OCTAVIAN GOGA OPERE II POEZII Ediţia a Il-a Text ales şi stabilit, prefaţă, note, bibliografie şi indici de ION DO D U BĂLAN SCRIITORI ROMÂNI EDITURA MINERVA Bucureşti, 197 8 CÎNTECE FĂRĂ ŢARĂ 1916 FÂRA ŢARA 1 Eu sunt un om fără de ţară, Un strop de foc purtat de vînt, Un rob răzleţ scăpat din fiară, Cel mai sărac de pe pămînt. 5 Eu sunt un mag de legea nouă, Un biet nebun, orbit de-o stea, Ce-am rătăcit să v-aduc vouă Poveştile din ţara mea. Eu sunt o lacrimă tîrzie 1° Din plînsul unei mii de ani, Sunt visul care reînvie La vetrele celor orfani. Sunt o mustrare călătoare De pe tărîmuri fără glas, 15 Şi dintr-o lume care moare Sunt strigătul ce-a mai rămas. Eu sunt oftatul care plînge Acolo-n satul meu din deal, Sunt ţipătul muiat în sînge 20 Al văduvelor din Ardeal. 1 In ediţia din 1916, poezia avea următorul moto : „Factorilor răspunzători". 9 Sunt solul dragostei şi-al urii, Un visător de biruinţi, Ce port blesteme-n cerul gurii, Drept moştenire din părinţi. 25 Eu m-am desprins dintre morminte, Din cripte umede şi reci, De unde-aducerile-aminte Ţin straje unui gînd de veci. Şi cu fiorul care poartă 30 Pe oei încrezători în fraţi, V-am plîns la fiecare poartă Durerea morţilor uitaţi. Azi simt cum noaptea se coboară Pe dimineaţa mea de ieri, 35 Cum cîntul meu se înfăşoară In giulgiul veşnicei tăceri... Şi printre voi îmi duc povara (Stropit de rîs şi de noroi, Căci vai de cine-şi pierde ţara 40 Ca să şi-o ceară de la voi... aşteptare Mor clipe mute numărate, Acolo-n satul vostru gol, Mor clipe mute numărate, Şi-n pacea nopţii-nfiorate 5 Acelaşi vis vă dă ocol. Vi-1 murmură şi vi-1 frămîntă Pe-ascuns izvoarele de-argint, Vi-1 murmură şi vi-1 frămîntă, Din streşini ploile vi-1 cîntă, 10 Din streşini ploile vă mint... Voi tresăriţi întotdeauna, Robiţi de aşteptarea lui, Voi tresăriţi întotdeauna, Vă-nşală soarele şi luna, lR Sărmani copii ai nimănui. De-un an vegheaţi în pragul porţii, încremeniţi de-un tainic lanţ, De-un an vegheaţi în pragul porţii, Bolnăvi, ce-n frigurile morţii 20 Vedeţi un chip de dorobanţ... 11 PAJUREI CU DOUA CAPETE Din grele vremi de grea corvadă, De cînd urnită din noroi, Spurcată pajură de pradă, Te-ai pus stăpînă peste noi, 5 Din grele vremi demult s-alege Pe urma ta acelaşi sfat : Că-n cuibul tău fără de lege Mîroase-a moarte ş-a păcat. Ca un blestem de cununie 10 Ne stă pierzarea ta-n pervaz Şi gheara ta de veci ne scrie Ruşinea vieţii pe obraz ; Căci n-are iadul vreun balaur Mai rău şi mai înfometat, 15 Să ceară sînge-atît şi aur, Cît bietul meu pămînt ţi-a dat. Cu două ciocuri nesătule în inimă tu ne-ai străpuns, Nici lacrimi n-ai avut destule, 20 Nici carne nu ţi-a fost de-aiuns. Ţi-am dat feciorii şi bărbaţii Şi ţi-am dat plînset de femei, Ţi-am dat sudoarea unei naţii, Tu, pajură, tu tot mai vrei... 25 în negru-galben ochiul sorţii Ţi-a prins stindardul fără spor, Căci galbeni ni-s la faţă morţii ■— Şi neagră-i jalea-n urma lor. Din ei e casa ta zidită, 30 Şi-n putredele-i temelii Se macină îmbătrînită Subt strigătele celor vii... Azi gemi strivită şi bolnavă Cînd vulturii gonaci te rup, 35 Văd din răsufletul de-otravă Arsura stinsului tău trup. Din munţi, din văi şi pin' la mare, Te smulg, te muşcă şi te-alung, Cu bocete de îngropare 40 Răsună vaieru-ţi prelung... Nu ne-au scris zodiile nouă Ce-ţi blestemam la căpătîi, Cu vlaga noastră frîntă-n două Să-ţi fim la groapă cei dintîi. 45 Dar cînd potopul tuturora Va-nchide praznicul grozav, Vom fi şi noi să-ntindem hora Pe stîrvul tău căzut în prav. Atunci, în milostiva clipă 50 Cînd cufundîndu-se-n amurg, Pe sfîşiata ta aripă Va plînge schilavul Habsburg, Atunci, privind din nou cărarea De ani o mie, robi ai tăi, 55 Vom sta învinşi simţind mustrarea Că singuri nu ţi-am fost călăi. 12 Se va stinge-odată focul de Gomoră Şi-ntr-a păcii mîndră clipă triumfală, Cînd întreg pămîntul se va prinde-n horă, Cine ţi-a fi frate, cine ţi-a fi soră, 25 Ţară fără prieteni, ţară neutrală ?... TARA MEA DE SUFLET Ţara mea de suflet, tu ce-nchizi subt glie Moaşte-nfăşurate în străvechea fală, Flacără aprinsă noaptea-ntr-o pustie, Te-am slăvit de veacuri, ne rugăm azi ţie, 5 Ne rugăm zadarnic, ţară neutrală !... Ni te dăruiră din străbuni părinţii, Drag liman al vieţii pline de-ndoială, Şi cînd patimi negre ne rodeau cu dinţii, Noi visam de tine, visul biruinţii, io Ţară fără visuri, ţară neutrală !... Azi eşti Canaânul unde nu se plînge, Platnică cu glume, veselă-n găteală, Subt belşugul verii spicul tău se frînge, Darnică la toate, te zgîrceşti la sînge, 15 Ţară fără lacrimi, ţară neutrală !... Unghiurile lumii urcă azi calvarul, Primenit în flăcări sufletul şi-1 spală, Vaierele morţii îţi lovesc hotarul, Unde ţi-e credinţa, unde ţi-e altarul, 20 Ţară fără jertfă, ţară neutrală !... 14 SÎNGELE Tu, răzvrătit potop de sînge, Ce-mi fulgeri tulbure prin vine, Şi-n flacăra-ţi ce nu se stinge Eşti pururea stăpîn pe mine ; 5 Tu, blestem fără dezlegare, Poruncă din uitate vremuri, In goana mea f ără-ncetare Cu taina ta tu mă cutremuri... Ce vifore înfricoşate, 10 Ce patimi fără de măsură, Şi din vechime ce păcate închizi în orice picătură ? Din care strigăt de chemare, Din ce fior aprins de luptă, 15 Din ce adîncuri îmi tresare Zvîcnirea ta neîntreruptă ? Pesemne veacuri îşi topiră Al urii uragan de lavă, Şi-n stropii tăi îmi plămădiră 20 o veche, trainică otravă... Ori, poate, lacrima ce-o zvîntă De mult o biată casă mută, Ţi-a dat drept moştenire sfîntă Durerea ei nepricepută... 16 25 De-aceea fără de repaos îţi port cîntările pribege, Şi sufletu-mi pierdut în haos Acelaşi vaier înţelege. Tu, veşnic însetat şi dornic, 30 îmi ceri aceeaşi sărbătoare, Eu, ucenic al tău statornic, Eu strig în lume ce te doare.. Azi călător fără de ţară, Visînd o nouă dimineaţă, 35 Ca un drumeţ într-o Sahară Ascult eterna ta povaţă... Povara zbuciumelor grele, Ce mă apasă azi în cale, Nu-i valul igîndurilor mele, | i" i ÎN PACEA MUTA 10 MAI 1915 în pacea mută, solitară, Cum stau cu somnul de mă-nşel, Azi pare-o urnă funerară j Mansarda vechiului hotel... •r> în bezna nopţii fără stele, Eu simt cum prinsă-n umbre reci Cenuşa visurilor mele îşi doarme somnul ei de veci... i ! Nimic alături nu tresare j. 10 Şi nu s-aude nici un zvon, Abia din cînd în cînd, arare, S-abate-un vaier monoton. I Pesemne undeva departe Se roagă vreun nenorocit, ]5 Şi rugăciunea lui se-mparte Peste oraşul adormit... Ori, vrînd ca să mă pedepsească, Vreun vînt aducător de veşti, A smuls o doină românească 20 De prin tranşeele nemţeşti... 18 Şi azi mi-aduc aminte... şi astăzi mă-nfioară O veche arătare ca smulsă din poveşti, Clipita de cutremur, cînd ochii-ntîia oară Mi-au fluturat deasupra oştirii româneşti. 5 Părea c-un rîu de flăcări m-a năvălit prin vine, Că undeva departe s-a sfărîmat un lanţ, Tăcerile de veacuri cereau cuvint în mine Cînd s-a ivit din neguri întîiul dorobanţ. Sub flamura visată, dar nevăzută mie, io Treceaţi umbrind pămîntul în soarele de mai, Treceaţi o înfricoşată şi mută vijelie Cu tropotul de oameni, cu tropotul de cai. Treceaţi ostaşi ai ţării... şi zările albastre Păreau mai largi atuncea cînd eu înţelegeam 15 Că-n fulgerul ce joacă pe suliţele voastre Se oglindeşte visul măririi unui neam. De-atunci muriră anii la pragul porţii mele, Şi farmece şi doruri s-au dus cu-al vremii val, Dar n-au putut să-mi frîngă lucirea de oţele, 20 Ce-mi lumina în noaptea tăcutului Ardeal. Voi mi-aţi rămas' tovarăşi de zbucium şi prigoane Şi cînd din carnea noastră dospită de nevoi, O pajură duşmană fura batalioane, Cu mintea-nfrigurată eu mă gîndeam la voi. 19 / 25 Azi hora morţii negre cu braţe de văpaie, în orice bătătură ne sap-un ţintirim. Se clatin-ale lumii aprinse măruntaie, De clocotul de ură cu care noi murim. Un neam întreg se culcă în fiecare seară 30 Visînd la arătarea acelei zi de mai, Ce-a-nfiorat odată un suflet fără ţară, Cu tropote de oameni, cu tropote de cai. De-atîtea ori amurgul v-a zugrăvit în zare, Au fost atîtea unde de ispitiri şi veşti, Că-s biruiţi acuma de atîta aşteptare Vitejii fără nume ai taberei nemţeşti. Acum cînd primăvara din nou pe văi se lasă Şi visul lor zadarnic e tot atît de gol, Să ştiţi că lungi şiraguri vin morţii mei de-acasă Şi fiecare groapă trimete cîte-un sol. 35 40 Cum treceţi azi în jocul luminii diafane, Şi sugrumaţi în praznic avîntul de eroi, Văd oastea de schelete a bietelor cătane, Cu piepturi ciuruite cum vine după voi. 45 în umbra fiecărui, mort după mort s-aşează, Păşesc cu voi alături, întunecaţi şi crunţi, în marşul de paradă ei dîrz înaintează, Cu mînile întinse arată peste munţi... 10 15 ATUNCI Un gînd răzleţ îmi spune mie Că-n umbră mai aşteapt-un val, O mare volbură tîrzie, Cu chiote de vijelie Să-şi ducă clocotu-n Ardeal... Atunci, în ziua dezlegării, Pămîntul nostru abătut îl veţi găsi în largul zării Şi-n toate unghiurile ţării Atît de gol ş-atît de mut... Dar morţii s-or porni să vie, Şi-n vesel, zîmbitor convoi, Vă vor iubi cu frenezie, C-aţi împlinit o datorie, Nu pentru ei, ci pentru voi...- 21 ii 25 30 portretul 35 Ţin minte clipa... Soarele de vară Aluneca în tinda casei noastre, Şi luminîndu-i pacea solitară, în fîlfîirea umbrelor de seară, 5 Se alinta cu florile din glastre... Era o jale blîndă, o sfială Trecea din pomi prin iarba din grădină, O tremurată plîngere-n surdină, Un stins fior de dulce moleşală, 10 Cînd eu privind spre munţii de departe Stăteam în prag cu gînd de pribegie... în trista mea tăcere abătută Se fărîma o lacrimă tîrzie Şi pricepeam că seara asta mută 15 Pe-o veşnicie, poate, ne desparte... Atunci a fost... Un fulger... O-ntîmplare... Că mai privind din nou o dat' spre tindă, Eu te-am zărit sub înnegrită grindă, încremenit în vechea nemişcare, 20 Portret bătrîn al celui de sub glie... Curatele clipiri nemîngăiete, Primind o nouă-nfăţişare vie, Mă urmăreau din cadrul din părete... 40 45 50 55 Era atîta zîmbet şi lumină în faţa ta de popă de la ţară, Că ochii tăi adînci mă-nfiorară, Cu raza lor de înţelesuri plină. Tu desluşeai, în mintea ta bătrînă, Ce flacără mă arde şi mă mînă Spre visul tău ce mi l-ai prins în sînge... Tu-ntrevedeai altarul ce mă cheamă, Cu glas vrăjit, poruncitor, de mamă, în ţara sfînt-a dorurilor tale... Şi biruit de-o nesfîrşită jale Părea că chipul s-a pornit a plînge, Că buzele-ţi frămînt-o rugăminte, Că-mi profeţesc potopul care vine, Şi-n graiul lor, strigat fără cuvinte, Mă roagă tainic să te iau cu mine... Te-am ascultat... în aşteptarea crudă, Tu eşti tovarăş zbuciumelor mele, în zile lungi şi-n negre nopţi de trudă, în ceasurile viforelor grele, Neîncetat tu mă priveşti în faţă Şi înţelegi că-n cîntece rebele Eu risipesc curata ta povaţă... în jur de tine-alearg-o lume nouă Şi trec şi vin şi se abat în pripă Străine glasuri, gînduri neştiute, Seninătatea feţii tale mute, Furînd din plin cu mîinile-amîndouă, Ele-o despoaie-n fiecare clipă... Azi îmi apari ca o străveche moaşte, Privirea mea abia te mai cunoaşte, îmbătrînit tu mă masori din ramă, O umbră neagră-ţi flutură pe frunte, Şi bine văd şi bine-mi pot da seamă, Că pletele-s mai albe, mai cărunte... 22 23 Ca un drumeţ cu răsuflarea frîntă, Abia văzînd o licărire-n zare, Cum stau acum cu coatele pe masă, Din ochii tăi mă fulger-o mustrare, O rază nouă astăzi mă-nspăimîntă : Simt cum te ceri în sat la tine-acasă. TRENURILE In colţul vechi de înnegrită gară Se uită-n gol un moş cu barba sură, Se uită-n gol din zori şi pînă-n seară, Cum trenuri vin şi trenuri pleacă iară, 5 Ţipînd prelung dintr-o spurcată gură. Sunt trenuri mute, care mortuare, Sunt ciocli tainici negrele vagoane, în ele poartă lacrimi şi mustrare Şi bocete şi plîngeri funerare 10 Din tragedia bietelor cătane... Şi oum se uită moşul fără veste Şi-n juru-i noaptea a-nioeput să crească, Deodată ceriul înroşit pe creste I-arat-un zmeu, un zmeu ca din poveste, 15 Un zmeu flămînd de carne românească. 25 15 ll arde flacăra aprinsă din visul nopţilor de truda, Şi-nţelegînd că-n clipa asta s-a isprăvit povestea crudă, El nemişcat străpunge cerul cu ochiul lui de Prometeu Şi murmură încet în barbă : „Ardealul n-are Dumnezeu". APOSTOLUL Văzduhul îl despică iarăşi sinistrul ţipăt de aramă, Pe cîmpul blestematei Pajuri un proaspăt regiment se cheamă. Din oceanul plin de lacrimi şi din pădurea de blesteme, Din patima întunecată ce urlă, chiote şi geme, 5 Din plînsul românesc ce-^aude nemilostivul cer de vară, Se smulge mîndră şi-ngheţată cîntarea aspră de fanfară, Poruncitoare şi semeţe străine goarne prind să sune : Spre dumnezeul rece-al morţii trimit străină rugăciune... Se toarce tainic umbra morţii din joc de raze diafane : 1° Cu frunţile încovoiate ascultă tristele cătane. Prin rînduri a trecut fiorul şi peste capete se duce, Cutremurată şi învinsă întreagă oasteanşi face cruce. Doar unul singur stă la colţu-i cu cuget îndrăzneţ spre soare, Pe faţă are scrisă toată durerea lui fulgerătoare, 26 FLAMMA MUNDI 25 Ca-n ziua cînd senin pămîntul, Cu trupul nepătat de ură, Şi-a premeni din nou vestmîntul, Curat de-a patimilor zgură, Să pot şi eu la sărbătoare Să-nalţ o rugăciune nouă, Rostind cu sufletul spre soare Cuvîntul tainic : Pace vouă ! Furtună care dormi în haos, Dospindu-te sub vremea mută, Şi frîngi al anilor repaos O dată-n fiecare sută : 5 Măreaţă, veşnică arsură Ce-n valuri roşii de văpaie, Şi-n lacrimi fără de măsură Fierbi ale lumii măruntaie... Tu, care-aprinzi pe culme focuri 10 Şi semeni moartea pe răzoare, Tu, schimbătoare de norocuri Şi de hotare schimbătoare ; Furtună sfîntă şi grozavă. Iţi simt suflarea la fereastră, 15 Şi-ţi cer oştirile de lavă Să treacă pe la casa noastră... La cer să-mi spulbere amarul înfricoşatelor blesteme, Cu cari mi-am luminat altarul 20 întunecat atîta vreme... 28 Doar-abia o clipă le-a ţinut divanul, N-a fost grai de cronici, grai de pârcălab. Cu mîndria-i rece mut sta suveranul. Şi-a-nţeles degrabă Neagoie, sărmanul, 25 C-a pierdut domnia neamul Basarab... ÎN MORMÎNT LA ARGEŞ S-a urnit din pacea morţilor stăpînă, , Neagoie-nţeleptul, Neagoie voievod, Şi-a sfărmat azi-noapte, cu domneasca-i mînă, Lespedea de piatră, lespedea bătrînă, Unde-1 îngropase cuvios norod... în morrnînt la Argeş pătrunsese dorul Care plînge-acuma, sus la Făgăraş. Fremătînd din valuri Oltul, călătorul, L-a trezit din somnu-i greu pe domnitorul Adormit în vechiul creştinesc lăcaş... L-a trezit — şi dornic să-i cunoască sfatul Mortului decalaturi, mortului mai nou, Neagoie bătrînul părăsindu-şi patul, Căutîndu-1 unde-i proaspăt îngropatul, S-a-ndreptat spre scara marelui cavou... Se-ntîlniră morţii amîndoi în faţă, Osebiţi la vorbă, osebiţi la port, Şi încrucişîndu-şi suflul lor de gheaţă, Au văzut deodată că din altă viaţă S-a desprins aicea fiecare mort... 30 T BAL LA PALAT 1 Subt albastrul cer de toamnă, Miezul nopţii de noiemvrie Tinde-o mantie de aur Peste veselul oraş... 5 Pretutindenea văzduhul Freamătă străpuns de patimi, Şi-ntr-al vieţii neastîmpăr Doar copacii mai sunt trişti. Trec pe tainica alee 10 Faetoanele de gală, Trec parfumuri şi surîsuri Şi păcate multe trec. Spre palatul ce-şi lumină Sărbătoarea lui regală, 15 Ca un lung convoi de glume Fericiţii se strecor... Părăsiţi rămîn în urmă, Şi cu trupul gol castanii, In tăcerea care cade 20 Braţele-şi întind spre cer. i In ediţia din 1916, poezia avea subtitlul : „Romanţă neutrală". 32 Liniştea se-ntoarce iarăşi De pe cîmpuri în alee, De departe-abia se-ngînă Lenea dulce-a unui vals... 25 Călător uitat cu gîndul, îmi răresc în cale pasul Şi din plîns de frunze moarte Vreau un.cîntec să desprind. Dar deodat'apare-n goană 30 O trăsură-ntîrziată, O vedenie grozavă, Un neaşteptat drumeţ. în poleiul alb al lunii îi văd patruzeci de rane — 35 Şi se mişcă plin de sînge Fiorosul cap de mort. El îmi zice : — Sunt Ardealul, Cu credinţa-i de-un mileniu, Şi din tabăra nemţească 40 Am venit şi eu la bal... PRIBEAG STRĂIN1 In ochii umezi, dătători de pace, Subt arcuirea frunţilor plecate 25 Răsfrîng icoana sărăciei tale. Atît de singur, fără de povaţă, Erai, sărmane suflet de la ţară, In nenţelesul haos de viaţă, Că-n ziua asta jalnică de vară, 30 Durerea mea te-a priceput mai bine, A priceput că-n veşnică frăţie Noi aşteptăm aceeaşi vijelie, Străin pribeag şi frate bun cu mine. Mi-adue aminte — într-o zi de vară, Oraşul prins în vechea-i alergare, Ca scormonit de-o nevăzută gheară, Vuia-mprejur, şi-n clocotul din zare 5 îşi prăvălea statornica strigare Lung chiotind plămîna lui murdară. Atunci sub ploaia arşiţei ele soare, Ce trimetea ucigătoare suliţi, în zgomotul de guri asurzitoare, 10 Eu te-am văzut la colţul unei uliţi, Vîslaş trudit prin goana nentreruptă, Răzleţ purtîndu-ţi jalba călătoare, Rătăcitor ţăran cu faţa suptă. în strălucirea razelor de-amiază, ' * Ce luminau sfiala ta stîngace, Prin strigătul agenţilor de pază, Tu, strecurîndu-ţi teama şi amarul, Cu cele două blînde dobitoace Neştiutor înaintai în cale... 20 în drumul greu părea că plînge carul Din bietele încheieturi uscate, Părea că boii prinşi de-aceeaşi jale, 1 In ediţia din 1916, poezia avea ca moto : „Fratres summus". 34 NEUTRALUL 1 Din zborul larg ee-mprejmuie pămîntul Cobor la malul Dunării albastre, Eu ce vă ştiu şi visul şi cuvîntul Şi-s frate bun cu plîngerile voastre. 5 La mine-aveaţi scăparea şi limanul De-a pururea pe-a vremilor cărare, Prin rostul meu vorbeaţi cu oceanul, Voi, tulburate picături din mare... Azi duhul meu fără popas vă cheamă, 10 Vă cere-a lumii nouă epopee, Din mii de guri cu chiot de aramă Latinitatea strigă din tranşee. Voi unde sunteţi, rîu cumplit de patimi ! Urniţi-vă, nu-i vremea de-a mai plînge ; 15 Nevolnicii răscumpără cu lacrimi Durerile cari se plătesc cu sînge !... Acolo-n hora vijeliei crunte E clocotul visării noastre sfinte ! Veniţi, români ! Porniţi-vă spre munte ! 20 V-arată drumul morţii din morminte. Să nu uitaţi a veacurilor carte, Veniţi, veniţi !... Căci adevăr zic vouă : Ori vă mutaţi hotarul mai departe, Ori veţi muri cu trupul frînt în două ! 36 De cîte ori drumeţ în noapte mă duce-a gîndului arsură Ori pe cărări necunoscute îmi port a zilelor sfială, Tu pururi mi te-arăţi în cale la fiecare cotitură, Vecin nenorocirii mele, ce fără dragoste şi ură 5 Iţi plimbi netulburat pe uliţi seninătatea neutrală. Zadarnic undeva departe se zămisleşte-o viaţă nouă Şi ceriul pare plin deasupra de păsări groaznice de pradă, Zadarnic se prăvale-a lumii catapeteasmă frîntă-n două, Cînd împrejur de noi pierzarea întinde braţele-amîndouă, !0 Tu plin de tihnă-i treci alături, căci ochii tăi nu pot să vadă. Pe buza ta fără de tremur acelaşi zîmbet se răsfaţă Ca un opaiţ trist de veghe de lîng-o criptă fără nume. Din viforul ce strig-afară tu nu desprinzi nici o povaţă, Sărmane orb cu ochii limpezi, pesemne firea îndrăzneaţă 1 în ediţia din 1916, poezia era dedicată lui Alexandru Marghiloman. 37 15 Prin rostul tău a vrut în carne să-şi prindă jocul unei glume. • îmi pare sufletul tău, bietul, o goală, jalnică chilie, O casă nouă fără oaspeţi, fără cuvînt şi fără vise, Acolo nici un gînd nu moare şi nici o patimă nu-nvie, N-a fost în ea nici rîs pe vremuri, nici nu s-a plîns vro tragedie, 20 Căci n-a fost rază să pătrundă după ferestrele închise... De-aceea n-are să te cheme a vieţii veşnică fanfară, Cînd vede-fruntea ta îngustă de-aceeaşi pace-nfăşurată, Nu vin nici frigurile morţii, ca lilieci tîrzii de seară, Să-şi bată aripile negre şi-n jur de tine să tresară, 25 Căci nu călătoreşte moartea la cei ce n-au fost vii vreodată. De-aceea nici o clipă barem acolo-n liniştea ta mută, N-auzi profetul ce-n pustie îşi strigă vorba solitară, N-au-zi .şi n-are să te mustre vreodată mintea abătută, Cînd călători făr-adăposturi îşi plîng ţărîna lor pierdută, 30 Căci, neutral al ţării mele, tu ai fost pururi fără ţară. UNUI ORB — Cu prilejul bătăilor de flori de la Bucureşti — Cînd te vedeam demult, odinioară, Cum dibuiai în trista-ţi promenadă, Sărmane orb, cumplita ta corvadă Simţeam că-n ochi o lacrimă-mi coboară... * 5 Pupilele ursite să nu vadă Pămîntul vechi cu vechea lui comoară Făceau atunci amarnic să mă doară întunecata orbilor baladă. Azi cînd apari rătăcitor în lume, 10 Prin praf, prin rîs, prin chiot şi prin glume, Printr-echipaje vesele de gală... Azi nu te plîng, căci nu ţi-e dat, ca mie, Să vezi în drum sălbatica orgie, Din biata noastră tară neutrală... 39 LUPUL Te-am auzit cum hăuleai departe, Infiorînd pădurea-nzăpezită, Bătrîne lup, cu gura istovită, Etern pribeag'al câmpurilor moarte, 5 Te-am auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, şi-n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Şi-am priceput că-n noaptea fără stele 10 Tu eşti tovarăş visurilor mele... Tu, numai tu, neîmblânzită fiară, Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă, Şi-n prigonirea dinilor la pîndă, Iţi plimbi prin codri ura solitară — 15 Tu înţelegi un suflet fără ţară... BOBOTEAZĂ . Ieri un popă rumen mi-a venit în casă (Lege nu-i pe lume să şi—1 vrea proroc), Şi din căldăruşe mi-a uitat pe masă Un sfios şi galben fir de busuioc... 5 Busuioc cucernic, busuioc de-acasă, Frate cu muşcata prinsă-ntre fereşti, Floare de la ţară, floare cuvioasă, Cum să-ţi spun eu ţie cît de drag îmi eşti ? Mi-ai adus cu tine farmecul livezii, 1° Mi-ai vrăjit o clipă satul meu din deal, Taina ce-nfioară noaptea bobotezii, în întunecimea bietului Ardeal... Îmi răsar acuma cîntece uitate, Şi-ntr-o pribegie fără de noroc, 15 Eu te simt că tu eşti singurul meu frate, Rătăcit şi galben fir de busuioc... In străinul chiot care strig-afară, Lîngă mine-alături mi te iroseşti, Floare cuvioasă, floare de la ţară, 20 Ce cătarăm, oare, noi la Bucureşti ?... 41 TRECEA CONVOIUL MORTUAR Trecea azi pe la colţ de stradă, Cu pasul cadenţat şi rar, Cîntînd a morţii serenadă, Trecea convoiul mortuar. 5 In soarele de primăvară, Ce-mpurpura un blînd apus, Cîntarea asta funerară Era de-o jale de nespus. In zvonul mulcom de tropare 10 Toţi — robi eternului nimic —-Priveau cu^atita-nduioşare La văduva de după dric. C-un văl cernit pe faţa suptă Plecîndu-şi fruntea ei de var, 15 Părea o arătare ruptă Dintr-o icoană c-un calvar. Avea atîta gol subt gene, Şi-atîta sete de-adăpost, Că plînsul sfintei Magdalene 20 Mai trist nu poate să fi fost. 42 Şi, totuşi, palida femeie N-a smuls un strop din ochii mei Gîndeam la morţii din tranşee, Şi n-am putut să-1 plîng pe-al ei. 10 ADUCERILE-AMINTE Aducerile-aminte, posomorite urne Ce-nchid cenuşa clipei murite pe vecie, Uitate ţintirimuri cu umbre taciturne, Ce-s mute ziua-ntreagă şi noaptea reînvie... Aducerile-aminte sunt harfe spînzurate De ramura dintîie ce-atinge casa noastră, Amurgul cînd adie tresar înfiorate, Şi pînă-n zorii zilei ne cîntă la fereastră. Aducerile-aminte, copii bastarzi ai vieţii, Ce rătăcesc pe câmpuri şi dorm printre ruine, Dragi licurici de-o clipă din drumul tinereţii, Aducerile-aminte de ce mai vin la mine ?! 44 IN SUFLET SIMT O TEAMA-CUM S-AŞTERNE 1 — Traducere din Al. Petofi — In suflet simt o teamă cum s-aşterne : Să mor în pat, cu capul între perne ! Să mă usuc ca floarea din grădină, De-un tainic vierme roasă-n rădăcină ; Să scad încet, ca luminarea mută, In chilioara-ngustă şi tăcută... Mărite Dumnezeu din cer, Eu ţie altă moarte-ţi cer ! Eu brad să fiu şi fulger să mă-ncingă, Turbatul vifor mijlocul să-^mi frîngă. Să mă prăval, o uriaşă stîncă, Să înfior prăpastia adîncă... Cînd neamurile lumii toate, Cu braţele descătuşate, Sub steagul roş porni-se-vor ca vîntul, Pe flamură pecetluind cuvîntul : Libertate — Şi vor străbate Din răsărit spre apus răzbunătorii, 20 Şi_n calea lor vor sta asupritorii, Acolo să cad eu, 10 15 1 Dorinţa cîntăreţului maghiar s-a împlinit: cîmpul de luptă de la Sighişoara, la anul 1849 (n.a.). 45 a căzut pe i Pe eîmp de bătaie, Să-mi curgă din vine £ Tot sîngele tînăr ce-mi arde-n văpaie... Strigarea din urmă a buzelor mele Să moară-n vuitul păgîn de oţele, In glasul de tulnic, în huiet de arme, Şi trupul să-mi sfarme Copitele, aspre de roibi furtunatici, Ce-or trece pe cîmpuri în goană, sălbatici Vestind biruinţa cea sfîntă şi mare ! De-acolo să-mi strîngă şi moaştele frînte în ziua măreaţă de-obştească-ngropare, Cînd surle duioase domol au să cînte Şi steaguri cernite veni-vor în soare Jelind, libertate, pe morţii tăi fii, închişi subt zăvorul aceleiaşi glii. LUI PETOFI Pe tine te-ascultară zeii, duşmanul meu de totdeauna, Profet al prăbuşirii mele, pe tine zeii te-ascultară, Şi ca să-i deie veşnicia cântării tale de fanfară, în mila lor nemăsurată cu sînge ţi-au stropit cununa. 5 Acolo, dincolo de moarte, în rătăcirea ta de-acolo, Tu vezi cum vifore de patimi lovind pe struna mea coboară, Şi astăzi zîmbetul tău rece din înălţime mă măsoară Crezînd că poate lacrimi numai mi-a dat din darul lui Apollo. Aşteaptă, mai aşteapt-o clipă, se joacă hora morţii încă, 10 Şi uraganul care-n goană azi pacea zărilor o frînge Mai poate trece pe la mine să-mi schimbe lacrimile-n sînge, Cu braţ de flăcări să mă smulgă dintr-o prăpastie adîncă. Atunci în ziua milostivă cînd şi suflarea mea de viaţă Se va zidi în temelia ce şi-a dura o lume nouă, 15 Cînd mă vor îngropa-n ţarina moşiei tale rupte-n două, Atunci, în ziua judecăţii, eu blînd te voi privi în faţă. 47 Cu ura mea n-am să mai tulbur atunci tăriile albastre, Şi-om pribegi senini alături în .undele nemărginirii,. In vreme ce, acoperite de praful sfînt al răsplătirii,. 20 Ca nişte fulgere uitate, dormi-vor cîntecele noastre. UNUI SCRIITOR VÎNDUT1 Nu-i simţi, în noaptea ta de jale, Cum vin, convoi întunecat, Eroii scrisurilor tale Şi ţi s-apropie de pat ? 5 Vin popi bătrîni cu,barba sură, Ţărani cu chip însîngerat, Vin să te blesteme din gură, Vin să te-ntrebe de păcat... Şi, spune-mi, nu te-ncearcă oare 10 Un vis cumplit, un vis urît : Că mîna lor răzbunătoare Te-a strînge într-o zi de gît ? 1 In ediţia din 1916 poezia poartă dedicaţia : „Lui 1. Slavici" 49 I, NOAPTE I Tu, noapte tainică de vară, Atît de dulce,-atît de grea, Atît de plină de povară, Din care lumi, din care ţară, Cobori azi la fereastra mea ? Pe unde' te-ai oprit în cale, La care geam ai stat în drum, Din ce grădini, din ce petale, Se-mbină farmecele tale, Cînd vii la pragul meu acum ? Atîtea doruri călătoare Cuprinzi la sîn şi le alinţi, Pare c-o dragoste ce moare Ţi-a dat întreaga ei viitoare De patimi şi de năzuinţi... Ca o broboadă de mătasă Simt zvonul tău adormitor, Ce blînd pe frunte mi se lasă... Pesemne-ai fost la mine-acasă Si-aduci de-acolo vreun fior... Cum treci azi, umedă de rouă, In trena ta de catifea, Aş vrea cu mîinile-amîndouă Să-ţi sfîşiu haina asta nouă, 25 Să-mi fac o perină din ea... O, noapte, punte blestemată, Durată-ntre pămînt şi cer, De-atîtea ori îmbrăţişată In setea noastră de mister... 5 Pe drumul tău, întotdeauna, Din preajma tîmplelor fierbinţi, De-o veşnicie-mi vede luna Urcînd aceleaşi năzuinţi... Dar fiecare dimineaţă 10 Se frînge puntea ta de-argint, Şi de pe ea îmi cad în ceaţă, Cad visurile şi mă mint... III De ce, nepricepută noapte, Ţi-ai stins luminile din cer. De ce n-ai basme azi, nici şoapte, Şi fîlfîi plină de. mister ? 5 De ce tresai înfiorată, Cînd pe deasupra noastră zbori, Şi-n calea ta întunecată Azi semeni groază şi fiori ? Pesemne undeva,, departe, 10 Pierzarea s-a gătit de drum, ■ Ş-un braţ aducător de moarte Aşteaptă să loveasc-acum... 50 51 DOI FRAŢI La curtea veche-a unui popă de lîngă Murăş mai Ia vale, Doi fraţi robiţi de-aceeaşi rază s-au fost pornit pe-aceeaşi cale. La curtea veche-a unui popă din sufletele amîndouă Aceeaşi veche rugăciune se îndrepta spre-o lume nouă... s La curtea veche-a unui popă e azi o temniţă pustie, S-au răzleţit departe fraţii minaţi de-aceeaşi vijelie... Aceeaşi zodie amară le-a dat aceeaşi ursitoare, Ii paşte tot aceeaşi soartă pe alte drumuri călătoare. Pe unul l-a trimis să scrie cu sînge roşu pe zăpadă, 10 Părăginirea ce şi-o strigă Ardealul blestemat să cadă, Iar altul scrie tot cu sînge în colţul unei mahalale Povestea fără strălucire a României neutrale... 52 PRIBEAG Pe drumul meu de pribegie Nu licăresc în noapte stele, Şi, singură tovărăşie, Port numai gîndurile mele. Cum s-au legat de mine-n largul Viitorilor să mă petreacă, Par corbi cari ţipă pe catargul Unei corăbii ce se-neacă... 53 1 HORA VALURILOR i Vechea mea otravă, jale călătoare, Azi la malul mării te-am adus pribeagă, Cînd povestea noastră pe pămînt nu-1 doare, Să mi-o ştie valul, valul s-o-nţeleagă. 5 într-o elip-amurgul mi-a furat amarul, S-a pornit, o undă alteia să-1 spuie, Cîntecul meu tainic şi-a pierdut hotarul, Cu talazul cade, cu talazul suie. Simt cum ondularea stropilor de apă 10 Fremătînd departe glasul mi-1 răsfrînge, Cum se sparge larga valurilor groapă, Cînd pămîntul tace, simt cum marea plînge. Viforul din mine prinde să pătrundă Pînă-n adîncimea apelor rebele, 15 Şi se otrăveşte fiecare undă De înfrigurarea patimilor mele... Cresc în pacea sării magice orchestre Din nepotolita volbură albastră, Şi-mi azvîrl în goană noaptea la ferestre 20 Fulgere răzleţe din viitoarea noastră. S-a-mpletit un cîntec mare, fără seamă, Oceanu-mi cîntă hora ta grozavă, Undele te strigă, apele te cheamă, Jale călătoare, vechea mea otravă... II în noaptea asta mă apasă Al apei greu răsuflet cald, Vin neguri negre de se lasă Ca din povestea unui scald. 5 Oceanul cu acorduri grave Nu-şi mişcă creţele verzui, Toţi zeii mării scandinave Veghează-n adîncimea lui. în ritmul stropilor de apă 10 învie basme de demult, Un vaier de departe scapă Şi vine-aproape, să-1 ascult. Adoarme-apoi cu firea-ntreagă Şi-abia mai rătăceşte^n gol, 15 O jale tainică, pribeagă, Ca dintr-o harfă-a lui Eol. Atunci, o clipă mi se pare, Cum stau şi-n noapte mă frămnit, Că s-a oprit eterna mare 20 S-asculte moartea pe pămînt... 54 Atunci, în cutropirea furtunii fără nume, Cînd rîuri de văpaie îmi clocoteau prin sînge, Te-a luminat întreagă un glas din altă lume : Ei, ochiul care rîde, noi, ochiul care plînge.,. POVESTE — 1914 — Cum stau acum şi-mi număr a vremurilor salbă, Parcă-mi revăd, în casa din satul de subt deal, Pe-un biet bunic din ceata de moşi cu barba albă, Prin cari vorbeşte gura tăcutului Ardeal. ■5 II văd aşa de birne... îi flutura oftatul Subt bolta înfrunzită a nucului înalt, Cînd începea povestea : — Doi ochi avea împăratul... Dar, de rîdea cu unul, plîngea cu celălalt... Poveste minunată şi tainică poveste, io Şoptită în amurgul atît de stins şi mut, Subt soarele de toamnă care.murea pe creste, Cînd mi te-a spus moşneagul, eu nu te^am priceput. Dar printre anii tulburi, care-şi sporiră-n cale Comoara lor de lacrimi în fiecare ceas, 15 Nelămurită, taina înţelepciunii tale, Poveste bătrînească, în minte mi-a rămas. Şi-abia tîrziu, odată, ţi-am înţeles fiorul Şi te-am văzut cum stărui şi-nfricoşată creşti, în clipa cea dintîie cînd mi-a atins piciorul 20 Ţarina fermecată a ţării româneşti. 25 în volbura,,grozavă ce-mi strigă la fereastră, Cum stau acum în noapte şi-n golul ei mă zbat, Pare c-aud cum geme cumplit povestea noastră Şi-1 văd pe cel din basme, pe bietul împărat... îl văd şi-mi muşcă-n suflet durerile păgîne, 30 Şi patimi şi ispite şi vifore mă frîng ; Căci, cine-mi spune mie ce vom avea noi mine : Doi ochi ce rid în soare, ori doi ochi care plîng ?... 56 Eu te întreb, drumeţ oprit în cale, Ce-ai ocrotit pe strune poezia : Ce-a mai rămas din cîntecele taîe ? SUFLETUL După Ada Negri 25 30 Tu, numai tu, cel îmbătat de soare Şi de lumina sfînt-a dimineţii, Tu, chinuit de nemplinite doruri, Ce ţi-au zdrobit şi inima şi struna, Tu,-nsîngerat, dar neînvins al vieţii, Tu, suflete, trăi-vei totdeauna ! Era puternic. — Dumnezeu din ceruri A revărsat pe fruntea lui lumină. Un cîntăreţ al dorurilor multe, Poet supus visării fără nume, Era frumos, în pacea lui senină, Şi vieţuia neînţeles de lume. Lui îi spuneau întraripate şoapte, Şi stelele şi lucrurile toate, Cu glas vrăjit de mută armonie, Cu-atîta slavă cerul i-a fost darnic ; Dar pentr-un vis din zări îndepărtate O biruinţă el cerşea zadarnic. Aşa s-a stins cel mare-n întunerec... Singurătatea-i străjuie mormîntul, Şi pe movilă soarele-i coboară, Peste podoaba teilor în floare. Tremurător, un cîntec poartă vîntul Asemeni unei pasări călătoare. Azi, lutul mort în groapă se desface, La sînu-i rodnic îl primeşte glia Şi se-nfrăţeşte cu părnîntul-tată... Cînd pacea dulce-mbrăţişează bolta Şi florile cu roua se sărută, Şi cînd extazul dragostei curate Va tremura în adîncimi de zare, -35 Se va-mpleti în el, nepricepută, Viaţa ta şi sfînta ta visare. Furtunile cînd zbuciumă văzduhul Şi vifore-n pagină răzvrătire Aprind temutul fulgerelor caier, 40 Cînd îngenunche pocăita minte, Tu gemi atunci, cu îngrozita fire, Cutremurat de-aducerile-aminte. Cînd limpede va legăna amurgul In lumi de stele-un cîntec de fecioare, 45 Un cîntec care-şi flutură sfiala, Şi-aprins, văpaia patimii răsfrînge, Atunci, topit în ruga-i arzătoare, Tu, suflete, cu jalea lui vei plînge... * Doar cîtă vreme lunci vor fi în floare 50 Şi-un trandafir va mai trăi în fire, Cît buzele vor cere sărutare Şi- florile vor cere stropi de rouă, Şi cîtă vreme, tainică iubire, Scînteia ta vei mai aprinde, nouă ; 58 59 55 Cînd crini nuntesc în razele de soare ■Şi mînidri ţin alaiul strălucirii, în vifore şi în adînc de mare, în stelele ce rîd în împrejururi, Pierzîndu-te în taina sfînt-a firii, 60 Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi... DIES ILLA D-lui I. Al. Brătescu-Voineşti Eu tot nu cred în ziua de-ngropare, Dragi cîntăreţi, eu adevăr zic vouă, Eu tot n-aştept potopul de pierzare, Cînd clopotul bisericuţii noastre, 5 Din turnul tainic, despicat în două, S-ar prăbuşi în lacrimi şi dezastre... Dac-ar veni clipita-nfricoşată, Atunci, strivit, fiorul din vechime Ar părăsi cetatea dărîmată, io Iar noi, învinşi, cu-aripile frînte, Am împleti neputincioase rime, Căci strunele n-ar mai putea să cînte... Atunci, în ziua neagră şi grozavă, Toţi, într-un foc care-ar uimi pămîntul, 15 Ne-am azvîrli cîntările de slavă, Şi cărţile de visuri triumfale... Cenuşa lor s-o risipească vîntul . -în largul ţării noastre neutrale... 61 DIN LARG POEME POSTUME 1939 din larg Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă Noroiul prins în putreda-i osîndă, înfrigurata patimilor turmă, Cu chiot lung de-ntrecere flămîndă... 5 Eu urc... Acolo jos, în adîncime, Aud viaţa ce-şi întinde hora ; E necurmatul cîntec din vechime. Il ştiu... Mai bine n-o să-1 ştie nime, Căci am băut din cupa tuturora Şi l-am plătit cu lacrimi şi cu rime... Acum, în drum cînd mă opresc vreodată Şi fac popas la nouă cotitură, Priveliştea din înălţimi s-arată Atît de-ngustă, strîmbă şi ciudată, 15 Cu valul ei de dragoste şi ură. Că orice pas de mergere-nainte îmi năruie-o aducere-aminte, îmi frînge-un glas, un zîmbet, o icoană.. Din cîte jos m-au urmărit în goană... 20 Şi tot aşa... de-acum o să-mi rămînă Aceeaşi ţintă fără de zăbavă, Să-mi uşurez povara de ţărînă, Să-mi cer de sus paharul de otravă ! 65 Jur împrejur e largul care cîntă, 25 E soare-n cer, e sărbătoare sfîntă, Şi-n vreme ce mi-a amuţit pămîntul Fiorul păcii-n suflet mi se lasă, Eternităţi îmi flutură vestmântul; Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă.. 30 Mai sus !... Mai sus !... Cetăţile de stele • Cuprind rotirea gândurilor mele, Şi, ca un sin ocrotitor de mamă, O năzuinţă proaspătă mă cheamă : Neprihănită, mîndră' poezie, 35 Lumină albă, pururi adorată, Ascultă-rnă cu ruga mea târzie, Şi fă pe veci în minte să-mi tresalte, Strălucitoare, rece şi curată, Singurătatea culmilor înalte... 10 15 20 PROFETUL Am fost proroc, pe drumul din pustie, Cînd zilele mureau, nemîngăiete... Am fost proroc, izvor de apă vie, Toţi m-aţi băut, de friguri şi de sete. Un vaier surd din veacuri depărtate Venea la mine-n noapte să mă cheme, Şi mă găsea cu buze-nfrigurate Din plînsul vostru împletind blesteme. Hoţi flămînzi de pîine şi de soare, In carnea mea eu v-am dospit fiorul, Şi despicând a vremilor viitoare, Prin graiul meu vorbea Mîntuitorul. însângerat v-am răscolit cărare Cu inima, cu pumnul şi cu dinţii, M-am îmbrăcat în neguri şi pierzare, Ca să vă dau limanul biruinţii... Cînd valul meu s-a revărsat pe uliţi O clip-abia, din larga lui năvală, Din mii de guri, din strigăte şi suliţi, I-am auzit cîntarea triumfală. 67 O zgură neagră i-a rămas în urmă. Ce mic e azi alaiul tuturora ! Străină mi-e biruitoarea turmă Cu tot noroiul unde-şi joacă hora. Un chiot sitrîmb îmi urlă la fereastră, Norocul lui mă mustră şi mă doare. Nu-i visul meu în fericirea voastră, Eu am vestit o altă sărbătoare. Mă-ntorc din nou spre culmi de-odinioară, Ca să nu-mi sfarm o sfîntă profeţie, Cu ce mai am din vechea mea comoară, Lăsaţi-mă să plec iar în pustie... în noaptea-aceea neagră şi tîrzie Călătorea departe uraganul, Cu repezi paşi împinşi de vijelie, Cu repezi paşi de repede pierzare, 5 - Cînd peste-albastra apelor mînie S-a desluşit Isus Na-;arineanul, Cu braţu-ntins spre binecuvîntare... Apostolii, cu teamă şi mirare, Şi-n preajma lor îngenuncheat poporul, 10 înfioraţi de mîndra arătare, Stăteau la mal, privind pe-nvăţătorul Ce-alunecînd pe-a undelor cărare înainta prin trăsnet şi genune... Pe urma lui, supuse de minune, 15 Pe rînd primind cereasca lui mustrare, Se potoleau furtunile nebune, Şi firea-ntreagă-i resimţea fiorul... Scăpau corăbii prinse de viitoare, Din nou viaţa se-ntoreea pe valuri, 20 Cînd păsări albe, reluîndu-şi zborul, Pescarii veseli năzuiau spre maluri... Şi-n vreme ce fiinţa-i zîmbitoare împurpurată-n sfînt-aureolă ISUS PE VALURI 69 Se prelungea topită-n depărtare, 25 Strălucitoarea cerului cupolă, Cu praf de stele luminînd decorul, Se aprindea mai tare, tot mai tare, Ca să apară-n drum Mîntuitorul, Semănător de linişte pe mare ! 30 Legendă veche, plină de-nţelesuri, Ce-ai luminat prin veacuri de rugină, Şi-n rătăcirea negrelor eresuri Ai mîngîiat singurătăţi sihastre, Legendă veche, floare de lumină, 3§ Azi tot mai mult cu taina ta mă-mpresuri... Corăbier bolnav al vremii noastre, Mi-e prora frîntă şi zdrobit catargul De-atît potop de vifor şi dezastre, Dar ochii mei tot mai visează largul... 40 Te chem, d)eei, blînd îmblânzitor de fiare, Tu care împaci hotare cu hotare Şi picuri dulce liniştea uitării în bietul suflet văduvit de mamă ; Oriunde eşti, şi orişieum te cheamă, 45 Tămîia mea de ucenic te-aşteaptă, Stăpîn măreţ al valurilor mării, Tu oare-nfrîm' în admeimi vulcanul, Preamilostirve Orist de legea nouă, Spre tine-n noapte ruga mi se-ndreaptă... 50 . Şt mi te-arată iarăşi oceanul Cum, întinzîndu-ţi mîinile-amîndouă, Spui lumilor cuvîntul:Pace vouă! I POETUL I El nu-i canar de colivie, Nici cîine paznic de ogradă, Nici cal de ham, bun de corvadă, Nici vultur de menajerie... 5 Demult, în noaptea cea dintîie, Cînd ochii lui au prins să vadă, Era o noapte de baladă Cu cer rănit de vijelie. Superba morţii serenadă 10 Cînta pe-a mărilor pustie, Şi-n zarea neagră-plumburie Urla un lup flămînd de pradă, Iar dintr-a norilor grămadă, Un fulger groaznic de mînie 15 Se asouţea în drum să cadă Pe nişte lanţuri de robie. Atunci, ursita care scrie Cărarea din copilărie, Simţind a cerului dovadă, 20 Şi-a zis, zîmbind cu ironie : ! — Nu-l fac canar de colivie, Nici cîine paznic de ogradă, 71 Nici cal de ham, bun de corvadă, Nici vultur de menajerie... Şi-ia scris în carte : Poezie ! STEJARUL Pe vîrf de deal, în largul de zăpadă, Bătrîn stingher, stejarul e de pază, Subt bolta lui vin corbii de s-aşază Cînd umbrele-nserării prind să cadă. 5 Jur împrejur e gol, e frig, e groază... Ş-a lupilor flămîndă serenadă, Din cînd în cînd, în noapte-i dă dovadă Că-n depărtare ura mai veghează. El, mut şi blînd, stă fără se se-ncline, 10 Acolo unde-n vifor şi urgie Blestemul rădăcinilor îl ţine... Cu împăcare înfruntînd povară, înfăşurat în Vechea lui mîndrie, E neclintit : visează primăvara... 73 PACE DE PROFUNDIS Eu port adese-n mine-o închisoare în care strigă făcători de rele. Din negura aidîncurilor mele Ei vin flămânzi de aer şi de soare... De cîte ori îmi bat după zăbrele Şi-ar vrea să frîngă vechile zăvoare... I-aud 'cum cer în depărtări să zboare Cu glas dogit, cu urlete rebele... Dar totdeauna, pocăita minte, Temutul paznic, fără de iertare, Nemilositiv le iese mainte. închide porţi, ou mînia-i pricepută, Şi-n urma ei în suflet reapare Aceeaşi pace veştedă şi mută. 74 Nu mai sunt şesuri netede.în ţară, Câmpii de grîu ca marea-nşelătoare, întinse mirişti fără de răzoare, Ce-n strălucirea razelor de soare, îşi legănau, în pragul altor zile, Cu leneş ritm, podoaba legendară... Nu mai sunt şesuri netede în ţară, Căci pretutindeni au crescut movile, Să-nsemne drumul morţii călătoare... 10 15 20 Movile, tristă zestre funerară, Biserici noi, turnuri de schelete, Morminte multe şi nemîngîiete, Tăcute urne, tainice coline, Grozave peşteri, ce-ngropaţi ruine, Voi răsăriţi pe lanul plin de spice, în umbrele amurgului de vară, Ca nişte pumni ce.vor să.se ridice, .• Să spargă bolta zărilor albastre... înfricoşate-s pivniţele voastre, Vulcani aprinşi le dorm în măruntaie, Credinţi şi doruri, rîuri de văpaie Din uri şi patimi prinse-n jurăminte : E toată goana sângelui fierbinte, 75 E ţintirimul plin de oseminte, 25 Ce s-a umplut din cîmpul de bătaie... O iarbă moale, proaspătă şi grasă, A îmbrăcat c-un verde de mătasă Aceste culmi ivite pe cîmpie. Din haina lor rid flori de păpădie, Dar jos, subt stratul ţarinei mănoase, Ele închid o vastă-mpărăţie De năzuinţi, de carne şi de oase... 30 35 40 45 50 55 60 Sunt morţii noştri încleştaţi sub glie, Nenumărate trupuri zdrenţuite De fier şi plumb, de-a cailor copite, In furtunoasa luptelor năvală. Sunt cei căzuţi în clipa triumfală, Biruitorii câmpului de plîngeri, Care, murind, zîmbeau în agonie ; Sunt măcinişul negrelor înfringeri, Bieţi mucenici, ce-n hora de obuze, Cu pieptul gol au vrut să-nfrunte valul, Şi-au fost .striviţi cu blestemul pe buze ; Sunt umbrele oe-a azvîrlit spitalul Din patul lui subt huma milostivă, Ologi şi ciungi muşcaţi de mitraliere, Cu chipuri reci şi strimbe de durere ; Sunt gloata tristă, morţii fără lupte, Cei îngheţaţi de frig în straie rupte, Cei oropsiţi de foame şi de boală... Toţi înfrăţiţi în neorînduială, I-acopere pămîntul, deopotrivă. Străine, tu, culegător de grîne, Tu, ce-mi cutreieri ţara după pîne, Şi-nf ăşurat în nepăsare crudă îţi porţi în larg privirea fără milă, Nu te opri întrebător în cale, Cînd treci pe lîngă tragica movilă, Vorbeşte-ncet, să nu mi te audă, Nici să priceapă umbletele tale, Ce-ar răscoli în adîncimi vulcanul Ia tot belşugul holdelor cu tine Nici nu gîndi că-n snopii ce vei'strînge 65 S1 0nf6 - °J? avem un str°P de sînge ; ' 05 Tu satura-ţi cohortele păgîne Dar fugi grăbit în drum, printre coline Căci n-are iadul draci să-1 mai înfrîne ' cînd s-a porni de-acolo uraganul !... Iaşi, 1918 76 Şi astăzi, cînd moartea o simt la fereastră, Povestea aceeaşi rămîne : —- Luaţi aminte, boieri dumneavoastră, Să ştiţi să ne-o spuneţi şi mîine !... laşi, 1917 POVESTE VECHE De «âte ori vremea cu sînge ne-adapă Obida din cronica ţării, Aceeaşi poveste de veci se dezgroapă Şi strigă în noaptea uitării. 5 Ea spune de oameni, de cîmp şi de munte, De tine, prostime săracă, Ursită să fereci din trupuri o punte Ce nu pot duşmanii s-o treacă. De voi scriu moşnegii pe foi de ceasloave, 10 La fel îşi înşiruie slova Neculce la carte, şi vodă-n hrisoave, în Ţara de jos şi-n Moldova, E lege bătrînă, şi legea-i păstrată, Să daţi voi pământului moaşte, 15 Căci multe potopuri hotarul ne-arată, Dar zid, numai unul cunoaşte. Aşa ne păzirăţi străvechea moşie Cu braţe de plug şi de sapă, De-atîtea ori moartă, dar pururea vie, 20 Tot viforul nostru ne-o scapă. 78 5 Altar aveam acolo-n înălţime, Căci, după poarta bolţii înstelate, Homer mi-a dat a zeilor cetate, Isus mi-a dat curata lui treime... PĂMÎNT ŞI CER Pămînt, pămînt... Ogradă vinovată C-un furnicar la orice cotitură, Cu (măruntaie putrede de ură, Povestea ta o ştiu... e neschimbată... Aşa, muncit de-o tainică arsură, Rîvnind o nouă jertfă-nsîngerată, Flămând şi rău, aşa mi te arată Din moşi-strămoşi a veacurilor gură. De-aceea,-nvins şi obosit de tine, Cu sufletul chemat de zări senine De cîte ori mă cerceta misterul, Eu, însetat de-o nevăzută ţară, Smulgmdu-mă din haina ta murdară, Priveam în sus, mă mîngîiam cu oerul... Putea oricât să stăruie minciuna 1° Aci în praf... căci ochii totdeauna, Scăldîndu-se-n tăriile albastre Mă învăţau în nopţi de reverie Că este sus, în cer, o armonie Ce-i dincolo de patimile noastre... III Azi în zadar vrea inima bolnavă Să-mi prind-un vis din norii moi de seară, Azi umbrele amurgului de vară Miroase toate-a moarte şi-a otravă... 5 Zbătîndu-se în goana lui de fiară, Pămîntul simt cum s-a urcat în slavă ; Maşina lui îmi uruie grozavă Spărgând a bolţii pace legendară... Rănit văzduhul tremura-n răsfrângeri, 10 Se duc din el popoarele de îngeri, Şi-n mintea mea un basm frumos se frînge Nu mai eşti sfântă rază diafană, Căci cerul alb şi fără de prihană Azi e stropit cu pete mari de sînge... Iaşi, 1917 Acolo-n slavă, binecuvîntate, Ardeau lumini sfinţite din vechime, Era un templu unde n-a fost nime Din lumea asta plină de păcate... 80 CEAHLĂUL Va fi-ntr-o zi de primăvară, Cu molcom zvon în zări albastre, Cînd poate nimeni n-a mai plînge Fărâmiţarea ţării noastre. în negură de ani de zile Se va fi cufundat Calvarul Şi doar bătrînii de-or mai spune Pe unde-a fost de mult hotarul... Atunci se va urni deodată într-un cutremur toată firea Şi-un chiot surd din depărtare Va despica nemărginirea... De peste graniţa cea nouă, Ca o sălbatică urgie, Strigînd spre ţarina Moldovei, Un munte s-a pornit să vie... Şi va să-nsemne cronicarul Atunci o zi vijelioasă, Ceahlăul n-a rămas la duşmani, Ceahlăul s-a întors acasă. Chişinău, 2918 AFARA TRECE MOARTEA Afară trece moartea în goană peste ţară, I-atîta plîns şi vaiet ş-atît blestem afară, Că braţul meu tresare şi mă-nfior, femeie, Ca mîna ta plăpîndă în mîna mea să steie, 5 Aicum -cînd trece moartea în goană peste ţară... N-auzi ce munţi de patimi ne strigă la fereastră, Să ne topim într-înşii şi noi văpaia noastră, Un picur în pierzarea care-şi întinde hora. Al tău nu pot fi astăzi, căci sunt al tuturora, 10 Acum cînd munţi de patimi ne strigă la fereastră... Ridiică-ţi ochii tulburi şi roagă-te, femeie, Ca zvon de biruinţă să vie din tranşeie, Să-mi scuture din suflet funinginea şi ura, Să pot să-ţi dau iar ţie şi inima, şi gura, 15 Ridică-ţi ochii tulburi şi roagă-te, femeie... 82 83 VORBESC TĂCERILE Vae surdîs ! Acum cînd tunul nu mai bate Pe culme, sus, la Mărăşeşti, Vorbesc tăceri înfricoşate In largul ţării româneşti. întunecate valuri mute, Fără de glas, fără auz, Sunt mai grozave, mai temute, Ca viforul de la Oituz. Le poartă vîntul primăverii. Şi cresc, şi tulburate vin, Sporind furtunile tăcerii, Din Dorohoi la Severin. Pe urma lor bolnav pămîntul Resimte taină şi fior, Otravă n-a avut cuvîntul, Mai tare ca otrava lor ! Căci nu sunt vorbe-ntraripate Să-1 spuie-al inimii îndemn, Cum strigă braţele trunchiate, Cum plîng picioarele de lemn. IN BIVUAC. LA AKERMAN Adie-n soarele de-amiază Un vînt de secetă duşman, Batalionul cantonează Pe-un vârf de deal, la Akerman. 5 Printre scaieţi şi polomidă, Jos pe nisip lîngă răzor Sunt puştile în piramidă Şi sunt soldaţi în umbra lor. în largul zărilor senine 10 Luceşte lacul solitar, Şi golul stepei ucraine în depărtări peste hotar. Flăcăii zac întinşi pe spate, Olteni, de fel din Mehedinţi, 15 Cu ochii-nchişi pe jumătate în ploaia razelor fierbinţi. Ce amintiri, ce griji, ce gînduri Le-or fi umbrind acest popas ? Că s-a făcut tăcere-n rînduri 20 Şi nu s-aude nici un glas... 84 85 Tîrziu, un fluier prinde-a zice O doină veche de pe Jiu, Din ochi dau lacrimi să le pice De-atîta jale şi pustiu... O faţă doar se luminează în somn... e domnul caporal. Nenorocitul, se visează La Alba-Iulia-n Ardeal... Vinerea Patimilor, 1918 HORA MORŢII Sus, copii, în hora mare, Hora morţii cea cu spor, De la Tisa pîn'Ia Mare, Bateţi straşnic din picior ! 5 Sub, copii, lăsaţi hodina, Cîntă tunul din vecini, Buruiana şi neghina S-o stârpim din rădăcini ! Sus, copii, deschideţi focul 10 Şi-1 urniţi ca un şuvoi, Că nevasta şi norocul Prea ne-aştieaptă-n sat la noi. Sus, copii, întindeţi pasul, Daţi năvală rîrad pe rînd 15 Şi grăbiţi să vie ceasul Biruinţii mai curînd. 87 NOI Înviere A fost o lungă, jalnic-agonie, Cu stingere de fiecare clipă, Mi-a fâlfâit pierzarea din aripă Peste întinsa nopţii-mpărăţie. Drumeţ înfrînt de-a patimii risipă, Vîslaş bolnav, purtat de Vijelie, M-a doborî t a valului mînie, Gonind uh vis ce nu mi se-nfiripă. Erau să vie cioclii să mă-ngroape, Cînd, stând închis în casa mortuară, Tu te-ai ivit la patul meu, aproape. Atunci, cu sfînta vieţii frenezie, M-am ridicat din morţi a doua oară Si mi-am făcut din moarte-o cununie. VITA NUOVA Te-am dărâmat, hotar de-odinioară, Brîu împletit din lacrimi şi din sînge, Veriga ta de foc nu mă mai strânge Şi lanţul tău a încetat să doară. 5 Trecutul însă tot se mai răsfrînge, Ca un paiangen tainic mă-mpresoară Şi-n inima mea fulgere coboară Din zilele ce mă-nvăţau a plînge... E în zadar ! Din munţii vechi de ură 10 Eu nu mai simt nici o fărămitură. Pe veci in mine fiara a murit !... Iar unde-a fost nenorocirea noastră, Eu pretutindeni am cîte-o fereastră, Ce stă deschisă larg spre infinit... 88 89 TOVARĂŞI îi vezi tovarăşi... Liniştea de seară I-a împăcat... Cei doi oopaci visează... Cu trupurile lor se^brăţişează Şi-o frunză nu-i pe ramuri să tresară. Pesemne-acum, cînd luna luminează, Ei se gîndssc la vremi de-odinioară, La vifore şi lupte ce-ndurară De cînd pe culme-alături sunt de pază. Subt bolta lor oum stăm, nu ti se pare Că sfînta noastră dragoste tîrzie Ne mai trimite-o proaspătă iertare ? Şi nu simţi tu în suflet începutul Unei vieţi de nouă armonie, Acum cînd moare-n depărtări trecutul ?.. PUSTIU Eu cînd mă uit în mine-arare, Sărmanul suflet mă-nspăimîntă, O casă goală mi se pare, O casă care nu cuvîntă... în jur ograda stă pustie, Perdeaua la fereşti e trasă, Iar într-un colţ pare că scrie : Stăpînul a plecat de-acasă ! 90 91 ÎN NOAPTE Acuma cînd, în noapte, la tine gîndu-mi port, Mi-e sufletul o casă din oare-ai dus un mort. Tot mai pluteşte încă fiorul stinsei vieţi, Sunt urme de răsuflet ce-s scrise pe păreţi... Dar e atîta umbră în golul oe-a rămas Şi-atîta întunerec se lasă ceas cu ceas, Că, dornic să se spargă pustiul mut şi sec, Aş vrea să-mi nărui casa — s-o nărui şi să plec.. STRIGOII Case putrede, bătrîne De ruşine şi păcate, Case negre, dărîmate, După voi ce mai rămîne ? 5 Sunt strigoii din vechime Prinşi în var şi-n cărămidă, Să-i alunge, să-i ucidă Nu e-n stare încă nime... Cu răsuflete de ură, 10 In scrîşnirea lor flămîndă, Ei se-nşiruie la pîndă Pe la orice cotitură. Orişicît de înainte Noi împingem oarul vieţii, 15 Ei stropesc în ochi drumeţii Cu ţărînă din morminte. Staţi cu mîinile-amîndouă, Meşteri mari în apărare, Căci strigoi, cu mic, cu mare, 20 Vor să strice casa nouă... 92 93 TRISTIA Tristeţea mea, adîneă mare, Fără de margini, fără fund, In largul ei fără hotare Atâtea vifore s-ascund... Tristeţea, zestre de-o viaţă, M-a petrecut de obicei, Tăcută peşteră de ghiaţă, Atît de frig e-n umbra ei... Tristeţea ce zâmbeşte mută Din ochii mei cînd ne-ntîlnim, Cu taina ei nepricepută Mă cheamă azi în ţintirim... BREVE SOGNO Ce mort frumos s-a deşteptat în mine Subt farmecul atingerilor tale... O stea s-a smuls din negura din vale Şi-a răsărit o floare pe ruine... 5 Cu-nfrigurări de visuri triumfale Viaţa iar mi-a fulgerat prin vine Şi tainice nemărginiri senine Mi s-^au deschis strălucitoare-n cale... Femeie, tu, solia primăverii, 10 Tu mi-ai vrăjit misterul învierii Şi oaza magică dintr-o Sahară, Unde-am murit pe veci a doua oară. 94 95 DEPARTE Şi-acuma, cînd pământul şi apa ne desparte, Tu-mi vii tot mai aproape, cu cât plec mai departe... Şi-aice firea-ntreagă numai de tine-i plină Şi-n jocul ei de umbre şi-n jocul de lumină, 5 Oriunde mă mai cheamă un strop răzleţ de viaţă Tu vii şi pretutindeni eşti pururea de faţă... Şi azi mi te apropii... Iar mi-ai pătruns în casă... Din liniştea-nnoptării tăcerea ta m-apasă. Te simt tot mai aievea şi-atâta de fierbinte, 10 Cum simte ucigaşul aducerea-aminte... Eşti tu, ca totdeauna. Din nou îmi pari mai vie. Trecutul, oa o fiară, din neguri reînvie... Mi-ai destrămat iar tihna, mi-ai sugrumat răgazul, Răsufletul tău moale mi-a-neolăcit grumazul, 15 Mă strînge ca un şarpe cu solzii de văpaie, Şi rostul tău îmi umple tot golul din odaie... Din raza care trece ferestrele deschise îmi flutură cuvinte odinioară zise... Mi se desfac prăpăstii din golul nefiinţii, 20 Aud cum patimi negre se sfîşie cu dinţii... Răsare-o glumă,-un cîntec, un zâmbet ori un vaier, Mă năvălesc intruna, se zbuciumă, se-ncaier Şi dintr-o dat' păreţii par căptuşiţi cu şoapte... Ce groaznică orgie e-n fiecare noapte !... CÎNTEC Eu ţi-am făcut un cîntec, o salbă împletită Din umbră şi lumină, din patimi şi din stele, Iubirea mea păgînă pe veci nepovestită, Cu zestrea ei întreagă, i-o dau cântării mele. 5 Eu ţi-am făcut un cîntec să te petreacă-n cale, Să-i simţi arzînd la tâmple suflarea de otravă, Să reânvie noaptea ân visurile tale îmbrăţişarea noastră flămândă şi bolnavă. 96 97 SUFLETUL CĂRBUNII Ţi-e sufletul o mare-nviforată, Şi-n ochii verzi, ee-mai strălucesc în cale, Eu văd oa-n două vîrf uri de pumnale O' tristă hecatombă-nsîngerată, 5 întreagă jertfa biruinţii tale. Pe mine-adîncul apei mă-nfioară Cu tainele ce nu le ştie nime, Din undele ce suie şi coboară îmi reînvie basmul cu-o comoară 10 Ascunsă jos, acolo-n adîncime. Drumeţ chemat de viforele mării, Cum m-am oprit rătăcitor pe maluri, Simt fulgere în purpura-nserării Şi-n noapte-aud suspinele chemării 15 Luntraşilor, cari vor pieri în valuri... Cărbunii cînd ţi-or arde-n vatră în seri de ani tîrzii şi goi, Tu stînd la lespedea de piatră Să te gîndeşti c-am ars şi noi... Iar cînd din ochii de jăratic Vor tresări scîntei-scîntei, Să ştii că visul meu sălbatic S-a mai aprins o dată-n ei. 98 99 CHEMARE MUNŢII Subt zidul alb al mînăstirii Unde-ai închis un scump noroc, Cu slovele muiate-n foc Ţi-ai scris chemările iubirii... 5 Eu le cetesc... şi dintre şire Ţi-aud chemările de dor 6a fulgere ce cad în zbor Spre turnul vechi de mînăstire... Trup sfînt din trupul ce se frînge, Voi, munţi de brad şi de stejar, Străjeri ai ţării care plînge, Plini de poveşti şi plini de sînge, 5 V-^au surghiunit peste hotar. Nu ştiu, la cronică nu scrie, De cînd avem acelaşi rost... Aţi mai rămas voi mărturie, Azi numai frunza voastră ştie !0 Să spuie nunta cum ne-a fost... 100 101 PARIS Parisul, magică făclie, Cum n-a mai luminat pe cer, Parisu-n mintea mea învie Şi frigurile lui mă cer. Parisul chiote şi arde, Cuprins de-al patimilor stol, Cu clocotul din bulevarde, Imensa harf-a lui Eol. Parisul din povestea noastră, Prinzând misteriosul val O să ne cânte la fereastră Măreţu-i cîntec nupţial... AŞTEPTARE Trei trandafiri într-un pahar Trei trandafiri în floare, Curaţi ca de mărgăritar, Te-au aşteptat ieri în zadar 5 Să-i prinzi în cingătoare... Te-au aşteptat, sărmane flori In liniştea mea moartă, Şi,-ngălbenite de fiori, S-au scuturat de cîte ori 1° Foşnea un pas la poartă. Amurgul vineţiu de-april îmi rătăcea prin casă, Cînd frunzele tiptil-tiptil, Ca nişte lacrimi de copil, 15 Cădeau încet pe masă. 102 103 o ramura întirziata TRECUTUL Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată, Cînd toamna palidă coboară, într-o grădină despoiată, O ramură întîrziată 5 Ce-a înflorit a doua oară ? Nu te-ai oprit atunci în cale Să te întrebi : ce taină, oare, Ascund înţelepciunii tale înfriguratele petale, 10 Ca mîine stinse^ fără soare ?... Şi dac-o blîndă-nduioşare Ţi-a frînt o clipă-n ochi lumina, Cum stai aşa, întrebătoare, Uitmdu-te la biata floare, 15 Ai înţeles a cui e vina ? E raza care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii, Şi-n preajma morţii abătute A picurat, pe neştiute, 20 Un strop din cîntecu-nvierii... S-abat mustrări din altă vreme, Din vremea cînd nu ne ştiam, Şi vin pe nume să mă cheme, Să-mi strige nopţile la geam, ' Ca o pădure de blesteme... Trecutul tău de-odinioară, Prăpastie cu multe guri, Cu întrebări ce mă-nfioară, Cu şerpuiri şi cotituri... 10 Trecutul, nesătulă fiară... Trecutul, umbră vinovată, Tîlhar scăpat de subt zăvor, Din cripta lui întunecată Se furişează, călător, 15 Şi lîngă patul meu s-arată. Trecutul, cioclu de morminte, Sinistru oaspete de-amurg, Neguţător de jurăminte, Din haina-i ciuruită curg, 20 Drept zdrenţe, aducerile-aminte... 104 105 El vine tainic să dezgroape Tot ce-am închis în ţintirim, Ne-aduce lacrimi în pleoape... — Dă-mi mîna ta, să-1 gîtuim, 25 Trecutul, cînd îl simţi aproape... APUS Duminecă. Nu-i nimeni pe alee, Şi-n împietrită pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală, Altarul ei, un strat de orhidee. 5 Muiat în blinda florilor sfială, Jos, soarele s-a mai oprit să steie, Cele din urmă roşii curcubeie Se frîng pe-o albă cruce sepulcrală. Apune-apoi... Lin, una cîte una, 10 Vin umbrele peste copaci să cadă, Pîn' ce, tîrziu, din lac răsare luna. Lumina-i rece scaldă palmierii, Cînd noi, ca doi eroi dintr-o baladă, Sorbim imensul cîntec al tăcerii... Palermo, 1921 107 din viaţa în largul mării fără margini, în largul mării zbuciumate, Se întîlniră două scînduri din două vase sfărîmate. Sărace mărturii răzleţe ale-unui drum dup-o comoară, Le-a fost urnit aceeaşi vrajă din portul lor de-odinioară... 5 Din două părţi tăindu-şi cale credeau în unda milostivă, Cînd tot acelaşi braţ de vifor le-a frînt catargul deopotrivă. Deodată s-au oprit în goana de năzuinţi spre-o lume nouă, Deodată albele corăbii se cufundară amîndouă... Solii pribege ale morţii rămase cele două scînduri, 10 Purtînd pe ape fiecare acelaşi trist popor de gînduri... S-au prins alături cînd simţiră că tot acelaşi val le saltă, Şi azi, brăzdînd nemărginirea, merg înfrăţite laolaltă.. RESURRECTIO Cînd trec umbrele-nserării, Pînze de-argintat fuior, N-auzi spasmurile mării Cum ne strigă-n hora lor ? 5 Din păgîna şi adînca Undelor îmbrăţişare, Dintr-un val ce sparge stînca Un fior prelung tresare... Parc-o taină se ridică 10 Din primejdia de apă, Ochii tăi supuşi de frică Vreau cucernic s-o priceapă. Eu o ştiu atît de bine... E povestea de demult, 15 Din uitate vremuri vine Inc-o dată s-o ascult. 108 109 TIBI MARE de profundis Atîţia ani îşi streeurară convoiul lor pierdut de clipe Din ziua cînd ne despărţirăm de şoapta-ţi ademenitoare, Şi azi acelaşi demon bate deasupra noastră din aripe, Pâgîna patimă flămîndă tot mai sălbatică ne doare... Curînd iar vom veni la tine, striviţi de vechea- mbrăţişare, Să oglindim acelaşi vifor în larga-ntindere albastră, Şi să-ntrefoăm un val, să spuie : ce e mai sfîntă şi mai mare, E veşnicia ta de unde, ori e eternitatea noastră ? io 15 20 Din sufletul meu, peşteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile mai strigă cîteodată, Ca nişte robi rebeli în închisoare. Sunt visuri, patimi, cîntece pierdute Şi întrebări nedezlegate încă, Tot ţintirimul vieţii mele mute Mă cheam-atunci cu matca lui adîîică. Dintr-o poveste mîndră şi păgînă S-abat frînturi de straie zdrenţuite, M-ating răzleţ cu taina lor bătrînă, O clipă-abia, şi negura le-nghite. De fiecare plînge-o agonie Şi flutură o umbră de mustrare, Nemilostivă volbură tîrzie, Cu gheara ei mă sapă şi mă doare. Aşa, pe rînd, sălbatice şi crude, Mă urmăresc tăcerile deşarte. Dar anii trec şi glasul lor s-aude Tot mai încet şi tot mai de departe. Riva, 1929 110 111 LA MAL Sus, munte de piatră, cu fruntea de var, Jos, lacul, o pînză albastră, La mal, lîng-o masă cu flori în pahar, Noi doi, cu muţenia noastră. 5 Atîta repaos ş-atîta fior Plutesc peste apele-afunde, Că taine din vremi ce de mult nu mai dor Azi plimbă tăcerea pe unde. Din soarele-apune blînd raze se scurg 10 Spre trei chiparoşi să se-nchine, Trei sfeşnice stinse, uitate-n amurg, Pe-un umăr de templu-n ruine... Cum stăm, strînşi alături, şi buzele tac In liniştea fără cuvinte, 35 Ca albe corăbii, pribege pe lac, Ne leagăn-aduceri-aminte. Şi-n vreme ce umbrele nopţii cobor Şi gîlgîie apa la scară, Departe, trecutul, bătrîn cerşetor, 20 Ne cîntă umil din ghitară. Riva, 1930 MARE AETERNUM Eternă mare, ca şi odinioară, Fără hotar şi fără de hodină, De întrebări şi neastâmpăr plină, Azi goana mea la malul tău coboară. 5 Cu tresăltări de ape şi lumină Oglinda ta prelung mă înfioară, Şi-nchise răni încep din nou să doară, Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină. Pe rînd, pe rînd, eu simt cum reînvie, 10 Cîntată paroă-n surle şi chimvale, Uitata noastră mare-mpărăţie. Şi nu mai ştiu ce mi se par mai grele Poveţele nemărginirii tale, Sau tainele adîncurilor mele... 112 113 TREC CLIPELE PAX NOBIS Trec clipele... mărgele înşirate Pe-un tainic fir, de-o mină preacurată, în goană lor de visuri argintate Viaţa mea se risipeşte toată... 5 Cînd simt că bate moartea din aripe Eu mă opresc să-mi văd întreaga salbă. Şi văd atunci că tortul meu de clipe' L-a depănat aceeaşi mînă albă... Cînd cade-amurgul la fereastră Cu joc de umbre, cu fiori, El ne găseşte-n casa noastră, Tovarăşi muţi şi .visători. 5 Cu ochii călători departe, Cum stăm alături amîndoi, Un şir de veacuri ne desparte De-al vremii chiot şi noroi... Ca-ntr-o cetate legendară 10 Noi ne-am închis după oblon, Din valul ce se strig-afară Nu ne pătrunde nici un zvon... Se-nşiră. clipele curate Fără trecut şi viitor, 15 E tainica eternitate Ce trece^asupra noastră-n zbor, Şi-atunci, în sfînta serii pace, Noi am uitat, de mult, că sînt Atît amar de dobitoace 20 Rumegătoare pe pămînt. 114 115 ASTĂZI AM FOST... Am fost logodnicul durerii, Cobzarul cu aceleaşi strune, Ce-şi ţese eîntecu-nvierii Din stihuri de îngropăciune... 5 In noaptea mea înviforată, Drumeţ îndrăgostit de soare, Am fost o harfă spînzurată Pe-o straşină de închisoare... Zidit din lacrimi şi dezastre, io Eu am vestit o lume nouă, Voi mi-aţi dat vaierele voastre, Eu v-am dat inima mea vouă. în zile lungi de pribegie, Biet rob lovit de biciul urii, 15 Eu am purtat de-o veşnicie Prea mult blestem în cerul gurii Mirarea deci să nu vă prindă Că azi subt tîmpla mea căruntă, Nu e nici zumzet de colindă, 20 Nu sunt nici chiote de nuntă... post BELLUM Pămînt, pămînt, stăpinul meu de-o \riaţă, Eu ţi-am fost slugă, ucenic şi frate... Te-am proslăvit cu gene-nlăcrimate în ruga mea de orice dimineaţă. 5 Pămînt, mi-ai fost duhovnic de păcate, Pămînt, mi-ai fost tezaur de povaţă, Din lutul tău eu mi-am zidit altarul... M-am închinat la coapsa ta bătrînă, La tine-am supt credinţă din ţarină, 10 Cu plînsul tău eu mi-am umplut paharul... Pămînt... Pămînt... Azi te-ai schimbat la faţă. Ca un bătrîn cu cuvioasă barbă, împins de-o tristă volbură tîrzie, Dup-o spurcată noapte de beţie, 15 Eşti necurat în orice fir de iarbă... Pămînt, eşti plin de-a patimilor zgură. Acolo jos, în negre măruntaie, Pămînt... pămînt... ai vinovată gură, Tot te mai arde-a crimelor văpaie... 20 Pămînt... pămînt... ai otrăvite roade, Nu-mi poţi da astăzi cuminecătură... Pămînt... pămînt... Pe robul tău sloboade, Căci ochii lui cei dornici de mister Te părăsesc... s-au surghiunit în cer. Cum, stînd aşa, cu coatele pe masă, Urîtu-ncinge fruntea mea de ceară, Iar noaptea grea asupra mea îl lasă O lespede pe-o pace funerară... CETIND PE BAUDELAIRE Mai reeetesc o pagină bolnavă Din spleen-ul tău încarcerat în rime, în noaptea asta plină de otravă, Cînd nu mai rîd, căci nu mă vede nime... 5 Mai reeetesc şi filă după filă, Par nişte triste galbene petale, E pretutindeni brumă fără milă Şi-atîta toamnă-n versurile tale... Ce turn înalt, strălucitor de ghiaţă 10 Ţi-e mintea... Văd la orice cotitură Cum cîte-un picur proaspăt de viaţă Primeşte-a morţii cuminecătură... Pe rînd, pe rînd, viziuni multicolore, Beţiile cu-a lor apoteoză 15 Mor în căderea vorbelor sonore, Cînd visu-şi moaie aripa-n nevroză. Simt sufletul învins cum ţi se frînge, Un Crist cu pieptul zdrenţuit de suliţi, Pare^că văd cum ai stropit cu sînge, 20 Pe unde-ai fost, noroiul de pe uliţi... 118 ASCULTÎND „MESSIAS" DE HANDEL 10 Ca printr-un fum sfinţit de denii S-alungă umbră şi vedenii, S-aud mustrări, se strigă plîngeri, Satana e gonit de îngeri, Păcatul vechi din ziua-ntîie Se scaldă-n miros de tămîie, Din depărtate vremi tresare Şi creşte ca o apă mare, Cu zvîrcolirea lui dezleagă Catapeteasma lumii-ntreagă. KARLSBAD Sunt fără număr, mutre somnolente De ambe sexe, valuri nesfîrşite Trec spre izvor, stomacuri obosite Din cele cinci diverse continente. 5 Par un cavou arcadele boltite Subt ziduri sure, reci, indiferente, Cînd dintr-un colţ răsună-n vagi accent Un vals de Strauss cu note gîlgîite... Aşa pe rînd mulţimile s-adună... 10 Pe urma lor şi pasul meu s-abate, Da ! Iată-1 plin paharul meu cu apă... încep să-1 beau, şi liniştea mea gravă Schiţează parcă gestul lui Socrate Cînd a sorbit din cupa de otravă ! 120 121 MARIENBAD Ce blândă eşti, domestică pădure, Sub 'brazii tăi decenţi nu mi se pare Că s-ar putea vocifera prea tare, Ori c-ar veni haiducii să mă fure. Bine crescută, n-ai asemănare Cu coastele Carpaţilor, obscure, Unde e zvon de clopot şi secure Şi unde iese ursul la plimbare... Şi totuşi pacea ta civilizată Mi-a arătat cea mai cumplită fiară : Pădure tunsă, rasă, coafată... Vai, n-am s-o uit vedenia burgheză : Un neamţ enorm pe-o bancă solitară îşi mângâia nevasta lui obeză... FRANZENSBAD în dup-amiaza silnică de vară, I s-a făcut un gol rotund în minte... Sunt fără şir imagini şi cuvinte Ce s-au pornit în juru-i să tresară. 5 Pe scaunul ei de lene sedentară O năpădesc aducerile-aminte... ...A fost demult... La bal ? ori înainte Departe parcă picur-o ghitară... încet, încet, visării se supune, !0 Cînd, înotând în soarele-apune, 0 'ciocârlie îşi inalţă trilul... Ea doarme lin... Dar într-o clipă, iată, Din vi» femeia sare-nfrigurată : 1 se păruse c-a ţipat copilul... 122 123 IN SAT CÎNTA MOARTEA îmi cîntă moartea la fereastră Ca o vecernie-n surdină, îmi cîntă-ncet povestea noastră : Un joc de umbre şi lumină. 5 Eu o ascult în noaptea mută, Din adîncimi îmi creşte mare ; întreaga viaţă petrecută La căpătîiul meu răsare. Şi cum, sub tîmpla mea fierbinte, 10 O lume veche-mi reînvie, Nu cîte-au fost îmi vin în minte, Ci cîte-ar fi putut să fie. CÎNTECUL CAMÂŞII — Fragment — Eu sunt o biată, ieftină cămaşe, Sunt o sumară haină populară, De mii de ani de cînd mă îmbrăcară, Eu sunt pudoarea plebei nevoiaşe. 5 Eu m-am pornit din cîmp, de pe ogoare, Din cînepa ce-au semănat ţăranii... (Tatăl meu e unul Ioan al Anii.) M-a tors, în albe nopţi de şezătoare, Cu grabnic spor, o ceată de neveste, 10 Din gura lor ştiu doine plîngătoare Şi-am învăţat cu firul de fuioare, Din fiecare fus, cîte-o poveste. Am fost ţesută la război, în tindă, Şi m-a cusut încet o fată mare, 15 M-a înflorit la mîneei cu mătasă Şi mîna ei a izbutit să prindă în arabescuri fine şi barbare Toat-aşteptarea dulce de mireasă... Ţiu minte, vezi, cînd am ieşit din casă 20 Şi cînd la horă,-n vesela grămadă, M-am prins întîi curată şi frumoasă, Cum străluceam în albul de zăpadă... De-atunci, în cruda anilor povaţă, Cîte-au fost date-asupra mea să cadă 124 125 25 Ca nişte păsări groaznice de pradă... Ce-aruncătură stearpă de viaţă ! Prin praf, prin fum, prin negură şi ceaţă, Subt suliţele arşiţei de soare, Ori în bătăi de vifor şi ninsoare, 30 Eu m-am zbătut, o chinuită roabă. Şi zi cu zi din munca mea neghioabă Mă năpădiră rîuri de sudoare... Blesteme cîte lung clocotitoare îmi trimetea scheletul de subt mine, 35 Subt vălul meu adăposteam ruine, Cînd glia neagr-o răsturnam cu boii... Şi-n drumul greu, cum mă păştea duşmanul, Mi s-au vîndut iţarii şi sumanul, Numai pe mine m-au iertat ciocoii... 40 Azi, cum mă vezi săracă, nelăută, M-am zdrenţuit, sunt galbenă şi neagră. Şi-n goana mea de toţi nepricepută M-am pomenit netrebnică şi ruptă. Dar totuşi poate-ţi mai aduci aminte 45 Că suptă-aşa de foame şi de boală, Ca un drapel de-nfricoşată luptă, Pe cînd era bătaia mai fierbinte, Eu, sfîrticată, tragică şi goală, Am năvălit tranşeele nemţeşti, 50 Am dat asalt, în cîmp, la Mărăşeşti. ÎN MINE CÎTEODATA io In mine cîteodată eu simt : se face noapte, Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Strigări necunoscute şi eîntece şi şoapte La casa mea colindă. In mine cîteodată ţărani cu zeghea sură Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul S-amestecă de-a valma roind în bătătură Şi vin să-şi ţie sfatul... În mine cîteodată grea liniştea se lasă, Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie, în vreme ce un popă cu barba cuvioasă Slujeşte-o liturghie... 127 TRECEA UN OM BISERICUŢA DIN ALBAC Pe sub fereastra casei mele In largul drumului de ţară, Sub cerul alb, stropit cu stele, Trecea un om cîntînd aseară. Era un cîntec care spune Durerile ee-adună anii, Trist ca un plîns de-ngropăciune, Cum numai ei îl ştiu, ţăranii. De unde oare călătorul II adusese-n sat la mine, Din ce mister pornea fiorul, Din ce adînc, din ce ruine ? Il ascultam cum jalea-i blîndă Deasupra văilor se-mparte, Nemîngîiată şi plăpîndă Ca o mustrare de departe. Şi cum se risipea-nainte Oftarea lui îndurerată, O clipă mi-am adus aminte Că şi eu am cîntat odată... Bisericuţă din Albac, Tu eşti al vremurilor semn, Tot bietul nostru plîns sărac E-nchis în trupul tău de lemn. 5 Din ce^am cerut, din ce-^am gîndit. Atîtea rugăciuni cuprinzi, Şi-atîta vis neizbîndit, Subt vechiul tău tavan de grinzi... Tu ştii cum ne-am trudit stingher, 10 De-a pururi fără crezămînt La Dumnezeu, acolo-n cer, Şi la-mpăratul pe pămînt... De-aceea, ostenit-acum De zile rele cîte-au fost, 15 Bătrînă te-ai pornit la drum Să-ţi deie fraţii adăpost... Rămîi aici, fă-ţi un popas, Fii sfetnic bun din veac în veac Şi spune-acasă ce-a rămas, 20 Bisericuţă din Albac ! Florica 128 129 VÎNT DE SEARA ÎN ŢINTIRIM Căsuţă albă, vineţie, Subt culmea verde-a unui deal, în noaptea mea de pribegie De ce mi te arăţi azi mie. Căsuţă albă din Ardeal ? Ce val de umbre călătoare j \ Mi te-abate iar în gînd ? De ce-mi răşai stăruitoare, De ce te văd acuma oare Mai limpede ca orişieînd ? . Pesernne duşmani te prădară, Pesemne duşmani ţi-au dat foc, Şi-un strop din urna-ţi funerară Tu mi-ai trimis pe vînt de seară, Căsuţă fără de noroc... 130 în ţintirim, la noi în ţară, Movile sunt în lung şi-n lat, O pace mută, funerară, Te-apasă greu ca un păcat. 5 în ele taina nefiinţii I-a prins, subt milostiv zăvor, Pe toţi cîţi au muşcat cu dinţii Din ţarina durerii lor... în ţintirim dorm munţi de lavă 10 închişi subt lespezi de mormînt. Un cuib de ură şi otravă E-n orice bulgăr de pămînt. Ţarina tremură şi-nvie, Căci fiecare fir de lut 15 Dospeşte-n el o vijelie Din cîte-n suflete-au bătut... în ţintirim, pe vînt de seară, Şireaguri umbrele cobor, Sunt morţii care se strecoară 20 Şi prin unghere ţin sobor. Grozavă oaste de schelete, Nebiruiţi rătăcitori, Ei sfînta răzbunării sete Şi-o-mpart în drum la trecători. 131 25 în ţintirim, în nopvi albastre, Cînd stelele pe cer s-aprind, Răsună plînsetele noastre Şi zarea-ntreagă o cuprind, înfiorată lunca geme, 30 De bocet jalnic de femei, Ce spun din gura lor blesteme Cînd duc la groapă ghiocei. în ţintirim mai sunt şi cete De nesătui boi de pripas, 35 Cari rumegă pe îndelete, Călcând pe-un mort la orice pas, Şi-n vreme ce sfîrşiţi de zile Noi lîngă cruci ne tînguim, Ei pasc la flori de pe movile, 40 Ei ni se-ngraşe-n ţintirim. TRADUCERI PRIVIGHETORI ŞI CIOCÎRLII — După Petofi — Vai, pînă cînd va trebui s-ascult Cum împletiţi din razele de lună Cîntări din vremuri de demult, Ce le-a-ngropat cu valul ei uitarea ?... 5 Şi cînd stricaţi voi cuiburile voastre Din dărâmate cetăţui sihastre, Unde v-aţi pus la-ntrecere nebună Cu huhurezi şi bufniţe-mpreună ?... Demult, 10 Demult v-aseult ; Cîntaţi fără-ncetare, Şi-n ochii voştri tulburi Văd dulce-nfiorare, Văd lacrima părerilor de rău... 15 Neputincioase lacrimi fără roadă, Căci de minciună ochii-mi dau dovadă... Ce sînteţi doar voi toţi pe cîţi v-ascult, Voi, cîntăreţii vremii de demult ?... Sînteţi tîlharii vechilor morminte, 20 Ce dezgropaţi a vremii moaşte sfinte Şi dezgropaţi ascunsul ei tezaur, Şi-1 daţi pe preţul frunzelor de laur.„ Eu nu vă vreau cununa, nici rnărirea, Miros de mort şi putregai e-ntr-însa... 25 Se zbuciumă bolnava omenire, Truditu-i suflet cere premenire, 133 Vedeţi, s-a smuls din pacea lui pămîntul. Şi vîntul Dezlănţuitei patimi trece-n goană 30 Şi seceră bolnavi în orice parte... Vedeţi, un neam cum e ajuns de moarte, Cum alte cad, căci boala le supune... Şi cine-mi spune : Se mai trezesc odată adormite 35 Vieţile de seminţii strivite ?... Dar, uite,-acuim, în ziua de pierzare Lecuitor purcede să coboare, Nu-1 ştiu, nu-1 simt, nu-1 văd omorîtorii. A ta-i cântarea, orişice strigare 40 De care astăzi struna mea tresare ; Tu eşti izvorul lacrimilor mele, Tu-mi eşti povaţa vieţuirii grele ; Nădejdea mea spre tine se îndreaptă, Ş-atunci, un leac durerii din vechime 45 Şi ranelor tămăduire dreaptă, Eu glasul tău aştept : viitorime ! Iar voi, întârziaţi poeţi : Tăceţi ! Tăceţi ! 50 De-ar fi atît de-ndurerat Şi-atît de dulce picurat, Cu glasul de privighetori, Al vostru cînt, Privighetoarea-i soră cu amurgul, 55 Iar pe pămînt, Noi aşteptăm toţi revărsat de zori, Noi aşteptăm suflarea dimineţii Pe-a lumii temelii, Vrem să vestească soare cîntăreţii : 60 Vrem ciocârlii ! NOAPTE — După Carducci — Adînca noapte-n veci nepricepută, Odihnă bun-a lucrurilor toate, Ce dormi pe stînci de trăsnet despicate Şi-nvălui drag livada-n flori ţesute ; 5 Voi, flăcări vii, pe boltă semănate, Cu mîndra voastră strălucire mută, De-o tainică poruncă neştiută Pe-aceleaşi căi de-a pururi îndrumate ; Şi lună, tu, tu vitreg milostivă, 10 Ce tuturor îţi dărui deopotrivă Tremurătoarea pulbere-argintată : Răspundeţi voi ce-i rostul, lumii noastre, Ce taină doarme-n bolţile albastre ?... Nici nu te mişti, tăcere blestemată !... 134 135 5 Ce chiot şi larmă la iaz lingă moară, Ce mîini noduroase lovesc din topoare Şi cum mă ucide sărutul sălbatic... La marginea Tisei ce caut eu oare ? III POEZII — După Ady — I Eu am pornit din matca Tisei, Cu moşteniri neînfrînate, Gonind cirezi de visuri oarbe Din splendida păgînătate. Se prăvălea-niprejuru-mi lumea Într-o sălbatică strigare Cînd eu tăcut şi singuratic Căutam o armonie mare... Robust Apollo de la ţară, Haiduc în goana tinereţii, Chemat de dragoste şi cîntec, Loveam cărările vieţii... Azi nu mai am nici rîs, nici glume, Nici dor de zîmbetul femeii, M-au omorît evangheliştii Şi oamenii şi fariseii. II Eu vin de la malul rîului Gange Cu visul-mpletit din raze de soare, Mi-e inima biată o floare de lotus Cu fine petale tremurătoare. Pe taină, în părăginire, în larguri buruiene cresc... O ştiu cîmpia-nţelenită : Este ogorul unguresc. 5 Eu mă cobor la sfînta humă... O roade ceva... Stau şi-ascult... Popor de ierburi otrăvite, Unde sunt crinii de demult ? Mă strîng sălbăticite vrejuri 10 Cînd din adînc aştept un glas, Şi-un miros blînd de flori uscate M-atinge-ncet la orice pas. Tăcere — gozul — buruiană Mă prind, m-adorm şi mă-nvelesc... 15 Din depărtare rîde vîntul Peste ogorul unguresc. IV Vii prea tîrziu, femeie, Cu sufletul tău darnic, M-a omorît pustia în care strig zadarnic. 5 Pustietatea largă, Vai, ungurească pustă, Cum m-a stropit pe aripi Mocirla ei îngustă... 136 137 Azi nu mai e nimica O lacrimă să-mi deie, Eu am venit -prea grabnic, Tu, prea tîrziu, femeie. DIN PERIODICE POEZII ORIGINALE ATUNCI ŞI ACUM Copil eram cînd am avut De fericire parte. Sînt june : fericirea azi De mine e departe. 5 Cu cit eram mai fericit Cînd nu ştiam de mîne, Cu-atît mai grele-mi par acum Durerile păgîne, Cari mă-nsoţese mereu, mereu 10 Pe-a traiului cărare... Şi chinul ce mă mistuie Atît e azi de mare, Căci nici trecutul nu mai pot Să-1 plîng — să-1 plîng fierbinte — 15 Şi nici durerea să mi-o spun, Căci nu găsesc cuvinte ! Tavi Tribuna, XIV, nr. 275 din 12/24 decembrie 1897, p. 1098. 141 NLM FERICIRE PE PÂMÎNT AŞA A FOST SA FIE Avea trei fii sărmana mamă, Dar moartea în al său avînt I-a secerat înoet, pe rînd. Şi astăzi ea oftînd exclamă : i Nu-i fericire pe pămînt ! Să iubeau doi cu înfocare, Dar iată vine un aspru vînt, Rumpe tulpina amorului sînt, Şi înşelatul suspină tare : Nu-i fericire pe pămînt ! Era bogat, trăia în mărire, Cupa plăcerilor deşertând, Sărac e acum şi suspinând ; Exclamă-n neagra-i chinuire : ( Nu-i fericire pe pămînt ! Vesel eram. Credeam că-s ferice, Credeam că lumea-i frumos cînt, Dar iat' înainte-mi un negru mormînt Ce dureros pare că-mi zice : Nu-i fericire pe pămînt! Octavian Revista ilustrată, I, nr. 5—6, mai-iunie 1898, p. 107. 142 : f De-atîtea ori mi-am pus în gînd S-alung şi amintirea, Şi liniştit încet, pe rînd, Să-nvăţ a râde ş-a uita... 5 Dar totul in zadar a fost Să scap de-a patimei povară, Amoru-mi veşnic fără rost, De vreau să-1 sting, invie iară... Să plâng de-a pururi istovit io De-a inimii crudă sclavie, Astfel destinul'mi-a urzit, Aşa a fost să fie... • Octavian Familia, XXXIV, nr. 44, noiembrie 1898, p. 523. 143 AZI ŞI MINE.. DRAGOSTE ŞI GlNDURI Surîzi... înoţi în veselie, Căci nu e chin şi nu-i năcaz, Şi-ai vrea ca pururea să-ţi fie : Un fericit şi vecinie „azi". Toate-au trecut... îţi par poveste Cuvintele din blînde sferi ; Te-alin-acum ce nu mai este : Un fericit şi dulce „ieri". Te-ai înşelat şi-n azi, şi-n ieri, Durerea martor îţi rămîne ; Şi tot ai vrea ca să mai ceri Un credincios şi vesel „mîne" ! Octavian Familia, XXXV, nr. 2, 10/22 ianuarie 1899, p. 18. Cînd galeşi ochii tăi s-aprind De doruri nenţelese, Te uiţi... şi cîte-or fi vorbind Acele gene dese... 5 Şi firul pe fus învîrtit, Ce-1 torci tu şi cu dorul, îmi pare-un firicel vrăjit, Ce-mi ţese viitorul. — Vicleană eşti... ţi-am spus odat'. 10 A dragostei poveste O ştii de rost... M-ai ascultat Şi-ai mers fără de veste. Şi cînd la rîu te-am întîlnit, Tu foc de mînioasă, 15 Şi-o lună-ntreagă-a trebuit Mînia s-o descoasă... De ce eşti tu ? Mă tot gîndesc... Să duci lumea-n ispită, Şi să mă faci ca să trăiesc 20 O lume-nchipuită... 144 145 Clipitele şi anii trec, Şi tu te joci cu focul, Cînd eu în vise mă petrec Şi-mi plăsmuiesc norocul. Dar cînd te-aş părăsi pe veci, O lacrimă mă-ntoarce, Şi firul tors de zile-ntregi O clipă mi-1 destoarce. Şi-atunci cu gîndul iar mă-mpac, C-aşa e legea firei, Cînd tu-mi rîzi galeş, eu să fac Povestea-ndr ăgostirei. Octavian Familia, XXXV, nr. 18, 2/14 mai 1899', p. 211. 10 15 21) IN TAINA SÂRII Cînd vîntul de priveghitori Tremură lin în preajma sării, Cînd revin stoluri de cocori Şi vezi că-i cerul fără nori, De ce n-arunci vălul uitării ? Cu flori e lunca împînzită Şi de miresme-i plin hotarul, Natura-ntreagă-i dezvrăjbită... De ce-mi faci calea pribegită Şi-n inimă-mi sădeşti amarul ?.. Şi vîntul gureş cîteodat' Alintă vîrfuri de răchiţi, Şi tot pe lume-i împăcat, De ce mă faci tu să mă zbat, Cu ochii plînşi şi osteniţi ?... Colo-n desişul înflorit, Un cuib îşi ţes doi porumbei, Priveşte, tot e-ndrăgostit ! De ce eu singur, părăsit, Să-mi blastăm traiul, anii mei ?... 147 25 A adormit întreg pămîntul, Un clopot sună picurat, Sfios îi prinde glasul vîntul... Nu-ţi vine-n minte jurămîntul Şoptit cu tremur şi... uitat... Octavian Familia, XXXV, nr. 33, 15/27 august 1899, p. 390. ADEVĂRURI TRISTE... Ca jăratecu-n cămin Arde-n piept de om viaţa, Ce se stînge-ncet şi lin, Ca jăratecu-n cămin 5 Pînă dimineaţa... Ca un vînt de primăvară E şi-a viselor ispită, Căci te scapă de povară, Ca un vînt de primăvară 10 Numai pe-o clipită... Ca un palid meteor E credinţa la femeie, Căci te-mbată-n al ei zbor, Ca un palid meteor 15 Numai cu-o scînteie... Ca o umbră, ca un vis, Tinereţe nu rămîn... Fug... Mormântul s-a închis Peste-o umbră, peste-un vis, 20 Şi tu eşti bătrîn... Octavian Familia, XXXV, nr. 45, 7/19 noiembrie 1899, p. 530. 149 STANA Stătea copila pe podmol Cu furca-n brîu, cu braţul gol Şi cu fuioru-n mini. Un îngeraş cu ochi căprii, Dacă-1 săruţi în ori nu-ţi vii Trei săptămîni. Puţin e tortul strîns pe fus, Căci de cînd el la oaste-i dus Zi bună n-a avut. Şi torsul ei e fără spor, Căci o muneeşte-un chin şi-un dor Nepriceput. De cînd el spada a încins, Ea nici în horă nu s-a prins Să zic de două ori. Şi, Doamne, mulţi o-au ispitit, Ficiori tot vrednici de iubit Şi domnişori. Lăsată gîndurilor pradă, Porneşte-a căta prin ogradă Trifoi cu patru foi... Şi-ntreabă flori de iasomie, Veni-va Vlad din cătănie, Iar' înapoi ? 25 El i-a dat ei inelul lui : „Grijeşte-1, Stană, să-1 mai pui Pe la guriţă". Iar ea i-a dat năframa ei : „Nici tu din sîn să n-o mai iei, 30 Bădiţă !« Şi-acum el singur-singurel; Ar vrea să plece după el, Nici locul n-o mai ţine. Lacrămi din ochi pe şorţ îi cad, 35 Oftează Stana după Vlad : „Nu mai vine"... Dar trece orişice năcaz, Vei tîde mîne de plîngi azi, Nu-ţi stă năcazu-n piept. 40 Abia a fost pe înserate, Şi Stanei i-a-nceput a bate ■ Ochiul drept. Şi voia bună iar s-a-ntors, Şi Stana trei fuse şi-a tors, . 45 Gătat-a furca toată. Iar un tovarăş din oraş Adus-a de la Vlad răvaş Pentru fată. Cum era eâ nu pot s-o spui ' " 50 Cînd a cetit răvaşul lui : „Să vii, Stană, să vii !"... Căci el cu vorbă s-a legat C-or fi nevastă şi bărbat Pe la Florii... Octavian Braşov Tribuna, XVI, nr. 255, 19 noiembrie/l decembrie 1899, p. 1020. 150 151 ÎN CALUMNIATORES S-au stîns frumoase timpuri de fală şi mărire, S-au prăbuşit în groapă măreţii lor eroi, Dar ne-au lăsat o scumpă şi sfîntă moştenire, în inimile noastre eterna amintire 5 A vremilor trecute, visate azi de noi. Ţarina multor veacuri pierdute-n vecinicie Nu poate să îngroape drag-amintirea lor, Căci ea-i izvorul vieţei în timpuri de sclavie Şi sîmburul din care sperăm că o să-nvie 10 Măreţul vis de aur : frumosul viitor. o, dragi ne sînteţi nouă, frumoase chipuri sfinte, De eari a noastre mame spuneau fiilor lor, Trăieşte-al vostru nume în a doinei dulci cuvinte Şi vă păstrează vecinie aduoerea-aminte 15 Şi inima, şi mintea unui întreg popor. Ne stăpânesc străinii. Noi ascultăm de ei, Purtăm tăcuţi şi-n pace azi jugul duşmănesc, însă din blânda turmă a pacinicilor miei Răsar cete, şireaguri, voinici puii de lei 20 Cînd morţii din morminte barbar ni-i pîngăresc. Au năvălit azi zbirii în templul nost' cu toţii Şi-au necinstit hoţeşte altarul vechi, sfinţit, 152 S-au pus să ne răpească unicul dar al sorţii : Din inimi amintirea, ce ne renvie morţii, 25 Cari numai pentru noi o viaţă au trăit. Voi n-aveţi sfinţi în groapă ori inimi să-nţeleagă Ce sfîntă-i amintirea mai-marilor eroi; Pe noi însă ne doare — căci viaţa noastră-ntreagă E-a vieţei lor vlăstară. Pe noi de ei ne leagă 30 Şi sângele din vine, şi inima din noi. Lăsaţi deci amintirea s-o cînte doina lină Şi inimile noastre s-o simtă nencetat; . Acelor umbre sfinte „poporul" să închină... De spulberaţi cenuşa, va răsări lumină, 35 Care va ereşte-n flăcări, în foc neîmpăcat... Pe unde azi s-aude tânguitor şi jalnic Horitul păcei : doina, cu mersu-i legănat, Gîndiţi-vă că poate să şuiere năvalnic Şi strămoşescul tulnic, îngrozitorul crainic, 40 Cu care dă alarma „poporul-împărat". Aduce-vă-ţi aminte de scurtele clipite -Cînd răsplătea poporul de veacuri amărît, Cînd ziduri păcătoase erau jos prăbuşite Şi se scăldau cu fală a cailor copite 45 în sîngele vost' negru şi searbăd şi urît... Lăsaţi-ne deci morţii să doarmă liniştiţi ! Căci sfinţi sînt pentru noi cei adormiţi în Domnul. V-a dat soartea nătângă, nevolnici pripăşiţi, Viaţă ? Alergaţi degrabă şi-o trăiţi ! 50 Dar glasul vost' al morţilor să nu tulbure somnul. Trăi-va vecinie Iancu în doina plângătoare, Ce-atinge tremurând adâncul codrului, Căci inimile noastre i-or fi ocrotitoare, Şi dacă lumea-ntreagă, de lâncedă ce-i, moare 55 Trăi-va scris în stele etern numele lui... O. Braşov Tribuna, XVII, nr. 1, 1/13 ianuarie 1900, p. 2. 153 ÎMPĂCARE Mă gîndesc de ce îngroapă viaţa-n neguri cernite Vălul purpuriu ţăsut din iluzii şi ispite ? De ce firea îţi arată ce n-ar trăbui să ştii, Şi de ce astăzi doar numai moşnegii mai sînt copii ? 5 Rostul multor taine astăzi se dă lumii să-1 'înveţe, Cade vălul 'de păiangen grabnic de pe tinereţe, Pier clipele neştiinţei, urzitoarele de vise, Ca-n schimb să-ţi dea adevărul unor pleoape deschise... Lanţul înnădit eu-ncetul din frumoase nebunii 10 Se rupe ca .bunăoară un slab lanţ de păpădii ; Şi te doare cînd rămli despoiat de vechea haină, Ce îmbracă viaţa-n visuri ascunzîndu-ţi orice taină. Iar cînd smalţul neştiinţei ţi-a pierit, de dinainte, Vine adevărul rece, strivitor, dur ; 15 „Fii cuminte, Linişteşte-te, copile, uită inima şi-o-ngroapă, Căci ţe minte"... ...... Tu nu crezi... Pentru tin' nu este groapă, Ce-ar pute închide inimi vorbitoare, ca să tacă... 20 Şi te zbaţi când vezi izvorul veseliei cum tot seacă, întinzi braţul tremurând după iluzii pierdute. Le aştepţi să vină iarăşi înapoi pe întrecute .Şi sufletul dornic iarăşi să-1 înlănţuie-n ispită Cu himere-mprejmuite de o vrajă negrăită: 25 închizi ochii ca să minţi... Crezi că doar tot o să vie Şirul de minciuni frumoase croite-n copilărie, Te încerci a pescui din trecut ce nu mai este, Doar din vremile apuse s-a mai naşte o poveste Cu aripi pestriţi de flutur să se lase pe pleoape 30 Şi minciuna dezvelindu-ţi, adevărul să-1 îngroape... ...în zadar te zbaţi, copile... s-au dus vremile acele, Cînd tineri erau copiii şi credeau în cer cu stele. Astăzi firea porunceşte visurilor să dispară, Ca din mormîntul minciunei adevărul să răsară. 35 Se ridică deci perdeaua, ca ochilor tăi să dea Un demon ce părea înger sub mincinoasa perdea. Cînd broboada de iluzii ţi-o a smuls firea de pe frunte Şi-a sădit în creier tînăr sîmburul minţii cărunte, în zadar te zbaţi să fii şi astăzi ce-ai fost odată, 40 Cînd de pe pămînt treceai sus pe bolta înstelată, Căci „credinţa" ţi-a fost podul din ţarină pînă-n aştri. Astăzi podul nu mai ieste. „Firea i-a ruinat pilaştri." Te-ai trezit, deci nu mai eşti al viselor tale domn, Ca odată cînd şi treaz erai adîncit în somn. 45 Ţi se deschid ochii mari şi te cutremuri, băiete, Cînd vezi că ceva de rîs a putut să te îmbete; Veselia-ţi' pare-atunci un mincinos glas de monstru, Iar chinul în adevăr poruncit de Tatăl nostru l Dar te-mpaci apoi cu soartea care-a fost atît de crudă, 50 De-a silit ochiul să vadă şi urechea să audă... Pătimaşul sîn deodată îl faci să se domolească, Ca-n loc de inimă caldă, mintea rece să vorbească. ...Şi te schimbi, te schimbi, băiete, iar năvalnica ta fire Cum o îmblânzeşte soartea ? 55 Lumea-ntreag-o să se mire Că eşti nou, şi glume vechi azi de tin' nu se mai prind. Vei vedea pe uliţi babe dîndu-şi ghionturi şi grăind : „Asta-i feciorul Smarandei ?... Cum l-a mai schimbat oraşul ! Cine-ar mai crede, leicuţă, că-i tot Nicu, buclucaşul 154 155 De la noi ?..." Şi multe încă o să-ţi sune în urechi. Ca s-arunce înc-un bulgăr pe mormîntul celor vechi. Octavian Braşov Familia, XXXVI, nr. 4, 23 ianurie/4 februarie 1900, p. 38—39. LACRÂML. Cînd o lacrimă pribeagă Genele-mi va-nroura, Tu să ştii, iubita mea, Că din dragoste se-ncheagă... 5 Iar cînd lacrămi în tăcere S-or porni din ochi potop, Tu să ştii că orice strop I-un picur de mîngâiere... Cînd vei vedea ochii mei seci, 10 Fără lacrimi în pleoape, Tu să ştii că mi-i aproape Ceasul liniştei de veci. Octavian Braşov Familia, XXXVI, nr. 16, 16/29 aprilie 1900, p. 187. 25 PE ULIŢA Cu mersul lin şi legănat, încet te strecori pe uliţă, Ca chipul unui basm visat... Din plete vîntul cîteodat' îţi flutură cîte-o şuviţă... Şi treci zîmbind... Uliţa toată Tu o cuprinzi cu ochii tăi, Ce c-o clipire tremurată Se pierd în zarea depărtată Şi-aprind la patimi şi văpăi... Cu ochii leneşi, osteniţi, Tu eşti frumoasă ca ispita Trimisă celor pocăiţi... Din patimi multe şi dorinţi Le-a plăsmuit rostul ursita... Pe la răspîntii cînd te-abaţi, Adese-n faţă te-ntîlnesc, Şi ochii tăi învăpăiaţi Pe-ai mei îi pleacă tulburaţi Şi jos în ţărnă-i pironesc. Văpaia lor mi-a rumenit în treacăt veştedu-mi obraz Şi locului m-a-nţelenit... Potop de patimi s-au pornit Să rup-al inimei zăgaz... Şi cînd trăsar, din nou pornesc Grăbit să dau de urma ta. Dar ochii mei cînd te zăresc, Pe faţa tuturor cetesc Potopul din inima mea. Şi-atunce stau pe gînduri dus, Oprit în al viselor zbor... Şi mă gîndesc că Cel-de-Sus Pe tine pe pămînt te-a pus Ca pe-p icoană... tuturor. Octavian Braşov ' Familia, XXXVI, nr. 21, 21 mai/3 iunie 1900, p. 243. 158 MAI RAMlI... O clipă numai mai rămîi, Nu-mi duce liniştea cu tine, Şi somnul de la căpătîi, Şi rostul zilelor sănine, O clipă numai mai rămîi... Tu eşti prilejul fericirei în nopţi de-a rîndul plăsmuit, în tin' se-ntrupă vraja firei, Şi pentr-un suflet obosit Tu eşti prilejul fericirei. Văpaia ochilor tăi galeşi Îmi dă scînteia vieţii mele, Numai pe ei îi am tovarăşi Şi-mi însenină zile grele Văpaia ochilor tăi galeşi. Rămîi să ne-avem vecinie drag Şi te-alipeşte de-al meu sîn, Ca-n crînguri iedera de fag... Rămîi să uit că sînt bătrîn... Rămîi să ne-avem vecinie drag.. în ale tale dese plete Tu lasă-mi capul să s-ascundă, 160 Doar ale gîndurilor cete Nu vor putea să mai pătrundă Prin ale ■ tale dese plete... E dulce dragostea şi sfîntă Cînd nu-s năcazuri şi amar, Dar chinului ce te frămîntă Cînd ea se pune stăvilar E dulce dragostea şi sfîntă... De-aceea-ţi zic să mai rămîi, Să nu-mi duci liniştea cu tine Şi somnul de la căpătîi Şi rostul zilelor senine... O clipă numai mai rămîi... Octavian Familia, XXXVI, nr. 26, 25 iunie/8 iulie 1900, p. 304 ■ ■i 30 MAGDALINA O beznă deasă s-a-nehegat Şi-o negură de ploaie... E paoe şi linişte-n sat, Abia mai sună picurat 5 Un clopot de cioaie. Şuieră vîntu-n calea-i lungă, Pe cînd un fulger ascuţit Pe cer mai taie cîte-o dungă. Se grămădesc oile-n strungă 10 Şi cînii latră răguşit. Duios pătrunde de la stînă O doină-n liniştea adîncă, Şi brazi, şi paltini o îngînă, Iar vîntul şuierînd o mînă 15 Spre cîte-un vîrf pleşuv de stîncă. Căinţa unui greu păcat Din jalea doinei se răsfrînge, Din cînd în cînd cîte-un oftat Mai prinde vîntu-naripat, 20 iar doina tremură şi plînge. Din vîrful unui brad ţăpos, O bufniţă cobeşte-a jale 162 Un cîntec surd şi fioros... — Cine din vîrful cel stîncos 25 S-a prăvălit deodat' în vale ?! — Nimic... A firei răzbunare S-a stins... Invăluită-n foc, De după brazi luna răsare, Se uită jos cu nepăsare 30 La mîneca unui cojoc... El, Radu !... Radu e prepus, El poartă, păcătosul, vina, El a-nşelat-o şi s-a dus, El va da seamă colo sus 35 Că nu mai este : Măgdălina.. Octavian Răşinari Tribuna, XVII, nr. 130, 16/29 iulie 190©, p. 554. I PE GlNDURI Cînd privirea ostenită mi-o pironesc la pămînt Şi privesc cum se roteşte ţărna spulberată-n vînt, Stau pe gînduri, căci îmi vine ca al ţărnei rotogol Să-1 aseamăn nu ştiu cum cu-al iluziilor stol, 5 Ce se pierde tremurînd, alungat de-un vînt duşman : Unde-s visurile sfinte, plămădite an de an Şi pierdute în clipita unui adevăr amar ? Nu mai vin — s-au dus pe veci şi le cheamă în zadar Inima, să se întoarcă ca ţărîna în pămînt. 10 O, pămînt !... Cînd te privesc, tu îmi pari atît de sfînt, Mintea mea în tine-ntrupă adevăratul izvor, Dătător de fericire şi de pace dătător. Cînd gîndesc prin cîte vremuri tu te vei fi străcurat, Mi te-nchipuiese atunci un moşneag împovărat, 15 Cu un sac purtat în pace de umerii gîrboviţi — Ce povară fără margini port umerii-ţi osteniţi, Căci atâţia sînt pe lume şi li-e greu păcatul lor ! Şi tu, biet moşneag bătrîn, ca un tată răbdător, Ocroteşti pe cei ce rîd şi hulesc a ta făptură. 20 împărţi hrană părintească la clevetitoarea gură Şi-o primeşti la sânul tău cînd pe veci a amuţit... Mititeii sap-o groapă şi în sânul tău rănit Se aşază liniştit mincinosul răposat — El sădeşte-n trupul tău un tăinuit, greu păcat... 25 Tu te-nfiorezi de el, dar la nime nu-1 mai spui, Căci eşti bun şi n-ai mai vrea ca să vină tot ai lui, Şi să-1 sfîşie cu dinţii pe cel poreclit de „sfînt". Noi sîntem atît de mici în trufaşul nost' avînt, Ce ne-ndreaptă ochii sarbezi spre lumea nemărginirei... 30 Nouă suferinţa ta ne dă rostul fericirei, Să trăim viaţa noastră omorîndu-te pe tine... E senină faţa ta, cea cu rîuri cristaline Şi cu cîmpuri adincite sub povara mătăsoasă. Veselă e faţa ta şi gingaşe şi frumoasă. 35 încît cînd o văd atunci îmi pierd firea... Mi se pare Că privesc zburdălnicia prinsă-n ochi de fată mare. Dar pe noi cei mici din leagăn astfel ne-a plăsmuit firea, Ca prădîndu-ţi frumuseţea să ne stoarcem fericirea. Noi tăiem în coasta ta cu fierul o brazdă lată, 40 Noi tăiem în trupul tău, şi tu, cel bun, drept răsplată, Ne dai viaţa ce ne-o scurgem din inima ta rănită... Nu te doare cînd îţi vezi ţelina desţelenită Şi brăzdată-n lung şi-n lat lunca cea de micşunele ? Tu simţi groaznica durere cînd te despărţeşti de ele, 45 Insă inima ta blinda o preface în răbdare, Din cari duşmanilor tăi viaţă blîndă le răsare... Pe cel ce ţi-a rănit trupul să-1 primeşti la sinul tău, Şi cu părintescu-ţi braţ tu acoperi pe cel rău, Ascunzînd păcatul lui sub tăinuitoarea glie, 50 învii flori deasupra lui, încît nimenea nu ştie Că sub ele-i pitulat viermănosul trup de om ! Tu, cel mare, eşti cel bun, pe cînd noi, un slab atom, Ne împrejmuim cu mreaja unor rele uriaşe Şi din păcate croim o dăinuitoare faşe, 56 Ce ne-ncinge strîns pe toţi, şi pe moş şi pe nepot. Şi păcatele sînt grele. Umerii tăi cum mai pot Să le poarte greutatea, că-s bătrîni minune mare ? Eşti oovîrşit de povară... Cîteodată... mai arare, Cînd s-a grămădit asupră-ţi un păcat slăvit de vremuri, 00 Şi povara lui te-ndoaie, atunci şi tu te cutremuri, Ca păcatul să-1 înghită sînul tău ce se desface. Dar curînd peste mînie tu ne verşi iar blîndă pace. 164 165 Eşti atît de „bun", Pămînt.! dar atît eşti de „bătrîn" ! Cine ştie lîngă tine pînă cînd mai tot rămîn Pacea veche şi răbdarea unui împăcat moşneag ! Azi i-atît de lung şi greu al păcatelor şirag, încît o să-ţi copleşească trupul slab şi gîrbovit Şi-o să-ţi pierzi răbdarea veche care-atît ne-a ocrotit ! Cine-mi spune cum va fi soarele ce-o să răsară, Cînd şi „tu" vei fi sătul de-a păcatelor povară ! Braşov Familia, XXXVI, nr. 33, 13/26 august 1900, p. 338 Octavian 10 15 TE-AI DUS.... Te-ai dus tu, chip trandafiriu Al negurosului meu trai... Te-ai dus, dar vecinie îmi răsai De vraja ta mă-mbăt acum, Şi-aş da viaţa mea să ştiu Al pribegirei tale drum... De după vîrfuri de răcniţi A lunei raze se desfac, Sărută picurii din lac ; Iar în otava-nrourată Doi licurici îndrăgostiţi Şi azi s-aprind ca altădată. Dar eu nebun nu mai trăsar De vraja firei zîmbitoare, Pierdut cu ochii-n depărtare, Ascult un eînt sfios de flaut, Ce-mi spune trist că în zadar Pe astă lume te mai caut ! Octainan Răşinari Tribuna, XVII, nr 160, 17/30 august 1900, p. 638. 167 AŞ VREA... 25 Şi dacă azi pe strune bat Tot cîntul vechi şi cunoscut : E că şi astăzi mă mai zbat Tot în năcazul din trecut, Ce-n inimă mi s-a-nchegat... Octavian Budapesta Tribuna, XVII, nr. 201, 18/31 octombrie 1900, p. 801. Aş vrea un cîntec nou odat' De pe-ale lirei moarte strune : Năvalnic cînt învăpăiat, Ce tuturora să vă sune 5 Ca glas de tulnic depărtat. Nădejdea vieţii împăcate, Credinţa sfîntă de moşneag Şi rostul dragostei curate Le-aş vrea pe toate-n rînd, şireag, io Aievea-n cîntu-mi întrupate. Aş vrea să glăsuiesc minciuna De ierieire-aducătoare, S-ascult de minte totdeauna, Şi-n zbuciumări copleşitoare 15 Veselitor să-mi cînte struna. Dar mi-e în inimă sădit Tot rostul stihurilor mele, Nu mintea mi l-a plăsmuit, Ci-n calea mea de printre stele 20 Pe neştiute-a răsărit. 168 25 Ca să puneţi mila voastră în mîna-mi tremurătoare, Şi-aş chema la mine-apoi şepte popi cu bărbi cărunte, Tot obolul sărutîndu-1, l-aş ascunde-n cingătoare. 30 Să-mi cetească sfîntul maslu miruindu-mă pe frunte, Şi să roage şepte zile sfîntă pronie cerească, DACA... ' 35 Ca de astfel de vedenii veci de veci să mă ferească ! Budapesta Octavian Dacă viaţa-mi pribegită cu năcazurile-i toate Ar fi vis născut din groaza Tribuna, XVII, nr. 204, 22 octombrie/4 noiembrie 1900, p. 814. unei nopţi înfricoşate, 5 Eu vă jur că-n zorii zilei cînd din ochi mi-ar pieri somnul, Cu cucernică gîndire şi cu sufletul în Domnul, Pocăit şi fără patimi 10 mi-aş preface-n bani averea. Jumătate-aş da-o-ndată la săraci precum li-e vrerea, Iar la schitul sfînt din deal ceealaltă jumătate, 15 Ca să-mi deie-n schimb icoana sfînt-a Maicii Precurate, Ca s-o pun sub căpătîiul pocăitei mele minţi... Iar ceaslovul şi psaltirea 20 şi viaţa celor sfinţi Mi-ar fi de-aci înainte purtători de duh şi gînd. Umilit şi stîns Ia faţă aş veni la voi pe rînd, 170 # BLONDINEI ADEVĂR. Un foc vrăjmaş mi-e inima, nebuna,. Şi mii de patimi îi aprind văpaia, Tu singură-i poţi stinge bobotaia, Frumoaso, tu, cu ochii ca minciuna... Şi codrul des cel sărutat de soare, La sînu-i mii de paltini ocroteşte-, Şi el la toţi frunzişul le clăteşte De-un singur cîntec de privighetoare.. Octavian Budapesta Tribuna, XVII, nr. 236, 10/23 decembrie 1900, p. 942:. 172 Se stîng visele toate. Viaţa le doboară. Trimite adevărul : mişel bătrîn, nărod, Un gîde cu-o secure ştirbită subsuoară, Ce lucră pe-ndelete şi rîde cînd omoară 5 Pe bietul nevoiaş, întins pe eşafod. Cînd mintea te îndeamnă şi-n inimă-ţi răsare Din şirul blînd de vise o umbră — numai una, Un hohot lung de rîs s-aude-n depărtare : E glasul de triumf, ce-1 urlă-n gura mare 10 Căruntul adevăr, ce-a biruit minciuna... Minciună : chip de demon cu aripi ostenite, Cu galeşe zîmbire pe buză-ncremenită, Din a credinţei pături faci caier de ispite, Din cari inima toarce lungi fire aurite : 15 Iluzii ce-mpresoară o minte nebunită. Băiat cu ochii limpezi, cu fruntea liniştită, Te-arunci în valul vieţii vîrtos, vioi, văratec, De vraja unei clipe ţi-e mintea priponită — Credinţa viorie ţi-e vălul de ispită, 20 Broboada împăcării în saltu-ţi nebunatec. 173 Trec ani, răresc broboada... Clipeşti din ochi atunci, Trasai cînd vezi că totul aievea e întors, Şi te cuprinde mila cînd ochii ţi-i arunci La stearpa răsplătire a sfintei tale munci, 25 Ce mintea ţi-a răpus-o şi inima ţi-a stors... Trec ani, aduc lumină... Broboada destrămată A spulberat-o vîntul albastrei depărtări : O inimă ucisă şi-o minte răposată, Un zîmbet mort de gheaţă şi-o pace idioată, 30 Atîta ţi-i răsplata eternei zbuciumări... Bătrîn năuc şi gureş, la vatra încălzită Te-aşezi în toată seara cu droaia de nepoţi : C-o limbă ca din carte, aleasăi şi gîndită, Povestea îndrugată, povestea povestită 35 Tu le-o mai spui o dată... ...Ei dorm demult cu toţi... Spui glume învechite... Nimic nu te mai doare-Tuşind înţelepţeşte, îţi sfătuieşti urmaşii, Ce te ascult alene cu feţe zîmfoitoare... 40 Şi... umplu trei batiste de lacrimi simţitoare, Cînd prăvălesc la bulgări pe trupul tău gropaşii. ...Se stîng visele toate... Viaţa le doboară. Trimite adevărul : mişel bătrîn, nărod, Un gîde cu-o săcure ştirbită subsuoară... Budapesta Familia, XXXVI, nr. 51—52, 24 decembrie 1900/6 ianuarie 1901, p. 604. Octavian DIN VIAŢA L-a rîs — amar l-a rîs copila Cînd de iubirea lui i-a spus, Cu plîns în ochi cerşindu-i mila... L-a rîs cu hohot... El s-a dus... Trec ani. El, stors de zbuciumare, în casa de nebuni şedea... Plîngînd ea îi cerşea iertare... El o privea năuc... zîmbea... Octavian Familia, XXXVII, nr. 2, .14/27 ianuarie 1901, p. 13. 175 CLIPE SENINE... Eu copil, tu fată mare... Uite,-mi vin în minte toate Nebuniile uitate Pe-a trecutului cărare... 5 Prea ne copleşise vrerea, Sărutările fierbinţi ; Şi ţărmuitoarei minţi Prea de tot i-am stors puterea... Prea ne-a îmbătat dulceaţa 10 Vioriului păcat, Ca treziţi din el odat' Să nu ne schimbăm viaţa... Prinşi în pacea argintie, Ne-am dat mîna despărţirii... 15 Pe cînd patima iubirii Ne-am sădit-o-n prietinie. Tu, cuminte, zîmbitoare, Spui trecutu-nviforat... Eu cu sufletu-mpăcat... 20 Uite,-ţi scriu cîte-o scrisoare... Răşinari Octavian Familia, XXXVII, nr. 5, 4/17 februarie 1901, p. 54. OSTENIT... Te du... mai lasă patima iubirii !... Mi-e grea viaţa prea de tot trăită... De-abia-mi ridic pleoapa ostenită Şi-aş vrea un ceas etern al adormirii... 5 Să dorm !... Să uit iubirea ta pripită Şi chipul tău, vecin păcătuirii... Să dorm !...s-arunc broboada amăgirii Pe viaţa-mi moartă, stoarsă şi răcită... Să dorm !... să-mi văd viaţa-ntreagă scoasă 10 Din al uitării vioriu noian... Să te visez : o fată sănătoasă, Cu gînd senin, curat ca de mărgean, C-ai adormit cu coatele pe masă, După cetirea primului roman... Octavian Budapesta Tribuna literară, XVIII, nr. 32. 18 februarie/3 martie 1901, p. 29. 176 177 TU DORMI... Tu dormi !... Ce sfînt îmi pare somnul Sub geana ta încremenit... Din ceruri pare că chiar Domnul Cu mîna lui te-a adormit... Şi somnul tău duios şi lin E-atît de multe spună tor... încît îmi pari un chip senin Din alte lumi coborîtor... La patul tău îngenunchind, Mă-nchin cucernic şi curat... Rostesc pe neştiute-n gînd Un Tatăl nostru tremurat. „Ne mîntuieşte de cel rău"... Dar iată luna se desface... Ţi-a luminat... tot... chipul tău... Mă duc, copilă, dormi în pace ! Octavian Budapesta Tribuna literară, XVIII, nr. 37, 25 februarie/10 martie 1901, p. 33. 178 TE-AI DUS... De mult te-ai dus... Nici nu mai ştiu pe ce poteci, Căci nu mi-a fost ursit pe veci Seninul clipelor visate. 5 La Cel-de-Sus Mă rog de-atunci în taina serii, Cerşindu-i purpura uitării Vieţii mele înşelate... Dar în zadar... 1° Din frunza tremurată-n vînt, Şi din al doinei sfios cînt, Icoana ta mi se desprinde... Şi stăvilar Zadarnic cerc să pun iubirii, 15 Căci din albastrul amintirii Văpaia veche se aprinde... Şi chinul greu Mi-a rupt al inimei zăgaz, Ţi-ar curge lacrimi pe obraz 20 De-ai şti a vieţii mele cale... 179 Pe Dumnezeu Şi tu l-ai implora plîngînd Să smulgă bietului meu gînd Şi umbra amintirii tale... Octavian Budapesta Familia, XXXVII, nr. 8, 25 februarie/10 martie 1901, p. 88. 5 10 15 20 25 DRAGOSTE BARBARA Ascultă, fată ! Glasţul meu cuvîntă : Tu eşti minciuna cea mai mincinoasă, Păcatul tu l-ai scris cu negre slove Pe fruntea mea, ca fierul înroşit, Ce-nfioară carnea mînei de tîlhar... Ascultă, fată ! Ieri pe .drum de ţeară De un şerpe-am dat cu solzii ca argintul Şi l-am strivit cu muchea de săcure Ascultă, fată ! Sînge mi-e pe buză Şi tu l-ai stors cu buza-ţi încleştată Şi-ai rîs — ai rîs cu furtunatic chiot, Cînd mi-am uscat cu mîna picătura... Ascultă, fată !... 181 Şerpelui din oale, Pe rînd, pe rînd, i-am sărutat toţi solzii... Şi-am plîns nebun cînd se zbătea în tină Şi-ngenunehind am zis un Tatăl nostru... Ascultă, fată ! Patima mă-ndoaie Şi mă sugrumă tremurul puterii, Şi-o vrere simt, ce creieru-mi sfredeleşte... Te du şi fugi !... şi braţu-mi nu te-ajungă... Te du şi fugi !... şi buza-mi nu te-atingă... Căci te omor cu mînă păcătoasă !... Te du şi fugi !... Căci te iubesc, femeie !... Budapesta Sfinx Tribuna literară, XVIII, nr. 47, 11/24 martie 1901, p. 42. DESPĂRŢIRE Uite,-ţi spun : Deschide-mi calea ! Te-am urît ! Ţi-o spun pe faţa. Mîngăia-te-va trecutul şi bucata de viaţă, Ce ţi-am aruncat-o ţie, fără pic de judecată !... Dar nu-ţi pese că mă duc, doar tu eşti frumoasă, fată, 5 Şi la orice colţ de stradă mai găseşti băieţi ca mine, Ce cu mintea-nlănţuită rînd pe rînd o să se-nchine Înaintea ta cu toţii, robi nebuni făpturii tale, Şi-o să-ţi cînte stihuri multe şi potop de osanale, Şi-d să-ţi spună că o nimfă, o iluzie le pari, 10 ; Plăsmuită-n taina nopţei de-un copil cu ochii mari !... Eu mi-am stors văpaia veche dătătoare de iluzii, Şi-n zadar mă mai încerc să te aşez la vatra muzii, Şi din chipul tău să fac ininiei mele altar... Prea te-ai dat cu totul mie. Prea n-ai mai pus stăvilar 15 Patimei ce-ai îngrămădit-o în iubirea-ţi fără margini... Eu atît amar de vreme am fost rob plăcutei sarcini, Ce mi-a lunecat pe umeri... dar mi-e greu s-o port acum ; Astăzi inima şi mintea mi s-au stracurat pe-un drum Nesimţit în vremea veche, cînd visam cu tine-alături... 20 Nu te cuprindeam atunci în a minţei mele pături... Amorţită-mi era mintea... Visător în nopţi de vară, Stam cu fruntea-n mîni plecată... Şiretenia bizară, 183 Ce-ţi încremenea pe buze, eu o sărutam aprins... Uite, ştiu clipa năroadă cînd de mijloc te-am cuprins Şi ţi-am spus că te iubesc. Tu c-o dragoste-nvăţată Mi te-ai aruncat în braţe O sfială trămurată Mi-a încremenit în suflet şi mi-a domolit simţirea — Grabnic m-am desprins de tine •— Mă rodea adînc iubirea Cumpărată-aşa cu graba......... Rece te-aş dori, femeie. Ca o marmură de rece... Să zîmbeşti, cînd din văpaia care-n mine se petrece Se încheagă tresărirea unei vreri neţărmurite — Să nu-ţi nebunească mintea farmecul unei clipite Şi-o privire mincinoasă, tremurată pe sub gene, Să nu mi te-aducă-n braţe. C-o moleşitoare lene Să nu reînvii păcatnl sub albastrul gingăşiei — Azi mi-e greu să mai privesc rostul nevinovăţiei, Ce se pierde în minciuna pescuită din oglindă... Şi mă ruşinez cînd văd cum de poate să te-aprindă Glasul unui cîntec searbăd ce-mi alunecă pe strune... Cînt tocit şi fără noimă, cu aruncături nebune De cuvinte, din cari tu chipul tău l-ai plăsmuit. Pare că şi-acum privesc lacrima ce-a tresărit Sub pleoapă-ţi, cînd în vers te-ai cunoscut întrupată. Şi gîndesc că-n lumea asta mare şi împestriţată, Prea sînt multe chipuri şterse, oe-s aievea ca al tău, Uite, mă cuprinde mila şi năcazul, dar mi-e greu Să te mai iubesc acuma... M-aş munci viaţa-ntreagă în zadar, căci mintea ta n-ar putea să mă-nţeleagă, Prea eşti smulsă tu din lutul zilelor de săptămînă... Nu iubire vorbăreaţă, vreau o dragoste păgînă îngrădită-n taina sfîntă a tăcerei poruncite ! Să te mistui de văpaia plămădită din ispite Şi să taci, s-ascunzi dorinţa sub broboada tăinuirii, Mi-ai sta vecinie aninată, strînsă-n lanţul amintirii 184 60 Şi te-aş preamări atunci cînd rîzînd c-un hohot lung Mi-ai şopti înţelepţeşte : patima din piept s-o smulg Şi să fiu cuminte. Eu, nebunit de-atîta minte, M-aş topi în bobotaia păcătoasă şi fierbinte 65 Şi m-aş stinge-apoi — Hîrleţul m-ar acoperi cu lut... Uite-atunci, în taina nopţei, de mormîntul meu tăcut Tu cu pasul măsurat, cu privirea liniştită Să te-apropii, să-ngenunchi, şi iubirea-ţi priponită 70 De catapeteasma minţei s-o cuprinzi in rugăciune Cătră Dumnezeu preasfântul. Nu vreau zvîrcoliri nebune, Să te-arunci la poala crucii... Numai două lacrimi sfinte 75 Să-ţi alunece pe faţă... iar iubirea ta cuminte De cel răposat s-o lege jurămîntul mînei drepte... înfrînarea ta cea veche pocăinţă să deştepte în inima-ţi înţeleaptă... Să priveşti nemărginirea 80 Strînsă-n ale nopţii frîne, s-o asemeni cu iubirea în obezile tăcerei... S-arunci trei seminţi de flori Pe movila ce m-ascunde... Dimineaţa pînă-n zori 85 Ochii să-ţi ştergi cu şorţul şi cu fruntea nencreţită Să te depărtezi... Iar ochii la movila părăsită înapoi să nu privească... Trecătorii să te vadă Cum cu fruntea ridicată rece te arăţi pe stradă. 90 Iar în nopţile de iarnă, stînd la vatra încălzită, Cînd cărbunii se vor stinge sub cenuşa înăsprită, începînd : „A fost odată", tu cuprinde-mă-n poveste Şi-o lacrimă să-ţi ştergi cînd sfîrşeşti : „...Şi nu mai este"... * 95 Astfel te-aş dori, femeie, ca o marmoră de rece, Să zîmbeşti cînd din văpaia care-n mine se petrece Se încheagă tresărirea unei vreri neţărmurite... — Ţie prea uşor ţi-e jocul... Micile tale ispite 185 Prea sînt înţelese toate... Rostul lor mi-e greu acum, 100 ..Căci azi inima şi mintea mi s-au străcurat pe-un drum, Nesimţit în vremea veche, cînd visam cu tine-alături, Astăzi'te cuprind pe tine în a minţii mele pături. Şi deci mîngăiere fie-ţi acel petec de viaţă Ce ţi-am dat : obol al milei... 105 ' Te-am urît, ţi-o spun pe faţă ! Octavian Răşinari Familia, XXXVII, nr. 12, 25 martie/7 aprilie 1901, p. 135. 10 15 NOI ŞI ELE I Iubirea lor De ani senini era legată, Cînd el i-a spus fetei odată Că nu mai vrea să-i fie mire. Pe-nşelător L-a plîns o lună-ntreagă fata, Rugîndu-se la Preacurata, Şi-apoi... s-a dus la mănăstire... II La bal mascat S-au întîlnit şi s-au iubit, Cînd ea i-a scris că l-a minţit Cu dragostea-i de două luni. îndurerat, El a zîmbit o clipă doar... Iar prietenii l-au pus în car... L-au dus în casa de nebuni... Budapesta Octavian Tribuna literară, XVIII, nr. 57, 25 martie/7 aprilie îyoi, p. 49. 187 CÎNTEC CÎNTEC MODERN 10 În salbă multe mărgele Porţi, iubito, dar se poate Că ţi-ar părea puţinele Cînd ai număra pe ele Dragostile tale toate. în salbă s-au pripăşit Şi doi taleri subţirei, Dar de-ar fi la cumpănit Cu credinţa ta-n iubit Talerii ar fi mai grei. Octavian Tribuna literară, XVIII, nr. 65, 8/21 aprilie 1901, p. 59. 188 Inima ta, frumoasă fată, E-o casă de amanetare, Unde dragostea-şi aşază Cîteodată fiecare. Dar cum în viaţă se-ntîmplă, Omul cu cap luminat îşi răscumpără degrabă Iară ce-a amanetat. Octavian Tribuna literară, XVIII, nr. 65, 8/21 aprilie 1901, p. 60. ABĂTUT. NECESSITAS -FACIT VERSUM Sicriu închis mi-e mintea zbuciumată Şi inima o încuiată poartă. ' Pierdută-i cheia... şi mi-e nădejdea moartă, încît mă-ntreb iubit-am eu vreodată... O doină-mi sună jalnic în urechi, Eu năucit în lira mea lovesc Şi lira plînge... Coardele-mi şoptesc : „Prea ai iubit în vremurile vechi !"... 10 Octavian Răşinari Familia, XXXVII, nr. 15, 15/28 aprilis 1901, p. 174. 15 20 25 Şi mi-e foame. Poezia Ce v-o scriu e plagiată ! Din inima mea-i furată, Ea o cîntă cîteodată, Cînd i-o spune : sărăcia. Ba mai mult ! Chiar nici hîrtia, Pe cari mi s-a aşterne scrisul Nu-i de-a mea... E învelişul Unei cărţi din anticar. Ieri am vînidut la librar Cel mai din urmă volum... Şi i-am zis : „N-ai vrea acum Să-mi plăteşti, şi o să-mi scriu Tot în versuri ca acestea Zbuciumarea şi povestea Celor douăzeci de ani". Mi-a răspuns : „Nu face bani !" L-am lăsat... Acum pe masă Capu-mi ostenit se lasă Şi visez pierdut... Azi-mîne O să mă-ntîlnesc cu „Ea". Cum ar plînge de-ar vedea Că seninul ei portret Nu-1 mai am... E-n amanet. 19U 191 Ori poate mi-ar da... mai ştii '!... Dar în lături, reverii ! Ea-mi dă dragoste, nu... pîne ! Nu mai am nimic... nimic. 30 Ba maţ am... mai am un pic, Ba mai am : nădăjduirea Şi credinţa în iubirea Grijitorului de sus, Cel ce pe pămînt ne-a pus 35 Şi... Dar tu mă iartă, Doamne, Tu mă iartă — căci mi-e foame Dacă şi astea le-aş vinde Pentru-un codru de merinde,, 40 Să-mi alin păgînul dor... Ah, dar nu-i cumpărător !... Octavian Budapesta Tribuna literară, XVIII, nr. 75, 22 aprilie/5 mai 1901, p. 67. VARIETAS... Vreun an de-o fi... Ne dam inele A dragostei dovadă. Amorul nost' îl cunoştea Şi lumea de pe stradă... Şi-acum tu nu mă mai cunoşti Şi rîzi cînd mă priveşti... Şi-acum eu nu te mai cunosc Şi plîng cînd mă priveşti... Octavian Budapesta Familia, XXXVII, nr. 19, 13/216 mai 190H, p. 2;22. 193 ZÎMBET TRIST... 25 Dar, cînd mi-e glasul fără spor Şi mă îneacă tusa, De mă sfîrşesc şi stau să mor, Cum mai puteţi vrea, domnilor, Să-mi cînte vesel muza ?... Octavian Budapesta Tribuna literară, XVIII, nr. 94, 20 mai/2 iunie 1901, p. 83. Mi-e glasul sec şi fără spor Şi mă îneacă tusa De mă sfîrşesc... Azi-mîne mor Şi voi tot aţi vrea, domnilor, Să-mi cînte vesel muza ?... îmi sfîrtic haina mea odat', Atunci la casa mea veniţi, Să v-arăt pieptul dezbrăcat Cît e de-îngust şi de uscat, Cu-a voastre mîni să-1 pipăiţi. Şi dacă v-ar aluneca Mîna pe pieptul ăst uscat, Şi voi cu mine v-aţi mira Că şi astăzi mai pot cînta ...Că pieptul nu s-a sfărîmat ?... împrumutaţi-mi pieptul vost', Umflatul piept de taur, Şi schimb al cîntului meu rost, Şi-1 fac din plînset trist ce-a fost : Un răcnet de balaur. 194 j IRONIE El a muncit sărac, flămând Pîn' ce, cuprins de-al vieţii val, S-a sfărâmat şi părăsit L-au dus la groapă din*spital. Trec două luni. Pe-un critic gras, Cu ochelari, cu nas pistrui, L-au premiat pentr-un volum Scris despre versurile lui. Iar ca să fac-un monument Poetului „fără noroc", Cei ce-1 admir-au aranjat O petrecanie cu joc... Octavian Răşinari Tribuna literară, XVIII, nr. 98, 27 mai/9 iunie 1901, p. 87. 10 RUGĂMINTE.. Hîrleţul prăvălea pămînt pe nişte scînduri ţintuite, Eu te priveam cum te boceai cu mînile împreunate, Şi-n suflet mi-au încremenit a tale lacrimi ostenite... Am plîns şi eu... Tu m-ai privit... ...Şi ne-am trezit pe nesimţite La groapa nouă amîndoi, cu mînile împreunate... ...Şi ne-am iubit pătrunşi adînc de suferinţa-mpru- mutatâ, Dar tu te-ai dus, căci ai minţit, cînd te boceai plîngînd la groapă... Eu, uite,-s slab şi poate mor, dar, pe Fecioara Preacurată, Te rog la moarte să nu-mi vii..: întreagă lumea adunată M-ar blăsţăma, căci te-a-ndrăgi, cînd te-i boci plîngînd la groapă... Octavian Budapesta Familia, XXXVII, nr. 21, 27 mai/9 iunie 1901, p. 246. 196 197 RÎS PRINTRE LACRÂMI Şi dacă astăzi ochii mei Nu cred nici în lumina Ce stă aproape să-i orbească, Tu singură porţi vina... 5 Şi dacă mi-e stomacul rău Şi nu-mi tihneşte cina, Şi dacă-s bleg şi nătărău, Tu singură porţi vina... Şi dacă scriu şi versuri proaste 10 Şi urlu : „Signorina", Slăbeşte-mă cu supărarea, Tu singură porţi vina... Şi dacă azi port părul lung Şi par un Catilina 15 (O, dac-ai şti tu cine-a fost !), Tu singură porţi vina. Şi dacă-n dragoste-o s-ajung Să-mi umplu carabina Şi-apoi... apoi... să nu mă-mpuşc... 20 Tot numai tu porţi vina. Budapesta Octavian Tribuna literară, XVIII, nr. 1C3, 3/16 iunie 1901, p. 92. i PE PAT Vin', copilă, lîngă " mine Uite,-mi cade-atît de bine Să te văd aşa plîngînd... Şi eu plîng cu tine-n rînd, 5 Dar cu inima mea plîng, Căci cu ochii mi-e ruşine... Bine văd , eu că mă stîng Şi că mîne-n asfinţit Cîte-un suflet plictisit, 10 Văzînd vălul tău cernit, Nemaiaşteptînd răspunsul, Va-ntreba : cine-a murit ?... Eu voi fi. De aceea-ţi zic 15 Să mai stai numai un pic Lîngă mine lăcrămînd... Să văd unde izvorînd, Lacrămi rîuri rînd pe rînd, închegîndu-se-n potop... 20 Vreau să văd cu ochii mei Cum se scurge strop de strop, Vreau să văd acum, căci mîne, Neuitîndu-mă la tine, Cine ştie, plînge-vei ?... 25 Şi din lumea asta-ntreagă, Singură tu mi-ai fost dragă Uite,-acum la despărţire Mi se strecură prin minte Palida noastră iubire... 30 Ştii ? era sîmbătă seara... Tu de-o patimă fierbinte Tremurînd loveai ghitara... M-am oprit pe gînduri dus . Sub fereastra ta din colţ... 35 Şi, privind printre perdele, Te-am văzut şi mi te-am pus Idol visurilor mele... Astfel ne-am urzit iubirea Tainică ca licărirea 40 Unui sfiicios opaiţ... Dar acum mă duc... mă duc... O inimă mai curată N-o s-ascundă niciodată Umbra crengilor de nuc... 45 Uite,-s slab şi deşirat, Iar prin vinetele vine Sînge... sînge nu mai vine... De pe degetul uscat, Uite, mi-a alunecat 50 Şi inelul de logodnă... Doamne, cît l-am sărutat, Cîte vise a-ntrupat Mintea mea din ăst inel... Dar acum nu-1 duc cu mine, 55 Ar fi totul în zadar. Dacă vrei să-mi faci un bine, Ia-1 şi—1 du la argintar Ca să-ţi deie bani pe el. Tu pe banii jumătate, 60 Uite, vreau să iai sămînţe, De flori multe şi alese... Să le sameni cît de dese Tot cu mîna ta iubită In ţărîna grămădită 200 65 Pe movila gropii mele... Iar pe banii ce rămîn Fă-ţi o haină de jelit. Haina neagră, văl cernit Ţie-ţi stau atît de bine... 70 iar acum te du, copilă ! Eu mor... glasul mi se curmă... Şterge-ţi ochii şi te du, Sărutarea de pe urmă Nu mi-o da !... N-aş vrea şi tu 75 Să te bolnăveşti, iubită. ...Noapte bună !... Noapte.bună !... Fii, copilă, fericită... Ba mai stăi ! Mi-aduc aminte, Că mai am o rugăminte : 80 Arătîndu-te pe stradă Tu în haina ta cea nouă Ce-ţi va sta atît de bine, S-or apropia de tine Pilcuri dese... şir... grămadă... 85 Să te-admire... să te vadă... Ştiu că mulţi te-or îndrăgi... Eu te rog tu nu-i iubi, Măcar pîn' vor răsări Florile pe groapa mea. 90 O, ascultă ruga mea !... (Şi-apoi ce-ai mai cheltui Pe cununa de mireasă ?...) Pe mormîntul meu de-or fi Flori, tu îţi poţi împleti 95 O cunună de mireasă... Şi-apoi, te mai rog, inelul Să-1 însemni tu, să se ştie Că de mine s-a ţinut Ca să nu ţi—1 dea iar ţie 100 La logodna viitoare Argintarul cel uituc... 201 105 110 Iar acum te du, iubită... E-o privelişte urîtă Omul în clipa ce moare... Nu e bine s-o vezi tu, Şi deci, rogu-te, te du, Căci şi eu mă duc... mă duc... Iar inimă mai curată N-o s-ascundă niciodată Umbra frunzelor de nuc Seara-n farmecul de lună... Noapte bună ! Noapte bună !. Octavian Răşinari Tribuna literară, XVIII, nr. 108, 10/23 iunie 1901, p. 95. 10 15 20 FII PE PACE ! Prietenei mele E-atît de mic păcatul tău, încît de-ar fi să-ţi dea canon, în cer pe auritu-i tron Ar sta pe gînduri Dumnezeu. Şi tu cu ochii tăi căprii Ai vrea să pleci la mănăstire, Şi să-ngenunchi cu pocăire La candela sfintei Mării ?... Frumoaso, cînd întreaga fire Slăveşte-te cu mii de guri, Te-ntreb, copilă, cum te-nduri Să curmi a ta păcătuire ? Cînd dulce-i traiul să trăieşti Păcătuind mereu... mereu... Ar fi păcat de Dumnezeu, Ca tu să nu păcătuieşti ! S-ar întîmpla minune-odată, Cînd la icoană te-ai ruga, Din chip cu grai ar cuvînta Zîmbind Fecioara Preacurată : 203 „Copilă, scoală-te de jos, Căci vreau să-ţi curmi îngenunchiarea Şi să laşi altor numărarea Bobitelor de chiparos !... 25 De-aeum tu ruga să ţi-o-nchei, Vinde bobitele de poţi, Şi-apoi, frumoaso, banii toţi Dă-i pe-o păreche de cercei !"... Octavian Răşinari Tribuna literară, XVIII, 8/21 iulie 1901, p. 112. nr.127, 10 SONET La sînul tău cuprinde-mă, natură, Mi-e inima nebună ostenită. • Te laudă astăzi mintea pocăită Şi te slăveşte păcătoasa gură... încinsă e pădurea adormită De-amurgul blînd cu-o cingătoare sură.. Eu în desişul frunzelor de mură Cu lacrămi plîng viaţa-mi pribegită. Covoarele de frunză-nrourată Par un şirag de mii de patrafire Ce blînd acopăr fruntea-mi asudată. Eu par un om ce plînge-n spovedire : Tu n-ai atîtea frunze niciodată Cîte greşeli a mea păcătuire... Octavian Răşinari Tribuna literară, XVIII, nr. 132, 15/28 iulie 1901, p. 115. 205 SA TAC ?... ...Şi nu ştiu, zău, de ce mai cînt ?! Durerilor ce mă răpun De ce le mai şi dau cuvînt ?... Ş-apoi de ce vă mai şi spun 5 De ci te rele mă frămînt ?... Eu ştiu că babe să ghiontesc Cînd aud glasu-mi tunător ; Şi ştiu că mame poruncesc Să nu m-aseulte fata lor... 10 Şi ştiu că fetele roşesc... Eu ştiu că rîd în gura mare Atîţia nevoiaşi de mine, Cînd eu eterna zbuciumare N-o spun în versuri blînde, line... 15 Ci cum în inimă-mi tresare. Ar fi deci eu să mă frămînt Şi să învăţ de la acei Ce-şi îndulcesc al lor cuvînt, Dar, dragii mei !... frumoşii mei ! 20 Eu nu urechei voastre cînt ! Aş vrea să tac. Dar aţi văzut Vrun leu, în ceasul de pe urmă, De-un roi de gloanţe străbătut, Să-1 muşte căţeluşi o turmă 25 Şi să nu urle ?... Aţi văzut ?... Cristos plîngea pe cruce sus : „Le iartă, că nu ştiu ce fac"... Şi el striga cînd l-au răpus, Şi voi aţi vrea ca eu să tac 30 Cînd n-a tăcut nici un Isus !!... Octavian Răşinari Tribuna literară, XVIII, nr. 149, 12/25 august 1901, p. 131. 206 ŢIE !... ...Să te sărut, frumoasa mea minune, Căci să te cînt zadarnic caut cuvinte, Şi serafimii cerurilor sfinte Pe harfa lor cu aurite strune 5 De s-ar munci în cînt să învestminte Frumseţa ta... o, n-ar putea-o spune !... Dar s-ar aprinde-un foc vrăjmaş odată Din tot oe-au scris poeţii-dumnezei '■ , Şi ditirambi şi mii de epopei [ 10 Ce-au preamărit frumseţa întrupată ; In renvierea vecinicei femei De-ar arde-atunci cu flacără curată. ; Şi eu să ştiu că-n orişice scînteie ; Tresare-un gînd, o dulce simfonie... | 15 Şi să admir văpaia viorie în care arde vecinica idee, Şi-atunci nebun să scriu o poezie : Te-ai oglinda în cîntul meu, femeie ! Căci tu nu eşti o clipă ostenită 20 Din valvîrtejul lumii care moare, Tu eşti ideea vecinie trăitoare, I Şi de* te pun sub glie adormită, } E că se cere-o nouă întrupare, s E ca din nou să te renaşti, iubită !... i 25 Deci vino tu, frumoasa mea minune, Să te sărute-a mele buze mute Şi-apoi din nou, din nou să te sărute !... Căci laurii cu cari să mă-ncunune N-ar fi destui din codri mii şi sute ,n Frumseţa ta dac-aş putea-o spune !... Octavian Răşinari Tribuna literară, XVIII, nr. 158, 26 august/8 septembrie 1901, p. 139. RĂMAS BUN 25 „în casa de nebuni odat' Eu pe-o hîrtie am cetit Ăst basm frumos şi încâlcit, Iar paznicii mi-au povestit Că basmul ăst l-a chibzuit Un biet poet alienat"... Octavian Răşinari Tribuna literară, XVIII, nr. 167, 11/24 septembrie 1901, p. 148. De-acuma tu pe pace fii. Eu, uite-ţi spun că-n al meu drum N-o să mă-ntorc pe veci de-aeum La mincinoşii ochi căprii... 5 Şi tu-n părerea mea de rău Vreun gînd duşman nu vei vedea, Iar groapa ta de voi săpa Să nu-mi ajute Dumnezeu !... Şi multele făgăduinţi 10 Le uit gîndind la ochii tăi... Dar, de vrei, ascultare dă-i Celei din urmă rugăminţi. Tu nu mai spune nimănui Că eu am fost acel băiat 15 Ce patru luni ţi s-a-nchinat, Căci mă va rîde dacă-i spui. Cuprinde-o-n basm cu flori ţăsut Iubirea mea cea fără rost - s Ş-apoi le-o spune cum a fost f 23 Astfel făcîndu-i început : ? 210 DIN VIAŢA Lex temporis Era drăguţă, dar sfioasă. Ştiu că cu palma m-a lovit Cînd s-o sărut odat' pe frunte Şi, Doamne, cum a mai roşit !... Trec ani. Ea sta îngenunchind Sub patrafir la spovedit. „Cum de-ai putut păcătui ?"... Ea n-a răspuns, dar a roşit... Trec ani. Azi nici nu mai ştiu cum La bal-niabil m-am pripăşit. Un domino-şi aruncă masca Cînd colo ea... (n-a mai roşit)... Octavian Tribuna literară, XVIII, nr. 130, 30 septembrie/13 octombrie 1901, p. 157. DOMNULUI SA NE RUGAM Tu le îndopi cu pîne gura ■ Ce scuipă fruntea-ţi asudată, Şi dai din mînă bucătura, Şi ei îţi calcă bătătura 5 Şi vin cu bice să te bată. Iubit popor ! Mai mare rău Pe lumea asta pămînteană Noi ştim că n-a dat Dumnezeu ; Dar azi jelim la capul tău 10 Cuvîntătorii tăi din peana. Jelim, dar trezi, şi la răvaş Noi le-ncrestăm orice păcat ; Că pentru vite n-ai imaş, Că eşti sărac şi nevoiaş 15 Şi că te fură şi te bat. Dar peana noastră năcăjită, Cînd pe hîrtie ne-o purtăm Pîn' cade mîna ostenită, Plini de-o nădejde negrăită, 20 Lui Dumnezeu noi ne rugăm ! 213 Ceresc părinte, vecinie Tată, Cărui durerile ne plîngem, Adu-ne vremea aşteptată Să ne-aruncăm peana odată 25 Şi spada lată s-o încingem. 30 Deci pentru clipa răsăririi Acelui soare ce-aşteptăm, Şi pentru ceasul răsplătirii Obezilor înlănţuirii, Noi Domnului să ne rugăm ! Octavian Răşinari Tribuna, XVIII, nr. 209, 11/24 noiembrie 1901, p. 833. PRIETENEI 10 15 Nu te mira că ochii mei înrouraţi de lacrimi nu-s, Eu nu ştiu plînge, plînsul doar Vi l-a dat vouă Cel-de-Sus. Nu te mira că vecinie rîd, Că-n vălul unui rîs etern Întreaga lume o-nvesmînt Şi cîte-n cale mi s-aştern... Căci, uite,-n rîsul ăst prelung E rostul firii mele-ntregi. Frumoasa mea, ai plînge-amar Tu rîsul ăst să-1 înţelegi. Doar aste rîsete-ale mele Durerile-s de cari mă stîng Şi, dragă, eu cînd rîd de ele, De aceea rîd, ca să nu plîng !... Octavian Tribuna, XIX, nr. 16. 24 ianuarie/6 februarie 1902, p. 61. 215 UNUI PRIETEN Da, negreşit, am şi senine clipe, Eu, cîntăreţul palidei dureri, Şi, prietine, şi eu aş vrea ce-mi ceri : Din rostul lor un cînt să se-nf-iripe. 5 ■ Dar, uite,-n jur de-mi rotesc privirea Atuncea văd că azi e nebunie Ori e păcat, păcat de puşcărie Să ocroteşti pe strune fericirea ?! Cînd plîng cu toţi un plîns de îngropare 10 Şi-i deznădejdea răsădită-n aer, N-ar fi păcat ca din prelungul vaier Tu să te-alegi rîzînd în gura mare ? Nebun să fii, şi n-ai putea să-i spui Norodului ce urlă după pîne : 15 Iubit norod, ascultă-mă pe mine, Eu sînt sătul. Trăiască cei sătui f Octc-vian Tribuna, XIX, nr. 16, 24 ianuarie/6 februarie 1902, p. 61. CURÎND Curînd-curînd iuibeşte-mă, femeie, Şi lasă-mă să trec în grabnicul meu mers. Doar ce-mi eşti tu ? Un singur palid vers Din a iubirii lungă epopee ! Şi cine-ar vrea de dragul unei rime Fie frumoasă-gingaşe măcar, S^arunci în foc un cîntec iubilar ? Frumoasa mea, asta n-o face nime ! Octavian Tribuna, XIX, nr. 16, 24 ianuarie/6 februarie 1902, p. 61. 216 217 DE PE STRADA CARMEN MISERABILE Două conducte înaintează Cu pas mărunt îneetineL Pe-un răposat îl duc la groapă Şi la botez pe-un băieţel. 5 La-ncrucişarea unei uliţi Deodată amîndouă apar, Conductul vesel cu nănaşii . Şi cel cu carul mortuar. Eterna sorţii ironie — 10 Se duce unul, vine altul... Cînd pleacă mortul la hodină, Băiatu-n lume-şi face saltul. Din cei doi cărui să cuvine Nedumerirea mea amară : 15 Acelui ce-a murit deja Ori cărui a-neeput să moară ? Octavian Tribuna, XIX, nr. 16, 24 ianuarie/6 februarie 1902, p. 61. 218 E frig... La geam am ridicat ruleta. Un flaşnetar apare-n colţ de stradă. Ascult pierdut naiva serenadă, Cum picurat o tînguie flaşneta... 5 Prin geamul spart vin fulgii de zăpadă, Dar eu le pun de stavilă gazeta Şi stau visînd în mîni cu ţigareta Şi în cap cu versuri lungi din Iliadă. în vatră nu-i o palidă scînteie, 10 în ea azi greieri îşi răsfaţă tonul, Pe un foc aş da azi orişice idee. Eroii toţi ce ars-au Ilionul Şi tot ce-a scris Homer în Odisee, Eu vă dau vouă, daţi-mi voi paltonul ! Octavian Budapesta Tribuna, XIX, nr. 16, 24 ianuarie/6 februarie 1902, p. 61. 219 FRAGMENT Dar nici că mi se cuvin mie Odoarele maicei biserici, Nici asudata armonie Din trăgănatul cînt de clerici. 5 Nici ostenitele tropare Cu rostul lor cel tînguielnic, Nici potrivita cuvîntare Din preacinstitul molitfelnic. Un foc aprindeţi ! foc nespus 10 Ce-n oeriuri flacăra să-şi suie, Ce sufletul mi l-a răpus Şi lutul mort să mi-1 răpuie ! Iar din tăriile albastre Cînd s-a desprinde găinuşa, 15 Voi pe ascuns în două glastre Să-mi aşezaţi tăcînd cenuşa. Sămînţa mirtului sfios S-o sămînaţi în orice glastră. Drăguţa mea cu chip sfios 20 Să-şi pună glastra la fereastră. Vor trece zile-n călindar, Şi zi urma-va mersul zilei, Va creşte mirtul în răvar, Scădea-va patima copilei... 25 Drăguţa mea nici n-o roşi In vesela-i zburdălnicie Din mirtul ăst cînd şi-a împleti Cununa cea de cununie. Octavian Tribuna, XIX, nr. 24, 7/20 februarie 1902, p. 93. 220 ACASĂ VIS MAIOR Al pribegirei mele drum Sfîrşitu-s-a — aşterne-mi patul, Căci ostenit mă-ntorc acum Să-mi ispăşesc, mamă, păcatul. Pe unde-am fost nu mă-ntreba, Căci în zadar, nu ţi-aş şti spune, Doar cine ţi-ar şti arăta Cărarea inimei nebune. Ce rost nebun m-a aruncat în valvîrtejul lumii-ntregi, Şi boala, ce m-a pus la pat, Nu-ţi bate capul s-o-nţelegi. Cu gînd curat nădăjduind în darul blîndului Isus, îmbună-te şi crezi zîmbind C-o să-mi ajute Cel-de-Sus. Căci, uite, mamă, dac-ai şti De cîte rele zac răpus, Poate nici tu n-ai mai zîmbi, Nici n-ai mai crede în Isus... Octavian Tribuna, XIX, nr. 26, 10/23 februarie 1902, p. 101. „Ascultă-mi glasul de părinte, Nu vezi şi tu că-i nebunie Să cauţi pe drumul ţării aur, Pe lumea asta, poezie ?... 5 Cum eşti tu tînăr şi cuminte, Să ai o altă meserie, ; Azi bună seamă c-ai avea Palton, mărire, vrednicie..." Aşa grăia — şi-mi număra 10 Cinci gologani pe datorie. Ce adevăr spunea bătrînul Cu înţeleapta-i ironie !... Eu m-am jurat în gînd atunci Pe Maica Precestă Mărie 15 Să nu-mi ajute, mîna mea Un singur vers de va mal scrie. ! II Părea c-am alungat pustiul Din sărăcuţa mea chilie, Colo,-n căminul cel din colţ Ardea un foc pe datorie... 222 223 „Azi bună seamă c-ai avea Palton, mărire, vrednicie..." îi auzeam şi-acum cuvîntul Cu înţeleapta-i ironie... Şi-am aruncat în foc pe rînd Acele vravuri de hîrtie... Să se prefacă în cenuşe A vieţii mele tragedie. Priveam cu gîndu-n alte lumi La bobotaia viorie, Cum cu-o sfială trămurată Adoarme lin şi reînvie... Şi nu ştiu cum nu înţeleg, Dar pe un petec de hîrtie Ce mai aveam, eu m-am trezit Că să aşterne-o poezie... Octavian Budapesta Tribuna, XIX, nr. 28, 13/26 februarie 1902, p. 109. NOI Nu-i pe întregul bulevard Drăguţă ca drăguţa mea. Ca două stele ochi-i ard, Ca ea zglobie, subţirea, 5 Nu-i pe întregul bulevard. Uimiţi încremenesc pe stradă Bătrînii cînd ne văd la braţ, Şi tinerii astrînşi grămadă, Aprinşi de-un păcătos nesaţ, 10 Uimiţi încremenesc pe stradă. Cînd trecem noi pe trotuar, Spre noi îndreaptă-şi lumea paşii, De la oricare galantar Şi creapă de năcaz boltaşii 15 Cînd trecem noi pe trotuar. Nu-i cerşitor pe bulevard Cu punga goală oa a mea, Şi totuşi ieri tînărul bard Pe-un domn ce punga-i Jmbia 20 L-a pălmuit pe bulevard... Octavian Tribuna, XIX, nr. 31, 17 februarie/2 martie 1902, p. 121. 224 225 SA PLEC... Călăuzit de dorul ăst prielnic Aş vrea să plec — să mi se piardă'urma. Răzleţ prin munţi, prin văi răzleţ, asemeni Păstorului care-şi pierduse turma. Să uit pe rînd seninul cetei voastre, Iar voi uitaţi eu cine-am fost anume. Întregul rost al pribegirii mele Să-1 îngropaţi în rîsul unei glume. Iar la vreun an, în jurul unei mese Dezmormîntînd trecutul din uitare, Să vă munciţi un ceas întreg zadarnic Intr-a icoanei mele întrupare. Şi-ntr-un tîrziu, de răsări-va unul Cu glasul lui să-mi lumineze urma, Voi să-nchinaţi doinind încet cîntarea Păstorului care-şi pierduse turma... Octavian Răşinari Tribuna, XIX, nr. 33, 20 februarie/5 martie 1902, p. 129. 10 15 20 „L-A LUAT DUMNEZEU" — Vecina Safta — Cum ar fi de bine astăzi Să nu fi vîndut cojocul, Nici dumneata nu te-ai plînge Că s-a stîns în vatră focul ! • Că-i atît de frig în casă... — Spune-i îngerului, mamă, Să trimit-un ban de aur Invălit într-o năframă ! Că ne-a spart fereastra vîntul. Şi nu-i jar pe faţa vetrii, Şi s-a isprăvit făina Din bucatele cumetrii. în firida din cămară Am căutat, dar nu-i merinde. Şi să-i spui că nenea Naie Fără bani nu ne mai vinde. Morţilor li-e cald în groapă ?... Mamă, ştie îngerelul Că de frig, alaltăsară Ne-a murit Bufii, căţelul ? 226 227 Aiura zîmbind- copilul, Era frig nespus în casă Şi visa că-1 duee-un înger Pe-o năframă de mătasă... ■ Nic. Otavă Luceafărul, II, nr. 2, 15 ianuarie 1903, p. 26. AŞTEPTARE 7 In umbra plopilor cărunţi, Străjeri bătrini la casă, Cu ochii -umezi şi frumoşi, O fată stă şi coasă. 5 Drumeţi se miră-n drumul lor De mâinile măiestre Şi de minunile ce dorm Pribeagă blîndului amurg 10 De peste deal se lasă, Urzindu-şi tortul argintat în firul de mătasă. Ea vede-n ochii osteniţi C-o lacrimă se cerne, 15 Că-n urma meşterului ac Şirag de flori aşterne. Se scutură cărunţii plopi, Durerea ei îi doare, Şi frunze cad pe pînzele 20 Sfielnicei fecioare. Ea-şi împleteşte-un dor pribeag în florile cusute Şi coasă-n firul ei de in Nădejdile ei mute. 229 în farmecul nelămurit Al nopţilor de vară, Vrăjite iele-n drumul lor Un vis îi arătară. E chipul unui făt-frumos Şi mai presus de fire Orfanei fete de botez Ursit să-i fie mire. Şi ielele i-au spus cuvînt : „Tu coasă la năframă, Căci într-o ţară-n Răsărit Te înţelege-o mamă. Cînd vei găti năframa ta, Să i-o trimiţi să ştie, Şi craiul tău bălan din vis Ea ţi-1 trimite ţie." De-atuntci ou acul ei trudit Ea firele împarte Gîndind la chipul bun şi sfînt Ai mamei de departe. Din vise-n aşteptarea ei Ea-şi face mândra salbă,. Sînt numai lacrimi şi nădejdi Cusuţe-n pînzâ albă. Octavian Goga Viaţa literară, 18 iunie 1906. CIORILE Le văd pe câmpul de zăpadă C-un croncănit asurzitor, Urâte ciori, popor de pradă, Le văd cum negre trec în zbor... 5 Le văd rotind din vreme-n vreme, Peste biserici vin ţipînd, Şi parc-o ploaie de blesteme, Mi-azvîrlă ciocul lor. flămând. Batalioane se strecoară 10 Din cârdul lung, înfometat ; în drum pe orişiunde zboară Miroase-a moarte şi-a păcat. în faţa lor închid fereastra, Simt ură-n suflet şi fiori, 15 ' Căci'mi se'par în iarna" asta • Mai multe oa de alte ori... Şi-mi zici: Sunt oare ciori în lege Ce-mi strigă nopţile-n auz, '' > ' Ori suflete de nemţi pribege ' . ',k 20 Din gropile de la- Oituz ?... Octavian Goga România, an. I, nr. 10, 11 februarie 1917, p. 1. LUI AVRAM IANCU Cînd zdrobit ţi-a fost altarul idealurilor tale, Doina ţi-a rămas de grife, şi-a cântat rătăcitor, îndemnînd parcă pustiul din cuprinsul munţilor Să doinească mai departe cîntec legănat de jale. 5 Doina ţi-a furat^o codrul şi-a păstrat-o-ntotdeauna Şi' cînd nori aooper cerul, şi cînd sufletu-i zdrobit, Cînd se-ntunecă lumina visurilor ce-am slăvit, Doina, doina rie rămîne şi ne-o cîntă codrii-ntruna. Valul care vine 10 Şi la mal se frînge, Valul vede bine Sufletu-mi cum plînge, Călător pribeag pe ape, sufletul cum plînge. Plînge şi tresare 15 Ca-ntro zi pustie O privighetoare Prinsă-n colivie, Biată pasăre măiastră prinsă-n colivie. 232 Mare apă sfîntă 20 Tainică şi-albastră Spune-mi cînd mai cîntă Pasărea măiastră ? Cînd îmi cîntă ca pe vremuri pasărea măiastră ? Steaua, an. XVII, nr.3 (194), martie 1966, p. 23. PERDITA E gerul nopţei — fulgii de zăpadă întruna cad şi nu mai vor să-ncete, S-aştern în calea palidei grizete Ce rătăceşte zgriburind pe stradă. 5 E frig... Eroii dragostei plătite Trec azi cu grabă depămndu^şi pasul. Şi rîd de fata oe-şi mlădie glasul : — O, eşti frumos !... O, vin cu min', iubite !. Un vînt străbate uliţa pustie 10 Şi vîntul ăst năvalnic se răsfaţă, Ea-şi strînge vălul. Viforu-i îngheaţă O lacrimă pe pudra viorie... Zadarnic azi amoru-i nu să vinde... Ea tremură-n hăinuţa de mătasă. 15 Cum ar pleca... de^ar şti că are-aeasă Vrun lemn în foc ori urmă de merinde... Dar paşi s-aud... Un trecător răsare... Să va-ndura de ea azi Preacurata ?... Nădăjduia din nou prostituata 20 Şi murmura : Preasfîntă Născătoare ! Octavian Budapesta Argeş, I, nr. 7, decembrie 1966, p. 11. [TRECUTUL S-A IVIT IN PRAG] 10 Trecutul s-a ivit în. prag Şi mi-a cernit păreţii. Corabie fără catarg Mi-e sufletul, săracul, Cînd stau cu ochii duşi în larg Şi-ascult în noapte lacul... Cum urlă-n chiot pătimaş Şi-mi zguduie fereastra, îţi pare-un piept de uriaş . Ce 1-a-nşelat nevasta. Argeş, I, nr. 7, decembrie 1966, p,' 11. 234 235 TRADUCERI IAR CÎND VEI DURMI... — Heine — Iar cînd vei durmi tu somnul etern, Închisă pe veci în mormânt, în miezul de noapte, încet, pe furiş, Veni-voi la tine-n pămînt. 5 Nebun să sărut frumoasa-ţi icoană, Pierdută şi pală şi rece, Să tremur eu vaier prelung şi să strig Cînd viaţa-mi înoet se petrece. E noapte, şi morţii din groapă tresar, 10 în jocuri nebune se prind — "Noi stăm adormiţi în dulce delir, Cu braţ încleştat te cuprind. E ziua de-apoi şi morţii sunt treji, E zi de izbava-ntru Domnul — Noi stăm nemişcaţi, alături pe veci, Ce dulce, oe dulce ni-e somnul. 15 Octavlan Luceafărul, I, nr. 3, 1 august 1902, p. 40. 236 IUBIREA MEA — Manyosu — Unde vîrful lui Micane Poala ceriului atinge, Dintru începutul vremii, Dragă, totdeauna ninge. Cum omătul de zăpadă Sus aoolo-n veci nu moare, Şi iubirea mea, copilo, E în veci dăinuitoare. Othmar Luceafărul, III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 264. 237 NESTATORNICIE — Manyosu — LA GROAPA IUBITEI — M. Ugeda — Şi vîntul ce trece coline La Ina în zbor spre-Azima ll cred mai statornic ca tine, Frumoaso, în dragostea ta. 5 Şi totuşi, uitai totdeauna Să-ţi uit, şireato, minciuna ! Othmar Luceafărul, III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 264. 15 20 Ah ! mi-a fost nebun cuvîntul Şi mi-a fost nebun amorul : Vis la groapa cărui astăzi Se opreşte călătorul. Ţi-ai ţinut făgăduinţa în obezile credinţii, Deşi altui socotiră Să te-orînduie părinţii. Ţu te-ai veştezit ca floarea într-o lungă zi de vară, Veselă că-n altă lume Altă viaţă-o să răsară. Eu prinzînd atunci de veste, Am grăbit să-ţi cat mormîntul, Cîte doruri nemplinite Mi-a furat atunci pămîntul ! Pentru tine-am trecut marea Şi împărăţii străine, De învăţătură dornic, De mărire pentru tine. 238 239 Uite, m-am întors acuma, Mi-e-mplinit în toate gîndul, Dar zadarnică mi-e calea, Unde-i sînul tău, plăpîndul ? Buruieni şi polomidă Ţi-a crescut de mult movila, Chiar nici popa nu mai ştie Unde doarme azi copila. Vînt de toamnă trece-n zboru-i Peste-ntinderea pustie... Tu-ţi aştepţi de mult iubitul : în curînd el o să vie ! Othmar Luceafărul, III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 264. HORA CÎINILOR — De A. Petofi — Afară-i nor şi vifor, E ceriu-n răzvrătire Zăpada înveşmîntâ Cutremurata fire. 5 Dar noi în tihnă rîdem De viforul de-afară, Ne dă sălaş prielnic Ungherul din cămară. E milostiv stăpânul, 1° Ne dă şi bucătură. A noastră-i de pe masă Când cade-o fărmitură... Şi de-1 îndeamnă gîndul Cu biciul să ne bată, 15 Noi aşteptăm pîn' trece Iar rana sângerată. Şi când asupra noastră Privirile-şi îndreaptă, Noi ne grăbim să lingem. 20 Preamilostiva-i dreaptă. O. Goga Luceafărul, III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 272. 241 I HORA LUPILOR — De A. Petofi — Aiară-i nor şi vifor, E ceriu-în răzvrătire, Zăpada înveşmîntă Cutremurata fire. 5 Pustia-ntunecată Ni-e dată, mamă, nouă, N-avem sălaş cînd ceriul •.: Ne ninge şi ne plouă. In drumul pribegiei 10 îngheţul ne doboară, .Şi vîntul ne răpune, . Şi foamea ne omoară. : i. Din flinte vine plumbul Şi coastele ne frînge, 15 Omătul alb al iernii Noi îl roşim cu sînge. Flămînzi ne scurgem traiul Prin multele nevoi... Tot greul e al nostru, : ■ 20 Dar slugi nu sîntem noi. O. Goga Luceafărul, III, nr;. 14—16, . 15 august 1904, p. 272. IN TREN — După Gerhart Hauptmann — în goană vrăjmaşe cîmpiei s-aşterne Şi tropote trenul în noapte. Eu treaz ţin priveghiul... Alături pe perne Dorm somnu-mpăcării vreo şapte. Opaiţu-n tremur clipeşte arare, Cînd roata s-avîntă şi-n vaier tresare — Departe în zarea albastră Mă fură pe cîmpuri lumina răzleaţă Şi, ca o nălucă, trudită mea faţă O văd oglindită-n fereastră. 'Aleargă fugarul şi urlet păgîn Prin codri şi plaiuri răzbate, în urmă-i jilipuri şi ziduri rămîn în negura nopţii-mbrăcate. Dar iată — vederea aş vrea să mă-nşele — Un strop mi se scurge din genele grele, Alene obrazu-mi prelinge... Se strecură-n suflet şi-acolo-mi învie Uh glas care tainic mă prinde-n robie... în inim-un dor mi se-ncinge... E dorul de ţara luminii de-af ară, Cuprinsă de sîrmele sure Ce pier într-o clipă, ca iar să-mi răsară Şi farmecul nopţii să-mi fure. 242 243 25 Dar ochiul colindă şi gîndul se zbate, Dezgroapă icoane din vremuri uitate, Cînd prinse-n poleiul de lună Jucau lîngă iazuri şireaguri de iele, Seninului farmec şi patimii grele 30 Dînd glas din vrăjita lor strună. Doinirea lor parcă în noapte pătrunde Şi frunzele mute-s în cale ; Părăul, oprindu-şi pribegele unde, îşi curmă poveştile sale. 35 De lacrimi străluce sfioasa cicoare, Pornitu-s-a vîntul livezi sâ-nfidare, în crîng cîntăreţii ţin straje, Ascultă şi-nvaţă doinirea măiastră, Şi glasul lor dulce în noaptea albastră 40 Întrupa a strunelor vraje... Tu zbori înainte ! Nu-i farmec de îngeri Să-ncete-alergările-ţi crunte, Te-azvîrli peste ape cu repezi răsfrîngeri, Pătrunzi în adîncuri de munte, 45 Tu, chiot sălbatic al lumii pripite, Tu, demon, ce-mi spulberi atîtea ispite, Şi fugi de-arătările mele, Âş vrea să văd luna cînd sînu-şi desface, S-ascult în a nopţii statornică pace 50 Povestea curatelor stele. Dar fumul îneacă icoanele sfinte, Vin neguri în horă nebună, Fugaru-ndărătnic goneşte-nainte, El urlă, şi geme, şi tună, 55 Şi trupu-i asudă — cu mîini uriaşe Se pare că zmeii îl duc pe ogaşe Şi altor tărîmuri îl fură... Âşa stînd de veghe lipsit de repaos, Deodată alt cîntec purcede din haos, 60 Un cîntec de milă şi ură : — Al nostru e braţul ce-n nopţile-albastre Vă poartă zdrobit de povară, Noi n-avem bordeie, şi palmele noastre Din aur cetăţi vă durară ; 65 Vesminte v-aducem şi noi vă dăm pine, Voi rînjetul groaznic al morţii păgîne, Dar vrem azi robia sfărmată. Vă cerem azi ţarina noastră-napoi Şi sîngele negru vi-1 cerem azi noi, 70 Scăpare vrem azi şi răsplată. Ni-e neamul sălbatic, cu patimă-n piept, Cu suflet şi braţe-năsprite, Dar azi la viaţă, la moarte un drept Cer bietele inimi trudite. 75 Din preajma obezii de-ar prinde răsuflet, Un picur din vaierul nostru din suflet Cu vuiet năprasnic de mare Ar frînge a ielelor horă răzleaţă, Cîntarea păgînă şi-atît de măreaţă, 80 A veacului nostru cîntare. Poete, tu hora de vrei să ne-o-nveţi, Ascultă-1 pe-al ocnei sobol, La gura maşinei cu paşi îndrăzneţi Tu du-te din crîngul domol, 85 Priveşte scînteia din gureşa sîrmâ Şi fumu-n văzduhuri, plutind fără cîrmă, Apleacă-ţi urechea cu jale La inima celui sărac şi supus, Şi cîte-n sughiţuri plîngînd el ţi-a spus, 90 Tu spune-le strunelor tale. în goană nebună cîmpiei s-aşterne Şi tropotă trenul în noapte, JEu treaz ţin priveghiul... Alături pe perne Dorm somnu-mpăcării vreo şapte. 95 Opaiţu-n tremur clipeşte arare, Cînd roata s-avîntă şi-n vaier tresare... 244 245 •■. ■ în murmur încet se frămîntă,- Cîntarea cea nouă mă-nvăluie-n pripă, Gu glasul ei proaspăt vrăjindu-mi pe-o clipă 100 O lume mai bună, mai sfîntă... încet se înalţă, sfioasă tresare Din vuietul greu de oţele, Şi iar se-nfiripă curata cîntare Subt ceriul seninelor stele ; 105 Domol se întrupa şi iarăşi se frînge, Sfielnic cu-ncetul în murmur se stînge, ■ Gînd patima inimii frînte Plăpîndul ei farmec ar vrea să-1 coboare Din ceriul cu stele, prin vînăta zare 110 Să-mi cînte şi iarăşi să-mi cînte... Octavian Goga Luceafărul, IV, nr. 4, 15 februarie 1905, p. 93. 10 15 ! SINGURI — După Ada Negri — Vezi, sîntem singuri. Lasă-mă, mă lasă în inimă din jalea mea să-ţi picur, Din plînsul meu strivit de anii vitregi, Din patima atîtor doruri moarte... Mi-e dor acum de lacrimi. La pieptul cald azi lasă-mă, mă lasă Să- plec odihnei mintea mea trudită, Ca paserea căpşoru-i subt aripă, Ca trandafirul adormit subt frunze. Mi-e dor acum de pace. Şi fruntea albă lasă-mă, mă lasă Domol s-ating-a mele buze arse Şi-n şopote să-ţi tremure cuvîntul Ce ca un vaier sufletu-mi străbate... Iubire vreau, iubire ! Octavian Goga Luceafărul, V, nr. 6, 15 martie 1906, p. 123. 247 EU VAD ÎN VIS... — după A. Petofi — Eu văd în vis zile de sînge Ce temelia lumii sapă, Ce-ntrupă mîndră lume nouă Şi rostul celor vechi îngroapă. 5 De-ar fi degrabă să s-audă Aprinsa luptelor strigare, îmi cere-un semn ■—■ un semn îmi cere Neodihnita frămîntare ! Voi pune eu picioru-n scară 19 Pe roibul drag cu voie bună Şi-o să m-avînt şi eu năvalnic în a voinicilor furtună ! Cînd pieptul meu îl vor tăia, Vor fi să-1 lege mîini iubite, 15 Şi se va-nchide rana mea De leacul buzelor unite. în temniţi de mă vor tîrî, Va fi ş-acolo cin' să vie, Şi vor aduce doi luceferi 29 Lumină-n umeda chilie. Iar cînd călău ori mîni duşmane Vor da sfîrşit vieţii mele, Va fi cine pe trupul mort Cu lacrimi sîngele să-1 spele. Octavian Goga Luceafărul, VI, nr. 6, 15 martie 190t, p. 97. 248 25 30 POEZIA VIEŢII De Fr. v. Schiller — 35 „Eu să mă-nchin la umbre tremurate, La străluciri ce mint împrumutate Şi-n drum s-abat nădejdea să-mi înşele ?... Daţi adevărul pradă minţii mele ! 5 C-un vis deşert şi raiul meu să piară, Iar sufletul ce-n lumi fără hotară Şi-avîntă dîrz rotirile pribege Porunca vremii-n lanţul ei să-1 lege. Eu mă supun şi mă înfrîn 10 Cu-al datoriei sfînt cuvînt, Şi-n zbuciumul ce mă frămînt Îmi sunt pornirilor stăpîn. Cine-adevărul nu vrea să-1 asculte Cum poartă jugul lipsurilor multe ?" 15 Astfel din pragul zilelor trăite, Tovarăşe, cuvîntul tău mă-nvaţă Strivind în drum vedenii şi ispite... Înfricoşaţi de cruda ta povaţă, Toţi zeii dragostii s-ascund... 20 Se stinge-a Muzelor cîntare, iar horele tot mai încete Mor în prăpăstii fără fund... Cînd graţiile îşi desprind, jelind, cununile din plete, Apollo, lira lui şi-o sfarmă, Iar Hermes scheptrul şi 1-a frînt, Viaţa trudnică-şi destramă Seninul viselor vestmînt ; Nu mai e farmec în poveste, Iar lumea noastr' aşa cum este S-arată, prietine,-un mormînt! îi smulge-Amor vălul ei vrăjit Şi dragostea a început să vadă, Şi-n rostul cel din ceriuri hărăzit Ea desluşeşte-a lutului dovadă ; Pe buza ta sărutul ei înghiaţă, Bătrîn, frumosul piere din viaţă, Şi-n clipa de nebun avînt : Tu vezi deschisul tău mormînt. Octavian Goga Luceafărul, VI, nr. 22, 15 noiembrie 1907, p. 481. 250 IUDITA — După I. Kis — La ovreiul Simon, an de an aproape Un sicriu de scînduri duc încet să-ngroape : Mititel sicriul — de vreun cot e doară, Biet copil, sărmanul, i-a fost scris să moară ! 5 Pletele Iuditei fac o-mpărăţie. Cu mînile-n tremur ea şi le mîngăie Şi le prinde-n foarfeci... Ce păcat, săracă... Mînecînd în taină, ea la popa pleacă. „Fruntea mea azi plete vezi că nu mai poartă, 10 Eu mi-am plîns, părinte, frumuseţea moartă ; Spune-mi tu aievea, spune-mi să Se ştie Un copil să-mi crească, nu mi-e dat şi mie ?" îşi ridică ochii din bătrîna carte Şi, privind-o popa, grea osîndă-mparte : 15 „Un copil alături ţi-ar vrea căpătîiul, Un copil, Iudito — unde ţi-e dintîiul ?" Buzele nevestii par ca de zăpadă, Fruntea albă-şi lasă în palme să cadă ; Graiul i se frînge, geme greu cuvinte : 20 „L-a curmat, săracul, mîna mea, părinte ! Tatăl lui în lume a fugit de mine, Fată fără sprigin — şi-mi era ruşine... 252 Era noaptea neagră, bună de-ngropare, De mi-ar da odată groapa alinare î" 25 Popa-ncet întoarce foile din carte, Cată fiecare ce canon împarte : „Scoală-te, Iudito, haina ta de jale Nu se potriveşte greşurilor tale. Dezlegarea-i alta — şi-j grozavă plata... 30 Vei avea putere să ţii judecata ? Buza ta păcatul altui să nu-1 deie. Să-ţi săruţi copilul te opresc, femeie ! Stînge-te cu zile sub povara cruntă — Te scapă copilul în ziua-i de nuntă." 35 La ovreiul Simon e-n fereşti lumină, Prăznuind botezul, veseli toţi închină ; Cînt-un psalm din carte, toţi au prins s-asculte, Genele Iuditei lacrimi varsă multe. Un copil ea strînge — la inima mută 40 Cum o-ndeamnă gîndul — şi tot nu-1 sărută. La ovreiul Simon toţi tac în ogradă, Nu mai pot drumeţii prin fereşti să vadă. Tremurînd, Iudita geme greu şi plînge : „Scapă-mă de-osîndă, Doamne, nu mă frînge ! 45 Mamă, cum mă arde — fruntea mi-e ca jarul, Doar o sărutare mi-ar curma pojarul !" „Fii pe pace, dragă, dormi şi nu te doare. Doamne, sfinte Doamne, ţi-e povara mare !" „Mi-e uscat de boală cerul gurii, mamă, 50 Şi buzele mele nu simţi cum te cheamă ?" Pe Simon, ovreiul, un fior îl sapă : „Gîndul tău, Iudito, din păcat s-adapă... Au mai zis şi alţii şi una şi alta : Adevăr e una, adevăr e alta. 55 Cine-i rea de mamă nu-i de-a sta la masă — Astfel să-mi trăiască cum te-alung din casă !" 253 Anii trec şiraguri. Iat-,-un an nou vine. La ovreiul Simon praznic nou se ţine. Vatr-au pus în curte, om spre-om se-ndeasă : E-a lui Simon fată, lui Natan mireasă. Într-un colţ pe-o babă o împing nătîngă, Cînd spre mîna dreaptă, cînd spre mîna stîngă. Grabnic cerşitoarea din mulţime iasă : „Vreau o clipă numai s-o văd pe mireasă !" O aduc acuma, rabi cartea ţine. „Oameni buni, vă fie milă azi de mine ! Draga mea copilă !"... şi pe nesimţite I-a atins miresii buzele iubite ! — Ştiţi acum povestea jalnicei Iudite ? ■ Octavian Goga Luceafărul, VI, nr. 23—24, 15 decembrie 1907, p. 512. 10 LACUL MORŢII — A. Ady — Plutim deasupra unui lac Noi, mîndre paseri călătoare, Din undele-i otrăvitoare, Jivine negre şi spurcate îşi cască gura hrăpitoare : Ungaria se cheamă lacul... E în zadar, cădem cu toţii, Căci lacul mortuar ne-nghite, Zadarnic visuri şi ispite Şi dragoste ne-ndrumă calea, Cădem cu aripi biruite : Ungaria e lacul morţii... G. Luceafărul, VIII, nr. 5, 1 martie 1909. p. 106. 255 MARTIRUL CRISTOŞILOR. — A. Ady — TRAGEDIE — De Richard Dehmel — Un foc nepotolit şi mîndru Mi-a dat pămîntul moştenire, Purtam în inima păgînâ Credinţă, sete de mărire. 5 Simţeam o lume împrejuru-mi Rotindu-şi larga frămîntare, Eu în vîrtejul ei sălbatic Căutam o armonie mare... Născut din cîntec şi putere, 10 Păgîn Apollo de la ţară, Cu dragoste-aşteptam, cu cîntec, A vieţii cea din urmă seară... Azi sufletul nu-mi mai tresare De cînt, de dorul dimineţii, 15 M-au omorît evangheliştii, Cristoşii şi-nţelepţii vieţii... G. Luceafărul, VIII, nr. 5, ■martie 1909, p. 109. 256 Se văiera norodul în pustie Cu trupul stors şi chinuit de sete... Abia o stinsă, palidă fecioară, Cu ochii stinşi cerşind un ajutor, 5 îşi îndura în linişte arsura, Căci mai adînc decît cumplita sete în pieptul ei săpa durerea mută... Atunci, din zarea roşe de văpaie Crescînd în drum s-a desfăcut un om 10 Şi mîna lui a ridicat străinul... Din degetul arătător întins S-a scurs domol un mare strop de sînge Şi-ncet căzînd a înroşit nisipul... Mirat privea poporul spre drumeţ 15 Cum sta aşa şi picur după picur Din rana lui curgea-n ţărînă sînge... Din clipă-n clipă se mărea izvorul, Şi-nfiorat el se sfîrşea, cînd dînşii Stăteau uimiţi în faţa lui, iar unii 2< Scrîşneau din dinţi : Îşi bate joc de noi! ; [ 257 Simţind atunci răsufletul din urmă El le-a strigat : Veniţi, veniţi şi beţi, Căci pentru voi e sîngele !... Fecioara I-a zis încet în clipa cînd murea : Le trebui apă lor !... Tribuna, an. XV, nr. 126, 23 iunie 1911, p. 4. POET — A. Ady Un băietan cu ochii negri, Cu doruri largi în lumea-ngustă, S-a dus cu turma lui de vite La Hărtibaciul de pe pustă. 5 Creşteau din dimineţi ş-amurguri Flori albe-n mintea lui bolnavă, Dar vaca le păştea pe toate, Căci vaca le credea otavă. îl tulburau minuni şi vise 1° Şi nu-şi putea găsi limanul, în orice altă parte-a lumii S-ar fi făcut poet ciobanul... Dar cînd vedea-mprejuru-i ciurda Şi pe tovarăşii-n izmene, 15 îşi îngropa cîntarea-n suflet —'■ Scuipa şi fluiera alene... Octavian Goga i. Cultura, I, nr. 1, ianuarie 1924, p. 27. 259 OGORUL UNGURESC — A. Ady — INEDITE Pe ţarina-n părăginire In larguri buruiene cresc, O ştiu cîmpia-nţelenită : Este ogorul unguresc... 5 Eu mă cobor la sfînta humă... O roade ceva, stau şi-ascult. Popor de ierburi otrăvite, Unde sunt crinii de demult ? Mă strîng sălbatecele vrejuri 10 Cînd din adînc aştept un glas Şi-un miros blînd de flori uscate M-atinge-ncet la orice pas... Tăcere. Gozul, buruiana Mă prind, m-adorm şi mă-nvelesc .. 15 Din depărtare rîde vîntul Peste ogorul unguresc. Octavian Goga Cultura, I, nr. 1, ianuarie 1924, p. 28. 260 LUI DUNDEL Amorul nostru s-a născut Din nebunatice văpăi Şi cum sunt toţi copiii răi L-am alintat şi l-am crescut 5 Cu sărutări şi cu bătăi. Pe urma lui cîte dorinţi Ce-n preajma anilor apun, Cînd stau cu mintea să le-adun, Văd cum noi doi suntem cuminţi, 10 El a rămas copil nebun. De aceea rostul lui mi-a dat Şi printre vremi m-a petrecut Un vechi îndemn nepriceput : Cînd te sărut să te şi bat 15 Şi cînd te bat să te sărut !... T. 263 NOTE RUGĂCIUNE — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 17, 1 septembrie 1905, p. 327, fiind reprodusă, cu o singură modificare, în volumul Poezii (1905) : V. 31, în revistă : „Ci jalea unei lumi, stăpîne"; în ediţia 1905 şi 1924 : „Ci jalea unei lumi, părinte". în ediţia din 1924 poezia suferă unele modificări : V. 8, în revistă şi ediţia 1905 : „Stăpîne, — orînduie-mi cărarea" ; în ediţia 1924 ; „Părinte, — orînduie-mi cărarea". V. 16, în revistă şi ediţia 1905 : „Stăpîne, văzul meu îndreaptă" ; în ediţia 1924 : „Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă". V. 19, în revistă şi ediţia 1905 : „Sădeşte-n braţul meu, stăpîne"; în ediţia 1924 : „Sădeşte-n braţul meu de-a pururi". V. 28, în revistă şi ediţia 1905 : „Invaţă-mă, stăpîne,-^ plînge" ; în ediţia 1924 : „învaţă-mă pe mine-a plînge". Despre această poezie, care este, de fapt, o vibrantă artă poetică realistă şi militantă, Garabet Ibrăileanu spunea, în Viaţa românească, nr. 4—5, 1916, p. 167 : „E cea mai frumoasă rugăciune pe care au scris-o vreodată poeţii noştri". Bătrînul Iosif Vulcan, comentînd în articolul Evenimentul literar, din Familia, an. XLI, nr. 42, 16/20 octombrie 1905, p. 501, volumul Poezii de O. Goga, scria : „Toţi cititorii vor zice : «După Coşbuc, iarăşi un poet ardelean». Da, Goga este un poet ardelean. 267 Liber de înrîurirea altui poet, de Eminescu sau de Coşbuc, el se afirmă ca un talent original, inspirat numai de sufletul poporului. Lira lui cîntă viaţa acestuia şi nu se ocupă de sentimente individuale. De acestea se fereşte şi adresează lui D-zeu rugăciunea : «Alungă patimile mele»". Iar Ioan Petrovici, în articolul Bardul de la Răşinari, Familia, 5—7/1943, p. 5—6, scria : „Goga nu a conceput oficiul poeziei ca un loc de refugiu pentru deziluziile vieţii. Poezia pentru dînsul era un instrument de acţiune, o trîmbiţă de raliere. De aici o statornică depăşire a individualului, o preferinţă a temelor colective, a suferinţelor obşteşti, aşa de frumos exprimată în următoarea strofă gigantică, «Alungă patimile mele» etc. Glasul lui Goga a fost craterul prin care a izbucnit în afară pojarul din măruntaiele mulţimii, făcînd-o să se mire singură de flacăra ce închidea într-însa şi să înţeleagă datoria de-a păşi vitejeşte la faptă." Printre traducătorii cei mai de seamă ai versurilor lui O. Goga cităm pe Elena Văcărescu, Franyo Zoltân, Szemler Ferenc. Poezia Rugăciune a fost tradusă în limba maghiară de Kibedi Săndor, Cluj, 1938, împreună cu alte 39 de poezii : f o h A s z Tevelygek, a szemem elborult, Testemen az ut vett erot, Erotlenul hullok le, Uram, A Te ragyogâsod elott. Utamon szakadekok nyilnak, Vak kodot olt fel a tâvol, Terdemen kereslek Tegedet : Atyâm, osvenyemre gyâmolj ! Văgyakkal hâboros keblemet Erzem, szăz kisertes âssa, S amibol lelkem szomjat olt, Zavart kot bensom forrâsa. Tepjel ki vilăguk ârjăbol, Bolcs kezed tanitva intsen, S kik vegiil maradtak, en Uram, Szemem csak râjuk tekintsen. Oldd meg elmemnek szentsegedet, A let yarâzsos titkait, 268 Karomnak add orok szerelmed S izmos gyulolet gyilkait. Adjad eneked s vilâgodat, Szereto letnek szep hiret Es fâradt pillâmnak add meg, add A nyâri napfeny meleget. Uzzed el minden szenvedelyem, Kiâltâsuk orokre szegd, S minden sziveknek fâjdalmait Megsiratni ajkamra tedd. Nem enyem, ki csupân martalek Vagyok rossz, mostoha sorson, De egy vilâg gyâsza az, Atyâm, Hogy Mnnyemen sirva sirjon. Megannyi văgynak nincsen irja : Keservuk, kfnjuk add nekem, Add az orkânt is, melyben ordit S nyog szâzados, rab gyotrelem. — Reg nyognek a megalâzottak, Vâlluk tehertol gornyedez... Felelmetes felelmiik ejet Szâllasd ala Te szivemhez. Lelkembe iiltesd be viharod, Erezzem diilo ozSnet, S hogy minden keserv a borzongo Hurokon hogyan omlik szet; * S hogy keklo villâmok zomâncân Mikepen gyullad, eg ege Es forrik ossze zengo hangja : Szenvedesiink nagy eneke. PLUGARII — semnată Octavian Goga — a apărut in Luceafărul, an. IV, nr. 1, 1 ianuarie 1905, p. 10, număr consacrat pictorului Nicolae Grigorescu, şi a fost reprodusă, cu cîteva modificări, în volumul Poezii (1905). V. 35, în revistă : „Stăpînul maşter vă loveşte" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Stăpînul vitreg vă loveşte". V. 42, în revistă : „în pacea sărilor de toamnă" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „în pacea serilor de toamnă". în ediţia din 1924, poezia suferă unele modificări. V. 4, în revistă şi ediţia 1905 : „Nădejdii mele de mai bine" ; în ediţia 1924 : „Nădejdii noastre de mai bine". V. 9, în revistă şi ediţia 1905 : „Cu mila-i nesfîrşită, ceriul" ; în ediţia 1924 : „Cu mila-i nesfîrşită, cerul". 269 V. 13, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi v-a dat suflet să tresară" ; în ediţia 1924 : „El v-a dat suflet să tresară". V. 30, în revistă şi ediţia 1905 : „Doar bunul ceriului părinte" ; în ediţia 1924 : „Doar bunul cerului părinte". V. 36, în revistă şi ediţia 1905 : „Dar ceriul bine-vă-cu-vîntă" ; * în ediţia 1924 : „Cînd cerul bine-vă-cuvîntă". V. 37, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi dacă-n schimbul pînii voastre" ; în ediţia 1924 : „Dar dacă în schimbul pînii voastre". V. 48, în revistă şi ediţia 1905 : „In bordeiaşul vost' de paie" ■ în ediţia 1924 : „In bietul bordeiag de paie". V. 51, în revistă şi ediţia 1905 : „Sfinţiţi cu lacrimi şi sudoare" ; în ediţia 1924 : „Sfinţiţi cu roua suferinţii". V. 56, în revistă şi ediţia 1905 : „Norocul nost' al tuturora" ; în ediţia 1924 : „Norocul nostru, — al tuturora". Cînd a scris' poezia, Goga se afla student la Berlin şi a trimis-o la cererea redacţiei pentru a însoţi reproducerile din pînzele lui Grigorescu, inspirate din viaţa ţărănimii. O traducere în limba rusă a acestei poezii a apărut în Revista română nr. 4/1967, semnată de I. Gurovoi : n a x a n h riepem eaMn «aameT npeKJiOHMTbca Moa flyina, apoaca ot >6ojm. JIlHUIb iBbl CWBH Op'ftUb Hac XpaHHTe Ajirapb mctth o flyqiueft «ojie. O Bac moh ejiai, o xpHCTHaHax, JIk»5b:h h inpasflBHKOB jiHineHHbix, O Jiyquinx inepBOHuax npupoflbi, Ha eJiea h 6ojih ooTBopeHHbix. Tjia3ia eaM ae6o osapnjio, THJKejibiM TpoHyTo cTipaflanbeM, Boeft SesMHTeîKeocTbio cBoeio H ocex Jiyieft obohx oHHHHeM. Oho jrynioH Bac onapiuio, Boeraa B3BOJinoBaHHo jioBameli TaHHCTBeHHyK) peib HOTOKOB H rojioe iamn oiejiecrameft. npoft^ete njiypoM Ha paocBCTe fio Tejiy HHBM rOBOpJfflBOH — rjiaaa y Bac hkwihh bSchoio, BecHaipacKHHyjiacb nan hhboh. 270 3cmjih BaM TaftHH 0TKpbiBa;eT, H BiHHTQK BaM H'eCJIbHIMblft VojIOC : 3naKOMbi bu itBeTaM h TpaeaM, Bac b iraojie BHaier KasyibiH kojioc. Koraa H3 TbMH, chhh, yvpo BcTaeT, oMHToe cJiesaina, Tpy^a ibw Tsroemoe âpeMH Hecene ichjiuhhmw pyioaMiH. Hhkto oaM Tpyji »e o'âjierqaeT ; Jlwiiib &ot Ha jio6 «a ani onajreiHHbift Cbhtoh b-eHieu cboh BosJiaraeT, Ha ooJwieqHbix jryqefi enjieTeHHbift. Bara Tpya cBHToft i6e3Mep»o TaxeK, HeT &oum ropine «ameă 6ojih ; Xiorb n&po aac iCrarocJiaBjiaeT, y 3JIMX X03HieB Bbl B HfâBOJR. Bh -npyTHHM Tpym cbioh lOiroaere, yKfimb nojryqaH BMecTO xjje6a. Ho MHjiooepmiHbift Oor aam bh&mji€t, BaM yTemeHbe uuier ot ae6a. Korma bo TbMe 'OoeaHeft Hoqn njiyraM ycrajibiM jiero chhtch, flojiaierica BaiM KocbiiraaHa, Meqrbi h ,paia,oarn iiapima. CfiiepicaiOT iHesoHbix cpeft Hiapambi, H b»TH3eft 6necmT uiejioMbi, O, CKOJIbKO HipHOrO CMHbH noa «oajiKHM HpoBOM !H3 cojiomh ! JIhctbm jiecHOH poMHwe 6paTbH, He6ecHoă cHHeBH co3inaiHba, Hain Kipafl — ero Jiyra h hmbh, KponHre bh ipocoft CTpaaaeba! h3 BaniHX xaT, rae b nooiyMpaKe PhiaaetT .noitea, njracKa Bberca, Bceo6mee iSotfibinoe c^acTbe CbSTOTO HaH MHpOM npoHBceTCH. Moa leneşa inpojKameft Kaiuieft CKBosb 6axtpoMy peQHHit coiniTca, Mioh pbiaasomaa nema B 6eioaHjii-e TarocTHOM tomhtcb. nom rjiaAbio bo^ih TaHTca 6e3flMa — H BaniH roipbKHe BeBaroabi TaaT rpaflymee B03Me3iHhie, O'TMmieHba poKOBbie poru. 271 NOI — semnată Nic. Otavă (anagrama lui Octavian) — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 2, 15 ianuarie 1904, p. 51, ~\ reprodusă în volumul Poezii (1905), cu modificări. V. 21, în revistă : „Subt ceriul nostru-nduioşat" ; în ediţia 1905 : „Sub ceriul nostru-nduioşat". V. 24, în revistă : „Şi ochii tuturora" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „In ochii tuturora". In ediţia din 1924 poezia suferă unele modificări : V. 21, în ediţia 1905 : „Sub ceriul nostru-nduioşat" ; în ediţia 1924 : „Sub ceritf nostfu-nduioşat". . V. 27, în revistă şi ediţia 1905 : „Căci roua de pe trandafiri" ; în ediţia 1924 : „Doar roua de pe trandafiri". V. 32, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi Oltul nost' bătrînul" ; în ediţia 1924 : „Şi Oltul, biet, bătrînul". V. 37, în revistă şi ediţia 1905 : „Din vremi bătrine, de demult" ; în ediţia 1924 : „Din vremi uitate, de demult". Poezia, scrisă cu o destinaţie mărunt ocazională, a depăşit repede intenţia directă a poetului, devenind un cîntec îndrăgit. în Mărturisirile literare făcute de Goga în 1932, poetul spunea : „Poezia Noi, care a devenit aşa de cunoscută, a fost scrisă pentru revista Luceafărul, la început, în primul număr [ pe care i-1 adresam reginei Carmen Sylva... şi pentru ca să-i " ; arătăm cine sîntem noi, nenorociţii care veneam cu această revistă, am scris poezia Noi şi i-am trimis-o la castelul Peleş". Cititorii văzuseră tîlcul ei mult mai adînc, investind-o cu un [ mare credit colectiv. Dacă poetul dorea iniţial, în chip subiectiv, ; doar să atragă atenţia reginei asupra celor năpăstuiţi de la revista Luceafărul, talentul său a spus în poezie mult mai mult, dîn- j du-ne una din cele mai sociale poezii ale lui Goga. S-a petrecut cu această poezie ceea ce arăta Engels că s-a întîmplat cu opera , . Iui Balzac, al cărei caracter obiectiv, datorită marelui talent, a , -depăşit mult subiectivitatea autorului. Observaţii subtile la această poezie face Ovidiu Papadima , , în Naturalism şi idealism in poezia lui O. Goga, Familia, nr. 5— 7/1943, p. 104—105 : „Din nişte versuri ce nu căutau să fie decît o carte de vizită a unui grup de tineri din Budapesta care voiau să atragă atenţia lumii asupra durerilor din satul lor ardelenesc apăsat de un jug străin, neamul acesta a făcut o poezie a întregului său suflet ; > şi a păstrat-o ca atare chiar în anii cînd inexistenţa oricărei stăpîniri streine la noi părea că-i anulează însăşi raţiunea ei de a fi. Dacă cercetăm mai de aproape destinul acestei poezii, el se va lămuri mult pe sine însuşi. Cercetătorul care va auzi vorbind despre ea, oameni cu totul nepreveniţi, va constata cu surpriză că mai niciodată nu i se zice Noi, ci L!a noi. Nu e numai influenţa primelor cuvinte ale poeziei, care se ' repetă apoi la începutul atîtor versuri din ea. Acest minuscul la adăugat în titlu de fiecare anonim reprezintă o întreagă atitudine faţă de această poezie, atitudine aproape total diferită de cea ide la început şi de moment a poetului. Acest la înseamnă hotărît o distanţă faţă de lumea poeziei acesteia. O distanţare tot atît de mică pe cît de minuscul e cuvîntul, dar tot aşa de hotărîtă ca şi accentul care cade de la început, prin. însăşi aşezarea lui, pe micul cuvînt. Cîntăreţul anonim nu se mai identifică total cu lumea poeziei — nu mai e noi; în acelaşi timp se mai simte încă tare legat de ea; la noi [...]. La noi astfel a încetat de a mai fi cartea de vizită categorică a unor tineri ardeleni de dinaintea războiului mondial (primul, n.n.) şi a devenit artă populară, simbol impersonal al unui sentiment comunitar de desprindere fizică de lumea noastră rurală şi de nostalgică şi dureroasă permanenţă a legăturii sufleteşti cu ea." „Ţara pe care o înfăţişează această poezie — scrie G. Călinescu în a sa monumentală Istorie a literaturii române..., Buc, 1941, p. 540, are un vădit aer hermetic. E un Purgatoriu în care se petrec evenimente procesionale, în care lumea jeleşte misterios împinsă de o putere nerevelabilă, cu sentimentul unei catastrofe universale. De ce cresc aici numai fluturi şi cîmpii sînt de inutilă mătase ? De ce tot norodul cîntă coral ? De ce apele au grai ? De ce bocesc toţi ca într-un apocalips ? Pentru ce această turburătoare ceremonie ? Mişcarea poeziei este dantescă şi jalea- a rămas pură, desfăcută de conţinutul politic." Renumitul romanist francez Mărio Roques, într-o conferinţă ţinută în 1934 la Universitatea din Oxford despre lirica românească, consideră poezia Noi, numită de el greşit La noi, esenţială pentru definirea lui Goga şi traduce în limba franceză cîteva strofe : . „La noi, iată ce stăpîneşte poezia lui Goga, iată ce constituie şi motivul uneia din poeziile sale cele mai cunoscute, din care traduc cîteva strofe, cu un accent în acelaşi timp popular şi dureros : 272 273 chez nous Chez nous, il y a de vertes forets de sapins Et de champs tout de soie ; Chez nous, il y a tant de papi'llons Et tant de deuil ă la maison. Les rossignols d'autres pays Viennent ecouter nos complaintes. Chez nous, il y a chansons et fleurs Et des larines, beaucoup, beaucoup. II Chez nous, Ies femmes en pleurant Chargent leurs fuseaux de la guenouillee Et pleurent en s'embrassant; Et le pere et le fils de meme. Sous notre ciel apitoye La ronde est moins ardente Car nos chansons pleurent Dans Ies yeux de tous. III Nous avons un reve inaccompli, Fils de notre souffrance, Du deuil qu'ils en ont eu sont morts Nos granids-parents et nos parents... Des temps passes, de tant de temps, Gemissant de nos lourdes peines, Notre beau reve inaccompli Nous, nous l'arrosons de nos larmes." (Mărio Roques, Poezia românească de azi, traducere de Gheorghinâ Ghibănescu, Editura librăriei Socec et Co., S.A. Bucureşti, p. 23.) „Cadrul acestei poezii — scrie Vasile Netea în articolul Octa-vian Goga, Familia, 5—7/1943, p. 84 — sensul, cuvintele, ritmul, imaginile, accentele clocotesc cutremurător, cumplit, împotriva oprimării naţionale. «Avem un vis neîmplinit.» Deşertăciunea acestui vis, lacrimile acestea încrîncenate sînt izvorul poeziei lui Octavian Goga. Conştiinţa lor constituie elementul dinamic al poeziei sale şi tot ele vor constitui şi axa etică a aprigului ziarist, a marelui luptător naţional..." Poezia a fost pusă pe note de A. Peteanu. 274 A fost tradusă în limba germană de Reinhold Scheibler în revista Făt-Frumos, an. XII, nr. 9—12, Cernăuţi, septembrie-de-cembrie 1937, p. 205—206 : bei uns (La noi) Bei uns gibt's griinen Tannenwald Und Auen, wie von Seiden ; Bei uns gibt's bunte Falterpracht Und Hăuser voller Leiden. Die Nachtigall aus fremden Land Lauscht unsrem Doinaspiele ; Bei uns gibt's Blumen und Gesang Und Trănen viele, viele... Am Himmelsbogen heisser brennt Bei uns die alte Sonne, Seitdem sie nicht mehr auf dem Hang Erstrahlt zu unsrer Wonne... Bei uns erzăhlt's von Leid und' Weh In tiefer Waldesnische, Und Leiden fiihrt der Muresch mit, Es fiihren's die drei Krische. Bei uns die Weiber weinend stehn, Wenn sie am Rocken spinnen ; Es weint der Vater und der Sohn, Versenkt în schmerzlich Sinnen. In unsrem milden Himmelsstrich Klingt sanfter unser Reigen, Wenn unsre Lieder wehmutsvoll Uns in die Augen steigen, Die Falter scheuer sich zum Flug In blaue Weite dehnen ; Der Tau, der auf den Rosen blitzt, Das sind ja unsere Trănen. Der Wald, dem wir verbriidert sind. Er regt des Mantels Falte Und sagt, aus Trănen sei gemischt Die Flut im greisen Alte1. Wir hegen unerfiillten Traum Als Sorgenkind am Herzen ; Vor Leid um ihn zur Grabesruh Ging Ahn und Ahn mit Schmerzen... Aus langstvergessnen Zeiten klingt Der Sehnsucht durnpfes Stohnen : Den leeren Wahn des Zukunftstraums Benetzen wir mit Trănen. 1 Numele german al Oltului. 275 OLTUL — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 4, 15 februarie 1904, p. 91—92 ; reprodusă în Poezii (1905), cu modificări : V. 47 în revistă : „Strîngînd securi a subsuoară" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Strîngînd săcuri a subţioară". Despre geneza acestei poezii Goga scrie în Fragmente autobiografice (volumul Discursuri, p. 25—26) : „Poezia Oltul s-a născut la Budapesta şi vă pot spune, ca un element de curiozitate literară, că am scris-o înainte de a vedea Oltul. Am înjghebat-o avînd în faţă Dunărea şi în spate mişcarea haotică a unei capitale care voia să mă- stranguleze. Subt stăpînirea acestui sentiment de protestare, în faţa apei care se ducea la vale, au răsărit strofele mele. Mai tîrziu, peste cîţiva ani, după ce am trecut în regat, am ajuns pe la Călimăneşti, într-o zi de iarnă, unde mă dusesem să stau o lună, pentru că pregăteam atunci cartea Ne cheamă pămintul: atunci am văzut Oltul de aproape, pentru întîia oară, şi am stat lingă el o lună de zile. îmi aduc aminte de căsuţa de la Căciulata, unde stăteam adesea pe malul Oltului. Era iarnă, Oltul, îngheţat; trosnea gheaţa cînd se umflau apele ca nişte încheieturi care nu s-au întins de mult. Mă uitam spre drumul de la Cozia şi, de departe, pe fondul alb de zăpadă, se desemna silueta unui popă sau călugăr care venea domol călare, ţăcănind în buestrul calului, în iarna aceea am simţit că e lin trecut românesc care mai vorbeşte prin poveştile lui şi că sunt realmente în faţa tainei de familie, a misterului de leagăn al acestui popor. Atunci am verificat această poezie silabă cu silabă, atunci vă pot spune că mi s-a părut că am înţeles-o mai bine şi că simţeam că vine de foarte departe." Se pare că o sursă de inspiraţie pentru realizarea acestei poezii este şi cîntecul popular cules de Pompiliu Popa din Veneţia (de lîngă Făgăraş) şi publicat mai tîrziu în Luceafărul, an. VIII, nr. 20, 15 octombrie 1909, p. 463, cu următoarea notă a redacţiei : „D-l Popa afirmă că aceste versuri le-a auzit de la Ion Stoica, zis şi Man din Veneţia (Făgăraş). Versurile au şi melodie. Ele sînt interesante, dacă există într-adevăr în popor, întrucît au o asemănare surprinzătoare cu ideea din strofa ultimă a poeziei Oltul de d-l Goga." Iată textul cîntecului : 276 Oltule, rîu tulburat, Ce vii aşa-nspăimîntat Şi cu sînge-amestecat, Şi aduci mereu butuci Şi căpestre de cai murgi ? Iar pe malurile tale E atîta dor si jale. Oltule, Oltuţule, De ţi-oi muta apele, Să rămîie pietrele, Să pot trece muntele, Să pot trece deal cu deal, Că sînt străin în Ardeal, Să pot trece pe uscat, Că sînt tare-nstreinat. Şi să pot trece munţii, Că m-or mîncat streinii. Oltule, mută-ţi matca, Că-s străin în ţara mea. Strînge-ţi toate apele Şi toate izvoarele, Să trecem hotarele în ţara cu noi vecină, Că sîntem în cea străină, Să trecem la cei vecini, Că sîntem între streini. Nu e deloc exclusă posibilitatea ' influenţei unei asemenea poezii populare asupra lui Goga, ţinînd seama de adînca înrîu-rire folclorică asupra sufletului poetului. „Dacă aş căuta să hotărăsc printr-un fel de analiză, uitîndu-mă foarte adînc în mine, de unde purced legăturile mele indestructibile cu viaţa populară, aş ajunge pînă acolo, la acele clipe ale serilor de vară cînd, împreună cu părinţii mei, acel preot de ţară, cu mama mea şi cu fraţii mei, toată familia, ne cufundam în marele suflet al ţăranului nostru", spune Goga în Mărturisiri autobiografice (voi. Discursuri, p. 12—13), precizînd în alt pasaj : „Legătura sufletească cu ei (cu ţăranii, n.n.) fiind luată, începea acel fluid să circule între noi, începeau cîntecele, şi eu mă întorceam de la aceste întreprinderi încărcat de muzică şi povestiri, venind de la aceste incursiuni cinegetice cu prada mea, care desigur că era substratul sufletesc al operelor mele". Este evidentă o anume înrudire cu poezia lui Carducci Alle fonti del Clitumno, publicată în voi. Odi barbare (1878), cartea I : 277 Ancor dai monte, che di foschi onrieggia frassini al vento mormoranti e lunge per l'aure odora fresco di silvestri salvie e di timi, scendon nel vespero umido, o Clitumno, a te le greggi : a te l'umbro fanciullo la riluttante pecora ne l'onda imrnerge, mentre ver' lui dai seno de la madre adusta, che scalza siede al casolare e cânta, una poppante volgesi e dai viso tondo sorride : pensoso il parire, di caprine pelli l'anche rawolto come i fauni antichi, regge il dipinto plaustro e la forza de' bei giovenchi, de' bei giovenchi dalquadrato petto, erte su' 1 capo le lunate corna, doici ne gli occhi, nivei, che il mite Virgilio amava. Oscure intanto fumano le nubi su l'Apennino : grande, austera, verde da le montagne digradanti in cerchio rUmbrîa guarda. Salve, Umbria verde, e tu del puro fonte nume Clitumno ! Sento in cuor l'antica patria e aleggiarmi su l'accesa fronte g'itali iddii. Chi l'ombre indusse del piangente salcio su' rivi sacri ? ti rapisca il vento de l'Apennino, o molie pianta, amore, d'umili tempi ! Qui pugni a' verni e arcane istorie frema co'l palpitante maggio ilice nera a cui d'allegra giovinezza il tronco l'edera veste ; qui folti a torno l'emergente nume stieno giganţi vigili, i cipressi ; e tu fra l'ombre, tu fatali cânta cârmi, o Clitumno. 0 testimone di tre imperi, dinne come il grave umbro ne' duelli atroce cesse a Tastat» velite e la forte Etruria crebbe : di' come sovra le congiunte viile dai superato Cimino a gran passi calo Gradivo poi, piantando i segni fieri di Roma. Ma tu placavi, indigete comune italo nume, i vincitoriaivinti, e, quando tono il punico furore da'l Trasimeno, per gli antri tuoi salî grido, e la torta 10 ripercosse buccina da i monti : — O tu che pasci i buoi presso Mevania caliginosa, e tu che i proni colii ari a la sponda del Nar sinistra, e tu che i boschi abbatti sovra Spoleto verdi o ne la marzia Todi fai nozze, lascia il bue grasso tra le cahne, lascia 11 torel fulvo a mezzo solco, lascia ne l'inclinata quercia il cuneo, lascia la sposa a l'ara ; e corri, corri, corri ! con la scure corri e co'dardi, con la clava e l'asta ! corri! minaccia gl'itali penaţi Ânnibal diro. — Den come rise d'alma luce il sole per questa chiostra di bei monti, quando urlanti vide e ruinanti in fuga l'alta Spoleto 1 Mauri immani e i numidi cavalli con mischia oscena, e, sovra loro, nembi di ferro, flutti d'olio ardente, e i canti de la vittoria ! Tutto ora tace. Nel sereno gorgo la tenue miro sali'ente vena : trema, e d'un lieve pullular lo specchio segna ds l'acque. 278 279 Ride sepolta a l'imo una foresta breve, e rameggia inimobile ; il diaspro par che si mischi in flessuosi amori con l'ametista. E di zaffiro i fior paiono, ed hanno de Tadamante rigido i riflessi, e splendon freddi e chiamano a i silenzi del verde fondo. A pie de i monti e de le querce a l'ombra co' fiumi, o Italia, e de' tuoi'cârmi il fonte. Visser le ninfe, vissero : e un divino talamo e questo. Emergean lunghe ne' fluenţi veli naiadi azzure, e per la cheta sera chiamavan alto le sorelle brune da le montagne, e danze sotto l'imminente luna guidavan, liete ricantando in coro di Giano eterno e quanto amor lo vinse di Camesena. Egli dai cielo, autoctona virago ella : fu letto l'Apennin fumante : velaro i nembi il grande amplesso e nacque l'itala gente. Tutto ora tace, e vedovo Clitumno, tutto : de' vaghi tuoi deliibri un solo t'avanza, e dentro pretestato nume tu non vi siedi. Non pili perfusi del tuo fiume sacro menano i tori, vittime orgogliose, trofei romani a i templi aviti : Roma piiî non trionfa. Piu non trionfa, poi che un galileo di rosse chiome il Campidoglio ascese, gittolle in braccio una sua croce, e disse — Portala, e servi. — Fuggir le ninfe a piangere ne'fiumi occulte e dentro i cortici materni od ululando dileguaron come nuvole a i monti, quando una strana compagnia, tra i bianchi templi spogliati e i colonnati infranti, procede lenta, in neri sacchi awolta, litani'ando, e sovra i campi del lavoro umano sonanti e i clivi memori d'impero fece deserto, et il deserto disse regno di Dio Strappar le turbe a i santi aratri a i vecchi padri aspettanti, a le fiorenti mogli ; ovunque il divo sol benedicea, maledicenti. Maledicenti a l'opre de la vita e de l'amore, ei deliraro atroci congiugnimenti di dolor con Dio su rupi e in grotte : discesero ebri di dissolvimento a le cittadi, e in ridde paurose al crocefisso supplicarono, empi, d'essere abietti. Salve, o serena de l'Ilisso in riva, o intera e dritta a i lidi almi del Tebro anima umana ! i foschi di passaro, risorgi e regna. E tu, pia madre di giovenchi invitti a franger glebe e rintegrar maggesi e d'annitrenti in guerra aspri polledri Italia madre, madre di biade e viti e leggi eterne ed inclite arti a raddolcir la vita, salve ! a te i canti del'antica lode io rinnovello. Plaudono i monti al cârme e i boschi e l'aqque de l'Umbria verde : in faccia a noi fumando ed anelando nuove industrie in corsa fischia il vapore. Versurile lui Carducci au fost traduse de Tudor George în voi. Scrieri alese, E.L.U., Buc, 1964, p. 139—145, La Izvoarele Clitumnului. 280 281 Poezia lui Goga a fost tradusă în limba italiană de Paolo Soldaţi. O reproducem după revista Familia, an. LXXVIII, seria IV, nr. 5—7, mai-august-septembrie 1943, p. 140—142 : OLT II libro del tempo, ricco di scienza, Non dice il momento pio Che affratello per sempre il tuo dolore col nostro E la nostra gioia con la tua... Glorificata sia la mattina Che vide compiersi le nostre nozze, Antico Olt! — Conlabbra asetate Noi bacciamo la tua onda canuta. Nella tua liquida cittadella Dormono tutte le nostre canzoni E ferve la celata amarezza Dai sogni che non si avverarono. Tu componi in arcobaleni îl tesoro delle nostre lacrime E la piu care sabbia tu porţi Lă dove scorre il Danubio azzuro. Al tuo seno vengono, al tramonto, Timide, le fanciulle vergini, E la mattina vengono le spose Col grembiule raccolto alia cintura. E vengono pastori col cappuccio bianco, Narrando sullo zufolo il loro struggimento, E quante canzoni e lacrime Non porta Tonda che va... Viatore afflitto da molti pensieri Non ti rassegni a lasciarci, Abbracciando la nostra piana Ti volgi apresso a riguardare. Cosi lento vai per tua natura, Poiche reca, la tua onda pensosa, II dolore di un popolo, che attende Da lungo tempo una festa legittima. Anticamente, in tempi piu eroici, Abche tu, padre, foşti guerriero, Quando perfidi signori giuravan sulla spada D'infrangere la nostra sânta legge : Tu, fratello ai noştri pianti E alia nostra rivolta fratello, Urlavi ai cieli il tormento Della tua collera e del tuo terrore. Come trasolivano impietrati, Nei loco giochi d'ambio, Eserciti dagli elmi di rame E sauri dalie cavezze dorate, Quando al tuo grido paterno Accorrevano dalie selve ai prati Sotobraccio recando le acuri I figli della splendida Cosinzeana. Pestato nella polvere il rame si frantumava, Le voci del bosco eran grida guerriere, E tu, fratello, grande maestro, Trionfante rompevi gli argini E imporporandoti in faccia Scorrevi per valii profonde, Incurvando caparbio La tua superba cervice di onde. Glorioşi framenti di storia, Da lungo tempo vi abbiamo obliati... Oggi anche tu sempri esausto di forze, L'Imperatore ti ha meeso in catene. Come la tua onde schiava, gemiamo Anche noi, tuoi buoni compagni : Ma se tutti dovremo soccombere Vendicaci tu, Olt! Versa, feroce, un diluvio d'acqua Sulla distesa dei campi d'oro ; Sparisca la zolla che porta Lo. straniato nostro tesoro : La polvere dei noştri corpi Cacciala fuori della nostre sepolture, E raccogli tutte le tue acque Per andarcene in un' altra terra ! Poezia Oltul a fost tradusă în limba maghiară de Kib^di Sândor în volumul Octavian Goga, Koltemenyek, apărut la Cluj, în 1938 : az olt A tudâs konyve nem mutat râ Amaz irgalmas os idore, Mely oromunket s bânatunkat Testverre tette mindorokre... Dicsoseg erje azt a reggelt, Mely egybekelesiink papja volt: Szoke vized' ego ajakkal Megcsokoljuk ma — oreg Olt ! 282 283 Dalaink mind ott alszanak most A te hullâmzo vârosodban, Es megsemmisult âlmainknak Forrd gyâsza is rejtve ott van. Te szovod szinlo szivârvănnyâ Konnyeink minden draga kincset, S te viszed el a kek Dunâba Az aranyero hantot inncit. Alkonyidon tehozzâd indul Felenken a sziizek serege, S reggelenkent oviikbe tuzott Kotennyel a menyecskek'szere — Majd pâsztorok, ţfeher gubâsan, Vagyukat szolatva furuiyân — S meg mennyi sok dalt es konnyeket Hordoz vized, futo huli amân. Gondokkal terhelt vândor utas Mily nehezen is hagysz el minket, Gyakorta1 nezel ide vissza, Mig âtoleled mezeinket. Csendesen, halkan fut folyâsod, Hisz' melyult gond 01 liabod felett : Egy nep fâjdalma, mely szâzadok Ota vâr egy igaz iinnepet. Lelekkel telibb reg idokben Ven apo, te is szâlltâl hadra, Mikor letorni szent hitiinket Alnok urak eskiidtek kardra. Te a keserviink vere voltâl, Testvere lâzadt kebeliinknek S a nagyoknak, az eroseknek Haragvon târtad duhodet meg. Hogy riadtak fel dobbenettel A rezes sisaku seregek, S a ficânkolo sârgâk fejen Az arany kotofek mint remeg, Mikor dorgo atyai szddra Honuk alatt fejszet szorîtva Ozonlott a tiinderlegenyek Hos csapatja ala a sikra. A sisakrezek porba hulltak, S az erdo gyozon felkiâltott, Mig te, barâtunk, nagy varâzslo, Ujjongva torted ât a gâtot, S kipirult arccal, lângra gyultan 284 T" A mely volgyeket âltal vâgtad, Gorbesztve nehol akaratos Fenseggel biiszke hullâm-vâllad. — Nagy idok dicso erossege, Eveidet măr eltemettem... Az Uralkodo lâncra fiizott — Ma gyonge vagy măr, tehetetlen. J6 târsaid, mi is csak ny&giink, Mint hullâmod, sirjuk eronket, S hogyha mindnyâjan elvesznenk : Te, az Olt, majd bosszulj meg minket ! Ontsed el pogâny âradattal Az aranyhimes ronasâgot, Vesszen a rog, mely hord idegen Kezekre birt român vilâgot : Turjad fenekig s felkotorjad, Hol fold porâba t6rt a testiink, S bmlaszd râ vized minden ârjât, — Hogy mâs hazâba koltozkodjiink ! O traducere în limba franceză a apărut în Revue roumaine nr. 4/1967, semnată de/Mircea E. Balaban : L'OLT La sagace chronique des temps ne nous devoile pas l'instant beni ou dans la joie et dans la peine nous ftâmes fraternellement unis. A jamais loue soit le matin ou notre union fut celebree mon vieil Olt ! Pieux, pleins de ferveur nous baisons tes ondes venerees. Toutes nos plus belles chansons dorment dans ta citadelle d'eau retranchee ou bouillonne la douleur amere de nos reves ardents, effondres. Toi seul, sais tresser des arcs-en-ciel du tresor des larmes de nos yeux, tu charries le sabie precieux jusqu'au lit du beau Danube bleu. Dans ton sein plongent au crepuscule Ies jeuines filles timides et pures et le matin viennent Ies femmes mureş retroussant leurs jupes â la ceinture. 285 / i Les pâtres aussi, aux capuchons blancs, dans leurs pipeaux chantant leur peine, et combien de larmes et de ehants les ondes qui s'ecoulent ne traînent! Voyageur assailli de pensees c'est â regret que tu nous quittes, car etreignant dans tes bras nos champs tu regardes en arriere les sites. Tes ondes s'ecoulent lentes et graves, car depuis des siecles elles traînent Ia douleur d'un peuple qui attend que le justice brise ses ehaînes. Dans la grandeur des temps, naguere vieillard, tu fus un hors la loi, lorsque des voi'vodes felons jurerent d'aneantir nos saintes lois. De notre rebellion aussi frere, toi, frere de nos complaintes, nos pleurs, jusqu'aux cieux tu hurlais ta douleur dans ton epouvantable fureur. Vaillantes armees aux casques de cuivre, preux chevaliers qui allaient l'amble sur leurs alezans aux renes d'or, soudain tressaillent, fremissent et tremblent car, entendant ton appel de pere, devalent les montagnes en courant, armes de cognees, dans les clairieres, les gars de la Belle au Bois Dormant. Ecrabouilles dans la boue gisaient les cuivres, la joie, comme une fanfare eclatait dans le bois, et toi, frere, victorieux, tu broyais les remparts, et gonfle, cramoisi par le sang, affluant dans les vallees profondes, tu pliais opiniâtrement ta rnajestueuse encolure d'ondes. Glorieux vestiges du passe revolues, enterrees toutes vos heures ! Impuissant tu parais toi aussi, enchaîne desormais par l'empereur. Comme tes ondes opprimees, nous geignons nous tes vieux compagnons affliges, mais, si nous devons tous, tous perir, c'est toi, vieil Olt, qui doit nous venger ! 286 Deverse un barbare deluge d'eau pour noyer nos belles recoltes d'or et detruire cette terre ou l'etranger recele notre plus cher tresor. Tu vas fouiller nos d&pouilles sacrees gisant dans le sol de la patrie, et rassemiblant tes flots, transporter nos penates dans un autre pays. Oltul a fost una din acele poezii ale lui Goga care, prin marea lor forţă artistică, l-au obligat şi pe Titu Maiorescu să-şi schimbe unele din principiile sale estetice, scriind în Critice, voi. III, p. 300 : „Patriotismul a devenit unul din izvoarele poeziei d-lui Goga. Dovada stă în aducerea şi descrierea unor figuri obişnuite din viaţa poporului, care însă cîştigă deodată — pe lîngă valoarea şi menirea lor normală — o însemnătate, am putea zice o iluminare şi strălucire extraordinară, ce nu se poate explica decît din aprinderea luptei întru apărarea patrimoniului naţional." Poezia i-a făcut lui Caragiale o impresie excepţională. Iată cum e descris acest moment petrecut în restaurantul „Gambri-nus" din Bucureşti în cartea lui O. C. Tăslăuanu, O. Goga (Amintiri), p. 170—171 : „La o masă din fund juca şah Ion Gorun cu George Coşbuc, iar Caragiale chibiţa. Pe canapea, lîngă Gorun, era un volum nou de poezii, cu foile netăiate, adus de Nerva Hodoş, care se aşezase şi el să chibiţeze. Nenea Iancu s-a chiorît de cîteva ori la volum, pe urmă 1-a luat în mînă, deschizîndu-1 aşa, la întîmplare. A cetit cîteva strofe. Şi-a dres ochelarii, s-a uitat la coperta volumului; autorul, un nume necunoscut. A tăiat cîteva foi şi, cu vădită curiozitate, a cetit o poezie întreagă. A deschis volumul în altă parte şi a dat peste Oltul. Cînd 1-a terminat, a mormăit: «Mă, al dracului !» A oprit pe jucători şi i-a silit să asculte poezia întreagă. «Da' cine-i ăsta, bre ?» întrebă maestrul Caragiale. «Un poet de la noi din Ardeal», îl lămuri Gorun. «Mă, da' ştii că are talent!» «Ia să-1 luăm de la început», şi Caragiale a cetit cu glas tare poezie după poezie, aşa cum numai el ştia să cetească, subliniind frumuseţile şi comentînd fiecare bucată. Se făcuse miezul nopţii cînd maestrul a închis volumul, entuziasmat de noul «ucenic al strunei». «Să bem cîte o halbă în sănătatea lui», propuse badea George. «Să bem, că-i vrednic», întăriră ceilalţi. Şi cei trei maeştri ai scrisului, împreună cu instruitul şi scăpărătorul Nerva Hodoş, au întîrziat pînă în zorii zilei, 287 i reluînd lectura volumului şi cîntărind fiecare strofă. A fost cea mai strălucită consacrare a poetului Goga, pe care o povestea cu mult haz maestrul Caragiale, aducîndu-şi aminte de «chiulul» pe care i l-a tras Goga la Berlin recomandîndu-se «arhitect»." Izabela Sadoveanu-Evan remarca, în studiul Octavian Goga din volumul Impresii literare, Editura „Minerva", Buc, 1908, p. 223 : „Greşala împotriva artei şi-a formei ei neperitoare", „îmbinări de însuşiri ce nu se potrivesc prin firea lor, cum sînt, de pildă, versurile din Oltul: Cum tresăreau încremenite în jocurile lor buestre... ori : La sinul tău vin în amurguri, Sfioase, fetele fecioare..." Autoarea consideră însă că nici nu băgăm de seamă asemenea scăpări, deoarece sîntem puternic dominaţi de lirismul autentic din context. CASA NOASTRĂ — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 14—15, 1 august 1903, p. 230—231, şi a fost reprodusă cu următoarele modificări în volumul Poezii (1905) : V. 19, în revistă : „Poveştile-nşirate seara" ; în ediţia 1905 : „Poveştile-nşirate sara". V. 23, în' revistă : „Din vraja ce le-a mai rămas" ; în ediţia 1905 : „De vraja ce le-a mai rămas". V. 39, în ' revistă : „Zi «Tatăl nostru» seara, dragă" ; în ediţia 1905 : „Zi «Tatăl nostru» sara, dragă". V. 43, în' revistă : „Cum m-au lăsat la-nvăţături"; în ediţia 1905 şi 1924: „Oraşul înnegrit de fumuri". V. 44, în revistă : „Cu toate plînsetele mele" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Şi toate plînsetele mele". în ediţia din ,1924 poezia suferă modificări : V. 17, în revistă şi ediţia 1905 : „Cum dorm acum neputincioase" ; în ediţia 1924 : „Cum dorm acum de mult pierdute". V. 18, în revistă şi ediţia 1905 :' Subt vreascurile stinse-a vetrii" ; în ediţia 1924 : „Sub vreascurile stinse-a vetrii". V. 19, în ediţia 1905 : „Poveştile-nşirate sora" ; în ediţia 1924 : „Poveştile-nşirate seara". V. 23, în ediţia 1905 : „De vraja ce le-a mai rămas" ; în ediţia 1924 : „De vraja care-o mai păstrară". V. 35, în revistă şi ediţia 1905 :„0 văd pe mama-n colţul şurii" ; în ediţia 1924 : „Răsare mama-n coltul surii". V. 39, în ediţia 1905 : „Zi «Tatăl nostru» sara, dragă" ; în ediţia 1924 : „Zi «Tatăl nostru» seara, dragă". V. 49, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi cîtor cîntece la joc" ; în ediţia 1924 : „Şi cîtor strigături la joc". V. 52, în revistă şi ediţia 1905 : „Lui Alisandru Machi- don" ; în ediţia 1924 : „Lui Alexandru Machidon". V. 62, în revistă şi ediţia 1905 : „Pe varul vost' scobit de ploaie" ; în ediţia 1924 : „Pe varul alb, scobit de ploaie". Poezia a fost scrisă la Răşinari în timpul vacanţei de vară a anului 1903 şi trimisă la Budapesta. De remarcat în versurile 51—52 faptul că, la fel ca şi la alţi scriitori români, Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, M. Ko-, gălniceanu, Ioan Slavici etc, romanul popular Alexandria intră în fondul cel mai vechi de cultură al poetului: „De cîte ori am spus povestea lui Alexandru Machidon..." Despre influenţa acestui roman în formarea scriitorilor din Transilvania vorbeşte Ioan Slavici în cartea sa Lumea prin care am trecut, pomenind de un „bunic adoptiv din partea tatei, un cărbunar rămas din timpul lui Bonaparte", cu părul împletit şi prins în pieptăne, cu pălăria largă, pantofi cu cataramă mare şi băţ lung, cu mînerul de argint, bunic care i-a pus în mîini Apostolul şi Alexandria. Referiri la romanele populare Alexandria şi Esopia se întîlnesc şi în alte poezii ale lui Goga, de unde se vede influenţa ce au exercitatTo asupra sa în anii copilăriei. Poezia a fost tradusă în limba maghiară de Kibedi Sândor, Cluj, 1938. a mi hazunk Hârom halodo, sarjas szilvafa Rezgeti csenevesz lombjait, Hegyiikre maroknyi sarjuszâlat A iszârnyalo szello kedve vitt. Szerte az ud var, biirdkkel benott, S zabtovis ver ott sok gyokeret... — Mi lett a hâzbol, Miklos szomszed, Ebbol a hâzbol, nezd, mi lett!... 288 289 A sârgult falakrol retegekben Omladoz a mesz,a vakolat S az egykor eros tolgy deszkâja is Korhad măr a ven kiiszob alatt ; S a zsindelyteton a napsugâr ha Magânak itt-ott utat keres, Lâthat szapora pokhâlokat S gyâszân nagyhamar vege lesz. Ime, măr regen pihen a rozse Hamva alatt a tuzhely-roston A mesek raja, mit hosszii este"k Sorân szolt sogor s komaasszony ; Hogy reszket im a hidegvett hamii, A hoit szenen mi felelem eg, ■—, A varâzst orzi, mely az osi Mesekbol rajta- Iobog meg... A mestergerendân, ime lâssad, A juhnyăjakrovăsos jele ; A vesetek keskeny, mely sora Reânk oly szomoriin tekint le. Elragad elmem a mult idon Ez iras magasztos mezejen. — Mintha teged lâtnâlak, apâm, A regi napok vig kiiszoben. Es mintha ostor pattogna itt, S a beres szokott nogatăsa, — A csiir szogen anyâm az etelt Modjân rakjâ be a sufoâba... Majd enyhe bânattal ajkamon S szoke hajamon csokkal illet : „Estere mondd a Miatyânkot, S tanulj kedves, forgasd a konyvet !"... Es lassan egyre, rendre-rendre Minden egyeb is jo elombe : Fekete fiistos vârosfalak S a szemem minden jajos konnye. — S lâtom : az ido haladtăval Hogyan nottem es okosodtam, Mig eszrevetlen arra keltem, A falu mar îgy szolît : — Uram... '? Mennyi sok tânoos kurjantâsba Vegyiiltem gyonge gyermekhangon, S Nagy Sândorrdl a mese boven O hânyszor omlott az ajkamon... 290 Mint egy elhangzott edes enek, Eltiint a szep gyermîki eden — S a szerelem, mit ket nyâron ât Ereztem egy paplâny szemeben... Az idok iramos arjâban Mennyi sok szep dai messzi ment, Az idok iramos ârjâban Mennyi sok szep dai elpihent... Megcsokolom az osi hâzat Eso-mosta, mâllado falân... Miklos szomszed, inged ujjâval Mert torlod szemed... vagy sirsz talan ?... APOSTOLUL — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III1, nr. 9—11, 15 iunie 1904, p. 208, şi e reprodusă în volumul Poezii (1905), cu modificări. V. 26, în revistă : „Drept grăitorului părinte" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Cuvîntătorului părinte". V. 27, în revistă : „Ş-atîta dor s-aprinde-n inimi" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Şi-atîta dor aprind în inimi". V. 38, în revistă : „Căci de prin văi purcede vîntul" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Iar de prin văi purcede vîntul". V. 42, în revistă : „Pogoară razele de lună" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Coboară razele de lună". în ediţia din 1924 poezia suportă alte modificări: V. 17, în revistă şi ediţia 1905 : „întreg norodul ia aminte" ; în ediţia 1924 : „întreg poporul ia aminte". V. 18, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi-ascultă jalnica poveste" ; în ediţia 1924 : „Ascultă jalnica poveste". V. 31, în revistă şi ediţia 1905 : „Din el va răsări norocul" ; în ediţia 1924 : „Din el va lumina norocul". V. 35, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi gemet înfioară firea" ; în ediţia 1924 : „Şi gemăt înfioară firea". V. 39. în revistă şi ediţia 1905 : „Prin largul multelor văzduhuri" ; în ediţia 1924 : „Prin largul albelor văzduhuri". V. 40, în revistă şi ediţia 1905 :• „Să ducă ceriului euvîntul" ; în ediţia 1924 : „Să ducă cerului euvîntul". V. 43, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi pe argintul cărun-teţei" ; 291 în ediţia 1924 : „Pe-argintul frunţii lui boltite". V. 46, în revistă şi ediţia 1905 : „Cu harul ceriurilor ţie" ; în ediţia 1924 ; „Cu harul cerurilor ţie". E lesne de înţeles că modelul acestui „apostol" l-a constituit lungul şir de preoţi care se înscrie în ascendenţa poetului, urcînd pînă dincolo de veacul al XVIII-lea. Se poate stabili în acest sens arborele genealogic al poetului : protopopul Coman Bîr-san, hirotonit în Ţara Românească (1740), care a trăit peste 100 de ani. Fiul său, Sava Bîrsan Popovici (1768—1808), care se mai nuimea şi protopopul „cel bătrîn" şi care a avut doi copii, ambii preoţi : Sava „cel tînăr" şi Dan Popovici. Din Sava „cel tînăr" se naşte preotul Dan (1788—1876), apoi fiul acestuia, preot şi cărturar cu vază, Sava Popovici-Barcianu (1814— 1879), autor didactic şi scriitor. Din preotul Dan Popovici (al doilea băiat al bătrînului Sava Bîrsan Popovici) coboară două fete, Opreana şi Stanca (căsătorită cu Dan Bratu). Din Dan Bratu s-a născut Ion Bratu (1819—1878), preot, bunicul după mamă al lui Octavian Goga. însuşi tatăl poetului, Iosif Goga (1851—24.XII.1905), a fost preot. A fost tradusă în limba maghiară de Kibedi Sândor, Cluj, 1938. DASCĂLUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 15—16, 15 august 1905, p. 306, şi a fost reprodusă cu modificări în volumul Poezii (1905). V. 29, în revistă : „Dar sufletul şi azi îşi are cuibul" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Dar sufletul şi-acum îşi are cuibul". V. 30, în revistă : „Acolo sus, în satul de sub munte" ; în ediţia 1905 : „Acolo sus, în satul de subt munte". V. 33, în revistă : „Bucoavna ta, sub pravul de pe grindă" ; în ediţia 1905 : „Bucoavna ta, subt pravul de pe grindă". în ediţia din 1924 poezia prezintă noi modificări : V. 4, în revistă şi ediţia 1905 : „In ochiul tău mai licăreşte-o rază" ; în ediţia 1924 : „Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază". V. 13, în revistă şi ediţia 1905 : „Cu tin' răsar atîtea nestemate" ; în ediţia 1924: „Cu tine-aduci atîtea nestemate". 292 V. 30, în ediţia 1905 : „Acolo sus, în satul de subt munte" ; în ediţia 1924 : „Acolo sus, în satul de sub munte". V. 33, în ediţia 1905 : „Bucoavna ta, subt pravul de pe grindă" ; în ediţia 1924 : „Bucoavna ta, subt pragul de pe grindă" ; V. 37, în revistă şi ediţia 1905 : „Pierdut ascult cîntarea ta la strană ; în ediţia 1924 : „Pierdut ascult troparul tău din strană". Poezia venea să completeze galeria figurilor din monografia satului pe care tindea s-o realizeze poetul în primul său volum. „...Primul volum, pe care eu, dintr-un sentiment explicabil de modestie, l-am întitulat Poezii, pe cînd trebuia să poarte titlul Acasă, e monografia unui sat. Am luat toate figurile tipice ale satului şi le-am făcut să defileze înaintea mea" (O. Goga, Mărturisiri autobiografice, voi. Discursuri, p. 23). E posibil ca prototipul „dascălului" să fie învăţătorul Frăţilă din Răşinari. DĂSCĂLIŢA — semnată JVic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 7, 1 aprilie 1904, p. 151, şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905). Faţă de revistă şi ediţia din 1905, în ediţia din 1924 întîl-nim unele modificări. V. 26, în revistă şi ediţia 1905 : „Feciorii lor în slujba la-mpăratul" ; în ediţia 1924 : „Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul". V. 33, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi mîngiind copiii altor mame" ; în ediţia 1924 : „...Aşa grijind copiii altor mame". V. 35, în revistă şi ediţia 1905 : „Iar căpătîiul somnului tău maşter" ; în ediţia 1924 : „Iar căpătîiul somnului tău vitreg". V. 36, în revistă şi ediţia 1905 : „De-un vis deşert zadarnic se-nfioară : în ediţia 1924 : „De-un vis deşert zadarnic se-nfioară". V. 46, în revistă şi ediţia 1905 : „La sînul tău s-a pogorît să moară" ; în ediţia 1924 : „La sînul tău s-a coborît să moară". Poezia aceasta a izvorît din durerea prilejuită poetului de moartea surorii sale Victoria (15 septembrie 1884 — 3 martie 1904), care a fost învăţătoare şi s-a stins de tuberculoză. 293 Admiraţia pentru munca surorii se asocia, fireşte, şi cu stima pentru mama sa, Aurelia, ea însăşi învăţătoare, de la care poetul învăţase primele slove. BÂTRÎNI — semnată Octavian — a apărut în Luceafărul, an. I, nr. 11, 1 decembrie 1902, p. 171, şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), cu modificări. V. 13, în revistă : „Aveare-ai azi şi dumneata" ; în ediţia 1905 : „Avere-ai azi şi dumneata". în revistă poezia are la sfîrşit o strofă în plus faţă de volum : „O cucuvaie trăgănat Să vaieră pe şură. Ce-o fi făcînd feciorul vost', Că-i dus la-nvăţătură ?" în ediţia 1924 au intervenit următoarele modificări faţă de ediţia din'l905 : V. 5, în revistă şi ediţia 1905 : „Doar nici eu nu mai rătăceam" ; în ediţia 1924 : „Atunci eu nu mai rătăceam". . V. 9, în revistă şi ediţia 1905 : „Că mă-nsuram cînd isprăveam" ; în ediţia 1924 : „M-aş fi-nsurat cînd isprăveam". V. 11, în revistă şi ediţia 1905 : „Doar casă-aveam în rînd cu toţi" ; în ediţia 1924 : „Mi-ar fi azi casa-n rînd cu toţi". V. 13, în ediţia 1905 : „Avere-ai azi şi dumneata" ; în ediţia 1924 : „Cîţi ai avea azi dumneata". V. 15, în revistă şi ediţia 1905 : „Aveai cui spune la poveşti" ; în ediţia 1924 : „Le-ai spune spuză de poveşti". Poezia s-a răspîndit sub formă de cîntec, purtînd un titlu care e împrumutat versului de început („De ce m-aţi dus de lîngă voi"). Şi în această poezie, ca şi în Noi, Goga tindea să exprime un sentiment comunitar. „Singurătăţii dureroase a părinţilor părăsiţi — observă Ovidiu Papadima în articolul Naturalism şi idealism în poezia lui Octavian Goga, Familia, nr. 5—7/1943, p. 105—106 — poetul le-o opune pe a sa, nu ca o mustrare, cum s-ar părea, ci ca o scuză sfioasă tare, cu toată violenţa întrebării 294 iniţiale : de ce ? Titlul poeziei — Bătrîni — spune iarăşi ceva ce pare că ar contrazice această întrebare de început : pare a anunţa mai mult un portret decît o dezbatere. Şi strofa ultimă — «Aşa vă treceţi bieţi bătrîni» — arată că în adevăr aşa e. Toate întrebările din poezie, toată drama din ea nu sînt atît ale poetului, cît ale bătrînilor de acasă. Poetul şi le simte ca ale lui, le ia cu totul asupra sa, dar îţi dai seama că ele vin de mai în adînc, că ele răsună în el numai. în liniştea impersonală de gravură în aramă a strofei finale citeşti lămurit întreaga soartă de mai înainte şi de mai tîrziu a poeziei. Voită poate ca un portret obiectiv al suferinţei bătrînilor părinţi din sat, poezia a tins totuşi, prin forţa dramei ce o închide, să devină o dezbatere patetică a destinului fiului pierdut. Şi poezia a încremenit aşa ca o cumpănă între două lumi. Să urmărim şi cum a primit-o neamul. întîi de toate a dispărut titlul. Pe iubitorul ei anonim nu-1 mai interesează drama din sat, ci tristeţea lui interioară. Nu numai din comoditate, ci în primul rînd din necesitatea acestei deplasări de accente, de la drama celor rămaşi la sate la zbuciumul celor plecaţi la oraş, titlul a fost uitat şi în locul lui a rămas să denumească poezia versul întîi : De ce m-aţi dus de lîngă voi. Şi chiar în acest vers se întîmplă o schimbare, ce ar părea la început pur şi simplu ridicolă. Majoritatea îl cîntă : «De ce m-aţi dus de lîngă boi». Faceţi veri-■ ficarea punînd să vi se spună acest vers şi ascultînd atent. Comunitatea naţională 'simplifică totul în sensul problemelor ce-i sînt ei esenţiale. Cîntînd regretul de a fi plecat de lîngă boi, comunitatea naţională îşi cîntă părerea de rău de a se fi depărtat de viaţa obiectivă a satului, de munca lui, de ritmul lui — şi nu o nostalgie simplă de părinţi. Şi acesta a fost şi ţelul către care tindea încordată toată fiinţa poetică a lui Octavian Goga." Poezia a fost tradusă în limba germană la Berlin de Konrad Richter, în anul 1939 : DIE ALTEN Warum habt ihr mich jung verbannt, mich fortzugehn gezwungen ? Wie gern hătt' ich den Pflug gefuhrt, die Sense gern geschwungen !' .295 Ich wâre nicht herumgeirrt allein auf fernen Wegen und konnte euer Alter jetzt auf eignem Grunde pflegen. Aus Kaisers Diensten heimgekehrt, hătt' ich ein Weib genommen ; wie andre hătt' ich Haus und Herd und wăr' im Dorf willkommen. Du, Vater, hâttest Enkel jetzt, die dich als Ahn verehrten, erzăhltest ihnen Mărchen fromm, die sie das Gruselh lehrten. Nun, arme Eltern, seid ihr alt, harrt im Gebet aufs Ende, und Mutter weint ins Stundenbuch und Vater in die Hânde. REÎNTORS — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, nr. 19, an. II, 1 octombrie 1903, p. 302, şi a fost reprodusă cu modificări în volumul Poezii (1905). V. 15, în revistă : „Şi-n Olt să oglindeau, din geam" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Şi-n Olt se oglindeau, din geam". V. 35, în revistă : „O, rogu-te să-mi spui din frunză" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Azi, rogu-te să-mi spui din frunză". înainte de ultima strofă, în revistă mai erau următoarele versuri : „Primeşte-1 tu-n împărăţie Pribeagul ostenit de luptă, Neputincios mă-ntorc acuma Cu inima şi haina ruptă... îngenuncheat îţi cer iertare, O, iartă-mă şi tu, şi Oltul !... Amar şi-a ispăşit păcatul Feciorul lui Iosif preotul." . V. 57, în revistă „O, lasă-ţi freamătul să-mi pară" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Azi, lasă-ţi freamătul să-mi pară". în ediţia din 1924 întîlnim modificări fată de ediţia din 1905 : V. 9, în revistă şi ediţia 1905 : „Stăpîne codru, erai bătrîn" ; în ediţia 1924 : „Părinte-al meu, din vremi de mult". V. 17, în revistă şi ediţia 1905 : „Bătrîne crai, cînd mi-am luat" ; în ediţia 1924 : „Cînd mi-am luat într-un amurg". V. 30, în revistă şi ediţia 1905 : „La zarea ceriului albastră" ; în ediţia 1924 : „La zarea cerului albastră". V. 33, în revistă şi ediţia 1905 : .....Şi m-am întors, bătrîne crai"; în ediţia 1924 : „Şi m-am întors, stăpîne-al meu". V. 4.1, în ediţia 1905 : „Bătrîne crai ! A fost demult" ; în ediţia 1924 : „Cinstite crai ! A fost demult". Poezia aceasta inaugurează ciclul de poezii în care se cîntă sentimentul dezrădăcinării, una din temele caracteristice pentru poezia semănătoristă. DORINŢA — semnată Octavian — a apărut în Luceafărul, an. I, nr. 6, 15 septembrie 1902, p. 95,'şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), cu modificări. V. 5, în revistă : în ediţia 1905 V. 17, în revistă în ediţia 1905 V. 18, în revistă în ediţia 1905 V. 19, în revistă : în ediţia 1905 V. 32, în revistă : în ediţia 1905 „Să ne-aşezăm în satul nost'"; şi 1924 : „Să ne-aşezăm în sat la noi" : „Că sunt din neam împărătesc" ; şi 1924 : „Că sînt din neam împărătesc" : „Din ţară depărtată" ; şi 1924 : „Din ţar ă-nde part ată". „Că doară şt pămîntul ăst" ; : „Că doar pămîntul ăst întreg". „Că Dumnezeu să-1 ierte" ; şi 1924 : „Un Dumnezeu să-1 ierte". în ediţia din 1924 survin următoarele modificări fată de ediţia din 1905 : V. 13, în revistă munţi"; în ediţia 1924 : V. 15, în revistă sătenii" ; în ediţia 1924 V. 19, în ' ediţia în ediţia 1924 V. 23, în revistă rătesc" ; în ediţia 1924 V. 24, în revistă în ediţia 1924 V. 25, în revistă înveţi" ; în ediţia 1924 şi ediţia 1905 : „Şi să trăim acolo-n : „Acolo să trăim în munţi". şi ediţia 1905 : „Eu sara să-mi adun : „Sătenii seara să-i adun". 1905 : „Că doar pămîntul ăst întreg"; : „Că tot pămîntul rotogol".' şi ediţia 1905 : „Un mare crai împă- : „Un tînăr crai coborîtor". şi ediţia 1905 : „De legea românească" ; : „Din legea românească", şi ediţia 1905 : „Copiii noştri tu să-i „Copiii noştri să-i înveţi". 296 297 V. 26, în revistă şi ediţia 1905 : „Credeul... Născătoarea" ; în ediţia 1924 : „Tu: Crezul... Născătoarea". V. 33, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi popii nost' din întâmplare" ; în ediţia 1924 : „Iar popii nostru-ntîmplător". Poezia e semnificativă pentru concepţiile poetului din jurul vîrstei de 20 de ani, cînd, sub influenţa filozofiei rousseauiste, era mereu chinuit de gîndul de a se reîntoarce în sat, în sînul naturii, unde credea el că omul îşi poate păstra sufletul nealterat. Ideea aceasta o exprimă Goga şi în poemul în proză In sînul naturei, semnat Octavian şi publicat în Familia, an. XXXV, nr. 8 din 21 ianuarie — 5 februarie 1899, p. 88, în care înalţă un elogiu simplităţii naturii, fireşte şi sub influenţa ideologiei semănătoriste, spunînd : „Nu-n zarva de negustori a oraşelor, nici după cortina zugrăvită cu îngeri goi şi sarbezi se desfăşoară viaţa adevărată, ci-n sînul dezvelit al naturei". Vezi strofa a patra. In lucrarea Octavian Goga (Amintiri), colaboratorul său O. C. Tăslăuanu scrie în legătură cu această stare a poetului : „Goga îmi spunea că numai viaţa de la ţară e sănătoasă, că se va însura cu o ţărancă voinică şi frumoasă, ca să aibă copii rumeni şi dolofani, pe care nu-i va învăţa decît să citească şi să-şi iscălească numele. Pentru realizarea acestui plan vroia să se facă învăţător de sat" (p. 17). Atari preocupări sufleteşti îşi găsesc' expresia artistică în poezii ca Dorinţa, Bătrîni etc. Octavian Goga precizează în Fragmente autobiografice, volumul Discursuri, p. 24—25, că a scris această poezie sub influenţa lui Emineseu, dar ca o reacţie împotriva pesimismului schopenhauerian pe care-1 propaga „Junimea" : „De aceea mi-am zis că e timpul să dispară din literatura noastră această atmosferă şi să intervie un curent de gîndire care, în cugetul românesc, să producă o revoluţie creatoare. Din această concepţie s-au înfiripat poeziile mele. în Dorinţa se vede influenţa lui Emineseu din «Vino-n codru la izvorul care tremură pe prund», dar o influenţă manifestată prin contradicţie. De asemenea Vlahuţă are o poezie asemănătoare şi O. Carp. Poezia mea Dorinţa era o poezie burgheză." Asimilarea unei mari experienţe poetice naţionale, ca şi universale, relevă capacitatea poetului de a cristaliza giuvaerul proaspăt, fără nici o amprentă străină care să-i întunece raza. 298 „De la poezia populară la Emineseu, fenomenul poate fi urmărit pe toată întinderea ariei lirice a poetului răşinărean, dar e nevoie, pentru separarea elementelor chimice, de o analiză avertizată, de structură : prezenţa eminesciană, spre pildă, potrivit expresiei lui G. Călinescu, e «astfel acoperită încît abia se bagă de seamă». Lava fierbinte ţîşneşte din adîncuri, acoperă întinse suprafeţe, topeşte rocile de dedesubt şi le duce cu sine, într-un torent de energii însoţit de o ploaie de seîntei superbe. Spectacolul acestui lirism vulcanic era atît de nou în peisajul epocii, încît nimeni, atunci, nu se gîndea să-i analizeze compoziţia, şi numai răcirea treptată a torentului, ogoirea lui şi stingerea dureroasă din ultimele creaţii aveau să permită zelului istoricului literar stabilirea de filiaţii, identificarea de motive, de structuri şi «obsesii» prozodice. Concluzia ce se degajă este totuşi că lirica lui Goga nu făcea, din asemenea contacte intime, decît să iasă mai limpede, mai pură, mai originală. Experienţele anterioare nu-i serveau decît drept catalizator" (Mircea Zaciu, Durata, Gazeta literară, an. XIII, nr. 13 (699), 31.111.1966, p. 7). Prima strofă a acestei poezii a făcut obiectul unei uşoare ironii a lui G. Topîrceanu, în volumul Scrisori fără adresă: „Dar d-l Goga ? în primul său volum de ţioezii găsim următoarea strofă : Departe-aş vrea de-aici să vii, în alte lumi senine, în dimineaţa de Florii Să mă cunun cu tine... D-l Goga a pierdut din vedere că românul (creştin pravoslavnic) nu face niciodată nuntă în. postul mare, necum in pragul Săptămînii Patimilor, cînd cad totdeauna Floriile. E un vechi obicei al pământului (cf. Vornicul Ureche, în Letopiseţe, I, p. 192, despre loan-vodă Cumplitul: «De lege îşi rîdea, eă în postul mare s-au însurat...»)." ZADARNIC — semnată Octavian — a fost scrisă la Răşinari şi a apărut mai întîi în Tribuna, an. XIX, nr. 23, 6—19 februarie 1902, p. 89, în forma următoare : Pribelnicei căi vreau capăt să-i fac, Primiţi-mă, rogu-vă, iarăş Şi glumelor voastre mă faceţi părtaş, Şi traiului vostru tovarăş... 299 Viata mea veche din nou s-o dezgrop, începeţi zburdalnica horă, Surora vieţii ce n-o mai trăiesc, A clipelor moarte suroră. Aşa închegîndu-se-n lanţ Vînjoasele braţe rotunde, Şi tropotul vostru din greu apăsat Pământul să stea să-1 scufunde. Aşa, m-aşteptaţi ! Vin şi eu cu voi ! Cămaşa răsfrîng-o de mîneci, Să-ncepem! alaiul, vrăjmaşul alai De praznicul sfintei dumineci. Un pas înainte şi doi înapoi, La dreapta, la stînga,-nainte, Un pas......... Lasăţi-mă ! Mă duc. Cetesc în ochii voştri ai tuturora : Nu e de rîndul cetei noastre Cel ce-a uitat să joace hora. A fost reprodusă apoi în Luceafărul, an. II, nr. 21, 1 noiembrie 1903, p. 344, sub semnătura Nic. Otavă, cu modificări structurale faţă de varianta de mai sus, pentru ca în forma definitivă din volumul Poezii (1905) să mai sufere unele schimbări. V. 7, în revistă : „Circiumarii te mint şi nu ştiu lăutarii" ; în ediţia 1905 : „Cîrcimarii te mint şi nu ştiu lăutarii". în ediţia din 1924 sînt modificări faţă de cea din 1905 : V. 5, în revistă şi ediţia 1905 : „Departe-am fost eu, frăţini, la oraş" ; în ediţia 1924 : „Departe-am fost eu, copii, la oras". V. 7, în ediţia 1905 : „Cîrcimarii te mint ţi nu ştiu lăutarii" ; în ediţia 1924 : „Circiumarii te mint şi lăutarii nu ştiu". V. 9, în ediţia 1905 : „De-aceea venit-am să văd înc-o dat'" ; în ediţia 1924 : „De-aceea mă-ntorc să mai joc înc-o dată". V. 26, în revistă şi ediţia 1905 : „în ochii voşti, ai tuturora" ; în ediţia 1924 : „în ochii voştri, ai tuturora". V. 28, în revistă şi ediţia 1905 : „Cel ce a uitat să joace hora" ; în ediţia 1924 : „Cine-a uitat să joace hora". Poezia răspunde aceloraşi preocupări ale poetului ca şi Dorinţa şi Bătrîni, în care se exprimă- sentimentul dorului de sat şi al dezrădăcinării şi este caracteristică ideologiei semă-nătoriste prin crearea falsei opoziţii sat-oraş. DE-O SA MOR — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 4, 15 februarie 1903, p. 67, şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905),. fără modificări. în ediţia din 1924 au survenit unele schimbări faţă de ediţia din 1905 : V. 5, în revistă şi ediţia 1905 : „Nimeni altul nu mai plîngă" ; în ediţia 1924 : „Nimeni altul nu jelească". V. 9, în revistă şi ediţia 1905 : „Să chemaţi pe popa Naie" ; în ediţia 1924 : „Să-l chemaţi pe popa Naie". V. 17—18', în revistă şi ediţia 1905 : „Ştiu că va-ntrista tot satul sacrul ăst, că tare-i jelnic" ; în ediţia 1924 : ; „Are să-ntristeze satul Rostul meu atît de jelnic". ÎN CODRU — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 10, 15 mai 1905, p. 207, şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), fără modificări. în ediţia din 1924 au survenit schimbări. V. 26, în revistă şi ediţia 1905 : „Lovind în coasta ta năprasnic" ; în ediţia 1924 : „Lovind în creasta ta năprasnic". V. 34, în revistă şi ediţia 1905 : „Prelinge-şi razele curate" ; în ediţia 1924 : „Îşi frînge razele curate". DIMINEAŢA — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 8, 15 aprilie 1904, p. 172, şi e reprodusă fără 300 301 modificări în volumul Poezii (1905). In volumul din 1924 apar următoarele schimbări faţă de ediţia din 1905 : V. 5, în revistă şi ediţia 1905 : „Luceafărul bolnav din lumea de-ngheţ" ; în ediţia 1924 > „Luceafărul bolnav in lumea de-ngheţ . V. 9, în ' revistă şi ediţia 1905 : „Şi dorul în gemet se-nalţă la cer" ; în ediţia 1924 : „In geamăt se-nalţă durerea la cer . V. 10, în 'revistă şi ediţia 1905 : „Cîmpii de îngheţ sa-n-fioare" ; în ediţia 1924 : „Cîmpii de lumini să-nfioare" V. 34, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi-ascultă durerea cin-tării" ; în ediţia 1924 : „S-asculte amarul cîntării". V. 40, în' revistă şi ediţia 1905 : „O rază solie pogoară" ; în'ediţia 1924 : „O rază solie coboară". înrudirea de motive dintre pastelul acesta al lui Goga şi strofa a patra din balada poetului german Gerhart Hauptmann, pe care Goga a tradus-o, este evidentă : im nachţzug Der Elfe, er spielte die Leier so schon, die Grăslein mussten ihm lauschen, der Muhlbach im Sturze vernahm's und blieb stehn, vergessend sein eigenes Rauschen. . Maiblume und Rotklee weineten Tau, und wonnige Schauer durchbebten die Au, und Sânger lauschten im Haine. Sie lauschten und lernten von Elfen gar viei und stimmten ihr duftendes Saitenspiel so zaubrisch und rein wie das seine. PE ÎNSERATE — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 1, 1 ianuarie 1904, p. 18 ; reprodusă fără modificări în volumul Poezii (1905). In ediţia din 1924 survine o schimbare. V. 15, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi hodinesc pe iarbă mieii" ; în ediţia 1924 : „Se odihnesc pe iarbă mieii . DE LA NOI — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 12—13, 1 iulie 1904, p. 277 ; reprodusă cu modificări în volumul Poezii (1905). V. 31—32, în revistă : „Mărit voievoade, străină-i ţarina De vise şi fulgere moarte"; în ediţia 1905 şi 1924 : „Mărit voievoade, în ţara ta azi Şi vise şi fulgere-s moarte". In ediţia din 1924 survin unele schimbări faţă de ediţia din 1905 : V. 27, în revistă şi ediţia din 1905 : „Şi luna, cînd trece, prelung se-nfioară" ; în ediţia 1924 : „Şi luna, cînd trece, de milă tresare". Poezia aceasta cu o funcţie de generalizare atît de mare a fost scrisă, ca şi altele, cu o ocazie precisă, destinată concret unui scop anume. În vara anului 1904, în amintirea marelui voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare, de la a cărui moarte se împlineau 400 de ani, se pregătesc, la Putna, mari serbări naţionale. Studenţii români care studiau la Budapesta doresc să participe şi ei, dar oficialităţile maghiare îi împiedică. Studenţii din Bucureşti publică atunci un protest vehement, fără rezultate. Rusu Şirianu, oare purtase o aprigă polemică cu Jancso Benedek, îi dă ultima replică, scoţînd un deosebit de frumos număr din Tribuna (numărul din 2 iulie 1904), închinat lui Ştefan cel Mare. Luceafărul face acelaşi lucru, închinînd un număr întreg amintirii marelui voievod (nr. 12—13/1904). In fruntea acestui număr apare „cea mai frumoasă poemă din cîte s-au scris despre Ştefan cel Mare în literatura noastră : De la noi. Stau în cumpănă şi mă întreb dacă nu cumva e şi cea mai izbutită realizare din întreaga operă a poetului. Intr-o nespus de armonioasă fuziune se împletesc în această elegie dulcea şi tărăgănata vorbă arhaică, evlavia creştinească şi jelania simplă, ţărănească, a ardeleanului dezmoştenit. Gîndul rapsodului, gînd de grămătic cucernic, se îndreaptă smerit spre lăcaşul sfînt : «Acolo departe, spre soare-răsare etc.» Un suflu de maiestoasă şi totuşi atît de intimă sfinţenie adie în aceste strofe, bătute parcă în aur vechi, şi acel vast freamăt de foi din dumbravă e ca un cîntec de omagiu pe care însăşi firea îl aduce fiului ei slăvit. Faţă în faţă cu această solemnă atmosferă a amintirii, prezentul izbeşte prin sărăcia lui despoiată. Parcă am auzi un glas de ţăran obidit : «Măria-ta ! Sîntem bătuţi de nevoi» [...] 302 303 Această elegie, ca şi Munţii [...], arată în ce măsură Goga ştie să însufleţească natura, făcînd-o părtaşe a gîndurilor lui, adică a aspiraţiilor româneşti" (Ion Chinezu, O. Goga, în revista Gînd românesc, nr. 5—12/1938). ClNTAREŢILOR DE LA ORAŞ — semnată Octavian Goga — a apărut în Sămănătorul, an. III, nr. 40, 3 octombrie 1904, p. 629—630 ; reprodusă în Luceafărul, an. III, nr. 20, 15 octombrie 1904, p. 343 (semnată Octavian Goga) şi a fost introdusă cu următoarele modificări în volumul Poezii (1905) : V. 5, în revistă : „E frig la voi... pitică-i strălucirea" ; în ediţia 1905 : „E frig la voi şi moartă-i strălucirea". V. 47, în revistă : „In codrii verzi şi-n cîmpuri de mă- tasă" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „în codrii verzi şi-n negrele ogoare". în ediţia din 1924 au survenit următoarele schimbări faţă de cea din 1905 : V. 3, în revistă şi ediţia 1905 : „Voi în deşert cerşiţi pe-a voastră strună" ; în ediţia 1924 : „Voi în zadar cerşiţi acolo-n umbră" V. 4, în revistă şi ediţia 1905 : „Din ceriul sfînt o rază să coboare"; în ediţia 1924 : „Din cerul sfînt o rază să coboare". V. 5, în ediţia 1905 : „E frig la voi şi moartă-i strălucirea" ; în ediţia 1924 : „E frig la voi şi-t moartă strălucirea." V. 15—16, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi să asculte sufletele noastre Mult înţeleaptă firii îndrumare" ; în ediţia 1924 : „Să furişăm în mintea noastră picuri Din înţeleaptă firii îndrumare". V. 25, în revistă şi ediţia 1905 : „Să ne-ntărească cîntul şi lumina" ; în ediţia 1924 : „Să ne-nfrăţim>. cu zvonul şi viaţa". V. 27, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi-n pieptul nost' s'adă-postim mîndria" ; în ediţia 1924 : „S-adăpostim în suflete mîndria". V. 34, în revistă şi ediţia 1905 : „Din curcubeul zărilor albastre" ; în ediţia 1924 : „Din argintatul tort al lunii pline". V. 36. în revistă şi ediţia 1905 : „Să împletim noi cîntecele noastre"; în ediţia 1924 :i „Să împletim noi cîntece senine". V. 37. în revistă şi ediţia 1905 : „Si trăsnetul, ce înfioară bolta" ; în ediţia 1924 : „Iar trăsnetul, ce înfioară bolta". V. 42, în revistă şi ediţia 1905 : „Ce-ntunecă cîntarea noastră sfîntă" ; în ediţia 1924 : „Ce-ntunecă o melodie sfîntă". V. 46, în revistă şi ediţia 1905 : „Subt strălucirea mîndrei bolţi albastre" ; în ediţia 1924 : „Sub strălucirea mîndrei bolţi albastre". V. 48', în revistă şi ediţia 1905 : „A sămănat nădejdea vieţii noastre" ; în ediţia 1924 : „A semănat nădejdea vieţii noastre". Poezia a fost excesiv elogiată de critica semănătoristă pentru că opune sănătatea rurală oraşului decăzut şi îmbolnăvit. Pe baza ei Dan Smîntînescu îl consideră pe Goga un poet tipic semănătorist, în articolul Sămănătorismul lui Octavian Goga (Universul literar, an. XLII, nr. 13, 14 mai 1938, p.;3) : „în creaţiunea sa [Goga] a rămas un incorigibil sămănătorist, adăpîndu-se din lumea rurală şi din cadrul naturii pentru a da expresia atît de bogată şi de colorită stilului său artistic policromie. în Sămănătorul Goga n-a colaborat decît cu o singură poezie : Cîntăreţilor de la oraş. Versurile acestea unice, picurate într-o pagină de lumină, sînt ca o mărturisire a sentimentelor poetului faţă de acea adiere de poezie urbanistică, concepută de inspiraţii bolnave, venite de pe aiurea. Mai mult decît atîta, e un imn de slavă al naturei, a minunatei varietăţi de inspiraţie ce se oferă 'la fiecare colţ, dincolo de oraşe, dincolo de cetăţile cu turnuri de aramă. Oraşul învăluie totul în obscuritate, închide porţile de aur ale sufletului : «Voi n-aveţi flori, nici cîntece, nici fluturi, Căci soarele în ţara voastră moare». Dimpotrivă, altceva este mulţumirea chemărilor livezilor ce-şi mlădie belşugul în care se primeşte «hirotonirea razelor de soare». Acolo e locul poeţilor [urmează un citat din poezia lui Goga]. Viaţa curată deci, viaţa plină de nesfîrşite rezonanţe e viaţa petrecută liber, în mijlocul naturii, la sat, la ţară, unde nimic din artificialitatea oraşului nu vine să tulbure liniştea şi măreţia în care Dumnezeu «a semănat nădejdea vieţii noastre». Atît a dat Sămănătorului direct Octavian Goga, dar în ver- 304 305 şurile lui e un întreg ideal de viaţă, un simbol prin care cheamă spre orizonturile largi şi limpezi ale cîmpiilor, acele inspiraţii căutate între zidurile cenuşii ale oraşelor." SARA — semnată Nic. Otavă —■ a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 17, 1 septembrie 1904, p. 291. A fost reprodusă cu o modificare în titlu în volumul Poezii (1905). în revistă : Seara ; în ediţia 1905 şi 1924 : Sara. În ediţia din 1924 au survenit următoarele modificări faţă de cea din 1905 : V. 12, în revistă şi ediţia 1905 : „Subt o brazdă de otavă" ; în ediţia 1924 : „Sub o brazdă de otavă". V. 17, în revistă şi ediţia 1905 : „Doarme ceriul si pămîntul" ; în ediţia 1924 : „Doarme cerul şi. pămîntul". LĂUTARUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 2, 15 ianuarie 1905, p. 35. A fost reprodusă fără modificări, în volumul Poezii (1905). în ediţia din 1924 au survenit schimbări : V. 6, în revistă şi ediţia 1905 : „Argintul visării deşarte" ; în ediţia 1924 : „Credinţa visării deşarte". V. 11, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi două mărgele, ca mirul de limpezi" ; în ediţia 1924 : „Cînd două mărgele, ca mirul de limpezi". * V. 13, în revistă şi ediţia 1905 : „...Şi cîntă bătrînul... Cărunta pleoapă" ; în ediţia 1924 : „...Ne cîntă bătrînul... Cărunta pleoapă". V. 14, în revistă şi ediţia 1905 : „In tremur povara-şi frămîntă" ; în ediţia 1924 : „O vezi cum povara-şi frămîntă". V. 15, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi mîna lui cade... Alu-necă-i arcul" ; în ediţia 1924 : „Cum mîna lui cade... l-alunecă arcul". V. 22, în revistă şi ediţia 1905 : „Durerea ta sfîntă, mos-nege" ; în ediţia 1924 : „Oftarea ta sfîntă1, moşnege". V. 25, în revistă şi ediţia 1905 : „Vor plînge pe plaiuri izvoarele-n noapte" ; în ediţia 1924 : „Vor geme pe plaiuri izvoarele-n noapte". V. 28, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi codrii cu glas vor răspunde" ; în ediţia 1924 : „Iar codrii cu glas vor răspunde". V. 29, în' revistă şi ediţia 1905 : „Şi brazii in zbucium de mijloc s-or frînge" ; în ediţia 1924 : „Pe rînd vor începe să freamăte brazii". V. 34, în' revistă şi ediţia 1905 : „Al bolţii senin să-ntre-taie" ; în ediţia 1924 : „Văzduhul senin să-ntretaie". V. 37, în' revistă şi ediţia 1905 : „Şi vifor năprasnic, cu braţe de flăcări" ; în ediţia 1924 : „Un vifor năprasnic, cu braţe de flăcări". A MURIT... — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 3, 1 februarie 1904, p. 74, şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), cu următoarele modificări : V. 16, în revistă : „Deodaf scîrţîie ţîţîna ostenită de la use" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Leneş scîrţîie ţîţîna ruginită de la uşe". V. 21, în revistă : „Nu mai plînge, lele Mură, zice fata . lăcrămînd" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Nu mai plînge, Mură, leică, zice fata lăcrămînd". în ediţia din 1924 survin următoarele schimbări : V. 5, în revistă şi ediţia 1905 : „L-a legat pe subt bărbie cu năframă de mătasă" ; în ediţia 1924 : „L-a legat pe sub bărbie cu năframă de mătasă". V. 8, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi pe buzele-nnegrite pus-a Mura un creiţar" ; în ediţia 1924 : „Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creiţar". V. 13, în revistă şi ediţia 1905 : „Doi cărbuni sfiala-şi scapăt", adormind subt pirostrii" ; în ediţia 1924 : „Doi cărbuni sfiala-şi scapăt', adormind sub pirostrii". V. 17, în revistă şi ediţia 1905 : „In prag se iveşte fata judelui Zăbun, cea mare" ; în ediţia 1924 : „Se iveşte-n prag copila judelui Zăbun, cea mare". V. 23, în revistă şi ediţia 1905 : „Ce zodie fără milă... lîngă mort, la căpătîi" ; în ediţia 1924 : „Ce viaţă fără milă... Lîngă mort, la căpătîi". 306 307 LA GROAPA LUI LAIE — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, 1 ianuarie 1904, nr. 1, p. 44, cu următorul moto : „Colo-n sus, tot mai în sus, Şede Domnu cu Sîmpetru, Lurule Doamne. (Colindă)" A fost reprodusă fără moto în volumul Poezii (1905), cu o singură modificare : V. 33, în revistă : „Ni s-ar stinge atunci năcazul" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Ni s-ar stinge atunci necazul". în ediţia din 1924 au survenit schimbări : V. 16, în revistă şi ediţia 1905 : „Tu să-ţi laşi domol obrazul" ; în ediţia 1924 : „Să-ţi apeşi domol obrazul". V. 33, în ediţia 1905 : „Ni s-ar stînpe-atunci necazul" ; în ediţia 1924 : „Ni s-ar stingre-atunci necazul". Despre această poezie Titu Maiorescu scria, în Critice, III, Editura „Socec", 1930, p. 303—304 : „Şi aşa de firesc şi de puternic este" aici simţîmîntul poetului, încît el înalţă şi nobilează figuri şi expresii care în alte împrejurări s-ar împotrivi la orice încercare de poezie în limba românească. Un lăutar poate fi poetic de la sine, şi ce simpatie duioasă deşteaptă Barbu Lăutarul, în cîntecul lui Alecsandri ! Dar un lăutar ţigan, cu numele Nicolae, in prescurtare Laie — care-ţi aduce aminte de ţigan, de laie — şi încă un lăutar ţigan Laie căruia îi lipseşte un ochi, o asemenea figură, cu asemenea însuşiri şi cu asemenea metehne, ar părea imposibilă într-o poezie sentimentală. Şi totuşi, ascultaţi cum ştie să ne povestească autorul." CÎNTECE, I — semnat Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 6', 15 martie 1903, p. 102, şi a fost reprodus în volumul Poezii (1905), cu modificări. V. 1, în revistă : „Sus la cîrciumă-n Dealu-Mare" ; în ediţia 1905 : „Sus la cîrcimă-n Dealu-Mare". V. 12, în revistă : „De-o Aniţă cîrciumăriţă" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „De-o Aniţă cîrcimăriţă". V. 13, în revistă : „C-o trecut şi postu mare" ; , în ediţia 1905 şi 1924 : „C-a trecut şi postul mare". V. 15, în revistă : „Şi cîrciumaru-i dus la tîrguri" ; în ediţia 1905 : „Şi cîrcimaru-i dus la tîrguri". V. 19, în revistă : „Tu c-un ochi nu vezi, măi Laie" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Tu c-un ochi nu vezi, ţigane". în ediţia 1924 intervin cîteva schimbări : V. 1, în ediţia 1905 : „Sus la cîrcimă-n Dealu-Mare" ; în ediţia 1924 : „Sus la cîrciumă-n Dealu-Mare". V. 15, în ediţia 1905 : „Şi cîrciwnaru-i dus la tîrguri" ; în ediţia 1924 : „Şi crîşmaru-i dus la tîrguri". Tradus în germană de Reinhold Scheibler în Făt-Frumos, Cernăuţi, an, XIII, nr. 3, mai-iunie 1938, p. 84. LIEDER (Cîntece) I In der Schenk' zu Dealu Mare Halt' ich Sitzung seit drei Tagen ; Seit drei Tagen trink' und hor' ich Niklas Einaugs Geige klagen. Seit drei Tagen, eh, mein Junge ! Schwer das Weh, der Leiden viele ! Und ich lausche, sie zu lindern, Niklas Einaugs Geigenspiele. Spiel doch, Niklas, noch ein Liedel Vom gestickten Miederleibchen, Vom dem kleinen Blauaugteufel, Von Anitza, Schenkwirts VVeibchen. Fastenzeit ist ja vortiber Und mein Acker ist bereitet, Und der Schenkwirt fuhr zu Markte... Hei, wie griines Blatt sich breitet! Spiel doch Niklas von der Blonden Mit dem Wuchse schlank und hoch ; Blind auf einem Aug', Zigeuner, Schliesse auch das andre noch ! CÎNTECE, II — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 9, 1 mai 1903, p. 158 ; a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), cu modificări V. 1, în revistă : „Măi cărciroare Niculaie" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Măi crîşmare Niculaie". 308 309 In ediţia din 1924 apar modificări : V. 6, în revistă şi ediţia 1905 : „Ţi-i cam acru vinu, vere" ; în ediţia 1924 : „Băutura-i acră, vere1'. V. 15, în revista şi ediţia 1905 : „Din lăută două ştie"; în ediţia 1924 : „Ştie două din lăută". V. 19, în revistă şi ediţia 1905 : „Cînd de jele cîntă Laie" ; în ediţia 1924 : „Cînd de jale cîntă Laie". V. 24, în revistă şi ediţia 1905 : „Măi cîrcimare Niculaie" ; în ediţia 1924 : „Măi crîşmare Niculaie". Tradus în germană de Reinhold Scheibler în Făt-Frumos, Cernăuţi, an. XIII, nr. 3, mai-iunie 1938, p. 84—85 : II Nikolaus, du alter Schenke, Sag', was hăltst dui so vom Leben ? Mag dir Gott den Wein erhalten Und dein Gliick, dein Weib daneben. Und wie geht's denn mit dem Handel ? Griin und sauer ist's Getrănke, Doeh dein Weiblein ist gar tiichtig, — Hols der Teufel, alter Schenke ! Trink' auch du mit mir zusammen ! Will im Trunk mein SehnenJ kiihlen, Denn mir scheint die Welt ganz anders, Hor' ich Niklas Einaug spielen. Niklas Einaug, — hol's der Henker ! — Sieht nicht alles, ohne Frage ; Spielt zwei Lieder auf der Geige : Eins ist Sehnsucht, eins ist Klage. Wenn von Sehnsucht spielt der Niklas. Bebt der Becher in den Hănden. Wennj von Klage spielt der Niklas, Fliegt der Becher an die Wănde. Brand konnt' ich ins Dorflein werfen, Dass es flammend drin ertrănke... Blaue Augen : Hol's der Teufel ! Nikolaus, du alter Schenke ! ' CÎNTECE, III — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 10—'11, 1 iunie 1903, p. 188, introdusă în ediţia din 1905, cu o singură modificare : V. 14, în revistă : „N-ar fi cîrcimi atunci deloc" ; în ediţia 1905 : „N-ar fi crfşme-atunci deloc". Tradus în germană de Reinhold Scheibler, în Făt-Frumos, Cernăuţi, an. XIII, nr. 3, mai-iunie 1938, p. 85 : III Trinkt auch Ihr, mein frommer Vater ! Mag Euch Gott die Gunst bescheren, Dass Ihr konnt im Psalter lesen, Dass Ihr konnt dem Becher leeren. Denn ich trinke seit vier Tagen Mit dem Schenkwirt — hol's der Geier ! —, Trinke, Vater, wie zu Kana Galilăas Hochzeitsfeier. — Ei, wie wâr's auf dieser Erde — Hort' ich einst den'Nachbar strei ten —, Konnte man wie dort zu Kana Aus dem Wasser Wein bereiten ! — Gar nicht gut wăr' dâs, Gevatter ! Wenn kein Wirtshaus konnt' bestehen, Nikolaus, der alte Schenke, Konnte nicht zum Jahrmarkt gehen. Xeinen Niklas Einaug găb' es, — Heil'ge seien ihm Berater ! — Noch Anitza, Schenkwirts Weiblein ! Und mit uns wăr's aus, mein Vater ! CÎNTECE, IV — semnată Ion Codru — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 6, 15 martie 1904, p. 140, cu titlul Cîntec şi a fost inclusă în volumul Poezii (1905), fără modificări. In ediţia din 1924 intervine o singură modificare : V. 7, în revistă şi ediţia 1905 : „Mi-au spus vîntului oftatul" ; în ediţia 1924 : „Mi-au dus vântului oftatul". CADE-O LACRIMA... — semnată Nic. Otavă — a apărut în revista Luceafărul, an. III, nr. 5, 1 martie 1904, p. 119, şi a fost reprodusă fără modificări în volumul Poezii (1905). în ediţia din 1924 survin modificări : 310 311 V. 7, în revistă şi ediţia 1905 : „Sporind glasul din ti-lingă" ; în ediţia 1924 : „Din ungherul unei laviţi". Strofa a treia din revistă şi ediţia 1905 : „Doi feciori lovesc în grindă De s-aude pe uliţă ; Aşezat ii domoleşte Pristăvelul N icul iţă" e înlocuită în ediţia din,1924 cu aceasta : „O păreche rîde-n umbra Nucului de la portiţă : Stă de gît cu-o văduvioară Pristăvelul Niculiţă". Poezia aceasta, prin ultimele două strofe, a suscitat multe discuţii. Iată o mărturie a lui Goga în legătură cu ea într-o însemnare intitulată Sărmana Ida : „Intr-un sat de pe Tîrnave, nu din Polonia, am văzut odată această solitudine a unei fete de evreu, care, în mijlocul veseliei ţăranilor, într-o zi de duminecă, neavînd altceva de ispăşit decît vina de a fi copila odiosului Barbă-Putredă, cîrciumarul din partea locului, a trezit în sufletul meu un sentiment viu de milă şi compătimire. G, e foarte mult de atunci ! Eram şi eu abia un copilandru. De la această fragedă vîrstă, însă, am putut face deosebirea între ovreiul cinstit, care suferă de pe urma unor condamnabile prejudecăţi, şi acaparatorul scîrbos de la taraba unei circiume sau a unei gazete. Pe fată o chema Ida. Avea ochii verzi şi părul roşu. Culoarea lui şi necesitatea rimei mi-au dat comparaţia fatală. Dar numai cetitorul meschin poate vedea aci cacofonia. Cetitorii oneşti şi inteligenţi au văzut simpatia mea pentru cei oropsiţi. Am numeroase scrisori din partea multor evrei care mi-au mulţumit pentru aceste strofe introduse de-atunci încoace în mai multe antologii evreieşti. Vedeţi deci c-ami avut şi unele satisfacţii de pe urma cacofoniilor mele \"(Ţara noastră, an. IV, nr. 28, 15 iulie 1923, p. 911.) Pornind de la ultimele strofe ale acestei poezii, revista Cuvîn-tul liber publică — în anul I, nr. 8, 15.III. 1924 — o poezie semnată p. con/. Proletar, oare arată consecinţele nefaste ale naţionalismului şi antisemitismului de mai tîrziu al lui Octavian Goga. Poezia se cheamă „Fata jidovului, Ida" către O. Goga : Ai avut o vorbă bună Pentru mine, domnu Goga ; Mulţumesc... De-atunci cît sufăr Ştie numai sinagoga. (O, de mult, ca o creştină, Ţi-am iertat cacofonia.) Barbă-Putredă e bolnav Şi-i închisă prăvălia. Într-o sară nişte pietre Au sfărmat în praf fereastra, Ştii, pe care se prelinse Lacrima mea... După asta Au intrat în casă mutre —• Tineri fără de mustaţă — L-au lovit în cap pe tata, Mie mi-au scuipat în faţă. Numai rafturi peste rafturi, Cu săpun, fitil şi perii, Răsturnate stau prin casă... N-am dreptate să mă sperii ? Cînd pe tata, cu batista îl ştergeam la cap de sînge, Auzeam doar vocea-i stinsă : «Ida tatei, nu mai plînge !» Răsuna afară zarvă : Ţipăt, huiduieli şi glume... Dar se lămurea-n răstimpuri Sub fereastra mea un nume. Numele tău... «Să trăiască !«■ Am simţit atunci o jale Turbure şi fără margini Pentru versul dumitale. Dintr-un colţ de suflet singur Numele ţi-1 şterg cu crida Ca pe-un cont de rău datornic, Fata jidovului, Ida. Poezia a fost scrisă de M. Sevastos. SINGUR — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 24, 15 decembrie 1903, p. 402, şi a fost reprodusă cu modificări în volumul Poezii (1905). 312 313 V. 2, în revistă : „In geam moare-mi busuiocul" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Moare-n geam azi busuiocul". V. 5, în revistă : „Şi grădina stă pustie" ; în ediţia 1924 : „Şi grădina mi-e pustie". Singur este poezia cu care se încheie activitatea poetică a lui Goga din anul 1903. RUGA MAMEI (Fragment) — semnată Octavian — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 16—18, 15 septembrie 1903, p. 291, şi a fost reprodusă cu modificări în volumul Poezii (1905). în revistă poezia are următorul moto din volumul lui Vla-huţă, Icoane şterse : „Ce bună, ce sfîntă eşti tu, măiculiţă !" V. 8, în revistă : „Şi mi-ai văzut, năcazul"; în ediţia 1905 şi 1924 : „Şi mi-ai văzut necazul". V. 14, în revistă : „Deci, rogu-mă iar ţie" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Azi, rogu-mă iar ţie". în revistă poezia mai are, în final, următoarele versuri : „Preasfînta mută stă-n icoană, Şi mîna ei nu-i face semn, Preasfînta mută stă-n icoană, Şi nu plîng ochii ei de lemn..." ZADARNIC — semnată Octavian — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 8, 15 aprilie 1903, p. 152 ; reprodusă cu modificări în volumul Poezii (1905). V. 1; în revistă : „Zadarnic plînge vîntul şi plîng nucii, bătrînii" ; în ediţia 1905 şi 19.24 : „Zadarnic plînge vîntul şi nucii plîng, bătrînii". V. 3, în revistă : „Şi plînge mama biata... Zadarnic vrea s-o-nşele" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Şi plînge mama biata... şt cum ar vrea s-o-nşele". V. 5—7, în revistă : „Zadarnic vii cu cartea şi vrei, să-mi dai canoane, Zadarnic mă cumineci, părinte Solomoane, Zadarnic faci agheasmă şi mîna ta-, părinte..." ; în ediţia 1905 şi 1924 : „La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Şi vrei să mă cumineci, părinte Solomoane, Cucernic faci agheasmă, şi mîna ta, părinte...". 314 V. 9, în revistă : „Zadarnic mă învălui încet cu patrafirul" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Dar în zadar mă-nvălui încet cu patrafirul". LA STÎNA — semnată IVic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. II, nr. 16—18, 15 septembrie 1903, p. 268, şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), cu modificări. V. 11, în revistă : în ediţia 1905 V. 15, în revistă : în ediţia 1905 V. 18, în revistă : în ediţia 1905 V. 21, în revistă : în ediţia 1905 „Nu să prinde-n hora mare" ; şi 1924 : „Nu se prinde-n hora mare". „Schimbă hora-n cînt de jele" ; şi 1924 : „Schimbă hora-n cînt de jale". „Să opresc în joc ficiorii" ; şi 1924 : „Se opresc în joc feciorii". „Faţa îi arde vîlvătaie" : şi 1924 : „Faţa-i arde vîlvătaie". Faţă de ediţia din 1905, în ediţia din 1924 au survenit schimbări : V. 6, în revistă şi ediţia 1905 : „Ascult cîntec de cimpoaie" ; în ediţia 1924 : „Cîntă cîntec de cimpoaie". V. 9, în revistă şi ediţia 1905 : „Cum s-au prins să-nvîrtă hora" ; în ediţia 1924 : „Cum încep să-nvîrte hora". V. 12, în' revistă şi ediţia 1905 : „Cîntă jelnică cîntare" ; în ediţia 1924 : „Cîntă jalnică cîntare". TOAMNA — semnată Octavian — a apărut în revista Luceafărul, an, I, nr. 8', 15 octombrie 1902, p. 114, în următoarea formă: Văl de brumă argintie Smălţuitu-mi-a grădina, Firelor de lămîiţă Li să uscă rădăcina. La apus spre Dealu-Mare, Norii suri îşi poartă plumbul, În livadă trist îşi sună Frunza veştedă porumbul. Şi cum de la miazănoapte Vine vîntul fără milă, De pe vîrful şurii noastre Smulge-n zbor cîte-o şindrilă. 315 Şi de goana lui păgînă oă-ndoiesc nucii -— bătrînii,... Plînge-un pui de ciocîrlie Sus, pe cumpîna fîntînii. Plînsul lui duios să zbate — Tristă, veche psalmodie — Vîntul toamnei, vîntul toamnei, De-ai şti tu ce-mi spune mie !... Parcă trece risipindu-mi Stolul drag de albe vise, Clipe dulci, mărunte clipe, Cîte firea-mi prilejise... îmi aduc de tine-aminte : Spune-mi, tu ce faci acuma, Cînd atîta plîns e-n aer Şi pe frunze cade bruma ?... A fost complet refăcută şi reprodusă în volumul Poezii (1905). în ediţia din 1924 suferă modificări în prima strofă : V. 2—3, în ediţia 1905 : „Smălţuitu-mi-a grădina Firelor de lămîiţă" ; în ediţia 1924 : „Mi-a împodobit grădina, Firelor de lămîiţă". COPIILOR II) — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 18, 15 septembrie 1904, p. 310, şi e reprodusă în volumul Poezii (1905), cu următoarele modificări : V. 3, în revistă : „In ochiul vost' trăieşte raza"; în ediţia 1905 şi 1924 : „Veniţi să premeniţi izvorul". V. 4, în revistă : „Credinţei mele de mai bine". în ediţia 1905 şi 1924 : „Nădejdii mele de mai bine". V. 6, în revistă : „Ce străluce neştiutoare". în ediţia 1905 şi 1924 : „Ce scînteie neştiutoare". V. 9, în revistă : „Al vostru glas, un dulce clopot" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Din glasul vostr-un dulce clopot". Partea a Il-a a poeziei comportă următoarele schimbări faţă de revistă : V. ÎS, în revistă : „Cînd mă gîndesc că-n drumul vieţii" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Rătăcitori, în drumul vieţii". Faţă de ediţia din 1905, ediţia din 1924 comportă următoarele modificări în partea a Il-a a poeziei : V. 9, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi cînd gîndesc c-aceleaşi patimi" ; în ediţia 1924 : „Cînd înţeleg c-aceleaşi patimi". V. 13, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi ochii voştri-n care arde". în ediţia 1924 : „Că ochii voştri-n care arde". După o mărturisire a lui O. C. Tăslăuanu din O. Goga (Amintiri), p. 102—104, poetul a scris această poezie pentru a demonstra prietenelor sale, Adelina Olteanu Maior, care a şi publicat versuri în Luceafărul, şi Lili Vincenz, care-1 învinuiau că nu iubeşte copiii, că acuzaţia lor nu-i dreaptă. în vara anului 1904 Goga era îndrăgostit de amîndouă fetele pomenite mai sus. Pentru ele a scris poeziile Solus ero, Cîntece, V [„Dorurile mele"...], Despărţire. PĂRĂSIT — semnat Oct. Goga — a apărut cu titlul Departe, în Luceafărul, an. III, nr. 22—,23, 1 decembrie 1904, p. 372 ; a fost-reprodusă în volumul Poezii (1905), fără modificări. în ediţia din 1924 survin modificări : . V. 15, în revistă şi ediţia 1905 : „Căci tu eşti atît de frumoasă" ; în ediţia 1924 : „Vai, tu eşti atît de frumoasă". DESPĂRŢIRE — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 21, 1 noiembrie 1904, p. 355, şi a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), fără modificări. în ediţia din 1924 survin următoarele schimbări : V. 9, în revistă şi ediţia 1905 : „Mor fluturii din zare şi . mor azi trandafirii" ; în ediţia 1924 : „Mor fluturii din zare şi mor toţi trandafirii". V. 10, în revistă şi ediţia 1905 : „îşi curmă înţelesul azi toată vraja firii" ; în ediţia 1924 : „îşi curmă înţelesul întreagă vraja firii". ÎNVINS — semnată O. G. — a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 5, 1 martie 1905, p. 115 ; a fost reprodusă cu o singură modificare în volumul Poezii (1905). V. 13, în revistă : „Dar vifor s-a pornit în noapte" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Dar vifor s-a pornit prin noapte". In ediţia din 1924 survin alte modificări : V. 10, în revistă şi ediţia 1905 : „Prinos de-atîta strălucire" ; în ediţia 1924 : „Lăcaş de mîndră strălucire". V. 14, în revistă şi ediţia 1905 : „In goană maşteră şi crudă" ; în ediţia 1924 : „Şi-n goană vitregă şi crudă". V. 15, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi-o clip-a sfărîmat nătîngă" ; în ediţia 1924 : „O clip-a sfărîmat nătîngă". V. 20, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi moare bietul pe ruine" ; în ediţia 1924 : „Şi strigă bietul din ruine". SOLUS ERO — semnată Nic. Otavă — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 17, 1 septembrie 1904, p. 291 ; a fost reprodusă în volumul Poezii (1905). între ediţia din 1905 şi cea din 1924 sînt următoarele deosebiri : V. 21, în revistă, şi ediţia 1905 : „Cu pravul sur al pietrii îi înfrăţeşte rostul". în ediţia 1924 : „Cu praful sur al pietrii îi înfrăţeşte rostul". V. 22, în revistă şi ediţia 1905 : „Zadarnic vrea să-şi oate-n ceriuri adăpostul" ; în ediţia 1924 : „Zadarnic vrea să-şi cate în ceruri adăpostul". V. 23, în revistă şi ediţia 1905 : „Cu glas nebun el urlă şi blastămă şi ţipă" ; în ediţia 1924 : „Cu glas nebun el urlă şi blestemă şi ţipă". V. 25, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi vecinie o să lupte, în patima-i păgînă" ; > în ediţia 1924 : „Şi veşnic o să lupte, în patima-i păgînă". NOAPTE — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 18, 15 septembrie 1905, p. 347 ; a fost reprodusă în volumul Poezii (1905), cu o singură modificare : V. 36, în revistă : „Sub tîmpla mea înfierbîntată" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Subt tîmpla mea înfierbîntată". Deosebiri mai mari şi mai multe intervin între ediţia din 1924 şi cea din 1905, astfel : V. 2, în revistă şi ediţia 1905 : „Deschide-ţi tainica ta carte". în ediţia 1924 : „Deschide tainica ta carte". V. 19, în revistă şi ediţia 1905 : „O fărmitură ce-mi întrupa" ; în ediţia 1924 : „O fărmitură ce se smulge". V. 20, în revistă şi ediţia 1905 : „Păgînul cîntec de pierzare" ; în ediţia 1924 : „Ca dintr-un cîntec de pierzare". V. 23, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi jalea celor moarte-n-treagă" ; în ediţia 1924 : „Şi jalea trecerii eterne". V. 24, în revistă şi ediţia 1905 : „Apasă-mi plumbul pe pleoapă" ; în ediţia 1924 : „Mi-apasă plumbul pe pleoapă". V. 29, în revistă şi ediţia 1905 : „atunci aducerea-aminte"; în ediţia 1924 : „Aducerea-aminte vine". V. 30, în revistă şi ediţia 1905 : Jmi dă oglinda-i blăs- temată" ; în ediţia 1924 : „Şi din oglinda-i blestemată". V. 31, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi rostul celor vechi întrupă-l" ; în ediţia 1924 : „învie rostul celor duse". V. 49, în revistă şi ediţia 1905 : „Şi sufletu-şi avea altarul" ; în ediţia 1924 : „Eu mi-am zidit în nori altarul". V. 50, în revistă şi ediţia 1905 : „Iar inima, smerita roabă" ; în ediţia 1924 : „Şi inima, smerita roabă". V. 53, în revistă şi ediţia 1905 : „Dar s-a sfărmat. Şi-atit mă doare" ; în ediţia 1924 : „Azi nu mai este... Şi mă doare". V. 63, în revistă şi ediţia 1905 : „Nemărginită bolt-a morţii" ; în ediţia 1924 : „Nemărginită bolt-a nopţii". CLACAŞII — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 19, 1 octombrie 1905, p. 367, şi a fost inclusă în volumul Poezii (1905), de unde a fost reprodusă în Calendarul Minervei, 1906, p. 132—135. în ediţia din 1924 survin unele modificări : V. 14, în revistă şi ediţia 1905 : „Iar secerea-n trudită ei cărare" ; în ediţia 1924 : „Cînd secerea-n trudită ei cărare". 318 319 V. 31, în revistă şi ediţia 1905 : „De munca lungă, maşteră şi crudă" ; în ediţia 1924 : „De munca lungă, vitregă şi crudă". V..91, în revistă şi ediţia 1905: „Şi sufletul înviforat îmi spune" ; în ediţia 1924 : „Şi sufletul înviorat îmi spune". V. 96, în revista şi ediţia 1905 : „Şi ochii lui ascund în adâncime" ; în ediţia 1924 : „Azi ochii lui ascund în adîncime". „Geneza Clăcaşilor — scrie Horia Teculescu într-un extras din revista Ţara Bîrsei, Braşov, 1938, p. 4 — trebuie căutată aici, pe delniţele din marginea Crăciunelului (satul natal al tatălui lui Goga, unde poetul şi-a petrecut vacanţele, printre ţăranii exploataţi, n.n.), după mărturisirea făcută mie cînd am străbătut împreună Crăciunelul. Era amintirea unei femei bătrîne care, la clacă, topită de arşiţă, trecînd pe lîngă un izvor, a încercat să-şi potolească setea, iar «samtartăul» a lovit-o cu biciul." Despre originile îndepărtate în copilărie ale ideii din această poezie vorbeşte Goga însuşi în Fragmente autobiografice, volumul Discursuri, p. 26 : „Da, subiectul literar, el se plimbă, el vine cu noi, îl ducem în subconştientul nostru, el e un tovarăş care din cînd în cînd înalţă capul său, se dă la o parte, ca să vie iarăşi. Vă pot spune că aşa am plimbat eu imaginea clăcaşului român pretutindeni ; am dus-o cu mine, m-a persecutat prin muzeele din Berlin şi am scris această poezie, Clăcaşii, în grădina de la Charlottenburg. Am cîntat simţirea mea cu atît mai veridic cu cît eu erami mai departe de ţară, fiindcă o duceam în sîngele meu." E probabil că scînteia inspiraţiei s-a iscat citind traducerile germane din opera Adei Negri, căci e evidentă înrudirea dintre Clăcaşii şi poezia Vaticinio (Profeţie) a poetei italiene, publicată în volumul Fatalită, Milano, 1901.1 Aşa cum arăta şi O. C. Tăslăuanu în O. Goga (Amintiri), p. 166, „înrudirea clăcaşilor cu creaţiunea scriitoarei italiene nu 1 Pentru cei ce vor să confrunte raportul dintre cele două poezii, iată — în traducere brută —• versurile Adei Negri : PROFEŢIE Adună seara umbrele ei grele Peste culcuşul unde copilul odihneşte. Apasă în somn o mândră tristeţe Pe gura lui îndurerată. 320 scade întru nimic valoarea artistică a poeziei lui Goga. Dimpotrivă, talentul poetului ardelean a îmbrăcat într-o formă superioară ideea versificată şi de Ada Negri şi a localizat-o..." Cu privire la influenţa literaturii italiene asupra sa, Octavian Goga declară în Fragmente autobiografice (volumul Discursuri, p. 22) : „O influenţă directă am resimţit-o pe urma contactului cu literatura italiană şi în special remarc o înrudire cu poezia Adei Negri, care însemnează o răscolire de frământări a sufletului italian, o răscolire a tuturor elementelor care reprezintă principiul de suferinţă şi de muncă : Tempesta şi Fatalită". Goga aprecia poezia Clăcaşii ca o nouă evoluţie a sa „în sensul încadrării în unele principii ale eticii sociale". Nota răspicat socială a poeziei şi caracterul ei revoluţionar l-au făcut pe Duilîu Zamfirescu să spună despre ea în discursul de intrare la Academie, Poporanismul în literatură, că este „o vinovată provocare la lupta de clasă". Mult suavă şi scumpă cobora odată Peste acest leagăn vocea uinei mame Şi, ca un cînt de dragoste, uşoară se înălţa, Cu triluri în vîntul întunecos ; Plutind uşor prin camerele liniştite Ale nopţii, pierdută printre înalte umbre, Vorbea de surâsuri şi de speranţe... Acum vocea aceea e mută. Oh, biet copil fără mamă', odihneşte-te, ' Odihneşte-ţi mădularele pe aşternutul gol, Mîine în zorii înzăpeziţi şi friguroşi Te va trezi foamea. Frumos, cu superbii tăi ochi mohorîţi, Cu buzele strînse cu gravitate şi fruntea întunecată Pe care sumbru, de neînduplecat, aspru, o pecetluieşte Stigmatul nenorocului. Predestinat durerii,' vei trăi Necunoscut de lume, cunoscut numai lui Dumnezeu, Gînditor ridicînd razele privirii Către înaltul, imensul necunoscut. Şi, singur, rătăcitor, măcinat, fremătînd De inconştient dispreţ, în veştmintele tale posomorâte, Pe acel necunoscut îl vei întreba Care este cauza groaznică1 a foamei tale... 321 1 In schimb, Ioan Slavici o socoteşte un fragment de epopee pentru caracterul ei naţional şi universal totodată : „De cînd e lumea, puţinii nesăţioşi robiţi iubirii de sine au stors pretutindeni sudorile şi lăcrămile mulţimii neajutorate şi s-au întovărăşit ca să se-ngraşe sugmd măduva celor flămânzi, şi ceea ce Goga ne arată s-a petrecut totdeauna şi pretutindeni şi se petrece şi azi chiar mai cu vîrf în România, Englitera, în Africa, în America ori în Indii decît în Ardeal ori îndeosebi la Răşinari. Fondul poeziei Clăcaşii este iubirea de oameni în forma cea mai curată, iară concepţiunea e cu desăvîrşire universală şi ar putea să facă parte din orişicare epopee de caracter universal, îndeosebi culminaţiunea poeziei, muma trudită, flămîndă şi sleită de puteri, care-şi lasă codrul de pîne şi se pleacă spre pămînt ca să-şţ ia copilul la sîn, e «sfîntă preacurată» nu numai pentru răşinăreni, ci pentru toţi oamenii încă nedezbrăcaţi de firea omenească şi poate să stea alăturea cu «Madonna della Şi, totuşi, ca feciorelnicul,palmier în pustiu, Ca floarea care din desişul pădurii înalţă suav către cerurile largi Miresme aeriene, Tu, hrănit cu durere şi părăsire, Tu, condamnat de o soartă potrivnică, îţi vei elibera spiritul în infinit Pe aripile ideii. Tu vei fi poet ! Ca lumina Incendiului ce izbucneşte într-o neagră tăcere, Strălucitoare va ţîşni în mintea ta Flacăra gîndirii ; Căci, dacă surâsul frumuseţii se stinge, Dacă toate redau pământului rămăşiţele lor, Numai trista putere a! geniului Străluceşte-n furtună. Tu vei fi poet — cu gravele incantaţii Ale harfei ferme, bărbăteşti, suverane, Vei evoca vegherile şi plînsetele lungi Ale copilăriei depărtate ; Şi frîngerile rebele, şi neputincioase La tinereţe, şi mizeria atroce, Şi nostalgia tainică ce te mistuie După vocea maternă. sedia». S-ar face, cum zice Firdusi în prefaţa marei sale opere, nemuritor pentru toate timpurile pictorul care ar fi în stare să fixeze în colori amănuntele din Clăcaşii, ori sculptorul care, vă-zînd-o pe mumă cum a văzut-o poetul, ar reuşi să o cioplească cu destulă măiestrie din piatră" (Ioan Slavici, Ce e local şi actual în conştiinţa clăcaşilor ? din articolul Ce e naţional în artă ?, Sămănătorul, an. V, nr. 4, 22 ianuarie 1906, p. 61—64). Un critic prieten cu Octavian Goga şi susţinător înfocat al versurilor sale de la început, Ilarie Chendi, a apreciat poezia Clăcaşii, în volumul Impresii, Bucureşti, 1924, p. 166; ca o „grandioasă operă a literaturii române". N. Iorga în toate referirile sale la Octavian Goga apreciază cu entuziasm poezia. In Istoria literaturii româneşti, p. 107—108, Iorga subliniază faptul că prin Clăcaşii se accentuează nota socială, „cu încîntătoarea icoană a femeii care-şi alăptează pruncul pe marginea truditei brazde", dar şi aici vederea „«ceasului răsplătitor» aduce acelaşi amestec între simţirile pentru ingrata suferinţă umană şi aspiraţia către învierea neamului întreg, în frunte cu aceia care alcătuiesc cea mai mare parte dintr-însul". E. Lovinescu ţine să dovedească prin Clăcaşii (Critice, III, 1915, p. 115) că Octavian Goga a văzut în ţăran „funcţia lui socială de viitor instrument al revoluţiei naţionale". Ion Breazu mărturisea în Daco-Romania, IX, 1936—1938, p. 643 : „Ea îmi* apare drept un fragment dintr-o epopee de amploare homerică a ţă- E în aceasta plînsul mândru sau o tînguire De undă care se rupe, gureşe, lovită de ţărm, Toată dureroasa voce a unui popor Care se trudeşte şi plînge. Pe tine, poet al sărmanilor, al celor care-au trăit Necunoscuţi, în luptă cu destinul, Al martirilor, al vitejilor şi al celor ce au căzut, Te va saluta pămîntul. O întreagă lume trecătoare ce suferă şi tace, O întreagă lume de zdrenţuiţi şi înfrînţi, Strigătul ei îndrăzneţ de supremă revoltă Va afla în cînturile tale : Pentru tine, cel înălţat din nimic pînă la biruinţă, Pe povîrnişul aspru şi fatal al luptei, Cu dragoste îţi va păstra Gloria Sărutul ei nemuritor. 322 323 rănilor robi pămîntului, exploataţi de-a lungul veacurilor, dincoace de nemeşul ungur, iar dincolo de arendaşul ciocoi... Este o epopee a mizeriei ţărăneşti." Comparînd poemul cu Noi vrem pămînt de George Coşbuc, C. Stere scrie : „Din aceeaşi privelişte a unui seceriş, intelectualul Octavian Goga face un imn al muncii obidite... Şi versurile fioros răsunătoare, puternice, ca arse de fulgere în stînci de granit, ne cutremură apatia, nepăsarea leneşă în cele mai adinei ascunsuri ale sufletului. Ne arată păcatul cel dintîi şi cea dintîi datorie — ale noastre tuturora — faţă de masa anonimă, ce zideşte viaţa şi scrie cartea neamului, prin suferinţele-i mute... dacă solidaritatea fiilor aceluiaşi neam nu e un cuvînt de amăgire... Simţiţi cum acele de foc pătrund prin ţeasta arsă în creierii secaţi de pară, cum dogoarea :• aerului aprins strînge ca-ntr-un cerc de fier fruntea înfier-bîntată ; şi tîmplele zvîcnesc îndurerate, şi soarele nemilos aprinde cîte un soare pe fiecare limbă de secere, şi «sclipirea-i neîndurată» străpunge ochii însîngeraţi şi arde inima ostenită de atîta jar — şi în ' zadar cauţi în cer un petec de umbră, o adiere... O atmosferă de infern... E imnul muncii obidite... Şi ar trebui să-1 cînte coruri de arhangheli ai răzvrătirii, să se cutremure Carpaţii pînă în inima pămîntului, să dărîme şi să rostogolească în beznă zidurile de aramă ale cetăţii de mulţumire de sine, de care ne-am înconjurat, să sfarme în praf inimile împietrite şi să topească gheaţa nepăsării de Cain ce le învăluie, şi să-1 cînte coruri de serafimi ai ispăşirii, să se ridice valurile negre ale mării pînă în albastrul cerului, şi să spele toată tina de nimicuri grozave şi mizerii mici, în care ne-am înglodat sufletul, în viaţa molatică de aspiraţii uşoare şi frămîntări factice..." (p. 83—85). Şi mai departe, comentînd două versuri ale poemului („Şi două lacrimi mi-au curmat vederea / Căzînd încet în bulgării ţarinii"), Stere scrie aprins şi polemic de pe o poziţie evident poporanistă, aceea a datoriei intelectualilor faţă ■de cei rămaşi în urmă : „Esteticieni severi vor găsi că aceste 'două lacrimi, ce întretaie şirul versurilor, strică tabloul din punct de vedere pictural... Dar noi îţi sîntem recunoscători, •cîntăreţ al ţarinei robite şi-al mustrărilor noastre de cuget... .Pace, armonie sufletească ? Nu, nu ! Cît timp aceste contrasturi {între exploataţi şi exploatatori, n.n.) întunecă seninul albastru al cerului, «ca un blăstăm din vremuri înnoptate, ca o pedeapsă a veacuri de păcate» — e în deşert setea inimii noastre. Vinovaţi 324 fără de vină, vom răsplăti prin chinurile conştiinţei clipele de înălţare sufletească, şi orizonturile largi, şi comorile de gîndire şi de ştiinţă, şi fiecare zi de soare — toate ni le dă «nerăsplătita pîne» a gloatei fără nume, ce «duce războiul mare al tuturora». Şi, cu cugetul împovărat de păcatul nostru al tuturora, al celor din «cetăţi cu turnul de aramă», poetul inspirat vede cum : «Din ceata lor grăbită se desprinde / întreg lăsîndu-şi codrul de merinde, / Cu chipul stins, o umbră de femeie» etc, etc. Şi cugetul îl îndeamnă pe el, intelectualul pocăit : «Ca un proroc cu faţa-mbujorată, / Să cad la poala mamei din ţărînă»" etc, etc. (C. Stere, Cîntarea pătimirii noastrer în voi. In literatură, Editura „Viaţa românească", Iaşi, 1921). Clăcaşii e caracterizată de Ion Chinezu ca o „grandioasă frescă a robiei ţărăneşti. Ea impresionează mai întîi prin vastitatea cadrului. Sub soarele dogoritor, cîmpia cu lanuri pare a se întinde la infinit. Şi parcă toată această holdă nemărginită ar trebui să o secere clăcaşii. Deasupra soarele varsă neîndurător torenţi de arşiţă, de la spate urgia întrupată în moşierul «cu pasul greu de atîta sănătate» îi mînă înainte. Cerul şi pămîntul conspiră împotriva acestor «oşteni fără nume, ce duc războiul mare al tuturora şi cad şi mor de cruda împovărare a tuturor durerilor din lume». Există un tragic al peisajului însorit, al căldurii toride pînă la înnebunire. în Clăcaşii el e admirabil realizat şi formează prin vasta lui dezolare un cadru măreţ pentru viziunea profetică din partea a doua a poemei. E, poate, retorică această parte a doua — dar ce retorism nobil, de neuitat şi deci de justificat pare pateticul botez în potopul de soare prin care poetul meneşte odraslei ţărăneşti voivodalul destin de reparator al tuturor durerilor străbune" (Ion Chinezu, Octavian Goga, în Gînd românesc, nr. 5—12/1938). A fost tradusă în limba maghiară de Kibedi Sândor, în 1938 ; iar în limba franceză de Elena Văcărescu (Salonul literar, an I, nr. 4—5, iusnie—iulie 1925, p. 40—41) : LES OPPRIMES C'etait sous le midi flamboyant de Pete, , Ou le soleil, lancant ses fleches de brulures, Degrafant sa tunique et ses belles ceintures, Les laisse choir en lambeau de clarte. 325 Le poudroiement du feu vermeil s'elance Sur le sol roux que la fournaise immense, En gresillant, penetre â coups de lance, Et je voyais, cortege interminable, Aneantis aux sillons s'avancer, Quetant au ciel, que l'azur fort accable, Quelque petit nuage passager. Et se taillant des sentiers par Ies masses, Des grands epis tombes, de place en place, Sous Ies faucilles ou l'abondance s'entasse. Je Ies voyais, Ies gens de corvee et de taille : Les serfs et Ies vilains, combattants des batailles, Unanimes, les guerriers hâves, les pâleurs Vagues et que l'oubli mure aux flots de vapeurs. Je les voyais, les serfs, les moissonneurs, Ecrases de deuils, d'ombre et de mornes douleurs Pullulant dans la lutte chaude et contre terre, Tous condamnes ă pleurer et se taire, Vieillards etiques et portant sur leurs fronts bas Des cheveux vainement blanchis... Et puis, lâ-bas, L'hornme abattu dans sa vigueur virile Et l'âme morte et le coeur qui s'exile Amerement de tout espoir ; enfin, la file, Longue toujours, des femmes ecrasees, Et sans regard, les mamelles brisees, Marchant parmi l'enorme lassitude Dans la sinistre eternelle hebetude. Ah ! comme il se traînait, le lent cortege d'ombres. Ocean de funerailles et de decombres, Et l'implacable ardeur se dardant, meurtiere ; L'eclair de la faucille aveuglait la lumiere, Venu du fond obscur d'un âge extreme Comme un desastre et comme un talion, Humant 1'odeur heureuse du sillon. Le maître sans pitie ; sans repos et sans hâte, Les yeux remplis d'une haine ecarlate, Quand, par hasard, l'un d'eux, dans son labeur, •De sa manche qui tremble arretant la sueur Lourde âcrement qui sur sa barbe roule S'arrete une seconde. O, la lugubre foule ! O, comme il se traînait le long cortege d'ombres ! O, faiblesse ! 6, douleurs ! funerailles sans nombres! Et quand vint de midi la lumiere aceree Pour son acre repos, la dolente maree Humanie, yeux perdus au fond des neeants mornes Se courba sur le seigle amer des maux sans bornes. Et devant ces martyrs de la glebe et du pain, Devant ces fiances d'un monstrueux destin, De grands pleurs comme un feu me barraient les prunelles. Alors, je vis ceci, qu'une femme, un refleti De femme, un lent fantome, aux humides aisselles Laissant lâ le pain sur, inquiete soudain, Entr'ouvrant sa chemise ă la place du sein, Leve en le caressant un fardeau» de gueniles Qui fremit, separant le gerbe des faucilles, . Et tendre tout ă coup, et penchee â demi ; A genoux, elle tend â l'enfant sa mamelle. Je frissonnai de ferveur knmortelle. Et je voulus, d'un elan emporte, Vers je ne sais quel deşir irite, Vers quel appel, imperieux prophete Ou je ne sais quelle ardente tempete, Choir â genoux aussi dans l'argile et la flamme, Et vous baiser, 6 mains rudes de femme ! O, vetements de sainte ! 6, majeste ! Et de mes bras vers les brulants rayons, Sous cette pluie et d'azur et de braise, Et faire avec, au clair de la fournaise, Quelque aigle errant, fraterniser l'enfant, Et l'adorer, et lui chanter le chant De la foret et de mon coeur souffrant, Tirer pour lui les douleurs denouees, Tous les tresors : desirs, frissons, buees ; Pour lui... l'horreur de cette glebe esclave En vous par lui bout, tourbillons de lave ; Par lui, par lui, perissent les tenebres Et le vieux mal et les peehes funebres ; Par lui, comprends mon âme refraîchie Que celui-ci, fils de l'humble agonie Des desirs morts et de l'atroce attente, Est messager, roi dieu, gustice haletante, Vengeur, vengeur, de l'ancestral tourme'nt Et que ses yeux recelent pulsamment Tout le mystere infini qui m'echappe, Et qu'il est l'heure â qui| l'on a dit: ,;Frappe !" Pour abîmer l'effroyable avepir, Juge, il tuera le deuil et le soupir, Et de sa main robuste, orageuse, ivre, Deehirera les lois caduques, le vieux livre. II sera lui, le verbe aile, le sel, L'abri celeste aux souffles de l'autel, Le temple de l'espoir, les cris, les cris Furieux et berceurs que, des plaines aux cimes, Porteront, en tremblant d'amour, les vents surpris ; Et tressaillant jusques au fond de ses abîmes, La terre, en s'eveillant, fendra l'horison bleu, 326 327 Et se cera le renouveau, la passion De te suivre et te voir, 6, resurrection ! O, joie ! et tous ceux-ci, dos courbes, face hâves, Sentiront sur leur front fuir miile avrils suaves Et, se dressant eux tous, les sentinelles De Pamertume, eux dont les bras trop greles Ploient au fardeau du froment d'esclavage, Eux, les courbes, les vaincus, d'âge en âge, Se leveront fous de l'argile libre Et ce sera, dans l'etre et dans l'ether qui vibre, Quelque chose de pur et de renouvele, Quelque chose de si ehange, si constelle D'amour, de paix et d'ardeur si complete, Que le jadis tout vermoulu, le mal fele. Mourront dans la magnificence de la fete. AŞTEPTARE — semnată Octavian Goga — a apărut în •revista Luceafărul, an. IV, nr. 8, 15 aprilie 1905, p. 167, şi a fost reprodusă în volumiul Poezii (1905). V. 26, în revistă : „Impleteşte-ţi chipu-n apă" ; în ediţia 1905 şi 1924 : „Chipu-şi impleteşte-n apă". In ediţia din 1924 nu s-a făcut nici o modificare. Poezia e publicată pe prima pagină a numărului închinat lui Coşbuc, avînd în centru fotografia poetului şi e evident inspirată de viaţa bardului de la Năsăud. FEC UNDIT AS — semnată Octavian Goga — a apărut în Viaţa românească, an. II, nr. 10, octombrie 1907, p. 71—72. A fost reprodusă în Luceafărul, an. VI, nr. 21, 1 noiembrie 1907, p. 454, şi apoi inclusă în volumul Ne cheamă pămîntul .(1909), cu o singură modificare : V. 5, în revista : „Le văd în drum şireaguri aşternute" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Le văd în drum şiraguri aşternute". In ediţia din 1924 sînt următoarele modificări faţă de volumul din 1909 : V. 2, în revistă şi ediţia 1909 : „Iar frunzele de-o nevăzută mînă" ; în ediţia 1924 : „Cind frunzele de-o nevăzută mînă". V. 6, în revistă şi ediţia 1909 : „Un val de vînt le spulberă-n risipă" ; în ediţia 1924 : „Un val de vînt le-nvolbură-n risipă". V. 15, în revistă şi ediţia 1909 : „Şi, fărîmat pe drumuri nesfîrşite" ; în ediţia 1924 : „Şi, călător pe drumuri nesfîrşite". PRĂPASTIE — semnată Octavian Goga — apare în Lucea-fărul, an. VII, nr. 9—10, 1/15 mai 1908, p. 195—197. A fost reprodusă, cu unele modificări, în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). V. 8, în revistă :„Un biet moşneag cu barba albă, frumos în portu-i de la ţară" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Un biet moşneag cu barba albă, frumos în portul de la ţară". în ediţia din 1924 apare o singură schimbare faţă de volumul din 1909 : V. 10, în revistă şi ediţia 1909 : „Şi ochii-ntrebători, albaştri, mă cercetau în faţ-anume" ; în ediţia 1924 : „Cînd ochii-ntrebători, albaştri, mă cercetau în faţ-anume". ÎNVIERE — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. VII, nr. 16, 15 august 1908, p. 379—380 ; a fost reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909), cu o modificare : V. 48, în revistă : „Te-ascult, strivit ostaş fără hodină" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Te-ascult, te-ascult, ostaş fără hodină". în ediţia 1924 — nici o modificare. COSAŞUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. VII, nr. 18, 15 septembrie 1908, p. 431, şi a fost reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). Prin conţinutul ei social, poezia aceasta, alături de Graiul pinii şi de altele cu un conţinut asemănător, a stîrnit furia reprezentanţilor ideologiei claselor exploatatoare. Unul dintre ei scria, astfel, indignat şi înspăimântat, în revista lui Ovid Densusianu, Viaţa nouă, an. V, nr. 2, 1 martie il909, p. 39, în articolul Mişcarea intelectuală : „Unele (din poeziile lui O. Goga, n.n.) merg pînă la anarhism, aşa Graiul pînii şi Cosaşul..." DE DEMULT... — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. V, nr. 3, 1 februarie 1906, p. 51—52. A fost 328 329 reprodusă în Gazeta de Transilvania, 15 februarie 1906, p. 75. în anul 1909 a intrat în volumul Ne cheamă pămîntul. între ediţia din 1909 şi cea din 1924 este o singură deosebire: V. 29, în revistă şi ediţia 1909 : „El aşează-n sîn scrisoarea şi sărută mîna popii" ; în ediţia 1924 : „El aşează-n sîn răvaşul şi sărută mîna popii". UN OM — semnată Octavian Goga — a apărut în Viaţa românească, an. II, nr. 3, 1 martie 1907, p. 460—463, şi a fost reprodusă în Luceafărul, an. VI, nr. 8, 15 aprilie 1907, p. 149, şi în organul sindicalist Dezrobirea, an. I, nr. 8, 24 aprilie 1907, p. 2—3. A fost introdusă fără modificări în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). între ediţia din 11009 şi cea din 1934 există o singură schimbare : V. 8, în revistă şi ediţia 1909 : „Tu vei găsi cumpănă dreaptă" ; în ediţia 1924 : „Tu vei găsi socoată dreaptă". Referindu-se la destinul tragic al eroului liric, în atmosfera sumbră şl mizeria în care se stinge, criticul G. Ibrăileanu spunea că este „...simpla şi dureroasa poveste a ţăranului român care ar putea să aibă drept moto vorbele lui Glocester din Regele Lear; «Totul e întunecime şi dezolare»" (Ţăranul în literatura românească, Viaţa românească, nr. 3, martie 1907, p. 528). în schimb, Mihail Dragomirescu contestă valoarea poeziei şi o persiflează în Convorbiri, an. I, nr. 8—10, voi. II, 15 aprilie — 15 mai 1907, p. 471—472 : „Poetul', ca să nu zicem bocitorul, jăleşte mai jalnic ca niciodată pe un mort sărac, care a avut trei feciori, unul căzut în război şi doi slugi departe, o fată care a murit de ruşine şi o nevastă care i-a murit de supărare, — şi, jelindu-1, ni-1 arată păzit de o babă (care-i aduce tătmîie, îl plînge, îi pune un ban în mînă şi adoarme), apoi de lună, care [urmează citat din poezia lui Goga] şi-n fine şi-1 închipuie dus la groapă, neplîns de nimeni (nici chiar de baba care-1 plînsese) şi proho-dit de o sapă care de ar, avea grai ar spune un fel de oraţie funebră plină de ■ sentimente nobile, din care e peste poate să lipsească «glia» şi pe care ne-o comunică poetul. Această bucată cu multe versuri greşite («Tu vei găsi cumpăna dreaptă») şi pe lîngă unele imagini poetice [...] cuprinde imagini repulsive şi cadaverice, care, nefiind destul de caracteristice, dau întregii poezii un aer bolnăvicios. Astfel, primele versuri [citat strofa I-a] sînt oribile, fiindcă asudarea mîinilor e greţoasă şi nu e caracteristică, deoarece omului muncitor nu-i asudă mîinile, ci fruntea. Şi mai respingătoare e imaginea «feţei strînsă sub bărbie» [...]. Extrema sărăcie a celui mort putea fi arătată prin altă imagine. Ceea ce e mai grav e că arătarea acestei extreme sărăcii, care este esenţială concepţiei poetului, trece peste intenţiunea lui : face pe om antipatic, căci nu se poate ca un om atît de sărac să nul fie într-un fel şi un netrebnic. Dar glorificarea netrebniciei prin astfel de jălanii bolnăvicioase sînt la modă azi. De altminteri, poezia e monotonă şi lipsită de avînt, cum trebuie să fie un bocet — nu însă şi o poezie, drept care se dă." GRAIUL PÎNII — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. V, nr. 21—24, 15 decembrie 1906, p. 433, şi a fost reprodusă de Viaţa românească, an. II, nr. 1, ianuarie 1906, p. 206, la. rubrica „Revista revistelor" ; apare apoi, cu modificări în Ţara noastră, an. III, nr. 7, 15/28 februarie 1909, p. 50. In această formă este introdusă în volumul Ne cheamă pîmîntul (1909). V. 19—21, în Luceafărul: „Drumeţi nerăsplătiţi şi vrednici Ai vremii vitrege şi rele. Cîte dureri neînţelese"; în Ţara noastră, ediţia 1909 şi 1924 : „Căci nu vor ochii să mă mintă, Nu vrea urechea să mă-nşele. Simt cîte doruri nenţelese". V. 25—26, în Luceafărul: „Al vostru neam cu umeri gîrbovi Dintru-nceputul vremii plînge" ; în Ţara noastră, ediţia 1909 şi 1924 : „Aţi împletit atîta jale In doina voastră care plînge". 331 330 V. 27, în Luceafărul: „Şi holdele cu spice grele" în Ţara noastră, ediţia 1909 şi 1924 : „Doar holdele cu spice grele" ; „Păcate grele dorm subt glie" ; ediţia 1909 şi 1924 : „Dureri aţi 29', în Luceafărul; în Ţara noastră, zăvorit sub glie". 33, în Luceafărul : „O groază mintea mea o sapă" ; în Ţara noastră, ediţia 1909 şi 11924 : „Mustrarea mintea mea o sapă". V. 34, în Luceafărul „Şi jalea sufletu-mi apasă" ; în Ţara noastră, ediţia 1909 şi 1924 : „Şi groaza sufletu-mi apasă". La apariţie, poezia a fost comentată de Mihail Dragomirescu în Convorbiri, nr. 3/1907, p. 147, în termeni foarte aspri. „Deşi într-o notă sentimentală exagerată, abuzul de cuvinte ca «plînge», «plînsoare», «jale», «durere» şi «dureri», «îndurerat», «geamăt», «lacrămi», «negru», «întunecat», deşi siluind prea mult înţelesul metaforic al cuvintelor («strigarea strunii», «aş vrea să ferec plînsoarea», «groaza sapă mintea»), şi deşi cu o armonie monotonă şi cu o mişcare de desfăşurare a ideii neclară şi fără gradaţie (strofa din urmă fiind mai slabă şi mai puţin poetică decît penultima), poetul a înnemerit cîteva versuri frumoase, dar pe care parcă le ştim din alte poezii ale sale. In această poezie, poetul, ca şi în alte lucrări, caută să-şi exprime mila pentru poporul de jos, «dătătorii de pîne», a cărui înăbuşită mişcare de răzvrătire o îndreptăţeşte, dar o aşteaptă cu teamă. Cu un fond sentimental atît de înduios şi cu nişte accente atît de tânjite, e greu să fii poet al deşteptării unui popor. Şi desigur Goga nu este." De observat că la publicarea în volum Goga va ţine seama de unele observaţii stilistice. (Vezi, pentru felul cum a reacţionat critica la această poezie, şi nota la Cosaşul.) O ŢARA ŞTIU — 1907 — semnată Octavian Goga, cu titlul Rugăciune — a apărut în Luceafărul, an. VI, nr. 7, 1 aprilie 1907, p. 119. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). Poezia i-a smuls lui M. Dragomirescu în Convorbiri, an. I, nr. 12, 1907, p. 465—466, următorul comentariu : 332 „în această bucată lirică, poetul mişcat de răscoalele noastre ţărăneşti, cu un glas n.onoton şi jalnic, ca într-o litanie bisericească bizantină, se roagă de Dumnezeu-Tatăl («Părinte bun al neamurilor toate» !), pe care apoi îl confundă cu Fiul («Ascultă, Doamne, glasul rugii mele — cînd trupul tău lîngă altar (?) s-a frînge»), ca «cu sufletele grele de păcate» să coboare, «pentru totdeauna, fiorul sfînt al dragostei de frate». Deşi avînd unele versuri frumoase ca : «Curînd veni-vor pluguri în ogoare Şi-or rupe brazde negre de ruşine, Sfios cădea-va bobul de sămînţă, Şi sub pămînt s-a furişa mai bine ! Mai rodnică va fi îmbrăţişarea Grăuntelui cu firul de ţărînă, Mai des vor curge lacrimile tale Pe nou sfinţita ţarină bătrînă. Pe cîmpul larg să strîngă sporul verii...» Această poezie pentru ca să fie pricepută impune cititorului să ştie mai dinainte nu numai unele împrejurări ale răscoalelor, ci şi tendinţa ce are poetul în alte poezii anterioare. Numai avînd cunoştinţă de democratismul lui şi de multul sînge ţărănesc vărsat, putem să punem oarecare legătură între rodnicia neobicinuită a inevitabilei «glii» şi între durerea mută a secerătorilor, al căror sînge ar fi îngrăşat în primăvară pămîntul. Toată poezia în această apropiere stă, dar legătura dintre cele două idei (care numai se juxtapun, iar nu se presupun, una pe alta) este făcută fără nici un relief. Ceea ce e mai grav e că poezia cuprinde imagini false şi manierate (de altminteri, bine sunătoare)1, care aduc aminte apucăturile gongorismului, manierismului, eufuismului şi preţiozităţii, boale ce au bîntuit mai acum două-trei sute de ani literaturile occidentale. A zice lui Dumnezeu : «Fă geana ta de milă să tresară», a arăta ploaia ca «lacrămile» dumnezeirii, ce, în urma răscoalelor, vor curge mai des pe pămînt şi mai cu seamă a zice de seceratul griului că : «...oştirile de seceri îţi vor culege cuminecătura» 333 este, pe de o parte, a împinge sentimentalismul dincolo de marginile permise, iar pe de alta, a strica rostul sănătos al limbii române, făcînd-o să poarte asemenea imagini căutate şi nefireşti. Unde e sănătatea şi frăgezimea lui Coşbuc şi delicateţea naturală a lui Iosif ? Cu de aceste daturi ne învăţaseră ardelenii, nu cu jelanii bolnăvicioase întortocheate." PRIMA LUX — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. VII, nr. 19, 1 octombrie 1908, p. 455. A fost reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909), cu o modificare : V. 28, în revistă : „Vedeam în cale licuricii, cum luminau în şanţ otava" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Zăream în cale licuricii, cum luminau în şanţ otava". în ediţia din 1924 e o singură modificare faţă de cea din 1909. V. 36, în revistă şi ediţia 1909 : „Şi tata mi-a răspuns pe gînduri" ; în ediţia 1924 : „Cînd tata mi-a răspuns pe gînduri". STRĂINUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. VI, nr. 12, 15 iunie 1907, p. 136. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). Poezia, atît de simplă şi de directă în aparenţă, se caracterizează printr-un „ton liniştit, de povestire. în toată întinderea epică a poeziei nu se în tîmpla nici un fapt din cele pe care le-ai putea numi tragice. Sînt toate fapte mici — care capătă o adîncă şi teribilă semnificaţie, tocmai prin felul cum se proiectează şi cum răsună în liniştea blîndă şi înţelegătoare a acelui noi al povestirii, care, repetat în fiecare strofă de mai multe ori, alcătuieşte planul vieţii comune a satului. Să urmărim întîi această proiectare la modul ei aparent direct. Faţă de liniştea contemplativă a satului, prima notă care îl diferenţiază tragic pe străin e totalul lui anonimat. Denumit de la început un om doar, el rămîne iremediabil în acest anonimat, pînă la sfîrşit, cînd tocmai un gest al lui părea că ar putea duce la o identificare : s-a închinat noaptea în ţintirim lîngă o cruce — dar nu s-a putut afla a cui a fost. în acest anonimat însă durează 334 o mare durere. Sobrietatea cu care o indică poetul prin însemnarea gesturilor ei rare, abia cîte unul în fiecare strofă, îi conturează mari dimensiunile tocmai prin contrastul cu liniştea aparentă a întîmplărilor şi a povestirii. Străinul apare grăbin-du-şi paşii largi, încît învolburează praful. Stă lîngă biserică cu capul gol «în ploaia razelor fierbinţi», privind-o ca într-o regăsire dorită cu sete. Deşi vorbea domol, parc-avea lacrimi pe obraz. S-a uitat cu atîta jale «cînd a trecut un car cu boi». ■ Ii «tremura cuvîntul» vorbind cu grai blînd. înainte de a dispare a stat un ceas de noapte în ţintirim... Atît. Şi totuşi, în fiecare cuvînt aproape simţi că stă ascunsă o lacrimă. Nu numai în urma ritmului adînc descendent pînă la depresiune, cu mai toate verbele la începutul versului. Pătrunzîndu-te adînc de tot tragismul latent al poeziei, îţi dai seama că poetul nu trăieşte decît în cuvinte şi chiar mai puţin decît în ele : în forma de povestire numai, viaţa sufletească a satului. în realitate, poetul trăieşte viaţa sufletească a străinului. Aceasta nu reiese numai din ritmul adînc depresiv al poeziei, care nu e astfel decît ritmul din sufletul pribeagului; nu numai din sentimentul de singurătate tragică din poezie, care nu are nimic comun cu liniştea impersonală a povestirii. Ci şi din toată nuanţarea vieţii sufleteşti a străinului, care, cu toată sobrietatea cu care e creionată, e infinit de complexă pe lîngă cea a comunităţii satului, care pur şi simplu în poezie nu există. Pe cînd toate gesturile din poezie ale străinului sînt nuanţate atent cu o mulţime de împliniri de puternică tonalitate afectivă : se închină adînc, priveşte îndelung, la vecernie stă cucernic şi supus, sărută duios icoana... gesturile satului sînt pur şi simplu exterioare, amorfe : stam, îl văzurăm, ne uitam... Doar o clipă altfel : lăcrimam toţi ascultînd, dar asta nu e decît ecoul durerii străinului —, ca şi sclipătul ei tîrziu din ultima strofă : Ne era jale. Din tot — simţi orbitor de puternic : în realitatea poeziei, poetul nu e noi al satului, ci e străinul. Din acest tragic subiectiv, care e cu atît mai puternic cu cît e mai în adînc disimulat, în contrast cu aparenta linişte obiectivă a acelui noi epic, vine toată forţa extraordinară a acestei poezii, atît de simplă în aparenţă" (Ovidiu Papadirna, Naturalism şi idealism în poezia lui Octavian Goga, Familia, nr. 5—7, 1943, p. 113— 114). 335 MI-A BĂTUT UN MOŞ LA POARTA... — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. VIII, nr. 1, 1 ianuarie 1909, p. 6, şi a fost reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909), cu o modificare : V. 8, în revistă : „Zîmbitor venea moşneagul" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Zîmbitor păşea moşneagul". In ediţia din 1924 nici o modificare. LĂCAŞ STRĂBUN... — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. V, nr. 2, 15 ianuarie 1906, p. 30, cu titlul înviere, şi a fost reprodusă cu modificări în volumul Ne cheamă' pămîntul (1909) : V. 29—30, în reviste : „La orice pas se sfarmă o verigă Ce-mi ferecase îngrădita minte". în ediţia 1909 şi 1924 : „In inimă obezile se sfarmă, Se dezrobesc aducerile-aminte". Faţă de ediţia din 1909, în 1924 survine o modificare : V. 51, în revistă şi ediţia 1909 : „Că-n drumul ei a răsărit un mugur" ; în ediţia 1924 : „Că-n drumul ei a răsărit un picur". ION CRÎŞMARUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. VI, nr. 4—5, 1 martie 1907, p., 74 ; a fost reprodusă cu o singură modificare în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). V. 1, în revistă : „Că multe păcate" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Vezi, multe păcate". ACASĂ — semnată Octavian, cu titlul Acasă I. Revedere — a apărut în Luceafărul, an. I, nr. 2, 15 iulie 1902, p. 6, avînd ca moto: „Erai rău cînd erai copil, auzi, rău, lucru mare. Cum de eşti bun azi, dragul mamii, Dumnezeu să te ţie". Reprodusă cu modificări în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). V. 7, în revistă : „O, Doamne, rău erai atunci" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Fără astîmpăr îmi erai". | V. 9, în revistă : „Nu m-ascultai, ştii c-ai păţit-o"; în ediţia 1909 şi' 1924 : „Nu m-âscultai... Stii ce-ai păţit." I V. 13—16, în revistă : „Nu te-ar cunoaşte, ieşi la poartă, ! Să te-ntîlnească-odat' vecinii. Stăi-le-n cale şi le zi: Măi, ştiţi ce ? Eu-s feciorul Linii"; în ediţia 1909 şi 1924 : „Nu te-ar cunoaşte nicidecum Să te-ntîlnească-n drum vecinii. Vezi, ieşi în poartă şi le zi: Măi, ştiţi, eu sînt feciorul Linii". V. 17, în revistă : „Ar rîde toţi, dar nu te-ar crede" ; Sn ediţia 1909 şi 1924 : „Te-ar rîde fără crezămînt". V. 19, în revistă : „Ar zice : Uite-un domn aici" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Şi-ar zice : Uite-un domn aici". V. 23, în revistă : „Eu îmi întorc pe-o clipă fata" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Eu îmi întorc o clipă faţa". înaintea ultimei strofe, în Luceafărul mai erau următoarele versuri : „Dar tu să-1 prinzi, rîzînd, pe unu : Nu mai 'vezi, bade, eşti bătrîn. Nu ştii, doar eu la gura văii Ţi-am răsturnat un car cu fîn..." O RAZĂ — semnată Octavian Goga — a apărut în Viaţa românească, an, I, voi. II, nr. 6, iunie 1906, p. 421—424, reprodusă în Luceafărul, an. V, nr. 17—18, 15 octombrie 1906, p. 388, cu dedicaţia : „Miresei mele" ; reprodusă în Tribuna (Arad), nr. 239, 26 decembrie 1906, p. 22. A fost inclusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). Poezia a fost scrisă cu prilejul căsătoriei poetului cu Hortensia Cosma din Sibiu. i, RAPSODIE — semnată Othmar — a' apărut în Luceafărul, : j an. I, 1 iulie 1902, p. 2, cu subtitlul : „Fără rimă". A fost re- produsă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909), cu modificări r V. 4, în revistă : „Şi-şi tremură ispita lor albastră" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Şi-şi tremură ispita lor aprinsă". ' V. 8, în revistă : „Ucizător al minţii înţelepte" ; : în ediţia 1909 şi 1924 : „Un ucigaş al minţii înţelepte". 336 337 V. 9, în revistă : „Stăpîn tiran al vrerilor păgîne" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Stăpîn tiran al patimelor mele". V. 12, în revistă : „O undă doar din rîul tău de aur" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „O undă doar din valurile negre". V. 24, în revistă: „Inimărmurită-n marmură de Păros"; în ediţia 1909 şi 1924 : „Inmărmurită-n marmură curată". V. 36 : „Eu, răzvrătitul călător al nopţii" (din ediţia 1909) lipseşte din revistă. In revistă, poezia mai are trei versuri, în final, care lipsesc din volum : „Copilul pal al lumilor albastre, Cînd şi-a închis pe-o veşnicie ochii, Zîmbea..." Rapsodie e prima poezie a lui Goga publicată în revista Luceafărul. înainte de apariţie i-a citit-o lui A. P. Bănuţ în locuinţa acestuia de la Budapesta din strada Ulhoi 21, care consemnează momentul în articolul Cum l-am cunoscut pe Octavian Goga, Pagini literare, an. V, noiembrie-decembrie, nr. 11— 12/1938, în felul următor : „Am rămas covîrşit de emoţie ! El mă privea melancolic... buzele întredeschise i se arcuiră într-un trist accent circonflex. — Ce crezi ? mă întrebă într-un tîrziu cu un glas stîns, venind parcă din altă lume. — Că eşti un mare poet, dragă Goga ! şi-i strînsei mîna în tăcere... Ochii lui mari sclipeau într-o lumină stranie : — Hm !... să vedem ! S-a ridicat brusc de lîngă mine. S-a dus la gearn. Se uita în gol. Pesemne îl tulbura lectura poeziei... mă gândeam. L-am privit o vreme fără să scot o vorbă... îmi părea foarte trist !" Poezia e încă vădit sub influenţa expresiei eminesciene, dar anunţă şi note proprii foarte distincte. „Dacă în aceste versuri de tinereţe ale lui Goga se găsesc şi sonuri eminesciene — se scria în revista lui Cezar Petrescu, România, an. I, nr. 197, 15 dec. 1938 — ele mai marchează totodată, embrionar, linia pe care se va dezvolta lirica poetului răşinărean." SUFLETUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. V, nr. 8, 15 aprilie 1906, p. 167, şi apoi a fost 338 ■ introdusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909), cu următoarea modificare : V. 18, în revistă: „Nisipul le rămîne uscat şi sec în urmă" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Nisipul le rămîne uscat si sterp în urmă". A FOST ODAT'... — semnată Octavian şi cu titlul Ostenit... — a apărut mai întîi în Tribuna literară, nr. 32, 1901, p. 29. „Te du... mai lasă patima iubirii !... Mi-e greu viaţa prea de tot trăită... De-abia-mi ridic pleoapa ostenită Şi-aş vrea un ceas etern al adormirii... Să dorim !... Să uit iubirea ta pripită Şi chipul tău, vecin păcătuirii... Să dorm !... S-arunc broboada amăgirii Pe viaţa-mi moartă, stoarsă şi răcită... Să dorm, să-mi văd viaţa-ntreagă scoasă Din al uitării vioriu noian... Să te visez : o fată sănătoasă, Cu gînd senin, curat ca de mărgean, C-ai adormit cu coatele pe masă, După cetirea primului roman..." Versiunea aceasta primă e structural refăcută în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). E SĂRBĂTOARE — semnată Octavian Goga, şi cu titlul înviere — a apărut în Luceafărul, an. VI, nr. 9, 1 mai 1907, p. 178. A fost introdusă cu titlul E sărbătoare în volumul Ne cheamă pămîntul (1909), cu o modificare : V. 4, în revistă: „Clopotniţa-şi îndoaie spornic încheieturile uscate" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Clopothiţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate". TEMPORA... — semnată Sanherib — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 1, 1 ianuarie 1904, p. 42, cu titlul O, tempora, temporaA fost reprodusă în Ţara noastră, an II, nr. 52, 21 339 După versul 130 din volum, în Luceafărul mai era versul : decembrie 1908, sub semnătura Octavian Goga, cu următoarele modificări : titlul simplificat la Tempora... V. 9, în Luceafărul: „Şi multe nopţi purces-au cale" ; în Ţara noastră : „Şirag de nopţi purces-au cale". V. 29, în Luceafărul : „Azi de s-ar naşte alt Isus" ; în Ţara noastră : „Azi de s-ar naşte alt Mesia". V. 30, în Luceafărul: „Şi-o altă stea s-aretc locul" ; în Ţara noastră : „Şi-o altă stea s-arate locul". ' Forma din Ţara noastră a fost reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul, 1909. FRUMOASA CEA DIN URMA — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. III, nr. 1, 1 ianuarie 1904, p. 6—7, cu titlul Mortua est (Rapsodie. Fără rimă). A fost reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909), cu următoarele modificări : V. 4, în revistă : „Ploau-şi jalea -nduioşaţi cireşii" ; în ediţia 1909 şi ,1924 : „Ningeau podoabă-nduioşaţi cireşii". V. 15, în revistă : „S-a-ntunecat şi în adînc de mare" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „S-a-ntunecat şi-n adîncimi de mare". V. '16, în revistă : „Muiatu-şi-a pleoapa tremurînd" ; în ediţia 1909 şi ,1924 ; „El şi-a muiat pleoapa tremurînd". V. 18, în revistă : „Şi gemet lung pornitu-s-a prin codri" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Şi geamăt lung pornitu-s-a prin codri". V. 23, în revistă : „Gemea nebun din tulnice de-aramă" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Urla nebun din tulnice de-aramă". V. 38, în revistă : „Şi-1 freamătă, iar calea-i se opreşte" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Şi-1 freamătă, cînd calea-i se opreşte". V. 40, în revistă : „Şi-n gemet lung ea foc aprinde, mare" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Şi-n geamăt lung ea foc aprinde, mare". V. 70, în revistă : „Iar genele le strălucesc de lacrimi" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Şi genele le strălucesc de lacrimi". V. 71, în revistă : „Şi gemet lung răzbate-le făptura" ; în ediţia 1909 şi 1924 : ,,^4mar nespus răzbate-le făptura". V. 79, în revistă : „Desprinde-se un cîntec fără seamăn" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Se înfirip-un cîntec fără seamăn". „Cea mai curată, cea mai, sfîntă jertfă". V.. 139, în revistă : „De-un val răzleţ din sînul ei recit" ; în ediţia 1909 şi 1924 : „Un val răzleţ din sînul ei recit". Din mărturiile lui O. C. Tăslăuanu în O. Goga (Amintiri), p. 63, ştim că poetul ţinea foarte mult la această poezie, pe care a şi semnat-o cu numele propriu. Poezia e vădit inspirată din Tragedia omului a lui Emerich Madâch (cf. tabloul XII şi XIV), pe care Goga a tradus-o în limba română într-un chip magistral. Despre această poezie N. Iorga scria în Istoria literaturii româneşti contemporane, In căutarea fondului, voi. II, p. 106— 107 : „Dar, din tot ce a dat fericitul poet tînăr în întia epocă a vieţii lui, nimic nu atinge rara frumuseţe, ţesută pe o pînză de adîncă simţire, din cele mai sclipitoare icoane noi, în «rapsodia fără rimă» Mortua est. De la Emineseu încoace, în formidabilele lui clădiri de imaginaţie, literatura noastră nu mai avusese o astfel de viziune." OASPE VECHI — semnată Octavian Goga — a apărut în Viaţa românească, an. IV, nr. 10 (octombrie), 1909, p. 51 ; a fost reprodusă în Luceafărul, an. VIII, nr. 23, 1 decembrie 1909, p. 531, şi introdusă apoi în volumul Din umbra zidurilor (1913), cu modificări : V. 9, în reviste : „Cum cobora stăpîna mamăf făclie-n casă să-mi aprindă" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „Cum cobora stăpîna blinda, făclie-n casă să-mi aprindă". V. 20, în reviste : „îmi deştepta un zvon de frunze, un zvon de cîntec de la ţară" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „îmi deştepta un zvon de frunze, un glas de cîntec de la ţară". V. 22, în reviste : „De mînă mă ducea copilul în ţări cu zmei şi cosînzene" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „De mînă mă ducea copilul în ţări cu feţi şi cosînzene". V. 26, în revistă : „Eu stau strivit ş-aud aievea cum toa-te-n juru-mi prind să tacă". în ediţia 1913 şi 1924 : „Stau singur şi aud aievea cum toate-n juru-mi prind să tacă". 341 340 în ediţia 1924 intervin alte modificări. V. 25, în ediţia 1913 : „E largă casa mea acuma, dar noaptea-i mută şi săracă" ; în ediţia 1924 : „Azi încăperea mea e largă, dar noaptea-i mută şi săracă". AGONIE — semnată Octavian Goga '— a apărut în Luceafărul, an. XII, nr. 7, 1 aprilie 1913, p. 212, şi a fost introdusă cu modificări în volumul Din umbra zidurilor (1913) : V. 5, în revistă : „Un biet pribeag, cu rostul de la ţară" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „Un cîntăreţ, cu rostul de la ţară". După versul 16, în Luceafărul mai erau versurile : „Te-ai dus aşa, o luntre fără cîrmă, Gonind departe-o dungă de lumină..." V. 19, în revistă : „La orice colţ mi te pîndea o sîrmă" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „Din orice colţ mi te pîndea o sîrmă". In ediţia 1924 intervin modificări. V. 31, în revistă şi ediţia 1913: „Un nou-venit în casa solitară"; în ediţia 1924 : „Încetişor în casă se strecoară". LACUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. XI, nr. 8, 19 februarie 1912, p. 163, avînd după strofa a doua următoarele versuri : „Le-ascult de sara cînd încep în tremur să trăsaie, Le-ascult şi nu le mai pricep Năvalnica bătaie..." Poezia a apărut fără această strofă în Volumul Din umbra zidurilor (1913). SCRISOAREA TA... — semnată Othmar — a apărut în Luceafărul, an. XI, nr. 1, 1 ianuarie 1912, p. 20, şi a fost reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). 342 De remarcat că în Luceafărul, an. XI, nr. 5, 29 ianuarie 1912, p. 106, Goga va publica, tot cu pseudonimul Othmar, poezia Pace..., în care strofa a doua e foarte asemănătoare cu strofa a doua din Scrisoarea ta.,.: Cu slova ta vin anii toţi, Şi-n vraja lor mă fură... în rostul ei mărunt cum poţi Să-nchizi atîta ură ?... (Scrisoarea ta...) Cu slova ta vin anii toţi, Şi-un zimbet trist îmi fură... în scrisul tău mărunt cum poţi Să-nchizi atîta ură ?... (Pace) POET — semnată Octavian Goga, cu indicaţia Seghedin — a apărut în Luceafărul, an. XI, nr. 10, 4 martie 1912, p. 196, şi a fost reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913) cu titlul Poet. Poezia aceasta, ca şi Eu ştiu un basm, cu indicaţia Seghedin, februarie, apărută în Luceafărul, an. XI, nr. 9, 26 februarie 1912, p. 117, a fost scrisă în temniţa din Seghedin. Nu numai indicaţia Seghedin, care o însoţeşte, ne indică acest lucru, ci şi următoarea însemnare cu titlul Goga în temniţă, publicată în Luceafărul, nr. 7 din 12 februarie 1912 : ,„în sfîrşit, după multe amînări din cauza hărţuielilor cu d-1 Vaida, poetul Goga a intrat în temniţa Seghedinului pentru a-şi împlini pedeapsa de o lună. A plecat în tăcere, fără alai şi fără să-1 însoţească strigătele de durere şi de indignare ale poporului, a cărui pătimire a înveşnicit-o în poeziile lui." O. Goga a fost închis pentru un articol publicat în revista Ţara noastră „în care scria răspicat — se spune în însemnarea respectivă — despre mizeriile noastre interne şi despre asupririle feudale din Ungaria". SCRISOARE (Contesei de Noailles, născ. principesa Brînco-veanu) — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. XI, nr. 16, 15 aprilie 1912, p. 297. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1013). 343 Poezia are un evident caracter polemic. Intr-o scrisoare adresată revistei Les Annales, contesa de Noailles a declarat iresponsabil că nu e româncă şi nu cunoaşte cîtuşi de puţin România, în care a fost numai o dată, în drum spre Constantinopol. O ultimă lucrare asupra Annei de Noailles, scrisă de Edrnee de la Rochefoucauld, în colecţia „Classiques du.XX-e siecle", Editions Universitaires, Paris, 1956, precizează că Arina-Elisabeth de Bran-covan s-a născut la 15 noiembrie 1876 la Paris şi că „son pere etait prince roumain. Les Brancovan avaient regne sur la Va-lachie, le dernier hospodar ayant ete le grand-pere d'Anna". E vorba de principele Dimitrie Bibescu,' domn al Munteniei între 1845—1848. Sub influenţa mamei sale, o admirabilă cîntăreaţă la pian, Anna începe să compună muzică. La 13 ani renunţă, fiind ispitită de arta versului. începu cariera poetică irnitmd un sonet de Alfred de Musset : „Un sonnet d'Alfred de Musset me servit d'exemple". Va cunoaşte marile personalităţi poetice şi muzicale ale epocii. Va călători mult şi va uita complet patria sa. în 1913, cu cartea Les vivants et les morts, cunoaşte apogeul gloriei sale literare. Le Times considera pe Anna de Noailles cea mai mare poetă a secolului XX din Franţa, şi poate chiar din Europa. E aleasă în' comitetul Femina, în 1921 e aleasă membră a Academiei Belgiene, cu care prilej ţine un discurs acoperit de glorie. Marcel Proust o felicită într-o telegramă de 180 de cuvinte. A murit la Paris, la 30 aprilie 1933, făcîndu-i-se funerarii oficiale. Corpul i-a fost depus în cimitirul Pere-Lachaise, în cavoul familiei Bibescu-Brîncoveanu. Au rămas de la ea mai multe volume de versuri şi nuvele : Le coeur innombrable (1901), L'om-bre des jours (1902), La nouvelle esperance (1903), Le visage emer-veille (1904), La domination (1905), Les eblouissements (1905), Les vivants et les morts (1913), Les forces eternelles (1920), Le poeme de l'amour (1924), Poemes d'enfances (1928), Le livre de ma vie (1932) etc. In faţa unei asemenea glorii europene, e de remarcat curajul lui Octavian Goga de a deschide o polemică publică. Dacă ţinem seama şi de scrisoarea adresată lui Duiliu Zamfirescu tot pentru apărarea obîrşiei şi a strămoşilor, poezia aceasta trebuie încadrată într-o coordonată esenţială şi statornică a liricii lui Goga. POETUL — semnată Octavian Goga şi datată Paris — decembrie, a apărut în Tribuna, Arad, an. XV, 1910, şi a fost reprodusă în voi. Din umbra zidurilor (1913)- cu următoarele modificări, care s-au păstrat şi în ediţia noastră de bază (1924) : V. 7, în revistă : „O clipă-i fulgeră armura şi zboru-i întretaie cerul"; în ediţia 1913 şi 1924 : „In soare-i fulgeră armura şi zboru-i întretaie cerul". V. 14, în revistă : „Şi nestemate fără număr culege mîna-i fermecată" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „Şi nestemate fără număr culege mina fermecată". V. 16, în revistă : „Răpeşte-un vis ce doarme tainic pe căpătîiul de fecioară" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „El fur-un vis dormit azinoapte pe căpătîiul de fecioară". V. 18, în revistă : „Şi cînd amurgu-ncinge bolta cu cin-gătoarea lui de aur" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „Şi cînd amurgu-ncinge bolta în brîul lui tivit cu aur". V. 23, în revistă : „O clipă se mai uită-n urmă cu ochii osteniţi de cale" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „O clipă mai priveste-n urmă spre ceaţa risipită-n vale". V. 27, în revistă : „îşi frînge de zăgazuri mintea — de veci nerăsplătită roabă" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „îşi frînge de zăgazuri mintea de veci neadormită roabă". V. 32, în revistă : „Dar mîinile nu-i dau odihnă, căci vreau altarul de închinare" ; în ediţia 1913 şi 1924 : „Dar mîinile nu-i dau odihnă, căci vor altar de închinaie". PE-UN ALBUM — semnată Sylex — a apărut în Ţara noastră, an. III, nr. 39, 27 septembrie/10 octombrie 1909, p. 2, sub iorma următoare : Petrec cu ochii-ntreg albumul, Şi cu privirea mea umilă Gîndiri şi îndrumări şi sfaturi Culeg din fiecare filă'. Cum văd atîtea rînduri pline Cu-nţelepciune de viaţă, Îmi zic pe gînduri dus : „Sărmane, Tu nu poţi da nici o povaţă !" Tu doar cu cîntece şi lacrimi Iţi duci a traiului corvadă, Copac plăpînd, bătut de soartă, E floarea singura ta roadă !... 344 345 T Poezia a fost reprodusă cu modificări substanţiale în volumul Din umbra zidurilor (1913) : Petrec cu ochii-ntreaga carte Şi cu privirea mea umilă Comorile eternei arte Le văd pe fiecare filă... Cum se strecor atîtea rînduri Cu-nţelepciune de viaţă, Le recitesc şi-mi zic pe gînduri: „Tu nu poţi da nici o povaţă !"... Un cîntec doar de s-a alege Din lunga ta corvadă, Copac bătut de-a firii lege, E floarea singura ta roadă !... STEJARUL — semnată Octavian Goga — a apărut în Ţara noastră, an. IV, nr. 1, 7 ianuarie 1923, p. 1 ; Reprodusă în volumul f Din larg (1939). în manuscrisul aflat la Muzeul „Octavian Goga" de la Ciucea era intitulată : Datorie şi datată Ciucea, 1.1.1922. V. 9, mss. : E mut şi blînd, stă fără să se-nchine.' ; în revistă : El, mut şi blînd, stă fără să se-nchine. PACE — semnată Octavian Goga — a apărut în revista, condusă de el, Ţara noastră, Cluj, an. V, nr. 38, 21 septembrie 1924, p. 37, cu titlul Acelaşi zîmbet. A fost reprodusă în volumul postum Din larg (1939), sub titlul Pace şi cu următoarele modificări de text: V. 6, în revistă : „Şi-ar vrea să frîngă tainice zăvoare"...; în volum : „Şi-ar vrea să frîngă vechile zăvoare"... V. 13, în revistă : „Şi-n urma ei pe buze-mi reapare" ; în volum : „Şi-n urma ei în suflet reapare". V. 14, în revistă : „Acelaşi zîmbet de-mpăcare mută"... ; în volum : „Aceeaşi pace veştedă şi mută". STRIGOII — semnată Octavian Goga — a apărut în Ţara noastră, an. IV, nr. 10, 11 martie 1923, p. 309. A fost reprodusă în volumul Din larg (1939). A fost tradusă în limba italiană de Paolo Soldaţi şi tipărită în Familia, nr. 5—7/1943, p. 146 : GLI SPETTRI Case putride, decrepite Di vergogna e di peccati Case nere diroccote, Cosa resta di voi ? Restar gli spettri del possato Fatti calce e mattoni Di scacciarli, di ucciderli, Non e capace nessuno... Alitando odio, Digrignando famelici, Si allineano in agguato Dietro tutti i cantoni. Per quanto avanti noi mandiamo II carro della vita, Loro schizzano polvere di sepolcri Negii occhi di chi passo. Mettete innanzi tutt' e due le mani, Difendetevi, grandi architetti, Perche gli spettri, tutti insieme Voglion guastare la casa nuova... MARE AETERNUM — Universul literar, 21 mai 1938, nr. 14, p. 3. Reprodusă în volumul Din larg. Poezia se chema iniţial Sonet şi era datată Veneţia, 14 ian. 1937. A fost dată spre publicare în revistă, împreună cu facsimilul, de către d-na Olga Cruşevan-Florescu, care o însoţeşte 'de următoarea relatare : „Prezenta poezie a fost concepută de defunct pe malul Mării Adriatice, la Veneţia. A scris-o la Lido, în cursul unui ospăţ de seară. Textul de atunci mi-a fost încredinţat de autor în vederea traducerii franceze şi-apoi oferit definitiv. Trebuia să fie reprodus în lucrarea mea Antologie de la poesie roumaine, pe care o pregăteam pentru tipar, sub auspiciile defunctului. Dar tragicul deznodămînt s-a precipitat. Cu vreo două săptămîni înaintea morţii, citindu-i cîteva bucăţi, Octavian Goga mi-a spus, între altele, rîzînd : «Poezia din Italia e mai mult a ta decît a mea. Nu posed dublul şi nici nu o mai ştiu pe de rost.»" 346 347 Nu ştim dacă s-a realizat traducerea franceză. Cunoaştem însă o corectă traducere în limba maghiară, datorată lui Szabo Istvăn în Păsztortiiz : Uzetve, hajtva, ime, most ujra megâllok Partjaidon, nyugtalan es hatârtalan tenger, Izgalommal telten, s orok szerelemmel Kerdezlek es vâlaszodra vârok. Vized, ha csobban, tiikrod ha hosszan Borzong es râm mutatva ismet engem remit, Nyilo sebekre villantja âdâz fenyit, S a lelkemben fâjd iiszok regi tiize lobban. Mintha sippal, dobbal hirdetnek, hogy tâmad Hajdani hatalmunk, az elfelejtett, s erted En csak erted vetek rendre gâtat. Bâr azt sem tudom, mi kinoz itt jobban Hogy parttalan meseid mert nem ernek veget,-S eltem melyseges rejteken rnilyen titok dobban... CÎNTA MOARTEA — semnată Octavian Goga, — a apărut în Făt-Frumos, Cernăuţi, an. XIII, nr. 3, mai-iunie 1938, p. 83, cu precizarea într-o notă : „Ultima stihuire a lui Goga, scrisă la Ciucea cîteva zile înaintea morţii sale". A fost reprodusă în mai multe ziare şi reviste şi apoi în voi. Din larg (1939). A fost imediat tradusă în limba germană de Sever Bumbac : Es singt der Tod (Făt-Frumos, Cernăuţi, an. XIII, nr. 3, mai-iunie 1938, p. 89) şi de Reinhold Scheibler : Mir geigt der Tod (Făt-Frumos, Cernăuţi, an. XIII, nr. 3, mai-iunie 1938, p. 157). MIR GEIGT DER TOD Mir geigt der Tod ein Lied am Fenster, Wie Abendmesse klingt's gedămpft, Er zeigt mir unsres Volkes Măre, Ein Spiel, drin Licht und Schatten kămpft. Ich lausche ihm in nâcht'gem Schweigen, Aus tiefem Innren wăchst hervor Mein ganzes hingegang'nes Leben Und steigt zu Hâupten mir empor. Ich fiihle hinter heisser Schlâfe Die alten Welten sich erneun ; — Nicht, was da war, kommt mir zu Sinnen, Doch was da hâtte konnen sein. Poezia a fost tradusă în limba germană şi la Berlin, de Konrad Richter, în anul 1939. DER TOD SPIELT AUF Wie ferne Abendmesse klingt es : am Fenster spielt der Tod die Weise ; von uns, von meinem Volke, singt es ; jetzt jubelt's hell, nun klagt es leise. Die Nacht und ich, wir lauschen, schweigen, des Spielmanns Schatten wăchst im Dunkel ; verklungnen Lebens Bilder steigen um mich empor wie Sterngefunkel. Ion fiebre, scheint's. Gedanken send' ich, Erinnerungen suchen, săumen : nicht, was gewesen, wird lebendig, nein, was sein konnte, muss ich trăumen. TRECEA UN OM — semnată Octavian Goga — a apărut în Ţara noastră, an. V, nr. 29, 20 iulie 1924, p. 896. A fost reprodusă în volumul Din larg (1939). A fost tradusă în italiană de Paolo Soldaţi şi tipărită în Familia, nr. 5—7, 1943, p. 145 : PASSAVA UN UOMO Sotto la finestra della mia casa, Dove la strada si allarga fra i campi, ■ Sotto un polverio di stelle nel nitore del cielo, Passava un uomo, cantando, ier sera. Era un canto che raccontava I dolori accumulati dagli anni, Triste come un lamento funebre, Come soltanto loro la sanno, i contandini. Di dove mai quel viatore L'aveva recato a me nel villaggio, Da che mistero nascevo quel brivido ? Da che profonditâ, da che rovine ? Io sentivo la sua dolcezza amara Effondersi aleggiando sopra le valii 348 349 Accorata e tenera Come una lontana querela. E mentre avanzando si dileguava II suo dolente sospiro, Mi rammentai per un attimo Che una volta ho cantato anch' io... BISERICUŢA DIN ALBAC — a fost scrisă în 1908, cînd I. Brătianu a desfăcut în bîrne biserica din Albac, unde se aprinsese răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan, şi a dus-o la moşia lui de la Florica, fără îndoială în scopuri propagandistice. Ziarele vremii informează că ţăranii din Albac, legaţi de ea cu atîtea amintiri, au petrecut-o cu ochii înlăcrămaţi. Se pare că, printre altele, poezia lui Goga trebuia să fie aşezată ca o pisanie patriotică în biserica aceasta, remontată la Florica. IN ŢINTIRIM — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. XVII, nr. 1, 1920, p. 3. Reprodusă în volumul Din larg (1939). A fost tradusă în limba italiană de Paolo Soldaţi şi publicată în Familia, nr. 5—7, 1943, p. 144—145 : IN CAMPOSANTC In camposanto, nel nostro paese Ci son tumuli per lungo e per largo Una pace muta, funerea, Incombe greve come un peccato. Loggiu il mistero del nulla Ha segregato sotto pio serrame Tutti quelli che morsero coi denti Alia zolla del loro dolore. In camposanto, sotto le lapidi, Covano monti di lava, Un focolaio d'odio e di veleno E' in ogni grumo di terra. La terra palpita e rivive, Perche in ciascuna delle sue molecole Ce forza d'une bufera Che imperverso in un' anima... In camposanto, col vento della sera, Scendono larve in lunghe file, Sono i morţi che giungono furtivi E stano a conciliaholo negii angoli bui. 350 Tremenda falange di scheletri, Indomiti, inarrestabili, Essi communicano al viandante che passa La loro sânta bramosia di vendetta. In camposanto nelle notti serene, Quando il cielo s'illumina di stelle, Risuonano i noştri pianti E invadono lo spazio immenso. II bosco geme paurosamente Del desolato clamore di feminine Che proferiscono imprecazioni Portando alle tombe dei fiori di bucaneve. In composanto ci son pure dei branchi Di famelici bovi randagi Che ruminano pigramente Pestando un morto ad ogni passo. E mentre noi, consunti dai tempo, Ci lamentiamo accanto alle croci, Quelli brucano i fiori sulle tombe, Quelli ingrassano nel nostro camposanto. PRIVIGHETORI ŞI CIOCÎRLII (După Petofi) — semnată Octavian Goga — a apărut în Luceafărul, an. VI, nr. 1, 1 ianuarie 1907, p. 3—4 ; cu următoarea notă de subsol a autorului : „Am tradus aceste rînduri ale cântăreţului maghiar Petofi ; le-am dat în româneşte pentru că furtuna de patimi şi nădejdi care se zbuciumă pe strunele acestui vestitor al neamului său trebuie să găsească răsunet şi în sufletele noastre, care aşteaptă împlinirea aceloraşi aşteptări". Mihail Dragomirescu (Convorbiri, an. I, nr. 5, 1907, p. 262) apreciază traducerea în felul următor : „E o traducere frumoasă ca limbă şi chiar ca stil, dar absolut neizbutită din punctul de vedere al armoniei şi energiei rimei. Frazele sînt astfel construite că citindu-le nu ştim care sînt cuvintele pe care trebuie să le pronunţăm mai cu putere spre a scoate în relief ideea." NOAPTE (După Carducci) — semnată G. — a apărut în Luceafărul, an. VI, nr. 4—5, 1 martie 1907, p. 65. A fost reprodusă în volumul Din larg (1939). 351 Este o prelucrare liberă a poeziei lui Giosue Carducci (18— 19), Profonda, solitaria, immensa notte, publicată în 1853 în voi. Juvenalia, VIII, cartea I : Profonda, solitaria, immensa notte ; Visibil sonno del divin creato Su le montagne gia dai fulmin rotte, Su le terre che l'uomo ha seminato ; Alta da i casti lumi.ombre interrotte ; Cielo vasto, pacifico stellato ; Lucide forme belle, al vostro fatto, Equabilmente, arenamente, adotte ; Luna, e tu che i sereni e freddi argent Antica peregrina a i petti mesti Ed a' lietti dispensi indifferenti : Che misteri, che orror, dite, son questi ? Che siam. povera razza de i viventi ? Ma tu, bruta quiete, immobil resti. Agosto 1852. Profundă, solitară, imensă noapte ; Somn vizibil al creaturii cereşti, Pe munţi de fulger despicaţi Pe ogoarele ce omul le-a semănat; înalte umbre de castele, lumini întrerupte ; Cer vast, paşnic, înstelat ; Strălucitoare forme frumoase, sorţii voastre în mod egal, secret, supuse ; Lună, şi tu care seninele şi recile arginturi Antică peregrină la piepturile îndurerate Şi la cele bucuroase nu gîndeşti, eşti indiferentă ; Ce mistere, ce orori, spuneţi, sînt acestea ? Că sîntem o biată rasă de muritori ? Dar tu, brutală linişte, rămîi nemişcată. AŞTEPTARE — semnată Octavian Goga — a apărut în Viaţa literară din 18 iunie 1906. N-a fost. reprodusă în nici un volum. în 1906 „Astra" a organizat la Sibiu o expoziţie de artă şi literatură naţională, „Catalogul" original al expoziţiei, compus dintr-un album cu cusături şi ţesături româneşti, se deschidea cu o poezie scrisă de Octavian Goga sub formă de dedicaţie simbolică. Versurile au rămas aproape necunoscute. Viaţa literară, revista lui Coşbuc şi Chendi, le-a reprodus cu literă măruntă, la rubrica Notiţe şi informaţii. Poezia, în tonul modei de atunci, nu e la nivelul celor publicate în 1905 şi strînse în primul său volum; explicaţia este susţinută de caracterul poemei şi de destinaţia ei. Goga a mai transcris poeme întregi pe albumele timpului, dar le-a reprodus pe unele în reviste sau chiar în volume.1 Aşteptare e un poem mai puţin însemnat, cu un simbol la modă în epocă. Fata din poezia lui Goga trudeşte ca şi cea din Viaţă lui Emineseu, dar sufletul ei se consumă într-o dramă mai optimistă, cusîndu-şi în pînza albă „lacrimi şi nădejdi". Peisajul care formează decorul pe care se profilează lucrătoarea este un peisaj lunar, comun şi poeziei lui Coşbuc. Deşi „fata" lui Goga e identică cu „fata cu zestre" din tabloul lui Grigorescu, pare mai visătoare, cusîndu-şi în firul de in „nădejdile ei mute". Fie simbolul brodat pe motive folclorice ca o explicaţie mai elevată a elementelor de artizanat din album, fie un simbol major, extins la idealurile populare ale momentului, poema lui Goga, cu toate elementele" ei de romanţă, reprezintă totuşi un fragment dintr-o activitate poetică încă nestudiată îndeajuns. PERDITA — semnată Octavian — a rămas nepublicată pînă în 1966, cînd Dan Smîntînescu o tipăreşte în revista Argeş, an. I, nr. 7, decembrie 1966, p. 11. Poezia se află într-un caiet de limba latină al elevului Goga, folosit de poet şi pentru notarea poeziilor sale. Caietul conţine 76 poezii şi două bucăţi în proză. Posesorul caietului ne informează că întregul conţinut a rămas napublicat. Acelaşi lucru trebuie spus despre poezia imediat următoare [Trecutul s-a ivit în prag}. ÎN TREN — După Gerhart Hauptmann — semnată Octavian Goga, a apărut în Luceafărul, an. IV, nr. 4, 15 februarie 1905, p. 93. Prin această traducere Goga înglobează în universul său de preocupări, pe coordonata poeziei muncii, şi pe muncitorul de la oraş, cu a cărui viaţă amară s^a simţit solidar şi pe care Hauptmann îl cîntă cu pasiune în poezia sa Im Nachtzug, pe 1 Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, Manuscrise, cota 3.307/1955 ; poezia Felinarul, datată 1912 şi publicată în 1913 în volum. 352 353 care o reproducem pentru o mai uşoară confruntare cu versiunea românească. Es poltert der Zug durch die Mondscheinnacht, die Răder drohnen und rasen. Still sitz' ich im Polster und halte die Wacht unter siefoen schnarehenden Nasen. Die Lampe flackert und zittert und zuckt, und der Wagen rasselt und riittelt und ruckt, und weit, wie ins Reich der Gespenster, weit blick' ich hinaus in das dammrige Licht, und schemenhaft schau' ich mein blasses Gesicht im lampenbeschienen Fenster. Da rast es nun hin mit dem brausenden Zug an Wiesen und Wăldern voruber, iiber Mauern, Stakete und Băume im Flug, und triiber bliekt es und triiber. und jetzo, wahrhaftig, ich tăusche mich nicht, jetzt rollen liber mein Schattengesicht zwei schwere und leuchtende Trănen. Und tief in der Brust mir klingt es undi singt's, und fiebernd das Herz und die Puise durchdringt's, ein wildes, ein brennendes Sehnen. Ein Sehnen hinaus in das Mondscheinreich, das fliegend die Drăhte durehschneiden. Sie tauchen hernieder und steigen zugleich, vom Zauber der Nacht mich zu scheiden. Doch ich blicke hinaus, und das Herz wind mir weit, und ich Iulie imich ein in die selige Zeit, wo năchtlich tanzte am Weiher auf Mondlichstrahlen die Elfenmaid, dazu ihr vom minniger Wonne und' Leid der Elfe spielte die Leier. Der Elfe, er spielte die Leier so schon, die Grăslein mussten ihm lauschen, der Miihlbach im Sturze vernahm's und blieb stehn, vergessend sein eigenes Rauschen. Maiblume und Rotklee weineten Tau, und wonnige Schauer durchbebten die Au, und Sânger lauschten im Haine. Sie lauschten und lernten vom Elfen gar viei und stimmten ihr duftendes Saitenspiel so zaubrisch und rein wie das seine. Voruber, voruber im sausenden Takt! Kein Zauber nimmt dich gefangen, der du schwindelhoch fiber dem Katarakt und tief durch die Berge gegangen. Du rasender Pulsschlag der fiebernden Weit, du Dămon, der in den Armen mich halt und trăgt zu entlegener Ferne ! Ich bliebe so gerne im Mondenschein und lauschte so gerne verschwiegen allein Der Zwiesprach' seliger Sterne ! Rauchwolken verhiillen das dămmernde Bild und schlingen weisswogende Reigen. Doch unter mir stampft es und schmettert es wild, und unter mir will es nicht schweigen. Es klingt wie ein Âchzen, es rieselt wie Sehweiss, als schleppten Zyklopen hin iiber das Gleis den Zug auf ehernen Armen. Und wie ich noch lausche beklommen und bang, da wird aus dem Chaos ein Donnergesang, zum Grauen zugleich und Erbarmen : „Wir tragen euch hin durch die duftende Nacht, mit keuchenden Kehlen und Briisten. Wir haben euch guldene Hauser gemacht, indessen wie Geier wir nisten. Wir schaffen euch Kleider. Wir backen euch Brot. Ihr schaft uns den grinsenden, winselnden Tod. Wir wollen die Ketten zerbrechen. Uns durstet, uns diirstet nach eurem Gut! Uns durstet, uns durstet nach eurem Blut ! Wir wollen uns râchen, uns răchen ! Wohl sind wir ein rauhes, blutdiirstend Geschlecht, mit schwieligen Hănden und Herzen. Doch gebt uns zum Leben, zum Streben ein Recht und nehmt uns die Last unsrer Schmerzen ! Ja, konnten wir atmen, im keuchenden Lauf, nur einmal erquickend, tief innerlich auf, so, weil du den Elfen bewundert, so săngen wir dir mit Donnergeton das Lied, so finster und doch so schon, das Lied von unserm Jahrhundert! Willst lernen, Poetlein, das heilige Lied, so lausche dem Rasseln der Schienen, so meide das schlăfrige, tăndelnde Ried und folge dem Gang der Maschinen ; beachte den Funken im singenden Draht, des Schiffes schwindelnden Wolkenpfad, und weiter, o beuge dich nieder zum Herzen der Armen, mitleidig und mild, und was es dir zitternd und weinend enthiillt, ersteh' es in Tonen dir wieder !** 354 355 Es poltert der Zug, durch die Mondscheinnacht, die Răder drohnen und rasen. Still sitz' ich im Polster und halte die Wacht unter sieben schnarchenden Nasen. Die lampe flackert und zittert und zuckt, und der Wagen rasselt und riittelt und ruckt, und tief aus dem Chaos der Tone, da quillt es, da drăngt es, da perlt es empor wie Hymnengesănge, bezaubernd mein Ohr, in erdenverklărender Schone. Und leise auf schwillt es, und ebbend verhallt's im schmetternden Eisengeklirre. Und wieder erwacht es, und himmelauf wallt's hervor aus dem Tonegewirre. Und immer von neuem versinkt es und steigt. Und endlich verweht's im Tumulte und schweigt und lăsst mir ein heisses Begehren, das sinneberuckende Zaubergeton von himmlischen Lenzen auf irdischen Hohn zu Ende, zu Ende zu horen. Goga s-a arătat intens preocupat de continua perfectare a traducerii sale ; un manuscris găsit de Olimpiu Boitoş la tipografia „Dacia Traiană" din Sibiu atestă acest lucru. Cum îi era obiceiul, poetul a făcut serioase intervenţii după publicarea ei în Luceafărul, chiar pe o pagină tipărită a revistei, cum se poate vedea din numărul reprodus după O. Boitoş : Din laboratorul literar al lui O. Goga — cazul poeziei „In tren", Sibiu, 1942. E neîndoios că poezia aceasta 1-a atras pe Goga în primul rînd prin puternicul ei caracter social. Poezia In tren a fost şi este considerată o piesă antologică pentru preocupările sociale ale literaturii naturaliste. A se vedea, de pildă, lucrarea Vom Naturalismus zur neuen Volksdichtung, voi. I, din colecţia „Deutsche Literatur in Entwicklungsreiben" (Leipzig, 1936, Ph. Reclam jun.). în Dichtung und Dichter der Zeit (Leipzig, 1911), Albert Soergel stabileşte o paralelă între Im Nachtzug de G. Hauptmann şi Buch der Zeit (1885, Cartea timpului) de Arno Holz, fruntaş al naturalismului german. El relevă discrepanţa dintre „Dichtertraum" (visul poetului) şi ,iErdenwirklichkeit" (realitate terestră), două noţiuni care stau şi la baza analizei lui O. Boitcş. Tematica socială se conturează mai precis la G. Hauptmann. Poezia lui G. Hauptmann, simptomatică pentru vremea aceea, fără să fie deosebit de valoroasă, este paradoxală în sensul că 356 conţine diferite acumulări culturale, provenite mai ales din literatura romantică şi realistă a secolului al XlX-lea. Distribuirea armonioasă a elementelor epice, dramatice şi lirice ne face să afirmăm că Im Nachtzug este o baladă în care substanţa epică este puternic lirizată. Traducerea lui Goga este excelentă. Soluţiile stilistice sînt foarte apropiate de original. Metrul originalului este iambic-anapestic, cel al traducerii, Ia fel, ceea ce conferă întregii poezii un ritm vioi, dinamic. Finalul poeziei este în spiritul „ironiei romantice", categorie estetică subiectivistă a romantismului german, care recunoaşte supremaţia ficţiunii, a fanteziei. Traducerea lui Goga dovedeşte o cunoaştere aprofundată a limbii germane, a diferitelor tradiţii stilistice, de la stilul ecleziastic luteran, iniţiat de strălucita pană a lui Luther, pînă la stilul diferitelor curente literare, dintre care mai cu seamă acela al romantismului şi „realismului poetic" din secolul al XlX-lea („poetischer Realismus"). „Poezia In tren, pe care Goga o publică în Luceafărul cu subtitlul «după Gerhart Hauptmann», sugerînd părerea unei anumite libertăţi în tălmăcirea originalului, este — zice O. Boitoş în studiul citat — în realitate o traducere destul de scrupuloasă. Nu numai concepţia poeziei şi structura ei prozodică sînt respectate, dar chiar şi anume figuri de stil sînt redate, ceea ce dovedeşte o apreciere din partea poetului român a operei alese şi un efort susţinut pentru cucerirea valorilor ei estetice pe scara literaturii române. Hauptmann întrebuinţează de cîteva ori aliteraţia ca mijloc de sugestie, pentru potenţarea efectului unei descrieri. Procedeul se găseşte şi în traducere, şi anume o dată chiar la acelaşi vers. Vrînd să sugereze zgomotul produs de goana trenului, poetul german spune : Es poltert der Zug durch die Mondscheinnacht. Die Răder driihnen und rasen. în traducerea lui Goga ideea e exprimată prin următoarele versuri : în goană sălbatic cimpiei s-aşterne Şi tropotă trenul în noapte. Acelaşi efect îl obţine Hauptmann uneori prin repetare, figură care de asemenea se găseşte şi în traducerea lui Goga : Fugarul sălbatec s-avîntă-nainte Şi urlă şi geme si tună. 357 Aceste două versuri frumoase exprimă acelaşi obsedant moment într-o versiune care este superioară originalului ca putere de sugestie. Nu lipsesc însă nici deosebirile faţă de original. Însuşi titlui poeziei nu este redat exact. In loc să spună In trenul de noapte, cum ar fi pretins o traducere fidelă, Goga s-a mulţumit cu un titlu mai scurt — In tren — lipsit de oarecare preciziune. La fel, cînd e vorba să caracterizeze noaptea, Hauptmann spune dintr-o dată că era o «noapte cu lună» (Mondscheinnacht), pe cînd la poetul român amănuntul se iveşte numai mai tîrziu, atunci cînd apar efectele de vraje ale poeticului astru. Mai sînt şi alte deosebiri de felul acesta, dar ele nu sînt atît de mari încît să diferenţieze cele două texte ca sens, şi lucrarea lui Goga tot o traducere rămîne. Totuşi, deosebirile sînt cît se poate de semnificative pentru stilurile celor doi poeţi. Preciziunea pe care am constatat-o în cele două cazuri semnalate acum stăruie la poetul german în fiecare moment. El caută anume trăsături caracteristice şi nu ezită să le redea chiar şi atunci cînd sînt vulgare, ceea ce Goga evită. Cei «vreo şapte» tovarăşi de drum din compartimentul poetului sînt prezentaţi în poezia lui Hauptmann printr-o imagine de un puternic efect plastic, ca «şapte nasuri care sforăie» (Sieben schnarehenden Nasen). Avem aici un exemplu tipic de stil naturalist, pe care Goga nu şi l-a însuşit pentru că naturalismul nu era o formulă potrivită cu structura lui su-fletească." Iată acum deosebirile dintre cele două variante ale traducerii lui Goga : V. 1, în revistă : „In goană sălbatic câmpiei s-aşterne" ; în versiunea revăzută : „în goană vrăjmaşe cîmpiei s-aşterne". V. 7, în revistă : „Departe în noaptea albastră" ; în versiunea revăzută : „Departe în zarea albastră". V. 8, în revistă : „PHvirea-mi colindă lumina răzleaţă" ; în versiunea revăzută : „Mă fură pe cîmpuri lumina răzleaţă". V. 16, în revistă : „Un picur răsare-mi genele grele"; în versiunea revăzută : „Un strop mi se scurge din genele grele". V. 17, în revistă : „Şi-n tremur obrazu-mi prelinge" ; în versiunea revăzută: „Alene obrazu-mi prelinge". V. 18, în revistă : „Şi lacrima-n pieptu-mi un cîntec învie" ; în versiunea revăzută : „Se strecură-n suflet şi acolo-mi învie". 358 V. 19, în revistă : „Şi inima-ntreagă îi cade-n robie" ; în versiunea revăzută : „Un glas care tainic mă prinde-n robie". V. 20, în revistă : „Sălbatic un dor mă încinge"; în versiunea revăzută : „In inim-un dor mi se-ncinge". V. 26, în revistă : „Vrăjindu~mi icoană din vremuri uitate" ; în versiunea revăzută : „Dezgroapă icoane din vremuri uitate". V. 31, în revistă : „Cîntarea măiastră în noapte pătrunde" ; în versiune revăzută : „Doinirea lor parcă în noapte pătrunde". V. 38, în revistă : „Ascultă şi-nvaţă cîntarea măiastră" ; în versiunea revăzută : „Ascultă şi-nvaţă doinirea măiastră". V. 43, în revistă : „Te-avînţi peste ape cu repezi răsfrîn-geri" ; în versiunea revăzută : „Te-azvîrli peste ape cu repezi răsfrîngeri". V. 45, în revistă : „Tu, tremur sălbatic al lumii pripite" ; în versiunea revăzută : „Tu, chiot sălbatic al lumii pripite". V. 53, în revistă : „Fugarul sălbatic s-auîntă-nainte" ; în versiunea revăzută : „Fugaru-ndăratnic ooneste-na-inte". V. 55, în revistă : „Şi trupu-i asudă — cu braţe vrăjmaşe" ; în versiunea revăzută : „Şi trupu-i asudă — cu miini uriaşe". V. 56, în revistă : „îmi pare că zmeii îl duc pe ogaşe" ; în versiunea revăzută : „Se pare că zmeii îl duc pe ogaşe". V. 58, în revistă : „Şi cum ţin priveghiul lipsit de re-paos" ; în versiunea revăzută : „Aşa stînd de veghe lipsit de repaos". V. 59, în revistă : „Aud cum un cîntec purcese din haos" ; în versiunea revăzută : „Deodată alt cîntec purcese din haos". V. 63, în revistă : „Noi n-avem bordeie şi mînile noastre"; în versiunea revăzută : „Noi n-avem bordeie şi palmele noastre". V. 74, în revistă : „Vor bietele inimi- trudite" ; în versiunea revăzută : „Cer bietele inimi trudite". V. 76, în revistă : „Un tremur din vaierul nostru din suflet" ; în versiunea revăzută : „Un picur din vaierul nostru din suflet". 359 V. 78, în revistă : „Zdrobire-ar a ielelor hora răzleaţă" ; în versiunea revăzută : „Ar frînge a ielelor horă răzleaţă". V. 81, în revistă : „Poete, cţntarea de vrei tu să-nveţi"; în versiunea revăzută : „Poete, tu hora de vrei să ne-o-nveţi". V. 82, în revistă : „Ascultă-1 al ocnei sobol" ; în versiunea revăzută : „Ascultă-1 pe-al ocnei sobol". V. 84, în revistă : „Grăbeşte din crîngul domol" ; în versiunea revăzută : „Tu du-te din crîngul domol". V. 87, în revistă : „Şi-apleacă-ţi urechea cu jale" ; în versiunea revăzută : „Apleacă-ţi urechea cu jale". V. 89, în revistă : „Şi toate ce-n tremur, plîngînd, el ţi-a spus" ; în versiunea revăzută : „Şi cîte-n sughiţuri, plîngînd, el ţi-a spus". V. 96, în revistă : „Cînd roata s-avîntă şi-n vaiet tresare" : în versiunea revăzută : „Cînd roata s-avîntă şi-n vaier tresare". V. 98, în revistă : „Cîntare de slavă şi-ntrupă-se-n pripă" ; în versiunea revăzută : „Cîntarea cea nouă mă-nvă-luie-n pripă". V. 99, în revistă : „Cu tremura-i dulce vrăjindu-mi o clipă" ; în versiunea revăzută : „Cu glasul ei proaspăt vrăjindu-mi pe-o clipă". Varianta a doua e mai cctectă şi mai atrăgătoare, scoate mai mult în evidenţă simţul armoniei, asigură frazelor o structură mai omogenă, le precizează mai bine sensurile (pentru aceasta poetul îşi ia libertăţi mai mari decît în prima variantă), evită monotonia repetării unor cuvinte, asperităţile de limbă şi neclarităţile de conţinut. în ediţia noastră publicăm această a doua variantă. BIBLIOGRAFIA POEZIILOR LUI OCTAVIAN GOGA I. ÎN PERIODICE ATUNCI ŞI ACUM — Tribuna, an. XIV, nr. 275, 12/24 dec. 1897, p. 1098 ; semnată Tavi. NU-I FERICIRE PE PĂMÎNT — Revista ilustrată, an. I, nr. 5—6, mai-iunie 1898, p. 107 ; semnată Octavian. AŞA A FOST SA FIE... — Familia, an. XXXIV, nr. 44, 1/13 noiembrie 1898, p. 523 ; semnată Octavian. AZI ŞI MÎNE... — Familia, an. XXXV, nr. 2, 10/22 ianuarie 1899, p. 18 ; semnată Octavian. DRAGOSTE ŞI GÎNDURI — Familia, an. XXXV, nr. 18, 2/14 mai 1899, p. 21 ; semnată Octavian. ÎN TAINA SĂRII — Familia, an. XXXV, nr. 33, 15/27 august 1899, p. 390 ; semnată Octavian. ADEVĂRURI TRISTE... — Familia, an. XXXV, nr. 45, 7/19 noiembrie 1899, p. 530 ; semnată Octavian. STANA — Tribuna, an. XVI, nr. 255, 19 noiembrie/l decembrie 1899, p. 1020 ; semnată Octavian. IN CALUMNIATORES — Tribuna, an. XVII, nr. 1, 1/13 ianuarie 1900, p. 2 ; semnată O. ÎMPĂCARE — Familia, an. XXXVI, nr. 4, 23 ianuarie / 4 februarie 1900, p. 38—39 ; semnată Octavian. LACRAMI... — Familia, an. XXXVI, nr. 16, 16/29 aprilie 1900, p. ,187 ; semnată Octavian. PE ULIŢA — Familia, an, XXXVI, nr. 21, 21 mai / 3 iunie 1900, p. 243 ; semnată Octavian. MAI RAMÎI... — Familia, an. XXXVI, nr. 26, 25 iunie / 8 iulie 1900, p. 304 ; semnată Octavian. MAGDALINA — Tribuna, an. XVII, nr. 139, 16/29 iulie 1900, p. 554 ; semnată Octavian. PE GÎNDURI — Familia, an. XXXVI, nr. 13/26 august 1900, p. 388 ; semnată Octavian. TE-AI DUS... — Tribuna, an. XVII, nr. 160, 17/30 august 1900, p. 638 ; semnată Octavian. 363 AŞ VREA... — Tribuna, an. XVII, nr. 201, 18/31 octombrie 1900, p. 801 ; semnată Octavian. DACA... — Tribuna, an. XVII, nr. 204, 22 octombrie / 4 noiembrie 1900, p. 814 ; semnată Octavian. BLONDINEI — Tribuna, an. XVII, nr. 236, 10/23 decembrie 1900, p. 942 ; semnată Octavian. ADEVĂR... — Familia, an. XXXVI, nr. 51—52, 24 decembrie /' 6 ianuarie 1900, p. 604 ; semnată Octavian. OSTENIT... — Tribuna literară, nr. 32, 18 februarie / 3 martie 1901, p. 29 ; semnată Octavian. Republicată cu titlul A fost odat'... în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). TU DORMI... — Tribuna literară, nr. 37, 25 februarie / 10 martie 1901, p. 33 ; semnată Octavian. TE-AI DUS... — Familia, an. XXXVII, nr. 8, 25 februarie / 10 martie 1901, p. 88 ; semnată Octavian. DRAGOSTE BARBARA — Tribuna literară, nr. 47, 11/24 martie 1901. p. 42 ; semnată Sfinx. DESPĂRŢIRE — Familia, an. XXVII, nr. 12, 25 martie / 7 aprilie 1901, p. 135 ; semnată Octavian NOI ŞI ELE — Tribuna literară, nr. 57, 25 martie / 7 aprilie 1901. p. 49 : semnată Octavian. CÎNTEC — Tribuna literară, nr. 65, 8/21 aprilie 1901, p. 59 ; semnată Octavian. CÎNTEC MODERN — Tribuna literară, nr. 65, 8/21 aprilie 1901, p. 60 ; semnată Octavian. ABĂTUT... — Familia, an. XXXVII, nr. 15, 15/28 aprilie 1901, p. 174 ; semnată Octavian. NECESSITAS FACIT VERSUM — Tribuna literară, nr. 75, 22 aprilie / 5 mai 1901, p. 67 ; semnată Octavian. VARIETAS... — Familia, an. XXXVII, nr. 19, 13/26 mai 1901, p. 222 ; semnată Octavian. ZÎMBET TRIST... — Tribuna literară, nr. 94, 20 mai / 2 iunie 1901, p. 83 ; semnată Octavian. IRONIE — Tribuna literară, nr. 98, 27 mai / 9 iunie 1901. p. 87 ; semnată Octavian. RUGĂMINTE... — Familia, an. XXXVII, nr. 21, 27 mai / 9 iunie 1901, p. 246 ; semnată Octavian. RÎS PRINTRE LACRAMI — Tribuna literară, nr. 103, 3/16 iunie 1901, p. 92 ; semnată Octavian. PE PAT — Tribuna literară, nr. 108, 10/23 iunie 1901, p. 95 ; semnată Octavian. FII PE PACE ! — Tribuna literară, nr. 127, 8/21 iulie 1901, p. 112. SONET — Tribuna literară, nr. 132, 15/28 iulie 1901, p. 115 ; semnată Octavian. Reprodusă în Luceafărul, an. VIII, nr. 3, 1 februarie 1909, p. 53 ; semnată Octavian Goga. SA TAC ?... — Tribuna literară, nr. 149, 12/25 august 1901, p. 131 ; semnată Octavian. ŢIE!... — Tribuna literară, nr. 158, 26 august/8 septembrie 1901, p. 139 ; semnată Octavian. 364 RAM AS BUN — Tribuna literară, nr. 167, 11/24 septembrie 1901, p. 148 ; semnată Octavian. DIN VIAŢA — Tribuna literară, nr. 180, 30 septembrie / 13 octombrie 1901, p. 157 ; semnată Octavian. DOMNULUI SA NE RUGAM — Tribuna, an. XVIII, nr. 209, 11/24 noiembrie 1901, p. 833 ; semnată Octavian. DIN VIAŢA — Familia, an. XXXVII, nr. 2, 14/27 ianuarie 1901, p. 13 ; semnată Octavian. CLIPE SENINE... Familia, an. XXXVII, nr. 5, 4/17 februarie 1901, p. 54 ; semnată Octavian. PRIETENEI — Tribuna, an. XIX, nr. 16, 24 ianuarie /6 februarie 1902, p. 61 ; semnată Octavian. UNUI PRIETEN — Tribuna, an. XIX, nr. 16, 24 ianuarie / 6 februarie 1902, p. 61 ; semnată Octavian. CURÎND — Tribuna, an. XIX, nr. 16, 24 ianuarie / 6 februarie 1902, p. 61 ; semnată Octavian. DE PE STRADA — Tribuna, an. XIX, nr. 16, 24 ianuarie / 6 februarie 1902, p. 61 ; semnată Octavian. CARMEN MISERABILE — Tribuna, an. XIX, nr. 16, 24 ianuarie / 6 februarie 1902, p. 61 ; semnată Octavian. ZADARNIC — Tribuna, an. XIX, nr. 23, 6/19 februarie 1902, p. 89 ; semnată Octavian. Reprodusă în Luceafărul, an. II, nr. 21, 1 noiembrie 1903, p. 344 ; semnată Nic. Otavă. Retipărită în volumul Poezii (190b). FRAGMENT — Tribuna, ah. XIX, nr. 24, 7/20 februarie 1902, p. 93 ; semnată Octavian. ACASĂ — Tribuna, an. XIX, nr. 26, 10/28 februarie 1902, p. 101 ; semnată Octavian. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). VIS MAIOR, I, II — Tribuna, an. XIX, nr. 2'8, 13/26 februarie 1902, p. 109 ; semnată Octavian. NOI — Tribuna, an. XIX, nr. 31, 17 februarie / 2 martie 1902, p. 121 ; semnată Octavian. SA PLEC... — Tribuna, an. XIX, nr. 33, 20 februarie / 5 martie 1902, p. 129 ; semnată Octavian. RAPSODIE (Fără rimă) — Luceafărul, an, I, nr. 1, 1 iulie 1902, p. 2 ; semnată Othmar. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). ACASĂ. I. REVEDERE — Luceafărul, an. I, nr. 2, 15 iulie 1902, p. 6 ; semnată Octavian. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909) PRIMĂVARA — Luceafărul, an. I, nr. 2, 15 iulie 1902, p. 16, la „Poşta redacţiei" : semnată Lia. IAR CÎND VEI DORMI... (Heine) — Luceafărul, an. I, nr. 3, 1 august 1902, p. 40 ; semnată Octavian. DORINŢA — Luceafărul, an. I, nr. 6, 15 septembrie 1902, p. 95 ; semnată Octavian ; reprodusă în volumul Poezii (1905). TOAMNA — Luceafărul, an. I, nr. 6, 15 septembrie 1902, la „Poşta redacţiei" ; semnată Pygmalion. TOAMNA — Luceafărul, an. I, nr. 8, 15 octombrie 1902, p. 114 ; semnată Octavian. Reprodusă în volumul Poezii (1905). 365 BATRlNI — Luceafărul, an. I, nr. 11. 1 decembrie 1902, p. 171 ; semnată Octavian, Reprodusă în volumul Poezii (1905). DE MULT... — Luceafărul, an. II, nr. 1, 1 ianuarie 1903, p. 3 ; semnată Octavian. ŞI IARĂŞI VA SA VIE... ? — Luceafărul, an. II, nr. 2, 15 ianuarie 1903, p. 6 ; semnată Agog. POVESTE DE ANUL NOU — Luceafărul, an. II, nr. 2, 15 ianuarie 1903, p. 22—23 ; semnată Octavian. L-A LUAT DUMNEZEU — Luceafărul, an. II, nr. 22, 15 ianuarie 1903, p. 26 ; semnată Nic. Otavă. CANTORUL CIMPOI — Luceafărul, an. II, nr. 3, 1 februarie, 1903, p. 46 ; semnată Octavian. Reprodusă în Ţara noastră, an. II. nr. 38, 1908, p. 412 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. VIII, nr. 6, 16 martie 1909. p. 128. Introdusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). SĂRBĂTOARE — Luceafărul, an. II, nr. 3, 1 februarie 1903, p. 54 ; semnată Nicu. DE-O SA MOR — Luceafărul, an. II, nr. 4, 15 februarie 1903. p. 67 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTECE, I, II — Luceafărul, an. II, nr. 5, 1 martie 1903, p. 85 ; semnată Nic Otavă. PLÎNGI, COPILĂ !... — Luceafărul, an. II, nr. 5, 1 martie 1903, p. 85 ; semnată Octavian. DE CE ?... — Luceafărul, an. II, nr. 5, 1 martie 1903, p. 97 ; semnată Lia. CÎNTECE, I — Luceafărul, an. II, nr. 6. 15 martie 1903, p. 102 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în voTumul Poezii (1905). CÎNTECE, I — Luceafărul, an. II, nr. 6, 16 martie 1903, p. 102 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). NOAPTE — Luceafărul, an. II, nr. 7, 1 aprilie 1903, p. 133 ; semnată Octavian. ZADARNIC — Luceafărul, an. II, nr. 8, 15 aprilie 1903, p. 152 ; semnată Octavian. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTECE, II — Luceafărul, an. II, nr. 9, 1 mai 1903, p. 158 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTECE, III — Luceafărul, an. II, nr. 10—11, -1 iunie 1903, p. 230—231 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). RĂMÎI — Luceafărul, an. II, nr. 12—13, 1 iulie 1903, p. 199 ; semnată Octavian. CASA NOASTRĂ — Luceafărul, an. II, nr. 14—15, 1 august 3 903, p. 230—£31 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). IUBIREA MEA — Luceafărul, an. II, nr. 14—15, 1 august 1903. p. 235 ; semnată Octavian. NEPOTRIVIRE — Luceafărul, an. II, nr. 14—15, 1 august 1903, p. 240 ; semnată Ion Codru. LA STÎNĂ, — Luceafărul, an. II, nr. 16—18, 15 septembrie 1903, p. 268 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). SFÎRŞIT DE SEPTEMBRIE (Petofi) — Luceafărul, an. II, nr. 16—18, 15 septembrie 1903, p. 278 ; semnată Octavian Goga. RUGA MAMEI (Fragment) — Luceafărul, an. II, nr. 16—18, 15 septembrie 1903, p. 261 ; semnată Octavian. Reprodusă în volumul Poezii (1905). REÎNTORS — Luceafărul, an. II, nr. 19, 1 octombrie 1903, p. 302.; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTEC — Luceafărul, an. II, nr. 23, 1 decembrie 1903, p. 383 ; semnată Octavian. Reprodusă în volumul Poezii (1905), cu titlul Cîntece, VI. SINGUR — Luceafărul, an. II, nr. 24, 15 decembrie 1903, p. 402 ; semnată Nic Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). DESPĂRŢIRE — Luceafărul, an. II, nr. 24, 15 decembrie 1903, p. 399 ; semnată Octavian. Reprodusă în volumul Poezii (1905). MORTUA EST (Rapsodie. Fără rimă) — Luceafărul, an. III, nr. V, 1 ianuarie 1904, p. 6—7 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă cu titlul Frumoasa cea din urmă, în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). PE ÎNSERATE — Luceafărul, an. III, nr. 1, 1 ianuarie 1904, p. 18 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). LA GROAPA LUI LAIE — Luceafărul, an. III, nr. 1, 1 ianuarie 1904, p. 44 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). O, TEMPORA, TEMPORA !... — Luceafărul, an. III, nr. 1, 1 ianuarie 1904, p. 44; semnată Sanherib. Reprodusă în Ţara noastră, an. II, nr. 52, 21 decembrie 1908, cu modificări, sub semnătura Octavian Goga. Reprodusă apoi în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). NOI — Luceafărul, an. III, nr. 2, 15 ianuarie, 1904, p. 51; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). MOARA (de Carmen Sylva) — Luceafărul, an. III, nr. 2, 15 ianuarie 1904, p. 57 ; semnată Octavian Goga. COPILUL MEU (de Carmen Sylva) — Luceafărul, an. III, nr. 2, 15 ianuarie 1904, p. 67 ; semnată Octavian Goga. A MURIT... — Luceafărul, an. III, nr. 3, 1 februarie 1904, p. 74 ; semnată Mc. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). TU EŞTI... — Luceafărul, an. III, nr. 3, 1 februarie 1904, p. 88, la „Poşta redacţiei" ; semnată Sisifus. OLTUL — Luceafărul, an. III, nr. 4, 15 februarie 1904, p. 91—92 ; semnată Mc. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CADE O LACRIMA... — Luceafărul, an. III, nr. 5, 1 martie 1904, p. 119 ; semnată Mc. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTEC — Luceafărul, an. III, nr. 6, 15 martie 1904, p. 140 ; semnată Ion Codru. Reprodusă în volumul Poezii (1905). DĂSCĂLIŢA — Luceafărul, an. III, nr. 7, 1 aprilie 1904, p. 151 ; semnată Mc. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). DIMINEAŢA — Luceafărul, an. III, nr. 8, 15 aprilie 1904, p. 172 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). 366 367 APOSTOLUL — Luceafărul, an. III, nr. 9—11, 15 iunie 1904, p. 208 ; semnată Nic Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). DURA LEX — Luceafărul, an. III, nr. 9—11, 4/5 iunie 1904, p. 224, la „Posta redacţiei" ; semnată Sisifus. DE LA NOI — Luceafărul, an. III, nr. 12—13, 1 iulie 1904, p. 277 ; semnată JVic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905) IUBIREA MEA (Manyosu) traducere din poezia japoneză) — Luceafărul, an. III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 264 ; semnată Othmar. NESTATORNICIE (Manyosu) (traducere din poezia japoneză) — Luceafărul, an. III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 264 ; semnată Othmar. LA GROAPA IUBITEI (M. Ugeda) (traducere din poezia japoneză1) — Luceafărul, an. III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 264 ; semnată Othmar. HORA' CÎINILOR (de A. Petofi) — Luceafărul, an. III, nr. 14_16, 15 august 1904, p. 272 ; semnată O. Goga. HORA LUPILOR (de A. Petofi) — Luceafărul, an. III, nr. 14—16, 15 august 1904, p. 273 ; semnată O. Goga. SEARA — Luceafărul, an. III, nr. 17, 1 septembrie 1904, p. 291 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă cu titlul Sara — în volumul Poezii (1905). SOLUS ERO — Luceafărul, an. III, nr. 17, 1 septembrie 1904, p. 291 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTEC — Luceafărul, an. III, nr. 17, 1 septembrie 1904, p. 300 ; semnată Octavian Goga. COPIILOR (I, II) — Luceafărul, an. III, nr. 18, 15 septembrie 1904, p. 310 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTAREŢILOR DE LA ORAŞ — Sămănătorul, an. III, nr. 40, 3 octombrie 1904, p. 629—630 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. III, nr. 20, 15 octombrie 1904, p. 343 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CÎNTEC — Luceafărul, an. III, nr. 20, 15 octombrie 1904, p. 352, la „Poşta redacţiei" ; semnată Sisifus. DESPĂRŢIRE — Luceafărul, an. III, nr. 21, 1 noiembrie 1904, p. 355 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). PRIBEAG — Luceafărul, an. III, nr. 22—23, 1 decembrie 1904, p. 384 ; semnată Nic Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905V ÎN SUFLET SIMT O TEAMĂ CUM S-AŞTERNE (de A. Petofi) — Luceafărul, an. III nr. 24, 15 decembrie 1904, p. 404 ; semnată Octavian Goga. Retipărită în Luceafărul, an. XI, nr. 31. 16 noiembrie 1912, p. 676 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg. ■ PACE — Luceafărul, an. IV, nr. 1, 1 ianuarie 1905, p. 5 ; semnată Nic. Otavă. Reprodusă în volumul Poezii (1905). PLUGARII — Luceafărul, an. IV, nr. 1, 1 ianuarie 1905, p. 10-semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). LĂUTARUL — Luceafărul, an. IV, nr. 2, 15 ianuarie 1905, p. 35 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). ÎNGROPARE (I,.. II) — Luceafărul, an. IV, nr. 4, 15 februarie 1905, p. 83 ; semnată O. G. ÎN TREN (După G. Hauptmann) — Luceafărul, an. IV, nr. 4, 15 februarie 1905, p. 93 ; semnată Octavian Goga. ÎNVINS — Luceafărul, an. IV, nr. 5, 1 martie 1905, p. 115 ; semnată O. G. Reprodusă în volumul Poezii (1905). PĂRĂSIŢI — Luceafărul, an. IV, nr. 6, 15 martie 1905, p. 138 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). AŞTEPTARE — Luceafărul, an. IV, nr. 8, 15 aprilie 1905, p. 167 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). ÎN CODRU — Luceafărul, an. IV, nr. 10, 15 martie 1905, p. 207 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). DASCĂLUL — Luceafărul, an. IV, nr. 15—16, 15 august 1905, p. 306 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). RUGĂCIUNE — Luceafărul, an. IV, nr. 17, 1 septembrie 1905, p. 327; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). NOAPTE — Luceafărul, an. IV, nr. 18, 15 septembrie 1905. p. 347 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii (1905). CLĂCAŞII — Luceafărul, an. IV, nr. 19, 1 octombrie 1905, p. 367 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Poezii ;1905), apoi în Calendarul Minervei, 1906, p. 132—135. ÎNVIERE — Luceafărul, an. V, nr. 2, 15 ianuarie 1906, p. 30 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă — cu titlul Lăcaş străbun...— în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). DE DEMULT... — Luceafărul, an. V, nr. 3, 1 februarie 1906, P 51—52. Retipărită în Gazeta de Transilvania, 15 februarie 1906, p. 75. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). SCRISOARE — Luceafărul, an. V, nr. 4, 15 februarie 1906. p. 75 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). SUFLETUL (După Ada Negri) — Luceafărul, an. V, nr.5, 1 martie 1906, p. 102 ; semwată Octavian Goga. Reprodusă în Flacăra, an. IV, nr. 28, 25 aprilie 1915, p. 265, cu aceeaşi semnătură. Reprodusă în volumul Cîntece fără ţară (1916). SINGURI (După Ada Negri) — Luceafărul, an. V, 15 martie 1906, p. 123 ; semnată Octavian Goga. SUFLETUL — Luceafărul, an. V, nr. 8, 15 aprilie 1906, p. 167 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). 368 369 CARMEN — Viaţa românească, an. I, nr. 4, 1 iunie 1906. p. 79—8O ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. V, nr. 11—12, 15 iunie 1906, p. 249. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). IN MUNŢI — Luceafărul, an. V, nr. 13—16, 1 iulie 1906, p. 263 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Viaţa românească, an. I, nr. 7, septembrie 1906, p. 145. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). O RAZĂ —• Viaţa românească, an. I, nr. 6, iunie 1906, p. 421—424 ; semnată Octavian Goga. Retipărită în Luceafărul, an. V, nr. 17—18, 15 octombrie 1906, p. 388. Reprodusă în Tribuna, nr. 239, 25 decembrie 1906, p. 22. Inclusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). GRAIUL PÎNII — Luceafărul, an. V, nr. 21—241, 15 decembrie 1906, p. 433 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Viaţa românească, an. II, nr. 1, ianuarie 1906, p. 206, şi în Ţara noastră, an. III, nr. 7, 15/28 februarie 1909, p. 50. Republicată în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). AŞTEPTARE — Viaţa literară, 18 iunie 1906 ; semnată O. Goga. COPIILOR — Luceafărul, an. V, nr. 21—24, 15 decembrie 1906, p. 463 ; semnată Ion Bratu. Reprodusă sub titlul Moş Crăciun în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). PRIVIGHETORI şi CIOCÎRLII (După Petofi) — Luceafărul, an. VI, nr. 1, 1 ianuarie 1907, p. 3—4 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). NOAPTE (După Carduoci) — Luceafărul, an. VI, nr. 4—5, 1 martie 1907, p. 65 ; semnată G. Reprodusă în FZacăra, an. IV, nr. 30, 9 mai 1915, p. 291 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). ION CRÎŞMARUL — Luceafărul, an. VI, nr. 4—5, 1 martie 1907, p. 74 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). EU VAD IN VIS (După Al. Petofi) — Luceafărul, an. VI, nr. 6, 15 martie 1907, p. 97 ; semnată Octavian Goga. RUGĂCIUNE — Luceafărul, an. VI, nr. 7, 1 aprilie 1907, p. 119 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă cu titlul O ţară ştiu — 1907 — în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). ZILE RELE — Convorbiri literare, an. XLI, nr. 3, martie 1907, p. 261 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. VI, nr. 8, 15 aprilie 1907, p. 149. Retipărită în Dezrobirea, dusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). UN OM — Viaţa românească an. II, nr. 3, 1 martie 1907, p. 46O—463 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. VI, nr. 8, 5 aprilie 1907, p. 149. Retipărită în Dezrobirea, an. I, nr. 8, 23 aprilie 1907, p. 2—3. Inclusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). ÎNVIERE — Luceafărul, an. VI, nr. 9, 1 mai 1907, p. 178 ; semnată Octavian Goga. Cu titlul E sărbătoare, inclusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). STRĂINUL — Luceafărul, an. VI, nr. 12, 15 iunie 1907 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). FECUNDITAS — Viaţă românească, an. II, nr. 10, octombrie 1907, p. 71—72 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. VI, nr. 21 1 noiembrie 1907, p. 454. Inclusă în volumul Ne cheamă pămîntul <1909). ASFINŢIT — Luceafărul, an. VI, nr. 21, 1 noiembrie 1907,. p. 447 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă ^pămîntul (1909). POEZIA VIEŢII (De F. Schiller) — Luceafărul, an. VI, nr. 22,. 15 noiembrie 1907, p. 481 ; semnată Octavian Goga. ÎN LINIŞTEA AMURGULUI (După Al. Petofi) — Luceafărul, an. VII, nr. 3, 1 februarie 1908, p. 48 ; semnată Octavian Goga. FIOR — Viaţa românească, an. III, nr. 1, 1 ianuarie 1908 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. VII, nr. 6r 15 martie 1908, p. 120. Reprodusă în volumul Ne cheamă pă-pămîntul (1909). IUDITA (După I. Kiss) — Luceafărul, an. VI, nr. 23—24, 15 decembrie 1907, p. 512 ; semnată Octavian Goga. POEZIE — Luceafărul, an. VII, nr. 1—2, 15 ianuarie 1908,. p. 3 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). CÎNTECELE MELE — Luceafărul, an. VII, nr. 7, 1 aprilie 1908, p. 143 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). SONET — Ţara1 noastră, an. II, nr. 18, 27 aprilie 1908, p. 2; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). PRĂPASTIE — Luceafărul, an. VII, nr. 9—10, 1—15 mai 1908, p. 195—197 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). TRANDAFIRI — Luceafărul, an. VII, nr. 11—12, 1/15 iunie 1908, p. 247 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). CÎNTEC — Luceafărul, an. VII, nr. 11—12, 1/15 iunie 1908, p. 247 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul cu titlul Cîntece, I (1909). SONET — Luceafărul, an. VII, nr. 11—12, 1/5 iunie 1908, p. 247 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). CAIN (1907), I, II, III — Luceafărul, an. VII, nr. 17, 1 septembrie 1908, p. 406 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). COSAŞUL — Luceafărul, an. VII, nr. 18, 15 septembrie 1908, p. 431 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). 370 371 PRIMA LUX — Luceafărul, an. VII, nr. 19, 1 octombrie 1908, p. 455 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul JVe cheamă pămîntul (1909). RĂSUNA TOACA — Luceafărul, an. VII, nr. 19, 1 octombrie 1908, p. 460 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne ;heamă pămîntul (1909). PORTRET (Unui parvenit) — Luceafărul, an. VII, nr. 24, 15 decembrie 1908, p. 584 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). MI-A BĂTUT UN MOŞ LA POARTA... — Luceafărul, an. VIII, nr. 1, 1 ianuarie 1909, p. 6 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). EŞTI SINGURA... — Luceafărul, an. VIII, nr. 1, 1 ianuarie 1909, p. 7 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). NOI NE-NTILNIM — Luceafărul, an. VIII, nr. 2, 16 ianuarie 1909, p. 27 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). LACUL MORŢII (După A. Ady) — Luceafărul, an. VIII, nr. 5, 1 martie 1909, p. 106 ; semnată G. MARTIRUL CRISTOŞILOR (A. Ady) — Luceafărul, an. VIII, nr. 5, 1 martie 1909, p. 190 ; semnată G. GRAIUL APELOR : LA MAL, DE PROFUNDIS — Luceafărul, an. VIII, nr. 12, 16 iunie 1909, p. 266 ; semnate Octavian Goga. Reproduse în volumul Din umbra zidurilor (1913). 5TRAMOŞII — Ţara noastră, an. III, nr. 27, 5/18 iulie 1909, p. 219 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Viaţa românească, an. IV, nr. 7, iulie 1909, p. 13 şi în Tribuna, Arad, nr. 260, 5 august 1911 p. 1. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). REVEDERE — Ţara noastră, an. III, nr. 36, 6/19 septembrie 1909, p. 219 ; semnată Aegrotus. Reprodusă în volumul Ne cheamă pămîntul (1909). PE UN ALBUM — Ţara noastră, an. III, nr. 39, 27 septembrie / 10 octombrie 1909, p. 286 ; semnată Sylex. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). CARMEN LABORIS — Ţara noastră, an. III, nr. 47, 27 noiembrie/5 decembrie 1909, p. ,374. Reprodusă în Calendarul muncei pe anul 1913, p. 2—3, cu titlul Cîntecul muncii. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). PE-UN ALBUM — Ţara noastră, an. III, nr. 39, 27 septembrie/10 octombrie 1909, p. 310 ; semnată Sylex. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). OASPE VECHI — Viaţa românească, an. IV. nr. 10, octombrie 1909, p. 51 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Luceafărul, an. VIII, nr. 23, 1 decembrie 1909, p. 531. Inclusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). UN TRANDAFIR SE STINGE — Luceafărul, an. IX, nr. 6, 16 martie 1910, p. 149 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). POETUL — Tribuna, Arad, an. XV, decembrie 1910, p. 3 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). CUM ZBORI CU TRENUL — Tribuna, Arad, an. XV, nr. 121, 18 iunie 1911, p. 2 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). TRAGEDIE (De Richard Dehmel) — Tribuna, Arad, an. XV, nr. 126, 23 iunie 1911, p. 4. A fost citată integral într-un articol semnat Octavian Goga. SCRISOAREA TA... — Luceafărul an. XI, nr. 1, 1 ianuarie 1912, p. 20 ; semnată Othmar. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). CRONICA MEA — Luceafărul, an. XI, nr. 1, 1 ianuarie 1912, p. 40 ; semnată Yorik. PĂCAT — Luceafărul, an. XI, nr. 2, 7 ianuarie 1912, p. 47 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). GOMORA — Luceafărul, an. XI, nr. 4, 22 ianuarie 1912. p. 83 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă cu titlul Notre Dame în volumul Din umbra zidurilor (1913). PACE... — Luceafărul, an. XI, nr. 5, 29 ianuarie 1912, p. 106 ; semnată Othmar. Reprodusă cu modficări, sub titlul Cîntece, Vr în volumul Din umbra zidurilor (1913). LACUL — Luceafărul, an. XI, nr. 8, 19 februarie 1912, p. 163 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). EU ŞTIU UN BASM... — Luceafărul, an. XI, nr. 9, 26 februarie 1912, p. 177 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumu. Din umbra zidurilor (1913). POETUL — Luceafărul, an. XI, nr. 10, 4 martie 1912, p. 196 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). OAMENI... — Luceafărul, an. XI, nr. 11, 11 martie 191$. p. 219; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). SCRISOARE (Contesei de Noailles, născ. principesa Brîn-coveanu) — Luceafărul, an. XI, nr. 16, 15 aprilie 1912 ; p. 297 : semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). TĂCEREA TA... — Luceafărul, an. XI, nr. 19, 6 mai 1912. p. 348 ; semnată O. G. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). IN DRUM... — Luceafărul, an. XI, nr. 20, 13 mai 1912, p. 267 , semnată Othmar. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). TE DU... — Luceafărul, an. XI, nr. 20, 13 mai 1912, p. 370 ; semnată O. G. Reprodusă, cu titlul Cîntece, VI, în volumul Din umbra zidurilor (1913). 372 373 VORBEAU AZI-NOAPTE DOUA APE... — Luceafărul, an. XI, mr. 22, 27 mai 1912, p. 393 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). MARE MOARTA — Luceafărul, an. XI, nr. 28, 1 septembrie 1912, p. 549 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). ZIUA — Luceafărul, an. XI, nr. 29, 1 octombrie 1912, p. 575 ; ■semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). MAMA — Luceafărul, an. XI, nr. 29, 1 octombrie 1912, p. 575—576 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). CINQUECENTO — Luceafărul, an. XI, nr. 29, 1 octombrie 1912, p. 576; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). TOAMNA NOUA... — Luceafărul, an. XI, nr. 32, 1 decembrie 1912, p. 715 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). CÎNTEC (din Heine). — Luceafărul, an. XII, nr. 3, 1 februarie 1913, p. 89 ; semnată Othmar. MI-AM FĂCUT UN CÎNTEC — Luceafărul, an. XII, nr. 3, 1 februarie 1913, p. 90 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). AGONIE — Luceafărul, an. XII, nr. 7, 1 aprilie 1913, p. 212 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). VOI VENIŢI CU MINE... — Luceafărul, an. XII, nr. 8, 16 aprilie 1913,' p. 241 ; semnată Octavian Goga. Reprodusa in volumul Din umbra zidurilor (1913). E SĂRBĂTOAREA BATRINEŢII — Luceafărul, an. XII, nr. 24, 16 decembrie 1913, p. 769 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). INIMA — Ilustraţiunea română, an. IV, februarie 1914, p. 22 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din umbra zidurilor (1913). POVESTEA ARDEALULUI (1914) Calendarul Minerva, 1915, p. 171 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă cu titlul Poveste (1914) în volumul Cîntece fără ţară (1916). PE O RAMURA INTÎRZIATA — Flacăra, an. IV, nr. 21, 7 martie 1915, p. 177; semnată Octavian Goga. Reprodusă . în volumul Din larg (1939). DE MI TE CUNOŞTEAM PE TINE — Flacăra, an. IV, nr, 29, 2 mai 1915, p. 277 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Cîntece fără ţară (1916) cu titlul Trecea, convoiul mortuar. 10 MAI — Epoca, an. XXII, nr. 127, 11 mai 19.15,.p. 1 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Cîntece fără ţara (1916). LATINITATEA STRIGA DIN TRANŞEE — Epoca, an. XXII, nr. 190, 13 iulie 1915, p. 1 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Flacăra, an. IV, nr. 41, 25 iulie 1915, p. 422. Reprodusă în Cîntece fără ţară (1916). PAJUREI CU DOUA CAPETE — Flacăra, an. V, nr. 19, 20 februarie 1916, p. 213 ; semnată Octavian Goaa. Reprodusă în volumul Cîntece fără ţară (1916). LA CURTEA DE ARGEŞ — România, an. I, nr. 270, 17 noiembrie 1917, p. 1 ; semnată Octavian Goga. VORBESC TĂCERILE — România nouă, 8 aprilie 1918; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). CIORILE — România, an. I, nr. 10, 11 februarie 1917, p. 1 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în acelaşi ziar, an. III, nr. 3, 18 ianuarie 1919, p. 1 ; semnată Octavian Goga. IN ŢINTIRIM — Luceafărul, an. XVII, nr. 1, 1920, p. 3; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). LA AKERMAN — Luceafărul, an, XVII, nr. 4—5, 1920, p.58. semnată Octavian Goga. Reprodusă sub titlul In bivuac la Aker-man, în volumul Din larg (1939). DIN LARG — Ţara noastră, an. III, nr. 1, 15 octombrie 1922, p. 3 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). MARTIR (Traducere din Andrei Ady) — Ţara noastră, an III, nr. 1, 15 octombrie 1922, p. 9 ; semnată Styx. OGORUL UNGURESC (Traducere din Andrei Ady) — Tara noastră, an. III, nr. 2, 22 octombrie 1922, p. 50 ; semnată Styx. Reprodusă cu titlul Poezii, III, în volumul Din larg (1939). SA ŞTII... — Ţara noastră, an. III, nr. 2, 22 octombrie 1922. p. 59; semnată Aegrotus. Reprodusă cu titlul Cărbunii, în volumul Din larg (1939). VITA NUOVA — Ţara noastră, an. III, nr. 3, 29 octombrie 1922, p. 73 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). ISUS PE VALURI — Ţara noastră, an. III, nr. 4, 5 noiembrie 1922, p. 73 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). KARLSBAD — Ţara noastră, an. III, nr. 5, 12 noiembrie 1922, p. 73 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). MARIENBAD — Ţara noastră, an. III, nr. 5, 12 noiembrie 1922, p. 142 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). FRANZENSBAD — Ţara noastră, an. III, nr. 5, 12 noiembrie 1922, p. 142 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). APUS — Ţara noastră, an. III, nr. 9, 10 decembrie 1922. p. 268 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). AM FOST... — Ţara noastră, an. III, nr. 10, 17 decembrie 1922, p. 297; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). 374 375 STEJARUL — Ţara noastră, an. IV, nr. 1, 7 ianuarie 1923, p. 1 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg $1939). POST BELLUM — Ţara noastră, an. IV, nr. 1, 7 ianuarie 1923, p. 86 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). POVESTE VECHE — Ţara noastră, an. IV, nr. 5, 4 februarie 1923, p. 148; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). STRIGOII — Ţara noastră, an IV, nr. 10, 11 martie 1923, p. 309 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). TRECUTUL — Ţara noastră, an. IV, nr. 12, 23 martie 1923, p. 373 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). DE PROFUNDIS — Ţara noastră, an. IV, nr. 14, 8 aprilie 1923, p. 436—437 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). CETIND PE BAUDELAIRE — Ţara noastră, an. IV, nr. 18, 6 mai 1923, p. 564 : semnată Aegrotus. Reprodusă în volumul Din larg (1939). PĂMÎNT ŞI CER (I, II, III) — România, an. I, nr. 184 9 august 1917, p. 1 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în Ţara noastră, an. IV, nr. 21, 27 mal 1923, p. 660—661 ; semnată Aegrotus. Reprodusă în volumul Din larg (1939). SUFLETUL — Ţara noastră, an. IV, nr. 29, 22 iulie 1923, p. 916; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). TÎRZIU (De A. Ady) — Cultura, an. I, nr. 1, ianuarie 1924, p. 26 ; semnată Octavian Goga. POET (De A. Ady) — Cultura, an. I, nr. 1, ianuarie 1924, p. 27 ; semnată Octavian Goga. MARTEI (De A. Ady) — Cultura, an. I, nr. 1, ianuarie 1924, p. 27 ; semnată Octavian Goga. OGORUL UNGURESC (De A. Ady) — Cultura, an. I, nr. 1, ianuarie 1924, p. 28 ; semnată Octavian Goga. CE CAUT (De A. Ady) — Cultura, an. I, nr. 1, ianuarie 1924, p. 28 ; semnată Octavian Goga. ACELAŞI ZÎMBET — Ţara noastră, an. V, nr. 2, 13 ianuarie 1924, p. 37; semnată Octavian Goga. Reprodusă cu titlul Pace în volumul Din larg (1939). POETUL — Ţara noastră, an. V, nr. 8, 24 februarie 1924,' p. 229 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). TRECEA UN OM... — Ţara noastră, an. V, nr. 29, 20 iulie 1924, p. 896 ; semnată Octavian Goga. Reprodusă în volumul Din larg (1939). CÎNTA MOARTEA — Făt-Frumos, an. XIII, nr. 3, mai-iunie 1938, p. 83. MARE AETERNUM — Universul literar, nr 14 21 mai 1938 p. 3. LUI AVRAM IANCU — Steaua, nr. 3, (194), martie 1966 p. 23. PERDITA — Argeş, an. I, nr. 7, decembrie 1966, p. 11; semnată Octavian. [TRECUTUL S-A IVIT IN PRAG] — Argeş, an. I, nr 7 decembrie 1966, p. 11. ' LUI DUNDEL (închinată doamnei Veturia Goga) — semnată T. Se află în muzeul „Octavian Goga" de la Ciucea. 376 ■a t II. PRINCIPALELE EDIŢII 1. POEZII, Budapesta, Institutul tipografic şi de editură „Luceafărul", 1905, 126 p. Pe copertă, anul 1906 ; volumul acesta a fost reeditat apoi de „Minerva", Bucureşti, 1907, în „Biblioteca pentru toţi", nr. 286, Sibiu, 1910, şi în primul volum antologic tipărit de „Cultura naţională", Bucureşti, 1924, care cuprinde şi volumele : Ne cheamă pămîntul (1909),, Din umbra zidurilor (1913), Cîntece fără ţară (1916). A fost apoi introdus în toate ediţiile ce au urmat. Cuprinde 48 de poezii : Rugăciune, Plugarii, Noi, Oltul, Casa noastră, Apostolul, Dascălul, Dăscăliţa, Bătrîni, Reîntors, Departe, Dorinţa, Zadarnic, De-o să mor, In codru, Dimineaţa, Pe înserate, De la noi, Cîntăreţilor de la oraş, Sara, Lăutarul, A murit..., La groapa lui Laie, Cîntece,. I, II, III, IV, V, VI, VII, Pribeag, Pace, Cade-o lacrimă, Singur, Părăsiţi, Ruga mamei, Zadarnic, La stînă, Toamna, Copiilor, I, II, Părăsit, Despărţire, învins, Solus ero, Noapte, Clăcaşii, Aşteptare. 2. NE CHEAMĂ PĂMÎNTUL. Poezii. Bucureşti, Editura „Minerva", 1909, 147 p. A fost retipărit în volumul antologic de Poezii din 1924, precum şi în toate ediţiile ce au urmat. Cuprinde 49 de poezii : Fecunditas, Prăpastie, Cîntecele mele, înviere, Cosaşul, Portret, De demult..., Colindă, Un om, Zile rele» Graiul pînii, Cain, O ţară ştiu, In munţi, Prima lux, Cantorul Cim~ poi, Străinul, Mi-a bătut un moş la poartă..., Scrisoare, Lăcaş străbun..., Ion crîşmarul, Acasă, Nepotrivire, Asfinţit, Carmen, O rază,. Iubirea mea, Fior, Noi ne-ntîlnim, Rapsodie, Trandafiri, Eşti singură, Sufletul, A fost odat'..., Revedere, Răsună toaca..., Cîntece» I, II, III, IV, V, VI, Moş Crăciun, Sonet, Sonet, ,£ sărbătoare, Tempora..., Frumoasa cea din urmă, Poezie. 3. DIN UMBRA ZIDURILOR, Editura „Minerva", Bucureşti, 1913, 171 p. A fost introdus în volumul de Poezii, 1924, şi în toate ediţiile ce au urmat. Cuprinde poezia Revedere si alte 62 de poezii, împărţite în patru cicluri : a) DIN UMBRA ZIDURILOR: Oaspe vechi» Agonie, Paris, Ziua, Notre Dame, Felinarul, In Muzeu, Cinque-cento, Mama, Măsuţa mea, Oameni; b) ClNTA APELE : La mal, Aeternitas, Furtuna, Mare moartă, De profundis, Lacul, Mama Venerei eterne, Eu stau la mal, Scrisoarea ta..., Gîndeşte-te, Sci-rocco ; c) COARDE VECHI : Poet, Vorbeau azi-noapte' două ape, Doina, Voi veniţi cu mine, Inima, Strămoşii..., Carmen laboris, Scrisoare, Moş Crăciun, Eu ştiu un basm...'; d) CLIPE: Trage-ţi oblonul..., Cîntecele mele, Poetul, Mi-am făcut un cîntec, Un trandafir se stinge, Păcat, Taina, Toamna nouă, Mă-ntorc din nou, Lacrimi, Cîntece, I, II, III, IV, V, VI, VII, Tăcerea ta..., Singurătate, Coboară toamna..., Singur, Sonet, Amurg, In brazi, Blestem, O lacrimă, La moarte, Cum zbori cu trenul, In drum, Moştenire, O clipă, Aşteptare, Noapte, Apus, Pe-un album, Mors magna. 4. CÎNTECE FARA ŢARA, Editura „C. Sfetea", Bucureşti, 1916, 154 p. A fost retipărit în volumul de Poezii, 1924, şi în toate ediţiile ce au urmat. Cuprinde un cuvînt introductiv al autorului, din care cităm : „Recitesc aceste pagini întunecate înainte de a le da la tipar. Ele s-au desprins pe rînd din frigurile naturalităţii, din aşteptarea zadarnică de un an şi jumătate în oraşul vesel al Bucureştilor. Credeam că nu vor mai vedea lumina zilei şi că, dezminţite de realitate, vor rămînea în sertar pe veci, certificate intime ale unui zbucium care s-a stins — «testimoni del perir mio lento» — cum spune atît de frumos poetul italian. Acum însă, cînd atmosfera de moleşeală a inacţiunii se lasă tot mai grea peste capetele noastre, cînd dintr-o datorie de sînge se face o socoteală rece de cîştig ieftin, acum mi se pare un act de pietate să ne îngropăm morţii în văzul tuturora. Iată de ce public aceste versuri..." Urmează apoi cele 35 de poezii pe care le cuprinde volumul : Fără ţară, Aşteptare, Pajurei cu două capete, Ţara mea de suflet, Sîngele, In pacea mută, 10 mai 1915, Atunci, Portretul, Trenurile, Apostolul, Flamma mundi, In mormînt la Argeş, Bal la palat, Pribeag străin, Latinitatea strigă din tranşee, Neutralul, Unui orb. Lupul, Bobotează, Trecea convoiul mortuar, Aducerile-aminte, In suflet simt o teamă cum s-aşterne, Lui Petofi, Unui scriitor vîndut, Noapte, I, II, III, Doi fraţi, Pribeag, Hora valurilor, I, II, Poveste, Sufletul, Dies illa. 5. DIN LARG (Poeme postume), „Fundaţia pentru literatură şi artă", Bucureşti, 1939, 114 p. într-o Lămurire de la sfârşitul volumului, poetul D. Ciurezu, care a îngrijit ediţia, împreună cu d-na Veturia Goga, precizează : „Apariţia acestui volum de versuri a preocupat în mod insistent multipla gîndire a lui Octavian Goga. Intimilor săi le-a comunicat adeseori această intenţie şi unora chiar le-a împărtăşit planul după care ar fi dorit să-şi grupeze materialul [...]. Noi n-am făcut decît să urmăm cu deosebită grijă manuscrisul poetului. Tot ceea ce este cuprins în acest volum a fost rînduit de mintea şi mîna lui O. Goga." Titlul l-a ales tot Goga. 378 379 Cuprinde 60 de poezii împărţite în şase cicluri : a) DIN LARG : Din larg, Profetul, Isus pe valuri, Poetul, Stejarul, Pace, Regina Elisabeta la 70 ani, 1833—1933; b) RĂZBOI : De pro-fundis, Poveste veche, Pămînt şi cer, 1, II, III, Ceahlăul, Afară trece moartea, Vorbesc tăcerile, In bivuac la Akerman, Hora morţii: c) NOI : înviere, Vita nuova, Tovarăşi, Pustiu, In noapte, Strigoii, Tristia, Breve sogno, Departe, Cîntec, Sufletul, Cărbunii, Chemare, Munţii, Paris, Aşteptare, O ramură întîrziată, Trecutul, Apus, Din viaţă, Resurrectio, Tibi mare. De profundis, La mal, Mare aeternum, Trec clipele, Pax nobis; d) ASTĂZI: Am fost..., Post bellum, Cetind pe Baudelaire, Ascultînd „Messias" de Hăn-del, Karlsbad, Marienbad, Franzensbad, Cîntă moartea; e) IN SAT : Cîntecul cămăşii, In mine cîteodată, Trecea un om, Bisericuţa din Albac, Vînt de seară, In ţintirim ; f) TRADUCERI : Privighetori şi ciocîrlii (După Petofi), Noapte (După Carducci), Poezii (După Ady). 0. O. Goga : Poezii, Editura „Cugetarea", 1939. 7. O. Goga : Poezii, colecţia „Darul soldatului", 1941. 8. O. Goga : Versuri, E.S.P.L.A., 1957, cu o prefaţă de M. Be-niuc. 9. O. Goga : Poezii, text ales şi stabilit, prefaţă, note bibliografice de I. D. Bălan, E.P.L., 1963.' 10. O. Goga : Poezii, Prefaţă, tabel cronologic, ediţie îngrijită de I. D. Bălan, Editura Tineretului, „Biblioteca şcolarului", 1964. 11. O. Goga : I. Ne cheamă pămîntul şi II. Cîntece fără ţară, ediţie prefaţată şi îngrijită de I. D. Bălan, „B.p.t", E.P.L., 1965 ; ediţia a Il-a, Editura „Minerva", 1970. 12. O. Goga : Versuri, Editura Tineretului, colecţia „Cele mai frumoase poezii", 1966. îngrijire de ediţie şi prefaţă de Mihai Beniuc. 13. O. Goga : Opere, voi. I, II, colecţia „Scriitori români", E.P.L., 1967. Ediţie îngrijită, prefaţă, note, bibliografie, indici de I. D. Bălan. 14. Poezii inedite, descoperite şi prezentate de Dan Smîntî-aescu. Bucureşti, Editura „Cartea românească", 1973. III. REFERINŢE CRITICE 1. Apostolescu, N. I. : Despre „Poezii" de O. Goga. În : Literatură şi artă română, 1905. 2. Bălan, I. D. : Octavian Goga. Monografie, Bucureşti, Editura „Minerva", 1971 ; ediţia a Il-a revăzută şi adăugită, Editura „Minerva", 1975. 3. Beniuc Mihai : Octavian Goga, poetul. In volumul Meşterul Manole, Bucureşti, E.S.P.L.A., 1957. 4. Bulgăr, Gh. : Limba poetică a lui Oct. Goga. în : Limba română, an VI, nr. 3, mai—iunie 1957. 5. Călinescu, G. : Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Bucureşti, „Fundaţia pentru literatură şi artă", 1941. 6. Cioculescu, Ş. : Octavian Goga: „Din larg" — poeme postume. în : Aspecte lirice contemporane, Bucureşti, „Casa Şcoa-lelor", 1942. 7. Ciopraga, C. : Arta lui Octavian Goga. în : Cronica, an. I, nr. 10, 16 aprilie 1966. 8. Ciopraga, C. : Literatura română între 1900—1918, Editura „Junimea", 1970. 9. Gâldi, L. : Introducere în istoria versului românesc, Bucureşti, Editura „Minerva", 1971. 10. Ibrăileanu, G : Note şi impresii, Iaşi, Editura „Viaţa românească", 1920. 11. Iorga, N. : Poeziile lui Octavian Goga. în : Sămănătorul, an. IV, nr. 44, 30 oct. 1905. 12. Lovinescu, E. : Critice, voi. I. Ediţie definitivă, Bucureşti, Editura „Ancora", 1925. 13. Lovinescu, E. : Istoria literaturii române contemporane 1900—1937. Bucureşti, Editura „Socec", 1937. 381 14. Maiorescu, Titu : Poeziile d-lui O. Goga. In : Critice, voi. III, E.P.L., 1966. 15. Micu, D. : Literatura română la începutul secolului al XX-lea, Bucureşti, E.P.L., 1964. 16. Papadima, Ovidiu : Octavian Goga, Bucureşti, „Fundaţia pentru literatură şi artă", 1944. 17. Papadima, Ovidiu : Căile omului şi ale naturii în poezia lui Goga. în : Steaua, an. XVII, nr. 3 (194), martie 1966: 18. Piru, Al. : Goga şi literatura universală. în : Gazeta literară, an. XIII, nr. 13 (699), 31 martie 1966. 19. Puşcariu, Sextil : Poeziile lui Octavian Goga. în : Cercetări şi studii, ediţie îngrijită de Ilie Dan şi prefaţată de G. Istrate, Bucureşti, Editura „Minerva", 1974. 20. Rău, Aurel : Poetul vocaţiilor multiple. în : Steaua, an. XVII, nr. 3 (194), martie 1966. 21. Streinu, Vladimir : Versificaţia modernă, Studiu istoric şi teoretic asupra versului liber, Bucureşti, E.P.L., 1966* 22. Streinu, Vladimir : O. Goga — poetul. în : Pagini de critică, voi. IV, Bucureşti, Editura „Minerva", 1976. 23. Szemler, Ferenc : Goga în limba maghiară. în : Steaua, an. XVII, nr. 3 (194), martie 1966. 24. Vianu, Tudor : Octavian Goga. în : Universul literar, an. XLVII, nr. 13, 14 mai 1938. 25. Vianu, Tudor : Arta prozatorilor români, Bucureşti, Editura Contemporană, 1941. 26. Vârgolici, Teodor : Arta poetică a lui Octavian Goga. în volumul Retrospective literare. Bucureşti, E.P.L., 1969. 27. Zaciu, Mircea : Evoluţia receptării poeziei lui Octavian Goga. în : Lupta de clasă, seria V-a, an. LI, noiembrie 1971. INDICE ALFABETIC AL POEZIILOR DUPA TITLU A Abătut... II, 190 Acasă [Al pribegirei mele drum], II, 222 Acasă [...Dar nici că vreai să pleci atunci], 134 Adevăr, II, 173 Adevăruri triste..., II, 149 Aducerile-aminte, II, 44 Aeternitas, 201 Afară trece moartea, II, 83 A fost odat'..., 155 Agonie, 184 Am fost..., II. 116 Amurg, 254 A murit..., 46 Apostolul [Ca o vecernie do-moală], 16 Apostolul [Văzduhul îl despică iarăşi sinistrul ţipăt de aramă], II, 26 Apus [Duminecă. Nu-i nimeni pe alee], II, 107 Apus [Iubirea mea-i o blîndâ rază], 2C7 Ascultînd „Messias" de Hăndel, . II, 1'20 Asfinţit, 137 Aşa a fost şă fie..., II, 143 Aşteptare [In umbra plopilor cărunţi], II, 229 Aşteptare [Mor clipe mute, numărate], II, 11 Aşteptare [Sat din margine de codru], 81 Aşteptare [Trei trandafiri într-un pahar], II, 103 Aşteptare (Fragment), 265 Aş vrea... II, 168 Atunci, II, 21 Atunci şi acum, II, 141 Azi şi mîne..., II, 144 Bal la palat, II, 32 Blondinei, II, 172 Bătrîni, 22 Bobotează, II, 41 Bisericuţa din Albac, II, 129 Breve sogno, II, 95 Blestem, 256 385 Cade-o lacrimă, 57 Cain (1907), 112 Cantorul Cimpoi, 121 Carmen. 139 Carm n laboris, 225 Carmen miserabile, II, 219 Casa noastră, 13 Cărbunii, II, 99 Ceahlăul, II, 82 Cetind pe Baudelaire, II, 118 Chemare, II, 100 Cinqnecento, 192 Ciorile, II, 231 Cîntă moartea, II, 124 Cîntăreţilor de la oraş, 41 Cîntec [Eu ţi-am făcut un cîntec, o salbă împletită], II, 97 Cîntec [In salbă multe mărgele], II, 188 Cîntece [I-VI, din voi. Poe2ii], 50, 51, 52, 53 D Dacă..., II, 170 Dascălul, 18 Dăscăliţa, 20 De demult..., 101 De la noi, 39 De-o să mor, 32 Departe [Şi-acuma, cînd pămîntul şi apa ne desparte], II, 98 Departe [Vezi luna-n cingătoa-rea], 26 De pe stradă, II, 218 De profundis [Din sufletul meu, peşteră uitată], II, 111 De profundis [Nu mai sunt şe-suri netede în ţară], II, 75 Cîntece [1-VI, din voi. Ne cheamă pămîntul], 159, 160, 161 Cîntece [I-VII], 245, 246, 247, 248 Cîntecele mele [Cobor din lumea mea de stele], 234 Cîntecele mele [Eu vă chem din visuri], 92 Cîntec modern, II, U'9 Cîntecul cămăşii (Fragment), II, 125 Clăcaşii, 77 Clipe senine..., II, 176 Coboară toamna, 251 Colindă, 103 Copiilor [I-II], 67, 68 Cosaşul, 97 Cum zbori cu trenul, 260 Curînd, II, 217 De profundis [Plîng apele în năaptea asta], 206 Despărţire [Azi moare-nfiorarea cetăţilor de stele], 70 Despărţire [Uite,-ţi spun : Des-chide-mi calea ! Te-am urît ! Ţi-o spun pe faţă], II, 183 Dies'illa, II, 61 Dimineaţa, 36 Din larg, II, 65 Din viaţă [Era drăguţă, dar sfioasă], II, 212 Din viaţă [în largul mării fără margini, în largul mării zbuciumate], II, 103 Din viaţă (L-a rîs — amar 1-a rîs copila], II, 175 Doi fraţi, II, 52 Doina, 217 Domnului să ne rugăm, II, 213 Dorinţa, 28 Dragoste barbară, II, 181 Dragoste şi gînduri, II, 145 E sărbătoare, 165 Eşti singură, 152 Eu stau la mal... 211 Eu ştiu un basm..., 231 Eu văd în vis... (după Al. Petofi), II, 248 Fără ţară, II, 9 Fecunditas, 85 Felinarul (IV), 189 Fii pe pace !, II, 203 Fior, 146 Flamma mundi, II, 28 Fragment, II, 220 Franzensbad, II, 123 Frumoasa cea din urmă, 169 Furtuna, 203 Gîndeşte-te..., 213 Graiul pînii, 110 H Hora clinilor (de A. Petofi), II, Hora morţii, II, 87 241 Hora valurilor [I—II], II, 54,55 Hora lupilor (de A. Petofi), II, 242 K Karlsbad, II, 121 Iar cînd vei durmi... (Heine), II, 236 In calumniatores, II, 152 Inima, 221 386 387 Ion Crîşmarul, 132 Ironie, II, 196 Isus pe valuri, II, 69 împăcare, II, 154 în bivuac, la Akerman, II, 85 în brazi, 255 în codru, 34 în drum, 261 în mine cîteodată, II, 127 în mormînt la Arceş, II, 30 In munţi, 116 în muzeu, 190 în noapte, II, 92 în pacea mută, II, 18 Lacrămi, II, 157 Lacrimi, 244 Lacul, 208 Lacul morţii (A. Ady), II, 255 La groapa iubitei (M. Ugeda), II, 239 La groapa lui Laie, 48 „L-a luat Dumnezeu", II, 227 La mal [Mîndra apelor crăiasă], 199 La mal [Sus, munte de piatră, cu fruntea de var], II, 112 Iubirea mea, 144 Iubirea mea (Manyosu), II, 237 Iudita (după I. Kiss), II, 252 în suflet simt o teamă cum s-aşterne (Traducere din Al. Petofi), II, 45 în taina sării, II, 147 în tren (după Gerhart Hauptmann), II, 243 în ţintirim. II, 131 Înviere [A fost o lungă, jalnic-agonie], II, 88 înviere [E-n cuib la noi visatul sol de pace], 94 învins, 71 La moarte, 258 La stînă, 64 Latinitatea strigă din tranşee, II, 36 Lăcaş străbun..., 129 Lăutarul, 44 Lui Dundel, II, 263 Lui Avram Iancu, II, 232 Lui Petofi, II, 47 Lupul, II, 40 M Mai rămîi..., II, 160 Mama, 194 Mama Venerei eterne, 210 Mare aeternum, II, 113 Mare moartă, 205 Marienbad, II, 122 388 Martirul Cristoşilor... (A. Ady), Mors magna, 269 II, 256 Măgdălina, II, 162 Mă-ntorc din nou..., 243 Măsuţa mea, 196 Mi-a bătut un moş la poartă..., 125 Mi-am făcut un cîntec, 237 Moş Crăciun [Dragi copii din ţara asta], 162 Moş Crăciun [Moş Crăciun cu barba albă, moş Crăciun cu traista plină], 229 Moştenire, 262 Munţii, II, 101 N Neeessitas facit versum, II, 191 N. potrivire, 136 Nestatornicie (Manyosu), II, 233 Neutralul, II, 37 Noapte [Nemărginită bolt-a nopţii], 74 Noapte [Tu unde eşti în noaptea asta], 266 Noapte [I—II—III], II, 50, 51 Noapte (După Carducci), II, 135 Noi [La noi sunt codri verzi de brad], 8 Noi [Nu-i pe întregul bulevard], II, 225 Noi ne-ntîlnim, 147 Noi şi ele, II, 187 Notre Dame (III), 188 Nu-i fericire pe pămînt, II, 142 O Oameni, 198 Oaspe vechi, 181 O clipă, 264 Ogorul unguresc (A. Ady),'II, 260 O lacrimă, 257 Oltul, 10 O ramură întîrziată, II, 104 O rază, 141 Ostenit..., II, 177 O ţară ştiu (1907), 114 Pace [Eu port adese-n mine-o închisoare], II, 74 Pace [Luna-şi picură argintul], 55 Pajurei cu două capete, II, 12 Paris. II, 102 Paris (I), 186 Pax nobis, II, 115 Păcat, 239 Pămînt şi cer [I—II—III], II, 80, 81 Părăsit, 69 Părăsiţi, 60 Pe gînduri, II, 164 389 Pe înserate, 38 Perdita, II, 234 Pe pat, II, 199 Pe uliţă, II, 158 Pe-un album, 268 Plugarii, 5 Poet [Cînd l-au închis după zăbrele], 215 Poet [Un băietan cu ochii negri], II, 259 Poetul [El nu-i canar de colivie], II, 71 Poetul [Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fată mare], 235 Poezia vieţii (de Fr. v. Schil-ler), II, 250 Poezie, 174 R Rapsodie, 149 Rămas bun, II, 210 Răsună toaca..., 158 Reîntors, 23 Resurrectio, II, 109 Revedere [Un cîntec odată], 156 legănat Sara, 43 Să plec..., II, 226 Să tac ?..., II, 206 Scirocco, 214 Scrisoare, 127 Scrisoare (Contesei de Noailles, născ. principesa Brîn-coveanu), 227 Poezii (după Ady, I, II, III, IV), II, 136, 137, 138 Portret, 99 Portretul, II, 22 Post bellum, II, 117 Poveste (1914), II, 56 Poveste veche, II, 78 Prăpastie, 87 Pribeag [Pe drumul meu de pribegie], II, 53 Pribeag [Plînge-o mierlă-ntr-o răchită], 54 Pribeag străin, II, 34 Prietenei, II, 215 Prima lux, 118 Privighetori şi ciocîrlii (după Petofi), II, 133 Profetul, II, 67 Pustiu, II, 91 Revedere [Tu, minunată ţoe- zie], 179 Kîs printre lacrămi, II, 198 Ruga mamei (Fragment), 61 Rugăciune, 3 Rugăminte..., II, 197 Scrisoarea ta..., 212 Singur [Bolnăvit de doruri multe], 59 Singur [Pustietate arsă mi-e sufletul acuma], 252 Singurătate, 250 Singuri (după Ada Negri), II. 247 Sîngele, II, 16 Solus ero, 72 Sonet [Acum din nou îmi treci pe sub fereastră], 253 Sonet [Cuprinde-mă din nou, singurătate], 163 Sonet [La sînul tău cuprinde-mă, natură], II, 205 Sonet [Tu, tainică, curată Poezie], 164 Stana II, 150 Stejarul, II, 73 Străinul, 123 Strămoşii..., 222 Strigoii, II, 93 Sufletul [Pustietate largă şi-a- tîta de săracă], 153 Sufletul [Ţi-e sufletul o mare- nviforată], II, 98 Sufletul (după Ada Negri), II. 58 Taina, 240 Tăcerea ta..., 249 Te-ai dus..., II, 167 Te-ai dus, II, 179 Tempora, 167 Tibi mare, II, 110 Toamna, 66 Toamnă nouă, 242 Tovarăşi, II, 90 Tragedie (de Richard Dehmel), II, 257 Trage-ţi oblonul..., 233 Trandafiri, 151 Trec clipele, II, 114 Trecea convoiul mortuar, II, 42 Trecea un om, II, 128 Trecutul, II, 105 [Trecutul s-a ivit în prag], II, 235 Trenurile, II, 25 Tristia, II, 94 Tu dormi..., II, 178 Ţara mea de suflet, II, 14 Ţie !..., II, 208 Un om, 105 Un trandafir se stinge, 233 Unui orb, II, 39 u Unui prieten, II, 216 Unui scriitor vîndut, II, 49 Varietas..., II, 193 Vis maior [I, II], II, 223 Vita nuova, II, 89 V Vînt de seară, II, 130 Voi veniţi cu mine..., 219 Vorbesc tăcerile, II, 84 390 391 i m llîft mm .1 * Zadarnic [Noroc, logofeţi de-a- cum zece 'ani], 30 Zadarnic [Zadarnic plînge vîn-, tul şi nucii plîng, bătrînii], 63 ■. 10 Mai 1915, II, 19 Zile rele, 108 . Ziua (II), 187 Zîmbet trist..., II,., 194 ^4 jlllj Ir/ IUI Wmmm «MM» " "ii:' Bustul lui Octavian Goga"de-J3umitriu Bîrlad Mausoleul lui O. Goga de la Ciucea INDICE ALFABETIC AL POEZIILOR DUPÂ PRIMUL VERS A Abia ne-am revăzut o clipă (O clipă), 264 Acolo-n slavă, binecuvântate (Pămînt şi cer, II), II, 80 Acuma cînd în noapte la tine gindu-mi port (In noapte), II, 92 Acum uitarea mi-e pe drum (Cîntece, V), 247 Acum din nou îmi treci pe sub fereastră (Sonet), 253 Acum cînd tunul nu mai bate (Vorbesc tăcerile), II, 84 Adie soarele de-amiază (In bivuac, la Akerman), II, 85 Adînca noapte-n veci nepricepută (Noapte — după Carducci), II, 135 Aducerlle-aminte, posomorâte urne (Aducerile-aminte), II, 44 Afară-i nor şi vifor (Mora dinilor — de A. Petofi), II, 241 Afară-i nor şi vifor (Hora lupilor — de A. Pet6fi) II, 242 Afară trece moartea în goană peste tară (Afară trece moartea), II, 83 A fost o lungă, jalnic-agonie (înviere), II, 88 Ah ! mi-a fost nebun cuvântul (La groapa iubitei — M. Ugeda), 11,239 Al pribegirei mele drum (Acasă), II, 222 Am fost logodnicul durerii (Am fost...), II, 116 Am fost, proroc, pe drumul din pustie (Profetul), II, 67 Am întîlnit-o ieri in cale (Nepotrivire), 136 Amorul nostru s-a născut (Lui Dunde), II, 263 Am rătăcit departe-n lumi străine (Mă-ntorc din nou...), 243 Am venit să-ţi spun o vorbă (La groapa lui Laie), 48 Amurgul m-a găsit si astăzi la poala ta cerşind hodină (Păcat), 239 Arare-n pribegia noastră (In drum), 261 Ascultă, copile, ce-mi, spune viaţa (Trage-ţi oblonul...), 233 Ascultă, fată (Dragoste barbară,), II, 181 Ascultă-1 tainie cum se stinge (Cîntece, VII), 247 Ascultă-mi glasul de părinte (Vis maior, T), II, 223 Aş vrea un cîntec nou odat' (Aş vrea...), II, 168 Atîtia ani îsi strecurară convoiul lor pierdut de clipe (Tibi mare), 11,110 393 Atît de tristă-i dimineaţa (Toamnă nouă), 242 Atît de veche-i îngroparea (Cîntece, V), 161 Avea trei fii sărmana mamă (Nu-i fericire pe pămînt), II, 142 Azi moare-nfiorarea cetăţilor de stele (Despărţire), 70 Azi în zadar vrea inima bolnavă (Pămînt şi cer, III), II, 81 B Bea şi dumneata, părinte, (Cîntece, III), 51 Biată inimă bolnavă (Inima), 221 Bisericuţă din Albac (Bisericuţa din Albac), II, 129 Bolnăvit de doruri multe (Singur), 59 Bolta şi-a cernit năframa (Sara), 43 C Ca jăratecu-n cămin (Adevăruri triste...), II, 149 Călăuzit de dorul ăst pribelnic (Să plec...), II, 226 Ca printr-un fum sfinţit de denii (Ascultînd „Messias" de Hăn- del), II, 120 ' Ca o vecernie domoală (Apostolul), 16- -Cărbunii cînd ţi-or arde-n vatră (Cărbunii), II, 99 Case putrede, băt'rîne (Strigoii), II, 93 Căsuţă albă vineţie (Vînt de seară), II, 130 Ce blîndă eşti, domestică pădure (Marienbad), II, 122 Ce mort frumos s-a deşteptat în mine (Breve sogno), II, 95 Cînd cade-amurgul la fereastră (Pax nobis), II, 115 Cînd galeşi ochii tăi s-aprind (Dragoste şi gînduri), II, 145 Cînd l-au închis după zăbrele (Poet), 215 Cînd o lacrimă pribeagă (Lacrămi), II, 157 Cînd rătăcind, bătrîne codru (In codru), 34 Cînd privirea ostenită mi-o pironesc Ia pămînt (Pe gînduri), II, 164 Cînd te vedeam demult, odinioară (Unui orb), II, 39 Cînd trec umbrele-nserării (Resurrectio), II, 109 Cînd tremurîndu-şi jalea şi sfiala (Dăscăliţa), 20 Cînd vîntul de privighetori (In taina sării), II, 147 Cînd zdrobit ţi-a fost altarul'idealurilor tale (Lui Avram Iancu), II, 232 Cînd zilele-mi mureau în umbră, sărace toate deopotrivă (Oaspe vechi), 181 Cîntăreţ de lege veche (Cantorul Cimpoi), 121 Clocot de măriri apuse (Cinquecento), 192 Coboară toamna-ncet din slavă (Coboară toamna...), 251 Cobor din lumea mea de stele (Cîntecele mele), 234 Copii, cu ochii mari şi limpezi (Copiilor, II), 68 Copilăria mea pierdută (Lacrimi),. 244 Copil eram cînd am avut (Atunci şi acum), II, 141 Corabia,din lanţuri desfăcută (Eu stau la mal...), 211 Crai bătrîn, pornit spre rugă (Asfinţit), 137 Crîşmă bună, crîsmă veche, lîngă crucea de la moară (Zile rele), 108 394 Cu grele răsuflete apele dorm (Dimineaţa), 3.6 Cu fruntea-n ţărînă, plîngînd azi'ne vezi (De la noi), 39 Cum zbori cu trenul pe cîmpii (Cum zbori cu trenul), 260 Cuprinde-mă din nou, singurătate (Sonet), 163 Cum ar fi de bine astăzi („L-a luat Dumnezeu"), II, 227 Cu mersul lin şi legănat (Pe uliţă), li, 158 Cum stau acuma si-mi număr a vremilor salbă (Poveste — 1914), II, 56 , . . Curînd, curînd iubeşte-mă; femeie (Curînd), II, 217 Cu trupul biruit de jale (Un trandafir se stinge), 238 Da, negreşit, am şi senine clipe (Unui prieten), II, 216 Dacă viaţa-mi pribegită (Dacă...), II, 170 Dar nici că mi să cuvin mie (Fragment), II, 220 Dar nici că vreai să pleci atunci (Acasă), 134 De-acuma tu pe pace'fii (Rămas bun), II, 210 De-ar fi să-ţi împărţeşti odată (O lacrimă), 257 De-atîtea ori mi-am puls în gînd (Aşa a fost să fie...), II, 143 De ce, nepricepută noapte (Noapte, III), II, 51 De ce m-aţi dus de lîngă voi (Bătrîni), 22 De cîte ori drumeţ în noapte mă duce-a gîndului arsură (Neutralul), II, 37 De cîte ori vremea cu sînge ne-adapă (Poveste veche), II, 78 De mult te-ai dus... (Te-ai dus), II, 179 De-o zi-ntreagă plîng alături, biata Mura cu fecioru (A murit...), 46 De-oi muri la primăvară (De-o să mor), 32 Departe-aş vrea de-aici să vii (Dorinţa), 28 Deschide-ţi fereastra spre mare (Furtuna), 203 Dezgroapă, moşnege, cu mîinile-n tremur (Lăutarul), 44 De va veni la tine vîntul (Cîntece, IV), 160 Din grele vremi de grea corvadă (Pajurei cu două capete), II, 12 Din înaltul bolţii sfinte (Cîntece, IV), 246 Din mesteacănul de-afară (Amurg), 254 Din sufletul meu, peşteră uitată (De profundis), II, 111 Din zborul larg ce-mprejmuie pămîntul (Latinitatea strigă din tranşee), II, 36 Dorurile mele (Cîntece, V), 52 Două conducte înaintează (De pe stradă), II, 218 Dragi copii din ţara asta (Moş Crăciun), 162 Dragoste cu vină (Cîntece, II), 245 După plopi cu frunza rară (Cade-o lacrimă), 57 Duminecă. Nu-i nimeni pe alee (Apus), II, 107 E E-atât de mic păcatul tău (Fii pe pace !), II, 203 E frig... La geam am ridicat ruleta (Carmen miserabile), II, 219 E gerul nopţei — fulgii de zăpadă (Perdita), II, 234 395 ■ '■ >■ E îngropare azi la mine (Cîntece, III), 160 El a muncit sărac, flămînd (Ironie), II, 196 El nu-i canar de colivie (Poetul), II, 71 E-n cuib la noi visatul sol de pace (Înviere), 94 E plin în jur de noi muzeul (Mama), 194 Era drăguţă, dar sfioasă (Din viaţă), II, 212 Era duminecă-ntr-amiază (Străinul), 123 Era în miezul zilelor de vară (Clăcaşii), 77 Era puternic. — Dumnezeu din ceruri (Sufletul — după Ada NegriJ, II, 58 E sărbătoare pe cîmpie, si-n suflete e sărbătoare' (E sărbătoare}, 165 Eşti singură astăzi, tu, inima mea (Eşti singură), 152 Eternă mare, ca şi odinioară (Mare aeternum), II, 113 Eu am pornit din matca Tisei (Poezii, I — după Adyj, II, 136 Eu cînd mă uit în mine-arare (Pustiu), II, 91 Eu copil, tu fată mare... (Clipe senine...), II, 176 Eu port adese-n mine-o închisoare (Pace), II, 74 r. Eu să mă-nchin la umbre tremurate (Poezia vieţii — de Fr. v. Schiller), II, 250 Eu ştiu un basm de mult uitat (Eu ştiu un basm...), 231 Eu sunt o biată, ieftină cămaşe (Cîntecul cămăşii), II, 125 Eu sunt un om fără de ţară (Fără ţară), II, 9 Eu tot nu cred în ziua de-ngropare (Dies îlla), II, 61 Eu ţi-am făcut un cîntec, o salbă împletită (Cîntec), II, 97 Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă (Din larg), II, 65 Eu vă chem din visuri (Cîntecele mele), 92 Eu văd în vis zile de sînge (Eu văd în vis... — după A. Petofi), II, 248 Eu vin de la malul rîuiui Gange (Poezii, II — după Ady), II, 136 F Fată mare, fată mare (Cîntece, VI), 53 Furtună care dormi în haos (Flamma mundi), II, 28 G Găinuşa-ncet răsare (La stînă), 64 H Hîrleţul prăvălea pămînt pe nişte scînduri ţintuite (Rugăminte), II, 197 I I-am zis într-un amurg de vară (Învins), 71 Iar cînd vei durmi tu somnul etern (Iar find vei durmi... — Heine), II, 236 Iar din tăriile albastre (Tempora.,.), 167 Iar gîndul ăst păgîn îmi paşte mintea (Rapsodie), 149 ' Ieri un popă rumen mi-a venit în casă (Bobotează), II, 41 396 Inima ta, frumoasă fată (Cîntec modern), II, 189 Iubirea lor (Noi şi ele), II, 187 Iubirea mea-i o blîndă rază (Apus), 267 Iubirea mea-nchisă cu tainic zăvor (Taina), 240 Iubirea mea-i fărădelege (Cîntece, I), 245 f îi vezi tovarăşi... Liniştea de seară (Tovarăşi), II, 90 îmi cîntă moartea la fereastră (Cîntă moartea), II, 124 în colţul vechi de înnegrită gară (Trenurile), II, 25 în dup-amiaza silnică de vară (Franzensbad), II, 123 în goană vrăjmaşe cîmpiei s-aşterne (în tren — după Gerhart Hauptmann), II, 243 în largul mării fără margini, în largul mării zbuciumate (Din viaţă), II, 108 în mine cîteodată eu simt: se face noapte (In mine cîteodată), II, 127 în mine se petrece-o agonie (Agonie), 184 în munţi cu creştetele sure, din albă inimă de stîncă (Iubirea meat, 144 în noaptea aceea neagră şi tîrzie (Isus pe valuri), II, 69 în noaptea asta mă apasă (Hora valurilor, II), II, 55 în pacea mută, solitară (In pacea mută), II, 18 în salbă multe mărgele (Cîntec), II, 188 în suflet simt o teamă cum s-aşterne (In suflet simt o teamă cum s-aşterne), II, 45 în tăinuita brazilor răcoare (In brazi), 255 într-o duminecă de toamnă... Vezi, ca prin vis mi-aduc aminte (Prima lux), 118 într-un amurg primăvăratec (Moştenire), 262 în ţintirim, la noi în ţară (In ţiniirim), II, 131 în umbra plopilor cărunţi (Aşteptare), II, 229 în vremi de demult s-a aşternut sub glie (Cain, 1907), 112 în zorii albi, senină dimineaţă (Ziua, II), 187 îţi recitesc răvaşu-n franţuzeşte (Scrisoare — Contesei de Noailles, născ. principesa Brîncoveanu), 227 L La curtea veche-a unui popă de lîngă Murăş mai la vale (Doi fraţi), II, 52 La geam îmi cîntă-n ritmuri cadenţate (Paris, I), 186 La geam mi se zbătea oraşul cu huietul fără popasuri (Prăpastie), 87 La geamul meu de lîngă lac (Lacul), 208 La moarte nu-mi aduceţi mie (La moarte), 258 La noi sunt codri verzi de brad (Noi), 8 La ovreiul Simon, an de an aproape (Iudita — după I. Kiss), II, 252 L-a rîs — amar 1-a rîs copila (Din viaţă), II, 175 La sînul tău cuprinde-mă, natură (Sonet), II, 205 397 La voi aleargă totdeauna (Plugarii), 5 Lăcaş cernit al trecerii eterne (în muzeu), 190 Le văd pe cîmpul de zăpadă (Ciorile), II, 231 Lin picură azi milostiva pace (Gîndeste-te...), 213 Luna-şi picură argintul (Pace), 55 Lună, lună, stea vicleană (Cîntece, IV), 52 M Mai recetesc o pagină bolnavă (Cetind pe Baudelaire), II, 118 Mai ţii tu minte noaptea-ntîie (Tăcerea ta..), 249 Mă gîndesc de ce îngroapă viaţa-n neguri cernite (împăcare) II, 154 '' Măi crîşmare Niculaie (Cîntece, II), 51 Mesteacănul ne zgribură la poartă (Fior), 146 Mi-aduc aminte — într-o zi de vară (Pribeag străin), II, 34 Mi-a^bătut un moş la poartă (Mi-a bătut un moş la poartă...), Mi-arn făcut un cîntec de demult, odată (Mi-am făcut un cîntec), Mi-e glasul sec şi fără spor (Zîmbet trist), II, 194 Mireasa ceriului albastru (Pe înserate), 38 Mireasa mea albă, cu chipul bălai (Carmen), 139 Mîndra apelor crăiasă (La mal), 199 Mor azi zîmbetele mele (Cîntece, II), 159 Mor clipe mute numărate (Aşteptare), II, 11 Mor multe şiraguri de clipe (Părăsit), 69 Moş Crăciun cu barba albă, moş Crăciun cu traista plină (Mos Crăciun), 229 Moş Crăciun, Moş Crăciun (Colindă), 103 Moşneag senin cu tîmpla ta curată (Dascălul), 18 Mult iscusita vremii slovă (Oltul), 10 Murea cucernic busuiocul în păhărelul din fereastră (Noi ne-ntîl-nim), 147 N Neadormit veghează felinarul (Felinarul, IV), 189 Nemîngîiete flori bolnave (Trandafiri), 151 Nemărginită bolt-a nopţii (Noapte), 74 Noi nu ne-am îngropat iubirea (Blestem), 256 Noroc, logofeţi de-acum zece ani (Zadarnic), 30 Nu-i pe întregul bulevard (Noi), II, 225 Nu-i simţi în noaptea ta-de jale (Unui scriitor vîndut), II, 49 Nu mai sunt şesuri netede în ţară (De profundis), II, 75 Nu mor strămoşii niciodată (Strămoşii...), 222 Nu te mira că ochii mei (Prietenei), II, 215 Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată (O ramură întîrziată), II, 104 Nu vine (Aşteptare, Fragment), 265 O O beznă deasă s-a-nchegat (Măgdălina), II, 162 O clipă numai mai rămîi (Mai rămîi...), II, 160 O doină plînge sus pe culme (Doina), 217 t O lume-ntreagă mi-a rămas în urmă (Lăcaş străbun...), 129 l O, noapte, punte blestemată (Noapte, II), II, 51 P Parisu-şi urlă vasta nehodină (Notre Dame, III), 188 !■ Parisul,' magică făclie (Paris), II, 102 Pămînt, pămînt... Ogradă vinovată (Pămînt şi cer, I), II, 80 Pămînt, pămînt, stăpînul meu de-o viaţă (Post bellum), II, 117 Părea c-am alungat pustiul (Vis maior, II), II, 223 Părinte bun al neamurilor toate (O ţară ştiu, 1907), 114 Pe boltă stele tremurate purced sfiala să-şi aprindă (Aeternitas), 201 Pe drumul meu de pribegie (Pribeag), II, 53 Pe sub fereastra casei mele (Trecea un om), II, 128 : Pe perina cu foi de rosmarin (Frumoasa cea din urmă), 169 Pe taină, în părăginire (Poezii, III — După Ady), II, 137 Pe tine te-ascultară zeii, duşmanul meu de totdeauna (Lui Petofi), II, 47 Petrec cu ochii-ntreaga carte (Pe-un album), 268 Pe tarina-n părăginire (Ogorul unguresc — A. Adyj, II, 260 Pe vîrf de deal, în largul de zăpadă (Stejarul), II, 73 ; Plîng apele în noaptea asta (De profundis), 206 ! Plînge-o mierlă-ntr-o răchită (Pribeag), 54 ; Plutim deasupra unui lac (Lacul morţii — A. Ady). TI, 255 Poveste-ntunecată a pînii (Graiul pinii), 110 Primăvară, primăvară (Cîntece, VI), 161 Pustietate arsă mi-e sufletul acuma (Singur), 252 Pustietate largă şi-atîta de săracă (Sufletul), 153 R Rămas bun, biete mîni de trudă (Un om), 105 Rătăcitor, cu ochii tulburi (Rugăciune), 3 Răsună toaca de utrină (Răsună toaca...), 158 S i S-abat mustrări din altă vreme (Trecutul), II, 105 S-abat în vis vedenii de-altădată (A fost odat'...), 155 S-a fost pornit un vînt molatec (Cosaşul), 97 S-alungă clocotul de ape (Scirocco), 214 Sat din margine de codru (Aşteptare), 81 S-a urnit din pacea morţilor stăpîna (în mormînt la Argeş), II, 30 S-au stîns frumoase timpuri de fală şi mărire (In calumniatores), II, 152 ' Să-mi plec genunchii iară (Ruga mamei — Fragment), 61 ...Să te sărut frumoasa mea minune (Ţie '....), II, 208 Scrisoarea ta mi*a destrămat (Scrisoarea ta...), 212 Se-ndoaie coapsa plopului pe culme (Fecunditas), 85 Se stîng visele toate. Viaţa le doboară (Adevăr...), II, 173 398 399 Se văiera norodul în pustie (Tragedie — de Richard Dehmel), II, 257 Sicriu închis mi-e mintea zbuciumată (Abătut...), II, 190 Singurătate, tainică grădină (Singurătate), 250 » Spun corăbierii că la Marea Moartă (Mare moartă), 205 Stăpîne codru, crai bătrîn (Reîntors), 23 Stăpînă nopţii fără stele (Mors magna), 269 Stătea copila pe podmol (Stana), II, 150 Stinsă-i para luminării (Părăsiţi), 60 Subt zidul alb al mînăstirii (Chemare), II, 100 Subt albastrul cer de toamnă (Bal la palat), II, 32 Sunt fără număr mutre somnolente (Karlsbad), II, 121 Sunt oameni toţi, şi-i plin de lume (Oameni), 198 Surîzi... înoţi în veselie (Azi şi mîne), II, 144 Sus, copii, în hora mare (Hora morţii), II, 87 Sus la cîreiumă-n Dealu-Mare (Cîntece, I), 50 Sus, munte de piatră, cu fruntea de var (La mal), II, 112 Ş ; Şi-acuma, cînd pămîntul şi apa ne desparte (Departe), II, 96 Şi-a dus o-ntreagă veşnicie (Măsuţa mea), 196 Şi azi mi-aduc aminte... şi azi mă infioară (10 mai 1915), II, 19 Şi cînd te văd, întinsă mare, nehodinită totdeauna (Mama Venerei eterne), 210 ...Şi cum te văd întins pe perne, în faetonul tău de gală (Portret), 99 Şi dacă astăzi ochii mei (Rîs printre lacrămi), II, 198 Şi mi-e foame. Poezia (Necessitas facit versum), II, 191 Şi nu ştiu, zău, de ce mai cînt?!... (Să tac ?...), II, 206 Şi vîntul ce trece coline (Nestatornicie — Manyosu), II, 238 T Te-ai dus tu, chip trandafiriu (Te-ai dus...), II, 167 Te-am auzit cum hăuleai departe (Lupul), II, 40 Te-am dărîmat, hotar de-odinioară (Vita nuova), II, 89 Te-apropie, te-apropie de mine (O rază), 141 Te du...- mai lasă patima iubirii !... (Ostenit...) II, 177 Tot mai rar s-aud în noapte clopotele de la strungă (De demult...), 101 Trec clipele... mărgele înşirate (Trec clipele), II, 114 Trecea azi pe la colţ de stradă (Trecea convoiul mortuar), II, 42 Trecutul s-a ivit în prag, II, 235 Trei pruni frăţini, ce stau să moară (Casa noastră), 13 Trei trandafiri într-un pahar (Aşteptare), II, 103 Tristeţea mea, adîncă mare (Tristia); II, 94 Trup sfînt din trupul ce se frînge (Munţii), II, 101 Tu, Doamne, tu, stăpînul peste fire (Poezie), 174 Tu dormi!... Ce sfînt îmi pare somnul (Tu dormi), II, 178 Tu le îndopi cu pîne gura (Domnului să ne rugăm), II, 213 Tu minunată poezie (Revedere), 179 Tu n-ai la uşa ta zăvor (Cîntece, I), 159 Tu, noapte tainică de vară (Noapte, I), II, 50 Tu, precurată rază, ce-ai coborît din stele (Solus ero), 72 Tu, răzvrătit potop de sînge (Sîngele), II, 16 Tu, tainică, curată Poezie (Sonet), 164 Tu unde eşti în noaptea asta (Noapte), 266 T Ţara mea de suflet, tu, ce-nchizi subt glie (Ţara mea de suflet), II, 14 Ţi-e sufletul o mare-nviforată (Sufletul), II, 98 Ţin minte clipa... Soarele de vară (Portretul), II, 22 U Uite,-ţi spun : Deschide-mi calea ! Te-am urît ! Ţi-o spun pe faţă (Despărţire), II, 183 Un băietan cu ochii negri (Poet — A. Ady), II, 259 Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fată mare (Poetul), 235 Un cîntec legănat odată (Revedere), 156 Unde vîrful lui Micane (Iubirea mea — Manyosu), II, 237 Un foc nepotolit şi mîndru (Martirul Cristoşilor... — A. Ady), II, 256 Un foc vrăşmaş mi-e inima, nebuna (Blondinei), II, 172 Un gînd răzleţ îmi spune mie (Atunci), II, 21 Ursita unei zodii rele (Cîntece, VI), 247 V Va fi-ntr-o zi de primăvară (Ceahlăul), II, 82 Vai, pînă cînd va trebui s-ascult (Privighetori şi ciocîrlii — după Petofi), II, 133 Văl de brumă argintie (Toamna), 66 Văzduhul îl despică iarăşi sinistrul ţipăt de aramă (Apostolul), II, 26 Vechea mea otravă, jale călătoare (Hora valurilor, I), II, 54 Veniţi la sînul meu cu toţii (Copiilor, I), 67 Veniţi la horă de frăţie (Carmen laboris), 225 Vezi cum trece vremea (Scrisoare), 127 Vezi, multe păcate (Ion Crîşmarul), 132 Vezi luna-n cingătoarea (Departe), 26 400 401 Vezi, sîntem singuri. Lasă-mă, mă lasă (Singuri — după Ada Negri), II, 247 Vii prea tîrziu, femeie (Poezii, IV — după Ady), II, 137 Vin', copilă, lîngă mine (Pe pat), II, 199 Vin' sub plopul mărturie (Cîntece, III), 246 . Voi, munţilor mîndri, moşnegi cununaţi (în munţi), 116 Voi n-aveţi flori, nici cîntece, nici fluturi (Cîntăreţilor de la oraş), 41 Voi veniţi cu mine, oaste nevăzută (Voi veniţi cu mine...), 219 Vreun an de-o fi... Ne dam inele (Varietas...), II, 193 Zadarnic plînge vîntul şi nucii plîng, bătrînii (Zadarnic), 63 CUPRINSUL CÎNTECE FA'RĂ ŢARA (1916) Kăi ă ţară........... 9 Aşleptare........... li Fajurei cu două capete....... 12 Ţara mea de suflet........ 14 Sîngele............ 16 în pacea mută......... 18 10 Mai 1915 .......... 19 Atunci............ 21 Portretul........... 22 Trenurile........... 25 Apostolul........... 26 Flamma mundi......... 28 în mormînt la Argeş........ 30 Bal la palat.......... 32 Pribeag străin.......... 34 Latinitatea strigă din tranşee..... 36 Neutralul........... 37 Unui orb (Cu prilejul bătăilor de flori de la Bucureşti).......... 39 Lupul............ 40 Bobotează........... 41 Trecea convoiul mortuar....... 42 Aducerile-aminte . . ...... 44 în suflet simt o teamă cum s-aşterne (Traducere din Al. Petofi)........ 45 Lui Pet6fi........ . 47 Unui scriitor vîndut........ 49 403 Noapte (I-III).......... 50 Doi fraţi........... 52 Pribeag ........... 53 Hora valurilor (I-II)........ 54 Poveste (1914).......... 56 Sufletul (După Ada Negri)...... 58 Dies illa........... 61 DIN LARG (1939) Din larg........... 65 Profetul........... 67 Isus pe valuri......... 69 Poetul............ 71 Stejarul ........... 73 Pace............ 74 Război De profundis.......... 75 Poveste veche.......... 78 Pămînt şi cer (I-III)........ 80 Ceahlăul........... 82 Afară trece moartea........ 83 Vorbesc tăcerile......... 84 In bivuac, la Akerman....... 85 Hora morţii.......... 87 Noi Înviere............ 88 Vita nuova........... 89 Tovarăşi........... 9^ Pustiu............ 91 în noapte........... 92 Strigoii............ 93 Tristia............ 94 Breve sogno.......... 9^ Departe............ 9^ Cîntec............ 97 Sufletul ........... 98 404 Cărbunii........... 99 Chemare........... 100 Munţii............ 101 Paris............102 Aşteptare........... 103 O ramură întîrziată........ 104 Trecutul........... 105 Apus............ 107 Din viaţă........... 108 Resurrectio .......... 109 Tibi mare........... HO1 De profundis.......... IU La mal............ 112 Mare aeternum......... 113 Trec clipele.......... 114 Pax nobis........... 11* Astăzi Am fost.............. 116 Post bellum.......... H7 Cetind pe Baudelaire........ 118 Ascultînd „Messias" de Handel..... 120 Karlsbad........... 121 ^Vlarienbad........... 122 Franzensbad.......... 123 Cîntă moartea.......... 124 In sat Cîntecul cămăşii (Fragment)...... 125- în mine cîteodată......... 127 Trecea un om.......... 128 Bisericuţa din Albac........ 129 Vînt de seară......... 130 în ţintirim........... 131 Traduceri Privighetori şi ciocîrlii (După Petofi) . . . 133 Noapte (După Carducci)....... 135 Poezii (I-IV) (După Ady)...... 136 4G5 DIN PERIODICE Poezii originale Atunci şi acum......... 141 Nu-i fericire pe pămînt . . . . 142 Aşa a fost să fie..... ..... ' 143 Azi şi mîne............. 144 Dragoste şi gînduri........ 145 tn taina sării........ 147 Adevăruri triste...........' . 149 .Stana............ 150 In calumniatores......... 152 împăcare........... 154 Lacrămi............. . 157 Pe uliţă............158 ;Mai rămîi............. 160 Măgdălina........... 162 Pe gînduri........... 164 Te-ai dus............. 167 Aş vrea.............. 168 Dacă............... 170 Blondinei........... 172 Adevăr.............. 173 Din viaţă........... 175 Clipe senine............. 176 Ostenit.............. 177 Tu dormi............. 178 Te-ai dus............. 179 Dragoste barbară......... 181 Despărţire....... . ' . 1C3 Noi şi ele........... '187 .Cîntec............ 188 Cîntec modern....... . . 189 Abătut.............. 190 Necessitas facit versum....... 191 Varietas.............. 103 Zîmbet trist............. 194 Ironie........•..... 196 ^Rugăminte............. 197 ;Rîs printre lacrămi........ 198 Pe pat.........: . . 199 Fii pe pace !.......... 203 Sonet............ 205 Să tac ?.............. 206 Ţie !............... 208 Rămas bun.......... 210 Din viaţă........... 212 Domnului să ne rugăm....... 213 Prietenei........... 215 Unui prieten.......... 216 Curînd 217 De pe stradă . . . . . . . . . . 218 Carmen miserabile . . ' . . . . . . 219 Fragment........... 220 Acasă"............ 222 Vis maior........... 223 Noi ............ 225 Să plec.............. 226 „L-a luat Dumnezeu" (Vecina Safta) . . . 227 Aşteptare........... 229 Ciorile............ 231 Lui Avram Iancu......... 232 Perdita............ 234 îTrecutul s-a ivit în prag]...... 235 Traduceri Iar cînd vei durmi... (Heine)..... 236 Iubirea mea (Manyosu)....... 237 Nestatornicie (Manyosu)....... 238 La groapa iubitei (M. Ugeda)..... 239 Hora cîinilor (De A. Petofi)..... 241 Hora lupilor (De A. Petofi)...... 242 în tren (După Gerhart Hauptmann) . . . 243 ■Singuri (După Ada Negri)...... 247 Eu văd în vis... (După A. Pet6fi) .... 248 Poezia vieţii (De Fr. v. Schiller) . v ■. . 250 Iudita (După I. Kiss) . . . . . . ' . . 252 Lacul morţii (A. Ady)....... 255 Martirul Cristoşilor... (A. Ady)..... 256 406 407 Tragedie (De Richard Dehmel) Poet (A. Ady)..... Ogorul unguresc (A. Ady) 257 259 260 INEDITE Lui Dundel.......... 263 Note............ 265 Bibliografia poeziilor lui Octavian Goga . . 361 Indice alfabetic al poeziilor după titlu . . . 385 Indice alfabetic al poeziilor după primul vers . 393 Lector: VIRGINIA ŞERBĂNESCU Tehnoredactor: ION GHICA Bun de tipar 17.V1II.1977. Tiraj 15.090 ex. legate i/x. Coli ei. 15,84. Coli tipar 25,50. Plante tipo 10 Tiparul executat sub comanda nr. 1/1144 la întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918" str. Grigore Alexandrescu nr. 09—97 Bucureşti Republica Socialistă România