghe zlătarul, cu care Vodă avu apoi un proces, cerîndu-i o despăgubire de o mie de lei, aşa încît Ienachi trebui să-şi puie chezaşi nu mai puţin de treizeci de negustori şi boierinaşi 2. Un alt document, din 1676, arată „cum au fost pus Dabija-Vodă pre Ghine ispravnic la bănărie8". Doi ani mai tărziu, un „Iorga zăt Bănari" pare să arate legătura de familie cu unul din cei de mai sus 4. O meserie care, în acest timp de lux, trebuia să culeagă multe comenzi era a caretaşilor (numele e mai nou 5). Cel mai vechiu nume de vehicul e acela de: car; în Ţara-Romăr nească la 1557 el avea cinci telegari6. Pe atunci carăle se cereau de Domni în Ardeal, ca supt fiii lui Rareş şi supt Llăpuşneanu 7, Meşterii întrebuinţau une ori şi Ţigani. Astfel, la 1719 unul fiu al zlătarului Bărgău e arătat ca „Ţigan domneseu, , trebuitoriu Curţii domneşti, carili lucriază la bolduri de rădvanuri domneşti"— rădvanul era marea trăsură de pa- 1 V. studiul d-lui C. Moisil asupra acestor bănari. Şi la Rodna, posesiune moldovenească, în Ardeal, se băteau bani falşi, supt Ilie, fiul lui Petru Rareş; Hurmuzaki, XV, p. 483, no. DCCCXCVII. 2 Studii şi doc, III, p. 20. 3 Antonovici, Doc bîrlădene, III, p. 258. ± Studii şi doc, VII, p. 185. 5 V. şi Documentele Callimachi, II, p. 124 (an. 1763-4). „Caretaşul gospod", către 1760 (plata 5 lei pe lună, în Moldova); 'Studii şi doc, XXII, p. 133. V. şi V. A. Urechiă, Ist. Rom., XIII, p. 360, nota (an. 1822). Rotari şi fierari, ibid., p. 569, no. MLIII. 6 Arhiva Istorică, I, p. 40, no. 44. 7 Hurmuzaki, XV, p. 489, no. DCCCCVIII. Ci, ibid., XI, pp. 801, 802. Roate de fier de acolo, ibid., p. 794. Cărată cu bogasie pentru Alexandru-Vodă, ibid., p. 793. Cu postav de Lund, ibid., XV, p. 496, no. DCCCCIX, Cf. pp. 527-8, DCCCCLXVII, no. DCCCCLXV. Pentru Petru Şchiopul, ibid., p. 601, no. MCXX. radă cu şase cai, ca şi „cuhnea" 1 — „şi la cocii — acer" laşi lucru ca şi „cuhnea"; avem şi „cocieri gospod", cu vătaful lor ~. —, „ce să fac pentru treaba Măriilor Sale Hanilor şi altor Agi şi spoeşte hiările"3. Cociile erau „spăn^ zurate în curăle"*. Dacă mai vechiu decît orice trăsură era leagănul tras de telegari5, Vodă mai avea pe la 1700 „carate domneşti", „cară domneşt."0, asemenea cu acelea care pe la 1580 duceau tributul la Constantinopol 7. Din Ardeal li se trimeteau hintee 8. Odată se vorbeşte de o „camără cu 6 telegari bătută cu bulgariu de, Mosc"9. Erau şi leftice, făcute de lefticari i0. Sănii, şi anume de os, le întrebuinţa, spune Ureche, în laşul de pe la 1580, Iancu-Vodă Sasul11. Pe vremea lui Vasile Lupu însă căratele se ivesc, aduse din Polonia, unde, la Liov, Domnul trimete pentru acest scop pe Marele Comis şi pe Ioan Robuleţco, şoltuzul de Cernăuţi12. Brîncoveanu-şi avea carătaşul la Braşov, şi Şerban . 1 Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 68 (an. 1734). V. mai tărziu „rădvan cu cafasuri ferecate şi spânzurat în curăle"; Doc. economice şi financiare, p. 37 (an. 1764). „Rădvan, 6 telegari şi cuhni bătută cu pulgariu cu 6 cai telegari"; Studii şi doc, VII, p. 192 (Moldova, 1730). 2 „Ioan vătavul de cocieri gospod"; Studii şi doc, VI, p. 61, no. 23 (an. 1719). Cf, „Mihăilă, vătaf de cărăuşi", Ghibănescu,' Surete şi izvoade, III, p. 63. - 3 Studii şi doc, XI, p. 94, no. 219. 4 Doc. Callimachi, II, p. 111 (an. 1763-4). 5 „Leagăn cu telegari"; Studii şi doc, V, p. 298 no 23 (Muntenia, 1642). 6 „Cinci carate domneşti"; ibid., VI, p. 313, no. 707. 7 Hurmuzaki, XI: călătoria lui Bongars. 8 Studii şi doc, XII, p, 98, no. 186 (Ardeal, 1778); „2 hănteae cumpărate cu florinţi 360"; Studii şi doc, XIV, p. 57 (mănăstirea Hurezi, 1738). Pocliturile se făceau deosebit, de po-chtari; Revista Istorică, X, p. 121 (an. 1778). iQSt^ii şi doc, VII, p. 196 (Moldova, 1735-6). „Leftică cu hamurii bulgariu, 250 lei"; Studii şi doc, VII, 177^t°' 5 (dorohoiu> 1773); U>id.< p. 22), no. 69 (Moldova, ' • n lefticariul d'n Botoşani, ibid., VIL p. 127, no. 25: P 130, no. 38 (an. 1777, 1783). " Cronica lui Ureche. 32 'Studii şi doc, V, p. 120, no. 13. 58 Istoria industriilor romaneşti industriile de oraş înaintea concurenţei străine 59 Greceanu se servia de o „căruţă nemţească"1, dar în aceiaşi vreme în ţară se făceau cocii pentru Turci 2. Cîteva meşteşuguri mai mărunte înainte de a trece la acelea, aşa de importante, care sînt legate de zidărie. Din cele pentru războiu, care vor dispărea odată cu fiinţa unei oştiri de luptă în ferile noastre, Ştefan, fiul lui Alexandru-cel-Bun, chema la dînsul din Braşov, în 1435 47, pe Hanea Arcaşul :\ In Moldova o breaslă era ocupată ca fabricarea „arcelor încuibate" şi „încordate" *: arcarii. Odată Ardealul furnisa arce Iui Lăpuşneanu 5. Ei aveau în Iaşi o întreagă stradă; se zicea la 1701: „pe Podul Vechiu, în arcari"6. Săbiile, simple şi „ferecate" 7, erau făcute de cordari sau săbieri, ca aceia cari făceau săbii „ferecate" în Suceava la 1655 8. La 1519 Ştefan-cel-Tînăr dădea satul Cordăreni, care venia de la „fiica lui Andreica cor-dar" 9. între săbieri erau şi Ţigani, ca Ghiorghiţos săbierul de pe la 1700l0. Dar cu vremea săbii străine, orientale, pătrunseră: la 1780 găsim o „sabie bună câzălbăşească", adecă persană 11. Suliţele, pîrlite în vîrf, — se zice şi „lance de suliţă"1*— 1 Ibid., X, pp. 84-5, 86-7, n-le 3-4 (an. 1708). 2 „La Vel Pitar de au făcut cucia Vizirului şi uite patru cucii"; Aricescu, l. c, p. 15. 3 Bogdan, Relaţiile Braşovului cu Moldova, p. 16. 4 Herodotul romanesc, pp. 143, 383. 5 Hurmuzaki, XI, p. 800. 6 Revista Ion Neculce, III, p. 91; Studii şi doc, VII, p. 105, no. 11. 7 V. şi „fărcuşul săbiei", în Herodotul romanesc, p. 172. 8 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1906, p. 99. 9 Arhiva Istorică, I, p. 86. 10 Studii şi doc, XVI, p. 318, no. 58 (an. 1724); V. şi ibid., VI, p. 45, no. 109 (an. 1748-9). 15 Ibid., VII, p. 233, no. 103. 12 Herodotul romanesc, p. 18. V. descrierea în Acte şi fragmente, I, partea II, în 1663, a unei oşti romaneşti înarmate cu asemenea suliţi. „Suliţe arse la vîrf" în Herodotul romanesc, p. 384. zalele, pavezele sau paveţeîe, platoşele \ erau datorite Ţiganilor armurieri. Trebuie să fi fost şi un fabricant de buzdugane, de măciuci şi „măciuciţe" 2. tar băltăgarii lucrau baltagele3. Pentru coifuri, erau coiîănari4. Găsim în 1655 un fecior de selitrar, care pregătia sălitra, şi mult mai tărziu un prăvar, pregătind praful de puşcă °. Pentru negoţul vinului se crease încă din secolul al XVI-lea o întreagă industrie. Doamna Marghita, a lui Simion-Vodă Movilă, scutia la începutul celui al XVII-lea pe şase butnari şi doi puntaşi din Piatra Neamţului de orice angării şi de birul talerului'5. La Nicoreşti, în 1693, butnarii aveau un chehaie 7. Tot aşa va fi fost şi la Odobeşti, poate şi la Cotnari. O socoteală de cisle deosebeşte pe „butnariul ce faci buţi noi sau burii" şi pe simplul „butnariu legăto-riu" 8. N'avem despre dogarii munteni decît ştiri din secolul al XVIIMea. Moldova are făclieri pe Ia 1680 pe Ursul 9; Alexandru, Ur-san10, la Iaşi, pe Pălade la Focşani, pe Andrei din Băl-teni11. La Bucureşti, Brîncoveanu întreţine lummărăria lui, cu 1 Herodotul romanesc, pp. 51, 137, 260, 309, 382. 388. 2 Ibid., p. 81. 3 Ieremia Străchinuţă Băltăgarul, revista Ion Neculce, IV, p. 17. * Baciul Coifănar în Muntenia la 1672, Studii şi doc, X, pp. 338-9. * Liţu Prăvari; ibid., XII, p. 200, no. 36 (Făgăraş, 1809), i Arhiva Istorică, I, p. 70, no. 82. 7 Studii şi doc, V, p. 224, no. 55. 8 Ibid., VI, .p: 45, no. 109 (Moldova, 1748-9). Vasile vătaf de butnari, la Iaşi, 1706, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1912, p. 153. 9 An. Ac Rom., XXXV, pp. 345-6. V. şi revista Ion Neculce, II, p. 287. ' ,0, St^U *l doc> VII> P 60> no- 1° (an. 1693). La 1809 Ne-cula iacher din Iaşi, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1911, p. 254. 11 Studil # doc, XI, p. 53, no. 28 (1681), 60 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea coucurenţei străine 61 lumînărari cari o ieau în arendă şi pot fi despăgubit pen-; tru ce au dat mai mult, ca Hagi Vasile, Mihul, Sterie \ Năvodarii de ţară aveau concurenţi, în Ardeal, pe vremea lui Lăpuşneanu2. Un funar apare la 1723 în Botoşani \ Pentru trecerea apelor cu dubasul erau dubăsarii, de la cari numete unui tîrg pe Nistru 4. Lemnarii aveau un rol întins, dar modest, „Broscaşii" şi „bărdaşii" sînt înscrişi deosebit la cislă 5. „Ei fac sicrie sau secrie (şi pentru scrisori 6), sicrinuri7, săcrieşe, lăzi (şi zugrăvite), scatulci, în care intră clondire în toc de piele, altele „legate cu fer" 8 , etc. Une ori, bogaţi, ei pot vinde vii, ca Arsănie lemnarul din Iaşi, la 1742 9. „Mesele de pin case şi cu scaunele lor" apar pe acest timp, lîngă paturi, laviţe, dulapuri40. Sînt şi „lemnari meşteri la Curte" în Ţara-Romănească pe vremea lui Constantin Brîncoveanu11. 1 Aricescu, 7. c, pp. 86, 217, 321, 432. La 1831 încă Vîlcea lumînărarnl din Buzău, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1912, -p. 233. 2 Hurmuzaki, XI, pp. 795, 796 (an. 1556). 3 Studii şi doc, VII, p. 121, XII, 1. 4 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1908, p. 82. 5 Studii şi doc, VI, p. 45, no. 109. 6 Ibid., XVI, p. 192, no. 37 (Moldova, 1653). 7 Cf. Corespondenta lui Aman, p. 195, no. 92; Doc Tudor, p. 148; Studii şi doc, VII, p. 192 (Moldova, 1730); p. 196 (1735-6). Dar „sipet mare de Lipsea, turcesc", ibid. 8 Studii şi doc, III, pp. 27-8, no. 2 (1708). 9 Ibid,. V, p. 239, no. 97. 10 Ibid., XIV, p. 57 (mănăstirea Hurezi, 1738). 11 Ibid., V, p. 372 Dulgheri: 1774, Paraschiva; Bibi. Ac. Rom., 109, XCI. Oprea, 1784; Arh. Statului, Condica domnească, 86, 215. 1792 Enciu; ibid., Sf. Ioan din Focşani, 6, 10, 45. 1794 Şerban, ibid., Condica domnească, 85, 215. 1808 Neacşul; ibid., pp. 54, 159. 1811 Radul, ibid., Condica departamentului, 8,3, fol. 62 v-o. 1815, Dumitru; ibid., Condica domnească, 84, 46. 1838, Ilie, care e şi bărbier; ibid., Condica de vînzâri,: an. 1839. 78 (comunicaţii ale d-lui Iuliu Tuducescu). Astfel teslarul devenia un fel de arhitect unit cu un antreprenor. în Ţara-Romănească „meşterii de lemn" aveau plăţi ca a-celea ce se arată în 1673 la zidirea schitului Fedeleşcioiu: „unuia lei 5 pol, altuia lei 6 şi iar la altul ughi 5, iar la altul lei 3" 1. Alexandru Lăpuşneanu, negustor îndrăzneţ îfioitor în in- \ dustrie, chemase doi oameni din Săceie ca să-i facă un fierăstrău în ţară : „erectum moiam serrariam" 2. Vodă avea în Moldova „teslari gospod"3. Teslăria, lemnăria de clădire, pare a fi fost în secolul al XVII-lea o datorie gratuită; de aceia se văd scutindu-se orăşenii din Huşi la 1645-50 *. Ce putea face un teslar se vede din contractul încheiat la 1755 între Clement Laydet, superiorul bisericii catolice din Iaşi, şi Manolachi teslarul, care se îndatoreşte a face cu totul nişte dugheni, specificând pardosele, fereşti, paturi, laviţe şi „hiară", prispa pe dinainte dughenilor de piatră" :), poditul hudiţei porţii", poarta din dos, „ieşitorile ". în Ţara-Romănească se zicea tîmplar acelui care poate face tîmple meşter scobite şi înflorite, uşi sculptate, ca „Ioan tîmplarul" de la Vălenii-de-Munte 6. în Ardeal ter-minul e „măsar" : Mânu Apostolu, agentul de afaceri al lui Vodă-Brîncoveanu, are discuţii la 1709 cu „jupăneasa Ana măsăriţa" din Braşov V 1 Studii şi doc, V, p. 485. . 2 Hurmuzaki, XI, p. 806, an. 1559. 3 Doc Callimachi, II, p. 127. * Melhisedec; Cronica Huşului, I, p. 69. ^ ;f* Literatură şi artă romînă, IV, pp. 689-90; Iorga, Scrisori n.zapise de meseriaşi, la această dată. La 1781 Nicolae tesla-rul gospod în Iaşi, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1907, P- 228. Toader, fiul lui Mihai Rotarul, tot acolo în 178 ian*' AC? Rom5 101, CVI. Nicolae calfa de teslari, Ieşean, în 1800 ibid., 185, XVI. Ivan Sîrbul, tot acolo, în 1815-6, ibid., 169-70, XVI. * Studii şi doc, XV, p. 232, no. 668 (an. 1742-3). 7 Ibid., X, p. 261, no. 12. La 1764 o danie a lui Gheorghe Măsarul către schitul Văleni; Arh. Statului, Cotroceni, 55, 84 (comunicaţie a d-lui Iuliu. Tuducescu). 62 Istoria industriilor romaneşti industriile de oraş înaintea concuientei străine 63 Şindilarii sînt parte fabricanţi de şindila, parte acoperitori de clădiri. Pe la 1742, Baia poate da odată 30.000, altă dată 60.000 pentru mănăstiri1. La 1698, în Ţara-Romănească se spune că, „la Berea streaşănele mănăstirii şi foişorul denaintea mănăstirii au rămas tot neşăndilite" 2. Pentru cele d'intăiu construcţii de cărămidă, care nu încep în Moldova decît cu Alexandru-eel-Bun, pe cînd în Ţara-Romănească biserica din Argeş dată acum de o jumătate de veac, stăpînitorii romîni au trebuit să se adreseze străinilor obişnuiţi de veacuri cu acest lucru. Nu ştim şi probabil nu vom şti niciodată numele constructorului zidirii domneşti muntene, care va fi fost un Grec, cunoscător al sistemului de arhitectură din Macedonia şi Salonic. Mi s'a spus cîndva de I. Bogdan că Alexandru-Vodă a recurs la meşteri poloni şi fără aceasta nu s'ar înţelege zidirea pur gotică de la Baia. Ştefan-cel-Mare a chemat pentru săparea pietrelor înflorite de pe mormintele de la Rădăuţi ale înaintaşilor săi pe acel Ceh, „mistr Ian", al cărui nume e săpat cu discreţie, într'un colţ de lespede. Fără îndoială că meşteri poloni au fost chemaţi de dînsul şi că prin ei a venit toată partea de gotism din zidurile lui, frumoase şi trainice, la care Armeni din Caffa, ştiind milenarele tradiţii ale Orientului, au putut adăugi legătura cu totul specială a turnului central şi chiar arcadele lombarde, aduse de Genovesi în această margine de Crimee. La Munteni, Basarab-cel-Tînăr face să-i aducă meşteri ardeleni pentru „mănăstirea de cărămidă şi piatră" ce înălţă3. Ştirile precise, care lipsesc pentru secolul al XV-lea, afară de numele zidarului Ioan din Liov şi a Greco-Genovesului 3 Studii şi doc, VI, p. 214, n-le 50-L 2 Ibid., X, p. 164, no. 18. Şîndilire de schit la Hurezi 1726, ibid., XIV, p. 33, no. 29. 3 I.'Bogdan, Documente pr'vtoare la relaţiile Ţerii-Romăneşti cu Braşovul şi Ţara Ungurească, II, Bucureşti, 1905 p 177 no. CXLVI. ' Ioan Privana de la Chilia 4, venit, cred, din Caffa policlinică, ie avem pentru arhitecţii de peste munţi ai lui Petru Rareş, care n'a făcut decît să urmeze un mult mai vechiu obiceiu. La Cetatea Neamţului el voia să aducă din 1529 încă zidari bistriţeni. Un Adrian meşterul e pomenit în 1536. La 1543 Vodă se adresă personal „credinciosului meş-f ter" care-i trebuie pentru lucrul la cetatea Sorocăi2. Şi la 1545 el scrie unuia tot la Bistriţa pentru o biserică asemenea cu cea din Suceava, puind chezaşi pe Vlădicii lui^. Un lung proces ni arată că Ioan Meşterul a fost adus de el de undeva, devenind „omul lui" 4, şi luîndu-şi case, locuri, la Suceava şi aiurea 5, pentru o clădire bisericească din Suceava, plătindu-i-se în total 1.500 de zloţi tătăreşti sau 18.000 de aspri. După năvălirea turcească, Ioan, care greşise construcţia, îndată dărîmată, dar înlocuită de Vodă cu o alta „din temelie", se retrăsese la Bistriţa. întoreîndu-se Petru-Vodă, el încercă zadarnic să readucă pe fostul său servitor artistic pentru zidirile bisericeşti nouă- pe care le plănuia, la Roman şi aiurea. Se simţia nevoia lui pentru că zidarii saşi, rdunaţi de Vodă, nu ştiau zidi după datina terii6. Meşterul refusă, pretextînd că Petru vrea să afle de Ia el unde sînt comorile îngropate ale boierilor tăiaţi pentru trădarea din 1538. Cum Domnul, care striga că „ce are el cu moartea lui" 7, că frumoasă biserică ar face el cu sînge nevinovat, îl scotea dator, făeîndu-i proces, bietul om, speriat, fugi la Sibiiu, numai să nu dea ochii cu stăpînul teribil de odinioară. Oferise şi o curăţire prin jurămînt, pe care acesta n'o primi. Un Luca, un Gheorghe, un Andrei 1 V. Lăpedatu, în Buletinul Comisiunii Istorice a Romîniei, IV, p. 23 şi urm. 2-Hurmuzaki, XV, p 432, no. DCCCVIL 3 Ibid., p. 440, no. DCCXCIV. 4 Ibid., p. 447, no. DCCCXXXIII; p 453, no. DCCCXLI. B Ibid., pp. 454-5, no. DCCCXLV. 6 Vestrates non noverant iuxta consuetudinem nostram edificare, ibid., p. 448, no. DCCCXXXV. 7 Quid nobis cum sua morte— auferat Dens; ibid., p. 448, no. DCCCXXXV. (4 Istoria industriilor romăreşti Industriile de oraş înaintea concurentei străine 65 se uniră deci cu Adrian, o mai veche cunoştinţă, pentru spornicul lucru domnesc, urmat de Vodă Ilie, dar cel d'intăiu nu fu mulţămit cu hrana şi băutura ce-i dădea învăţatul Vlădică Macarie de Roman, la a cărui biserică lucra, şi fugi. în zadar Domnul oferi ca hrana şi vinul meşterului, f cît îi va cere inima, să fie în sama unui boier ca ispravnic omului îi era destul. ţ Alexandru Lăpuşneanu, cătînd a-şi întrece predecesorii \ prin proporţiile şi împodobirea mănăstirii sale Slatina, recurse la aceiaşi ajutători tehnici şi artistici. Cărămidarii înşişi veniau tot de acolo2. Cea d'intăiu scrisoare a lui către Saşii cei mai de aproape, din Bistriţa, poartă data de 1560, şi lucrul se şi vede a fi fost început prin cumpărătura de cîlţi cari se puneau în tencuială. Fîntînarii saşi, de cari se simte nevoia odată, aveau să lucreze, fără îndoială, nu numai „colacele de piatră", despre care se vorbeşte şi aiurea la altă epocă \ Din părţile Haţegului către Banat se cere marmură pentru pietrele de mormînt din ctitoria s± Pentru întâia oară Alexandru-Vodă împrumută, în ţara unde pană atunci se făcea acoperişul cu şindila sau, în caşurile celui mai mare lux, cu plumb şi aramă, .datina munteană de întrebuinţare a pămîntuiui ars. în locul olanelor lui Basarab 4, el cere însă ţiglă ca în Ardeal. Cînd Petru Şchiopul se apucă de lucru la mănăstirea sa Galata, din nou, la 1577, se întrebuinţară Saşi: Vodă, constatînd că în ţară nu sunt meşteri de aşa ceva5, vrea nu mai puţin de cinsprezece pană la şaisprezece meşteri cu căpetenia lor numită de judele şi juraţii Bistriţei, „căci voim ca nimeni să nu ii poruncească în ţara noastră" °. 1 Ibid., pp. 465-6, no. DCCCLXV. 2 Ibid., XI, p. 795 (an. 1556). 3 V. mai sus. 4 Ibid., XV, p. 557, no. XXXXVI: „etîliche Brunnengraber und Fontanenmacher,' (recunoaştem ţ>e fintînarii noştri). 5 Ad quam constructionem in regione nostra magistros ad sa-tisfactionem habere non possumus; ibid., p. 669. 6' Quia volumus ut nemo imperet eis in regione nostra ;.. ibid., — Subiectul a fost tratat, pe basa actelor ce am dat în Hur- La 1564, întors în Domnie, şi cu meşteri răsăriteni 4, A-lexandru-Vodă pofteşte de la Bistriţa meşteri pentru baia domnească din Iaşi, oferind „doi bani peste plată" 2 Meşterul cel mare, „magister magnus, primarius7\ îl avea el de'nainte 8. în veacul al XVII-lea se poate ca, odată, Vasile Lupu, ur-mînd obiceiul din vremea Lăpuşneanului, să ceară pentru clădirile sale un meşter ardelean în stare a învăţa pe ai lui. Dar lucrul de zidărie se razimă de acum înainte de a-ceşti zidari indigeni cari sînt pentru Moldova: pietrar;, ceia-ce la Munteni înseamnă exclusiv lucrători în piatră 4. Numai cînd Şerban-Vodă Cantaeuzino lucrează la palatul său din Curu-Ceşme, lîngă Constantinopol, el întrebuinţează oameni, materiale, mode şi numiri de acolo. Cetim în-tr'o chitanţă grecească, păstrată din fericire; „5,450 de aspri 25 dulapuri şi 7 iucuri de rahturi (pa/tia), dulapul cu 170 aspri". Urmează socotelile pentru odaia cea mare, a doua, cea către Arnăut-chioiu, cea mică de de-asupra străzii, odaia cea mare a Doamnei şi a doua odaie a ei, acelea ale fetelor şi copiilor din casă, zidul grădinii celei mari şi al grădinii domneşti, pardoseala în jos, cu pietrele ei; lucrătorii ieău odată o mie de aspri 5. La Bucureşti, Brîncoveanu, urmaşul lui Şerban, lucrează cu „zidarii Domniei" 6. în socotelile acestei măreţe stăpî-niri găsim: „s'au dat plata petrarilor ce au lucrat petrele la Curtea domnească de la Tîrgovişte şi la zidari şi la că- muzaki, XV, pp. 317, 325, 371, 432 şi urm., 513-21, 556, şi urm., 600, 610, 669, no. MCXXXIX (v. şi pământul „pro caramidi-bus faciendis in oppido nostra Bănia"), de d. Al. Lăpedatu, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, IV, p. 23 şi urm., 83 şi urm. 1'Lăpedatu, l. c, 2 Hurmuzaki, XV, p. 592, no. MCXVI. * Ibid., p. 600, no. MCXVIII. 4 V. şi Herodotul romanesc, p. 125. 5 Hurmuzaki, XIV, p. 261. 6 Studii şi doc, V, p. 372. Istoria industriilor romaneşti. 5 66 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurentei străine rămidari" \ Ori: „123 taleri s'au dat la meşterii ce au lucrat la casele domneşti de la viile de la Piteşti şi la cărămidă şi la şindrilă, la cuie, la fier şi la alte măruntaie, afar den ce au dat şi de la Cămară, tal. 65 -". Pentru lucrări de specialitate se făcea însă tot recurs la meşterii orientali, ca Alexandru Lăpuşneanu cînd îşi clădia baia lui domnească din Iaşi, admirată de canceiariul Ioan Za-moyski. Aceleaşi socoteli înseamnă, la alt loc: „600 tal. s'au dat, s'au plătit marmurile ce s'au adus de la Ţarigrad de treaba băii, şi plata la trei ArmeanL meşteri, ce au venit de la Ţarigrad de au lucrat la baie", iar, îndată după aceasta, fiind vorba numai de lucrul obişnuit: „S'au dat Cornescului pîrcălabul" — un boier din acest neam, sculptor, şi-a lăsat însemnarea numelui pe piatra bisericii episcopale din Argeş, refăcută,— „de au plătit meşterilor şi argaţilor carii au lucrat la casele domneşti, şi nu li s'âu fost plătit"." Alţi „pietrari", cu vătaful lor, sînt tocmiţi, la mănăstirile ce se înalţă acum mai ales în Ţara-Romănească, La Fedeleşcioiu s'au păstrat socotelile: „Datu-s'au la Stoica meşterul de zid, lei 10. Datu-s'au lui Marin zidarul, întăiu lei 14 pol. Datu-s'au logofătului Dragomir căndu s'au lăsat .de zidit şi s'au socotit cu zidarii, datu-lirs'au ughi 19". Sau: „Viind pietrari la Bucureşti, li s'au dat ughi 5, deosebit dintr'altă tocmeală" \ La 1698 dăm de un „Gheor-ghie meşterul carele au fost tocmit să lucrează la mănăstirea dumnealui Stolnicului Mihalcea [Cîndescui] la Bercă" (jud. Buzău) \ Zidarul cel mare de la Hurez, Manea, e înfăţişat pe zidul măreţei clădiri cu unealta meşteşugului în mînă. Boierii munteni, imitatori zeloşi ai lumii apusene, precum Vodă însuşi imita, în măsura sa, pe măreţul Ludovic al XlV-lea, tocmesc astfel de meşteri la cari adaugă, 1 Aricescu, l. c, p. 231. 2 Ibid., p. 335. 3 Ibid., pp. 38-9. * Studii şi doc, V, p. 185 (an. 1673). & Ibid., X, pp. 164-5, no. 18 (an. 1698). pentru lucruri noi sau mai gingaşe, şi cîte un străin. Astfel Matei Filipescu, scriind la Braşov, pomeneşte pe „acel Iane zidar" care nu e deci Sas \ Dar Toma Cantacuzino cere din acel oraş „neşte zădari, trebuindu-mi să-mi spo-iască nişte case ce mi-am făcut ia Bucureşti", şi anume pentru lucrări de stuc, de bună samă în genul acelor ra-' muri, flori, păuni, lămpi atîrnate pe care le vedem la casele din Mogoşoaia, din Filipeştii-de-tîrg, de la Fundenii-Doamnei: „un ştiucatur ce au fost aici de au lucrat" 2. Cred că „săpător", titlu întîlnit o singură dată, şi foarte tărziu — „săpătorul" Alexe din Bîrlad 8,-~ a avut odinioară o mai largă răspîndire, cu sensul de sculptor. în ce priveşte materialul ni s'a păstrat o învoială de cărămidari din 1722: meşterii se îndatoresc a da unui preot 6.000 de bucăţi cu 90 de bani una 4. Meşterii de zugrăvle lucrau încă din veacul al XV-Iea la împodobirea lăcaşurilor sfinte, şi, adăugim, şi a caselor domneşti şi boiereşti, căci Despot puse pictori necunoscuţi să-i înfăţişeze în Curţile de la Suceava biruinţa lui de de la Verbia, Petru-Vodă Munteanul trimese aceluiaşi, ca unui logodnic, portretul surorii sale, şi în zestrea Măriei, fiica lui Petru Şchiopul, sînt şi chipuri domneşti °; pe zidurile de la Mogoşoaia Brîncoveanu-şi înfăţişa periculosul drum la A- 1 Ibid., p. 142 (an. 1712). 2 Ibid., p. 113, no. 7 (an 1709); Literatură şi artă romînă, IV, p. 687. 3 Antonovici, Doc. birlădene, I, pp. 774-5 (an. 1822). 4 Studii şi doc, XIV, p. 191, I, 1. — Zidari la 1780, în Iaşi, Luca; Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1905, p. 117. 1785, Diicul, în Bucureşti; Arh. Statului, Stavropoleos, 13, 16. Contract pentru biserica din Oniceni cu calfe din Bucureşti; A-cademia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1909, I, p. 46. 1804, zidari bucureşteni, Arh. Statului, Radu-Vodă, CXXI, 2. 1806, Mu-şat, din Bucureşti; ibid., 3-4. 1806 Neagu, CXXI, 4. 1815. Leon-iie, ibid., Condica domnească, 84, p. 46. 7 Iorga, şi Ralş, Uart roumain ancien şi foaia de zestre a Măriei, l. c. 68 Istoria industriilor romaneşti drianopol, şi chioşcul Callimachilor de Ia Iaşi era acoperit cu osteneala a doi zugravi1. Apoi şi la facerea de icoane2. In Ţara-Romănească, doi mari pictori religioşi, un Grec şi un Slav, au aşternut în Biserica Domnească de la Argeş) o măreaţă serie de chipuri şi scene care va face din a-ceastă biserică una din ţintele cele mai cunoscute ale pe-Ierinagiilor de artă. Vladislav Iagello, regele de curînd creştinat ai Poloniei, îşi adusese zugravi ruso-greci pentru capela sa din Wavelul Cracoviei \ Moldova avea pictori încă de la 1445, ca un | Ştefan 4, une ori Greci, ca acel Gheorghe din Trikkala i care e înmormîntat în biserica domnească din Hîrlău 5. | Alexandru Lăpuşneanu trimetea la Veneţia ca să-i vie meş-! teri de picturi de acolo pentru frumoasa-i ctitorie de la Slatina °. Dar pană în cea d'intăiu jumătate a secolului al XVII-lea numărul zugravilor pomeniţi în documente e foarte restrîns, de şi o întinsă şi frumoasă operă picturală acopere atîtea lăcaşuri din amîndouă ţerile. Pe cit e de lung şirul uricarilor, pisarilor, „caligrafilor" 1 f acela al „tahigra-fiior", lucrînd pentru manuscripte în mănăstiri, pe atîta de / anonim se presintă opera acestor harnici şi cuvioşi artişti. In Ardeal vedem, odată, pe Măierani recomandiîjid 1 Doc Callimachi, II, p. 118 (1763-4). 2 Cele mai vechi la Arabras, lîngă Innsbruck şi într'o mănăstire din Cefalonia, la Biblioteca Batthyânyi din Alba-Iulia (v. Drăghiceanu, în Buletinul Com;siei Monumentelor Istorice, April, Iunie 1926, la cronică) (cf. foaia de zestre, citată, a Domnitei Măria). s- V. şi Revista Istorică, VI, p. 192. \ * Uricariul, XI, p. 58. 5 Iorga, Inscripţii, I. 6 După un document publicat de C. Esarcu în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, Iorga, Istoria comerţului, I, ed. a 2-a. 7 Pătraşco caligraf, „dascăl domnesc"; Arhiva din Iaşi, I, p. 500; Revista Istorică, X, p. 233. Cf. lista din Documents paleo-graphiques moldaves a lui I. Bogdan, prefaţă de N. Iorga, V. şi Arh. istorică, I, p. 146, no. 202 (an. 1680). Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 69 Saşilor pe zugravul sătean de la biserica lor VSe ştie cev^ numai despre condiţiile în care, la o vreme de scădere a vechiului meşteşug, Vasile Lupu, împrietenit cu Petru Movilă, Mitropolitul Chievului, şi-a adus de la acesta meşteri, cari au lăsat ucenici de ţară 2. Brîncoveanu va avea meşteri formaţi în Veneţia 3, şi doisprezece tineri boieri învăţau pe la 1740 în acest oraş probabil şi zugrăvia 4, pe vremea cînd un Liotard zugrăvia pe Constantin Mavrocordat la Iaşi, şi pe el însuşi cu barbă, supt işlic de boier. De-odată, după 1670, putem pătrunde în oarecare intimitate a acestor zugravi ai vechiului regim moidovean. Iată Mihai zugravul din 1678 5, Ştefan zugravul *din 1682, care face o cumpărătură, în Iaşi, de la Alexandra zugrăvită 6. Alexandra, „Alicsandra ce bătrână zugrăvită", e „fămeia zugravului lui Neculai celui bătrân den Iaşi" şi casa pe care o vinde în 1685 e lîngă a Anuţei lui Ştefan zugravul menţionat mai sus7. Pe atunci iscăleşte, tot în capitjala Moldovei, greceşte, un zugrav Constantin . Dacă, la 1692, un Dimo iea numai titlul de „zugrav", tovarăşul lui, din aceiaşi Moldovă, ţine să fie „istoriograf" 9*. Moldova mai are de-a lungul unui întreg veac mulţi zugravi de la cari nu s'a păs|trat numele. Escepţiile sînt rare: Mihai.de la 1698 în Focşani10, Ion din 1738 n, Grigore, Ioan 1 Hurmuzaki, XII, p. 1175. 2 Ei au lucrat la Trei Ierarhi şi la Golia. 3 Del Chiaro, Rivoluzimi delta Valachia, ed. Vălenii-de-Munte 1914, tabla. 4 Banul Mihai Cantacuzino, Genealogia Cantocuzinilor, cap. Răducanu Cantacuzino; reprodus şi în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, an. 1926, articolul Vălenii-de-Munte. 5 Studii şi doc, VII, p. 184. 6 An. Ac. Rom., XXXV, pp. 345-6, reprodusă în Iorga, Scrisori de meşteri. 7 Ibid., p. 346, reprodus ibid. 8 Ghibănescu, Surete şi izvoade, VI, p. 123, no. 117. 9 Studii şi doc, XI, p. 281, no. 38. "Studii şi doc, VII, p. 323, no. 33. V. si Rev. Istorică, X. p. 253 (aii. 17J0O). ' 11 Ghibănescu, Surete şi izvoade, XIII, pp. 44, 81.. 70 Istoria industriilor romaneşti Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 71 de supt Callimachi 1, Balomir din Iaşi2. Mai puţini sînt daţi cu numele la Munteni. Rusul Tihan (Tihon) fiul lui Ivan (1703), Da vid, care face drum la Braşov, Mincul de la 1800 3; la 1698 în Tîrgovişte lucrau zugravii Constantin, Ioan şi Stan 4 ; la Craiova Simon Oprovici e destul de cunoscut, în 1771, ca să fie chemat a împodobi biserica ar-deleană din Poiana Sibiiului 5, precum alt Craiovean, Simon, -r îşi înseamnă numele în satul vecin, Apoldul-de-jos6, apoi: Nicolae zugravul din Piteşti, care se află în 1776, cu Ioan din Deva, la Gura Sadului 7, iar cu mult înainte de dînşii —dacă trecem cu vederea pe zugravul cu inscripţie slavonă de la Sîngiorgiui-Streiu al Inidoarei8—, Caian Constantin şi Stan cari zugrăvesc biserica din Inidoara însăşi, la 16849. Şcoala din Răşinari şi din Sălişte, care a durat pană în zilele noastre, vine de la astfel de împrumutaţi10. Tot aşa Po-placa, Veştemul, Caransebeşul întră în acest curent de artă 11, care se transmite pană la Geoagiu, la Petrid, la Turda 12, prin meşteri ambulanţi, şi pană la acel însemnat pictor abrudean de care va fi vorba in alt capitol. Zugravii formează, ca şi alţi meşteri, familii în care arta se întinde de la unul la altul sau trece ca moştenire. Astfel la 1759 întîlnim pe un călugăr Teofil, care e fiul lui 1 Studii şi doc, XV, p. 194, no. 545 (an 1766-7); Revista Istorică, X, p. 160. 2 Ibid., VII, p. 236. 3 Studii şi doc, XV, p. 132. n-le 79, 80; XVI, p. 351; Revista Istorică, X, p. 233. 4 Studii şi doc, XV, p. 369, no. 1070. s Ibid., XIII, p. 147, no. 499. 6 Ibid., p. 38, no. 6 (an. 1772). 7 Ibid., p. 109, no. 317. 8 Articolul mieii în An. Ac Rom. pe 1926. 9 Studii şi doc, XIII, p. 118, n-le 362-3. "Zugravi la Creţeşti (Dolj), ibid., XV, p. 84, no. 223 (an. 1772). 11 Ibid., XIII, p. 201, n-le 709, 710. 12 Ibid., p. 76, no. 184 (an. 1787); p. 104, no. 313 (an. 1771); p. 144, no. 480; p. 195, no. 684 (an. 1760); p. 196, no. 689 (an. 1742). Gheorghe zugravul, iar fraţii lui Gheorghe, Matei şi Dima, şînt şi ei zugravi. De şi au moşie la Focşani, de unde fac negoţ, cu sare şi altele, trecînd la Munteni, unde se mărită din nou văduva lui Gheorghe, ei sînt priviţi ca „oameni streini" {. Pe „Tofil zugravul monah ot Putna" îl găsim în acelaşi an judecndu-se cu Catrina zugrăvoaia şi cu Io» zugravul2. Domnia îşi are de la o bucată de vreme în Moldova meşterul ei, „zugravul cel domnesc". Un Ştefan poartă acest titlu la 1730 3. Cîte un zugrav se poate ridica şi în ranguri de boierie, cum e caşul la 1739 cu Sulgerul Costea zugravul \ Dar se observă că de la un timp aceşti artişti cari cu degete adesea înfiorate de taina celor înfăţişate încondeiază chipul Mîntuitorului, al Maicii Domnului, al sfinţilor şi sfintelor, mucenicilor şi muceniţelor, poartă titluri bisericeşti, ca acel călugăr din Putria harnicului fost Mitropolit lacov, Tofan. Pe la 1700 avem un călugăr zugrav Zugravul Vasile din 1742, care luase asupră-şi să facă „o catapetiazmă Ia mănăstire la Niamţu", e frate cu diaconul David 6. La 1731 popa Ursul din Iaşi e zugrav 7, ca şl un preot Ion de pe la 1760 8. Apoi, la Rîmnicul-Vîlcii în 1748 popa Gheorghe şi diaconul Badea9, la Bucureşti, în mahalaua Sîrbilor la 1775, popa Toma10; pe acelaşi timp la Breaza, pe Prahova, diaconul Manole (lîngă zugravii laici Manole şiRăducan)11, 1 Revista Ion Neculce, I, pp. 308-9. 2 Documentele Callimachi, I, pp. 425-6, no. 21. 3 Studii şi doc, V, p. 104, no. 116; Revista Istorică, X, p. 238. 4 Uricariul, XVII, p. 200; Studii şi doc, XVII, p. 200 şi urm. 6 Ibid., IV, p 85, nota 1. 6 Revista Ion Neculce, III, p. 81. Nepoatele lui David diaconul, 1760; ibid., p. 85. 7 Ibid., pp. 82-3. 8 Ibid., p. 80. 0 Studii şi doc, XV, p. 321, no. 912. : *o Inscripţii, I, p. 345, no. 877. #- 11 Revista Istorică, X, pp. 63-4. 72 Istoria industriilor romaneşti în 1794, ia Veştem, popa Ioan Grigorievici *. La 1765 Teo= fii monahul fiul lui Dima zugravul, venit, cu fraţii, din Ia-nina, iasă averea unei nepoate2. Cutare, ca Stan zugravul din Tordaş, la 1782, e fiu de preot3. Cutare altui se mîndreşfe cu dăscălia lui ca „dascălul Grigorie zugravul Ranitie" din Sărăcineştii Vîlcii 4. Din ce în ce mai mare e apoi numărul zugravilor de sat, al „chiparilor" cum li se zice la Sălişte 5, statornici sau rătăcitori, cari înlocuiesc pe oamenii de bresle din oraşe 6 . Unii lucrează „în casă" la cineva 7; alţii fac contracte— şi cu biserici străine, ca a catolicilor din Iaşi, unde Ştefan zugravul face în 1793 „tabernaeulul", „scaunul de de-asupra" şi un înger—, asigurîndu-şi, ca Ioan şi Gheorghe, cei cari lucrează Ia Băliceşti pentru Dumitrachi Clucerul, hrană, dar şi vin şi rachiu „pentru osteneala stări în picioare"8. Ca mijloc de a învăţa era slugăria şi învăţătura la un meşter. Avem învoiala, de pe la 1770, între zugravul Constantin şi fiul lui Radu, copil de casă, care va sta un an şi jumătate, plătind 30 de taleri pe an; în acest cas nu se ajunse ia niciun capăt, mama copilului cerîndu-1 îndărăt, iar 1 Studii şi doc, XIII, p, 201, no. 70& 2 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1911, p. 140.— Un portret, de vre-un zugrav indigen, al episcopului Filaret de Rîmnic e dat ibid., an. 1910, I. 3 Ibid,, p. 194, no. 693. 4 Ibid., p. 155, no. 531. Popa Bunea la Bucureşti în 1813, Inscripţii, I, p. 330, no. 816. s Studii şi doc, XIII, p. 40, no. 44; p. 128, no. 414. 6 Ibid., p. 38, no. 36 (Poiana Sibiiului); p. 73, no. 169 (Calborn); p. 90, no. 242 (Sălişte); p. 101, no. 298 (Gelmar); pp. 122-3, n-le 378, 386, (Letca); p. 166, no. 571 (Sălişte); p. 198, no. 696; p. 210, no. 752 (Zîrneşti); p. 246, no. 706 (Suceava); Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1908, IV, p. 279, (Vasile Porucicul, la Chişinău).— V. şi lista ce am dat în Iorga şi Balş, L'art roumain ancien. 7 „Cănd am fost la dascălul Samoil în casă'1, spune Aron zugravul din Şoimuş pe la 1778 (Studii şi doc, XIII, p. 188, no. 646). 8 Literatură şi artă romînă, VI, p. 691; reprodus în Scrisori de meşteri. « Ibid., pp. 690-1. } I Industriile de oraş înaintea concurenţei străine 73 Vodă hotărînd că „nu se găseşte cu cale om slobod a se ţine ca un rob, făr de voie" \ Ioan zugraful se gîndise încă de la 1785 să facă o şcoală la Rîmnicul-Vîlcii, „de a învăţa copiii la meşteşugul a-cesta", — cea d'intăiu „Şcoală de Bele Arte" 2. "j Pentru lucru, ei se îndreptau după vechea „Errninie", tradusă din greceşte în româneşte, de mult ce o cereau ne-cărturarii 3 . Tratatele de pictură greceşti nu lipsiau . Şi se pare că în adevăr la 1775 un Nicolae Zalomit ar fi scris în Ţara-Romănească o operă, originală sau compilată, asupra subiectului \ Alexandru Lăpuşneanu trimetea în Polonia după colori 1 pentru zugravii săi \ Mai tărziu se tîrguia materialul în oraşele ardelene. Se cumpărau: feteale, sau tefeale, de aur, făioară albă de Veneţia cu ocaua, hărtioare de „cărmil" roşu cu duzina sau „tutunul", lazur albastru şi verde, in- * dibi (indigo), chinovar pisat şi nepisat, chilermeniu, ohră, I (ocre) supţire, coloare de piatră („culur piiatră"), arsenic, „minau" (miniu), „vernelacu" (vernis laque), şi, bine în-ţeles, penele, adecă, în graiul timpului, cu testeaua, „con-deae, mai supţiri şi alte mai de mijloc şi alte mai mari", care în ţară se făceau, iar în Ardeal „se găsiau făcute gata" 6. Săpunari sau soponari (Moldova) se găsesc încă din veacul al XVII-lea: la Iaşi, la Vasluiu (Iosif săpunariul) 7. Ca- 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, p. 94, nota 3. 2 Ibid., V, p. 416, nota 1. 8 Literatură şi artă romînă, l. c 4 Litzica, Catalogul manuscriptelor greceşti ale Academiei Romîne, pp. 523-4 (an. 1795). 5 Hurmuzaki, XV, p. 606, no. MCXXXI. 6 An. Ac. Rom., Ut, XXVIII, p. 229. V. şi ibid., pp. 217, 220; XXIX, p. 15 (an. 1797, 1800). * Studii şi doc, V, p. 76, no. XIX; revista Ion Neculce, II, p. 286. Un „soponar" ieşean la 1763, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1914, p. 137. 74 Istoria industriilor romaneşti tastiful brîncovenesc pomeneşte la Munteni pe „Dobre Tătarul i brat ego Stoica Săpunariul" i. In veacul al XVI-lea ceasornicele se cereau şi se reparau în Ardeal2 ; într'un cas, la 1554, Alexandru Lăpuşneanu tri-mete din Moldova argint pentru ai se face un ceasornic la Braşov 3. Se credea că întâiul ceasornicar e Gaspard Caille din Iaşi, „Gaşpar Calie ceasornicarul Franţuzul", sau „Gaşpar Cale Franţuz", de la 1670-6 :, care-şi cumpără casele de la un boier în 1671 °. Avem însă pe Petre ceasornicarul încă din Februar 1649 în acelaşi oraş6. Ceasornicele din acest timp erau, bine înţeles, numai „ceasornice de sin", şi sarcina ceasornicarului stătea numai în a le drege 1. 1 Studii şi doc, V, p. 362. 2 Cf. Hurmuzaki, XI, pp. 787,790; XV, p. 491, no. DCCCCXIII .(an. 1553). 3 Ibid., XI, p. 790. * Studii şi doc, V, p. 89, no. 60; p. 90, no. 63. 6 fîrbiceanu, Mitr. Moldovei, pp. 2-3. 6 Ghibănescu, Surete şi izvoade, III, p. 139. 7 „Ceasornic de sîn, să să driagă"; Studii şi doc, V, p. 155 (an. 1814). CAP. IV. Vechiul meşteşug şi modele străine. Am urmărit pană în secolul trecut pe zugravi fiindcă meşteşugul lor a fost scutit de orice influenţă străină hotă-rîtoare, menţinîndu-se în vechea direcţie tradiţională. Străinătatea a lucrat însă puternic prin relaţiile tot mai strînse cu viaţa, mult timp mai isolată, a terilor noastre, asupra celorlalte ramuri de meserii. Materialul a devenit altul, sosind gata făcut din teri unde lucrau alte ateliere decît cele ale căsuţei ţerăneşti, şi ale Curţii boierului, cu ceata ? de robi la îndemînă pentru orice. Şi, odată cu acest material, a venit alt obiceiu de a-1 întrebuinţa, alt gust pentru a-1 împodobi. Perioade se pot fixa în aceste mari schimbări, care au transformat esenţial vechile noastre meşteşuguri, înainte de a se ajunge la o prefacere tot aşa de adîncă în condiţiile înseşi de organisare a meşteşugarilor. Este, întăiu, mai ales în Ţara-Romănească \ o puternică undă orientală, care izgoneşte sau îneacă tot ceia ce pană atunci, prin Ardealul ale Tărui cetăţi şi-au pierdut autonomia şi cu dînsa energia, iniţiativa, puterea de înrîurire, sau prin Polonia, intrată în fasa luptelor interne şi împărţirilor, ni venise din Occident. Nu atîta lumea turcească, al carii caracter simplu, patriarcal se păstrează din veac în veac, 1 Dar în Moldova şi tuiulgii, cari fac tuiuri pentru Domn după obiceiul turcesc; Studii şi doc, XV, pp. 295-6, no. 852 (Tîrgul-Frumos, c. 1820). Vechiul meşteşug şi modele străine 77 76 Istoria industriilor romaneşti aduce această revoluţie în moda clasei de sus, singura interesantă supt acest raport, ci Constantinopolul, marea cetate contopind în ea atîtea curente şi resumînd atîtea des-voltări istorice. Luxul fantastic, făcut pentru a viaţă care a ajuns indolentă pană la trîndăvie, risipa de splendidă decadenţă a Capitalei pentru care muncesc toate provinciile, aceasta îndeamnă pe Romînii bogaţi de pe_ia 1680 înainte _lg_ un alt fel de viaţă, copiat după^acela, atît rTeTl^ună^ tor şi plin de iresistibile ispite, al Bizanţului otoman. Moldova e în stare, prin situaţia ei geografică şi prirT amintirile ei, să resiste mai bine, dar principatul Cantacuzinilor şi al Brîncoveanului, mai pregătit pentru Domnia fanariotă, care desăvîrşeşte revoluţia, se supunea acestor noi cerinţi ale timpului pană la cinchirea pe divanurile din jurul odăilor cu plafoane şi stucaturi turceşti, pană la mobilarea cu mesuţe rotunde sau poligonale, încrustate cu sidef, pană la prînzurile a căror etichetă cere mînecile goale fluturînd pe veşmîntui larg, pană la capul ras cu codiţa atîrnînd la ceafă ca la musulmani \ Dar e mai ales o altă îmbrăcăminte. Tratatele încheiate ^^Austriacji^de la 1718 înair^ şi j^sun^ aduc însă, peste vre-o cincizeci de ani, supt ocrotirea consulatelor, un aflux de obiecte, de unelte felurite, şi el face ca în orice domeniu omul, deprins cu fabricaţia casnică sau cu produsul vechilor bresle-frăfii libere, să deie de fabricatul venit de peste graniţă şi purtînd pecetea unei civilisaţii moderne, de mult despărţită de dati-riele speciale ale inventivului şi variatului ev mediu. Pretutindeni lucrul de duzină apare astfel în locul celui de producţie spontanee, cu mult mai interesant în felurimea lui. Moda francesă, aceiaşi în toată Europa cultivată, va cîş-tiga apoi o biruinţă definitivă şi durabilă asupra fabricatului, avînd încă un caracter local şi naţional, din celelalte monarhii ale Apusului. Acuma nu mai e vorba numai de 1 V. introducerea la Iorga, Documente privitoare la Constantin Brîncoveanu. stofă şi de croială, de pieptănătură, de usanţele în odăile de primire devenite nişte saloane ca la Paris, la Viena, la Petersburg, dacă nu şi la Pera, decăzută, şi la Fanarul, rob. Intr'un nor de pudră şi într'o dulce musică de epînette, în fluturarea farbaralelor, panglicuţelor şi dantelelor, în scînteierea galoanelor vine şi o nouă mobilare a casei, cu tot ceia ce poate aduce după sine. JŞizarrţiniş^ ţ ' \ otc^ană^peja 1680-1720, ^emţiţP pentru cîte va decenii ^~~~lhipă^ Fanarioţdor, 1^ prin de- "seuT^Tdestul de îndelungatele ocupaţii imperiale, austriece şi ruseşti, boierii romîni se francisează în momentul cînd vîntul parisian bate pe toate graniţele, chiar şi pe aceia de Miazăzi, căci Turcii ei înşişi, supt mai mult decît un raport, au primit, fie şi cu oarecare hesitare şi stîngăcie, moda cea nouă. încă de la 1557 în principatul muntean se purtau „caftane de „maia", de „mîncaş" şi de „lonir", alături de du- * lămi de postav \ Babachi terzi dintr'un act bucureştean de la 1571-2 pare să însemne: croitorul Babachi2. Adamasca neagră la o ghiurdeâ sau ghiordie făcea parte din îmbrăcămintea unui boier de pe la 1650 3, pe cînd „dulama bagreniţă, de felandrăş", de postav „flandriseh", de Flan-dra, nu ieşise încă din us \ La 1620, în Muntenia se poartă însă „dulămi cabaniţe cu guler vulpe de atmişcele roşii"5. Pacelele de sobol, rîs, jder împodobesc dulămi de atlas şi • de tabin, pe l:ri£8 contăşuri6. La 1678 o foaii de zestre 1 1 Revista Istorică, I, p. 60, no. 1. I 2 Arhiva Istorică, I, p. 40, no. 44. 3 Studii şi doc, V, p. 120, no. 12. 4 Ibid., p. 13, no. 1. Vezi şi ibid., V, p. 14, no. 60 (an. 1619); Aricescu, Z. c, p. 347. | 5 'Arhiva istorică, I, p. 139, no. 200. f 6 Studii şi doc, VII, p. 176. Haine de sarasir, ibid., V, T P- 298, no. 23. Şi celelalte caşuri sînt din întâia jumătate ... p. 247. 78 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 79 presintă aceste varietăţi de stofă: „sucnă şahmarand, alb, verde, agraban, de tabin agraban cu fir, de atlas alage cu fir de hatâ cu flori de fir, de adamască turugi, timbare de telen galbăn, de şahmarand şi cu izme de mărgăritare1". ,,Tîmbar verde de postav turcesc" se pomeneşte ia 1696 2 ; se fac sucne şi de hataiâ3, contase mahut4, tîmbare de lastra ;); „belacoase de catifea cu galoane de hir, petială"6, „belacoase cu fir" grele, embirboz" şi ,,cu petială di galioane de fir" 'y „mîneci de tulpan cu colţurile de fir cu fluturi de argint poleit1' 8 „tîmbare cu zagarale" de soboli9, „tivilichii"10 „ghiordii de coftirie", pană şi în Ardeal (1670), rochii de „beldireâ" 11 , „rochii de beal-cea-menie", căptuşeli cu „idal cacum" 4-, rochii de „şama-lageâ" (de alageâ de Şam, Siria)ia, cîte un „habaciu" cu biane negre v\ „tătarce blănite cu sangeap"15, haine de savaiâ4^ „atlazuri cu flori de fir cu şatrange", „roichii de atlaz cu flori de fir în şatrange, cu antereul lor", „giubele de ghermesut"17, „genedane de teletin" 18, „dulămi cu an- 1 Ibid., VII, p. 177. 2 Ibid., p. 213, no. 26. s Ibid., p. 191. * Ibid., X, p. 423 (an. 1734). Cf. Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 68 c Moldova, 1734). 5 Ibid., VII (Moldova, 1735-6). şi „tîmbare şahmarand ghiur-ghiuliu". 6 Ibid., p. 191. In general, ibid., p. 190 şi urm. * Ibiid., p. 194. s Ibid., V, p. 318, no. 90 (an. 1730). 9 Ibid.. VII, p. 194 Moldova, 1735-6). 10 ibid., V, p. 156, no. 104 (an. 1745). 11 arhiva din Iaşi, X, p. 259 (Muntenia, e. 1750). 12 Studii şi doc, XI, p. 266, no. 7. l*Ib:d., X, p. 340. no. 21 (Braşov, 1764). lâIbid., XVI, p. 376 vMoldova). Unui mîrzac i se dă pe la 1690 un „contoş cu pacea de jder, cu zagarale de samury cu ciaprage de fir" (catastiful brîncovenesc); ibid., V, p. 371- ■"Doc. Văii Teleajenului, p. 87, no. 2 (c. 1750). ]"Ibid. V 17 Studii si doc, XI, pp 267-8 an. 1772). 18 Ibid., VI, p. 234 (Moldova, 1784). fereu stambolsalisă alb" (şal de Stambul), „bineşe şal căptuşite cu maltin", „contese blănite cu nafe", „saiele şi cu antereu lor de citărie, de vară", „giare turungii"1, benişuri de enghiurşal (şal de Angora) negru, blănite cu „singiap alb"2. Din Constantinopol, terzimanul Ioan Callimachi trimete „o deghermiâ de iaminiia", „un pambliu cu fir" nepoatelor sale de frate 3. La nunta lui Dimitrie Cantemir cu domniţa Casandra Cantacuzino, Brîncoveanu trimete cu Vel Aga „2 iastruri, taleri 100, i la 2 hataiale cu flori de fir t. 60 şi la 2 sigideale t. 20 şi la o pacea samur..., t. 80" Din şal se fac giubele, caftane (de şal „evri"), straie, de lastră5, dulghet l\ Abaua pătrunde tot mal mult, ajungînd pană la fabricaţia populară '. O breaslă anume vinde bogasie, de veche întrebuinţare8, apoi „giubele de zuf", de hatai, de ghermesut, care 1 Şi ,,o ghiorde de norcă"; ibid., VII, p. 256, no. 170 (Moldova/ 1795)/ 2 Ibid., p. 233, no. 103 (Moldova, 1784). Cf. şi ibid., V, p. 499, no. 79; VIII, p. 153, no. 5 (an. 1777). V. şi Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1909, p. 215. * Studii şi doc, XXI, pp. 242, 243, no. 5. 4 Aricescu, /. c, p. 490. Total 410 taleri. Se dă solului şi postav şai şi postav feld (de Ardeal). 5 Doc. financiare şi economice, p. 167 (an, 1777); Studii şi doc, VII, p. 153, no. 5; p. 225, no. 69 (Moldova, 1773: „strae de şal, cusute cunaturile cu carsac ; „strâe de lastră'; ibid., p. 223, no. 64 (Moldova, 1765;. 6 Dulghet roşu în coţi; V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 406 (Muntenia 1790). 7 Pe la 1660, neaflîndu-se bumbac ieften la Braşov, se cumpără ab:\; Studii şi doc X, pp. 52-3, no. 1. „Staţi a- . băgeriul" la Iaşi, ibid., VI, p. 84, no. 44 (c. 1663). Abageri în'Moldova, ibid.. VII, p. 181. Abagiu la Ploeşti : Diina; ibid., V, p. 499, no. 79. 8 -'Bogasie-trimeasă pe la 1660 din Polonia la Braşov; ibid., X, p. 53, no. 1. „Bogasieri prav, carii nu sănt la briasla neguţitorilor", ibid., f\TI, p. 44, no. 109 (an. 1748-9). Uliţa Bogasierilor la Bîrlad, 1815, Antonovici, Doc. birlădene, II, p. 127. 80 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 81 poate fi „exaricâ" şi „octaricon"l, cu profilurile de za-vadea veche şi înlăuntru sandrace" 2, rochii de „maltin, cu „nafe" şi jder, şi de „stamboloşală" :\ de „citarea de Hindie" (India) \ de unde, ca şi din Constantinopol, vin ghermesuturiie5, malotele tot de „maltuh", anterie „la-hori" (de Lahora) 6. Aceasta înseamnă însă o necontenită împuţinare a lucrului de casă şi de atelier pe care stofele răsăritene, frumoase şl de o faimă de atîtea ori seculară, le puneau în umbră, căutînd să le înlăture. Găsim „fote de tulpan" în catastiful brîncovenesc 1 f din acel tulpan care se vindea cu cotul în Ţara-Romănească de pe la 1620 8. Chingile sînt prinse în paftale de Ţarigrad °. Cămăşile sînt de „melez" 10. Se preferă brice „mocadin" ca la Craiova în 1713 . Găsim „brîie de Ţarigrad", plătite 30 de lei în 1735-6 (Moldova), brîie „cu stele"12, brîie cumpărate de-a dreptul la Ţarigrad13. Steagurile, „praporele" se fac, în veacul al XVIII-lea, la Moldoveni, din „sandal" albastru, ibrişim, cu „topuz şi „funtă", din „sandal galbăn şi albastru"14. Aceiaşi modă se observă la „hărşalele de postav" 1,\ Lîngă rochiile obişnuite se înseamnă „degremele de saric cu flori albe", „de- 1 Documentele Callimachi, II, p. 118. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 403 (an. 1790). 3 Studii şi doc, VI, p. 109, no. 173 (c. 1796). 4 Melhisedec, Cron. Romanului, II, p. 129. 5 Documente Callimachi, II, p. 120 (an. 1763-4). e V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 432 (an. 1793). ? Studii şi doc, V, p. 362. 8 Arhiva Istorică, I, p. 139, no. 200. 9 Studii şi doc, V, p. 156, no. 100. 10 Ibid., VII, p. 134, no. 48 (Botoşani, 1794). 11 Ibid., p. 8, II, 1. 12 Ibid., p. 191. Şi, „colan"' cu paftale de argint. 13 Ibid., Preţul e de 30 de lei. 14 Doc. financiare şi economice, p. 72 (an. 1792). Se pomeneşte şi suliţa, canaturile, coada de suliţă, „bogasiul alb pentru sămne". 15 „Cusute cu cămaşa de postav roş1'; Studii şi doc, VII, p. 233, no. 103 (Moldova, 1784). gremele tulpan pentru sarîc" .(sînt opt feluri de „sarîce") 4. „Proboadele de Ismail, cap de mătase" împodobesc la Bucureşti în 1752 capetele 2. „Mesele", feţele de masă, se mai zic: leşeşti, dar alături apar cele de Ţarigrad în Moldova de pe la 1735-6 :i. Avem tot pe atunci „năfrămi de Ţarigrad, cîte 30 lei, de celi lungi", odată cu „năfrămi ră-ţăli cusute cu fir în capăt", de veche datină ori cu „aclas cu fir" „cu sîrmă"; „năfrămi de tuiipan" sau tulpan, şi „cusute cu mătase" se caută . „Peşchirele de tafta cu fir şi cu petială, de pus împregiurul mesei", se întîlnesc cu cele „de Ţarigrad" în aceiaşi Moldovă de pe la jumătatea-veacului G . încep a se întrebuinţa perdelele, în locul cărora trebuiau să fie odată năîrămile, maramele de fereşti 7, „perdele de canavaţi cu rînduri" 8 La aşternut, saltelele se fac din adămâscă sau dămască0 şi din „atlaz cu flori de mătasă" Sînt poloage „de tafta alageâ, cu sandal căptuşite" in „de hatae veche cu flori de hir i cu belciugi de argint"11. Perinele se confecţionează acum din cutnie de Ţarigrad, din sangulie cu flori; făcute din tiriplic—ca şi şervetele—, sunt umplute cu mătasă12. Plapoma, oghialul sau „ob?alul" e de tafta albastră18, de belacoasă verde cu flori. Cearşafu- "i V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, pp. 432-3 (an. 1793). 2 Ibid., II, p. 481. 3 studii şi doc, VII, pp. 194-5. 4 Ibid., p. 192. 5 Uricariul, XI, p. 125 (Moldova, 1745); Iorga, Doc. Văii Teleajenului, p. 87, no. 2 (c. 1750). e Studii şi doc, VII, p. 223, no. 64 (an. 1765); XIV, p. 174, no. 735 (Ardeal). * Perdea în Moldova la 1784; ibid., VII, p. 232, no. 102. 8 Ibid., p. 223, no. 64 (Moldova, 1765). 9 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 133; An. Ac. Rom., XXXVI, p. 934; Studii şi doc, XI, p. 267 (Muntenia, 1792). uibid., VII, p. 191 (Moldova, 1734). u Buletinul Comis'ei Istorice, IV, p. 69 (Moldova, 1734). 12 Studii şi doc, XI, p. 267, no. 8 (Muntenia, 1772); Revista Istorică, II, p. 39 (Oltenia, c. 1760); V. A. Urechiă. ist. Rom., VI, p. 433 (an. 1793). Studii şi doc, VII, p. 234 (Moldova, 1784). Istoria industriilor româneşti. 6 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 83 rile—terminul, cum am spus,, e turcesc— pot fi de pînjză, dar „cusute cu tiriplic şi împlute cu fir", ca la Constanţi-, nopol, de şi, împreună cu ele, în Ţara-Romănească de ia sfîrşitul veacului al XVIII-lea se menţionează elemente din vechea garderobă romanească: „feţe de pînză leşască cu or-bote", „reţele de pernă de pînză leşească", „şervete de pînză leşească", „peşchire"—cuvîntul vine din acest Orient acum normativ— „de pînză de ţară"1. Croitorii „prîv", de prima clasă, cei de a doua şi simplii „cîrpaci" 2, lucrează acuma piese de îmbrăcăminte ale căror' nume ciudate li arată originea. De pe la 1750 mai ales fabricaţia apuseană se adauge ia asaltul dat lucrului de mînă al satelor şi oraşelor noastre. Am spus că forme, „fasoane" nouă de veşmînt se introduc în această epocă, şi se vor menţinea. La 1726 lîngă nădragii de postav aflăm „sarachiu" de aceiaşi materie \ Tătarca apare ca haină obişnuită \ La 1777 se împărţiau, de Curtea moldovenească, anteree albe ceauşilor0. De pe aceiaşi timp e apariţia iamurlucului6. Şarvanale, haine de noapte, cu „ceprage" sînt încă din 1619 7. Fustanlîcul agaba-baniu e de prin 1780 8. 'Satirilor domneşti li se dau la Iaşi, în 1777, „10 topuri cotnie galbănă pentru unsprezece şal* 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 403 (an. 1790). 2 Studii şi doc, VI, p. 44, no. 109 (cislă din Moldova, 1748-9). s Ibid., XIV. p. 33, no. 29 (an. 1726). * Tătarca de postav, blănită cu spinare de răs"; ibid., VII, p. 356 (an. 1812). 5 Doc. financiare şi economice, p. 166 (an. 1377). „Anterei cătăneşti" la trei carătaşi, Doc Callimachi, II (an. 1763-4). „Anlereu de maniţă", 1796; An. Ac. Rom., Ut. XXVIII, p. 212. 6 „Iamurluc de postav vînăt cu başlic"; Studii şi doc, VII, p. 234 (Moldova, 1784). 7 Studii şi doc, V, p. 13. V. şi Şăineanu, o. c, II. 8 Melhisedec, Cron. Romanului, II, p. 129. vari" La 1796 un şcolar scrie: „Să-mi trimiţi postav ca să-mi fac nădragi, iar nu nădragi strânşi, ci cu . şalvari ori poturi2". Se poartă „ciacşiri", de „ilbichir roş", şi altfel ?\ întîlnim „ciacşirlăcuri enghiureşali" 4, postav roşu dat pentru ciacşiriicuri °, „dunlucuri", „stofă somicM" <:. „Stofa", „ştova" apuseană e pomenită numai la 1772-1790 7. Dar încă de mult se aducea „canavăţ" (canava- * zzo) din Italia, „cheneafaş"8, pentru tot felul de costume 9. Tot spre negoţul italian din secolul al XVIII-lea ne trimete menţiunea „rochiei lastre cu naturale" din 1735-610. Din Veneţia se aducea pe vremea lui Vodă-Brîncoveanu un anume feldeadămască: „adămasca vinet'că"11. Măhrama de Veneţia, întrebuinţată în Ardeal, e tot de pe atunci1-, ca şi „sandalul de Veneţia" 13, „şărveturile de Veneţia cu horbote"1'1. Atlazul „fiorintin", figurînd lîngă „postaje ecstra", "e din 1764, Moldova15. Odată cu „tabacheri de purţulan" vine „ză- ^ branic de Niapoii" 16. Postavul ardelean, şai, felandreş, poate 1 - Doc. financiare şi economice, p. 166; Nădragi în Ardeal, c. 1770; Studii şi doc, XII, p. 85, no. 157 (c. 1770). 2 An. Ac Rom., Ut., XXVIII, p. 216 nota 2. . 3 Ibid., p. 212; Studii şi doc, VII,. p. 256, no. 170 (Moldo va, 1795). : 4 Doc. economice şi financiare, p. 85' (an. 1805-6). 5 Ibid., p. 166 (an. 1777). 6 Documentele Callimachi, II, p. 125. 7 „Giubea de samur cu rochii de ştovă"; Studii şi doc, VI, p. 109, no. 173. * 8 Ibid., XII, p. 81, no. 144 (Ardeal, 1766). 9 „Dulamă de canavăţ înblănită"; ibid., V, p. 822, no. 103 (Muntenia, 1745). wibid., VII, p. 194 (Moldova). uibiid., p. 213, no. 26 (an. 1696). **1bid., XII, p. 45 (an. 1747). Ibid., p. 46, no. 90, în Ardeal, la 1740, „bogaciu" (boccassino), care poate fi din a-celaşi izvor. , , 13 Arhiva dinţaşi, X, p. 257 (an. 1755). „Zăvasă dă sandal dă Veneţia"; Studii şi doc, XI, p. 266, no. 7 (an. 1740). M Ibid., XIV, p. 44, no. 35 (Oltenia). Dec economice şi financiare, p. 44. x 10 V- A* Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 491 şi urm. (an. 1794) istoria industriilor româneşti Vechiul meşteşug şi modele Străine 85 şi brecleş, nu ieşise din us 4. Anglia va da încă de pe la 1740 stofa care-i poartă numele, „anglia" 2. Din anglie se fac mintii, sucne cu şurţ, „cu chipce şi ipigele şi brăul ei de argint3". Avem „perine şi macaturi englizăşti"„Basmalele di olandă", ca şi cele de „ibri", înlocuiesc năframele pe la 1770 f). Postavul poate fi şi de Olanda (;. Se poartă „capoturi"7. Din Polonia aducea la 177^4 Tănase negustorul din Botoşani marfa sa s. Dar {orile germane, acum bogate în manufactură, trimit mai mult decît orice alţi exportatori în Orient. Fireşte că Ardealul e plin de marfa lor, variată, ieftenă şi nu tot-' deauna urîtă, cum m'am putut convinge vădind probele de stofe trimese lui Hagi Constantin Pop, marele negustor ro-mîn din Sibiiu, şi astăzi aflătoare, după multe peripeţii, în Museui Camerei de comerţ din Bucureşti. La 1747, un catalog de lucruri cuprinde cele ce urmează : „tupoltăe" (de unde moldovenescul: tobultoc), „finet", „fachiol alb", „rochie cu hir cusută", „stuc postav vasmelirt", (weiss-meliert) „anglie", „stuc golon lat", şi o „şlofimţ" (Schlafmutze. bonetă de noapte)9. La noi apare postavul din care se fac „capoate" ,0, cartonul care serveşte şi la saltele-11. Fără a părăsi aclazul — şi „periploeat", „atlâjâl"12 — se iea „rips 1 „Dulamă de şai neblănită"; Studii şi doc, XIV, p. 307, no. 43 (c. 1750). 2 „Mantie de anglie"; ibid., XIII, p. 243, no. 30; Studii şi doc, XII, p. 216 (Ardeal, 1747). 3 Studii şi doc, XII, p. 188. no. 9 (Făgăraş, 1787\ * Documentele Callimachi, II, p. 111 (an 1763-4). 5 Ibid., VII, p. 153, no. 5 Moldova, 1777). « V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 491 şi urm. (an. 1794). 7 Ibid., pp. 259-60 (Moldova, 1801). 8 Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1907, p. 203. 9 Studii şi doc, XII, p. 216. Dar şi o dulamă verde la Bran, în 1782; ibid., X, p. 224. 10 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 903. 11 Revista Istorică, II, p 30. 12„Atlăjăl în şatrange", V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p, 406. vărgat", pentru rochii în Oltenia pe la 1760 ii flanelă 2 ,.zofă de cea neagră, ţesută în patru iţe" la Viena Cămaşa poate fi un „forhemet" (Vorhemd) 4. Din Beciu vine chepeneagul pentru Ardeleni '\ „Ciorapii nemţeşti de mătase" concurează la Bucureşti „condurii de catifea cusuţi" , cînd şalul cu patru iţe e luat din Viena, „fabrică de Beciu"1 y cînd umbrelele de sandal vin de prin Apus8, ca şi pieptenele de baga, periile de Beciu9. Vechea horbotă — sînt rochii cu horbotă şi „rochii blondă"10—i e înlocuită cu spiţuri11. „Flo-retul", „fluda" apar la export, cu „cătărămi nemţăşti"12. La 1790 se poartă în Muntenia la copii „căiţă nemţească"13, într'un tărzTu se poate alege între rochia de bagzeâ, cea de marinar, cea de „stambă" (origine italiană: stampa), „in-ghinească" şi cea de „tratidan" (drap des dames"n). „Pînza moschicească se luptă cu citul oriental pentru şervete, „mese", plapome, cearşafuri10. * i Ibid. 2 Doc. economice şi financiare, p. 45 (an. 1764). 8 An. Ac. Rom., Ut., XXIX, pp. 14-5 (an. 1797). ► 4 Studii şi doc, XII, p. 174, no. 376, Se cere în Ardeal de un ucenic de şcoală şi „pănză de cămaşă"; An. Ac Rom., Ut. V XXVIII, p. 10, nota 2. ' 6 „Chepeniag de Beciu"; Studii şi doc, XII, p. 100, no. 187, p. 98, no. 184 (ambele an. 1778): ,,cărpă de mătase, bundă, che-peneag"; p. 94. no. 181 (idem): pe lîngă „brîne săseşti", „chepeniag de Beciu vînăt". 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 403 (an. 1790). 1 7 An. Ac Rom., Ut., XXIX, p. 14 (an. 1797). * 8 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 403 (Muntenia, 1790). î 9 Ibid., p. 406. 10 Studii şi doc, XI, p. 93, n-le 18-9. 11 „Căiţe de spiţuri" ibid., XII, p. 146, no. 298 (Ardeal, 1803). . 12 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 491 şi urm. f - 13 Ibid., IV, p. 403. 14 Stoica 'Teodorescu, Telega, p. 418. 15 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 405; Documentele Callimachi, II, p. 124 (an. 1763-4); Doc. economice şi financiare, p. 45 (an. 1764). Numai „babei din casă" i se dau „benişe de postav sait vînăt, giubele tătăreşti de şal negre-verzi, blănite cu sîn-giap"; Studii şi doc, VII, p. 234 (Moldova, 1784). ( 86 IstoriaTindustriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 87 » Croitorii de ţară lucrau şi în noile împrejurări. îi vedem, la .începutul veacului al XVIII-lea, făcînd şi ţerancelor rochii de alageâ, călţuni negri, etc. 4. îi aflăm pretutindeni; de la Rîmnicul-Vîlcii 2 la Vălenii-de-Munte8, şi la Botoşani 4, şi la Iaşi5. întîînim pe croitorul Ienache şi soţia Sora închişi la Braşov în calitatea lor de chizeşi la 1723 6. Ei nu lipsesc nici din sate 1 y unde în curînd numărul lor se va înmulţi foarte mult. Lucrul acestor meşteri se vădeşte în cutare socoteală moldovenească de la 1772: „flm făcut o giube de stofă vînătă ca mura, tij una cu cacom. Rm cumpărat o rochie de stofă galbănă cu fir. O rochie cu fir atlas roşu am prefăcut şi antereu nou am cheltuit, flm făcut o rochie asteri" 8. Coseau bucăţile de stofă şi adăugiau buzunarele, care se chemau „sinuri"9. Avem şi unele socoteli care arată preţurile. Dacă nu pentru Ardeal, unde cutare croitor face caftane la îngropări10, în socotelile domneşti ale Moldovei care, la 1763-4 11, presintă aceste comenzi pentru steaguri : „Un stiag ce s'au făcut la beşlii... 60 lei pe atlaz pentru 4 stiaguri, la dunalmâ12... 85 coţi, un rup sandal... la 10 stia-guri... Croitoriului de lucru... Găitânuri cu cănafuri ce s'au făcut la stiaguri". Ca şi în secolul al XVII-lea, croitorii au casele lor pro- 1 Ibid., p. 9. no. 1 (Oltenia, an. 1713). 2 Stoica croitorul, 1723; Rev. istorică, VIII, p. 153. 3 Studii şi doc, XV, p. 243, no. 695 (an. 1814). 4 Pănlelii şi Chira croitori. V. şi Zaharia croitor; ibid.. VII, p. 123, no. 10. Tănasie „erau", 1766; ibid., p. 125, no. 17. Ioniţă Munteanul, ibid., XXI, p. 472, no. 2 (c. 1830). 5 Revista Ion Neculce, II, p. 290. 6 Studii şi doc, X, p. 328, no. 9. 7 In Dolj, ibid., XV, p. 84; XIV, p. 91, no. 97 (c. 1770). 8 Ibid., XXIII, tabla. 9 Herodot, p. 350. 10 Studii şi doc, XII, p. 83, no. 156 (c. 1770). 11 Doc. economice şi financiare, pp. 39, 45; Documentele CaL limachi, II, p. 124. 12 Iluminaţie. prii ori cu bezmen, şi ni s'au păstrat actele de cumpărătură. La Iaşi, în 1754, „Aniţa croitoriţă" declară că ţine ca bezmenară o casă de la biserica Sf. Nicolae1. Ceva mai tărziu, „Antohi croitoriul", „Antohi crav", cumpără o locuinţă în Muntenimea-de-sus 2. Un meşter de sat, la Telega, Milea, e judecat pentru că „a tăiat patru pruni şi cereşi altoiţi" în ^ livada unei femei, vecina lui :\ Li se dă o cinste deosebită: La 1751 Ioan croitorul din Iaşi, proprietar de vie, e dintre ► ostaşii beşlii ai Curţii \ Croitorului din Vălenii-de-Munte la 1814 i se acordă titlul de „chir State" 5. Vedem pe un Mihai croitorul dîndu-şi copilul la dascălul romanesc din Cernavoda, Ioan, ca să înveţe carte °. x [ Străini nu^se.....tatflnesc niciodată, gănă la Moldova de Xjajncjepi^^^ între chiPr°vicenii bulgari pe cari pe la 17¥o:30 Xustria îi colonisă în Oltenia sînt şi croitori7. Intîlnim basmagli la o epocă foarte * tărzie 8. dar basmalele se aduceau de peste graniţă. „Bas- maua nemţească", „batista"9, cîştigă tot mai mult te-* ren. E „tipărită": „basma picată in tipar" 10 De la Sibiiu k se comandă „basmale de cele ce portă domnele la piept"11. Dumitrana Ştirbei vrea „basma de orbotă albă de gît" i2. Trebui ca Fanarioţii, duşmani ai luxului, pe care caută să-1 împiedece prin adevărate edicte somptuoare, să opreas- * Studii şi doc, V, p. 107, no. 134. 2 Documentele Callimachi, II, p. 162, no. 5. s Stoica Teodorescu, Telega, pp 198-9 (an. 1821). 4 Bianu. Catalogul mss. romaneşti, I, p. 52. 5 Studii şi doc, XV, no. 695. Are şi o calfă. 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., II, pp. 163-4. V. capitolul precedent. 7 Sartores, pelliones, tonsores; Studii şi doc, V, pp. 139-9, no. 75. 8 An. Ac. Rom., XXVII, p. 147 (Bucureşti, 1836). 9 Studii şi doc, VII, p. 17, no. 10 (c. 1816); p. 356 (an. 1812). 10 Ibid., X, p. 224 (Bran, 1760). n Ibid., VIII,-p. 8, no. 36 (an. 1783). *2 Ibid., p. 11, no. 5, (an. 1785). 88 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 89 că formal „flude ;i linez sadedici i în cusături şi basmale"*. Mănuşile se mai confecţionează în casă, de rnănuşari. O socoteală domnească din Moldova, la 1776, spune explicit: „pentru o mănuşe ce s'au făcut" '2. Sînt însă în mare parte articole de import: „mănuşi de lînă", „mănuşi cusute cu aur" a, „mănuşi flanel" \ Mătăsarii noştri se păstrează în această vreme: „diaconul Marin Mătăsariul" de la Iaşi \ Sandu mătăsarul de a-colo (i. Apoi alţii: la Putna 7, în Ploeşti8, în Oltenia şi aiurea 9. Ei fac şi frîne, hăţuri de mătasă 10. Alături se a-şează mătăsarii greci, pe cari-i aflăm de pe la 174011. Schimbări aduse de moda cea nouă europeană nu se observă însă. Cizmăria se menţine în mare parte şi ea după vechea datină. Se lucrează cizme — şi „cizme galbene1'"—, specifi-cîndu-se, în Ardeal „cizmele muiereşti" ,:\ ciubote, cu „tu-riace" şi fără14, conduri, papuci15. Socotelile Domniei moldoveneşti din 1777 ne lămuresc asupra varietăţilor: „cio-bote negri la 12 fustaşi de vartă", „ciobote roşii la fustaşi 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., V, pp. 306-7 (an. 1794). 2 Doc. economice şi financiare, p. 56. 3 Studii şi doc, XII, pp. 6-8, no. 120 (Ardeal, 1784). 4 An. Ac. Rom., Ut., XXIX, p. 13 (an. 1790). 5 Studii şi doc, XIV, p. 47, no. 39 (Oltenia, c. 1730). 6 Ibid., XVI, p. 116 nota. V. şi revista Ion Neculce. II, p 29 (an. 1755). 7 Studii şi doc. VII, p. 345, no. 24 („Costandin sănii Mă-tăsaru"). 8 Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 109. 9 Studii şi doc, XIV, p. 100 (an. 1780). V. şi Stan Mătăsarul în 1785, ibid., V, p. 506, no. 88. 10 Ibid., XII, p. 174, no. 376 (Ardeal, 1817). 11 Ibid., VI, pp. 319-20, no. 375. "Ibid., X, p. 225, no. 5. Cf. ibid., VII, p. 9, no. 1 (an. 1713). 13 Ibid., XII, p. 63 (Sad, an. 1752). 14 „Ciubote nu pre lungi în turiace"; ibid., XI, p. 56, no. 49 (Moldova, 1724). ;> Papuci negri; ibid., VII, p. 9, no. 1 (Oltenia, 1713), de spre Doamna, la mehteri creştini, la trîmbiţaşii Curţii, la vătavii grajdului", „ciobote galbene la 14 ciohodari", conduri şi iedecuri la spălătorese 1. 1 Cizmari, ciubotari se întîlnesc pretutindeni în număr mare2, şi la ţară \ La Bîrlad ei au la 1735 un staroste 4. Pro- 1 , prietari de case, ca şi croitorii, îi vedem, făcînd vînzări şi ^ cumpărări 5. Ca şi aceia, ei pot ajunge şi la oarecare boie- rii: pe la 1740 trăiau în Iaşi Ion cibotar Uşeriul" şi „Ga- > . vrii cibotar, Şetrărel" {\ Avem şi pentru această breaslă o urmă de tarif: în Moldova la 1743 se înseamnă această plată: „1 leu am dat pe o păreche cibote lui Păladi monah"7. Moda turcească a răsbătut şi în acest domeniu. Socotelile domneşti pomenite mai sus arată că Vodă şi familia lui, - oameni născuţi adesea, trăiţi mult timp la Ţarigrad urmează a se încălţa ca acolo. De aceia se notează: „ciboti i conduri i papuci cu mestii i tiriici ce s'au dat Mării Sali Vodă, Mării Sale Doamnii şi Mării Sale beizadelelor şi Măriilor Sale * Domniţelor" 8. Cizmele şi papucii de Ţarigrad apar în scrisori muntene de la sfîrşitul veacului9. Tirlicii, „papuci , cu tirlicuri", ajung destul de răpede a fi de o întrebuinţare generală 10. Ardealul romanesc fireşte s'a mutat de mult ca gust la 1 Documente economice şi financiare, pp. 54, 166 (an. 1757-7). 2 Studii şi doc. XL p. 57 (Suceava, 1735); VII, p. 125, no. 15 (Botoşani, 1735); p. 67, no. 59 (Odobeşti, 1792);. XXI, p. 118 (Orheiu, 1798); But. Comisiei Istorice, IV, p. 107 (Plo-eşti, 1775); VI, p. 23, no. 8 Botoşani, 1742 . V. capitolul precedent. 3'studii şi doc, XIV, p. 98 Oltenia, 1780); XXI, p. 263, no. 9 (Putna, Crucea-de-sus : .,Strătulat, ficiorul ciubotariului şi Ion Ciubotariul, Radul O uboUi\, Grigoraş Strătulat, ciubotar"). * 4 Antonovici, Doc. bîrlădene, II, p. 24, no. 16. 6 Documentele Callimachi, Iî, p. 161, no. 4 (an. 1763): casă vîndută de un ciubotar unui cîrciumar. în Muntenimea-de-sus 6 Studii şi doc, VI, p. 253, no. 383. 7 Buletinul Comisiei Istorice, I, p. 269. 8 Doc economice şi financiare, p. 166 (an. 1777). 9 An. Ac. Rom., XXIX, p. 227. !<> Studii şi doc, XIV, p. 311, no. 52 (Oltenia, c. 1780); V A. Urechiă, Ist. Rom., III, p. 488 (Galaţi, 1785). 93 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 91 cele apusene. în 1754 socoteli de acolo cuprind ce urmează: „şuh glat, strimfi vineş, ainrah, pată albă, chindraş (Kin-derschuh) glot" \ Dar şi în Moldova din 1777, importaţia din Occident se înfăţişează pe neaşteptate: „cioboti negri nemţăşti la 4 cărătaşi" 2. Scoarţele vechi romaneşti, „moldoveneşti"3, se păstrează, ca şi cergele, dar covorul oriental se introduce în acest moment încă din 1678 e vorba de şase, de opt „covoară hagimiş", adecă de Persia 4. „Scoarţele turceşti", „chilimurile" °, cîte „o mahlă cu covoră şi cu scoarţe", ba chiar cu „perdeale de Ţarigrad" se întimpină tot atuncea 6. Se zice une ori : „covoare seasideâ" 7. Socotelile lui Vodă-Brînco-veanu chiar au această menţiune cu privire la covoarele de import: „S'au dat la Vel Cămăraş pentru covoarăle şi per-dealele caselor ot Tîrgovişte, ce au cumpărat de la Ţarigrad" 8. Avem şi preţuri: două covoare se vînd la 1777 în Moldova cu 30 şi 80 de Iei n. încep să se cumpere însă, la Moldoveni, chilimurile de Breslau 10. Doar şlicarii îşi fac şi mai departe, rostul la căciuli, de „hîrşie neagră" sau altfel u. Avem şi tariful lor pentru Moldova: Odată: „2 lei de lucru pentru o gugiumană". Altă * Studii şi doc, XII, p. 67, no. 120 (an. 1754). 2 Doc. economice şi financiare, p. 166. 3 Studii şi doc, VII, p. 72, no. 88 (an. 1823). * Ibid., VII, pp. 176, 1179. Alte „covoare agimeşti" (c. 1740) ibid., VI, p. .544. 6 Corespondenta lui Aman, p. 205. „Chilim de Ţara Turcească, vărgat", Revista Istorică, II, p. 30 (c. 1700). 6 Studii şi doc, VII, p. 191 (Moldova, 1730). V şi ibid, pp. 232-3 (Moldova, 1784). 7 Ibid., XI, p. 266, no. 7;: VII, p. 191 (Moldova, 1735-6), p. 195 (idem). 8 Aricescu, l. c, p. 87, V. şi Studii şi doc, XIV, p. 43 (Oltenia, 1726); VII, pp. 322-3, no. 102 (Moldova, 1784)- V n 318, no. 90. ' ' 9 Ibid., VII, p. 153, no. 5. 10 Revista Ion Neculce, II. 11 Studii şi doc, X, p. 224 (Bran, 1760). V. mai sus, pp. 43-4. dată: „4 lei postav saita albu i tafta leşască pentru căp-tuşala şlicului gospodu". Ori: „1 leu, 105 bani de postav saita albu pentru işlic gospodu, 1 leu.de lucru acestui iş-lic, 3 lei, 45 bani pe sandal, pentru acoperemăntu işli-celor Mindirigiii coase din bumbac aşternuturi, puind înuntru şi păr de capră2. în activitatea şi rostul carătaşilor se petrec mari schimbări în cursul acestei epoce de transiţie. Vechiul car de transport3, vechea căruţă, acum cu roatele „încălţate", „cereuite" \ iese din mîna meşterilor de tradiţie, ca şi „carata cu telegari", „rădvanul" din veacul al XVII-lea 5. Dar acuma se adoptă harabalele (\ cu postav, căruţele tătăreşti ale Crîmlenilor7, căruţele de Giurgiu, „giurgiuveneşti", „ghiurghiuvanice", şi ia vechile rădvane se adaogă „cafasuri" ca la vehiculele care transportă haremurile8. „Căruţa nemţească" se introduce !\ Butcele-şi fac apari- * 1 Documentele Callimachi, II, p. 124 an. 1762-4\ Cf. Anto- novici, o. c, II, pp. 119-20, 126-7; revista Ion Neculce, iii, p. 73. 2.Studii şi doc, XXI, p. 199 Moldova, 1824); 128 (an. 1828); 467 (Botoşani, 1814); Revista Ion Neculce, II, p. 290 ^Iaşi, 1766). s Car cu blănărie, căvăfie, citării; Doc. economice şi financiare, p. 110 (an. 1812). * Studii şi doc, XXIII, p. 337 (Moldova, c. 1830). „Chelne ^ de car, ibid., XXI, p. 419, no. 5 (după 1821). O descriere de căruţă, la 1812: „una dă cai, legată, 2 roate şi 3 ochiuri dă lamoc şi crucile şi ţohturile dă her", ibid., VII, p. 356 (an. 1812); „Căruţă cu'opt cercuri de her"; ibid., XIV, p. 309, no. 48 (Oltenia, către 1760). 5 ibid., VII, p. 233, no. 103 Moldova, 1784); p. 234. e md., XXI, p. 427 (an. 1828). 7 Revista Ion Neculce, II. 8 „Căniţi giurgiuveneşti ferecate, rădvan cu cafasuri ferecate 1 şi spânzurate în curele"; Doc. economice şi financiare, p. 37 (an. 1764). „Car ghiurghiuvanic", ibid., p. 78 (an. 1805-6). 9 Se cere din Sibiiu una la 1822; Studii şi doc, VII, p. 65, no. 420 (Oltenia). 1 92 Istoria industriilor romaneşti Vechiullmeşteşug şi modele străine 93 ţia 1 , probabil întăiu pe calea polonă, cum pare să indice numele. Sînt „butce cu şase telegari" peste care „curărarul" pune „un teletu (teletin) nou şi postav"2. Ele sînt astfel „înfăşurate". Pot fi şi „butce turceşti" de acest fel 3. Ce se întrebuinţa pentru transport în vremea buteelor, pe la 1760, reiese din aceste socoteli moldoveneşti: „Butca cia mică ce s'au făcut Mării Sali beizade Alixandru... Ce s'au cheltuit cu meremetul la carata fetelor... Bogasii, aţă, la broaşti i bunghi... 2 rădvani... Pentru Zugrăvitul unuia..., pentru ferecat altul... Meremetul unii leftici a Mării Sali beizade Alexandru' De pe la 1780 lucrul caretaşilor de ţară e tot mai mult îngustat de năvala importului din Apus. Se comandă caratele in Ardeal mai ales ds boieri olteni", dar şi de Vlădica Iosif din Argeş, care avea atîtea legături peste munţi \ El cere acolo şi vehicule de purtat, „căruţe de patru cai pentru trebuinţa drumului, însă încheiate ca o ladă (cu co-viitiriu cu piele)7", „car bun, legat cu fier"8, pe lîngă butca de postav negru pentru călătorii personale °. Dar de la un timp ceia ce se doreşte e marfa nouă occidentală, ce se numia pe atunci „naimodul". Pentru boierul oltean Otetelişanu, se cere o butcă englesă sau „de Beciu", „frumoasă, ţapănă, uşurică, şi — mai eftioară", avînd pe ea şi „corone"10. Contelui Constantin Dudescu, vestit pentru drumurile lui. cu „fraţi de cruce" francesi, pană 1 ,,1 butcă vechi ce să meremetisăşti acum di cătră un tocmit herari". ibid., XXI, p. 411 (după 1821). *Ibid., XIV, p. 157, no. 162 (an. 1798); XII, p. 144, no. 295 an. 1802). Ordin către un „faiir" din Sibiiu ca să dreagă butcă şi roţile; ibid. „Butcă cu bobou" în Moldova, la 1784; ibid., VII, p. 234. 3 Ibid., XII, p. 174, no. 376 Ardeal, 1817). 4 Documentele Callimachi. II, p. 126. 6 Studii şi doc, VIII, p. 5, no. 18. 6 An. Ac. Rom., Ut.,' XXVIII, p. 198 (an. 1784). ' Studii şi doc, VIII, p. 225. 8 Ibid., p. 217 (an. 1798). 9 Ibid., p. 212 (an. 1796). loibid., p. 9, no. 47; p. 10, no. 50 (an. 1784). la Paris, îi trebuie o adevărată carozza occidentală \ Tudor Vladimirescu însuşi face din Viena, pentru amicul său Glo-goveanu, socoteala preţului unei „căleşti de frunte": „mai jos de 1.800 de florinţi nu să poate lua" 2. Poate supt influenţa rusească, întrun moment cînd şi prin sate se strecoară cîte „un Muscal ca să facă cară de lună" (sic) 5, se 4& încetăţeneşte brieica, brişcă, „ordinară" sau „pe răzoară"4, brişcă „acoperită şi fericată' 5. O lungă ocupaţie rusească * va impune „droşca", şi cu „patru telegari" b, şi birja (trăsura „cetăţenească") 1. Săniile, albe ori zugrăvite, se fac după nouă gusturi8. Pentru nevoile ordinare se aleargă, încă de prin 1820, la „căruţele jădoveşti", adevărate diligente care , v , merg de ia Iaşi la Galaţi 9. r în marea îmbulzeală a modei, care necesitează şi unele măsuri de apărare 10, mergînd pană ia ameninţarea cu spînzurătoarea, vin şi meşteri de înoire apuseană, cari lucrează ia noi. Un răvaş de la 1832 are acest cuprins: „Am * . făcut o caliaşcă" (franc, caleche) la Vais Neamţul de la Lipscani de vale, în Şelari, de modă. De-ţi va plăcea fasonul întocma ca de modă, mă rog a număra taleri o mie doo sute şi a lua caleaşca la dumneata. Tocmeala mi-au fost: cafenie faţa; cum zic: de modă, numai fără felinare"11. Consulul austriac la Bîrlad e pe acea vreme caretaşul An-driko Manaki12. 1 Ibid., XII, p. 108, no. 211 (an. 1785). 2 An. Ac. Rom., XXXVII, p. 137. jk 3 Stoica Teodorescu, Telega, p. 283. : 4 Hurmuzaki, Supl., P, p. 152. 5 Studii şi doc, XXI, p. 290. Tot acolo „căruţă ferecata?', „cocii de un cal ferecată, rădvan..., sânii vechi" de două şi patru persoane), „coş de sânii zugrăvit". 6 Corespondenta lui Aman, p. 155, no. 334 (după 1830). ^ Doc. Tudor, la an. 1849 ^Ş* vătaf de birjari la Craiova). 8 Corespondenţa lui Aman, p. 194, no. 91; Studii şi doc, , XXI, p. 477. 9 Doc. economice şi financiare, p. 142 (an. 1824). ij. 10 V. A. Urechiă, Ist Rom., V, p. 307. j 11 An. Ac. Rom., XXXIV, p. »n. : 12 Revista Istorică, X, p. 159 (an. 1837;. V. şi „saca de 1că- ; • rat apă, cu cotiga ei"; Studii şi doc, XXI, p. 427 (an. 1828). 94 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 95 Hamurile trec de-adreptul la „naimod"1, afară doar de frîiele turceşti2. încă la 1678 Moldovenii le cereau de la Liov 3. Brîncoveanu 1^ comandă la Braşov4. „Ceaprazuri de Sibiiu cu fluturi" se întîmpină mai tărziu5. Din Braşov trimete pribeagul Nicolae Roset „hamuri nemţeşti" rudelor sale din Moldova °. Şleaurile ardeleneşti sînt de usagiu comun 7. La Chişinău, în 1763-4, se lucrează „bulgării", un fel de piei8. Din Rusia se iea numai „harapnicul, biciu că-zăcesc" °. Şelarii se răspîndese şi la sate10. „Şeaua rumănească" nu se părăseşte, dar alături apare „şeaua frîncească"11 „şeaua pozargic cu scările de alamă şi cu ha[r]şă postav" . Descripţia de la 1802 a unei şele de acest din urmă model e lămuritoare: „şă cu oblăncile îmbrăcate cu argint, însă şi poliite... 1 harşă, cu cabarile de argint, iarăş poliite, 1 harşă cusută cu sirmă" 1' Aceleiaşi mode-i aparţine cutare „raht pe curele cu ciucuri, albastru"11. 1 Studii şl doc, X, p. 224 (Bran, 1760). 2 V. hamuri rotaşi... cu căpeţelele lor", Studii şi doc, VII, p. 355 (Moldova, 1812). 3 Ibid., p. 179. * Ibid., X, pp. 88-9, no. 1. 5 Ibid., VIII, p. 24, no. 116 (an. 1792). e Ibid., V. pp. 56-7. Cf. şi ibid., XXI, p. 428 (an. 1828). ' Studii şi doc, VIII, p. 107, no. 3 (Ardeal, 1754); XXI, p. 373 (Moldova, 1829'. Pentru ţesăli, perii, piepteni de cai; ibid., XII. p. 110, no. 217 (Ardeal] 1787). , 8 Documentele Callimachi, II, p. 130. 9 An. Ac. Rom., XXVIII, pp. 208-9. 10 Cf. ibid., VI, p. 45, no. 109 (1748-9); XII, p. 187, no. 8; Revista Istorică, IV, p. 84 (1826-7, Moldova), Iorga, Doc. Văii Teleajenului, pp. 85-6, no. 1 (an. 1741). n Studii şi doc, XXI, p. 428 (an. 1828): „5 şeii vechi, str-cati: 2 neniţăşti şi 3 moldoveneşti1'. 12 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 404; Studii şi doc, VII, p. 356 (an. 1812). 13 Studii şi doc, VII, p. 259, no. 185 (Moldova), i.f Ibid., p. 23, no. 108 (Craiova, 1792). In ce priveşte pe săhăidăcari, într'o vreme fără războaie odată numai aflăm, în socoteli domneşti, la 1764> menţiunea „plăţii săhăidăcarilor, pentru aşternuturile lor" 1. Bucătăria veche romanească, mai ales cea din Moldova, era influenţată, de Apusul vecin2. în Iaşi găsim o ,,borşă-riţă" după datina polonă, la 1760. La Munteni numele de „socaciu" (1631), unguresc, arată originea noii îndeletniciri \ Cu datinele turceşti ^se ivesc maghirii. Un bucătar din Iaşi e „tăuşan", din insulele Arhipelagului4. Meşteşugul se învăţa prin încredinţarea copiilor în sama unui meşter: „l-am dat într'un han ca să înveţe bucătăriia, şi l-am dat încălţat, îmbrăcat" \ Se găteşte acum la Curtea Moldovei altă listă de bucate. Dar şi aceasta va fi înlocuită cu a „bucătarului frînc", frances, din 1763-4 °. Cofetarii, cari, cum am spus, par a fi de foarte veche datină, de cînd Genovesii din Caffa şi de aiurea primiau cu confectiones, cu confetti, se găsesc, deosebit, — am mai arătat-o — pe la 1700, în ambele teri . Răpede cîştigaţi de reţetele turceşti, ei fac „baclavale, prăjituri i zaharică" (1764) 8, „zaharică albe, roşii, galbene" (şi în Ardealul de modă nouă) 9. Cu prilejul unui „zăefet la 1 Doc. economice şi financiare, p. 45 (an. 1764). 2 Revista Ion Neculce, I, p. 115. „Socacii, curechearii şi grădinarii hătmăneşti"; Bianu, Doc. romaneşti, II (1907), p. 189. 3 Herodot, pp. 229, 330. 4 Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 323 (an. 1792). Iscăleşte greceşte. 5 Iorga, Inscripţii, I, pp. 345-6, no. 880. 6 Doc. Calimachi, II, p. 124. Acolo şi „gărdinariul frăncu'^ Dar „plăcinta cu sorţi" se păstrează; Doc. economice şi fi nan-clare, p. 164. 7 Pe lîngă locurile arătate mai sus. Revista Istorică, V. p. 70; Studii şi doc, VI, p. 149, no. 35 (Savu Cofătariul, Iaşi, 1709). 8 Doc. economice şi financiare, p. 38. 9 An. Ac. Rom., lit., XXVIII, p. 212 (an. 1796); comandă la Sibiiu. 96 istoria industriilor romaneşti chioşcu domnesc" din Iaşi, în 1805-6, se gătesc „douăsprezece paneri zaharecale" \ Neschimbaţi, căldărarii, în parte numai Ţigani, se întîlnesc adesea. Constantin căldărarul poate fi ctitor, în 1785, la Sf. Arhangheli din Craiova2, un altul, la Chişinău, e bagiu3. Spoitorii, „ce spoesc vasele de cuhnii", apar, ca şi în socotelile brîncoveneşti, şi în Chişinău la 17984. Potcovarii sînt tot Ţigani, dar "şi Turci, ca „Mustafâ Turcul potcovariul şi că fămeia Maghiula şi feciorul lor Dimu", cari au casă în Iaşi, ori ca Aii Potpovarul . Dar lăcătuşii încep a fi Nemţi în Moldova f;. în lucrul uneltelor de metal, Constantinopolul întăiu ciş-tigă teren în veacul al XVIII-lea. Se întrebuinţează „linguri cu coadă, de Ţeligrad"7. Pe lîngă „sfeşnicile leşeşti" care mai sînt în uss, avem „sfeşnice mari de arămi de Ţarigrad'!), cu mucăriie lor, tot de aramă10. Această aramă este, sau va a- 1 Doc economice şi financiare, p. 78. ^ studii şi doc, XV, p. 67, no. 181. Ţigani, ibid., XXI, p 172 (Moldova, 1794), 287 (an. 1825), 413 (d. 1821). 3 Hagi Gheorghe Căldărarul, ibid., p. 118 (an. 1798). Căi-dărar la Făgăraş, 1809, ibid., XII, p. 200, no. 36 (an. 1809); la Craiova, c. 1820, Doc. Tudor, pp. 112, 141; la Bîrlad, 1825. 1824, Antonovici, o. c, I, p. 42, no. 34; 104, no. 36; la Botoşani 1764-5, Studii şi doc, VII, pp. 124-5. * Ibid., V, p. 362; XXI, p. 117. 6 Secolul- al XVIII-lea; ibid., V, p. 74, no. 3. Potcoave ce vin din Turcia la Munteni, 1792; V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 330, nota. e Rev. Ist., IV, p. 84- (Moldova, 1823). 7 Studii şi doc, XII, p. 95, p. 181 (an. 1778). s Ibid., VI, p. 544 (c. 1740). 9 Ibid., VII, p. 192 (şi un ,,sipet mari de Ţarigrad"). V. şi ibid., p. 196 (Moldova, 1735-6). 10 Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 69 (Moldova, > 1734) V. şi „mucări cu tăblălatăli lor", la 1821, în Moldova; Studii şi doc, VII, p. 282, no. 197. . Vechiul meşteşug şi modele străine 97 junge a fi în curînd: alama galbenă, cu ale carii fabricate se mîndriă Orientul cu mult înaintea frumoaselor obiecte pe care le dă Danemarca 4. îhtr'o listă din Moldova la ! 1784 aflăm lighene cu ibric, sfeşnice de argint, taeîmuri de masă, blide şi talgere de cositor, solniţe, scatulce, „tave cu zarfuri argint şi felegene", „stropitoarea argint" şi . „afumătoarea", care aparţin aceloraşi articole de menaj o- ^ rientale 2. „Felegenele de tumbae" (alamă), „galbene cu zarfuri", se găsesc în Moldova, la 1784, pe toate mesele '\ lîngă lingurile de tumbac şi cositor. Cuţitele sînt însă tot (i de cele „cu mănunchele negre şi de os" 4 . „Ţintele gal- 1 bene" şi „ţintele de fier meşin" aparţin aceluiaşi paragraf5. îndată însă Apusul, prin bîlciul de la Lipsea mai ales, năvăleşte cu alte produse metalurgice. Aflăm „tablă iipţcă-niaseă" f. Blidele şi talgerele de cositor au altă înfăţişare decît aceia, foarte veche, pe care ii-o dădea Rasata ritul în forma ultimă, turcească 1. Se pomeneşte „o tavă de cele de Beciu cu 8 pahare", lîngă „grătarul de her", ■A „sufertaşul", ibricele orientale, „hiarele de ciorapi" şi ru-1 sescul ceainic de inovaţie8. „Tablalele de Lipţca" sînt mai i târzii9. „Blehul" (Bfech) vine din aceleaşi părţi germane : şi avem o,,tablă de bleh văpsită frumos pentru cinstit"10. I „Fuiculiţa proastă de os"11 e înlocuită cu „furcuţa" de carne", cum se întrebuinţa 'n Ardeal la 180312. De la Lipsea, 1 Sfeşnice de alamă către 1818, în Ţara-Romănească, ibid., p. 18, no. 12. £ .' 2 ibid., p. 232, no. 102. 3 ibid., p. 234. 4 Ibid. 5 Doc. economice şi financiare, p. 45 (an. 1764). 6 Ibid., p. 129 (an. 1822). Tipsii şi blide, taiere de cositoriu > în Ardeal la 1803; ibid., XII, p. 146, no. 297. i 7 Tocuri de blide şi talgere, ibid., VII, p. 223, no. 64 (Mol- dova, 1765); Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 69 (an. 1734). 8 V. V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, pp. 404-5 (Muntenia, 1790). 9 Revista Istorică, VII, p. 148. 10 studii şi doc, XII, p. 174, no. 376. j. uibid., VII, p. 262, no. 197 (an. 1821). ^ 12 Ibid., XII, p. 146, no. 297. f Istoria industriilor româneşti. » 7 98 Istoria industriilor romaneşti Vechiui meşteşug şi modele străine 99 Lipţica, se aduc, pe lîngă furculiţele nouă, cuţitele,—cele de Danzig 1 ajungînd în discredit—, linguri de ciorbă, de argint2, şi de sigur ciorbalîcuri, linguri mari de supă, polonicele noastre 3. Se cer şi din Sibiiu cuţite, linguri, soU niţe \ După vechea „scatulcă mare cu şăpuri crestai de Zdansca"5, vine „scatulea cu ceste poliite şi alte lucruri într'ănsa"°, pe care o trimete Occidentul. „Tipsioare de dulceţuri" par a fi de aceiaşi provenienţă7. Cazfcnele.se comandă în Ardeal, la Sibiiu, la Braşov8 Episcopul de Argeş losif cere în Ardeal sfeşnice de „cele de acioaie", „să nu fie tocmai din cele mari" 9. Prin doctorul romîn Mol-nar, scriitorul, Ardealul trimete pană la Căldăruşani sfeşnice, şi anume din „alamă turciască, iar nu bătută, şi date în strung, cu lustru frumos"10..Un „policandru neghiob" e prefăcut, după dorinţa Vlădicăi, la Sibiiu în sfeşnice 41. De import prin Ardeal sînt, pe lîngă „eălămările de cristal cu scăueş roş, cu clopoţel" şi „eălămarul de cristal cu scăunaş verde", foarfecile, şi cele de hîrtie . Se introduc „meşanele" (maşinile) de cafea13, „măngălăul di călcat straie" 14, sau „man- 1 Revista Ion Neculce, II. Pentru cuţitele de „Lipţca" şi Studii şi doc, VII, p. 356 (an. 1812). 2 studii şi doc, XXIII, p. 315 (Moldova, 1811). 3 Doc economice şi financiare, p. 129 (an. 1822). * studii şi doc, VIII, p. 34, no. 173 (an. 1796). & Ibid., VII, p. 192. 6 Ibid., XVI, p. 92, no. 19. Şi totuşi, la începutul veacului al XlX-lea în Moldova, garnitura de masă turcească apare* ,,2 tăblali di cafe şi cu dulceţi, şăsă linguri, şasă furculiţă di tumbac şi tri cuţăti di os"; ibid., VII, p. 262. 7 Ibid., VIII, p. 23, no. 108 (Oltenia, 1792). s Ibid., XII, p. 168, no. 260 (an. 1811). „Cazane pentru prefăcut rachiu"; ibid., p. 153, no. 293 (Ardeal, 1804). 9 An. Ac. Rom., XXIX. p. 10 (1785). 10 ibid.. Ut., XXVIII, pp. 232-3. 11 Ibid., p. 225. Un ,,sfeşnicar" în Moldova după 1821; Studii şi doc, XXI, p. 415. 12 Ibid., VII, p. 262, no. 198; p. 263, acelaşi nr. (Moldova, 1827). 13 Pe lîngă „ibricele pentru cafe, de lut"; ibid., p. 263, no. 198. i* Ibid., XXI, p. 415 (c. 1821). ghinul mari de călcat strai"i. „Spunculiţe", „undrele", se menţionează atunci întăiu 2. împrumutul merge pană la „broaşte de uşă nemţeşti" :\ la „soba de fier turnată" \ la „soba de modă" ;), la tulumbe cerute în Ardeal6, la comenzi de sîrmă-„drod" (drot) 7, la „condeie de plumb şi nişte cărămi (sic) nemţeşti" . La începutul secolului trecut se făceau comenzile la anume meşteri din Ardeal: un Oltean lasă astfel ia Sibiiu lui „meşter Gheorghe Valtiter, în uliţa Cisnădii", material din care să-i facă „tipsii în cornuri", „castroane de bucate" şi „cas-tronaşe de hrean" . Treizeci de ani mai tărziu, egumenul de Hurezi scrie: „Este ca să viie din năuntru acolea la vamă un Neamţu, fabricant, cu cinci cazane ale mele" 11. încă din 1795 ia Craiova ciuma ucidea la un han şi nişte meşteri de fier nemţi12. Tot acolo lucra la 1825 fierarul I. Bau-mann 13# Clopotarii continuă a fi străini, sau măcar ardeleni. în Ardeal la Inidoara este în 1805 o jupăneasă Dima Eva clo- 1 Ibid., p. 429, no. 7 (an. 1828). 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 407 (Muntenia, 1790). 3 Ibid., p. 406. Balamale la Porumbac, Studii şi doc, XIII, p. 41, no. 236 (an. 1805). * An. Ac. Rom., XXIX, p. 15 (an. 1814). 8 Doc. Callimachi, II, p. 143 (an. 1813-4): „mai proastă" şi „de fher noî". 6 An. Ac. Rom., Ut., XXIX, p. 10, nota 1. V. şi „cîntari mari de tulumbă"; Studii şi doc, XXI, p. 427 (an. 1828). 7 An. Ac. Rom., XXIX, pp. 16-7 (an. 1799). 8 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 406. 9 Studii şi doc, XXI, p. 191. 10 Ibid., XII, pp. 143-4, no. 294 (an. 1802). u-Ibid., XIV, p. 177. 12An. Ac. Rom., Ut., XXVIII, p. 203. 13 Corespondenţa lui Aman, p 81, no. 206. ioo Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 101 potăriţa \ Iosif de Argeş cere la Sibiiu un clopot „cu glas bun" 2. Gheorghe Wolf din acest oraş, care dăduse atîta lucru de metal lui Brîncoveanu : Evanghelii, tipsii, inele, lucra pentru Argeş din cositor de Olanda; dar el are un frate la Bucureşti :J. Acest „Volf clopotariul din uli{a Cis- nădii" face şi policandre \ Braşovul furnisează partea lui pană la lucrul din 1878 al uniii Andrakowski5 .Un Bota, care k face clopotul pentru Topolniţa lui Caragheorghe, clopot J rămas în Craiova, trebuie să fie şi el Ardelean, dar, fireşte, ! Romîn 6. La Iaşi se toarnă după 1828 şi clopote din tunuri turceşti 7, cum, după anexarea Bucovinei de Austrieci, se to-piau tunuri la Pătrăuţi 8. Se ceruse la Iaşi, de presidentul Divanuriior romaneşti, Chiselev, „o limbă de clopot pentru Bucureşti" şi ea se face la „fabrica din Bocovina" cu preţul de 870 sorocoveţi, 2 puişori, cuprinzînd şi vama9, Armurieri de ţară nu apar încă, dar se aduc de afară, * şi din Veneţia (pentru Moldova în 1763-4), pistoale şi flinte10. ! Teslarii moldoveni se menţin după datină11, ca şi ro~ | 1 Studii şi doc, XIII, p. 120, no. 371. 2 An. Ac Rom., Ut., XXVIII, p. 225. 3 Ibid., XXIX, pp. 17-8. * Studii şi doc, XII, p. 144, no. 295. 5 Ibid., VII, p. 18, no. 11 (c. 1818); X, p. 70 şi urm., 90 şi urm., 105-6; Stoica Teodorescu, Telega, p. 280. 6 Iorga, Clopotul lui Caragheorghe, în An. Ac. Rom. Cf. Bulletin de Vlmtitut pour Vetude de VEurope sud-orientalc, VIII, p. 58. 7 Erbiceanu, Mitr. Moldovei, pp. 285-6, 462. 8 Revista Istorică, IX, p. 170. * Erbiceanu, Mitr. Moldovei, p. 473 (c. 1830). 10 Documentele Callimachi, II, p. 114. lxStudii şi doc, XXI, pp. 458 şi urm., 461, no. 2 (Botoşani, 1779). tarii de acolo 1 şi tîmplarii munteni 2, pentru lucruri mărunte: crivate, sanduce, tavale de scînduri3, sfeşnice care se zugrăvesc4, apoi sipete 5, tetrapoade la biserică \ poate bisactele 7. Dar la 1792, Hagi Stan Jianu, boier oltean, trimete un dulap la dres în Ardeal, unde i se pare că sînt măsari mai buni 8. Dar mobila nu mai e în mîna acestor meşteri. După 1810 apar paturile de modă, „canapelele de culcat, de tisă", „mesele de tisă", „scaunele de tisă cu jelţurile lor şi cu citurile lor", „scaunele de lemn prost, negri, îmbrăcate cu plisă, de sofragirii", de la Mosiu Jan, scaunele îmbrăcate cu adamască, cu cit, cu meşănă, canapelele cu şal. Socotelile moldoveneşti cuprind această menţiune: „dascălului Gal pentru o canape cu şasi scaone şi 4 oglinzi ce s'au luat pentru Curte 9". Se continuă doar cu „facerea şindilei"9, întrebuinţîndu-se la ; şindilit şi cutare, băiat „slut şi nu tot în minţile lui care ştie să şindrilească"10. 1 Ibid., VI, p. 186 (c. 1780). învoială de rotari la Botoşani 1837; ibid., VII, p. 149, no. 115. 2 Ibid., XV, p. 243, no. 696 (Vălenii-de-Munte, 1814). Blane şi speteze la sicrie; ibid., XXIII, p. 45 (Oltenia, c. 1820). 3 „20 scânduri ce s'au făcut 3 tavale de dus bucate"; Doc economice }i financiare, p. 38 (an. 1764). V. şi ibid.,p. 219 (an. 1826) şi Studii şi doc, XXI, p. 411 (an. 1834). 4 „Zugrăvitura sfeşnicelor celor de lemn"; ibid., XIII, p. 256, no. 97. 5 „Săpit cu cheli îmbrăcat"; ibid., VII, p. 262, no. 197 (Moldova, 1821). V. şi X, pp. 327-8, no. 8 (Braşov, 1720). 6 „Tratapod de 45 fior"; ibid., XIII, p. 161, no. 552. 7 „1 pazactea"; Corespondenta lui Aman, p. 195, no. 92 (c. 1820); Studii şi doc, XV, p. 213, no. 636 (Vălenii-de-Munte, 1814). Blane şi speteze la sicrie ibid., XXIII, p. 45 (Oltenia c. 1820). 8 Ibid., VIII, p. 23, no. 108, 9 Doc. economice şi financiare, p. 132; Studii şi doc, V, V p. 166; VII, p. 262, n-le 197-8; XXI, p. 414. u V, A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 70. \* ACADEMIEI*, 102 Istoria industriilor romaneşti Nevoia de a furnisa Turcilor lemnărie pentru corăbii dădu în acest secol un mare avînt industriei ţerăneşti de cherestea, încă pe vremea lui Brîncoveanu se exportau catarge, se fabricau cuşaclîcuri sau seînduri pentru căptuşală, us-tuacicuri sau poduri de vase 1 ; se notează săniile „ce au dus catarturiie la Giurgiu". Acum se lucrează pentru trimete-rea pană ia Ismail, la Sulina şi la Vozia (Oceacov), la Hanul, la Angora, stîlpi, babale, lemn criş, mesecriş, chiri-sie flamură, hatelie, duşumele (dusemel), „mesesi", seînduri tahtasă sau ortu-tahtaeă, gugiu-tahsî, top-conndaclarî, tarhane, făcute la Neamţ şi Bacău 2; bastarde, trîncheturi, canatlicuri, tecneiicuri, mătrace, pe lîngă vulgarii dulapi4. Vedem la 1882 un boier „stand în munţi trei luni de zile întru tăere ca-tarturilor Sucevei" \ Un „marangoz" supraveghiază livrarea (\ Ai noştri, cari ştiau să lucreze dubase (de unde dubăsari, tîrgul Dubăsarilor) 7, făceau supt Brîncoveanu caice pentru Sultan, „cu cherestea, cu meşteri, cu pînzele, cu funiile" 8. Condica de socoteli scrie : „10 tal. s'au dat la un meşter de la Giurgiov ce au venit de s'au tocmit caicele să le facă; dar pentru osteneala lui, căci au venit de s'au tocmit să le facă"9. Acuma, cheresteaua de la Olteniţa va merge şi la Ismail, şi sătenii se vor preface în şeicari, şi ghi-migii"10. De altfel, „caice duc glastre pe Prut" 14. Şi alte 1 Aricescu, l. c, pp. 79, 92; Studii şl doc, V, p. 374, 2 Documentele Callimachi, II, p. 111 (an. 1763-4; cf. p. 125: „butuci de tisă, scânduri de teiu şi de nuc" pentru Galaţi); Doc economice şi financiare, pp. 35, 65, 77, 125 şi urm. 3 Ibid., p. 126. * Galaţi-dulap stejari, ibid., p. 161. 6 Ibid., p. 126. e Ibid., p. 145. Cheresteaua Orheiului, Studii şi doc, XXIII, p. 133 (c. 1760). 7 V. Arh. ist., I, p. 11. 8 Aricescu, l. c, p. 541. 9 Ibid., p. 314. 10 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, pp. 323-4. 11 Doc economice şi financiare, p. 142 (an. 1824). Vechiul meşteşug şi modele străke 103 % socoteli spun: „Se fac, la Căscioare, şăici cu fier adus de la Roman la Focşani şi mai trebuieşte lemne, seînduri şi ' o funiie şi 220 fulăi, lopătari din judeţul Vlăştei şi Ilfov"1. 1 Un rol important au în această vreme boiangiii. îi vedem văpsind şi hamuri: „hamurile", scrie un^ Oltean, la 1822, „le-au văpsit boiangiu, însă doo bucăţi de un feli şi doo într'alt feli, adecă unele deschisă şi altele mai în- ► chisă"2. Boieiile le pregătesc ei singuri (şi „boia de spă- lat" '), sau le cumpără de la ţeranii cari le fabrică după foarte vechi procedee, asemenea cu acelea întrebuinţate de femei pentru admirabilele lor ţesături, procedee indicate de un Italian în Caronni in Dacia: astfel un ţeran* l furnisează la 1799 clientului său bucureştean „40 de cîntare \ . boia de căpriţe" \ Sînt şi femei care exercitează acest meşteşug, ca Măria boiangioaica din 1775 5. Cutare bo-v iangiu îşi trimete Ia 1733 fiul la dascălul Şerban din Bu- %h cur eşti ca să înveţe carte °. Grigore boiangiul din 1822, care merge la Constantinopol, are de soţie; pe doica de la ţ Doamna lui Grigore-Vodă Ghica 7. Găsim pe un boiangiu i ieşean destul de bogat ca să facă uşa de la biserica Sf. Constantin 8. Dar odată apare, semn de alte vremi, deocamdată numai în Ardeal, un „ferbăr nemţesc" 9. 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 506. 2 Doc. Tudor, p. 202, no. 244. * Revista Ion Neculce, II. t * V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 98. Să nu fie un văp- l ■ sitor Ştefan G-Jbănar ot Orheiu. din 1630? Studii şi doc, VI, p. 537. 6 Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 108. 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., XIII, p. 336. L 7 Litzica, Catalogul mss. greceşti ale Academiei Romîne, p. r 214, no. 421. 8 Studii şi doc, XV, p. 200, no. 572. 9 Ibid., XII. p. 67, no. 120 (an. 1754). V. şi Bibi. Ac. Rom., ms. 4236, fol. 104; Arh. Statului, Zlătari, 1716, şi 20, netrebnice. 10 (Bucureşti, 1739-48); ibid., Cond. domnească, 52, fol. 347 v-o., 351 (1776-1802), 86, fol. 79 (1782) (comunicaţii ale d-lui Iuliu Tuducescu) j Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 104 Istoria industriilor romaneşti I In sfîrş:'t, în ultima fasă a vechiului regim de îmbrcăminte lucrul de casă e aproape cu totul înăbuşit. El nu mai figurează în socoteli de moştenire şi în foi de zestre. Numai în lumea ţerănească el îşi păstrează şi toată valoarea şi toată j frumuseţa. 1 Cumpărăturile de materii şi piese gata făcute după moda Occidentului n'au împiedecat moda răsăriteană de a se continua mai ales în anume cercuri de burghesie. Pană tărziu în secolul al XlX-lea avem „bohcele de buhur de Ţa-rigrad" \ „cămeşi de helalie", de hasâ, de melez 2, benişurL enghiurşaii, ceacşiri de plisă perviia, catifele, caftane de pambriu '\ „glasuri de Ţarigrad cu flori la căpătâie, iar pîn prejur cu chenaruri" \ rochii de dibet şi ghermesut, salope de atlaz r\ ori altele, „faţa pambriu cu catife prin prejur, blănite, cu blana înnăuntru, salvie, şi gulerul cu samuri"7, „degremele de tulpan alb, de legat"8, „tămbare de şahmarand cu pace de sobol, cu şireturi de fir", „sucne de ca- * * navaţă cu flori de fir, cu petile cusute cu sîrmă, cu sponce 4» de argint" 9, „fermenele de bucumeâ" lu, benişuri de atlaz11, 1910, p. 49 (la Bucureşti, „în boiangi"; an. 1788); Bibi. Ac. Rom., ^ 64, I, 203-4, CLXXIX (Iaşi, 1800-4); Arh. Statului, Cond. domnească, 46, fol. 62 (Bucureştii, 1803), 90, fol. 282 (Bucureşti, 1815) (comunicaţie a aceluiaşi). 1 Studii şi doc, XXIII, p. 48 (Oltenia, c. 1820). 2 Ibid., p. 317, no. 6 (Moldova, c. 1811); XXI, p. 202 (Moldova, 1824). 3 Doc economice şi financiare, p. 131 (an. 1822). * Studii şi doc, XXIII, p. 49. 5 Revista Istorică, VII, p. 148 (an. 1840). f e Ibid. 7 Studii şi doc, XXI, p. 201 (Moldova, 1824). s Ibid., p. 202. 9 Ibid., VI, ,p. 250, no. 955; VII, p. 55, no. 28 (1818). V. şi „39 coţi maltin ghirghiliu", ibid., XXI, p. 199 (Moldova, 1824). „Biniş de poală îmblănit cu cacom, tătarca de atlaz, vărgată cu fir, cu şireturi, rochie atlaz vărgată cu fir, cu an-tereu ei, fustă de maldeh, rochie ghermesut sadea", ibid., VII, p. 18, no. 12 (Muntenia, 1818). 10 Revista Istorică, VI, p. 206 (Bucureşti, 1818). n Studii şi doc, VII, p. 15, no. 9 (c. 1816). Vechiul meşteşug şi modele străine 105 rochii de hasâ şi de tulpan1, de şamalagiu, de ehismeriu, de agabaniu, fuste de malton ghinghiurluc2, checele de Ţarigrad 3, malotele de ghermesut \ „filii de hatai", „veznele", „strafilele de păioare", „buianale"5. Pe la începutul veacului al XlX-lea, unii boieri începuseră să poarte şaluri ca turbane: portrete din acest timp îi înfăţişează astfel „turceşte" şi a trebuit o formală oprelişte din partea Domniei la 1813 6. Mai ales la ţară datina orientală se păstrează: pe vremea lui Tudor Viadimirescu se purtau poturi cu copci de argint, ilice, giubele de postav blănite cu nafeâ; femeile cereau cepchene cu hargiurile de fir, tuz-luci cu găitane de mătasă, eauce şi taclituri7. Ori „chiurturi în-biănite cu nefeâ cu vărgi spinare vulpe8", şalvari postav găitan mătasă", epingele, igialîcuri mintene cu ceaprazuri de argint 10. Se găsesc cămăşi de mătasă turcească de Ţarigrad 11, „izmene de pafta" 12. In orînduirea camerei de culcare se întîlnesc, pe lîngă „cearşafuri cusute cu şapte rînduri, grele, cu fir, perinele, cu fir, şervetele, „cusute" şi „vărgate"13, „aşternuturi cu un 1 Ibid., XXI, p. 190 (Moldova, 1815). 2 Studii şi doc, XII, p. 123, no. 258 (Ardeal, 1798); Doc. Văii Teleajenului, p. 23 (an. 1807). s Studii şi doc, XI, p. 103, no. 24 (an. 1779). * Ibid., XIX, p. 58 (Bucureşti, 1803). s V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 403 (Muntenia, 1790). V. şi Studii şi doc, VIII, p. 18, no. 84 Oltenia, 1790). e Hurmuzaki, XXI, p. 648. 7 Cf. Documentele Tudor, p. 81 şi Aricescu, Istoria revoluţiei de la 1821, II, p. 81. 8 „Straie cu coade samuri \ „cu pînlece samuri" şi „cu cacomi" la 1806 în Moldova; Studii şi doc, XXI, p. 186. „Con-tăş samur de Mosc", 1805-6, tot acolo; Doc. economice şi financiare, p. 78. 9 Studii şi doc, VII, p. 15, no. 9 (Muntenia, c. 1816). ^Ibid. La 1807, Homorîciu Prahova), haine de dimie blănite cu nurcă: Doc. Văii Teleajenului, p. 22, no. 16. uStudii şi doc, XII, p. 226 (Ardeal, 1817). 12 Şi de bumbac de casă; ibid., VII, p. 45, no. 57. t9Ibid., p. 18, no. 12 (Muntenia, c. 1818). 106 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 107 rănd de agabanii"1 şi de tulpan2, cultuce de cit, ca şi „perdele de ghermesăt cu pui de fir" \ Dar pînza de Braşov pătrunde \ Se fac din ea „fultuce" (cultuce), alături de „pernele de carton, căptuşite cu bogasiu" 5. Din Sibiiu îşi are Dumitrana Ştirbei „materia de giubea" la 1780°, şi de acolo vine chembrica englesă 7 şi „mese leşeşti" la 1796 8. „Pohcelele de Ţara Nemţească" j apar9. Avem, în Ardeal, e drept, „cămăşi faine de Linz" j împreună cu „izmene de Hausleinwand' 10; Casa Pop din i Sibiiu furnisează însă pînză de Linz şi clienţilor de dincoace de munţi„Citaria de Lipţca" se întrebuinţa curent de Olteni pe la 182612; avem şi „taclitul de Lipţca" 1;\ Cămăşile de Olanda sînt pomenite în Moldova' pe la 1811, împreună cu cele de batistă14. „Stamba" italiană1", „pînza a- |. merică" 16, „chimbricul", chembrica englesă 17 pătrund mai |i tărziu. Dar ce răsbate tot mai mult e fabricaţia francesă18, care _ K 1 Ibid., XXI, p. 130 Moldova, 1815). 2 Ibid.. XXII, p. 325, no. 12 Moldova, 1827). s Ibid., VII. pp. 259-60, no. 185 (Moldova, 1802). * Ibid., p 355. no. 6 an. 1812). ; 6 Ibid., p. 41, no. 57 an. 1815). V. şi ibid,, XII. p. 157, no. 221 (Ardeal, 1804). e ibid., VIII, p. 4. no. 11. * Ibid., VIL p. 44, no. 57: ..cămăşi de chimbric, meletu, pînză supţire". s Ibid., p. 33, no. 163. 9 Ibid., VIII, p. 355, no. 6 an. 1812). ^ lo/fczrf., XII.' p. 145, no. 297 (Ardeal, 1803). iiAn. Ac. Rom., XXVIII, p. 220 (an. 1800). 12 Studii şi doc, XXIII, p. 45. ™Ibid., pp. 47-9 (c. 1820). 14 Ibid., XXII. p. 317. Batistă pentru cămăşi: Revista Is- j torică, VI, p. 205 (Bucureşti, 1818). **Ibid., VI, p. 137, no. 34. ™Ibid., XIV, p. 180 (Oltenia, 1838); Erbiceanu, Mitr. Mold., p. 216. " Ibid., VII, p. 44, no. 57: „Cămăşi de chimbric, meletu,, j pinză supţire'. \ is Postavuri belgiene, c. 1850, Rev. Ist., V, p. 351. > va cere, pentru „capoduri de iarnă 1 " şi rochii, şi altfel de meşteri dintre croitori. Iată la 1804 camelotul care, lucrat din păr de cămilă, nu mai vine din Orient 2. Apoi rochiile de bazeâ {, capoatele de percal \ poate „testopanurile fă-meieşti";>, rochiile de croazeâ" (croise) °, anteriele de du-micaton (demi-coton) y, „seminţele", , simizeiurile" (cu „or-bote" şi cu „zăbranic" sau şi „sade'7)8 (chemisettes) „de horbotă"1, vapelele sau vapelurile10— aceleaşi se pare, că „văzduhurile"11—, (vapeurs), dradidanul (drap des dames), din care se fac fermenele, giubele, ciacşiri12, linoul (linot) pentru cămăşi şi izmene13, catrilatul (cadrille), cadriletul, cadrilinul' plisa15, pichetul16, pica17 nanchinul sau nanchinetul, anghinetuP8, 1 An. Ac. Rom., XXXVII, p. 23 (an. 1814). 2 II cere epiiscopul de Argeş, Iosif la 1804, ibid., XXVIII, p. 225. 3 Bucureşti, 1818: Revista Istorică, VI, p. 205. * Studii şi doc, XXIII, p. 49 Craiova, c. 1820). 5 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 403 (Muntenia, 1790). e Studii şi doc, VIL p. 355, no. 6 fan. 1812). 7 Ibid.. XIV, p. 180 Oltenia, 1838 ; Rev. Ist., VI, p. 205 „mintean de dimicoton": Bucureşti). 8 Studii şi doc, VII, p. 45, no. 57 an. 1815): XXI, p. 202 (Moldova, 1820 : „o sămînţctă blondă, doi săminţeturi cu valpeluri". 9 An. Ac. Rom., XXXVI. p. 935 Moldova, 1825). !<> Ibid., p. 935 (idem); Studii şi doc, XXI, p. 201 Moldova, 1824). 11 Antonovici, Doc. bîrlădene, I. p. 2ol (an. 1813). 12 Studii şi doc, XIV. p. 180 Oltenia, 1838; ; XXIII, p. 49 (Oltenia, c. 1820;; Doc Văii Teleajenului, p. 67 (an. 1842). 13 Studii şi doc, XXI, p. 2)2 Moldova. 1824;; XXII, p. 49 (Craiova, c. 1820). uibid., VIL p. 18, no. 14; p 44, no. 57 (an. 1815). 15 Ibid., p. 15, no. 9 Muntenia, c. 1816). Alături de „ar-bechir", pînză de Diarbecr. 1B Ibid., XII, p. 174, no. 376. Ardeal, 1817). u Ibid., VII, p. 263, no. 198 an. 1827;. Şi „izmeni olandă". 18 „Nădragi de anghinet"; ibid., XII, p. 174, no. 376 (idem), Se fac în Ardeal haine de „anghin, pentru vară"; An. Ac. Rom., XXIX, p. 45 (an. 1823). 108 Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 109 flanelul sau flanela caşmirul 2, „foranţul" 3, „creditorul"4, „gaza", „petinetul 4, musilinul (mou sseline)6, chiar „şalul franţuzesc"7. Pe lîngă vechile „spiţuri" şi „galoane"8, panglicele, cordelele, care se cer 9, podoaba e făcută din blonde sau ,blionduri", din „gherlanturi de flori"10, din. bibi-luri şi dantele11, din bucheturi12, din „pai" (paille) 1:\ Noii vînzători de asemenea „materii" străine, sînt în Moldova „Jădoavce" sau Evrei masculini ca Leiba Grosul şi lancu Chiorul din 182411. Se croiesc ori se cumpără gata pantaloni alături de arhaicii ceacşiri15. Ardealul purta „manşete vineţi" încă de pe la 1817 6. „Căl-ţunii" de odinioară, „colţunii" rămaşi în Moldova47, sînt 1 „Nădragi de flanel pentru iarnă"; Studii şi doc, XII, p. 174, no. 376 (Ardeal, 1817). 2 An. Ac Rom., XXXVII, p. 30, no. 3 (an. 1815). 3 Ibid,, XXI, p. 201 (Moldova, 1824); Doc familiei Mano, p. 459 (an. 1814). 4 Studii şi doc, VIII, p. 51, no. 706 ;an. 1811); XII, p 146, no. 298 (Ardeal, 1803): „creditor lilafarb, cîrpă de bur-dunariu". 5 Ibid.; XXI, pp. 198-9 (Moldova, 1821). 6 Ibid., XII, pp. 144-5 (Ardeal, 1802). Interesantă listă de îmbrăcăminte ardeleană. 7 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VII, p. 260, nota. Şalgii în Moldova, Melhisedec. Cron. Romanului II. p. 156 vc. 1800) » Studii şi doc, XII, pp. 145-6, no. 297 (Ardeal, 1803). 9 Ibid., XXI. p. 190 (Moldova, 1815 . Cu alte stofe, pur-tînd nume curioase, ca ,,nemeteţuri". 10 Ibid,, VII, pp. 44-5, no. 57; VIII, p. 51, no. 306 (Muntenia, an. 1815). 11 Doc. Mano, p. 459. 12 Rochie de şal alb cu bucheturi, rochie cu „petială de petinel" ; Studii şi doc, XXI, p. 201 (Moldova, 1824). „ŞaJ cu bucheturi"; ibid. 13 ,,2 rochii : una cu petială şi una cu pai"; ibid., p. 199, (Moldova, 1824). 14 Ibid., pp. 199-200. Ibid,, p. 373 (Moldova, 1829); Revista Istorică, VI, p. 206 (Bucureşti, 1818). 16 Studii şi doc, XII, p. 174, no. 376. l< Ibid., XVI, p. 92, no. 19, au. 1811. noii „ştrimfi dă mătasă, dă tiriplic, fini", cari întră în „pantohii dă mătăsărie" ori „dă piele" 1. Se poartă „batiste cu fir şi peteală" ori „basmale pur-ţulan" 2, („basmale dă uas" :), „batiste zugrăviţi prin pre-giur", „batiste cu margini pe di lături'' 4, „basmale dă Lipţca, dă cele mari sau dă cele negre" \ Umbrelele de pînză se importă l\ „stocparisoalele", „corturile cele de ploaie" (şi de muşama verde), ca şi „apărătoarele", nemţeşti, evantaliile 7. Tot din Apus vin şervetele: se face socoteala la Craiova, prin 1820, a „unui tutun şervete cu mesele lor, dă Lipţca8". Vechii plăpumari ' nu mai lucrează cu basma şi „canefas", cu „cit de Tocat", cu cutnie, cu „cit de cel bun", cu mătasă, cu ghermesut . Braşovul dă pături Moldovei11; Craiova are saltele „dă ştofiţă fir dă fir"12, „plapome de pambriu sadea, iar prin prejur cu chenaruri dă cele dă Viena"13; prostiri de olandă, de „batistă cu horbotă", se fac în Moldova1'1 şi macaturile 1 Studii şi doc, XXL p. 49 (c. 1820). Cf. ibid., XXI, p. 198 (an. 1824). „Ciorapi bumbac supţiri"; ibid., XIV, p. 180 'Oltenia, 1838). „Şuh pantofi" de la Sibiiu, ibid., VIII, p. 33, no. 163. 2 Ibid., p. 44, no. 57 (an. 1815); VIII, p. 85, no. 30 (an. 1796). 3 Ibid., VII, p. 45, no. 57 (Muntenia, 1815). * Ibid., XXI, p. 202. & Ibid., XXIII, p. 46 c. 1820;. Cf. „maramă de batistă de s'au legat la gît"; ibid., XII, p. 207, no. 49 Făgăraş, 1817). 6 Ibid., VIII, p. 85, no. 30 (an. 1796). ' Ibid., XII, p. 146, no. 298 < Ardeal. 1803); V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 405 (Muntenia, 1790). s Studii şi doc, XXIII, p. 49. 9 Cei din Bucureşti, 1823, Inscripţii L p. 336, no. 61. i° Studii şi doc, V. p. 156, no. 104; VII, p. 15, no. 9; p. 18, no. 12; p. 44, no. 57; XII, p. 70, no. 367; p. 123, no. 258; Doc. Văii Teleajenului, p. 23; p. 50, no. 45; Doc. Mano, p. 459. ilStudii şi doc, VII, p. 355, no. 6 (an. 1812). 12 Ibid., XXII, p. 49 (c. 1820). 13 Ibid., Şi feţe de pernă de li nat cu horbote. u Ibid., XVI, p. 92, no. 19 an 1811); XXI, p. 202 (Moldova, 1824). iio Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine iii sînt de „pînză neamţaseă" 1. Perdelele la fereşti se fac de alte stofe 2. Cărămidarii se pot urmări pană la 1673: astfel socotelile pentru clădirea schitului Fedeleşcioiu cuprind „cărămida de ia Jăblea, ce s'au făcut la 80.000, tocmeala căte 1 leu, fără cheltuiala adusului" *\ La Bucureşti ei ocupau o întreagă mahala4. Domnia-i pune să lucreze pentru dînsa 5. Cei de la „margine" în Moldova dau cîte 10.000 de bucăţi pe an către 1740, şi Vodă chiamă de la Putna zece cărămidari şi un „miimar", un clăditor, „meşter de lemn" °. Ei făceau şi ţiglă şi „chiunghiuri pentru aducire apii" (în Moldova)7. Tinichigiii, cunoscuţi mai de mult în Moldova, prin vecinătatea ei specială, aduceau o industrie de peste Dunăre: la 1840 Ia Bistriţa Oltului, lucrau „maistări izrailiteni tinichigii din oraşul Brăila"8. O nouă îndeletnicire era aceia a constructorilor de vase. în Moldova, la 1786 erau oameni pentru „meremetul caicului gospod ot Jijie" şi la 1795 se făceau acolo zece bărci cu tunuri 9. Pentru aceasta se recurge şi la meşteri de sfoară şi od- 1 Ibid., p. 429, no. 7 (an. 1828). V. şi ciudatele numiri vechi din aceiaşi colecţie, XI, p. 24 (an. 1779). 2 Pentru cele de şal verzi, de cit, ibid., XXI, p. 441 (an. 1834). 3 Studii şi doc, V, p. 485. * Inscripţii, I, p. 318, no. 768. V. şi Cărămidăria din Bîrlad, 1813, Antonovici, Doc. Bîrlădene, II, p. 156. 6 Pentru „cărămizile ce să fac pentru Curte vechi", . Doc. economice şi financiare, p. 73, no. 1792. « Studii şi doc, VI, p. 236, no. 227; p. 244, no. 303. 7 Doc. economice şi financiare, p. 73 (an. Î792); Studii şi doc, XII, p. 119, no. 243. (Făgăraş, 1795). 8 Studii şi doc, XV, p. 84 nota. Cf. Doc. Aman, p. 195, no. 1. V. şi mai sus. 9 Doc economice şi financiare, p. 7; Doc Callimachi, \\ p. 506, no. 152. goane 1, cari lucrează şi pentru poduri \ Găsim la 1822 „odgoanele, funiile făcute la Tutova i Tecuci... spre legare salupurilor" (şalupelor) „cu catartele" 3. Dar de mult sfoara se aducea din Braşov, unde erau şi cunoscuţi „funari" \ Pentru „podirea", cu bîrne şi seînduri, cu „podele", care atunci ţinea lor de pavagiu, a oraşelor noastre şi pentru întreţinerea acestor „poduri" 5, al căror nume pe străzi principale din Capitala României abia a dispărut, rămînînd calif icaţia de „podari", apoi pentru adevăratele poduri peste ape, pentru caldarîm ca şi pentru pietruire b, trebuiau, nu numai săteni, scutiţi de bir, ci şi oameni cari să se îndeletnicească anume cu acest lucru. Socotelile fanariote arată de pe la 1770 în ce sta această îndoită sarcină. în Ţara-Romănească un podar se întîmpină încă înainte de 1600 la Tîrgovişte7; în secolul al XVIII-lea laşul îşi avea „podarii gospod"*. Astu-pînd gropile cu nuiele şi nisip sau pămînt, întinfeînd „po- 1 Moldova, 1825; Studii şi doc, XXI, p. 291. 2 An. 1792; Doc. economice şi financiare. 3 Ibid., p. 26. Pentru păpuşi de sfoară", v. Doc Aman, p. 17, no. 25. i ' * Studii şi doc, X, pp. 62 şi urm., 78 şi urm.; XII, p. 123, no. 259 (Ardeal, 1798): „jupan Cărstiia Funaru". 6 In principatul muntean se propune odată ca această întreţinere să se plătească prin monopolisarea cărămidăriei şi .olăriei în douăsprezece judeţe (V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 674). Pentru dresul podurilor bucureştene în 1782, ibid., I, p. 293. „80 de dulgheri ce am hotărî! a se da la Casa podurilor, să-i împliniţi ori dintre posluşnici boiereşti sau iamaci, ori birnici", ibid., X, pp. 823-4 (an. 1813;». „Este şi un lucru necuviincios în politie să nu poată cineva pe poduri umbla de tină şi necurăţenie"; ibid., I, p. 505. La Iaşi, sarcina se dă unui număr de negustori; Rev. Ist., I, p. 218-9. 6 „Caldarâmul de la poarta cia mare"; Doc. Callimachi, II, p. 131 (an. 1763-4;. „La carăle ce-au cărat gunoiu şi pădure şi mâncare oamenilor de au tocmit drumul de piatră"; Doc economice şi financiare, p. 45 (an. 1764). La Iaşi, în 1792, ibid., p. 63. V. şi ibid,, p. 85 (an. 1805-6): „facire podului E-şului", „facire podului de la Movilău". Caldarîmgii la palatul ţa-rigrădean al lui Şerban Cantacuzino; Studii şi doc, XXIII, p. 85. ' Arhiva Istorică, I, p. 35, no. 38. 8 Grigoraş Crudu; revista Ion Neculce, I, p. 91. Istoria industriilor romaneşti Vechiul meşteşug şi modele străine 113 dinele" şi „urşii", lucrau la Bucureşti în 1794, pe lîngă cîte un Bulgar, un Sîrb, Dragul din „Ostrov, în Ţara Turcească, la Turtucaia", „podari puţini, zdraveni şi vrednici de slujbă" i. O meserie fireşte mult mai grea, cerînd în adevăr oameni speciali, cari se ispitesc de aiurea şi cari se ţin cu privilegii deosebite, e aceia a alimentării oraşelor cu apă. grijă de care nu se puteau lipsi Fanarioţii veniţi din oraşul măreţelor apăducte romano-bizantine. Suiulugîi — numele e turcesc —, „cişmegiii" de o speţă mai savantă, apar deci cu veacul trimeterii normale din Constantinopol a Domnilor noştri. Ii precedaseră însă „meş-f terii de gîrlă" pe cari-i găsim, cu vătafii lor, încă din se-1 coiul precedent, la Putna 2. încă din 1622 vedem pe Ştefan-Vodă Tomşa din Moldova scutind la Huşi „de toate dabi-iile şi de toate angheriele şi de jold şi de podvoade şi de cai de olac şi de alte mâncaturi mai mărunte, de toate căte simptu pre alţi mişei a dumimeale prin trăgoveţi pre ceşti doi fântânari, anume Iliiaş şi Palcău, ce ei simtu de treaba făntănei domneşti"; ei sînt scutiţi astfel „de toate mărunţişurile", şi „dobitocul lor încă să nu-1 trageţi printru alţi oameni" 3. îi regăsim pe cei doi „fîntînari domneşti" de acolo şi în 1656 \ în principatul muntean însă, Vodă-Brîncoveanu trebuia să scrie la Braşov pentru un „meşter carele ne lucrează la un meşteşug ce va să facă aici, la o făntănă..., să încarce suiinarile şi alte lucruri ce mai sănt de treaba făntănii aceştiia" 5. La Sibiiu în 1728 avea „boltă" de negoţ un jupîn Hristea, care era „feciorul cişmegiului"l\ în deosebire de simplii puţari şi fîntînari, de cari se află şi pe la sate ;, tehnicianii de Ţarigrad aduceau arhaice for- 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom,, VI, p. 786 şi urm. i 2 studii şi doc, VII, p. 364, no. 4 (an. 1639). 3 Melhisedec, Cronica Huşului, II, pp. 45-6. * Ibid., p. 103. 6 Studii şi doc, X. p. 107 fan. 1709). e Ibid., p. 417. » Ibid., XXI, p. 292 (Moldova, 1825). I me perfecţionate. Erau la 1757-9 în Iaşi doi fraţi, Dima I şi Constantin, ca „suiuigii haznalelor oraşului"1. Dincoace I de Milcov Dumitru suiulgibaşa era întrebuinţat încă din 1 1781, rămînînd în slujbă pană la 1798; urmaş al lui e l un Stroe din 1804 2. Un act privitor ia „olacul de apă ce se află în grădina caselor" lui Dinicu Goîescu, a „case* J lor ce le are din susul Bucureştilor", cu „acareturi i alte l înfrumuseţări", ne face să cunoaştem opera îndeplinită prin ajutorul lui Dumitru de neobositul reformator fanariot. El j aduce apa de la Crîngaşi din jos de Giuleşti pentru două cişmele şi se adaugă cea din Crevedia lîngă Creţuleşti "\ O ' cişmea funcţiona la boiangii alta pe atunci, „lîngă ciu- j bul cel mare pe Podul Mogoşoaii, în dreptul Clucerului ] Deşliu" 5. Ruşii, în ocupaţia lor de la 1806 la 1812, „legase \ prin contract" nouă cişmele „la cişmegii", fiecare proprie- (..... jj tar fiind dator a-şi face haznaua 6. I : î' Meseria lui Petru ceasornicarul şi a lui Gaspard Caille con- f tinuă a găsi clienţi. în Moldova se întrebuinţau ceasornice i cialăr şi besactâ după moda turcească7, avînd cutia de metal preţios, dar şi de simplu tumbac s. Mai tărziu Curtea Moldovei, care avea încă de la 1763-4 un „ceasornicar (ce) drege ceasornicele" 9, face să se însemne în socoteli „un ceasornic de aur cu diiamanturi şi mărgăritare, ce s'au cum-* parat de la Nicola Dimitriu pentru trebuinţa Curţii" (1805- i 1806) n. Se întrebuinţa şi cutare „ciasornicar jidov de la m ** 1 Doc. Callimachi, I, p. 426, no. 22; revista Ion Neculce, ! I, p. 104; p. 63, no. 165. Şi Academia Pomină, Creşterea co- lecţiilor, an. 1911, p. 141. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., II, p. 503; V, pp. 398-9; VII, p. j • 539; XI, p. 466 şi urm., 886. | 3 Ibid., p. 102, no. 18 (an. 1819). * Ibid., I, p. 511, nota. J 5 Ibid., IX, p. 914. I 6 Ibid., X, p. 913 şi urm. ) 7 Doc Callimachi, II, p. 110 (an. 1763-4). [ 8 Doc. economice şi financiare, p. 78 (an. 1805-6). § 9 Doc. Callimachi, II, p. 124. ! f 10 Doc. economice şi financiare, p. 81. • Istoria industriilor româneşti. 8 114 Istoria industriilor romaneşti ' Hanul" \ De şi se comandau ceasornice în Germania, şi pentru Turcii din Constantinopol, la 1763-4 2. Moldova-şi avu la Iaşi cîtva timp un ceasornicar geneves, de aceiaşi limba ca vechiul Caille. îndeplinind şi un modest rol secret de informator, Arlaud se aşezase la Iaşi încă prin 1763 şi se însurase probabil cu o Romîncă: in adevăr fata lui, măritată cu agentul diplomatic polon Boskamp purta numele de Bălăşica". Casa din Iaşi a lui Arlaud, care părăseşte atunci ţara, e încredinţată ceasornicarului grec Grigore Teodoridi \ între ocupaţiile pe care nu era să le schimbe moda e şi aceia a legatarilor de cărţi. Urmaşi ai meşterilor călugări cari legau în argint, aceşti modeşti industriaşi, cari nu întrebuinţau decît pielea lucrată în Răsărit pană la roşul marochin cu grăuntele supţire şi înlocuiau lemnul înaintaşilor cu cartonul, mucavaua turcească, puind une ori în schimb foi de vechi manuscripte sau tipărituri rare, prinse împreună cu cleiu de peşte, ei leagă şi „retează" \ Une ori sînt preoţi, ca popa Iosif „legătoriul de cărţi" din Oltenia pe la 1730 {\ ori ca Isaia popa de la Poplaca un veac mai tărziu , ori ca popa Mihai din Iaşi, c. 1760 8. Legători mireni ieau ia lucru o carte de biserică pentru a o „tocmi" pentru un leu şi un loc la pomelnic, ca Ion legătorul ieşean la 1713 °, ori scad plata pentru a fi numiţi la liturghie10. îi aflăm pretutindeni: la Focşani, la 1 Doc. Callimachi, II, p. 115. 2 Ibid., II, p. 125. Şi oglinzi. 3 Hurmuzaki X. p. 1; Ibid., II, p. 111; Filitti, Scrisori france se, p. 13. 4 Hurmuzaki, X, p. 551. 5 „Legător de cărţi care să o reteze"; Stadii şt doc, XII, p. 168, no. 359 (Ardeal, 1811). e Ibid.. XIV, p. 39. * Ibid., XIII, p. 139, no. 454. 8 Bianu, Cat. mss. rom., I, p. 70, no. 19. 9 Ibid., XV, p. 133, no. 370. Vasile legătorul de cărfi muntean la 1822; V. A. Urechiă, Ist. Rom., XIII, p. 336 nota. ■° Astfel un legător de sat la Zvorîta, care lasă 30 de parale din T) taleri; ibid., XV, p. 327, no. 936. Vechiul meşteşug şi modele străine 115 Rîmnicul-Vîlcii iy şi aiurea în Oltenia 2. Avem şi preţurile: pe lîngă cel de mai sus, caşul muntean din 1828 în care se ieau 23 de taleri, sumă foarte rriare \ Ardealul îşi are „puhpinterii" săi romîni, ca Moise Popovici de ia Beci-cherecul Mare dar clienţii de dincoace se adresează —ur-mînd datina unui Vodă-Brîncoveanu— de pe la 1800 la străini, ca Samuil Handrecău, care leagă pentru scriitorul oltean Pleşoianu, la 1829 5. Boierul Vasile Balş lega la Cernăuţi (\ Încă de la 1798, se ivesc legători evrei, la Munteni 7. Tipografii, cari la mănăstirea Neamţului vor fi toţi călugări, se ridicau adesea din rîndurile necărturarilor. A-vem astfel un psalt tipograf8, un tipograf Pavel Clopotarul (Moldova, 1796) 9. Aşezate şi lîngă şcoli, cum voia să facă, la 1709, pentru Sfîntul Sava din Bucureşti, învăţatul arhidiacon şi viitor Patriarh de Ierusalim Hrisant Notară i0f tipografiile aveau atingere şi altfel decît prin mînuirea slovelor cu cultura timpului11. Odată, la Iaşi, în 1796, „aşăzător slovelor" e diaconul Teodor, precum diacon fusese Coresi, şi pe vremea aceia protopopul Strilbiţchi îşi purta meşteşugul de tipar bisericesc din loc în loc. Oricum, oameni evla- 1 Gavriil, legător de cărţi ot Focşani, ibid., XV, p. 333, no. 988. 2 „Ion legătorul de cărţi săn Cărstea", ibid., I, p. 458, no. 17. 3 „Meşteri ce leagă cărţile" (1796), ibid., VIII, p. 32, no. 159. * Ibid., XV, p. 251, no. 724. 6 An. Ac. Rom., Ut., XXVIII, p. 267. Evanghelia legată la Sibiiu în sec. al XVIII-lea, Studii şi doc, XIII, p. 202, no. 712. e Ibid., VII, p. 263, no. 201 (an. 1827). 7 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VII, p. 211, nota 2. Legători din secolul al XlX-lea, mai ales clerici, C. Bobulescu, Crucea-dc-sus, Bucureşti 1926, pp. 17, 74, 77. 8 Studii şi doc, VII, p. 12. Un dascăl, Barbu, la Mitropolie (mort 1783), Bibi. Ac. Bom., ms. 640, fol. 74. 9 Studii şi doc, XII, p. 154, no. 5. ^Hurmuzaki, XIV, p. 413. 11 V. Uornementetion du vieux livre roumain, in „Bulletin de l'Institut pour l'etude de l'Europe sud-orientale", ân. 1922 şi 116 Istoria industriilor romaneşti vioşi meşterii tipografi fac daruri de cărţi pe la biserici, ca „tipograful Erdache" la Voila Făgăraşului1. Aşa, în 1808, cu „popa Ioniţă, sin popa Costandin tipograf, Bu-cureşteanul", care iea eu 9 lei, 9 parale o carte de la „Simion tipografu şi de la Ioanu tipograful, Vistiernicul tipografii al sfintei Mitropolii Bucureşti", iscălind pe notiţele lui de danie „ierei Ion tipograful"2. Formarea u-cenicilor se făcea şi cu copii veniţi din alte părţi în Prin* • cipate, unde de la începutul veacului al XVILlea, după importantul capitol precedent, lucrul de cărţi nu încetase o ciipă. Astfel la 1766 găsim în Ardeal, vînzînd cărţi, un Dumitru Lăcătuş din Chioara, care învăţase meşteşugul la Bucureşti !. O socoteală de la Rîmnicul-Vîlcii ne iniţiază în nomenclatura şi tehnica tipografică din acest veac al XVIII-lea \ Erau şi turnătorii în ţerile noastre. La 1789 se cere din Ardeal, „plumb întărit" pentru turnat. Numai lucrările de litografie se comandau aiurea: la 1796 nişte hărţi sînt cerute din Rîmnicul-Vîlcii la Sibiiu Eliad aduse din Viena „un teasc de litografie" pe la 1832 <;, şi tot de acolo va fi venit şi al lui Asachi, mai vechiu ceva, în Moldova. Către sfîrşitul veacului apar tipografii privilegiate. Astfel cea din 1783 a lui Nicoii Lazăr vameşul în Bucureşti 1 y şi apoi a lui Caracas, Clinceanu şi Topliceanu, tot acolos în Proces-verbaux et memoires du Congres internaţional des biblio philes, Paris, 1923 şi tiraj a parte, şi Studii şi doc., XIII, p. 154 no. 5. 1 Ibid., p. 209, no. 747. 2 Ibid., XV, p. 192, no. 59. V. şi un Stancu tipograful în Bucureşti, la 1784; V. A. Urechiă, Ist. Rom,, I, p. 400. 3 Imbuta in Valacîiia civitaleque Bukarest arte typographica; Studii şi doc, XIII, pp. 257-8, no. 107. 4 V. Iorga, Scrisori şi zapise de meşteri, p. 17 şi urm. ± An. Ac. Rom., XXIX, p. 58. 6 Studii şi doc, VIII, p. 32, no. 16. e An. Ac Rom., Ut., XXVIII, p. .265. 7 V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, p. 269 nota 1. s Ibid., X, p. 427 şi urm. CAP. V. Bresle vechi şi bresle noi. Am pomenit de mai multe ori breslele, care, şi pentru alte ocupaţii decît acelea cu meşteşugul, se întîlnesc din vremea cea mai veche — de şi nu lipsesc documentele pentru începuturi—, legînd împreună un număr de oameni de aceiaşi profesiune în jurul unor îndatoriri religioase şi morale, de solidaritate, de apărare a dreptului şi de petrecere onestă. E aici momentul să le caracterisăm înainte de a arăta în ce fel le-a înlocuit, pe aceste d'intăiu formaţiuni, spontanee, libere, binecuvîntate numai de Biserică şi ocrotite de Domnie,— bresle de caracter occidental, venite prin Galiţia polonă sau prin Ardeal—, noile bresle, de pecete arhaică orientală, sprijinite pe privilegiul, controlul şi penalităţile Statului. Avem, din fericire, ca tip al acestor asociaţii, mai ales moldoveneşti — principatul de Nord fiind mai mult în legătură cu Apusul—, statutul, înoit la 1781, al breslelor din Roman. Aici nu e vorba de o singură specialitate. în ţara unde breasla cioclilor se alcătuia, la 1730, din toate celelalte: blănari, croitori, ceprăzari, abageri, săhăidăcari, zlătari, cizmari, săpunari, curelari, olari, trăistari, teslari, şelari, lăcă-tuşi, pînzari, pietrari, stoleri, soronari, tălpălari, şi făclieri^ i Studii şi doc, VI, p. 430. 118 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 119 asocaţia roma-cană cuprinde aceste îndeletniciri: „blănării, croitorii, bărbuarii', abagearii, cu cojocarii", plus „breasla de tărgu de Roman", Membrii se privesc ca „fraţi", strînşi laolaltă pentru slujba bisericească la Sfinţii Voevozi şi pentru datorii filantropice: „să ospăteze săracii şi mişeii şi străinii şi să-i adape". Par amintiri simple şi bune din creştinismul primitiv al eleimosinelor şi agapelor. Din ele va re-sulta, pe lîngă multă ajutorare, şi împodobirea, de multe ori chiar înălţarea din temelie sau repararea temeinică, a atîtor biserici. Afară de aceasta, „frăţia" se întemeiază pentru petreceri cinstite şi bine ormduite, fiecare aducîndu-şi întru aceasta „poclonul". La praznic se vor veseli „cu voroave înţelepţeşti şi cu cîntări dumnezeeşti, nu cu giocuri şi cu haburi, nici c'un fial de cîntece lumeşti, ci dzăc, nici cu cuvinte deşearte sau cu minciuni sau sfadă". Orice „nebunie" e oprită supt pedeapsă. Autoritatea e exercitată, monarhic, de bătrînul, de „starostele" breslei. „Carii ar cuteza a lucra fără ştirea starostelui, nedîndu-şi bărbînţa"— ce vechiu termin, care, pomenit în acte genovese din Caffa în secolul al XV-lea, însemna o măsură de brînză: „berbeniţa"!— „după obiceiu, acela să nu fie volnic a lucra", supt pedeapsă de blăstăm arhieresc. Starostele are dreptul de a culege pe an cîte doi orţi—şi aceasta o monedă, polonă, din secolul al XV-lea— „de dughiană de blănari, de băibărăcari, de cojocari şi de abageari". Pentru praznic, plata, în mîna lui, e de doi lei şi jumătate, „precum au fostu obiciaiu de vacu, iară ficiorul meşterului carele a fi di[n]tru părinţii de loc, acela să-ş dea 1 leu bărbănţa". Ucenicii se ieau numai cu voia lui, altfel: „căte zile a fi slujit acel ucenic, atîtea orţi să, dia". Tovărăşiile atîrnă tot de el: „a să însoţi meşter cu meşter la niscareva negoţ". Tot lui îi revine să iea zăloage, 1 Un coiffeur i'rances la Bucureşti în 1850, Documentele Ştirb ei-V odă, p. 120. Pentru Andronachi bărbierul domnesc care-şi iea casă, la Iaşi, „înpotriva chervasăriei ce se zice a lui Macaria", Bibi. Ac. Rom., 58, V, gloaba, cum şi, de la cei ce petrec cu zgomot şi scandal, patru lei, în afară de cele o sută de toiege. Fiind el „cap breaslii", „nime să nu aibă voe a întoarce cuvîntul starostelui sau a-1 sudui, sau a-i zjice cu-vînt de scandală; căci cel ce „nu va veghea voe starostelui", îşi va primi aceiaşi sută de toiege— în a căror aplicare se făceau de sigur reduceri, fiind dată obişnuita slăbiciune omenească,— plătind şi din pungă cinci lei gloabă. Ştiindu-se cu cîtă energie poate să apere o femeie pe soţul ei contra autorităţii, un întreg paragraf e consacrat resistenţei femeieşti, de bună samă probabil experimentată. „Aşijderea femeaia a fiecărui meşter, cînd va vrea starostele cu fraţii să certe pre vre un frate pentru vina lui, fi-meaia acelui frate ce iaste datoru să ia certare să nu vie ia şi să-i părtinească şi să gălcevească sau să suduiască pre staroste; iară, de va veni să gălcevească, să ia parte şi ea depreună cu bărbatul ei, pentru gălciava ei." Cum meşte-* rul e dator să meargă oriunde-1 va trimete starostele, puţind fi adus şi cu sila, se adauge, ca necesară măsură de precauţie, potrivit cu aceleaşi obiceiuri de familie: „şi femeaia lui sau ficiorii lui sau rudele Iui să nu aibă voe a sări pe porunca starostelui, să scoată pre acel vinovat". Nu e voe să se aducă vre-o „sfadă" înaintea „giudeţului mirenescu". Totul se hotărăşte şi se împacă la episcopul singur,- ceia ce arată şi mai bine adevăratul caracter, arhaic, patriacal şi bisericesc, lipsit de orice constrîngere din afară, al tovărăşiei de „fraţi". E adevărat că într'un timp cu alte obiceiuri, cînd Statui, influenţat de monarhia absolută turcească, se amesteca în toate, aceste legături, cu aşa de aspre sancţiuni de modă veche, tindeau a se desface. Obrăznicia tinerească, în relaţie cu alte moravuri, şi întărită de oameni din alte părţi, cari vin în oraş, caută să se afirme contra acestor constrîngeri. „Dară acum",—spune episcopul de Roman, Ioanichie, care se referă la o confirmare din veacul al XVII-lea a statutului — „de doi, trei ani necăutăndu-se aceste bresle, s'au rădicat căţva meşteri tineri, alţii de aiurea veniţi, 120 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 121 şi nu bagă samă pe starostele de breaslă, şi s'au stricat şi obicinuitului praznic.,, din pricina nesupunerii meşterilor". De aceia s'a simţit nevoia de a rosti o nouă întărire a Bisericii pe numele lui Ion sin Iftimi, starostele1. Cu mai puţin element de patriarcalism îndătinat şi cu; o influenţă, uşoară de înţeles, a breslelor, „ţehiurilor", împrumutate sau aduse din ferile germane, sînt normele, de si- f . gur şi ele destul de vechi, de şi n'avem documente decît | tot din veacul al XVII-lea, ale breslei cizmarilor sau piela- \ rilor, tabacilor din centrul romanesc al Făgăraşului, încun- f jurat de satele „boierilor" de supt munte şi ale tovarăşilor I % lor plugari. Şi ei sprijină biserica lăsată în sama lor mai | mult,— şi la început nu erau două biserici faţă în faţă, ca după Unire. Şi aici e grija „ospăţului". Socotelile lor îi | arată contribuind şi la „o ridicare de biserică săsască, de milă", la „un popă de baraţi", adecă un Franciscan, la îngroparea unei femei sărace 2. Oameni simpli, neştiutori de carte, ei plătesc şi „la un cetitor care.au poftit să ne ce-■* tească cărţile de belit" 3. Şi aici este un fond comun, în care întră şi „lada feciorilor, adecă a meşterleghenilor", A-ceiaşi impunere de ucenicie: trei ani pentru „inaşi". Şi se prevede: „feciorii de meaşteri care mearge la tîrg d'intîiu, ca să dea nănaşul 10 potori la acel tîrg"; altfel 5 dutce amendă. Nu se specifică drepturile starostelui, care trebuie să fie ca acelea ale „capului breslei" din Roman, dar aici avem jurămîntul „bătrînilor", de stil foarte vechiu, care lipseşte dincolo: „în numele sfintei Troiţe, Tatăl, Fiul, Duhul Sfînt, jur eu — sau jurăm noi — precum ne vom {ir, nea toate articuluşurile cinstitului ţehi şi poruncile celor mai mari deregători. [Mai nou:] Şi la orice judecată voi lua sama şi la nime n'oi părtini şi numai sufletului: aşa să-mi ajute Dumnezeu. Şi meşteşugul din mîna noastră pană vom trăi nu l-om da (şters: şi orice pricină vom vedea înpotriva ar- 1 Melhisedec, Cronica Romanului, II, p. 11 şi -urm/Confirmarea anterioară e din 1624-5. Analog e statutul făclierilor l: din Botoşani (1794), aici, la Apendice. 2 Studii şi doc, Xil, p. 216, no. 9. * 3 Ibid. Cţ\ ticuluşurilor cu sufletele noastre drept vom arăta şi vom da înnainte.) Aşa să ne ajute Dumnezeu"1. Şi în principatul muntean trebuie să fi fost bresle după aceste norme, şi la ele se gîndiau calfele de la patru alcătuiri profesionale, reglementate acum după sistemul de Stat, cînd cereau să li se îngăduie „a face un şetlic, ce-1 şi numesc trifinţie (sîc) cu cheltuiala cutii lor", „adecă să se adune la un loc să facă chef cu mîncări şi băuturi după adetul lor", fără „nicio netrebnicie în această adunare" 2. Asupra acestor datine se întinse, şi anume la o dată precisă, în Domnia munteană, după 1774, a lui Alexandru Ipsilanti,—un reformator de vocaţie, chemat a da o nouă aşezare terii pe basa tratatului ruso-turc de la Chiuciuc-Cai-nargi—, milenara practică imperială cu privire la meşteşuguri, formula rufeturilor, care, cu tot acest nume turcesc, e absolut bizantină. Căci aceste măsuri nu sînt decît copia acelora care, secole întregi, au stapînit vechea industrie a Bizanţului. „Cartea Prefectului" din vremea împăratului Leon cel Înţelept (secolul al X-lea), atît de fericit descoperită acum cît va timp, împiedecă,în adevăr, pe Sscmo7cpaT7.t, vînzătorii veşmintelor de lax, de a ţinea şi haine de un preţ mai mic şi de „a da ceva din cele oprite celor de afară", aceasta supt pedeapsă şi de amendă şi, în rîndul întăiu, de bătaie; ei au datoria de a presinta prefectului, pentru ca acesta să-şi puie pecetea, „marfa care trebuie să se dea barbarilor". Oricine întră în breaslă se cere să fie presintat de persoane care să dea mărturie că e un om de treabă: cu acest prilej el plăteşte şase bani de aur acestei bresle, ovobr^axi. Pentru a fi cineva stăpîn în breaslă, cu prăvălia lui, olxoxo-poc, i se impune a scoate după porunca starostelui, epar-hului, zece monede. Nu poate fi cineva şi „vestioprat", vîn- 1 Ibid., p. 215, no. 6. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 99 (an. 1801). 122 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 123 zător de astfel de veşminte scumpe, şi „sericoprat", care desface marfă de mătasă: o alegere neapărată, altfel pedeapsă: amendă ori bătaie. A creşte chiria unui tovarăş, făţiş sau pe ascuns, aduce aspră pedeapsă: bătaia şi tunderea. Starostele breslelor se numeşte de prefect; el, acest rr^-Txr/j-, poartă numele de exarh al acestuia. Marfa adusă se aşează într'o casă anume, de unde se face împărţirea. Smomirea ucenicului se opreşte supt aspre sancţiuni. Se pedepsesc iumînărarii cari amestecă în ceară materii străine, inferioare. Pitarilor li se fixează nartul după preţul griului cumpărat, meşterilor de clădire li se interzice a-şi părăsi clientul pentru un cîştig mai mare: altfel îi ajunge bătaia, tunderea, surgunul. Ei au timp de şase pană la zece ani răspunderea clădirii pe cari au ridicat-o \ Să cercetăm acum la Romîni această operă, concepută şi executată în spirit străin pentru singurul principat muntean, înainte de a-i vedea urmările, deosebite de acelea pe care păstrarea sistemului patriarcal le are pentru Moldova. începînd şi în acest capitol cu industriile alimentării, Fanarioţii au găsit la noi pitari, „chitari" 2, brutari (şi în Moldova) 3, liberi de orice legătură în relaţiile cu calfele v şi cu cumpărătorii. Totuşi se pare că o breaslă în sens moldovenesc exista şi ia Bucureşti în 1763, căci un Standul vătaf de brutari se presintă ca unui din ctitori la biserica Stejarului °. ' La 1775 însă, supt Alexandru Ipsilanti, se stabileşte oficial rostul vătafului. Va primi 1 taler de la cei „cu coptor", 60 de bani de la „cei ce vînd cu zecimala", iar sarcina iui va fi să fie pînea bună, „nu crudă, ca să tragă la cî.n-tar, sau proastă, ori mai mică" şi să îngrijească de pro- 1 Le livre da prefet ou l'edit de Vempereur Leon le Sage sur Ies corporations de Constantuiople, ... publiă... par Jules Nicole, Geneva, 1893. 2 Bogdan Arman sin Ghitariului, Botoşani, 1712; Studii şi doc, VII, p. 123, no. 6. * Ibid., VI, p. 15, no. 109 ,an. 1748-9). * Ibid. 6 Inscripţii, I, p. 337, no. 848. visie, de „zaherea" pe o lună în cas de înghiaţă morile 1. Spitalelor li se dau brutari anume; „frangilagii", cei ce fac franzele, pîne „francă''2, „jemlarii au în Moldova, de la Curte, hacul lor anume 3. Războiul din 1789 introducînd călcări ale regulamentului, în 1791 e înlăturată darea luată asupra brutarilor din Bucureşti de zapciii poliţiei: 70 de parale de cuptorul de pîne \ Se fixează tot odată nartul, preţul curent, după norme vechi din Constantinopol, oraşul unde e primejdie mare cu mulţimea doritoare, şi supt Turci, de pa* nem et circenses: „jimbla albă cu drojdii de hamei..., pînea albă de grîu spălat, fiind împreunate trei mîni de grîu, precum obicinuiesc brutarii,.., simitul alb.,., covrigii albi55..., prescurile i colacii şi pînea ce-i zice corn, care se lucrează de mueri, iarăşi albă..., covrigii care fac iarăşi femeile..., cei mărunţi cu drojdii" b. Cum brutarii cei mai „ehlierzi" (cinstiţi), se spune în privilegiul dat cu acest prilej, se plîng că de la începerea hostilităţilor „mulţi iabangii sermainsizi" (venetici fără capital) li fac concurenţă, neaducînd pînea la tîrg" şi, „cînd nu se vede buluc de pîne în tîrg", ceilalţi, jăluitorii, răspund, dar totuşi acei intruşi vin şi la obor şi strică preţurile, se cere ca brutarilor cari coc în fie care zi să li se dea prioritatea la cumpărat, rămîind numai pe urmă „făinarii, sau mai bine să le zicem: matrapazii", cu lăsarea la o parte a „ficlenilor lăpădaţi de rufet". Aceasta se şi acordă, dar impunîndu-se beneficiarilor privilegiului anumite îndatoriri; a găti făină pe trei luni, ca nu cumva să fîămînzească o-raşul prin înecarea de ape sau îngheţarea morilor 1. * V. A. Urechiă. Isl. Rom., II, p. 180. 2 Al Sfiitei Vineri din Bucureşti la 1775; V. A. Urechiă. Ist. Rom., II, pp. 269-70. 3 Ibid., IV, p. 347 nota 1. * Ibid., IV, p. 347, nota 1. & Un „covrigarii! pentru jăble". 1782: Studii şi doc, XII, p. 102, no. 196. e V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, pp 302-3, nota. » Ibid., pp. 304-5, nota. 124 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 125 Reglementarea oficială urmează neîntrerupt. La 1792 Vodă află că în Ialomiţa, „acolo de unde vine grîul", se dau. 80-90 dramuri la para", şi aceasta nu albă şi curată, pe cînd la Bucureşti 150, şi vor fi şi 200, fiind ieften grîul, brutarii ialomiţeni sînt luaţi la socoteală1. Un nou nart stabilia plata de 11-2 lei chila de „grîu de frunte, spălat", celalt a-vînd a se lua cu 8-9 lei; dar pînea de o pară poate să nu aibă mai mult ca 135 de dramuri 2. Cînd, peste doi ani, ajunge a lipsi grîul, se ieau de guvern 150 de chile de la „cumpanişti", ocrotiţi de agentul austriac, unii capanlîi şi gelepi (măcelari exportatori), şi se împart la brutari 3. Pentru această lipsă Domnul se plînge că brutarii, „după multe vicleşuguri şi vinovăţii trecute ale lor, acum unii îşi închid cuptoarele" sau „fumurile", „şi fug şi se ascund, ...cu pricină că n'au zaherea sau că n'au sermaiâ" (capital), „să cumpere zaherea". Ei sînt ameninţaţi cu ocna pe viaţă dacă nu lucrează, seofînd zilnic pîne din două cuptoare; şi simigiii sînt invitaţi a deschide „fumuri"4. Brutarul Cristodor e mînat, pentru lipsă la cîntar, „în tîrg la trei răspîntii şi bătut cu cîte cinzeci toiage la tălpi şi apoi din mijlocul tîrgului trimes la ocne", spre învăţătura celorlalţi, ameninţaţi cu ştreangul5-, ; Prigonirea brutarilor neascultători urmează. In 1796 unii sînt, de fapt, trimeşi la salinele din Telega, fiindcă făceau cumpărătura ia obor cînd era grîul mai scump, — peste ceia ce se chiamă „cişniul", preţul mijlociu, ca să crească şi ei preţurile; se pune în vedere şi „ţintuitul urechilor prin tîrg" 6, întocmai ca la Constantinopol. La 1803, fiind iarăşi lipsă, li se impune simigiilor să nu mai lucreze covrigi 1 Ibid., p. 306, nota. , 2 Ibid., p. 307, nota. 3 Ibid., VI, pp. 768, 770. * Ibid., pp. 764-5. ± ibid., pp. 765-6. Cf. iibid., V, p. 338. 6 Ibid., p. 238. Cf. preţurile din Studii şi doc, VII, p. 222, no. 62. 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VII, p. 106 şi urm. Pentru cişniu, v. Şăineanu, o. c, II, pp. 135-6. şî simiţi pană în primăvară 1. Ispravnicii din provincie cari hu poartă grijă de pîne bună şi ieftenă sînt taxaţi de „măgari" prin adresă a Domniei'2. Brutarii de prin sate erau supuşi „dreptăţii" proprietarului: astfel la Gherghiţa Mitropolia intervine oprind pe meşterii de acolo, între cari un fiu de măcelar şi Armeanul Măgîrdici, Petre Dogarul H. Ocupaţia rusească aduce măsuri aspre din partea comandanţilor împărăteşti. Breasla jimblarilor e reunită silnic cu a simigiilor şi a brutarilor, în 1810 \ Nemulţămiţi de vre-o altă măsură, brutarul din Ploeşti Marin şi Tănase simigiul se alătură la răsculaţi, între cari şi un pescar şi un bărbier întoarcerea Domniei aduce aceieaşi măsuri—grijă de făină, care, la un îngheţ al morilor, se dă din magazie, căutîndu-se şi de-a lungul Dîmboviţei, la toţi morarii, obligaţia de a se face pravila, impunerea de pîne „bună, albă şi curată", nartul oficial6. La 1817, legare silnică a jimblarilor de brutari7. Cu uri an înainte de oprise vînzarea pînii afară din brutării: „Trebuinţa este să fie politia îndestulată de pîne şi nu face trebuinţă a o căra pe la băcănii şi pe la alte prăvălii, ca să o vînză chiar la brutăriile lor, unde nu dau nicio ^aciuiată, căci o vinde oamenii lor, ale cărora simbrii sînt intrate în cheltuiala de taleri 15 pe zi, cum şi a prăvăliei" 8. In sfîrşit iată şi o măsură mai cruţătoare pentru breasla în sama căreia se punea flămînzirea poporului. La 1818 se recunoaşte că slujbaşii Agiei, supraveghetorii de pană atunci, „nu au frica lui Dumnezeu, pentru interes al lor în parte", aşa încît iasă pînea mică, neagră şi necoaptă. A-ga-şi va avea venitul său de 2.000 de taleri pe an. Supuin-du-se breasla inspecţiei a doi-trei boieri din cei mai mari, 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 665. Nou nart de pîne, ibid., XI, pp. 327-9. Alte măsuri pentru pîne bună, ibid., pp. 921-2. 2 ibid., VIII, p. 665 (an. 1806). a Ibid., XIII, p. 311 nota; p. 313, nota (an. 1822). * Ibid., IX, p. 622. 5 Buletinul Comisiei Istorice, IV, p. 122. 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., X, p. 877 şi urm. i ibid., X 2, p. 223. s Ib'.d., X, pp. 924-5. 126 istoria industriilor româneşti Bresle vechi şi bresle noi 12? i se dă o alcătuire ca a „rufeturilor" ţaţrigrădene: un staroste ales înaintea boierimii de întâia clasă şi întărit de Domn (se alege Babic), patru „proeşti" (proestoşi), un Logofăt, un ceauş; va fi vechea loggie genovesă, adausă la Constan-tinopolul bizantin moştenirii romane, longea, pentru judecăţi şi adunări 1. Aceşti brutari bucureşteni puteau fi printre fruntaşii oraşului. Manea vătaful de brutari iace în 1814, după o călătorie la Ierusalim, biserica Manea Brutaru 2; fratele lui e popa Ioan :i. Sistemul breslei turceşti, a „rufetului" trece şi la Iaşi, pe la 1803 4, şi la Gala{i, unde „rufetul pitarilor" face o icoană la Sfînta Vineri în 1814 5. Breslaşii erau în parte Greci, şi se pare că ei au pus la cale peste vre-o treizeci de ani un fel de grevă l\ în restul Moldovei nicio urmă de reglementare domnească. „Calfele şi lucrătorii pităriilor" stau alături şi supt Regulamentul Organic7. „Chitarii" şi „chităriile", cu „edeeurile" lor, se presintă ca în vremea veches. Pe lîngă franzelarii de lux 9, pitărie mai aleasă e a furmagiilor sau formagiilor, ca la Botoşani, la Telineşti (Iacob şi Necola, la 1798)1<). Am pomenit acel inventariu dfe formagii care cuprinde: „covată, cîmpina de trei mîni, gripca de pîne, sitele, doi pos-lovaci, un capac de gura cuptorului, o masă de plăcinte, i Ibid., X2, p. 224. * Inscripţii, I, p. 318, no. 769; p. 319, no. 770 (an. 1787), 771-2. 5 „Popa Ioan brat Manea Brutarul"; V. A. Urechiă, Ist Rom., VII, pp. 382-3 (an. 1798). Un brutar la Vălenii-de-Munte, Dinu, în 1814, Doc. Văii Teleajenului, pp. 36-7, no. 31. 4 Uricariul, I, p. 106. 5 Studii şi doc, XV, p. 343, no. 988. 6 Hurmuzaki, Supl. I6, pp. 346-9 (an. 1841). 7 Cînd cei din Iaşi dau o icoană bisericii Bufenilor; Studii şi doc, XV, p. 194, no. 543. 8 Ibid., VII, p. 220, no. 55 (Bîrlad, 1756-7); Antonovici, Doc. bîrlădene, I, p. 82, no. 17 (an. 1798: Ivan), p. 88, no. 22 (c. 1806), 9 Cf. Inscripţii, 1, p. 347, no. 885 (an. 1857). 10 studii şi doc, XXI, pp. 119, 471. lăiţi, două culmi de pus panacoadi, o sătă di cernut făină"'1. Brăharii ~, brăgarii, fabricanţi de braga, apar cu veacul al XVIII-lea. La 1733 laşul avea şi o „uliţă a Brăhăriei" 3. Breasla exista în Muntenia la 1780, cînd- un vătaf o conducea: „lucrul lor din meiu" e din nou permis la această dată, în pană la douăzeci de prăvălii, dacă dau Orfanotro-fiei 600 de taleri pe an, îndatorindu-se a nu lua materialul, „zahareaua", în fără; „cei mai de frunte" să fie căsătoriţi4. Dar la 1796 rămăsese un singur bozagiu, Iani, cu patru copii şi două fete de măritat, oprit şi ei de a lucra din causa lipsei de grîne; i se îngăduie bozagilîcul, în măsură de două chile de meiu iarna şi 6 baniţe vara 5. Cele douăzeci de bra-gagerii existau în 1803 6. Rachierii ţerani se întîlnesc şi la sfîrşitul secolului al XVII-lea7. Se bea încă mied8, dar Vodă-Brîncoveanu îm-părţia vutcă şi „oreleă", horilca de la pomenile moldoveneşti de atunci0. Saşii cei vechi aveau berării la noi. în secolul al XVIII-lea Germanii introduceau din nou băutura. Astfel Alexandru Dos încearcă la Roman, în 1816, alţii — seria, începînd la 1740-1, cu Franz şi Ioan, „care au venit acum din Ţara Ungurească şi sănt meşteri bărari"10—, la Iaşi, Krebs şi Kube 1 Ibid., VII, pp. 147-8, no. 106 (Botoşani, c. 1820-30). Se frige şi carne. Tot aşa simigiii din Bucureşti (Prager, Blănăria în trecutul Terilor Romaneşti, Bucureşti, 1906, p. 136, no. XLI); p. 141. 2 ..Studii şi doc, XXI, p. 453. 3 Bevista Ion Neculce, pp. 99, 101, 113. * V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, pp. 446-7. 5 Ibid., VII, p. 112, nota 4. Privilegiu şi la 1791; ibid., IV, pp. 287-8, nota. « Ibid., XI, p. 355. ' Studii şi doc, X, p. 184, no. 13; XIII, p. 113, no. 345, Rev. Ist, II, p. 155. 8 Arhiva Istorică, I p. 64, no. 71: la o îngropare în Moldova, c. 1690. 9 Ibid., şi Aricescu, o. c, p. 225. U) Studii şi doc, VI, p. 443, no. 1675; Hurmuzaki, X, p. 597; V. A. Urechiă, Ist. Rom., X*, p. 376. 128 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 129 la Bucureşti în 1826. Dar despre aceste industrii de fabrici mai departe. Alte îndeletniciri în legătură cu hrana rămîn nereglementate. Astfel industria — exercitată în Moldova mai mult de Armeni, în special la Botoşani,-- a pastramagiilor1. Se exporta pastrama şi în Turcia2, dar Iosif, episcopul de Argeş, cerea din Ardeal o provisie de ghiuden3. Tot aşa şi oţetarki, cari fac o biserică, cercetată şi de măcelari, la Bucureşti. Bucătarii fură supuşi de reforma lui Ipsilanti, după însăşi a lor cerere, puindu-li-se vătaf un anume Panait, „pă-mîntean", bucătarul domnesc sau acci-başa, purtîhd titlul aceluia al Sultanului. îl aflăm şi la 1791 5 pe „Panait Ahci-başa al cuhniei gospod". în 1792 ei înşişi, bucătarii din Bucureşti, cer din nou a li se admite breasla, cu acesta drept staroste, iar cercul de activitate să fie „numai şi numai pentru trebuinţa nuntelor şi a praznicelor obştii"6. Aceasta se şi acordă, ahcnbaşa păstrîndu-şi titlul de la Curte, căci, se spune în 1797, ar fi „cu necinste a se numi din acci-başa domnesc vătaf de bucătari". Breasla avea „paraclisul ce este din dreapta la biserica domnească ot Curtea Veche", cu „tejghea cu luminări de ceară"7. Mai tărziu, în 1793, bucătarul domnesc fiind un Petre, breasla nu-i primeşte pretenţiile, stăruind a se păstra „Panait Grecul, bucătar, carele s'au însurat aici şi se află pămîntean", ca unul care „a fost îndemnător şi silitor dintru întăiu a se face această orînduială între dînşii"8. Venind la îmbrăcăminte, abagerii îşi aveau isnaful la Craiova pe la 1800, cînd dădeau o icoană la biserica Oota 9. 4 An. Ac. Rom,. XXVII, p 147 (Bucureşti, 1836). 2 La 1803, V. A. Urechiă, Ist. Rom., XI, pp. 255-6. 8 An. Ac. Rom., Uit., XXVIII, p. 212. 4 Inscripţii, I, p. 285 şi urm.. V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, pp. 374-5, nota. 5 Ibid., IV, p. 218. 6 Ibid., p. 287, nota. 7 Ibid., VII, p. 121, nota. Ibid., V, pp. 286-7, nota. 9 Studii şi doc, XV, p. 70, no. 195. La Botoşani, Petru Naghi cofetar, Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, p. 85 (an. 1820). Legătura dintre cei de la Bucureşti şi pînzari, pe basa constantinopolitană, o cunoaştem printr'un act de la 1781. Au staroste şi ceauş, epitropi, cu plată ca şi starostele, care face „adeverinţe de zapis" şi „răsplăteşte" în „adunare" pentru „necinstirea" bătrînilor, înaintîndu-se şi raport al „sta-rostiei" la Vornicul politiei; ceauşul tins catastih pentru capita{ia Visteriei. Meşterii au hram comun, ai Sfîntului Petru şi Pavel, se îndatoresc a închide la înviere şi la cele douăsprezece praznice împărăteşti; „precum şi din pînzari să nu fie volnici să dea la Jidovi cămăşi sau pîn^ă în numitele zile". Pentru cutie se ieau de abageri de la client 20 de parale la 30 de bucăţi, iar pentru cele de Maraş 2Q la 20; clien{ii obişnuiţi, „cumpărătorii", plătesc după „mina" din care fac parte, cîte 20, 15 şi 10 lei pe an la cutie, plus două parale Sîmbăta. „Nimenea din braslă să nu aibă voe a deschide prăvălie unde nu-1 va îngădui brasla"; amendă se va lua şi de la „meşterii carii îi vor face tovaroşi din calfe în prăvălia sa" şi de la aceia cari artorisesc chiria prăvăliei altuia, şi de la aceia cari zavistuiesc calfele ori le ieau pe ascuns. Cei cu cinci lucrători şi alţi cinci la mahalale nu mai au voie să iea la „odaia prăvăliei" nici „tuzlucari". Străinii trebuie să ceară voie de a deschide prăvălie, dînd şi ei la cutia breslei, căreia calfele-i depun 50 de parale pe an. Pe aceste base Hagi Dinu sin Radu Chi{u se aşează ca „starostea corporaţii abagiilor şi pînzari" if Nimic din toate acestea în Moldova, unde aflăm pînzari liberi pană şi prin sate 2. In ce priveşte confecţia, zăbunarii îşi căpătau privilegiile lor încă din 1780, apoi din 1784, 1785 şi 1793, şi ele erau confirmate Ia 1797 5, apoi la 1813 şi 1819 1 Ibid., II, pp. 195-8; Studii şi doc. VII. pp. 36-7. no. 28. 2 Ivan Pînzarul, în Ţinutul Vasluiului, 1816; Studii şi doc, VI, p. 177, no. 147. 3 Prager, o. c, pp. 114-61, n-le XLV-VI; V. A. Urechiă, Ist. Rom., V, pp. 285-6, nota; VII, p. 113, nota 2. Zăbunari, Studii şi doc, V, p. 28, no. 16 Muntenia, 1679;. VII. p. 9 no. 1 (an. 1713;; Ghibănescu, Surete şi izvoade, V, p. 339. 4 Prager, o. c, pp. 147-51. • Istoria industriilor romaneşti. 9 130 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 131 Ei singuri au voie „să înple cu bumbac şi cu lină", vînzînd ,5marfa de zăbunărie" în Bucureşti şi aiurea, „an-tiree voiniceşti şi zăbune femeieşti şi copilăreşti şi altfel de zăbune mari"; dar sînt datori să aibă lucrul gata „spre vînzare şi îndestularea ţăranilor ce vin de pe afară, cari nu se pot zăbovi cu aşteptarea până se face haină"; „nici Armean, nici Giurgiuvan, nici croitor" n'are voie a-i concura. Şi aceştia îşi au cutia şi starostele, amenzile pentru cine strică lucrul sau „calcă legătura breslei a lucra la prăvălieşi"; şi pentru nevoile Curţii tot prin staroste pot fi chemaţi2. La 1801, numindu-se şeful lor, iorgangi-başa, se întăreşte privilegiul 3. în 1775 Alexandru Ipsilanti avea acum o breaslă organi-sată a croitorilor, supt terzi-başa, cu numele constantino-politan, ajutat de bătrîni, şi el dădea acestei căpetenii dreptul de a jujdeca şi pentru „stricarea hainelor de lucru" \ într'un act din 1776, de întărire a vechilor datini negustoreşti, călcate de acei străini cari, fără a voi să se aşeze şi fără a înştiinţa starostia, vindeau cu mărunţişul, se ocupa şi de neajunsurile pe care noile abusuri din timpul războiului le a-duceau croitorilor, negustorii avînd obiceiul de a cumula vînzarea stofelor cu croirea lor: „Aşijderea negustorii cei cu prăvălii ce vînd marfă şi n'au avut obiceiu, ca, vînzîndu-şi marfa, să o şi croiască ei, să o facă şi haine, ci muşteriul, după ce îşi tîrguia marfa, o da la croitor osebit de i-o croia şi, făcea haine, iar, de la o vreme încoace, obişnuin-du-se unii din negustori cu prăvălii, de metaherisesc şi 1 V. în privilegiul de la 1780 pentru cei şapte zăbunari: „meşteşugul zăbunăriei, care este ori cîte se umple cu bumbac şi cu lînă"; V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, pp. 437-8. 2 Zăbune de ibrişin; Studii şi doc, XIV, p. 257 (Oltenia, c. 1700). Zăbune de mătasă, ibid., p. 191 (Oltenia, an. 1753). 3 Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 100, nota, nouă confirmare în 1813, ibid., X2, pp. 220-1. Apoi în 1819, ibid., XII, p. 371 şi urm., nota. Staroste de iorgangii, 1814, ibid., X2, p. 224. Cf. şi ibid., VII, p. 113, nota. Pentru Moldova, fără breaslă, v. Buletinul Comisiei Istorice, I, pp. 234-5 (an. 1743). * V. A. Urechiă, Ist. Rom., II, p. 177. meşteşugul croitoriei, cari, după ce îşi vînd marfa, o şi croiesc şi lucrează haine ei singuri şi la alţi negustori iarăşi sînt de nimic alişveriş, rămînîndu-li mărfurile nevînr dute1". „La Craiova se şi face o învoială între croitori şi cei cu prăvăliile, înaintea a „neguţători şi meşteri bătrîni ai breslei", în acel sens că „neguţătorii prăvăliaşi" „să aibă voie după vechiul obiceiu a croi şi a lucră haine de vînzare numai de cele mici, iar alte haine mai de. credinţă, cu cheltuieli mai grele, să nu fie slobozi a lucra ei, ci să Ie dea la croitori să le facă", aşezîndu-se şi preţul pentru a-cestea 2. Hrisovul dat în 1781 de Alexandru Ipsilanti defineşte rosturile îngăduite fiecăreia din categoriile meşterilor de îmbrăcăminte. Negustorii şi oricari alţii „să nu fie volnici a lucra meşteşugul croitoriei, adecă să croiască sau să coasă materii cu fir i alte cumaşuri, ori... cu mătase, i de bogasier i alăgele i de postav bun". Dar şalvaragiii au drept să lucreze din „postav de {ară" pentru ţerani, cosind haine gata; abagiii se ţin la marfa lor de aba; zăbunarii la „haine de bumbac". Dar pentru folosul satelor venite Ia tîrg li se impune croitorilor „ca, pe lîngă cele „gata haine vechi ce ţin telalii 3", „să facă primirea de tot felul de haine trebuincioase ţeranilor şi călătorilor", cari nu-gi pot pierde vremea aşteptînd. Tot odată se confirmă orga-nisarea de breaslă după normele arătate mai sus, precum şi la analisarea învoielii,. contemporane, dintre abageri şi pînzari. Starostele, terzi-başa, are patru epitropi, un ceauş care aduce la judecată pe cei cu vre-o vină. Se fixează ce trebuie să dea la cutie oricine întră în breaslă, cu aceiaşi scutire pentru fiul de meşter urmînd tatălui său, şi cît stagiu 1 Urechiă, Ist. Rom., I, p. 98. 2 Ibid., II, pp. 184-5. Cf. şi ibid., I, p. 281, nota 4. < Se hotărăşte în acelaşi timp că de beilic se vor da numai doi croitori, la Caimacam. 3 V. în confirmarea de la 1820: „telalii cărora aceasta le este hrana, cu haine gata, date de obşte'; ibid.. XTI. p. 385 şi urm. 132 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 133 se cere în ucenicie. Se ieau măsuri contra celor ce-şi părăsesc, stăpînui: „calfele. băşcălii ce vor lucra haine cu plată în prăvălii, întru a căror nădejde stăpînii dughenilor croiesc muşteriilor haine din destul, iar apoi,- la vreme de păs, ei se prefac ia alţii şi îi lasă în necaz" \ Regimul lui terzi-başa se dovedi însă cam aspru. Micii croitori fură opriţi de a lucra tot o dată şi pentru negustori şi pentru muşterii42. Se vede de acolo că la 1791, cînd se produce conflictul, pe lîngă mai marea căpetenie era şi un simplu staroste ca pentru celelalte bresle. Domnul hotărăşte să fie „slobozi a lucra lucrul lor şi a face aliş>-verişul lor" \ Privilegiul fu înoit în 1793, după isprăvirea unui războiu care atinse şi pe aceşti meseriaşi—unul se sinucide pentru că a omorît pe neferui turc care-i necinstise nevasta \ Croitorii bucureşteni avjeau biserica Flămînda5. Erau o breaslă puternică, în stare să răspingă, cum a fost casui în 1812, cu un prea tînăr Ioniţă Craioveanu, şefi „fără ipolipsis" ne-„ipoiipsicoşi"(i. Satele muntene îşi aveau pe atunci mai peste tot locul modeşti croitori: ba ia Telega in 1810 întîlnim trei cu acest meşteşug, avînd proprietăţi ca şi ceilalţi săteni 7. La mănăstiri călugării îşi făceau rase cu lîna adusă une ori din Ardeal *. 1 Ibid., II, p. 192 şi urm. 2 Ibid.. IV, p. 292, nota. Cf. şii ibid., XI, p. 797. s Ibid. 4 Ibid., VI, p. 575. 5 Ibid.. V, p. 282 şi urm. Nart pentru îmbrăcămintea şi încălţămintea proastă, ibid., IV, p. 323. nota; p. 329. Numire de terzi-başă în 1803, ibid., XI, p. 278. 6 Ibid., pp, 790-7. Confirmarea privilegiului în 1813, ibid., X-\ p. 221. Carte de staroste în 1820, ibid., XII, p. 384, nota. Privilegiul din 1820 fixează ca plată pentru deschiderea de prăvălie patru galbeni stamboli şi doi pentru terzi-başa; ibid., p. 385 şi urm., nota. Cf. şi Inscripţii, I, p. 355. Tarife în Bucureşti, Revista Istorică, VI, pp. 205-6 (an. 1828). 7 Studii şi doc, XIV, pp. 98-9, 103, no. 106 (an. 1780); Stoica Teodorescu, Telega, pp. 188-90, 192-3. » An. Ac. Rom., Ut., XXIX, p. 14. Şi, iarăşi, în Moldova, starostii funcţionează liberi ca odinioară, fără riicio impunere din partea Domnului, de sigur cu vechea binecuvîntare arhierească \ Alexandru Ipsilanti reface şi „vechiul" rufet al salvară* giilor, care, „din prefaceri vremilor, căzuse din obiceiul lor". Ei sînt osebiţi de croitori, avînd ca specialitate recunoscută, nu numai şalvarii, ci şi „dulămi, mintene, giubele. iamurluce", pe care să le facă „cu bune cusături şi curat", adăugindu-se că „să nu le înşire numai, fără niciun temei, de a se descoase în puţine zile". Breasla e constituită în condiţiile obişnuite, cu staroste şi cinci „proeşti", cu ceauş şi cutie2. Şi ei aveau legături cu bisericile, unde-ţi vedem dăruind icoane \. Ibrişingiii, cari lucrează cu ibrişin, fiind prea puţini, sînt reuniţi, la 1820, cu croitorii, după însăşi a lor cerere4. încă de la 1780 găsim Ta Munteni tariful blănarilor, în-semnîndu-se conteşul de samur, coburul de cacom, giube-lele femeieşti, blana de nurcă şi nafea, tătarca, binişul şi giubeaua de sîngeap, tivilichia de cacom, de sîngeap şi, alături, „prefacerea, mutînd blana pe altă faţă"5. Cu un an înainte, cum se socotia că „blănării din Bucureşti au început a face feluri de înşelăciuni norodului la vînzarea mărfii lor, că misăzile le face mici, de nu poate ajunge a se face o blană", iar „preţul îl cer scump foarte, pe cît nu iac", se numesc doi boieri epitropi cari cu şeful breslei, numit, ca la Constantinopol, chiurci-başa — dintr'un chiurci-başă se coboară şi Ipsilantiştii, sau Psiolii—, şi cu 1 Stadii şi doc, VII, p. 126, no. 24; p. 129, n-le 34-5, 37; p. 130; XXI, p. 459 (starostele Tănase la Botoşani, 1777-81). V. croitori la Bîrlad în 1812, Antonovici, Doc. bîrlădene, I, p. 259. „Negul croitoriul" lucrînd o vie în Moldova la 1802; Studii şi doc, VII, p. 139, no. 65. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, pp. 289-90, nota. 3 Studii şi doc, XI, p. 102, no. 18 (Bucureşti, 1819); XXV, p. 147 (Bucureşti, 1*863); Inscripţii, I, p. 333, no. 833; p. 336, no. 61; p, 353, no. 906. * V. A. Urechiă, Ist. Rom., XII, pp. 390-1, nota. Ş Ibid., II, p. 191. 134 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 135 „alţi trei-patru bătrîni ai breslii lor", să fixefce numărul tanelelor de fiecare blană şi preţul de vînzare \ La 1794, breasla, formată tot de Ippsilanti, la 1780, întărită la 1786 de Vodă Mavrogheni, căpăta un nou privilegiu, care înşiră şi el „sîngepii de Nicsi", „blana întreagă de zardavoleşi"2 (zardavâ=samur), „blana întreagă de şan-drace", „blana întreagă plntece de sîngep negru", „blana de rîşi", „blana de crocu", „blănile ce le fac mici pentru panighiruri" (bîlciuri), înoindu-se şi tariful de mai sus \ In 1795 se făcea osebire formală între aceşti „cojocari supţiri", de o parte, şi, de alta, işlicarii şi „cojocarii groşi". Nouă întărire la 1795 şi 1799 \ Constantin Ipsilanti dă un hrisov aparte la douăzeci şi trei blănari străini cu nouă călfi, aşezaţi încă de pe vremea tatălui său, scutindu-i de cotărit, iar de fumărit numai dacă stau la han fără a-şi face acolo lucrul, avînd a se judeca numai la Marele Vameş °. în 1806 se iveşte discuţie asupra numărului de tanele impus, şi blănării observă că „măsura blănilor nu este cu putinţă a o face precum să arată în hrisoave, căci s'au schimbat felurimea haineior ce să purta mai nainte şi sînt siliţi a face blănile după cea de acum modă a hainelor". Revenind acest proces, Domnul pămîntean Grigore Ghica întăreşte vechiul privilegiu, în care blănării sînt apăraţi de concurenţa „ca-zacliilor" cari „aduc marfă din Ţeara Căzăcească" şi a celor ce aduc „marfă Rumele"6, de Rumelia, de a bogasierilor cari vînd haine blănite gata, de a celor ce desfac „vulpile, jderii, pisicile şi alte măruntăi de cojocărie", bogasieri, abagii, Braşoveni, mătăsari, croitori, Armeni, Ovrei, „bras-laşi", slujitori, slugi de ale străinilor „de prin alte părţi". 1 Prager, o. c, pp. 54-5, no. IX. 2 V. zardavo-paceâ, pacea de samur; ibid., p. 105. Şi „zar-davobuni", ibid. 3 V. A. Urechiă, Ist. Rom., XI, p. 274 şi urm., nota. 4 Ibid., V, pp. 284-5, nota. ,,Misăzi de oae pentru înblănitul giubealii", An. Ac. Rom., XXVIII, p. 212 (an. 1796). & Prager, o. c, pp. 116-7, no. XXVII. V. şi ibid., pp. 19-20, no. XXVIII. Numirea vătafului celorlalţi (an. 1811), fbid., pp. 120-1, no. XXX, pp. 122-3, no. XXXII an. 1824). 6 La speţe se adaugă: „tanele cu cafaleii lor", „Sîngepi ne- La sfîrşitul anului se confirma şi vechea orînduire interioară \ ă breslei 1, de care rămîn osebiţi străinii cei douăzeci şi trei însemnaţi în privilegiul din 1803 2. Cu totul altfel în Moldova tradiţională. Un timp, şi în veacul al XVIII-lea, se urmează cu meşterii lucrînd fiecare deosebi, fără vre-o legătură'. La Botoşani era un centru important al lucrului de blănărie \ Săpunari, şlicari, cojocari I participă la fabricaţie. laşul îşi avea şi el blănării, între I cari întîlniim şi pe unul care e calificat de Ungur °. Blăna- rul Sandul avea, la 1743, o moşie, Colăneştiifi. gri", „sîngepi de Sibir", sîngepi proşti", „carsaci cu boga-zurile (gurile) lor", „pacele de samur cu făscăi", „blană de veveriţă", „blană de elangicuri", „blană de croculungur'; Prager, o. c, pp. 98-107. 1 Ibid., pp. 107-10. Un chiurcibaşa la Craiova pe la 1800, ctitor la biserica Oota; Studii şi doc, XV, p. 70, no. 194. ; 2 Papiu Ilarian, Tcsaur, II, pp. 322-3, no. VIII. | . 3 Şi şube; Studii şi doc, XIX, p. 18 (de urs, de ianod; Ba- | sarabia,' 1839). 4 Neculai, Toader. blănării ş. a.; ibid., VI, p. 264, no. 436; VII, p. 123, no. 8. V. şi Iorga, Breasla blănăriilor din Botoşani, în An. Ac. Rom., XXXIV, p. 7. 5 Vasile blănariul şi soţia, fata lui Iordachi Cracatiţă; Doc. , Callimachi, II, p. 162, n-le 5, 6. „Costandin sin Savii, staroste de blănari", 1799; Studii şi doc, VII, p. 139, no. 62; An. Ac Rom,, XXXIV, no. 11, nota 1. Blană săngiap, de Sibiiu, Doc. Callimachi, II, p. 110; blană carsac, ibid., p. 118 (an. 1763-4). Blănarul ungur, 1766, revista Ion Neculce, II, p. 279; III, p. 91 (an. 1771). Supt Ruşi în războiul de la 1806 la 1812, revista Ion Neculce, III, p. 129 şi urm. Blănari din Bîrlad, Antonovici, Doc bîr-lădene. I, p. 32, no. 24; p. 53; p. 59, no, 14; pp. 69, 71, no. 3; p. 243, no. 2 (an. 1798). Pe la 1790 ei fac o biserică; Ibid., p. 127. Din Vasluiu; Studii şi doc, VI, p. 167, no. 100. Din Folticeni, ibid., p. 237, no. 112 (an. 1785). Din Suceava (1768: Manole), ibid., VII, p. 224, no. 66. Din Cîmpulungul Bucovinei, Stefanelli, o. c, p. 130 şi urm. (an. 1782). Varietăţi de blăni, Studii şi doc, VII, p. 225, no. 69 (an. 1773). „Mieii ce se taie de blănari", Uricariul, VI, p. 471. Din Chişinău, mai mulţi. Studii şi doc, XXI, p. 116 şi urm. (1798), pp. 119-20. Blănar, care se face diacon şi preot, ca socrul, pe la 1820, in Ion Ionescu, (de la Brad), Agricultura romană de la Bradu, Roman 1886, pp. 13-4. |^ * Bianu, Catalogul mss. rom., I, p. 60. 136 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şfi bresle noî 137 La 1760, din porunca Domnului, dar şi din a Mitropolitului, frate cu acesta — e vremea de început a Callimachi-chilor—, un mare număr de meşteri „au cerut ei cu voe lor că să facă briasla blănărească la Botoşani" şi, „adunînd toată briasla la un loc", „rădică staroste cu voe tuturora", pe Andrei Şlicarul, puindu-i alături patru epitropi1. La 1768 apoi Gavriil Mitropolitul „li aşează osebită breaslă", în aceste condiţii: hram la Sfîntul Ilie, care e şi la Bîrlad patronul breslei2, a căruia biserică va fi ocrotită şi împodobită de dînşii8; în acea zi „să fie datori a merge la casa starostelui ca să slujască"; formarea unei cutii, hrănită şi din gloaba pentru neascultarea de staroste, „după obiceaiul vechiu" (6 zloţi), pentru lipsă de la înmormîntări, pentru smomirea de ucenic (12 zloţi, plus 100 de toiege ucenicului), de la „blănării străini" cari „scot pielceale ce sînt de meşteşugul aceştii bresle", „după veachea aşăzare şi obiceiu" (20 de zloţi). Ucenicul dă la primirea lui între calfe, cu voia starostelui şi a breslei, 5 zloţi „bărbinţă", fiul de meşter urmînd tatălui doar jumătate, blănarul străin bărbinţa toată \ Vodă intervine numai cu „cartea cea domniască pentru tăetul meilor" n. Andrei Şlicarul găsi însă că „fraţii" sînt prea neascultători ca să-i poată conduce: el demisiona deci, „se supără", la 1772. îndată breasla, „rămasă ca o turmă fără păstor", îl rechiamă, admiţînd ca amendă pentru nesupunere 5 ocă 1 Breasla blănarllor din Botoşani, p. 7. 2 Biserica de acolo „zidită şi făcută cu toată zestre ei prin agiutorul numiţii bresle a blănarilor"; Antonovici, Doc. bîr-lădene, I, p. 319. 3 împrejmuirea cimitirului, Breasla blănarilor din Botoşani, p. 16. Odăjdii pentru preoţi, ibid., p. 17. Dascălul e şi ceauş şi i se dă, după treisprezece ani, un loc de căsuţă. Ajunge şi preot; ibid., p. 23. împărţire la breslaşi de locuri pentru casă, pp. 25-6. V. şi Studii şi doc, XXI, p. 457 şi urm. 4 Breasla blănarilor din Botoşani, p. 5. * Ibid., p. 22. de ceară breslei, 10 lei gloabă „judecătorului de Botoşani", plus 50 de „beţe în tălpi" \ La 1795 îl înlocuia un Manole sin Ioniţă, iar fără niciun amestec de sus; e ales cu „bună voia şi primire noastră", zic meşterii, cari cer „boe-rilor dregători" o simplă „carte" de recunoaştere 2. După o plîngere la Domn şi un ordin de acolo, la 1797, „Armenii dughengii care ţin bogasierii axe în Botoşani" se îndatoresc a nu mai „cumpăra de acum şi a ţine prin du-ghenile lor orice fel de gujulii", „cum şi strai gata blănite, adecă maloteli, caţaveici, care le lucrau tot la briasla blănarilor", având voie a lua de la „neguţitorii lăturaşi ce vor aduce săngiap de vânzare la acest oraş şi blani gata" „tanele" sau blăni pentru a blăni „straiele de vînzare ce vor face", dar nu pentru a vinde deosebita La rîndul lui, Mitropolitul Veniamin întăreşte statutele breslei, care cuprindea tineri veniţi din Hotin, Suceava, Cernăuţi, Folticeni, din satele Pătrăuţi, Dănuleni, Stănceşti,—fiul preotului,-— Vlădeni, Zvancea, un fiu de diaconiţă văduvă, un nemeş, un ginere de vameş, un fiu de dascăl, un şlicar\ adăugind că, pană ridică marfa, materia primă, orice meşter e dator a da şi altuia. Havaetul îl vor da şi cei cari „lu-criază meşteşugul acesta la mahalale, pe la casele lor, şi, numai la zioa târgului obicinuesc de scot căte puţină marfă cu rogojina la uliţi". Se prevede că străinii nu pot fi primiţi la lucru. „Niciunul din breslaşi să nu fiia volnic a priimi ucenic la învăţătura meşteşugului din limbi streine, a-decă din Armeni sau din Jidovi, pentru ca nu după vremi să să întăriască aciastă briasjă prin mînile lor, şi ca să nu rămîie aceste bune aşezări, ce sănt făcute spre folosul şi podoaba bisericii, spre răsăpire. De va veni vre un meşter blănariu armean strein, dintr'alt oraş, aicea şi va vrea 1 lb:d., p. 9. Tudose blănarul din Botoşani cu moşia la Că-tămăreşti în 1785, Studii şi doc, VII, pp. 344-5, no. 23. 2 Breasla blănurilor din Botoşani, p. 10. 3 Ibid., p. 11. * Ibid., p. 15 şi urm. 138 Istoria industriilor romăreşti Bresle vechi ş'1 bresle noi 139 ca să-1 aşăze şi să lucreze meşteşugul acesta, să nu fiia volnic" \ Vom vedea ce va ieşi de aici. Starostele şi epitropii aveau şi voia de a împărţi cu bez-măn, cu „embatie" locul liber al bisericii lor 2. O singură dată, la 1805, vedem Domnia amestecîndu-se în rosturile generale ale blănarilor, şi aceasta pentru a osebi privilegiul lor de al altora, vecinii lor, de cari va fi vorba îndată: cojocarii. „Cuşmele şi blanele" se atribuie acestor „cojocari supţiri" cari sînt blănării. Şi cu acest prilej* relaţiile între cele două categorii de meseriaşi se luminează începînd încă de la 1761, cînd se rupe vechea legătură dintre blănari şi cojocarii La acea dată, reformatorul, „filosoful" domnesc din Moldova hotărîse ca de la Paşti pană la Ispas blănării singuri, deosebiţi şi ei de „blănării greci ce lucrează la blăni supţiri", să cumpere pielcele de miel şi să taie miei pentru pielcele, cojocarii neavînd voie chiar după acest termin să ieie piei de blăni, ci numai de cojoace. După aproape o jumătate de veac, probabil în faţa concurenţei străine, cele două bresle se cer a fi reunite, şi li se acordă. Dar îndată blănari şi cojocari îşi aduc aminte că „într'aceste două bresle dintru început au fost vrajbă şi gîlcevi", ceia ce aduce noua osebire4. Despărţiţi de cojocarii băşcălii7i şi de işlicari, blănării îşi au privilegiul întărit la 1799 şi precisat la 1826, cînd con- 1 Ibid., pp. 13-4. Un Chiriac Blănariul ia 1801; Studii şi doc, VI, p. 139, no. 64. Ajunge staroste la 1812. Văduva lui în 1822. Un nepot de olar, calfă cu dughiană, ibid., p. 22. Cf. cu ibid., VII, p. 141, no. 77. Ghimeş blănarul, c. 1830; ibid., XXI, p. 471. 2 Ibid., pp. 25-6 (şi în Scrisori de meşteri). Actul, din 1825, e dat de starostele Ioniţă Popa, de protopop şi de „ipitropii" Dabija, Schipor şi Necşoiu. 3 Prager, o. c, pp. 45-6. Scutirea ei de camănă la 1741. 4 Codrescu, Uricariul, III, p. 140 din ediţia 1-a. 5 Pentru cei doisprezece cojocari băşcălii din Bucureşti, cu prăvălii la Sf. Gheorghe, în 1819, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1910, p. 298. curenta bogasierilor e strict oprită ca să nu se piardă cu totul breasla. Grigore-Vodă Ghica hotărîse împotriva anafo-ralei boierilor, favorabilă celor din urmă1. Vechii cojocari munteni arată să fi fost legaţi permanent cu croitorii, stînd ca şi aceştia supt privegherea lui terzi-başa, care era astfel şi cuiungi-başa, căpetenia meşterilor de cojoace, avînd a osebi, la îndeplinirea funcţiilor sale de judecată, pe unii de alţii: „să judece pe cei de supt breasla lui, adică croitoru cu croitoru, cojocaru cu cojocaru, care vor fi avînd pricini între dînşii pentru ale meşteşugului, i pentru ucenici şi călfi, cum şi cei ce va cădea în vină de stricarea hainelor la lucru". De această asociaţie se o-cupă şi creatorul breslelor „turceşti", Alexandru Ipsilanti,^ la 1775 2. Dar, la 1776 încă, acelaşi Domn apăra pe „pă-mîntenii neguţători cojocari" de noua concurenţă legală a „cojocarilor streini, creştini" şi a Armenilor \ La 1778 cojocarii singuri îşi aleg staroste pe Daniil Ciupag \ Cojocarii făceau însă individual asociaţii cu işlicari! :\ de cari ne vom ocupa şi în deosebi. La 1779 Alexandru Ipsilanti, întemeiat pe „hrisovul ce au, vechiu", preţuieşte acest „meşteşug ales", şi, consta-tînd că „isnaful n'are niciun nizam", şi că nu sînt „cunoscuţi" cojocarii, li dă ca epitropi pe Marele Cămăraş şi doi boieri de frunte, cari să cerceteze starea de lucruri pentru ca, împreună cu ehiurei-başa şi cinci-zece fruntaşi ai meseriei, să înlăture pe cei cari, „neştiind meşteşugul cum se cade, fiind puţintel deprinşi a cîrpi şi împunge cu acul, să numesc cojocari". Comisia va redacta „nizamul", care lipseşte, statutul6 1 Prager, o. c, pp. 93-8 Confirmare de privilegiu în acelaşi an, ibid., pp. 98-106. Adaus în Decembre, ibid.. pp. 107-10. 2 Ibid., p. 47. 3 Ibid., pp. 52-3, no. VII. 4 Ibid., p. 48. 5 Proces în 1784, ibid., p. 51. * Ibid., pp. 64-6. i 140 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi ^bresle noi 141 Ca o breaslă separată cojocarii capătă tot la 1779 întărirea dreptului lor de protimisis la cumpărarea, în primăvară, de ia Mocanii cu oile, a „hîrşiilor de stîrpituri şi de gemeni spre a le lucra pentru bilşugul oraşului Bucureşti şi pentru chivernisala lor" \ în schimb li se impune o anumită lungime a misăzilor şi un anumit tarif \ Cei din Gorj sînt apăraţi de amestecul „mătăsarilor şi mămularilor", de cari se prinseseră că din causa lor ,,sînt numai cu numele cojocari, iar alişverişul lor nu pot să şi-1 facă cu a-ceastă amestecătură" \ La 1780, se încearcă de Domnie o singură breaslă unită pentru „blănari, cojocari, işlicari şi matrapazi", consideraţi ca negustori, chiurci-başa avînd a servi ca element de legătură, cu autonomie interioară pentru fiecare specialitate \ La 1784, Vodă făcea însă breaslă organisată pentru cojo» carii singuri, cu obişnuitele organe, de la staroste la ceauş, trecînd prin „epitropi" şi „purtătorii de griji"5. Dar la 1785 e rîndul işlicarilor, cari ceruseră o cercetare cu carte de blăstăm în prăvăliile concurenţilor lor 6, să fie apăraţi de „amestecătura" cojocarilor băşcălii. Acestora li se interzice să cumpere „pei de cele stîrpituri sau pei albastre, cari sînt de trebuinţă meşteşugului işlicăriei", pentru a face din pielcelele mieilor avortaţi „căciuli cazaelieşti sau boznieceşti", iar diri hîrşii altfel de căciuli. Scusa că se vinde material amestecat la „tîrgurile de prin alte teri" ca şi de către Mocani e răspinsă. Fiecare, e porunca Domnului, să se ţie de lucrul săuAşa se vorbia şi la Bizanţ. în schimb, pe acelaşi principiu, breasla e ocrotită contra bogasierilor şi altora, cari ,.nu numai aduc marfă de cojocă- 1 Ibid., pp. 53-4. 2 Ibid., pp. 54-5, no. IX. 3 Ibid., pp. 55-6, no. X. * Ibid., pp. 66-74; V. A. Urechiă, Ist. Rom., II, pp. 187-92. 5 Ibid., I, p 439 şi urm., nota. 6 O dughiană de şlicar în Chişinău, 1798; Studii şi doc; XXI, p. 118. 7 Şi Prager, o. c, pp. 58-61, no. 18. rie de la panighirurile Terii TurceştiV dar ieau din ţară pentru prăvăliile lor şi „lucrează cu mînile lor" sau cu aie simbriaşilor, „îmblănind şi tot felul de haine ţărăneşti", fără a vinde fabricaţia lor la isnaful blănarilor. Astfel aceşti usurpatori trimet pe la tîrguri „tot feliul de haine blănite cu feliuri de blane", pe cînd cojocarii nu pot vinde nimic şi n'au cu ce-şi ţinea calfele, care li sînt şi smomite. Ordin se dă ca blănile aflătoare la aceia să se vîndă singurei bresle care e îndrituită a practică meşteşugul 1. La 1786, prin noul privilegiu al cojocarilor, „groşi" şi „supţiri" (aceştia au patru din şase „proeşti"), cărora li se fixează taxele pentru cutie, se prevede din nou că bogasierii n'au voie să facă marfă „co|ocăreascăn nici să blănească ?,gordii sau li-viiichii, sau jubele". Din nou se impune Cazacliilor a deschide marfa ia sosire — ca şi cei ce vin din Rumelia, Braşov şi Lipsea , şi vor da ia cutie 30 de bani la 60 de iei. La marfa mai uşoară ce soseşte: „sîngeap, cacom, iaţcă, dihor, pisică", împărţirea, şi cu blănării, se va face după anumite norme. Se ieau măsuri ca fabricaţia să fie pe „măsura hotărîtă" şi neputredă, precum şi ca să nu se mizduiască vama 2. Trec cîţiva ani însă, în această fluctuaţie a raporturilor dintre meşteşugari, şi iarăşi işiicarii sînt alături cu cojocarii băşcălii, despărţindu-i numai de breasla blănarilor şi de „chiurci-başa" al cojocarilor", adecă al celor „supţiri"3 (1794). La 1796 însă işiicarii smulg cojocarilor îndatorirea - e vorba de un „aşezămînt prin sînge, cu voia şi primi- 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, pp. 147-9, nota; Prager, o. c, pp. 61-3. Pentru cojocarii din Bucureşti la această dată de 1785 şi V. A. Urechiă, /. c, p. 375 nota. Cf.. pentru Oltenia, Studii şi doc, XIV, p. 283, no. 66. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., III, pp. 56-60; Prager, o. c, pp. 74-80. întărire la 1788, V. A. Urechiă. Ist. Rom., III. pp. 53-4. 8 Ibid., V, p. 270 şi urni., nota; Prager, o. c, pp. 81-6. Privilegiul pentru cei supţiri, uniţi cu blănării, ibid., pp. 86-92 (an. 1795). i 142 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 143 rea tuturor"— de a nu furnisa ei pe preţ mai mic materialul de işlice \ 0 breaslă era şi la Craiova,pebasa vechii companii, „cumpănii" austriece, breaslă care se judeca la 1804 cu vameşii pentru hîrşiile, „pieile de miel albe sau negre", de la „fătăciunea oilor", „dupeste cîmp" 2, şi ea încearcă la 1818 să oprească pe „neguţătoraşii" din Caracal 8 de a-şi face vînzare şi în această ramură, ceia ce se admise de Caimacam, dar cu un hotărît refus din partea lui Vodă-Carageâ4. La începutul veacului funcţionau bresle şi la Tîrgovişte °, ia Slatina °, la Ploeşti 7, la Rîmnicul-VMcii8. Prin sate-i găsim amestecaţi cu ţeranii, al căror fel de viaţă-1 împărtăşesc, avînd ogoarele şi viile lor °,— aceştia, bine înţe- 1 Ibid., pp. 110-1 (confirmarea oficială la 1799). Casele lui Vasile cojocarul, ibid., VII, p. 98 (an. 1797). Cf. şi ibid, p. 212, Dota „Cojocarii subcirr la 1836, Inscripţii, I, p. 352, no. 903. 2 Ibid., pp. 130-2. La biserica Sf. Arhangheli e ctitor Ioa-chim cojocarul; Studii şi doc, XVI, p. 67, no. 181. Nume de cojocari, lîngă un sticlar, un boiangiu, un cizmar, un cibucciu, Revista Istorică, VII, p. 175 (an. 1792). 3 Un Stăvărache, un Ivanciu„ ctitori la biserică; Studii şi doc, XV, p. 60, no. 160. V. şi p. 59, no. 158, (c. 1800); An. Ac Rom., XXXVI, p. 719 (an. 1838). * Prager, o. c, p. 113, şi urm. V. şi p. 120, no. XXIX, p. 124 şi urm. 6 Ibid., pp. 132-4. Uniţi cu tabacii, V. A. Urechiă, Ist. Rom. X2,p. 223. V. şi Studii şi doc, XV, p. 92, no. 252 (c. 1830). La Oota, Sandu Cojocar, cu rufetul; ibid., XV, p. 70, no. 194 (c. 1800). V. şi Doc Tudor, p. 112, no. 141. 6 Prager, o. c, pp. 134-6. Şi ei se ceartă cu vameşii ca să nu dea o a doua vamă după cea luată de la măcelari. Cei din Bucureşti se plîng că la cercetarea în prăvălie, li se face „zmăcinărie', în marfă, care „se frămîntă", ibid., p. 137. V. şi ibid., pp. 139 şi urm., no. XLIII. * Ibid., pp. 138-9, no. XLII. Cf., pentru anul 1775, Buletinul Comisiei Istorice, IV, p .107. 8 Ctitor pe la 1835; Studii şi doc, XV, p 313. 9 Studii şi doc, XII, p. 129, no. 265 (c. 1800); Ghibănescu, Surete şi izvoade, VI, p. 235 ^an. 1795); Stoica Teodorescu, Telega, pp. 188-8 (şiununchiaş Mateiu); Corespondenţa lui Aman, p. 56 (an. 1820); p. 97, no. 232; pp. 102-3, no. 248. Unu] strînge lînă, ibid., p. 156, no. 337, (an. 1836). Ies, fără nicio legătură cu breslele orăşeneşti, principiul fiind acela că o breaslă se osebeşte numai atunci cînd se iveşte concurenţa între cei ce exercită aceiaşi ocupaţie. La Dră-găşani cojocarii Patru, Dincă sînt ctitorii bisericii Sf. Ilie, în 18341. Cojocarii umblă tîrgurile: pe cei din Craiova-i aflăm la bîlciul din Rîureni, în 1819'. Prin Ardeal nu odată găsim cojocari romîni, ca, la Apoldul-de-jos, unul care face un tetrapod la biserică*. Cutare cojocar din Bucureşti la 1824 e „proin vameş"4. Ba la Ocna Sibiiului popa Ion Cojo-cariul arată profesia sa ori a părintelui \ în Timişoara, cartierul Fabric, „mahalaua rumînească", adăpostia în 1833 un „rufet al cojocarilor" °. Cu totul altceva e în Moldova, unde, afară de osebirea din 1805, făcută mai sus, cojocarii nu par să fi avut o breaslă în faţa celei a blănarilor. încă ia 1775 apare la Iaşi şi starostele de cojocari alături de alţi şapte şefi de bresle7. în cîteva alte oraşle, meşterii apar răzleţi. Astfel la Bîrlad, unde, în 1812, Arse-nie cojocarul, vînzlndu-şi casele, spune că „le-â avut descă-lecătură veche ca şi alţi Bîrlădeni" 8, la Galaţi 9, la Odobeşti10. Şlicarii, asociaţi un timp cu cojocarii băşcălii, aveau la 1773, în Bucureşti, o căpetenie, pe calpacci-başa al Dom- 1 Studii şi doc, XV, p. 302, no. 870. 2 Ibid., VIII, p. 89, no. 66. 3 Ibid., XIII, p. 38, no. 36. Un cojoc, un „chieptariu", la Făgăraş, pe la 1820; ibid., XII, p. 208, no. 53. 4 Arh. Statului, Condica veliţilor boieri, 17, fol. 328 (comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu). 5 studii şi doc, XIII, p. 139, no. 456 (an. 1806). e Ibid., p. 197, no. 692. 7 Ibid., XXIII, p. 23. Un cojocar în 1755, revista Ion Ne-eiilce, II, p. 296. 8 Antonovici, Doc bîrlădene, II, pp. 123-5, no. 100. Un Ioniţă a Cojocăriţii în 1792; ibid., I, p. 82. 9 Studii ş1 doc, XII, p. 2)4, no. 43 (an. 1813). 10 Ibid., VII, p. 70, no. 84 (an. 1819). 144 istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 145 nului, Iane. Dar întâiul privilegiu al breslei constituite nu e decît din 1784, de Ia Alexandru Ipsilanti; condiţiile sînt cele obişnuite 1. El e întărit la 1787 Prin sate se fac în voie căciuli (şi „căciuli femeieşti"8), de căciulari \ Alăturea de işlice se întrebuinţau la Munteni fesuri („fesuri albe'' în 1793) 5. Şăpcile, introduse de Ruşi, se primesc odată cu veacul cel nou şi mai ales cu ocupaţia de ia 1808 la 1812 {\ Cele d'intăiu pălării s'au adus de sigur .din Ardeal 1. Pălării de Lipsea • se vindeau la Craiova în epoca lui Tudor s. Dar încă din 1815 Ploeştii aveau un pă-iărier, pe Ioachim Şlicarii din Moldova, pomeniţi între cele opt bresle, n'au iăsat documente despre rosturile lor. Nici ei n'au avut un „isnaf" sau ,,rufet" de datină turcească, cu „nizamuT' lui. Tabacii din Bucureşti numiau o uliţă în 175210. Domnia li acorda încă din 1766 scutire pentru scumpia de care aveau nevoie pentru lucrul lor". La 1785, cînd se plîng că vameşii de ia oborul Tîrgului-de-afară li ieau vamă de la „scumpia şi alte ierburi ce aduc de peste cîmp"— li se o-biectează că le şi vînd—, tabacii nu formau o breaslă, 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, pp. 443-4, nota. Un işlicar la Bucureşti în 1785. ibid., p. 599, nota. 2 Ibid., III, pp. 54-6, ..Un işlic bărbătesc, un calîp de işlic", 1790, ibid., IV, pp. 404-5. Un Păun işlicarul avea la 1799 o simigerie, care-i e oprită, fiind ,,cu adevărat pricinuitoare de primejdii şi de multă supărare la atîtea prăvălii vecine" Cibid.* VIII,' pp. 105-6). •> An. Ac. Rom.. XXXVII, p. 145. 1 Corespondenta' lui Aman, p. 146 (an. 1833). 5 V. A. Urechiă, Ist. Rom.. VI, p. 436. 6 Stadii şi doc, XXI, p. 374 an. 1829); Revista Istorică, VI, p. 236 (an. 1818). 7 Sofiiica Salmon. „palariţa", la Sibiiu, 1793; Leoniar (Leo-nard) Şuster, acelaşi an; ibid., XII, p. 116, no. 230. * Ibid.. XXIII, p. 49 c. 1820). 9 Doc. Vă:i Teleajenului, pp. 2), 95, no. 14. 10 Studii şi doc, V, p. 498, no. 72. 11 V. A." Urechiă, Ist. Rom,. VII, p. 112, nota 3. ci li se spune numai: „toţi cîţi să hrănesc cu meşteşugul tăbăcăriei de săftiene aici, în Bucureşti" 1. Ei îşi vor con-tiună această sfadă şi pentru „rînsa şi sovirfu, cum şi frunza de măr"2. Grămădiţi în mahalaua Tabacilor, ei provoacă din partea vecinilor plîngeri că „tabacii ce sînt puşi cu tabac-haneiele pe marginea gîrliţei ot Radu-Vodă..., cu gunoiul ce-1 aruncă, au îngustat matca şi au început apa a face mîncătură". Meseria lor era aşa de supărătoare prin „şamanul şi rînza ce aruncă în mijlocul drumului", încît „s'au făcut movilă, de nu mai pot trece carele... şi un batac în care s'au înomolit doi cai a trecătorilor şi, nepu-tînd să se scoată, acolo s'au prăpădit"1. Aveau un vătaf, şi acestuia i se cerea să arate la carvasarâ ce marfă a-duc '. Refusau să dea vama pentru „frunzele" şi „buruienile" necesare Tabacii lucrează în libertate de orice constrîngere în breaslă la Tîrgovişte15, la Piteşti, unde ei sînt la 1748 printre fruntaşii oraşului—contracte ale lor îi îndatoresc a da „marfă, bună, albă, curată, nepătată" ' —, la Argeş s, la Craiova 9, ca şi prin sate . Aceştia din urmă au de Iu- 1 Ibid,, I, pp. 453-4, nota. 2 Ibid., XI, p. 273. 3 Ibid., XIII, pp. 288-90, nota. Se vorbeşte şi de „iazul Bucureşteanca". * Ibid., IV, p. 254 (an. 1792). Pentru mahala v. Inscripţii, I, p. 345, no. 879. „Mahalagiii ot biserica Sîrbilor din Bucureşti, tabaci", V. A. Urechiă, Istoria Rom., XIII, p. 310 şi urm., nota. Un tabac la 1856, Inscripţii, I, p. 370, no. 940. 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., X-, p. 223 an. 1913). Pentru scutirea „scumpiei, rînsei, cum şi celorlalte frunze'' şi a pieilor din afară;, ibid., XII, pp. 395-7. nota. 6 Lazăr Tabacul reface Bisericii Roşie (Studii şi doc, XV, p. 354, no. 1007 an. 1828). * Ibid., XIV. pp. 211-3, n-le 4-5 (ieau 21 de taleri pentru lucrul a 300 de piei). ; acelaşi an; aceiaşi tarif: „tăbă-7"). p. 105, no. 3 77-8, n-le 77-8 s Ibid., pp. 188-9, no. 4 ciala pieilor, de sută căte tl. 9 Corespondenta lui Aman, 10 Studii şi doc, XIV, pp. c. 1770); Doc. Tudor, p. Istoria industriilor româneşti. 19 (an. 1811). (an. 1802). (c. 1750); p. 310 10 146 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 147 cru cu lînarii, negustorii de lînă: „eu foarte mult sînt supărat cu tabacii", se scrie către un fruntaş dintre aceştia, tatăl pictorului Aman, în 1820 \ Ori, în altă scrisoare: ,,Şi, pentru lînă neagră, de n'or vrea tabaci să-mi vănză lăna cea albă, fără neagră, caută să iau şi neagră, şi să o primeşti cu doao parale sau trei mai jos" '2. x* Se lucrau şi piei de capră verzi ;>, piei de bivol \ Fă-cînd „felurime de saftian şi mesini şi tălpi", ei le vindeau ia cavafi pentru încălţăminte „la norodu de obşte" \ Se face „de douăzeci şi opt de negustori din Braşov, Şapte Sate, ce sînt în ţinutul Braşovului, sudiţi chesariceşti, ca negustori cu piei de capră", şi un export în Ardealul lor, de „meşine de oaie şi sahtiene" n. E interesant şi înduioşător casui acelor săteni din Preajba olteană, proprietate a lui Hagi Stan Jianu, cari fac o şcoală, căpătînd de la Cîrmuire voia de a înlocui birul prin darul de zece parale la suta de piei (1783, 1792 7). în Ardeal se menţine pană pe la 1840 ţehiul timariior din Făgăraş, cari au „contractuşe de uric", pentru bolţile lor şi trăiesc după vechile datini supt goţmănia „cinstitului meşter bătrîn" ţehmeşteruî, latameşterul mare şi mic şi no-tarişul, precum şi alţi bătrîni, îngrijind de zugrăveala bise-riciilor, îngropîndu-şi morţii x, plătindu-şi şcoala cu învă- 1 Tabacii smulg ,,piei de oi moarte de la lînari"; Studii si doc, VIII, p. 13, no. 58 (an. 1787). 2 Corespondenta lui Aman, pp. 4-5. V. p. 167, no. 9: „Eu rămăsei de minciună cu lănă, dar. frate, nu este greşală de la mine, ce este a tabacilor, baîă-i Dumnezeu pe ei. că au işit preţ pe lănă mai mult"'. 3 V. \. Urechiă, Ist. Rom., XI, pp. 253-1 an. 1803). * Studii şi doc, XXI, p. 439 (an. 1834). 5 V. A. Urechiă, Ist. Rom., XI, p. 276. 6 Ibid., XI, p. 252 an. 1803'. Pentru pieile de vacă şi capră exportate „affabricalae el confectae rursus", care „haud in exigua quantitale revelmntur in Valachiam', v. Studii şi doc, XII, p. 177, no. 332 (an. 1820). 7 V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, p. 269; IV, pp. 123-4. 8 „Uneltele ţehului cele de săpătura lnorţil■or,,; Studii şi doc, XII, p. 216, no. 9. ţătorul ca „Ioan Fogaraşii, dascălul normalicesc Făgăraşului şi reghiuşului ţehiului", din 1799 \ La Aimăj, la Poşorta, la Tîrgul Murăşului2, se întîlnesc întîmplător tineri romîni, la deosebitele date din veacul al XVIII-lea, fără a se pomeni însă ţehiul, breasla. In acel centru săcuiesc, cu sate de-ale noastre prin prejur, vedem la 1824 pe un Ştefan Pantea, care pleacă la Făgăraş, să-şi facă ucenicia ia „jupăneasa Creştina tăbăcăriţa" :>>. Pe acel timp Timişoara avea „mult cinstitul ţeh al tabacilor" în „mahalaua rumînească" '. Socotelile ţehiului făgărăşean cuprind menţiunea „cheltuieli Beclerenilor" (oamenii din Beclean) „care au avut pricină cu ciorogari pentru căce le-au luat peile din mănă" ,. Iaşui îşi avea şi el ciorogarii, al căror nume s'a întins asupra dealului Şorogarilor de lîngă oraş (). Tăbăearii din Moldova sînt foarte rari. O cislă-i pomeneşte ia 1748-9 7, iar viitorul oraş Focşani începe de la satul Stoeştii, devenit mahalaua Tăbăcarilor s. încă de la 1775 Alexandru Ipsilanti dă un privilegiu fundaţional breslei reunite a „cavafilor şi cismarilor, papu-giilor creştini pămînteni din Bucureşti", pentru „cisme, papuci, meşi şi tot lucrul căvăfesc i papugesc", apărîn-du-i prin acest solemn monopol da „Turci papugii şi cavafi", contra cărora şe plînseseră la 1767 încă, supt alt 3 Ibid., p. 4. V şi ibid., p. 211, no. 1, 3; pp. 215-6, no. 9; p. 216. no. 10: XIII. p. 95, no. 263; p. 97, n-le 271-2. 2 Ibid., VIII, p. 87, no. 52 (Chirilă Pintea de la Moroş-Va-şarheiu ; XIII, p. 150, no. 513 c. 1771 : Corespondenta lui Aman, p. 181, no. 49 (c. 1818). 3 Studii şi doc, XII, pp. 210-1. no. 63. * Ibid., XIII, p. 197, no. 692. 6 Studii şi doc, XII, p. 216, no. 9. G Revista Ion Xeculce, I, p. 119 (an. 1797). Pentru starostele de soronari din Bîrlad la 1743. Antonovici, Doc. bîrlă-dene, II, p. 21. Solonari ce curăţă grăsimea vitelor, Gorovei, o. c, p. 312. 7 Studii şi doc, VI, p. 45, no. 109. s Ibid., VII, p. 323, nota 5. U8 Istoria industriilor romaneşti Domn. Aduşi să dea ei inşii un hoget formal, Turcii nu vor mai putea vinde decît marfa adusă de ei, nici cumpăra ceva de la indigeni, săftienele venite din Turcia trebuind să treacă şi ele la breaslă. Armenii papugii, din {ară şi străini,, sînt supuşi la aceleaşi restricţii \ Ştim din alt act, datat tot 1755, că papugiii sau cavafii aveau un staroste ales, dar că trebuiau să plătească, toţi cizmarii, ciobotăritul dregătorului care se îngrija de încălţămintea lui Vodă, ici-cioho-dârul2. Un nart al încălţăminţii se stabileşte numai la 1792, şi el conţine enumeraţia acestor categorii: „papuci femeieşti galbeni cu călcîiu şi fără de topi, asemenea papuci liochii, conduri cu terlici şi cu ţopi liochiu de copil, de la cinci, şase ani pană la nouă şi zece..., papuci cu terlici femeieşti liochii cu ţopi şi postav roşu înlăuntru pantofi de copii Ikn chii cu ţopi de la trei ani pană la şase ani şi opt ani, pantofi galbeni cu ţopi, de copii..., perechea de poştali pestriţi de copii mici, cizme liochii de copii de la şapte pană la zece şi doisprezece ani, cizme galbene, conduri cu ţopi galbeni şi cu meşi lungi femeieşti..., conduri cu terlici şi cu ţopi liochii, cizme galbene muiereşti bune fără de căp-tuşală, papuci galbeni femeieşti şi fără de ţopi"!. „Cizme voiniceşti", ' „cizme roşii turceşti de om mare cu două cusături, căptuşite, cu carîmb lung": „surăturile căptuşite", „iminei bărbăteşti" şi roşii şi negri de săftian, „cizmele, papucii cu meşi bărbăteşti, cu postav sau fără de postav" se întîmpină în acelaşi nart \ „Breasla cizmărească" e pomenită la Bucureşti. în 1813, 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom.. II, p. 178-9. 2 Ibid., p. 178. La 1785. carte pentru „starostele de papugii din Bucureşti" ca să-i judece pe meşteri, pe 4 ucenici şi calfe după vechea datină; ibid., I, p. 445, nota. Altă carte de staroste de papugii, la 1791, ibid., IV, p. 292, nota. 3 Ibid., IV, pp. 312-3. nota — Conduragii la Bucureşti, în 1794, ibid.. VI, p. 286. 4 Ibid., pp. 312-3, nota. Nart pentru cava li („iminei negri pirpirii") la 1805, ibid., VIII, p. 664, nota. Bresle vechi şi bresle noi 149 cu nouă membri, deosebit de papugii1. Mutaţi, după focul de la 1804, în dosul Sfîntuiui Gheorghe Nou şi lîngă biserica lui Răzvan, cavafii cer la 1817 „a-şi face samare la prăvăliile lor, zicînd că aceste samare nu supără pre nimeni în strada unde stau ascunse". La 1820 cizmarii, pantofarii, papugiii şi iminigiii sînt în ceartă cu cavafii3. Pe lîngă cizmari lucrînd individual, ca la Caracal '\ ori la Piteşti sau la sate °, unele oraşe au breslele- lor. La Craiova privilegiul e din 1806 şi-1 apără meşterii contra abagiilor ce vin cu marfă de Tîrnova, „cizme, iminii şi papuci", afară de „seraclîc^ adecă şeale, frîne şi altele". Cu acest prilej se statornicesc condiţiile de funcţionare ale breslei, care cuprindea şase prăvălii de cavafi (la deschiderea de prăvălie se dau 44 de taleri, iar starostelui „o pereche papuci de Ţarigrad")7. Ştim de aiurea că la Craiova fiecare prăvălie de cizmar datoria polcovnicului trei taleri8. La Piteşti cavafii şi cizmarii fac breaslă cu croitorii0. în Moldova, care dădea saftiene şi „piei verzi" şi pentru Ardeal10, între cei opt starosti pomeniţi în cea de-a 1 Inscripţii, I, p. 330, no. 816; V. A. Urechiă, Ist. Rom., X2, p. 223. Pantohi la 1815, Studii şi doc, VII, p. 45, no. 57. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., X2, p. 223. Cizme cu călţunii lor, 1817, Studii şi doc, VII, p. 15, no. 9. „Ciahşiri dă şal" şi papuci, ibid., XXIII, p. 45 (c. 1820). 3 V. A. Urechiă, Ist. Rom., XII, pp. 390-1, nota. * Unde Toma Cizmariul, către 1800, face o biserică; ibid., XV, p. 59, no. 158. 5 Cizmari, papugii; ibid,, XII, p. 370 nota (an. 1819). 6 .studii şi doc, XV, p. 241, no. 693: p. 243, no. 696 (Vă lenii'-de-Munte); XXIII, p. 148 (Oltenia); Corespondenţa lui Aman, p. 73, no. 166; Doc. Tudor, p. 19; Stoica Teodorescu, Telega, p. 208; Doc. Văii Teleajenului, p. 71, no. 90 (Mizil, an. 1846). 7 V. A. Urechiă, Ist. Rom., XII, p. 380 şi urm. (nota), s ibid., p. 390, nota. 9 Ibid., X2, p. 222 (an. 1815). Papugii în mahalalele Craiovei, la 1830. Corespondenţa lui Aman, p. 126. Un pantofar Ia 1842, Inscrij)ţii, I, p. 354, no. 905. In Ardeal, cizmaşi „străini", Studii şi doc, XII, p. 116, no. 230. ? 10 Un Sava tăbăcar cumpără la 1784 pe Prut pentru negustorul ardelean Hagi Constantin Pop. (ibid., VIII, p. 82, no. 7). 150 Istoria industriilor romaneşti Bresle vechi şi bresle noi 151 doua jumătate a secolului se află „cibotari ce lucrează săf-tiene" şi „starostele de ciobotari ce lucrează teletin" 1. Dar aici nu e vorba de vre-o impunere administrativă. Ci, la 1767, vechea breslă a ciobotarilor, despărţindu-se de talpă-lari cu cari erau într'un „catastiv", merge la Mitropolitul Gavriil şi-i cere întărirea statutului de pe vremuri. Prescripţiile sunt aceleaşi ca pentru blănării moldoveni. Breasla e apărată de orice amestec. Să punem întăiu al cizmarilor: „Cizmarii să-şi păzească cizmăria, cum şi ciobotarii ciobo-tăria, să nu aibă voie a lucra teletin sau iminii sau o-pinci, nici să vîndă, după cun\ au fost din veac; iar ciobotarii să fie volnici a cumpăra piei, păzind a sa rîn-duială". Armenii şi Evreii pot cumpăra oricîte ciubote, dar n'au voie să le vîndă alături eu ciubotarii, ci numai „la alte tîrguri". „Năimitul Moldovean, de se va băga la Armean, să aibă a da herăia: un ort ciobotarilor." Meş» terii nu pot vinde marfă de-a Armenilor şi Evreilor. Ciubotarii pot lucra tălpălăria. Supt pedeapsă de confiscare nu se poate vinde marfă de aceasta venită „de aiurea" fără voia starostelui şi plata unei taxe. Tovărăşia cu un negustor e interzisă. Căvaşii (pluralul de la căvaf) se pot face din ciobotari, dînd o oeă de ceară la praznic, dar pentru a putea vinde ei au a răspunde această ofrandă bisericii2. Mitropolitul Veniamin va întări mai tărziu breasla, al carii monopol e înoit de Domnie la 1827 s. Breslaşi se mai găsesc apoi, la Iaşi, unul din ei fiind şi cîrciumar de profesie '. La 1823 şeful cavafilor, cavacci-başa, era un Armean, căpitanul Sava °. Ceva mai tărziu însă, ia 1832, se punea la Biserica Albă piatra de mormînt a Ruxandei, fiica starostelui Vasile Cizmariul,;. Tot un Armean, Măgîrdici, se aşează în Botoşani, pe un loc al mănăstirii de la Păpăuţi, „în mahalaoa Sf. Neculai cel Sărac", 1 Ibid., XXIII, p. 23 an. 1775). 2 V. A. Urechiă, în Convorbiri literare, XXII, pp. 800-2 3 Ibid., p. 799. * Studii şi doc, VII, p. 86, no. 44. : 5 Ibid., pp. 86-7, no. 44. 6 Ibid., XV, p. 192, nor 530. dînd ca arendă „o părechi papuci negri cu mestii pe tot anui, înse papuci negri buni, după cum ni-a place" (e~ gumenului) 1. Un conduragiu, Mihalcea, lucra la Odobeşti puţin după începutul acestui veac al XlX-lea 2. Trăistarii erau prea puţini şi prea săraci ca să încerce o breaslă ori ca să li se impuie ceva '. Dar Domnia înţelegea să li supravegheze munca şi preţurile. Astfel cetim în 1792 următoarea mustrare a Domnului muntean: „Domnia Mea am zis cum că o traistă se cumpără acolea cîte 20 parale şi opincile un zlot şi altele asemenea, foarte peste .măsură; de care ne-au prins mirare: cum de o îngăduiţi aceasta în vreme ce acestea sînt lucruri ale locului de acolea ?" \ De obiceiu, se află prin sate *\ în Moldova trăistarii figu^ rează la cisle în 1748-9 (}. Traiste se poartă şi în Ardeal, lucrate prin case Olari erau mulţi la Bucureşti, şi cu biserica lor 8. Şi pe aceştia C şeie de provincie, prin tîrguri şi sate zidarii, pietrarii, lucrează fără nicio constrîngere 2. în Moldova, afară de rechisiţii pentru Curte şi autorităţi — la 1775-6 se aduc pentru palatul domnesc 81 lespezi şi 37 cară de ipsos de la Gîrcina3—, atît dulgherii, cari aveau la Botoşani în 1815 un staroste, Dragu (supt el: Gheorghe Mustaţă, Ion Muraru, Ion Tătaru şi Gligore cel Miti- Aman, pp. 142:3, no. 311; p. 156, no. 339 (an. 1832). Datorie pe vin, ibid., p. 156, no. 339. Dulgheri din Telega bat la 1795 nişte zapcii spătăreşti. V. A. Urechiă, Ist. Rom., VI, p. 560. 1 Ibid., XII. p. 377 şi urm., nota. La 1859 era numai „corpul pietrarilor", în Bucureşti; Inscripţii. I, p. 347, no. 887. ? Studii şi doc. XIV, p. 102 c. 1780;; Doc. Tudor, p. 21, no. 24; Doc Văii Teleajenului, p. 40, no. 35 an. 1819). n Doc. economice şi financiare, p. 55. La 1825-6: ,,pentru 680 lespezi ce s'au făcut la mănăstire Slatina"; ibid., p. 149. ,, Pentru facire unii simine" cheminee ,,în Curtea gospod"', ibid.,']). 148 ^aceiaşi dată . V şi „chioşcului de ceia parte de heleşteulu de la Frumoasa, supt Cetăţue"; Antonovici, Doc birlădene, III, p. 295. 160 Istoria industriilor romaneşti tel), cit şi pietrarii, „chetrarii", cu „calfele" lor care ridică la 1837 pentru breasla blănarilor biserica Sf. Ilie, lucrează pe sama lor, după vechiul obiceiu1. Zugravii nu §fură constituiţi în breaslă. Niciodată însă ei nu fură mai larg răspîndiţi asupra terii, unde, mai ales în Ţara-Romănească şi cei din urmă sat ţine să-şi aibă, cu plata gospodarilor de acolo, o biserică frumos zugrăvită, după străvechea datină2. Se lucrează la Bistriţa olteană, la Argeş, supt supravegherea harnicului episcop Iosif, care pune să-i facă şi icoane pe muşama după model din Mitropolie, ca în Rusia :\ Meşterii sînt sau laici, une ori lu-crînd în tovărăşii întîmplătoare, cum e caşul cu „cel mai mic între zogravi Gavriil Andronescul zograf, avînd ajutoriu pre fratele de monahi Costandin şi pre Andronic", în 18115, alte ori călugări 6; ba găsim odată şi un polcovnic (1823)7. Tîrgoviştea 8, Rîmnicul-Vîlcii °, Ploeştii, unde lucrează Hagi 1 Studii şi doc, VII, p. 144, no. 87 (Botoşani: Dragu); XVI, pp. 214-5, no. 96 (an. 1779, Iaşi: Gheorghe Scurtul şi Simion „chetrari"); Breasla Blănarilor din Botoşani, pp. 28 9. Mihaiu Popoiu, „maestru de chetrari" la Bîrlad în 1861, Antonovici, Doc bîrlădene, I, p. 170 şi urm. Cf. socotelile pentru zidirea bisericii Sf. Spiridon din Iaşi, în revista Ion Neculce, II, pp. 296-7. 2 O listă în Iorga şi Balş, Uart roumain ancien. 3 An. Ac. Rom., XXVIII, pp. 215, 219-20; XXIX, p. 26. 4 Studii şi doc, XIII, p. 210, no. 753. V. în Literatură şi artă romînă, IV, pp. 690-1 (an. 1816-9), contractul lui Ioan zugravul şi tovarăşul Gheorghe zugravul pentru mănăstirea Bălăceşti. Cf. şi Scrisorile de meşteri, Corespondenta Iul Aman, p. 94 („răspetii", crucifixe) şi V. A. Urechiă. Isl. Rom., X, p. 421, nota 3. Teohari şi Chiriţă în 1835, Inscripţii, I, p. 371, no. 942. Un Dragomir, poleitor, ibid., p. 341, no. 761 (an. 1857). 5 Studii şi doc, XIII, p. 210, no, 754. 6 Revista Istorică, V, pp. 199-200 (an. 1826). 7 Inscripţii, I, p. 311, no. 867. Şi ibid., p. 330, no. 817. 8 Studii şi doc, XV, p. 359, no. 1028 an. 1854). 9 Ibid., p. XV, p. 314 (an. 1831). Bresle vechi şi bresle noi 161 Tănase Anghel (1851, 1861) îşi au pictorii. La Craiova e o întreagă şcoală, cu zugravii Gheorghe, Ilie, Fotache, Barbu Coşovici, pană la 1850 2. Pictorii de portret apar: une ori dintre boieri. Astfel cei ce lucrează pentru bogatul negustor Aman, cel ce face portretul lui Iancu Văcărescu :\ Negulici zugrăveşte pe Eliad, şi bursierii lui Vodă-Ştirbei vor deschide şcoala de pictură modernă la noi, cu P. Alexandrescu, cu La-pati şi mai ales cu Teodor Aman . O şcoală ardeleană, pornită şi influenţată de tradiţia Principatelor, se formează, dar numai ca individualităţi nelegate între ele. Astfel, la Braşov, unde e de lucru la Sf. Nicolae din Şchei, Constantin de la 1796°, Ioan Pop şi tovarăşul său Iancul zugravul din 1805-28 6, la Făgăraş, Ioan Fogaraşi din 1818 7, ia Abrud un om de un mare talent, Simion Siiaghi, de la 1795 pană pe la 1810 \ la cari se poate adăugi Arădanui sîrb Ştefan Toreţchi, căruia i se datoreşte îngrijită catapeteasmă a catedralei din Blaj 9. în Moldova găsim zugravi la Iaşi, la Galaţi, la Bacău, şi pană la Cîmpulungul Bucovinei10. La 1847 o icoană de 1 Ibid., p. 248, no. 711; Stoica Teodorescu, Telega, pp. 279-80. 2 Studii şi doc, XV, p. 85, no. 231 (an. 1832); p. 67, no. 183 (an. 1848); Doc. Tudor, p. 112, no. 141 (c. 1820); Rev. Istorică, X, p. 65 (an. 1837). 3 Corespondenţa lui Aman, p. 155, no. 343 (an. 1853); An. Ac. Rom., Ut., XXVIII, p» 365. 4 Ibid., XXVII, p. 99; Ut., XXIX, p. 190. Mai ales frumoasa biografie a lui Teodor Aman de regretatul pictor Horaţiu Di-mitriu, în revista Clipa pe 1926. 5 Studii şi doc, XIII, p. 80, no. 198. 6 Ibid., XII, p. 213, no. 71; XIII, p. 65, no. 141. Cf. Revista Istorică, VI, p. 288. ' Studii şi doc, XIII, p. 181, no. 620, s Ibid., p. 130, n-le 425-6; XIII, p: 202, no. 716. 9 Ibid., p. 58, no. 115. V. şi ibid., VIII, p. 169, no. 20. 10 Rtvista Istorică, II, p. 98 (an. 1803); Studii şi doc, XV, p. 27, no. 59 (an. 1840); p. 343, no. 987 (an. 1828); Stefanelli, Doc. cîmpulungene, pp. 318-9 (an. 1804). Istoria industriilor româneşti. 11 162 Istoria industriilor romaneşti la Patruzeci de Sfinţi din Iaşi pomeneşte pe iconarul îoan Vasiliu şi pe soţia sa Zamfira prezvitera" 1. Din Ardeal Hagi Constantin Pop cerea corespondentului său episcopul losif de Argeş un zugrav pentru biserica lui „din groapă" la Sibiiu. Vlădica-i scrie că n'ar vrea un „cîrpaciu", că la Bucureşti este un Grec. dar, „din pricina cutremurului fiind stricate besearicile şi dregindu-se, să întrec care să-i apuce mai întîiu"J. în curînd însă invasia străinilor se va produce şi în acest domeniu, şi vechea tradiţie va trebui să se piardă. i St,ui,i şi doc, XV. pp MS-l». : An. .\r li<>m.. XXVIII, p 22.>. CAP. VI. Meşteri si fabrice. Cea mai veche fabrică Ia noi poate să fie aceia de sticlă pe care a întemeiat-o Matei Basarab, sau mai curînd un înaintaş, căci ia 1621 sînt sticlari în Tîrgovişte ]. Drago-mir Vornicul spune Braşovenilor că stăpînui său are „aeiasta sticlărie, carea iaste de treaba Măriei Sale"', cerînd, in urma unui răvaş al aceluiaşi, ,,pentru pămîntul ce să află în olatul cetăţii" supt ascultarea judeţului" braşovean-. Supt Brîncoveanu, Dei Chiaro vorbeşte de sticla albăstrie care ieşia din fabrică3. Pe la 1791 Sava şi Coman lucrau sticle la Tîrgovişte, urmaţi de un „cuiungiu" Minea \ Mai în-tîlnim în acest principat sticlari, la Craiova"' şi prin sate, unii calificaţi de Nemţi, sau Unguri,;. Pe la sfîrş'.tul secolului următor însă, losif episcopul de Argeş lua sticla de la o ,,g!ăzărie" ardeleană, eerîndu-şi-o fără zgrăbunţă şi fără strâmbături" ; se aduceau şi ochiuri de sticle pentru ferestri"s, în Moldova. 1 Încă din 1022 un Pawl Sticlarii ia Tiri^cişle şi Slau Sticlarii, ca marturi la contractul penlru facerea schitului Văicani: Masdeu, Arch. Ist.. 1, p. 22. no 32 2 Studii şi doc, X, p. 108. '■> Rivoluzioni delta Yulachiu. ed. 1- u'-a. 191 1, tabla. * V. A. Urechiă, Ist. Rom.. IV, p 109: Cf. ibid.. X p. 225. 5 Revista Istorica. VIII. p. 175 au. 1792 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom.. X-, p. 22a Ştefan sticlarul. Neamţ. 1818 ; Studii .şi (loc. VI, p. 319. p. 705. p 113. no. 1072 .. a -ceştia ia Moldova, pe la jumătatea veacului al W'lll iea > .\n Ac Rom.. XXVIII, p 213 s Ibid., p. 219. 164 Istoria industriilor romaneşti în Moldova nu fusese nicio fabrică înnainte de 1700. Se aduceau de peste graniţă „geamurile mari şi mici", apoi, de la o vreme, „solniţele de sticlă", „sticlele de apă", „carafile", „păhărele de cristal", une ori „poleite cu aur", ca şi „ceştile de cafe cu farfuriori", „zaharniţele" 1. Cei „doisprezece Ungureni sticlari de la Bacău", cari dau pe an Domniei „500 de table de sticlă, de fereşte, şi căte 100 sticle de băut apă", către 1740, par a fi fost nişte fabricanţi 2. La 1786 un Evreu întemeiază la Hîrlău cea d'intăiu fabrică vrednică de acest nume, şi ea trece de la dînsul la un „Petre Mazi, Neamţu", care şi el o vinde lui „Saber", adecă Francesului Chabert :l. Tot un Evreu, Moise Ovreiul, avea ia 1794 o fabrică de sticlă în Dîmboviţa. De fapt o interne* iaseră „6 sticlari domneşti vechi, ce dau sticla de trebuinţă Curţii"; ei asociaseră numai pe Moise. Cînd pleacă, şi un Mina Ciungul are şi el dreptul de a lucra sticlă, Evreul oferă sticlă şi „table curate" Domnului, care ordonă o cercetare 4. Un Ceh, Simon Kohani, încearcă, ia sfîrşitul secolului al XVIII-lea, o nouă fabrică de sticlă şi cristal. 0 menţiune într'un document arată că Matei-Vodă avea şi o „moară de hîrtie" după modelul celor din Ardeal \ O nouă fabrică fu întemeiată încă pe vremea lui Alexandru Scarlât-Vodă Ghica la 1768, de tipograful grec, din Ianina, Nicolae A Lazaru, şi de fratele său Iani 6, lîngă frumoasa biserică a lui 1 Studii şi doc, VII. p. 231 a. 1784;; p. 262, no. 197 (a. 1802 : Doc Callimachi, II, p. 110 (a. 1763-4); Doc economice şi financiare, p. 43 i^an. 1761). 2 Studii şi doc, VI. p. 319, no. 765. s Ibid., XI, p. 84, no. 165: V. A. Urechiă, Ist. Rom., i- p, 230. * Ibid., V, p. 303 şi urm. 5 V. Grafica romînă, an. 1925; Archivele Olteniei, acelaşi an. Pentru ilusia unei fabrici în secolul al XVI-lea din causa capu lui de bour din hîrtia întrebuinţată în Moldova, v. Negoţul şi meşteşugurile, pp. 180-1 şi în Istoria Romînilor în chipuri şi icoane, ed. Craiova. 6 V., pentru datoriile lui, V. A. Urechiă, Ist. Romînilor, I, pp. 474-5. Cf. şi An. Ac Rom., Ut., XXVIII, p. 216. Meşteri şi fabrice 165 Mihai Căpitanul Cantacuzino, la Fundenii Doamnei, pe apa Colintinei, moşie racoviţească prin căsătorie. După războiu, o aita fu creată nu departe de Snagovul tipăriturilor lui Antim Ivireanul, pe moşia schitului Turbaţi, la Batiştea, Alexandru Ipsilanti nu lipsi să li acorde protecţia sa prin actul din \ugust 1776, care constată patruzeci de lucrători Trămi, datori numai cu 4 iei bir pe an; în schimb pentru douăzeci de topuri de hîrtie date Cămării Domneşti se îngăduia culegerea de „cîrpituri". aducerea Vor de peste Dunăre, exportul într'acolo cu vamă de numai două la sută. Lucrul urmă, fără cîştig, pană la 1784 1. O nouă fabrică fu făcută de Alexandru-Vodă Moruzi pe Sabar, la „Caţichi", în locul pe care poporul îl numeşte încă aşa, „Moara de hîrtie"; ea era menită să aprovisioneze toate cancelariile terii. Şi acesteia i se acorda dreptul de a strînge „pînzeturi" şi de a exporta cu vamă scăzută, timp de cinci ani deocamdată. Patruzeci de săteni cu totul scutiţi şi patru sălaşe de Ţigani fierari erau lucrători. Vodă o trecu apoi Mitropoliei, în schimb pentru valoarea moşiei şi pentru jumătate numai din cheltuielile făcute cu aşezarea „harturghiei" 2. Pentru Fanarioţi era o îndoită datorie de cîrmuitori: să introducă ordinea turcească, prin înregimentarea oricării acţiuni individuale, dar, in acelaşi timp. să se puie la nivelul Apusului, urmînd direcţia indicată de filosofi, reclăditorii, după principii, ai lumii întregi. Iar aceştia, aruncînd in circulaţie şi nouă teorii economice, glorificînd munca, recomandau — şi-i urmă un Frederic-cel-Mare al Prusiei, o Măria Teresa, un losif al II-lea în Statele austriece— înte-meiarea de „manufacturi7*, adecă de fabrici. Era şi un scop fiscal: oprindu-se importul, se ţinea aurul în ţară, care era socotită cav bogată şi, în curentul general 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, p. 95, nota 2. 2 V. Negoţul şi meşteşugurile, pp. 190-3. Cf. Urechiă, Domnia tui Moruzi (în An. Ac. Rom/')„ p. 688 şi urm., Rev. Istorică, X, p. 152. 166 Istoria industriilor romaneşti Meşteri şi fabrice 167 contra luxului, se încuraja şi sa făcea posibil felul de viaţă simplu, corespunzînd moralei antice» predicată în şcoli. Contemporanul în Moldova al lui Alexandru Ipsilanti, Grigore Alexandru-Vodă Ghica, se simţi şi el îndatorit cu o astfel de creaţiune. Găsise în ţara peste care ajunsese a domni o risipă de bani cu scumpe postavuri orientale: postav saita, postav roşu, pentru malotele, postav milir 1. Aproape de hotarul Moldovei era însă la Zaleszczyk, pe moşia contelui Poniatowski, o fabrică de postav, cu meşteri aduşi din Germania. Protestanţi, ei nu se putură bucura însă de nicio concesie religioasă, în Polonia aşe de intolerant catolică. Căutară deci să-şi facă biserica, şcoala pe pămîntui moldovenesc, şi bunul Domn Ioan Teodor Callimachi li dădu la J759, urmînd şi datinele ţeriLJKră nicio ^ greutate această învoire, pe care o confirmă şiyfiul lup Gri- f gore-Vodă, în 1762. Aşa se întemeie colonia, slobozia, de la FilipenL La 1764, Ghica, aflînd că păstorul, Ioan Iacob Seheideman-tel, om*" învăţat, corespondent de Academie, e în ceartă cu epitropii, dă ideia unei noi fabrice de postav, învoindu-se Scheidemantel, satul Chipereşti pe Jij»ia, al urmaşilor lui Piper, se prefăcu, prin act domnesc de scutire, în Fili-> penii Noi. Fabrica se înălţă îndată lîngă noile clădiri de cult şi învăţămînt, Ioan Daniel Christiani fiind numit căpitan al coloniei. Fabrica sau, cu terminul turcesc obişnuit atunci, cherha* naua a durat doi ani. Domnul izbuti să impuie postavul său ieften luxoasei boierimi moldovene. „împăratul" din.x Constantinopol primi el însuşi în dar o „bală" din Chipereşti, A trimeasă pentru a arăta destoinicia vasalului său. Dar din. toată întreprinderea n'a rămas, după izîbucnirea noului războiu dintre Ruşi şi Turci, decît „o pomenire pămînteni-lor, căci nu mai fusese altă dată în ţară" 2. 1 Doc. Callimachi, II, pp. 112-4 (an. 1763-4). 2 Ienachi Kogălniceanu, în Letopiseţe, III, pp. 252-3; Wicken-hauser, Die deutschen Siedelungen in der Bakovina, II, Cernăuţi, 1888; Iorga, Acte şi fragmente, I, pp. 375-7, 380-4. O expunere, şi pe basa altor izvoare, în Hurmuzaki, X, pp. XXXVI-VII. Pen- Dar Ja l-iu Ianuar 1766 vedem pe acest îngrijit gospodar după obiceiul Apusului ocupîndu-se de „fabrica de scos postajă" „pentru ce mai multă eftinătate a lăcuito-rilor terii aceştia". Cu emilie sau ergaliile, adecă maşinile ei, cu „oameni streini dintr'alte părţi de locuri", el o închine spitalului Sfîntului Spiridon din Iaşi \ în noua sa Domnie de la 1774 înainte, Ghica luă luăsuri contra casabaşlîcului, iui casap-başa împărătesc, care lua oile din Moldova, une ori şi cu sila şi, potrivit cu prescripţiile tratatului de la Chiuciuc-Cainargi, trece acest negoţ unui Sandu Panaite. Aceasta putea folosi şi unei eventuale refaceri a „postăvăriei". în Domnia munteană a lui Alexandru-Vodă Ghica, boierul Radu Slătineanu deschisese o altă „postăvărie" la Pociova-lişte, nu departe de Bucureşti. Privilegiul, întărit de toţi Domnii următori, capătă o nouă şi deplină confirmare la 1784. Colonia de postăvari, cu doi preoţi şi un cîntăreţ pentru nevoile ei sufleteşti, cuprinde cinzfcci de „lude străini", ale căror rosturi speciale se înşiră: „pieptănători de lînă", ţesători, văpsitori, tunzători", pe lîngă lemnarii, covacii sîrbi, „făcătorii de pive" necesari; „spre trebuinţa de tors" sînt, deosebi, alţi o sută de străini.-Se aduc de peste graniţă nu mai puţin de 2.000 de oi, care trebuie încrucişate, pentru calitatea lînii, cu soiul de ţară. Fabrica e scutită de orice arendă a moşiei alta decît 250 de taleri pe an, de toate drepturile boiereşti, de orice dajde afară de 2 la sută la vînzarea cu ridicata, a se plăti de cumpărător, şi de paraua de cot închinată orfanilor. Pociovaliştea are tîrg. Cumpărătura de lînă o pot face postăvarii de aici înaintea celor de ţară Ceva mai tărziu se fixează preţul postavului produs, de trei „felurimi", şi întinderea bucăţilor, lăţimea trebuind să fie de un cot, cinci rupi şi un gref3. tru legea sumptuară a lui Grigore Ghica, v. actul publicat în Furifică şi analisat în Istoria comerţului, II. 1 Studii şi doc, V, p. 63, no. 284. 2 Urechiă, Ist. Rom., I, p. 454 şi urm., nota. s Ibid., pp. 456-7, nota (an. 1785). 168 Istoria industriilor româneşti Meşteri şi fabrice 169 Un Chiot, Hagi Chiriac Arbut, fu aşezat ca director, „epis-tat" al fabricei refăcute de Slătineanu după războiu, şi la 1795 se căpătă şi o întărire din partea împărăţiei turceşti1. De la Domnie se asigura plata pentru „ergalii, unelte şi alte avandalîcuri"; se promitea „tort" de la postăvarii bu-cureşteni, „lina supţire" din cinci judeţe şi 10.000 de ocă de „văpsea paţachină" Se căutau şi copii pentru a-i învăţa meşteşugul, zece copii săraci de la doisprezece ani în sus 3. Să fie o altă fabrică cea pomenită în 1794, la Băltenii din Ilfov, cu frumoasa biserică a lui Hrizea, încunjurată de un peristil oprit în absidele străinilor4? Austriacul Gaudy, care introduce „meşteşugul de torsul bumbacului după al Englesilor tertip" 5, se adauge îndată, ca şi Grecul Ioan Papa Polizoi, şi alt Grec6, Teodor Arcuda, la conducătorul de pană atunci al postăvăriei, şi el aduce din Ungaria oi spaniole în ţară \ Arbut rămîne însă „e-pistatul", şi contra lui se produce mişcarea din 1799 a ţe-raniior, cari preferau să fie lăsaţi la muncile lor agricole în loc de a înlocui (ca" seutetnieî) pe străinii plecaţi. Procesul se desbate înaintea^ lui Vodă. Contractul lor prevedea ca întâia mînă să dea 40 de ocă de lînă, a doua 36, a (treia 22; iar ei, spune Arbut, nu dau decît 20, 18 şi 11, ceia ce li (?e„ admitea^ totuşi! cu condiţie „să toarcă supţire". Aveau şi o săptămînă liberă, Dar, în loc să vie înşii, îşi trimeteau 1 Ibid., V, pp. 291-3, 294 şi urm., nota, 295. 2 Ibid., şi p. 296, nota. s Ibid., VI, pp. 692-3, p. 773. Cf., ibid., V, p. 297 şi urm., 300 şi urm. La 1797 se dau la Pociovalişte două sălaşe de.Ţigani fierari şi o pivă; ibid., VII, pp. 111-2. V. şi Ist. comerţului, II, p. 109. 4 Ibid., pp. 692-3. Un sat Postăvari, în Dîmboviţa, ibid., VI, p. 776 (an. 1793). & Ibid., XI, pp. 214 şi urm. 301. 6 Un German din Aachen pleacă îndată; Hurmuzaki, XIX, p. 650, no. DXLVI; p. 698, no. DXCV; p. 704, no. DCII; pp. 785-6, no. DCCXIV; p. 801. * Ibid., VIII, p. 631; XI, p. 296 şi urm. copiii, scăzîndu-se producţia la abia patrusprezece ocale de postav pe an1. Cereau acum o săptămînă de deplină libertate după cea de muncă. HotSrîfeâ domheăsc^r me-ritosului „epistat" străin, Săptămînă ţinea de Luni dimineaţa pană Sîmbătă seara; lucrul va fT „supţire, după forma fa-bricei"; se vor acorda congedii de boală. Plata e numai pentru săptămînă lucrătoare, dar pentru cealaltă, dacă vin la fabrică, li se asigură 60 de parale pe ocă,_Upsa va fi a-' jnendată^cuSeinei tălert) O săptămînă nelucrată, pentru care sătenii ofenaiTlIoar un leu, va fi plătită doi zloţi 2. Cu aceasta sătenii nu se odihniră însă. La 1803 ei acusau la judeţul domnesc pe Arbut că li iea 40-50 de taleri, că „apururea îi bate",. „Epistatul" declară că nu primeşte lucrul acasă, care e ,,gros şi prost", dar oferă o ocă de mălaiu pe zi3. La Pociovalişte-Afumaţi se produse încă o bucată vreme un postav albastru şi cenuşiu asămănător cu cel ce se făcea odinioară în Moldova vecină 4. La 1813 o Companie austriacă voise să întemeieze pe lîngă o moară de hîrtie şi o fabrică de postav 5. Să adăugim îndeletnicirea, de fabrică, găitănarilor din Dealul Spirei6. La Braşov lucrul br îl făceau trocarii din Schei cu „troacele" lor. 1 V. şi Negoţul şi meşteşugurile, pp. 187-90. 2 Ibid., VIII, pp. 87-92. 3 Ibid., XI, pp. 274-5, 293 şi urm. Postăvari de sate, ibid.. VI, p. 622 (an. 1749); Studii şi doc, XV, pp. 197-8, no. 659 (an. 1794). Postăvari de la Sibiiu, ibid., XII, p. 116, no. 230 .(Sibiiu, 1793). 4 Vogage en Krimee, sii'.v: d'> la relation de Vambassade en-vogee de Petersbourg ă Constantinople en 1793, public par un jeune Russe attache ă cette ambassade, Paris, 1802; re^ sumat în Arh. soc. şt. şi Ut., III, p. 217. Cf. Ist. comerţului, II, p. 48-9. (Citaţiile de la p. 49, nota 1, privesc însă alt volum din Hurmuzaki). 6 Boc Callimachi, I, p. 182, no. CXXVII. e Urechiă, Ist. Rom., XI, pp. 442-3 (an. 1806); An. Ac Rom., XXVII, p. 147 (an. 1836). 170 Istoria industriilor romaneşti Meşteri şi fabrice 171 Boiangiii din Bucureşti se formează ca breaslă în .1.781, cu întărire în 1788 : „s'au unit cu toţi cei ce au .;în-< trat la rufetul acesta şi s'au aşezat ca să fie numai o cher-haneâ de lucru meşteşugului acestuia în Bucureşti..., făr de a nu ţinea aiurea prăvălii de boiangerii". Cherhaneaua lor e la biserica Zoodochos Pighi, biserica lui Mavrogheni-Vodă „la poarta de jos a Curţii Vechi", ctitorul breslei. N'au să răspundă decît 300 de taleri şi 20 de făclii albe în post1. Ei cereau monopolul profesiei lor2. La 1803 erau în războiu cu fabrica de postav, care voia să li oprească „mengheneaua", maşina de egalisat suprafaţa stofelor văp-site şi de a li da „moire". Expunerea lor către Domn arată că „mengheneao lor este mică, care să metaheriseşte numai la vechituri, după ce le vopsesc le dă lustru, care nu se amestecă în lucru ce este a fabrici". Dacă ei sînt opriţi, să nu se permită boiangiului de dincolo a văpsi -lucruri vechi şi a ţinea „altă menghene mică de vechituri". Mai fusese 0 „menghenea" liberă în oraş, a unui basmagiu care a murit anul trecut; a lor a fost adusă anul trecut cu cheltuială de peste 800 de taleri. Sentinţa domnească interzise amîn-duror părţilor de a trece dincolo de căderea lor specială \ Un alt proces e cu „epistaţii fabrice* nouă de şaliuri. ghermesituri, amestecîndu-se fabrica şi la meşteşugul lor", şi iarăşi li se învinueşte mengheneaua, „care este drept numai fabricei d7a o avea", şi Domnul recunoaşte că numai ei 1 s'a dat dreptul de „şaldangelîc" cu zisa menghenea. Prăvălia cu boiangiu a fabricei nu lucrează, de altfel, pentru public. Boiangiii îşi pot însă „mengheni" acolo lucrurile lor vechi san nouă5. în schimb, boiangiii erau apăraţi de orice imixtiune din partea basmagiilor, abagiilor, ceaprazarilor, 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., III, pp. 61-2. 2 Ibid., VIII, p. 661; Cf., ibid.rp. 658. 3 Corporaţia postăvarilor avea hram la Delea Nouă; Inscripţii, I, p. 335, no. 842 (an. 1859). * Ibid., XI, p. 291 şi urm. 6 Se spune că boiangiii „dau lustru cu hier"; ibid., p. 281 şi urm. ibrişîngiilor şi mătăsărăgiilor armeni"1. La 1814 încă li se confirma breasla 2. Şi prin oraşele celelalte ale Ţeru-Romăneşti boiangiii îşi aveau—astfel la Craiova— „ergaliile meşteşugului boiangerii": o socoteală le preţuieşte 2 000 de taleri3. La 1803 se pomeneşte fabrica de testemeluri înfiinţată ^ de Grigore Ghica, viitorul Domn, definind-o astfel: „Fabrică de saldangialîc, în care să se lucreze ghermesituri, şaliuri şi alte cumaşuri ce se lucrează de mătase i fir i mintene, cum şi prefacerea mătăsurilor Ţarigradului, care se aducea de neguţători cu mare cheltuială". In schimb pentru un venit de 400 de taleri pe an mănăstirii Mărcuţa i se dau acestei fabrici cu menghenea dreptul de a-şi avea la Bucureşti prăvălia de boiangerie, 100 de scutelnici la lucru, 50 alţii pentru cărat lemne, ş. a., 2 sacagii, 3 dulgheri, 3 zidari4. La 1808 un anume Stănuţă, fiul lui Teodorache Ţarigră-deanul, îşi avea fabrica de basmale turceşti, adecă de testemeluri, „tulpanuri", „boccele, macaturi, perine, plapome, brîne", „şi orice alt lucru se face cu mijlocul calăpurilor a-cestui meşteşug", cu monopol pe cincisprezece ani, prelungit mai tărziu pe încă doi şi jumătate. îl concurau „Sîr-bi băjenari de peste Dunăre, de la Şiştov, uniţi cu Cincu, Hristea, Bogoiu, Lăbul, fugari de la Stănuţă; un Anghel şi Constantin, cari se oferiseră şi ei a face o nouă fabrică la Herestrău şi la Colintina Florescului şi fuseseră refusaţi5. Fabrica urmează şi mai departe la Mărcuţa c. La 1819 era şi aceia a lui Anghel de mai sus, unit cu Zguri şi cu Manole Culoglu, dar în neînţelegere, „voind a înşela unul pre 1 Ibid., p. 283. Cf. şi ibid., X2, p. 377 (an. 1813. 2 Ibidj p 221. :• 3 Corespondenta lui Aman, pp. 174-5, no. 37 (an. 1814); Revista Istorică, VIII, p. 175 (Craiova, 1792); Studii si doc, XV, p. 59, no. 158 (Caracal, 1800). ; * Urechiă, Ist. Rom., VIII, pp. 87, 659-601; IX, p. 561. k 5 ibid., XI, p. 801 şi urm. I 6 ibid., X2, p. 225, 172 Istoria industriilor romaneşti altul şi a desrădăeina şi a isgoni pe ceilalţi din tovărăşie". Domnul e silit a o trece boierului Manole Băleanu; pentru 1.000 de taleri la spitalul Filantropiei, se pot ţinea treizeci de scuteînici şi face prăvălie în Bucureşti \ Fabrica, oprită în 1828, cînd în Mărcuţa prădată se aşezară ciumaţii, va dură pană ia 1849 măcar 2. Ghermesuturi se lucrau în Bucureşti şi la Hanul lui Marinco, în 1822, iar testemele şi în căsuţa de pe Podul-de-Pămînt, unde era numai „o văduvă cu trei fete" 3. încă de pe vremea lui Duca-Vodă, care era pe vremea lui cel mai mare creator economic în părţile acestea ale Sud-Estului eropean, se extrăgea din cenuşa bătrînilor copaci ai Moldovei, potaştil, care se vindea în Polonia cu un cîştig ce îmbogăţia pe Domn şi cîţiva negustori din Liov. La 1798 numărul acestor „cherhanele" crescu foarte mult, în dauna ţeranilor cari nu mai puteau culege lemne în păduri. Trebui ca Domnia, supt Alexandru Callimachi, să inter-vie, oprind cu sila o industrie care aducea pagube unei clase aşa de importante a populaţiei Şi acum ca şi cu o sută de ani înainte potaşul moldovenesc se trimetea, dar prin mijlocirea Evreilor din Suceava şi Cernăuţi, pană la „Danţca" noastră, Danzigul (pol. Gdansk) 5. Se aştepta şi un firman turcesc pentru oprirea definitivă a acestor fabrici, răsărite aşa de răpede, ca din pămînt6. Tot unui îndemn venit din Polonia se datoreşte—numele însuşi o arată—întemeiarea, din produsele cîmpului, din ceia 1 Ibid., XII, p. 399 şi urm., nota. V. şi Hurmuzaki, X, p. 299. 2 An. Ac. Rom., JLX^H, p. 105. V. . şi Doc. Văii Teleaje-jenului, p. 50, no. 45 (an. 1827). Testemeluri în Moldova, 1780-1812, Melhisedec, Cron. Rom., II, p. 129; Doc. economice şi financiare, p. 110. Cf. şi Ist. comerţului, II, p. 112. 3 Negoţul şi meşteşugurile, p. 195. * Doc. Callimachi, I, pp. 122-4, n-le LXXIV-V; pp. 125-6, no. LXXVIII. s Ibid. , ' 6 Ibid., p. 126, no. LXXVIII. Meşteri şi fabrice 173 ce se numia atunci: „zahareaua", cerută stăruitor şi de Turci, a velniţeloî de rachiu, Boierii din amîndouă ţerile pretextau că au grîne stricate şi cereau voie să întemeieze astfel de fabrici, în Ţara-Romănească, poverne, pentru a „fierbe" rachiu. La 1756, „alăturea cu hotarul tîrgului Sorocii, pe din sus de tîrg, pe un părăuţ", erau „veiniţile jidoveşti", fabricînd în ţară horilca, al carii import era oprit1. Tot un Evreu era acela care, în 1785, la Bucureşti căpăta dreptul „să-şi lucreze zahereaua, atît acea udă ce a apucat de a întrat în apă, cît şi cea meudată care s'a aflat a o avea cumpărată pentru trebuinţa povernei"2. Dar boierii se înfăţişează îndată pentru a-şi urmări cîştigul, în dauna şl a aprovisionării şi a sănătăţii locuitorilor. Astfel la 1792, Banul Dimitrie Ghica, frate şi tată de Domn, care descopere că are la Fierbinţi „bucate stricate". în anul următor, şi această industrie stricătoare fu oprită, măcar oficial. Hotărîrea Domniei e netedă: „Povernele de rachiu sînt'oprite de a mai lucra" pentru „a nu se cheltui zaherelele de hrană la lucru de băutură" \ Mănăstirea Sa-dova cerea atunci să i se îngăduie a preface în băutură nu mai puţin de o sută şaizeci de chile de bucate pe. care le pretindea ude ,. La 1820 vedem că, peste momentane oprelişte, se permitea povarnagiilor a-şi exercita urîta meserie0. Rachierii se deosebiau de aceşti povarnagii prin aceia eă-şi scoteau băutura din vin. La 1797 vedem pe trei dintre dînşii cumpărînd materie de fabricaţie de la locuitorii a trei judeţe: Focşanii munteni, Buzăul, Secuienii 7. Ii !' Melhisedec, Cron. Huşului, I, p. 251. Velniceri, Gorovei, o. c, p. 280. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., I, pp. 452-3, nota. 3 Ibid., IV, pp. 350-1, nota. 4 Ibid., VI, p. 269. 6 Ibid., p. 693. Scutire pentru povarnă unui Grec în acelaşi an, ibid., p. 694. e Ibid., XII, pp. 408-9, nota. Povarnagiu de sat în Prahova, Rev. 'Ist., II, p. 187. i Ibid.-, VII, p. 122, nota. 174 Istoria industriilor romaneşti Meşteri şi fabrice 175 aflăm la Tîrgovişte *, la Craiova, unde sînt ctitori la Sf. Gheorghe Vechiu, şi aiurea. După reglementaţiile erei constituţionale de la 1834 înainte îi vedem uniţi în „corporaţie" cu cîrciumarii şi chiar cu cofetarii 2, despre ale căror o-rînduieli de breaslă nu ştim nimic. Rachieri avea şi Moldova, pe lîngă cite un vutcar, de modă rusească, rămasă după ocupaţiile militare, ca acel Armean Cerchez, pe care-1 găsim la Chişinău în 1798 în tovărăşia unui rachier şi unui căldărar, Romîni8. Cîştigul de la spirtoase—aici e vorba de otrăvitoarea horilcă a E-vreilor poloni — ispiteşte şi aici, peste orice altă grijă, pe proprietarii de moşii. La 1814 îi vedem invocînd exemplul Muntenilor pentru a cere îngăduinţă să facă horilcă din pîne stricată, dar şi din săcară şi hrişcă, pentru că aceste produse nu se cer la Constantinopol; spre a cîştiga fiscul, ei oferă a da 60 de parale taxă pe vadră. Domnia admite, dar cu „cărţi de slobozenie", cu permisuri, şi supt anume condiţii: să fie anul bun şi să nu se întrebuinţeze grîu sau orz, pe care le cere capanul împărătesc 4. Berăria moldovenească e mai veche decît cea de la Munteni. La Roman exista una la^l798J, iar, în 1814, fabrică bere Constantin Petradi, un Grec, căruia prin act domnesc i se cerea numai să dea marfă bună şi cu „preţul cuviincios". I se acorda monopolul în schimb pentru o sută de iei daţi anual la cutia milelor: „In cătă vreme va lucra berăriia mai sus numitului, altul nimine, de orice stare ar fi, să nu fie volnic a dişchide al doile bărărie în tărgui Romanului, cum nici a aduce de aiure beri spre vânzare" 6. Doi ani mai tărziu, episcopul Gherasim întemeiază berăria 1 Studii şi doc, XV, p. 94. Cf. ibid., p. 69, no. 188. 2 Inscripţii, I, p. 328, no. 809 (an. 1853). 3 Studii şi doc, XXI, p. 120. 4 V. A. Urechiă, Ist. Rom., X2, pp.^377-8. 6 Doc Callimachi, I, p. 1§fîp^ ÎTOr-^rînda vinului, a rachiului, a medului, a barii numai a stăpînului moşiii să fie". 6 Doc Callimachi, I, p. 516, no. 210. bisericii, şi pentru bolnavii de Ia spitalul Precistei, sau supt pretextul lor. Domnul apără berăria episcopală de ajutorinţă şi de orice alte contribuţii şi acordă situaţia, ocrotită, de scutelnici „oamenilor străini trebuincioşi pentru lucrul berii, ce-i va aduce Sfînta Episcopie de piste hotar"; ca singură condifie e sa se dea la spital berea „cu o păra mai gios, fiind pentru trebuinţa bolnavilor" 1. Petradi nu şe înţelesese cu Vlădica şi acestuia însuşi, spune Iordachi Drăghici Banul către Gherasim, nu i se admite monopolul, apalto, care „nici pentru un tîrg din ţară, nu o priimeşte" Vodă, dar se dâ asigurarea că în orice alt privilegiu se va prevedea înţelegerea cu Scaunul episcopal 2. Nu trecu vreme şi, în acelaşi an chiar, Alexandru Dos, „Austriac", căpătă voie de a ridica, în înţelegere cu Cutia Milelor, de care atîrnau toate berăriile, încă o fabrică". Instalaţia costă, „cu edecul, marfa şi altile ei-au trebuit", pană la 2.000 de lei. Dar episcopul nu lasă pe concurentul său să lucreze. Convins că n'avea dreptate cînd, la început, credea asigurării „că Prea Sfinţie Sa episcopul nu iaste bărar", omul era gata acum să plece dacă ar fi despăgubit. Dar ameninţa cu Agenţia şi Cîrmuirea Moldovei. Amintia lui Gherasim că nu şi-a plătit renta cuvenită faţă de Cutia Milelor \ La Iaşi, unde Potemchin, favoritul Ecaterinei a Il-a, făcuse pe boieri să bea „bere englesă", în 1793 medicul danes de la Sf. Spiridon, Herlitz, soţul Berlinesei Marga-> reta Botticher, avea berăria lui 5. Un Miiller o cumpără la moartea, în acelaşi an, a doctorului °. Apoi Ienachi Ni-colau Altăn şi fratele Iordachi cumpără în acelaşi an 1817 un loc în Muntenimea-de-sus „ca să dişchidă bărării", ceia ce i Ibid., p. 524, no. 231. > 2 Ibid., no. 232. I s Ibid., p. 531, no. 247. | * Doc. Callimachi, I, pp. 537-8, n-le 254-5. | » Hurmuzaki, X, p. 39, no. XXXIX. 1 6 îhid., Supl. P, p. 297, no. CDVII. 176 Istoria industriilor romaneşti Meşteri şi fabrice 177 i se admisese de Domn încă din 1816. Se îndatoreşte a împărţi eîştigul cu proprietarul terenului1. în Ţara-Romănească, monopolul era asigurat, după o adevărată liciitaţie, la 1809, lui Ioan Timpel, zis Neamţul, din Gotha, care-şi asociase pe vărul său, Prusianul An-dreas Kube. O încercare de concurenţă din partea unui Austriac, la 1815, fu oprită; .niciun localnic nu se presintase în concurenţă. Timpel îşi stabili fabrica afară din oraşr pe gîrlă, mărgeni o cantitate de material şi dădu 300 de iei pe an la Cutia Milelor. Berăria lor arse în 1821. Refăcută ia 1824 de fiul „Neamţului", Frederic, care muri în curînd, şi de Kube, acesta adăugindu-şi o moară de cai, se înădi ca ajutor un Krebs, din Mannheim. Dar după puţin timp acesta întemeiază o fabrică de rachiu şi oţet, apoi şi de rom, privilegiul domnesc îndatorindu-1 a nu întrebuinţa decît fructe. începînd a face bere, e oprit, confis-cîndu-i-se de consulatul prusian instrumentele şi materia-lele, dar, după un drum acasă, el revine ca supus frances şi deschide făţiş circiuma iui 2. O industrie întinsă şi puternică a fost Ln decursul celor două din urmă veacuri aceia a săltărilor, lumînărarilor, şi făclierilor. Săuarii se întîlnesc, alături de făclieri 3; numai în Moldova şi încă din a doua jumătate a secolului al XVIWea, numele unui Hristoc!or şi al fratelui, Canilo. arătînd in de ajuns originea lor grecească \ Unul din ei, Franguli, ajunse chiar Vameş Mare5. 1 Doc Callimachi, I, p. 544, no. 264. Cf. ibid., p. 295, - La 1843 un Evreu are berărie la Iaşi, pe Podul Lung; Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1906, p. 113. 2 Hurmuzaki, X, pp. 382-5, no. CCCCLXIX; pp. 389-90, no. CCCCLXXVI.— La 1828, se acorda un privilegiu văduvei hi-rurgului Krebs de la Pantelimon, probabil acelaşi cu berarul de mai sus; Arch. Statului, Condica domnească, 103, fol. 644 (comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu). 3 Unul are moşie la 1674 (Academia Romînă, Creşterea co-lecţliilor, an. 1908, I, p. 73). * Studii şi doc, VII, p. 184; XL p. 93, no. 208. 6 Ibid., V; p. 133. în Ţara-Romănească se admit, la 1784, supt Ipsilanti, ca lumînărari, datori să aprovisioneze Capitala, oricine „îşi iea dajdea de ia Visterie şi sinet de la Cămară". Toamna^ la strînsul săului, se fixează nartul, pe care pristavul îl a-nunţă obştii. Avem a face la această dată cu o breaslă deplin constituită, în condiţiile cunoscute i. I se fixă şi nartul după cererea lor, de urcare, „ca să nu ne stingem cu totul, fiind oameni săraci şi cu case grele şi cu dajdie": 12 parale oca din său de capră 2. Lumînărarii de făclii, lucrate din ceară („lumînăria de ceară"), erau deosebiţi3. Pe acea vreme, în 1783, Dănuţ lumînărarul li făcea concurenţă. Un „Alexandri străinul" nu se putuse ţinea de fă-găduiala de a vinde cu un taler mai jos ca făcliile de Veneţia, ci luase chiar trei parale mai mult. Făcîndu-se la 1785 noua „cherhaneâ", i se impunea lui Dănuţ a desface făcliile de ceară fără său cu un leu şi cinci parale mai ieften. Luminările lui sînt oprite însă *, cînd, în 1784, se încredinţează fabricarea făcliilor unor „oameni cari să o caute în credinţă, cu poruncă şi hotărîre ca niciun fel de amestecătură întrTnsele să nu fie", luîndu-se tot săul şi luminările de său din deposit. Vel Aga căpătă sarcina de a supraveghia fabrica . La 1792 „lumînăria domnească", pentru luminări de său, se scotea la mezat °. Lumînărarii puteau cere oficialităţii materialele necesare, şL astfel îi vedem, în acelaşi an, pre-tinzînd Postelnicului să li se asigure 80.000 de ocă „său curat de capră, în schimbele'^, pe lîngă cel vechiu 7. 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom.. I, pp. 459-60, nota. 2 Ibid.. I, p. 482, nota. AU nart Ia 1793, ibid.. VI, pp. 269, 670. La 1795, ibid., V, pp. 247-8, nota. La 1796, ibid., VI, p. 673. Pentru luminări albe, roşii, ibid.. pp. 674, 677-8. Nart în 1803, ibid., XI, p. 348 şi urm. Pe 1811, ibid., p. 911. Pe 1812, ibid., p. 831 şi urm. 3 Ibid., I, pp. 415-6, nota. 4 Ibid., p. 459 şi urm., nota. 5 Ibid., p. 461, nota. e 0Ibid.y IV, p. 265, nota 1. 7 Ibid., p. 324, nota. Se lucra şi cu său de vacă şi oaie, luat de la măcelari, ibid., p. 326, nota. Istoria industriilor romaneşti. 12 178 Istoria industriilor romaneşti Meşteri şi fabrice 179 Peste doi ani, ocupîndu-se din nou, de preţ, fixat acum prin „ceşniu", se decide strămutarea cherhanelei afară, departe, „pentru ca să lipsească primejdia şi putoarea din oraş". Din acel său să aibă voie a lucra şi săpun de ţară, ca mai nainte f. „Neguţătorii cherhanagii" rămîn a se judeca apoi cu „vechii iumînărari", pentru suma de 14.000 de. taleri, „plata cherhanalei", redusă apoi la 7.500, de dat la termine2. „Mumgiii" erau cercetaţi din timp în timp ca să se vadă de pot sau ba îndestula oraşul 5. Li se interzice să întrebuinţeze pe lîngă său „felurimi de murdalîcuri cari prici-nuesc nesuferită putoare4". în schimb îi se asigura „contraciilor", *a 1816, 230.000 de ocă de său de capre şi vite mari pe an ,. Săpunarii se împotriviseră la încălcareG, pană ce se luară, la acea dată, măsuri, iar cele definitive în 18197, unindu-se breslele supt un singur staroste; două părţi din său date ia luminări8. Atunci, la 1819, se căuta o îmbunătăţire a calităţii luminărilor de său, încredinţînd grija lor unuia „carele ştiind meşteşugul lucrării luminărilor de său cu multă osebită curăţenie ia făptura lor decît luminările ee le fac lumînărarii Bucureştilor şi cu atîta lumină frumoasă arderea lor încît şi vremea o depărtează cu mai multe ceasuri, pe lîngă a-sămănarea foraiei luminărilor din tîrg" °. Pentru luminările de ceară, grija de a nu se pune în ele 1 Ibid., V, p. 278 şi urm., nota. Cf. şi ibid., pp. 245-6, nota; Bianu, Catalogul mss. romaneşti, I, p. 274. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIL p. 110, nota 5. 3 Ibid., p. 539. Termenul de mumgiu şi în Moldova, la Bîrlad; Antonovici, Doc. Mrlădene, I, p. 90, no. 25; p. 245, no. 4. Lumînărari în 1805, V. A. Urechiă, Ist. Rom., XI, p. 351. * Ibid., p. 923 (an. 1811). 5 Ibid., X, p. 925 şi urm. 6 Ibid., VIII, pp. 92-3 (an. 1799). 7 Săpun de Tîrgovişte şi „cealcamâ"; ibid., XII, p. 403, nota. V. şi mai sus. 8 Ibid., p. 404, nota. 9 Ibid,, XII, p. 405, nota. său era aşa de aspră încît ia 1797 cumpărătorul fu bătut şi marfa confiscată. Pentru a fi numai ceară „safi", curată, se iea vînzarea de la cochii vechi şi se dă unui om domnesc. Monopolul celor galbene fusese desfiinţat în 1809, dar, în 1812, era vorba a-1 introduce 1; celelalte luminări, avmd „scăzămînt la nălbit", pot fi vlndute cu un taler mai scump: se dă un privilegiu domnesc la 1819 lui Riza Zisul, om „cu ştiinţă de acest meşteşug ai nălbitului cerii şi al făcutului luminărilor" ''. Anume biserici aveau fabricile lor, ca Patruzeci de Sfinţi din Bucureşti (1793) ori episcopia de Rîmnic (cherhaneaua iumînărăriei de ceară albă" la 1764, la 1796-7) \ în Moldova găsim un staroste de făclieri în 1779 ia Iaşi °. fără a şti ceva asupra breslei (). Dar făclierii, mumgiii lucrează separat, fie la luminările de său, pentru care cutare „neguţitoriu Andreiu făclierul" merge să cumpere săul de capră la Armenii din Botoşani1 y fie la cele de ceară, chiar zugrăvite8. S'a păstrat privilegiul, din 1794, al făclierilor din Botoşani, supuşi Mitropoliei şi protopopului; orîn-duiala e cea îndătinată. II dăm la documentele acestei lucrări. Venim la unele încărcări ambiţioase, dar trecătoare. ? J La 1797 se permite unui arendaş să întemeieze la Bucureşti „o moară de păsat" sau o „chiuă de păsat"9. Două 1 Ibid., VII, p. 110; IX, p. 597; XI, pp. 346-81. 2 Ibid., XII, p. 405 şi urm., nota. 3 Ibid., VII, p. 119. 4 Ibid., p. 18, nota. Cf., şi ibid., IV. p. 350. Un Hristea lumînărar la Piteşti, An. Ac. Rom., Ut., XXIX, p. 24. 5 Revista Ion Neculce, III, p. 80. Dar un Ioniţă făclierul e, la 1781, staroste de ciocli la Botoşani. Studii şi doc VII, p. 129, no. 35. 6 V. „luminile de său ce ardu la finarurile cele mari de la uliţev în 1763-4; Doc. econom ce şi financiare, p. 130. 7 Erbiceanu, Mitr. Mold., p. 426 (an. 1826). 8 Doc. economice şi financiare, p. 71 an. 1792). „Hărţii zugrăvită ce au pus la sfeşnici"; Doc. Callimachi, II. p. 140 (an. 1813*4). • 9 An. Ac. Rom., XXXV, p. 64. 180 Istoria industriilor romaneşti Meşteri şi fabrice 18! mori, la Ageşti, (în Ilfov) şi la Corneşti (în Dîmboviţa),, serviau, în 1792, iui Scarlat Greceanu, Logofătul ca să fabrice arpăcaş, menit şi la export în Turcia şi în Moldova; se făcuse şi un magazin ia Bucureşti'. La 1778 Dumitrachi Tur-navitul (din Tyrnavu sau din Tîrnova bulgărească) vindea lui Costachi Hatmanul, care o trecea apoi Domniţei Ruxanda Hangeri, ,,o fabrică de fidea, cu ergalii de aramă şi de lemnu"2. în Moldova Francesul Lincourt face moară; şi morişcă de oloiu (uleiu) la Iaşi, în 18143. Tărziu de tot, supt Ştirbei-Vodă, Italianul Barabino va riscă o fabrică de macaroane la Bucureşti4. în sfîrşit întemeietorul învăţămîntului mai înalt în principatul muntean, Petrachi Poenaru, voia să meargă la Arras pentru a introduce fabricarea zahărului de sfecle5. La 1803 în dorinţa de a spori numărul „meşteşegurilor de mînă", adecă al „manufacturilor" utile, Gaudy, de la A-genţia austriacă, şi Grecul Ioan Popa Polizoi (probabil traducătorul Polizoi Kontu) plănuiesc „acel nou meşteşug drapa a Englezilor tertip, adică meşteşug de torsul bumbacului, cu care meşteşug se face o mare înlesnire, că poate un om scoate bumbac tors într'o zi cît ar putea să scoată cu alte meşteşuguri în trei, patru săptămîni". Li se dă monopol de cherhana, pe douăzeci de ani, cu cincisprezece seutel-' nici, acordîndu-se în schimb Cămării, pe an, „cîte douăzeci şi cinci suluri de tors supţire şi bun, de cel mai de frunte"6. i V. A. Urechiă, Ist. Rom., IV, p. 349, nota 1. - Sliiclil şi doc, V, p. 103, no. 117; Scrisori de meşteri, Apendicele de documenle. 3 Hurmuzaki, pp. 559-09, no. 15. Ii aflăm cu Dubert, Cha-bert („Şiaidar"), Geniile şi „Ruja" în revista Ion Neculce, III, p. 10. O moară cu aburi la Ţigăneşti în 1856 a lui Celestin Peytavin pentru Caimacamul Vogoridi ; Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1906, p. 113. ^ An. Ac. Rom., XXVII, p. 105. 5 Ibid., Ui., XXVIII, p. 249. 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 661; XI, pp. 298-9. Cf. mai sus, p. 169. De sigur că se lucra într'un fel de fabrică chihlimbarul, care se găsia şi în ţară1. La 1812 în Moldova apar „Petre Lavercu şi Piler" ca „fabricanţi de tabac"2. Cea mai interesantă încercare e însă, la 1827, a lui Dumitru Carastat, venit din Basarabia („ci să află din a stănga Prutului"), care vrea să facă în Moldova o „fabrică de tabac", şi, anume, „fără a amesteca acele materii vătămătoare ce li obicinuesc cei mai mulţi pentru neştiinţă, precum cenuşă, chiper roşu, var, cuişoare, spirturi mirositoare şi altele asămene, care, după dovezile nestrămutate a acelor mai ispitiţi doftori, sănt cele mai întăiu pricini a durerii de cap, a slăbăciunii vederii, a gutunarului şi a altor patimi". Se cere monopolul pe doisprezece ani, şi el se şi acordă, „oprindu-să Jidovii şi alţii care, pentru nebăgare de samă, cu volnicie de la sine, fac tabacuri vătămătoare",—pentru a nu ieşi moneda din ţară cu „tabacuri streine", fabricantul putînd şi ex-exporta: „slobod să fie a scoate şi peste hotar". Dar timp de doi ani se vor da 500 de lei la şcoală, 1000 în curs de alţi zece, fabrica rămîind după această dată a aşezămîn-tuiui de învăţătură, căruia-i revin şi amenzile de la contravenienţi \ La 1821 era lîngă Cîmpulungul muntean o fabrică de tutun4. Numai în 1855 funcţiona fabrica de cărămidă cu maşini a Serdarului Filipeseu. Pe atunci un Văsâry propune să facă la Bucureşti fabrică pentru poleit cu aur şi argint pe cale electro-chimică5. Porţelanul, farfuria pătrunsese de mult la noi, ajungînd tot mai rare blidele de metal. Găsim, pe lîngă obişnuitele 1 „O părechi di mătănuţă de chehrimbar"; ibid., XXIII, p. 319, no. 9 (Moldova, c. 1818). 2 Doc. economice şi financiare, p. 109. Odată Molnar scrie lui Hagi Constantin Pop; „vigurile ceale ce prin mahine în Sad s'au tors şi prin ţehiul de aici s'au hotărît de prea bune"; An. Ac. Rom., Ut., XXVIII, p. 231-2 (an. 1814). Arhimandritul de Argeş cere la 1797 un ciur de ales grîu „cum am văzut la Porumbac"; ibid., XXIX, p. 14. 3 V. Apendicele Acplo e vorba şi de un „tăietor de tutun", la 1815. 4 Negoţul şi meşteşugurile, p. 106. , 5 An. Ac Rom., XXVII, p. 106. 182 Istoria industriilor romaneşti tăiere: „chesele de ciorbă", „zăharniţe de marmură", „castroane de răsoi", „taiere de părţălan pentru confeturi, friptură sau ciorbă" (acestea în Ardeal), „scatulce de por-ţulan" pentru piper şi sare, pentru zahăr şi dulceaţă1 Odată boierul Barbu Ştirbei comandă din Ardeal, de unde vin şi altă âată, „porţolane felurite",* o ladă de farfurii pentru douăzeci şi patru de persoane 2. între 1774 şi 1778 un ofiţer frances Ledoulx de Sainte-Croix, adus din Braşov, de Lucacchi della Rocca, cumnatul lui Grigore Alexandru-Vodă Ghica, încercă pe o moşie a acestuia, la Prut, luată în arendă, o fabrică de porţelane, dar, nemţelegîndu-se cu proprietarul, fu silit să plece 3. La 1806 boierul Constantin Filipeseu se gîndi la o fabricaţie în ţară: „un nou meşteşug, adecă făcători de farfurii", cu privilegiu pe zece ani şi atribuire de douăzeci de scutel-nici 4. Adăugim pe acei Teodor Mamelegioglu care, în 1826, „a adus nou meşteşug de a face postavurile vechi ca noi spă-iîndu-se şi carăţindu se de pete5". 1 Studii şi doc, VII, p. 256, no. 170 Moldova, 1795); p. 262; (ibid., 1802); XII, p. 174, no. 376 (ibid., 1817); p. 179, no. 340 (Ardeal, 1822). 2 Ibid., VIII, p. 6, no. 24 (an. 1781), An. Ac Rom., Ut., XXVIII, p. 228 (an. 1811). 3 Cf. Negoţul şi meşteşugurile, p. 196; Cf. Sulzer, Gesch. des tranesalpinischen Daziens, III, p. 9. * V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 661; XI, pp. 299-301. $ V. Apendicele. 4- CAP. VII. C r i 8 a, Asupra acestei societăţi economice, care era complectă, i cuprinzînd în acelaşi timp desvoltarea tradiţiei locale, adoptarea, măcar într'unul din principate, a normelor arhaice bizantine, transmise prin Turci, şi reproducerea în mic a „manufacturilor" recomandate de „filosofia" apuseană, se abătură, pe lîngă năvala, cu neputinţă de oprit, a fabric cajelor apusene, două porniri distrugătoare, puind capăt unui regim armonisat în elementele lui compunătoare: concurenţa străinilor neasimilabili şi noua doctrină de Stat abstractă» anti-tradiţionalistă. Unii din imigraţi sînt răsăriteni, dar puţini: nu va îi din partea aceasta primejdia. La 1793, în Bucureşti un Ienachi e chiurci-başă, stînd în două odăi cu chirie, dar soţia, copiii i-au rămas la Constantinopol1. Doi ani mai tărziu, un Istrati cojocarul, Dîrstorean, se cere acasă la dînsul, la Silistra2. Oameni cari nu înţeleg să rămîie în ţara unde ei, Slavi sau Greci, de şi întîlnesc aceiaşi religie şi pot învăţa uşor o limbă plăcută, n'au prins rădăcini. Sînt cei cari vin, cîştigă, economisesc şi pleacă. Speţa va exista tot mai mult de acum înainte. Apusenii acaparează izvoarele de venit, ea unii cari re-pr^cintă noua nodă r*eb;,intă în curînd stăpînă pe o în- 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom.,9 VI, pp. 738-9. 2 Ibid., p. 832. 184 Istoria industriilor romaneşti Cri sa treagă societate boierească şi chiar burghesă, dar ei se întorc la familiile lor lăsate în urmă şi une ori se şi pierd, chiar supt raportul credinţii, în mediul romanesc. Bărbierii orientali1 vor fi înlocuiţi prin coaferi din Occident. Croitori de modă nouă au fost pomeniţi mai sus. Zinca De-ieanca scrie în Ardeal lui Hagi Constantin Pop, marele negustor sibiian, adese ori menţionat: ,7Prin dumnealui dohtor Molnar am trimis patru rochi ale mele că să le dea la croitor, să le driagă: doo de maiteh, şi una de stambă şi alta de batistă" 2. In hîrtiiie lui Dimitrie Aman se face pomenirea „prăvăliei unde şade un Antonie Neamţu, cizmaru"3. De la un timp, cînd Alexandru Ipsilanti întrebuinţează pentru clădiri, pentru facere de vase Ragusani şi Greci din Italia4, un „Maurer Polier Johann Ratner", căruia i se zicea la noi „Ioan Ratner Neamţul", iea asupră-şi o sumă de clădiri. Astfel la Băneasa lui Ienachi Văcăreseu, unde e ajutat de doisprezece meşteri nemţi, cum, de altfel, străinul Teodor Jănos îi face rame de fereşti la casa de ţară5. Lui Vodă el însuşi, care-1 chemase prin episcopul de Buzău, meşterul sas Rathner îi promisese a-i face o biserică6. Cu 1 Hurmuzaki, XV. p. 502. Şi Ştefan-cel-Mare avuse ,,bărbier" apusean, genoves, dar acela e medicul lui Vodă; Iorga, Acte şi fragmente, III, p. 43; „maestro Zoane, barbero del dicto Vaivoda", la 1498. — O Ilinca spiţăreasa, f 1791; Academia Romînă, Condica domnească, 27, caiiet VII, fol. 6 Vo. comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu). 2 An. Ac. Rom., XXVIII, p. 4.9, nota 1. 3 Corespondenta lui Aman. p. 65 (an. 1821). 4 V. şi Ist. Ut. romîne în sec. al XVIII-lea, II, pp. 17-8. •r> Studii şi doc, III, p. 79, no. 7 (an. 1784). Se plăteşte 10C0 de cărămizi din roşu 2 taleri şi jumătate. e şi tariful, ibid., p. 79, no. 8 (an. 1785). 7 In 1782. V. Literatură şi artă romînă, VI, p. 688 (proces de injurii cu un losif Rovelli, la 1795).— Episcopul va aduce, la 1792, de peste hotar doi zidari şi doi lemnari, Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1910, p. 167. Un losif Baiardi, inginer şi arhitect, ibid., an. 1907, I, p. 50. Tîmplarul Konigs-berger la Iaşi, în 1834, ibid., an. 1905, p. 113. V. şi Scrisori de meşteri, p. 42 şi urm. chizăşia unui lipscan, el se îndatoreşte la 1785 a face mănăstirea Poiana pe deal, lîngă Cîmpina, boierului Pană Filipeseu1. In Moldova contemporană socotelile domneşti înseamnă la 1792 cei 600 de lei daţi unui inginer străin, cei 100 lui „Matei i Leopold, fraţi, arhitectori", aceiaşi sumă „calfei Andoni", al lor2. O biserică în Roman, ale carii cheltuieli s'au păstrat în aceleaşi registre, e făcută de „meşteri nemţi", cărora, după „tocmeală" prin „zapis", li se dau 1.500 de lei. La Mitropolia din Iaşi lucrează în 1839 „Şolţ şi Franco Fatiriu, mecanici", cu „cioplitorii de piatră", cari „prefac" după „planul nou", cu meşteri de rînd, dintre cari un „Rus" şi un Romîn, ceilalţi fiind cu toţii Nemţi, ceia ce se simte şi din terminologia socotelilor, cu „şuhuri în cvadrat" şi alţi termini ca aceştia8. In acelaşi an 1840 Dimitrie Aman se adresează unui Andrei Kraus, jpe care-1 numeşte şi „zidar" şi „arhitect" pentru a-i face „tipare" şi „ciubuce" 4, şi la Bîrlad o biserică e încredinţată „arhitectorului" Ioan Sîrbeschi5. Arhitecţii Kubelca, la Frumoasa, „Herr Leopold" la Banu din Iaşi sînt chemaţi în Moldova, în timp ce la Munteni aflăm pe Hartler, Giulini, Tabai (i. Prefacerile de biserici şi mănăstiri fură încredinţate de fraţii Domni Bibescu şi Ştirbei unor Vienesi, un German a făcut Teatrul Naţional din Bucureşti, iar pava-giul Capitalei muntene e datorit lui Freywald (care e şi ar- 1 Literatură şi artă romînă, VI. pp. 688-9. V. şi Scrisori de meşteri, l. c. 2 Doc. economice şi financiare, p. 70. 3 Erbiceanu, Mitr. Mold., pp. 55-7. 4 Corespondenta lui Aman, p. 152, no. 342. 5 Antonovici, Doc bîrlădene, I, pp. 268-9: „lui Iacov tes_ lariul..., Heru sîbir dungi supţiri..., chilivar..., cui di şindila..., chiroani pentru leaturi, şuşăli, p^rdosăli..., tălpoae di par-dosăii i corzi..., mieii, par", coveţi, lopăţi, căuşă, ciubere, funii..., dulachi pentru pardosali, seînduri mărunte la cafas. Tabli her albu, pentru beşici i pe coama bisericii" Hrană pentru meşteri zidari olteni la 1842, Doc. Tudor, pp. 346-7. • Revista Ion Neculce, III, pp. 134-5; V. A. Urechiă, Ist. Rom., X, p. 421; An. Ac Rom., XXVII, p. 119 (1851). 186 Istoria industriilor romaneşti hitectonul" Mitropoliei ieşene), supt cel d'intăiu Domii pă-mîntean \ Şi pictura bisericească e invadată. Italianul din Veneţia Giorgio Venier ajunge supt Alexandru Ipsilanti. în 178^ „ar-hizugrav" muntean,—deosebit de şeful tagmei zugravilor de ţară, lucrător şi la Curtea domnească, Ioniţă eeâuş-başa de zugravi2. Clerul muntean face la 1798 icoane pe „table de aramă" 3. Lui losif episcopul de Argeş îi plac „iconiţe făcute de la Vienna"4. Aman dă „lucrurile de ipsos" şi „zugrăveala odăilor' unui „losif zugraf" care nu arată să fie de la noi5. Cunoscutul chip — „cadra" — al Mitropolitului lacob Stâmati e de Un pictor străin0. Şi cu harnicul, exactul, modestul Chladec Cehul, care va fi învăţătorul în ale artei al lui Nicolae Grigorescu, şcoala de pictură apuseană se instalează la noi7. O luptă aprigă se duse înpotriva unor concurenţi mai numeroşi, cari se adaptau cu cea mai mare uşurinţă la orice mediu şi biruiau prin iuţeala lucrului adesea superficial şi prin modestele pretenţii ale unei vieţi căreia totuşi nu-i lipsia nimic din condiţiile de sănătate şi de bună hrănire, Evreii8. 1 V. locurile indicate în Hurmuzaki, X, p. 666. 2 V. A. Urechiă, Istoria Şcoalelor, I, pp. 76-8. 3 An. Ac. Rom., Ut., XXIX, p. 15 (an. 1798). * Ibid., XXVIII, p. 227. 5 Doc. Aman, p. 152, no. 342. e An. Ac. Rom., XXXIV, p. 472 (an. 1797). 7 V. articolul d-lui G. Oprescu, din Omagiul Iorga. * 8 Zialic Jidovul în Moldova la 1710; Academia Romînă, Creşterea colecţiilor, an. 1909, p. 127, „Şcoala jidovească" la Iaşi, 1736, ibid., an. 1908, p. 80. 1744, negustor evreu de horilcă; ibid!, an. 1909, p. 200. 1805, la Bucureşti, procesul lui Leibul, losif, Isac şi Lazăr; Arh. Statului, Condica domnească, 51, fol. 247 (comunicaţiie a d-lui Iuliu Tuducescu), Mendela Jidauca cu dughiană la Podul Vechiu, Academia Romînă, 7. c, an. 1907, p. 226. Hangiu evreu la Tîrgu-Frumos, 1818, ibid., an. 1909, I, p. 46; v. şi p- 17, 1820, Ursul Potcovarul, Jidov din Iaşi, sudit; ibid., an. 1908, IV, p. 280, Leibo, sin Herşcu, rachîerul Jidovul. . Crisa 187 La 1773 era ţn Bucureşti o „casă a Slăvuţei Ovreica" în care se bea „vutcă"1. Un Evreu polon se judeca la 1791 tot in Bucureşti cu vătaful de brutari şi ceata lui, cari i-au stricat la datul în pivniţă şase bufi cu rachiu 2. Supt Alexandru Moruzi se produce un „rebelion al Ovreilor" cu Samoil Ovreiul în cap3. Cînd, pe acest timp, un croitor romîn cearcă să boteze cu sila un copil de Evreu, e „certat" cu o sută de toiege la tălpi şi exilat în Moldova \ E-vreii aveau voie să facă negoţ cu „felurimi de piei de miel i de jigănii..,, făcînd alişverişi neoprit0" Crisa care se desemnează e semnalată limpede de croitorii bucureşteni la 1804, cînd ei protestă că se îmbulzesc Evreii şi £udiţii, cari n'au de dat angarale şi beilicuri şi pot smomi calfele, făcîndu-se „chedir" pământenilor. Şi Domnul decide aşa: „Dumnealui Vel Agă. Domniia Mea, croitorii ce lucrează aici în politie nu cunoaştem de sudiţi: cum îndrăznesc dar unii ca aceia a se împotrivi la rînduielile breslei croitorilor şi a nu fi supuşi la cele care sînt acestui isnaf? Ci dar poruncim să cercetezi jalba aceasta şi, fiind arătarea lor adevărată, vercine va fi acela care nu se supune la rîn-duiala isnafului, să-i pecetluieşti dumneata prăvălia"6. Am arătat aiurea 7 cum aceleaşi scutiri au permis Evreilor din Galiţia, lipsiţi şi de orice îndatoriri de breaslă — ei avînd numai breasla fiscală pentru cisluirea „ruptei" lor către Cămara domnească—, să atace şi să distrugă breasla Moldovei, cu caracter frăţesc şi religios, fără stricta solidaritate impusă din Muntenia. Pe Ia 1770 se pare că un Evreu a putut fi anexat cumva la breasla blănarilor din Botoşani: acel „Zăl- la Iaşi, în 1823; ibid., an. 1909, I, p. 46\ lancu Jidovul, Simon şi Leiba în Botoşani. V. şi pentru Laba Faibiş, şi alţii de acolo, ibid., an. 1910, p. 259. 1 V. A. Urechiă, Ist. Rom., V, p. 215, nota. 2 Ibid., IV, pp. 172-3, nota. 3 Ibid., XI, p. 497 şi urm. 4 Ibid., V, p. 477 şi nota 2. 5 Prager, o. c, p. 116 (an. 1818). 6 V. A. Urechiă, Ist. Rom., VIII, p. 657. • Istoria Evreilor în Principate, în „An. Ac. Rom." 188 Istoria industriilor romaneşti măn sin Ecul şlecar", pomenit în catastif 4. „Pe acel timp Evreii botoşăneni aveau un „staroste de Ovrei", pe losif2. „Sămnele boeriilor", toiegele dregătorilor erau lucrate la Iaşi, în 1792, de „Jidovul Dănilă" :\ argintăria evreiască impunîndu-se tot mai mult. La 1816 Leiba dulgherul, teslarul, face şase dugheni cu pivniţă de piatră, şi actul pomeneşte tot odată pe Simăn croitorul şi Moscu Şifter „ehetrarul"\ Cam pe atunci, tot acolo, „Aron croitorul Jidov"0. Avram croitorul face căptuşeli de salop, haine de pielea-dracului, găitane de rochi, capoturi'1. La Bîrlad o stradă e a Jidovimii7, şi pană şi olari evrei, de sigur însă numai negustori, răsar la Tîrgul- Frumos 8. Blănării romîni încep să decadă, la Botoşani, în faţa unei concurenţe de o admirabilă solidaritate şi de o tactică dibace. La 1822 văduva lui Chiriac Blănarul, Zoiţa, vinde pentru datorii prăvălia ei la mezat: se presintă un Vîrnav, cinci Armeni şi cinci Evrei; suma de 4.000 de lei o djă „Rifca Jidoavca"9. E un cas^ din atîtea. La 1830 Haim Iuf-tăriul sin Herşcu şi Iancu Cuşmarul pot lua locuri cu bezmăn — cum fac alţi conaţionali la laşi în jurul Mitropoliei în vremea unui Veniamin Costachi— ca şi oricare din „fraţii" creştini ai bresleil0. Iar peste douăzeci de ani, în 1851, în agonie, blănării botoşăneni arată că „naţia evreiască cu sumeţie să amestieă fără îndrituire în toate,.. Creştinii patrioţi au rămas cu desăvîrşire inpilafi întru o simţitoare obijduire". Bieţii oameni cer — în zădar — măsuri ca 1 Breasla blănarilor din Botoşani, p. 9. 2 V. A. Urechiă, Ist. Rom., II, p. 423 şi urm. (an. 1784). 3 Doc. economice şi financiare, p. 72. * Studii şi doc, VII, p. 145, no. 92. 5 Ibid., XXI, p. 479 (an. 1816). 6 Ibid.. p. 200— V. şi „Dragomir Şalvaragiul ce-i zice Ovreiul, 1805, Arh. Statului, Condica domnească, 51, fol., 247 (comunicaţie a d-lui Iuliu Tuducescu). 7 Antonovici, Doc. bîrlădene, I, p. 32, no. 24. 8 Doc. Callimachi, I, p. 602, nota 1 (an. 1835). 9 Studii şi doc, VII, p. 146, no. 99. 10 Breasla blănurilor din Botoşani, p. 27. Crisa 189 acelea de la Iaşi contra Armenilor bogasieri şi a Evreilor cuşmari şi croitori \ în zădar o cerere către Domnul însuşi arăta cum „obştiia breslii, aceia ci au purtat toate greutăţile în folosul Ocărmuirii, într'atăta au înbrăncat, întru căt acii scăpătaţi şi agiunşi în staria ninorocirilor au can-tandisăt a fi cerşitori, din săngură pricina Evreilor, a cărora răutate şi aerului este nesuferită", cerînd „periorisirea lor di aciastă spiculaţie, de la care sănt îngrădiţi şi depărtaţi cu vechi priveleghiuri"2. Fatalitatea era hotărîfă. Nu măsurile formelor abstracte erau să aducă o îndreptare, o înviorare. Supt Domnul pămîntean din Bucureşti Grigore Ghica, i breasla măcelarilor iese din formele seculare. Altele nu se mai simt ocrotite cu aceleaşi forme corporative. Pe başa unei libertăţi teoretice şi păstrînd din trecut doar forme tot mai deşerte de sens, Regulamentul Organic începe prin a crea după plac bresle de o alcătuire mixtă, tot aşa de curioasă ca a sovietelor de meseriaşi din Rusia de astăzi. Sufletul breslei, biserica, joacă un rol tot mai mic. Perdeaua se trăgea, şi iute, asupra unui întreg trecut, şi ea nu s'a ridicat nici azi asupra unei realităţi mai bune. De şi vedem pe meşterii din Roman manifestînd pentru Unirea Principatelor în 18573, ei nu mai represintau un organism viu. Nu se poate breaslă fără biserică, fără ajutor mutual „frăţesc", fără hram şi ospăţ. O suflare de altruism cald bate în faţă cînd li se cercetează puţinele acte care au supravieţuit. Cînd Toader Hăulică dulgherul din Bîrlad mîntuie, la 1825, o biserică a Sfîntului Spiridon, el iea „din banii călliei", „din hacul lui", 205 lei şi plăteşte pe „meşterii tocmiţi", cari „i-au lucrat agiutor"4. P£nă şi lăutarii ţigani din Botoşani, cînd li se iea stărostia, se plîng că de atunci „au 1 Ibid., p. 31 şi urm. 2 Ibid., pp. 33-4; şi în Scrisori de meşteri. 3 Bianu, Catalogul mss. româneşti, I, p. 13, Nu s'au publicat. — Pentru Botoşani o statistică plină de învăţăminte în Gorovei, o. c, 1832, p. 80. Mai sînt cuşmari, furmagii, pălărieri, solonari, slrăchinari, etc, de-ai noştri. 4 Antonovici, Doc. bîrlădene, I, pp. 27J-8; şi în Scrisori de meşteri. ' , Istoria industriilor romaneşti Crisa 191 lipsit unirea noastră şi alişverişul dintre noi, cit şi a cuJ tiei bisericii unde sîntem închinaţi". Acuma, „umblă besme-tici ca albinele fără matcă" 1. Aceasta e o familie, şi una onestă. Cînd popa lor stă într'o chilie „foarte învechită şi stricată", i se permite a o reface spre locuinţa lui2. Vechile bresle n'aveau a face cu Statul, care trăia după normele lui, respectînd viaţa locală, folosindu-se de aşeză-minteie ei, dar fără a li cere concursul în legiuire, în guvernare sau în control. Noul Stat însă s'a sprijinit de principii de represintare naţională, mai restrînsă sau mai largă. întru aceasta însă breslele n'au avut niciun rol. Prin breslele organisate, avînd rădăcini în viaţa satelor, se filtrau spre tîrguri şi oraşe elemente ţerăneşti destoinice, care, trecînd în marea familie nouă, binecuvîntată de Biserică, nu părăsiau nimic din învăţămintele religioase şi morale ale locului de origine. Satul rămînea şi mai departe în legătură cu acela pe care nu-1 mai avea în mini, dar îl ştia îngrijit, priveghiat şi îndreptat în acelaşi sens. Ce frumos sună, în Ardealul de acum o sută de ani, aceste felicitări, întovărăşite de sfaturi, pe care le dădeau, din tîr-gui de la Vaşarheiu, Pantea Toader şi Pantea Vasile fratelui lor Ştefan, aşezat la meşteşug în Făgăraş: „Căsăto-rîndu-te, cinsteşte şi pre aceia care ţi-o da-o Dumnezeu soţ şi pre toate niamurile avute după sine, că eşti strein în locurile acele. Cinsteaşte-i ca pre părinţii tăi cei trupeşti, şi poarta năravuri bune, şi cu oameni slabi să nu te însoţeşti în soţietate slabă. Fereşte-te de rău şi de urgie, ca din unile ca acele să nu ţi să întămble ceva rău, că apoi ţie să-ţi împuţi,— ca să auzim şi noi veste bună, să ne bucurăm de tine". Rude de protopop, cei doi fraţi se bucură că viitoarea soţie, „cocoana", copila, e rudă de protopop şi ea3. Aşa se legau pe atunci, prin ascensiuni normale, 1 15 Septembre 1836. Scrisori de meşteri, la această dată. 2 Breasla blănarilor din Botoşani, pp. 27-9, 30-1. Şi în Scrisori de meşteri. 3 Studii şi doc, VII, pp. 210-11, no. LXII. Şi în Scrisori de meşteri. fără întrerupere clasele, pe care nu le despărţia invidia şi ura, ale societăţii! Breslele, formate în Moldova prin voia lor, se desvoltau după propriile lor nevoi. Corporaţiile de azi există prin voia Statului, şi se desvoltă potrivit cu interesele acestuia. Cele vechi se ajutau cu un mîndru sentiment de frăţie; azi, pe basa cotlsaţiiior stoarse poliţieneşte şi admhxslrate birocratic, ele I primesc un ajutor care samănă mai mult a filantropie o- ficială. Odată ele rugau pe cineva să li fie şef, îl reţineau din toate putjeriie, cînd „se supăra" să plece; azi ele suportă adesea cu greu omul, fără tragere de inimă şi putere de lucru, pe care li-1 impun, supt scutul Statului, interesele politice. i Calităţile de atunci veniau din principiul dublu al asoeia- j pei suflete; ti şi al libertăţii de Iniţiativă, Defectele, fatale, | de azi vin tocmai din lipsa acestor însuşiri. Şi, alături, fără ,] apărarea unui spirit de vitează resistenţă, venind dinlăun- *J| trui organisaţiilor de meşteri, libertatea neţermurită a ori- I carii concurenţe de aventuri, folosită mai ales de străini, i tîrăşte în apele ei tulburi ultimele fire de nisip din zidurile f de piatră ale simplei, dar nebiruitei cetăţi de odinioară. DOCUMENTE INEDITE. industriilor româneşti Documente inedite I. 1722, lunii 15 zi[ie], izvod de uneite ce am lăsat în mănăstire în Sînta Vineri, la egumenul Heoîit şi la Ionichiia, cum arată izvodul anume în gios şi care căt preţ s'au pus, înpreună cu Lupul ficiorul lui Năstasiia în Iaşi, ia Sfânta Vineri, şi l-am dat dumisale pentru o datorie. Un săcrieş cu urice şi cu zapise de moşii, de vii şi de Ţigani carii sint neînpărţiţi între, noi fraţii. 2 teftice noî, 20 lei. 1 covor hagimăscu, 12 lei. 1 oghial de hagem, 8 lei. 6 cergi cu laţe mici, 24 lei. 2 lăvicere, 8 lei. 1 velinţă roşiia, 3 lei. 2 mindiruri de crîşinini, 4 lei. 1 pilotă cu puh, 2 lei. 4 perini mari de săftiian galbăn cu marginile roşii, 4 lei. 13 tingiri cu căpacea noo de Ţarigrad, 48 lei. 2 bărcace de aramă noo, iar de Ţarigrad, 1 leu pol. 8 felegene de şerbet, farfuriia, 3 lei. 1 leturghie tălcovanna, 2 lei. 1 carte Sfada Lumii cu Inţăleptul, 2 lei1. 1 Psaltire de a lui Dosoftei, 1 leu. 1 polustav mic de Chiev, 1 leu. 1 potir de argint de biserică, 15 lei. 1 De Dimitrie Cantemir. Liturghia e a iui Dosoftei, ca şi Psaltirea. 196 Istoria industriilor romaneşti 1 tigae mare cu picioare, 2 lei. 1 păreche căiămări de masă cu sădefuri, 4 lei. 1 căldare mare de aramă, 5 lei. 12 blide de aramă noo de Ţarigrad, 12 lei. 8 săhănele aramă, 4 lei. 12 talgere de cositor, 8 lei. 4 părechi cacre (sic) aramă tot într'un ioc, 4 lei. 3 lighinuri cu ibricea, 2 cu cafas, unul slobod, 20 lei. 2 tavale aramă, una mare şi alta mică, 5 lei. 2 tavale aramă, una mare şi alta mică, 5 lei. 1 piuli{ă de spijă cu pilug, 1 leu. 8 linguri de argintu, 12 lei. 4 părechi dărlogi poleiţi, 10 lei. 1 şcatulcă cu B şipuri 1 leu. 1 tigae de prăjit, 1 leu. 2 solniţe, una de castor, alta de marmurea, 1 leu. 1 caftan de celea ce înbracă boerii, 6 lei. 2 tocuri cuţite de cele mari, 10 lei. 10 părechi cuţite slobode, 3 lei. 9 cărţi de biserică, 30 lei. 1 lighizeu. 1 chieptine de os albu. 1 tocu de linguri de os, de Ţarigradu. 1 tocu de linguri de cimşir. Aceste toate s'au pus într'un săpat şi în 2 lăzi şi în 2 mahle care s'au dat pe măna lui Neofit egumenul şi pe măna lui Ion cel gros călugărul şi s'au lăsat în biserică în Sfănta Vineri. Un săpeţel mic cu nişte năfrămi de Ţarigrad s'au fost uitat să să scrie la răndu. Fac peste tot 297 iei. Afar de un lighizeu şi de chieptine şi un toc de linguri de os albu şi altu toc de linguri de cimşir, aceste toate li-am dat pentru căci nu s'au agiunsu banii. Ghiorghii» biv Vel Spăt Documente inedite II. 197 Izvod de ceale ce s'au aflat în duughiana lui Misăilă negustorul de la Sveti Sava, lt. 7249, Săp. 3. 1 contăş de post. vănăt cu spinare de vulpe de ţară. 1 pieptar de dimie de bumbac. 1 păreche bernevici de postav supţiri roşii cu mestii. 10 coţi de păndză de ţară. 1 gheordie de bogasiu sandraci sîngiap. 2 scoarţă vechi. 1 mindir cu bumbac cu cit. 2 oghialuri purtate. 3 perini de cit cu bumbac, cu una mică. 1 biniş de postav vănăt vechi cu dihor. 1 biniş de bogasiu singipiu cu sîngiap. 1 băibărac tărciniu (sic), vechi. 1 covor vechi. 1 ipăngia drăgăniască roşie. 2 coţi pol cit. 9 coţi astar. 2 şeali, o păreche poclădzi şi 1 cergă care s'au dat la Iani brat Misăilă. 2 poloage de lănă. 1 şea munteniască, numai cu curăle. 1 păndză leşască de mindir. 1 părechş ciobote galbeni. 1 părechi pistoale cu tocuri şi cu cămeşi lipscăneşti. 1 puşcă arbănăşască. 1 sabie meschin ferecată cu fier şi cu 1 bici cu coadă de trestie de măria. 1 lăduncă proastă. 1 căpăstru de cură. 1 piperniţă de Lipsea. 2 frăe, 2 piedeci. 1 ocă aramă însă: 1 căldare cu toartă. 1 tingire cu căpaci. 198 Istoria industriilor romaneşti Documente inedite 199 5 sahanuri. 1 saplaică. 1 tias. 1 lengher. 3 ocă pol 1 talger costor. 4 ocă aramă un lighin cu ibric. 2 părechi pirostii. 3 ocă pol nişte fărmături de fier. 1 cuţitoaie, 1 săcere, 1 satâr, t cuţit de bucătărie, 4 ocă cuie de şindila vechi. 1 baltag, 1 bărdiţă. 1 cleşte butnărescu. 1 pirus (sic) de fier alb. 3 plosce. 1 ţol de păr. 1 cleşte, 1 ciocan de potcovit cai. 1 daltă, 2 păivani de fier. 3 litre schiclos (sic). 1 solniţă de plumbu. 2 şipuri de plumb de cernială. 1 păreche de desagi de păr. 1 presin de cură vechiu. 1 giantă veche. 1 lăcată stricată cu 2 cui. 1 plută de voloc de plumbu. 12 cărţi greceşti de citit. 3 bucăţăle bogasiu. 1 păreche chiostice, 2 şireturi. 3 cruceliţă. 1 scul mic de mătasă vânătă. 1 păreche foarfece de hărtie. Ce s'au aflat într'un sicrieş a lui Mihălachi băcaluL 1 cumpănă de galbeni. 1 piatră mehenci (sic). 1 păreche cuţite cu plasă de aramă. 1 hărtie cu caraghiunlum (sic). t 5 pile zlătăreşti. 27 păpuşi de şfară de cele mici. 20 măsuri de fier alb de triaba băcălii. 7 ocă arămi, însă; 4 căldări mici, 1 tava cu capac şi 1 brădică. 2 ocă văpsală galbănă. 1 chichiţă de fier alb de ciaiu. 1 chichiţă străcată cu dramurile lor fără cumpene. 2 table de numărat bani. 35 pacele vulpe cu 15 necusute. 1 chichiţă, 1 peştiman cu furdale vulpe pacele. 8 dramuri bumbac de cusut la blană. 3 măţă negre şi 1 vânătă. 2 caiuşuri. I cumpănă de galbeni. 1 cutie cu o cruce de lemn în sicriiul cel mare. 8 năfrămi cu fir cu 2 turceşti şi 1 meneşterguri turciască, tij în sicriiul cel mare. 1 cot, 2 rupi Sandal i pol cot dimie roşie. 2 rupi post. albastru. 7 turale aţă. 1 brău chimerbent. II dramuri cuişoare. 2 pungi de fotă turceşti. 3 tichiuri şofran. 1 piatră mihenci. 18 nasturi de aramă nemţeşti. 4 dramuri argint. 2 linguri vechi, 30 dram. argint. 20 nasturi galbeni alamă. 9 dram 3 tichiuri argint1. 1 O listă de juvaiere, fol. 80. Cf. şi ibid., fol. 90. Cheltuieli de mîn-care la o nuntă, fol. 148. Boieri pentru datoria lui Misăilă către Lupu, fol. 200 Vo. (Bibi. Ac. Rom., 3,258, fol. 27, 44,) 200 Istoria industriilor romaneşti Documente inedite 201 III. Rămăşiţuri de a Ilincăi Slăninoe ce s'au găsăt în mănăstire Dancul şi s'au dat la măna dum. Ruxandrii Fotioae, 1776, Săpt. 27. 3 căldări mari de velniţă cu capace şi ţevile lor. 1 sănie mare de aramă. 1 chesă cu blide i 12 talgere costor, 1 blid mare. 1 beşahte cu hărţii scrisori. 1 săpet deşert. 3 castroane de costor cu toarte. 2 chesele de aramă cu bolduri. 1 păreche pirostii costor de pus pe masă. 1 blid mare costor. 1 blid mare de aramă. 1 tingire. 1 păreche hamuri de cai rotaş. 1 căldări mare cu 2 toarte. 1 căldare ca de o cofă de apă cu o toartă. 1 frigări de fier pentru fripturi. 1 sofrâ mare de aramă cu flori. 1 bărnef cu suzsaiâ (?) fir. 1 prostire cu aiesături şi înplută cu fir. 1 ghiuriş de aramă. 1 tingire mare. (Ibid., fol. 190.) IV. 26 Octombre 1778. * Constantin-Vodă Moruzi întăreşte privilegiile negustorilor blănari din Iaşi. întărire de Mihai Suţu (28 Februar 1795), de Ioan Sandu Sturza (1827). (Bibi. Ac. Rom., 93/LXIX; 96/LXIX; 101/LXIX; notiţe de d. Iuliu Tu-ducescu.) 4 1779, 9 Octombre. Despărţirea Ioanei din Popa-Rusul de Chiriţă sin Andreiu zăbunarul de la Sf. Gheorghe Vechiu: „fiind fată şi el june, s'au luat amândoi întru călătorie". El capătă „năravuri rele", stă Ia puşcărie şi fuge. Se află vina lui în „istraprahticaoa judecăţii". „Furtişag de o perdea şi doao zarfuri de argint şi o giubea blanită/4' „S'au apucat de mişălii şi de hoţii, pană au încăput şi în puşcărie şi, scăpând, ş'au lăsat soţiia şi au fugit la Brăila de sănt ani cinci şi s'au şi însurat" Acest din urmă lucru îl arată „Antonie zăbunaru şi Toma zăbunarul şi Ştefan postăvarul Spun că, „într'acest an lt. 1779, mergând la tărgul Buzăului, ar fi găsit pe Chiriţă în tărg şi, întrebăndu-i unde să află şi de ce nu vine la nevastă, el ar fi răspuns că şăderea îi iaste la Brăila, slugă la un neguţător, iar, pentru nevastă, deaca i-au pomenit, el cu vrăjmăşie ar fi înjurat-o de cruce şi au zis că n'are nicio nevastă, să-i trăiască nevasta care au luat-o şi, întămplăn-du-să de i-au văzut şi stăpănă-său, adecă la cine slujâ nu-mitu Chiriţă, au venit la dănşi, şi, în vorba care vorbea ei pentru nevastă, au zis şi stăpănă-său că cu adevărat 1-a însurat şi şade la Brăila". Despărţire pe basa pravilei, la „Leu şi Costandin împăraţi". (Bibi. Ac. Rom., 623, fol. 75 Vo-6.) VI. Din cinstită porunca dumnealui Costache Gherahe biv Vel Post. caimac. Craiovei, ce ni s'au dat prin pitac, ca, după anaforaoa dumnealor veliţilor boeri ce este întărită şi cu luminată pecetea Mării Sale lui Vodă, de judecata ce au avut dumnei Pităreasa Păuna Ştirboica cu vechilul dumneiei Clu-ceresei Foteascăi, ca, după coprinderea anaforalei, în frica lui Dumnezeu să facem preţuire casălor ce le are dumnei numita Pităreasa, date de zestre de la răpt. părintele dumi-şale Clucerul Costandin Fotescul, după care poruncă a dum- 202 Istoria industriilor romaneşti nealui Caimacamului ne am adunat cu toţi aici la aceale case, unde, faţă fiind atăt dumnei Pităreasa Ştirboaica, cât şi dumnei Clucereasa Feteasca, şi întăi am cetit anaforao în care la luminată hotărârea Mării Sale lui Vodă să porun-ceaşte cătră dumnealui Caimacamul a orăndui doi boeri cu frica lui Dumnezeu ca prin carte de blestem să preţuiască casăle după starea ce vor fi fost atunci cănd s'au dat dumj nei Pităresei, iar preţi să să pue pe căt poate face acum, afară din meremetu ce să va fi făcut în urma căsătorii dumnei Pităresi ; la care casă de la trecuta lună lui Fevr. fiind iar noi orânduiţi din porunca dumnealui Gheorgache Suţu biv Vel Clucer ce au fost Caimacam le-am fost şi preţuit după arătarea meşterilor lemnari i zidari ce din poruncă au fost atunci de faţă. Dar, fiindcă la acea preţuire pusa-' săm preţu căt s'ar fi cheltuit la facerea caselor atunci, iar nu cum umblă acum, am adaos acum, încărcând preţuirea cum s'ar putea face acum, mai adăogănd şi doi păreţi de zid ai pivniţei, care fiind ca o ascunzătoare, nu i-am priceput noi atunci, iar acum din arătarea dumnei Pităresi i-am văzut şi am făcut după cum să arată mai jos anume. Coturi. «Vs tl. bani. tot zidul casai înprejur, patru păreţi, doao ziduri ale pivniţei, însă fundul casai de spre uliţă şi parcatele din dos, de spre grădină, unde la facerea caşălor au fost făcut alte doao ziduri temelie casai, ră-< măincl între păreţi pivniţa şi între zidul temeliei casii ascunzătoare, tot zidul casei de jur împrejur cu aceale doao ziduri ale ascunzătoarei, naltu zidului din temelie din pământ până în podu casei, fiind zidul gros într'o 1 pol cărămidă, înmulţindu-să 9 cu 49 fac coturi 4451/2. naltu la doao ziduri la temeliia casai, de la ascunzătoare din pământ pană în podină, nefiind aceste doao ziduri adănc în pământ potriva cu ale pivniţei, înmulţindu-să 7 cu Documente inedite 203 15 fac 1081/2, care face toate zidurile coturi 554, însă cotu de trei palme, din care scădem pentru uşa pivniţei i a cas?i şi 4 fe-restiei, coturi 20, şi rămăn bune coturi 534, socotindu-se la un cot cate 93 de cărămizi, zidul întru 1 pl. cărămidă, cum am zis mai sus, după cum la cea mai denainte preţuire am pus de au zidit cărămidă noao, afar din varu ce am socotit că va întră, şi au mersu la un cot 93 de cărămizi, peste tot 49.662 cărămizi, miia po ti. 2, cum umblă, însă tl. 1 pl. preţu cărămizi şi tl. pl. plata căra-' tului, fac......... 99,40, 8.000 ocă var la tot zidul, socotind cărămizi una ocă var, fiindcă numai păreţi pivniţei să văd zidiţi cu var după orănduială, iar la păreţi casai să cunoaşte a fi prea puţin var, miia po tl. 6, cum umblă acum.............48.— 62 de zile lucru zidarilor, socotind a lucra un zidari pe zi căte 800 cărămizi, plata cu mâncarea lor pe zi, căte bani 56, fac.......28.12. Nesip, apă, lucru zidului i stămpăratu varului, săpatu la groapa pivniţei, nefiind adăncă, cu tahinu.............52,—, Cheresteao, mai încărcând noi acum preţul unde ni s'au părut a fi cu cale peste arătarea meşterilor lemnari ce au fost faţă la preţuirea de 'ntăi, 20 căpriori cu cotoci (sic) lor, socotindu-i drept căpriori unu po bani 45......... 7.60. 4 cosoroabe, una po bani 60.......2.—. 500 lănteţi, unu po bani 4l/2...... . 18.900. 5.000 şindila de stăjări, miia po tl. 41/2. . 20.—. 10.000 cue de fier la şindila, la lănteţu, miia po tl. 3, a. 45............. 33.90. 8 ocă piroae de ceale mari, oca po bani 60. 4.— 6 ferestie la casă, la sacnăsău, una po tl. 1, a. 60. 9..—. 11 grinzi la casa cea mare, una căte bani 90. 8.—. 2 grinzi la sacnasău, po bani 90...... 1.60. 204 Istoria industriilor romaneşti 3 grinzi, 10 scânduri la pod în casă, grinda po bani 45, scândura po bani 12.......2.15. 9 scânduri, doao grinzi la pat la saenasău, scândura po bani 12, grinda po bani 45. . . . 1.78. 325 podine la casa cea mare, suta po bani 45. . 1.24. 100 podine la saenasău. ........ —.30. 1 grindă mare la pivniţă, cu stâlpi ei. . . . 4.60. 8 grinzi la pivniţă, una po ti. 1......8.—. 60 scânduri podine la pivniţă, po bani 20. . . 10.-—. 2 grinzi la stălp, la uşa pivniţii, doao scânduri uşa............... 2.60. 16 scânduri la becişor sacnasăului po bani 12. . 1,72. 3 grinzi la beci, una po bani 15. . 1.105. Plata meşterilor de lemn. ....... 60.— Mâncarea lor, cu vinu.........25.— 223.54. O hodae cu pridvoraşi, ce au fost lipită dinain^ tea lăngă aciastă casă la căsătoria dumnei Pi-tăresi, care stricănd-o răpt. Clucr. Fotescu la facerea altor case ce au adaos tot într'un zid şi într'un învălişi, care hodae la preţuirea ce am fost făcut noi mai nainte un Stănislav zidariul, ce au arătat că el au zidit la casa cea noao, că ar fi fost în stălpi de lemn şi hodaia de scânduri, i-am fost pus preţi numai tl. 15, iar acum, după arătarea dumnei Pităresei Păuni, ce zise că dedesupt au fost becişor de zid şi pă beaci hodae iar de zid şi denaintea hodăi acel pridvoraşi ce întră în casă, care nefiind lucru de faţă, să să vază, cu tahmin am pus preţi..........80.—. ti. bani leaiă preţuire/a. 290,32 preţul zidului. 223,54 cheresteaoa. 80.— odăiţa ce arăt mai sus. 593, 86 toţi banii preţul casălor cum arată mai sus toate anume, noi, după cum ni să porunceşte de cătră dumnealui Caimacamul, urmând luminata hotărâri a Mării Sale lui Documente inedite 205 Vodă ce să coprinde la întărirea naforali pentru preţuirea casai, în frica lui Dumnezeu am preţuit toate cum urmează plata acum, adecă suma tl. cinci sute noaăzăci şi trei, bani optzeci şi şase. Chiriiac Clucer, Athanase Selcian biv. vt. Vist., Zaharie R. biv. 3-ti Logft. (Colecţia d-lui M. Protopopescu-Pake.) VIL 1779, Novembre 18. Cererea de despărţire a lui Gheorghie lumînărarul de soţia Zamfira. VIII. 7289 (1780), Sept. 19. Tudor işlicar se împacă cu sofia Măria, care se îndatoreşte a nu mai fugi. IX. 1779, Nov. 28. Procesul lui Dumitru Croitoriul din mahalaua Mihai-Vodă cu soţia Măria. „Om cu fire proastă şi blestemată; de cănd s'au luat amândoi, el dă meşteşug nu să apucă, ci umblă păn cărciume prăpădind al ei din zestre şi face şi înşăiăciuni pă la. unii alţii cu luare de bani şi-i bea pă la cărciume". îşi pusese chezaşi fraţii: popa Stan-, ciul şi Pătraşco Croitoriul. Nu se îndreaptă, „ce încă şi o salbă de galbeni şi un şal şi neşte argint .şi altele den zestre lea-au luat el fără de ştirea ei şi lea-au prăpădit prin blestemăţiile lui,.. L-au gonit din casă." Fraţii retrag chezăşia. Ei nu vrea să deie alţii. (Bibi. Ac. Rom,, 623, fol. 82 Vo, 85-5 Vo, 95 Vo.) X. Iacov, cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop şi Mitropolit Moldaviei. în zălile pre-înnălţatului şi de Hs. iubitoriului Domnului nostru Mihai Costandin Suciul Voevod, cu mila lui Dum-nezău Domn Ţării Moldaviei, iată, viind înaintea noastră toţi breslaşii făcliiari din târgul Botoşani cu multă rugă-; minte căzînd, au cerşut ca să Ie facem catastiv şi să le întărim şi alte obiceiuri a breslii lor, precum sănt şi a 206 Istoria industriilor romaneşti Documente inedite 207 făclierilor de aice din Iaşi, cum şi praznecul ce însuş ei au ales a prăznui, adecă la zioa sfântului marelui mucenic Dimitrie. Drept aceia, şi noi, văzînd cum că cerirea lor iaste cu cale şi spre paza rănduialei breslei lor, iată lea-am întărit prin acest catastiv, hotărând ca pe tot anul să fie datori a prăznui după cuviinţa creştinească praznecul de mai sus numit, prin ştirea şi sărguinţa starostelui lor. Aşijdirea li-am întărit şi alte obiceiuri ci-au avut din vac, precum să vor arăta mai gios. 1. Pe starostele să-1 aliagă dintre dânşii, care să va socoti a fi om vrednic şi, arătăndu-d la Sfânta Mitropolie, de aicea să să orănduiască. 2. Pentru praznic câţi bani să vor strânge, să facă starostele înpreună cu briasla o cutie pecetluită, şi tofi banii aceia în cutia aceia să între, şi să să aliagă unul din breslaşi ca să poarte cutia cu dreptate. 3. Cănd va fi zioa praznecului, să aibă a merge toţi făclierii ca să să afle slujind la trebuinţa praznecului, şi căţi bani să vor fi strâns în cutie, să-i facă doo părţi, şi parte să să dea la bisărică, unde iaste hramul, adecă tă-măe şi lumânări, iar o parte să-i dea pe la săraci. 4. Orice meşter va smomi şi va lua ucenic de la alt meşter să aibă starostele a-1 globi cu zace lei şi pe ucenic să-1 bată cu 50 toiege. 5. Care va vrea să iasă cu dughiana, să lucrezi făclierii deosăbi, întâi să-ş ia voe de la starostele şi de la briasla, şi aşa să deschidă dughiana, iar fără ştire starostelui şi a bresiii nime să nu fie volnec a deschide dughiana şi a lucra făclierie, şi osăbit de cei ce să află păn acum la aciastă briasla lucrând făclierie, nimene altul să nu fie volnec a să amesteca la aciastă briasla. Aşijdirea să nu fie volnec nimenea, ori din pământeni, ori din străini, a face lumănărie şi a le vinde, fără ştire starostelui şi a bresiii, ori furiş, ori făţăş, pe la mahalale, iar care vor face un lucru ca acesta să le ia ciara şi săul şi să-i şi globască. 6. Oricarile din breslaşi va greşi în pricinile bresiii, să nu aibă a merge pe ia alte giudecăţi, ce să-1 giudece starostele cu ciialalţi breslaşi şi să-1 certe după vina lui. Iar, de va ave vină mai mare şi nu-1 va putea aşăza starostele cu ciialalţi breslaşi, să aibă a merge la Sfânta Mitropolie or la protopopul de Botoşani ca să-i judece, cum au fost din vac, însă numai la pricinile ale bresiilor, iar, fiind deosăbite pricini, atunci să aibă a merge la dumnealor dregătorii po-liticeşti. Aceste toate bune aşăzări şi obiceiuri ce s'au arătat în catastivul acesta le întărim şi cu mare blăstăm legăm ca să fie păzite în veci, şi niminea să nu străce aşăzarea acesta şi obiceiurile lor şi pomenirea sfântului praznec, ci mai vârtos să întăriască fieştecarile pentru a sa vecinică pomenire, Iar carile va pricinui într'alt chip şi va fi înpotrivitoriu, is-pitindu-să ca să străce aciastă bună aşăzare, ori din starostii ce vor fi, ori vre unul din făclieri, ori din alţii străini, unii ca aceia să fie supt strajnic şi înfricoşat blăstăm. 1794, Mart 16. lacov, Mitropolitul Moldovei. (Pecetea cu Sf. Gheorghe.) f Breslaşii făcliari din tărgul Botoşani. Apostol Placă. Haretu Gheorghiu. Panaiot Ioanu. lordache Sava. Dimitrie Gheorghiu. Nicola Muruj. Hagi Costandin staroste. Lupul Jidov gemeni. Meid 6&voccov to'V u.orx/xpi'coD NixwXdoo MoopooCi âîtăpaaav sic duo xaraaisi^ov %ai sic ty)v rcpasXa o> %op 'IcaavYjc TptavcaGiXoo. PscopŢ^c ^wtlc OZOLpOGVqc, TtOV {XOO[xtc?^OV, 1812. BaatX'/jc too §iay-6voo, ^psopooapioo 20, 812 1. 1 După moartea răposatului Nicolae Moruzi a trecut la catastih şi la breaslă chir Ioan Triandafil.—Gheorghe Fote, staroste al mumgiilor, 1812. — Vasile al diaconului, Fevruar 20, 812. (Bibi. Ac. Rom., no. 215, fol. 2-3.) / f Istoria industriilor romaneşti Documente inedite 209 XL Io Costandin Gheorghie Hangeri Vvd. i gospodarii zem. vlahiscoie. întărim Domniia Mea anaforaoa aeiasta ca să stăpânească dumnealui cinst. şi credincios boerul Domnii Mele Vel Hatman Costache aciastă fabrică cu bună pace, ca un bun cumpărător de la mezat, plătind şi ajutorul cutii după orănduială. 1798, Inii 9. (Pecetea gospod.) Vel Logft. Prea înnălţate Doamne, Dintre acareturile răposatului Dumitrache Turnavitu care din luminată poruncă Innălţimei Tale s'au dat la mezat spre vânzare pentru înplinirea datoriilor ce să află dator pe la unii, alţii, s'au scos la mezat şi ojabrică de fidea cu ergaiii de aramă şi de lemnu şi c71)u^^ mănăstirii Radul-Vodă, cu otaştină de la una sută vedre cinci, care strigăndu-să aciastă fabrică întru auzul obştii mai bine de doaoă luni şi artărdisind din muşterii după obi-ceiu, la preţul cel drin urmă au rămas asupra dumnealui Vel Hatman Costache cu tl. 274, peste care preţ ne mai eşind alt muşteriu ca să mai înnalţe şi fiindcă au trecut şi peste sorocul mezatului, s'au şi haracladisit mezatu aceştii fabrice pe seama dumnealui numitului, drept aciastă sumă, tl. doaoă sute şaptezeci şi patru. Care bani i-au şi numărat pe deplin la starostie, din care scoţăndu-să telalăc după obi-ceiu, la leu pe bani şase, ceilalţi să vor da unde vom avea luminată poruncă. Ci, fiindcă dumnealui mai sus numita cumpăiător au cumpărat de la mezat, să roagă înălţimei Tale a i să da şi luminată întărire pentru mai buna stăpjă-i nire. 1798, Iulie 8. Al Mării Tale, prea plecată slugă, Panait Ţigara, starostea. Adeverez cu acest zapis al mieu la casa luminatei Doamne Roxandra Hangeri ca să fie Luminăţii Sale de bună încredinţare că, cumpărând eu de ia mezatul domneseu ce ş'au făcut lucrurilor lui" Dumitrache Turnavitul, pentru înplinirea datoriilor lui, o fabrică de fidea cu ergaiii de aramă şi dă iemnu şi cu puţină vie în deal lăngă Văcăreşti, a numitului Turnavit, aciastă fabrică cu toate ale ei am văndut-o şi eu din bună voinţa mea Luminăţii Sale Doamnei Ruxandrei în ti. dooă sute optzeci; care bani i-am şi priimit toţi dăplin, şi rămâne casa Luminăţii Sale stăpână desăvârşit pe a-ciastă fabrică şi vie dinpreună şi cu locul ei ce cu schimbu l-au luat luminata Doamnă de la mănăstirea Radul-Vodă. Pentru care am dat Luminăţii Sale şi sinetul mezatului cu întărire domnească dinpreună cu acest zapis. 1798, Sept. 23. (Pecetea domnească octogonală cu chinovar, 1797.) Ko3td%7]c Xatfiav. (Costachi Hatmanul.) (Bibi. Ac. Rom., 260, fol. 110 Vo.) XII. 15 Novembre 1803. Marco sin Leiba Jidovul vinde lui Tănasie blănarul, negustor, via iui de la Socola. (Bibi. Ac. Rom., 236/XXXV; notiţă de d. Iuliu Tuducescu.) XIII. 20 Maiu 1810. Eu Herşul sin Lupu Jădfovul] adeverez cu acestu zapis al miu la măna giupânului Gavril dascăl precum că Mihai, ficiorul lui Nistor blănar, ce au ţinut pe Tudora, fata răposatului Andronache Caramalău, rămăind la scăpătăciuni şi ia datorie, s'au rugat de mine şi le-am făcut bine cu 600 de lei, cu vade de 10 ani, cu zapis, puindu-,mi şi amanet o dugheană cu casa din dos ce au avu t-o zăstre de la so- Istoria industriilor romaneşti. 14 210 Istoria industriilor romaneşti Documente inedite 211 crul lui, Andronache Caramalău, dăndu-mi-o supt stăpânire pentru dobânda banilor păr' la vade, după coprindere za» pisăior ce am dat unul la măna altue, care zapisă înpreună cu acesta s'au dat ia măna numitului Gavril dascăl. Care aciastă înprumutare de bani au fostu înainte arderii focului, şi, după ardere, rămăind numai locul făr' bina, şi eu apu-» căndu-i ca să-mi dei dugheana cu casa iar la stăpânire, după toemala ce am avut, n'au dat măna niciunue din cei iscăliţi în zapis ca să-mi facă dugheană şi casă iar la loc, făr' numai numitului Gavril dascăl, la care facere a binalii au cheltuit doa sute cinzăci de lei. Deosăbit, dugheana ne-avănd ioc de agiunsu din dos, au mai cumpărat loc de la un protopop Ştefan, care şi pe acei loc au dat una sută iei. Care la toate aceste am fostu faţă, şi, la înplinire vadeli de 10 ani, me-au răspunsu numitul Gavril dascăl toţi banii deplin, acele şase sute de lei, pre care i-am primit în mîna mea. Pentru care i-am dat zapisui de datorie ce au fost ia mine înpreună cu acestu zapis. Şi, când mi-au dat: banii, au fostu şi alţi neguţitori cinstiţi faţa. Şi pentru adevărată credinţă am iscălit însumi cu mâna mea jădoveste. 1810, Maiu 20. (Iscălitură ovreiască.) Sandu.... Toader Rojniţă am scris cu primirea amînduror părţilor. XIV. 1813, 30 April. Scutire şi pentru o circiumă a lui Cos-tea lumînărariul, „fiindcă au slujit cu silinţă la lucrul caselor domneşti pană în sfârşit". „ 13 Maiu.. Scutire pentru „Avraam şaivaragiu..., a-fiăndu-să la vârsta bătrăneţelor". „ 8 Maiu. Scutire pentru „Sideri furnaru Ţărigra-deanul..., om strein venit aici şi fără niciun părlej". „ 10 Iulie. Scutire pentru „Nicolae sin Gheorghie po-varnagiu dă aici din Bucureşti, de casa iui Constantin Filipeseu (ţine o prăvălie). 4 Iulie. Scutire pentru „Marin i sin ego, condura-giu din Bucureşti" (ţine o prăvălie). 1814, 30 April. Scutire pentru „Ioniţă cojocar şi Dinul băcan ot Ploeşti, sud Prahova.. „ 24 Februar. Scutire pentru „Ivan cojocar şi Radul Sărbul ot Bucureşti". „ 14 Maiu. Scutire pentru „Apostol holteiu, şaivaragiu de aici din Bucureşti". 1816, 21 April. Scutire pentru Ştefan cuiungibaşa din politia Bucureştilor. 1814, 27 April. Scutire pentru „Gheorghe sin Dima. tabac din Bucureşti, carele fiindcă s'au aflat slujind la cafegieriie căt şi iamac al treilea". „ 28 Iulie. Scutire pentru „Gheorghe croitor Dăiani sin poicv. Ioan Moldoveanul". „ 9 Maiu. Scutire „Dinului croitor ot mahl. Mihai- Vodă dă aici din Bucureşti", pentru „greutatea casii şi sărăciia întru care să află". 1815, 25 Februar. Scutire „lui Chiriiac Zatărul, tăitor dă tutun, dă aici din Bucureşti". (Bibi. Ac. Rom., 357, fol. 125, 140 Vo, 179 Vo, 180 Vo, 209, 209 Vo, 212, 215.) XV. 10 Novembre 1815. Scariat-Vodă Callimachi porunceşte pîrcălabului de Galaţi a da lui Mihail Andonie blănarul tot venitul oprit de ia moşia RădeniL puindu-l şi în stăpînirea unei jumătăţi din ea. (Bibi. Ac. Rom., 151/XV; resumat de d. Iuliu Tuducescu.) XVI. 1Ş20, Septemvr. No. 2. Matcă de numele tuturor companiilor ţării alcătuită pe judeţe şi oraşe, i cu banii datoriei răspunderii lor, pe totre- 212 istoria industriilor româneşti meniia1 următoare ot Septv., Octv., Noemvr. şi Dechvr. cum înlăuritru să arată. (Bibi. Ac. Rom., 245.) XVII. Grigore-Vodă Ghica „acestor Iude 23 blănari străini i lude 9 călfile lor iarăşi blănari, ale căror nume s'au aşăzat prin osebită foaie supt pecetea Domnii Mele, cărei fiind neguţători blănari, oameni streini dă felul lor şi şăzători prin hanuri, veniţi fiind de muită vreme aici în pămîntul ţăşi avînd aceşti cojocari streini şi dajdia lor la Vistiarie, deosebită ruptoare, a da lude 23 din cap în capu po tl—, care fac tl. — şi lude 9, călfile lor, cîte—, pe an, care fac tl.— şi atît bani lor, cît şi ai călfilor fac pe an tal.—, care bani să aibă a-i da după cum să va orăndui pe mazili, având ei şi hrisoave de la trecuţi Domni, după cum s'au văzut şi de către Domniia Mea hrisovul Domnii Sale—Se strînge darea de nume dintre ai lor. „Fără numai dintr'ănşi care vor ţinea prăvălii la uliţe cu marfă, să plătească pe an un fumărit după vechiul ob'ceiu, iar în han de va avea odaia de şăzut, pe aceia să nu să supere de fumărit, iar, neavînd dugheană afară, şi va lucra la odaia din han, să plătească fumărit. Şi de cotărit încă poruncim Domniia Mea să nu să supere, fiindcă marfa lor nu să vinde cu cotu." Vei Vameş îi are în samă. Scutiţi de amestecul Vel Spătarului, lui Vel Agă, lui Vel Căpitan de dorobanţi ,,şi aiţi boieri şi zapcii care după vreme vă veţi orăndui pă tărg". (Bibi. Ac. Rom., 621, fol. 53 Vo.) XVIII. 10 Februar 1823. Ioan Şalvaragiul din Bucureşti, în judecata lui cu un Petre, arată că, la 1810, fiind şezător la Ruseiuc, a avut 1 Tetraminie, termenul de patru luni. ^1 Documente inedite 213 tovărăşie cu un Ganea de acolo şi cu un Tonciul la găi-tănărie. Tonciul trece în Ţara-Romănească. (Arhivele Statului, Condica Agiei pe 1824-5, fol. 1; resumat de d. Iuliu Tuducescu.) XIX. Decembre 1823. Mănăstirea Văcăreşti e în judecată cu chiriaşii hanului Constantin-Vodă, cari n'au plătit de la 1821 înainte: între alţii: Ştefan cojocarul, Petre cojocarul, Răducan boiangiul, Gheorghe calpacciul, Pascale cojocarul, polcovnicul Hristea cojocarul, Zoiţa cojocăreasa, Rot spiţerul, Matei cojocarul, Dumitru Ceamur, cojocarul, Alecu cojocarul, Diamandi cojocarul, Mihale calpacciul, Mihiî spiţerul. (Ibid., fol. 5.) XX. 1824. Elena Polcovniceasa are judecată cu Hristea bumbăcarul pentru o prăvălie „în boiangeriile cele vechi", lîngă locul sterp al lui Stan plăpămaruL v " (Ibid., Condica Departamentului de opt, no. 7, fol. 32; resumat de d. Iuliu Tuducescu.) XXI. 20 Septembre 1826. Privilegiu pentru Teodor Mamelegioglu, care a adus nou meşteşug de a face postavurile vechi ca nouă, spălîndu-tle şi curăţăndu-ie de pete. E de încurajat, făcînd parte din „lucrurile de mînă ce s'ar putea izvodi înir'o ţară". (Ibid., Condica domnească 103, fol. 413-7; resumat de d. Iuliu Tuducescu.) ^rp XXII. ' Ţiduia gospod., Cinstiţi credincioşi dumv. veliţi boieri ai Domniei Meii proin şi hale. Dumnealui pomeşcicul Dimi- 214 Istoria industriilor romaneşti Documente inedite 215 trii Carastat, ei să află din a stânga Prutului, prin vechilul său, încă din toamna trecută au cerut să i să dea slo-bozănie a deschide aicea în politie Iaşii o fabrică de tabac, făcănd-o din temelie prin a sa cheltuială, aducând meşteri cu bune ştiinţe, şi lucrând cu iscusinţă feluri de tabacuri de tot preţul, fără a amesteca acele materii vătămătoare ce li obicinuesc cei mai mulţi pentru neştiinţă, precum cenuşă, chiper roşu, var, cuişoare, spirturi mirositoare şi altele asămene, care după dovezile nestrămutate a acelor mai ispitiţi doftori sânt de mai întăiu pricini a durerii de cap, a slăbăciunii vederii, a gutunariului, şi a altor patimi, însă pe aceste tocmeli ce să arată mai gios. Adică: 1. In curgirea de doisprezece ani niminea altul să nu fiie volnic a lucra aicea în ţară după publicarisirea şi începirea lucrării fabricii sale. 2. Oricine va voi a aduce tabac de peste hotar, de orice feiiu, să nu fie oprit, însă să să însămneze funturile prin casa vămii cu pecetea fabricii sale fără vre-o altă piatlă, şi oricine va voi a cumpăra de acei tabac volnic să fie. 3. Preţui tabacului si să cumpări pe uşurinţa analo-ghii cheituelilor ca să tragă pre norod a cumpăra pe bună voinţă, şi a nu caute tabacuri streine, care scot moneda din ţară, şi, iarăş, de va face de prisos, încăt să nu să poată trece tot aicea, slobod să fie a scoate şi piste hotar, ca să alcătuiască un matah (sic), osăbit ce va aduci monedă în pământul acesta, oprindu-vsă Jidovii şi #lţii care pentru nebăgare de samă cu volnicie de la sine fac tabacuri vătămătoare, amestecate cu materiile pomenite, fără a aduci vre un folos obştii. 4. Pentru că la început are a pune simţitoare cheltuială spre întemiere aceştii fabrici, să îndătoreşte pe doi ani dintăiu a da la şcoală domniască de aicea din Eşi căte cinci sute lei, iar pe zeci ani următori căte una mie lei pe an. Şi după înplinirea vadelii de 12 ani să leagă a lăsa la şcoala politii fabrica întreagă cu toate istrumenturile, cii mari şi cii mici, de lemnu sau de her, sau d$ orice mate- rii, driaptă afierosire şi danie, şi şcoala, luînd venitul, îl va întrebuinţa spre învăţătura şi luminarea fiilor Moldovenilor. 5. După publicuirea aşezării aceştii fabrici di să va afla cineva îndrăznind a lucra tabac în pământul Moldoviei, să să ia ştrof pe sama şi folosul şooalii fără a pretendarisi măcar un dram. întru aciastă am priimit şi anaforâ de la preosfinţitul Mitropolit al Moldoviei, duhovnicescul nostru părinte, îndem-nători să slobozim prin domnescul nostru hrisov cererile dumisale pomeşnicului, fiind de folos în multe chipuri, şi noi, giudecănd că oriunde un matah iasă, matca priso-săşti, prin fabrica întemiată, acolo fireaşte iaste şi mai eftin, precum videm tabacurile de Ianina, de Franţa, aşa de alte locuri, că, unde să fac, sănt mai eftine, iar scoţăndu-să afară, să scumpesc, nu socotim a fi vre o greşală slobozăniia acestui lucru, ce mai vârtos nemerită, pe aceste temeiuri: întăiu că, după ce săngur ceri neoprirea tabacului strein de piste hotar, prin aciastă încredinţează că atât cu bunătate, căt şi cu eîtinătate tabacului său să bizueşte a mulţămi toată obştea de toate stările a nu mai pofti pe cele streine. AI doile, că, mulţămindu-să şi obicinuindu-să obşte cu tabacul său, nu s?ar mai scoati şi pe acest lucru moneda din ţară, ci, mai ales de-1 faci, precum făgădueşte, cu meşteri iscusiţi, va şi aduce monedă în acest pămănt. Al tren iea că lăcuitorii, folosăndu-să din vînzarea tutunului, să vor sili a faci mai mult cănd vor vedea că are căutare. AI patrulea că, pilda domnii sale fiind spre folosul obşr tese, poate îndemna şi pe alţii întru altele spre aseamine Urmări. In sfârşit, cănd patriia nu ari niciun folos de la acei ce lucriază pînă acum tabac fără oprire, Jidovi şi streini oameni, necunoscuţi şi netrebnici în folosul obştescu, atât mai de protimisit pot fi acei ce în multe feluri ar pricinui binele şi pîn aciastă a trage din alte părţi cu statornică iăcuinţă. acei spre deşteptare alişverişului, Care acum să află amorţit pentru slăbăciunile tuturor isnafurilor şi a 216 Istoria industriilor romaneşti Documente inedite 217 breslilor politii. De aceia rlnd'uim întru chibzuinţă dumv., lucrul acesta să-1 socotiţi cu scumpătate, şi, fiind cu caii, să ne arătaţi prin anaforâ ca să să de hrisovul cerşat. Porpncim şi dum. Vel Vornic za aprozi să faci cunoscut dum. boierilor ţidula aciastă şi să să pue în lucrare chipzuirea; fără prelungirea. 1827, Mart (şters: April) 26. 2 logt. procit. (Bibi. Ac. Rom., ms. 350, fol. 13-4.) < XXIII. 10 August 1827. Milă de 200 de taleri pe lună bătrînul „Fleivalt" (Frey-wald), inginer şi arhitect, care a făcut la Bucureşti patru poduri domneşti cu caldarîm de piatră. (Condica domnească 105, fol. 644; resumat de d. Iuliu Tuducescu.) XXIV. Copie, 29 Iulie 1830. Cătră cinst. judecătoresc Divan, Plecată apelaţie. No. 24. V . Fiindcă la pricina de judecată ce am cu Nicolae boiangiu, fiind orînduită la Departamentul de şapte, de unde s'au făcut şi anaforâ, şi mă văz cu totul depărtată de dreptul mieu, de aceia mă rog cinstitului Divan ca să fiu înfăţişată şi la cinst. Divan de a-mi afla despăgubirea zestrii după cum se va da pliroforie cinst. Divan din deosebit tacrir, căci văz alcătuit în anaforâ că mi s'ar fi cerut foaie de • zestre, şi eu am zis că nu am, cu care arătare sînt cu totul năpăstuită, fiindcă pe mine nu m'au cercetat şi vorbea numai cu numitul în limbă grecească, şi am întrebat ce spune, ca să dau răspunsul, şi mi-au zis ca să tac. A cinst. Divan prea-plecată, Ita, soţia lui Cusiel Ovreiu. (Bibi. Ac Rom., ms. 1.661, fol. 27.) V XXV. 23 April 1838. Foaie de socoteală a prăvăliei de acum, leat 1837, Apr. 23, şi pană Ia leat 1838, Apr. 23, cum mai jos să arată: Suma ocalilor Preţul Suma cât face ocă dramuri tale.i par. taleri par. 86 60 234 61 2 100 100 brîne linuri zuvelci nă-rînzate mustiereşti. . . brîne portocalii, ipac . . brîne linuri zuvelci cişit. dimii lînuri civile .... caere roşii de vînzare . 1 12 7 2 3 8 20 20 963 423 585 213 18 20 60 75 200 băcan roşu turcesc . . . 5 3 35 20 352 262 20 20 256 96 300 peairă acră turcească. . 1 3 10 35 319 375 30 Total . . Cîştig . —■ 29399 4392 31 11 (Bibi. Ac. Rom., ms. 1734, fol. 457-8.) XXVI. 5 Iulie 1847. Poliţia din Iaşi se ocupă de plîngerea breslei blănarilor din Iaşi contra celor ce nu se supun aşezămintelor. (Bibi. Ac. Rom., 103/LXIX; notiţă de d. Iuliu Tuducescu.) Tabla ocupaţiilor şi unor articole1 A- Aba, 79. * Abageri, 128. Ahci-başa (şeful bucătarilor), 128. Alamă, 97. Anglia (stofe de), 84. Anglie (stofă), 84. * Arcari, 58. Ardeal (stofe de), 83. * Argintari, 54-5; 88, 211 * Arhitecţi, 216. * Armurieri şi arme, 100. Arpăcaş (moară de), 180. Aşternuturi, 81. 109-10, 195,197. Aţă, 199. * Aurari, 55. B. Băcan (văpsea), 217. * Băibărăcari şi băibărace, 40, 197. * Băltăgari şi baltage, 59,198. * Bănari, 55-6. Bărcace, 195. . * Basmagii şi basmale, 87,170. Basmale (turceşti; fabrică de), 171. * Băşcălii, 138. * Batiste, 87, 109, 184. * Berari, 34, 127-8, 174-6. Bernevici, 197. Bice, 94, 197. * Binale (staroste de), 157. Bîrneţe, 200. Bisactele, 200. * Biserici (meşteri de), 25. * Blănari şl blăni, 41 u., 133 u., 183, 187, 199, 209, 212. * Blidari, 23. Blondă (stofăV 108. Bobou (stofă), 36. Bogas'e. 79, 198. * Bogasieri, 137. •Boiangii, 103. 213, 216, (cherhanaua lor\ 170. * Borşari, 95. *Brăhari, 34, 127. Bresle (primele), 32. Brîie. brîne, 4, 40, 80, 199, 217. Brişti, 93. Broboade, 81. * Brutari, 122 u. (la Alexandru- Vodă Lăpuşneanu\ 32-3. V. şi pitari. * Bucătari, 95. 128. Bumbac, 199. 'Bumbac tors f fabrică de\ 168, 180. 1 Ocupaţiile sînt indicate printr'o steluţă preliminară. 220 Istoria industriilor romaneşti Tabla ocupaţiilor şi unor articole * Bumbăcari, 213. * Buştenari, 26. * Butari, 155. V. şi butnari. Butci, 91-2. * Butnari, 21, 59. c, * Căciulari şi căciuli, 90-144. „Caere", 196. Cadrilat (stofă), 107. Caiere, 217, „Caiuşuri". 199. * Căldărari, 52-3, 96, 174. Căleşti, 93, 198. Călimări, 98, 196, *Calpaccii, 213. * Călţunari şi călţuni; 5, 19, 41. „Cămări" (cară), 57. ~~~~T^ Cămăşi, 3. Camelot, 107. Canapele, 197. Cară, 56. * Cărămidari, 26, 62, 110, 155. Cărămizi (fabrică de\ 181. Cărătaşi şi carate, 56, 91 u. - Cărbunari, 28. Căruţe (jidoveşti). 93. Casă ţerănească (lucrul -ei), 16. Castroane, 99 Caşmir, 108. Caţaveici, 137: * Cavafi, 147. Cazane, 99. Ceaprage, ceaprazuri, 94. * Ceasornicari şi ceasornice, 74, 113-4. Cergi, 195. Cerneală, 198. Cerşafuri, 7, 81. Chembrica, 106. Chemisettes, 107. „Chichiţe", 199. Chihlimbar, 180. Chindee, 7. Chisea 200. Chiunghiuri (pentru apă), 110. * Chiurci-başa (de blănari), 141. Cimşir, 196. Cînepă, 10-2. Cingători, 40. Cioareci, 5. * Cio.cănari, 29. * Ciorogari, 147. •Cîrjari, 28. Cîrpături pen'ru hîrtie*. 165. Ctarie, 106. ♦Cizmari, 47 u., 88. n., 147 u. * Clopotari şl clopote, 53-4,99- 100. ' ' ~ ,,, *Cocari, 33. * Cocieri şi cocii, 57. * Cofetari; 34, 95-6, 174. * Co;fănari, 59. ' * Cojocari, 44 u., 139 u„ 211, 213 Conde'e, 99. * Conduragii .şl c uni uri, 81, 151, 211. * Cordari, 58. * Covaci, 155. Covoare, 99. (de Persia\ 195. Creditor (stofă), 108. Croaze (croise, stofă), 107. •Croitori, 36 u.. 130 u.; 187 211. (pîrv şi cîrpaciV 82. (străini), 36, evrei\ 188. (preţuri), 86. * Cruceri, 28. Cui soare. 199. * Cuiungii, 54-5. V. argintari; Cumpănă de galbeni. 198. Curte (lucrul —pi), 25. * Cuşmari şi cuşme, 138. (evrei), 188. * Cuţitari şi cuţite, 52, 196. O. Dalie, 198. Dantele, 85, 108. Demi-coton, 107. Desagi, 6, 198. Dimii, 217. * Dîrlogi, 196. Dîrstari, 19. Dîrvari, 26. Dogari, 59, 155. Dohotari, 29. Droşti, 93. Dubăsari, 102. Dulgheri, 156 u., 189. (evrei). * 188. E. Evantalii, 109. F. Fachioale, 5. * Făclieri, 59, 179, 205-7. •Făinari, 123. * Fauri, 51. Fesuri, 144. Fidea (fabrică de), 180, 208-9, * Fierari, 49 u., 155. Flanelă, 85, 108. Florenţa 'stofe de)-, 83. 108. * Fluierari, 29. Foarfeci, 98. 198. *Folari. 29. Franţa (stofe şi mode de), 106u. *Franzelari, 126. Frîie, 94. 197. *Funari, 28, 60, 111, 210. Furculiţe („furcuţe"), 87. * Furmagii. 126. G. *Găitănari, 169, 212. Galoane, 85. Gază, 108. Geantă, .198. Germania (stofe din), 80 u. Ghermesut, 77. Ghermesuturi (fabrică de), 172. *Ghimigii, 101. Ghirlande, 108. „Ghiuriş", 200. * Giuvaergii, 153-1. Glăjărie, 137. H. Haine, 197. Hamuri, 94, 200. Harabale, 91. Hatai (stofă), 79. * Herăstrăieri, 27. Hier alb, 53. Hintee, 57. Hîrtie, 169, 198. (fabrică de), 164-5. Horilcă, 174. I. *Tbrişingii. 133, 171. In, 11. Încălţăminte (orientală, varietăţi), 148. Ipingele, 197. * Işlicari, 205. V. şi şlicari. Italia (marfă de), 106. J. * Jimblă şi jimblari, 33. 123, 125. Juguri, 23. L. * Lăcătuşi, 51, 96. *Lăcrari, 22. Lădunci, 197. 222 Istoria industriilor româneşti Lăvicere, 6, 195. Leagăne, 57. * Lefticari, 57. ♦Legători de cărţi, 114-5. Leipzig (marfă de)-, 97, 106. batiste de), 109. Lemn (lucrul de— cu barda), 27. (varietăţi), 22. * Lemnari, 26, 60 u. Lemnărie (pentru Turci, varietăţi), 102. Lepedee, 7. * Lingurari şi linguri, 24. 199. Linot (stofă), 107. Linz (marfă de), 106 *Litografi, 116. * Lumînărari şi lumîn arări e, 59, 177 u., 205, 210. Mo Macaroane (fabrică de), 180. Macaturi, 109-10. * Măcelari, 189. * Maghiri, 95. V. bucătari. ♦Măglaşi, 29. Măhrămi, 8. Maloîele, 137. Măngălău, 98-9. * MănuşarT~88. Masalale, 24. *Măsari, 61. Mătasă (sculări de), 198. * Mătăsaragii, 171. *MătăsarL 88. * Meimari şi meimarbaşa, 110, 157-8. V. şi arhitecţi. Meneşterguri, 157-8, 199. Menghenele, 170. Merinose, 168. „Mese" (feţe de masă), 81. * Meşteri (de oraşe, primii), 30. Metal (obiecte de, felurite), 195- 200. * Mindirigii, 91. Mintene, 171. Moară cu aburi, 180 n. 3. * Morari, 18.^ ♦Mrejeri, 28. Musulină, 108. N. Nădragi, 4. Năfrămi, 8, 81, 199. Nanchinet (stofă), 107. Nasturi, 199. * Năvodari, 28, 60. Neapole (stofe de), 83. ,Odgoane, 110-1. Olandă (marfă), 84, 106. * Olari, 20, 151-2. (evrei), 188. Oloiu (moară de\ 180. * Opincari, 19. *Oţetâri, 128. P- * Pălării şi pălărieri, 43, 141. * Papugii, 147. Păretare, 6. Păsat (moară de), 179. * Pastramagii, 128. Paţachină (văpsea). 168. Pături, 8. Paveze, 58-9. Percal, 107. Perdele, 81. Perne, 8. Pescuire, 81. Pete (fabrică de şters —le , 213. Petinet (stofă), 108. Piatră-acră, 217. Pichet (stofă), 107. * Pictori, 186. V. zugravi. * Pielari, 44. Tabla ocupaţiilor şi unor articole S23 * Pieptănari şi piepteni, 34, 196. * Pietrari, 159. V. şi zidari. Pile (zlătăreşti), 199. Pînză, 11, 197. (lucrul de), 124. *Pînzari, 35, 129. Piperniţe, 197. *Pîslari, 35. Pistoale, 197. * Pitari, 32 u. (catastif de), 33-4. V. şi brutari. *Piuari, 19. V. şi dîrstari. * Plăcintăria34. * Plapome şi plăpomari, 8, 49, 109, 213. Plisă (stofă), 107. Pluguri, 23. Poclăzi, 197. * Podari, 111-2. Poduri (nomenclatură), 111-2. Poleit (maşină de), 182. Poloage, 197. Polonia (stofe de), 84. Porţelan (fabrici de), 182-3. Postav (de Ardeal), 83. (fabrica de), 166 u. * Postăvari, 35, 202. Potaş, 172. * Potcovari, 52, 96. * Povara agii şi poverne, 173. * Prăvari, 59. Prostiri, 7, 200. *Puntaşi, 59. Puşti, 197. *Rachieri, 34, 127, 173-4. Rachiu, oţet, rom (fabrică de\ 176. Rădvane, 91. Rînză (pentru văpsele, 145. * Rogojinari. 25. * Rotari, 24. * Săbieri şi săbii, 58, 197. * Săhăidăcari, 46 u., 195. * Sălitrari, 59. Sănii, 93. * Săpători, 67. *Săpunari, 73 u., 152. Sarici, 5. Satire, 198. *Scăfari, 23. Scarpi, 5. Scăuieşe de cuţite, 99. Scaune, 101. Scoarţe, 6, 90, 197. Sfeşnice, 96. * Sfoară şi sforari, 110, 199. Sipete, 200. Sîrmă, 99. Sitari, 24. Sobe, 90. Sofale, 200. Solniţe, 198. Sovîrf (pentru văpsele), 115. * Spoitori, 96. Stambă, 184. Steaguri, 36. Sticlărie, 163. Stofe. V. ştofe. * Străchinari, 152. *Străiţari şi străiţe, 6, 19. * Strungari, 23, 156 u. Sucmane, 5. *Suiulgii, 112. Suliţe, 58. I- Şaluri. 8J, 108, 205. (fabrica de —), 170. *Şalvaragii. 40, 133, 210-1. Şăpci, 144. *Şeicari, 102-3. * Şelari şi şele, 46 u., 152, 197. Şemizeturi, 107. 224 Istoria industriilor romaneşti Şervete, 81, 109: * Şindilari,, şi şindila, 26, 62. 201. *Şlicari, 43 u., 90-1, 136, 138, 143-4. V.' şi işlicari. Şofran („tichiuri'1 de), 199. Ştofe, 83. (noi turceşti ,177 u. Ştrimfi, 5. ' ": T. Tabac (fabrici de), 181, 214-6. V. şi tulim. Tabacheri, 83. * Tabaci, 44, 144 u, 211. Table de numărat bani, 199. * Tăciunari, 28. * Tălpălari, 46, 150. Teftice, 195. *Terzibaşa, 131. * Teslari, 61, 100-1. Testemele (fabrica de), 171. * Timari, 120, 146-7, 190. * Tîmplari, 61, 100-1, 156 u. * Tinichigii, 53. * Tipografi, 115-6. Tîrlici,- 89. T^â^c,,(2l7>5^ ' i forturi,. 11, lf>8.; *0Prăis&i,- 151: ', * Trocari, 169. Tulumbe, 99. * Turnători, 116. * Tutun (tăietori de), 211. Ţehiuri, 120,, Toluri,, 6. •Umbrele, 109. 1. Vapeluri, 107. Văpseli, 199, 217. *Vărari, 26. Vase (construcţie de), 110. Velinţe, 6, 195. * Velniceri şi velniţe, 173 şi nota 1. Veneţia (stofe de), 83. Veşminte preoţeşti (categorii), 6. Viena (marfă de), 85, 97. z. Zăblaie, 36. Zăbranice, 5. *Zăbunari, 40, 129-30, 201. Zahăr (plan de fabrică), 186. Zale, 59. Zarfuri, 201. Zăvelci, 217. * Zidari, 184-5, 202 u. (saşi, supt Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu), 62 u. * Zlătari, 54-5, 153-4. * Zugravi, 67 u., 160 u. V. şi pictori. Câteva cuvinte rare Avandalîc (avantagiu), 168. Casabaşlîc (oile lui casapbaşa), 167. Ceşniu (preţy, 178. Chedir (pagubă), 187. Cherhana (fabrică), 170. Ciniii (instrumente), 167. Ergalii (instrumente), 167. Herîie (amendă;, 150. Istraprahtică (extra-practica;, 201. Matah (fabrică), 214. Rebelion (rebeliune), 187. Şaldangelîc (fabrică de şaluri; 170-1. ERATA P. 80, r. 14 de sus, ceteşte: brîie în loc de: brice. P. 87, r. 1 de jos: ..sumptuare". P. 112, r. 10 de sus: suiulgiii. V Tiparul aşezământului tipografic „DatinaRomaneasca* din Vălehii-de-Munte: 11 Preţul: lei.