I. HELIADE RĂDULESCU OPERE IV TRADUCERI: TEATRU Ediţie critică de VLADIMIR DRIMBA SCRIITORI ROMÂNI EDITURA MINERVA Bucureşti, 1985 CUVÎNT ÎNAINTE Este bine cunoscută preocuparea constantă a lui I. Heliadc Râdu- lescu de a traduce şi de a antrena şi pe alţii să traducă în limba română cît mai multe opere din literatura universală, — dar şi din cele mai variate domenii ale ştiinţei şi artei —, în scopul, mărturisit în repe- tate rînduri şi de fiecare dată cu un viu entuziasm patriotic, al moder- nizării şi îmbogăţirii culturii româneşti. în vederea realizării acestui scop, marele scriitor s-aservit în primul rînd de gazeta „Curierul româ- nesc" şi de revista „Curier de ambe sexe", înfiinţate (în 1828 şi, respec- tiv, în 1836) şi conduse de el, apoi a înfiinţat Societatea Filarmonică (proiectată în 1831, dar constituită oficial în octombrie 1833) şi o şcoală a acestei Societăţi (deschisă la 20 ianuarie 1834), care urmă- reau crearea unui Teatru Naţional şi cultivarea literaturii, teatrului şi muzicii. în sfîrşit, Heliade a iniţiat mai multe acţiuni editoriale: în 1835 a încercat — şi în parte a reuşit — să publice o „bibliotecă dramatică" (vezi „Gazeta Teatrului Naţional", 1835, nr. 3 din aprilie, p.31 — 32, unde el dă o listă de 42 de opere dramatice traduse în româ- neşte, dintre care unele se publicaseră deja sau se găseau sub tipar, iar altele urmau să fie tipărite); în 1836 organizează o Colecţie din autorii clasici, în care scriitorul îşi propunea să publice operele cele mai de seamă din literaturile vechi şi moderne; această iniţiativă este reluată în 1843, cînd Heliade preconizează o asociaţie care să se îngrijească de publicarea unei Biblioteci universale (vezi „Curierul românesc", XV, 1843, nr. 4, p. 13—15), — proiect modificat în 1845 („Curierul românesc", XVII, 1845, nr. 18, p. 69 — 70), apoi în 1846, cînd scriitorul lansează un ultim apel în acest sens [către pubilc, o Chemare (datată 25 martie 1846), însoţită de o foarte bogată listă de VII autori şi opere (de literatură beletristică, de istorie, filosofie, economie politică, ştiinţe ale naturii, arte etc.) propuse spre a fi traduse şi publi- cate, listă purtînd titlul început de Bibliotecă universală (ambele publi- cate în „Curierul românesc", XVIII, 1846, nr. 26, p. 101 — 103 şi în suplimentul la nr. 26, apoi reproduse în „Curier de ambe sexe“, V, p. 239—248 şi în ediţia a doua a aceluiaşi volum al revistei, p. 238—247)1. Rezultatele acestor tentative repetate sînt importante, deşi nu pe măsura aşteptărilor autorului lor. în ce priveşte activitatea sa proprie de traducător, producţia lui Heliade este impresionantă, însumînd cîteva mii de pagini. în volumul alll-lea al prezentei ediţii am publi- cat traducerile sale de poezie 2, iar în acest volum publicăm operele dramatice traduse de Heliade. Este de remarcat că, cu excepţia Normei (care fusese tradusă înaintea lui Heliade de către G. Asachi), toate celelalte opere sînt prime traduceri in literatura română, iar dintre ele, cele trei scrieri ale lui Byron sînt şi unicele traduceri româneşti, nefiind reluate ulterior de alţi traducători. Cu excepţia piesei Fanatismul sau Mahomet proorocul de Vol- taire (editată de D. Popovici în voi. I al ediţiei sale) şi a piesei Brutus de acelaşi autor (păstrată în manuscris şi publicată postum, în 1878, de fiul scriitorului), toate celelalte texte sînt editate acum pentru prima dată. Pentru prima dintre piesele citate, Heliade a pregătit, la două- trei decenii după apariţia ei, o nouă versiune, rămasă în manuscris, pe care o publicăm integral în Note şi variante; scriitorul a pregătit de asemenea o nouă variantă a piesei Norma, din care se păstrează numai un fragment din actul I, ale cărui diferenţe faţă de traducerea iniţială le menţionăm în aparatul critic; în sfîrşit, despre traducerea piesei Hernani de V. Hugo n-am găsit nici o menţiune a traducătorului şi, de aceea, nu ştim dacă ea s-a limitat la fragmentele din actul I păstrate în manuscris. în afara operelor pe care le publicăm aici, Heliade a tradus sau a avut intenţia să traducă şi alte opere dramatice. 1 Despre toate aceste iniţiative, v. D. Popovici, în ediţia sa: I. Heliade Rădulescu, Opere. Tomul II. Bucureşti, 1943, p. 449—461 şi 469-478. 2 N-am inclus acolo traducerile în proză ale unor opere poetice (de Lord Byron, de exemplu), pe care le vom publica la un loc cu traducerile de proză. — Semnalăm, cu această ocazie, ms. 3647 de la Biblioteca Academiei (cuprinzînd traducerea în versuri a 25 de cînturi din Infernul lui Dante), de care am luat cunoştinţă — spre regretul nostru foarte sincer — după apariţia acelui volum. vili Astfel, într-o înştiinţare intitulată Operile sau scrierile lui Lord Jţyron şi publicată în „Curierul românesc14, 1835, nr. 75 (din 21 martie), ţ, 177, autorul dă lista de Drame ale scriitorului englez, pe care îşi pfopune „să le dea afară44: 1. Marino Faliero, 2. Amlndoi Foscari, ■Ş* Manfred, 4. Cain, 5. Cerul şi pămîntul, 6. PFemer, 7. Cocoşatul meta- morfozat, 8. Sardanapal. Numai trei dintre acestea au fost traduse ţi publicate de Heliade. In „Gazeta Teatrului Naţional44, 1835, nr. 3 (aprilie), p. 32, prin- tre traducerile „ce sînt a se tipări44 este anunţată şi drama „Zaira de Ja Volter (= Voltaire — n.n.), de I. Eliad44; iar în „Curierul româ- nesc44, VIII (1837), nr. 4 (din 26 martie), p. 16, în înştiinţarea despre Colecţia de autori, se anunţă că se află „sub tipar: Zaira de I. Eliad44. Totuşi, după cît sîntem informaţi, această traducere n-a apărut (a publicat însă o traducere a piesei G. Sion, în volumul său Ceasurile de mulţumire, Iaşi, 1844, p. 1 — 67). în „Curierul românesc44, XV (1843), nr. 67 (din 10 septembrie), p. 229—230, după un reportaj despre sosirea în Bucureşti a ansamblu- lui italian de operă condus de Basilio Sansoni, Heliade publică urmă- toarea înştiinţare, intitulată Cărţi sub tipar: „Din repertoriul teatru- lui italian se pun subt tipar în limba italiană şi română operile urmă- toare, care vor ieşi după rîndul următor: 1. Norma, 2. Belisarie, 3. Montecchi si Capuleti sau Romeo şi lulia, 4. Clara de Bosenberg, 5. Somnambula, 6. Furiosul, 7. Bărbierul din Sevila. [...]“. Norma de F. Romani a publicat-o, cu traducere, în acelaşi an Heliade însuşi, însă nu ştim dacă şi celelalte lucrări cuprinse în listă — şi cîte dintre ele — le-a tradus (şi publicat) tot Heliade, sau altcineva. în fine, în prefaţa la Curs de poesie generale. Dramaticele. Brutu. Tragedie in cinci acte după Voltaire de I. Heliade-Rădulescul. Scriere posthumă. [Fascicula I]. Bucureşti, 1878, p. 2, editorul (I. I. Heliade Rădulescu, fiul scriitorului) anunţă următoarele: „Toate operile lui Heliade Rădulescul se vor tipări într-un singur format şi cu ortografia sa. Scrierile vor fi divizate în materii distinctive. Acum începem cu cursul de poezie generală, partea dramatică, care va conţine tragediele Brutu, Mahomet, Norma şi Prometheu. După terminarea lor vom da publicităţii toate satirele într-un volum, apoi poeziele diverse44. Prima dintre operele citate este Brutus de Voltaire, pe care noi o publicăm după manuscrisul păstrat la Biblioteca Academiei; cea de-a doua este Fanatismul sau profetul Mahomet (versiunea nouă a traducerii publi- cate în 1831), pe care o reproducem, după cum am mai spus, în apa- ratul critic, după manuscrisul păstrat la Biblioteca Academiei; Norma IX este fără îndoială varianta nouă a traducerii din 1843, pe care I. I. Heliade Rădulescu o avea în forma ei completă, de vreme ce îi anunţa publicarea; acelaşi lucru se poate spune şi despre Prometheu (desigur Prometheu înlănţuit de Eschil): înseamnă că Heliade o tradusese şi că traducerea se găsea în posesia fiului său, — dar, din păcate, n-am găsit-o la nici una dintre marile biblioteci din Bucureşti, Iaşi şi Cluj K în editarea textelor şi în întocmirea aparatului critic am respec- tat principiile şi tehnica pe care le-am aplicat în volumele anterioare ale ediţiei noastre (vezi voi. I, p. LXIX—LXXX şi 363—364), cu precizarea că aici am avut în vedere (aplicînd-o în mod tacit) tehnica specifică editării moderne a operelor dramatice. r.D. 1 Amintim că, pe lîngă propriile sale traduceri, Heliade a publicat,, în periodicele sale şi mai ales în Colecţie din autorii clasici, numeroase opere dramatice traduse de alte persoane, ca de exemplu Virginia şi Saul de Alfieri (traduse de G. Aristia, 1836); Văduva vicleană de Goldoni (trad. Gostache Moroiu, 1836); Domnul Pursoniac de Moliăre (trad. Gr. Grădişteanu-fiul, 1836); Gredinaru orb sau Aloiul înflorit de Kotzebue (trad. Iancu Yăcărescu, 1836); Antoni de A. Dumas (trad. A. Hrisoverghi, 1837); Maria Tudor şi Angelo, tiranul Padovei de Y. Hugo (trad. G. Negruzzi, 1837); Ziua dupe urmă a unui osîndit de V. Hugo (trad. St. Stoica, 1839) şi altele. VOLTAIRE FANATISMUL SAU MAHOMET PROOROCUL TRAGEDIE ÎN CINCI ACTE ACTORII MAHOMET ZOPIR, şeic sau şerif al Mecii OMAR, leitenant al lui Mahomet ZEID 1 , > robi ai lui Mahomet PALMIRA J FANOR, senator al Mecii Ostaşi mecieni Ostaşi musulmani (Şena este la Meca) ACTUL I Ş E N A I ZOPIR si FA NOR ZOPIR 3 Cine? eu să imi plec capul la farmece, la minciuni?! Să tămîi unui fanatic, să crez ale lui minuni?! Să-l cinstesc acum in Meca după ce l-am izgonit? Nu! De dumnezei, dreptate Zopir fie pedepsit, Cînd sloboda a mea mină şi curată vei vedea 10 A linguşi viclenia şi răscoal-a mîngîia. FANOR Noi slăvim focul în tine de tată, de împărat, De căpetenie sfîntă-ntr-al lui Ismail senat; Dar cît e vrednic de slavă, atît şi primejdios; 15 întărită răzbunarea tigrului cel furios. Atîta împrotivire, fără de-a îl osteni, Aţîţă setea de singe, turbarea a-şi potoli. Puteai s-ardici altădată fierul legilor cel sfînt, Şi lesne nelegiuirea-i să curăţi dupre pămînt; 20 Subt picioare-ţi să vezi stinsă schinteia ce s-a ivit A vîlvoarelor încinse unui război nesfîrşit. Mahomet, întîiaşi dată întunecos noitor, Iţi păru numai un farmec şi un prost amăgitor; Dar azi ca domn porunceşte, triumfeaz-a lui noroc: 25 Amăgitor zis în Meca, şi-n Medina prooroc! Treizeci de naţii acuma într-un glas toate slăvesc Faptele-i nelegiuite ce pe noi ne îngrozesc. Dar ce zic? însuşi şi-n Meca sînt destui împrăştiaţi, De otrava rătăcirei şi de rivnă îmbătaţi, 3 5 10 15 20 25 30 Ce a farmecelor sale credinţa o sprijinesc, Pretutindeni fanatismul ş-amăgirea răspîndesc, Cheamă oştirile sale, cred c-un Dumnezeu cumplit L-însuflă, -1 povăţuieşte, îl face nebiruit. Bunii cetăţeni ai noştri cu noi toţi conglăsuiesc, Dar cele mai bune sfaturi în veci oare să-mplinesc ? Frica, mincinoasa rîvnă, dragostea de nuotăţi, In Meca cea înlărmată şuieră pustietăţi; Ş-ast norod, ce totdauna de tine fu miluit, Pacea de 1-al său părinte cere, strigă obidit. ZOPIR Cu acest vînzător pace! ah! norod tremurător! N-aşteptaţi decît robia de 1-acest pustietor; Mergeţi, luaţi-1 în pompă şi în genuche slujiţi Idolul ce subt povara-i veţi fi cu toţii striviţi. Dar a mea ură nestinsă să fiarbă neîncetat; Inima-mi cea sfîşiată nu mai e de vindecat. Fiara! mi-a jărtfit turbării soţia, ai mei copii. Ah! e cunoscut, barbare, otrava ce-n dinţi o ţii! Eu pînă-n tabără-ţi iară sînge nedrept am vărsat, Şi a fiului tău moarte braţul meu a-ncorunat. Intre noi torţile urei aprinse vor îngrozi, Niciodată mina vremii nu va putea potoli. FANOR Lasă-le să stea nestinse ş-ascunde flacăra lor; Pentru obşte la durere să te-arăţi nesimţitor. Al copiilor tăi sînge fi-va oare răzbunat Cînd vei vedea tot ţinutul în robie pustiat? Fiii, fratele, soţia i-a jertfit turbarea sa; Nu pierde acum şi statul: iată familia ta. ZOPIR A staturilor pierzare moliciunea a stătut. FANOR De multe ori iar şi pizma a se stinge le-a făcut. 4 ZOPIR Trebuie să pierim dară ? . . . fa nor Trist curaj cu ast tiran! 3 Te laşi în voia ’necării cind te-apropii de liman? Uite-te şi vezi prea bine că cerul a îngrijit Să-aibi în mîini cu ce să-ndupleci p-acest ucigaş cumplit: Astă tînără Palmiră, ce tu singur ai răpit Din tabără-i cind în urmă al tău braţ a răspîndit, 10 Seamănă înger de pace care între noi veni A lui Mahomet mînie să poată a îmblînzi. O ştim că şi prin solia-i singur s-a făgăduit. ZOPIR Ce! voia acestui silnic vrei să vezi c-am împlinit ? 15 Ce! astă comoară scumpă vrei să vezi c-a-mbogăţit Iarăşi mîna-i criminală de care s-a mîntuit? Cînd vicleanul ne aduce războiul cel nempăcat, Cînd braţul său pustiază, ferică neîncetat, Singuri nevinovăţia vierşunării să jărtfim 20 Şi amara lui rînjire printr-însa să dobîndim? Nu că doară a mea vîrstă la al vieţii hotar îmi insuflă vreo rîvnă de rival unui tîlhar: Inima-mi tristă, -ngheţată, ce anii au veştejit Nu e-n stare să mai simţă focul acel osîndit. 25 Dar sau c-o fiinţă asfel născută de a plăcea Veseleşte orice vîrstă şi o trage după ea, Sau că-n a fiilor lipsă mă silesc a risipi Noaptea durerilor mele ce cu tot m-acoperi, Nu ştiu care aplecare către ea m-a stăpînit: 30 Umple secul plin de groază ăstui suflet ostenit. Fie cuvint, slăbiciune, nu poci fără-a mă-ngrozi S-o văz în mîinele spaimei, cu ea a o mulţumi. Aş vrea ca voile mele priimindu-le să stea In acest azil pă taină, şi să-l ceară însuşi ea; 35 Aş vrea ca inimii sale, bunătatea mea simţind, Mahomet să-i facă groază, cu a mea conglăsuind. Ea voieşte să-mi vorbească lîngă altarul cel sfînt 5 5 10 15 20 25 30 Al dumnezeilor casei subt ast acoperemînt; Iat-o, vine! a sa frunte, al cuviinţii lăcaş, Ruşind, inima-i arată d-al virtuţilor sălaş. ŞEXA II ZOPIR, PALMIRA ZOPIR Tînără, dragă fiinţă, ce braţul meu obosit în război prin dobîndirea-ţi acest pămînt a cinstit, N-ai căzut în miini barbare, o vezi, şi eu îţi vestesc Gă soarta-ţi nenorocită toţi cu mine o cinstesc: Nevinovăţia-ţi, vîrsta, frumuseţea-ţi sfinte sînt, Toate insuflă sfiala în ast acoperemînt. Vorbeşte cu îndrăzneală oricînd înainte-mi vii: De mi-a mai rămas putere, încredinţată să fii Că zile mai norocite altele nu voi avea Decît cînd dreapta-ţi dorinţă împlinită voi vedea. PALMIRA Stăpîne! două luni iară de cînd roabă am căzut, Şi subt legea-ţi milostivă robia n-am cunoscut. Mîinele-ţi prea generoase grăbesc să facă a sta Lacrămile care cerul m-osîndeşte a vărsa. Tu, facerile-ţi de bine mă-nsufleţesc, îmi dau drept A-ţi spune că fericirea-mi de la tine o aştept. Lîng-a lui Maomet dorinţă îndrăznesc a te ruga . . . El a cerut de la tine fiarele-mi a sfărîma... Ah! de poţi, dă-i ascultare, fă-mă ca să i-o vestesc, Că după cer, după dinsul, pe Zopir numai slăvesc. ZOPIR Ale lui Mahomet fiare aşadar tu iar doreşti? Larma taberii şi groaza pustiilor arăbeşti? O patrie rătăcită, zgomotul necontenit? PALMIRA Patria e locul unde sufletul e pironit. Cele dintîi simtimente Mahomet mi le-a-nsuflat, <3 Şi in sinul casei sale a vorbi am învăţat. Acest lăcaş e un templu femeilor consfinţit Ce naltă mlini către ceruri pentr-a lor stăpîn slăvit. Zile eu nenorocite altele n-am cunoscut Decit ziua cînd războiul ast lăcaş a răzbătut, St&pîne, te rog aibi milă d-al meu suflet sfişiat Ce în veci să află faţă de unde s-a depărtat. ZOPIR înţeleg: poate că oare într-o zi nădăjduieşti Acestui stăpîn prea mîndru mina să i-o dobîndeşti? PALMIRA Stăpîne, eu duc sfială ş-al meu suflet mărmurit Crede-n Mahomet că vede un Dumnezeu preaslăvit. Eu pentru asfel de nuntă nicidecum nu m-am născut. E mult să crez c-astă slavă mie mi s-ar fi căzut. ZOPIR Ah! oricine eşti, el nu e vrednic de a să-nsoţi Cu tine, şi stăpîn încă şi mai puţin de a-ţi fi. Tu semeni a fi d-un sînge născut pravile să dai Arabilor celor falnici ce toţi sînt vrednici de crai. PALMIRA Noi a naşterii trufie nicidecum n-am cunoscut; Fără patrie, rudenii, roabe de la început, în a noastră potrivire noi după fiară ohtăm; Tot ne e strein, afară d-un Dumnezeu ce sărbăm. ZOPIR Tot vă-i strein! astă stare este oare de plăcut? Ce! tu unui stăpîn roabă, părinţi nu ai cunoscut ?! In acest trist, singuratic palat şi lipsit de fii Poţi a-mi fi reazăm poverii, bătrineţele-mi să ţii! Grija d-a-ţi străluci soarta şi de a te ferici Lungele mele necazuri singură ar îndulci... Dar tu urăşti a mea lege, credinţă ş-acest pămînt. 7 PALMIRA Cum poci fi a ta, stăpîne, cînd chiar a mea eu nu sînt? Văz că simţi a mea durere, bunătatea ta slăvesc; Dar Mahomet mi-e ca tată, părinte în el doresc. 5 ZOPIR Dumnezeu! Ce fel de tată?! El, iazmă şi vrăjitor! PALMIRA Ah, ce nume neauzite! Stăpîne, ce mare zbor! El asfel! în care staturi proorocul lor slăvesc! 10 Trimisul Dumnezeirei, mijlocitorul ceresc! ZOPIR Orbie necunoscută de oameni nenorociţi! Tot mă părăseşte-acuma, şi însuşi cei mai iubiţi, Ca să înalţe altare unui viclean vinovat 15 Ce-1 iertă a mea dreptate ca să fie-ncorunat! PALMIRA Stăpîne, mă faci să tremur: eu de cînd m-am pomenit Asfel de nume grozave pîn-acum n-am auzit. Dreapta mea recunoştinţă, dragostea, -ţi mărturisesc 20 C-asupra inimii mele îţi dau un drept părintesc; Dar aste hule de spaimă către-al meu apărător Mi-aduc cutremur, şi groaza năvăleşte-n locul lor. ZOPIR O, superstiţie surdă! pînă unde te-ai întins! 25 Simţirea din omenire veninul tău o a stins. O! cît te pling eu, Palmiro! şi cit rătăcirea ta Mă face făr-a mea voie de milă a lăcrăma. PALMIRA Nu sînt dară ascultată? 8 f? 10 15 20 25 ZOPIR Nu. Nu poci îngădui Să te văz iar la vicleanul carele te amăgi. Dar! Eu crez că văz în tine bunul cel mai preţuit, Ce pe Mahomet mi-1 face şi mai mult de osîndit! ŞENA III ZOPIR, PALMI RA, FA NOR ZOPIR Fanor, ce voieşti cu mine? FANOR Omar acum a sosit, De la porţile cetăţii solia sa ne-a vestit. ZOPIR Cine? Trufaşul acela? Acel lepădat Omar, Ce groaza povăţuieşte sîngerosul al său car? Ce furul cărui se-nchină mai întîi îl războia? Ce-şi vîndu pămîntul, legea, turbării d-a-şi răzbuna? FANOR Ce ştii! poate că îl mustră sufletul său cel semeţ, Ş-acum mai cu domolinţă ast războinic îndrăzneţ Ţine sabia, măslinul şi poate e vestitor De chezăşuirea păcii cea dorită tutulor. Cu toţi vorbeşte, întreabă, şi spre a ne-ncredinţa Pe Zeid el spre depozit... PALMIRA Doamne! soarta-mi va-nceta ? Cine ? Zeid ?... FANOR Omar vine, se găteşte a intra. 9 ZOPIR Tinără, te depărtează! — Trebuie a-1 asculta. (Palmira iese.) Omar! şi ce-o să-mi vorbească ? ! O! dumnezei înduraţi I 5 Ce de mii de ani acuma al mieu pămînt apăraţi! O, voi, ce-n cărarea voastră — soare! sfinţite făclii! Icoane dumnezeirei! — înluminaţi pe cei vii! Dreapta mea statornicie vedeţi şi o sprijiniţi Ş-asupra nelegiuirei braţul meu îl întăriţi. 10 ŞENA IV ZOPIR, OMAR, FANOR, suită ZOPIR Ei bine! după ani şase, în sfîrşit vezi ţara ta, Care inima-ţi o vinde şi braţul tău apăra. 15 Aceste ziduri sînt pline d-ale tale izbîndiri. Dărăpănător de pravili, de lege, dumnezeiri! Ş-al aceştii cetăţi sfinte gonitor neîmpăcat! Ce vrei? picioru-ţi ce spurcă acest loc nevinovat? Al unui tîlhar ministru, vrednic a se sugruma, 20 Zi, ce vrei de la mine? OMAR Eu voiesc a te ierta. Trimisul dumnezeirei, ce-ale lui porunci ascult, De milă la vîrsta-ţi, dorul, la-ndrăzneala-ţi şi mai mult, 25 Iţi făgăduieşte-o mină ce putea a te zdrobi. Eu din parte-i ţi-aduc pacea care se milostivi. ZOPIR Un viclean şi prost războinic obrăzniceşte-a-nădrzni El să ne propuie pacea? iar nu a se pocăi?! 30 Cu a lui nelegiuire, o, dumnezei! suferiţi ? Răpindu-te şi dînd pacea Mahomet !!! şi nu trăsniţi? Şi tu, ce te-ncarci cu voia unui fur şi lepădat, 10 v N-ai ruşine a fi sluga celui mai neruşinat ? " Nu l-ai văzut fără stare, fără cinste, trîndăvind, Tlrlndu-se prin mulţime, despretuit vieţuind? S Clndl -această îngîmfare el nici că ar fi visat? B OMAR I Cu deşarta ta mărime al tău suflet învăţat, | El asfel ia vrednicia, şi voieşti a cumpăni % Pe oameni cu greutatea ce norocu-ţi dărui? Nu ştii tu pîn-acum încă, om slab şi neputincios, M Că cel mai din urmă vierme ce zace-n ţărînă jos Şi mîndrul vultur ce-n ceruri îndrăzneşte a zbura ?i ochii săi fără clipă soarele a aţinta, naintea Celui vecinie toate intră-ntru nimic, L Tot e prada putrejunei, mare, puternic, slab, mic? 19 Muritorii sînt d-o seamă, naşterea făr-a privi, Numai singură virtutea poate a-i deosebi. Mahomet e dintr-acele îndrăgite de cer minţi Ce tot lor îşi sînt datoare şi nimic l-ai lor părinţi. Asfel e stăpînul care mi-am ales a îi sluji, 20 Şi singur în toată lumea este vrednic de a-mi fi. Tot omul la a sa lege trebuie a se pleca. Veacurilor ce-or să fie eu pildă am vrut a da. ZOPIR Politica ta vicleană îndrăzneşte în zadar 25 Să-mi înalţe fanatismul; destul, te cunosc, Omar! Destul! Alte duhuri slabe vei putea întuneca; Mi-aţîţă despreţuirea tot ce vrei a tămîia. Goneşte-nşălătoria ş-îndrăzneşte a privi Cu-o cătare numai omul ce te-ngîmfezi a-1 slăvi: 30 Vezi într-însul nimicia, şi vezi prin care mijloc Faci a nălţa pîn’la ceruri pre visatu-ţi prooroc; De te prefaci, sau e rîvnă, stăi şi vino-ţi în simţiri: Eu îţi sînt stăpîn, Omare, — destul, ieşi din amăgiri. Şi vei vedea de cămile un gros povăţuitor 35 Ş-al celii dinţii soţie ruşinat amăgitor, Ce subt masca vicleniei unui vis ce-şi unelti Lesnea credinţ-a mulţimei se cercă a amăgi; Şi la picioarele mele ca un vrăjitor adus, li 5 10 13 20 25 30 35 Subt osînda izgonirei cei patruzeci l-au supus, Pedeapsă foarte uşoară ce la rău îl indîrji. Aşa, din peşteră-n peşteri, cu Fatma-ntr-ascuns fugi. Prin pustii şi prin oraşe urmaşii săi rătăciţi, Goniţi, încărcaţi de fiară, osîndiţi şi izgoniţi, Plimba a lor îndrăcire ca un dar dumnezeiesc, Şi peste puţin Medina cu-al lor venin otrăvesc. Tu singur atunci, cuvîntul învăţat a asculta, De la izvoarăle sale veninul vruşi a seca. Te-am văzut mai drept, mai groaznic, mai viteaz, mai norocit, Izbind pe tîlharul cărui acuma te văz robit; De e prooroc în faptă, ce-ndrăznişi a-1 pedepsi? De e viclean, precum este, n-ai ruşine a-i sluji? OMAR Am vrut pe acest om mare atuncea a-1 pedepsi, Cînd a mea întunecime nu-1 ştia a-1 preţui; Dar cînd cunoscui în urmă că Mahomet e venit Să schimbe tot universul la picioare-i mărmurit, Dar cînd focul minţii sale ochii mei îi lumină Şi în cursul său cel vecinie îl văzură că intră, Plin de minuni în tot locul vorbind şi înduplecînd, Pedepsind după dreptate, ca un Dumnezeu iertînd,— Cu-ntinsele-i ostenele viaţa mea am însoţit Şi împărăţii, altare răsplătirea mi-a gătit. Ca şi tine eu odată am fost orb, mărturisesc; Deschide ochii, Zopire, vezi că nu te amăgesc. A furiii tale rîvnă nu o mai tot lăuda: Vezi cît este de dăşartă şi crudă gonirea ta. Nu te mai făli în oameni ş-într-un Dumnezeu hulit; Cazi în genuchi la viteazul ce tu numai l-ai gonit. Vino de sărută mina ce ţine trăsnetu-n ea: Vei vedea că după dînsul cea dintîi e soarta mea. Postul care îţi rămîne e destul de strălucit, Numai să te-nchini cu cinste celui îndumnezeit. Vezi ce sîntem noi acuma şi ce mai nainte-am fost. Ce gîndeşti că e mulţimea, acest norod orb, slab, prost? Este într-adins în lume pentru cei mari a robi, A se minuna, a crede, a suferi, mulţumi; 12 Vin’ cu noi şi-mpărăţeşte, de te temi a te pleca; Gustă din mărimea noastră, acest prilej nu lăsa! In loc d-a urma mulţimei, fă-o a se îngrozi: Acest drept este pravilnic celor ce-o ştiu învîrti. 5 ZOPIR Numai lui Mahomet, ţie şi l-ai voştri următori Voiesc să însuflu groaza, iar nu 1-aceşti crezători. Ce! vrei să vezi pe Şeriful al senatului cel sfînt A-ncoruna un răscolnic, călcător de jurămînt? 10 Nu tăgăduiesc, Omare, c-acest trufaş vrăjitor N-are duh şi iscusinţă, că nu e-nduplecător. Vrednicia lui ca tine o cunosc mai cu prisos. Un erou ar fi fost, poate, cînd ar fi şi virtuos: Dar vînzarea, viclenia de el nu se dezlipesc, 15 Şi tiranii au aceasta darul lor cel mai firesc. Amăgitoarea lui milă atît n-o mai înălţa; Al lui meşteşug mai mare este de a-şi răzbuna. Fiul lui d-această mînă-ndestulată se jărtfi, Lupta aceasta din urmă a mea sete potoli. 20 Al meu glas goni pe tatăl ca p-un viclean ticălos; Al meu braţ ca răzbunarea pe fiul răsturnă jos. Ura mea este nestinsă şi nu se va-ndupleca întocmai c-a lui mînie ce-adapă inima sa. Mai întîi d-a intra-n Meca trebuie a mă jărtfi, 25 Şi pe tîlhar niciodată dreptul nu-1 va-ngădui. OMAR Mahomet îţi dă dovadă că el ştie a ierta, Ia-te numai dupe pilda ce voieşte el a-ţi da: El împărţeşte cu tine prăzile ce am luat 30 De la împăraţi şi neamuri ce-al său braţ a închinat. Pune un preţ pentru pace, — pe Palmira iar ce cei ? Tot al nostru e nainte-ţi: cere, ia oricîte vrei. ZOPIR Omar! Eu mă mir de tine, — gîndeşti a mă înşăla ? 35 A-mi vinde a mea ruşine şi pacea a spicula? Pe ruşinata-i avere, strînsă din nelegiuiri, Vrei ca să dau pe Palmira vierşunatelor poftiri, 13 Subt ochii fără de saţiu şi de cele sfinte furi? Ea nu este d-a fi roabă nimicitelor făpturi; Eu voi s-o smulg, să o mîntui d-un tiran amăgitor, Dărăpănător de pravili, de năravuri stricător. 5 Neruşinat1 desfrînate, îndrăzneşti a căuta A stăpînului tău faţă fără a te ruşina? A ta frunte ce te vinde de cuget n-a obosit ? S-o mai ardici ai putere ? poţi să mai fii odihnit ? Ai putut şi pîn-aicea cugetul a înfrunta 10 C-obraz deschis înainte-mi falnic a te arăta? In cer nu îţi vezi osînda? trăsnetul nu a căzut Pe inima-ţi răzvrătită ce odată l-a vîndut?1 OMAR Îmi vorbeşti tot ca un jude carele, nenduplecat, 15 Sperie în tribunalu-i p-osînditul vinovat. Vorbeşte ca un ministru şi răspunde cu cuvînt Unui sol celui mai mare împărat dupre pămînt! ZOPIR De unde la el ast titlu? cine l-a incorunat? 20 OMAR Biruinţa. Şi cinsteşte slava ce 1-a-ncongiurat! Teme-te d-a lui putere! El ca un învingător Pretutindeni va să fie şi de pace dătător. P-ale lui Zairbar prunturi oştirile se gătesc 25 Spre-ncungiurarea cetăţii, şi toate se uneltesc. Sîngele ce-o să se verse trebuie a-1 mîntui! Mahomet despre aceasta voieşte a te-ntîlni. ZOPIR Cine? Mahomet! El însuşi? 30 OMAR Dar, şi te jură-a-ntîmpina... 1 Versurile 5—12 (primul precedat, iar ultimul urmat de cîte un asterisc) sînt adăugate la textul original de către Heliade (n.ed.). 14 3 io 15 20 ZOPIR Vînzător! cînd aste locuri singur eu aş guverna, Numai cu a ta pedeapsă mi-ar fi singurul răspuns. OMAR Zopir, greşita-ţi virtute de milă tot m-a pătruns; Insă pentru că domneşte şi un senat zgomotos Şi şi el se-mpărtăşaşte de înlărmatul folos Al ocîrmuirei tale, mă duc cu el a vorbi. ZOPIR Urmez şi eu după tine. Vom vedea ce va ieşi. Acolo eu dumnezeii, legi, ţara voi apăra. Păcătosul tău glas vino cu-al meu a-1 alătura, Propovăduind o groază, un dumnezeu gonitor Ce-un viclean cu-armele-n mină îl vesteşte tutulor. Fanor, vino după mine un vînzător a-mbrîncil Vînzător se socoteşte oricine-1 va suferi. Nimicind ale lui planuri, trufia-i a împila, A îi pregăti osînda sau groapa mea a săpa,— De mă v-asculta senatul şi braţu-mi va sprijini, D-un tiran patria, lumea să grăbim a mîntui! (Sfirsitul actului întîi) ACTUL II ŞEN A I ZEID, JPALM//M PALMIRA 5 Care dumnezeu te-aduce în grozavul acest zid ? S-a sfîrşit a mea durere ? te mai văz iarăşi, Zeid ? ZEID Tu, a soarte’mi îndulcire şi al vieţii-mi dumnezeu! Palmiro! sînt lîngă tine? Doamne! nu m-amăgesc eu? 10 Din acea zio de sînge în care-un vrăjmaş barbar, Din tabăra noastr-aproape, pe pruntul lui Zairbar, Veni din braţe-mi să smulgă viaţa-mi şi prada sa,— D-atunci de tine departe, întins făr-a răsufla P-a morţilor rămăşiţă, glasul meu cel plîngător 15 Chema moartea la el surdă p-acest mal răsunător. O, tu, scumpa mea Palmirăl în ce spaime-au cufundat Crudele tale primejdii al meu suflet sfîşiat! Focul, frica, nerăbdarea, ah! toate îmi imputa Pentru ce să amin ziua, ceasul de a-mi răzbuna. 20 O, cît grăbeam eu asaltul ce atît a-ntîrziat! Şi doream ceasu-njunghierii şi de sînge îmbătat! Eram dator cu-a mea mină cetatea a-nvolvora, Aceea unde Palmira plîngea libertatea sa. In sfîrşit, naltele gînduri proorocului ceresc, 25 Ce nu cuteaz-a coprinde duhul cel slab omenesc, Trimit pe Omar aicea ca pe un alt Mahomet; Eu aflu, zbor, — cin’ mă ţine? ş-aci cer un amanet; Viu, mă făgăduiesc singur, credinţa mea toţi o vor, Mă dau rob de bunăvoie cu tine aci să mor. 16 PALMIRA Zeid! Puţin înainte pînă cînd sosirea ta A mea deznădăjduire veni a astimpăra, Căzui în genuchi cu iacrămi la trufaşu-mi răpitor; l-am zis: „Vezi inima-mi, gîndul, şi cunoaşte taina lor; Viaţa mea e în taberi de unde m-am despărţit: Dă-mi singurul al meu bine şi de care m-ai lipsit !“ Vorbindu-i, a mele Iacrămi picioarele lui uda, Şi a lui tăgăduire minţile mi le lua. Vedeam că lumina-n ochii-mi începea a se-nnegri, Inima, viaţa-n mine simţeam a mă părăsi, Nici o umbră de nădejde de nicăiri nu zăream; Zeid! Dumnezeu te-aduse, căci altfel eu mă sfîrşam. ZEID Cine lacrămile tale n-a putut a le simţi? PALMIRA Zopir. Cu toate că mila vedeam a îl stăpîni, Insă mai în urmă, crudul, putu a îmi arăta Că din ast loc nu se poate nimenea a mă lua. ZEID Barbarul! se amăgeşte; Mahomet, stăpînul meu, Omar, nenvinsul războinic şi... iubitul tău... dar, eu! (Căci îndrăznesc după dînşii şi eu a mă rîndui; Iartă-mi cu această mîndră nădejde a mă făli!) Vom opri aceste Iacrămi, fiarăle-ţi vom sfărîma, Foc, sînge, tot se găteşte a te scoate, -a răzbuna. Al lui Mahomet, al nostru Dumnezeu apărător, Dumnezeu d-a cărui steaguri sînt cel dintîi purtător, Dumnezeu care Medina putu a dărăpăna, La picioare-ne acela şi Meca va răsturna. Omar este în cetate; norodul, cum l-a văzut, Nicidecum larma şi groaza a-ntărîta .n-a putut, Ce totdauna insuflă un vrăjmaş biruitor, Ci cu-al lui Mahomet nume el este izbînditor. 17 5 10 13 20 25 30 PALMIRA Ah! Mahomet ne iubeşte, lanţul meu va sfărîma, Ş-a noastre inimi unite el va binecuvînta, Aceste inimi curate ce-n veci lui le închinăm; Ah, cînd va veni aicea? căci în fiară ne aflăm! ŞENA II PALMI RA, ZEID, OMAR OMAR Nădejdea vă-ncredinţează, fiarăle vi s-au zdrobit; Iată Mahomet că vine, cerul de voi a-ngrijit. ZEID El? PALMIRA Augustul nostru tată? OMAR Senatului adunat Mahomet, duhu-i prin mine, acest fel a cuvîntat: „Trimisul acest din ceruri războinic neauzit, Acest om, prooroc mare, între voi s-a pomenit, Să făcu stăpîn şi reazăm la atîţia împăraţi; Şi voi! cetăţean al vostru între voi să nu-1 lăsaţi ? Ce! el vine a vă pierde sau a vă dărăpăna? A vă sprijini el vine şi mai mult a vă-nvăţa, Nu pe oameni, ci în inimi putere-a-şi statornici.4' Al meu glas mai tot senatul începu a cumpăni, Duhurile a aprinde şi-nvinse-a le legăna. Zopir, văzînd că cuvîntul cel drept va îndupleca, Vru să adune norodul, cu el a se sprijini: S-adună, dar, nu pierz vremea, după el sosesc aci; Vorbesc, îmblinzesc, amerinţ, făgăduiesc, îngrozesc, Şi porţile a dăschide lui Mahomet izbîndesc! Acum, dup-o izgonire, după cinsprezece ani, 18 Introcolit de vitejii, războinicii musulmani, Cei mai buni ai săi prieteni lingă dînsul strejuiesc, Toţi: Aii, Ercid şi Amon de el nu se dăzlipesc. Cum intră, toţi năvăliră, înainte-i alerga, 5 Şi prin felurimi de şopte fieşcare îl urma: Unul credea că-n el vede pe al său mîntuitor, Altul turbat scrîşnea dinţii dup-al său apăsător; Unii-1 amerinţa iară, hulindu-1 şi blestemînd, Alţii cădea la picioare-i c-umilinţă sărutînd; 10 Şi noi făceam să răsune în acest norod mişcat, Strigînd: „Libertate! Pace! Dumnezeu adevărat!“ Zopir, veştejit cu totul, limba, buzele-şi muşca, Vărsa veninul turbării ce inima-i secera. Mahomet prin a lor zgomot, maslinu-n mină ţiind, 15 Cu o frunte prea senină nainta neîngrijind. A armelor încetare peste tot s-a publicat... Iată că însuşi el vine; tinerilor, aţi scăpat! ŞENA III MAHOMET, OM AR, ALI, ERCID, ZEID, PALMI RA, 20 suită MAHOMET Reazăme nebiruite prea naltei mele puteri, Prieteni şi ale mele cele mai dintîi averi: Aii, Morad, Ercid, Amon! către norod vă grăbiţi, 25 Mergeţi si într-al meu nume pe toţi îi povăţuiţi; Spuneţi c-adevărul numai de acum va-mpărăţi, Un Dumnezeu au a crede, dar mai mult a se-ngrozi... Zeid! tu aici ce cauţi ? ZEID 30 Părinte, stăpinul meu ! înaintea mea pişaşte cel în tine Dumnezeu, Gat’ a muri pentru tine, mai supus din toţi cei drepţi, Mai nainte de poruncă-ţi... 19 5 10 15 20 25 30 MAHOMET Trebuia să o aştepţi. Cela ce trece măsura nu ştie <-a> mă mulţumi; Eu lui Dumnezeu fac slujbă, voi învăţaţi a-mi sluji! PALMIRA Ah, părinte şi stăpîne, iartă nerăbdarea sa! Crescuţi din copilărie subt blînda-ngrijirea ta, Tot acele simtimente p-amîndoi ne-a-nsufleţit; Ah! tristele mele zile încă nu au contenit! Departe de el, de tine, destul roabă am răbdat. Ochii mei necaţi în lacrămi acuma s-au luminat. Ceasul fericirii mele vei putea învenina? MAHOMET Palmiro! atît ajunge!... citesc în inima ta... Nimic nu fii îngrijită, nimic nu te speria; Mergi! deşi trone, altare aţintează mintea mea, Insă ochii-mi p-a ta soartă sint deschişi necontenit, Şi vor privighea asupră-ţi ca p-univers, neclintit. (Către Zeid:) Tu mergi dup-ai mei războinici! Palmiro, n-ai să mai gemi, Ci, dînd lui Dumnezeu slavă, de Zopir ai să te temi. ŞENA IV MAHOMET, O MAR MAHOMET Tu rămîi aci, Omare; e vremea a-ţi dezvăli Adîncul inimii mele, tainele-a-ţi descoperi... Zăbava obicinuită unui război îndoios Poate încă să-ntîrzie drumul meu cel strălucios. Nu trebuie să dăm vreme oamenilor luminaţi Să-şi asigureze ochii de lumină-ntunecaţi. Al meu preaiubit prieten! prejudecăţile sînt Stăpîni şi frîu la noroade, împăraţi cu un cuvînt. 20 Ştii ce-oracol să vestise şi ce vorbe au ieşit Pentru cel trimis din ceruri şi ce i-au proorocit: „Cum că priimit în Meca ş-în tot locul biruind Va intra în aste ziduri cu pace, nerăzboind.a 5 Aşa eu zgomotul lumii ş-ale sale rătăciri Le-ntorsei spre folosinţa-mi, spre-ale mele izbîndiri. însă pînă cînd ai noştri din nou se vor încerca P-acest norod nestatornic de tot a-1 îndupleca, Cum priveşti tu pe Palmira dimpreună cu Zeid? 10 OMAR Eu văz că-ntre toţi copiii ce s-au crescut de Ercid, Carii, hrăniţi cu-a ta lege, formaţi după voia ta, L-al tău Dumnezeu, la tine învăţar-a se-nchina; Nici unul nu te slujaşte ca dînşii de înrîvnat, 15 Cu inima închinată, cu duhul cel mai focat; Cei mai supuşi sînt, c-o vorbă, între ai tăi musulmani. MAHOMET Ah ! eu n-am, scumpe Omare, mai mari dec-ît ei duşmani. Ei se iubesc! — şi ajunge. 20 OMAR Pentru ce imputăciuni?... MAHOMET Tu ştii furiile mele ş-ale mele slăbiciuni. OMAR 25 Ce fel ? MAHOMET Tu ştii foarte bine ce simtiment vingător în inima mea, în pieptu-mi e cel dintîi domnitor. Stăpînit de grija lumei, de zgomot încongiurat, 30 Cu-armele, şeptru, altare braţul meu însărcinat, Viaţa mea e o luptă, neodihna m-a-nsoţit; Asprimea şi cumpătarea al lor m-au obicinuit. Eu am gonit de la mine dulceţile omeneşti, 21 5 10 15 20 25 30 35 Ce între neamuri hrăneşte moliciuni dobitoceşti. Prin nisipuri arzătoare, preste stîneele pustii Cu tine-am răbdat arsură, vînturi, ploaie, vijălii. Amorul mă odihneşte, el singur m-a mîngîiat, Idolul muncilor mele ce în veci am tămîiat. Patimă tot dopotrivă cu-nsuşi Dumnezeul meu Prin care trăiesc, răsuflu, lucrez, mă răscumpăr eu; Patimă atît de mare cît şi ambiţia mea Ş-a cării furii grozave o covîrşăsc şi pe ea. — In taină eu pe Palmira, făr-a şti ea, o iubesc, Şi din soţiile mele pe dînsa o preferesc. Poţi socoti covîrşirea mîndrii mele gelozii, Primejdioasele-i furii, cumplitele-i grozăvii, Cînd Palmira la picioare-mi, printr-un simtiment fatal, Va despreţui trufia-mi şi îmi va da un rival? OMAR Şi nu ţi-ai răzbunat oare? MAHOMET Socoteşte d-am putut. Află-1 întîi cine este şi judică un minut. Cunoaşte nelegiuirea astor vrăjmaşi aşteptaţi: Tiranul, al meu protivnic, i-a născut, şi ei sînt fraţi* OMAR Cum? Zopir? MAHOMET Dar, le e tată: Ercid în mîini mi i-a dat, Cincisprezece ani sînt astăzi de cînd i-am îmbrăţişat, în sinul meu cu-ngrijire p-aşti şărpi primejdioşi cresc; Ş-acum, făr-a se cunoaşte, amîndoi mă otrăvesc. Am aţîţat cu-a mea mină focul lor nelegiuit. Cerul păcatele toate aicea le-a grămădit. Voi... iată, tatăl lor vine; ochii săi înflăcăraţi Către noi îşi varsă ura de mînie îmbătaţi. Omar, ia seama la toate, şi Ercid cu streaja sa Privigheze aci poarta! Mă-nţelegi? în seama ta Mă las; vin’, dă-mi socoteala; vezi de trebuie-a grăbi Sau a-ntîrzia lovirea prin care-mi voi izbîndi. 23 5 10 15 20 25 30 35 Ş E N A V ZOPIR, M AHO MET ZOPIR Ah! durere povăroasă, adînc al morţii lăcaş! Eu să priimesc aicea p-acest al lumei vrăşmaş! MAHOMET Mai aproape! vezi că cerul voieşte a ne uni: Iată Mahomet, n-ai frică, vorbeşte făr-a ruşi! ZOPIR D-a ta viclenie numai şi de tine am ruşit, Ce-n prăpastia pierzării patria ta ai tirit; De tine, a cărui mină seamănă nelegiuiri Şi naşte-n mijlocul păcii război, vrajbă, nenfrăţiri. Intre noi numele-ţi numai casele a despărţit Şi părinţi, soţi, fii, fraţi, rude, numiri drage au lipsit. Pacea pentru tine este un prilej folositor Ca să poţi c-odihna-a-nfige fierul în inima lor. Vrajba civilă-n tot locul pe urmă-ţi a răsărit, De-ndrăzneală, -nşălăciune amestec nelegiuit! Tiran cumplit, plin de sînge, asfel în patria ta Vii să-ţi vesteşti Dumnezeul şi pacea nouă a da? MAHOMET De n-ar fi Zopir acela către care răspunz eu, Aş face ca să vorbească însuşi Dumnezeul meu. în mîinele-mi sîngerate Coran, sabia ţiind, Ceealaltă lume-aş face să tacă înmărmurind; Al meu glas într-a lor inimi ca tunetu-ar răsuna Şi la pămînt a lor frunte aş vedea a se pleca; Dar îţi vorbesc ca om numai, n-am ce a-ţi acoperi; Mă simţ îndestul de mare, n-am de ce a te-amăgi. Vezi Mahomet cine este: eşti singur, şi singur sînt.- Sînt ambiţios; ascultă: cine nu e pe pămînt? Ins-împărat niciodată, sau pontif, sau căpitan, Nimini nu-şi făcu ca mine un asfel de mare plan. Fiece norod pe rîndu-i pre pămînt a strălucit, 23 Prin legi, ştiinţi, meşteşuguri, prin războaie s-a slăvit; In sfîrşit şi Arabiei vremea, rîndul i-a sosit. Norodul acest războinic, d-atîţi ani nepomenit, Lăsa-n pustiile sale slava-i a inţeleni; 5 lată acum zile nouă care pot a îl mări. Vezi de l-apus, răsărituri, universul pustiit, Persia sîngerind încă şi tronul său şovăit, India roabă, fricoasă, şi Eghiptul apuind, Ale lui Constantin ziduri de slava lor eclipsind, 10 Romana împărăţie pretutindinea scăzînd; Sfîşiat acest trup mare, mădularele-i căzînd Se trîndăvesc risipite; şi noi ce mai aşteptăm? Pe ale lumei ruine Arabia să nălţăm ! Trebuie-o credinţă nouă, trebuiesc fiară mai noi, 15 Pentru oarbele noroade a-mpărăţi sîntem noi. în Asia Zoroastru, Osiris la eghipteni Şi Numa în Italia, Minos între cretieni (Noroade iar-obiceiuri, credinţă, stăpînitori), Ei de legi nesăvirşite stătură întocmitori; 20 Eu viu dup-atîtea veacuri să schimb aste groase legi, Aduc un jug mult mai nobil la neamuri, noroade-ntregi. A mea curata credinţă, zeii mincinoşi surpînd, îmi statornicează slava pe care o vezi crescînd. Nu îmi amăgesc eu ţara, precum vrei a-mi imputa, 25 Ci-i dărăpăn slăbiciunea ş-idololatria sa. Subt un împărat, credinţă, eu viu ca să o unesc; Şi ca s-o fac strălucită, trebuie să o robesc. ZOPIR Astea-s planurile tale!!! Şi tu, îndrăzneala ta, 30 Aţi rămas acum pămîntul după voia-ţi a schimba ? Tu vrei cu moartea în mînă oamenii a îngrozi Şi le porunceşti în silă ca tine a se gîndi; Tu prazi şi pustiezi lumea, şi zici c-o povăţuieşti. Ah! daca prin rătăcire să lasă s-o amăgeşti, 35 Dac-a minciunilor noapte putu a ne-ntuneca, Prin care torţe de moarte voieşti a ne lumina? Gare drept este asupră-ţi a-nvăţa, a proroci, A povăţui altare şi stăpin a te numi? 24 MAHOMET Dreptul ce-au în duhuri slabe duhurile cele mariT Ce norodul îl dă singur şi slabii celor mai tari. ZOPIR 5 Ce fel î oricine se scoală şi mai semeţ va gîndi Are drept a-nşăla lumea şi din nou a o robi? Cel amăgind ei cu mărime nu mai sînt amăgitori? MAHOMET Dar. Eu îţi cunosc norodul şi sînt toţi priimitorii 10 De amăgiri, rătăcire, fără de care nu pot. Adevărată-ori greşită, credinţa mea peste tot Este prea de trebuinţă; neamuri o au cunoscut. Dumnezeii tăi ce bine sau ce folos ţi-au făcut ? Pre lîng-ale lor altare ce laure vezi crescînd ? 15 Eresul tău fără slavă pe muritori împilînd, Dezbărbătează-ndrăzneala şi face pe om fricos; Al meu sufletul înalţă şi îl face virtuos: Eroi face a mea lege. ZOPIR 20 Zi tîlhari şi prădători. Daa-ţi farmecu-n alte locuri şi şcoala de vînzători; Mergi de îţi laudă vraja în Medina ce domneşti, Unde cu steaguri se primblă apostolii ce-amăgeştir Unde cei deopotrivă-ţi la picioarele-ţi ascult. 25 MAHOMET Dopotrivă! cită vreme de cînd eu nu am mai mult Eu fac să tremure Meca ş-în Medina poruncesc; Crezi în mine şi ia pacea, de te temi să te zdrobesc. ZOPIR JO Pacea e numai în gură-ţi; o, cum în inimă-ţi şăz! Vrei să mă-nşăli şi pă mine ? 5 10 15 20 25 30 MAHOMET Nici o nevoie nu văz. Cel slab numai amăgeşte, cel tare e comandînd; Poruncind m’ ei vedea mîine ce acum mă vezi cerind: Mîine poci subt a mea slujbă şi în jug a te vedea, în vreme ce azi prieten eu voiesc a te avea. ZOPIR Cine prieteni ? Noi, crude ? O, ce vraje! ce minciuni! Ştii tu vrun dumnezeu care să fac-atîtea minuni ?! MAHOMET Ştiu unul foarte puternic şi totdauna-nţeles, Ce-acum îţi vorbeşte. ZOPIR Care ? MAHOMET Nevoia, -al tău interes. ZOPIR Mai lesne iadul cu cerul vor putea a se uni Decît prin oricare noduri noi a ne-mprieteni. Dumnezeu eu am dreptatea, tu interesu-ai luat: într-aceşti doi neprieteni nu poate a fi tractat. Răspunde-mi: care-ar fi oare temeiul, de poţi să-mi spui, Prieteşugului groaznec ce acuma îmi propui? Nu cumva fiul tău, oare, ce braţul meu îl jărtfi, Sau al fiilor mei sînge care mîna-ţi răspîndi? MAHOMET Negreşit, fiii tăi însuşi, — află taina, în sfîrşit, Ce la nimeni pîn-acuma eu nu am destănuit; Tu verşi lacrămi pentru dînşii, şi ei amîndoi trăiesc. ZOPIR Ce-ai zis! O, zi norocită! O, cerule! m-amăgesc ? Şi de trăiesc, de la tine trebui să aflu eu? 26 5 10 15 20 25 MAHOMET Crescuţi în a mea oştire, se află în lanţul meu. ZOPIR Cine? fiii mei robi ţie! ş-au putut a îţi sluji? MAHOMET Mîinile mele prea darnici bineVoiră-a-i hrăni. ZOPIR Şi cum! ura ta, turbarea pe dînşii nu năvălesc ? MAHOMET Eu pentru părinţi copiii nicidecum nu osîndesc. ZOPIR Spune-mi, care le e soarta? vorbeşte-mi mai lămurit! MAHOMET în mina mea le e viaţa, ş-acum vremea a-sosit,. N-ai să zici decît o vorbă; eu îi las în voia ta. ZOPIR Eu poci să-i scp! cu ce titlu ? şi ce trebuie a da ? Pentru ei vrei al meu sînge? în locul lor să 'robesc? MAHOMET Nu. Să-mi fii ajutor numai lumea să o amăgesc. Voi ca să aduci pe Meca credinţa ta a lăsa. Şi tu mai întîi 1-aceasta pildă trebuie a da, Noroadelor îngrozite Alcoranul a vesti, A-ngenuckea la picioare-mi, prooroc a mă slăvi ^ Atunci fiul ţi-este-n mină, şi eu ginere îţi sînt. ZOPIR Mahomet, vezi că sint tată ; putere n-am, nici cuvînt... Dup-atîţi ani plini de jale copiii mei a găsi, 27 5 10 15 20 25 30 A-i vedea iară în braţe-mi ş-între dinşii a muri E sigura fericire 1-al meu suflet obosit; Dar, daca din două una s-aleg voi fi osîndit: A-nchina credinţii tale necăjita ţara mea, Sau cu însuşi a mea mină p-amîndoi a înjunghia, — Mahomet, pe Zopir află c-alegerea şi-a făcut; Nu fii la nici o-ndoială. Adio! M-ai cunoscut, MAHOMET (singur) Cetăţean plin de trufie, bătrîn neînduplecat! Dar şi eu şi mai mult, crude, ştiu să fiu mai nempăcat. ŞENA VI MAHOMET, OM AR OM AR Mahomet, nu pierde vremea, căci altfel sîntem pierduţi. Tiranii cu-ale lor taine în sfîrşit îmi sînt vînduţi. Mîine tot se dă pe faţă, mîine aici te opresc, Mîine Zopir porunceşte, şi viaţa ta o pîndesc. Senatul pe jumătate acuma te osîndi, Şi neîndrăznind în faţă, pe ascuns te va izbi. Ei un erou a ucide zic cum că îl osîndesc Ş-al lor complot de osîndă judecată îl numesc. MAHOMET Vor simţi cum e osinda, furia mea vor vedea; Nu mă turbur, căci gonirea în veci fu spre slava mea. Zopir îşi va pierde capul. OMAR Ah! la picioare-ţi căzînd, Rămăşiţa ceealaltă vei vedea-o tremurînd. Dar mai mult nu pierde vremea. MAHOMET Dar cu-ncetul să grăbim: Mînia fie minie, şi cuminte să pîşim. 28 5 10 15 20 25 30 Trebuie să ascunz mina care moartea va purta Şi bănuiala mulţimei de la mine-a depărta. OMAR Fapta e despreţuită. MAHOMET Ne e însă spre folos; Nu trebuie-a trage ura norodului zgomotos. Un braţ mi-e de trebuinţă, ce, -ndreptat de glasul meu, Să se-ncarce cu omorul, si rodul să îl am eu. OMAR La o acest fel de slujbă eu răspunz pentru Zeid. Pentru el ? MAHOMET OMAR Poate fi singur un asfel de omucid. Cum e la Zopir depozit, singur poate a-1 izbi Printr-ascuns, şi tu de dînsul să poci a te mîntui. Ceilalţi iubiţi de tine, la cercarea care au, Rîvna le e măsurată, primejdiei nu se dau: Ei sînt toţi în acea vîrstă ce acum i-a şi format, Şi vălul credulităţii după ochi li s-a luat. Aci e de trebuinţă un duh mai nevinovat, O inimă mai curată, un piept mai îmbărbătat. Nălucirea în junie îşi găseşte vremea sa, Ş-în Zeid acuma fierbe rîvna şi credinţa ta. El e leu plin d-ascultare la glasul ce-1 va-ndrepta. MAHOMET Cine? fratele Palmirei? OMAR Numai el te va-mpăca. 29 MAHOMET Urăsc pe Zeid, ş-ast nume nu poci să-l mai auz eu încă strigă răzbunare cenuşa fiului meu: Insă tu cunoşti pe-aceea pe care eu o iubesc; 5 Vezi că în aceste locuri, ce prăpăstii ocolesc, Eu am venit tron, altare, jărtfe, prinos a căta, A unui norod prea mîndru duhurile a-ncînta, Pe Zopir oricum a pierde şi însuşi pe al lui fiu. Omar, trebuie prea bine cumpăna-n mină să ţiu: 10 Să văz interesul, ura unde mă povăţuiesc, Amorul, de care astăzi şi nevrînd mă stăpînesc. Religia, ce ea numai pîn-aci m-a-ncorunat, Nevoia, ce are dreptul orice de a-i fi iertat. (Sfirşitul actului al doilea) ACTUL ni ŞENA I ZEID, PALMIRA PALMIRA 5 Unde te duci? Spune-mi dară jârtfa ce-ai a săvirşi Sfînta dreptate ce sînge mai cere a răspîndi? Zeid, nu mă lăsa asfel! ZEID Gerul va a mă chema, 10 Cere braţul meu spre slujbă-i, eu merg a mă închina. Omar negreşit voieşte c-un jurămîmt necoprins Să m-apropie mai tare d-al meu stăpîn neînvins. Mă duc să jur înainte-i că mor pentru legea sa, Şi pe urmă pentru tine mai am numai a jura. 1.5 PALMIRA Pentru ce să nu fiu faţă şi eu 1-acest jurămînt? Singură, tot mă-ngrozeşte în ast acoperemînt; Neştiinţa mi-e o spaimă; ş-în loc a m-astîmpăra, Omar de vînzări îmi spune, de sînge a se vărsa, [20 D-ale senatului furii, de al lui Zopir complot, De focuri care stau gata a se-ntinde peste tot, Că grozavul fier aşteaptă, tot s-armează a lovi. Proorocul mi-a spus însuşi: nu e d-a se îndoi. De Zopir numai mi-e frică, şi toată iar groaza mea 25 Mi-este numai pentru tine. 31 ZEID Eu n-aş crede a avea Zopir un asfel de suflet viclean şi înveninat. Cînd astăzi eu ea depozit la el m-am înfăţişat, 5 De a lui nobilitate ş-omenie mă miram Ş-un ce puternic în mine şi necunoscut simţeam Că pîn’ la el al meu suflet fiorat îl înălţa, Şi inima-mi adormită repede se deştepta; Nu ştiu, numele-i sau vîrsta a îl cinsti mă silea, 10 Sau faţa-ncuviinţată inima lui mi-ascundea; Ori că-n acele minute cînd aci te-am întîlnit Sufletu-mi de ferieirea-i întreg fiind stăpînit, Uitînd durerile sale, orice groază el gonea, Ş-alt nimic decît pe tine nu cunoştea, nu vedea; 15 Asfel a fi lingă dinsul eu mă simţeam fericit. Acum voi să-mi crească ura, pentru că m-am amăgit; însă cu toată minia ce voi a mâ-nsufleţi. Ce greu e să urăşti omul pe care vreai a iubii PALM IR A. 20 O! cerul cu ce-ngrijire voi a ne-asemăna ! Ş-a noastre inimi legate la toate a-mpreuna! Fără dragostea cea dulce, nod ce în veci va lega întru o unire sfintă inima mea cu a ta, Fără cereasca credinţă ce Mahomet mi-a-nsuflat, 25 Urînd pe Zopir, ştiinţa prea grozav m-ar fi mustrat. ZEID Mustrări deşarte de cuget acuma să le lăsăm Şi glasul Dumnezeirei ce slujim să ascultăm. Mă duc; jurămîntul groaznec oricum trebuie a-mi da. 30 Dumnezeu ce-mi vede rîvna, acela ne v-ajuta; Şi îngrijitorul nostru, pontiful şi împărat, Ne va sfinţi cu-a sa mină amorul nevinovat. Adio! Spre dobîndirea-ţi orice întrebuinţez, Simţire, groază, primejdii, cu tot mă lupt ş-înfruntez. 32 ŞENA II PALMIRA De o neagră presimţire sufletul nu-1 poci scăpa; Tot m-amerinţă, şi însuşi fericirea ce-aş gusta. 5 Amorul ce-ndulcea singur starea aceştii robii, Această zi prea dorită e o zi de grozăvii. Ce jurămint va fi asta? ah! toate mă îngrozesc! Zopir îmi aduce spaimă, ş-orice-ntîmpin bănuiesc. Pe Mahomet chem in frica-mi; ş-inima mea mărmurind 10 Tainice fiori 1-ast nume năvălesc şi o cuprind; In adînca mea cinstire ce-mi insufl-acest om sfînt, Ori de Zopir, sau de dînsul, tot in acea spaimă sînt. Dumnezeule, mă scapă de ginduri ce mă-ngrozesc! Glasul tău îl urmez oarbă şi fricoasă iţi slujesc. 15 Aibi milă d-atîtca lacrămi, vezi grozavul lor izvor! ŞENA III MAHOMET, PALMIRA PALMIRA Ah! un Dumnezeu te-aduce intru al meu ajutor, 20 Stăpîne! Zeid... MAHOMET Ei bine! d-unde-ţi vine groaza ta? Cîţi se află lingă mine n-au de a se-nfricoşa. PALMIRA 25 Ah! Stăpîne, dar durerea tu mai mult mi-ai aţîţat. Cerule! ah! mă cutremur! sufletul ţi-e speriat! Acuma Sntîiaşi dată eu te văz îngălbenind. MAHOMET Palmiro! nu poci fi altfel, văzîndu-te suferind. 30 Cu acest chip înainte-mi nevinovăţia ta îndrăzneşte-a-mi spune focul ce poate m-ar supăra ? 33 Cum a putut al tău suflet, fără a fi spăimîntat, Să hrănească o simţire care eu n am insuflat ? A te forma, a te creşte cu-ngrijire m-am silit, Ş-inima-ţi nemulţumindă asupră-mi s-a răzvrătit? 5 PALMIRA Ce zici? eu înmărmurită, la picioare-ţi tremurînd, Ai mei ochi plini de sfială s-aţintează în pămînt. Şi, după dorinţa noastră, n-ai venit singur aci? N-ai găsit însuşi cu cale ca Zeid a mă iubi ? 10 Aste legături curate ce cerul făcu in noi Sînt un nod ce şi mai tare ne apropie de voi. MAHOMET De noduri neînţelepte totdauna vâ feriţi Şi la orice pas veţi face foarte mult să vă gindiţi! 15 Căci adeseaori păcatul de aproape e urmînd După nevinovăţie, amăgind-o prea curînd. Inima lesne se-nşală, şi acest viclean amor Poate ajunge, Palmiro, pîn’ la lacrămi şi omor. PALMIRA 20 Nu te-ndoi: al meu sînge se varsă pentru Zeid. MAHOMET Ş-îl iubeşti tu pin-acolo ? PALMIRA Din ziua-n care Ercid 25 Pe amîndoi ne supuse subt jugul tău cel sfinţit, Acest îndemn prea puternic, de noi însuşi nesimţit, Mergînd înaintea minţii, cu vîrsta noastră crescînd, Cerul prin taină-1 sfinţeşte, el ce totul îndreptînd, Tu ne-ai zis c-a noastre gînduri numai de la dînsul vin; 30 Hotărîrea-i nu se schimbă, toate drumul lor îşi ţin. Va putea urî amorul ce el însuşi a-nsuflat ? Gîndul nevinovăţiei va putea fi vinovat? Aş putea fi de osîndă? 34 MAHOMET Dar. Trebuie-a te-ngrozi. Aşteptaţi tainele numai ce am a vă dezvăli, Aşteptaţi pînă cînd glasu-mi, în sfîrşit, vă va-nvăţa 5 Ce este de priimire şi ce d-a vă depărta; Nu credeţi decît pe mine. PALMIRA Pe cine alt mai avem? Robi voiei şi legii tale, noi la tine-ngenuchem, 10 D-un sfînt respect ne pătrundem, supuşi şi ascultători. MAHOMET Multul respect necredinţa aduce de multe ori. PALMIRA Cînd facerile-ţi de bine din gindul meu vor lipsi, 15 Zeid însuşi inainte-ţi grăbeasc-a mă pedepsi. MAHOMET Zeid! PALMIRA Ah! care mînie ochii tăi a-nfuriat? 20 MAHOMET Mergi, şi fii încredinţată: nimic nu m-a turburat. Atît numai, a ta taină foarte mult mă umili. Odihneşte-te asupră-mi la orice păs vei simţi; Spune-mi că m’ ei afla vrednic de încredinţarea ta. 25 Să ştii că de l-ascultare soarta ta va atîrna. Daca de zilele tale eu singur am îngrijit, Fii vrednică d-a ta soartă care ţi s-a hotărît. Orice cerul porunceşte prin Zeid a i se da, Tu-1 îndeamnă pe drum unde datoria-1 va mina: 30 A îşi păzi jurămintul, de tine vrednic a fi. 35 PALMIRA Nu te îndoi, părinte, el toate va împlini; Eu răspunz de al lui suflet precum şi chiar de al meu Zeid mai mult te slăveşte şi decît îl iubesc eu. 5 El vede în tine reazăm, părinte şi împărat; Eu am depus la picioare-ţi focul meu nevinovat. Alerg întru a ta slujbă inima lui a-ndemna. ŞENA IV MAHOMET 10 Ce fel! să ascult eu singur apuindu-mi flacăra sa?! Ce fel! nevinovăţia-i necazul meu aţîţînd Inima să mi-o pătrunză cu un fier neted şi blînd ?! Familie hotărîtă viaţa mea a-nvenina! Neam totdauna-ndărătnic, ursit împrotiv-a-mi sta, 13 In această zi grozavă, dar, chiar astăzi veţi jvedea Ce poate totdeodată amorul şi ura mea. Ş E X A V MAHOMET, OM A R OMAR 20 In sfîrşit acum e vremea şi pe Palmir-a hrăpi, Şi de a stăpîni Meca, şi pe Zopir a izbi. Numai moartea lui cetatea la picioare-ţi va-mpila: Şi iar toate sînt pierdute de nu vei întîmpina. Singur Zeid spre aceasta poate fi din toţi ales: 25 El pe Zopir întilneşte ş-îi vorbeşte foarte des. Vezi acest loc singuratic, ast întunecos cotiş Prin care de la palatu-ţi poate merge pe furiş? Aicea Zopir la noapte va veni a-ngenuchea, Pe-ai săi dumnezei fantastici cu-a lui rugă-a tămîia. 30 Aci Zeid plin de rîvnă şi beat de credinţa ta Lui Dumnezeu el şi ţie jărtfă-n loc îl va lăsa. 36 MAHOMET Omoare-1, i se cuvine! pentru păcat e născut; Fie-i unealta şi jărtfa; hotărirea mi-am făcut. Focurile-mi, răzbunarea, legea, siguranţa mea, 5 Osînda fatalităţii ce pe capu-i va cădea, Toate o cer. Dar poţi crede că de fanatism hrănit Va fierbe, setos să verse acest singe osîndit? OM AR Singur, iţi spui, e destoinic al tău gînd a împlini; 10 Pricina Palmirii iară nu puţin il va-ntări: Amorul şi fanatismul junia sa-ntunecînd, Chiar de multa-i slăbiciune il vei vedea răzbunînd. MAHOMET Ia spune-mi, prin jurăminte inima Iui ai legat? 15 OM AR Groaza cea mai înnoptată, nodul cel mai nestricat, Tot, jurăminte, altare în lanţuri ţin pe Zeid; Cu un fier sfînt eu armat-am braţul lui cel parucid, Ş-apoi religia-1 umple de furii... iată-1 viind. 20 ŞENA Vt MAHOMET, OM AR, 7.EIL) MAHOMET Fiu d-un Dumnezeu ce-n tine acum vorbeşte trăsnind, Prin glasul meu tu ascultă înalta voinţ-a sa: 25 Şi legea-i va răzbunare, ş-insuşi cere-a-şi răzbuna. ZEID Prooroc, pontif, stupine, căruia sint închinat, împărat de neamuri, lume, de ceruri încoronat, Asupra fiinţei mele eşti stăpîn desăvirşit; 30 Lumineaz-mi neştiinţa, eu ţie sint hotărît. Eu cerului răzbunare?!... 37 5 10 15 20 25 30 MAHOMET Dar; prin cei neputincioşi El voieşte să-ngrozească p-osîndiţii păcătoşi. ZEID Dumnezeu, a cărui faţă tu venişi a-nchipui, Ah! c-o luptă strălucită va braţul meu a cinsti! MAHOMET Fă ce el îţi porunceşte, alesule muritor. Sfintei hotărîrii sale orbule împlinitor! Crede, slăveşte-1! Loveşte! mîna ta se va-ntrarma De către îngerul morţii... Iată-1 înaintea ta. ZEID Spune-mi, care neprieten voieşti a îl nimici? Ce sînge ceri să se verse? Care tiran a jărtfi? MAHOMET Al ucigaşului sînge, de Mahomet osîndit, Al celui ce ne goneşte şi al cărui ne-a gonit. Al celui ce războieşte pe al nostru Dumnezeu, Al celui ce cu-a sa mină a jărtfit pe fiul meu, Sîngele celui mai groaznec, mai crunt, mai crud, mai turbat, Dintre toţi vrăjmaşii noştri al celui mai nempăcat, — Al lui Zopir. ZEID Al lui! Cine! ... al meu braţ ?! MAHOMET Tu îndrăzneţ! Fur este de cele sfinte cînd c-un pas asfel semeţ Cineva-ntîi hotărăşte, ş-apoi se trage fricos. A cerului hotărîre, vierme! nu rămîne jos. Departe de a mea lege oricine va îndrăzni Să judece el de sineşi, cu-ai săi ochi chiar a privi: 38 5 10 15 20 25 30 Acel obraznic nu este născut de a mă urma. Slava ta singură este în tăcere-a m-asculta. Cunoşti tu a mea putere? ştii în ce loc glasul meu Te-ncarcă cu hotărîrea unui singur Dumnezeu? Daca chiar cu amăgirea ş-idololatria sa Meca este hotărîtă credinţă lumei a da, Dac-acest templu al lumei legii mele e-nchinat, Dac-al lui mă făcu cerul şi pontif, şi împărat, Daca Maca este sfintă, — ştii tu pentru ce cuvînt ? Ibraim 1 născu aicea; aici e al lui mormînt, Ibraim ce la Cel vecinie braţul său şi l-a supus Şi fiul său spre junghere la jărtfelnic l-a adus, Carele glasul naturei pentru cer îl înneca; Şi tu, cînd Cel vecinie cere ocara-i a răzbuna, Cînd eu voiesc acel singe ce pe el va mulţumi Şi cînd Dumnezeu te-alege, tu mai ai a te-ndoi? Fugi, nimicit idolatre, pentru aceasta născut, Ghiaur, musulman nevrednic, pentru alt stăpîn făcut! Preţ, răsplătiri era gata, Palmira era a ta; Dar tu o-mbrînceşti, şi cerul îşi varsă mînia sa. Trindav şi de nimic organ al răzbunării cereşti, Trăsnetul ce ai în mînă pe capul tău îl grăbeşti. Fugi, tîraşte-te, slujaşte 1-al meu vrăjmaş! Du-te, -ţi spui. Crez că Dumnezeu mă strigă; tu vorbeşti, eu mă supui. MAHOMET Ascultă: loveşte, varsă sîngele unui păgîn, Prin moartea lui fă-te vrednic d-al cerurilor stăpîn, Ca să dobindeşti viaţa ce-aleşii săi dobîndesc Şi vecinica fericire unde drepţii îl slăvesc. (Către Omar:) Nu îl lăsa dupe urmă, şi ochii tăi neclintit Să nu-1 piarză din vedere; mă asculţi? fii îngrijit! 1 Avraam (n. trad.). 39 5 10 15 20 25 30 ŞE N A VII ZEID Să omor un bătrîn cărui mă aflu încredinţat! Fără arme, apărare, de vîrstă împovărat! Nu! fără ajutor jărtfa l-altar ingenuche jos, Şi sîngele ei la ceruri este un plăcut prinos. Şi în sfîrşit spre aceasta mă alese Dumnezeu; Am făcut şi jurămîntul, trebuie s-o-mplinesc eu, O, voi, ce aţi adus moartea tiranilor tutulor Ce au îngrozit pămîntul, veniţi spre-al meu ajutor! Rîvivii mele îndrăzneţe groaza voastr-adăogaţi, Omorul sfinţească-mi braţul, şi voi îl îmbărbătaţi! Tu, al lui Mahomet înger, înger derăpănător, în inima mea răvarsă al tău foc ucigător... Ah ! ce văz ? SENA VIII ZOPIR, ZEID ZOPIR Ce! de fiinţa-mi, Zeid, tu te îngrozeşti ? Trebuie a mele gînduri c-un ochi mai blînd să priveşti. In mîinile mele soarta voi a te-ncredinţa; Nu te poci vedea protivnic fără a mă întrista. A armelor încetare puţin jungherea opri, Dar stăvili potopul sparge ce-ndrăznesc a-1 stînjeni. Mai mult nu-ţi vorbesc, ajunge ; dar sufletu-mi turburat Se-ngrozeşte de primejdii care te-au încongiurat. Scumpe Zeid, într-o vorbă, în acest vifor obştesc, Singura a ta scăpare în casa mea îţi gătesc. Mi-e scumpă a ta viaţă şi eu răspunz pentru ea. Nu-mi tăgădui aceasta. ZEID O, cer! datoria mea! Ah, Zopir! tu eşti acela ce de alt nu îngrijăşti Decît cum să-mi scapi viaţa şi cum să mă ocroteşti! 40 5 10 15 20 25 30 (Gata să vărs al său sînge, ce-am văzut, ce-am auzit?! Mahomet, iart’: ai meu suflet cu totul s-a umilit.) ZOPIR De mila mea către tine poate că aşa te miri; Insă sînt om, şi ajunge ca să am aste simţiri, Ca să alerg spre-ajutorul al celor nenorociţi Ce pătimesc pentru alţii fără de a fi greşiţi. Dumnezei! curăţiţi lumea de oricare nimicit Ce-i place să verse sînge, şi-l iertaţi pînă-n sfîrşit! ZEID O, ce vorbe preţuite izbesc în sufletul meu! Poate cunoaşte virtutea vrăjmaşul lui Dumnezeu? ZOPIR Cu mult mai puţin e-n tine, pentru că te îndoieşti. Fătul meu, în ce-amăgire cu totul te părăseşti! Duhul tău, vrăjit de legea unui sîngeros tiran, Gîndeşte păcat orice-alta, afară de musulman. Supus cu mare cruzime l-ale lui nelegiuiri, Pînă a nu mă cunoaşte m-aveai plin de grozăviri. Nişte amăgiri cumplite, subt un jug greu, sîngerat, Inima-ţi nevinovată în ce curse au băgat! Eu iert toată rătăcirea unde Maomet te tîrî, Dar poci crede-n Dumnezeul ce-ţi porunceşte-a urî? ZEID Ah, simţ că a mă supune 1-acest cumplit dumnezeu Şi a te urî pe tine nu poate sufletul meu. ZOPIR Ah, şi mai mult mă robeşte cu cît mai mult îi vorbesc, Vîrsta, nevinovăţia-i inima-mi o stăpînesc. Un soldat oare se poate unui cumplit vrăjitor In inima mea să afle drumul cel mailesnitor? Cine eşti? din care sînge dumnezeii te-au făcut? 41 5 10 15 20 25 30 ZEID Părinţi eu nu am, stăpîne; un stăpîn am cunoscut, Ce pînă-n ceasul acesta l-am slujit neîncetat Şi pe care slăbiciunea-mi, văzîndu-te, l-a trădat. ZOPIR Ce fel ?! nu cunoşti la cine eşti dator naşterea ta ? ZEID Leagăn îmi fu al său templu, patrie — tabăra sa. Pe alt nu cunosc pe nimeni, şi eu, cel mai norocit, Părinteasca-i îngrijire eu mai mult o am simţit Din copiii ce la dînsul drept bir vin a se-nchina. ZOPIR Dreapta lui recunoştinţă nu poci a o defăima; Dar, facerile de bine un mare drept dobîndesc, Fătul meu, în acei oameni ce ştiu de le preţuiesc. Dar cum aţi lăsat, o, ceruri! Mahomet a se făli Cu-acest drept şi-ntr-al lui suflet atîta a stăpini?! El pă tine, pe Palmira, ca un tată v-a crescut... Dar de ce te-ngrozeşti asfel ? Ce ohtezi ? Ce-ai cunoscut ? Tu îţi întorci de la mine chipul tău cel speriat: De ce cuget aşa groaznec semeni a fi sfîşiat? ZEID Şi cine nu e, stăpîne, în astă zi de-ngrozit? ZOPIR De este drept al tău cuget, tu nu mai eşti d-osîndit. Vino, sîngele va-ncepe, eu voi să scap pe al tău. ZEID Cerule, ce bunătate! şi eu să vărs pe al său! O, jurămînt! o, Palmiro! Dumnezeu răzbunător! ZOPIR Lasă-te într-a mea mină, nu mai fii îngrijorat, Soarta ta stă de la mine; vino, — ce te îndoieşti ? 42 Ş*E N A IX ZOPIR, ZEID, OM AR, suită OM AR (intrind cu repeziciune) Vânzător, Maomet te-aşteaptă; ce faci? ce te zăboveşti ? 3 zeid Cerule! unde mă aflu? nu ştiu ce să hotărăscI Şi d-o parte, şi de alta trăsnete mă îngrozesc. Un’ s-alerg? unde poci duce acest amestic cumplit? Unde să fug? io OMAR La-mpăratul de Cel veşnic prea iubit. ZEID Dar, merg să-mi iau jurămîntuljde care mă-ngrozesc~eu. ş E N A X 13 ZOPIR Ah, Zeid! unde te duce ? Dar el nu e înc-al meu! Iese stăpînit de spaimă, grozav deznădăjduit, Şi inima-mi ce-1 urmează cu totul m-a părăsit. A mea milă. a lui faţă, lipsa-i, cugetul mustrat, 20 în simţirea-mi rătăcită fac un vifor nempăcat. Mă duc după el. ŞENA XI ZOPIR, FANOR FANOR Citeşte ast] bilet interesat, Care un'arab pe^taină acum^de curînd mi-a dat. 43 5 10 15 20 25 ZOPIR Ercid! ce văz eu? o, ceruri! trebui a aştepta In sfîrşit a voastră milă chinul meu a alina? Ercid va ca să mă vază! al cărui braţ tîlhăresc Îmi smulse, crudul, copiii din sinul meu părintesc! Ei trăiesc! Mahomet V este al lor crunt stăpînitor, Şi Zeid, cum şi Palmira, nu-şi cunosc naşterea lor! Fiii mei! dulce nădejde ce nu cutez asculta! Ah, a mea nenorocire nu-mi iart-a mă bucura. Presimţire încurcată, trebuie eu să te crez ? O, al meu sînge! o, lacrămi! bucurie ce te pierz! Inima mea nu e-n stare aste mişcări a răbda: D-alerg, eu mă văz aproape fiii mei a-mbrăţişa, Şi de mă opresc, fricoasa durerea mea, ascultind, Aude ţipăt de sînge, să-ngrozeşte tremurînd. Să văz pă Ercid ce-mi zice. Acum noaptea hotărît Printr-ascuns îndat-aicea să mi-1 bage negreşit, Chiar in altarul acesta, unde lacrămi ce-am vărsat Au ostenit dumnezeii ce poate s-au împăcat. Dumnezei! daţi-mi copiii! o, dumnezei, voi puteţi Două inimi generoase la virtute să-ntorceţi, Care întru curăţie amîndouă s-au născut Şi un viclean de osîndă amăgind le-a abătut. Dac-a mea nenorocire asfel mă va osîndi Ca să n-am eu mulţumire ei fiii mei de a fi, Ah! voiesc să-i iau de suflet şi să fiu eu tat’ al lor, Să-mi alinez dorul, focul, şi pe braţul lor să mor! (Sfîrşitul actului al treilea) ACTUL IY Ş E N A I M AHO MET, OM A li OMAR 5 Dar, a aceştii taini mare ţesătura s-a vădit, Slava ta este-n primejdii, mormîntul ţi-este gătit. Zeid ţi să va supune: dar, cum văz eu, va afla Mai întîi taina grozavă, pînă cînd inima sa, De glasul tău întărită, va aţîţa al său foc. 10 MAHOMET O, cer! OMAR Ercid îl iubeşte şi de tată-i ţine loc. MAHOMET 15 Bine ! Ercid ce gîndeşte ? OMAR El s-arată îngrozit. Şi parcă de Zopir este oarecum cam umilit. MAHOMET 20 Ercid e slab, Omar: slabul e lesne şi vînzător; Să tremure, căci de taina-mi este singur ştiitor. Am eu leac şi pentru dînsul; e primejdios, gîndeşti Sînt eu ascultat la toate? 45 5 10 15 20 25 30 35 OMAR La orice îmi porunceşti. MA.HOMET Aşadar să-l dăm d-o parte, de ceilalţi să vedem. Zopir trebuie să moară, sau negreşit noi cădem. De va muri, ne ajunge: gîndul nostru s-a-mplinit, Dumnezeul meu în Meca va fi de toţi preaslăvit. Mai întîi d-aci să-ncepem. — Dar îndată ce Zeid Va ruşi mîinile sale d-acest mare parucid, Răspunzi tu că şi el morţii îndată se va-mbrînci ? Răspunzi tu pentru otrava ce poruncii a-i găti ? OMAR Nu fii la nici o-ndoială. MAHOMET Dar aste taine ascuns Trebuie să stea, -nvălite d-al morţii văl nepătruns. Acum dar toate sînt gata acest singe-a se vărsa, Sîngele d-unde Palmira priimi naşterea sa. Insă pe cît poci, ascunde ast urîcios început! Tremură-a dezvăli taina, Omare, — m-ai priceput? Norocita ei prostie cît poţi a adăoga, îndesind ast întunerec ce-acopere naşterea sa, — Vezi că a ei neştiinţă e un mijloc priincios Pentru a mea izbutire, şi chiar pentr-al ei folos. Al meu triumf în toţi vecii p-amăgiri e-ntemeiat, De ştiinţă, desluşire el în veci e dărîmat. Ea în zadar din ast sînge, ce eu urăsc, s-a născut: Cineva părinţi nu are daca nu i-a cunoscut. Vorbele rudenii, singe sînt numai nişte numiri Pentru inimi amăgite, sau mai mult obicinuiri. Şi în ochii mei natura este numai obicei; Tot ce m-ajut-a supune, aceea am drept temei. Eu ei îi ţiu loc de toate, şi ea treacă-n braţul meu Peste sîngele, cenuşa prin care mă-ntăresc eu. A ei inimă în taină poate că se va făli, Şi va simţi o^trufie p-al său stăpîn a robi. 46 5 10 15 20 25 Dar se apropie vremea în care Zeid aci, L-altarul credinţii sale, p-al său tată va jărtfi. Să ne depărtăm! OMAR Vezi cît e de rătăcit! Rîvna-i de a se supune sufletul i l-a zdrobit. ŞENA II MAHOMET, OM AR (înainte şi traşi la o parte), ZEID (In fund) ZEID Astă datorie crudă trebuie dar a-mplini! MAHOMET Vin’ şi prin altă lovire puterea mea a-ntări. (Ies.) ZEID (singur) La toate cite-mi ziseră nu mai am nici un răspuns, O vorb-a lui Maomet numai a m-amuţi e d-ajuns. Dar cînd d-astă groază sfîntă pe mine mă apăsa, Inima-mi cu-nduplecarea nu se putea împăca. Ce să fac ? cerul vorbeşte, eu trebuie a-mplini; Dar ce fel de împlinire! o, cer! poţi îngădui? ŞENA III PALMIRA, ZEID ZEID Ce vrei ? ce cauţi, Palmiro ? ce schimb grozav şi cumplit! Cin’ te-aduce-n locul asta pentru moarte consfinţit? PALMIRA Zeid! spaima şi amorul, ele mă povăţuiesc, Mîinele-ţi sfînt-ucigaşe eu cu lacrămi le stropesc. 47 5 10 15 20 25 30 35 Ce fel de jărtfă grozavă trebuie să împlineşti? La Dumnezeu? la pontif? la cine tu astăzi te hotărăşti? ZEID O, a simţirilor mele stăpînă ce eu slăvesc! Spune-mi, risipeşte groaza în care mă rătăcesc! Luminează a mea minte, îndreptează braţul meu, Fii lingă mine în locul acestui crunt Dumnezeu! Pentru ce el mă alese? Ast proroc îngrozitor Poruncii lui neschimbate el este tîlcuitor? PALM IHA. Să tremurăm d-ispitire: Mahomet tot a aflat; El vede ce-avem în inimi, el ştie d-am suspinat. De el oricare se teme ca de însuşi Dumnezeu: A te-ndoi este hulă. Atit, — mai mult nu ştiu eu. Ş-acest Dumnezeu pe care el vesteşte tutulor, Zeid, adevărat este, căci îl face vingător. ZEID Fiindcă Palmira-1 crede, fie cel adevărat. Dar nu poci coprinde încă — duhul mi-e întunecat — Cum ast Dumnezeu cu milă şi tată al tutulor Putu să-mi păstreze mina pentru un grozav omor. Prea bine ştiu că-ndoiala este un mare păcat, Că preotu-njunghe jărtfa cu-al său cuget împăcat, Că glasul ce din cer strigă pe Zopir a osîndit, Că spre a-mi apăra legea braţul meu e preursit. Mahomet îmi vorbea asfel, şi eu trebuie să tac. Mîndru d-a sluji miniei cerului ce eu împac, Năvălii către vrăjmaşul legii şi lui Dumnezeu. Dar un alt Dumnezeu, poate, întîmpină braţul meu. Cel puţin cînd înainte-mi văzui p-ast nenorocit, A religiei putere mai puţin o am simţit. Şi în zadar datoria-mi către omor mă chema, Căci în inima-mi pierdută omenirea cuvînta. Dar cu ce fel de mînie şi cu ce părintesc foc Mahomet a mea simţire mi-o statornicea la loc! Cu ce mărime, putere şi străşnicie-mi vorbea, Şi glasul său al meu suflet ca tunetul pătrundea! 48 5 10 15 20 25 O, religia cît este simtiment netîlmăcit! In inima-mi deşteptată puterea ei am simţit. Palmiro, sînt siab, nevrednic, de omor mă îngrozesc; Din aceste furii sfinte către milă mă pornesc. Simtimente mestecate mulţime mă încongiur: Mă tem a fi plin de sînge şi de cele sfinte fur. Nu mă simţ că poci mă face un ucigaş şi cumplit; Şi iar Dumnezeu mă strigă, rnîna i-am făgăduit. De turbare, de durere lacrămi vărs neîmpăcat; <...................................-........../ Innot, mă-nnec in mijlocul a două împrotiviri Care-mping şi îmi trag iară slabele mele voiri. Nencredinţatele-mi furii tu poţi a le hotărî, Ca să poci sau după una, ori dup-alt-a mă tîrî. A noastre inimi, Palmiro, prin lanţuri tari se unesc: Orice vrei e ş-a mea voie, orice ceri eu împlinesc. Ah! dar făr-această jărtfă, cu care m-a-nsărcinat, Nodul care ne uneşte e pentru veci sfărîmat. Numai cu preţul acesta pe Palmira dobîndesc. PALMIRA Cum? preţ de sînge pe mine s-a pus? o, cer! mă-ngrozesc! Ş-apoi... al lui Zopir sînge, al unui nenorocit! ZE1D Cerul şi Mahomet asfel pe Zeid l-au osîndit. PALMIRA Pentru atîta cruzime amorul este făcut?! Subt vicleana lui dulceaţă asfel de groaze-a avut? ! ZEID Maomet te-are hotărîtă la ucigaş a te da. 1 Vers omis în traducerea tipărită ; în cea de-a doua ver- siune a piesei: Vezi-mâ, Palmiro, prada unui vortice cumplit (vezi Note şi variante, p.619, v. 1) (n. ed.). 49 5 10 15 20 25 PALMIRA O, ce cutremur de zestre! ZEID Dar daca cerul o va? Daca împac şi amorul, şi legea neosebit? PALMIRA Vai! ZEID Dar tu cunoşti blestemul care-n veci a pedepsit Nesupunerea. Palmiro, trebuie a asculta! PALMIRA Daca Dumnezeu în mînă-ţi a pus răzbunarea sa, Daca el cere ast sînge, dac-ai făcut jurămint.., ZEID Bine! ce trebuie-a face ? PALMIRA înmărmuresc, n-am cuvînt ! ZEID Te înţeleg: hotărîrea din gura ta a ieşit. PALMIRA Cine ? eu ? ZEID Dar, tu ai vrut-o. PALMIRA O, ceruri! atît m-am sălbăticit? Ce ţi-am zis eu ? 50 5 10 15 20 25 30 ZEID Acum cerul se-mprumută glasul tău; Eu împlinesc a lui lege chiar dup-oracolul său. Zopir vine-n ceasul asta 1-acest altar a ruga în taină pre dumnezeii ce voi a dărăpăna. Palmiro, te depărtează! PALMI R A Nu poci a te părăsi. ZEID Fugi, nu mai vedea păcatul care am a săvîrşi! Aste ceasuri sînt grozave! vezi ast singuratic loc, — E lingă palatul unde s-afl-al nostru prooroc. Du-te, -ţi zic. PALMIRA Bătrînu] asta negreşit se va jărtfi? ZEID Porunca asfel e dată, trebuie a o-mplini. Trebuie cu a mea mină în ţărînă a-1 tîrî, De trei ori fierul acesta în sinul lui a vîrî Ş-altarul într-al lui sînge a îl vedea răsturnat. PALMIRA El să moară d-a ta mină! tot sîngele mi-e-ngheţat... I.ată-1, o, ceruri prea drepte! (Se deschide fundal teatrului şi se vede un altar.) Ş E X A IV ZOPIR, ZEID, PALMIRA (inainte) ZOPIR (după altar) Preaputernici dumnezei! Dumnezei patriii mele şi ai părinţilor mei! Voi, ce-a cădea sinteţi gata subt un eres urîcios, 51' 5 10 15 20 25 30 Pentru voi 1-acest jărtfelnic al meu glas neputincios* Pentru cea din urmă dată astăzi vine-a vă ruga: In fundul inimii mele voi puteţi a căuta. Războiul se-ncepe iară, ş-al lui braţ ucigător Stavil-aceştii păci slabe va sparge îngrozitor. Dumnezei! daca de soarta unui viclean vă sfiiţi... ZEID (că tre Pa Im ira ) II auzi tu cum huleşte? zopir A mea soartă o grăbiţi! Insă-n ceasul dupe urmă daţi-mi voi pe fiii mei, Să mor într-ale lor braţe, să-mi închiză ochii ei. Ah! cînd aş crede eu glasul ce-n taină vine-a striga, Cînd mîinile voastre-aicea p-ai mei fii ar îndrepta.... PALMIRA (către Zeid) Fiii săi! auzi ce zice? ZOPIR O, dumnezei ce slăvesc! Aş muri de bucurie între ei să mă privesc. Stăpîni ai soartei! de dînşii a-ngriji binevoiţi, Faceţi a gîndi ca mine, şi fie mai norociţi! ZEID La alţi dumnezei aleargă: să lovim... PALMIRA Ce faci?! o, Dumnezeu F ZEID Cerului să aduc slujbă, să-ţi plac şi să fiu al tău. Ast fier lui Dumnezeu este închinat şi consfinţit: Vrăjmaşul cerului fie de dînsul aci jărtfit— Să ne dăpărtăm, — ce umbre! O, ce lăcaşuri pustii! Ce iezme! urme de sînge! Palmiro, ce grozăvii! 52 PALMIRA Ce zici ? ZEID Miniştri ai morţii, pe urma voastră viu eu: 5 Voi îmi arătaţi altarul, voi îndreptaţi braţul meu! Aideţi! PALMIRA Nu: prea multă groază p-amindoi ne-a-mpresurat. Rămîi! 10 ZEID Nu mai este vreme: altarul a tremurat. PALMIRA Cerul se vesteşte singur, nu e d-a se îndoi. ZEID 15 La omor oare mă-ndeamnă, sau voieste-a mă opri ? Glasul lui Mahomet este, prin el strigă Dumnezeu; îmi împută slăbiciunea, mila sufletului meu. Palmiro! PALMIRA 20 Ce este ? ZEID Roagă cerul umilos! Merg să lovesc. (Iese şi sc duce după altar, unde este Zopir.) PALMIRA 25 Mor, o ceruri! o, ce minut dureros! D-un glas grozav al meu suflet se sperie tremurînd. Sîngele-n mine se scoală, arde, ş-il simţ îngheţînd. Dar de voieşte-omor cerul, eu sînt de a judeca ? Eu am rămas a mă plînge? eu sînt de a-1 întreba? 30 Mă supui. — Dar de ce iară cugetul m-a-ngreuiat ? Ah! cine poate să ştie de e drept sau vinovat?!... 53 5 10 15 20 25 30 M-amăgesc? nu auz ţipăt? — loviturile trăsnesc. Ah! Zopir nenorocite! O, tu! prooroc ceresc! Zeid !... Vai!... ZEID Unde mă aflu şi care glas m-a chemat ? Unde este-a mea Palmiră? ce! şi pe ea mi-au luat? PALMIRA Ea trăieşte pentru tine, d-aci nu s-a dezlipit. ZEID Unde ne aflăm? PALMIRA Ei bine! groaznica lege-ai plinit? Luă sfîrşit pînă-n urmă. şi făgăduinţa ta ? ZEID Ce-mi zici? PALMIRA Zopir — spune-mi — a pierdut viaţa sa? ZEID A! Zopir? PALMIRA Naltă fiinţă! cer de sînge însetat! Nu goniţi şi pînă-acolo duhul lui cel spăimîntat. Să fugim! ZEID Simţ că genuchii de tot mi se moleşăsc. (Sade jos.) Ah! mai... văz... iarăşi... lumina, şi puterea dobîndesc. Ce! tu ai fost? PALMIRA Zeid, spune-mi! 54 5 10 15 20 25 30 ZEID (sculîndu-se) Eu ?! — porunc-am împlinit! Năvălind am pus pe dînsul un braţ deznădăjduit, Am tîrît jărtfa de părul eel alb ş-încuviinţat. Şi — o, cer! tu ai voit-o! şi poţi cere un păcat ? — Tremurînd, coprins de frică, am înfipt în coasta sa Ast fier consfinţit la sînge hotărît a se vărsa. Am vrut să-ndoiesc puterea; dar bătrînul cuvios Aruncă-n braţele mele un ţipăt prea tînguios. In cătarea lui murindă natura a adunat, Ah! un haracter prea mare, semne ce m-au sfîşiat. Şi de milă, şi de groază sufletul mi-e năpădit, Mai mult decît el simţ moartea şi viaţa mi-am scîrbit. PALMIRA Să fugim la proorocul care ne va ocroti! Lîng-acest trup plin de sînge poţi a te primejdui. Urmează-mă! ZEID N-am putere! Ah, Palmiro, mă sfîrşăscl PALMIRA Ce iviri spăimîntătoare în ochii mei l-îngrozesc! ZEID (plîngînd) Ah! de l-ai fi văzut, Palmiro, cu fierul în coasta sa! Cu ce dor şi cu ce milă 1-al său ucigaş căta! Fugii; dar poţi tu a crede c-acel glas al său slăbit, Ca să mă mai strige-o dată, viaţa i-a însufleţit? Din coasta-i nenorocită tremurînd fierul scotea, Vai! şi cu ce căutare dureroasă mă privea! „Scumpe Zeid! — el îmi zise, — nenorocite Zeid!“ Acel glas, acea cătare, fierul acest omucid, Acest bătrîn plin de milă, sîngele lui mă gonesc După urmă, în tot locul le văz şi mă îngrozesc. Ce-am făcut noi?!... 55 5 10 15 20 25 PALMIRA Cine vine? tremur de viaţa ta. Fugi, de mă iubeşti, m-ascultă, vino, aci nu mai sta! ZEID Lasă-mă, te depărtează! acest ticălos amor Pentru ce să-mi poruncească acest prea groaznic omor? Nu, crudo, nu: fără tine şi fără porunca ta N-aş fi putut niciodată nici cerul a asculta. PALMIRA Cu ce imputări grozave îndrăzneşti a m-apăsa! Cit e mai nenorocită starea mea decît a ta! Scumpe iubit, de Palmira aibi milă, de starea ei! ZEID Palmiro! ce chip vine să-ngrozească ochii mei? (Zopir se arată pe senă rezemat de altar.) PALMIRA Nenorocitul, cu moartea se sileşte-a se lupta, Se tîraşte plin de sînge; mă duc ajutor a-i da. ZEID Nu te mişca de aicea! PALMIRA Cugetul m-a sfîşiat. Nu-mi mai poci stăpîni mila ce toată m-a zdrumicat, Nu poci a-i mai sta-mprotivă, mă tîraşte după ea. ZOPIR (vine sprijinit de dînsa) Ah! dă-mi mina ta drept reazăm, ţine-mă tu, fata mea I (Sade.) Zeid, tu fuseşi acela viaţa a mi-o lua? Plîngi! după furie mila veni în inima ta? 56 5 10 15 20 25 Ş E N A V ZOPIB, ZEID, iMLM/JM, FAAO* FANOR Ce privelişte grozavă! cerule! ZOPIR Pînă să nu mor Pe Ercid să-l văz o dată!... Ah ! ce, tu ai fost, Fanor? Vezi ucigaşu’ nainte-mi! FANOR O, taină! duh îndemnător la rău! Ucigaş nenorocite, cunoaşte pe tatăl tău ! ZEID Cine ? PA.LMI R A El? ZEID El al meu tată? ZOPIR Cer! FANOR Ercid moartea văzînd, Cum mă zări, el mă cheamă şi-şi dă sufletul strigînd: „De mai e vreme, aleargă ş-întîmpin-un parucid, Grăbeşte-te, smuge fierul din mîinile lui Zeid ! Al unei grozave taine păzitor nenorocit. Mor d-a lui Mahomet mină; păcatul m-a pedepsit. Aleargă şi lui Zopir spune că Zeid e fiul său, Şi Palmirii el e frate; mergi, întîmpină ast rău!“ Zl 5 10 15 20 25 30 ZEID Tu? Frate ? PALMIRA ZOPIR Ai mei fii! o, ceruri! natură! o, dumnezei! Voi nu m-amăgeaţi atuncea cînd îmi vorbeaţi pentru ei, Voi mă deşteptaţi atuncea. Ah! nenorocit Zeid! Cine-a putut să te-ndemne 1-acest mare omucid ? ZEID (căzînd în genucke) Dragostea a datoriei şi către naţia mea, Şi a mea recunoştinţă şi legea ce-mi poruncea, Acelea ce muritorii li se-nchin şi le slăvesc, Acelea îmi însuflară acest păcat păgînesc. Dă-mi înapoi fierul asta, dă-mi-1, să te răzbun eu! PALMIRA (în genuche, oprind pe Zeid) Ah, părinte! ah, stăpîne! înfige-1 în pieptul meu! Eu 1-acest păcat prea mare am îndemnat pe Zeid: Nelegiuita unire preţ era p-ast parucid. ZEID Cerul n-are îndestule mijloace-a ne pedepsi. Dă, izbeşte ucigaşii! ZOPIR (îmbrăţişîndu-i) Poci... a vă... îmbrăţişa. Cu relele ce-mi trimite cerul a vrut a uni Vîrful groazelor cu vîrful bucuriei ce-aş simţi. Eu mulţumesc soartei mele; eu mor, dar voi să trăiţi, Voi, carii la ceasul morţii pe tatăl vostru găsiţi. Fiii mei, Zeid, Palmiro! vă las acest jurămînt: Pe sîngele meu ce curge, p-al naturei nume sfînt, P-acest sînge ce-mi rămase, pe voi şi pe moartea mea Vă răzbunaţi, răzbunaţi-mi, dar vedeţi a nu cădea! Fiul meu, ceasul e-aproape focul de a răsufla 58 Şi cugetările mele drumul lor de a-şi lua: Cerul l-ale mele rele puţin se milostivi; Păcatul mîinilor tale e mijloc d-a-1 curăţi. Norodul de dimineaţă aici se va arăta, 5 Povăţuit d-al meu sînge un viclean va răsturna. Aşteaptă pînă atuncea! ZEID Ah! acuma năvălesc Să sparg, să sugrum o hiară şi moartea mea să găsesc! 10 Răzbunînd să-mi iau pedeapsa! ŞENA VI ZOPIR, ZEID, PALMI RA, FA NOR, O MAR, suită OMAR Puneţi mina pe Zeid i 15 Toţi pe Zopir ajutaţi-1, legaţi pe un omucid! Mahomet a venit numai legile a apăra. ZOPIR O, cerule, pînă unde s-a-ntins răutatea sa! ZEID 20 Maomet să mă pedepsească? PALMIRA Ei, ce fel ?! tiran cumplit, După un omor prea groaznec chiar de tine poruncit ?!... OMAR 25 Nu s-a dat nici o poruncă. ZEID Mi s-a căzut cu prisos; La a mea credulitate ast preţ e cuviincios. 59 5 10 15 20 25 OM AR Ostaşi, împliniţi porunca! PALMIRA Nu, viclean, să te opreşti! OMAR Doamna mea, dă ascultare, daca pe Zeid iubeşti. Mahomet te ocroteşte, şi dreapta mînia sa, Ce ca trăsnetul e gata, poţi s-opreşti asupra ta. Lîng-al tău împărat, doamnă, după mine vei veni. PALMIRA Dumnezeu! d-atîtea groaze fă moarte-a mă mîntuil (Iau pe Palmira şi pe Zeid.) ZOPIR Mi-i iau dinainte, -o, ceruri! o, tată nenorocit! Fierul care mă omoară e cu mult mai suferit. FANOR Ziua acum se renaşte, norodul se v-aduna, întrarmat vine la tine gata a te apăra. ZOPIR Aşa? Zeid fiu îmi este? FANOR N-ai să te mai îndoieşti. ZOPIR O, grozăvii! O, natură!... ah!... vin’ să mă spri jineşti! Eu mor! d-atîta cruzime mîntuiţi... mari... dumnezei, Doi fii ce-i mai văz... atuncea... cînd... îmi iau... viaţa... ei! (Sfirşitul actului al patrulea) 60 5 10 15 20 25 ACTUL Y Ş E N A I MAHOMET, OM AR, suită in fund OMAR Zopir e la ceasul morţii, ş-acest norod spăimîntat A-nceput s-ardice capul din pulbere apăsat. Ai tăi prooroci cu mine dimpreună ne silim, A lui Zopir omorîre cît putem tăgăduim: Unora spunem că cerul, armat spre folosul tău, Cu o sfîntă lovitură a vărsat sîngele său; La alţii ne-arătăm jalnici şi gata să răzbunăm, Şi a ta milostivire şi dreptate lăudăm. Pretutindeni ne ascultă, d-al tău nume se sfiesc; Iar rămăşîţa-nlărmată celor ce se-mprotivesc Este un trecător zgomot de valuri ce mai rămîn După vifor şi, slăbite, se lupt în al mării sîn, Cînd seninu-mpărăţeşte în cerul cel limpezit. MAHOMET Ş-aceste valuri să tacă! Omare, ai îngrijit Din tabăr-a da porunca oastea a s-apropia ? OMAR Astă-noapte în cetate intrînd, o povăţuia Osman, prin drumuri ascunse. MAHOMET Trebuie a război . în veci ş-a-nfrîna pe oameni, sau mai bine-a-i amăgi. 61 5 10 15 20 25 30 Zeid a aflat el oare că, orb în furia sa, Chiar al tatălui său sînge a ajuns a îl vărsa? OMAR Cine-a putut să i-o spuie ? căci taina, c-un bun mijloc, E în vecinica uitare cu Ercid tot la un loc. Zeid curînd după dînsul acolo îl va urma: Am îngrijit şi d-acesta în grab-a te curăţa. Cup-a deşărtat-o singur c-otrava ce i-am gătit, Veninul într-al său sînge mina lui a risipit! Pîn-a nu-mplini păcatul, i-am făcut pedeapsa sa, Şi în vinele lui moartea începuse a lucra. Acum este la-nchisoare şi curînd va şi muri; Iar pe Palmira aicea am zis a o strejui. Ea al planurilor tale drum e gat-a apuca: Crezînd că pe Zeid scapă, orice-i zici va asculta. A se scoate din ’chisoare i-am arătat că tu vrei, Şi tăcerea încă este pe fricoasa buz-a ei. A ei inimă supusă şi făcută-a te slăvi Nu va-ndrăzni nici în taină asupra ta a cîrti. Eşti legiuitor, cap legii, împărat în ţara ta, Şi Palmira a vieţii-ţi fericire va forma... Iat-o c-o aduc la tine veştedă şi tremurînd. MAHOMET Mergi, ofiţirii adună, şi zboară napoi curînd! ŞENA II MAHOMET, PALMIRA, suita Palmirei s-a lui Mahomet PALMIRA Cerule! unde mă aflu ? MAHOMET Oricînd înainte-mi vii, Mîhnirea să îţi lipsească, speriată să nu fii! Eu a norodului soartă ş-a ta o am cumpănit. Această-ntîmplare mare ce atît te-a îngrozit, Palmiro, este o taină între mine ş-între cer. 62 Uşurată, ţi s-ardică d-acum al robiei fier Şi, slobodă, ţi se-ncepe d-aci fericirea ta. D-ai suspinat, te găteşte în veci a te bucura; Pe Zeid mai mult nu plînge, şi lasă în mina mea 5 A oamenilor ursită cumpănindu-se să stea. Numai l-a ta te gîndeşte; şi daca eu te iubesc, Daca Mahomet asupra-ţi este c-un ochi părintesc, Află c-o soartă mai mare, un titlu mai strălucit, De-i fi vrednică de dînsul, poate că ţi s-a gătit. 10 Pentru sărbătoarea slavei te roagă înflăcărat, De Zeid ş-oricine altul să gîndeşti că n-au mai stat. Cele dintîi simtimente de tot trebuie-a goni, Pe lingă slava la care n-ai fi-ndrăznit a gindi. Răspunde la bunătatea ce mă-ntrec a-ţi arăta, 15 Urmează legilor mele ce lumei mă vezi a da! PALMIRA Ce legi? şi ce bunătate? O, cer! cu vederea le treci? Viclean înmuiat în sînge, ce-1 leapăd, l-arunc în veci. Al părinţilor mei gîde! astă ocară lipsea 20 Pe lîng-a ta vierşunare şi ticăloşia mea. O, Dumnezeu! nu te bucuri d-acest prooroc sfinţit, Om ce l-ai trimis din ceruri, împărat dumnezeit! Spaimă ale cării furii turbate s-au săturat Două inimi preacurate a le tăvăli-n păcat, 25 A le vedea ucigaşe d-însuşi părintele lor! Tu, al slabei mele vîrste desfrînat amăgitor, . Pîngărit în al nostru sînge, ceri încă inima mea? Bătrîn ruşinat, nevrednic cerul de a-1 mai vedea! Nu, osînditele-ţi gînduri încă nu le-ai sigurat, 30 Răsplătirea te aşteaptă, vălul este sfîşiat. Al meu tată te goneşte, în veci te va îngrozi, Din iad, din morţi cu-al lui sînge în faţă te va izbi. Norodul se întrarmează din gheara-ţi a mintui A mea nevinovăţie şi drept a te pedepsi. 35 De ce nu poci cu-a mea mină coasta ta a sfîşia, Peste ai tăi, peste tine în sînge a înota?! Dar Meca, Medin’, Asia, la un loc pămîntul tot Turbarea-ţi, ipocrizia a o pedepsi nu pot. Blestemul cerului cază peste ai tăi următori 63 5 10 15 20 25 30 35 Şi lumea cunoasoodată pe aceşti amăgitori! Religia ta să fie, după cum s-a-ntemeiat, întunerec şi orbire celui ce s-a-ncredinţat! Adevărul s-o gonească şi fie învingător, Să cază ea ruşinată cu-al ei întemeietor! Osîndiţii ce te-or crede să n-aibă ceas fericit Decît cînd s-or sc-ălda-n sînge acelui nenorocit, Şi moştenirea-ţi să fie, ce la ai tăi vei lăsa, Turbarea, ipocrizia, singura avere-a ta ! în iad, cu-a cărui scrîşnire tu lumea o îngrozeşti, Sugrumînd-o ca să crează cele care îi băsneşti, Acel iad, locul turbării şi al muncilor de veci, Gătit tiranilor lumei, tu acolo să petreci! Pomenirea ta să piară, sau, şi de va mai ţinea, Pe minciuni să şovăiască, p-asfel de temei să stea! Asfel de recunoştinţe, acest fel de mulţumiri Ţi se cade l-ale tale sălbatice îngrijiri. Rugăciunile-nfocate, închinăciuni, jurămînt. Ce mă-ndemni a ţi le face, tirane, acestea sînt. MAHOMET Că sînt vîndut o văz bine, însă te voi învăţa, Oricine eşti, ca să afli subt stăpîn a te pleca. A mea inimă cunoaşte... SEX A III MAHOMET, PALMI RA, OM AR, A LI, suită OMAR Mahomet! tot s-a vădit: Ercid, murind, pînă-n urmă taina a descoperit. Norodul tot a aflat-o, temniţa de el s-a spart, Tot se-ntrarmează, se mişcă, în picioare s-a sculat, împrotiva ta sălbatic urlă, turbează, răcnesc, Şi cu dînşii ducînd mortul şi mai tare se-nvrăjbesc. Zeid îi povăţuieşte şi, c-un glas răzvrătitor, îi cheamă ca să răzbune lui Zopir, tatălui lor. Acest trup muiat în sînge este semnul d-adunat, 64 Unde aleargă norodul şi strigă înfuriat. El este-nnecat în lacrămi, strigă deznădăjduit: „Sînt ucigător de tată, vicleanul m-a amăgit!“ Răzbunarea-i ţine viaţa, fierbe de mînia sa: 5 îţi blestemă dumnezeul, proorocii, legea ta; Şi chiar cei ce astă-noapte era gata a sări Să deschiză oastei tale porţile a năvăli, Toţi în furia obştească aprinşi, de rîvnă-mbătaţi, Ardică-mprotivă-ţi braţul, de răzbunare-nsetaţi. 10 „Răsplată! pedeapsă! moarte!“ din gură în gură zbor. PALMIRA Drepte cer, întoarce-ţi mila şi le fii într-ajutor! M AH O MET (către Omar) Ei bine! ce-ai a te teme? 15 OMAR Sînt cîţiva ce te iubesc Şi carii întru primejdii ca mine se întăresc; Dar în viforul acesta nu pot a se-mprotivi, Şi vin toţi pe lîngă tine vitejaste a muri. 20 MAHOMET îi voi apăra eu singur; aci toţi vă adunaţi, Şi cunoaşteţi pînă-n urmă subt ce-mpărat vă aflaţi! Ş E N A IV MAHOMET, OMAR şi suita la o parte, ZEID şi norodul de alta, 25 PALMIRA la mijloc ZEID (cu sabia în mină, dar slăbit de otravă) Norod, răzbunaţi pe tatăl, pe vicleanul apucaţi! MAHOMET Născut pentru a mea slujbă, pe stăpînul ascultaţi! 65 5 10 15 20 25 ZEID N-ascultaţi 1-această fiară, veniţi!... Ah! mari dumnezei! Ce nor des mă năpădeşte şi-nnegreşte ochii mei! (Va să meargă şi şovăieşte.) Loviţi!... Cer! mor! MAHOMET (la o parte) Biruinţă! PALM IR A (aleargă la Zeid) Zeid, iată soarta ta! Numai al tatălui sînge ai fost ursit a vărsa? ZEID Să-l izbim... Ah! mă apasă... nu ştiu care dumnezeu. (Cade în braţele celor după lingă sine.) MAHOMET Asfel va cădea nainte-mi orice protivnic al meu. Duhuri fără de credinţă, d-o rîvnă oarbă porniţi, Ce pentru Zopir asupră-mi cu hula vă răzvrătiţi, Acest braţ ce-a-nvăţat lumea mărmurit-a să sfii, El vă va pedepsi astăzi cutezînd a vă-ndoi. Dumnezeu, care îmi dete trăsnetul ş-al său cuvînt, D-oi vrea, pulbere vă face, şi acum zburaţi în vînt! Ticăloşilor, cunoaşteţi pe al său mijlocitor. Intre Zeid ş-între mine el fie judecător, Acum, în ceasul acesta, cînd moare cel vinovat! PALMIRA Fratele meu! astă iazmă să se vază împărat! Ei de glasul lui toţi tremur şi rămîn înmărmuriţi Mahomet tot îşi dă legea acestcr nencrcciţi. Şi tu, Zeid, asfel! 66 5 10 15 20 25 30 35 ZE1D Cerul dreaptă răsplată mi-a dat Pentru cel fără de voie şi groaznec al meu păcat. In zadar virtutea însuşi lăcuia-n sufletul meu; Vezi şi tremură, o, proclet, vezi pe dreptul Dumnezeu 1 Daca şi însuşi greşala pedepseşte braţul său, Ce fulgere el găteşte făcătorilor de rău! O, cerule! dar pe dînsa scoate-o din păcatul meu! PALMIRA Nu, norod, pe al meu frate nu-1 goneşte Dumnezeu, Otrava fără-ndoială... MAHOMET (curmîndu-i vorba şi ■îndreptîndu-se către norod) Necredincioşi! ispitiţi Ţesături vrednici d-osindă asupră-mi să mai urziţi? Vedeţi ca ce fel de drepturi cerul mi-a încredinţat, Cum şi natura, şi moartea glasul meu au ascultat. Moartea, ce mi se supune şi e-ntr-al meu ajutor, Răzbunarea-mi p-a lui frunte v-o arată tutulor. Moartea-aşteapt-a mea poruncă şi pe voi a năpădi! Asfel toţi ai mei protivnici urgia mea vor simţi, Şi voi pedepsi tot asfel cele mai mici rătăciri, A inimii răzvrătire sau cele mai mici gîndiri. De mai vedeţi azi lumina trebuie, nesimţitori, Să cunoaşteţi a mea milă, căria sînteţi datori. Mergeţi, alergaţi la templu, mînia mea a-mblînzi! (Norodul se trage.) PALMIRA (oprindu-l) Staţi! vedeţi că p-al meu frate tiranul îl otrăvi. Fiară! asfel cu-a lui moarte de păcat te-ai curăţit, Prin nelegiuiri, viclene, tu te-ai îndumnezeit. Tu, al familiii mele nimicit ucigător, Ardică-mi ş-a mea viaţă, gîde împărăţitor! Fratele meu, objet jalnic unui plin de groaze-amor, Cel puţin viu după tine. (Se aruncă în culiul fratelui său.) 67 5 10 15 20 25 30 MAHOMET Curînd opriţi-o! PALMIRA Eu mor! Scap d-a te mai vedea-n ochii-mi, amăgitor desfrînat! Mă mîngîi că, după moarte-mi, Dumnezeu mai îndurat Pentru nevinovaţi are un viitor mai plăcut. Tu-mpărăţeşte, că lumea pentru tirani s-a făcut! MAHOMET Am pierdut-o!... ah! prea scumpă jărtfă ce-am înjunghiat eu! Şi mă văz lipsit de singur preţul păcatului meu! Al dulcilor sale zile vrăjmaşul cel mai cumplit, Biruind ş-atotputernic, singur eu m-am pedepsit! Sînt dar şi mustrări de cuget! o, cer! o, dreptatea ta! în inima mea păcatul a înfipt pedeapsa sa. Dumnezeu! care prin mine ticăloşii muritori Am făcut să te slăvească şi să-ţi fie-nchinători, Mijloc foarte-ndămînatic cugetile-mi să-mplinesc, Căruia am adus hulă şi de care mă-ngrozesc! Lumea cînd mă fericeşte, atunci mă simţ osîndit, Ş-în zadar înfrunt săgeata de care mă văz izbit. Aş vrea să m-amăgesc singur cînd. lumea am înşălat; Dar păcatul mă goneşte şi mi-e-n veci înfăţişat. Nenorociţi fii şi tată ce trufiii-mi am jărtfit! Răzbunaţi pe voi, pămîntul, cerul cărui am hulit! Inima-mi nenorocită şi viaţa-mi o luaţi Şi lumea d-a mele furii şi urgie o scăpaţi! Iar tu-nneacă pomenirea ruşinei ce mi-ar cădea, Ascunde tu slăbiciunea şi păstrează slava mea! Eu am să cîrmuiesc lumea ca un însuşi Dumnezeu; Cînd se va deştepta omul, e sfărîmat şeptrul meu 1. 1 iviahomet părîndu-se traducătorului foarte slăbit, micşo- rat înaintea lui Omar, şi prin mustrarea cugetului desfiinţînd interesul urei din inima cititorului, însuflînd oarecare milă, a vrut prin versurile următoare să păstreze pînă în sfîrşit harac- terul lui cel sîngeratic (n. trad.). — Parantezele între care dăm această variantă originală a replicii lui Mahomet ne aparţin (n. ed.). 68 5 10 15 20 25 30 35 (Altfel : Am pierdut-o!... Las’ să piară oricare nenorocit Ce va-ndrăzni să răscoale un cuget de osîndit. Sîngele numai înneacă vechile obic-inuiri Şi moartea astupă gura răzvrătitelor cîrtiri. Conştiinţa?... e bătaie pentru acel nimicit Ce e născut să nu-şi vază nici un cuget împlinit: Satan în veci este vesel, pentru că-n veci cu folos A ştiut să nu se-njuge 1-acest obicei fricos. Legea nu mă osindeşte, pentru că singur o fac, Şi acel ce murmuieşte eu cu trăsnetu-1 împac. — Palmiro, dragă fiinţă! tu puteai îns-a trăi, Numai moartea ta în lume putu a mă umili... Dar, d-am ajuns i-al meu cuget, nimica nu am pierdut: Ambiţia legăminte in veci nu a cunoscut. Drumul cel mai drept al slavei aicea jos pre pămînt Foarte des se îndreptează şi prin locul cel mai sfînt; Şi prin inima de tată ea îşi are drumul său. De te abaţi, ai pierdut-o: sparge-o şi-ţi fă locul tău... In drumul meu este moartea înainte-mergător, Şi peste ale ei jărtfe am trecut triumfător. Ca să curăţ Arabia de basne ce-o amăgea, Ii trebuia o credinţă oricum a se-ntemeia; Şi totdauna credinţa-mi va fi lumei spre folos, Pînă cînd va ieşi alta ca să o doboare jos; Atunci ea va pieri, poate, însă nu şi slava mea: Vremea in veci va cinsti-o şi se va sfii de ea. Daca am amăgit lumea, datoria mi-am făcut: Slava-mi cea mai mare este pentru că o am putut. Nenorociţi sint aceia ce pre sine s-amăgesc. Eu, ca dătător de lege, trebuia să o-ntăresc. E vrednic d-a sa robie cela ce va rob a fi; Vrednic e de amăgire cine stă a s-amăgi. Prin minuni orice credinţă temeiul şi l-a avut; Minuni sint vorbele mele de le-am adus de crezut. Printr-insele a mea lege a ajuns a se sfinţi, Şi moartea va fi pedeapsa celui ce-o va ispiti. /. Eliad.) Sfirsitul F a n a t i s m a l u i MOLIERE AMFITRION COMEDIE IN TREI ACTE A C TORII JOE, subt figura lui Amfitrion MERCUR, subt figura Sosiei AMFITRION, general al tebaniîor ALCMENA, soţia lui Amfitrion CLEANTA, slujnica Alcmenii şi nevasta lui Sosia ARGATIFONTIDA NAUCRATES . căpitani tebani POLIDAS POSICLES SOSIA, sluga lui Amfitrion - gîndeşte că tu eşti totul pentru dinsa. Tu nu;,cunoşti,')şi putea-voi eu singură să cunosc amă- răciunea lacrămilor?! Vecinicia e a ta moştenire, ochii tăi dau raze de o frumuseţe cerească ce nu se veştejaşte niciodată. Tu nu poţi simbatiza cu mine decît prin dragoste, şi vei mărturisi că niciodată o iubită .pământească nu va plînge subt ceruri cu mai multă i tinereţe decît mine. Tu străbaţi nenumăratele lumii, tu vezi faţa ACELUIA ce a zis şi s-a făcut a ta mărire, dupe cum a făcut din mine una din cele din urmă făpturi ale seminţiei izgonite din Eden. Cu toate acestea, dragul/ dulcele meu Serafim, ascultă-mă! pen- tru că m-ai, dubit, şi n-aş vrea să mor decît dupe ce voi afla aceea ce n-aş afla-o decît pierzîndu-mi viaţa, că tu nurti mai-aduci aminte mai mult în vecinicia ta de aceea pe: care moartea n-a putut să o oprească de a te iubi: O, tu fiinţă nemuritoare! mare e dragos- tea acşlofype .iubesc în păcat! şi cu toată frica însuşi a căria răzvrătire o simţ nevrednică în fundul inimii mele: iartă unei fiice a lui Adam nişte asemenea cuge- tări ! mîhnirea e elementul nostru, şi bucuria — un Eden pus departe de vederea noastră, deşi de multe ond* se amestecă în visurile noastre. Ceasul se apropie, in. care tu îmi dovedeşti că noi nu sîntem cu desăvîr- şire ,părăsite..,. Arată-te, arată-te, lăcuitor al ceru- rilor, al meu Azaziel! lasă stelele întru a lor însuşi lumină! AH O LI B AM AH Samiasa! în oricare loc al regiilor porunceşti ... De războieşti duhurile ce ar cuteza a să răzvrăti împro- tiva aceluia a căruia atotputernicie a supus toate donVniile, sau că chemi vreo stea rătăcită gata a se pierde în abis şi ai căria lăcuitori, în termenul ezistin- ţei tofy.se împărtăşesc de întunecoasa ursită a ţărînei însufleţite din lumea noastră... lumea noastră osîndită a pieri iritr-o zi ca şi a lor; sau că, în adunare cu Heru- vimii măî de jos, binevoieşti a lua parte la imnul lor, — Sămiasa, te chem, te aştept şi te iubesc! Sînt fiinţe 155 care îţi aduc închinăciune. Eu nu îţi aduc. Daca duhul tău te îndeamnă a veni la mine, coboară-te şi te împăr- tăşaşte de a mea soartă! Cu toate că sînt scoasă din ţărînă, şi tu format din raze mai strălucitoare decît 5 ale zilei ce luminează Edenul, nemurirea ta nu poate să recunoască al meu amor printr-o dragoste mai arzătoare. In mine e o rază care, o simţ, purcede din a ta lumină şi din a Dumnezeului tău, cu toate că nu este iertat încă de a-şi arăta a sa strălucire. Poate 10 să stea ascunsă multă vreme: moartea şi nenorocirile ce o pregătesc ni s-au lăsat de moştenire de moaşa noastră Eva... însă inima mea le nesocoteşte: viaţa aceasta trebuie să se sfîrşască, — şi este aceasta o pricină de a ne despărţi? Tu eşti nemuritor ... şi 15 eu sînt ca şi tine... o simţ... Aşa, simţ nemurirea mea, biruitoare a durerilor, a lacrămilor, a vremii, a fri- celor, ea îmi repetă cu un glas răsunător adevărul acesta: tu vei trăi totdauna! Dar fi-va aceasta în feri- cire ? nu o ştiu, şi nici nu voi ca să o ştiu; taina aceasta 20 rămîne cu Cel Atotputernic, care acoperă cu nori izvoa- răle fericirei şi ale nenorocirei. însă el nu poate să ne dărapene nici pe mine, nici pe tine. Va putea să ne schimbe, iar nu şi să ne aducă întru nimic. Noi sîntem de o fire nemuritoare ca şi tine, şi siliţi de 25 a ne lupta împrotiva lui, daca el voieşte a |se lupta împrotiva noastră: cu tine poci să mă împărtăşesc la toate, şi însuşi la nemuritoarea durere; pentru că şi tu ai vrut a te împărtăşi de nemuritoarea-mi viaţă ... trage-mă-voi eu înapoi dinnaintea veciniciei tale ?... 30 nu! Cînd darda şarpelui îmi va pătrunde sinul, cînd tu vei fi însuşi asemenea şarpelui şi mă vei strînge în încolăciturile tale, voi zîmbi fără a te blestema şi voi urma a te strînge cu o încingătoare nu mai puţin fierbinte... Ci coboară-te, priimeşte dragostea ce o 35 muritoare are pentru un nemuritor! Daca cerurile îţi făgăduiesc mai multă fericire decît ceea ce poţi să dai şEsă iei aproape de mine... rămîi în ceruri! 156 5 10 15 20 25 30 AN AH Sora mea! Soro! îi văz zburînd către noi şi lăsînd o urmă luminoasă în mijlocul nopţii. AHOLIBAMAH Aripile lor depărtează norii, ca şi cînd ar aduce cu sine aurora de mîine. AN AH Dar daca tatăl nostru va zări această lumină? AHOLIBAMAH Va crede că e luna, pe care incîntările magice ale vrunui fermecător o grăbesc să răsaie mai nainte cu un ceas. AN AH Vin! iată-1!... Azaziel! AHOLIBAMAH Să alergăm întru întîmpinarea lor! Ah, căci nu am aripi să zbor asupra sinului Samiasei! AN AH Vezi-i... au înflăcărat tot apusul, ca şi cînd soarele ce a sfinţit s-ar fi întors înapoi; iată-i, pe cel din urmă vîrf al lui Ararat străluceşte un arc cu mii de feţe hrăpitoare, urmă a trecerii lor! şi acum! priveşte, noaptea s-a întors!... Asfel, spuma ce Leviatan face să răsară din sălăşluirea sa fără funduri, cînd se joacă asupra feţii Oceanului liniştit, se potoleşte numaidecît dupe ce s-a cufundat pînă în izvoarăle tainice ale abi- sului. AHOLIBAMAH Au atins pămîntul Samiasa! ANAH Azaziel al meu! 157 5 10 15 20 25 30 SCENA II IRAD, IAFET IRAD Nu te deznădăjdui! pentru ce să te duci a te rătăci asfel, să-ţi adaogi tăcerea pe lingă tăcerea nopţii, şi să-ţi ardici către stele ochii plini de lacrămi? ele nu pot să vie spre ajutorul tău. IAFET Insă îmi îndulcesc durerea... Acum, poate că şi ea să uită la dînsele ca mine: şi se pare că o făptură înzestrată cu frumuseţea este şi mai frumoasă cînd se uită la un lucru ce e frumos ca dînsa... şi mai vîrtos la objetele acestea a cărora frumuseţe e vecinică! O, Anah! IRAD Dar ea nu te iubeşte. IAFET Vai! IRAD Şi trufaşa Aholibamah mă despreţuieşte asemenea. IAFET Te plîng şi pe tine. IRAD Păstreze-şi trufia, că şi aşea m-a făcut destoinic a suferi despreţuirile eu; poate că vremea mă va răz- buna. IAFET O astfel de cugetare poate să-ţi pricinuiască bucurie ? IRAD Nici bucurie, nici mîhnire. O iubesc, şi aş fi iubit-o şi mai mult daca mi-ar fi plătit dragostea înapoi... 158 5 10 15 20 25 30 Bine, şi eu o las intr-o ursită mai strălucitoare, daca ea o găseşte asfel. Ce ursită? IAFET IRAD Am oarecare cuvînt că iubeşte pe altul. IAFET Anah ? IRAD Nu, soră-sa. Şi pe cine altul ? IAFET IRAD Vezi, asta n-o ştiu; insă aerul ei, daca nu şi cuvin- tele, mă face să crez că iubeşte. IAFET Cu Anah nu crez să fie tot aşa: ea iubeşte numai pe Dumnezeu. IRAD Iubească pe cine o iubi, că daca nu eşti tu, ce cîştigi d-acolo ? IAFET Nimic, cu adevărat; însă iubesc. IRAD Şi eu, iubeam. IAFET Şi acum că nu mai iubeşti, sau că crez că nu mai iubeşti, eşti mai fericit? Negreşit. Te plîng! IRAD IAFET 159 5 10 15 20 25 30 IRAD Pă mine! pentru ce? IAFET De a fi fericit, ca şi tine, lipsit fiind de ceea ce-mi pricinuieşte nenorocirea. IRAD Aceste deşarte cuvinte în ochii mei sînt nişte dovezi ale nenorocirei ce te rătăceşte! şi n-aş vrea să simţ ca tine, nici pentru atîţia şecheli ce ar da toate turmele tatălui nostru, şi şi mai mulţi de atîta schimbaţi cu metalul cu care fiii lui Cain se cearcă a ne face să rîv- nim la dînşii: ca şi cînd această tînără şi netrebnică ţărînă, lepădare a pămîntului, ar putea să se schimbe pă preţul laptelui, al linei şi al roadelor ce turmele şi crîngurile noastre ne dă... Du-te, Iafet, du-te de suspină la stele dupe cum lupii urlă la lună!... Eu mă întorc a gusta odihna. IAFET Aş veni şi eu dupe tine cînd aş putea să mă odih- nesc. IRAD Aşadar tu nu vii la corturile noastre? IAFET Nu, Irad; mă duc în peştera aceea ale căria bol- tituri zic că se comunică cu lumea de subt pămînt şi slujesc de ieşire duhurilor ce lăcuiesc într-însa, cînd vin să se rătăcească pe faţa pămîntului. IRAD Şi ce vrei să faci acolo ? IAFET Să-mi adorm întristarea într-o întunecime nu mai puţin tristă... Acesta e un loc de unde a fugit nădej- dea întocmai dupe cum a fugit din inima mea. 160 IRAD Dar este un loc primejdios: nişte ciudate vedenii sau ciudate zgomote l-au împlut de groază. Viu şi eu cu tine. 5 IAFET Irad, nu; crede-mă că n-am nici un gînd rău, şi nu mă tem de nici o nenorocire. IRAD Nmorocirea îţi va fi şi mai mult vră jmaşul; întoar- 10 ce-ţi paşii către alt loc, sau lăsa-mă să viu cu tine! IAFET Nu, nu, Irad. Voi să mă duc singur. IRAD Aşadar, pacea fie cu tine! (Iese.) 15 IAFET (singur) Pacea am căutat-o acolo unde trebuia să fie, în dragoste... Am căutat-o c-o dragoste de care era, poate, vrednică; şi în locul ei — o greutate pă inima mea, o slăbiciune a duhului... nişte zile pline de nea- 20 stîmpăr şi nişte nopţi din care somnul este izgonit... iată ce am aflat. Pacea! care pace? liniştea deznă- dejdii, liniştea unei păduri neîmbiate, a căria tăcere nu se întrerupe decît numai de viforul ce străbate prin ramurile ei gemînde . . . Asfel e liniştea, asfel 25 e turburarea obositului meu suflet! Pămîntul s-a corumpt; mulţime de semne, mulţime de minuni au vestit apropierea unei schimbări, şi o grozavă osîndă hotărîtă împrotiva fiinţelor pieritoare. O, scumpă Anah! cînd ceasul fatal va deschide nesleitele izvoară 30 ale abisului, tu ai putea să te arunci pe această inimă şi să găseşti scăpare împrotiva elementelor; această inimă ce a bătut în zadar pentru tine, şi va geme şi mai în zadar cînd a ta... O, Dumnezeule! fie mînia ta să scutească cel puţin pe Anah! căci ea este curată 35 intre cei vinovaţi, întocmai ca o stea în mijlocul nori- lor ce o întunecă cîtăva vreme, dar n-ar putea să o 161 5 10 15 20 25 30 stingă! Scumpa mea Anah! cum te-aş slăvi! însă am cercat a ta nebăgare îr seamă! Aş vrea, tot aş vrea să te scap; aş vrea să te văz trăind cînd Oceanul va fi umedul mormînt al pămîntului şi cînd nici o stîncă nu se va împrotivi lui Leviatan, care, împărat al mărilor fără ţărmuri şi al universului valurilor, se va înminuna singur de întinderea imperiului său. (Iafet iese.) SCENA III NOE, SEM NOE Unde e frate-tău Iafet? SEM A ieşit, mi-a spus, ca să caute pă Irad, dupe obiceiul lui; dar mai mult mă tem că s-a dus să dea ocol în preajma corturilor lui Anah, pre lingă care se rătăceşte toată noaptea, întocmai ca un porumb ce zboară pre lingă cuibul său pustiit; sau că s-a dus către peştera ce se deschide în coastele lui Ararat. NOE Ce face el acolo? Asta e un loc primejdios pre pămînt, unde e răutatea singură; acolo se adun nişte fiinţe mai grozave decît oamenii cei răi. Iafet iubeşte neîncetat pe acea fată dintr-o seminţie blestemată, cu toate că n-ar putea s-o ia de soţie nici chiar daca ea l-ar iubi; inimă nenorocită a oamenilor! Un fiu din sîngele meu, ce cunoaşte nelegiuirea şi ursita aces- tor vremi, ce ştie că ceasul se apropie, poate el a se părăsi în nişte simtimente de la care este oprit ? Du-mă într-acolo, trebuie să-l aflu! SEM Nu te duce mai departe, taică! mă duc eu să caut pre Iafet. 162 5 10 15 20 25 30 NOE N-ai grijă de mine: orice duh rău e fără putere împrotiva omului ales de Jehova... Aidem! SEM La corturile surorilor amîndouă? !NOE Nu, la peşteră. (Noe iese cu Sem.) SCENA IV (Munţi — peştera muntelui Ararat) IAFET (singur) O, voi, locuri sălbatice ce semănaţi a fi veciniee, peşteră ce nu poate cineva să-ţi măsure adîncimea, munţi asfel de feluriţi şi asfel de grozavi prin aspra mirare a stîncelor voastre şi trufaşii arburi ce îşi cresc rădăcinile lor cu aceste pietre repede în jos atîrnate şi de care paşii unui muritor nu se ating fără să tre- mure ! Aşa, voi semănaţi veciniei, şi cu toate acestea peste cîteva zile, poate peste cîteva ceasuri, veţi fi despărţite şi răsturnate de grămada apelor! Peştera aceasta, ce seamănă a povăţui către o lume de subt pămînt, va vedea posomoritele sale cotituri străbă- tute de valul mugitor, şi delfinii se vor juca în vizunia leului. Omul! ... o, muritori, o, ai mei fraţi! eu voi fi osîndit a plînge asupra nemărginitului vostru mor- mînt! care din voi va mai trăi ca să verse lacrămi ? Fraţii mei! sînt eu mai bun decît voi ca să fiu scutit ? Ce se vor face locurile îneîntătoare unde mă gîndeam la Anah pe cînd tot mai nădăjduiam? şi acele retrageri sălbatice, mai asemenea de scumpe, marture ale dez- nădejdii mele? Este adevărat că acest vîrf trufaş, a căruia strălucitoare margine este întocmai ca o stea depărtată, va fi înghiţit de undele colcăinde? Soarele 163 răsărind nu va veni el mai mult să străbată şi să risi- pească desimile înnotătoare ale aburilor creştetului lui? Nu voi vedea mai mult acolo spaţiosul disc al Zilei coborîndu-se seara din dosul trufaşului lui cap 5 şi lăsîndu-i o coronă strălucitoare? Nu va fi el nicio- dată mai mult farul lumei unde îngerii se cobora ca la un loc mai aproape de stele? Aceste vorbe „nicio- dată mai mult“ sînt ele făcute pentru tine, pentru toate lucrurile afară de noi şi de fiinţele tîrîtoare, 10 privilegiate de tatăl meu din porunca lui Jehova? Poate EL să LE mîntuiască? şi EU nu voi avea puterea să scap pre cea mai plăcută din fiicile pămîntului de la o soartă de la care şi însuşi şerpii şi tovarăşele lor vor scăpa? Trebui-va ca acest neam de tîrîtoare să 15 amerinţe cu limba lor o lume ce va ieşi din vasul fume- gător ale căruia rămăşiţe vor acoperi lumea cea veche şi vor fi singure într-o sferă mai înălţată, monumentul atitor fiinţe vii în minutul în care vorbesc? ce de morţi într-o zi! Univers atît de frumos, atît de june, 20 hotărît la dărăpănare, te privesc ziua şi noaptea cu durere socotindu-ţi zilele şi nopţile! Nu poci să te scap ! nu poci să scap nici însuşi pre aceea a căria dragoste te-a făcut şi mai scump inimii mele! creat dintr-o părticică a ţărînei tale, plîng apropierea sfîrşitului 25 tău... O, mare Dumnezeu ! poţi tu ?... (Se precurmă.) (Un zgomot răsună in peşteră, şi pe urmă nişte spargeri de ris..~ Un duh iese şi trece.) IAFET în numele Celui Preaînalt, cine eşti tu? 30 (Duhul răspunde iar cu un ris.) Pe tot ce este mai sfînt asupra pămîntului, vorbeş- te ! DUHUL A! ha! 35 IAFET Pe potopul ce se apropie, pe pămînlul ce-1 va înghiţi Oceanul, pe abisurile ce-şi vor deschide ale lor izvoară! pe Tăria ce-şi va schimba norii în şiroaie! pe atot- 164 puternicia ce creează şi dărîmă! O, tu necunoscută, grozavă şi înseninătoare fantasmă, răspunde-mi I pentru ce te spargi de rîsul acesta grozav ? DUHUL 5 Pentru ce plîngi tu? IAFET Pentru pămînt şi pentru fiii lui! DUHUL Ha! ha! ha! ÎO (Duhul piere.) IAFET Duhul acesta rîde de chinurile muritorilor şi de apropiata derăpănare a lumii, asupra căria soarele va lumina fără a da viaţa! Cum doarme pămîntul! 15 Toate ce se coprind într-însul dorm ca şi el în ajunul triumfului morţii! Pentru ce să mai deşteaptă ei ca să o întîmpine? Ce văz? ce sînt fiinţile acestea ase- menea cu însuşi moartea, ce vorbesc întocmai ca nişte fiinţe născute mai nainte de această lume aproape de 20 a se sfîrşi ? ele se apropie ca nişte nori! (Deosebite Duhuri ies din peşteră.) UN DUH Să ne bucurăm! neamul scîrbos ce n-a putut să-şi păstreze domnia în Eden şi a ascultat glasul ştiinţei 25 neputernice se apropie de ceasul morţii! Nu se va stinge încetul cu încetul, nici unul cîte unul, nici de sabie, nici de durere sau de răstriştile Vremii, — iată ziua lui cea dupe urmă. Pămîntul nu va fi mai mult decît un Ocean, şi 30 asupra acestor întinse cîmpii nu se va auzi nici o suflare decît numai a vînturilor! îngerii îşi vor obosi aripile pînă să-şi afle un loc de odihnă. Nici o singură stîncă nu-şi va ardica creasta din mijlocul acestui mormînt umed ca să mîntuiască deznădejdea sau să arate locul 165 unde ea s-a sfîrşit dupe ce şi-a aruncat o dupe urmă căutătură asupra aceştii mări fără margini, a căria reflux aşteptat nu a sosit încă. Secul va fi pretutin- denea, şi pretutindeni dărăpănare; un alt element 5 va fi împăratul vieţii, şi urîcioşii fii ai tinii nu vor fi mai mult. Din toate colorele pămîntului nu va rămînea decît numai colora neprecurmată a seninului. Munţii, atît de variaţi în privirea lor, vor fi nişte cîmpii mono- tone*, toate vor fi schimbate: chedrul şi bradul îşi io vor ardica în zadar vîrfurile înnecate in această inun- dare universală. Omul, pămîntul şi focul vor muri: marea şi cerurile se vor întinde în departe, nemăr- ginite şi fără viaţă îri ochii Celui Vecinie. Cine îşi va zidi o lăcuinţă asupra spumei valurilor? 15 (lafet înaintează.) IAFET Cine ? ... tatăl meu! Sămînţa pămîntului nu se va pierde... Numai Răul va pieri! fugiţi, demoni triumfători ai abisurilor, care faceţi a se auzi gro- 20 zavul glas al bucuriei voastre, în vreme cînd Dumnezeu va să derapene ceea ce voi însuşi n-aţi cuteza să deră- pănaţi. Grăbiţi-vă a fugi! intraţi în adîncile voastre peşteri, pînă cînd valurile vă vor goni de acolo şi în cele mai ascunse ale lor adăposturi şi vor izgoni al 25 vostru neam primejdios, ca să facă dintr-însul jucăria viaturilor în întinsul spaţiu al nemărginitului. DUHUL Fiu al alesului! cînd tu şi ai tăi veţi înfrunta răz- boiul grozav al elementului, cînd întinsa stavilă a 30 valurilor va fi sfărîmată, fi-veţi voi — răspunde-mi! — buni şi fericiţi? ... Nu! nenorocirea aşteaptă lumea voastră cea nouă şi neamul vostru cel nou... Fiii voştri vor fi mai puţin frumoşi la a lor vedere şi ursiţi la o mai scurtă viaţă decît slăviţii uriaşi ce străbat 35 pămîntul acesta, mîndri că sînt fii ai cerului, cu toate că sînt născuţi din mume muritoare. Nu va mai rămînea din trecut decît numai lacrămile. Nu ţi-e ruşine de a mai trăi dupe aceasta şi a da viaţa la alţi muritori? 166 Inima ta este atît de ticăloasă şi mişea încît să poţi auzi de această derăpănare generală fără să simţi în tine acea generoasă durere şi acel curagiu ce te-ar face să aştepţi mai bine valul înnecător decît să cauţi 5 o scăpare dimpreună cu tatăl tău cel ales, şi să-ţi zideşti într-o zi cetatea pă gropniţa pămîntului ? Cine poate să mai trăiască dupe pierderea neamului său, decît numai mişelul şi orbul? Neamul meu urăşte pe al tău ca un neam deosebit şi vrăjmaş; însă unul 10 nu este din noi care să nu fi lăsat un tron deşert în cer ca să lăcuiască mai bine aceste întunerece decît să-şi vază tovarăşii suferind. Mergi de trăieşte, ticălosule, mergi de dă viaţa la alţi ticăloşi! ... şi cînd apele dărăpănătoare vor mugi 15 preste pustieriie împlinite, rîvneşte la uriaşii ce nu vor fi mai mult; despreţuieşte pe tatăl tău ca pre singurul ce va rămînea; despretuieste pă sineti pentru că eşti fiul lui! (Un hor de Duhuri iese din peşteră.) 20 HORUL DUHURILOR Să ne bucurăm, să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va turbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din ţipăt, din joc, din zbor ce sărbăm. 25 Om nu va mai fi, jărtfa va lipsi. Al nostru tiran fără de prinos Ya cere-n zadar scrumul cu miros. Cine-i va jărtfi? Cine-i va jărtfi? Şiroiul căzind, valul alergînd 50 Lumea va-nghiţi; şi vîntul turbat Peste Ocean zburînd dezlănţat Alţi munţi va nălţa, unda volborînd, Blan, bluc! colcăind, flis, vluc! lung plesnind; Luciu lung întins va fi un mormînt, 35 Mormînt de triumf, mormînt tot pămînt. Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va turbura, 167 5 10 15 20 25 30 35 Cu ale lui rugi nu ne va curma Din ţipăt, din joc, din zbor ce sărbăm. Vom vedea pierind, murind şi murind Neamul omenesc at-ît îngîmfat D-al lor ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaş, te-am văzut pierind, Oasele-ţi albind, spălate sclipind; Prin peşteri, prin văi, prin munţi s-or opri, Apa nencetat tot le va goni, Şi moartea cu noi va privi rînjind. — Totul vedem rupt, susul peste subt. Leul vierşunat, Tigrul furios Loc îşi vor căta cu mielul fricos: Pare c-ar fi fraţi ş-un lapte au supt. Izvor cu şiroi spumegînd vîjoi, De sus şiroind, de jos volborînd, Totul dezlegînd, totul mestecînd — Ce haos frumos! umed moşoroi! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va turbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din ţipăt, din joc, din zbor ce sărbăm. Moartea-apoi va sta, puţin va-nceta. — Pe derămături alţi oameni mai noi, Mai spurcaţi, mai răi, mai vrednici de noi Se vor înmulţi. — Ea-i va secera. Aste risipiri vor naşte pieiri, Alte fiinţi noi, veacuri, ani mai noi, Alte boale noi, alte dureri noi, Păcate mai noi, noi nelegiuiri. Acei muritori — ce mai muritori! Vor fi însoţiţi de Chin, de Dureri, Ură şi Război, Muncă, -mperecheri; Ce mai muritori! ce mai muritori! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din ţipăt, din joc, din zbor ce sărbăm. 168 5 10 15 20 25 30 Aceşti omenaşi — ce mai omenaşi! Vor fi însoţiţi de Chin, de Dureri, Ură şi Război, Muncă, -mperecheri, Pînă cînd... IAFET (precurmtnd) Pînă cînd voinţa cea vecinică va binevoi să deslu- şească visul Binelui şi al Răului şi va chema la sine toate veacurile şi toate lucrurile; pînă cînd toate fiinţele adunate subt aripile sale atotputernice vor fi marture dărăpănării iadului... şi pămîntul, curăţit şi adus în cea dîntîi a sa frumuseţe, îşi va reafla Edenul într-un rai fără sfîrşit, unde omul nu va cădea mai mult şi unde demonii însuşi vor sluji Celui Drept. DUHURILE Şi cînd se va împlini minunea aceasta? IAFET Cînd Mîntuitorul va veni, mai întîi întru răbdare,, şi pe urmă întru slavă. DUHURILE Pînă atunci luptaţi-vă în lanţurile voastre muri- toare, pînă cînd va îmbătrîni pămîntul. Ţineţi necon- tenit un deşert război împrotiva voastră însuşi, împro- tiva Cerului şi a Iadului, pînă cînd norii se vorîngroşa de sîngele ce va fumega preste toate cîmpurile bătăii. Vor fi cu adevărat alte vremi, alte clime, alţi aeri, alţi oameni; însă tot crimele cele vechi şi lacrămele vor substa subt deosebite forme în neamul vostru. Aceleaşi vijălii morale vor înnimici viitorul, întocmai dupe cum peste cîteva ceasuri valurile vor înneca mormintele slăviţilor uriaşi1. 1 „Şi era uriaşi pre pămînt în zilele acelea, şi dupe aceea... Aceia era uriaşii din veci oameni vestiţi^^(Facere, cap 6, stih 4) fn. trad.). 169 5 10 15 20 25 30 35 IIORIJL DUHURILOR Fraţi, să ne bucurăm! muritor, adio! Ascultaţi, ascultaţi, iată că putem să auzim posomoritul glas depărtat al Oceanului ce se îmflă şi mugeşte; vînturile îşi găsesc aripile, norii sînt încărcaţi de şiroaie, izvoarele abisului îşi fac loc şi gîlgîie, cerul stă să-şi deschiză toate zgheaburile, şi marea familie a oamenilor vede toate fatalele acestea semne fără să le cunoască... întocmai ca şi cînd ochii le-ar fi orbiţi din naştere! Noi auzim sunetele ce ei nu pot să auză; oştirea şiroaie- lor se adună şi amerinţă în sferele sale. Semnul se va da peste citeva ceasuri. Privirea numai a duhurilor zăreşte fulgerile ce le slujesc de steaguri! Gemi, gemi, universule! june încă, eşti mai aproape de sfîrşitdecît de naşterea ta. Munţilor umiliţi, numaidecît veţi pieri subt înnecăciune; barca se va zdrobi de stîncele voastre; cele mai mici cochilage ale Oceanului se vor împinge şi se vor pune acolo unde doarme familia Vulturului... Cumva răsuna ţipătul lui asupra mării nemilostive! în zadar îşi va chema puii săi, căci numai unda îi va răspunde. Omul va pizmui largile lui aripi... aripi ce nu vor putea să-l scape... ; unde-1 vor depune ele, cînd spaţiul nu va înfăţişa ochilor lui decît umedul mormînt al undelor? Fraţi, să ne bucurăm, să înălţăm glasurile noastre spăimîntătoare... Toţi oamenii vor muri, afară de slaba rămăşiţă a neamului lui Set... Neamul lui Set, privilegiat împrotiva morţii ca să vecinicească durerea în veacuri!... Din fiii lui Cain nici unul nu va rămînea, şi toate frumoasele lui fete vor fi cufundate subt stingătorul element; sau, înnotînd despletite preste faţa lui, vor imputa cerului căci derapănă nişte făpturi asfel de frumoase şi însuşi în braţele morţii. Hotărîrea este dată! Toţi vor pieri! Dupe cîrtirea tutulor glasurilor omeneşti, va moşteni o tăcere uni- versală; să fugim, fraţi, să fugim, dar să ne bucurăm! Noi am căzut, şi omul cade! piară toţi aceşti slabi vrăjmaşi ai cerului ce se îngrozesc de iad ! (Duhurile se fac nevăzute.) 170 IAFET (singur) Dumnezeu şi-a dat hotărîrea pămîntului! Chivotul mîntuirei a vestit-o; demonii o zbiară din fundul peşterilor. Cartea lui Enoh 3 a prezis-o de multă vreme 5 în mutele sale foi, a căria tăcere vorbeşte mai tare duhului decît trăsnetul urechii, şi cu toate acestea oamenii n-au auzit... n-aud încă, şi merg prin întu- nerec către soarta lor, a căria apropiere nu tulbură nicidecum oarba lor necredinţă, întocmai dupe cum io ţipetele lor din urmă nu vor tulbura dumnezeiasca răzbunare, sau Oceanul, supusul ei slujitor. Nici un semn nu se arată în aer. Norii sînt puţin, şi faţa ţesă- turii lor nu e schimbată. Soarele va lumina cea din urmă zi a pămîntului, precum şi pre cea dîntîi a Crea- 15 ţiei, cînd Dumnezeu i-a zis: „Luceşte!44, şi soarele a lucit; lumina lui n-a putut să mai fie pentru omul născut... Insă a insuflat, înainte de glasul omenesc, cîntarea mai dulce a pasărilor, ce au aripi ca să stră- bată prin tărie ca îngerii şi care salută în fiece dimi- 20 neaţă cerul mai nainte de fiii lui Adam... Dimini- ţeanul lor concert o să înceapă acum... Răsăritul se aprinde! Ele vor cînta, şi ziua va schinteia poate pentru cea dupe urmă dată... Peste puţin aripile pasărilor obosite nu le vor sprijini mai mult, şi dupe 25 strălucitul drum al vreo cîteva dimineţi, ziua... ah! ziua va mai luci încă... însă preste ce? ... preste haosul ce a fost înaintea luminei, şi a căruia întoarcere desfiinţează timpul! pentru că fără viaţă ce sînt cea- surile? nici chiar pentru ţărînă, ce este vecinicia pen- 30 tru Jehova, care a creat timpul şi vecinicia?! fără dînsul, vecinicia ar fi un deşert; timpul, făcut pentru om, se sfîrşaşte cu omul şi se înghite în acest abis fără început, întocmai precum neamul muritorilor se va mistui de dînsul, în care se pierde lumea copilă încă... 35 Ce văz? nişte fiinţe, din care unele sînt ale pămîn- tului, şi altele ale aerului! Nu... toate sînt ale cerului 1 Cartea lui Enoh, păstrată de etiopieni, este, după zisa lor, mai veche decît potopul (n. trad.) 171 atîta sînt de frumoase! Să vedem de poci să le deo- sibesc chipurile! dar cum se coboară cu graţie dupe povîrnişul muntelui şi-şi deschid un drum prin mij- locul aburilor lui! Sosind dupe aceste grozave şi spur- 5 cate duhuri, a cărora infernală nemurire a făcut să se auză spurcatul imn al triumfului lor, — fiinţele acestea ce vin mă hrăpesc ca înfăţişarea Edenului; poate că vin să-mi vestească o amînare nouă, ce în rugăciunile mele atît de des am chemat-o pentru lume... iată-le! Anah! o, Dumnezeule! şi cu dînsa... (Samiasa şi Azaziel intră cu Anah şi Aholibamah.) ANAH Iafet! 15 SAMISA A, un fiu al lui Adam! AZAZIEL 20 Ce face aci fiul pămintului in vreme ce tot neamul său doarme ? IAFET îngere, ce faci tu pre pămînt cînd ar trebui să fii în cer? AZAZIEL Nu ştii tu, sau uitat-ai, că in însărcinările noastre 25 intră şi de a strejui pămintul ? IAFET Toţi îngerii cei buni au părăsit pămîntul ce e acum osîndit... Duhurile cele rele şi ele însuşi fug de apro- pierea haosului. Anah, Anah! objetul unei dragosti 30 despreţuite de multă vreme, însă totdauna credin- cioase ! pentru ce urmezi dupe duhul acesta, cînd nu mai e nici un înger ceresc care să se coboare din sfera sa eteriană? ANAH 35 Iafet, nu poci să-şi răspunz; cu toate acestea, iartă-mă... 172 5 10 15 20 25 30 IAFET Cerul, ce peste puţin nu va mai ierta, să te ierte el! tu eşti părăsită într-o primejdioasă ispită. AHOLIBAMAH întoarce-te la fraţii tăi, fiu obraznic al lui Noe, noi nu te cunoaştem! IAFET Ceasul va veni în care mă vei cunoaşte mai bine. Soră-ta ştie că eu sînt încă tot acela. SAMIASA Fiu al Patriarhului, ce totdauna a fost drept înain- tea lui Dumnezeu, oricare ar fi mîhnirile tale (şi pre lingă plîngerile-ţi se amestecă şi mînia), ce supărare ţi-am făcut noi, Azaziel şi eu? IAFET Supărare! cea mai mare din supărări; însă ai dreptate: cu toate că ea este fiică a pămîntului, eu n-aş putea să fiu vrednic de dînsa. Adio, Anah! Ade- seori am repetat cuvîntul acesta! Astăzi îl mai zic pentru cea dupe urmă dată. îngere, — sau orice vei fi, orice lucru te vei face peste puţin —, ai tu putere de a scăpa pă această frumoasă... pe aceste frumoase fiici ale lui Cain? AZAZIEL A le scăpa? IAFET Şi se poate ca tu să nu o ştii aceasta ? îngeri! îngeri f voi v-aţi împărtăşit de păcatul Omului, şi poate că vă veţi împărtăşi şi de pedeapsa lui, sau cel puţin de dorurile mele. SAMIASA Care doruri?! nu credeam pînă acum ca un fiu al lui Adam să-mi vorbească în enigme! 173 IAFET Şi Cel Preaînalt nu v-a spus? atunci... sînteţi pierduţi... ca şi dînsele. AHOLIBAMAH 5 Ei bine, fie! De iubesc şi ei cum iubim noi, nu se vor teme de a fi muritori, dupe cum nu m-am temut eu de o nemurire de dureri împărtăşită cu Samiasa. ANAH Soro! ah, soro, nu vorbi aşa! io A z AZI EL Ţi-e frică, Anah?! ANAH Dar, pentru tine; aş jărtfi din inimă tot ce viitorul ar putea să-mi făgăduiască în viaţă, decît să pricinu- 15 iese un ceas de chinuri în vecinicia ta. IAFET Aşadar pentru dinsull pentru serafimul acesta mă părăseşti tu !... nu este nimic, de n-ai părăsit asemenea şi pe Dumnezeul tău. Asfel de uniri între un nemuritor 20 şi o muritoare nu pot să fie fericite şi sfinte. Noi sîn- tem trimişi pre pămînt ca să muncim şi să murim... şi ei s-au creat ca să slujească Celui Preaînalt; însă de poate să te mîntuiască, peste curînd va veni ceasul cînd un ceresc ajutor va fi trebuincios. 25 ANAH Ah, vorbeşte de moarte! SAMIASA Să vorbească de moarte nouă şi către cele ce sînt cu noi! ar semăna zăpăcit de mîhnire; eu aş rîde. 30 IAFET Nu mă tem nici mă mîhnesc pentru mine, căci eu sînt scăpat nu prin bunătăţile mele, ci prin ale unul 174 5 10 15 20 25 30 tată drept, a căruia virtute a fost destulă să mîntu- iască şi pe fiii săi. Căci nu poate el să-şi întinză mai departe puterea de a dobîndi iertare! căci nu poci eu cel puţin să-mi dau viaţa pentru aceea ce m-ar fi făcut fericit!... Anah, cea dupe urmă şi cea mai plăcută din neamului lui Cain, atunci ar fi priimită în chivotul ce este să priimească rămăşiţele urmaşilor lui Set. AHOLIBAMAH Gîndeşti tu că noi, cu sîngele lui Cain în vinele noastre, al lui Cain cel întîi născut al lui Adam şi zămis- lit în Rai... noi să ne amestecăm cu feciorii lui Set? ai lui Set, cel din urmă rod al bătrîneţelor lui Adam ? Nu! nu, şi de ar fi cu aceasta sa mîntuim toată lumea, cînd ar fi în primejdie. Neamul nostru a trăit despărţit de al tău... de la început... şi va trăi totdauna aşa... IAEET Eu nu vorbeam cu tine, Aholibamah; prea mult sînge ai din omul acela care lauzi şi care vărsă cel dîntîi sînge — şi sîngele unui frate! tu însă, a mea Anah, — fie-mi iertat a te chema a mea Anah, cu toate că nu eşti a mea; nu poci a mă lipsi de numele acesta, şi cu toate acestea trebuie a mă lipsi de tine — a mea Anah, tu care mă făceai să crez că Avei lăsase o fiică al căria pietosul neam trăia în tine, ce mult te deosibeşti tu cu blîndeţea din celelalte fiice ale lui Cain, înzestrate numai cu frumuseţea ca dînsele!... AHOLIBAMAH (precurmind) Şi vrear-ai tu ca ea să fie asemenea vrăjmaşului tatălui nostru ? de aş avea o astfel de idee, de aş crede că ar fi ceva d-a lui Avei într-însa\... du-te d-aci, fiu al lui Noe, tu aţîţi vrajba! iafet Vrajba a aţîţat-o moşul tău, fată a lui Cain.1 175 5 10 15 20 25 30 35 AHOLIBAMAH El n-a omorît pe Set, — şi ce ai tu să te amesteci în fapte ce au fost între Dumnezeu şi între el ? IAFET Adevăr zici! Dumnezeul său l-a judicat, şi eu nu aveam să pomenesc nelegiuirea lui daca tu însuşi n-ai fi vrut a te făli cu dînsul în loc de a împinge de la tine pomenirea lui. AHOLIBAMAH El era tată al tatălui nostru... cel întîi născut al omului, cel mai tare, cel mai viteaz, cel mai nenorocit din fiii săi... Să-mi fie mie ruşine de acela de la care ţinem viaţa?... vezi oamenii din neamul nostru, pri- veşte la statura şi frumuseţea lor, la curagiul şi numărul zilelor lor. IAFET Sînt socotite. AHOLIBAMAH Fie!... Dar cît vor trăi, eu voi fi mîndră de părinţii şi de fraţii mei. IAFET Tatăl şi neamul meu se mîndresc numai în Domnul; dar tu, Anali?... AN AH Orice va hotărî Dumnezeul nostru, Dumnezeul lui Set şi al lui Cain, eu trebuie a mă supune: însă de aş cuteza să înalţ o rugăciune în acest ceas grozav de răzbunare (de e să vie), nu m-aş ruga ca să cer a trăi singură din casa mea. Soro ! o, sora mea! ce ar fi lumea, ce ar fi celelalte lumi, ce ar fi viitorul cel mai strălucit fără fericirea trecutului... fără dragostea ta... fără a tatălui meu, fără tot ce a născut şi crescut împreună cu mine, înfrumuseţînd ca stelele fiinţa mea printr-o dulce lumină? Aholibamah! de este iertat a nădăjdui milă... Caut-o, afl-o: mi-e urîtă moartea pentru că o să mori şi tu! 176 AHOLIBAMAH Dar asta! ce fel? visătorul acesta cu chivotul tatălui său, spăimîia aceea făcută ca să îngrozească lumea a venit aci să-mi tulbure pe soră-mea? Nu sîntem noi 1 cele iubite de serafimi? ş-apoi, o să ne rugăm noi d-un fiu al lui Noe? o, mai bine!... însă acest entu- ziasm este amăgit prin delirul unei imaginaţii ce i-au tulburat-o un amor fără nădejde şi oboseala privighe- rilor. Cine va cletena munţii aceştia şi acest pămînt ? K) cine va zice norilor şi valurilor a-şi lua altă formă, şi nu aceea ce le-o cunoaştem în vecinicul lor curs? cine ar putea? IAFET Acela ce cu o vorbă le-a făcut. 15 AHOLIBAMAH Cine a auzit această vorbă? IAFET Universul, ce dintr-însa a priimit viaţa! A! tu rîzi în batjocură? întreabă-ţi serafimii: de nu o vor ade- 20 veri-o ei, atunci nu sînt nicidecum dintre îngeri. SAMIASA Aholibamah, recunoaşte pe Dumnezeul tău! AHOLIBAMAH Am recunoscut totdauna pe Creatorul nostru, Sami- 25 asa, pe al tău şi pe al meu: este un Dumnezeu al Dragostei, şi nu al Durerii. IAFET Vai! ce este Dragostea decît o Durere? însuşi acela ce a făcut pămîntul avu numaidecît a se mîhni în dra- 30 gostea sa asupra celor dîntîi lăcuitori ai lui. AHOLIBAMAH Să zice. 177 5 10 15 20 25 30 IAFET Este adevărul. (Noe intră cu Sera.) NOE Iafet, ce faci tu aci cu fiii celor răi? Nu te temi a te împărtăşi de pierzarea ce va să le vie ? IAFET Tată, nu e, poate, un păcat a căuta să mîntuiască cineva o făptură pămîntească; şi vezi, ele nu sînt vinovate, căci se află în adunare cu îngerii. NOE A, iată aceia ce pribegesc din ceruri ca să-şi aleagă femei din neamul lui Cain! iată fiii cerului ce caută fetele pămîntului din pricina frumuseţei lor! AZAZIEL Patriarşe, tu ai zis. NOE Vai! vai! vai de acest fel de împreunări! Dumnezeu n-a pus o stavilă între cer şi între pămînt? SAMIASA Omul nu este făcut dupe chipul lui Jehova? Dum- nezeu n-a iubit pe acela ce l-a făcut? Noi îl imităm, şi împărtăşim dragostea cu dînsul pentru aceea ce iubeşte el. NOE Eu abia sînt un om, nu sînt făcut ca să judic nici pe semenii mei, cu cît mai vîrtos pe fiii lui Dumnezeu; însă Dumnezeul nostru a binevoit a-mi împărtăşi şi a-mi descoperi judecăţile sale, şi răspunz că nu poate fi nimic bine în îndemnul ce face a se coborî serafi- mii din nemuritoarele sfere asupra unei lumi pieritoare şi în ajunul piericiunei. 178 AZAZI Cum! nici spre a mîntui? NOE Nu, cu toată slava voastră, nu puteţi a răscumpăra 5 ceea ce a osîndit Acela căruia voi sînteţi datori însuşi această slavă. De aţi fi priimit o solie de mîntuire, ar fi fost de obşte, iar nu mărginită în parte pentru două fiici ale lui Cain; ele sînt frumoase, dar nu sînt nici' decum mai puţin osîndite. 10 IAFET O, taică, curmă vorbele acestea! NOE Fiul meu, fiul meu! daca vei să nu te ajungă soarta lor, uită că mai trăiesc ele; peste curînd ele vor înceta *5 de a mai fi, şi tu vei fi tată al unei lumi nouă şi mai bune. IAFET Ah, lasă-mă să pier cu ele! NOE 20 Vrednic ai fi de a pieri numai pentru această cuge- tare ; însă acela ce poate a te mîntui te mîntuieşte. SAMIASA Şi pentru ce pe el şi pe tine mai mult decît pe aceea ce fiul tău o preferă mai mult decît pe sine însuşi şi 25 pe tine ? NOE întreabă pe Acela ce te-a făcut mai mare decît mine şi ai mei; cu toate acestea te-a făcut supus al Atotputerniciei sale... însă iată cel mai dulce şi mai 30 credincios al său sol! (Arhanghelul Rafael intră.) 179 5 10 15 20 25 30 ?5 RAFAEL îngeri, al cărora loc este în preajma tronului ceresc f ce faceţi voi aci ? Asfel vă împliniţi voi datoriile cînd ceasul a sosit a lăsa pămîntul singur? întoarceţi-vă înapoi, adoraţi şi aduceţi o slăvită închinăciune cu cei şapte arhangheli; locul vostru este în cer! SAMIASA Rafael, cel dîntîi frumos şi cel mai frumos din fiii lui Dumnezeu, de cînd este oprit îngerilor de a se coborî pre pămînt, care adesea văzu paşii lui Jehova a nu-i despreţui verdeaţa? Jehova iubi lumea şi o crea ca să o iubească; adesea c-o aripă bucuroasă ne-am cobo- rît aci ca să împlinim poruncile sale, adorînd fiinţa lui în cele mai mici ale lui fapte, priveghind asupra aceştii tinere vii a domenelor sale, silindu-ne a o păstra vrednică de Dumnezeul nostru şi ca cea din urmă producţie a roditorului său Cuvînt. Pentru ce fruntea ta se arată straşnică? pentru ce amerinţi cu o deră- pănare vecină ? RAFAEL Daca Samiasa şi Azaziel ar fi rămas la locurile lor în horul îngerilor, ar fi văzut decretul cel din urmă al lui Jehova, scris în haracteri de foc, şi n-ar fi avut trebuinţă a întreba să afle voinţa Creatorului lorr însă Neştiinţa totdauna trebuie să fie o parte a Păca- tului ; duhurile Ştiinţei vor fi mai jos de sineşi cînd vor hrăni o mincinoasă trufie; Orbirea este cel dîntîi rod al Nesupunerii. Toţi îngerii cei buni au părăsit lumea, voi aţi rămas aci ţinuţi de nişte patimi streine naturei noastre şi desgradaţi cu o dragoste pentru nişte muritoare. Sînteţi, cu toate acestea, iertaţi şi chemaţi înapoi între semenii voştri: porniţi, porniţi! sau, rămîind, veţi pierde drepturile veciniciei voastre. AZAZIEL Şi tu! daca lăcuinţa pămîntului ne este oprită printr-un decret necunoscut pînă aci, nu păcătuieşt» tu ca şi noi ivindu-te în aceste regii? 180 5 10 15 20 25 30 35 35 RAFAEL Am venit să vă invit, în numele Celui Preaînalt, a vă întoarce în cereasca voastră sferă; am venit să împlinesc poruncile lui; cît îmi e de dulce să aduc cuvinte de iertare! adesea am străbătut împreună veci- nicile spaţiuri, — să ne întoarcem împreună către stele! Adevăr zic vouă: pămîntul trebuie să piară. Sinul său reclamă neamul omenesc; însă trebui-va ca această lume să nu poată a fi creată, sau a fi derăpă- nată fără a pricinui un sec în treptele cereşti, ai cărora proscrişi să rămîie nemuritori subt grozava lor sen- tinţă ? Fratele nostru Satan se pierdu preferind răscoala mai bine decît slujba şi închinarea ce o făcea pînă atunci; voi sînteţi încă curaţi, serafimi! mai puţin puternici decît Arhanghelul căzut, socotiţi-vă la înfrîn- gerea lui! Fetele oamenilor au ele cu ce să răscumpere fericirea cerului, de care vă va părea rău prea tîrziu? Multă vreme am războit şi multă vreme voi război pe rebelul care geme şi-şi blestemă fiinţa, şi nu vru să recunoască pe ACELA ce eclipsea Arhanghelii puşi d-a dreapta lui ca nişte sori depînzuraţi de o stea mai naltă; îl iubeam... Cerule ! afară de acela care îl crease, care putere cerească fu vreodată dopotrivă în frumu- seţe lui Satan?! Ah! căci nu-mi este iertat a nădăjdui iertarea nelegiuirei lui! poate că e necurată dorinţa aceasta... însă voi, ce puteţi a reafla slava voastră, priimiţi sfaturile mele! Vecinicia cu Satan sau cu Dumnezeul lui: aceasta vă este alegerea ce aveţi a face; el nu v-a ispitit, îngerii sînt scutiţi de cursele lui; omul însă a ascultat glasul lui, — şi voi, glasul femeii... mai amăgitor decît şarpele... Glasul şarpe- lui fu mai puţin viclean decît sărutările ei; şarpele făcu să cază numai o făptură pămîntească; al femeii însă ne amerinţă să ne hrăpească o al doilea armie, răzvrătită din pricina ei împrotiva legilor cerului. Ah, fugiţi! fugiţi! voi nu puteţi muri, acestea pe care iubiţi nu vor mai fi, şi voi veţi implora văzduhurile de jăliri dasupra unui argil pieritor, a cărora pomenire lipită de nemurirea voastră va trăi mai mult decît soarele 181 5 10 15 20 25 30 35 ce le-a iuminat! socotiţi-vă pre cît estimea voastră se deosebeşte de a lor, — între toate, afară de suferire! Pentru ce să vă împărtăşiţi de blestemata moştenire a unui neam creat ca să fie derăpănat de ani, săpat de griji şi cules de moarte, stăpîna împărăţiei oame- nilor? Ah! cînd însuşi mînia lui Dumnezeu i-ar fi lăsat a-şi săvîrşi cariera şi a se tîrî, străbătînd vremea, către tina din care sînt ieşiţi, n-ar fi ş-atunci prada răului si a durerii? AHOLIBAMAH Tragă-se! auz glasul ce rosteşte că toţi trebuie să moară mai nainte de vîrsta în care au ajuns venera- bilii noştri patriarşi; glasul acesta vesteşte că un Ocean este gata în aer, în vreme ce apele abisului se vor înălţa pînă la înălţimea apelor Tăriei — un mic număr se pare că va fi scutit, şi neamul lui Cain îşi va întoarce în zadar ochii către Dumnezeul lui Adam. Sora mea, fiindcă este aşa, fiindcă Cel Vecinie va fi rugat în zadar pentru iertarea unui ceas de durere, să ne lepădăm singure de aceia pe care i-am adorat; aidem înaintea valului ca cum am merge înaintea săbiei, mişcate poate, însă fără o ticăloasă de frică, gemînd mai puţin pentru noi decît pentru aceia carii, trăind în urma noastră într-o robie muritoare sau nemuritoare dupe obosirea şi sleirea undei fatale, vor avea a plînge asupra acelora ce nu vor putea mai mult a vărsa lacrămi. Fugiţi, serafimi, fugiţi către vecinicile voastre lăcaşe, la adăpost de valuri şi de vînturi! ursita noastră este a muri, şi a voastră de a trăi în veci. Creatorul singur poate să ştie care e mai bună — viaţa, sau o vecinicie singuratică. Supune- ţi-vă lui dupe cum i ne supunem noi; n-aş vrea pentru toată milostivirea dăruită neamului lui Set a prelungi un ceas din această viaţă osîndită de Dumnezeu, nici a vă vedea a pierde o parte din bunătăţile lui către voi: cînd aripile vă vor duce în cer, o, Samiasa, trebui-va ca dragostea mea singură să te însoţească ?! daca ochii mei rămîn fără lacrămi, este că logodnicii unui înger îi e ruşine de a plînge... Adio! Acum ardică-te, nemi- lostiv potop! 182 ANAH Trebuie dar a muri? trebuie a te pierde şi eu, Aza- ziel?! o, a mea inimă! inima mea! presimţirile tale era adevărate, şi cu toate acestea eram aşa de fericită! 5 Această fatală soartă, cu toate că o aşteptam, mă izbeşte însă ca o restrişte neprevăzută; cu toate acestea, trage-te!... Ah, pentru ce?! nu, să nu te mai ţiu!... fugi!... obidele mele nu pot să ţie mult; ale tale ar fi vecinice de ai fi gonit pentru mine din cer! mult 10 te-ai coborît să faci pentru o fiică din neamul lui Adam ! moştenirea noastră este durerea şi, ca şi noi, duhurile cereşti ce ne-au iubit sînt supuse la chinuri şi izbite de urgie. Gel dîntîi care ne-a descoperit tainele ştiin- ţei fu răsturnat din tronu-i de Arhanghel într-o lume 15 necunoscută: şi tu, Azaziel... nu, tu nu vei fi nenoro- cit din pricina mea! fugi fără a vărsa lacrămi! uită pe aceea căria valurile fără milostivire nu-i vor prici- nui nici o obidă asemenea cu cea de acum! fugi, fugi! departe de a te vedea îmi va fi mai lesne de a muri. 20 IAFET Oh, nu spune aceasta! —- Taică, şi tu, Arhanghel, fruntea-ţi e straşnică, senină şi curată! cereasca milos- tivire ne va vesti că nu sînt ele părăsite pe acest Ocean fără ţărmuri, că al nostru chivot nu va fi numai 25 scăparea noastră, — sau de nu, făceţi-mă să -mor şi eu! NOE Tăcere, fiu al patimilor, tăcere! Daca inima-ţi murmură, limba-ţi să nu impute Dumnezeului tău! 30 Trăieşte dupe cum porunceşte el şi mori cînd va voi el, cu moartea celor drepţi şi nu cu neamul lui Cain! Gemi în tăcere şi încetează de a supăra cerul cu plîn- gerea-ţi egoistă! Vrear-ai tu ca Dumnezeu să se facă vinovat pentru tine? şi ar fi negreşit, de ar schimba 35 cugetările şi hotărîrile sale în folosul durerii unui muritor; fii bărbat! Suferă tot ce trebuie, — şi pot să sufere urmaşii lui Adam! 183 5 10 15 20 25 30 IAFET Aşa, părintele meu; însă cînd vom fi singuri plutind pe pustiul valurilor şi cînd adîncimea lor ne va ascunde din vedere dragul nostru pămînt şi pre scumpii noştri prieteni şi fraţi îngropaţi în acest nemărginit mormînt, care din noi va putea să-şi oprească lacrămile şi geme- tele? Putea-vom noi să aflăm odihna în tăcerea morţii? O, Dumnezeule, arată-te un Dumnezeu, iertînd pînă mai este vreme; nu rennoi ticăloşia lui Adam! Atunci numai două fiinţe alcătuia tot neamul omenesc; astăzi este un norod aşa de numeros ca şi valurile şi fatalele picături de ploaie ce sînt să acopere mormîntul fiilor lui Cain, daca li s-au iertat încai mormintele. NOE Tăcere, îndrăzneţule! fiecare din cuvintele tale este un păcat. Arhanghele, iartă dezdădejdii acestui june! RAFAEL Serafimi, muritorii aceştia vorbesc cu patimă! voi, carii sînteţi sau carii ar trebui să fiţi curaţi şi fără patimi, voi puteţi a vă întoarce cu mine. SAMIASA Aceasta nu s-ar putea; noi ne-am făcut alegerea: vom suferi. RAFAEL Acesta ţi-e răspunsul ? AZAZIEL Ce a zis el, zic şi eu ca dînsul. RAFAEL Şi tu aşa!... Bine, din momentul acesta sînteţi despuiaţi de toată puterea cerească; vrăjmaşi ai Crea- torului vostru, vă las! 184 5 10 15 20 25 30 35 IAFET Vai! unde se vor duce ei? ascultaţi, ascultaţi: nişte sunete la început surde şi care se fac pe urmă mai răsunătoare ies din sinul muntelui. Nici o suflare a vîntului nu se simte, şi cu toate acestea toate frun- zele se înfioară şi toate florile cad. Pămîntul geme pe subt o greutate apăsătoare. NOE Ascultaţi, ascultaţi! Paserile de mare cum ţipă! au acoperit cerul roşatic întocmai ca un nor, şi zboară şi dau ocol vîrfului muntelui, unde niciodată nici una dintr-însele nu cuteza să-şi ia zborul, şi însuşi în vijă- liile cele mai amerinţătoare. Puţin, şi acesta va fi singurul lor ţărm, şi iarăşi puţin — şi nu va mai fi nici un ţărm pentru dînsele. IAFET Soarele! soarele! răsare, însă nu cu strălucirea sa obicinuită. Un cerc negru tras împregiurul discului său vesteşte că cea din urmă din frumoasele zile ale pămîntului a trecut. Norii s-au învestat cu colora nopţii, afară de aceia a cărora faţă de aramă le deo- sibeşte margenile. NOE Şi vedeţi! acest fulger fără veste este înainte-mergă- tor al tunetului. Iată, soseşte! să fugim, să fugim, să lăsăm elementelor prada lor cea vinovată... să alergăm la chivotul sfînt, care ne va deschide sînul său, pază împrotiva înnecărilor! IAFET Stăi, taică! nu părăsi pe scumpa mea Anali în valurile înnecătoare! NOE Nu sîntem datori a părăsi tot ce este cu viaţă? să ne tragem! IAFET Eu însă, nu! 185 5 10 15 20 25 30 NOE Mori, dar, dimpreună cu cei carii rămîn ! Cum îndrăz- neşti tu să priveşti cerul acesta amerinţător şi să cauţi a mîntui aceea pe care toate o osîndesc dimpreună cu dreptatea şi mînia lui Jehova? IAFET Mînia şi dreptatea pot a se însoţi? NOE Hulitor! cutezi tu a cîrti însuşi in momentul aces- ta ? RAFAEL Patriarşe! mai arată-te o dată tată, îmblînzeşte-ţi căutătura! Fiul tău nu va pieri, cu toată nebunia lui; el nu ştie ce zice; cu toate acestea, nu va fi osîndit a cădea subt spuma undei amare. Cînd îi va trece patima, el va avea virtutea ta şi nu va fi jărtfit cu fetele oamenilor ca aceşti fii ai cerului. AHOLIBAMAH Stîmpeta se apropie; Cerul şi pămîntul se unesc ca să desfiinţeze orice viaţă: lupta e nepotrivită între puterea noastră şi vecinica putinţă. SAMIASA Puterea noastră este cu tine; noi te vom duce, dimpreună cu Anah, într-o stea oarecare depărtată, unde vă veţi împărtăşi de soarta noastră; şi daca ţie nu-ţi pare rău de pămînt, atunci şi de noi pierderea cerului va fi foarte curînd uitată. ANAH Corturi ale dragului meu tată, loc al naşterii mele! munţi, crînguri, dumbrăvi, cînd voi nu veţi fi mai mult, cine va usca lacrămile mele? U86 AZAZIEL îngerul, soţul tău. Nu te teme nimic! cu toate că vom fi goniţi din cer, avem încă şi alte locuri de scă- pare. 5 RAFAEL Rebel! vorbele tale sînt necurate, şi slăbiciunea îţi va fi partea de aci înainte; sabia de foc ce goni pe cel dîntîi om din Rai schinteiază încă în mîna îngerului. AZAZIEL 10 Nu poate să ne atingă: amerinţă ţărîna cu moarte şi vorbeşte de arme acelora pentru care tăişele lor sînt primejdioase. Ce sînt săbiile pentru ochii noştri nemuritori ? RAFAEL 15 Iată pentru tine momentul de a-ţi cerca puterea şi de a afla în sfîrşit cît este de zădarnică orice luptă împrotiva poruncilor Dumnezeului tău; toată puterea ta era în credinţă. (Muritorii intră, fugind şi cătind scăpare.) HOR DE MURITORI 20 Cerul şi pămîntul se amestecă! O, Dumnezeule! Dumnezeule! ce-am făcut noi ? Fii milostiv! auzi-ne! şi fiarăle pădurei îţi îndreptează o rugăciune! Bala- urul iese tîrîndu-se din culcuşul său şi vine, dezarmat de frică, a se amesteca cu omul! paserile îşi arată 25 groaza în aer prin ţipetele lor; întoarce-ţi mînia, o, Jehova! ai milă de deznădăjduirea lumei ce ai creat-o! Nu numai omul, ci toată natura te cheamă în ajutor. RAFAEL Adio! adio, fii nenorociţi ai pămîntului! nu poci, 30 ;nu trebuie a vă ajutora... Hotărîrea e dată1 (Rafael iese.) 5 10 15 20 25 30 :<5 IAFET Nişte nori se coboară întocmai ca vulturii ce se reped asupra pradei, în vreme ce alţii, neclintiţi ca stîncele, aşteaptă un al doilea semnal ca să înceapă a-şi vărsa şiroaiele răzbunătoare. Tăria nu va fi mai mult colorată cu senin, nici asemănată de stele scîn- teietoare: s-a ardicat moartea în locul soarelui; o lucire galbenă şi sinistră a stăpînit aerul! AZAZIEL Vino, Anah! părăseşte această întinsă temniţă, unde elementele aleargă în amestec ca să restatorni- cească haosul: tu vei fi în siguranţă pe aripile mele, ca vulturaşul subt aripile mumei sale... Lasă neorîn- duiala aceasta să răstoarne natura, nu asculta la gro- zavul trosnet! Intr-o lume mai strălucitoare decît aceasta vei răsufla o viaţă aeriană: sînt şi alte locuri, unde nu sînt aceşti nori întunecoşi. (Azaziel şi Samiasa se fac nevăzuţi cu Anah şi Aholibamah.) IAFET Iată-i că s-au făcit nevăzuţi; au pierit şi ele cu dînşii prin mijlocul zgomotului lumei părăsite. Ori de vor mai trăi, sau de vor pieri dimpreună cu ceilalţi lăcuitori ai pămîntului... niciodată pe Anah nu o voi mai vedea în ochi! UN HOR DE MURITORI O, Fiu al lui Noe! aibi milă de fraţii tăi! Ce! tu ne părăseşti pe toţi, în vreme ce îţi afli scăpare în chivo- tul privilegiat?! (O mumă intinzind pe fiul său la Iafet:) Oh, lasă să intre şi copilul acesta în chivot! L-am născut în dureri, însă eram fericită d-a-1 vedea la sinul meu. Pentru ce s-a născut el? ce-a făcut... fiul meu încă neînţărcat... ca să merite urgia sau supărarea lui Jehova? Ce este în ţîţele acestea care să întărite moartea spre a răsturna cerul şi pămîntul, ca să omoare şi pe fiul meu şi spre a chema valurile preste nevinovatul lui cap?! scapă-1, fiule al lui Set, 188 sau blestemat să fii dimpreună cu cel care te-a creat, pe tine şi neamul tău, objet al unei nedrepte alegeri! IAFET Tăcere!... Nu e acum ceasul d-a blestema... ci de 5 a ne ruga. HORUL MURITORILOR Ceasul d-a ne ruga!... şi unde se va ardica rugă- ciunea, cînd norii se lasă pe munte, cînd ei îşi amestecă rîurile cu valurile Oceanului scăpat din hotarăle sale 10 şi innecînd însuşi nisipurile pustiurilor? Blestemat să fie acela ce te-a creat pre tine şi pe tatăl tău! Bleste- mele noastre vor fi în zadar, trebuie să murim; însă, fiindcă ursita noastră este neschimbată, pentru ce să mai înălţăm imne? pentru ce să ne mai plecăm 15 genuchii înaintea neîmpăcatului Atotputernic? Daca a creat el pămîntul, fie ruşinea lui că l-a făcut pentru suferinţă... Iată, iată valurile furioase, al cărora muget face natura mută! s-au înghiţit acei arburi ai pădurilor, atît de frumoşi, atît de verzi încă, cu toată 20 vechimea lor; acei arburi ieşiţi din pămînt cu cele dîntîi ramuri ce umbriră Edenul mai nainte pînă să aducă Eva lui Adam ştiinţa drept zestre... mai nainte pînă să-şi cînte Adam cel dîntîi imn al robiei sale; florile lor s-au mistuit de Ocean, care se urcă 25 pe cei mai înalţi munţi. în zadar vedem cerurile cobo- rindu-se: ele se unesc cu valurile şi ascund pe Dumnezeu de la căutăturile noastre rugătoare! Fugi, fiu al lui Noe, fugi, mergi să afli pacea în cortul tău întins asupra Oceanului! vei vedea plutind trupurile tova- 30 răşilor anilor copilăriei tale... îndreptează atunci către Jehova cîntarea recunoştinţei tale! UN MURITOR Fericiţi aceia ce mor în Domnul! cu toate că apele acoperă pămîntul, să slăvim însă hotărîrea gurii sale! 35 el mi-a dat viaţa... şi nu ia decît ceea ce este a lui. Cînd ochii mei vor fi pentru totdauna închişi, cînd acest glas slab nu va mai putea a se ardica spre a se auzi înaintea tronului său, binecuvintat să fie Domnul 189 pentru cele trecute şi pentru cele de acum ... Toate sint ale lui... Vremea... Spaţiul ... Vecinicia... Viaţa... Moartea... toate cite sînt cunoscute, şi netăl- măcitul nemărginit; el a creat... el poate să derapene... şi eu... să îndrăznesc, pentru o uşure suflare de viaţă... să blestem şi să mă plîng?! Nu! să mor dupre cum am trăit... cu credinţa... neclintit şi însuşi cînd lumile se vor derăpăna. HOR DE MURITORI Unde să fugim?! pe munţii înalţi?... nu... şiroa- iele lor se prăvălesc cu mai mare trosnet înaintea Ocea- nului care a şi îmbrăţişat cele mai mici înălţimi şi străbate în fundul tutulor peşterilor. ( O femeie intră.) O FEMEIE Oh! Scăpaţi-mă, scăpaţi-mă! Valea noastră s-a dus... am pierdut din vedere pe tatăl meu şi cortul lui, pe fraţii mei şi turmele lor; arburii ce ne apăra de arşiţele zilei şi care slujea de scăpare pasărilor, ale cărora cînturi desfăta serile ... pîrîiaşul atît de răcoros, verzile păşuni adăpate de undele lui, toate au pierit: cînd mă urcai în dimineaţa aceasta pe munte, m-am întors cu dragoste către sălaş... nici o frunză nu semăna amerinţată de a cădea; acum toate sînt înghiţite!... Spre ce m-am născut ? IAFET Spre a muri! spre a muri în juneţe; şi mai norocită de soarta aceasta, decît a vedea mormîntul universului asupra căruia eu sînt osîndit d-a plînge în zadar. Pentru ce să mai trăiesc eu, cînd toate pier! (Apele cresc: oamenii fug din toate părţile; pe mulţi îi ajung valurile', horul muritorilor se împrăştie, îşi caută scăpare pe munţi', Iăfet râmîne pe o stîncă, în vreme ce chivotul pluteşte departe şi vine către dînsul.) LORD BYRON MARINO FALIERO, DOGE DE VENEŢIA TRAGEDIE IN CINCI ACTE Dux inquieti lurbidus Adriae. II OK A CE P E R S O A N E MARINO FALIEHO, doge de Veneţia BERTUCCIO FALIERO, nepot lui doge LIONI, patriciu si senator BEIXINTENDE, cap al Statului de Zece MICHEL STENO, unul din trei capete din cei Patruzeci ISRAEL BERTUCCIO, căpetenie a arsenalului FILIP CALENDARO \ DAGOLINO } conjuraţi BERTRAM J SIGNORI DI NOTTE I CETĂŢEAN II CETĂŢEAN III CETĂŢEAN ş.c.l. VINCENZO * PIETRO | ofiţeri ai palatului ducal BATTISTA J SECRETARUL SFATULUI DE ZECE Strejari Conjuraţi Cetăţeni SFATUL DE ZECE OI UNT A ş.c.l., ş.c.l. ANGIOLIXA, soţia lui do zgomotul acesta?... Cine poate să vie în ceasul acesta? (Antonio intră-) ANTONIO Stăpîne, un om ce zice că are o treabă grabnică te jură să-l laşi a se înfăţişa înainte-ţi. LIONI Este strein ? ANTONIO Chipul îi e ascuns în mantă, dar mi să pare că mer • su-i, glasul îmi era cunoscut. L-am întrebat numele, şi nu va să-l spuie decît dumitale: se roagă cu dinadin- sul să-l laşi ca să-ţi vorbească. LIONI Omul acesta, ceasul în care vine, toate îmi aţiţă bănuielile! Cu toate acestea, primejdia nu este mare. Nobilii veneţiani nu s-au înjunghiat în casele lor: însă cu toate că nu ştiu să am vreun vrăjmaş în Veneţia, bine ar fi să mă-ngrijesc. — Zi-i să intre şi trage-te tu ! dar cheamă numaidecît pe cîţiva din tovarăşii tăi carii să stea pe aci... Cine poate să fie omul acesta ? (Antonio iese, şi intră iară dimpreună cu Bertram învăluit în manta sa.) 274 BERTRAM Domnul meu Lioni, nu mai avem vreme a pierde, nici dumneata, nici eu!... Porunceşte să iasă omul acesta! voi să-ţi vorbesc îndeosebi. 5 LIONI Mi se pare că este glasul lui Bertram__ ieşi, Anto- nio! (Antonio iese,) Acum, streinule, ce vrei cu mine pe vremea aceasta? (Bertram se descopere.) 10 BERTRAM Un favor, nobilul meu patron; multe ai făcut pentru sărmanul dumitale client; mai adaogă încă una ca să faci pe Bertram fericit! LIONI 15 Din copilărie m-ai cunoscut totdauna gata a îţi sluji pentru înaintarea ta în toate slujbele ce se cuvin unui om de treapta în care te afli; ţi-aş făgădui să-ţi împlinesc cererea daca ceasul acesta, purtarea ta şi această ciudată înfăţoşare nu m-ar face să bănuiesc 20 că vizita-ţi are vreun gînd tainic... Dar vorbeşte! Ce s-a întîmplat... ce zarvă neprevăzută? vro beţie, vro ceartă sau vro lovire de stilet ? lucru ce se întîmplă în toate zilele. ... Sînge numai patrician să nu fi vărsat, că eu îţi chezăşuiesc asigurarea ta; dar într-o 25 astfel de împregiurare trebuie să fugi, pentru că prie- tenii şi rudele în cea dintîi pornire a răzbunării sînt de temut în Veneţia mai mult decît legile. BERTRAM Domnul meu, îţi mulţumesc; dar... 30 LIONI Dar, ce dar! Ardicat-ai vro mină obraznică împro- tiva vreunui mădular din ordinul nostru? de ai făcut vreuna ca aceasta, pleacă, piei... şi nu mi-o mai spune! 275 N-aş voi moartea ta: însă nici n-aş putea să te scap... Acela ce a vărsat sîngele vrunui patrician... BERTRAM Eu viu să mîntui sîngele patrician şi nu ca să-l 5 vărs. Şi trebuie să mă grăbesc... fiece minut preţu- ieşte viaţa unui om; pentru că vremea şi-a schimbat zăbavnica sa coasă într-o sabie cu două tăişuri, şi în loc de nisip va spulbera ţărîna mormintelor ca să-şi umple orologiul său!... Nu ieşi mîine de dimineaţă 10 din palat! LIONI Pentru ce?! Ce însemnează această amerinţare? BERTRAM Nu căuta să afli însemnare! fă numai ceea ce te 15 jur să faci... nu ieşi nicidecum, orice zgomot vei auzi; chiar daca zarva unei gloate adunate... ţipetele femei- lor şi gemetele copiilor... glasul murind al bărbaţilor... izbirea armelor... bătaia tobei, acra trombetă şi tuciul sonor al clopotelor te vor înştiinţa de o mare 20 larmă! nu ieşi pînă cînd tocsinul nu va înceta, şi atunci chiar aşteaptă pînă mă voi întoarce! LIONI încă o dată te întreb: ce va să zică aceasta? BERTRAM 25 Eu iar îţi mai adaog să nu mă întrebi nicidecum, în numele a tot ce ai mai scump în cer şi pre pămînt... pă sufletele auguştilor dumitale strămoşi, pă nădejdea dumitale de a semăna cu dînşii şi de a lăsa nişte urmaşi vrednici de dumneata şi de neamul dumitale... pe 30 toate cele mai fericite suveniri ale dumitale ... pe tot ce ai a te teme mai mult în viaţă... pe toate facerile de bine ce îţi sînt dator, şi care aş vrea să le recunosc prin faceri de bine şi mai mari... Rămîi în palatu-ţi- • • De mă crezi, încrede-ţi mîntuirea la dumnezeii tăi 276 domestici şi înştiinţării ce îţi fac!... Daca nu, eşti pierdut! LIONI Sînt zăpăcit de mirare... fără îndoială, tu aiurezi! 5 De ce am a mă teme?... Carii îmi sînt vrăjmaşii?... Sau daca am, pentru ce tu eşti legat cu dînşii?... Sau de eşti legat cu dînşii, pentru ce vii să mă înştiinţezi la ceasul acesta şi nu mai dinainte ? BERTRAM 10 La aceasta nu poci să-ţi răspunz... Vei să ieşi, cu toată această credincioasă înştiinţare ce îţi fac?... LIONI Nu sînt născut ca să mă tem de o deşartă amerin- ţare căria nu-i cunosc pricina. La ceasul sfatului eu 15 nu voi putea să fiu socotit între cei ce lipsesc. BERTRAM Nu vorbi aşa!... Pentru cea după urma dată, eşti hotărît să ieşi ?... LIONI 20 Sînt... şi nimic nu poate să mă oprească. BERTRAM Aibă, dar, cerul milă de sufletul tău! Adio! (Se găteşte să iasă.) LIONI 25 Stai!... un lucru mai mult decît asiguranţa mea mă îndatorează a te chema înapoi. Nu trebuie să ne despărţim astfel: Bertram, este multă vreme de cînd te cunosc. BERTRAM 30 Din cea mai fragedă a mea vîrstă, stăpîne, ai fost protectorul meu. Ne-am jucat împreună în zilele neîn- grijatei copilării. Atunci nobilitatea îşi uită rangul sau, mai bine, nimic n-o învaţă încă recile ei privilege. 277 5 10 15 20 25 30 35 Adeseaori ne-am amestecat jocurile, zîmbetele şi lacră- mile. Tatăl meu era clinetul tatălui dumitale, şi eu, fratele de lapte al fiului său. Anii ne-au văzut fericiţi şi uniţi între dragoste! Oh, Dumnezeule! ce deosebire între vremile de atunci şi între cea de acum! LIONI Bertram, tu ai uitat acele vremi. BERTRAM Nici astăzi, nici totdauna. Orice lucru ar fi putut să se întîmple, eu aş fi voit să te scap. Cînd noi am ajuns în vîrsta bărbătească şi naşterea ta te-a îndatorat în grijile statului, Bertram, născut într-un rang mai umilit şi osîndit la lucrări mai umilite de rangul său, Bertram n-a fost părăsit de tine; daca norocul meu nu s-a suit mai sus, nu este greşala aceluia ce de mai multe ori a venit cu generozitate în ajutorul meu şi mi-a fost reazemul cînd aveam a mă lupta împrotiva şiroiului întîmplărilor care tira după sine pe omul cel slab; niciodată un sînge mai nobil n-a curs într-o inimă mai nobilă decît a ta; tu ai dovedit-o săracului plebeu. Căci nu-ţi seamănă şi tovarăşii tăi senatori? LIONI Ce fel, ce ai să zici împrotiva Senatului? Nimic. BERTRAM LIONI Ştiu că sînt nişte duhuri neastîmpărate, nişte tur- burători care îşi murmură încet supărările lor, trăiesc ascunşi în locuri retrase şi nu ies decît noaptea, învă- liţi în mantele lor ca să blesteme în întunerec; aştia sînt nişte soldaţi dizertori, nişte nemulţumiţi iubitori de neorînduială şi nişte desfrînaţi fără nădejde, ce se învîrtesc şi-şi petrec vremea prin cîrciumi. Tu, Ber- tram, tu nu ai a face cu astfel de oameni... Este ade- vărat că de cîtăva vreme te-am pierdut din vedere; dar tu erai obicinuit la viaţă cumpătată, nu te adunai 278 5 10 15 20 25 30 decît cu prietini cinstiţi şi cliipu-ţi avea totdauna un aer de veselie. Ce ţi s-a întîmplat? ochii-ţi cufundaţi, obrajii galbeni şi gesturile pline de neastîmpăr, toate dovedesc că durerea, ruşinea şi conştiinţa se sfădesc cu inima ta. BERTRAM Ruşinea şi durerea cază asupra blestematei tiranii ce corumpe şi aerul Veneţiei, şi face pe bieţii oameni a aiura întocmai dupre cum ciuma turbură prin furiile sale ceasurile din urmă ale moribondului! 4 LIONI Trădătorii s-au încercat să te cîştige, Bartram; nu era asta limbagiul tău de mai nainte, nici cugetările tale; vreun ticălos ţi-a împărtăşit nemulţumirile sale, dar nu trebuie să te las a rătăci asfel. Măturiseşte-mi tot... — încrede-te mie... tu cunoşti haracterul meu... — ce aţi hotărît, tu şi tovarăşii tăi, care trebuie să mă oprească, pe mine, prietenul tău, singurul fiu al prietenului tatălui tău... Ah, prieteşugul nostru este o moştenire ce sîntem datori a o lăsa la copiii noştri asfel după cum am priimit-o sau am mărit-o... Ce aţi hotărît, îţi zic, care poate să te facă om primejdios pentru mine şi să mă faci a rămîne în casă, ca o femeie bolnavă ? BERTRAM Nu, încetează de a mă mai întreba! trebuie să ies... LIONI Şi eu să fiu sugrumat!... Vorbeşte! nu ziceai tu aceasta adineaora, scumpul meu Bertram ? BERTRAM Cine vorbeşte de ucideri?! Ce ţi-am spus eu care să poată a te face să crezi omoruri?! ... Nu este adevărat, n-am zis astfel de lucruri. 279 LIONI N-ai zis: dar sălbaticul tău ochi, ce abia îl cunosc — atît este de schimbat —, are o căutătură fatală, de ucigaş... De este vorba de viaţa mea, ia-o!... sint 5 fără arme... şi porneşte!... n-aş vrea să fiu dator viaţa la o capricioasă milă a unui om ca tine şi a ace- lora care te-au înrolat între dînsii. y BERTRAM Decît să vărs sîngele tău, mai bine primejduiesc 10 pe al meu; decît să ating un singur fir din capul tău, mai bine pui în primejdie o mie de capete, din care unele sînt aşa de nobile, şi şi mai nobile decît al tău. LIONI Aşa, astfel este treaba ? iartă-mă, Bertram, nu sînt 15 nicidecum vrednic a fi dat d-o parte în nişte ec-atombe aşa de strălucite... Care sînt aceia ce se află in pri- mejdie şi aceia ce o pricinuiesc? BERTRAM Veneţia şi toţi ce se află în coprinsul zidurilor ei £0 sînt dezghinaţi întocmai ca fiii unei aceliaşi case şi vor pieri mîine în răvărsatul ziorilor. LIONI Iarăşi taine, şi taine grozave! dar acum sau tu, sau eu, ori amîndoi poate sîntem pă marginea prăpastiei. 25 Vorbeşte slobod! tu cu aceasta scapi viaţă de oameni şi dobîndeşti slavă; căci este mai cinstit a mîntui decît a sugruma în întunerec... Ruşine, Bertram! astă vînzare nu e vrednică de tine. Ce ai face tu văzînd să ducă în vîrful unei lance, înaintea unui norod hrăpit 30 de groază, capul aceluia a căruia inimă ţi-a fost tot- dauna deschisă? asfel va fi soarta mea; pentru că îţi jur aci că oricare va fi primejdia cu care mă amerinţi, voi ieşi din palatul meu, afară numai de-mi vei spune pricina şi urmările despre ceea ce te aduce la mine. 280 BERTRAM Nu este, dar, nici un mijloc de a te scăpa ? ceasurile zboară şi tu eşti pierdut!... tu, singurul meu făcător de bine! singurul meu prieten ce mi-ai fost credincios 3 în toate întîmplările! Cu toate acestea, nu face din mine un trădător! lasă-mă să te scap... şi păstrează-mi cinstea! LIONI Cinstea se poate afla într-o clică de ucigaşi? Care 10 sînt adevăraţii trădători ? Aceia ce trădau statul! BERTRAM O clică este un contract care cu atît mai mult leagă inimile sincere, cu cît vorbele lor trebuie să ţie loc de lege. Simţ că nu este trădător mai mare decît acela 13 a cărui vînzare domestică înfige fierul în inima ce se odihnea pă încredinţare. LIONI Şi cine va înfige fierul în inima mea ? BERTRAM 20 Negreşit că nu eu... La toate aş putea să-mi hotă- răsc sufletul, afară de aceasta. Tu nu trebuie să mori! Vezi cît mi-e de scumpă viaţa ta, pentru că a atîtor oameni o pui în primejdie, —■ şi încă mai mult decît viaţa: libertatea generaţiilor fiitoare —, ca să nu mă 25 fac ucigaşul tău, după cum tu nu te-ai temut de a mă numi... Încă o dată te jur, nu trece pragul porţii tale! LIONI Nu, nu... în minutul acesta ies. 3# BERTRAM Ei bine! piară Veneţia mai bine decît prietenul meu ! o să descoper..., să fac să cază în cursă... să vînz... să înjunghiu... Oh, ce om blestemat voi să mă fac pentru tine! 281 5 10 15 20 25 30 LIONI Zi mai bine că te faci mîntuitor prietenului tău şi al statului!... Vorbeşte, nu te îndoi!... toate răsplă- tirile, toate chezăşuirile ce-ţi vor încredinţa siguranţa îţi sînt făgăduite... îţi făgăduiesc toate comorile ce republica le dă celor vrednici ai săi cetăţeni... şi încă şi mai mult, şi însuşi nobilitatea... Nu cer mai mult de la tine decit a fi credincios şi pocăit. BERTRAM Mă socotii, şi nu poci face una ca aceasta... Ta iubesc, şi o ştii... Venirea mea aci este o dovadă înve- derată, deşi e cea după urmă; dar după ce mi-am împli- nit datoria către tine, sînt dator acum a fi întreg al patriei mele ! Adio !... Nu ne vom mai vedea în lumea aceasta... Adio! LIONI Ei colo!... Antonio!... Pedro!... staţi la uşă... nimini să nu iasă! opriţi pe omul acesta! (Antonio şi alte slugi intră armaţi şi pun mina pe Bertram... Lioni urmează:) Luaţi seama ca nimini să nu-i facă nici un rău; daţi-mi sabia şi manta! patru vîsle să fie la gîndolă... curînd! (Antonio iese,) Vom merge la Giovanni Gradenigo, şi vom trimite să cheme pe Marc Cornaro... Nu te teme nimic, Bertram, astă siluire trebuincioasă este atît pentru siguranţa ta, cît şi pentru a statului. BERTRAM Unde vei să-ţi duci prizonierul ?! LIONI Mai întii la Sfatul de Zece, şi de acolo la doge. BERTRAM La doge! LIONI Negreşit... nu este el căpetenia statului? BERTRAM Mîine de dimineaţă poate... 282 5 10 15 20 25 30 LIONI Ce vrei să zici?... Dar o vom afla numdaidecît. Eşti sigur? BERTRAM LIONI Aşa de sigur cît poci să fiu, nădăjduind că toate mijloacele blînde vor fi destule ca să mă facă s-o aflu; dar de nu vor izbuti, tu cunoşti pe Cei Zece şi tribuna- lul lor, şi ştii că San Marco are temniţe, şi aceste tem- niţe — chinurile lor. BERTRAM Intrebuinţează-le mai nainte de răvărsatul ziori- lor... încă cîteva momente, şi vei pieri de moartea ce-mi păstrezi. (Antonio intră.) ANTONIO Gondola e gata, stăpîne, şi te aşteaptă. LIONI Păziţi pe prizonier !... Bertram, ne vom chipzui înpre- ună pe drum mergînd la palatul înţeleptului Gradenigo, (Ies.) SCENA II (Palatul ducal. — Apartamentul lui doge) DOGE şi nepotul său BERTUCCIO FALIERO DOGE Sînt adunaţi toţi oamenii casii noastre? BERTUCCIO FALIERO Toţi sînt gata şi aşteaptă cu nerăbdare semnalul în preajma palatului nostru de San Polo h Eu am venit să iau cele din urmă porunci. 1 Palatul nostru de San Polo. Acesta e palatul unde lăcuieşte familia lui doge. (Nota traducătorului, dată la p. 178.) 233 5 10 15 20 25 30 35 DOGE Bine ar fi fost să fi avut vreme a aduna un mai mare număr din vasalii noştri de la domenul de Val- di-Marino... Dar e prea tîrziu! BERTUCCIO FALIERO Mi se pare, stăpîne, că trebile merg mult mai bine astfel cum sînt; adaosul grabnic al numărului oameni- lor noştri ar putea să deştepte bănuiala. Deşi viteji şi credincioşi, însă vasalii acestui canton sînt prea grosieri şi sfăditori şi nu pot să ţie multă vreme disci- plina tainică, care e trebuincioasă la o astfel de între- prindere pînă cînd vrăjmaşii noştri vor fi izbiţi. DOGE Aşa; dar cînd să va da odată semnalul, aceştia sînt oamenii ce ne trebuie: robii aceştia ai Veneţiei, toţi îşi au consideraţiile lor particulare, slăbiciunele lor pentru sau împrotiva cutăruia nobil, care pot să-i facă a merge prea departe sau a aţîţa într-înşii o neîn- ţelepciune sau o milă nebună; credincioşii servi ai comitatului meu de Val-di-Marino ar săvîrşi poruncile stăpînului lor fără a întrebuinţa rău a lui răzbunare prin vrăjmăşiile sau slăbiciunele lor particulare. Pentru dînşii Marcellii şi Cornarii sînt totuna; ei nu fac nici o deosebire între un Gradenigo şi un Foscari; ei nu sînt obicinuiţi a se înfiora cînd aud vreun nume din- tr-acestea, nici a-şi pleca genuchele înaintea unui senat. O căpetenie armată este suveranul lor, şi nu un nobil înverşmîntat în cacom. BERTUCCIO FALIERO Sîntem îndestui de numeroşi; şi încît pentru dispo- ziţiile clienţilor noştri împrotiva Senatului răspunz eu. DOGE Ei bi:e, sorţii sînt aruncaţi... Dar cînd e vorba de o slujbă militară în cîmpul bătăii, vorbeşte-mi de vasalii mei. Ei răriră rîndurile hunilor, în vreme ce 284 păliţii noştri cetăţeni dosea şi se ascundea subt tentele lor, tremurînd la sunetele biruinţei chiar a trombelor lor. De vom afla o slabă împrotivire, vei vedea pe aceşti citadini schimbaţi în lei, întocmai ca steagul lor, însă daca pricina va fi mai serioasă, atunci îţi va părea rău, ca şi mie, de ce să n-avem în dosul nostru o ceată de viteji vasali. BERTUCCIO FALIERO Daca aceasta e cugetarea voastră, trebuie să mă 10 mir pentru ce ai hotărit aşa de curind, şi fără să mai aştepţi, o izbire hotăritoare. DOGE 1 Astfel de izbiri trebuiesc date sau fără veste, sau nicidecum. După ce am doborît mincinoasa mustrare 13 de cuget ce-mi turbura inima şi am făcut să tacă suve- nirea trecutului, mă hotărîi a izbi, mai întîi temîndu-mă a nu mă supune din nou la asemenea mişcări, şi pe urmă, pentru că din toţi oamenii aceştia numai Israil şi Filip Calendaro sînt a cărora le cunosc şi curagiul, 20 şi credinţa. Ziua de mîine ar putea să afle între dînşii un trădător care să ne piarză, precum ziua de ieri a aflat o mie gata a sugruma Senatul. însă încleştaţi o dată în înjunghere, cu săbiile sîngerînde în mină, vor fi siliţi chiar pentru a lor siguranţă a-şi mina pri- 23 cina înainte. Să dea ei numai cea dinţii lovitură, şi singurul instinct a lui Cain, ce totdeauna este ascuns în inima oamenilor, — cu toate că împregiurările pot să-l adoarmă —, instinctul acesta singur îi va împinge către ucidere ca pe lupi. Vederea sîngelui adaogă 30 pentru norod setea sîngelui, întocmai ca cea dintîi cupă de vin ce îndeamnă la lungi beţii. Cînd vor începe : o dată, va fi mai greu de a-i opri decît de a-i aţîţa; dar pînă să vii acolo, o singură vorbă, o umbră numai sînt in stare a le răsturna toată hotărirea lor. Fi-va 33 oare mult pînă la ziuă? BERTUCCIO FALIERO 'fi; : ■ Nu crez să întîrzie pînă să va lumina. 285 DOGE Aşadar e vreme a suna clopotul. Oamenii noştri sînt la posturile lor? BERTUCCIO FALIERO 5 Trebuie să fie; dar au poruncă să nu facă nimic pînă cind nu voi aduce poruncile voastre. DOGE Prea bine!... Dimineaţa va mai intirzia încă pînă să stingă focurile acestor stele ce mai schinteiază pe 10 bolta cerurilor? Eu sînt lin şi hotărît. Sila ce m-a obosit pînă să-mi iau hotărîrea a curăţi republica prin foc, însuşi această silă mi-a dat toată statornicia sufle- tului. Am plîns, am tremurat la cugetarea aceştii grozave datorii; dar acum am dat d-o parte orice 15 patimă netrebnică şi mă uit aţintit la stîmpeta ce se apropie întocmai ca pilotul unui vas-amiral: cu toate acestea (putea-vei crede, nepotul meu?) mai mult m-a chinuit aceasta decît apropierea unei lupte de care atîrna soarta de naţii şi în care eram în capul unei 20 armii a căria mii de soldaţi era hotărîţi la o moarte sigură... Aşa, ca să vărs sîngele corumpt a cîţiva despoţi, m-a chinuit mai mult ca să mă hotăresc la o întreprindere ca aceea ce făcu pe Timoleon nemuri- tor, decît a privi în faţă ostenelele şi primejdiile unei 25 vieţi de lume. BERTUCCIO FALIERO Mă bucur a vedea că înţelepciunea voastră a izbu- tit a doborî furia ce te turbura atît de crud mai nainte 30 de a te hotărî. DOGE Neîncetat am fost tot acela. La cea dintîi cugetare a unei mari întreprinderi eram în prada turburării, şi patima mă strămuta şi mai mult. însă în momentul lucrării eram aşa de liniştit, întocmai ca şi morţii ce 35 sta întinşi în preajma mea. Aceasta o ştiu foarte bine, n-am uitat-o ce m-au făcut aceasta ce sînt; ei se încre- dea la puterea ce aveam de a-mi stăpîni resimtimentele după ce trecea cele dintîi furii ale patimii: însă nu s-au socotit că sînt nişte lucruri care, prin reflexie, 286 fac din răzbunare o virtute, iar nu o împingere oarbă a mîniei. Daca legile dorm, dreptatea privighează; sufletele ocărite dau adesea un drept public la a lor batjocură particulară şi îndreptează în ochii lor a lor 3 lucrare... Mi se pare că e aproape de ziuă, nu este aşa?... Vezi şi tu, ochii tăi nu sînt ca ai mei, slăbiţi de vîrsta... Aerul răsuflă răcoarea dimineţii, şi mi se pare că văz marea albind pîntre balcon. BERTUCCIO FALIERO HO Dar, aurora începe a colora orizonul. DOGE Pleacă dar... Du-te şi fără zăbavă fă a suna sem- nalul ! la cea dintîi lovire a clopotului înaintează împro- tiva palatului cu toţi clienţii casei noastre!... Să 13 ştii că acolo te aştept... Cei şaisprezece dimpreună cu tovarăşii lor se vor duce într-aceeaşi vreme în coloane despărţite... Nu uita a-ţi lua postul la poarta cea mare; Cei Zece voi să cază chiar în mîineie noastre; ceilalţi, gloata patriciană, cază în sabia mai indiferentă 20 a acelora ce sînt însoţiţi cu noi! Adu-ţi aminte că strigarea de război este: „San Marco! genovezii sosesc ... la arme ! San Marco şi libertate !... “ Acum e vremea de lucru. BERTUCCIO FALIERO 23 Adio dar, unchiule! ne vom revedea subt umbri- rile libertăţii şi a unei suveranităţi adevărate, sau nu ne vom revedea mai mult. DOGE Vino încoace, scumpul meu Bertuccio... să ne 30 îmbrăţişăm... Grăbeşte-te, căci ziua se apropie... Trimite-mi un vestitor ca să-mi spuie cum merg lucru- rile, îndată ce te vei întîlni cu oştirile noastre; şi atunci înceapă şi tocsinul a suna din vîrful turnului Sântului Marcu! £3 (Bertuccio Faliero iese.) 287 5 10 15 20 25 30 35 40 DOGE (singur) Se duse, şi fiecare din paşii săi hotăreşte despre o viaţă... S-au săvîrşit. Acum îngerul dărăpănător se poartă peste Veneţia şi se opreşte mai înainte de a vărsa urna fatală, întocmai precum vulturul cată la a sa pradă şi, cumpănit în mijlocul aerului, întinde un minut mişcarea aripilor şi stă ca să se repează deo- dată asupra pămîntului cu gheara-i nemilostivă... O, zi! ce vii atît de încet ca să luminezi valurile! Gră- beşte ! ... Aleargă, n-aş vrea să izbesc în întunerec 1 Voi să poci a povăţui toate loviturile mele. Şi voi, talazuri senine, v-am văzut ruşind de sîngele geno- vezilor, al sarazinilor şi al hunilor, cu care se amesteca al Veneţiei, insă al Veneţiei triumfătoare. Astăzi nu e nici un amestec in sîngele ce vă va colora din nou l Sîngele barbarilor nu va putea să ne împace cu gro- zava privelişte a aceştii feţe de purpură: şi prietenii, şi vrăjmaşii, toţi vor fi cetăţeni. Trăit-am eu pină la optzeci de ani ca să mă fac autorul unei asemenea înjunghieri? eu, ce m-am numit mîntuitorul republi- cii, eu, al căruia nume făcea să zboare în aer steagurile ale unui milion de cetăţeni şi îndemna strigările cetă- ţii întregi ce ruga cerul să reverse asupră-mi binecuvîn- tările, slava şi ani îndelungaţi?... Trăit-am dar ca să fiu martur aceştii zile!... însă această zi, fatală în analele noastre, va fi urmată de veacuri de fericire. Dogele Dandolo a trăit peste nouăzeci de veri ca să învingă regii şi să refuze diademele lor. Eu voi depune o coroană şi voi rennoi libertatea statului... însă, Dumnezeule! prin ce mijloace! Un cuget nobil le va îndreptăţi... Ce sînt. cîteva picături de sînge omenesc ? Dar ce zic! sîngele tiranilor nu e sînge omenesc. întoc- mai ca molohii împeliţaţi ei se îngraşă de al nostru, pînă cînd vine vremea de a-i băga în mormintele ce au fost lăcuite de dînşii... O, lume! o, muritori! Ce sînteţi voi? şi care sînt cugetele voastre cele mai bune, daca noi trebuie a pedepsi nelegiuirile prin alte nele- giuiri şi a ne grăbi de a sugruma pe vrăjmaşii noştri, ca şi cînd n-ar fi pentru dînşii o altă poartă a morţii, în vreme ce ciţiva ani numai ar fi destui să facă sabia 288 netrebnică? Trebuie ca eu, în vreme ce mă aflu pe marginile acestor regii necunoscute, să trimit înaintea mea atîţia erolzi înainte-mergători ?... Să gonim aste gînduri... (Moment de tăcere...) Să ascultăm! n-auz 5 o murmură de glasuri depărtate şi zgomotul măsurat al paşilor unei cete armate ? Dorinţele noastre cheamă, dar, şi însuşi fantasmele sunetelor?... Nu poate fi nimic... Semnalul n-a răsunat încă... De ce întîrzie ?... Vestitorul nepotului meu trebuia să fie pe aproape; 10 poate că el însuşi în momentul acesta zguduie pe gre- lele sale zăvoară poarta turnului unde se leagănă clo- potul tînguios, ce nu sună decît numai pentru moartea unui prinţ sau al căruia uiet fatal vesteşte numai primejdiile statului ... Sune o dată şi fie toesinul 15 acesta cel mai grozav şi cel după urmă! Sune pînă cînd să şovăie turnul!... Ce! încă domneşte tăcerea! M-aş duce însumi daca postul meu n-ar fi aci ca un centru unde să se adune elementele răsipite ce alcă- tuiesc clicele de felul acesta şi spre a încuragia pe cei 20 slabi sau pe aceia de s-ar înmuia cînd vor afla împro- tivire... căci, daca patriciii vor sprijini lupta, atunci la palat va fi lucrarea cea mai fierbinte; aşadar, aci e postul meu, ca o căpetenie a tutulor mişcărilor... Dar să ascultăm! Vine... vine vestitorul nepotului 25 meu, al viteazului Bertuccio... Ce veşti îmi aduce ?... se află în marş? ... izbutit-a el? — Ce văz eu aci!... Tot e pierdut!... însă să mai fac o încercare! (Un domn de noaptea (signor di notte) 1 intră cu paznici ş.c.l.) DOMNUL DE NOAPTEA .'W Doge, te arest pentru înaltă vînzare! DOGE Eu, prinţul tău, vinovat de vînzare?... Care sînt aceia ce cutează a-şi învălui a lor vînzare subt o astfel de poruncă ? 1 Un domn de noaptea. Signori di notte avea odinioară lin rang înseninător în republică. (Nota traducătorului, dată la p. 178.) Erau ofiţeri însărcinaţi cu supravegherea ordinii şi .liniştei publice în timpul nopţii (n. ed.). 289 5 10 15 20 25 30 DOMNUL DE NOAPTEA (arătindu-şi porunca) Iată porunca Sfatului de Zece adunat. DOGE Şi unde sînt ei, şi pentru ce s-au adunat? Nu, un asfel de sfat nu poate fi legiuit decît numai cînd prin- ţul prezidă, şi la mine priveşte aceasta... îti porun- cesc să mă duci la camera Sfatului. DOMNUL DE NOAPTEA Doge! aceasta nu se poate; Cei Zece nu sînt adunaţi în locul obicinuit al seanţelor lor, ci în mănăstirea Sântului Mîntuitor. DOGE Cutezi tu a nu mă asculta ? DOMNUL DE NOATPEA Eu slujesc statului, şi sînt dator a-i sluji cu cre- dinţă; aduc porunca a celor ce îl guvernă. DOGE Pînă cînd iscălitura-mi nu va fi pe acea poruncă,, ea e nelegiuită, şi în momentul acesta este răscolnică... Socotitu-te-ai tu că îţi primejduieşti viaţa cînd ai îndrăznit a te însărcina cu o slujbă nelegiuită? DOMNUL DE NOAPTEA Slujba mea nu mă îndatorează a răspunde, ci a lucra... sînt trimis aci ca să strejuiesc persoana tat iar nu ca un jude ce ascultă şi hotărăşte. DOGE (la o parle) Să cîştigăm vremea... Numai clopotul Sfîntului Marcu să sune, şi toate pot să meargă încă bine!... Nepoate, grăbeşte, grăbeşte, grăbeşte ! Ursita noastră tremură în cumpănă; şi vai de cei învinşi, fie ori prin- ţul şi norodul, ori robii şi Senatul! (S-aude clopotul cel mare al Sfîntului Marcu.) A! îl auz... Clopotul răsună... (l)o dea un scaun! ANGIOLINA Nu este nimic, un moment de slăbiciune ... A tre- cut . . . Yă mulţumesc, nu poci să şez înaintea soţului şi prinţului meu, cînd el stă în picioare. BENINTENDE Ce pofteşti dumneata? ANGIOLINA Nişte vorbe ciudate, însă adevărate, daca ochii-mi şi urechile nu mă amăgesc, au venit în auzu-mi; am venit să cunosc adevărul, chiar de va fi şi mai rău. Iertaţi-mi graba şi silinţa mea! Este el... ? Nu poci să vorbesc . . . Nu ştiu cum să-mi esprim întrebarea . . . însă dumneavoastră îmi răspundeţi mai dinainte îritor- cîndu-vă ochii şi prin aerul îngrozitor al chipurilor dumneavoastră... O, Dumnezeule! asta e tăcerea mor- mîntului! BENINTENDE (după un moment de tăcere) Apără-ne, apără-te însuşi de a repeta aceea ce au fost o datorie a noastră către cer şi către oameni... O datorie grozavă şi nenduplecată. 308 ANGIOLINA Ah, vorbeşte, mai vorbeşte! Nu poci... Nu poci... Nu, nu poci să o crez nici chiar acum... este el... osîndit ? BENINTENDE Vai! ANGIOLINA Este vinovat ? BENINTENDE Doamnă, fireasca turburare a ideilor dumitale într-ua astfel de moment trebuie să facă a-ţi ierta cineva această întrebare; în orice altă împregiurare, o ase- menea îndoială împrotiva unui tribunal drept şi de- sineşi-stăpînitor ar fi o nelegiuire. Insă întreabă pe însuşi doge; şi de poate el să tăgăduiască dovezile ce îl împilează, crede-1 nevinovat ca însuşi inima dumitale! ANGIOLINA Este adevărat?... Domnul meu, stăpînul meu... prietenul tatălui meu... Tu, atît de mare în cimpul bătăii, atît de înţelept în sfat, spune, dovedeşte că minte omul acesta!... Dumnezeule! tu taci? BENINTENDE El mi-a făcut destăinuirea nelegiuirei; dumneata bine vezi că acum nu o tăgăduieşte. ANGIOLINA Bine... Dar nu trebuie să moară! lăsaţi puţini ani ai vieţii ce-i mai rămîne! durerea şi scîrba prea curînd îi va scurta. O zi de vină şi fără ispravă nu va putea să stingă o jumătate de veac de slavă şi de izbînzi. BENINTENDE Osînda lui trebuie să se puie în lucrare fără întîrziere şi fără amînare... Aici nu e glumă, e un decret hotărît. 309 5 10 15 20 25 30 ANGIOLINA De este vinovat, este însă şi milostivire, BENINTENDE Milostivirea aci ar sminti dreptatea. ANGIOLINA Vai! Domnul meu, cel ce e numai drept, acela e crud; cine ar mai trăi pe pămînt cînd toţi oamenii ar fi judecaţi după dreptate ? BENINTENDE Osînda lui este mîntuirea statului. ANGIOLINA Cîtă vreme a fost supus al statului, a slujit cu cinste: a fost generalul vostru, a mintuit Veneţia; este suveranul vostru, a guvernat republica. UN MĂDULAR DIN SFAT Este un trădător, a vîndut statul! ANGIOLINA Bine, dar fără dînsul nu era să mai fie stat, nici d-a-1 mîntui, nici d-a-1 dărăpăna; şi voi, carii staţi aci pă scaune ca să hotărîţi şi să daţi sentenţa de moartea slobozitorului vostru, voi aţi fi gemut în vro galeră turcească sau, încărcaţi de fiare, aţi fi esploatat minele hunilor. UN MĂDULAR AL SFATULUI Nu, sinioră, sînt şi alţi cetăţeni carii ar muri mai bine decît să trăiască robi. ANGIOLINA De se află în această adunare, tu negreşit nu eşti din numărul lor; cei adevăraţi viteji sînt generoşi către cei învinşi... Nu este mai mult nădejde? 310 BENINTENDE Doamnă, nu e cu putinţă să mai fie! ANGIOLINA (intorcindu-se către doge) Mori, dar, Faliero, daca trebuie să fie asfel! mori 5 cu curagiul prietenului tatălui meu! Tu ai fost vinovat de o mare greşală, care pă jumătate e ştearsă prin cru- zimea acestor oameni. I-aş fi rugat... aş fi cerut milă de la dînşii întocmai ca săracul flămînd ce cerşaşte a sa pîine... aş fi plins, după cum vor plînge ei ca să 10 ceară milostivirea cerului, ce le va da răspunsul care-mi dau şi ei mie... Dar aceste rugăciuni, aceste lacrămi ar fi fost nevrednice de numele tău şi al meu, şi cru- zimea ce răsuflă ochii lor cei îngheţaţi mă înştiinţează că o furie neînduplecată mistuieşte ale lor inimi; 15 înfruntă, dar, a ta ursită după cum ar trebui să o facă un prinţ! DOGE Am trăit destulă vreme şi poci să ştiu a muri: rugăciunile-ţi îndreptate către asfel de oameni ar fi 20 ascultate întocmai ca plîngerile mielului de către în- junghietor, sau ca ţipătul mateloţilor de către adîn- cimea ce stă să-i înghiţă. N-aş vrea să fiu dator, nici chiar o viaţă vecinică, la nişte ticăloşi de la care m-am încercat să sloboz un norod împilat. 25 MICHEL STENO Doge, doresc să-ţi vorbesc un moment, precum şi aceştii nobile doamne, pe care am mîhnit-o atît de crud. Facă cerul ca durerea, ruşinea sau pocăinţa ce simţ să fie destoinice a desfiinţa trecutul ce nu se poate 30 schimba. Insă fiindcă aceasta nu este cu putinţă, cel puţin să ne zicem adio ca nişte creştini şi să ne despărţim în pace! Cu inima înfrîntă vă rog şi vă cer nu iertarea, ci mila voastră, şi îmi înalţ către Dum- nezeu rugăciunile mele pentru voi, oricît de slabe 35 ar putea să fie! 311 5 10 15 20 25 30 35 40 ANGIOLINA înţelepte Benintende, astăzi cel dinţii jude al Ve- neţiei, către tine mă îndreptez ca să răspunz domnului acestuia. învaţă pă desfrînatul Steno că niciodată infamele vorbe ale unui om ca dînsul n-au aţîţat în inima fiicei lui Loredano alt simtiment decît mila unui moment. Facă cerul ca alţii să n-aibă pentru dînsul decît despreţul! Prefer mai bine a mea cinste decît mii de vieţi ce ar adăoga cineva la numărul zilelor mele. Insă n-aş vrea nici un om să-şi piarză viaţa sa pentru că a atins ceea ce e mai presus de toată putinţa omenească... conştiinţa virtutei, ce nu-şi cere răsplă- tirea decît de la sine însuşi, şi nu de la aceea ce oamenii o numesc nume bun. Minciunile lui Steno au făcut asupră-mi isprava vîntului asupra stîncei. Insă vai! sînt duhuri mai necăjicioase, asupra cărora asfel de vifore cad întocmai ca vijeliile asupra valurilor... Sînt suflete cărora umbra necinstei li se pare mai grozavă decît moartea în această lume şi vecinicia în ceealaltă... Nişte oameni cărora singura greşala le este de a se înfiora la batjocurile viţiului, oameni carii, în ispita amăgirilor plăcerilor şi a chinurilor du- rerii, se fac slabi cînd numele asupra căruia se înălţa nădejdile lor este espus înaintea unei suflări necurate, şi care sînt geloşi întocmai ca vulturul in aria sa. Fie ca aceasta ce vedem astăzi să se facă o învăţătură pentru toţi ticăloşii care în necazul lor să joacă cu nişte fiinţe mai presus de dînşii! Nişte insecte de multe ori au aţîţat turbarea leului; o săgeată în călcîi răs- turnă pe cel mai viteaz din eroi; necinstea unei femei se făcu dărăpănarea Troiei; necinstea unei femei goni pentru totdauna pe rigi din Roma; un bărbat ocărit băgă pă gali în Glusium şi de aci în Roma, care pieri pentru cîtăva vreme; un gest necuvios costă viaţa lui Caligula, ale căruia cruzimi le suferise lumea pînă atunci; ocara unei fecioare făcu din Spania o provinţie maură; şi calomnia lui Steno, coprinsă în două neru- şinate rînduri, a primejduit Veneţia, a pus în pericol Senatul, care are opt veacuri de antichitate, a destronat un prinţ, i-a tăiat capul despuiat de diademă, şi a făurit 312 5 10 15 20 25 30 35 fiare nouă pentru un norod nenorocit. Fie mîndru de ceea ce a pricinuit, de-i place ticălosului, precum şi curtezana ce a dat Persepoli în prada flăcărilor... căci asta e o trufie vrednică de dînsul. Dar să nu ocărască prin rugăciunile sale ceasul cel din urmă al aceluia ce a fost odată un erou, fie orice va fi astăzi, căci dintr-un asemenea izvor nimica bun nu poate să vie; noi nu vrem s-avem nimic d-amestec cu dînsul, nici acum, nici niciodată. Noi îl părăsim întru sine însuşi şi în inima-i — abis de mişelie. Cineva iartă oamenii, iar nu tîrîtoarele... Noi n-avem pentru Steno nici iertare, nici resimţim ent. Nişte fiinţe ca dînsul trebuie să-şi muşte limba veninoasă, şi oamenii virtuoşi să sufere; asta e legea vieţii! Omul ce moare de muş- cătura viperii poate prea bine să strivească tîritoarea, însă nu resimpte nici o mînie. Viermele se supune instinctului său; şi se află oameni ce merită numele acesta mai bine decît aceia ce trăiesc din despoierile mormîntului. DOGE (către Benintende) Domnule, săvîrşaşte d-a-mplini aceea ce crezi că-ţi este datoria! BENINTENDE Mai nainte de a împlini această datorie, am vrea să rugăm pre princesa de a se trage. îi va fi foarte dureros de a se afla martur. ANGIOLINA O ştiu, şi cu toate acestea trebuie să o sufer, pentru că este asemenea o parte din datoriile mele... Nu mă voi dezlipi decît prin silă de lingă coasta soţului meu... Prigoniţi, nu vă temeţi nici de suspinuri, nici de ţipete, nici de lacrămi! inima-mi poate să se sfărîme, însă va rămînea mută... Vorbiţi, căci am în mine curagiul de a suferi toate! BENINTENDE Marino Faliero, doge de Veneţia, conte de Val-di- Marino şi pe cîtăva vreme general al flotei şi al armiei, nobil veneţian, de mai multe ori însărcinat de stat cu 313 5 10 15 20 25 30 slujbe înseninătoare pînă la cea mai înălţată din toate, ascultă sentenţa ta... Încredinţat prin dovezi, marturi şi însuşi dăstăinurile tale de o nelegiuire de înaltă vînzare neauzită pînă astăzi... tu vei suferi pedeapsa de moarte; bunurile tale sînt confiscate în folosul comoarei; numele tău este ras din analele statului, afară numai din ziua cînd noi vom sărba izbăvirea noastră minunată. Vei fi pus în calendarele noastre cu cutremurile de pămînt, cu ciuma, cu războaiele din afară, cu marele vrăjmaş al oamenilor şi cu toate biciurile, ca un objet de jertfă de recunoştinţă ca să muie,urnească cerului căci a păzit de gîndurile tale .ele sacrilege cetatea şi patria noastră. Locul unde, în calitatea ta de doge, trebuia să-ţi aibi chipul dim- preună cu celelalte ale străluciţilor tăi predecesori, va rămînea gol şi va fi acoperit de o mahramă neagră, subt care vor fi săpate aceste cuvinte: „Aci este locul lui Marino Faliero, descăpăţinat pentru nelegiuirile saleu. DOGE Care nelegiuiri ? N-ar fi mai bine ca să se scrie acolo faptele, ca acela ce le va citi să poată găsi cu cale, sau cel puţin să afle pricina nelegiuirilor acestora ? Cînd un strein va vedea că un doge a conspirat, să ştie pentru ce... Asta e istoria dumneavoastră? BENINTENDE Vremea va răspunde la aceasta; fiii noştri vor judica despre hotărîrea părinţilor lor, care o citii acum... îmbrăcat ca un doge, cu manta ducală, vei fi dus pă odihna Scării Uriaşului,1 unde prinţii noştri sînt investaţi cu dregătoria lor; şi acolo, după ce ţi se va lua după cap corona ducală tot în locul unde ţi s-a 1 Scara Uriaşului (it. Scala dei Giganţi): scară monumentaîă din curtea palatului dogilor, construită la sfîrşitul secolului al XV-lea, pe terasa superioară a căreia se desfăşurau cele mai solemne ceremonii publice; în 1566 au fost instalate la extremi- tăţile ei două statui uriaşe, ale zeilor Neptun şi Marte (sculp- tate de Iacopo Sansovino), simbolizînd puterea maritimă şi cea terestră a Veneţiei (n. ed.). 314 dat odinioară, ţi se va tăia capul... Aibă cerul milă de sufletul tău! DOGE Aceasta e hotărîrea Giuntei? 3 BENINTENDE Aceasta. DOGE O priimesc... şi cînd va fi săvîrşită? BENINTEND E 10 Fără nici o întîrziere... Fă-ţi paceşa cu Dumnezeu! peste un ceas vei fi înaintea lui. DOGE Sînt de acum; şi sîngele meu se va sui către tronul lui mai înainte de sufletele acelora care 1-au vărsat... 13 Toate moşiile mele sînt confiscate? BENINTENDE Toate... precum şi comorile şi podoabele tale, afară de două mii galbeni, despre care poţi să hotă- răşti cum îţi va fi voia. 20 DOGE Clauza aceasta e aspră... Aş fi dorit să rămîie moşiile mele de lîngă Treviza, cu care m-am investat de către Lorenţ, contele episcop de Ceneda, ca de o domnie vecinică şi urmaşă la moştenitorii mei. Aş fi 23 voit, zic, să le împarţ la soţia şi rudele mele, ş-aş fi lăsat Veneţiei palatele şi comorile mele. = BENINTENDE Rudele tale sînt subt poprirea statului; căpetenia lor, nepotul tău, este în primejdie să-şi piarză viaţa: 30 însă deocamdată i se amînă judicata. De voieşti să faci | o danie văduvii tale, nu te teme nimic, că îi vom face dreptate. 315 ANGIOLINA Domnilor, nicidecum nu împart cu voi jafurile de la bărbatul meu. Aflaţi că din ziua aceasta eu sînt a lui Dumnezeu, şi o mînăstire e singura scăpare ce caut. 5 DOGE Aidem! ceasul acesta ce-mi mai rămîne poate să fie dureros, insă va trece... Mai am ceva să mai sufer înainte de moarte? BENINTENDE 10 Nimic, decît să te ispovedeşti şi să mori. Preotul este îmbrăcat in odăjdiile sale; securea este goală; şi unul, şi ceealaltă te aşteaptă... însă mai nainte de toate, să nu-ţi treacă prin gînd a cuvînta norodului! el aleargă în grămadă la porţi, dar sînt închise. Cei 13 Zece, avogadorii, Giunta şi căpeteniile Celor Patruzeci vor fi singurii privitori ai morţii dumitale, şi sînt gata a strejui pe doge. DOGE Pe doge? 20 BENINTENDE Aşa, pă Faliero, dogele; ai vecuit şi vei muri su- veran; pînă în momentul ce-1 va preceda lovitura securei, capul tău şi corona ducală vor fi împreunate. Tu ţi-ai uitat dregătoria coborîndu-te a conspira cu 25 trădători volgari; noi nu vrem s-o uităm, noi care recunoaştem prinţul şi chiar cînd îl pedepsim. Tică- loşii tăi tovarăşi au pierit de moartea zăvozilor şi a lupilor; dar tu vei cădea după cum cade leul în mij- locul vînătorilor, îndestul de mîndri de a-1 plînge şi 30 de a geme pentru moartea lui neapărată ce o cerea furia lui sălbatică şi rigală. îţi lăsăm acum odihna de a te pregăti. Grăbeşte-te, pentru că peste puţin vom veni înşine a te conduce în locul unde odinioară ţi-am fost uniţi ca supuşi şi ca senat al tău... şi unde 35 îţi vom zice adio fără a înceta d-a-ţi fi... Paznici, strejuiţi pe doge pînă la apartamentul său! (Ies.) 316 SCENA II (Apartamentul lui doge) DOGE (prizonier) şi DUCESA DOGE 5 Acum, după ce a ieşit preotul, ar fi nefolositor să mai prelungim cu cîteva minute ceasul ce mi s-a dat... încă o durere crudă, aceea de a-ţi zice adio, şi toate aş fi săvîrşit cu vremea! ANGIOLINA 10 Vai! şi eu sînt pricina, nevinovată: această fatală căsătorie, această unire de tînguire ce compiacinţa ta asupra voiei tatălui meu te făcu să-i făgăduieşti pe patul lui de moarte, iată ce te face a pierde viaţa ! DOGE 15 încetează d-a o mai crede! totdauna a fost în sufletul meu un presimtiment de oarecare mare neno- rocire; aceea mă mîhneşte, pentru ce să fie înfiinţată astăzi... Cu toate acestea, soarta-mi mi-a fost prezisă. ANGIOLINA 20 Cum ! prezisă ? DOGE Este multă vreme... atît de multă, incit nu poci să-mi aduc aminte epoha; însă s-a păstrat în analele noastre! Cînd, june încă, slujeam statul şi republica 25 ca podestă şi căpitan al cetăţii de Treviza, în ziua unei sărbători, episcopul, ce ţinea sfînta ostie, mi-a aţîţat nebuna-mi mînie printr-o zăbavă prelungită şi printr-un răspuns obraznic ce a făcut imputărilor mele. Am ardicat braţul şi, izbîndu-1, l-am făcut să şovoiască 30 pe sfînta lui sarcină; ardicîndu-1 de jos, el îşi întinse către cer mina tremurîndă de o pietoasă mînie, pe urmă, arătîndu-mi cu degetul ostia căzută pe pămînt, se întoarse către mine şi-mi zise: „Ceasul va veni în care acela ce tu l-ai răsturnat te va răsturna: slava 33 va părăsi casa ta, înţelepciunea va şovăi în sufletul 317 tău, şi atunci cind duhul tău va fi in toată mătorimea sa, o nebunie a inimii te va stăpîni. Patimile te vor sfîşia, atunci cind la ceilalţi oameni încetează de a mai aţîţa sau cind se schimbă în virtuţi. Vrednicia ce coro- 5 nează celelalte capete va împodobi pe al tău numai ca să-l facă a ţi-1 trunchia; cinstile nu vor fi pentru tine decît nişte prevestitori ai stingerii; albul tău păr îţi va vesti ruşinea şi moartea, şi o moarte cu totul împrotivă de ceea ce se cuvine unui bătrîn... “ — a zis, 10 şi şi-a urmat drumul... Ceasul a sosit! ANGIOLINA Nu puteai, după ce ai auzit acestea, să cauţi a goni momentul acesta fatal şi a-ţi îndrepta greşala prin pocăinţă ? 15 DOGE Mărturisesc că cuvintele acestea mi-au pătruns inima atît de adine, îneît mi le-aduceam aminte în mijlocul zgomotului vieţii ca şi cînd mi-ar fi fost repe- tate de glasul unii iezme într-un vis peste fire; m-am 20 căit, dar n-am ştiut să-mi iau o hotărîre nestrămutată: nu puteam să opresc aceea ce trebuia să se întîmple, şi n-aş fi voit să mă tem de dînsa... Pre lingă acestea, tu n-ai uitat aceea de care toţi îşi aduc aminte, că, în ziua în care m-am desbarcat aci ca doge la întoar- 25 cerea mea de la Roma, un nor de o desime nepomenită merse înaintea Bucentaurului1 întocmai ca colona de aburi ce povăţui pe Israil afară din Egipt: pilotul se rătăci şi, în loc de a ajunge la ţărmul Della Paglia, ne făcu să ajungem între stîlpii Sfîntului Marcu, unde, 30 după un vechi obicei, se dau la moarte toţi criminalii statului... Toţi cetăţenii Veneţiei se înfiorară la acest cobitor semn. 1 Bucentaur: nume dat galerei de ceremonii (comandate de şeful arsenalului) pe care dogii Veneţiei se suiau în ziua înăl- ţării pentru a celebra unirea lor mistică («nunta») cu marea, în care aruncau o verighetă (n. ed.). 318 ANGIOLINA Ah, ce ne folosesc a ne aduce aminte acum de astfel de lucruri ?! DOGE 5 Aflu o mîngîiere a mă socoti că tot ce mi se întîmplă este fapta ursitei; pentru că aş dori mai bine a mă pleca voinţei dumnezeilor decit a oamenilor; aş dori mai bine să mă adăpostez în fatalitate decît să crez pe aceşti patricii că sint ceva mai mult decît nişte 10 oarbe instrumente ale unei puteri atotputernice. Aceia din carii cei mai mulţi sînt aşa de despreţuiţi ca şi pulberea... de sine însuşi putut-ar fi ei să învingă pă acela care atîta de des a învins pentru apărarea lor? ANGIOLINA 15 întrebuinţează minutele ce îţi rămîn în nişte cu- getări mai mîngîitoare şi fii în pace cu aceşti ticăloşi, ca să poţi a-ţi lua zborul către cer! DOGE Mi-am făcut pacea cu dînşii: sint dator aceasta 20 încredinţării ce am că va veni o zi în care copiii co- ţ piilor lor, această măreaţă cetate, aceste valuri de senin şi tot ce se vede aci mare şi strălucitor vor fi numai nişte ruine, objetul Westernurilor şi batjocurei noroadelor pămîntului, o Cartagenă, un Tir, un Babei al oceanului. 25 ANGIOLINA încetează de a mai vorbi asfel! unda patimilor te acoperă pînă în cele din urmă minute: te amăgeşti însuţi şi nu poţi să vatemi pe vrăjmaşii tăi... fii mai liniştit! io DOGE Eu mă şi aflu în vecinicie şi văz într-însa, dar,aşa de sigur precum văz dulcele tău chip, ce numaidecît 319 nu-1 voi mai vedea; descoper în viitor zilele cu care amerinţ aceste ziduri încinse de valuri şi pre cei ce lăcuiesc într-însele. (Un paznic intră.) 5 PAZNICUL Doge de Veneţia, Cei Zece aşteaptă pă înălţimea-ta. DOGE Adio, dar, Angiolina! o după urmă sărutare... Iartă bătrînului care a fost pentru tine un soţ tînăr, 10 însă fatal... Fie-ţi dragă a mea pomenire... N-aş fi cerut atîta d-aş fi trăit încă; însă tu poţi să mă judici mai cu blîndeţe, văzînd că toate urîtele mele cugetări s-au astîmpărat... Din lungii mei ani, din slava mea, din comorile mele, din puterea şi numele meu, — lucruri 15 ce îndeobşte lasă oarecare flori şi chiar asupra mormîn- tului —, nu-mi rămîne nimic, nici chiar puţină dragoste, prieteşug sau cinstire... ca să eompuie un epitafiu monument al deşertăciunii familiei mele. într-un ceas. am desfiinţat toată viaţa-mi trecută. Toate au murit 20 înaintea mea şi am trăit după dînsele, afară de inima ta atît de curată, atît de generoasă, atît de tînără, de inima ta ce va geme adesea în durerea-i nemîngîiată şi fără deşarte strigări... Te îngălbeneşti... Vai I a leşinat, nu mai răsuflă, inima-i a încetat d-a bate.. • 25 Paznici, veniţi întru ajutor!... Nu poci să o las asfel; şi cu toate acestea, să o lăsăm, pentru că fiecare moment din această moarte trecătoare o scapă de nişte chinuri sfîşiitoare... Încît pînă nu va veni iarăşi la viaţă, eu voi fi cu Cel vecinie... Chemaţi femeile!... să o mai 30 văz încă o dată... Cît îi e mîna de rece! a mea va fi asemenea, pînă nu se va deştepta ea... Oh! aveţi îngrijire de dînsa şi priimiţi iertările mele cele din urmă!... Sînt gata. (Femeile Angiolinii intră şi o încongiură; doge iese ocolit de' 35 strejari.) 320 SCENA III (Curtea palatului ducal, ale căruia porţile din afară sint încuiate ca să nu intre norodul.) (Doge intră îmbrăcat în veşmintele dregâtoriii sale. Înaintează 5 în mijlocul Sfatului de Zece şi altor patricii, urmat de paz- nici pînă la Scara Uriaşului (unde doge jurase credinţă Vene- ţiei). Acolo împlinitorul dreptăţii stă cu securea sa. Ajungind, o căpetenie din Zece despoaie capul lui doge de toca ducală.) DOGE 10 Iată dar, acum doge nu mai e, şi m-am făcut în sfîrşit iarăşi Marino Faliero. Drag îmi e să fiu, cu toate că e numai pentru un minut. Aici am fost încorunat. Fii-mi martur, cerule, că simţ mai multă bucurie a mă lăpăda de această nălucire strălucitoare, de această 15 diademă de rîs, decît ceea ce am încercat cînd am priimit pentru cea dintîiaşi dată această podoabă fatală! UN MĂDULAR DIN SFATUL DE ZECE Tu tremuri, Faliero! 20 DOGE Poate că din pricina vîrstei *. BENINTENDE Faliero! n-ai nimic a recomanda Senatului, care însă să fie după dreptate? 25 DOGE Aş voi să recomand pe nepotul meu la mila, şi pe soţia mea la dreptatea lui; pentru că mi se pare 1 Este isprava a vîrstei. Acesta fu răspunsul ce făcu Bailly, maire-ul [tip. Baili mairul („= primarul“) — n.ed.] Parisului, unui franţez ce îi făcu aceeaşi imputare văzîndu-1 păşînd către eşafod. Şase ani era de cînd citisem Veneţia mîntuită; am aflat într-înse (după ce s-a sfîrşit tragedia mea) că autorul dă în gura lui Rinald un răspuns asemenea îritr-o ocazie cu totul deosebită. (Nota autorului, dată la p. 178.) 321 5 10 15 20 25 30 35 că moartea mea, o moarte ca aceasta, trebuie să fie răscumpărat toate între stat şi între mine. BENINTENDE Se va face dreptate rugii tale, cu toată-ţi vina cea neauzită. DOGE Neauzită! Intru adevăr, nu este istorie care să nu ne arate mii de conspiratori încorunaţi, armaţi împro- tiva norodului; dar nu se află decît numai un suveran care moare pentru că a voit să-l facă slobod, şi astăzi mai moare încă unul. BENINTENDE Şi care sînt suveranii ce au murit pentru o astfel de pricină? DOGE Riga al Spartei şi doge al Veneţiei... Agis şi Fa- liero. BENINTENDE Mai ai ceva a zice sau a face? DOGE Poci să vorbesc? BENINTENDE Poţi; însă adu-ţi aminte că norodul e prea departe şi nu poate să te auză. DOGE Eu nu vorbesc omului, ci vremii şi veciniciei din care sînt a face parte... Voi, elemente, cu care numai- decît mă voi amesteca, fie glasul meu ca un suflet pentru voi! Valuri de senin, ce purtaţi odată steagul meu! vînturi, ce vă plăcea să vă jucaţi cu dînsul şi îmflaţi velele vasului ce mă ducea către biruinţă! o, tu, pămînt al meu de naştere, pentru care mi-am vărsat sîngele, şi tu, pămînt strein ce ai fost stropit cu dînsul! voi, trepte de piatră, ce nu veţi înghiţi pe acesta ce-mi mai rămîne şi al cărui abur fumegător 322 se va sui către ceruri! voi, ceruri ce-1 priimiţi! tu, soare ce ne luminezi, şi Tu care aprinzi şi stingi sorii !. .. vă iau de mărturie că eu sînt nevinovat!... Insă oamenii aceştia sînt ei nevinovaţi?... Pier — însă voi . 3 fi răzbunat; veacuri foarte depărtate înnoată în abisul vremii viitoare şi descoperă în ochii aceştia ce stau să se închiză soarta fiitoare astei trufaşe cetăţi... Las vecinicul meu blestem pe dinsa şi pe fiii ei... Aşa ceasurile nasc în tăcere ziua în care această cetate, 10 zidită ca să slujească de stavilă împrotiva lui Atila, se va supune ticăloasă unui alt nou Atila, fără să verse, pentru a se apăra, nici atîta singe cit o să curgă, în jertfirea mea, din aceste vine adeseaori sleite ca să o apere... Ea va fi vîndută şi cumpărată şi lăsată 13 drept moştenire la aceia ce o vor despreţui. Din imper se va face provinţie, din capitală — orăşel unde nişte robi vor alcătui un senat, nişte cerşători vor fi ai ei patricii1 şi nişte neruşinaţi simbriaşi al ei norod. Cînd jidovul va lăcui în palatele tale 2, hunul în cetăţuile 20 tale, şi cînd grecul va străbate în tîrgurile tale şi îţi va hrăpi comorile zîmbind; cînd patriciii tăi vor cerşi o pîine amară pe uliţile tale şi în ruşinata lor ticăloşie vor face din nobilitatea lor un objet de milă; cînd aceia ce vor mai păstra cîteva rămăşiţe din moştenirea ,23 moşilor lor vor linguşi pe ministrul unui rigă barbar într-acelaş palat unde ei au stat odinioară ca suverani, 1 Cerşători patriciii săi (and PANDARS for people [tip. peole — n. ed.].) Daca tabloul acesta se pare foarte încărcat, citească cineva istoria în epoca cînd prooroceşte doge, sau mai bine cîţiva ani mai nainte. Voltaire socotea „Ies nostre bene Meritricili regulate ale Veneţiei pînă la 12 000, fără a socoti volintirii şi miliţia locală. Nu ştiu pe ce autoritate se întemeia, însă poate că aceasta e singura parte a norodului ce n-a scăzut. Veneţia avea altădată 200 000 lăcuitori; astăzi abia are 90 000, şi ce lăcuitori!!! Este cu neputinţă a-şi închipui cineva şi a descri starea în care a ajuns această nenorocită cetate ... (Nota autorului, dată la p. 179.) 2 Cind israilitul va lăcui in palatele tale. Cele de căpetenie palate ale Brentei sînt în ziua de astăzi proprietăţi ale ovrei- lor, care, în anii cei dinţii ai republicei, era relegaţi în Mestre şi nu putea să intre în Veneţia. Acum tot comerciul este în mîinile ovreilor, şi hunii formează garnizona. (Nota autorului, dată la p. 179.) 5 10 15 20 25 30 35 40 şi unde suveranul lor s-a înjunghiat de dinşii; cînd, trufaşi încă de un nume desgradat, sau vlăstare ale unei femei preacurvare, mîndre că s-a lăsat unui gon- dolier vîrtos sau unui soldat strein, ei îşi vor avea de cinste că şi-au păstrat pînă la a treia generaţie defaima originii lor; cînd fiii tăi vor fi în cea mai din urmă treaptă a oamenilor, robi, trimişi la cei învinşi de către vingători, despreţuiţi de către însuşi acei mişei, mai puţin mişei decît dinşii şi de scirbă vrednici celor viţioşi pentru viţiuri monstruoase, al căror nume şi icoană nu vor fi în fiinţă: cînd din moştenirea Ciprului, ce astăzi e supus legilor tale, nu-ţi va rămînea decît ruşinea strămutată la fiicile tale, ale cărora neruşinări vor face a se da uitării neruşinările aceştii insole trecute în proverburi; cînd toate relele statelor stăpînite se vor lipi de tine, viţiul fără strălucire, nelegiuirea fără fer- mecul amorului ca să-i îndulcească şi să-i dresuiască vederea, groasele dezmierdări fără patimă, a cărora obicinuire ţi se va face o trebuinţă şi prefăcătoria precugetată a unei reci desfrînări ce face un meşteşug de slăbiciuni de o natură stricată; cînd toate bicele acestea vor trece peste tine; cînd rîsul fără veselie, petrecerile fără mulţumire, juneţea fără cinste, bătrî- neţele mişelate, slăbiciunea şi un simtiment dureros împrotiva căruia nu vei îndrăzni nici a te lupta, nici a cîrti, te vor aduce să fii tot ce e mai rău şi cel din urmă din pustiurile lăcuite, — atunci, în agonia ta, în mijlocul uciderilor la care vei fi martură, gîndeşte-te atunci la a mea! Cavernă de oameni beţi de sîngele prinţilor1, iad în mijlocul apelor, Sodomă a oceanului, 1 Cavernă de cetăţeni beţi de singele prinţilor. Din cinzeci cei dinţii doge, cinci se lepădară, cinci tură izgoniţi pînă ce li s-au scos ochii, cinci fură ucişi, nouă fură scoşi; încît din cinzeci, nouăsprezece pierdură tronul în siluire, afară de cei care au pierit în cîmpul bătăii. Aceste întîmplări sînt cu mult mai nainte de domnirea lui Marino Faliero. Unul din pre- decesorii săi cei mai d-aproape, Andrei Dandolo, muri de mîh- nirile ce îi pricinuiră, şi Marino Faliero pieri cum se povesteşte, între urmaşii săi. Foscari, dupe ce şi-a văzut pe fiul său pus la chinuire şi gonit din republică, fu scos; muri spărgîndu-i-se un vas ai sîngelui cînd auzi clopotul St. Marcu sunînd întru alegerea urmaşului său. Morosini fu pîrît despre pierderea Can- 324 te dau şi te închin duhurilor infernale, pe tine şi tot neamul tău de vipere. (Aci doge sc întoarce către gîde.) Robule, fă-ţi datoria! izbeşte precum izbeam eu pe # vrăjmaşul... izbeşte precum aş fi izbit pre tiranii tăi! 3 izbeşte cu puterea blestemului meu... izbeşte cum să fie destul o lovitură! 1 (Doge se pune în genuchi şi, în momentul cind gîdea ardică securea, pînza cade.) SCENA IV 10 (Piaţa şi piaţa cea mică — piazzelta — Sfîntului Marcu... Norodul se adună în mulţimea in preajma grilelor palatului ducal, care sint închise.) ÎNTÎllîL CETĂŢEAN M-am apucat de grile, şi poci să văz în preajma lui 15 doge pă Cei Zece îmbrăcaţi în hainele lor de ţeremonie. AL DOILEA CETĂŢEAN Eu nu poci, cu toate silinţele mele, să merg aşa departe ca tine. Ce se petrece acolo ? Vorbeşte-ne cel puţin, pentru că numai aceia ce se află lingă drugii grilei pot să vază. ^ ÎNTÎIUL CETĂŢEAN Unul dinlr-inşii se apropie de doge, ii ia după cap toca ducală... Doge îşi ardică ochii spre cer; îi văz strălucind, şi buzele-i se mişcă... tăcere! tăcere!... 25 nu e numai o murmură... A! blestemată fie depăr- tarea ! nu poci să auz ce zice; insă glasul se îngroşază întocmai ca un tunet surd; căci nu ştiu ce zice, căci nu putem auzi o vorbă încai! AL DOILEA CETĂŢEAN Tăceţi, poate c-om auzi ceva. diei, însă mai nainle de a fi doge. în vremea domnirii sale, el a stăpinit Moreea şi fu numit Peloponisian. Faliero putea, dar, p să zică in adevăr: „Thou den ol' drunkards with the blood of princes!4*. (Nota autorului, dată la p. 170—180.) 325 5 10 15 20 25 30 ÎNTÎIUL CETĂŢEAN In zadar, nu poci... Părul lui cel alb înnoată pă umerii lui ca spuma pe valuri. Acum, acum înge- nuche... se face un cerc împregiurul lui. Nu se mai vede nimic... Dar zăresc securea ardicîndu-se în sus... A! ascultaţi... izbeşte ! (Norodul murmuie.) AL TREILEA CETĂŢEAN Au ucis pe acela ce voia să ne sloboază! AL PATRULEA CETĂŢEAN El totdauna a fost bun pentru norod. AL CINCILEA CETĂŢEAN Bine au făcut de i-au închis porţile! De am fi ştiut ce umblă ei să facă, am fi venit aci cu arme ca să le spargem. AL ŞASELEA CETĂŢEAN Sînteţi siguri că ba omorît ? ÎNTÎIUL CETĂŢEAN Am văzut căzînd securea. însă vedeţi... Vin nu ştiu ce să ne arate. (O căpetenie din Zece1 se înfâţisazâ pe balconul palatului cu o sabie sîngerindă, o zguduie de trei ori în ochii norodului şi strigă:) Dreptatea a izbit pe trădător! (Porţile se deschid, gloata se îmbulzeşte asupra Scării Uriaşului, in locul unde s-a făcut tăierea. Cei dinţii strigă celorlalţi:) Capul sîngerat se rostogolă pe treptele scării! (Pînza cade.) Sfirşitul lui D o g e de Veneţia. 1 Căpetenie celor Zece. „Un capo de’ dieci“ este espresia hronicei lui Sanuto. (Nota autorului, dată la p. 180.) 326 LORD BYRON AMBII FOSCARI TRAGEDIE ISTORICĂ Tatăl e înmilat, prinţul — neînduplecat. CRITICUL PERSONAGE FRANCO FOSCARI, doge de Veneţia IACOPO FOSCARI, fiu al lui doge IACOPO LOREDANO, patriciu MARCO MEMMO, cap Celor Patruzeci BARBARI GO, senator Alţi senatori, Sfatul celor Zece, guarzi, slugi etc., etc. MARINA, consoarte a junelui Foscari (Scena se pasă in palatul ducal la Veneţia.) 5 10 15 20 ACTUL ÎNTÎI SCENA î N T 1 I A 1 (Sală in palatul ducal) LOBEDANO şi BARBARIGO (se întimpmă) LOREDANO Unde e prizonierul ? BARBARIGO Se odihneşte după întrebare. LOREDANO Ceasul hotărît ieri spre a se urma judicata lui a trecut ... Aidem să întîlnim pe coleghii noştri la consiliu şi să-i aducem înaintea judicăţii. BARBARIGO Să-i mai lăsăm cîteva minute spre răsuflare; mădu- larele-i sînt obosite de chinuire; e prăpădit de la între- barea de ieri şi poate să cază cu totul de i se va mai repeta aşa de curînd. Ei! ş-apoi? LOREDANO BARBARIGO Nu mă las mai jos decît domnia-ta întru dragostea dreptăţii, nici întru ura asupra ambiţioşilor Foscari 1 Atît în original, cît şi în versiunea franceză care stă la baza traducerii lui Heliade, la fiecare act se dă, la început, indicaţia Scena /, deşi actele nu au si alte scene (n. ed 329 5 10 15 20 25 30 — a părintelui, a fiului şi a tot neamului acesta pri- mejdios. Ma bietul om a suferit şi peste statornicia cea mai stoică. LOREDANO Fără însă a-şi mărturisi crima. BARBARIGO Poate că nu o va fi săvîrşit; a mărturisit scrisoarea trimisă către duca de Milano, şi chinuirile ce i s-au făcut spală pe jumătate o asemenea slăbiciune. LOREDANO Vom vedea. BARBARIGO Prea departe îţi mini, Loredano, o ură moştenită. LOREDANO Şi pînă unde ? BARBARIGO Vrei să-i stingi cu totul. LOREDANO Cînd ne vom curăţa de ei, vei putea vorbi asfel... Aidem la consiliu! BARBARIGO încă un minut... numărul coleghilor noştri nu e încă complect — lipsesc doi —, ca să putem urma cer- cetarea. LOREDANO Şi judele principal... doge ? BARBARIGO Nu... cu o tărie mai mult decît romană presedă necontenit la tribunal în această nenorocită judicată împrotiva celui din urmă şi unicului său fiu. 330 LOREDANO Negreşit... Negreşit, celui din urmă. BARBARIGO Nimic nu poate să-ţi atingă inima. LOREDANO Dar a lui fi-va oare atinsă ? BARBARIGO Să ascunde, nu lasă să se vază. LOREDANO Şi eu am băgat de seamă... ticălosul! BARBARIGO Ieri îmi spuseră că, la reînturnarea sa în palatul ducal, bătrînul a leşinat în pragul porţii. LOREDANO A început, în sfîrşit, a simţi. BARBARIGO In cea mai mare parte aceasta e fapta dumitale. LOREDANO Nu putea să fr d^cii a mea... tată-meu şi un- chiu-meu au murit. BARBARIGO Le-am citit epitaful, care zice că au murit de venin. LOREDANO Cînd doge a declarat că nu s-ar crede niciodată suveran decît după moartea lui Pietro Loredano, îndată fraţii amîndoi căzură... el e suveran acum. 331 5 10 15 20 25 BARBARIGO Suveran nenorocit! LOREDANO Şi cum ar fi aceia ce fac orfelini ? BARBARIGO Şi oare doge te-au făcut orfelin? LOREDANO El. BARBARIGO Ce dovezi ? LOREDANO Cind prinţii voiesc să lucreze în taină, dovezile şi cercetările sînt deopotrivă anevoie; ma eu am destule de cele dintîi ca să nu-mi bat capul cu cele de a doilea. BARBARIGO Insă dumneata te vei adresa la legi? LOREDANO La toate legile ce va voi el să ne mai lase. BARBARIGO Legile sint asfel în această cetate, încît fac repara- ţiile mai lesne decît la orice alt popol. Este oare ade- vărat că ai scris în cărţile dumitale de comerciu (izvor de bogăţie pentru cei mai nobili ai noştri cetăţeni): „Foscari mi-e dator pentru moartea lui Marco şi Pietro Loredano, tatăl şi unchiul meu“ ? LOREDANO Am scris. BARBARIGO Şi nu o vei şterge? 332 LOREDANO Pînă se va desface datoria. Şi BARBARIGO cum ? (Doi senatori trec ducindu-se în sala Celor Zece.) Vezi acum mine! LOREDANO că numărul e complect! vino după (Loredano iese.) 10 BARBARIGO (singur) Să viu după tine ! îndestulă vreme am urmat drumul fatal ce-mi deschideai, întocmai ca valul ce urmează după cel ce îl precede şi înghite deopotrivă şi vaselul naufrînt, şi pe ticălosul ce scoate ţipete plîngeroase 13 în coastele lui deschise de vînturi, unde năvălesc apele; ma acest fiu şi acest tată ar putea să mişte către milă elementele, şi eu trebuie să-i gonesc după urmă fără încetare, întocmai după cum fac valurile... şi de ce nu poci să fac ca ele, a urma ca un orb şi fără remuşcare 20 de cuget?!... Ma iată-1, — alină-te, o, inima mea! ; sînt vrăjmaşii tăi — fie-ţi, dar, şi jertfe! palpita-vei i. tu pentru aceia carii te-au mai zdrobit ? (Guarzii intră cu junele Foscari ş.c.l.) UN GUARD 23 Să-l lăsăm să se odihnească. Siniore, opreşte-te! IACOPO FOSCARI Iţi mulţumesc, prietene; sînt slab, dar să nu iei vreo imputare!... GUARDUL 30 Ce va aduce întîmplarea. IACOPO FOSCARI Simtiment generos!... Aflai oarecare milă, ma nici o iertare... Iată întîia oară! 333 5 30 15 20 25 GUARDUL Şi poate va fi cea dupe urmă, daca cei carii guvernă ne-ar vedea. BARBARIGO (inaintind către guard) Iată oarecine care v-a văzut; nu te teme: nu voi fi judele, nici pîrîşul tău. Cu toate că ceasul a sosit, dar aşteaptă cele din urmă porunci ale Consiliului de Zece 1... Eu sînt din numărul lor, şi pînă să te cheme, te autoriz însumi prin fiinţa-mi de faţă: cînd se va auzi cea din urmă chemare, vom intra împreună. IACOPO FOSCARI Care e glasul acesta?... al lui Barbarigo? vrăj- maşul casei noastre şi unul din judicătorii mei! BARBARIGO Ca să stea împrotiva acestui vrăjmaş, — de-ţi va fi —, tatăl tău e şi el membru al tribunalului. IACOPO FOSCARI E adevărat, şi el judică. BARBARIGO Nu osîndi, dar, legile că sînt foarte straşnice, aceste legi îndestul de îngăduitoare către un tată ce-1 lasă a-şi da şi el glasul într-o pricină aşa de înseninătoare ce să atinge de mîntuirea statului... IACOPO FOSCARI Şi de mîntuirea fiului său. Ah! îmi vine rău; lăsa- ţi-mă să mă apropii, mă rog, să răsuflu un minut, de acest balcon ce domneşte asupra valurilor! (Un ofiţer ce intră merge şi vorbeşte la ureche lui Barbarigo.) 1 Consiliul de (sau celor) Zece: vezi mai sus, p. 259, nota 1 (n. ed.). 334 BARBARIGO (către guarzi) Lăsaţi-1 să se apropie! Nu poci să-i vorbesc mai mult: cu această scurtă întrevorbire mi-am călcat datoria, şi sînt silit a intra în sala Consiliului. (Barbarigo iese. Guardul duce pe Iacopo Foscari la balcon.) GUARDUL Siniore, balconul e deschis... cum te simţi? IACOPO FOSCARI Ca un copil... O, Veneţie! GUARDUL Şi mădularele? IACOPO FOSCARI Mădularele mele? de cîte ori m-au purtat sărinde peste această undă azurată, unde îmi povăţuiam gon- dola mascat ca un june gondolier în mijlocul bucu- roşilor mei rivali, nobili ca mine, şi disputîndu-ne cu trufie preţul îndemînării şi al tăriei în acel joc al vîrstei noastre! O trupă de frumuseţi patriciene şi plebee ne încoragia prin amăgitoarele lor surîse, prin espresia tinerelor lor dorinţe, destinzîndu-şi mantilele şi aplau- dîndu-ne pînă în căpătîi!... De cîte ori cu un braţ mai ţapăn am despicat aceste valuri opunînd împro- tivirii lor un sîn mai audace! cu gestul răpede al notă- torului aruncam înapoi umeda mea coamă, mi-ardicam surîzînd gura pe dasupra mării ce o atingea ca o cupă; urmînd valurile în mişcarea lor, cu cît se răpezeau, cu atît mă ardicau cu dînsele; adesea, jucîndu-mă, mă afundam în adîncimile lor de cristal verde şi mer- geam s-ating cochilagele şi plantele marine, nevăzut acestora ce, rămaşi asupra ţărmului, tremurau că nu mă vor mai vedea. Dodată mă reiveam, ţiind în mînă probele ce arătau că am măsurat abisul; mă ardicam izbind cu zgomot undele şi, dînd un slobod curs suflării ţinute atîta vreme, depărtam cu despreţ spuma ce mă Împresura şi-mi urmam drumul ca pasărea de mare... Eram un copil atunci! 335 5 10 15 20 25 30 GUARDUL Astăzi eşti bărbat, şi niciodată n-ai avut atîta trebuinţă de un coragiu mai bărbătesc. IACOPO FOSCARI (privind prin balcon) Bellă Veneţie, scumpa şi unica mea patrie!... oh! acuma răsuflu! cît mai e de dulce pe faţa mea această adiere a Adriaticului! impresia însuşi a aerului anunţie pămîntul natal la sîngele meu, îl răcoreşte şi-l alină. Ce diferinţă cu vînturile arzătoare ale uricioaselor Ciclade 1 ce mugeau împregiurul temniţei mele şi-mi oboseau inima! GUARDUL A început a-ţi mai veni faţa în obraji. Trimeată-ţi cerul tăria spre a răbda toate ce vor mai putea să te osîndească a mai suferi!... Tremur socotindu-mă. IACOPO FOSCARI Nu mă vor mai esgoni!... Nu... nu... chinuias- că-mă încă... Tot mai am putere. GUARDUL Mărturiseşte, şi nu vei mai încerca durerile în- trebării ! IACOPO FOSCARI Am mărturisit întîia dată şi a doua oară — de două ori m-au ezilat. GUARDUL Şi a treia oară îţi vor ardica viaţa. IACOPO FOSCARI Ardice-mi-o, numai să mă îngroape în pămîntul ce m-a văzut născîndu-mă; prefer a fi cenuşă aci decîl a trăi airea. 1 Ciclade — nume dat părţii centrale a arhipelagului egeean, numite şi Dodecanez (n. ed.). 336 GUARDUL r Poţi să iubeşti atîta pămîntul care te urăşte? IACOPO FOSGARI Pămîntul!... O, nu, locuitorii lui mă gonesc; ma pămîntul meu natal mă va priimi ca o mumă în sînul său; nu cer nimic decît un mormînt veneţian... o tem- niţă, ce vor voi, numai să fiu aci. (Un ofiţer intră.) OFIŢERUL Aduceţi pe prizonierul! GUARDUL Siniore, auzit-ai porunca? IACOPO FOSCARI Am auzit-o, sînt obicinuit la asfel de porunci: a treia oară e că mă chinuiesc. (Guardului:) Aidem, dă-mi braţul tău! OFIŢERUL Ia p-al meu, siniore, e a mea datorie a fi lingă persoana voastră! IACOPO FOSCARI Tu... tu eşti acela care, ieri, prezidai la chinuirea mea... Retrage-te! merge-voi singur. f OFIŢERUL f Cum pofteşti, siniore; nu mi se cuvine imputarea: nu cutezai a nu mă supune Consiliului cînd... Cei ’f Zece... IACOPO FOSCARI Ţi-au poruncit a mă întinde pe blestemata lor i maşină. Rogu-te nu mă atinge... adică acum... că va veni vremea cînd ei îşi vor rennoi porunca; pînă atunci, mai departe! Cînd îţi văz mîinile, sîngele mi 837 5 10 15 20 25 30 se încheagă în mădulare, ce se înfioară mai dinainte de chinuirea pregătită, şi pe frunte-mi curge o sudoare îngheţată, ca şi cînd... însă aidem... Am răbdat-o... poci s-o mai rabd... Ce faţă are tată-meu? OFIŢERUL Faţa obicinuită. IACOPO FOSCARI Pămîntul, cerul, azurul oceanului, strălucirea ce- tăţii noastre, edifiţele ei, veselia pieţei... (murmura însăşi bucuroasă a naţiilor ce le readună ajunge pîna în aceste locuri, în aceste sale de necunoscuţi ce gu- vernă, şi de necunoscuţi fără număr osîndiţi a muri în tăcere)... toate au aceeaşi faţă, toate, şi tată-meu asemenea. Nimic nu compătimeşte cu Foscari, nici însuşi un Foscari... Domnule, apucă înainte ! (Iacopo Foscari şi ofiţerul ies etc). MEMMO (intră cu un senator) S-a dus... am venit prea tîrziu... crezi că Cei Zece vor şedea mult astăzi ? SENATORUL Zic că prizonierul stăruieşte tot la mărturisirea-i dîntîi; nimic mai mult nu ştiu. MEMMO E prea destul şi atît; secretele acestui tribunal grozav sînt ascunse şi nouă, celor dîntîi patricii, ca şi poporului. SENATORUL Afară de zgomotele obicinuite, care (asemenea fabulelor făcute asupra iezmelor ce se rătăcesc împre- giurul zidurilor dărăpănate) n-au fost niciodată ade- verite, nici cu întregime tăgăduite: oamenii cunosc aşa de puţin adevăratele acte ale statului ca şi misterele nestrăbătute ale mormîntului. 338 MEMMO Ma cu vreme vom face vrun pas către aceste secrete, şi crez că într-o zi vom fi şi noi dintre decemviri. Sau doge? SENATORUL MEMMO O, cît pentru aceasta, nu, de voi putea să mă apăr! SENATORUL Este cel dintîi post al statului, poate fi cu dreptate ambiţionat şi cu dreptate dobîndit de către nobilii aspiratori. MEMMO Eu îl las acelora: deşi născut nobil, ambiţia însă nvi-e mărginită. Aş preferi mai bine a fi un simplu membru al lighei Celor Zece suverani uniţi împreună decît un cap izolat şi cu o coronă... Cine vine?... femeia lui Foscari? (Marina intră cu o suivantă.) MARINA Ce! nimeni... Ba nu, iată doi senatori! MEMMO Nobilă damă, porunceşte! MARINA Eu să poruncesc! Vai! viaţa-mi a fost o lungă şi vană rugăciune. MEMMO Te înţeleg, ma nu poci să răspunz, şi... MARINA (cu trufie) E adevărat... nimeni nu cutează a răspunde aci deeît pe roată; nimini nu cutează a întreba, decît aceia carii... 339 5 10 15 20 25 30 MEMMO (intrerupind-o) Nobilă sinioră, adu-ţi aminte unde eşti! MARINA Unde sînt... în palatul tatălui consortelui meu. MEMMO în palatul lui doge. MARINA Şi în temniţa fiului său... O, n-am uitat-o! Şi de n-ar fi fost alte suveniri mai izbitoare şi mai amare, aş mulţumi ilustrului Memmo, căci mi-a adus aminte plăcerile acestui loc. MEMMO Linişteşte-te! MARINA (ardicînd ochii la cer) M-am liniştit; ma tu, o. Dumnezeule etern! poţi a mai răbda cu o lume ca aceasta ? MEMMO Bărbatul dumitale poate încă să fie iertat. MARINA Va fi, negreşit, însă în cer. Rogu-te, senator, nu mai vorbi de aceasta. Dumneata eşti un om în slujbă. Doge e asemenea; are un fiu sub cercetare în momentul acesta, şi eu un consorte. Ei sînt acolo. — sau, cel puţin, erau cu un ceas mai nainte —, faţă în faţă, unul jude şi altul pîrît. Osîndi-l-va el ? MEMMO Nu crez. MARINA De nu o va face, negreşit că-i vor osîndi şi pe unui, şi pe altul. 340 Se poate. MEMMO MARINA Şi într-inşii puterea şi voinţa se unesc Ia rău... soţul meu e pierdut! MEMMO Nu vorbi aşa! dreptatea hotărăşte în Veneţia. MARINA De ar fi fost aşa, n-ar mai fi ezistat Veneţie; eziste, numai să moară cei buni la ceasul hotărît de natură. Cei Zece insă îl grăbesc, şi noi trebuie a ne supune... Ah, un ţipăt de durere! (Un slab ţipăt se aude.) SENATORUL Să ascultăm! MEMMO E un ţipăt al ... MARINA Nu, nu; nu e al soţului meu... al lui Foscari! MEMMO Era glasul... MARINA Nu era al lui. Nu: el să scoaţă un ţipăt! nu; tatăl său, se poate; dar el, nu, moare în tăcere. (Un nou ţipăt de durere.) MEMMO Ce încă? MARINA E glasul lui, mi se pare: nu voi s-o crez. Şi de va slăbi, eu nu poci înceta de a-1 iubi; cu toate acestea... 341 5 10 15 20 25 30 nu... nu... trebuie să fie vreo grozavă chinuire aceas- ta ce a putut să-i smulgă un gemet. SENATORUL Dar ce! vreare-ai dumneata, în resimtimentul ce te afli, ca consortele dumitale să sufere în tăcere o durere mai mult decît ucigătoare? MARINA Noi toţi avem chinuirile noastre a suferi. Eu n-am lăsat stearpă nobila casă a Foscarilor, cu toate că ei lipsesc de viaţă şi pe doge, şi pe fiul său. Dînd lumina celora ce îi vor moşteni pe aceştia, eu am suferit mai atît cît vor suferi şi ei părăsind lumina: ma bucuria era termenul durerilor mele. Cu toate acestea, era aşa de sfîşiitoare, cît să poată a mă face să scoţ ţipete; le-am astupat însă, pentru că nădejdea mea era d-a aduce în lume eroi, şi nu vream a-i priimi în lacrăme. MEMMO Toate tac acum. MARINA Poate că toate s-au sfîrşit; însă nu o crez: el s-a armat cu toate puterile sale şi înfruntă pe carneficii săi. (Un ofiţer intră repede.) MEMMO Hei, prietene, ce cauţi ? OFIŢERU L Un medic. Prizonierul a leşinat. (Ofiţerul iese.) MEMMO Sinioră, mai bine ar fi să te retragi. 342 5 10 13 20 25 30 SENATORUL Aşa, te rog, retrage-te! MARINA Lăsaţi-mă! Mă duc să-i ajut! MEMMO Dumneata!... adu-ţi aminte, sinioră, că intrata acestei sale nu e slobodă decît Celor Zece şi familiari- lor lor. MARINA Aşa, ştiu că nimeni din cîţi intră nu iese asfel precum a intrat, şi mulţi nu mai ies nicidecum. Ma nu mi se vor împrotivi liotărîrii mele. MEMMO Vai! te încerci ca să te espui la un aspru refuz si la nişte îndoieli mai crude. i > MARINA Cine se va împrotivi mie ? MEMMO Aceia cărora datoria le va porunci. MARINA Este, dar, datoria lor d-a călca în picioare tot simti- mentul omenesc, toate legămintele ce unesc om cu om, şi de a se întrece cu demonii, carii într-o zi va veni rîndul a-i face să sufere şi ei aceleaşi chinuiri ?! Voi străbate! MEMMO Peste putinţă! MARINA Voi face cercare, — deznădejdea înfruntă şi însuşi despotismul. Am în inima mea cu ce să-mi fac loc prin mijlocul lăncilor unei armii; credeţi oare că cîţiva 343 5 10 15 20 25 30 temniceri vor fi în stare să mă oprească? Lăsaţi-mă să trec! Sîntem în palatul lui doge. Eu sînt femeia fiului său, nevinovatului fiu al lui doge şi ei mă vor asculta. MEMMO Nu vei face decit să întăriţi pe judicători. MARINA Care sînt, dar, acei judicători ce se pot stăpîni de minie? sînt nişte ucişaşi... Lăsaţi-mă să trec! (Marina iese.) SENATORUL Soţie nenorocită! MEMMO Nu e nimic; o deznădejde: n-or s-o priimească la prag. SENATORUL Şi însuşi cind nu va putea să mintuiască pe băr- batu-său; ma iată ofiţerul că s-a înturnat. (Ofiţerul trece cu o altă persoană.) MEMMO Nu credeam ca Cei Zece să fie priimitori de această milă sau să ierte a da ajutor unui pîrît. SENATORUL Milă! ce, milă e de a rechema la viaţă pe nenorocitul care scapă din mîinele morţii prin acest leşin, cel din urmă mijloc al naturii împrotiva covîrşirii durerii ? MEMMO Mă mir de ce nu-1 osîndesc mai curind şi-l pedepsesc atîta. SENATORUL Asfel e politica lor. îl lasă să trăiască pentru că ştiu că el nu se teme de moarte, ll ezilă pentru că, 344 afară din cetatea în care s-a născut, tot pămîntul e pentru dînsul o temniţă nemărginită, şi că aerul ce răsuflă subt o climă străină i se pare un venin tîrziu şi domol ce îl mistuie fără să-l omoare. 3 MEMMO Mai multe probe adeverează crimele lui; dar el nu le mărturiseşte. SENATORUL Nici una, afară de scrisoarea ce zice că a adresat-o 10 către duca de Milan, ştiind prea bine că ea va cădea în mîinile Senatului, ce putea să-l aducă înapoi la Veneţia. MEMMO Ca pe un bănuit. 13 SENATORUL Fără îndoială, însă în patria lui... şi aceasta dorea şi el, după cum adeverează. MOMME Pîra celor de faţă s-a dovedit. 30 SENATORUL Nu aşa lămurit, şi pîra de omucid s-a anulat prin mărturisirea ce şi-a făcut-o pe patul morţii Nicola Erizzo, ucigaş al celui din urmă cap al Celor Zece. MEMMO 23 Şi pentru ce să nu-1 achiteze ? SENATORUL E treaba Celor Zece să răspunză: căci e prea cunos- cut că Almoro Donato, cum am zis-o, fu ucis de Erizzo pentru o răzbunare particolara. i-= ,30 MEMMO y Trebuie ca în acest ciudat proces să fie ceva mai mult decît crimele cu care năpăstuiesc pe Foscari. 345 5 10 15 20 25 30 Ma iată două mădulare ale Consiliului celor Zece... să ne retragem! (Memmo iese cu senatorul. — Loredano intră cu Barbarigo.) BARBARIGO (lui Loredano) A fost prea mult, crede-mă, n-am făcut bine de a lăsa să se urmeze procedura într-un asfel de moment. LOREDANO Aşadar, vrear-ai ca Consiliul să se spargă şi drep- tatea să se oprească pentru că o femeie veni a se intro- duce în mijlocul deliberaţiilor noastre?! BARBARIGO Nu, eu nu voi să-ţi vorbesc despre aceasta. Dum- neata ai văzut starea prizonierului. LOREDANO Hei! şi nu şi-a venit în sineşi? BARABRIGO Ca să succază iar la cea mai mică chinuire. LOREDANO Vezi, asta n-a încercat-o. BARBARIGO în zadar vrei să cîrteşti; majoritatea Consiliului era împrotiva dumitale. LOREDANO Mulţumită domniei-tale, siniore, şi bătrînului doge, ce v-aţi adăogat glasurile pe lîngă acelea ce au fost împrotiva părerii mele. BARBARIGO Sînt jude, ma trebuie să mărturisesc că această parte din a noastră straşnică datorie, ce prescrie între- barea şi ne îndatorează a fi martori la chinuri, mă face a dori... 346 Ce lucru? LOREDANO BARBARIGO Ca să cerci şi domnia-ta cîteodată aceea ce eu cerc necontenit. . LOREDANO ■ Fugi, eşti un copil, asemenea de slab în simtimente 'V ca şi în hotărîrile dumitale: o suflare te mişcă, un suspin * te cleatină, o lacrămă te turbură... minunat jude 10 pentru Veneţia! şi vrednic tovarăş al politicei mele! 13 2 5 $ w« BARBARIGO Dar lui nu i-a curs nici o lacrămă. LOREDANO De două ori a scos un ţipăt. BARBARIGO Un sfînt martir tot ar fi făcut atîta, şi însuşi cu corona cerească înaintea ochilor, de ar fi suferit o chinuire aşa de crudă. Ci el n-a ţipat ca să se roage de milă. Nici o vorbă, nici un gemăt nu i-a scăpat, şi acele două ţipete nu erau espresia unei rugăciuni, ci i s-au smuls de spaimele sfîşiitoare. LOREDANO A murmurat de mai multe ori pîntre dinţi nişte fraze rău articulate. BARBARIGO N-am băgat de seamă, dumneata erai aproape de el. Eu l-am auzit. 30 LOREDANO BARBARIGO Mi se pare, şi m-am minunat că, atins de compă- timire, dumneata ai fost cel dîntîi ca să strigi a da ajutor cînd leşinase. 347 5 10 15 20 25 30 LOREDANO Eu credeam că aceasta îi era cel după urmă suspin. BARBARIGO Şi nu te-am auzit zicînd că moartea lui şi a tatălui ar îndestula cea mai fierbinte din dorinţele dumitale?! LOREDANO De va muri nevinovat, adică fără a-şi mărturisi crima, îl vor plînge. BARBARIGO Ce fel! vrer-ai a-i immola şi Însuşi memoria? LOREDANO Vrear-ai ca rangul să se strămute la copiii lui, întocmai ca şi cînd ar muri nepătat?!... BARBARIGO Ce fel! război şi copiilor lui ? LOREDANO Şi tot neamului lui, pînă se va stinge sau al lui, sau al meu! BARBARIGO Dar cruda agonie a soţiei sale, dar lupta ce îşi impunea nobila şi frumoasa frunte a vechiului său tată, a cărui durere foarte rar se vedea printr-o uşoară înfio- rare sau prin oarecare lacrăme îndată şi şterse pe straş- nica lui faţă... ce! nimic nu te-au mişcat? (Loredano iese.) Tăcut e în a sa ură, întocmai ca Foscari în ale sale suferinţe; şi nenorocitul mai mult m-a umilit prin a sa tăcere decît aş fi putut fi prin mii de ţipete. Oh! grozavă scenă cînd femeia lui rătăcită supraveni în sală şi văzu aceea ce noi însuşi abia puteam a privi, deşi de multă vreme deprinşi la asemenea privelişti. Nu voi să mai gîndesc, ca nu cumva prin această milă 348 pentru vrăjmaşii noştri să uit vechile lor oltrage şi să pierz rodul răzbunării ce Loredano urzeşte pentru el şi pentru mine. Ah! inima mea s-ar mulţumi cu mai mici îndestulări decît aceea ce el caută, şi aş voi a-i 5 modera adînca ură prin cugetări mai blînde. Ma, cei puţin, Foscari dobîndi un ceas de răsuflare la între- bările bătrînilor Consiliului, carii negreşit s-au mişcat la vederea soţiei în tribunal şi la chinurile pîrîtului.. • Ah, iată-i! Ce aer obosit şi nenorocit! nu poci răbda 10 mai mult vederea unui asemenea spectacol... Aide, mă duc să mă încerc a îmblînzi pe Loredano! (Barbarigo iese.) Sfirşitul actului iutii ACTUL II SCENA î N T î I A 1 (Apartament in palatul lui doge) DOGE si UN SENATOR 5 SENATORUL Porunceşti a subtînsemna acum raportul, sau a-1 lăsa pînă mîine? DOGE Acum; l-am cercetat ieri, — nu-i mai lipseşte decît io întărirea; dă-mi pana ! (Doge se aşază şi subtînseamnă hîrtia.) Iată, domnule! SENATORUL (privind hîrtia) Ai uitat să te subtînsemnezi. DOGE 15 Ce fel! nu e însemnat? Ah! văz că ochii îmi slăbesc cu vîrsta; n-am văzut că pana era fără cerneală. SENATORUL (întinge pana în călimări şi pune hîrtia înnaintea lui doge) Iţi tremură mina, stăpîne; dă-mi voie mie să ... 20 DOGE Am săvîrşit, îţi mulţumesc! SENATORUL Acum actul acesta aprobat de înălţimea-ta şi de Cei Zece dă Veneţiei pacea. 1 Vezi mai sus nota de la p. 329 (n. ed.). 350 DOGE Multă vreme e de cînd ea nu se bucură de pace: fie cum să se afle multă vreme asfel fără a relua armele! SENATORUL Sînt mai treizeci şi patru de ani de război necon- tenit cu turcii şi cu prinţii Italiei; republica avea tre- buinţă de oarecare repaos. DOGE Negreşit: o aflai regină a oceanului şi o las stăpînă a Lombardiei; e o mîngîiere pentru mine a-i adăoga la diadema ei pietrele preţioase ale Bresciei şi ale Raven- nei. Crema şi Bergama se află asemenea subt legile ei. Domenele ei au crescut subt domnirea mea, în vreme ce nimic n-a pierdut din stăpînirea ei pe mare. SENATORUL E adevăr... meriţi recunoştinţa patriii noastre DOGE Poate. SENATORUL Patria ar trebui să ţi-o arate. DOGE Dar eu nu m-ara plîns, domnule! SENATORUL Bunul mei prinţ, iartă... DOGE Pentru ce ?! SENATORUL Inima-mi sîngeră pentru înălţimea-ta. DOGE Pentru mine, domnule ? I 351 SENATORUL Şi pentru... DOGE Destul! 5 SENATORUL Nu poci să tac, prinţul meu; sînt prea mult înda- torat înălţimei-tale şi casei voastre, şi nu poci a nu plînge pe fiul înălţimei-tale. DOGE 10 Intră aceasta în slujba şi misia domniei-tale ? SENATORUL Care, stăpîne?... DOGE 15 Aceste deşarte cuvinte despre lucruri ce nu le cu- noşti. .. ma tractatul s-a întărit, — du-1 la aceia ce te-au trimis! SENATORUL 20 Cu toată supunerea. Eram asemenea încărcat de către Consiliu de a te ruga să hotărăşti un ceas pentru convocaţia sa. DOGE Spune-le să aleagă ceasul care vor voi... îndată, însuşi în acest minut, de vor pofti... Eu sînt servul statului. 25 SENATORUL Iţi vor lăsa cîtăva vreme ca să te odihneşti. DOGE Nu e odihnă pentru mine — nici una, voi să zic, care să poată face a se pierde un ceas pentru stat. 30 Adune-se cînd vor voi, eu voi fi la postul meu şi mă vor vedea asfel cum am fost totdauna. (Senatorul iese. Doge rămîne în tăcere. Intră un serv.) Prinţul meu! SERVUL 352 r DOGE Vorbeşte! SERVUL Ilustra consorte a fiului înălţimii-tale cere o audi- inţă. DOGE Zi-i să poftească!... Sărmană Marină! (Servul iese. Doge rămîne tăcut ca mai nainte. Marina intră.) MARINA Viu, taică, în momentul — poate — cînd ai vrea să rămîi singur. DOGE Dumneata poţi totdauna veni la mine, fata mea; dispoză de timpul meu cînd statul nu-1 reclamă! MARINA Doream a-ţi vorbi pentru el. DOGE Pentru bărbatul dumitale? MARINA Şi pentru fiul vostru. DOGE Urmează, fata mea! ^ MARINA Dobîndisem de la Cei Zece voia de a rămînea Jîngă S2J soţul meu cîteva ceasuri hotărîte. p | DOGE [. Dobîndiseşi ? Jf i3r.. . 4 MARINA Această voie mi s-a luat înapoi. De cine ? DOGE 353 5 10 15 20 25 30 MARINA De Cei Zece. Ajunsesem la Puntea suspinelor 1 şi mă găteam a trece cu Foscari, cînd posomoritul paznic al acestei punţi mi se împrotivi. Se trimise un om ca să întrebe pe Cei Zece, ma tribunalul se răsipise; şi neavînd nici o autorizaţie scrisă, fui reîmpinsă, auzind zicîndu-mi că pînă la readunarea acestei înalte curţi murii temniţei iar ne despart. DOGE In adevăr, această formalitate s-a fost uitat, cu graba cu care curtea se ajurnase; şi pînă cînd nu se va reuni, mai că nu vei putea dobîndi nimic. MARINA Pînă se va reuni! şi cînd va fi reunită, îl vor supune din nou la cercetare! Ce! printr-o nouă chinuire tre- buie să cumpărăm această întrevedere a unui soţ cu femeia sa?... O, Dumnezeule! Tu eşti martur batjocurei făcute celui mai sfînt dintre noduri! DOGE Copilul meu!... copilul meu! MARINA (iute) Nu mă numi copilul vostru... Peste puţin nu vei mai avea copii, şi nici nu meriţi... cînd vorbeşti aşa de rece de un fiu a cărui nenorocire ar smulge lacrăme de sînge de la sparţiaţi! Cu toate că ei nu-şi plîngeau fiii ce mureau combătîndu-se, este scris însă că ei şi-i vedeau pierind fără să întinză mîinele spre a-i mîntui ? DOGE Vezi-mă, nu poci plînge... aş vrea să poci... ma, de aş fi avut atîtea vieţi pe cîţi peri albi mi-a rămas în cap, daca această tocă ducală ar fi fost diademă 1 Puntea suspinelor: vezi mai sus, p. 216, nota 2 (n. ed.) 354 | a pămîntului, şi acest inel — chezăşia imenuhii meu v cu valurile, un talisman spre a le îmblînzi... aş fi ţ dat toate pentru el. ^ MARINA r Nu trebuia atîta pentru ca să-l scapi! I DOGE r Numai răspunsul acesta dovedeşte că nu cunoşti Veneţia. Vai! cum ai putea să o cunoşti? Ea însăşi nu se cunoaşte în toate misterele sale. Ascultă... cei 10 care vrăjmăşesc pe Foscari nu vrăjmăşesc mai puţin pe tată-său. Ruina acestuia nu va mîntui pe fiul său. Ei aţintă la acelaşi cuget prin mijloace deosebite, şi ... dar n-au învins încă. 15 Te-au strivit! MARINA DOGE Nu încă... trăiesc... MARINA Şi fiul vostru... cit va mai trăi încă ? 20 DOGE Va trăi, nădăjduiesc; şi cu toate cîte a suferit... va trăi îndestui ani şi mai norocit decît tatăl său. Acest june temerariu a dărăpănat tot cu acea scrisoare ce îi dictase nerăbdarea de a reveni în patria sa. Aceas- 25 ta e o crimă ce nu o poci tăgădui nici acoperi, nici ca tată, nici ca doge. De ar fi răbdat ... încă puţină vreme în eziliul său... aveam nădejde... el le-a dără- pănat toate... Trebuie să se rentoarne. 30 In eziliu ?! Am spus-o. MARINA DOGE MARINA Şi eu nu poci merge cu el ? 355 5 10 15 20 25 30 DOGE Ştii că această cerere ţi s-a refuzat de două ori de către Consiliul de Zece; nu mai puţin nu ţi se va priimi şi a treia oară de cînd o agravaţie de oltragiu ii face şi mai straşnici pentru soţul dumitale. MARINA Straşnici? şi cumpliţi! aceşti bătrîni cu un picior în groapă şi ai căror ochi slăbiţi nu scot alte lacrăme decît a gîrboviei, aceşti demoni împeliţaţi cu fruntea jumătate pleşuvă, cu mîinele tremurînde şi al căror cap le e aşa de veşted precum le e inima de crudă, ei judică, ezilă, osîndesc la moarte ca şi cînd viaţa n-ar fi fost nimic mai preţioasă decît simtimentul stins din infernalul lor sîn. DOGE Nu ştii... MARINA Ştiu... aşa... ştiu, şi înălţimea-ta trebuiai să ştii asemenea... şi se pare că aceştia sînt demoni: poate-se ca ei să fie oameni, aceştia ce au priimit viaţa şi au supt laptele de la femeie... au iubit sau au vor- bit de dragoste... şi-au dat mîinile ca să contracteze nişte urări sacre... şi-au legănat copiii pe genuchi, şi poate au gemut de durerile lor, de primejdiile sau de moartea lor... semenii voştri, în sfîrşit, — cel puţin după formă — , poate-se ca ei să fie oameni cînd au urmat cu fiul vostru asfel după cum urmează... şi cu voi înşivă, cu voi carii îi sprijiniţi? DOGE îţi iert, pentru că nu cunoşti lucrurile bine. MARINA înălţimea-ta le cunoşti toate, şi nu simţi nimic. 356 DOGE K Am suferit atîtea, incit vorbele au încetat de a-mi f fttfti face vreo impresie. | MARINA t Aşa! negreşit! ai văzut curgind singele fiului vostru, } şi nu te-ai înfiorat; după acestea ce mai sînt vorbele f Unei femei? ce mai sint lacrămele ei ca să-ţi mai facă f vreo impresie ? DOGE Femeie, această durere plîngătoare — ţi-o spui — nu e nimic puindu-se in cumpănă cu aceea... însă i.mi-e milă de tine, sărmana mea Marină! ?" MARINA Fie-ţi milă de consortele meu, sau încetează d-a mă F plinge pe mine! fie-ţi milă de fiul tău!... Tu să aibi L jnilă! aceasta e o vorbă necunoscută în inima-ţi... f cum ţi-a ieşit din buze? ?' DOGE i Rabd imputările acestea, cu toate că mă necin- | Iţesc ! d-ai fi putut numai citi... W MARINA |Ţ: Ş Pe frunte-ţi nu, in ochii-ţi nu, in faptele-ţi nu..- S Unde aş vedea dar acea simpatie... unde e ea? h- DOGE (lâsînd ochii in jos) jC Aci. K ' In pămint? MARINA DOGE " Către care mă aplec: cînd el va trece peste această ş inimă, mai uşure atunci, deşi apăsată subt marmura v funebră, mă vei cunoaşte mai bine. ţ MARINA Eşti, dar, cu adevărat atît vrednic de plîns ? 357 5 10 15 20 25 30 35 DOGE De plins! nimeni nu va uni vrodinioară cu numele meu această vorbă, prin care oamenii îşi arată trufia triumfătoare: numele meu va fi totdauna asfel cum l-am purtat, asfel cum l-am priimit. MARINA. De n-ar fi fost sărmanii copii ai acestuia ce tu nu poţi sau nu voieşti a mîntui, acest nume s-ar fi sfirşit cu tine. DOGE Să fi dat Dumnezeu ca fiul meu să nu se mai fi născut! Aceasta o zic şi pentru mine... am văzut casa mea descinstită! MARINA E minciună! niciodată în sinul unui muritor n-a palpitat o inimă mai francă, mai nobilă, mai credin- cioasă, mai amantă, mai leală. Eu n-aş vrea să schimb pe consortele meu, jertfă a ezilului, a prigonirilor, a chinuirilor, împilat, călcat în picioare, viu sau mort; nu, nu l-aş schimba pe un prinţ sau pe cavalerul cel mai ilustru al fabulei sau al istoriei, cînd ar avea o lume întreagă ca să-l sprijine. Descinstit!... el des- cinstit! îţi spui, o, doge, că Veneţia se descinsteşte: numele de Foscari îi va fi cea mai ruşinoasă imputare, nu pentru ceea ce face el, ci pentru cîte l-a făcut ea să sufere... Voi toţi sînteţi trădători! Tirani! de v-aţi fi iubit patria după cum şi-o iubeşte jertfa aceasta, ce trece din cătuşe în chinuri şi se supune la to&te mai bine decît la eziliu, v-aţi fi prosternat la genuchii lui şi i-aţi fi cerut iertare de ticălosul vostru oltragiu. DOGE Fost-au, cu adevărat, toate cîte ai zis. Suferit-am cu mai multă linişte moartea celor doi fii pe care cerul mi i-a recerut decît descinstea lui Iacopo. MARINA încă această vorbă de „descinste“! 358 Nu s-a osîridit! DOGE MARINA Numai vinovatul e care s-a osîndit? DOGE Timpul va restatornici memoria lui... nădăjdu- iesc... el era a mea trufie, a mea... dar toate sînt nefolositoare acum... Niciodată n-am vărsat multe lacrăme, am plîns însă <în> ziua cînd s-a născut el: lacrămele acelea erau o cobire! MARINA Ţi-am spus că e nevinovat... şi însuşi de nu ar fi, trebuie noi a ne tăgădui sîngele şi pe ai noştri în zilele necazului ? DOGE Nu-1 tăgăduiesc. Ma datorii altele am a împlini, datorii nu de tată, de care statul n-a putut a mă scuti: de două ori am priimit un refuz... trebuie a Ie împlini. (Un serv intră.) SERVUL 0 solie de la Cei Zece. DOGE Cine o aduce? SERVUL Nobilul Loredano. DOGE El!... intre ! (Servul iese.) MARINA Trebuie a mă trage? DOGE Poate că nu e trebuinţă, de va fi vorba de soţul dumitale, iar daca nu... (Lui Loredano, ce intră:) Hei bine, siniore, care ţi-e plăcerea? 359 5 10 15 20 25 30 LOREDANO Vă aduc pe a Celor Zece. DOGE Bine şi-a ales dumnealor trimisul. LOREDANO Alegerea lor mă aduce aci. DOGE Aceasta face cinste înţelepciunei dumnealor, şi şi mai vîrtos curteziei... Spune ce ai de spus! LOREDANO Noi am hotărît... DOGE Cine „noi“? LOREDANO Consiliul de Zece. DOGE Cum! adunatu-s-au fără a mă Înştiinţa? LOREDANO Au vrut a-ţi respecta simţibilitatea şi cărunteţele. DOGE Asta e ceva nou... cînd s-au gindit ei la una sau la alta ? Le mulţumesc cu toate acestea. LOREDANO Ştii că au puterea de a lucra fără a fi dogele de faţă. DOGE Sînt ciţiva ani de cînd o ştiu, cu mult mai înainte de a deveni doge sau de a visa la o asemenea înălţare. Nu e nici o nevoie, siniore, de a mi-o spune; eram mem- bru al Consiliului cînd domnia-ta abia erai un june patriciu. 360 LOREDÂNO Aşa, din timpul tatălui meu; l-am auzit zicînd-o pe el şi pe amiralul, fratele său, — înălţimea-ta tre- buie să-ţi aduci aminte; amîndoi muriră pe dată. DOGE Daca e aceasta, mai bine e a muri astfel decît într-o lungă agonie. LEREDANO Fără îndoială; cu toate acestea, cei mai mulţi oameni prefer a se bucura de toate zilele ce le dăru- ieşte natura. DOGE Unchiul şi tatăl domniei-tale nu ţi s-au bucurat? LOREDÂNO Despre aceasta ştie mormîntul mai mult decît noi: ei au murit pe dată, cum zisei. DOGE Şi aceasta este un lucru aşa de straniu, încît a tre- buit să repeţi această vorbă cu atîta emfas? LOREDÂNO Este aşa de departe de a fi straniu, încît, după mine, n-a mai fost moarte mai firească decît a lor! înălţi- mea-ta nu te gîndeşti asemenea? DOGE Ce să mă gîndesc de doi oameni muritori? LOREDÂNO Că şi-au avut vrăjmaşi muritori. DOGE înţeleg, părinţii domniei-tale erau vrăjmaşii mei, şi domnia-ta eşti în toate moştenitorul lor. 361 5 10 15 20 25 30 LOREDANO înăiţimea-ta ştii mai bine decît oricine daca trebuie să fiu. DOGE Ştiu, părinţii domniei-tale îmi fură vrăjmaşi, şi am auzit vorbindu-se despre oarecare zgomote. Am citit asemenea epitaful lor, ce le atribuie moartea la venin. Poate că va fi adevărat, ca cea mai mare parte din epitafe, ma cu aceasta nu e mai puţin o fabulă. LOREDANO Cine cutează să o zică ? DOGE Eu!... este adevărat că părinţii domniei-tale îmi fură vrăjmaşi nu mai puţin declaraţi decît fiul lor. Eu le-am întors ură pentru ură, ma fostu-le-am vrăj- maş deschis. Niciodată n-am întrebuinţat cabală în consiliu, nici în republică; niciodată n-am întreprins nimic în secret împrotiva vieţii lor prin fier sau prin venin. Domnia-ta trăieşti, şi iată proba. LOREDANO Eu nu mă tem de nimic. DOGE N-ai a te teme nimic de un om ca mine; de eram acela ce-ţi închipuieşti, de mult ai fi fost afară din starea de a-ţi fi teamă... Uraşte-mă, că puţin mă turbur! LOREDANO Nu ştiam încă că un nobil în Veneţia n-avea nimic a se teme pentru viaţa sa din mînia unui doge, — voi să zic, adică, prin mijloace vădite. DOGE Eu însă, siniore, sînt sau eram cel puţin ceva mai mult decît un simplu doge prin sîngele, caracterul şi faptele mele; o ştiu aceia ce se temeau d-a mă alege 362 şi carii şi-au pus toate silinţele spre a mă împila. Fii încredinţat că mai nainte sau după această epohă, de m-ar fi interesat depărtarea sau lipsa domniei- tale, o vorbă numai din gură-mi ar fi întărîtat oameni |J ce te-ar fi făcut una cu nimicul; ma eu am păzit cu f cel mai mare respect toate legile, nu numai acelea ce I voi le-aţi călcat împrotiva autorităţii mele, cum aş fi probat-o daca aş fi vrut a mă potrivi cu voi prigonin- du-vă! zic „voi“, pentru că te socotesc ca un glas între 10 Zece... Ci, iar o repet, am păzit cu atita respect, întocmai precum un preot păzeşte cultul altarului, toate decretele ce mi le-a impus numai sacrificiul sîngelui meu, odihnei mele, siguranţei mele, a toate în sfîrşit, afară de cinste; le-am păzit pentru gloria, It3 interesurile şi fericirea statului. Acum, siniore, împli- neşte-ţi solia! LOREDANO S-a hotărît ca, fără de a mai repeta întrebările sau de a continua o cercetare judicătorească ce nu slujaşte 20 decît a arăta împizmuirea vinovatului, Cei Zece să-l scutească de legea ce prescrie chinuirea pînă la o măr- turisire complectă; afară de acestea, prizonierul I mărturisind o parte din crima sa, netăgăduind scri- soarea adresată către duca de Milan, Cei Zece porun- 23 cesc ca Iacopo Foscari să se rentoarne la locul său de ? eziliu în aceeaşi galeră care l-a şi adus aci. MARINA Dumnezeu fie binecuvîntat! cel puţin nu-1 vor mai tîrî înaintea acestui grozav tribunal. De cugeta el ca 30 şi mine, cea mai fericită soarte pentru el şi pentru toţi | ar fi fost să scape dintr-o asemenea patrie. DOGE Aceasta nu e o cugetare veneţiană, fata mea! | MARINA |33 Nu, e prea umană! dea Dumnezeu a mă împărtăşi şi eu de eziliul lui! 363 5 10 15 20 25 30 LOREDANO Vezi, de aceasta n-au vorbit Cei Zece. MARINA O aşteptam; ar fi fost prea uman din partea lor. Ma fi-voi oare oprită? LOREDANO Despre aceasta n-a fost nici o vorbă. MARINA (lui doge) Atunci, taică, tu vei putea dobîndi sau a-mi acorda însuşi această graţie. (Lui Loredano:) Şi domnia- voastră, siniore, nu vă veţi împrotivi la rugăciunea mea de a însoţi pe consortele meu. Mă voi sili. DOGE MARINA Dar domnia-ta, siniore? LOREDANO Doamna mea, nu stă la mine de a hotărî mai dina- nainte voia şi plăcerea tribunalului. MARINA Plăcerea! ce minunată vorbă de a arăta decretele celor ... DOGE Fata mea, ştii înaintea cui vorbeşti ? MARINA înaintea unui prinţ şi a supusului său. Supus! LOREDANO MARINA O! te supără această vorbă?... hei bine! eşti egalul său, întocmai după cum crezi: însă nu erai 364 să-i fii cînd el ar fi fost un simplu arător... Foarte bine, aşa e, domnia-ta eşti un prinţ, un nobil suveran; ma eu ce sînt ? LOREDANO Fiica unei nobile case. MARINA Şi soţia fiului unei altei case nu mai puţin nobile. Aşadar, care sînt aceia a căror fiinţă de faţă putear-ar să împuie tăcere slobodelor mele cugetări? LOREDANO Judicătorii soţului dumitale. DOGE Şi smerenia cuvenită la vorbele şi cele mai fără măsură ale acelora ce guvernă Veneţia. MARINA Păstraţi-vă aceste masime pentru gloata fricoşilor voştri lucrători, neguţătorilor voştri, robilor voştri de greci şi de dalmaţi, pentru birnicii voştri, muţii voştri de cetăţeni, nobilimea voastră cu mască, pentru zbi- rii voştri, spionii voştri, robii voştri din galere şi pentru toţi cîţi vă cred nişte fiinţe din altă lume, mai rea decît acesta, mulţumită rîpilor şi înnecărilor voastre de noaptea, temniţelor voastre uneltite subt palate sau însuşi subt undă; mulţumită misterioasei voastre adunări, osîndirilor secrete şi uciderilor fără veste; mulţumită Punţii voastre de suspinurix, camerii de chinuire şi barbarelor instrumente; păstraţi-vă aceste masime pentru aceia ce se tem de voi; ma eu, eu nu mă tem. Vă cunosc, şi am simţit pînă unde vă merge răutatea în judicata infernală a consortelui meu; tractaţi-mă şi pe mine ca pe dînsul ... pentru că aţi şi făcut-o începînd de la el. Ce mai am, dar, a mă teme de voi şi însuşi cînd aş fi o femeie fricoasă? dar nădăj- duiesc că nu sînt. 1 Vezi mai sus, p. 354, nota (n. ed.) 365 5 10 15 20 25 30 DOGE Auzit-ai? vorbeşte ca ieşită din minţi! MARINA Vorbesc fără socotinţă, nu însă ca o smintită. LOREDANO Sinioră, vorbele pronunţate în coprinsul acesta nu mă urmează afară din prag, afară de acelea ce doge şi eu îţi adresăm pentru slujba statului. Doge, ai vreun răspuns să-mi dai ? DOGE Răspunsul lui doge şi, poate, al unui tată. LOREDANO Solia mea e către doge. DOGE Foarte bine; mergi şi răspunde că doge îşi va alege trimisul, sau va zice în persoană ceea ce se va cuveni... iar încît pentru tată... LEREDANO Eu mi-aduc aminte de al meu... Adio, mă închin acestei ilustre siniore şi lui doge cu respect! (Loredano iese.) MARINA Eşti îndestulat ? DOGE Sînt aceea ce vezi. MARINA Şi care e un mister. DOGE Toate sînt un mister pentru muritori; cine poate să-i înţeleagă decît acela care i-a creat ? sau de se poate, aceasta este pentru micul număr al acelor geniuri pri- 366 viligiate care multă vreme au studiat pe om şi au meditat asupra paginilor sîngeratice ce ne înfăţişază duhul şi inima lui. Aceştia nu dobîndesc decît o ştiinţă fatală celui ce o caută. Toate crimele ce aflăm în alţii, natura le-a aruncat sămînţa în noi. Toate avantagele sînt ale norocului; naşterea, averea, frumuseţea sint nişte întîmplări; şi cînd strigăm împrotiva soartei, ar trebui a ne aduce aminte că norocul nu ia înapoi decît aceea ce dă... rămăşiţa este goliciunea noastră, nesaţiul nostru, poftele noastre, vanitatea noastră, această universală moştenire ce ne sileşte a ne lupta cum putem, — şi încă mai puţin în rangurile umilite, unde foamea amestecă toate într-o singură trebuinţă volgară şi readucînd pe om la legea dîntîi, d-a se hrăni în preţul sudoarelor sale, depărtează toate patimele, afară de frica foamei. Toate sînt ticăloase, false şi vane. Totul e un deşert, lut de la cel dîntîi pînă la cel din urmă om... şi urna prinţului, şi vasul olarului. Gloria noastră e întemeiată pe suflarea oamenilor, viaţa noa- stră — asemenea; dăinirea ei pe zile, zilele noastre pe timpuri, — toată fiinţa noastră, în sfîrşit, pe un ce care nu e noi... Sîntem dar robi, cei mari precum şi cei mici... Nimic nu derază din voinţa noastră... voinţa noastră însăşi nu spînzură mai puţin de un fir de pai decît d-o vijelie; şi atunci cînd credem că ducem pe alţii, sîntem însuşi duşi către moarte, care soseşte fără voia ş-alegerea noastră, întocmai ca şi naşterea. Iată ce mă face a crede că noi am păcătuit în vro altă lume antică, şi că aceasta d-aci este un iad... norocire că nu e etern! MARINA Acestea sînt lucruri ce nu putem a le judica pre pămînt. DOGE Şi cum ne vom judica unii pre alţii, noi, ce sîntem formaţi din lut, şi eu ce sînt chemat a judica pe fiul meu? Guvernat-am patria cu credinţă... cu glorie... aduc probă de starea cum era şi cum se află acum; domnirea mea i-a îndoit dominiurile şi, spre răsplată, 367 5 10 15 20 25 30 Veneţia recunoscătoare m-a lăsat sau va să mă laşa singur. MARINA Dar Foscari? Aş uita toate de mă vor lăsa cu el. DOGE Te vor lăsa, nu vor putea a se împrotivi. MARINA Şi dacă se vor împrotivi, voi fugi cu el. DOGE Cu neputinţă! unde vei fugi? MARINA Nu ştiu, puţin îmi pasă... în Siria, în Egipt, între otomani, pretutindeni, numai să răsuflăm fără a fi în catene, fără a fi ocoliţi de spioni: să fim numai scutiţi de edictele incuizitorilor statului. DOGE Ce fel, vrear-ai să aibi de bărbat un rebel şi să faci din el un trădător? MARINA Nu e trădător! numele acesta se cuvine patriei ce goneşte din sînul ei pe cei mai buni şi pe cei mai bravi cetăţeni; tirania e cea mai rea din toate trădările. Crezi oare că rebeli se află numai între supuşi ? Prinţul ce-şi neîngrijaşte şi-şi siluieşte datoria e mai criminal decîl un cap de tîlhari. DOGE Eu nu poci fi pîrît de o asemenea călcare de cre- dinţă. MARINA Nu, tu eşti credincios, te supui la nişte legi care, alăturate pe lîngă ale lui Dracon, seamănă o condica de milostivire. 368 DOGE Astfel am găsit legea; n-am făcut-o eu. De eram un .simplu supus, puteam să propui îmbunătăţiri; ca prinţ însă, n-aş vrea, pentru cinstea familiei mele, să schimb carta lăsată de părinţii noştri. MARINA întocmitu-o-au ei spre derăpănarea fiilor lor? DOGE Subt asemenea legi, Veneţia s-a înălţat în rangul in care este... republică dignă, prin faptele sale, prin durata, puterea sa şi — cutez a încredinţa — prin gloria sa (pentru că am avut sufletele romane între noi); aşa, dignă de a se potrivi în toate cu Roma şi Cartagine în zilele lor cele frumoase, atunci cînd popoa- rele guvernau prin senatori. MARINA Zi mai bine: cînd gemeau subt o crudă oligarşie. DOGE Poate-se... ma biruiau lumea; în asemenea state un individ, fie de cel mai înalt rang sau de cel mai din urmă şi fără nume, nu e nimic cînd politica guver- nului priveşte la mari sfîrşituri. MARINA Aceasta va să zică că eşti mai mult doge decît tată. DOGE Va să zică că sînt cetăţean mai nainte de toate. De n-am fi avut de mai mulţi secoli mii de asemenea cetăţeni, Veneţia n-ar fi ezistat: ma nădăjduiesc că tot vom mai avea. MARINA Blestemată să fie cetatea ale căria legi ar vrea să lunece pe ale naturei! 369 5 10 15 20 25 DOGE De aş fi avut atîţia fii însuşi cît anii mei, pe toţi i-aş fi dat, nu insă fără durere; ma i-aş fi dat pe toţi statului a-i sluji pe mare şi pe uscat, sau a i se supune încă, de va trebui, vai! in ostracism, eziliu, fiare şi în toate cîte ar decreta voinţa Veneţiei. MARINA Şi iată-ţi patriotismul! în ochii mei e cea mai din urmă barbarie. Lăsaţi-mă să văz pe fiul tău! Vene- rabilul Consiliu al celor Zece, cu toată invidioasa-i cruzime, prigoni-va el o slabă femeie şi pînă a n-o lăsa a se împărtăşi de temniţa consortelui ei ? DOGE Voi lua asupră-mi de a da porunca ea să te lase a te duce la dînsul. MARINA Şi ce voi zice lui Foscari din partea tatălui său? DOGE Să se supuie legilor. MARINA Şi nimic mai mult? N-ai de gînd să-l vezi înaintea despărţirii? Poate că va fi pentru cea după urmă dată. DOGE Cea după urmă... fiul meu!... cea după urmă dată ce voi vedea pe cel din urmă din copiii mei!... Spune-i că voi veni. (Ies.) Sfîrşitul actului II ACTUL III SCENA I N T î I A 1 (Temniţa lui Iacopo Foscari) IACOPO FOSCARI (singur) Nici o lumină, decît această slabă lucire ce-mi arată nişte ziduri a cărora eco n-a răsunat decît accen- tele durerii, suspinul unei lungi robiri, zgomotul picioa- relor încărcate de catene, gemetul morţii şi blestemul deznădejdii; şi iată, cu toate acestea, pentru ce re- venii în Veneţia cu timida nădejde că timpul, ce roade şi marmura, va desfiinţa ura din sinul oamenilor, — ma nu-i cunoşteam: văz că trebuie a-mi consuma aci inima ce totdauna a bătut pentru Veneţia cu miş- carea columbei depărtate de cuibul său, în momentul cînd îşi ia zborul ca să vie a-şi revedea tînăra sa fami- lioară. (S-apropie de zid.) Ce sînt caracterii aceştia traşi în lungul straşni- cului acesta zid? Palida aceasta lucire ierta-mă-va a-i desţifra? A! sînt numele nenorociţilor ce m-au pre- cedat aci... datele deznădejdii lor şi scurtele espresii ale unei prea crude dureri pentru cei mai mulţi din ei. Piatra aceasta coprinde istoria lor ca un epitaf, şi plîngerea săracului captiv e scobită în stavila temniţei sale ca suvenirea unui amant în scoarţa arburelui unde ţifra îi e întrepletită cu a amantei sale. Vai! recunosc cîteva nume ce-mi fură familiare, şi veştejite ca al meu, pe care îl adaog cu al lor cuviincios a figura într-o asemenea hronică scrisă şi citită numai de nenorociţi. (îşi înscrie numele) 1 Vezi nota de la p. 329 (n. ed.) 371 5 10 15 20 25 (Un familiar1 al Celor Zece intră.) FAMILIARUL Ţi-aduc demîncarea. IACOPO FOSCARI Las-o colo jos! nu mai am foame; mi s-a uscat buzele... unde e apa ? FAMILIARUL Aci. IACOPO FOSCARI (după ce a băut) îţi mulţumesc, mă simţ mai bine. FAMILIARUL Am poruncă a-ţi da de ştire că cercetarea pro- cesului domniei-tale s-a amînat. IACOPO FOSCARI Pină cînd? FAMILIARUL Nu ştiu... Am asemenea poruncă de a priirni şi a lăsa să intre pe ilustra domniei-tale consorte. IACOPO FOSCARI Ah! au început a se mai îmblinzi... încetasem de a o mai nădăjdui; era destul! (Marina intră.) MARINA Frăţiorul meu! IACOPO FOSCARI (imbrâţişindu-o) Credincioasa mea consorte, tînăra mea prietenă! ce fericire! MARINA Nu ne vom mai despărţi! 1 Familiarii erau membri auxiliari ai Consiliului celor Zece (n. ed.). 372 IACOPO FOSCARI Ce fel! vrear-ai a te împărtăşi de temniţa mea ? MARINA Negreşit, şi de chinuri, şi de mormînt... voi întru toate a mă împărtăşi cu tine; ma de mormînt, cît mai tîrziu se va putea, căci acolo nu ne vom mai cunoaşte; cu toate acestea, mă voi împărtăşi de dînsul voioasă cu tine... de toate, afară de o nouă despărţire; ahl e prea mult că am putut a mai trăi după cea dîntîi! Cum eşti ? O! mădularele tale obosite ? Vai! ce te mai întreb ?! pălirea ta... IACOPO FOSCARI Mulţumirea neaşteptată de a te revedea aşa de c-urînd mi-a oprit tot sîngele în inimă şi mi-a făcut chipul întocmai ca al tău, căci şi tu eşti palidă, tînăra mea Marina! MARINA Efectul întunecimii acestei eterne temniţe, ce n-a cunoscut niciodată razele soarelui; torţa familiarului răspîndeşte asemenea o posomorită lucire, ce mai mult seamănă că adaogă întunerecului decît îl risipeşte, amestecind cu aburii temniţei smolosul său fum: încun- giură de un nuor toate cîte privim, şi însuşi ochii tai... ma nu... cum schinteiază! IACOPO FOSCARI Şi ai tăi!... O! cum mi-a uimit vederea torţa! MARINA Eu m-aş fi uimit şi fără flacăra ei... puteai tu vedea aci? IACOPO FOSCARI Nimic la început, ma deprinderea şi timpul m-au familiarizat cu întunerecul; şi palida întrelumină a ra- zelor ce se strecoară pîntre crăpăturile făcute de vînturi 673 5 10 15 20 25 30 35 era mai scumpă privirilor mele decît strălucirea soa- relui cînd daura cu bogatele raze nişte zidiri ce nu era ale Veneţiei; un moment mai nainte pînă să nu intri... scriam... MARINA Ce? IACOPO FOSCARI Numele meu; vezi-1... aproape de al aceluia ce mă precese, daca datele acestei temniţe spun adevărul. MARINA Şi ce s-a făcut el? IACOPO FOSCARI Zidurile tac asupra sfirşitului captivilor: nu ştiu ele a ne da decît o bănuială. Niciodată ziduri mai sinistre n-au stat asupra pămîntului, afară de acelea ce le ardică asupra morţilor sau asupra oamenilor osîndiţi la o pedeapsă vecină... „Ce se va fi făcut?“ mă întrebaşi... aceeaşi întrebare se va face peste puţin şi asupra mea şi va priimi acelaşi răspuns... îndoiala şi bănuiala groazei... afară numai de nu-mi vei face tu istoria. MARINA Eu! IACOPO FOSCARI Şi pentru ce nu? toţi atunci vor vorbi de mine: tirania tăcerii nu ţine mult; şi cu toate că avveni- mentele rămîn ascunse, gemetele oamenilor drepţi sfă- râmă tot felul de zidătură, şi însuşi a mormîntului! N-am de nimic a mă teme despre memoria mea, ci numai despre viaţă; cu toate acestea, nu simţ nici o temere. MARINA Viaţa ta e în siguranţă. IACOPO FOSCARI Şi libertatea? 374' MARINA ^ Sufletul trebuie să-şi creeze pe a sa. ir IACOPO FOSCARI I Nobil cuvînt! ma nu e decît un sunet, sufletul f3 este mult ... nu e însă tot. Sufletul mi-a dat curagiul j de a risca moartea şi chinurile şi mai crude (daca fc moartea e numai un somn); le-am petrecut toate fără a geme, sau cel puţin ţipătul ce am scos mai mult a făcut ruşine judicătorilor mei decît mie; ma sînt 10 lucruri şi mai dureroase... cum am zice această tem- niţă strimtă, unde poci a mai răsufla sumă de ani. MARINA ; Vai! această temniţă strimtă e toată averea ta l in acest mare stat al căruia prinţ este tatăl tău ! |13 IACOPO FOSCARI | Această cugetare nu mă poate consola. Soarta mea f e comună la mai mulţi; atîţia arestaţi gem prin tem- : niţe, ma nici unul ca mine, aşa de aproape de palatul | tatălui său... Cu toate acestea, cîteodată inima-mi pO se deşteaptă şi nădejdea îmi surîde printre aceste slabe I luciri mestecate cu atoame de pulbere ce compun I" toată lumina noastră; căci afară de torţa temnicerului ; şi un licurici ce a căzut noaptea trecută în ţesătura acelui păiajin, n-am mai văzut nimic care să semene |23 cu o rază. Vai! ştiu pînă unde-coragiul poate să spri- I jine pe om; pentru că îl am, şi am probat-o înaintea ş, oamenilor; ma se oboseşte în singurătate: sufletul meu ţ e soţiaI. MARINA. |o Eu voi fi cu tine. I IACOPO FOSCARI I De se va putea! dar riu-mi vor acorda una cai ^ aceasta... şi se vor împotrivi şi acum, şi voi rămînea singur, fără soţi... fără cărţi... aceste descrieri min- 43 cinoase despre oameni mincinoşi. Am cerut acele schite 375 5 10 15 20 25 30 ce ei le numesc anale, istorie, şi pe care le lasă de moş- tenire la urmaşi ca nişte portrete... nu mi s-a priimit cererea, şi am rămas cu aceste ziduri, în care mi se mărgineşte tot studiul meu... tablouri mai credin- cioase ale istoriei Veneţiei, cu toate lacunele şi petele lor sinistre ca şi sala aceasta d-aci, unde se vede lungul şir al dogilor, cu povestirea faptelor şi datelor lor. MARINA Am venit să-ţi spui rezultatul celei din urmă deli- beraţii a lor asupra soartei tale. IACOPO FOSCARI O ştiu... priveşte! (îşi arată mădularele spre a-i aduce aminte chinurile sale,) MARINA Nu... nu... nu voi să zic aceasta... s-au lăsat de această atrocitate. IACOPO FOSCARI Apoi ce au hotărît? MARINA Ca să te rentorni în Candia. IACOPO FOSCARI Atunci mi s-a desfiinţat şi cea după urmă nădejde. Puteam să rabd temniţa... era în Veneţia; puteam să sufer chinuirea — era ceva în aerul natal ce-mi sprijinea coragiul întocmai ca un vasel ce, zbuciumat de vijeliile oceanului, îşi urmează trufaşul mers peste valurile întărîtate; ma, departe de Veneţia, în acea insolă blestemată de sclavi, captivi, de necredincioşi... întocmai ca sfărîmăturile unui naufragiu, sufletu-mi parcă se topea în sînul meu; ah! voi muri încetul cu încetul de mă vor mai trimite ! MARINA Şi aci? 376 IACOPO FOSCARI Voi muri deodată şi de o moarte nu aşa lungă, nu aşa de dureroasă. Ce! voir-ar ei a-mi refuza mor- mîntul părinţilor mei, întocmai precum m-au depărtat de casa şi de moştenirea mea ? MARINA Soţul meu! consortele meu! am cerut să te însoţesc şi să mă împărtăşesc de această deznădejde; dragostea ta pentru o patrie ingrată şi tiranică este o patimă, iar nu un patriotism. Cît pentru mine, destul să te văz liniştit şi liber, bucurîndu-te de pămînt şi de aer, şi puţin îmi pasă subt care climă şi în care coprins; grămăditura aceasta de palate şi de case nu e un paradis, locuitorii săi cei dîntîi fură nişte nenorociţi ezilaţi. IACOPO FOSCARI Aşa e, şi ştiu cît a fost de nenorociţi. MARINA Cu toate acestea ştii că, goniţi şi fugind de tătari în aceste insole... antica lor energie, ce singură le mai rămăsese din moştenirea Romei, fondă încetul cu încetul Roma oceanului. O nenorocire ce adesea conduce către fericite rezultate trebuie să te împileze, să te apese atîta ? IACOPO FOSCARI De mi-aş fi părăsit pămîntul natal întocmai ca anticii patriarşi pribegind întru căutarea unui nou co- prins cu turmele lor, de aş fi fost esgonit ca evreii din Sion, sau ca părinţii noştri espinşi de Attila din Italia roditoare în aceste insole pustii, aş fi vărsat cîteva lacrăme pentru întîia mea patrie, objetul cugetărilor mele; la urmă însă m-aş fi adunat cu tovaroşii mei de nenorocire spre a-mi crea o nouă patrie şi un alt stat. Poate că aceasta o aş fi putut suferi... cu toate acestea, nu ştiu! 377 5 10 15 20 25 MARINA Pentru ce nu? Aceasta a fost o soartă comună la mii de oameni, şi pe care miriade trebuie s-o mai sufere încă. IACOPO FOSCARI Aşa... n-auzim vorbindu-se decît de ostenelele acelora ce putură supravieţui într-o nouă patrie, de numărul lor, de izbînzile lor. Ma cine poate socoti pe aceia a căror inimi se sfărîmară in. tăcere după des- părţire şi pieriră de acea boală1 ce înfăţişază vederei întinsele livezi ale pămîntului natal asupra abisului valurilor şi produce o astfel de iluzie pentru săracul ezilat pe care, în delirul său, abia pot să-l ţie de a nu-şi purta paşii într-acolo! Nu-ţi aduci aminte de acea melodie 2 ce încîntă dorul tristului muntean depărtat de diadema ninsorilor al cărora alb îi coronează stîn- cele ? acele modulaţii sînt pentru dînsul un venin de- licios ce-i aduce moartea. O numeşti aceasta slăbi- ciune; e o tărie, după părerea mea... este izvor de orice simtiment generos... cine nu-şi iubeşte patria nu poate nimic să iubească... MARINA Supune-te ei dar, căci ea te goneşte! IACOPO FOSCARI Aşa e; adevărul zici. Asta e blestemul unei mume ce-mi apasă sufletul... Vezi, semnul blestemului s-a întipărit asupră-mi: ezilaţii despre carii vorbeşti por- niră cu grămada şi făceau naţii, braţele lor se spri- 1 Calentura; vezi nota (n. trad.). — Trimiterea se face la nota din traducerea franceză, în care se arată ce este calentura: un delir frenetic de care sînt cuprinşi unii marinari în cursul lungilor călătorii pe ocean, cînd văd în mijlocul valurilor copoci, păduri sau cîmpii, spre care se precipită găsindu-şi adeseori moartea (n. ed.). 2 Aluzie la ranţ al vacilor şi la efectele acestei arii svete (n. trad.) — Ranţ al vacilor (în traducerea franceză a lui A. Pichot: rantz des vaches) : nume dat unor melodii cîntate la cimpoi de păstorii elveţieni şi care produc ecouri repetate în munţii în care aceştia îşi pasc vitele şi oile (n. ed.). 378 jineau între sine pe cale: tindele lor se întindeau alăturea unele de altele... eu sînt singur! MARINA Nu vei mai fi singur... eu voi fi cu tine. IACOPO FOSCARI Tînăra mea Marină, dar copiii noştri? MARINA Mă tem că uricioasa politică a statului (ce voieşte ca toate legămintele să fie întocmai ca firele pe care să le poată rumpe după voia sa) să nu facă a-i opri de a veni cu noi. IACOPO FOSCARI Şi putea-vei să-i laşi ? MARINA Voi putea... cu durere; ma... voi putea să-i las, cu toată vîrsta lor cea fragedă, ca să te învăţ a fi bărbat: învaţă-te a-ţi stăpîni sintimentele, cînd nişte datorii poruncitoare o cer... prima noastră datorie, pe pămînt, este a şti să suferim. IACOPO FOSCARI Au doară n-am suferit ? MARINA Prea mult de la o nedreaptă tiranie, şi îndestul ca să te înveţi a nu te retrage înaintea unei hotărîri care, comparîndu-se pe lingă ceea ce ai suferit, s-ar putea numi milostivire. IACOPO FOSCARI Ah! tu n-ai mai fost esgonită din Veneţia... tu n-ai mai văzut frumoasele-i edifiţiuri în depărtare, pe cînd fiecare brazdă ce trăgea prua vaselului ţi-ar fi semănat că-ţi despică inima; tu n-ai mai crezut că vezi ziua coborîndu-se preste clopolniţele pămîntului natal 379 5 10 15 20 25 30 şi împodobindu-le cu aurul şi purpura razelor sale, şi după o visare confuză a acestui dulce spectacol tu nu te-ai deşteptat niciodată fără a le mai vedea, MARINA Eu mă voi Împărtăşi de eziliul tău; să ne gîndim la pornirea noastră din această dragă cetate, căci tu vrei negreşit să o iubeşti şi Consiliul mi-ţi arată a sa recunoştinţă. Copiii noştri vor răminea încre- dinţaţi grijelor lui doge şi unchilor mei: trebuie a porni pînă să nu înnopteze. IACOPO FOSCARI E prea curind; vedea-voi eu pe tatăl meu? MARINA îl vei vedea. IACOPO FOSCARI Unde ? MARINA Aci, sau în sala ducală... nu mi-a spus-o; aş vrea să-ţi suferi şi tu eziliul ca şi dinsul. IACOPO FOSCARI Nu-i împuta! cîteodată mă supăr şi eu un moment; putea însă face altfel? O mărturisire de simţire sau de compătimire din parte-i n-ar fi tras asupra venera bilului său cap bănuiala Celor Zece şi n-ar fi grămădii, urgii nouă peste mine? MARINA Şi care chinuiri au rămas de nu ţi-au făcut? IACOPO FOSCARI Acela de a părăsi Veneţia fără a vă vedea pe el şi pe tine... lucru care mi se refuzase la întîiul meu eziliu. 380 MARINA Aşa e, şi cît pentru aceasta şi eu sînt asemenea de îndatorată statului, şi i-aş fi şi mai mult cînd aş fugi cu tine pe mare departe, prea departe, fie la marginile pămîntului, ca să nu mai văz această uricioasă, ne- dreaptă şi... IACOPO FOSCARI N-o blestema! cînd tac eu, cine va cuteza să impute patriei mele? MARINA Oamenii şi angelii! sîngele a mii de jertfe, al căruia abur se nalţă la cer... gemetele sclavilor in catene, ale captivilor afundaţi în temniţe, ale mumelor, ale soţiilor, ale fiilor, ale taţilor şi ale supuşilor robiţi la Zece bătrîni; în sfirşit, tăcerea ta, care e o plră şi imputare asemenea de mare. Cînd ai putea vorbi In favorul ei, cine ar vrea să laude ca tine ? IACOPO FOSCARI Daca trebuie, să ne gîndim dar la despartul nostru... Cine vine aci ? (Loredano intră cu familierii după dinsul.) LOR E DAN O (familierilor) Voi trageţi-vă, ma lăsaţi torţa ! (Familierii ies.) IACOPO FOSCARI Bine ai venit, nobile sinior! nu credeam că va putea ceva a te trage într-un loc aşa de puţin vrednic de fiinţa domniei-tale. LOREDANO Nu e acum întîia dată că am vizitat aceste locuri. MARINA Şi nu va fi cea după urmă, daca fiecare va fi răs- plătit după faptele sale. Vii oare aci spre a ne bat- 381 5 10 15 20 25 30 jocori, spre a ne sluji de spion sau a rămînea în locul nostru ? LOREDANO Nici una dintr-acestea nu intră în slujba mea, nobilă sinioră; sînt trimis spre a face cunoscut soţului domniei-tale decretul Celor Zece. MARINA îndatorirea aceasta nu era de trebuinţă... e cu- noscut. LOREDANO Ce fel? MARINA l-am spus eu indulginţa coleghilor domniei-tale, negreşit cu mai puţină blîndeţe după cît o ar fi dorit-o delicata dumitale şimţibilitate; cu toate acestea, ori- cum, a aflat-o; de ai venit să priimeşti mulţumirile noastre, ia-le, mă rog, şi trage-te! Temniţa asta e destul de neagră şi fără dumneata, şi plină de tîrîtoare nu mai puţin scîrboase, deşi mai puţin păgubitoare. IACOPO FOSCARl] Aşa te rog, alină-te! La ce ne sînt bune asemenea vorbe ? MARINA Ca să-i dau să înţeleagă că e cunoscut. LOREDANO Poate-se bucura nobila sinioară de privilegiul se- xului său. MARINA Am fii, şiniore, carii într-o zi îţi vor mulţumi mai bine. LOREDANO Ai face bine să-i creşti înţelepţeşte. Foscari... îţi cunoşti dar sentinţa ? 382 IACOPO FOSCARI Că trebuie a mă renturna în Candia? LOREDANO Aşa... pentru toată viaţa. IACOPO FOSCARI Nu pentru multă vreme! LOREDANO Pentru toată viaţa, zic. IACOPO FOSCARI Şi eu repet: nu pentru multă vreme. LOREDANO După un an de închisoare la Canea1... vei avea libertatea a te preîmbla prin toată insola. IACOPO FOSCARI E totuna pentru mine... ori această libertate, ori închisoarea ce o va preceda. Este adevărat că soţia mea poate veni cu mine ? LOREDANO Adevărat, de va voi şi dumneaei. MARINA Cine a dobîndit această milă? LOREDANO Oarecine care nu se pune în război cu femeile. MARINA Şi care striveşte pe bărbaţi; cu toate acestea, prii- mească mulţumirile mele pentru singura favoare ce 1 Capitala insulei Creta (n. ed.). 383 aş fi voit a-1 ruga şi a priimi de la dînsul şi de la semenii lui. LOREDANO El le priimeşte eu acelaşi simţiment cu care i se fac. 5 MARINA Fie-i spre ajutor întocmai după cum îi doresc! e destul! IAC.OPO FOSCARI Aceasta este, siniore, toată solia dumitale? puţină io vreme avem a ne prepara, şi apoi vezi că fiinţa dumi- tale de faţă supără pe această damă ce este de o familie aşa de nobilă ca şi a dumitale. MARINA Şi mai nobilă. 13 LOREDANO Cum şi mai nobilă? MARINA Cu cît e mai generoasă! noi zicem unui cursier că e generos ca să-i arătăm curăţenia felului; născută 20 în Veneţia, unde nu vedem decît cursieri de bronz. — aceasta am auzit-o zicîndu-o acei veneţieni ce s-au preîmblat pe ţărmurii Egiptului şi Arabiei; pentru cey dar, să nu zicem şi omului generos? daca felul este ceva, preţuieşte mai mult prin virtuţile sale decît prin 23 antichitate; şi al meu, care e aşa de antic ca şi al dumitale, e mai nobil prin fiii şi bărbaţii ce a produs... aşa, siniore... fă bine de nu te mai posomori... Ia du-te, du-te de-ţi cercetează arburele genealogic cu felurimi de frunze şi de fructe: într-însul vei vedea 30 ce poamă ai fost, — cum am zice, vei avea destul de ce a te ruşi aflînd nişte strămoşi ce s-ar fi ruşit de un asemenea fiu... om cu inima roasă de ură. IACOPO FOSCARI Ah ! Marina mea ! încă ? 384 MARINA L Totdauna încă! nu mi-1 vezi că ne-a venit aci ca să-şi sature ura contîmplînd nenorocirea noastră ? fi-i-ar de cap! f~3 IACOPO FOSCARI Aceasta ar fi anevoie. MARINA Nimic nu e mai lesne; d-acum i-a venit la cap... uite-1 — ascunză-şi cit a vrea săgeata ce-1 sfîşie subt 10 masca unei frunţi de cremene şi unui aer de ironie — că o simte! Cîteva vorbe numai de adevăr sînt destule ca să uimească pe miniştrii lui Satan ca şi pe Satan însuşi; un minut numai simţii în sufletul meu aceea ce peste puţin va simţi el pentru totdauna prin 15 vecinicul foc. Vezi-1 cum se depărtează de mine cu groază, ducînd în mînă porunci de moarte, de ven i nare şi de eziliu ca să le împarţă între semenii săi; acestea îi sînt armele, ma nu şi armatura, pentru că l-am străpuns pînă în fundul acelei inime de gheaţă... 20 Puţin mă turbură privirile-i ameninţătoare... noi nu mai avem decît a muri... el va trăi — care îi va fi cea mai grozavă din toate osîndele. Fiece zi îl leagă mai strîns cu Necuratul. IACOPO FOSCARI 25 Aceasta e o nebunie! MARINA Poate... şi cine ne-a azvîrlit în nebunie? LOREDANO Las-o să vorbească, că nu mă supără nicidecum! 30 MARINA E minciună! veneai aci a te bucura de un ticălos triumf privind cu răceală nişte nenorociri fără sfîrşit. Veneai ca noi să te rugăm şi dumneata şă fii neîndu- 385 5 10 15 20 25 30 plecat... să priveşti lacrămele noastre, să contîmpli starea cea tristă în care ai adus pe fiul unui prinţ... pe soţul meu; într-un cuvînt, veneai a strivi în picioare pe cei nenorociţi — care îngrozeşte şi pe carnefice, cu cît el aduce groază la toţi oamenii! Reieşit-ai ? Sîntem nenorociţi, siniore, atît de nenorociţi pe cît putea să ne facă comploturile voastre şi pe cît răzbunarea putea să o dorească; sînteţi nesimţitori, senatori ai Veneţiei ? LOREDANO Ca nişte stînce î MARINA Izbite de fulger; ele nu simt, ma nu sînt mai puţin zdrobite. Vino, Foscari, aidem, să lăsăm pe ticălosul acesta, vrednic locuitor de această temniţă pe care adesea a împlut-o, şi care niciodată nu va fi plină cum trebuia să fie pină cînd nu-şi va geme şi el subt greutatea fiarelor! (Doge intră.) IACOPO FOSCARI Taică! DOGE (imbrăţişîndu-l) lac-opo! fiul meu!... copilul meu! IACOPO FOSCARI Taică! taică! cît mai e de cînd nu te-am auzit pronunţîndu-mi numele... numele nostru! DOGE Fiul meu, cînd ai putea şti! IACOPO FOSCARI Foarte rar am cîrtit, stăpîne! DOGE Prea mult simţ cît de drept spui! 386 5 10 15 20 25 30 MARINA (arătind pe Loredano) Doge, priveşte! DOGE îl văz... ce vei să zici? MARINA înţelepciune! LOREDANO Care este virtutea de care această nobilă sinioră ar avea mai mult trebuinţă; bine face de o recomandă. MARINA Ticălosule! nu e o virtute, ci politica acelora ce sint siliţi a avea d-a face cu viţiul. De astfel o recomand, întocmai cum aş recomanda-o cuiva ai cărui paşi ar fi pe calea viperei. DOGE Fata mea, astea sînt vorbe de prisos; cunosc eu pe Loredano de mult. LOREDANO Vei putea a-1 cunoaşte şi mai bine... MARINA Negreşit, nu putea să-l cunoască mai rău ! IACOPO FOSCARI Taică, nu ne mai pierdem aceste momente a asculta nişte imputări nefolositoare... E cu*adevărat că pentru cea după urmă dată ne vedem? DOGE Tu vezi perii mei cei albi! IACOPO FOSCARI înţeleg... ai mei însă nu vor albi niciodată. îmbră- ţişază-mă, părintele meu! totdauna te-am iubii— şi niciodată mai mult decît astăzi: îţi încredinţez copiii 387 mei... copiii celui din urmă al tău fiu. Fie-ţi ei tot ce ţi-a fost el oarecînd, şi niciodată aceea ce îţi este astăzi! nu voi putea să-i văz şi pe ei? MARINA 5 Nu... nicidecum aci! IACOPO FOSCARI Ei pot să-şi vază pe tatăl lor pretutindeni. MARINA N-aş vrea să-l vază intr-un loc care, mestecîml io groaza cu dragostea, le-ar îngheţa singele în vine- Nimic nu le-a lipsit, la toate au fost îngrijiţi, somnul le-a fost totdauna liniştit; ei nu ştiu că tatăl lor e un proscris. Ştiu că soarta lui le va fi într-o zi moştenirea, ma scutească-le încai pruncia de a nu-i mîhni! Inimile 15 lor, precum le sînt deschise la dragoste, asemenea le sînt şi la groază: şi ar putea să se sperie de această umedă întunecime, de aceste unde verdulii ce trec pe dasupra locului unde ne aflăm, căci temniţa profundă pe sub dreptul mării îşi ezală ciumoşii săi aburi pîntre ie fiecare crăpătură. Pentru ei nu e o atmosferă, cu toate că dumneavoastră puteţi să o răsuflaţi fără primejdie — domnia-ta, taică, tu, consortele meu, şi domnia-ta mai vîrtos, care-mi eşti şi mai vrednic, domnia-ta. nobile Loredano. 21 IACOPO FOSCARI Nu m-am gîndit la aceasta, ai dreptate. Voi porni, dar, fără să-i văz. DOGE Nu... te vor aştepta în apartamentul meu. 3<‘ IACOPO FOSCARI Şi trebuie să-i părăsesc pe toţi ? LOREDANO Trebuie. 388 IACOPO FOSCARI A nu lua nici unul ? LOREDANO Ei sînt ai statului. MARINA Eu credeam că sînt ai mei! LOREDANO Negreşit, pe cit au trebuinţă de grijile materne. MARINA Adică cît e mai ostenitor. Daca sînt bolnavi, atunci mi-i lasă ca să îngrijesc de ei; daca mor, e treaba mea să-i îngrop şi să-i plîng; iar daca trăiesc, atunci mi-i fac soldaţi, senatori, sclavi, ezilaţi... orice vor vrea; sau daca sînt fete cu zestre mare, atunci mi le dau de neveste sau de amoreze nobililor ca să le desfrine. Iată grijile statului pentru fii şi pentru mume! LOREDANO Ceasul s-apropie şi vîntul e propice. IACOPO FOSCARI Cum o ştii domnia-ta d-aci, unde vîntul nu suflă niciodată slobod? LOREDANO Era favorabil cînd am venit. Galera e cît bate puşca de Riva Schiavonilor. IACOPO FOSCARI Taică, te rog, mergi înainte spre a-mi pregăti copiii ca să-şi vază pe tatăl lor! DOGE Ţine-ţi inima, fătul meu! 389 IACOPO FOSCARI îmi voi pune toate silinţile. MARINA Adio, adio cel puţin acestei urîcioase temniţe şi 5 aceluia ale căruia îndatoriri ţi-au pricinuit, în parte, captivitatea! LOREDANO Şi libertatea. DOGE 10 E adevărat! IACOPO FOSCARI Fără îndoială; rna nu-i sînt dator decît schimbul fiarelor cu altele mai apăsătoare. O ştie... nu-i fac. nici o imputare. >3 LOREDANO 'Timpul grăbeşte, siniore! IACOPO FOSCARI Vai! nu credeam niciodată că voi părăsi cu alb,a doi* o asemenea locuinţă: ma, cînd gîndesc că fiecare 20 pas ce mă depărtează de această temniţă mă depăr- tează şi de Veneţia, mă întorc, către aceste, ziduri umede şi... DOGE Fătul meu — nici o lacrămă! 2 a MARINA Lasă-le să curgă: n-a plîns cînd era pe roată, — am ele nu-i fac ruşine, <îi> uşurează inima... acea inimă atît de tînără... şi eu voi afla un moment ca să-i şterg lacrămele sau să-i unesc şi pe ale mele. Aş plînge acuma, 30 ma nu voi nicidecum să fac această mulţumire acestui ticălos... Aidem! Doge, mergi înainte! LOREDANO (temnicerului.) Torţa! 390 MARINA Aşa, luminează-ne, ca şi cînd ne-ai conduce la un rug funebru, în vreme ce Loredano ne urmează cu doliul unui moştenitor! 5 DOGE Fiul meu, eşti slab, ia-mi mina! IACOPO FOSCARI Vai! trebui-va ca juneţea să se razime de bătri- neţe, — şi eu ce trebuia să fiu reazămul bătrîneţilor io tale ?! LOREDANO Ia mina mea! MARINA Nu te atinge de ea, Foseari, că e dardul unui şerpei )5 Siniore, nu te apropia! Fii sigur că chiar daca mîna-ţi era să ne tragă din prăpastia în care sîntem cufundaţi, nici una din ale noastre nu s-ar fi întins să se apuce de ea. Vino, Foseari, ia mîna mea, care ţi-a dat-o altarul! ea n-a putut a te mîntui, ma totdauna te va sprijini. (Ies.) Sftrşiud actului III ACTUL IV S C E N A î N T î I A 1 (Solă in palatul ducal) LO RE DA NO, BARBARIGO BARBARIGO Şi tot te ţii de girului ce ţi-ai propus? LOREDANO Negreşit. 5 BARBARIGO Va fi prea crud pentru bătrîneţele lui! LOREDANO Zi mai bine că e generos, căci i le uşurează de sar- cina guvernului. ÎO BARBARIGO li va sfărima inima! LOREDANO Bătrîneţea nu mai are inimă ca să se poată sfărima; el a văzut pe a fiului său zdrobindu-se, şi afară de un 15 avînt de simţibilitate ce avu în temniţă, îl vezi tot- dauna nesimţitor. BARBARIGO Chipul lui, da, şi eu îţi zic; ma l-am văzut cîteo- dată într-o linişte plină de deznădejde, incit durerea 1 Vezi nota de la p. 329 (n. ed.). 392 | cea mai zgomotoasă ar fi fost nimic pe lingă aceaa ! linişte. Unde e el? t LOREDANO In partea palatului ce locuieşte, dimpreună cu fiul \ său şi cu tot neamul Foscarilor. îşi iau adio. BARBARIGO LOREDANO J Cel după urmă... întocmai ca şi al bătrînului„ 0 ce-şi va lua peste curînd de la ducatul său. î BARBARIGO F Şi cînd se-mbarcă fiu-său? i LOREDANO f îndată după acest lung adio... e vremea să le 3 mai dăm de ştire. BARBARIGO l Opreşte-te! ce te duci să le scurtezi minutele? | LOREDANO | Nu le scurtez eu... avem destule trebi însemnă- |0 toare. Ziua aceasta va fi cea din urmă a bătrînuluî l doge, precum şi cea dîiitîi a celei din urmă esgoniri a fiului său... Iată-mi răzbunarea! BARBARIGO După părerea mea, merge prea departe. Î3 LOREDANO E cumpătată... nu cere moarte pentru moarter regulează daraverile noastre; şi mai îmi sînt datori uciderea tatălui şi unchiului meu. BARBARIGO JO Doge nu ţi-a arătat-o cu destule cuvinte că nu e vinovat ? 393 5 10 15 20 25 Fără îndoială. LOREDANO BARBARIGO Şi nu ţi s-au împuţinat bănuielile? LOREDANO Nu. BARBARIGO însă daca această depoziţie va sta să fie priimită prin reciproca noastră influinţă în Consiliu, trebuie să se facă după toate cuviinţele ce le cer vîrsta, rangul şi faptele lui. LOREDANO Ţeremonie oricît vei voi, numai lucrul să se facă; poţi — şi prea puţin îmi pasă — a-i trimite Consiliul în genuche (după cum făcu Barbaruse1 lui papa), spre a-1 ruga ca să binevoiască sau să aibă bunătatea a abdica. BARBARIGO Dar de nu va voi? LOREDANO Noi vom alege altul, şi pe el îl vom face nulă. BARBARIGO Ne ajută oare legile spre aceasta? LOREDANO Care legi?... Cei Zece sînt toată legea; şi daca n-ar fi fost, m-aş fi făcut eu legiuitor în această ocazie. BARBARIGO Cu paguba şi primejdia dumitale. 1 Barbarossa (fr. Barberousse): faimos pirat şi amiral nl flotei otomane între anii 1f>33 —1546 (n. ed.). 394 loreda.no N-ai grijă, nu e nici o primejdie: ţi-o spui că pînă acolo ne merg puterile. BARBARIGO Insă el de două ori pînă acum a cerut voia a se retrage şi de două ori i s-au împrotivit. LOREDANO Iată un cuvînt ca a treia oară să nu i se mai împro- tivească. BARBARIGO însă fără a cere el ? LOREDANO Acum îl vom vedea cît i-au fost de serioase cere- rile dîntîi: de-i vor fi venit din inimă, el acum va fi recunoscător; iar de nu, ipocrizia-i va fi pedepsită. Coleghii noştri vin acum a se aduna; aidem a ne întîlni cu dînşii, şi fii tare numai pentru această dată. Am preparat nişte argumente ce nu vor lipsi de a-i con- vinge; şi fiindcă cugetările şi gîndul lor sînt cuno- scute, vezi să nu te încerci a ne opri cu greutăţile şi pricinuirile dumitale. BARBARIGO De aş fi sigur că aceasta nu va fi pentru tată un început de prigonire asemenea cu ceea ce a cercai, fiul, te-aş sprijini. LOREDANO El e în siguranţă, ţi-o spui; cît or să-l mai ţie aşti optzeci şi cinci de ani... de la el numai tronul îl cere cineva. BARBARIGO Insă prinţii scoşi nu prea trăiesc mult. 395 LOREDANO Şi mai vîrtos bătrînii ce sînt mai de un veac. BARBARIGO Apoi de ce să nu mai aşteptăm cîţiva ani? 5 LOREDANO Pentru că destul am mai aşteptat, şi el destul ti mai trăit. Aidem la consiliu! (Loredano iese ca Barbarigo. — Memmo şi un senator intni.) SENATORUL 30 O convocaţie ne cheamă la Consiliul celor Zece, şi pentru ce? MEMMO Numai Cei Zece pot răspunde; ei n-au nicidecum obicei să facă a li se ghici gîndurile prin proclamaţii, 35 Sîntem convocaţi, şi atîta e destul... SENATORUL Negreşit, pentru dînşii, iar nu şi pentru noi; mi aş vrea să ştiu pentru ce. MEMMO 20 O vei şti numaidecît, de te vei supune, sau nu vel afla nimic pentru că trebuiai să te supui. SENATORUL Nu că am de gînd a mă împrotivi lor; însă... MEMMO 25 în Veneţia „însă“ e un trădător... lasă-te de „însă", daca nu vrei să treci pe a Punte a suspinurilor, da unde puţini se întorn. SENATORUL Iată, tac. 396 MEMMO Pentru ce să te împrotiveşti asfel ? Cei Zece che- mară în deliberaţia lor douăzeci şi cinci patricii, mem- bri ai Senatului... din numărul lor sîntem şi noi* dumneata şi eu, cinstiţi amîndoi, mi se pare, prin ale- gerea sau întîmplarea ce ne uneşte cu un corp aşa de august. SENATORUL Aşa e... nu mai zic nimic. MEMMO După cum nădăjduim — şi după cum putem legiuit a nădăjdui în calitate de nobili patricii — de a fi într-o zi decemviri, cu adevărat este o şcoală de înţelepciune pentru membrii Senatului cînd sînt priimiţi, deşi neîncercaţi, de a fi de faţă la misterioasele adunaii ale Consiliului. SENATORUL Aidem acolo! trebuie a stima de un mare preţ secretele lui. MEMMO Negreşit, pentru că ar costa viaţa dîndu-le pe faţă; fără îndoială că preţuiesc ceva pentru dumneata şi pentru mine. SENATORUL Eu n-am cerut un loc în sanctuariu; însă alesr * deşi fără voie-mi, îmi voi împlini datoria. MEMMO Să nu fim cei din urmă a ne supune la chemarea Celor Zece! | SENATORUL f: Cu toate că n-au venit toţi, dar şi eu sînt de ideea ^ dumitale. Aidem ! 397 MEMMO Cei întîi veniţi sînt mai bine priimiţi în convocaţiile grabnice... Noi nu vom fi din cei din urmă. (Ies.) 5 (Doge intră cu Iacopo Foscari şi Marina) IACOPO FOSCARI Ah, taică! cu toate că trebuie a porni, că şi eu ra-am înduplecat... însă... te rog a dobîndi pentru mine favoarea d-a mă renturna în patria mea; şi fie-mi 10 oricît de îndelungat termenul eziliului, adaoge-mi-se toate pedepsile de vor voi, numai să poci într-o zi a mă renturna! DOGE Fiul meu, supune-te voinţei patriei noastre! nu stă 15 la noi de a vedea mai departe. IACOPO FOSCARI îmi va fi însă iertat a arunca o privire asupra trecutului. Te rog a gîndi la mine! DOGE 20 Vai! tu ai fost totdauna copilul meu cel mai iubit, şi însuşi atunci cînd mi-aveam toţi copiii; nu poţi, dar, a fi acum mai puţin cînd numai tu mi-ai rămas; ma daca statul mi-ar cere eziliul cenuşelor dezmoştenite ale celor virtuoşi ai tăi trei fraţi, umbrele lor în dez- 25 nădejde în zadar ar veni izburînd împregiurul meu ca să oprească una ca aceasta... tot asemenea m-aş supune datoriei celei mai poruncitoare din toate. MARINA Soţul meu, aidem! vezi că nu facem decît a ne 30 prelungi durerea. IACOPO FOSCARI însă nu ne-au chemat încă; velele galerei nu sini încă destinse... Ce ştii? vîntul poate să se schimbe. 398 MARINA De se va schimba, nu schimbă însă nici inimile lor, nici soarta ta; vîslele galerei vor împlini locul velelor. IACOPO FOSCARI O, elemente! unde vă sînt vijeliile? MARINA în inimile oamenilor... Vai! nimic nu te va alina! IACOPO FOSCARI Niciodată marinar nu-şi îndreptă către sfîntul patronul său nişte rugi mai fierbinţi pentru vînturile priincioase decît acestea ce vă îndreptez eu, o, sfinţi- lor protectori ai patriii mele! ah! voi n-o iubiţi cu o dragoste mai curată decît a mea. Mă închin şi mă rog vouă de a răscula valurile Adriaticului şi de a deştepta vintul tempestelor pînă cind marea îmi va arunca trupul sfărîmat peste pustiul Lido 1, unde să poci a mă amesteca cu nisipurile ce mărginesc ţărmurile patriei mele atît de iubite şi pe care nu o voi mai reve- dea. MARINA Aceeaşi rugă faci şi pentru mine, ce nu te voi părăsi ? IACOPO FOSCARI Nu... nu... pentru tine nu, prea ; bună şi prea generoasă consorte! dea Domnul tu să trăieşti mult, mumă a celor copii pe carii credincioasa ta dragoste îi lipseşte pe cîtva de ajutorul tău! dea Domnul ca numai pentru mine toate vînturile cerului să se desca- tene asupra valurilor şi să bată vasul pînă cînd oamenii ei îngroziţi să-şi întoarcă privirile asupră-mi, întocmai ca fenicienii asupra lui Iona, şi să mă arunce în adînc ca un prinos spre alinarea mării! valul ce mă va înghiţi ya fi mai milostiv decît omul: el mă va duce, — fără 1 Insulă din apropierea Veneţiei, vestită staţiune balneară (n. ed.). 399 viaţă, cu adevărat, — mă va duce însă la ţărmurii unde născui; şi acolo mîinile pescarilor îşi vor săpa o groapă asupra malului, care între mii şi atîtea sfă- rîmături n-a mai priimit încă o inimă mai sfîşiată 5 decît a mea... Ah! de ce nu e zdrobită încă? spre ce mai trăieşte mai mult ? MARINA Spre a cîştiga, nădăjduiesc, cu anii, curagiul de a-ţi stăpîni o deşartă patimă; pînă acum tu ai suferit, 10 însă fără a te plînge; ce fel! n-ai răbdat în tăcere ispitele cele mai grozave... temniţa şi chinuirea? IACOPO FOSCARI Ah, îndoită şi întreită chinuire! ai însă dreptate, trebuie a mă stăpîni. Taică, binecuvîntarea ta! 15 DOGE Facă cerul ca să-ţi fie ea într-ajutor!... Iată, ţi-o dau! 20 Iartă! Şi ce? IACOPO FOSCARI DOGE IACOPO FOSACRI Maicei mele naşterea mea, mie căci am trăit, şi ţie — după cum îţi iert şi eu — darul vieţei ce îţi 25 sînt dator ca tatălui meu. MARINA La ce eşti greşit ? IACOPO .FOSCARI Vai! n-am alt cu ce să imput memoriei mele decît 30 durerea mea; însă fui cercetat cu asfel de pedepse, încît trebuie a încheia că am fost criminal. De sînt adevărate cele ce zic, facă Dumnezeu ca cîte am suferit aci jos, să mă apere de un asemenea viitor! 400 5 10 15 20 25 MARINA Nu te teme nimic! viitorul acela e păstrat pentru împilătorii tăi. IACOPO FOSCARI Iartă-mi ca să nu o nădejduiesc.! MARINA Să nu o nădejduieşti ? IACOPO FOSCARI Pentru că nu poci a le dori toate cite m-au făcut să sufer. MARINA Oh! toate! toate! iezmele! viermele neadormit să i sfîşie de mii de ori mai mult. IACOPO FOSCARI Poate că să vor căi. MARINA Cînd se vor căi ei, atunci cerul nu va mai priimi tîrzia căinţă a demonilor. (Un ofiţer intră cu gvarzi.) OFIŢERUL Siniore, vaselul este la ţărm... vintul se ridică... noi sin tem gata a te însoţi. IACOPO FOSCARI Şi eu gata a porni... încă o dată, taică, mina ta! DOGE lată-o! Vai, cum tremură a ta ! IACOPO FOSCARI Nu, eşti greşit, a dumitale tremură, o taică! Adio! 401 DOGE Adio! Nu mai ai nimic a-mi spune? IACOPO FOSCAHI Nu... nimic. (Ofiţerului:) Dă-mi reazămul braţului 5 dumitale, domnule! OFIŢERUL Ce eşti galben aşa? ... lasă-mă să te ţiu... ţine-ţi firea !... şi mai mult ai îngălbinit... Oh! săriţi! ajutor! apă! 10 MARINA Ah, moare! IACOPO FOSCARI Nu, sînt gata... ochii-mi se turbură. Unde e uşa? MARINA 15 Dă-te la o parte... lasă-mă să-l ţiu eu !... Scumpul meu soţ! O, Dumnezeule, cît de slab îi bate inima! IACOPO FOSCARI Lumina ? lumina e aceasta ce văz ?... Sînt slab ! (Ofiţerul ii dă apă.) 20 OFIŢERUL li va fi, poate, mai bine la aer. IACOPO FOSCARI Negreşit... Soţioara mea! taică! daţi-mi miinele! MARINA 25 Moartea e aci, în această rece strimtoare! o, Dum- nezeule! al meu Foscari! cum eşti? Bine. 30 S-a dus! IACOPO FOSCARI (Moare.) OFIŢERUL 402 5 10 15 20 25 30 DOGE Acum e slobod. MARINA Nu, nu, n-a murit... mai e încă viaţă în această inimă... n-ar fi putut el să mă lase asfel! Fiica mea ! DOGE MARINA Nu-mi da numele acesta, bătrîne! nu mai ai fiică... pentru că nu mai ai nici fiu. O, Foscari! OFIŢERUL Trebuie să-i ardicăm trupul. MARINA Nu-1 atingeţi, ticăloşi temniceri! nimicită voastră slujbă se sfîrşaşte cu viaţa şi nu merge şi dincolo de moarte, însuşi după ucigaşele voastre legi: lăsaţi-i trupul la aceia ce ştiu să-l cinstească! OFIŢERUL Trebuie să dau de ştire Sinioriei Veneţiei şi să iau poruncele sale. DOGE Dă-i de ştire din parte-mi — din partea lui doge — că ea nu mai are nici o putere asupra cenuşei lui; cît trăi, era al statului, ca supus al său... acum e al meu... o, copilul meu! (Ofiţerul iese.) MARINA Şi eu trăiesc încă! DOGE îţi trăiesc copiii, Marino! 403 5 10 15 20 25 30 MARINA Copiii mei! aşa... ei trăiesc, şi eu trebuie să tră- iesc ca să-i învăţ a sluji republicei şi a muri ca tatăl lor! Ce dulce facere de bine ar fi sterpirea pentru Vene- ţia ! de ce pă mumă-mea n-a izbit-o ?! DOGE Nenorociţii mei fii! MARINA Acum, în sfîrşit, eşti simţitor... înălţimea-ta! Unde e stoicul acel bărbat de stat? DOGE (aruncindu-se pe trupul fiului său) Aci! MARINA Ce! plîngi? eu gîndeam că nu mai ai lacrăme... ţi le-ai fost păstrat pînă în momentul cînd nu mai sînt folositoare; plîngi însă, — că el nu va mai plînge... nu, niciodată! (Loredano şi Barbarigo intră.) LOREDANO Ce văz? MARINA Ah! Necuratul vine să batjocorească pe cei morţi: depărtează-te, dernone împeliţate! aci e un pămînt sfînt: vezi cenuşa unui martir care locul acesta îl preface în altar... Reîntoarnă-te în locaşul chinurilor! BARBARIGO Doamna mea, noi nu ştiam nimic de această tristă întîmpare; ne înturnăm de la consiliu. MARINA Cătaţi-vă, dar, de treabă! LOREDANO Căutăm pe doge. 404 MARINA (arătindu-l întins pe pâmînt lingă trupul fiului lui) % Iată-1 ocupat după cum îl doriţi: sînteţi mulţumiţi? | BARBARIGO 5 Noi nu întrerupem durerea unui tată. MARINA Nu, negreşit, dumneavoastră o pricinuiţi numai; lăsaţi-ne dar! DOGE (reallindu-se) 10 Siniore, sînt gata. BARBARIGO ... Nu... nu acum. LOREDANO Cu toate acestea, era o treabă înseninătoare. 15 DOGE Daca e aşa, iar v-o spui că iată-mă gata. BARBARIGO Nu se poate în momentul acesta... şi însuşi cînd Veneţia ar şovăi asupra abisului ca un [vasel în peri- 20 col... eu respect mîhnirile înălţimei-tale. DOGE îţi mulţumesc. Daca novelele ce-mi aduceţi sînt triste, puteţi a le spune... nimic nu poate să mă mai atingă după spectacolul acesta la care sînteţi marturi; 25 iar de sînt norocite, vorbiţi... n-aveţi a vă teme că mă vor putea consola. BARBARIGO Aş îi dorit să fi fost în stare de a te consola. 405 5 10 15 20 25 DOGE Eu nu vorbesc cu dumneata, ci cu Loredano: dum nealui mă înţelege. MARINA. Ah! o prevedeam ! Ce vrei să zici ? DOGE MARINA Vezi, singeie începe a curge din buzele îngheţai; ale lui Foscari... trupul sîngeră în fiinţa ucigaşului,», (Către Loredano:) Ticăloşiile tilhar, priveşte moartea cum mărturiseşte împrotiva nelegiuirii tale! DOGE Fata mea! aceasta e o iluzie a durerii. (Către oame- nii săi ce veniseră:) Luaţi trupul!.., Siniore, după un ceas te voi asculta. (Doge iese cu Marina şi oamenii săi, carii duc impui lui. încapo Foscari. Loredano şi Barbari go rumin BARBAIUGO Nu trebuie sâ-1 turburăm, acum ! 1.0 « e n an o A zis-o singur că nimic nu poate să-l mai ung BARBAUIGO Astea sînt vorbe; durerea va să rămiie singuratică: a o întrerupe este o barbarie! LOREDANO Durerea în singurătate creşte şi mai mult; nimic nu o depărtează din melanholicele sale vedenii din ceealaltă lume: trebuie a o rechema de cînd în cînd 406 în ceasta de aci; oamenii ocupaţi n-au timp de a vărsa ? lacrăme. BARBARIGO i Pentru aceasta, dar, ai vrea să lipseşti pe bătrînul | 5 acesta de orice ocupaţie ? LOREDANO Lucrul s-a hotărît. Junta1 şi Cei Zece au făcut o lege; cine va cuteza a se împrotivi ? BARBARIGO 10 Omenirea! LOREDANO Căci a murit fiul său? BARBARIGO Şi căci nu e încă îngropat. iD LOREDANO De aş fi cunoscut această întîmplare cînd am redres actul, s-ar fi putut întîrzia priimirea lui; acum însă nici o întîmplare nu-1 mai poate desfiinţa după ce i. s-a săvîrşit. V 20 BARBARIGO Eu nu voi priimi. LOREDANO Domnia-ta ai priimit ceea ce a fost mai esenţial... pentru celelalte lasă-mă pe mine! 25 BARBARIGO Pentru ce să-l strimtorăm acum a abdica? LOREDANO Pentru că simtimentele unei dureri particolare nu pot să oprească o măsură de interes general; şi pentru 1 Junta: vezi mai sus, p. 295, nota 1 (n. ed.). 407 5 10 15 20 25 30 că ceea ce hotărăşte statul pe astăzi nu trebuie a se lăsa pe mîine din pricina unei întîmplări fireşti. BARBAHIGO Ai un fiu! LOREDANO Aşa... aveam şi un tată. BARBARIGO Tot neimblînzit? LOREDANO Tot. BARBARIGO Ci lasă-1 să-şi îngroape fiul, ş-apoi să-i comunici decretul! LOREDANO Recheme în viaţă pe tatăl şi pe unchiul meu... şi atunci priimesc! Oamenii, şi însuşi bătrînii, pot să fie sau să se crează părinţi ai unei numeroase viitorimi, nu pot însă să mai însufleţescă un atom din strămoşii lor; jărtfele nu sînt dopotrivă. El mi-a văzut fiii murind de o moarte naturală, iar tatăl şi unchiul meu căzură de nişte boale iuţi şi secrete. Eu nici am întrebuinţat veninul, nici am poruncit vreunui profesor îndemînatic în arta derăpănătoare de a tămădui ca să le scurteze cariera; cei patru fii ai lui muriră fără ca eu să fi alergat la nişte ticăloşi înveninători. BARBARIGO Eşti sigur că el a alergat ? LOREDANO Foarte sigur. BARBARIGO Eu crez prea mult în curăţenia lui. 408 LOREDANO Nu e de mult de cînd şi Carmaniola 1 credea ase- menea. k BARBARIGO î-3 Acel străin? acel trădător? LOREDANO El însuşi. Dim ineaţa cînd Cei Zece (şi cu ei împreună Foscari) îi hotărîseră pierderea, el întîmpină pe doge şi-l întrebă surîzînd daca trebuie să-i ureze bună ziua 10 sau noapte bună. Doge îi răspunse că în adevăr petre- cuse noaptea în vegheri în care (adăogă cu un surîs graţios) a fost adesea vorba de domnia-ta 2. Era prea adevărat, — căci moartea lui Carmaniola se hotărîse cu opt luni înainte; şi bătrînul doge, care-1 ştia con- 13 damnat, îi surise cu o sinistră prefăcătură opt luni mereu... ipocrizie ce nu e putincioasă decît la o vîr- stă de optzeci ani. Bravul Carmaniola muri... muriră asemenea şi junele Foscari şi fraţii lui... ma eu nu le-am surîs niciodată. 20 BARBARIGO Ţi-era prieten acest Carmaniola ? LOREDANO El era pavăza Veneţiei; în juneţe îi fu vrăjmaş, mai tîrziu deveni mîntuitorul ei, şi apoi jertfă. 25 BARBARIGO Ah! această ursită seamănă că e răsplata acelo^fc ce mîntuie cetăţile. Bărbatul împrotiva căruia ne-am pornit nu numai c-a mîntuit pe a noastră, ci încă a adăogat şi alte state în stăpînirea ei. 1 Garmagnola — mare comandant militar al republicii Veneţia, decapitat la 7 aprilie 1432 pentru trădare (n. ed.). a istoric (n. trad— adică fapt istoric, n. ed.)4 409 LOREDANO Romanii, pe care noi îi imităm, da o coroană aceluia ce lua o cetate... şi iar o coroană aceluia ce mîntuia un cetăţean în luptă: amîndouă răsplătirile erau deo- 5 potrivă. Acum, de vom compara cetăţile luate de Foscari şi cetăţenii pe care a pus el să-i omoare sau cărora le-a pricinuit moartea, rezultatul va fi împro- tiva lui şi însuşi cînd vom da la o parte ezecuţiile secrete, precum a fost a tatălui meu. 10 BARBARIGO Nu poţi nicidecum să te mai îndupleci? LOREDANO Şi ca ce poate să mă schimbe ? BARBARIGO 15 Aceea ce mă schimbă şi pe mine... daca ura n-ar fi fost scobită în inimă-ţi întocmai ca pe o marmură; cînd însă se vor împlini toate, cînd acest bătrîn va fi scos, numele lui degradat, fiii săi morţi, familia-i obosită, şi tu dimpreună cu ai tăi triumfător, — dor- 20 mi-vei oare ? LOREDANO Foarte adînc! BARBARIGO Te amăgeşti, şi o vei vedea mai nainte de a gusta 25 cel după urmă somn dimpreună cu părinţii tăi. LOREDANO Carii nu se odihnesc în mormîntul lor, unde se coborîră mai nainte de sfîrşitul lor, şi carii nu se vor odihni pînă cînd Foscari nu va împlea pe al său. Pe 30 toată noaptea îi văz rătăcindu-se plini de mînie împre- giului patului meu şi arătîndu-mi cu degetul palatul ducals spre a-mi îndrepta răzbunarea. 410 BARBARIGO p Rătăcire a imaginaţiei! patimi mai superstiţioase nu sînt altele decît ura; amorul însuşi, — acest amor, ? care e protivnicul ei —, nu populează aerul cu atîtea K# fantasme ca boala inimei. (Un ofiţer intră.) LOREDANO Unde mergi? OFIŢERUL 10 A prepara, prin porunca ducii, pompa îngropării celui din urmă din fiii săi. BARBARIGO Groapa lor fu adesea deschisă de cîţiva ani încoa. LOREDANO 13 Peste curînd va fi plină şi închisă pentru totdauna. OFIŢERUL Poci trece înainte ? LOREDANO Poţi. 20 BARBARIGO în ce chip dogele sufere această nenorocire? OFIŢERUL Cu statornicia deznădejdei. Cînd e cineva de faţă, el vorbeşte foarte puţin; i-am văzut însă buzele miş- 23 cîndu-i-se de cînd în cînd, şi o dată, de două ori l-am auzit dintr-un apartament vecin murmuind şi cu un glas abia lămurit : „Fiul meu !“ — Mă duc a-mi împlini poruncile. (Ofiţerul iese.) 411 BARBARIGO Nenorocirea aceasta va interesa toată cetatea în favoarea lui. LOREDANO 5 Aşa... trebuie să ne grăbim: să adunăm pe dele- gaţii ce Consiliul i-a hotărît spre a da decretul! BARBARIGO Eu protest împrotiva lor din momentul acesta. LOREDANO 10 Cum îţi va plăcea... Eu însă mă duc a le aduna glasurile, şi vom vedea cine — dumneata sau eu -- va avea mai mult credit. (Barbarigo iese cu Loredano.) Sfirşitul actului IV ACTUL V SCENA î X T I I A1 (Apartamentul lui doge) DOGE şi oamenii casei UN SERV AL LUI DOGE Domnul meu, deputăţia aşteaptă... adaogă însă că daca alt ceas ţi se cuvine mai bine, ea se lasă la alegerea în ălţimii-voastre. 5 DOGE Totuna îmi sînt toate ceasurile... Vie! (Servul iese.) UN OFIŢER Prinţe, poruncile înălţimei-tale sînt săvîrşite. 10 DOGE Care ? OFIŢERUL Nişte porunci foarte triste... de a prepara... DOGE 15 Aşa... bine zici... iartă-mă! Am început a pierde memoria; am îmbătrînit prea mult! Pînă aci m-am luptat bine împrotiva vîrstei — începe acum a mă împila. (Intră deputăţia compusă de şase membri ai Sinioriei şi de căpetenia Celor Zece,) Nobili siniori, 20 care vă este dorinţa ? 1 Vezi nota de la p. 329 (n. ed.). 413 CAPUL CELOR ZECE Mai întîi, Consiliul înfăţişază dogelui închinăciunile sale de condoleanţă asupra nenorocirii din urmă. DOGE 5 Destul, să nu mai vorbim despre aceasta! CAPUL CELOR ZECE Dogele nu va să priimească închinăciunea respeete- lor noastre? DOGE 10 O priimesc astfel ţcum mi se înfăţişază.^. Spuneţi - ce -mai-aveţi! CAPUL CELOR ZECE Cei Zece, unindu-şi o Juntă de douăzeci şi cinci nobili senatori, ş-au chibzuit asupra stării republicei 15 şi asupra grijelor obositoare ce îndoit trebuie să împile aceşti ani ai înălţimei-tale îndelung închinaţi patriei. Ei au judicat de cuviinţă a ruga, cu plecăciune, înţe- lepciunea înălţimei-tale, — care negreşit că nu se va îrtiprotivi —, ca să binevoieşti a da înapoi inelul ducal 20 ce l-ai îndelung-purtat cu atîta glorie. Spre mărturisire că ei nu sînt ingraţi pentru slujbele înălţimei-tale, nici nebăgători de seamă la bătrîneţele înălţimei- tale, îţi acordă apanagiul de două mii ducaţi, ca sa poţi a te bucura de splendida retragere ce se cuvine 25 unui suveran. DOGE Âuzit-am bine? CAPUL CELOR ZECE Trebuie s-o mai repet ? 30 DOGE Nu... Aţi sfîrşit? 414 CAPUL CELOR ZECE Am vorbit. Ai douăzeci şi patru de ceasuri spre a da un răspuns. DOGE N-am trebuinţă nici de douăzeci şi patru de secunde. CAPUL CELOR ZECE Noi ne retragem. DOGE Staţi! Douăzeci şi patru de ceasuri nu vor schimba nimic din ceea ce am a vă zice. CAPUL CELOR ZECE Vorbeşte! DOGE De două ori mi-am arătat dorinţa de a abdica, şi mi s-a refuzat... ba încă mi s-a şi cerut jurămînlul de a nu renoî niciodată această propoziţie. JuruL-um. de a muri în împlinirea foncţiilor ce mi le-a încredin- ţat patria, şi pe care le-am împlinit după onoarea şi conştiinţa mea... Nu poci a-mi călca jurămîntul. CAPUL CELOR ZECE Nu ne aduce la nevoia unui decret, cînd ţi se dă pas a abdica de bunăvoie. DOGE Provedinţa îmi prelungeşte zilele ca să mă cerce şi să mă pedepsească; voi însă n-aveţi nici un drept a împuta bătrîneţelor mele, pentru că fiecare din cea- surile mele a fost al patriei. Sînt gata a-mi jerti viaţa pentru ea, precum am jertfit nişte objete şi mai scumpe decît viaţa; cît însă pentru demnitatea mea... am priimit-o de la republica întreagă. îndată ce se va manifesta voinţa generală, veţi avea răspunsul meu. 415 5 10 15 20 25 30 CAPUL CELOR ZECE Răspunsul acesta ne mîhneşte, nu va putea să-ţi slujească. DOGE însă Poci a mă supune la toate, nimic însă nu mă va schimba nici pentru o clipă... Decretaţi orice veţi voi! CAPUL CELOR ZECE Ne ducem, dar, cu acest răspuns la cei ce ne-au trimis. M-aţi auzit. DOGE CAPUL CELOR ZECE Ne închinăm cu plecăciune. (Deputăţiei iese. Un sere intra.) SERVUL Domnul meu, nobila sinioră Marina soleşte diinţă. DOGE o au- Ea poate oricînd să mă vază. (Marina intră.) MARINA Siniore... poate că doreşti a fi singur? DOGE Singur! adune-se lumea întreagă împregiurul meu, că sînt singur acum, singur şi din ce în ce mai singur, ma voi şti a suferi toate. MARINA Negreşit, şi pentru dragostea celor cerămin... O* soţiorul meu ! DOGE Nu te mîhni, căci n-am putere a te consola! 416 MARINA i Născut în orice altă patrie, el ar fi trăit, el, care era făcut pentru dulceţile vieţii, el, atît de iubitor şi atît de iubit! cine ar fi fost mai ferice decît al meu 3 Foscari? Nimic nu lipsea la fericirea mea şi a lui, J decît să nu fi fost veneţieni. h , DOGE / Sau fiul unui prinţ. MARINA 10 Aşa; tot ce favoriză neperfecta fericire sau ambiţia celorlalţi oameni a fost fatal pentru dînsul prin oare- care stranie ursită... Patria şi popolul pe care el le iubea, prinţul al căruia era fiu... DOGE 12 Şi care peste puţin nu va mai fi prinţ! MARINA i Ce fel ? DOGE Lipsitu-m-au de fiu şi voiesc acum a mă despoia 20 de diademă şi de inel. Ci smulgă-şi, ia-şi înapoi aceste semne, objete a invidiei lor! MARINA A! tiranii! şi într-o asemenea zi! DOGE 22 Acum e timpul cuviincios: mai nainte de un ceas aş fi fost simţitor la aceasta. MARINA Şi acum n-ai avea nici un resimtiment? O răzbu- nare ! Ma acela care, de ar fi fost apărat, ar fi putut 30 să dea această apărare, nu mai poate a ajutora pe tatăl său. 417 5 10 20 25 30 DOGE Nu ar fi făcut-o împrotiva patriei sale şi însuşi de ar fi avut o mie de vieţi în locul acelia... MARINA Ce chinurile i-a smuls-o! Aceasta poate să fie un curat patriotism. Sînt o femeie. Pentru mine, soţul şi copiii îmi era patria. îmi iubeam soţul... aşa, îl iubeam! l-am văzut trecînd prin cercările ce ar fi făcut a se trage înapoi şi cei mai dîntîi martiri; l-am pierdut! şi eu, care mi-aş fi dat sîngele pentru el, nu poci să-i mai dau decît lacrăme F Ma, de aş putea dobîndi întreagă răzbunare!... am fii, care vor fi bărbaţi. DOGE Durerea te rătăceşte! MARINA Aş fi crezut că poci să o sufer cînd îl vedeam obosit subt o asemenea împilare; aşa, mă gîndeam că mai bine aş dori a-i plînge moartea decît captivitatea-i prelungită... Mi-am luat acum pedeapsa despre aceas- ta ! DOGE Trebuie să-l mai văz o dată. Vino cu mine! Unde este? MARINA DOGE MARINA în patul nostru de nuntă. DOGE Pusu-l-au în lenţioliu (giulgiu)? MARINA Vino, bătrîne, vino! (Doge şi Marina ies. — Barbarigo intră cu Loredano.) 418 J»; BARBARIGO (către un serv ) Unde este dogele ? ţ SERVUL Acum se retrase împreună cu ilustra văduvă fiului său. LOREDANO ih ■ Unde ? SERVUL în apartamentul unde îi repaosă trupul. 10 BARBARIGO Să ne în turnăm dar! LOREDANO Uitat-ai că nu poţi? într-adins ai poruncă de la Juntă să aştepţi aci şi să te uneşti cu membrii ei în 13 solia lor: acum vin şi aceştia. BARBARIGO Şi sili-vor ei pe doge a răspunde? LOREDANO Dorinţa lui a fost ca toate să se săvîrşască cu jZO grabă; a răspuns fără să-l mai aşteptăm; trebuie ase- menea să urmăm şi noi. S-au păzit cuviinţele către dregătoria lui, averea şi înlesnirea traiului nu i s-au uitat... ce mai vrei? BARBARIGO 25 Să moară în postul său, că n-ar fi avut să trăiască mult; am făcut tot ce am putut spre a i se conserva titlurile; şi cu toate că n-am izbutit, rn-am împrotivit pînă în sfîrşit la propoziţia voastră... Pentru ce votul general mă trimite aci în silă? 30 LOREDANO Pentru că e bine ca oarecine de altă părere cu noi să fie martur, ca nu cumva nişte limbi mincinoase 419 5 10 15 20 25 30 să pretinză că o majoritate crudă să temea d-a-şi espune actele în vederea celorlalţi membri ai Consi- liului. BARBARIGO Şi aşa, eu trebuie să o crez spre a mă umili din pricina vanei mele opoziţii. Ştii că eşti ingenios, Lore- dano, în răzbunările domniei-tale, şi poetic însuşi, un adevărat Ovid în arta de a urî! Asfel (căci ura are ochi ce măresc lucrurile secondarii), asfel eu trebuie, după gîndul domniei-tale, să scoţ la lumină zelul coleghilor domniei-tale şi să fiu însoţit fără voie-mi în solia Juntei domniei-tale. LOREDANO Ce fel!... Junta mea! BARBARIGO A domniei-tale. Ea îţi vorbeşte limbagiul, îţi studie şi cele mai mici semne, îţi aprobă planurile şi lucrează în interesuriie domniei-tale... apoi nu e Junta dom- niei-tale ? LOREDANO Vorbeşti fără socotinţă, şi te povăţuiesc să nu dai ascultare la vorbele domniei-tale. BARBARIGO Vor auzi şi mai mult intr-o zî: alte guri nu se vor strimtora ca a mea: ei au trecut hotarăle puterii lor escesive; şi cind vine una ca aceasta, în statele şi cele mai despreţuite, omenirea supărată se scoală spre a o derăpăna. LOREDANO Vorbeşti fără judicată. BARBARIGO Rămîne să-mi dai probe despre aceasta. — Iată pe coleghii! (Deputăţia intră.) 420 CAPUL CELOR ZECE Datu-s-au de ştire lui doge că îl căutăm ? Numaidecît. UN SERV (Servul iese.) BARBARIGO Dogele este cu fiul său. CAPUL CELOR ZECE Daca e aşa, să ne lăsăm solia după îngropăciune. Aidem înapoi, va fi timp şi mîine! LOREDANO (la o parte, către Barbarigo) Arză-te in veci focul iadului ce mistuia pe bogatul înrăutăţit! îţi voi smulge limba ca să nu mai poţi scoate decît nişte sughiţe răsuflate pe buzele-ţi sîn- gerînde. (Tare, adresindu-se către ceilalţi:) înţelepţi coleghi, vă rog a nu vă grăbi! Fiţi umani! Iată dogele! BARBARIGO LOREDANO (Dogele intră.) DOGE Mă supui la chemarea domniei-voastre. CAPUL CELOR ZECE Venim a repeta rugăciunile de adineaorea. DOGE Şi eu viu a vă da răspunsul. CAPUL CELOR ZECE Care ? DOGE Vi l-ani spus. 421 CAPUL CELOR ZECE Ascultă dar decretul nostru hotărîtor şi irevocabil! DOGE In adevăr... în adevăr... Cunosc toate dulcile 5 formalităţi prin care se preludă către actele de siluire... Urmează! CAPUL CELOR ZECE Nu mai eşti doge; te-ai dezlegat de jurămînt ca suveran; trebuie a depune jos veşmîntul ducal; statul 10 însă, recunoscîndu-ţi slujbele, îţi acordă apanagiul ce ţi l-am dat. Ţi se lasă trei zile ca să ieşi din acest palat şi, la împrotivire, ţi se va confisca şi însuşi averea înălţimii-tale. DOGE 15 Cît pentru clauza din urmă, cutez a zice că puţin va înavuţi trezaurul. CAPUL CELOR ZECE Răspunsul înălţimii-tale, doge? LOREDANO 20 Răspunsul vostru, Francisco Foscari? DOGE De aş fi putut prevedea că bătrîneţele-mi ar fi păgubitoare statului, capul republicei nu s-ar fi arătat niciodată aşa de ingrat a preferi mai mult demni- 25 tatea sa decît patria; ma această lungă viaţă fiind atîţia ani folositoare ţărei, aş fi dorit a-i consacra şi ultimile mele momente: fiind, însă, că decretul s-a dat, mă supui. CAPUL CELOR ZECE 30 Daca cele trei zile ce ţi s-au dat nu îţi vor fi destule, îţi mai acordăm cu toată inima pînă la opt, ca o măr- turie a stimei noastre. 422 DOGE Nu vă cer nici opt ceasuri, domnilor, nici însuşi opt minute... Iată inelul ducal (işi dă inelul şi toca). Iată şi diadema! Aşa, acum Adriatica e slobodă a-şi 5 alege acum alt ginere. CAPUL CELOR ZECE Nu vă retrageţi aşa curînd! DOGE Sînt bătrîn, domnule; mă mişc prea încet şi am tre- 10 buinţă cît mai curînd să mă pui pe drum; Mi se pare că văz între domnia-voastră un chip care mi-e cu- noscut. .. Senator, numele domniei-tale, pe care cos- tumul te arată de cap al Celor Patruzeci ?1 MEMMO 15 Siniore, eu sînt fiul lui Marco Memmo. DOGE A! tatăl domniei-tale mi-era prieten... ma fiii şi părinţii! Hei colo, copii! UN SERV 20 Prinţul meu! DOGE Nu mai sînt prinţ... (Arătlnd deputăţia Celor Zece) Iată prinţii prinţilor... Preparaţi-vă a ieşi îndată din acest palat! 25 CAPUL CELOR ZECE Pentru ce aşa de curînd ? Una ca aceasta ar da un scandal. DOGE (către Cei Zece) E treaba dumneavoastră de a răspunde... (Către 30 feciori:) Aide, gătiţi toate! o sarcină este care vă rog 1 Cei Patruzeci: vezi mai sus, p. 194, nota 1 (n. ed.). 423 a o duce cu grijă, cu toate că acum e la adăpost despre orice primejdie; ma pentru aceasta voi să îngrijesc eu însumi. BARBARIGO 5 Vorbeşte de trupul fiului său. DOGE Şi chemaţi pe Marina, fata mea! (Marina intră.) Prepară-te, trebuie să ne ducem a plînge airea! MARINA 10 Pretutindeni! DOGE Aşa; vom putea plînge slobod, departe de aceşti spioni geloşi ai celor mari... Domnilor, puteţi a vă duce — ce mai vreţi ? noi ieşim din palat — vă temeţi 15 să nu-1 luăm cu noi ? Aceste bătrîne ziduri, — de două ori mai bătrîne decît mine, cu toată vîrsta-mi cea mare —, v-au slujit ca şi mine; şi eu, şi ele v-am putea povesti o istorie, ma nu le conjur nicidecum a se dărîma asupra dumneavoastră... căci o ar face precum 20 odinioară coloanele templului lui Dagon \ ce striviră deodată pe israelitul şi pe vrăjmaşii săi filistei. Crez că o asemenea răzbunare ar putea veni după o bles- temare ca a mea asupra unor oameni ca dumneavoastră: ma eu nu blestem. Adio, siniori, dea Domnul ca noul 25 doge să fie mai bun decît dogele actual! LOREDANO Dogele actual este Pascal Malipiero. DOGE Nu va fi mai nainte pînă ce eu nu voi trece pragul 30 porţilor acestora. 1 1 Dagon — cea mai mare divinitate a filistenilor; Vechiul Testament povesteşte că statuia lui din templul Asdod a căzut de pe soclul ei sfărîmîndu-se cînd a fost adus în templu chivotul luat de filisteni de la israeliţi (n. ed.). 424 LOREDANO Marele clopot de la San Marco va suna îndată pentru inauguraţia lui. DOGE Păminte şi cer, veţi repeta voi sunetul acesta şi trăi-voi eu să-l auz... eu, primul doge care auzi clo- potul proclamînd pe predecesorul său ? Mai ferice, înviriovăţitul meu predecesor, severul Faliero!... ul- tragiul acesta, cel puţin, nu i s-a făcut. LOREDANO Ce! doreşti soarta unui trădător? DOGE Nu... rîvnesc la cei morţi CAPUL CELOR ZECE Siniore, de îţi pare rău atîta a părăsi palatul acesta, retrage-te cel puţin pe scara secretă care conduce* către calea canalului! DOGE Nu, mă voi coborî pe scara pe care m-am şi suit la întîiul rang... pe Scara Gigantului \ pe vîrful căria m-am învestat cu ducia: slujbele mele m-au chemat aci, şi răutatea vrăjmaşilor mei mă dărîpă. Aci, acum treizeci şi cinci de ani, am fost instalat; străbătui acesteaşi apartamente, din care niciodată n-aş fi crezut a fi esgonit decît ca un cadaver al unei căpetenii ce a murit apărîndu-le... iar nu de concetăţenii mei; veniţi însă, — fiul meu şi eu vom ieşi împreună şi ne vom duce, el, în mormîntul său, şi eu ca să chem pe al meu. CAPUL CELOR ZECE Cum ! în public ! 1 Scara Gigantului: vezi mai sus, p. 314, nota 1 (ri. cd.).. 425 5 10 15 20 25 30 DOGE în public am fost ales, şi asemenea mă voi departa. Marino, vino! MARINA Iată braţul meu! DOGE Iată toiagul bătrîneţelor mele: pe dînsul rezemat ies de aci! CAPUL CELOR ZECE Nu se poate... popolul va băga de seamă. DOGE Popolul!... n-avem popol, o ştiţi prea bine, căci nu v-aţi purtat asfel cu dinsul sau cu mine; va fi, poate, un fel de popolaţă, ale caria căutături v-ar face ruşine; ea însă nu cutează nici a geme, nici a blestema decît numai din ochi şi din fundul inimei. CAPUL CELOR ZECE Patima te face a vorbi asfel. DOGE Ai dreptate, am vorbit mai mult decît îmi era obiceiul; e o slăbiciune ce nu mi-o va imputa cineva, şi care vă scuză, poate, arătînd că mă apropii de o vîrstă ce dă dreptate actului dumneavoastră, — cu toate că legea nu-1 poate priimi. Adio, siniori! BARBARIGO Nu vei ieşi fără o scortă cuviincioasă rangului vostru trecut şi a celui ce ai încă; noi vom însoţi cu respect pe doge la palatul său particolar. Spuneţi, coleghilor, nu-1 vom însoţi? MAI MULTE GLASURI Negreşit!... Negreşit! 426 DOGE Nu veţi veni... cel puţin după mine. Intrat-am aci de suveran şi ies cetăţean prin aceeaşi poartă... simplu cetăţean. Toate aceste vane ceremonii sînt nişte batjocure ticăloase ce întărită inima împlîndu-o de venin în loc de antidote. Pompa este pentru prinţi, —- eu nu mai sînt... ; mă amăgesc — tot mai sînt, însă numai pînă la poarta aceasta... Ah! LOREDANO Ascultaţi! (Clopotul de la San Marco sună.) BARBARIGO Clopotul! CAPUL CELOR ZECE De la San Marco; sună pentru alegerea lui Ma- lipiero. DOGE Recunosc sunetul. O dată l-am auzit, acum trei- zeci de ani; eram mai june atunci! BARBARIGO Şăzi jos, siniore ! tremuri! DOGE E sunetul funeralelor copilaşului meu: sufere ini- ma-mi cu amar! BARBARIGO Aşa, te rog, odihneşte-te! DOGE Nu: jeţul meu pînă acuma a fost un tron. Marino,, aidem! MARINA Cu toată inima! 427 5 10 15 20 25 30 DOGE (face ciţiva paşi şi se opreşte) Mi-e prea greu... nimeni nu-mi va aduce un pahar de apă? Eu. Şi eu. Şi eu. BARBARIGO MARINA LOREDANO (Doge ia cupa din mina lui Loredano.) DOGE Priimesc pe a dumitale, Loredano, ca dintr-o mină cuviincioasă la un asemenea ceas. LOREDANO Pentru ce? DOGE Se zice că cristalul nostru veneţian are o astfel de antipatie pentru veninuri, incit se sfărîmă îndată ce-1 atinge vreun ce veninos: mi-ai adus această cupă, si nu s-a sfărîmat. LOREDANO Şi apoi, siniore?! DOGE Ce, nu spun adevărul?... sau domnia-ta eşti de bună-credinţă. Eu nu mă tem nici de una, nici de alta: e o tradiţie mincinoasă. MARINA Ideile ţi e rătăcesc; ar fi mai bine să te aşăzi si să nu pornim încă... Ah ! te îngălbeneşti ca şi soţul meu ! BARBARIGO Cade... ţineţi-1!... îndată un jeţ!... ţineţi-1! DOGE Clopotul sună... să ieşim... îmi arde capul! 428 BARBARIGO Aşa te rog, reazămă-te de noi! DOGE Nu! un suveran trebuie să moară în picioare! Copilul meu!... Trăgeţi-vă braţile!... Clopotul asta! (Doge cade şi moare.) MARINA Dumnezeule! Dumnezeule! BARBARIGO (lui Loredano) Vezi, fapta-ţi e săvîrşită acum! CAPUL CELOR ZECE Nu e nici un ajutor!... să cheme pe cineva! UN SERV AL LUI DOGE S-a săvîrşit! CAPUL CELOR ZECE De este aşa, cel puţin îngroparea i se va face vred- nică de numele lui şi de Veneţia, de rangul şi de închi- narea lui în datoriile sale, pe cît vîrsta l-a lăsat a şi le împlini cu glorie. Coleghii mei, mă aprobaţi ? BARBARIGO N-a avut nenorocirea de a muri supus acolo unde a fost suveran : funeralele sale trebuie să se facă de prinţ. CAPUL CELOR ZECE Sîntem toţi în învoire? TOŢI (afară de Loredano, răspund) Aşa! CAPUL CELOR ZECE Pacea cerului fie cu el! 429 5 10 15 20 25 30 MARINA Domnilor, iertaţi: aceasta e o batjocoră! înceta ti de a vă juca cu trupul acestui bătrin! nu e decît un moment de cînd era încă azilul unui suflet prin care imperul vostru a crescut în putere şi în glorie. Cu toate acestea, îl gonirăţi din palatul său cu o indiferinţă fără cuget. Acum, cînd el nu mai poate cunoaşte cinstile, — şi nici nu le-ar mai priimi de ar putea să le cu- noască —, voi înşivă, domnilor, propuneţi a consacra o pompă vană şi netrebnică jertfei ce aţi călcat-o in picioare: nişte funerale de prinţ sînt pentru dumnea- voastră o imputare, şi pe el nu-1 mai cinstesc. CAPUL CELOR ZECE Doamna mea, noi nu ne întoarcem aşa de lesne hotărîrile noastre. MARINA O ştiu, în toate cîte se ating de chinuirile celor vii. Mă gîndeam cel puţin că cei morţi ar putea să vă scape, cu toate că sînt, fără îndoială, unii părăsiţi în puterea unor duhuri ale căror foncţii seamănă cu ale voastre de pe pămînt. Lăsaţi-mă fără viaţă, după cum mi-aţi fi părăsit rămăşiţa zilelor lui ce le-aţi scurtat, cu. atîta generozitate! Aceasta e ultima-mi datorie; va fi, poate, o tristă mîngîiere în a mea dez- nădejde. Durerea e superstiţioasă: ea îşi place cu morţii şi cu pregătirile mormîntului. CAPUL CELOR ZECE Stăruieşti domnia-ta a te încărca cu aceste funebre datorii? MARINA Negreşit, domnule! Cu toate că averea lui a fost toată consumată în slujba statului, eu însă îmi am încă zestrea, care va fi consacrată la funeralele lui şi la ale... (Se opreşte cu mişcare.) CAPUL CELOR ZECE Păstrează-ţi zestrea pentru copii! 430 MARINA Aşa, fiindcă sînt orfani mulţumită domniei-voastre ! CAPUL CELOR ZECE Noi nu putem a-ţi priimi cererea. Aceste rămăşiţe muritoare vor fi espuse cu toată pompa cuviincioasă şi scortate la mormînt de către noul doge, învestat ,ca un simplu senator. MARINA Am auzit vorbind de acei ucigaşi ce îşi îngroapă jărtfele, niciodată însă nu încongiură cu atîta splen- doare pe cei ucişi de dînşii. Am auzit vorbind de lacră- mele văduvelor... Vai! mi-am vărsat şi eu însumi, mulţumită domniei-voastre ! Am auzit vorbind de moş- tenitori în veşminte de doliu: domnia-voastră n-aţi mai lăsat nici unul mortului, şi vreţi să le jucaţi rola. Foarte bine, domnilor, împlinească-vi-se voia, precum într-o zi şi a cerului crez că se va împlini! CAPUL CELOR ZECE Ştii, doamna mea, cu cine vorbeşti şi primejdia vorbelor domniei-tale ? MARINA Cunosc pe aceia cu care vorbesc mai bine decît domnia-ta însuşi... cunosc primejdia ca şi domnia-ta, şi poci asemenea a o brava. Mai vreţi şi alte funerale? BARBARIGO Nu căuta la vorbele-i fără socotinţă! nenorocirile îi sînt o scuză. CAPUL CELOR ZECE Le vom uita. BARBARIGO (către Loredano, ce scrie pe tăbliţe) Ce scrii aşa de serios pe tăbliţele domniei-tale? 431 LOREDANO (arâtind trupul lui doge) Că mi-a plătit1. CAPUL CELOR ZECE Ce-ţi era dator? LOREDANO O datorie veche şi dreaptă; o datorie a naturei şi a mea. (Cortina cade.) Sfvuitul Ambilor F o s c a r i. 1 „L'ha pagata“. Faptă istorică. Vezi Istoria Veneţiei de P. Daru. pag. 411, volum. 2 (nota trad.). FELICE ROMANI NORMA TRAGEDIE LIRICĂ PERSONE POLLION, proconsul al Romei în Gallii OROVESO, cap al druizilor NORMA, druidă, fie a lui Oroveso ADALGISA, jună ministru la templul lui Irminsul CLOTILDA, credincioasă a Normei FLAVIE, amic al lui Pollion Doi copii, fii ai Normei şi ai lui Pollion Druizi, barzi, eubagi, sacerdotese, războnici şi soldaţi gali. (Scena este în Gallii, în pădurea sacră şi în templul lui Irminsul.) Muzica de Vincenzo Bellini ACTUL 1 ("Pădurea sacră a druzilor; în mijloc, ştejarul lui Irminsul, la tulpina căruia vede-se piatra druidică drept altar. Dealuri în depărtare, semănate de păduri. E noapte; depărtate focuri licură din dumbrave.) SCENA I (în sunetul marşului religios defilâ oştirea galilor, după dlnsele procesia druizilor. în sfirşit, Oroveso cu cei mai mari sacerdoţi.) OROVESO Aideţi pe deal, druizilor, Aideţi a pîndi cerul Cînd discul îşi dezvăluie Arginteu luna nouă; Ş-a feţei virginale Surîderea primară Trei ori vesteasc-o misticul Sacerdotalul bronz. DRUIZII Cel sacru vise să secere Veni-va Norma ? OROVESO Norma! DRUIZII Cu aura-ţi profetică, Teribil Zeu, învaţ-o, O, Irminsul, însufl-o 435 5 10 15 20 25 C-urgie, ură Romei, Cu ură să derapene A pace, cobe rea. OROVESO Aşa: vorbind teribilă Din aşti ştejari sălbatici, Va curăţi Galliile De acvile vrăjmaşe; Ş-al scudului ei sunet Ca uietul de tunet In scaunul cezarilor Tremînd va resbumba. TOŢI Răsări, lună, grăbeşte-te, Că Norma e l-altar! (Se depărtează toţi şi se pierd în pădure; de cînd în cînd se mai aud răsunînd glasuri. Ies în urmă de la o parte Flavie şi Pollionf îngrijiţi şi înfăşuraţi în togele lor.) SCENA II POLLION, FLAVIE POLLION • Tot zgomotul pierit-a. A selbei urîcioase E liberă intrarea. FLAVIE E moarte-n acea selbă, Ţi-a spus-o însuşi Norma. POLLION Ah! Proferişi un nume Ce inima-mi îngheaţă. 436 FLAVIE Cum! ce zici tu ? amanta !... A fiilor tăi mumă!... POLLION Orice-mputare merit Ce ai putea a-mi face, şi fie-oricît d-amară; Ma flacăra primară în inimă-mi e stinsă, ş-un zeu însuşi o stinse, Un zeu al păcii mele vrăjmaş. Văz la picioare-mi Deschis, profund abisul, şi-n el m-avînt de sine. FLAVIE Iubeşti oare pe alta? POLLION Vorbeşte mai în tine... Aşa... pe Adalgisa... S-o vezi... este surîsul d-amor şi de candoare, E floare de blîndeţe. Ministră la ast templu Acestui zeu de sînge; într-însul ţi se pare Ca raza unei stele pe cerul turburat. FLAVIE Vei fi şi tu amat Asemenea, amice? POLLION O crez. FLAVIE Şi de urgia A Normei nu-ţi e teamă? POLLION Atroce,-ngrozitoare De faţă-mi o aduce estrema-mi remuşcare... Un vis... FLAVIE Ah, spune-1! 437 5 10 15 20 25 30 35 POLLION Şi -n remintare tremur. Eram l-altarul Vinerii Cu Adalgisa-n Roma, încinsă-n bende candide Şi flori p-a ei cosiţe. Imenu-ntona cîntece, Profumuri înălţate, Simţirile furate De desfătări d-amor. Cînd între noi teribilă Vine-a se pune-o umbră, Şi mantie druidică Ca abur o-nfăşoară; P-altar jos plumbă fulgerul, Un văl ziua coprinde, Mut împregiur se-ntinde Un sepolcral fior. Şi adorata vergine Din ochii mei despare; I-auz departe gemete Cu-a fiilor plînsoare... Şi-n fund, în fundul templului Un glas grozav răsună: „Aşa Norma-şi răzbună D-amantul trădător/4 (S-aude sunind sacrul bronz.) FLAVIE Simţi?... Spre-mplinirea ritului Norma din templu pasă. GLASURI DEPĂRTATE E sus luna, druizilor, Mergeţi; profani, aireal FLAVIE Vin’ să fugim... că poate-se Surprinşi a pătimi. 438 5 10 13 20 25 30 POLLION Tramă conjure barbarii, Ma eu voi preveni... Mă protectă, mă defende O putere şi mai mare. E a ei însăşi cugetare, E amor, flacăra sa. Ăstui zeu ce îmi continde Astă vergine-adorată Arde-voi selba spurcată, Empiu altar voi dărîma. (Se depărtează cu repeziune.) SCENA III (Druizi în fund, sacerdotese, războinici, barzi, eubagi, sacrifi câtor i, şi în mijloc Oroveso.) HOR GENERAL Norma vine, şi coama-i e încinsă De verbenă misterelor sacrată; In mina ei ca luna-ncovoiată Aureea coasă varsă splendori. Ea provine, şi iată steaua Romei Uimită ascuns sub văl se abate: A cerului cîmpii Irminsul străbate Ca cornetul cobe, spaimă, fiori. SCENA IV (Norma, în mijlocul ministrelor sale, cu părul răsfirat, cu fruntea încinsă de o coroană de verbenă şi în mină cu o secere de aur. Se aşazâ pe piatra druidică şi rotează ochii împregiur ca inspirată. ' Toţi sînt în tăcere.) NORMA învitătoare glasuri, Glasuri de război e cine să nalţe Lîngă altarul Zeului ? E cine ‘ 439 5 10 15 20 25 30 Răspunsuri a dicta Normei veghiente Ş-a grăbi a Romei arcană soarte ?... Ea nu depindă de putere-umană. OROVESO Şi pînă cînd ne-ai vrea Împilaţi? Destul nu se pingăriră Selbele patrii, străbunele templuri De acvile latine? A lui Brennu Spadă nu poate să mai stea trîndavă. TOŢI Scoaţă-se odată! NORMA Şi-nfrîntă cază, Înfrîntă, da, de va pretinde vrunul A o goli nainte. Nu sînt încă Spre răzbunare-ne zilele maturi: Decit sicambrele scure Pilii romani cu mult mai tari sint încă. TOŢI Şi ce-ţi anunţă Zeul ? ce sorţi ? spune! NORMA în cărţile arcane Văz ale cerului: numele Romei Superbe e scris în pagini de moarte... Ea moare-odată; nu de la voi însă, Ci din a sale viţii; Topindu-se moare. Aşteptaţi ora, Ora fatală ce-mplină decretul mare. Pace vă intim____ şi sacru vise secer. (Taie viscul, sacerdotesele îl culeg în coşuri de richitâ. Norma naintează şi întinde braţele la cer. Luna splende in toată lucirea ei. Toate cad la părnînt.) 440 RUGĂCIUNE norma şi ministre Castă divă, ce argintu-i Aste sacre,-antice plante, Spre noi faţa ta întoarce Fără nor si fără văl! $ Inimi stîmpără aprinse, Stimpără zel audace, Varsă pe pămînt a pace Ce-a domni tu faci în cer! TOŢI Spre noi faţa ta întoarce Fără nor şi fără văl! NORMA Ritul e sfirşit; din selba Sacră ias’ orice profan. Cînd Zeul cruntat în ură Va cere sînge roman, Din acest druidic templu Al meu glas greu va tuna. TOŢI Tune, şi nici unul scape Din acest popol spurcat; Şi proconsulu-ntîi cază D-ale noastre lovituri, NORMA Va cădea... de a mea mînă... (Ma nu poci a-1 pedepsi; Bellul meu, mai vino iară Cu întîia ta credinţă, Şi cu lumea-ntreagă-n luptă Şti-voi a te apăra! Bellul meu, mai vino iară Cu senina ta privire, Şi-n sînu-ţi şi cer, şi viaţă, Şi patrie voi avea.) 441 HOR Eşti tîrzie, eşti tîrzie Zi a răzbunării noastre; Te grăbeşte-nsă-n mînie, 5 Zeu ce Tibrul condamnă. (Norma iese şi toţi o urmează în orinduialâ.) SCENA V ADALGISA (singură) Sacra selbă e deşartă, S-a-mpIinit ritul. In sfîrşit putea-voi Suspina-ntr-ascuns ici ce-ntîia dată Cel roman fatal îmi ieşi nainte Şi de templu, de Zeu mă dezbină... Ultima-ncai fie! — Vană dorinţă! O neînvinsă forţă Ici mă tîraşte... şi cu blînda-i faţă Inima-mi se paşte... ş-al lui glas dulce Tot mi-1 repetă aura ce-adie. (Aleargă şi cade în genuchi la piatra lui Irminsul.) Scapă-mă, o, dive! Ah, sînt pierdută! SCENA VI POLLION, FLAVIE şi zisa POLLION Iat-o, mă lasă, — du-te, 25 Cuvînt nu voi! (Flavie se duce.) ADALGISA (speriată văzîndu-l) Oh! Pollion! POLLION 30 Ce văz eu? Plîngeai tu? .0 15 20 442 ADALGISA Mă rugam. — Ah, te departă! Rugar mă lasă! POLLION Un zeu tu rogi atroce, Crud, protivnic l-a ta, l-a mea dorinţă, 0, dulcea mea! Zeul Ce ai să chemi e-amor. ADALGISA Amor! vai! lasă... Să nu te mai auz! (Se depărtează de el.) POLLION Ce fugi ? şi unde Vei fugi să nu te-ajung eu? ADALGISA La templu, La sacre altare cărora jurat-am. POLLION Altare!... ş-amorul nostru ? ADALGISA Uitatu-l-am. POLLION Du-te, crudo, ş-al meu sînge Dă-1 în zestre 1-ast crunt Zeu, Verse-se tot, ah, tot varsă-1, Ma să te las nu poci eu ! Tu la Zeu eşti închinată, însă inima-ţi e-a mea. Ah! nu ştii tu ce mă costă De tine-a mă lepăda! 443 5 10 15 20 25 ADALGISA Şi tu iară nu ştii, vai! Cît mă costă dureroasă! La altar ce ultragiai Mergeam candidă, voioasă... Cugetul mi se nălţa Şi în cer Zeu-ntîmpina... Ş-acum relei şi sperjurei Cer şi Zeu mi s-au ascuns. POLLION Cer mai pur şi zei mai buni Eu în Roma îţi prepar. ADALGISA Ce ? porneşti ? POLLION în ziori de noapte... ADALGISA Porneşti! şi eu?... POLLION Vii cu mine. Amorul ţi-ntrece legea... Cede lui, ah! cede mie! ADALGISA Ah! taci, lasă... POLLION Nu voi tace Pînă cînd nu mă vei crede. 444 3 10 13 20 23 30 AMBII POLLION Vino-n Roma, vino, scumpă... Viaţă, bucurii e-amorul, Să-mbătăm a noastre inimi Cît mai mult de desfătare. In inimă-ţi n-auzi glasul Ce-ţi promite etern bine ? Oede-mi dulcile cuvinte, Soţ mă stringe 1-al tău sîn ! AD ALGISA (O, cer! l-ascult vorbind asfel... Peste tot ş-oricînd în templu... Cu-acei ochi şi cu-aceeaşi faţă Pin’ l-altar îl văz nainte... El triumfă d-al meu plîns. Cu-al meu dor e vingător... Scapă-mă d-ast dulce fermec, Sau mă iartă cel puţin!) Adalgisa! POLLION ADALGISA Ah! a ta milă Scape-mă d-un dor mai mare! POLLION Adalgisa! mă laşi oare?... ADALGISA Eu nu poci! — viu după tine. POLLION Aci... mîine l-astă oră Vei veni ? ADALGISA îţi dau cuvîntul. 441 Jură! POLLION ADALGISA Jur! POLLION Ah, fericire! Nu uita... ADALGISA Ah! nu uit, scumpe... AMBII ADALGISA L-al meu Zeu voi fi sperjură; Sînt însă, voi fi a ta. POLLION Amoru-ţi mă rassigură, Ş-al tău Zeu ştiu a sfida. SCENA VII (Locuinţa Normei) NORMA si CLOTILDA (Duc de mină doi copii mici) NORMA Ia-i, du-te, ascunde-i! Ca niciodată Trem să-i iau în braţe! CLOTILDA Şi care stranii Fiori te turbă să-ţi lepezi copiii? NORMA Nu ştiu... Simţiri diverse Sufletul mi-1 sparg. Dragoste şi ură Cerc totdodată... şi sufer văzîndu-i, Şi de nu-i văz iar sufer. Simţ Împreună Ca niciodată ş-un dor, ş-o plăcere Că le sînt mumă. CLOTILDA Şi eşti... NORMA N-aş mai fi fost-o! CLOTILDA Ce crudă luptă!... NORMA Ah, n-ai idee, A mea Clotildă!... Rechemat la Tiber E Pollion. CLOTILDA Şi nu te ia ? NORMA îmi tace Cugetul. — Vai! De va cerca să fugă Şi să mă lase?... d-o putea să-mi uite Aşti copilaşi!... CLOTILDA Şi ai crede? NORMA Mă cutremur, E prea chinuitoare Chiar îndoiala! — Nu ştiu cine vine. Ia-i, — du-te! (Clotildă se duce cu copiii. Norma îi îmbrâţişază.) 447 5 10 15 20 25 30 SCENA VIII ADAUGI SA fi NORMA NORMA Adalgiso! ADALGISA (de departe) (Suflet, constanţă!) NORMA Vino, copilită, Vino! — De ce tremuri? — Lot secret mare Auzii c-ai vrea să-mi descoperi. ADALGISA Aşa! Ma, de! te spoaie De cerească străşnicie ce splende In ochii tăi... dă-mi curagiul prin care Inima mea toată să ţi-o descoper. (Ingenuchie, Norma o ardică.) NORMA Irnbrati-mă! Spune, — ce ai? ADALGISA (după un moment de sfială) ... Amorul.... Nu te aspri... Mult m-am luptat cu sine-mi A-I înneca, ş-orice sforţă mi-o-nvinse... Orice remuşcare. — Ah! nu ştii încă Ce jurămînt făcui!... să fug din templu.... Să trădau altarul cui sînt legată. Să părăsesc patria! NORMA Ah! svînturato! A dimineţei tale Ţi-e turburat seninul... Cum? si unde Ţi s-aprinse ast foc ? 448 ADALGISA Dintr-o privire, Dintr-un singur suspin, în sacra selbă L-altar jos unde eu rugam Zeul; Tremai... pe a mea buză Mi se opri ruga: şi assorbită în drăgălaşa-i faţă un cer altru Crezui că întimpin, un alt cer într-însul. NORMA (0, suvenire! însămi Asfel fui răpită privind în faţă-i.) ADALGISA Ma tu nu mă asculţi? NORMA Te-ascult... urinează ! ADALGISA La templu p-ascuns singură îl aşteptam adesea, Şi tot mai vie flacăra-mi Creştea, mai arzătoare. NORMA (Eu însămi, şi eu Arsei aşa. încintul ei fu ş-al meu.) ADALGISA „Vino,-mi zicea el, — lasă Să-ţi caz jos la picioare Şi aura-ţi să răsuflu A dulcelor suspinuri; A părului inele Dă-mi voie-a săruta.“ 5 10 15 20 25 30 NORMA (Ah! scumpe vorbe ! Mi le spunea tot asfel Ş-aşa-mi afla calea inimii mele!) ADALGISA Dulci ca arpa armonică Mi-erau vorbele sale, Vedeam în ochii-i soarele Mai dulce surîzîndu-mi. Eu fui şi sînt pierdută; îmi trebuie iertarea-ţi: Mă sprijină, mă-nvaţă, Mă apără, mă ceartă! Mă mîntuie de mine, De chiar inima mea! NORMA Ah, nu mai plînge! N-ai aflat inimă scumpă la milă, Ş-etern nod încă l-altar nu te leagă. A M B E NORMA Mă-mbraţă, ah! fă-ţi inimă: Te plîng, şi-ţi dau iertare, Iţi rump eu legămintele, Te liber de-nchinare. Cu scumpu-objet unită, Ferice vei trăi. ADALGISA Mai spune-mi, spune-mi, cerule, Aşa de dulci cuvinte! Prin tine chinuirile, Prin tine mi s-alină. De nu e-amorul vină, Tu viaţa mi-o dideşi. 450 NORMA Ma spune-mi... oare junele Ce nume-ntre noi are? ADALGISA Nu e născut în Gallia... Roma i-e patria... NORMA Roma! Şi e ? urmează... SCENA IX POLLION şi cele zise ADALGISA Vezi-1! NORMA El! Pollion!... ADALGISA Ce iră? NORMA Acesta ziseşi ? asta ? Bine-auzii ? ADALGISA Ah, el! POLLION (apropiindu-se de Adalgisa) Ah! ce făcuşi, copilă? ADALGISA Eu?... 451 5 10 15 20 25 30 35 NORMA (lui Pollion) Tremuri? pentru cine? (Cilcva momente de tăcere. Pollion turburat, Adalgisa tremurînd şi Norma fierbind.) Oh! Nu tremura, perfide. Nu, nu trema de dînsa... Ea nu ţi-a ştiut faptele, O, făcător de rele!... Ţie să tremi, feloane... Pentru copii!... şi mine... ADALGISA Ce-auz, o, Pollione? Taci! trage-te!... vai mie! (hi acopere fala cu mîinile: Norma o apucă de braţ şi o constrînge a prud pe Pollion, care o urmează.) a 3. 1 NORMA O! ce-amăgire groaznică! Ce crudă viclenie! A ăstui om cunoaştere Ţi-a întrecut şi moartea. Izvor d-eterne lacrărne Vicleanul îţi deschise... Ş-a vieţei dimineaţă Grozav ţi-o învăli. ADALGISA Oh! ce grozav cuvintele-ţi Misterul mi-1 arată! S-auz, inima-mi tremură. Să caut adevărul... îmi simţ nenorocirile, Vai mie! le simţ toate... Sînt fără margini, daca Acest fel m-amăgi. 1 Abreviere (şi în textul italian) pentru vtoţi trei" (n. ed.). 452 POLLION Norma! ţine-ţi mustrările Pe seamă-mi d-altădată! De! lasă biata vergine 5 Puţin să mai răsufle,.. Ruşinea-ne ascunde-o Acestui curat suflet... Judice singur cerul Cine mai mult greşi. iO 15 20 25 NORMA Perfide! POLLION (vrind a se depărta) Destul! NORMA Stăi locului! Şi crezi să scapi de mine ? POLLION Vorbim apoi. NORMA Vicleanule, Citesc in cugetarea-ţi! Ma spune-mi, ai speranţă Pe cit îmi ai baldanţă? Ea nu e-ntr-a mea mină? Nu e-n puterea mea ?... POLLION O, cer!... şi ca o fiară Cu ea... 30 NORMA Cu... toţi, cu... mine. 453 5 10 15 20 25 POLLION N’ ei face-o! NORMA Felon! şi creder-ai A mă opri? POLLION Cutez-o. (Răpeşte pe Adalgisa.) Vino! ADALGISA (irăgîndu-se) Fugi, lasă-mă... Tu eşti al Normei mire! POLLION Ce-am fost eu, am uitat-o... Amantu-ţi sînt. acum. Mi-e soart1 a te iubi... Mi-e scris a o fugi. NORMA (innecîndu-şi furia) Hei, bine: fă-o... du-te! (Către Adalgisa.) Cu el! ADALGISA Mai bine mor. a 3. 1 NORMA (precurmînd) Du-te, lasă-mă, sperjure, Uită fii, promise,-onoare ! Blestemat d-a mea furoare 1 Vezi mai sus, nota de la p. 452 (n. ed.)t 454 Nu ai parte d-ast amor. Peste unde, peste vînturi Te ajung furiile mele; Răzbunarea-mi zi şi noapte Impregiuru-ţi va tuna. POLLION Tremură, ş-eterne chinuri Las’ să-mi ure-a ta furoare! Ast amor ce mă conduce Decît noi e mult mai mare... Nu e zeu să-nvente rele Mai fierbinţi de ale mele... N-aş mai fi apucat ziua Cînd ieşişi naintea mea! ADALGISA (rugătoare către Norma) Ah! să n-apuc a-ţi mai face O durere-aşa de mare... Fie-ntre viclean şi mine Munţi şi mări îngrozitoare... Şti-voi, şti-voi să-nghiţ chinuri, Să-nnec noduri de suspinuri. Voi muri să poci pe crudul Ţie, fiilor a-1 da. (Sună sacrele bronzuri ale templului. Norma e chemată la rituri: împinge pe Pollion şi-i arată să iasă. Pollion se depărtează pe furiş.) (Cade sipariul.) ACTUL II SCENA I (înnăuntrul locuinţei Normei. De o parte un pal roman coperil cu piele de urs. Fiii Normei sini adormiţi.) NORMA 5 (cu o lampă şi un pumnal in mină, sade şi pune lampa pe o masă; e palidă, turburată etc.) Dorm amîndoi, dorm... Nu vor vedea mina Care-i izbeşte. — O, inimă, nainte! Nu pot trăi... Aci moartea, şi-n Roma 10 Batjocuri avea-vor. Şi mai rea moarte! Sclavi unei vitrige ! — Ah, niciodată ! (Se scoală.) Moară, si! — N-am putere A m-apropia: un ger mă coprinde 15 Şi părul mi se-nfioară. — Îmi ucid fiii!... Copilaşii mei!... concepuţi în sînu-mi, Hrăniţi din sînu-mi... Fosta-mi bucurie... Şi-n remuşcarea cugetului însuşi, Rază de speranţă... -n surîsul căror 20 Credeam că văz a cerului iertare!... Eu, eu să-i înjunghii?!... Care l’e vina? (Tăcere.) Lui Pollion sînt fii: lată-le crima: sînt morţi pentru mine; Moară şi lui: şi aibă-şi remuşcarea, 456 Aib-o, crudul, şi-n braţele amantei, Şi chipu-i fie fără asemănare! Să izbim... (Pasă către pat: ardică pumnalul; dă un ţipăt spăimintală: copiii se deşteaptă.) A, nu !... sînt fiii!... ai mei fii! (li îmbraţă si plinşe.) Clotildo! SCHNA U C LOT IU) A si zisa NORMA Aleargă... zboară... P-Adalgisa ad-o-mi! CLOTILDA Ea p-aci tot îmbla Singuratică, se roagă şi plinge. NORMA Du-te — să-mi dreg culpa, şi mor la urmă!; (Clotilda iese.) SCENA III ADALGISA si NORMA ADALGISA Mă chemi, o Normă!... Ce tristă pălire Ţi-acopere faţa ? NORMA Pălirea morţii! Toată ruşinea-mi ţi-o descoper. Dineaori Cădeai nainte-mi... ş-acum eu nainte-ţi Caz, şi copilaşii — le cunoşti părinţii — In braţele tale-i pui. 457 5 10 15 20 25 30 ADALGISA O, svînturaţii, O, nenorociţi copii! NORMA Aşa, ah! plînge-i... De ai şti... ma infernalul secret fie-ţi Ascuns. — Te rog numai, ş-auzi-mi ruga Şi împlineşte-o, de merită milă Doru-mi d-acuma şi dorul ce-aştept încă! ADALGISA Toate, toate-ţi promit. NORMA Jură! ADALGISA Juru-o. NORMA Ascultă: ast-aură Pîngărită d-a mea fiinţă s-o curăţ Am hotărît. Nu poci tîrî cu mine P-aşti neferici... îi affid ţie. ADALGISA I-affizi mie ? O, cer! NORMA In tabăra romană Du-i la acela... al cărui nume... vai mie! ADALGISA Ah! ce mai ceri? NORMA Soţ fie-ţi Mai puţin crud — îl iert, şi mor în pace! 458 ADALGISA Soţ î... ah ! numai... NORMA Pe fiii săi te jur. De! cu tine, ia-i cu tine... Apără-i şi îi subţine... Nu îţi cer onori şi faşi P-a fiilor tăi privinţă. Te rog numai să nu-i laşi Sclavi, abbieţi, în părăsinţă... Ţi-e destul că pentru tine Mă trădă şi mă jărtfi! ADALGISA Normă! a ! Normă, iar prin mine Vei fi mumă şi amată. Ţine-ţi fiii! Niciodată Nu m-oi despărţi de tine! NORMA Tu juraşi... ADALGISA Si, sînt jurată, Ma pe singurul tău bine. Pas la cîmp, şi la ingratul I-arăt toatele-ţi lamente; Mila ce mi-ai deşteptat-o Va vorbi sublime-accente... Speră, speră... - amor, natură Vei vedea redeşteptate... Inima lui m-asigură... Norma iar îmi va domni. NORMA Eu să-l rog?... Ah, niciodată! Nu voi să te-auz. — Porneşte! 459 5 10 15 20 25 AMBE ADALGISA La genuchi, o, Norma, cată Aşii prunci fără răutate! Pentru ei inima-ţi bată De n-ai milă pentru tine! NORMA Ah! de ce a mea constanţă Cerci s-o-nmoi cu pietate? Ungă moarte nici speranţă Nu rămase pentru mine ADALGISA Cede... de! cede! NORMA Ah, lasă-mă! El te-amă. ADALGISA Se repinte. NORMA Şi tu ?... ADALGISA L-ama i... asl-inimă Prietinia simte. NORMA Copilă!... şi ai vrea? ADALGISA Driturile a-ţi reda, Sau jur la oameni, cerului Cu tine-a mă ascunde. 460 NORMA Ai vins... învins... îmbraţă-mă ! Mai aflu o amică. A M B E Si, pînă-n ora-estremă Avea-mă-vei consoaţă: Spre adăpostul nostru Destul de mare-e lumea; Cu tine-n contra soartei Voi pune fermă frunte. Pe eît bătîndu-mi inima Pe inima-ţi simţi-voi. (Ies.) SCENA IV (Loc singuratic lingă dumbrava druizilor, incongiurat de ripe şi de peşteri. In fund, un lac peste care trece o punte de piatră.) RĂZBOINICI GALI HOR I Nu porni? II în cîmp e încă, Toate-o spun: cînteci grozave, Al armelor sunet, zgomot Şi de steaguri vintularea. TOŢI S-aşteptăm! Micele piedeci Nu ne turbe, nu ne ţie; Să fim gata în tăcere Spre-mplinirea marei fapte! 461 5 10 15 20 25 30 SCENA V OROVESO şi zişii OROVESO Credeam a veni, războinici. Să v-anunţ o mai bună avvenire. Generoasa-vă ardoare, Ura ce în sîn vă fierbe Credeam să le ajut; ma n-o vru Zeul. HOR Cum? şi ale noastre selbe Urîciosul proconsul nu le lasă? Nu se-ntoarnă la Tiber? OROVESO Mai crunt latin războinic Lui Pollion succede, ş-alte nouă Puternici legioane Rentăreşte cîmpul ce prinşi ne ţine. HOR Şi Norm-o ştie? La pace Tot ne mai invită? OROVESO Indarn cercat-am A Normei minte; pare-se că Zeul Nu-i mai vorbeşte, şi-ntreg universul Ea l-ar uita. HOR Şi ce să facem? OROVESO Soartei A-nclina fruntea, a ne desface Ş-a nu lăsa prepus d-al nostru cuget. 402 HOR Ş-a ne tot preface? OROYESO Amară lege! L-al Tibrului jug nevrednic Şi eu trem; ah! doresc arme: Ma cerul se-mprotiveşte Şi ne-nvaţ-a suferi. Să-nnecăm necazul nostru Incit Roma stins să-l crează, Ş-apoi deşteptat odată Mai grozav va esbucni. HOR Fie, dar, să ne prefacem, Ma-n sin colcăie furoarea. Vai de Roma cînd altarul Armelor semnal va da! (Ies.) SCENA VI (Templul lui Irminsul — altar de o parte.) NORMA si apoi CLOTILDA NORMA Se va-nturna el... Si, în Adalgisa Mi-am pus credinţa. Căit el veni-va, Rugător, amoros. Ah! la ast cuget Despare norul negru Ce-mi strivea fruntea; soarele-mi surîde Ca-n primu-amor, în lericele-i zile. (Iese Clotilda.) Clotildo! CLOTILDA O, Normă!... ai curagiu ! 463 NORMA Ce este? CLOTILDA O. vai! 5 NORMA Vorbeşte! CLOTILDA Surda Vorbi, plînse-Adalgisa. 10 NORMA Şi eu oare Trebuia s-o crez? Ea pîndea să scape Dn mînă-mi şi bellă d-a sa durere Să-mi iasă nainte-i. 15 CLOTILDA Acum e-n templu. Tristă, duioasă, roagă A-şi face închinarea. NORMA 20 Şi el? CLOTILDA El jură Incă-a o răpi din altarul sacru. NORMA 25 Mult se-ntinde, felonul! Răzbunarea-mi l-ajunge, — şi torente De singe curge-vor... de roman sînge. (Se duce la altar şi bate de trei ori scudul lui Irminsul.) HOR (dinnăuntru) 30 Bronzul Zeului sună! CLOTILDA O, cer! ce cugeti ? 464 5 10 15 20 25 SCENA VII (Aleargă din toate părţile Oroveso, druizii, barzii, ministrele. Puţin cîte puţin templul se umple de armaţi. Norma se suie pe altar.) OROVESO Normă! ce fu? Izbitul Scud al lui Ivminsul care decrete Intimă terrei? NORMA Război, Stingeri, pieiri! OROVESO Şi mai nainte pace Ni se-mpunea prin limbă-ţi! NORMA Ş-acum iră, Arme, furoare, moarte. Cîntec războiului alţaţi, războinici! IMN RĂZBOINIC I Război, război! Galicele selbe Produc războinici cîţi au stejari. Ca peste turme flămînde fiare Căzînd cădea-vor peste romani. H Singe, singe, galicele scure Sînt înmuiate pînă-n miner; Peste spurcatele unde Ligerii Golgăie groaznic funebru son. 465 III Pieiri, pieiri, stingeri, răzbunare încep, şi grabnic se împlinesc. Ca secerate, culcate spice 5 Sînt ale Romei legioni căzute. Aripi trunchiate, ghearele smulse, Iată-i bătută acvila jos. Că vine Zeu-n rază de soare Triumful fiilor a privi. 10 OROVESO Nici ritul împlini, Normă, Nici ne-arăţi victima. NORMA Ea va fi gata. 15 Niciodată tremînd altarul N-avu lipsă de jertfe. —* Ma ce streapăd SCENA VIII CIDTILDA (grabnică) şi zişii CLOTILDA 20 Călcat ne este templul, Un roman străbătu: şi-n sacru clostru închinatelor vergini el se prinse. TOŢI Un roman ? 25 NORMA (Auz bine ? O! d-ar fi el!) TOŢI Iată, l-aduc! NORMA (E dînsul!) 466 5 10 15 20 25 10 SCENA IX POLLION (intre soldaţi) şi zişii OROVESO E Pollion! NORMA (Sînt răzbunat-acuma!) OROVESO Sacrilege vrăjmaş, cine te-mpinse A călca aceste grozave praguri, Ira-a sfida lui Irminsul? POLLION Şi nu mă întreba! Izbeşte, NORMA Depărtaţi-vă! (arâtindu-se) Eu, eu izbi-voi. POLLION Ce văz? Norma! NORMA Si, Norma. TOŢI ’Mpumnă fierul sacru, Răzbună templul şi Zeul! NORMA (ia pumnalul din mina lui Oroveso) Da! să izbim... Ah! (Se opreşte.) TOŢI Tu tremi? NORMA (Ah, nu poci eu!) 467 5 10 15 20 25 OROVESO Ce să fie? ce te ţine? NORMA (Poci simţi milă!) HOR Izbeşte! NORMA Am trebuinţă Să-l întreb... să aflu cine să fie Amăgită sau complicea ministră Ce-n fărdelege pe profan împinse. Puţin vă trageţi! orovesoşi hor (Ce-are de gînd ?) POLLION (Tremur!) (Oroveso si horul se retrag. Templul rămîne gol.) SCENA X NORMA si POLLION NORMA î n sfîrşit, îmi eşti în mînă: Nimeni poate să te scape, — Eu o poci! POLLION Tu nu se cade! O voiesc. NORMA POLLION Cum ? 468 NORMA Mă ascultă: P-al tău Zeu, pe fiii tăi... Jură că d-acum nainte... Vei fugi de Adalgisa... Din altar nu o vei smulge. Şi îţi iert apoi viaţa... Şi mai mult să nu te văz! Jură! POLLION Nu: nu sînt codard! Jură, jură! NORMA POLLION Mai bine mor. NORMA Nu ştii tu c-a mea furoare P-a ta-ntrecei) POLLION Cază,-aştept! NORMA Nu ştii tu că fierul asta în fiii tăi... POLLION Cer! ce-auz? NORMA Si, asupră-le-alţai vîrful... Vezi... o! vezi... unde-am ajuns Nu izbii, ma-ndat-acuma Sînt în stare-a săvîrşi. Un minut... şi că sînt mumă Poci de tot a mă uita. 469 POLLION Ah! în sinul meu, o, crudă, Plîntă fierul, şi nu sta! Ado-1 mie! NORMA Ţie! POLLION Jărtfă Să caz singur! NORMA Singur!... Toţi Romanii cu sute, sute Junghie-se şi cază stinşi... Adalgisa... POLLION Vai! NORMA Sperjură La-nchinarea-i... POLLION Bine, crudo? NORMA Adalgisa jărtfă fie, In flacăre va pieri! POLLION Oh! îmi smulge a mea viaţă, Ma de ea, de ea aibi milă! AMBII NORMA Mi te rogi acum, sperjure: Te izbesc în pieptul ei! A! mă-ngraş în ochii tăi D-al tău dor şi d-a ei moarte! Voi să te-aduc — ş-o poci bine — Neferice ca pe mine. POLLION Ah! îti plîng, caz la picioare... Fii cu spaima mea-mpăcată, Sparge-n mine-a ta furoare Şi las-o nevinovată! Destul ţi-e spre răzbunare Să mă vezi nainte-ţi mort. Dă-mi al fier, dă-mi-1! Fugi! NORMA Scoală, POLLION Fierul, fierul! NORMA Hei colo! miniştri, Sacerdoţi, alergaţi! SCENA ULTIMĂ OROVESO, DRUIZII, BARZII şi RĂZBOINICII (seiniorn) NORMA Mîniei voastre Nouă jărtfă descoper. — O sperjură Sacerdoteasă îmi călcă-nchinarea, Îmi trădă patria şi huli Zeul. TOŢI O! crimă! O! furoare! să ni se spuie! NORMA Si, preparaţi rugul! 471 5 10 15 20 25 POLLION O! pietate Iar te rog, Normo! TOŢI Numele! NORMA (Eu, reaua, P-o nevinovată s-arunc greşala-mi?) TOŢI Spune, cine e? POLLION Ah, n-o spune! NORMA ... Eu sînt. OROVESCO Tu! Norma! NORMA Eu însămi. înălţaţi rugul! HOR (îngheţ de groază!) POLLION (Inima-mi fuge!) TOŢI Tu, călcătoare? POLLION Nu, să nu o credeţi! NORMA Norma nu minte! 472 OROVESO 0, a mea ruşine! toţi NORMA 5 Pierduşi un suflet, nu ştii pe cine: Ast ceas de groază-ţi va dovedi. De mine surda vruşi a fugi, Crude romane, tu eşti cu mine. Un Zeu mai tare-ţi, o mare soarte 10 Uniţi şi-n viaţă ne vor, şi-n moarte, Ş-însuşi pe rugul care mă-nghite, Şi-n pămînt încă voi fi cu tine. POLLION Ah! tîrziu foarte te-am cunoscut... 13 Mare femeie! eu te-am pierdut!... Cu remuşcarea-mi renaşte-amorul Şi mai fierbinte, şi mai cu dor. Să mor cu tine, să mă sfîrşesc: Să-ţi spui la moarte că te iubesc! £0 Dar murind şi tu, uită-mi greşala. Iartă-mă, iartă, ş-apoi să mor! oroveso şi hor Vino-ţi în sine, ne rassigură, Cărunt părinte-n lacrămi te jură: 25 Zi că delirii, că nu spui dreptul, C-aiurii vorbe gura-ţi rosti. Zeul te-aude; şi daca tace, Dac-al său tunet doarme în pace, E semn acesta, semn că nu poate 30 Fărădelegea a pedepsi. oroveso Normă!... ah, Normă! desculpă-te... Abia ne-asculţi ?... tăcere ? NORMA (cu un ţipăt, turburată) 35 Cer! fiii mei? 473 POLLION Ah! mizerii! NORMA (către Pollion) Fiii noştri ? 5 POLLION O, durere! HOR Norma, eşti rea ? NORMA (desperată) 10 Si, ree, Peste umană-idee. oroveso şi hor Empia! norma 15 Auzi-mă! oroveso Trage-te! NORMA Ascultă! 20 OROVESO Vai! chinul meu ! NORMA (încet lui Oroveso) Sînt mumă. OROVESO 25 Mumă !!! NORMA Alină-te, Clotildii-am dat copiii... Adună-i... de la barbari 30 Scapă-i cu ea-mpreună... 474 OROVESO 3 10 13 20 25 Numai... numai... fugi, lasă-mă! NORMA (îngenuchie) Ah, tată, încă-o rugă! De! nu-i lăsa-a fi victime La-orbirea mea fatală, Ş-a vîrstă virginală Din floare n-o trunchia! Nu crede că vro graţie Mai e a iertăciune! Dar plin d-amărăciune Viaţă de dor va sta. Că sînge îţi sînt cugetă, De ei nu te-ndura... Tu piîngi, o, taică! OROVESO Inima-mi plînge. NORMA Piîngi şi mă iartă! OROVESO Dragostea-nvinge. NORMA Ah, sînt iertată! Plînsu-ţi o zice. POLLION Şl NORMA N-am ce mai cere. — Eu sînt ferice. Pe rug voioasă ] w . voios 11 ma V01 nal^a- OROVESO Ah! să mă mîngîi n-oi mai putea! o 30 1 Ca şi în originalul italian (Contenta), cu acord în gen, după cele două personaje care cîntă împreună (n. ed.). 475 HOR Plînge!... roagă!... ce mai speră ? Ici nu-ncape rugăciune. De pe cap să-i ia cununa s 5 Puie-i vălul sepolcral! (Druizii coperă cu un văl negru pe Norma.) Aidi la rug, ş-a ta pedeapsă Spele-altarul, spele templul! Blestem la ultima-ţi oară! io După moarte tot blestem! OROVESO Du-te, neferice! NORMA (pornind) Tată... adio! 15 POLLION Rugul tău, Normo, e şi al meu! TUSTREI NORMA şi POLLION Mai curat, mai sfînt începe 20 Sus pe rug eternu-amor. OROVESO In sfîrşit, curgeţi, o, lacrămi! Fie-iertat la născător! Sfîrşit VOLTAIRE BRUTUS TRAGEDIE ÎN CINCI ACTE PERSONAGE 1UNIU BRUTU 1 VALER1U PUBLICOLA j TITU, fiul lui Brutu TULLIA, fia lui Tarquiniu ALGINA, confidentă a Tulliei ARONS, sol al lui Porsenna MESSALA, amic al lui Titu PROGULU, tribun militar ALBIN, confident al lui Arons Senatori Lictori (Scena se petrece în Roma.) PRIMUL ACT SCENA I (Teatrul reprezenta o parte a casei consolilor pe muntele Tarpe- ian\ templul Capitolului se vede în fund, Senatorii sînt adunaţi 5 între templu şi casă, înaintea altarului lui Marte. Brutu şi Valeriu Publicola, da consoli, prezida în această adunanţă. Senatorii stau în demicerc. Lictorii cu fascele lor stau în dosul senatorilor.) BRUTU, VALERIU PUBLICOLA, senatorii BRUTU 10 Romani, ce nu cunoaşteţi alţi domni decît pe zei, Virtuţile lui Numa şi patriele legi, Voi, destructori de tirani! In fine inemicul începe-a ne cunoaşte. Acel toscan, superbul Fugarului Tarquiniu teribil ajutor, 13 Porsenna ingîmfatul ce ne vorbea de sus, Acel tiran protector unui tiran ca dînsul, Ce cu oştirea-i cruntă acopere Tiberul, Respectă azi senatul şi liberul popor. Azi înaintea voastră ş-a-nfrînt trufia sa 20 Şi cere ca să tracte prin solul ce trimite. Arons din parte-i vine a cere audienţă La senatorii Romei; aşteaptă cu respect In templul Capitoliu. — Stă dar acum la voi D-a-i refuza intrarea sau d-a i se permite. 479 5 10 15 20 25 30 35 VALERIU PUBLICOLA Orice-ar veni să zică şi orice ne aşteaptă. Să nu-1 ascultăm; meargă pe urmă-şi înapoi Şi ducă-se cu norii 1-al său despot şi domn; Aceasta mi-e părerea. Mai mult nu tractă Roma Altfel cu inemicii, decît daca-i învinge. Al tău fiu, ce e dreptul, da brav răzbunător, P-al Etruriei tiran de două ori 1-a-mpins. Cunosc cîte avurăm prin braţul lui eroic Şi ştiu că salvă Roma urmînd al tău exemplu. Ci mai avem de luptă, căci Roma-a cîmpii săi îşi vede inemicii ce-au pus-o la mijloc. Asculte-ntîi Tarquiniu senatul ş-al lui ordin: A noastre legi 1-exilă. Să iasă dar din staturi Şi cureţe-ne locul d-aspectu-i criminal; Apoi şi a lui rugă putea-vom asculta. Ce vă uimi atîta ast nume de solie ? Tarquiniu nu ne-nvinse; ş-acum cu amăgirea Să cearcă a străbate. — Cînd regii trimit soli, Se ştie al lor cuget: ei vin da inemici. Sub titlu onorabil şi plini, îmflaţi d-orgoliu Sau de îndemînare vin or ca să insulte, Or să trădea-n repaos privelegiaţi spioni. Să nu asculţi, o, Romă, limbagiu amăgitor! Tu n-ai învăţat arte, subtilităţi infame, Ci lupta-ţi căzu-n parte şi ştii num’ a combate; Confundă-ţi inemicii de gloria-ţi uimiţi Şi cazi, or stinge regii; şi iacă-mi-ţi tractat! BRUTU A Romei libertate pe cît îmi e de scumpă O ştie Roma-ntreagă; ci, plin d-acelaş spirit, Părerea mea e alta. în ast ambasador Ce vine ca să tracte în nume de sovrani Eu văz întîiul pas şi semne de omagiu La cetăţenii Romei. Să dezbărăm despoţii De vechiul lor orgoliu; să-i facem a veni Republic-a cunoaşte, cu dînsa a tracta Egale da egale, şi mai tîrziu, vrînd cerul, S-o ştie d-a lor doamnă, supuşi să i se-nchine. 480 Arons în Roma intră cu cuget d-a-i vedea Mărirea crescătoare, născîndele-i puteri, A-i observa tăria şi geniul ce-o-nsuflă. Romani, d-aceasta însuşi acorde-i-se voia 15 Să intre, inemicul să afle cine sîntem, Şi sclavul unei rege să vază şi el oameni. In lung şi-n lat să-şi primble ai săi ochi de spion; în voi să vază Roma şi întărirea ei, Şi-ncline-se aicea la Zeul ce ne-adună; 10 Intre-n senat ş-asculte şi tremure de dînsul! (Senatorii se scoală şi s-apropie spre a-şi da voturile.) VALERIU PUBLICOLA Eu văz că tot senatul e de părerea ta; O ceri tu, o va Roma ? eu cată să mă plec. 13 Lictori, să-l întruducă, şi fie ca fiinţa-i Să nu aducă Romei nimic de infaust! (Lui Brutu:) Aci numai asupra-ţi sînt ochii tutulor, Căci tu eşti singur primul ce fiarele ne-ai rupt. 20 Susţine-a libertăţii şi cauză, şi luptă! Brut este al ei tată, el pentru ea vorbească ! SCENA II Senatul, ARONS, ALB IN, suită (Arons intră dintr-o lăture a scenei precedut de doi lictori şi de 25 Albin, confidentele său; trece înaintea consolilor şi senatului, îi salută şi se duce a se pune pe un sediu preparat pentru dînsul înaintea scenei.) ARONS Senat al Romei, consoli, îmi place a intra 30 în ast consiliu sacru de inemici eroi, A cărora prudentă, severă echitate O singură-mputare ar mai putea să-şi facă. Sînt martur l-a lor fapte, admir virtutea lor, 481 5 10 15 20 25 30 35 îmi place s-ascult Roma prin a lui Brutu voce, Departe de barbarul şi cerbicosul popol Pe care numai frica-1 uneşte şi-l desparte, Ca orb dind înainte şi-n ură, şi amor Ce-ameninţă, se teme,-ntr-o zi şi domn, şi sclav, Ş-a cărui pertinenţă... BRUTU Stăi... ia-ţi măsura vorbei, Mai cu respect vorbeşte de cetăţenii Romei! Senatul nu e mare decît reprezentînd Pe virtuosul popol ce-a insulta cutezi. Cu noi lasă-mi-ţi arta şi toată adularea! Acel venin ce iese din curtea Etruriei P-aici n-are nici treacăt, nici este cunoscut. Urmează! ARONS Nu mă doare superbul tău cuvînt, Pe cît eu voi să mîntui pe Roma din pericol. Ca filiu al ei însuşi eu cauza îi apăr. Vedeţi ce vijălie v-ameninţă-mpregiur; In van de dînsa Titu cercă a vă scuti, îmi pare rău că zelul, precum ş-a lui valoare N-aduc pînă în capăt decît cădere mare. Prin vingeri şi prin vingeri tăriele vă scad Ş-ast sînge ce le’nundă le sapă din temei. Nu refuzaţi o pace, o pace-ntremătoare! Senatul daca este al popolului tată, E şi Porsenna tată al regilor expulşi. Ci voi, răzbunătorii ai numelui roman, Voi, interpreţi iluştri de dreptul omenirii, Voi ce rempingeţi regii, vedeţi în ce loc sînteţi! Aci e Capitolul, altarele-aci sînt, Aci unde odată, cînd adoraţi pe zei Ş-aveaţi şi voi o lege, văzutu-v-am cu toţii Devoţi jurînd credinţă la rege, la Tarquiniu. Căzut-au oare zeii, ai cerului sovrani, Ca jos să caz-acuma şi regii pămînteni? Sau carii zei veniră să surpe suveranii 482 5 10 15 20 25 30 35 Ş-atîte noduri sacre să spargă, să desfacă Cît stema lui Tarquiniu s-o smulgă legiuit ? De jurăminte cine vă poate dezlega ? BRUTU El însuşi. Jurăminte şi noduri nu există Cînd crima le strărumpe c-o mină sacrilege. Nu mai vorbi de drepturi ce singur le-a pierdut, De zei ce el insultă ca impiu şi sperjur. Arons, noi drept omagiu jurasem, ce e dreptul, D-a fi fedeli şi liberi, iar nu d-a purta fiare. Şi daca-ţi vine bine să zici că ai văzut Şenatul la picioare-i, nălţîndu-i la urări, la adu-mi-ţi aminte că tot în locul ăsta Cu zeii toţi de faţă şi el jură dreptate Şi legătura sacră-ntre popol şi guvern. Ne-a rupt el jurămîntul cînd sperjură p-al său; Şi cînd călcă o dată pe legea ce jurase, Călcarea nu e-a Romei, ci el este rebelul. AROiNS Şi însuşi d-ar fi astfel ce boldul absolut Şă fi împins pe rege şi peste datorii, Orbit d-ar fi fost însuşi de farmecul puterii, Tot omul cu-a sa lipsă, — şi regii iar sînt oameni. Al vostru este dreptul să vreţi a-1 pedepsi, Supuşii lui din leagăn, născuţi spre-a-1 asculta? Un fiu n-ardică mîna la un culpabil tată, Ci ochii îşi întoarce, îl plînge şi-l respectă. Şi oare suveranii n-au şi ei atît drept? Ei cerul au de jude, noi sîntem fiii lor. Şi daca de sus cade urgia peste dînşii, Voi staţi şi nu v-aduceţi urgie şi mai mare, Trădînd prin răzbunare şi legi, şi jurămînt Şi răsturnînd tot statul în loc d-a-1 rennoi. Păţit, trecut prin rele ce-nvaţă pe tot omul, Tarquiniu nu mai este acela ce cunoaşteţi: Mai drept, mai demn de Roma voieşte-a rentări Legitimele noduri de popoli şi de regi, Ce singure stau bune de vera libertate Subt umbra protectoare puterii monarhiei. 483 5 10 15 20 25 30 35 35 BRUTU Arons, nu mai e timpul; acum e prea tîrziu. Tot statul se susţine cu propriele-i legi Ce are din natură-şi or schimbă după timpuri. Toscanii, sclavi din fire la regi şi l-ai lor preoţi, Ei cred că vin în lume spre a servi la domni, Ş-ai fiarelor antice adoratori ferici, Ar vrea tot universul să fie sclav ca dînşii. Vezi grecul că e liber, şi moalea Ionie Sub jug odios zace, cu capul la pămînt. Iar Roma îşi alese sovrani, iar nu despoţi. Puterea absolută n-o suferă romanul, Cu stat el înţelege o liberă-nvoire între popor şi rege de la-nceputul său; Căci Romulu cel mare fu primul cetăţean, Şi noi aveam splendoarea mărimii lui supreme. Numa ne dete legea, şi el mai întîi dete Exemplu d-ascultare, supunere la legi. După aceasta Roma într-un declin fatal Să puse să-şi aleagă din voi, dintre toscani, Regi unul şi tot unul, ce-aduseră aicea Din fundul Etruriei desfrîu şi tirania. (Se scoală.) Mari zei! iertaţi cu toţii pe popolul roman D-a suferit atîta al lui Tarquiniu jug! Ast sînge, ce tot curse sub mîinele lui crunte, Ca un torent ne sparse şi porţile sclaviei: Sub varga de fier aspră ast popol împilat Prin multele-i turmente Aurtutea-şi reluă. Ne-a rentregit Tarquiniu în drepturile noastre, Căci din exces de crime născu binele public. Şi iacă, dăm exemplu şi însuşi la toscani, De vor veni şi dînşii să scape de despoţi. (Consolii descind către altar, şi senatul se scoală.) O, Marte, zeu al Romei, eroilor ş-al luptei, Ce baţi cu noi d-alături şi murii noştri aperi! P-altarul tău cel sacru, o, Marş, iacă jurăm — Senatul, Roma-ntreagă, toţi demnii fiii tăi — Că daca-n sînul Romei se va afla vrun monstru A mai dori vrun rege, vrun domn a recunoaşte, 484 | Să moară trădătorul cu moarte de infam! Cenuşa lui să svoale ca pulberea în vînt, Şi-n Roma al lui nume mai odios să fie Şi însuşi decît legea şi jugul tiraniei! lî ARONS (inaintind către altar) \ Şi eu p-altarul asta, ce voi îl profanaţi, P-al regelui meu nume şi pe credinţa mea, Pe numele Porsennii, răzbunătorul nostru, La voi, la fiii voştri vă jur eternă luptă! 10 (Senatorii fac un pas spre Capitol.) Senat, încă o vorbă, staţi, nu vă despărţiţi! Eu n-am reclamat încă d-a voastre fărdelegi: A lui Tarquiniu fie se află-n mîna voastră. Au este ea victimă la Roma consacrată, 15 Sau voi aţi pus în fiare regalile ei mîini Ca să bravaţi pe tatăl şi suveranii toţi? Ş-apoi acele bunuri, tezaure atîtea, Ce unul după altul Tarquinii adunară, Au sînt conquista voastră, sau pradă de-mpărţit? B0 Aţi destronat pe rege ca răpitori sau furi? Senat, d-aveţi ast cuget, nu crez să-l aibă Brutu. BRUTU Arons, nu cunoşti bine pe Roma ş-al ei geniu. Aceşti părinţi ai Romei şi drepţi răzbunători 25 In purpură albiră; ci-n lipsă, neaveri, Mai sus d-orce tezaur vi-1 lasă-n partea voastră: A lor glorie este d-a umili despoţii. Ia-ţi aurul d-aicea şi du-1 la domnul tău! Iar cît pentru copilă, pui demn d-ai ei părinţi, 30 Cu toată justa-mi ură ce stirpea ei mi-nsuflă, Mi-o-ncredinţă senatul în sînul casei mele. Aci e drept că n-are acele adulări Ce rod şi corump inimi la regi, la fiii lor. Ea nu află in casă-mi nici moalele, nici pompa 33 Ce-n curtea lui Tarquiniu ii perverti juneţea. Ştiu însă ce se cade şi cît respect se cere La sexul ei, juneţea şi scăpătarea ei. De azi ia-o d-aicea şi du-o 1-al ei tată! 485 5 10 15 20 25 30 35 Simţ mpre bucurie şi inima îmi saltă Că nu ne mai rămîne nimic despre tirani Decît a Romei ură ş-a zeilor urgie. Şi ca să iei cu tine şi aurul, şi fata, O zi ţi se acordă; ast timp ţi-e de ajuns, Şi casa mea-ntru-aceste te are ca pe oaspe; Într-însa fii pe pace şi-n bună siguranţă! Acestea, dar, prin mine senatul îţi răspunde; Şi cîte îţi anunţă, te du diseară-n cîmp Şi spune lui Porsenna întreg al meu răspuns; Repoartă-i, du-i rezbelul; şi spune lui Tarquiniu Rînd una cîte una şi cum văzuşi senatul. (Către senatori:) Aidem la Capitoliu cu lauri s-adornăm Augusta-i maiestate, să celebrăm pe zei! Acolo să depunem coroana ce încinse A fiului meu frunte; acolo să depunem Şi darde, şi drapele ce smulse braţul lui De la toscane turbe. — Şi fie nencetat Ca astfel al meu sînge plin tot d-ardoarea-aceasta Şi demn de tine, -o, Romă, să-ţi serve cu credinţă Din tată-n fiu, in secuii mărirea ta crescînd. O, zei! protegeţi astfel şi consulatul meu, Ş-a fiului meu arme în contra tiraniei! SCENA III ARONS, ALBIN (Intraţi în sala d-audienţă, în alt apartament al casei lui Brutu.) ARONS Văzut-ai ce tărie de suflet, ce orgoliu La un senat ce crede că este neînvins? Nenvins ar fi, Albine, cînd Rom-ar avea pas D-a-şi creşte fiii astfel şi d-a le da ast suflet. Mă crede, libertatea ce tutulor e scumpă, Ce viu să le-o derapăn, şi însă o admir, Inspiră un ce mare, dă omului curagiu Ce niciodinioară el nu l-ar fi simţit 486 Sub jugul lui Tarquiniu, în curtea-unui despot. Curagiul se desnervă, se sfemeie virtutea Oriunde monarhia se bază pe corupţii. Toţi regii Etruriei, cu totul ocupaţi 3 D-a-şi împila vecinii, nicicum nu turbura în pacea lor profundă pe aşti toscani ai noştri. Ci daca va ajunge acest senat feroce A deştepta odată ast geniu adormit, Romanul d-o fi liber, Albine, să te-aştepţi: 10 Italia se duce... Aşti lei, ce pîn-acum Sta blînzi sub varga aspră de care se temea, Rumpînd ale lor fiare şi furioşi, şi răpezi în inimile noastre îşi vor înfige dinţii, în sîngele lor dară să stingem, să-nnecăm 15 Sămînţ-atîtor rele ce au a răsări Şi au să fie doamne Italiei şi lumii! Să liberăm pămîntul strîngînd în fiare Roma, în fiarele aceleaşi ce ne prepară ea! Veni-va oar’ Messala ? putea-voi să-l ascult ? 20 Cutează el ? ALBIN Cutează, căci vine-n toată ora P-aicea, şi 1-aceasta l-ajută prea mult Titu. ARONS 25 Vorbit-ai tu cu dînsul? pot lui mă-ncredinţa? ALBIN De nu m-amăgesc, doamne, Messala într-ascuns Pe toţi ai noştri-ntrece şi nencetat conspiră. E tare, audace, repaos nu mai are, 30 Ca şi cînd chiar onoarea ş-al patriei amor I-ar fi împuns valoarea; ci, domn pe voia sa, E nepătruns şi rece, c-o faţă lină însuşi Şi-n marea sa furoare: secretul său nu-i scapă. ARONS 35 Tot cum îl ştiu, tot astfel odată l-am văzut Pe cînd domnea Tarquiniu şi eu venii ca sol. D-atunci cîte îmi scrise ... ci iată-ni-1 că vine. 487 5 10 15 20 25 30 SCENA IV ARONS, MESSALA, ALBIN ARONS Bărbat plin de credinţă şi generos Messala, Hei bine! Senatorii stau tari, nu i-a mişcat Atîta aur, daruri din partea a doi regi? Plăceri, mărimea curţii sau frică or speranţă, Nimic nu le atinge năspritele lor inimi? Aceşti superbi patricii doar n-or fi nişte zei Ce judicînd pe oameni de nimeni nu se tem? Sînt ei fără de patimi ? n-au interes, nici viciu ? MESSALA Ei, biet, aşa se-ngîmfă; ci falsa lor rigoare, Dreptatea prefăcută ce-o bucină atît, Nimic nu este alta, ci setea d-a domni; Al lor orgoliu calcă prestigiul coroanei Şi nu rupseră jugul clecît spre-a-mpune altul. Ai libertăţii noastre aşti mari răzbunători, Armaţi spre apărarea-i o-mpilă şi mai mult. Sub nume-amăgitoare de taţi, patroni, coloane, Imită mizerabil a regilor mărime. Iar Roma schimbă fiare şi-şi dete spre-mpilare, In locul unui rege, o sută de tirani. ARONS Cum, toţi cu toţii-n Roma sînt orbi şi fără minte? Nu văd cîte-i aşteaptă şi jugul ce-i apasă? MESSALA Cu toţii ameţiră, nici văd, nici mai aud: Prefacerea aceasta pe toţi i-a îmbătat. Tot cetăţeanul astăzi, şi însuşi cel din tină, în zdrenţele-i se crede mai mult decit un rege; Cu toate astea, doamne, eu tot am cunoscuţi Ce greu îşi pleacă capul sub jugul acest nou, Ce, despreţînd eroarea popoarelor tîmpite, 488 5 10 15 20 25 30 35 Ei singuri mai ţin pieptul torentelui acesta: Bărbaţi plini de vigoare, al căror braţ şi cap Iţi mişcă din loc staturi, le fac a tremura. ARONS Ş-aşti oameni de credinţă la ce pot pune mina ? Servi-vor p-al lor rege? MESSALA La toate l’e-ndemînă, Şi sîngele să-şi verse. — Ci cată să spui tot: Să n-aştepţi de la dînşii, servind nişte ingraţi, Să dea orbi înainte cu datorii fanatici, Să serve de victime puterii absolute: Nici surda nebunie s-alerge a muri Spre-a răzbuna un rege ce nu i-a cunoscut. Tarquiniu spune multe; ci ajungînd odată Monarh, pe toţi îi uită, sau poate că-i prepune. Cei mari sînt unul c-altul: în scăpătare-amici, Ingraţi în fericire, ş-apoi persecutori. Noi sîntem ca securea, ce, ruptă rumpînd oase, Pe loc e ş-aruncată, luîndu-i alta locul. Aşadar ai mei oameni sînt bravi, ci luminaţi Şi numai pe condiţii într-înşii poţi spera: Ei capul ş-al lor duce îl caută să fie Şi demn d-al lor curagiu, şi fioros la popol, Un cap cu mîna tare spre-a ţine strîns în loc Pe rege, obligîndu-1 a-şi ţine-al său cuvînt; Sau daca planul nostru va fi trădat pe faţă, Da căpitan energic să ştie să răzbune. ARONS Mi-ai scris însă odată c-orgoliosul Tit... MESSALA E braţul tare-al Romei, e filiul lui Brut, Ci... ' ARONS Ia spune-mi: cum vede el astă nedreptate Cu care-invidiosul senat îi mulţumeşte? 489 5 10 15 20 25 30 35 El singur salvă Roma, şi lui i se cădea Şi rangul, şi onoarea la setul consular. Eu ştiu că i-1 refuză. MESSALA Şi eu că el murmură: A lui inimă mare e plină de amaruri; Drept toată recompensa s-alese, pe cum ştii, Cu uietul d-o pompă, c-un biet triumf frivol. Observ prea de aproape imperiosu-i suflet Şi fuga-mpetuoasă unui desdemn feroce. Abia intră da prode-ntr-al gloriei vast cîmp, Şi orb dă înainte, cum alţii-1 rătăcesc. Juneţea fierbe, crede şi facil s-amăgeşte; Ci cîte prejudeţe avem de a-i distruge! Un consol şi un tată, şi ura despre regi, Ş-oroarea de ruşine, şi faptele lui mari, Şi Roma peste toate. Acestea îi sînt scumpe; Dodată nu e facil nici altu-a le combate, Nici el a le rempinge, necum a le brava... Acesta este Titu; vezi tot sufletul lui, Amarul ce-1 adapă, veninul ce-1 aprinde: El sufere şi arde de Tullia... ARONS MESSALA O amă ? Abia putui a-i smulge al inimii secret. Lui însuşi i-e ruşine de focul său fatal Şi sufletu-i tenace se ţine, nu cutează A spune că se-nmoaie şi inima că-i simte; Se sperie d-a crede că e suferitor. Din patimile toate de care e mişcat, Furoarea-i cea mai mare e pentru libertate. ARONS (în sine) Aşa cum văz eu astăzi, a Romii-ntreagă soartă Depinde de aicea: de la un singur om. 490 Şi inimă, şi patimi avem d-a pune-n joc. (Lui Albiţi:) Nainte! e scurt timpul; prepară-te, Albine, A fi la punt, la oră în cîmp lingă Tarquiniu! (Lui Messala:) Aidem la principesa! Cercarea m-a făcut Să am ceva ştiinţă de sufletul uman: Cam ştiu citi în inimi şi trage consecinţe; Şi-n inima ei pură se poate citi multe. Prin mîinile ei însuşi să punem toate-n joc: Ea cursa să întinză, să facă să dea-n laţ Senat şi Roma-ntreagă. — Aidem, nu pierdem timpul 5 10 15 20 25 ACTUL II SCENA I (Teatrul reprezenta un apartament al palatului consolilor.) TI TU, MESSALA MESSALA Nu, nu mai pot să sufer a-mi ofensa atîta Simţibil-amicie. Or spuie-mi cineva Secretul cum se cade, or tacă-mi-1 de tot! A-mi spune-o jumătate e cît mai rău se poate, Puţin şi mult îmi zice: m-offende, mă prepune. TITU Fugi, lasă-mă, că, iată, nu pot să ţiu secret. Ce am cu tine nu ştiu, că inima-mi de tot Se abandonă ţie. Nu-mi imputa nimica! MESSALA Cum nu! au n-am dreptate ? Tu, carele cu mine Rigoarea-invidioasă senatului urai Şi depuneai în sînu-mi al Romei scump secret, Suspinele-ţi ascunse d-erou şi de om mare, Cum ai putut atîta a devora ş-ascunde Dureri cu mult mai tineri ş-un rău mai dureros? In ochii mei atîta să vrei s-ascunzi un foc, S-astupi ale lui flăcări? Ambiţia superbă Ea oare stingea-n tine aşa dulci sentimente? Mai crude, aspre chinuri senatul nu-ţi făcu: Ce oar’ mai mult te roade? al Tulliei amor, Sau ura ce-ţi insuflă senatul crunt al Romei? 492 5 10 15 20 25 30 TITU Amorul mi-este flăcări, şi ura furioasă: în toate n-am măsură, şi inima-mi gemînd Voieşte a se-nvinge simţind eroarea sa. MESSALA Şi pentru ce cu mîna-ţi mai aţîţînd durerea Vrei a-ţi ascunde-amorul şi nu a ta insultă? TITU Ce vrei, Messala? uite: cu toată ura mea Vărsai atîta sînge pentru-ast senat gelos; O ştii, că luaşi parte la lupte, la victorii; Şi a-ţi vorbi d-acestea simţeam o mulţumire: A mea inimă mîndră de braţu-mi vingător Simţea ceva de mare cînd apăra ingraţi. Se pot spune dizgraţii ş-obstacole învinse, Ci greu e de a-şi spune împuţinări de suflet Ş-a geme de ruşine. MESSALA Ce gaură în cer S-a mai făcut ş-acum? în ce-ai mai scăpătat? Ce-mpuţinări de suflet şi ce ruşine mare De care ai a geme şi a-ţi ascunde capul? TITU De mine mi-e ruşine, d-un foc necuvios, Fatal, de tot contrariu la sacre datorii. MESSALA Ambiţia, amorul au doar sînt nişte patimi Innobili şi nedemne de inimile mari? TITU Ambiţia, amorul, desdemn, tot mă apasă: Nesuferit orgoliu acestor noi despoţi îmi umilă juneţea cînd îmi refuză rangul Brigat prin mari serviţe şi cumpărat cu sînge. 493 5 10 15 20 25 30 35 Virtutea şi valoarea la ei n-au nici un preţ. In mijlocul durerii de care sînt coprins Pierd toate, şi speranţa. — Şi Tullia se duce, Mi-o iau azi dinainte. Ah! ce durere oarbă! Iţi spui că pîn-acuma ştiam a-mi vinge dorul Ş-a nu avea pretenţii; ci azi simţ gelozia, Şi focul ce-astupasem azi volvoră în flăcări Cum nu se mai pot stinge... Amice, îţi spui dreptul: Credeam că sînt aproape a fi mai sus de toate; Cu lipsa, depărtarea dilectului objet Speram să-mi uit tot dorul, să fiu învingător Funestei mele flăcări. Şi astfel reintram în drepturile mele şi-n sacre datorii, Ieşind de sub sclavagiu. Ci încă nu văz termin La rele ce m-aşteaptă. Curagiul meu mai are Mult înc-a se lupta. — Eu, filiul lui Brutu, Eu, ce combat de moarte şi regi, şi tirania, S-ajung s-aştept dreptate, afecţie şi legi Din stirpea lui Tarquiniu? Şi uite-mă ş-aicea Căzu şi neferice! — Ingrata! mă refuză, Despreţul întru toate! în toate-a mea ruşine! Şi dor, şi răzbunare, ş-amor, şi umilire, Desdemn şi gelozie mă-mpilă şi mă-nneacă. MESSALA Ia spune-mi, îmi dai voie a-ţi spune-n confidenţă? TITU Prudentele-ţi consiliuri le iau întotdauna, Şi prin urmare fă-mă de tot a mă roşi De oarba-mi rătăcire. MESSALA Din contra, eu aprob Şi ura ce te nalţă, şi nobilu-ţi amor. Cît, dar, o să mai suferi senatul astor tirani, Al cărora orgoliu ne-apasă, ne domină? Ajungă-le odată! şi daca ai să suferi Ruşinea p-a ta frunte, ruşaşte-te mai bine De lunga-ţi paţienţă, iar nu d-al tău amor. 494 Şi cum! drept preţ 1-atita simţire şi valoare, Amant fără speranţă şi cetăţean strivit, Să stai să gemi victimă, de stat pus la o parte, Senatului în pradă, de Tullia uitat? A! ilustrissim doamne, o inimă c-a ta Ar fi putut dodată şi una să o aibă, Şi d-alta să-şi răzbune. TITU Nu-mi mai tenta speranţa şi minţile-ameţite! Eu să mai pot învinge or ura de o parte, Or d-alta-indiferinta ? Nu-mi mai vorbi d-acestea Tu vezi ce bariere fatali şi neînvinse Pun între ea şi mine a noastre datorii Şi toţi părinţii Romei. — Aşadar ea se duce? MESSALA Aşa, se duce, doamne, şi pleacă însuşi astăzi. TITU Nu- mi pare rău că cerul îi dă ce i se cade: Ea e pentru coroană. MESSALA A! poate că ast cer, De sine mai propiţiu, îi destina mai dulce, Mai meritat imperiu. Şi fără-acest senat, Făr’ de rezbelul asta şi fără ale tale... Mă iartă! cunoşti bine tot eritagiul ei, Că Roma-i cădea-n parte, şi frate-său e mort... Mă-ntinz însă cu zelul cît nu se cade, poate; Ci daca spre servirea-ţi şi-ntreaga-ţi fericire Se cere a mea viaţă, şi daca al meu sînge... TITU Nu, — pîn-aci, amice! că domn nu aveam altul Decît singura doamnă ce este datoria. Mă crede că tot omul, îndată ce voieşte, îndată e şi liber. — Şi-mi spui păcatul singur: 495 5 10 15 20 25 30 35 Veninul acest dulce mi-a fost ameţit mintea Pe cîteva minute; oşteanul însă ştie, De e oştean, să-nfrîngă, să-mpile moliciunea* Amorul de e tare, e căci sîntem molatici. MESSALA Taci, iat-ambasadorul toscanilor că vine! Onoarea ce îţi face... TITU Onoare prea funestă! Şi ce va el cu mine ? — El viaţa va să-mi smulgă Pe Tullia-mi răpeşte. Ce-mi mai vorbeşti d-onori ? SCENA II TITU, ARONS ARONS După atîtea lupte şi vane încercări Lîngă senatul Romei să pot mîntui statul, Permite-mi ca virtuţii venind a mă-nchina S-admir în libertate valoarea-ţi generoasă Şi braţul ce susţine pe Roma şi-o răzbună Şi n-o lăsa să cază de rîpa-unde senatul A pus-o ş-o împinge. — A! cît erai de demn De altfel d-adversarii, d-un preţ mai onorabil, D-o patrie mai justă! Şi cît curagiul tău, Mai preţuit airea, ar fi avut s-aştepte Ş-onori, şi recompensă! — Sînt regi, şi regi atîţia (Cutez s-o spui de faţă), ce s-ar stima ferici, Şi încă s-ar întrece d-a da-n mîinile tale Imperiul cu totul ş-a popolului soartă; Ci Roma e geloasă, senatul temător De meritele tale ce suveranii-admiră. Invidia e viaţa republicelor toate: Nimic nu le spăimîntă ca marele, sublimul Şi calităţi supreme. E tristă astă stare! Te plîng, bărbat ilustre, văzîndu-te servind Un domn atît de aspru, feroce şi nedrept 496 Şi care, serv din fire, îşi face un trist merit D-a împila ca nimeni p-al său liberator. A uzurpat coroana şi drepturile ei Ca barbar să ordone la minţile-excelenţi. TITU Iţi mulţumesc de toate; şi prea bun eşti cu mine; Prepus nu mai încape la cine se încrede Şi mai vîrtos cunoaşte şi binele, şi răul. Nu intru-n cercetare de vrei ca un politic S-armezi în contra Romei a mele suferinţe. Nu pierde-atita vorbă ş-atîta artificiu Să-ndupleci al meu suflet: sînt franc şi le simţ toate, Mi-e inima deschisă, nimic n-am d-a ascunde. Senatul mă împilă, — eu cată să-l urăsc; Cu toată ura, însă, dator sînt a-1 servi. Cînd cauza comună ne cheamă spre-apărare, Cînd Roma e-n pericol, îndată ştie-a stinge Şi ură, ş-orice ceartă în demnii ai săi filii. Romanul, spre-a învinge, se-nvinge-ntîi pe sine. Mai sus d-a noastre patimi, la cîmp ieşim uniţi, Şi azi toscanii numai sînt inamicii noştri. — Acesta sînt ş-acestaşi voiesc a rămînea! Mărime sau virtute, sau însuşi prejudiţiu, Născut ca toţi romanii, cu dînşii voi pieri. Ş-acest senat feroce, gelos d-a mele drepturi, Nedrept, — cum vrei a zice —, îmi place mult mai mult Decît splendoarea curţii şi sceptrul unui domn. Impile-mă romanul, c-o sufer cu orgoliu: Sînt filiul lui Brutu şi-n inima mea port Ş-amorul libertăţii, şi ura către regi. ARONS Simţi mult, şi prea mult lauzi un carmen ideal, Imaginar cu totul. — Şi mie,-ilustre domn, Mi-e scumpă libertatea: plăcerea-i am gustat, Deşi născut sub rege. Iar tu mori pentru dînsa, De dînsa nu te bucuri, şi alţii-i au folosul. Se află-ntre noi oare această tiranie Cu mii şi mii de gure şi capete diverse ? 497 5 10 15 20 25 30 35 40 La voi tiran e legea: barbara ei rigoare E surdă la durere, e oarbă la mari fapte: Capacitate, merit, devotament, credinţă, Valoare, sacrificiu nu vede, nici aude. Senatul vă împilă, şi poporul vă-nsultă, Căci el măsură n-are: or sclav e, or despot; îl sperii, te respectă; îl stimi, ţi-aruncă tină; îl sugi, el ţi-e ca mamă; îl rnîntui, te ucide. Iar cetăţeanul Romei, gelos şi insolent, îţi sufere păcatul, nu-ţi sufere virtutea: în tină şi în viciu voios ţi-ntinde mina, în bine şi-n virtute aşteaptă-te la ură; Fă-i bine, că nu vede; şi vede prea departe Şi cîte nu se-ntîmplă: prevede cîte rele Ce nici nu-ţi trec prin cuget, necum să poţi a face. Făcutu-ţi-ai vrun nume prin fapte, prin sudori, Vegheri îndelungate ? aşteaptă un decret D-exiliu drept tot preţul al sîngelui vărsat! Şi pentru ce aceasta ? Să nu excele nimeni, Căci altfel, după dînşii, s-a dus egalitatea! Ştiu bine,-ilustre Tite, că curtea şi ea are Şi multe, şi diverse nevoi şi naufrage; Ci tot mai vezi zi bună şi cer mai seninos: Adesea libertatea, ce-airea stă în vorbe, Pe lîngă-un rege află ş-ospiţiu, şi protecţii: Un suveran nu este auster, rece ca legea, Ci om ce poartă carne şi simte şi îl doare, Şi amă, recompensă, prentîmpină adesea Şerviţiul, credinţa; ş-adeseaori şi iartă. Iar gloria la curte nu fuge de plăceri: Cînd servi, tot suveranul cunoaşte al tău merit ; Şi servi numai la unul, iar ceilalţi te stimă, îţi serv şi te ascultă uimiţi de strălucirea-ţi, Tac, sau aplaud însuşi defecturile tale. Noi n-avem a ne teme de un senat gelos; Şi legile severe stau mute, precum sînt, Prin noi ele vorbesc. Născut pentru mărime, cum eşti şi pentru arme, Bărbate ilustrissim, cît ai fi fost de mare La curtea lui Tarquiniu! — Ţi-am spus că el te stima, 498 [Te ama, căci cunoaşte valoarea ş-al tău merit; S-ar fi stimat ferice d-a împărţi cu tine Mărimea suverană. Ăstui senat feroce I Orgoliu la picioare-ţi căzut şi prosternat |5 Ar... I TITU I Ştiu, îi cunosc curtea, şi tot despreţ mi-nsuflă. ţ Aş fi putut prea bine a-i cere ajutorul Şi, sclav al lui odată, să fiu tiran la alţii; MO Ci graţie la ceruri că n-am astfel de doruri! îmi place a fi mare, ci făr-a mă-njosi. Destinul meu, simţ bine, era d-a comanda, Iar nu d-a mă supune. — A mă lupta cu sinemi Şi, umil supus Romei, a bate, -a stinge regii, Î15 Aceasta e mărime ce nu o poţi pricepe: ? D-ai fi roman, ai şti-o. — Ci du-mi-te napoi Şi-ţi servă suveranii! ARONS Aprob, admir avintul 20 Acestui suflet mare, constant şi neînvins; Ci adu-ţi şi aminte că regele Tarquiniu Crescu a ta pruncie, şi n-o poate uita. Ieri însuşi sta cu mine, cu foc îşi spunea dorul Plîngindu-şi cruda moarte a unului să fiu: 25 „N-am, — imi zicea, — speranţă... O! Titu mi-ar susţine Familia căzută! el singur este demn Şi merită să aibă imperiul meu tot Şi mîna fiei inele...44 TITU (intorcîndu-se) 30 A Tulliei! o, ceruri! Şi ce vane dorinţe! ARONS (uitînda-se la Titu) O iau, o duc cu mine La rege, 1-al ei tată pe care-1 abandoni. 35 Departe ea de tine, departe d-a ei ţară, Se duce-a fi mireasă 1-al Liguriei rege. 499 5 10 15 20 25 30 35 Şi tu între acestea servă-ţi supus senatul, Combate p-al ei tată, oprimă a lui ţară! Ci sper că timpul vine cînd boitele acestea, Aprinse, -nflăcărate, ast Capitol — cenuşă, Şi turrele aceste, surpate la pămînt Şi luminînd mormîntul senatului întreg Ş-al ăstui popol liber, să serve de făclii La nunta fericită de care îţi spusei. SCENA III TI TU, MESSALA TITU Ce zici şi tu, Messala? că eu mi-am pierdut mintea; Tarquiniu mi-ar fi dat-o? —O, ce dureri m-apasal Eu iar puteam... Nu însă! pericolos ministre, Venişi să-mi furi secretul profundului meu foc. Ci vai! nu e-anevoie, căci uite-se la mine Şi-ndată mi-1 cunoaşte. El a citit în ochii-mi Funesta mea ardoare. Acum îmi ştie dorul, Fatala neputinţă; şi să m-aştept acuma S-auzi cum mai insultă l-a domnului său curte Al meu temerar cuget ş-amor infortunat. Puteam spera la dînsa ş-a-i consacra viaţa? Şi ea mi-ar fi fost scrisă din ceruri spre consoarte? Ah, sînt de plîns, Messala! MESSALA Puteai să fii ferice, Arons putea să-ţi serve legitimele focuri. Mă crede! TITU Ah, mă lasă! S-abandonăm speranţe Frivoli, amăgitoare! — Mă cheamă Roma-ntreagă La murii Capitolului, şi popolul întreg, Unit şi-n neastîmpăr subt arcuri triumfali Şi pline încărcate de gloria-mi, vezi bine (cu ironie), De luptele-mi ilustre, m-aşteaptă bietul popol 500 Acolo să ne punem temeiele eterne Republicei romane, şi libertăţii noastre Garanţi neviolabili. Acolo să jurăm! MESSALA Şi să jurăm credinţă la alţi despoţi mai cruzi! TITU Aceasta mi-a fost partea, şi voi a le servi: Aşa mi-e datoria, şi voi s-o împlinesc. MESSALA Şi gemi cu toate astea! TITU Victoria-mi e crudă! MESSALA Şi foarte scump o cumperi! TITU Şi d-asta e mai bellă. în starea care sint să nu mă laşi, amice! (Iese.) MESSALA Să nu-1 las după urmă, să-i oţărîm durerea, Să-nfigem mai afundă săgeata ce 1-a-mpuns! SCENA IV BRUTU, MESSALA BRUTU Messala, mai aşteaptă: am a vorbi cu tine! MESSALA Cu mine, înalt doamne?! 501 BRUTU Cu tine.-Ascuns venin Funest în toată casa-mi se.-ntinde şo infectă. Năsprit pe al său frate, al meu fiu Tiberin 5 Acum îşi dă pe faţă geloasa lui furoare; Şi Titu d-altă parte nu poate să-şi mai ţie Superba sa durere şi ura-impetuoasă în contra stăruinţei senatului prudent. Trimisul Etruriei văzînd aste mizerii, 10 împuţinări de suflet, se bucură, profită: Limbut, cu-ndemînare cu amîndoi vorbeşte; Şi mult îmi este teamă de limba mlădioasă Unui bătrîn ministru şi vechi în arta curţii. Mult n-are să mai şează: se duce d-aci mîine; 15 Ci mult adesea este o zi 1a trădători. Te du, dar, şi comandă-i s-o plece însuşi astăzi! M-ai înţeles? MESSALA Prea bună, prudente ţi-e măsura; 20 Şi de al meu serviţiu vei fi prea mulţumit. BRUTU Mai am ceva a-ţi spune: cu tine fiul meu E prea legat; şi multe în sufletul lui poate O strînsă amicie. El n-are artificiu, 25 Se-ncrede întru toate, şi toat-a sa juneţe A-ncredinţat-o ţie, experienţei tale. Cu cît, dar, ţi se-ncrede, cu-atîta pot spera Că, tare spre-al conduce departe de erori, Nu vei comite-abuzul d-a perverti un june 30 Şi inim-a-i corumpe însînuindu-i patimi Şi deşteptînd într-însul ambiţia funestă. MESSALA Despre aceasta însuşi îi tot vorbii acuma, Şi n-am de a mă plînge; el ştie, domnul meu, 35 în toate a-ţi fi emul, a-şi oferi şi braţul, Şi sufletul său Romei. Orbeşte el ascultă D-a tatălui său voce, d-a patriei comandă. 502 3 10 15 20 25 30 35 BRUTU Dator şi este; însă e şi mai dator încă La legi a se supune şi sclavul lor a fi: Căci cine le violă, acela nu-şi respectă Nici patria, nici zeii. MESSALA Văzutu-l-am în luptă Cum ştie să respecte şi patria, şi zeii. BRUTU Era dator s-o facă. MESSALA Şi Roma făcea bine De onora mai nobil sau mai cu omenie Pe demnu-i cetăţean. BRUTU Nu, nu, căci consulatul Nu e d-a lui etate. Eu însumi i-am fost contra, Spre binele lui însuşi i-am refuzat sufragiul; Căci, crede-mă, succesul ambiţiunii sale I-ar fi corupt juneţea şi orice calitate. Preţul virtuţii astfel ar fi ereditariu, Şi ai vedea la urmă pe fiul fără merit Unui bărbat ilustru, asigurat de rangul Ce nu i se cuvine, să mi-1 aştepte-n lux, In puf şi desfrînare. — O probă-nsemnătoare E ultimul Tarquiniu, ce toţi l-aţi cunoscut. In purpură născutul e rar şi demn de dînsa. Ferească cerul Roma de scutece purpuree, Corupţiilor leagăn, virtuţilor mormînt! De eşti amic lui Titu (şi-mi place să o crez) Şi de-i voieşti vrun bine, arată-i adevărul Şi gloria cea veră ce face pe om mare; Din inima lui stinge orgoliul nebun! Servindu-şi numai statul, s-o aibă de onoare; Şi iată recompensa în conştiinţa faptei. E mare datorie pe cel care mi-e fiu: 503 5 10 15 20 25 Are să dea exemplu d-o viaţă de virtuţi; Căci eu în el contîmplu al Romei ajutor. De i-a făcut ieri bine, azi cer altul mai mare: Cu cît cineva serve, cu-atît mai mult contractă O datorie sacră să searvă şi mai mult. Aceasta mi-e urarea şi toată-a mea credinţă; Şi-ntr-însa recunoaşte paternul meu amor* Mai stîmpără ardoarea fugoasei lui juneţe! Flatîndu-1, e a-1 pierde şi Roma-a insulta. MESSALA Eu pîn-acuma, doamne, am fost pe lingă dînsul A-1 urmări în lupte; şi, nefiind maestru, îi imitam valoarea, consilie nu-i dam. In marele lui suflet eu nu prea am putere, Ci, cît mă duce mintea, o zic că mult nu este, Şi Roma va cunoaşte cît arde Titu-n sine Şi cît gloria-i este şi scumpă, ş-adorată. BRUTU Te du, şi niciodată nu-i tămîia eroarea! Urăsc tiranii, însă p-adulatori mai mult. SCENA V MESSALA Nu e tiran mai aspru, mai crud, mai urîcios Decit severitatea gîmfatului tău suflet. Ci lasă: vine timpul să văz jos la picioare-mi Această pertinenţă de falsă, rea virtute. Colos, ce un vil popol asupră-ne înalţă, Cum am să te derapăn! — Sînt plini de fulger norii 1 ACTUL III SCENA I ARONS, ALBIN, MESSALA ARONS (cu o scrisoare în mină) 5 începe a-mi surîde mai sicură speranţa, Căci mi-a servit prea bine a ta inteligenţă; După dorinţa-mi toate vin una după alta. Albin mă-nştiinţează; scrisoarea-i ce-am în mină Coprinde soarta Romei, precum ş-a lui Tarquiniu. 10 In cîmp pus-ai la cale să fie preparate Şi arme, şi oştire la ora destinată? Luatu-s-au măsure spre-a observa mai bine Intrarea şi ieşirea a porţii Quirinale? Luatu-s-au măsure spre a se da asaltul 15 Cînd conjuraţii noştri la noapte n-ar fi-n stare Să dea în mîna noastră bastioanele cetăţii? E mulţumit Tarquiniu? şi crede c-a să intre In Roma sau prin sînge, sau prin capitulare? ALBIN 20 Toate-s dispuse, doamne, ş-aşteaptă miezul nopţi Tarquiniu gustă fructul inteligenţei tale Şi crede că din mîna-ţi îi vine diadema Şi-ţi datorează, zice, mai mult decît Porsennei. ARONS 25 Sau că zeii-mpreună s-au pus să-l persecute Şi vor desface planuri atîtea de înalte, Sau mîine Roma-ntreagă va fi subt ascultare In legea lui dictată; căci altfel în cenuşă 505 Va fi redusă Roma şi-n sînge înnecată; Ci este mult mai bine un rege să-şi ia tronul Şi cu puterea-n mină de sus să dea comande Mulţimii scăpătate, supuse şi ducile, 5 Decît să aibă-a face cu oameni ce-au de toate, Buibaţi, tari în cerbice şi plini de aroganţă. (Lui Albin:) Du-te! aştept aicea p-ascuns pe principesa. (Lui Messala:) 10 Rămîi aci, Messala! SCENA II ARONS, MESSALA ARONS Tu ce-ai făcut? ia spune-mi! 15 Putut-ai lingă Titu să-i mai înfrîngi curagiul ? Crezi să-l aduci în partea principelor dinastici? MESSALA Ţi-am spus-o dinainte: e inflexibil Titu. El patria-şi adoră, a fiului lui Brutu 20 îi seamănă în toate. Ca om îşi are însă Şi părţile debile. Senatul 1-amăraşte Şi arde, d-altă parte, d-amor pentru Tullia. Orgoliul, amorul, ambiţia, gelozia Şi focul pasiunii şi-a anilor juneţe 25 îmi pot deschide calea insinuării mele. Sper mult, ci libertatea-1 impoartă peste toate, Amoru-i e în culme, — ci Roma e mai forte Şi predomină-n toate. M-am încercat cu-ncetul Să-i sting acea oroare ce-n inima lui poartă 30 La numele de rege! I-am combătut atîta Severul prejudiţiu; şi n-am putut străbate, C-al lui Tarquiniu nume l-aprinde de mînie: L-auzul lui m-arrestă, nu va să mai asculte; Tăcui, că pierdeam totul d-aş fi vorbit mai multe. 506 ARONS Aşa, nu ai speranţă mai mult ca să-l îndupleci ? MESSALA Pe frate-său mai facil l-am dat în partea noastră, Putui seduce unul din filiii lui Brutu* ARONS Cum ? ai putut ajunge să-i dai pe Tiberin ? Prin care-ndemînare sau intrigă ferice ? MESSALA 10 Ambiţia lui numai m-a ajutat în toate. De mult sufere-n sineşi, cu neplăcere vede Distinsa diferinţă onorilor aduse Cît lui, cît 1-al lui frate, Drapelele întinse, sub boite suspendute, 15 Festoanele de lauri şi pompe triumfale Şi-n toată sărbătoarea romani, Brutu-mpreună Cu inima, cu suflet la Titu să se uite, Pe dînsul să-l înalţe. Acestea poţi pricepe Că Tiberin le vede ca nişte crude-afronte, 20 Şi-n inima-i năsprită aţîţă şi aprinde Veninul geloziei. Pe lîng-acestea, Titu, cu bunătatea-n suflet Şi cu seninu-n frunte, şi neputînd a-i trece Prepus or gelozie prin limpedea lui minte, 25 Din caru-i de victorie îi tinde voios mina Şi-mbrăţişîndu-1 seamănă că-1 culmă d-a sa glorie. Pîndeam, ş-aflai momentul în moţiuni c-acestea A-i spune ş-a-i depinge ca ce fel de splendoare N-ar fi avut pe dînsul în curţile regale, 30 Cu ranguri mai înalte şi mult mai glorioase. Şi pusu-i-am nainte şi i-am promis atîta De la Tarquiniu însuşi că va avea în Roma Onorile mai nalte, a doilea după rege. Se-uimise bietul june, strîngîndu-mă de mînă. 35 Al tău este cu totul: voieşte să-ţi vorbească. 507 5 10 15 20 25 30 ARONS Grezi tu să poată, oare, a ne preda la noapte A poartă Quirinală? MESSALA Titu comand-acolo, şi aspra lui virtute Va fi foarte fatală la planurile noastre; E ca un zeu protector al destinatei Romei. Ia bine, mult aminte: la un atac c-acesta Putea-vei mult cu dînsul, — pierzi totul fără dînsul« ARONS Ci cînd dori atîta să aibă consulatul, Crezi tu c-a să refuze onorile supreme, Pe Tullia şi tronul, drept preţ 1-al lui curagiu? MESSALA Sălbatica-i virtute v-avea drept afront tronul. ARONS Dar amă pe Tullia. MESSALA O-adoară, domnul meu, Ş-o amă pînă-acolo că luptă cu ardoare, Că arde pentru dinsa, detestă p-al ei tată. I-e frică să-i vorbească şi geme de tăcere, O caută şi fuge, şi plînsul îşi devoră, Căci n-are din amoruri decît furoarea numai, Şi-n agitaţiunea unei tempesti funeste Cîte-un moment adesea răstoarnă-un curagiu mare. Eu ştiu cine e Titu: ardent, impetuos Se dă, şi dă nainte mai mult decît aş vrea. Ambiţia superbă ce-n inimă înneacă La flacăra amorului i-aprinde existinţa, Incendiu viu devine. A! cită fericire să-şi vază la picioare-şi In tremur senatorii plecîndu-şi a lor frunte! Ci m-aş încela foarte d-aş cuteza promite 508 5 10 15 20 25 30 C-ar vrea să se supuie 1-acest fatal amor. Voi să mai cerc o dată, şi astăzi mai voi încă... ARONS Mi-e de ajuns amorul, să-l dea în partea noastră A Tulliei cătare, o singură-a ei vorbă Mai mult poate să-nmoaie ferocea lui virtute Decît subtile tururi d-o artă seductoare Din partea conjuraţilor sau unui sol ca mine. Să n-aştepţi de la oameni, decît de l-a lor patimi, Ambiţia la unul, la altul tenereţea: Acestea cînd conjură servesc mai mult pe rege. Într-însele-am speranţa: mai tari sînt decît mine. (Tullia intră, Messala se retrage.) SCENA III TULLIA ARONS, ALGINA ARONS In ast moment, o, doamnă, luai scrisoarea-aceasta, Ce-am ordine-a remite în mîinele-ţi auguste Şi care mi-a trimis-o Tarquiniu, pater, rege. TULLIA O, zei! scutiţi pe pater, schimbaţi-i destinata! (Citeşte:) „Al Romei tron ieşi-va din propria-i cenuşă: El, vingătorul însuşi ce-a destronat sovramul, El, Titu-eroul zilei, va realţa pe rege. La el stă a definde un sceptru ce din suflet Voi a-mpărţi cu dînsul. Iar tu adu-ţi aminte că eu ţi-am dat viaţa Şi cugetă că soarta-mi depinde de la tine; Poţi refuza toţi regii, p-al Liguriei rege: De ţi-e scump, dilect Titu, va fi al tău consoarte.( Citit-am oare bine?! Se poate?... Titu... Doamne Tarquiniu în dizgraţii, superb şi inflexibil 5 10 15 20 25 30 35 Putear-ar ?... D-unde-o ştie ?... şi cum ? Ah! mă ascultă, Au doară vor să-mi smulgă secretu-inimei mele? Nu-nvenina, o, doamne, amorul ce m-adapă, Să n-atingi cu vro cursă debila mea juneţe! AHONS Nu, doamna mea, eu nu ştiu decît a mă supune La ce-mi spune Tarquiniu, s-ascult de datorie, Să tac, să-aştept comanda din gura ta augustă; Nu este-al meu să caut sau să voiesc să aflu Secrete ce în sînu-mi ţi-e teamă a le-ncrede. Nu voi nici a deschide un ochi prezomptuos Peste un văl sînt, sacru ce-arunci asupra lor. Ci singura-mi solie mi-ordonă a ţi-o spune Că cerul va prin tine s-ardice ast imperiu, C-ast tron e preţul însuşi ce cerul va să puie P-a voastre mari virtuţi. TULLIA Ce, eu s-ajut pe pater ş-al meu să fie Titu ?! Se poate-aceasta, doamne?... ARONS Nu te-ndoi, augustă, El de al vostru sînge are-nteres nespus, Ş-austeritatea tristă acestor publicani Revoltă fiertatea a marei sale inimi; A senatului refuze i-a oţărît curagiul, E spre Tarquiniu, pater, cu inima întreagă. Termină astăzi singură o faptă p-a ei cale, Nici c-am pretins vrodată în inim-a-i pătrunde; Ci fiindcă te cunoaşte, sînt sigur că te-adoră. Ce ochi fără uimire putea-va ca să vază O diademă-oferită de mîinele-ţi auguste Şi adornată însuşi pe splendida ta frunte ? Vorbeşte-i numai, doamnă, şi poţi toate cu dînsul. Cu inemicul regilor azi singură triumfă, De la senat azi smulge şi la al tău pater 510 5 10 15 20 25 30 P-ast firmanent al Romei ş-al ei zeu tutelar, Şi merită onoarea că ai într-a ta mînă Şi cauza paternă, ş-a Romei demnă soartă. SCENA IV TULLIA, ALGINA TULLIA O, cer! cită tămîie la nalta-ţi bunătate îţi sînt datoare astăzi! a mele cocent’ lacrăme în fine te dezarmă: totul se schimbă astăzi; Dreptatea-n aste focuri ce m-ard pîn’ la ruşire Le dă azi puritatea cu justă recompensă Ce le deschide drumul ca-n toată libertatea De faţă să s-arate. (La Algina:) Du-te şi-l cată, du-te, aleargă! — O, zei! dar fuge, Se teme să mă vază! Se poate, vai! să fie Ferice şi să n-aibă ştiinţă d-âl său bine? Ci n-ascult acum oare vreo speranţă vană? Se poate Titu s-aibă vreo oroare-atîta Pentru senat de mare ?! — Dar vai! ce zic eu însă ? Putea-voi fi datoare desdemnului ce-1 strînge Ca toată-a mea dorinţă să se-mplinească-ntreagă Din propria-i ardoare, sublima-i tenereţe? ALGINA O ştiu, ştiu pînă unde senatul îi aprinse Bărbata lui mînie şi cît de tine arde! TULLIA Tot pentru mine face, nu te-ndoi, el m-amă! (Algina iese.) Te du, îţi spui!... ci, însă, schimbarea-aceast- extremă!... Acest înscris!... O, ceruri! De cîte şi mai cîte Şi cugete, şi doruri îmi sînt greu combătute Şi inima, şi mintea, precum ş-a mea virtute! 511 Onoarea, datoria şi gloria şi mintea, Toate-mi ordonă aspru. Ce! -augustul, divul pater să fie dator mie Şi focurilor mele şi sceptrul, şi coroana? 5 Să fiu eu legămîntul, eu intre el şi Titu ? A statului fortună să nască din suprema Şi-ntreaga-mi fericire ? O, tu, scumpul meu Titu, cînd voi putea a-ţi spune Că poci să-ţi dau de faţă şi inima, şi mina? io Cînd voi putea, dilecte, în justele-mi transporturi S-auz vorbele tale fără regret sau teamă, Să spui a mele focuri în lină conştiinţă? Mi s-a-ndulcit amarul, s-au < dus > relele mele; Te iert, Romă, de toate, căci cazi în servitute 15 Cît te-abandonă Titu! Senat, iată-ţi căderea Al meu cît va fi Titu! Eroul tău mă amă; Tremaţi, senat şi Romă, plecaţi-vă la rege! SCENA V TITU, TULLIA 20 TITU E-adevărat, o, doamnă? Mai binevoieşti încă Să vezi pe odiosul roman ce îl abhorră Ultratul al tău suflet ? p-ast om crud şi culpabil ? P-ast inemic... 25 TULLIA O, ceruri! tot s-a schimbat, o... Destinul îmi permite... Ascultă! cat-a-mi spune Dac-am avut vrodată domnie-adevărată P-al tău superb, nalt suflet. 30 TITU Te poţi îndoi oare d-astă putere-acerbă, De focurile mele, de crima mea înaltă, De cruda-mi disperare ? Prea mult, ah! ai asupră-mi Teribila putere, şi cruntă, şi funestă. 512 5 10 15 20 25 30 35 Amorul îţi supuse viaţa-mi la picioare, Zile şi ore toate, ce le detest atîta; Comandă şi deseacă-ţi mînia ta cea dreaptă, Că soarta mea ţi-e-n mină! TULLIA De tine-a mea depinde. TITU De mine! Tremur, doamnă, şi nu cutez a crede Că nu mai sînt objetul al justei voastre ure! Termină, principesă, explică-mi ce speranţă Intr-un moment mă nalţă în culmea fericirii? TU LLIA (dîndu-i scrisoarea) Citeşte! De la tine depinde fericirea Ş-a ta, ş-a mea-mpreună, ş-augustului meu tată. (Pe cînd el citeşte) Poci dar avea speranţă... Dar ce cătare cruntă! Ce mornă acceptare, ce frunte consternată! O, zei!... TITU Ce lovitură! dizgraţiat de mine! Destinul, ce în urmă din pas în pas m-alungă, Mi-arată fericirea şi-ndată mi-o şi smulge. Şi, culme peste toate, din relele ce sufer, Cînd pot a te posede, atuncea te şi pierd! TULLIA Tu, Titu ? TITU Dar; viaţa-mi d-acum e condamnată Pe lîng-orori cumplite la culmea infamiei Să vînd una din două: pe Roma sau pe tine; N-am d-astăzi înainte decît s-aleg or chinuri, Or crime neauzite. TULLIA Ce spui ? cînd a mea mină Iţi dă o diademă, cînd poţi a mă obţine, 513 Cînd inima-mi fierbinte a ta cu totul esteT Nu pot a mai ascunde puterea legitimă Augustului meu tată, mă lasă s-aleg soarta, Îmi autoriză voia; şi cînd am crezut astăzi, 5 Din viaţa-mi mai ferice cînd a venit momentul Să pot a-mi da pe faţă şi inimă, şi suflet Făr-a roşi de nimeni, acest moment, ingrate, Fu destinat să-mi fie moment de repentire ? Dar cum cutezi a-mi spune d-amaruri şi de crime? 10 Să fii una cu-ingraţii, cu dînşii a combate Pe legitimul rege, să-mi dai inima-ntreagă Şi să împili atîta, să-ţi fie detestabili A mele binefaceri, iată a mea sventură Ş-a ta fărădelege. 15 Deschide-ţi ochii, Tite, şi cumpăneşte singur Refuzul senatorilor, sau plina-atotputinţă. Din două-alege una: vrei alţii să-ţi dea lege, Sau să o dai tu singur ? vrei popol ce te-mpilă, Sau tronul ce te nalţă ? vrei Roma, sau pe mine ? 20 O, zei! cătaţi la dînsul şi-l luminaţi mai bine Spre a-şi alege partea! TITU (remiţlndu-i scrisoarea) Eu partea mi-am ales-o. TULLIA 25 Hei bine ! spune-mi dară Cutează ca să meriţi or graţia-mi, or ura! Ce soartă te aşteaptă? TITU D-a fi demn şi de tine, 30 Şi demn de mine însumi, d-a-mi da Romei credinţa Şi-amorul meu tot ţie, d-a arde pentru tine Şi d-a protege Roma; d-a-ţi adora virtutea în admirare pură, de a te pierde, doamnă, Din dorul să te merit. 514 TULLIA Aşa, nu mai e vorba... TITU Ah! iartă, principesă! 5 Uitînd a mea furoare respectă-mi neputinţa; Aibi dor de al meu suflet, ce singur se detestă: De l-ai urî, s-ar crede în toate mai ferice. A te lăsa e moarte, a te urma... oprobriu! Nu e nici pentru tine, nici fără tine viaţă, 10 Şi voi să mor nainte d-a pierde-amorul tău. TULLIA Toate iţi iert, o, Tite, amorul meu e-al tău! TITU Hei bine! -mi dai amorul, — ai suflet de romană, 15 Republica respectă, ş-atunci vei fi mai mare, Mai mult decît regină! Adu-mi drept dote-n casă nu rang, onori de rege, Ci-amorul libertăţii, a Romei fericire, Respectul l-a ei lege! Să fie Roma mumă 20 Şi Brutu ai tău tată, — şi eu, soldatul Romei, Voi fi mai demn de tine şi glorios consoarte, învinge toţi romanii în generozitate, întrece-i în virtute şi fă-i recunoască Divina libertate la fata unui rege. 25 TULLIA Ah! cine ? eu ? trădare ! TITU Mă pierd de disperare! Nu ştiu nici să mai judic, nu, cerul ne ferească! 30 Trădarea e nedemnă, e oarbă şi barbară. Eu ştiu ce e un tată şi sacrele lui drepturi, Ştiu iar că al meu suflet cu totul al tău este, Şi nu mă mai cunosc. 515 5 10 15 20 25 30 TULLIA Te uită la ast sînge care mi-a dat viaţă Ş-ascultă al lui ţipetl TITU Dar pot s-astup auzul la propriul meu sînge, La patrie ? TULLIA Barbare! şi unde fără mine Yro patrie mai afli? TITU Noi sîntem adversarii, natura ca şi legea La amîndoi ne-mpune funestă datorie. TULLIA Noi adversari ? se poate din buze ta să-ţi iasă Ast nume ? TITU Da, din buză, nu însă şi din suflet. TULLIA Ajută-mi dar, cutează! iubeşti, — răzbună-mi dară! SCENA VI BRVTU, ARONS, TITU, TULLIA, MESSALA, ALBIN, PROCULU, lictori BRUTU (la Tullia) Căta să pleci, o, doamnă! In primele amestice tempestelor civile A fost cu neputinţă ca Roma să-şi remintă A te trimite-acasă la zeii tăi domestici; Tarquiniu, poate, însuşi în ast timp de dezastre, Preocupat cu mintea d-a noastră-exterminare Şi confundîndu-şi casa în relele din Roma, 516 5 10 15 20 25 30 35 Ş-a şi uitat copila de e vie sau moartă Şi nici n-a mai cerut-o. E trist a-aduce-aminte împregiurări ca-acestea, e timp ca fiecare Să-şi facă datoria. Din partea mea şi-a Romei Eşti liberă d-a merge în braţele paterne; Şi de te-aşteaptă-acolo vrun tron unde cheamă A cerului voinţă, să aibă tronu-acela Drept scut de apărare ş-eternă custodie Dreptatea care ţine şi popolii, şi regii; De vreţi respectul lumii, aveţi respectul legii! Căci cine-ascultă legea e respectat de popol. Vreţi drepturi, — recunoaşteţi c-aveţi şi datorii; Şi daca-adulatorii prin relele învăţuri Vă fac să vă abateţi din regula dreptăţii, Aveţi nainte Roma şi soarta lui Tarquiniu, C-acest mare exemplu să serve-n viitor Spre luminarea regilor ş-a lumii fericire. (Lui Arons:) Senatul ţi-o remite: o poţi lua şi du-o în mîinile paterne, sau în talamul nunţii. Te va conduce Procul pînă la poarta sacră. TITU (la o parte) Furoare disperată a pasiunii mele! (Se duce spre Arons.) Eu nu sufer aceasta. (Brutu şi Tullia ies cu escorta lor, Arons <şiy Messala rămin.) O, zei! e crudă moarte ruşinea şi durerea! (Lui Arons) Pot cîteva cuvinte?... ARONS E scurt, domnul meu, timpul. Mergînd cu principesa, cată-a urma pe Brutu. Pot să-ntirziu departul cel mult pentru o oră: Se ai spune-mi îndată, că timpul nu ne iartă! în camerele doamnei noi vom putea-mpreună Vorbi despre-a ei soartă, precum şi de a voastră. (Iese.) 517 5 10 15 20 25 30 SCENA VII TI TU, MESSALA TITU Destinul ce ne-adună şi care ne desparte, Acel destin ne face a fi tot inemici. S-ascunză, daca poate, furorile şi lacrămi! MESSALA Amorul ş-ai lui carmeni, virtuţile-mpreună Le plîng, dizgraţiate, că inima Tulliei Era demnă de tine şi meritai s-o ai. TITU Nu, vezi acuma singur că Titu nu mai poate A fi al ei consoarte. 1 TITU Abominable lege ce cruda îmi impune! Am destronat tiranii, ş-acuma să-i servesc! Am mîntuit un popol, ş-acuma să-l trădau! Amoru, -a cărui forţă am combătut atîta, Să aibă-acum asupră-mi atîta influinţă! Eu să expui pe tată-meu acestor cruzi tirani? Şi care tată? Brutu, exemplu omenirii, Tăria ţărei sale, ce-a vrut să fiu ca dînsul Şi căruia urmîndu-i l-aş fi ajuns odată! O, ce destin oribil după virtuţi atîtea! MESSALA Ca cetăţean al Romei, avuşi virtuţi înalte; Stă, dar, acum la tine să aibi cele de domn 1 Această replică, omisă în ms., o reproducem după ediţia postumă publicată în 1878 de I. I. Heliade-Rădulescu, p. 50 (n. ed.) 518 5 10 15 20 25 30 35 Şi stă în a ta voie să fii îndată rege. în ast moment ferice în mîini cerul îţi pune Vendicta şi imperul, şi însuşi pe Tullia. Ce zic? Consolu-acesta, ce-erou se şi numeşte, Pater şi întărirea şi fondator al Romei, Ce-n ochii tăi se-mbată de pompe şi tămîie P-a tronului ruine sfărmat de a ta mină, De n-ar fi condus bine această mare luptă Era să fie astăzi ca un rebel culpabil. Al tău glorios nume adornă şi înalţă La numele său propriu de mare vingător Şi, încă şi splendid, de făcător de pace. Readu-ne în starea acelor ferici zile Pe cînd străbunii noştri, — ferici, dar guvernaţi Şi liberi, dar cu domnii —, avea tot o balanţă Ş-aceeaşi greutate: ş-al popolului bine, Ş-a regilor mărime. Roma pe dînşii n-are o ură nempăcată, Roma-are să-i adoare de vei domni asupră-i. Puterea suverană ce am văzut la rîndu-i Atrage de la popol sau ura, sau amorul, Pe care-o resping unii şi alţii o doresc. Din toate guvernările este mai rea sau bună, — Sub tirani detestabilă, sub regi cea mai divină. TITU Messala, cugeţi oare că tu vorbeşti cu mine, Că eu nu văz în tine decît un trădător Şi că tot ascultîndu-te încep a fi şi eu? MESSALA Hei bine! află dară că au să-ţi fure alţii Nespusa fericire de care fugi atîta: Că să facă alţii ce tu o puteai face. TITU Alţii! stăi: o, zei!... cine? MESSALA El însuşi, al tău frate. 519 5 10 15 20 25 30 Fratele meu? TITU MESSALA Lui Tarquiniu şi-a dat a sa credinţă. TITU Fratele meu să trade! el — trădător al Romei ? MESSALA El nu tradă, ci serve şi Roma, ş-al său rege. Tarquiniu fără voia-ţi de ginere n-alege Decît romanul cela ce l-ar putea definde. TITU O, cer! Perfide, -ascultă: mult sufletu-mi reziste Seducţiunii tale şi n-am cunoscut încă Abisu-n care-atîta te-ncerci a mă-mbrînci. Tu crezi a mă induce în cursa-a mai fatală D-a fi fratelui propriu complice-or delator: Din amîndouă, însă, mai bine al tău sînge! MESSALA O poţi face ş-aceasta; loveşte, că o merit Căci vrui a-ţi face bine. — Cu inocentu-mi sînge Unească a ta mînă ş-al fratelui, ş-amantei. Cu-a lor capete-n mînă te du la senat, cere Drept preţ valorii tale de consulat onoarea, Sau singur eu acuma voi declara complicii Şi voi începe-ndată oribil sacrificiu. TITU Stăi locului, o, monstru, nu-mpinge disperarea... SCENA VIII TITU, MESSALA, ALBIN ALBIN Solul toscan voieşte îndată să-ţi vorbească; E-n stanţa principesei. 520 TITU Mă duc, dar, la Tullia, Alerg. O, zei ai Romei, ai patriei protectori. Loviţi inima-aceasta ş-o spargeţi spăimîntată 5 De propria-i ruşine. Era mult virtuoasă De n-ar fi fost amante! Senat, aşadar ţie se-njunghie-atîta-amor! (Lui Messala:) Ingrate, ţie!... Aide... Vezi Capitolul asta ? 10 E plin de monumente fidelităţii mele! MESSALA. Nu cugeţi şi mai bine că-e plin d-ingratitutea Unui senat barbar? TITU 15 O ştiu, aud însă şi vocea a cerului ce tună Pe capul meu şi strigă: „Stăi, mizerabil, stăi! Nu vezi că-ţi trădai ţara ?“ — Nu, Romo! nu, o, Brute! Nu, zei ce mă protegeţi! eu sînt tot Titu încă. Tot gloria urmează în urmă p-a mea cale, 20 Sorgintea d-al meu sînge eu n-am dezonorat-o; Victima vă e pură <şi> daca azi se cere Ca Titu fără voia-i să cază-n fărdelege, Sau daca este scrisul să caz pînă în urmă Sub soarta ce mă-mpilă. O, zei, salvaţi romanii, 25 Loviţi mai dinainte a nu se-mplini crima! ACTUL AL PATRULEA SCENA I TI TU, A RONS, MESSALA TITU 5 Sint rezolut, am spus-o; plecaţi! prea mult s-aşteaptă; Turpid şi-n disperare nu voi s-auz nimica. Lăsaţi-mă bărbăţia, lăsaţi-mă-n durere... Sînt tare-n contra voastră, sînt debil l-a ei lacrămi; N-am s-o mai văz: se duce! Trădat în fermitate, 10 Erou sînt cu tiranii şi... timid cu Tullia. N-am s-o mai văz!... să plece... O, cerule! o, zei! ARONS Am mai rămas aicea spre interesul vostru; Şi ora acordată trecu; cînd am cerut-o, 15 Fu numai spre-a-ţi complace, căci tu ai reclamat-o. TITU Eu ! cum ! Eu am cerut-o ? ARONS Aşa, şi ai uitat-o. 20 Oh! aşteptam în sinemi o soartă mai ferice Pentru voi ambii, Tite. Speram cu a mea mină A-ncoruna ardoarea ce p-amîndoi vă face Mai demni unul de altul. — Dar vai! să stăm aicea, Nu mergem mai departe! 522 5 10 15 20 25 30 TITU Cît eşti de crud, Aronte! Tu mi-ai văzut ruşinea şi toată umilinţa; Tu ai văzut pe Titu că şovăie în dubiu. Fugi, calid, versat martur codardei mele patimi Ce pieptu-mi dezbărbată cu sufletu-mpreună! Te du la regii voştri, denunţă-mi turpitutea Şi spune cestor tirani, surpaţi de al meu gladiu, Că eu, fiul lui Brutu, am plîns naintea voastră. Ci nu uita, mai spune că-n toată-a mea uimire, Cu toată cutezanţa-ţi, cu Tullia-mpreună, Cu toate-ale ei lacrămi şi carmeni şi durere, Tot vingător de sinemi, înalt, liber cu fruntea, Tot am rămas roman. Că-al lui Tarquiniu sînge nu poate-a mă supune, Şi uite că jur încă eternă, cruntă luptă Şi ură ăstui sînge ce-atîta îl ador! ARONS Eu scuz durerea-n care simţirea-ţi e coprinsă Şi îţi respect d-aceasta funeste prejudiţie. în loc, dar, de-mputare, complîng, suspin cu tine. îţi spui că ea nu duce, piere copila, moare, Rămîi cu sănătate! MESSALA O, cer! SCENA II TITU, MESSALA TITU Nu! E cu capul una; Nu pot nici mort să sufer a o lăsa să iasă Din ale Romei castre; o voi reţine însuşi Cu-expunerea vieţei. MESSALA O vrei... 523 5 10 15 20 25 30 35 TITU Sînt prea departe De a-mi trăda eu ţara. Tot Roma e mai mare! O ştiu că ea va-nvinge. Cu toate-acestea însă Tullia este una cu destinata mea: Peste putinţă una-a se despărţi de alta! Respir, trăiesc, pieri-voi şi pentru ea muri-voi. Ia-mi cauza asupra-ţi, în locul meu te pune, Aibi pietate, vire, d-amarurile mele! Te du, amicii scoală, adună-mi toţi soldaţii, Yrlnd or nevrînd senatul! ii voi reţine paşii, Pretinde-voi ca-n Roma ea să rămîie-ostagiu. O voi! MESSALA In cîte chinuri amorul tău te leagă! Şi ce pretinzi tu oare prin ast fact temerariu Decît a-ţi da pe faţă nematur, fără fructe Dizgraţiatu-amor ? TITU Hei bine! mă voi duce S-o cer de la senat. Tu mergi la regii aia a le-ndulci asprimea, Le spune că-nteresul al statului şi Brutu... Vai! cită exaltare în cugete superflue! MESSALA In justa ta durere ce simte al tău suflet, Spre-a te servi... se cade... TITU Se cade să o văz, Şi să-i vorbesc se cade. Ea trece pe aicea. Şi cel puţin s-auză eternele-mi adio! MESSALA Vorbeşle-i, da, — mă crede... TITU Pierdut sînt! iat-o, vine! 524 5 10 15 20 25 30 SCENA III TITU, MESSALA, TULLIA, ALGINA ALGINA Te-aşteaptă, — pleacă, doamnă! TULLIA Crudă sentinţă,-Algina ' Ingratul, iar m-atinge! şi Brutu înainte-mi îmi pare-un zeu teribil armat în contra noastră. Iubesc şi plîng şi tremur, şi inima-mi îmi fuge. Aidem! TITU Nu, stai, aşteaptă! TULLIA Ce mă voieşti, barbare ? Să mă seduci şi umili ? TITU în astă zi funestă Eu ştiu de datorie, iar nu d-a mea voinţă; Eu mintea am pierdut-o, şi tu mi-o ai răpit. Hei bine! condu-mi paşii, guvernă a furoare, Domneşte ca un tiran peste simţirea-mi toată Şi, de cutezi, dictează ale lui Titu crime! Nu! vrei ca să dau pradă la flăcări, la carnagiu Şi muri, şi cetăţenii salvaţi de braţul meu, Abandonat un tată d-un filiu furios Sub fierul lui Tarquiniu ?... TULLIA Să mă ferească cerul! Natura îţi vorbeşte, — mi-e scumpă a ei voce. Tu m-ai deprins să tremur d-onoarea-unui părinte Te-asicur că d-azi Brutu e însuşi al meu tată, Al tău e al meu sînge ce pentru-al lui răspunde. Amorul, himeneul şi zilele-mi sînt gagiul, 525 5 10 15 20 25 30 35 Voi fi-n mîinele tale şi fia Iui, ş-ostagiul. Mai poţi deliberare? şi crezi iar că-n secret Pe tron te-ar vedea Brutu cu multă întristare ? în adevăr că n-are pe frunte-i diadema; Subt un alt nume, însă, el însuşi nu e rege ? D-un an îi e domnirea, şi-ndată... însă, vai! Ce debile cuvinte, cînd tu nu mă iubeşti! Nu-ţi zic decît o vorbă. Plec... Doamne! şi te-ador! Tu plîngi, şi daca tremuri tot mai e timp; vorbeşte, Zi un cuvînt, ingrate! ce vrei, ce ceri mai mult ? TITU Atîta mai lipseşte amarei mele soarte, Să am şi ura ta! TULLIA Prea mult să-ncerc atîta Indemnele-ţi murmure şi vane-ndatoriri Şi plîngeri şi injurii. D-ajuns suferii multe; îţi dau napoi amorul ce-a turburat p-al meu, Ia-ţi vanele promiteri ş-atîtea jurăminte, Ce sînt cu mult mai rele decît aspre refuzuri. N-a să mă duc să caut în fundul Italiei Mărimile fatale sacrificate ţie, Să plîng în depărtare, în braţele-unui rege, Ardoarea-mi în dizgraţii simţită pentru tine. Mi-am regulat destinul, romane, ce eşti aspru Şi afectezi virtute amantei ce te-adoră, Erou ca să mă umili şi timid la dorinţa-mi; Incert în dor, promiteri, învaţă-a le-mplini! Vedea-vei c-o femeie ce o dispreţi atîta, Ea cel puţin în scopu-i a fost nestrămutată; Şi prin nestrămutare, ce inima-i întrarmă, Vei recunoaşte, Tite, pe cît i-a fost amorul. Sub murii-aceştia însuşi, unde-mi domnea străbunii, Aceşti muri ce-a ta mînă definde-n contra noastră, Sovranilor ai Romei, şi unde ai puterea Să mă trădai atîta cu-aceeaşi ultragiare Ce-n contra lor tot fulgeri, şi unde-a mea credinţă Mi-ai amăgit atîta şi-ţi rîzi d-a mele focuri, — Aci jur pe toţi zeii, ce bat pe toţi sperjurii, 526 5 10 15 20 25 30 35 Că braţul meu acesta, în propriul meu sînge Ştergînd ultrage, -injurii, mai just decît al tău Şi mai nerevocabil, ingrate, braţul asta, El îmi va da pedeapsa că te-am iubit atîta Şi făr-a te cunoaşte. Mă duc... TITU Nu, doamnă! O ceri ? pe voia-ţi fie! o vrei ? iată, mă tremur S-alerg spre a-ţi complace; cu-atît mai neferice, Cu cît că-n pasiunea-mi inima-mi nu se scuză Cu nici o-iluziune, cu cît în astă-extremă Dezordine fatală nu gust încai nici trista Şi vana-acea plăcere d-a m-amăgi eu singur; Cu cît ştiu că amorul mă-mpinge să iau svolul Spre mare fărdelege, cu cît m-ai vins, barbaro, Avînd minţile-n sinemi, cu cît blamînd în fine Ardoarea ce m-animă, — ador atît virtutea Şi iau în braţe crima. Uraşte-mă, fugi, doamnă, şi lasă-un neferice Ce moare de ardoare, şi îi detestă focul Ce vine-n a ta urmă subt triste augure Trecînd prin atentate, măcel şi sperjurare! TULLIA Insulţi profund, o, Tite, funestei mele-ardori, Simţind cu ce putere domneşti într-al meu suflet! Da, este-a ta viaţa-mi, ţi-arăt inima-ntreagă. Cu tot însă amorul, cu toată neputinţa-mi, Mă crezi, Tite, că moartea-mi e mai puţin atroce Decît mîna de mire a unui ce s-ar teme D-a fi al meu consoarte Şi eu să-i dau coroana, şi el să se roşască S-o aibă de la mine?! Momentul, iată, vine, moment de-nfiorare D-a noastră despărţire. Ci nu uita, o Tite, Inima mea ş-amorul, şi tu că poţi domni; O ştii că solu-aşteaptă, consultă, deliberă: Cu mine într-o oră vei fi lîng-al meu tată. 527 Mă duc şi mă-ntorc iară în Roma împilată, Ş-am tronul lîngă tine sau moarte înainte-ţi. TITU Nu moarte, căci te uită că viu... 3 TULLIA Nu, Tite, stăi! Urmîndu-mi mai departe îţi vei răpune capul; Te vor prepune, poate; rămîi aci, adio! Decide-te ş-alege: vei fi ucizătorul 10 Sau soţul meu vei fi? SCENA IV TITU învinge-vei, o, crudă, e şi căzută Roma! Te duci, şi revii doamnă pe dînsa, p-a mea viaţă, 15 Revino, ş-or m-oi pierde, or te voi coruna, Căci crima-mi cea mai mare mi-e să te abandon. Să-mi cate pe Messala! fugoasa-mi imprudenţă L-a faticat cu totul: e saţiu despre mine; Amantă, -amici, romanii, pe toţi îi pierd dodată! 20 SCENA V TITU, MESSALA TITU In fine, vin’, ajută-mi furoarea mea fatală, Funestul meu amor! Urmează-mă! 25 MESSALA Comandă, Tot e dispus: cohorte aşteaptă lîngă munte Şi porţile-s deschise la primul lor semnal. Prin jurămînt amicii cu mine sînt decişi 528 A recunoaşte-n tine al tronului succesor. Să nu mai pierdem timpul. Azi noaptea e mai neagră Ş-aeopere cu umbra-i a noastre nalte planuri. TITU S-apropie momentul; Tullia îl aşteaptă, In fine şi Tarquiniu îmi are jurămîntul. (Fundul teatrului se deschide.) Mi s-a decis de soartă... Ce văz! E Brutu însuşi! SCENA VI BRUTU, TITU, MESSALA, lictori BRUTU E în pericol Roma, în tine sper, aleargă! Senatul are ştire secretă, şi de sicur Că se atacă Roma acum la miezul nopţii. Spre-a sîngelui meu stemă şi pentru-a ta valoare De la senat cerut-am să ţi să dea onoarea D-a comanda tu însuţi în ast extrem pericol: Senatul ţi-o acordă; o, fiul meu, te-ntrarmă Şi du-te spre salvarea şi gloria romană Să mai triumfi o dată! Spre-a Romei libertate Expune-ţi, dă-ţi viaţa: tot una mi-e de scumpă Şi viaţa, ş-a ta moarte, triumfător or mort; Mi-e tot atît de mare, mi-e tot atît urarea Şi d-una, şi de alta. TITU O. fiu! TITU O, pater! în alte mîini depune Favoarea senatorilor şi soarta romanimii! MESSALA Ah! cită turburare de inimă, de suflet! 529 5 10 15 20 25 30 35 BRUTU Putea-vei tu respinge onoarea ce-ţi acordă? TITU Eu ? cine ? < înalt > Doamne ! BRUTU Ce! inima-ţi aprinsă De demna attitute senatului spre tine E ulcerată încă d-al lui refuz legitim? Ai fost nedrept, copile, în cererile tale, Pretenţiuni frivole! Mai este timp acuma, Mai poţi da ascultare capricielor tale? Nu ai salvat tu Roma? şi n-ai d-ajuns cu-alîta? Onoarea-asta-imortală nu ţi-a culmat dorinţa ? E glorie mai mare, mai naltă fericire Decît divinul titlu de salvator al Romei? Ai vrut şi consulatul! un titlu van ce trece Cu anul dimpreună! şi legea îţi comandă S-aştepţi la ora cînd toga te înmantă Cu-a virului valoare. înceată d-a mai cere Prematur o favoare ce nu-ţi poate da legea: Locul ce-ţi dau, acolo ţi-e postul de onoare. Te du, piept înainte, şi sufletul tău n-aibă Or ură, or urgie decît spre tiranie. Eu sînt acelaşi pater ş-al statului, ş-al tău. Dă sîngele tău Romei, şi alt nimic nu cere! Erou e mare titlu, dar este mult mai mare Să fii cetăţean, Tite! Sînt, fătul meu, la margini, spre-a-mi termina viaţa Triumfâtoarea-ţi mină îmi va închide ochii: Ci, susţinut de tine, nu moare al meu nume; Renaşte-voi spre Roma şi voi trăi în Titu. Şi ce zic! uite <,Tite,> veni-voi după tine. în anii cărunteţei nu-mi mai lăsară zeii Decît curagiul numai, neascultat de mînă. în urmă-ţi cu victoria voi fi tot lingă tine Sau voi muri-mpreună ca pavăză la pieptu-ţi. Fie liberă Roma, şi fie fără noi! 530 5 10 15 20 25 30 Jos morţi, plînge-ne Roma, dar plingă glorioasă Şi spaimă la tirani! Messala! TITU SCENA VII BRUTU, VALERIU, TITU, VALERIU Cetăţene, fă să fim singuri; iasă! BRUTU (la fiul său) Svoală! (Titu, Messala se retrag.) VALERIU Roma-e trădată! BRUTU Ce auz ? A! VALERIU Conspiră Şi dubiu nu mai este, sîntem trădaţi, o, Brute! Autorul nu se ştie acestui grav complot; Ci-al lui Tarquiniu nume începe să s-auză Şi din romani mulţi mizeri vorbesc să i se-nchine. BRUTU Din cetăţenii Romei să-şi ceară singuri fiare ? VALERIU Codarzii îmi scăpară, prin căi se răspîndiră; Ii cată după urmă! încerca să facă Aceea ce-am făcut. A mea moarte va face atîta bine Romei Pe cît ş-a mea viaţă, şi sîngele acesta Util patriei mele, ş-a cărui puritate Azi nu mai e tinată, era ursit să curgă Şi tot să se mai verse, s-adape şi să crească Al libertăţii arbor. O, console al Romei, în ultima mea oră Prevăz dintr-o cetate că iese-o Românie. Să moară Titu, pater, trăiască Romania 1 VICTOR HUGO HERNANI ACTUL I [traducere fragmentară, pe roluri] [I]. DONA JOSEFA, DUENĂ BĂTRÎNĂ, DIN « ERNANI»1 SCENA 1 (dona josefa) (singură; închide cortinele cramozie ale 5 ferestrei şi pune în ordine cîteva fotoliuri; aude bătînd la uşe; ea ascultă) Să fie el oare? E la scara furtivă. (Iar bate.) Să deschidem îndată, (Deschide uşcioara mascată.) Bunăştire, frumos cavaler! (îl introduce; ea se uită la dînsul cu 10 neîncredere şi-şi retrage pasul) Ce! senior II er- nani, nu eşti domnia-ta ? ! Mînă-tare ! foc ! carlos: ... eşti moartă! (intră) 2. dona sol: Hernani! : Dona Sol! te mai văz în fine! vocea ce auz, vocea ta este ?! Pentru ce soarta îmi pune zilele departe de ale tale ? Ah! cîtă nevoie am de tine ca să uit de ceilalţi! dona sol: ...plouă, dar, tare? : Nu ştiu. dona sol: Ţi-o fi frig! : Nu e nimic. dona sol: Scoate, dar, manta! : Dona Sol, dilecta mea, spune-mi: cînd noaptea eşti adormită, lină, inocentă şi pură, şi cînd un somn voios îţi întredeschide gura şi cu degetul îţi închide ochii, — îţi spune atunci un angel cît eşti de dulce dizgraţiatului pe care toate-1 abandonă şi-l resping? * 1 Această replică este precedată în original de alte două scurte replici, omise aici de Heliade, dar care se găsesc în fasc. I, f. 2V, r. 1 — 2 (n. ed.). 2 în original este o amplă indicaţie de regie: « Josefa ouvre la petite porte. Entre Hernani. Grand manteau, grand cha- peau. Dessous, un costume de montagnard d’Aragon, gris, avec une cuirasse de cuir, une epee, un poignard, et un cor ă la ceinture. » (n. ed.). 557 dona sol: ... ţi-e frig. : Mie! Eu ard lingă tine. Ah! cînd amorul gelos colcăie ardente în capetele noastre, cînd inima ni se gomflă şi se umple de tempeste, ce 5 ne pasă daca un nor în aer poate în treacăt să ne arunce or tempestă, or fulgere ?! dona sol: ... cu dînsa. (cu mina pe spadă): Nu, asta mi-e a doilea dilectă, inocentă şi fidelă. — Dona Sol, bătrînul 10 ducă, fiitorul tău mire, unchiul tău, este dar absent ? dona sol: ... ora aceasta. : Ora aceasta, şi atîta tot! Pentru noi, nimic mai mult decît o oră! apoi ce-mi pasă? 15 cată să uite cineva, sau să moară. Angelul meu, cu tine o oră — în adevăr o oră —, pentru cine voieşte viaţa, ş-apoi eternitatea! dona sol: Hernani! (cu amar): Cît sînt de ferice cînd duca 20 iese ! ca un ladrin ce tremură şi forţă o uşe, răpede intru şi te văz, şi fur bătrînului o oră din cîntu- rile tale, din căutătura ta! şi sînt foarte ferice, şi în adevăr mă invidiază că îţi fur o oră, cînd el îmi ia viaţa! 25 dona sol: ... Vino! (fără s-o audă): Duca, dar, este absent din castel? dona sol: Ce mare eşti! : Este absent. 30 dona sol: ... de duca. : Ah! nu-1 pot uita, doamna mea! Bătrînulv asta te iubeşte. Nu ţi-a luat ieri un baciu? îl poci uita ? dona sol: ... de părinte. 35 : Nu; un baciu d-amant, de soţ, de gelos. Ah! ai să fii a lui! Doamna mea, nu cugeţi? O! nebunul bătrîn, cu fruntea înclinată spre capătul vieţii, spre apusul zilei, va o femeie şi cere, spectru îngheţat, o copilă! A! smintitul bătrîn! -40 pe cînd cu o mină se apucă de mîna-ţi, nu vede 558 5 10 15 20 25 30 35 că moartea îl ia de mire cu alta ? vine a se arunca în amorurile noastre fără să tremure! Bătrîne, du-mi-te să-ţi dai măsură spre a-ţi săpa groapa ! — Cine s-a pus să facă maritagiul acesta ? cred că te constrîng cu forţa. dona sol: ... c-o voiesc. : Regele! regele!—* Tatăl meu e mort asupra pâlcului, condamnat de tată-său. Aşa, deşi s-au dovedit cu anii faptul acesta, însă pen- tru umbra mortului rege, pentru fiul său, pentru văduva lui, pentru toţi ai săi, ura mi-e încă jună. El, mort, nu se mai numără; şi, ca copil încă, făcui jurămîntul d-a răzbuna tatălui meu pe capul fiului ucizătorului. Pretutindeni te caut, Carlos, rege al Castilielor; pentru că ura e vivace între ambele noastre familii. Părinţii s-au luptat fără pietate, fără remuşcare, 30 de ani! în van, dară, părinţii sînt morţi! ura trăieşte; pentru dînşii pace nu este. Fiii în picioare se măsoară, duelul continuă. Ah, tu dară, rege, voieşti exe- crabilul acest himen! atîta mai bine: te caut, şi tu vii în calea mea. dona sol: Tu mă sperii! : Avînd un mandat d-anatemă, cată s-ajung l’a mă speria eu însumi! Ascultă: omul la care de jună încă te destinară, Ruy de Silva, unchiul dumitale, este ducă de Pastrana, avut mare de Ara- gon, comte şi magnat de Castilia. Lipsindu-i juneţe, îţi poate aduce, copiliţa mea, atîta aur, gemme şi nestimate, încît fruntea ţi se risplendă între frunţile regali: iar în cît pentru rang, orgoliu, glorie şi averi, sate şi sute de regine să te invidie ca ducesă! iată cine este el. Eu însă sînt fără averi, şi n-avui, din copilărie, decît pădurile prin care fără încălţăminte fugeam: poate c-aş avea şi eu vreun blazon ilustru, pe care o regină de sînge acum îl descustă; poate că am şi drepturi, în umbră confundate, pe care un linţoliu negru al pâlcului le ascunde încă în îndoiturile sale 559 5 10 15 20 25 30 35 40 şi care, daca speranţa mea nu va fi încelată, într-o zi vor putea ieşi din cheia aceasta dimpreună cu spada. Pîn-atunci, n-am de la cerul gelos decît aerul, lumina şi apa, ce sînt date la toţi. Prin urmare, cată să suferi a te scăpa or de duca, or de mine; cată s-alegi din amîndoi, — să-l iei de bărbat, sau să mă urmezi. dona sol: Te voi urma. : Intre dizgraţiaţii mei soţi? proscrişi ale căror nume carneficele le ştie de mai nainte, oameni ale căror nici fierul, nici inima nu li se tocesc, avînd fiecare cîte un sînge a răzbuna? Vei veni a comanda a mea bandă, cum se zice? pentru că nu ştii, a mea dilectă, că eu sînt un bandit! Cînd totul mă urmărea în Spaniele toate, singur prin pădurile şi munţii săi, printre stîn- cele unde nu se mai vedea decît acvila în svolu-i, vechea Catalonia mă adoptă ca mumă; crescui între acei montaniarzi liberi, neavuţi şi gravi, şi mîine trei mii din bravii aceştia, — daca vocea îmi va face a răsuna cornul din munte pînă-a munte —*, se vor scula să vie. A! te înfiori! mai cugetă, ia-ţi bine măsurile! A mă urma prin selbe, prin munţi şi plaiuri, între oameni ase- meni demonilor visurilor tale, a prepune tot — şi ochii, şi vocile, şi paşii, şi sunetul —, a dormi pe iarbă, a bea din torente, şi noaptea, alăptînd un copil ce se deşteaptă, s-auzi gloanţele muschete- lor şuierînd pe la ureche; a rătăci cu mine, pro- scrisă, şi, cînd va fi cele dupe urmă, a mă urma pînă unde voi ajunge la tatăl meu, la pale... dona sol: Te voi urma. : Duca este avut, mare, prosper; duca n-are nici o datorie către vechiul nume al tatălui său; duca poate tot. Duca îţi oferă, dimpreună cu mîna sa, tezaure, titluri, fericire. dona sol: ... îmi revine sufletul. <£hernani>: (strîngind-o in braţe): Angel! dona sol: ... 3 loviture. : Ştii acum cine sînt? 560 dona sol: ... te urmez. : Nu; fiindcă vrei a mă urma, fiinţă debilă şi fragedă, cată să ştii ce nume, ce sînge, ce suflet, i: care destin sînt ascunse în păstorul Ilernani. 5 Vrear-ai un brigant, vrei un proscris? | carlos: ... armoriu ? (se retrage uimit): Cine e omul acesta? dona sol: ... Ajutor! : Taci, dona Sol! Destepti ochii geloşi. 10 Cînd sînt eu lingă tine, binevoieşte, orice s-ar întîmpla, a nu reclama alt ajutor decît al meu. (Lui don Carlos:) Ce făceai acolo? carlos: ... prin păduri. : Cine-şi rîde dupe un afront, s-expune a 15 face să rîdă şi moştenitorul său. carlos: ... stăm la uşe. (hernani): Pe onoare, te voi face să-mi ieşi pe unde eu intru, seniore. carlos: ... cum zic francezii... 20 : Zău că şi spadei mele îi vine rău şi va să iasă. carlos: ... îţi va plăcea. (trăgind spada): In gardă! carlos: Alină-te, seniora !1 .25 : Spune-ţi numele! carlos: ... domniei-tale. : îl ţiu secret şi fatal pentru un altul ce va avea într-o zi să simţă, sub vingătorul meu genuche, la ureche numele meu şi în inimă daga .30 aceasta. carlos: ... acelui altul? : Ce-ţi pasă? în gardă! apără-te! (tncrucişazâ spedele). 1 în original, această replică este precedată de o indicaţie de regie şi de o replică a donei Sol, omise de Heliade: (Don Carlos tire son epee.) DONA SOL (se jetant enlre eux) Ilernani! ciel! (n. ed.). 561 5 10 15 20 25 dona sol: ... bate la uşe!1 (Josefei, care intră): Cine bate aşa? josefa: ... minuni!2 * (îşi pune sabia in teacă)*: Ce să facem? o voce : ... deschide-mi! (opreşte pe Josefa, care face un pas): Nu deschide! josefa: ... pasul acesta! (hernani) (arătind armoriul la don Carlos): Să ne ascundem! carlos : In armoriu ? (hernani): Intră! mă încarc cu aceasta; vom sta acolo amîndoi. carlos: ... prea în larg! (arătind uşa mică): Să fugim p-acolo! carlos. ... stau aci. (hernani): A! capete şi sînge ! Seniore, îmi vei răspunde de aceasta. (Donei Sol:) Daca aş baricada uşa? carlos: Deschide uşa! (hernani) : Ce zice ? 4 gomez: ... care veţi rîde ! (hernani): Ducă... gomez: . .. jucăria dv. (hernani): Excelenţă! gomez: ... tăcere! tăcere! (hernani): Senior ducă... 1 Intre replica precedentă şi aceasta, în original este o indicaţie de regie, în cea mai mare parte omisă de Heliade: «lls croisent leurs epees. Doăa Sol tombe tremblante sur un fauteuil. On entend des coups â la porte.» (n. ed.). a Replica Josefei este precedată în original de alte două replici, omise aici de Heliade, dar care se găsesc în fasc. I, f. 2V„ * r. 11 — 13 (n. ed.). ;{ In original, indicaţia de regie este dată între replica donei Josefa şi aceea a lui Hernani, referindu-se la acesta şi la don Carlos: «Les deux combattants reraettent leurs ăpăes dans la fourreau. Don Carlos s’enveloppe dans son manteau et rabat son chapeau sur ses yeux. On frappe. » (n. ed.). 4 După aceasta urmează încă două replici — ultimele din scena II —, omise aici de Heliade, dar care se găsesc în fasc. II, f. 9V, r. 15, fasc. I, f. 3r, r. 3—4 şi fasc. IV, f. 33r, r. fc. Replicile următoare fac parte din scena III (n. ed.). 562 dona sol: Regele!1 (cu ochii aprinşi): Regele Spaniei! (Stă Intr-un colţ şi-l alintă cu ochi scînteietorL) 2 dona sol:. .. vei bate în mîini de 3 ori. 3 5 (încet): Mîine. carlos: ... să-ţi ofer mina. (mina la piept pe minerul daghei) : Bunul meu pumnal! carlos :... de escorta mea. 4 10 (iese cu valeţii) 5 6. 1 între această replică şi cea precedentă, a lai Ilernani, în original mai sînt încă cinci replici, omise aici de Heliade,dar care se găsesc în fasc. IV, f. 34v, r. 8 — f. 35r, r. ultim (n. ed.). 2 Această indicaţie de regie este partea finală a aceleia care, în original, este dată la sfîrşitul replicii lui don Carlos (care urmează imediat după aceea a lui Hernani) (n. ed.). 3 între această replică şi cea precedentă, a lui Hernani, în original sînt încă 46 de replici (dintre care nici una a lui Her- nani), omise aici de Heliade, dar care se găsesc în fasc. II, f. 10r, r. 2 - f. 12r, r. 8 (n. ed.). 4 înaintea acestei replici, în original sînt încă două, omise aici de Heliade, dar care se găsesc în fasc. II, f. 12r, r. 15 şi fasc. IV, f. 37r r. 12-13 (n. ed.). 6 în original, indicaţia nu se referă la Hernani, ci, fiind dată după replica lui don Carlos, la acesta şi la interlocutorul său don Ruy Gomez: « Ils sortent avec Ies valets et Ies flam- beaux, le duc prăcedant le roi, une cire â la main.» (n. ed.). [IV]. RUY GOMEZ DIN « HERNANI * ACTUL 1, SCENA 3 hernani: Ce să facem? : omis; 40, 16 VIII: tip. VII; 21 a te-ncredinţa: tip. a te încredinţa; 41, 2 totul: tip. totol; 17 Gîndeşte: tip. Gîndeşti; orice-alta: tip. orice alta; musulman: tip. Mugulman; 22 Maomet: tip. Ma6met (pronunţat în două silabe); 28 mult: tip. mul; 32 dumnezeii: tip. Dumnezei; 42, 4 trădat: tip. prădat; 26 pe al tău: tip. al tău; 43, 4 Maomet: tip. Madmet (pronunţat în două silabe); 44, 19 dumnezeii: tip. Dumnezei; 20 dumnezei: tip. Dumnezei; 21 inimi: tip. minuni; 23 abătut: tip. abătu; 24 osîndi: tip. osîndi.; 25 mulţumire: tip. mulţumire; ; a fi: tip. a fi;. Actul IV. 45, 18 parcă: tip. pare că; 46, 4 ceilalţi: pronunţat în trei silabe; 29 numiri: *i>. numiri.; 47, 2 va jărtfi: tip. a jărtfi; 575 14 ZEID (singur): tip. ZEID singur ZEID; 16 Maomet: tip. Madmet (pronunţat în două silabe); 20 împlinire: tip. plinire; 48, 2 la pontif? la cine: tip. la Pontif? la cine?; 10 PALMIRA: tip. PALM1R; 40, 29 Maomet: tip. Madmet (pronunţat în două silabe); 50,13 făcut: tip. afăeut; 51,3 oracolul: tip. oracolu; 52, 23 dumnezei: tip. Dumnezei; 54, 27 mai. . . văz . . . iarăşi. . . lumina: tip. mai — văz — iarăşi — lumina; 55, 26 strige-o dată: tip. strige odată; 56, 14 mei?: tip. mei.; 57. 10 rău!: tip rău?; 58.6 dumnezei: tip. Dumnezei; 59, 20 Maomet: tip. Madmet (pronunţat în două silabe); 60, 24 sprijineşti: lip. prijineşti; 25 — 26 sînt tip. Eu mor! d’atîta cruzime, mînluiţi — mari — Dumnezei! / Doi fii ce-i mai văz — atuncea — eînd — îmi — iau — viaţa — ei. Actul V. 61, 8 Zopir: tip. zopir; J7 -mpărăţeşte: tip. împărţeşte: 64, 10 iad: tip. Iad; 65, 3 m-a amăgit: tip. m’amăgit; 12 întoarce-ţi: tip. întorce’ţi; 66,2 dumnezei: tip. Dumnezei; 67,10 Dumnezeu: tip. dumnezeu; 68, 26 viaţa: tip. viaţă; 28 tu: tip. Tu. ★ O nouă versiune, mult mai tîrzie (de după 1860), a trage- diei lui Voltaire se păstrează la Biblioteca Academiei, în ms. 3602 (în total 54 de foi), avînd următoarea foaie de titlu: Curs de poesie generale. Dramaticele. Fanatismul sau Profetul Maliomet. Tragedie în cinci acte după Voltaire de I. Heliade Rădulescul. A doua ediţie rivăzută şi preschimbată. Felul cum se prezintă manuscrisul este un indiciu că Heliade avea de gînd să publice această „a doua ediţie rivăzută şi pre- schimbată“; aceeaşi intenţie a avut-o mai tîrziu şi 1.1. Heliade Rădulescu, fiul scriitorului, exprimînd-o atît în prefaţa cît şi pe coperta posterioară („Sub tipar Fanatismul sau Mahomet, tragedie în cinci act,e“) a lucrării postume publicate de el:. I. Heliade Rădulescu, Curs de poesie generale. Dramaticele. Fasc. I I [. . .], Bucureşti, 1878. După dte ştim, acest proiect fin s-a realizat. Această nouă versiune, în unele [privinţe superioară aceleia din 1831, a rămas, din păcate, nedefinitivată de către Heliade 576 — ceea ce ne-a determinat să n-o dăm în corpul ediţiei noastre; o reproducem însă integral în cele ce urmează, întrucît prezintă diferenţe foarte numeroase faţă de prima versiune. Textul traducerii este complet. Manuscrisul care îl cuprinde este constituit din şase fragmente diferite, aranjate în succe- siunea lor normală (probabil la intrarea manuscrisului în patri- moniul Bibliotecii Academiei). Aceste fragmente, prezentînd redacţii diferite şi fiind scrise la date diferite şi pe foi de dimen- siuni diferite, le-am narcat prin următoarele sigle: A: f. 1r — 10V, transcriere foarte îngrijită pe foi mari şi eu cerneală neagră, corectată pe alocuri, ulterior, de Hcliade cu cerneală violetă; cuprinde actul I şi primele 30 de versuri din actul II (in ediţia noastră, p. 590, r. 1—36). B: f. 11r — 24r, transcriere îngrijită, pe foi miei, scrisă numai pe reeto-ul foilor cu cerneală violetă; cuprinde un fragment din actul II, (corespunzînd fragmentului cuprins între p. 590, r. 37 şi p. 598, r. 5 din ediţia noastră. C: f. 25r, copie a versurilor 250—260 din actul II (în ediţia noastră: p. 598, r, 6 — 17). D: f. 26r—40\ manuscris anterior fragmentului E, scris cu cerneală neagră; conţine un fragment din actul II, corespun- zînd fragmentului cuprins între p. 597, r. 16 şi p. 601, r. 13 din ediţia noastră (f. 26r—28r), precum şi actul III (f. 29r—34v) şi actul V (f. 35r — 40v). Versurile 223-260 ale actului II, cuprinse în acest fragment (p. 597, r. 16 — p. 598, r. 14), le-am luat în considerare în corpul de variante, luînd ca bază textul corespunzător — definitivat — din B şi C. E: f. 41r—46r, manuscris posterior fragmentului I), scris cu cerneală violetă şi cuprinzînd textul complet (dar cu numeroase lapsusuri şi greşeli de scris) al actului V. F: f. 47r— 54r, transcriere cu cerneală violetă, numai pe recto-ul foilor, a fragmentului din actul IV corespunzînd aceluia cuprins între p. 619, r. 16 şi p. 622, r. 30 din ediţia noastră. în trascrierea textului, cuvintele omise de Heliade le-am restituit (între paranteze unghiulare) după versiunea publicată în 1831, iar dintre numeroasele greşeli de punctuaţie nu am men- ţionat, în corpul de note, pe cele nesemnificative sau puţin importante. 577 FANATISMUL SAU PROFETUL MAHOMET Tragedie în cinci acte PERSONAGE MAHOMET zopir, şeic sau şerif al Meccei OM ar, locotenent al lui Mahomet SEID } palmira | sclavi ai lui Mahomet fanor, senator al Meccei Oştire de mecceni Oştire de musulmani. (Scena se petrece în Meeca.i ACTUL iNTll SCENA I ZOPIR, FANOR Cine? eu să-mi înclin fruntea la fermece, la minciuni?! Să tămîi unui fanatic?! să crez ale lui minuni?! Să-l onor acum în Mecca după ce l-am alungat? Nu! De zei, d-a lor dreptate Zopir fie condamnat, Cînd a mea liberă mînă şi curată vei vedea A susţine impostura şi revolt-a mîngîia! FANOR Noi adorăm întru tine zelul cel mai înfocat De domn, d-august părinte-ntr-al lui Ismael senat. Ci funest e zelul asta pe cît e de glorios: întărită răzbunarea unui tigru furios, Şi atîta rezistinţă, departe d-a-1 împila, Setea sîngelui i-aţîţă, cu dînsul a s-alina. Puteai să nalţi altădată fierul legilor cel sînt Şi sperlegea fără teamă să distrugi de pe pămînt, ^ Sub picioare-ţi să vezi stinsă schinteia ce fu semnal Flacărelor devorante unui rezbel imortal. Mahomet de prima oară, ca obscur inovator, îţi păru numai un farmec şi un vil amăgitor. 6 însă azi ca domn comandă, triumfă da Mahomet: Impostor se zice-n Mecca, în Medina-nsă profet. Şi treizeci de popoli una, Intr-o inimă se-nchin Faptelor nelegiuite ce asupra noastră vin. Ce zic însă? -n Mecca însuşi sînt atîţia strecuraţi 10 Carii, beţi de rătăcire şi de zel fanatizaţi, Falsele-i minuni preanalţă şi credinţa lui măresc, Fanatismul pretutindeni ş-amăgirea răspîndesc; Oastea lui aci o cheamă; cred c-un zeu răzbunător îl insuflă şi-l conduce în drumu-i triumfător. 15 Bunii cetăţeni ai noştri toţi cu noi'strînşi se unesc; Ci consiliele bune foarte rar se împlinesc. Zelul rătăcit şi frica, tragerea spre nuotăţi Alarmară toată Mecca şi vecinele cetăţi. Ş-apoi, popolul acesta ce de tine fu condus *0 Pacea de 1-al său părinte cere, strigă prea supus. ZOPIR Cu acest trădător pace! ah, popol tremurător, N-aşteptaţi decît sclavia de 1-acest devastator! Mergeţi, luaţi-1 în pompă, în genuchi cu toţi serviţi *5 Idolul ce vă împilă, vă striveşte umiliţi! însă ura mea nestinsă să fiarbă neîncetat; A mea inimă pătrunsă nu mai e de vindecat. Fiara! -mi smulse de la sînu-mi şi femeie, şi copii; Nu mai am d-atuncea pace, nici viaţă între vii. 30 Eu pînă-n tindele-i iară sînge nedrept am vărsat Şi a fiului său moarte braţul meu a-ncorunat. între noi torţele urei aprinse vor spăimînta, Mîna timpului vrodată nu va putea alina. FANOR 35 Lasă-le să stea nestinse, ş-aseunde flacăra lor; Pentru public la durerea-ţi să te-arăţi nesimţitor! Al copiilor tăi sînge fi-va oare răzbunat 579 5 10 15 20 25 30 35 Cînd vei vedea tot coprinsul pînă-n margini devastat? Ai pierdut fii, frate, soaţă — e prea greu a te-mpăea; Nu pierde acum şi statul: iacă familia ta! ZOPIR Descuragiul pierde staturi, moliciunea le-a pierdut. FANOR Prea de multe ori si pizma a se stinge le-a făcut. ZOPIR Să pierim dar, de se cere. .. FANOR Este foarte trist curagiu Lingă port cînd te apropii să te laşi în naufragiu! Caută şi vezi prea bine că cerul a pro văzut S-aibi în mîini cu ce să-ndupleci pe tiranul prefăcut. Astă tînără Palmira, ce braţul tău o răpi în cea după urmă-ţi luptă ce cîmpul lui risipi, Seamănă angel de pace ce descindu între noi A-mblînzi furoarea fiarei, a ne scoate din nevoi. Ştii că singur a cerut-o prin solii ce ne-a trimis. ZOPIR Ce! barbarului acesta vrei s-auzi că am promis Scumpul acesta tezaur? Vrei să vezi că navuţi Iarăşi mîna-i criminală de care se mîntui? Cînd cumplitul ne aduce rezbelul neîmpăcat Şi cînd braţul lui devastă, ferică neîncetat, Inocenţa şi candoarea singuri noi să-i oferim Şi amarului favoare cu ast preţ să o simţim? Nu că doară al meu suflet 1-al vieţei mele hotar Mai simte vreo dorinţă de rival unui tîlhar: Tristă inima-mi tăcută, ce anii au îngheţat, Nu e-n stare să mai simţă acel foc de condamnat; Ci, sau c-o fiinţă astfel născută de a plăcea Bucură orice etate şi o trage după ea, Sau că-n a fiilor lipsă caut, cer a risipi Noaptea durerilor mele, ce atît m-acoperi, — Nu ştiu care-ndemn spre dînsa mă atrage nencetat: împle vidul întunerec ăstui suflet dezolat. Fie cuvînt sau afecţii, nu pot fără-a tremura 580 S-o văz iar în mîna iezmei, cu dînsa a o-mpăca. Aş voi c-a mea dorinţă simţindu-o, ea să stea In azilul casei mele, şi să-l ceară însuşi ea; Aş voi ca al ei suflet să simtă sufletul meu, fi Să urască pe Mohâmet după cum îl urăsc eu. Ea voieşte să-mi vorbească lîngă altarul cel sînt Al larilor, zei domestici, subt acest coperămînt; lat-o, vine, ş-a ei frunte de candoare s-a plecat, Şi virtuţile-i intime peste ea s-au revărsat. 10 s c E N A II ZOPIR, PALM1RA ZOPIR Tînără, scumpă fiinţă, cu care rezbelu-aprins Şi bun cărunteţei mele onoră acest coprins, 15 N-ai căzut în mîini barbare, — fii ferice dacă poţi, C-a ta soartă svînturată respectată e de toţi; Amabila-ţi inocenţă, frumuseţea-ţi sacre sînt, Toate-nsuflă respectarea subt acest coperămînt. Vorbeşte făr-a te teme oricînd înainte-mi vii! 20 De mi-a mai rămas putere, încredinţată să fii Că zile mai fericite altele nu voi avea Ci cînd justa ta dorinţă împlinită voi vedea. PALMIRA Doamne! două luni trecură de cînd sclava ta căzui, 25 Şi sub legea-ţi graţioasă sclavia nu cunoscui. Mîinile-ţi prea generoase vor să facă-a înceta Lacrămele care cerul mă condamnă a vărsa. Tu, facerile-ţi de bine mă-nsufleţesc, îmi dau drept A-ţi spune că fericirea de la tine o aştept. 30 Lîngă-a lui Mahomet dorinţă dă-mi voie a te ruga... A cerut el de la tine fiarele-mi a sfărima... Ah! de poţi, dă-i ascultare, fă-mă să-i spui al meu dor, Că după cer, după dînsul, pe Zopir numai ador! ZOPIR 35 Ale lui Mahomet fiare aşadar tu iar doreşti, Larma taberei, oroarea deşertelor arăbeşti? Şi a patrie errantă, uietul necontenit ? 581 5 10 15 20 25 30 35 PALMIRA Patria e locul unde sufletul este lipit. Cele dîntîi sentimente Mahomet mi le-a format Şi în sinul casei sale a vorbi am învăţat; Acest azil e un templu femeilor consacrat: Toate nalţă rugi la ceruri pentr-al lor domn adorat. Zile eu nefericite altele n-am cunoscut Decît ziua cînd rezbelul ast azil a străbătut. Doamne, simte pietate d-al meu suflet sfîşiat Ce necontenit e faţă de unde s-a depărtat! ZOPIR înţeleg... tristă speranţă!... poate c-aştepţi într-o zi Acestui despot feroce mîn\ amor a-mpărtăşi. PALMIRA Doamne, n-am decît credinţă şi, uimit sufletul meu, Grede-n Mahomet că vede un potente Dumnezeu. Eu o nuntă-atît de mare nicidecum n-am meritat: E mult d-a tenta o soartă ce-a servi m-a condamnat. ZOPIR Ah! oricine eşti, el nu e demn d-a cere mîna ta, Nu e — şi mai puţin încă — făcut de a-ţi comanda; Tu semeni a fi d-un sînge propriu de a pune legi Arabului ce se ţine egal da egal cu regi. PALMIRA Noi al naşterii orgoliu nicidecum n-am cunoscut: Fără patrie, familii, sclave de la început, în a noastră-egalitate noi după fiare ohtăm, Tot ne e străin afară de un zeu ce adorăm. ZOPIR Tot v’e străin! asta stare este oare de plăcut? Ce! tu unui despot sclavă, şi părinţi n-ai cunoscut? în acest trist, singuratic palat şi lipsit de fii Ai putea fi al meu baiul, cărunteţele-mi să ţii. Dorul d-a-ţi străluci soarta, dorul d-a te ferici Singură lîng-a mea durere singur poate îndulci... însă nu, ţie nu-ţi place legea mea şi ast pămînt! 582 PALMIRA Cum pot fi eu a ta, doamne, cînd a mea însuşi nu sînt? Văz că simţi a mea durere, recunosc inima ta; Ci Mahomet mi-e ca tată, nu-1 mai pot abandona. ZOPIR Zeilor! ce fel de tată! un monstru şi impostor! PALMIRA Ah, ce nume neauzite! mă cutremur, mă-nfior! El astfel, în care staturi ador pe al lor profet? Trimisul Divinităţii, al ei singur interpret? ZOPIR Orbie neauzită de muritori svînturăţi! Toţi m-abandonă acuma ca s-alerge înfocaţi Şi să nalţe la altare unui lotru-ndemonat Ce-1 iertă a mea dreptate ca să fie-ncorunat. PALMIRA Doamne, taci, mă faci să tremur! de cînd sînt n-am auzit Vorbe aspre, mai oribili; nu mai e de suferit! Justa mea recunoştinţă, un ce ascuns şi intern Asupra inimii mele datu-ţi-au un drept patern; Ci blasfemele acestea către-al meu apărător înfioară şi-nspăimîntă sufletul meu crezător. ZOPIR O, superstiţie surdă, pînă unde te-ai întins! Cele mai curate inimi dominîndu-le le-ai stins! Cît te plîng, scumpă Palmira! şi cît rătăcirea ta Fără voia mea mă face de durere-a lăcrăma! PALMIRA Nu sînt dară ascultată? ZOPIR Nu,— şi nu pot suferi Să te mai văz la tiranul carele te amăgi. Eu crez că văz întru tine bunul cel mai preţios, Ce pe Mahomet mi-1 face încă şi mai odios. 583 SCENA m Z0P1R, PALMIRA, FANOR ZOPIR Fanor, ce voieşti cu mine? 5 FANOR Omar acuma intră Prin cea despre Moad poartă şi solia-i ne-anunţă. ZOPIR Cine? acel feroce însuşi? acel renegat Omar 10 Ce tîraşte rătăcirea 1-al său singeratic car? Ce-şi vindu patria, legea în setea d-a-şi răzbuna, Ce-ajvmse-a-şi pleca genuchii unui tiran ce-alunga? FANOR Ce ştii! poate că-1 mai mustră al său suflet vehement 15 De cetăţean audace, de bellator insolent. Ţine gladiul şi olivul; poate că e solitor Despre învoirea păcii mult dorită tutulor. Cu toţi vorbeşte, întreabă: şi, spre a ne-ncredinţa, Pe Seid el drept ostagiu... 20 PALMIRA Doamnei soarta-mi va-nceta? Cine? Seid? FANOR Omar vine, şi aşteaptă a intra. 25 ZOPIR Tînără, te depărtează! — Caută a-1 asculta. (Palmira iese.) Omar! şi ce-a să-mi vorbească? O, zeilor îndolaţi, Ce de mii de ani acuma pe Ismael apăraţi! 30 O, voi, ce-n căile voastre soare, voi, sacre făclii, Imagini Divinităţii, iluminaţi pe cei vii! A mea dreaptă fermitate voi singuri o judecaţi Ş-asupra nelegiuirii braţul meu voi întrarmaţi! 584 SCENA IV ZOPIR, OMAR, FANOR, scortă ZOPIR Hei bine! după ani şase vezi, în fine, ţara ta, Ce din inirnă-ai trădat-o ş-al tău braţ o apăra. Vingerele-ţi sînt înscrise p-aceşti muri, o, dezertor De legi, credinţe străbune, al zeilor destructor Ş-al acestei cetăţi sînte persecutor nempăcat! Ce vrei? picioru-ţi ce spurcă acest loc nemaculat? Ministru unui brigande demn de furci ce merita, Zi, ce vrei de la mine? O MAU Yoiesc, viu a te ierta. Trimisul Divinităţii, a cărui voce ascult, Considerînd cărunteţea-ţi, şi curagiul şi mai mult, îţi întinde-acum o mînă ce putea a te strivi: Din graţia-i generoasă eu viu pacea-a-ţi oferi. ZOPIR Un impostor audace cutează a şi tracta?! El să ne acoarde pacea, nu noi iertare a-i da? L-atîta nelegiuire, o, zei, mai întîrziaţi? Să răpească, să dea pacea Mahomet!!! şi nu tunaţi? Şi tu, ce te-ncarci cu voia unui fur şi renegat, N-ai ruşine d-a fi servul celui mai neruşinat? Nu l-ai văzut fără stare, ducîndu-se şi venind, Tîrîndu-se prin mulţime, despreţuit vieţuind? Cînd 1-acest răpit renume el nici că ar fi visat? OMAR Cu deşearta ta mărime al tău suflet învăţat, Astfel judici despre merit, şi voieşti a cumpăni Pe oameni cu greutatea ce Fortuna-ţi dărui. Nu ştii tu pîn-acum încă, om van şi neputincios, Că cel după urmă vierme ascuns în ţărînă, jos, Şi aevila-mpetuoasă ce cutează-a aţinta Soarele şi sus spre ceruri plană din aripa sa, înaintea Celui singur etern tot intră-n nimic, Tot e pradă putreziunii — potent, debil, mare, mic? 585 5 10 15 20 25 30 35 Muritorii sînt toţi una, naştere n-au a căta; Numai singură virtutea poate a-i clasifica. Mahomet e dintr-acele favorite la cer minţi Ce tot lor îşi sînt datoare, şi nimic l-ai lor părinţi. Astfel c-un cuvînt e omul ce-alesei spre a servi, Şi singur în toată lumea merită domn de a-mi fi. Tot omul la a lui lege genuchele-şi va pleca; Seculilor fiitoare eu exemplu vrui a da. ZOPIR Politica-ţi ipocrită cutează de tot amar Să-mi înalţe fanatismul; pîn-aci! te ştiu, Omar! Du-mi-te în alte locuri minţile a-ntuneca! Mie-mi aţîţă dispreţul tot ce vrei a tâmîia. Departe de impostură-ncearcă-a vedea, de cutezi, C-un ochi înţelept pe omul ce-a tot mări te-ngîmfezi; Vezi într-însul nimicia, vezi omul în Mahomet Şi cum înalţi pin’ la ceruri pe himericu-ţi profet. Zel sau prefăcătorie, stăi şi vino-ţi în simţiri! Eu sînt domnul tău, Omare; scapă, ieşi din rătăciri, Şi vei vedea de cămile un obscur conducător Ş-al primei sale soţie insolent amăgitor, Ce, prin ridicula cursă unui vis ce inventă, Oarba credinţ-a mulţimii a conduce se-ncercă; Şi la picioarele mele ca un laoplan adus, Prin senatul sînt al Meccei la exiliu fu supus: Pedeapsă foarte uşoară, ce spre rele-1 răpezi. Din cavernă în cavernă cu Fatmă atunci fugi; Din cetăţi fug prin deşerte ai lui discepoli scăpaţi, Proscrişi, condamnaţi la fiare, cu rigoare alungaţi; îşi preumblă-apoi furoarea, ce numesc darul divin, Nu-ntîrzie şi Medin-a infecta cu-al lor venin. Tu însuşi atunci, cuvîntul învăţat a asculta, De l-aşa însuşi sorginte veninul vruşi a seca. Te-am văzut mai just atuncea, mai ferice şi mai brav, Atacînd d-a drept tiranul cărui te văz acum sclav. De este profet în faptă, cum d-ai vrut a-1 pedepsi? De e furb, precum şi este, n-ai ruşine a-i servi? 586 OMAR Vrut-am pe acest om mare atunci a-1 persecuta Cînd, orb încă de lumină, n-aveam cum a-1 judica; Ci cînd cunoscui, în fine, că Mahomet a venit Ca să schimbe universul la picioare-i mărmurit, Cînd focul acestui geniu ochii mei îi lumină Şi-n calea lui infinită îl văzură că intră Plin de minuni în tot locul, admirabil convingînd, Pedepsind după dreptate, ca un zeu mai mult iertînd, — La imensele lui planuri viaţa mea am consacrat; Şi altare recompensa şi tronuri ne-a preparat! Ca şi tine eu odată am fost orb, mărturisesc; Deschide ochii, Zopire, vezi că nu te amăgesc! A zelului tău furoare nu mi-o mai tot lăuda Şi persecuţia-ţi vană; nu-mi mai vorbi şi-nşira De frăţii şi adevăruri, de zei, d-un cer speculat! Cazi în genuchi la eroul ce atît ai alungat, Vino de sărută mîna ce ţine fulgeru-n ea! Vezi-mă că după dînsul cea dîntîi e soarta mea. Postul care-ţi mai rămîne e-n adevăr prea frumos, Numai pleaeă-te cu-onoare 1-acest domn prea generos! Vezi ce sîntem noi acuma şi ce mai nainte-am fost; Ce e popolul acesta orb, credul, activ şi prost? De sus îi e scris în frunte pentru cei mari a servi, A li se supune, - a crede şi uimit a suferi. Vin’ cu noi de-mpărăţeşte de te temi a te pleca, La mărimi ia-ţi şi tu parte în loc d-a le refuza! Gloatelor să nu faci bine, ci fă-le a tremura: Asta e dreptul şi legea celor ce le ştiu mîna! ZOPIR Numai lui Mahomet, ţie şi l-ai voştri următori Voiesc a-nsufla teroarea, iar nu 1-aceşti crezători. Ce! voieşti să vezi şeriful senatului celui sînt Corunînd pe renegatul călcător de jurămînt? Nu voi să susţiu, Omare, c-acest crunt amăgitor N-ar fi-ntru nimic capabil, că n-ar fi-nsînuitor; Talentele lui ca tine le cunosc foarte voios: Un erou ar fi fost, poate, d-ar fi fost şi virtuos. E crud însă trădătorul, e cumplit, e infernal, Şi din toţi despoţii lumii el fu cel mai criminal. 587 5 40 45 20 25 30 35 Amăgitoarea-i clemenţă atît n-o mai înălţa: Arta lui mai eminentă e arta d-a-şi răzbuna, în rezbelul cel din urmă fiul lui căzut pieri Ucis d-insuşi a mea mînă, ce destinul mînui; Vocea-mi exilă pe tatăl ca p-un furb neomenos, Braţul meu ca răzbunarea răsturnă pe fiul jos; Ura mea este nestinsă, dorul lui e nempăeat. Nu e-ntre noi, nu e pace, învoire sau tractat. El nu poate intra-n .Ylecca de nu mă va sfărîma, Şi eu în a mea dreptate răilor nu pot ierta. o MAR Mahomet îţi dă o probă că el ştie a ierta: Urmează numai exemplul ce voieşte el a-ţi dai El împarte tot cu Line, pradele ce am eoprins De la regi şi de la popoli ce bravii săi au învins. Pune un preţ pentru pace, pe Palmira iar ce cei; Tot al nostru e nainte-ţi: dispune, ia cîte vrei! ZOPIR Omar, eu mă mir de tine! Crezi oare a mă-ncela, A-mi vinde a mea ruşine şi pacea a specula? Pe ruşinata-i avere, strînsă din nelegiuiri, Vrei să dau eu pe Palmira pradă relelor poftiri, în braţele lui profane şi de cele sînte furi? Ea nu e de a fi sclavă nimicitelor făpturi! Eu voi să-o smulg, să o mîntui d-un tiran amăgitor, Răsturnător de credinţe şi de inimi coruptor. (Insolent şi desfrînate, cutezi a mai căuta A şerifului tău faţă fără a te ruşina? A ta frunte ce te vinde remuşcarea n-a-mpilat? S-o ardici mai ai putere? Mizerabil apostat! Tu sol, angelul de pace, sclavul unui impostor? O, timpi! criminalii se onoară-n crima lor; îşi laudă păcătoşii ale lor nelegiuiri. Suverani se zic tîlharii şi carnefici oştiri!) OMAR îmi vorbeşti tot ca un jude ce de sus, din tribunal, Sperie crunt şi condamnă pe un biet de criminal. 588 Vorbeşte ca un ministru şi răspunde cu cuvînt Unui sol celui mai mare suveran de pe pămînt! ZOPIR De unde la el ast titlu? cine l-a încorunat? o MAR Victoria! Şi onoarea, gloria ce l-a urmat! Teme-te d-a lui putere! El ca un triumfător Pretutindeni va să fie şi de pace dătător: P-ale lui Zairbar prunturi armate s-au adunat, Spre asediul cetăţii se prepară nencetat. Sîngele ce-a să se verse caută a-1 mîntui! Mahomet despre aceasta vine singur a-ţi vorbi. ZOPIR Cine? Mahomet?! OMAR El însuşi, şi te jură-a-1 asculta. ZOPIR Trădător! cînd aste locuri singur eu aş guverna, Numai cu a ta pedeapsă mi-ar fi singurul răspuns. OMAR Zopir, falsa ta virtute pin’ la suflet m-a pătruns! însă pentru că domneşte ş-un consiliu dezbinat Şi pentru că ia o parte în guvernul dezmembrat Al puterii tale triste, mă duc cu el a vorbi. ZOPIR Urmez şi eu după tine. Vom vedea ce va ieşi! Acolo legile, zeii, patria voi apăra. Vino păcătoasa-ţi voce cu a mea a măsura Proclamînd spre adorare un Allah răzbunător Ce un furb cu-armele-n mînă îl anunţă tutulor! Fanor, vino după mine un trădător a-mbrînci! Trădător va fi oricine în Mecca-1 va suferi. Să răsturnâm a lui planuri, trufia lui să-mpilăm! Or să-i preparăm pedeapsa, sau groapa mea să săpăm!' Voiesc d-un tiran şi lumea, şi patria a salva, — Asculte-mă numai Mecca pentru mîntuirea sa! 589 5 10 15 20 25 30 35 ACTUL II SCENA I SEID, PAL MIRA PALMIRA Care zeu mi te conduce în acest loc de dureri? Seid! Doamne! nu mai sufer! cîte văz nu sînt păreri? SEID Garmeni ai vieţei mele, alinare 1-al meu chin! Lîngă tine sînt, Palmiro? încetă al meu suspin? Din acea zio de sîngiuri, cînd un inemic barbar Din a profetului tindă pe cîmpul lui Saibar Din braţele-mi sîngerînde te smulse drept prada sa, D-atunci de tine departe, întins făr-a răsufla Peste-ale morţilor corpuri, plîngătoarea voce-a mea Chema moartea la ea surdă, şi vocea mi se pierdea. O, tu, scumpa mea Palmiră, în ce spaime-au confundat Crudele tale pericoli al meu suflet dezolat! Focul, frica, -impaţienţa, ah! toate îmi imputa Pentru ce s-amînă ziua, ora de a-mi răzbuna. O! cît aşteptam asaltul ce atît a-ntîrziat! Doream ora de carnagiu cînd, de sînge îmbătat, Aveam însuşi cu-a mea mînă cetatea a-nvolvora, Cetatea unde Palmira şi-a plîns libertatea sa! în fine naltele planuri profetului suveran, Ce nu cutează-a străbate al nostru geniu uman, Trimit p-Omar cu solie în acest loc de sclavagiu. Afllnd, zbor — cin’mă mai ţine? Aci iar cer un ostagiu. Ajung şi mă prezent singur, credinţa mea toţi o vor; Mă dau sclav de bunăvoie, cu tine aci să mor! PALMIRA Seid, nu mult mai nainte, de cînd cu prezenţa ta Focul disperării mele venişi spre a stîmpăra, Căzui în genuchi cu lacrămi 1-al meu aspru răpitor, I-am zis: „Vezi-mi al meu suflet, dorul şi secretul lor; Viaţa mea este în cîmpul de unde m-am despărţit — Dă-mi singurul al meu bine de care m-am dezlipit!“ Vorbindu-i, a mele lacrămi picioarele lui uda 590 Şi al lui refuz cu totul minţile mi le lua. Simţeam că lumina-n ochii-mi ca noaptea se-ntuneca, Inima, viaţa-n mine cu totul m-abandona; Nici o umbră de speranţă de nicăiri nu vedeam. Seid, cerul te aduse, căci altfel de tot pieream. SEID Cine l-ale tale lacrămi putu fi nesimţitor? PALMI R A Zopir; ş-apoi, cu tot dorul ce-arătă la al meu dor, Pînă-n urmă-ajunse, crudul, şi putu a-mi arăta Că nimeni din locu-acesta nu mă mai poate lua. SEID Barbarul! se amăgeşte; Mahomet, sovranul meu, Omar, neînvinsul prode, şi ... poate ... da, însuşi eu (Că pot şi eu după dînşii cuteza a mă numi: Iartă-mi cu acest orgoliu a spera şi a trăi!), Lacrămile îţi vom şterge, fiarele-ţi vom sfărîma, Foc, sînge, tot se prepară pentru liberarea ta. Al lui Mahomet, al nostru Domn-zeu şi apărător, Zeul a cărui stindarde sînt eu primul purtător, Allah, carele Medina a putut derăpăna, Acela însuşi şi Mecca <... > va răsturna. Omar este în cetate; popolul, cum l-a văzut, în loc d-a vedea într-însul un inemic de temut, în loc d-a simţi oroarea ce însuflă-un vingător, Ca pe Mahomet îl vede, din ceruri mijlocitor. PALMIRA Ah! Mahomet ne va bine, fiarele-mi va sfărîma Ş-a noastre inimi unite el va binecuvînta, Aceste inimi curate ce lui i le consacrăm. Ci el e de noi departe, noi în fiare ne aflăm 1 SCENA II PALMIRA, SEID, OMAR OMAR Nu, ci fiţi plini de speranţă, fiarele vi s-au sfărmat; Iacă Mahomet că vine, cerul de voi s-a-ndolat! 591 5 10 15 20 25 30 35 SEID El? PAL MIRA Augustul nostru tată? O MAR Senatului adunat Verbul lui Mahomet prin mine acest fel a cuvîntal: „Solul Domnului Puterii, Zeului adevărat, Acest om profet prea mare între voi s-a arătat. Deveni la regi, la naţii protector şi suveran, Şi voi, orbi, nu-i daţi nici rangul între voi de cetăţean? Au că vine spre-a vă pierde sau spre a vă subjuga? El vine a vă protege, vine a vă lumina, Nu pe oameni, ci în inimi puterea-şi a stabili/4 Vocea mea mai tot senatul începu a îmboldi, Minţi şi inimi a aprinde, a învinge, -a zbueina. Zopir, văzînd că în fine cuvîntul va triumfa, Ceru să adune popol, să-l cheme într-ajutor. S-adună, — ci nu pierd timpul, viu şi eu între popor ; Vorbesc, invit şi ameninţ şi promit ca un profet, Şi-n fine-ajung a deschide porţile lui Mahomet. Acum, după un exiliu, după cincisprezece ani Intră urmat de oştirea bravilor săi musulmani, D-a sa nobilă elită ce d-aproape-1 însoţesc: Aii, Ammon şi Hercide de el nu se dezlipesc. Cum intră, toţi alergară nainte-a-1 întîmpina, Fiecare cu-al său cuget, ochi, inimă, vocea sa. Unul credea că <-n> el vede un erou ş-apărător, Altul îl numea de faţă de tiran şi-mpilător; Unii-1 ameninţa iară asupra lui blasfemînd, Alţii cădea în genuche, prosternaţi şi adorînd; Iar noi făceam să răsune în ast popol agitat Vorbe: „Pace, libertate, Allah, zeu adevărat!44 Zopir, dejucat şi palid, limba, buzele-şi muşca, Vărsa veninul turbării ce inima-i venina. <..................................................>x 1 Acest vers, omis în manuscris, este în textul tipărit în 1831: Mahomet prin a lor zgomot, maslinu-n mînă ţiind, (n. ed.). 592 Oi o frunte prea senină ca sovran înainta. A armelor încetare peste tot s-a publicat. Iacă-1 însuşi aci vine! junilor, v-aţi liberat! SCENA III MAHOMET, OMAR, ALI, 11ERC1D, SEID, PALMIRA, scortă MAHOMET Neînvinse ajutoare prea naltei mele puteri, Voi, credincioşi ş-ale mele cele mai dîntîi averi, Aii, Morad, Ammon, Hercid, către popol vă-nturnaţi Şi-n numele meu mulţimea instruiţi şi luminaţi! Spuneţi c-adevărul numai de acum va domina. Un Domn-zeu au de a crede, şi mai mult a tremura... Seid, tu aici ce cauţi? SEID Părinte, sovranul meu! înaintea mea pîşaşte cci din tine Dumnezeu, închinat spre moarte ţie, mai supus din ai tăi drepţi, Mai nainte de comanda-ţi... MAHOMET Erai dator s-o aştepţi! Cel ce-ntrece datoria, nu ştie-a mă mulţumi. Eu serv Domnului din ceruri, voi aveţi mie-a-mi servi! PALMIRA Doamne, august părinte, iartă-al lui nobil avînt! Crescuţi din copilărie subt al tău coperămînt, Tot acele sentimente p-amîndoi ne-au inspirat. Vai! tristele mele zile încă n-au mai încetat?! Departe de el, de tine, captivă am suspinat, Ochii mei necaţi în lacrămi uşuraţi s-au luminat. Ora fericirii mele vei putea învenina? MAHOMET Palmiro, atît ajunge!.. .citesc in inima ta. De nimic să nu te sperii, mergi şi crezi în Dumnezeu! Deşi tronuri şi altare ocupă sufletul meu, 593 5 10 15 20 25 30 35 însă ochii-mi p-a ta soartă sînt deschişi necontenit, Şi voi preveghea asupră-ţi ca p-univers neclintit. (Către Seid:) Tu oştenilor urmează! — Palmiro, n-ai să mai gemi, Ci, servind lui Allah singur, de Zopir ai să te temi! SCENA IV MAHOMET, OMAR MAHOMET Tu rămîi aci, Omare! este timp d-a-ţi dezveli Profundul inimii mele, secrete-a-ţi descoperi. Lunga, multa-ntîrziere unui rezbel dubitos Poate să-mpiedice încă drumul meu cel glorios. Nu se cade să dăm timpul la oameni dezîncîntaţi Să-şi reasigure ochii de lumină-ntunecaţi. Amicul meu de credinţă, prejudiţiele sînt Frîu la mulţimea vulgară, suverani cu un cuvînt. • Ştii oracolul acela şi vorba ce s-a tot zis, Ce promitea universul celui din ceruri trimis, Şi c-ascultat în Medina, pretutindeni vingător, Va intra aci şi-n Mecca cu pace, triumfător. Aşa eu zisele lumii ş-ale sale rătăciri Ştiui toate a le-ntoarce spre-ale mele folosiri, însă pînă cînd ai noştri din nou se vor încerca Popolul acest nestabil strîns şi tare-a-1 înfrîna, Cum observi tu pe Palmira şi cum judici pe Seid? OMAR Eu văz că-ntre toţi copiii ce s-au crescut de Hercid, Ce, nutriţi cu a ta lege, formaţi după voia ta, L-al tău Dumnezeu, la tine învăţaţi a se-nchina, Nici unul nu te adoară ca dînşii de înfocat, Cu inimă mai supusă, cu suflet mai exaltat. Cei mai supuşi sînt, c-o vorbă, din toţi musulmanii tăi. MAHOMET Omar, eu văz în ei inemicii cei mai fatali şi mai răi: Ei se amă! — şi ajunge. 594 O MAR Nu pricep acest prepus. MAHOMET Tu ştii furorile mele. haracterul meu nespus! OMAR Cum? MAHOMET Cunoşti tu foarte bine ce simţâmînt vingălor în pasiunile mele e cel dintîi domnitor. Încărcat de ale lumii, de alarmă-mpresurat, Şi de tron, şi de altare, şi de arme ocupat, Viaţa-mi a fost o luptă, şi repaos n-am aflat; Cu asprimea, cumpătarea am ajuns de m-am dedat. Am alungat de la mine moliciunile brutali, Băuture spirtuoase ce degradă pe mortali. Prin nisipuri arzătoare, prin deşerte-am străbătut, Arşiţă, vînturi cu tine bravîndu-le am trecut. Şi zeu-nchinării mele, idolul ce-am tămîiat, La toate numai amorul, singur el m-a consolat, — Patimă egală-n toate cu-nsuşi al meu Dumnezeu Prin care trăiesc, răsuflu, labor, mă răscumpăr eu; Patimă atît de mare cît şi ambiţia mea Ş-a cării furori teribili sînt mai sus şi decît ea. în secret eu de Palmira sufer şi o preferesc, Dintre soţiele mele de dilectă o numesc. Poţi închipui excesul unui orgoliu împuns Şi furorile geloase unui amor într-ascuns, Cînd la picioare-mi Palmira, printr-un sentiment fatal, Va umili pe Mohămet prezentîndu-i un rival? OMAR Şi nu ţi-ai răzbunat oare? MAHOMET Cugetă de am putut; Află-1 întîi cine este, şi judică un minut! Cunoaşte nelegiuirea astor doi predestinaţi: Al legii mele-adversariu i-a născut, şi ei sînt fraţi. 59.5 5 10 15 20 25 30 35 Cum! Zopir? OMAR MAHOMET E al lor tată: Hereid în mîini mi i-a dat, Cinsprezece ani sînt astăzi de cînd i-am îmbrăţişat. In sînul meu cu căldură aceşti doi şerpi fatali cresc ; Şi iată-i făr-a lor ştire că mă muşc, mă chinuiesc. Am aţîţat cu-a mea mină al lor foc nelegiuit : Cerul păcatele toate aicea le-a grămădit. Voiesc ... Al lor tată vine; ochii lui înflăcăraţi Ură către noi răpede de mînie îmbătaţi. Omar, observă la toate, şi Hereid cu scoria sa Privegheze aci poarta! Mă-nţelegi? în mîna ta Las. Revino, dă-mi raportul, vezi de este timp a da Sau a-ntîrzia lovirea prin care-mi voi răzbuna! SCENA V ZOPIR, MAHOMET ZOPIR Ah! ce durere profundă! ce sarcină m-a-mpilat Eu să văz aci p-al lumii inemic neîmpăcat?! MAHOMET Mai aproape vezi că cerul voieşte a ne uni; Iacă Mahomet, n-ai teamă, vorbeşte făr-a ruşi! ZOPIR D-a ta răutate numai şi de tine am ruşit, Ce pin’ la rîpa pierzării patria, legea-ai tîrît; De tine, a cărui rnînă seamănă fărădelegi Şi nasc în mijlocul păcii dezbinări, rezbel, sperlegi. între noi numele-ţi singur casele au despărţit Şi părinţi, fiu, frate, mumă, numiri sacre au lipsit. Pacea d-arme pentru tine e un mijloc infernal Să poţi înfige în inimi nemerit fierul fatal. Ura civilă-n tot locul în urma-ţi a răsărit, De minciuni şi cutezare amestec nelegiuit! Tiran cumplit, plin de sînge, astfel în patria ta Vii să-ţi anunţi Dumnezeul şi pacea nouă a da? 596 MAHOMET De n-ar fi Zopir acela cărui am să răspunz eu, Aş face ca să vorbească însuşi Dumnezeul meu. în mîinile-mi sîngerînde Coran, gladiul ţiind, 5 Ceealaltă lume-aş face să tacă înmărmurind. Vocea mea-ntr-ale lor inimi ca tunetu-ar răsuna, Şi la pămînt a lor frunte aş vedea a se pleca. Ci-ti vorbesc ca un om numai, n-am oe-ţi mai acoperi Mă simţ de mult foarte mare, n-am de ce a te-amăgi. iO Vezi Mohămet cine este, — eşti singur şi singur sînt: Sînt ambiţios; ascultă: cine nu e pe pămînt? Insă rege niciodată, pontifix sau căpitan, Nimeni nu-şi făcu ca mine un aşa de mare plan. Orice popol ’şi făcu rîndul, pe pămînt a strălucit ■15 Prin legi, ştiinţe şi arte, prin rezbele s-a mărit, în fine şi Arabiei rîndul, timpul i-a venit: Generosul acest popol, prea de mult neauzit, Lăsa-n deşertele sale gloria-i a-nţeleni; lată acum zile nouă care pot spre a-1 mări! *20 Vezi de la nord şi amiază universul dezolat, Persia singerînd încă şi tronul ei zbucinat, India sclavă fricoasă, şi Egiptul apuind, A lui Constantin cetate de splendoarea-i eclipsind, Al romanilor imperiu pretutindinea soăzînd; •25 Sfîşiat acest corp mare, şi membrele lui eăzînd Zac risipite şi moarte; şi noi ce mai aşteptăm? Peste ruinele lumii Arabia să nălţăm! E timp d-o credinţă nouă, d-un zeu nou, de fiare noi, Pentru orbii, căzuţi popoli a-mpărăţi sîntem noi! 30 In Asia Zoroastru, Osiris la egipteni Şi Numâ în Italia, Minos între cretieni, La popoare fără datini, fără cult şi fără regi Ei deteră cum putură neperfecte nişte legi. Eu viu dup-atî^ia secoli să schimb aste legiuiri, 35 Aduc un jug mult mai nobil şi datini şi întocmiri. A mea curată credinţă, zeii mincinoşi surpînd, întemeie-a mea mărime ce o vezi aUt crescînd. Nu, eu nu-mi amăgesc ţara, precum vrei a-mi împuta 597 5 10 15 20 25 30 35 îi derapări neputinţa şi idolatria sa. Subt un Zeu şi subt un rege venii a o.aduna, Şi, ca s-o fac strălucită, cată a o subjuga. ZOPIR Astea-s planurile tale!!! Şi tu cu ai tăi confraţi Aţi rămas acuma lumea după voie-ţi să schimbaţi ?! Tu vrei, aducînd carnagiul, oamenii a-nspăimînta Şi-i supui cu moartea-n mină ca tine a cugeta. Tu despoi şi dezoli lumea ; şi pretinzi c-o instruieşti? Ah! daca prin rătăcire se lasă s-o amăgeşti, Dac-a minciunilor noapte putu a ne-ntuneca, Prin care torţe funebre voieşti a ne lumina? Care drept este asupră-ţi d-a prezice, -a predica Şi, sanctificînd altare, suveran a te chema? MAHOMET Dreptul ce-au peste minţi scurte spiritele cele mari, Care popolul T dă singur, şi cei mici celor mai tari. ZOPIR Ce fel! oricine cutează apostat a se scula Are drept d-a-ncela lumea şi din nou a o-njuga? Amăgind ei cu mărime nu mai sînt amăgitori? MAHOMET Aşa, îţi cunosc eu ţara, arabii sînt visători: Plăcerea lor e eroarea, fără de care nu pot. Adevărată or falsă, credinţa mea peste tot E necesarie foarte, popoli o au cunoscut. Oare zeii tăi ce bine sau ce folos, ce-au făcut? Pe lîng-ale lor altare ce laure vezi crescînd? Vechea-ţi şi obscura-ţi sectă pe muritori împilînd, Dezbărbătează curagiul şi face pe om stupid; A mea sufletul înalţă şi îl face intrepid, Eroi face a mea lege. ZOPIR Zi tîlhari şi prădători! Du-ţi descîntecele-airea şi şcoala d-amâgitori! Mergi de-ţi laudă-mpostura în Medina, - unde domneşti. Unde cu stindarde îmblă apostolii ce-amăgeşti, Unde uimiţi la picioare-ţi egalii tăi te ascult. 598 MAHOMET Egali?! cît timp este-acuma de cînd eu nu am mai mult! Eu fac să tremure Mecca şi-n Medina-mpărăţesc. Crezi în mine şi ia pacea de te temi să te zdrobesc! i & ZOPIR Pacea e numai în gură-ţi; o, cum în inima-ţi şăz! Vrei să mă-nceli şi pe mine? MAHOMET Nici o nevoie nu văz. 10 Cel mic numai amăgeşte, cel tare e comandînd; Ordonînd m’ei vedea mîine ce acum mă vezi oerînd. Mîine pot subt a mea mînă şi în jug a te vedea, Unde de amic Mohămet azi voieşte-a te avea. ZOPIR 15 Cine amici? noi, cumplite? O! ce farmeci, ce minciuni! Ştii, cunoşti tu vrun zeu care să facă-atîte minuni? MAHOMET Ştiu unul foarte potente şi totdauna-nţeles, Ce-acum îţi vorbeşte. 20 ZOPIR Care ? MAHOMET Nevoia, -al tău interes. ZOPIR 25 Mai curînd cerul cu iadul vor putea a se uni Decît prin oricari noduri amici noi a deveni! Zeul meu este dreptatea, tu la interes te-nchini: D-al tău nu te poţi desface, d-al meu surda mă dezbini. Răspunde-mi: care-ar fi oare cimentul, de poţi să-mi spui, go Astei amicii oribili ce cutezi să mi-o propui? Nu cumva fiul tău, oare, ce braţul meu îţi răpi? Sau al fiilor mei sînge care mîna-ţi răspîndi? 599 5 10 15 20 25 MAHOMET Aşa, filiii tăi însuşi. — Aşa, află un mister Ce nimeni pînă acuma nu l-a cunoscut sub cer: Tu verşi lacrămi pentru dînşii, şi ei amîndoi trăiesc. ZOPIR Ce-ai zis? O, zi fericită! O, cerule! m-amăgesc? Şi de trăiesc, de la tine a cătat s-o aflu eu?! MAHOMET Crescuţi în tindele mele, se află sub braţul meu. ZOPIR Cine? fiii mei sclavi ţie? ş-au putut a te servi? MAHOMET Mîinile-mi prea generoase binevoir-a-i nutri. ZOPIR Şi cum, ura ta, turbarea neatinşi i-a respectat? MAHOMET Eu pentru părinţi pe filii nicidecum n-am condamnat. ZOPIR Spune-mi, care le e soarta? vorbeşte-mi mai lămurit! MAHOMET în mîna mea l’e viaţa, ş-acum timpul a venit: N-ai să zici decît, o vorbă, — eu îi las în voia ta. ZOPIR Pot să-i mintui? cu ce titlu? cu ce preţ îi pot scăpa? Pentru ei vrei al meu sînge? vrei în locu-le-a servi? MAHOMET Nu; ci ajută-mă numai să pot lumea amăgi. Voi să faci, s-aduci tu Mecca cultul tău a-abandona, Şi tu mai întîi exemplu de credinţă ai a da Popoarelor spăimîntate Al-Coranul anunţînd, De profet a mă cunoaşte la picioarele-mi căzînd: Atunci fiul ţi-este-n mină, şi eu ginere îţi sînt. 600 5 10 15 20 25 30 35 ZOPIR Mahomet, vezi că sînt tată; putere n-am, nici cuvînt: Dup-atîţi ani de durere ai mei filii a afla. A-i revedea iar la sînu-mi şi-ntre dînşii-a expira B singura fericire 1-al meu suflet dezolat. Ci daca din două una s-aleg voi fi condamnat: A-nchina credinţei tale svînturata ţara mea, Sau cu însuşi a mea mînă p-amîndoi a-i înjunghia, — Mahomet, pe Zopir află c-alegerea şi-a făcut ; Fii pe pace, o, profete! Adio! M-ai cunoscut. MAHOMET (singur) Cetăţean plin de orgoliu, bătrîn neînduplecat! Ci şi eu, şi eu ştiu încă fi mai crud, mai nempăcat. SCENA VI MAHOMET, O MAR O MAR Mahomet, nu pierde timpul, căci altfel sîntem pierduţi! Tiranii cu-a lor complote i-am aflat şi-mi sînt vînduţi. Mîine tot se dă pe faţă, mîine tu eşti arestat, Zopir domn comîndă mîine, şi capul tău e trunchiat. Senatul pe jumătate pronunţă sentinţa ta Şi, necutezînd în faţă, p-ascuns te v-asasina. A asasina eroii ei supliciu îl numesc, Ş-al lor complot condamnabil — dreptul judicătoresc. MAHOMET Voi simţi cum e dreptatea, furoarea mea vor vedea: Din persecuţii fu scrisă a naşte mărimea mea. Zopir îşi va pierde capul. OMAR A! la picioarele-ţi căzînd, Ceealaltă rămăşiţă vei vedea-o tremu rînd. Ci mai mult nu pierde timpul! MAHOMET Ci cu-ncelul să iuţim: Mînia fie mînie, şi cuminte să păşim ! 601 5 40 15 20 25 30 35 Cată să ascundem mîna care moartea va purta Şi prepusul populatei de la mine-a depărta. OMAR Fapta e cam odioasă. MAHOMET Ne e însă de folos: Nu se cade-a trage ura popolului cerbicos. Un braţ mi-este necesar iu, ce, -ndreptat de braţul meu, Să se-ncarce cu omorul, şi folosul să-l am eu. OMAR La un atentat c-acesta eu răspunz pentru Seid. MAHOMET Pentru el? OMAR Poate fi singur un astfel de omucid. Cum e la Zopir ostagiu, poate singur l-ataca Printr-ascuns, şi tu de dînsul să te poţi delibera. Ceilalţi închinaţi ţie, la-ncercarea care au, Zeloşi, însă cu prudinţă, relelor nu se prea dau. Toţi sînt în acea etate ce deja i-a şi format Şi vălul credulităţii de pe ochi li s-a luat. Aci este necesariu un spirit mai înfocat, O inimă mai curată, un piept mai îmbărbătat. Iluzia în juneţe îşi are puterea sa, Şi-n Seid acuma fierbe zelul şi credinţa ta: E un leu plin d-ascultare la vocea ce-1 va-ndrepta. MAHOMET Cine? Fratele Palinirei? OMAR Numai el te va-mpăca. MAHOMET Urăsc pe Seid; ş-ast nume nu pot să-l mai sufer eu: încă strigă răzbunare cenuşa fiului meu! însă tu cunoşti objetul fatalului meu amor, Ştii şi naşterea aceia pe care atît ador. 602 Vezi că în aceste locuri infectate de complot, împresurate de intrigi şi d-abisuri peste tot, Eu viu un tron şi altare şi victime a căta Ş-ale unui superb popol minţi aprinse a-ncînta. Pe Zopir oricum a pierde şi însuşi pe al lui fiu; Omar, foarte bine cată cumpăna în mîini să ţiu, Să văz interesul, ura şi acest amor fatal Unde mă conduc şi care e al lor capăt final, Şi relegea, ce ea numai pîn-aci m-a-ncorunat, Nevoia, ce are dreptul orice de a-i fi iertat. ACTUL III SCENA I SEID, PAL MIRA PALMIRA Stai! Şi ce-o mai fi ast sînge ce ai a mai răspîndi, Ce sacrificiu dreptatea mai pretinde-a-i oferi? Seid, nu mă lăsa astfel! SEID Cerul vru a mă chema, Cere braţul meu şi, iată, eu mă duc a-1 închina. Omar acum mă voieşte, prin teribil jurămînt, Să m-apropie mai tare d-al meu domn, suveran sînl. Mă duc a jura nainte-i că mor pentru legea sa, Şi pe urmă pentru tine mai am numai a jura. PALMIRA Pentru ce să nu fiu faţă şi eu 1-acest jurămînt? Singură, tot mă-nspăimîntă în acest coperămînt. Neştiinţa mă-nfioară; şi-n loc d-a mă consola, De trădări Omar îmi spune, de sînge a se vărsa, D-ale senatului furii şi d-al lui Zopir complot Şi de focuri preparate a se-ntinde peste tot; Spune că fierul aşteaptă şi că tot s-armă-a lovi: Profetul mi-a spus-o însuşi, nu e d-a se îndoi. De Zopir numai mi-e teamă; şi toată iar frica mea Mi-este numai pentru tine. SEID Eu n-aş crede a avea Zopir un astfel de suflet perfid şi înveninat. Astăzi eu cînd ca ostagiu la el m-am înfăţişat, 5 De nobila lui purtare ş-omenie mă miram Ş-un ce prea potent în mine şi necunoscut simţeam Că pîn’la el al meu suflet fiorat îl înălţa, Ş-a mea inimă-adormită răpede se deştepta. Nu ştiu, numele-i sau anii spre respect mă îmboldea, io Sau faţa lui cuvioasă inima lui ascundea; Or că-n acele minute, cînd aci te-am mai aflat, Sufletu-mi în fericirea-i cu totul abandonat Şi uitînd orice durere, nici o teamă nu avea, Căci tu numai stai nainte-i şi pe tine te vedea; 15 Nu ştiu, căci lîngă dînsul mă simţeam prea fericit. Acum voi să-mi crească ura pe cît fui de amăgit; însă cu toată mînia ce voi a mă anima, Greu e să urăşti pe omul ce îţi place a ama! PALMIRA 20 Ah! cît cerul intru toate voi a ne-asemăna Ş-a noastre inimi fedele întru toate-a-mpreuna! De n-aş fi simţit amorul care este a lega Intr-o unire eternă a mea inimă cu-a ta, De n-aş avut credinţa ce Moâmet mi-a-nsuflat, 25 Urînd pe Zopir, ştiinţa dureros m-ar fi mustrat. SEID Vane remuşcări de cuget acuma să le lăsăm Şi vocea Divinităţii ce-adorăm să ascultăm. Mă duc; oricum jurămîntul cată a mi-1 împlini, 30 Dumnezeu, ce-mi vede zelul, el ajutor îmi va fi. Şi suveranul pontefix, naltul nostru protector, Va-ntări legiuind singur al nostru curat amor. Adio! Cu-amoru-n mine bat şi trec peste-orice rău, Sînge, moarte, -orice pericol, numai ca să fiu al tău. 35 35 SCENA II PALMIRA De o neagră presimţire nu-mi pot sufletul scăpa: Tot m-ameninţă, şi însuşi fericirea ce-aş gusta 604 5 10 15 20 25 30 35 Amorul ce-ndulcea singur dorul meu îndelungat; Astă zi atît dorită e o zi de spăimîntat! Ce jurămînt va fi asta? şi ce mai aştept de sus? Zopir mă face să tremur, orice-ntîmpin e prepus, în rugă-mi invoc profetul; ş-al meu suflet mărmurind Se-nfioară la ast nume: frici secrete mă coprind. în profundele-mi respecte ce-mi insuflă-acest om sînt. Or de Zopir, or de dînsul în acea spaimă sînt. Dumnezeule, mă scapă de cîte prin minte-mi vin! Oarbă viu dup-a ta voce, ţie unuia mă-nchin. Şterge lacrămele mele, o. potente Dumnezeu! s c E N A III M AHO MET, HAL MIR A PALMIRA Cerul însuşi te trimite întru ajutorul meu. Doamne! Seid... MAHOMET Hei! ce este? ce e astă frică-a ta? Cîţi se află lingă mine n-au de ce a tremura. PALMIRA Doamne, ci a mea durere tu mai mult ai deşteptat! Cerule! ah, mă cutremur! sufletul — ce speriat! Acum pentru prima oară eu te văz îngălbenind. MAHOMET Palmiro! nu pot fi altfel văzîndu-te suferind; Cu acest chip înainte-mi simpla inocenţ-a ta Cutează a-mi spune dorul ce poate m-ar supăra? Cum a putut al tău suflet, fără a fi spăimîntat, Să aibă şi o simţire ce eu n-am fost insuflat? A te forma, a te creşte am provăzut nencetat, Ş-a ta inimă ingrată legile mi le-a călcat? PALMIRA Ce zici? stau înmărmurită şi tremur fără cuvînt, Ai mei ochi timizi cu totul se aţintă în pămînt. Şi cum, nu eşti tu acela carele ai consimţit 605 D-a fi Seid ca ţin frate, d-a mă ama nencetat? Aste legăminte pure ce-a pus cerul între noi Sînt noduri ce şi mai tare ne apropie de Voi. MAHOMET 5 De noduri necuvioase nencetat vă depărtaţi Şi la orice pas veţi face foarte mult vă cugetaţi! Căci adeseaori păcatul de aproape e urmînd După simpla inocenţă, amăgind-o prea curînd. Facil inima se-ncrede, şi acest perfid amor io Poate s-ajungă, Palmiro, pin* la lacrămi şi omor. PALMIRA Nu te-ndoi: al meu sînge se varsă pentru Seid. MAHOMET Şi-ţi este scump pîn-acolo? 15 PALMIRA Din ziua-n care Hercid Pe amîndoi ne supuse subt al tău jug adorat, Ast instinct atotpotente, de noi însuşi innorat, Mergînd înaintea minţii, cu ai noştri ani erescînd, 20 Cerul ce conduce toate îl sacră înflăcărînd. Tu ne-ai zis că-ndemn şi cuget, toate din ceruri ne vin, Că ce e scris nu se schimbă, toate drumul lor îşi ţin. Poate reproba iar cerul amorul ce ne-a-nsuflat? Şi cugetul inocenţei poate fi de condamnat? 25 Aş putea fi reprobată? MAHOMET Da; şi ai a tremura. Aşteptaţi nişte secrete ce am a vă revela, Aşteptaţi pînă cînd vocea-mi în fine va dezvăli 30 CU se cade să vă-ntindeţi şi cît iar a vă feri. Nu credeţi decît în mine! PALMIRA Pe cine alt mai avem? Sclavi voii şi legii tale, noi la tine-ngenuchem, 35 D-un sînt respect ne coprindem, supuşi şi ascultători. 606 MAHOMET Multul respect necredinţa aduce de multe ori. PALMIRA Cînd facerile-ţi de bine din mintea mea vor lipsi, |;5 Seid însuşi înainte-ţi vie a mă pedepsi! MAHOMET Seid! PALMIRA Ah! şi ce mînie ochii tăi a-nfuriat? 10 MAHOMET Du-te! fii încredinţată — nimic nu m-a turburat: Sentimentele secrete le ştiu bine preţui. De mine nu te ascunde! la orice păs vei simţi, Spune-mi, şi la mine numai uşurare vei afla. 15 Să ştii că de l-ascultare va depinde soarta ta. Daca la zilele tale eu singur am prevegheat, Fii demnă de a ta soartă, care eu ţi-am preparat. Oricîte cerul pretinde prin Seid a i se da, Tu-1 îndeamnă-n drumul unde datoria-1 va mîna, 20 A-şi ţine strîns jurămîntul şi demn de tine a fi. PALMIRA Nu te îndoi, părinte, el toate le va-mplini: Eu răspunz de al lui suflet ca şi însuşi de al meu; Seid mai mult te adoară şi decît îl ador eu. 25 El vede-n tine-ajutorul, suveran, tată potent; Eu depusei la picioare-ţi amorul meu inocent. Alerg spre al tău serviţiu inima lui a-ndemna! SCENA IV MAHOMET 30 Ce fel! s-o ascult eu singur spuindu-mi flacăra sa? Ce! a ei naivitate furoarea mea aţîţînd Inima să mi-o pătrunză c-un fier neted, foarte blînd? Familie destinată viaţa mea a-nvenina! Stirpe fatală, funestă tot spre-a mă contraria, 35 In această zi d-oroare, astăzi însuşi veţi vedea Ce pot însuşi deodată amorul şi ura mea. 607 SCENA V MAHOMET, OMAR OMAR în fine acum e timpul şi pe Palmira-a răpi, 5 Şi de a coprinde Mecca, şi pe Zopir a lovi. Numai moartea lui cetatea la picioare-ţi va-mpila, Şi iar toate sînt pierdute de nu vei întîmpina. Singur Seid spre aceasta cel mai de ales: La Zopir vine, -i vorbeşte şi-l ascultă foarte des. 10 Vezi acest loc de retrageri, acel pas întunecat Ce conduce către dînsul venind de 1-al tău palat? Aicea Zopir la noapte va veni a-ngenuchea Şi pe zeii săi fantastici a-i ruga şi tămîia. Aci Seid plin d-ardoare şi beat de credinţa ta 15 Lui Allah drept sacrificiu în loc jos îl va lăsa. MAHOMET Omoare-1! i se cuvine; pentru păcat e născut — Fie-i organ şi victimă, — hotărîrea mi-am făcut. Focurile, răzbunarea, legea, siguranţa mea, 20 Sentenţa fatalităţii, ce pe capu-i va cădea, Toate o cer. Ci crezi, oare, că de fanatism turbat Va fierbe setos să verse acest sînge condamnat? OMAR Singur, îţi spui, e capabil cugetul tău a-mplini, 25 Şi Palmira, d-altă parte, nu puţin îl va-ntări. Amorul şi fanatismul îl împing impetuos, Prin exces de neputinţă va fi şi mai furios. MAHOMET Prin noduri de jurăminte inima lui ai legat? 30 OMAR Cea mai tenebroasă-oroare, nodul cel mai strîns legat, Tot, altare, jurăminte strîns in laţ ţin pe Seid. Am pus singur fierul sacru în pumnul lui parucid; Vorbeşte-i d-a ta credinţă, şi lasă-1 în voia sal 35 (Seid intră.) 606 SCENA VI MAHOMET, OMAR, SEID MAHOMET Fiu de zeu carele-acuma vorbeşte-n inima ta, Ascultă prin a mea voce preanaltul decretul său: Legea lui va răzbunare, ş-însuşi Dumnezeul tău. SEID Suveran, profet, pontefix, căruia sînt închinat, Domn de naţii şi al lumii, de ceruri tncorunat, Asupra fiinţei mele tu eşti domnul absolut; Luminează-mi neştiinţa ş-al meu suflet rezolut! Eu cerului răzbunare? MAHOMET Tu; prin cei neputincioşi Cerul va să inspăirninte pe superbii păcătoşi. SEID Allah, a căruia faţă venişi spre-a reprezenta, Va el c-o luptă ilustră braţul meu a onora? MAHOMET Execută-a lui comandă, alesule muritor, Naltelor cereşti decrete fă-te orb împlinitor! Crede, adoară, — loveşte! mîna ta se va-ntrarma De angelul morţii însuşi ... iată-1 înaintea ta! SEID Spune, cari adversarii voieşti a desfiinţa, Ce sînge vrei să se verse, ce tiran a immola? MAHOMET Al păcătosului sînge, de Mahomet condamnat, Al celui ce ne alungă ş-atît ne-a persecutat, Al celui care combate pe al nostru Dumnezeu, Al celui ce cu-a sa mînă a ucis pe fiul meu; Sîngele celui mai aspru, mai crunt, mai crud, mai turbat, Din toţi inemicii noştri al celui mai nempăcat, Al lui Zopir. SEID Al lui ? Cine! al meu braţ ? 609 5 10 15 20 25 30 35 40 MAHOMET Cutezător!!! Sacrilegiu devine omul, şi e cel mai trădător Cînd o dată se devotă ş-apoi se trage fricos. A cerului naltă voce, vierme! nu rămîne jos. Departe de a mea lege oricine va cuteza Să judice de la sine. cu-ai săi ochi a se uita! Acel pertinace nu e a mea putere? ştii în care locuri eu Te încarc cu voia naltă unui singur Dumnezeu? Daca, cu toată eroarea şi idolatria sa, Mecca este destinată credinţă lumii a da, Dac-acest templu al lumii legii mele e-nchinat, Dac-al lui mă făcu cerul şi pontefix, şi-mpărat, Daca Mecca este sacră, ştii tu pentru ce cuvînt? Ibraim născu aicea şi aci e-al lui mormînt, lbraim care la Domnul al său braţ şi l-a supus Şi fiul său spre junghiere la altar şi l-a adus, Carele vocea naturei pentru cer o înneca. Şi tu, cînd Allah îţi cere ultragiul a răzbuna, Cînd eu voiesc acel sînge ce pe El mulţumi Şi cînd cerul te alege, tu mai ai a te-ndoi? Fugi, nimicit idolatre, pentru aceasta născut, Ghiaur, nedemn de credinţă, renegat şi prefăcut! Preţ te-aştepta, recompensă, Palmira era a ta; Ci tu o bravezi, ingrate, şi ceru-şi va răzbuna. Codard şi de nimic organ al răzbunării supremi, Fulgerul ce ai în mină p-al tău cap însuţi îl chemi! Fugi, tîraşte-te şi servă la ghiauri! Du-te, îţi spui! SEID Crez că Dumnezeu mă cheamă; tu vorbeşti, eu mă supui! MAHOMET Ascultă: loveşte, varsă sîngele unui profan, Fă-te demn prin a lui moarte d-al cerului suveran, Ca să aibi viaţa-eternă ce între aleşi aştepţi Şi nespusa fericire preparată celor drepţi! (Către Omar:) Nu-1 mai lăsa după urmă, şi ochii tăi neclintit Să nu-1 piardă din vedere; fii de el nedezlipit! 610 SCENA VII f SEID | Să omor un bătrîn cărui mă aflu încredinţat, y. Fără arme ş-apărare, subt anii lui apăsat ! | ® Fie! căci aşa victima îngenuche la altar Şi cade făr-apărare, şi la cer e plăcut har. Şi, în fine, spre aceasta mă alese Dumnezeu, Mi-am făcut şi jurămîntul: cată, dar, s-o-mplinesc eu. O, voi ce aţi adus moartea tiranilor tutulor 10 Ce au dominat pămîntul, veniţi spre-al meu ajutor! La zelul ce mă-ntăreşte ura voastră-adăogaţi, Omorul sînţească-mi braţul, şi voi îl îmbărbătaţi! Tu, al lui Mahomet angel, angel crunt şi destructor, în inima mea revarsă focul tău ucigător!... 15 Ah! ce văz? SCENA viii ZOPIR, SEID ZOPIR Ce! d-a mea fiinţă, Seid, tu te-nfiorezi? 20 Cugetul ce-aici m-aduce mai blind caută să-l vezi! Nefericite ostagiu, soarta ta însuşi o vrei: Te văz cu durere mare între inemicii mei. Cu-a armelor încetare înjunghierea a stătut, Ci mai răpede se sparge tot torentul reţinut. 25 Mai mult nu-ţi vorbesc, ajunge; ci-al meu suflet turburat Se teme d-at.îtea rele care te-au împresurat. Scumpe Seid, într-o vorbă, în aste publici orori Aibi de azil a mea casă şi zeii toţi protectori! Mi<-e> scumpă a ta viaţă şi răspunz eu pentru ea. 30 Nu mă refuza, copile! SEID O, cer! datoria mea! Ah! Zopir! tu eşti acela care îmbli şi doreşti Ca să-mi scapi a mea viaţă, de rele să mă scuteşti? 35 (Eu voi să vărs al lui sînge; şi ce văz? ce- auzit? Mahomet, iartă! -al fneu suflet e cu totul umilit.) 611 5 10 15 20 30 35 ZOPIR De dorul meu către tine poate că aşa te miri ; Sînt om însă, şi ajunge ca să am aste simţiri: Să alerg spre ajutorul celor mici şi svînturaţi Ce suferă pentru alţii de eroare înfocaţi. Zeilor, curăţiţi lumea de crunţi şi nelegiuiţi Ce le plac a vărsa sînge, sau mai bine-i îmblînziţi! SEID O, ce vorbe preţuite, nouă la sufletul meu! Poate cunoaşte virtutea rebelul lui Dumnezeu? ZOPIR Cu mult mai puţin e-n tine, pentru că te îndoieşti. Fătul meu, în ce eroare te-abandoni şi rătăceşti! A ta minte fascinată de legea unui tiran Crede că este o crimă de a nu fi musulman. Supus orb ca la o lege l-ale lui nelegiuiri, Aveai oroare de mine şi d-ale mele simţiri. Un fanatic prejudiţiu sub un jug de fier cumplit Inima ta inocentă în ce curse a-mbrîncit! Eu iert erorile toate unde Maomet te tîrî; Dar poţi crede-n zeu-acela ce-ţi comandă a urî? SEID Ah, simt că a mă supune unui cumplit Dumnezeu Şi a te urî pe tine nu poate sufletul meu! ZOPIR (Ah, ce inimă, ce vorbe, ce suflet nemaculat! Anii lui, a lui candoare inima mi-au dominat. Poate-se un soldat oare ăstui impostor profund Fără ştirea lui să afle al inimei mele fund?) Cine eşti? Din care sînge domnii-zeii te-au făcut? SEID Sînt străin, n-am părinţi, doamne, un domn singur am avut, Ce pînâ-n ora aceasta l-am servit neîncetat Şi pe care neputinţa-mi, văzîndu-te, l-a trădat. ZOPIR Ce fel? nu cunoşti la cine eşti dator naşterea ta? 612 SE1D Leagăn îmi fu al lui templu, patrie — tabăra sa. Pe alt nu cunosc pe nimeni; şi eu, cel mai fericit, Generoasa lui clemenţă eu mai mult o am simţit Din copiii ce-n tot anul drept tribut vin a se da. ZOPIR Dreapta lui recunoştinţă n-o pot nicicum defăima. Aşa, facerea de bine e un mare domnitor, Fătul meu, în suflet nobil de om recunoscător. Ci cum lăsarăţi, o, ceruri, Mahomet a se-ngîmfa Cu-acest drept şi-n al lui suflet atîta a domina? El pe tine, pe Palmira ca un tată v-a crescut... Insă ce ohtezi, copile? ce la mine ai văzut? Pentru ce ţi-ai întors faţa, şi atît de speriat? De ce remuşcare crudă cugetul ţi- sfîşiat? SEID Şi-n astă zi de durere al cui suflet e-mpăcat?! ZOPIR De ţi-e dreaptă remuşcarea, nu mai poţi avea păcat. Vino, sîngele va-ncepe; eu voi să scap pe al tău. SEID Cerule! ce bunătate! şi eu să vărs pe al său! O, jurămînt! o, Palmiro! o, Allah răzbunător! ZOPIR Lasă-te într-a mea rnînă şi nu fi prepunălor: Soarta ta stă de la mine; vino, — ce te îndoieşti ? SCENA IX ZOPIR, SEID, OM AR, scortd OM AR (inirind răpede) Trădător! Maomet te-aşteaptă; ce faci? ce te mai codeşti? SEID Cerule! unde mă aflu? care-e hotărîrea mea? Şi d-o parte, şi de alta văz fulgerul a cădea. Unde s-alerg? und’ pot duce crudul amestic intern? Unde să fug? 613 5 10 15 20 25 30 OMAR La profetul, alesul Celui etern. SEID Merg, să-mi leapăd jurămîntul: nu-l pot să-l mai sufer eu SCENA X ZOPIR Ah! Seid! unde se duce?... Ci el nu e încă-al meu! Iese uimit, plin de spaimă şi cu totul disperat. Inima-mi ce îl urmează simţ că m-a abandonat, Dorul meu şi a lui faţă, al lui cuget rătăcit, Inimă, suflet In mine mi le sfîşie cumplit. Mă duc după el. SCENA XI ZOPIR, FANOR FANOR Citeşte acest important înscris: Un arab venind acuma în secret mi l-a remis. ZOPIR (după ce deschide înscrisul) Hercid! ce văz eu? o, ceruri! fost-a scris a aştepta în fine-a voastră clemenţă chinul meu a alina? Hercid cere să mă vază! al cărui braţ tîlhăresc Mi-a fost smuls, crudul, copiii din acest sin părintesc? Ei trăiesc!!! Mahomet l’este al lor cumplit posesor? Şi Seid cum şi Palmira nu-şi cunosc părinţii lor?! Fiii mei! dulce speranţă! ce nu cutez asculta!. .. Ah, dizgraţia, durerea nu-mi iartă-a mă bucura! Presimţire încurcată! poţi oare de crezut? O, sîngele meu! o, lacrămi! bucurie ce-am pierdut! Inima mea nu e-n stare aste mişcări a cerca: De alerg, mă văz aproape fiii mei a-mbrăţişa; De stau locului, fricoasă stă durerea-mi ascultînd, Ş-aude ţipăt de sînge, lumea toată tremurînd. Să văz pe Hercid ce-mi zice! Nu e timpul de pierdut: Noaptea-acum să mi-1 aducă însuşi în acest minut 614 | Aci, 1-altarul acesta, unde lacrămi am vărsat jf Şi, auzindu-mă, zeii poate că s-au împăcat. | Zeilor! daţi-mi copiii! Zeilor mari, voi puteţi l Două inimi generoase la virtute să-ntorceţi, |;l Care întru curăţie amîndouă s-au născut | Ş-un impostor fără lege de la voi le-a abătut. ţ Şi daca, o, soartă crudă! astfel bucuria-mi rumpi l C-aceştia să nu fie însuşi fiii mei prea scumpi, Atunci voi să<-i> iau de suflet şi să fiu eu tat-al lor, 10 Să-mi aline ei tot dorul şi-n braţele lor să mor! ACTUL IV SCENA I M AHO MET, O MAR OMAR 15 Aşa, al acestui secret mare ţesătură am aflat: Gloria ţi-e în pericol, mormîntul ţi-e preparat. Seid ţi se va supune; ci, cum văz eu, va afla Secretul mult mai nainte pînă cînd inima sa, D-a ta voce-mbărbătată, se v-aprinde d-al tău foc. 20 MAHOMET O! ce zici ?! OMAR Hercid îl ama, şi de tată-i ţine loc. MAHOMET 2 5 Hei bine! Hercid ce face? OMAR El s-arată speriat Şi pare că de Zopir este oarecum îndolat. MAHOMET 30 Hercid e moale; şi facil cel moale e trădător. Să tremure, căci e singur d-al meu secret ştiitor! Am remediu pentru dînsul. Zici că poate a trăda? Sînt eu ascultat la toate? 615 10 15 20 25 30 35 OMAR La cîte-mi vei comanda. MAHOMET Aşadar să-l dăm d-o parte; de ceilalţi să vedem! Zopir caută să moară, sau, scăpînd el, noi cădem. De va muri, ne ajunge: cugetul ni s-a-mplinit; Allah, al meu Domn, în Mecca va fi cunoscut, mărit. Mai întii d-aci să-ncepem! însă-ndată ce Seid Va roşi mîinile sale d-acest mare parucid, Răspunzi tu că şi el morţii îndată se va preda? Răspunzi tu de adăparea ce zisei a-i prepara? OMAR D-asta lasă-le pe mine! MAHOMET îns-aste mistere-ascuns Caută să stea invălite d-al morţii văl nepătruns! Aşa, toate-s preparate acest sînge-a se vărsa, Sîngele d-unde Palmira îşi trase naşterea sa. însă pe cît poţi ascunde ast odios început: Tremură d-a da secretul! Omare, m-ai priceput? Fericita-i neştiinţă teme-te d-a lumina, Indeasă-acest întunerec ce-acoperă naşterea sa! Vezi că a ei innoranţă e un drum prea luminos Şi spre a mea reuşită, şi spre-al ei însuşi folos. Al meu triumf p-amăgire e-nceput ş-întemeiat, D-adevăr şi de lumină pe-ndată va fi surpat. Pe d-altă parte, ea surda din ast sînge s-a născut: Cineva părinţi nu are daca nu i-a cunoscut. Vorbele părinţi, consinge sînt nişte impresiuni Pentru inimi amăgite, sau mai mult iluziuni. Deprinderea este totul: cu ce omul s-a dedat, Aceea e şi natura, şi o amă neneetat. Eu Palmirei îi ţiu locul de toate; şi-n braţul meu Treacă peste orice sînge prin care m-asigur eu. Şi a ei inimă, poate, in secret se va-ngîmfa Simţind un mare orgoliu p-al său domn a domina. S-apropie însă ora cînd Seid, dat celor răi, Va junghia pe al său tată în faţa zeilor săi. Să ne depărtăm d-aicea! 616 6 10 15 20 25 30 OMAR Vezi-1 cît e de-nfocat! Ardoarea-i d-a se supune sufletul i-a devorat. SCENA II MAHOMET, OMAR (înaintea scenei şi traşi la o parte), SEIDfîn fund) SEID Astă cruntă datorie cată dar a împlini! MAHOMET Vino prin altă lovire puterea mea a-ntări! (Ies.) SEID (singur) La orice mi-a zis, la toate nu mai am nici un răspuns, O vorb-a lui Maomet numai a m-amuţi e d-ajuns. Ci cînd d-ast-oroare sîntă el pe mine mă-mpila, Convicţia-ntr-al meu suflet n-avea loc, nu mă-mpăca. Ce să fac? cerul vorbeşte, şi eu cată să ascult; însă ce fel d-aseultare! Allab, nu-mi cere mai mult! SCENA III PALMIRA, SEID SEID Ce vrei? ce cauţi, Palmiro? ce schimb, ce chip speriat! Cin’ te-aduee-n locul asta, loc la moarte consacrat? PALMIRA Seid, spaima şi amorul mă conduc, mă-nsufleţesc; Mîinile-ţi sînt omucide, eu cu lacrămi le stropesc. Ce oribil sacrificiu este d-a s-executa? De profet, d-Allah, de cine ai dară a asculta? SEID O, a simţurilor mele suverană ce ador. Spune-mi tu a mea furoare! eu nu pot să o măsor. Luminează a mea minte, îndreptează braţul meu, Fii lîngă mine în locul acestui crunt Dumnezeu! 617 5 10 15 20 25 30 35 Pentru ce el mă alese? Acest teribil profet Al decretelor divine el să fie interpret? PALMIRA Să tremurăm de-ntrebare! Mahomet a şi aflat: El vede ce-avem în inimi, el ştie d-am suspinat. De el oricare se teme ca de însuşi Dumnezeu; A te-ndoi e ultragiu, blasfem: şi atît ştiu eu. Ş-acest Dumnezeu pe care el anunţă tutulor, Seid, adevărat este, căci îl face vingător. SEID Fiindcă Palmira-1 crede, fie cel adevărat; Ci nu pot pricepe încă, — sufletul mi-e-ntunecat —, Cum Domnul al bunătăţii şi tatăl al tutulor Putu să-mi rezerve mîna pentr-un teribil omor. Ştiu prea bine că prepusul este un mare păcat, Că preotu-njunghie vita cu-al său cuget împăcat, Că vocea cerului însuşi pe Zopir a condamnat, Că spre apărarea legii al meu braţ e destinat. Aşa-mi explica Moămet, şi eu căuta să tac. Mîndru d-a servi urgiei cerului, şi să-l împac, Venii către inemicul legii şi lui Dumnezeu; Ci un alt dumnezeu, poate, întîmpină braţul meu. Cel puţin cînd înainte-mi văzui p-ast infortunat, Puterea relegii mele deodată m-a lăsat, în van a mea datorie către omor mă chema, Căci în inima-mi uimită omenirea cuvînta. însă cu cîtă mînie şi cu cît părintesc foc Mahomet a mea simţire mi-o readucea la loc! Cu cîtă autoritate şi vigoare îmi vorbea, Şi vocea lui al meu suflet din nou îl reîntărea! O! Religia cît este simtiment dumnezeit! în inima-mi deşteptată puterea ei am simţit. Sînt moale, nedemn, Palmiro, şi mă sperii de omor: Din aceste furori sînte trem dodată la un dor. Simtimente-amestecate mulţime mă încongiur: Mă tem d-a fi plin de sînge sau de cele sînte fur. Nu sînt din a mea natură făcut spre asasinat, Şi iar Dumnezeu mă cheamă, mîna mea i-am închinat. De turbare, de durere lacrămi vărs necontenit; 618 Vezi-mă, Palmiro, prada unui vortice cumplit, înnot, mă lupt în refluxul a două extremităţi Ce împinge şi retrage puţinele-mi facultăţi. Furorile-mi dubitoase tu le poţi determina Ca să pot or după una, or dup-alta a mă da. A noastre inimi, Palmiro, prin tari noduri se unesc: Orice vrei e ş-a mea voie, orice ceri eu împlinesc. Ah! ci făr-ast sacrificiu barbar ce mi s-a cerut Nodul care ne uneşte e cu totul desfăcut. Numai pe preţul acesta Palmira va fi a mea! PALMIRA Cum? sînt eu preţul de stiige? stea funestă! soartă rea Ş-apoi ... al lui Zopir sînge!... unui cărunt sventurat SEID Cerul şi Mahomet astfel p-amîndoi ne-au condamnat! PALMIRA Şi pentru cruzimi c-acestea amorul este făcut? Sub magicul lui, perfid dulce acest amar a avut? SEID Maomet te-are destinată la omucid a te da. PALMIRA Sîngeratică mireasă! SEID Dar daca cerul o va? Daca împac şi amorul, şi legea neapărat? PALMIRA Vai! SEID Cunoşti însă blestemul ce bate neîmpăcat Nesupunerea. — Palmiro, noi cată a asculta. PALMIRA Daca Dumnezeu în mînă-ti a pus răzbunarea sa, Daca el cere ast sînge, dac-ai făcut jurâmînt... 5 10 15 20 25 30 SEID Bine! ce e d-a se face? PALMIRA împietresc şi n-am eiivînt. SEID Te-nţeleg: a lui sentinţă, din gura ta a ieşit. Cine? eu? PALMIRA SEID Aşa; ai vrui-o. PALMIRA O, ceruri! alît m-am sălbătăcit? Ce ti-am zis eu? SEID Acum cerul se-mprumută vocea ta: Asta e al său oracol, eu împlinesc legea sa; Zopir vine-n ora-aceasta la acest altar funest Spre-a-şi ruga în secret zeii ce eu cată să detest. Palmiro, te depărtează! PALMIRA Nu te pot abandona! SEID Fugi, să nu vezi atentatul ce are-a s-executa! Aste momente-s teribili; locul nu e d-aşteptat: Vezi un loc retras aproape d-al profetului palat; Fugi, îţi zic! PALMIRA Batrinul asta nu mai poate a scăpa? SEID Ordinul e dat odată, şi cat-a-1 executa: Cată însuşi cu-a mea mînă în ţărînă a-1 tîrî, Cu trei loviri fierul asta viaţa lui a hotărî Şi altaru-ntr-al lui sînge a-1 vedea jos răsturnat! 620 iasţwTjTîf PALMIRA El să moară d-a la mînă! tot sîngele mi-a-ngheţat... | Iată-1, o, ceruri prea drepte! ţţ | (Se deschide fundul teatrului şi se vede un altar.) 16 SCENA IV ZO PIR, SEID, PALMIRA (înainte) ZOPIR (după altar) Omnipotenţilor zei! O, zei ai patriei mele şi ai părinţilor mei! 10 Voi, ce sub un eres impiu staţi aproape d-a cădea, Pentru l-altarul asta nepotenta vocea mea Pentru cea din urmă dată astăzi vine-a vă ruga; în fundul inimei mele voi puteţi a căuta. Rezbelul începe iară, ş-al lui braţ ucigător 15 Astă pace trecătoare va rumpe spăimîntător. O, zei! daca voi soarta unui furb o respectaţi... SEID (către Palmira) îl auzi tu cum blasfemă? ZOPIR 20 Atunci moartea-mi acordaţi! însă-n ora după urmă daţi-mi voi pe fiii mei, Să mor într-ale lor braţe, să-mi închiză ochii ei! Ah! d-ar să crez acea voce ce-n secret m-a tot tentai., I)ac-aici degitul vostru p-ai mei fii a îndreptat... 25 PALMIRA (către Seid) Ai săi fii! auzi ce zice? ZOPIR O, zeilor ce ador! Aş muri de bucurie văzîndu-i, şi d-al meu dor. 30 O, domni ai soartei, pe dînşii a veghea binevoiţi, Cugete şi ei ca mine, si fie mai fericiţi! 621 SEID Auzi că 1-alţi zei aleargă! să...1 PALMIRA Ce faci? o, Dumnezeu! 5 Să lovesc şi să serv cerul, să-ţi plac şi să fiu al tău, Ast fier lui Dumnezeu este oferit şi consacrat. Al cerului adversariu aci fie înjunghiat... Să ne depărtăm, Palmiro! Ce umbre! loc infernal! 10 A! iacă urme de sînge!.. .Acest moment e fatal! PALMIRA Ce zici? SEID Voi, miniştrii morţii, pe urma voastră viu eu, 15 Voi imi arătaţi altarul, voi îndreptaţi braţul meu! Aideţi! PALMIRA Nu: oroare mare p-amîndoi ne-a-mpresurat. Rămîi! 2Q SEID Nu, timp nu mai este; altarul a tremurat. PALMIRA Cerul singur se anunţă şi-şi arată voia sa. SEID 25 Spre omor oare mâ-ndeamnă, sau va a mă-mpiedica? Vocea lui Mahomet este; prin el strigă Dumnezeu, îmi impută molătatea, dorul sufletului meu. Palmiro! PALMIRA 30 Ce este? 1 în original urmează indicaţia: « (II lire son poignard.) * (n. ed.J. 622 SEID Roagă cerul preapotent! Mă duc să lovesc. (lese şi se duce după altar, unde este Zopir.) PALMIRA Mor! o, ceruri! o, ce dureros moment! Ce voce misterioasă în sufletu-mi s-a sculat! De ce sîngele în mine atîta s-a turburat? Ci de voieşte-omor cerul, eu sînt de a-1 judica? Eu am rămas d-a mă plînge? eu sînt de a-1 întreba? Mă supui. — Ci al meu cuget e rebel, şi mă deştept I Ah! cine poate să ştie de e culpabil sau drept? M-amăgesc? oar’ n’aud ţipăt? — Loviturele s-au dat... Ah! Zopir infortunate! O, profet neexplicat! Seid !... Vai!... SEID (revine cu un aer rătăcit) Unde mă aflu? care voce m-a chemat? Unde este-a inea Palmiră? — Ce! şi pe ea mi-au luat? PALMIRA Ea trăieşte pentru tine, d-aci nu s-a dezlipit. SEID Unde ne aflăm? PALMIRA Hei bine! cruda lege-ai împlinit? împlinitu-s-a, în fine, trista promisie-a ta? SEID Ce zici ?! PALMIRA Zopir — spune-mi — îşi pierdu viaţa sa? SEID Ah!!! Zopir? PALMIRA Naltă Fiinţă! Cer de sînge însetat! Nu bateţi pînă acolo al lui suflet spăimîntat! Să fugim! 10 15 20 25 30 35 SEID Simţ că genuchii mi se taie. Voi... să şăz... 1 Puterea simţ că-mi revine ... Ah, lumina!... O mai văz!.. „ Ce!... Tu ai fost ? PALMIRA Seid, spune-mi! SEID (sculîndu-se) Eu!... Aşa... L-am răsturnat. Răpede am pus pe dînsul un braţ potent, disperat ; Tîrîi ca turbat victima d-al său păr alb, venerat. Şi—o, cer! tu ai voit-o! şi poţi cere un păcat? — Tremurînd, coprins de spaimă, am înfipt în coasta sa Ast fier consacrat la sînge ce câta a se vărsa. Am vrut să-ndoiesc puterea ; ci bătrînul cuvios Aruncă-n braţele mele un ţipăt prea dureros, în cătarea lui murindă natura a desemnat, Ah! un haracter prea mare, trăsuri... ce m-au sfîşiat! De durere şi de spaimă sufletul mi-este coprins; Mai mult decît el simţ moartea: simţiri, viaţă mi s-au stins! PALMIRA Aidem d-aci la profetul, că el ne va mîntui! Lîng-acest corp plin de sînge în pericol putem fi. Urmează-mă! SEID N-am putere. Ah, Palmiro, simţ că mor! PALMIRA Allah, scapă-1, că tu singur ai cerut acest omor! SEID (plingînd) Ah! să-l fi văzut, Palmiro, cu fierul în coasta sa! Cu ce dor şi bunătate la mine, vai, se uita! Fugii ; însă poţi tu crede că la viaţă-1 deşteptă însuşi vocea lui mâi stinsă cînd la sine mă chemă? Din coasta sa sfîşiată tremurînd fierul scotea; Vai, şi cu ce căutare dureroasă mă vedea! „Scumpe Seid! — el îmi zise —, infortunate Seid!u 1 în original urmează indicaţia: « (II s'assied.) i> (n. ed.). 624 5 40 15 20 25 30 Acea voce, -acea cătare, fierul acest omucid, Acest bătrîn venerabil, sînge, crima c-un cuvînt, Toate m-alungă, mă mustră. Ah! să intru în pămînt! Ce-am făcut noi?... PALMIRA Cine vine? — Tremur de viaţa ta. Fugi, te jur p-a noastre inimi! fugi, aicea nu mai sta! SEID Lasă-mă, te depărtează! acest svînturat amor Pentru ce el să-mi împuie acest oribil omor? Nu, crudo, nu: fără tine şi fără comanda ta N-aş fi putut niciodată nici cerul a asculta. PALMIRA Cu ce imputări oribili poţi atît a mă-mpila?! Cit e mai dizgraţiată starea mea decît a ta! Scumpe Seid, aibi pietate de Palmira, starea ei! SEID Palmiro, vezi cine vine a spăimînta ochii mei! (Zopir apare pe scenă susţinîndu-se de altar.) PALMIRA Infortunatul! cu moartea se sforţă a se lupta, Se tîraşte plin de sînge; mă duc ajutor a-i da. SEID Nu te mişca de aicea! PALMIRA Cugetul m-a sfişiat; Pietatea mă învinge, inima-mi înfocat, Nu-i pot rezista, mă trage, mă tîraşte după ea. ZOPIR (venind se fine de dinsa). Ah! dă-mi mina ta, dă-mi mîna, ţine-mă tu, fata mea! (Sade.) Seid! Tu fuseşi acela a mea viaţă a lua? plîngi! — După furii durerea veni în inima ta ? 625 5 10 15 20 25 30 SCENA V ZOPIR, seid, palmira, fanor FANOR Cerule! o, ce spectacol! ce văz! ZOPIR Pînă să nu mor Pe Hercid să-l văz o dată!... Ah! ce, tu ai fost, Fanor? Iată cine mă ucise! FANOIt O. mister! o, moment rău! Paricid dizgraţiate! Acesta e tatăl tău! Cine? SEID PALMIRA El? SEID El al meu tată? ZOPIR Cer! FANOR Hercid e expirînd; Cum mă văzu, el mă cheamă şi-şi dă sufletul strigînd: „De mai e timpul, aleargă, întîmpină-un parucid, Nu-ntîrzia, smulge fierul din mîinile lui Seid! Al unui secret oribil confident infortunat, Mor d-a lui Moâmet mină, păcatul m-a alungat. Aleargă, lui Zopir spune că Seid e fiul său, Că Palmirei el e frate. Întîmpină acest rău!44 Tu? SEID Frate? PALMIRA 626 ZOPIR Ai mei fii! O, ceruri! Natură, o, zeii mei! Voi nu m-amăgeaţi atuncea cind îmi vorbeaţi pentru ei Voi mă deşteptaţi atuncea. Ah! infortunat Seid! Cine-a putut să te-ndemne 1-acest mare omucid? SEID (căzînd în genuche) Patriul amor, părinte, zelul, datoria mea Ş-o oarbă recunoştinţă, legea ce mi le-mpunea, Toate cite muritorii adoară neîncetat, Acele îmi însuflară oribilul meu păcat. Dă-mi înapoi fierul asta, dă-mi-1 să te răzbun eu! PALMIRA (în genuche, relinînd braţul lui Seid) Al meu domn, ah! şi părinte! înfige-1 in pieptul meu I Eu 1-acest păcat prea mare am îndemnat pe Seid. Pentru noi era incestul preţul ăstui parucid! SEID Cerul pentru noi nu are d-a j uns a ne condamna. Dă, străpunge asasinii! ZOPIR (îmbrăţişîndu-i) Eu... pot... a vă-mbrăţişa ! Cu relele ce-mi trimite cerul a vrut a uni Culmea oroarei cu culmea bucuriei ee-aş simţi. Eu mulţumesc soartei mele; eu mor, ci voi să trăiţi, Vă binecuvînt in ora morţii, şi fiţi fericiţi, Fiii mei! — Seid, Palmiro, vă las acest jurămînt: Pe sîngele meu ce curge, p-al naturei nume sînt, Pe acest părintesc singe, pe voi şi pe moartea mea Vă răzbunaţi, răzbunaţi-mi! Ci vedeţi a nu cădea! Fiul meu, ora e-aproape cînd focul va răsufla Şi cugetările mele al lor drum de a-şi lua. Cerul la atitea rele binevoi a căta: Păcatul miinilor tale este mijloc d-a-1 spăla. Popolul de dimineaţă aici se va întruni, Al meu sînge-1 va conduce pe tiran a pedepsi. Aşteaptă pină atuncea! 627 5 10 15 20 25 30 SEID Ah! nu e d-a-ntîrzia, Alerg d-acurn să-i viaţa şi să aflu moartea mea! Răzbunînd să-mi iau pedeapsa! SCENA VI ZOPIR, SEID, PAL MIRA, FA NOR, O MAR, scortă OMAR Puneţi rnîna pe Seid! Lui Zopir daţi ajutorul! legaţi p-acest omucid! Mahomet a venit numai legile a apăra. ZOPIR O, cerule! pînă unde s-a-ntins răutatea sa! SEID Mahomet să-mi dea pedeapsa? PALMIRA Hei! tiran de sugrumat, După un omor oribil chiar de tine ordonat.. . OMAR Nimeni n-a dat nici un ordin. SEID Mi s-a căzut ; ce speram? La a mea credulitate acest preţ eu aşteptam. OMAR Soldaţi, împliniţi comanda! PALMIRA Nu, ipocrit omucid ! OMAR Doamna mea, dă ascultare daca-ţi este scump Seid! Mahomet mult te protege, ci dreapta urgia sa, Ce va cădea ca un fulger, poţi s-o tragi asupra ta. Lîngă-al tău suveran, doamnă, după mine vei veni. 628 O, Dumnezeu! ia-mi viaţa ea să pot mă mîntui! (Duc pe Palmira şi pe Seid.) ZOPIR1 Mi-i iau dinainte, -o, ceruri!, o, minut nesuferit! Fierul care mă ucide e mult mai puţin cumplit! FANOR Ziua acum se renaşte, popolul se v-aduna, înarmat vine la tine cu toţii a te-apăra. ZOPIR Aşa? Seid fiu îmi este? FANOR N-ai d-a te mai îndoi. ZOPIR O, fărdelegi! o, natură! Ah!... ajută-mi a vorbi... Mor! — O, zei! d-astă cruzime... m intuiţi pe... fiii mei, Doi fii... ce-i revăz în ora... cînd... îmi. .. iau viaţa... ei. . . ACTUL V SCENA I MAllOMET, 0\1 AR, scortă (in fund) Zopir e la ora morţii, ş-acest popol spăimîntat A-nceput s-ardice capul din pulbere apăsat. Cu-ai tăi profeţi împreună, după inspirarea ta A lui Zopir omorîre a ascunde ş-a nega, Unora spunem că cerul, armat în folosul tău, Cu-o prea naltă lovitură a vărsat sîngele său. La alţii vărsăm şi lacrămi şi, dispuşi să răzbunăm, < Şi clemenţa ta cea mare, şi dreptatea lăudăm. Pretutindeni ne ascultă, numelui tău se închin; Iar restul ce ne-importună, oameni ce se duc şi vin, E un zgomult care trece de valuri ce mai rămîn 1 în original urmează indicaţia: «ă Phanor» (n. ed.)% 629 5 10 15 20 25 30 35 După tempestă, şi debili se luptă-ntr- mării sîn Cînd seninul predomină p-aie cerului cîmpii. MAHOMET Să tacă ş-aceste valuri! Morţii nu mai pot fi vii; Dar ai preparat armata cetatea a-ncongiura? OMAR Astă-noapte în cetate la intrare comanda Osman, prin secrete drumuri. MAHOMET Cine cere a domni, Cată a-nfrîna pe oameni sau mai bine-a-i amăgi! Seid aflat-a el oare că, orb în furia sa, Al tatălui său propriu a ajuns a îl vărsa? OMAR Cine-a putut să i-o spuie? secretul c-un bun mijloc Stă-n sempreterna uitare cu Hercid tot la un loc. Seid curînd după dinsul acolo îl va urma: Am dispus şi pe acesta răpede a-1 curăţa. Cupa-a deşărtat-o singur cu veninul preparat; Cu-a lui mînă al lui sînge e spre moarte-nveninat. Pîn-a nu-mplini păcatul şi-a luat pedeapsa sa Şi în vinele lui moartea începuse-a circula. Acum este la-nchisoare, şi curînd va şi muri; Pe Palmira-n aste locuri am pus a o custodi. Dînsa planurile tale foarte mult va secunda: Crezînd că pe Seid scapă, în toate te va-asculta. A-1 ierta de a lui faptă i-am arătat că tu vrei, Şi tăcerea încă este pe timida buza ei. A ei inimă ducilă, făcută a te-adora, Nici în secret vreodată să murmuie-ar cuteza. Eşti legiuitor, cap legii, profet, rege-n ţara ta, Ş-a vieţei fericire Palmira va complecta... Iată c-o aduc la tine palidă şi tremurînd. MAHOMET Mergi, şi capii mei adună, şi svoală napoi curînd! 630 SCENA ir MAHOMET, PALMIRA, scoria Palmirei şi a lui. Mahomet PALMIHA Cerule! unde mă aflu? t MAHOMET Oricînd înainte-mi vii întristarea să-ţi lipsească, consternată să nu fii! Eu a popolului soartă şi a ta am destinat. Acest eveniment mare ce atît te-a speriat 10 Este un mister, Palmiro, între mine şi-ntre cer. Uşurată, ţi s-ardică d-acum al sclaviei fier Şi, liberă, ai nainte d-acum fericirea ta. D-ai suspinat, te prepară ferice-a te bucura; Pe Seid mai mult nu plînge, şi lasă în mîna mea 15 Destinata omenirei cumpănindu-se să stea! D-a ta numai te ocupă, şi daca eu te iubesc, Daca Mahomet asupra-ţi este c-un ochi părintesc, Află c-o soartă mai mare, un titlu mai înălţat, De-1 vei merita, te-aşteaptă, cum poate n-ai aşteptat. 20 La glorie cată numai, spre ea pasă nencetat, Pe Seid ş-oricine altul uită ca şi cînd n-au stat! Cele dinţii simtimente şterge din inima ta Pe lingă onori la care n-ai fi putut aspira! Răspunde la bunătatea ce mă-ntrec a-ţi arăta, 25 Urmează legilor mele ce lumii mă vezi a dai PALMIRA Ce legi! şi ce bunătate! Cum sufere Dumnezeu? Impostor muiat în sînge ce-abjură sufletul meu, Al părinţilor mei gîde, ast ultragiu mai lipsea 30 Pe lîngă-a ta fărdelege şi umilitatea mea. O, Dumnezeu! nu te bucuri d-acest profet inspirat, Om ce l-ai trimis din ceruri, ce ca zeu am adorat! Monstru a cărui furoare turbată s-a săturat Două inimi inocente a le-ntina în păcat, 35 A le vedea paricide, ucizînd pe tatăl lor! Tu, al juneţelor mele desfrînat amăgitor, Maculat.d-al nostru sînge, ceri ţncă inima mea? Bătrîn ruşinat, n-ai teamă cerul a-ţi asocia?! <631 5 10 15 20 25 30 Nu, condamnatele-ţi planuri încă nu le-ai sigurat, Răzbunarea te aşteaptă, vălul este sfîşiat. Al meu tată te alungă, paşii-i te va urmări, Dintre morţi cu al lui sînge în faţă te va lovi. Popolul se întrarmează din turbarea-ţi a salva Inocenţa-mi ultragiată şi condoarea-a răzbuna. Cu-a mea mînă a ta coastă a sparge de ce nu pot, Peste-ai tăi şi peste tine-n sîngele vostru să-nnot! <...................................................>i Blestemul cerului cază peste ai tăi următori Şi lumea cunoască-odată pe demnii tăi impostori! Religia ta să fie partea, soarta cea mai rea, întunerec şi orbire celui ce va crede-n ea! Adevărul s-o combată şi fie învingător, Să cază fără putere cu-al ei întemeietor! Condamnaţii ce te-or crede n-aibă moment fericit Decît cînd s-or scălda-n sînge al celui dezmoştenit, Şi moştenirea-ţi să fie, ce la ai tăi vei lăsa, Turbarea, ipocrizia şi fărădelegea ta! Acel iad, ce impostura inventă spre-a speria Biata lume svînturată ce vine-a vă asculta, Daca e locul damnării ş-al eternului suspin, Fie pentru voi, tiranii, flagele ş-al lumii chin! Memoria voastră piară sau, daca va mai ţinea, Pe minciuni şovăiască şi pe fărdelegi să stea! Astfel de recunoştinţe ş-acest fel de mulţumiri Ţi se cad la ale tale infame nelegiuiri. Rugele înflăcărate, urări, cult şi jurămînt Ce mă-ndemni a ţi le-aduce, tirane, acestea sînt. MAHOMET Că sînt trădat o văz bine, însă orice s-a-ntîmpla, Oricine eşti, te voi face subt domn capul a pleca! Inima mea vei cunoaşte... 1 în ms. lipsesc două versuri, care în versiunea din 1831 sînt: Dar Meca, Medin’, Asia, la un loc pămîntul tot Turbarea-ţi, ipocrizia a o pedepsi nu pot. (n. ed.). 632 fi 10 15 20 25 30 SCENA III MAHOMET, PAL MIRA, O MAR, ALl, scortd O MAR Tot se ştie, Mahomet: Hereid, murind, spuse toate, nu mai e nici un secret. Popolul cunoaşte toate, închisorile s-au spart, Totul se-ntrarmă, s-agită, în picioare s-a sculat. Sălbatic în contră-ţi urlă, turbează tot şi mugesc Şi, ducînd mortul cu dînşii, scoală tot ce întîlnesc. Seid în cap îi conduce e-un apel răzbunător Şi-i provoacă să răzbune lui Zopir, tatălui lor. Acest corp muiat în sînge este-oribilul semnal Unde popolul accură spre acest rezbel fatal. Seid varsă-amare lacrămi, furios şi disperat: „Sînt paricid, sventuratul! Impostorul m-a-ncelat.“ Răzbunarea îl mai ţine, fierbe de mînia sa, Iţi blestemă dumnezeul şi profeţi şi legea ta; Ş-însuşi cei carii la noapte se prepară <-a> alerga Să deschiză oştii tale porţile spre a intra, Toţi în furoarea comună aprinşi, de zel îmbătaţi, Ardică In contra-ţi braţul, de răzbunare-nsetaţi. „Vendictă, pedeapsă, moarte!“ svoală din gurele lor. PALMIRA Drept cer, caută spre dînşii şi le fii în ajutori MAHOMET1 Ilei bine! ee-ai a te teme? OMAR Sînt cîţiva îl otrăvi! Monstru, cu-a lui moarte de păcate te-ai spălat? Prin trădări şi fardelege, prin crime-apoteozat, Tu, al familiei mele mizerabil destructor, Ardică-mi ş-a mea viaţă, gîde împărăţitor! Frate, objet lamentabil unui oribil amor, Cel puţin vin după tine! (Se aruncă la pumnalul fratelui său, îl ia şi-l înfige intr-însă.) 1 în original: « S£lDE, entre Ies bras des siens» (n. ed.). 635 MAHOMET N-o lăsaţi! eurînd! PALMIRA Eu mor! 5 Scap d-a te mai vedca-11 ochii-mei, execrabil impostor ! Mă consol că, după moarte-mi, Dumnezeu răzbunător Pentru cei inocenţi are un viitor mai plăcut. Tu împărăţeşti, că lumea pentru tirani s-a tăcut! MAHOMET io Am pierdut-o!... Ah, victimă scumpă ce-am immolat eu! Şi mă văz lipsit de singur preţul păcatului meu! Al dulcilor sale zile ine micul cel mai crunt, Triumfind ş-atotpotinte, pedepsit de sinemi sunt! Sînt, dar, şi mustrări dc cuget! O, cer! o, dreptatea ta! t5 In inima mea păcatul şi-a înfipt pedeapsa sa. Dumnezeu, care te-am a trece d-adorabil instrument La mizeriele lumei, al Cărţii de testament, Mijloc foarte-ndemînatic la scopul meu să ajung Şi de care trem acuma în blasl'emul îndelung, — 20 Pe cînd lumea mă adoră, eu mă recunosc damnat, în van voi să brav săgeata ce în mine s-a-mplîntat. Aş vrea să m-amăgeso singur, dnd lumea am încelat, <........................................................v Svînturaţi fii cu-al lor tată, ce turbării-mi immolai, 2 5 Răzbunaţi pe voi, pămîntul, cerul pe care îl ultragiai! Astă inimă perfidă şi viaţă mi-o luaţi Şi lumea d-a mele furii şi păcate o scăpaţi! (Către Omar:) Iar tu-nneacă suvenirea ruşinei ce-aş merita, 30 Ascunde lipsele mele mîntuind gloria mea! Am să guvern universul ca un însuşi Dumnezeu; Cînd se va cunoaşte omul, sl'ărmat este sceptrul meu! 1 în ms. lipseşte un vers, care în versiunea din 1831 este: Dar păcatul mă goneşte şi mi-e-n veci înfăţişat (n. ed.) 636 Personage. 578, 14 se petrece: scris [este] se petrece (corec- tură făcută ulterior, cu cerneală violetă). [Actul Intîi. 578, 15 este scris [PRIMUL] ACTUL ÎNTÎI (ultima literă a primului cuvint şi cel de al doilea cuvint slnt scrise ulterior, cu cerneală violetă) ; 579, 10 Carii: scris Cari; 11 preanalţă: corectat ulterior din prenalţă; 13 cred: scris greşit cretju; 580, 1 devastat?: scris devastat. 5 staturi: scris Staturi, 7 pizma; scris Pisma: 38 fără-a: scris fără a; 681, 1 iezmei: scris Iesmei; 16 e: adăugat ulterior; 30 Lîngă-a: scris Lingă (corectai, din Lîng’a) a; 33 cer; scris Cer; 582, 6 domn: scris Domn; 18 ce-a: corectat ulterior din ce a; 28 ce adorăm ; corectat ulterior din ce-adorăm; 583, 2 doamne: scris Doamne; 6 impos- tor !: scris impostor?; 9 astfel: corectat ulterior din asfel; staturi: scris Staturi; 12 svînturaţi!: scris svînturaţi?; 24 te-ai întins: scris te-ai ’ntins; 584, 13 FANOR: scris greşit Omar; 16 gladiul: scris gladiu; 586, 6 dezertor: scris dezertor[;]; 16 întinde-acum: scris întinde acum; 17 pacea-a-ţi: scris pacea a-ţi; 24 ruşine: corectat dintr-un alt cuvlnt (care a fost radiat); 35 aripa: scris aria; 680, 14 -ncearcă-a: scris -ncearcă a; 19 Eu: corectat din El; 30 -apoi: scris apoi; 31 cu-al: scris cu al; 587, 5 universul: scris Universul; 14 A: corectat ulterior dintr-un alt cuvint, ilizibil; 15 -nşira: corectat ulterior din înşira; 21 Numai: scris Nu mai; 27 le: corectat din te; 33 şeriful: scris Şeriful; 588, 13 exemplul: scris exemplu; 25 să-o: scris să o; 31 angelul: corectat ulterior din angelu; 589, 10 cetăţii: scris cetăţi; 23 o: adăugat ulterior; 24 puterii: corectat din puterei; 30 cu-armele: corectat ulterior din cu armele. Actul II. 590, 6 sufer!: scris sufferu?; 11 Sairbar: scris Saibar (corectat din Zairbar^; 17 pericoli: corectat din pericole; 26 solie: corectat ulterior din [soţie]; 591, 5 cerul: scris Cerul; 11 din locu-acesta: corectat din di locul acesta; 31 Ci: scris [Insă] Ci; departe: scris [departe] departe; 36 cerul: scris Cerul; vine: scris [el] vine; 12 spre-a: scris spre a; 16 -a zbucina: scris [ş’) a [sfărma] zbucina: 27 cu-al: corectat dintr-un alt cuvint, ilizibil; 33 libertate: scris Libertate; 593, 1 — 3 sînt scrise de o mină străină; 7 ajutoare: scris ajutoare [,]; 9 Hercid: scris Hercide; 30 fericirii: corectat din fericirei; 594, 20 Mecca: corectat dintr-un alt cuvint, ilizibil; 27 că-ntre: scris că între: 29 învăţaţi: scris învăţat; 30 dînşii: corectat din dînsul; 595, 4 furorile: scris furorile ; 8 simţimînt: scris simtiment ; 20 Patimă: scris Patima ; 637 27 geloase: scris geloase[,]; 28 picioare-mi: scris picioare [le]-mi; 29 Mohâmet: corectat din Mahâmet; 596, 4 mi i-a dai: scris mi a dat; 13 Privegheze: corectat din Prevegheze; 14 Las.: scris Las;; 19 m-a-mpilat: scris m’a împilat; 32 inimi: corectat din inimă; 597, 6 Vocea: scris V6cea; 8 Ci-ţi: scris Ci îţi; 9 mare: scris [tare] mare; 19 Iată acum B: [Iacă acum] lată acum D; 20 Vezi de la nord B: [Vezi de l-apus] Vezi de la nord D; 24 pretutindinea: corectat din pretutindenea B, pretutindinea D; 25 şi membrele lui căzînd B: şi (adăugat ulterior) membrele (corectat din membrele-i^ [risipi] lui căzînd D; 32 popoare B: popoare (corectat din popoli) D; 34 secoli B: secuii A; 598, 2 este în D: [Subt un suveran, credin] Subt un zeu şi subt un rege [am venit a o întruni] venii [spre] a o aduna 5 cu ai tăi confraţi B: [, cutezanţa ta] cu ai tăi confraţi D; 6 acuma lumea C: acuma lumea, corectat din acum [pă] lume D; 8 primul emistih a fost iniţial în D: [Şi /te/ i supui cu violenţa]; moartea: scris moarte C, D; 9 a fost mai întîi in D: [Tu /prazi/, despoi, devaşti, prazi lumea, şi zici că o ins] [Tu dezoJi şi despoi lume, şi pretinzi] [Devastînd şi prădînd lumea] 10 rătăcire C: [rată] [erori se] rătăcire D; 12 fuebre C: scris de [moarte] funebre D; a ne lumina C: scris a ne [’ntuneca] lumina D; 14 Şi sanctificînd C: [D-a sanctifica] Şi sanctificînd D; 17 Care C: Care (corectat din Ce) D; ’1 C: *1 (corectat din îl) D; singur D: scrii singuri C; 19 cutează: scris [se scoală] cutează; 23 arabii sînt visători: scris [şi toţi sînt pr] arabii sînt visători; 26 E necesarie: scris [Necesarie] E necesarie; 29 Vechea-ţi: scris [A ta sectă] Vechea-ţi; 30 stupid: scris [fricos] stupid; 599, 11 acum: scris [azi] acum; 12 vedea: scris [avea] vedea; 13 Mohâmet: scris [eu astăzi] Mohâmet; 16 Ştii: scris [Cunoşti] Ştii; 23 Nevoia, -al: scris Nevoia-al (corectat din Nevoia, al^; 27 dreptatea: scris Dreptatea; 29 Răspunde-mi: scris [Spune-mi] Răspunde-mi; 600, 2 filiii: scris filii; 6 cerule: scris Cerule; 9 braţul: scris [jugul] braţul; 11 fii: scris fii; 13 binevoir-: corecta din binevoiră; 19 mai: adăugat ulterior; 20—27 au fost iniţial: 638 MAHOMET [In mîna mea l’e viaţa, ş-acum timpul a venit;] [/în/ Eu ţiu în mînile mele /este/ viaţa şi soarta lor N-ai să zici decît o vorbă; şi te fac judicător. ZOPIR Pot /eu să-i scap/ /să q/ să-i mîntui? cu ce titlu? /şi ce se cuvine-a da/ cu ce preţ pot a-i scăpa Pentru ei vrei al meu sînge? fiarele lor a purta? MAHOMET Nu; ci ajută-mi numai] 27 ajută-mă: scris ajută’mi; 29 exemplu: scris [aceasta] exemplu ; 30 Al-Coranul: scris [Coranul] Al-Coranul; 601, 5 dezolat: scris [consolat] dezolat; 11 este în ms.: [S CE N A VI MAHOMET, O MAR] MAHOMET (singur) 18 complote: scris [secrete] complote; i-am aflat: scris [în fi] i-am aflat; 21 pronunţă sentinţa ta: scris [de curînd te condamnă] pronunţă sentinţa ta; 23 eroii: scris Heroii; 24 dreptul judieă- toresc; scris [judicată] dreptul judicătoresc; 27 Din persecuţii: scris [Nu mă turbura,] Din persecuţii; 34 iuţim: scris [păşim] iuţim; 602, 4 odioasă: scris [dispreţată] odioasă; 6 de: scris [spre] de; 16 poate: adăugat ulterior; l-ataca: scris [a’l lovi] ’l ataca; 17 te: adăugat ulterior; 18 care: scris [ce îşi] care; 19 este în ms.: [Sînt] Zeloşi, [cu mare] însă cu prudinţă (corectat din prudenţă) [în pericol] relelor nu se prea dau.; 20 Toţi sînt în acea: scris [Ei sînt toţi] Toţi sînt în acea; deja: scris [acum] deja; 21 de pe ochi: scris [de pe ochi] de pe ochi; 30 este în ms.: Numai el te va-mpăca, [El] [Superbul adversariu el /filiu/ fiu audacios Şi; al] 35 Ştii şi: scris [Şi şi] Ştii şi; 603, 1 — 2 au fost iniţial: [Vezi că în aceste locuri congiurate peste tot D-abisuri, şi peste tot pline de piedice de complot] 2 de intrigi: scris [d-abisuri] de intrigi; 5 pe al lui fiu: scris [pe fiul /lui/] pe al lui fiu; 7 şi acest amor fatal: scris ,[amorul ce m-a învins] şi acest amor fatal; 8 care e: corectat din care-e; 9 Şi relegea: scris [Şi religia] Şi Relegea. 639 Actul III. 003, 14—16 sînt în m$.: [Palmira Unde te duci? — Spune-mi dară, ce sacrificiu secret] [Palmira Stăi. — Şi ce mai e ast sînge ce are a se vărsa? Ce sacrificiu dreptatea mai cere a i se da?] Palmira Stai. Şi ce-o mai fi ast sînge ce ai a mai răspîndi, Ce sacrificiu Dreptatea [mai cere-a-i m] mai pretinde-a-i oferi ? 21 teribil jurămînt: scris teribil (adăugat ulterior) jurămînt [necoprins]; 24 tine: scris greşit ţine; 28 Neştiinţa: scris Nesciinţă; 29 De Irădări: scris [Omar tot] De trădări; 31 Şi de focuri: scris [De focuri] Şi de focuri; 34 numai: scris nu mai; 004, 4 Astăzi eu eînd: scris [Cînd azi eu] Astăzi eu cînd; o nobila: scris greşit nomila; 8 Ş-a mea inimă-: scris [Şi-n inima-mi] Ş-a mea inimă; 12 a fost iniţial: [Sufetu-mi de fericirea-i întreg fiind dominat] [în feric] 13 a fost iniţial: [Şi uitînd orice durere, frică, teamă nu simţea Ş-alt] 14 numai: scris nu mai; 16 Acum voi să-mi crească: scris [Ci acum creşte-a] Acum voi să-mi crească; 18 ce: scris [p] ce; 22 a fost iniţial: [Fără amorul cel dulce, /nod/ nod ce are a lega] 25 dureros: scris [foarte mult] -dureros ; 27 Vane: scris [Al] Vane; 28 adorăm: scris greşit dorăm; 32 — 33 sînt în ms.: [Va legi ui] Va-ntări legiuind singur [inocent] al nostru curat amor. [Adio. /Pui toate ( ?)/ Spre-a te posede] [Adio. Cu amoru-n] Adio. Cu-amoru-n mine [toate pot a le brava] bat şi trec peste-orice rău 34 Sînge: scris [Pericol/i/] Sînge; numai: scris: [să] numai; 37 De: scris greşit Ne: 005, 1 a fost iniţial: [Amorul ee-ndulcea singur starea astei servituti] 2 Astă: scris [Aceas] Astă; 5 în rugă-mi: scris [Pe Moâmet] în rugă-mi; 7 profundele: scris profudele; 9 prin minte-mi vin; scris [mă împresor] [prin min] prin minte-mi vin; 10 Oarbă: 640 scris Oarba; unuia: scris [singur] unuia; 15 Cerul: scris [Ah] Cerul; 16 Doamne,: scris [Ah! Cerurele! (sic!)] Doamne, ; 33 şi tremur fără cuvînt: scris ,[la picioare-ţi tremurînd] şi tremur fără cuvînt; 35 care ai consimţit: scris [ce ai încuviinţat] carele ai consimţit; 606, 1 D-a fi Seid: scris [Seid de] D-a fi Seid; 2 ce-a pus: scris [ce puse] ce-a pus; 12 varsă: corectai din vărsă; 21 a fost iniţial: [Tu ne-ai zis că /orice cuget/ -ndemn şi cuget de la Dumnezeu ne vin] Tu ne-ai zis că /minte, cuget/ -ndemn şi cu] 23 a fost iniţial: [Va puica urî /amorul/ oar’ cerul amorul ce ne-a-nsuflat ? 29 în fine: scris [în fine] [va dezvăli] în fine; 35 ooprindem: scris [pătrundem] coprindem; 607, 14 este in ms.: [Spune-mi şi m’ei afla însuţi demn de încrederea ta] Spune-mi şi la mine numai [ajutor] uşurare vei afla. 16 la: scris [de] la; am: scris greşit a; 24 inai mult te adoară: scris [te adoară] mai mult te adoară; 30 s-o: corectat din să; 31 Ce!: scris [Ce fel!] Ce!; 35 d-oroare: scris [funest] d-oroare; 608, 9 La Zopir vine: scris [El pe Zopir] [Pe Zopir el înţel] La Zopir vine; vorbeşte: scris greşit vorbes; 11 Ce conduce către dînsul: scris [Prin care de la patu-ţi (sic)] Ce conduce către dînsul; 13 a-i: scris [în] a-i; 24 a-mplini: scris a împlini; 26 îl împing impetuos: scris [vor /ob/ orbi juneţea lui] îl împing impetuos: 33 pus: scris [dat] pus; pumnul: scris [braţul] pumnul; 34 credinţă: scris Credinţă; versul a fost iniţial: [Ş-apoi religia-1 împle de furii. . .] [Şi la el este nespusă] 609, 6 ş-însuşi: scris [şi] ş-însuşi; 17 faţă: scris faţa; 21 Naltelor: scris [Cereş] Naltelor; 29 ne 1: adăugat ulterior; 610, 2 Cutezător!!! scris [Hei! temerar!] Cutezător!!; 5 a fost la inceput [Ale cerului decrete, vierme!]; 16 cuvînt?: scris cuvînt; 19 la altar: scris [l-alte] la altar; 20 cer: scris Cer; 21 începuse iniţial: [Şi tu cînd Allali acelaşi]; 23 cerul: scris Cerul; -ndoi: scris [codi] ’ndoi; 24 născut: scris greşit năcut (poate în loc de făcut?) ; 25 nedemn: scris [musulman] nedemn; renegat: scris [pentru] renegat; 26 Preţ te-astepta: scris [Preţ, recompense] Preţ te-aştepta; 27 ceru-şi: scris Ceru’şi; 30 primul emistih a fost la început: [Fugi, tîraşte-te şi s] [Fugi, te tîră şi fii slavul] 641 34 profan: scris [spurcat] profan; 36 viaţa-eternă: scris viaţa eterna;]; 611, 6 primul emistih a fost iniţial [Ş-al ei sînge e la ceruri]; har: corectat din dar; 7 Şi, în fine,: scris [ în fine] Şi infine; 11 primul emistih a fost la început: [L-al meu zel] [La zelul ce mă-mbărbată] 18 — 19 au fost la început: [în mînile mele soarta voi a te-credinţa; Nu te pot vedea în contră-mi] 23 începuse mai întîi prin: [A armelor încetare] [Cu-a armelo] 26 teme: scris [sperie] teme; 28 Aibi: scris Aib; protectori: scris protector; 33 care: scris [ce] care; 612, 10 Dumnezeu?: scris Dumnezeu!; 12 mult: scris greşit mul; 15 Crede: corectat din Crezi; musulman: scris Musulman (corectat din musulman); 20 Maomet: scris Ma6met (pronunţat în doua silabe); 21 zeu-; corectat din zeul; 23 primul emistih a fost la început [Simţ profund c-a mă supune]; 26 este în ms.: [Ah! şi cît el îmi vorbeşte ; cu-atîta e] (Ah! ce inimă, ce vorbe [şi] ce suflet nemaculat 28 a fost la început: [Un soldat care nu poate a acestui] [Poate un soldat oare al ăstui crunt impostor] 29 Fără: scris greşit Fă; 30 domnii-zeii: scris [zeii] Domnii-zei; 36 cunoşti la: scris [ştii de la] cunoşti la; 618, 4 Generoasa: scris greşit Genenoasa; 5 copiii: scris copii; 10 ceruri: scris Ce- ruri; 14 faţa: scris [astfel] faţa; 15 a fost la început: [De ce remuşcare crudă semeni a sufletul ce sfîşiat.] 17 a fost la început: [Cum s] [Ş-al cui suflet e în pace în as] 19 De ţi-e: scris [De e] De ţi-e; 20 eu: scris [el] eu; 25 şi nu fii prepunător: scris [,nu mai fi] şi nu fii prepunător; 26 ta: scris [st] ta; 30 Maomet: scris Ma6met (pronunţat în două silabe); te-aşteaptă: corectat din [te- (...)]; 32 care-e hotărîrea mea?: scris [ce să fac?] care-e hotărîrea mea?; 33 văz: scris [f] văz; 614, 2 La profetul: scris [La sovranul] La profetul; 4 a fost la început: [Merg, să-mi leapăd jurămîntul, nu-1 pot să-l mai] 642 7 se duce: scris te duce; 8 spaimă: scris [frică] spaimă; şi cu totul disperat: scris [şi de tot dezesperat] şi cu totul disperat; 11 pri- mul emistih a fost iniţial [Simţirile mele toate]; 16 a fost la început: [Citeşte ast înscris interesat (sic).] 17 Un arab venind: scris [Ce] Un arab [acum] venind; 18 indicaţia din paranteză a fost la început [(citind)]; 19 ceruri: scris Ceruri (corectat din ceruri); fost-a scris a aştepta: scris [avui şi a aştep] fost-a scris a aştepta; 22 copiii: scris copii; 25 Fiii; scris Fii; 27 poţi oare de crezut;: scris [cuvine-se să te crez?] poţi oare de crezut?; 28 ce-am pierdut: scris [co te pierz] ce-am pierdut; 30 De alerg: scris [D-aleg (sic), eu] De alerg; fiii: scris fii; 31 fricoasă: scris fricoasă [-mi]; 33 Nu o timpul de pierdut: scris [Acum noaptea] [El este trimis de sus] Nu e timpul de pierdut; 615, 2 Şi, auzindu-mă: scris [Şi am fatigat][Şi auz] Şi auzindu-mă; 3 copiii: scris copii; 6 impostor: scris [trădător] impostor; 7 — S au fost la început: [Daca] [Şi daca o soarta crudă astfel /mă condamna/ m-a fi condamnat (corectat din condamna) C-aceştia să nu fie] 8 fiii: scris fii. Actul IV. 615, 21 O, corectat din A; ce: corectat dintr-un alt cuvînt, ilizibil; 25 Hei: scris [Bine] Hei; 30 primul emistih a fost la început: [Hercid cam simte, Omare,] [Hefcid e debil; Omare,] [Hercid e moale, Omare] 32 Zici că poate a trăda?: scris [E periculos / îmi zici?/ mi-ai zis?] Zici că poate a trăda?; 616, 2 a fost la început: [La orice /ai de prescris/ ’mi comanda.] 4 ceilalţi: pronunţat în trei silabe; 9 roşi: corectat din ruşi; mare: scris mar; 16 Caută: scris Cântă; stea: scris [fie] stea; 23 că a: scris qu’a; 24 spre a: corectat din spre-a; 25 ş-: scris [şi] ş-; 26 pe-ndată: scris [el va fi] pe-ndată; 29 nişte impresiuni: scris [numai nişte numiri] nişte impresiuni; 31 — 32 au fost la început: [Deprinderea este totul, şi cu ce te-ai învăţat Aceea e şi natura] 34 prin: scris [peste] prin: 37 ora; scris [timpul] ora; răi: scris Răi; 38 junghia: scris jungia; 617, 6 SEID: scris Seide; 9 Vino 643 prin alia lovire: scris Vino, [,] prin altă (corectat din alta^ lovire [acu]; 12 orice mi-a: scris [cîte] orice’mi; 13 Maomet: scris MaCmet (pronunţat a doua silabe); 15 n-avea loc: scris [nu mă putea] n-avea loc; 16 a fost la inoeput: [Ce să fac? /cer/ cerul vorbeşte şi ei cată /a asculta/ a-mplini] 20 — 22 sint în ms.: [Seid Ce vrei? ce cauţi Palmiro? ce e ast transport cumplit? /Cin’ţ (corectat din Cine/ Cin’ te adu ce-n locul asta] Seid Ce [?] vrei? ce cauţi, Palmiro? [pentru] ce schimb, ce chip speriat ? Cin’ te-aduce-n locul asta, loc la moarte consacrat? 27 De profet: scris [lui Allah] De profet; 618, 1 Acest teribil profet: scris [Ast profet fiorător] Acet teribil profet; 4 a şi: scris [ţi l-a] a şi; 8 Ş-: corectat din Şi; 12 nu: scris nu [’ 1]; 13 Cum Domnul: scris [Cum ast Dumnezeu] Cum Domnul; bunătăţii: scris Bunătăţii; 14 pentr-un: corectat din pentru un; 17 primul emistih a fost mai întii [Că vocea/din/ Cerului strigă]; cerului: scris Cerului; însuşi: corectat din însăşi; 18 legii; scris Legii; 20 cerului: scris Cerului; şi să-l împac: scris [ce eu împac] şi să-l împac; 21 legii: scris Legii; 22 dumnezeu: scris Dumnezeu ; 24 Puterea relegii mele: scris [A religii putere] Puterea relegii mele; deodată: scris [din] deodată; 29 Cu cîtă autoritate: scris [Cu ce mărime, putere] Cu eîtă-autoritate; 31 simtiment: corectat din sentiment; 37 Nu sînt: scris [nu mă simţ] Nu [mă] simţ (greşit, in loc de sînt); 616, 8 barbar ce mi s-a cerut: scris deasupra cuvintelor de care sînt sărcinat, fără ca acestea să fie anulate; 12 primul emistih a fost la început: [Cum?] [O cer! eu preţul de sînge!] 18 Sub magicul lui: scris [Sub dulcele lui] Sub magicul lui D, Sub magicul lui F; 20 Maomet: scris Maămet (pronunţat in două silabe) D, Mahomet, F; destinată I): de destinată F\ 29 — 30 sînt în D: [Insă] [Cunoşti însă blestemul ce totdauna-a urmat] Cunoşti însă blestemul ce bate neîmpăcat 644 [Neascultarea] Nesupunerea. — Palmiro, noi cată. a asculta 620, 16 al: scris a D, F: 23 ce are-a D: ee-are-a F; 29 SEID omis iniţial în D, a /os£ adăugat ulterior, între rinduri, cu cerneai, violetă; 32 a /os£ /a început în D: [De trei ori fierul acesta în pieptul lui a] 621, 3 drepte Z>: scris greşit departe F; 11 D: voi F; 13 fundul: scris fudul D, fundul F; 15 trecătoare: scris tecătoare Z>, trecătoare F; 16 O, zei!: scris [Zeilor] O zei! Z), O zei! F; 21 fiii: scris fii D, F; 23 a /os£ mai întîi In I): [Ah! cînd aş crede eu /la vocea/ acea voce ce-n secret- vine-a| 24 Dac-ai ci: corectat din Daca aici D, Dac-aiei F; fii: scris l’i D, fii F; 29 primul emistih a fost la început în D: | A-i mai vedea, bucuria]; 30 pe dînşii: scris [de] pe dînşi D, pe dînşi F\ 022, 2 este in D: [La alţii] Auzi că 1 - alţi zei aleargă! să [lovim]... 4 o, Dumnezeu!: scris [e, Deu!] o, Dumnezeu! D, o, Dumnezeu ! F; 5 : omis în D şi F; 6 cerul: scris Gerul; 8 corului: scris Cerului; aci fie: scris [fie] aci fie Z>, aci fie F; 9 a fost la început în D: [Să ne depărtăm. Ce umbre! O! ce loc întunecos] 14 miniştrii: scris miniştri D, F\ 23 şi-şi arată voia sa: scris [nu mai e d-a se-ndoi] şi-şi arată voia sa D, F; 023, 6 ceruri: scris Ceruri; 9 cerul: scris Cerul; 11 — 12 au fost la început: [Mă supui. — Ci de ce iară cugetul m-a împilat? Ah cine poate să ştie] 14 infortunate: scris [di] infortunate; 24 cruda: scris greşit cud’a; 024, 4 Ce!: scris [Ce / ?/!] Ce!; 8 Eu ! ... Aşa ...: scris Eu I - Aşa!; 10 primul emistih a fost mai întîi [Tîrîi victima de păru-i |; venerat: scris [cuvios] venerat; 11 cer: scris Cer; 12 spaimă: scris spaima; 15 prea; scris pre; 16 natura: scris [a de] natura ; 17 trăsuri ...: scris [semne] trăsuri ...; 21 Aidem: scris [Să fugim] Aidem; 27 primul emistih a fost la început [Allah! scapă-1! — Ah ce vede?]; 31 tu: scris [a] tu; la viaţă-1 deşteptă: scris la (adăugat ulterior) viaţa-ţi [a-nsufleţit] deşteptat, iar dedesubt ’1 deşteptă (fără ca formele înlocuite să fie anulate); 32 chemă: corectat din chema; 34 căutare: scris cătare; 025, 12 cerul: scris Cerul; 20 — 22 sînt anulate, fiind repetate în rîndurile imediat următoare; 21 cu moartea se sforţă: scris cu moarte se sfrorţă; al doilea emistih al v. 27 şi primul emistih al v. 28 sînt în ms.: 645 [cerul iar m-a deşteptat] inima-mi înfocat (sic) [Nu le pot sta înainte] Nu-i pot rezista mă trage, 29 venind: scris- [se ţine de] venind; 626,21 e expirînd: scris [moartea văzînd] e expirînd; 26 m-a alungat: scris m’allungat; 627, 2 zeii: scris zei; 6 căzînd: scris căzîn; 7 primul emistih a fost iniţial [Amorul patriei, tată,]; 13 Al meu domn,: scris [Ah, părinte,] Al meu domn,; 17 condamna: scris [pedepsi] condamna; 24 fericiţi,: corectat din fericiţi!; 25 Fiii: scris Fii; 34 începuse mai întîi astfel: [Condus de fiul meu dară] [Sîngele-mi] 628, 12 cerule: scris Cerule; răutatea: scris rătatea; 16 tiran de sugrumat: scris [ce fel, tiran cumplit] tiran de sugrumat; 17 ordonat: scris [comandat] ordonat; 19 Nimeni n-a dat: scris [Nu s-a dat] Nimeni n-a dat; 24 Soldaţi: scris [Ost] Soldaţi; 26 ipocrit: scris [tiran şi] ipocrit; 629, 2 primul emistih a fost mai întii [O cer! ia-mi viaţa]; 4 o, minut nesuferit!: scris [o tată infortunat!] o minut nesuferit; 14 natură: scris Natură; 15 Mor!: scris [Eu mor!] Mor!; fiii: scris fii; 16 în: scris [cus] în. Actul V. 629, 23 primul emistih a fost mai întii [Ai tăi pro- feţi, eu cu dînşii]; tăi: scris te; 24 primul emistih a fost mai întîi [Am pus toată stăruire]; 28 dreptatea: scris drepta; 630, 1 mării: scris Mării; 5 cetatea: scris cetate; 8 secrete drumuri: scris [drumuri] secrete drumuri; 18 pe: scris de; 20 spre: scris [de] spre; 25 Dînsa: scris [Ea la] Dînsa; secunda: scris scunda; 27 vrei: scris vre; 30 murmuie: scris [murme] murmuie; 631,7 întristarea: scris întristare; 8 a1 şi a2: corectat din d-a; destinat: scris [cumpănit] [provăzut] destinat; 10 Este un mister: scris [Palmiro] Este un mister; 11 Uşurată: scris [Liberată] Uşurată; 13 ferice-a te: scris [a trăi cr] ferice-a te; 17 asupra-ţi: scris [este] asupra-ţi; 18 înălţat: scris strălucit, iar deasupra acestuia, înălţat; 20—23 au fost la început: [La glorie cată numai/ şi fă ruga/ /că ea vine-n urm/ /spre ea pasă/ ce are a te urma] Pe (corectat din De) Seid ş-oircine altul ai (adăugat ulterior) să-i ştergi din mintea ta (sic, neanulat) [Cele dîntîi simtimente /a le pera/ /cată/ şterge-le/ din mi/ din sufletul tău Pe lîngă onori /ce te-a/ la care n-ai putut /cuge/ aspira] 23 lîngă: scris lîng’; 24 arăta: scris [oferi] arăta; 28 muiat: 646 scris mmuiat; meu: scris me; 30 lingă-a ta fărdelege: corectat din lîngă a ta [turbare]; 33 Monstru a: scris Mostra [ale] a; 682,1 condamnatele-ţi: scris condamnaleţi; 3 paşii-i: scris paşii; 4 Dintre morţi: scris [Din iad, din morţi] Dintre morţi; 5 turbarea-ţi a salva: scris [ghiare-ţi] a mîntui (sie, neanulat) turbarea-ţi a salva; 6 candoarea-a răzbuna: scris [drept a te- pedepsi] candoare-a răzbuna; 7 a fost la început: [De ce nu pot cu-a mea mină a s] 8 -n: scris [te] ’n; 9 în ms. sint omise două versuri; 12 Religia: scris [Şi credinţă] Religia; partea, soarta cea mai rea: scris după cum s-a-ntemeiat, deasupra cărora (fără ca aceste cuvinte să fie anulate) este scris partea soarta cea mai re; 14 combată: scris [alunge] combată; 17 Decît cînd: scris De [cînd] cit cînd; 20 — 21 sint în ms.: [Acel iad, cu a cărui focuri pe creduli îi spăimîntezi Sugrumînd-o ca să crează,] [Acel iad, locul damnării, /şi chinului/ /ş-al exoticului foc,/ ş-al eternilor dureri Preparat] Acel iad, ce Impostura inventă spre a speria Biata lume svînturată [zis] ce vine-a vă ascuta (sic) 22 damnării ş-al eternului: scris [durerii] damnării ş-al eterfnilorj nului; 23 flagele (?): scris flelle; 24 Memoria: prima literă este corectată dintr-un A; 25 Pe: prima literă este corectată dintr-un î; şi pe: corectat din şi’n; 26 recunoştinţe: corectat din recunoş- tinţă; 31 însă: adăugat ulterior; 32 a pleca: scris a pleca, iar deasupra aplca’ (sic); 33 Inima mea vei: scris [Află că inimţ Inima mea vei; 688, 8 turbează: scris turbează [întărîtat] tur- bează (sic)\ 9 scoală: scris mai tare (sic, neanulat) scola; 10 c-un apel: scris [şi c-un ţipet] c-un apel; 11 Şi-i provoacă: scris Şi [chi] provocă; 12 muiat: scris mmuiat; 13 primul emistih, a fost la început [Ce face s-accure]; 14 este în ms.: [Plînge /popolul şi strigă/ Seid amare lacrimi şi strigă]: furios şi disperat Seid varsă-amare lacrămi [furios, dispera] după 15 m ms. este (prin anticiparea versului 11): [îţi blestemă Dumnezeul, şi profeţi şi legea ta.] 17 dumnezeul: scris Dumnezeu; 18 este în ms.: S’ensi (sic) [aceia] cei cari la noapte [era dispuşi, a venij se prepară alerga 647 20 aprinşi: scris aprişi; 22 Vedictă: scris Vctă; 24 caută: scris cată; fii: scris fin (pentru vin’ ?); 28 versul este incomplet; 29 carii: scris cari; periclul: scris periclu; 30 carii: scris cari; 31 toţii: scris toţi; 33 adunaţi: scris adunat; 684, 4 gladiul: scris [spada] gladiul; împuţinat: scris împicinat; 7 -mi: adăugat ulterior; ascultaţi: scris ascutaţi; 9 monstrul: scris monstru; 11 Propasă: scris [naintea] propasă; 17 tatălui: scris tatului; 19 mă-apasă: scris mă apasă; dumnezeu: scris Dumnezeu; 22 orice-: scris ori- [care] ce-; 24 pentr-: corectat din pentru; blasfemînd vă revoltaţi: scris [cu blasfeme] blasfemînd vă re- voltaţi; 25 versul este incomplet; 27 Marele-: adăugat ulterior; Allah: scris Alah; fulgerul: scris [’n mînă] fulgerul; 31 ese- tn ms însuşi în momentu[l asta] cînd moare cel condamnat (aceste cuvinte nu sînt anulate, aşa cum ar fi trebuit; deasupra lor e scris:) -n care [e trăs] apostatul e trăsnit 33 monstrul: scris monstru; să mai: scris [să se] să mai; 35 legea acestor: scris lege [acestor] acestor; 685,2 dreaptă pedeapsă: scris dreapta pedeapsa; 7 fulgere: scris fugere; 10 începuse cu Popol, înaintea căruia a fost adăugat ulterior Nu,; 11 de: scris [fără] de; 16 mea; scris me; 19 Moartea-: scris Moarte-; cădea: scris [cădea] cădea; 20 rebelii în contră-mi: scris rebeli’ncontră’mi; 21 şi: adăugat ulterior; erori: scris [rătăciri] erori; 22 cu mintea: scris cuminţea; vai de: scris [ş-ale s] vai de; 24 Mizericordiei: scris [Daţi] Mizericordiei; 29 spălat?: scris [curăţit?] spălat?; 33 Frate, objet: scris Fratele (necorectat, dar adăugindu-i-se o virgulă) [meu] objet; 686, 5 ochii-mi: scris ochi’mi; 7 inocenţi: scris innoceţi; 8 împărăţeşti: scris ’mpărăţeşti; 12 inemicul: scris [detestabil] inemicul; 14 Sînt: scris Sunt (poate greşit în loc de Simt); 16 d-adorabil: scris [mi] d-adorabil; 18 la scopul meu să ajung: scris [cugetele-mi să] la scopul meu să ajung; 19 acuma: scris acum; 24 turbării-mi: scris turbari’mi; 25 pă- mîntul: scris pămîntu; 29 Iar: scris Ia; 32 sceptrul: scris sceptru; la sfîrşitul versului se face trimitere, prin cifra (1), la o notă, care însă a fost omisă de autor. Menţionăm că o traducere modernă, intitulată Mahomet profetul sau Fanatismul, a publicat Sergiu Dan în: Voltaire, Opere alese. II. [Bucureşti], Editura de stat pentru literatură şi artă, [1959], p. 87-165. 648 MOLlfcRE, AMFITRION Este traducerea în proză a comediei Amphitryon de Moliâre (reprezentată pentru prima dată la 13 ianuarie 1668)1. S-a pu- blicat mai întîi în partea literară a gazetei „Curierul românesc/4, [VI], 1835, [nr. 66, din 7 sau 10 februarie, p. 1 — 12]; nr. 67 (din 14 februarie), p. 3 — 4; nr. 68 (din 17 februarie), p. 5 — 6; [supliment literar la nr. 68 — probabil o foaie volantă — din 21 februarie, p. 7 — 8, — dacă nu cumva este vorba de o omisiune tipografică, datorită unei neglijenţe din partea redacţiei gazetei]; nr. 69 (din 24 februarie), p. 9 — 10; nr. 70 (din 28 februarie), p. 11 — 12 ; nr. 71 (din 3 martie), p. 13 — 14; nr. 72 (din 10 martie), p. 15—16; [nr. 73, din 14 martie, p. 17 — 18]; nr. 74 (din 17 mar- tie), p. 19 — 20; nr. 75 (din 21 martie), p. 21 — 22 şi nr. 76 (din 25 martie), p. 23 — 24 2 * (A). Traducerea a fost publicată imediat apoi (cu corectarea unor greşeli de tipar şi cu unele modificări în text) în volumul: Amfitrion. Comedie în trei acte dela Mollier 1 Pentru textul original, vezi: Moli&re, Theatre complet. Texte etabli, avec preface, chronologie de la vie de Moliâre, notices, notes, variantes et lexique par Robert Jouandy. Tome deuxifcme. Paris, fiditions Garnier Freres, [1962], p. 116—181. 2 Această primă publicare a traducerii, în „Curierul româ- nesc“ din 1835 (care se găseşte numai la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi), a fost semnalată de N. A. Ursu, La Biblio- teca Centrală Universitară din Iaşi, 60 de numere necunoscute ale „Curierului românesc44 din anii 1834—1835, în „Cronica14 (laşi), XIX (1984), nr. 8, p. 5. (Mulţumim şi. pe această cale distinsului savant ieşean pentru amabilitatea de a ne fi procurat microfilmul conţinînd textul acestei variante a traducerii.) 649 tradusă de I. Eliad. Bucureşti, în Tipografia lui Eliad, 1835, 96 p.* 1 (B), de unde o reproducem în ediţia noastră. Piesa a fost reprezentată, pe la începutul anului 1836, de către elevii Şcolii Filarmonice: „De la sfîrşitul carnavalului din urmă, şcolarii Şcolii Filarmonice au reprezentat pînă acum re- gulat cîte o dată pe săptămînă: Cina intre prieteni, Vicleniile lui Scapin, Triumful amorului, Bădăranul boierit, Crispen sau Rivalul [tip. Srivalul — n.n.] stăpînului său, Grădinarul orb sau Aloiul înflorit şi Amfitrion [tip. Amfitron — n.n.]“ („Gazeta Teatrului Naţional46, 1836, nr. 3, aprilie, p. 30). Traducerea lui Heliade se mai putea găsi în librării în 1839 (v. „Curierul românesc", X, 1839, nr. 99 din 15 iunie, p. 327). O traducere modernă, în versuri, a piesei au publicat Victor Eftimiu şi Petru Manoliu, în: Moliere, Opere. III. Bucureşti, Editura pentru literatură şi artă, 1956, p. 207 — 299. In cele ce urmează relevăm greşelile de tipar, de punctuaţie şi ortografie din textul pe care-1 reproducem, precum şi diferen- ţele existente între textul din „Curierul românesc" (din numerele care ni se păstrează, v. mai sus) şi cel din volum. Actorii. 72 NAUCRATES: tip. NAUGRATE; POLIDAS: tip. POLIDA; POSICLES: tip. PAUSICLE. — Numerele pe care le-am indicat între paranteze drepte lipsesc şi din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi: în nr. 66 s-au publicat Prologul şi scena I din actul I, în presupusul supli- ment literar la nr. 68 — un fragment din scena III a actului I şi prima jumătate a scenei I din actul II (corespunzînd textului cuprins, în ediţia noastră, între p. 96, r. 15 inclusiv şi p. 103, r. 5), iar în nr. 73 — un fragment din scena VI şi scena VII ale actului II, precum şi scena I şi prima jumătate a scenei II ale actului III (corespunzînd textului cuprins, în ediţia noastră, intre p. 128, r. 30 — pînă la după... — şi p. 135, r. 14). 1 D. Iarcu (Bibliografia cronologică română [...]. Ed. II. Bucureşti, 1873,) dă informaţii contradictorii în legătură cu data apariţiei: sub anul 1834 volumul are ca an de apariţie 1835 (p. 33), iar sub anul 1835 se arată că aceeaşi operă s-ar fi tipărit în 1834, avînd 48 de pagini (p. 34).— Vezi următoarea înştiin- ţare din „Curierul românesc", 1835, nr. 76 (din 25 martie), p. 24 (după ultimul fragment al traducerii publicate în gazetă): „Amfitrion, comedie în trei acte tipărită deosebi în octavo, se află de vînzare la libreria Curţii, la a. Vaise, şi la libreria d. Iosif Romanov". 650 Prolog. 73,2 NOAPTEA: tip NOAPAEA; 5 puţinU tip} puţin; 11 In credinţă, sînt: tip. în credinţă sînt; 74, 2 ee-ţi pasă?: tip. ce-ţi pasă;; 5 cîte: tip. cît; 6 curierul: tip. curierului; 12 numai: tip.nu mai; 26 spiculaţii: spiclaţii; 75, 29 pildă?: tip. pildă.; 76,3 poţi: tip. poci; 6 nevinovata: tip. nevinoata. Actul1.77, înainte de r. 1: tip. AMFITRION; 16 i-ai: tip. l’ai (poate pentru le-ai?); 28 descriere: tip. deschidere; 78,8 felinarul: tip. felinaru; 40 vitejii: tip. vetejii; 70, 9 săge- tătorii: tip. segetetorii; righii: tip. Righi; 15 MERCUR (subt...): tip. (Mercur subt...); 18 să turbure: tip. să turbere A, B; 21 se B: să A; 80, 5 lui B: lor A; 9 bine; dar B: bine dar, A; 10 nu mi-e: tip. numî’mi e A, B; 25 asta: tip. astă A, B; 31 să mă arăt B: tip. că mă arăt A ; 33 slujăsc B: tip. slujască^4; 81, 4 Eu!: tip. Eu? A, B; 10 ai tu? spune-mi! B: tip. ai tu spune’mi A; 16 cineva: tip. cine va A, B; 82,22 cineva: tip cine va A, B; 24—25 aş fi B: aşî fi A; 25 lucrul: tip. lucru; 30 noastră: tip. noastă B, noastră A; 83,24 hoţul: tip. hoţu A, B; 26 a lui: tip. al lui A, B; 28 d-acolo?: tip. d’acolo. B, d’acolea. A ; 84, 27 Sosia? B : Sosia. A ; 33 este B: e A ; 85, 3 dumnezeii aşa au vrut B : dumnezeu aşa a vrut A; 18 şi e B: dar e A ; 28 amerin - ţînd: tip. ameriţînd A, B\ 86,2 dumnezei B: dumnezeu A \ armistiţie: tip. armistriţie B, armistiţie A; 9 hoţule!: tip. hoţule? B, hoţule. A; 11 hotăraşte-mi B: tip. hotarăşte-mi A; 25 să-şi deschiză ochii-n patru B: să-şi ia seama A; 87, 23 viclene B: vicleane A; 88, 14 port?: tip. port. A, B; 17 împotrivă B: împrotivă A; 20—21 să nu fi fost toate B: să nu fie tote (sic — n.nj A; 24 mergi? B: mergi, A; 30 eu: tip. eu eu A, B; 89, 4 bună B: multă A; păstorului: tip. pătorului 2?, păstorului A; 17 de? de? B: de? A; 24 nevasta: tip. Nevasta A, B; 29 pecetia: tip peceia A, B; 32 dracul: tip. dracu A, B; 33 mine. — El B: mine; — el A; 90, 2 — 3 să mă descurce: tip. să descurce A, B; 11 este în A: Ei nu e de vorbă; 19 afară: tip. afără A, B; 23 cine: tip. nice A, B; 24 cineva!: tip. cineva? A, B; 33 este să intru B: tip. să este intru A; 91, 8 sfîrşit B: tip. sfiurşit A; 9 ş-a B: şi-a A; 15 Alcmeno: tip. Acmeno A, B; 19—20 strimtora: tip. strimtoara A, B; 30 răspîndeşte B: respîndeşte A; 9 groaze B: tip groze A; 93, 3 seamă: tip. sămă; 19 deosebeşti: tip. deose- bieşti; 20 ca: tip. că; 28 JOE: tip. Amfitrion ; 94,6 — 14 replica Cleantei şi aceea a lui Mercur fac parte, în original, din scena III, urmînd după replica Alcmenei (o. şi traducerea lui V. Eftimiu şi P. Manoliu, p. 240); 95, 4 giugiulit: tip. giugiuit; 28 nasul: lip. nasu; 96, 9 joace: tip. joasce; 23 Gleanto: tip. Cleato. Actul II. 98, 13 nu ai: tip. nu ei; 27 ce fel: tip. cel fel; 99, 28 săracul: tip. săracurul A, B; 29 lucrul: tip. lucru A, B; 100, 14 nu mai: tip. numai A, B; 22 crezămînt?: tip. crezămînt. B, crezemint. A; 25 să nu fie B: tip. să să fie A; 27 cineva: tip. cine va A, B; 101, 5 — 6 nu ar fi fost B: nu ar fi A; 11 Aşa! B: Aşa? A; 13 pragul: lip. pragu A, B: 102, 2 — 3 ce fel eşti de-mi vorbeşti asfel?: tip. ce fel eşti? de-mi vorbeşti asfel. A, B; 9 cumsecade B: cum să cade A; 27 acel B: tip. Acel A; 30 dumneata: tip. dumnăta B, dumneata A; 103, 21 neroziile: tip. nenoroziile A, B; 104, 9 soţia B: femeia A; 10 cu aceeaşi: tip cu a aceeaşi A, B/ 16 aceasta: tip. aceastea A, B; 19 a priimi B: a vorbi A; 22 întoarcerii: tip. întorcerii A, B; 24—25 ni se pare o mare întîrziere B: ni se pare că prea mult a întirziat A; 29 nerăbdarea: tip. nenebdarea A, B; 32 cineva: tip. cine va A, B; 105,9 cuvinte: tip. greşite ute B, cutele A; 11 întoarcere: tip. întor- cere B, întoarcere A; 14 mea.: tip. mea? A, B ; 18 înaintea ta B: tip. în aint ta A; 29 curînd! B: tip. curînd? A; 32 venirea: tip. venerea A, B; 107, 3 faci B: omis în A; 108, 4 lucrul: tip. lucru A, B; 22 SOSIA: tip. S o i a B, S o s i a A; 30 AMFITRION: tip. Alcmena B, Amfitrion A; 31 dumnezei: tip. Dumnezei A, B; 110, 5 lucrul: tip. lucru A, B; 6 dumneata?: tip. dumneata. A, B; 9 desluşire B: povestire A; 18 plină: tip. pli- (la sfîrşit de rînd, necompletat la începutul rîndului următor) B, plină A; 26 vioiciunea: tip. viociunea A, B; 32 pătimaşă. B: pătimaşă? A; 111, 3 aşa?: tip. aşa! A, B; 21 astă ispită B: ispita asta A; 24 ce! am B: ce am A; 25 tine? B: tine. A; 29 minciuna B: pe minciuna A; 112, 6 nu mai... nu mai: tip. numai . . . numai A, B; 15 să mă aducă în stare B: să mă facă destoinic A; 114, 8 CLEAN TA: lip. M ercur B, G 1 e a n t a A; 17 proză B: tip. espiroză A; 115,3 dintr-un: tip. drintr’un B, dintr’un A; 9 îneît B: în care A; 19 Cum! B: Cum? A; 21 răceală ca a ta B: receală [sic — n.n.] ca asta A; 30 cuminte: .tip. cu minte A, B; 116, 21 cu putinţă? că B: tip. cu putinţă că A; 23 ce-or B: ce-o A; 117, 4 mine? B: tip. mine. A; 19 starea în care: lip starea care A, B; 25 spune! B: spune-mi. A; 118, 3 să-şi: tip. să să-şi B, să-şi A; 5 să se bage B: să se .amestiee A; 22 or B: ori A; 24 stau B: stă A; 119, 15 inima B: 652 tip. inimima A; 17 este sus: tip. aste sus B, este sus A; 26 — 28 replica Cleantei face parte, în original, din scena IV, urmînd după aceea a lui Amfitrion (v. şi traducerea lui V. Eftimiu şi P. Manoliu, p. 267); 120, 5—6 să dăm dracului pe toţi bărbaţii B: să dăm pe toţi bărbaţii la dracul A; 11 bărbaţii B: oamenii A; 121, 10 ca să mergi?: tip. ca să mergi. B, să mergi. A; 12 fii: tip. fi B, fii A; 13 JOE: tip. greşit Amfitrion,; 29 grozav: tip. glrozav B, grozav A; 122, 2 tu socoteşti B: te socoteşti A; 128, 7 d-asta întocmai sînt B: d-asta sînt A; 7 — 8 atît de necă- jită: tip. atît necăjită B, atît de necăjită A; 33 acest: tip. atest B, acest A; 124, 5 făra-ndoială B: fără îndoială A; 11 deosebeşte-1: tip. deosebişte’l B, deosebeşte-1 A; 13 n-a făcut. B: tip. n-a făcut? A; 21 împreună: tip. împrăună B, împreună A; 29 răssirnti- mentelor: tip. răssimtimetelor A, B; 34 pretutindeni: tip. pretu- tindei A, B; 36 vina mea B: tip. vinam A; 126, 18 silă?: tip. silă, ; 127, 13 — 14 vesel . . . Espedîndu-1: tip vesel; (la o parte, încet) espedîndu-1. Actul III. 129, 16 — ca să scap de dînşii —: tip. ,ca să scap de dînşii,; 182, 5 înţeleg!: tip. înţeleg? A, B; 19 Hei: tip. Hai A, B; 21 zgîieşti B: beesdeşti A; 138, 21 încailea B: lipseşte In A; 135, 1 Şena IV: tip. Şena VI A, B; 3 teatrului: tip. teatru A, B; 28 gură: tip. gură? A, B; 29 necazul: tip. nazul B, necazul A (in original: le courroux) ; 136, 27 parte?: tip. parte. A, B; 137, 14 nici ce să mai zic: tip. nici ce să zic A, B; 138, 5—6 nu mai: tip. numai A, B; 25 faci? B: tip. faci. A; 30 cineva: tip. cine va A, B; 139, 15 împrotiva: tip. împrotivă A, B; 18 îmbră- ţişat: tip. îmbrărişat A, B; 31 numai: tip. nu mai A, B; 140, 19 — 20 mărturisească: tip. mărturisască A, B; 37 o să dea: tip. să o dea A, B; 141, 16 — 17 mînia mea cea dreaptă B: a mea cea dreaptă mînie A; 142, 10 — 11 nu există în original, iar replicile lui Joe, Naucrates şi Sosia (rindurile 13 — 17) fac parte, în original, din scena V (vezi şi traducerea lui V. Eftimiu şi P. Manoliu, p. 290); 11 SOSIA: tip. S o i s a A, B; 17 învăl- măşeşte: tip. învălmăceşte B, învălmăşeşte A; 30 ŞENA VII A, B: in original SCfiNE VI; 34 bucătării?: tip. bucătării. A; 143, 4 — 5 întors? . . . spinării!: tip. întors, ... spinării. A, B; 27 nenea: tip. Nenea A, B; 144, 7 vîre-se: tip. vîrîse A, B (v. în original: Que d’un peu de piăt6 ton âme s’humanise); 19 odată? B: odată! A; 145, 10 O vorbă de fecior de lele: tip. O vorbă; de f ^ '• ior de 1 e 1 e A, B; 16 sănătos !: tip. sănătos, A, B; 653 20 ce să fac? trebuie B: tip. ce să fac trebuie A; 27 ŞENA VIII -4,2?: în original SCfiNE VII; 140, 27 vrăjmaşul: tip. vrăz- maşul A, B; 30 judecata lui: tip. judeca lui B, judecata lui A; şi să i-o: tip. şi ’io A, B; 147, 16 s-a apucat: tip. s’a pucat A, B; 19 mă des-sosiară: tip. mă des-Sosiară (= „m-au făcut să nu mai fiu Sosia" ) A, B; 20 te des-amfitrionează: tip. te des-Amfi- irionează (— „te fac să nu mai fii Amfitrion") A, B; 26 ŞENA IX A, B: în original SCENE VIII; 149, 9 ŞENA X A, B; în original SCfîNE IX; 18 cu ce a se mîngîia B: cu ce se mîngîia A; 19 dumnezeu: tip. Dumnezeu A, B; 22 dumnezeule: tip. Dum- nezeule A, B; 149, 1 ŞENA XI A, B: în original SCÎîNE X ; 8—9 ca să-ţi vie B: ca să vie A; 16 ceva: tip. ce va A, B; 17 dumnezeu: tip. Dumnezeu A, B; 27 hapul: tip. hapurul (poate greşit pentru hapurile; propoziţia ele în original: Le seigneur Jupiter sait dorer la pilule, iar în traducerea lui V. Eftimiu şi P. Manoliu: Jupînul Jupiter e meşter să pună miere în pi- lule ) ; 150, 1 opentru că B: pentru A; 1 — 2 cuvintele: tip. euvi- tele A, B; 7 SOSIA: tip. Sos a B, Sosi a A; 9 să nu: tip. ce să nu B, să nu A; 9—10 de acum înainte ... îmbărcîndu-vă (tip. îmbrăcîndu-vă A) prin corăbii! este în original: Ne vous embarquez nullement Dans ces douceurs congratulantes: C’est un mauvais embarquement, Et d’une et d’autre part, pour un tel compliment, Les phrases sont embarrassantes. 16 16 Un copil strein adus#: Un copil adus ^4;17 nu este lucru puţin în ziua de astăzi! B: este un lucru ce nu se poate mai bine! A. LORD BYRON, CERUL ŞI PĂMÎNTUL S-a publicat în volumul Din operile lui Lord Byron. Traduse de I. Eliad. Tomul I. Bucureşti, în Tipografia lui Eliad, 1837, p. 309-361. Este traducerea misterului Heaven and Earth de Lord Byron (care l-a scris la Ravenna între 9—23 octombrie 1821, publicîndu-1 ceva mai tîrziu, în Liberal din 1 ianuarie 1823) *, după versiunea franceză în proză a lui A. Pichot şi E. de Salle, şi anume după ediţia a Il-a (din 1820 — 1822) 1 2 sau o alta poste- rioară acesteia.3 Anul 1837, înscris pe pagina de titlu a volumului citat, indică de fapt data punerii sub tipar (poate şi a publicării, sub forma de fascicule sau broşuri) a primului sau primelor texte ale volumului, nu data apariţiei acestuia (cu sumarul complet 1 Pentru textul original, vezi The Poetical Works of Lord Byron. The Only Complete and Copyright Text in One Volume. Edited, with a Memoir, by Ernest Hartely Coleridge. London, John Murray, 1905, p. 652—667. 2 Vezi Petre Grimm, Traduceri şi imitaţiuni româneşti după literatura engleză, în „Dacoromania“, III (1924), p. 301. 3 Ultima ediţie pe care o cunoaştem este următoarea (sem- nată numai de unul dintre traducători): Oeuvres completes de Lord Byron. Traduction de Amâd6e Pichot. Onziăme âdition. Paris, Furne et CZe, Charles Gosselin libraires-6diteurs, 1842 «(textul Le Ciel et la Terre, p. 265—277). 655 pe care îl prezintă1), care a fost amînată — din motive pe caro nu le cunoaştem — pînă în vara anului 1839. într-adevăr, în „Curierul românesc/4, X (1839), nr. 125 (din 2 august), p. 432 găsim următorul anunţ: „Colecţie de autori. A ieşit din tipar N° [tipărit greşit D° — n.n] 21 a periodului I, care coprinde Cerul şi pămintul şi Ghiaurul de la Lord Biron şi care se va împărţi pe la dd. prenumăranţi la această colecţie îndată ce va ieşi de la legăt-or.[.. Anul 1839 este acceptat ca dată a apariţiei operei şi de către D. Iarcu2, şi de către P. Grimm3. După cum se ştie, în 1834 Heliade publicase trei volume (,,părţi“) de traduceri din poemele lui Lord Byron, sub titlul Din scrierile lui Lord Byron. Chiar în anul următor scriitorul îşi propune să reediteze aceste traduceri, la care să adauge şi altele, atît poeme cît şi opere dramatice (printre care şi Cerul şi pămintul), — proiect pe care avea să-l realizeze, parţial, cîţiva ani mai tîrziu: în „Curierul românesc44 din 1835, nr. 75 (din 21 martie), p. 177, Heliade publică următoarea înştiinţare: OPERILE SAU SCRIERILE LUI LORD BYRON Din broşurile ce s-au publicat prin mai jos însemnatul, precum şi din alte poeme prin „Curierul rumânesc44 ale vesti- 5 tului poet englez Lord Byron, s-au putut vedea de către cititori atît frumuseţile şi geniul cel mare al poetului, cît şi limba tra- ducătorului. Despre isprăvile ce au făcut aceste două [sic — n.n.] broşure, poate da destulă dovadă tinerimea care a început să scrie şi să cultiveze limba naţională. Mai jos însemnatul voind 10 să dea afară toate operile acestui poet, cum mai pe urmă şi ale lui Florian, şi fiind trebuinţă de mari cheltuieli, nu îndrăzneşte a întreprinde o asemenea de mare punere în lucrare fără a vedea un număr sigur de prenumeranţi, pînă la 200. Tiparul va fi curat, 1 Cerul şi pămintul, ultimul text din volum, este precedat de poemele Corsarul (p. 5 — 90, urmat de Note, p. 91-98), Lara (p. 101 — 156, urmat de Note, p. 157 — 159), Fragment (p. 161 — 172), Strigoiul (p. 173 — 213), Luarea Corintului (p. 215—252, urmat de Note, p. 253 — 254) şi Ghiaurul (p. 255 — 403, urmat de Note, p. 303-308). 2 D. Iarcu, Bibliografia cronologică română [. . Ed. II. Bucureşti, 1873, p. 14 (cu o inadvertenţă: textul e înregistrat sub anul 1839, dar după titlul lui este trecut, între paranteze, 1838). 3 P. Grimm, op. cit., p. 298. 656 hîrtia velină, formatul în octavo. Iar poemile vor fi cele urmă- toare : 1. Luarea Corintului 2. Ghi aurul 3. Oscar d’Alva 1 4. Parizina 5. Mazepa * 6. Logodnica d’Abidos * 7. Corsarul 8. Lara 9. Şild Harold 1 10. Bepo 2 11. Lamantaţiile lui Tas 2 12. Prizonierul de Şillon3 13. Bucăţi fugitive. Drame 1. Marino Faliero 2. Amîndoi Foscari * 3. Manfred 4 4. Cain 5. Cerul şi pămîntul 6. Werner5 7. Gocoşatul metamorfozat 8. Sardanapal 9. Şi altele. Acestea toate se vor coprinde în 100 coaie aproape şi vor ieşi pe fieştecare lună regulat cîte o broşură de opt coaie. Preţul lor va fi peste tot patru împărăteşti plătiţi înainte. DD. prenu- meranţi plătind banii, vor priimi de la mai jos însemnatul ade- verinţă si două brosure care coprind cele dintîi sase poeme. 1. Eliad 1835 martie 20 1 Tipărit greşii d’Alba (n.ed.). 2 Titlurile originale: Mazeppa., The Bride of Abydos, Ghilde Harold, Beppo, The Lament of Tasso (n.ed.). 3 Tipărit greşii ŞiUoş ; titlul original: The Prisoner of Chillon (n.ed.). 4 Tipărit Menfred (n.ed.). 5 Tipării Verner (n.ed.). 657 Pagina de titlu. 151 cap. VI: tip. cap. IV (o. originalul). Scena L 153, 15 tremur: tip. termur; 155, 13 seminţiei: tip. semenţiei; 35—36 esistinţei: tip. esistinţei; 158, 18 trăi: tip. trîi; 30 nu!: tip. nu?; 36 fericire: tip. feriţire; 157, 8 lumină?: tip. lumină! Scena II- 159, 12 altul: tip. altu; 180, 11 fiii: tip. fii; 181f 9 îţi: tip. înţî. Scena III. 162, 8 SCENA III: tip. SCENA I (in original replicile din această scenă fax: parte din scena II: Enter NOAH and SHEM); 12 ca să: tip. că să. Scena IV. 183, 9 SCENA IV: în original SCfiNE III; 166, 9 chedrul: tip. chedru; 167, 23 curma: tip. curma.; 33 plesnind: tip. plesnid; 36 sclipind!: tip. sclipind.; 168, 3 murind: tip. murind.; 6 pierind: tip. perind.; 7 sclipind; : tip. sclipind; 23 Moartea-apoi: tip. Moartă apoi; 26 va secera: tip. vas eceru; 169, 6 voinţa: tip. voiinţa; 13 Drept.: tip. drept?; 170, 7 zghea- burile: tip. sgheaburile (pronunţat jgheaburile ?)\ 14 sfîrşit: tip. rfîrşit; 171, 15 i-a zis: „Luceşte!“ :tip. ’ia zis luceşte; 172, 4 lui!: tip. lui.; 33 eteriană?: tip. eteriană.; 173, 6 cunoaştem: tip. conoaştem; 8 cunoaşte: tip. conoaşte; 175, 27 numai cu fru- museţea: tip. numai frumuseţea; 32 vrajba: tip. vtajba; 176, .3 Dumnezeu: tip. dumnezeu; 31 dragostea ta: tip. dragosta tea; 177.9 munţii: tip. muţii; 178,11 ce pribegesc: tip se pribegesc; 179, 5 căruia: tip. căria; 181,3 voastră: tip. vostră; 11 —12 sentinţă?: tip. sentinţă!; 17 să răscumpere: tip. se răscumpere; 32 femeii: tip. femei; 182, 9 durerii?: tip. durerii.; 12—13 venerabilii: tip. venerabulii; 26 plînge: tip. plăge; 28 adăpost: tip. adepost; 30 ştie: tip. ştie?; 33 milostivirea: tip. milostieavirea; 34 Dumnezeu: tip. dumnezeu; 37 să te însoţească?!: tip. să te îsnoţească!; 183, 2—3 Azaziel?!: tip. Azaziel!; 23 nu sînt: tip. su sunt; 184, 29 sînteţi: tip. sunteteţi; 185, 6 înfioară: tip. înfioră; 9 ţipă!: tip. ţipă:; 12 dintr-însele: tip. dintr’ăsele; 14 singurul: tip. sigurul; 186, 15 amare: tip. a mare; va avea: tip. ve avea; 187, 16 zădarnică: tip. zedarnică; 21 noi?; tip. noi.; 29 fii: tip. fiii; 188, 8 aerul!: tip. aerul.; 32 merite: tip. memerite; 189, 13 neschimbată, pentru ce: tip. neschimbată. Pentru ce. ★ La sfîrşitul volumului (p. 364, pe verso-ul tablei de materii) Heliade publică traducerea în proză — după versiunea franceză — a Horului duhurilor, pe care la p. 330 — 332 îl dăduse în traducero 658 liberă în versuri (traducere pe care am reprodus-o — în varianta publicată, sub titlul Cîntarea dracilor în preziua potopului, în „Curier de ambe sexe“, II, ed. II, p. 189—192 — şi în volumul al II-lea al ediţiei noastre, p. 52—53; vezi şi notele de la 1. 375-376): NOTĂ HORUL DUHURILOR (De la faţa 330, tradus întocmai dupe original) Să ne bucurăm, glasul omenesc nu va mai tulbura sărbă- torile noastre în aer prin rugi! oamenii nu vor mai adora; şi noi, care de veacuri nu mai1 adorăm pe Domnul, de către caro ruga e cerută şi pe care îl ocăraşte cineva uitînd o jărtfă, vom vedea izvoarele amare formînd un haos nou; vom vedea pierind făpturile trufaşe de ticăloasa lor ţărînă. Oasele lor albite se vor opri prin peşteri, mocirle, crăpături ale munţilor, unde le va împinge elementul fatal. însuşi fiarele, în deznădăjduirea lor, vor înceta de a-şi mai face o pradă din om şi de a se sfîşia între sine. Tigrul va muri d-alăturea cu mielul, pare că ar fi supt acelaşi lapte ... pînă cînd toate lucrurile, afară de cer, vor rămînea tăcute şi în fiinţă2, ca înaintea Creaţiei. Moartea va face o scurtă încetare, care va lăsa rămăşiţile celui dîntîi univers, ursite a produce naţii noi, din care îşi va face apoi prada sa. Rămăşi- ţile acestea, plutind peste cele din urmă valuri ale potopului, vor vedea o altă lume ieşind din vasul său zbicit. Ei vor da timpu- lui nişte fiinţi noi ... ani noi ... boale noi ... dureri noi ... nelegiuri noi ... Oamenii aceştia vor fi însoţiţi de ură şi de muncă, pînă cînd ... 1 Tip. numai. 2 Tip. înfiinţă. LORD BYRON, MARINO FALIERO, DOGE DE VENEŢIA S-a publicat în volumul Din operile lui Lord Byron. Tra- duse de I. Eliad. Tomul II [partea I]. Bucureşit, în Tipografia lui Eliadr 1839, 174 p. Textul piesei este precedat (p. V—XVII) de o Prefaţă şi urmat (p. 175 — 180) de Note. Este traducerea tragediei Marino Faliero, Doge of Venice de Lord Byron (care a scris-o la Ravenna în aprilie—iulie 1820 şi a publicat-o prima dată în 1821) l, după versiunea franceză în proză a lui A. Pichot şi E. de Salle, şi anume după ediţia a Il-a (din 1820—1822) 2 sau o alta posterioară acesteia3. Pre- faţa şi notele (pe care noi le-am repartizat la locurile respective din text), care aparţin lui Byron, au fost traduse de Heliade după aceeaşi versiune franceză. în ce priveşte data apariţiei traducerii lui Heliade, D. Iarcu, o înregistrează mai întîi 4 sub anul 1838, apoi 5 sub anul 1839, trecînd însă după titlu, între paranteze, 1857. P. Grimm admite anul 1839, înscris pe pagina de titlu, adăugind că textul a fost „anunţat încă din 1834, dar pus sub tipar abia în 1837“ 6. 1 Pentru textul original, vezi ediţia pe care am citat-o mai sus, p. 655, nota 1 (prefaţa: p. 464—467, textul piesei: p. 467 — 517). 2 Vezi P. Grimm, loc. cit. de noi mai sus, p. 655, nota 2. 3 Pentru versiunea franceză consultată de noi, v. mai sus, p. 655, nota 3 (prefaţa: p. 359—361; traducerea piesei: Marino Faliero, doge de Venise, p. 361 — 403). 4 D. Iarcu, op. cit., p. 39. 6 Idem, op. cit., p. 42. 6 P. Grimm. op. cit., p. 298 şi nota 5. 660 în realitate, Heliade îşi exprimă pentru prima dată intenţia de a traduce această piesă, şi de a o publica, nu în 1834 ci în 1835 (v. mai sus, notele la Cerul şi pămîntul, p. 657)- în 1837 traducătorul anunţă că lucrarea sa se află sub tipar („Curierul românesc**, VIII, 1837, nr. 47, din 27 noiembrie, p. 188; „Curier de ambe sexe**, I [1836—1838], p. 80), dar apariţia ei este anunţată abia în 1839, în următoarea Înştiinţare: „Marino Faliero, tra- gedie în cinci acte de la Lord Byron, ieşind din tipar, se află de vînzare aci în Bucureşti, la Libreria D. Iosif Romanov; iar la laş, la D. Bel. Formatul este în octavo, hîrtia velină, preţul 10 lei“ („Curierul românesc**, X, 1839, nr. 98, din 13 iunie, p. 324; vezi şi nr. 99, din 15 iunie, p. 327 şi nr. 125, din 2 august, p. 432; „Curier de ambe sexe**, II [1838—1840], p. 123). După textul prefeţei, la p. [XVII—XVIII], Heliade publică următoarea Însemnare a traducătorului: „Cititorule, de vei vedea în această traducţie încă orto- grafia veche despre -k şi a şi altele, sînt dator a-ţi da soco- teala că această tragedie începuse a se tipări încă din anul 1837, şi cu toate că s-a săvîrşit acum, dar nici traducătorul, nici tipo- grafia n-a putut a schimba ortografia în vreme ce se începuse odată altfel. Dar o să zică cineva: „ce fel ! pe tot anul şi luna o să ni se schimbe ortografia ?“ Aşa, domnule, ai dreptate, cînd am fi avut ortografie; dar n-am avut, şi fiecine a scris cum i-a venit mai bine sau cum s-a priceput. Şi ca să ajungem la adevărata noastră ortografie, trebuie să păşim treptat pentru multe împre- jurări. Cărţile ce se tipăresc din an în an cu oarecare prefacere vor fi odată documente ale istoriei literaturei româneşti.“ în cele ce urmează reproducem traducerea prefeţei lui Byron (publicată de Heliade şi în „Curier de ambe sexe**, II, p. 123—128 şi ed. II a aceluiaşi volum, p. 122—127): PREFAŢĂ Conspiraţia lui doge Marino Faliero este una din întîmplările cele mai însemnate ale cetăţii şi norodului celui mai estraordinar din istoria modernă. S-a întîmplat în anul 1355. Toate cîte se 661 5 10 15 20 25 30 35 ţin de Veneţia sînt sau au fost estraordinare; priveliştea er seamănă un vis, şi istoria ei un romanţ. Conspiraţia lui dog» Faliero se află în toate hronicele; mai cu deosibire este arătată cu de-amăruntul în Vieţile dogilor de către Marip Sanuto, ce îl citez în apendix. Povestirea lui simplă şi lămurită este poate mai dramatică în sine decît oricare altă dramă asupra acestui sujet. Se pare că Marino Faliero a fost un om de talent şi de curagiu. Eu îl aflu comandant-căpetenie al puterilor de uscat la împresurarea de la Zara, unde bătu pe riga Ungariei şi armia lui de optzeci de mii ostaşi, din care omorî opt mii fără a înceta de a ţine pe cei împresuraţi în strimtorare, — izbîndă cu care nu se aseamănă nici una în istorie, afară de a lui Cezar la Alezia şi a prinţului Eugen la Belgrad; după aceasta se făcu comandant al flotei în acelaşi război şi luă capul de Istria. A fost ambasador la Genova şi la Roma, cînd priimi vestea despre alegerea sa de ducă al Veneţiei; nefiinţa lui de faţă este o dovadă că el n-a făcut nici o intrigă spre a dobîndi această slujbă, pentru că într-aceeaşi vreme află şi moartea predece- sorului său, şi noua sa dregătorie. însă seamănă că ar fi avut un haracter iute. Sanuto povesteşte că cu mulţi ani mai nainte de a priimi titlul de doge, şi cînd era podestă şi căpitan de Treviza, el a dat o palmă episcopului care zăbovise de a aduce ostia, şi asupra aceştia bunul Sanuto face o judicată împrotiva lui întoc- mai ca aceea cu care Twackum izbeşte pe Square1; însă nu ne spune daca el a fost pedepsit sau mustrat de către senat pentru această ocară. Se vede mai pe urmă că el îşi făcuse pacea cu biserica, căci îl vedem ambasador la Roma şi investat cu drep- turile de Val di Marino, pe treptele Treviziei, cu titlu de conte, de către Lorenzo, conte-episcop de Ceneda. Despre aceste întîm- plări, autorii mei sînt Sanuto, Vettor Sandi, Andrea Navagero, şi relaţia împresurării de la Zara, publicată mai întîi de către neobositul abate Morelli, în ai său Monumenti Veneziani di varia litteratura, tipărite în anul 1796; m-am sfătuit cu aceşti autori în limba originală. 1 Tom Jones (nota lui Heliade; nota din versiunea franceză, se referă la ambele persoane: Les deux prăcepteurs de Tom Jones; n. ed.). 662 ' Modernii Daru, Sismondi şi Laugier mai se potrivesc ni hronicii cei vechi. Sismondi atribuie conspiraţia lui Faliero la gelozie, însă eu nu aflu nicăiri această părere întărită de istoricii naţionali. Vettor Sandi este adevărat că zice: „altri scrissoro che ... dalia gelosa suspicion di esso Doge siasi fatto (Midiei Steno) staccar con violenza" etc., etc. însă se vede că această părere n-a fost de obşte; Sanuto şi Navagero nu spun nimic despre aceasta, şi Sandi şi el însuşi adaogă mai pre urmă: „per altre Veneziane memoria traspiri che non il solo desiderio di vendetta lo dispose alia congiura, ma anche la innata habi- tuale ambizion sua per cui anelava a farsi principe independente"'. Fără îndoială, întîiul său îndemn fu afrontul cel gros al vorbelor scrise de Miehel Steno asupra jăţului ducal şi pedeapsa uşoară şi nepotrivită care o hotărîră Cei Patruzeci împrotiva vinovatului, ce era unul din ai lor tre capi. Seamănă asemenea că gîndul lui Steno mergea în ocara sa asupra unia din femeile soţiei lui doge, iar nu însuşi asupra dogaresei, împrotiva căria nu se ardică nici un fel de clefetire în mijlocul laudelor făcute frumuseţii sale, şi cu toate că ea fu vrednică de însemnat prin strălucita sa juneţe. Nimini nu o zice holărît (afară numai daca ceea ce pretinde Sandi nu va fi o adeverire) că doge a fost aţîţat de gelozie; întărîtarea lui a fost mai mult pentru respectul său către soţia sa, şi pentru cinstea sa însuşi, pe care slujbele sale trecute şi dregătoria în care se afla trebuia să o facă sfinţită. Eu nu crez că autorii englezi să fi vorbit de conspiraţia lui Faliero, afară de doctorul Moore, în ale sale „vedute ale Italiei*". Povestirea lui este greşită, este un fel de flăcărie plină de glume foarte groase asupra bărbaţilor bătrîni şi femeilor tinere, şi el se miră cum o întîmplare aşa de mare a avut o pricină aşa de mică. E necuviincios lucru ca un observator de oameni aşa de adînc ca autorul lui Zeluco să se mire de această faptă istorică. El ştia că un basin de apă stropind asupra rochii mistrisii Marsham ardică comanda din mîinile duchii de Marlborough şi aduse pacea de Utrecht; că Ludovic XIV fu tîrît în războaiele cele mai grozave pentru că ministrul său s-a înţepat de a-1 vedea criti- cînd o fereastră, şi voi să-i dea alte ocupaţii. El ştia că Elena a pierdut Troia, că Lucreţia goni pe Tarquini din Roma, că Cava aduce pe mauri în Spania; că un bărbat ocărît chemă pe gali la Clusium şi de acolo la Roma; că un singur vers al lui Frederic 11 asupra abatelui de Bernis şi o vorbă asupra doarneni de Pompa- dour fură pricina războiului de la Rosbach; fuga pe furiş a Dear- bhorgil cu Mac Murchad pricinui robia Irlandei; că o pică perso- nală între Maria Ant.oaneta şi duca de Orleans grăbi cea dinţii izgonire a Burbonilor ; el ştia în sfirşit, ca să nu mai înmulţim exemplele, că Commodu, Domiţian şi Caligula nu fură jertfe ale tiraniei lor, ci ale unei răzbunări particulare, şi că porunca d-a desbarca pe Cromwell din vasul în care el era să se ducă în America fu derăpănarea righii şi a naţiei. Destul să se socotească cineva asupra acestor ezemple ca să vază că cu adevărat este estraordinar lucru că doctorul Moore se minunează cum un om obicinuit a porunci, şi care împlinise slujbele cele mai însenină- toare, să arate un resimtiment atît de barbar într-un veac atît de barbar pentru afrontul cel mai grosier ce ar putea cineva face unui om, fie prinţ, fie vasal. Vîrsta lui Faliero nu este o piedică, dimprotivă, face lucrul mai putincios de a se întîmpla. The young man’s wrath is like straw on fire, But like red-hot Steel is the old man’s ire. Young men soon give and soon forget affronts, Old age is slow at both. „Mînia unui june este ca flacăra de paie, dar a bătrînului seamănă cu fierul roşit în foc. Junii lesne fac un afront şi lesne îl uită, bătrîneţea însă este mai zăbavnică şi de a-1 face, şi de a-1 uita.44 Reflecţiile lui Laugier sînt mai filosofice: „Tale fu il fine ignominioso di un’uomo, che la sua nascita, la sua etă, il suo carattere dovevano tener lontano dalie passioni produttrici di grandi delitti. I suoi talenti per lungo tempo esereitati ne’ maggiori impieghi, la sua capacitâ sperimentata ne’ governi e nelle ambasciate, gli avevano acquistato la stima e la fiducia de’ cittadini, ed avevano uniţi i suffragi per collo- carlo a la testa della repubblica. Innalzato ad un grado che ter- minava gloriosamente la sua vita, il risentimento di uiT ingiuria leggiera insinuo nel suo cuore tal veleno che basto a corrompere le antiche sue qualită ed a condurlo al termine degli scellerati; serio esempio, che prova non esservi etă, in cui la prudenza umana sia sicura e che nell’ uomo restano sempre passioni capaci a diso- norarlo, quando non invigili sopra se stesso.44 (Laugier, traducţie italiană, voi. IV, f. 30 — 31). Unde a aflat doctorul Moore că Marino Faliero a cerut viaţa? am căutat în hronice, şi nu aflu nimic de asemenea. Este 5 10 15 20 25 30 35 adevărat că el a mărturisit toate; fu dus la locul chinuirilor, dar nu se zice undeva că a cerut milă judecătorilor; şi chinuirea dovedeşte altceva, iar nu lipsă de statornicie, care negreşit ar fi fost pomenită de acei istorici slugarnici porniţi asupra lui. Una ca aceasta ar fi fost împrotiva haracterului său de răz- boinic, în veacul în care a trăit el şi în vîrsta în care a murit., ca şi împrotiva istoriei. Eu nu poci să sufer a se dezvinovăţi cineva asupra depărtării vremii cînd defaimă o persoană istorică. Cu adevărat, adevărul este al morţilor şi al celor nenorociţi; cei carii au murit pe eşafod au îndeobşte îndestule greşale, nu trebuie a le mai lipi şi pe acelea pe care primejdiile şi moartea ce au înfruntat ei le fac foarte anevoie de crezut. Vălul negru ce e zugrăvit în locul unde trebuia să fie portretul lui Marino Faliero între al dogilor, Scara Uriaşului unde el a fost încoronat, despuiat de coronă şi unde i s-a tăiat capul, făcură asupră-mi o adîncă impresie, precum şi haracterul lui arzător şi ciudata lui istorie. Am fost în 1819 de mai multe ori a-i căuta mormîntul în biserica lui Sau Giovanni şi Sau Paolo; în vreme ce .eram în picioare aproape de monumentul unei alte familii, un preot veni şi-mi zise: „Poci să-ţi arăt nişte monumente mai frumoase4'. îi zisei că eu caut pe al familiei Faliero, şi mai vîrt.os pe al lui doge Marino. „O! — îmi răspunse—, să ţi-1 arăt4*; şi ducîndu-mă afară, îmi arătă cu degetul un sarcofagiu pus în perete, cu o inscripţie care nu se putea citi. îmi spuse că sarco- fagiul (mormîntul) acesta fusese la o mănăstire din preajmă, şi s-a adus acolo, unde se afla cînd l-am vizitat eu, din vremea sosirei franţezilor. îmi spunea încă că el l-a văzut cînd l-au deschis la strămutare: cuprindea într-însul cîteva oase, dar nici un semn hotărît de tăiere de cap. Statua călare despre care pomenesc în actul al treilea nu este a unui Faliero, ci a vreunui alt războinic, uitat în ziua de astăzi, cu toate că se vede că este mai dincoaci. Au stat şi alţi doi dogi din această familie înaintea lui Marino: Ordelafo, ce a murit la bătaia de la Zara în 1117 (undo în urmă a biruit pe huni urmaşul său), şi Vital Faliero, care a domnit în anul 1082. Familia sa, originală din Fano, era una din cele mai strălucite şi din cele mai bogate ale cetăţii ce coprinde familiile cele mai vechi ale Europei. Toate cercetările ce am făcut pentru sujetul meu vor proba interesul ce îmi insufla. De am 665 5 10 15 20 25 30 35 izbutit sau nu în (ragedie, nu ştiu, dar am adus în limba noastră o faptă istorică vrednică de pomenire. Patru ani am meditat opul acesta, si pînă să intru bine în cercetarea lui cu de-amăruntul, aveam de gînd să-i dau drept temei gelozia lui Faliero; însă băgînd de seamă că cu aceasta aş greşi In istorie, şi apoi gelozia fiind o patimă sleită în teatru, i-am dat o formă mai istorică. M-am hotărît asemenea întru aceasta pe sfaturile lui Matthew Lewis, căruia îi spuneam gîndul meu la Veneţia în 1817. „De iţi vei face eroul gelos (temător) — îmi zise el —, adu-ţi aminte că ai a te lupta cu nişte autori însemnaţi, lăsînd d-o parte pe Shakespeare, şi a face nişte objecţii asupra unui sujet sleit. Ţine-te de haracterul arzător şi natural al bătrînului doge. care te va scoate la căpătîi de-1 vei descri bine, şi fă-ţi planul cît mai regulat se va putea!“ Sir William Drummond îmi dete mai aceeaşi sfătuire. Nu mi şe cuvine mie a hotărî pînă la care punt am urmat acestor instrucţii sau daca mi-au fost ele folositoare. N-am nici un gînd pentru teatru: căci în starea lui cea de acum nu poate fi un objet nalt de ambiţie; afară de aceasta, eu am fost foarte înapoi după culise şi nu m-am socotit niciodată la dînsele. Eu nu mă poci înţelege cum un om d-un haracter iute se pune în mila unui parter ... Cititorul despreţuitor, criticul batjocoritor, articolele amare ale unui jurnal sînt nişte defăimări risipite şi depărtate; însă cînd un auditoriu luminat sau neghiob calcă în picioare o producţie care, bună sau rea, a fost o lucrare a minţei pentru autor, iată un venin în fiinţă şi nemijlocit, adăogat încă si cu îndoiala în care se află cineva despre volnicia judieă- torilor şi încredinţarea despre nebunia ce a făcut alegîndu-i de asfel. De aş fi fost capabil de a compune o tragedie ce ar fi judiciat-o vrednică de scenă, reieşirea (izbînda) nu mi-ar fi pricinuit nici o plăcere, şi căderea ei mi-ar fi amărît sufletul. Pentru aceasta, chiar cînd eram mădular al comitetului unui teatru, nu m-am încercat niciodată a debuta intr-însul ca autor, şi nu mă voi încerca niciodată. Sînt cu adevărat talente dramatice într-o ţară unde se află Joanna Baillie, Milman şi John Wilson. Cetatea Ciumei1 şi multe alte pasage din Ethwald şi din Mont- 1 John Wilson, scriitor scoţian (1785 — 1854), autorul volu- mului; de poezii The City of the Plague (1816) (n.ed.), G~6 fort\ Căderea Ierusalimului1 2, sînt pline de un material pentru tra- gedie mai bun decît a putut cineva să vază de la Horace Walpole3. Acum este moda de a despreţui pe Horace Walpole, întîi pentru că era un nobil, şi apoi pentru că era un gentleman (om de lume); însă, ca să nu zic nimic despre compoziţia scrisorilor sale nease- mănate şi despre Castelul Otrantei, el este ultimus Romanorurn, autorul Mumei misterioase, tragedie de întîia treaptă şi nu o dramă de amor zgomotos; ei este tatăl întîiului romanţ şi al celii după urmă tragedii din limba noastră, şi vrednic, cu adevărat de o treaptă mai înaltă decît oricare autor din zilele noastre. Vorbind despre tragedia lui Marino Faliero, am uitat să spui că oricît de departe sînt încă de unime, dorinţa de a mă teri de neregularea imputată bucăţilor de teatru englezesc m-a povăţuit de a înfăţişa conspiraţia formată mai dinnainte pînă să intre doge într-însa, în vreme ce în adevăr el însuşi o pregătise dim- preună cu Israel Bertuccio. Celelalte haractere (afară de al ducesii), întîmplările şi mai si vremea faptei care fu cu deosebire scurtă pentru un projet în viaţa omenească, toate sînt cu scunr pătate istorice; mă abat încă asupra locului conferinţelor care s-au urmat în palat. De aş fi păzit bine puntul acesta, unimea ar fi fost mai bine păstrată; însă mi-a plăcut mai bine a duce pe doge în mijlocul cetei conjuraţilor, decît a-1 face nencetat a dialoga într-un chip monoton cu aceiaşi oameni. Încît pentru adevărul istoriei, trimiţ pe cititor la extractele apendixu- lui. * Întrucît nici din textul piesei şi nici din prefaţa lui Byron nu rezultă cu destulă claritate ce insultă i-a adus Michel Steno dogelui Marino Faliero, determinîndu-1 pe acesta să se angajeze în acţiunea conspirativă contra Senatului, reproducem aici un fragment din Apendicele dat de A. Pichot la sfîrşitul traducerii sale (p. 401): 1 Joanna Baillie, scriitoare scoţiană (1762 — 1851), autoare de versuri şi a unor drame ca I)e Montfort (1798), Ethvald şi altele (n.ed.). 2 Operă istorică scrisă de poetul, istoricul şi teologul englez Henry Hart Milman (1791 — 1868) (n.ed.). 3 Horace Walpole (1717 — 1797), autorul romanului The Castle of Otranto (1764), al tragediei The Mysterious Mother (1768) etc. (n.ed.). 6G7 „Quand arriva le jeudi auquel on a coutume de faire la course aux taureaux, cette course eut lieu comme d’habitude. II 6tait alors d’usage qu’apr&s la course on se rendît dans le palais du duc, oii l’on passait la soirâe avec Ies dames. La danse se prolongeait jusqu’au son de la premiere cloche; â la danse succ&Iait une collation, et le duc faisait Ies d£penses de la fete lorsqu’il 6tait mari6; apres le repas, chacun retournait chez soi. II se trouva â cette soiree un certain ser Michel Steno, gentil- homme jeune et pauvre, mais adroit et audacieux, et qui £tait 6pris d’une des filles de la duchesse. Ce jeune chevalier ătait au milieu des dames, quand par hasard il commit une inconvenance; le duc donna ordre aussitot de le faire sortir. Ser Michel ne put endurer patiememnt un aussi cruel affront. Quand la fete fut termin^e et que tont le monde fut sorti, guid6 par son aveugle colere, il entra dans la salle d’audience, s’approcha du siege sur lequel s’asseyait le doge, et y 6erivit ces mots: Marino Faliero, mari de la plus belle des femmes: un autre en jouit, et il ne la garde pas moins. Le lendemain cette insulte devint publique. On cria au scandal, et le s6nat indignă ordonna qu’il fut informi sur-le- champ: on promit des sommes consid^rables â celui qui r6v6- lerait le eoupable, et enfin on parvint â decouvrir que c/dtait Michel Steno; le conseil des Quarante commanda de l’arrter. Amene devant Ies juges, il avoua qu’il avait ecrit ces mots, dans son d6pît d’etre ehass6 de la fete en presence de sa maîtresse. Le conseil en delibera; et prenant en consid6ration sa jeunesse, son amour, son 6garement, îl le condamna â deux mois de prison et le bannit pour un an de Venise. Cette sentence, trop douce au gr£ de la col&re du Doge, ralluma toute sa fureur; il cruţ que le conseil n’avait point agi comme l’exigeait le respect du â sa dignit^ et â son rang. Michel Steno, selon lui, m^riterait la mort ou au moins un honnissement perpetuei. Cet 6v6nement decidă du sort de Marino Faliero, qui etait destină â avoir la tete tranchee. [...]“ * Pagina de titlu 191 turbidus Adriae.: tip. Turbidus. Adriae. Actul I. 194, 20, 21 Vincenzo: tip. Vincenţo; 25 perga- mentul: tip. Pergamentul; 195, 8 avogadorii: tip. Avogadorii; 20, 21 Vincenzo: tip. Vincenţo; 196, 11 VINCENZO: tip. Bi n- 668 cenzo; 26 Vincenzo: tip. Vicenţo; 32 Michel: tip. Mihel; 197, 2 spune-mi!: tip. spune-mi?; 13 Michel: tip. Mihel; 18 Vincenzo: tip. Vincenţo; 19 Bertuccio: tip. Bertueio; 197, 27 citind: tip. cintind; 28 Michel: tip. Mihel ; 198, 10 Michel: tip. Mihel; 21 Michel: tip. Mihel; 199,30 titlul: tip. titlu ; 200, 2 ducă: tip. Ducă; 3 rău: tip. ră; porocle: probabil greşit pentru poreclă; 30 să mi-o: tip. că mi-o: 201, 3 strănepot: tip. strenepol ; 34 Dumnezeule: tip. dumnezeule; 202, 14 cezarului: tip. Cezarului; 21 cezarilor: tip. Cezarilor; 203, 17 minciunile: tip. minciuile; 19 pragul: tip. bragul; 26 Bertuccio: tip. Bertueio; 21 chibzui: tip. chipzui; 204, 25 Berluccio: tip. Bertueio; 205, 25 Bertuccio: tip. Bertueio; 200, 26 Vincenzo: tip. Vincenţo; 31 Sfat!: lip. sfat.; 207, 5 Vincenzo: tip. Vincenţo; 9 Sapienza: tip. Sapienta; 208, 4 Vincenzo: tip. Vincenţo; Bertuccio: tip. bertueio; 10, 11 Vincenzo: tip. Vincenţo; 18 Dumnezeu: lip. dumnezeu; Tl Sfat: tip. sfat; 25 Sfatului: tip. sfatului; 210, 5 nobilul: tip. Nobilul; 212, 6 învălmăşire: tip. învălmăcire; 11 pedeapsa: tip. pedeapsă; 18 nu mai: tip. numai; 213, 32 copiii: tip. copii; 214, 14 nu mai: tip. numai; 210, 11 trădat: tip. tradat; 19 Punte: tip. punte; 23 zidurile: tip. zidudile; 217, 8 va fi: tip. vor fi; 15 — 16 avogadorilor: tip. Avogatodorilor; 17 Michel: tip. Mihel; 218, 30 Sapienza: tip. Sapienţa; 220, 9 Bertuccio: tip. Bertueio; 11 miezul: tip. Miezul; 29 adevărata: tip. adevă- rate. Actul II. 221, 18 altul: tip. altu; 222, 3 dreptatea: tip. drep- tate; 6 respecta: tip. respeta; 10 calomnie: tip. colomnie; 223,12 oamenilor?: tip. oamenilor; 224, 31 nobilele: tip. nobilelele; 225, 6 greşale: tip. graşale; 11 treaptă: tip. teeaptă; 220, 26, 30 Bertuccio: tip. Bertueio; 31 înlesni?: tip. înlesni!; 228, 23 cetă- ţenii: tip. ţetăţenii; 229, 4 exersa: tip. ecsersa; 5 mişti: tip. mişei; 232, 4 mîinile: tip. mîinine; 24 că mă cinsteşti acum: probabil greşit în loc de să mă cinsteşti ca acum; 234, 28 vîrsta: tip. sîrsta; 15 credinţa: tip. Credinţa; 30 poeţilor; tip. Poeţilor; 31 daltei artistului: tip. Daltei Artistului; 230, 17 Veneţiii: tip. Veneţii; 240, 10 ISRAEL: tip. ISRAIL; 12 Israel: tip. Israil; 29 exil: tip. eczil; 243, 2 Soranzo: tip. Soranţo; 27 să influeze: tip. se influeze; 29 prieteni, ca noi: tip. prieteni ca noi; 244, 4 libertăţii: tip. Libertăţii; 22 veneţiani: tip. Veniţiani; 26 smuls: tip. smulse; 245, 26 Soranzo= tip. Soranţo; 247, 6 vei: tip. ei (în loc de ai ?); 23 Bertuccio: tip. Bertueio. 669 Actul III. 248, 3 Giovanni: tip. Giovani; 249, 1 să zguduie: tip, se sgudue; 12 ci de: tip. ce de; patricii: tip. Patricii; 26 Bertuccio: tip. Bertucio; 260, 20 presăra: tip. presera; 28 suve- ranul: tip. Suveranul; 261, 24 marginea: tip. margenea; 30 viaţă: tip. viaţa; 263, 9 Senat: tip. senat; 23 scap: tip. acap; 25 înrăutăţiţi: tip. înrăutăţi; 254, 16 Bertram?: tip. Bertram.; 265, 27, 29 Bertuccio: tip. Bertucio; 256, 10, 31 Bertuccio: tip. Bertucio; 257, 3 trădare: tip. prădare; 29 suveran: tip. Suveran; 258, 14 cei: tip. ce; 30 simetria: tip. simestria; 259, 3 suveran: tip. Suveran; 6 Sfatul: tip. sfatul; 260, 29 Sfatul: tip. sfatul; 32 idra: tip. Idra; 261, 28 Sfat: tip. sfat; 30 sfîntului: tip. Sfîn- tului; 31 cîmp: tip. cîmpu; 262, 7 Bertuccio: tip. Bertucio; 18 simt: tip. simtu; 34 întrebare: tip. întrebere; 263, 15 floarea: tip. floerea; 21 eunoşteaţi; tip. cunoaşteaţi; 36 mîngîierea: tip. mînghearea; 264, 30 spioni: tip. Spioni; 267, 4 să văz: tip. se văz; 13 Bertuccio: tip. Bertucio; 19—20 rigi, cezari: tip. Rigi, Cezari; 23 libertatea: tip. libirtatea; 26 fiară: scris feară; 27 vecine: tip. vecinice; 268, 10 Gracchus: tip. Gracus; 15 s-a atins: tip. s’atins; 21 Sfatului: tip. sfatului; 22 negri: tip. negrii; 31 lăsa: tip. laşa; 269, 24 mîntui: tip. mîntiu; 30 tovarăşii: tip. tovărăşii; 270, 13 strămutări: tip. strămutării; 14 aceasta: tip. această. Actul IV. 272, 5 potoli?: tip. potoli.; 25 mijlocul: tip. mij- lucul; 35 lebedii: tip. lebadii; 37 ocoalele: tip. ocoalale; 38 norii: lip. nori; 273, 2 strălucitoare: tip. stălucitoare; 18 Orient: tip. orient; 21 arşitectură: tip. arşitecură; misterioase: tip. mistă- rioase; 27 nu mai: tip. numai; 29 lui: tip. Iu; 274, 4 fiică; tip. fiica; oceanului şi regină: tip. Oceanului şi Regină; 9 cu: lip. su; 10 acestea: tip. acesteae; (= acestea eu ?); 13 Ce : tip. Ce,; 276, 17 glasul: tip. Glasul; 23 aceasta: tip. această; 277, 1 domestici: tip. domesticii; 11 această: tip. acestă; 22 cerul: tip. Cerul; 278, 3 Anii: tip. Ani; 17 împotriva: tip. împvotira; 20 plebeu: tip. blebeu; 279, 20 copiii: tip. copii; 280, 28 tine. Ce: tip. tine ce; 282, 23 Giovanni: tip. Giuvani; 30 Sfatul: tip. sfatul; 284, 11 trebuincioasă: tip. trebuinciosă; 14 să va da: tip. să vă da; 21 stăpînului: tip. stăpîlui; 23 Marcellii: tip. Marceli; 285, 1 cetăţeni: tip., cetăţenii; 2 trombelor: lip. trobelor; 286, 10 cerurilor: tip. Cerurilor; 17 mai: tip. Mai; 26 făcut: tip. făfăcut; 38 patimii: tip. patimi; 287, 33 Sântului: tip. sântului; 35 Bertuccio: tip. Bertucio; 288, 5 urna: tip. guma; 22 cetăţeni: 670 tip. cetăţini; 28 regii: tip. Regii; 289, 18 răsipite: tip. resipite (pentru risipite?/; 21 patriciii: tip. patricii; 24 Bertuccio: tip. Bertucio; 290, 9 aceasta; tip. aeeastea; 19 acesta: tip. aceasta; 24 strejuiesc: tip. strejuiec; 30—31 prinţul: tip. Prinţul; 291, 29 patriciilor: lip. Patriciilor; 292, 11( prinţul: tip. Prinţul; 19 Bertuccio: tip. Bertucio; 293, 10 ştiu: tip. ştie; 9 deosebite: tip. deosebit; 25 sorţi: tip. sorţii; 26 Patriciii: tip. Patricii; 294, 3 pentru viaţă: tip. petru viaţă; 8 gali: tip. Galii; 18 Bertuccio: tip. Bertucio; 29 exemple: tip. ecsemple. Actul V. 295, 3 senatorii: tip. Senatorii; 7 FILIP. tip. FILIPU: 13 sarcină: tip. Sarcină; pentru: tip. pen- (la capăt de rind); 20 grecului shismatic: tip. Grecului Shismatic; 296, 1 oceanului: tip. Oceanului: 296, 19 — 20 marginile: tip. margile; 20 prăpăstii: tip. prăpastie!; 297, 3 senator: tip. Senator; 12—13 tribunalului: lip. Tribunalului; 298, 29 — 30 va face: tip. a face; 299, 11 să moară: tip. să mară; 18 roţii: tip. Roţii; 26 legea: tip. Legea; 300, 13 zicem: tip. zicecem; 17 în cît: tip. încît; 19 v-ar: tip. va; 301, 22 Israel Bertuccio: tip. Israil Ber- tucio; 302, 16 rigilor: tip. Rigilor; 303, 2 Israel Bertuccio: tip. Israil Bertucio; 23 sau: tip. s’au; 304, 2 domnia: tip. Domnia; 18 călătoriii: tip. călătorii; 24 tribunal: tip. tribunalul; 26 Michel: tip. Mihel; 305, 7 ca: tip. ke; 307, 12 ofiţer: tip. Ofiţer; 14 ducesa: tip. Ducesa; 29 — 30 doamnele: tip. Doamnele; 308, 6 defăimata-ţi: tip. defiimataţi; 13 ducesa: tip. Ducesa; 309, 19 stăpînul: tip. Stăpînul; 311, 16 prinţ: tip. Prinţ; 19 oameni: tip. oamenii; 25 MICHEL: tip. MIHEL; 27 doamne: tip. Doamne; 312, 19 această: tip. aceaetă; 34 costă: tip. custă; 313, 31 vă: tip. ve; 314,25 dumneavoastră?: tip. dumneavoastră.; 30 Scării Uriaşului: tip. scării uriaşului; 315, 23 episcop: tip. Episcop; 316, 21 — 22 suveran: tip. Suveran; 317, 6 cîteva: tip. cîtăva; 25 podestâ: tip. Podestă; 26 — 27 mi-a aţîţat: tip. ’mi aţîţat; 29 să: tip. se; 319, 7 dumnezeilor: tip. Dumnezeilor; 16 mîngîitoare: tip. mîigîitoare; 20 copiii: tip. copii; 24 ocea- nului: tip. Oceanului; 320, 14 comorile: tip. comoririle; 321, 6 Scara Uriaşului: tip. scara uriaşului; 322, 16 Spartei: tip. Sparte; 26 omului . . . vremii ... veciniciei: tip. Omului ... Vremii ... Veciniciei ; 323, 6 viitoare: tip. viitotre-rl2 să curgă: tip. se curgă; 324, 30 iad: tip. Iad; oceanului: tip. Oceanului; 42 Morosini: tip. Morozini; 325, 1 duhurilor: tip. Duhurilor ; 671 10 piazzetta: tip. piaţţeta; 17 silinţele: tip. sinlinţele; 326, 26 Scării: tip. scării. Prefaţă. 662, 9 comandant-căpetenie: tip. comandant căpetenie (= „comandant-şef*); 15 Istria: tip. Istitria; 22 titlul: tip. titlu; podestâ: tip. Podesta; 30 Lorenzo: tip. Lorenţo; 31 Navagero: tip. Navegero; 33 Morelli: tip. Moreli; 663, 1 Daru: tip. Darru; Laugier: tip. Langier; 5 dalia: tip. della; 9 traspiri: tip. traspire; non il: tip. nonil; 13 Michel: lip. Mihel; 17 dogaresei: tip. Dogaresei; 34 războaiele: tip. răsboiele; 37 Tarquini: tip. Tarchini; 39 Clusium: tip. Cluzium; 664, 2 Mac: tip. Marc; 5 Commodu, Domiţian: tip. Commodu Domeţian: 15 lucrul: tip. lucru; 17 red-hot: tip. red hot; 18 afironts: tip. affront; 30 e: tip et; 31 repubblica: tip. republica; Innalzato: tip. Inalzato; 32 ingiuria: tip. ingiura; 36 e: tip. et; 37 invigili: tip. invegili; 666, 13 portretul: tip. potretul; 14 Scara: tip. scara; 18 Giovanni: tip. Govani; 29 tăiere: tip. teiere; 666, 15 William: tip. Wilian 667, 2 Horace Walpole: tip. Horace şi Walpole; 16 Bertuccio: tip. Bertucio. LORD BYRON, AMBII FOSCARI S-a publicat in volumul Din operile lui Lord Byron. Traduse de I. Eliad. Tomul II [partea a II-a]. Bucureşti, în Tipografia lui Eliad, 1839, p. 181-314. Este traducerea tragediei The Two Foscari de Lord Byron (care a scris-o între 12 iunie — 9 iulie 1821 şi a publicat-o în decembrie al aceluiaşi an)l, după versiunea franceză în proză lui A. Pichot şi E. de Salle, ediţia a II-a (din 1820—1822) 2 sau o alta posterioară acesteia3. Traducerea lui Haliade este urmată (p. 315—326) de un Apendice conţinînd traducerea unui text de P. Daru, reprodus şi în ediţia franceză folosită de traducător4. Afirmaţia lui Petre Grimm că „în 1836 apar Profeţiile lui Danie şi Ambi Foscaricare fuseseră „anunţate ca fiind sub tipar încă din 1834“ 5, pare a se datora unei confuzii, creată în parte de D. Iarcu 6. Fapt este că, după cîte ştim, Heliade şi-a exprimat pentru prima dată în 1835 intenţia de a traduce tra- 1 Pentru textul original, vezi p. 594—624 din ediţia pe care am citat-o mai sus, p. 655, nota 1. 2 Vezi P. Grimm, op. cit. de noi mai sus, p.^655, nota 2. 3 Pentru versiunea franceză a lui A. Pichot (Les deux Fos- cari, p. 443—471), v. mai sus, p. 655, nota 3. 4 în ediţia a 11-a, acdst text se află la p. 471 — 473. 5 P. Grimm. op. cit/ p. 298 şi nota 3. 6 D. Iarcu, op. cit., p. 35 (unde piesa Ambii Foscari este înregistrată sub anul 1836). 673 gedia lui Byron (vezi mai sus, p. 657) şi că o tipăritură a acesteia anterioară anului 1839 nu este cunoscută. în „Curierul românesc44, XV (1843), nr. 11 (din 5 februarie), p. 48 se anunţă că se află sub tipar, printre altele, .Ambii Foscari de Lord Byron, tragedie în cinci acte în româneşte", iar în nr. 79 (din 25 octombrie) din acelaşi an se publică următorul anunţ (p. 276): „Săptămina aceasta se dau spre vînzare la librerii opera Norma,, italieneşte cu româneşte, şi tragedia de la Lord Byron Ambii Foscari, care se întrupează un volum dimpreună cu Marino Faliero‘\ Nu ştim dacă în 1843 s-a tipărit într-adevăr şi a apărut o nouă ediţie a piesei Ambii Foscari, sau dacă nu cumva este vorba de scoaterea unui nou tiraj din aceasta şi din Marino Faliero. doge de Veneţia sau de punerea în vînzare, prin librării, a unor exemplare rămase nevîndute din 1839. Reproducem, în cele ce urmează, „apendicele44 la traducerea lui Heliade: APPEND1CE ESTEACT DIX ISTORIA REPUBLICEI VENEŢIEI de P. Daru din Academia Franţeză De treizeci de ani republica nu depusese armele jos. Stăpî- 5 nise provinţiile de Brescia, de Bergama, de Crema şi prinţipatul Ravennei. însă războaiele necontenite făceau mulţi nenorociţi şi supă- raţi. Dogele Franţiscu 1 Foscari, căruia nu i se putea ierta că a fost pricinuitorul acestora, manifestă şi a doua oară, la 1442, 10 şi fără îndoială cu mai multă sinceritate decît Intîia dată, cuge- tarea de a-şi abdica demnitatea. Consiliul se împrotivi şi acum. Ceruse de la dînsul jurămîntul de a nu părăsi ducia (dogatul). Era înaintat în bătrîneţe; conserva însă multă putere de cap şi de caracter şi se bucura de gloria că văzuse republica întin- 15 zîndu-şi în departe hotarăle dominiurilor în vremea administra- ţiei lui. îji mijlocul fericirilor sale, nişte mari mîhniri veniră a pune* în ispită statornicia caracterului lui. 1 Francesco (n.ed.). 674 Fiul său lacob Foscari fu pîrît, la 1445, că ar fi priimit oarecare daruri de la nişte prinţi sau domni străini, şi anume — se zicea — de la duca de Milan, Filip Visconti. Una ca aceasta era nu numai o înjosime, ci o şi călcare a legilor pozitive ale republicei. Consiliul celor Zece tracta pricin aceasta ca şi cum ar fi fost o nelegiuire comisă de un particular obscur. Pîrîtul fu adus înaintea judicătorilor, înaintea dogelui — care nu putu a se apăra de a prezida în tribunal. Acolo fu întrebat, pus la chinuri, declarat de culpace, şi auzi din gura tatălui său hotărîrea care îl osîndea la o espalriare perpetuă şi il trimetea la Naupliu \ spre a-şi săvirşi acolo zilele. îmbărcat. într-o galeră spre a se duce la locul eziliului său, căzu bolnav la Trieşti 1 2. Mijlocirile dogelui dobîndiră, cu mare greutate, ca să i se hotărască un alt loc de şedere. în sfîrşit, Consiliul celor Zece îi iertă de a se retrage la Trevisa, impuindu-i îndatorirea, subt pedeapsă de moarte, de a sta acolo si de a se înfăţişa în toate zilele înaintea guvernatorului. De cinci ani se afla aci, cind unul din capii Consiliului celor Zece fu ucis pe ascuns. Bănuielile căzură asupra lui: unul din slugile lui, ce se văzuse prin Veneţia, fu arestat şi pus la chinuiri. Chinuitorii nu putură smulge de la el nici o mărturisire. Acest grozav tribunal porunci să aducă pe stăpînul său; îl supuse la aceleaşi cercetări; răbdă toate chinuirile şi nu încetă de a-şi mărturisi nevinovăţia: însă, în loc de a-i cunoaşte dreptatea, această stăruire se păru o îndărătnicire de a-şi mărturisi vina; văzîndu-1 că tace fapta, încheiară ca această faptă era săvîrşită: statornicia caracterului lui o numiră magie şi îl osîndiră a-1 espatria la Ganeea. Din acest tărîm depărtat, ezilatul, vrednic atunci de oarecare milă, nu înceta d-a scrie tatălui său şi prie- tenilor. spre a-i dobîndi oarecare îndulcire la depărtare. Nedo- bîndind nimic şi ştiind că groaza ce insufla Consiliul celor Zece nu îi ierta d-a nădăjdui să afle în Veneţia un singur glas in favoarea sa, făcu o scrisoare către noul duca de Milan, prin care, în numele înlesnirilor ce Sforza priimise de la capul repu- blicei, îl ruga a interveni în favoarea unui nevinovat — a fiului dogelui. 1 Napoli 2 Trieste (n. ed.). (n. ed.). 675 5 10 15 20 25 30 35 40 Această scrisoare, după oarecare istorici, fu încredinţată unui neguţător care îi promisese de a o duce în mîinile ducii, ma ştiind ce îl aşteaptă făcîndu-se mijlocitor unei asemenea corespondinţe, se grăbi, sosind în Veneţia, a o da în mîinile capului tribunalului. O altă versie, ce seamănă mai sigură, arată că scrisoarea fu prinsă de un spion ce se afla în urmele ezilatului. Aceasta fu o noua nelegiuire despre care avea a pedepsi pe Iacob Foscari. A reclama protecţia unui prinţ străin era o crimă într-un supus al republicei. O galeră porni îndată spre a-1 aduce în temniţele Veneţiei. La sosirea lui, fu supus la stra- pade. Era o singuratică ursită pentru un cetăţean al republicei şi pentru un fiu al unui prinţ de a fi de trei ori în viaţa sa supus la cercetare. De astă dată chinuirea fu cu atîta mai grozavă cu cît că fapta ce i se împuta era netăgăduită. Gînd întrebară pe pîrîtul, în zastîmpurile ce-i mai lăsa chinuitorii, pentru ce scrisese cartea care i-o aducea de faţă, el răspunse că într-adins o făcuse, că era încredinţat cum că va cădea în mîinele tribunalului, că orice alt drum i se închisese spre a putea să facă a-i ajunge aci reclamaţiile sale, că se aştepta că o asemenea faptă va face să-l aducă în Veneţia şi că a riscat toate spre a putea să aibă mîngîierea de a-şi mai vedea o dată femeia, pe tatăl său şi pe mumă-sa. Asupra acestei mărturisiri naive, îi făcură hotărîrea de eziliu, pe care o mai îngreuiară cu adaosul de a fi închis în temniţă în vreme de un an. Această străşnicie ce să în trebuinţă împrotiva unui nenorocit era cu adevărat uricioasă; însă această politică, ce oprea pe toţi cetăţenii de a pune mijlocii străini în trebile dinlăuntru ale republicii, era înţeleaptă. La dînşii era o maximă a guvernului, şi o maximă nemlâdioasă. Istoricul Paulo Morosini povesteşte, în Istoria Veneţiei, că împăratul Frederic III, cînd era oaspe al veneţianilor, ceru ca o favoare particulară priimirea unui cetăţean în Marele Consiliu şi iertarea unui fost guvernator al Candiei, ginere al dogelui, şi ezilat pentru reaua sa adminis- traţie, fără a putea dobîndi nici pe una, nici pe alta. într-acestea nu putură a refuza condamnatului voia de a-şi vedea femeia, copiii şi părinţii, pe care sta a-i părăsi pentru totdauna. Această din urmă întrevedere şi ea însuşi fu însoţită de cruzime, prin straşnica priveghere ce nu lăsa slobodul curs al durerei părinteşti şi conjugale, pentru că nu-i lăsară înnăun- trul apartamentului lor, ci într una din şalele cele mari ale 676 r io 15 20 25 30 35 40 palatului deteră voie unei femei, dimpreună cu patru copii ai săi, a veni să-şi ia cel dupe urmă adio de la bărbatul său, şi unui tată de optzeci de ani precum şi unei mumi împilate de bătrî- neţe a se bucura un moment de trista mîngîiere de a-şi amesteca lacrămele cu ale ezilatului. El se aruncă la genuchii lor, întin- zîndu-le nişte mîini dislocate de chinuri, ca să-i roage spre a soli oarecare îndulcire la sentinţa ce se pronunţase împrotiva lui. Tatăl avu curagiul de a-i răspunde: „Nu, fătul meu, respectă hotărîrea şi supune-te fără cîrtire la Siniorie!“ La aceste vorbe se despărţi de nenorocitul care îndată fu îmbărcat şi trimis la Candia. Antichitatea văzu cu groază şi cu mirare un tată condain- nînd pe fiii săi vădiţi de vinovaţi; se îndoi daca trebuie să dea un nume de virtute sublimă sau de sălbătăeie acestei silinţe ce seamănă mai presus de natura umană; aci însă, unde greşala dînt.îi fu numai o slăbiciune şi cea de a doilea n-a fost dovedită, iar cea de a treilea n-avea nimic de criminal, cum să înţeleagă cineva statornicia unui tată, ce-şi vede de trei ori chinuim! pe unicul său fiu, care aude condamnînd fără dovezi şi care nu face nici o protestaţie sau plîngere, care îl întîmpină numai ca să-i arate o faţă mai mult straşnică decît călduroasă şi care, în mo- mentul de a se despărţi pentru tot dauna, îl opreşte de a cîrti şi nu îi iartă nici însuşi nădejdea? Cum să esplice cineva o circon- specţie aşa de crudă, decît mărturisind, spre ruşinea noastră, că tirania poate să dobîndească de la oameni aceleaşi silinţe ca şi virtutea? Poate-se că robia să-şi aibă şi ea eroismul ca şi libertatea? Cîtva după această judicată se descoperi adevăratul autor al uciderii despre care Iacob Foscari fusese osîndit; însă era prea tîrziu a mai repara această cruntă nedreptate, căci neno^ rocitul nevinovat murise în temniţă. îmi mai rămîne a povesti urmările nenorocirilor tatălui* Istoria le atribuie nerăbdării ce avea vrăjmaşii şi rivalii să1 de a-i vedea locul vacant. Despre aceasta se împută formal lui Iacob Loredan, unul din capii Consiliului celor Zece, care se pornise împrotiva acestui bătrîn cu o ură moştenită ce de atîţia ani despărţea casele lor. Francesco Foscari încercase a precurma această ură, pro- puind de soţie pe fie-sa ilustrului amiral P.JLoredano pentru unul din fiii săi. Această alianţă fu reîmpinsă^ şi vrăjmăşia crescu şi mai mult. în toate consiliurile, în toate trebile doge afla tot- 677 5 10 15 20 25 30 35 dauna pe Loredan gata a combate propoziţiile şi interesurile lui. îi scăpă într-o zi a zice că nu se va putea crede că e cu adevărat pînă cînd Pietro Loredano nu va înceta din viaţă. Acest amiral muri cîtva după aceasta de o boală foarte repede, ce nu se putu tălmăci. Nu trebui mai mult voitorilor de rău ca să însînuie că Francesco Foscari, dorind această moarte, a fost în stare el însuşi să o grăbească. Vorbele acestea se acreditară şi mai mult cînd deodată se văzu murind şi Marco Loredano, fratele lui Pietro, — şi aceasta se întîmplă în momentul cînd, în calitatea sa de avogador, săvîrşa un proces împrotiva lui Andrei Donato, ginere al dogelui, pîrît de peculat (furtişag de bani publici). Se scrise pe mormîntuî amiralului că a fost răpit patriei prin înveninare. Nu era nici o probă, nici un semn împrotiva lui Francesco» Foscari, nici un cuvînt d-a-1 bănui; căci viaţa lui întreagă depărta de la dînsul o imputare aşa de urîcioasă, şi pe de altă parte el ştia că rangul său nu-1 apăra de pedeapsă. Moartea tragică a unuia din predecesorii săi îi arăta învederat aceasta, şi avea îndestule ezemple domestice despre silinţele ce-şi da Sfatul celor Zece spre a umili pe capul republicei. Cu toate acestea, Iacob Loredano, fiul lui Pietro, credea sau să prefăcea a crede că trebuie a răzbuna morţile din familia sa. în catastişele sale (căci el se neguţătorea ca şi toţi patriciii din epoha aceea), el scrisese cu însuşi mîna sa pe doge în numărul debitorilor săi, „pentru moartea — zicea el — a tatălui şi unchiu- lui meu“. De partea ceealaltă a registrului lăsase o pagină albă, ca să scrie cînd se va plăti datoria aceasta; şi cu adevărat, după moartea dogelui el scrise în registru: „Mi-a plătit-o (Vha pa* gata Iacob Loredano fu ales membru al Consiliului celor Zece, deveni unul din cei trei capi şi îşi promise, cu această ocazie, de a-şi împlini răzbunarea ce medita. Dogele, ieşind din grozava ispitire ce încercase în vremea procesului fiului său, se retrăsese în fundul palatului; nemai- fiind în stare a căuta de trebi, consumat de mîhniri, împilat de bătrî- neţe, nu se mai arăta în public, nici însuşi în consiliuri. Această retragere atît de firească la un bătrîn octagenar (de optzeci de ani) şi nenorocit, desplăeu decemvirilor, ce voiră ca să înceapă, lumea a cîrti împrotiva hotărîrilor lor. 678 Loredan începu a se plînge înaintea coleghilor săi despre împiedicarea ce neputinţile şi lipsa din consiliu a dogelui aduceau la săvîrşirea trebilor; hotărî a-şi cerca norocul şi reieşi aface pro- poziţie d-a-l destrona. Veneţia avusese de mai multe ori un 5 prinţ în oărunteţe; însă obiceiurile şi legile îngrijise despre aceasta, căci în asemenea împregiurări dogele era supleat de către cel mai vechi din Consiliu. Aci nu era destul aceasta vrăjmaşilor lui Foscari. Ca să dea mai multă solemnitate chibzuirei, Consiliul celor Zece ceru să se mai adaoge pe lînga dînsul şi alţi douăzeci 10 şi cinci senatori; însă fiindcă nu i se făcea cunoscut şi pricina pentru care se adună Consiliul, se întîmplă ca Marcul1 Foscari, fratele dogelui, să li se dea drept ajutor. în loc d-a-l priimi în chibzuirea ce era să se facă, închiseră pe acest senator într-o cameră deosebită şi îl făcură a se jura de a nu vorbi niciodată 15 de această nepriimire în Consiliu, încredinţîndu-1 că, la din împro- tivă, se joacă cu viaţa; care nu-i opri nicidecum de a-i înscrie numele din josul decretului, ca şi cînd ar fi fost de faţă. Cînd se adunară spre chizuire, Loredan [vorbi într-acest chip: „Daca folosinţa publică trebuie a impune tăcere tutulor 29 interesurilor private, nu mă îndoiesc că nu vom lua astăzi o măsură ce o reclamă patria şi care îi sînt.em datori. Statele nu se mai pot manţinea într-o stare atît de nemişcată: n-a veţi decît a vedea cît s-a schimbat a noastră şi cît se va schimba şi mai mult de nu vom avea o autoritate puternică spre a aduce 25 tămăduire la aceasta. Mi-e ruşine de a vă face a lua în băgare de seamă confuzia ce domneşte în consiliuri, neorînduiala îu chibzuiri, grămădirea în trebi şi uşurinţa cu care se hotărăsc lucrurile cele mai importante, desfrîul junimei noastre, puţina stăruire a magistraţilor, introducerea nuotăţilor primejdioase. 30 Care este efectul acestor neorînduieli? compromiterea consi- deraţiei noastre. Care îi e cauza? lipsa unui cap capabil de a tolera pe unii, de a direge pe alţii, de a da ezemplu la toţi şi de a manţinea puterea legilor. Unde mai e timpul pe cînd decretele noastre se săvîrşau 35 îndată cum erau date, pe cînd Francesco Carrara se afla învestat la Padova mai nainte şi însuşi de a fi informat că noi voiam a-i declara războiul? Noi văzurăm lucrurile cu totul dimprotivă 1 Marco (n.ed.). 679 5 10 15 20 25 30 35 40 în ultimul război asupra duchii de Milan. Vai de republica ce e fără cap! Nu vă aduc aminte toate aceste necuviirţe şi jalnicele lor urmări ca să vă mîhnesc, ca să vă înfricoşez, ci ca să vă fac a simţi că sînteţi stăpînii, conservatorii acestui stat întemeiat de părinţii voştri şi ai libertăţii ce sîntem datori lucrărilor lor, instituţiilor lor. Aci, răul arată şi leacul. Noi n-avem cap, şi ne trebuie unul. Prinţul nostru e fapta noastră, — avem dară dreptul de a-i judica meritul cînd îl alegem şi necapacitatea cînd se mani- festă. Voi adăoga că popolul, cu toate ca nu e în drept de a judica faptele stăpînilor săi, va afla cu mulţumire această schimbare. Provedinţa, negreşit, ea însuşi îi insuflă aceste dispoziţii ca să vă înştiinţeze că republica reclamă această hotărîre şi că soarta statului e în mîinile voastre/4 Discursul acesta întîmpină nişte împrotiviri foarte sfiicioase; cu toate acestea, chibzuirea ţinu opt zile. Adunanţa, necrezîndu-se îndestul de sigură despre aprobaţia universală, după cum vrea să o facă a crede oratorul, dorea ca dogele să-şi dea singur dimisia, pe care o şi propusese el mai dinainte de două ori şi nu i-o priimiseră. Nici o lege nu coprindea că prinţul se poate scoate: dimpro- tivă, el era pe viaţă; şi ezemplele ce se puteau aduce de cîţiva dogi depuşi dovedeau că nişte asemenea revoluţii fuseseră rezul- tatul unei mişcări populare. Pe de altă parte iară, daca dogele se putea scoate, una ca aceasta nu se putea săvîrşi de către un tribunal compus de un mic număr de membri, întocmit spre a pedepsi crimele, iar nu cu drept de a desfiinţa aceea ce corpul suveran al statului a fost făcut. Cu toate acestea, tribunalul hotărî ca şase consilieri ai Sinio- riei si capii Consiliului celor Zece să se ducă la doge spre a-i face cunoscut că escelentisimul Consiliu judicase de cuviinţă ca înălţimea-sa să-şi abdice demnitatea, ale căria foncţii nu le mai putea împlini a sa vîrstă. I se da 1500 ducaţi de aur spre întreţinerea lui şi douăzeci şi patru de ceasuri spre a se hotărî. Foscari răspunse îndată cu mare gravitate că de două ori voise a se uşura de sarcina sa; că în loc de a-i fi priimită propo- ziţia, i s-a cerut jurămîntul de a nu mai repeta această cerere; că providinţa i-a prelungit zilele ca să-l încerce şi să-l umilească; şi că nimini nu e în drept d-a împuta lunga viaţă unui om care 680 întrebuinţase optzeci şi patru de ani în slujba republicei; care era gata încă a-şi jertfi viaţa, — ma încît pentru demnitatea sa, el o avea de la republica întreagă şi că va răspunde de aceasta cînd, după legi, se va manifesta voinţa generală. A doua zi, la ceasul hotărît, consilierii şi capii Celor Zece se înfăţişară. El nu vru a le da alt răspuns. Consiliul se adună îndată, trimise a-i mai cere încă o dată hotărîrea, pînă nu se va desface seanţa; şi răspunsul fiind tot acela, hotărîră ca dogele să se deslege din jurămîntul său şi să se scoaţă din dregătorie. îi assemnară o pensie de 1500 ducaţi de aur, adăogîndu-i de a ieşi din palat în opt zile, subt pedeapsă de a-şi vedea confiscate toate averile. A doua zi. decretul acesta se trimise dogelui ,şi Iacob Loredano se află care avu cruda bucurie de a i-1 înfăţişa. Bătrînul răspunse: „De aşi fi prevăzut că cărunteţile mele pot să fie păguitoare sta- tului, capul republicei nu s-ar fi arătat atît de ingrat spre a-şi preferi demnitatea mai mult decît patria; ma, această viaţă fiindu-i folositoare atiţia ani, vream a i-o consacra pînă la ultimul moment. Decretul este dat, — mă conform şi eu cu dînsul.“ După aceste cuvinte, se despuie de semnele demnităţii sale, remise inelul ducal, care fu sfărîmat înaintea sa : şi îndată a doua zi părăsi acest palat, în care locuise treizeci şi cinci de ani, dim- preună cu frate-său, părinţii şi prietenii săi. Un secretar ce se afla în trecere îl pofti de a se coborî pe scara ascumsă, spre a se feri de mulţimea popolului ce se adunase în curţi; el însă nu priimi, zicînd că voia a se coborî pe unde s-a fost suit; şi cînd fu în capul de jos al Scării Giganţilor, se întoarse rezimat în toiagul său, pronunţînd aceste cuvinte: „Slujbele mele mă chemaseră aci, răotatea vrăjmaşilor mei mă face să ies.“ Mulţimea, ce se deschidea în trecerea lui şi care poate că şi îi dorise moartea, era acum mişcată de respect şi de milă. Reintrînd în casa sa, recomandă familiei sale de a uita ultragele vrăjamşilor. Nimeni, în diversele corpuri ale statului, nu se crezu în drept de a se mira cum un prinţ pe viaţă să se poată scoate fără nici o greşală, cum statul şi-a pierdut capul fără ştirea Senatului şi însuşi a corpului suveran. Popolul singur răsuflă cîteva păreri de rău; ma o proclamaţie a Consiliului celor Zece prescrise tăcerea cea mai absolută în aceasta, subt pedeapsa de moarte. Pînă a se da un succesor lui Francesco Foscari, se făcu o lege nouă prin care era oprit dogele de a deschide sau de a citi depeşele ambasadorilor 681 republicei şi scrisorile prinţilor străini, fără a fi de faţă şi consi- lierii săi. Alegătorii intrară în conclaviu şi numiră doge pe Pascal Malipiero, la 30 octomvrie 1457. Clopotul de la St. Marco, ce 5 anunţia Veneţiei pe noul său prinţ, izbi urechea lui Francesco Foscari. Astă dată tăria sufletului îl părăsi; simţi o mişcare aşa de mare, încît a doua zi şi muri. Republica hotărî ca să i se facă aceleaşi cinsti de îngropare ca şi cînd daca ar fi fost în demnitatea sa; ma, cînd veniră a-i io arădica rămăşiţele, văduva sa, ce era născută Marina Nani, declară că nu va suferi una ca aceasta, ca nu priimeşte a mai tracta de prinţ, după moartea sa, pe acela căruia, trăind, îi luaseră coroa- na, că fiindcă el îşi consumase averile în slujba statului, ea va şti n-şi consacra zestrea spre a-i face ultimele cinsti. Nu i se luă în 15 băgare de seamă această împrotivire şi, cu toate protestaţiile ei, trupul mortului fu ardicat, revestat cu podoabele ducale, espus în public, şi pompa se făcu cu cinstile obicinuite. Noul doge asistă la înmormîntare în veşminte de senator. Mila ce insuflă nenorocirea acestui bătrîn nu fu cu totul stearpă. După un an, cutezară a zice că Consiliul ceţor Zece a fost trecut hotarăle puterilor sale şi fu oprit, printr-o lege a Consiliului celui Mare, de a mai putea pe viitor a judica pe prinţ, afară numai cînd va fi vreo pricină de felonie (apostazie). Un act de autoritate ca acesta, de a scoate un doge ce 25 era pe viaţă, ar fi putut aţîţa o sculare generală, sau cel puţin a pricinui o împerechere într-o altă republică. în Veneţia însă, cu trei ani nainte se întocmise o magistratură, sau mai bine o autoritate, înaintea căria toate trebuia să tacă. * Personage. 328 FRANCO: tip. FRANC; IACOPO: tip. JACOPO. Actul lntii. 329, 1 1NTÎI: tip. AXTEIU; 2 ÎNTÎIA: tip. ANTEIA; 14 — 15 mădularele-i: tip. mădularei: 330, 1 şi a: tip. a şi; 831, 22 Le-am: tip. Le am; 332, 4 orfelini?: tip. orfelini.; 6 te-au: tip. te au; 333, 14 naufrînt: tip. nan frint (— „naufra- giat“); 23 Guarzii: tip. Guardi; 334, 3 ne-ar: tip. ne ar; 7 Con- siliului: tip. consiliului; 16 tatăl: tip. tătăl; 335, 1 guarzi: tip. Guardi; 4 Consiliului: tip. consiliului; 14 povăţuiam: tip. popovăţuiam; 10 Ciclade: tip. Ciclale; 337, 25 Consiliului: 682 tip. consiliului; 838, 10 ajunge: tip. ajung; 340, 4 tatălui: tip. tatului; 13 Linişteşte-te: tip. Liniştete; 20 nu mai: tip. numai; 841, 23 să scoaţă: tip. se scoaţă; 342, 9 toate: tip. toata; 15 le-am: tip. le am: 343, 11 nu mai: tip. numai; 344, 17 — 18 bărbatu-său: tip. bărbată-său; 346, 1 Consiliului: tip. consiliului; 8 Consiliul: lip. consiliul; 21 Consiliului: tip. consiliului; 849, 7 Consiliului: tip. consiliului. Actul II. 350, 2 ÎNTÎIA: tip. ANTEA; 7 lăsa: tip. laşa; 351, 5 război: tip. rezsboiu; 11 Bresciei: tip. Bresfrei; Ravennei: tip. Ravenei; 16 patriii: lip. patrii; 352, 19 Consiliu: tip. consiliu ; 353, 27 Dobîndiseşi? tip. Dobîndiseşi. 354, 2 Puntea: tip. puntea; 23 avea: tip. evea; 25 sparţiaţi: scris Sparţiaţi (= „spar- tani" ); 356, 3 Consiliul: tip. consiliul; nu mai: tip. numai; 23 copiii: lip. copii; 358, 34 mi i-a: tip. mi a; 360, 30 Consiliului: tip. consiliului; 361, 29 părinţii: tip. părinţei; 363, 5 te-ar: tip. te ar; 12 le-a: lip. le a; 14 le-am: tip. le am; 365, 26 Punţii: tip. punţii; 27 ş\:tip. şi şi; 28 masime (—„maxime"): tip. masine; 366, 1 Auzit-ai?: tip. auzit-ai; 867, 1 om: tip. Om ; 14 om: tip. Om; 18 urna: tip. gurna; 29 iad: tip. Iad; 368, 4 aş uita: tip. aş uitat; 369, 14 zilele: tip. zililele; 17 gemeau; tip. gemen; 370, 2 — 3 pe toţi i-aş li dat: tip. pe toţi ’iaşî fi dat; 9 — 10 Venerabilul Consiliu: tip. Venerabulul consiliu; 16 dînsul.: tip. dînsul? Actul III. 371, 2 ÎNTÎIA: tip. ANTEA; 6 — 7 accentele: tip. accentele; 19 desţifra?: tip. desţifra!; 26 familiare: tip. familire; 372, 5 nu mai: tip. numai; 378, 18 acestei: tip. acelei; 24 schinteiază: tip. schintează; 374, 16 oamenilor: tip. oamanilor; 375, 34 singur: tip. sigur; 376, 7 dogilor: tip. Dogelor; 24 ceva: tip. ce va; 26 oceanului: tip. oceaenului; 28 sclavi, captivi: tip. Sclavi, Captivi; 377, 4 părinţilor: tip. părinţelor; 22 oceanului: tip. Oceanului; 378, nota 2: svete ( = „elveţiene"): tip. sivele; 379, 29 edifiţiuri: tip. edefiţiuri; 380, 23 — 24 venerabilului: tip. venerabulului; 24 bănuiala: tip. bunuiala; 382, 19 nu mai: tip. numai; 26 sinioră: tip. sinoră; 385, 3 să-şi: tip lă’şi; fi-i-ar: tip. fie-ar; 9 ascunză-şi: tip. ascunze-şi; 27 ne-a: tip. ne a; 33 neînduplecat: tip. neîndupelecat; 386, 24 te-am: tip. te am; 387, 30 — 31 şi niciodată mai mult decît astăzi: tip. şi totdauna mai mult decît astăzi (cf. versiunea franceză care stă la baza traducerii lui Heliade: et jamais plus qu’aujourd’hui); 388, 13 moştenirea: ti. moştinirea; 389, 13 orice vor vrea: tip. ori ce 683 vot vrea; 26 copiii: tip. copii; 390, 32 — 33 se repetă la începutul p. 261. Actul IV. 392, 2 ÎNTÎIA: tip. ANTEA; 393, 12 fiu-său: tip. fiu (pentru fiulz'^ său; 31 vinovat?: tip. vinovat.; 394, 9 Consiliu: tip. consiliu; 13 lucrul: tip. lucru; 14 Consiliul: tip. consiliu; 19 va voi ?: tip. va voi.; 396, 4 să nu mai: tip. se numai; 10 Consiliul: tip. consiliul; 397, 3 deliberaţia: tip. deliberanţia; 4 Senatului: tip. senatului; 14 Senatului tip. senatului; 16 Consiliului: tip. consiliului; 399, 13 patrii!: tip. patrii; 17 Lido: tip. lido; 31 fenicienii: tip. Fenicienei; 400, 9 deşartă: tip. deşertă; 402, 2 Nu mai: tip. Numai; 403, 5 n-ar fi: tip. n’a fi; 9 — 10 nu mai ... nu mai: tip. numai . .. numai; 19 Siniorei: tip. sinioriei; 404, 16 nu mai: tip. numai; 406, 18 rămîn: tip. rămîne; 408, 8 neîmblînzit?: tip. neîmblînzit.; 412, 6 Consiliul: tip. consiliul. Actul V. 413, 2 ÎNTÎIA: tip. ANTEA; 19 Sinioriei: tip. sinioriei; 415, 30 demnitatea: tip. demnitetea; 417, 10 favoriză: tip. fevorisă; 418, 24 mine: tip. mene; 419, 9 repaosă: tip. re- poasă; 13 poruncă: tip. porună; 420, 2 — 3 Consiliului: tip. consiliului; 11 fără: tip. far; 421, 9 Daca: tip. Caca; 423, 13 Patruzeci?: tip. patru-zeci.; 14 MEMMO: tip. MOMMO; 424, 2 pentru: tip. puntru; 14 duce: tip. duge; 425, 15—16 palatul acesta, retrage-te: tip. palatul această, retragere; 16 scara: tip. scară; 429, 13 AL: tip. A; 25 învoire?: tip. învoire.; 430, 7 nu mai: tip. numai; 431,15 rola: tip. rolă. Appendice. 674, 5 Brescia: tip. 6 Breşia; 6 Ravennei: tip. Ra- venei; 675, 29 Caneea: tip. Canea; 35 Sforza: tip. sforţa; 676, 27 mijlocii străini: tip. mijloci străinii; 35 într-acestea: tip. într-aceaste; 679, 26 domneşte: tip. domnişte; 35 Carrara: tip. Carrare (după versiunea franceză); 680, 27 membri: tip. membrii; 681, 10 de 1500: tip. de 1500; 39 succesor: tip. su6cesor. FELICE ROMANI, NORMA Traducerea s-a publicat, împreuna, cu originalul italian, în volumul: Norma. Tragedie lirică de Felice Romani. Tradusă de I.E. Bucureşti, în tipografia lui Eliade, 1843, p. 1 — 107 (textul românesc pe paginile] fără soţ, iar textul italian pe cele cu soţ). Tragedia lui Felice Romani, a servit ca libret pentru opera cu acelaşi titlu de Vincenzo Bellini, reprezentată pentru prima dată la 26 decembrie 1831, la teatrul Scala din Mi- lano. Piesa lui F. Romani fusese tradusă şi publicată, înaintea lui Heliade şi tot în versuri (dar fără textul italian), de către G. Asachi, traducerea acestuia fiind reprezentată chiar înaintea apariţiei ei, după cum aflăm din pagina ei de titlu: Norma. Tragedie lirică compusă de F. Romani, iar muzica de pre lău- datul V. Belini. Tradusă de A[ga] G. Asachi. Reprezentată întîia oară la Ieşi, 20 fevr. 1838, de Elevii Conservatorului Filarmonic. Eşii, La Institutul Albinei, 1838, [IV] -f 49 p. Iar după traducerea lui Heliade, se mai publică încă una, în proză, fiind însoţită şi ea de textul original italian: Norma. Tragedie lirică în două acte. Compusă de Felice Romani. Tra- dusă de M. A. Canini şi I. G. Valentineanu. Muzica de Bellini. Bucureşti, Imprimeria Naţională a lui Iosif Romanof et Comp., 1858, 75 p. 685 Traducerea lui Heliade (sau cel puţin publicarea ei)1 a fost stimulată de sosirea la Bucureşti a ansamblului italian de operă condus de Basilio Sansoni, care urma să-şi înceapă seria de spectacole cu reprezentarea operei Norma; în „Curierul româ- nesc“, XV (1843), nr. 67 (din 10 septembrie), p. 229—230, după anunţarea evenimentului, redactorul gazetei publică urmă- toarea înştiinţare, intitulată Cărţi sub tipar: „Din repertoriul teatrului italian se pun subt tipar în limba italiană şi română operile următoare, care vor ieşi după rîndul următor: 1. Norma. 2. Belisarie. 3. Montecchii2 si Capulelii sau Romeo şi Iulia. 4. Clara de Rosenberg. 5. Somnambula 3 6. Furiosul. 7. Bărbierul de Sevila. Preţul fiecăria opere în ambe limbele va fi patru sfan- ţihi, hîrtia velină, tiparul curat. Prenumăraţia se face la librăria d-lui Valbaum, precum şi la a d-lui Romanov. Doritorii de la judeţe se pot adresa la DD. profesori sau şi însuşi prin scrisori către Redacţie. Banii se vor plăti deodată cu priimirea fiecăria cărţi. “ Aceeaşi gazetă a prezentat, în acelaşi an, cronici elogioase despre spectacolele eu Norma (nr. 69, din 17 septembrie, p. 237 — 238; nr. 70, din 20 septembrie, p. 241 — 242; nr. 77, din 18 octom- brie, p. 268 — 269; nr. 90, din 7 decembrie, p. 320—321). în octombrie 1843 a ieşit de sub tipar traducerea lui He- liade; în nr. 79, din 25 octombrie 1843, al gazetei se publică (p. 276) următorul anunţ: „Săptămîna aceasta se dau spre vîn- 1 în „Curierul românesc4*, XIV (1842), nr. 94 (din 11 decem- brie), p. 373, într-un reportaj despre sărbătorirea în Bucureşti, la 6 decembrie, a zilei onomastice a ţarului Nicolae, „protectorul nostru**, se spune printre altele: „La teatru, cu cheltuiala muni- cipalităţii s-a reprezentat Norma .. .**,— fără să se precizeze dacă reprezentaţia a avut loc in limba română şi, în caz afir- mativ, dacă autorul traducerii era Heliade (autorul reporta- jului). / ţ2 Tip. Montechi (n. ed.). • Tip. Somnambule (n.'ed.). 686 zare la librerii opera Norma, italieneşte cu româneşte, şi tragedia de la Lord Byron Ambii Foscari, care se întrupează un volum dimpreună cu Marino Faliero." Textul italian şi traducerea românească sînt precedate (p. III) de o prefaţă, semnată Traducătorul, pe care o reproducem aici: PREFAŢĂ Anticii gali aveau un fel de guvern teocratic: miniştrii religiei sau preoţii lor le era si capi politici, cum şi judicători. Aceşti preoţi se numeau druizi, ce erau răspîndiţi în toate Galliile, în Britania şi pînă în valea meridională a Dunării. Erau mai multe scoale druidice atît în conţinent, cît şi prin insole; însă cele din Britania erau mai însemnate, după mărturia lui Cezar, încît cei ce voiau a se perfecţiona în ştiinţa sau doctrina druidică trebuia a se duce acolo spre studiare. Irminsul sau coloana lui Irmen era o zeitate a saxonilor, ce corespundea cu Marţ al romanilor, zeul războiului. Această coloană sau statuă se afla în fundul unei păduri sacre aproape de Eresburg, care la anul 772 fu dărîmat dimpreună cu acest monument saxon de către Carol cel Mare. Statua aceasta înfă- ţişa un războinic armat după chipul germanilor, adică într-o mînă cu un stindard şi într-alta cu o lance. Istoria nu zice că Irminsul ar fi fost şi o zeitate galică. Autorul acestei drame împreună însă ritul saxon al lui Irminsul cu al druizilor, care era galic. După cum se arată în această dramă, Irminsul era slujit de femei sacerdotese sau un fel de călugăriţe, ca vestalele la romani, ori mai bine ca sibilele ce da afară oracole. Druizii, după cum ziserăm, erau o sectă sacerdotală întocmai ca leviţii la evrei, ca magii la perşi, ca braminii la indieni. Ei îşi săvîrşau ritul religios în păduri consacrate divinităţilor şi la tulpina vreunui stejar sacru. Ivirea lunei nouă da semnalul începe- rii ritului, întocmai ca la musulmani spre începerea Baiaramului. După mărturia mai multor autori ai antichităţii, precum Cezar, Diodor Sicilianul, Lucan şi alţii, doctrina religioasă a druizilor învăţa nemurirea sufletului şi trecerea lui în altă lume 687 5 10 15 20 25 30 35 40 Druizii cultiva astronomia, astrologia, fiziologia şi, prin urmare, pretindea profesia ştiinţei magiei sau a prezicerii viitorului, Chateaubriand, în Martirii săi, se întinde îndestul în descrierea costumelor şi ritului druizilor. Vell6da, sacerdoteasă druidă, poate că dete ideea poetului nostru italian a-şi face pe Norma. Romanii îşi întinseseră biruinţele în Galii şi îşi trimiseseră proconsolii. Unul din aceştia se închipuieşte Pollion în această dramă, înamorat de Norma, mare sacerdoteasă la templul lui Irminsul. însă pentru frumuseţele Adalgisei vergini, care se afla închinată în acelaşi templu, Pollion părăseşte pe Norma, cu care şi avea doi copii. Acest amor se descopere Normei, şi pe aceste două paterne de amor şi de gelozie, mijlocind şi ritul druizilor, se urzeşte toată opera, după cum se va vedea de către cetitor. Speranţa că vom putea vreodată avea şi un teatru naţional a făcut pe traducător a da o traducţie care să se poată eînta pe muzica lui Bellini. Nevoia de a păzi în. versuri aceeaşi măsură, şi cît se va putea aceeaşi vorbă în acelaşi vers şi mai la acelaşi loc, ca sa se poată eînta cu însuşi notele ce esprimă ritmul şi ideea vorbelor italiene, a sforţat pe traducător a se apropia cît se va putea mai mult de original şi a priimi multe vorbe necunoscute pînă acum în literatura română. Pentru dînsele a dat la sfîrşitul cărţii un vocabular, şi altul iar pentru vorbele italiane ce nu s-au tradus în păşirea cadenţată a versurilor. S-ar fi putut traduce Norma, cum şi celelalte opere următoare, într-o limbă mai înţeleasă şi pe nişte versuri mai rimate; atunci însă ar fi mijlocit o abatere oarecare mai mult sau şi mai puţin din drumul ce şi l-a tras traducătorul, şi schimbarea vorbelor ana- loge, cum şi locul lor, strămutarea versurilor, ar fi adus nevoia de a se compune altă muzică într-adins potrivită pe traducţia sau compoziţia română. Traducătorul n-au avut înainte nici lauda cititorilor, nici critica preţioşilor. înlesnirea celor ce vor studia limba italiană, înlesnirea celor dîntîi actori români ce vor eînta pe Norma pe scena română, apropierea dialectului român cu cel cultivat italian, formarea cu vreme a unei lirabe din mai multe dialecte române, între care intră şi cel italian, a fost tot cugetul traducătorului. Va plăcea cititorilor traducţia Normei? — Nu se ştie. Este sigur însă că celor ce se vor încerca a eînta muzica acestei opere sau întreagă, sau în parte pe această traducţie, li se vor ardica multe greutăţi; şi de aceea n-ar fi 688 bine a se grăbi cineva nici să critice, nici să laude pe traducător pînă cînd nu va auzi pe scenă cîntîndu-i-se traducţia. Deocamdată, daca ea, dimpreună cu vocabularul său, va înlesni pe cititor a înţelege textul originalului, daca prin aceasta privitorul va simţi mai multă plăcere la reprezentaţiile italiene, înţelegînd scenele şi gustînd muzica potrivită pe înţelesul vorbelor, atunci traducă- torul şi-a înnemerit cugetul cît pentru cititori. Cîntăreţii vor vedea la încercarea ce vor face. Aci însă se înfăţişară mai multe greutăţi. Muzica îşi reclama ritmul său, vorbele sale; fiecare notă îşi reclama silaba sa. Citi- torul iară reclamă vorbele eu care este obicinuit, versificatorul reclamă rima. A da unuia toate cile are dreptul de a reclama este a lua de la altul mai toate drepturile lui. Greutăţile acestea nu se putea învoi fără a cede unul cîte ceva din ale sale celuilalt. Muzica, dar, a trebuit unde şi unde a se învoi cu limba, limba a se sforţa să se apropie şi mai mult de suroru-sa italiană şi versurile, fără a pierde ritmul, să piarză acea bogăţie a rimei ce se vede în original, în care autorul era liber cugetărilor şi espresiilor sale, neavînd înainte o muzică intonată: în italieneşte întîi s-a făcut poezia ş-apoi muzica, în româneşte muzica era întocmită, şi traducătorul nu putea să iasă din cercul ce i l-a tras compozitorul. Spre lămurire la cele zise, vom încerca a face cîteva espli- caţii. O traducţie, spre ezemplu, în versuri e sforţată adesea la schimbare, la adaos, la împuţinare de vor be, la strămutarea locului lor respectiv din ceea ce se aflau în original, la adaos, la lungime de versuri, la schimbarea măsurei adesea, şi însuşi la mutarea versurilor. Cînd însă originalul este pus pe muzică, traducătorul are alte hotare, mai strimte, peste care nu poate a sări; de la el atunci se cere nu numai înţelesul şi limba, ci şi măsura şi însuşi locul vorbelor pentru care s-au compus cutare sau cutare fras muzical ce esprimă vorba întonată. Este cîteodată cîte o notă principală care se poate cînta pe altă vorbă, şi însuşi ’cîteodată pe altă silabă decît pe aceea pe care compozitorul a hotărît-o în original. Cîţi cunosc, spre ezemplu, opera Bărbierul din Sevilla şi-aduc aminte de aria lui don Basilio, Calomnia; acolo este un vers: Come-un colpo di canone. 5 10 15 20 25 30 35 Muzica aci esprimă esplozia sau pocnetul tunului, şi versul acesta, cîntîndu-se, se face: Ccme-n colpo di cano o o o o . . . ne. Tunul nu se zice altfel în gergul român decît tun. La traduc ţia versului dar, cîntîndu-se pe aceeaşi muzică, ar trebui să se esprime vorba după urmă: tu u u u u ... n. însă parterul atunci, spăimîntat, ar scoate un alt glas şi ar c-ăta să-şi astupe urechile şi să fugă, socotind că l-au împresurat lupii. Nu ca doară traducţia acestui vers n-ar fi oarecum înnemerilă cînd ar fi hotărîtă numai pentru citit, si cînd s-ar face asfel: Ca răspocnetul din tun sau Ştii, ca pocnetul din tun. Ci atunci ar trebui un alt Bellini1 la asemenea versuri să întoc- mească alte note, care să dea mai multă putere sau prelungire vorbei pocnet, şi vorba tun să o lase curmată printr-un bun răsu- net al timbanului şi al bronzului, esprimînd versul: Ştii, ca po o o o c.. . netul din tun. Nefiind însă această împregiurare, şi aflindu-se notele muzicei fixate pentru fiecare silabă, traducătorul este sforţat a-şi apropia şi mai mult versul de cel italian, ca, cîntîndu-se după aceeaşi muzică, să nu facă din bietul don Basilio şi un lup estraordinariu; şi va traduce în chipul următor: Ca un pocnet din canon. Atunci însă strigă preţioşii că canonul se zice tun pe românie, că vorba tun e destul de imitativă, şi altele asemenea. Şi eu ştiu că aşa se zice şi că vorba este imitativă, pentru că am apucat mai nainte de a o zice, fără să mi-o aducă nimeni aminte; însă sînt greutăţile espuse mai sus de care domnii aceştia se feresc cu mare îngrijire, pentru că nu vor să puie mîna pe pană şi pieptul pe masă; căci atunci, vrînd-nevrînd, ar da peste aceleaşi greutăţi pe care tot asemenea le-ar învoi, şi poate şi mai bine. La înlesnirea, iar, celor ce încep a se ocupa cu învăţătura limbei italiene, se cerea o traducţie din vorbă în vorbă, pentru că de o astfel de traducţie au trebuinţă începătorii. O asemenea 1 Greşit în loc de Rossini (n. ed.). 690 lucrare însă nu ar fi putut produce un vers, sau şi de s-ar fi produs, foarte rar s-ar fi întîmplat a ieşi de atîtea silabe cîte sînt în versul respectiv din original. Aşadar traducătorul, ca să împace şi muzica, şi versificaţia, şi pe începătorul de limba italiană — pentru că mai toţi la noi sînt începători —, se vede sforţat să mai lase niţel din original (însă nu prea mult), să mai adaoge, să mai schimbe (şi iarăşi nu prea mult), să apropie cît va putea ambele dialecte: să mai gonească din cele în care tra- duce vorbele barbare şi străine la muzică; se vede sforţat, adică, a se afla în poziţia aceluia pe care l-a dus soartea a sluji la mai mulţi domni şi sfîrşaşte cu a încheia cele următoare: „că fiecare operă, ca să fie cîntata bine, adică după cugetul compozitorului, Irebuie să se eînte numai în limba în care s-a compus poezia, pe care s-a întocmit muzica după ritmul vorbelor. îndarn fran- ţczul şi germanul s-ar încerca să eînte pe Norma, Belisarie 1 si altele în limbele lor; îndarn italianul şi germanul şi-ar bate capul să eînte pe Robert Diavolul2 3, pe Dama Albă 3 şi altele în limbele respective. Italianul iară şi franţezul bine ar fi să lase pe seama germanului să-şi eînte Flautul fnclntat4 5, Plugarul milionerb şi altele. Românul ar putea oarecum a se încerca să eînte operile numai cele italiene pe limba sa, convins că va pro- fana mai puţin arta; ferindu-se însă de desele u, cercînd a le preface în o, ferindu-se de desele i, ce sînt aşa de urît la cîntat, si de desele t, care fac a scoate glasul pe nas.“ Va zice însă cineva: „Ce încheiere e aceasta? cum se poate? că eu am auzit atîtea opere italiene şi franţeze cîntîndu-se în limba nemţească, şi ce frumos era! ce spui că nu se poate? uite că s-a putut.il — S-a putut, cu adevărat, şi se poate încă si mai slut dec’ît aşa, de vom băga de seamă cîte lucruri fac oamenii, şi se poate şi li se trece. Ştii insă ce fel este acest fel 1 Opera Belisario (1836) de G. Donizetti, pe un libret de S. Cammarano (n. cd.). 2 Opera Robert le Diable (1831) de G. Meyerbeer, pe un libret de A. Scribe şi C. Delavigne (n. ed.). 3 Opera La Dame blanche (1825) de F. A. Boieldieu, pe un libret de A. Scribe. (n. ed.). 4 Opera Die Aatiberflote (Flautul fermecat, 1791) de W. A. Mozart, pe un libret de J. E. Schikaneder. (n. ed.). 5 Operă germană de autor neidentificat, (n. ed.). 691 de putut? Parabola e foarte înnemerită; însă pentru că aicrxpov ăaxt Kat \£yeiv 1, eu o tac, şi-ţi aduc numai aminte că braga nu trebuie să intre în altar, că — Doamne păzeşte! — e păcat de moarte! ştii dumneata povestea; iar daca n-o ştii, afl-o şi 5 vei vedea ce bine se potriveşte, atît de bine încît, de te-ai apuca s-o spui sau să o scrii la o asemenea întîmplare, crede-mă că ai semăna mai aşa de dibaci în parabole ca şi Omer, şi pe toţi ce te-ar asculta i-ar cuprinde un rîs cu adevărat omeric. încă cîteva vorbe: daca cititorul începător de limba litalianu, 10 studiind asupra acestei traducţii, va întîmpina pe la unele locuri vorbe netraduse sau schimbate cu altele analoge, din pri cina nevoiei în care strimtora sau rima, sau ritmul. — pentru asemenea vorbe traducătorul dete asemenea la sfirsit un mic vocabular italian. 15 Pe lîngă acestea se mai adaogă că, în cît pentru înţelesul limbei acestei traducţii, să bage cineva de seamă că mai mult se înţelege această limbă de către un sătean român fără cultură, cu toate vorbele cele nouă, decît originalul de către un italian de aceeaşi condiţie. Limba românească cultivată într-un chip 20 de a nu mai fi nici gerg, nici dialect, va fi din însuşi materia şi forma ei mai înţeleasă de vulg decît limbele lui Dante, Tasso.. Racine, Lamartine..Goethe, Schiller.Pope, Byron... de către vulgul lor respectiv. Făcînd cineva această băgare de seamă în conştiinţa sa 25 din toate raporturile, de va vedea că cu adevărat avem şi avan- tagiul acesta, să nu mai zicem nimic toţi cîţi sîntem români, ci să dăm cu Dumnezeu înainte şi să ne curăţim cît vom putea de lepra străină şi de acele spurcuri parazite. * Mai tîrziu (pe la 1860), Heliade a pregătit, o nouă variantă, în scriere latină şi uşor revizuită sub raportul limbii, a traducerii sale din 1843 (scrisă într-un alfabet de tranziţie): la Biblioteca Academiei de păstrează, în Arhiva I. Heliade Rădulescu, mapa II, ms. 80, un fragment de 25 de foi (format în-8°, scrise numai pe recto) din această variantă, fără titlu si fără lista personajelor, cuprinzînd mai mult de jumătate din actul I (pînă la versul al 4-lea din cea de a treia replică — a Normei — din scena VII). 1 „E ruşinos chiar şi de spus“ (n. ed.). 692 Din faptul că I. I. Heliade-Rădulescu, fiul scriitorului, îşi anun- ţă (în prefaţa la ediţia postumă: I. Heliade Rădulescu, Curs de poesie generale. Dramaticele ..., Bucureşti, 1878, p. 2) inten- ţia de a publica, printre alte traduceri inedite de teatru, şi Norma, rezultă că Heliade terminase de elaborat întreaga variantă din care se păstrează fragmentul menţionat. Marcînd (pentru primele şapte scene ale actului I) cu A tipăritura din 1843 şi cu B fragmentul din manuscrisul citat, observăm următoarele: Prefaţă. 687, 26 nouă: tip. nuoe; 688, 9 Adalgisei vergini,: tip. Adalgisei, vergini; 30 potrivită: tip. potrivit; 689, 35 Se- villa: tip. Sevila; 690, 16 pocnet: tip. poctnet; 691, 22 cercînd: tip. cărcînd; 692, 2 ean: tip. io\. Persone. templul: tip. templu. Actul I. 435, 13 luna A: Luna B\ 436, 8 acvile vrăjmaşe A: aquvile nemice B; 11 cezarilor: scris Cesarilor .4, B \ 14 lună A: Lună B; 437, 8 inimă-mi A: inima-mi B; zeu: scris Zeu A, Zeu (corectat din zeu) B; 9 Un zeu al păcii mele vrăjmaş A: un Zeu (corectat din zeu) nemic al păcii mele B\ 18 zeu A: Zeu B; 19 turburat A: tulburat B; 33 spune-1 A: spune [’]] B : 438, 12 pune-o A : pune o B \ 18 sepolcral A : sepulcral B ; 20 despare A : dispare B \ 24 este in B: [Un glas] O voce-oribil sună; 439, 2 Tramă A: Trama B; 8 zeu A: Zeu B; 9 vergine- adorată^l: vergine adorată B; 14—15 sacerdotese ... sacrifica- t.ori: scris Sacerdotese, Războinici (A, Bellatori 2?), Barzi, Eubagi, Sacrificatori A, B; 18 verbenă A: vervenă B; 26 sale A: scris selle B: 27 verbenă A: vervenă B; secere A: seceră B; 440,3 putere-umană A: putere umană B; 8 acvile A: scris aquvile B; 9 Spadă A: Spada B; 11 odată!: scris o dată. A, o dată B\ 20 spune: scris spune. A, spune, B; 24 pagini: scris pagine A, pagini B\ 25 moare A: moară B; 27 Aşteptaţi ora .4: Aşteptaţi: ora B; 441, 4 sacre-antice A; sacre antice B; 10 Ce-a A : Ce a B ; 24 proconsulu-ntîi: scris Proconsulii ’ntîi A, Proconsulul’ntîi B \ 442, 5 Tibrul: scris Tibru A, B\ 14 Ultima- ncai: tip. Ultimă-ncai A, Ultima-ncai B ; 19 la A : pe B; 22 zisa: scris DISA A, Disa B; 26 Flavie A: Flaviu B; 443, 3 Rugar’: 693 tip. Rugar A, A ruga B; 8 e-amor A: e amor #; 15 te-ajung A: to ajung B\ 22 Uitatu-l-am: tip. uitat’l-am A, Uitatu-l-am J3; 24 crudo A: crudo (corectat din crude) B: 29 e-a ^4: e a B\ 31 tine-a A: tine a B; 444,11 zei: scris Zei A, B \ 445, 4 e-amorul A: e amorul R; 14 Cu-acei ^4: Cu acei J5; 17 Cu-al A: Cu al B; 19 cel puţin!): tip. cel puţin. A, cel puţin). B; 446, 15 rassigură ^4: rassicură B; 23 Trem A: Tremur B; 448, 14 tăi...: tip. tăi,; 30 unde: tip. unde?; 449, 25 „Vino: lip. Vino; 27 aura-ţi: tip. aura’ţi (pronunţat în două silabe); 30 săruta.): tip. să- ruta; 450, 8 ochii-i: tip ochii; 452, 9 Ţie să trenai: tip. Ţin să remi (o. Errata, p. 121.; in originalul italian: Trema per te) ; 455, 26 furiş: tip. fufiş. Actul II. 456, 11 vi Irige: in Errata (p. 121) Heliade corec tează in vitrigă (adică -e formînd diftong împreună cu vocala din Ah) ; 457, 13 ad-o-mi (— „adu-mi-o* — n.n.): tip. addo’mî; 458, 8 împlineşte-o: tip. împlîneşte-o (v. Errata, p. 121); 459, 2 numai: tip. numai (— „niciodată*: în originalul italian: non mai^; 10 abbieţi,: tip. fără virgulă; cf. originalul italian); 26 accente: tip. accente; 460, 13 al doilea cede: scris cedă (adică cu -e semivocalic); 461, 9 contra: tip. cotra; 25 vîntularea. tip. vînturarea (corectat în Errata, p. 121); 462, 6 Generoasa- vă-ardoare: tip. Generoasa-v’ardoarc; 463, 20 Templul: tip. Templu; 29 Clotilda: tip. Ciot; 32 curagiu: tip. curagiu: (adică pronunţat în două silabe); 465, 3 templul: tip. tem- plu; 28 este în original: Sovra i flutli dei Ligeri impuri; 466, 11 împlini: scris împlini (pers. a 2-a sg.: „împlineşti*); 20 templul: tip. templu ; 467, 6 acuma!): tip. acuma.; 9 praguri,: tip. praguri?; 468, 6 Izbeşte!: tip. Izbeştă (adică cu -e semivo- calic ); 469, 18 -ntrece?: tip. ’ntrece.; 28 unde-am: tip. unde am; 470, 11 Toţi: tip. Toţi.; 32 tăi: tip. tei; 471, 7 mine-a: tip. mine a; 472, 10 cine c: tip. cine e (deci pronunţat cme-e); 26 credeţi!: tip. crediţi.; 473, 24 lacrămi: tip. lacrămă; 474, 6 O, durere!: tip. O durere.; 476, 7 Aidi: tip Aidi; 22 lacrămi: tip lacrămă. * La sfîrşitul volumului (p. 109 — 119 si 119 — 120) Heliade dă două vocabulare, pe care le reproducem în continuare. 694 VOCABULAR de vorbele ce se par nouă sau străine în această operă A abbiet. De la biet, abbiet. Vrednic de plîns, ticălos, înjosit. Bietul om, şi prin urmare abbietul. Sau mai pe dreptul de la jiccio, jectus — objectu, subjectu, abjectu; obiect, subiect, abiect sau abiettu, căzut, lepădat, aruncat. affidere. De la fede, credinţă (vorbă întrebuinţată între românii din Macedonia), încredinţare. îţi affid un lucru, îţi încre- dinţez. alţare. De la alt, înalt, alţare, înălţare, realţare, esalţare ş.c.l, amant. Amorez, libovnic. amicu. Prieten. acuilă sau acvilX. De la ac. Pasărea cu ciocul acuilin ase- menea vulturului, spre deosebire că vulturul este o pasăre răpitoare, iar acuila o pasăre imperială; un fel de pajere. annuntiare. De la noscere, de unde avem notă, nobil, nuntă, cunoaştere ş.c.l. De la nuntă, ce este o ţeremonie spre a fi cunoscuţi după lege cei căsătoriţi, se face nunţiare, anunţiare; a face cunoscut, a vesti. arcanu. De la arc. Un lucru ce nu e în linie dreaptă cu noi spre a se vedea. Lucru nevăzut, neştiut, ascuns; miste- rios. Această vorbă s-a păstrat şi între popolul român. Multe sate şi objecte sînt care se numesc arcani.— Se mai zice arcan şi laţul cu care se prind caii neîmblînziţi, ca o cursă, ca o taină. ardoare. De la ardere, ca sudoare, lingoare ş.c.l. Fierbinţeală, căldură a inimei. atroce. De la tp(&y, atrox: lucru ce nu se poate mînca, tare ca piatra, aspru, crud, crunt, feros. avvenire. De la venire, advenire, avvenire: venire peste noi neştiută, neaşteptată, viitorul. aura. De atfpa, vînt dulce, uşor; adiere de vînt. B baldanţa. îndrăzneală, obrăznicie, semeţie. bard. Poet la anticii celţi, al cărora minister era de a celebra virtuţile şi izbîndele eroilor. 695 5 10 15 20 25 30 bellu sau băl, bălă ce s-aude prin cîntecele populare; băla mea, mîndra mea, adică frumoasa mea, draga mea. — Bellu sau băl, frumos. De aci numele de familie Bellu, Bălluţă, ca Frumuşanu. benda. Legătura cu care se încinge fruntea sau capul.— Bendă regală, diadema cu care îşi încingea capul regii în antichi- tate. Vorba bendă s-a păstrat în limba populară: l-a băgat, l-a strîns în bende. b ren nu, un cap sau căpitan al galilor carii arseră Roma la 365 după fondaţia ei. C kandid. De la candor, albeaţă strălucitoare, curăţenie, de unde vine şi vorba candidat, pentru că candidatul la alegere trebuia să poarte un veşmînt alb sau, în zilele noastre, să aibă glasurile curăţeniei sau bile albe.— Candid, prin urmare, alb, curat, fără prihană. candoare. Ablativul vorbei candor, sau nominativul nostru: albeaţă nepătată, curăţenie, neprihănie, bună credinţă. castu, casta. Curat, fără prihană, întreg întru feciorie, nepătat. cedere. De unde vorba purcedere şi, prin urmare, precedere, succedere, escedere şi cele din acestea; prin urmare şi cedere. Acest verb în latineşte este defectuos şi n-are decît imperativul. Asemenea şi în limba populară română nu s-a întrebuinţat decît la imperativ: ceasâ, zic femeile viţelului cînd nu lasă ugerul din gură ca să mulgă, adică lasă, fugi, dă-mi. Prin urmare cedere va să zică a lăsa, a da altuia un drept, un loc, un lucru ce era în stăpînirea noastră. clostru. De la cludere, chiudere, chidere, înmuind pe /, închi- dere. Clostru, locul închis dintr-o mănăstire unde sînt chiliile, cloitre franţozeşte, chiostro italieneşte şi Kloster nemţeşte. codard. De la coadă; cel ce rămîne-n coadă; codaci, fricos, mişel. complice. Soţ, tovarăş la o nelegiuire, la un complot. conceput. Început împreună, zămislit. 696 condamnare sau condemnare. A da hotărîre împreună, a osîndi. conjură. De la jurare. Jurămînt împreună, complot, conspi- raţie. constanţă. De la stare. Statornicie. contindere. A tinde împreună unul d-o parte şi altul de alta, a se împrotivi, a se certa, a nu lăsa altuia să ia un lucru, a voi să ia ceva de la altul. culpă. Greşală, vină, de unde vorba moldoveană şi bucovi- neană culpaş, vinovat. D decret. Hotărîre înaltă, plan înalt, hotărîtor. Vine de la verbul cernere, decernere: a despica, a dezbate, a judica un lucru şi a-1 hotărî. dependere sau depEndere. De unde vine şi vorba spîndurare sau spînzurare. A atîrna, a spînzura un lucru de altul, a nu fi de sine, a fi supus ş.c.l. desculpare. De la culpă (vină), dezvinovăţire. despărere. A pieri din ochi ; un lucru pare şi despare. dictare. De la dicere (zicere), dictus, dictare. A zice, a spune să scrie altul care nu iese din vorbele cele zise. Prin urmare dictare însemnează şi a porunci; a da porunci care tre- buie a se împlini din vorbă în vorbă fără nici o abatere, a da porunci care se împlinesc orbeşte. A dicta unui scriitor, a dicta legi, condiţii, porunci. discu. Un rotocol care la antici sluja de joc, o tavă rotundă; de unde şi discul soarelui, al lunei, al unei stele. Această vorbă s-a întrebuinţat pînă acum numai la biserică: a ieşit cu discul (cu o tăviţă rotundă). divu, divă. Zin, zină ; zeu. De aci vin vorbele divin şi divinitate. diversu. De la vertere, vîrtire, învîrtire; a întoarce în toate chipurile şi de toate părţile; prin urmare vers şi apoi divers, felurit, deosebit, în mai multe chipuri. 697 empiu sau impiu. Cel ce batjocoreşte pietatea, religia, legea; fără pietate, crud, spurcat, nelegiuit. estremu. De la extra (stră), extrem sau estrem. Cel din căpătîi, 5 cel de la sfîrşit: hotarăle estreme, minutele estreme ale omului. eternu. Vecinie, fără început şi fără sfîrşit. eubagi. Nume de o clasă de druizi sau al anticilor preoţi gali, a cărora principală ocupaţie era studiul fizicei, astrologiei 10 şi al ghicitoriei. fasci. Faşă, toiege legate împreună cu o dardă dasupra, ce ţineau lictorii la romani. f! F fellon. Trădător, viclean, rău, mincinos, crud. 15 fermu. Statornic, ţeapăn, înfipt bine. forţă. De la foarte; precum de la tare se face tărie, asemenea de la foarte — forţă, care va să zică putere, tărie. funebru sau funebre. Lucru ce se cuvine la îngropăciune, la mormînt. Pompă funebră, cuvîntări funebre, podoabe 20 funebre, jocuri funebre. însemnează încă posomorit, trist, jalnic. I Îndarnu. Surda, în zadar. Încântu. Fermec. Încîntec şi descîntec. 25 imen sau imeneu. Zeul nuntei, al căsătoriei, sau şi nunta şi căsătoria însăşi. irĂ. Furie, necaz, mînie. Din cîtetrele vorbele nici una nu ex- primă în adevărata însemnare vorba iră. Ceva mai mult, se apropie de vorba mînie, a căria origine pavia, de o 30 vom cerceta, vedem că nici aceasta nu esprimă curat vorba iră. intim are. A face cunoscut, a arăta cu degitul, a vesti. 698 L legioane sau legiune. Un corp de ostaşi compus de pedestri şi de călăreţi. (Legione d’onore, un ordin al Franţei.) liber. Slobod, de unde libertate. M miseru. Mişel, ticălos, de unde vorbile mizerie, mizericordie. Vorba mizer se află în cărţile bisericeşti vechi tipărite. misteru. Taină, secret, mai cu osebire în religie. misticu. Tainic, alegoric în materie mai cu osebire religioasă, înţelesurile mistice ale Scripturii; Biserica este mireasa mistică a lui Hristos. O oră sau oară. Ceas. Această vorbă s-a întrebuinţat pînă acum numai în frazele: întîia oară, de atîtea ori. onoare. Cinste. P pagine. Filă, faţă de carte. patriu. Al patriei, ce se cuvine patriei. perfidu. De la fede (credinţă). Ce n-are credinţă, necredincios, viclean. pietate. închinare, dragoste, respect, cinstire către lucrurile religiei. pilu. Lance, suliţă romană. plantă. Nume general prin care se înţeleg toate sadurile, precum: arburii, pomii, ierbele şi tot ce răsare din pămînt. primar. Întîi, precum văr primar, cale primară. preparare. Parare mai dinainte, pregătire. prevenire. A veni înainte de ceva, a întâmpina. preconsolu. Capul republicei romane se zicea consol. în pro- vinţii administratorii ce se trimeteau a ocîrniui în numele republicei şi în locul consolului se ziceau preeonsoli. 699 5 10 15 20 25 30 35 profanu. Cel ce este fără respect către lucrurile sacre, cel ce nu e închinat la cele religioase. Se ia adesea şi în loc mirean. Profanii au pîngărit cele sfinte. Cărţi bisericeşti şi cărţi profane. Istoria sfîntă şi istoria profană. proferire. De la ferire, suferire, referire, deferire, diferire, preferire, proferire. A rosti, a scoate, a pronunţa o vorbă sau nume. profum. De la fum; miros aromatic, plăcut, mireasmă. Parfum, franţ. promisa. Partiţipiul sau substantivul lui promitere. Făgăduinţă, ungr. promjttere. De la mittere, trimitere, promitere: a da cuvîntul despre un lucru, a se îndatora prin vorbă sau prin scris, a făgădui cel unguresc. puru. Neamestecat, neîntinat, limpede, curat. De Ia această vorbă se fac vorbele purgatoriu, purificare, purificatorii», puritan, purgativ ş.c.l., ce au intrat în dominiul limbei. R remintare. A veni de doilea în minte. A-şi aduce aminte, a pomeni cel slavonesc. remuşcare sau remursicare. A muşca adesea, a tot muşca. Re- muşearea cugetului, acea muşcare deasă a fiinţei ce nu lasă pe om în pace despre fapta cea rea; de aci, sau mai bine de la remordere, vine vorba franţozească remords. resbumbare. De la bumbare, bumbet; cum de la sunare — sunet, răsunet. Precum de la sunare se face răsunare, a suna înapoi, asemenea de la bumbare se face resbum- bare sau rebumbare: a bumba sau a suna înapoi cu bum- bet. repentire sau repiniire (se). A avea o adevărată durere sau părere de rău căci a făcut sau căci n-a făcut un lucru; a se căi. reu, rea. Vinovat, criminal. ritu. Rînduială prescrisă în ceremoniile sau în slujbele ce fac într-o religie. 700 rugar. Infinitivul rugare prescurtat după al doilea treaptă.— Infinitivii la noi se arată în trei chipuri: 1-îi în re, precum cîntare, pornire, înţelegere; 2-lea, prescurtat, fără e cel final, precum la compoziţia condiţionalului: cîntar-ai, dormir-ai, înţeleger-ai; şi al 3-lea şi mai prescurtat, fără r final, la aceeaşi compoziţie: ai cînta, ai dormi, ai înţe- lege. Prin urmare rugar este infinitivul lui rugare: rugar mă lasă va să zică lasă-mă a ruga. rugu. Un arbore cunoscut de toţi românii. Pe urmă se mai zice grămada de lemne sau locul asupra căruia anticii ardeau trupurile celor morţi sau şi pe cei vii. S sacerdotali;. De la sacer (sacru), sacerdote (preot), sacerdotal, preoţial sau preoţesc. sacrilegiu. De la sacru şi legere; cel ce culege cele sacre, fur de cele sfinte. sacru. Sfinţit. selbă. Pădure. De aci vine vorba selbatie. sepolcral sau sepulcral. Ce se cuvine sepulcrului sau mormln- tului; mormîntal. sclavu. Rob. scudu sau scut. Un fel de pavăză rotundă. Scutul este o pavăză rotundă şi pavăza este un scut lungăreţ. De la scut vin vorbele scutire, scutier. scure. Secure, topor. sfidare. De la fede, difare, sfidare sau desfidare; a provoca, a chema la luptă, a se certa, a se sfădi, sl. Aşa, de cel slavonesc. sicambri. Popol războinic din părţile occidentale ale Germaniei, lîngă Rhin. Sicambrele secure, securile sicambrilor. speranţă. Se la sperare, nădejde. sperare. A nădăjdui. sperjuru. Călcător de jurămînt. splendere. A străluci, a da afară lumină. splendoare. Strălucire mare. spuiere. Despuiere, precum smintit, desmintit, spreţ, despreţ. succedere. A veni pe urmă, a lua locul cuiva. Părinţii noştri ne-au preces şi fiii ne succed. 701 superb. Trufaş, mîndru. De la Orceppac; citindu-se (u) (u) şi spiritul de dasupra (s). Cel ce caută, trece pe dasupra. surprins sau supraprins. Prins fără veste. surrÎdere. Rîdere pe sub buze; zîmbire cel slavonesc, care va 5 să zică a-şi arăta dinţii. suvvENiRE. Venire sub, a-şi aduce aminte. straniu. De la stră sau extra, străin şi straniu, care va să zică neobicinuit, necunoscut, străin obiceiurilor, ciudat, de- şănţat. io streaped. Zgomot. svînturat. iNenorocit, spulberat de vînturi; cel ce nu are unde să-şi plece capul; svînturat de întîmplări. T terra. Pămînt, de unde avem vorbele tărîm, ţară, ţărînă. i5 teribil. Grozav, spăimîntător. tiber sau tibru. Un rîu la Roma. torrent. Şiroi. tremare,. Vorba de rădăcină a lui tremurare, care este un lei de tremare diminutiv; precum în franţozeşte de la trembler 20 se face trembloter, şi în italieneşte de la tremare, tremulare. V vanu. Deşărt, zadarnic. veghentu. De la veghere, de unde şi preveghere. Deştept, cu minte pătrunzătoare. 25 verginal. Lucru ce se cuvine la vergine. vergine. Fecioară. victimă. Jertfă, animal înjunghiat. vil. Ticălos, mişăl, nimicit, înjosit. vîntulare. De la vînt. Fîlfîire: vîntularea steagurilor. 30 viscu. Materie lipicioasă şi tare de care se prind păsările lipin- du-se; un fel de vlăstar parazit pe arburi, ce în limba popu- lară se zice vîsc. viţiu. Neputinţă, neperfecţie, slăbiciune, greşală, meteahnă, nărav urît. 702 verbenă. Plantă mirositoare pe care cei antici o întrebuinţau în ceremoniile religioase sau descîntece magice. U ultim. După urmă. ultragiare. De la ultra; a necinsti peste măsură, a ocări cel ţigănesc. întreabă pe ţigan ce va să zică ocară ca să vezi cît eşti de silit a întrebuinţa vorba ultragiu. io VOCABULAR de cîteva vorbe italiene netraduse ad litteram în această traducţie A affetto. Dragoste, dorinţă, aplecare, simţiciune. affliggere. întristare, mîhnire. ampio. întins, mare, larg. C 15 culla. Leagăn. D dan no. Daună, mold. pagubă. d'eh. De, pentru Dumnezeu, aibi milă! ah! vai! ş.c.l.; este o interjecţie de îndemnare către milă. Dă-mi de, lasă-mă de; dă, nu fii aşa de crud, ş.c.l. diletto, -a. Drag, drăgălaş, dulce, nume ce îşi dau amanţii; — substantiv, însemnează plăcere, mulţumire, desfătare. diva npare. Ardere, esbucnire. 703 E eccheggiare. Răsunare, a face echo. iRRORE, Rătăcire, greşală. F fiducia. încredere, nădejde. foriero. Vestitor. furtivo. Pe furişi. G gara. Gară, ceartă, dezbatere care de care. io H ho d’uopo. Am de op; am trebuinţă. I im precare. Rles ternare, a ura, a dori răul cuiva. impresso. De la imprimare. întipărit. indegno. Nevrednic, ticălos, necinstit. infedele. Necredincios, viclean. inutile. Nefolositor, zadarnic. ite. Imperativul plural al verbului ire, care la noi se întrebuin ţează în singular: ii, adică mergi nainte; ite, prin urmare duceţi-vă, mergeţi, aideţi. L lusinghiero. Linguşitor ce dă bune nedăjdi, mîngîitor. 704 msco. Adică con mc, cu mine. 0 okta. Necinste, ruşine. oe, ora. Ceas, acum, aşadar, deci. osare. Cutezare, îndrăznire. ottenere. Dobîndire, clştigare, obţinere. P pari. Pereche, cu soţ; cînd e adverb însemnează: asemenea, tot asfel. pentirsi. A se căi. PBRCOSSO. Izbit. pria. Mai întîi. R rec are. A aduce, a încredinţa, a vesti, a săvîrşi. ruggire. Răcnire, zbierare, mugire. rubbllo. Rebel, răzvrătitor. S scempio. Pedeapsă. sdegno. Dispreţ, necaz. senso. Simţ, înţeles. sgombro. Golit, deşărtat. soffocare. A înăbuşi, a sugruma, a înneca. sparso. Revărsat, presărat, risipit. straziare. A sfîşia, a zdrenţui, a maltracta, a batjocori. VOLTAIRE, BRUTUS Este traducerea tragediei Brutus de Voltaire, reprezentată pentru prima dată la 11 decembrie 1730.1 Textul autograf se păstrează la Biblioteca Academiei, ms. 3530 (avînd 57 de foi), fiind constituit din şase fragmente reprezentînd diferite redacţii, după cum urmează: A: f. 52r—55v, prima redacţie (scrisă pe foi mari, recto şi verso) a actului I, versurile 1 — 319 (în total 311 versuri în această redacţie, corespunzînd fragmentului cuprins între p. 479, r. 9 şi p. 489, v. 9 din ediţia noastră). B: f. 42* —50v, a doua redacţie (scrisă pe foi mari, recto şi verso) a actului I (din care se păstrează versurile 200—384. corespunzînd fragmentului cuprins între p. 485, v. 17 şi p. 491, v. 12 din ediţia noastră) şi a actului II (complet), — cu numeroase şi importante corecturi făcute ulterior, în prima pagină cu creion negru, iar în celelalte cu cerneală violetă (corecturi pe care le marcăm prin B1). C: f. lr — 13r, a treia redacţie (scrisă pe foi mari, recto si verso) a actelor I şi II (text complet). 1 Pentru textul original, vezi Thedtre de Voltaire. Contenant tous ses chefs-d’ceuvre dramatiques. Nouvelle edition revue d’apres Ies meilleurs texles. Paris, Garnier Freres, libraires- 6diteurs, 1874, p. 89—139. O traducere modernă a publicat Armând Rad ian, în: Vol- taire, Opere alese. Voi. I. [Bucureşti], Editura de stat pentru lite- ratură şi artă, [1957], p. 67-149. 706 D: f. 14f — 41*, redacţie mai tîrzie (scrisa pe jumătăţi de coli, cu cerneală violetă) a actelor III, IV şi V. E: f. 56r — 57v, transcriere definitivă (contemporană cu D) a primelor 72 de versuri din actul IV. în ediţia noastră am reprodus fragmentele C, D (minus pri- mele 72 de versuri din actul IV) şi E, (cuprinzînd versuriie men- ţionate), pe celelalte luîndu-le în considerare în corpul de variante. Această traducere a fost publicată de I. I. Heliade-Rădu- lescu, fiul scriitorului, sub titlul: Curs de poesie generale. Dra- maticele. Brutu. Tragedie în cinci acte după Voltaire de I. Helia- de-Rădulescul. Scriere postumă . Bucureşti, 1878 (diferenţele, nu prea numeroase şi importante pe care această ediţie le pre- zintă faţă de textul manuscris — şi care se datoresc, foarte probabil, lui Gr. Gellian (v. mai jos) —, nu le menţionăm în aparatul critic). La p. 79 a acestei ediţii postume este indicat, ca dată a terminării traducerii, anul 1867. Această dată este valabilă pentru fragmenteie I) şi E, pe cînd fragmenteie B şi € au fost traduse — apreciind după scris — prin anii 1850 — 1855, iar fragmentul A, înainte de 1850. Titlul şi lista personajelor lipsesc in A. După titlu: fiul: scris filiu C; fia: scris filia C. Actul I. Titlul actului şi al scenei /, precum şi indicaţiile de regie şi numele personajelor scenei lipsesc în A. Intructt prezintă deosebiri foarte numeroase şi profunde faţă de B şi C, reproducem în cele ce urmează întreaga redacţie A: BRUTU [Romani ce nu cunoaşteţi] alţi domni decît /virtutea/ pe legi [Şi legile] Şi zeii lui Pompiliu şi-a voastre (sic, neanulat) Romani, ce nu cunoaşteţi alţi domni decît pe zei, 5 Virtuţile lui Numa şi patriile legi, Voi, destructori de tirani! în fine inemicul începe-a ne cunoaşte. Acel toscan, superbul, Fugarului Tarquiniu teribil ajutor, 10 Porsena îngîmfat.ul ce ne vorbea de sus \ 1 1 Versurile 9 şi 10 sînt scrise în ordine inversă, ordinea 707 Acel tiran protector unui tiran ca dînsul, Ce cu oştirea cruntă acopere Tiberul, Respectă azi senatul şi liberul popor. [îşi pleac-a său /tru/ orgoliu] 5 Azi înaintea voastră şi-a-nfrînt trufia sa Şi cere să tracteze prin solul ce trimite. Aron (sic) din a lui parte ne va veni acuma A cere-audienţă l-ai Romei senatori: Aşteaptă-n acel templu; şi voi puteţi vedea 10 De cade-se să intre aci naintea voastră Sau ducă-se să spuie că [-n] Roma nu-1 ascultă (corectat din nu s-ascultă^. VALERUJ PUBLICOLA Orice-ar veni să [ne spuie,] zică şi orice-am [putea] aştepta [Meargă] 15 Să nu-1 ascultăm, meargă [şi curăţe-ne locul] la regele-i napoi. Aceasta rni-e părerea. Nu mai tractează Roma Cu-ai săi inemici altfel decît daca-i învinge. [Fiul tău] Al tău fiu, ce e dreptul, [!;] ca brav răzbunător, 20 [De două ori rempinse pe] Tiranul Etruriei de două or (sic) [l-a împ] 1-a-mpins. Ştiu toate cîte [se cuvine] -avurăm prin braţul lui eroic Şi (adăugat ulterior) Ştiu că [prin esemplu-ţi] el pe romani salvat-a (deasupra este scris:) salvă romanii, după al tău esemplu (fără ca. una dintre cele două variante să fie anulate ) Ci nu e destul [de] încă. [E împresurată Roma] Roma în cîmpii săi 25 [Şi-n cîmpurile sale] îşi vede inemicii, [de care se-mpresoară] ce-au pus-o la mijloc. Asculte-ntîi Tarquiniu senatul ş-al (corectat din &) lui ordin: A noastre legi 1-esilă, să iasă dar din staturi Şi cureţe [-ne] confinii d-aspectu-i criminal; 3Q Şi vom putea la urmă şi ruga-i asculta. [Acest nume] lor normală fiind apoi restabilită prin numerotarea lor prin 2 şi, respectiv 1 (n. ed.). 708 5 10 15 20 25 30 Ast nume de solie veni să ne uimească Tarquiniu nu ne-nvinse (corectat din -vinge) ; ş-acum eu amăgirea Se cearcă a străbate. Cînd regii trimit soli, [Eu am de ce mă teme căci] Se ştie al lor cuget, ei vin ca inemiei. Subt titlu onorabil şi plini, îmflaţi d-orgoliu Sau de îndemînare, vin sau ca să insulte, Sau a trăda-n repaos [fără /a tr/ a cădea pe ei Pedeapsa meritată] privelegiaţi spioni. [Roma n’] [N-ascultă Roma] [Să nu asculte Roma limbagiu amăgitor] Să nu asculţi, o, Romă, limbagiu amăgitor. Tu n-ai învăţat arte [şi uneltiri tu ştii num’a combate] subtilităţi infame* [Confundă-ţi inimicii, uimiţi de strai mărea-ţi Ori] în partea ta e lupta, tu eşti num’a combate; Confundă-ţi inemici (sic) de gloria-ţi uimiţi Şi cazi, or tună regii; atuncea fă tractat. BIUjTU A Romei libertate pe eît îmi e de scumpă O ştie Roma-ntreagă; [şi fără a mă abate] ci plin de-acelaşi spirit, [Părerea mea e alta: Solia aceast’] Eu văz în acest sol (sic, neanulat) [Ce vine să tracteze-n nume de suverani] [din părţi de suverani] Părerea mea e alta: [în] în ast ambasador Ce vine să tracteze din părţi de suverani, Eu văz întîiul pas şi semn de-nchinăciune La’ ai Romei cetăţeni (apoi ai a fost anulat si ultimele două cuvinte, intervenite). [Cuvine-se să-ncepem] Să dezbărăm despoţii [A mai pleca] [Pe regi a-i mai deprinde /trufia-şi mai lăsa/ ş-a-i face a mai /lăsa/ uita /Să plece/ Despoticul (corectat din Despotica) /trufie/ /să vie a tracta/ orgoliu şi cu romanul stat Să vie să tracteze putere cu putere] De (corectat din Din^ vechiul lor orgoliu, să-i facem a veni 709 5 10 15 20 25 30 rtepiumc-a cunoaşte, cu dînsa a tracta Acum [c-a lor] ca cu egală, şi mai tîrziu, vrînd cerul, [C-ai ei supuşi să vie tractatul să încheie] S-o ştie d-a lor doamnă, supuşi să i se-nchine. Aron (sic) în Roma vine cu cuget a-i vedea [A ei] [Mijloace i născînde] Mărimea crescătoare, năseîndele-i puteri [Să] A-i observa părerea şi haracterul său Şi geniul ce-o-nsuflă [ş-a ei chiar] şi însuşi neputinţa-i. Romani, pentru (deasupra acestuia: chiar de) aceasta eu zic să îi dăm voie Să ini re, să se uite, să [vază] ştie cine sîntem '[Un biet sclav] Şi sclavul unui rege să vază şi el oameni, în lung şi lat să primble ai săi ochi de spion [Şi] în voi să vază Roma [în voi] şi-n voi a ei tării. Şi-nchine-se aicea la zeul ce ne-nsuflă, Lasă-n senat să intre [şi tremure] s-asculte şi să treme. VALERIU Eu văz că tot senatul e de părerea ta; O ceri tu, o va Roma, — eu cată să mă plec. Lictori, să-l întruducă; şi fie ca fiinţa-i Să nu aducă [aicea] [în] Romei (corectat din Roma) nimic de supărare. (Către Brutu) Aci numai asupra-ţi ne sînt ochii deschişi, Tu cel întîi eşti singur ce fiarele ne<-ai> rupt. Susţine-a libertăţii şi cauză, şi luptă. Brulus îi este tată, el pentru ea vorbească. SCENA II SENATUL, ARON (sic), ALBIN, scortă ARON (sic) [Senat] Consoli, senat al Romei, îmi place a intra în ast consiliu sacru de inemici [prudenţi!] eroi, 710 [Să văz pe toţi] A cărora prudenţă, severă echitate O singură-mputare îşi poate azi să-şi facă. Sînt martur d-a lor fapte, admir a lor virtuţi, îmi place s-ascult Roma prin vorbele lui Brutu [Departe d-acel strigăt] popol (sic, neanulat) Departe de barbarul şi cerbicosul popol Pe care numai frica-1 uneşte şi-l desparte, [Aba] Orbit (corectat din Orbii) [far-a şti] în orice face, şi-n ură,. şi-n amor [Ce-ameninţă, se teme, /domneşte şi/ /şi domn/ comandă, se- supune Şi domn şi sclav dodată, a cărui pertinenţă... Brut] Ce-ameninţă, se teme-ntr-o zi şi domn, şi sclav A cărui pertinenţă... BRUTU [Stai, se cade a numi] [află o vorbire] Stai, ia-ţi măsura vorbei [Şi fii mai cu] Numeşte cu respect pe cetăţenii Romei. Senatul se onoară cu a reprezenta Pe virtuosul popol ce-ai cutezat să-nsulţi. Cu noi [să] lasă-ţi (corectat din laşi) [a artă] (sic) şi toată [flateria] adularea Veninul (corectat din Venin) ce-1 [se] fabrică în curtea Etrurie* P-aici nu se cunoaşte în ast senat roman. Urmează. ARONS Nu m-atinge [superbul tău cuvînt] acest cuvînt superb Pe cît [mă] voi [să-i] ca să [apăr] mîntui pe Roma din pericol. Ca fiu al ei întocmai eu cauza îi apăr. Vedeţi ce vijelie v-ameninţă-mpregiur; în van se-ncercă Titu [de] de dîns-a v-apăra. îmi pare rău că zelu-i, precum ş-a lui valoare [N-asigură romanii] N-aduc pînă în urmă hecît o rea cădere. [Cu cît el] Prin cîteva învingeri tăriile vă scad Ş-ast sînge ce le-nundă le sapă din temei. 711 5 10 15 20 25 30 35 Nu refuzaţi, mă credeţi, o pace necesară (scris neceră) ! Senatul daca este al popolului (scris popolui) tată, Porsena încă este al regilor [ee-at] espulşi. [Insă voi] Ci voi, răzbunătorii [al] ai numelui roman, [Voi dreputuri (sic)] Voi interpreţi iluştri [ai oamenilor dr] de dreptul omenirii, Voi ce judicaţi regii, vedeţi în ce loc sînteţi. [Aci e Capitolul] [lată aci altare ş-acelaşi Capitol] Aci e Capitolul, altarele-aci sînt, Aci [o di] unde odată [chemînd nemuritorii] pe zei ales tind [Văzui pe fiecare din voi arzînd] Pe toţi din voi văzut-am arzînd d-altă dorinţă [Credinţa lui Tarquiniu să jure] Să jure 1-al său rege credinţă, lui Tarquiniu. [Ce zei schimbară dară] A regilor dar drepturi ce zei le-au prefăcut? Ş-atîtea noduri sacre care puteri le-au rupt? [Cine răpi] Şi cine răpi stema (scris stemă) din capul lui Tarquiniu? D-a voastre jurăminte cine poate... BRUTU El însuşi. Nu mai vorbi de noduri ce crima le<-a> strărupt, De zei ce el insultă, de drepturi ce pierdu. Arons, noi drept omagiu iacut-am jurămîntul D-onoare, d-aseultare, iar nu să purtăm fiare. Şi daca-ţi vine bine ce-aicea ai văzut, Senatul la picioare-i a-i înălţa urări, Ia adu-mi-ţi aminte că tot în locul asta, Cu zeii (scris zei) toţi de faţă el a jurat dreptate, Cea legătură sacră între popor şi regi. Ne-a rupt el jurămîntul cînd a trădat p-al său. Şi cum calcă o dată pe legi ce a jurat, Nu-1 mai cunoaşte Roma ; rebel el singur este. ARONS [Vai! sau] [Vai! însuşi d’a] 712 Şi [chiar] însuşi de ar fi asfel ca [absolutismul său] naltă putere lui (sic) Să-mpingă pe Tarquiniu [şi] chiar peste datorii, [De i-ar fi orbit] Orbit d-ar fi fost însuşi de farmecul măririi, [Ce om e fără eroare] Tot omul cu-ale sale, şi regii iar sînt oameni. Al vostru este dreptul să vreţi a-1 pedepsi, [Voi] Supuşii lui din leagăn, născuţi spre-a-1 asculta? lin fiu n-ardică mîna la un culpabil tată, Ci îşi întoarce ochii, îl plînge şi-l respectă. Şi oare suveranii au [drepturi] ei mai puţin drept Ai lor juzi le sînt zeii; noi sîntem ai lor fii. Şi daca în urgia-i ni-i dă vrodată cerul, Nu faceţi să vă vie de sus [mai mare rău] un rău mai mare Cu răzbunarea voastră trădînd [sacre] jurămînt, legi Şi răsturnînd tot statul în loc d- (corectat din de) a-1 [schimba] renoi. [Instruit] Păţit, cercat de rele, ce-nvaţă pe tot omul, [Va fi mai drept Tarquiniu] [Se va schimba] Tarquiniu va fi altul, mai drept, mai demn de Roma. Printr-o-nvoire bună voi veţi putea-ntări Legitimele noduri [între popor şi] de popoli şi de regi, Să faceţi să-nflorească în toate libertatea Sub umbra [umbra] ceea sacră puterii monarhiei. BHUTU Arons, s-a dus acuma: tot statul cu-a lui legi Ce-şi are din natură, or schimbă după plac. Sclavi regilor toscanii, şi chiar la ai lor preoţi, Ki seamăn a se naşte spre-a domnilor servire. Ş-ai fiarelor antice adoratori ferici, Ar vrea tot universul să fie [sclav] ca ei, sclav. Vezi libera Grecia şi moalea Ionie Sub jug urîcios zace (scris jace^, îngenucheată geme. Avutu-şi-a şi Roma sovrani, iar nu despoţi, Şi Romulu cel mare fu primu-i cetăţean; Purtăm noi greutatea mărimii lui supreme. Numa ne dete legea, ci-ntîi el s-a supus. 713 [Apoi Roma-şi alese] ] Apoi, cată a spune, alegerea-şi făcu: Din voi, de la Toscana [ai s] luatu-şi-a’ săi regi Ce-aduseră aicea din fundul Etruriei [Spurcatele lor viţi] Spurcata fărdelege şi desfrînarea curţii, (Se scoală) [Ie mai vîrtos. De azi ia-o d-aicea şi du-o 1-al său tată. Simţ (scris Simţi) mare bucurie în inimă-mi ascunsă, A tiranilor toate (? scris tote) departe de la noi, 715 Să nu rămîie [-n Roma ni] aicea [nimic dintr-ale lor] nimica (corectat din nimic) [dintr-ale lor] pentru ei Decît a Romei ură şi-a zeilor (scris şi a diilor) urgie. [în cîrnp ca să poţi duce] Şi ca să iei cu tine şi lata, ş-acest aur, 5 O zi ţi-acoardă Roma; ast timp îţi e destul. Şi casa mea-antr-acestea te poate ospăta, lntr-însa fii în pace şi-n toată siguranţă. [Senatul] Şi voie, şi ospiţiu prin mine-ţi dă senatul. 10 Şi cîte îţi anunţă, te du diseară-n cirnp Şi spune lui Porsena întreg al meu răspuns, Repoartă-i lui rezbelul şi spune lui Tarquiniu Oricîte văzuşi, toate, la senatorii Romei. (Senatorilor) 15 [Şi noi] [Aidem noi a depune în capitol] [Aidem la capitoliu /sărbînd a-1 adorna/ cu lauri s-adornăm, /Cu laurii/ Ce-a fiului meu frunte victoria a-ncins. 20 Să /punem/ -ntindem în trofee] [Aidem la capitoliu /cu t/ acolo să sărbăm Victoria romană, să celebrăm pe zei, Să-l adornăm cu lari, ce-a fiului me frunte] Aidem la Capitoliu (scris capitolliu^ să celebrăm pe zei, 25 Să-l adornăm cu lauri ce-al (scris qu’al) fiului meu cap Victoria încinse; acolo să depunem [Drapelele răpite /stind/ şi darde/le/ eăjerale ( ? )] Şi darde şi drapele ce braţul lui le smulse [Toscanului] 30 [De la] De la toscane turbe. Şi fie lui Brutu.) [Văzut-ai /ast/ ce orgoliu şi frunte neplecată Ai] ARONS Văzut-ai ce (corectat din care) tărie, [şi cit de nalt] ce suflet ce orgoliu [La un un senat, ce /ce/ crede că nu se va învinge.] La un senat ce-n sine de neînvins se crede? Nenvins ar fi, Albine, cînd Rom-ar avea pas A-ntemeia [curagiul] ast suflet în cetăţenii săi. Mă crede, libertatea ce orce om adoară. Ce viu să le-o derapăn, şi le-o admir atîta, [Pe om ea îmbărbată] Inspiră o mărime, dă omului curagiu [Ce altfel nu le află] Ce-n inima sa altfel el nu le-ar fi aflat. Sub jugul lui Tarquiniu, [în curte şi-n sclavie] selavagiul ş-a lui curte Le sfemeia [de] [costume] virtutea, le desnerva curagiul; [Ai lor regi /mai nainte/ daţi cu totul, supuşi a-şi împila] Ai lor regi mai nainte cu totul ocupaţi A-şi împila supuşii, nicicum nu turbura în pacea lor profundă pe ai toscani ai noştri. [Iar dac-a da] Iar ast senat feroce d-o deştepta o dată Al lor adormit geniu; [şi Roma-n zborul] [de-şi va lua avîntj şi Roma s-o nălţa [A Roma deşteptată] [Prin zborul libertăţii; Ita] Cu-avîntul libertăţii, Albine, cată, spui, Italia se duce. Aşti lei ce [mai nainte] pîn-acuma [Ai lor domni] Sta [moi şi] blînzi sub varga [aspră] iute a domnil cei aspri, 717 Rumpînd ale lor fiare, [mai tare vor turba] turbaţi şi mai fieroşi, [Şi drept asupra noastră, /mai crunţi/ avînhi-şi vor lua] [Şi drept asupra noastră] în furia cea mare veni-vor peste noi. | 5 în sîngele lor dară să înnecăm sămînţa j A relelor ce-aşteaptă Italia şi lumea. ! Să liberăm pămîntul, dînd fiare la romani, Acele fiare însuşi ce [altora] lumii ei prepară. Messala vine oare? şi să-l [aud] ascult putea-voi? io Cutează el? ALBIN Da, doamne; el va veni aicea Că vine totdauna: l-ajută prea mult (scris mul) Titu. ARONS 15 Vorbitu-i-ai tu [oare] însă? poci lui mă-neredin[a< ?> ALBIN De nu m-amagesc, doamne, Messala[văzu-n el][conspiă] întru sine [Să-şi schimbe destinata] 20 Cu mult mai mult conspiră decît cei din imperiu. Atît este de tare, ş-atît cutezător, Ca şi cînd chiar [l-ar pinge] onoarea ş-al patriei amor I-ar deştepta valoarea. [E domn şi peste sine] Se ţine tare însă. [Şi 25 Secretul său nu-i scapă: e nepătruns şi rece în marea sa furoare. ARONS [Tot astfel ş-altă da] Tot astfel l-am văzut J’e cînd domnea Tarquiniu, ş-aici mă priimi. 30 Scrisorile-i d-atuncea ... îl văd însă că vine. SCENA IY ARONS, MESSALA, ALDIN ARONS O, generos Messala, al domnului tău reazăm, [Al lui Tarquiniu aur] 35 [Hei bine] 718 Hei bine! senatorii (scris senatori) stau tari, nu s-amăgesc (deasupra ultimelor cuvinte e scris: nu i-au mişcat) [Nici d-aurul] [Nici aurul nici daruri] Atîta aur, daruri din partea a doi regi? Plăcerile de curte, [speranţa] or frica, ori speranţa Nu au putut să-nmoaie a lor năsprite inimi (scris inimimi) ? Aceşti superbi patricii sînt oare nişte zei .Să judice pe oameni ? de nimeni nu se tem ? Sînt ei fără de patimi sau interes sau viţiu? MESSALA Aşa chip se-ngîmfează; ci [-a lor severitate] aspra lor rigoare, Dreptatea prefăcută ce cred [că nu se dă] de neînvins Alt nu e-ntr-al lor suflet, ci setea d-a domni. Al lor orgoliu calcă trufia diademei, 15 Au rupt ei jugul numai [a-1] spre a-1 împune însuşi (scris înşi,/. Ai (înaintea căruia a fost adăugat ulterior Ş*) libertăţii noastre (corectat din libertatea noastră,/ aşti mari răzbunători, Armaţi spre apărarea-i, [ei ne] o-mpilă si mai mult [Sub nume-amăgitoare] Patroni, părinţi, ş-atîtea, sub nume-amăgitoare, 20 Imită seîrbos morga ş-a regilor mărime. Schimbă la fiare şi-n jugul celor mari, în locul unui rege, o sută de tirani. ARONS Aci în Roma s-află [vreun] bărbaţi cu-atîta minte 25 Ga să urască-n sine [acest] seîrbosul jug acesta? MESSALA [Putină /simt a îşi/ simt nevoia] Sînt rătăciţi cu totul şi [nu-.şi simt a lor stare] starea nu ş-o simt; [Sînt] 30 Prefacerea aceasta i-a îmbăLat pe toţi: Tot cetăţeanul astăzi, şi cel mai după urmă, Cu-al regilor eziliu, se crede rege însuşi (deasupra ultimelor două cuvinte este scris: el un rege,/. [Ţi-am spus a] f: 719 Dar îţi spusei, o, doamne, [eu am amici] eu tot am cunoscuţi Ce greu îşi pleacă capul sub [ast] jugul acest nou, Ce [nu se scîrbesc d’] desdemînd eroarea popoarelor tîmpite, Ei singuri [stau naintea] mai ţin pieptul unui torent ca asta: 5 [Oameni] bărbaţi cercaţi, a căror şi braţe, ş-al lor cap [Făcute sînt să] [Fac statele să treme] [Făcute sînt] întorc (deasupra scris: Prefacşi mişcă staturi [în] le fac a tremura. 10 ARONS [De la aceste braţe şi capete romane Ce pociu spera eu astăzi? /servi-vor p-al lor prinţ?/ MESSALA Şi bravii romani aştii ce pot să-mi facă astăzi? 15 Servi-vor [ei] p-al lor rege? MESSALA Sînt toţi a face toate, A lor sînge e (scris: -e) -al vostru. ★ In continuare semnalăm corecturile făcute in C de către tra- ducător şi (de la versul 17, p. 485 înainte) diferenţele existente intre C si B: Actul I. 479, 3 Teatrul: corectat din Teatru; muntele: co- rectat din mutele; 6 da: adăugat ulterior; 7 Pictorii: scris Lic- tori; în dosul: scris [dinapoi] [de la] în dosul; 18 şi liberul popor: scris [ş-un popol mare, liber] şi liberul popor; 20 ('ere ca să tracte: scris (‘ere (corectat din cerea) [o tractare] ca să tracte; 21 a cere: scris [şi spre noi] a cere; 23 templul: corectat din templu; Stă: scris [Şi] Stă; dar: adăugat ulterior; 480, 4 primul emistih a fost ia început: [Şi dueă-se cu pace] [Şi fără răspuns] 8 P-al: scris [Ty] P-al: 9 Cunosc: scris [Ştiu toate] Cunosc; 12 inemicii: scris inemici; 13 -ntîi: scris [dar] -ntîi; 15 aspectu-i: corectat din aspectul; 16 Apoi: scris Apoi [va veni]; 17 începuse mai întîi: [Ast nume de solie]; 22 or: scris [sau] or; 23 Or: scris 720 [Sau] Or; 28 stinge: scris [vinge] stinge; 31 Roma: corectat din Rom’a; 34 semne: corectat din semnu; 35 dezbărăm: scris dez- bărăm (corectat din dezbăra?) [o dată]; 36 De vechiul: scris [Pe regi d-al] De vechiul; 38 începuse mai întîi [Intîi c]; 481, 2 Mărirea: scris [Mărimea-i] Mărirea; 3 a fost la început: [A-i o] [Şi geniul ce-o-nsuflă şi însuşi neputinţa-i] 4 acorde-i-se voia: scris [eu zic să le dăm /a/ voie] acorde-i-se voia; 5 inemicul: scris [şi să vază] [să se uite] inemicul; 20 nimic de infaust: scris [nimic din zile inefaste] [nimic de] nimic de infaust (corectat din inefast) ; 19 tu: adăugat ulterior; 30 inemici eroi: scris [inemici eroi] [savii inemici] inemici eroi; 32 al doilea emistih a fost la început [îşi poate azi să-şi 1‘acă]; 482, 1 a lui Brutu voce: scris [vorbele lui Brut’] a lui Brutu voce; 4 Ca orb: scris [Orb, surd] Ca orb; 18 voi: scris [voiam?] voi; pe Roma: scris [Romanii] pe Roma; 28 tată: scris tata; 30 iluştri de: scris illustri [al] de; 31 ce: scris [cari] ce; 35 Devoţi: scris [Arzînd] devoţi; 36 Căzut-au: scris [Căci] Căzut-au; 38 carii: scris cari; 488, 1 desfacă: scris desfacă [?]; 3 primul emistih a fost iniţial [D-a voastre jurăminte]; 9 jurasem: scris [făcusem] jurasem; 16 sperjură: scris [a călcat] sperjură; 21 pe rege: scris [Mărime] pe rege; 29 primul emistih a fost iniţial [Noi /ca/ fii supuşi le sîntem]; fiii: scris fii; 30 a fost la început: [Şi daca vreodată drept zeii] [Daca] 31 v-: adăugat ulterior: 35 ce: scris [eare-1 şt] ce; 36 -a: scris a; 484, 2; acum: scris ;Acum; 3 primul emistih a fost iniţial [Tot popolul, tot statul]; 9 Vezi: scris [Vezi] Vezi; şi: scris [iar] şi; 11 a fost la început: [Iar Roma de îşi de te, şi-a dat] M —15 au fost la începui: [Căci Romul cel mare fu primu-i u] [Căci primu-i] [Puterea absolută /nu/ n-a suferit romanul /Şi regele la dînsul fu cap iar nu/ Contract la el fu legea între popor şi rege] [Căci Romulu cel mare fu] [Şi regele e capul iar nu domn şi dinast. Putere absolută n-o suferă romanul La dînsul /lege/ e guv] 721 17 Numa: scris Nmnâ; 19 a început mai tntîi: [Apoi în amăgire, atîta (?)] 21 şi: scris [ce] şi; 22 desfrîu şi tirania: scris [şi] desfrîuţl, des potismul] şi tirania; 24 pe popolal roman: scris [şi popolul şi Roma] pe popolul roman; 25 a fost la început: [De-ntîrziară-atîta să scutur’ al lor jug.] [D-a-ntîrziat atîta a] 26 mîinele lui: scris mîinele[i] lui; 34 sînul: scris sinul; 485, 3 al lui: scris [su] al lui; 5 indicaţia dată între paranteze, omisă iniţial, a fost adăugată ulterior, cu creionul, de altă mină; 8 Por- senii: corectat din Porsenei; 9 fiii voştri: scris fii voştri; eternă: scris eterna; 13 fie: scris filiă; voastră: corectat din noastră; 17 acele C: adăugat ulterior în B: atîtea C: nespuse B; 18 Tar- quinii C: scris Traquinii B; 20 este în B: [Aţi destronat pe rege] [Au spre-a-i răpi averea pe] Aţi destronat (corectat din destronaţi) pe rege ca [furi] răpitori sau furi? 22 Brutu: scris Brutu [către Arons] C, Brutu, către Arons B; 26 orce C: orice B; partea C: pofta B, partea Bl; 27 al doilea emistih este în B: [d-a umili /or/ despoţii] d-a umili despoţii; 28 al doilea emistih este în B: [şi tot ce-ntină Roma] şi tot ce ne-a-ntinal, iar în Bl: şi du-1 la Dlu (— „domnul* — n.n.) tău; 29 — 30 sînt în B: [Şi-ncît] [Iar cit] [Cît pentru senturata copilă, pui d-aspidă, Cu toate ura-mi justă] l'ar cît pentru copilă, [acel] pui demn [d-al] d-ai săi (2?1: ei) părinţi, [Cu (oală ura-mi justă ce am spre /al ei sînge/ a ei stirpe] Cu toată justa-mi ură ce stirpea ei mi-nsuflă 32 Aci [ce] e drept că C: [Aci,] Aicea, [ce] e drept, că (ultimul cuvînl a fost adăugat ulterior) B; 33 ,1a fiii lor C: şi l-ai lor fii B; 84 in casă-mi C: aicea B, în casă-mi Bl\ 36 este în B: Ci ştiu [cită onoare] ce cuviinţă se cade şi onori iar in Bl: Ştiu însă ce se cade si cît respect se cere 486, 3 primul emistih a fost la început în B: [Ş-a zeilor urgie]; 5 ast timp ţi-e de ajuns: scris [ţi-e de aju] ast timp ţi-e de ajuns C, ţi-e (înaintea căruia e adăugat în BL ast timp) de ajuns ast 722 timp B; 6 aceste C: acestea B; are C: ţine B, are B1; 7 pe C: în Z?, pe Bl \ şi-n bună C: şi-n bună [şi bună] Bl; 8 mine C: mine B1 (corectat din pine B); răspunde C: [le spune] răspunde B: 9 cîmp C: câmp B; 11 începuse iniţial în B: [Aci (?) cîte văzuşi]; 13 Către: scris [la] către C, la i?, către Bl; 14 Gapi- toliu: scris capitolliu C, capitoliu B; 18 braţul lui C: al său braţ B, braţul lui B1; 20 este în B: [Ca astfel al meu sînge /s-acelaşi/ plin tot de curagi] Ca astfel al meu sînge plin tot d-astă ardoare (deasupra ultimelor trei cuvinte in Bl avem: d e’ ardoarea- aceasta) 21 cu C: [cu] cu B; 22 tată C: scris fa B, apoi corectai în tata Bl; în secuii C: în secuii [, /m/ crescînd] B; 24 Ş-a C: Ş-a (corectat din Şi) B; 27 Intraţi C: [se] intraţi B; d-audienţă C: de audi- enţă B: 30 crede C: [qu] crede B; 32 D-a-şi C: A-şi B, D-a-şi Bl; fiii: scris fii C, B; şi d-a le da C: ş-a stabili B; 33 tutulor e scumpă C: tot omul adoară B, tutulor e scumpă Bl; 36 l-ar C: le-ar B; 487, 2 este în B: Se sfemeie virtutea, curagiul se desnervă apoi în Bl ordinea din C a emistihurilor este stabilită prin nume- rotarea lor, respectiv, prin cifrele romane I şi //; 3 primul emistih a fost mai întîi în B: [Or unde despotismul e]; 4 începuse mai întîi în B: [Ai noştri regi]; 5 D-a-şi C: A-şi B, înaintea căruia în B1 e adăugat I)f; 7 senat: scris [tiran] senat C, senat B\ 8 al doilea emistih este în B: [acest adormit geniu] ast geniu ador- mit; 9 d-o C: d-a B; 11 varga: corectat din vargă C, varga B; 12 al doilea emistih este în B: [în furia cea mare] feroşi şi foarte repezi, iar în Bl: şi furioşi şi repezi; 13 este în B: [Fioroşi şi foarte răpezi] [venea][Vin drept la noi A] [D’a] [D-a drept asupra noastră] în inimele noastre îşi vor înfige dinţii. — 14 al doilea emistih este in C: [să înnecăm]să stingem, să-nnecăm [sămînţa să necăm], în B: sămînţa să-nnecăm, iar în Bv: să stingem, să necăm; 15 este în B: A relelor ce-aşteaptă să vie peste noi. iar în B1: Sămînţa atîtor (repetat: atîtor) rele ce au a răsări [şi av] 16 Şi C: Ce B; 17 al doilea emistih este în B: [strîngînd Roma în fiare] în fiare strîngînd Roma, iar în Bl: strîngînd în fiare Roma; *723 18 în: scris în [în] C; versul începuse mai întîi în B: [în ben- dele acelea]; 19 primul emistih este în B: Messala oar’ veni-va?Y iar în Bl: Veni-va oar’ Messala?; 27 într-ascuns C: [întru sine} înlr-ascuns B; 28 primul emistih a fost la început în B: [Cons] [Cu mult mai mult conspiră], iar al doilea emistihcu mult mai mult conspiră B, şi nencetat conspiră Bl; 29 a fost mai întîi în C: [Atît este de tare ş-atît de audace] la fel ca, şi in B (dar nu anulat), pe cînd în Bl avem forma defi- nitivă din C (cu o mică diferenţă: repaus faţă de repaos); 32 — 33 sînt în B: [Secretul său nu-i scapă, e /nepătruns/ lin ascuns şi rece, /Ascuns/ Nepenetrabil însuşi în marea sa furoare] Secretul său nu-i scapă: e nepătruns şi rece, C-o faţă lină însuşi în marea sa furoare. iar în B1: E nepătruns şi rece, c-o faţă lină, însuşi (scris înşuşi) [în marea sa furoare:] Şi-n ([în] Şi-n C) marea sa furoare: secretul său nu-i scapă. 35 odată C: [l-am ] o dată B; 37 începuse mai întîi in B: [Scri- sorile]; ci iată-ni-1 C: Ci iată-mi (Bl: -ni)-l B; 488, 2 MESSALA: scris [Albin] Messala C, Messala B; 4 a fost mai întîi în B: [O generos Messala, al /Do/ domnului tău] 7 Plăceri C: Plăceri[le] B; frică or speranţă C: frica or speranţa B; 8 Nimic nu le atinge C: Nimica nu atinge B; 9 doar n-or fi C: n-or fi doar J9, doar n-or fi Bl; 10 începuse mai întîi în B: [Ce judica /.../ pe oameni]; 12 MESSALA: scris [Arons] Messala C, B; 13 ci falsa lor C: [aspra lor] ci falsa lor B; rigoare: corectat din vigoare C, rigoare B: 14 Dreptatea C: Dreptate B; 15 primul emistih este în B: Nu e nimica alfa, iar în Bl: Nimic nu este alta; 16 prestigiul coroanei C: [mărimea] prestigiul [dia- demei] coroanei B; 17 spre-a-mpune altul C: a-mpune altul By spre-a-mpune altul Bl; 21 primul emistih a; fost mai întîi în B: [Imită scîrbos morga ş]; 22 spre-mpilare C: [1-a'l său jug] s-o împile B, spre-mpilare Bl; 25 primul emistih este în B: în Roma toţi cu toţii, iar în Bl: Cum, toţi cu toţii-n Roma; 28 începuse mai întîi în B: [Puţini îşi]; 30—31 sînt în B: [Tot cetăţeanul astăzi, şi /cel/ însuşi cel mai vil Cu al regilor exiliu] .724 Tot cetăţeanul astăzi, şi însuşi (corectat din însul) cel din tină [Nu e de vorbă crede că îns] în zdrenţele-i se crede mai mult decît un rege. 489, 1 torente]ui: corectat din torentului C; versul este in B: [Ei singur (sic) mai ţin pieptul] Torentului acesta ei singuri mai ţin pieptul iar in Bl primele două cuvinte sînt închise între croşete, fiind apoi scrise din nou la sfîrşitul versului; 2 plini de C: [cercaţi] plini de B; cap C: [minte] cap B; 5—6 au fost la început în B: [Arons Şi ce s-aştept astăzi de la aceşti bărbaţi? Servi-vor p-al lor rege? Messala] Arons [Ş-aceşti bărbaţi] «8 este în B: [Ei pun mîna] Lor l’e-ndemînă-n toate iar in B1: La toate l[e]’e’ndemînă 9 primul emistih este în B: Să-şi verse ş-al lor sînge, iar in B1: Şi sîngele să-şi verse; 10—11 sînt în B: [Să n-aştepţi de la dînşii, ca nişte orbi supuşi Şi numai pe credinţă /să serve la-mparaţi/ şi datori fanatici] Să n-aştepţi de la dînşii, servind nişte ingraţi, Să dea orbi înainte [cu nume de supuşi] cu datorii fanatici 13 surda C: oarba B, surda Bl; primul emistih a fost mai întîi în B: [Să n-aştepţi iar nici zelul]; 14 rege ce nu i-a cunoscut C: tiran pe care nu-1 cunosc B, rege ce nu i-a cunoscut Bl; 15 spune multe C: [mult promite] spune multe B ; 16 Monarh C: [Domn] Monarh B; îi C: mi-i B; 17 unul c-alt'ul C: tot aceiaşi B, unul c-altul Bl; versul începuse mai întîi: [Cunosc] [Cunosc eu suveranii] 19 începuse mai întîi: [Noi nu sîntem]; al doilea emistih este in B: [ce rumpe tot la case] ce [a] ruptă rumpînd (in C, corectat din rupînd) oase; 21 — 22 au fost la început în B: [Să-ţi iei măsura bine cu dînşii cînd te-ncurci 725 Ai mei oameni] 25 — 26 sînt în B: [Un cap plin de tărie spre-a ţine strîns în frîu Pe rege, obligîndu-1] Un cap c-o mînă tare spre-a ţine strîns în loc Pe rege, obligîndu-1 [a sta după cuvînt] a-şi ţine-al său cuvînt. 27 trădat C: [predat] trădat B; 28 începuse mai întîi în B: [Un cap] [El capul,]; 30 Mi-ai scris însă C: [însă, mi-ai scris] Mi-ai scris însă B; 32 — 33 sînt în B: [Este] E braţul tare-al Romei, e filial lui Brut [Ci, nu ştiu...] [însă...] Ci... 36 îi mulţumeşte? C: [îl rec] ii mulţumeşte? B; 37 — 39 sînt în A: El singur salvă Roma, [şi-n van] ş-a lui valoare-n van [I-atrase] îi fu recunoscută c-onori de consulat; [O şti] [Aflai că i-1 refuză] Eu ştiu că i-1 (corectat din îl l?1) refuză, iar în B1 (începînd cu al doilea emistih al o. 31): Şi lui i se cădea Şi rangul, şi onoarea, şi jeţul consular, [Eu ştiu că i-1 refuză.] 490, 5 Şi eu C: [Şi eu ştiu] Şi eu B; 6 primul emistih a fost la început în B: [Inima lui /superbă/ atinsă]; 7 pe cum ştii: scris [cu nimic] pe cum ştii C, ştii şi cum B, pe cum ştii Bl; 8 Cu uietul C: [C-un uiet] Cu uietul B; biet C: biet [de van] B; 9 imperiosu-i: scris [impetuosu-i] imperiosu-i C, impeţuosu-i B, imperiosu-i Bl; 10 a fost la început în B: [Şi fuga-mpetuoasă superbei lui mînii.] desdemnului său nobil, (sic, neanulat) 11 primul emistih a fost mai întîi in B: [Abia intră eroul]; 12 este în B: [Şi dă orb înainte] El [dă] orb dă înainte, şi alţii-1 rătăcesc. iar în Bl: Şi orb dă înainte, cum alţii-1 rătăcesc. 13 fierbe, crede: scris [crede] fierbe, crede C, fierbe, crede B; 726 15 despre C: [spre] despre B: 16 oroarea: scris oroare C, oroa- rea B; primul emistih a fost la început în B: [Şi Roma, şi oroarea]; 18 altu-a C: altu-[al] a B; 21 Amarul: scris [Ş]Amarul C, Ş-ama- rul B, [Ş’] amarul Bl; al doilea emistih este in B: [şi un venin ascuns:] veninul ce-1 aprinde: 22 este în B: [El][De Tulii a el arde] El sufere şi arde de Tullia. 26 Abia C: [Aşa] Abia B; 27 însuşi C: singur B, însuşi Bl\ 29 inima: scris [simte] inima C; ăl doilea emistih este în B: [şi ama în] şi simte cîte simte, iar în Bl: şi inima că-i simte; 30 este în B: I-e teamă d-a se crede e-ar fi suferitor iar în B1 — la fel ca în C; 31 Din patimile C: [Căci] Din pati- mele B; 34 eu C: adăugat ulterior în B; 35 de C: de [la] B, de B1; 491, i primul emistih a, fost la început în B: [Din inima-i atinsă,]; d-a C: a B; 6 Cercarea: scris [Pă] Cercarea C; al doi- lea emistih este în B: [Să-ncepem de la ea.] [Ştiinţa care am] Nevoia m-a făcut, iar în B1: Cercarea m-a făcut; 7 primul emistih a fost la început în B: [De inima umană]; 9 primul emistih a fost la început în B: [Ce ştii, care lumină] ; 10 al doilea emistih începuse mai întii în B: [se p]; 11 a fost mai întîi în B: [Ea (corectat din Să) laţul să-mpleteaseă, ea cursa] 12 primul emistih este în B: Romanii Senat, şi (cuvînt adăugat în Bl) Roma întreagă. Actul II. 492? 3 Teatrul: scris Teatru C, B\ 6 primul emistih este în C: Nu, [nu pot] nu mai pot să sufer, în B: Nu, nu pot să o sufer, în Bx: Nu, nu mai pot să mai sufer; 7 Or C: Or[i] B; 8 cum se cade C: său întreg B, cum se cade B1; 9 al doilea emistih este în B: cam trece de măsură, iar în Bl este ca în C; 10 mă C: şi mă B, şi este anulat în Bl; 12 secret C: ascuns B, secreţi?1; 13 primul emistih a fost la început în B: [A mea inimă ţie]; 16 dreptate C: cuvinte i?, dreptate Bx\ 17 Rigoarea C: [Urai] Rigoarea B ; 18 depuneai C: [-ncre- dinţai] depuneai B ; 19 Suspinele-ţi ascunse d-erou C: Suspinele- nnecate (B1: -ţi ascunse) d[e]-erou B\ 20 devora C: [înneca] devora B\ 21 tineri: scris teneri C, teneri B \ al doilea mai este omis în B; 23 al doilea emistih este în C: [Abiţia (sic) au doară] Ambiţia superbă; versul este în B: [S-astupi] 727 [Să atingi ale lui flăcări? /D-ambiţia-i, de mi/ De mult] ce te domină j Ambia (sic), d-aceea] S-astupi ale lui flăcări? Ambiţia-i feroce (B1: superbă) 24 sentimente C: simtimente B; 25 începuse mai întîi în B: [Senatul] [Făcutu-ţi-a senatul] 26 oar’ C: oar[e]’ B \T) al doilea emistih este în B: [patricii ge- loşi] senatul orb al Romei?, iar în Bl: senatul crunt al Romei?; 493, 1 TITU: scris Titu [1] C, Titu B; 2 primul emistih este în B: [Ah] Amorul, ah ! mi-e flăcări, iar în B1 (de la al doilea cuvînt): mi-este flăcări; 3 măsură: scris măsura C, măsură B; 4 Voieşte C: [Ar vrea] Voieşte B\ 1 a ta insultă?: scris [justa ta ură?] a ta insultă? C, via-mputare? B, a ta insultă? B1; 9 vrei,: corectat din VjTei! C, B \ cu toată C: [că] cu toată B ; 11 al doilea emistih este în B: [la lupte şi la v] [ la vingerile mele] la lupte, la victorii; 12 începuse iniţial în B: [Simţeam]; 13 inimă mîndră: scris inimă [aprinsă] mîndră C, inim[ă]-aprinsă B, ultimul cuvînt înlocuit prin mîndră B1; 15 al doilea emistih este în B: [dureri] [şi pedice] ş-obstacole învinse; 18 MESSALA: [Arons] Messala (corectat ulterior de altă mînă, cu Creionul) C, Arons B, Messala B1 1.9-r 22 au foşt la început tn B: [Arons /Ce li/ /Şi care/ Ce găuri sînt în cer. Ce-mpuţinări de suflet? /şi ce/ /ce iponstruri de simţiri De care-ai a geme? şi ce ruşine mare, , De pare-ţi ascunzi capul? Titu] [Arons O! ce ruşine mare! vro gaură în cer] 19 Ce: corectat (de altă nună, cu creionul.) din Ca C, Ce B; 22 a geme C: [aque] geme B; 24 d-un C: [şi] d-un B; 25 primul emistih a fost la început în B: [Nebua, şi audace]; 27 începuse mai ItUîi în fi: [Cum]; 28 începuse mai întti în B: [Nedemne]; . nedemne: scris [nedrepte] nedemne C, nedemne B; 29 TITU: scris [Messala] [Arons] Titu C, Titu[Titu]30 al doilea emistih începuse mai întîi în B: [desdemnul mă]; 31 al doilea emistih 728 a fost la început în B: [al regilor geloşi]; ,32 începuse mai întîi în B: [Dispre]; cînd C: [şi] cînd B; 33 Brigat C: [Cătat] Brigat B; şi cumpărat C: [răscum se supune,] [Şi care, nu] [Şi care, serv din fire, /îşi face o/ se-ngîmfă de putere] [Şi care, serv din fire, ca servul se onoară Făcîndu-şi un trist merit d] 2 ca nimeni C: [ş-a-mpunge] ingratul B, ca nimeni B1; versul a fost iniţial în C; [D-a umili cu totul p-al său liberator,] 4 barbar C: aspru B, barbar B1; ordone: corectat din ordone C, B (în B cuvîntul este urmat de [lui Titu]j; 6 eşti C: omis în By adăugat în Bl; 7 şi începutul lui 8 au fost la început în B: [Prepus nu mai încape la cine /se încrede/ ştie toate. Toate le ştiu.] 10 primul emistih a fost mai întîi în B: [S-armezi a mele doruri]; 11 primul emistih a fost mai întîi în B: [Nu pierde-atîta vorbă] [Sau] ; 12 Să-ndupleci C: [Să faci] Să-ndupleci B; 13 d-ar ascunde C: d-a [a]scunde B; 14 Senatul C: [Al] Senatul B; 15 dator sînt C: eu cată B, dator sînt Bl; 17 — 18 au fost la început în B: [Oricare ceartă Roma] [Astupă, stinge Roma şi ură ş-orice ceartă] 17 pericol C: scris pericolo B; îndată ştie-a: scris [ea ştie d] îndată ştie-a C; al doilea emistih este în B: ea [Bl: îndată) ştie de (cuvîntul este anulat în Bl) a stinge: 18 ură C: [cear] ură B; ai C: [fii] ai B: 19 Romanul: scris Românul C, Romanul B; -ntîi: scris întîi C, -ntîi B; 20 uniţi: scris [cu toţi] uniţi C, uniţi B; 21 începuse mai întii în B: [Şi astăzi nu cunoaştem] [Şi astăzi] 731 22 voiesc a rămînea C: voi să rămîi <,> să fiu B, voi a rămînea Bl; 24 ca toţi C: între B, ca toţi Bl; romanii C: românii B (corectat romanii Bl); 25 începuse mai întîi în B: [Şi-ţi spui curat] [Şi, place] gelos C: [nedrept] gelos B; 26 al doilea emistih este in B: [îmi place mult mai mult] [îl su] îmi place mult mai mult; 27 primul emistih a fost la, început în B: [Şi-l sufer cu orgoliu]; sceptrul: scris sceptru C, B: 29 filiul C: filiu B; al doilea emistih este in B: şi-n inima mea (corectat din inimă-mi) [e-nscrisă] port; 32 prea C: omis în B, adăugat ulterior în Bl; 33 al doilea emistih este in B: Ilustre domn [ca tine] şi mie, iar în Bl înaintea primului cuvint este scris Şi mie, iar ultimele două cuvinte sint anulate; 34 al doilea emistih este în B: [.]: [Deşi născut sub rege] plăcerea-i am gustat; 36 este in B: Şi alţii-i au folosul. De dînsa nu te bucuri. iar în B1 emistihurile sînt inversate (rezultînd forma din C a ver- sului); 498, 1 al doilea emistih este in B: rigoarea ei barbară, iar in B1 cei doi termeni sînt interveniţi; 3 — 5 au fost iniţial in B: [Capacitate, merit, valoare, sacrificiu Nu vede nici n-aude. Senatulvă împila Şi, popolul vă-nsultă.] 6 măsură n-are C: [n-are] măsură n-are B ; 7 ţi-aruncă C: [ţi-e vo) ţi-aruncă B; 8 ţi-e ca mamă (scris mamaJ C: te îmbuibă B, ţi (sic) ca mama Bl; 10 începuse mai întîi în B: [Nu-[i su]; sufere ... sufere C: suferă... şuieră B; 11 viciu C: viţiu B; voios C: tot mai j&, voios Bl; 12 virtute C: morală B, virtute B1; versul continua iniţial in B prin: [La aspre persecuţii.] 13 începuse iniţial în B: [El nu]; şi C: ci B; 14 prevede C: [ved] prevede B; 15 este în B: Ce nici nu-ţi trec prin cuget. 16 sudori: scris [veghieri] sudori C, veghieri B, sudori Bl; 17 Vegheri: scris [Sudori]Veghieri C\ Sudori B, veghieri B1; versul începuse mai întîi in B: [Prin lungele-ţi sevic]; 19 excele C: excele (corectat din exele^ B; 21 Tite C: doamne B, Tite Bl; şi ea are: scris [are iară] şi ea are C, are iară B, şi ea are Bl; 22 primul emistih este în B: Şi ea varii şi multe, iar in Bl: Şi 732 multe, şi diverse; 24 stă C: [es] stă B; 25 lîngă-un C: ling-un B; 26 este în B: Un rege nu e rece [şi] şi auster ea legea, iar în B1 este modificat pentru, a. ajunge la forma din C; 27 Ci C: E B, Ci BL; îl doare C: se mişcă ff, îl doare B1; 28 ama; recom- pensă, C: amă, recompensă[;], B; 30 Iar C: Şi B, Iar Bx; 31 al tău merit C: -a ta credinţă B, al tău merit Bl; 34 Tac sau aplaud C: [Şi-ţi] Aplaudă şi B, Tac sau aplaud Bl; 37 vorbesc.: scris vor- besc. — [Ne] C; 498, 37 — 499, 2 sînt în B: Prin noi ele vorbesc. — Născut pentru mărime, O, doamne ilustrissim, cum eşti şi pentru arme. La curtea lui Tarquiniu cît ai Ii lost de mare! Ţi-am spus că el te stimă, te amă, căci cunoaşte Valoarea ş-al tău merit. Ş-ar fi-mpărţit cu tine apoi aceste versuri sînt modificate în Bl în aşa. fel incit au ajuns în forma din C; 498, 40 stimă: scris [amă] stimă C; 499, 2 începuse mai întii în C: [Ar fi-mpărţit cu tine]; 3 Mărimea C: [Regala] mărimea B; 4 Orgoliu C: Orgoliu, [prost] B; 8 prea C: [qu] pre B; 10 doruri C: pofte B, doruri B1; 11 ci făr-a: scris [fi] ci făr[ă] ’a B; 12 Destinul C: [Simţ] Destinul B; 14 — 15 sînt în B: [Ş-a bate-a stinge regii, supus şi umil Romei,] [Ş-abate-a stinge regii, e vingere aceasta. E-ambiţios romanul şi] [Mărime adevărată] Supus şi umil (inversat în Bl: Şi umil supus) Romei, a bate, -a stinge [rege] regii, Aceasta e mărime ce nu [ştii] poţi înţelege (B1: pricepe/ 19 avîntul: scris [excesul] avîntul C, excesul B, avîntul BL; 20 constant C: [con] constant B; 23 începuse mai intîi în B: [Ieri însuşi, plîngînd]; 24 linului: scris [unicului] linului C; versul a fost la început în B: [Plîngîndu-şi /fiul stins/ cruda moarte /a unului său fiu/ a fiului său stins] 26 este în B: Familia [imperiul] căzută, [el merită să aibă] el singur este demn 30 — 31 au fost la început în B: [A Tulliei: o ceruri! Şi ce dorinţe vane!] 733 33 cu mine: scris [d-aicea] eu mine C, eu mine B; 34 al ei C: al său B, al ei Bl; 35 Departe C: [Ea] [De]p [Ea] Departe B; 600, 4 Capitol: scris capitol C, B; 7 Ş-al C: Şi B; 8 spusei scris [vorbii] spusei B; 12 primul emistih a fost mai întii în B: [Messala, ce fu asta?]; Messala?: scris Messala; C, Messala, B; 14 începuse mai întii în B: [Eu iau asu]; periculos ministre (corectat din ministruJ C: [ministru n] pericolos ministre B; 16 căci uite-se la miue .,C'; .căci [oricine mă vede] uite-se la mine B; 18 primul emistih este în, B: Ardoarea mea funestă, iar în B1;: Funesta mea ardoare; 19 Fatala C; Fatala (corectat din Ştie^ B; să m-aştept C: [uite să în] să m-aştept B; 22 a fost la începui în B: [Puteam s-o iau de soaţă? viata să-i consacru? ■ fM\f Tuli] [Putea] mm [P^eam /a-i fi/ a-i fi consorte? a-i consacra viaţa?] 24 Ah C': [S'înt] Ah \ B, Ah! Bl; 31 Frivoli, C: Frivoli (corectat dinFrivole-,1 B; 33 începuse mai întii în B: [Subf In]; 34 Şi C: corectat din I)e B; 501, î a fost mai întîi în B: [Acolo să ne-ncepem /f/ urările (?)] [Acolo să ne punem /şi-n et/. tşmeiele durabili] 3 .Acolo C: ;acolo B; 5^ Şi C: [?] .Şi B; 1 partea C: parte B; 10 astea!: scris astea. C, -acestea! B? 14 scump: scris scump[u]’ C, scump B; 20 mai afundă C: şi mai tare: B; săgeata C: scris s.ăgeatea B; 501, 23 — 502, 2 sînt in B: . [BRUTU /Stai locului Messala./r Messala, mai aşteaptă; voiesc ceva a-ti spune, i MESSALA BRUTU Messala, mai aşteaptă ; am a vorbi cu tine. MESSALA Cu mine[?], illustrissim? BRUTU [Cu tine; şi ascultă, 734 Sînt cazuri foarte grave:] Cu tine-. Ascuns venin 502, 3 ş-o C: şi B; 6 al doilea emistih este în B: [rm-si /mai/ poate /ţine/ ] nu poate să-şi mai ţie ; 7 este în B: [Resentimentul] Superba sa durere [ş-avîntul] şi ură-mpetuoasă 9 aste mizerii C: aceste lipse B; 10 se bucură C: [profită] se bucură B; 11 primul emistih a fost la început în B: [Cu /mare/ multă-n- demînare]; 12 al doilea emistih este în B: [de /vorbele fr/ limba ascuţită] de limba nlădioasă; 13 a fost. mai îniîi in B: [Unui bătrîn ministru /,/ trecut şi vechi în arta] [Unui trecut prin arta] 14 a fost la începui în B: [Era miine] [In adevăr] [Mult n-are-aci să şează, se duce] [O ştii că mîine pleacă;] 15 începuse mai întîi în B: [Ci-adesea /fu/]; 16 şi comandă-i C: şi-i comandă B; 19 începuse mai intîi în B: [Prudente]; 20 începuse mai întîi în B: [De umil]; 25 toat-a C: toată-a B; 28 tare spre-a-1 C: [bun spre a-1] tare d-a-1 B; 30 însînuindu-i C: scris înşin(uindu-i B; 31 deşteptînd C: deşteptînd[u-i] B; 34 începuse mai întîi în B: [El /se/ ştie] [Şi mult]; 35 a-şi oferi C: [a se] [şi Ro] a-şi oferi B; 36 său Romei C: la Roma B; al doilea emistih este în B: [El un rob se-nchină] [D’] orbeşte el ascultă; 508, 2 şi este ■C: [es] şi este B; 7 —18 sînt in B: [MESSALA Văzutu-l-am în luptă cum ştie a servi. BRUTU] MESSALA Văzutu-l-am în luptă cum ştie-a respecta Şi patria, şi zeii. [MESSALA] BRUTU Era dator s-o facă. MESSALA Şi Roma făcea bine de onora mai bine jŞi mai cu omenie pe demnu-i cetăţean. BRUTU Nu, nu, căci consulatul nu e de anii lui. [Eu însumi i-am fost contra,] Eu însumi îi fui contra şi votu-i refuzai. 8 respecte: corectat din respectă C: 14 demnu-i: corectat din domnul C; 17 d-a Iui etate: scris [de anii lui] d-a lui etate C; 19 Căci C: [Căci] Şi B; 20 I-ar C: [Un] I-ar B; 22 Şi: scris [Că] Şi C, Căci B; merit C: scris meri B; 23 primul emistih este în B: [Unui] Virtuosului părinte [,]; 24 să mi-1 C: să-mi B; 25 în puf şi C: [Şi-n puf] în puf şi-n B; 28 al doilea emistih este in B: [d-un astfel de] de scutece purpurii; 29 Corupţiilor C: [Al moli- ciunii] Corupţiilor B; 31 adevărul: scris [veritatea] adevărul C. [urni se cade] veritatea B; 34 este in B: [Onoare mare este] [To omul e dator] [Ce nu] Servind cineva stalul s-aibă de onoare 36 este in B: [Al meu fiu, fiul Romei, dator e] E mare datorie pe cine-mi este fiu 504, 1 Are C: Are (corectat din De) B; exemplu: scris explu C, exeplu B; al doilea emistih este în B: de oricare virtute; 2 al doilea emistih este în B: [al] a Romei susţinere; 4 atît C: atît[a] B; 5 să searvă C: [d] să serve B; 6 este in B: Aceasta mi-e [credinţa] urarea, [şi-ntr-însa recunoaşte] şi toată-a mea credinţă 9 Roma-a: scris Roma a C; al doilea emistih este în B: [şi-nsulţi cu-aceasta Roma] ş-amar a bate Roma; 11 începuse mai intîi în B: [Mă mărgineam,]; am fost C: eram B; 12 — 13 au fost la început in B: [Spre-a-1 urmări în lupte, în care-1 admiram, îi imitam valoarea /con/] 15 începuse mai intîi în B: [Ci, Ro]; mintea C: scris minte B; că mult nu este C: [cu-ncredinţare:] că mult nu este B; 17 şi scumpă C: [de scumpă] şi scumpă B; 20 a fost mai intîi în B: [Urăsc pe tirani foarte, urăsc însă mai mult] 23 urîcios C: uricios B; versul începuse mai intîi în B: [Tiran mai crud, mai aspru şi mai] 736 24 severitatea C: scris severitate B; 26 începuse mai întîi în B: [Acest orgoliu]; 27 al doilea emistih este în B: [/înalta/ pe capul nostru nalţă] asupră-ne înalţă. Actul III. 505, 5 mai si cură: adăugat înaintea lui speranţa [mai]; 6 începuse iniţial: [Cu alta inteligenţa]; 8 începuse iniţial: [Scrisoare ce-am aicea Albin]; 11 începuse iniţial: [Şi oamenii şi a]; oameni: corectat din arme; 14 începuse iniţial: [Asaltul]; 15 Cînd: scris [De nu] Cînd; la noapte: scris [în no] la noapte; 16 al doilea emistih este scris: [tăriile cetăţii] [munite] bastioanele cetăţii; 23 Porsennei: scris Posenni; 25 s-au pus: scris [ca ine- mici] s-au pus; 27 subt ascultare: scris [supusă legii] subt ascul- tare; 28 începuse iniţial: [Ce el îi va dicta. Că] [Ce el îi]; 500, 1 începuse iniţial: [Şi <-n> sînge /ouf/ înnecată]; 4 scăpătate: scris [speriate] scăpătate; 5 al doilea emistih e scris: [Cu /un/ popote] cu oameni ce-au de toate; 15 al doilea emistih este: a-i mai pleca [trufia] curagiul, deasupra căruia e scris: să-i mai Infrîngi curagiul?; 19 El: corectat din Şi; a fiului: scris [şi ţine 'mult de] a fiinl lui; 20 începuse iniţial: [Şi ţine]; 20 al doilea emistih e scris: [Ci nu desper în toa] [Ci are] Ca om îşi are însă; 21 al doilea emistih este scris: [Urăşte tot senatul] Senatul 1-amă- raşte; 24 începuse iniţial: [Şi focul /tiner/ tinereţii][Ş-ardoarea]; şi-a anilor juneţe: scris şi-anilor juneţe[i]; 25 insinuării: scris insinuării; 26 impoartă: scris impotra; 27 Amoru-i: scris Amo- ru[l]’ i; Roma: scris Roma[-i]; 28 Şi predomină: scris [Domină] Şi predomină; 29 al doilea emistih e scris: [la numele de rege] ce-n inima lui poartă; 31 Severul: scris [Ast] Severul; al doilea .emistih este: [n-am] mai mult nu pot, iar dedesubt e scris: şi n-am putut străbate; 34 Tăcui: scris [Şi i-aş] Tăcui; 507, 2 îndupleci?: scris fără semnul întrebării; 4 l-am dat: scris [aş fi putu] putui [ plecai] l-am dat; 5 filiii: scris filii; 11 sufere: scris [el]suffre; 12 aduse: scris [făcute] aduse; 13 a fost la început: [Şi fratelui şi sie-şi] [Şi lui şi 1-al lui frate] 14 Drapelele: scris [Cele] Drapelele; 16 este în ms. [Şi inimele toate /,/ Romanilor, cu Brutu împreună] Şi-n toată sărbătoarea [voci, inim, Roma-ntreagă] romani, Brutu-mpreună 19 crude-; scris crude; 21 după primul emistih în ms. urmează: — Pe lîng-aeestea Ti tu, care, fără să fie anulat, este reluat ca 737 prim emistih al versului următor; 22 al doilea emistih e scris: [senin, blînd] cu bunătatea-n suflet ; 24 limpedea lui minte : scris [mintea lui] limpedea lui minte; 25 de victorie: scris [de triufu] de victorie; 26 -mbrăţişîndu-1: scris [sărutîn] -mbră- ţişîndu-1; ca.-]: scris neclar; 27 c-acestea: scris [fatal] c-acestea: 29 începuse iniţial: [Ar fi putut]; N-ar: corectat din Ar; 30 înalte: scris nalte; 32 începuse iniţial: [Din parte lui Tarquiniu că]: 34 strîngîndu-mă: scris [şi şovăi în] slrîngîndu-mă; 508, 2 tu: adăugat ulterior; versul a fost la început: [Putea-va el la noapte să ne predea în mînă] 6 planurile: scris [cugetele] planurile; 8 la: scris [d’] la; acesta: scris aceste (deci acestea?); 9 începuse iniţial: [De sigur]: 11 Ci cînd: scris [Da] Ci [daca] cînd; 13 lui: scris lu; 15 începuse iniţial: [Afront îi pare tronul]; 19 O-: scris o; 20 pînă-: scris pînă; 30 i-aprinde existinţa: scris ’ia prinde existintă; 32 cîlă: scris cîte; 33 plecîndu-şi: scris plăcîndu-şi; 34 începuse iniţial: [M-aş amăgi]; 509, 1 începuse iniţial: [Că 1-ast]; 7 primul emistih a fost la început: [Putea-va să-i înmoaie] [E-n stare să-i înmoaie]; ferocea: scris ferocea; 8 începuse iniţial: [Fie de ca] [De]; Din partea: scris Din parte (corectat dintr-un alt cuvînt, ilizibil); 9 lor: scris lo; 11 servesc: scris [ajut] servesc; 17 scrisoarea: scris scrisoare; 24 sovranul: scris [pe rege] sovranul; 31 ţi-e: scris [î]ţie; 33 inflexibil: scris inflexibili]; 510, 6 a fost mai întîi: [Nu, doamnă, /mea/ lui Tarquiniu nu ştiu de a] 8 să-aştept: scris să [fi] aştept; 11 voi nici: scris voi [să n] nici: prezomptuos: scris presemptuos; 15 e preţul însuşi: în ms. e corectat greşit [e] preţful însu]şi; 16 voastre: corectat din ta; 18 aceasta: scris acesta; 21 augustă: scris [pr] augustă; 22 are-n- teres: scris [pre] are-nteres; 23 austeritatea: scris austeritate; acestor: scris [acestor i] acestor trişti (sic, neanulal); 26 E: corectat din S: versul începuse iniţial: [Se pleacă azi spre pater]; 28 pătrunde: scris străbate (neanulat, iar deasupra lui:) pătrunde; 29 sînt: scris [nu poate] sînt; 31 diademă-: scris diademă; 32 splendida ta frunte?: scris splendita ta frunte.; 34 începuse iniţial: [Triumfă astăzi singură]; 35 începuse iniţial: [Smulge]; 511, 8 cocent’: scris cocent; 10 focuri: scris [locuri] focuri; al doilea emistih este în ms.: [unde roşesc d-oroare] ce m-ard pînă la ruşine; 12 deschide: scris deschie; 30 schimba- rea-: scris schimbarea; 32 doruri: scris [cure] doruri; 33 mintea,: corectat din mintea!; 512, 1 Onoarea: scris [Gloria] [Datori] 738 Onoarea; 4 sceptrul: scris sceptru; 5 începuse iniţial: [Eu între el şi Ti tu]; 8 scumpul meu: scris [dilecte] scumpul meu; 13 începuse iniţial: [S-au dus a mele rele, mi-a-ndulci]; 15 te-aban- donă: scris te-bandona; 22 roman: scris roman[i]; 23 P-: scris [Şi] P-; 27 o, (...): din ultimul cuplul se păstrează litera v; 33 ah!: scris [vai] ah!; 513, 4 ţi-e-n: scris ’ti’n; .9 ure!: scris ure?; 11 într-: scris [Ce] într-; 13 a fost la început în B: [Citeşte ... Fă ferice pe tine, pe Ttillia, Pe ta meu] [Citeşte. Fericirea a ta, a mea cu] 16 dar: scris dar[ă]; 20 începuse mai întîi: [Dizgraţia! de mine!]; 22 fericirea: scris fericire; 23 relele: scris relle; 29 Pe lîng-: scris [Şi la] Pe lîng-; 31 chinuri: scris chinuri, iar deasupra lui: doruri; 34 spui?: scris fără semnul întrebării; 514, 1 fierbinte: scris [întreag] [ardente] fierbinte; 3 s-aleg soarta: scris [n a mea voie] s-aleg soarta; 4 al doilea emistih este scris: [eu ziua cea de astăzi] şi cînd am crezut (astăzi): 10 Să. fii: scris [Nu vezi] Să fii; cu dinşii: scris [în contra] cu dînşii; 11 al doilea emistih este scris: [să mă iubes] să-mi dai inima-întreagă; 13 al doilea emistih este scris:; [iată aci sta] iată a mea aventură; 17 primul emistih este scris: [Alege] [Alege, vrei ca alţii] Din două-alege una:; 22 remiţîndu-i: corectat din demiţîndu-i; 30 Romei cre- dinţa: scris [credinţa Romei] Romei credinţa ; 34 începuse mai intîi: [Fiind]; 5 respectă-mi: scris îmi respectă-mi; 8 A te: corectat din Să; 9 e: scris [poci] e; 10 amorul tău: scris a ta credinţă, iar deasupra: amorul tău; 12 începuse mai întîi: [îţi]; amorul: scris [a’n] amorul; 14 -mi: scris }m; 17 nu rang, onori: scris {în loc de] nu rang, onori; 18 Ci: scris Ce; 19 mumă: scris [mater] mua (sic); 26 începuse mai întîi: [Cine eu]; 28 este în ms.: [Dis- peraţia mă pierde] Mă pierde (sic) de disperare!; 29 nu,: scris {Nu, cr] Nu,; 30 Trădarea: scris Trădare; 32 că al: scris e-al; 516, 3 începuse mai întîi: [Ascultă p]; 5 începuse mai întîi: {Şi pot asculta oare]; propriul: scris propriu; 6 este în ms [La vocea ţărei mele?] La patrie?; 12 funestă: scris feroce, iar deasupra acestuia: funestă; 14 adversari: scris *dversari[i]; din buza ta: scm.[să iasă] din [inima] [suflet] [inimă] buza ta; 26 remintă: corectat din reminţă; 29 al doilea emistih este scris: ;[într-a ne] d-a noastră-exterminare; 30 relele: scris relle; 517, 2 al doilea emistih e în ms.: [E timp acum a-şi] PI trist a (corectat 739 din d^-a aduce-aminte; 3 începuse mai întîi: [Ori]; 4 şi-a: scris si a; 5 liberă: scris libere; 6 a fost la început: [Şi fie ca a tronului, pe care eşti chemată] [Şi daca-ţi rezervă cerul vrun tron] 7 să aibă: scris [l'\e ca] să aibă; 10 începuse mai iutii: [De vreţi să să vă asculte,]; aveţi: scris [şi] aveţi; 13 adulatorii: scris adulatori; 14 regula: scris [căile] regula:; 17 începuse mai întîi: [Şi regilor de la] [A i se]; 20 mîinile: corectat din mîinele: 26 ies: scris [se depărtează] ies; 29 începuse mai întîi: [Putea-voi două]; 32 începuse mai întîi: [Cată a urma pe B] [Mă duc cu prin- cipesa]; 34 începuse mai întîi: [De ai ceva-a mai zice, să]: Ce ai: corectat din Ce-ai; 36 despre-a ei: scris despre-ai: 518, 4 începuse mai întîi: [Soarta]; 8 începuse mai întîi: [Vituţi]; 12 acuma: scris acum; Titu: scris Ti tul; 19 a fost la început: [Tiranii am dat afară, putea-voi mai servi Şi popoli] 20 popol: scris popolo; 21 Amoru-: corectat din Amorul; combătut: scris [vins] combătut; 22 Să aibă: scris S-aibă; 23 cruzi tirani: scris [destructori] cruzi tirani; 26 Şi căruia: scris [Pe car] Şi căruia; 519, 1 în: scris [la] în; versul începuse mai întîi: [Vei fi îndată rege]; 2 a fost mai întîi: [în (corectat din \\J\) mîini cerul îţi pune veridica şi imperul] 5 întărirea: scris [fir] întărirea; 6 al doilea emistih este în ms.: [de laude şi pompe] [d-a po] de pom

e şi tămîie; 8 fi: adăugat ulterior; între 8 şi 9 in ms. este: D-ar fi-nvins prin tine, [a] [ar] [azi /so/ altfel i-ar fi soarta] era să fie astăzi 9 ca un: adăugat ulterior; culpabil: scris [de con] [azi ar] culpabil; 10—11 sint în ms.: [Adornă şi /măreşte l-a lui nălţime/ înaltă la gradul său, doamne Al tău mare] Al tău [glorios] [celebru] glorios nume [înalţă] [victorio] adornă şi înalţă #[La gradul său, o, Tite,] La numele său (scris se) propriu de mare vingător, 12 splendid: scris spledid; 13 al doilea emistih este în ms.: [din zilele trecute] acelor ferici zile; 14 străbunii: scris străbuni; 15 domnii: scris domni (corectat din domniiJ; 16 aceeaşi: scris 740 aceeaş; popolului; scris popolul; 18 dînşii: scris dînşi; 19 asu- pră-i: scris [într-îns] asupră-i; 20 a fost la început: [Puterea suverană /ce/ /treeînd din mînă-n mînă/ ce am văzut adese] 21 Atrage: scris A trage; 22 începuse mai întîi: [J)e care se tem unii şi alţii]; 23 sau: scris sa; versul începuse mai întîi: [Este]; 24 începuse mai întîi: [Horrendă] [Sub tiranie horrendă]; 32 al doilea o a fost adăugat ulterior; 520, 2 meu?: scris fără semnul întrebării; 8 tradă: scris trădă; ş-al său: scris [şi pe] ş-al său; 9 Tarquiniu: scris [Şi] Tarquiniu; 10 cela: scris cele ; 12 sufletu-mi reziste: scris sufletul [meu ţine] ’mi reziste; 13 Seducţiunii: scris Seducţiuni; 14 Abisu-n: scris Abisul’n; 15 induce: corectat din reduce; 16 începuse mai întîi: [D-a fi or delatorul] ; 20 începuse mai inlii: [Am vrut să-ţi]; 27 începuse mai întîi: ţStai, svîntu- rate, locului, sau]; nu-mpinge: scris sau (care trebuia anulat) nu-mpinge; 31 îndată: scris [acum] îndată; 32 începuse mai întîi: [E-n (corectat din SeJ camera]; 521, 5 virtuoasă: scris virtosa; 8 (Lui Messala): scris [(la Messala)] apoi (lui Messala); 9 C^pilolul: scris capitolul; 19 începuse mai întîi: [N-am]; 20 eu: scris [n-am] eu. Actul IV. 522, 6 este îii D: [Disperat (corectat din Desperat,) şi turpid,] n-ascult, n-auz nimica (sic, neanulat; deasupra rîndului este scris:) Turpid şi-n disperare nu voi s-auz nimica 7 bărbăţia E: [bărbăţia] virtute D; 9 văz: E: văz, D; 10 timid E; timidfi] D; 11 N-am E: N-a D; 13 începuse mai întîi: [Pentru]; 14 a/ doilea emistih este în D: [în vorbe vane] cînd am cerut-o; 15 este în D: [Ca] Fu să-ţi complac, o, Tite (scris T\\.e ), căci tu mi-ai reclamat-o. 16 TI TU D: în E este scris mai întîi după v. 17, apoi şters şi scris din nou după v. 15; 18 ARONS D: [Titu] [Arons] Arons E; 20 aşteptam E: [m-]aşteptam D; o E: [la] o D; mai D: adăugat ulterior în E; 21 ambii: scris ambi E, D; 23 demni E: demn D; 528, 2 Aronte: scris Arunte E, [Messala] (sic, neinlocuit) I); 3 umilinţa E: umilire D; 4 dubiu E: [balanţă] dubiu D; 5 al doilea emistih este în D: [ne] [al laxelor ardorij.codardei mele patimi; 6 primul emistih este în D: Ce[-mi] pieptu-mi dezbărbată [braţul] [pie [jurăminte] promiteri; 23 al doilea emistih este scris: în [nişte braţi regal] braţele-unui rege; 24 în dizgraţii: scris [sventurată] în dizgraţii; 27 la dorin ţa-mi: scris [să-mi faci voie] la dorinţa-mi; 29 ce o: scris ce-o; 33 murii: scris muri; 35 şi unde: scris [un] şi unde; 36 cu-aceeaşi: scris [ş-a u] cu-aeeeaşi; 37 primul emistih este in ms.: [Ce-arunci asupra lor] Ce-n contra lor tot fulgeri; şi: adăugat ulterior; 527, 1 braţul: scris braţu; propriul: scris propriu; 3 ingrate: scris [acest braţ] ingrate; 4 te-am: scris te-ai; 8 este in ms.: O ceri? [fac a ta voie] pe voia-ţi fie, [dori] [o voi, şi] o vrei, iată mă tremur 10 că-n scris [în] că-n; nu se: scris [n-are] nu se; 11 în astă- extremă: scris [în extrema mi] în astă-extremă; 14 să iau svolul: scris [să m-aventur] [să iau svolul] să iau svolul; 15 al doilea emistih este în ms.: [că] cu cît m-ai [în] vins] [în a ta îa(?)J barbaro; 14 începuse mai întii: [Fără]; cu cît: scris [şi că] cu cît; în fine: scris [ardoarea] în fine; 17 m-animă: scris rn[ă inspiră]’ animă; 20 de ardoare: scris[pentru tine][pentru tine] de ardoare; îi: scris [îşi] îi; intre 20 şi 21 în ms. este: [Tullia]; 24 funestei: scris [ardoare] funestei; ardori: scris ardori; 26 primul emistih este în ms.: [Aşa, voi viaţa pentru tine] Da, este-a ta viaţa-mi; 28 începuse mai întii: [Fii sieu]; atroce: scris [funestă] atroce; 30 este în ms.: [Să-l am şi s] d-a fi al meu consoarte [D-a fi /conj/ bărbatul meu; şi car] 31 Şi eu: scris [Ca eu] Şi eu; şi: adăugat ulterior; 33 moment: scris moment[ul]; 34 Ci: scris [Adu-ţi] Ci; 528, 1 al doilea emistih este în ms.: [la] în Roma [lîngă tine] împilată; 2 începuse mai întii: [Să intru ca regină] ; 4 că viu: scris [mă duc] că viu; 7 este în ms.: [Nu, stai, Tite;] Nu,. Tite, stăi. 13 al doilea emistih începuse mai întii: [Şi Roma e şi c]; 18 e: scris [va fi] e; 20 SCENA V: sms[Brutu] Scena V- 23. mea fatală: scris [ce mă-exaltă] mea fatală; 28 Şi porţile-s: scris [Se va dese] 743 Şi porţile-s; 29 Prin: scris [Spre] Prin; 529, 13 ştire: scris ştire[,]; 14—16 sint in ms.: [Că Roma-n noaptea (scris noapta^ asta va fi] Că se atacă Roma acum la miezul nopţii [Pentru onoarea-ntreagă /a ta/ ş-a sîngelui meu propriu /A ta/ De la senat cerut-am] Spre-a sîngelui meu stemă şi pentru-a ta valoare (scris valoarea ) De la senat cerut-am să ţi să dea onoarea 19 salvarea: scris [savarea] salvarea; 21 dă-ţi : scris [dă-ţi] dă-ti; 23 urarea: scris [urarea] urararea(sic); 30 pater: corectat din doam; 530, 4 Eu: scris [Qu] Eu; 8 E: scris [Şi] [E] E; 11 capricielor: scris capricie[ri]!or (neclar); 12 Nu ai salvat: scris (Nu tu Roma] Nu ai salvat; 17 îţi comandă: scris [nu te lasă] îţi comandă; 19 înceată: scris [Prematur] înceta; 20 da: corectat din ta; 21 ţi-e: scris [ce’J ţi e; 22 a fost mai întîi: [Te du, şi n-aib în suflet or ură o urgie] 24 Eu: scris [De] Eu; 26 Erou: corectat din alt cuvint, ilizibil; 27 Să: adăugat ulterior înaintea lui Fii; 30 al doilea emistih este în ms.: [al meu nume nu] nu moare al meu nume; 31 primul emistih este în ms.: [Spre Roma voi renaşte] Renaşte-voi spre Roma; 33 cărunteţei: scris cărunţei (pentru cărunţiei ?); 35 tine: scris ţinu; 581, 2 tirani: scris tyra; 4 Messalaî: scris [Ah!] Messala!; 15 Ce: scris [Ah!] [A!]Ce; 19 Autorul: scris Autorul (deci pronunţat în două silabe); acestui: scris [ast] acestui; 21 Şi din romani mulţi: scris [Şi mulţi romani] Şi din romani mulţi; 26 prepusul mare: scris prepusul (corectat din prepus,/ (pe xVIena] mare; 27 a: scris a[i]; 29 începuse mai întîi: [C] [Comn]; 30 primul emistih este în ms.: [Focoşi spre desunire] Reci, gheaţă spre unire; 532, 2 al doilea emistih este în ms.: şi-n (-n a fost adăugat ulterior)) ast (corectat din asta,/ [turburare] amestec mare; 3 începuse mai întîi: [Aş cuteza]; 8 începuse mai întîi: [Nu iartă]; necesarii: scris necessariie; 9 s-: scris s[e]’; 10 destronăm: scris [pedepsim] destronăm; 12 să-neuragem: scris să-ncuragiăm; 17 protectori Romei: scris [trăsniţi mai bine] protectori Romei; 22 -a: scris a; 23 Spre: scris Spre-; 27 al doilea emistih este în ms.: [o ştire importantă] ca om plin de credinţă; 533, 4 asta: scris astă; 4 ţie: scris [apere] ţie; 6 C-a: corectat din Că. Actul V. 534, 5 Aşa: scris Aşa,; 6 era: scris [era] era; 9 începuse mai întîi: [Intra]; 10 primul emistih este în ms.: [Şi 744 însuşi solul acela] Solul acela însuşi; 11 începuse mai întîi: [Sub' voi Români (sic)]; 15 începuse mai îniîi: [Şi îşi vindea]; 16 veghe: perfect simplu (scris veghio); 20 primul emistih este în ms.: [Şi planuri, şi] Şi (rame, şi dispuneri [cîte]; 21 Prentîm- pină: scris [El] Prentîmpină; 24 Esle: corectat din E; 29 rezer- va-a-1: scris rezerva’l; 535, 7 începuse mai întîi: [Arons din murii Romei]: 10 descoperi-va: scris [şi vă va] descoperi-vă (sic); 12 începuse mai întîi: [Şi cată Publicola]; pretutindeni: scris pretutindenii; 16 ştie: scris scrie (in loc de ştie) ; 17 a: scris [pe] a; 23 pîn-: corectat din pînă; 24 stat: scris [şi] stat; 25 e salvată: scris [suit azi liberi] e salvată; 27 aibi: scris [fii] aibi; -egalitatea: scris egalitate; 31 PROCULU: scris [Publicola] Proculu: 530, 4 rebel: scris [popol] rebel; 6 începuse mai întîi: [Ai vostri-nsolenţi o]; 7 Pe: corectat din alt cuvînt, ilizibil; 8 începuse mai întîi: [Ş-acest rang]; ce-n orice ginte: scris ce [între ginte] -n orice ginte; 10 primul emistih este în ms.: Pe cît ţi-e sînt (ultimul cuvînt e adăugat ulterior) rangul [sacru]; 11 începuse mai întîi: [înceată d-a mai]; 17 a fost mai întîi: [Pe care /nepedeapsa, îl împingea la rele/ nepedeapsa, încuragiînd la crime] 18 Solii: scris [Q] Solii; ştiu: adăugat ulterior; ca: scris [sînt] ca ; ai legii: scris [de] ai legii (corectat din lege) ; 19 primul emistih a fost la început: [Fac regelui serviţii] [Respectă întîi legea] 20 începuse mai întîi: [Depozitari credinţi]; 21 începuse mai întîi: [Tot cugetul le-e pace]; Singură: scris Singura; 22 Al: scris [Al] Al; 23 a fost la început: [Ei sînt ale suveranilor cele mai sacre] 25 începuse mai întîi: [Sînt pretutini (sic)]; 26 Cutezi: scris [şi poţi] cutezi; 27 tu: scris [de-ai] tu; 28 resorturile: scris [mij] resorturile; 30 -nsuflă: scris suflă; 33 ginte: scris [popole] ginte; legile: scris [dre] legile; 34 -a ta purtare: scris a ta [mi] purtare; 537, 2 începuse mai întîi: [Cu cît dar]; al doilea emistih este în ms.: [să le ataci atîta,] să calci într-ale noastre; 5 pedeapsa: scris [pe toţi] pedeapsa; 16 cu toţi: scris [-s-au] cu toţi; 17 -aceasta: scris această; 18 rău: scris [rele] rău; 5â8, 7 şi Romei, ca: scris [întregei Rom] şi Romei ca; 11 ş-astă: scris [ş-această], ş-asta; 12 începuse mai întii: [Ce a luat-o]; 14 dar: scris dar[ă]; 16 VALEU IU: scris [Valeriu] (sic); 22 să-mi ia locul.: scris 745 [vreun loc].să-mi iau locul.; 24 pater: scris [însuşi tat] pater; 25 sîngele: scris [coasta] sîngele; 27 începuse mai întii: [Vro urmă]; 32 prin... noastre: scris prin [vine] mine [eternul] al libertăţii noastre: 589, 2 începuse mai întîi: [Voiţi]; fundamente: corectat din fundamente; 4 pe ai mei filii?: scris [pe fii mei însuşi] pe ai mei filii?; o începuse mai întîi: [Ah! cînd Tiberiu]; spăi- mîntabilă: scris [nempăcată] spăimîntabilă; 7 — 8 au fost la început: [Era tot al meu filiu, unicul trădător :/Ar fi/ Şi-ar fi trădat] 10 glorios: scris [plin de glorie] glorios; 14 mea: scris [că] mea; 20 îţi lasă: scris [Cere] [Voieşte] îţi lasă; 26 BRUTU: scris [Valeriu] Brutu; 30 conjuraţii: scris [condamn] conjuraţii; 540, 9 a fost la început: [O, Brute, şi ce-am să spui senatului?] 11 stimă: scris [ved] [simte] stimă; mari clemenţe: scris [graţie-] [deferenţe][mar] mari clemenţe; 12 Dar: scris[c\] Dar; 17 începuse mai întîi: [Vire]; 21 pe dată: scris [n momentul] pe dată; 22 prepusul: scris [ast] prepusul; 26 -acele: scris acele; 28 Funeste: scris Fune[bre]ste; pe loc şi: scris [îndată] pe loc şi; 29 al doilea emistih este în ms.: [şi cade şi expiră] [înjungghi] [Ca legilor ofrandă, /aceasta dolentă rămăşiţă/ ast rest plin] 541, 1 consoli: scris consol; 30 să s-ascunză: scris să s-ascunză; [poate]; 542, 2 începuse mai întîi: [O cer!]; 4 fiii: scris fii; Senatu, -n: scris Senatu[l]’n; al doilea emistih este în ms.: [îl] remite [n a ta mînă] în puterea-ţi; 8 putinţa: scris putintă; 23 începuse mai întîi: [Din doi/a/]; fii: scris fii [fii]; mă dete: scris [Dei m] Mă dete; 24 spune: scris [Tite] spune; 27 este în ms.: Nu, [pater, nu mai ai.] [mai mult] mai mult, nu ai 548,15 momentul: scris momentu; mustrarea: scris mustrarea-ini (cu -mi adăugat ulterior) ; 19 exemplu: scris explu; 25 al doilea emistih este în ms.: [pre care numai astăzi] ş-a cărui puritate; 26 ursit: scris [destinat] ursit; 29 a fost mai întîi: [Să moară Ţitu, pater. Trăiască Romania!] Traducerea lui Heliade este incompletă: a doua jumătate a scenei VII şi scenele VIII şi IX ale actului V din originalul t 746 francez au fost înlocuite de Heliade cu trei versuri proprii (ver- surile finale). în ediţia din 1878 aceste scene sînt restabilite, în traducerea lui Grigore Gellian; în Note-le de la p. 80, editorul face următoarea precizare: „Pînă aci am găsit manuscris d-al părintelui nostru. Nefiind terminat actul al cincilea, d-1 Grigore Gellian, unul din discepolii autorului acestei scrieri, a binevoit a completa lipsa ce se afla în tragedia aceasta, ca astfel să se poată juca în teatrul naţional în întregul ei. Lectorii vor apreţia meritul d-lui Gellian în aceste cîteva versuri, ca şi în scrierile sale dii\ Revista contimporană, unde colabora.44 lată completarea lui Gellian (p. 77 — 79): BRUTU O î cită perfidie şi ce sfruntat curagiu! Oribile amestec de crimeni şi virtute! Cum, dup-atîţia lauri ce ai cules în lupte, Cari te-au făcut eroul at-ît de strălucit, Demonul te împinse 1-utîta inconstanţă? TITU Hei! Setea răzbunării şi-atîtea pasiuni, Ambiţia şi ura, momente de furoare ... BRUTU Termină, svînturate! TITU Pe lîngă aste toate, Ceea ce născu crima-mi şi, poate, o măreşte, E un amor ce încă subjugă-a mea simţire. Oh! ştiu cît te offende această confesare Ce-e Romei inutilă, nedemnă 1-amîndoi. Restriştea-mi e la culme, ca şi a mea mînie: Termină de îndată cu viaţa-mi desperată, Al tău şi-al meu oprobriu. Ci daca recunoşti Că-n luptele ce-avurăm pe tine te-am urmat Şi crezi că a mea ţară eu am amat atîta Că azi simţ remuşcarea de crima ce-am comis (Cade în genunche) în braţele-ţi primeşte pe ast infortimai; Zi-i numai: „Tite, Brutu nu-ţi poartă nici o ură!44 Ast singur cuvînt, dîndu-mi virtutea şi mărirea, 747 5 10 15 20 25 30 35 Scuti-va al meu nume.de pata ce îndură. Va zice lumea: „Titu murind, drept răsplătire Căinţei ce avut-a, iubit a fost de Brutu, Cu toată a lui crime stimat a fost de el.“ BRUTU Mă-nduplecă căinţa-i. — O, Romă! ţara mea! Procule ... să îmi ducă la moarte p-al meu fiu! — Vin’, tristă creatură d-oroare şi iubire, Tu, ce speram protector să-mi fii la bătrîneţe, Vin’ de mă-mbrăţişează. Tu cată ca să mori. De nu m-aş numi Brutu, iertat ai fi fost, Tite. Deşi, vorbindu-ţi, plînsu-mi inundă a ta faţă, La moarte mergi, şi-arată energicu-ţi curagiu; Mergi, ţine-ţi bărbăţia, fii mai roman ca mine, Şi Roma, răzbunîndu-şi pe tine, să te-admire! TITU Adio ... eu pieri-voi demn încă d-al meu tată. (îl duc.) SCENA VIII BRUTU, PROCULU PROCULU înalte domn, Senatul, în sincera-i durere, Atins de întristarea ce astăzi te apasă... BRUTU Voi, care ştiţi pe Brutu, veniţi să-l consolaţi! Gîndiţi-vă mai bine la nouăle atacuri Ce Romei se prepară, ei ... ce-o vener-atît! Aidem cu toţi, şi-n aste momente de-ntristare Romanii-nlocuiască pe fiul ce-am pierdut; Ca sa termin odată cu viaţa-mi dureroasă Cum el căta să moară şi ţar-a-mi răzbuna. Titu. SCENA IX BRUTU, PROCULU, un senator SENATORUL 748 BRUTU Ce? nu mai este? SENATORUL S-a dus ... o! ce spectacol BRUTU Roma-e liberă ... ajunge ... pe zei să venerăm! ( VICTOR HUGO, HERNANI Este traducerea în proză a actului I (minus scena a IV-a) al dramei cu acelaşi titlu de Victor Hugo (reprezentată pentru prima dată la 25 februarie 1830) x. A fost semnalată de Ovidiu Drimba, Prima traducere românească inedită din „Hernani^. 0 traducere de Heliade?, în „România literară44, II, nr. 14 (26) din 3 aprilie 1969, p. 13. Manuscrisul — care se păstrează la Biblioteca Academiei, în Arhiva I. Heliade Rădulescu, mapa II, ms. 79 — constă din patru fascicule însumînd 42 de foi (jumătăţi de coli de hîrtie albăstruie, numerotate cu creionul de către un bibliotecar), dintre care numai cam jumătate sînt scrise (pe ambele pagini). Fasciculele conţin rolurile cîte unui personaj (şi fragmentele finale din replicile celorlalte personaje), fiind intitulate după cum urmează (modernizăm punctuaţia traducătorului): [Fasc. I] Dona Josefa, duenă bătrină, din „HernaniScena 1 (6 foi: textul pe f. lr—3r, după care urmează aproape 4 foi nescrise). [Fasc. II] Don Carlos din „Hernani“. Actul 7, scena 1 (12 foi: textul pe f. 71‘— 12r, după care urmează 6 foi şi aproape jumă- tate nescrise). 1 Pentru textul original, vezi Victor Hugo, [Drame, II] Hernani.— Marion de Lorme.— Le roi s'amuse. Edition naţio- nale. Paris, Emile Testard et Cle, Edit.eurs, 1887, p. 9 şi urm. 750 [Fasc. III] Hernani din HernanVc. Act i, scena 1 (14 foi: textul pe f. 19r — 25T, după care urmează 7 foi şi jumătate nescrise). [Fasc. IV] Ruy Goniez din „Hemani" .■ Actul 1, scenă 1 (10 foi: textul pe f. 33r — 37r, după care urmează 5 foi şi jumătate nescrise). Nu ştim dacă Heliade a tradus saii nu şi rolul complet al donei Sol (replicile — unele complete, altele fragmentare — ale acesteia se găsesc în fasciculele menţionate), şi scena IV (con- stînd dinlr-un monolog al lui HernâniJ, precum şi celelalte acte ale piesei. De asemenea nu avem nici o informaţie despre o even- tuală reprezentare a piesei în traducerea lui Heliade (traducere efectuată, pe roluri, tocmai în vederea reprezentării ei). în editarea textelor din cele patru fascicule ani transcris între paranteze unghiulare numele personajelor titulare ale rolu- rilor respective (nume în locul cărora traducătorul foloseşte linii orizontale lungi); am pus puncte-de suspensie înaintea fragmen- telor finale ale replicilor date personajelor titulare ale ralurilor din cele patru fascicule; în sfîrşit, ăm completă! cuvintele şi numele abreviate şi am corectat numeroasele neglijenţe de orto- grafie şi de punctuaţie ale traducătorului. în toate aceste opera- ţiuni ne-am" orientat după textul original francez. Menţionăm că traduceri moderne, în versuri, ale piesei au publicat Haralamb G. Leeea (Bucureşti, Editura Librăriei'„Naţio- ' nala“ Alcalay, 1924) şi V. Stoicovîci (traducere publicată în ace- laşi volum cu Marion Delorme, tradusă de Tudor Măinesc-u, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, Biblioteca pentru toţi, [1958], p. 221 — 411]). Fasc. I. 547, 5 pune: scris piiie; 9 ea se uită la dînsul: scris ea ii se uită la dînsu; 11 domnia-ta?!: scris Domnia?; 12 este in ms.: Carlos eşti moartă (în original: DON CARLOS, lui saisissani Ies bras. Deux mots de plus, duegne, vous etes morte! — după care urmază încă sase versuri şi jumătate); 15 este în original: DO&A JOSEFA. Vous m’avez defendu de dire deux mots, maître!; 16 este în ms.: Carlos spune (în original, finalul replicii lui don Carlos/ Ta dame este bien / Dona Sol de Silva? parle.); 18 este în ms.: Carlos ora aceasta (in original: DON CARLOS. Bour rien. / Le duc, son vieux fu tuf, est absent â 751 cette heure?); 20 este în ms.: Carlos acel june (în original: DON CARLOS. Sans doute elle attend son jeune?); 24 este în ms.: Carlos întrevorbirea (în original: Duegne, e’est ici qu’aura lieu l’entretien?): 548, 10 este în ms.: Carlos sau luciul ăsta (în original: DON CARLOS, tirant de sa ceinture un poignard et une bourse. Daignez, madame, / Choisir de cette bourse ou bien de cette lame.j; 12 este în ms.: Carlos duena mea (în original: DON CARLOS. Qui, duegne.); 15 armorial: scris armoriu; 17 este in ms.: Carlos uf! (în original, această exclamaţie este finalul unei replici de mai mult de două versuri) ; 20 este în ms.: Carlos o fernee (în original: DON CARLOS. C’est une femrne, est-ce pas, / Ou’attendait ta maîtresse?); 24 este în ms.: Carlos eşti moartă (in original: DON CARLOS, de Vinterieur de Var- moire. Si vous dites un mot, duegne, vous etes morte.); 20 Dumnezeule: scris D-zeule; 27 doamna: scris \)na; 31 donei: scris Dnei; 32 DONA: scris D.; 33 Doamna mea?: scris Doamna mea. (în original: Madame?^; 34 este în ms.: D. Sol curînd (în original face parte din versul final al replicii donei Sol: Ouvre avant qu’il ne frappe, et fais vite, et sois prompte.); 35 este in original, de fapt, începutul unei lungi indicaţii de regie (Josefa ouvre la petite porte...); 36 — 37 sint în ms.: D. Sol să se usuce manta. — (o ia şi iese); în original: DOftA SOL. Calmez-vous. Remettant le manteau ă la duegne. Josefa, fais s^cherle manteau. Josefa sort.); 549, 2 — 3 sint în original: DOj^A SOL, se levant avec effroi. Ciel! on frappe â la porte! Les champions s'arretent. Entre Josefa par la petite porte et tout effaree. ; 4 este în ms.: Hernan cine bate aşa? (în original: HERNANI, d Josefa. Qui frappe ainsi?); 5 Doamna: scris Dwrt; 7 este în ms.: D. Sol Disgra- ţiată (în original: DONA SOL, joignant Ies mains Le duc! tout est perdu! / Malheureuse!); 8 Dumnezeule: scris D-zeule; 9 Spade ... minuni!: scris Spade, se bateau frumoase minuni! (in original: des £pees ! / On se battait. Voilâ de belles equipăes!); 10 este în ms.: O voce desehide-mi (in original: UNE VOIX, au dehors. Dona Sol, ouvrez-moi!); 12 IlERNANl: scris Hern. Fasc. II. 550, 3 este in ms.: Josefa să deschidem îndată (în originalul francez, — după indicarea actului, a scenei I, a personajelor acesteia şi a primului personaj, dona Josefa, cu indicaţii de regie —, este: Serait-ce deja lui? Un nouveau coup. C’est bien a l’escalier / D6rob6. Un quatrieme coup. Vite, ouvrons.) ; 5 este în ms.: Josefa frumos cavaler (în original, după o lungă 752 indicaţie de regie: Bonjour, beau cavalier.,/ ; 8 este în ms.: Josefa mănă tare, focii (în original: DONA JOSEFA. Quoi, seigneur Hernani, ce n’est pas vous! — Main-forte! / Au feu!); 14 mus- teţe: scris musţe; 17 Ea: scris ea; Nu: scris nu; 19 este în ms.: Josefa mai mult şi — Duc (în original: DON A JOSEFA. Vous m’avez d^feridu de dire deux mots, maître.); 20 Doamna: scris Dna; 22 este în ms.: Josefa pentru que; 551, 1 Să mor!: scris să mor?; 19 examinînd armoriul: scris essaminând armoriu; 20 este în ms.: Josefa daca nu vrei (in original: DONA JOSEFA, la refermand. Va-t’en, si tu n’en veux pas.,/ ; 21 — 22 Examinînd: scris examinînd, corectat din esaminînd; 26 armoriul: scris armoriu; 28 este în ms.: Josefa închide uşa (în original: DONA JOSEFA. O eiel! J’entends le pas / De dona Sol. — Seigneur, fermez vite la porte. — urmat de o indicaţie de regie) ; 31 este precedat, în original, de alte trei versuri; 552, 1 HERNANI: scris Herna (în original, acest text este finalul replicii lui Hernani, fiind precedat de trei versuri omise de Heilade); 4 este in ms.: Hernan moştenitorul său (în original: HERNANI. Qui raille apres l’affront s’expose ă faire rire / Aussi son h£ritier.); 12 este în ms.: Herna eu intru seniore (în original: HERNANI. En honneur, / Je vous ferai sortir par ou j’entre, seigneur.); 23 este in ms.: Herna şi va să iasă (în original: Ma dague aussi n’est pas ă l’aise / Et veut sortir,); 24 Domnul: scris Dl; 553, 1 este în ms.: D. Sol cerule (în original: DONA SOL, se jetant entre eux, Hernani! ciel!) ; 3 este în ms.: Herna spuneţi numele (în original: HERNANI, ă don Carlos. Dites-moi votre nom.); 4 dumitale: scris Dtele; 5 este în ms.: Herna daga aceasta (în original: HERNANI. Je le garde, secret et fatal, pour im autre / Qui doit un jour sentir, sous mon genou vainqueur, / Mon nom ă son oreille, et ma dague ă son coeur!); 7 este în ms.: Herna apărăte (în original: HERNANI. Que t’importe ? En garde! «defends-toi!) ; 8 este în ms.:----[semnul folosit pentru numele lui don Carlos! — n. ed.] (încrucişază spedele) (în original indicaţia de regie ete mult mai amplă); 9 este în ms.: Josefa minuni (în original replica danei Josefa. se termină prin: Yoilâ 'de belles ^quipăes!^; 12 HERNANI este în ms.: Herna; 13 In armoriu?: scris în armoriu ; ; 14 este în ms.: Herna amîndoi (în original: HERNANI, montrant la porte. Entrez-y. Je m’en charge. / Nous y fiendrons (ous deuxj; 16 HERNANI este Acris: Herna; 19 este in ms.: Herna baricada uşa (in original: 753 HERNANI. Ah! tete ei sang! monsieur, vous me paîrez ceci! A dona Sol, Si je barricadais rentrăe?,); 21 este în ms.:Herna ce zice;; 23 este in ms.: amîndoi urmaţi-mă (in original, este finalul unei replici de trei versuri: Et suivez-moi tous deux!,); 554,1 este in ms.: Herna Regele Spaniei (in original: HERNANI, dont Ies yeux s’allument. Le roi cPEspagne!); 7 Chestia e prea simplă: scris Aquestia e prea simplu (în original: Et l’affaire est bien simple,); 8 este în ms.: Gomez această uşe (in original: DON RUY GOMEZ. Mais pourquoi tarder tanl â m’ouvrir cette porte?) ; 13 este în ms.: Gomez iartă aparenţa (în original: DON RUY GOMEZ. Altesse, pardonnez! l’apparence... ) ; 20 este în ms.: Gomez e mort (în original: DON RUY GOMEZ. L’a'ieul de voire altesse / Est mort?,); 23 este în ms.: Gomez îi succede (în original: DON RUY GOMEZ. Qui lui succede?,); 24 — 25 candidaţi, Franţ primul [în original: Frangois premier], de Franţa, este: scris candidaţii Frânau primul, de Franca este; 27 este in ms.: Gomez Elleetori Imperiului (în original: DON RUY GOMEZ. Ou vont se rassembler Ies electeurs d’empire?) ; 30 este în ms.: Gomez la Imperiu (în original: DON RUY GOMEZ. Notre roi, dont Dieu garde Ies jours, / N’a-t-il pens6 jamais â l’empire?,); 32 este în ms.: Gomez îţi cade (în original: DON RUY GOMEZ. C’est ă vous qu’il revient.) ; 34 este în ms.: Gomez la linţoliu (in original este finalul replicii de mai mult de trei versuri: Celui qui vient de choir de la pourpre au linceul.) ; 36 este în ms.: Gomez şi potent (în original este finalul replicii de mai mult de trei versuri: C’etait un empereur magnifique et puissant.); 656, 1 este in ms.: Gomez corpul Germanic (în original: Cette tete allait bien au vieux: corps germanique!) \ 5 partea îi e cît se poate de: scris parte îi e cit se poate; de; 7 Dumnezeu:: scris D-zeu ; 8 fii; scris fillii; 10 Frânt: scris frânau (in original: Frangois) ; 11 este în ms.: Gomez un victorios (in original: DON RUY GOMEZ. O’est un viclorieux.); 14 este in ms.: Gomez Domnul meu (in original: DON RUY GOMEZ. A ce compte, seigneur, vous eles roi d’Espagne?,); 16 este în ms.: Gomez francii întăi (în original: DON RUY GOMEZ. La derniere campagne / A fait monter bien haut le roi Frangois premier.) \. 17 Acvila: scris Aquela (în original: L’aigle^ ; 19 este in ms.: Gomez ştie latineşte (în original: DON RUY GOMEZ. Votre altesse / Sait-elle le latin?); 21 este în ms.: Gomez latineşte- (in original: DON RUY GOMEZ. Tant pis. La noblesse / 754 D’Allemagne aime fort qu’on lui parle latin.); 23 crede-mă: scris [Re] credem ă; 29 este în ms.: Gomez frunţile (în original: DON RUY GOMEZ. Vous nous quittez, altesse, / Sans purger l’Aragon de ces nouveaux bandits / Qui partout dans nos monts levent leurs fronts hardis?); 32 este în ms.: Gomez săi lege (în original: DON RUY GOMEZ. Donnez-vous aussi l’ordre au ehef qui la commande / De se laisser faire?); 35 este în ms.: Gomez cam selbatic (în original: DON RUY GOMEZ. Je l’ignore. On le dit un rude compagnon.) ; 556,1 este în ms.: Gomez aproape d-aei (în original: DON RUY GOMEZ. De faux avis alors le ■disaient preş d’ici.); 4 este în ms.: Herna mâine; 9 este în ms.: Mema bunul meu pumnal;; 16 este în ms.: Gomez Domnul acesta (în original: DON RU Y GOMEZ, revenant et montrant Iiernani. •Qu’est ce seigneur?). Fasc. III. 557, 3 este în ms.: D. Sol curînd curînd (în original •este finalul unei replici de trei versuri: Ouvre avant qu’il ne frappe, •et fais vite, et sois prompte.); 5 este în ms.: D. Sol Hernani (în original: DONA SOL, courant a lui. Hernani!) ; 10 este in ms.: D. Sol ploă dar tare (in original: DONA SOL, touchant .•ses vetements. Jăsus! votre manteau ruisselle! il pleut donc bien?); 12 DONA este in ms.: D.: 14 DONA este in ms.: D.; Scoate: scris scoate (corectat din scoată); 16 noaptea: scris noapte; 18 degetul: scris degetu ; 558, 1 este în ms.: D. Sol. \ ie frig (în original: DONA SOL. Vous avez bien tarde, seigneur! Mais dites-moi / Si vous avez 1‘roid.); 7 este în ms.: D. Sol cu dlnsa (în original: DOftA SOL, lui defaisant le manteau. Allons! donnez la cape, — et l’6p6e avec elle.); 12 este în ms.: D. Sol. ora aceasta (in original: DOftA SOL. Oui, eette heure est â nous.) ; 18 DONA este in ms.: D.; 20 ca un: scris cu un; 25 este în ms.: D. Sol. vino (în original: Venez lă. — finalul unei replici mai lungi si cu indicaţii de regie); 28 este in ms.: D. Sol. ce mare eşti (în original: DONA SOL, souriant. Gomme vous etes grand !) ; 30 este în ms.: D. Sol. de duca (în original: DONA SOL. Ghere âme, / Ne pensons plus au duc.); 34 este în ms.: D. Sol. de părinte (în original: DONA SOL, riant. G’est lâ ce qui vous desespere! /Un baiser d’oncle! au front! presque un baiser de pere!) ; 559, 6 este in ms.: D. Sol c-o voiesc (în original; DONA SOL. Le roi, dit-on, le veut.); 12 ca copil: scris cu copil ; 19 Fiii: scris Fiillii; 20 continuă: scris continue; 23 DONA este în ms.: D.; 26 la care de jună încă: scris ca care [încă] de jună i 755 încă; 27 dumitale: scris Dtele; Pastrana: scris Pastrona (in original: Pastrana^ ; 37 îl descustă: scris o descustă; 500, 4 aerul: scris aeru; 8 DONA este scris: D.; 10 carneficele: scris carnefivele; 17 acvila: scris aquilă; 25 asemeni demonilor: scris semeni [diavolilor] demonilor; 28 ce: scris [ce] que; DONA este scris: D.; 37 este în ms.: D. Sol. îmi revine sufletul (in ori- ginal este finalul unei replici de 12 versuri şi jumătate: ... et je sens mon âme qui me revient!) ; 39 este în ms.: D. Sol. 3 loviture (în original: DONA SOL. A minuit. Demain. Amenez votre escorte / Sous ma fenetre. Allez, je serai brave et forte. / Vous frapperez trois coups.) ; 561, 1 este în ms.: D. Sol. te urmez (in original: DONA SOL. Monseigneur, qu’importe! je vous suis.^; 6 este tn ms.: Carlos armoriu (în original: DON CARLOS, on- orant avec fracas la, porte de Varmoire Quand aurez vous fini de confer votre histoire? / Croyez-vous donc qu’on soit â l’aise en cette armoire?); 8 este în ms.: D. Sol. ajutor (în original: DONA SOL. O clei! au secours!^; 13 este în ms.: Carlos prin păduri (în original: DON CARLOS. Moi? mais, â ce qu’il paraît, / Je ne chevauehais pas â travers la foret.^; 16 este in ms.: Carlos stăm la uşe (în original este finalul unei replici de aproape 6 versuri:... Tandis que je restais â la porte.); 19 este în ms.: Carlos Cum zic francezii (în original este finalul unei replici de mai mult de 9 versuri: Et puis. je chiffonnais ma veste â la franţaise. / Ma foi, je sors!) ; 22 este in ms.: Carlos îţi va plăcea (in original: DON CARLOS, le saluant. Monsieur, c’est comme il vous plaîra.^; 26 este în ms.: Carlos Domniei tale (în original: DON CARLOS. He! dites-moi le vdtreî^; 27 altul: scris altu ; 31 este în ms.: Carlos acelui altul (în original: Alors, quel est le nom de 1’autre?^ ; 502, 1 este în ms.: D. Sol bate la uşe (in original: DONA SOL, se levant avec effroi. Ciel! on frappe ă la porte! Les champions s'arrelent. Entre Josefa par la. petile porte et tout effaree.) ; 3 este în ms.: Josefa minuni (în original: DONA JOSEFA, j etani les yeux autour d'elle. Jesus! Finconnu! des 6pees! / On se battait. Voilâ de belles ăquipees.y; 5 este în ms.: O voce deschide-mi (in ori- ginal: On frappe. (JNE VOIX, au dehors. Dowa Sol, ouvrez- moi!) ; 8 este in ms.: Josefa pasul acesta (in original: DONA JOSEFA, tirant son chapelet. Sainf Jacques monseigneurî tirez-nous de ce pas! On frappe de nouveau.); 9 armoriul: scris armoriu; ascundem!: scris ascundem?; 14 este în ms.: Carlos 756 prea în larg (în original: DON GARLOS. Grand merci, c’est trop large!) \ 16 este în ms.: Carlos stau aci (în original: DON GARLOS. Bonsoir. Pour moi, je reste ici.^ ; 21 este în ms.: Gomez care veţi rîde (in original este sfirşitul replicii lui don Ruy Gomez: Ce n’est pas vous, du moins, qui rirez!) ; 23 — 25 corespund celei de a doua replici, din original, a, lui don Ruy Gomez) ; 568, 1 DONA este scris: D.; 4 este în ms.: D. Sol. vei bate în mîini de 3 ori (în original: DO$A SOL, bas ă Hernani. Demain, sous ma fenetre, a minuit, et sans faute, / Vous frapperez des mains trois fois.^; 6 este în ms.: Carlos să-ţi ofer mîna (în original: DON CARLOS, ă part. Demain! Haut ă dona Sol vers laquelle il fait un pas avec galunterie. Souffrez que pour rentrer je vous cifre la main. II la reconduil ă la porte. EUe sort.) ; 9 este în ms.: Carlos de Escorta mea (in original: DON CARLOS. II part. C’est quelqu’un de ma suite.). Fast*. IV. 564, 3 HERNANI este scris: Herna; 13 Gasti- liele: scris Castilliele; 15 li se părea: scris i se părea; 565, 21 domnia-voastră: scris D-nia voastră; 23 este în ms.: Herna Ducă; 24 domnia-voaslră: scris D-nia voastră; 26 cântecele: scris cîntele; 33 HERNANI este scris: Herna;36 HERNANI este scris: Herna; 38 Domnilor: scris D-lor; 40 Astă: scris Asta; 566, 3 omul: scris omu; 9 colanul: scris Colanu; 16 DONA este scris: D.; 20 este în ms.: Carlos Imperatului Germanii (în original: DON CARLOS, faisant un pas. Duc, ce n’est pas d’abord / De cela qu’il s’agit. II s’agit de la mort / De Maxi- milien, empereur d’Allemagne,); 21 Dumnezeule: scris D-zeule; 22 este în ms.: Carlos seomult mare (în original este finalul unei lungi replici a lui don Carlos: ... Et l’affaire est bien simple, et voilă bien du bruit!^; 23 examină: scris essamină; 26 este în ms.: Carlos valeţii tăi (in original: DON GARLOS. Belle raison! tu viens avec toute une escorte!/ Quand un secret d’6tat m’amene en ton palais, / Duc, est-ee pour l’aller dire ă tous tes valets?^; 28 este în ms.: Carlos D-nia ta (în original: DON CARLOS. Bon pere, / Je t’ai fait gouverneur du château de Figuere, /Mais qui dois-je â present faire ton gouverneur? ); 30 este în ms.: Carlos e mort (in original: DON CARLOS. II suffit. N’en parlons plus, seigneur. / Donc l’empereurest mort.,); 32 este în ms.: Carlos în întristare (în original: DON CAltLOS. Duc, tu m’en vois p6netră de tristessej ; 34 este în ms.: Carlos din concurenţi (în original: DON CARLOS. Un duc de Saxe 757 est sur Ies rangs. / Frangois premier, de France, est un des con- currents.,); 36 este in ms.: Carlos sau Francfort (în original: DON CARLOS. Ils ont choisi, je crois, Aix-la-Chapelle, ou Spire, / Ou Francfort.) ; 507, 1 Dumnezeu: scris D-zeu; 7 impe- riul: scris Imperiu; aceasta: corectat din această; 10 este în ms.: Carlos de Gând (în original: DON CARLOS. Et puis, on est bourgeois de Gând.,); 15 este în ms.: Carlos pentru mine (in original: DON CARLOS. Rome est pour moi.,); 16 Brav: scris Bravo; 18 este în ms.: Carlos vre o speranţă (în original este sfîşilul unei lungi replici: ... Crois-tu que Fran^ois puisse a voii* quelque esperance?,); 20 este în ms.: Carlos un strein (în original: DON CARLOS. II faudrait tout changer. / La bulle d’or defend d’elire un etranger.,); 22 domnul: scris D-l; 23 este în ms.: Carlos din Gând (in original: DON CARLOS. Je suis bourgeois de GandJ; 24 Campania: scris Compania; Franţ: scris Frânau (in original: Franşois,); 26 este in ms.: Carlos şi aripele (in ori- ginal: DON CARLOS. L’aigle qui va peut-etre eclore â mon cimier / Peut aussi deploycr ses ailes.,); 31 este în ms.: Carlos plec* (in original este sfîrşilul unei lungi replici a lui don Carlos: ... Je partirai sous peu.) ; 35 este în ms.: Carlos eslermine banda (în original: DON CARLOS. J’ordonne au duc d’Arcos d’exter- miner la bande.) ; 508, l este în ms.: Carlos numele lui (in ori- ginal: DON CARLOS. Eh! quel est ce chef? son nom?,); 4 este in ms.: Carlos va fi de ajuns (in original: DON GARLOS. Bah! je sais que pour l’heure il şe cache en Galice, / Et j’en aurai raîson avec quelques milices.,); 7 este în ms.: Carlos ospele tău (in original: DON CARLOS. Faux avis! — Cette nuit, tu me loges./; 12 este in ms.: Carlos proteg fuga (in original replica lui don Carlos este de aproape cinci versuri, ultimul fiind: Allez. Je daigne encor de prottiger votre fuite.,); 14 domnul: scris D-l; 15 este în ms.: Carlos escorta mea (in original: DON CARLOS. II part. C’est quelqu’un de ma suite.). ★ în cele ce urmează reconstituim, într-o formă coerentăy traducerea heliadescă a dramei lui Victor Hugo, pe baza tradu- cerilor complete ale replicilor şi ale indicaţiilor de regie aşa cum apar în cele patru fascicule ale lui Heliade şi orientîndu-ne după originalul francez. Polul don ei Sol (alo cărei replici sînt, de cele 758 ' mai multe ori, fragmentare) şi scena IV (constînd dintr-un monolog al lui Hernani), care lipsesc din manuscrisul lui Ileliade, le dăm, în note, în original. HERNANI ACTUL I SCENA I 1 DONA JOSEFA (Singură; închide cortinele cramozie ale ferestrei şi pune în ordine cîteva fotoliuri; aude bătind la usc; ea ascultă) Să fie el oare? E la scara furtivă. (Iar bate.) Să deschidem îndată. (Deschide uşcioara mascată. Don Carlos apare cu capela pe ochir) Bună ştire, frumos cavaler! (îl introduce. (Don, Carlos îşi desface manta şi lasă să i se vadă splendidul costum.yA Ea se uită la dînsul cu neîncredere şi-şi retrage pasul), (le! senior Hernani, nu eşti domnia-ta?! Mînă-tare! foc! DON CARLOS (apucînd-o de braţ) Două vorbe mai mult, duenă, şi eşti moartă! (O aţirită eu ochii.) 4 Sînt eu aci la dona Sol, fidanţata vechiului ducă de Pas- 1 In original: ACTE PREMIER LE ROI S A R A G O S S E Une chambre ă ooucher. La nuit. Une lampe sur une table SCfiNE PREMIÎ1RE DOftA JOSEFA DU ARTE, vieille, en noir, avec le corps de sa jupe cousu de jais, ă la mode d’lsabelle la Catholique; DON CARLOS. — Replicile donei Josefa le reproducem din fasc. I, f. 1* — 2C ultimul rînd, iar pe acelea ale lui don Carlos, din fasc. II, f. 7T — 8T rtndul antepenultim. 2 A doua indicaţie apare în fasc. II, f. 7r, r. 6—7. (în original: (Elle ouvre la petite porte masqu6e. Entre don Carlos, le manteau sur le nez et le chapeau sur Ies yeux.) 3 Cea de-a doua indicaţie apare în fasc. II, f. 7T, r. 6 — 7. 4 în original: (II la regarde fixement. Elle se tait, effraytte.) 759 trana, unchiul său, senior caduc, venerabil şi gelos? spune-mi! Bella adora p-un cavaler fără barbă încă şi fără musteţe, şi albergă în toate serile, în nasul invidioşilor, pe junele amant fără barbă însuşi în barba bătrînului. Sînt bine informat oare? (Ea 5 tace; el o scutură de braţ. Ea se sperie x.) Nu răspunzi? DONA JOSEFA Două vorbe mai mult, şi — doamne!2 DON CARLOS Voi, dară, una: da sau nu. Doamna ta nu e dona Sol de Silva? 10 spune! DONA JOSEFA Aşa.— Pentru ce? DON CARLOS Pentru nimic. Duca, bătrînul ei mire, este absent în ora 15 aceasta ? 20 25 Aşa. DONA JOSEFA DON CARLOS Neapărat, dară, ea aşteaptă pe acel june? DONA JOSEFA Aşa. DON CARLOS Să mor! DONA JOSEFA Aşa. DON CARLOS Duenă, aci are să fie întrevorbirea? 1 Ultima indicaţie apare in fasc. /, f. 1 , r. 15. 2 în original: Vous m’avez d^fendu de dire deux mots, maître. 760 5 10 15 20 25 DONA JOSEFA Aşa. Ascunde-mă aci! DON CARLOS DONA JOSEFA Pe domnia-ta?! Pe mine. Pentru ce? Pentru nimic. Eu, să te ascunz! DON CARLOS DONA JOSEFA DON CARLOS DONA JOSEFA DON CARLOS Aci. DONA JOSEFA Nu se poate! DON CARLOS (trăgînd de la centură un pumnal şi o pungă) Binevoieşte, doamna mea, a alege sau punga, sau luciul ăsta. DONA JOSEFA (luînd punga) Eşti dară diavolul? DON CARLOS Aşa, duena mea. DONA JOSEFA (deschizînd un armoriu) 1 Intră aci! 1 în original: (ouvrant une armoire 6troite dans le mur.) 761 5 10 15 20 25 DON CARLOS (examinînd armoriul) Cutia asta? DONA JOSEFA (încliizînd armoriul) Du-mi-te d-aci daca nu vrei! DON CARLOS (deschizînd armoriul) Naiba! (Examinînd încă.) Daca-n egnuriu îţi pui aventura, minerul măturei îţi servă să-n-caleci? (Se ghemuieşte cu nevoie.) Uf! DONA JOSEFA (unindu-şi minele cu scandal) Un om aci! DON CARLOS (în armoriul ce stă deschis) Nu e aşa? doamna ta n-aşteaptă o femeie?1 DONA JOSEFA O, cerule! aud paşii donei Sol.— Seniore, închide uşa! (împinge uşa armoriului, care se deschide.) DON CARLOS (din armoriu) De vei scoate o vorbă, duenă, eşti moartă! DONA JOSEFA (singură) Ce e omul ăsta? Isuse, Dumnezeule! d-aş striga să chem! pe cine? afară de doamna şi de mine, toţi dorm în palat. Bah! Aurora spuntă2 3. Facă ce ştie; şi are o spadă bună,— şi cerul să ne apere de iad! (Saltă în pumn punga.) Şi cînd o fi să fie, nu e un hoţ. (La vederea donei Sol, ascunde punga.) Josefa! Doamna mea? SCENA ii * DONA SOL4 DONA JOSEFA 1 în original: Cest une femme, est-ce pas,/ Qu’attendait ta maîtresse ? 2 Traducere greşită; în original: Bah! l’autre [= Hernani — n.n. 1 va venir. 3 în original: SCfiNE II DOftA JOSEFA, DON CARLOS cache, DOnjA SOL, puis HERNANI 4 Această replicaşi cea următoare apar în fasc. /, f 2V, r. 1 — 2. 762 DONA SOL [...] curînd, curînd. (Dona Josefa deschide uşa. Hernani intră.) Hernani! 1 HERNANI2 3 5 Dona Sol! te mai văz în fine î vocea ce auz, vocea ta este? I Pentru ce soarta îmi pune zilele departe de alte tale? Ah! cîtă nevoie am de tine ca să uit de ceilalţi! 10 15 [...] plouă, dar, tare? Nu ştiu. Ţi-o fi frig! Nu e nimic. DONA SOL 3 HERNANI DONA SOL HERNANI DONA SOL Scoate, dar, manta! 1 Prima parte a replicii, incomplet tradusă, apare in fasc. III, f. 19T, r. 3; prima parte a indicaţiei de regie apare în fasc. /, f. 2V, r. 4 [(DONA JOSEFA) (deschide wşa], iar cea de-a doua, in fasc. III, f. 19*, r. 4 [(HERNANI) (intră)].— în original: DOîTa SOL Ah! je crains quelque malheur. Hernani devrait etre ici. (Bruiî de pas â la petite porte.) Voi ci qu’il monte. Ouvre avant qu’il ne frappe, et fais vite, et sois prompte. (Josefa ouvre la petite porte. Entre Hernani. Grand man- teau, grand chapeau. Dessous, un costume de montag- nard d’Aragon, gris, avec une cuirasse de cuir, une ăpăe, un poignard, et un cor â la ceinture.) DONA SOL (courant â lui) Hernani I 2 Replicile care urmează de aci înainte (pînâ la aceea a lui Hernani, p. 868, r. 14) apar în fasc. III, f. 19*, r. 6 — f. 23v, r. 13. 3 Replică tradusă incomplet; în original: DOltf A SOL (tou- chant ses vetements) J6sus! votre manteau ruisselle! il pleut donc bien? 763 HERNANI Dona Sol, dilecta mea, spune-mi: cînd noaptea eşti adormită, lină, inocentă şi pură, şi cînd un somn voios îţi întredeschide gura şi cu degetul îţi închide ochii,— îţi spune atunci un angel cît eşti de dulce dizgraţiatului pe care toate-1 abandonă şi-l resping? DONA SOL [...] ţi-e frig1. HERNANI Mie! Eu ard lîngă tine. Ah! cînd amorul gelos colcăie ardente în capetele noastre, cînd inima ni se gomflă şi se umple de tem- peste, ce ne pasă daca un nor în aer poate în treacăt să ne arunce or tempestă, or fulgere? DONA SOL [...] cu dînsa.2 HERNANI (cu mina pe spadă) Nu, asta mi-e a doilea dilectă, inocentă şi fidelă.— Dona Sol, bătrînul ducă, fiitorul tău mire, unchiul tău, este dar absent? DONA SOL [...] ora aceasta3. HERNANI Ora aceasta, şi atîta tot! Pentru noi, nimic mai mult decît o oră! apoi ce-mi pasă? cată să uite cineva, sau să moară. Ange- lul meu, cu tine o oră — în adevăr o oră —, pentru cine voieşte viaţa, ş-apoi eternitatea! DONA SOL Hernani! HERNANI (cu amar) Cît sînt de ferice cînd duca iese! ca un ladrin ce tremură şi forţă o uşe, răpede intru şi te văz, şi fur bătrînului o oră din 1 Replică tradusă incomplet; tn original: Vous avez bien tardă, seigneur! Mais dite-moi / Si vous avez froid. 2 Replică tradusă incomplet; in original: DOftA SOL (lui dâfaisant son manteau). Allons! donnez la cape,— et l'âpăe avec elle. 3 Traducere incompletă; in original: Oui, cette heure est ă nous. cînturile tale, din căutătura ta! şi sînt foarte ferice, şi în adevăr mă invidiază că îţi fur o oră, cînd el îmi ia viaţa!1 DONA SOL [...] să se usuce manta. (Josefa o iaşi iese.) Vino!2 & HERNANI (fără s-o audă) Duca, dar, este absent din castel? DONA SOL Ce mare eşti! HERNANI 10 Este absent. DONA SOL [...] de duca 3. HERNANI Ah! nu-1 pot uita, doamna mea! Bătrînul ăsta te iubeşte. 15 Nu ţi-a luat ieri un baciu? îl poci uita? DONA SOL [...] de părinte4. 1 In original: et sans doute on m’envie / De lui voler une heure, et lui ine prend ma vie! 2 Traducere incompletă: primul fragment se găseşte în fasc. /, f. 2V, r. 5, iar cel de-al doilea în fasc. III, f. 20Ty rîndul antepenul- tim. In original: DONA SOL Calmez-vous. (Remettent le mantanu â la duegne.) Josefa, fais săcher le manteau. (Jcsefa sort.) (EUe s'assied et fait signe â Hernani de venir preş d'elle.) Yenez lâ. 3 Traducere incompletă; în original: Chăre âme,/ Ne pensons plus au duc. 4 Traducere incompletă; în original: DOîvTA SOL, riant. C’est lă ce qui vous d^sespăre! / Un baiser d’oncle! au front! presque un baiser de p6re! 765 HERNANI Nu; un baciu d-amant, de soţ, de gelos. Ah! ai să fii a lui! Doamna mea, nu cugeţi? O! Nebunul bătrîn, cu fruntea încli- nată spre capătul vieţii, spre apusul zilei, va o femeie şi cere, 5 spectru îngheţat, o copilă! A! smintitul bătrîn! pe cînd cu o mînă se apucă de mîna-ţi, nu vede că moartea îl ia de mire cu alta? vine a se arunca în amorurile noastre fără să tremure! Bătrîne, du-mi-te să-ţi dai măsură spre a-ţi săpa groapa! — Cine s-a pus să facă maritagiul acesta? cred că te constrîng cu forţa. 10 DONA SOL [...] c-o voiesc 1. IIERNANI Regele! regele! — Tatăl meu e mort asupra pâlcului, con- damnat de tată-său. Aşa, deci s-au dovedit cu anii faptul acesta, 1 insă pentru umbra mortului rege, pentru fiul său, pentru văduva lui, pentru toţi ai săi, ura încă mi-e jună. El, mort, nu se mai numără; şi, ca copil încă, făcui jurămîntul d-a răzbuna tatălui meu pe capul fiului ucizătorului. Bretudindeni te caut, Carlos, rege al Castilielor; pentru că ura e vivace între ambele noastre 20 familii. Părinţii s-au luptat fără pietate, fără remuşcare, 30 de ani! în van, dară, părinţii sînt morţi! ura trăieşte; pentru dînşii pace nu este. Fiii în picioare se măsoară, duelul continuă. Ah, tu dară, rege, voieşti execrabilul acest himen! atîta mai bine: te caut, şi tu vii în calea mea. 25 DONA SOL Tu mă sperii I HERNANI Avînd un mandat d-anatemă, cată s-ajung l’a mă speria eu însumi! Ascultă: omul la care de jună încă te destinară, Ruy de 30 Silva, unchiul dumitale, este ducă de Pastrana, avut mare de Aragon, comte şi magnat de Castilia. Lipsindu-i juneţe, îţi poate aduce, copiliţa mea, atîta aur, geme şi nestimate, încît fruntea ţi se risplendă între frunţile regali; iar în cît pentru rang, orgoliu, glorie şi averi, sute şi sute de regine să te invidie ca 1 Traducere incompletă; in original: Le roi, dit-on, le veut. 7G6 ducesă! iată cine este el. Eu însă sînt fără averi, şi n-avui, din copilărie, decît pădurile prin care fără încălţăminte fugeam; poate c-aş avea şi eu vreun blazon ilustru, pe care o regină de sînge acum îl descustă; poate că am şi drepturi, în umbră con- fundate, pe care un linţoliu negru al pâlcului le ascunde încă în îndoiturile sale şi care, daca speranţa mea nu va fi încelată, Intr-o zi vor putea ieşi din cheia aceasta dimpreună cu spada. Pîn-atunci, n-am de la cerul gelos decît aerul, lumina şi apa, ce sînt date la toţi. Prin urmare, cată să suferi a te scăpa or de duca, or de mine; cată s-alegi din amîndoi,— să-l iei de bărbat, sau să mă urmezi. Te voi urma. DONA SOL HERNANI Intre dizgraţiaţii mei soţi? proscrişi ale căror nume carne - ficele le ştie de mai nainte, oameni ale căror nici fierul, nici inima nu li se tocesc, avînd fiecare cîte un sînge a răzbuna? Vei veni a comanda a mea bandă, cum se zice? pentru că nu ştii, a mea dilectă, că eu sînt un bandit! Cînd totul mă urmărea în Spaniele toate, singur prin pădurile şi munţii săi, printre stîncele unde nu se mai vede decît acvila în svolu-i, vechea Catalonia mă adoptă ca mumă; crescui între acei montaniarzi liberi, neavuţi şi gravi, şi mîine trei mii din bravii aceştia,— daca vocea îmi va face a răsuna cornul din munte pînă-n munte —, se vor scula să vie. A! te înfiori! mai cugetă, ia-ţi bine măsurile. A mă urma prin selbe, prin munţi şi plaiuri, între oameni asemeni demonilor visurilor tale, a prepune tot — şi ochii, şi vocile, şi paşii, şi sunetul —, a dormi pe iarbă, a bea din torente, şi noaptea, alăptînd un copil ce se deşteaptă, s-au zi gloanţele muschetelor şuierînd pe la ureche; a rătăci cu mine, proscrisă, şi, cînd va fi cele dupe urmă, a mă urma pînă unde voi ajunge la tatăl meu, la palcu... DONA SOL Te voi urma. HERNANI Duca este avut, mare, prosper; duca n-are nici o datorie către vechiul nume al tatălui său ; duca poate tot. Duca îţi ofere, dimpreună cu mîna sa, tezaure, titluri, fericire. 7G7 DONA SOL [...] îmi revine sufletul1. IIERNANI (strîngînd-o în braţe) An gol! 5 DONA SOL [...] 3 lovilure 2. IIERNANI Ştii acum cine sînt? DONA SOL [...] te urmez 3 4. 0 L J IIERNANI Nu; fiindcă vrei a mă urma, fiinţă debilă şi fragedă, cată să ştii ce nume, ce sînge, ce suflet, care destin sînt ascunse în păstorul Hernani. Vrear-ai un brigant, vrei un proscris? 5 DON CARLOS (deschizind cu scomult uşa armoriului) * Cînd o să termini cu a-ţi tot spune istoria? Au crezi că poate fi cineva bine într-un armoriu? 1 Replică incomplet tradusă; in original: DONA SOL Nous partirons demain. Hernani, n’allez pas sur mon audace ătrange Me blâmer. Etes-vous mon d£mon ou mon ange? Je ne sais, mais je suis votre eselave. lîcoutcz. Allez cu vous voudrez, j’irai. Restez, pariez, Je suis â vous. Pourquoi fais-je ainsi? je l’ignore. J’ai besoin de vous voir ei de vous voir encore Et de vous vcir toujours. Quand le bruit de vos pas S’efface, alors je crois que mon cceur ne bat pas, Vous me manquez, je suis absente de moi-meme; Mais tf£s qu’enfin ce pas que j’attends et que j’aime Vient frapper mon oreille, alors il me souvient Que je vis, et je sens mon âme qui revient! 2 Traducere incompletă; în original: A minuit. Demain. Amenez votre escorte Sous ma fenetre. Allez, je serai brave et forte. Vous frappcrez trois coups. 3 Traducere incompletă; in original: Monseigneur, qu’importe! je vous suis. 4 Replica lui don Carlos se găseşte în (ase. //, f. 8r, rindul ultim — f. * 1 Prima parte a indicaţiei încheie fasc. III (f. 25 ), iar cea de-a doua, fasc. IV (f. 37 ). 2 Scena IV lipseşte din manuscrisul lui Heliade; o redăm aici în original: S C fi N E IV HERNANI (seul) Oui, de ta suite, 6 roi! de ta suite! — J’en suis! Nuit et jour, en effet, pas h pas, je te suis. Un poignard & la main, l’ceil fix6 sur ta trace, Je vais. Ma race en moi poursuit en toi ta race. Et puis, te voilâ donc mon rival! Un instant Entre aimer et hair je suis rest6 flottant, Mon cceur pour elle et toi n’6tait point assez large, J’ai oubliâ en l’aimant ta haine qui me charge; Mais puisque tu le veux, puisque c’est toi qui viens Me faire souvenir, c’est bon, je me souviens! Mon arnour fait pencher la balance incertaine Et tombe tout entier du cot6 de mai haine. Oui, je suis de ta suite, et c’est toi qui l’as dit! Va, jamais courtisan de ton lever maudit, Jarnais seigneur baisant ton ombre, ou majordome Ayant & te servir abjuri son cceur d’homme, Jamais chiens de palais dressSs & suivre un roi Ne seront sur tes pas plus assidus que moi! Ce qu’ils veulent de toi, tous ces grands de Castille, C’est quelque titre creux, quelque hochet qui briile, C’est quelque mouton d’or qu’on se va pendre au cou ; Moi, pou:* vouloir si peu je ne suis pas si fou! Ce que je veux de toi, ce n’est point faveurs vaines, C’est l’âme de ton corps, c’est le sang de tes veines, C’est tout ce qu’un poignard, furieux et vainqueur, En y fouillant longtemps peut prendre au fond d’un cceur. Va devant! je te suis. Ma vengeance qui veille Avec moi toujours marchc et me par le â l’oreille. Va! je suis 1&, j’âpie et j’Scoute, et sans bruit Mon pas cherche ton pas et le presse et le suit. Le jour tu ne pourras, 6 roi, tourner la tete Sans me voir immobile et sombre dans ta fete; La nuit tu ne pourras tourner Ies yeux, 6 roi, Sans voir mes yeux ardents luire derriere toi! (II sort par la petite porte.) 781 GLOSAU a pron. „acea" (436, 475, 525, 581). abbiet adj. „josnic, abject, netrebnic" (459; il.). abhorra vb. tr. „a detesta" (512; fr.). abominable adj. „abominabil" (518; fr.). accura vb. intr. „a alerga" (633; fr.). acestaşi pron. „chiar acesta, tot acesta" (497). acru adj. „ţipător, strident" (276, 294; după fr. aigre). adesta vb. tr. „a aştepta" (299). adorna vb. tr. „a împodobi" (486, 510; it.). adunanţă s.f. „adunare, întrunire" (479,680; it.;. afară adv.: a da afară „a publica" (656). affida vb.tr. „a încredinţa" (458; it.). afund adv. „adînc, profund" (236). afunduri s.n.pl. „substraturi, dedesubturi" (535). aia pron. „aceia, ăia" (524). airea adv. „altundeva, aiurea" (336, 438, 598). aiuriu adj. „(euvînl) fără noimă, lipsit de sens" (473). afuma vb. refl. „a. se amina" (354; J'r.). al pron. „acel" (471). ala pron. „acela, ala" (99). alberga vb. tr. „a adăposti, a găzdui" (550; it.). altier adj. „trufaş, semeţ" (555; it.). * * Cifrele date între paranteze indică paginile. 783 altm adj. „altul, diferit" (449; it.). alta vb. tr. „a înălţa" (465; it.). ama vb. tr. „a iubi" (460, 512, 604 etc.; it.). amant adj. „iubitor" (358; it.). amante adj. „care iubeşte, îndrăgostit" (521; it.). amatâ s.f. „iubită (459; it.). amestecătură s.f. 1. „mirare, uimire" (88); 2. „încurcătură, nedu- merire" (99, 130). amestec s.n. „tulburare, frămîntare, agitaţie" (532). amestic s.n. (43, 613), v. amestec, amiază s.f. „sud, miazăzi" (597; după fr. midi), amicie s.f. „prietenie, amiciţie" (492, 532, 599). amoreză s.f. „iubită" (243; fr.). amuţare s.f. „vînătoare cu cîini" (565; în original: mcutes „haite de cîini (de vînătoare)"). angel s.m. „înger" (381, 557, 609; it.). antichitate s.f. „vechime" (384). anume adv.: pe anume „în parte, separat" (573). anunţia vb. tr. „a anunţa" (336; it.). apari adv. „aparte" (556; fr. ă part), apelaţie s.f. „apel, recurs" (200). apendix s.n. „apendice (la o lucrare)" (662). aplecare s.f.1. „înclinare, vocaţie (225, 308); 2. „afecţiune" (246). arădica vb. tr. „a ridica" (682). arâtor s.m. „plugar" (365). arcan adj. „tainic, misterios" (440; it.). ardente adj. „fierbinte, înfocat" (558; it.). ardica vb. tr. şi refl. „a (se) ridica; a (se) înălţa" (86, 166, 189, 247 etc.). argil s.n. „lut, argilă" (181). arginteu adj. „argintiu" (435; lat., it.). arhidncâ s.m. „arhiduce" (567) arie s.f. „cuib (de pasăre răpitoare)" (312; fr. aire). arma vb.tr. „a înarma" (242, 245). armatură s.f. „armură" (385; it.). armaţi s.m.pl. „bărbaţi înarmaţi" (465; it.). armie s.f. „armată (259, 313). armonic adj. „armonios" (450; it.). armoriu s.n. „dulap, şifonier" (548, 551; fr. armoire). 784 arresta vb. refl. „a se opri" (532, 542; it.). arsură s.f. „secetă" (22). arşitectură s.f. „arhitectură" (273; fr.). articol s.n.: pentru articolul ăsta „în privinţa (în chestiunea) aceasta" (119; după fr.). asfel adv. „astfel" (passim). asicura vb. tr. şi refl. „a (se) asigura" (525, 542; it.). asorbit adj. „absorbit" (226, 449; it.). aspri vb. refl. „a se irita, a se întărită" (448). assemna vb. tr. „a aloca" (fr. assigner). ast pron. „acest" (4, 99, 437, 510 etc.). asta pron. „acesta, ăsta" (33, 79, 134, 246 etc.). aşa adv. „da" (547, 550). aşti pron. „aceşti" (395, 436 etc.). aştia pron. „aceştia" (256, 262). atinge vb. refl. „a privi, a se referi (la ceva)" (334). atotpotente adj. „atotputernic" (606). atotpotinte adj. (636), v. atotpotente. attitute s.f. „atitudine" (530; fr.). audace adj. „îndrăzneţ, temerar" (335, 441, 584; it.). audiinţâ s.f. „audienţă" (353, 416). aură1 s.f. „adiere de vînt" (449, 458; it.). aură2 s.f. „înfăţişare" (436). aureu adj. „auriu" (439; lat., it.). avveniment s.n. „întîmplare, eveniment" (374; it.). avvenire s.f. „viitor" (462; it.). azurat adj. „azuriu" (335). baciu s.n. „sărut" (558; it.). bagă s.f. „inel de logodnă, verighetă" (566; fr.). bah interj, „aş!" (548, 555; fr.). baiul s.m. „sprijin, reazem" (582; it.). baldanţă s.f. „îndrăzneală, cutezanţă" (453; it.). basn s.n. „poveste, basm; minciună" (97, 130). basnu s.n. (87, 99), v. basn bate vb. refl. „a se zbate, a se zvîrcoli" (299, 253). băgător de seamă „observator" (196). băsni vb.tr. „a scorni" (64) . băsnuire s.f. „scornitură" (202). 785 bellâtor s.m. „luptător, războinic" (584; lat.). bellă adj. f. 1. „frumoasă" (336, 501, 550); 2. „mîndră" (464 it.). bendă s.f. „văl" (438, it.). bici s.n. „flagel, urgie, calamitate" (314). binevointe s.f.pl. „favoruri" (305). birnic s.m. „tributar" (365). blasfem s.n. „blestem" (636; fr.). blasfema vb.tr. „a blestema" (592; fr.). blezdi vb. tr.: a-şi blezdi ochii „a se holba, a se zgîi" (132). bold s.n. „imbold, impuls" (483). bolesnifă s.f. „molimă", epidemie" (131). bramin s.m. „brahman" (687; fr.). brateletâ s.f. „brăţară" (272; fr.). briga vb. tr. „a umbla cu limba scoasă (după ceva)" (493; fr.). brigandc s.m. (585), v. brigant. brigant s.m. „tîlhar, bandit, brigand" (551, 561; it., fr.). bronz s.n. „clopot" (438; fr.). bucina vb. inlr. „a Irîmbiţa" (488). buibat adj. „îmbuibat" (506). cacom s.n. „blană de hermină" (284). cadaver s.n. „cadavru" (425; lat.). caduc adj. „demodat" (550; fr.). calid adj. „ager, dibaci, isteţ" (523; lat.). canon s.n. „tun" (690; fr., it.). canlatrice s.f. „cînlăreală" (573; it.). caracter s.m. „literă" (371). carmen s.n. „farmec, graţie; încîntare" (497, 523, 590). carnagiu s.n. „măcel" (525, 590; fr.). camefice s.m. „călău" (342, 386, 560; it.). carozel s.n. „paradă de cavalerie" (565; fr. carrousel). cafenii s.f. „lanţ" (368, 371; it.). căci conj. 1. „că" (170); 2. „de ce?" (175, 181, 278). cădea vb. inlr. „a i se cuveni" (567). căpălîi s.n. „sfîrşit, capăt" (335). căpuit adj. „înzestrat, aprovizionat "(245). căruntele s.f. „bătrîneţe" (679). căta vb. (r. „a trebui" (481, 517, 620 etc.). 786 căuta vb.tr. (618), v. caia. cede vb.tr. „a ceda“ (444, 460; it.). cerbice s.f.: tare in cerbice „dîrz, neînduplecat41 (506). cerbicos adj. 1. „dîrz, neînduplecat44 “(482;) 2. „încăpăţînat, îndărătnic44 (602). cercare s.f. „experienţă44 (29, 491). ckedru s.m. „cedru44 (166). cheie s.f. „teacă (de sabie)44 (560 ; în original: fourreau). chezeşuire s.f. „garanţie, chezăşie44 (218). chibzuire s.f. „dezbatere; deliberare44 (679). chinuire s.f. „tortură44 (297, 329, 343 ele.. chivernisală s.f. „slujbă plătită, serviciu44 (258). chivot s.n. „corabie44 (177, 183, 188). ci conj. „decît44 (581). ciment s.n. „legătură care consolidează44 (599). cimier s.n. „creasta coifului44 (555; fr.). circonspecţie s.f. „circumspecţie, prudenţă44 (677). ciumos adj. „pestilenţial44 (388). cimp s.n. „tabără militară44 (580, 590; it., fr.). clas s.n. „categorie, clasă (socială)44 (217, 246). clefetire s.f. „clevetire, bîrfă, denigrare44 (203). cletena, cletina vb.tr. „a clătina44 (177, 347). clopotniţă s.f. „clopotniţă44 (379). clostru s.n. „incinta unei mănăstiri44 (466 ; it. chioslro, fr. cloiire). coamă s.f. „păr lung, plete44 (335, 439; după il. chioma). coasă s.f. „cornul lunii44 (439 ; după it. falce di luna). cocente adj. „fierbinte, arzător44 (511; it.). cochilagiu s.n. „scoică44 (170, 335; fr.). codard adj. 1. „laş44 (469, 531); 2. „josnic44 (523 ; it.). colp s.n. „lovitură44 (549 ; it.). columbă s.f. „porumbiţă44 (371). combate vb. refl. „a se lupta, a se bate în război44 (354 ; it.). compiacinţă s.f. „amabilitate44 (317; it.). complace vb. intr. „a face pe plac, a fi pe placul (cuiva)44 (după fr. complaire). complăcere s.f. „amabilitate44 (234 ; după fr. complaisance). complînge vb. tr. „a compătimi44 (523 ; după it. compiangere). compui s.n.: pe computul acesta „din acest considerent, datorită acestui fapt44 (după fr. ă ce compte) (567) comte s.m. „conte44 (559 ; după fr.). 787 conductor s.m. „conducător, şef“ (536). confidente s.m. „confident" (481; it.). confini s.m.pl. „graniţe, hotare" (708; fr., it.). confunda1 vb.tr. „a uimi, a ului" (480; fr.). confunda2 vb.tr. „a scufunda" (590). congediu s.n.: a-şi lua congediul „a se despărţi (de cineva)" (228; după fr.). conglăsui vb. intr. „a fi de acord" (4). conjură s.f. „conspiraţie, conjuraţie" (439; it. congiura). conquistă s.f. „cucerire" (485; it.). consiliu s.n. „sfat, povaţă" (494, 504, 579). consînge s.m. „rudă, rudenie" (616). consoalâ s.f. „tovarăşă, asociată" (461). consoarte 1. s.f. „soţie, consoartă" (500); 2. s.m. „soţ" (515, 527); v. consorle. consol s.m. „consul (roman)" (478, 490, 519; it.). consorte 1. s.m. „soţ" (340, 357, 377); 2. s.f. „soţie, consoartă" (353, 372, 399) (it.: v. consoarte). continde vb.tr. „a refuza, a interzice" (439; it. contendere). contingere s.f. „contagiune, molipsire" (248; după fr. contagion). conţinent s.n. „continent" (687). convicţie s.f. „convingere" (617; fr.). coprins s.n. 1. „regiune, ţinut" (258, 377, 580); 2. „loc" (în- chis)" (248). corona vb.tr. „a încorona" (318, 378; it.). coronă s.f. „coroană" (164, 205, 314; it.). cortină s.f. „perdea" (547). coruna vb. tr. (153, 528, 387), v. corona, colis s.n. „cotitură" (36, 261). cramoziu adj. „roşu-închis, stacojiu" (547; fr. cramoisi). crescător adj. „crescind" (481). cretian s.m. „locuitor al insulei Creta, cretan" (24, 597). criş adj. „sănătos, voinic" (100). cruntat adj. „posomorit, încruntat" (441). cualitate s.f. „calitate" (225; it.). culma vb. tr. 1. „a copleşi" (507); 2. „a satisface din plin, (dorin- ţele cuiva)" (530). culpace adj. „vinovat, culpabil" (675). curai s.m. „şoim de vînătoare" (565). cursier s.m. „cal de luptă" (384; fr.). 788 curtezie s.f. „politeţe, curtoazie" (360; it.). custodi vb.tr. „a păzi" (630; it.). custodie s.f. „pază, grijă" (517; it.). cuviincios adj. 1. „potrivit", oportun, cuvenit" (204, 237); 2. „potrivit, convenabil" (257, 417). cuvînt s.n. „motiv; justificare; argument" (256, 395); fără cuvint „în mod nejustificat" (201). da conj. „ca, drept" (480, 489, 579); da prode „cu curaj, vite- jeşte "(490) (it.). dagă s.f. „pumnal cu lama scurtă şi lată" (553, 561; fr.). dar adv. „da" (9, 25, 86, 125, 213 etc.). dară adv. „da, desigur" (82). dard s.n. „limba şarpelui" (391; fr.). dardă1 s.f. „suliţă" (486; fr., it.). dardâ2 s.f. (156), v. dard. daura vb.tr. „a auri, a dauri" (374). dăinuire s.f. „durată" (367). dărăpăna vb. tr. „a distruge, a nimici" (157). dărăpânare s.f. „distrugere, nimicire, ruinare" (164, 206, 295. 312). dărâpănâtor adj. „distrugător, nimicitor" (288). dărîpa vb.tr. „a doborî" (425). de interj, „vai!" (459; it.). defaimă s.f. „infamie" (324). defende vb.tr. (439), v. definde (1). definde vb. tr. 1. „a apăra" (509, 520); 2. „a nu permite, a opri, a interzice" (555) (fr., it.). dejudeca vb.tr. „a stabili" (140). delăsa vb. tr. „a părăsi, a abandona" (263; fr.). delibera vb. refl. „a scăpa (de cineva), a se descotorosi" (602). deliberaţie s.f. „deliberare" (376). deliria vb. intr. „a delira" (473; după it. delirio). demicerc s.n. „semicerc" (479; după fr. demi-cercle). depart s.n. „plecare" (517; fr.). departa vb. refl. „a părăsi (o slujbă)" (426; fr. se departir). depărtare S.f. „exil" (204). depinge vb.tr. „a descrie, a zugrăvi" (507, 541; it. dipingere). depindă vb. intr. „a depinde" (440). 789 depinzural adj. „dependent" (181; după fr. dependant). depozit s.n. „ostatic" (29, 32). depus adj. „destituit" (681; fr.). derăpăna vb. tr. (166, 190, 486), v. dărăpănă. derapa nare s.f. (165), v. dărăpănare. derăza vb. intr. „a decurge; a emana" (367). desbarca vb. refl. „a debarca" (318). descatena vb. refl. „a se dezlănţui“ (399; după it. scatenarsi). descăpăiinat adj. „decapitat" (314). descinste s.f. „dezonoare" (358). descinsti. vb. refl. „a se dezonora" (358). descinsiil adj. „dezonorat" (358). descuragiu s.n. „descurajare, deznădejde "(580) descusta vb. tr. „a lua luslrul (unui lucru)" (559; în original: delustrer). desdemn s.ni.-l. „dispreţ" (490); 2. „supărare, necaz, indignare" (551) (i(. disdegno, fr. dedain). deseca vb. Ir. „a epuiza" (513). desgradat adj. „degradat, dezonorat" (180, 324). de sicur adv. „desigur, cu siguranţă" (529). de-sineşi-stăpinitor adj. „suveran" (309). desnatura vb. tr. „a denatura" (272). desnerva vb. refl. „a se moleşi, a-i slăbi puterile (487; după fr. s'enerver). despart s.n. „plecare" (381), v. depart. despreţ a vb. Ir. (488), v. dispreta. destinată s.f. „destin, soartă" (507, 524, 631; it.). destrona vb.tr. „a detrona" (312, 485, 509). destifra vb.tr. „a descifra" (371). devol adj. „devotat, fidel" (482, it.). dezbărbăta vb. tr. „a descuraja" (523, 598). dezghinat adj. „dezbinat" (280). dezincîntat adj. „dezamăgit, deziluzionat" (594; fr. desenchante). dezlănţat adj. „dezlănţuit" (167). dezvâli vb. tr. „a dezvălui, a revela" (608). dezvolta vb.tr. „a dezvălui, a expune" (260). difeză s.f. „apărare" (540; it.). dign adj. „demn" (369; fr.). dilect adj. „scump, drag, iubit" (494, 509; lat.). 790 dilectă s.f. „iubită44 (557, 595). diminiţean adj. „de dimineaţă, matinal44 (171). dimisie s.f. „demisie44 (679; it.). dineaori adv. „adineaori44 (457). direge vb.tr. „a conduce44 (679 ; it.). discepol s.m. „discipol44 (586 ; it.). dispoza vb.tr. „a dispune44 (353 ; fr.). dispreţa vb.tr. „a dispreţui44 (526, 536; it.). dispunere s.f. „hotărîre, dispoziţie44 (534) div 1. adv. „divin44 (512); 2. s.m. „zeu44 (442) (it.). divă s.f. „zeiţă44 (441 ; it.). dizgraţiat adj. „nenorocit, nefericit44 (513, 524 ; it.). dizgraţie s.f. „nenorocire, nefericire44 (526 ; it.). dogaresă s.f. „soţia dogelui44 (663 ; it., fr.). dogat s.n. „demnitatea de doge44 (674 ; it.). domestic adj. „intern44 (281 ; fr.). dominiu s.n. „domeniu, proprietate; ţinut44 (367 ; it.). domn-zeu s.m. „zeu44 (612). domolinţâ s.f. „blîndeţe, moderaţie44 (9). dor s.n. „dorinţă44 (499). dosi vb. intr. „a se refugia44 (285). dote s.f. „zestre, dotă44 (515; it.). dresui vb.tr. „a împodobi, a înfrumuseţa44 (324). drit s.n. „drept44 (200, 460; it.). dubitos adj. 1. „care stă la îndoială, şovăitor44 (619); 2. „îndo- ielnic, nesigur, nedecis (594; după it. dubitare, fr. douteux). ducă s.n. „duce44 (198, 330, 549 ; it.). ducie s.f. „demnitatea de duce44 (425, 674). ducii adj. „supus, docil44 (506, 630). dupre prep. „de pe44 (3). ecatombă s.f. „masacru, hecatombă44 (280). eclipsi vb. intr. 1. „a fi eclipsat44 (24); 2. „a dispărea, a înceta să mai existe44 (597). ecQ s.f. „ecou44 (371 ; it.). edifiţ (338), edifiţiu (379) s.n. „edificiu44 (it., fr.). egal da egal adj. „întrutotul egal44 (582). cgnuriu s.n. „grajd44 (551). elebor s.m. „spînz44 (107 ; fr.). 791 empiu adj. „nelegiuit," (439, 474; it.). epohă s.f. „epocă; perioadă; timp" (317, 363). eritagiu s.n. „moştenire" (495; fr.). erold s.m. „crainic:" (289). errant adj. „rătăcitor" (581 ; fr., it.). esbucni vb. intr. „a izbucni" (463). esgoni vb.tr. „a izgoni; a expulza" (336, 377, 425). esgonire s.f. „exil" (393). espeda vb.tr. „a expedia" (127) espins adj. „expulzat" (377). espuls adj. (690), v. expuls. estime s.f. „existenţă" (182). eterian adj. „eteric" (172). eubagiu s.m. „persoană făcîud parte dintr-o clasă de druizi care se ocupau cu fizica, astrologia şi ghicirea viitorului" (434, 439; it.). expuls adj. „expulzat" (482; lat.). facil adv. „uşor, lesne" (lat. ,it.). fact s.n. „faptă" (524; lat.). fanfaronie s.f. „fanfaronadă" (85). faşi s.m.pl. „atribuiţii onorifice" (459; it. fasci). fatica vb.tr. „a obosi" (528; it.). fatiga vb. intr. „a obosi" (613; fr.). faţă s.f. „pagină" (194). favor s.n. „favoare" (275). feal adj. „loial, credincios" (554; fr.). fedel adj. „credincios, fidel" (483, 604; it.). felon s.m. 1. „trădător" (565); 2. „nelegiuit, mişel" (452, 454;, fr., it.). felonie s.f. „trădare" (682; fr.). farmec s.n. „farmec, vrajă" (244, 324, 445, 578). fermic s.n. (109), v. ferme.c. fiară s.n.pl. „fiare, cătuşe" (24). fidanţalâ s.f. „logodnică" (550; it.). fie s.f. „fiică" (434, 485, 526 etc.). fierbător adj. „arzător, clocotitor" (206). fiertaie s.f. „mîndrie, semeţi" (210; fr.). fiinţă de faţă s.f. „prezenţă" (334, 365). 792 fiitor adj. „viitorf 250, 323, 558 etc.). filiu s.m. „fiu** (482, 525, 600 etc.; lat., it.). fiorat adj. „înfiorat** (32, 604). firm adj. „ferm, hotărît** (567; lat.). fiu-ucid s.n. „uciderea de către un tată a fiului său** (303). flaterie s.f. „măgulire, linguşire** (711; fr.). flâcârat adj. „înflăcărat** (129). flâcărie s.f. „flecăreală (663). focat adj. „înfocat** (21). folosinţă s.f. „necesitate** (679). folosire s.f. „folos, avantaj“ (594). fortunâ s.f. „noroc** (512; it., fr.). frichini vb.tr. „a bale rău, a cotonogi** (144). fugă s.f. „ardoare, impetuozitate** (490; fr.). fugos adj. „impetuos, tumultuos, năvalnic** (504, 528; fr.). furb adj., s.m. „(om) viclean, şiret** (586, 621; it.). furoare s.f. 1. „furie, mînie“ (454, 580, 601 etc.); 2. „avînt, ardoare** (528, 587, 617); 3. „patimă, pasiune** (595). (fr., it.). furtiv adj. „secret**, ascuns** (547; fr.). gagiu s.n. „garanţie** (525; fr.). genovean s.m. „genovez** (214, 228). gerg s.n. 1. „idiom, dialect** (690); 2. „jargon** (692) (it.). gîmfat adj. „îngîmfat; încăpăţînat** (514). gladiu s.n. „pumnal** (523, 584, 634; lat., it.). glas s.n. „vot“ (412). glăsuire s.f. „acord, consens** (307). globire s.f. „amendă** (240). golgăi vb. intr. „a gîlgîi (fig.)u (465). gomfla vb. refl. „a se umfla** (558; l‘r.). goni vb.tr. „a exila** (10, 368). gonire s.f. 1. „prigoană, persecuţie** (28); 2. „exil4* (237). gonitor s.m. „prigonitor, persecutor** (10). grilă s.f. „grilaj** (325; fr.). gropniţă s.f. „mormînt** (167). gros adj. „ordinar, grosolan** (11, 24, 200, 324; fr.). grosier adj. „grosolan** (664; fr.). grosime s.f. „grosolănie, mojicie** (93). 793 grozâvire s.f. „spaimă, groază" (41). guard s.m. „paznic, gardian" (333; it.). gvard S.m. (401), v. guard, gvardie s.f. „gardă" (291). haracter1 s.n. „caracter" (224, 279, 573). haracter2 s.m. „literă, caracter (de tipar)" (180). himen s.n. „căsătorie" (559; fr.). himeneu s.n. „căsătorie" (525; lat., it.). hrâpi vb. tr. 1. „a răpi; a jefui" (36, 181, 268, 323); 2. „a lua cu forţa, a pune stăpînire (pe ceva)" (294); 3. „a încînta, a vrăji" (172). hrăpire s.f. „pasiune, încîntare" (105). hrăpit adj. „încîntat, fermecat, vrăjit" (249, 255, 273). hrăpitor adj. „răpitor, Incîntător" (157). hronic s.m. „cronicar" (663). iazmă s.f. „monstru" (8, 52, 318, 401). idololatrie s.f. „idolatrie" (24, 39). idrâ s.f. „hidră" (213, 260). imen s.n. (214, 355), v. himen. Imen n. pr. „zeul căsătoriei" (438). immola vb.tr. 1. „a ucide (348, 609); 2. „a jertfi, a sacrifica" (540) (fr., it.). impaţienţă s.f. „nerăbdare, impacienţă" (590). imper s.n. „imperiu" (270, 323, 519; it.). imperator s.m. „împărat" (535). imperios adj. „trufaş" (490; fr.). impiu adj. „nelegiuit" (483, 535, 621; lat., fr.). importa vb.tr.: a importa peste (cineva) „a întrece, a învinge (pe cineva), a fi superior (cuiva)" (506; după fr. Vemporter sur). inaugurale s.f. „învestire (într-o funcţie)" (425). incuizitor (368), inchizitor (264) s.m. „inchizitor" (it.). indemn adj. „nedemn" (526; fr., it.). infaust adj. „nefavorabil" (481; it.). influa vb. tr. „a avea influenţă asupra (cuiva), a influenţa" (243: fr.). 794 infortunat adj. „nenorocit, nefericit" (500, 618, 623; fr., it.). innobil adj. „ignobil, josnic" (493; fr., it.). innoranţă s.f.„ignoranţă" (616). interesat adj. „care prezintă interes, important" (43). intima vb. tr. 1. „a face cunoscut (ceva), a anunţa" (440); 2. „a impune" (465; it.). intrată s.f. „uşă de intrare" (343; it. entrata). investat adj. „învestit" (314). iră s.f. „mînie" (451, 465; it., lat.). isnoavă s.f.: de isnoavă „din nou" (297). ispovedanie s.f. „mărturisire a păcatelor, spovedanie" (300, 316). ispravă s.f. 1. „rezultat; efect" (312); 2. „succes" (573). izbi vb. refl.: a se izbi la (ceva) „a ataca" (291). izbire s.f. „lovitură, atac" (285). izgonire s.f. „exil" (211, 230). îmbărbătat adj. „curajos" (602). îmblînzire s.f. „ispăşire" (203). îmbrăţa vb.tr. „a îmbrăţişa" (448, 457, 461). îmflat adj. „umflat" (237, 480). împerecheat adj. „unit, asociat" (228). împerechere s.f. 1. „răzvrătire" (213); 2. „vrajbă, discordie" (682). împiedicare s.f. „rău, neajuns, pagubă" (679). impiegat adj. „angajat, tocmit" (253; it.). împinge vb. tr. 1. „a grăbi" (257); 2. „a respinge" (480). împingere s.f. „impuls, pornire" (257). împizmuire s.f. „încăpăţînare, îndărătnicie" (363). împlina. vb. tr. „a îndeplini" (440). împrotiva prep. „împotriva" (passim). împrotivi vb. refl. „a se împotrivi, a se opune" (243, 343, 463). împrotivire s.f. 1. „împotrivire, opoziţie" (285, 289); 2. „piedică, dificultate" (49); 3. „contrazicere" (-680). împunge vb.tr. „a trezi, a aţîţa" (487). împuns adj. „ofensat, rănit" (595). împutăciune s.f. „reproş, imputare" (21). împuţinare s.f.: împuţinare de suflet „descurajare" (493, 502). încărca vb. refl. „a se însărcina, a lua asupra sa sarcina (de a...) (562, 602; după fr.). 795 incela 1. vb. tr. „a amăgi, a înşela" (588, 633); 2. vb. refl. „a se înşela" (508). încercare si. „experienţă" (74). incint s.n. „vrajă" (449). încoragia vb.tr. „a încuraja" (335; it.). încrede vb.tr. „a încredinţa" (245, 276). încredinţare s.f. „încredere" (217, 256). încuviinţat adj. 1. „blînd, senin" (32); 2. „respectabil" (55). îndarn adv. „în zadar, zadarnic" (462, 691; it.). îndeosebi adv. „între patru ochi" (275). îndestulare s.f. „satisfacţie" (249). îndoios adj. „îndoielnic, nedecis" (20). îndoia A^b. refl. „a se îndura, a-i fi milă" (491). îndolat adj. „îndurător, milos" (584, 615). înfăţoşa vb.tr. 1. „a înfăţişa" (273); 2. „a oferi" (274). înfâţoşare s.f. „înfăţişare" (275). înfiinţat adj. „realizat, înfăptuit" (317). îngenuchea vb. intr. „a îngenunchea" (326). îngimfos adj. „măreţ, fastuos" (273). înjosime s.f. „înjosire, degradare" (675). înlâcui vb. tr. „a popula" (239 — 240). înlârmat adj. 1. „alarmat, înspăimîntat" (4); 2. „răzvrătit" (61); 3. „nesigur, precar, şubred" (15, 228). înlesnire s.f.: cu înlesnire „cu uşurinţă" (229). înmanta vb. tr. „a înveşmînta" (530). înmilat adj. „cuprins de milă" (327). înminuna vb. refl. „a se mira, a se minuna" (162). înmulţit adj. „multiplu" (295). înnecare s.f. „înec" (365). înnecăciunc s.f. „inundaţie" (170). înnemerit adj. „nimerit, pori vi t“ (690). înnimici vb. tr. „a nimici, a distruge" (169). înrîvnat 1. adj. „plin de rîvnă, zelos" (243); 2. adv. „cu rîvnă, cu entuziasm" (21). înjuga vb. tr. „a subjuga" (598). însemnător adj. „însemnat, important" (140, 206, 314, 405). însînui vb. tr. 1. „a infiltra, a introduce" (502); 2. „a insinua" (678) (după fr. insinuer, it. insinuare). 796 însuşi 1. pron. „însăşi" (535, 586, 601, 624 etc.); „însămi" (583); „însuşi" (586); „înseşi" (616); „înşişi" (526, 600, 615); „înşine" (606); 2. adv. „chiar" (8, 176, 495, 539, 590 etc.). întipârire s.f. „impresie" (222, 223). întîmpin s.n. „replică" (33, 605). întîmpina vb. tr. „a preveni" (608). întrarma vb. tr. şi refl. „a (se) înarma" (63, 526, 584). întrarmat adj. „înarmat" (60). întrebare s.f. „interogatoriu" (329, 336, 346). întredomnie s.f. „interregn" (304). întreliimiriă s.f. „semiîntuneric, clarobscur" (373). întreplelit adj. „împletit" (371). întrevorbire s.f. „convorbire, conversaţie" (335, 547, 551). întrocolu adj. „înconjurat" (19). intruduce vb. tr. „a introduce" (431). înturna vb. refl. 1. „a se întoarce" (404); 2. „a se reîntoarce, a reveni" (344). înţepa vb. refl. „a se supăra, a fi iritat" (663; fr. etre pique) inundare s.f. „inundaţie" (166). învălmâşire s.f. „încurcătură" (212). învălmăşit adj. „copleşit" (256). înveninălor adj. „otrăvitor" (403). învesta vb. refl. 1. „a se înveşmînta" (185); 2. „a fi investit" (425). învitător adj. „de răzvrătire, răzvrătitor" (439). învoilor s.m. „om credul" (202). învolvora vb. tr. „a incendia" (16, 590). jărtvă s.f. „jertfă" (203). jăt s.n. „jeţ, jilţ" (663). junghere s.f. „înjunghere" (203). jura vb. tr. „a conjura" (274, 625). labora vb. tr. „a lucra" (595). ladrin s.m. „tîlhar, bandit" (558; cf. it. ladrone). lamantalie s.f. „plîngere", lamentaţie" (657). lament s.n. „plîngere, plinset" (459). laoplan s.m. „rebel, răzvrătit" (586; ngr.). 797 lăcui v.b. intr. „a locui" (248). locuitor s.m. „locuitor" (323). legionâ s.f. „legiune" (466). leitenant s.m. „locotenent" (2). lenţioliu s.n. „linţoliu" (418). lesne-credintă s.f. „credulitate" (12). lesnilor adj. „lesnicios" (41). libelă s.f. „pamflet" (230; fr.). lipsă de faţă s.f. „absenţă" (104). lotru s.m. „tîlhar" (583). luciu s.n. „lama- unui pumnal" (548, 551). lumină s.f. „luminare" (568). mo. conj. „dar, însă" (330, 339, 362, 375 etc.,; it.). maculat adj. „pătat" (631). maldit adj. „blestemat, afurisit" (după fr. maudit, it. maledetto).. manţinea vb. refl. „a se menţine" (679). marginalie s.f. „prefăcătorie, fandoseală" (124). marin s.m. „marinar" (214; fr., it.). marinim adj. „generos, mărinimos" (248; după fr. magnanime), mărităgiu s.n. „căsătorie" (559; după fr. mariage). Marţ n. pr. „zeul Marte" (687). mădular s.m. „membru (al unei societăţi, al unui comitet etc.)" (195, 208, 346). măgădău s.m. „vlăjgan" (94). mărmuri vb. intr. „a înmărmuri" (605). mărmurit adj. „înmărmurit" (587). mâtorime s.f. „maturitate" (318). mec ian s.m. „locuitor ai oraşului Mecca, meccan" (1). melanholic adj. „melancolic" (406). mesteca vb. Ir. „a amesteca" (388). mijlocire s.f. „intervenţie" (675). mijlociu s.m. „intermediar, mijlocitor" (676). ministru s.f. „slujitoare" (434, 437). ministru s.m. 1. „slujitor" (471, 585, 622); 2. „agent, unealtă" (10, 53, 385). miriade s.f.pl. „mii de oameni" (378). mistrisă s.f. „doamnă" (663; engl. mistress). mişălos adj. „misclesc, ticălos" (202). 798 mişcare s.f. „emoţie“ (44, 123, 285, 430). mişelat adj. „înjosit, degradat” (324). mizer adj. „mizerabil” (531; it.). mizericordie s.f. „milă” (635). miglisi vb.tr. „a amăgi, a înşela” (207). mînâ-tare loc. interj, „ajutor!” (547, 550; după fr. main-forte) moale1 adj. „molatic, lipsit de energie” (484). moale2 s.n. „moliciune, slăbiciune” (485). moaşă s.f. „strămoaşă” (156). molăiate s.f. „moliciune, slăbiciune” (622). moloh s.m. „persoană crudă şi lacomă” (288). montaniard s.m. „muntean” (560; fr.). moribond s.m. „muribund” (279; fr.). mormoi vb.tr. „a mormăi” (145). morn adj. „abătut, posomorit” (513; fr.). mortal s.m. „muritor” (595). moţiune s.f. „impuls” (507; it.). mur s.m. „zid (de cetate)” (534, 485, 525; fr., it.). murmui vb. intr. „a murmura” (326, 411). murmură s.f. „murmilr” (271, 289, 325). naşte vb. intr. „a se naşte” (40, 213). naţionalitate s.f. „naţionalism” (573). naufrînt adj. „naufragiat” (333). năcovală s.f. „nicovală” (212). nebăgător de seamă adj. „neatent, indiferent” (414). nărăvire s.f. „comportament” (252) năsprime s.f. „iritare, supărare” (217) neapărat adj. „inevitabil” (316) neasemănat adj. „incomparabil” (667) necăjicios adj. „iute la mînie, supărăcios, irascibil” (225, 312) necuviinţă s.f. „inconvenient” (680). necuvios adj. „care nu se cuvine; indecent, necuviincios” (312, 493) nefiinţă de faţă s.f. „absenţă” (662). neguţători vb. refl. „a se îndeletnici cu comerţul” (678). neîncercat adj. „lipsit de experienţă, neexperimentat” (397) neîngriji vb. tr. „a neglija” (368). neîngrijind adv. „fără grijă, fără teamă” (19). neînţelepciune s.f. „imprudenţă” (284). 799 nelegiuit adj. „ilegal" (290). nelucrare s.f. „inactivitate, stagnare" (228). nemaculat adj. „nepătat, curat, imaculat" (585, 612). nemlâdios adj. „inflexibil, rigid" (676). nemulţumind adj. „ingrat" (34). nemulţumitor adj. „ingrat" (218, 249, 256). nepomenit adj. „ignorat, necunoscut" (24). nepotent adj. „neputincios" (621). neprecurmat adj. „neîntrerupt continuu" (166). neputinţă s.f. „infirmitate" (679). neregulare s.f. „iregularitate" (667). nerevocabil adj. „irevocabil" (527). nesiluit adj. „neforţat, sincer, deschis" (234). nesmerenie s.f. „lipsă de respect, necuviinţă" (79). neslrămutare s.f. „fermitate" (526). nestrămutat adj. „ferm" (526). neviolabil adj. „inviolabil" (501, 536). niciodinioarâ adv. „niciodată (în trecut)" (486). nimicie s.f. „nimicnicie" (586). nimicit adj. „nemernic, nelegiuit, ticălos" (14, 202, 308, 403). nimini pron. „nimeni" (264, 339). nimului pron. „nimănui" (100, 246). nod s.n. „legătură (morală, sufletească)" (483, 536, 606). norocire s.f. „noroc" (243, 305). norocit adj. „norocos; fericit" (238, 240, 405). notător s.m. „înotător" (335). novelă s.f. „veste, noutate" (405; it.). nulă s.f. „nimic, zero" (394). numai adv. „niciodată" (459; după it. non mai). nuor s.m. „nor" (373). nuotale s.f. „noutate, veste" (4, 579). objet s.n. „obiect" (158, 271, 494 ele.; fr.). objecţie s.f. „obiecţie" (666). ocol s.m. „cerc. rotocol" (272) ocoli vb. tr. „a înconjura" (30, 302, 368) odihni vb. refl.: a se odihni asupra (cuiva) „a se baza, a se bizui (pe cineva)" (35). odihnii adj. „liniştit" (203). offende vb.tr. „a jigni, a ofensa" (492; it.). 800 oligarşie s.f. „oligarhie44 (369; fr.). oliv s.m. „măslin44 (584; it.). oltragiu s.n. „insultă, ultragiu44 (249, 356; it.). omenaş s.m. „omuleţ44 (169). omucid1 1. adj. „ucigător44 (617, 625); 2. s.m. „ucigaş44 (29, 628) omucid2 s.n. „omucidere, omor, asasinat44 (345, 627). onori s.n. pl. „onoruri44 (459). op s.n. „operă44 (666). or conj. „sau, ori44 (480, 558, 605 etc.). orbie s.i*. „orbire (fig.)“ (583). orfelin s.m. „orfan44 (243, 332). original adj. „originar44 (665). orologiu s.n. „ceasornic cu nisip44 (276). ospiţiu s.n. „adăpost, ospitalitate44 (497 ; it.). ostagiu s.m. „ostatic44 (524, 584, 611; it.). ostie s.f. „azima împărtăşaniei (la catolici)44 (317). pale s.n. „eşafod44 (559, 560; it.). parucid1 1. s.n. „ucidere a părinţilor, paricid44 (46, 616); 2. adj „care îşi ucide părinţii, paricid44 (37, 608). pas1 s.n. 1. „timp, răgaz44 (486); 2. „ocazie, posibilitate44 (415) pas2 s.n. „impas, necaz44 (549 ; fr.). pasa1 vb. intr. 1. „a trece44 (438); 2. „a înainta44 (458) (fr., it.) pasa 2 vb. refl. „a avea loc, a se petrece44 (328 ; fr.). paşte vb. refl. „a se hrăni (fig.)u (442; it. pascersi). paternă s.f. „patimă44 (688). pater s.m. „tată44 (510, 529, 542 ; lat.). patriciu s.m. „patrician44 (192, 206, 360; it..). patriu adj. „de patrie, al patriei44 (440, 479, 627; it.). paţienţă s.f. „răbdare, pacientă44 (495 ; it.). pagina vb. intr. „a păcătui ca un păgîn44 (153). pâlire s.f. „paloare44 (373, 457). pălit adj. „lipsit de vlagă44 (285). părăsintă s.f. „părăsire, abandonare44 (459). păşi vb. intr. „a proceda44 (601). păzi vb. tr. „a respecta44 (667, 688). peculat s.n. „deturnare de fonduri publice44 (678 ; fr.). periclu s.n. „pericol44 (633). pertinace adj. „stăruitor, tenace44 (610; it.). 801 pertinenţă1 s.f. „siguranţă, certitudine44 (504; fr.). pertinenţă2 s.f. („cutezanţă; impertinenţă44 (482). pezestrime s.f. „pedestrime44 (78). pietate s.f. „milă44 (524, 559, 625; it.). pietos adj. „pios, cucernic44 (175, 317; it.). pil s.m. „suliţă44 (440 ; it. pilo). pin prep. „prin44 (117). joîntre prep. „printre44 (202, 287, 347). pinză s.f. „cortină44 (325). pişi vb. intr. 1. „a păşi, a înainta44 (269, 573); 2. „a proceda44 (28). pişi vb. intr. (19, 229, 593), v. pişi 1. plan s.n.: asta pe planuri „a sta la îndoială; a sta pe gînduri44 (556). plebeian s.m. „om de rînd, plebeu44 (251). plingeros adj. „plîngător, tînguitor44 (333). plînta vb.tr. „a înfige, a împlînta44 (470). plumba vb. intr. „a cădea repede, cu putere44 (438 ; it. plom- bare). podeslă s.m. „şef al justiţiei şi al armatei (în vechile republici italiene)44 (317, 662 ; it.). pont s.n. „chestiune, punct44 (260). pontefix s.m. „pontif, pontifice44 (604, 609). pontifix s.m. (597), v. pontefix. popol s.m. „popor44 (417, 579, 631 etc.; it.). popolaţă s.f. „norod (neorganizat) , plebe44 (426, 602; fr. populace, it. popolazzo). poprire s.f. „interdicţie44 (315). porocle s.f. „poreclă44 (200). poruncitor adj. „imperios44 (379, 398). potent adj. „puternic44 (554, 585, 604; it.). potente adj. (582, 599, 605), v. potent. povăros adj. „împovărător44 (23). pravilnic adj. 1. „legal14 (303); 2. „loial44 (232). preapotent adj. „preaputernic44 (623). precedat part. „precedat44 (481 ; it.). precipiţiu s.n. „prăpastie44 (534 ; it.. fr.). pre cit adv. „în ce măsură44 (182). precugetat adj. „premeditat44 (324). precurma vb. tr. „a întrerupe44 (111, 197, 226). prefăcătură s.f. „prefăcătorie44 (409). 802 preîmbla vb. refl. „a se plimba44 (383). prejudeţ s.n. (490), v. prejudiţiu. prejudiţiu s.n. „prejudecată44 (506, 523, 594; it.). preluda vb. tr. „a preceda, a premerge44 (422 ; fr.). prepara vb. tr. şi refl. „a (se) pregăti44 (423, 444, 481). prepunâtor adj. „bănuitor44 (613). prepune vb. tr. „a bănui, a suspecta44 (489, 528, 560). prepus s.n. 1. „bănuială, presupunere44 (595, 618); 2. „bănuială, suspiciune44 (462, 497, 531). preseda vb. tr. „a prezida44 (330). presta vb. intr. „a fi prezent, a veghea44 (109). preursit adj. „predestinat44 (272). prezomptuos adj. „arogant, trufaş44 (510; fr.). pricinuire s.f. „pretext44 (209, 395). pricire s.f. „dispută44 (143). priimi vb. tr. „a primi, a accepta44 (passim). priincios adj. „prielnic, favorabil44 (242, 399). primbla vb. refl. „a se plimba44 (481). princip s.n. „principiu44 (506). privilişte s.f. „privinţă44 (139). privitor s.m. „spectator44 (572). procesie s.f. „procesiune44 (435). prochema vb. tr. „a proclama44 (264). prociti vb. tr. „a repeta (în gînd)44 (99). proclet adj., s.m. „ticălos, scelerat44 (67). prode s.m. „viteaz44 (591); da prode „vitejeşte44 (490) (it.). proferi vb. tr. „a rosti, a pronunţa44 (436 ; it.). profum s.n. „parfum44 (438 ; it.). projet s.n. „proiect44 (206, 216 ; fr.). promisă s.f. „promisiune44 (454 ; după fr., it.). promisie s.f. „promisiune44 (623). promitere s.f. „promisiune44 (526). propasa vb. intr. „a înainta, a avansa44 (634). propi vb. tr. „a reţine (pentru sine)44 (262). propiţiu adj. „propice44 (495 ; it.). propoziţie s.f. „propunere44 (415, 678). proiecta vb. tr. „a proteja44 (439). protege vb. tr. „a proteja44 (486, 514, 628 ; it.). provedea vb. tr. „a se îngriji (de ceva)44 (580, 605). provedinţă s.f. „providenţă44 (415). 803 proveni vb. ir. „a veni, a înainta44 (439). pruă s.f. „proră, provă44 (379; fr.). prudinţâ s.f. „prudenţă44 (602). prudente adj. „prudent44 (502 ; it.). prunt s.n. „ţărm44 (14, 589). publica vb. refl. „a se răspîndi, a se face cunoscut44 (593 ; fr.). publicau s.m. „republican44 (510). punt s.n. „punct44 (666); a fi la punt „a fi punctual44 (491). puntual adj. „punctual44 (242). purpureu adj. „de purpură, purpuriu44 (503 ; it.). putincios adj. „posibil44 (409, 573). putreziune s.f. „putreziciune44 (585). ranima vb. tr. „a reînsufleţi44 (534; fr.). rassigura vb. tr. „a linişti, a încuraja44 (446, 473; it. rassicurare). rărunchi s.m.pl. „măruntaie44 (203). râscolnicl.s.m. „răzvrătit44 (13); 2. adj- „răzvrătitor,sediţios44 (290). răsipi vb. tr. şi refl. „a (se) împrăştia, a (se) dispersa44 (274, 354). râspccnet s.n. „bubuitură (de tun)44 (690). răssimtiment s.n. „resentiment44 (124). râssimţire s.f. „resentiment44 (122). război vb. tr. „a combate44 (181). realţa 1. vb. tr. „a ridica (din nou) “(50); 2. vb. refl. „a se ridica în picioare44 (405) (it.). reasigura vb. tr. „a linişti, a calma44 (594 ; după fr. rassurer). rebelie s.f. „rebeleiune44 (250). recere vb. tr. „a cere înapoi44 (358). rechema vb. tr. „a aminti, a evoca44 (273). reclama vb. tr. „a cere, a solicita44 (522). recomenda vb. tr. „a recomanda44 (235). redrege vb. tr. „a dresa (un act de acuzare, un proces-verbal)44 (407). rse adj.f. „rea44 (474). regie s.f. „regiune, ţinut44 (155, 180, 289 ; it.). reieşi vb. tr. „a reuşi44 (386, 679). reieşire s.f. „reuşită44 (666). rcivi v.b. refl. „a reapărea44 (335). reîmpins part. „respins44 (354, 677). reintuma vb. refl. „a se reîntoarce44 (404). 804 reînturnare s.f. „reîntoarcere" (331). relegai part. „surghiunit, exilat" (323; fr.). relege s.f. „religie" (603, 618). reminta (a-şi) vb. refl. „a-şi aduce aminte" (516; după it rammentarsi). remintare s.f. „amintire" (438). remite vb. tr. „a înapoia, a restitui" (517). remişca, vb. tr. „a mişca din loc, a schimba" (555). rempinge vb. tr. 1. „a respinge" (490); 2. „a înfrunta" (482). renluma vb. refl. (355, 398), v. reînturna. repejiune, re pe june s.f. „repeziciune" (194, 573). repentire s.f. „căinţă, regret" (415; fr.). repeziune s.f. (439), v. repejune. repinti vb. refl. „a se căi, a regreta" (460; fr.). reporta vb. tr. „a duce la loc, a readuce" (486; fr.). resbumba vb. intr. „a răsuna" (436; cf. it rimbombare). resimpti vb. tr. „a simţi, a resimţi" (313). resimtiment s.n. „resentiment" (221, 286, 342) reverat adj. „cinstit, respectat, venerat" (249; fr.). revesta vb. tr. „a îmbrăca din nou" (682; it., fr.). rezolut adj. „hotărît, decis" (522, 543, 609; fr., it.). richitâ s.f. „răchită" (440). rigal adj. „regal" (316) rigat s.n. „regat,, (258. 302) rigă sm „rege" (78, 206, 302) risplenda vb. refl. „a străluci" (559; it.). ripâ s.f. „răpire" (365). rolă s.f. „rol" (77, 247, 301, 573). romanime s.f. „poporul roman" (529, 539). romanţ s.n. „roman" (662; it.). rota vb. tr. „a roti" (439). rugar vb. „ a se ruga" (443; creaţie artificială). rumpe vb. tr. „a rupe; a zdrobi" (379, 489). ruşi vb. 1. intr. şi refl. „a se înroşi, a roşi“ (23, 288, 596); 2. tr. „a înroşi" (46, 203). ruşinat adj. „neruşinat" (63, 114, 323 etc.). sacrat adj. „consacrat" (439; it.). sacrilegiu, -ge adj. „nelegiut; profanator" (483, 610; fr.). 805 sânt adj. „sfînt" (287, 549; it.). sarcofagiu s.n. „sarcofag" (665; fr.). saţiu adj. „sătul" (528; lat., il.). săgetător s.m. „arcaş" (78). sârba vb. tr. 1. „asluji, aservi" (7); 2. „aserba, a sărbători" (168). sărind adj. „săltăreţ" (335). scăpata vb. intr. „a eşua" (250, 267). schimb s.n. „schimbare" (617). schinteia vb. intr. „a scînteia" (187, 286, 373). schinteie s.f. „scînteie" (3, 305, 578). sclavagiu s.n. „sclavie" (494, 590). scomult s.n. „zgomot; tărăboi" (551, 554), v. zgomult. scorlat part. „escortat" (431). scortâ s.f. „escortă" (426, 554, 596; it.). scris s.n. „destin, soartă" (521). scud s.n. „scut" (436, 464; it.). sculare s.f. „răscoală" (682). scumpătate s.f. „rigurozitate, stricteţe" (195, 667). scură, scure, s.f. „secure" (440, 465; it. scure). scurtare s.f. „concizie" (296). seanţă s.f. „şedinţă" (290, 681). sec s.n. „gol, neant, pustiu" (166, 181). secături si.pl. „baliverne" (100). secondariu adj. „secundar" (420; it.). seductor adj. „seducător" (509). selbă s.f. „pădure" (436, 465, 560; it. selva). semăna vb. intr. „a (se) părea" (409, 580). semn s.n. „însemna" (681). sempretem adj. „veşnic, etern" (630). seninos adj. „senin" (498). sepolcral adj. „sepulcral funerar" (438, 476; it.). serafimie s.f. „calitatea de serafim" (154). serva vb. tr. „a servi" (500, 516). serve vb. tr. „a servi" (504). «s-em'J (493), serviţiu (502) s.n. „serviciu". sfăditor adj. „certăreţ , gîlcevitor" (284). sfemeia vb. refl. „a se efemina" (487). sforţa vb. tr. „a forţa, a constrînge" (688, 691; it.). sforţâ s.f. „sforţare, efort" (448; it.). sftrşit s.n. „scop ţel“ (307). 806 shismatic adj. „schismatic" (295). si adv. „da" (456, 459, 463; it.). sicambru adj. „al sicambrilor (veche populaţie germanică)" (440). sicur adj. „sigur" (505, 635; it.). sigura vb. tr. „a asigura" (64, 632). silui vb. tr. „a încălca, a viola" (273, 304, 368). siluire s.f. „violenţă" (282, 324, 422). simbatiza vb. tr. „a simpatiza" (165). simţibil adj. „sensibil" (492). simţibilitale s.f. „sensibilitate" (360) simţitate s.f. „sensibilitate" (251, 382). sinemi pron. „(de, pe, în) mine însumi" (499, 522, 636). singuratic adj. 1. „singur, solitar" (406); 2. „singular, neobiş- nuit" (676) sipariu s.n. „cortină" (455; it.). sîngerat adj. „plin de sînge, mînjit de sînge" (269). sîngeralic adj. „sîngeros" (68, 250, 367 etc.). sîngiuri s.n. pl. „omor, crimă" (590). sînt adj. „sfînt" (510, 536, 603 etc.). sluţi vb. tr. „a sfinţi" (611). sleit adj. „epuizat (cercetat, dezbătut în toate felurile, sub toate aspectele)" (666). slobozenie s.f. „libertate" (251). slovnire s.f. „învăţarea scrisului şi cititului" (573). smolos adj. „(negru) ca smoala" (373). socoti vb. refl. „a se gîndi (la ceva) a reflecta" (264, 336). socotinţă s.f. „prudenţă" (366). soli vb. tr. „a solicita" (416, 677). solitar s.m. „solicitant" (584). son s.n. „sunet, zgomot" (465; fr., it.). soţ s.m. 1. „tovarăş" (560); 2. „membru “(al unei societăţi)" (572). sovran s.m. „suveran" (480, 509, 591 ; it.). sparţiat s.m. „spartan" (354). spâimîic s.f. „monstru" (177). sperjura vb. intr. „a jura fals" (483). sperjurare s.f. „sperjur" (527). sperlege s.f. „nelegiuire" (578, 596). 807 spicula vb. tr. „a precupeţi" (13). spiculaţie s.f. „obicei, practică" (74). spînzura vb. intr. „a atîrna; a depinde" (256, 367). splende vb. intr. „a străluci" (440, 448; it.). spoia vb. refl. „a se dezbăra, a se lepăda" (448; după it. spo- gliarsi). spunta vb. intr. „a răsări" (548 it.). spurc s.n. „murdărie" (692) stanţă s.f. „cameră" (520; it.). sterpire s.f. „sterilitate" (404). stermina vb. tr. „a extermina" (538: it.). stima vb. 1. tr. „a socoti, a aprecia, a considera" (397); 2. refl. „a se considera" (496) (după fr.). stîmpetâ s.f. „furtună" (186, 286; după fr. tempete). strapadă s.f. „supliciu conslmd în a lega strîns, cu o frînghie, de mîini şi de picioare, pe un condamnat şi a-1 scufunda de mai multe ori, de pe o corabie, în mare, sau — pe uscat — a-1 coborî de mai multe ori, de la înălţime, pînă aproape de suprafaţa pămîntului şi apoi a-1 ridica (ceea ce provoca mari dureri la mîini şi la picioare, datorită greutăţii corpu- lui)" (676; fr. estrapade). stravagant adj. „extravagant" (100, 233; it.). strălucios adj. „strălucitor" (20). strămuta vb. tr. „a întărită" (286). strămutare s.f. 1. „bucurie mare; entuziasm, elan" (105, 127); 2. „sentiment puternic, pornire violentă" (270). strârumpe vb. tr. „a rupe, a frînge, a sfărîma" (483). strărupe vb. tr. „a întrerupe" (712). streapăd s.n. „tumult" (466). strein adj. „ciudat, straniu" (134; cf. fr. etrange, it. strana.), strejar s.m. „străjer" (192, 300). strejui vb. tr. „a străjui" (316). strimtora vb. 1. tr. „a forţa" (407); 2. refl. „a se reţine, a se stăpîni" (420). studiare s.f. „studiu" (687). su interj, „haide!" (87; fr. siw). substa vb. intr. „a subsista" (169). subtinsemna vb. tr. „a iscăli, a semna" (350; după fr. soussig- ner). subtînsemriatul s.m. „subsemnatul" (572). 808 succădea vb. intr. „a fi doborît; a sucomba41 (346). sufragiu s.n. „aprobare, adeziune44 (503). suivantă s.f. „fată în casă, subretă44 (359; fr.). sunătoare s.f. „jucărioară (care zbîrnîie?)44 (565). superb adj. „îngîrnfat, trufaş44 (609 ; it..). supleat part. „suplinit44 (679 ; fr.). suprainota vb. intr. „a supravieţui44 (567 ; după fr. surnager). supraprins adj. „surprins44 (543). supraveni vb. intr. „a veni pe neaşteptate44 (348 ; după fr. sur- venir). surda adv. „in zadar, degeaba44 (464, 473, 599). surnumi vb. refl. „a fi supranumit44 (244; fr.). suroră s.f. „soră44 (689). survielui vb. intr. „a supravieţui44 (263 ; după fr. survivre). suspendat part. „suspendat44 (507 ; după fr.). sventurat adj. „nenorocit, nefericit44 (619, 633 ; it.). svcniurâ s.f. „nenorocire44 (514; it.). svet adj. „elveţian44 (378). svînlurat adj. (448, 542, 601 etc.), v. sventurat. svol s.n. „zbor44 (527, 560; it.). svola vb. intr. 1. „a zbura44 (485); 2. „a merge repede, a alergii44 (531, 630; it.). ş.c.l. „şi ceilalţi, şi celelalte; etc.44 (191, 253, 573). şcolară s.f. „elevă44 (573). sediu s.n. „jeţ, jilţ44 (481). şechel s.in. „veche monedă ebraică44 (160). şenă s.f. „scenă44 (3, 71, etc.; it.). şeptru s.n. „sceptru44 (21, 206; după it. scettro). şeţ s.n. „jeţ, jilţ44 (490). şovoi vb. intr. 1. „a şovăi, a ezita44 (228); 2. „ a se clătina44 (317). stejar s.m. „stejar44 (435, 465). ştiitor adj. „ştiutor44 (615). ştiinţă s.f. „conştiinţă44 (32, 604). talam s.n. „pat nupţial44 (517). tartar adj. „tătar44 (244 ; fr.). tămăduire s.f. „remediu44 (679). 809 temnicier s.m. „temnicer" (264). tempestă s.f. „furtună “(399, 016, 630; it.). tenerete s.f. „tandreţe, afecţiune" (509, 511 ; ii;.). tentă s.f. „cort" (285; fr.). temă s.f. „pămînt" (465; lat., it.). limbau s.n. „tobă, timpan" (690). linat adj. „întinat, pătat" (543). tindă s.f. „cort" (379), v. tentă. tinereţe s.f. „tandreţe" (123), v. tenerete. titlu s.n.: cu ce titlu? „în ce calitateV" (600; fr. ă quel titre?). tinăr adj. „duios, tandru" (74, 110, 234, 320 ctc.; după it. tenero). toartă s.f. „za (a unui lanţ)" (253). tocsin s.n. „clopot de alarmă" (276, 289; fr.). torente s.n. „torent" (489; it.). tovaros s.m. „tovarăş" (252, 377). trage vb. 1. ir. „a atrage" (381); 2. refl. „a se retrage" (183, 205, 313, 452 etc.). tragere s.f. „atracţie" (579). trama, vb. intr. „a unelti, a complota" (439, 541; fr., it.). tramă r.f. „uneltire, intrigă" (534, 635; fr., it.). transport s.n. „emoţie" (512; fr.). trăsură s.f. „trăsătură" (624). treacăt s.n. „trecere (de care se bucură cineva), apreciere" (482). treanţa. s.f. „zdreanţă" (565). trema vb. intr. 1. „a tremura" (446, 512, 618 etc.); 2. „a se cutre- mura" (436) (it.). tremura vb. refl. „a se cu tem ura" (527). trezaur s.n. „tezaur" (422, 565; după fr. tresar). trombă s.f. „trîmbiţă" (285; it.). trornbetă s.f. „trompetă" (276; it.). tuci s.n. „clopot" (291). tur s.n. „întorsătură, turnură" (509; fr.). turba vb. tr. „a tulbura" (446, 461; it.). turbă s.f. „mulţime, gloată" (486; it.). turment s.n. „suferinţă" (484; fr.). turpid adj. „ruşinos, josnic" (522). turpitute s.f. „josnicie, mîrşăvie, turpitudine" (523, 543; fr.). turnă s.f. „turn" (500; fr. tour, it. torre). 810 ţeremonte s.f. „ceremonie" (325, 394). lermonii s.f.pl. „formalităţi, mofturi, fasoane" (142). ţifră s.f. „monogramă" (371). ţoropoc adv. „deodată, tam-nisam" (123). uita vb. refl. „a uita" (469). ultrat adj. „indignat" (512; după fr. oulre). umila vb. tr. „a umili" (493). umililate s.f. „umilinţă" (631; t'r.). umilos adv. „cu umilinţă" (53). unime s.f. „unitate" (667). urtcios adj. „odios; oribil" (253, 678). urma vb. 1. tr. „a continua" (451); 2. intr. „a proceda" (356, 419). urmaş s.m. „partizan" (291). următor s.m. „urmaş" (211, 632). valoare s.f. „vitejie, bravură" (487; fr.). vasel s.n. „vas, navă, corabie" (333, 376, 401; după fr. vais- seau). vechi adj. „bătrîn" (348, 550; it.). vecin adj. „apropiat; iminent" (180, 374; după it.). veciniei vb. tr. „a eterniza" (170). vecui vb. intr. „a trăi; a exista" (244, 316). vedere s.f. „aparenţă" (524). veghienl adj. „clarvăzător" (440; după it. veggente). velen s.n. „venin" (634; it.). velin s.n. (635), v. velen. vcndiclă s.f. „răzbunare" (519, 534, 638; lat.). venina vb. tr. „a învenina" (592). veninare s.f. „înveninare, otrăvire" (385). veninat adj. „înveninat, veninos" (237). ver adj. „adevărat; veritabil" (483; 503; lat., it.). verbenâ s.f. „verbină" (439; it.). verduliu adj. „verzui" (388). vergine s.f. „fecioară" (438, 453; it.). versie s.f. „versiune" (676). vierşunare s.f. „înverşunare" (5). vil adj. „josnic, abject" (504, 579; fr.). vingător 1. s.m. „învingător" (324, 509); 2. adj. „victorios" (21, 493, 651). 811 vinge vb. tr. „a învinge" (494). vingere s.f. „victorie" (482, 585). vins adj. „învins, înfrînt" (527). vir s.m. „bărbat" (524, 530; lat.). vise s.m. „vîsc" (435, 440; it.). vitrigă s.f. „ţară vitregă" (456). vtjoi s.n. (adverbial) „(ca un) torent" (168). vinluXare s.f. „fîlfîire, fluturare" (461; după it. ventillare). vtnzare s.f. „trădare" (250, 295, 314). vinzâlor s.m. „trădător" (15). volbora vb. intr. „a se învolbura" (167). volinlir s.m. „voluntar" (323). volnicie s.f. „competenţă" (666). volvora vb. intr. (494), v. volbora. vortice s.n. „vîrtej" (619; it.). vrednicie s.f. „demnitate" (304). vrodinioarâ adv. „vreodată" (358). zăstimp s.n. „interval de timp, răstimp" (676). zbor s.n. „pornire, patimă" (8). zbucina vb. tr. „a zdruncina" (592). zbucinat adj. „zdruncinat" (597). zdrumica vb. tr. „a zdrobi" (56). zgheab s.n. „jgheab" (170). zgomot s.n. „zvon" (362; după fr. bruit). zgomull s.n. „zgomot" (564, 629), v. scomult. zidâturâ s.f. „zid, zidărie" (374). zimbire s.f. „surîs, zîmbet" (249). zio s.f. „zi" (16). ziori s.m. pl. „zori, auroră" (105, 261); in ziori de noapte „dis-de- dirnineaţă" (444). CUPRINS Cuvîrit înainte,.......................................... Vil Voltaire, Fanatismul sau Mahomet proorocul............. 1 Molifcre, Amfitrion ....................................... 71 Lord Byron, Cerul şi pămîntul............................. 151 Lord Byron, Marino Făliero, doge de Veneţia............ 101 Lord Byron, Ambii Foscari................................ 3‘27 Felice Romani, Norma ..................................... 433 Voltaire, Brutus ....................................... 477 Victor Hugo, Hernani (Actul 1)........................... 545 NOTE ŞI VARIANTE Voltaire, Fanatismul sau Mahomet proorocul................ 571 Moli&re, Amfitrion ...................................... (>49 Lord Byron, Cerul şi pămîntul............................. 655 Lord Byron, Marino Faliero, doge de Veneţia............ 660 Lord Byron, Ambii Foscari ................................ 673 Felice Romani, Norma ..................................... 685 Voltaire, Brutus ......................................... 766 Victor Hugo, Hernani ..................................... 750 dosar 783