yj Vi HANEŞ DOCTOR ÎN LITERE, PROFESOR ŞI DEPUTAT llllllllllllllllllllllllllllllllllllllllilIIIIIIIIIL D.H tara ~....3- .-. -.. ■BBBBBBHBBnBBBBHiE OLTULUI însemnări etnografice şi linguistice, culegere de texte, glosar de cuvinte şi mai multe clişee.. * i % * X DIN TARA OLTULUI 9 însemnări etnografice şi linguistice, culegere de texte, glosar de cuvinte şi mai multe clişee DE VASILE V. HANEŞ DOCTOR ÎN LITERE, PROFESOR ŞI DEPUTAT iu. EDITURA BUCUREŞTI CASEI ŞCOALELOR 1922 In amintirea scumpă a Tatălui meu şi a Fratelui meu Locotenentul GEORGE 7. HANEŞ căzut pe câmpul de onoare în 1916 PRECUVÂNTARE Dau la iveală o seamă de poezii, povestiri şi texte înfăţişând gândirea actuală a Românilor din Ţara Oltului; în unele se văd frumuseţi de graiu, păstrat în structura lui străveche, în altele găseşti cu plăcută surprindere chipul cum cugetă şi cum judecă ţăranii din cel mai românesc ţinut din cuprinsul Ardealului. Am ţinut a înfăţişă această culegere în forma ei firească, păstrând toate caracterele graiului. Pentru a o face însă accesibilă şi marelui public, a trebuit să renunţ la ideia de a marcă şi cele mai subtile nuanţe ale sunetelor, după cum ar fi necesitat o cercetare pur filologică. Micul studiu ce însoţeşte culegerea poate da însă cetitorului o ideie generală asupra caracterului graiului acelui ţinut curat românesc şi asupra legăturii dintre ei şi limba românească în genere. Nâdăjduesc că modesta mea silinţă, din anii de tinereţe, pe când obicinuiam a colindă văile şi munţii pe cari erau răzleţiţi fraţii noştri, să aducă o mică contribuţiune la cunoaşterea firii neamului nostru, în ceeace are el mai specific şi mai frumos. V. V. H. SCHIŢA ETNOGRAFICA In regiunea Drăguşului. In vara anului 1906, treceam, la Câineni, munţii, ca să cutreier câteva din locurile pline de pitoresc şi interes, ale Ardealului. Dela prima staţie a drumului de fier, dincolo de Turnu-Roşu, cine vrea să cunoască una din regiunile curat româneşti, ale Transilvaniei, ia trenul spre Făgăraş, paralel cu valea Oltului, ce curge împotrivă ; şi astfel între Olt şi culmea Făgăraşului, trece tot sate de Români, întâlneşte chipuri frăţeşti şi porturi strălucitoare, albe şi simple, dă de amintiri mişcătoare ca Avrigul lui Gheorghe Lazăr şi poate continuă în mijlocul aceloraşi im-presiuni până la Făgăraş. Am coborît atunci, cu o jumătate- de ceas înainte de a ajunge în acest centru de vieaţă românească, în satul Viştia de jos, de unde la patru kilometri spre munţi, la miază-zi, ţi se înfăţişează satul Drăguş, strâns în jurul bisericei cu turla albă şi scânteietoare. A doua oară, în ultimele zile ale lunei Iulie, din 1910, urcam în tovărăşia regretatului meu prieten, Titu Dinu, călări, dela Rucărul din Muscel spre 8 DIN ŢARA OLTULUI graniţa Juvala, pentru ca apoi cu căruţa să străbatem frumoasa şosea ce trece prin Bran şi ajunge, abătând linia principală, la Zărneşti sau Tohan. De aci, cu trenul, ocolind pe la Braşov, am luat drumul spre Făgăraş. Un sfert de ceas încă spre vest şi coborîţi la Sâmbăta de jos, la o distanţă de cinci-şase kilometri de ea, ni se înfăţişă iarăşi, spre sud-vest, satul Drăguş. In vara anului 1912, trecând pe la Predeal şi Braşov, l-am vizitat pentru a treia oară, împreună cu neuitatul meu frate, locotenentul George V. Haneş, determinat de gândul de a cunoaşte mai amănunţit o sumă de particularităţi etnografice şi linguistice ale locului. Situaţiunea geografică. Făcând parte din Ţara Oltului, Drăguşul ocupă o poziţiune mai ridicată, în mijlocul mai multor sate curat româneşti, aşezate ca o coroană, de jur împrejur. Ne găsim în acea regiune, unde — după cum ne spune d. Iorga !) — până la munţii din faţă, până la Oltul din urmă, până în satele bârsene de dincolo de „lazuri“ şi în cele sibiene dela răsărit, e numai românime, frumoasă, curată, întărită, fără nici un amestec cu nimeni. Călătorul care, dela Făgăraş se îndreaptă tot spre vest străbate mirişti, lanuri de cartofi şi de cucuruze, semănate în pământ lutos, sărăcăcios. In faţă se ridică munţii stropiţi de neauă, ]) Neamul rom. în Ardeal şi ţara ung., 1906, p. 67. V. V. HANEŞ 9 Copii între 13 şi 8 ani 10 DIN ŢARA OLTULUI ce se înşiră în fund, hotar de ţară şi despărţitori ai aceluiaş neam. >) Dră'guşul e situat spre nord de muntele Muchea Drăguşului, care dinspre ţara noastră se numeşte Gălăşescul. Dela poalele acestuia, a cărui înălţime se apropie de 2500 m., străbaţi o depărtare de şase kilometri până în' inima satului. In direcţiunea opusă satului, la o mică depărtare (vreo patru-cinci kilometri), dincoace de dealurile Ardealului, îşi poartă apele triste, îne-grite de humă, Oltul. Intre culmea Făgăraşului şi Olt şi la mici depărtări, în jurul Drăguşului, se înlănţuesc pe rând : la nord-est Sâmbăta de jos şi Voilea, Sâmbăta de sus şi Lissa, la sud-vest Viştea de sus, la nord-vest Viştea de jos, la nord Beşimbacul şi imediat peste Olt, făcând parte din Ţara Ardealului, Rucărul. Tot nume româneşti ca şi caracterul etnic al locurilor, afară de unele urme de numiri stâlcite ale vechilor sate pe cari le întemeiaseră Saşii, inexistenţi încă în părţile acestea. Graniţi naturale între aceste comune n’au un caracter prea pronunţat: Dumbrava, fostă proprietate a domeniului erariaî, în spre Sâmbăta de jos, Valea Podului, pe o întindere de aproape nouă kilometri, în spre Sâmbăta de sus, iar în spre cele două Vişti, spre vest, Valea hotarului, numită astfel întrucât şi măsoară limita moşiei unui sat de a celuilalt. Spre culmea Făgăraşului, Muchea Drăguşului se mărgineşte, la vest, cu o 1) Ibidem, 105 — 106, V. V. HANEŞ 11 Fete şi feciori 12 DIN ŢARA OLTULUI frumoasă vale, care prezintă şi un lac întins şi se numeşte Visfîşoara, spre apus de care e muntele Viştea mare, numit dinspre ţara noastră Moldoveanul, cu 2526 m. înălţime. Spre est e Muchia Sâmbetei, înaltă de 2520 m. Din partea estică a Muchii Drăguşului, din aşâ numita Valea Sâmbetei, isvorăşte Râul Sâmbetei, care străbate Sâmbăta de sus şi Sâmbăta de jos şi se varsă în Olt; din partea vestică a Muchii Drăguşului, din Vistişoara, isvorăşte Râul Drăguşului, care trece prin vestul comunei cu acelaş nume, şi Râul Viştei de sus, curgând laolaltă până la poalele munţilor, unde se separă în două braţe. In Râul Drăguşului se varsă pe partea de est Drăguşelul şi Vâlcica; Drăguşelul îşi ia naştere dela poalele muntelui, iar Vălcica din mijlocul hotarului din sudul comunei şi trece cam prin mijlocul satului. Drăguşanul are conştiinţa tuturor acestor numiri toponimice, iubeşte şi-şi laudă muntele cu numele satului şi după diferite consideraţiuni, cunoaşte şi alte numiri, alături de cele citate în schema noastră geografică. Iată, în sensul acesta, ce-mi po-vestiâ o bătrână : Munte ca al nost’, frumosO nu ie şi aşiezatu. Ute, 0 diasupra-î golul, poiana dedesuptu ie Ia şteghe, măi la vale îi zîce la comîndă; cîn’o fo’ mai de mult răzbel, acolo o comăndatu ce-o comăndatu. Mai ie, îi zîce a lui Miclăuşu şi-apăi mai ie unu, zîce la al Consiţt, pîn dedesuptu. Mai ie unu-i zîce la-al Hupli; ala-i de pe urmă. !) uite, iată. V. V. HANES 13 Boreasä de 30 de ani 14 DIN ŢARA OLTULUI Satul, locuitorii. Comuna Drăguş, la altitudine de 480 m., are cam 2 ‘/2 —- 3 kmp. de întindere. Ţinutul comunei, cu muchia Drăguşului laolaltă, au 6556 de jugăre catastrale. Drăguşul e comună mică, formează un cerc notarial cu Sâmbăta de sus şi Viştea de sus; ţine de cercul pretorial al Arpa-şului şi de comitatul Făgăraşului. v După numărătoarea din 1910, Ţlrăguşul are, 1414 suflete dintre cari 1150 gr. orientali, 250 gr. catolici şi 14 israeîiţi. In alte sate, nu sunt de loc greco-catolici; a;şâ în Viştea de sus — îmi spunea o femee — toţi sunt „tot o liege,tof mîncă cu postii“. Ca amintire istorică, e interesant ce ne spune d. lorga ') în însemnările sale prin Ardeal în satul de care e vorba: „Intrăm în biserica neunită, care e nouă, clădită din venitul cârciumii, care aparţine comunei. Numai la lumina lumânărilor se desluşesc zugrăvelile foarte bune ale unei biser cute de lemn, ce â luat pe la 1790 locul vechii mănăstiri drăguşene, care fusese în codru, cu călugării şi „logofeţii“ ei, ca meşterul caligraf, logofătul Matei Voileanu, de pe ţa 1750 —până la dărâmarea ei din porunca lui Iosif al IS-lea, împăratul distrugător al mănăstirilor unde se adăpostiau călugării uneltitori contra Unirii“. Comună foarte veche, istoriceşte e cunoscută ca existând prin veacul al XlV-iea. Locuitorii nu-i cunoşteau începuturile. In mintea câte unuia mai 1) Ibidem; p. 118. 15 V. V. HANEŞ O familie 16 DIN ŢARA OLTULUI iscusit, se păstră amintirea vagă a unei origini îndepărtate, pe care fantezia populară o făceâ vecină cu vremea lui Traian. Astfel, la întrebările mele în sensul acesta, un locuitor mai bătrân, mi-a comunicat cele ce urmează: He, de cîn’ ...mai mult de două. mnii de ani. Atunci ni-o adus Traian. Colonişti ne zice nouă că ne-o colonisat. Cum o colonisat Regele Dobrogea, aşa ne-o colonisat Traian pe noi. Mai sînt oameni după aceia, pe care i-o făcut MariaTereza grăniţer’. Ăştia o vintu singuri şi s-o pus pe coliâ, pe coliâ... Tipul, impresiune generală. Mijlocul de a cuprinde cu privirea, deodată, înfăţişarea neamului românesc din această atât de interesantă regiune, îl are călătorul la târgul Făgăraşului, în fiecare Vinere a săptămânei. Acolo, vezi feţele rotunde, mari, de mai multe ori blonde, castanii, uneori oacheşe, ale Românilor, vezi copii cu obrazul alb şi plin, vezi fetele cu plete blonde, şi cu feţele rumene de sănătate şi de muncă, vezi oamenii cu privirea abătută, de nevoi. Bine făcuţi la statură, de înălţime mijlocie, fără să pară sleiţi de putere şi vieaţă, şi oamenii şi boresele îţi dau o impresiune îmbucurătoare. La chipul lor, atât de asemănător de al nostru, fără nici un pic de amestec strein, se adaugă, ca o notă de distincţiune, portul lor uniform, românesc. Iată cât de picturală apare impresiunea din următorul tablou : „In zarvă şi frământare, în vălmăşagul mâinilor ce se mişcă, în huruitul căruţelor cu covergi, cari vin şi pleacă, în fuga cailor mărunţi, sunt V. V. HANEŞ 17 tot de-ai noştri, cu sutele. Pălării rotunde, scurte în margini, şi cămăşi albe, la bărbaţi; femeile prind în brâu catrinţe roşii şi albastre, vărgate, după sate, în lung şi în lat, cu foarte mult gust; cămaşa ţesută în arniciu negru e acoperită uneori cu un cojocel alb înflorit, ca acelea din Moldova şi din Bucovina. Pe cap ele poartă peste părul ciudat pregătit, o mare cunună învoalată, răsucită ca un turban, de bogate pânzeturi albe. Nevestele mai lasă să se vadă subt această diademă înfoiată căiţele negre, tăpşite pe lângă urechi. Părul negru, împletit în codiţe subţiri, atârnă subt ele ca la ţigance. E o mare de capete albe, umflate“.1) Portul. Fetele, ficiorii (flăcăii) şi copiii poartă vara pălărie mică, rotundă, cu bordurile mici. La pălărie, la fete, e o frunză, un. fel de panglică puţin lată; apoi, găion, un fel de şnur, ţancăl, sau zărgălău; apoi baieră cu cicuri, şi însfârşit flori, artificiale sau naturale („poartă rujă ’n pălărie“). Ficiorii au la pălărie numai baieră, frunză neagră şi şinur. Omul (bărbatul) n’are nici baieră. Iarna, fetele pun cârpă de lână ’n cap, iar oamenii căciulă de mniel cu moţ. Părul. Fetele se poartă cu cărare la mijloc şi cu plete. Când se fac mai mari, trec câteva fire 1) Ibidem, p. 69. 2 18 DIN ŢARA OLTULUI prin faţa urechii (gâţuci); gâţucile le leagă la spate şi fac cu părul dindărăt gâţă (coadă). Femeile îşi piaptănă părul în două părţi, apoi îl întorc pe cap. Peste el pun: căiţă de pânză, fruntaria, un fel de diademă cu mărgele, căiţă de şinur, polmiesieniec; acesta e lung pe spate, băgat pe sub betele dela mijloc şi atârnând ca o coadă, bine lipită de corp. Lucrătoarea, nu se prea pune căiţă; dar „Duminica e musai să porţ’ căiţă şi’nbrobodită pre sub barbă, peste totu“. Flăcăii se tund ; sunt unii cari îşi lasă „o ţîr de păr de frunte, frizură, greblă, în rîs“. Pun apoi pălărie după cum s’a explicat mai sus. La gât fetele pun mărgiele. Pe corp, fetele pun iia, alcătuită astfel : la gât are obienzală din arnici; la gura ei pui şi colţişor’ ; dedesubtul gurii, puriecel; pe mânecă puî; la capătul mânecei pumnăşei şi călcată sau încreţită. Peste iie, se încing cu biete, făcute de „strămă-tură“, ce se cumpără din boltă (prăvălie). Peste iie pun şurţă, care are fodof dedesupt, adică un fel de volan încreţit; iar în partea de sus o încreţ tură pe unde se bagă betele, anume viacă. Apoi se încing cu alte biete, mâi frumoase, tri-sau multicolore. Numai Unele, care-s mai cu stare, pun în picioare cioci sau ştrimchî (ciorapi) şi cisme; acestea numai sărbătoarea. In zilele de lucru, se poartă opchinci, cu cu- \ V. V. HANEŞ 19 20 DIN ŢARA OLTULUI riele pe găuri şi nojiţe; sub opinci, obghiele; vara umblă chiar cu picioarele goale. Iarna, sunt unele schimbări în îmbrăcăminte :: şi fetele şi boresele (femeile) pun cioareci, ca să nu le fie frig; în loc de şorţ, păstură, mai mare şi mai groasă ca şorţul; pe corp, pun chieptaru, apoi recăl, purtat pe umeri şi legat numai la gât, şi însfârşit sarică. I[ Flăcăii poartă pe corp cămaşe simplă, cu câte o floare mică pe unde se nimereşte, căci florile se ţes în pânză. Cămaşa are guleră întors, cu doi bumbi (nasturi); la mânecă are pumnaşî (manşetă). Peste cămaşe, pun şerpari de piele; unii cu mai multe flori la spate. Duminica, poartă pantaloni, de bumbac şi cu flori în ţesătură; în zilele de lucru, ismene, de cânepă; iarna poartă cioareci. In picioare, Duminica şi sărbătoarea se încalţă cu păpuci (ghete) şi în zilele de lucru cu op-chinci. Pe corp pun, mal ales iarna, chieptari, recăl şi sarică. Când recălul e de cumpărat, un fel de pardesiu, se numeşte cobatu. Locuinţa. Locuinţa se alcătueşte din patru mari diviziuni : casa, şura, curtea şi grădina. La o casă deosebim tinda, casa propriu zisă, de unde dai în celariu, apoi, câte odată, cămară, în partea tindei, opusă casei. V. V. HANEŞ 21 In tindă găseşti la fiecare locuitor cuptoriă de pchită şi cosă cu săcară. In casă se găsesc două paturi, „unu în unghiu căsi, unu lângă feriasta a de direapta“; se mai găseşte uneori pentru cine are copii, un al treilea, sub pat: „numa zîua îl ţîne acolo : pătici“. Masa e în unghiul casei. Scaune : „unu pe Iîngă patu ăl din fundu căsi; unu la focu, ca de un braţu; laiţă în fundu căsi ; alta, neînchisă, pe lângă fereşte“. Cuiere lungi cât ţine casa de lată; şi altul deasupra ferestrelor. Pe cuiere se ţin tipsii, „aşa ca blidili, da-i mai mnicl“ ; de cuiere, blide acăţate. Pe păreţi se mai văd icoane sau câte-un chip sau potret (fotografie). Pe perete, pe deasupra patului, „ăl din fundu căsi“ e un covoru; pe dedesuptul ferestrelor, dela uşa casei până la uşa ceiafiului, e un alt covor, mai îngust, pări-tari. Pe la toate ferestrele, se pune pînză, „în-vărgată“, cu flori, numită- chindeaua sau mase. chindeu. In celariă sunt lăzi în cari se ţin hainele şi troane în cari se ţin alte lucruri ce are omul. In cămară: slănină, cârnaţ’; straie, sărici; lapte. Şura e compusă în partea dedesupt din : grajd, ariia şurii, feldără şi şuşopă; iar sus e şopul. In grajd se ţin ghite: drugane şi ghiveliţe, boi, vaci, ghiţei, ghiţele. In ariia şurii se îmblăteşte. In feldără se ţine, în snopehi, săcară, grîu, -ovăz. DIN ŢARA OLTULUI 22 In şuşopu se pun lemne. In şopă se ţine fân. In curtea fiecăruia vezi păsări şi câte un stog de grâu, sau claie de fân. In grădină diferiţi pomi fructiferi: meri, peri, pruni. Ocupaţia. Din Martie până după terminarea sămănatului (Octomvrie) locuitorii se ocupă cu plugăria. înainte se puneâ mai mult săcară şi prea puţin grâu. Din ce în ce însă grâul îşi ia mai mare întindere şi astăzi se pune jumătate săcară şi jumătate grâu. Pe lângă aceasta, se seamănă porîmb şi ovăz. Plugari sârguincioşi, sapă pământul de trei ori şi îl prăşesc cu maşinile. Mai înainte, iarna îmblătiau la bucate; acum nu fac nimic, îngrijesc numai de vite şi de casă şi mai mult pe la crâjmă. Boresele şi fetele se duc în şezătoare; acolo torc. Vara şi în special în postul Sf. Mării, femeile au treabă cu cânepa, oamenii cu coasa dela Braşov până la Sibiu. Puţini se îndeletnicesc şi cu meserii, şi în deosebi cu lemnăria : ca rotari. Sufletul Olteanului Cu pământ puţin de lucru, împrăştiat sub forma a diferite „părcele“, necum să fie tot adunat la un loc pentru o lucrare mai întinsă, oricât sunt de modeşti, în privinţa hranei — o bucată V. V. HANEŞ 23 24 DIN ŢARA OLTULUI de „slană“ şi alta de „pchită“ formează prânzul omului sărac — şi în privinţa vieţii în genere, Drăguşenii sunt nemulţumiţi. Nu e, evident, nemulţumirea care dezarmează pe om şi-l face neapt în faţa vieţii. Deaceea ei îşi exprimă nemulţumirea ca o constatare şi ’n cele din urmă se mângâie şi cu puţinul pe care îl are: „Qm duce-o bghine, da-s multe năcazuri. N’a-vem Dani. Da’ e sănătate : cu a avem norocu“— îmi spunea un locuitor în intimitate. „Negustoriili poartă Domnii, ăi săraci nu mai încăpem“, mai adăugă, hazliu, un altul. Al treilea, îmi cită poezioara Oltenilor: Ţara Oltuli, Para foculi; Ţară de ocară Pchită de săcară ; Săculefu de pînză Fără pchic de brînză. In ea pare că concretizează sărăcia locuitorilor; închinată lor de alţi Români, din regiuni alăturate, poezia conţine parte de exagerare, deoarece locuitorii cultivă şi grâul paralel cu săcara şi deoarece fiecare cu vitele pe care le are lângă casă şi mai ales cu vrednicia lor caracteristică ajunge să-şi poată acoperi nevoile. Neîncrederea, firească de altfel Românului, pe care şi-o manifestă faţă de strein, fie el chiar din ţară, e altă caracteristică a locuitorilor de aci. înainte de a-ţi răspunde la întrebări, de a se lung] la vorbă, şi mai ales înainte de a-şi spune numele şi vârsta — unii nu le spun de V. V. HANEŞ 25 loc — au grije să te întrebe, dacă nu cumvâ va fi rău de ei spunând ce le ceri: le e teamă să nu fie trecuţi la protocol (proces-verbal) şi-apoi duşi prin faţa judecăţii. Alţii, cari se credeau mai iscusiţi, dau din cap, în semn că înţeleg de ce notam ce vorbiau dânşii, şi mă asigurau de discreţiunea lor desăvârşită. Copiii, mai nedumeriţi şi mai navi, mă întrebau pe şleau: „Dice scrii de toate helea, că şi-acolo-or hi vorghind oamenii. Or’ nu vorghescu ? VorghescU ? Cum vorgheşte ? Mal domneşte“. In satul acesta am fost uşurat în cercetările mele, prin faptul că aveam multe legături de rudenie şi astfel mă bucuram din capul locului de încrederea oamenilor. In Vişti şi în Sâmbăta însă, cercetările merg mai greu, tocmai fiindcă, necu-noscându-te, locuitorii ezită să stea mai mult de vorbă, necum' să-ţi povestească din amintirile şi din viaţa lor. Când voiau să-ţi taie vorba, îţi răspundeau : „Cine mai ştie; mi-am ui tatu totu, nimicu nu mai ştia“. îndată însă ce le intrai în suflet, atră-gându-i cu o vorbă bună sau cu o leacă de cinste deveniau prietenoşi şi guralivi. Făceau mare haz şi oamenii şi boresele, şi fetele şi copiii, de însemnările noastre după vorbirea lor. O mătuşă mi-a spus odată, privindu-mi caieţelul de note : „Ce-I hi mai băgatuacolo de minciuni!“. Un unchiaş recomandă unei femei să vorbească cu judecată faţă de noi, ca să n’o scriem: „Trebue să grăeştl vorba la punt“, spunea el. Şi deaceea povestind de o ploaie mare şi spunând că „parcă cură pe 26 DIN ŢARA OLTULUI stoc, par’că turna cu bota“, odată s’a’ndreptat:: „nu, doniţa — îf spui să nu mă scrii“. Altădată, plin de vervă, explică de ce ciunteşte cuvintele în pronunţare: „N’am răgazu să zic ieu, ci îou. Aş vedea în această simplă explicare a unui bătrân necultivat, lămurirea fenomenului cu mult mai general, a tendinţei ce-o are poporul de a reduce, de a toci, de a economisi cuvintele în pronunţarea lui curentă. Cuvintele de salutare, când se întâlnesc ziua pe cale, nu se restrâng la un „bună ziua“ sau „sara bună“, ci constau mai totdeauna dintr’un crâmpeiu de convorbire, arătând mai mult interes şi mai multă apropiere între unii şi alţii. Aceste expresiuni sunt foarte. variate şi atârnă de momentul întâlnirii, de ocupaţiunea din acea clipă. Dacă, de pildă, o boreasă întâlneşte pe alta la râu, spă!ându-se pe mâini, cuvântul de întâmpinare este : —„Vă spălaţ’ ?“—iar răspunsul: — „Ne spălăm o ţîr“.Dacă se întâlnesc pe drum, cum căile satului au totdeauna, în aceste sate de munte, o pantă mai ridicată sau mai înclinată, după direcţiunea pe care o consideri, îşi adresează cuvintele : „Pân’ în vale ?“, „La dialu ?“. Cineva care se desparte de tine, îţi face totdeauna invitarea : „Hai la noi“. Tot. în întâlnirile pe cale, o altă expresiune de salutare e „ghiniţ’“ ?, iar răspunsul „gninimu“ sau „om ghintu o ţîr“. Ele însă, după cum am amintit şi mai sus, sunt foarte variate, atârnând de situaţiunile în cari se fac. 27 V. V. HANEŞ In convorbirile asupra chestiunilor sociale şi politice de cari se leagă problema naţionalităţii româneşti în Ardeal, găseşti cunoştinţi puţine — exceptând pe fruntaşii satului (preot, învăţător...) cari sunt în curent cu tot ce frământă gazetele în privinţa aceasta; reţin din lucrurile ce se petrec cu deosebire în ziua alegerilor, şi iată, în sensul acesta, ce mi se spuneâ de către un locuitor : „Alexandru Vaida Voivod o ghint pe-aici, o ţinută vorghire frumoasă, l-am făcută foişoră la bis ;rică; preoţi s’o interesat mult de iei. O spus că dacă-1 ajutăm, ne va face dreptul universal, că va mal scădla dîn dare. Iei o fi socotită că o să pună la vedere acolo la Cameră, dar îs puţini. Aşa se zice că le-o dat voie dacă vor să fre 20 de dipotaţ’. Iei nu s’o mulţămnlt şi-atunci s’o pus contra. Q fost un cadindat, tot rumîn, dar din partea statului, numai ca să strice pe naţionişti“. Am avut, într’o sărbătoare, prilejul să asist la o judecată a satului. Dela biserică, oamenii au fost înştiinţaţi că domnul notar — un funcţionar administrativ peste mai multe comune la olaltă— îi învită la cancelarie (primăria din satele noastre), având de hotărît asupra unei plângeri localnice. Eră vorba de o neînţelegere între cârciumarul satului, ovreiul Simion, şi un ţăran, asupra unui pălan (gard), cu care săteanul îşi împrejmuise ţarina, vecină cu a cârciumarului. Acesta ;vrea dărâmarea gardului, de oarece-1 împiedecă să-şi are toată moşia, plugul neputând brăzdâ fâşia învecinată cu gardul. Ţăranul îşi susţinea dreptul de a-şi împrejmui ţarina... 28 DIN ŢARA OLTULUI Ţăranii stăteau strânşi toţi în stradă, în faţa •cancelariei, dela fereastra căreia le expuneâ cazul, notarul. Acesta îi rugă să se împartă în două, cei ce ţineau partea cârciumarului, de o parte, cei cari găsiau dreptate săteanului, de alta. La început, ţăranii, răspunzând toţi la olaltă, unii într’un sens, alţii într’altul, şedeau deopotrivă şi unii şi alţii la mijloc, nehotărîndu-se formal în nici un fel. Cu multă greutate, după insistenţele notarului, au început să se aleagă care cu care, tot continuând a-şi aruncă mustrări unii altora. Majoritatea au fost de partea „jidovului“. După aceasta s’a ales o comisiune să semneze protocolul (procesul-verbal). Am întrebat în urmă pe un ţăran mai luminat, de ce-au ţinut partea cârciumarului ovreiu împotriva săteanului român. El a încercat întâiu să-mi spuie că aşâ eră dreptatea, dar, din vorbă în vorbă, am înţeles de ce ovreiul, ca în generalitatea cazurilor, avea simpatii în sat şi de ce cârciumar român nu prea se prinde între Români. Când îi ruşine omului să tot cumpere palincă prin faţă, de văzul celorlalţi, ovreiul îi mai dă pe din dos şj tace, nu bate toba ’n sat; dar Românul aşâ-i făcut, te spune la lume, şi de, nu-i de laudă că bei prea mult. Când îi lipseşte omului creiţarul, ovreiul îi mai dă şi’n cont rachiul, fără care el nu poate munci; Românul nu dă pe datorie. Şi-apoi şi ovreiul e de-ai lor ; nu-şi mai ţine legea; vorbeşte ca ei, lucrează la câmp ca şi dânşii, în sfârşit îşi botează copiii creştineşte. V. V. HAISEŞ 29 Oricât s’ar părea de curios, acesta-i adevărul. Generaţi unile următoare ale ovreilor devin creştini, se amestecă cu Românii, adoptându-le în întregime toate obiceiurile. Nici gând ca aceşti răsleţi ovrei să poată înrâuri în vreun fel popu-laţiunea română atât de intensă, din aceste regiuni. O notă, hotărît caracteristică firii Drăgu-şanului, e un conservatism accentuat, şi care se manifestă în caracterele limbii sale şi mai ales în notele etnografice ale portului. Şi această con-sideraţiune psicologică se poate raportă la toate satele din această regiune a Ţării Oltului. La depărtare numai de câţiva chilometri, unele de altele, satele din partea aceasta îşi au fiecare caractere aparte, pe cari Ie păstrează cu sfinţenie şi le transmit generaţiunilor următoare. Rar se’ntâmplă ca unii să-şi schimbe ceva în port, sau să renunţe chiar la anume diferenţe linguisti-ce, pe cari şi le observă şi şi le conservă. Explica-ţiunea acestei consideraţiuni o găsesc în caracterul patriarhal al vieţii locuitorilor, şi într’ un adânc respect pentru obiceiu, pentru ce-au apucat din părinţi. Le cită, ca tipic, cazul unei fete de aiurea care, măritată în Drăguş, voia să-şi continue portul satului ei natal : eră de râsul lumii, îmi spuneau, şi n’a putut să trăească liniştită, până n’a adoptat portul drăguşan, până prin urmare n’a convenit în totul obiceiului consfinţit prin respectul tuturora. Hainele nemţeşti sunt numai de găteală şi nu 30 DIN ŢARA OLTULUI se pot purta în nici un caz de altcineva, afară de preoteasă; şi aceasta e aşâ de categoric, întrucât comparatiunea cea mai potrivită pentru cine umblă astfel îmbrăcată eră: „umblă gătită ca o preoteasă.“ Dintre bărbaţi numai preotului şi învăţătorului le e îngăduit să se îmbrace altfel ca în portul local. Domnii, adică funcţionarii din sat, streinii sau cei cu mai multă învăţătură, să-şi ţie rangul lor; să se îmbrace cum li se cade, în haine de oraş. Domnişorii, cum eram noi vizitatorii, iarăşi să-şi ţie obiceiul, după credinţa lor, rangul: să nu-şi schimbe hainele, căci cum spunea o fetiţă, „ale loru-s domneşti, ale noaste-s prosteşti“, să nu se amestece la joc, la biserică să stea în locul, de onoare, în strană, să nu cetească apostolul în biserică, dacă-i domn învăţat (cine era mai puţin învăţat putea face aceasta), să meargă totdeauna înaintea celorlalţi pe stradă şi altele după aceeaş normă. In privinţa consideîmţiunii femeii faţă de bărbat, se păstrează iarăşi cu temeiu obiceiul ca boresele să meargă totdeauna în urma bărbatului. Aveam rude, mătuşi, şi nu izbutiam să le determinăm a merge alături de noi. Fiecare cu rostul şi cu treaba lui, înterveniau oamenii, bătrânii; aşâ se cade. In biserică la fel, erau în faţă bărbaţii şi femeile la spate. Această statornicie în apucături se vede mai lămurit în diferitele note ale portului considerate în comparaţiune cu manifestările corespunzătoare ale locuitorilor din satele vecine. In unele cazuri sunt deosebiri esenţiale între unii şi alţii; alte V. V. HANEŞ 31 dăţi, câte o cât de mică nuanţă, în îmbrăcăminte, tot dă o notă de diferenţă între porturi, între obiceiuri. Astfel în Rucăr femeile se poartă, după exprimarea curentă, cu coarne;în Beşimbac, se leagă cu „cîrpă neagră“, cum se întâmplă în Dră-guş numai iarna (căci vara fetele poartă pălărie, iar femeile se înfăşură cu polmesenicul peste căiţă). Sămbetenele s’au mai schimbat, mat jumătate pun „cîrpe“ (basmale). Iată deci o notă importantă de relevat, ca motiv de distincţiune între locui-orii diverselor sate, la depărtare numai de 4—5 kilometri unele de altele. In privinţa felului cum îşi împletesc sau îşi leagă fetele părul, sunt iarăşi diferenţe de relevat. In Drăguş, fetele îşi leagă părul la spate. In Viştea de sus sunt tunse ; de câtăvâ vreme însă, mai puţin statornice, Viştencele au început să-şi schimbe obiceiul: „Acum îs tot cu păru ’mpletitu; întîiaş dată am fos’ Io“—îmi spunea Sofia Vasile Şerban (27 ani) din Viştea de sus. Cele din Beşimbac au „concî“. Intre Ucea şi Drăguş, fetele îşi împletesc părul roată. Sau câte o mai mică deosebire, ca faptul că Drăguşencele pun şorţul drept în faţă, pe când Viştencele-de-jos, Sămbetenele şi Beşlmbăcenele îl pun la o parte, sau faptul că la Vişti nu se încreţesc opincile ca la Drăguş, ci li se întoarce vârful la o parte, — fiecare dau nota distinctivă, păstrată cu mai multă sau puţină statornicie de urmaşi. Din tendinţa aceasta de a ţine la satul lui, la ce a apucat din bătrâni, sentimentul de soli- 32 DIN ŢARA OLTULUI daritate mai largă cu Românii de aiurea, din satele vecine, nu-i e cunoscut. In aprecierile lui găseşti totdeauna un spirit de ironie, de năcaz, sau de batjocură la adresa vecinilor. Expresiunea „letină din Ghişti“ arată pe locuitorul rău, după ei, din cele două sate dinspre apus, şi expresiunea „miegu la Rucăr, la pchită de grîu“ nu e lipsită de oarecare ironie la adresa boieriei Rucărenilor de peste Olt. Dar conservatismul acesta caracteristic Dră-guşenilor şi diferenţele de locuitorii satelor învecinate se manifestă şi în caracterele linguistice ale regiunii. Foneticeşte în Drăguş găsim pa!a-talizarea Iabialelor mai înaintată, în privinţa formelor ghine (vine) să fi ghintu (să fi venit) faţă de corespunzătoarele yine, să fi yintă, din Rucăr şi din cele două Vişti; la fel în fratili, ghitili, faţă de fratele, yitele (din Vişti), Locuitorii au conştiinţa acestor diferenţe şi consideră ca o exagerare de pronunţare, din punctul acesta de vedere, limba Viştenilor. Ca forme, ar fi de relevat diferenţe .în toate helea, de tea, deia (Drăguş), faţă de alte cetea, la toate celea (Rucăr şi Viştea de sus). In vocabular, la fel sunt deosebiri demne de relevat. De pildă, la „cartofi“ se zice picioicî în Drăguş şi Sâmbăta de sus, gogoaşe în Vişti, Beşimbac şi Sâmbăta de jos, şi crampene în Rucăr. La fel, se obicinueşte cuvântul drug ane şi ghiveliţe în Drăguş şi Vişti, faţă de bivoliţe in Sâmbăta de jos, şi faţă de drigane în Voilea. Cum spuneam şi mai sus, locu'torii au con- V. V. HANEŞ 33 ştiinţa acestor diferenţe, le spun cu oarecare răutate şi ţin să le releveze în caz de confuziune. Dacă am pronunţat odată „păpuşoi“, mi s’a ripostat: „păpuşoi acolo pe la amuş în spre Bă-nato. Iei în loc să zîcă „acu“, zîc amu, şi în loc de „acuş“, zîc amuş. Aici se zîce cucuruzii, porîmb“. Iată un alt exemplu, despre Arpaş, în sensul acesta '• Dacă v’eţ’ duce pela Arpaşu încolo, afli pe-acoio-i cu totu alfeliu, vorbele mai şchimbate. Pin Ucia şi pin Ar-paşu, apoi cîn’ strîgă „Ghiorghe“ zîce: măi Ghio, vorba totu pe jumătate. Tu Măriu în loc de „tu, Măriuţo“. Şi zîce la „tată“... măi te... tu mu..., aşa de poznatu gră-iescu. Alt exemplu, despre Ucea (un sat din apus): Ghine una cu nojiţe, cu d’eştia; apoi cîn’ povestim u sara, apăi să to’ rîz’ de fa. De hiutu în loc. să zîcă „îa săraca“. Şi cîn’ vrea să zîcă „dice“, zîce : ea focata. Altul, tot despre Ucea : O ghin'tu ghitili din cîmpu şi doi oameni nu şi-o găs’ ghitili. Pe ăla l-o chiematu Laie şi pe unu Ghiorghe. Şi Ghiorghe o’ntrebatu, „Măi, Lăi, găst-ai ghitili?“ Da Laie cătă Gheorghe: „Da tu Ghio?“ — „Nice io“. Asupra acestui caracter, aşa de important, voiu reveni, când voiu studia, din punct de vedere pur linguistic, această regiune a Drăguşului. E clasic exemplul fraţilor de peste munţi când 34 DIN ŢARA OLTULUI vrei să vorbeşti de pătrunderea sentimentului religios. Intr’adevăr, în afară de păzirea cu sfinţenie a datoriilor faţă de Dumnezeu şi de suflet, chiar pentru cultul bisericii, Drăguşenii dau probă de cea mai neînfrântă disciplină. De fiece dată ce-am vizitat Drăguşul şi am pătruns sărbătoarea în biserica lor, am avut zguduirea, înfiorarea religioasă a ordinei, înţelegerii şi credinţei lor statornice. In desăvârşită linişte — deosebitoare cu totul de a bisericilor dela noi — aşezaţi bărbaţi şi femei la locurile lor consfinţite par’că de ani şi generaţii, nici o şoptă, ca nici un gând rău, nu turbură înălţarea sufletelor cătră Dumnezeu. Preotul Făgărăşanu, un om învăţat şi cu scaun la minte, citiâ rar, cu înţelegere, slujba şi dedea cu bunăvoinţă sfaturi drepte şi creştineşti la sfârşitul cântărilor. In strană, alături de cântăreţi şi de noi vizitatori5, invitaţi la locuri de cinste, învăţătorul, Vasile Jurcovanu, luă parte la cântări. Ţin posturile cu sfinţenie. Prea rar şi din împrejurări neprevăzute, copiii calcă obiceiul: „Am ghintu la Zenovia, povestiâ o fetiţă, i-o fătată o drugană. No, mîncaţ’, că nu-l nici un păcatu. Ne-am pus cu Zenovia şi-am mîncatu la corastă“... Femeile deopotrivă de credincioase ca oamenii, îşi manifestă într’un fel sau altul, grija pentru ale sufletului. „Şi noi boresili, dechilin de oameni, şi la noi îmblă o boreasă care strînge bani în tipsie să cumpere un poli-candru, să puie luminili cîn’ ne ducem la Crăciun şi la Paşte noaptea, să hie luminili la ochii noşti“. V. V. HANEŞ 35 t 36 DIN ŢARA OLTULUI Peste Olt, în satul Rucăr, femeile au, în privinţa acoperământului capului, un port foarte curios: se învelesc întâiu cu papură în aşa chip că ai impresia a două coarne, acoperite cu polmesenicul şi celelalte. De aci expresiunea că „Rucărenele poartă coarne“ e curentă şi amestecată cu multă batjocură. Locuitorii din Drăguş chiar pomenesc de aceasta ca o nelegiuire şi au cunoştinţă că „o fo’ un mitropolitu înainte de Şaguna şi s’o dusa espr£ (la Rucăr) să strice portu“. Migraţiunile. Păstori printr’o continuitate de atâtea secole,, împinşi la migraţiuni dese de nevoile vieţii, Românii din Ţara Oltului ca şi cei din Ţara Bârsei, şi-au mânat adesea turmele prin Carpaţi, pe panta ce duce în pământul liber al Românilor şi au descins în şesurile pline de vegetaţiune, ale Dunării. Mulţi, foarte mulţi, şi-au stabilit vieaţa ca agricultori în stepa Bărăganului, alţii şi-au continuat vieaţa de păstori aici ca şi dincolo de Dunăre,-în Dobrogea, şi câţi n’or fi risipiţi prin sudul Basarabiei şi Rusiei, unii, mai răsleţi, ajungând până în mănoasele păşuni ale Caucazului. Prin aceste migraţiuni spre şesul vechiului regat, Oltenii din stepa Bărăganului au îndeplinit un mare rol etnic. Elementul românesc s’ar fi alterat în numeroasele treceri ale Bulgarilor şi Sârbilor din dreapta în stânga Dunării, transmiţând odată cu portul lor barbar şi limba şi V. V. HANEŞ 37 chiar tipul lor specific. Elementul românesc mai recent, de peste munţi, şi în special din Ţara Bârsei şi Ţara Oltului, au reînoit sângele românesc, mai sănătos, mai vioiu, mai romanic. Şi mi-aduc aminte de sute, sute de Drăguşeni, veniţi în Bărăgan pentru lucrările agricole, vara, din ei mulţi revenind cu familiile lor şi stabilin-du-se pe malurile Ialomiţei sau ale Borcei. Exemple, sunt sate numeroase, unde Oltenii, cunoscuţi sub denumirea falsă de „mocani“, ţin piept în număr cât şi în celelalte determinante etnografice Ilfovenilor—locuitori de origine bulgară şi sârbă, veniţi din josul judeţului Ilfov. Această pornire, devenită fir ască, spre migra-ţiuni, a Românilor din Ţara Oltului, le-a înlesnit mijlocul să-şi găsească îndestularea, pe care ţara lor nesuficientă nu le-o puteâ procură. In anii din urmă o primejdioasă tendinţă de emigrare în America, numără un însemnat contigent al locuitorilor fostului imperiu austro-ungar, între cari recordul îl ţineau Românii. Dintre aceştia, mulţi din Ţara Oltului. Din Voila, Sâmbăta, Drăguş, etc., în fiece an, oameni şi mai ales ficiori, borese şi mai ales fete, plecau cu sutele în ţara aurului să-şi caute norocul. Schimbaţi în port nemţesc, erau porniţi pe jos la gara mai apropiată, în bocetele bătrânelor, în suspinele părinţilor şi în cântecele fe-t lor, şi se despărţiau de satele lor, de părinţi şi de prieteni, cu un singur dor în suflet: să-şi găsească norocul, să adune banii ce le trebuiau. Şi erau aşâ de ferm hotărîţi în acest singur gând, că nu se pomeneşte, in Drăguş, nici un caz de 38 DIN ŢARA OLTULUI cineva care, dus în America, să nu fi revenit la casa lui, să nu-şi fi reluat cu sfinţenie portul,, ocupaţiunea şi rolul lui din sat. Evident, sunt la. întoarcere mai bine priviţi, căci Drăguşanul ştie să dea fiecăruia consideraţiunea meritată şi mai ales ştie că un om umblat a aflat şi a cunoscut mai multe, e deci mai învăţat ca cei ce rămân locului. America a devenit prin urmare, în mintea Dră-guşanului, cevâ cam la fel cu închipuirea lui despre „ţară“, despre România de dincoace de-munţi. Dacă din aceasta din urmă îi mai. revine câte-o amintire dela vre-o rudă sau frate, sau cel puţin un cuvânt frumos, grăit româneşte, dela cea. dintâi, poşta şi vaporul îi aduce veşti de înstă-rire sau de revedere dorită. Despre „ţară“ şi-amintesc şi povestesc adeseori cei ce au trecut vreodată muntele: ,,Aşâ-m’ plăciâ acolo’n ţară — îmi spuneâ o bătrână—to’ să hi trăitu; ce mai vorbe, n’auziai un Ungur“. Sau, hrăniţi cu gândul la ţară, chiar cei ce n’au văzut-o, o încoronează în mintea lor cu cele mai alese bunătăţi, luând-o totdeauna ca punct de contrast cu suferinţele sau nemulţumirile lor. Un şcolar mai înaintat,printr’a cincea primară, îmi spuneâ,,, referindu-se la libertatea din şcolile noastre : „Nu-î ca pela noi, să te bată pint’un cuvîntă ungurescfl. Aici o’nceput a schimbă pe ungurime; devrieme,. ne pierde rumîniia ‘) noastră“. Un alt locuitor îmi replică la afirmarea mea că oriunde nu munceşti,, e rău, chiar în ţară: „Ce gândeşti că ’n ţară ie rău? 1 1) românimea, caracterul nostru românesc. V. V. HANEŞ 39 Aiel-ie ca o iapă albă ; ţara năcazuli, asta d’ieci“. In poezia lui, în cântecele lui de jale sau de dor, America a fost introdusă în loc de cinste, cu durerile şi bucuriile ce le provoacă. Ea e închipuită uneori ca o apă mare — im-presiunea oceanului rămâne mai adânc înfiptă în inimile celor ce-au călătorit într’acolo : America, apă riece, Dare-ar Dumnezău să sîece; Să rămîîe vaporu, Să triec io cu pchicîoru; Să rămfie hiareli Să triec cu pchicioareli. Altădată, pe, acelaş motiv, poporul a creiat o întreagă poezie lirică, arătând întristarea celor ce rămân, departe de cei duşi pentru multă vreme. America e imaginată ca o apă periculoasă, pe care cei cuprinşi de dorul nesfârşit după finţele scumpe lor, tot s’ar încumetă s’o treacă: — Du-mă, badio, şi pe mine La America cu tine. — Bucurosu, mândro, te-aş duce; Vaporu mierge pe apă, Şi mni-e frică că te’nîacă. — Du-mă calîa jumătate, Nu mă lăs-aşâ departe. — Mîndro, mândruiiţa mia, America-î apă na, Şi nu viZ1) putea-o bea. — Hie, badîo, tot năslp, Făr’ de tine mni-e urîtu; Hie, badio, tot nămolu, Nu mă lăsă să duc doru. 40 DIN ŢARA OLTULUI America apă rîece, Dar’-ar Dumnezău să sîece, Să trîecu şi leu cu pchicoru Si să-î ducu badili doru. ) Din formaţiuni recente, provocate de durerea mamelor văduvite, a copiilor orfani de tată sau mamă, pierduţi în acele locuri îndepărtate, formaţiuni închiegate cu versuri populare mai cunoscute, fetele din Drăguş scot accente înduioşătoare, mai ales când le împletesc cu o muzică monotonă, plângătoare : Frunză verde iederă, Arz’o focu-Americă, Că cine-o descoperită Mulţi’ copchiî o sărăcită Şi neveste-o văduvită; Copchiiî şade pe vatră Şi tot strigă: tată, tată. — Taci, dragă, nu mai strigă, Tată-tău-î 1’America. Tot am zis : mă ducă, mă ducă Şi maica nu m’o cnezută; Dar acuma doar-ar crîede, Mă duc dă nu mă mai vîede; Şi mă ducă în ţăr’ străine, Utiie ') nu cunoscă pe nime; Numai frunza şi iarba, Rogozu şi papura, Că de-aia-î şi pe-aicîa. întorşi din America, mulţi îşi închiagă o gospodărie cinstită, mai îndestulătoare, şi povestesc din minunăţiile văzute, despre greul lucrului de fier, din amintirile de cari se leagă anii cât au fost 1) unde. V. V. HANEŞ 41 La Joc 42 DIN ŢARA OLTULUI îndepărtaţi. Iată, într’un text mai lung, ce-mi povestiâ Dise Stoia (de 25 ani): Cîn’ am mîes îo întîî ’n America, am Intrată Intr’o fabrică şi lucram acolb ’n fabrică, o trebuită să mă dea la un om care o mai lucrată. Ăriam „friş“ (care Intri de curlnd în lucru). M’o dată la un om răă să lucru, lei Im’ poruncîa ca şi cum am fost’ sluga lui. Am lucrată cu îel cu amară şasă luni de zile. Tel după o vreme, după ce m’o tot certată, îel pe mine, că nu i-am făcută cum i-o plăcută luî. Io .am fos’ plătită cu ziua de companişt’, pe tot cîasu şaisprice ţenţ’: dar îel îş’ luă plata pe altă parte, după cită lucru lucră. Aşâ numa odată într’o Dumin'că, ne-am apucată de lucru la şasă oare. Lucram tot aşâ pe susă; întărîam nişte stîlpchî, pe un’e umblă căruţa de ălectricâ, îel purtă poverili. Am lucrată ca o jumătate de clasă. Iei m’o minată să aducă altă alaşă (un’e te suî sus şi-ţ’ facî un aşezămîntă să lucri); şi îo m’am dat jos pe scări, am chîemată crinertu şi am loată un alaşă (podă) să ne facem locă înainte. Pe îel l-am lăsată tâiri 0 la un hier, cit o sută de chile greutatea. Mai ’nainte îo trebuia să Uegă aşâ cu hurduzeu ca să lucreze îel, ca să nu-1 pri-' mejdiîască. Atuncîa cîn’ îo ’1 ţineam şi îel îl tăîâ şi îo dam drumu încetă îîndă pe rlndă, pînă vinîa josă. Dar atunci îel, In graba lui, hiind lacomă de lucru, pe. mine m’o minată ca să poată totă mai mai multă să lucre. Aşâ cîn’ am mîersă ca de zăce paş’ departe de locu un’e am lucrată, stăpîn-mio l-am văst’ că vine jos cu hîerul la care o lucrată. Aşâ o fos’ de sus ca de nouă stînjen şi cîn’ o chicată, s’o răsucită ca de tril orî şi cin’ o vintă, o vintă dîrept cu capu ’n josă pe nişte drugî de Jăer şi s’o ridicată dîreptă '’n sus şi-o zghîerată odată aşâ ca o vită. Atunci î-o Ieşită pe gură sînge şi cu creier’. Io dac’am văst’ că mi-o căst’ tova-răşu de-acolo şi-o căst’ de-o vrută să moară, m’am dus ’n oficî şi-am spus că mi-o căstî tovarăşu de-acolo şi 1) tăind. Ui 44 DIN ŢARA OLTULUI moare. Şi Domnii ăia m’o toata şi mi-o mai căpătata înc’un om şi mi-o zis să-l dudem în ofid. După ee l-am dus, s’o adunată Domnii şi o’nceput ă strigă în limba inglezască că: „Auz’, auz’“—la urechîa lui. Şi îel numai cită odată suflă. La cinci minute o şi murită. Domnii hăîa şî-o făcută socotîala că io am avută mânie pe îel şi că l-am zvârlită jos de-acolo. Pe mine m’o minată s’adun umedele cu care am lucrată cu iele acolo, şi lei o dat tilifonă unde-o adunata pe ăi dela poliţie şî-o vint’ acolo la mine. O’nceputa să mă ’ntrebe să le spui cum o căst’. Mi-o ceruta mie martori acolo şi un tîlmad ca să ne descurce. Şi o rămas să dau martori, atunda sin’ libăr. Aşâ o fos’ lângă îel cîn’ o căst. Aia o ştiuta numai ta-lieneşte, io numa rumîneşte. Domnii ăia numş inglezăşte. O trebuit un tîlmad să ştie acoUa. Am găst un Nîamţ, care ştiâ, s’o loghitu ‘) de-o ştiuta. Atunci am scăpata, că Ţâlieniî o spus după cum o văst. La fine, sunt câteva texte ce oglindesc starea de spirit a locuitorilor, în legătură cu înaintarea şi retragerea trupel.or noastre în părţile lor ,în vremea răsboiului pentru desrobire. 1) lovit — întâmplat. Considerafiuni linguistice Sunt nufnerease deosebirile de graiu, fire şi port nu numai dela ţinut la ţinut, dar chiar dela sat la sat, în Ţara Oltului. Pretutindeni găseşti un semn străvechiu, o înclinare puternică spre ceeace s’a. moştenit din bătrâni. Dela felul de îmbrăcăminte până la chipul cum grăesc, Românii din Ţara Oltului îţi dau prilejul să culegi multe lucruri, pline de un interes deosebit. La depărtare de mai puţin de două ceasuri de drum, satele îşi au fiecare pecetea lor aparte. Rar se întâmplă ca cineva să-şi schimbe portul satului sau să-şi strice graiul păstrat din moşi-strămoşi, după ce vede şi ce aude în locurile dimprejur. A ţine la ce-au apucat e una din notele caracteristice ale acestei populaţiuni curat româneşti ; aceasta se vede mai ales din graiul ei. Ca sunete caracteristice, în Drăguş găsim palataliza-rea labialelor mai înaintată în privinţa formelor ghine (vine), să hi ghintu, (să fi venit) faţă de corespunzătoarele yine, să hi yiniu, din Rucăr şi din cele două Viştit la fel în fratili, ghitili, avem o desvoltare' fonetică mai înaintată faţă de fratele, yitele (din Vişti). Locuitorii dră- 46 DIN ŢARA OLTULUI guşeni, au conştiinţa acestor diferenţe şi consideră ca o exagerare de pronunţare, din punctul acesta de vedere, limba Viştenilor. Ca forme, ar fi de relevat diferenţe în toate belea, d’elea d’eia (Drăguş), faţă de alte celea, la toate celea (Rucăr şi Viştea de sus). In lexic, la fel sunt deosebiri demne de relevat. De pildă, la „cartofi“ se zice picioiă în Drăguş şi Sâmbăta de jos, şi crumpene în Rucăr. La fel, se obicinueşte cuvântul drugane şi ghiveliţe în Drăguş şi Vişti, faţă de bivoliţe în Sâmbăta de jos, şi faţă de drigane în Voilea. In culegerea graiului acestor Români, am căutat să ascult de cele mai adeseori pe femei, şi cu pe bărbaţi. Bărbaţii sunt mai umblaţi, cutreieră sate, oraşe şi uneori ţări — câţi dintre „mocanii“ aceştia nu străbaţ verile Bărăganul, Dobrogea şi Basarabia! — şi deaceea In limba lor se mai amestecă cevâ din ce au auzit pe la oraş sau prin alte locuri ce au' cutreierat. Femeile, dimpotrivă, sunt mai legate de satul şi de casa lor şi rămân mai credincioase faţă de tot ce le-a fost lăsat de înaintaşii lor: tradi-ţiuni, amintiri, cântece şi jocuri. _____________^_____ La cei tineri, iarăşi, graiul pare cevâ mai schimbat şi aceasta sub înrâurirea învăţatului la şcoală. Aici, cu toate că în vorbire nu se poate părăsi felul graiului local, se caută totuşi a se îndepărta din el unele legături de cuvinte şi unele pronunţări ce sunt prea deosebitoare de limba cărţiior şi de limba „domnilor“. V. V. HANEŞ 47 E locul să facem unele observaţiuni penerale asupra sunetelor. Forme duble, alternând fără o normă definită, reprezentând fenomene fluctuante, în perioadă de transiţiune, sunt foarte dese în limba Drăguşenilor. Veţi auzi câteodată, pronunţându-se distinct femei, alteori famel, dar în generalitatea cazurilor, cu un sunet intermediar între ă şi o. Un sunet intermediar între e şi ă, în forme ca: cilindru ; zece; hurduzeu; şi în toate monosilabele în—e, în grupări sintactice: se preumblă, pe apă, etc. U (scurt) final apare foarte des: însă nu după toate consoanele, în aceeaş măsură. I. ACCENTUL. Schimbare de accent la următoarele forme : a) Substantive : comişia, diplbmurile, fabrică, ibovnică, losîv, palincă, prebţî, suplică; b) Adjective : catolici, harnică; c) Adverbul: acolb. Schimbare de accent din pricina poziţiunii ritmice a cuvântului: America apă riece, Dare-ar Dumniezäü să sîece. Pe sarică de cioban Aşa lină şi blăjină Şi liberă la inimă. DIN ŢARA OLTULUI 48 II. FONETICĂ. A. Vocale accentuate. 1. A. — a-\-n = î: cînî, mîne. Nu se întâlneşte de loc pronunţarea cu îi; „cîîne“, „mîîne“. — a -f- e, i (în silaba urm.) = ă: genitivul căsi, pluralul câse. — a = e, când în silaba următoare e o vocală pala-tală, în formele: ţăreni, ordineriu. — După labială şi în special în formule viază (să vază), pomiană, avem a > ia. — ă — î, în cîrf pentru „cărţi“. 2. E. — e diftongat: fiete (pl. dela „fată“), pieşte, vierde, iei (ei), tniegi (mergi), miege, mies; triece, şiede, viezi, viede, ieşti. Diftongul ie redus la e: preten. — e triftongat: petrieacă; triftongat şi apoi redus la diftong: adriasa, {adresa > adriesa > adrieasa > a-driasa); şîase {şese > şiese > şiease > şiase); şiapte {şepte > şiepte > şieapte > şiapte). — e trece la â după labială, chiar cînd în silaba următoare e o palatâlă: măig, Sîn Pătru, răvolvâr, povărili; — ea sau ia, din e, neredus la a: piară (singularul dela „pere“), peanâ (pană), viază (vază). — e post r (acesta precedat de o consună) trece la ă, apoi f: trăbuie, trîbuie (cf. însă şi triebute). — e post s --- ă: sâmn; e din diftonjul ea, post s, absorbit: sală, asarâ. — e post ţ -- â, chiar când în silaba următoare e o vocală palatală: mînzâţăi. — e post z, se prezintă ca un sunet intermediar între e şi ă: e un stadiu fonetic de transiţiune, fluctuant: zău, hurduzău, Dumniezăă (îl redăm prin ă). — Pretutindeni se zice tiner, tineră (în loc de tînăr). 49 V. V. HANEŞ 3. I. — ii contras într’unul singur: ştinţă. .— i din neologismul „simplă“, a ajuns la ea (seam-plă) prin următoarele faze: simplă> semplă> seamplă. — i post s = î: năsîp, singur, găsi, mătâsît; Iosîv. — i post ţ=î: ţiglă, despărţire; ţine, păţit; subţire. — i post z = î: zi, zis, zice; zîoa, zile; slobozit,, păzit, tirzîu: post z, i din diftongul ta, absorbit:, auzam. 4. O. — o iniţial e pronunţat uo : uoptu, uom. — o dublat în: noort, (cf. nooros). — o în sb. următoare, e > oa: oare: „pîla opt oare“. — o — u: şurţu. 5. U. — u -f- m -J- cons — im: porîmb. — u —- o în lobeniţă. 6. Diftongi au a fost redus la a în forma cat (caut): „numa să-m’ cat de lucru“; — ua = oa: loat; — ea = ta: bta, găltata, dragostta, vrta, mia, rîa, ştedlal, răspundta; — iu = i: cicurt; — ta, post z, redus la a, prin absorbirea lui i: auzam B. Vocale neaccentuate. 1. A. — a neaccentuat trecut la ă, totdeauna : că fia, păpuc, păpucl; părale; blăjină. Chiar În neologisme: a blâma, blămat; gâlant; gălon; măşină; a comănda (la substantiv, â -= î: comănda). La nume proprii: Vâsile — a e în neologismul a condemna. — a — î: fîsole. — ă păstrat în a fărmeca, a blăstăma, năcazu, năvoi. — ă - u în plumînl 50 , DIN ŢARA OLTULUI 2. E. — e iniţial ă în neolog.: âlectrică. — e diftongat : mlegla. — e păstrat: beut. — e post labială - â: libăr, ne libărăm, fămel (dar şi fomet). — e post r = ă: rătunosc, rătras, te răculci; răzbel, răvolvăr, râcursu. — e post s: sâcurea, sâcarâ (devenit apoi sîcară), sărvicl (serviciu); a. saca, a ' însâmna, a sâmâna. .— e post ş = â: înşălal. i — e final post s, ţ = ă: braţâ (braţe), miroasă (miroase, verb). — e final variază între e şi i în forma ni ce, nici (vezi fenomenele de fonetică sintactică). — e nedisimilat: precep, precept, preceput; besericâ; disimilat dar nesincopat în: direapte (drepte). 3. I- — i + n = î: întrat; şi chiar la neologisme: informat, interesat. — i post r=î: strîgoiu; strîga. — i post ţ = î: morţî, ţinut, preoţi, curţi (genitiv), părinţi. — i post z = î: urzicat. — i final căzut: creier' (pl.), stingen’ (pl.), grâniţer’ (pl.), ţâr’ (pl.), bădif (pl.); ie.f (ieşi); ghiniţ’ (veniţi), înceluiţ’ (înceluiţi); az’ (azi) adeseor’. Uneori fenomenul s'a produs prin fonetica construcţiunilor: „tu JîV încăl-zăştî rachiu“; „place-/’ apa dela noî“ ? — i final lung în forma: ieri. 4. O. — o iniţial = a: acupat. — o = a : Rumînly rumînimia. In cuvîntul moşie e un sunet intermediar între o şi a. La fel în cuvântul V. V. HANEŞ 51 torcând. Trecerea lui o la u se petrece chiar la neologisme: avocată. — o = ă: ocâli, ocăleşti: râtund, râtunde. In apăi e transformarea lui o în ă sub înrâurirea labialei precedente. 5. U. — u final lung: „cu mîna loru“. — ă (scurt) final se aude bine, mai ales după grupurile de consună precum şi după t, m etc. 6. Diftongi. — au înlocuit prin o în forme ca : am cotat; să-m’ cotat’ o servitoare“. — ua — oa: zîoa, ocaoa. — âu = ăo: lăodat. % C. Consonântism. ln. Palatalizarea labialelor. B — ghi : trînghiţaşă. Dar şi forme intermediare de palatalizare: slâbghieşte a vorbghit; a lubghi. — F—h: hi (fi), hire (fire).— V — gh : ghkit. Foarte rar yint. Aceasta' e faza intermediară între forma primitivă (vint) şi forma actuală (ghint); ghinâ (vină), ghin (vin), a ghini (a vini), ghiţet, gh iţele, ghiveliţe; a ghisa (a visa) să se ighiască (să se ivească), jidoghl (jidovi). — P — chi: chimniţă (pimniţă), chipertu (piper). Dar labiala p prezintă, la multe forme, şi forma intermediară a palatalizării: îngropchl (îngropi), ai scupchiată; „pcheile goale“; o pchîert (a pierdut); câpchitan (căpitan). — M prezintă aproape totdeauna palatalizarea întreagă: af drumnitu ; muie (şi mai rar nic), mâine. 2°. F. — înlocuit prin v în prav, vătavi, Iosîv. — Evoluat la h în: catastih. 3°. m înlocuit prin n în cuvântul păresinu (păresimi); invers, n înlocuit prin ni în grupul nt: răsfrîmt. 52 DIN ŢARA OLTULUI 4°. z confundat în grupul labialelor ce s’au gufura-lizat ; ÎI găsim trecut la gh în formele: ghestre (zestre) şi a înghestra (a înzestra). 5°. Un fenomen ciudat prezintă formele pfar şi pchiar cari reprezintă pe „chiar“.'A fost considerat ca o formă palatalizată şi refăcută deci printr’o falsă analogie. 6°. n pentru r în : ustunotu, moşinoi, moşinoate, mo-şunoalz. 7°. r muiat în piert; căzut ante s în : mies (mers), ante g în: mteg (merg), miagâ, mlege, miegem; post t: câtă. In forma pirite pentru „printre“, r a căzut, întâi prin disimilaţie, dând pintre şi apoi prin analogie cu alte forme în — te. Alte ori, căderea lui r s’a produs prin-tr’un fenomen de fonetică sintactică: „v’odată“; „înt’un“; „pint’o“; „dînt’ăştî doi ochişor’“ ; „dint’al mfrieu sat“. 8°. ş pentru s: comişia, roşmarin, verş (viers), ştii, inşpedor; falşificheazâ; confişcă. Grupurile şt, şp, probabil sub influenţa pronunţiei germane. — s = z: conzum (tot sub influenţa pronunţiei germane). 9°. c -f— e, i = ţ: soţietate, grătiiţer’, în loc de „societate“, „grăniceri“, fot sub influenţa pronunţiei germane. 10°. d median căzut ante n: vrerile, vrenicie. Căzut şi în forma unîe (unde). 11°. t median căzut ante / şi j: alfelia, a băjocori. 12° h iniţial căzut în forma ’rtie (hârtie). Desvoltarea e aceasta: htrtie > hrîtie > Irîtie. — h median căzut în: zaarul. 13°. Grupe de consoane. — cm = mn: a tomni; — pt = ct: Sectemvre; — c din grupul ct căzut în forma: punt (punct); cs = z : ezlstă. 53 V. V. HANEŞ D. Fenomene Generale. Asiijiilaţiune : arminterea ; noorï, nooros ; plàpâmâ ; petează (pătează). Disimilaţiune : potret (portret). Afereză: feşnic, fanterie (infanterie). Proteză: işcoală, işcolili, probabil sub influenţa pronunţiei ungureşti ; alămîie. Metateză : a rînvi, rînvescă ; cadindat ; polecra, miljoo rilă (liră); drumnit ; scupchtai. Analogie : naintre. Finala-/re sub influenţa altor forme : „între“ etc. III FORMELE CUVINTELOR. I. Substantivul. — 10 Terminaţiunea: a) masculine. Substantivele cu sufixele — arius, — orius prezintă ter-minaţiunea — artă, — ortă.- cuptorîă, măgartă, cîjmariă, plugarlă. Tot astfel, printr’o falsă analogie, se zice fteltă, certă. Terminaţiunea tă e redusă la t în forme de singular, ca: of ici, păritarl’ tîlmact; b) feminine. Terminaţiunea e în loc de ă, la singular: secere; terminaţiunea te redusă la e: vecerne; terminaţiunea plurală â în loc de e: braţă (=■■ braţe); pluralul cu terminaţiunea urt\ în loc de i: grijurt; c) neutre. Terminaţiunea plurală uri redusă uneori la uf şi articulat uf ie: ,,cîn’ îe vrîeme bună, porîmbur’le se făcut apăi“. 2°. Cazurile: genitivul şi dativul singular masculin reduse Ia terminaţiunea li, în loc de „lui“: a ficior’li (a feciorului). 3°. Numărul: întrebuinţarea singularului în loc de plural în forma păresină, în loc de „păresimi“. 54 DIN ŢARA OLTULUI II. Articolul. — Articolelele el sau li, la cazurile oblice, reduse la i: „draga badi copchiliţă“. Articolul de genitiv şi dativ lui, redus la li: —■ „da ştiu lucru cîmpuli şi voia voiniculi“. — „să mni-i duc bacii li doru“. — „şi-o lăsam foculi frunză“. Articolul de genitiv şi dativ, la numele proprii, postpus: „potretu Gogului“. Vocativul în o,: badio!; în e în, loc de -ule: coadre! Articolul plural li în loc de le: hai-nili, strâ}ili, maicili, nevestili, ferestili, fetiţili, treptili. Articolul l ş’a contras totdeauna cu. / precedent; apoi, acest i s’a transformat în î, după ţ: preoţi, curţi. III. Numeralul. Importante pentru particularităţile lor fonetice sunt formele : tril, uoptu, noauo, unsprice. IV. Pronumele: — 10 personal: lo (eu), lei, lele, etc.; — 2° posesiv: nostu, noastă. In construcţii, cu rol de adjectiv: „tată-so“.— 3° demonstrativ: aia (aceea), ela (aceia), ala (acela), ăştia, eştla, (aceştia). La cazurile oblice: la ăla, la hăla (aceluia). Forme compuse: eştlalalf. In diferite construcţiuni: d’estea, di-ala, d’elea; alte belea apare constant sub forma aceasta; Domni hăla ; toate belea; „ălu-i copchilu mnîeu“; „lela-s copchii Iei“; „dint’estea două pchicîere“. întrebuinţarea pronumelui demonstrativ ca articol proclitic: „ăl mal mare“; „uliţa a mare“; „ficîorî d’el săraci“. Întrebuinţarea demonstrativului ca adjectiv :j„Da-î bădiţa în hăla rînd“.— 4°neho-tărît: vo (vr’o); nime, cu genitivul şi dativul: nimurul. întrebuinţarea pronumelui nehotărît ca adjectiv: „la tot stîlpu cîte tril". 55 V. V. HANEŞ V. Verbul. — 1°. Conjugări: treceri dela o conjugare Ia alta: a gătă în loc de „a găti“. 2° Forme: Forma reflexivă pentru cea activă: a se'rîde pentru „a rîde“; a se clere în loc de „a cîere“: „cum se cîere legia“. 3° Timpuri: a) Prezintele indicativului şi subjonctivului fără sufixul -esc : gată în loc de „găteşte“, chinui pentru „chinuesc“ ; prăfuîpentru „jtrăfuesc“ ; mă tot ocări pentru „mă tot ocărăşti“ ; să bănuîe în loc de „să bănuească“. Acelaş timp fără sufixul -ez: să lucru pentru „să lucrez“; cu sufixul -ez: condemnează pentru „condamnă“ ; falşi-şificheazâ pentru „falşifică“. — b) Perfectul indicativului, persoana III sg., cu o, întotdeauna: o’ngropat, etc. — c) Mai mult ca perfectul indicativului format prin perifrază: am fost gătat (= sfârşisem); ,,cîn’ îe a mai tineru, s’era loat de vînătoare“ (= se luase, se apucase de...); „fel o fostă poruncită să bage ghitili“ (= poruncise); „n’o fost mîncat de aseară (= nu mâncase); — d) Viitorul indicativului: um da (vom da); ti-uî lăsa pentru „te voiu lăsă“, dar găsim şi forma te vei usca; vii putea pentru „vei putea“ ; um hi fost în loc de „vom fi fost“. — 4° Verbe neregulate : a) a fi: prezintele îs (sunt), imperfectul ăream, ărea (pentru „eram“, „eră“); — b) a cădea: perfectul o căs[t] în loc de „a căzut“;— c) a mînca : prezintele mîncă în loc de „mănîncă“; — d) a puteă: prezintele pociă. pentru „pot“ ; — e) a pchîerde: perfectul o pchiert în loc de „a pierdut“ ;—f) a repezi: perfectul o ripesft] în loc de „a repezit; —g) a şedea: part/cipiul şest pentru „şezut“ ; — h) a trimite: prezin- DIN ŢARA OLTULUI 56 tele trimeţ în loc de „trimet“; — i) a vedea: participiul văst pentru „văzut“. VI. Adverbul. Iată adverbele mai des întrebuinţate: acu, acuş, aminteri; ba constant pentru „nu“ ; d’ecl (de aci), icia (aida), pe ici (pe aici); Înaintre şi Mutre, îndârăptă, înuntru; musai: „musai să şiez’, cu înţeiesul de „numai decât“, „trebuie“, „e nevoie“ ; minton şi minteni cu înţelesul de „îndată“ ; numa (nuipaî); pretutindenia, pretitin-derea şi pestetindenea; piar şi pchiar pentru „chiar“: „piar aşa“ ; o ţîr (puţin); una (într’una). VII. Prepoziţiunea: de şi foarte ra di; dîn; dela şi dîla. VIII. Conjuncţiunea: cin’, cină (când); da în loc de „dar“ Jăr’: Jar' numa Duminica“ ; „n’o fo’ făr’ o ţîră“ ; „Şi nu-1 frige cum se frige Făr' l-întoarce prin cîrlige...“ une, unie (= unde). IX. Interjecţiutiea: ute (uite); ie te, (iată). X. Formări de cuvinte: — 1° adjective verbale cu funcţiunea de substantiv: mulţumnitâ = mulţumire; încreţită, călcată arată părţile de jos ale mânecii cămăşii 2) forme verbale fără prefix: a pâchetă (â împacheta); a căţă în loc de „a acăţâ“; prindere în loc de „deprindere“, cu rol de substantiv: „fată cu prindere bună“;— 3) forme verbale cu prefixe: învârgată pentru „vărgată“ ; a 'mbghirui: „n’o putea ’mbghirui“ ; a ’ntrînti: „să te ’ntrîntesc“; a se 'mplimbă: „ne 'mplimbăm“; — 4) forme verbale cu sufixe: bănuţ(dela „bun“); botiţă (dela „botă“); băeşeşte, „ca băîeşi, cei cari lucră la troci“ ; bogătan (dela „bogat“); călicică (dela „cale“); domneşte; dră-gulaş, drăgulăşor; a fixului; limbuţă; miersura (mersul) > V. V. HANEŞ 57 mînzăţăi; prînzuşor; strîgoaie (strigoaică); trebuţa; vin-teasa (dela „vînt“); zîoarâ (dim. dela zi); — 5) analogii şi etimologii populare: lăcrâmaţii (reclamaţii). IV. FONETICĂ SINTACTICA. Prin vorbire, sunetele, din pricina poziţiunii cuvintelor în propoziţiuni şi fraze, din pricina felului cum sunt mai mult sau mai puţin accentuate, se păstrează întregi sau se reduc, dând astfel naştere la forme nouă, cu aspect diferit de al cuvintelor primitive. Câteodată, în pronunţare, se produc împreunări ciudate de cuvinte, ca în expresiunea: „Du-te, soră, a dooară“ {= a doua oară); sau se reduc părţi întregi de cuvinte, ca în expresiunea: „Nu-î lăsă în sălaşu pînă ’mnîaţă“ (=până mâine dimineaţă). Mai dese sunt schimbările şi reducerile de sunete, din cauza poziţiunii lor tonice sau atone, în frază. I. In privinţa schimbărilor de sunete : — PE final în forma nice, îl găsim când păstrat, cânt trecut la i, în forma nici: „nice unu nu ghiniţ’“; „nice îo n’am aşteptata“. In exemplul ce urmează, găsim •alături formele amândouă: Nice la moarte să-m’ ghiîe Nici lumnina să mni-o ţîie... — 2° In construcţia iam ’ute se pot urmări următoa-iele combinaţiuni de sunete: ia uite, ian uite, ian ute, iam ute, toate datorite felului cum se accentuau cuvintele în întrebuinţarea lor sintactică. — 3° A accentuat, scăpând, în oonstrucţia propoziţiunii :sau frazei, de sub accent, se prezintă ca ă în cuvântul: 58 DIN ŢARA OLTULUI mai: „de ărfâ măi mare...“ ; „să nu măi şîeză“; „o măi loat“. — 4° Nevoile versului, în special ale măsurii versului, au provocat unele schimbări de sunete: „Haid’ aşa pe uni-um da“ (pe unde vom da). „Şî-o pune hîrbu la foc „Şî ni-um mărită pe loc“ (ne vom mărită). Sau schimbări de altă natură: „Astă vară pe săpată „Şîapte fieti o degerată“. (=fete) „Pe uliţa cari mni-1 drag „Să mă duc la cariîm’ place“. (= care) Sau formări de diftongi prin rostirea laolaltă a cuvintelor : „M’aî îubghitu ca pi-o copchilă „M’aî lăsată ca pi-o străină“. 11. In privinţa reducerilor de sunete: — 1° E final redus: „nici cu tin’ să mă îubghîesc“ (= cu tine); — 2° X (scurt) final redus, într’o sumedenie de cazuri: a) după ţ: „v’ef duce“ (= vă veţi duce); b) după m : „Spunt-m’ pulul cuculi..." „Şî-oîă îubghi pe cine-m’ place...“ „Tu, copchilă dă-m’ să blaă...“ — 3° c final se prezintă redus în construcţia : „Mă’nff/nes’ c’o copchilîţă...“ 5 V. V. HANEŞ Explicaţia acestui fenomen trebuie căutată în faptul întâlnirii a două sunete similare, cari în vorbire se contrag. — 4° t şi d final reduse în multe cazuri: „atuncîa sîn’ libăr“ (— sînt); „dac’am vds’ că mni-o căs’ tovarăşu“ (= dac’am vâst (văzut) că mi-a căst (căzut) tovarăşul); „l-am vâs’ că ghine josu“ (= l-am văst (văzut); „iei o gâs’ cu cale“ (—o găst (găsit); „pe tel l-am lăsat tăin’ la un hîer“ (= tăind). Iată acest frecvent fenomen, în următorul crâmpeiu de poezie populară: ' „Că de cîri m’am însurat, „ To’ pe paie m’am culcat, „ To’ pe pale şi pe fîn, „lacătă-mă sîn’ bătrîn; „ To’ pe fîn şi to’ pe iarbă, „Iacătă-mă sîn’ cu barbă“. V. SINTAXĂ. 1. Grupări de cuvinte: — 1° Demonstrativul articulat chiar când se pune înaintea substantivului: „...lăsînd aciasta vieaţă „priimind vecînica duldaţă“. — 2° Adjectivul articulat, desemnând totuşi înţelesul formei nearticulate: „micşoru focşoru se vîade“. — 3° posesivul însoţind un substantiv: „stăpînu-mnîeu“; „mîne-voaste“; „frat&-mn!ou ; „ta’so“. — 3° pronumele nehotărît, cu rol de adjectiv, se articulează chiar când precedă substantivul: „să aduc alta alaşu“; „la alta loc“; găsim, rar, şi forma feminină pentru cea masculină : „altă fel de...“ 60 DIN ŢARA OLTULUI — 4° Numeralul feminin pentru cel masculin : „dela noî a treia satu“. — 5° Alte grupări: Intr’aia şi înt’aia însemnând: „în timpul acela“; cîte cavă de nou; bag samă: „o fos’căprar, bag seama“; pălăria lămpchiî (abat-jour); a da contra — a se împotrivi; a da în aşteptare = a da pe credit; a se slobozi la coraje — a se înveseli; „a se duce în şezătoare“: boresele şi fîetele se ducu în şezătoare“. Toate aceste grupări de cuvinte arată spiritul analitic al acestei limbi populare, întrucât într’un limbaj mai cultivat, ca cel dela noi; de pildă, se vede în fiece con-strucţiune spiritul strâns, de sint ză, al omului deprins să economisească cuvintele şi să redea anume idei prin întrebuinţări mai rare a perifrazelor. II. Formele de cuvânt, în rolul lor sintactic. — 1° Articolul, a) a invariabil: „Ghic’ a nostu“; „Sile a Creţului“ ; b) sub forma ăl: „unt-d/-de-lemn“. — 2° Verbul, a) a fi: „i frică, săracu“. In acest i se poate vedea contracţiunea unui i pronume şi a unui / verb (= este); la plural s: „Cîte Rucăre-s?“. — b) Verbul obiect la alt verb, se pune în infinitiv: „n’o pututu gătă holda"; ,,nu-m’ pocîu aduce-aminte“ ; „îo mă pot sculă“; „pocîu jură“; „m’aî învăţat a iubghl j! nu mă mai pocîu hodini“; „de n’o hi putând ghini odată cu oameni"; „să se poată mărită“. — c) Acordul corect între verb şi subiect: iei se duc, iele tocă; „muştile nu ne văd“; „acu nu-mm ajung scân-dur’le"; „cân’ îe vrîeme bună, porumbur’le se fac apăi“ (Un bătrân de 55 de ani). III. Construcţiuni analitice. — 1° „Unu [scaun] pe lângă patu ăl din fundu căsi“; „unu lângă ferîasta a de direapta". V. V. HANEŞ 61 — 2° „Nu cunosc hainili mnîele „ Care-s îmbrăcat ca lele ; „Nu cunos’ cioareci mnîeî, „Care-s încălţat cu tel“. Construcţiunile noastre nu admit asemenea compica-ţiuni, ci se strâng sub formele: „unul pe lângă patul din fundul casei", sau : „cu care-s îmbrăcat", „cu care-s încălţat", în loc de construcţiunile citate mai sus. IV. Construcţiuni de frază: „nu pot, vezi că“; „Şi ni-mnica nu greşim jj numai cît că ne iubghim". V. Inversiuni: „ ducu-mă„tată-tu ducu-sâ ?“; „ duce-vă-ţi cu îeî" ; „vint-o sara dinţii"; „munte ca al nost ftumosu nu le şi aşlezatu“; „şi ărîâ a Ghici Sâvănci fată“; „ce-î hi mal băgaţii acolo de mnincium!" VI LEXICUL. Din punctul de vedere al cuvintelor, graiul din Ţara Oltului se resimte în bună parte de înrâurirea elementelor ungureşti şi nemţeşti. Întrebuinţarea constantă şi generală, de pildă, a cuvântului ia în loc de „da", sau a formelor ştiuc pentru „bucată", profesăr,fain, praxâ, a praxă, praxtizănţi, ştii (= condeiu), etc. etc. ne duc cu gândul la vieaţa Românilor de peste munţi, vecinie în contact şi sub influenţa Nemţilor, a Saşilor, etc. Cuvinte de provenienţă ungurească, ca de pildă câtană, ne arată o altă înrâurire streină manifestată în lexicul românesc din acele regiuni. Sunt însă de relevat încă o sumă de neologisme întrebuinţate des în limba Oltenilor: âledrică, introdus de curând de Românii înapoiaţi din America, dela lucrul maşinilor; airlesa, a blămă; a colonisă, comişia; espre; 62 DIN ŢARA OLTULUI .friş, o altă importaţie americană: „care Intîî intră ’n lucru“; gălant; libertate; ordinertă; parapliu, parapleu; politic, „gîndîa să grăiască mal politic"; potret; prima: „zaaru care-i mai prima“; restant: „a fi restant" (= a rămâne repetent); râtrase: „îele-s maî rătrase“; a sub-ţîne; trataţiune; trina. 1 In forma „te răculcl“(te culci din nou) găsim păstrată o veche formă latină. E demn de relevat încă cuvântul slaby ă, cu înţelesul de „prost", „de nimic"; e un exemplu de evoluţiunea înţelesului unor cuvinte: psicologiceşte e normală legătură între o însuşire fizică şi una morală similară, ca în cazul acesta. O serie de cuvinte din această regiune le-am relevat în glosarul dela fine. l) 1) Asupra graiului diu Ţara Oltului, Di. P. V. Haneş a expus în Noembrie 1906, la Societatea Filologică resultatul cercetărilor sale în privinţa foneticei şi inorhologiei ; a arătat, între altele, două particularităţi caracteristice ale acestei regiuni : păstrarea lui ă şi palatalizarea labialelor. — Utilizând materialul adunat împreună, în vara anului 1910, în regiunea Drăguşului, Sâmbetei şi Viştei, neuitatul meu bun prieten Titu Dinu a prezintat Universităţii o lucrare linguistică în acest senslucrarea a fost premiată, î’u urma referatului D-lui Profesor O. Densuşianu. / \ IE X T E s y. /: O fo’ un om la noi, glumeţu aşa, ş’o văst un om mfiic. — Mă, frate Ghiorghe, de cîţ’ ani ieşti ? — De şaizeci... — Mă, da puţîn ai crescut în şaizeci de ani. Şi s’o supărat. Gheorghe Aldea, 55. lan leş’ maico pin’la poartă Dă viez’ trinu cum mă poartă; Mă poartă din mină ’n mină Ca găliata la fîntînă. Găliata mai hodineşte, Trinu, maico, mă munceşte. Trinule n’ai avea parte Di şiroaiele *) de toate, Că cin’ ieşti plin de răgute Te duci ca focu de iute Şi cin’ ieşti plin de cătane Te duci ca focu de tare. Nişe a Hănâş, 19 Vai, mămucă, draga mia, Nu precepi tu ce aşi vria; Eş’ bătrînă şi nu crez’ Lumia-i largă şi nu viez’; 1) lacrimile. 5 66 DIN ŢARA OLTULUI Căci din sută şi din mnie, Numai una- mi place mfîie; Că pe cerîu-s stele multe Şi mai mari şi mai mărunte, Dar cîtu-s de lumninoase Nu-s ca mîndra de frumoase. Nişca Hanâş. 19. Foaie verde, alunică, Am avută o mîndră mnică, Şi-am lăsat-o să mai crească Mintea ’n cap să-î dobândească ; Iar dacă o am lăsată, A crescută, s’o măritată. Nu mni-e ciudă, nici bănată, Dacă s’ar hi măritată Dela noi a treia sată; Dar ia s’o făcut mfiirîasă Dela noi a treia casă. lesă afară, o zărescă Şi de zile mă sfîrşescă ; Ghiă în casă, o audă Şi m’apucă doru crudă. Vai mămucă, iubghitoare, Şi tu nu-mfii dai vindecare, Far’ tot zîcl că lumia-i mare, Şi că ’n lume-s fiete multe, Care-o vria să mă asculte, Şi să facă totă ce vriau Ca s’aline doru mnieă. Nişca HanăiŞi 19. V. V. HANEŞ 67 Frunză vierde lemn de sus, De cîn’ bădlţu s’o dus Trei garoafe ’n poart’ am pus, Toatestrele mi s’o prins. Una’n urmă s’o uscată, Şi bădiţu m’o lăsată. Foaie vierde ’n codru verde Şi n’am pe cine trimete Să-i ducă cari înfloresc, Să-i spuie cum îl iubghiesc. Să trimeţ pe sfînta lună De sară pe vreme bună, Sfînta lună-î răcoroasă, Le duce de le mniroasă. Nişca Hanâş, 19. Tu maică, cîn’ m’ai făcutu, M’ai ghini de m’ai fi făcutu Două fintinele rieci, Intre două dealuri sieci ; Şi dintăşti doi ochişori Să hi făcută pumnişori ; Dint-estea două pchicere Să hi făcută scăunele ; Din mîna mia cia diriaptă, Păhărel de beută apă ; Pe-acolo cine trecia, Pe scaune hodinîa, La prunişoră se umbria, Cu paharu apă bea, Frumos maico-ţ’ mulţămnia. Rafira Neculai Btmiera, 40. 68 DIN ŢARA OLTULUI — Du-mă, badlo, şi pe mine La America cu tine. — Bucurosu, mîndro, te-aş duce; Vaporu mîerge pe apă, Şi mni-e frică că te ’niacă. — Du-mă calia jumătate, Nu mă lăs-aşâ departe. — Mîndro, mîndruliţa mia, America-i apă ria, Şi nu vii ') putea-o bea. Hie, badio, tot năsîp Făr’ de tine ni-e urît; Hie, badlo, tot nămolu, Nu mă lăsă să duc doru. America — apă riece, Dar’-ar Dumnezău să siece, Să triecu şi leu cu pchicioru Şi să-î ducii badili doru. Asinefta Iosif Dîgâ, 29. Pîn’ ăriam la maica fată, Nu ţieslam, nu puniam pînză, Numai tot zîceam în frunză ; Da’ de cîn’ m’am măritata Şi ţiesiam şi puniam pînză, Şi-o lăsam foculi frunză. Rafira Neculai Buneriu, 45., 1) vei. V. V. HANEŞ 69 Descântec. Fugi deochi dintre ochi Te du ca gîndu şi te-aşîază Ca pămîntul. (de 3 ori). De-o hi de volnicii, Să-l pleznîască boaşele; De-o hi de muiere, Să-l pleznîască ţîţele; De-o hi de strigoi, Să să ducă dîla noi ; De-o hi de strîgoale, Să se moale. Lîac să-l hie Că D-zeu o zis.. Şi pe urmă, îi face cruce cu cuţitul de triî ori. Mar ia Husea, 62. Sivu o vrut să să bată odată cu notaria. S’o dus la Iei să bage cîrţ]) să ne cunune şi iei o zis să. poftim oţîr afară. Atunci am ieşita şi-am vinta acasă. Ne-am dus la o săptămînă iară şi zice : — poftiţ’ afară, n’am timp de voi. Şi Sivu zice: — Pînă cin’ mă pofteşti afară, Domnule notaria, pofteşte-mă înuntru, că ieu vriaa să mă cununu cu nevasta, că nu vria* să mai şiâză cu mnine necununată. — Şi pofteşte numai, pofteşte, n’oi hi vrînd să te cer|’ cu mfiine. — Nu mă certa, D-le 1) cărţi. 70 DIN ŢARA OLTULUI notariu, da’ fă-m’ cum se clere liegia. Ia-mă de mă bagă ’n matricolă că mal mult nu mă certă cu Dumniata şi mal mult nu-ţ’ mal ghinu la uşe. Nu ne-o loat; şi s’o dus la cîjmă şi s’o ’nbă-tată şi s’o ’ntors sara pe la patru, în cănţălarie. Cîn’ o văs' 2) că-i ambiţios, ne-o chiemata a doua zi să ne cunune. No aşâ, ia-mă că şi ieu-s moştenian de-aicia, nu trebuie să mă băjocoreşti. Asinefta losif Dîgâ, 29. Fietele dint’ al mnieu satu, Toate ni s’au adunata Intr’o gură de părăa, Toate mă grăiesca de rău. Grăiască, săca-li-ar gura, Că ca mfiine nu-i niciuna. Măriuţa Rogozea, IU No, hăi, scrie: BădişorQ ca bădiţa Nu-i cît ţine uliţa ; BădişorQ ca bade-miea Nu-i cît ţîne Dunezău. * Bade, vîntu dora aduce Dela al mieu bădiţ dulce • Măcară că-i măniosu Tot aduce vînt frumosu. 2) văzut. Mâriuţă Rogozea, 11 ani, V. V. HANEŞ 71 Atunci m’o cunoscut şi-o vint şi m’o loat. Ai, tişă, cum o vint Sivu de m’o loat ? M’o furat pe mine; pe mine m’o loat noaptea şi zîoa m’o dus la sapă. L’o chiemat pe tăicuţu la lei în casă şi-o zîs: — Bade Ghiorghe, nu-mfii dai pe Nefta mfîie? Tăicuţu zîce: înţelegeţi-vă amîndoi, pentru mnine nu-i hibă. .0 vint sara, tot aşa pă la cină. Şi ’ntrebă pe tăicuţu: — Ce zîci, bade Ghiorghe cu treaba aia ; faceţ’ or’ nu ? Tăicuţu zîce: — Da cu Nefta grăit-ai ? Zîce : — N’am grăit, putem să grăim acuma. Şi el m’o întrebat: — Ce, vrei să ghii la mine ? Eu atuncla n’am răspuns nîiîica. El m’o mai întrebat înc’odată. Tăicuţu zîce: — Vorgheşte ; dacă vrei să te duci, te duci, dacă nu, nu mai ţînem ficiorul ăsta opăcit. Eu am zis : — Dacă mă dai, mă duc, dacă zici să nu mă duc,nu mă duc. Tăicuţu zîce: — Cop-chiii mei tot aşa au făcut; ce-am zis eu, el au ascultat. Şi-apoi i-o spus ce ghestre-ml dă. S’o mulţufiit şi m’o loat; m’o făcut nevastă. Nefta Iosif Dtgă, 27, — Fluturaş drăgălaş, Hal cu mnine la oraş, Că-ţ’ voi face colivie Argintie, aurie, Să nu simţ’ ploi, nici ninsoare Nici căldură dela soare. — Puişoru, drăgălăşoru, Maici tale scump odoru, 72 DIN ŢARA OLTULUI Nu rînvescu, nici dorescu, Vieaţă cla dîla cetate ; A mia scumpă libertate N’o schimb pe comor’ bogate. Mâriuţa Rogozea, 11 ani. M’o minat maica la joc Să joc fata cla frumoasă. Cîa urîtă şiază acasă Să ’ngrijească de găini Să nu ouă pin vecini. Nişca Spiridon 19 ani. Iu, iu, iu pe dialu gol, Că nireasa nare ţol ; Ii va face nirili,, Cin’ a tunde cînili. Mâriuţa Rogozea, 11 ani. Atunci o fo’ rău. Am slujit tril ani da am fo’ mai tot în bătaie. In 7 bătăi am fo’. Cin’ s’o bătut atunci armatia împăratului. Apoi ne-o prinsă la Corbea, ne-o adus la Făgăraşu, ne-o slobost acas’. In primăvară ne-o luat Unguru cătană. Apoi s’o sculatu muscalu şi o bătut pe Unguri. Acolo s’o isprăjit. V. V. HANEŞ 73 Eram numai de-o 20 de ani. Acuma-s mare. Mare, mare, dar acum nu mai pot, mă dor oasele. Beşimbac, Vasile Matei Grapă, 82. Aşa mi-o trimesu badiu Cu voie bună, săracu / Voie bună ca să-m’ făcu Şi pe altu să nu plăcu. Că şi iei cîn’ va vini, Pe alta nu va iubghi. Măi bădiţă, bade măi, Şapte ani dac’ai mai sta, Pe altul nu voiă plăcea Pin’ ăi vini Dumniata. De-ai hi galben ca lutu, Te iubghesc cu sufletu; De-ai hi negru ca tina, Te iubghesc cu inima. Sofia Butiierului, 17. Mătuşa lui Bătocă o vint sara la noi şi : — Ce faceţ’ ? Să ghiniţ’ să faceţi triabă cu Sile că-s toate helea bune. Ne-am avută bghine o iarnă întriagă, de cîn’ o vint delà America. Ne-am plăcută unu pe altu, aşa ne-o fos’ triaba. Om cotat să ne luăm, dacă ne-am plăcută unu pe altu. 74 DIN ŢARA OLTULUI Vint-o sara dintîi şi i-o plăcuta ce mfii-o dat. Vint-o a doua sară şi m’o loata la el, fără cununie, fără nimic. Frâsina Bunierului, 22. M’ai lăsat, bade, veria Şi-ai iubghit în ciuda mia, Ai iubghit o săptămînă, Ai gîndit să-ţ’ ieî mai bună. Şi-ai vint şi mai loat de mînă: — Hai, mîndruţo, că ieşti bună. — Du-te la dracu, tîndală, Nu.ţ’ mai fac cu mnine fală. Dăstul fală ţ’aî făcutu, Zîua noaptea cîn’ ai vruta. Tu cuminte n’ai şăzuta, Cam fost proastă, n’am ştiuta, Şi mnică, n’am priceputa. Dar-acu-s mare şi văza Şi cu tine nu mai şieza. Sofia Bunierului, 17. Pîn’ ăream1) la maica mia, Ăream pui de rîndunea, Dragă la toată lumea. De cîn’ sîn la maica lui, Nu-s nici pasăre, nici pui, Nice dragă nimurui. Hiruca Hanâş, 19. 1) eram V. V. HANEŞ 75 Pîn’ ărîa') veri pe ici Im’ paria zîlili mfiici; Dar de cin’ s’o dus în ţară, S’o mărit zîlile iară, De nu să mai face sară. Hiraca Hanâş, 19. — Vine badiu de din joşii Ca şi-un trandafir frumoşii; Mă, bădiţă, trandafir, Lasă-mă sî rup un fir. — Tu mi rupe, iei va creşte; Mai şez’ mîndro, mai feteşte; Li-i rupe, se va uscâ, Şi tu nu ti-i mărită. Cântat de Fetele din Drăguş Arde-ti-ar focu de trinu, verde frunză, Cum îi duci şi ocăleşti Pîn’ ăi bagi în Bucureşti. Bucureşti, oraş frumoşii Miergi pe trin şi ghii pe joşii... Cântat de Fetele din Drăguş, 76 DIN ŢARA OLTULUI — Pădurice, pădurea, Lasă-mă la umbra ta, Să mă umbresc cu mîndra. — Ba io, zău, nu te-oiă lăsa Că ţî-e mîndra tinerea Şi faci păcate cu ia Şi mi se uscă frunza. — Nu te tieme, coadre') sfinte, Că-i tineră, da-i cuminte. Cântat de Fetele din Drâ uş, Badio, pălărie niagră, Şade ’n portiţă mă ’ntriabă, Fostu-i-am vodată dragă. Io i-am spus bădiţi-aşâ ; Şi i-am spus de roşmarină Că i-am fos’ un an deplină; Şi i-am spus din tămăiţă, Că i-am fos’ un an mîndruţă. Seana Hanăş, 71. O avută odată o boriasă doi copchii şi cop-chiii n’o avut tată şi copchiii s’o dusă robghi şi mumă-sa pîn’o vintu, s’o măritată. Copchii o vint la nouă ani şi frate-so o zîs câtă L) soră-sa să să ducă pîn’ în casă să ’ntriebe pe mai-că-sa că nu-i lasă în sălaş pînă ’mnîaţă. Maică- 1) codrule ! — 2) cătră. 77 V. V. HANEŞ sa o zîs că nu-i poate lăsa, că are să cunune şi să boteze. Atuncîa Duminica că nu poate să-i lase. — Du-te, soră, a dooară şi spune să ne lase măcar în grajdu cailor. Şi la o zîs că ’n grajd îi lasă şi s’o dus şi s’o culcată. Peste noapte soru-sa să cînta ') pe la şură : Drăguţă, grădinarîă nost’ De/cîn’ pe noi robghi ni-o loată, Florili ce nl-o udată ; Şi de cîn’ noi am robghită Florili ce le-o sădită. Şi o vintă sluga la feriastă şi-o zîs: — Doamna roaba ceia să cîntă pe la şură. O spus Doam’sa. — Şi frate-so o murit, care-o fi cu ia şi are-o carte ’n mînă, şi ’n carte-i scris că nime să nu i-o ia, făr’ draga de maică-sa. — Şi ia o zîs : — Ia-i cartia din mînă şi te uită ; n’are vr’un sămn după cap ? Şi iei o vintă şi i-o spus că are sămn -) după cap. Şi ia o zîs: — Vai de miiine, ălu-i copchilu mieă. Şi s’o dus Doamna şi i-o putută luă cartia din mînă şi-o văs’ că-i copchilu iei şi l-o adus în casă, şi pe fata o chiemat-o dela şură, şi-o îmbrăcat-o, şi-o făcut-o Doamnă. Şi-apoi fata i-o povestită că leîa ’) ’s copchii iei. Seana Hanăş, 17. 1) se jeliâ, se bociâ. — 2) un sunet între e şi â. — 3) aceia. 78 DIN ŢARA OLTULUI Două fîete ’n holdă. A mai mare o avutu o holdă micuţă şi a mai mnică o holdă mare. Şi fata mare o zîs că or 0 vria Dumnezău, or n’o vria, ia tot îş’ gată holda. Da’ ailaltă zîce; — De-o vria Dumfiezău, 01 găta-o, de nu, nu. Şi-o trecută. Dumnezău cu Sfîntu Pătru pe-acolo şi-o zîs că n’are puţînă apă ? Şi fata mare-o zîs că n’are răgazu s’aducă, că să-şi gate holda. Şi Dumnezău i-o datu du-riere ’n cap şbo betegită şi n’o pututu gătâ holda. Şi s’o dus la fat’ a mnică şi-o ’ntrebat-o că n’are puţînă apă ? Ia o zîs : — Ba am, da să facef bghine să staf o ţîră că ie cam caldă, s’aduc altă riece. Şi Dumnezău i-o dato vrenicie şi-o gătatu holda. Seana Hanâş, 17. Sub poale de codru verde Micşora focşoru se vlede, Micşorei şi potolitu Că-i de haiduci ocălitu. Nu ştin-i zece or’ doisprece, Vătav ’) o sută şi zece. Că mi-o frige un berbece. Şi nu-1 frige cum se frige, Far l-întoarce prin cîrlige Şi-l suceşte prin belciuge Ca să hie carnea dulce. Nica Hanăş, 60. 1) vătafi (plural). V. V. HANEŞ 79 Miegînd în pădure să facă o linie, Viştea de susu şi Drăguşu, a fo’ o mărturie mincinoasă din Beşimbaca, care o fo’ şi primăria. Şi unu dela noi din Drăguşu. o văs’ cum că ăla ţîne cu Ghişteni, o săritu la iei cu săcurea, ca să iasă din pămîntu nostU; şi ala l-o arătată') şi l-o condemnatu şase luni închisoare şi cincizăci fiorini pedeapsă. Şi ala pedepsitu o răcurată2) de două or’ şi nu s’o primitu răcursu. A treia oară s-o dus, o loata doi pui înt’o traistă, s’o dus la avucata şi l-o rugatu în mai multe rînduri să facă şi al treilea răcursa. Avocatu i-o spus că nu mai cîarcă, c’o ciercatu de două ori şi nu să mai poate să scape de pediapsă. Ăl pedepsita o strînsa de traistă cu cotu mîni aşa ca cum strînge ala cimpoaia, şi pui cîr... Atunci cîn’ o cîrîita pui, avocatu zîce: — Acuma stăi să mai cercăm odat’. O cercată şi-o făcuta răcursa al treilea şi pedepsitu o vint numai la o zi închisoare şi douăzăci coroane ştroafu.s) Qheorghe Husea, 52. Ţîganu cîn’ o pus trocu ’n capă şi s’o dus la moară să macine cucuruza şi cîn’ o ghinta cu trocu d’acolo măcinata, o bătuta vîntu şi i-o loata făina din troca şi o ghinta acasă, zîce: — Pune de mămăligă, nevastă. — Să văd, omule, ce ai a pune de mămăligă. — Pune tu 1) reclamat. — 2) a făcut recurs. — 3) pedeapsă. 80 DIN ŢARA OLTULUI de mămăligă, apăi dau io jos cîn’ o hierbe apa. Cîn’ o dată trocu jos, n’o fo’ nici o făină. Apăi aşâ copchii sta cu gurile căscate să mînce, S’o dus la vîntQ şi l’o suduită. O ghintu o fată cu vinteasa şi i-o dată o masă cu fielă de fielu de păhare şi mîncări: — Du-te pin’ Ia cutare locă, şi-o zis: — Tinde-te masă, şi s’o tinsu masa. O zîs: — Strînge-te masă, şi s’o strînsu. Şi-o yint ‘) la un fină a lui şi ăla i-o loată masa. Şi aşâ nu s’o întinsă masa, fiindcă i-o loată năna-sa. 2) S’o dusă iar la vîntă. — Ia ieşi afară, o zîs vinteasa cătă fată. Du-te şi dă-i berbecu ăsta şi să miagă pîn’ la cutare locă şi zi : Berbece, fă bani. Nănaşa i-o pitulată şi berbecu. I-o dată alt berbec. O tăiată berbecu şi l-o mîncată copchii. S’o dus iar la vîntă. — No, dă-i cîrja asta. — Cîrjă ’ncîrjăleşte-lă — şi cîrja l’o ’ncîrjălită. Se duce la nănaşa-aia. — Cîrjă dă-î chîeste3) capă. Zi-î să mă scapchie, fine. I-o dată berbecu şi masa; s’o dus acasă şi s’o pus să facă nişte căse şi pomeană. Al. Nichiosului, 56, Totu ce răsare âi creşte, In pămîntu să putrezeşte ; Toate să’ntorcă ’n pămîntă, De unde au fos’ şi sîntă. 1) In general: ghint. — 2) nănaşa-sa. — 3) peste. 81 V. V. HANEŞ Cântec de înmormântare. A murită şi n’am ce face, Că Domnului aşa-i place. Mare jale şi ’ntristare Este-acîastă întîmplare. Ieri am fost fiul vieţi, Iară astăz’ sînt dată morţi. Ieri ieram la toţ’ în braţă, Astăz’ mă puse pe laiţă. Ieri ieram la toţ’ iubghită, Astăz’ sînt gropchi gătită. Ier’ ieram io sănătosă, Astăz’ din casă m’aă scosă, Lăsînd adastă vieaţă, Primind veşnica dulciaţă, Cătă locu fericită, Ce ie pruncilor gătită. O, iubghiţîlor părinţ’ Ce sînteţ’ foarte mîhniţ’! O, surorilor iubghite, Nu fiţ’ pentru mnini mîhnite, Că nu moartea m’a răpchită, Ci Du(m)iiezău m’o iubghită, Precum grădinariu face,' Că-ş’ ia floarea care-i place, Şi în sînu-i că mi-o bagă Pentru că i foarte dragă. Dreptă aceia x) deodată, Acîasta-adunată ceată, La Domnu să ne rugămă Toţ’ cu-o gură să strîgămă; 1) aceîa, acna. 6 82 DIN ŢARA OLTULUI Să aflu loca cu verdeaţă, Să văz a Domnuli faţă; Şi de-acum pîn’ în vecie Tot creştinu ’n rai să hie. Gheorghe Aldea Husea, 52. D’apăl o ’ntîmplare ria. Nouă ni-e umilă de-amîndoL îete cum o fos’. O fos’ doi vecin’ şi-o avuta doi băieţ’, tot din un and: unu o fos’ plugaru, altu o fo’ la lucru, la fin. Şi aşa dară, numa unu o avuta un frate mai mfiic, care o păzită vacili. Ăstălalt o bătuta pe ăl mnic. Aşa iei o vinta să-i bănuie că de ce o bătuta pe frate-so, că iei ii mare şi de ce-o trebuita să-ş’ puie mintea cu ăl mnic. Şi-o zis : — Tu ce-ţ’ prinz’ mintea şi baţ’ pe frate-mnîea că-î mai mnicu. Aşa ăsta n’o răbdata să mai vorbghiască multe helea, helea, iei s’o pus şi l-o pălitu, i-o tras una cu măciuca. Aşa, ăsta pălitu, o căst jos. O hi data cu săcurea, i-o vătămata doaga capuli. După acia, o ghinta pîn’ acasă ameţit. Şi diminiaţa pila opta oare şi o fo’ morta. No, păi az’ o ghinta comişia. Acum, de acu înainte, nu ştiu ce va face. Dise Stoia, 28. De icia pîn’ la Abrud Ieste-un drum mare, bătut; Nu-i bătut de car cu boi, Da-t de ficiori dela noi; 83 V. V. HANEŞ Nu-i bătuta de car cu vaci, Da-i de ficiori d’ei săraci; In urma cărutelora Maicili ficioriloru Tot plîngînd şi suspinînd Cătănia blăstămînd. ’Ntoarce-te, măicuţo, acasă Şi sapă vatra din foc Şi samănă busuioc. De va răsări ’ntr’o parte Să şti maică, că-s de moarte; De va răsări sucita, Să şti maico, c’am murită, De va răsări plecat, Pe mfiin’, maico, m’o ’ngropat. Munte, munte, piatră siacă, Lasă ciobani să triacă, Să triacă la Romînia, Că ciobani-s mititei Şi ghin Domnii după iei, Şi le ia oiţili Le dă puşculiţili, Şi le ia mioarele Şi le dă pistoalele, Şi le ia mneluşei Şi le dă păpucei. 84 DIN ŢARA OLTULUI Măi, bădiţo, badio măi, N’o fo’ vrenic capu tău Copchiliţă cî-am fost Io, Aşa lină şi blăjină Şi liberă la inimă. Hiri-al al draculi doră Şi cu tine bădişoru, M’ai învăţat a lubghi De nu mă poclu hodini. — Io pul capu să mă culc Tot cu gîndu să mă duc, Pul capu pe perinuţă, Mă gîndes’ l-a mfiîa mîndruţă, Pul capu pe căpâtîlu, Mă gîndes’ la mîndra ’ntîiu. Mă gîndes’ mîndro la tine Şi ţie prin gînd nu-ţ’ ghine, Că te-al mai îubghita cu mfiine; M’ai lubghitu da pi-o copchilă M’ai lăsatu ca pi-o străină. Badio, hiricel de văsc, Io cu tine mă iubghesc, Părinţi nu ne ’nvoiesc. Da dice nu ne ’nvoesc ? Că nimnica nu stricăm, Numai cît ne sărutăm ; Şi nimnica nu greşim Numai cît că ne iubghim. 85 V. V. HANEŞ Auz’ vere, or’ n’auz’ Auz’ ce zîce lumîa Că io şezu cu dumfiiata. Da io vere, pocid jura C’am trecut codru cu tine Şi n’aî pus mina pe mfiine ; Nice io n’am aşteptată Dela văr un sărutată. Di-ar hi badiu ’n rînd cu mfiine L-aş iubghi şi n’ar şti nime; Da-i bădiţa ’n hăla rînd Şi nu-1 pociu iubghi curînd, Şi mni-i badiu peste mînă Şi-l iubghesc la săptămînă; Săptămîna rare ori, Numai pe zî de trii ori ; Şi Sîmbăta cîte-odată, Dumfiinica zîoa toată ; Dumfiinica ’n sărbători Şi sara pin şezători. Măi bădiţă, doru tău De l-aş putea semăna Io cu drag l-aş sîeclera, Şi l-aş face stog la prag, Şi l-aş cierne pin sprîncene Şi l-aş frămînta ’n inele Şi l-aş coace fără lemne. 86 DIN ŢARA OLTULUI Di-ar ghinl cine irnîi-i dragă Pînă ’n uşie, pînă ’n pragu, Numa cu’n ochi să-I zărîesc Şi-apoî să mă prăpădiesc. Prăpădi-ti-ai badio ’n lume Să nu-ţ’ mai auz de nume, Prăpădi-ti-ai badio, zăă, Să n’auz de nlamu tău, Că niămu tău îi niam răă, Şi mni-1 face şi pi-al mnieu ; Niamu tău ii de ruşine Şi mă face şi pe mnine. Măi bădito, strugur bun, Ti-aş rupe şi nu mă ’ndur, Ti-ui lăsâ, te vei usca, Te va rupe galbina, Că galbina-i între fete, Ca lutu de pe părete ; Galbina-i între ficiori Ca cuprinsă ’ntre bujori. Ghine badîu de din sus, Par’că ghini-un mătăuzu ; Ghine badiu de din josu, Par’că ghini-un măr frumosă, Cu bubou îmbrăcată, Ca să-m’ hie mnie dragă. V. V. HANEŞ 87 De m’aş mai vedia odată, Pe iarbă verde culcată, Pe pelin, pe măghieran, Pe sarica de cioban, Pe cojoc păcurăresc, In braţili cui gîndesc. Trîece badiu ’n sus şi’n joşii, Văz bghine- că-i măniosu, Nu ştiu cine l-o mfiinţît Că io pe iei l-am urît, Nu ştiu cine l-o ’nşălat Că io pe iei l-am lăsat, Şi altu mfii-am căpătat. Măi, bădiţă, puiule, N’asculta minciunili, La toate vecinili, Că vecinili-s căţele, Şi nu pociu trăi cu iele. Măi, bădiţo, măi nevoie, N’ai ce-mi face fără voie, Nici să calc, nici să păşesc, Nici cu tin’ să mă iubghiesc. Io iubghesc, maichi nu-i place Şi s’o pus în pat şi zace. — Scoală, măîcuţo, din patu, Că de îubghit m’,am lăsata, Că decît fâr’ de măicuţă, Mai bghine fără bădiţă. 88 DIN ŢARA OLTULUI Dela munte lesi-un nor, Două fiete vrîau să mor. Să mor az’ şi să mor mîne, Badiu lor nu le rămîne, Că-1 duc la groapă cu mâine. Cîn va trage ţărîna, Ii fac badi cu mina. Foaie verde alămîîe, Cî-am iubghit nu-mi mai trebuie, Nice la moarte să’m’ ghie, Nici lumnina să rnm-o ţîie ; Nici crucea să mru-o sărute, Nici în groapă să se uite. Foaie verde mărăcine, Cie folos, mîndro de tine, Că te gată mă-ta bghine; Ghi la joc, nu te ia nime ; Ghi acasă supărată, De ciudă şî de amară Ţi-ai svîrlit cretinţa ’n jar ; Naframa cu cicuri Pe sub cloşca cu pui ; Chieptaru cel mătăsît Peste poartă l-ai svîrlit. 89 V. V. HANEŞ Astă vară pe săpat Şîapte fleti-o degerat, D’am aflat un meşteşug, Toată vara nu mni(-i) frig, Cu cizme şi cu cojoc Şi pe vatră lingă foc. La fîntîna ’nrourată S’o ’ntîlnit fată cu fată. Zice una cătră alta : — Ce să ne facem surată, C’a trecut o vară toată, Şi Iarna de jumătate, Şi-am rămas nemăritate. — Nu te spăria, surată, Că trăieşte bunica Şi-o pune hîrbu la foc, Şi nl-um mărita pe loc, Şl-o pune hîrbu pe vatră Şi nl-um mărita di-odată. Surată, surată-mnl ieşti, Ce mă tot bajocoreşti ? Că şi tu surată Ieşti Gură pin’ după urechi, Gură ’ntoarsă ca la coasă, Ochi ’ntorşi ca la cocoşi; •90 DIN ŢARA OLTULUI Că şi io ţî-oiu pune nume ; Frigi cîrnatu pe cărbune Şi rachiu ’ntre tăciune ; Popa trage clopotu Tu-ţ’ încălzeşti rachiu, Popa trage’n liturghiîe, Tu biai una la rachie. F... morţî mîndruşoară, M’aî ţînut pin’ la zîoară. Cîn’ se făcia zîoa bghine, Tu trăgiai ţolu pe mftine, Colia pe la prînzuşor : — Scoală, scoală, bădişor, Scoală şi te du de ci, Că ne rîde oameni ; Scoală şi te du acasă, Că ţ’o pus prînzu pe masă Şi ocaoa plină, rasă. — Las’ să rîză că nu-m’ pasă Că-s harnică şi frumoasă,. Şi ştia lucru tot din casă ; Da ştia lucru cîmpuli Şi voia voiniculi. Plmge-mă, maico, cu dor Că şi io ţ’am fos’ ficior Şi ti-am loat plugu de corn Şi la ’ntors şi la ogor. 91 V. V. HANEŞ Cîn’ o fo’ la sămănat, O trăznit şl-o fulgerat Şi-o ghint niamţu şi m’o loat, Şi m’o dus în ţara lui Hire-ar tot al dracului ; Şi m’o dus ’n ţăr’ străine, Une nu cunosc pe nime, Nu cunosc hainili mmele, Care-s îmbrăcat cu iele, Nu cunos’ cioareci mriei, Care-s încălţat cu iei. Haid’ aşa pe uni-um da, Pe din jos de Sîmbăta, Să triecem la Berivoi Să sărutăm buze moi; Buze moi ca cremenia Gură dulce ca mieria, Ca mieria din stupiniţă. Draga badi copchiliţă, Astă vară sugiai ţîţă, Şi-acum dai badi guriţă. De guriţa ce i-aî dat Poate trăi nemîncat, Nemîncat şi ne ’nsurat. Pe uliţa cari mni-î drag Triabă n’am şi triabă-m’ fac, La mîndruţa să mă bag. 92 DIN ŢARA OLTULUI La mlndruţa-s cîni răi Şi-s tot duşmănel di-al mfiiei, La tot stîlpu cîte trei. M’ol băga şi m’or mînca, M’oi vîrî şi m’or găsi Ştie dracii ci-oîu păţi. Astăvară vînt şi ploi, Şi ghinia badiu la noi; Dar acum lună şi bghine Şi bădiţa nu mal ghine. Or’ e rău, or’ nu e bghine, Or’ nu ie grija de moine. Or’ Ie rău, or’ n’o cinat, Or’ maîcă-sa l-o cîertat. Ba zău grija că-i va hi, Da n’o hi puţind ghini, Odată cu oameni. Or’ stă de se primeneşte, Or’ s’o dus pe la neveste, Că îi plac nevestili, Că deşchid ferestrili. Di-ar putea fereasta spune, Pe multe lî-ar da la lume ; Da ferlasta-I mare, mută, Nu ştie cinl o sărută. Copchiliţă cu brăţar’ Nu m’aştepta ’n toate săr’, Că Io am mai multe căli. 93 V. V. HANEŞ Pînă mă duc pe la toate, Mni să face mfiiez de noapte; Pînă mal ghin şi la tine, Mni să face zîoa bghine. Mîn’o măi, s’o mîn şi io S’o minăm la tată-so, SăTi dia strai u şi lepedeQ. Că de cin’ m’am însurat, To’ pe paie m’am culcat To’ pe paie şi pe fin, Iacătă-mă sin’ bătrîn ; To’ pe fin şi to’ pe iarbă, Iacătă-mă sin’ cu barbă. Asară mîndro, la doi, Eram la poartă la voi. Şi-auzam pe maică-ta Ocărîndu-te pe tine, Că ce şez’ mîndro cu mnine. Dacă-î, mîndro, triab’-aşa, Spune-i mîndro, maică-ta Să-ş’ închiză uliţa, Tot cu lin şi cu pelin, Ca noi să nu ne ’ntîlnim. 94 DIN ŢARA OLTULUI Asară vîntu bătia Mîndra ’n braţe mă strîngia. Di-ar hi bătut vîntu tare, M’ar hi strîns să mă omoare; Di-ar hi bătut vîntu mult, M’ar-hi strîns de m’ar hi rupt. Mă duc sara pe uliţă Mă ’ntîlnes’ c’o copchiliţă, Cu două botiţe ’n mînă Cu apă dela fîntînă. — Tu copchilă dă-m’să blau. — Ba io badio nu ţ’oiu da, Că ne vede măicuţa, Şi ne strică dragostla. Du-te badio la fîntînă C’am lăsat găliata plină, Şr bia badio cît ăl vria Că-î scoasă de mîna mnla. Asară din mîndre multe, Am durmnit singur în curte, Di-un pchicior mfii-a degerat, Şiapte mîndre măi-am ghisat, Cu şiapte cofe cu vin Mă tot ruga să le ’nchin. V. V. HANEŞ Io le las cu vinu lor Şi mă duc la cari mfii-î dor, Io le las cu vinu ’n pace, Şi mă duc la cari îm’ place. — Cîntă cucu adeseor’ Şi mai gros şi mai subţire ; Asta-i, mîndro, despărţire, Despărţire cu năcaz, Io mă duc şi-aici te las. — Da, te du cu Dumniezău Că mfiiie nu-mrii pare rău, Că’s voinică şi m’oia face ^ Ş’ui lubghi pe cine-m’ place ; Volnică şi m’am făcut Ş’am iubghit pe cini-am vrut. Spune-m’ puiul cuculi De umbletu badiuli, Că badiu-i om însămnat De n’are hodină ’n sat. Că hodina badiuli Sub cetina braduli, Bradule cu frunza lungă, Ţîne-i badiuli de umbră. Bradule cu frunza diasă Ţîne-i badiuli ca’n casă. 96 DIN ŢARA OLTULUI Pe căraria cu căpşune Fac fetili ’nchinăciune Sîmbăta, Duminica, Să se poată mărita. Mîndra moia s’o lăodat Ca ia fată nu-i în sat. Are şurţu în trii foi Şi bădiţ cu şiase boi. Frunză verde de alună, D’am aflat-o de minciună, " C’are şurţ numa ’ntr’o foaie Şi bădiţu cu o oaie. — Doi bădiţ’, din doi bădiţ’ Nice unu nu ghiniţ’ Amîndoi mă ’nceluiţ’. — Ba tu, mîndro, ieşti căţia Ieşti cu inima tot ria. Că ş’asară am ghint la voi Şi tu şiediai între doi. Cel ce şiedia lîngă tine Era bun preten cu moine ; Cel ce şiedia lîngă masă, Era cu inima arsă Ca şi, moine la feriastă. V. V. HANEŞ 97 Cîn’ am plecat diacasă o vorbghit mama cu Nicuţă din uliţa a mare să mă ducă în „Ţară“ şî i-o dat 5 zloţ’. Şi aşa am mïers cu iei păn’ în „Ţară“, în Călăraşi veîchî. După aia nî-am dus la cules de porumb pî-o săptămînă la Nica Văcărîa şi o plătit cîte un franc şi jumătate pe zî. Aşa dară la o săptămînă am mïers cu îeî la cîjmă acolo şi s’o apucat cîjmarul ca să mă bag la îel să vînz la cîjmă. Aşa cîn’ m’o tomnit Nica la cîjmarîu, m’o tomnit cum o vrut, cătă mine o zîs, că numa cu 5 galbeni, da’ îel o măi loat o rilă în nintre tot pintru mine. Aşa am şest o săptămînă la cîjmar şi î-am cerut să-mfiî dîa ceva să trimeţ acasă şi îel o zîs că nu-mfiî dă că i-o dat la ăla, care m’o tomnit. Aşa vinin’ piacolô pe la cîjmă oameni de la noi dîn sat, îo lî-am spus ci-am păţît, ei o zîs că să nu măi şez. Cîn’ î-am spus io stăpînului că nu măi şîez, una altă, îel o zîs, că nu-mfiî dă drumu, pănă ghine ăla cari m’o tomnit. Intr’aia o fos’ şi ăla numa acoliă în sat, şi o trimes stăpînu după îel şi i-o spus că nu vriau să mai şîez şi o zîs să-î dîa rila îndărăpt, da’ îel s’o răstit la mine; „Musai să şiez’, că di-aiă ti-am adus“. Io am zîs, că nu măi şîez de loc, di ce m’o vîndut. întâia în ciarta noastă ghine un conţilifi din comuna aia, şi-o zîs : „Mă Ioane, lăsaţi băiatu ăsta’n pace“. Conţiliu o fost tot delà noi din sat. Io m’am dus desculţ, că mfii-o loat opchincili acolo, m’am dus pănă la Văsile Mocanu, care o fost tot din satu nost şi după ce m’am dus la îel, îo i-am spus păţania şi o zîs să şîez la îel, că-m’ 98 DIN ŢARA OLTULUI găseşte iei stăpîn şi mfîi-o loat opchinci. Aşa după v’o cîteva zile o ghint un dorobanţii piacolo şi l-o ’ntrebat, că ce-i cu mocănaşu ăsta, nu mfii-1 dai mfîie, numa să ’ngrijească împrejura tîrli. Aşa domnu Văsile m’o ’ntrebat şi io am zîs că mă bag. Aşa o întrebat că ce cere, domnu Văsile o cerut 15 galbini şi hain:li, aşa ni-am ajuns cu 12 galbini şi hainili şi minteni m’o şi trimes cu o căruţă di-acold la suhat. La stăpînu ăl nou am şest 3 ani de zîle, pe stăpînu ăsta l-o chiemat Toma Bucureştianu sau Toma Proca şi-am trăit bghine acolo. . Dionise Sp. Jurcovan, 53. „Noi ni-am dus, nişte băieţi cu ta’so lui Vă-silea Săvănci cu măgăria în sus să miegem la oi. Acuma ei ni-o auzît pe noi şi s’o loat după noi, ei tot cu pustiii ’ntinse ni-o prins acolia şi ni-o legat bine hă pe mâine cu frate-mnio Cucu. Io m’am făcut tot cu coraje, no după ce ni-o loat în jos şi ni-o dus păn’ la „Mănăstire“ iera Mola Neaşchi cu ficioru şi ni-o întrebat că ai cui îs şi io nu i-am spus, am zîs că nu ştia. După ce ăla am mies pînă ’n „Laz“ şi tot nu i-am spus pe iei şi putiam să-i bag in belia, da’ n’am vrut. Io de frate-muio mă putiam dezlega, da’ mfii-era frică de bătae şi m’o dus în Ghişti la pădureni acolo şi după ce ni-o dus acolo, ei s’o culcat şi-o adus oameni din Ghiştia de ni-o păzît. Acolo iera ferîasta maică, că de era măi mare fugiam pe feriastă. Apăi dimineaţa ni-o legat şi ni-o dus V. V. HANEŞ 99 pînă In Ghiştia de jos şi ni-o băgat în vartâ!) şi am durmiiit v’o 4-5 nopţ’ acolo. Acuma după ce o ghint tata la mine, era betiag şi-o zîs: „Mă, cum fuglai tu de bghine, fugi că nu te poate prinde toată Ghiştia de jos“. No acuma am şest acolo cum am spus şi .străjili era unu din Be-şimbav şi ’nt’o sară am zîs „deschide uşa că parrcă-î fum în casă“, da Iei o băgat de samă că ce vriau să fac şi-o loat puşca şi-o ’nceput să să roage lui Dumfiezău. Dimineaţa o fost să ne ducă la Sibghii, da’ io am scos o mînă în hiare şi m’am dus cătă iei, cum era treptili, l-am izbghit pe trepte ’n jos şi-am fugit şi-am măi fugit cu unu, şi-au trecut pe hudicioară şi ni-am băgat pint’o baltă şi-am ieşit pe ţărini pe la Ghiştia şi ni-am rătăcit noaptia şi m’am dus pînă la Be-şimbav, apoi am ghint pe luncă ’n sus şi era a Ghichi Săfănci fată cu .ghitili pe luncă şi-am ghint acasă. Şi cîn’ m’o văst mama, o început a plînge şi-o scos ca un fîrtar de rachiu şi la noi o fost mulţ’ fugari şi după aia ni-am ascuns şi-am şest la mătuşa Nefta 3-4 zîle în şop şi apoi am ieşit şi ni-am dus, um hi fost v’o 20-30 fugari şi nişte Feldiorini, Uceni, era şi-un Zoila, o fos’ căprar bag’samă şi ni-am dus la munte şi era zăpada mare, oili noaste o fost în „Bîn-dia“, era şi „Spînu“ cu noi. Cîn’ am ajuns în vîrf, am tras un chiot, cînili numa „ham“ m’o cunoscut pe chiot şi cîn’ am ajuns la oi o zîs „Rogozel“ : „Total fost tare de hire măi,Oane, c’ai fugit“, apoi ni-am dus în ţară. loati Sofonia Lascu, 90. 1 1) ne-a dat în seama soldaţilor. 100 DIN ŢARA OLTULUI Cîn’ am ghint din Dobrogea de la Băltăgeşti cu oili la munte şi ghinind la Hîrşova o fost ieşită Dunăria, era umplută balta din mal în mal şi cîn’ am umblat să trecem o ghint o furtună pe Dunăre de n’am putut trece şi scoţia năsîpu din fundu Dunări afară furtuna, apăi am trecut pe la gura Ialomfiiţi şi-am apucat drumu pîn’ la munte la Sinaia — atunci o fost o revoluţie în „ţară“ s’o sculat rumîni asupra ciocoilor ca să le dia pămînt — şi noi ni-am dus la Sinaia, am suit pe „Fruntia lu Văsi“ şi am loat plaiu „Gîr-bovi“ şi am mies la vama „Şanţuli“ şi am trecut vama şi am mies cu oili în „Tesla“ şi în ,,Ciucaşiu“,munţ’ de ţara asta,am dat-o bghine, da pe drum am păţît multe, 3 săptămîni am mies pe drum. Samoilâ Jurcovanu, 52. Apoi acuma la Moise Lungu, cin’ o fost ie! în Basarabia a fost gazdă de hoţ’ — nepotu-so mfîi-o spus, îl chiamă pe nepotu-so Gheorghe, noi îi zîciam Gheorghe Ghelberiaţă, că era galbin aşa şi e şi cam surd el o ţîr. Căpchitanu hoţilor era Grozescu, apăi măi era Ciupchitu, Ţandăra şi Palmă lată, apoi trăgia la Lungu la stînă. Ei făcia rău la jidoghi şi greci, da înghestra fe-tili de rumîn, Grozescu ăla o fost din satul Gro-zeşt’. Moise Lungu o fost din „Săcele“ din „Satu lung“ şi iera bogat, avia 3000 de oi. 101 V. V. HANEŞ Cîn’ am fost în Ciucaşiu cu oili, am mînat băiatu, aşa pe la avecernică să strîngă lemne şi s’aducă apă şi-o ghint un urs dela dial şi s’o slobozit pintre oi, ca cîn’ să dia ţîganu dia roata şi dlrept pe la jumătatea lor. şi io am strigat la iei şi m’am ripes’ ta iei şi nu m’am putut opri pănă lingă iei şi-am stat cu băţu în mină şi m’am gîndit să-î dau una cu iei, da mfii-o fost frică, că mă prăpădeşte, da am loat ţărînă de jos şi i-am dat în oichi, ursu m’o scuipchiat şi s’o dus şi n’o loat nici o oaie. Samoilâ Jurcovanu, 52 Cin’ o ghinta aici, în zîoa dintîi m’o loatu şi m’o dusa pîn’ în Ghiştia de sus, cu căruţa. De-acolo m’am întorsa acasă şi m’o loatu înapoi să mă ducă pîn’ la Ucia. Acolb am întilnitu nişte răniţ’ şi-am fugitu cu toţî îndărăpta. O, ce-am păţîtu pîn’ nişte locur’ ?... Apăi ne-o loatu cătă Făgăraşu. Din Făgăraşu ne-o loata apăi cătă Romînia încolo. Din Priedial ne-o dusu la Băicoi şi-acolo am stătu trii zîle, apăi la Ploeşti, v’o săptămînă am lucrata în fabrica americană, la moniţie. De-acolo ne-o adunata şi ne-o trimesa la Buzău, ne-am întîlnita cu Ruşii. La Rîmnicu-Sărata iar am stata o zî; după aia ne-am dus apăi la Focşani, la Odăbeşti şi apăi la Bacăa. Dela Bacăa apăi ne-am întorsa iar îndărăpta. Şi la Focşani m’o prinsa. După ce m’o prinsa, m’o dus la Buzăa şi m’o ţînut arestant, ca conducători de armată, c’o spus că io am dus-o pe 102 DIN ŢARA OLTULUI aici în Ardîalil Vînzătorl de ţară... Apăi la Ploieşti o vrut să mă judece, şi-o zîs că nu să poate; apăi m’o trimes în Sibghiî. Apăi m’o loată şi m’o dus ,în Sarbeş, cătană, tocma ’n ţara toţască (ungurească). Apăi o fo’ să plec în Italia cu menetu (compania), m’o înştiinţată la baia de cărbuni ca maiestu. Dar io n’am ştiut nimic, că n’am mai fost în baie. Apăi să te duci să liegi un prucu — pămîntu unîe să srupă, de nu stă pămîntu. — Eu să lucru, ce să lucru ? S’o gătită apăi. Mi-o dată apaoa (gaura) de cărbuni. * La bătaie n’am fo’ făr’ aicia la Romînia. Cîn’ s’a tras /frontu, io ieram tot mai îndărăptă cu moniţia. Cîn’ o ghintu Nemţî, să triecem Mil-cotu, ie vale largă între Moldova şi Romîniia ; S’auzia din valia asta, dincolo puşcînd... Iosif Dîgă, 40. Împărate, vezi cu ochi Cum cad ficiorii ca snopchi; Cad ca snopchi ăi de grîă Tot pin sînge pîn’ în brîă ; Cad ca snopchi ăi de iarbă Tot pin sînge pîn’ în barbă; Cad ca snopchi seceraţ’ Staă în sînge răsturnaţ’. Ne fia Iosif Dîgă, 36. V. V. HANEŞ 103 Italio, Italie, Hir-ai hi rămas pustie, Ficiori să nu te ştie Pentru munţi tăi de pchiatră Rămîn copchiî fără tată, Surorili fără fraţ’ Neveste fără bărbat’. Cum o rămas şi-a mia maică De doi copchilaşi săracă : (Jnu-i în ţara rusască, Unu’n ţara anglezască. Mâriuca D. Stroe, 17. Foicică de săcară Ling’ o tufă de vioară Zace-o cătană să moară. Nu poate muri de mnilă Că n’are lumnină ’n mină In loc de-a trasu clopotu Bombă-i Rusu cu tunu, In loc de lumfiină-aprinsă Stă Rusu cu puşca ’nt'nsă; In Ioc de lumnină arsă, Stă Rusu cu puşca trasă. Mâriuca Sioia, 17. 104 DIN ŢARA OLTULUI Mă soldate vînător Un’ ţ’a fost soarta să mor’, In munţî Carpaţilor Sub cetina brazilor. — Soldate, cin’ te-a văzut Pe tine cin’ al murit ? — Pasările de pe creangă Mni-o fost ca o mamă dragă. — Soldate, cin’ te-a ’mbrăcat Frunza cîn’ s’o scuturat ? Soldate, cin’ te-au scăldat Ploile cîn’ o plouat. Soldate, cin’ te-au jelit Luna cin’ o răsărit. — Luna şi cu stelili, Mni-o aprins lumninili Dimnineaţa sfîntu soare l-o făcut maichi scrisoare, C’am înflorit ca o floare. Nu i-o spus că am murit Da i-o spus c’am înflorit. Aefta losif Dîgâ, 36. Rumînie, Rumînie Hir-ai hi rămas pustie, Să crească ’n tine cucută Să nu ghii Ia noi în curte, Să crească ’n tine ovăz Şi noi să nu te hi văzt ; 105 V. V. HANEŞ Cîn’ al pus pchicioru ’n vamă Să hi băgat ghin’ de samă, Să hi pus păru ’ntărit Ca să ştii pentru ce-aî yint; C’o sărit Ungaria Şi-o sărit Germania, Ti-o băgat în tara ta ; Că ni-o băgat cară cu boi, Ni-al loat ficior’ dela noi, Şi ni-al loat căruţ cu cai Şi-ai zîs că pe la noi stai. Chiva Hanâş, 22. Foaie verde de trifoi, Vin ficior’ dela răsboi, Da naintre cîn’ le iese Fiete mar’ şi cu nevieste, Mni-am ieşit, Doamne, şi ieu Să-mi văd Domnnişoru mfiieu; Departie de cătă moine, Iacă-te că murgu vine, Cu şeaua neaşezată, Cu coama nechieptănată. — Murgule, tu ieşti nebun, Ce umbli sîngur pe drum ? Murgule, tu ieşti turbată Pe badiu un’ l-ai lăsată ? — In Galiţia puşcata... Mâriuţa Rogozea, 16. 106 DIN ŢARA OLTULUI Măică, mălculiţa mea, Cin’ te-ajunge dor de mine, Nu te jelui la nime. Ieşi afară şi tot plînge, Doru dela mini se stinge Şi ocăle 2) grădina Că pe mine mi-i vedea In cîmp la Galiţia, Lîng’o trupchină de brad De-un glonţ dela Rus puşcat; Lîng’o tufă de arine, Cură sîngele din mine, Maică din trupşoru mieu, Cură sîngele vâlcea, Maică din inima mia. Mâr iuta Rogozea, 16. Frunzuliţă, sălcioară, Zace mîndruţa să moară, Pe vîrfu gunoiuli De groaza răsboiuli. — Bădişor cu patru boi, Vinde doi şi-mi ia răsboiu Că de cîn’ m’am măritata, M’am săturat de ’nodato. — Mîndro,|mîndruleana mia, Pentru trii hire de tortu, Nu mru-oi sui plugu ’n poda, D’oi sămăna grîu ca jaru Şi l’oi ducie ’n tirg cu caru, Şi ţ’oî lua giulgiu cu valu... Mâr iuta Rogozea, 16. 1) ocoleşte. V. V. HANEŞ 107 Suie-te Romîne ’n car De te uită peşte dialu, De viez’ cum fug Unguri. Las’ să fugă, fugă-i dracu, Că destul ne-o mîncat capu. Acum trii sute de ani, Eram ca nişte ţigani Chinuiţ’, ciufuruiţ’, De Unguri bătjocoriţ’. Un’ ş’o pus Unguru zidu Romînu triece cu plugu ; Un’ şi-o pus unguru casa Romînu triece cu coasa, Un’ şi-o pus Unguru păru Romînu triece cu caru. * Nu tîe tieme Ardelene, Că Rumînu nu va piere ; Da’ va piere Unguru Cîn’ o crăpa muguru. , Măriuţa Rogozea, 17, 1 1) Notă. — Cifrele din dreptul numelor arată vârsta aceluia din gura cui a fost cules textul. Poeziile nesemnate au fost culese de Dl. Vasile Jurcovanu, învăţătorul satului Drăguş. 1 \ \ I glosar GLOSAR abzîce: — acupat — airlesă — alaşu: — âlectrică — anglezeşte— apetită — arăta — arîndâ — arvucat — avecernică — aviză băga (a se) A „îo zîc c’aî abzîce de jidovi“, ocupat, adresă. „unde staî să lucri“, pod. electrică. englezeşte. poftă. a reclamă. arendă. advocat. vecernie. B a intra: „bagâ-te’n boltă“, intră ’n prăvălie. şnurul dela pălărie. baîerâ 112 DIN ŢARA OLTULUI bănatu, — supărare. bandiştî— cei dintr’o bandă, de lăutari, de pildă. bănui: — „o ghintu să-î bânuie că dice o bătutu pe frati-so“. bărbat -â,— harnic, -ă. bătegos -oasâ,— bolnăvicios, -oasă. beteji(ase) — a se bolnăvi. beteşug — boală. betiag — bolnav bistoş — inspector agricol. bizinâ — „măşină care mîege cu focu“. blâma — a supără, blid — strachină. bogătan — bogătaş. bogătate — bogăţie. boiu cf. hibă: —„n’am nicî un boiă“, nu-mi pasă. boltă — băcănie,1 prăvălie. boriasă — femeie, nevastă. botă — cofă, botiţă — diminutivul lui „botă“. bubou — sarică veche. bumb,-i — nasture, -i. C cadă — putină. căiţă — de pînză sau de„şinur“. V. V. HANEŞ 113 călicică — cale mică. cănţâlarie — cancelarie. căpăta — cu înţeles mai larg, de „a obţine ".In limba literară a rămas la înţelesul restrîns de „a obţine prin milă". câtană — soldat. cătrâniţâ cf. lemnuş,— chibrit. celartu — o odăiţă alipită la camera principală. cercual — adj. dela „cerc". cerni : — „iîa dalbă s'o cer- nească“. chelău: — „lucru de chelău“t pricopseală. chteptariu— o vestă de piele de oaie. chindea — pânză vărgată, cu flori, pusă pe la ferestre. chindeă — şervet pus pe la i-coane. cicurî — ciucuri cîjmă — cârciumă. cînta(ase)— a jeli, a boci. cioci — ciorapi. cios, cioasă: — ,,az’ îe maî ctoasă ca asară", frumoasă. cîrnaţu — cârnat, ciulă şi ciulită — smerită; murdară. 8 114 DIN ŢARA OLTULUI clocă, cloct— cloşcă. Cf. Mehedinţi, satul Gemeni, „cloţă“. cobatu — pardesiu de cumpărat ; cel făcut în casă e „recăl“. colonisâ (a). comişia — comisiunea. confişcâ(a)—Indic, prez.: „con- fişcă“. conţiliu --- consilier. conzum --- consum. coraje --- curaj. corfă: --- „îî daî corfă“, îl re¬ fuzi. corfiţâ --- dimin. dela „corfă“. cort --- umbrelă. crâtinţă şi cretinţă --- catrinţă, for¬ mată din două foi deslipite: una ’n fată, alta ’n spate. credeu --- crezul. crineriu cucuruz --- porumb. cura --- a curge. curtiza --- indic. prez. „curti- zează“ : „nu-s fată să-m’ curtizeze“, să-mi facă curte. V. V. HANEŞ 115 D da (a) --- „a da în aşteptare“, a da pe credit; „a da contra“, a se opune, dalbă : --- „iîa dalbă s’o cer- nîască“. dechilin --- deosebit. dejdîer ---- încasator de dări. desoşi (a se) : --- „dice te desoşeşti“, înjoseşti. deşt, deşte — deget, degete. diplomurî — diplome. dipotat — deputat. dobă — tobă : „î-o bătut la dobă“. dobîndi: — „mintea ’n cap să-î dobîndească“. drăgulăşor— diminutiv delà „drăgălaş“, sârmă, a dormi. dimin. delà „duşmani" „ci-că o fo’ un mi-tropolitü ’nainte de Şaguna... şi s’o dus esprè să strice portu, că Rucărenele se’n-velesc aşâ cu papură...“ drot — durmni — dujmănet— esprè : — F fain (ă) --- ales, distins, fin. fanterie --- infanterie. feldără --- locul acoperit unde se ţin în snopi să- cara, grâul şi ovăzul. feşteru --- păzitor peste păduri. ficsonomie --- fizionomie. mi: - „Tu mi rupe, tel va [creşte, „Măî şîez’ mîndro, [maî fîeteşte; „Li-î rupchîe, se va [usca, „Si tu nu ti-î mărită“. fietie: --- „Am fîetit în flei ia mia". fîrtar --- sfert. fixului: --- „îo lî-am fixuluit toate“. floace: --- „mititei cu floace la nas“. fodoru --- partea de jos a şor¬ ţului. frâţănie --- frăţie. frînţeţe --- frumuseţe. fn? : --- „care ’ntîî întră ’n lucru“. fruntariu --- un fel de diademă, cu mărgele. frunză --- panglici la pălărie. V. V. HANEŞ 117 G galant --- galant. găta --- a sfârşi. ghinoî --- târnăcop. gîţă: --- „gîţucili. le lîagă la spate şi face cu păru dindărăptu gîţă“, coadă. gîţucă --- firele de păr trecute pe dinaintea urechii şi-apoi legate cu ce¬ lelalte, la spate. gol (a fi): --- „la figură-î gol... cu¬ tare“, a semăna în¬ tocmai. greblă --- în râs: frizură. gris --- griŞ- H hibă: --- „pentru mnine nu-î hibă“, supărare. hîrşeu --- casmâ. hodină --- odihnă. hodini --- a se odihni. hudicioară --- uliţă mică. hurduzeu. I ieşi : --- „o fost teşită Du- nărîa“, a fost venită... încelui: --- „Doi bădiţ’, din doî [bădif încelui: 118 D IN ŢARA OLTULUI „Nice unu nu ghiniţ’, „Amîndoi mă ’tice-[luiţ’“ îndocălâ (a se) — a se certa. inglezesc, ingleziascâ — englezesc, -ă. înrourâ: — „La fîntîna ’nrou- [rată, „S’a ’ntîlnit fată cu [fată. între — înainte de, faţă de : „între tişa nu pu-tîam să facîem...“ t J jandar, -î— jandarm. jar — jăratec. june — tânăr. L lemnuş — chibrit. lepedeu — macat, velinţă care se pune pe pat: „s’o mînăm la tată-so, să-î dea straîu şi lepedăă“. letină — în sens peiorativ: „letină din Ghiştî“. Itege — judecată: „te dau la liege“, „îî bagă ’n Itege“. limbuţă — dim. dela „limbă“. V. V. HANEŞ 119 lipicios, -cioasâ: — „boală lipicioasă“. loyi (a se)— a se’ntâmplâ: „am găs’ un Nîamţ care s’o loyit.dî-o ştiutu anglezeşte“. lumninâ — lumânare: „nici lu-mnina să mnî-o ţîte“. Iută — pământ. M maghiariză (a se)— Orice noţiune de schimbare de nume se arată prin acest verb; desigur în legătură cu tendinţa Maghiarilor de a schimbă numirile româneşti. Ex.: „Acu Nefta s’o maghiarizat“ — din Nefta Hanăş, măritându-se, devenise Nefta Iosîv Dîgă. majorent — majori. mânios — mânios. mârod — bolnav; cf. beteag. mărturie — martor ; „mărturie mincinoasă“. mătăsît — cusut cu mătase. mătâuz — prost. mîersura — mersul. 120 DIN ŢARA OLTULUI inînă — a trimite. mîndruşâr, -oară — dim. dela „mîndru“. minorenî— minori. mîţă — pisică. moşinoî, moşinoaie muşamale — moşuroiu, moşuroaie. moştenian— moştean, proprietar. mulţumnită— mulţumire. musai: — „că acuma musai să mîegeţ’ în casă". N năroiu — noroiu. nime, nimurui — nimeni, nimănui. notareş — notar. notiţă — carnetul cu note. naţionist, -işti — naţionalist, -işti, naintre — înainte. O obienzalâ--- râuri de arniciu la gu¬ lerul cămăşii sau iei. oblu --- drept. ofici --- oficiu. ogorî --- a ară. opăcit: --- „nu maî ţînem fi- cioru ăsta opăcit“, îngrijorat. oţâlos, -oasă. o ţîr, --- puţin, cam. V. V. HANEŞ 121 pâcurăresc — adj.: de păcurar, de cioban. păli — a lovi. pălincă — rachiu. păpacet — dim. dela „păpuc“, papuc. parapliu, parapleu — umbrelă. păritari — covor pe dedesuptul ferestrelor dela uşa casei până la uşa celariului. pârţele — părticele. pâsturâ — şorţ mai gros, de iarnă. pâticiu — dim. dela „pat“. pchită — pâine. peană — pană. perinuţă — dim. dela „perină“. pecet — ştampilă. petrece (a se): — „...unde s’o petrecut trenurili“. pîar şipchiar — chiar: „ptar aşa". piara — pictoîcî — plăcut: — platnică: ■ pară, sg. dela „piere“, fruct. cartofi. „să-mnî cumperi bete plăcute dela Bucureşti“. „m’o lăsatu platnică“ ; mal scăzută, mal mică, supusă. 122 DIN ŢARA OLTULUI plivasu, pl. plivase — creion. ploatăn — maşină, sobă de tuciu. plumînî — plămâni. politic: — „gîndîa să grăiască mai politic“. polmtesientec — maramă, lungă, pe spate, trecută pe sub bete şi atârnând ca o coadă, pomană. porţie, măsură: „un porţlă de rachiu“, fotografie. ‘ convorbire, conversaţie. a sta de vorbă, de poznă. steagul dela biserică, practică. indic. pr.: praxează,. practică. praxtizanf— practicanţi. prima: — „zaaru care-î mal prima“. prindere — deprindere: „fată cu prindere bună, c’o fost numa ia la pă-rinţ’ “. prînzuşor— dim. dela „prînz“. profesâr — profesor. protocoli:— „m’o protocolit“, m’a trecut în protocol, în procesul-verbal. pomeană — porţîă — potret — poveste — povesti — poznat — praporu — praxâ — praxă — V. V. HANEŞ 123 pumnaşi— manşetă la cămaşe. pumnăşet— flori de arniciu la capătul mânecii. pane (a se)-.— „s’o pas posturi li jos“. pane contra (a se) — a se opune. punt — punct. purdă — surdă : „urechîe purdă“. R rachie: — „Popa trage ’n liturghie, „Tu bîaî una la ra-lchie“. râcură — a face recurs. râgutâ, pl. răgute — recrut. recăl — un fel de haină groa- să, lungă, purtată pe umeri şi legată la gât. restant: — „îel o fo’ restant a rămas. riţipise — recipisă. rujă — floare roşie: „Nu îe bun de prăvălie, „C’are rujă ’n pă-[lărie“. S scaldă: — „hat la scaldă“, hai la scăldat. 124 DIN ŢARA OLTULUI screpţî: --- „mînca-tt-ar screpţî“ şerparlă --- curea, mai Iată, ca încingătoare. sigil ştampilă. şinor, şinur--- - şunur. şiroaie --- lacrimi: .„Trinule, n’at avea [parte „Di şiroaiele de [toate...“ şiroave--- „ şiroavili lămpchii “. slab, ă --- prost, de nimic: „ Nu plînge, slabo“. slobod--- „e slobod să bată“, e voie să bată; „acu nu-î slobod să-ţ’să- ruţ’ rudili“, nu-i per¬ mis să săruţi rudele. sloboşagă: --- ■ „îa o dat sloboşagu“, voia, permisiunea. a slobczî: --- „să te sloboadă legea şi să te gîndeşti la păcat“. şopu, şuşopu - --- locul acoperit unde se ţine fânul. şoade --- glume: „ îeştî bun de şoade“. ştii --- condeiu de tăbliţă. ştiuc --- bucată : „ le trage-un ştîuc (clopotele) şi le rupte; mat stă o ţîr şi tar le rupte“. V. V. HANEŞ 125 % straiu --- îmbrăcăminte. strâjacu --- aşternut. ştrimchi --- ciorapi. ştroafă --- pedeapsă. stupiniţă --- dim. de la „stup". subţîne: --- „subţîne pădur’li“, porunceşte peste p㬠duri. suhat --- sohat. suplică --- cerere. şurţu --- şort- T Talienl --- Italieni. ţancăl v. zîrgălău. tătăişă --- mătuşă. ţenţ’ monedă americană. tiară. * --- ţară. ţiechere --- un suport de papură, pe care se duc oa¬ lele cu mâncare la lucrători. ţieruzâ --- creion. tină --- noroiu:„plin deţină“. tipsie --- farfurie. tîrîl : --- „Rucărenele tîrîte vorba". Uşa --- cf. tătăişa, mătuşă. titorie tutorie. ţolu învelitoare de pânză de sac. trifter pâlnie. 126 DIN ŢARA OLTULUI troct — copăî. trocuţă — copăiţă. trafica — locul unde se ţine sare şi tabac; monopol. trataţiune. • trinu — tren. U umbrare — umbrelă. V vartâ: — veîcht — verîă : — viacă — vigil — vinite — vistră — viclaimu — „ nî-o dus şi nî-o băgat în vartă“, ne-a dat în seama soldaţilor, vechi. „M’aî lăsat, badîo, [verîa, „Şi-ai îubghit în [ciuda mîa“. partea de sus a şorţului, unde se introduc betele, pădurar, venituri. floare la pălărie : „cade-ţ’ vistra“. vicleimul. V. V. HANEŞ 1.7 z zdroncăni(a): — „hai la îele(măr-gîele) şi le zdron-cătii“. zdrumică (a):— a sfărâma. zîoa — ziua; zîoară, diminutiv. zîrgălăă — galon la pălărie. zlot — două coroane. = SFÂRŞIT = Notă. — Pentru a reda valoarea fonetică a sunetelor, am întrebuinţat pe / (i scurt), u (u scurt), y (pentru a redă un sunet semipalatalizat din v: yine), h (pentru a reda sunetul palatalizat, care are valoarea francezului gn : mfiine). Celelalte' nuanţe, a unui e între e şi a, etc., nu le-am putut redă, din lipsa semnelor tipografice şl ’ pentru a nu îngreuiâ cetirea lucrării de către marele public. ’ TABLA DE MATERII Pagina. 1. Precuvântare . . 5 2. Schiţă etnografică 7 a) In regiunea Drăguşului . 7 b) Situaţiunea geografică 8 c) Satul, locuitorii . . . 14 d) Tipul, impresiune generală. 16 e) Portul 17 f) Locuinţa . 20 g) Ocupaţia.... 22 ti) Sufletul Olteanului 22 i) Migraţiunile .... 36 3. Consideraţiuni linguistice. 45 a) Accentul . . . 47 b) Fonetică .... 48 c) Formele cuvintelor 53 d) Fonetică sintactică 57 e) Sintaxă 59 f) Lexicul 61 4. Texte 63 5. Glosar 109 >